Tema 16. Sistemele de agricultură 16.1 Noţiuni de sistem de agricultură 16.2 Clasificarea sistemelor de agricultură 16.3 Particularităţile şi obiectivele sistemului de agricultură durabilă 16.

4 Componentele sistemului de agricultură durabilă şi evaluarea acestora 16.1 Noţiuni de sistem de agricultură Prin sistem de agricultură se înţelege un complex de măsuri organizatorice pedo-ameliorative, agrofitotehnice, zootehnice, economice etc. de utilizare a resurselor naturale ţi umane în vederea desfăşurării procesului de producţie în agricultură. Conţinutul sistemului este determinat de condiţiile social – politice, naturale, nivelul de dezvoltarea a ştiinţei şi tehnicii la etapa respectivă. De regulă, sistemele de agricultură sunt denumite după una din verigile complexului de măsuri, cel mai adesea, cea mai caracteristică dintre măsurile agro-ameliorative care şi ele au diferit de-a lungul dezvoltării agriculturii în funcţie de factorii precizaţi mai sus. Ca urmare literatura de specialitate cunoaşte un mare număr de sisteme de agricultură care sa-u practicat concomitent. Dintre cele care au dominat în anumite epoci şi zone mai importante sunt următoarele sistemul de agricultură cu ţelină, cu pârloagă sau pastoral mixt, cu ogor, alternativ, cu plante prăşitoare, convenţional, biologic, biodinamic, iar în ultimii decenii sistemul agriculturii durabile. 16.2 Clasificarea sistemelor de agricultură Sistemul de agricultură cu ţelină. Sa practicat în comuna primitivă, în acest sistem se foloseau terenurile înţelenite în mod natural care nu mai fuseseră lucrate înainte. Acestea se cultivau cu cereale câţiva ani , până ce se îmburuienau întrucât măsurile culturale erau rudimentare şi recoltele scădeau. Atunci se abandonau şi populaţia se muta să lucreze alte suprafeţe înţelenite. Sistemul de agricultură cu pârloagă. Creşterea populaţiei, dezvoltarea forţelor de producţie, apariţia proprietăţii private şi a sclavagismului au împiedicat deplasarea populaţiei spre noi suprafeţe care se puteau lua în cultură. A început să se cultive suprafeţe părăsite odinioară. Astfel, după ce erau cultivate câţiva ani, terenurile erau lăsate ca pârloagă pentru iarăşi câţiva ani, pentru aşi reface fertilitatea pe cale naturală sub acţiunea vegetaţiei ierboase, după care se recultivau. Sistemul de agricultură cu ogor. Odată cu evoluţia societăţii şi datorită creşterii nevoilor de produse agricole, sau redus treptat aceste două moduri de menţinere a terenului ca pârloagă cât şi cea de cultură. Pârloaga de unu sau doi ani a primit denumirea de ogor, iar sistemul de agricultură - sistemul cu ogor. Acest sistem a predominat pe durata orânduirii feudale. Suprafaţa unei latifundii, comune sau sat se împărţea în 2-3 tarlale (sole) dintre care 1-2 se cultivau cu cereale, iar cealaltă se lăsa ca ogor (fără a se cultiva) un an de zile, cu scopul de a reface fertilitatea solului. Sola ca ogor era folosită diferit: a) ca ogor sterp, târziu, caz în care se păşuna începând cu primăvara, se ara în vară şi se semăna în toamnă; b) ca ogor negru, caz în care arătura se făcea din toamnă sau primăvara timpuriu, se menţine curată de buruieni, peste vară, prin lucrări superficiale , iar toamna se seamănă cu cereale. Sistemul de agricultură cu ogor s-a practicat şi în ţara noastră, secole de-a rândul sub forma unor rotaţii de 2-3 ani, ca de exemplu: a) 1. ogor; 2. cereale de toamnă; b) 1. ogor; 2. cereale de toamnă; 3. cereale de primăvară. Treptat, sola cu ogor s-a cultivat cu porumb obţinându-se rotaţii de 2-3 ani, ca de exemplu: a) 1. porumb; 2. grâu de toamnă; b) 1. porumb; 2. cereale de primăvară; 3. cereale de toamnă; c) 1. porumb; 2. cereale de toamnă; 3. cereale de primăvară. Sistemul de agricultură cu asolament altern Dezvoltarea rapidă a industriei, care solicita cantităţi tot mai mari de materii prime, a zootehniei şi creşterea demografică, a determinat înlocuirea ogorului negru din asolament cu o plantă leguminoasă. Aceasta putea asigura o parte din necesarul de furaje pentru zootehnie şi astfel a apărut ideea cultivării trifoiului. Iniţial, trifoiul a ocupat sola cu ogor şi ca urmare s-a practicat asolamentul cu o rotaţie de 3 ani, astfel: 1. cereale de primăvară cu trifoi; 2. trifoi; 3. cereale de toamnă. Mai târziu s-a introdus în asolament şi culturi industriale prăşitoare. Gunoiul de grajd s-a putut folosi pentru aceste culturi.

de degradarea şi reducerea nivelului resurselor naturale ş. iar asolamentul s-a numit altern. maceratul din specia Equisetum arvense (coada calului) pentru combaterea ciupercilor ş. poate contribui eficient la menţinerea unui mediu ambiant curat. Asolamentul altern s-a practicat prima dată în Anglia. ca de exemplu. numit agricultură biodinamică. cum sunt creşterea nivelului producţiilor şi a calităţii acestora la majoritatea plantelor de cultură. Acesta s-a concretizat prin folosirea de soiuri productive. s-au extins fenomene legate de poluarea mediului înconjurător. din extensiv devine intensiv. Astfel. . Sistemul s-a extins în partea de SE a Europei unde locul ogorului. . extindea folosirii îngrăşămintelor chimice şi pesticide etc. plantele bostănoase ş. Agricultura biodinamică. îngrăşământ algal. în general organice. în comitatul Norfolk. prăşile pentru distrugerea buruienilor şi alte metode tradiţionale. Agricultura convenţională Caracteristica de bază a sistemului cu plante prăşitoare este faptul că acestea ocupă 40-50 % din structura culturilor.practicarea asolamentelor. la poluarea planetei ţi reprezintă un pericol pentru sănătatea omului. un sistem coerent.Concomitent a apărut ideea ca cerealele păioase (de toamnă şi de primăvară). gunoi de corn. Măsurile propuse se bazează pe: . treptat. pentru a stimula creşterea plantelor. a combate bolile şi dăunătorii. cum ar fi relaţia care există între data semănatului şi apariţia lunii pline etc. provenit din exploatarea algelor marine etc. ci să alterneze cu trifoiul şi cu plantele prăşitoare. sistemul. La noi în republică s-a răspândit mai puţin. sănătatea plantelor . Sistemul de agricultură convenţional a dominat în ţara noastră după 1960 şi se practică şi în prezent. degradării şi reducerii resurselor naturale. să nu se cultive doi ani consecutiv. împreună. prin eliminarea totală a produselor chimice din practica agricolă. de unde şi denumirea de "asolament altern Norfolk". Poluarea mediului înconjurător se datorează în principal folosirii excesive a îngrăşămintelor chimice.a. mai întâi de către porumb la care ulterior s-au adăugat floarea – soarelui. sfecla. El a propus un sistem care să se bazeze pe procese biologice naturale. după anul 1950. pentru combaterea afidelor. Se pot obţine în acest fel producţii mari.utilizarea îngrăşămintelor organice ca: gunoiul de grajd.cunoaşterea mişcării corpurilor cereşti şi a ritmurilor stelare. Ca urmare a dezvoltării industriei. . precum şi datorită creşterii cerinţelor pentru produse agricole. obţinute din produse naturale. constante. apa de urzică. favorizând dezvoltarea vegetaţiei .. ce a elaborat. a fost ocupat de către plantele prăşitoare. a fost denumit sistem de agricultură convenţională. ca rezultat al preocupărilor de a contracara pericolul determinat de efectele negative ale chimizării agriculturi asupra diverselor componente ale biosferei. preparat din coarnele de la animale. Agricultura biodinamică a apărut în secolul XX. care influenţează viaţa plantelor şi animalelor. pe baza realizărilor ştiinţei ţi tehnicii. Sistemul de agricultură biodinamică. pesticidelor şi irigaţiilor. începând cu anul 1924.a. deprecierii calităţii solurilor şi a biodiversităţii. S-a ajuns astfel la rotaţie de 4 ani. Începuturile au fost realizate de către Rudolf Steiner. Sistemul de agricultură cu plante prăşitoare.folosirea preparatelor biodinamice. Pe lângă avantajele sale. XVIII şi XIX-lea în multe ţări din Europa. Acesta a fost sistemul care a predominat în sec. dar se conservă în acelaşi timp fertilitatea solului. agricultura convenţională are şi unele dezavantaje cărora iniţial nu li s-a acordat suficientă atenţie. cultivarea leguminoaselor. Steiner a pornit de la premiza că modul de desfăşurare a activităţii economice duce la diminuarea treptată a resurselor naturale. pot contribui la armonizarea factorilor tereştri şi cosmici. S-a extins repede şi s-a folosit în toată Europa apuseană şi centrală unde trifoiul a întâlnit condiţii favorabile de vegetaţie. aşa cum se practicau în rotaţia prezentată mai sus. introducerea hibrizilor. animalelor şi oamenilor. combinând practicile eficiente cunoscute de gospodăria ţărănească cu tehnologii speciale care. a. mai întâi de porumb apoi de floarea-soarelui şi sfeclă pentru zahăr.

cu toate avantajele care decurg din acestea. care au un rol ameliorator. ea trebuie să fie profitabilă şi pe termen lung. cu influenţe puternice asupra funcţionării întregului sistem. pesticide ş. În structura culturilor trebuie să fie prezente obligatoriu leguminoasele anuale şi perene. • conservarea biodiversutăţii. ca o alternativă la efectele negative ale agriculturii convenţionale. în cadrul unei ferme cu agricultură durabilă trebuie să se utilizez în primul rând resursele regenerabile şi procesele naturale. a metodelor bilologice de combatere a bolilor şi dăunătorilor şi renunţarea totală la folosirea substanţelor chimice (îngrăşăminte. precum şi necesităţilor industriale.a. 2. • integrarea locală şi globală. Practicarea acestora implică numeroase avantaje. pe termen lung. Structura culturilor. Totodată. cu influenţe asupra sistemului în ansamblu" Pentru trecerea la un sistem de agricultură durabil. deoarece şi acest sistem presupune utilizarea îngrăşămintelor organice. Agricultura trebuie să fie productivă pentru a răspunde cerinţelor de consum ale populaţiei în produse alimentare.5 % din totalul număr de fermieri practică o astfel de agricultură.a. Se impune luarea unor măsuri care să ducă la diversificarea culturilor. 16. să se apeleze la produse industriale. în care unităţile de producţie sunt formate dintr-un complex de subsisteme. ameliorarea fertilităţii solului şi conservarea resurselor energetice ale acestuia. fiind elaborat de de Lamaire şi Boucher (Franţa). Agricultura biologică. ecologică şi să-şi conserve resursele. Efectele sunt benefice şi din punct de vedere economic. asolamentelor. bor scădea cheltuielile legate de depoluare şi astfel. de calitate şi în cantităţi suficiente. Pentru aceasta. Conceptul a apărut după al doilea război mondial. Clement (1995)propune următoarele strategii: • gestionarea chibzuită a resurselor.4 Componentele sistemului de agricultură durabilă şi evaluarea acestora. agricultura devine profitabilă. creşte randamentul muncii ş. Componentele sistemului de agricultură durabilă sunt foarte numeroase. aflate în conexiune şi interacţiune.naturale şi a faunei. Pentru a fi durabilă. prin îmbunătăţirea stării de sănătatea a populaţiei.) obţinute pe cale industrială. în continuare fiind prezentată numai o sinteză a acestora. • diminuarea consumului în ţările dezvoltate. scad cheltuielile pentru tratamente. economice şi politice. Reducând poluarea. • dezvoltarea economică individuală ţi colectivă. Budoi (1996) consideră că agricultura durabilă implică "dezvoltarea integrală a întregului sistem. Conţinutul agriculturii biologice se aseamănă foarte mult cu cel al agriculturii biodinamice. B. în primul rând pentru că introducerea lor nu necesită nici o investiţie dar în acelaşi timp contribuie la reducerea costurilor. iar între ele există o strânsă interdependenţă. Gh. iar acestea să includă şi asolamente cu solă săritoare. Asolamentele. deoarece se reduce mortalitatea la animale. • reducerea creşterii demografice • adaptarea sistemelor umane la schimbările naturale. 16. agricultura trebuie să fie în primul rând productivă. dar în acelaşi timp profitabilă. • menţinerea echilibrului biologic. cu toate cheltuielile aferente protejării mediului. La încadrarea acestora în rotaţii raţionale. de aplicarea sau neaplicarea lor depinzând răspunsul la întrebarea: “să susţinem agricultura sau să practicăm o agricultură sustenabilă (durabilă)” ? Numărul acestor componente este mare. 1.3 Particularităţile şi obiectivele sistemului de agricultură durabilă Sistemul de agricultură durabilă reprezintă un concept care a apărut după 1980. Folosirea . nu numai pe termen scurt. • menţinerea unui nivel de viaţă corespunzător şi apreciabil. Aproximativ 0. • echilibrul social. prin creşterea rezistenţei fizice.

4. resturi vegetale tocate. nămoluri de la fermele zootehnice. . sistemul de lucrări minime are avantaje multiple şi el trebuie aplicat în diferitele sale variante. reducerea conţinutului în materie organică. Toate au. determină o degradare a solului prin compactare. Dacă sunt corect aplicate. acidifierea solului. Aplicarea lor este acceptată numai după aplicarea tuturor celorlalte măsuri. masă mare a agregatelor ş. Practicarea unor lucrări necorespunzătoare. adâncime. atât pentru plantele cultivate cât şi pentru flora şi fauna din zonă. Cantităţile aplicate se vor reduce până la limita care nu afectează procesele naturale de bază. biologice. efecte favorabile asupra fertilităţii. evitându-se acumularea de compuşi toxici în sol şi plantă. determină o stare a solului favorabilă dezvoltării plantelor şi refacerii potenţialului său productiv. 6. formării de humus nou. stării fizice ş. Având în vedere aceste considerente. Acestea constau în gunoi de grajd. În acest sens. agrotehnice. 5. care are la bază folosirea metodelor preventive. Combaterea buruienilor. a fenomenelor de alelopatie şi a altor măsuri care asigură protejarea mediului înconjurător. epocă de executare. 3. regimului aero-hidric al acestuia. îngrăşăminte verzi etc. Îngrăşămintele chimice. care să asigure durabilitatea sistemului în timp. utilizarea de soiuri şi hibrizi rezistenţi. Lucrările solului. a. eroziune etc. prin număr.asolamentelor este o verigă foarte importantă a sistemului agriculturii durabile şi a combaterii integrate a bolilor dăunătorilor. dezvoltării micropopulaţiilor din sol. fizice. la elaborarea sistemului de lucrare trebuie urmărite nu numai efectele imediate. în doze minime şi selective. Se va acorda atenţie respectării foarte exacte a dozelor şi epocilor de aplicare. dar şi cele pe termen lung. înrăutăţirea proprietăţilor fizice. Substanţele chimice se vor folosi numai pentru a evita apariţia unor specii rezistente. a. funcţie de condiţiile pedoclimatice ale zonei. bolilor şi dăunătorilor trebuie să se sprijine pe principiul combaterii integrate. ca o completare a acestora şi în cantităţi reduse. Aplicarea îngrăşămintelor organice constituie o măsură foarte importantă în cadrul sistemului de agricultură durabilă. în urma încorporării. compost. poluarea apelor etc.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful