You are on page 1of 6

1

Comunicare didactică sau educaţională Schema şi conţinutul comunicării interumane Ce cuprinde un act de comunicare? Considerată un mecanism esenţial al vietii sociale comunicarea în forma ei verbală şi scrisă este condiţionată social-istoric, fiind în permanenţă supusă unor reguli şi norme comunitare. P. Popescu-Neveanu defineşte limbajul ca activitate de comunicare prin intermediul limbii şi al tuturor resurselor ei, limba fiind considerată (Al. Roşca, 1976) un sistem de mijloace lingvistice – fonetice – lexicale şi gramaticale. Limbajul este principalul cod în care sunt transmise şi asimilate principalele conţinuturi informaţionale precum şi principalele programe de acţiune ale sistemului psihic uman (U. Schiopu, 1997). În 1948 N. Wiener a teoretizat modelul fundamental de comunicare ce precizează existenţa unei relaţii reciproce sau unidirecţionale între doi termeni care sunt expeditorul (emiţătorul) şi destinatarul (receptorul). Meyer – Eppler prezintă un model abstract al comunicării interumane în care sunt prezenţi următorii factori. codare
Emiţător

perturbaţii decodare
Receptor

mesaj

repertoriul emiţătorului

repertoriul receptorului

repertoriul comun Fig. nr. 8.1. Modelul abstract al comunicării interumane (după Meyer-Eppler) Putem deci distinge în această schemă pe de o parte Expeditorul (emiţător) iar pe de altă parte Destinatarul (receptor). Între cei doi circulă un mesaj care trebuie descifrat cât mai clar şi concret pentru a se obţine informaţia. Cadrul trebuie să fie comun celor doi el fiind exterior partenerilor dar şi “interrealizat constituind sistemul lingvistic individual” (T. SlamaCazacu, 1999). Codul este o achiziţie personală a fiecărui individ. În cod intră atât scheme

Slama-Cazacu (1999) subliniază că acesta este implicat în:     transmiterea şi evaluarea cunoştinţelor. În cazul comunicării interumane emiţătorul poate (şi trebuie) să devină receptor şi invers – comunicarea căpătând astfel caracterul de relaţie reciprocă. Grupurile şcolare ca orice grupuri dezvoltă pe lângă alte caracteristici şi faptul că ele se bazează pe relaţii de comunicare ce acoperă toate acţiunile şi comportamentele referitoare la procesul de predare-învăţare-evaluare. idei. indivizii asemănători se caută pentru a obţine maximum de confort în relaţie cu celălalt. fie în relaţia dintre cei doi parteneri. În grupurile şcolare comunicarea capătă aspecte specifice date de situaţia concretă: existenţa unui adult şi un număr de copii. fie în canalul de transmisie. Atunci când emiţătorul şi receptorul au multe aspecte asemănătoare dorinţa reiterării comunicării este mai evidentă şi mai puternică E. Iacob. situaţia fizică în care se află. motivaţii. aspiraţii etc. a operaţiilor intelectuale-cognitive şi mnezice reglarea din exterior a activităţii intelectuale sau manuale a elevilor autoreglarea activităţii etc. direct implicată în susţinerea unui proces sistematic de învăţare”. apariţia unor factori de bruiaj ce-l pot distorsiona. Comunicare didactică Într-o încercare de definire a comunicării didactice (L. într-o ambianţă socio-culturală. Claritatea mesajului este dependentă pe de o parte de calităţile emiţătorului dar şi de existenţa. De reţinut este faptul că această circulaţie a mesajelor se desfăşoară într-un anume context. Perturbările în comunicare îşi pot avea originea fie la emiţător. emoţii.2 verbale cât şi cele nonverbale. fie la receptor. Susţinând importanţa limbajului în educaţie. Păun (1982) subliniază că această realitate poate fi desemnată prin termenul de “homofilie”. Iată de ce pot apărea în comunicare mesaje particulare. sentimente. Cu cât repertoriul comun este mai mare cu atât satisfacţiile unei bune comunicări cresc. raportate la o situaţie concretă. priceperilor şi deprinderilor elevilor formarea gândirii. 1998) susţine că aceasta ar fi o “comunicare instrumentală. existenţa unei comunicări pe verticală (profesor-elevi) şi o uneia pe orizontală . În fiecare moment atât expeditorul cât şi destinatorul sunt condiţionaţi de relaţia dintre ei. Care este conţinutul comunicării interumane? Psihologii susţin că intregul conţinut al vieţii psihice poate fi comunicat: gânduri. necesitatea realizării unor obiective instructiveducative. T. de dispoziţia afectivă etc.

Plecând de la aceste specifităţi. Progresele înregistrate în domeniul pedagogiei şi psihopedagogiei îl transformă pe profesor din unic deţinător şi transmiţător de informaţii în colaborator al elevilor. Feed-back-ul asigură profesorului: cunoaşterea evenimentelor ce pot apărea în actul de comunicare. . comunicarea didactică este firesc supusă unor restricţii. stocat şi actualizat. personalitatea receptorului sau sugestii despre adecvarea mesajului său la nevoile elevilor.3 (elevi-elevi). Esenţial pentru comunicarea didactică rămâne feed-back-ul dintre emiţător şi receptor. O modalitate de verificare a feed-back-ului o constituie şi comportamentul nonverbal al elevilor care poate deveni cea mai simplă şi eficace dacă profesorul este atent la acest tip de comportament şi manifestă interes pentru “citirea” lui. Muchielli (1982) subliniază că profesorul poate obţine informaţii privitoare la funcţionarea feed-back-ului mai întâi şi mai simplu prin întrebări adresate elevilor privitoare la conţinutul transmis. cel mai frecvent feed-back se pare că se realizează în secvenţa de evaluare a lecţiei deşi uneori poate părea cam întârziat. Păun (1982) astfel: > profesorul fiind autorul sau co-autorul programului de instruire a elevilor sub aspectul conţinutului. > relaţia profesor-elevi trebuie să dezvolte un climat socio-afectiv favorabil activităţii de învăţare – ea are însă anumite particularităţi dependente şi de situaţie dar şi de tipul de conducere-democratic. metodelor şi mijloacelor didactice este supus unor restricţii de ordin instituţional el trebuie să respecte anumite cerinţe derivate din statutul social al şcolii. pentru aceasta elevul trebuie să aibă posibilitatea să acţioneze. R. profesorul va ocupa din nou rolul de emiţător şi va formula noi cerinţe în consonanţă cu ceea ce elevul i-a oferit. autocratic sau laissez-faire. obţinerea unor informaţii despre posibilităţile. Este vorba aşadar de un dublu feed-back. obiectivelor. > competenţa ştiinţifică şi cea psiho-pedagogică de care trebuie profesorul să dea dovadă îi impun anumite limite în predarea unei ştiinţe dar şi în relaţionarea cu elevii. În funcţie de cantitatea răspunsului (feed-back-ului) elevului. al locului şi rolului ei în pregătirea tineretului. sistematizate de E. apoi întrebări şi comentarii din partea elevilor în timpul desfăşurării procesului de predareînvăţare sau la sfârşitul acestuia. în creator şi stimulator de interese. să devină el însuşi emiţător iar profesorul receptor. În comunicarea didactică trebuie să existe o “buclă” sau o întoarcere a feed-back-ului în sensul că profesorul primind mesajul din partea elevilor trebuie să formuleze un feed-back la un feed-back.

centrate pe profesor.   Astfel:    grupul 1 a fost pus în situaţia de feed-back 0 (instructor ascuns dictând o lucrare) grupul 2 în situaţia de feed-back ”mut” cu instructor prezent grupul 3 în situaţia de feed-back “da sau nu” – instructorul prezent dar nu răspunde decât monosilabic – da-nu  grupul 4 în situaţia de feed-back liber – schimburi fară restricţie Apreciind gradul de incertitudine al elevilor raportat la ceea ce au făcut. Există apoi o serie de erori în aprecierea elevilor care pot distorsiona şi influenţa negativ comunicarea didactică. în care 1 exprimă “foarte puţin sigur” iar 6 “foarte sigur” a obţinut următoarele rezultate: Tip de situaţie: grupa cu feed-back grupa cu feed-back grupa cu feed-back grupa cu feed-back 0 mut da-nu liber Medie: 4.4 Comunicarea didactică este dependentă de o serie de factori dintre care mare importanţă prezintă:  gradul de stăpânire a limbii de către elevi şi a acelui sistem de semne. care a pus patru grupuri în situaţii diferite. Oricum o distanţă socio-culturală există între profesori şi elevi – importante sunt însă eforturile depuse de partenerii actului de comunicare – pe de o parte elevii vor face eforturi de asimilare şi aprofundare a cât mai multor elemente specifice fiecărei discipline.3 din 6 5. iar pe de altă parte profesorul care va încerca să facă informaţiile cât mai accesibile tipul de conducere care determină şi tipul de comunicare. de a-l face responsabil de apariţia comportamentelor negative. o oarecare mentalitate cu privire la locul şi rolul profesorului în procesul amplu de educare a tineretului.7 din 6 5. Există de multe ori tendinţa de a acuza profesorul de toate neîmplinirile elevilor. comunicarea va căpăta caracter lateralizat iar feedback-ul va întârzia sau uneori nici nu va exista. Leavitt. specific fiecărei discipline. a obţinut rezultate relevante. În cazul unei conduceri autocrate. pe o scală de la 1 la 6.6 din 6 .5 din 6 5.

particularităţi de pronunţie. certitudinea cresc. redundant) calea urmată de feed-back (directă sau indirectă). În feed-back-ul liber satisfacţia. colectivă). mixtă). negativă. gestica apare foarte timpuriu şi se consolideză şi diversifică prin învăţare. modalităţi de codificare (verbală. întărirea răspunsurilor. ritm şi debit. nonverbală. Locul şi rolul comunicării nonverbale în educaţie Ce este comunicarea nonverbală? informaţia –mesajul – poate fi transmis de la emiţător la receptor şi prin alte mijloace decât cele verbale –acestea fiind constituite din mimică-gestică-pantomimică. Pantomimica implică mişcări ale capului. În prima situaţie agresivitatea elevilor tinde să crească. ce întăresc un mesaj verbal. intonaţie. insuficient. “albă”) etc. În timpul comunicării verbale gesturile pot alterna cu aceasta. cele paraverbale vizează analizatorul auditiv.5 Rezultate asemănătoare s-au obţinut şi în privinţa gradului de satisfacţie a elevilor dat de sistemul de instruire. sursa (individuală. Dacă mijloacele nonverbale se adresează analizatorului vizual. paraverbală. motorii care pot fi percepute vizual. accent. sunt un gen de expresii corporale. La fel ca şi mimica. timpul total al erorilor. P. Ionescu. Mimica este condiţionată socio-cultural. optim. pretându-se la învăţare. semnificaţie (pozitivă. expresivitate) prin care se comunică anumite stări sufleteşti ce însoţesc sau nu un mesaj verbal. Luminiţa Iacob (1998) încearcă realizarea unei taxonomii a feed-back-urilor stabilind câteva criterii şi forme de apariţie şi manifestare a acestora. Aceste forme de comunicare nonverbală – genetic – apar foarte devreme şi le întâlnim în primele expresii emoţionale ale copilului în primul an de viaţă şi sunt legate de satisfacerea anumitor trebuinţe. se pot suprapune sau pot succede. Mimica cuprinde jocul fizionomiei (mobilitate. 1982) . M. scăzând concomitent numărul erorilor întrucât elevii primesc permanent confirmarea. trunchiului. U. la modelare. intensitatea vorbirii. realizându-se simultan şi o acceptare a comportamentului profesorului de către elevi. în situaţia a doua “feed-back mut” elevii au posibilitatea formulării reacţiei inverse dar aceasta nu este întărită de profesor – nu apare aşadar feed-back-ul dublu – ceea ce duce la creşterea stării de incertitudine. pauză. Mijloacele paraverbale au semnificaţii aparte în contextul comunicării verbale ele exprimându-se în caracteristici ale vocii. Gestica se exprimă prin mişcări ale braţelor. Şchiopu (1997) susţine că aceste manifestări mimice ar fi un fel de “scenă-ecran” a trăirilor psihice ale unei persoane. pot fi concomitente. Astfel autoarea ia în calcul nivelul feed-back-ului (feed-back-0. picioarelor într-un cuvânt postura unui individ atunci când comunică. întărind mesajul verbal transmis. Hirsh (apud. momentul apariţiei (concomitent sau ulterior actului predării).

dezaprobare.6 subliniind legatura dintre cuvânt şi gest susţine că există anumite reguli ce reglementează acest raport:    orice gest verbal este însoţit de un gest gestul desemnează fie obiectul. făcând poate excepţie profesorii ce sunt înzestraţi cu aptitudini oratorice şi calităţi empatice. spontan şi uneori scapă controlului conştiinţei.M. transmiterii şi decodării care sunt mai evidente în comunicarea nonverbală şi paraverbală. folosirea unui indicator. Ne gândim aici la o serie de aspecte ale comportamentului emoţional care este rezultatul combinării elementelor instinctuale/înnăscute cu cele condiţionate. mişcări ale sprâncenelor. În comunicarea verbală. B. mulţumire etc. Ionescu. fie legătura acestuia cu altele. dispreţ. Firesc. compasiune.Hening (apud. tristeţe. milă. ură. Aceasta se referă la: mişcări de relaxare.G. rapiditatea codării. învăţate şi modelate socio-cultural. dintre tipurile de comunicare cele care predomină în activitatea didactică sunt cele verbale. 1981) disting două tipuri de mişcări ale profesorului în procesul de educaţie:  mişcări de instruire ce vizează pregătirea materialelor pentru predare. de găsire a unei poziţii comode. picioarelor. La toate acestea se adaugă expresiile faciale ce pot exprima bucurie.Grant şi D. firesc – mesajul este explicit pe când în cea neverbală este dominant implicit. fie anumite stări sufleteşti gestul domină propoziţia: “punctul său de vârf suprapunându-se peste expresiile care redau reprezentările predominante” Un gest de foarte multe ori poate înlocui nu numai o propoziţie sau o frază ci o întreagă desfăşurare sufletească ce ar putea fi exprimată prin zeci de propoziţii sau fraze. scrierea titlului lecţiei pe tablă etc. ticuri. . ale braţelor. În cadrul comunicării didactice – în timpul desfăşurării unei lecţii un cadru didactic recurge permanent la mijloacele de comunicare nonverbală sau paraverbală care formează un întreg structurat împreună cu mesajul verbal. Dintre diferenţele ce se pot stabili între cele trei forme de comunicare verbalănonverbală şi paraverbală menţionăm – promptitudinea. Apoi trăirile afectiv-motivaţionale se transmit mai uşor prin comunicarea paraverbală şi nonverbală. Mişcările de instruire pot fi de conducere. Mişcări ale capului. colţurile gurii pot fi încărcate de zeci de semnificaţii. M. de interpretare şi de mânuire  mişcări personale care nu influenţează direct procesul de predare-învăţare. satisfacţie.