Austeritatea impusa cetatenilor este cea mai mare greseala în criza

În timp ce SUA și Japonia au ieșit din recesiune, statele euro se află în cel de-al saptelea trimestru de cădere economică fără oprire. Cei peste 300 de milioane de locuitori ai UE retrăiesc coșmarul Marii Crize din 1930, în vreme ce autoritățile repetă cu obstinație aceleași greșeli care au prăbușit economia acum 80 de ani, scrie The New Yorker. Articolul este devastator pentru politicienii de la Bruxelles și pentru promotoarii austerității, Angela Merkel si Ministrul sau de finante. Avertizarea care vine din SUA suna astfel : “Cancelarul German Angele Merkel, cel mai mare pericol pentru zona euro datorita politicilor de austeritate pe care le-a impus aproape in toata Europa”. In general, austeritatea poate duce la default sau la revolutii anti-UE, iar criza datoriilor suverane a fost o in fapt o inselaciune de marca, cea mai mare mistificare din istorie, se arată în articol. Nu cheltuielile din sistemul public au declanșat criza datoriilor suverane, ci faptul că statele zonei euro au preluat la datoria public datoriile băncilor private. Modelul economic impus de Germania va duce fie la un colaps continental, fie la o serie de revoluții în statele membre, care vor dezintegra in ultima instanta Uniunea Europeana. Jurnalistii americani o acuză pe Doamna Cancelar Merkel de imoralitate din moment ce a transferat săracilor povara salvării bancherilor, dar și de lipsă de viziune. Germania refuză planurile de stimulare economică, solicitând doar austeritate, fără să țină seama că exporturile germane depind de țări mai puțin performante de pe continent. Este evident ca economia Germaniei se va degrada odată cu restul Uniunii Europene, dacă mai continuă politicile de austeritate. Austeritatea impusă cetățenilor este cea mai mare greșeală în criză, cred expertii economici americani. Autoritățile europene spun că fără austeritate nu poate fi menținut euro. Analiștii ziarului New Yorker avertizează că tocmai austeritatea este cea mai mare amenințare a monedei comune. Dacă recesiunea mai durează, instabilitatea politică va arunca în aer zona euro, cu tot cu fragila sa monedă comună. Jurnaliștii citează dintr-o recentă carte a lui Mark Blyth, profesor de economie la Universitatea Brown, “Austeritatea: Istoria unei idei periculoase”. Rădăcinile acestui curent vin din perioada Iluminismului, scrie Blyth. În cazul Europei anilor 2000, austeritatea este generată de o alianță monstruoasă între finanțiști, guvernatorii băncilor centrale și politicienii germani, care au impus o politică nefastă pentru populație și inefientă pentru rezolvarea crizei.

Criza datoriilor suverane, realitate sau fictiune
Principala mistificare cu care a fost păcălită populația ține de așa numita criză a datoriilor suverane. În realitate, criza datoriilor a fost generată de sectorul privat, nu de cel public. În 2007, datoria publică în Irlanda era de 12% din PIB și de 26%, în Spania. Doar în Grecia și Italia se înregistrau cifre mai mari, dar per ansamblu, zona euro nu era îndatorată semnificativ. La inceputul crizei imobiliare și apoi al celei financiare, la Buxelles s-a luat hotaririea să fie salvate băncile private, preluând datoriile acestora si in acel moment, țările din zona euro au devenit supraîndatorate. În loc să recunoască starea de fapt, politicienii europeni au declarat cu voce tare, că scăparea de sub control a cheltuielilor publice a generat criza. Această campanie de propagandă poate fi definite ca fiind cea mai mare mistificare din istorie, o imensă campanie de publictate înșelătoare, care a determinat populația să creadă că datoriile țărilor sunt generate de sectorul public, nu de greșelile și lăcomia băncilor private apărate de politicienii Bruxellezi. Mecanismul Euro nu a putut nici el împiedica prăbușirea economica, însă împiedică revenirea la normal și creșterea. Țările member ale Zonei Euro nu pot tipări bani, pentru a relansa economia, cum au făcut americanii si nici nu-și pot devaloriza moneda, drept care, nu le rămâne decât să crească prețurile și să reducă salariile, adică să genereze austeritate. Ceea ce pornește un cerc vicios, din care economiile europene nu pot ieși. Teoretic, s-ar fi putut rupe acest cerc vicios prin reducerea taxelor și creșterea cheltuielilor guvernamentale. Dar ridicolul ”Plan de stabilitate și creștere” împiedică Franța și Italia să acționeze, întrucât au un deficit de peste 3%, iar Germania, care ar avea un excedent bugetar, refuză să își ajute vecinii prin introducerea unui plan de stimulare economica, dupa modelul american. Majoritatea economistilor de prestigiu, afirma ca sfârșitul acestor politici va fi unul dramatic, respectiv fie un default la nivel continental, fie o serie de revoluții în statele membre, care in ultima instanta vor dezintegra Uniunea Europeana. In opinia mea, principalii vinovați sunt politicienii germani, cu precadere Angela Merkel și Wolfgang Schäuble, ministrul său de finanțe, care fiind incurajați de succesul economiei germane în a crea produse pentru export, cer Greciei sau Portugaliei să fie la fel de eficiente, lucru aproape imposibil. Ba mai mult, este greșit și din perspectiva intereselor germane. În primul rând, prezența unor economii mai slabe în zona euro, menține un curs acceptabil al monedei comune, permițând Germaniei să facă exporturi si să aibă o industrie competitivă. Pe de alta parte, dacă Grecia sau Portugalia ar ieși din zona euro, moneda s-ar întări prea mult, iar produsele germane ar deveni prea scumpe la export. În al doilea rând, este imposibil ca toate țările europene să aibă excedentul Germaniei, nu de alta, dar acest execedent este obținut pe seama exporturilor în celelate țări europene. Dacă toate țările ar încerca să cheltuie mai puțin, ca să aibă excedentul Germaniei, ar rezulta o recesiune paneuropeana permanentă! Privita din alt punct de vedere, austeritatea nu este doar ineficientă economic, dar este și imorală, arată datele de care dispunem. Costurile sociale sunt evident uriașe, fiind imoral ca actuala generație de

muncitori să plătească pentru salvarea bunăstării actualei generații de bancheri. Mai grav este faptul că s-ar putea să nu existe o generație viitoare. Oricât de grele au fost timpurile în care am copilărit, am avut școală gratis, ajutoare de la stat si am primit un acoperiș de-asupra capului. Pe de alta parte, promotorii austerității vor ca astfel de beneficii sociale să dispară, fiindcă nu mai reprezinta reperele morale care au ghidat societatea europeană a ultimelor doua decade. In acest fel, acceptă o calamitate morală care ar fi putut fi evitată si le este ușor, fiincă de plătit pentru greșelile lor plătesc ceilalți.

Axa economica Germania-Asia de Sud-Est
Rata de schimb efectiv a euro nu a încetat să crească din 2002 până în 2011, iar raţiunile acestui fenomen nu ţin de ceea ce a întreprins recent Banca Centrala Europeana sau de politicile structural ale Uniunii Europene, ci deriva mai curind din naşterea unui nou pol geografic al schimburilor, structurat în jurul a două ţări si anume, Germania şi China. De o parte avem China, integrată în Organizația Mondială Comerţului în 2001 şi care beneficiază de acest euro puternic pentru a exporta bunurile sale fără multă plusvaloare, iar de cealaltă parte avem Germania , cel mai mare exportator din lume până de curând, (acum depăşită de China) care vinde maşini de lux. Însă cui le vinde? Chinei; unii ar spune, cu zimbetul pe buze ca le vinde Partidului Comunist Chinez. Una dintre particularităţile bunurilor de export germane este că nu sunt sensibile la variaţiile de preţ, pentru că suntem gata să plătim mult pentru ceva de calitate, iar elasticitatea preţului la cumpărător pentru produsele germane este redusă. Putem extinde chiar acest raţionament la cuplul câştigător Germania-Asia de Sud-Est. De un deceniu, acest joc nu a încetat să se amplifice, astfel incit China cumpăra echipamente produse de IMM-urile germane la prețuri foarte mici, iar in contrapartidă, China cumpăra la prețuri nu contează cât de mari BMW-uri a căror cerere nu prea depinde de preţ. Evident ca daca adăugăm veniturile de la Audi, Siemens, etc, care sunt traduse în contabilitate într-o monedă foarte puternică, euro, vom obtine o crestere a acţiunilor acestor societăţi la DAX, in Frankfurt. Parerea mea, este că în timpul ultimei vizite în China, Angela Merkel a negociat cu chinezii menţinerea unei rate de schimb stabile, la 1,3 dolari pentru un euro. Din pacate nu am vazut semnalata in presa această posibilă înţelegere – făcută în parte într-un mod necooperant – cu violarea flagrantă a tratatelor U.E. Această rată de schimb (neoficială), negociata unilateral de Cancelarul German dar in mod evident stabilă de opt luni, violează spiritul şi litera Tratatelor Europene. In consecinta, Euro este net supraevaluat din punctual de vedere altaărilor din sudul Europei, împiedicind in acest fel, orice creştere a PIB-ului tarilor zonei. Data : iunlie 21.2013

Mircea Halaciuga, Esq. 040724581078 http://risc-managment.webs.com/

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful