Agatha Christie

Zece negri mititei
Capitolul întâi I În colţul unui compartiment de clasa întâi pentru fumători, judecătorul Wargrave, de curând retras din magistratură, urmărea cu interes, pufăind dintr-o ţigară de foi, ştirile politice din ziarul "Times". Lăsă ziarul şi privi pe fereastră. Treceau prin Somerset. Se uită la ceas — încă două ore de mers. Revăzu în minte tot ce citise în ziare despre Insula Negrului: o cumpărase mai întâi un milionar american nebun după iahting, care construise pe această insuliţă din preajma Devonului o casă modernă şi luxoasă. Cum însă cea de a treia soţie a milionarului american nu suporta marea, casa şi insula fuseseră puse în vânzare. Ziarele publicaseră o vreme ofertele cele mai avantajoase. Şi pe urmă, prima informaţie, de data asta exactă: insula a fost cumpărată de un oarecare domn Owen. Şi deodată rubricile de scandal lansară zvonurile: Insula Negrului fusese de fapt cumpărată de Miss Gabrielle Turl, steaua de cinema de la Hollywood, care dorea să stea acolo câteva luni departe de orice publicitate. Revista "Busy bee" sugerase că s-ar putea ca acolo să locuiască familia regală. "Merryweather" aflase că insula urma să găzduiască o tânără pereche în luna de miere — tânărul lord L. cedase, în sfârşit, în faţa lui Cupidon. "Jonas" ştia cu certitudine că fusese cumpărată de Amiralitate pentru efectuarea unor experienţe ultrasecrete. Categoric, Insula Negrului era un subiect de senzaţie! Judecătorul Wargrave scoase din buzunar o scrisoare cu un scris foarte greu de descifrat, în care doar unele cuvinte apăreau ici şi colo neaşteptat de clar: Dragul meu Lawrence... atâţia ani de când n-am mai auzit nimic de dumneata... trebuie să vii pe Insula Negrului... locul cel mai încântător... atât de multe de discutat... zilele de altădată... plajă însorită... trenul de 12,40 din gara Paddington... eşti aşteptat la Qakbridge... şi corespondenta semna cu o înfloritură A dumitale, Constance Culmington. Judecătorul Wargrave încercă să-şi amintească data exactă când o văzuse pentru ultima oară pe Lady Constance Culmington. Trebuie să fi fost acum şapte — ba nu, opt ani. Lady Constance pleca atunci spre ţărmurile însorite ale Italiei să facă plajă, să fie una cu Natura şi cu contadini-i1. Auzise pe urmă că pornise spre Siria, unde-şi propunea de asemenea să facă plajă şi să fie una cu Natura şi cu beduinii. Constance Culmington, gândi, era exact tipul de femeie care să cumpere o insulă şi să se înconjoare de mister. Mulţumit de o asemenea logică, judecătorul Wargrave începu să moţăie... Şi în curând adormi.

II
1

Ţăranii (ital.)

Într-un compartiment de clasa a treia, în care mai erau cinci călători, Vera Claythorne îşi lăsă capul pe spate şi închise ochii. Ce cald e în tren! O să fie frumos la mare! Într-adevăr, a fost un noroc că a găsit slujba asta. În vacanţă e mult mai greu să obţii un post de secretară — aproape totdeauna e vorba de însoţit un cârd de copii. Nici agenţia nu avea prea mari speranţe. Când deodată, sosise scrisoarea: Mi-aţi fost recomandată de Agenţia "Femeile îndemânatice". După câte am înţeles, sunteţi cunoscută personal acolo. Sunt de acord cu salariul pe care-l cereţi şi aştept să vă luaţi postul în primire la 8 august. Trenul cel mai indicat este cel de 12,40 din Paddington; veţi fi aşteptată în gară la Oakbridge. În plic aveţi cinci lire pentru cheltuieli. Cu multă simpatie, Una Nancy Owen Iar sus, în colţ, adresa cu litere de tipar: Insula Negrului. Sticklehaven, Devon... Insula Negrului! În ultima vreme ziarele nu vorbiseră decât despre asta! Tot felul de aluzii şi zvonuri fantastice. Deşi cele mai multe erau probabil false. Dar casa fusese fără îndoială construită de un milionar şi se spune că reprezintă ultima expresie în materie de lux... Obosită după un semestru istovitor de şcoală, Vera Claythorne îşi spuse: "Nu e nici o afacere să fii profesoară de sport la o şcoală de mâna a treia... Dacă aş putea să găsesc o slujbă la o şcoală mai ca lumea." Un fior rece îi trecu prin inimă: "La urma urmei, bine că am şi atât. Lumea nu-i vede cu ochi buni pe cei care au avut de-a face cu justiţia — chiar dacă n-am fost găsită vinovată." Fusese chiar felicitată pentru curajul şi prezenţa ei de spirit. Dar, de fapt, la ce te puteai aştepta de la o anchetă? Doamna Hamilton însăşi se purtase mai mult decât amabil — numai Hugo — dar nu voia să se gândească la Hugo. Deodată, în ciuda căldurii din compartiment, începu să tremure: mai bine nu s-ar fi dus la mare! O imagine clară îi apăru în minte. Capul lui Cyril, săltând în sus şi în jos, plutind spre stâncă... sus — jos, sus — jos... Şi ea însăşi, înotând spre el cu mişcări uşoare, experimentate — tăindu-şi drum prin apă, dar fiind, vai, sigură că nu va mai ajunge la timp... Marea — albastrul ei cald, adânc — dimineţile pe nisip — Hugo — Hugo care i-a spus că o iubeşte... Nu trebuie să se gândească la Hugo... Deschise ochii şi privi încruntată la bărbatul care şedea în faţa ei. Înalt, cu faţa arămie, cu ochii de culoare deschisă, foarte apropiaţi, cu o gură arogantă, aproape crudă. Îşi spuse în gând: "Cred că a călătorit mult şi fac prinsoare că a văzut destule lucruri interesante."

III O singură privire spre tânăra din faţa lui şi ochii ageri ai lui Philip Lombard au înţeles dintr-o dată cu cine are de-a face: "Destul de atrăgătoare — păcat că are un aer pedagogic... Pare să aibă

sânge rece, îmi închipui, nu cedează uşor în dragoste sau luptă." Parcă l-ar fi tentat să intre în vorbă cu ea... Se încruntă. La naiba cu asemenea gânduri!... Are treabă acum şi mintea trebuie să-i fie acolo. În fond, despre ce era vorba? Evreul acela mititel fusese al dracului de misterios: — Eşti liber să accepţi sau nu, căpitane Lombard. La care Lombard, pe un ton indiferent răspunsese: — O sută de guinee, zici? Ca şi cum o sută de guinee ar fi fost pentru el o nimica toată. O sută de guinee! Când nu mai avea o leţcaie! Îşi dădea seama totuşi că evreul cel mititel nu fusese păcălit — asta e nenorocirea cu evreii, nu pot fi înşelaţi în materie de bani — se pricep! Reluase pe acelaşi ton indiferent: — Şi nu-mi poţi da nici o informaţie? Domnul Isaac Morris îşi scuturase cu hotărâre capul chel: — Nu, căpitane Lombard, asta-i tot. Clientul meu m-a lăsat să-nţeleg că te bucuri de reputaţia unui om care ştie să se descurce. Sarcina mea e să-ţi înmânez o sută de guinee, iar dumneata trebuie să ajungi la Sticklehaven, Devon. În gara cea mai apropiată, Oakbridge, te aşteaptă o maşină care te va duce la Sticklehaven, iar de acolo o barcă cu motor te va transporta pe Insula Negrului, unde vei rămâne la dispoziţia clientului meu. — Pentru câtă vreme? — Nu mai mult de o săptămână. Căpitanul Lombard îşi mângâiase mustaţa. Apoi, aruncându-i celuilalt o privire pătrunzătoare: — Înţelegi, cred, că nu mă pot angaja la ceva ilegal. Buzele groase, semite ale domnului Morris schiţaseră un zâmbet aproape imperceptibil în timp ce răspundea grav: — Dacă ţi se va propune ceva ilegal, vei fi bineînţeles liber să te retragi. Blestemata creatură zâmbise mieros, ca şi cum ar fi ştiut bine că în trecutul lui Lombard legalitatea nu constituise totdeauna o însuşire sine qua non... Lombard rânji. La naiba, fusese gata, gata s-o păţească de câteva ori! Dar întotdeauna a scăpat cu faţa curată. De fapt, rareori a dat înapoi în faţa unei încercări. Da, da, rareori... Presimţea că o să se distreze bine pe Insula Negrului...

IV Într-un compartiment pentru nefumători, domnişoara Emily Brent stătea, ca de obicei, foarte ţeapănă. Avea 65 de ani şi nu-i plăcea să trândăvească. Tatăl său, colonel de şcoală veche, fusese foarte pedant în ce priveşte ţinuta. E o ruşine cât de neglijenţi sunt tinerii de azi în ţinută, ca şi în toate celelalte... Învăluită într-o aureolă de virtute şi principii de neclintit, domnişoara Brent reuşise să învingă căldura şi lipsa de confort a compartimentului aglomerat de clasa a treia. În ziua de azi se face atâta caz pentru orice! Oamenii nu-şi mai scot un

iar vara umblă aproape goale pe plajă. Insula Negrului. dar când ajung să locuiască acolo îşi dau seama de inconveniente şi apoi sunt chiar destul de bucuroşi să vândă. Ideea li se pare romantică. Am fost împreună la Pensiunea "Belhaven" acum câţiva ani. Nu vei găsi aici femei despuiate. N-o să te coste nimic." Îşi reaminti de oamenii pe care îi cunoscuse la "Belhaven". îşi spuse Emily Brent. Cred că pentru asta e de ajuns o mâncare bună şi o gazdă primitoare. Aş fi foarte bucuroasă dacă ai accepta să-ţi petreci vacanţa de vară pe Insula Negrului. dacă te gândeai la venitul ei atât de redus şi la atâtea dividende neachitate. Domnişoara Brent strânse din buze: unii oameni erau chiar o adevărată pacoste. Se dusese acolo două veri la rând. pare-se. Ormen. după cât se pare. Cine iscălea? Semnătura era destul de greu de descifrat.N. cam în vârstă. Revăzu în minte scrisoarea pe care o citise de mai multe ori: Dragă domnişoară Brent.. trebuie să le consideri invitata mea. iau doctorii pentru dormit. U.O. aveam în multe privinţe aceleaşi gusturi. Să fi fost oare femeia aceea drăguţă. tare greu a fost — sunt a- . Afurisitele astea de personale de pe liniile secundare! Şi era tare întortocheat drumul până la Insula Negrului. Şi Emily Brent se gândeşte nervoasă: "Sunt atâtea persoane cărora nu le poţi descifra semnătura. sau despre un milionar american? Sigur că astfel de locuri sunt adesea foarte ieftine — insulele nu convin oricui. Şi mai era o doamnă Olten. vacanţa asta n-o să mă coste nimic". prin luna august şi. "În orice caz. Sigur că i-ar place şi lui să stea de vorbă despre zilele de altădată.dinte fără injecţii. Pe la începutul lunii august îţi convine? Pe data de 8. Tocmai intrau în Exeter şi aici trebuia să schimbe trenul. iar patefoanele nu vor urla până la miezul nopţii.. Cu multă simpatie. nu — era precis Oliver! Da. domnişoara. Vin şi câţiva dintre vechii amici — am mai vorbi despre vremurile de altădată. Îşi aminti de vacanţa din vara trecută! Anul ăsta va fi ceva cu totul deosebit. puţin demodată. Sper că îţi aminteşti de mine.. Oliver! Insula Negrului! Parcă scrisese ceva în ziare despre Insula Negrului — ceva despre o stea de cinema. eventual. domnişoara.. Şi toate acestea — din cauza zvonului acela nenorocit. Era ceva. Nu prea ştia bine cine e acest individ Owen — un prieten de-al lui Spoof Leggard. preferă scaune comode şi perne moi. fetele nu mai ştiu ce-i aia o rochie decentă. În ultima vreme avusese impresia că oamenii se cam feresc de el. Doamne. cum o chema? Tatăl ei fusese preot. şi de-al lui Johnnie Dyer. Numai dacă şi-ar putea aminti ceva despre doamna — sau domnişoara Oliver! V Generalul Macarthur privea pe fereastra vagonului. Am deschis şi eu o pensiune pe o insulă de lângă coasta Devonului.

" Şi bulgărele începuse să se rostogolească. Afurisită javră! Ce ştia el despre asta? Ei. Acum. Doctorul Armstrong fu cât pe-aci să . dar trebuie să vă îngrijiţi. Părea adevărată ştirea că Amiralitatea. VI Doctorul Armstrong îşi conducea Morrisul prin câmpia Salisbury. "Ar trebui să încerci la Armstrong. orice vindecare are la bază mai ales credinţa. Scrisoarea pe care o primise era destul de vagă. dar grozav de deştept. după cât se pare. de o mică neplăcere... câteva paciente recunoscătoare — femei cu bani şi poziţie socială — şi i s-a dus vestea. Dar şocul l-a făcut să se trezească. e destul de tânăr.proape treizeci de ani de atunci! Bănuia că Armitage era cel care scăpase o vorbă. Era vorba.. dacă stai să te gândeşti bine.. Casa fusese construită într-adevăr de tânărul Elmer Robson. nu e bine să te gândeşti prea mult la astfel de lucruri.. afacerile mergeau bine. la urma urmei. ţi se pare că oamenii se uită chiorâş la tine.. Se odihnea puţin.. un soţ îngrijorat din pricina sănătăţii soţiei. ba nu. Femeile astea cu nervii lor! Dar. Iar el avea un fel de a fi care inspira speranţă şi încredere.. Gara Exeter! Încă o oră de aşteptare! Şi el nu avea nici un chef să aştepte. Şi a avut! Un diagnostic bine pus. Tot ce-şi poate imagina un muritor în materie de lux. gata... Nu avea o clipă liberă. corect îmbrăcat. Un onorariu fantastic. Pam a fost ani de zile pe la tot felul de doctori şi numai el a găsit imediat ce are.. Îşi cunoştea bine meseria — dar nu-i destul ca să ai succes. Aceşti Oweni par să se scalde în bani. ori Ministerul de Război. Se spune că l-a costat mii de dolari. Şi acum. a fost totuşi la un pas de prăbuşire! Cu un claxon asurzitor. Nervii. se putea găsi ceva. "O stare puţin neobişnuită a (aici venea un cuvânt lung). Aşa că... Şi de obicei. îndemânare. dorea un control fără s-o alarmeze. Soţia nici nu voia să audă de doctori. înconjurat de cele mai moderne aparate. povestea asta cu Insula Negrului. nu mai încăpea nici o îndoială — doctorul Armstrong era cineva.. în această dimineaţă de august. Şi i-a adus succesul! A avut noroc! Noroc şi. cincisprezece ani.. A fost la un pas de prăbuşire. fireşte. milionarul american. Era curios s-o vadă. Trebuie să ai şi noroc. era bucuros că pleacă din Londra să stea câteva zile pe o insulă de lângă coasta Devonului. dar n-avea rost să le-o spună. aştepta zile întregi şi pustii întâmplarea care să-i aducă succesul sau eşecul. La naiba." În fond. ori cel al Aerului pusese mâna pe ea. dar nu şi cecul alăturat. Succesul se plăteşte uneori scump. Voia să meargă mai departe.. chiar dacă nu era vorba de o vacanţă adevărată. Se vorbeşte atâta despre ea.. Începi să ai închipuiri. nimic grav. A renunţat definitiv la băutură. Noroc că reuşise să-şi revină la timp după afacerea aceea de acum zece. Îşi amintea de zilele acelea de demult când stătea în cabinetul lui din strada Harley. Nervii! Doctorul înălţă din sprâncene.. de mobilierul cel mai luxos şi aştepta. un enorm automobil Super Sports Dalmain zvâcni pe lângă el cu 80 de mile pe oră. Era tare obosit. Un tratament simplu. Jumătate dintre femeile care veneau să fie consultate nu sufereau decât de plictiseală.

"Treaba pare să fie destul de uşoară. la trupul lui bine legat — 1. O să ia nişte gin şi gingerbeer.S. Ieşind din hotel. reflectă el. bătrânul judecător Wargrave. se uită la cerul albastru şi se urcă în maşină. Anthony Marston porni în marşul său triumfal. ce avea de făcut. doctorul Armstrong. Şi deodată îl văzu închizând ochii şi adormind. Cine erau aceşti Oweni? Bogaţi şi scârboşi.O. Şi nu merg decât prin mijlocul şoselei. sau să-i dea înainte? Timp avea destul. spre omul care dormea. probabil.. puse domnul Blore diagnosticul exact. când n-avea un ban. Câteva fete tinere se uitară la el cu admiraţie. conştiincios şi atent. unde poţi într-adevăr să-ţi dai drumul. Ei." Să oprească să bea ceva." Închise carneţelul şi-l puse la loc în buzunar.2. Al dracului de cald! Pare că se va distra bine pe insula asta — dacă ţine vremea bună." Se ridică şi se privi cu atenţie în geam. Vera Claythorne. căscă. Şi numai o sută de mile şi ceva. Domnul Blore scria cu grijă într-un carneţel.intre în gard. Cel puţin.. Nu ştii la ce să te aştepţi de la asemenea indivizi care şi-au făcut singuri averea. D... săracul. Gheorghe Ordinul pentru merite deosebite . "Bursucul" mirosea imediat când avea de-a face cu astfel de indivizi. VIII Domnul Blore se afla în personalul de Plymouth. Emily Brent. "A luat cam mult la măsea".82 —. la părul cârlionţat. Anthony Marston. se întinse. dar probabil că or să fie nişte puicuţe acolo. nu ca în Franţa. Geamul oglindi un chip cam mili2 3 Cavaler al Ordinului Sf. Mihai si Sf. să le dea de băut. cu o privire tulbure. Aruncă o privire în colţ. Câţiva bătrâni şi băieţi de prăvălie se feriră să nu-i calce. la faţa bronzată şi la ochii de un albastru adânc. Îi detesta — încă o dată scăpase ca prin urechile acului. E aproape imposibil să şofezi în Anglia. somnoroasă. Nu văd cum aş putea să greşesc. generalul Macarthur — C... "Ăştia-s toţi.. Păcat că n-a cumpărat Gabrielle Turl Insula Negrului! I-ar fi plăcut să facă parte din cercul acestei stele de cinema. În compartiment nu mai era decât un marinar cam în vârstă. Băieţandrii se uitau cu admiraţie după maşină. murmură el. Iarăşi unul dintre tinerii ăştia zăpăciţi care străbat ţara în lung şi-n lat.3 — valetul cu nevasta: perechea Rogers. Totdeauna se găseşte câte unul să-ţi blocheze calea.G. Trebuia s-o facă. Recapitulă în minte. Nebun afurisit! VII Gonind spre Mere.M. Philip Lombard. Tony Marston se gândea: "Mulţimea asta de maşini care se târăsc ca melcul pe străzi e înspăimântătoare.. Decuplă cu zgomot ambreiajul şi maşina ţâşni pe strada îngustă. nu s-au născut cu ea. Cred că am înfăţişarea potrivită.

. în spatele lor. e o zi minunată. Vegheaţi şi vă rugaţi. prietene. şi îndată se apropie şoferul unuia dintre cele două taxiuri. Africa de Sud." Din fericire. Bătrânul stătea în uşă. ăsta mi-e rolul. Cam la o milă de coastă. existau tot soiul de oameni veniţi din colonii. Domnul Blore simţea că poate pătrunde foarte uşor în orice societate pozând într-un om înstărit din Africa de Sud... Şoferul spuse adresându-se judecătorului Wargrave. Nu poţi şti. Gata să cadă prin uşă. Nu mă-nşel niciodată. — Mergeţi cumva pe Insula Negrului? întrebă el cu accent moale din Devon. — Aici mă dau jos. — Vine furtuna. aşa că am să mă descurc. tinere. imediat. se pomeni nici el nu ştia cum pe peron. am uitat. Unul dintre hamali strigă: "Jim". Domnul Blore îl ajută. Îşi amintea de ea. cu mustaţă. Bătrânul sughiţă de două ori şi spuse cu glas plângăreţ: — Vine furtuna. aproape lipsit de expresie. din copilărie. o stâncă împuţită. Ce idee să construieşti o casă acolo! Trebuie să fie ceva groaznic pe vreme rea! Dar milionarii ăştia-s plini de toane. — Nu. Ba nu. Ziua Judecăţii de apoi este aproape. care părea cel mai în vârstă din grup: . îşi spuse domnul Blore. Numai că de data aceasta se înşela. afirmă bătrânul furios. "E mai aproape de tine decât de mine!" gândi domnul Blore aşezându-se pe banchetă. — Poate că ai dreptate. Nici unul dintre ei n-are nimic de-a face cu Africa de Sud. Ziua Judecăţii de apoi se apropie. Bătrânul din colţ se trezi şi spuse: — Cu marea nu ştii niciodată cum stai — niciodată! — Ai dreptate. plină mereu de pescăruşi. Ridică solemn mâna şi clipi din ochii tulburi: — Vegheaţi şi vă rugaţi. Trenul se opri într-o gară şi bătrânul se ridică anevoie. Patru glasuri răspunseră afirmativ şi. hamalii încărcaseră bagajele. câteva persoane aşteptau în gara Oakbridge. Militarul acela bătrânel m-ar dibui imediat. ochii cenuşii şi destul de apropiaţi. De jos privi spre domnul Blore şi spuse cu demnitate: — Cu dumneata vorbesc. îl linişti domnul Blore. bâjbâind la fereastră. Capitolul al doilea I Nehotărâte.. "Aş putea să mă dau drept maior. Insula Negrului. Tocmai am citit revista aceea de călătorie. nu. tot atâtea priviri se încrucişară. Seamănă cu un cap de om — cap de negru buzat — de unde şi numele. spuse domnul Blore împăciuitor.tăros.

Apoi. Parcă dădea indicaţii unor fetiţe ce jucau tenis.— Mai e un taxi aici. Căpitanul Lombard zâmbi: — Zidul acela însorit pare mai atrăgător. Cu o uşoară lipsă de originalitate. domnule. O urmă judecătorul Wargrave. mai degajat.. dar acum vin pentru prima oară în această parte a Devonului. — Câtuşi de puţin. după aerul îmbâcsit din tren. — Da. I s-a îmbolnăvit subit secretara. Dar trebuie să aştepte un domn la personalul de Exeter — chestie de cinci minute. apoi se aplecă şi intră într-unul din taxiuri. — Claythorne.. spuse Vera pe un ton convenţional. zise înţepată domnişoara Brent. Avea în privire şi în glas o uşoară nuanţă dictatorială. vreau să spun. Căpitanul Lombard spuse: — Eu am să aştept cu domnişoara. — Nici eu nu cunosc regiunea. Verile noastre englezeşti sunt atât de înşelătoare. îşi schimbă comportarea. înţeleg. — Patronul? — Da. — Numele meu e Lombard.. E limpede. judecătorul Wargrave remarcă: — Avem vreme frumoasă. Şoferul celuilalt taxi se adresă celor rămaşi: — Poate doriţi să staţi jos până plecăm. Cu totul deosebit de tipul obişnuit în pensiunile de la mare. devenind ceva mai sigur. cu rezerva caracteristică omului legii. într-adevăr. Hamalii cărară bagajele în taxi. deloc. n-am mai fost niciodată pe aici.. sunt secretara doamnei Owen." Judecătorul Wargrave urmă: — Cunoaşteţi bine acest colţ al ţării? — Am fost în Cornwall şi la Torquay. completă Vera. răspunse domnişoara Brent. Taxiul porni. — A. Aproape imperceptibil. hotărâtă să-şi clarifice poziţia. Sau poate preferaţi să intraţi în gară? — Nu. nu. căpitanul Lombard se interesă: — Cunoaşteţi bine acest colţ al ţării? — Nu. doamna sau domnişoara Oliver are relaţii selecte. — Da. Vera Claythorne interveni: — Rămân eu. Spuse: — Nu e cam neobişnuit? Vera râse: — O. a telegrafiat unei agenţii să i se trimită un înlocuitor şi am venit eu. adăugă repede: — Nu mi-am văzut până acum nici măcar patronul. Poate că cineva dintre dumneavoastră nu se supăra dacă rămâne pentru maşina ailaltă. nu cred. adăugă judecătorul. — Sper să se menţină — vremea. a cărui uşă şoferul o ţinea deschisă. hotărî Vera. Înăuntru. e într-adevăr insuportabil să călătoreşti cu trenul pe o astfel de vreme. Cu conştiinţa funcţiei ei de secretară. — Mulţumesc. iar în sinea ei gândi: "Un domn bătrân foarte distins. E aşa de plăcut afară. . caracteristică celor obişnuiţi să comande. Philip Lombard. dacă vă hotărâţi să plecaţi acum. O să călătoriţi mai lesne aşa.

care îl cântăriră pe Lombard: "Chipeş băiat. ce să fac? Să mă prefac că îi cunosc sau nu? Spuse repede: — O viespe! Acolo. — E încântător aici. — Ai văzut ceva locuri." Se urcară toţi trei în taxiul care aştepta.. se repezi asupra prăzii: Gata. Se auzi şuieratul strident al trenului care se apropia.. Unde poţi să vezi ce se întâmplă. S-a vorbit atâta despre ea în ziare. — Ăsta trebuie să fie trenul. După aceea se afundă într-un labirint de ulicioare de ţară. Ştiţi pe cine aşteptăm? — N-am cea mai mică idee.. ce fel de oameni sunt? Lombard se gândi: "A dracului situaţie. e numai ceva temporar — un post de vacanţă. pe colo. — E puţin cam sumbru. Dealurile.. II După ce urcară un deal abrupt. iar mustaţa albă potrivită cu grijă. totul pare atât de verde şi plin de sevă... domnule. Drept să spun.. Şi cu un aer foarte convingător. pătrunzători în ciuda vârstei.— Va să zică aşa. Mie îmi plac locurile deschise. N-am văzut-o niciodată. staţi liniştită. Vera îi ieşi înainte cu un aer competent. interveni Vera. La ieşirea de pe peron îşi făcu apariţia un bătrân înalt. sunt grozav de emoţionată la gândul că voi vedea Insula Negrului. îmi închipui? îl întrebă generalul Macarthur. Vara asta sunt multe viespi." Dar generalul Macarthur nu pomeni nimic despre război. cu înfăţişare de militar. cam o milă. Şi să presupunem că ajunsă acolo nu vă convine postul? Vera râse din nou.. aprecie Lombard. Locuiesc în estul Devonului — chiar la hotarul cu Dorset. O persoană foarte atentă ar fi putut zări o clipă lucind o apreciere în ochii de un albastru şters. Am o slujbă permanentă la o şcoală de fete. Dar parcă ceva nu e în regulă cu el. Vă aşteaptă o maşină. — Într-adevăr? Owenii trebuie să fie grozav de încântaţi de insulă. Părul cărunt îl avea tuns scurt. Maşina o luă pe străzile adormite ale orăşelului şi apoi. — Da. Lombard ridică din umeri cu modestie: — Am hoinărit şi eu pe ici.. Aşa fac totdeauna bătrânii ăştia. arătă spre Vera şi Lombard. pământul roşu. urmă drumul principal spre Plymouth. Nu. probabil din cauza căldurii.. Spune-mi. răspunse Lombard. care mai de care mai întortocheată. zise Lombard. care se cam clătina sub greutatea geamantanului mare de piele. S-a dus! — O. coborâră pe un drumeag în serpentină . — O. Iar în sinea lui se gândi: "Acum o să mă întrebe dacă eram destul de mare ca să fi făcut războiul. Generalul Macarthur spuse: — Nu cunosc deloc această parte a Devonului. Şi adăugă: Dumnealui e domnul Lombard. te rog. vă mulţumesc. E într-adevăr fascinantă? — Nu ştiu. — Sunt secretara doamnei Owen... Hamalul. pe braţ.

Insula Negrului. — Doreşte cineva să ia o picătură înainte de a ne îmbarca? întrebă domnul Davis ospitalier. Avea un obraz bătut de vânturi şi ochii negri. — Sunteţi gata să porniţi spre insulă. Daţi-mi voie să mă prezint. Ceilalţi urmară la rând. — Suntem destul de mulţi. binevoitoare. — Poate să ia de două ori pe atât. semănând vag cu capul unui negru uriaş. — E foarte mică barca asta. Mai trebuie să vină încă doi domni cu maşina. — E o barcă grozavă. de parcă menţionarea gazdelor ar fi avut un curios efect paralizant asupra invitaţilor. Surprinsă. Cum nimeni nu-i răspunse la întrebare. Şi-o imaginase altfel. în vârf. domnul Davis se întoarse şi ridică un deget. O maşină atât de neverosimil de puternică şi de frumoasă. Să facem un singur drum. Vă duce cât ai clipi chiar până la Plymouth.. Probabil că gazdele ne aşteaptă. Era în ea ceva sinistru. Membrii grupului nu formau încă un tot. o linişti proprietarul. spuse tăios judecătorul Wargrave. dar domnul Owen a spus să nu-i aşteptăm. cu un aer de parcă se pregătea să ordone evacuarea sălii de şedinţă. pentru că pot sosi oricând. frumoasă. cu o casă albă. mai aproape de ţărm. Asupra întregului grup se lăsă un ciudat sentiment de constrângere. Sunt de fel din Africa de Sud — din Natal — ăsta e locul meu natal — ha. spuse Emily Brent. doamnelor şi domnilor? Barca vă aşteaptă. bătrânească a judecătorului. — Atunci. Vera exclamă: — Dar e departe în larg. Vera se înfioră uşor. un om se dezlipi de lângă zidul din apropiere unde stătuse rezemat şi veni spre ei. acceptă Philip Lombard cu vocea sa plăcută. Grupul se mişcă. domnule. când ghidul se opri cu cârligul bărcii în mână. trupul drept. cu părul învolburat de vânt. În strălucirea apusului părea nu un . Sub razele amurgului zăriră pentru prima oară ieşind din mare.. să nu mai stăm. înspre sud. În faţa micului han "La şapte stele" îi aşteptau trei siluete: cea încovoiată. doamnă. domnişoara Brent se lăsă ajutată să urce în barcă. Vorbea cu accentul moale din Devon. Domnişoara Emily Brent nu era deloc sigură dacă îi plac colonialii. Mă numesc Davis. încât părea o vedenie. E o vreme splendidă — nici o suflare de vânt.până la Sticklehaven — o simplă îngrămădire de case. — E-n regulă. Cu oarecare îndoială. ha! Râse vesel. ţeapăn al domnişoarei Brent şi cel de al treilea. Parcă fiecare îl deruta pe celălalt. Răspunzând la semnul lui Davis. cu mersul legănat al oamenilor mării. un tip masiv care veni spre ei şi se înclină: — Ne-am gândit să vă aşteptăm. Ghidul îi conduse de-a lungul unui debarcader mic de piatră spre barca cu motor. Judecătorul Wargrave îl privi cu vădită ostilitate. Dar nu se zărea nici o casă. Erau gata să pornească în larg. Pe drumul abrupt dinspre sat cobora o maşină. ha. cu o expresie uşor evazivă. La volan se afla un tânăr. numai silueta îndrăzneaţă a stâncii. cu una sau două bărci de pescuit trase pe plajă.

Dar părăsi imediat teoria asta când începu să examineze pasagerii. încet. Dacă tot grupul ar fi fost ca el. Totul comandat şi plătit de acel domn Morris. toţi foarte bogaţi şi plini de importanţă. modernă. Putea să pună rămăşag că era o viperă afurisită.. o tânără drăguţă. . Şi ce maşină! Cum nu mai văzuse până atunci nimeni la Sticklehaven. parcă mereu flămând. Acest domn Owen pare să fie cu totul alt om. Ciudată poveste. fără părtinire. cu ochii ageri. la urma urmei. Se aşteptase la ceva mai de soi: femei bine îmbrăcate şi bărbaţi în costume de iahting. gândi Fred. cu ferestre rotunde care lăsau să intre multă lumină. domnul acela vesel . pătrată. Latura de sud a insulei era cu totul altfel. Curios.. Tipul care sosise ultimul. Cobora în pantă dulce spre mare.. slab.. şi Fred Narracott le dădea dreptate. Nici unul nu părea să aibă nici în clin. le cunoştea el destul de bine. în barcă nu se afla decât un singur pasager satisfăcător. Ziarele spuneau că e un mister cu acest Owen. O fată bătrână — dintre cele acre. dintre stâncile golfului.. Casa era orientată spre sud — joasă.. un erou dintr-o legendă nordică. Celălalt domn. S-ar putea ca acesta să aibă de a face cu cinematografia. nu numai unul dintre cei prezenţi avea să-şi amintească acea clipă. pe toţi. dar aşa. Şi-i categorisi. căută drumul spre un mic golf natural între stânci. domnişoara Gabrielle Turl era aceea care cumpărase insula. dacă te gândeşti mai bine — totul era ciudat — foarte ciudat.. nimic de Hollywood în ea. nici în mânecă cu o vedetă de cinema. Mai târziu. ci un zeu tânăr. dar comună. Ăsta da bărbat! Părea să se scalde în bani. Instrucţiunile foarte clare şi plata imediat — dar era ciudat totuşi. amplificând zgomotul. Nu fusese încă niciodată pe aici. cu maşina. gândi Fred Narracott. Apăsă pe claxon şi ecoul îi răspunse. era un tip ciudat. invitaţi! Şi băutura pe care o înghiţeau. Ăia da. Fred Narracott se gândea: "Ciudată adunătură!" În nici un caz cum şi-i închipuise el pe invitaţii domnului Owen. În acea clipă de necrezut. lângă motor. ţâfnoase. Trebuie să fi costat sute de lire. mai era de înţeles. Fred Narracott rânji uşor amintindu-şi de ei. În sfârşit se zări casa.om.. Nu semănau deloc cu invitaţii domnului Elmer Robson. Fred Narracott opri motorul şi. O casă minunată — pe măsura aşteptărilor. asta e. Nu. Anthony Marston părea mai mult decât un muritor. că nu-l zărise până acum pe Owen — şi nici cucoana lui. IV Barca îşi croia drum înspumat în jurul stâncii. nu era un adevărat gentleman — fost comerciant. Un militar bătrân — se vede de la o poştă. nimic fascinant. III În barcă. Poate că.

. Ce spunea majordomul? "Domnul Owen. pe nişte scări tăiate în piatră. să facă ce vor. albă. spuse deodată Philip Lombard. "Parcă i-ar fi frică de umbra ei". fără pic de sânge! Foarte respectabilă ca înfăţişare. împreună cu Lombard. Îi trecu un fior prin spate. de culoare deschisă îi fugeau mereu în toate părţile. sunaţi. — Hm! Încântător loc! spuse generalul Macarthur. casa era într-adevăr foarte atrăgătoare. Toate problemele gospodăriei îţi dau mult mai multă bătaie de cap. Dar ochii ciudaţi. Tocmai se gândea că povestea era cam ciudată.. — Dacă aveţi nevoie de ceva..— Trebuie să fie greu de debarcat aici pe vreme rea. Narracott legă barca de un inel prins în stâncă. domnişoară. — Sper că aveţi tot ce vă trebuie.... nu ştiu nimic. monotonă. Anthony Marston se mai înveseli puţin.. În holul larg erau pregătite băuturi. În uşa deschisă a casei îi aştepta un majordom cu ţinuta corectă. Valiza îi fusese adusă şi lucrurile aranjate. Era înalt. Câteodată e izolată câte o săptămână sau chiar mai mult.. Da. gândi Vera. cu o fereastră largă ce dădea spre mare. De ce oare i-o fi frică femeii acesteia? Spuse cu amabilitate: — Sunt noua secretară a doamnei Owen. Nimeni dintre cunoscuţii lui! Ce-o fi gândit bătrânul "Bursuc" când l-a lăsat să intre în chestia asta? Băuturile erau totuşi în regulă. cărunt şi foarte respectabil. Cina va fi servită la ora 8. — Poftiţi vă rog. E lucrul cel mai neplăcut pe o insulă. Am doar o listă cu doamnele şi domnii ce trebuiau să sosească şi camerele pe care să le ocupe. Apoi îi conduse în sus. cu părul strâns. Din cameră. Avea o voce egală. Cred că ştiţi. Vera continuă: — Doamna Owen n-a pomenit de mine? Genele femeii tremurară: . Răspunse repede: — Da. asta era — frică! Arăta ca o femeie care trăieşte într-o stare permanentă de teroare. slab. Şiruri de sticle.. din nefericire reţinut. iar vederea de pe terasă magnifică." Vera o urmase sus pe nevasta majordomului.. cu rochia neagră. Scoase o exclamaţie uşoară de plăcere. domnişoară.. Şi pe urmă. Vera se uită curioasă la ea. Vera Claythorne gândi: "Aprovizionarea trebuie să fie foarte greu de făcut.. nu poate ajunge aici decât mâine. Ce stafie de femeie. Şi cu multă gheaţă. Femeia deschise o uşă la capătul unui coridor şi Vera păşi într-o cameră plăcută." Barca scrâşni frecându-se de stânci. Pe măsură ce urcau treptele spre terasa de sus.. o uşă deschisă lăsa să se vadă baia în faianţă bleu. Vera se uită în jur. Fred Narracott sări afară şi. îi ajută pe ceilalţi să coboare. cred că tot. Dar se simţea neliniştit. dacă doresc să meargă în camere. Instrucţiuni. ceva din gravitatea lui îi linişti. — Nu. spiritele se înviorară.. Fred Narracott îi răspunse vesel: — Nu se poate debarca pe Insula Negrului când bate vântul de sud-est. şi alta spre răsărit. Un loc al naibii de ciudat. Majordomul înaintă înclinându-se uşor. pe aici.

stafia asta de femeie. Se apropie mai mult de cămin şi o citi. — Dar o să puteţi face faţă? — O. Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase. Puţin tulburată. spuse Vera. în care era încrustat un ceas.— N-am văzut-o încă pe doamna Owen. în stilul cel mai modern. Unul şi-a-mplinit dorinţa şi-au rămas deci patru fraţi. Dispăru din cameră plutind ca o umbră. doar un bloc enorm de marmoră albă în formă de urs. domnişoară. o sculptură modernă. Deasupra. Sunt aici abia de două zile. pe mare. Şase negri mititei se jucau c-un stup. Cinci negri mititei vor s-ajungă magistraţi. Unul a picat în laţ şi-au rămas doar trei. Unul însă s-a-necat şi-au rămas doar nouă. Un dormitor desăvârşit. netoţii. poate că doamna Owen va mai lua un ajutor. Pe-unu-l strânse-un urs în braţe şi-au rămas doar doi. da. mititei. Vera se încruntă." Se ridică şi începu să se plimbe agitată prin cameră. că vor fi atâtea persoane. Opt oameni în casă — zece cu gazdele — şi numai perechea asta ca să-i servească. Era vechiul cântecel pe care şi-l amintea din copilărie: Zece negri mititei au cinat sub luna nouă. Aş vrea să ştiu ce fel de oameni sunt. Apoi. Vera se aşeză la fereastră. gândi Vera. Dacă vor aduce mai des invitaţi. Un grup bizar. invitaţii erau şi ei ciudaţi. Unul zice: "Eu rămân" — şi-au rămas doar şapte. Şi invitaţii! Da. domnişoară. Absenţa Owenilor. "Extraordinari oameni. pereţi pastel. Nu ştiam. "Aş vrea să-i văd pe Oweni. — Sunt o bună bucătăreasă. aceşti Oweni". într-o ramă lucitoare de crom se afla o fâşie de pergament pe care era scrisă o poezie. . Covoare albe în culori deschise pe parchetul strălucitor. Un bondar l-înţeapă pe-unul şi-au rămas doar cinci cu toţii. Picioarele i se mişcau fără zgomot pe podea. Patru negri au plecat. Unul s-a-ntrecut cu somnul şi-au rămas doar opt din ei. fireşte. Femeia se întoarse şi plecă. Trei negri mititei zic: "La zoo e de noi". Şapte negri mititei despicau surcele groase. o oglindă mare înconjurată de lumini. cu glas tare: — Ce personal există aici? — Numai eu şi cu Rogers. Totul — într-un fel — era cam ciudat. — Cred şi eu. Nouă negri mititei au stat noaptea după trei. Un cămin fără ornamente. iar Rogers se pricepe la treburile casei. hăt. Opt negri mititei trec prin Devon într-o noapte. Doi negri mititei se uscau la soare-un pic.

trebuie să meargă înainte. cu strada Harley şi cu tot restul. înecat în mare. "Îmi las în urmă viaţa obişnuită. dar când era vorba de tot ce avea vreo legătură cu legea. proprietarii Insulei Negrului.. În timpul traversării stătuse puţin de vorbă cu barcagiul — un om de prin partea locului. Totdeauna părea pe jumătate adormit. Le-a smuls chiar câteva condamnări improbabile. desigur. Depusese odată mărturie în faţa judecătorului Wargrave. mergi împotriva soarelui.. dar Narracott părea surprinzător de neinformat sau. lung. Marea. într-un scaun. Ar vrea un concediu adevărat.. nu voia să se gândească la asta! Totul se sfârşise. Un judecător afurisit. Mergând spre apus. Era obosit după lungul drum cu maşina. şi fantezia se dezlănţuie. ţinuta încovoiată — da — şi ochii mici de culoare deschisă. găsit înecat. planuri fantastice de viitor... Marea. Vera zâmbi. începu să facă planuri. Mai zâmbea încă în timp ce urca scările tăiate în stâncă. acum după ce reuşise. era cât se poate de perspicace. Nu. nu voia să-şi amintească. numai o nesfârşită întindere albastră clipocind sub soarele ce asfinţea. înecat.. Se gândi: "Oricum. nu din punct de vedere financiar.. şedea un domn care i se păru doctorului Armstrong cunoscut de undeva.. Cu un ştreang s-a spânzurat şi n-a mai rămas nici el.. Înecat. Îl dureau ochii." Şi zâmbindu-şi.Unul s-a prăjit de tot şi-a rămas un negru mic.. într-un colţ pierdut de lume. atât de pătrunzători? Da. Dar era ceva imposibil. şi linişte absolută — de asta avea nevoie.. Da.. Eşti uitat repede în ziua de azi. Pe terasă. Un negru mititel.. Curios.. Sigur! Doar era Insula Negrului! Se duse şi se aşeză din nou lângă fereastră privind marea. sigur — bătrânul Wargrave." E ceva magic într-o insulă — ajunge doar să pronunţi cuvântul. Avea o mare influenţă asupra juriului — se spune că oricând îi poate face să hotărască aşa cum vrea el. spuneau unii. singur-singurel. .. să-l întâlneşti aici. Nu. poate. Marea care te trăgea în adâncurile ei.. Nu putea să lipsească.. înecat. Pierzi contactul cu lumea — o insulă e o lume aparte. nu voia să vorbească. VI Doctorul Armstrong sosi pe Insula Negrului tocmai când soarele apunea în mare. în seara asta o să-mi închipui că nu mă mai întorc înapoi — că s-a terminat cu Londra.. o lume din care poate nu te vei mai întoarce niciodată. Unde văzuse faţa asta de broască. atât de paşnică azi — atât de crudă uneori. Aşa că doctorul Armstrong trebuise să discute despre vreme şi pescuit... gâtul de broască ţestoasă. înecat. Era curios să afle câte ceva despre oamenii ăştia. Ce imensă e marea! De aici nu se vede nici o bucăţică de pământ.. era foarte obosit..

Judecătorul înălţa din sprâncene. e aşteptată şi Lady Constance Culmington? Rogers făcu ochii mari: — Nu. — De ce? tresări doctorul Armstrong. Judecătorul Wargrave închise din nou ochii — acum semăna fără nici o îndoială cu o reptilă — apoi spuse: — Nu se poate. îşi spuse. Stranie fiinţă. Gândul îl duse la cele două femei din grup.. .. bătrâna cu buzele strânse. Se lăfăia în apa fierbinte... Şi pe urmă? IX Domnul Blore îşi înnoda cravata. Prin cap îi treceau foarte puţine gânduri. o obraznică sigură de ea. se va bărbieri apoi. O pereche respectabilă. Mormăi ceva în genul: — Băuturile sunt în hol. şi fata. Nu înţeleg ce se petrece. Şi răuvoitori". judecătorul îl întrebă: — Nu ştii. gândindu-se la o întrevedere recentă pe care o avusese cu o persoană chiar de pe această stradă.. Cum Rogers ieşi chiar în clipa aceea pe terasă. — N-are importanţă. Fata nu-l interesa. Ba nu." VIII Anthony Marston era în baie. Mi-l amintesc în boxa martorilor. deodată. Tocmai mă întrebam dacă n-am greşit casa. Îşi spuse: "Cred că trebuie să merg până la capăt".VII "Armstrong? gândi judecătorul Wargrave. Toţi doctorii sunt tare proşti. Se gândi: "Insula Negrului? E ceva necurat în toată treaba asta. Doctorul Armstrong se uită o clipă ţintă la el. domnule. Judecătorul Wargrave rămase cu gândul la Constance Culmington — nu te poţi bizui pe ea. oboseală. masa. după câte ştiu eu. Iar cei din Harley sunt cei mai proşti. un cocteil. parcă moartă de frică. dacă o socotea şi pe nevasta lui Rogers. Îşi simţea trupul amorţit după drumul lung pe care-l făcuse. Nu prea se pricepea la astfel de lucruri.. îl auzi spunând: — O cunoşti pe Constance Culmington? — Nu — mă tem că nu.. e la fel ca toate femeile. Doctorul Armstrong spuse: — Trebuie să mă duc să-mi prezint omagiile gazdelor. Foarte corect şi prudent. care-şi cunoştea meseria. — Nu sunt aici.. aburi.. Apă caldă. mormăind ceva. Foarte stranie situaţie. doctorul Armstrong urcă pe scări. Anthony era o fiinţă alcătuită din senzaţii şi acţiune. Credea că bătrânul domn adormise de-a binelea când.. spuse judecătorul. şi apoi alungă orice gând din minte. trei femei.. O femeie misterioasă şi cu un scris aproape indescifrabil. Dând din cap..

" X Generalul Macarthur era preocupat. ca o panteră.. Se mişca uşor şi fără zgomot. în laţul pe care l-au măiestrit s-a prins piciorul lor.. Putea să jure că nu e cinstit. Ce idee. O săptămână? Se va distra în săptămâna asta... s-o pui acolo! "Mi-amintesc de insula asta de când eram copil... era un tip ciudat. Ştiut fie că Domnul a făcut judecată! În isprava lucrată de chiar mâinile lui s-a încurcat cel fără de lege. Poate că e bine să nu poţi prevedea viitorul. Un animal de pradă plăcut ochiului.. N-avea de gând să facă o treabă de mântuială.. Avea chiar ceva de panteră. O să găsească o scuză. Se uită la cântecelul de deasupra căminului. Emily Brent citea Biblia. îmbrăcată pentru masă într-o rochie de mătase neagră. Capitolul al treilea I Masa se apropia de sfârşit. Dar barca cu motor plecase.. de parcă or fi ştiut. îşi prinse la gât o broşă de cristal de stâncă şi coborî la masă. Individul ăsta. Va trebui să rămână. . să dea dracului tot. Lombard. XII În camera ei. În timp ce urmărea cuvintele. să plece. Totul depinde de el. Philip Lombard ieşi din cameră şi merse până în capul scărilor. La naiba cu toate! Ce ciudăţenie afurisită! Nici pe departe ce i se spusese. Nu părea cinstit. Ceilalţi nu fuseseră prea cordiali cu el. Zâmbi în sinea sa. Prăbuşitu-s-au păgânii în copca pe care au pregătit-o. Nu mi-am închipuit niciodată că o să vin cu o astfel de treabă în casa asta. XI La bătaia gongului.Arată cum se cuvine? Îşi zise că da. Se ridică. mişca din buze.. Întoarcă-se în locaşul morţii cei nelegiuiţi! Strânse tare din buze şi închise Biblia. felul ciudat în care se uitau unul la altul.

pe un suport circular de sticlă. spuse Tony. — Bine. zece? se interesă Vera. spuse Lombard. — E plăcut zgomotul valurilor. trebuie să fie greu de găsit servitori. cu glas tare: — Da. Judecătorul Wargrave. — Găsesc că e copilăros! mormăi judecătorul Wargrave şi se mai servi cu porto. Iar Emily Brent continuă: — Doamna Oliver a avut noroc să-i găsească pe aceştia doi. În camera mea cântecelul e înrămat şi atârnă deasupra căminului. — Sunt curioasă câţi sunt. Tocmai voia să pună aţa în ac. nu-i aşa? În mijlocul mesei rotunde. În salon. Ce nostim! Sunt cei zece negri mititei din cântecel. răspunse tăios Vera. — Şi în a mea. uşile spre terasă erau deschise şi vuietul mării. aşa cred. — Într-adevăr. că oamenii mai în vârstă reţin adeseori greşit numele. dar se opri.. Domnişoara Brent vorbea cu generalul Macarthur — descoperiseră că aveau prieteni comuni. era amuzant într-un fel destul de caustic. — Negri. Emily Brent scosese din geantă ceva de brodat. — Cred şi eu. Rogers servea bine. Înroşindu-se. — Owen? Owen ai spus? — Da. se aflau nişte figurine mici de porţelan. Vera făcu ochii mari. iar Vera Claythorne privi spre domnişoara Brent. lovindu-se de stânci. conchise hotărâtă Emily Brent. Insula Negrului. . Emily Brent privi la Vera Claythorne. dar. Toţi erau într-o dispoziţie mai bună. Anthony Marstoh spuse deodată: — Ce obiecte ciudate. Lombard asculta conversaţia. Domnişoara Brent o privi surprinsă. Cele două femei se ridicară de la masă. Vera repetă pe un ton mai liniştit: — Cred că locul acesta nu-i de loc plăcut pe timp de furtună. spuse Emily Brent. N-ai să găseşti pentru nimic în lume servitori care să rămână iarna aici." Apoi. gândi Vera. îndulcit de un porto excelent. O dată sau de două ori ridică repede privirea şi făcu ochii mici. — Şi în a mea. Cred că asta e legătura. doctorul Armstrong şi Tony Marston îl ascultau. — Pe mine mă calcă pe nervi. Femeia găteşte foarte bine. — Şi în camera mea.Mâncarea fusese bună. cred că doamna Owen a avut într-adevăr noroc. vinul excelent. studiindu-i pe ceilalţi. ajungea până sus. Din când în când. Începuseră să-şi vorbească cu mai multă libertate şi intimitate. răspunse Vera. Vera Claythorne îi punea domnului Davis întrebări inteligente despre Africa de Sud. ochii îi umblau în jurul mesei. repetară toţi în cor.. "Ce amuzant. — Ce caraghios! spuse Vera. — În viaţa mea n-am cunoscut pe cineva cu numele Owen. la care acesta se arăta perfect informat. confirmă Emily Brent şi adăugă: Sunt sigură că pe timpul iernii casa stă închisă.

Lombard strigă: — Marston! Anthony sări să-l ajute. Armstrong se apropie de Vera. Uşa se deschise şi intrară bărbaţii. Cafeaua era bună — neagră şi foarte fierbinte. vă rog! Toată lumea tresări. cu o curiozitate naivă. pătrunzătoare. Acuzaţi. Lombard răsfoia paginile unui număr din Punch. în liniştea aceasta. Arthur Richmond. John Gordon Macarthur. Minutarele ceasului arătau nouă şi douăzeci.Nu isprăvi însă. Lawrence John Wargrave. de undeva de afară se auzi un ţipăt şi apoi zgomotul unei prăbuşiri. studia o statuetă de alamă şi se întreba dacă acea formă bizară. Şi deodată. la 14 ianuarie 1917 ai trimis la moarte în mod deliberat pe iubitul soţiei tale. la 10 octombrie 1928. la pereţi. clară şi implacabilă: Sunteţi acuzaţi de următoarele: Edward George Armstrong. la data de 14 noiembrie anul trecut te-ai făcut vinovat de uciderea lui John şi a Luciei Combes. la 10 iunie 1930 te-ai făcut vinovat de moartea lui Edward Seton. plină de intimitate. Toţi invitaţii mâncaseră bine. Vera Elisabeth Claythorne. Îi urmă Rogers purtând tava cu cafele. Cine vorbea? Iar Vocea continuă. trăgându-se uşor de mustăcioara albă.. Fusese o masă pe cinste! Începea să se simtă mai în largul lui. Judecătorul se aşeză lângă Emily Brent. Lombard acţionă cel dintâi. Generalul Macarthur stătea cu spatele la cămin. le ajută să o întindă pe sofa . aflat pe o masă de lângă perete. la data de 6 mai 1929 aţi pricinuit moartea lui Jennifer Brady. Doctorul Armstrong se apropie numaidecât. nevasta lui Rogers zăcea pe jos ghemuită. Fără ca ceva s-o fi vestit — inumană. membri ai unui trib din Africa Răsăriteană. Sări la uşă şi o deschise. împreună cu alte ziare. Se simţeau mulţumiţi şi împăcaţi cu ei înşişi şi cu viaţa. Thomas Rogers şi Ethel Rogers. Rogers trecea pe la fiecare cu cafelele. William Henry Blore. Anthony James Marston. ai provocat moartea lui James Stephen Landor. se auzi Vocea. unghiulară. Un moment de tăcere mormântală şi apoi un zgomot asurzitor! Rogers scăpase tava cu cafele! În aceeaşi clipă. la o anumită dată în februarie 1932 te-ai făcut vinovat de moartea a 21 oameni. Era linişte — o linişte plăcută. ai pricinuit moartea Louisei Mary Clées. survenită la data de 5 noiembrie 1931. Ridicară femeia şi o aduseră în salon. Tony Marston se îndreptă spre fereastra deschisă. eşti răspunzătoare de moartea Beatricei Taylor. la 14 martie 1925. Emily Caroline Brent. Afară.. Blore. voia să reprezinte o figură feminină. Se uitară în jur — unul la altul. Philip Lombard. l-ai ucis la 11 august 1935 pe Cyril Ogilvie Hamilton. aveţi ceva de spus în apărarea voastră? Vocea tăcuse. Doamnelor şi Domnilor! Linişte.

— Opreşte! Opreşte! E îngrozitor. apăsă clanţa şi deschise uşa. e un lucru pe care l-aţi trecut cu vederea. pe scaun. Are să-şi revină îndată. văzură o masă. Asemenea judecătorului. murmură: — Da. — Am găsit! Toţi ceilalţi se înghesuiră după el. Blore îşi ştergea obrazul cu o batistă. Dând la o parte pâlnia. parcă. cu mâinile tremurânde. Numai judecătorul Wargrave şi domnişoara Brent păreau prin comparaţie mai liniştiţi. cu capul sus. apoi dădu hotărât din cap. Potrivind patefonul. — Cine a fost? Cine a fost? N-a fost unul dintre noi. Vocea slabă şi clară a judecătorului Wargrave murmură: — Va să zică. Numai ochii lui inteligenţi. În camera de alături. exclamă: — O glumă de prost-gust. strigă Vera.. Vera strigă: — A cui era vocea? De unde venea? Parcă. Emily Brent stătea dreaptă. lăsă acul pe placă şi deodată auziră din nou: Sunteţi acuzaţi de următoarele. lipită chiar de perete. Anthony Marston interveni: — Ascultaţi. cu umerii căzuţi. Le opri o clipă asupra ferestrei deschise. şi dispăru imediat din cameră. Stătea ghemuit. spuse în grabă: — Nu-i nimic. Cu o mişcare bruscă. activi şi nedumeriţi aruncau jur împrejurul camerei priviri ca nişte săgeţi. Lombard fu cel care acţionă. în ţinuta lui obişnuită.. stătea cu capul plecat între umeri şi cu o mână îşi freca uşor urechea. se afla un patefon de tip vechi.. care dădea într-o cameră alăturată. dumneavoastră credeţi că a fost o glumă. domnule. alb la faţă. atât. nu-i aşa? Doctorul îl privi ţintă: — Ce altceva ar putea fi? Judecătorul îşi mângâia uşor buza de sus: — Deocamdată. Păşi dincolo şi în acelaşi timp se auzi o exclamaţie de satisfacţie. Judecătorul. Deodată faţa i se lumină.. Din nou. Arăta deodată cu zece ani mai bătrân. la care era ataşată o pâlnie. Lombard arătă locul unde fuseseră făcute în zid câteva găuri mici care treceau neobservate. după cum văd. Lombard îşi rotea încet privirile prin cameră. Spuse: — Vocea aceea? Se auzea ca şi cum ar fi fost aci. Lombard luă încă o dată iniţiativa. nemişcată.. Se îndreptă numaidecât spre uşa de lângă cămin. lângă peretele care o despărţea de salon. nu sunt pregătit să-mi spun părerea. Lombard se adresă lui Rogers: — Adu nişte brandy.. dar plină de cruzime. Lombard se supuse. Generalul Macarthur bolborosi: — Ce se petrece aici? Ce fel de glumă e asta? Mâna îi tremura. A leşinat. cu un suspin de uşurare.şi aplecându-se peste ea. În timp ce Armstrong îi dădea îngrijiri femeii leşinate. Cine dracu l-a . Pe masă. Rogers. Doctorul Armstrong. Numai domnişoara Brent rămase singură. strigă Vera. Obrajii îi erau roşii ca focul. în cameră.

îngroziţi treceau pe rând de la o figură la alta.. — Mă simt bine acum. Jur în faţa lui Dumnezeu. Jur pe Dumnezeu că ăsta e adevărul. femeia bău puţin brandy. Era doar o tuse — o tuse uşoară. Doctorul Armstrong îi vorbi cu blândeţe: — O să te simţi bine acum. — Al cui ordin? — Al domnului Owen. auzi? Revino-ţi.... Rogers tocmai intrase cu un pahar de brandy. domnule. . Judecătorul spuse sec: — Poate că e adevărat. holbaţi.. doamnă Rogers.. Ethel. domnule. Am avut. Rogers îl puse pe o măsuţă.. Ethel. răspunse cu seriozitate: — N-am făcut decât să ascult ordinul. Şi eu am avut o ameţeală. uscată. să-i vorbesc. confirmă imediat Rogers. — Am leşinat. Cu abilitate. Care au fost exact ordinele domnului Owen? La care Rogers răspunse: — Trebuia să iau o placă din sertar şi s-o pun la patefon. A fost doar o ameţeală. — Te rog să fii mai clar. Cineva îl dădu doctorului. Pieptul femeii se ridică în tresăriri scurte. doamnă Rogers. Aş vrea să ştiu. Totul e în regulă.. Dacă aş fi ştiut. Pe placă era scris un nume — am crezut că era o bucată muzicală. murmură judecătorul. Dar fu întrerupt. domnule. Rogers se strecură printre cele două femei.. Ochii ei. Înecându-se şi gâfâind. Se îngălbeni din nou. — Unde e brandy-ul? întrebă repede doctorul Armstrong. domnule? întrebă ea.. — Vocea. ca o sentinţă. Faţa îşi recăpătă culoarea. care gemea. vocea aceea îngrozitoare. N-am ştiut nici o clipă despre ce e vorba. Rogers. cred că ar trebui să cercetăm. ceru judecătorul Wargrave. Cred însă că ar fi bine să explici cum s-a întâmplat. — Interesantă poveste. — Permiteţi-mi. strigă Rogers. care-l opri însă la jumătatea cuvântului. — Sigur. — Ăsta e adevărul. — Da. numai o ameţeală. Ceilalţi îl urmară. pleoapele i se agitară. că n-am ştiut nimic. Rogers? Rogers strigă: — N-am ştiut ce era. iar acesta se aplecă asupra femeii care respira greu. am scăpat tava. Se întoarse înapoi în salon.. Vocea lui Rogers şopti stăruitor: — Vino-ţi în fire. Privi fix spre judecătorul Wargrave.. nu a fost nimic.. Domnişoara Brent stătea aplecată asupra nevestei lui.pornit şi l-a făcut să meargă? Wargrave murmură: — Da. Majordomul. Alcoolul îi făcu bine. ştergându-şi faţa cu batista. — Bea asta. iar acesta tuşi din nou şi apoi întrebă: — Cine a pus placa aceea la patefon? Dumneata. n-aş fi pus-o niciodată. Când am auzit minciunile alea sfruntate. doamnă.. iar nevastămea trebuia să pornească patefonul când eu voi intra în salon cu cafelele.

domnule.. Schiţă un zâmbet ironic. Judecătorul Wargrave se însărcină cu procedura şi încăperea deveni un tribunal improvizat. de Agenţia "Regina" din Plymouth. Numai Emily Brent ceru un pahar cu apă... mai întâi. Acest individ Owen. I-am dat un calmant. Era intitulată Cântecul Lebedei. dar eu parcă aş bea ceva. Tony Marston interveni: — Nu ştiu ce simţiţi dumneavoastră. se oferi Tony. Ce vreau să-mi spui este: ce ştii dumneata personal despre el? Rogers dădu din cap: — Nu ştiu nimic. Blore dădu aprobativ din cap: — Firmă veche şi de încredere. Generalul Macarthur luă un whisky sec. cine e? Vorbind cu autoritatea pe care i-o conferea o viaţă întreagă petrecută la tribunal. Rogers. oricine ar fi el. III Generalul Macarthur izbucni deodată: — Dar e absurd — cu totul absurd! Să arunci asemenea acuzaţii! Trebuie făcut ceva. O agitaţie uşoară trecu prin încăpere. Peste câteva clipe. să-ţi duci nevasta la culcare. — Ştiu asta. Rogers apăru şi el în cameră. Rogers. şi acum. — Te ajut şi eu. apoi spuse: — Sigur că da. ieşind din cameră. începu judecătorul. Sprijinită de amândoi. — E bine.Wargrave îl privi pe Lombard: — Avea un titlu? Lombard încuviinţă. domnule. Doctorul Armstrong reveni. După plecarea lor. O parte dintre bărbaţi îşi umplură din nou paharele. Apoi vino din nou aici. judecătorul interveni: — Tocmai asta trebuie să cercetăm cu toată atenţia. — Ei. Rogers. După o clipă.. băutură? Aş lua şi eu ceva. Cine este acest domn Owen? Rogers holbă ochii: — Proprietarul acestei case. Ştiţi. domnule. Aş propune ca. trebuie să încercăm să descurcăm iţele. se oferi doctorul Armstrong. nevastă-mea şi cu mine. arătându-şi dinţii albi şi ascuţiţi. la fel judecătorul. femeia ieşi din cameră clătinându-se. Dar asta ce-i. . domnule. aprobă Lombard. nu l-am văzut niciodată. — Mă duc să caut ceva de băut. Ce vrei să spui cu asta? — Suntem aici numai de o săptămână. Câteva minute trecură cu servitul băuturilor.. spuse el. — Da. domnule. — De acord. — Nu l-ai văzut niciodată? interveni generalul Macarthur. reveni: — Am găsit totul pregătit pe tavă. Aşeză tava cu grijă.. Simţeau toţi nevoia unui reconfortant. Am fost angajaţi printr-o scrisoare. Emily Brent îl întrerupse: — Tocmai asta e.

Făcu o pauză.. într-o staţiune. Hârtie. domnule Marston. Wargrave îl privi deodată cu atenţie. judecătorul continuă: . Bătrânul judecător tresări: — Îţi sunt recunoscător.. cu poşta de după-amiază. Judecătorul îl întrerupse: — Desigur că ai scrisoarea? — Da. apoi murmură: — Maşină "Coronation"... Ar fi bine. Am primit ordin. Nu văd ce-ar ieşi din asta.. — Spune mai departe. O scoase din buzunar şi i-o dădu judecătorului: — Hm. Am găsit provizii serioase şi toată casa aranjată. apoi continuă: — Suntem cu toţii invitaţii lui. uitându-se peste umărul lui Blore. domnişoară Claythorne? Vera explică împrejurările în care fusese angajată secretară. n-am păstrat-o. Anthony Marston. Zicea că el şi cu doamna sunt reţinuţi şi să facem tot ce ne stă în putinţă. Plecă şi se întoarse imediat cu scrisoarea. cred. judecătorul spuse: — Încep să înţeleg. nu-i aşa? Ulick Norman Owen. Sunt absolut sigură că în viaţa mea n-am cunoscut şi nu m-am împrietenit cu vreo persoană cu numele Owen. am mai primit o scrisoare de la domnul Owen. Blore fu lângă el: — Daţi-mi voie să mă uit puţin. Totul era în ordine aici. trei ani. După ce o citi.. Urmă o pauză scurtă. Dintr-o mişcare.. la cafea şi la placa de patefon.. cam atât. Antetul — "Hotel Ritz" — bătut la maşină. o am aici.... Cred că ar fi bine dacă fiecare ar spune cum s-a întâmplat asta. N-a fost nevoie decât să ştergem praful şi. Mi-ai atras atenţia asupra unui punct curios şi sugestiv. Apoi... Dar dumneata. — Aveţi scrisoarea aceea. domnule.. domnule. spuse: — Cred că a sosit timpul să spunem fiecare ceea ce ştim. Părea să fie de la o doamnă pe care o cunoscusem acum doi. remarcă: — Are nişte nume de botez ciudate. — Da. domnişoară Brent? întrebă judecătorul Wargrave. din cea mai banală. lungindu-şi gâtul ca o broască înfuriată. Cunosc o doamnă Oliver şi o domnişoară Ogden. ieri. tot printr-o scrisoare. ca să primim bine invitaţii — dădea instrucţiuni cu privire la masă. destul de nouă. — Scrisoarea prin care am fost angajaţi? Nu. Îi smulse scrisoarea din mână şi se uită la ea. domnule. să pregătim camerele pentru câţiva invitaţi şi pe urmă. fără defecte. v-o aduc.. dar mă îndoiesc. şi deodată Emily Brent începu cu hotărâre: — E un lucru foarte ciudat.— Ai scrisoarea? întrebă Wargrave. Am crezut că o cheamă Ogden sau Oliver. Trebuia să sosim într-o anumită zi. Se uită în jur la ceilalţi şi.. ca fiecare să vină cu informaţiile pe care le deţine în legătură cu proprietarul acestei case. Am sosit. S-ar putea să aibe amprente. Ţi se-ncurcă limba-n gură. — Şi pe urmă? — Nimic. domnule. Am primit o scrisoare cu o semnătură greu de descifrat. Ziceai că aţi fost angajaţi printr-o scrisoare? — Da.

— Înţeleg. — M-aţi înţeles greşit. Cunosc Africa de Sud şi Natalul şi sunt gata să jur că în viaţa dumitale n-ai pus piciorul acolo. domnule Lombard. dar am observat astă-seară că eşti şi un mincinos clasa întâi. Invitaţie.. Ne vom ocupa îndată şi de ele. Printre numele pomenite a fost şi cel de William Henry Blore. Zicea să vin aici. — Răbdare. Îi cunoşteaţi dinainte? — Nu. de la acest individ Owen.. Din păcate am rupt scrisoarea.. — Dar.... după toate aparenţele fără trup. Anthony Marston se apropie de el cu pumnii strânşi. Apoi întrebă: — Doctorul Armstrong? — Am fost chemat ca medic... — Acum să te vedem. domnule Davis? Blore răspunse îmbufnat: — Acum. Îşi duse degetul la buze şi vocea îi deveni primejdios de politicoasă: — Adineauri am trecut printr-o experienţă neplăcută. m-am gândit că.. Şi colegul acesta. — Ca să fie verosimil. Ai de dat vreo explicaţie? Blore dădu capul pe spate. am căzut în cursă. Lombard.— Marston? Anthony răspunse: — Am primit o telegramă de la un amic. spuse Lombard. Lombard se gândise între timp. Toţi ochii se-ntoarseră spre Blore. Pretinzi că vii din Natal. Am făcut par- . Ochi furioşi şi bănuitori. — Vreau să adaug ceva. — Eşti William Henry Blore? — Exact. spuse deodată: — Ştiţi ceva.. după câte ştim. probabil că tocmai lipsea din oraş? — Da.. da. General Macarthur? Mângâindu-şi mustaţa.. da. Iar numele Davis nu a fost amintit. porcule. Berkeley — "Bursucul". — Domnule Lombard? întrebă în continuare Wargrave. ne-a vorbit adresându-ni-se tuturor pe nume şi aducându-ne anumite acuzaţii precise. Mă tem că nu am păstrat scrisoarea. Nu numai că te afli aici sub un nume fals. că tot s-a aflat.. care se uitase tot timpul la Blore. Pentru moment mă interesează un lucru mai puţin important. deoarece ştiam că gloaba bătrână plecase în Norvegia. generalul bolborosi: — Am primit o scrisoare. se scuza pentru această invitaţie neceremonioasă. Africa de Sud. Ce ne puteţi spune despre asta. Pentru moment cercetăm cauzele care ne-au adus aici. împingându-şi bărbia înainte. să luăm lucrurile pe rând.... menţionaţi prieteni comuni. Wargrave încuviinţă din nou. domnule Blore. O voce. domnilor. În scrisoare s-au referit la un coleg de-al meu. menţiona câţiva foşti camarazi care urmau să vină. M-a surprins pe moment.. cred că ar fi mai bine să recunosc că nu mă cheamă Davis. Să dea cărţile pe faţă sau nu? Se hotărî: — Acelaşi lucru. Judecătorul ridică mâna: — O clipă. Puteţi să-mi vedeţi actele. spuse.. Judecătorul Wargrave îşi îndreptă atenţia asupra lui Blore.. Dar. murmură judecătorul.. printre noi nu se află nimeni cu numele de Blore...

a alcătuit o serie de acuzaţii foarte precise. exclamă Vera. Nu mă îndoiesc că am fost invitaţi aici de un nebun. e o nebunie. Judecătorul îşi lovi din nou buzele cu degetul. Trebuia să mă alătur grupului trecând drept invitat.D. Aceeaşi tehnică. Doamna Owen. Mi s-au comunicat numele dumneavoastră. o mulţime de lucruri.I. numai pentru că se potriveşte cu celelalte dovezi.te din C. probabil un criminal periculos. O ştiam plecată în Orient.4 În prezent conduc o agenţie de detectivi în Plymouth. oricine ar fi. Sau. — Ţi s-a dat vreo explicaţie? Blore spuse cu amărăciune: — Bijuteriile doamnei Owen. incoerentă pe care ar scrie-o — mă roagă s-o întâlnesc aici. — De cine? întrebă judecătorul Wargrave. N-am văzut-o de câţiva ani. N. pe dracu! Nici nu cred că există o astfel de persoană. Scoase o scrisoare din buzunar şi o aruncă pe masă. trebuie să adaug totuşi şi eu probele mele la cele spuse de dumneavoastră. Observaţi că în ambele cazuri avem de-a face cu aceleaşi iniţiale: Ulick Norman Owen. Ulick Norman Owen! În scrisoarea domnişoarei Brent. Din toate reiese un amănunt interesant: oricine e cel care ne-a atras aici. Cunoaşte porecla prietenului domnului Marston şi genul de telegrame pe care le trimite. ştie sau şi-a dat osteneala să afle o mulţime de lucruri despre noi. apoi continuă: — Ştie. Owen. Am fost trimis aici. Capitolul al patrulea I Pentru moment se făcu tăcere. 4 5 Criminal Investigation Department (Secţia de Cercetări Criminalistice). Lady Constance Culmington. Făcu o pauză. dacă observaţi. Vocea potolită. — De acest Owen. deşi numele de familie apare ca o simplă mâzgălitură. Judecătorul aprobă: — O. Este exact genul de scrisoare vagă. Am primit o sumă de bani frumuşică pentru cheltuieli şi instrucţiuni ce să fac. ştie că sunt prieten cu Lady Constance şi cunoaşte stilul ei epistolar. . numele de botez sunt destul de clare — Una Nancy. — Scrisoarea aceasta pare să vină de la o veche prietenă de-a mea. Trebuia să vă observ pe toţi. Menţionez acest fapt. clară a judecătorului reluă firul: — Să trecem acum la etapa următoare a anchetei noastre. Într-adevăr. Ştie ceva despre colegii doctorului Armstrong şi pe unde se află acum. printr-un uşor efort de fantezie — UNKNOWN. da.5 — Dar e fantastic. O tăcere plină de nelinişte şi de consternare. adică U. Şi din aceste cunoştinţe pe care le are despre noi. de data asta apreciativ: — Concluziile dumitale par juste. Această persoană. La gazde se referă în termeni foarte vagi. Necunoscut. după cum vedeţi. anonim. Una Nancy Owen. Mai întâi. Ştie totul despre foştii camarazi ai generalului Macarthur. Ştie exact unde şi-a petrecut domnişoara Brent vacanţa acum doi ani şi oamenii pe care i-a întâlnit acolo.

noi niciodată — nici unul dintre noi." Toate aceste amintiri îi trecură cu iuţeală prin minte doctorului. Înainte de a-şi da seama.. a pornit în larg. probele dovedeau precis că e vinovat.. Nu avea voie să înoate prea departe. Bătrânul Wargrave îşi cunoaşte meseria.. Recursul a fost respins şi omul a fost executat. n-am făcut decât să fiu de aceeaşi părere cu juriul. rosti: — Vreau să vă spun ceva. Totuşi. "Nici o îndoială asupra verdictului.. Totuşi. pe motiv de viciu de procedură. Mâna ridicată a judecătorului Wargrave potoli tumultul. a procedat legal... simt că . limpede... Pe vremea procesului.. Despre copilul acela. A fost adus în faţa mea pentru a fi judecat. A fost foarte bine apărat şi a făcut o bună impresie asupra juriului.. Iar mama lui — a fost atât de bună. nu e drept. N-am putut ajunge la timp. respirând greu... Armstrong începea să-şi amintească.. când nu eram atentă. Dacă nici ea nu m-a acuzat. — Lasă. A fost îngrozitor. se fixară asupra lui. Izbucni într-un plâns amar. Achitarea e ca şi sigură. "Individul minte. Era acuzat de uciderea unei femei în vârstă. Cazul Seton! Verdictul constituise o mare surpriză. E scrântit de-a binelea. Totuşi... spuse cu glas ridicat: — Cel mai bine ar fi să lăsăm fără răspuns întrebarea. I-am fost guvernantă. II Vera Claythorne începu cu voce tremurătoare: — O să vă povestesc.. cine a putut să spună acest lucru îngrozitor? Nu e drept. Vreau să spun în faţa dumneavoastră a tuturor. S-a făcut recurs..Se stârni imediat o hărmălaie nemaipomenită: — O grămadă de minciuni sfruntate. Am pedepsit un ucigaş condamnat pe drept. Mi-l amintesc perfect.. se întâlnise într-o zi la un restaurant cu Mattews. Apoi. Pronunţând sentinţa de condamnare la moarte. Dar parcă avea ceva împotriva acuzatului... Calomnii! strigă generalul Macarthur. Sigur că nu-i adevărat. Într-o zi. întrebă nestăpânit: — L-aţi cunoscut cumva pe Seton? Vreau să spun. Prietenul nostru necunoscut mă acuză de uciderea unui oarecare Edward Seton.. de reptilă. — Neadevărate! ţipă Vera. înaintea procesului. se auzi vocea răguşită a lui Rogers. alegându-şi cu grijă cuvintele." Apoi auzise comentarii: "Judecătorul a fost categoric împotriva lui.. lasă. o minciună păcătoasă. La anchetă procurorul m-a absolvit de orice vină. mârâi Marston.. Mi-am făcut datoria şi atât. — Nu ştiu la ce se referă nebunul ăsta. Am înotat după el. cine a putut.. gândi Armstrong. simt că minte".. Ochii ascunşi. A schimbat complet opinia juriului şi l-au declarat vinovat. consilier regal.. Am tras concluziile bazându-mă pe aceste probe şi juraţii l-au găsit vinovat. Şi pline de cruzime! — E o minciună. care era optimist. o linişti generalul Macarthur mângâind-o pe umeri. judecătorul declară: — Nu ştiam nimic despre acest Seton înainte de proces.. Îndreptându-şi umerii. dragă. Cyril Hamilton. Dar n-a fost vina mea.. Cu o voce rece. că am conştiinţa perfect curată în această problemă.. Individul e nebun! Are o idee fixă. în iunie 1930..

Philip Lombard rânji: — Povestea e foarte adevărată. Blestemat ghinion! — Pentru ei. Totdeauna a dus-o prost cu sănătatea. Ochii îi licăreau amuzaţi. Mi s-a suspendat permisul de conducere pe un an de zile. E adevărat că în Anglia drumurile sunt o nenorocire. Un simplu accident. de când am intrat la dânsa. — Mi-e teamă că nu e chiar fapta unui adevărat sahib. — Ţi-ai părăsit oamenii — i-ai lăsat să moară de foame? întrebă cu severitate generalul Macarthur. Întrebă. se duse la bufet şi-şi mai turnă un whisky cu sifon.. Vreau să spun că sunt indignat de clevetirea asta despre soţia mea. nu privesc moartea ca noi. îl încurajă Lombard. ştiţi. urmă Lombard. Cu mâna tremurândă îşi mângâie mustaţa. totdeauna.trebuie să vă spun. Era rândul lui Lombard. privindu-l ţintă: — I-ai lăsat să moară? — I-am lăsat să moară.. nevastă-mea şi cu mine. Cea mai bună femeie din lume.. Lucru firesc la război. îşi umezea buzele. Au ieşit în fugă dintr-o casă. europenii. Spuse peste umăr: — În orice caz. O problemă de spirit de autoconservare. A fost ucis. n-a fost vina mea.. Începu să vorbească încet cu voce joasă. nimic din tot ce a spus despre tânărul Arthur Richmond. Vera îşi ridică obrazul din mâini. John şi Lucy Combes. Nevastă-mea şi cu mine am slujit-o pe domnişoara Brady până în ceasui morţii. Anthony Marston vorbi rar. domnule. Absolut — Soţia Cezarului! Generalul Macarthur se aşeză. Nu poţi să atingi o viteză ca lumea pe ele. Ne rătăcisem în pădure.. Richmond era unul dintre ofiţerii mei. Nu e o vorbuliţă adevărată în tot ce s-a spus. dar fireşte că a fost un ghinion şi pentru ei. Adevărată pacoste! Doctorul Armstrong interveni aprins: — Viteza asta nu e bună — deloc! Tineri ca dumneata sunt un pericol pentru societate. Dar autoconservarea e prima datorie a unui om. domnule? — Dă-i drumul. lângă Cambridge. Rogers tuşi şi-şi mai trecu o dată limba peste buzele uscate: — Am fost pomeniţi şi noi. — Ce-i cu ei? se interesă Marston. domnule. Trebuie să fie copiii aceia peste care am dat cu maşina. Rogers. — Despre băştinaşii aceia. privind amuzat ochii ei îngroziţi. nedumerit: — Tocmai mă gândeam. îl luă de pe masă. Iar băştinaşilor nu le pasă de moarte... .. răspunse Lombard. tot frământându-şi mâinile. sau pentru dumneata? întrebă acru judecătorul Wargrave. I-am părăsit. Antnony dădu din umeri: — Viteza n-o să dispară. L-am trimis într-o misiune de recunoaştere. — Mă gândeam la mine.. Se uită în jur căutându-şi paharul. nu e nimic adevărat. Efortul de a vorbi îl costase mult. Şi domnişoara Brady. valetul. Un simplu accident! III În tot acest timp Rogers. respectuoasă: — Pot să spun şi eu ceva.. Cu alţi câţiva oameni am luat hrana care mai rămăsese şi am şters-o. categoric.

aş vrea să ştiu? — Despre dumneata acum. prin ce-am trecut. asta a fost. Oricine poate să vă spună acelaşi lucru.. mâinile îmi tremurau... deşi nu l-am judecat eu.. Dădu din cap oftând. Lombard se uită gânditor la faţa convulsionată a omului. eu am fost. domnule. Sărmana. nici să fi fost implicat în vreun deces. dacă aş fi fost treaz.. Şi de ce n-ar fi făcut-o. Faptele erau clar împotriva lui.... — Am fost promovat. De atunci m-am învăţat minte. Dar a venit prea târziu. la ochii înspăimântaţi. Dar în sinea lui se gândea: "Beat.Era furtună în noaptea aia. în semn de recunoştinţă pentru că am slujit-o cu devotament. domnule. Îi eram devotaţi.. nu-i aşa? Emily Brent îl privi cu dezgust şi se dădu puţin la o parte. pe jos. — Despre mine? — Şi numele dumitale era pe listă. felicitat pentru felul în care ai rezolvat cazul. Gândi. Treabă simplă. Îmi amintesc cazul. foarte stăpân pe sine. S-ar putea să fie una dintre operaţiile pe care le-am făcut la spital. fără s-o spună: "Zău?" Blore fu acela care întrebă.. Numele nu-mi spune nimic. — Îmi amintesc. Şi adăugă cu o voce răguşită: Nu mi-am făcut decât datoria. izbucni Blore. domnule. L-a omorât pe paznicul de noapte. N-am putut chema doctorul. Cum zicea că o cheamă? Clees? Close? Nu pot să-mi amintesc de vreo pacientă cu acest nume. Judecătorul Wargrave se mişcă pe scaun. spuse. desigur. accentuând fiecare cuvânt: — Ai fost. eram beat. Dar cu dumneata ce e. Dar cine a putut să ştie despre lucrul ăsta. spun că e greşeala chirurgului... Blore se înroşi: — Landor. nimic. Am făcut pentru dânsa tot ce era posibil.. domnule Blore. — Sunt în încurcătură — nu înţeleg despre ce e vorba. când pacientul moare.. Ce mai încolo-încoace? Am omorât-o. Wargrave vorbi rar. Apoi. îl invită Lombard. sunt mulţi ani de atunci. Nu ni s-a reproşat niciodată nimic. Îşi aminti de zgomotul făcut de căderea tăvii cu cafele.. dar şi-a ţinut gura. Şi am operat! Nervii distruşi. Sigur. Ai fost ofiţerul de poliţie care s a ocupat de acest caz? — Da. răsunător: — Ce oameni care ne facem datoria şi ne supunem legii părem cu toţii! În afară de mine. dădu din cap bine dispus.. — Landor a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi a murit la Dartmoor după un an. în noaptea când i s-a făcut rău. Doctorul Armstrong. Landor a fost condamnat pe baza mărturiei dumitale. Doamne. la buzele lui uscate. Spuse înţepat: — Domnişoara Brady ne-a lăsat ceva. Totul e un mister pentru mine. arţăgos de poliţai: — V-a rămas totuşi ceva la moartea ei? Rogers îşi reveni.. o femeie mai în vârstă. Vin totdeauna prea târziu cei mai mulţi dintre bolnavi. — Era un pungaş.. cu felul său viguros. mi se pare. doctore — cu mica dumitale greşeală profesională? Un avort. Telefonul era deranjat. Avea sănătatea cam şubredă. după atâţia ani?" . Noroc că există loialitate în profesiunea noastră! Sora ştia. spuse morocănos Blore.. M-am dus eu după el. Lombard râse — un râs neaşteptat. vrei să spui? E vorba de spargerea de la banca "London & Commercial"..

domnule. în fiecare dimineaţă vine încoace Fred Narracott. Rogers. Sprâncenele i se înălţară pe fruntea îngustă: — Aşteptaţi să vă spun ceva? N-am nimic de spus. . domnule. Totul seamănă cu un roman poliţist. strânse tare buzele. oricine ar fi. Anthony exclamă rânjind: — Viaţa legală e înăbuşitoare. domnule. în afară de unul singur. după părerea mea. Anthony Marston. E pur şi simplu palpitant. — Atunci. ar fi bine să plecăm cu toţii mâine dimineaţă. după părerea mea. — Nimic. Se înecă — se înecă rău. Toată lumea se uita. nu este sănătoasă. în sensul propriu al cuvântului. Aduce pâinea. domnule. domnişoară Brent? întrebă judecătorul. N-am nimic să-mi reproşez. Gâfâia — nu avea aer — apoi alunecă de pe scaun şi paharul îi căzu din mână. absolut nimeni. — Eşti sigur? — Foarte sigur. — Cum comunicaţi cu uscatul? — Păi.. Totdeauna am acţionat ascultând de glasul conştiinţei. şi de dumneata cu nevasta? — Nimeni. Întrebă blând: — Vă rezervaţi apărarea? — Nu e vorba de apărare.IV În cameră se făcu tăcere. Cred că ar fi bine să plecăm de aici cât mai curând. Judecătorul îl întrerupse acru: — La vârsta mea nu mai doresc lucruri palpitante. S-ar putea să fie periculoasă. pe furiş sau pe faţă. Wargrave continuă: — Nu înţeleg încă ce a urmărit necunoscuta noastră gazdă când ne-a adunat pe toţi aici. interveni Rogers. cine se mai află pe insulă în afară de noi. În cinstea ei! Luă paharul şi-l goli dintr-o înghiţitură. laptele. În aer se simţea nemulţumirea. Au trebuit să treacă câteva minute până să-şi dea seama că lumea aştepta să vorbească. — Nici o barcă? — Nici una. care nu se arătă de acord cu majoritatea: — Cam nesportiv. Prea repede. se înroşi. nu credeţi? Ar trebui să dezlegăm misterul înainte de a pleca. Propun să plecăm deseară. Aprobară în cor cu toţii. la Emily Brent. dar nu e nici o barcă pe insulă. Rămânea inflexibilă. Dar Emily Brent nu era omul care să se lase impresionat de opinia publică. Judecătorul îşi mângâie obrazul. poşta şi ia comenzile. se pare. — Scuzaţi-mă. conchise judecătorul Wargrave.. Dar. Sunt cu totul pentru crimă. — Nimic. această persoană. de îndată ce vine Fred Narracott cu barca. Judecătorul îşi drese glasul: — Ne oprim deci aici cu ancheta. Faţa i se convulsionă. Şi spunând aceasta. domnule. răspunse cu răceală domnişoara Brent.

— În tot timpul vieţii suntem la un pas de moarte. — N-ai fi crezut niciodată că un om ca el s-ar putea omorî. înecându-se. nu pot să explic! . doctorul Armstrong sări şi se repezi spre cel căzut. Vorbi în şoaptă. Armstrong aprobă din cap: — Da. ceva. — Da.. Expresia feţei i se schimbă. e mort! Nu pricepeau. îl mirosi. Moartea lui Marston nu e ceea ce numim o moarte naturală. Mort? Mort? Acest tânăr zeu nordic. Dumnezeule. Pentru moment cel puţin. un om nu moare înecându-se. spuse generalul Macarthur. — Era cianură în pahar? întrebă cu voce metalică judecătorul. Luă dopul de la sticla de whisky. asta e. Doctorul Armstrong se ridică. dar pe faţă i se putea citi o ciudată expresie de nemulţumire: — Aşa se pare. Nu. sănătoşi. Apoi. Doctorul Armstrong cercetă faţa mortului.. enunţă Emily Brent. Nu se simte mirosul specific de acid prusic. Doctorul se îndreptă spre masa unde se aflau băuturile.. în whisky? întrebă Vera aproape în şoaptă. Totul pare să indice cianura. — Sinucidere? Pare cam dubios. — Mort? Vrei să spui că s-a înecat şi gata — a murit? întrebă generalul Macarthur. A murit prin asfixiere.. îl puse pe limbă. preciză medicul.. Dădu din cap: — Astea n-au nimic. avea privirea rătăcită. murmură Vera. în floarea sănătăţii şi a puterii! Prăbuşit într-o secundă. Are un efect instantaneu. semăna — semăna cu — oh. Armstrong încuviinţă din cap. Când se ridică.. crispate. e vorba probabil de cianură de potasiu.. — Era. Mirosi paharul. — Vrei să spui că şi-ar fi pus singur ceva în pahar? întrebă Lombard. spuse Blore. Era aşa de viu! Se bucura atât de mult de viaţă! Când cobora dealul în maşină astă-seară. Apoi luă paharul din care băuse Anthony Marston. Nu mor aşa bărbaţii tineri. înecându-se cu whisky şi sifon. — Puteţi să-i spuneţi înecat dacă vreţi. Spuse brusc: — Nu. Nu ştiu exact ce anume. Muie un deget în restul de lichid din pahar şi îl puse foarte prudent pe vârful limbii. îngrozită: — Doamne. nu puteau să priceapă.. cu o voce joasă. încât toţi îşi pierdură graiul. Stăteau uitându-se prosteşte la trupul prăbuşit pe podea. — N-am crezut niciodată că cineva poate muri în felul ăsta. Gustă pe urmă din sifon. îngenunchind lângă el.Capitolul al cincilea I Lucrurile se petrecuseră atât de repede şi pe neaşteptate. Mirosi buzele albăstrui.

zugrăvită în culori pastel. — Da. Concluzia era că Anthony şi-a pus cu mâna lui cianura în pahar. Ceilalţi începură să urce scările... Şi acum. — Soţia dumitale se simte mai bine? îl întrebă Armstrong. nici panouri mobile — era scăldată în lumină electrică — totul era nou. s-ar fi explicat simţământul straniu. în grup. Nu avea colţuri întunecoase. . o să văd dacă e închis peste tot şi pe urmă mă culc. Dacă s-ar fi aflat într-o casă veche. E târziu. N-aş fi crezut niciodată că Marston e omul care să se sinucidă. părea o fiinţă nemuritoare. Când coborâră din nou. nehotărâtă. II Lucrurile rămaseră aici. Dar casa era însăşi personificarea modernismului. nu o mai deranja. nimic tăinuit. Toţi scuturară din cap — nu exista altă explicaţie. Fiecare intră la el în cameră şi fiecare.Dar toţi ştiau ce voia să spună. încuie uşa. în sufragerie — spuse Rogers. Pe palierul de sus îşi urară noapte bună. acoperindu-l cu un cearceaf.. judecătorul Wargrave se dezbrăcă şi se pregăti de culcare. deşi noaptea nu era rece. de lemn. zise doctorul. trebuie să dormim puţin. cu umbre întunecate. Nimic nu sugera o atmosferă specială. îi găsiră pe ceilalţi stând în picioare. prăbuşit.. — Bine. pereţi lambrisaţi. — N-am strâns încă. zăcea jos pe podea. Nu avea nimic ascuns.. admise judecătorul. într-un fel. Băuturile erau neatinse. şi tremurând puţin. Dar. III În camera-i plăcută. strălucitor. Şi totuşi — de ce s-ar fi sinucis Anthony Marston? Blore spuse gânditor: — Ştii. O să fac puţină ordine în sufragerie. în mod automat. Îl văzuseră cu toţii pe Anthony Marston ducându-se şi servindu-se singur. Sugestia era înţeleaptă — şi totuşi ezitau — de parcă s-ar fi agăţat unul de altul. domnule. tocmai asta era cel mai înfricoşător. într-o procesiune înceată. — Mă duc să văd. Se întoarse îndată: — Doarme liniştită. de teamă. — Lasă pe mâine dimineaţă. Anthony Marston. i-o tăie scurt Lombard. domnule. în culmea tinereţii şi a bărbăţiei. — Sunt cu totul de acord. doctore. Ce altceva s-ar mai fi putut spune? Armstrong şi cu Lombard duseră trupul inert al lui Anthony Marston în camera lui şi-l întinseră pe pat. — Există altă posibilitate decât sinuciderea? întrebă doctorul Armstrong. aproape inconştient. spuse Armstrong. pentru mai multă siguranţă. Traversă holul spre sufragerie. propuse Emily Brent. — Ar fi mai bine să ne culcăm. Se gândea la Edward Seton.. pe care-l aveau cu toţii. nu mi se pare lucru curat. care să scârţâie. — Nu. sclipitor. Trecuse într-adevăr de miezul nopţii.

Somnul nu voia să vină. Rogers era nedumerit. Întrebările — extraordinare. Lui Mattews i se păruse. Faţa ei. ochii cenuşii.. Şi atunci. muzică..Şi-l amintea foarte bine. Pe de altă parte. cu un aer de sinceritate. Îi plăcuse Arthur — al naibii de mult îi plăcuse! Fusese mulţumit că-i place şi lui Leslie. Juriul a fost impresionat. încercase să dovedească prea mult. Llewellyn. a intervenit el cu concluziile. D Seton a ieşit cu bine din greaua încercare a interogatoriului. Fusese prea vehement. judecătorul zâmbi în sinea sa. IV Jos. apreciind totul.. O avea şi-acum în minte.. Macarthur. luând note. buclat. în sufragerie.. întinse până atunci. Existau o mulţime de băieţi buni la care Leslie se uita de sus şi zicea că sunt prostănaci. Se holba la figurinele de porţelan din mijlocul mesei. O iubise pe Leslie. într-adevăr! Ce prost fusese să uite că Richmond avea 28 de ani. se urcă în pat şi stinse lumina. Nu s-a emoţionat. era încântat la gândul că Leslie îi arăta băiatului un interes aproape matern. Mattews — în ce priveşte apărarea. V Generalul Macarthur se întorcea de pe o parte pe alta. Îi plăcuse cazul ăsta! Concluziile lui Mattews fuseseră grozave. Buzele.. Matern. "Prostănaci!" Chiar aşa. înregistrând cea mai mică dovadă care pleda împotriva prizonierului. din partea acuzării. Se înţeleseseră bine chiar de la început. judecătorul Wargrave îşi scoase dinţii falşi şi-i puse într-un pahar cu apă. ochii albaştri. fusese bun. filme. I-o făcuse lui Seton! Gemând puţin din pricina reumatismului. Părul. Dar pe Arthur Richmond nu-l găsise prostănac. îl sâcâia. şi părul castaniu. Îşi amintea exact tot ce simţise stând acolo — ascultând. se distra pe socoteala lui. nu reuşise să înlăture buna impresie pe care o făcuse avocatul apărării. Îl tachina. Felul în care şi-a mânuit clientul din boxă a fost de-a dreptul magistral. Leslie era atât de capricioasă. poate. Judecătorul întoarse cu grijă ceasul şi-l puse lângă pat. O iubise pe Leslie şi avuse- . Avea o gură crudă acum. Mijindu-şi ochii. vorbind după el. jucăuşi. că soarta procesului fusese hotărâtă. Asta făcuse o impresie atât de bună asupra juriului. iar Leslie 29. Iar el. crudă şi prădalnică. În întuneric vedea mereu figura lui Arthur Richmond. Llewellyn. ca o inimioară. îi căzură înăuntru. Foarte grijuliu. Mormăi: — Necurată treabă! Aş fi putut jura că erau zece. obiceiul de a te privi drept în faţă. o cam încurcase. Argumentele lui — convingătoare. nici n-a devenit prea violent. adânci. Vorbeau împreună despre teatru.

Toate astea s-au întâmplat de multă vreme. Vecini simpatici — regiune frumoasă.. Ca şi cum ar fi auzit ceva — nişte zvonuri mincinoase. Se uitase foarte ciudat la comandantul său. unde nervii oamenilor sunt în permanenţă gata să cedeze din cauza tensiunii. Oamenii ar fi putut spune pe urmă: "Bătrânul Macarthur s-a cam ramolit. la trimis pe Richmond la moarte şi nu-i părea rău. Week-end-uri! Ultima permisie a lui Richmond. desprinsă din lumea asta. La început adică. Greşeli se făceau tot timpul.. dar pusese scrisoarea pentru Richmond în plicul adresat lui. Dar e mult de atunci. (Să fi vorbit oare Armitage. ofiţerii fiind trimişi uneori inutil la moarte. Mincinos şi ipocrit! Îi furase nevasta! Furia aceea rece. cât l-a durut! .. E neplăcut să simţi că lumea vorbeşte pe seama ta. Nu i-a spus niciodată că ar fi aflat ceva. (Dar nu în ziua când se citea despre David. Putea să vâneze. Şi peste trei-patru ani a făcut o dublă pneumonie şi a murit. Duminicile se ducea la biserică. Şi totuşi.. de atunci părea. Să fie de atunci 15 sau 16 ani? Se retrăsese din armată şi venise să trăiască în Devon — cumpărase un locşor aşa cum şi-a dorit totdeauna. mai simte încă lovitura — durerea. Îi provoca un fel de jenă. Şi acum... Dar tânărul Armitage era altfel. ducea o viaţă singuratică. Leslie greşise plicul. după atâţia ani. Dispoziţiile schimbătoare erau uşor de explicat acolo. Scrisoarea arăta clar. Da. Şi pe urmă — descoperirea. a avut simţământul neplăcut că oamenii îl vorbeau pe la spate." Nu puteau spune mai mult.) Toţi erau foarte prietenoşi..se o încredere oarbă în ea. scotea mereu fotografia ei din buzunarul de sus al tunicii. Trăiseră mai departe — numai că. L-a trimis pe Richmond în mod deliberat la moarte. Parcă îl priveau altfel. după ce s-a terminat războiul?) Leslie nu ştiuse nimic. felul lui de a răspunde vioi "Da.. Leslie — Leslie şi Arthur! Blestematul! Blestemată faţa lui zâmbitoare. Izbutise oare? Se pare că da. Plânsese după iubitul ei (presupunea). Un tinerel.Şi povestea dura de câtăva vreme. Începuse să-şi evite vechii tovarăşi . în Franţa — în iadul de-acolo — stătea gândindu-se la ea. Totul era numai confuzie şi panică. Numai o minune l-ar fi putut salva. Departe. Nu putea să asculte. Minunea nu s-a întâmplat. ucigătoare. Richmond n-a bănuit. a făcut gafe colosale. Doamne. să pescuiască. (Armitage? Să fi vorbit Armitage?) Începuse să evite oamenii — retrăgându-se în sine. Se întâmplase exact ca în romane. Armitage bănuise poate — când a sosit clipa. Reuşise să se poarte ca de obicei — să nu arate nimic. într-un fel. Numai tânărul Armitage se uitase la el cam curios de câteva ori. dar avea spirit de observaţie băiatul. şi-a sacrificat câţiva dintre cei mai buni oameni. Mai târziu. şi Arthur Richmond la fel. La ce bun să se mai gândească? Leslie pierise în negura vremii. dar până s-a întors el în Anglia se consolase. care îl trimitea pe Uriah în primele rânduri ale luptei. se adunase încet.. Încercase să aibă aceeaşi atitudine faţă de Richmond. domnule". Nimic din ceea ce se întâmplase nu părea să mai aibă vreo importanţă. A fost destul de uşor. Ştiuse poate că Richmond a fost în mod deliberat trimis la moarte. Le scrisese la amândoi..

Cu siguranţă că nimeni n-a putut lua în serios acuzaţia. VI Vera Claythorne. trează. ai ajuns la capăt. Fata aceea drăguţă — vocea o acuzase că a înecat un copil! Stupid! Vreun nebun care azvârle în jur acuzaţii! Şi Emily Brent — nepoata bătrânului Tom Brent de la regiment. totdeauna răsfăţându-se. Te iubesc." Degeaba încerca să nu se gândească la Hugo.." Şi deodată.. Şi vântul se înteţea. domnişoară Claythorne.. simpatică.. cred că ar fi bine. Lampa de lângă ea era aprinsă. dezgust — sau se arătase derutat? Greu de spus. iarăşi necazuri şi supărări.. stătea în pat.. A acuzat-o şi pe ea de crimă! Oricine putea să vadă. în clipa aceea nu dorea prea mult să plece de pe insulă. Se gândea: "Hugo. Undeva. impozantă. Trebuia să se gândească la el. N-am să ştiu niciodată." Plimbarea liniştită în jos spre plajă.. foarte aproape. Lumina lunii — aerul plăcut dinspre Atlantic. "Nu vreţi să facem o plimbare.. Cyril. tot aşa de trase de păr. O insulă are ceva bun.. iarăşi acasă. Îi era frică de întuneric. Totul părea al dracului de ciudat! Nebunie curată şi nimic mai mult. Se gândi: "Paşnic zgomot. Unde o fi de fapt? Nu ştiu. tăinuită în sufletul lui. Cornwall.. Paşnic loc. S-a dus pur şi simplu — s-a dus din viaţa mea. nisipul fin. ei trebuiau să ştie.... trăgând-o de mână. braţele lui Hugo în jurul ei. o dată ajuns aici — nu poţi merge mai departe.. Ştii că te iubesc.. desigur.. Se gândi: "Mă întreb când o să scăpăm de aici?" Mâine. Încă de când veniseră aici — când a fost asta? Ei. uitându-se ţintă în tavan. domnişoară Claythorne?" "Ba da.. (Dacă Armitage vorbise. Iarăşi pe uscat..) Şi acum — în seara asta — o voce ascunsă proclamase sus şi tare povestea cea veche. Şi deodată. Oare s-a purtat cum trebuie? A fost destul de tare? Trădase atât cât trebuie — indignare. "Vreau să înot până la stâncă. De ce nu pot să înot până la stâncă?" Îşi ridica privirea — întâlnea ochii lui Hugo urmărind-o.. Stâncile negre... S-au spus o mulţime de alte prostii. Era lângă ea.. Serile. Hugo. Vera?" .de arme. că era o femeie cât se poate de pioasă — de felul celora care se înţeleg de minune cu preoţii. să-şi amintească. de ce te simt atât de aproape astă-seară?. Curios. Doamna Hamilton. când va veni barca din sat. galben. la dracu: abia în dupăamiaza trecută! Pare mult mai demult. "Te iubesc. după ce Cyril se culca... chiar şi numai privind-o în treacăt. Prin fereastra deschisă auzea valurile spărgându-se de stânci — ceva mai tare decât la începutul serii... ştiu că nu dorea să plece de pe insulă.

Un copil debil — fără vigoare. Se făcuse foarte cald în sala de operaţie." Apoi. Ce ascuţit era. după o vreme: "Dacă ar fi să-mi iau zilele." "Dar. uscăţiv.Da.. Recunoştea că a fost dezamăgit.. ştii." Vera se sculă... privi spre poezioara înrămată. domnişoară Claythorne. N-am un ban. "E prea departe. desigur. Sudoarea îi şiroia pe faţă.. Ei. Totdeauna gata să se joace ori să-l distreze pe nepoţel.. Mi-e tare drag. Şi faţa îi era ascunsă. Capitolul al şaselea I Doctorul Armstrong visa. Nu era ranchiunos din fire.. Dar chiar asta făcea. Hugo. Mâinile îi erau umede.. a fost o lovitură. de ce nu pot să înot până la stâncă?" O tot sâcâia cu întrebarea. Pe cine trebuia să ucidă? . ştia. Zece negri mititei au cinat sub luna nouă. Ciudat. Şi pe urmă? "Domnişoară Claythorne." Dacă ar fi fost o fată.. Cu siguranţă că temperatura era prea mare. Dacă ar fi fost o fată......) "Nu-ţi pot cere să te măriţi cu mine. ceilalţi oameni. greoi. Ăsta era slab. Cyril s-a născut abia la trei luni după ce a murit Maurice. Cyril. Corpul femeii părea altul. Nu s-ar fi putut spune că Cyril era prea voinic... vânătă a lui Anthony Marston.... Trecând pe lângă cămin. Şi trebuia să ţină bine bisturiul. Se gândi: "Ce bine ar fi să am ceva de dormit. Dar. Fusese un corp mare. (Sau credea că ştie. o dată timp de trei luni am sperat că o să fiu bogat. Unul însă s-a-necat şi-au rămas doar nouă. "Îngrozitor — exact ca astă-seară. Hugo ar fi moştenit totul.. norocul e noroc! Cyril e un copil drăguţ... "Nu mi-am făcut iluzii prea mari. Nu putea să-şi imagineze ce înseamnă să doreşti să mori." Aşa era. Nu-i greu de omorât cu un cuţit ca ăsta... Tot ce pot să fac e abia să mă întreţin pe mine. într-adevăr... aş înghiţi o doză mai mare de veronal — sau ceva în genul ăsta — nu cianură!" Se cutremură amintindu-şi de faţa convulsionată. Se duse la măsuţa de toaletă şi înghiţi trei aspirine. Moartea era pentru." De ce dorise Anthony Marston să moară? Ea nu dorea să moară. dintre aceia care nu ajung să se facă mari.

. soră. Dumnezeule! N-o pot face să se trezească. îi ridică pleoapa. — E.. Dar cine era pe masa de operaţie? N-ar fi trebuit să i se acopere obrazul.. spre lavoar. Emily Brent era aceea pe care trebuia s-o ucidă. Se aplecă peste patul în care femeia stătea liniştită pe o parte. Trebuie să-i dau anestezicul. nu-mi place cum arată. Nu pot s-o trezesc. Zău că râde. Îşi puse halatul de casă şi îl urmă pe Rogers.Nu-şi putea aminti. N-am bănuit niciodată nimic. Era dimineaţă... Apoi se interesă: — Cum o ducea cu sănătatea? — Suferea puţin de reumatism. Ce-ai făcut cu eterul? Château Neuf du Pape? Da. Ce ochi răutăcioşi avea! Îşi mişca buzele. Ce spunea? "În tot timpul vieţii.." Doctorul Armstrong se trezi de-a binelea. Un tânăr intern trăgea de batistă. Apoi se îndreptară spre masa de lângă pat. Dar sunt sigur că nu.. Trebuie să văd. N-am fost la un doctor de ani de zile. Şi. Doamne. Îşi umezi buzele uscate cu limba.. Era bănuitoare.... Doctorul Armstrong nu răspunse imediat. e bun şi ăsta. Era Rogers. Apucă mâna rece. — N-ai nici un motiv să crezi că suferea de inimă? — Nu. nu. Nu. bolborosind: "Dom' doctor. Rogers se uită ţintă la el: — Să ia ceva? De dormit? Nu ştiu. dom' doctor. sigur. După câteva minute se îndreptă de spate şi se întoarse spre Rogers. Şopti: — Nu dormea prea grozav. Omul îşi împreună mâinile. domnule doctor. suntem la un pas de moarte. doctorul Armstrong se trezi. nu putea s-o întrebe.. omule. Ia batista la o parte. preciză Armstrong. ţine-l bine. ai grijă! Soră. Atenţie. le întoarse stingherit... Dar nu e mort — râde. Dar trebuie să ştie! S-o întrebe pe soră? Sora îl observa. inima. domnule doctor? întrebă Rogers. Se ridică în capul oaselor şi întrebă speriat: — Ce este? — Nevastă-mea. Ah! era mai bine aşa.. Rogers. Unde-i eterul? Doar am adus eterul cu mine. "Nu. — Ce a fost." Cu o tresărire. — Dormea bine? De data asta ochii lui Rogers îi evitară pe-ai săi." Acum râdea. — A tratat-o vreun doctor de curând? — Doctor? se holbă Rogers. — Lua ceva de dormit? întrebă doctorul.. Dacă ar putea măcar să vadă faţa. Doctorul Armstrong era un om iute în mişcări. Şi cineva stătea aplecat deasupra lui — zgâlţâindu-l. E Anthony Marston! Sigur! Am ştiut-o tot timpul! Are faţa vânătă şi convulsionată. îşi dădu seama. dom' doctor. — Da. Se zguduie masa de operaţie cu el. alb la faţă. Soarele inunda camera. e moartă.. le răsuci. Mirat.. Ochii i se opriră gânditori asupra omului din faţa lui... soră. e? şopti Rogers. nu pune batista la loc. ţine-l bine. . nici unul dintre noi. Emily Brent. pe urmă din nou la femeia care dormea.

Armstrong se duse la lavoar. Era bogat. îşi drese vocea: — Va trebui să-l scuzaţi.. nu pot să înţeleg. Mai întâi un motiv. Dar nici urmă de somnifere. Pe bufet era un platou imens cu ouă prăjite cu slănină. Doctorul Armstrong trecu peste întrebare: . Rogers ajuta trăgând sertarele de la toaletă. Doamna Rogers a. Lombard spuse: — Ai altă teorie? — Mi-ar trebui ceva dovezi. Acolo îl găsiră pe William Henry Blore. — Devonul e o regiune somnoroasă.. Rămânând puţin în urmă. Lombard scoase un fluierat. O pândesc. pastă de dinţi şi un borcănaş cu cremă..... Generalul Macarthur şi judecătorul se plimbaseră afară pe terasă. II La ora nouă.. Coborând panta abruptă... — O să se strice înainte de a se lăsa seara. apoi o închisese pe dinafară... glicerină cu apă de castravete pentru mâini. Spuse deodată: — Ce credeţi despre vreme? Uitându-se la cer. De acolo trecură la dulap. care tocmai ieşea din salon în întâmpinarea lor. care stătea lângă fereastră. le spuse el. când sună gongul pentru micul dejun. — Ce s-a întâmplat cu ea? întrebă domnişoara Brent. fu el de părere. ceai şi cafea. în largul mării. Blore îi spuse lui Lombard cu o voce gânditoare: — Ştii. Blore remarcă: — Mie mi se pare că se menţine frumoasă. spuse Vera zâmbind. De jos se auzi bătaia unui gong. în afară de ce i-aţi dat dumneavoastră. răspunse Vera. Emily Brent.. — Nu se vede încă barca. apă de gură. lavandă... Rogers le ţinuse uşa deschisă ca să intre. îi găsi pe toţi aşteptând să fie poftiţi în sufragerie. Intrară în sufragerie. întrebă: — Vine barca? — Nu încă. de ce a vrut tânărul ăsta să-şi facă seama! Toată noaptea m-a chinuit gândul. Vera Claythorne şi Philip Lombard fuseseră până în vârful insulei. Loţiune de par. Pe el erau câteva sticle. în dimineaţa asta. care stătea şi se uita la ţărm. zici? se miră Blore. Rogers a pregătit singur micul dejun azi-dimineaţă. dacă nu e totul cum trebuie. un laxativ. în spatele casei. Vera era ceva mai în faţă. — Furtună. Toate se fac de obicei mai târziu. — Pare bolnav în dimineaţa asta. schimbând din când în când comentarii cu privire la situaţia politică.. Doctorul Armstrong. după cât se pare. n-a putut să facă faţă. Philip Lombard privea în cealaltă direcţie. domnule.. spuse Emily Brent. Rogers spuse: — N-a luat nimic aseară. Philip Lombard spuse: — Micul dejun? Nu zic nu.

spuse ridicându-şi bărbia: — Vi se pare cu neputinţă ca un păcătos să fie lovit de Mâna Domnului? Mie nu! Judecătorul îşi mângâia bărbia. aş vrea să discut câteva lucruri cu dumneavoastră. După asta. S-ar putea să fi fost un atac de cord. Veşti din străinătate.. la întâmplare.. şi care a fost cauza decesului? Armstrong dădu din umeri: — Imposibil de spus pentru moment. — E îngrozitor! Doi morţi pe insulă de când am sosit! exclamă Vera. — Conştiinţa! Cuvântul izbucni limpede. Căzuseră cu toţii de acord să nu discute nimic despre insulă. spuse cu vocea lui limpede şi precisă: — Hm. din gura Emily-ei Brent. Îşi umplură farfuriile. Judecătorul Wargrave. doctorul Armstrong îşi dădu puţin scaunul spre spate. Dar nu pot s-o adopt dacă nu ştiu nimic exact despre starea sănătăţii ei. din experienţa mea cu răufăcătorii ştiu că Providenţa lasă opera de condamnare şi de pedepsire pe seama noastră..— Să mâncăm. Emily Brent ridică din umeri. Murmură puţin cam ironic: — Dragă domnişoară. Fiecare părea zguduit. Era complet dărâmată. Aţi văzut-o cu toţii aseară. Dacă exista o sensibilitate cardiacă. Uitându-se la Blore. Masa începu. Pur şi simplu a murit de frică. Apoi. Nu am nici cea mai mică idee despre starea sănătăţii femeii. — E necesară o autopsie? — Fireşte. Ochii începură să-i lucească.. Îi ascultară sfatul. rosti calm Emily Brent. A leşinat. Doctorul Armstrong dădu din cap cu îndoială: — E o teorie posibilă. Doctorul Armstrong spuse sec: — Nu mai încape îndoială că inima a încetat să bată — dar problema este care a fost cauza. Doamna Rogers a murit în timpul somnului. după ce s-au strâns farfuriile. Nu există cărări bătute. Se răcesc ouăle. Armstrong se întoarse spre ea: — Ce înţelegi prin asta. — Arăta foarte nervoasă. A fost acuzată că. ultima reapariţie a monstrului de la Loch Ness. Şocul produs în clipa când şi-a auzit dezvăluită mişelia a fost prea puternic. nu credeţi? spuse Vera. dur. împreună cu soţul ei. Se auziră exclamaţii de surpriză şi groază. domnişoară Brent? Cu o expresie severă. — Şi dumneata crezi? — Cred că acuzaţia a fost întemeiată. şi-a omorât cu premeditare fosta stăpână — o femeie în vârstă. Blore începu. Emily Brent vorbi: — Aţi auzit cu toţii. n-aş putea semna certificatul de deces... interesant. domnişoară Brent. despre diferite evenimente curente. — Spune-i mai bine Mâna lui Dumnezeu. turnară ceai. ştiri din viaţa sportivă. cafea. cu ochii mijiţi. îşi drese plin de importanţă glasul şi vorbi: — Am crezut mai potrivit să aştept ca să mâncaţi înainte de a vă spune o veste tristă. a muritorilor — iar procesul este adesea plin de greutăţi. Iar aseară a avut un şoc. . stingherit: — Cred că împingem lucrurile puţin cam departe. În schimb vorbeau.

femeile astea!" spunea privirea lui. a fost să ia ceaşca şi farfurioara şi să spele totul cu grijă. Din nou. Cam aşa obişnuiesc toţi. nici un bărbat nu se mai gândeşte la sentiment. asta crezi dumneata? întrebă Philip Lombard. nu exista nici un pericol. — Nu era nici o ceaşcă goală lângă pat — nu era absolut nimic. domnule. Blore râse scurt: — Când e capul lui în joc. de ce nu? răspunse Blore agresiv. dar el este cel care o spune. asta e! Cu el.. Întrebă: — La ce oră vine de obicei barca cu motor? — Între şapte şi opt. tăcere. Reprezintă un pericol viu pentru bărbatul ei. Dar îmi vine greu să cred că un bărbat poate să facă asta. Nu ştiu ce poate să facă Fred Narracott în dimineaţa asta. dă totul în vileag. Dar s-ar putea să nu fie. — Zece fără zece. Am auzit cu toţii acuzaţia de aseară. — Cât e ceasul acum? se interesă Philip Lombard. Aşa văd eu lucrurile... Scos din minţi. e totul în regulă. — Ei da. Lombard îşi ridică sprâncenele. reluă el. Aţi observat cum stătea bărbat-su lângă ea în timp ce-şi revenea. atât cât ştiau numai ei. ce urmează? Se simţeau foarte fericiţi şi în siguranţă. de teamă ca ea să nu mărturisească. M-am uitat. Rogers şi nevasta lui i-au făcut seama bătrânei doamne. Înainte ca cineva să înceapă să vorbească. Se făcu o pauză. Mai departe. domnule. Judecătorul Wargrave se mişcă puţin.Deodată.. S-ar putea să fie baliverne — nebunie curată. Poate să mintă fără să clipească — dar nu poate fi sigur de ea! Iar dacă ea nu rezistă. — Mai doriţi ceva? întrebă el uitându-se la fiecare. — Rogers mă asigură că n-a luat absolut nimic. încât doctorul se uită la el pătrunzător. — Nu. — Să zicem că aşa e. îl întrerupse Vera cu glas scăzut. Au făptuit un omor şi l-au muşamalizat. nu cred că nevasta lui Rogers s-a simţit vreodată în siguranţă. — Va să zică. aseară. neveste-si. Să presupunem pentru moment că e adevărată. Şi deodată. Blore întrebă: — Ce-a mâncat şi ce-a băut aseară după ce s-a dus la culcare? — Nimic. Apoi generalul Macarthur spuse cu îndoială: — S-ar putea. capul lui e în pericol! Aşa că îi strecoară ceva într-o ceaşcă de ceai şi se asigură că i-a închis gura pentru totdeauna. Tonul lui Blore era atât de semnificativ. N-are curajul să reziste şi să nege cu neruşinare. îşi trimite fratele. — N-a luat nimic? O ceaşcă de ceai? O înghiţitură de apă? Pariez că a băut o ceaşcă de ceai. răspunse Armstrong. În orice caz. Câteodată mai întârzie un pic peste opt. un nebun de care habar n-aveau. Când e bolnav. . Nu era deloc grijă de soţ! Nici pe departe! Era ca o pisică pe cărămizi fierbinţi. — Ah! Bine. Dar dacă totul începe să fie dezgropat. Ce se întâmplă? Femeia leşină — pică jos. uşa se deschise şi intră Rogers. "Ah. — Sigur că nu era! pufni Blore. Primul lucru pe care l-a făcut după ce i-a dat să bea. spuse rar Armstrong. Pe Blore îl enervă întreruperea. ce-o să se întâmple? Mai mult ca sigur că femeia o să dea totul de gol. Dădu încet din cap pentru sine.

La dreapta Wargrave. După o clipă de şovăială. domnule. apoi în jos.. Barca cu motor ne trebuie ca să ne ducă de pe insulă. pe panta spre mare — spre colţul insulei unde stâncile răzleţe intrau în apă.. E sfârşitul.. Se întoarse brusc şi se îndepărtă. în nici un caz! zise Lombard. III Afară. domnule Lombard. Umbla puţin şovăielnic: ca un om numai pe jumătate treaz.. să nu mai trebuiască să mergi mai departe. Toate se leagă între ele. E în legătură cu toată povestea asta... pacea adevărată. Rogers se înclină.. — Da. ezitând. râse fostul inspector şi adăugă sec: Dar cred că nici dumneata n-o s-o apuci pe calea asta. — Nu-i o întâmplare — iată părerea mea. Nici unul dintre noi nu va pleca vreodată. straniu: — E pacea. Se pare că până la urmă tot grupul o s-o apuce pe calea asta. Doctorul tocmai ne-a spus. — Uite încă un aiurit! spuse Blore. domnule. îi răspunse Philip Lombard.. Rogers.. — E cam greu să-mi pierd minţile. Barca ar fi trebuit să fie aici de aproape două ore.. Luă platoul gol şi ieşi din cameră. Da. Blore îşi întoarse puţin umerii largi şi se uită gânditor la cel care vorbise: — Nici dumneata nu crezi că o să vină. Dar în aceeaşi clipă Rogers ieşi repede din casă şi se apropie de el: . Generalul Macarthur începu deodată: — Ne-a părut rău când am auzit despre nevasta dumitale.. Ezită. Dar nu vom părăsi insula. pacea. Întâi de-a lungul terasei.. Mi-am pus şi eu aceeaşi întrebare. Stătu acolo. Mulţumesc. Din nou se lăsă tăcerea. Să ajungi la capăt. înţelegeţi — sfârşitul. mulţumesc. Blore se uită la el. Şi totuşi nu a sosit. La stânga erau Blore şi Lombard. — Mă simt foarte întreg la minte pentru moment. Dădu din cap: — Ştiu la ce te gândeşti. se întoarse către acesta din urmă.. domnule Lombard. De ce? — Ai găsit răspunsul? întrebă Lombard. Blore. generale? Generalul Macarthur spuse tăios: — Sigur că n-o să vină.. — Dumneata. apoi spuse pe un ton coborât. umbla cu paşi rari în sus şi în jos. cu capul plecat. pe terasă. IV Doctorul Armstrong ieşi pe terasă.Rogers rămase în aşteptare. Philip Lombard începu: — În legătură cu barca asta cu motor.. — Crezi că n-o să mai vină? În spatele lor se auzi o voce — iritată şi nerăbdătoare: — Barca n-o să vină..

Din mijlocul mesei. domnule. — Omul care ne-a adus ieri părea un om serios. vă rog? Armstrong se întoarse.. Figurinele mici de porţelan. zece. Dar trebuie să fie o explicaţie. avea obrazul verzui-cenuşiu." Apoi. domnule.. domnule! Numai opt! E nemaipomenit. Vera nu spuse nimic.. numai dealul care-l mărginea. omule. domnule. Şi acum. Creste mici. când strângeam masa. Vântul se înteţise. se declară de acord Armstrong. — Ei. — Da. spuse Emily Brent. domnule. Vera se declară de acord. Trebuie! Pentru că nu are nici un sens.. Satul Sticklehaven nu se vedea. Încerca să-şi înfrângă un crescând simţământ de panică. domnule.. Doctorul se întoarse şi intră din nou în casă. uitaţi-vă cu ochii dumneavoastră dacă nu mă credeţi. Era agitat. izbucni el. încât Armstrong rămase uluit. Le-am numărat aseară la cină. albe. pe care nu le înţeleg. dacă se poate.. În larg nu se vedeau bărci de pescuit — şi nici urmă de barcă cu motor. O să spuneţi că nu e nimic. Frica nu-i în firea ta. Rogers îl urmă şi închise uşa după el. Înăuntru. Capitolul al şaptelea I După micul dejun. Dar n-am zis nimic. E foarte ciudat într-adevăr că întârzie aşa de mult în dimineaţa asta. pot s-o jur. Tresări când îl văzu pe Rogers. Aseară. Rogers se apropie de el: — Exact. spuse Armstrong. Deschise uşa de la sufragerie. împreună cu majordomul înspăimântat. domnule. veniţi înăuntru. ce este? Rogers tremura şi înghiţea într-una în sec. îşi spuse mânioasă. domnule. "Păstrează-ţi sângele rece. — Aici. Sunt numai opt.. nu-i aşa? Numai opt. — Lucruri? Ce lucruri? întrebă Armstrong. când am venit să fac curat — vă rog. Mi s-a părut tare ciudat. domnule. Schimbarea era atât de mare faţă de calmul său de acum câteva clipe. spune-mi despre ce e vorba. Emily Brent îi propusese Verei Claythorne să meargă din nou până în punctul cel mai înalt al insulei şi să pândească dacă nu vine barca. apăreau pe mare. o stâncă roşcată ţâşnită în afară ascundea golfuleţul propriu-zis. — Se petrec lucruri. domnule. mâinile îi tremurau. Doctorul intră.. aş vrea să vă spun ceva. — Vă rog. — O să mă credeţi nebun. — Ce s-a întâmplat. Nu mai vorbi în şarade. Ai avut totdeauna nervii foarte buni. domnule.— Aş putea să vă spun ceva.. domnule. Erau zece cu toatele. zece. Rogers înghiţi iar: — Despre figurinele acelea mici. n-am mai văzut decât nouă. cu voce tare: . domnule. omule? Vino-ţi în fire.. — Ei.

— Aş vrea să vină. Eu... doresc să plec. — Nu mă îndoiesc că o dorim cu toţii, spuse Emily Brent pe un ton sec. — Totul e atât de extraordinar... pare fără nici o noimă, zise Vera. Femeia în vârstă, de lângă ea, spuse cu vioiciune: — Mi-e grozav de ciudă pe mine că m-am lăsat dusă atât de uşor. Scrisoarea aceea e de-a dreptul absurdă, dacă o cercetezi bine. Dar când am primit-o, n-am avut nici un fel de îndoieli — nici una. — Îmi închipui, murmură mecanic Vera. — Am procedat toţi ca nişte naivi, spuse Emily Brent. Vera respiră adânc, înfiorată. — Credeţi cu adevărat... ce-aţi spus la masă? întrebă ea. — Fii ceva mai precisă, draga mea. La ce anume te referi? Vera spuse pe un ton aproape şoptit: — Credeţi într-adevăr că Rogers şi soţia lui i-au făcut seama acelei doamne bătrâne? Emily Brent se uită gânditoare spre mare. Apoi spuse: — Personal, sunt aproape sigură. Dumneata ce crezi? — Nu ştiu ce să cred. — Totul vine în sprijinul acestei idei. Felul cum a leşinat. Iar bărbatul a scăpat tava cu cafele, nu uita. Apoi, felul cum a povestit — nu suna veridic. Oh, da, mă tem că au făcut-o! Vera spuse: — Arăta... de parcă i-ar fi fost frică şi de umbra ei! N-am văzut niciodată o femeie care să pară atât de îngrozită... cred că o obseda... Domnişoara Brent murmură: — Mi-amintesc de un text care atârna în camera mea de copil. Fii sigur că păcatul te va găsi. E foarte adevărat... Fii sigur că păcatul te va găsi. Vera se clătină. — Dar, domnişoară Brent... domnişoară Brent... în cazul acesta... — Da, draga mea... — Ceilalţi? Atunci ceilalţi?... — Nu prea te înţeleg. — Toate celelalte acuzaţii... au fost adevărate? Dacă e adevărat despre Rogers...? Se opri, incapabilă să-şi exprime clar gândul care-i umbla prin cap. Fruntea Emily-ei Brent, care se încruntase, se lumină: — A, înţeleg. Păi, uite-l pe acest domn Lombard. Singur recunoaşte că a lăsat să moară douăzeci de oameni. — Nu erau decât nişte băştinaşi... — Albi sau negri — toţi sunt fraţii noştri, spuse tăios Emily Brent. "Fraţii noştri negri — fraţii noştri negri, se gândi Vera. Ah, îmi vine să râd. Sunt isterică. Nu mai sunt eu însămi..." Emily Brent continuă pe gânduri: — Desigur, unele acuzaţii erau exagerate şi chiar ridicole. Împotriva judecătorului, de exemplu, care nu-şi făcea decât datoria de judecător. Şi a omului care a lucrat la Scotland Yard. Sau în cazul meu. Făcu o pauză şi apoi continuă: — Fireşte, aseară, ţinând seama de împrejurări, nu puteam să spun nimic. Nu era un subiect de discutat de faţă cu bărbaţii. — Nu? Vera asculta cu interes. Domnişoara Brent continuă calmă: — Beatrice Taylor a fost la mine în slujbă. Nu era o fată cuminte — dar asta am descoperit prea târziu. M-am lăsat dusă de nas. Avea purtări frumoa-

se, era foarte curată şi binevoitoare. Eram mulţumită de ea. Bineînţeles, totul fiind doar cea mai curată ipocrizie! Era o fată uşuratică, fără nici un fel de morală. Dezgustător! A trecut câtva timp până să aflu că era, aşa cum spun ei, "la necaz". Făcu o pauză, iar nasul delicat i se încreţi de dezgust. A fost o mare lovitură pentru mine. Părinţii ei erau oameni cumsecade, care o crescuseră foarte sever. Sunt bucuroasă să spun că nu i-au iertat purtarea. — Ce s-a întâmplat? întrebă Vera uitându-se ţintă la domnişoara Brent. — Fireşte că n-am mai ţinut-o un ceas sub acoperişul meu. Nimeni nu va putea spune vreodată că am trecut cu vederea o purtare imorală. — Ce s-a întâmplat... cu ea? Vocea Verei era răguşită. — O creatură nenorocită! Nu i-a fost de ajuns un singur păcat de conştiinţă — a făptuit altul şi mai grav. Şi-a luat viaţa. — S-a omorât? şopti Vera îngrozită. — Da, s-a aruncat în râu. Vera se cutremură, uitându-se fascinată la profilul calm al domnişoarei Brent. Spuse: — Ce-aţi simţit când aţi aflat ce-a făcut? Nu v-a părut rău? Nu v-aţi reproşat atitudinea? Emily Brent se ridică drept în sus: — Eu? N-aveam nimic să-mi reproşez. — Dar dacă... asprimea dumneavoastră a împins-o la asta? — Propriile-i acţiuni — păcatul ei — asta a împins-o, spuse hotărâtă Emily Brent. Dacă s-ar fi purtat ca o tânără modestă, cuviincioasă, nu s-ar fi întâmplat nimic. Îşi întoarse faţa spre Vera. Nu exista nici reproş, nici stinghereală în ochii aceia: erau aspri şi siguri de dreptatea lor. Emily Brent stătea pe culmea Insulei Negrului, învăluită în propria-i armură de virtute. Fata asta bătrână, micuţă — nu-i mai părea ridicolă Verei. Deodată i se păru înfricoşătoare.

II Doctorul Armstrong ieşi din sufragerie şi veni din nou pe terasă. Judecătorul stătea acum pe scaun, privind liniştit departe spre mare. Lombard şi Blore erau în stânga, şi fumau în tăcere. Ca şi înainte, doctorul ezită o clipă. Îşi opri ochii asupra judecătorului Wargrave. Voia să se consulte cu cineva. Cunoştea mintea logică, pătrunzătoare a judecătorului. Dar şovăia totuşi. Wargrave putea să aibă o minte perspicace, dar era un om în vârstă. Armstrong simţea că în această împrejurare e nevoie de un om de acţiune. Se hotărî: — Lombard, pot să-ţi vorbesc o clipă? Philip tresări: — Desigur. Cei doi bărbaţi părăsiră terasa. Coborâră încet panta, în jos spre mare. Când nu mai puteau fi auziţi, Armstrong zise: — Aş vrea să-mi acorzi o consultaţie. Lombard ridică sprâncenele: — Dragă prietene, n-am nici un fel de cunoştinţe medicale. — Nu, nu, mă refeream la situaţia generală. — Oh, asta-i altceva!

Armstrong întrebă: — Spune sincer, ce crezi despre situaţie? Lombard reflectă o clipă. Pe urmă spuse: — E destul de pasionantă, nu-i aşa? — Care este părerea dumitale despre femeia aceea? Accepţi teoria lui Blore? Philip pufăi din ţigară, apoi spuse: — E perfect plauzibilă — luată singură. — Exact. În glasul lui Armstrong se simţea uşurarea. Philip Lombard nu era un prost. Îl auzi continuând: — Adică, acceptând premisa că soţii Rogers au făptuit cu succes o crimă la vremea aceea. Şi nu văd de ce n-ar fi scăpat de pedeapsă. Ce crezi că au făcut exact? Au otrăvit-o pe bătrână? Armstrong spuse rar: — S-ar putea să fie mai simplu decât crezi. L-am întrebat azi-dimineaţă pe Rogers de ce suferea această domnişoară Brady. Răspunsul lui a fost edificator. Nu e nevoie să intru în detalii medicale, dar într-o anumită formă a maladiei cardiace se foloseşte amylnitrita. Când se produce un atac, se sparge o fiolă (de amylnitrită) şi i se dă să inhaleze. Dacă amylnitrita nu se administrează — ei bine, consecinţele ar putea fi fatale. — Ce simplu, spuse gânditor Philip Lombard. Trebuie să fi fost destul de tentant. Doctorul se declară de acord: — Da, nimic mai uşor. Nu trebuia să faci rost de arsenic şi să-l administrezi — nimic de făcut decât să nu-i dai medicamentul. Iar Rogers s-a grăbit după aceea să aducă în toiul nopţii doctorul şi amândoi credeau că nimeni n-o să ştie vreodată ceva. — Şi chiar dacă ar şti cineva, tot nu s-ar putea dovedi niciodată nimic împotriva lor, adăugă Philip Lombard. Se încruntă deodată: Desigur asta explică multe. — Iartă-mă, nu înţeleg, spuse Armstrong nedumerit. — Vreau să spun... că explică Insula Negrului. Sunt crime care nu pot fi imputate făptuitorilor. Ia-i pe soţii Rogers, de exemplu. Sau un alt exemplu, bătrânul Wargrave — care şi-a comis crima în cadrul strict al legii. — Crezi povestea asta? întrebă Armstrong. — Da, o cred, zâmbi Philip Lombard. Wargrave l-a ucis în toată regula pe Edward Seton, l-a ucis la fel de sigur ca şi cum i-ar fi înfipt pumnalul în piept! Dar a fost destul de deştept s-o facă din scaunul de judecător, cu perucă şi robă. Aşa că, în mod obişnuit, nu-i poţi reproşa mica lui crimă. Un gând trecu deodată ca un fulger prin mintea lui Armstrong: "Crimă la spital. Crimă pe masa de operaţie. În siguranţă — da, în perfectă siguranţă!" — ...De aici — domnul Owen; de aici — Insula Negrului, spunea Lombard. Armstrong trase adânc aer în piept. — Ajungem şi la asta. Dar scopul adevărat pentru care am fost adunaţi toţi aici? — Dumneata ce crezi? întrebă Philip Lombard. Armstrong începu să vorbească precipitat: — Să ne întoarcem o clipă la moartea acestei femei. Care sunt teoriile posibile? Rogers a omorât-o fiindcă i-a fost teamă că o să-l dea de gol. A doua

ar fi putut să fie. ca să poată fi o coincidenţă! Anthony Marston moare asfixiat. Mi se pare că cianura asta are nevoie de puţină explicaţie.... spuse Armstrong. Philip Lombard rânji : — De ce mă faci s-o spun eu. nişte negri mici de porţelan. adică? În nici un caz Anthony Marston. cianura de potasiu nu e un lucru pe care îl porţi în buzunarul de la vestă. III Doctorul Armstrong respiră adânc: — Şi nevasta lui Rogers? Lombard spuse rar: — Aş putea crede (cu greu.. — Nu eşti de părere? — Da. Doar dacă are de gând să prindă un roi de viespi. Erau precis zece. — Ori? Glasul lui Armstrong suna nerăbdător. când îţi stă pe limbă? Anthony Marston a fost ucis. Ori Anthony Marston avea intenţia să-şi facă seama înainte de a veni aici şi atunci a venit pregătit... nu pot decât să râd! Şi chiar aşa — de unde a făcut rost de otravă? După câte am auzit eu. ori.. fără nici o îndoială. Două sinucideri în 12 ore e puţin cam prea greu de înghiţit. Pot crede că Rogers i-a făcut de petrecanie neveste-si — dacă n-ar fi moartea neaşteptată a lui Marston. Aş putea crede (uşor) în sinuciderea nevestei lui Rogers dacă n-ar fi Anthony Marston. e-adevărat) în sinuciderea lui Anthony Marston dacă n-ar fi nevasta lui Rogers. sau înecându-se. zici că sunt opt? Doctorul Armstrong recită: Zece negri mititei au cinat sub luna nouă. un ajutor în elaborarea unei teorii. da. Dar ceea ce ne trebuie e o teorie în stare să explice cele două morţi — care s-au succedat aşa de rapid. spuse Armstrong. după cină. Şi dacă-mi spui că Anthony Marston. poate. iar madam Rogers s-a întrecut cu somnul. — Sinucidere? întrebă Lombard. ei bine. Şi repetă ce relatase Rogers despre dispariţia celor două figurine de porţelan. dacă n-ar fi fost moartea lui Marston.. aseară la masă. Unul s-a-ntrecut cu somnul şi-au rămar doar opt din ei. Şi acum. — Aş putea să-ţi dau. Philip Lombard rânji şi aruncă ţigara: — Prea se potriveşte al naibii de bine.. — Grădinarul zelos sau moşierul. — Nici un om în toate minţile nu ţine la el cianură de potasiu. Lombard murmură: — Da. Cei doi se priviră. Dar asta e meseria dumitale. Nouă negri mititei au stat noaptea după trei.. seara trecută.posibilitate: şi-a pierdut curajul şi a găsit singură o ieşire. s-a înfricoşat pentru că a omorât nişte copii şi în mod deliberat şi-a luat zilele. Unul însă s-a-necat şi-au rămas doar nouă. un taur tânăr fără nervi şi creier. .

eşti de acord.— Şi atunci? spuse Armstrong. N. Capitolul al optulea I Pe Blore l-au convins uşor.N. Micile aranjamente ale domnului Owen ies din nou la iveală. Va să zică. Cred — deşi nu sunt sigur — că se afla pe măsuţa de lângă fereastră. . Owen! Un necunoscut nebun în libertate! — Ah! Armstrong respiră uşurat. încă un soi de negru. spuse doctorul Armstrong. iar specialitatea bătrânului Wargrave este inactivitatea. Ne va trebui puţin timp ca s-o cercetăm. — Cred că e un lucru periculos. Femeilor mai bine să nu le spunem nimic. Iar Rogers se sperie şi el şi îi face seama neveste-si. Armstrong clătină capul a îndoială. Lombard îi luă vorba: — Ei. Dar cum a ajuns în paharul lui? — M-am gândit la asta. generalul e un ramolit. Dar îţi dai seama ce rezultă din toate astea? Rogers a jurat că nu mai e nimeni în afară de noi. Ce nebun de legat! Mai e însă ceva.. omule. Blore îi dădu imediat dreptate: — Da.. A fost imediat de acord cu argumentele lor. omul trebuie să fie un maniac furios! Philip Lombard vorbi cu un sunet nou în glas: — Un singur lucru l-a uitat. atunci. Omul e îngrozit. — Uite ce vreau să spun. — Care? — Insula asta nu e decât o stâncă goală.O. Domnul X! Domnul Owen! U. Totul în conformitate cu planul lui U. În acest timp. În curând o să-i dăm de urmă domnului U. a fost o pauză cam mare. Se potriveşte exact. el. Nu credeţi că Owen o fi avut ideea să facă această treabă printr-un locţiitor. minte! Armstrong dădu din cap: — Nu cred că minte. N. paharul a rămas pe una din mese. E scos din minţi de frică. — Ceea ce mi-aţi spus despre figurinele alea de porţelan schimbă totul. spuse Lombard. Cred că e bun la nevoie. Putem face treaba doar noi trei. Fereastra era deschisă. tânărul Marston se sperie şi se otrăveşte. — Rogers greşeşte! Sau poate.. înfierbântându-se. — Periculos? râse Philip Lombard. Nu e ceva pe care să-l porţi în mod obişnuit cu tine. Armstrong se îngălbenise. domnul Owen. Philip Lombard fu de acord: — N-a venit nici o barcă în dimineaţa asta. Owen. şi nevastă-sa pe insulă. După tărăboiul de aseară. Insula Negrului urmează să fie izolată până ce domnul Owen îşi va isprăvi treaba. — Îţi dai seama că. Negrul care şi-a băgat coada. ca să zic aşa? — Explică-te.. Nu trebuia uitată cianura. Cui i-e frică de lupul cel mare şi rău? Eu voi fi periculos când am să pun mâna pe el! — Ar fi bine să-l luăm şi pe Blore să ne ajute. Cât despre ceilalţi. În intervalul de timp dintre ultimul pahar şi cel dinainte. Marston a băut de câteva ori aseară. am uitat de cianură.

Armstrong tuşi: — S-ar putea să greşeşti aici. vorbi rar Armstrong. "Nu e normal. Nu facem decât turul insulei. stâncile coborau netede drept în mare. un revolver? — Am eu. — Nu cred ca ăsta să fie aşa. Cei trei bărbaţi explorau terenul atent şi metodic. Îşi drese glasul şi spuse pe un ton cu care încerci să legi o conversaţie: — V-aţi găsit un loc drăguţ. spuse Blore. Mergând pe ţărm. în sus şi în jos. N-are nimeni. ne agitam prin cameră. cercetând cu grijă orice fisură în vreo stâncă.. — Fără ca nici unul dintre noi să vadă? spuse neîncrezător Blore. Până la urmă. înspre coastă. Spuse pe un ton prea făcut ca să fie natural: — Totdeauna îl porţi cu dumneata? — Aproape totdeauna.. într-o pantă abruptă. liniştit. — Ce spunea? întrebă Lombard puţin curios. Generalul se încruntă: — Nu înţelegeţi nimic.. Discutam indignaţi. ajunseră în cele din urmă la locul unde generalul Macarthur şedea şi privea întinderea sărată. Blore se retrase.. — Oh. cei trei se simţiră puţin stingheriţi. Ne atacase pe toţi. Era multă pace aici. eram cu toţii preocupaţi de altceva. Cred că cineva putea s-o facă. Treaba se dovedi neaşteptat de simplă. din întâmplare. Blore spuse binevoitor: — Nu vă vom deranja. domnule. atât de puţin. ciocănind stâncile. Blore ridică din umeri. dacă nu se poate ascunde cineva pe aici. doctore Armstrong. Nu dădu nici o atenţie exploratorilor când aceştia se apropiară. cu clipocitul valurilor care se spărgeau de stânci.. parcă ar fi în transă sau aşa ceva". spuse Lombard şi îşi lovi buzunarul. domnilor. din punctul cel mai înalt până la marginea apei. cu ochii aţintiţi în depărtare.. . Blore. Generalul se încruntă. Mulţi nebuni ucigaşi sunt nişte oameni foarte liniştiţi şi la locul lor. Oameni chiar plăcuţi. Aruncă repede o privire peste umăr şi spuse: — Avem atât de puţin timp. ca să zicem aşa. le spuse: — E nebun. şi acum. II Cei trei bărbaţi porniră în recunoaştere pe insulă. ştiţi. spuse Blore şi adăugă: Ei bine. pe unde s-ar fi putut intra într-o peşteră. Am fost în câteva situaţii grele. Vă rog să plecaţi. Blore făcu ochii mari.. nu înţelegeţi deloc. n-are rost să vorbim cu el. Trebuie să insist ca să nu mă deranjeze nimeni. Dacă pe insula asta se ascunde nu nebun. — E adevărat. Bătrânul stătea foarte drept. — Păi. Ne frământam. să pornim. Pe insulă nu se vedeau pomi şi erau doar câteva tufişuri. Când îi ajunse pe ceilalţi doi. La nord-vest. probabil că n-ai fost niciodată într-o situaţie mai grea decât acum. Dar nu existau peşteri. — Fapt este că a făcut-o! Ei... gândi Blore.Cineva ar fi putut să verse cianură în pahar. probabil că are un întreg arsenal cu el ca să nu vorbim de cuţit sau de pumnale. preocupaţi de problemele noastre. Ne întrebam. spuse Lombard sec..

doctore. Şi vine furtuna. — Am putea să ne asigurăm în privinţa stâncii. Murmură: — Mă întreb. Blore spuse: — Am putea fi ca şi siguri.. — Cum adică? — De unde să ştiu? O glumă. se încruntă Lombard. Asta e! I-ai spus pe nume... La ce te gândeşti? Armstrong răspunse rar: — Mă gândeam tocmai cât de nebun e bătrânul Macarthur... În fine. — Nu văd nici o barcă de pescuit. Nu e decât un loc unde ar putea exista o adâncitură — puţin mai la dreapta. Unde s-ar putea ascunde? — S-ar putea să fie o scobitură în stâncă. Dacă li s-ar fi spus sătenilor că insula va fi izolată până ce necunoscutul domn Owen îşi va omorî în linişte toţi invitaţii — crezi că ar crede? — Sunt momente când nu pot s-o cred nici eu însumi. Lombard privea ţintă la cer. Nu se vedeau bărci în larg... Aruncă o privire în lături spre doctorul Armstrong şi spuse: — Eşti foarte tăcut. vorbi doctorul Armstrong. Cei trei se aflau în punctul cel mai înalt şi priveau spre ţărm. Vântul se înteţea. Norii începeau să se adune. spuse Lombard.. — Nenorocirea e că totul a fost probabil prevăzut. am fi cu toţii de mult spre ţărm. arătându-şi într-un rânjet dinţii. Lombard spuse pe un ton sec: — E mai uşor de crezut decât adevărul. Armstrong clătină din cap. şi probabil că nu vor fi luate în seamă nici semnalele.. spuse: — Şi totuşi. Şi totuşi. Dacă am avea acum o barcă. mă duc să văd dacă găsesc ceva.Blore dădu din umeri: — Ceva despre lipsa de timp. suntem izolaţi aici.. Vântul se înteţea. Deşi pare absurd — aşa cum se poate observa. În tot cazul... — Asta-i adevărat. Doctorul Armstrong se încruntă.. Ce păcat că nu se poate vedea satul de aici! Am putea semnaliza sau face ceva. doctore! Blore privea jos în apă. Dacă faceţi rost de o frânghie.. propuse deodată Lombard. — Mă îndoiesc. — Am putea aprinde un foc la noapte. III Cercetarea insulei era practic terminată. poate. — Şi crezi că vor înghiţi asemenea snoavă? îşi exprimă Blore îndoiala. S-ar putea ca sătenilor să li se fi spus că e un rămăşag în joc. mă puteţi lăsa pe mine în jos ca să ne asigurăm. chiar aici jos. E tare abrupt. . şi că nu vrea să fie deranjat. spuse Lombard. O porni repede spre casă. — Dacă am avea o barcă. Philip Lombard. am putea înconjura insula. Vreo istorie din asta prostească. în orice caz. — Presupun că nu s-ar putea căţăra nimeni până aici. spuse Blore.

.. nu-i aşa? E adevărat.. odată. spre mare. cred. soţia mea. eşti foarte tânără. O ştii foarte bine. am iubit-o pe Leslie. — Vreţi să spuneţi. vorbi generalul. — Nu vă înţeleg.. Merse spre capătul cel mai îndepărtat al insulei. Iar Emily Brent. liniştit. — Leslie. Ăsta e planul. ca să nu fie în bătaia vântului. Dar vine! Binecuvântata uşurare.. dumneata eşti! Ai venit. După o vreme Vera porni încet în jos. Generalul Macarthur spuse grav: — Nici unul dintre noi nu va pleca de pe insulă. Ceea ce nu-nţelegi.. Domnişoara Brent îşi aşezase şi ea un scaun după colţul casei. spuse Vera răguşit. cu iarbă de mare încurcată în păr. spuse el blând.. Vera se aşeză jos lângă el. — Înţelegi. Degetele i se frământau spasmodic. Generalul Macarthur dădu uşor din cap. De fiecare dată când se gândea la ea... când ştii că ai terminat cu toate — că nu mai trebuie să porţi povara. Pe terasa principală. stătea şi croşeta. Dar cred că ştii asta. După o vreme întrebă: — Vă place să staţi aici să vă uitaţi la mare? El dădu uşor din cap: — Da. o iubeam pe Leslie. — Da. şi de veselă. Tăcu o clipă. Dar ce aşteptaţi? — Sfârşitul.. poate. n-ai ajuns încă până aici... când o să murim cu toţii. O să simţi şi dumneata asta. judecătorul Wargrave se ghemuise într-un scaun. O iubeam.... L-am trimis . spuse el gânditor. "Ce ciudat! Parcă ar şti. Întoarse capul — în privire avea un amestec ciudat de întrebare şi înţelegere. era soţia dumneavoastră? întrebă Vera.." gândi fata. — Ah.. apoi urmă: Da. îngrozită.. — De aşteptat? spuse Vera brusc. Se uită fix la ea câteva clipe. E plăcut. O evitase pe Emily Brent cu un fel de aversiune înfiorată. Capul îi era bine vârât între umeri. Şi în imaginaţie văzu mâinile bătrâne ale judecătorului punându-şi în cap tichia neagră şi pronunţând sentinţa de condamnare la moarte. Vera se opri.. Edward Seton. Sigur. Stătea acolo şi croşeta. E un loc bun de aşteptat. — Da. Era atât de drăguţă. Simţi deodată că îi e frică de ostaşul acesta bătrân..IV Vera nu-şi găsise locul toată dimineaţa. — N-are rost s-o mai neg acum. care o făcu să tresară. unde un bătrân stătea privind ţintă orizontul. nu-i aşa? Cu toţii aşteptăm sfârşitul. Când se uită la el.. o faţă care fusese drăguţă odată — obraznic de drăguţă poate — şi care era acum dincolo de milă sau de groază... De asta am făcut ce-am făcut. Generalul Macarthur se mişcă la apropierea ei... senină. Vera părea că vede o faţă palidă înecată.... Vera văzu un om pe banca acuzaţilor — un tânăr blond cu ochii albaştri şi o faţă zăpăcită. Am iubit-o foarte mult. şi eram mândru de ea. calmă şi sigură de dreptatea ei. e uşurarea! — Uşurarea? făcu mirată Vera. — Ce vreţi să spuneţi? întrebă ea şovăind.

.. După câteva clipe. Blore.... nu sunt specialist în boli mintale. Ascultă.. vezi.. sunt îngrijorat. singur. — S ar putea să ai dreptate! La dracu. Uite. unde n-o mai puteam ajunge. Fiţi atenţi când o să smucesc frânghia.. Nici n-am avut o discuţie adevărată cu el... vine Lombard.pe Richmond la moarte. a fost o crimă. trebuie să fie cineva ascuns pe insulă. — Aş spune că suntem cu toţii.. Ştiu. nu ştiu.? V Când Blore se întoarse din casă cu o frânghie înfăşurată pe braţ. spuse Lombard....... — Ba nu ştiţi. n-am mai regăsit-o. Armstrong oftă uşor. — Pe urmă? vocea Verei devenise aspră. Ce-ai zice de Macarthur? Blore întrebă cu îndoială în glas: — Vreţi să spuneţi că el e criminalul? Armstrong începu... Se întoarce imediat. — Singur. repetă Vera. — O să cobor cât o să pot.. nu l-am studiat din acest punct de vedere.. ca un om care îşi revine. îi spuse generalul Macarthur. . Nu înţelegeţi nimic. — Ce-i cu el? Doctorul Armstrong spuse necruţător: — Noi căutăm un nebun. Generalul dădu din cap uşor... îl găsi pe Armstrong unde îl lăsase. În glasul lui Blore se simţea nesiguranţa: — Ramolit. Apoi a murit. Spuse deodată: — Nu ştiu ce vreţi să spuneţi! — Eu ştiu.. gânditor: — N-aş fi spus-o. Vera se ridică. Generalul Macarthur îşi întoarse din nou privirea spre mare. iar eu am fost totdeauna un om supus legilor.. Blore întrebă cu sufletul la gură: — Unde e domnul Lombard? Armstrong spuse cu nepăsare: — S-a dus să-şi verifice o teorie... Doctorul dădu nerăbdător din mână. N-am regretat. Presupun că. Plecase parcă departe. desigur. — Şi dumneata o să fii bucuroasă când va veni sfârşitul. Spunea foarte încet şi blând: — Leslie. Părea că uitase de prezenţa fetei în spatele lui.. da! Dar n-aş fi spus. Crimă. sigur. Legară frânghia cu grijă. Dar pe atunci nu părea aşa. copila mea.. Nu mă refeream la asta.. Mă gândesc la bătrânul Macarthur. Curios.. Nu cred. şi am rămas singur. — Sigur.. în vreme ce stăteau observând mişcările lui Lombard. Dar. Părea nedumerit şi puţin amărât. S-a schimbat totul. Nu ştiu dacă Leslie a bănuit vreodată. — Nu ştiu. privind ţintă adâncurile. mi-am spus. Dar pe urmă. într-un fel. Nici o clipă. iar ecoul îi răspunse dinspre stânci.. "I se cuvine". înţelegi. Dar..

Dar n-aş avea încredere în el nici o clipă. nu-i aşa? Glasul îi suna ciudat. Armstrong nu părea prea sigur. Blore pufni. lipsită de ascunzişuri. fără îndoială! Dar obişnuinţa n-o să-l facă să aducă tot echipamentul ăsta aici! Numai în cărţi oamenii poartă revolvere cu ei. aşa ca să se afle în treabă. Asta-i situaţia. Îşi şterse fruntea transpirată.. După o pauză. Câteva clipe au fost foarte ocupaţi. n-are unde să fie. În timp ce urcau spre etaj. ai adus cu dumneata un revolver? Armstrong îl privi uluit: — Eu? Doamne fereşte! De ce aş fi făcut-o? — Dar Lombard de ce şi-a adus? — Obişnuinţa. — Rogers e un majordom de prima clasă. Trecură întâi prin cele câteva dependinţe şi apoi îşi îndreptară atenţia asupra clădirii propriu-zise. — Îmi închipui că a avut o viaţă aventuroasă. fostul inspector spuse iar: — Dar e un tip ciudat.. Blore mormăi ceva. presupun. spuse doctorul Armstrong. . Apoi spuse: — Nu ştiu. îl lăudă Armstrong. După o vreme apăru şi el pe marginea stâncii. prin fereastra de pe palier îl văzură pe Rogers ducând o tavă cu cocteiluri pe terasă. Dacă nu e în casă. Dar nicăieri nu existau ascunzători. — Pariez că unele din aventurile sale au rămas destul de ascunse.. — Aş zice că a făcut ceva alpinism în viaţa lui. Trecură întâi pe la parter. Philip Lombard spuse vesel: — Minunat lucru e un servitor bun! Îşi vede de treabă cu o înfăţişare impasibilă. Doctorul Armstrong dădu din cap încurcat. trebuie s-o recunosc. continuă: — Spune-mi. — Cum adică? În glasul lui Armstrong se simţea îndoiala. Şi deodată frânghia se smuci. — Ei! spuse el. Căutarea lui era amănunţită şi-şi dădură seama îndată — zadarnică. spuse Blore. VI Casa au cercetat-o uşor. pe care l-au descoperit în bufetul din bucătărie. şi o provizie de praf de puşcă.. Se aplecară şi urmăriră ce făcea Lombard. foarte bine. şi un sac de dormit. exact. Blore spuse: — Sunt obiceiuri şi obiceiuri! Domnul Lombard îşi ia cu el un revolver în locuri pustii. fu de părere doctorul Armstrong. Planul casei era simplu. Ştiţi ce cred? — Ce? — E ceva putred în el. După o tăcere. Au folosit şi metrul lui Rogers.Blore spuse: — Coboară ca o pisică. Imediat ce tensiunea slăbi. doctore. — Poate. fără nimic întortocheat — o linie modernă.

Intrară în primul dormitor. erau din nou pe palier. — E o scăriţă aici. pe furiş. — Îmi pare rău. — Cred că de asta ne-am gândit că trebuie să fie un străin care umblă .. Deschise uşa cu zgomot şi se repezi înăuntru. — Mulţumesc domnule. De pe chipul ei teama dispăruse. Un pas uşor. Lombard ridică un deget în sus. spuse Rogers. — Acum. — E chiar în dormitorul lor. cât mai încet puteţi.. Se opri. Se opriră din nou pe micul palier din faţa camerei de serviciu. ascultaţi. şopti Blore. spuse Blore. Vezi-ţi de treabă. auziră un zgomot de sus.. Aş vrea să ştiu ce drog a fost. — Rogers ăsta se mişcă al naibii de repede. În cameră era Rogers. Sigur. Nici unul nu l-am auzit urcând. care îi răspunse: — Sigur. furişat. zise Blore. cu braţele pline de haine. Armstrong îl strânse de braţ pe Blore. Nu mai era decât Vidul. — Duce la camera de serviciu.. — Desigur! şopti şi Blore.. îl lămuri Armstrong. Cinci minute mai târziu. — Trebuie să fie vreun ungher — sub acoperiş — pentru cazan. Armstrong se duse spre pat şi ridicând cearceaful se uită la faţa liniştită a moartei.. — Păcat că n-am cu mine ce-mi trebuie.. cineva se mişca încet. era cineva în cameră. Rogers.— Şi nevastă-sa era o bună bucătăreasă. În camera unde se află cadavrul nevestei lui Rogers. VII Blore a fost primul care şi-a revenit: — Scuză-ne. domnilor. Tocmai îmi luam lucrurile. sus. Acum câteva clipe era în grădină. Un loc mai bun n-ar fi putut să-şi găsească! Cine s-ar fi dus să caute acolo? Şi acum. Se furişară hoţeşte sus. Cea mai mică... pe urmă ieşi din cameră cu braţul plin de lucruri şi coborî scările spre etajul de jos. — Linişte. Îl auziră cu toţii. deasupra capului. regretă Armstrong... şopti Armstrong. Blore se chinuia cu zăvoarele unei lucarne. Nu se ascundea nimeni — nici o ascunzătoare posibilă. Pasul se auzi din nou. Cred că n-o să spună nimeni nimic dacă o să stau şi eu într-una din camerele de oaspeţi libere de la etajul de jos. Se auzea parcă un scârţâit slab înăuntru. Apoi se întoarse spre ceilalţi: — Hai să isprăvim. Presimt că n-o să găsim nimic.. Da. Masa de aseară. I se adresase lui Armstrong.. E cel mai bun loc — şi singurul! Şi cum stăteau acolo. se scuză Rogers. etc.. cu ceilalţi doi pe urmele sale. Evita să se uite la forma acoperită de pe pat.. Toţi trei se opriră brusc.. deasupra capului.. rezervorul de apă. Am auzit mişcându-se cineva aici şi am crezut că..

— Nevasta lui Rogers? — Da.. Blore dispăru într-o întunecime adâncă.. amândoi. — Nu s-ar fi putut să fie un accident? întrebă Lombard cu îndoială. nu-i aşa. Anthony Marston nu era un tip care să se sinucidă. Blore se înroşi şi mai tare: — Ascultaţi. S-ar putea. Nu trebuie să vă pierdeţi capul. Erau murdari. doctore. plini de pânze de păianjen. — Al dracului de ciudat accident. Blore pufni. ca să zic aşa? — Nu înţeleg ce vrei să spui. recunoşti? Armstrong îl privi ţintă: — Narcotic? Ce vrei să spui? — Aseară. da.. furios. — A.. Doctorul Armstrong făcu un efort să zâmbească şi rezultatul fu un zâmbet cam strâmb. Spuse.. i-ai dat nişte narcotic.. iar feţele le erau posomorâte. ştii... mormăi el. Capitolul al nouălea I Lombard vorbi rar: — Va să zică ne-am înşelat. şi se opri. După o clipă adăugă pe un ton rece. — S-ar fi putut. argumentul e valabil. Un calmant inofensiv. Am făurit un coşmar de superstiţii şi închipuire.. Făcu o pauză şi apoi continuă: Cât despre femeia aceea. vorbi doctorul Armstrong. ştiu ceva despre sinucideri. nu-i aşa. Dumneata singur ai spus că i-ai dat ceva de dormit. Blore arăta puţin încurcat. muşcător: — Sau insinuezi că i-am dat intenţionat o doză prea mare? — Ascultaţi aici. neconvins. Peste cinci minute trei oameni stăteau pe palier şi se priveau. Insinuarea e ridicolă. — Şi totuşi. aproape lăsând să-i scape cuvintele: — Ascultă. exact? — O doză uşoară de trional.. tot timpul. numai pentru că a existat coincidenţa celor doi morţi. Lombard scoase o lanternă din buzunar şi îl urmă. — Ce era. spuse Lombard. ca ăsta să fi fost un accident? — Un accident? Cum adică? întrebă Lombard. spuse repede Philip Lombard. nu i-ai dat cumva o doză prea mare. replică tăios Armstrong. Ce dracu! sunt doctor. vorbi Armstrong grav.. Faţa şi aşa congestionată i se înroşi şi mai tare. Un preparat complet inofensiv. să faci o greşeală? Lucruri dintr-astea se întâmplă câteodată. ce să mai lungim vorba. prietene. Nu se afla nimeni pe insulă în afară de ei opt.pe aici. — Doctorii nu-şi pot permite să facă greşeli de felul acesta. — N-am făcut nimic de felul acesta. . Ce-ar fi să nu ne mai azvârlim unul altuia acuzaţii? Blore spuse deodată: — N-am spus altceva decât că doctorul a făcut o greşeală..

alături de voi toţi. tot bănuitor. Ei. Şi-n definitiv. — Te-ai ferit de noi? insistă Blore. De fapt. — O.. Lombard ridică din umeri. atunci. nu eşti chiar aşa de prost cum pari. Lombard dădu din cap. domnule Lombard. aş vrea să ştiu de ce ţi-ai adus un revolver cu dumneata dacă veneai doar într-o vizită de agrement? — Ai vrea. Cele o sută de guinee n-au fost decât momeala pe care domnul Owen a folosit-o ca să mă prindă în capcană. nu mi-a mai spus nimic. nu. — Bine. spuse Blore apăsând asupra cuvintelor. aş vrea. Eram strâmtorat.. zise Blore. Blore făcu un pas înainte. Philip Lombard se întoarse repede spre Blore: — Ce rost are atacul ăsta? Suntem cu toţii în aceeaşi barcă. Spuse rar: — Pentru că suntem într-o capcană — pot s-o jur! Moartea nevestei lui Rogers! A lui. ce-i cu revolverul? Lombard zâmbi: — L-am adus fiindcă mă aşteptam să nimeresc într-o încurcătură.. aşa că am primit. încheie Lombard cu un rânjet. Expresia feţei lui Lombard se schimbă. — Ei? îl îmboldi Blore nerăbdător. De unde era să ştiu că tocmai seara trecută nu se va ivi situaţia pe care fusesem chemat s-o înfrunt? Am rămas în umbră şi am spus o poveste care nu mă angaja deloc. Armstrong păli. — Într-un fel. Furios.. Lombard vorbi rar: — V-am lăsat să credeţi că am fost invitat aici ca toţi ceilalţi. spuse Lombard. da. — Asta-i tot. — Aseară nu ne-ai spus asta. Blore nu părea prea convins: — De ce nu ne-ai spus toate astea aseară? — Dragul meu.. domnule Lombard. dar sunt lucruri pe care vreau să le ştiu... Anthony Marston! Negrii care dispar de pe masa din sufragerie! . — Ei. dacă ar fi să credem placa aceea de patefon. Trebuie să ne unim. gândeşti altfel? îl întrebă doctorul Armstrong cu oarecare şiretenie. Nu e chiar adevărul adevărat. — Dar acum. şi unul dintre ele se referă la dumneata! Lombard ridică din sprâncene: — La mine? — Da. Lombard spuse pe neaşteptate: — Ştii. — Se poate. Mi-a oferit o sută de guinee ca să vin aici şi să fiu cu ochii în patru — zicea că auzise de mine că aş fi un om de nădejde într-o situaţie dificilă. Devenise întunecată şi aspră. Blore. A fost mut ca un peşte. Spuse cu voce groasă: — Jurământ fals? E o minciună murdară! Poţi încerca să-mi închizi gura.. cu pumnii strânşi. dă-i drumul. dar probabil că ţi-a mai spus şi altceva. se amestecă şi doctorul Armstrong.— N-ar fi prima pe care aţi face-o.. am fost trimis aici de un evreu — Morris îl cheamă. — Da. serios? — Da. Puteam să primesc sau să refuz — astea i-au fost cuvintele. ai parcă şi dumneata pe conştiinţă un mic jurământ fals. Acum cred că sunt în aceeaşi situaţie cu toţi ceilalţi.

. Intră şi judecătorul Wargrave. aş zice. îl asigură Lombard. măsurat. azi. Spuse repede: — Sper că nu m-aţi aşteptat. — Da. — Pare o masă foarte bună. gongul sună solemn. Am întârziat? — Nu eşti ultima. spuse: — Aţi avut. şi fructe conservate. Am pus şi brânză. Avem şuncă şi limbă rece. Mergea cu pas rar. Nici generalul n-a venit încă. foarte bine zis.O. pe o insulă unde poţi rămâne izolat o perioadă considerabilă de timp. Pe când ieşea din sufragerie. Lombard dădu aprobator din cap. Ciudat ghinion. aş spune. spuse Lombard. De afară se auzea vântul bătând în rafale scurte. domnule — tot felul de conserve. Nu cred că poate să audă gongul de acolo. E un lucru necesar. celor cinci oameni din jurul mesei le venea greu să întreţină conversaţia. II Rogers stătea lângă uşa sufrageriei. şi am fiert nişte cartofi. Când cei trei coborâră scările. o dimineaţă activă. deci? — E multă mâncare. domnule. Ezită o clipă. apoi spuse: Pare puţin cam distrat. limbă rece sau şuncă? III După toate aparenţele. Tremurând puţin. înaintă vreo câţiva paşi şi spuse cu voce joasă. care se pierdeau apoi în depărtare. mâna domnului Owen se vede clar — dar unde naiba e domnul Owen? Jos. Proviziile rezistă. chemându-i la prânz. remarcă: — Se schimbă vremea. Vera Claythorne intră grăbită. Dumneavoastră ceilalţi puteţi începe masa. Rogers murmură: — Sunt îngrijorat că Fred Narracott n-a venit azi. sau mai aşteptaţi? — Generalul Macarthur e pe malul mării. iar valurile au crestele albe. Cămara e foarte bine aprovizionată. şi biscuiţi. doamnă. Domnişoara Brent intră în cameră. o linişti Emily Brent.. da. se oferi Rogers repede. În glasul lui se simţea o plăcere puţin răutăcioasă. Luând loc la masă. Aruncând pe sub sprâncenele-i stufoase priviri repezi celorlalţi ocupanţi ai sufrageriei. Rogers se întoarse spre domnişoara Brent: — Să încep să servesc. spuse Vera. ciudat ghinion.. Respira puţin cam greu. Scăpase un ghem de lână şi răsucea acum firul cu grijă. Se aşezară în jurul mesei. pare-se.. Vera zise: — Vine furtuna. Vântul bate destul de tare. spunând: — Mă duc eu. prevenitoare: — Sper să fiţi mulţumiţi de masă. În timp ce-i urma pe cei trei în sufragerie. — Cobor să-l anunţ că masa e gata. îl auzi pe Rogers spunând: — Ce doriţi. . Doctorul Armstrong se ridică de pe scaun.

care o surprinse chiar şi pe ea. — Mort! Cuvântul izbucni de pe buzele Verei. uitându-se la ploaia care şiroia. Răspunse: — Nu e vorba de un atac de cord sau de altceva în genul acesta. adunând farfuriile murdare. Rogers. . Domnişoara Brent croşeta. Spuse pe un ton de conversaţie: — Ieri... Ca printr-o înţelegere comună. Deodată. Acum puteau să audă cu toţii paşii care alergau pe terasă. judecătorul Wargrave stătea în balansoar. tocmai venisem să văd. o găsi tot acolo. — Generalul Macarthur. Doctorul Armstrong apăru.. Ploaia a început să cadă cu trăsnete şi tunete. După ce-l mai examină o dată. Şapte oameni se uitau unul la altul şi nu ştiau ce să-şi spună. Uită-te şi dumneata.. pătrunzătoare: — Ei. Tresări văzând-o. — Da. în trenul de Plymouth. Vera Claythorne stătea în picioare lângă fereastră. Vera răspunse: — Ai dreptate. domnişoară. Ochii-i pe jumătate închişi se deschiseră când doctorul intră în cameră. zise: — Ah. Stăteau cu toţii în hol. Îi găsi pe toţi ceilalţi adunaţi în salon. La celălalt capăt al camerei.. era un bătrân care tot zicea că vine furtuna. se opri. Sunt numai şapte. ştiură — ştiură fără să le spună nimeni. Desertul stătea neatins pe bufet. îngrozită: — Aleargă cineva... Macarthur a fost izbit cu o măciucă sau cu ceva asemănător în moalele capului. recunoscu Armstrong.. Lombard se plimba agitat în sus şi-n jos. mort. cu respiraţia tăiată. Întrebă cu o voce clară. se ridicară în picioare. Vera se duse la masă. Privind-o întrebător. Peste câteva minute... Se făcu o pauză — o pauză lungă. cu mâinile pe genunchi. Vera Claythorne se întoarse deodată şi intră în sufrageria pustie. În clipa aceea. IV Furtuna izbucni chiar când corpul bătrânului fu băgat în casă. În timp ce Blore şi Armstrong urcau pe scări cu povara. Spuse cu o voce ciudată.. cu farfuriile în mână. V Generalul Macarthur fusese întins în patul lui. Rogers se mişca în jurul mesei. Grozav se mai pricep la vreme aceşti bătrâni lupi de mare. Armstrong ieşi din cameră şi coborî.Blore intră şi el în discuţie. Era aşa cum o lăsaseră. doctore? Armstrong era foarte palid.. când Rogers intră încet.. Cu un glas aspru. Un murmur uşor se stârni în jur. dar vocea clară a judecătorului se ridică din nou: — Ai găsit arma cu care a fost lovit? — Nu.. Blore se aşezase pe un scaun. Stăteau privind spre uşă.

Aş fi putut să vă spun că toate cercetările pe care le faceţi vor fi zadarnice. v-o spun. dacă pot să mă exprim aşa. Anthony Marston. — Acum ştim exact cum stăm. părerea mea categorică este că domnul Owen (să-i zicem cu numele pe care şi l-a ales el însuşi) este pe insulă. nici mai mult. un fals negru mititel. Spuse uşurel: — În sensul în care înţelegi dumneata. abţinându-se de la orice activitate evidentă. Acest lucru e limpede. nu. Nu încăpea nici o îndoială. cu uşurinţa firească — a unei îndelungi practici pline de autoritate. nu. Spuse: — Dragă domnişoară. spuse liniştit judecătorul Wargrave.. Fără îndoială că aţi ajuns şi la o oarecare concluzie cu privire la scopul pe care l-a urmărit domnul Owen atunci când ne-a atras pe această insulă. Suntem cu toţii într-un pericol grav.. Dregându-şi vocea. nici mai puţin. Dintre cele zece persoane venite pe această insulă. Judecătorul continuă: — Aţi ajuns şi dumneavoastră. în timp ce stăteam pe terasă. domnilor. nu există decât o singură cale pe care acest plan să poată fi îndeplinit. Dar asta nu schimbă cu nimic situaţia. unul este. Toată dimineaţa Wargrave stătuse ghemuit în scaun.— Eşti totuşi sigur de cele spuse? — Foarte sigur. Scopul dumneavoastră era absolut limpede. Judecătorul tuşi: — Aproape sigur. Vera a fost cea care izbucnise — într-un vaiet aproape. Judecătorul întoarse spre ea o privire pătrunzătoare. Cu toate acestea. VI — Oh. Rămân şapte.. spuse din nou: — În dimineaţa aceasta.. urlă Blore răguşit. Unul dintre noi e U. trei sunt absolvite. Nimeni! Judecătorul îşi mângâia bărbia. Dintre aceştia şapte. nici sinucidere. pe terasă. decât o execuţie judecătorească pentru nişte crime unde legea nu poate face nimic. nu. spuse Philip Lombard. Preocuparea noastră de bază e acum — să ne salvăm viaţa.N. Făcu o pauză şi privi în jur: — Sunteţi cu toţii de acord? . Dată fiind împrejurarea în care ne aflăm şi care nu e. la aceeaşi concluzie ca şi mine — şi anume că moartea lui Anthony Marston şi a nevestei lui Rogers n-a fost nici accident. Owen. Domnul Owen este unul dintre noi. nu e cazul să refuzăm a privi faptele în faţă. fără îndoială. nu. Acum lua conducerea. el era cel care prezida. Fără doar şi poate. Domnul Owen n-a putut veni pe insulă decât într-un singur fel. Cercetaţi insula ca să daţi peste un ucigaş necunoscut? — Exact. v-am observat activitatea. — E un nebun! Un lunatic. Şi nu ştim care. Am ajuns la aceeaşi concluzie dis-de-dimineaţă. nevasta lui Rogers şi generalul Macarthur sunt în afara oricărei bănuieli. Armstrong spuse cu o voce tremurătoare: — Nu e nimeni pe insulă. Nu mai exista nici o îndoială acum asupra celui care luase în mână întreaga situaţie.

judecătorul Wargrave îl opri şi spuse liniştit: — O să ajungem îndată acolo. adăugă uitându-se la Blore — poliţişti! — În orice caz.. Şi dacă.. am o idee foarte bună. Judecătorul dădu satisfăcut din cap: — Atunci.. Nu a spus adevărul. haideţi să examinăm dovezile. tot ce vreau să stabilesc este dacă suntem toţi de acord cu faptele. spuse Armstrong. pe care tribunalul îl cunoştea atât de bine: — Trebuie să înţeleg de aici că. — Din nefericire.. Emily Brent. care continua să croşeteze spuse: — Argumentele dumitale par logice.— E fantastic — dar cred că ai dreptate. suntem cu toţii în aceeaşi situaţie.. acidă. din punct de . Pentru început. că o femeie ar fi fost în stare. dragul meu domn. femeile nu sunt supuse maniei omuciderii? Lombard spuse iritat: — Fireşte că nu. dacă vreţi să ştiţi. — Dar cu ce poţi să dovedeşti? întrebă tăios Blore. Şi de. A recunoscut-o singur.. murmură Vera.. spuse el. pe baza unor dovezi aflate în posesia noastră? Doctorul Armstrong spuse repede: — Sunt un profesionist bine cunoscut. parcă voiai să spui ceva. după părerea dumitale. nu există decât un singur mod de a acţiona şi pe care putem să-l adoptăm. doctore Armstrong.. se declară de acord şi Blore.. Ceea ce şi făcu.. Pentru moment. Ai ceva care să-ţi întărească povestea? Judecătorul tuşi. cu totul de acord. — Nu pot să cred. un gest al mâinii judecătorului îl opri pe vorbitor înainte de a termina ce avea de spus. aseară. Judecătorul Wargrave. Wargrave se întoarse spre Lombard: — Dumneata? — De acord.. fu de părere Lombard. Spuse pe tonul acid. Nu pot. asta nu dovedeşte nimic! Se cunosc cazuri de doctori care au înnebunit. Judecătorul îşi înălţă sprâncenele.. După mine.. scurt şi succint. Blore respira greu: — Lombard are un revolver. Şi de judecători. există vreun motiv pentru a suspecta pe cineva în mod special? Domnule Blore. Însăşi ideea că pot fi bănuit de. Philip Lombard zâmbi dispreţuitor: — Cred că e cazul să mai explic o dată. Judecătorul Wargrave rosti cu vocea sa liniştită şi clară: — Şi eu sunt o persoană bine cunoscută! Dar... domnule. Sunt de acord că unul dintre noi e posedat de diavol. Nu există decât cuvântul nostru pe care ne putem bizui. cu aceeaşi voce subţire. Cu un gest brusc.. cred că femeile ar trebui scoase din cauză. pare cu greu posibil. Din nou. Există cineva pe care îl putem absolvi categoric de bănuială. Se opri. Dar totuşi. Se aplecă puţin: — Nici unul dintre dumneavoastră nu şi-a dat încă seama de situaţia specială în care ne aflăm.. — Nu e nici o îndoială.. se întoarse spre Armstrong: — Crezi.

Judecătorul Wargrave îşi răsuci gâtul de iască. că nu sunteţi jignită de insistenţa mea că toţi în egală măsură putem fi bănuiţi? Emily Brent nu-şi întrerupse croşetatul. să dea lovitura care l-a omorât pe bietul Macarthur? Doctorul răspunse calm: — Fără nici o îndoială că da. Nu se uită în sus. Dar apreciez faptul că suntem cu toţii străini unul faţă de altul şi că în aceste circumstanţe nimeni nu poate fi scutit de bănuieli fără dovada cea mai convingătoare. Groaza de aseară a neveste-si s-ar putea explica prin certitudinea că Rogers . aşa cum am mai spus. Nu te-am acuzat. Judecătorul Wargrave spuse: — Dumneata iei drept dovezi toate cele auzite. Vera gândi: "Se uită la mine ca la un specimen.vedere fizic. Nu poate fi vorba de vreo absolvire numai pe baza caracterului sau a situaţiei sociale. sau fiindcă dorea să-şi ia una mai tânără şi mai drăguţă. sau fiindcă no mai plăcea. Iar cealaltă — nevastă-sa a fost una dintre victime. având un instrument potrivit.. — Nu are cap — asta-i una. tinere. hai. cum ar fi un baston de cauciuc sau o măciucă.. apoi vorbi rar: — Celelalte două morţi au fost provocate prin administrarea de otrăvuri. după părerea mea. prea slabă.. — Adevărat? Şi pe ce motive? vru să ştie judecătorul. Rogers pare să fie destul de bine scos din cauză. Se înclină spre domnişoara Brent: — Sper. domnişoară Brent. Şi — gândul o surprinse — nu mă place prea mult!" Pe un ton măsurat.. Dar nu pot să mi-l închipui pe acest dement domn Owen împărţind o dreptate aiurea şi începând cu propria-i nevastă pentru o crimă făptuită de amândoi. ar putea să-l dea de gol. Era privirea lipsită de patimă a cuiva de multă vreme obişnuit să cântărească omenirea în balanţă. Sprâncenele judecătorului se ridicară din nou: — Pe vremea mea. Ochii judecătorului se întoarseră încet până se opriră asupra ei. pentru a-l pune pe Rogers în aceeaşi situaţie cu noi. — Ce facem cu Rogers? întrebă Lombard. cu totul absurdă pentru oricine îşi cunoaşte cât de cât caracterul. — Ar fi fost nevoie de un efort excesiv? — Deloc. un diavol printre noi. — Ce prostie! ţipă Vera furioasă. judecătorul spunea: — Dragă domnişoară. suntem înţeleşi. să zicem! Dar nu în acest caz! Pot să cred că Rogers şi-a omorât nevasta de teamă că aceasta. Judecătorul se uită la el fără să clipească: — Cum adică? — Ei bine. Judecătorul spuse: — Atunci. — O! Sunt de acord.. Or — şi aici nimeni nu poate să mă contrazică — asta poate şi un copil. desigur. Uciderea soţiei e perfect posibilă — aproape firească. Nu ştim dacă Rogers şi nevastă-sa au conspirat să-şi omoare fosta stăpână. Există.. Spuse rece: — Ideea de a fi acuzată că am luat viaţa aproapelui meu — şi încă a trei — este. S-ar putea să fie vorba de o declaraţie falsă. te rog încearcă să-ţi stăpâneşti simţămintele. câţiva oameni au fost aduşi în faţa judecăţii sub acuzaţia de a-şi fi omorât nevestele — şi au fost găsiţi vinovaţi.

Nu-mi amintesc dacă Rogers era în cameră. domnişoara Brent. şi care nu ar fi putut avea prilejul de a da lovitura care l-a omorât pe generalul Macarthur? Faţa greoaie a lui Blore se lumină. e absolut deplasat! Jur că doza pe care i-am dat-o femeii era perfect. inspectorul Blore. O persoană aflată în cameră ar fi putut face asta mai uşor. S-a spus încă de aseară că cineva din afară i-a putut turna ceva în pahar. nu poţi să nu recunoşti că faptele trebuie privite în faţă. era poruncitoare. Mai simplu: se află printre noi cineva care n-ar fi putut. Persoanele care se impun evidenţei sunt bărbat-su şi doctorul. punctul meu de vedere este că nu există excepţii. Vera spuse mânioasă: — N-am fost nici o clipă în apropierea bietei femei! Puteţi jura cu toţii acest lucru. domnişoara Claythorne şi domnul Lombard de a administra otrava? Poate fi vreunul dintre noi în întregime absolvit? Făcu o pauză: Cred că nu. Ceea ce trebuie să examinăm acum este posibilitatea de a elimina una sau mai multe persoane pe bază de fapte. acceptă Lombard. Vocea calmă şi rece continuă: — Indignarea dumitale e foarte firească. Fără nici o excepţie. Oricare dintre ei ar fi putut face asta la fel de uşor. — Bine. sub nici o formă. Judecătorul Wargrave aşteptă o clipă. Ne-am dus cu toţii în camera de alături. Armstrong sări în picioare. În obrajii Emilyei Brent apărură pete. Se opri din croşetat. — Doctore Armstrong! Vocea calmă. În ce-l priveşte pe tânărul Marston. să administreze cianură lui Anthony Marston sau o doză prea mare de somnifere nevestei lui Rogers. aşa da. nu cred că e ceva de făcut. — Oare simpla omenie e o crimă? . Se aplecă înainte.nu e sănătos la minte. — Protestez.. pe motive de caracter. Owen e unul dintre noi. dar cu siguranţă că oricare dintre noi ar fi putut-o face... ori Rogers aţi fi putut administra cu cea mai mare uşurinţă doza fatală. Ce posibilitate am fi avut eu. Hai să vedem. Ceea ce preocupa atunci pe toţi era problema de unde venea vocea pe care tocmai o auzisem.. apoi spuse: — Atât cât mă ajută memoria. Asta e problema. Judecătorul Wargrave spuse: — Aşadar. dumneata. domnule. faptele s-au petrecut după cum urmează — vă rog să fiu corectat dacă greşesc. erai aplecată asupra femeii de pe sofa. cu excepţia domnişoarei Brent. Doctorul se opri cu un gest brusc în mijlocul propoziţiunii. care a rămas în camera asta — singură cu femeia inconştientă. Nevasta lui Rogers a fost ridicată pe canapea de Anthony Marston şi de domnul Lombard. N. domnişoară Brent.. Să luăm acum în consideraţie situaţia celorlalte persoane prezente. L-a trimis pe Rogers după brandy. Oricare dintre noi. U. — Ei. poziţie sau probabilitate. Cu toate acestea. necruţătoare continuă: — Când ne-am întors apoi în cameră. Ori dumneata. După o pauză. înainte de a şi-l fi umplut ultima oară. spuse el.. iar doctorul Armstrong a venit lângă ea. — E o injurie! Vocea calmă. continuă: — Să luăm acum cazul nevestei lui Rogers. Tremura.. acidă. să fie cum zici dumneata.

Vorbea tare şi se vedea limpede că jubilează. — Şi asta ne duce — unde? întrebă Blore. — Nu înţeleg. fără pasiune. — Dar. Dar lucrul nu e cert. În afară de asta. obiectă Lombard. nimeni dintre noi n-a părăsit camera în care ne aflam. Îţi convine — ei? îi spuse Lombard. depinde de persoana respectivă." Credeţi măcar o clipă că n-ar fi înghiţit ascultătoare. spuse el. Din nou Armstrong se întunecă la faţă de mânie. — Asta o afirmi dumneata. doctore. ori a domnului Lombard ar fi fost neobişnuită — ca să nu spun mai mult — dar cred totuşi că vizita ar fi fost primită fără a trezi vreo bănuială. — Nu. Judecătorul spuse: — Cineva ar fi putut să iasă din dormitor — mai târziu. Judecătorul Wargrave spuse: — Sus. fără a fi văzut. Era somnoroasă şi docilă. Şi iar vocea aceea rece. timp de câteva ceasuri după aceea. nu poţi să ştii cum reacţionează. Femeia a băut puţin brandy şi curând după aceea. Admit că probabilitatea nu e prea mare. Philip Lombard spuse: — Nu cred nici o clipă această poveste. interveni Emily Brent. E în funcţie de reacţia personală a pacientului faţă de acel medicament.. în camera ei. spuse Blore. o tabletă. doctore. tresări Blore. Să presupunem că în clipa aceea s-a auzit un ciocănit la uşă şi cineva a intrat aducându-i. deşi din nou. nevasta lui Rogers stătea culcată în pat. fireşte. cred. preciză judecătorul Wargrave. Sunteţi de acord. Calmantul pe care i-l dăduse doctorul începuse să-şi facă efectul. ar fi putut foarte bine să toarne ceva — înainte de a intra în cameră. Oricine ar fi putut urca atunci în dormitorul femeii. Fireşte că apariţia mea sau a domnului Blore. Faptele — de ele trebuie să ne ocupăm. da. Doctorul Armstrong se mişcă. Până ce nu i-ai prescris unui pacient de mai multe ori un medicament. Apoi a intrat în cameră Rogers cu brandy-ul. Blore îşi mişcă picioarele şi se încruntă. că lucrurile s-ar fi putut petrece aşa cum am spus eu. — Aşa s-a întâmplat. A urmat moartea lui Marston şi restul. pe domnul Lombard. în care. fără măcar să se gândească? Se făcu tăcere. femeia ar fi trebuit la acea vreme să doarmă adânc sub influenţa narcoticului pe care i l-ai dat! — După toate probabilităţile.. Şi asta ne scoate din joc pe judecător. VI . — Dar atunci ar fi fost Rogers acolo sus.— Nu fac decât să stabilesc faptele. îi opri cuvintele pe buze: — Acuzaţiile reciproce nu duc la nimic. judecătorul Wargrave murmură: — Oare? Trebuie să luăm în consideraţie orice eventualitate posibilă. soţul ei şi doctorul Armstrong au ajutat-o să se culce. iar doctorul Armstrong i-a dat un calmant. pe mine şi pe domnişoara Claythorne. Ţintindu-l cu o privire rece. sau nişte picături cu mesajul: "Doctorul spune să luaţi asta. Rogers s-a dus până jos să facă curat în sufragerie şi în cămară. Apariţia domnişoarei Brent sau a domnişoarei Claythorne într-o astfel de misiune n-ar fi produs nici o surpriză în mintea pacientei. Trebuie uneori să treacă mai mult timp până să-şi facă efectul un calmant. Absolut exact. hai să spunem.

Făcu o pauză şi continuă: — Ajungem acum la moartea generalului Macarthur. — Nu aveam ceas. Lombard spuse zâmbind: — Am vrut să văd ce posibilitate există de a semnaliza prin heliograf spre uscat. dumneavoastră doi aţi fost tot timpul împreună? Armstrong răspunse aprins: — Sigur. Pot s-o confirme. — Te-ai dus în casă după o frânghie. — Eu am fost cu domnul Lombard şi cu doctorul Armstrong toată dimineaţa. Rog pe oricine consideră că are un alibi să-l spună. — Şi ai stat acolo până la prânz? — Da. voi declara că nu am un alibi valabil. — Parcă nu te-am văzut acolo. Nu există decât cuvântul meu că nu am părăsit terasa. Judecătorul spuse calm: — Câteva clipe. dar au existat. la soare. spuse doctorul Armstrong. Judecătorul Wargrave întrebă: — În lipsa inspectorului Blore. doctore Armstrong? — N-am spus decât că ai lipsit cam mult. înspre răsărit. Eu am rămas pe loc. — Exact. — A trebuit s-o găsesc. Prea puţin ca să făptuiască o crimă. care s-a produs azi dimineaţă. — Ţi-a trebuie cam mult timp. m-am dus..Mângâindu-şi buzele.. M-am dus drept în casă şi m-am întors imediat înapoi. eram după colţul casei. — Sigur. vă asigur. câteva intervale de timp când nu m-a observat nimeni şi când aş fi putut să cobor spre mare. cu o voce clară: — Am fost cu domnişoara Brent la începutul dimineţii.. să-l omor pe general şi să mă întorc la scaunul meu. Trebuie să existe dovada. îmi închipui. — Nu.. O precizare prea vagă. — Domnişoară Claythorne? Vera răspunse fără greutate. Am stat pe scaunul acela de pe terasă toată dimineaţa până a bătut gongul. După aceea am stat pe terasă. — S-a uitat vreunul dintre dumneavoastră la ceas? întrebă judecătorul. aprobă Armstrong... Mi-am petrecut dimineaţa stând pe terasă şi meditând asupra situaţiei speciale în care ne aflăm cu toţii. Ştiţi asta. În împrejurările de faţă. spuse Blore. După aceea am . Se întoarse spre silueta ţeapănă care croşeta: — Domnişoară Brent? — M-am plimbat cu domnişoara Claythorne până în vârful insulei. Adică. explică Philip Lombard. Am lipsit doar câteva clipe. Voiam să găsesc locul cel mai bun. nu-i aşa? Nu poţi să găseşti un colac de frânghie într-o clipă. la adăpost de vânt. — Nu. nu este de ajuns. Lombard s-a depărtat câteva clipe... În ceea ce mă priveşte. judecătorul Wargrave spuse cu înfăţişarea sa atât de inumană şi lipsită de pasiune: — Ne-am ocupat de cea de a doua crimă şi am stabilit că nici unul dintre noi nu poate fi complet absolvit de bănuială. Blore se înroşi: — Ce dracu vrei să spui.

. Judecătorul începu: — Am cercetat împrejurările în care s-au petrecut cele trei crime — cât de bine ne-a stat în putinţă. Lombard murmură către Vera Claythorne: — Urmează tragerea concluziilor.. — Era înainte de a fi vorbit noi cu el sau după? întrebă Blore. — Nu ştiu. Chemat în faţa "curţii".. Nu avem nici o dovadă cu privire la identitatea respectivei persoane. e datoria noastră să suspectăm pe fiecare dintre noi. una este un criminal periculos şi probabil dement. Paza bună trece primejdia rea. Apoi. chiar înainte de prânz. Judecătorul dădu din cap: — Ce ai făcut pe urmă? — M-am întors înapoi spre casă. Deşi în unele cazuri probabilitatea exclude implicarea unora. Vera spuse cu voce joasă: — Spunea că o să murim cu toţii. Când Rogers termină ce avea de spus. când a aranjat masa pentru dejun. Deşi mă îndoiesc că mărturia sa va adăuga ceva la ceea ce ştim până acum. Evitaţi orice risc şi fiţi cu ochii-n patru. Asta-i tot. Putea să jure că fuseseră opt figurine de porţelan pe masa din sufragerie. În această conjunctură. cred. Apoi m-am dus spre mare şi am stat de vorbă cu generalul Macarthur.. De acum înainte. am ieşit din nou şi m-am plimbat în sus. Nu se uitase pe fereastra niciodată în timpul dimineţii şi nu văzuse nimic care ar fi putut avea vreo legătură cu moartea generalului Macarthur.hoinărit puţin. era foarte ciudat. Între timp.... tot ce putem face este să discutăm ce măsuri putem lua pentru a intra în legătură cu cei de pe ţărm şi a cere ajutor. V-aş ruga pe toţi să vă gândiţi la aceasta cu atenţie şi să-mi daţi orice sugestii vă vin în minte.. Judecătorul Wargrave o întrerupse: — Cât era ceasul? Pentru prima dată. Adusese cocteiluri pe terasă înainte de masă şi apoi se dusese sus să-şi mute lucrurile din mansardă în altă cameră. Judecătorul Wargrave tuşi. Vera răspunse vag: — Nu ştiu. m-a îngrozit.. Philip Lombard murmură încetişor: — Onorata curte se retrage.. Judecătorul Wargrave îşi mângâie bărbia: — Rămâne Rogers. răspunse Vera tremurând. prin spatele casei. sau poate mai puţin. Rogers nu avu decât foarte puţine de spus. Îmi reafirm convingerea fermă că din cele şapte persoane adunate în această cameră. se făcu o pauză.. Am fost teribil de agitată toată ziua. întrucât victimele nu bănuiau nimic. nu putem afirma totuşi cu hotărâre că vreo persoană poate fi considerată ca absolvită de orice complicitate.. Era. Cam o oră înainte de prânz. Până acum. Fusese ocupat toată dimineaţa cu treburile gospodăriei şi cu pregătirea mesei. spunea că aşteaptă sfârşitul. iar în cazul când acesta întârzie (ceea ce este foarte posibil datorită stării timpului). ucigaşul a avut o sarcină uşoară. — Cum adică era ciudat? dori să ştie judecătorul. . dregându-şi glasul. vă previn pe toţi să fiţi în gardă... ce măsuri trebuie să luăm ca să ne aflăm în siguranţă. M-a.

— Exact.. dacă este unul dintre ei. cred. pare de necrezut! Philip Lombard făcu o strâmbătură: — Toată povestea e de necrezut! Dar. te vei trezi şi vei lua ceaiul de dimineaţă. aş face-o numai pentru ceea ce aş putea scoate din ele. ca pe omul care a pus să se înregistreze placa aceea de patefon. cine crezi că e? Philip Lombard rânji deodată: — Trebuie să înţeleg că ne-ai exclus pe noi doi? E perfect. s-a substituit lui Dumnezeu Atotputernicul câteva luni în fiecare an.. Trei crime până acum. Dar. Imediat se va auzi o bătaie în uşă. ca o persoană dezechilibrată. e bătrân şi a prezidat ani de zile curţi de judecată. Logic. va să zică ne eliminăm pe noi şi ne concentrăm asupra celor cinci tovarăşi de prizonierat. nu mai încape nici o îndoială.. Asta ţi se poate urca la cap în cele din urmă. Stătea cu Philip pe pervazul ferestrei din salon. iar vântul vâjâia în rafale puternice. Adică. Vera spuse. Vera se-nfioră: — E ca într-un coşmar. Pari să fii una dintre cele mai sănătoase şi mai tefere fete pe care le-am întâlnit. Vera spuse: — Mulţumesc. fără absolut nimic pe care să mă bizui.. ca să încep cu ceva. ştii. cu puteri de viaţă şi moarte — şi . Nu mai e vorba acum de accidente sau sinucideri. domnişoară Claythorne.. aş vota pentru Wargrave! — Oh! Vera părea surprinsă. după moartea lui Macarthur. coborând glasul: — Dacă. Afară ploua cu găleata. care se loveau de geamuri. Se gândi câteva clipe şi apoi spuse: De ce? — Greu de spus exact. Acest masacru în masă nu e în obiceiul meu. îţi aminteşti.. Dacă ar fi să comit una sau mai multe crime. Mi-aş pune reputaţia în joc că eşti întreagă la minte. nu-mi întorci complimentul? Vera ezită o clipă. Bun. Eu ştiu foarte bine că nu sunt ucigaşul şi nu te văd nici pe dumneata. — E greu de hotărât. totuşi nu te pot vedea ca. — O.. dar nu se va întâmpla aşa. Cu un zâmbet cam strâmb... Care dintre ei este U. că pentru dumneata viaţa omenească nu e ceva sfânt. spuse el cu înţelegere. E precis crimă. Vera îi luă vorba din gură: — Şi totuşi. N. ghicind aşa. Owen? Ei bine. apoi spuse: — Ai recunoscut. Ajungi să te vezi atotputernic. Philip Lombard îşi plecă uşor capul într-o parte înainte de a-i răspunde. şi acu. şi totuşi. cum aş vrea să fie adevărat! Philip Lombard spuse grav: — Da. Vera. are dreptate.. Suntem cu toţii în acest coşmar! Şi trebuie să fim cu multă băgare de seamă de acum înainte.Capitolul al zecelea I — Crezi ceva din toate astea? întrebă Vera. Şi tot nu cred că astfel de lucruri se pot întâmpla! — Ştiu. — Ei. Apoi spuse: — Vrei să spui dacă cred că bătrânul Wargrave are dreptate când spune că e unul dintre noi? — Da.

doctorii lucrează prea mult. afară doar dacă n-a fugit iepureşte până acolo şi înapoi. zău aşa. Dar asta nu înseamnă că ştiu ceva sigur. Blore rosti.. Rogers îşi şterse fruntea de transpiraţie.. nu poţi trece cu vederea că singurul lucru pe care ştim absolut că l-a luat nevasta lui Rogers este somniferul dat de el! — Da. l-aş fi pus ultimul dintre toţi. un fel de Judecător Extraordinar. Spuse răguşit: — E ca într-un coşmar. asta e. — Da. am vrea s-o ştim cu toţii. dar mă îndoiesc că e într-o formă atât de bună ca să facă asta şi să nu arate nici un semn de oboseală. Ex-inspectorul Blore expuse: — Ehei... nu.. răspunse ea fără nici o ezitare. Şi apoi.. s-ar putea să vrei să faci un pas înainte şi să devii Justiţiar. Vera insistă: — Dacă un doctor ar înnebuni. va să zică crezi că a făcut-o atunci? Îţi trebuie mult sânge rece pentru asemenea ispravă.. Spuse: — Aşa. — Dar aveţi o părere. tocmai asta e întrebarea! — Unul dintre noi. nu! Două dintre morţi au fost provocate prin otrăvire. — Ştii. S-ar putea să greşesc. — Dar dumneata pentru cine votezi? — Pentru doctorul Armstrong.. Mâinile îi stăteau încleştate pe bucata de piele de lustruit pe care o ţinea în mână. şi fac eforturi prea mari. spuse rar Vera. a zis domnul judecător. spuse Rogers cu şiretenie. dar mă îndoiesc că l-ar fi putut ucide pe Macarthur. Şi apoi. domnule Blore. nu-i aşa? — S-ar putea să am. omule.. Cine e diavolul cu chip de om? — Asta. persoana în chestiune este un tip foarte stăpân pe sine.. uitându-se la el cu curiozitate: . Tot ce pot să spun e că. admise Blore. nu-i o idee rea. e adevărat. Asta indică mai degrabă un doctor. A avut mai târziu prilejul.. Vera dădu din cap: — Oh. recunoscu Lombard. — N-a făcut-o atunci. Poate declara sub jurământ că generalul era mort de o oră. spuse Blore. ar trebui să treacă mult timp până când cineva ar începe să bănuiască.dacă creierul tău are o fisură. Philip scoase din nou un fluierat uşor. Dar cine anume? Asta vreau să ştiu. Mă întreb. cred că e posibil. N-ar fi avut vreme în intervalul acela scurt cât l-am lăsat singur.. — Când? — Când s-a dus să-l cheme pe general la masă. domnule Blore? Asta vreau să ştiu: cine este? Faţa lui Rogers era chinuită. Aveţi o părere.. Lombard fluieră încet: — Doctorul? Ştii. spuse. foarte. şi cine-l poate contrazice? Philip se uită gânditor la ea. Vera spuse nerăbdătoare: — Dar ce risca? Este singurul om de aici care are cunoştinţe medicale. dacă am dreptate. — Da.. II — Cine este.

revăzând întreaga afacere. Se minunase adeseori de acest fapt în cariera sa profesională. Îşi luă Biblia şi se aşeză lângă fereastră.. că o anumită persoană este indicată foarte clar. eu n-aş spune asta. Dar mi se pare. O inteligenţă de duzină. Uite-l pe el. Armstrong se uită ţintă la el. aşa cred... Fiindcă n-am nici o idee.. O deschise. spuse doctorul. III Doctorul Armstrong spuse cu violenţă: — Trebuie să scăpăm de aici. — Desigur. trebuie.. . aşa cum se cer la tribunal. Dar nu trebuie să neglijezi faptul că erau complet nepregătiţi pentru atac. — N-avem nici măcar o idee cine ar putea fi.. Doctorul Armstrong îşi lăsă capul în mâini şi gemu: — Şi între timp. Spuse: — Nu înţeleg.. Da. după o clipă de ezitare. Dintr-un sertar scoase un carnet cu coperţi negre. Se juca cu şnurul de la ochelari. putem fi ucişi cu toţii în pat? — Sper că nu. Apoi. Armstrong îl privi ţintă: — Vrei să spui că dumneata ştii? Judecătorul Wargrave spuse prudent: — Dacă-i vorba de dovezi concrete. Judecătorul îşi mângâie bărbia şi murmură: — O. — Nu afirm. Doctorul Armstrong spuse amar: — Ce putem face? Mai devreme sau mai târziu. Trebuie să luăm toate precauţiile posibile pentru ca un asemenea lucru să nu se întâmple. ştii. şi totuşi cu un simţ de autoconservare mult inferior. că sunt câteva lucruri pe care le putem face. Judecătorul Wargrave se gândea: "Ucişi în pat! Doctorii ăştia sunt toţi la fel — gândesc în clişee. numai dacă stă vântul. că m-aş pricepe să ghicesc cum va fi vremea. IV Domnişoara Brent urcă sus în dormitor. desigur.. începu judecătorul Wargrave. Noi suntem preveniţi.. trebuie. spuse el. Nu ştiu nimic. Rogers? Valetul dădu din cap şi vorbi răguşit: — Nu ştiu. mai tânăr cu vreo douăzeci de ani decât judecătorul. Doctorului Armstrong îi trecu prin minte că un bătrân ca judecătorul ţinea mai mult la viaţă decât un tânăr." — Nu uita că sunt de pe acum trei victime..— Dumneata ai vreo părere. Cu orice preţ! Judecătorul Wargrave se uita gânditor pe fereastra salonului.. Dar aş spune că e foarte puţin probabil să ajungă aici o barcă — chiar dacă s-ar cunoaşte situaţia în care ne aflăm — în mai puţin de 24 ore. recunosc că n-am nici una.. şi atunci. — Cred. zise judecătorul Wargrave. Şi asta mă scoate din minţi. de frică. o lăsă la o parte şi se duse spre măsuţa de toaletă.

— A dispărut. cam fără şir: — Scuzaţi-mă.. După dejun. Ceainicul ăla e prea greu. Era tulburat. a dispărut. Cu o exclamaţie mânioasă. draga mea. Femeia mai în vârstă răspunse: — Nu.Îl deschise şi începu să scrie: S-a întâmplat ceva îngrozitor.. — Dintr-o pânză impermeabilă. Toată lumea era în salon.. care de obicei detesta ceaiul. Vera se duse spre masa de ceai. domnule.. da. O bănuiam.. pe furiş.. Camera păru deodată mai veselă. vă rog. tresăriră cu toţii. Am fost peste tot să trag toate perdelele.) Nu mai încape nici o îndoială că a fost omorât. Sigur. Stăteau îngrămădiţi cât mai aproape unul de altul.. dar ştie cineva. Doctorul Armstrong povesti o anecdotă. Privirea îi deveni vagă şi ceţoasă. se trezi. scrise: NUMELE UCIGAŞULUI ESTE BEATRICE TAYLOR. V Furtuna creştea. Philip Lombard spuse ceva hazliu. Rogers întrebă: — Să trag perdelele? O să fie ceva mai plăcut. (Vărul lui e căsătorit cu Elsie Macpherson. În această atmosferă relaxată apăru Rogers. . Reveneau iarăşi la normal. trase câteva linii peste literele inegale.. tremurate şi risipite. domnule.. sorbea încântat. Vântul urla izbindu-se de casă.. Primind aprobarea. Rogers? — Nu mai e. Se priviră unii pe alţii. ce s-a întâmplat. Creionul îi juca ameţit între degete. domnule! — Ce fel de perdea era? se interesă Blore. Umbrele se mai risipiră. Care dintre noi este? Toţi se întreabă. Judecătorul Wargrave. Se asorta cu faianţa roşie. Blore răspunse. Deodată. ale ultimei propoziţii. Se auzi zgomotul şi clinchetul voios al porţelanului. Şi mi-am rătăcit două gheme din lâna mea gri de croşetat. se observau. judecătorul ne-a spus câteva lucruri foarte interesante. Şi. de un roşu aprins. Asta înseamnă că unul dintre noi e posedat de diavol. domnişoară Brent? întrebă Vera Claythorne... Ceai! Binecuvântatul ceai de după-amiază. Dar numai eu ştiu. Închise ochii. — O. Stătu câtva timp nemişcată. toarnă-l dumneata. strâmbe. Se uită la carnet. Când Rogers aduse tava cu ceai. până mâine furtuna o să treacă şi o să vină cineva — o să vină o barcă. Generalul Macarthur a murit. Vorbi nervos.. iar cea din baie nu mai era acolo. Spuse cu glas şoptit: — Am scris eu asta? Eu? Înseamnă că încep să înnebunesc. Sunt tare necăjită. trase perdelele şi aprinse luminile. cu perdeaua de la baie? Lombard ridică brusc capul: — Perdeaua de la baie? Ce dracu vrei să spui. — Turnaţi dumneavoastră ceaiul. Cu litere mari de tipar. — Şi a dispărut? întrebă Lombard. E convins că ucigaşul e unul dintre noi. cu o tresărire.... — Azi dimineaţă era acolo? întrebă judecătorul Wargrave. domnule.

Dădu dlin cap. spuse Blore. n-are importanţă. puneţi chiar un scaun în faţa uşii. La ora nouă. Apoi se auzi vocea judecătorului: — Nu e nevoie. Cele două femei urcară sus. Să ne vedem toţi cu bine dimineaţă! Rogers ieşi din sufragerie şi se furişă puţin pe scări. Lombard şi Blore le însoţiră. Emily Brent se ridică în picioare. spuse Vera. Un rânjet brusc îi transformă faţa. Auziră zgomotul a două zăvoare trase şi a două chei răsucindu-se în broască. Mulţumesc domnule. — E în regulă. cel puţin noaptea n-au de ce să se teamă. totul era pregătit pentru dimineaţă. Judecătorul spuse grav: — Noapte bună. Există mijloace de a se deschide uşile pe dinafară. Oricum. Mâncară. — Da. şi la urma urmei. Murmură: — O să am grijă să nu mai facă nimeni vreo poznă în noaptea asta.. domnilor. spuse Rogers. împreună. cei doi bărbaţi le văzură intrând fiecare în camera ei şi închizând uşa. Da. zise Lombard. murmură. domnule. să vă sfătuiesc să vă încuiaţi uşa. Fusese o masă simplă. Stând în capul scărilor.. Văzu patru siluete intrând pe patru uşi. VII După o oră. ce-i cu asta? E o nebunie. auzi răsucindu-se patru chei şi zgomotul a patru zăvoare. se strânse masa. unde aranja masa pentru dimineaţă. Ieşi închizând uşa în urma lui. tensiunea era aproape prea mare ca să poată fi suportată. Îi auzi oprindu-se pe palierul de deasupra. urcară să se culce şi cei patru bărbaţi. Uită povestea asta. necazul cu dumneata e că ştii prea multe! murmură Lombard. — Mă duc să mă culc. — Mai mult. vălul groazei se lăsase din nou. — Şi eu. mai ales din conserve.. Iar se observau unul pe altul pe furiş. în salon. — Dragul meu Blore.Blore spuse greoi: — Ei. Din sufragerie. domnilor. Nu poţi să omori pe nimeni cu o perdea. În cameră. cred. . Începu să coboare şi celălalt îl urmă. Urcară toţi. Pe urmă. Blore spuse cu un rânjet: — Nu mai e nevoie să le spui să-şi încuie uşa! — Ei. Ochii i se opriră pe suportul de sticlă din mijlocul mesei şi pe cele şapte figurine de porţelan. Rogers îi văzu urcând. dar toate sunt aşa. Se înapoie în sufragerie.. VI Veni şi ora mesei.

Vera Claythorne era îmbrăcată. Am avut eu grijă. Nu e nici la el în cameră. Apoi rosti: — Unde dracu poate să fie? Undeva pe insulă? Aşteaptă-mă să-mi pun nişte haine. Se ridică în cot şi ascultă.. Spuse foarte încet: — Cred că e timpul să fac ceva. Blore înjură printre dinţi. — Ce s-a întâmplat? întrerupse Blore scurt. La nouă şi jumătate stătea pe marginea patului uitându-se la ceas. Nu auzea căzând ploaia. Îşi spuse: "N-o să mai umble nimeni la negrii ăia în noaptea asta. Apoi. Vântul se mai potolise parcă. La zece fără douăzeci şi cinci bătea la uşa încuiată de la camera lui Blore. Avea părul ciufulit şi ochii încă tulburi de somn. se pregăti de culcare. încuind uşa şi trăgând zăvorul. asta arată că ai conştiinţa curată. Aici nu exista decât o singură posibilitate de ascunzătoare. Îl duse la ureche. Trecu pe rând pe la uşile încuiate. Lombard răspunse: — Te-a chemat cineva. Grupul începu să caute prin casă. vântul bătea mai tare. şi se uită în el imediat. Nici ceainicul nu e pus. Vezi dacă ceilalţi ştiu ceva.. ducându-se spre cealaltă uşă care da spre hol. aşa cum spusese . stingând luminile. Unde-i Rogers? Philip Lombard spuse: — Doar ecoul îţi răspunde: "Unde-i?" — Ce vrei să spui? întrebă celălalt tăios. dar sufla încă. o încuie şi puse cheia în buzunar. o trase. şifonierul cel mare. la fel ca şi Blore. încuie uşa de la cămară. Philip Lombard aprobă. sau ţi-a adus ceaiul? Ştii cât e ceasul? Blore se uită peste umăr la un mic ceas de voiaj de lângă pat. — Vreau să spun că Rogers lipseşte. Camera Emilyei Brent era goală. nici în altă parte. Camera lui Rogers. Pe Armstrong îl găsi treaz şi aproape îmbrăcat. Philip Lombard spuse afabil: — Ai dormit douăzeci şi patru de ore? Ei.. şi nici focul de la bucătărie aprins. care-i era caracteristic. Apoi. Adormise din nou. Pe urmă." Capitolul al unsprezecelea I Philip Lombard obişnuia să se trezească în zori. ca de lup. Acesta deschise cu prudenţă. a trebuit să fie trezit din somn. se grăbi în sus pe scări spre noul lui dormitor. Judecătorul Wargrave. La fel se întâmplă şi în dimineaţa aceea. — Zece fără douăzeci şi cinci! N-ai crede că am putut să dorm atât.. La ora opt.. Apoi buzele i se desfăcură în acel zâmbet curios.Traversând camera.. dar Lombard nu-l auzea.

spuse Lombard. Avea încă în mână toporişca cea mică. Un topor mai mare. Blore mormăi: — L-ai văzut cumva pe Rogers? Domnişoara Brent ridică sprâncenele. — Marea e la fel de furioasă. îl găsiră şi pe Rogers. Blore. Nu-ţi dai seama că e curată nebunie? — Te asigur. că am fost foarte atentă. iar briciul. — Ai hoinărit singură pe insulă. nu l-am văzut în dimineaţa asta... a rotit toporul o dată şi l-a pocnit în cap. stătea rezemat de uşă. — Ar fi putut s-o facă aseară. Vera vorbi încet. îmbrăcat. Ucigaşul s-a furişat probabil în spatele lui. spuse Emily Brent. — Era nevoie de multă forţă. — S-a trezit totuşi. şi ne pândeşte? — Dragă fată. sunt gata să cred orice despre oricine. în timp ce omul stătea aplecat. după câte văd. era goală. Blore presăra făină peste coada toporului. care se alăturase şi el grupului. — Ha. De ce? Judecătorul Wargrave. cu tăişul năclăit. La şirul de ceşti de pe bufet. N-aş crede să poată porni azi vreo barcă. Se vedea că în pat dormise cineva. II Curând după aceea. spuse Armstrong. — Trebuie să fie afară pe insulă. care era deschisă. pămătuful şi săpunul erau ude. îmbrăcat şi cu dantura pusă. dar tot nebărbierit. Armstrong spuse grav: . Sfatul meu e să stăm împreună până îl găsim. În mijlocul mesei erau numai şase figurine de porţelan. privind la farfuriile şi tacâmurile aranjate cu grijă. bărbierit. Intrară cu toţii în cameră. cu o voce pe care încerca s-o facă hotărâtă şi sigură: — Nu crezi că se ascunde pe undeva.. Se duse spre uşa de la sufragerie. Vera fu prima care observă. spuse Lombard. Se potrivea prea bine cu rana adâncă de la ceafa lui Rogers. Avea pe ea o haină de ploaie. fu de părere Armstrong. Emily Brent intră pe uşa din faţă. căutând amprente. La suportul de pâslă pregătit pentru cana de cafea.. — Rogers? Nu. — Negrii! Priviţi! urlă. a pus masa pentru micul dejun. Îl apucă pe judecător de braţ şi strânsoarea degetelor ei atletice îl făcu pe bătrânul domn să se strâmbe de durere. unde se dusese să taie surcele pentru focul din bucătărie. III — E absolut limpede. îi spuse Lombard. spuse: — Unde s-a dus domnişoara Brent? Asta e alt mister. Era în mica spălătorie din curte.Philip Lombard. doctore? întrebă judecătorul Wargrave. mai greu. domnule Blore. undeva. le spuse ea. Dar chiar când ajunseră în hol. domnişoară Brent? o întrebă Blore. cobora scările.

Nu e al naibii de caraghios?. Se uită repede în jur. O ştiu toată pe dinafară.— Ar fi putut s-o facă şi o femeie.. Dar şocul acesta brusc i s-ar putea întâmpla oricui. Glasul îi era din nou calm şi controlat — glasul unei profesoare de sport energice.. Rămase nemişcată o clipă. Ridică mâna şi o lovi hotărât peste obraz.. Rogers tăiase câteva lemne înainte de a fi fost omorât. Şi nu trebuie să uitaţi că toţi bolnavii mintali au o forţă de nebănuit. echilibrată. În timp ce fata intra în bucătărie. Şase negri mititei se jucau c-un stup. doctore. Albine.... spuse Philip Lombard. a înnebunit sub ochii lor. stupi. sau trei sferturi de oră. nu înţelegeţi? N-aţi citit poezia aceea idioată? E sus în fiecare dormitor. Blore se ridică în genunchi.. cu mintea întreagă. pusă acolo ca s-o studiaţi. Coada toporului a fost ştearsă după aceea. ai procedat cum trebuie.. Nu e caraghios?.. spuse: — Domnişoara Brent şi cu mine o să vă pregătim micul dejun.. nefiresc: — Nu vă holbaţi aşa! Ca şi cum aţi crede că sunt nebună. dacă asta vrei să spui. stridentă.. Vera Claythorne stătea în curte. şi înghiţi.. albine! Oh. spuse Emily Brent.. să zicem o jumătate de oră.. sănătoasă.. Se auzi un hohot de râs — se întoarseră brusc.. De-asta întreb. ca să aprindem focul? Pe obraz se vedeau urmele roşii ale mâinii doctorului. vă spun. Vom căuta să fim cât mai repede gata. dar genul ăsta de femeie are adesea multă forţă musculară. Vera tăia slănina... Şi strofa următoare. IV . să aduceţi câteva surcele. Se întoarse şi. Ce vă întreb e destul de normal. sunt albine aici pe insulă?. Le adunară şi le duseră în bucătărie. Puteţi. zguduită toată de hohote de râs: — Sunt albine pe insula asta? Spuneţi-mi! Unde ne ducem după miere? Ha! ha! Se uitau la ea fără să înţeleagă. Vera respiră greu.. roiuri.. — Fata ar fi putut-o face cu uşurinţă — e un tip atletic. Judecătorul aprobă gânditor. Începu din nou să râdă sălbatic. suspinând: — Nici o amprentă.. scuzându-se parcă: — Trebuia! Isteria ne mai lipsea acum.... Doctorul Armstrong se apropie de ea.. apoi spuse: — Mulţumesc. Striga din toate puterile cu o voce ascuţită. Am fi putut să înţelegem de la început dacă am fi avut minte.. Blore spuse: — Ei. mă simt bine acum. Armstrong se declară de acord: — O. Vera Claythorne şi Emily Brent se retrăseseră în bucătărie. Vera şi Emily Brent erau ocupate: domnişoara Brent aprindea focul. — Nu e un tip isteric. traversând curtea spre bucătărie.. sughiţă. nu. Domnişoara Brent pare destul de şubredă. Armstrong răspunse.. Şapte negri mititei despicau surcele groase. Părea că fata asta sănătoasă. netoţii. Apa o să fiarbă repede. Continuă pe acelaşi ton strident... O fată bună. — Vă mulţumesc.

ştii. vreau să spun. la care te aştepţi. nu se apucă de omorât pe scară largă. Adăugă cu un rânjet uşor: — Încântat că nu mă mai suspectezi.. cu şorţul ăla. ceva de acelaşi gen! Stă în camera ei. revolverul ăla... Făcu o pauză. şi pe urmă când..Ex-inspectorul Blore îi spuse lui Philip Lombard cu glasul răguşit... Domnişoara Brent n-ar fi avut nevoie să colinde pe-afară câteva ceasuri după aceea. Adică. Philip zise gânditor: — S-ar putea să mă-nşel. crede că e unealta lui Dumnezeu.. ucigaşul lui Rogers a avut grijă să fie găsit în pat.. am văzut-o atât de liniştită şi senină. Cea din urmă. sau n-ai spus-o.. Părea de necrezut.. şi ţinând seama că probabil vom fi amândoi nişte cadavre înainte de sfârşitul zilei de mâine — ce zici. Celălalt dădu din cap: — Rogers a fost omorât în timp ce tăia lemne pentru foc — adică imediat după ce s-a sculat. Aşa de necrezut. al nevestei lui Rogers cred. intrând în bucătărie.. scăzut: — Ştii ce cred? — Întrucât abia aştepţi să-mi spui.. Făcu o pauză şi continuă: Sper că nici dumneata nu mă crezi vinovat.. numai între noi. Din nefericire.. Manie religioasă. s-a dovedit. Dar Blore continuă.. Dacă vrei să ştii ce cred eu. nu merită să mă ostenesc să ghicesc. Blore.. Ex-inspectorul Blore nu era omul care să înţeleagă o aluzie fină. şi citeşte Biblia. şi povestea ciudată pe care ai spus-o. sau aşa ceva. în afară de fiica lor şi de femeia de serviciu. n-ar fi putut s-o facă.... încât au achitat-o. respectabilă. Dar niciodată n-au găsit altă explicaţie.. eşti un actor straşnic şi îmi scot pălăria în faţa dumitale. Ar face-o numai dacă ar şti că n-are de ce să-i fie frică. e ceva natural.. nu crezi? — Se poate. spuse laconic Philip Lombard. Tot ce pot spune e că dacă dumneata eşti criminalul. Nimeni în casă.. i-ar fi frică să plece hoinărind de una singură..... — Dar nu înţelegi. amândoi omorâţi cu un topor..... Nici un semn de tulburare. dar nu cred că ai destulă imaginaţie pentru treaba asta. fireşte.. Blore urmă: — Dar cealaltă! Aşa de îngrijită şi mironosiţă.. spunând: "Micul dejun e gata într-o jumătate de oră". Blore.. ai dat atunci o depoziţie falsă? . Fiica era o fată bătrână.. Continuă greoi: — A fost un caz în America. apoi spuse: M-am gândit la asta când am văzut toporul. în sfârşit. femeia asta e nebună de legat! Multe fete bătrâne apucă pe drumul ăsta. Dar îmi dau seama acuma că greşeam. Coborî vocea: Şi acum.. sforăind. greoi şi perseverent: — Şi pe urmă a fost afară. Philip Lombard oftă şi spuse: — Asta nu prea e o dovadă concludentă de dezechilibru mintal. ea a apucat-o pe drumul acela.. e o idee la care nu m-am gândit... spunea că s-a dus să se uite cum e marea.. — Da. Fata. În plină zi.. Blore spuse cam jenat: — Te-am bănuit pe dumneata la început. cu izbucnirea ei isterică. cu haina de ploaie.. Un bătrân cu nevasta... dacă ea însăşi e criminalul. ci se cam scrântesc la cap.. Dacă vrei să ştii părerea mea. domnule Lombard? Dacă femeia ar fi nevinovată.

nu-mi plac pariurile. de pe urma acestei fapte.. plutind. în cele din urmă..Blore se mişcă stânjenit de pe un picior pe altul.Dacă ar fi vreun martor... Banda m-a mituit. — . cum o durea... Blore se înroşi. dragă Blore.. Nişte ticăloşi. se gândea: "De ce m-am purtat ca o isterică? A fost o greşeală. dacă vrei să ştii.. ăsta a fost ghinionul dumitale... Unde era? Ce făcea? Era logodit.. O lăudaseră pentru curajul şi sângele ei rece. — Oh... şi l-am trimis la răcoare. dar cred că o să scap şi din asta. — Nu atât cât s-ar fi cuvenit. Doamne. ce vrei să spui? Philip Lombard îşi arătă dinţii: — Vreau să spun. sfârşi Lombard cu un rânjet. Se lăsase dusă de val." Doar se lăudase întotdeauna cu echilibrul ei! Domnişoara Claythorne a fost minunată. Fii calmă.. iertaţi-mă.. Ei. — Ei... se arde pâinea! Vocea Emilyei Brent era aspră.. aşa e. însurat? — Vera. — A mea? Blore îl privi ţintă.. vrei să spui. Vera. Şi chiar aşa. sau ea. — Al meu? Al lui.. Crezi că am să-l urmez pe Rogers şi pe ceilalţi? Nu-s eu ăla! Mă păzesc foarte bine.. toată banda asta a lui Purcell! Am fost totuşi avansat. În cele din urmă spuse: — Se pare că acum nu mai are nici o importanţă. Întrebă furios: — Dar dumneata? Chipul lui Philip Lombard se înăspri. Owen poate să te prindă-n cursă oricând va voi el.. n-o să-mi poţi plăti. Deoarece se pare că. — Ce? — Lipsa dumitale de imaginaţie o să te facă o ţintă absolut sigură. ... şi-a păstrat capul. se sfârşise. — Şi al dumitale. Numai Hugo nu. V Ouăle erau în tigaie.... Ce proastă sunt! Emily Brent ridică ultimul ou din grăsimea care sfârâia. calmă. dacă mori. Rămâne doar între noi doi. şi viaţa dumitale urmează să fie scurtată într-un chip neplăcut. să se gândească la Hugo. De ce se mai gândeşte acum la asta? Totul se terminase. — Eu am o imaginaţie destul de bună.. draga mea. domnişoară Brent. da.. Ei bine. Hugo doar se uitase la ea.. Bagă de seamă. nu vreau să spun mai mult. luând o expresie ameninţătoare. chiar şi acum. — Iar Landor a fost condamnat pe viaţă şi a murit în închisoare. până ce sosise barca. n-aş recunoaşte. că după părerea mea n-ai nici o şansă. înotând liniştit.. Un criminal cu imaginaţia lui U. domnule Lombard.. Cyril se dusese la fund înainte de a ajunge ea la stâncă... — Nu.. — Nu puteam să ştiu c-o să moară. N. Simţise că o ia curentul şi o duce în larg.. şi am scăpat! Cred. sper că ai scos ceva din treaba aceea. Landor era complet nevinovat. în timp ce prăjea pâinea. nu-i aşa? întrebă Blore... a pornit imediat înot după Cyril.. — Ascultă.. Am fost în situaţii grele şi înainte.

că-i convenea! Rău! Aproape un păcat să simţi astfel.. s-ar fi întâmplat ceva îngrozitor.... da.. cerea să fie lăsată înăuntru... cu greu poţi să crezi." Spuse: — Nu vă e frică? Făcu o pauză şi apoi adăugă: — Sau nu vă pasă de moarte? Moarte! Parcă un burghiu mic şi ascuţit pătrunse în masa solidă.... "Domnul are grijă de oile lui. Emily îşi reveni cu o tresărire şi văzu că Vera se uită la ea cam ciudat. "Ce urmează? Ce urmează? Cine? Care?" "O să meargă? Mă îndoiesc. foarte prudent". nu era nimic de groază.. sigur. dacă mai e vreme.. Noaptea trecută o visase pe Beatrice. gemând.. dacă te uiţi la ea. VI Micul dejun decurse într-o atmosferă stranie.. — Mai doreşti puţină cafea..Punând o altă bucată de pâine la prăjit. Dar merită să încerc. totuşi. dar nu ea. Trebuie să fiu prudent.. Gheme de lână care dispar. normali — în exterior...... Emily Brent. Lui părea că nu-i pasă. Nu făcuse niciodată nimic de care să-i fie ruşine. al cărui văr se căsătorise cu Elsie Macpherson. "Şase figurine de porţelan.. Doamne..." Cine spusese asta? Generalul Macarthur... o visase că era afară.. Beatrice Taylor. domnişoară Brent? — Domnişoară Claythorne. Toată lumea era foarte politicoasă... Părea.. Emily Brent. încât şi-au luat viaţa. Fata asta nu înţelegea! Emilyei nu-i era frică.. Înfruntau moartea fără să clipească. Vera gândi mecanic: "Înfrânată." "Ce prost. Duceau o viaţă dreaptă. chiar. la fel cum şi ea... nu-i aşa? Să ducem gustarea înăuntru. nici de săgeata care zboară ziua.. asta e. perdeaua roşie.." "Manie religioasă.. îşi apăsa faţa de geam şi.... Să moară? Dar ea n-o să moară! Ceilalţi or să moară." Era în plină zi acum. Vera spuse uimită: — Sunteţi minunat de calmă. îngheţată din creierul Emilyei Brent. Asta explică multe. toţi stăpâni pe ei. dusese o viaţă dreaptă. Spuse cu vioiciune: — Totul e gata. a crezut tot ce i-am spus..... nici unul din familia Brent nu era fricos.. Dar Emily Brent n-a vrut s-o lase.. Toţi ai ei erau militari. Să nu-ţi fie teamă de groaza morţii.. domnişoară Brent...... numai şase.. ea n-o să moară. Şi în interior? Gânduri care goneau în cerc ca nişte veveriţe în cuşcă.. câte or să rămână până desea- . A fost uşor. "Nici unul dintre noi n-o să plece de pe insulă. strângând buzele: — Am fost crescută să nu-mi pierd capul şi să nu fac niciodată multă zarvă. Aşa că." "E o nebunie — totul e o nebunie. Deşi... nu are nici un sens. normal. o felie de şuncă? — Încă o felie de pâine prăjită? Şase oameni. Unii oameni s-au gândit atât de puţin la moarte. de copil. Pentru că dacă ar fi lăsat-o.. Emily Brent răspunse... Nu pot să pricep.. Dacă greşesc. Dacă mai e vreme.. Înnebunesc.

Doctorul Armstrong se înroşi tot. domnişoară Brent. care ieşise din râu. să ne întâlnim ca să discutăm situaţia.." — Cine doreşte ultimul ou? — Marmeladă? — Mulţumesc. Emily Brent rămase singură în sufragerie. îi răspunse Vera. autoritară: — Cel mai bine ar fi. spuse doctorul rigid.. — O să vi le ducem noi în bucătărie. Pot să-ţi dau ceva ca să.. Era somnoroasă.. Să zicem peste o jumătate de oră. domnişoară Claythorne? — Mulţumesc. Să-ţi dau o mână de ajutor. Aş vrea s-o ajut pe domnişoara Claythorne.. Îi plăcea mierea... Spuse: — O să strâng masa şi o să spăl vasele. Terminară cu strânsul mesei.. domnişoară Brent? se interesă judecătorul. — Mă pricep puţin la gospodărie. în salon? Toată lumea se declară de acord. — Mulţumesc. dar nu ştiu ce am. cineva ud leoarcă şi de pe care curgea apă. Nu puteai să nu citeşti teama şi bănuiala în privirea ei. pic. să ţi-o scoţi singură într-un săculeţ de muselină. Mă simt puţin ameţită.. — Nu! Cuvântul îi izbucni de pe buze ca o explozie.. Spuse cu o voce clară. Judecătorul îşi drese glasul. Simţea un bâzâit în urechi — sau era un bâzâit adevărat? "Parc-ar fi o albină. pic. .... Un timp auzi un murmur slab de glasuri din bucătărie.. Miere în fagure. absolut nimic. se oferi Philip Lombard. Pic.. Şoc cu întârziere. spuse Blore.ră?. — Nu vreau să iau nimic.. Beatrice Taylor.. O să stau aici liniştită până îmi trece ameţeala.. un bondar. Doamne! — S-a întâmplat ceva." se gândi ea. Îi luă pe toţi pe neaşteptate.. Albine şi miere. Se urca pe geam. Era cineva în cameră. — Ameţită? Doctorul Armstrong veni lângă ea: Destul de firesc. Emlly Brent se ridică. mai vreţi o felie de pâine? Şase oameni. Capitolul al doisprezecelea I Masa se isprăvi.. Vera începu să adune farfuriile. Emily se scuză: — Iertaţi-mă. — Cum doreşti... Imediat văzu şi albina.. ar fi putut adormi uşor. Parcă Vera Claythorne vorbise de albine în dimineaţa asta.. comportându-se normal la micul dejun. — O. dar se aşeză din nou. Ameţeala îi trecea. cred.

. Şi pe urmă simţi înţepătura. Auzi paşi. pe doctorul Armstrong să observe foarte atent purtarea domnişoarei Brent. Acul albinei pe gât. Ce-ar fi să strige?. Era complet singură.. E singura care n-a vrut să dea nici o explicaţie în legătură cu acuzaţia de pe placa de patefon. în clipa asta.. Dar nu putea să-ntoarcă capul. — O clipă. — E unsprezece fără cinci.. spuse Blore repede. — Nu poţi s-o judeci după asta.. În nări simţi un miros umed. Cu toţii suntem puţin tulburaţi acum.. Vera repetă povestea Beatricei Taylor. — Era foarte ciudată în bucătărie când pregăteam micul dejun. domnişoară Claythorne? întrebă Wargrave.. Vera se cutremură. Paşii împleticiţi ai fetei înecate. Să mergem acum în sufragerie. după aceea.. Vera se mişcă pe scaun: — Asta nu e chiar adevărat.. Mie personal nu mi-ar fi greu s-o accept.. paşi care se furişau uşor până în spatele ei. . Toată lumea îl privi întrebător pe Blore.. Nu părea deloc mişcată. Cred că ar trebui s-o invităm pe domnişoara Brent să ia parte la discuţia noastră. remarcă judecătorul Wargrave.. Spune-mi. Ochii ei.. Vera se aşeză din nou. părerea mea: nu trebuie să-l căutăm pe autorul tuturor acestor crime mai departe decât în sufragerie. domnişoară Claythorne.. Dar nu putea să strige. spuse Vera.... — Manie religioasă. Întrebă Armstrong.. — Ce ţi-a spus. spuse Blore. fu de părere Lombard.Trebuia doar să întoarcă privirea şi o vedea. Mi-a spus mie. Ce spui. Nu mai era nimeni în casă.. — Să mă duc s-o chem? se oferi Vera Claythorne. totuşi. Blore întrebă: — Nu intenţionaţi să faceţi nimic? — Nu văd ce am putea face.. O să-l rog. care începu: — Ascultaţi cu toţii aici. nu avem dovezi. spuse judecătorul. Pe fereastră albina bâzâia — bâzâia. N-am nimic de zis.. Bănuielile noastre sunt... remarcă judecătorul Wargrave. mai ales! spuse Blore. Dar. numai bănuieli. — Mai e ceva. desigur. fetele astea bătrâne şi cinstite! Invidie. — Inimi de piatră. Pot să jur că femeia e criminalul! — Şi motivul?.. — O poveste perfect sinceră.. doctore? — Perfect posibil. spuse Vera. umed şi rece. părea să fie tulburată de un sentiment de vină sau de remuşcare pentru atitudinea pe care o avusese? — Câtuşi de puţin.. De ce? Fiindcă n-avea nici una. II Stăteau în salon şi o aşteptau pe Emily Brent. pentru moment.

ca şi la Anthony Marston. N-avea nimic când am lăsat-o aici! Armstrong se uita atent la un semn pe partea dreaptă a gâtului. Îşi făcu singur curaj împotriva bănuielii adânci. Conţinutul valizei fu răsturnat pe podea. să controlăm. căliţi într-o lungă carieră plină de riscuri şi întâmplări periculoase. A adus cineva o seringă hipodermică aici în casă? — Da. Din spate nu văzură nimic ciudat. un bondar. — Dumnezeule. Probabil că a murit aproape imediat.. Mirosi buzele. ostile din ochii lor. Majoritatea doctorilor procedează aşa. prin asfixiere. cu o voce nu prea sigură. Dinspre fereastră se auzi un zumzăit. presupun. nebuni cu toţii! — Mai avem încă. Vera strigă: — Uitaţi-vă. Amintiţi-vă ce vă spuneam dimineaţă! Armstrong spuse sever: — Nu albina a înţepat-o! O mână omenească a ţinut seringa. E o fiară jucăuşă. spuse calm judecătorul.. sper. spuse doctorul Armstrong. Patru perechi de ochi se aţintiră asupra lui. e moartă! exclamă Blore. aproape stridentă. — Ce otravă a fost injectată? întrebă judecătorul.. Seringa hipodermică nu era nicăieri... se uită la pleoape. Judecătorul Wargrave spuse calm: — Foarte adevărat. doctore? întrebă Lombard nerăbdător.. Spuse cu violenţă: — E o nebunie! Nebunie curată. Vrei să ne spui. cedaseră în cele din urmă. unde e acum seringa aceea? — În valiza din cameră. Toţi cinci urcară sus — o procesiune tăcută. IV . Îi place să se ţină cât mai mult de blestemata aceea de poezioară! Pentru prima dată vocea îi era inegală. prea târziu! Armstrong se aplecă deasupra moartei. — Am putea..O găsiră pe Emily Brent pe scaunul unde o lăsaseră. — Dar albina aceea? ţipă Vera. — Cum a murit. liniştită a judecătorului Wargrave spuse: — Încă unul dintre noi absolvit. dădu din cap. Spuse: — Totdeauna călătoresc cu una la mine. ca şi cum până şi nervii lui. Probabil cianură de potasiu. puterea de a raţiona. — O cianură. cu buzele vinete şi ochii ficşi.. răspunse Armstrong. în afară de faptul că părea să nu-i fi auzit intrând în cameră. o albină. Şi apoi îi văzură faţa — congestionată. doctore. eventual. nu e coincidenţă! E tenta de culoare locală adusă de ucigaşul nostru. nu. eu. Să fie doar o coincidenţă? Lombard spuse sumbru: — O. III Vocea subţire. Spuse: — Asta e urma unei seringi hipodermice. suntem nebuni.

— Suntem cinci în cameră. vom fi şi noi. să-mi spui ce medicamente ai la dumneata? — Am o cutioară cu medicamente aici. Îşi arătă dinţii aproape într-un mârâit. doctore Armstrong. aspirină. — Ei. domnule Lombard. Unul dintre noi e criminalul. cred. Dumneata. — Atât numai. Presupun că sunt mortale. Philip se duse la noptieră şi trase sertarul. Nimic altceva. spuse judecătorul. eu. bicarbonat de sodiu.. Unde ţi-e revolverul? — În sertarul mesei de lângă pat. Nu ştiu care ar fi rezultatul unei lupte între voi. doctorul Armstrong şi domnişoara Claythorne. atunci. Dacă totul era aranjat. Propun ca provizia de medicamente a doctorului.. dar pot să-ţi spun atât: de partea lui Blore. negri de bănuială şi acuzare. O puteţi examina. Situaţia este extrem de gravă. Trebuie să facem totul pentru a-i proteja pe cei patru dintre noi care sunt nevinovaţi. — Şi eu am nişte tablete de dormit — sulfonal cred. că dacă te gândeşti să te împotriveşti. Nu am cianură la mine. Iar după ce se face asta. — Bun. ai un revolver. Blore se uită la Lombard. Îţi dai seama. Philip spuse cu un zâmbet care semăna şi mai mult cu un mârâit: — Al naibii de bănuitor eşti. — Cred că ar fi mai bine să venim cu dumneata. spuse judecătorul.. să ne supunem fiecare unei percheziţii — atât corporale cât şi a lucrurilor. eşti un tânăr bine făcut şi puternic. revolverul dumitale şi tot ce mai există în materie de medicamente sau arme de foc să fie adunate la un loc şi puse în siguranţă. nu crezi? O luară pe coridor până la camera lui Lombard. Patru perechi de ochi îl fixau. Judecătorul Wargrave dădu aprobator din cap: — Eşti un tânăr cu judecată. într-o doză suficient de mare. care-i întoarse privirea. Sertarul noptierei era gol. Apoi se dădu înapoi cu o înjurătură. — Şi ce dacă am? spuse îndârjit Philip Lombard. V . Armstrong stătea cu spatele la fereastră. foarte bine. Te rog. dar şi ex-inspectorul Blore e un om cu un fizic puternic. — Al naibii să fiu dacă renunţ la revolver! spuse Lombard.Armstrong spuse furios: — A luat-o cineva! În cameră se aşternu tăcerea. O să găsiţi ceva pentru dormit — tablete de trional şi sulfonal — un pachet de bromură. — Vi-l aduc. tabletele mele de sulfonal. şansele dumitale vor fi destul de mici.. El se uita de la Wargrave la Vera şi repeta neputincios — slab: — Vă spun că a luat-o cineva. Lombard îşi azvârli capul pe spate. Wargrave vorbi cu asprime: — Domnule Lombard. ajutându-l cât vom putea mai bine.

Acum. Revolverul acela trebuie găsit. pregătit pentru orice eventualitate. Armstrong. te rog să rămâi aici până ce-ţi controlăm camera. Dacă cineva ar sparge dulapul. Wargrave aprobă din cap: — Mulţumesc.. După instrucţiunile judecătorului diferitele medicamente au fost puse acolo şi încuiate.. spuse Blore.— Vă declaraţi satisfăcuţi? întrebă Lombard. dar cine o să ţină cheia? întrebă Blore. spunându-le: — Dumneavoastră doi sunteţi cei mai puternici ca fizic. Trebuie să-l căutăm. Ăsta e un punct bun. pe care-l încuiară. În mai puţin de un minut reapăru într-un costum de baie strâmt. tot la instrucţiunile lui Wargrave. Cei patru ieşiră din camera lui Blore şi se apropiară de Vera. O să punem acum medicamentele la loc sigur. Judecătorul spuse: — Suntem acum siguri de un lucru. Ar fi greu pentru oricare să ia cheia de la celălalt. Nu există arme sau medicamente otrăvitoare în posesia nici unuia dintre noi cinci.. un dulap pentru argintărie în bucătărie. iar cheia de la dulap lui Blore. spuse Vera. Judecătorul fu cel care vorbi: — Sper că înţelegi.. presupun. Era în sertar când m-am culcat. Presupun că dumneata! Judecătorul Wargrave nu răspunse. o să te rog să te duci în cameră. Coborî în bucătărie şi ceilalţi îl urmară. Lui Lombard nările îi păliră de furie. în zăpăceala cu căutarea lui Rogers. Făcu o pauză.. de mătase.. — Tâmpitule. lădiţa a fost pusă în dulapul de bucătărie. Cercetările urmară metodic. — Bănuiesc că e ascuns undeva prin casă. Există. să-l pui şi să vii din nou aici. Pe urmă intră ea înăuntru. Ai. cap de bou ce eşti! Ţi-am spus că mi-a fost furat! — Când l-ai văzut ultima dată? întrebă Wargrave. Se dezbrăcase până la piele şi fusese controlat meticulos (ca şi camera) de ceilalţi trei bărbaţi. se îmbrăcă şi se reîntoarse lângă ei. Apoi. Ce s-a întâmplat cu revolverul domnului Lombard? — Mi se pare că proprietarul e persoana cea mai în măsură s-o ştie. Judecătorul Wargrave îşi mângâie bărbia. — Atunci. . Ar fi imposibil pentru oricare dintre noi trei. Judecătorul dădu din cap şi spuse: — Cred că a fost luat azi-dimineaţă. apoi urmă: — O problemă serioasă ne stă în faţă. Acolo se afla o lădiţă în care se ţineau argintăria şi tacâmurile. ar fi greu să nu atragă atenţia. ar face zgomot. că nu putem face excepţii.. Judecătorul dădu cheia de la lădiţă lui Philip Lombard. Vera aşteptă răbdătoare pe coridor până ce ieşiră. un costum de baie la dumneata? Vera dădu din cap. domnişoară Claythorne. judecătorul şi Blore se supuseră pe rând controlului. Vera Claythorne era afară. sau lădiţa. cred. Vera intră în cameră şi închise uşa. sau după ce a fost descoperit. pe coridor. — Aseară.. domnişoară Claythorne. nu-i aşa? — Foarte bine.

Deschise uşa de la intrare şi o luă în jurul casei. Cinci oameni care se observau." Trei cuvinte. cu ochii pătrunzători şi vioi. Se frământa tot timpul. — Neapărat. injectaţi. Şi dintr-o dată. a deschis fereastra.— Mă îndoiesc că cercetarea noastră va avea vreun rezultat. imprimându-se ceas după ceas în minţile înfricoşate ale celor cinci. Cercetară cu grijă casa. corpul suplu şi graţios. Fusese ştearsă cu grijă. Vera Claythorne părea foarte liniştită. din pod până în pivniţă. arătându-şi dinţii lungi şi albi. Cinci oameni — cinci oameni îngroziţi. toţi începură să semene mai puţin a fiinţe umane. sperând să se salveze prin imobilitate. Acum. hai să căutăm revolverul. La o mică distanţă de fereastra sufrageriei găsi seringa. După ce a omorât-o. Pasul îi era mai uşor şi mai iute. Şi acum sta ghemuită. Lângă ea era o figurină de porţelan spartă — cel de al cincilea negru. ca să le stingă aproape imediat. dar fără rezultat. nemişcat. Era ca o fiară încolţită. dar pariez că ştiu unde e altceva — seringa hipodermică. Cât despre Philip Lombard. repetate la nesfârşit. Părea uluită. şi mâinile îi tremurau. Ceea ce părea să-l chinuiască cel mai mult era inactivitatea forţată la . Erau cinci duşmani. Ex-inspectorul Blore părea şi mai greoi şi grosolan la înfăţişare. Capitolul al treisprezecelea I "Unul dintre noi. Ochii îi stăteau pironiţi în gol. unul dintre noi. Îşi aprindea ţigară după ţigară. legaţi împreună printr-un instinct reciproc de autoconservare. Avea un aer de ferocitate şi stupizenie laolaltă. îngrozită.. Nu cred că vom găsi uşor revolverul. Dar în timpul acesta. Ucigaşul a avut destul timp să găsească o ascunzătoare. Reveneau la tipuri mai bestiale.. Ochii îi erau congestionaţi. Avea mişcările unui animal încet. a luat figurina de pe masă şi a azvârlit-o şi pe ea. Judecătorul Wargrave stătea ghemuit. Mai tot timpul stătea ghemuită într-un scaun. Urmaţi-mă. ucigaşul poate să acţioneze. prudentă broască ţestoasă. care nu-şi mai dădeau osteneala să-şi ascundă tensiunea nervoasă. Blore spuse deodată: — Nu ştiu unde e revolverul... ca o bătrână. Nu uitaţi că dacă ne despărţim. Parcă era o pasăre care se izbise cu capul de geam şi fusese culeasă de o mână omenească. simţurile lui păreau mai degrabă ascuţite decât adormite. aprobă judecătorul Wargrave.. să avem grijă să stăm împreună. Şi zâmbea adesea. Armstrong era într-o stare de nervi jalnică. era doar puţină prefăcătorie — lipsea masca formală a conversaţiei. Vera spuse cu hotărâre: — Acum. gata să-şi atace urmăritorii. unul dintre noi. spart. a aruncat seringa.. incapabilă să se mişte. Nu erau amprente pe seringă. Blore spuse satisfăcut: — Singurul loc unde putea să fie. Revolverul nu era nicăieri. Urechea îi reacţiona la cele mai mici zgomote.

. bolnave...... să facem o plută. Cine l-a luat?... e Armstrong. Mă pândeşte acum. Apoi. Trebuie să fim prevăzători.. da. Dar cineva ştie unde este.... Atunci vom putea să facem ceva. Toţi cinci s-au dus la bucătărie. Din când în când izbucnea într-un torent de cuvinte nervoase.. Ploua din nou cu găleata. să semnalizăm..... nu înţeleg.. Da. Au mâncat stând în picioare în jurul mesei.. febrile. Un astfel de lucru nu se poate întâmpla... Printr-un acord tacit. o să plesnească... nu trebuie să-l pun în gardă. Răpăitul deprimant al ploii aproape îi înnebunea. totul plănuit. dar asta nu opreşte moartea să vină. Masa de prânz au luat-o la ora obişnuită — dar fără nici o formalitate convenţională.... ştie să se poarte ca un om normal... Am fost şi altă dată în situaţii grele.... Au deschis o conservă de limbă şi două de fructe... care pretinde că e doctor. şi vocea lui subţire şi clară era plină de o hotărâre pătimaşă: — Nu. ceva! Armstrong izbucni deodată într-un râs ca un cotcodăcit: — Chestiune de timp... Poate nici nu e doctor..." "Patru fără douăzeci.. sigur că există ceva pe care să-l putem face. Da. O.. numai patru fără douăzeci.. N-avem timp. se întâmplă ceva cu capul.. el. nu se poate întâmpla un astfel de lucru. — E numai o chestiune de timp. Cine-l are? Nimeni. da..... Da. e numai patru fără un sfert.? Nu. nu.. Vântul bătea în rafale intermitente. e complet nebun... Şi mie mi-e frică de moarte. Doamne.... scăpat din casa vreunui doctor. Dricul e la uşă. ştim asta. Numai trei şi un sfert!.. nu...... În cămară au găsit o mare provizie de conserve.. Cu toţii au să înnebunească. O să murim cu toţii.. să aprindem un foc. Cât e ceasul?... domnule! Unde am citit asta? Fata.. cât e ceasul? O... Trebuie! Care dintre ei? Asta e întrebarea — care dintre ei? Cred.. Am fost toţi căutaţi....." Când ceasul bătu ora cinci.. Judecătorul Wargrave spuse... Să ţip." '"Fiecare e pe cale să-nnebunească.. Nu înţeleg.? — Pe vremea asta? spuse greoi Blore. numai o singură persoană putea să iasă din cameră. Nimeni nu poate să-l aibă. Le e frică de moarte. cred că mai curând... o să crape... dacă vom fi prevăzători. Asta e..care îi silea situaţia....... ... tuturor ne e frică de moarte.. săriră cu toţii. Doamne. desigur. spuse Lombard. Totul e perfect clar... tot împreună s-au întors în salon — ca să stea acolo — să stea păzindu-se unul pe altul... nu asta! Dacă aş putea gândi.. Şi pe urmă. Să le spun?... de timp? Nu ne putem permite să aşteptăm. o s-o supraveghez pe fată..." "Trebuie să nu-mi pierd capul... adoptaseră un fel de plan de campanie: stăteau cu toţii în salonul cel mare.. Să nu-mi pierd capul. are ochi de nebun.. trebuie să nu-mi pierd capul.. O s-o supraveghez..." "Pe mine n-o să mă prindă! Ştiu să-mi port de grijă.. Asta e adevărul. Vremea se va însenina..... celelalte patru aşteptau până se întorcea a cincea. Dacă am aprinde un foc... — N-ar trebui să stăm aici fără să facem nimic! Trebuie să existe ceva — sigur. poate a stat ceasul. Trebuie să prindă momeala. o să înnebunesc şi eu.... Dar nimeni nu trebuie să bănuiască... "E Armstrong.... E un nebun... se întâmplă... Capul. De ce nu ne trezim? Să ne trezim — ziua Judecăţii de apoi.. Gândurile care le umblau prin cap erau anormale. s-a uitat acum la mine cu coada ochiului. Unde dracu e revolverul ăla?....

au băut Vera şi Blore. plângăcios şi imposibil! Dacă n-ar fi el. Vera simţi că îi era cu neputinţă să mai stea acolo. şi stâncile acoperite cu iarbă de mare. dragă domnişoară. Vera se ridică: — Mă duc să-l fac. domnişoară Claythorne?" "De ce nu pot să înot până la insulă?. ar putea să se însoare cu fata pe care o iubea. Judecătorul Wargrave spuse: — E un pachet de lumânări în cămară. Apoi ieşi din cameră.. Sigur. Se făcu o clipă de tăcere. Puteţi sta aici.. apoi râse scurt.. Nu putea să greşească. Se va duce sus în cameră şi îşi va uda cu apă rece capul şi tâmplele care o dureau... Făcu un pas înainte.. Asta era. Apoi îşi aminti. O aprinse. — Aş dori o ceaşcă. dar se opri deodată şi stătu nemişcată. sigur. Era ora şase fără un sfert. Se întoarse cu o cutie de lumânări şi o grămadă de farfurioare. Nările îi tremurau. Ceilalţi trei au luat whisky — au deschis o sticlă nouă şi au folosit un sifon dintr-o ladă nedesfăcută. aproape isteric: — Desigur! Aţi prefera! Cinci oameni s-au dus la bucătărie.. spuse Blore. mirosul mării de la St.. Ezită o clipă. Era mirosul de pe plajă din ziua aceea — fluxul. l-am văzut. că am prefera cu toţii să venim şi să asistăm la prepararea lui.. şi o luă pe culoar până la camera ei. Ceilalţi patru rămaseră în salon privindu-se unul pe altul. Au fost aprinse cinci lumânări şi puse în salon.. Se înapoiară în salon. dar lumina nu se aprinse.. închizând uşa în urma ei şi lăsându-i înăuntru pe cei patru bărbaţi. Hugo. "Pot să înot până la insulă. o aştepta în cameră. nu era Hugo lângă ea? Nu. II La şase şi douăzeci. Judecătorul spuse blând: — Cred. camera era întunecată... Când ceaiul a fost gata.— Vrea cineva ceai? întrebă Vera. Se ridică şi se îndreptă spre uşă. care se usca la soare. Marea. Deşi era vară. Deschise uşa. apoi continuă: — Cred că am putea să ne ducem şi să-i dăm drumul... Curentul prinse flacăra lumânării. Mai bine să folosim lumânările. Judecătorul murmură cu un zâmbet de reptilă: — Trebuie să fim foarte prevăzători. Lombard întoarse comutatorul.. Clipi şi se stin- .... Tredennick. Spuse: — Sigur! Motorul nu merge fiindcă Rogers nu s-a dus să-l controleze.. lăsă puţină ceară să se scurgă într-o farfurioară şi lipi lumânarea. Hugo ar fi bogat. Sui scările... Vera se holbă. se întoarse şi luă o lumânare din cutie." Mormoloc râzgâiat. Lombard se duse după lumânări.

Vera făcu un pas înainte şi se prăbuşi pe podea. domni tăcerea. fată. Dumnezeule. se îndemnă singură. Se uită mirat o clipă înainte de a vorbi: — Am luat-o de jos.. Urlă întruna — urlete de groază fără seamăn — strigăte sălbatice. Deschise ochii şi ridică capul. Spuse: — Era iarbă de mare. Era gata să înghită cu recunoştinţă băutura când. o atinse pe gât.. Din nou cineva îi sălta capul şi i-l susţinea. în timp ce stătea acolo... disperate. un avertisment — ca un clopot de alarmă — îi sună în creier. — Nu vreau s-o beau. paşi de bărbaţi alergând pe scări.... O să beau nişte apă. Vera spuse nesigur: — Mă simt bine acum. Întrebă tăios: — De unde aţi luat-o? Blore fu cel care răspunse. Toţi patru. "Nu fi proastă. asta nu era închipuire.. Cineva îi dădea ceva de băut — apăsându-i paharul de buze. Apoi. Ai închipuiri... Clătinându-se şi sprijinindu-se de el. Se ridică. Totul e în regulă. Vera se duse până la chiuvetă. chiar dacă te-ai speriat de moarte.se. Şi deodată. Nu ţi-ai pierdut firea. deodată.. nedeschisă încă. ce este? Tremurând toată. la pândă. mirosind a mare. Văzu la ce se uitau bărbaţii cu lumânările. Şi era cineva în cameră. Tredennick. Ieşi repede. strigă Vera. III Vera urlă. Spuse apreciativ: — Bravo." Dar mirosul acela — mirosul plăjii de la St. de ajutor.. O fâşie largă de iarbă de mare umedă atârna din tavan.. o mână înecată venind din morţi ca să-i ia viaţa! Începu să râdă isteric.. — Ce dracu? Ce s-a întâmplat? Doamne. O să aduc o sticlă nouă. Auzise ceva — sigur că auzise ceva. Simţi miros de brandy.. Ceilalţi sunt jos. Era conştientă numai de o groază supremă. împingând paharul la o parte. vâscoasă. apoi Lombard râse.... pocnetul unui scaun răsturnat. uitaţi-vă!" îşi reveni. la o exclamaţie bruscă: "Dumnezeule. doar iarbă de mare. Dădu drumul la robinet şi pe ur- .. Şi atunci. Nu auzi zgomotele de jos.. Nu e nimeni în cameră. Nu poate să fie. Parcă treceau veacuri.. asta mirosea. o mână umedă. Îşi dădu seama ca prin vis că cineva se apleca deasupra ei şi încerca să-i ridice capul. Armstrong o ajută să se ridice în picioare. În întuneric i se făcu deodată frică.. o mână rece. O clipă. Era adevărat. o uşă deschizându-se. Şi din nou leşină — valuri după valuri de greaţă... Asta o atinsese pe gât în întuneric şi asta luase ea drept o mână vâscoasă.. Vera. în uşă pâlpâiră lumini — lumânări — în cameră năvăliră bărbaţii.

Dumneata. Porni spre uşă. nu-i aşa. Armstrong spuse peste umăr: — Îmi închipui că a rămas în salon. cred. unde eşti? Nici un răspuns. sau altul ar fi putut băga ceva în sticlă. Frumos din partea lui U. Ai fi putut s-o faci dumneata... refăcută de brandy. Vera era scuturată de un tremur violent. strigă Blore.. spuse: — Ai face mai bine să bei asta. nu-ţi aminteşti? Ai venit pe scări în urma mea. Owen. doctore. Îi vârî Verei sub nas sticla sigilată. La asta te referi. Ceilalţi îl urmau. Armstrong. tocmai pentru acest caz. are gustul normal. fată. domnişoară Claythorne. Blore vorbi furios: — N-am pus nimic în el. — E ciudat.. care ţinu paharul în timp ce Philip turna brandy. — Trebuie să-l căutăm. spuse indignat Blore. Pe de altă parte. Noroc că e o cantitate suficientă de alcool în casă. Expresia nu i se schimbă. fără afecţiuni cardiace. Sigur că urcă mai încet decât noi.. Avea o sticlă nouă de brandy şi un tirbuşon. iată o crimă care n-a mers după plan! Vera vorbi aproape în şoaptă: — Credeţi. Improbabil. că asta a urmărit? Lombard dădu din cap: — Se aştepta să mori de spaimă! Sunt oameni care ar fi murit. — E al naibii de ciudat. doctore? Armstrong nu se pronunţă. Vera încheind şirul.. Philip Lombard spuse râzând: — Ei bine. Băgă degetul în el şi îl puse cu mare grijă pe limbă. O tăcere de moarte umplea casa — nu se auzea decât . sănătoasă. Spuse cu îndoială: — Hm. Credeam c-a urcat sus cu noi. preciză Armstrong. Blore spuse: — Şi eu la fel.. Lombard se întoarse în cameră.. Armstrong spuse: — Credeam că mă urmează. Vera.. Wargrave. E un om bătrân. — Brandy-ul n-avea nimic. Culoarea îi reveni în obraji. Nici o escrocherie. Armstrong strigă tare: — Wargrave. Luă paharul cu brandy pe care îl adusese Blore. — De unde ştii? întrebă Armstrong.mă umplu paharul. — Uite aici. Se uitară din nou unul la altul. încercă o diversiune: — Unde e judecătorul? Cei trei bărbaţi se priviră.. Blore păşi furios înainte şi începu să strige: — Dacă îndrăzneşti să spui că am vreun amestec în poveştile astea. Vera bău puţin alcool. Traversară holul. Persoană tânără. Spuse cu îndoială: — Hm.. În timp ce coborau scările. greu de spus. N. Ai avut un şoc neplăcut. Rupse poleiala şi scoase dopul. îţi zdrobesc creierii. spuse Lombard.. — Nu spun că dumneata ai pus.

Cum ar mai râde Edward Seton dacă ar fi aici! Doamne. holbată. Vera strigă: — Dar doar azi-dimineaţă spuneai că el e criminalul! Faţa lui Philip Lombard se schimbă — deveni gravă. Doctorul spuse cu aceeaşi voce fără viaţă: — I-a străpuns capul. Trebuie să şi mâncăm. — Dumnezeule — revolverul! exclamă Vera. Două lumânări ardeau de fiecare parte. şopti Vera. am greşit. moartă. — Va să zică. cu glasul îngrozit: — Lâna gri pe care o pierduse domnişoara Brent! — Şi perdeaua roşie de la baie. şi aceasta.. Instantaneu.. spuse Blore. ridică peruca. n-o să mai trimită nevinovaţi la moarte. Apoi. Apoi. Vorbi cu o voce joasă: — Ştiu că am spus. Doctorul Armstrong ridică mâna fără viaţă şi căută pulsul. privindu-i faţa liniştită. Ceilalţi se îngrămădiră şi se uitară peste umărul lui. Mâncau . iar el se îndreptă. uitându-se unii la alţii. Ei bine. Se aplecă înainte. clătinându-se ca un om beat. cu o pată rotundă chiar în mijloc.. cum ar mai râde! Izbucnirea lui îi făcu pe ceilalţi să tresară.. Apoi au coborât din nou şi au stat în hol. nefiresc — apoi începu să recite: — Cinci negri mititei vor s-ajungă magistraţi. Au deschis din nou o conservă. Din nou s-au dus în bucătărie. la uşa salonului. Dar ceea ce îi făcu să tresară fu toga roşie în care era îmbrăcat şi peruca de judecător de pe cap... Unul şi-a-mplinit dorinţa şi-au rămas deci patru fraţi. pentru asta i-au trebuit.. ştiţi. îndepărtată: — A fost împuşcat. Vera se aplecă spre perucă. dezvălui fruntea înaltă şi chelia. Apoi se întoarse spre ceilalţi. din care se prelinsese ceva.. N-o să mai pronunţe sentinţe! N-o să-şi mai pună tichia neagră! E ultima dată când a mai fost judecător! N-o să mai tragă concluzii. Spuse. cu o mişcare iute.. — Ce facem acum? întrebă Blore greoi. Judecătorul Wargrave stătea în scaunul cu spătar înalt din fundul camerei. Lombard spuse cu vioiciune: — Să mâncăm ceva. Deodată. spre figura tăcută. Philip Lombard râse — un râs ascuţit.. Vorbi — şi vocea îi era fără expresie. Armstrong se opri înlemnit. Acesta e sfârşitul sângerosului judecător Wargrave. Doctorul Armstrong le făcu semn celorlalţi să stea pe loc. căzând la pământ. Iată încă unul dintre noi care s-a dovedit a fi nevinovat — dar prea târziu! Capitolul al paisprezecelea I L-au dus pe judecătorul Wargrave în camera lui şi l-au întins pe pat.răpăitul uşor al ploii.

. spuse Armstrong rar. zise Philip Lombard. spuse Blore.. — Şi noi ar trebui. l-a prins singur pe bătrân. Vorbi. deşi mă îndoiesc că cineva va dormi. Data viitoare trebuie să încerce altceva. a naibii de inteligentă! Iarba aia. Şi acum stăteau în jurul mesei de bucătărie. iar acum e mort! — Cum s-a întâmplat.. crezând că o omoară.. în încurcătura asta. sus. — N-am nimic împotrivă... şi se opri. Nu.. Doctorul murmură: — Cel mai bun lucru de făcut. III .. — N-o să mai mănânc limbă niciodată. — Eu ştiu. Lombard dădu din cap: — Domnişoara Claythorne ţipa. — Numai patru. Se îndreptară spre uşă. noi alergam încoace şi încolo strigând..mecanic. Toată lumea s-a precipitat într-acolo. Vera se clătină pe picioare: — Mă simt groaznic. Trebuie să mă culc. mobile mutate din loc. — Aşa va face. Se auziră chei răsucite şi zăvoare trase. fiecare intră în cameră şi închise uşa. Ceea ce urmă semăna într-un fel cu o scenă de pantomimă... a avut efectul scontat... — De ce n-a auzit nimeni împuşcătura? întrebă Blore... Ceilalţi doi bărbaţi se priviră. Cine urmează? Armstrong privi fix înainte. Blore spuse: — Mă întreb unde o fi revolverul ăla acum? II Urcară la etaj. mă întreb? spuse Armstrong. apoi spuse: Dar păcăleala asta n-o să se mai prindă. Se uitară din nou unii la alţii. spuse Lombard. — N-am nici cea mai mică îndoială.... Şi astfel.. N-are nici un rost să stăm aici păzindu-ne unii pe alţii. sunt aproape lămurit. pe care a pus-o în camera domnişoarei Claythorne. Fiecare dintre cei patru stăteau cu mâna pe clanţa de la camera sa... vântul urla.... aprobă Blore. uitându-se ţintă unul la altul. Au isprăvit masa... ca la un semnal parcă. — În ceea ce mă priveşte. Sunt frântă. spuse Vera. probabil. Apoi. Făcu o pauză. Lombard înjură: — O dublă înscenare. spuse Blore. Blore dădu din cap: — Şi el spunea la fel. nu putea să se audă. Armstrong zise: — Numai patru şi nu ştim care. vorbi Vera — Cred că eu ştiu într-adevăr. aproape mecanic: — Trebuie să fim foarte prudenţi. Patru oameni îngroziţi erau baricadaţi înăuntru până dimineaţa. Avea ceva neplăcut în voce. aproape fără să simtă gustul. spuse Blore.

nimeni cu care să vorbească.." Şi deodată se gândi: "Sigur! Pot să stau aici! Să stau aici încuiată! Hrana nu contează! Pot să stau aici. până soseşte un ajutor! Chiar dacă e vorba de o zi." "Pot să mă duc atunci... Nici noaptea asta n-o să se întâmple nimic. Va pretinde că a înotat după el. Era un copil în care nu puteai avea încredere. Singurul care va şti va fi Cyril.. Nu se poate întâmpla nimic. făcându-i semn.. Îngrozitor şi plângăreţ băieţel. Apoi deschise sertarul noptierei. Merse spre măsuţa de toaletă. Da. afacerea asta te-a cam dat gata". Dar asta n-avea importanţă. domnişoară Claythorne! O să fie o escapadă!" Gata! — spusese. "Domnişoară Claythorne. Cyril. holbându-se la revolverul dinăuntru.. Mâine! Hugo plecase la Newquay.. o să afirme fără ruşine: "Cum poţi spune o asemenea minciună sfruntată. La flacăra pâlpâitoare a lumânării îşi studie curios faţa. Când se va întoarce — totul se va fi terminat. Uite cum o să facem: mâine o să înoţi până la stâncă.. şi schiţă zâmbetul lui brusc. Îşi zise în gând: "Ei. de lup. Dar va sosi prea târziu. desigur.Philip Lombard respiră adânc uşurat după ce potrivi un scaun sub clanţa uşii. nimic de făcut decât să se gândească. la.. ce te faci atunci? Dar trebuia să rişte. Şi atunci.. mama e tare nervoasă din cauza ta.. IV Vera Claythorne stătea în pat... eu o să stau de vorbă pe plajă cu mama şi o să-i abat atenţia. Lumânarea mai ardea încă. Va fi o surpriză!" "Oh. totul va ieşi bine. sau două zile. domnişoară Claythorne?" "Vezi.. Noaptea trecută nu s-a întâmplat nimic. Îi era frică de întuneric. Şi pe urmă.. Cyril. ştiu că pot!" Vocea ei a fost aceea care a răspuns? "Sigur că poţi.. fără doar şi poate. cu adevărat.. dar să zicem că nu? Dacă ieşea prost? Cyril putea fi salvat la timp. Nimeni nu va bănui . la Hugo." Să stea aici! Da.. tu o să fii pe stâncă. Se dezbrăcă repede.. Eşti încuiată şi zăvorâtă înăuntru. În cazul cel mai rău. dar putea? Ceas după ceas." Ei. Cyril? Bineînţeles că n-am spus niciodată aşa ceva!" O s-o creadă pe ea. Nu avea curajul s-o stingă.. Şi rămase acolo... grozav..... când te caută. Şi oricum. "Domnişoara Claythorne mi-a dat voie. la ceea ce îi spusese lui Cyril.. Nu poate nimeni să intre în cameră. care o cicălea mereu... în siguranţă. Îşi spunea mereu şi mereu: "Eşti în siguranţă până mâine dimineaţă... de ce nu pot să înot până la stâncă? Pot să înot. Ştiu asta. O să înceapă să se gândească la Cornwall. Cyril inventa adesea tot soiul de istorii. Se duse spre pat şi puse pe noptieră ceasul de mână. atunci ar spune..

. Ochii lui mici. În tăcere putea să audă bătăile pendulelor de jos. Parcă temeri de mii de ani se treziseră şi se luptau în creierul lui. Şi acum. La tribunal se simţea ca un Dumnezeu atotputernic. Nu-i plăcea cârligul din tavan. Bănuise Hugo? De asta o privise în felul acela ciudat.. simţise deodată că Hugo era cu ea în cameră? Se uita ţintă în tavan.. Cu toată înţelepciunea. Vera se răsucea în pat fără încetare. erau singurul lucru vioi în masa opacă a feţei. din mijlocul camerei. Nu-i era somn.. Părea un porc mistreţ aşteptând să atace.. nu trebuie să se mai gândească la Hugo. Ştiuse Hugo? De asta plecase imediat după ce se terminase ancheta? Nu i-a răspuns la singura scrisoare pe care i-a scris-o.. V Ex-inspectorul Blore stătea pe marginea patului. Blore. Miezul nopţii. Dar rămase îmbrăcat. De ce. Blore pufni cu un fel de satisfacţie sălbatică. Lumânarea era pe sfârşite. Nu. O să aibă el grijă. Ce spusese bătrânul? "Trebuie să fim foarte prudenţi.. Stătea acolo. găsi că întunericul e neliniştitor. bătrânul judecător se dusese pe urmele celorlalţi... Ameninţarea se afla foarte aproape acum. aşa cum obişnuia pe vremuri.vreodată.. Asigurându-se că avea chibriturile la îndemână.. A primit ce i se cuvenea... nu. Lombard. şase nu mai erau. la cârligul mare. o stinse. Nu mai avea nevoie să fie prudent. Hugo. Fata. Feţe pluteau în aer — faţa judecătorului. Armstrong şi el. o fascina. când fusese ofiţer de poliţie. cu fruntea încruntată. Conştiinciozitatea era aceea care câştiga până la urmă. Din zece. Îi atrăgea privirile. cu ochii mici încreţiţi şi mijiţi.. încoronată cu acel simulacru de perucă din .. negru... Foarte curând o să mai dispară unul. Dar acela nu va fi W.." Bătrân ipocrit. cu toată prudenţa şi agerimea lui. sârguincios. Se simţi mai puţin încordat — şi chiar se întinse în pat.. Tremură. metodic. un cârlig mare.. Iarba de mare fusese atârnată de el.. Destul de ciudat. gândindu-se. Hugo trebuie uitat. plin de sine. rămăseseră patru. Doare prea mult! Toată povestea asta se terminase. Nu-l observase până acum.. Reconstitui întreaga poveste de la început. vâscoasă de pe gât. se terminase şi gata.. înroşiţi şi congestionaţi. îndepărtat?. aducându-şi aminte de atingerea aceea rece.. în seara asta. căutând să iasă la iveală. şi se gândea la revolver.. Ce e cu revolverul? Iată factorul îngrijorător — revolverul!) Blore stătea pe pat. H.. negru. (Dar revolverul.

ca să cerceteze. Se ridică în pat. Jos. în ciuda trupului său greoi. Paşi foarte uşori. Şi atunci. Cineva se mişca prin casă. Sigur! Îşi aminti cu un adevărat şoc. spre scară. Şi apoi. se dădu jos din pat şi din doi paşi fu la uşă. ştia ce sunt de fapt — produse ale propriei lui imaginaţii înfierbântate. Nu.. Şi iat-o acum.. Curios că nu-i putea da un nume. convulsionată a lui Anthony Marston.. urmărind astfel să-l facă să iasă. încăpăţânat. deodată. să iasă şi să cerceteze. cu disperare. dar perfect clari pentru un om ca Blore. de aceeaşi culoare cu părul. Probabil că exact asta aştepta celălalt. Cu toate acestea. fiecare trăsătură clară şi distinctă. în cea mai mare linişte. cu atât era mai nedumerit. Gândurile lui Blore fură întrerupte brusc. Unde se . Şi atunci..lână gri — faţa rece. Nu înţelegea povestea cu revolverul. înviorându-se deodată. Pentru prima dată se întreba ce s-o fi ales de ele. de-a lungul coridoarelor? Cineva care nu avea gânduri bune — putea să pună rămăşag! Fără zgomot. (Revolverul! Ce se alesese de revolver? Asta era mult mai important. dincolo de uşă. auzi ceva care nu era imaginaţie. şoapte misterioase — dar creierul lui realist. ca şi cum o văzuse abia ieri. pe care o văzuse cândva. dar nu fusese în stare. Blore era convins că nu se înşelase... o nouă ispită îl cuprinse.. Dacă ar putea numai să vadă cine dădea târcoale în întuneric. O altă faţă — palidă... undeva... Dar ar fi o nebunie să deschidă uşa. Auzea acum zgomote peste tot. prudenţi. Poate chiar intenţia lui fusese ca Blore să-l audă. dacă stai să te gândeşti că uitase complet cum arăta Landor. moartă a nevestei lui Rogers — faţa vânătă. într-adevăr. dar când? Nu pe insulă. Cineva care se furişa încet prin noapte.. în întuneric. foşnete.. Landor avusese nevastă — o mână de femeie. care era numai urechi. Ieri încercase să-şi amintească chipul individului.. Trecură pe lângă uşa lui fără şovăială. pocnituri. o fată de vreo 14 ani. Simţise că i se face părul măciucă.... Îi era grozav de frică. Cine era cel care se mişca pe furiş. Aveau şi un copil.) Cu cât se gândea mai mult. Cineva din casă avea revolverul.. Dorea. Ascultă — dar nu se mai repetă nici un zgomot.. Landor! Ciudat. mititică şi cu o faţă necăjită. O faţă cam prostuţă. Blore se hotărî. mult mai înainte. un ceas bătu ora unu. cu o mustaţă mică. cu ochelari. Auzise un pas chiar lângă uşa lui.. Dar zgomotul nu se mai repetă. Blore stătea ţeapăn — ascultând. tipul părea puţin cam nătăfleţ. Voia să ştie cine e! Paşii trecuseră pe lângă uşa lui. Paşii veneau încet de-a lungul coridorului (atât camera lui Lombard cât şi cea a lui Armstrong se aflau mai departe de scară decât a sa). Şi încă o faţă. Fruntea i se acoperi de sudoare. Pentru că auzise un zgomot. un zgomot foarte uşor. ascultând.

Mâna dreaptă o ţinea în buzunarul jachetei de pijama. — Cheia nu e pe dinăuntru. Se duse la uşa din capătul coridorului şi bătu. Îşi trăsese pantalonii peste pijama. — Vera! — Da. În clipa aceea îşi dădu seama de ce auzise atât de clar totul. scoase priza de la lampa de noptieră şi răsuci sârma în jurul ei. una trebuia să fie goală acum. Cred că Armstrong nu e în cameră. Iar era să se facă de râs! Fusese o cursă. care tocmai se deschidea.. Tot ce avea de făcut era să se asigure care anume! Blore se înapoie încet pe coridor. în hol. Lombard stătea în prag.. Spuse tăios: — Ce dracu e asta? Blore explică repede. Blore acţiona rapid. Se apropie iarăşi. — Armstrong. Bătu tare în uşă: — Armstrong. de uşă. strecură chibriturile în buzunar. Blore zări o clipă o siluetă care tocmai ieşea pe uşa din faţă. Nici un răspuns. Ieşi pe coridor. Lombard se lăsă în genunchi şi se uită pe gaura cheii. din cele trei camere de sus ocupate. Jos. Aşteptă o clipă. Alergă spre camera Verei. O să-l prindem. că se predase în mâinile lui Blore. trase zăvorul cu grijă şi descuie uşa. Aşteaptă o clipă. Se opri chiar când era gata să alerge jos pe scări în urmărire. Alergă apoi la uşa lui Lombard. Se opri întâi la uşa doctorului Armstrong şi ciocăni. Armstrong! Nici un răspuns. — Asta înseamnă că a încuiat pe dinafară şi a luat cheia cu el. Blore alergă în ciorapi până la capătul scării. Avea o lumânare în mâna stângă. speriată: — Cine e? Ce s-a întâmplat? — Nu e nimic. — Domnişoară Claythorne. dar nu iau nimic pe garanţie. Se întoarse pe vârfuri până la pat.ducea omul? Când acţiona. pesemne. cu o bază grea de ebonit — o armă folositoare. domnişoară Claythorne. Se auzi vocea Verei. spuse Blore. Aşteaptă o clipă. surprinzător pentru un om care părea atât de greoi şi de încet. Vântul nu mai bătea deloc şi cerul se înseninase. luă scaunul de sub clanţă. ei? Va să zică el e păsărica! Se duse apoi spre uşa lui Armstrong spunând: Iartă-mă. Blore.. Aici răspunsul veni îndată: — Cine-i acolo? — Blore.. Vârî cu grijă degetul mic înăuntru. De data asta îl prindem! O clipă. era că făcuse o greşeală. apoi se duse la uşa lui Philip Lombard. . Lampa era de crom. Razele lunii pătrundeau prin fereastra de pe palier şi luminau holul de jos. domnişoară Claythorne. se auzi un zgomot uşor. Blore. Privirea lui Lombard se aprinse. Pentru că. Mă întorc îndată. Philip se declară de acord: — O precauţie normală. ca să-l atragă afară din casă! Dar ceea ce nu înţelesese celălalt. fără zgomot.

. Nu putea fi deschisă cu forţa. O uşă solidă. nu forţa. Nu e la el în cameră. Ar putea. Dacă ar fi ea în locul lui Armstrong şi ar avea intenţia de a ucide. Orice i s-ar fi putut reproşa lui Blore. luându-şi jurnalul. ca o idioată. Nu uita că are un revolver. s-ar putea târî gemând la uşa ei. Ar putea să-i spună că a luat foc casa. şi pe urmă — vărsând gaz pe jos — îi dă foc. ar putea chiar să dea foc casei cu adevărat. la urma urmei. îl avertiză Blore. — Nu fi prost. Era o săritură bună — dar jos se afla un strat de flori şi pământ moale. numai lipsa de curaj nu. Se duse la Blore. Se aşeză şi.. nu-i da nici o atenţie. să nu deschizi uşa. asta ar fi o posibilitate." La urma urmei. Ai înţeles? — Am înţeles. Orice s-ar întâmpla. Trebuia să-şi treacă într-un fel timpul. Se amuză singură gândindu-se cam ce mijloace ar putea folosi doctorul. La nevoie. Philip Lombard îl văzu. Continuă: Revolverul e la mine. Philip Lombard. începu să scrie cu un aer calm. Vera se sculă şi se îmbrăcă. L-am găsit astă-seară pus înapoi în sertar. Iar ea. spuse Lombard. Nu sunt chiar atât de proastă. Se gândi: "Cred că mi-o fac singur. — Dacă vine Armstrong şi-ţi spune că am fost ucis. sau că Blore a fost ucis. Îi momeşte pe ceilalţi doi să iasă afară din casă. Dar. Se duse spre fereastră — n-ar fi fost chiar imposibil să sară pe geam. Da. Ai înţeles? — Da. Nu-i era frică de pericol — dacă ştia despre ce-i vorba — ci doar de un pericol nedefinit.. Blore! N-o să te împuşc! Întoarce-te şi baricadează-te înăuntru. Blore se opri nemişcat în prag. sau de supranatural. . avusese şi înainte de-a face cu criminali înarmaţi cu revolvere. atunci devenea mai curajos. aşa cum sugerase Philip.. remarcând: Zăvorul e tras — ca să poată intra uşor. zăvorâtă şi avea rezemat de ea un scaun de stejar. ar întrebuinţa viclenia. Sau ar putea să pretindă că el e rănit mortal. să vină şi să-i spună că unul dintre cei doi bărbaţi a fost ucis. Şi în nici un caz de doctorul Armstrong — nu avea un fizic puternic. Blore îl urmă. Mai existau şi alte posibilităţi. Era încuiată. Şi îl scoase pe jumătate din buzunar în timp ce vorbea. Mai mult. care alerga pe scări în jos. — Bine. Şi porni în lumina lunii. chicoti: — Aici greşeşti! Deschise uşa de la intrare. Când simţea pericolul. o să rămână baricadată în cameră până va fi prea târziu. Înţelegi? Deschizi uşa numai dacă îţi vorbim Blore şi cu mine. Se schimbă la faţă. VI Lăsată să aştepte rezultatul. După o clipă de ezitare. — Şi acum — după el! Vânătoarea a început! — Ar trebui să fim mai atenţi. ar putea să se salveze pe acolo.— Îl urmărim pe Armstrong. dacă vrei! Eu plec după Armstrong. Se uită de două-trei ori la uşă.

jos. după care adăugă: — Şi mai e ceva. scârţâitul scării. S-a dus — s-a evaporat.. ca şi Blore mai înainte. Era o zi frumoasă. Capitolul al cincisprezecelea I Trei oameni luau micul dejun în bucătărie. Auzise un zgomot. a pierit pur şi simplu de pe insulă. Oameni umblând jos — murmur de glasuri. zise Blore. ţi-o spun limpede. Cei doi respirau greu. — Ce s-a întâmplat? întrebă din nou Vera. Vera se duse spre uşă. deveni atentă. — Nu cred. E goală ca palma dumitale.. nişte paşi furişaţi. — S-a întors înapoi în casă. — Ne-am gândit la asta. Am căutat şi în casă. şi mai mult zgomot în pod. Îţi spun. — Armstrong a dispărut. sau crezu că aude. draga mea. Nu e aici. — E adevărat. Şi nu e nicăieri. spuse Lombard. o asigură Lombard. o schimbare se produsese şi în dispoziţia . că nu-i decât produsul imaginaţiei. descuie uşa şi trase zăvorul. Ascultă cu atenţie. În cele din urmă paşii o luară de-a lungul coridorului.. răspunse Lombard. Mută scaunul. Iar Blore adăugă: — Dispărut — ăsta e cuvântul! Ca printr-o blestemată scamatorie vrăjitorească. foşnet de haine — dar nu era nimic precis şi se gândi. Ne-ai auzit pesemne. n-ai unde să te ascunzi nicăieri pe insula asta.. Şi o dată cu schimbarea vremii. Se auzi vocea lui Lombard: — Vera! Eşti bine? — Da. — Nu. — Prostii! Se ascunde undeva! afirmă Vera nerăbdătoare. Făcu o pauză. nu e! insistă Blore. Ce s-a întâmplat? — Ne dai drumul înăuntru? — era vocea lui Blore. picioarele şi manşetele pantalonilor le erau ude leoarcă. VII — Ce? ţipă Vera.Deodată. Iar afară e lună. se împotrivi Vera. Afară strălucea soarele. dar zgomotul nu se mai repetă. Furtuna rămăsese de domeniul trecutului. Deschise. sugeră Vera. A fost spart un ochi de geam de la fereastra din sufragerie şi pe masă sunt numai trei negri mititei. — A dispărut. Apoi. Apoi mersul hotărât al cuiva care suia scările — uşi care se deschideau şi se închideau — picioare care urcau sus în pod. Curând auzi însă zgomote mai concrete. Auzi. Parcă s-ar fi spart un geam undeva. Lumină ca ziua.

. — Atunci. dar marea nu s-a potolit încă. Sper ca vreun flăcău deştept care colindă stâncile să recunoască semnalul SOS când îl va vedea. dumneata îl vezi ieşind prin uşa din faţă.. — Sigur că există cineva care să ştie alfabetul Morse. o să vină să ne ia. e adevărat. N-are nici o raţiune. Lombard dădu din cap: — E al naibii de ciudat — dar nu l-am găsit.prizonierilor de pe insulă. Blore. E o hulă grozavă! Nu cred c-o să se poată apropia vreo barcă până mâine. Numai trei negri mititei au mai rămas pe masa din sufragerie. Vii şi mă găseşti în cameră. dispăruse. Blore spuse cu îndoială: — S-ar putea să fi fost aruncat în mare. — Păi da.. de ce nu i-aţi descoperit corpul? întrebă Vera. Dacă putem să rezistăm atât.. Ieşim şi-l căutăm împreună. — De cine? spuse tăios Lombard. Am trăit cea mai mare surpriză din viaţa mea când l-am găsit acolo. doar am fost percheziţionaţi cu toţii.. — Nu e mai degrabă o dovadă că spun adevărul? . totul e în regulă. Şi atunci. Atmosfera aceea paralizantă. dar era un pericol la lumina zilei. Asta înseamnă că Armstrong şi-a găsit liniştea. Revolverul dumitale. mormăi Blore. avem o dovadă.. E o nebunie. Înainte de lăsarea serii. Pericolul exista. — Exact! întări Blore. Seara am putea să aprindem un foc — numai că nu sunt prea multe lemne — şi de altfel. care îi înfăşurase cu un văl gros ieri. cu ajutorul unei oglinzi din cel mai înalt punct al insulei. — Haide. Lombard spuse: — Vremea s-a înseninat de tot. sau oricine ar fi fost? Lombard ridică din umeri. De ce dracu l-ar fi pus la loc Armstrong. spuse Lombard. adăugă Vera. — Da. n-are. — Păi. — Cap pătrat ce eşti! Îţi jur că cineva mi l-a pus înapoi în sertar. Când dracu am avut timp să-l omor şi să-i car trupul prin toată insula? — Nu ştiu. Dar ştiu un singur lucru. Blore îşi drese glasul: — Mai bine am încerca să înţelegem ce s-a întâmplat cu Armstrong. l-ai ascuns înainte de percheziţie şi după aceea l-ai luat iar înapoi. spuse Lombard. Blore fu de acord. neputincios: — N-am nici cea mai mică idee. Îl ai acum asupra dumitale şi nu există vreo dovadă că nu l-ai avut tot timpul. De dumneata? De mine? Uite. Se simţeau acum ca nişte oameni care abia s-au trezit dintr-un coşmar. — Vom încerca azi să semnalizăm cu un heliograf. — Încă o noapte aici! strigă Vera. — Şi vrei să credem aşa ceva. oamenii ar putea să creadă că ne distrăm. Lombard dădu din umeri: — S-ar putea să înfruntăm şi asta! Încă maximum douăzeci şi patru de ore. în timp ce afară urla vântul. aprinzând un foc şi dansând şi cântând în jurul lui. — Care? — Revolverul. pur şi simplu. Ai fi putut să te gândeşti la ceva mai bun. Ultimul lucru la care te-ai fi putut aştepta. de groază.

. zise el. Lombard se aşeză iar.. Armstrong nu e mort. în cazul ăsta. Nu vă daţi seama că acolo e cheia? Şi recită.. — Ascultă. — Dar nu înţelegeţi că e nebun? strigă Vera.. — Dar nu vi se pare că prea se dă singur de gol? interveni Blore. Acum interveni: — Cred că vă purtaţi amândoi ca nişte idioţi. s-ar putea să ai dreptate.. Philip Lombard aprinse o ţigară. — În cazul acesta. N. pufăi de câteva ori şi spuse: — Nu fi măgar. nu sunt — revolverul e al meu. accentuând cuvintele: Patru negri au plecat. Atâta timp cât ai revolverul. ca să ne facă să credem că e mort.. unde e? Am căutat peste tot. şi afară. Probabil că ai avut un motiv.. Unul a picat în laţ şi-au rămas doar trei.. domnule Lombard. între un om şi un revolver. dar dacă-i aşa.. şi în casă. mititei.. Vera nu luase parte la discuţie. — Că eu sunt U. — Ei şi? făcu Vera. cum l-a omorât pe Rogers în timp ce tăia lemne.. murmură Lombard. Nu. Vera adăugă cu dispreţ: — Am căutat toţi şi revolverul — nu-i aşa? — dar nu l-am putut găsi. de ce nu te-am împuşcat aseară? Aş fi putut s-o fac de zeci de ori. Lombard se uită la ea şi întrebă: — Cum adică? — Aţi uitat poezioara. era pitit undeva. Singurul lucru cinstit este să-l pui la un loc cu celelalte lucruri încuiate — şi o să continuăm amândoi să ţinem cheile. Şi totuşi.— Nu cred. A luat figurina cu el. cum a drogat-o pe ne- . Ar fi putut s-o spună altfel. dacă eşti un om cinstit. spuse Blore. suntem siliţi să tragem o singură concluzie.. — Da. draga mea.. — Treaba dumitale. — Nu eşti de acord? — Nu. Sunt sigură că am dreptate. spuse Blore. — Când am pretins că sunt cinstit? murmură Philip. n-am spus asta niciodată. Blore continuă impasibil: — Dacă spui adevărul — trebuie să faci un singur lucru. Owen? Credeţi ce dracu poftiţi! Dar vreau să te întreb. şi asta e o problemă. Am nevoie de el ca să mă apăr — şi o să-l păstrez.. — E o mică diferenţă de mărime. Dispariţia lui nu e decât o păcăleală. Blore dădu din cap: — Nu ştiu. Totul e nebunie! Toată ideea asta de a se ţine de versurile acelea e nebunească! Cum l-a costumat pe judecător. Puteţi spune ce vreţi — Armstrong se află încă pe insulă. Chestia cu picatul în laţ din poezie. — Ştii. Continuă: — Deci — asta e cheia. hăt pe mare. aşa cum pretinzi. domnişoara Claythorne şi cu mine suntem la dispoziţia dumitale.

vasta lui Rogers care astfel s-a întrecut cu somnul — cum a avut grijă să fie un bondar în cameră când a murit domnişoara Brent! Parcă e jocul îngrozitor al unui copil. Nu se zărea nici o barcă în larg. dacă de asta ţi-e teamă. Dumneata ce spui. . Mă simt plină de putere. Sunt oameni care ţin regim şi uneori nu mănâncă nimic zile întregi. Au mai cercetat încă o dată insula. afară.. murmurând: E atât de plăcut — să simţi din nou soarele. Iar după o clipă adăugă: Dar de data asta nu văd cum o s-o scoată la capăt. — Da. mi se face rău! Nu vreau nici un fel de mâncare. — N-o să mi se întâmple nimic. fără nici un rezultat. Să nu mai intrăm în casă. Iar în. o să fii în siguranţă. — Nu e o idee rea.. Petrecură dimineaţa pe stânci. lasă. dar se pare că nu-i observă nimeni.. Jos.. — Poate că ai dreptate. spuse: — Te simţi mai sigur aici. Şi totuşi. Vera privi spre casă şi. Noi suntem grădina zoologică. Totul e făcut pentru a se potrivi cu poezia. o susţinu Lombard... dacă spui dumneata. — Nu înţelegeţi? strigă Vera. Noi suntem grădina zoologică!.. Ştii doar că trebuie să şi mănânci ceva.. acum pare că nimic nu mai are importanţă. Dar parcă ne-am înţeles să nu ne despărţim.. — O să stăm aici... domnule Lombard? — Ştii. — Dacă mai văd o dată limbă conservată. îi spuse Philip. spuse Blore. Nici urmă de doctor — parcă intrase în pământ. Blore şovăia. Nici un semnal de răspuns. nu prea mă ispiteşte nici pe mine limba conservată. Viu cu dumneata. dacă vrei. semnalizând pe rând cu o oglindă spre ţărm. afară. O să rămân aici. zise Philip... Ce facem cu prânzul? Vera spuse cu îndărătnicie: — Nu mă întorc în casă. Nu cred că o să mă împuşte Lombard de îndată ce întorci spatele. — Bine.. — Dumneata eşti cel care vrei să te duci în gura lupului.. Unde e zoo? Nu se află nici o grădină zoologică pe insulă.." Blore se uită la ceas: — E ora două. gând îşi spunea: "Cât e de ciudat.. admise Blore. îl asigură Vera... Într-un fel.. la lumina zilei. reţinându-şi uşor respiraţia. în aer liber. — Trebuie să ne petrecem undeva noaptea. hotărî Vera. — Ei bine.. Sunt aproape fericită. Ziua era frumoasă. spuse Blore. Suntem în mai multă siguranţă aici — nimeni nu se poate apropia fără să-l vedem de la distanţă. Vera se-nfioră: — Nu mai pot! Nu mai rezist încă o noapte! — Încuiată în cameră. Aşa că tot va trebui să mergem în casă. presimt că sunt în pericol. simt că nu pot să mor. cred că ai dreptate. eu am nevoie de mese regulate.. spuse Blore. Aseară mi-am dat seama că aproape nu mai eram nişte fiinţe umane... domnişoară Claythorne. — Ei. O să stau aici cu domnişoara Claythorne. marea se agita într-o hulă destul de mare. dar cu puţină ceaţă. De acolo de unde se aflau. Îşi întinse mâinile.

. mă gândesc că nu ai dreptate în privinţa lui Blore. Eu tot cred că e Armstrong. şi e pus în gardă. tot timpul.. — Cum? Lombard dădu din umeri. Philip râse: — Tot îţi mai e frică de mine? Păi. Blore dădu din umeri şi începu să urce panta abruptă. aş putea să vă împuşc pe amândoi în clipa asta. Un lucru e sigur. de la . într-adevăr că.. N-avem decât cuvântul lui că ar fi auzit paşi şi ar fi văzut un om coborând scările şi ieşind pe uşa din faţă. Ai auzit povestea lui Blore. se pare că ştii totul despre asta. Se întoarse brusc spre el: — Nu simţi.. Şi oricum. e absolut imposibil ca Armstrong să fie în casă. — Şi de asta. dacă aş vrea...? — Ascultă.. — La grădina zoologică e ora mesei.. pe rând. şi într-un anumit fel. Ar fi putut să scape de Armstrong cu câteva ore mai înainte. — Dar. Vera? Eşti foarte sigură că n-o să te împuşc? — Trebuie să te încrezi în cineva. — În sensul în care îţi închipui — nu.. şi oricum. un om de afaceri trăsnit. există cineva? Cineva care pândeşte şi aşteaptă? — Nervii-s de vină. Se întrerupse. spre casă.. vorbi Blore.. apoi continuă: Am citit odată o poveste. Dar dacă vrei să afli părerea mea. Câte unul. eu n-am putut avea absolut nimic de-a face cu dispariţia lui Armstrong. atunci cum rămâne? — Rămâne Blore. n-o să vii. — Oh. ştii. Trebuie să recunoşti că dacă e adevărată. despre doi judecători care au venit într-un orăşel american. — Sigur.. Blore e de două ori cât el ca fizic. poate că ai vrea să-ţi împrumut revolverul? Răspunsul e nu. Ar fi putut să comită oricare dintre crimele astea.. Dar nu-l disculpă pe el. — Deci. Ştiu că nu e acolo. nu-i aşa. că pe insulă. pronunţă rar Lombard. Philip râse încetişor.. O să stai aici. Lombard spuse încetişor: — O să am foarte multă grijă să nu fie. cred că nu trebuie să ne temem decât de un singur lucru — şi acela e Blore! Ce ştim despre el? Mai nimic! Toată povestea asta că a fost poliţist poate să nu fie decât vorbă goală! Poate fi oricine — un milionar nebun.. nu vreau! Să nu crezi că poţi să mă duci.. — Ei. Spuse aproape în şoaptă: — Şi dacă acum e rândul nostru? Mângâindu-şi revolverul din buzunar. Apoi se uită curios la ea: — Mişcătoare încredere în mine însumi. Totul poate să fie o minciună.. un pensionar scăpat de la balamuc.. fată.. nu cred! Armstrong nu e înarmat. observă Blore. numai că n-ar fi conform planului. crezi.. spuse Philip încet. Drept să-ţi spun. Animalele au obiceiuri foarte regulate! — Nu e primejdios ce face? întrebă îngrijorată Vera.. Tremura. e puţin cam riscant să mă duc singur în casă.— Nu. comentă Philip.. — Da. Povestea lui mă disculpă. Vera pălise. ai simţit şi dumneata? reluă Vera cu aprindere. se împotrivi Blore. nu crezi. spuse încetişor Lombard. Şi deodată veni mai aproape de el: — Spune-mi. — Asta n-o ştim..

Curtea Supremă. Făceau dreptate... Dreptate Absolută. Pentru că... nu erau din lumea asta... Lombard ridică sprâncenele: — Vizitatori cereşti? Nu, nu cred în supranatural. Afacerea asta mi se pare destul de umană. — Câteodată... nu sunt sigură, spuse Vera cu glas scăzut. Lombard se uită la ea: — Cred că e conştiinţa... După o clipă de tăcere, urmă foarte calm: — Va să zică, l-ai înecat pe puştiul ăla până la urmă? Vera protestă vehement: — Nu! Nu! N-ai dreptul să spui asta! El râse uşor. — O, ba da, ba da, draga mea! Numai că nu ştiu de ce ai făcut-o. Nu-mi pot imagina. A fost un bărbat la mijloc, probabil. Aşa e? Un simţământ brusc de oboseală, de nemărginită silă de tot şi de toate se răspândi în făptura Verei. Vorbi cu o voce monotonă: — Da... a fost un bărbat... — Mulţumesc. Asta voiam să ştiu... spuse uşor Lombard. Vera tresări deodată, exclamând: — Ce-a fost asta? Un cutremur? — Nu, nu. Ciudat, totuşi... un zgomot surd, care a zguduit pământul. Şi mi s-a părut... n-ai auzit parcă un ţipăt? Eu, da. Se uitară ţintă spre casă. — Venea de acolo, spuse Lombard. Ar fi mai bine să mergem să vedem. — Nu, nu... nu merg. — Cum doreşti. Eu mă duc. — Bine. Atunci viu cu dumneata, spuse Vera cu disperare. Urcară panta spre casă. Terasa părea paşnică şi inofensivă în lumina soarelui. Ezitară o clipă, apoi în loc să intre prin uşa din faţă, înconjurară cu prudenţă casa. Îl găsiră pe Blore. Era prăbuşit pe terasa de piatră dinspre răsărit, cu capul zdrobit de un bloc mare de marmură albă. Philip se uită în sus: — Al cui e geamul de deasupra? Vera spuse încet, cu vocea tremurândă: — Al meu — şi ăsta e ceasul de pe cămin... Acum mi-amintesc. Era... în formă de urs. Zguduită, repetă cu vocea tremurândă: — Era în formă de urs...

III Philip o apucă de umăr. Spuse cu voce aspră, necruţătoare: — Ne-am lămurit acum. Armstrong se ascunde undeva în casă. Mă duc să-l prind. Dar Vera se agăţă de el ţipând: — Nu fi prost. Noi urmăm acum. E rândul nostru! Este exact ce urmăreşte: să-l căutăm! Contează pe asta! Philip se opri. Spuse gânditor:

— S-ar putea să ai dreptate... Vera strigă: — În orice caz, trebuie să recunoşti că am avut dreptate! — Da... ai câştigat! E Armstrong, desigur. Dar unde dracu s-a ascuns? Am căutat peste tot cu de-amănuntul. — Dacă nu l-ai găsit aseară, n-o să-l găseşti nici acum... E la mintea oricui... îl imploră Vera. — Da, dar... se împotrivi Lombard. — Trebuie, sunt sigură că are pregătită dinainte o ascunzătoare... sigur că da.... e normal să procedeze aşa. Ştii... ceva în genul unei chilii din vechile castele. — Dar ăsta nu e un castel vechi. — Putea pune să i se facă o ascunzătoare. Philip dădu din cap a îndoială: — Am măsurat fiecare colţişor... în prima dimineaţă. Pot să jur că nu există nici un spaţiu care să fi rămas necercetat. — Şi totuşi, trebuie să fie... — Asta vreau să văd şi eu... Vera ţipă: — Da, ai vrea să vezi! Şi el ştie asta! E acolo înăuntru... şi aşteaptă. Lombard spuse, scoţând pe jumătate revolverul din buzunar: — Am revolverul, ştii. — Ai spus că Blore era în siguranţă... că îl întrece pe Armstrong... da... ca fizic... şi era şi pus în gardă. Dar uiţi mereu... că Armstrong e nebun! Iar un nebun are toate avantajele de partea lui. E de două ori mai şiret decât un om întreg la minte. Lombard puse revolverul la loc în buzunar şi spuse: — Bine, ai dreptate.

IV După o vreme, Lombard vorbi: — Ce ai de gând să faci când vine noaptea? Cum Vera nu răspunse nimic, continuă acuzator: — La asta nu te-ai gândit? Fata spuse, neajutorată: — Ce putem face? O, Doamne, mi-e frică! Philip Lombard rosti gânditor: — E vreme frumoasă. O să fie lună. Trebuie să găsim un loc... sus, pe stânci, poate. O să stăm acolo până mâine dimineaţă. Nu trebuie să ne culcăm... Trebuie să veghem tot timpul. Şi dacă vine cineva spre noi, trag! Făcu o pauză: — N-o să-ţi fie frig în rochia asta subţire? Vera râse răguşit: — Frig? Mi-ar fi mai frig dacă aş fi moartă! — Da, e adevărat... spuse calm Lombard. Vera se agită neliniştită: — Înnebunesc dacă mai stau aici. Hai să ne mişcăm puţin. — De acord. Se plimbară încet în sus şi-n jos, pe lângă stâncile care dădeau spre mare. Soarele cobora către apus. O lumină roşietică, plină de blândeţe îi învăluia

într-o strălucire aurie. — Ce păcat că nu putem face baie... chicoti Vera cu nervozitate. Philip se uită în jos, spre mare. Spuse deodată: — Ce e acolo? Uite, acolo... lângă stânca aceea mare? Nu... puţin mai la dreapta. Vera privi atentă: — Parcă ar fi hainele cuiva! — Unul care face baie? râse Lombard. Curios. Cred că e doar iarbă de mare. — Hai să ne uităm, propuse Vera. — Sunt într-adevăr haine, spuse Lombard când se apropiară. O legătură. Uite o gheată! Hai, vino după mine. Începură să coboare pe stânci. Vera se opri deodată. — Nu sunt haine — e un om... Omul era prins între două stânci, azvârlit acolo, mai devreme, de flux. Lombard şi Vera ajunseră jos, ţinându-se cu greutate de stânci. Se aplecară. O faţă vânătă, decolorată — o faţă hidoasă, de înecat... — Dumnezeule, e Armstrong!... exclamă Lombard.

Capitolul al şaisprezecelea I Trecură veacuri... lumi se roteau şi goneau... timpul nu se mişca... stătea nemişcat... trecea prin mii de ere. Nu, n-a fost decât o clipă, sau cam atât... Doi oameni stăteau uitându-se la un mort... Încet, foarte încet, Vera Claythorne şi Philip Lombard ridicară capul şi se priviră în ochi...

II Lombard râse: — Va să zică aşa, Vera? — Nu e nimeni pe insulă... absolut nimeni — în afară de noi doi... Vocea Verei era o şoaptă — nimic mai mult. — Exact. Deci, ştim cum stăm, nu-i aşa? — Cum a fost aranjat trucul cu ursul de marmură? Lombard ridică din umeri: — Un truc de scamator, dragă... foarte bun... Ochii li se întâlniră din nou. Vexa se gândi: "Cum de nu i-am văzut mai demult faţa? De lup... asta e... o faţă de lup... Dinţii ăştia îngrozitori..." Lombard vorbi, iar vocea îi era un mârâit... periculos... ameninţător: — Ăsta e sfârşitul... Înţelegi. Am ajuns la adevăr acum. Şi e sfârşitul... — Înţeleg... spuse calm Vera.

Se aplecă — trăgând de corp. produseră revoltă.. Continua să ţină revolverul fără să şovăie.. ştia şi el.. abia ieri? Sau alaltăieri? Şi el spusese "Ăsta e sfârşitul. Lombard râse. Niciodată. ca şi cum ar fi căutat s-o convingă: — Uite ce-i. Tonul ei îl puse în gardă..... ştiu că-l va găsi gol. Mintea lui lucra repede. cu revolverul pregătit în mână. În ceea ce mă priveşte. Vera se aplecă peste el ca să-l ajute. Vera apăsă pe trăgaci. Traseră amândoi din răsputeri. Să nu te aştepţi la aşa ceva! Vera se uită din nou la mort: — Trebuie să-l ducem de aici. trebuie să mă asculţi.. — Ca să stea alături de celelalte victime? Bine lucrat. Nu. repetă Lombard.... gândul. Înainte de a-şi duce mâna la buzunar. poate să rămână unde e. Să-l urcăm în casă. — Măcar să-l scoatem din mare. nu se da încă bătut. când?. Vera se depărtase doi-trei paşi şi îl înfrunta cu revolverul în mână. .. Dar nu mai era nevoie de nici o precauţie. Şi pe urmă sări. Lombard gâfâia: — Nu e o treabă prea uşoară.. Reuşiră. Lombard întrebă. să nu-l mai ajungă apele.. totuşi. — Va să zică. Spuse autoritar: — Dă-mi revolverul! Vera râse. fată dragă. Automat. asta este explicaţia milei dumitale de femeie — voiai să mi-l iei.. Se întoarse. Generalul Macarthur privise şi el în gol spre mare. apoi se prăbuşi greoi la pământ..... Trupul lui Lombard se opri suspendat la jumătatea săriturii. Moartea era acum foarte aproape de Philip Lombard. dă-mi-l.Privea în gol spre mare.. nu fusese mai aproape. Vera înaintă cu băgare de seamă. Philip Lombard era mort — împuşcat drept în inimă. să scoată corpul din apă..... în timp ce-şi îndrepta spatele: — Mulţumită? — Foarte. Toată viaţa Lombard alesese riscul. Ea aprobă dând din cap. Şi acum procedă la fel. Iute ca o panteră — ca o felină. Vorbi rar. Dar în Vera cuvintele. neprevăzută. Cu toate acestea.." O spusese acceptându-l. În ce fel — prin ce metodă — să-i vorbească — să o legene cu gândul că e în siguranţă — sau o mişcare iute. — Hai. Lombard rânji: — Ce-i asta? Milă de femeie? — De ce nu? Dumitale nu ţi-e milă? — De dumneata. — Dacă vrei. nu. Se uită în jos spre mort şi spuse: — Sărmanul doctor Armstrong. aproape bucurându-se. nu va fi sfârşitul....

Vera se gândi: "Totul poate că n-a fost decât un vis.. Ei bine. se terminase. acum se isprăvise.. apoi se hotărî. Se terminase cu frica. Nu-i păsa că stă aici.. binecuvântată pace!. În mijlocul mesei mai erau încă trei figurine mici de porţelan. Să dormi... rămas singur-singurel.. Zâmbi. Se opri în uşa sufrageriei. Nu. nu ţi-ar plăcea să dormi într-o casă unde se află un mort aproape în fiecare cameră!" Să se ducă în bucătărie şi să mănânce ceva? Şovăi o clipă. nu mai avea de ce să-i fie frică. Un negru mititel. Stătea acolo... obişnuită. Câştigase. şi atât de paşnic. când era singură.III Un sentiment de uşurare puse stăpânire pe Vera — enormă.... acum... Singură cu nouă morţi..... Soarele apunea. Mai ales somn.. Se ridică în picioare şi privi spre casă... Dar ce importanţă avea? Ea trăia.... atât de calmă.. să dormi. IV Soarele apunea când. O vreme nu mai simţise nimic altceva decât sentimentul covârşitor că e în siguranţă. poate. la apus cerul era brăzdat cu roşu şi portocaliu. Să nu-ţi mai fie frică. Nu.. Să dormi în siguranţă — fiindcă eşti singură pe insulă.. Intră prin uşa din faţă. Şi casa părea ciudat de liniştită... în sfârşit. să doarmă. O. Şi. să dormi.. Reacţia şocului o paralizase parcă.. Nu mai avea de ce să-i fie frică! N-o mai aştepta groaza! Doar o casă modernă. Era într-adevăr prea obosită. Era singură pe insulă. să doarmă. triumfase înfrângând cel mai îngrozitor pericol.... Să dormi. binecuvântată. Gata......" Ce obosită era — îngrozitor de obosită! O durea trupul. . atât de fericită. întorsese armele spre cel care voia s-o nimicească. pleoapele i se închideau....... Dorea să se trântească în pat şi să doarmă. Acum îşi dădu seama că îi este foame şi somn. minunată uşurare. Vera îşi spuse: "De obicei. când te gândeşti că ceva mai devreme nu se putuse uita la ea fără să tremure.. nu mai trebuia să stea cu nervii încordaţi. În sfârşit. Mâine. Cu promptitudine şi îndemânare. Era minunat. Porni spre casă. Teama — ce lucru straniu era teama!. vor veni oamenii şi o vor salva — dar de fapt nu-i păsa. Vera se mişcă..

la capăt.. aproape fără zgomot pe covorul moale... Cyril.. Deschise uşa.. Cât de liniştită era casa! Şi totuşi. Eşti atât de obosită.. Sus. treaptă cu treaptă. cu ochii în gol. Vera începu să urce scările.. Şi. O simţea cu toată tăria. Vera înaintă.... cum simţise deodată că Hugo era în casă.. Iată şi sfârşitul.. Îşi spuse: "Nu fi proastă.." Încet... singur.. singurel. Ciudat. singurel. da! Cu o fată s-a însurat şi n-a mai rămas nici el. unde se sparse. dragii mei. singur... o aştepta Hugo... ca ai unui somnambul. Sus.. Figurina mică de porţelan îi căzu din mână.. Da.. Un negru mititel..Vera râse şi vorbi apoi cu glas tare: — Aţi rămas în urmă. îi căzu ceva din mână.. asta voia Hugo.. aici unde mâna rece. . Era conştientă numai de faptul că strângea în pumn o mică figurină de porţelan.. draga mea! Am câştigat! Holul era întunecos în lumina serii care se lăsa.. Am câştigat. Cu negrul cel mititel în mână. Nici nu-şi dădu seama că i-a scăpat revolverul. fireşte. ca să vadă dacă face tot ce trebuie. Se urcă pe scaun. desigur) o atinsese pe gât. încât îţi imaginezi cele mai fantastice lucruri." Făcuse o crimă — fusese atât de uşor de făcut! Dar după aceea. Se rostogoli până la gura sobei.... Ca un automat.. urca pe scară. Tresări.. simţindu-şi picioarele nespus de obosite. Cum se termina? A. Îşi potrivi laţul în jurul gâtului. umedă (mâna lui Cyril. Ce era asta — atârnând de cârligul din tavan? O frânghie cu un laţ gata pregătit? Şi un scaun pe care să se urce — un scaun care putea fi împins apoi la o parte. Împinse scaunul cu piciorul. Luă cea de a treia figurină şi. ţinând-o în mână... ultimul vers al poeziei suna aşa: Cu un ştreang s-a spânzurat şi n-a mai rămas nici el.. S-a-nsurat. Va să zică. Încet. "Poţi să te duci la stânci.. Hugo era acolo. Hugo o aştepta sus... Cum era ultimul vers? Ceva cu însurat — sau altceva? Ajunsese acum la uşa camerei. spuse: — Poţi să vii cu mine... Un negru mititel. Hugo o aştepta înăuntru — era atât de sigur. nu părea pustie.. Le auzi sfărâmându-se pe terasă. Luă două şi le azvârli pe fereastră. nu puteai să uiţi.

Nu. sir. Armstrong a murit înecat. Isaac Morris. sir. sir. acest Morris. până când cel mai bun contabil n-ar mai şti unde-i e capul! Am simţit-o prima dată în afacerea Bennito. al doilea în inimă. sir. Domnişoara Brent şi Marston au murit otrăviţi cu cianură. sir. acest domn Morris. Nu prea era uşă de biserică. Şi tot el a explicat oamenilor din sat că e vorba de o experienţă — un pariu în legătură cu posibilitatea de a sta timp de o săptămână pe o insulă "pustie" — şi că nu trebuie să ia în seamă vreo chemare de ajutor de pe insulă. răspunse respectuos inspectorul Maine. Rogers are capul crăpat în două. E mort! Sir Thomas se încruntă: — Se ştie ceva despre acest Morris? — O. Doamna Rogers a murit din cauza unei doze prea mari de cloral. spuse nervos: — Dar e de necrezut! — Ştiu. Dar tot nu putem dovedi. — Cine s-a ocupat de aprovizionarea insulei şi a făcut toate aranjamentele necesare? — Un individ pe nume Morris. Maine... Ştiu că insula a fost cumpărată de unul Owen — şi asta-i tot. Inspectorul Maine zâmbi: — Nu-l cunoaşteţi pe Morris! E-n stare să sucească cifrele. Inspectorul Maine continuă: — Morris a fost cel care a făcut toate aranjamentele la Sticklehaven. primul în cap. sir. — Nici un indiciu ajutător în raportul medicului legist? — Nu. Celălalt suspină. Wargrave şi Lombard au fost împuşcaţi. da. Şi a fost amestecat în afacerea aceea cu stupefiante. Sir Thomas continuă: — Zece morţi pe o insulă şi nici un suflet în viaţă. iar Vera Claythorne a fost găsită spânzurată. sigur că da. aşa s-a întâmplat. deşi n-o putem dovedi. se strâmbă şeful adjunct al Scotland Yard-ului. trebuie să ştie ceva. — Bine. Inspectorul Maine dădu din umeri: — Sunt nişte oameni cumsecade. trebuie să-i fi omorât cineva! — Tocmai asta trebuie să aflăm. a reuşit să cumpere Insula Negrului — specificând însă că o cumpără pentru altcineva. — La dracu. Blore are capul zdrobit. . N-are sens! Inspectorul Maine se încăpăţână: — Şi totuşi. Se gândi câteva minute. căruia nu i-a dat numele. Craniul lui Macarthur are o fractură la ceafă. de pe coastă. financiară. obişnuiţi. a acoperit perfect urmele patronului său. Un tip foarte prudent. sir. — Şi tot el se ascunde şi în spatele acestei afaceri cu insula? — Da. Acum trei ani a fost implicat în frauda cu acţiuni a lui Bennito — suntem siguri. apoi vorbi iritat: — Vrei să spui că n-ai putut scoate nimic interesant de la oamenii din Sticklehaven? Ce dracu. — Urâtă treabă.Epilog Sir Thomas Legge. — Şi el ce spune despre toate astea? — Nu poate să spună nimic. şeful adjunct al Scotland Yard-ului. S-a prezentat ca acţionând în numele domnului Owen. dar putem descoperi ceva pe linia aceasta.

sir. N. Spune că e un lucru aproape imposibil de dovedit. că. Nu mă îndoiesc că localnicilor le-au cam ieşit ochii din orbite. sir. liniştiţi. l-a făcut să încalce ordinele lui Morris şi să plece cu barca spre insulă după ce s-a auzit despre semnalele SOS. Organiza acolo cele mai extravagante petreceri. Dar la vremea aceea s-au făcut multe comentarii — nouă oameni din zece credeau că Seton e nevinovat. Placa a fost trimisă de o firmă specializată în aprovizionarea teatrelor şi caselor de filmare. Oamenii au sosit acolo în după-amiaza zilei de 12. În legătură cu Seton. Dar în dimineaţa aceea nu s-a putut ajunge pe insulă. pe stânci se aflau cercetaşi şi lume care supraveghea insula. după ce a fost spânzurat. dimpotrivă. Dar s-au obişnuit şi au început să creadă că tot ce are a face cu Insula Negrului trebuie să fie neapărat ceva neobişnuit. Sir Thomas suspină. — Când a ajuns pe insulă. că ea n-are nimic de-a face cu asta. Claythorne. iar valurile erau puternice şi destul de mari lângă coastă. — Uitaţi. Fata aceea. concluziile judecătorului fuseseră părtinitoare şi la mijloc era vorba de o răzbunare. se interesă Legge. fusese guvernantă într-o familie în care s-a înecat un copil. E firesc. Spune că în mod sigur n-au otrăvit-o. Că a fost surprins văzând ce fel de oameni erau. — Şi acum despre acuzaţiile de pe placă. A fost judecătorul care l-a condamnat pe Seton. a înotat ca să salveze copilul. dar convingerea lui personală e că a fost ceva ciudat — că a murit fiindcă a fost neglijată. Owen Esq. totuşi.. N-am putut afla nimic precis de la doctorul care a îngrijit-o. Sir Thomas mărturisi cu tristeţe că aşa părea să fie. Începând cu Rogers şi cu nevastă-sa — care au venit primii pe insulă. vreau să zic el împreună cu ceilalţi? — Semnalele au fost văzute de un grup de cercetaşi în dimineaţa zilei de 11. totul e în regulă. Manuscrisul dactilografiat a fost înapoiat o dată cu placa. a fost . Apoi e judecătorul Wargrave. În afară de asta. prin intermediul lui Isaac Morris. dacă stai să te gândeşti. că. de fapt. sir. am aflat. — Ajung şi aici. Au apărut dovezi mai târziu. a avut o purtare ireproşabilă. A fost trimisă lui U. Probabil faptul că păreau cu toţii nişte oameni normali. ştiindu-se că va servi la reprezentarea de către nişte artişti amatori a unei piese nemaijucate până atunci. Maine continuă: — Fred Narracott — cel care a dus grupul pe insulă — a spus un lucru revelator. spuse grav inspectorul Maine şi îşi drese glasul: Am cercetat toate acuzaţiile cât mai amănunţit cu putinţă. sau ceva în genul acesta. trebuie să precizez că era vinovat — vinovat neîndoios. — N-ar fi putut cineva înota până la ţărm? — E mai mult de o milă până la ţărm.Sir Thomas Legge se mişcă neliniştit: — Şi vrei să-mi spui că oamenii ăştia n-au mirosit nimic? Nici măcar atunci? Maine ridică din umeri. îndată ce a fost posibil să scoată o barcă în larg. Elmer Robson. că Insula Negrului a aparţinut înainte americanului aceluia tânăr. Se pare. care a murit subit. Sunt cu toţii foarte convinşi că nimeni n-a putut părăsi insula înainte de sosirea lor. Au fost în slujbă la o domnişoară Brady. care îl condamnau fără urmă de îndoială. Marea era prea agitată după furtună. apoi întrebă: — Ce e cu placa de patefon pe care ai găsit-o în casă? N-ai putut să scoţi nici de aici nimic care să ne fie de folos? — Am făcut toate cercetările. "Nu semănau deloc cu invitaţii domnului Robson" — aşa a spus. Aici.

acum. E apoi domnişoara Emily Brent. s-a făcut vinovat de sperjur în cazul Landor. impasibil: — Tânărul Marston nu era prea prudent când şofa — de două ori a trebuit să i se ridice permisul şi. Reputaţie bună — a făcut războiul — etc. dacă am fi ştiut cum s-o pornim. operată de el în 1925 la Leithmore. retras.N. nu e vorba de o crimă. Owen s-a ocupat de cazuri de care legea nu se poate atinge. s-a dus şi s-a înecat. Nişte prieteni au depus mărturie pentru el şi a fost eliberat. după câte am înţeles. S-au făcut unele greşeli în vremea aceea — comandanţi care au sacrificat oameni fără să fie necesar — s-ar putea să fi fost o greşeală de genul acesta. Maine continuă expunerea. dată afară de stăpână. L-am pus pe Harris la treabă şi nici el n-a putut găsi nimic. unul de-ai noştri. Extrem de cinstit şi de corect în profesiunea sa. De câteva ori a frizat puţin litera legii. — Poate că bănuiesc. N-am putut afla nimic precis despre generalul Macarthur. Avusese o servitoare. Poate că n-a fost prea îndemânatic la operaţie — n-avea prea multă experienţă — dar. Avea faima de om îndrăzneţ şi nu prea scrupulos. — Philip Lombard. care a rămas însărcinată. N am putut găsi nici o urmă de operaţie ilegală sau ceva de genul acesta. la urma urmei. Era. Se făcu o pauză. Isaac Morris a murit în noaptea de 8 august. Asta-i tot în legătură cu el. dar îmi menţin părerea că se putea găsi ceva. După părerea mea. după părerea mea. plătind numai o amendă. — Moartea asta a lui Morris a fost al naibii de oportună! rosti Legge rar. E adevărat că a existat o femeie cu numele Clees. Fără îndoială că n-a existat nici un motiv. spui? Când a murit? — Mă aşteptam să ajungeţi aici. pe urmă sir Thomas Legge zise: — Isaac Morris e mort. acum. fără-ndoială. ar fi trebuit să i se interzică chiar să conducă. Lombard a fost amestecat în nişte treburi foarte ciudate în străinătate. Erau chiar prieteni buni. sir. sunt ale unor copii călcaţi şi ucişi lângă Cambridge. Peritonită — a murit pe masa de operaţie. Omul nu a fost cinstit. — Şi acum ajungem la Blore.dusă chiar de curent în larg şi abia a scăpat şi ea de înec. spuse sir Thomas. oftând. John şi Lucy Combes. sir. spuse Legge. A luat o doză prea mare de somnifer — un barbital. Dar a fost destul de deştept ca să nu se lase prins. Un om bine cunoscut. ezită Maine. Genul de individ care ar putea făptui câteva crime într-un colţişor liniştit. A fost ceva care nu mi-a plăcut deloc. Nici un fel de fricţiune între el şi general. când lucra la spitalul de acolo. Maine? întrebă Legge încet. Nu e o treabă plăcută — dar din nou. admise sir Thomas. — Ai vrea să ştii ce cred. Arthur Richmond era sub comanda lui în Franţa şi a fost ucis în misiune. Nu există nici un indiciu care să arate dacă a fost accident sau sinucidere. Beatrice Taylor. Maine respiră adânc: — Doctorul Armstrong. — S-ar putea. Celălalt se agită: — Blore era un tip deocheat! — Credeţi. U. Avea un cabinet pe strada Harley. sir? — Totdeauna am crezut-o. Dar n-am putut găsi nimic. Cele două nume. — Continuă. . stângăcia nu e o crimă. — Se pare că tocmai aici se află explicaţia.

Şi.... Ştim de ce — mai mult sau mai puţin. hai să zicem. Dar ştii. Maine continuă: — Trebuiau să fie. Asta înseamnă că Armstrong a ajuns în mare în noaptea de 10 spre 11 — şi am să vă explic de ce. Sir Thomas tresări. ce putea să-l împiedice ca după ce i-a omorât pe toţi ceilalţi să se sinucidă. Ei. Legge dădu din cap. Owen şi-a îndeplinit sarcina. Trebuie să fi stat acolo în timpul fluxului din ziua de 11 — adică . Şeful adjunct al Scotland Yard-ului încuviinţă. — O şmecherie clasa-ntâi — evaporarea asta. sau cum? Maine îşi drese glasul: — Ei. aprobator: — M-am gândit că o să spuneţi asta. sir. — Dumneavoastră credeţi. Admiţând că Armstrong era nebun. ca să zic aşa. doamna Rogers. cred că dacă am lua totul în consideraţie. sau de ce. dimineaţa devreme. Tot ce a putut să afirme e că toţi oamenii erau morţi de cel puţin 36 de ore şi probabil mai mult chiar. Şi Emily Brent la fel. Se opri. cam convenţionale. A vrut să pedepsească nişte oameni pe care legea nu-i putea ajunge. asta nu are importanţă. executaţi zece oameni.Inspectorul Maine dădu din cap. Spunea că trebuie să fi stat 8-10 ore în apă înainte ca valurile săi fi adus corpul la suprafaţă." Ei. Am găsit locul unde corpul a fost scos la suprafaţă — se prinsese între două stânci. că dacă omul nu era pe insulă. Au fost executaţi. Macarthur. şi-acum. sir. domnişoara Brent. Crezusem o clipă că am găsit ceva. s-a evaporat pur şi simplu de pe insulă. aruncându-se de pe stâncă? Sau poate că s-a înecat în timp ce încerca să înoate spre ţărm? Soluţia era bună — dar nu merge. etc. stăpânit de mania justiţiei. Maine începu să vorbească.. trebuie să existe o explicaţie. păr. Mergi mai departe cu ce ai de spus. — Continuă. Dar a fost foarte hotărât în ce îl priveşte pe Armstrong. Wargrave. spuse el. În primul rând. nu suntem chiar atât de ignoranţi în legătură cu ceea ce s-a petrecut pe Insula Negrului. Toate relatările lor corespund.N. avem mărturia medicului legist. zelos: — Ne-am gândit la asta. sir. Maine. Rogers. într-un fel sau altul. Inspectorul Maine aştepta respectuos. Şi Blore a făcut însemnări. Vreun nebun. Morţile au survenit în următoarea ordine: Marston. N-a spus prea multe care să ne ajute. Întrebă aspru: — Nu are? Mie mi se pare. U. de specialitate. am găsit notat în jurnalul Verei Claythorne că Armstrong a părăsit casa în timpul nopţii şi că Blore şi Lombard s-au dus după el. s-ar putea găsi aici o soluţie perfectă. S-a dus acum. Ei bine. Strigă: — Toată povestea e fantastică — imposibilă. şi ca să începem. Cheia problemei. A ajuns pe insulă în ziua de 13 august. sir. Vera Claythorne a ţinut un jurnal. Oftând. Blore mai are o însemnare în carnet — numai două cuvinte: "Armstrong a dispărut. Şeful adjunct al Scotland Yard-ului lovi cu pumnul în masă. iar după relatarea părţilor interesate n-a fost niciodată pe insulă. domnule. dar foarte clare. Armstrong a murit înecat. Zece oameni ucişi pe o insulă pustie — şi nu ştim cine a făcut-o. Nu. nu-i chiar aşa. dacă vă amintiţi. erau bucăţi de stofă. atunci singura explicaţie posibilă este că a fost de fapt unul dintre cei zece. Bătrânul Wargrave a făcut unele note — seci. A ales zece oameni — dacă erau cu adevărat vinovaţi sau nu. După moartea acestuia. n-ar fi putut părăsi insula. nu merge. şi am făcut cercetări.

. Mai mult.? repetă sir Thomas Legge. — Şi de aceea. chiar lângă uşa de la capătul scărilor — camera lui Wargrave. Cineva care a făcut ordine când s-a terminat toată povestea. la fel ca şi pe pantofi.. Că ea l-a împuşcat pe Lombard. Era. s-a dus la ţărm şi s-a împuşcat. — Vreo amprentă? — Da. Dar există un alt punct — şi anume unul peste care nu se poate trece. După asta. Vera Claythorne a fost găsită spânzurată în camera ei. În sfârşit. cine i-a ucis? . presupun. după ce l-a împuşcat pe Lombard şi a făcut-o pe Vera Claythorne să se spânzure. şi-ar fi pus frânghia în jurul gâtului şi ar fi împins apoi cu piciorul scaunul. sir. — În cazul acesta. Corpul lui Armstrong a fost tras deasupra semnului lăsat de flux. Ei. Noi l-am cunoscut pe Blore — şi nu era omul pe care l-ai fi bănuit vreodată animat de dorinţa de dreptate absolută. Oamenii nu se sinucid astfel. domnule. Lombard a fost împuşcat. să luăm fiecare din aceste cazuri. pus lângă perete. Se opri. Dar în cazul acesta. Asta a făcut-o după moartea Verei Claythorne — altcineva. Ca şi cum ar fi stat cu picioarele pe scaun. Dar scaunul n-a fost găsit răsturnat. Dar dacă îmi veţi spune că. cine i-a luat revolverul? Pentru că revolverul a fost găsit în casă. — Ştiu ce vreţi să spuneţi. Blore şi Vera Claythorne. Că a fost Vera Claythorne. a luat revolverul şi a mers în casă. care se pare că a căzut pe el de la fereastra de deasupra. trebuie să fi fost altcineva pe insulă.. — Dar bine. clătină din cap şi aplecându-se înainte. Corpul lui Blore era pe terasă. Aţi putea spune.. Armstrong "a dispărut" (înecat). separat.. L-am găsit mult mai sus de locul unde putea ajunge fluxul. legându-l de o frânghie sau ceva în genul acesta — ei bine. În camera ei se află un scaun şi pe el sunt urme de iarbă de mare. apoi continuă: — Şi asta înseamnă — ce înseamnă exact? Iată situaţia din zorii zilei de 11. Dar dacă-i aşa. furtuna s-a potolit şi semnele lăsate de flux se află mult mai jos. că Armstrong a reuşit să-i omoare pe ceilalţi trei înainte de a se arunca sau a fi aruncat în mare. omule. Blore nu era tipul justiţiarului.în jurul orei 11 dimineaţa. Capul îi era zdrobit de un ceas greu de marmură.. atunci. nu vă cred. Dar unde a stat toată vremea şi unde a dispărut? Oamenii din Sticklehaven sunt absolut siguri că nimeni n-a putut părăsi insula înainte ca barca de salvare să ajungă acolo. — A Verei Claythorne. a ieşit pe terasă şi şi-a dărâmat în cap un bloc uriaş de marmoră. Aşa că asta ne duce la un lucru precis: Cineva era în viaţă pe insulă după ce Armstrong a murit. Făcu o pauză. Hai să zicem că el a împins blocul acela de marmură peste Blore — apoi a ameţit-o pe Vera Claythorne şi pe urmă a spânzurat-o. Rămâne Blore. Apoi oftă. — De acord. Şi asta e destul de adevărat — până la un punct. domnule. ca şi celelalte scaune. Corpul lui a fost găsit jos lângă mare — alături de cel al lui Armstrong. a răsturnat blocul de marmură peste Blore şi pe urmă — s-a spânzurat. spuse încet: În cazul acesta. domnule. — A cui era fereastra? întrebă Legge. ale Verei Claythorne. Rămân trei persoane: Lombard. Mai întâi Philip Lombard. Şi fusese pus pe pământ cu multă grijă. şi-acum.

Se înţelege — în orice caz un psiholog ar înţelege — că. celălalt instinct a fost încurajat să se dezvolte. Să văd un criminal. sever . Am. Am născocit pentru propria mea distracţie cele mai ingenioase mijloace de a făptui o crimă. suferind chinurile iadului. dată fiind structura mea morală. ca să încep cu asta. am ajuns să prezidez o curte de juraţi. în loc de a judeca. Voiam — daţi-mi voie s-o recunosc deschis — să comit eu însumi o crimă. Am reputaţia unui judecător-călău — dar pe nedrept. Când. o voi închide într-o sticlă pe care o voi sigila şi o voi azvârli în valuri. o şansă la o sută ca mărturia mea să fie găsită — şi atunci misterul unei crime nerezolvate (ori sunt prea încrezut?) va fi explicat. Am simţit dintotdeauna cu putere că dreptatea trebuie să predomine. Înţelegeţi-mă bine — nu-mi făcea plăcere să văd un inocent acolo. Îmi amintesc de experienţe cu viespi — cu viermi în grădină.Manuscris trimis Scotland Yard-ului de proprietarul goeletei pescăreşti "Emma Jane". Am fost totdeauna drept şi extrem de scrupulos în rezolvarea unui caz. la vremea cuvenită. majoritatea persoanelor acuzate care au apărut înaintea mea pentru a fi judecate pentru crimă erau vinovate. Tot ce am făcut a fost să păzesc juriul de efectul emoţional al chemării emoţionale din partea celui mai emoţional dintre avocaţii noştri. De câţiva ani încoace mi-am dat seama că se petrece o schimbare cu mine — o slăbire a controlului — o dorinţă de a acţiona. ci şi propria mea cunoaştere a criminalilor mi-au spus fără nici o îndoială că omul făptuise într-adevăr crima de care era acuzat — ucisese cu sălbăticie o femeie în vârstă care avea încredere în el. acuzatul era în mod evident nevinovat şi am indicat juriului că era vorba de o greşeală. În cel puţin două ocazii am oprit procese în care. Mi-am dat seama că era ceva ca dorinţa unui artist de a se realiza. Mă face şi acum să palpit gândul — şi de asta am adoptat acest procedeu — că-mi voi scrie mărturisirea. Mulţumită totuşi corectitudinii şi eficacităţii poliţiei noastre. în timp ce soarta îi era hotărâtă. care era clară deşi nespectaculoasă. Nu pot suporta ca o persoană sau o fiinţă să sufere sau să moară din cauza mea. Înfăţişarea şi comportarea sa induceau în eroare şi el a reuşit să facă o bună impresie asupra juriului. Simt o încântare cu adevărat sadică când văd sau produc moartea. Dar nu numai dovada. Există. Îmi place să citesc romane poliţiste şi de aventuri. Vreau să spun că acesta a fost şi cazul cu Edward Seton. De la o vârstă fragedă m-a stăpânit cu putere dorinţa de a ucide. pe lângă închipuirea mea romantică.. o imaginaţie romantică incurabilă. m-am hotărât să devin un om al legii. Crima şi pedepsirea ei m-au fascinat dintotdeauna. presupun. Profesiunea aceasta îmi satisfăcea aproape toate instinctele. după părerea mea. un ticălos zvârcolindu-se în boxă. Încă din tinereţe mi-am dat seama că firea mea e un complex de contradicţii. un artist în crimă! Imaginaţia mea. La vârsta cărţilor de aventuri m-a emoţionat întotdeauna obiceiul de a arunca în mare o sticlă conţinând un document important. de a se exprima pe sine! Eram. M-am născut şi cu alte trăsături. sau puteam fi. devenise pentru mine plăcerea supremă. Am căutat să-i atrag mereu atenţia asupra dovezilor concrete. Dar alături de ea se dezvolta în mine şi o trăsătură contradictorie — un puternic simţ al dreptăţii..

şi pacienta. mi-a dat curând datele necesare. şi la ea recurgeau aproape toţi cei pe care-i întâlneam — iar rezultatele au fost într-adevăr surprinzătoare. era convins că moartea se datora faptului că cei care o îngrijeau şi care urmau să profite destul de mult de pe urma morţii ei.controlată de exigenţele profesiunii. ci Crima pe scară largă. în secret. O conversaţie între nişte bătrâni militari flecari la clubul din care fac parte m-a pus pe urmele generalului Macarthur. N-o să înşir aici în detalii cum am procedat. am descoperit cazul doctorului Armstrong — o infirmieră antialcoolică care mă îngrijea.. personal.. Cruzimea lui şi neputinţa de a se simţi responsabil pentru vieţile pe care le luase îl făceau (am considerat eu) un tip periculos pentru comunitate. câţiva dintre colegii mei de breaslă discutând fără nici o reţinere cazul Landor.. imaginaţia unui adolescent! Doream ceva teatral. Poliţia — ca slujitoare a legii — trebuie să fie de o integritate fără cusur. O poezioară puerilă din vremea copilăriei mi-a venit în minte — poezia cu cei zece negri mititei. Dintr-o dată mi-am văzut clar drumul. Şi a dat ca exemplu un anumit caz — al unei bătrâne doamne. o pacientă a sa. Acesta a fost începutul. au încetat să-i mai dea întăritorul trebuincios. Vorbeam cu un doctor — un internist oarecare. Şi atunci. unul câte unul — simţământul inevitabilităţii. spunea. Şi m-am hotărât să nu comit o singură crimă. Ex-inspectorul Blore mi-a ieşit foarte firesc în cale. Spunea întâmplător cât de dese sunt cazurile de crime pe care legea nu are posibilitatea să le pedepsească. mi-a venit ideea — stârnită de o remarcă întâmplătoare. în virtutea profesiunii lor. nerăbdătoare să-mi demonstreze consecinţele nefaste ale băuturii. Am judecat fapta sa cu foarte mare seriozitate. mi-a povestit un caz întâmplat într-un spital. ar fi fost aproape imposibil de dovedit. Nu trebuiau să sufere inocenţii.. Dar — aşa cum poate unora le va părea absurd — eram reţinut şi împiedicat de simţul meu înnăscut pentru dreptate. Pentru că. O întrebare făcută în treacăt despre locul unde servise infirmiera etc. Le-am luat urma şi am descoperit fără greutate şi doctorul. Mă fascinase când aveam doi ani — dispariţia aceea inexorabilă. care murise de curând. dar cu toate acestea. nu trebuie să fie o crimă obişnuită! Trebuie să fie o crimă fantastică — ceva formidabil — ieşit din comun! Doar în această privinţă mai am. A adăugat că existau multe cazuri similare — de crimă cu premeditare — şi totuşi complet inabordabile din partea legii. Dobândisem o anumită rutină în a aduce conversaţia pe făgaşul dorit. când un doctor sub influenţa alcoolului a omorât pacientul pe care-l opera. Trebuie — trebuie — trebuie — să comit o crimă! Şi mai mult. cred. destul de brusc.. explica el. O cucoană din Majorca spunea indignată povestea puritanei Emily Brent şi a nenorocitei ei de servitoare. să colecţionez viitoarele victime. cuvântul poliţiştilor . În timpul cât am stat într-un sanatoriu.. cu mulţi ani în urmă. Pe Anthony Marston l-am ales dintr-un grup mai larg de oameni care comiseseră acţiuni similare. mediocru. El. Un astfel de lucru. Am început. se dezvolta pe ascuns — într-o forţă colosală. Da. Un tip care se întorsese de curând de pe malurile Amazonului mi-a relatat nelegiuirile pe care le are la activul său un oarecare Philip Lombard. rostită într-o conversaţie ocazională. care nu merita să trăiască. doream să ucid. imposibil! Doream să ucid. pentru el crima era ca şi sigură.

să dai cuiva nişte arsenic. În tot acest timp de căutări. Cu Morris terminasem. un iad. vă spun.. eram nebun după ea.. Nu i-am spus nimic doctorului despre hotărârea mea — că nu voiam ca moartea să-mi fie lentă şi prelungită.. dar în mod automat am făcut prima mişcare — am pornit discuţia. Voi trăi înainte de moarte. A ocolit foarte abil adevărul... făcea contrabandă cu stupefiante — din cauza lui. Dar eu am ştiut în clipa în care m-am uitat la ea. folosindu-l pe Morris ca să-mi acopere urmele.. Se aplecă înainte. să-l împingi de pe o stâncă. vârându-şi aproape faţa într-a mea: Eu am cunoscut o criminală. veselă. Dumnezeu să mă ajute.. Nu cred că eu aş fi visat vreodată. dar mi-a fost destul de uşor să reconstitui toată povestea... sau ceva în genul ăsta.. după aceea. Şi mai mult.. am putut să născocesc câte o momeală potrivită pentru fiecare. a fost destul de uşor. Era în faza plângăreaţă. planul se maturizase treptat în mintea mea. Fără prea multă speranţă în vreun rezultat. S-a întâmplat pe când traversam Atlanticul.. Nimeni altcineva nu s-a gândit. monştri pur şi simplu. Nici unul din planurile mele n-a dat greş. Şi ea a ştiut că ştiam. Aveam nevoie de a zecea victimă. Morris era un expert în astfel de lucruri... Pentru a-şi uita nefericirea. Am găsit-o într-un om pe nume Morris. câteodată cred că mai sunt încă. Să obţin insula.. Răspunsul m-a făcut să tresar.. n-ai crede că o fată ca asta. Era acum complet şi ultima picătură a fost o consultaţie la un doctor din strada Harley.. Făceam şi eu parte din grup. Pot să-mi amintesc şi acum cuvintele lui. drăguţă.. Înţelegeţi. Ceea ce nu şi-a dat seama e că îl iubeam pe copil. cinstită.. Crima nu e ceea ce crede majoritatea oamenilor. Doctorul mi-a spus că o altă operaţie ar fi zadarnică. nu-i aşa? Că va lăsa un copil să intre în mare şi să se înece... când m-am întors.. a făcut-o mai mult sau mai puţin pentru mine.. Hugo Hamilton. A acceptat fără ezitare — omul era puţin ipohondru. băuse o cantitate considerabilă de alcool.. singurii ocupanţi ai salonului de fumători eram eu şi un tânăr bine făcut. Clasificând informaţiile pe care le strânsesem despre viitoarele mele victime. Spunea: "Aveţi dreptate. Toţi oaspeţii au sosit pe Insula Negrului la 8 august. moartea mea se va produce într-o vâlvătaie de senzaţii." N-a mai spus nimic altceva. aşa cum ar fi fost natural. E un iad. n-ai crede că o femeie ar putea să facă un astfel de lucru?" "Eşti sigur că a făcut-o?" l-am întrebat. am socotit eu. dar sunt obişnuit să dau de el până la urmă. Ace- . cazul Verei Claythorne. Suferea de indigestie. Nu. Hugo Hamilton era nefericit. despre mecanismul propriu-zis al crimei de pe Insula Negrului.. n-ai crede că ar fi în stare de asemenea faptă. Nu era în obiceiul lui. N-aveam nici o teamă că va lăsa în urmă documente sau note compromiţătoare. Existau grade diferite de vinovăţie printre invitaţii mei. Vorbi — şi păru deodată să se trezească din beţie: "Sunt foarte sigur. i-am dat o pilulă pe care s-o ia înainte de culcare — i-am spus că făcuse minuni şi cu sucurile mele gastrice... la o oră târzie. Printre altele. gata de confidenţe. Ordinea morţilor pe insulă a fost stabilită cu grijă şi cu o deosebită atenţie. Am pomenit altădată că am suportat o operaţie. Şi-acum.. vă spun. am cunoscut-o. Într-o noapte. În sfârşit.este întotdeauna crezut.. fata unor prieteni de ai mei a devenit morfinomană şi s-a sinucis la 21 de ani.... Înainte de a pleca din Londra.. Femeile sunt nişte monştri. Era o măruntă creatură suspectă....

A fost uşor pentru că pe vremea aceea bănuiala nu începuse să se instaleze încă. În confuzia care a urmat după descoperirea cadavrului lui Rogers. după cum am spus. era un tip născut fără acel simţământ de responsabilitate morală pe care cei mai mulţi dintre noi îl au. Emily Brent a rămas singură în sufragerie. Ştiam că trebuie să aibă unul — de fapt. Mă amuza să urmez cât mai mult posibil poezioara din copilărie. A trebuit. în afară de noi şapte. În timpul ultimelor atacuri de gută îmi fusese prescris un somnifer — hidrat de clor. să-mi aleg foarte atent momentul când să părăsesc terasa. când îi umpleam ceaşca. Atunci i-am propus lui Armstrong să ne punem planul în aplicare. Generalul Macarthur şi-a găsit moartea aproape fără durere. vinovaţi. că erau cu toţii până la unul. L-am ales pe doctorul Armstrong pentru acest rol. în curând. Imediat după asta s-a întâmplat ceea ce prevăzusem — de fapt. Pot spune că am urmărit cu atenţie feţele oaspeţilor mei în timp ce erau acuzaţi. şi n-am avut nici o îndoială. cealaltă într-un somn paşnic. Aveam puţină cianură la mine şi mi-a fost uşor să o torn în paharul aproape gol al lui Marston în timpul perioadei încordate după ce placa de patefon a dezvăluit acuzaţiile. Era . ca să cadă singur în ea. Mi-a fost uşor să strâng o doză mortală. ştiţi. să dispară primii şi să nu sufere încordarea mintală prelungită şi teama pe care criminalii cu sânge rece urmau să le suporte.ia care aveau vina cea mai uşoară trebuiau. Poliţia va fi în stare să descopere destul de uşor. Nu e nevoie să descriu prea amănunţit cum şi-au găsit moartea aceştia doi. am hotărât. acţionase în mare măsură sub influenţa soţului ei. Ascunsesem la loc sigur revolverul şi nu mai aveam nici cianură. insula a fost atunci cercetată şi s-a descoperit că nu era nimeni pe ea. nici cloral. nu mă îndoiam. Deşi se cercetaseră amănunţit camerele fiecăruia. mi-a plăcut. Când Rogers a adus nişte rachiu pentru nevastă-sa şi l-a pus pe masă. Iar doamna Rogers. Marston. Am găsi cheia de la sufragerie la el în buzunar. şi pentru el ar fi fost de neconceput ca un om de condiţia mea să fie într-adevăr un ucigaş! Toate bănuielile lui mergeau înspre Lombard şi m-am prefăcut că sunt de acord cu el. după îndelungata mea experienţă de judecător. Dar urma să vină şi aceasta. Nu m-a auzit venind în spatele lui. L-am ucis pe Rogers în dimineaţa zilei de 10 august. într-un fel. Anthony Marston şi doamna Rogers au murit cel dintâi — primul instantaneu. Cianura de potasiu se poate obţine uşor — pentru stârpirea viespilor. Am sugerat că aveam un plan prin care s-ar putea întinde o cursă criminalului. m-am strecurat în camera lui Lombard şl i-am luat revolverul. Era amoral — păgân. dar totul a mers bine. cred că am sugerat chiar eu. am trecut pe lângă masă şi am turnat somniferul în rachiu. După micul dejun. mă cunoştea din vedere şi din reputaţie. Conform planului meu. nu se făcuse încă o percheziţie personală. La micul dejun am strecurat ultima doză de cloral în cafeaua domnişoarei Brent. M-am strecurat acolo ceva mai târziu — era aproape inconştientă şi a fost uşor să-i injectez o soluţie tare de cianură. Povestea cu bondarul a fost într-adevăr foarte copilărească — dar. Era un om uşor de înşelat. a apărut o atmosferă de suspiciune. Dintr-o dată. Ne-am supus cu toţii unei percheziţii riguroase. desigur. îi dădusem instrucţiuni lui Morris să i-o sugereze când stătuse de vorbă cu el. Tăia surcele pentru aprins focul şi nu m-a auzit apropiindu-mă. în curând urma să am nevoie de un aliat. Aşa cum anticipasem. O încuiase seara.

Lumina lumânărilor era foarte tremurată şi nesigură. Îmi dădusem întâlnire cu Armstrong afară. Exact aşa s-a întâmplat. dar bănuiam că nu se vor uita atent la nici unul dintre cadavre: vor da puţin cearceaful la o parte. În cămară era o grămadă mare de conserve. mai ales că toate conservele de deasupra erau perfect închise. în spatele casei. iar lâna în perna de scaun. ca să fie siguri că Armstrong nu încerca să se dea drept cadavru.. i-am spus să se uite — nu era cumva gura unei peşteri? S-a aplecat. puteam să mă mişc prin casă şi să spionez ucigaşul necunoscut. perdeaua roşie şi lâna — şi scena a fost gata. M-au dus sus şi m-au întins la mine în pat. că nimeni nu se va gândi să cotrobăie într-o grămadă de alimente în aparenţă neatinse. Am calculat că vor căuta din nou în toată casa. I-am urmărit de la fereastră. pe malul mării. În felul acesta ucigaşul avea să-şi iasă eventual din fire — în orice caz. Lui Armstrong i-a plăcut ideea. În sfârşit. ca să mă audă cineva. o dată considerat mort. Am calculat. Bănuiesc că Blore mi-a auzit paşii. Nu bănuia încă nimic — şi totuşi ar fi trebuit să se păzească. Îi spusesem că de acolo puteam vedea dacă se apropie cineva şi nu vom fi zăriţi din casă. am plecat — de data asta făcând mai mult zgomot. iar eu mi-am luat poza de om ucis. Am scos o exclamaţie. şi pe bună dreptate. Perdeaua roşie am ascuns-o într-unul din scaunele din salon. Când Blore a venit singur. m-am aplecat peste stânci. Un brânci puternic l-a făcut să-şi piardă echilibrul şi să cadă în marea agitată de dedesubt. A mers perfect.. Un mic plasture de noroi roşu pe frunte. Câteva clipe după ce am intrat la Armstrong în cameră. Am deschis conserva cea mai din fund — cred că avea biscuiţi — am vârât revolverul înăuntru şi am pus la loc capacul. la Lombard în cameră. De la fereastră am văzut-o pe Vera Claythorne împuşcându-l pe Lom- . Dar aşa. încât se putea întâmpla orice — iar unul dintre ei avea revolver. Au trecut câteva minute până să mă urmărească. S-au repezit cu toţii sus. Armstrong şi-a jucat rolul cât mai profesional.. deoarece dormitoarele dădeau în cealaltă parte. am auzit o uşă deschizându-se. sosise clipa pe care o anticipasem — trei oameni care erau atât de îngroziţi unul de celălalt. A fost foarte uşor. Domnişoara Claythorne a sculat toată casa cu ţipetele ei când a găsit iarba de mare pe care o agăţasem mai înainte în cameră. Probabil că au zărit o siluetă tocmai când ieşeam prin uşa din faţă. a picat în laţ. Nimeni nu a fost prea impresionat de moartea mea. Am pus-o în aplicare chiar în seara aceea. S-ar putea să intereseze pe cineva unde a stat ascuns în timpul când a fost cercetată casa. pe care o lăsasem deschisă. M-am dus sus pe stânci. M-am întors în casă.. făcându-i o mică gaură. Am ocolit casa şi am intrat pe fereastra de la sufragerie. Am închis fereastra şi pe urmă am spart geamul. dacă şi-ar fi amintit cuvintele din poezioară: Unul a picat în laţ. Am urcat sus şi m-am întins din nou în pat. Efectul produs asupra lor când m-au găsit a fost tot ce se putea dori. la ora două fără un sfert. şi singura persoană care avea să mă examineze cu atenţie era Armstrong. sub husa de creton. erau cu toţii teribil de speriaţi şi îngroziţi unul de celălalt. Am uitat să spun că am pus la loc revolverul. aveam ceasul mare de marmoră gata aşezat. Exit Blore. Când am ajuns în capul scărilor.foarte simplu — trebuia ca eu să fac pe următoarea victimă.

desigur. Era un indiciu care putea deschide o linie de cercetare promiţătoare. de ce? Ambiţia mea a fost să inventez o crimă misterioasă. Elasticul. cred. iar de el voi lega. o mărturisesc cu toată umilinţa. că în mod logic persoana aceea trebuie să fie ucigaşul. nu prea solid. Există. un elastic de fapt. revolverul. Al doilea indiciu se află în al şaptelea vers al poezioarei. . existau numai patru persoane şi din ele. conform notelor făcute de tovarăşii mei. ca şi sugerarea hipnotică a lucrurilor din jur — ca să-şi ia viaţa. mă voi duce la mine în cameră şi mă voi întinde în pat. împins de elastic. protejată de o batistă.. am presupus că misterul Insulei Negrului va rămâne nerezolvat. şi urmează. O tânără curajoasă şi descurcăreaţă. Imediat după asta am aranjat scena de la ea din cameră.. împuşcat în frunte. o dorinţă omenească vrednică de dispreţuit — vreau ca cineva să ştie cât de deştept am fost. Şi acum. nu se mulţumeşte numai cu arta. Şi n-am greşit. e limpede că eu eram singurul în stare să-i inspire încredere. vor veni de pe coastă bărci şi oameni. M-am dus. deci. puţine de spus. iar sticla o voi arunca în mare. Revolverul. Atunci când vor fi examinate corpurile noastre. De ochelari am ataşat un şnur negru foarte fin. va apăsa pe trăgaci. starea de tensiune nervoasă provocată de uciderea unui om. că unul dintre cei zece pe insulă nu era ucigaş sub nici o formă. Vera Claythorne s-a spânzurat sub ochii mei (stăteam în umbra şifonierului). Ştie. era evident că Armstrong s-a lăsat păcălit şi trimis la moarte. Moartea lui Armstrong este asociată cu un laţ în care a căzut — sau. O voi închide sigilată într-o sticlă. Elasticul îl voi trece în jurul clanţei. Dar nici un artist. pe care nimeni să n-o poată rezolva. se va îndrepta spre uşă. eliberat. În toate acestea. Mă voi lăsa cu toată greutatea pe ochelari. Pentru că. ca poliţia să fie mai inteligentă decât cred. paradoxal. O batistă pe podea nu va suscita nici un fel de nedumerire. mai degrabă în care a fost făcut să cadă! Asta înseamnă că în acel moment apărea în mod clar un fel de hocus-pocus — deci. Tot timpul am socotit că îi era o pereche potrivită — şi chiar mai mult.. Există o dorinţă firească de celebritate care nu poate fi negată. Mai sunt. Mâna îmi va cădea apoi într-o parte. va atârna inocent de ochelarii de sub mine. trei indicii. Unul: poliţia ştie foarte bine că Edward Seton a fost vinovat. A fost o experienţă psihologică interesantă. la urma urmei. Felul în care moartea m-a stigmatizat pe frunte cu semnul lui Cain. Voi fi găsit. După ce voi încredinţa mării sticla cu mesajul. la vremea aceea. am ridicat scaunul şi l-am pus lângă perete. nu se va putea stabili cu precizie ora când a survenit moartea. îmi dau seama acum. De ce? Da. Al treilea indiciu este simbolic. întins în pat.bard. Am avut grijă să păstrez amprentele ei. Am. Când marea se va linişti. S-ar putea. izbit de clanţă. Şi acum? Voi termina de scris mărturisirea. Eram sigur că ajungea conştiinţa vinei. Am căutat revolverul şi l-am găsit în capul scărilor. ultima scenă. Iată ce cred că se va întâmpla: Mâna mea. unde îl scăpase fata. se va detaşa de elastic şi va cădea..

Şi vor găsi zece cadavre şi o problemă nerezolvată pe Insula Negrului. Semnat: Lawrence Wargrave Sfârşit .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful