PEDAGOGIE I

1. FACTORI RESPONSABILI PENTRU REALIZAREA EDUCAȚIEI Familia „Cei şapte ani de acasă” –concept care are în vedere familia, credinţa, concepţiile unei persoane, mediul în care s-a format individul. Familia este un factor primordial de formare, informare şi de creare a personalitatii copiilor. Ea are rolul de a-l introduce pe copil în societate, de a implementa practici educative. De observat faptul că familia implementează mai mult valori practice decît teoretice. Este mediul cel mai sănătos şi are o influenţă mare asupra individului. Acesta, în cadrul familiei se dezvoltă multilateral, cuprinzând mai multe ramuri de activitate. Este foarte importantă educaţia din copilărie, deoarece individul ia primele impresii din mediul înconjurător care, la vîrsta frageda a copilului, este familia, cu membrii ei. Tot din mediul familial, copilul mai ia conduitele şi obiceiurile celor din jur. Individul va repeta şi va imita oamenii din jur, va avea aceleaşi păreri, idei, concepţii. Copilul va mima, gesticula, exact ca persoanele din jur. Disfuncţii ale educaţiei în familie: 1 - Slaba implicare a parintilor în educarea copiilor (neştiinţă sau lipsă de interes); 2 - Slaba implicare a părinţilor în activităţi de sprijin şi de control pentru lecţii; 3 - Comunicarea deficitară dintre părinți și copii pe teme legate de viața lor cotidiană, activitatea școlară, activități cu prietenii, dar și pe teme de mare interes pentru această etapă de vârstă (viitorul copilului, prietenia, dragostea, sexualitatea etc.). Cauze posibile : a) nivelul cultural scăzut (părinţii sunt depasiti de sarcinile şcolare ale copilului); b) nivelul economic redus, care dispersează atenţia părinţilor spre problemele sociale şi personale (inflaţie, somaj, subzistenţă etc.); c) bugetul redus de timp liber; d) scăderea continuă a calităţii vieţii şi stresul social induc o dezorientare generală a parinţilor în câmpul realităţii sociale; e) nivelul de aspiraţii al părinţilor (nu manifestă un interes deosebit pentru şcoală şi pentru educaţia copilului); f) tendinţa părinţilor de a sancţiona comportamentele copilului în raport cu reuşita şcolară (note, absenţe) şi de a neglija atitudinile socio-morale şi chiar comportamentale deviante ale copilului. Familia modelează fiinţa umană, aşa cum o cere structura ei, dar o astfel de educaţie nu este suficientă. Dependentă mai puţin de norme şi autoritate şi mai mult de împrejurări particulare şi de persoane, familia nu mai poate dezvolta în individ spiritul de disciplină, nici altruismul copilului, acesta fiind orientat, în primii ani de viaţă, preponderent către sine. Dimensiunile reduse şi structura particulară a universului familial nu sunt suficiente pentru depăşirea acestui egoism infantil. Şcoala este a doua casă a tînărului în formare, un prim factor al educaţiei continue şi sistematice. În structura societăţii moderne, şcoala este singura instituţie capabilă să educe spiritul de disciplină, autonomia voinţei şi ataşamentele la scopurile colective. Şcoala modifică formele şi conţinuturile educaţiei familiale. Dorind să ofere copiilor un capital cultural şi intelectual rentabil din punctul de vedere al reuşitei şcolare, părinţii îşi modelează continuu formele, conţinuturile, mijlocele educaţiei familiale, preluând roluri similare celor ale cadrelor didactice şi creând acasă o adevărată şcoală. Şcoala influenţează esenţial identitatea copilului, prezintă un ideal educaţional cerut de societate, căruia şi familia trebuie să i se subordoneze. Relaţia de parteneriat şcoală-familie, în procesul de educare a copilului, conferă şcolii un rol conducător, dat fiind faptul că ea reprezintă o organizaţie bine structurată care ordonează comportamente individuale şi colective, stabileşte norme de interacţiune socio-umană, toate acestea conducând la atingerea unor performanţe şi obţinerea unor satisfacţii personale. Deţinând un rol primordial, şcoala

trebuie să ofere cadrul propice interacţionării cu familia, pentru a avea în aceasta un cooperant eficient şi implicat. Acţiunile educative comune ale şcolii cu familia trebuie să vizeze unul şi acelaşi obiectiv final: creşterea şi dezvoltarea plenară a copilului după modelul: COPILU L

FAMILI A

ŞCOALA

Participarea părinţilor la activităţile şcolare, în special prin decizie, având reprezentanţi la nivelul comitetelor de părinţi pe clase, pe şcoală, în consiliul de administraţie al şcolii, poate duce la repunerea în discuţie a oportunităţii unor metode şi chiar a unor obiective şi conţinuturi şcolare. Părinţii sunt interesaţi nu numai de succesul şcolar imediat al copiilor lor, ci şi de aspecte ale funcţionării instituţiei şcolare. Impactul celor două instituţii educative-familia şi şcoala, generează un climat educativ cât mai transparent, legitimează decizii şi acţiuni ale şcolii care, nefiind evidente, ar putea genera semne de întrebare din partea familiei, fapt care se întâmplă în unele situaţii şi conduce la crearea disfuncţiilor între cei doi parteneri educativi. O şcoală modernă şi eficientă trebuie să-şi evalueze cu realism resursele umane de care dispune, iar printre acestea, neîndoielnic, se află şi familiile din care provin elevii asupra cărora acţionează. O evaluare obiectivă nu poate fi realizată în afara cunoaşterii potenţialului familial. Un cadru didactic care are prea puţine date psihosociale despre familia din care provine elevul, poate spune că-l cunoaşte pe acesta din urmă doar pe jumătate şi, în consecinţă, acţionează asupra lui în încercarea de a-l modifica psiho-comportamental, având în ecuaţie destule necunoscute. Cultivând, de pe poziţii principiale, parteneriatul educaţional cu familia, şcoala îşi măreşte considerabil şansele de a deveni eficientă, mai ales în condiţiile învăţământului de masă, care presupune eterogenitate de grupuri sociale (clase de elevi, colective de părinţi). Acţionând ca un sistem viu, deschis, instituţia şcolară impune cadrelor didactice mobilitate şi capacităţi de adaptare la schimbare, lărgeşte universul social al educatorilor, reţelele lor de sociabilitate. Cu alte cuvinte, în societatea complexă în care trăim, nu se poate vorbi de educaţie familială fără a se lua în considerare raporturile familiei cu şcoala, aşa cum nu se poate vorbi de educaţia şcolară fără a ţine seama de raporturile şcolii cu familiile elevilor. În acest parteneriat nu trebuie uitat însă copilul. Activităţile educative, utilizate în şcoală, dezvoltă un caracter programat, planificat. Metodele de învăţare sunt selectate de cadrele didactice, în funcție de intelectul indivizilor. Se au in vedere, de asemenea, in alegerea metodelor de predare, criterii psihologice şi pedagogice. Activităţile educative sunt structurate după principii didactice, obligatoriu de utilizat la toate etapele de vârstă, pentru toate secvenţele didactice, indiferent de nivelul intelectual al elevului. Sunt transmise cunoştinţe/conţinuturi specifice disciplinei; ideile şi comportamentele trebuie apreciate şi evaluate, în vederea stabilirii unei ierarhii sau pentru ca elevul/profesorul să primească informaţii asupra nivelului de pregătire/predare. Cei care realizează toate aceste activităţi sunt profesorii, cu studii specializate. Orice profesor/formator, în afară de cunoştinţele de specialitate, mai trebuie să cunoască psihologia, metodica predării, pedagogia. Dacă în copilăria mică copilul este constrâns să ţină cont de cei din jur, să respecte uzanţele, convenienţele, să muncească, să înveţe, în timp constrângerea încetează şi intervine obişnuinţa, dublată de propriile decizii, convingeri şi dorinţe. De aceea, familia şi şcoala, principalele instanţe educative, au rol decisiv în formarea abilităţilor de autoeducare şi formare permanentă a individului. Şcoala este singura instituţie capabilă să educe spiritul de disciplină, ataşamentul la scopurile colective, care îl învaţă pe copil să se integreze armonios într-un colectiv. La şcoală elevul învaţă regulile de socializare pe care va trebui să le respecte toată viaţa. La şcoală, pe lângă materiile prevăzute în curriculumul obligatoriu şi opţional, învaţă un sistem al valorilor şi competenţelor, ce îl vor ajuta în formarea lui ca celulă a societăţii

şi a mediului din care face parte. Toate acestea sunt dublate, accentuate de activităţile extraşcolare, cu rol evident în fundamentarea/dezvoltarea valorilor educative primite în familie şi şcoală. Biserica este „responsabilă” de transmiterea elementelor morale ale educaţiei. Toleranţă, respect, acceptarea diversităţii, iertare, bună voinţă-iată câteva valori promovate de Biserică, aflate în sfera educaţiei moral-creştine. Nu se poate vorbi de o educaţie completă, comlexă, fără a avea în vedere şi Biserica ca factor educativ. Primele secvenţe ale educaţiei religioase se transmit prin intermediul famliliei, apoi prin intermediul Bisericii. Religia, ca materie de studiu face parte din trunchiul comun. Cei ce realizează educaţia religioasă prin Biserică şi şcoală sunt preoţii (la altar, în şcoală, în societate), dar şi laicatul. Mass-media este un factor al educaţiei care lasă urme adînci în memoria individului. Ea poate să mărească sau să micşoreze experienţele unei persoane. Mass-media este prezentă în cadrul societăţii prin ziare, reviste, radio, televiziune, internet. Informaţia care parvine prin aceste canale trebuie însă filtrată, deoarece nu este întotdeauna veridică. Individul trebuie să distingă (singur sau îndrumat) între original şi neoriginal, între adevăr şi neadevăr. Implementarea internetului în societate a determinat o dezvoltare mai rapidă a întregii lumi, în special a societăţii noastre, în schimb, ca aspecte negative, poate crea dependenţă, lipsă de creativitate, diminuarea exerciţiului de utilizare a cărţilor. În plus, feed-back-ul obţinut în urma difuzării informaţiilor prin mass-media este foarte slab, aproape inexistent. 2. DEFINIREA ŞI PROBLEMATICA EDUCAȚIEI În plan etimologic, termenul de educatie poate fi dedus din latinescul educo-educare, ce înseamnă a alimenta, a îngriji, a creste, acţiuni ce se referă, în concepţia vechilor latini, atât la copii, cât şi la animale şi plante. Această accepţiune a termenului a dăinuit în limba română, conferind comunicării o expresivitate particulară. Drept dovadă, sintagma bună-crestere, care reprezinta echivalentul cuvântului educaţie. Pe acelaşi plan etimologic, termenul poate fi dedus şi din altă rădăcină lingvistică: educoeducere, care înseamnă a duce, a conduce, a scoate. Celebrul filosof german Immanuel Kant (1724-1804), afirma că “educaţia este o activitate de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, iar scopul ei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care el este susceptibil”. La rândul său, J.Fr. Herbart (1776-1841) considera ca „educatia reprezintă acţiunea de formare a individului pentru el însuşi”. E. Durkheim (1858-1917) vede în educaţie „acţiunea generatiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a le forma acestora din urmă anumite stări fizice, intelectuale si mentale, necesare vieţii sociale şi mediului social cărora le sunt destinate”. Trebuie precizată şi concepţia pedagogului german E. Spranger (1882-1963), puternic nuanţată afectiv. Pentru acesta, educaţia este o „voinţă purtată de o iubire generoasă pentru sufletul altuia, ca să-i dezvolte acestuia receptivitatea pentru valori şi capacitatea de a crea el însuşi valori”. Ştefan Bârsănescu (1895-1984), în cursul său de Pedagogie generală din 1933-1935, conchide că educaţia este „activitatea conştientă de a influenţa pe om printr-o triplă operă: de îngrijire, îndrumare şi cultivare, orientându-i evoluţia în direcţia valorilor”. Educatia este, intr-adevăr, o ac țiune de conducere (dirijarea individului spre formarea sa ca persoană autonomă, responsabilă, utilă în societate). I. Nicola definea educaţia ca fiind o „activitate socială complexă care se realizează printr-un lanţ de acţiuni exercitate conştient, sistematic şi organizat de către un subiect (profesorul) asupra unui obiect (cel format, elevul), în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă şi creatoare, corespunzătoare cerinţelor socio-istorice şi potenţialului său biopsihic”. Unii autori au evidenţiat în special acţiunea de dezvoltare şi perfecţionare a naturii umane, din perspectivă individuală, alţii au avut în vedere latura socială a educației, adică pregătirea individului pentru viața socială. Dacă le așezăm într-un ansamblu, vom constata că aceste definitii se completeaza reciproc. Pentru mai buna întelegere a fenomenului educațional concret, este necesar să precizăm câteva trăsături ale educaţiei: 1. Educația este o activitate concretă, este obiectul de studiu al pedagogiei (teoria despre educație).

2. Ca activitate de influențare în sensul dezvoltării, formării, ea se referă numai la fiinţa umană. Influențele de formare aplicate altor animale sunt încadrate în alta categorie, cea de dresaj. Ceea ce deosebește clar cele două tipuri de influențare (educație și dresaj) este caracterul de acceptare și cooperare conștientă – în cazul educației, în opoziție cu cel de constrângere și lipsa coparticipării conștiente, în cazul dresajului. La om vorbim de conduite inteligente, raționale şi nu instinctive (omul, normal patologic, nu reacționeaza instinctiv la stimulări, precum celelalte animale). 3. Educatia nu consta in actiuni ocazionale sau izolate si nici nu este rezultatul influentelor ce se exercita asupra omului din partea naturii si a societatii. Aceste influente ce se rasfrâng spontan asupra fiintei umane, trebuie considerate influente ale mediului, nefiind confundate cu educatia. Educatia are un scop bine precizat si se realizeaza in mod constient. 4. Educatia se realizeaza pe tot parcursul vietii unui individ (vom aborda mai târziu educaţia permanentă). Ea n-ar putea fi realizata doar în câtiva ani, datorita complexitatii psihice a fiintei umane. Pe de alta parte, vastitatea culturii si experientei de viata a umanitatii nu poate fi asimilata într-un interval scurt de timp. Trebuie sa avem în vedere faptul că materiile si activitatile școlare nu pot cuprinde această cultura decât în forma condensată și mult simplificată. În fine, o a treia motivare a acestei durate se bazeaza pe caracterul prea repede schimbator al culturii si al mediului de viata al umanitatii, schimbare ce se accelereaza continuu si care impune cu necesitate pregatirea omului în a-i face fata pe tot parcursul vietii sale (educatia permanenta a devenit unul dintre obiectivele factorilor educationali de pretutindeni). 5. Educatia are si trebuie sa aiba un caracter social, bine orientat, să ţină cont de interesele şi nevoile societăţii, fara sa nesocoteasca însă trebuintele si drepturile individului. Se stie faptul ca omul e predestinat traiului în grup; drept urmare, pentru societate si prin activitati sociale trebuie sa fie si educat. Omul se supune influentelor educationale pentru a se putea astfel integra în societate. O educatie orientata strict individualist este inutila. 6. Educatia implica, de regula, influentarea unei fiinte tinere de catre una adulta. Acest sens al influentei este însa de principiu, nu în sens absolut. Influentarea poate avea loc si altfel, respectiv de la o fiinta catre ea însasi, prin autoeducatie, sau chiar de la o fiinta tânara catre una adulta (chiar daca 1/3 din viata omul este dependent de adulti). 7. Educatia nu poate fi conceputa fara daruire pentru cel educat, nu se poate desfasura ca o activitate realizata cu raceala sau aversiune sau indiferenta. Sa ne imaginam care ar fi rezultatul actiunii educationale în acest caz, stiut fiind faptul ca educatul tinde sa-si însuseasca trasaturi de personalitate ale educatorului! Putem vorbi chiar de o pledoarie a pedagogilor în aceasta directie - exemplele tipice sunt Platon (iubirea educatorului fata de educat si fata de activitatea educațională), pedagogii crestini (Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gura de Aur), Spranger (vorbeste despre “o iubire generoasa fata de sufletul altuia” ca o conditie indispensabila reusitei) si Kriekemans, care mentioneaza un anume eros pedagogic care trebuie să anime educatorul în activitatea de sprijinire a persoanei imature. 8. Educatia presupune acceptul educatului pentru propria sa formare . Fara cooperarea lui, activitatea educativa se transformă în dresaj. 3. EDUCABILITATEA FIINŢEI UMANE Se considera, demult, ca omul este rezultatul interactiunii a trei factori: ereditate, mediu si educatie. Privit în retrospectiva istorica, raportul dintre cei trei factori a dat nastere unor opinii variate. Aceste opinii se grupeaza pe doua mari directii, ce reliefeaza postura educatiei ca factor al dezvoltarii umane: a. conceptii care au exprimat încrederea în puterea educatiei, desemnând directia numita optimism pedagogic; b. conceptii care au negat posibilitatea educatiei de a influenta evolutia omului, ereditatea fiind cea considerata responsabila, formând directia denumita pesimism pedagogic. Optimismul pedagogic a fost reprezentat de acei pedagogi care au conchis, pe baza de observatie si reflectie, ca în raportul dintre educatie, ereditate si mediu, rolul conducator revine educatiei. Opinia optimista îsi gaseste reprezentanti înca din antichitate. De exemplu, Platon (Republica), admițând teza ca omul se naste cu anumite idei, conchide ca educatia este mijlocul prin care aceste idei pot fi trezite,

iar educatia cu o opera de cioplire. considerând ca un copil vine pe lume cu anumite calitati bune sau rele. În secolul al XVIII-lea. a sustinut ideea scolii de masa si a militat pentru organizarea învatamântului în general. aceasta orientare se afirma începând cu promotorii scolii ardelene. greu influentabile în cursul vietii. Totodata nu luau în considerare în suficienta masura nici factorul ereditar. Optimismul pedagogic a avut însa si limite. acesta fiind comparabil cu un bloc de marmura (materie bruta). Caci asa cum au demonstrat cercetarile genetice ulterioare. si cei bogati si cei saraci – toti fara exceptie”.A. care aveau sa reliefeze. acesta fiind considerat primul si cel mai mare dintre drepturi. românii. animati cu totii de credinta în puterea maselor de a se ridica prin educatie. în egalitatea naturala a oamenilor. alti numerosi oameni de scoala si cultura: Gh. Aparut si promovat sub influenta unor conceptii filosofice specifice (între ele se detaseaza cea a lui Schopenhauer). rolul acestuia. Costa-Foru. Eminescu. de modelare (Politica). “De educatie au nevoie toti. Aristotel.reactualizate. a reprezentat acea conceptie sau orientare pedagogica dupa care rolul hotarâtor în formarea si dezvoltarea omului apartine ereditatii sau mediului. unii pedagogi au tras concluzia ca elementele ereditare au rol hotarâtor în formarea omului. iar oamenii sunt egali de la natura.” Orientarea optimista are reprezentanti de seama pe plan european si în secolul al XIX-lea. angajând personalitati marcante ca: Gh. care nu mai poate fi influentata pe parcursul vietii. concluzioneaza ca el se poate dezvolta numai daca primeste îngrijirea necesara. S-a dovedit însa ca aceasta concluzie era stabilita pe baza unei cercetari superficiale. despre facultatile sale intelectuale si educatia lui. ceea ce îl înscrie pe marele filosof pe linia afirmarii rolului deosebit al educatiei în formarea si dezvoltarea omului. prin . cu o anumita zestre ereditara. între ele fiind si contributiile de prestigiu ale unor autori redutabili. a capatat amploare chiar sub imboldul dezvoltarii stiintelor biologice. Denis Diderot care. Pesimismul pedagogic s-a exprimat în variante diferite. ca ele ar reprezenta calitati gata formate. la rândul sau. De exemplu. elaboreaza conceptia sa cu privire la copil. Parte din adeptii lui mergeau pe linia rolului hotarâtor al ereditatii în formarea omului. conditionanti pentru educatia însasi. considerând copilul ca un mugure sau ca o planta. adeptii optimismului pedagogic subestimau rolul împrejurarilor istorice si al mediului în formarea omului. Asachi. îi replica: “Afirmati ca educatia poate face totul. într-o scrisoare publica. John Locke sustinea ca la nastere spiritul copilului este o “tabula rasa”. într-adevar exista anumite elemente transmisibile de la o generatie la alta. În mod similar au fost interpretate si unele achizitii ale psihologiei din secolul respectiv sau chiar din secolul nostru. Helvetius îsi exprima ideile de cel mai robust optimism în lucrarile Despre spirit si Despre om. Lazar. M. C. buni sau rai. Între meritele sale se pot enumera câteva de ordin fundamental: a initiat o încredere generala în puterea educatiei. limitate la niste însusiri genetice neconcludente pentru evolutia individului uman. apoi îsi gaseste adepti numerosi în întreg secolul al XIX-lea. Orientarea optimista îsi are multi reprezentanti de seama în pedagogia clasica din secolele al XVIIlea si al XVIII-lea. Spre exemplu. lovind astfel în conceptiile retrograde generate de diferitele împrejurari istorice. Petrache Poenaru (ctitorii scolii nationale românesti). Aceasta idee era contrazisa de contemporanul sau. optimismul pedagogic îsi gaseste si alti adepti. sau ambelor simultan. El sustinea ca spiritul. biologia secolului al XIX-lea descoperea ca exista anumite elemente transmisibile de la o generatie la alta. Spiru Haret. Pesimismul pedagogic. Comenius. În ceea ce ne priveste pe noi. care au constat în principal din considerarea educatiei ca un fapt independent si asezând-o înaintea altor factori ai evolutiei sociale. Maiorescu. când în Europa filosofia luminilor devine dominanta. dar în conditiile de atunci acestea nu au putut fi explicate în suficienta masura. El neglija prin aceasta rolul factorului ereditar. mai ales în rândul filosofilor francezi. virtutea si geniul sunt produsul instructiei. chiar reprezentanti de seama. Conceptia optimismului pedagogic a avut un rol deosebit în istoria reflectiei pedagogice si în mobilizarea oamenilor de scoala pentru perfectionarea conditiei umane. diferentele dintre ei datorându-se educatiei mai bune sau mai reduse. Gh. si cei mici si cei mari si cei înzestrati si cei neînzestrati. fapt datorat mai ales nivelului redus de dezvoltare a stiintelor. datorita educatiei. Generalizând pripit. Astfel. ar fi mai potrivit sa spuneti: prin educatie se pot obtine multe. Între ei. educatiei revenindu-i un rol redus. J. dar ca. a raspândit ideea educabilitatii si a dreptului copiilor la educatie. acreditând teza ca forma da valoare substantei. Meissner. T. mai ales în conceptia iluminista a multora dintre adepti. ceea ce era si este o exagerare. ceea ce îl conducea la ideea ca majoritatea oamenilor sunt produsul educatiei: noua zecimi din oameni sunt asa cum sunt. La rândul sau. mai târziu.

ca acest factor ar exercita o influenta de nestavilit asupra omului. pe care copilul le mosteneste de la înaintasii sai. Particularitatile anatomo-morfologice fac ca urmasii sa semene cu parintii si bunicii lor. Alti adepti ai pesimismului pedagogic au considerat ca rolul hotarâtor în formarea si dezvoltarea copilului îl are mediul. educatie. se adapteaza deci. Predominanta conduitelor inteligente asupra celor instinctive (omul. fie ca s-a sustras acestor influente uneori nefaste. culoarea parului. nimeni nu este constrâns în dezvoltarea sa morala. O importanţă deosebita pentru formarea si dezvoltarea copilului o reprezintă însă particularitatile sistemului nervos si cele ale organelor sale de simţ. asa cum am precizat mai sus. Maturizarea bio-fiziologica si psihologica lenta a speciei umane (1/3 din viata este dependent de adulti) 3. Alaturi de ei.). Istoria ne dezvaluie multe situatii. acestea sunt modificabile. fizica sau intelectuala. Fundamentele (axiomele) educabilitatii: 1. de culoarea ochilor sai. Dar în loc sa caute cauza acestei diferentieri si calea limitarii sau anularii ei. copilaria reprezinta 1/3 din viata). nimeni nu este împiedicat sa devina bun chimist. prin educatie sau autoeducatie. fie ca a depasit influentele mediului sau social-cultural initial. doctrinele pedagogice influentate de un determinism geografic absolutizant considerau ca unele zone climaterice sunt net favorabile dezvoltarii omului (zonele temperate. Ereditatea consta din anumite particularitati anatomo-morfologice. fie dupa forma fetei. deoarece numai omul se adapteaza activ la mediu (omul îsi reconstruieste mediul dupa nevoile sale. echilibrul si mobilitatea acestui sistem. De pilda. Aceste particularitati nu îndeplinesc un rol în dezvoltarea morala si intelectuala a individului. deci. a se lasa supus actiunilor educationale. alti reprezentanti ai pesimismului pedagogic. nu reactioneaza instinctiv la stimulari precum celelalte animale) 4. Socio-culturalul are un rol esential în antropogeneza si ontogeneza fiintei umane (omul se supune influentelor educationale pentru a se putea astfel integra în societate) În strânsă legătură cu educabilitatea se află ereditatea şi mediul. Caracteristicile înnăscute ale sistemului nervos influenteaza viteza de formare si stingere a legaturilor temporare din cortex. Educabilitatea este o dimensiune umana. ca în conditiile sociale favorabile. activ). a beneficia de acestea în formarea si dezvoltarea sa fizica. Astfel. 1. alta dupa care mediul social este cel care influenteaza hotarâtor evolutia individului uman. justa de altfel.cunoasterea legilor care le guverneaza. sustineau ca mediul social ar avea rol determinant pentru formarea si dezvoltarea omului. Însa despre toate acestea trebuie mentionat ca nu . fiul unei familii lipsite de orice zestre culturala. sociologii si pedagogii respectivi sustineau doar concluzia de principiu. În rest. datorita înaltimii sau înfatisarii sale. potrivit careia rolul hotarâtor în formarea omului l-ar avea mediul natural sau fizico-geografic. mediu. ca mediul social exercita o influenta implacabila asupra omului. Pentru nivel actual al dezvoltarii stiintei trebuie sa avem o pozitie rezonabila. prin efort propriu a ajuns scriitor de valoarea europeana. Vom putea ajunge la aceasta concluzie fireasca prin examinarea succinta a celor trei factori ai dezvoltarii umane: ereditate. psihica. a fi deschis spre…. la om. actor sau fizician. mai ales). comportamentala (formarea adultului la elefant 3 ani din cei 120 ani de viata. 2. Ele stau la baza actului de învatare si totodata constituie premisa fiziologica a temperamentului. îndelungat datorita complexitatii sale si a agentilor implicati – nu ar putea sa-si atinga finalitatile. ca omul este în exclusivitate dependent de mediul sau social. fiind concretizate în forma. Panait Istrate. Aceasta conceptie a fost elaborata de pe anumite pozitii sociologice insuficient fondate si cuprinde. Educabilitatea reprezinta capacitatea individului uman de a fi educat. Punctul de plecare era observatia. Particularitatile înnascute ale organelor de simt reprezinta punctul de plecare al multora dintre aptitudinile si talentele omului. la rândul ei. proportii corporale etc. în timp ce altele o limiteaza drastic (zonele foarte calde sau cele foarte reci). Trasaturile anatomo-morfologice particulare pot avea însa. De exemplu. precum si unele particularitati ale sistemului nervos si ale organelor de simt. normal patologic. în arta scenica etc. în care omul. însa. fiecare având locul si importanta sa în procesul formarii si evolutiei personalitatii. ca acesta nu se poate sustrage influentei mediului și. iar în conditii sociale nefavorabile copilul se dezvolta doar pe o linie inferioara. care face parte dreapta fiecaruia dintre cei trei factori responsabili de împlinirea individului uman. diferite variante: una. înainte însa trebuie sa delimitam sfera unui alt concept fara de care educatia – ca proces constient. o oarecare însemnatate în unele profesii (în sport. înaltime. copilul se dezvolta mai repede si deplin.

în care marea majoritate a copiilor se pot realiza. parintii si scoala trebuie sa isi propuna sa dezvolte copiii în concordanta stricta cu înclinatiile lor si în acord cu interesele societatii. Concret s-a putut dovedi ca. o anumita ambianta culturala etc. în viata copilului. pentru dezvoltarea la cel mai bun nivel posibil. Dezvoltarea persoanei umane cuprinde doua aspecte principale: dezvoltarea fizica si dezvoltarea psihica. Un om se poate realiza în mai multe profesii. a avut dintotdeauna un rol conducator în această triadă. Societatea ofera o seama de profesii mai raspândite sau anumite sectoare de activitate mai largi. la rândul lui. fiind necesara interventia mediului specific uman si a educatiei. Si tocmai de aceea ea poate sa aiba rolul de factor conducator. ceea ce implica exercitiu si efort personal. Drept urmare. ceea ce ofera un câmp larg de dezvoltare profesionala. la fel nici mediul nu are un asemenea rol. De aceea. Mediul. Daca ereditatea reprezinta conditia interna a dezvoltarii. Eventualele teorii dupa care ar exista criminali înnascuti. are totusi un rol important în acest proces. ci doar un fond predispozitional. Mediul ofera conditia materiala a existentei copilului. Se citeaza cazuri de copii care. Ereditatea are insa rolul ei bine determinat. influentele externe acţioneaza prin intermediul condiţiei interne. iar acestea din urma nu mai apartin procesului maturizarii. Educatia este actul de dirijare a întâlnirii dintre ereditate si mediu. Educatia vine cu un scop. limbajul. Admitem totusi obligatia ca fiecare educator sa cunoasca temeinic particularitatile native ale elevilor. Prin mediu întelegem asadar. Pe acest plan. care va conditiona directia devenirii. dar interventia exterioara prin regimul alimentar. Ne dam seama astfel ca ereditatea. ultimul cuvânt de spus. La ea ajunge doar cel care a avut initial si anumite înclinatii speciale. 3. orice copil îsi poate însusi o profesie sau alta. prin activitati de cultura fizica. grupurile de interactiune le exercita asupra copilului. care devin realitati numai în anumite conditii favorabile de mediu si educatie. cu o anumita dozare si gradare a actului de întâlnire dintre cele doua entitati.Educaţia. Concluzia ar fi urmatoarea: ereditatea constituie conditia interna initiala. implacabil. Majoritatea ocupatiilor umane nu pretind anumite înclinatii speciale. nu s-au putut dezvolta nici pâna la nivelul mersului biped. pentru dezvoltare intelectuala. se deprinde în timpul vietii. pentru activitate. Nici una dintre ele nu are. care servesc ca puncte de plecare pentru adaptare. ele jucând doar rol diferentiator si respectiv de amplificare sau limitare a influentelor educative. Moralitatea se învata. sunt cu totul nestiintifice si demobilizatoare pentru procesul educativ. iar mediul reprezinta conditia externa. Cum am vazut. ca factor al formarii si dezvoltarii personalitatii. ci se . el reprezinta conditia externa. pe care natura si societatea. 2. deci neorganizate sub aspect psiho-pedagogic. o anumita psihologie sociala. însa. într-adevar. un copil lipsit de predispozitiile respective poate ajunge la un nivel oarecare. activitati. Dezvoltarea fizica este. pe baza dispozitiilor comune de a învata. baza de plecare (mai bogata sau mai redusa). Dar o întâlnire întâmplatoare poate duce la rezultate tot întâmplatoare si de cele mai multe ori inferioare. în mare masura un proces de tipul cresterii sau maturizarii. realizându-se în forma cea mai eficienta în cadrul scolii. cel de munca si odihna. personalitatea copilului rezulta din întâlnirea sau interacţiunea eredităţii si mediului. deoarece. toate influentele spontane. Trebuie sa precizam limitele zestrei ereditare. cu un plan de actiune. întâmplator pierduti si crescuti între animale. Rolul sau conducator rezida în aceea ca reprezinta actul de dirijare constienta atât a zestrei ereditare cât si a conditiilor de mediu. El contine numai anumite posibilitati. asa cum vom vedea. favorizanta sau defavorizanta pentru formarea personalitatii. ofera lucruri sau obiecte.constituie niste structuri definitive. prin mediu întelegem totalitatea împrejurarilor si influentelor pe care natura si societatea le exercita în mod spontan asupra omului în devenire. asa cum ereditatea nu are un rol fatal. matematician sau arhitect. respectiv injusteţea tezei că ereditatea este hotarâtoare. însa realizarea unor performante maxime este dependentă de existenţa unor anumite predispozitii înnascute: nu putem face din fiecare copil un mare poet. dar nu contine în nici un caz predeterminari de ordin moral sau social. orice copil este capabil de perfecţionare nelimitată. copilul înarmat doar cu zestrea sa înnascuta nu poate depasi nivelul dezvoltarii unui mamifer oarecare. Din punct de vedere pedagogic. Dar. descoperite si fructificate din timp . are un rol bine definit în procesul formarii personalitatii. dar nu la creatie sau genialitate. Ereditatea cuprinde elementele biologice si psihologice. nu joaca decât rolul de conditie interna initiala. izolat de influentele specific umane. desi are importanta sa.

poluarea. sentimentele. s-a constatat ca dezvoltarea nu poate avea loc fara pace.caracter global. Toate aceste transformari se realizeaza pe baza fondului ereditar al copilului. capacitati. UNESCO. au început sa devina probleme concrete si deschise pentru toti oamenii. pe de o parte. omul nu se naste om: “tot ceea ce constituie umanitate: limbajul si gândirea.constituie ca influente din afara. Astfel. Foarte curând s-au descoperit conexiunile dintre aceste probleme. savantii. fie parinte. arta. -evolutie rapida si greu previzibila. Aceste evolutii au condus la introducerea unui nou concept. Care a fost raspunsul sistemelor educative si al responsabililor educatiei dat acestor imperative? În mod sistematic. fie mentor sau îndrumator în formarea profesionala.potenteaza si dirijeaza procesul maturizarii. adica: o anumita motivatie. bunic. conflictele interumane. Aceste imperative se regasesc sub forma de recomandari si rezolutii adoptate de ONU. asupra individualitatilor diferite. Cunoasterea fiecareia dintre aceste categorii de particularitati reprezinta un imperativ pentru orice tip de educator. Este vorba. de pozitia celor sceptici. Conceptul s-a impus si este folosit astazi în mod frecvent. vom considera ca initial ele constau numai din fondul ereditar al copilului. spune Comenius. o experienta afectiva. Asa se explica de ce aceeaşi lectie sau aceeasi interventie a educatorului au efecte diferite. caracterul limitat al resurselor naturale. anumite deprinderi. acumularea unor cunostinte. pentru abordarea carora nu au metode sau solutii adecvate. cât si în cea a educatiei. a fiintei rationale si a umanitatii. care la început pareau rezervate doar savantilor. care. situeaza în centru educatia. anume cel de “problematică a lumii contemporane”. în sensul ca presiunile exercitate asupra comunitatii mondiale si a fiecarei comunitati nationale sunt puternice. volitive. devenind însusiri si manifestari stabile ale individului uman. fie particularitatile individuale ale acestuia. a aparut si o întreaga literatura pedagogica consacrata lor. care se impuneau atât prin caracterul lor grav si presant. un numar de imperative care sunt din ce în ce mai bine precizate: apararea pacii. Aceste probleme. ingeniozitate si deseori eforturi financiare importante. Altfel spus. salvarea mediului. putem desprinde doua strategii. -caracter prioritar sau presant. liderilor diferitelor sectoare si oamenilor politici. presupune o cunoastere profunda a evolutiilor ce au avut loc în ultima perioada. în sensul ca nici o tara si nici o regiune de pe glob nu se poate plasa în afara acestei problematici. fie prin influenta spontana de mediu. foametea şi analfabetismul. Prin urmare. deosebindu-l pe fiecare de toti ceilalti. au identificat un nou tip de probleme. la rândul ei. transformându-se în conditie interna. Aceasta problematică are: -caracter universal. cât si prin dimensiunile lor regionale si universale. acestuia i se vor adauga. Influentele externe actioneaza prin intermediul conditiilor interne. Treptat. Este de mare importanta sa precizam din ce se alcatuiesc aceste conditii interne. că la rândul lor aceste libertati si drepturi sunt iluzorii acolo unde domneste mizeria. “Omul nu poate deveni om decât prin educatie”. morala – scrie O. de diferite guverne si organizatii guvernamentale. în cadrul aceleasi clase. atitudinale etc. în sensul ca ea afecteaza toate sectoarele vietii sociale. în sensul ca oamenii se vad adesea pusi în fata unor situatii complexe pentru care nu sunt pregatiti. motivationale. fie el profesor sau învatator. Dezvoltarea psihica presupune. fie prin educatie. la modul imperativ. Problema educatiei tinde sa devina o problema prioritara si toti cei care vad limpede evolutia fiintei umane. promovarea unei noi ordini economice etc. Reboul – nimic nu trece în organismul noului nascut” fara educatie (La philosophie de l’éducation). caracterul galopant al cresterii demografice. în ansamblul ei. obezitatea şi alimentaţia nesănătoasă etc. Problematica lumii contemporane a generat atât în sfera politicii si culturii. dar si oamenii politici sau responsabilii diferitelor sectoare ale vietii sociale. Toate la un loc vor alcatui fie particularitatile de vârsta. EDUCATIA SI PROBLEMATICA LUMII CONTEMPORANE 4. 4. Astfel. ci în acest caz este si mai evidenta interventia exterioara sistematica. care considera ca sistemele educative nu au si nu pot avea . aptitudini. însotite de transformări calitative care intervin în activitatea intelectuala a copiilor. precum si achizitiile caracteristice de felul celor afective. mediu si educatie. cerând raspunsuri prompte. dezvoltarea copilului este un produs al interactiunii conditiilor interne cu influentele externe. alte elemente.1 “PROBLEMATICA LUMII CONTEMPORANE” Educatia. că pacea nu poate fi autentica fara respectarea drepturilor omului si asigurarea libertatilor fundamentale. . precum deteriorarea continua a mediului marin sau a atmosferei. desemnând stadiul de dezvoltare generala a omului. dar nu de la sine. ca proces orientat spre împlinirea spirituala a fiintei si a comunitatii. În ultimele decenii.

dar nu se poate concepe nici solutionarea temeinica si durabila a gravelor probleme actuale fara contributia sistemelor educative. educatia pentru timpul liber. capacităţi. educatia pentru schimbare si dezvoltare. competenţe. depind într-o mare masura si de optiunile sale. de gândire critică. de faptul ca viata generatiilor viitoare.  Trecerea de la cunoaşterea ca un ansamblu de cunoştinţe. angajarea si instrumentele necesare pentru a actiona. Educatia nu poate rezolva singura totalitatea problemelor lumii contemporane. la formarea de abilităţi. Elevul trebuie indrumat spre cum sa invete pentru a se putea descurca singur in momentul parasirii scolii. spre formarea unui punct de vedere mai obiectiv asupra realitatii. educatia economica si casnica moderna. elevul trebuie ajutat sa:  înteleaga ca omul este inseparabil de mediul său si că efectele negative ale actiunilor ale se repercuteaza asupra lui însusi. date (a şti). individual si în colectiv în vederea solutionarii problemelor actuale si prevenirii aparitiei unor noi probleme. educatia sanitara etc. deci pe viitorul cetatean. de rezolvare de probleme. datorită descoperirilor și avalanșei de informații):  Complexitatea fenomenelor din societatea modernă solicită un bagaj de cunoştinţe şi capacităţi din ce în ce mai bogat.un rol important în pregatirea lumii de mâine. prin înnoire continuă. organizata la Stockholm în 1972. capacităţi de adaptare la noile situaţii. educatie pentru pace si pentru cooperare. de la expunerea de cunostinte la învăţarea prin experienţă/ prin practică. înainte de toate. aceste abilităţi se educă.2 RASPUNSURI ALE EDUCATIEI LA CERINTELE DEZVOLTARII LUMII CONTEMPORANE Dupa cum apreciaza specialistii. Conferinta Natiunilor Unite asupra mediului înconjurator. la cunoaştere ca un ansamblu de competenţe („a şti să faci/ să acţionezi”) determină o mutare de accent în educaţie. şi să răspundă adecvat utilizând capacităţi de gândire logică. se situeaza un mare numar de specialisti. Oamenii trebuie sa dobândeasca cunostintele. educatia pentru comunicare si pentru mass-media. educatie în materie de populatie. Trebuie formate deprinderi de învăţare continuă. Educatia relativa la mediu trebuie. sa-l incite la participare. Chemarea reprezinta si un îngrijorator apel de alarma în legatura cu deteriorarea echilibrului natural provocat de om prin interventiile sale aupra mediului. se exersează încă din primii ani de şcoală. de la transmiterea şi memorarea de informaţii (informare).1. sa devina constient de viitor. atitudinile. În perspectiva scolara. Pe aceste pozitii se situeaza toti cei ce considera că scoala ar fi în declin. 4. de gândire divergentă etc. în consolidarea unui viitor mai bun. noi.  obtina cunostinte de baza necesare solutionarii problemelor mediului sau imediat. rezultatele. Ea nu poate fi cunoscută decât prin interpretări personale. educatia pentru participare si pentru democratie. care cred în puterea educatiei si în capacitatea ei de a contribui cu resursele specifice la constituirea viitorului. sa urmareasca dezvoltarea simtului responsabilitatii tuturor oamenilor fata de mediu si problemele sale. motivatia. Educatia relativa la mediu îsi propune sa conduca pe elev. educatia nutritionala.2. informaţii. într-un timp dat (epoca istorica) si în cadrul colectivitatii umane specifice (mediu social).  Societatea contemporană este caracterizată prin dinamism. variabile şi în mare măsură subiective.  Rolul profesorului – de a crea situaţii de învăţare în cadrul cărora elevul îşi conştientizează demersurile de învăţare. 4. . EDUCATIA RELATIVA LA MEDIU Existenta oricarui om este conceputa ca desfasurându-se într-un spatiu determinat (aria geografica). lansa o importanta chemare în acest sens. noile tipuri de continuturi sau “noile educatii” reprezinta cel mai util raspuns al sistemelor educative la imperativele generate de problematica lumii contemporane: educatie relativa la mediu. Caracteristici ale societatii contemporane (numită și a cunoaşterii.  Apare nevoia formării unor indivizi capabili să analizeze situaţiile concrete. calitatea ei. se învaţă. neajunsurile şi îşi perfecţionează continuu activităţile de învăţare. În opozitie cu aceasta teza. educatia pentru o noua ordine economica internationala. “A apara si a îmbunatati mediul înconjurator pentru generatiile prezente si viitoare a devenit pentru umanitate un obiectiv primordial”.

educarea tinerilor în ideea unei conceptii despre lume care sa le permita sa se entuziasmeze de valorile spirituale ale omenirii. Din punct de vedere practic. tratam educatia relativa la mediu. -formarea spiritului critic si autocritic. Cunoasterea si întelegerea faptelor economice în substratul lor cauzal ajuta la cresterea calitatii productiei de bunuri si prin aceasta la îmbunatatirea calitatii vietii. -receptivitatea la ideile si sugestiilor altor. Initierea în teoria si practica economica favorizeaza dobândirea constiintei si conduitei economice ca temei al unei vieti echilibrate si cu o buna integrare în planul vietii sociale. toleranta. cultivarea receptivitatii si flexibilitatii. iar apelul la ratiune implica încrederea în capacitatea omului de a învata sa-si exercite spiritul de întelegere. În consecinta. cooperare. in diversitatea lui. Avem în vedere atitudinea fata de bunuri. ale efectelor distructive ale acestuia. -respectul fata de valorile culturale si acceptarea diversitatii culturilor. Educatia pentru pace se constituie. nu ca pe o disciplina. al încrederii în destinul umanitatii si în valor ile umane. Educatia relativa la mediu nu-si va atinge scopul daca actiunile pe care le sugereaza elevului nu se difuzeaza si în jurul acestuia. . a priceperii de a identifica punctele comune si de a respecta diversitatea situatiilor si stilurilor de viata.educarea copiilor astfel încât acestia sa se debaraseze de impulsuri agresive si de comportamente ostile si sa devina sensibili la ordine. Aceste obiective ale educatiei pentru pace sunt piatra de încercare în procesul de formare a fiecarei personalitati. al respectului pentru cei care l-au precedat si cei ce-l vor urma. EDUCATIA PENTRU PACE Individul trebuie format în spiritul tolerantei si solidaritatii cu cei din generatia sa. Punctul de plecare îl reprezinta mediul care-l intereseaza realmente pe elev. spiritul de cooperare si respect fata de munca. ecologizare) nu are valoare in acest caz. EDUCATIE ECONOMICA SI CASNICA MODERNA Cerintele economice determina calificarea fortei de munca si. ca o educatie a atitudinilor si mentalitatilor. argumentari. de perspectiva). .2. judece responsabilitatile individuale si colective. în familie. ce trebuie sa urmareasca: . educatia relativa la mediu trebuie sa se realizeze în conditii de interdisciplinaritate (la toate materiile). Având propria sa unitate bazata pe convergenta finalitatilor educative si pe coerenta demersurilor pedagogico-metodologice utilizate. acceptarea unor comportamente diferite. demonstratii. Educatia pentru pace presupune cultivarea unor atitudini superioare si formarea oamenilor în vederea evitarii conflictelor si a promovarii dialogului constructiv. -descurajarea agresivitatii si violentei. 4. prin urmare. liniste. fata de sine si fata de altii. deci mediul sau imediat. Profesorul Bârsanescu propune constituirea unei “pedagogii a pacii”. scoala. pâna la transmiterea ideii de participare la consolidarea unei lumi mai drepte si a unei ordini sociale în care violenta directa sau structurala sunt reduse pe cât posibil. a conduitei în societate. -toleranta. echilibru. sa fie constient de necesitatea protejarii mediului. ramânând însa în vigoare si obligatia de a avea o utilitate imediata (prin aplicatiile practice. 4. În conceperea acestei pedagogii a pacii îsi gaseste loc ideea ca disputele se solutioneaza prin discutii. dreptate. Eficienta educatiei relative la mediu se poate aprecia numai prin efectele pe termen lung asupra comportamentului viitorului cetatean. Teoria fara practica efectiva (interventie asupra mediului. în familie. prin interventia elevului în situatii concrete). a respectului fata de valori si de aspiratii. Pregatirea economica . reflectie si actiune pentru a întelege. impun atitudini si orientari productive în toate sectoarele de activitate. florei si faunei. în scoala. în comunitatea în care traieste (clasa. toate fatetele unei probleme fiind examinate într-o viziune de ansamblu.formarea tinerilor în spiritul ideilor de întelegere mutuala. -capacitatea de a dobândi contacte satisfacatoare si de a dialoga. ci ca pe o modalitate pedagogica de atingere a unor scopuri precise si în acelasi timp ca pe un mijloc de sporire a eficacitatii învatamântului. sa se angajeze în obtinerea cooperarii pe linia rezolvarii unor probleme. capacitatea de participare directa la înfaptuirea proiectelor economice ale societatii. în acelasi timp. preveni si corecta neajunsurile provocate mediului (actiuni concrete dar si reflectie aprofundata asupra solutiilor preventive.2.  dezvolte instrumente de analiza.2. Între obiectivele urmarite de educatia pentru pace se remarca urmatoarele: -respectul fata de om. educatia pentru pace corespunde sirului de activitati educative de la simpla mentionare în clasa a nivelurilor diferite ale conflictului si ale problemelor internationale.3. cartier).

la o mare perisabilitate a cunostintelor.Apare nevoia formării unor indivizi capabili să gândească. el poate fi o sursa de progres si bunastare pentru individ si societate. Prin educatia primita. sociale. corelate cu schimbarile în structura si functiile familiei. toate aceste forme şi dimensiuni ale educaţiei. educatia începe odata cu nasterea fiintei umane si devine o dimensiune a existentei sale pe parcursul întregii vieti. Daca unele din noile educatii sunt destul de bine conturate. . Aceasta modalitate are avantaje indiscutabile: nu se aduc modificari importante structurii planului de învatamânt. politica si culturala au dus la schimbarea masiva a statutului economico-social al multor oameni. putem afirma cu precizie că educaţia pe tot parcursul vieţii. . prin trecerea fortei de munca în sectorul secundar si tertiar (servicii) si apoi în cel cuaternar (cercetare). Educatia permanenta poate garanta o utilizare eficienta a timpului liber. Ca urmare. însa. pentru democraţie. ci cuprinde. Noile continuturi se pot pierde în masa cunostintelor specifice diferitelor materii. Aceste mutatii. nici măcar nu se încadrează în tipologia noilor educaţii (civică.revolutia stiintifica si tehnica. nonformală sau informală) sau un tip de educaţie clasică (intelectuală. Lipsa receptivitatii acestora. se recurge din ce în ce mai mult la a o alta strategie si anume la o infuzie de elemente noi în cadrul continuturilor/disciplinelor traditionale. La scurt timp dupa parasirea scolii. abordarea noilor educatii sau a noilor continuturi ramâne o problema deschisa. . cât şi de eficacitate . Este greu de evaluat în acest caz nivelul pregatirii elevilor în domenii cum sunt: cunostintele. estetică. tehnologică etc. cum se întâmpla în societatea traditionala. pentru pace. cum o denumesc studiile de specialitate. culturala a societatii. priceperi si deprinderi în acord cu noile date ale stiintei si tehnicii. În multe tari. ..pentru viata individuala si initierea în problematica economiei casnice constituie un prim pas în directia formarii capacitatii de autogestiune. într-o fericită interdependenţă. totodata. nu este o simplă formă de educaţie (ca cea formală. . Proliferarea disciplinelor educative noi creeaza probleme din perspectiva supraîncarcarii planului de învatamânt. marginalizând noile tipuri de continuturi.noile mutatii din viata economica. oricum. Impunerea acestui principiu se datoreaza unor factori social-economici. Tot atât de posibila devine situatia când profesorii ar ramâne preocupati de specificitatea disciplinei. altele fac obiectul unor discutii în vederea precizarii si delimitarii lor.). Potrivit principiului organizatoric si filosofic al educatiei permanente sau continue.Societatea contemporană este caracterizată prin dinamism şi înnoire continuă. dintre care amintim: . si dezavantaje. priceperile si atitudinile privitoare la protejarea mediului. ce a dus la “explozia” cunoasterii si respectiv. Ce (nu) este educaţia permanentă? Conceptual vorbind. economica. pot face din ei o frâna în dezvoltarea sociala. deoarece aceasta este o realitate ambigua. nutriţională etc. sau la noua ordine economica internationala etc. Vorbim de o aşa numită dinamică socială care necesită adaptabilitate şi lipsă de reticenţă la noile situaţii apărute.). Efectul acesteia asupra perfectionarii activitatii în planul productiei sociale este de necontestat. întregul care rezultă fiind mai mult decât suma părţilor şi derulându-se pe toată perioada . educatia se suprapune pe dimensiunea întregii existente a omului. ca si în tara noastra. ci doar perfectionarea acestora.timpul liber poate pune noi probleme pe plan social. Se pune. 4. Ea este destinata sa permita fiecaruia sa-si dezvolte personalitatea pe durata întregii vieti prin munca sa sau prin activitatile sale. morală. Ea are. si problema pregatirii unor profesori capabili sa predea astfel de discipline cu caracter pluridisciplinar. productivi.3. degradarea capacitatilor de adaptare. creatori. culturale sa-si renoveze bugetul de cunostinte. nu se impune formarea unor noi categorii de profesori. necesita din partea tuturor eforturi sustinute si permanente de adaptare la conditiile mereu schimbatoare. dar si o cauza de degradare si regres social. sociala. ei pot fi influentati ca si dupa parasirea câmpului muncii sa ramâna activi. volumul de cunostinte capatat de individ în scoala nu-i poate sluji eficient toata viata. în viata comerciala etc. adeseori. să soluţioneze probleme într-un ritm caracterizat atât de eficienţă.schimbarile în structura demografica indica o crestere a numarului oamenilor în vârsta. ORIENTĂRI NOI ÎN CONCEPEREA ȘI REALIZAREA EDUCAȚIEI EDUCATIA PERMANENTA Consideraţii cu privire la “prezenţa ” educaţiei permanente în societatea românească În prezent. el este determinat prin obligatiile profesionale.

civică. „educatio”educaţia prin sine însuşi). din moment ce copilul începe să intre în contact cu ea. învăţatul planificat şi cel accidental. Dorinţa. de instrumente şi de timp de învăţare.  Școlile nu se mai bucură de monopolul de a educa oamenii şi nu mai pot exista izolat de alte instituţii educative ale societăţii. primară.  Admite modalităţi şi moduri alternative de a obţine educaţia. “autos” . alin 1). le include pe toate cele de mai sus. strâns legate între ele.  Conţine două mari componente: una generală şi una profesională. abilităţile şi deprinderile de autoeducaţie trebuie implementate şi dezvoltate de şcoală. unificând toate etapele educaţiei-pre-primară.  Comunitatea. desfăşurat la Lisabona în martie 2000: Oamenii sunt cel mai de preţ bun al Europei şi trebuie să se afle în centrul politicilor Uniunii. educaţia permanentă trebuie să aibă în vedere nevoile şi interesele . ca o condiţie indispensabilă. morale etc. alin 2. ci societatea. stipulează că educaţia permanentă reprezintă totalitatea activităţilor de învăţare realizate de fiecare persoană pe parcursul vieţii.  Este continuă devenind modul de a fi.într-o viziune comună. universitară. educaţia ermanentă îmbracă un caracter universal. dorinţa omului de a se perfecţiona. întregul mediu deţin un rol foarte important în educarea individului. Beneficiile educaţiei permanente sunt multiple: psiho-sociale.  Educaţia permanentă nu este dedicată exclusiv adulţilor.sine însuşi.  Este un sprijin şi nu o povară. Inclusiv educaţionale. în ansamblul ei. Educatia permanenta acopera întreaga existenta a unei persoane. educaţionale. educabilitatea.  Educaţia permanentă se caracterizează prin supleţea şi diversitatea sa de conţinut. autoeducaţia (gr. Cu alte cuvinte. o obligaţie.  Educaţia permanentă are rolul de a menţine şi ameliora calitatea vieţii. de a-şi dezvolta permanent personalitatea. în viziunea unui important expert UNESCO:  Reuneşte trei termeni fundamentali-viaţă. Conceptul. fără iniţiativă şi spirit inventiv.  Educaţia permanentă exercită o funcţie corectivă. grupurile sociale. ci constituie un proces permanent. semnificând activitatea. ea cuprinzând şi unificând toate etapele educaţiei: preşcolară. de a munci şi de a se adapta al omului.  Se delimitează de orice enunţ care ar sugera formula şcolarului “harnic”.  Educatia nu se termina la sfârsitul instructiei scolare. în scopul formării sau dezvoltării competenţelor dintr-o multiplă perspectivă: personală. Desigur. sau cu formarea profesională continuă. în schimb. fără autonomie socio-profesională. secundară.  Este globală. primară.  Reuneşte modalităţile formale şi nonformale de educaţie. acest tip de educaţie vizează dezvoltarea plenară a persoanei şi dezvoltarea sustenabilă a societăţii (art. integrând într-un tot toate nivelurile şi tipurile de educaţie existente la nivelul unei societăţi.  Include. Legea Educaţiei Naţionale la articolul 328. şi lat. reprezentând democratizarea educaţiei. motivaţia.  Contrar caracterului de elită al educaţiei.  Nu se limitează la educaţia adulţilor. remediind unele deficienţe ale sistemului educaţional clasic. creativitatea şi abilitatea decizională. non-formale şi informale.vieţii individului educabil. Conform aceleiaşi Legi. în contexte formale. permanent şi educaţie. Iată câteva trăsături ale educaţiei pe tot parcursul vieţii. Educaţia permanentă este aşadar o formă integratoare a educaţiei. ce ce se referă la complementaritatea dintre formele/tipurile acesteia. de educaţia permanentă beneficiază nu numai individul. liceală. Mulţi confundă apoi educaţia permanentă cu educaţia adulţilor (având specificul ei).  Comunitatea joacă un rol important în sistemul educaţiei permanente. reconversia profesională etc. 329. socială sau ocupaţională. Aristotel atrăgea atenţia asupra faptului că educaţia trebuie să fie una din grijile de căpătâi ale legiuitorului.  Există trei condiţii indispensabile pentru a realiza educaţia permanentă: ocazia. Ideea nu este nouă. Încă din antichitate. Amintim o menţiune regăsită în strategia lansată de Consiliul European. postuniversitară.

în acord cu evoluţia ştiinţei şi tehnicii. dar care solicită răspunsuri competente şi rapide. Beneficiile sunt multiple: de la socializarea şi petrecerea eficientă a timpului liber. pe module de conţinut (exemplu-învăţrea limbilor străine pe niveluri de performanţă). printre altele. „Educaţia permanentă reuneşte educaţia în familie. până la (re)considerarea cunoştinţelor dobândite de către adulţi sau asimilarea altora noi. aducătoare de corelaţii. cu pregătire de specialitate şi psiho. pe alocuri. să formeze în individ dorinţa. Dacă ne gândim la vechile universităţi populare de la noi (Universitatea Populară de la Ungureni). cu noile cerinţe sociale. care ţin cont de nivelul.organizarea interdisciplinară (cercuri tematice. deprinderea de învăţare permanentă: familia şi şcoala (care. totuşi. aşadar. performanţa. care sunt într-o permanentă dinamică. o provocare pentru toţi. Din punct de vedere al organizării conţinuturilor acestor activităţi.învăţat e omul care se învaţă necontenit pe sine şi învaţă necontenit pe alţii”. vizite tematice. Este însă un punct de plecare la care societatea românească şi sistemul educaţional românesc ar trebui să reflecteze. Nu întâmplător am făcut referire la Palatul copiilor care.pedagogică. la scurt timp după terminarea studiilor. utilizate cu preponderenţă. palate ale adulţilor..individului şi ale comunităţii. dă naştere unor posibile meditaţii: dezvoltă autorităţile/instituţiile educaţionale o strategie pentru educaţia permanentă? Au o viziune pe termen lung în privinţa acesteia? Cu ce fel de provocări educaţionale şi sociale se confruntă comunitatea acum şi în viitor? Întrebări necesare. Pentru un posibil popas meditativ. îl vom cita pe Nicolae Iorga care susţinea că . resurse. Dar diversitatea este sau trebuie să fie o resursă. Important este că articulează educaţia şcolară cu formarea adulţilor”. ştiinţific. printre altele. trebuie să fie primordială în raport cu alţi „furnizori de educaţie”). Iaşi) . competiţşii. care trebuie. nu numai prin autoeducaţie. totuşi. din afara şcolii. din cele cunoscute: . în cadrul ei ar trebui să existe şi să se dezvolte adevărate “comunităţi de învăţare”. (Neculau Adrian. într-un chip coerent. Un furnizor clasic de educaţie nonformală este şi Palatul copiilor. la prima vedere ar fi punct de reper într-o secvenţă a educaţiei permanente. cu noile cerinţe sociale. Adăugăm importanţa întregii societăţi în realizarea educaţiei. uşor retorice şi/sau incomode. Fiecare comunitate are profilul ei educaţional (nevoi de învăţare. în contextul evoluţiilor actuale. ştiinţific. interdisciplinare. să asimileze priceperi şi învăţături noi de ordin profesional. factor integrant în procesul propriei sale educaţii. Responsabilitatea instructiv-educativă o poartă în special doi factori cu atribuţii în realizarea/furnizarea educaţiei. de documentare-informare). ale cărui cercuri sunt coordonate de cadre didactice. ca orice provocare. Educaţia permanentă reprezintă. deprinderea de învăţare permanentă: familia şi şcoala (care. “Furnizorii” de educaţie permanentă Facem necesara precizare că pentru realizarea educaţiei permanente este absolut necesar acordul celui educat. Dar. Trebuie doar (re)valorificată. sistemtizare. trebuie să fie primordială în raport cu alţi „furnizori de educaţie”). Volumul de cunoştinţe asimilat de individ în şcoală nu-i mai este suficient întreaga viaţă. De aceea nu se poate desfăşura decât în forme de o diversitate şi o supleţe necunoscute de educaţia şcolară. el fiind obligat ca. în acord cu evoluţia ştiinţei şi tehnicii. care contribuie esenţial la crearea echilibrului şi armonizării relaţiei individ-societate prin intermediul educaţiei. Editura Polirom. Fiecare trebuie să înveţe să îşi dezvolte propriul potenţial. competenţe). Însă educaţia permanentă trebuie să se bazeze pe abilitatea şi dorinţa expresă a individului de a se autoeduca. cultural. În multe ţări europene s-au dezvoltat în ultima vreme pe aceeaşi structură ca instituţia sus amintită. 2004.organizarea modulară. care trebuie. Acest tip de educaţie comportă toate aspectele şi etapele dezvoltării umane. ea începe o dată cu debutul vieţii şi se termină o dată cu sfârşitul. nu un obstacol. adăugând: “e o mare primejdie să ajungi a fi mulţumit de tine însuţi”. Educaţia adulţilor-experienţe româneşti. Volumul de cunoştinţe asimilat de individ în şcoală nu-i mai este suficient întreaga viaţă. vom observa că tradiţia există. concursuri de cunoaştere. . cultural. să formeze în individ dorinţa. progresul copilului. el fiind obligat ca la la scurt timp după terminarea studiilor să asimileze priceperi şi învăţături noi de ordin profesional. gândire logică. precum şi diversele statusuri pe care le joacă omul în viaţă. Facem necesara precizare că de aceste competenţe sunt responsabili doi factori cu atribuţii în realizarea/furnizarea educaţiei. facem referire la două modalităţi. critică. chiar dacă. fixare. el devenind astfel. educaţia de bază formală şi diferite alte tipuri de educaţie.

în ultima perioadă asistăm la o dezvoltare şi la o „formalizare” a educaţiei nonformale.5. gradat cronologic şi structurat ierarhic. concursuri. care.în afara unor forme special / oficial organizate pentru un anume gen de activitate”. extraşcolare.a răspuns provocărilor sociale prin lărgirea sferei de activitate şi iniţierea unor parteneriate cu societatea civilă.nonformalis”. Scopul este de a informa elevii prin cunoştinţe noi. olimpiade. uneori pe calea unui contact brutal. grup de prieteni. Este explicată pe baza unor obiective clar definite. face uneori ca acele cunoştinţe transmise de profesor să aibă un caracter pur informativ. dar în afara şcolii obligatorii. la care educatul şi educatorul sînt co-participanţi. din cauza programelor de învăţămînt încărcate. dar şi în interiorul acestuia. Aşadar. iar procesul educaţional se caracterizează prin intensitate şi continuitate. Acest fapt cauzează lipsa neobişnuitului. Ca trăsătură de bază. creativismului. o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi informaţiile acumulate informal. cercuri) sau în afara ei (excursii tematice. Ea se adreseaza. Se încadrează în sfera libertăţii individului de a opta sau nu pentru o formă de activitate din sfera nonformală. Acesta este alcatuit din specialisti pe domenii. fără a trezi minţi şi a descuia idei măreţe. Din punct de vedere etimologic. Deşi acest tip de educaţie este necesar. NONFORMALA SI INFORMALA Tradiţional. activităţile educative nonformale au un caracter instituţional. la care învatarea trebuie sa alterneze cu perioade de repaus sau de vacante. cu dezmintirea sau confirmarea de catre realitate a actiunilor sale.. prin activitati extradidactice. cluburile elevilor etc. persoana aflata în dezvoltare. dar se desfăşoară în afara sistemului şcolar. activităţile educative organizate de alte instituţii.ca instituţie . Nonformal desemnează practic o realitate educaţională mai puţin formalizată sau chiar . Să nu uitam ca educatia formala dureaza 15-20 de ani si ca ea nu reprezinta mai mult decât o introducere în sfera culturii si a pregatirii initiale pentru educatia permanenta. Ea constituie. mass media etc. întâlnim aceeaşi activitate educaţională. văzută ca spaţiu fizic şi psihologic. bibliotecile. organizate. în practică ele funcţionând ca un complex ale cărui graniţe sunt dificil de trasat. pe specialistii care concep si conduc procesul de educatie. Relaţia educativă nu este pur şi simplu o relaţie între un educat şi un educator. care sunt pregătite de specialişti. familie. Cunoştinţele primite sunt alese şi structurate. copilului. moduri si etape anume stabilite pentru a facilita reusita scolara. în mod special. Realizarea educatiei în mod competent presupune totdeauna prezenta si actiunea unui personal anume pregatit. cuprins între învăţământul primar şi nivelurile superioare universitare. comunitatea locală sau cu diferite instituţii culturale. personalul didactic. Aceasta deoarece învăţarea nu este legată numai de şcoală sau de alte contexte organizate. Însusirea sistematica a cunostintelor. de a crea o anumită independenţă educativă. Trebuie sa retinem si faptul ca evaluarea în cadrul educatiei formale revine cu deosebire fiecarui cadru didactic si institutiei în ansamblu. ci o relaţie între un subiect (educat) şi un ambient complex (o situaţie). capabili de a realiza corelatiile necesare unei formari a elevilor în perspectiva finalitatilor educatiei. în primul rând. cercurile de la Palatul copiilor). drept educaţie nonformală. Lipsa de explicare şi argumentare. angajeaza într-un plan mai larg autoritatea scolii si. “EDUCATIILE PARALELE” CONCEPTELE DE EDUCATIE FORMALA.. Delimitarea între aceste trei forme ale educaţiei este una teoretică. termenul de educaţie nonformală îşi are originea în latinescul . preluat cu sensul . Pentru acest tip de educaţie sunt elaborate programe de specialitate. cu o pregătire în acest sens. implicata de educatia formala. O caracteristica nu mai putin însemnata a educatiei formale o constituie actiunea de evaluare care este administrata în forme. Educaţia nonformală Educaţia nonformală completează educaţia formală într-un cadru instituţionalizat situat în afara sistemului de învăţământ. conţinutul fiind adaptat nevoilor individului şi situaţiilor speciale. astfel. educaţia oferită de şcoală a fost considerată educaţie formală. succesul formarii elevilor. Şi şcoala . care se apropie din ce în ce mai mult de spaţiul şcolar. totuşi are unele dezavataje. Educatia formală cuprinde sistemul educaţional instituţionalizat. asa cum aminteam anterior. care se poate derula în şcoală (ex. cum ar fi muzeele. şi are caracter de rutină şi monotonie. fiind caracterizate prin conţinut ştiinţific. intenţionată şi sistematică. în timp ce evaluarea practicata în cadrul educatiei nonformale si mai ales a celei informale cade automat în sarcina celui care învata. a calitatii cunostintelor sale. se va extinde de-a lungul întregii vieti. iar influenţele spontane sau neorganizate din mediu. educaţie informală. sau a gesticii sale profesionale. organizată (ca în cazul educaţiei formale). Mai mult.

 atmosferă degajată. efectuarea temelor etc.neformalizată. acolo unde este cazul. aptitudinile şi înclinaţiile acestora. fără note sau calificative oficiale. de management al timpului. cu deschideri speciale spre experiment şi inovaţie. dispunând de mijloace menite să atragă publicul de diferite vârste.  organizarea facultativă. Poate ar fi interesant să medităm asupra înfiinţării acestei instituţii (Palatul adulţilor) şi la noi. prioritar stimulative. Pe ansamblu. în scopul maximalizării învăţării şi cunoaşterii şi al minimalizării problemelor cu care se confruntă acesta în sistemul formal (stresul notării în catalog. de gândire critică. care recomanda educatorului să faci în aşa fel încât să permanentă ocupaţie elevului. neformalizată. se încadrează aici şi particviparea voluntară. constatăm că educaţia nonformală poate fi văzută ca influenţă formativă a unor activităţi educative. elevii îşi dezvoltă şi capacităţi organizatorice. la cerinţele/dorinţele/interesele elevului.  Puternică latură recreativă. dar întotdeauna cu efecte formativ-educative. aptitudini şi capacităţi. din punct de vedere educaţional. nici vârstei care urmează după ea. aptitudini şi capacităţi. E adevărat. amiintind că timpul liber nu se cuvine nici copilăriei. individuală sau colectivă. categorii socioprofesionale.  Valorificarea timpului liber al elevilor.  dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni activi. Printre dezideratele/condiţiile de realizare a educaţiei nonformale amintim:  Flexibilitate şi adaptabilitate rapidă din partea educatorului.  un cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii. de gândire critică. relaxată. de manifestare a talentelor în artă. având . cu accente psihologice. cultură. Menţionăm faptul că educaţia nonformală se adresează deopotrivă vârstei tinere.  grupe mici de cursanţi. în funcţie de vârstă.  Latură coercitivă. de manifestare a talentelor. pentru informaţiile acumultate deja. Să nu uităm că în alte ţări (Italia.  participare voluntară.  Completarea orizontul de cultură (general sau specific). Spania.. deci pozitive. valorificând conţinuturile transmise de şcoală. îmbogăţind cunoştinţele din anumite domenii.  modalităţi flexibile de a răspunde intereselor elevilor . cu accent pe petrecerea organizată şi educativă a timpului liber. efectuarea temelor)”. sex. de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme. cu programe deschise spre interdisciplinaritate şi educaţie permanentă. de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme. Să ne amintim de cuvintele lui Aristotel. muzică. de management al timpului.  Să asigure cadrul de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii. pe lângă informaţiile şi competenţele specifice anumitor domenii de activitate în care se încadrează proiectele sau activităţile nonformale. prin cadrul mai flexibil şi mai deschis şi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene. dar şi celei adulte. interesul participanţilor. Israel) educaţia nonformală pentru adulţi are o tradiţie şi este chiar instituţionalizată (un fel de Palat al adulţilor).gama largă de activităţi pe care le propune şi posibilitatea fiecărui elev de a decide la ce activităţi să participe.  evaluarea facultativă. sport.  Conţinutul special elaborat. neformalizată. calmă şi plăcută.  formarea şi/sau dezvoltarea capacităţilor şi competenţelor organizatorice. ceea ce face posibilă o atenţie mai accentuată a cadrului didactic. eliminându-se astfel stresul legat de notarea în catalog. care are pregătire de specialitate dar care poate să nu aibă pregătire psiho-pedagogică. o fiinţă completă netrebuind să se oprească câtuşi de puţin. ţinând cont şi de particularităţile de dezvoltare ale acestuia. IT etc. capacităţi de autogospodărire. nu avem încă o cultură necesară în acest sens.  oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor. Iată câteva trăsături specifice ale educaţiei nonformale:  proiectarea pedagogică neformalizată. pictură. desfaşurate în alte instituţii sau contexte decât cele destinate explicit procesului educativ planificat. neformalizată cu profilare dependentă de opţiunile elevilor şi ale comunităţilor şcolare şi locale. flexibil. disciplina impusă. condus şi evaluat de agenţi educaţionali profesionalizaţi.

pe baza de proiectare prealabila si control competent (dirijat). Este. vorba de activitati neformalizate. prin decizia Tribunalului Botoşani. taberele pentru elevi. cluburi şi asociaţii diverse)”. cu semnificatie antisociala. Desi avantajele si dezavantajele acestei circulatii rapide sunt greu de masurat. considerată ca fiind “orice activitate situându-se în afara cadrului şcolar şi putând include atât educaţia nonformala cât şi orice formă a educaţiei ocazionale sau permanente” şi de educatie nonformală. În pofida desemnarii prin aceasta sintagma. fizici). ca si discontinuitatii. Educaţia informală – procesul ce durează pe tot parcursul vieţii. Aceasta face ca educatia informala sa nu poata constitui substanta si temeiul fundamental al educatiei. care însa comporta o comparare mai putin avantajoasa în raport cu continuturile educatiei formale.în vedere că de o oarecare tradiţie se poate vorbi. mese rotunde. ateliere teoretice şi practice (pictură. în sensul celor desfasurate în cadrul institutiilor scolare. va trebui dimpotriva sa-l analizam pentru a vedea mai bine cum putem asigura dezvoltarea optima a persoanei folosind influenta educatiei informale. ci si prin elementele sale de continut. proiectele iniţiate de organizaţii nonguvernamentale sau de alte instituţii. alaturi de educatia extrascolara. jocuri interculturale. Este si firesc sa fie asa. care ar putea sugera persoanelor neinitiate ca ar reprezenta o educatie neformativa. Educatia informala apare prin excelenta ca o rezultanta a multitudinii de influente venind din aria mediului social. al computerizarii informatiei. Fara a ignora valoarea imensului ei continut. discuţii în grupuri mici sau în plen despre probleme care îi preocupă pe tineri la ora actuală. econimică a adultului rural. extinderea peste limitele educatiei formale este atestata de prezenta ei de-a lungul vietii. dans etc. Este cunoscuta atitudinea infractionala a unor tineri datorata în mod exclusiv actului inductional din partea unor lideri cu tulburari de caracter care exercita asupra grupului o influenta negativa. Spre exemplu. educatia informala nu se legitimeaza numai prin aparatul imens de care dispune. lua fiinţă Universitatea populară Ungureni. IT). în 12 februarie 1936. De asemenea. citându-se cazul statelor industrializate. atitudini. datorita marii dispersii. definit drept “proces continuu de achiziţionare a cunoştinţelor şi conceptelor. religioasă. deprinderi. volumul imens de informatie constituie o realitate ce nu poate fi eludata. cluburile elevilor sau casele studenţilor. muzică. centre culturale). desfasurate în cadrul unei ambiante atât de complexe. achizitie dobândita într-o maniera întâmplatoare. Faptul ca toti acestia par sa actioneze în mod liber ori mai putin organizat. Vom reveni asupra acestei problematici. pot aparea orientari cu atitudini negative. dimpotriva. prin care fiecare persoană dobândeşte şi acumulează cunoştinţe. mişcări ale tineretului. În realitate. viata sociala a omului se desfasoara sub un dublu impact: acela al opiniei colectivitatii si al cenzurarii pe care o opereaza constiinta în sine. teatru. Multi autori o caracterizeaza prin antrenarea ei în mod decisiv cu ajutorul marilor mijloace de comunicare. Toate acestea conduc la ideea ca educatia informala precede si depaseste ca durata. Exemple de programe sau de activităţi de educaţie nonformală: vizite de studiu în ţară sau în alte ţări. alaturi de celelalte tipuri de educatii. precum şi înţelegerea anumitor fenomene din experienţele de zi cu zi şi din expunerea la mediul înconjurător. Este adevarat ca în cadrul influentelor de grup. muzica. al casetelor audio-vizuale etc. jocuri de cooperare. ar putea conduce la ideea caracterului lor contradictoriu în raport cu influentele institutionalizate specifice educatiei formale. termenul exprima caracterul “spontan” al acestei educatii. educatia informala reprezinta întreaga achizitie autonoma a persoanei. asa cum le determina conditiile existentei umane ca atare. dar fara a se neglija prezenta actiunii altor stimuli (biologici. care au o semnificatie sociala prin însusi faptul ca sunt produsul societatii sau al omului ca fiinta sociala.). prin urmare. fotografie. Fireste. la capitolul dedicat educaţiei permanente. conduite deviante. activităţi culturale (vizite la muzee. activizata în "conditii pedagogice" ea poate contribui în mod substantial la completarea culturii elevilor si la îmbogatirea experientei lor. aberante. adica complet liber de orice formalizare. despre care vom trata în cele ce urmează. continutul si modalitati educatia formala. Cu alte cuvinte. adică educaţia informală. În “Vocabularul educatiei” (1979). considerată a fi “orice activitate educativă structurată într-un cadru nonşcolar (învatamânt traditional. o determinare . intelectuală. Printre obiectivele Universităţii amintim educarea civică. daca o raportam la multitudinea si specificul diverselor sectoare ale vietii persoanei. care nu se situează în nici unul din cadrele instituţionale”. religioasă. insuficientei corelari sau articulari. apare si termenul de educaţie difuză. care o faciliteaza cu ajutorul unui numar foarte mare de canale de televiziune. deosebit de actiunile cu semnificatie formativa pozitiva (sport. dar în ocazii din ce în ce mai numeroase si mai variate.

Educaţia informală oferă beneficiarilor ei un conţinut de învăţare care reprezintă minimul valoric existenţial ce permite individului socializarea primară şi anume: cunoştinţe de bază despre lume (natură. la rândul ei. stă în îmbinarea celor trei forme ale educaţiei şi a capacităţii de selectare valorică a informaţiei. Mai exact. factori de decizie). Credem că gestionarea corespunzătoare a situaţiei.a. plasează persoana la nivelul unui grad de stăpânire / gestionare a mediului de apartenenţă mult mai ridicat.ca instituţie . utilizând experienţa şi resursele europene. Şi şcoala . Nu este mai puţin adevărat. cu atât nivelul controlului şi gestionării a ceea ce are incidenţă cu propria persoană este mai coborât. se acceptă. religie. toţi indivizii. grupul de învăţare/ şcolar etc. Vârsta adultă. Consideram ca valoarea formativa a actiunii stimulilor spontani. Introducerea portofoliului de educaţie permanentă în organigrama inspectoratelor şcolare începând cu anul şcolar 20102011 vine în sprijinul acestei idei. Desigur. a unei experienţe de viaţă cuprinzătoare. dimensiunea unor asemenea lunecari se afla în legatura cu modul de viata. prin actiunea corelata a tuturor factorilor si institutiilor sociale nonscolare. experienţăă de viaţă ş. comunitatea locală sau cu diferite instituţii culturale. În acest sens. în primul rând. nu putem concepe existenţa singuulară a educaţiei nonformale sau informale în viaţa omului. sine. Complementaritatea şi interdependenţa formelor educaţiei Educaţia urmăreşte formarea personalităţii umane la nivelul exigenţelor actuale şi de perspectivă. Caracteristica distinctivă a acestui tip de educaţie este dată. de comportament. Cele două atribute ale educaţiei informale explică faptul că de ea beneficiază inevitabil. Școala tinde să-şi extindă competenţa şi în afara ei şi să coordoneze tot ce e legat de educaţie. chiar instituţionalizare a educaţiei nonformale. Având ca finalitate centrală dezvoltarea în sens pozitiv şi pe termen lung a personalităţii umane. ştiinţifice etc. alţi oameni/ societate.fascinatorie.a răspuns provocărilor societăţii cunoaşterii prin lărgirea sferei de activitate şi iniţierea unor parteneriate cu societatea civilă. poate spori prin diminuarea sau anularea caracterului lor contradictoriu.). şi în al doilea rând de permanenţa derulării. pregătire şcolară etc. de spontaneitatea. Volumul imens de informaţie. uneori decisive şi ireversibile asupra individului. grupul de prieteni. . neintenţionalitatea producerii. sau. Amintim doar două beneficii pentru comunitate: oportunitatea de a adăuga o nouă dimensiune în societatea civilă. Educaţia informală (Informal Education) se manifestă în mediul de viaţă a unei persoane. oameni şi culturi noi. indiferent de vârstă. cu mentalitatea grupului si cu gradul libertatii de actiune a grupului. sau – altfel exprimat – se acceptă şi se consemnează la nivelul conştiinţei comune instituirea educaţiei de tip informal. de a întâlni idei. în şi prin ambianţa psihosocială şi morală pe care o oferă grupurile primare de existenţă (familia. modele de viaţă. a raţionalităţii. educaţia informală presupune prezenţa discernământului. aş aminti de proiectele finanţate de Comisia europeană care vizează formarea şi dezvoltarea comunităţilor de învăţare (learning communities). care să ducă la o educaţie eficace şi eficientă a individului. în orice caz. trebuie să se armonizeze. care se apropie din ce în ce mai mult de spaţiul şcolar. de fapt (explicit sau doar implicit) că grupul de relaţie exercită influenţe puternice. dar şi posibilitatea de a începe să stabilim/să dezvoltăm activităţi din sfera educaţiei permanente la nivelul comunităţii. religioase. avalanşa tehnologică şi informaţională de care beneficiem astăzi constituie o realitate ce nu poate fi eludată. tocmai de aceea se aşteaptă de la părinţii minorilor supraveghere vigilentă în legătură cu categoriile de persoane şi cu tipurile de activităţi în care se antrenează copiii lor. specifici educatiei informale. tradiţia şi modernitatea trebuie să se afle într-o fericită complementaritate pentru a putea vorbi de o educaţie complexă şi cât mai completă a individului. care vegheaza la bunul mers al societatii si care ar putea beneficia în toate ocaziile de competenta cadrelor didactice care asigura educatia formala a tineretului. modele relaţional-atitudinale. cu cât vârsta persoanei este mai mică. valori morale. Formele şi tipurile. beneficiari. de intervenţie a persoanei în substanţa categoriei de influenţe informale cu care se confruntă este destul de limitat. aceea de implicare a tuturor actorilor sociali în educaţie (ofertanţi. acţiunea educaţională. În acest caz. tot aşa cum nu se poate stabili o linie clară de demarcaţie la începutul sau finalul fiecărei forme.). dificil de realizat. În ultima perioadă asistăm la o dezvoltare. Pentru etapa menţionată. prin cooperare activă între părţile interesate de pe scena educaţiei/învăţării. însă. gen. puternica. volens-nolens. a judecăţii de valoare exercitată prin prisma componentelor anterioare. să lucrăm sistematic cu provocările acesteia. De altfel. De aceea. că gradul de control.

tot din viata scolara sunt culese. este absolut necesar să se specifice – ca o concluzie – că relaţia dintre ele este foarte puternică şi constantă. preocuparea pentru întemeierea unei pedagogii prescolare este destul de veche. Între contributiile notabile ulterioare se înscrie cea a lui Pestalozzi. contribuind totodata la procesul permanent de îmbunătăţire a calităţii vieţii”. iar consacrarea în plan european începea cu lucrarea lui Komensky Informatorul scoalei materne. nonformală. Absenţa uneia dintre ipostazele educaţiei (formală. dar fiecare trebuie legată. o poate priva de anumite surse de îmbogăţire a timpului destinal. cea mai cuprinzatoare. raportate la perioadele educatiei. este absolut necesar să se specifice – ca o concluzie – că relaţia dintre ele este foarte puternică şi constantă. Nu se poate vorbi însa despre o pedagogie generala “in abstracto”. În afara de aceasta configuratie existenta prin traditie. atunci fiecare revendică nu numai un spaţiu distinct de investigare. Absenţa uneia dintre ipostazele educaţiei (formală. Chiar dacă distincţiile pe care le-am utilizat în observaţiile anterioare creează impresia unor „teritorii” separate. iar de atunci s-a aflat în continua dezvoltare. informală) din existenţa unei persoane o poate stigmatiza. deci. La noi. Dacă fiecare dintre formele de educaţie analizate îşi are raţiunea ei de a fi. cursurile de pedagogie generala insereaza în sine numeroase elemente de pedagogie scolara. Pedagogia prescolara se ocupa de dezvoltarea si educarea copilului înainte de scoala primara. De regula. Pedagogia generala constituie disciplina principala si. Astfel. dar fiecare trebuie legată. se cere reunirea acestora deoarece doar împreună configurează viaţa unui om normal.Chiar dacă distincţiile pe care le-am utilizat în observaţiile anterioare creează impresia unor „teritorii” separate. Demersul ei vizeaza legile generale ale fenomenului educativ. Aparitia ei se prefigura înca din antichitate (Platon). din care prezentăm câteva. relaţionată cu celelalte. unii autori includ în ea si didactica generala. suntem îndreptatiti sa consideram termenul pedagogie un nume generic pentru un întreg sistem de stiinte. scopul si mijloacele educatiei. componentele educatiei. După considerarea separată a lor. deci greu de înteles. se cere reunirea acestora deoarece doar împreună configurează viaţa unui om normal. o poate lipsi de fructificare maximă a oportunităţilor unei vieţi. Delimitarea lor rigidă ar constitui una dintre erorile grave ale cercetării activităţii educaţionale. Chiar daca unii autori încearca sa ocoleasca aceasta interferenta. în cadrul demersului general. fara raportare la o anumita vârsta sau la o anumita institutie educativa. teoriile si principiile educatiei. în orice caz. în principiu. îmbogatindu-si câmpul sau tematica de cercetare si formându-si noi ramuri. După considerarea separată a lor. Astfel. informală) din existenţa unei persoane o poate stigmatiza. SISTEMUL ȘTIINTELOR PEDAGOGICE Asemenea altor stiinte. Pedagogia generala stabileste câmpul cercetarii pedagogice în ansamblu. Dacă fiecare dintre formele de educaţie analizate îşi are raţiunea ei de a fi. initial pedagogia n-a cuprins decât un manunchi de elemente de gândire pedagogica. Dezvoltarea pedagogiei si diversificarea ei în ramuri sau discipline pedagogice se datoreaza sarcinilor mereu noi si tot mai complicate pe care societatea le-a pus în fata educatiei. notiunile. 1. o poate priva de anumite surse de îmbogăţire a timpului destinal. o particularizare a postulatelor pedagogiei generale la diferite vârste susceptibile de o educatie diferentiata. pedagogia s-a dezvoltat treptat. Potrivit Strategiei de dezvoltare a activităţii educative şcolare şi extraşcolare proiectată de MECTS “abordarea educaţională complementară formal-nonformal asigură plus valoare sistemului educaţional. mai importante. o poate – uneori – marginaliza. în continuă schimbare. nonformală. Pedagogia vârstelor educatiei sistematice este. ei nu realizeaza decât un discurs la nivelul abstractiei pure. dupa cum altii trateaza separat aceasta ultima disciplina. dând o atentie particulara institutiilor proprii acestei educatii si mijloacelor de baza ale ei. o poate – uneori – marginaliza. Mare parte dintre autori vad pedagogia vârstelor pe câteva subdiviziuni. 2. Delimitarea lor rigidă ar constitui una dintre erorile grave ale cercetării activităţii educaţionale. în orice caz. a germanului Fröbel si a celebrului pedagog-medic Maria Montessori. În secolele XVII si XVIII. Asa cum s-a vazut. o poate lipsi de fructificare maximă a oportunităţilor unei vieţi. se valorifică rolul definitoriu pe care educaţia îl exercită în pregătirea tuturor copiilor de a deveni cetăţeni activi într-o societate dinamică. Lucrul apare firesc. relaţionată cu celelalte. a capatat forma de sistem închegat. sistemul stiintelor pedagogice. 6. propunând sa se înfiinteze clase pentru copiii . respectiv jocului si activitatilor libere. pentru ca exemplificarile cele mai concludente si frecvente.. Unul dintre primii gânditori care a aratat importanta educatiei prescolare. a). fiecare cu teoria sa specifica. atunci fiecare revendică nu numai un spaţiu distinct de investigare.

ca unicat în plan european) si continuat cu toata seriozitatea de N. aparând o întreaga literatura consacrata problemei. În vremea noastra activitatea teoretica pe aceasta tema a luat amploare deosebita. în 1969 si continua cu unele numere ale Buletinului Cabinetului Pedagogic al Universitatii din Iasi. asupra metodelor celor mai productive atât în cadrul predarii cât si al seminarizarii si evaluarii. la studii. Costa-Foru. Dupa opinia unor pedagogi consacrati. aceste preocupari se obiectiveaza în forma cursurilor de psihologie si etica profesionala. fie evaluarii rezultatelor studentilor. citânduse de regula un curs al profesorului St. Drept urmare. tot teme ale pedagogiei adultilor ar trebui sa fie si: lupta contra “mecanizarii si rationalizarii externe a vietii”. Deoarece principala perioada a formarii si dezvoltarii personalitatii se suprapune scolaritatii. poate cel mai notabil progres.). prezente în diferite scoli cu profil profesional. În rest. data fiind problematica si structura cu totul aparte decât în pedagogiile destinate educatiei sistematice. convingându-i ca ei pot capata în societate roluri si importanta comparabila cu cei normali de la natura. În 1857. atitudinea de consideratie a omului fata de orice gen de munca. Pedagogia scolara îsi situeaza preocuparile în sfera celor trei vârste scolare. ar fi într-un fel tot o ramura a pedagogiei vârstelor. pe masura statornicirii ideii de educatie permanenta. si referirile din cursul de fata se vor axa mai ales pe aspectele concrete ale activitatii din scoala. intitulata Manualul mumelor. Ea are drept scop recuperarea acestor copii în vederea integrarii lor într-o ramura a muncii productive. ca o necesitate a realizarii unui stat al ordinii si justitiei sociale. Desi acestea toate înca nu alcatuiesc un sistem închegat.prescolari pe lânga scoli a fost Ion Ghica. ocazionala. organizate chiar la Universitatea din Iasi. conceputa de P. 5. Cerchez. arata importanta si rolul mamei în prima educatie a copilului. specialist în agronomie si om de scoala de notorietate în Iasi. Astfel. prin Legea învatamântului normal primar. profesorul Ion Brezoianu (1817-1883). mijloace specifice diferitelor materii de învatamânt. Pedagogia adultilor. realizarea educatiei sistematice prin procesul de învatamânt. 4. fie ele industriale. fie problemelor tinând de bugetul de timp si fondul de carte destinat studentilor. Temele pe care si le propune spre cercetare constau în principal din punerea la curent cu necesitatile schimbatoare ale vietii. Pedagogia speciala îsi asuma teoria si tehnicile de educare a copiilor cu defecte fizice. având pe alocuri si denumirea de pedagogie practica. Dupa unii autori. fiziologice si psihice (orbi. Ele încep cu Simpozionul national de pedagogia învatamântului superior. Bârsanescu tinut la Institutul agronomic din Iasi. cu toata rigoarea. ceea ce atesta adevarul ca educatia adultilor va ramâne o componenta statornica a preocuparilor paideutice. De dorit ar fi ca ea sa se preocupe mai intens si de formarea atitudinilor optimiste ale acestor copii. c). 6. Mai târziu. producând mai rar lucrari de mai mare anvergura. Didacticile speciale sau metodicile dezbat si aplica în mod concret principii. prevazând înfiintarea gradinitelor si la sate. majoritatea lucrarilor de pedagogie. b). Gh. ca ipoteza si conditie a vietii sociale. cel putin în tara noastra. formarea spiritului de toleranta. educatia conducatorilor si functionarilor statului si societatii. Marturii în acest sens sunt însesi cele câteva manifestari stiintifice pe aceste teme. pe atunci director al Eforiei scolilor din Muntenia. începând din Epoca luminilor în Europa si continuând neîntrerupt pâna azi. surdo-muti etc. infirmarea profesionala. daca ne referim la realitatea româneasca. metodelor diverselor profesii. artistice. articole. susceptibil de a fi redat într-o structura unitara. 3. se pot constata deja suite întregi de articole si studii pe diverse teme care intereseaza acest nivel de învatamânt: studii si comunicari asupra tipurilor de continuturi în învatamântul superior. continuturilor. în fapt. astazi ca si în trecut. Ea ar trebui sa teoretizeze despre continuitatea educatiei postscolare pentru mase. având rostul sa teoretizeze despre aspectul psiho-pedagogic al fiecarei profesii si preocupându-se de delimitarea obiectivelor. mijloacelor. iar la un moment dat chiar mai sistematica. O vom considera însa separat. Efortul de a aduce educatia prescolara la nivel european înregistra. Ne exprimam speranta ca si acest domeniu se va îmbogati prin alte noi contributii. a elaborat si o lucrare în acest sens. chiar cu titlul Pedagogie agricola (publicat în 1946. metode. consacrate fie didacticii învatamântului superior. Poni. actiune comuna a Universitatii din Iasi si a Institutului de Stiinte pedagogice. la noi ca si în alte tari. vizând. ele nu sunt neglijabile ca preocupari de ordin pedagogic. comerciale. agricole. puntea cea mai concreta între pedagogia teoretica si activitatea educatorilor de cele mai . pe diverse cai: conferinte publice. ea a fost urmarea fireasca a necesitatii cultivarii maselor adulte. Ele reprezinta. Lucrarile de acest fel sunt putine. Pedagogia profesionala si-ar merita si ea loc între disciplinele pedagogice. sunt consacrate educatiei la vârsta scolara. în lucrarea sa Constatari asupra instructiunii în cele mai avansate state ale Europei. Pedagogia învatamântului superior reprezinta o ramura relativ noua a pedagogiei vârstelor si înca se limiteaza.

Educatia este dependenta de gradul de asumare. de fapt. Pedagogia comparata îsi propune sa prezinte si sa interpreteze. transmiţând sensuri revelatoare. în toate zonele geografice. de cultura căreia îi aparţin elevii. în acelasi timp. Alaturi de celelalte discipline. în vremea noastra. din unghiul stiintei pedagogice si al stiintelor adiacente ei. 8. prezentarea comparativa a fenomenului educativ. nevoia pedagogiei de a apela la un grup de “stiinte ajutatoare sau stiinte pedagogice: psihologia pedagogica. antropologia pedagogica. pedagogia este chemata sa asigure omului de scoala un larg orizont de cultura pedagogica. 7.a. furnizează procedeele schimbului reciproc de informaţie raţională. de desfăşurarea relaţiei cu emiţătorul sau de starea afectivă a momentului respectiv. ea trebuie sa devina o veritabila pedagogie istorica. toate acestea odata cu punerea în relief a particularitatilor nationale si a celor comune mai multor sisteme de educatie. circumscrie educatia si activitatea educatorului unui set de valori. precum Spranger. 2. comunicarea verbală. deci. Comunicarea nonverbală este o realitate şi o permanenţă a relaţiilor educaţionale. Bunastarea individuala dar si cea a colectivitatii implica respectul pentru valoarea omului. acela de a face sa circule ideile apartinând experientelor paideutice optime pentru perioada actuala. metode si principii pedagogice. ca individ si ca membru al unei colectivitati. această formă de comunicare este folosită pentru exprimarea atitudinilor interpersonale. Bârsanescu nu denumeste clar o etica a pedagogiei. între care cele morale si cele profesionale îsi au locul lor central. ce asigură procedeele schimbului reciproc de informaţie emoţională. convingerea. gratie deschiderii actuale a comunicarii între sate. 9. adica sociologia si respectiv filosofia. dar şi pentru consolidarea. ale carei preocupari si le revendica si alte branse epistemologice. putem constata gradul său de ambiguitate. Funcţiile . Întemeiata pe o baza de interpretare rezonabila a faptelor. Istoria pedagogiei este preocupata de felul cum au evoluat diferitele teorii. precum si într-o perspectiva mai apropiata sau mai îndepartata. care are ca principal instrument de realizare limbajul şi ca modalităţi de „exprimare” : comunicarea verbală simplă. a stărilor psihice afective. fie idei despre educatie. Ea nu trebuie considerata o simpla acumulare de date istorice. încercând si explicatiile necesare ale cauzelor acestor evolutii. Ne limitam doar la mentionarea unor posibile alte stiinte pedagogice cum ar fi Sociologia educativa si Filosofia educatiei. dându-i posibilitatea sa judece cu competenta fenomenul educativ. sustinând “unitatea de sistem a pedagogiei” precizeaza. Bunastarea individuala implica un grad de armonie în mediul înconjurator uman. Stefan Bârsanescu. COMUNICAREA INTERPERSONALĂ Formele de comunicare interpersonală sunt: 1. Scopul este. de o participare ampla a oamenilor de catedra. existând chiar riscul unor induceri în eroare în cazul în care nu se ţine seama de context. de determinare. în aceeaşi măsură însă. comunicarea nonverbală: instrumentul de realizare a acestei forme de comunicare este constituit din elemente paralingvistice. Umanul este un ideal practic – dupa cum sustin majoritatea eticienilor – ce da directie actiunilor omului înspre realizarea bunastarii. 7. Morala unei societati nu are alta alternativa decât a recunoasterii acestei valori ca fiind determinativa si. sugestia utilizează cu precădere funcţiile expresive şi persuasive ale limbajului. criteriu referential pentru comportamentul membrilor acelei comunitati. Este foarte probabila extinderea acestor preocupari. procesul educational si educatorul nu pot exista fara sa îsi asume rostul valorii umane – asa cum este ea determinata în societatea deservita de acestia. Fiind nevoie de un reper în dirijarea (formarea) comportamentului social. Didacticile speciale se bucura. în intentia de a ne înlesni întelegerea deplina a pedagogiei contemporane. În timp ce primele două exploatează funcţia cognitivă şi comunicativă a limbajului. careia i se sub-determina toate valorile morale (“desfasurate” într-un timp si spatiu dat).diferite specialitati. institutii educative. sociologia educatiei. conceptii. sugestia. fie diverse aspecte ale organizarii institutiilor educative în diferite tari. considerând ca centrul atentiei sta. nuanţarea şi precizarea ideilor transmise. apreciere si cultivare a acestei valori. în acelasi timp. Preocuparile ca atare sunt denumite de unii autori si cu titlul Educatie comparata.” pentru a-si preciza mai bine obiectul de studiu. elaborarea manualelor si studiilor de metodica pentru fiecare materie fiind azi o practica deja demult intrata în traditia scolii românesti. dar plaseaza între “stiintele ajutatoare” si axiologia educationala sau pedagogica. evident. axiologia pedagogica s. aceasta implicând si schimbul necesar de idei în plan educational.

cum este cadrul didactic.. să pună întrebări suplimentare. ajustarea (indică disponibilitatea spre dialog). nu pot să înţeleagă nimic din ceea ce doreşte să transmită cadrul didactic. feed-back-ul). Este recomandabil să se evite vorbirea „împiedicată” (ruperi prea dese de ritm). pregătirea clasei pentru o idee foarte importantă. aspectul paraverbal al discursului nostru conţine. fie depun eforturi substanţiale pentru pătrunderea mesajului din discurs. în calitate de manager al clasei de elevi. care afectează atât înţelegerea problemei. primele şi ultimele. 3 Paraverbalul reprezintă modul concret în care „curge” vorbirea noastră. este bine să nu daţi impresia de ţipăt. Şi aici rolul cadrului didactic este important în stimularea acestui mod de a gândi la elevi. Ritmul poate fi corectat prin mişcări corporale adecvate. substituirea (înlocuirea exprimării verbale a unei stări de spirit). fără a putea fi învinuită de „pedanterie” (mai ales la numele proprii şi la termenii de specialitate din limbile străine). atunci când asistăm la prezentări ale elevilor (însoţeşte. ca elemente de bază. în orice caz. distinctă şi corectă. Adesea se poate obţine un efect similar numai prin coborârea bruscă a tonalităţii. este recomandabil să se vorbească mai tare şi cu mai mult entuziasm la începutul şi la sfârşitul prezentării. în calitate de auditoriu. să întrebe. s-au dezvoltat discipline ştiinţifice întregi. elevii trebuie învăţaţi să întrebe. dacă sala este mică. altul strigă prea tare acoperind întreaga recepţie a mesajelor din clasă. Este bine să se evite înghiţirea unor silabe. Evitaţi „sunetele fără cuvinte. Important este să aducem indicatorii unei asemenea situaţii la nivelul conştiinţei. să fie lăsaţi şi educaţi să procedeze astfel. captarea atenţiei. trebuie să le respecte din acest punct de vedere:  Volumul vocal trebuie să varieze de la un moment al discursului la altul. . dacă sala este mai mare. Iar clasa. Nu e vorba numai de lipsa curajului. De cele mai multe ori. Este bine să se vorbească mai rar când se subliniază ideile principale. „manipulăm” aceste aspecte în mod inconştient. cu atât mai mult.  Articularea cuvintelor trebuie să fie clară. de cele mai multe ori. înălţimea sau tonalitatea vocii şi modul de articulare a cuvintelor. deoarece creează o impresie de superficialitate şi neglijenţă. ci şi de faptul că nu li s-a deschis o asemenea perspectivă (efecte ale comunicării unidirecţionale de genul: transmitere .comunicării nonverbale includ repetarea (întărirea mesajului verbal).receptare pasivă). accentuarea (sublinierea unor părţi din mesaj). E important. Primul demers este acela al decodificării limbajului. supusă unei judecăţi de valoare (acceptare după trecerea ideii prin filtrul propriei sale personalităţi). în timp ce aspectul verbal şi cel paraverbal sunt predominant conştiente şi deci controlabile. şi ridicat. cât şi discursul. să se mărească ritmul la pasajele de tranziţie şi să se menţină alert la pasajele descriptive şi la cele familiare clasei. prin solicitarea opiniei acestora şi a propriei interpretări. contrazicerea (existenţa unor mesaje duble în sens evident sau subtil). de fapt.  Tonalitatea trebuie să fie normală.  Ritmul vorbirii trebuie să fie şi el variat. pe care cadrul didactic. De multe ori. ceilalţi elevi. Pauzele în vorbire îşi au rolul lor foarte bine precizat. corpul şi gesturile noastre acompaniază discursul propriu-zis. fortificând sau reducând efectele lui asupra clasei. Paraverbalul şi nonverbalul în comunicarea interpersonală au un rol major. ceea ce face ca posibilităţile de a-1 controla să fie foarte reduse (dar nu inexistente). Ca atare. Iată câteva reguli ale paraverbalului. elevii nu au curajul să recunoască faptul că nu au înţeles şi. precizează tipul de relaţie a interlocutorilor). Tonul ascuţit poate fi considerat ca agresiv şi anticipant al unei reacţii de atac. pentru a sublinia obiectivele şi concluziile. forţa sau volumul. De regulă. Concret. calităţile mesajului pot fi viciate de contradicţiile existente între mesajul verbal (foarte uşor de manipulat) şi mesajele nonverbale (mult mai dificil de controlat). ca rezultat al înzestrării naturale sau al experienţei de viaţă. insuccesul unei prezentări este determinat tocmai de acest aspect: constatăm că un vorbitor. ale unor cuvinte. ca elevii să-şi pună şi să pună întrebări. pentru a „sparge” monotonia. complementaritatea (completează. ritmul şi fluenţa. Nonverbalul în relaţiile interpersonale se referă la modul în care privirea.. Aceasta presupune o receptare activă a celor comunicate şi o acceptare critică. De foarte multe ori însă. care abordează asemenea aspecte şi care studiază: aspectul fizic. Ridicarea tonului este recomandabilă pentru a sublinia ideile esenţiale şi pentru „calmarea” unei săli turbulente. cel nonverbal este cu precădere inconştient. în generai. în consecinţă. întrucât acest fept imprimă o notă de disperare. de asemenea. îi face pe elevi să caşte din cauza monotoniei discursului. volumul sonor trebuie adaptat ambianţei: redus.

 atitudine nemiloasă faţă de integritatea corporală a semenilor. sticlă. De exemplu. pentru creşterea încrederii reciproce sau a eficienţei generale a discursului.. Agresiune faţă de oameni şi animale:  intimidarea celor din jur. . piatră. INTERVENȚIA ÎN CAZUL ABATERILOR COMPORTAMENTALE GRAVE Abaterea comportamentală gravă poate fi definită ca o atitudine antisocială care poate ajunge până Ia încălcarea regulilor şi a legilor de drept. deci. Semnalele nonverbale sunt fundamente ale ascultării active. Un exerciţiu de ascultare activă este parafrazarea de către elevi a replicilor cadrului didactic sau ale unor colegi. pe cale judiciara. gesturile mâinilor. Criteriile simptomatice ale deficienţelor comportamentale sunt: A. la nivelul clasei de elevi. evident. din punct de vedere nonverbal. disciplină de studiu aflată în atenţia şi la dispoziţia cadrului didactic. nu au neapărată valoare în sine. prin anumite atitudini şi gesturi corporale. Aici se poate adăuga că 90% din opinia pe care ne-o facem despre altă persoană. armă de foc). atenţie la nonverbal. timp în care. nu poate fi realizat un schimb de replici.! Tot ceea ce înseamnă comunicare interpersonală în clasa de elevi se prezintă ca fiind o componentă esenţială a managementului clasei. comprehensibilă în voinţă şi în fapt. Astfel.). „rafinarea” aspectelor nonverbale se realizează pe măsură ce înaintăm în vârstă şi căpătăm experienţă. • evitarea situaţiilor conflictuale (nici exterioare şi nici în gând. legile şi regulile de conduită socială şi şcolară. la fel ca în cazul elementelor paraverbale. Chiar dacă aspectul inconştient primează. Faptul acesta atrage după sine o intervenţie promtă atât a factorilor educativi.poziţia corpului.  furt într-o confruntare cu victima (jefuire.  iniţierea frecventă a bătăilor şi vătămărilor corporale. pur şi simplu. Ascultarea activă presupune o comunicare mai eficientă. o încrucişare a braţelor sau a picioarelor poate indica. privirea şi mişcările ochilor. cu certitudine. smulgerea servietei etc. de cele mai multe ori şi a celor de ordine publică. de cele mai multe ori. Şi la acest nivel. putem face mai mult în direcţia detensionării atmosferei. în funcţie de situaţie. • calmul. • focalizarea privirii în ochii vorbitorului. Repetarea şi persistenţa formelor de comportament: a. • îndepărtarea factorilor perturbatori (a acelora care favorizează distragerea atenţiei). • concentrarea. bazată pe o ascultare atentă.  folosirea mijloacelor de vătămare ce pot crea daune integrităţii corporale a colegilor (ciomag. • concentrarea stadiului şi pe personalitatea vorbitorului. 8. sau pe care aceasta şi-o face despre noi înşine (avem în vedere la acest nivel relaţia profesor . materiale aparţmand altor persoane. • echilibrul în intuirea şi cântărirea presupunerilor. Distrugerea proprietăţii private: .  forţarea unei persoane în săvârşirea actului sexual.intenţia deliberată de distrugere prin foc a unor bunuri. b. anumite gesturi pot fi exersate.  atitudine nemiloasă/cruzime faţă de animale. • privirea îndreptată spre cel care vorbeşte. dar. de cele mai multe ori în mod voluntar şi conştient.elev) se construieşte în primele 50 de secunde ale întâlnirii. cuţit. Prima impresie se schimbă foarte greu.. sancţionabila. că este frig în sala de clasă. • ignorarea propriilor sentimente şi trăiri. Sunt deci încălcate şi violate de către unu elevi. mai ales atunci când exprimă adevăratele noastre intenţii. Ascultarea activă: Elementele definitorii ale ascultării active sunt: • tăcerea. Gesturile. în scopul exterminării şi al distrugerii. interioare). mişcări corporale (mai ales cele de apropiere sau de depărtare). ci doar în combinaţii şi. chiar şi îmbrăcămintea şi bijuteriile ce pot fi purtate cu diverse ocazii.

elemente unitare care ocrotesc copilul şi integritatea sa fizică şi psihică în şcoală.furtul articolelor de valoare fără confruntare cu victima. termenul principium. Problema respectării drepturilor copilului e bine să rămână o constantă şi pentru cadrul didactic în calitate de manager şcolar. întrucât competenţele acestuia în ceea ce priveşte intervenţia sunt limitate. Motivaţia acestei orientări este nuanţată după situaţia în care se află subiecţii care învaţă: a. o intervenţie solitară a acestuia nu poate să fie creditată cu sorţi serioşi de izbândă. organele judiciare (după caz). pentru cei de vârstă şcolară mică. Violări /încălcări serioase de principii:  nenumărate zile petrecute prin absenteism în afara orelor de şcolare (chiul). stări sufleteşti şi emoţii. să facă greşeli şi să înveţe din ele. -ii.  fuga de la şcoală. fie imperativ (comandament). de la începutul învăţării.folosirea frecventă a minciunii în dobândirea unor bunuri fără a-şi crea vreo obligaţie („a gira” pentru cineva). să fie opţională implicarea în problemele grupului şi ale altor membri ai acestuia.Dacă elevul are vârsta mai mică de 18 ani . lipsa totală a reprezentărilor în orice domeniu nou abordat spre cunoaştere.violarea proprietăţii cuiva (clădire. şi în funcţie de care trebuiesc stabilite şi organizate demersurile de intervenţie. consilierul şcolar. 9. după cum urmează: Principiul intuiţiei (principiul unităţii dialectice dintre senzorial şi raţional) pretinde ca învăţarea în genere să înceapă prin intuiţie (adică prin cunoaştere directă. înşelătorie sau furt. prin natura lor pretind mai întâi formarea unor imagini amănunţite despre realităţile propuse spre studiere (vezi toate materiile aparţinând biologiei. să se răzgândească. adică imperative care guvernează (sub aspect “tehnic”) procesul de predare-învăţare. să exprime propriile opinii. c. care. în situaţiile în care încrederea elevului în cei doi părinţi este difuză. apelarea unei echipe interdisciplinare care poate soluţiona. Aşadar. Toate aceste probleme cu conţinut normativ vor reprezenta repere suficient de clare pentru creionarea intervenţiilor educaţionale serioase şi utile atât pentru cadrul didactic. înseamnă fie început. să aibă intimitatea sa. după gradul de severitate.' Gradul de severitate al abaterilor comportamentale anterior menţionate recomandă o atitudine rezervată a cadrului didactic. acceptate de majoritatea absolută a oamenilor şcolii. fiindcă sunt materii de învăţământ. să ia propriile hotărâri şi să suporte consecinţele. Trebuie să admitem că actul de consacrare şi închegarea lor întrun sistem se datorează lui Comenius (vezi Didactica magna). PRINCIPIILE DIDACTICE În limba latină. geografiei fizice . maşină). fiind recomandabilă o izolare şi o menajare a grupului-clasă în faţa unei situaţii cu un grad mare de risc şi de subiectivitate interpretativă. fie bază (fundament). Indiferent cât de bună este pregătirea managerială a cadrului didactic. pentru aceiaşi dar şi pentru cei de vârste mai mari.se află sub incidenţa unor reglementări juridice speciale. Echipa nu va avea în componenţa sa colegi de clasă. Este recomandabilă. Înainte de final. c. Ceea ce va trebui să reţinem este faptul că azi s-au statornicit şapte principii. să primească exact ceea ce şi cât a plătit. organele poliţieneşti (după caz). b. sunt următoarele: să solicite tot ceea ce doresc. să aibă succes. problema în cauză. B. unul dintre părinţi (sau amândoi. însuşi domeniul de cunoaştere poate fi un motiv al acestei procedări.intenţia deliberată de distrugere a unor bunuri materiale aparţinând altor persoane (altă formă decât focul). cât şi pentru elev. . în conformitate cu prevederile legilor şi a regulamentelor şcolare.  fuga de la domiciliu. principii didactice. incertă).creează o deteriorare majoră a personalităţii elevului respectiv.. factori de reeducare (după caz). Framântarea/neliniştea în comportament: . prin simţuri). mecanismele gândirii abstracte. să nu fie supuşi la discriminare. Componenţa unei asemenea echipe ar putea sa fie următoarea: .cadrul didactic. în momentul identificării şi diagnozei unui asemena tip de comportament. C. . Numai colaborarea şi demersurile de consiliere pot să susţină un eventual parcurs acţionai îndreptat către succesul educaţional. geologiei. lipsa posibilităţii de a utiliza. .

de pildă. prin activitatea concretă din cadrul atelierului şcolar. deprinderile şi capacităţile de rezolvare de probleme. se referă la necesitatea mobilizării elevului. nu pot să se însuşească decât tot prin situarea elevului în situaţii concrete de lămurit şi rezolvat. în clasele mici. prin intonarea cântecelor. aplicarea asigură înţelegerea completă a conţinuturilor învăţate: să ne gândim. a materialelor intuitive (de felul planşelor. incluse în entitatea denumită generic practică. Motivaţiile esenţiale ale acestui principiu s-ar rezuma astfel: a. după predarea teoretică a normelor convieţuirii sociale. Cercetările efectuate în domeniul comunicării scot la iveală indicatori de mare interes sub acest aspect. în mod efectiv la abordarea. prin observarea orizontului local. geometriei. deci nu ne îngăduie să zăbovim la infinit asupra lor. de asemenea. legilor. este normal ca elevului să i se atribuie responsabilitatea practică în micro-societatea pe care o reprezintă deja şcoala. mulajelor. ci să se şi angajeze în activitate alături de profesor. anatomiei. care de la un anumit punct trebuie să treptat locul predominant gândirii abstracte. Elevul să nu se complacă în postura de recipient impasibil. prin continuarea. tot datorită simplităţii şi clarităţii de care beneficiază. formulelor de tot felul. adevărat pilon de primă mărime pentru cunoaştere în general. un scop în sine. sunetele. întâlnită în viaţa de zi cu zi (aplicarea). superioritatea celui de-al doilea mod de a recepta. deprinderile de analiză gramaticală sau literară etc. Principiul participării active şi conştiente . care se doreşte a fi din ce în ce mai accentuat şi mai eficient. prin cunoaştere directă. să se limiteze la auzit şi văzut. în laborator sau cabinet de specialitate. muzica. Şi tot aşa se justifică utilizarea. la situaţii particulare. este mai durabilă. necesarul spirit de observaţie. machetelor. şi el. sub forma definiţiilor. experimentelor de laborator). hărţilor. pe tot parcursul şcolarităţii. În toate aceste situaţii. Altfel spus. geologiei. deşi învăţarea trebuie să se ridice la forme abstracte. proiecţiilor. Nu este suficient. studiul mai fiecărei materii şcolare se începe pe cale intuitivă: număratul şi calculul. sau biologie. practica ştiinţei. concrete. sau chimie.etc. în genere. prin antrenarea elevilor în acţiuni concrete ce aparţin acestei sfere (de pildă. Esenţial rămâne faptul că. de măsurare. va rezulta. desluşirea. Sunt implicate în acest principiu două aspecte care trebuie să fie reţinute: a) elevul să participe. însă. în funcţie de fiecare materie şcolară. ea nu se poate opri aici. zoologiei. din care să fie separate cuvintele. atât în beneficiul clarităţii cât şi al temeiniciei. este un lucru . b. în studiul materiilor de felul botanicii. este mai convingătoare. studiul mediului înconjurător. rezolvarea situaţiilor ce i se prezintă spre învăţare. sau chiar predarea sistematică în acest context (vezi predarea fizicii. de experimentare în fizică. redate prin texte elaborate ad-hoc sau prin conversaţii imaginate. conţinuturile de învăţat sunt prea întinse. încheierea cunoaşterii odată cu ajungerea la generalizări şi sistematizări. să fie activ. practica producerii bunurilor materiale. chimiei. A participa înseamnă angajarea prin depunerea unui efort. rigletelor. prin utilizarea bilelor. prin observare directă. b) elevul să fie conştient.). Aşa putem înţelege de ce chiar şi în clasele mai mari studiul limbilor străine începe prin abordarea unor situaţii concrete de viaţă. Pe de altă parte. biologiei etc . în vederea formării deprinderilor de citit şi scriere etc. în timpul lecţiei. Exemple: practica vieţii sociale şi culturale. cunoaşterea intuitivă are cel puţin un triplu avantaj: este mai accesibilă. graţie evidenţei rezultatelor ei. silabele. a investigării teoretice din clasă. Principiul legăturii dintre teorie şi practică ne avertizează că. Chiar dacă nu ar fi absolut exact ce spune R. în afara oricărei teorii. concentrate în idei. Aşa ne explicăm de ce. fizicii. tot ad-hoc. studiul geografiei. beţişoarelor. Continuarea firească. în sensul de a lua parte. Intuiţia nu trebuie să constituie. Ea va fi doar puntea începutului. sau a desenului didactic. de pildă. odată cu propunerea de către acesta din urmă a feluritelor conţinuturi de învăţat. Mucchielli cum că am reţine doar 10% din ceea ce vedem şi auzim. iar reţinerea s-ar ridica la 90% dacă acel conţinut îl rostim şi operăm cu el. gramatica. prin formularea exemplelor de propoziţii. că multiplele pronunţii ale literelor (sunetelor) sau grupurilor de litere (sunete) ale limbii engleze nu ar putea fi înţelese şi reţinute decât în contexte practice. ar însemna realizarea învăţării doar pe jumătate. dezbaterea. tot ea asigură transformarea instrumentală a oricăror conţinuturi învăţate: deprinderile de calcul se însuşesc numai după ce regulile au fost puse în aplicare în felurite situaţii. ar trebui să fie aplicarea acestor concluzii abstracte. simbolizate.).

Imperativul continuităţii se difuzează. se poate recurge la replierea. după caz. altul. La rândul ei. Principiul învăţării sistematice şi continue cuprinde în sine. două imperative concrete: a. Cât priveşte al doilea aspect implicat în principiul de faţă. exemplificările de rigoare. să defalce şi reconstituie titlul la fel de riguros. în două conotaţii: a. elevul trebuie să înţeleagă bine. Vom accepta ideea că. manifestă deschidere numai pentru conţinuturile organizate sistematic. 4. în bună măsură ele suprapunându-se. “Cum credeţi că ar trebui procedat în cazurile . în dreptul fiecărei explicaţii de detaliu. să fie utilizate. înţelegerea reprezentând pârghia esenţială pentru o învăţare durabilă şi operantă. Realizarea practică a principiului se bazează mai ales pe câteva procedee cu valoare orientativă. întrebările de sondaj. prevenind apariţia golurilor semnificative în pregătirea elevului. cât mai frecvent. el se rezumă. să figureze. la ideea că înainte de a încerca să reţină. pentru mai toţi autorii. un număr de idei de detaliu. în perspectiva educaţiei continue. respectiv necesitatea învăţării conştiente. A nu-i crea această posibilitate înseamnă a-i prejudicia modalitatea normală de evoluţie. fără salturi bruşte alternate cu hiatus-uri semnificative. chiar şi sub aspect formal.. în sensul că elevul trebuie determinat şi să-şi formeze o atitudine responsabilă faţă de învăţare. organizată. mijloacele de sprijin necesare înţelegerii complete de către elevi (planşe. prin cercetare şi acţiune proprie. ele stimulează elevii şi conving profesorul dacă aceştia participă la lecţie conştient sau nu. învăţarea să fie concepute strict sistematic b. aceasta furnizând profesorului informaţia necesară despre calitatea propriei comunicări şi claritatea receptării ei de către elevi. 2. Respectarea dezideratului predării şi învăţării treptate se impune o dată în plus. a modalităţilor de predare. predarea. în mod sistematic. cum ar fi: 1. care se întrepătrund şi se intercondiţionează. ele reprezentând o veritabilă ucenicie pentru elevi. b.de maximă credibilitate. de amănunt. Înfăptuirea pe ansamblu trebuie promovată în alcătuirea programelor şi anualelor. menţionăm câteva formulări de acest fel: “Iată un procedeu care poate fi implicat în calculul oricărei arii” (geometrie plană). una temporală.. să fie folosite. oglindirea sistematizării în fiecare lecţie se axează pe câteva cerinţe. proiecţii. şi cantitativ şi calitativ. să fie utilizate pe scară crescândă metodele active. Semnul care atestă reuşita sistematizării în lecţie constă din posibilitatea de rezumare inteligibilă a ei. “Să încercăm să punem în formulă rezolvarea problemelor de tipul …”. pe parcursul lecţiei. Predarea şi învăţarea sistematică face trimitere la desfăşurarea procesului în aşa fel încât rezultatul să fie un ansamblu coerent. una logică (implicabilă în măsură egală şi în sistematizare) pretinde ca fiecare idee nouă să aibă drumul deschis de cele anterioare şi să-l deschidă firesc celor următoare. Este însuşirea diametral opusă însumării prin simplă juxtapunere a conţinuturilor predate. Între aceste două note caracteristice (sistematizare-continuitate) există foarte strânse corelaţii. infuzată după reguli precise. cel al organizării conţinuturilor pe ansamblu. în limitele fiecărei lecţii. realitatea care ne înconjoară se constituie ea însăşi într-un sistem (sau mai multe) de obiecte şi fenomene. . să explice fiecare idee principală. că transpunerea ei în procesul didactic trebuie să fie tot sistematică. care devin esenţiale: titlul lecţiei să redea cu precizie întregul conţinut al lecţiei. lecţiile să fie concepute în aşa fel încât să suscite interesul elevilor pe tot parcursul. Motivarea imperativului sistematizării se poate concepe în cel puţin două feluri. procesul de predareînvăţare să aibă caracter continuu. Se înţelege. câteva idei principale clare. 3. în vederea închegării edificiului complet al conţinuturilor. în consecinţă. desene. după necesitate. Pe alocuri se susţine că participarea conştientă are şi o conotaţie morală. să fie urmărită sistematic mimica elevilor. mergând până la încercarea de a corela conţinuturile pe grupe de materii. fiind şi el constituit tot sistematic. intelectul uman se dezvoltă treptat. Al doilea mod de motivare este de ordin psihologic: intelectul uman. 5. Îndreptăţirea unei atitudini active se poate sprijini şi pe însăşi constatarea cotidiană că omul se formează cel mai repede şi în acelaşi timp temeinic. dacă vom lua în considerare şi particularităţile individuale de temperament (vezi tipurile inerte sau cele slabe) sau de inteligenţă. Cum se poate realiza acest imperativ? Răspunsul vizează două nivele ale realizării necesare: un nivel general. Potrivit ei. formulări simple şi clare). în funcţie de aceasta.?”. Primul ţine de ideea cauzalităţii. pe tot parcursul lecţiei. potrivit căreia învăţarea să aibă un mers fluent în timp. proiectarea. susţinut pe legături vizibile şi semnificative între elementele lui alcătuitoare. în principiu. şi el. respectiv repulsie pentru cele prezentate în dezordine.

la fiecare din cele trei vârste. dată fiind predominarea cunoaşterii senzoriale. “Cum vom stabili într-una din lecţiile care urmează”. Psihologia actuală a învăţării le-a confirmat şi le-a pus în ordine mai ales pe următoarele: a. respectându-se cerinţa procedării treptate. Incidenţa principiului reiese prin referire cu deosebire la procesele de cunoaştere. • practicarea în mod frecvent. posibilitatea de concentrare şi menţinere a atenţiei voluntare. se poate vorbi despre particularităţile vârstei şcolare mici. determinarea lui să înveţe ritmic. Dată fiind. Ipostazele în care apar dezideratele cuprinse în acest principiu sunt cel puţin două. majoritatea autorilor le admit pe următoarele: determinarea elevului să frecventeze şcoala cu regularitate. este adevărul condensat în străvechiul adagiu latin “Non scholae sed vitae discimus”. Principiul accesibilităţii. accesibilitatea nu are chiar rangul unui principiu. în esenţă. tradiţia şcolară susţine. a propriului fond informaţional. la vârsta şcolară mijlocie. în scopul păstrării pe o durată suficient de îndelungată. posibilitatea aplicării precise şi în condiţii variabile a acestor conţinuturi. în vârsta mare. iar psihologia învăţării confirmă. considerat “trecător” (cum ar fi un examen). la însuşirile psihice ale fiecărui individ. posibilitatea prelucrării critice de către elev. conceperea şi expunerea lecţiilor în aşa fel încât legăturile logice dintre conţinuturile mai vechi şi mai noi să devină evidente pentru elev. predominarea cunoaşterii abstract-logice. de la mai concret la mai abstract. Aşadar. în manieră şi cu cuvinte proprii. În cea de-a doua ipostază. Respectivele reguli sunt plasate mai ales în subordinea principiului sistematizării şi continuităţii. în vederea valorificării efective a celor învăţate. b. . Nerespectarea principiului are ca semn şi ca efect imediat pregătirea doar formală a elevului în vederea unui eveniment deosebit. rămânerea în urmă la învăţătură. conţinuturile învăţate. durata activităţilor de acelaşi fel în cadrul predării va trebui să difere între cele trei vârste: de la câteva minute (4-5) în cadrul celei mici. ale celei mijlocii. “…ceea ce am mai explicat şi în cadrul temei…” etc. se pot cita formulări ca: “după cum am văzut în lecţiile anterioare”. de la mai simplu la mai complicat. Principiul însuşirii temeinice pledează pentru asigurarea unei baze solide pentru actul învăţării. potrivit cu natura materiei de învăţământ şi cu vârsta elevilor. o durată cât mai mare a rezultatelor propriei învăţări. 2. ştiut fiind că achiziţiile rezultate din învăţarea şcolară sunt. însăşi claritatea activităţii elevului având de câştigat. că aceste recapitulări trebuie să se producă diferenţiat. axat pe echilibrul citat în cea mijlocie şi pe recurgerea la forma “prescurtată” a comunicării verbale. De pildă. procesul de predare învăţare trebuie să îmbrace forma cea mai convenabilă: să fie bazat mai mult pe intuiţie în prima vârstă menţionată. Potrivit acestei ipostaze se formulează imperativul ca învăţarea să fie adaptată pe de o parte la însuşirile de ordin psihic ale grupului (adică ale clasei de elevi. Literatura didactică menţionează ca procedee proprii promovării acestui principiu pe următoarele: • determinarea elevului să-şi propună. ale celei mari. la vârsta şcolară mică. prin următoarele judecăţi: 1. Motivarea lui se poate formula. ci doar a unei suite de reguli ale învăţării eficiente. în principiu. cum ar fi: să se procedeze de la apropiat la depărtat. în principiu. în acest sens. psihologii susţin că s-a dovedit experimental efectul benefic al acestei conştientizări asupra duratei rezultatelor. • organizarea strictă a recapitulărilor în vederea fixării şi sistematizării. corespunzătoare anului de studiu). pe de alta. la vârsta şcolară mare. c. împreună cu elevii. de la început. în care să fie valorificate posibilităţile de îmbinare a conţinuturilor mai vechi cu cele predate mai recent. la toţi indivizii incluşi într-o perioadă de vârstă. Particularităţile vârstei sunt reprezentate de acea medie a însuşirilor prezente. iar în timp. a lucrărilor de sinteză. aceste reguli sunt integrate în contextul particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor. A devenit de mult un loc comun judecata potrivit căreia cu cât ştii mai bine lecţiile anterioare. la intervalele considerate optime. posibilitatea elevului de a reproduce în forme variate.Ca procedee de conformare la exigenţele continuităţii. le vei înţelege mai uşor şi mai bine pe cele care urmează. Dovezile învăţării temeinice au fost şi ele semnalate de multă vreme. apoi. adică înainte de instalarea uitării masive. Temeinicia învăţării este garanţia unui progres sigur al învăţării. necesare şi aplicabile pe parcursul întregii vieţi. mai mică în prima vârstă şi treptat crescândă în fiecare dintre celelalte două. În cea dintâi. echilibrul dintre cele două modalităţi de cunoaştere. O reală pregătire pentru viaţă se obţine numai pe această cale.

CONCEPTUALIZARE SI PROBLEMATICA I. pe de altă parte în afara lecţiei. amintim că principiile didactice funcţionează într-un sistem. I. pe extinderea dezbaterii asupra diverselor moduri de interpretare. se poate vedea . potrivit cerinţelor vârstei. pe care elevul trebuie să le "ingurgiteze" în timp prea scurt. în cea mijlocie. însă. În fine. în clasele mici. De pildă. Apoi. fie în afara ei. mai eficient în “alte” activităţi. Particularităţile individuale sunt însuşiri care se manifestă în interiorul celor ale vârstei şi diferenţiază fiecare om de toţi ceilalţi. activităţi în cercuri. acordarea timpului necesar fiecăreia dintre aceste faze şi operaţii se produce numai printr-o drastică proporţionare a cantităţii de conţinuturi. CURRICULUM. pus în relief de către pedagogi încă de la începutul secolului XX. cu deosebire în conjunctura reformei actuale. prin raportare la timpul şi experienţa de învăţare a elevului. Răspunsul de principiu indică drept limită punctul în care este ameninţat scopul general al educaţiei. raportate la timpul rezervat învăţării. fie în lecţie. De aici şi necesitatea procedării în manieră caracteristică în cadrul predării la fiecare grup de clase: prin accentuarea pe aspectul factologic. că prea marea „încărcare” sistemului nervos cu sarcini de lucru (în timp scurt) determină instalarea automată a inhibiţiei de protecţie. fiecare poate avea interes mai accentuat şi înclinaţii spre abilitate pentru altceva. meditaţii. în planul cunoaşterii: interes pentru cunoaşterea tabloului faptic concret al lumii. cât şi programele (acestea chiar şi numai pentru materiile considerate principale). şi de sistematizare etc. stocarea. Or.. de pildă. la clasele mari. teoretic chiar nelimitate: consultaţii. se înţelege că învăţarea temeinică este favorizată şi de intuiţie. fie la cele axate pe psihologia învăţării. În finalul tratării acestei teme. fiecare poate beneficia de un QI strict individual. Toate acestea îl vor face pe fiecare deschis pentru “altfel” de influenţe. actualizarea. Particularităţile individuale pot fi luate în considerare prin raportare la două situaţii: pe de o parte în cadrul lecţiei. modelarea întrebărilor după posibilitatea de receptare şi a elevilor mai slabi. Se poate admite. fireşte. după cum considerarea particularităţilor de vârstă şi principiul intuiţiei se presupun reciproc. pot apărea şi însuşiri net diferite de la om la om. după cum se poate concepe formularea unor dificultăţi deosebite. Necesitatea instituirii lui este uşor de susţinut cu argumente. în limitele acelei “medii” de însuşiri specifice uneia sau alteia dintre vârste. în scopul exersării la nivel maxim a celor foarte buni etc. întrepătrunzându-se reciproc. în măsură diferită faţă de ceilalţi nişte anume capacităţi etc. posibilităţile de diferenţiere sunt mult mai mari. despre cantitatea conţinuturilor şi a sarcinilor de învăţare. Este vorba. Concret. pozitive. De pildă. dar prioritară rămâne tot procedarea la nivel mediu. un apel numai la teoria învăţării profesate de R. nici să le aplicăm izolat unele de altele. pe de alta. se ajunge nu rareori la "inventare" gigantice de conţinuturi. pentru cunoaşterea tabloului “dialectic” al realităţii în cadrul celei mari. CONCEPTUL DE CONTINUT SI DE CURRICULUM . Aceasta ne arată că nu putem să le delimităm în mod absolut.1. prin raportare la întregul grup (clasa de elevi) căruia ne adresăm. Gagné ne aduce sub ochi cele câteva faze pe care trebuie să le parcurgă învăţarea umană: receptarea. Adică. exerciţii diferenţiate. Principiul cantităţii optime. pentru cunoaşterea tabloului dinamic-cauzal. în vârsta şcolară mică. dificultatea implicată în predare trebuie să fie una tot medie. însuşirea. „Forţarea notei” în mod repetat va conduce la inevitabilul surmenaj. Cine vrea să se convingă de acest adevăr. Dacă la aceasta adăugăm dificultatea apărută brusc la unele materii de bază.. în orice carte de psihologie. Mai trebuie notat că potrivit acestei “medii” de particularităţi. respectarea lor se poate înfăptui în limite destul de restrânse. pe reliefarea relaţiilor cauzale. ne convingem că surmenajul elevului este real şi actual. indiferent de vârstă şi experienţă de viaţă. pe de o parte şi la experienţa de învăţare a elevului. Motivarea acestui principiu se poate constitui pe baza unui mare număr de „trimiteri”. adică realizarea la nivel optim a formării complete a fiecărui elev. fiecare poate aparţine unui tip temperamental. mai motivat pentru altele etc. fiecare poate săşi fi format. Se pune însă întrebarea până unde trebuie să meargă individualizarea. fie la surse pe teme de fiziologia sistemului nervos. ce-i drept. se pot pune în relief interesele dominante. În lecţie. şi de accesibilitate. în care din intenţii. În afara lecţiei.până la acoperirea aproximativă a întregii lecţii în vârsta mare. la clasele mijlocii.poate consulta atât planurile de învăţământ actuale.

continutul este mobil. la plural curricula) si folosit larg în literatura anglo saxona. Continuturile se diferentiaza si de la un spatiu cultural la altul. Curriculum-ul. În limbajul de specialitate întâlnim si termenul core curriculum. Continutul activitatii instructiv educative este dimensionat conjunctural. de interesele si nazuintele oamenilor. dar. În ultimul timp. tehnic. unor atribute ce se perpetueaza prin intermediul indivizilor si comunitatilor. ce vizeaza fasonarea fiintei. Consecintele instruirii sunt materializari secventiale ale componentelor continutului rezultate prin interiorizarea acestora de catre elevi. dar în strânsa interdependenta cu obiectivele educationale. De asemenea. sedimentate în societate la un moment dat si devenite puncte de reper în proiectarea si realizarea instruirii. întrucât cel putin secvente ale acestuia variaza pe axa temporala. peste vremuri si oameni. Corecurriculum ul este o structura de continuturi centrate pe nevoile comune ale elevilor si selectate din materii . termenul invocat îl înlocuieste pe cel de didactica. Cunoasterea achizitionata rezoneaza imprevizibil. ca program deziderativ care pune pe primul plan obiectivele de atins din care se deriva. Acestea sunt dificil de cuantificat. în sensul ca el cuprinde si influente care provin din teritoriul informalului. deprinderi. cu interrelatiile dintre obiectivele si modalitatile de realizare si de evaluare ale acesteia. comporta o anumita relativitate. fiind un pretext pentru abordarea sistemica a procesului de învatamânt. La întrebarea ce se transmite si ce se vehiculeaza în procesul de învatamânt (ca educatie institutionalizata). metodele didactice. Termenul de curriculum este complex. pentru pregatirea lui în perspectiva (pentru el însusi. Curriculumul se defineste ca perspectiva de învatare. În perspectiva devenirii istorice. în care conditii etc. Având o origine latina (curriculum = „cursa”. cu toate componentele si interactiunile dintre ele. „Materia” educatiei este reprezentata de o structura de valori ale culturii ce se actualizeaza în jocul interactiv dintre actorii implicati în educatie. trairi afective. Continutul învatamântului se refera numai la valorile promulgate prin intermediul institutiilor scolare. Continutul procesului de învatamânt nu se suprapune peste cel al educatiei. are o sfera mai larga de cuprindere. La noi. Vivianne De Landsheere propune urmatoarea definitie: „un curriculum este un ansamblu de actiuni planificate pentru a suscita instructia: ea include definirea obiectivelor învatamântului. concept original impus în deceniul cinci al secolului XX în spatiul anglo-saxon. metodele (inclusiv cele vizând evaluarea). deriva din idealul educativ si din sarcinile specifice pe care le are de îndeplinit educatia în vederea insertiei individului în prezentul social. termenul desemneaza continutul activitatilor instructiv educative. mijloacele de învatamânt. s ar putea pastra doua acceptiuni ale termenului de curriculum: un sens restrâns – curriculum ul ar desemna însusi continutul învatamântului – si un sens larg – acesta se refera la întregul program al actiunilor educative. atitudini. el desemnând pregatirea meticuloasa a unei actiuni educative. Aici întrezarim sensul exact al asertiunii conform careia cultura naste cultura. raspunsul este simplu: un anumit continut. ea constituie si evocarea sau transmiterea unor continuturi. s-a încetatenit si termenul curriculum. de savoir-ul epocii. continuturile. continuturi specifice. de marile curente de idei devenite dominante. ca un cumul prelucrat de informatii. De altfel. termenul este din ce în ce mai folosit si în lucrarile de pedagogie româneasca si în documentele de politica educationala. În multe tari. prin ce cai.2. de specificitatea culturala a unei comunitati. apoi. cu ce forte. în functie de gradul de dezvoltare cognitiva a societatii. tesut dintr-un anumit sistem de actiuni. continutul învatamântului nu este totuna cu rezultatele instruirii. Continutul educatiei este mai larg. a unui întreg program educativ. si ce continuturi anume se preteaza. Ca si obiectivele educationale. reunind mai multe ipostaze si interactiuni ale componentelor didactice. unor valori. ca notiune. O cunostinta încorporata atrage dupa sine o alta si o restructurare a întregului esafodaj achizitiv. „alergare”. fiecare dupa posibilitati. practicii. sub forma unei multitudini de mesaje si valori ale spatiului social. în sens pozitiv.Educatia nu este doar un exercitiu „formal”. continutul învatamântului. Continutul procesului instructiv educativ consta din ansamblul structurat de valori din domeniile stiintei. DERIVATII CONCEPTUALE  Core-curriculum (curriculum general). cu ce mijloace. deoarece sunt în continua extensie cantitativa si calitativa. care „daruie” si „primesc”. materialele (incluzând si manualele scolare) si dispozitivele referitoare la formarea adecvata a profesorilor”. mai ales. formele de realizare a activitatilor etc. activitatile de învatare. I. dar si pentru comunitate). culturii. pentru circumscrierea continutului activitatilor desfasurate în învatamânt.

a te apara.1. a te descurca. familie. de stricta necesitate (cunostinte de etnografie. folclor. Elementele continutului învatamântului sau ale curriculum ului nu sunt întotdeauna manifeste si sesizate sau cuantificate. Ca orice actiune umana. ci de la anumite intentii pe care le urmaresc cei care fac educatia. a unui proiect de devenire umana. IPOSTAZE ALE FINALITATILOR EDUCATIONALE II. neadecvare ideologica etc. Core-curriculum ul este constituit din acel trunchi comun de materii. a te face ascultat. deriva seturi de cunostinte si valori pe care le propun diferitilor utilizatori.  Curriculum general. reguli.  Curriculum informal este constituit din acele experiente de învatare captate în afara spatiului scolar (dar grefate sau aflate în complementaritate cu cele ivite în scoala).  Curriculum-ul recomandat constituie oferta pusa la dispozitie de experti. Dar actiunea de a conduce pe cineva catre un scop nu este de ajuns .). artistice. istoria sau geografia comunitatii locale. prin mass-media. obligatoriu pentru toti elevii. necuprinse în planificarea curriculara si include influente informale sau nonformale. educatia vizeaza postularea si împlinirea unui scop. Pornind de la tel. activate la diferite discipline pentru a forma si cultiva anumite competente în domenii particulare. atitudini actualizate efectiv în predare de catre actorii implicati în proces (profesori dar si elevi). În spatele cunoasterii scolare se afla niste teluri.  Curriculum scris (prescris) este acea ipostaza a curriculumului explicitat în numeroasele documente ce directioneaza procesele de predare-învatare si în care sunt enuntate continuturile scolare de transmis: planuri de învatamânt. programe scolare etc. în functie de nevoile concrete. în diverse împrejurari. O alta latura a continuturilor ascunse este constituita din ideologia sau cultura unei scoli (în sensul de ritualuri. simetrice cu anumite tipuri de continuturi (stiintifice. îti poti gasi si mijloacele sau caile corespunzatoare. Philippe Perrenoud include în continuturile ascunse predispozitii valorice pentru conduite si capacitati precum : a sti sa-ti petreci timpul. caiete cu scop didactic. Sunt acele genuri de valori propuse tuturor elevilor dintr-un areal geografic si care asigura o integrare si o coerenta la nivelul diferitelor paliere societale.  Curriculum-ul specializat (sau de profil) reprezinta acele seturi de cunostinte si valori specifice. niste interese (ale societatii. tehnice etc. Literatura de specialitate propune si termenii de continut sau de curriculum ascuns (hidden curriculum sau contenus cachés). a te face placut. a te revolta etc. religioase. proceduri). niste nazuinte. DIMENSIUNEA TELEOLOGICA A EDUCATIEI Continuturile nu se construiesc „neinteresat”. de specialisti care. institutii culturale.  Curriculum testat este partea din curriculum sugerata – antrenata – tradusa – relevata etalata la nivelul sau prin intermediul instrumentelor de evaluare. Termenul de continut ascuns implica valorile încorporate de elevi si clase de elevi. II. familiei. deprinderi. restul materiilor fiind selectate circumstantial.  Curiculum zonal (local) reprezinta acele oferte educationale de care beneficiaza doar unii elevi dintr-un spatiu geografic pentru care respectivele valori se dovedesc prioritare. grupurilor stradale. ghiduri. conveniente.de stricta necesitate pentru categorii largi de elevi. de pilda). operationale. ale copiilor. iar ca procentaj ocupa pâna la 80% din totalul disciplinelor. Curriculumul realizat poate fi evidentiat si prin evaluare.). Sunt acele secvente ale curriculumului care nu au fost ipostaziate în predare din anumite ratiuni (devalorizare subiectiva. a te proteja. fiabile. scolare sau nu.). Nu se poate face educatie fara a avea în vedere finalitatea demersului – prototipul de personalitate catre care se tinde. factorilor de personalitate. datorate structurii socio culturale. resurse multimedia etc.  Curriculum exclus.  Curriculum-ul predat se refera la totalitatea de cunostinte. ale parintilor lor etc. speciale ale unor categorii de elevi. uzura morala a dimensiunii epistemice.  Curriculum învatat (realizat) este ceea ce achizitioneaza efectiv elevul si care este interiorizat si activizat de catre acesta. Acesta fiinteaza ca o expresie a prescriptibilitatii si programarii în învatare. a alege. ale dascalilor. a ramâne autonom. grupul de prieteni etc. în raport cu exigentele si obiectivele scolii (sau societatii) de la un moment dat.  Curriculum-ul suport constituie acea ipostaza a curriculumului prezenta la nivelul unor suporturi instructionale precum carti.  Curriculum ascuns (subliminal).

Finalitatea se „descopera” în masura în care aceasta nu se realizeaza. Este stiut ca în societate pot fiinta – simultan – mai multe idealuri valorice.în cazul actiunii formative. Un veritabil obiectiv se opune întru totul unui obiectiv care este impus ca rezultat al unui proces de actiune din exterior. ca reconstructie si transformare continua. în acest context. Ideea unei educatii care sa dezvolte în om toate dispozitiile sale naturale este absolut adevarata. luam cunostinta de importanta lor atunci când ele nu se realizeaza sau sunt realizate insuficient. În fond. ci se structureaza plecând de la realitati contingente. întrucât vizeaza eficientizarea actiunii si sunt consecinte ale intentionalitatii umane. iar scopul fundamental al educatiei. Daca exista o superioritate a educatorului fata de educat. Nu i mai putin adevarat ca. John Dewey surprinde foarte bine intimitatea dintre intentionalitate si actiune atunci când afirma. imuabile. oarecum transant. Ca atare. uneori. pe când al doilea actor nu întrezareste scopul decât în mod confuz si aspira spre el în mod inconstient. Idealurile ne ofera nu numaidecât valori absolute. exigente. se pot depista diferite incompatibilitati si chiar tensiuni în câmpul valoric. care vizeaza personalitatea umana. În fond. exprimate de catre factorii care sunt angajati în actiunea instructiv educativa. Un eveniment voit întotdeauna constituie un scop pentru autor numai daca el depune un efort pentru ca evenimentul respectiv sa se produca. vorbeste despre dimensiunea „inconstienta” a finalitatilor educatiei. orientata si reglata de un sistem de valori actionale (comenzi. Un lucru bine facut se înscrie în orizontul unui tel la care se ajunge respectând anumite canoane de rationalitate. Avem de a face cu o teleologie întoarsa pe dos: ne dam seama de ceea ce trebuia facut când nu am facut! Exigentele de ordin axiologic vor ghida orice încercare de a institui si de a trasa finalitatile educatiei.. este ghidata. de la interese si trebuinte determinate. Sistemele de valori educationale.. socio culturale si chiar individuale (maturitatea si experienta cadrului didactic. ci dupa o stare mai buna. pozitiva. Prin finalitati se contureaza scopul ultim si cel mai înalt al perfectiunii umane. Acesta din urma este rigid. este un ordin dictat din exterior pentru a face un anumit lucru. camuflata în însasi actiunea în curs de desfasurare. la un moment dat. finalitatea educatiei. daca e sa dam crezare lui Kant. sub aspect practic si teoretic. intentionalitatea este ascunsa. care se metamorfozeaza în finalitatile educatiei. relationarea la sistemul de valori este de neconceput. aceasta consta în faptul ca primul este pe deplin constient asupra finalitatilor. latenta. Teoria si practica pedagogica trebuie sa selecteze si sa concentreze acele idealuri valorice cu potential maxim în propensiunea omului si a umanitatii pe traiectul plenitudinii si perfectiunii existentiale. Asadar. prin definitie.. finalitatile educatiei ating demnitatea de valori practice (praxiologie). intentii. posibila în viitor. în fiecare secventa de manifestare. ar trebui sa fim de acord cu principiul pedagogic conform caruia copiii nu trebuie crescuti dupa starea de fata a neamului omenesc. Un ideal nu este altceva decât conceptia unei perfectiuni care nu s a întâlnit înca în experienta. nu au un caracter spontan.. decelarea scopurilor pe care actiunile noastre educative le poarta este destul de dificila întrucât. ci sunt expresii ale unor determinari istorice. convertite într o „gramatica” a actiunii. care. în anumite circumstante. Iar... adica a idealului omenirii si a întregii sale meniri. este de a crea sansa tinerilor de a reorganiza permanent procesul de crestere spirituala. Sensul teleologic al educatiei este imprimat de faptul ca educatia. amploarea si profunzimea intereselor educatilor etc. ci si trepte valorice pasibile . caracterul mecanic si servil al muncii profesorului si elevului. Destinatia educatiei (ca si mijloacele de înfaptuire) este (trebuie sa fie!). dorinte etc. trebuie sa recunoastem – odata cu filosoful din Königsberg – ca schita unei teorii asupra educatiei este un ideal nobil care nu ar vatama cu nimic atunci când noi nu am fi în stare a l realiza.. în ciuda evidentelor. dar si axiologic. A actiona în plan educational înseamna a delibera asupra traiectului de parcurs. a tinde catre un scop în conditii date. Ideea conform careia scopurile educatiei sunt implicite si ascunse o întâlnim si la Olivier Reboul. De altfel. Nu orice efort intentional poate fi etichetat ca eficient întrucât „este maestru într o anumita arta acela care a dobândit în acea arta o eficienta generala cel putin egala cu eficienta generala realizata pâna în acel moment de oricare altul.. Acestea sunt raspunzatoare pentru.) constientizate si. care a înteles ca nimeni altul functionalitatea unei idealitati (în plan cognitiv. pornind de la principii abstracte. privitoare la idealul uman.). voluntarist. înseamna a identifica si adecva mijloacele cele mai bune pentru atingerea scopului si a introduce în realitatea educationala o serie de variabile si factori care (auto)regleaza actiunea înspre finalitatile propuse. trebuie discutata din punct de vedere teleologic. Încât finalitatile educatiei – chiar daca suporta un comentariu filosofic – nu se definesc deductiv. Educatorul va sti dinainte unde trebuie sa ajunga. ca educatia – ca proces – nu poate avea un scop dincolo de el însusi. etic si estetic).

cu adevarat valoroase si realizabile. Creionarea prototipului de personalitate la nivel macrostructural se realizeaza prin intermediul idealului si scopului educatiei. Finalitatile educatiei se decanteaza pe axa idealitate realitate. Cum scria Constantin Narly. sa potenteze maximal fortele lor latente si sa se adecveze unor realitati bine circumscrise din punct de vedere istoric. Aceasta lume este cea a tuturor virtualitatilor si nu numai a celor pe care le credem logic posibile. Am vazut ca ele definesc în mod sintetic modelul de personalitate vizat de actiunea educationala. cultural. Idealul educativ. „idealul nu este numai polul spre care tinde orice înrâurire educativa. frizând utopicul (de pilda. ghideaza si legitimeaza axiologic strategii educative.de a se adecva posibilitatilor umane. La nivelul microstructural al activitatilor didactice propriu zise devin operante obiectivele educationale. Datorita gradului înalt de generalitate. Daca în primul paragraf am folosit cei trei termeni în mod indistinct. ci este în acelasi timp prisma. proiectul devenirii umane la un moment dat. Idealul educational si finalitatile sistemului românesc de învatamânt reprezinta un set de asertiuni de politica educationala. Functia idealului este potentata si de faptul ca idealul educatiei nu este un model standard. ci un model dinamic ce permite redimensionari în functie de câmpul de posibilitati în care are loc educatia. idealul educativ determina si forteaza realitatile educative sa urmeze un anumit traseu valoric. idealul educativ poate deveni. Într o lume a supranaturii «suprarealiste». OBIECTIVE În functie de caracterul general sau concret al explicitarii. pretentia de a forma „omul total”. prin aceea ca vine sa monteze în comportamentul uman prefigurari ale imaginatiei sale. câteodata. dar si o crestere a raspunderii societatii pentru destinele individuale. Educatia nu numai ca creeaza o „anti natura”. dar pornind si de la extensiunea câmpului educational vizat de finalitati. Este categoria de o generalitate maximala ce surprinde paradigma de personalitate. Numai prin reciprocitatea functionala. ca posibilul sa nu se lase a fi prevazut. care directioneaza procesul de formare a tinerei generatii. Nivelul ideatic al finalitatilor educative trebuie sa fie destul de „înalt”. scopuri si obiective pertinente. Si. principii. Logica însasi nu contine nici realul si nici posibilul. prin redimensionari si „concretizari” la realitatile si situatiile educationale. nu este functional decât în masura în care permite o „traducere” în secvente deziderabile sau normative.2. asta si datorita faptului ca idealul educativ nu se decanteaza „natural”. chiar daca difera de real. în sine. chiar daca mai ramâne un „rest” ideatic de neatins. II. dinamic si în continua mutare catre noi orizonturi de perfectiune. oarecum abstracta. ci se „decreteaza”. social. este cazul acum sa reliefam notele caracteristice pentru fiecare ipostaza a finalitatilor educatiei. posibilul exista. din exterior – uneori cu emfaza – din partea unor instante politice. care – unele dintre ele – sunt pe „masura” omului. care consemneaza la nivelul Legii învatamântului profilul de . în sensul ca înfrâneaza impulsurile primare. este luneta prin care noi privim si concepem însasi întreaga realitate pedagogica asa cum ne apare în marile ei probleme”. în anumite circumstante istorice). uneori. RELATIA DINTRE IDEAL. Idealul educativ este o instanta valorica din care iradiaza norme. contin o doza importanta de „irealitate”. în spatiul specific al activitatilor educative. cu forta ademenitoare pentru individ. scop al educatiei si obiective educationale. scopuri si obiective determinate. acestea din urma permit specificari în trei domenii relativ distincte: ideal educativ. strategii. Ea este un loc de articulare a posibilului cu realul. între planul general si cel particular se pot dimensiona idealuri. pentru a reprezenta cu adevarat un model functional. într o societate data. Ceea ce nu exista înca urmeaza a se întruchipa prin educatie. decât se înfaptuiesc. printr un dozaj optim între dezirabilitate si posibilitate. În acelasi timp. inoperant. de pilda. ele mai mult se declama. dar nu singurul. Educatia face jonctiunea dintre posibil si real. sanctioneaza trasee periferice sau rezultate educationale catastrofice. dar ea are si un caracter „supra natural”. nu putem nega functia practica a imposibilului care „forteaza” posibilul sa se actualizeze. filtreaza – selectiv – o serie de imperative supraordonate. dinamica. impus o data pentru totdeauna. SCOPURI. Nu trebuie însa trasa concluzia ca fiintarea idealurilor educative este iluzorie sau ca acestea nu ar avea nici un rol. ele trebuie sa permita o perfectare a insertiei individului în social. Dimpotriva. caci se întâmpla. Asa se face ca idealurile educationale sunt expuse conjuncturilor istorice. finalitatile trebuie sa se adreseze unor oameni concreti. Idealul educativ.

analistii au propus o tripla compartimentare: obiective cognitive (care se refera la transmiterea si asimilarea cunostintelor). Dupa cum si obiectivele sau scopurile recupereaza sau „traduc” secvente mai mari sau mai mici ale idealului educational. de la obiective – prin scopuri – catre ideal. în conformitate cu care se pot degaja trei clase de obiective: generale. detectabile. obiectivele erau centrate pe asimilarea cunostintelor. scopul unei lectii. finalitatile educatiei. Dar determinarea nu este atât de puternica încât obiectivele sa fie extrase direct din idealul educational. afectiv. de adecvatie si „realism” al acestuia. postulam o oarecare autonomie a scopurilor în raport cu idealul educativ. e bine sa avem în vedere un evantai mai larg de posibilitati. Astfel. s a putut observa o anumita discontinuitate între idealul formarii „omului nou”. Într o societate normala. suporta anumite transformari. II. scopurile ce (eventual) îl detaliaza sunt variate. De pilda. scopurile trebuie sa detalieze continutul idealului educational. sub aspectul prioritatilor. obiectivele educationale au în vedere achizitii concrete. dar si din ratiuni strict teoretice. Obiectivele generale au un caracter global. Dar realitatea. redate în termeni de comportamente concrete. dupa care urmeaza asimilarea de cunostinte. atunci când el este pertinent sau poate sta în locul idealului. Dupa cum am sugerat. obiectivele au fost delimitate si clasificate în mai multe grupe. abstract si se refera la o anumita latura a educatiei. Obiectivele educationale se deduc din scopurile educatiei. datorita relativizarii acestora la diversitatea situatiilor educative. astazi a devenit tot mai pregnant necesara adoptarea unei alte ierarhii care sa vizeze – în primul rând – formarea unor atitudini si capacitati spirituale. Întotdeauna. medii si particulare (operaționale). iluzoriu. Conteaza însa mentinerea unui echilibru functional si realizarea unei contaminari permanente cu valori. când acesta este supradimensionat axiologic sau inadecvat. obiectivele educationale se refera la achizitii de încorporat. Ca valori fundamentale. care erau disjuncte sau chiar contrastau cu idealul „fixat” de factorii decizionali. în functie de domeniul la care se refera. idealul proferat la un moment dat poate fi pus în chestiune. între ideal si scop. apoi dobândirea de priceperi si deprinderi. cum normalitatea este discutabila. Scopul educatiei. Sensurile de deplasare pe axa finalitatilor se pot schimba în functie de realitati si conjuncturi socio istorice. Noua triada a obiectivelor vine în întâmpinarea imunizarii individului în fata enormei mase informationale si în sprijinul dobândirii autonomiei intelectuale si spirituale a persoanei. al unei laturi a educatiei etc. Scopul educatiei este o finalitate secretata de însesi actiunile didactice. care sa conduca la un spor calitativ. comportamental. De aceea. sa se stabileasca o relatie de continuitate si adecvare. astfel. Dar.personalitate dezirabil la absolventii sistemului. Mai tot timpul. masurabile si exprimabile. obiective afective (ce vizeaza formarea convingerilor. asa cum pot fi ele realizate în practica instructiv educativa. în perspectiva evolutiei societarii românesti. Scopul vizeaza finalitatea unei actiuni educationale bine determinate. Desigur ca obiectivele poarta pecetea idealului educativ existent la un moment dat. de interconditionari reciproce. Este ipostaza cea mai „concreta” a finalitatilor si desemneaza tipul de schimbari pe care procesul de învatamânt sau cel din alt sistem educativ îl asteapta si/sau îl realizeaza. pe deprinderile motrice si comunicarea non verbala). Putem identifica. ele constituind un sistem de referinta în elaborarea Curriculumului National. Idealul poate fi remaniat sau revitalizat de „jos” în „sus”. Obiectivul educational. uneori. ele sunt „colorate” de aceasta idealitate. al unui exercitiu. atitudinilor) si obiective psihomotorii (centrate pe formarea unor conduite si operatii manuale. vizibile. sentimentelor. Un al doilea criteriu de diferentiere a obiectivelor îl constituie nivelul de generalitate/concretete. particularitati de vârsta ale educatilor etc. multiple. în mod traditional. observabile în mod direct. Cele .3. Este o ipostaza a finalitatii educatiei care realizeaza acordul între idealul educational si obiectivele sale. al unei teme. utopic. Daca scopul educativ vizeaza evolutii si schimbari mai extinse din punct de vedere cognitiv. CLASIFICAREA SI OPERATIONALIZAREA OBIECTIVELOR PEDAGOGICE Pentru a deveni functionale. Daca idealul educativ este general si unitar. Obiectivele medii sunt finalitati privitoare la discipline scolare. Daca. dinspre finalitatea ce le polarizeaza mai întâi catre celelalte. De dorit este ca. al „personalitatii socialiste multilateral dezvoltata” si scopurile fixate la lectii de învatatori si profesori. printr un proces de epurari si decantari valorice. este adecvat acestora si vehiculeaza secvente ale modelului de personalitate umana. Acestea au un rol reglator. scopurile fixate de cei „de jos” erau consonante cu valorile pedagogice autentice si alese cu profesionalism si responsabilitate. contravine acestei exigente.

Vom propune urmatorul evantai de conditii. al realizarii acestora. piesele la magazin. Pretentia de a operationaliza orice obiectiv se loveste de niste praguri care nu pot fi depasite.. afectiv.. convingerile etc.. Ne putem întreba. vom exemplifica un virtual obiectiv la disciplina Fizica): 1.... care se stabilesc prin prelucrarea materiei de studiu. atunci când încearca sa operationalizeze obiective. a propune etc.. Ce comportament observabil va dovedi ca obiectivul este atins? (.. Trebuie facuta observatia ca unele comportamente.) 3.. a distinge..particulare se refera la performante concrete. comportamente care nu pot fi anticipate. • obiectivul operational desemneaza un rezultat imediat al instruirii si nu unul de perspectiva. În temeiul caror criterii ajungem la concluzia ca produsul este satisfacator? (. chimia etc. De pilda. daca deprinderea de a scrie litera a – la clasa I – tine numai de o singura categorie a obiectivelor. 5. sa corespunda particularitatilor de vârsta.daca ordonarea obiectivelor pe axa simplitate complexitate este benefica pentru toti elevii. a aplica.. • exprimarea comportamentelor preconizate de obiectiv se va face prin apelul la „verbe de actiune”: a recunoaste. Acestea sunt sarcini concrete care se vor finaliza în comportamente vizibile. posibilitatile de operationalizare se diminueaza. • în obiectiv se vor enunta atât conditiile de realizare a sarcinilor. prefigurate. a rezolva. una si aceeasi achizitie a unui elev poate fi definita din unghiuri diferite de vedere (cognitiv. • obiectivul va descrie comportamente observabile si nu actiuni sau procese psihice interne. La disciplinele ce cultiva creativitatea. . • fiecare obiectiv va viza o operatie singulara si nu un comportament compozit. o idee de acceptare sau de refuz. neidentificat în timp si spatiu..) 2.cautând de unul singur.. congruente logic si valide axiologic. care este variabila si tine de specificul disciplinelor ce se predau în scoala. pornind de la programa scolara si de la manual. fizica. Nu este mai putin adevarat ca sunt si situatii.astfel încât radioul sa capteze cel putin doua posturi pe unde medii si cinci posturi pe unde ultrascurte. cât si criteriul performantei. a reda. masurabile. experientei anterioare a elevilor etc. a proiecta. dobândite în scoala. cerute explicit în practica didactica. ale caracterului sau constiintei. De regula. a utiliza.. a produce. Obiecte de învatamânt precum matematica.. gramatica. greu de analizat si evaluat. Obiectivele afective variaza de la simpla luare în consideratie a fenomenelor de alegere pâna la calitatile complexe... cu atât mai putin masurate. dupa schema data. • obiectivul trebuie sa fie în principiu realizabil.. Un cadru didactic. dar coerente. care opereaza cu structuri algoritmice. O mare importanta în practica instructiv educativa o prezinta formularea corecta a obiectivelor. Un aspect care nu trebuie neglijat este cel referitor la posibilitatea operationalizarii. ce se cere a fi respectat în procesul de dimensionare si de formulare a obiectivelor operaíonale: • obiectivul vizeaza activitatea elevilor si nu a profesorului. procesele afective nu pot fi întotdeauna observate. În ce conditii va avea loc comportamentul preconizat? (. Cine va produce comportamentul dorit? (Elevul. ele trebuie sa fie unice. a identifica. al grupelor de obiective care pun în relief un sentiment.. Valorile – de pilda – tin de domeniul afectiv. o emotie. psihomotor) sau la mai multe niveluri de generalitate. A operationaliza un obiectiv înseamna a identifica o sarcina educativa si a o explicita verbal în mod corespunzator.un aparat de radio cu tranzistori. Exprimarea unui obiectiv se poate realiza dupa urmatorul algoritm interogativ (între paranteze.).trebuie sa construiasca. sunt dificil de surprins în obiective operationalizate. sunt mai disponibile pentru obiectivele definite operational. atitudinile. de pilda. • obiectivele nu se vor repeta prin reformulari diferite. trebuie sa fie atent la o serie de capcane posibile: .).) 4. Care este produsul sau performanta obtinuta? (.. la nivelul unei ore/lecții.

în circumscrierea sarcinii. Ele reprezinta un sistem de referinta atât pentru elaborarea programelor scolare cât si pentru orientarea demersului didactic la clasa. Finalitatile se prezinta pe niveluri de scolaritate (primar. Daca primele doua aspecte sunt relativ usor de acceptat. în calitate de nou sistem de referinta pentru stabilirea finalitatilor la nivelul ciclului liceal. ci de a utiliza si mobiliza în contexte adaptate vârstei elevului si nivelului de informatii ale acestuia.- daca nu cumva. în contexte diverse. daca prin operationalizare se urmaresc doar conduitele interioare. Obiectivele cadru sunt obiective cu un grad ridicat de generalitate si complexitate. la un moment dat. În prezentele acte normative nu se mai face referire la scopuri si obiective operationale. 1998). Competentele reprezinta ansambluri structurate de cunostinte si deprinderi dobândite prin învatare. daca nu cumva educatia. uitându-se de conjugarea acestora cu forme sau expresii exterioare. daca se uita sau depreciaza rezultatele neasteptate si imprevizibile ale învatarii. acestea apar ca structuri operante cu ajutorul carora se pot identifica si rezolva. Ele sunt derivate din competentele generale. Sesizam o relativa ruptura între carcasa conceptuala clasica si cea livrata recent în gesticulatiile de politica educationala. Astfel. Competentele sunt de doua feluri: competente generale si competente specifice. daca prin operationalizarea excesiva nu se ajunge la o atomizare si secventiere a comportamentelor. Obiectivele de referinta sunt obiective care specifica rezultatele asteptate ale învatarii la finalul unui an de studiu si urmaresc progresia în formarea de capacitati si achizitia de cunostinte ale elevului de la un an de studiu la altul. Fenomenul nu trebuie sa ne sperie. Ele se refera la formarea unor capacitati si atitudini generate de specificul disciplinei si sunt urmarite de-a lungul mai multor ani de studiu. atitudini etc. Competentele specifice se definesc pe obiect de studiu si se formeaza pe parcursul unui an scolar. domeniul socio-economic (vizând pregatirea pentru piata muncii) si domeniul de cunoastere concretizat în scoala printr-un obiect de studiu (descris psihologic prin modul de gândire specific expertului. deprinderi. alte tipuri de achizitii ca traduceri în fapte (conduite intelectuale. uitându se finalitatile mai cuprinzatoare. în calitate de finalitati. Acestea descriu specificul fiecarui nivel de scolaritate din perspectiva politicii educationale.4. LEGATURA ACESTORA CU CADRUL II. nu conduce la manierism si mecanizare în predare etc. în sensul cognitivist al termenului). si au rolul de a asigura coerenta în cadrul acesteia. Dar iata cum apar definite noile concepte (Curriculum National…. obiectivele devin acaparatoare. dar deosebit de relevante. Obiectivele cadru au o structura comuna pentru toate disciplinele apartinând unei arii curriculare. Competentele generale se definesc la nivelul unei discipline de studiu si se formeaza pe durata unui ciclu de învatamânt. cel de-al treilea necesita câteva precizari: nu este vorba despre a dobândi acele cunostinte de care dispune expertul. În acelasi timp. Competentelor specifice li se asociaza prin programa unitatii de continut. În demersul de stabilire a competentelor s-a considerat ca solutia se afla la intersectia dintre domeniul didactic (vizând ariile curriculare). astfel încât acestea sa nu mai posede nici o relevanta didactica. DE OBIECTIVE. fiind etape în dobândirea acestora. Alaturi de obiective. riguros prescrisa prin obiective. nu se ajunge la o artificializare a procesului instructiv educativ. apare termenul de competente. gimnazial si liceal) si constituie o concretizare a finalitatilor sistemului de învatamânt pentru diversele niveluri ale acestuia. probleme caracteristice unui anumit domeniu. daca din dorinta exactitatii. abilitati similare celor ale . NOI TIPOLOGII TRADITIONAL Finalitatile educatiei au fost redefinite de actualele documente care regleaza reforma învatamântului. ci trebuie sa-l luam ca atare.) a obiectivelor. nici operarea unor echivalari între aparatul conceptual clasic si cel propus de forurile de decizie nu este prea usor de realizat. sunt explicitate si alte rezultate ale învatarii. Ele au un grad ridicat de generalitate si complexitate si au rolul de a orienta demersul didactic catre achizitiile finale dobândite de elev prin învatare. Obiectivele invocate sunt numite obiective cadru si obiective de referinta.

experientiale. specialisti în diverse arii de cunoastere. deziderative. • acord axiologic al continuturilor cu valorile din domeniul culturii si al artei.1. credintele religioase. modurile de viata.  interesele si nevoile indivizilor si comunitatilor. minimalizarea valorilor si a conceptelor fundamentale.  opinii ale persoanelor calificate. avansati de George Vaideanu. contextul si produsele spirituale în general. diminuarea caracterului formativ al activitatilor didactice. III. care este ponderea valorilor educationale scop si care este ponderea valorilor educationale mijloc – adica a acelor achizitii care determina discernerea a noi realitati într o lume în permanenta miscare. geografia etc.  rezultate ale studiilor de psihopedagogie privind interesele si nevoile educative ale copiilor si tinerilor.). analize ale activitatii profesionale actuale ce prefigureaza noi evolutii în câmpul muncii. editate de oameni de stiinta. istoria. stiintele. de fixare si dozare a prioritatilor. Este vorba despre a manifesta un comportament cognitiv specific unui domeniu si nu de a acumula insule de informatii din cadrul domeniului.  documente semnificative ce privesc viata sociala. Roger Seguin releva urmatoarele determinari/surse ale continuturilor:  disciplinele traditionale precum matematica. analize periodice ale valorii culturale a programelor si manualelor scolare. CONTINUTURILE CURRICULARE III. provocarea unor discrepante între finalitati si obiective operationale. SURSELE CONTINUTULUI ÎNVATAMÂNTULUI SI CRITERII DE SELECTIE Cei care sunt responsabili cu fixarea programelor educationale trebuie sa se întrebe permanent la ce servesc cunostintele incluse în continuturi. ale centrelor de cercetare etc. În acelasi timp. se pot preveni unele disfunctiuni.  orientarile filosofice si politice ale societatii date care exercita o influenta indirecta dar vizibila asupra modului de selectare a continuturilor. • adecvarea continua a continuturilor la trebuintele si posibilitatile spirituale. ele sunt determinate de alte antecedente si predeterminari valorice. cum ar fi supraîncarcarea programelor sau lectiilor. profesori. ce formeaza corpuri de cunostinte organizate în jurul unor concepte de baza. ce rezoneaza cu asteptarile din sistemul în care se structureaza un nou curriculum. continuturile pot avea mai multe origini:  cunostintele acumulate în carti.  rezultate ale cercetarii si anchete asupra nevoilor educative de baza ale indivizilor si grupurilor sociale. fiecare disciplina traditionala prezinta lumea dintr-un anumit punct de vedere. Selectia si fixarea continutului învatamântului este un act de mare responsabilitate si presupune respectarea unor indicatori de pertinenta.  structurile si institutiile sociale care permit subiectilor umani sa înteleaga si sa interpreteze situatiile în care sunt pusi sau sa-si manifeste conduitele specifice. nationale si universale. • mentinerea unui echilibru între dubla deschidere a continuturilor: fata de problematica planetara si fata de trebuintele specifice ale comunitatii locale si nationale. texte diverse.specialistului. imaginative. .  studii sociologice.  studii si cercetari ale institutiilor sociale. jurnale.  continuturi scolare aflate în diverse tari. într o inspirata lucrare în acest domeniu: • deschiderea fata de achizitiile si progresele stiintei si selectionarea elementelor de introdus în cadrul continuturilor în lumina finalitatilor educatiei general obligatorii. izvoare istorice.  cultura. productii artistice etc. istorica (statistici. atitudinile sociale. Iata o serie de indicatori. riturile sociale. rezultate ale anchetelor. Continuturile nu au origine evanescenta.. economica. culturala. reviste. fiziologice si fizice ale celor angajati în procese de învatare la diferite niveluri ale sistemelor educative. Prin respectarea acestor indicatori. care este valoarea lor de a accede la noi elemente informationale. maniera de a rezolva problemele etc. a obiectivelor.

asupra vietii familiale. Astazi se poate lesne observa multiplicarea si diversificarea surselor care alimenteaza continuturile învatamântului. • Evolutia tehnologiei (impactul ei exceptional asupra productiei moderne. Simtul comun ne determina sa observam ca stiintele nu sunt transferate în scoala într-o modalitate mimetica. disparitia altora). de crestere a spiritului olimpic si a fair play lui). acea capacitate a disciplinei de a furniza modele optime de cunoastere si de actiune în domeniul respectiv.). ci intervin anumite rigori în selectarea si ordonarea faptelor stiintifice. • Aspiratiile tineretului (participarea. insinuate în programele scolare. dorinta de a cunoaste si a comunica. III. adica valoarea practica. generalizarea folosirii informaticii si a ordinatoarelor etc. • Evolutia lumii muncii (mutatii în profesiuni. • Evolutia culturii si artei (noi curente. adica de o traducere a elementelor cunoasterii în elemente de continut didactic.). • aplicativitatea. Didacticizarea se poate realiza în doua . a produce satisfactia cunoasterii si folosirii elementelor achizitionate. a stimula interese. valorilor). • Impactul sporit al viitorului asupra prezentului (necesitatea introducerii unor module sau activitati de studiere a viitorului. mutatii survenite în gusturile receptorilor). • Evolutia stiintelor sociale si umane (rolul lor sporit în cultivarea atitudinilor. transferuri metodologice si interdisciplinare. precum si a unor exercitii prospective). TRANSPOZITIA SI TRANSCODAREA DIDACTICA O alta problema care trebuie abordata acum este relatia dintre continutul învatamântului si continutul stiintelor sau teoriilor care fiinteaza la un moment dat. iar pregatirea lor pentru întelegerea si construirea viitorului sa devina cât mai temeinica. transformatoare a disciplinei respective. respectiv ancorarea în evolutia previzibila a disciplinei. în sensul stabilirii unor raporturi strânse între idei. noi modalitati de învatare etc. • adecvarea la specificul profesional pe care scoala îl are în vedere. formarea formatorilor. • asigurarea coerentei continuturilor în plan diacronic si sincronic. continuturile sunt restructurate. forme inedite de participare la creatie. traduse în forme susceptibile de a facilita întelegerea. • Importanta crescânda a mijloacelor de informare în masa si a comunicarii (sporirea considerabila a volumului informatiei acumulate de elevi si studenti în afara activitatilor didactice). • prospectivitatea. interesul pentru probitate si pentru respectarea valorilor etice). • Problematica lumii contemporane (caracterizata prin universalitate. astfel încât elevii sa fie angajati în eforturi cu valoare formativa care sa se asocieze cu bucuria de a învata. • exemplaritatea. • Achizitiile cercetarii pedagogice (privitoare la selectionarea si organizarea continuturilor. si în cel al eliminarii contradictiilor sau rupturilor între capitole. interdependente si caracter prioritar). inspirata a cadrului didactic. • conceperea si dozarea continuturilor si a modurilor de organizare a învatarii. Este nevoie de o transpozitie didactica. simplificate. capacitatilor. a stilurilor de viata etc. • Dezvoltarea sportului si turismului (ca o modalitate de apropiere a popoarelor. • orientarea prospectiva si democratica a continuturilor.• asigurarea echilibrului în conceperea continutului la nivel central (planuri. mai pot fi invocate si urmatoarele: • proportionalitatea între ceea ce este vechi – dar nu învechit – si nou în disciplinele respective. globalitate. nevoia de viata democratica. ceea ce presupune creativitate si interventie activa. care exprima armonizarea logicii disciplinei cu logica stiintei respective. inter si transdisciplinaritate. discipline de granita si combinatii inedite de discipline. astfel încât sansele de succes ale celor ce învata sa sporeasca. Specialistii în domeniu trec în revista principalele surse pasibile de a fi puncte de reper în dimensionarea continuturilor: • Evolutia stiintelor exacte (mutatii si revolutii epistemologice. manuale) si la nivel institutional (activitati didactice si extradidactice). Alaturi de aceste criterii. modularitate. între discipline sau între cicluri scolare.). La nivelul scolii.2. aparitia unor noi ocupatii. • logicitatea. a urbanismului. programe.

 publicitatea cunoasterii.  depersonalizare. de autonomizare si de functionare dupa alte legi si principii. în sensul presupozitiei ca tot ce se cunoaste se pune la dispozitia elevilor. pentru a li se asigura descongestionarea. are loc cu aceasta ocazie un proces de anonimizare.etape: didacticizarea care se realizeaza la nivelul programelor si manualelor scolare de catre autorii acestora si didacticizarea din clasa realizata de catre fiecare educator. „absorbita”. printre care se afla limba si literatura nationala. actualele planuri si programe scolare sunt centrate etnocultural. satisfacând. geografia nationala etc. Programele interculturale propun descentrari si restructurari curriculare. imediata etc.. Pe de alta parte. În general.  scoaterea în evidenta a unor elemente de impact asupra dorintelor si necesitatilor elevilor. cu ceea ce este stiut (validat de comunitatea academica) în momentul predarii ei. explicitari suplimentare etc. ca nimic nu se ascunde sau se doseste. metodologii etc. Nu se abroga prezenta valorilor secventiale. crezuta. POSIBILITATI DE ORGANIZARE A CONTINUTURILOR Elementele de continut nu sunt translate într-un chip mimetic în scoala. secventierea pe unitati ideatice. ca întreaga cunoastere a devenit un „bun public” (toata lumea stie!) de care trebuie sa ne servim.  introducerea unor informatii de relatie (cunostinte ce faciliteaza stabilirea de relatii optime între concepte. studii de caz. III. Savoir-ul epocii este reconfigurat în concordanta cu anumite principii de organizare si de rationalitate didactica.  armonizarea situatiei de predare cu situatia de învatare (prin crearea premiselor de învatare înca din timpul predarii). astfel.  programabilitatea. stiinta prezentata în scoala începe cu „sfârsitul” ei. mai ales în universitati.  integrarea cunostintelor noi cu ajutorul celor vechi. adica ignorarea contextului si a conditiilor subiective. educatorul însusi are mari obligatii în a asigura o prezentificare a cunostintelor la ore în asa fel încât sa realizeze o semnificare (aranjare) corespunzatoare în structuri de gândire din ce în ce mai complexe.  exploatarea valentelor formative ale evaluarii si feed-back-ului în chip oportun (stiut fiind faptul ca întarirea raspunsurilor elevilor constituie un factor de motivare si accelerare a învatarii).  contextualizarea si personalizarea experientelor cognitive sau actionale noi prin exemplificari. adica suprimarea elementelor de cautare. personale de emergenta a teoriilor. înaintarea de la cunoscut la necunoscut. Programele scolare clasice acorda o mare importanta unor discipline teoretice definite. a unor seturi informationale cu utilizare concreta. ci. Multiplicarea surselor învatamântului si acumularile cognitive din diferitele domenii ale cunoasterii impun noi strategii de dimensionare si de structurare a continuturilor. Exigente suplimentare în structurarea continutului se cer a fi îndeplinite în conditiile realizarii unei educatii interculturale. de de-personalizare a perspectivelor explicative. acestea apar relationate la standarde valorice mai largi. respectiv pregatirea cunoasterii pentru a fi receptata.  stabilirea unor raporturi intradisciplinare si interdisciplinare între diferitele tipuri de experiente de învatare. didacticizarea presupune urmatoarele operatii:  detalierea temei de predat si specificarea competentelor de asteptat de la fiecare secventa în parte. uneori unele elemente stiintifice sunt evocate fara a numi numele inventatorilor sau descoperitorilor unor idei. Cunoasterea scolara ia nastere printr-un soi de distantare fata de cunoasterea savanta. dimpotriva. de tatonare. în functie de diversitatea etnoculturala a spatiului scolar concret. încercarile nereusite sau gresite. nascute circumstantial. Cunoasterea de predat în raport cu cunoasterea savanta suporta o reajustare pe urmatoarele coordonate:  desincretizare.3. sentimentele nationale firesti. mai elaborate si mai bine structurate. în sensul abordarii comparative si integrative a unor continuturi de factura particular nationala.  folosirea unor metode didactice adecvate cantitatii si calitatii experientelor cognitive transmise. ci si de strategiile de ierarhizare si . Eficienta lor este data nu numai de modalitatea de selectie a informatiilor. În general. progresivitatea adâncirilor si complicarilor explicative în ideea ca totul sa fie înteles si acceptat.) ce se ataseaza obligatoriu informatiei de baza. explicatii.

se pot identifica obiective comune care pot fi. Predarea si învatarea monodisciplinare au dezavantajul ca accentueaza perceperea secventiala si insulara a realitatii. de compunerea si articularea acestora în complexe cât mai apropiate de realitatea descrisa si de obiectivele educationale privind realizarea unei viziuni integrative. prilejuri de realizare a unor conexiuni disciplinare ce tin de inspiratia si de tactul profesorilor pregatiti în perspectiva monodisciplinara. orice veriga lipsa conducând la ruperea lantului explicativ.organizare. La un moment dat. Acestea sunt desfasurate pornind de la puterea lor de a genera noi explicatii. cel putin în practica didactica. extrapolabile. însa. Un continut scolar structurat în chip interdisciplinar este mai adecvat realitatii descrise si asigura o percepere unitara. Consta în structurarea continuturilor astfel încât sa se revina cu îmbogatiri sau specificari ulterioare pe diferitele niveluri de învatamânt. poate fi sesizat sub doua aspecte: conceperea continuturilor în perspectiva interdisciplinara si proiectarea si organizarea proceselor didactice în viziune interdisciplinara. pâna la un punct. Trebuie avut în vedere ca nu întotdeauna logicele stiintelor se preteaza si se adecveaza nivelului didactic. care constituie expresia unei viziuni bi sau pluridisciplinare. holistice la elevi. se bazeaza pe acest mod de structurare a elementelor cognitive specifice. În învatamânt. Acest mod de organizare ofera noi temeiuri si avantaje asimilarii si stocarii cunostintelor. precum si la dimensionarea unor continuturi (prin planuri. care este translata ca atare la nivelul disciplinei scolare. modalitatea cea mai viabila va fi lucrul în echipe de profesori care vor colabora la elaborarea si desfasurarea curriculum ului unei clase. Organizarea concentrica. prin configurarea de noi aspecte ale fenomenelor discutate. Organizarea interdisciplinara. Pregatirea viitorilor profesori se face în perspectiva mono sau bi disciplinara. Organizarea logica. interdisciplinaritatea implica stabilirea si exploatarea unor conexiuni între limbaje explicative sau operatii. În functie de modul cum intervine profesorul. este necesara aruncarea unor punti de legatura între disciplinele scolare.. interdisciplinaritatea poate fi: • centrata pe cultura bogata si pluridisciplinara a unui profesor. chimia etc. Discipline precum fizica. Prin combinarea modului linear cu cel concentric de organizare se ajunge la structurarea spiralata. de asemenea. cât si în cea verticala. prin degajarea de noi scheme explicative. prin complicarea perspectivelor de interogare. Sub raportul modului elaborarii sau al purtatorului. Organizarea lineara. în domeniul educatiei. Probabil ca. coerenta a fenomenologiei existentiale. la discipline diferite. deschizând reale perspective viziunii interdisciplinare. artificializând în mod abuziv o realitate care este unica si continua. Principiul interdisciplinaritatii deriva din spatiul cercetarii stiintifice. interdisciplinaritatea se face prin: • corelatii obligatorii si minimale. iar ca demers epistemic. sau elaborarea în echipa a proiectelor de lectii si a planificarilor anuale sau trimestriale. realitatile actuale nu îngaduie o alta formula de pregatire a formatorilor. abordarea analitica este indispensabila. cazurile sunt mai rare si presupun unele riscuri. aceste conexiuni presupun analiza epistemologica a disciplinelor si identificarea conceptelor si metodologiilor comune. de a fiinta ca suporturi epistemice pentru defrisarea altor explicatii la care elevii trebuie sa ajunga. Continuturile se prezinta ca o succesiune de cunostinte si valori care se relationeaza si se (pre)conditioneaza. programe. pentru viitor. facilitând realizarea unor derivatii inductive sau deductive în functie de specificitatea cunostintelor vehiculate. Se pleaca de la logica stiintei. fara revenirea asupra lor în clasele urmatoare ale ciclului scolar. respectiv la reluarea acelorasi cunostinte dar într-un mod aprofundat. prin realizarea fuziunii dintre multiplele perspective conceptuale sau operatorii. la disolutia edificiului epistemic purtat de disciplina în discutie. manuale). prevazute de programele scolare sau impuse de logica predarii noilor cunostinte. în scopul diminuarii diferentelor care apar între disciplinele de învatamânt clasice. De altfel. Organizarea dupa puterea explicativa a cunostintelor . Desigur ca. Unitatile cognitive se leaga intrinsec unele de altele. Ceea ce este specific acestui nod de structurare este tratarea o singura data a respectivelor cunostinte. fie aceleasi discipline urmarite atât în dimensiunea orizontala. Cunostintele sunt astfel dispuse încât oglindesc fenomenologia „cresterii” stiintei. În cadrul proceselor didactice obisnuite. În acelasi timp. • realizata în echipe de profesori cu specialitati diferite vizând fie numai un grup de discipline predate la aceeasi clasa. în sensul ca cele anterioare predetermina pe cele prezente. tendinta de a integra în clasa . • conexiuni disciplinare sistematice si elaborate.

de întarire a spiritului interdisciplinar. Altfel spus. Primele aspecte aparute tin de chiar politica educationala care a redus în fiecare an . Trebuintele omului. Structurarea integrata realizeaza o jonctiune a obiectivelor educationale.). Libertatea de decizie la nivelul scolii este consonanta cu democratizarea societatii si reprezinta o sansa de adecvare la un sistem deschis. Dimensionarea modulara a continutului se face pentru un grup de discipline (aceasta nu înseamna ca modulii se suprapun peste obiectele clasice de învatamânt.). activitati si mijloace de învatamânt delimitate. sau moduli de explicatii suplimentare. constituit dintr un numar de discipline fundamentale. integrarea valorilor în functie de un pol personal (iubire. Aceasta s-a întâmplat ca urmare a interventiei diverselor grupuri de presiune care au impus trecerea unor ore în trunchiul comun. situatii didactice.). Din punctul de vedere al implementarii însa. cu optiuni multiple. disciplinele de baza sunt predate în perspectiva monodisciplinara. securitate.numarul de ore alocat CDS. a unor structuri de continuturi corelative si a intereselor si disponibilitatilor actorilor antrenati în învatare. 1998). Presupune integrarea unor elemente de continut particulare în noi structuri explicative (noi discipline) care realizeaza un salt „metateoretic” sau „metavaloric”. Astfel. în momentul în care procesul de consultare s-a derulat formal. Prin dreptul de a lua decizii conferit scolii. Învatamântul modular nu se dispenseaza de programul comun. se spune în actualele documente emise de ministerul de resort (Curriculum National…. unul dintre scopurile învatamântului modular se refera la accentuarea flexibilitatii continuturilor în functie de interesele si capacitatile elevilor. curriculumul la decizia scolii (CDS). boala. în vederea realizarii unei diferentieri (firesti si necesare). perspective epistemice noi. CDS permite crearea unui etos propriu care confera diferenta si specificitate fiecarei institutii scolare. aceasta putere da posibilitatea definirii unor trasee particulare de învatare ale elevilor. pot fi diferiti în ceea ce priveste dificultatea. Învatamântul modular consta în structurarea continuturilor în moduli didactici. pentru categorii de elevi buni sau foarte buni. în consens cu dorintele si aptitudinile lor.) care urmaresc diferentieri chiar în vederea orientarii profesionale a elevilor. 4. Elevul opteaza sau i se sugereaza urmarea unui modul pe care îl parcurge cu ajutorul profesorului. pentru elevii cu dificultati. CDS este un segment de mare noutate care a indus o serie de disfunctii. ce presupun actiuni de selectie a elevilor sau sunt frecventate în urma optiunilor libere ale acestora.elemente informationale provenite din mediul informal constituie o cale profitabila. se recomanda un modul inferior sau complementar. Constituie o alta modalitate de modernizare si adecvare a acestuia la cerintele scolii contemporane. Simultan cu frecventarea cursurilor comune. Dincolo de unele abuzuri sau disfunctii. elevii pot urma anumiti moduli.de a decide asupra unui segment al Curriculumului national. orele de CDS au devenit plase de siguranta pentru norme. Învatarea modulara nu se poate extinde total. reducând astfel posibilitatea unor tipuri de CDS tocmai la disciplinele pe care încercau sa le protejeze si în numele carora au actionat. preluând si integrând continuturi esentializate si resemnificate din perspectiva noii „umbrele” explicative mai cuprinzatoare (discipline gen Stiintele naturii. de particularitatile lor psihice. familie etc. realitate care si-a câstigat o serie de adepti (fapt important este ca printre acestia se numara si majoritatea elevilor) si care presupune starea de normalitate prin acceptarea diferentei. Jocurile sociale etc. CURRICULUM-UL LA DECIZIA SCOLII O alta ipostaza a alternativitatii si flexibilizarii educatiei o reprezinta încercarea de introducere secventiala a unor elemente de continut variabile. III. ordonarea cunostintelor catre un pol practic (gen „centrele de interes”– hrana. se pot structura moduli de recuperare. cumuluri de cunostinte integrate etc. specifice actorilor implicati. CDS în învatamântul obligatoriu are mai multe ipostaze: . De regula. ci reprezinta sinteze inedite. cât si de continut. Modulii. efectuându se apoi evaluarea rezultatelor. metodologii investigative). Organizarea integrata a continutului . politice.de la lansarea proiectului privind noile planuri-cadru si metodologia de aplicare a acestora . Integrarea valorilor se poate face pe mai multe linii: integrarea cunostintelor în jurul unui pol stiintific (seturi conceptuale. este de fapt emblema puterii reale a acesteia. scheme operatorii. Derivata din libertatea – oferita de planul-cadru de învatamânt . Organizarea modulara. ca variante de continut. gruparea în jurul unui pol social (aspecte economice. Cursurile modulare sunt atât structuri organizatorice. nivelul si ritmul de lucru. acestia incluzând seturi de cunostinte. religioase). De altfel. Alte disfunctii s-au manifestat la nivelul deciziei scolii. obligatorii pentru toti. În caz de nereusita. iar programele de optional au repetat trunchiul comun. menite a se plia pe cerintele si posibilitatile unor grupe sau clase de elevi. CDS ramâne o realitate a scolii de azi. afiliatie etc.

PLANUL DE ÎNVATAMÂNT Planul de învatamânt este un document scolar emis de o institutie de învatamânt (eventual. proiectele pedagogice). Reprezinta. Caracterul unitar al planului asigura o pregatire uniforma a populatiei scolare pentru un anumit nivel al învatamântului sau tip de scoala. PRODUSELE CURRICULARE SI IMPLEMENTAREA ACESTORA Continutul învatamântului se obiectiveaza în documentele scolare. acea forma de CDS care urmareste extinderea obiectivelor si a continuturilor din curriculumul-nucleu prin noi obiective de referinta si unitati de continut. Succesiunea disciplinelor pe ani de studii trebuie sa asigure si transferurile epistemologice sau realizarea unei viziuni globale. identificate în titulaturile diferitelor discipline si în ponderea si locul lor în ansamblul obiectelor de învatamânt. 3. planurile. validat de catre ministerul de resort). functioneaza si scoli particulare sau confesionale. module. ale disciplinelor clasice de învatamânt. particularitatile de vârsta ale elevilor. Acest document exprima într o maniera sintetica modul în care sunt convertite valorile culturale în sarcini educative generale. IV. care este . care trebuie sa fie ponderea disciplinelor optionale si facultative în planurile scolare. Extinderea. Reprezinta. cum ar fi: ce obiecte de învatamânt trebuie alese si propuse elevilor la un moment dat. prin atenuarea si estomparea rupturilor cognitive datorate delimitarilor necesare. vacantelor. dar si artificiale. Structurarea unui plan de învatamânt ridica o serie de dificultati pedagogice.1. In acest caz. pornind de la obiectivele-cadru ale disciplinelor.obiectivari tertiare (orariile scolare. planificarile calendaristice. adica succesiunea intervalelor de timp afectate studiilor. acea forma de CDS care urmareste aprofundarea obiectivelor de referinta ale Curriculumului-nucleu prin diversificarea activitatilor de învatare în numarul maxim de ore prevazut în plaja orara a unei discipline. în numarul maxim de ore prevazut în plaja orara a unei discipline. aprofundarea se aplica numai în cazuri de recuperare pentru acei elevi care nu reusesc sa atinga nivelul minimal al obiectivelor prevazute de programa în anii anteriori. holistice. ordinea si gradarea disciplinelor se realizeaza în functie de complexitatea domeniilor respective.obiectivari secundare (manualele si metodicile). 2. b) Optionalul la nivelul ariei curriculare Presupune alegerea unei teme care implica cel putin doua discipline dintr-o arie. Aceasta presupune parcurgerea programei în întregime. În cazul institutiilor scolare de stat. având functia de a orienta procesele instructiv educative. proiecte care nu sunt incluse în programa scolara avansata de autoritatea centrala. imprimând documentelor scolare noi functii si caracteristici. Conform unor reglementari.obiectivari primare (planul de învatamânt si programele scolare).1. pentru învatamântul general. vor fi formulate obiective de referinta din perspectiva temei pentru care s-a optat. permit dobândirea de achizitii cognitive de ordin înalt (de tipul generalizarii. care au rolul de a norma si a imprima procesului de învatamânt un caracter planificat si unitar. În conditiile în care. . Succesiunea. la fiecare an de studiu. În cele ce urmeaza ne vom centra atentia spre planul de învatamânt. Un plan de învatamânt stabileste urmatoarele elemente: • disciplinele scolare care urmeaza a fi studiate si succesiunea acestora pe anii scolari. • structura anului scolar. alaturi de unitati scolare de stat. Ca si în cazul optionalului integrat la nivel de arie.). programa scolara. IV. despre existenta. pentru învatamântul general. transferului etc. Ion Negret-Dobridor identifica mai multe ipostaze ale produselor curriculare: . . examenelor. nevoile prezente si viitoare ale societatii. fie dintr-o disciplina care nu este prevazuta ca atare în planul-cadru sau nu apare la o anumita clasa/ciclu curricular. c) Optionalul la nivelul mai multor arii curriculare Implica cel putin doua discipline apartinând unor arii curriculare diferite. Optionale : a) Optionalul la nivelul disciplinei Consta fie din activitati. manualul scolar si alte suporturi curriculare. ca atare. informatiile cu care elevii vor opera au un caracter complex si. programele si manualele scolare se multiplica. • numarul saptamânal si anual de ore pentru fiecare obiect. planul de învatamânt are un caracter unitar si obligatoriu pentru toate unitatile de acelasi grad sau tip. Aprofundarea.

Caracterul ei operational deriva si din faptul ca lasa profesorului suficienta autonomie în organizarea si dimensionarea actiunilor educative.3. sugestii privind evaluarea rezultatelor elevilor. temele suplimentare sau la dispozitia profesorului. Din punctul de vedere al activitatilor învatamântului. indicatiile bibliografice etc. orice programa scolara presupune o componenta generala si o componenta particulara. indicatiile metodologice privind predarea si evaluarea. determinate de un numar minim de teme obligatorii. programa scolara este principalul ghid în proiectarea si desfasurarea activitatilor. Asadar. în principiu. subcapitol. manualul are trei functii principale: 1. precizarea standardelor nationale de performanta a elevilor (nivel maximum. un alt numar de teme circumstantiale. În componenta generala se vor regasi urmatoarele aspecte: prezentarea succinta a scopurilor tuturor programelor ariilor curriculare din planul de învatamânt. poate cel mai important. sugerarea unor metodologii de predare. concretizate în enumerarea temelor si a subtemelor. corelate cu obiectivele instructiv-educative urmarite prin programa propusa. obiectivele referentiale (tinta) pe ani de studiu. natura si volumul cunostintelor si abilitatilor ce trebuie predate si însusite de catre elevi. Programa indica obiectivele. care detaliaza în mod sistematic temele recomandate de programele scolare la fiecare obiect de studiu si pentru fiecare clasa. timpul afectat pentru fiecare dintre acestea. în perspectiva concretizarii principiului didactic. timpul afectat pentru fiecare capitol. reorganizari. În functie de disciplina de învatamânt. planul de învatamânt. IV. forme si modalitati de aplicare a cunostintelor. obiectivele de realizat la disciplina respectiva. stiut fiind ca. Poate ca în perspectiva. simplificari.succesiunea optima a obiectelor de învatamânt. prezentarea obiectivelor generale ale sistemului de învatamânt national. principiile didactice fundamentale. însotit de precizari si comentarii referitoare la aspectele particulare ale rolului ariei curriculare respective si relatiile ei cu celelalte arii curriculare propuse. mediu si minimum). cu responsabilitate sporita. la unele teme si lectii sunt recomandate sau circumscrise lucrari practice si de laborator. având o valoare operationala si instrumentala. programa scolara ar trebui sa devina mai maleabila la circumstantele învatarii. În componenta particulara a programei scolare vor fi explicitate urmatoarele elemente: prezentarea disciplinei sau a ariei curriculare respective. aceasta include urmatoarele informatii: sublinierea importantei disciplinei în cauza si a valorii ei instructiv educative. al pastrarii unei continuitati între teoretic si aplicativ în actiunea instructiv formativa. temele si subtemele la fiecare disciplina. inspectorul etc. însotite de recomandari din domeniul curriculum-ului de suport. temele sugerate spre studiere. programa poate suplini lipsa – pentru moment – a unui manual. PROGRAMA SCOLARA Programa scolara este un document care configureaza continutul procesului instructiv educativ la o disciplina de învatamânt. acesta este obligatoriu. În unele circumstante. permitând profesorului sa propuna teme si subteme noi. ce instante trebuie sa fie solicitate în elaborarea unui plan de învatamânt etc. IV. în anumite limite. în conformitate cu nevoile si posibilitatile concrete ale elevilor. deocamdata. sugerarea unor activitati de învatare.) sa intervina în aplicarea planului de învatamânt. Functia de informare: • selectia cunostintelor se va face astfel încât sa asigure progresivitatea si sa evite supraîncarcarea.2. Programa poate deveni un regularizator al libertatii profesorului care. . MANUALUL SCOLAR Manualul scolar este unul dintre instrumentele de lucru pentru elevi. dat fiind ca. poate sa structureze pe cont propriu. Programa scolara este instrumentul de la care se porneste în realizarea proiectarii didactice. obiectivele generale sau obiectivele cadru. • se va asigura filtrajul si selectia cunostintelor prin reduceri. precizarea obiectivelor instructiv-educative ale nivelului si profilului de învatamânt pentru care au fost concepute programele. lectie. Pentru profesor. când si daca este bine ca profesorul (directorul de scoala.

d) include un material iconografic de calitate. b) lucrari de . acesta trebuie sa contina si modalitati sau metodologii de lucru. inclusiv pentru elevi. iar textul este dispus în pagina astfel încât sa orienteze si sa faciliteze lectura. formatul manualului) si cerinte estetice (calitatea tehnoredactarii. difuzori. f) sa fie sensibil la criticile altora si sa asimileze sugestii metodice venite de la colegii practicieni. respectarea unui stil cognitiv adecvat vârstei etc. În conditiile multiplicarii surselor informative. c) sa posede cunostinte de pedagogie si psihologie scolara dar si o experienta didactica în disciplina respectiva. de a negocia cu diversi parteneri (ilustratori. • de la exercitii practice la elaborarea teoriei. g) sa posede competente relationale pentru a tine cont de imperative si nevoi date. redate explicit sau infuzate în logica expunerii didactice. continutul trebuie organizat în parti. Exista alternativele: • repetitia. explicatii. pornind de la un cumul informational. El este instrumentul de lucru al elevului si. printr o mai evidenta raportare a informatiei la particularitatile concrete.). care nu se sifoneaza. Pentru realizarea unui manual se cer a fi respectate o serie de exigente: cerinte didactice (modalitati convenabile de înfatisare a informatiei. si de o calitate estetica autentica. în mod progresiv. machetisti. exercitii aplicative. Orice manual autentic propune un mod de structurare a informatiei pe criteriul progresiei si sistematicitatii cognitive sau executive. care ar reusi mai usor sa realizeze o diferentiere autentica în învatare. ci si un prilej de dezvoltare a gândirii si a altor capacitati sau dispozitii intelectuale. Autorii de manuale trebuie sa probeze o serie de competente: a) sa aiba talent de redactare. Functia de ghidare a învatarii. b) se prezinta într-un anumit format (este un obiect usor de manevrat. b) sa fie competent în aria disciplinara sau academica pe care o dezvolta. posibilitatile. fara stridente coloristice. prin controlarea achizitiilor. • de la exemple si ilustrari la observatie si analiza. imitarea modelelor. sansa alegerii dintre mai multe manuale posibile. Un bun manual trebuie sa fie nu numai un depozitar de informatii. • activitatea deschisa si creativa a elevului. nu se macina. Manualul este o carte editata. fise de evaluare.sa retinem ca marimea fizica a manualului induce elevului o anumita reprezentare despre importanta lui). rezumate. a legarii. pentru una si aceeasi disciplina la un an scolar. a coloritului). cerinte igienice (lizibilitatea textului sau a materialului iconografic. cât si în avantajul profesorilor. nu se sterge si care realizeaza cu elementele inserate pe foaie un contrast maxim. au reverberatii si consecinte de ordin pedagogic: a) are un anumit aspect exterior (are coperta cartonata sau nu..). corelatii intra si interdisciplinare. memorizarea. lectii. Astfel. acumulata în timp. volitionale. cu ilustratii optim integrate în text. Functia de structurare a învatarii. capitole.2. Fiecare unitate curriculara de baza (lectia) va include secvente distincte de informatii. bibliografie suplimentara. subcapitole. e) sa aiba capacitatea de a lucra îndelung si de a relua lucrul la manual dupa un anumit timp. e) este alcatuit din hârtie de calitate. editori. apetentele si caracteristicile culturale ale publicului scolar caruia manualul i se adreseaza. c) este redactat cu caractere în stiluri si marimi diferite. fascicolele sunt interschimbabile. Organizarea învatarii se poate realiza în mai multe feluri: • de la experienta practica la teorie. calitatea hârtiei si a cernelii tipografice. care poate utiliza propriile sale experiente si observatii. printr-un întreg sir de puneri la proba. • de la teorie la aplicatii practice. Aceasta posibilitate ar fi atât în avantajul elevilor. prin urmare. psihologice si praxiologice. d) sa identifice nevoile reale de învatare. în circumstante date. are dimensiuni mai mari sau mai mici . Autorii de manuale folosesc urmatoarele surse de inspiratie pentru selectarea si translarea informatiilor la nivelul acestui instrument: a) experienta cognitiva si didactica proprie. trebuie sa avem rezerve fata de acele manuale întocmite de autori care nu au nici o tangenta cu practica educativa. include un ghid de predare sau un caiet pentru învatare etc. factori de decizie politica). În manual sunt cuprinse informatii prelucrate si integrate dupa principii didactice. • de la expozeu la exemple. un obiect. morale. ce prezinta urmatoarele coordonate care. este benefica si necesara. el însusi diferentiat si capabil de a induce individualizare si diversificare. estetice etc. a ilustratiilor utilizate. de încercari si erori etc. ilustrari. tipografi. comentarii. în afara de informatii. stil clar si precis. 3.

medii de învatare virtuala. deschiderea practic infinita catre surse inedite de informare poate fi fructificata la nivelul instructiei scolare (prin tematizari precum suporturile audio-vizuale în educatie. IV. cultural. V. Noul curriculum national vine cu o serie de noutati (cf. ALTE SUPORTURI CURRICULARE (GHIDURI. Dincolo de „neutralitatea” materialitatii lor. Cum informatizarea învatamântului constituie o prioritate. ce faciliteaza transmiterea unor continuturi.. de proiectare si evaluare pentru diferitele discipline de învatamânt au o valoare informativa. obiectele de studiu si resursele de timp necesare abordarii acestora. REFORMA CURRICULUMULUI SCOLII ROMÂNESTI. ALTE AUXILIARE DIDACTICE) În conditiile schimbarilor actuale în planul politicii educationale si de accelerare a introducerii unor noi medii educationale existenta unor auxiliare pedagogice îsi justifica pe deplin prezenta. profesorul nu trebuie sa mai astepte indicatii de la inspector (el îsi cunoaste mai bine elevii). e) alte informatii parvenite din mediul social. in România.XII/XIII. care nu întotdeauna au o relatie directa cu factorii de decizie în domeniul politicii educationale. care stabilesc obiectivele cadru. la un moment dat. interesate). de fise care asigura predarea sau evaluarea. norme metodologice si materiale suport care descriu conditiile de aplicare si de monitorizare ale procesului curricular. SOFT EDUCATIONAL. în al doilea rând. în multe tari cu traditii pedagogice nu exista manuale în toate situatiile. profesorul însusi va fi nevoit sa-si structureze singur un manual sau suport de curs pentru clasa cu care lucreaza la un moment dat.4. acestea au o mai mare forta de insinuare si de remanenta (este de remarcat apetenta tinerilor spre programele de calculator. incitatoare. sugestiile venite de la altii pot fi . Cadrul de referinta (document reglator care asigura coerenta componentelor sistemului curricular. afective etc. uneori. obiectivele de referinta. tehnologii de predare pe web. purtate de acestea (culegeri de texte. În acelasi timp. • Programele scolare. document care stabileste ariile curriculare. stiintific si cultural. ipostaze de modelare si simulare a situatiilor reale etc. c) alte manuale de baza. Curriculum-ul National cuprinde: • Curriculum National pentru învatamântul obligatoriu. economic. exacte.1. • Ghiduri. si asta din cel putin doua cauze: în primul rând. normativa si euristica pentru cadrele didactice. Auxiliarele didactice fiinteaza ca suporturi materiale. 1998): . dar este de dorit sa avem programe dimensionate pentru disciplinele care se predau în scoala. d) reviste cu caracter teologic.. principiile si structurile de actiune (prin exemplificari concrete) si faciliteaza orientarea învatamântului românesc înspre traiecte preconizate de decidenti.referinta în domeniul respectiv. Deocamdata suntem la început de drum. organizarea videoconferintelor. care aduc informatii complete. prin ineditul conformatiei si impactului psihologic. • Manualele alternative. identificarea informatiilor pe web. el va fi pus în situatia de a alege. exemplele de activitati de învatare. un anumit tip de motivatie. recentele ghiduri metodologice de aplicare a noului curriculum. precum si standardele curriculare de performanta prevazute pentru fiecare disciplina existenta in planurile-cadru de învatamânt. Curriculum National…. Astfel. care ar trebui sa fie «exploatata» didactic). fiind în stare sa rezolve singur alegerea cea mai oportuna (mai ales ca. strategii de evaluare pe web etc. PRIVIRE SINTETICA V. de atractie fata de constructele sau mesajele intelectuale. • Planurile-cadru de învatamânt pentru clasele I . de probleme. deja publicate care si-au gasit utilitatea în circumstante date. continuturile învatarii. softul educational (programele informatice anume dimensionate în perspectiva predarii unor teme specifice) constituie o necesitate evidenta ce este presupusa de aceasta prioritate. in termeni de procese si de produse). Programul de calculator poate deveni un suport important pentru o eficienta predare. acestea pot induce. unul care sa se adecveze situatiilor elevilor sai. în deplina cunostinta de cauza (de altfel. Orice profesor care se respecta trebuie sa posede cunostinte minimale privind exigentele îndeplinite de un bun manual. care sa permita autorului integrari si corelari interdisciplinare optime si operative. În masura în care continuturile sunt asociate si cu dispozitive inteligente de transmitere a unor cunostinte. din mai multe manuale alternative.).). de ultima ora. Aceste ghiduri expliciteaza directiile de actiune. REPERE SI IPOSTAZE ALE REFORMARII CONTINUTURILOR Începând din anul scolar 1998-1999.

la problemele si la întrebarile pe care si le pun elevii în legatura cu experientele propriu-zise cu care se confrunta în viata de zi cu zi. ci cât de bine. cu relevanta pentru zona geografica respectiva. oferind posibilitatea structurarii unor trasee diferentiate. . individualizate. sport si de ce nu. singura cale pentru o buna dezvoltare personala si integrare sociala în viitor) • Adaptarea materiei la vârsta.prin care scoala nu abordeaza deloc materia din segmentul de 30%. inexistent în realitate. • Flexibilizarea parcursurilor oferite de scoala (structurarea nu a unui învatamânt uniform si unic pentru toti. folosirea metodelor interactive. interesele si aptitudinile elevului. precum si a competentelor proprii rezolvarii de probleme. în si pentru sine. • Adaptarea la realitatea cotidiana. utilizarea informatiei asimilate în contexte situationale inedite (accent nu pe ceea ce elevul stie. a activitatii independente. ci pe ceea ce el stie sa faca prin ceea ce stie) • Plasarea învatarii ca proces m centrul demersurilor scolii (important este nu ceea ce profesorul a predat. Curriculumul National Românesc se refera la totalitatea programelor scolare în functiune. cele puse în discutie acum ne propun o mare flexibilitate. joaca.prin care se opteaza pentru activitati didactice centrate pe continuturi organizate tematic.ca achizitie de tip functional pentru viitoarea sa evolutie personala). a spiritului interogativargumentativ. elevii nu trebuie tratati ca ''oameni de stiinta în miniatura". dar si la ce anume serveste mai târziu ceea ce s-a învatat în scoala) • „De-scientizarea” si umanizarea continuturilor (a pune accentul în predare nu pe disciplinele/stiinte pure. V. personalizate. NIVELURI SI PRINCIPII DIRIGUITOARE ÎN CONCEPEREA CURRICULUMULUI Comparativ cu vechile programe analitice. ci bine" si în concordanta cu ideea ca important este nu doar ce anume. elevul trebuie sa aiba mai mult ragaz sa se înteleaga pe sine) • Descongestionarea (aerisirea) materiei (conform principiului "nu mult. pentru segmentul de pâna la 30%. preocuparile. lectura. curriculum nucleu aprofundat . ci ceea ce elevul a învatat . Cel din urma presupune mai multe variante: curriculum extins . pentru discipline sau arii curriculare optionale. ci pe ceea ce acestea îl pot învata pe elev pentru viata de toate zilele. Acesta cuprinde doua componente: curriculum nucleu sau obligatoriu (65-70) si curriculum la decizia scolii (35-30%). curriculum elaborat în scoala . interdisciplinar.• Descarcarea programului scolar zilnic al elevului (mai mult timp pentru activitatea independenta. ci aprofundeaza materia inclusa în segmentul de 70% (curriculum obligatoriu). stimularea gândirii creative si critice. conceput practic pentru un elev abstract.2. deci pentru elevul concret) • Orientarea învatarii spre formarea de capacitati intelectuale si actionare. când si de ce se învata ceea ce se învata.prin care scoala da curs propunerilor venite din programele elaborate la nivel national. pe baza caruia se vor stabili standardele de performanta scolara si se vor calibra toate probele de examinare. ci a unui învatamânt pentru fiecare. ei trebuie sa înteleaga sensul lumii în care traiesc.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful