P. 1
Lucrare Salata

Lucrare Salata

|Views: 161|Likes:
Published by Simonellamonica
Lucrare Salata
Lucrare Salata

More info:

Published by: Simonellamonica on Aug 26, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/21/2014

pdf

text

original

PROIECT DE DIPLOMA

CERCETARI PRIVIND CONTINUTUL DE NITRATI SI NITRITI IN CEAPA SI SALATA
MEMORIU JUSTIFICATIV
Agricultura ecologică este un sistem de management al producţiei agricole care favorizează resursele reînnoibile şi reciclarea şi nu dăunează mediului înconjurător. Agricultura organică evită folosirea pesticidelor, ierbicidelor, fertilizatorilor sintetici şi a practicilor de manipulare genetică. În ceea ce priveşte creşterea animalelor, se evită folosirea profilactică a antibioticelor şi a hormonilor de creştere, şi se pune accentul pe bunăstarea animalelor şi pe asigurarea unei hrane cu produse naturale. Agricultura ecologică a cunoscut o expansiune rapidă în UE în ultimul deceniu, dar rămâne deocamdată cu o pondere redusă în totalul suprafeţelor cultivate din UE: aproximativ 3%. Nivelul maxim este în Austria (10%), dar există state membre ale UE care şi-au fixat obiective îndrăzneţe până în 2010 (Germania – 20%). Polonia şi Ungaria acordă şi ele o atenţie doesebită agriculturii ecologice, majoritatea produselor lor fiind exportate. Prin comparaţie, în România, la nivelul anului 2002, doar 0,2% din suprafeţele agricole erau cultivate prin metode ale agriculturii organice (din 43.000 ha cultivate prin agricultură organică, 20.000 ha erau păşuni, 12.000 ha erau culturi de grâu, 10.000 ha culturi de oleaginoase, 800 ha legume, 200 ha fructe, şi 500 ha alte culturi). Agricultura ecologică înseamnă o reîntoarcere la valorile agriculturii tradiţionale, dar nu şi la metodele acesteia. UE a stabilit standarde de producţie pentru agricultura organică; ţările care nu au inclus în legislaţia lor astfel de standarde compatibile cu cele din UE, nu pot exporta în UE produse ale agriculturii organice decât pe baza unor autorizaţii de import, care se acordă pe baza unei analize caz cu caz. Agricultura ecologică nu exclude folosirea fertilizanţilor şi a pesticidelor, dar consideră că utilizarea acestora reprezintă numai o componentă a acţiunii de sporire a fertilităţii solului şi protecţiei plantelor. Studiul contaminării cu compuşi cu azot (nitraţi şi nitriţi) în zona de vest a ţării prezintă o deosebită importanţă practică având în vedere că arealul analizat face parte din Câmpia de Vest, încadrată în zona I, considerată tradiţională în ceea ce priveşte cultivarea legumelor în România. Din cele prezentate mai sus, se poate aprecia faptul că importanţa şi actualitatea domeniului investigat este dată de necesitatea cunoaşterii nivelului de acumulare în produsele vegetale a contaminanţilor cu azot, precum şi a cauzelor care determină această acumulare. De asemenea, au fost propuse modalităţi şi recomandări privind reducerea

1

PROIECT DE DIPLOMA
conţinutului nitric în produsele horticole care vin în sprijinul producătorilor horticoli, a procesatorilor din industria conservelor, dar şi a consumatorilor, având în vedere toxicitatea ridicată a acestor compuşi asupra organismului uman şi animal. Prezenţa unor concentraţii mari de compuşi cu azot are o serie de efecte negative asupra organismului uman, şi anume: efect iritant, congestiv asupra mucoasei digestive, acţiune nocivă asupra glandelor endocrine, efecte hepatotoxice, nefrotoxice şi neurotoxice. Prin reducerea nitratilor, in prezenta enzimei nitratreductaza, se formeaza nitritii, compuşi cu acţiune toxică mărită comparativ cu nitraţii. Toxicitatea nitriţilor asupra organismului uman se datorează acţiunii methemoglobinizante a acestor compuşi care conduce la boala numită “cianoză” sau “methemoglobinemie”. Ca urmare a combinării nitriţilor cu hemoglobina aceasta se transformă în methemoglobină care determină reducerea capacităţii de fixare a oxigenului, diminuarea respiraţiei tisulare şi modificarea culorii mucoaselor în brun-cenuşiu. Cea mai importantă consecinţă a aportului ridicat de compuşi cu azot este formarea de substanţe cancerigene, şi anume de nitrozoamine. Grija faţă de sănătatea umană şi a mediului ambiant constitue o preocupare continuă a cercetărilor din domeniile: agricol, horticol, mediu, chimic, sau farmacologic. Prezentul studiu se remarcă prin interdisciplinaritatea sa deoarece întruneşte activitatea de cercetare desfăşurată atât in domeniul agricol-horticol (câmp experimental, studii agrotehnice) cât şi metodologia de laborator şi efectuare de analize chimice în ceea ce priveşte conţinutul de compuşi cu azot în produsele vegetale.

2

PROIECT DE DIPLOMA

Capitolul I. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA SALATEI Salata are o mare importanţă nutriţională, ca urmare a aportului de vitamine şi alţi compuşi valoroşi, pe tot parcursul anului. Cultura salatei deopotrivă în câmp, sere şi solarii, o face disponibilă pentru consum chiar şi în perioada de iarnă şi primăvară timpurie, când carenţele vitaminice sunt mai accentuate. Salata este folosită în consum, preponderent în stare crudă, în unele preparate culinare însă, ea este supusă procesului de fierbere. Varietăţile cunoscute sub formă de salată sunt prezentate în tabelul 1.. Tabel 1.Varietăţi cunoscute sub denumirea de salată [13] Denumirea populară Denumirea ştiinţifică Observaţii Salata de căpăţână Lactuca sativa L, conv. formează căpăţâni incocta Helm, var. capitata rotund-turtite Salata de frunze Lactuca sativa L, conv. nu formaeză căpăţână incocta Helm,var. secalina Marula Lactuca sativa L, conv. formează căpăţâni sativa, var. longifolia Lam. alungite I.1. IMPORTANŢA CULTURII Salata se cultivă pentru frunzele sale care se consumă în stare crudă sau pregătite. Importanţa alimentară constă în conţinutul ridicat de glucide 2-3,5%; protide 1-1,6%; caroten 1-3 mg/100 g produs proaspăt; vitaminele B1 - 0,07 mg/100 g produs proaspăt; B2 - 0,12 mg/100 g produs proaspăt; C - 5-20 mg/100 g produs proaspăt şi săruri de fosfor: 1-7 mg/100 g produs proaspăt şi săruri de potasiu 260 mg/100 g produs proaspăt. Consumul a 100 g salată aduce în organism 16-20 calorii. Fiind o plantă rezistentă la frig şi având o perioadă scurtă de vegetaţie se cultivă în culturi de succesiune şi asociate în câmp, forţat în sere şi protejate în solarii, tunele, asigurând consumul eşalonat de salată tot timpul anului. Salata cultivată în câmp are un conţinut mai ridicat de vitamina C decât cea cultivată forţat sau protejat [33].

Familia Compositae

3

PROIECT DE DIPLOMA

I.2. ORIGINEA ŞI ARIA DE CULTURĂ Salata cultivată provine din Lactuca seriola, care creşte spontan în Europa Centrală şi de Sud, Asia de Sud-Vest, Asia Mică, Insulele Canare şi Madera. A fost luată în cultură în urmă cu 2500 de ani de către greci şi romani, care o cultivau frecvent. Astăzi se cultivă pe tot globul, mai ales în zonele cu climat temperat. Dintre ţările mari consumatoare de salată, amintim pe cele din vestul Europei (Germania, Franţa, Olanda, Polonia), S.U.A. şi Japonia. La noi în ţară se cultivă în toate judeţele, cu pondere în jurul marilor centre urbane [20]. I.3.PARTICULARITĂŢI BOTANICE ŞI BIOLOGICE Este o plantă anuală cu perioadă scurtă de vegetaţie, 45-50 zile până la maturitatea de consum şi 120 zile până la recoltarea semincerilor. Rădăcina pivotantă pătrunde în sol până la 60-70 cm când este cultivată prin semănat direct şi 30-70 cm când este cultivată prin răsad. Frunzele sunt sesile, de formă rotundă, oval-alungită, cu nervuri groase, bogate în latex. La începutul perioadei de vegetaţie plantele formează o rozetă de frunze, iar apoi la unele soiuri o căpăţână mai mult sau mai puţin îndesată. Forma, mărimea şi culoarea căpăţânilor diferă în funcţie de cultivare. Faza de căpăţână durează 10-15 zile, după care plantele emit tulpini florifere. Tulpinile florifere apar după 45-65 zile de la răsărire, au o înălţime de 70-120 cm şi sunt puternic ramificate. Ele se termină cu inflorescenţe capitule, compuse din 20-25 flori de culoare galbenă. Florile sunt hermafrodite şi au polenizare autogamă, dar şi alogamă într-o proporţie mică (4-6%). La culturile semincere este necesară izolarea soiurilor între ele.

4

PROIECT DE DIPLOMA Fructul este o achenă eliptică, de culori diferite, cu 5-7 dungi longitudinale şi prevăzute cu papus. Greutatea a 1000 seminţe este de 0,8-1,2 g, având o facultate germinativă de 65-80% care se păstrează 2-3 ani [14]. I.4. RELAŢIILE PLANTEI CU FACTORII DE VEGETAŢIE Fiind o specie rezistentă la frig şi cu perioadă scurtă de vegetaţie, se poate semăna sau planta în câmp primăvara devreme sau toamna. Temperatura minimă de germinare a seminţelor este de 2-4,4oC, cea optimă fiind de 5-10oC. În faza de rozetă (4-5 frunze) plantele suportă temperaturi de -5...-8oC, iar cele cu plantare din toamnă -16...-18oC. Temperatura optimă în perioada de creştere a căpăţânii este de 15-18oC, iar valori peste 24o conduc la emiterea timpurie a tulpinilor florifere şi deprecierea calitativă a producţiei. Salata este o plantă de zi lungă, însă partea comestibilă se dezvoltă normal în condiţii de zi scurtă. În ultimul timp au fost create cultivare cu durată neprecizată care se pretează pentru culturi de vară. Faţă de intensitatea luminii are cerinţe moderate şi de aceea se poate cultiva în sere în perioada de toamnă-primăvară, în solarii sub formă de culturi pure şi asociate. Cerinţe faţă de umiditatea din sol sunt ridicate. Astfel, umiditatea din sol trebuie menţinută la 70-80% din capacitatea de câmp, iar cea din aer la 70-80%. Cerinţele cele mai mari faţă de apă sunt în faza de germinare şi de formare a căpăţânii. Excesul de apă din sol şi aer duce la instalarea de boli, la putrezirea şi pierderea unui mare număr de plante. Salata este pretenţioasă faţă de sol, solicitând soluri structurate, permeabile, bogate în humus, cu reacţie neutră uşor acidă ( pH=5,8-7,6). Având perioada de vegetaţie scurtă, elementele nutritive trebuie să fie uşor asimilabile, în special azotul. Consumul specific mediu pentru o tonă de produs proaspăt este de 4 kg s.a./ha N; 0,3 kg s.a./ha P2O5 şi 3,5 kg s.a./ha K2O. Raportul de echilibru între elemente fiind de 1:0, 07:0,8, iar perioada critică a nutriţiei fiind în faza de 5-6 frunze. Solurile cele mai bune pentru cultura salatei sunt cele de luncă şi cernoziomurile [60].

5

PROIECT DE DIPLOMA

I.5. SOIURI CULTIVATE

Figura 1. Varietăţi de salată. Soiurile cultivate recomandate pentru cultură sunt prezentate în tabelul 2. Tabelul 2.Principalele cultivare de salată omologate a fi cultivate în România [68]. Grupa de Tipul Denumire Perioada Forma Culoarea Alte Precocitate cultivarului a cultiva- de la căpăţânii căpăţânii caracteristici rului răsărire la recoltare (zile) Timpurii soi De Mai 50-60 tronverde căpăţână conică gălbui semi-îndesată soi Jessy 55-60 sfericverde culturi în sere turtită gălbui şi solarii Semisoi Cora 60-70 ovală verde mijlociu timpurii gălbui îndesată soi Dena 60-70 ovalăverdeemite greu rotundă gălbui tulpini florifere soi Mona 60-70 sfericăgalben soi pentru turtută verzui culturi de vară Tărzii soi Polul Nord 70-80 sferic verderezistentă alungită deschis, peste iarnă gălbui soi Silvia 70-80 sferic verde rezistent la turtită gălbui ger soi New York 70-80 sferică verde gălbui 6

PROIECT DE DIPLOMA Semitimpurii soi Marula de 70-80 Brăila căpăţâna verde cu cultură de sub formă nuanţe vară-toamnă de păpuşi gălbui

I.6. TEHNOLOGIA CULTURII Pentru realizarea unei eşalonări a producţiei de salată se practică:  culturi în câmp, în ogor, anticipate şi succesive;  culturi forţate în sere;  culturi protejate în solarii, tunele şi răsadniţe. Cultura în câmp se realizează prin plantare de răsaduri, toamna sau semănat şi plantat răsaduri primăvara. Pregătirea terenului şi fertilizarea de bază se execută din toamnă după tehnologia culturii principale. Odată cu pregătirea patului germinativ, pe suprafeţe mai mari se aplică erbicide (tabelul 3). Nr. crt. 1. 2. 3. Tabelul 3.Erbicide omologate pentru cultura salatei [38] Produsul Buruieni Momentul aplicării Denumirea Subst.activă şi Combătute comercială remanenţa Balan 18 benfluralin Monocotiledonate şi ppi CE 4-6 luni unele dicotiledonate anuale Benefex benfluralin Monocotiledonate şi ppi 180 g/l unele dicotiledonate 4-6 luni anuale Kerb 50 W propyzamid Monocotiledonate şi pre/post 50% dicotiledonate anuale şi 2-3 luni perene Doza l, kg/ha 6-8 6-8 2-3

Modelarea terenului în straturi de 104 cm se face toamna pentru culturile ce se înfiinţează primăvara devreme sau cu câteva zile înaintea semănatului sau plantatului pentru culturile care se înfiinţează primăvara mai târziu, vara sau toamna. Pentru realizarea unor culturi încheiate patul germinativ trebuie să fie aşezat şi bine mărunţit. Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct şi prin răsad. Producerea răsadurilor se face pentru culturi ce se înfiinţează toamna, primăvara şi vara. Pentru culturile ce se înfiinţează toamna, răsadurile se produc pe straturi reci, semănând în perioada 1-5.IX. Pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură sunt necesare 250-350 g seminţe. Producerea răsadurilor necesare pentru

7

PROIECT DE DIPLOMA culturile ce se înfiinţează primăvara devreme se realizează în răsadniţe calde sau solarii încălzite, semănând în perioada 1-10.III şi utilizând 2-3 g/m2 sămânţă. Pentru culturile ce se înfiinţează primăvara, răsadurile se repică în cuburi de 3x3x3 cm, iar pentru celelalte forme de cultură în câmp semănatul se face rar, fără a se repica răsadurile. Răsadurile se plantează manual sau cu plantatorul, în gropi deschise, sau mecanic cu MPR-6(8). Perioada optimă de plantare este 20.IX-10.X sau 1-15.III pentru consumul din primăvară şi 25.VIII-5.IX pentru consumul din toamnă. Vârsta răsadurilor la plantare este de 35-40 zile . Se plantează 4 rânduri pe strat conform figurii 1.2. Distanţa între plante pe rând este de 15-20 cm la cultivarele timpurii şi 25-30 cm la cele târzii. Desimile ce se realizează de 165-192 mii pl/ha. Cultura salatei în câmp prin semănat direct se face cu ajutorul maşinilor SUP-21, Saxonia, Stanhay, folosind 1,5-2 kg/ha sămânţă. Adâncimea de semănat este de 1,5-2 cm în funcţie de tipul de sol şi epoca de semănat [8].

Figura 2. Scheme de înfiinţare a culturii de salată în câmp: a-pe teren modelat; b - pe teren nemodelat Semănatul se face eşalonat în perioada 1-15.IX şi 1-15.III pentru consumul timpuriu de primăvară, 25.III-10.IV pentru consumul de vară şi 20.VII-20.VIII pentru consumul din toamnă.

8

PROIECT DE DIPLOMA Lucrările de întreţinere se referă la completarea golurilor cu răsad rezultat din rărit; răritul pe rând la 15-20 cm; irigatul de 2-3 ori cu norme de udare de 200-250 m3/ha; fertilizarea fazială cu 50 kg s.a./ha N şi 1-2 praşile manuale sau mecanice pe suprafeţe mari. Recoltarea are loc în intervalul 20.IV-20.VI pentru culturile înfiinţate toamna sau primăvara prin răsad şi semănat direct şi în perioada 15.IX-15.X pentru consumul din toamnă. Recoltarea se face eşalonat, manual sau mecanizat cu ajutorul unor maşini prevăzute cu palpator şi cuţite acţionate electric. Producţia ce se obţine este de 15-25 t/ha în funcţie de cultivare şi de condiţiile de cultură. Păstrarea salatei până la valorificare se poate face 2-3 zile la 1-2oC şi o umiditate atmosferică de 90-95% [12]. I.7. PREVENIREA ŞI COMBATEREA BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR. Pagubele cele mai mari sunt produse de mana salatei Bremia lactucae. Boala se manifestă pe faţa superioară a frunzelor sub forma unor pete de decolorare delimitate de nervuri. În dreptul petelor pe faţa inferioară se dezvoltă un puf alb. Frunzele intens atacate se deformează, se zbârcesc şi se usucă. Septorioza salatei este produsă de ciuperca Septoria lactucae. Boala se manifestă pe frunze şi pe tulpini. Pe frunze apar pete neregulate, bine delimitate de nervuri. Acestea sunt izolate sau confluente şi au mărimea de 1-10 mm. La apariţie, petele au o culoare galbenă-brunie, care cu timpul devin cenuşii-albicioase. Frunzele infestate se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă. Putregaiul cenuşiu este produs de ciuperca Botrytis cinerea. Boala afectează plantele în răsadniţă sau în câmp în fenofaza de formare a căpăţânilor. În primul rând sunt afectate frunzele de la exteriorul rozetei care devin transparente, se înmoaie şi putrezesc. Cu timpul atacul se produce şi la frunzele din interiorul rozetei. Pe frunzele bolnave se formează o pâslă deasă cenuşie-albicioasă (Docea E.şi colab., 2008). Dintre dăunători pagube mari produce limaxul cenuşiu (Deroceras agreste reticulatum). Limaxii rod frunzele, producând perforaţii de diferite forme şi mărimi. La atacuri intense frunzele se usucă.

9

PROIECT DE DIPLOMA Păduchii de frunze -Aphis fabae- produc încreţirea şi răsucirea frunzelor, depreciind calitativ producţia. Pe partea inferioară a frunzelor se pot observa larve şi adulţi [35]. Măsuri de prevenire şi combatere sunt prezentate în tabelul 4. Tabelul 4. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la salată [19]. Boala sau dăunătorul Măsuri, mijloace de combatere Mana salatei În spaţiile protejate se dezinfectează solul, se dirijează Bremia lactucae temperatura şi umiditatea prin aerisiri. În perioada de vegetaţie se fac stropiri cu Captadin 50 PU-0,3%, Dithane M-45-0,2%, Ridomil plus-0,3% Previcur N-0,15%. Septorioza salatei La apariţia primelor semne ale atacului se fac stropiri cu Dithane Septoria lactucae M-45-0,25%, Captadin 50 PU-0,2%, Turdacupral 50 PU-0,4%, Benlate 50 WP-0,4-0,6kg/ha. Putregaiul cenuşiu Tratamente foliare cu Sumilex 50 PU-0,15%, Rovral 30 PU-0,1% Botrytis cinerea şi Ronilan 0,2%. Păduchii de frunze La apariţia coloniilor se fac tratamente cu Fastac 10 CE-0,02%, Aphis fabae Ecalux 25 CE-0,1%, Decis 2,5 EC-0,05%. Limaxul cenuşiu Se fac tratamente la sol prin prăfuire cu oxid de calciu, clorură de Deroceras agreste sodiu sau superfosfat în doze de 150-200 kg/ha. reticulatum Tratamente chimice se fac cu produse pe bază de metaldehidă: Escartox 5G, Metaldehidă în doză de 25-30 g/m2 aplicate direct pe sol seara. Se mai utilizează Aminocarb 50 PU în doză de 2,5 kg s.a./ha, Metiocarb 4 PP în doză de 3g/10 m2. Capitolul II. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA CEPEI II.1. IMPORTANTA CULTURII Ceapa este una din cele mai rentabile specii legumicole, daca se reuseste sa se aplice toate verigile, de la infiintarea culturii la recoltare, din cadrul unei tehnologii moderne. Profitul obtinut va fi cu atat mai mare cu cat se va obtine o productie ridicata si de calitate, cu cheltuieli cat mai scazute. Tendinta tarilor cu agricultura moderna este aceea de a mentine sau chiar de a reduce suprafata cultivata cu ceapa, dar de sporire a productiei medii la hectar prin aplicarea celor mai performante tehnologii. In tara noastra, cresterea productiei totale de ceapa s-a pus pe seama cresterii suprafetei cultivate si nu a cresterii productiei medii la hectar. Dupa suprafata totala cultivata cu ceapa (36,8 mii ha), Romania se situeaza pe primul loc in Europa, iar dupa productia totala obtinuta (296 mii tone), ne situam pe locul sase dupa Spania, Italia, Anglia, Olanda si Polonia.

10

PROIECT DE DIPLOMA Eficienta economica a culturii cepei la noi in tara este in general foarte redusa, cauzele principale fiind atat productiile foarte scazute, (sub 10t/ha), cat si costurile de productie ridicate (costuri ridicate ale semintei sau arpagicului, gradul redus de mecanizare, consum mare de forta de munca manuala). In prezent, cea mai raspandita tehnologie de cultivare a cepei este cea prin arpagic (cca 70% din suprafata cultivata cu ceapa), cu toate ca aceasta metoda este cea mai putin eficienta economic, drept pentru care a fost cu multi ani in urma abandonata de catre toate tarile mari cultivatoare de ceapa, tari cu o agricultura moderna [5]. Ceapa, specie legumicola bienala sau trienala, ce face parte din grupa legumelor bulboase, este una din cele mai raspandite legume, care s-a cultivat din cele mai vechi timpuri datorita calitatii sale alimentare, condimentare si fitoncide.Este prezenta aproape zilnic in alimentatie pe tot timpul anului si in arta culinara, reprezentand in acelasi timp si o materie prima importanta pentru industria conservelor de legume, peste sau carne, ca si pentru industria de medicamente. Importanta alimentara, medicamentoasa si terapeutica duce la recomandarea ca in cadrul unei alimentatii rationale, zilnic, sa se consume minim 2025g de ceapa, ceea ce revine un consum mediu pe an de circa 8-9 kg.[26]. Fiind o specie legumicola atat de importanta, si nu prea pretentioasa fata de conditiile de clima si sol, se cultiva in lume intre 5 grade latitudine nordica si 60 grade latitudine sudica, suprafata cultivata cu ceapa crescand in ultimii 10 ani de la 1825 mii hectare, la 2670 (146%) mii hectare (FAO Statistics 2000), situandu-se pe locul patru intre principalele specii legumicole cultivate. In tara noastra cultura de ceapa ocupa locul trei printre speciile legumicole, dupa tomate si varza, cu o suprafata de peste 35 mii ha. II.2.ORIGINEA SI ARIA DE RASPANDIRE Cultivarea cepei ca planta alimentara si medicinala dateaza de foarte multi ani, inca din antichitate. Cu cel putin 6000 de ani i.Hr., ceapa a inceput sa se cultive in Egipt, pe Valea Nilului, de unde a trecut in Grecia antica si Imperiul Roman, iar de acolo s-a raspandit in toata Europa, astfel incat din intreaga suprafata cultivata cu ceapa, circa o treime se afla pe acest continent. In tara nostra, ceapa se cultiva peste tot unde sunt asezari omenesti, in orice gradina de pe langa casa. In zonele cu conditiile naturale cele mai favorabile ceapa s-a 11

PROIECT DE DIPLOMA cultivat pe suprafete mari, creandu-se o traditie si chiar o specializare a unor bazine legumicole in acest sens, unde au fost create si unele soiuri autohtone. Se pot mentiona: bazinul legumicol al capitalei cu soiul De Darasti, bazinul legumicol Craiova cu soiul De Filiasi, bazinul legumicol Timisoara cu soiul De Vinga, bazinul legumicol Iasi cu soiul de Targul Frumos (De Moldova) si De Tibucani, bazinul legumicol Fagaras cu soiul Rosie de Fagaras, bazinul legumicol Turda cu soiul Rosie de Turda, bazinul legumicol Buzau cu soiul De Buzau si Diamant. In prezent, in tara nostra, ceapa se cultiva anual pe o suprafata de peste 35mii ha cu suprafete insemnate in zonele de sud (Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Calarasi, Ialomita, Braila), de sud-est, (Galati, Tulcea, Constanta, Buzau), de sud-vest (Arad, Timis) [68]. II.3.CARACTERE BOTANICE SI PARTICULARITATI BIOLOGICE In conditiile de clima din tara nostra, ceapa este o planta erbacee, bienala (ceapa de apa si ceapa ceaclama) sau trienala (ceapa de arpagic). Caractere botanice: Radacina: in momentul germinarii semintelor apare radicela care traieste pana la aparitia primelor frunze adevarate. In acest moment se formeaza discul tinerei plante pe care apare un numar de 30-70 radacini fibroase si albicioase. Inradacinarea este in general superficiala la adancime de 30-40 cm. Tulpina: este reprezentata de discul (portiunea tare de la baza bulbului). Pe partea inferioara sunt prinse radacinile, iar pe partea superioara se afla mugurii vegetativi si frunzele. Frunzele: imediat dupa incoltirea semintei apare la suprafata solului frunza cotiledonala filiforma, indoita, varful inca ramane un interval de timp ingropat in pamant, legat de samanta, iar treptat frunza se indreapta, ca dupa cca o saptamana sa apara prima frunza adevarata, continuandu-se la intervale de cca 5 zile formarea urmatoarelor frunze. Frunzele de la partea bazala, la locul de insertie pe disc, se ingroasa, mai tarziu formand bulbul, iar la suprafata solului sunt cilindrice, fistuloase, inguste, de culoare verde-albastruie, cu epiderma neteda si lucioasa, acoperite cu pruina. In functie de cultivar, plantele formeaza 10-15 frunze [59]. Bulbul: pe masura ce plantele isi dezvolta un aparat asimilator bogat, trec la formarea bulbilor. Frunzele la baza lor se modifica, devin si suculente, in ele

12

PROIECT DE DIPLOMA depozitandu-se substante hranitoare de rezerva ale plantei. Pe disc, in interiorul bulbului, se formeaza unul sau mai multi muguri, grupati cate 2-3, inveliti laolalta in 2-3 frunze ingrosate, formand asa-zisele inimi ale cepei. La exterior, bulbii sunt acoperiti cu frunze subtiri, membranoase, uscate la maturitate, a caror culoare variaza cu soiul de ceapa. Forma si marimea bulbilor depinde de cultivar (soi sau hibrid), de agrotehnica aplicata si de factorii de vegetatie. In general, bulbul de ceapa are forma mai mult sau mai putin apropiata de cea sferica sau ovoida, greutatea variind de la cateva grame (la arpagic), pana la 300g. Exista si bulbi care ajung la greutatea de 600800g, dar in cazuri mai rare [34]. Particularitati biologice: Germinatia si rasarirea: semintele de ceapa germineaza la temperatura de 3-4o C (rasarirea are loc la 30-40 zile). Temperatura optima de germinare este de 19-24o C (rasarirea are loc in 6-12 zile). Dupa germinarea semintelor, plantele de ceapa prezinta unele particularitati care sunt specifice numai acestei specii. Astfel, cand rasar plantele de ceapa, apare mai intai la suprafata solului un cot al fiecarei plantule, care nu este altceva decat o indoitura sub frma de genunche a frunzei cotiledonale. Prin crestere, in mod normal este tras afara din pamant varful plantulei. Tegumentul seminal ramane fixat pentru un timp in varful plantulei (frunzei cotiledonale) si daca solul are crusta puternica varful plantulei intampina rezistenta mare si nu reuseste sa iasa afara cu tegumentul seminal fixat de el. Datorita activitatii puternice a tesuturilor de crestere situate in special in cele doua zone ale cotului fiecarei plante, este scoasa din pamant radacina plantulelor. Aceasta particularitate a rasaririi plantelor de ceapa prezinta o deosebita importanta pentru practica cultivatorilor si impune alegerea pentru insamantarea semintelor de ceapa a unor terenuri cu sol usor si cu structura buna, astfel ca sa nu formeze in nici un caz crusta puternica [36]. Dupa rasarire pot fi distinse cinci faze mai importante de crestere a plantelor.: Faza I dureaza 8-10zile de la rasarire, timp in care plantele sunt considerate ca parazite pentru ca traiesc pe seama substantelor hranitoare de rezerva din seminte, neputand sa se aprovizioneze si sa-si pregateasca singure hrana. Aceasta faza este foarte importanta pentru productie si, de aceea, se impune folosirea unor seminte cat mai mari, mai grele, perfect sanatoase, pentru ca plantulele sa aiba la dispozitie rezerve cat mai mari de hrana. 13

PROIECT DE DIPLOMA Faza a II-a dureaza urmatoarele 8-10zile. La inceputul acestei faze apare prima frunza adevarata, iar urmatoarele continua sa apara in mod succesiv la interval de 5-6zile. Pe discul abia format apar radacini noi, radacinita si frunza cotiledonala moare. Desi plantele dispun de cele mai reduse posibilitati in privinta sistemului radicular si a aparatului foliar, incep sa se aprovizioneze si sa-si pregateasca singure hrana. Este cea mai critica faza pentru plantulele de ceapa si impune o abundenta de apa (80-90% din capacitatea de camp) si substante nutritive in stratul superficial al solului. Faza a III-a dureaza in continuare urmatoarele 20 de zile timp in care plantele isi creeaza posibilitati mari de aprovizionare si pregatire a hranei in urma cresterii sistemului radicular si a frunzelor. In aceasta faza se poate incepe administrarea ingrasamintelor sub forma de fertilizari faziale iar irigarea se face cand este nevoie. Faza a IV-a dureaza in continuare circa doua luni. Se caracterizeaza prin formarea si cresterea bulbului, plantele sintetizand substantele hranitoare si ele fiind depozitate in cea mai mare parte sub forma de rezerva in bulb. La inceputul acestei faze continua cresterea frunzelor si a radacinilor, iar mai tarziu inceteaza cresterea acestor organe, continuand sa creasca doar bulbul. In decursul acestei faze se administreaza cea mai mare parte de ingrasamimte in cadrul fertilizarilor faziale. Spre sfarsitul acestei faze se sisteaza irigarea si fertilizarea. Faza a V-a se prelungeste in urmatoarele 20-30zile, timp in care este sistata complet cresterea frunzelor si a sistemului radicular, in schimb are loc migrarea intensa a substantelor hranitoare din frunze in bulb. In aceasta faza incepe si se desavarseste moartea frunzelor si a radacinilor, bulbii intrand in perioada de repaus. In aceasta faza se mentine o umiditate cat mai redusa in sol. Uneori, cand se constata ca bulbii de ceapa au ramas ceva mai mici din cauza tehnologiei aplicate anterior, din dorinta de a spori dimensiunile bulbilor, se aplica in cultura, chiar in aceasta faza (a cincea), cand majoritatea plantelor (bulbilor) au inceput sa intre in perioada de repaus, o udare si o fertilizare. In asemenea imprejurari, din discul bulbilor pornesc noi radacini, plantele isi reiau ritmul activ al metabolismului si continua sa vegeteze formand frunze noi, dar in nici un caz nu isi maresc bulbul. Plantele care isi reiau ritmul activ de vegetatie nu vor mai intra in perioada de repaus si pastrarea bulbilor va fi imposibila [20].

14

PROIECT DE DIPLOMA

II.4.CERINTELE FATA DE FACTORII DE MEDIU Solul (substratul de cultura) Plantele de ceapa se dezvolta normal pe solurile usoare sau mijlocii cu textura nisipo-lutoasa, cu o structura buna, permeabile, dar si cu o capacitate optima de retinere a apei, fertile, cu reactie neutra sau uneori alcalina (ph = 6,5-7,8). Culturile de ceapa nu dau rezultate bune pe solurile grele (argiloase), compacte, nelucrate adanc, excesiv de umede, reci, acide. Pentru cultura de ceapa semanata direct o conditie esentiala pe care trebuie sa o indeplineasca solurile este aceea de a nu forma crusta. Solurile aluviale aflate intr-o faza avansata de solificare sunt cele mai bune [21]. Umiditatea Inradacinarea superficiala a plantelor de ceapa si explorarea unui volum scazut de pamant pretind o umiditate ridicata, mai ales in prima perioada de vegetatie. De aceea, umiditatea in sol pana la adancimea de 30-40cm trebuie sa fie de 80-90% din capacitatea de camp, pana la formarea bulbului, adica in perioada de crestere intensiva a radacinilor si frunzelor. In perioada formarii si cresterii bulbului, umiditatea trebuie sa fie de 70-80% si 60-70% in timpul maturizarii bulbului, adica dupa ce bulbul a ajuns la marimea tipica soiului. Este recomandat ca apa in sol sa fie intr-o cantitate cat mai mica, cu circa 2-3 saptamani inainte de recoltare, deoarece are o maturizare mai rapida a bulbului, acesta intrand in perioada de repaus. Umiditatea atmosferica nu trebuie sa fie mai mare de 60-70%.[37]. Temperatura Cerintele in privinta temperaturii variaza destul de mult in functie de faza de vegetatie a plantelor. Samanta de ceapa incepe sa germineze la o temperatura de 2-4 o C, dar temperatura optima de germinare este de 18-20o C. Formarea si cresterea radacinilor sunt favorizate la o temperatura moderata in sol de 12-20 oC 15

PROIECT DE DIPLOMA Iar aceste procese sunt stagnate la temperatura de peste 250 C. Cand in sol temperatura este de 5-7o C, radacinile se formeaza si cresc intr-un ritm mai lent. Temperatura optima pentru formarea si cresterea frunzelor este de 18-24o C, iar in prezenta temperaturilor mai mici, de 8-10 o C frunzele nu se mai formeaza si nici nu mai cresc. Formarea, cresterea si maturizarea bulbilor au loc la o temperatura optima de 25-30o C. In prezenta unor temperaturi mai mici de 10-15 o C, bulbul nu se mai formeaza, iar la temperaturi de peste 30o C cresterea bulbilor incetineste foarte mult sau chiar se opreste [33]. Lumina Lumina joaca un rol deosebit de important pentru cresterea si dezvoltarea plantelor de ceapa. Se recomanda sa se asigure o durata a zilei de cca 8-10ore, pana la formarea bulbilor, cand plantele de ceapa trebuie sa-si formeze un aparat foliar si radicular bogat, si de 14-16ore pe zi in timpul formarii si cresterii bulbilor. Pentru aceasta se va semana cat mai de timpuriu posibil (sfarsitul lunii februarie-inceputul lunii martie), plantele avand astfel la dispozitie in mod natural, la inceputul perioadei de vegetatie zile scurte de lumina si temperatura moderata, iar mai tarziu zile lungi de lumina si temperatura mai ridicata, ceea ce favorizeaza obtinerea unei productii bune.[5]. Hrana (elementele nutritive) Ceapa este o specie pretentioasa la consumul de elemente nutritive, reactionand puternic atat in cazul deficitului, cat si a excesului de elemente nutritive. Pentru realizarea unei tone de bulbi, plantele de ceapa extrag din sol si consuma 3kg N, 1,2kg P2O5, 4,8kg K2O, 1,8kg CaO substanta activa. Pe orice tip de sol pe care se cultiva ceapa, nu da rezultate bune fertilizarea cu cantitati mari de gunoi de grajd proaspat in anul cultivarii. Azotul favorizeaza cresterea organelor vegetative ale plantelor de ceapa, dar in cantitati prea mari devine daunator in sensul cresterii excesive a frunzelor in detrimentul bulbului, duce la incoltirea bulbilor si cresterea proportiei de putrezire in timpul pastrarii. Fosforul favorizeaza cresterea radacinilor, iar potasiul migrarea substantelor nutritive din frunze si depunerea lor in bulbi, sub forma de rezerve, marind capacitatea de pastrare a bulbilor [13].

16

PROIECT DE DIPLOMA

II.5.SOIURILE SI HIBRIZII DE CEAPA RECOMANDATI A SE CULTIVA IN ROMANIA Alegerea celor mai bune cultivare are o importanta covarsitoare asupra cresterii eficientei economice a acestei culturi. Catalogul oficial al soiurilor (hibrizilor) de plante de cultura din Romania cuprinde un numar de 25 cultivare (soiuri si hibrizi) de ceapa din care 14 (56%), sunt creatii autohtone. Dintre acestea, un numar de 10 soiuri si 12 hibrizi sunt recomandati pentru culturile care se infiinteaza prin semanare direct in camp. Dintre acestia, ponderea cea mai mare o are in cultura soiul romanesc Diamant (omologat in 1977). Majoritatea soiurilor si hibrizilor straini introdusi in tara noastra dupa anul 1995, desi valorosi sub toate aspectele, nu se cultiva inca pe suprafete prea mari. Un numar de 8 soiuri si hibrizi romanesti au fost inregstrati in Catalogul oficial incepand cu anul 2000 si nu sau extins in productie, timpul necesar pentru obtinerea de samanta fiind prea scurt. [14].

Figura 3. Varietati de ceapa verde.

17

PROIECT DE DIPLOMA

II.6.SOIURI SI HIBRIZI ROMANESTI Diamant este soiul cel mai cultivat la aceasta data in tara noastra, din aceasta grupa de soiuri si hibrizi (prin semanare direct in camp), dar intr-un procent mult mai mic decat ceapa din arpagic. A fost omologat in anul 1977 si reinscris in anul 1999. Aurie de Buzau este singurul soi care se cultiva la noi in tara prin rasad, dar si semanat direct in camp. A fost inregistrat la ISTIS in anul 1971 si reinscris in anul 1999. Este un soi tardiv, cu perioada de vegetatie de 135-145 zile. Bulbul este mare, de forma tronconica, alungit mult spre baza si rotunjit la partea superioara, avand diametru la mijloc de 7-10cm., ajungand la greutatea de 250-300g. Rosie de Fagaras este un soi autohton care se cultiva in Transilvania. A fost omologat inanul 1952 si reinscris in anul 1999. Este un soi pretentios la umiditate, si de aceea nu se cultiva in regiunile secetoase. Luciana - soi semitardiv (129 zile) obtinut la I.C.L.F.Vidra in 2000. Bulbul este de culoare maro, are forma larg obovat-rombic, mare (125g), cu pozitia discului in afara, cu 1-2 muguri vegetativi, cu 12,6% substanta uscata. Gloria F1 - hibrid obtinut la I.C.L.F.Vidra in 2001, cu o perioada de vegetatie de 126 zile. Bulbul are o forma larg obovoida, marime medie, tunicile sunt de culoare bruna si adera foarte bine pe bulb. Este tolerant la mana, are o capacitate foarte buna de pastrare. Kitty F1 - hibrid obtinut la I.C.L.F.Vidra in 2002, are o perioada de vegetatie de 130 zile. Marrona F1 - hibrid obtinut la I.C.L.F.Vidra in 2002, tardiv (130 zile). Are o capacitate foarte buna de pastrare, pornirea in vegetatie este foarte tarzie (8-10 luni) [20]. II.7. TEHNOLOGIA CULTURII Plante premergatoare

18

PROIECT DE DIPLOMA Sunt foarte bune cerealele, mazarea, fasolea. Acestea elibereaza terenul devreme putandu-se infiinta culturile si in perioada august-septembrie (cu trecerea culturii peste iarna). Sunt bune premergatoare tomate, ardei, vinete, care au fost fertilizate cu gunoi de grajd (40t/ha) Sunt corespunzatoare bostanoase si varzoase. Pregatirea terenului Semanatul trebuie sa se faca intr-un pat germinativ bine pregatit, lipsit de buruieni. Aratura se face la o adancime de cel putin 20-25cm din toamna (in cazul infiintarii culturii in primavara), sau doar inainte de semanat pentru cultura infiintata din toamna. Cel mai bun pat germinativ este cel care are stratul superficial de 5-10cm foarte bine pregatit. In cazul in care se infiinteaza cultura de toamna, se recomanda sa se efectueze irigarea de aprovizionare prin aspersie cu o norma de 250-300m 3 apa/ha, aceasta in scopul asigurarii unei umiditati optime a solului. Inainte de efectuarea araturii se recomanda fertilizarea de baza cu fosfor si potasiu, cantitatile de ingrasaminte necesare se vor stabili in functie de gradul de fertilitate al solului (stabilit in urma efectuarii cartarii agrochimice). Dupa efectuarea araturii, se marunteste terenul cu grapa cu discuri sau cu combinatorul, in functie de calitatea araturii si de umiditatea solului, in asa fel incat sa se asigure o maruntire cat mai buna si uniforma pe adancimea de 8-10cm. Acest lucru se efectueaza in cazul in care se infiinteaza cultura din toamna [33].

Infiintarea culturii Perioada optima de semanare difera in functie de tehnologia aplicata: pentru tehnologia cu trecerea culturii peste iarna, se recomanda ca semanatul sa se efectueze in perioada 15 august-15 septembrie; pentru tehnologia cu infiintarea culturii prin semanare in primavara, se recomanda ca semanatul sa se efectueze primavara cat mai devreme posibil, in prima decada a lunii martie si chiar in ultima decada a lunii februarie; Se pot infiinta culturi si inainte de venirea inghetului (in a doua parte a lunii noiembrie), in asa fel incat smanta sa ierneze in sol fara a germina, pana la venirea 19

PROIECT DE DIPLOMA primaverii. Aceasta metoda este mai putin practicata pentru ca este riscanta, samanta poate sa germineze si sa inghete, cultura fiind compromisa. Semanatul (infiintarea culturii) este una din cele mai importante lucrari, de modul in care se realizeaza depinde in cea mai mare parte reusita culturii. Trebuie acordata o mare atentie urmatoarelor aspecte: sortimentul utilizat, cand semanam, cu ce semanam, calitatea patului germinativ, adancimea de semanat, cantitatea de samanta folosita, schema de infiintare a culturii (distanta intre randuri, intre plante pe rand, intre benzi, numar de randuri pe strat). Nu se recomanda a se utiliza samanta necertificata, produsa fara a se fi respectat schema de producere a semintei de ceapa. Recomandam utilizarea de samanta din soiurile si hibrizii prezentati. Cunoscandu-se dificultatea acestei specii la rasarire, se cere ca solul sa fie bine pregatit, maruntit. Nu se recomanda a se semana intr-un teren cu bulgari. De asemenea, nu se va semana niciodata la o adancime mai mare de 2-2,5cm. Cantitatea de samanta utilizata la hectar difera in primul rand in functie de schema de infiintare a culturii, si de cat este de performanta semanatoarea. Se recomanda a se utiliza la semanat semanatori de precizie pentru seminte mici, mecanice sau pneumatice. Prin utilizarea acestor semanatori se vor elimina acele lucrari costisitoare care se recomanda in majoritatea manualelor de legumicultura:completarea golurilor si raritul manual. De asemenea, se va realiza o economie de samanta la hectar de cel putin 2-3kg. In ceea ce priveste schemele de infiintare a culturii de ceapa, aceasta se poate face pe teren modelat in straturi avand latimea de 1m., despartite intre ele prin rigole cu latimea la suprafata solului de 46cm. Modelarea terenului cu masinile de modelat este justificata in cazul cand irigarea culturilor se face pe rigole. Distanta plantelor pe rand se recomanda sa fie de 3-3,5cm. Cantitatea de samanta/ha depinde de cat de performanta este masina de semanat, de tipul de samanata folosit (calibrata, drajata), de tipul de sol, de conditiile locale de clima, de schema de infiintare a culturii, aceasta in nici un caz sa nu depaseasca 5 kg/ha. Daca semanatul se efectueaza cu semanatori care nu sunt prevazute cu tavalugi, se recomanda efectuarea unei tavalugiri pentru a pune mai bine semintele in contact cu solul, in felul acesta asigurandu-se o rasarire mai uniforma. 20

PROIECT DE DIPLOMA Intretinerea culturii Lucrarile de intretinere constau in: erbicidat, irigat, fertilizat, prasit, combaterea bolilor si daunatorilor [38]. Erbicidatul Este una din lucrarile esentiale de care depinde in foarte mare masura reusita culturii. Erbicidarea preemergenta va fi efectuata folosindu-se erbicidul STOMP 6l/ha, administrat printr-o pulverizare fina, foarte uniforma pe suprafata solului, formanduse o pelicula fara a aparea benzi de suprapunere (fitotoxice pentru ceapa), sau benzi neerbicidate. Erbicidul STOMP administrat preemergent formeaza o pelicula cu valoare reziduala lunga care distruge buruienile cand incearca sa treaca prin aceasta. Pentru o actiune cat mai indelungata in timp a acestui erbicid se recomanda a nu se interveni prea des cu lucrari mecanice de afanare a solului si de distrugere a buruienilor sau prasile manuale care distrug pelicula erbicidala anuland efectul erbicidului. Cand efectul erbicidului STOMP inceteaza, incep sa apara buruieni care se vor distruge in primele faze de vegetatie prin erbicidarea postemergenta cu GOAL. Pentru buna combatere se aplica GOAL cand buruienile sunt in stadiul de 2-4 frunze (maximum 7-10cm inaltime). Buna acoperire cu erbicid si umectarea buruienilor sunt esentiale pentru eficienta maxima in combatere. Cat este posibil se va evita deranjarea solului in vederea folosirii activitatii reziduale a erbicidului ajuns pe sol pentru o perioada mai lunga. Erbicidul GOAL combate peste 18 specii de buruieni dicotiledonate si o parte din buruienile monocotiledonate. Se va aplica 0,75-1,0 l/ha GOAL in 300-500 l solutie/ha. In cazul in care dupa o perioada de timp va apare un al doilea val de crestere al buruienilor, un nou tratament de 0,5-0,75 l/ha va fi suficient pentru a le distruge. Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate se va folosi erbicidul FUSILADE FORTE 1 l/ha. Pentru eficienta maxima acesta nu se administra in conditii de seceta sau umiditate excesiva, se va aplica in perioada de crestere vegetativa intensa a buruienilor monocotiledonate (cand au 4-5 frunze). O pulverizare fina sporeste efectul produsului asigurand o buna acoperire a buruienilor [50].

21

PROIECT DE DIPLOMA Irigarea se recomanda a se efectua pe rigole, cand ceapa se cultiva pe suprafete mici, si prin aspersie, care da rezultatele cele mai bune, asigurand o aprovizionare uniforma a solului cu apa. Fertilizarea In cazul semanatului din toamna unui sol obisnuit i se va administra inaintea semanatului 50-60kg P2O5/ha, 180kg K2O/ha si 65kg N/ha. In cazul in care se seamana cu o semanatoare prevazuta cu fertilizatoare, atunci se recomanda ca azotul sa se administreze o data cu semanatul localizat pe rand, nu mai mult de 50kg azotat de amoniu la hectar. In baza analizelor se recomanda ca in stratul de sol (cca 30cm adancime) sa se aplice o cantitate totala de maxim 180kg N/ha. Aplicarea unei cantitati mici de N inainte de semanat va avea ca rezultat obtinerea unor plante tinere neuniforme. Azotul in exces poate cauza gatuiri si ingrosari ale frunzelor, foliaj abundent, precum si bulbi mici si de o calitate mai slaba ce nu garanteaza o pastrare buna. Acesti bulbi sunt de asemenea mai usor atacati de boli. Lipsa fosforului asimilabil din solutia solului poate cauza o slaba maturizare a plantelor. In acord cu rezultatele analizelor de sol se pot administra 200-220kg P2O5/ha atunci cand solul este foarte sarac in fosfor. In mod normal se vor adminstra 90-120kg P2O5/ha. Pentru aceasta se recomanda 450-500kg superfosfat/ha. Absenta potasiului din sol poate cauza incetinirea cresterii, ingrosarea gatului, un verde foarte inchis si aparitia unor necroze pe marginile frunzelor imbatranite. Se pot administra peste 440kg K2O/ha pe solurile fara potasiu disponibil. Normal se administreaza 200-225kg K2O/ha, ceea ce reprezinta aproximativ 550kg sulfat de potasiu si 30% magneziu necesar pentru echilibru cu potasiu. Lipsa magneziului disponibil se observa foarte bine atunci cand foliajul este redus, cu frunze atarnate si striatii galbene pe frunze. Deficienta de magneziu se poate manifesta pe solurile calcaroase usoare si pe solurile cu prea mult fosfor [37]. Combaterea bolilor si daunatorilor Sporirea cantitativa si calitativa a productiei de ceapa este conditionata printre altele de utilizarea unor masuri corespunzatoare de protectie fitosanitara. 22

PROIECT DE DIPLOMA Eficienta actiunilor de combatere si implicit diminuarea pierderilor de productie cauzate de agenti patogeni si daunatori la culturile de ceapa, sunt conditionate de aplicarea unui complex de masuri si mijloace de prevenire si combatere a atacurilor, atat agrofiotehnice cat si chimice. Ca masuri agrotehnice se vor respecta speciile premergatoare recomandate, nu se va reveni pe aceeasi suprafata cu ceapa mai devreme de 4-5 ani, se vor cultiva soiuri si hibrizi cu toleranta sau rezistenta la atacul agentilor patogeni caracteristici acestor specii, nutritia echilibrata indeosebi cu azot, irigarea pe rigole. In cazul putregaiului cenusiu si a putregaiului alb, tratamentele se efectueaza cand sunt intrunite conditiile pentru producerea infectiilor, in special in anii cu precipitatie abundenta, sau la semnalarea atacului. Principalii agenti patogeni ai culturilor de ceapa semanate direct in camp sunt: mana, putregaiul cenusiu, putregaiul alb si putregaiul bacterian al bulbilor de ceapa iar daunatori de care trebuie sa se tina seama in primul rand sunt musca cepei si tripsul comun [44].

CAPITOLUL 3. STADIUL ACTUAL PRIVIND CONTAMINAREA SALATEI SI CEPEI CU COMPUŞI CU AZOT Legumele sunt alimente cu o valoare nutriţională deosebită datorită sursei permanente de vitamine, microelemente şi alte substanţe nutritive. Dezavantajul pe care îl prezintă consumul acestor produse este că la un moment dat, în compoziţia lor apar unii compuşi cu caracter toxic pentru organismul uman: nitraţii şi nitriţii. Aceşti contaminanţi pot rămâne permanent sau temporar în plantă având nivele foarte variate funcţie de diferiţi factori, de aceea se impune cunoaşterea modalităţilor prin care se poate diminua nivelul nitraţilor şi nitriţilor din produsele vegetale, astfel încât, la momentul consumului nivelul acestora să fie cât mai redus. Contaminant reprezintă orice substanţă care nu se adaugă în mod intenţionat alimentelor, prezentă în acestea ca rezultat al producţiei (inclusiv activităţile privind creşterea plantelor, creşterea animalelor şi medicină veterinară), fabricaţiei, prelucrării, preparării, tratamentelor, împachetării, ambalării, transportului sau manipulării acestora ori ca rezultat al contaminării mediului înconjurător.[4].

23

PROIECT DE DIPLOMA III.1. SURSE DE NITRAŢI ŞI NITRIŢI ÎN PLANTELE LEGUMICOLE Azotul este unul din elementele principale pentru susţinerea vieţii, intervenind în diferite faze de existenţă a plantelor şi animalelor. Azotul este un element fundamental cu rol plastic, de construcţie. El se găseşte în constituţia substanţelor cuaternare-proteine, aminoacizi, acizi nucleici, clorofilă, alcaloizi, heteroglucide, ş. a. Plantele asimilează din sol azotul amoniacal şi nitric, iar în cantităţi mici şi pe cel aminic şi amidic. Compuşii cu azot (nitriţii şi nitraţii) constituie etape importante ale prezenţei azotului anorganic în ciclul său complex din natură . Nitraţii (NO-3) sunt compuşi care au în compoziţie azot şi oxigen, apar în mod natural în plantele legumicole pe care le consumăm şi în solul pe care plantele se dezvoltă. Nitraţii prezenţi în sol, în apele de suprafaţă şi de adâncime, provin, în cea mai mare parte din mineralizarea materiei organice a solului, cealaltă parte provenind din aplicarea îngrăşămintelor minerale. Nitratul este un metabolit important în ciclul biologic al azotului, luând naştere în timpul procesului de nitrificare a compuşilor reduşi cu azot. Nitratul este de asemenea un compus normal în mamifere. Nitraţii pot fi obţinuţi pe cale sintetică şi folosiţi ca îngrăşământ. Industrial nitraţii se obţin pe scară largă, din acidul nitric, format din amoniu prin oxidare catalitică. Nitraţii sunt formaţi în urma reacţiei acidului nitric cu amoniacul sau anumite minerale (fosfaţi) formându-se nitratul de amoniu şi săruri apoase solubile folosite ca îngrăşăminte. Nitritul (NO-2) este de asemenea un metabolit în ciclul biologic a azotului, este un compus intermediar atât în procesul nitrificare cât şi în procesul de denitrificare. Şi nitritul este de asemenea un compus normal în corpul mamiferelor. Nitriţii în uzul comercial sunt toţi de origine sintetică. Ei sunt formaţi din dizolvarea oxizilor de azot (NO şi NO-2) în soluţii alcaline [2]. Nitritul este folosit ca şi conservant alimentar şi agent de colorare, pentru conservarea cărnii prin punerea la saramură, în fabricarea cauciucului, în industria textilă, cât şi în fotografie. Nitritul, de asemenea, folosit în chimia analitică ca inhibant al coroziunii şi ca antidot în intoxicaţiile cu cianură [22].

24

PROIECT DE DIPLOMA III.2. TOXICITATEA NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR Prezenţa unor concentrării mari de nitraţi, nitriţi, amoniu determină o serie de efecte negative asupra organismului uman şi animal, şi anume: efect iritant, congestiv asupra mucoasei digestive, acţiune iritantă asupra rinichilor, acţiune nocivă asupra glandelor endocrine, acţiune hepatotoxică, acţiune neurotoxică. Cea mai importantă consecinţă a aportului mare de nitrat este formarea de substanţe cancerigene, şi anume formarea de nitrozoamine, puternic cancerigene. Nitraţii şi nitriţii sunt responsabili de apariţia bolii la sugari şi copii mici denumită "sindromul gurii albastre". Adulţii nu sunt afectaţi de ingestia nitraţilor şi nitriţilor deoarece în stomacul adulţilor se formează acizi, care luptă împotriva bacteriei sindromului, care transformă nitraţii în nitriţi. Această transformare şi nitritul rezultat, sunt responsabile de intoxicarea cu nitrat sau sindromul "gurii albastre". Simptomele acestei boli sunt: colorarea albăstruie a pielii, indeosebi, în jurul ochilor şi a gurii. Această boală se numeşte cianoză. Sugarii care prezintă aceste simptome trebuie duşi imediat la spital. Doctorul va lua probe de sânge pentru a fi sigur că, există intoxicare cu nitrat a copilului. Sângele unui copil intoxicat cu nitrat are culoarea maro ciocolatiu in loc de culoarea roşie a sângelui sănătos. Intoxicarea cu nitrat poate fi tratată şi în majoritatea cazurilor, copii îşi revin complet [84]. În general toxicitatea nitraţilor şi nitriţilor se apreciază în funcţie de 3 criterii de toxicitate. Toxicitatea primară a nitratului, adică toxicitatea proprie într-un mediu nereducător, care este mică. Pentru nitrat doza mortală este de 15 grame. Pentru a da tulburări, trebuie ingerate cantităţi mari (până la 10 g în doză unică). Predomină simptome digestive: greaţă, vărsături, crampe, etc. În condiţiile unui aport ce nu depăşeşte limitele obişnuite, nitraţii se absorb, practic, integral în prima parte a intestinului subţire, şi se elimină prin urină, salivă şi suc gastric[70]. Nitratul poate fi redus în nitrit într-un mediu anaerob, în corpul uman, locul unde are loc, cu preponderenţă, această reacţie este mucoasa bucală şi stomacul, dar prezenţa nitritului în intestinul gros şi în vezica urinară (infecţie urinară) poate avea de asemenea importanţă şi din punct de vedere toxicologic. Transformarea nitraţilor în nitriţi are loc la pH mai mare de 5. Toxicitatea secundară este dată de nitriţi şi care sunt mult mai toxici decât nitraţii. Ei se găsesc în cantităţi mici în alimente, iar aportul lor exogen este redus.

25

PROIECT DE DIPLOMA Concentraţia lor poate însă creşte până la limite periculoase, prin acţiunea reducătoare a microorganismelor asupra nitraţilor cu ajutorul enzimei nitratreductază. Reducerea nitratului poate avea loc deja în cavitatea bucală sau în zona stomacului şi intestinului şi de asemenea în căile urinare. Simptoamele se pot observa la oameni sensibili începând cu o doză de 10 miligrame nitrit. Intoxicări (otrăviri) mai uşoare se constată la un aport de 0,5 – 1 grame nitrit, puternice la 1 - 2 grame nitrit şi mortale la 4 - 6 grame nitrit. Intoxicarea se datorează acţiunii methemoglobinizante a nitritului care conduce la boala numită "cianoză" sau "methemoglobinemie". Ca urmare a combinării nitriţilor cu hemoglobina aceasta se transformă în methemoglobină care determină reducerea capacităţii sângelui de a transporta şi de a fixa oxigenul, diminuarea respiraţiei tisulare şi modificarea culorii mucoaselor în brun-cenuşiu, iar pielea bebeluşilor se albăstreşte. Poate apărea de asemenea hipotensiunea şi leşinul [17]. Methemoglobina este o hemoglobină puternic oxidată. În condiţii obişnuite ea se formează în mod continuu, dar cu ritm lent, şi pe măsură ce se formează este reconvertită în hemoglobină prin mecanisme reducătoare. Din această cauză nivelul methemoglobinei rămâne întotdeauna coborât (sub 0,8% din hemoglobina totală la adult şi sub 1,5% la sugarul mic). În intoxicaţiile cu nitraţi - nitriţi, formarea methemoglobinei depăşeşte ritmul de reducere şi ca urmare, procentul ei creşte. Cianoza devine perceptibilă când nivelul ei a depăşit 10% din totalul hemoglobinei. Cei mai sensibili sunt copiii din primul an de viaţă, datorită persistenţei hemoglobinei fetale şi a insuficienţei enzimelor de reducere a methemoglobinei [65]. Studiile de literatură au indicat faptul că adulţii au în sistemul digestiv o serie de bacterii care îi protejează de multe substanţe toxice. Aceste bacterii asimilează toxinele precum azotaţii şi le transformă în substanţe inofensive. Reducerea nitraţilor la nitriţi se face în intestin la copii mici şi sugari datorită prezenţei unei flore bacteriene reducătoare stimulată de hrănirea cu lapte. Dacă ingerarea de nitraţi durează mai multe săptămâni, copiii mai mici de şapte luni pot muri din cauza azotaţilor. Tot din acest motiv nu se recomandă ca în dieta bebeluşilor de sub şapte luni să se introducă salată sau spanac [23]. Doza letală de nitrit, îngerată pe cale orală, la adulţi a fost stabilită la valori între 0,7 and 6 g NO-2 (aproximativ 10 la 100 mg NO-2/kg). Doze mai mici au fost

26

PROIECT DE DIPLOMA stabilite pentru copii (în special sugari), bătrâni şi persoane cu anumite deficienţe enzimatice [39].. La aprecierea toxicologică a cantităţilor de nitrit formate endogen din nitrat joacă un rol important mai ales conţinutul de nitrat din alimentele ingerate, vârsta şi constituţia. La adulţi, la un stomac cu aciditate normală, nitratul care ajunge în stomac este redus datorită valorii joase a pH-ului [2]. Toxicitatea terţiară a nitratului apare ca urmare a reacţionării nitriţilor cu aminele secundare cu formare de nitrozamine, proces care are loc la valori ale pH ului mai mici de 3. Pentru ca nitrozarea să aibă loc nitritul trebuie convertit întâi la acid azotos (HNO2), şi pentru aceasta este nevoie de un mediu acid ca cel din stomac. Viteza de nitrozare este influenţată de prezenţa unor substanţe care o accelerează cum sunt: tiocianaţii, halogenurile şi formaldehida. În schimb, acidul ascorbic (vitamina C), sulfiţii şi taninul pot bloca formarea compuşilor nitrozo prin reducerea nitriţilor la oxid nitric. Acidul ascorbic reacţionează cu nitriţii în mediul acid din stomac. Din cauza acestei reacţii, acidul ascorbic este adăugat în conserve. Nitrozoaminele sunt compuşi activi implicaţi în cancerogeneză având o hepatotoxicitate moderată. În funcţie de natura substituenţilor, nitrozoaminele au valoarea DL50 variind între 20 - 5000 mg/kg. Prin intoxicaţie cronică, câteva micrograme pe zi, produc cancer (hepatic, dar şi al căilor digestive sau plămâni)[63]. Nitritul se poate transforma uşor într-un agent nitros intr-un mediu acid şi poate reacţiona cu o varietate de compuşi ca: acidul ascorbic, aminele, amidele. Având în vedere faptul că incidenţa naturală a nitraţilor în produsele alimentare destinate sugarilor şi copiilor mici, de tipul: mazăre verde, morcov, spanac, sfeclă, este ridicată, mai mare decât în apă, se recomandă ca aceste alimente să nu fie introduse în hrană, până la vârsta de 3 luni [84]. III.3.TRANSFORMĂRILE NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN SOL ŞI ÎN PLANTELE LEGUMICOLE Nutriţia cu azot a plantelor se poate realiza prin intermediul azotului mineral din sol, existent sub formă de rezervă de azot sau, prin intermediul îngrăşămintelor minerale şi organice. La aplicarea în sol, azotul nitric rămâne în soluţia solului, de unde parţial este consumat de plante şi serveşte ca materie primă pentru sinteza proteinelor, parţial intră în diferite reacţii cu alte săruri, iar o altă parte este levigată (spălată) de apele de suprafaţă sau de cele care traversează solul, regăsindu-se în râuri, 27

PROIECT DE DIPLOMA lacuri sau apele subterane. Cantitatea levigată este în funcţie de volumul de apă ce se infiltrează (creşte cu intensitatea infiltraţiei), de viteza de asimilare a plantelor (scade cu creşterea consumului plantelor) şi de porozitatea solului (se reduce cu creşterea porozităţii) [54]. În mod natural, între nitraţii şi nitriţii din sol, apă şi plante se stabileşte un echilibru, care poate fi rupt de utilizarea intensivă în agricultură sau horticultură a îngrăşămintelor organice naturale sau sintentice. pentru consumatori. În sol îngrăşămintele cu azot suferă următoarele transformări: 40-60% sunt absorbite de către plante; 15% se pierd prin denitrificare; 5-15%, uneori până la 30%, se pierd prin levigare; 9-20% se imobilizează în sol. Produşii lor de degradare îmbogăţesc solul şi se pot acumula în plantele cultivate până la niveluri dăunătoare

Transformarea în sol a îngrăşămintelor cu azot, cu trecerea azotului dintr-o formă chimică într-alta, se poate solda de cele mai multe ori cu pierderi de azot mineral asimilabil şi cu modificări de reacţie a solului de natură să reducă eficienţa acestor îngrăşăminte. Pierderi însemnate de azot pot avea loc şi prin procesul de volatilizare a amoniacului din îngrăşămintele cu azot amoniacal aplicate la suprafaţă sau pe solurile nisipoase, sau prin hidroliza enzimatică a îngrăşămintelor care conţin azot amidic, precum şi pierderi sub formă de oxizi inferiori ai azotului (NO şi N 2O) şi chiar azot molecular în procesul de reducere a nitraţilor cunoscut sub numele de proces de denitrificare. Aceste procese şi îndeosebi cel de levigare (spălare) se petrec în toate solurile din ţara noastră şi sub toate culturile şi sunt mai accentuate pe solurile nisipoase, cu deosebire pe cele irigate [30]. În majoritatea solurilor arabile şi pentru majoritatea culturilor, nitraţii reprezintă principala sursă de azot accesibil. Nitriţii constituie o sursă de importanţă redusă pentru nutriţia plantelor, pentru că se acumulează rareori în solurile neutre sau acide şi numai în cantităţi mici şi efemere în solurile alcaline şi calcaroase. Amoniul schimbabil este o sursă importantă de azot accesibil pentru plante, îndeosebi în solurile de pajişti.

28

PROIECT DE DIPLOMA Întrucât nitraţii nu reacţionează cu complexul adsorbtiv al solului, datorită procesului de excludere anionică, întreaga cantitate de nitraţi din zona radiculară este accesibilă pentru plante. La leguminoase mai intervine fixarea azotului gazos de către bacteriile simbiotice, care îl folosesc la sinteza de amide şi aminoacizi. Aceşti compuşi sunt apoi preluaţi de către plantă, care în schimb asigură bacteriilor glucidele necesare acestei sinteze.[56]. Pentru plantă forma amoniacală este mai apropiată de produşii cu azot care se formează în plantă, decât forma nitrică. Datorită acestui fapt, ionul nitric după ce pătrunde în rădăcini este redus la forma amoniacală. Speciile care manifestă preferinţă pentru nutriţia cu azot amoniacal sunt: cartoful, inul, meiul, orezul, iar cele care preferă azotul nitric: castraveţii, dovleceii, hrişca, pepenii, sfecla de zahăr. Transformarea nitraţilor în nitriţi se face preponderent în rădăcini şi frunze. Asimilarea azotului în plantă este prezentată în figura 2.3. Transformările pe care le suferă nitraţii în plante, în prima etapă, constă în două reduceri succesive, catalizate de enzimele nitratreductaza şi nitritreductaza. Aceste enzime conţin oligoelemente (nitratreductaza conţine molibden, iar nitritreductaza conţine fier şi cupru). Reducerea nitraţilor este influenţată de lumină şi de prezenţa molibdenului, care furnizează electronii necesari reacţiei de reducere. Cu cât cantitatea de molibden este mai mică cu atât cantitatea de nitraţi acumulată în plantă este mai mare. Capacităţile diferite de acumulare a nitratului pot fi corelate cu activitatea diferită a nitratreductazei în plantă şi de asemenea cu capacitatea variabilă de absorbţie a nitratului şi transferul în planta [29].

NO3-

nitratreductaza

NO2-

nitritreductaza

NH4+ Proteine Acizi nucleici azot greutate moleculară mare

NO3NH4+ N2 Fracţiune anorganică organic cu

Aminoacizi Amide Amine azot organic cu greutate moleculară mică

Figura 4. Transformările azotului în plantă [62].

29

PROIECT DE DIPLOMA În continuare azotul din fracţiunea anorganică este transformat în substanţe organice cu masă moleculară mică. Această etapă este ireversibilă, azotul organic o dată transformat în aminoacizi, amine şi amide rămâne sub această formă şi nu mai revine la forma anorganică. Azotul organic cu greutate mică este transformat în continuare în proteine şi acizi nucleici. Aceşti compuşi pot fi descompuşi, în anumite condiţii, sub acţiunea enzimelor hidrolaze. În plantele tinere sinteza proteinelor este mai intensă decât descompunerea, iar în plantele mature fenomenul are loc invers. Dacă transformarea (reducerea) se face în rădăcini, planta absoarbe preferenţial anionii; dacă este metabolizat în frunze, NO3 este însoţit de cationi (K, Ca, Mg), care neutralizează unii acizi organici [75]. III.4.SURSELE ŞI CAUZELE CONTAMINĂRII PLANTELOR LEGUMICOLE CU NITRAŢI ŞI NITRIŢI Sursele de contaminare cu nitraţi şi nitriţi a plantelor legumicole sunt:  surse naturale: date de nitraţii proveniţi din sol, apa de suprafaţă, apa freatica ca rezultat al descompunerii naturale a azotului organic, de către microorganisme, şi transformarea în materii ca proteinele în plante, animale. Apariţia naturală a nitraţilor şi nitriţilor în mediul înconjurător este consecinţa aşa numitului:"ciclu al azotului".  surse antropice date de utilizarea îngrăşămintelor sintetice în fertilizarea culturilor horticole agricultură şi a aplicării deşeurilor rezultate din aceste fermele zootehnice pe soluri cultivate. Cauzele care condiţionează acumularea de către plante a unei forme sau alta de azot în cursul vegetaţiei sunt următoarele: Fertilizarea excesivă, cu doze care depăşesc necesarul de azot al plantei în perioada de consum maxim, duce la creşterea conţinutului de nitraţi din plantă. Utilizarea unor cantităţi mari de îngrăşăminte chimice în vederea menţinerii
producţiei la niveluri ridicate a determinat nu numai degradarea pământului arabil, dar şi siguranţa alimentară a produselor vegetale.

Studiile realizate în Bulgaria, la cultura spanacului de către Gangolli SD, în 1994 au arătat că nivelul de nitrat a crescut chiar şi în cazul aplicării a unor cantităţi reduse de azot (20 kg de azot/ ha). Administrarea îngrăşămintelor cu azot, sub formă de fertilizant foliar, duce la creşterea conţinutului de nitraţi, dar pe parcursul unei perioade scurte de la aplicare, 30

PROIECT DE DIPLOMA nivelul nitraţilor scade la valoarea de dinainte de tratament. Conţinutul de nitraţi din plante poate fi redus cu 20-25%, prin stropirea cu apă a culturilor în perioada premergătoare recoltării. Nivele ridicate ale nitraţilor se constată în culturile crescute pe soluri bogate în azot, respectiv humus, chiar şi în absenţa unei fertilizări cu îngrăşăminte cu azot. Problema poluării cu nutrienţi pleacă de la nivelul gospodăriilor şi anume de la
gestionarea şi utilizarea necorespunzătoare a gunoiului de grajd în agricultură.

Agricultura ecologica promoveaza folosirea compostului, îngrăşământ care nu
este dăunător pentru mediu, este mai ieftin şi usor accesibil.

Potenţialul genetic al plantei determină acumularea nitraţilor în plantă. Speciile vegetale caracterizate prin conţinutul cel mai ridicat de nitraţi sunt legumele la care organul care se consumă este frunza. De asemenea şi legumele la care partea consumabilă este rădăcina (sfeclă, ridichi, morcov, etc.) se remarcă printr-un conţinut ridicat de nitraţi. Aceste diferenţe în acumularea de nitrat se datorează existenţei în unele plante a unor cantităţi reduse de nitratreductază, aşa cum se întâmplă la legumele din familia Chenopodiaceae (spanac, sfeclă, ridichi, etc.) şi Umbelliaferae (morcov, mărar, pătrunjel, etc.) şi carenţei în oligoelemente ce participă la activitatea enzimelor reducătoare pot conduce la acumulări de nitrat în plantă datorită inhibării reacţiei de reducere [3]. Pe baza unor determinări efectuate de către specialişti la salată, specie pentru care există şi informaţii certe privind existenta unui determinism genetic, s-a propus şi iniţierea unui program de ameliorare în acest sens. Clasificarea speciilor vegetale funcţie de conţinutul de nitraţi conduce la împărţirea acestora în trei clase: cu conţinut ridicat de nitraţi (salată, spanac, andive, sfecla roşie, ridichi, varză, fenicul); cu conţinut mediu de nitraţi (cartofi, conopidă, ştevie, morcov, varză); cu conţinut redus de nitraţi (tomate, castraveţi, ardei, pepeni, mazăre, fructe, cereale). Specia şi vârsta plantei, aprovizionarea plantei cu hidraţi de carbon determină acumularea diferită a compuşilor cu azot. Condiţiile climatice (temperatura, precipitaţiile, intensitatea luminoasă) determină nivelul nitraţilor din plante, ca urmare a condiţiilor în care se desfăşoară reacţia de reducere. Dintre aceştia regimul de iluminare are un rol foarte important, 31

PROIECT DE DIPLOMA deoarece intervine ca sursă ce furnizează energie în procesul de reducere a nitraţilor în plantă (nitrat – nitrit – amoniu – aminoacid). Astfel în lunile din an (mai – septembrie) în care durata zilei lumină, respectiv intensitatea luminoasă tinde spre maxim, permite obţinerea unor legume cu conţinut redus de nitraţi, deoarece este favorizată reacţia de reducere, în timp ce în lunile de toamnă - iarnă creşte conţinutul de nitrat în plantă. Condiţiile de depozitare şi ambalare reprezintă un factor deosebit de important de care depinde nivelul contaminării cu nitraţi şi nitriţi al produselor vegetale. În prezent se practică ambalarea sub formă de semipreparate, în ambalaje vidate a amestecurilor de legume. În alimentele de origine vegetală proaspete, ionul nitrit lipseşte sau se găseşte în urme. Ca urmare a depozitării, prin reducerea microbiană a nitraţilor, la temperaturi mai mari de 50C, conţinutul de nitriţi creşte foarte mult, chiar dacă scade conţinutul în nitraţi. Având în vedere potenţialul toxic de 6-12 ori mai ridicat al nitriţilor comparativ cu nitraţii, este importantă respectarea condiţiilor şi a duratei de depozitare. Stagnările în fluxul tehnologic al fabricării conservelor din legume şi fructe pot să conducă de asemenea la creşterea ratei de transformare a nitraţilor în nitriţi [2]. Deşi de o mai mică importanţă, există şi alte elemente care influenţează acumularea nitraţilor. Dintre acestea amintim: reacţia solului, substanţele bioactive, îngrăşămintele cu eliberare lentă, inhibitorii de nitrificare, mulcirea culturii, protejarea temporară, erbicidele, tratamentele fitosanitare preventive, densitatea de plantare şi, nu în ultimul rând, modul de recoltare, condiţionare, şi consum [45]. III.5.MĂSURI ŞI STRATEGII DE REDUCERE A CONTAMINĂRII CU NITRAT ŞI NITRIT A PLANTELOR LEGUMICOLE Aceste măsuri de reducere a conţinutului nitric pot fi clasificate în:  măsuri privind reducerea procesului de levigare a nitraţilor din sol;  măsuri ce pot fi aplicate de către producător pe parcursul perioadei de vegetaţie;  măsuri ce pot fi aplicate de către procesator sau consumator din momentul achiziţionării produsului până în momentul consumării acestuia. Măsurile privind reducerea procesului de levigare a nitraţilor din sol constă în alegerea eficientă a metodei de fertilizare cu azot cât şi selectarea speciilor cultivate şi practicarea judicioasă a rotaţiei culturilor.

32

PROIECT DE DIPLOMA Alegerea eficientă a metodei de fertilizare cu azot ţine cont de cerinţa de azot a plantelor şi care reprezintă cantitatea de azot absorbită de plantă în condiţii optime de nutriţie. Cantitate a absorbită de plantă este funcţie de valoarea producţiei şi este dată de disponibilul de azot din sol plus cantitate a oferită suplimentar prin fertilizarea cu azot. Disponibilul de azot în sol este alcătuit pe de o parte din rezerva de azot mineral din sol la înfiinţarea culturii şi care se poate determină prin calcul şi disponibilul de azot asigurat în timpul vegetaţiei, care se poate aprecia.[74]. În scopul reducerii cantităţii de azot levigate este foarte important a se corela doza de fertilizant aplicată cu disponibilul de azot din sol. De asemenea, este important a se ţine cont de modul în care se face administrarea fertilizantului. Astfel, în cazul solurilor cu capacitate ridicată de reţinere a apei şi la culturile cu înrădăcinare profundă, întreaga doză de fertilizant se poate aplica o dată, la înfiinţarea culturii sau în faza de consum maxim, fără a apare pericolul levigării nitraţilor. În cazul solurilor nisipoase, cât şi a culturilor cu înrădăcinare superficială, se urmăreşte aplicarea secvenţială a fertilizanţilor. Modalităţile de reducere a conţinutului nitric din produsele vegetale în timpul perioadei de vegetaţie în scopul obţinerii unor cantităţi minime în momentul recoltării sunt următoarele:  reducerea nutriţiei cu azot nitric al plantelor şi care se realizează prin asigurarea necesarului optim de azot pe baza calculului necesarului de azot al plantei, respectarea intervalului de pauză între fertilizare şi recoltare, utilizarea fertilizanţilor cu azot greu solubil, înlocuirea parţială a ionului nitric din soluţia nutritivă cu ion clorură. În acest sens se recomandă şi încheierea de contracte între industria conservelor şi producătorii de legume şi fructe, care să reglementeze utilizarea îngrăşămintelor naturale şi sintetice pe terenurile de cultură;  evitarea epocilor de cultură şi a termenului de recoltare în condiţii de iluminare scăzută se recomandă având în vedere importanţa intensităţii şi duratei de iluminare în procesul de reducere a nitraţilor din plante şi anume: conţinutul de nitraţi din produsele vegetale creşte când condiţiile de luminozitate sunt reduse;  amânarea datei de recoltare în condiţiile în care conţinutul de nitraţi în plantă depăşeşte limita maximă admisă;

33

PROIECT DE DIPLOMA  reducerea ponderii părţilor bogate în nitraţi (tulpini) prin practicarea unor tehnici de recoltare adecvate.  cultivarea soiurilor cu un conţinut scăzut de nitraţi prin selectarea soiurilor sau hibrizilor care conţin cantităţi reduse de nitraţi. Măsurile pe care le poate aplica procesatorul în vederea reducerii cantităţii de nitraţi şi nitriţi din produsele vegetale:  încheierea de contracte între industria de conserve şi producătorii de legume şi fructe care să reglementeze utilizarea îngrăşămintelor naturale şi sintetice pe terenurile de cultură;  depozitarea pe perioadă scurtă înainte de procesare a legumelor care se caracterizează prin sisteme reducătoare puternice, care transformă rapid nitraţii în nitriţi (spanacul, salata, rădăcinoasele);  alegerea de procedee tehnologice de prelucrare a legumelor şi fructelor care să conducă la scăderea conţinutului de nitraţi. Astfel prin spălare cu multă apă sau chiar opărirea scurtă a legumelor şi fructelor se îndepărtează 30% din conţinutul de nitraţi. Dezavantajul opăririi este că prin acest procedeu scade şi conţinutul de vitamine şi substanţe minerale din legume şi fructe datorită hidrosolubilităţii lor. Măsurile pe care le poate aplica consumatorul în vederea reducerii cantităţii de nitraţi şi nitriţi din produsele vegetale se referă la următoarele aspecte:  limitarea consumului de legume provenite din seră sau a celor cultivate în anotimpul rece;  îndepărtarea înaintea consumului a părţilor din plantă (nervuri, tulpini, coji) care acumulează nitrat in cantitate ridicată;  spălarea atentă cu apă având in vedere că nitraţii sunt hidrosolubili şi o mare parte din aceştia se îndepărtează ca urmare a procesului de spălare;  respectarea condiţiilor optime de depozitare (max. 5°C, pe o perioadă de 1-2 zile). Depozitarea la temperaturi joase, chiar dacă nu împiedică total formarea nitriţilor, inhibă desfăşurarea normală a activităţii microorganismelor nitratreducătoare, limitând astfel conţinutul de nitriţi;  evitarea consumului de supe sau pireuri din legume şi fructe dacă acestea nu au fost preparate în aceeaşi zi [3].

34

PROIECT DE DIPLOMA Fierberea legumelor în apă nu va reduce concentraţia nitraţilor. Nitraţii de fapt trec în apa utilizată pentru fierberea legumelor. Este recomandat ca să nu fie folosită această apă pentru prepararea piureului din legume. Nu se recomandă hrănirea bebeluşilor sub 8 luni cu morcovi, salată sau spanac.[53]. III.6. INCINDENŢA NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN PLANTELE LEGUMICOLE PE PLAN MONDIAL Pe lângă alimentele de origine animală, în raţia zilnică a omului, un rol important îl au alimentele de origine vegetală. Legumele, datorită complexităţii lor nutritive sunt consumate de către om pe parcursul întregului an. Concentraţii ridicate de nitrat se regăsesc în rădăcinile şi frunzele plantelor legumicole, îndeosebi în spanac, salată, varză, broccoli, sfeclă şi ale legume cu frunze verzi. Rădăcinoasele de morcovul, ţelina conţin nitrat în cantităţi inferioare frunzoaselor. Nivelul nitratului depinde de specia legumicolă, condiţiile climatice, intensitatea luminoasă, umiditatea solului şi conţinutul de azot din sol. Studiile de literatură indică influenţa condiţiilor de stocare şi preparare a legumelor asupra nivelului de nitrat. Prepararea adecvată şi imediată a vegetalelor, precum şi păstrarea la rece, în condiţii optime de temperatură, micşorează sau elimină riscul contaminării cu nitrat a produselor vegetale. Analiza conţinutului de nitraţi şi nitriţi la câteva specii de legume mai frecvent folosite în hrană evidenţiază valori foarte diferite între specii şi chiar în cadrul aceleiaşi specii (tabelul 5). În ceea ce priveşte conţinutul mediu de nitrit valori maxime s-au determinat la gulie şi varză (4,1 ppm, 4,4 ppm ). În cazul salatei şi spanacului valoarea medie nu depăşeşte 1,1 ppm, dar există încărcătură maximă de 27,0 ppm în cazul salatei, respectiv 45,0 ppm în cazul spanacului, valori înregistrate, cu frecvenţă redusă, pentru probe individuale.

35

PROIECT DE DIPLOMA Tabelul 5.Conţinutul de nitraţi şi nitriţi în câteva specii de legume [42]. Specia Nr. NO− NO− 3 (mg/kg) 2 (mg/kg) prob Interval Valoare Interval Valoare e conţinut medie conţinut medie Salată Spanac Ridichi Gulie Varză Castraveţi Ceapă verde Ardei 15 16 12 19 20 17 10 20 40 – 2950 53 – 2025 40 – 2160 115 – 990 24 – 1084 21 – 559 16 – 450 26 – 339 1030 950 501 460 447 75 64 40 0,4 – 27,0 0 – 45,0 0,1 – 4,8 0,1 – 24,0 0 – 19,7 0 – 4,8 0 – 2,5 0 – 0,4 1,1 0,6 0,4 4,1 4,4 0,3 0,2 0,1

Analiza aportului de nitraţi, furnizat prin intermediul alimentelor solide, indică preponderenţa ingerării nitraţilor ca urmare a consumului de alimente de origine vegetală (92%) şi în mică măsură datorită consumului de alimente de origine animală (8%) [39]. Tabelul 6.Aportul mediu de nitraţi ca urmare a consumului de alimente solide [39]. Sortiment de hrană Conţinut de nitraţi % din aportul mg % total de hrană Alimente solide Produse de origine 23 8 animală Produse cerealiere 11 4 Fructe 18 6 Legume 215 71 Cartofi 33 11 Total 300 100 60 Băuturi Cafea 60 30 Ceai 30 15 Suc natural de fructe 30 15 Suc natural din legume 45 22 Vin 15 7,5 Bere 15 7,5 Lapte 5 3 Total 198 100 40 O analiză mai atentă a statisticilor, pe plan mondial, evidenţiază un aport preponderent de nitraţi adus prin consumul alimentelor de origine vegetală. Pe baza valorilor medii ale conţinutului de nitraţi, legumele şi fructele pot fi grupate funcţie de potenţialul de acumulare a nitraţilor (tabelul 2.3). Având în vedere toleranţa maximă

36

PROIECT DE DIPLOMA
− admisă de 1532 mg NO3 /persoană /săptămână, se poate constata că aportul mediu

săptămânal de nitraţi, adus prin intermediul hranei, acoperă doar un procent de 32% din total. [28]. Tabelul 7. Clasificarea alimentelor vegetale în funcţie de conţinutul lor în nitraţi [67] Conţinut de nitraţi Conţinut ridicat Conţinut mediu Conţinut redus Sfeclă vegetală Salată, spanac, andive, sfeclă roşie, ridichi, varză Morcov, cartofi, conopidă Roşii, castraveţi, ardei, pepene verde, mazăre, fructe, cereale

Datorită multitudinii de factori care influenţează procesul de acumulare a nitraţilor în legume, datele din literatură indică de obicei un interval de variaţie a nivelului de nitraţi (tabelul 8). Se constată că, în cazul unor legume intervalul conţinutului de nitraţi este foarte larg, iar valorile individuale urcă până la valori maxime foarte ridicate. Tabelul 8.Nivelul nitraţilor în legume [72]. Specia Sfeclă roşie Spanac Salată Ridichi Conopidă Tomate Castraveţi Fasole Nivelul de nitraţi (ppm/S.P.) 150 – 5960 345 – 3890 382 – 3520 261 – 1186 62 – 664 10 – 100 20 – 300 80 – 822

37

PROIECT DE DIPLOMA Tabelul 9. Conţinutul de nitraţi în diferite specii de legume [61] Specia Nr. Nitrat (mg/kg substanţă proaspătă) probe Medie Minim Maxim F = maxim / minim Legume pentru frunze Varză creaţă 52 1060 10 3640 364 Varză 58 1070 10 3230 323 Spanac 85 840 20 2720 136 Andive 31 1060 70 2590 37 Salată de câmp 27 1170 180 2980 17 Salată 162 1560 230 3290 14 (căpăţână) Alte legume Ridichi 106 1530 80 3383 42 Sfeclă roşie 115 1950 180 5360 30 Morcov 39 500 90 1100 12 Valorile cele mai mari ale conţinutului de nitraţi se înregistrează la speciile de legume frunzoase şi la unele rădăcinoase, în frunze respectiv rădăcini. Aportul mărit de nitraţi aduşi de consumul de legume se datoreşte consumului acelor părţi ale legumelor care se constată, acumulează cea mai mare parte a nitraţilor din plantă (tabelul 9). Aportul de 71 % din cantitatea totală de nitraţi, ingeraţi prin intermediul legumelor, se datoreşte consumului de legume în stare crudă . Tabelul 10. Continutul de nitraţi şi nitriţi în câteva specii de legume [42] Specia Nr. NO− NO− 3 (mg/kg) 2 (mg/kg) prob Interval Valoare Interval Valoare e conţinut medie conţinut medie Salată Spanac Ridichi Gulie Varză Castraveţi Ceapă verde 15 16 12 19 20 17 10 40 – 2950 53 – 2025 40 – 2160 115 – 990 24 – 1084 21 – 559 16 – 450 1030 950 501 460 447 75 64 0,4 – 27,0 0 – 45,0 0,1 – 4,8 0,1 – 24,0 0 – 19,7 0 – 4,8 0 – 2,5 1,1 0,6 0,4 4,1 4,4 0,3 0,2

Cele mai mari valori ale conţinutului de nitraţi se constată la speciile de legume frunzoase (tabelul 10) (salată, spanac) a căror conţinuturi sunt evident mai mari decât a celorlalte specii de legume ( 1030 mg/kg, 950 mg/kg). În ceea ce priveşte conţinutul mediu de nitriţi, valori maxime s-au determinat la gulie şi varză ( 4,1 mg/kg, 4,4 mg/kg). Se poate constata că în cazul salatei şi a spanacului apar valori individuale ale nitriţilor (27 mg/kg, 45 mg/kg) chiar mai mari decât în gulie şi varză 38

PROIECT DE DIPLOMA (24 mg/kg, 19,7 mg/kg) dar frecvenţa acestora este mai redusă [42]. Concentraţiile mari de nitraţi în produsele vegetale se datorează în mare parte cantităţii excesive de azot din sistemul solului, care conduce la deteriorarea calităţilor nutriţionale a legumelor şi la complicaţii în procesarea şi depozitarea acestora. Din acest motiv, o atenţie deosebită este acordată nitraţilor, nu numai de către personalul medical, dar mai ales de fermieri, nurtiţionişti şi mai ales de către consumatori [40].

III.7.INCINDENŢA NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN PLANTELE LEGUMICOLE PE PLAN NAŢIONAL În ţara noastră utilizarea iraţională a îngrăşămintelor pe bază de azot şi necorelarea acestora cu nivelul azotului din sol şi cerinţele plantei, a determinat acumularea nitratului în produsele legumicole cu efecte nocive asupra consumatorului. Din aceste considerente, în prezent se acordă o atenţie sporită monitorizării conţinutului de nitrat în produsele legumicole şi elaborării de strategii privind reducerea conţinutului nitric până în domeniul de valorii maxim admisibil. Cercetările anterioare efectuate în România în ceea ce priveşte acumularea de nitrat în produsele vegetale au vizat principalele grupe de culturi, cereale prăşitoare şi păioase, culturi leguminoase şi culturi furajere, plante industriale şi medicinale, acordandu-se o atenţie specială legumelor care, după cum s-a constatat, asigură un aport de 70% din totalul mediu, zilnic de nitraţi, ingerat ca urmare a consumului de
− hrană. Având în vedere toleranţa maximă admisă de 1532 mg NO3 /persoană

/săptămână, se poate constata că aportul mediu săptămânal de nitraţi, adus prin intermediul hranei, acoperă doar un procent de 32% din total [63]. În vederea evaluării situaţiei din ţara noastră, privind conţinutul de nitraţi în alimentele de origine vegetală, s-au analizat produsele provenite de la producători agricoli şi comercializate pe pieţe. Spre deosebire de nitraţi, conţinutul de nitriţi din legume şi fructe este foarte redus. Aceasta datorită faptului că, în procesele de transformare pe care le suferă nitraţii în plante, etapa nitriţilor este tranzitorie şi anume, pe măsură ce nitriţii se formează sub influenţa nitratreductazei, ei sunt reduşi mai departe cu aceeaşi viteză de către nitritreductază în formă amoniacală. Aşa se explică de ce cantităţile de nitraţi în spanac, sfeclă, ţelină, ridichi şi alte legume ajung frecvent până la 2000 – 3000 ppm, în timp ce nitriţii nu depăşesc 1-5 ppm [70]. 39

PROIECT DE DIPLOMA

Tabelul 11. Conţinutul de nitraţi la legume şi fructe şi încadrarea procentuală în limitele maxime admise (LMA) [9] Specia L.M.A. Nr. Conţinut mediu de nitraţi prob sub limită peste limită e ppm % ppm % Cultivat în seră Salată 2000 440 1826 16,82 3113 83,18 Gulii 1500 360 1305 20,40 2344 79,6 Castraveţi 400 170 216 35,50 474 64,40 Tomate 300 197 245 92,32 335 7,62 Cultivat în câmp Spanac 2000 215 1672 75,00 3140 25,00 Salată 1000 304 763 43,20 2164 56,80 Sfeclă roşie 2000 102 2064 100,00 Varză timpurie 900 87 816 71,40 1376 28,60 Varză târzie 500 297 386 64,60 837 35,40 Morcovi 400 245 352 85,70 1036 14,30 Ardei gras 150 204 121 40,00 203 60,00 Castraveţi 150 193 132 53,40 303 46,60 Vinete 300 115 208 100,00 Tomate 150 247 127 37,80 292 62,20 Cercetările efectuate în ţara noastră de către Bibicu, în 1994, asupra potenţialului de acumulare al ionului nitrat în produse legumicole au evidenţiat posibilitatea de acumulare ridicată, peste limita maximă admisă, a principalelor specii analizate. Depăşiri ale limitelor maxime admise s-au înregistrat îndeosebi la sfeclă roşie şi gogoşari (100% din probele analizate au depăşit LMA), dar şi la cultura salatei (83,18% din probe depăşesc LMA), spanac (25%), varză timpurie (28%), morcov (14,3%). Valorile obţinute pentru conţinutul de nitraţi au variat între 16723140 ppm pentru salată, 1672-3140 ppm pentru spanac, 816-1376 ppm pentru varză timpurie şi 352-1036 ppm pentru morcov (tabelul 11) [9]. Tabelul 12.Conţinutul de nitraţi al unor legume [64] Produsul Spanac Salată Sfeclă Ţelină Pătrunjel Leuştean Mărar Varză Nitrat mg/kg 130 – 4090 396 – 3550 682 – 8008 70 – 6500 62 – 4125 230 – 3660 40 – 5500 35 – 580

40

PROIECT DE DIPLOMA Ridichi Morcovi Ceapă uscată Cartofi Castraveţi Ardei Tomate 350 – 3520 18 – 947 0 – 240 10 – 217 40 – 445 16 – 275 39 – 162

Studiile de literatură [64] cu privire la acumularea nitratului în principalele plante legumicole indică un domeniu larg de variaţie al concentraţiilor şi valori excesive îndeosebi la culturile de spanac (valoare maximă 4090 ppm), salată (3550 ppm), sfeclă (8008 ppm), ţelină (6500 ppm), pătrunjel (4125 ppm), morcov (947 ppm), care depăşesc limitele maxime prevăzute de legislaţia în vigoare (tabel 12). Studiile efectuate de Lăcătuşu [45] pe parcursul a 30 de ani de activitate de cercetare au condus la concluzia că nivelul nitraţilor în produsele legumicole poate varia în limite largi în cadrul speciei şi cu valori diferite de la o specie la alta ( tabel 13). S-a evidenţiat faptul că legumele frunzoase (verdeţurile) conţin mai mulţi nitraţi comparativ cu cele la care se consumă fructele. Au fost studiate şi diferenţele în ceea ce priveşte acumularea nitratului în culturile protejate comparativ cu cultura în câmp deschis (tabel 13). S-a constatat faptul că în cultura protejată nivelul conţinutului de nitraţi este mult mai mare (de până la 10 ori) comparativ cu plantele cultivate în câmp deschis. Tabelul 13. Domeniul de variaţie al conţinutului de nitraţi şi limita maximă admisă (L.M.A.) la principalele legume cultivate în câmp (c.) şi protejat (p.)[45] − Cultura Cultura NO− mg/kg s.p. 3 mg/kg s.p. NO 3 Domeniul Castraveţi, p. Cartofi, c. Cartofi, p. Ceapă uscată, c. Ceapă verde, p. Conopidă, p. Ridichi, c. Ridichi, p. vară Salată, p. Salată creaţă, c. Sfeclă roşie c. Spanac, c. Spanac, p. 10 – 1000 ± 40 0 – 200 20 – 80 100 – 840 250 – 850 10 – 1250 900 – 2000 1500 – 6600 1300 – 3500 413 – 8967 60 – 3340 2600 – 4900 L.M.A . 400 160 200 80 600 400 600 3000 2000 2000 Domeniul Mazăre grădină, c. Mazăre grădină, p. Morcov timpuriu Morcov toamnă Pepene, p. Pătrunjel, c. Pătrunjel, p. Tomate, c. Varză albă, c. Varză albă, p. Varză chinez, c. Varză chinez, p. Varză Bruxelles, c. 6 – 126 200 – 3250 100 – 800 2 – 800 ± 420 224 – 3025 ± 5300 5 – 150 ± 200 200 – 1800 400 – 2400 1000 – 4500 1 – 65 L.M.A. 300 200 500 150 500 900 41

PROIECT DE DIPLOMA

Aceste domenii de variaţie foarte mari par să excludă un eventual control genetic. De altfel, majoritatea studiilor au arătat în acest sens doar corelaţii între concentraţia de nitraţi şi unele caractere morfologice, cum ar fi: lungimea, grosimea şi gradul de castare al peţiolului, culoarea, mărimea şi gradul de gofrare al frunzelor, gradul de afânare al căpăţânii ş.a. Centrul Naţional de Statistică în Agricultură şi Centrul de Cercetări Economice în colaborare cu laboratorul de cercetări al ICPA - Institutul de Cercetări pentru Pedologie si Agrochimie din Bucureşti au efectuat, în 1992, un studiu privind efectele poluării determinat de traficul rutier, activitatea industrială dar şi de utilizarea îngrăşămintelor chimice în perimetrul Bucureştiului, asupra populaţiei din zonă. Rezultatele obţinute au evidenţiat faptul că în partea sud-estică a Bucureştiului, conţinutul de nitraţi depăşesc de 6 ori conţinutul normal din sol, de 3 ori conţinutul maxim admis pentru legume si de peste 10 ori concentraţia max. admisă în apa potabilă . O persoană care consuma zilnic castraveţi, varza, morcovi, tomate şi cartofi din aceste grădini ingerează de 5,2 ori mai mulţi nitraţi/zi decât limita maxim admisa. Cei mai periculoşi sunt castraveţii care depăşesc de 2 ori limita maxim admisă. Varza şi morcovii au cu 50% mai mult azotat decât limita maxim admisă. Aceasta duce la cancer gastric, dereglări cardiovasculare si ale glandei tiroide. La copii, aceasta poate duce la moarte (ca în jud. Brăila şi Teleorman) sau la malformaţii congenitale al nou-născuţilor. În urma cercetărilor efectuate s-a concluzionat că poluarea cu nitraţi a produselor legumicole, ca urmare a utilizării excesive şi nejudicioase a îngrăşămintelor, conduce la micşorarea speranţei de viaţă, în special în Bucureşti şi zona limitrofă, cu 10 ani . Cercetări vaste privind acumularea de nitrat în produsele legumicole au fost efectuate în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara, în perioada 1994-1996, de către Rădulescu Hortensia [63]. Studiile au urmărit influenţa îngrăşămintelor minerale şi organice pe bază de azot asupra acumulării de nitrat în apă, sol şi plante. Variantele experimentale au cuprins doze de azot situate între 50-300 kg N/ha, administrate atât sub formă de fertilizanţi minerali (uree, azotat de amoniu, azotat de

42

PROIECT DE DIPLOMA potasiu) cât şi organici (gunoi de grajd, mraniţă) diferitelor culturi agricole şi legumicole. Considerând factorii care determină concentrarea nitraţilor şi a nitriţilor în plante, la interpretarea rezultatelor obţinute, concomitent cu fertilizarea, s-au avut în vedere specia analizată, tehnicile de cultură, caracteristicile solului cât şi condiţiile climatice pe parcursul experimentului şi în preajma recoltării. Rezultatele obţinute privind modificarea conţinutului de nitraţi în frunzele de spanac, în funcţie de doza de azot administrată, evidenţiază o proporţionalitate directă a acestora (tabelul 2.18). Cercetările efectuate în trei ani consecutivi (1994, 1995, 1996) indică creşterea proporţională a conţinutului de nitraţi cu doza de azot, în toate variantele de fertilizare experimentate (50-300 kg N/ha). Având în vedere că cercetările s-au reluat în aceleaşi condiţii de sol, specie şi variantă de fertilizare, explică valorile relativ apropiate care s-au obţinut. Diferenţele constatate se datoresc condiţiilor climatice specifice fiecărui an agricol. Evaluarea procentuală a creşterii conţinutului de nitraţi faţă de proba nefertilizată, se cifrează în jurul valorii de 200% pentru variantele cu fertilizare maximă (300 kg N/ha). Cercetările efectuate în anul 2006 de Cumpătă Simona-Diana, în 2006,[6] privind conţinutul de nitraţi şi nitriţi la câteva specii legumicole comercializate în municipiul Iaşi au evidenţiat faptul că în majoritatea probelor analizate valorile obţinute pentru nitraţi şi nitriţi sunt cu mult mai mici decât limitele maxime admise (LMA) menţionate în literatură. Astfel, conţinutul în nitraţi la salata analizată este de aproximativ 10 ori mai mic decât valoarea menţionată în literatură pentru salata de iarnă, obţinută în seră. La fel pentru varză, morcov şi spanac valorile sunt mult mai mici decât valorile respective menţionate în literatură, adică de 500-900 mg NO3-/kg pentru varză, de 200-300 mg NO3-/kg pentru morcov şi de 2000 mg NO3-/kg pentru spanac. Un conţinut de nitraţi relativ mare pe specii se observă că se acumulează în salată, pătrunjelul de rădăcină şi sfecla roşie (tabelul 2.22). Valori relativ mici se constată la varză şi la morcovi, iar valori intermediare la spanac şi pătrunjelul de frunze. În privinţa conţinutului de nitriţi, o singură specie se remarcă printr-un conţinut mai evident, anume sfecla roşie (14,5 mg NO2- /kg ), în timp ce restul speciilor analizate au avut un conţinut determinat între 0,21 mg NO2- /kg (morcovi) şi 1,44 mg NO2- /kg (spanac). 43

PROIECT DE DIPLOMA Se poate remarca şi relativa convergenţă a valorilor experimentale obţinute pe fiecare specie în parte, eroarea standard calculată la şase specii cu trei determinări fiecare fiind de 0,088. Tabelul 14. Concentraţia de ioni nitraţi şi nitriţi în speciile studiate (mg/kg)[6] Specia Valori obţinute (mg/kg) NO2NO3Salată (Lactuca sativa) 0,63 376,0 0,63 412,6 0,67 394,2 Spanac (Spinacia oleracea) 1,44 159,7 0,85 144,7 1,04 114,3 Varză (Brassica oleracea) 0,63 3,3 0,40 5,1 0,67 3,5 Pătrunjel rădăcină (Petroselinum 0,48 454,1 crispum) 0,86 430,1 0,89 401,1 Morcov (Daucus carota) 0,31 4,8 0,21 3,1 0,28 4,6 Sfecla roşie (Beta vulgaris) 14,5 275,9 Spre deosebire de nitraţi, conţinutul de nitriţi din legume şi fructe este foarte redus. Aceasta datorită faptului că, în procesele de transformare pe care le suferă nitraţii în plante, etapa nitriţilor este tranzitorie şi anume, pe măsură ce nitriţii se formează sub influenţa nitratreductazei, ei sunt reduşi mai departe cu aceeaşi viteză de către nitritreductază în formă amoniacală. Aşa se explică de ce cantităţile de nitraţi în spanac, sfeclă, ţelină, ridichi şi alte legume ajung frecvent până la 2000-3000 ppm, în timp ce nitriţii nu depăşesc 1-5 ppm. [3]. In ţările europene limitele maxime ale nitraţilor admise în produsele comestibile sunt mai puţin severe decât cele din ţara noastră. Astfel concentraţia maximă admisă la legumele recoltate în perioada mai-octombrie este de 3500 mg nitrat/kg produs. Reglementările interne în ceea ce priveşte valoarea maximă admisă a nitraţilor în legume şi fructe proaspete destinate comercializării şi consumului uman sunt stipulate în Ordinul Nr. 293/640/2001-1/2002 precum şi în NORMELE privind siguranţa alimentară din 28 februarie 2002 şi sunt în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene. Astfel, conform NORMELOR din 28 februarie 2002 privind contaminanţii 44

PROIECT DE DIPLOMA din alimente, limitele maxime legiferate privind nivelul nitraţilor din produsele horticole cunoscute ca fiind mari acumulatoare de nitraţi în faza de vegetaţie (salata, spanac) sunt diferenţiate în funcţie de perioada de recoltare. Tabelul 15. Limitele maxime de azotaţi admise în unele produse vegetale conform Ordinului Nr. 293/640/2001-1/2002 privind conditiile de securitate si calitate pentru legume si fructe proaspete destinate consumului uman.[82] Cultivat în: Produsul Câmp (teren Seră descoperit) Ardei (ardei gras, gogoşar, kapia, 150 400 iute) Cartofi 300 Castraveţi 200 400 Ceapă uscată 80 Conopidă 400 400 Dovlecei 500 Morcovi 400 Salată verde 2.000 3.000 Sfeclă roşie 2.000 Spanac 2.000 3.000 Tomate 150 300 Varză 900 Vinete 300 400 Mere 60 Pere 60 Pepene roşu 100 Struguri 60 Tabelul 16.Limite maxime ale contaminanţilor prezenţi în diferite alimente –conform NORMELOR din 28 februarie 2002 privind contaminanţii din alimente[81] Limitele maxime de nitraţi Produsul (mg NO3/kg produs proaspăt) Spanac recoltat de la 1 noiembrie la 31 3.000 (Spinacia oleracea L.) martie recoltat de la 1 aprilie la 31 2.500 octombrie recoltata de la 1 octombrie la 31 4.500 martie Salata verde (Latuca Sativa L.) recoltata de la 1 aprilie la 30 3.500 (salata cultivata in sera si salata septembrie cultivata in câmp deschis) cu excepţia salatei cultivate în câmp 2.500 deschis, recoltata de la 1 mai la 31 august

45

PROIECT DE DIPLOMA Nivelul maxim admis de nitriţi în produsele vegetale nu este reglementat printr-un ordin, dar conform studiilor din literatură, acesta nu trebuie să depăşească 1-5 ppm [3; 70]. Capitolul 4. METODE DE ANALIZĂ FOLOSITE SPECTROFOTOMETRIA ÎN UV-VIZ ÎN DETERMINAREA COMPUŞILOR CU AZOT Cele mai frecvente metode utilizate pentru determinarea conţinutului de nitraţi şi nitriţi din produse vegetale sunt metodele spectrofotometrice. În ţara noastră, metoda standardizată pentru determinarea conţinutului de nitraţi şi nitriţi din legume şi fructe este metoda STAS 11581-83. Conţinutul de nitraţi şi nitriţi s-a determinat experimental, în laborator, cu ajutorul testelor rapide MERCK, la Spectrofotometru SQ 118 la lungimile de undă: 515 şi 525 nm pentru nitraţi, respectiv pentru nitriţi. Aceste teste se pot aplica pentru: ape subterane; ape potabile; ape curgătoare, ape minerale şi termale, ape menajere şi industriale, soluri după un tratament special, produse vegetale.

Figura 5. Spectofotometru SQ 118 Merck.

Testele folosite sunt SPECTROQUANT NITRAT 14773, SPECTROQUANT NITRIT 14776. Testul SPECTROQUANT NITRAT 14773 se utilizează pentru determinarea nitraţilor din produsele vegetale (salată, spanac şi varză). Determinarea se realizează pe baza reacţiei de culoare care se obţine prin reacţia nitratului în prezenţa acidului sulfuric concentrat, cu Nitrospectral cu formarea unui derivat nitro colorat puternic în roşu. Testul SPECTROQUANT NITRIT 14776 constă în determinarea spectrofotometrică a nitriţilor la 525 nm şi se bazează pe reacţia Griess. 46

PROIECT DE DIPLOMA Aceasta constă în conversia nitriţilor în prezenţa acidului sulfanilic, în acidul 4-diazobenzensulfonic. Acesta condensează cu N-(1 naftil) etilendiamonium diclorura (NNEDDC) obţinându-se un compus diazo colorat în roşu-violet.
HO 3S H2N
+ -

O 3S

N + NH

-

O 3S

N + NH

+

H

NH2(CH2)2NH2

2HCl

HO 3S

N

NH2(CH2)2NH2 2HCl

Figura 6. Reacţiile de culoare în cazul determinării nitriţilor. Curbele de calibrare necesare determinării domeniului de liniaritate şi a limitei minime de detecţie, sunt redate în figurile 7-8. Limitele minime de detecţie conform metodei de lucru sunt de : 1 mg/l pentru nitraţi şi 0,02 mg/l pentru nitriţi. In scopul validării metodologiei de lucru şi a confirmării acurateţei şi reproductibilităţii rezultatelor analitice obţinute s-au stabilit, din curba de calibrare abaterea standard şi coeficienţii de regresie atât pentru nitrat cât şi pentru nitrit ( tabel 16)
nitrat
0.30

0.25

0.20

arie

0.15

0.10

0.05

0.00 0 5 10 15 20

conc(mg/l)

Figura 7. Curba de calibrare a nitratului.

47

PROIECT DE DIPLOMA

nitrit
1.6 1.4 1.2

extinctie

1.0 0.8 0.6 0.4 0.2 0.0 0 5 10 15 20

conc(mg/l)

Figura 8. Curba de calibrare pentru determinarea nitritului. Tabel 16. Coeficienţii de regresie (R) şi abaterea standard (SD) stabiliţi la determinarea nitraţilor şi nitriţilor NO3 NO2Coeficient de Abaterea standard Coeficient de abaterea standard regresie (R) (SD) regresie (R) (SD) 0,99546 0,01335 0,99404 0,0733

Precizia valorilor analitice obţinute poate fi influenţată de prezenţa ionilor străini, interferenţi în matricea de analizat. Nivelul concetraţiei ionilor interferenţi care pot afecta rezultatul analitic este prezentat în tabelul 17. Tabel 17. Influenţa substanţelor străine asupra valorii analitice obţinute. Ionul şi concentraţia substanţelor străine mg/l sau % 1000 Mg2+ 1000 Acid ascorbic 10 Mn2+ NH4+ Ni2+ N02Pb2+ PO43S2SiO32SO321000 1000 1000 1 1) 100 1000 1 100 100 EDTA 5% Agenţi tensioactivi 100 COD 1% Substanţe organice (glucoză) 100 Acetat de Na 10% NaCl 0.4% Na2SO4 20%

Ag +

Ca 2+ 100 Ca 1000 CN CO32Cr3+ Cr2O2-7 Cu2+1000 FFe3+ Hg2+

100 1000 10 10 1000 10 100

48

PROIECT DE DIPLOMA  Modul de analiză în cazul testului SPECTROQUANT NITRAT 14773 Reactivi şi produsele auxiliare utilizate: 1 sticlă reactiv NO3-1A, 1 sticlă reactiv NO3-2 A, 1 Autoselector. testul nitrat propriu-zis sub formă de praf, testul nitrit sub formă de praf, Acid sulfuric 25% pentru analize, Acid amidosulfonic GR pentru analize, Pipete pentru volume cuprinse între 1.5-5.0 ml. Sticluţe cu capac pentru prepararea soluţiilor. Celule din sticlă pentru citirea probelor.

Alţi reactivi şi accesorii:

 Pregătirea probelor Analiza se va efectua imediat după ce se vor lua probele. Dacă este necesar, se elimină ionii de azotit, care interferă, iar conţinutul de azotit poate fi citit de la 10 mg/ l. Probele de produse vegetale se pregătesc înainte de fi supuse testului nitrat astfel: se cântăresc probele de produse vegetale şi se pun în vase din sticlă, peste care se adaugă apă distilată; probele se filtrează apoi şi se pregătesc pentru determinarea nitratului.

 Modul de lucru - 1 linguriţă de praf din Testul Nitrat se introduce într-o eprubetă cu capac uscată., apoi se introduc cu o pipetă, 5 ml din reactivul de procedură NO 3-1A ( acid sulfuric 25%); - se agită până când reactivul NO3-1A este complet dizolvat. - se scutură viguros pentru 1 minut . Se poartă protecţia pentru ochi şi mânuşi pentru că amestecul devine foarte fierbinte. - se introduce 1.5 ml din proba filtrată în eprubetă şi se lasă 10 min. (care este timpul de reacţie). - după 10 min. mostra se introduce în celula din sticlă specială pentru citirea 49

PROIECT DE DIPLOMA nitratului şi se citeşte la Spectofotometrul SQ . - mostrele care au un conţinut de nitrat de peste 88,5 mg/l NO 3 nu pot fi citite la Spectofotometrul SQ , de aceea proba trebuie diluată cu apă distilată pentru a putea fi citită. - în cazul unor analize, este necesară realizarea unei probe martor cu apă distilată în loc de mostră; - pentru citirea cu acurateţe a probelor, celule din sticlă cu ajutorul cărora se realizează citirea, trebuie să fie uscate şi curate. - soluţia colorată rezultată , rămâne stabilă timp de 60 de minute după care nu mai are aceeaşi acurateţe în cazul citirii. Caracteristicile analitice ale metodei de analiză Caracteristicile analitice ale metodei de analiză au fost determinate în conformitate cu : ISO 8466-1 şi DIN 38402 A 51 şi sunt prezentate în tabelul 18. Tabelul 18. Calitatea analitică conform ISO 8466-1 Parametrii Valori Deviaţia procedurii standard ±0,21 mg/l NO3Coeficient de variaţie ±1,9% Interval de precizie. ±0,5 mg/l NO3Sensibilitate 0,10 mg/l NO3Acurateţe ± 0,7 mg/l NO3-

50

PROIECT DE DIPLOMA

Capitolul 5. REZULTATELE EXPERIMENTALE OBTINUTE In scopul evaluarii continutului nitric din ceapa si salata au fost prelevate probe atat provenite din pietele agroalimentare, de origine autohtona, cat si probe achizitionate din supermarket, provenite din import. Continutul de nitrat si nitrit a fost analizat conform metodologiei prezentate in capitolul 4, rezultatele experimentale obtinute fiind prezentate in tabelele 19-22. De asemenea s-a urmarit distributia componentei azotoase in diferitele parti ale plantei, determinandu-se separat continutul de nitrat si nitrit din bulbul de ceapa verde si frunze. Tabelul 19. Continutul de nitrati in ceapa provenita din judetul Timis Localitatea Masa (g) Nitrati mg/l Nitrati ppm Utvin ceapa frunze 130 33,3 512 ppm Utvin ceapa bulb 118 66 1127 ppm Sanmihai ceapa 164 33 694 ppm frunze Sanmihai ceapa bulb
1200 1000 800 600 400 200 0 Utvin Sanm ihai 512 694 ceapa frunze ceapa bulb

127
1127

44
985

985 ppm

Figura 9. Continutul de nitrat (ppm) in ceapa Rezultatele experimentale au indicat faptul ca distributia compusilor cu azot in partile anatomice ale plantei este diferita. Astfel in cazul cepei, nitratul se acumuleaza preponderent in bulbul de ceapa verde si nu in frunze. Conform datelor experimentale obtinute continutul de nitrat in probele analizate depaseste limita maxima admisa de 600 ppm in ceapa verde la toate probele analizate cu exceptia frunzelor de ceapa provenite din Utvin. Continutul de nitrat in ceapa bulb provenita de la Utvin este de 1127 ppm, valoare aproape dubla fata de limita admisa. De asemenea, probele provenite de la Sanmihai depasesc nivelul admisibil atat la ceapa bulb (985 ppm) cat si la ceapa frunza (694 ppm).

51

PROIECT DE DIPLOMA Intervalul larg al conţinutului de nitrat este dependent de nutriţia cu azot şi de condiţiile climatice. Fertilizarea excesivă, cu doze care depăşesc necesarul de azot al plantei în perioada de consum maxim, duce la creşterea conţinutului de nitraţi din plantă. Nivele ridicate ale nitraţilor se constată în culturile crescute pe soluri bogate în azot, respectiv humus, chiar şi în absenţa unei fertilizări cu îngrăşăminte cu azot.
Problema poluării cu nutrienţi pleacă de la nivelul gospodăriilor şi anume de la gestionarea şi utilizarea necorespunzătoare a gunoiului de grajd în agricultură.

Tabelul 20. Continutul de nitrati in salata provenita din import si de pe piata interna Provenienta Utvin Sanmihai Spania Italia Masa (g) 164 112 128 135 Nitrati mg/l 33 46 57,5 63,8 Nitrati ppm 402 ppm 821 ppm 899 ppm 945 ppm

1000 800 600 400 200 0 Utvin Sanmihai 402 821

899

945

nitrat in salata

Spania

Italia

Figura 10. Continutul de nitrat (ppm) in salata Continutul maxim admisibil de nitrati in salata, conform legislatiei in vigoare este de 2000 ppm. Probele analizate nu depasesc valorile limita, incadrandu-se in intervalul de valori cuprins intre 402-945 ppm. Probele de salata provenite din import (Spania, Italia) prezinta valori superioare celor prelevate de pe piata autohtona. Astfel, continutul de nitrat in probele de salata de import este de 899ppm, respectiv 945ppm, iar a probelor autohtone de 402 ppm (din Utivin) si 821 ppm (Sanmihai). Continutul mai ridicat de nitrat in probele provenite din import se datoreaza pe de o parte, utilizarii ingrasamintelor anorganice pe baza de azot in cantitati sporite, pe de alta parte cultivarii legumelor in sistem protejat.
− În cultura protejată acumularea de NO 3 este semnificativ mai mare com-

parativ cu cultura în câmp deschis. Aceasta se explică prin activitatea mai redusă a

52

PROIECT DE DIPLOMA nitratreductazei, care determina reducerea nitratului in planta, în condiţiile culturilor protejate, datorită intensităţii luminoase mai scăzute. Tabelul 21. Continutul de nitriti in ceapa provenita din judetul Timis Localitatea Utvin ceapa frunze Utvin ceapa bulb Sanmihai ceapa frunze Sanmihai ceapa bulb Masa (g) 130 118 164 127 Nitriti mg/l 0,15 0,20 0,08 0,12 Nitriti ppm 2,30 3,38 1,25 1,46

3,5 3 2,5 2 1,5 1 0,5 0 2,3

3,38

1,25

1,46

ceapa frunze ceapa bulb

Utvin

Sanmihai

Figura 11. Continutul de nitrit (ppm) in ceapa Tabelul 22. Continutul de nitriti in salata provenita din import si de pe piata interna Provenienta Utvin Sanmihai Spania Italia Masa (g) 164 112 128 135 Nitriti mg/l 0,10 0,17 0,13 0,09 Nitriti ppm 1,21 3,02 2,03 1,33

Spre deosebire de nitraţi, conţinutul de nitriţi din legume şi fructe este foarte redus. Aceasta datorită faptului că, în procesele de transformare pe care le suferă nitraţii în plante, etapa nitriţilor este tranzitorie şi anume, pe măsură ce nitriţii se formează sub influenţa nitratreductazei, ei sunt reduşi mai departe cu aceeaşi viteză de către nitritreductază în formă amoniacală. Aşa se explică de ce cantităţile de nitraţi în spanac, sfeclă, ţelină, ridichi şi alte legume ajung frecvent până la 2000-3000 ppm, în timp ce nitriţii nu depăşesc 1-5 ppm. În condiţiile de fertilizarea excesivă conţinutul de nitrit poate insa să crească peste limitele admise.

53

PROIECT DE DIPLOMA Probele legumicole analizate se incadreaza in valorile normale in ceea ce priveste continutul de nitriti, atat probele provenite din import cat si cele din gospodariile satesti locale. Intervalul de valori a continutului de nitrit din probele de ceapa este cuprins intre 1,25-3,38 ppm, in timp ce probele de ceapa se incadreaza intre 1,21-3,02 ppm. Si in cazul nitritului se constata o distributie diferita a continutului de nitrit in partile anatomice ale plantei, acumularea realizandu-se preponderent in bulb (1,46 ppm, 3,38 ppm) comparativ cu frunzele verzi (1,25 ppm, 2,30 ppm).

Capitolul 6. RECOMANDARI Legumele sunt alimente cu o valoare nutriţională deosebită datorită sursei permanente de vitamine, microelemente şi alte substanţe nutritive. Dezavantajul pe care îl prezintă consumul acestor produse este că la un moment dat, în compoziţia lor apar unii compuşi cu caracter toxic pentru organismul uman: nitraţii şi nitriţii. Aceşti contaminanţi pot rămâne permanent sau temporar în plantă având nivele foarte variate

54

PROIECT DE DIPLOMA funcţie de diferiţi factori, de aceea se impune cunoaşterea modalităţilor prin care se poate diminua nivelul nitraţilor şi nitriţilor din produsele vegetale, astfel încât, la momentul consumului nivelul acestora să fie cât mai redus. Aceste măsuri de reducere a conţinutului nitric pot fi clasificate în: măsuri privind reducerea procesului de levigare a nitraţilor din sol; măsuri ce pot fi aplicate de către producător pe parcursul perioadei de vegetaţie; măsuri ce pot fi aplicate de către procesator sau consumator din momentul achiziţionării produsului până în momentul consumării acestuia. În scopul reducerii cantităţii de azot levigate este foarte important a se corela doza de fertilizant aplicată cu disponibilul de azot din sol. În scopul reducerii cantităţii de azot levigate este foarte important a se corela doza de fertilizant aplicată cu disponibilul de azot din sol. Reducerea nutriţiei cu azot nitric al plantelor se realizează prin asigurarea necesarului optim de azot pe baza calculului necesarului de azot al plantei, respectarea intervalului de pauză între fertilizare şi recoltare, utilizarea fertilizanţilor cu azot greu solubil, înlocuirea parţială a ionului nitric din soluţia nutritivă cu ion clorură. evitarea epocilor de cultură şi a termenului de recoltare în condiţii de iluminare scăzută se recomandă având în vedere importanţa intensităţii şi duratei de iluminare în procesul de reducere a nitraţilor din plante.

BIBLIOGRAFIE 1. Adriano Canzian, Caterina Sollazzo, Tiziana Mazza, Francesco Mundo, The implementation
of the nitrates directive at national level , Journal of Environmental Quality 32:515-525, (2003). 2. Agaev V.A., Movsumov Z.R., Nitrates in plant products in relation to agricultura land ecological conditions of nitrates accumulation. Izv. Akad, Nauk. SSR., Ser. Biol. Nauk. 3, 121 – 8, (1997). 3. Alexa Ersilia, Contaminanţi în produsele vegetale”, Ed. Eurobit, Timişoara, (2003). 4. Alexa Ersilia, Contaminanţi în produsele horticole şi cerealiere ”, Ed. Solness, Timisoara, (2008).

55

PROIECT DE DIPLOMA
5. Apahidean, Al. S., Apahidean, Maria., Legumicultură specială. Ed. Academicpres, Cluj – Napoca,(2001). 6. Banu C., Preda N., Vasu S.S., Produsele alimentare şi inocuitatea lor , Edit. Tehnică, Bucureşti, pg. 216-245, (1982). 7. Berca M., Ecologie generală şi protecţia mediului, Editura Ceres, Bucureşti (2000). 8. Berar Viorel, Manualul de legumicultură, Ed. Agroprint, Timişoara, (1998). 9. Bibicu Miruna., Cercetări metodologice privind determinarea nitraţilor şi nitriţilor din ţesuturi vegetale şi nivelul de acumulare în produsele horticole, rezumat teză de doctorat, Universitatea Bucureşti, (1994). 10. Cardwell, Glenn. Spinach is a Good Source of What?. The Skeptic. Volume 25, No 2, pp 3133. ISSN 0726-9897, (2005). 11. Catană Luminiţa., Posibilităţi de reducere a conţinutului de metale grele din produsele horticole industrializate, Hortinform 7/119, (2002); 12. Chilom, Pelaghia, Legumicultură generală, Ed. Reprograph, Craiova, (2002). 13. Ciofu Ruxandra, Stan Nistor, Popescu Victor, Chilom Pelaghia, Apahidean Silviu, Horgoş Arsenie, Berar Viorel, Atanasiu Nicolae, Tratat de legumicultură, Ed. Ceres, Bucureşti, (2003). 14. Ciofu, Ruxandra., Legumicultură (partea generală). Atelierul de multiplicat cursuri, U.S.A.M.V. Bucureşti, (1995). 15. Comly H.Hunter., Cyanosis in infants causes by nitrates in well water, Journal Amer. Med. Ass. 129, pg.112, (1945). 16. Cumpătă Simona-Diana, Beceanu Dumitru., Date preliminare şi testări analitice ale conţinutului de nitraţi şi nitriţi determinate la câteva specii legumicole comercializate în municipiul Iaşi, Lucrări Ştiinţifice, Seria Horticultură, vol.34, USAMV, Iaşi, pp.747-752, (2006). 17. Curry S.C., Methaemoglobinemia. Annals Emergencies Medicine, no. 11: pp. 214-221, (1992). 18. Davidescu Velicia, Madjar Roxana, Neaţă Gabriela, Dima Ioana, The variability of Nitrates content in some vegetables from some Bucharest Markets , Lucrări Ştiinţifice USAMVB, Seria B, Vol. XLVI, formă electronică, p. 261 – 264, (2003). 19. Docea Eugeniu, Cristea Stelică, Iliescu Horia, Bolile plantelor legumicole, Editura Ceres, Bucureşti, (2008). 20. Drăghici, Elena, Legumicultură, Ed. Granada, Bucureşti, (2002). 21. Filipov F., Pedologie. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iasi, (2005) 22. Fink M., and Scharpf H.C., Apparent nitrogen mineralization and recovery of nitrogen supply in field trials vegetable crops. Journal of Horticultural Science and Biotechnology 75 (6) 723-726, (2000). 23. Fritsch P., and Saint Blanquant G., Nitrates and nitrites: food intake and fate. Sci Aliments, 12: 563-578, (1992). 24. Gangolli SD, van den Brandt P, Feron V, Janzowsky C, KoemanJ, Speijers G, Speigelhalder B, Walker R and Winshnok J, Assessment of nitrate, nitrite, and N-nitroso compounds. Eur J Pharmacol Environ Toxicol Pharmacol Sect 292:1–38, (1994). 25. Gârban Zeno., Biochimie – Tratat comprehensiv, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, (2004). 26. Gherghi Andrei, Burzo Ioan, Bibicu Miruna, Mărgineanu Liana, Bădulescu Liliana, Biochimia şi fiziologia legumelor şi fructelor , Edit. Academiei Române, Bucureşti, (2001). 27. Goian Mircea, Agrochimie, Ed. Marineasa, Timişoara, (2000). 28. Gopal, R., Menon, S. Menon, J. Valliyathu, and T. Al Delamie Methemoglobinemia masquerading as pulmonary hypertension Interactive CardioVascular and Thoracic Surgery, March 1,; 3(1): 44 – 45 (2004). 29. Hambridge, T., Nitrate and nitrite: intake assessment . WHO Food Additives, Series 50, (2003).

56

PROIECT DE DIPLOMA
30. Burns, I., Development of a decision support system for nitrogen fertilizer application in soil grown glasshouse crops. LINK-Technologies for Sustainable Farming Systems LK 0438, Horticulture Research International ( 2000) 31. Haworth, F., Cleaver, T.J.– Influence of nitrogen fertilization on the nutrient content of lettuce, Journal of Science Food Agriculture, 16, 600 (1965). 32. Heaton, S., Organic farming, food quality and human health: A review of the evidence. Soil Association of the United Kingdom, (2001). 33. Horgoş, Arsenie, Legumicultură specială, Timişoara, Ed. Agroprint, (2003). 34. Horgoş, A., Legumicultură specială, Timişoara, Ed. Mirton, (1999). 35. Iacob Viorica, Fitopatologie agricolă, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi (2003) 36. Indrea, D., Silviu Al. Apahidean., Dănuţ N. Mănuţiu., Legumicultură, Bucureşti , Ed. Didactică şi Pedagogică, (1992). 37. Indrea, D., şi Apahidean, Silviu Al., Ghid practic pentru cultura legumelor , Bucureşti, Ed. Ceres, (1995). 38. Indrea, Dumitru, Apahidean Silviu, Mănuţiu Dănuţ, Apahidean Maria, Sima Rodica, Cultura legumelor, Editura Ceres ,( 2007). 39. Kampe W., Nitrat und Fremdstoffe in Eizelnahrungsmitteln und im Gesamtverzehr, Arbeitsmedizin, Sozialmedizin, Praventivmedizin, Sonderheft 6, Genter Verlag Stuttgart, (1985). 40. Karovi ová J., Determination of nitrates in vegetables by capillary isotachophoresis, Slovak Technical University, Food / Nahrung, Volume 34, Issue 8 , Pages 765 – 767, (2006). 41. Kastori R., Urednik , teski metali u zivotnoj sredni, Novi Sad, (1997). 42. Kienle E., Toth L., Molnar P., Studies of nitrate content and nitrite content of aliments in county Baranya, Egeszegtudomany 30, Pecs, 177 – 181, (1995). 43. Krishna Murti and all., Ecotoxicology and Climate with Special Reference to Hot and Cold Climates (IPCS 9), (2001). 44. Lauer K.F., Protecţia fitosanitară în legumicultură, pomicultură şi viticultură , Editura Mirton, Timişoara, (1996). 45. Lăcătuşu, V., Voican, V., Popescu N., Iordan I., Ciocârlan O., Acumularea nitraţilor în legume, Revista Horticultura, nr. 9 – 10, (1997) 46. Lazureanu, A., Agrotehnica, Ed.Mirton, Timisoara, (2004) 47. Lixandru B., Ecologie generală, Timişoara, Ed. Eurobit, (2003). 48. Manafi M., Weber S., Österreichischer Ernährungsbericht. Bundesministerium für Gesundheit, Arbeit und Soziales. Austrian Study on Nutritional Status (ASNS). Wien, 1999. 49. Maniu Maria , Ecologie si protecţia mediului , Editura Ceres, Bucuresti, 2004. 50. Manea Dan., Agrotehnică şi Herbologie, Timişoara, Editura Orizonturi Universitare, 2002. 51. Marton, A., Ecologie aplicata, protectia mediului inconjurator, Ed. Societatii pentru Protectia Omului si a Mediului Inconjurator, Timisoara, 1994 52. Maue, D., Walia, S., Shore S., Parkash M., "Prevalence of Multiple Antibiotic Resistant Bacteria in Ready-to-Eat Bagged Salads" . American Society for Microbiology meeting. June 5-9: Atlanta, (2005). 53. McCall D., Willumsen J., Effects of nitrate, ammonium and chloride application on the yieald and nitrate content of soil-grown lettuce . Journal of Horticultural Science and Biotechnology, (5) 698-703, 1998. 54. McKnight GM, Duncan CW, Leifert C and Golden MH., Dietary nitrate in man: friend or foe? British Journal of Nutrition. 81. pp. 349-358., (1999) 55. Mensinga TT, Speijers GJA and Meulenbelt J., Health implications of exposure to environmental nitrogenous compounds. Toxicol. Rev. 22:41–51 (2003). 56. Neaţă G., Davidescu V., Madjar R., Dima I., Nitrates absorbtion in lettuce plantes on different culture layers using mineral fertilization, Lucr. Ştiinţifice USAMV B, seria B, vol. XLIII, pag. 91-95, ISBN 1222-5312( 2000). 57. Pălăgeşiu I.., Curs de entomologie agricolă, Lito, U.S.A.M.V.B. Timişoara, (1993). 58. Popescu Gheorghe, Patologia plantelor, Timişoara Editura Eurobit, (2001). 59. Popescu, V., Atanasiu, N., Legumicultură, Vol. II, Bucureşti, Ed. Ceres, (2000).

57

PROIECT DE DIPLOMA
60. Popescu, V., Atanasiu, N., Legumicultură, Bucureşti, Vol. III, Ed. Ceres, (2001). 61. Rauter W., şi Wolkerstorfer W., Nitrate in Gemuse, Zeitsch fur Lebensmitteluntersuchung und- forschung 175, Heft 2, pg.122-124, (1982). 62. Rădulescu, H., Poluare şi tehnici de depoluare a mediului, Timişoara, Ed. Eurobit, (2003). 63. Rădulescu, H., Poluarea nitrică a alimentelor, Ed. Mirton, Timişoara, (1999). 64. Riviş, Adrian., Contaminanţi agroalimentari, Editura Eurostampa, Timişoara, ( 2004). 65. Sanchez-Echaniz Juan, Benito-Fernandez Juan, Mintegui-Raso Silvio, Methemoglobinemia and consumption of vegetables in infants. Pediatrics;107(5):1024-8, (2001). 66. Santamaria Pietro., Review Nitrate in vegetables: toxicity, content, intake and EC regulation , J Sci Food Agric 86:10–17 DOI: 10.1002/jsfa.2351,(2006). 67. Scharpf, H.C., Baumgartel G., Nitrat im Grundwasser und Nahrungspflanzen, AID- Heft, 1136, Bonn, (1994) 68. Stan Nicolae., Legumicultură, Vol. II, Ed.Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 2001. 69. Tălmaciu M., Protecţia plantelor – Entomologie, Editura „Ion Ionescu de la Brad“ Iaşi, (2003). 70. Trif A., Gherdan A., Pop P., Chişu I., Sincai M.., Efectele patogene ale azotaţilor şi azotiţilor , Comunicare Simpozion I.A. Timişoara, (1983). 71. Trif A., Pârvu D., Arvat N., Gherman A., Goian D.S., Cercetări experimentale privitoare la conţinutul în azotaţi şi azotiţi ale unor plante furajere în relaţie cu nivelul de fertilizare, Lucr. Şt. IAT, vol. XXII, seria Agronomie, 39 – 43, (1987). 72. Venter Fank, Der nitratgehalt in Rettich, Kurzfassung der Vortrage, auf dem 92. VDLUFAKongr. Braunschweing, pg.109, (1983). 73. Venter Frank., Wovon hangt der Nitratgehalt in Gemuse, Ab., Vortrag am 6. Nov. im Raiffeseinhaus, Wien, (1987). 74. Walker, R., Nitrates, nitrites and N-nitrosocompounds: a review of the occurrence in food and diet and the toxicological implications. Food Addit Contam 7:717–768, (1990). 75. Zhou ZY, Wang MJ and Wang JS, Nitrate and nitrite contamination in vegetables in China. Food Rev Int. 16:61–76, (2000). 76. *** http://alternet.com 77. *** http://bursaagricola@yahoo.com. 78. *** http://www.ewg.org/. 79. *** http://wikipedia.org/file:World_Koppen_Map.png 80. *** Codex Alimentarius Commission, Joint FAO/WHO, 1993, Food Standards Program., 81. ***Normele privind condiţiile de securitate şi calitate pentru legume şi fructe proaspete destinate consumului uman emis prin Ordinul MINISTERULUI AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR, (2002). 82. ***ORDINUL MINISTERULUI AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR Nr. 293/640/2001-1/2002 privind condiţiile de securitate şi calitate pentru legume si fructe proaspete destinate consumului uman, (2002). 83. *** FAO Statistics 2000 84. ***http://ohioline.osu.edu/b744/b744_2.html

ANEXA 1

ASPECTE DIN LABORATOR

58

PROIECT DE DIPLOMA

59

PROIECT DE DIPLOMA

60

PROIECT DE DIPLOMA

61

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->