You are on page 1of 5

Meloterapie - http://www.iulianlazarciuc.

com/ Osho: Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare: ”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”

Te invit sa citesti raspunsul sau, mai jos. Lectura placuta! Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi. De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã. Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea. Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil. La ora actualã, psihologii au înţeles cã dacã nu este îmbrãţişat şi sãrutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal. Lui îi lipseşte un anumit tip de hranã. Sufletul are nevoie de hranã, la fel ca şi trupul. Îi poţi îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacã nu îl îmbrãţişezi niciodatã, el nu va creşte normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simţi tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hrãnit fizic, dar nu şi afectiv. Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat, copilul scade în dimensiuni şi poate chiar muri, chiar dacã îi este asiguratã hrana fizicã. Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea. El se izoleazã, devine rupt de existenţa-mamã.

Se temea atât de tare de relaţia de iubire dintre terapeut şi pacient încât a inventat canapeaua psihanalistului. Se temea sã nu înceapã sã plângã. poţi deveni un expert. iar psihanalistul stãtea pe un scaun în spatele sãu. sau – Doamne fereşte! – sã nu simtã chiar nevoia de a-l lua de mânã pe pacient.Iubirea asigurã aceastã punte. relaţii de prietenie. dar el prefera chiar sã nu dea ochii cu pacientul. dar dacã nu cunoşti arta iubirii nu vei rãmâne decât la suprafaţa activitãţii terapeutice. starea acestuia din urmã se poate schimba în mod miraculos. De aceea. între ele nu se poate stabili un sentiment de prietenie. Omul şi-a creat un întreg univers al relaţiilor pentru simplul motiv cã . fiecare pleacã în treaba sa. Îmbrãţişarea nici nu intra în discuţie. El nu conţine nici un element uman. Luciditatea. Reţineţi însã: iubirea nu poate creşte decât faţã în faţã. Sigmund Freud se temea foarte tare de ea. fãrã un mulţumesc sau un la revedere! Animalele nu au reuşit sã îşi creeze familii. ea este rãdãcina noastrã. iubirea reprezintã respiraţia interioarã a sufletului. o relaţie adevãratã. Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic – dacã încetãm sã mai respirãm. temânduse sã nu simtã o stare de simpatie faţã de acesta dupã ce i-a ascultat toate plângerile şi coşmarurile interioare. de aceea. Dincolo de orice îndoialã. pentru simplul motiv cã atunci când fac dragoste nu se privesc în ochi. corpul moare –. O datã actul sexual terminat. hrãnindu-l cu iubire şi împlinindu-i aceastã nevoie. cãci ele nu ştiu sã facã dragoste decât pe la spate. inteligenţa şi autoanaliza nu sunt suficiente. Acesta trãieşte prin iubire. Poţi sã cunoşti toate terapiile din lume. astfel încât sã nu fie nevoit sã dea ochii cu el. sã nu i se umezeascã ochii. Animalele nu pot simţi acest lucru. o societate. iubirea este cel mai terapeutic fenomen care existã. Pacientul trebuia sã stea întins pe spate. Din 100 de cazuri. separat. dacã terapeutul simte o grijã deosebitã faţã de pacientul sãu. Ca şi cum actul lor amoros ar fi un act mecanic. nu stau faţã în faţã. 90 de oameni bolnavi suferã în primul rând pentru cã nu au avut parte de iubire.

El a creat psihanaliza ca şi cum aceasta ar fi o ştiinţã. el nu poate fi un terapeut adevãrat. Dorea sã rãmânã în afarã. strãlucirea specificã orgasmului). Dacã nu vã temeţi de propriile voastre reprimãri. În realitate. rece. Un psihanalist adevãrat nu se teme sã pãtrundã adânc în sufletul pacientului sãu. cãci şi psihanaliştii au problemele lor. De aceea. Dacã nu vã temeţi de propriul vostru subconştient. de fapt. expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. la distanţã. nu sã se implice în sufletul pacientului sãu.este singurul animal care face dragoste faţã în faţã. fiind mult mai apropiatã de iubire decât de logicã. dorinţa de a evita faţa celuilalt. nu un simplu observator detaşat. Eu înţeleg teama lui Sigmund Freud. un iluminat. nu în întuneric – cel puţin într-o luminã mai slabã. Actul amoros în întuneric exprimã încã latura noastrã animalã. cum ar fi cea a unei lumânãri. devenind mai degrabã un participant la aceasta. apele sunt tulburi acolo. extaz. De aceea îl iubesc atât de mult pe Wilhelm Reich. detaşat. vã puteţi implica în lumea interioarã a pacientului. . De aceea. uneori mai mari decât cele ale pacienţilor lor. doresc sã fac o afirmaţie cât de poate de categoricã: dacã omul nu este pe deplin trezit. intimitatea creşte. Acest om a transformat întreaga psihanalizã prin implicarea sa. În acest fel. dar trebuie sã-ţi asumi acest risc. Întradevãr. eu îl consider un revoluţionar mult mai mare decât Sigmund Freud. Omul are nevoie de intimitate. este mai bine sã faceţi dragoste pe luminã. se temea de propria sa iubire reprimatã. Sigmund Freud a rãmas un tradiţionalist. sã fie doar un observator ştiinţific. bazându-se pe împãrtãşirea emoţiilor. speriat de propriile sale reprimãri. aceasta este o nevoie esenţialã. dimpotrivã. Ochii partenerilor comunicã între ei. dacã v-aţi rezolvat cât de cât problemele personale. eşti şi tu un om! Cine ştie peste ce necazuri poţi da. Se temea sã nu se implice. El a renunţat la detaşarea omului de ştiinţã. Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire. De aceea. el este dornic sã îşi asume acest risc. te poţi îneca cu uşurinţã – la urma urmei. atât de intense în asemenea momente (bucurie. le puteţi fi de mare ajutor semenilor voştri. nu este o ştiinţã şi nu va fi niciodatã! Este o artã.

de adolescenţã. dar unul din lucrurile pe care trebuie sã le înţelegeţi este urmãtorul: ideea cã un copil moare. Dacã îmbrãţişezi un om cu cãldurã. De aceea. cãci el nu mai are probleme personale de rezolvat. iar în el se naşte adultul tânãr. Nu se pot spune prea multe despre acest gest. dacã îmbrãţişarea ta nu reprezintã un simplu gest golit de semnificaţie. De fapt. şi aşa maideparte – este greşitã. Mã întrebi: „De ce este îmbrãţişarea un instrument terapeutic atât de eficient?“ Da. dacã inima ta participã la el. alcãtuit din mai multe straturi succesive. Maestrul nu este doar un observator. cã adolescentul moare. Aceastã unitate este întregul secret. Aceasta este diferenţa care existã între relaţia dintre un pacient şi terapeutul sãu şi cea care existã între un discipol şi maestrul sãu. apoi de tinereţe. dar nu moare. intri imediat în contact cu copilul inocent din el . un fel de miracol care poate transforma instantaneu întreaga situaţie. iar în om se naşte adultul matur. pentru el pacientul nici nu reprezintã un pacient. cã şi acesta moare. Îmbrãţişarea permite un asemenea contact. Revenirea acestuia la suprafaţã reprezintã un act cu o imensã valoare . înconjurat de alte experienţe. ai dreptate. ci unul autentic.Numai un Buddha poate fi un terapeut autentic. Omul este la fel ca o ceapã. Dacã decojeşti ceapa. Copilul nu moare niciodatã – nici o etapã nu moare. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacã pãtrunzi adânc în interiorul lui vei descoperi întotdeauna copilul inocent. Discipolul nu este un pacient. Cu cât te apropii mai mult de miez. şi este doar un gest. Îmbrãţişarea este doar un gest care aminteşte de unitate. vei descoperi în curând foile fragede din interior. iar în om se naşte adolescentul. el este copilul iubit al maestrului. dar chiar şi acest gest este de mare folos. el devine un participant. Copilul rãmâne de-a pururi. Cei doi şi-au pierdut entitãţile separate şi au devenit una. Dacã este extrem de autentic – dacã la el participã inclusiv inima – el devine un instrument magic. El poate fuziona pe deplin cu pacientul sãu. de maturitate şi de bãtrâneţe. cu atât mai fragede devin ele. este. iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic. cu iubire.

atât de plini de vitalitate. debordeazã de atâta energie. .terapeuticã. iar acest lucru este suficient pentru a declanşa procesul de vindecare. în timp ce inima este sursa oricãrei vindecãri. îmbrãţişarea este calea inimii. iar îmbrãţişarea este una din modalitãţile cele mai eficiente. Regãsirea acestei energii este suficientã pentru a-l vindeca pe om. Important este sã scoţi acest copil la luminã. întrucât inocenţa copilului este vindecãtoare în sine. Ea nu a fost coruptã. Autoanaliza este o cale mentalã. Ai atins astfel miezul pur al persoanei în care corupţia nu a pãtruns niciodatã. Copiii sunt atât de puri. Mintea este cauza tuturor bolilor.