You are on page 1of 113

„ A V E N T U R A " Romane de a c ţ i u n e şi pasiune

MAURICE

C H A M P A G N E • • •

TAINA FARULUI ÎNDOLIAT
i,

!

Traducere de ELENA OPRAN


"
1
1

E D I T U R A

„A D E V E R U L "

S. A.

|
»

.1

I

pe cheiuri. pe farul izolat de la Triagoz flutură steagul de ajutor.. se îngrămădeau pe străzi. Oamenii se opreau unul pe altul ca să ceară amănunte. puţin după amiază. întreaga populaţie paşnică a mi­ cului orăşel Roscoff. — Cine spune asta? 3 . — Aţi auzit ce s'a întâmplat? Se zice că de eri. din Rretania franceză. era emoţionată de o ştire ciudată şi deo­ sebit de gravă. comentând cu glas scăzut eveni­ mentul.MAURICE CHAMPAGNE TAINA FARULUI ÎNDOLIAT Traducere de ELENA OPRAN • • • Introducere O V E S T E GRAVĂ In ziua de 14 Decembrie 189..

Turnul lui se înaltă până la douăzecişicinci de metri deasupra stâncilor. Ştirea fusese adusă încă de dimineaţă de stăpânul unei luntri din Granville un oare­ care Le Bloas. Cine nu este frecat cu lumea marinărească. trecerile primejdioase. nu poate concepe toată gravitatea unei astfel de ştiri. Evenimentul capătă pentru ei o impor­ tanţă deosebită şi nu degeaba le sunt strânse inimile. ei ştiu că dacă se întâm­ plă un accident pe un „izolat"— cu alte cuvinte pe un far construit ca acel de pe Triagoz. Farul acesta are misiunea de a semnaliza unul din cele mai primejdioase grupuri de stânci ale coastei bretone. pe o stâncă stingheră în mijlocul valurilor — asta înseamnă îndată în adâncul tuturor inimilor. asta ar fi fost nesupus de dezastruos. nu degeaba în ochii lor se citeşte o tainică nelinişte. pe care câţiva pescari din 4 . tainica teamă că n'au să mai vadă farul aprinzându-şi focurile. Numai oamenii care trăiesc pe mare îşi pot da seama ce înseamnă ea. n'au să mai fie semnalate mari­ narilor care navighează prin meleagurile acestea.— Un pescar din Granville a adus vestea aceasta primarului din Goel. Stâncile Triagozului cufundate în întuneric. adesea platforma de sus şi să-şi trimeată bura până la înălţimea lanternei. Eve­ nimentul e înspăimântător pentrucă stâncile submarine. ceeace nu împedică valurile să acopere cu totul. bancurile de nisip.

delegat la direcţiunea farurilor. care îi spusese că tatăl ei era la doctorul Bourvelec. un bătrân cu părul alb şi cu trăsăturile serioase şi blânde. care cunoştea orăşelul. preotul din Groaz-Batz. eşti cel ce ne aduci ştiri despre Triagoz. Vin din partea inginerului-şef al podurilor şi şoselelor. cu faţa rotundă şi surâzătoare şi abatele Touilhou. E r a vădit că motivul care adusese atât de devreme la el pe pescarul din Granville nu-1 lăsa indiferent. un tip de „băiat de viaţă". prima lui grije fu să annnţe pe femeia de de serviciu. domnule primar. găsi fără greutate locuinţa doctorului. Le Goel. Patronul le Bloaz îşi scoase pălăria. Le Bloas fu introdus într'o sufragerie. primarul din Roscoff. Li se zice „schimnicii" paznicilor de pe farurile izolate. — Da. E r a d. apoi doctori. cu primul tren şi se îndreptase mai întâi spre casa căpitanului Jean-Marie le Goel. întrebă cu o voce emoţionată: — Dumneata dragul meu. Sosise în gară în zori de zi. Cum ajunse. îl socoteau om serios. răspunse el. o fată încântătoare de vreo optsprezece ani. primarul din Roscoff. 5 .1 Bourvelec. dar nu găsise acolo decât pe pe fiica acestuia. eu. La intrarea lui trei bărbaţi se sculară în picioare.Roscoff care-1 cunoşteau. Le Bloas. Primarul din Roscoff era cam palid. incapabil să anunţe vreun fapt de care nu era absolut sigur. că era aducătorul unei ştiri grave privitoare la „schimnicii" de pe Triagoz.

ca să vă anunţ că Izolatul de pe Triagoz cere ajutoare. repetă le Bloas. Primarul. spuse abatele Touilhou. — Provizii? Bombăni doctorul Bourvelec. băete? — Am spus: provizii. numai muşchi. (i . care îi luminau chipul grav şi inteligent. „Că­ pitanul" cum i se mai zicea. — Extraordinar. cu nişte ochi albaştrii foarte blânzi. comandase câţiva ani dearândul mai multe vaporaşe însărcinate cu alimentarea farurilor înălţate dealungul coastei. el însuşi vechi marinar. Aşa e obiceiul. Şi fiindcă primarul le Goel făcuse un gest de m i r a r e : — De eri spuse el. a cărui privire o căuta pe a primarului. să tot fi avut cel mult vreo cinci zeci şi cinci de ani. din care cauză mulţi îi mai spuneau ca înainte „Căpitane". Se simţea legat de mare cu o pasiune ire­ zistibilă. doctorul şi abatele îl ascultaseră în tăcere. nu-i aşa căpitane? CĂPITANUL LE GOEL Scurt îndesat. primarul din Roscoff. dar dacă nu mă înşel. Când isprăvi toţi trei se uitară unul la altul. Fiu de marinar. în 7 ale lunii. au luat cu ei provizii în ziua schimbului. Cum asta provizii? Eşti sigur. „schimnicii" au înălţat steagul prin care cer provizii. Pe feţele lor se citea o uimire adâncă.

înzestrat cu un temperament energic. Ţinuse să-1 înştiinţeze despre starea schi­ mnicilor numai pentrucă ştia că doi dintre aceşti trei nenorociţi. erau ca şi copii lui. Procedând astfel. ca un marinar priceput şi mai ales ca un pilot minunat. Ivonne. era pomenit de la Saint-Male până la Vannes ca un om de o energie rară şi de un sânge rece remar­ cabil. Acesta era omul pe care îl înştiinţa inginerul-şef al podurilor şi şoselelor. răspunse bătrînul le Bloas. Aşa că.Foarte iubit. înduplecat de ru­ găminţile fiicei lui. căci îi adoptase şi îi crescuse el. Situaţia lor nu-1 putea lăsa nepăsător. se hotărâse să se lase de navigat. răspunse omul: aseară pe înoptate fugind de furtuna care . căpitanul Le Goel fusese ru­ gat de concetăţenii lui să primească funcţia de primar al Roscoff-ului. în ziua când. că „schim­ n i c i i " din farul dela Triagoz cerea hrană prin semne cu toate că în 7 decembrie. foarte cunoscut. adică cu şase zile înainte. că­ pitanul le Goel îşi recapătă îndată stăpânirea de sine şi cu o voce mai hotărâtă întrebă: — Schimnicii din Triagoz cer provizii? Dar cum a aflat asta domnul Inginer? — Dela mine domnule primar. se aprovizionaseră pentru cel puţin cinci săptămâni. — Şi d-ta? — O! Foarte simplu. când îşi luaseră în pri­ mire serviciul. inginerul nu nădăjduia că primarul le Goel ar putea să aducă vreo înhunătăjire acestei situaţii — nu.

Adu-ţi aminte: Le Bloas. am avut onoarea să-mi fac serviciul pe vaporaşul 23 la lucră­ rile farului de pe Ar-Mon. apoi. Dar din cauza marii umflate nu ne-am putut apropia de far. domnul Inginer a trebuit să re­ cunoască că starea actuală a mării. Ii întinse mâna. dumneata m'ai salvat. Le Goel îşi aminti îndată. lucrul acesta e imposibil acum. nu se poate să fi uitat. şi cu toate ordi­ nele date. prin semnale. noi provizii de hrană. ale cărui faruri nu erau incă aprinse şi nu fără mirare am observat că schimnicii de pe Izolat cereau. — Eşti sigur că nu te înşeli? — Sigur! Cunosc bine semnalele Izolate­ lor şi pe drept cuvânt. — Desigur! Intr'o dimineaţă când un talaz turbat mă aruncase peste bord. chiar sub comanda dumitale. căpitane. am trecut la un sfert de milă de Triagoz. căpitane. riscându-ţi viaţa! Cu toate că sunt mulţi ani de atunci. ce a hotărât domnul Inginer? — Domnul Inginer a hotărât să trimeată cât mai curând Schimnicilor provizii.urlă încă din zece ale lunii pe marea Mânicii. — Şi nu era nici un gardian pe platforma de sus ? — Nu era nimeni. n'o să 8 . răs­ punse Le Bloas. Le Bloas din Croisic. Din nenorocire însă. — Cum? dumneata eşti? Niciodată nu te-aş fi cunoscut cu barba asta. — Sub comanda mea? spuse Le Goel privindu-1 mai atent. grav şi gânditor: — Spune-mi acum.

condamnaţi la o moarte înfiorătoare. se îndreptase nu­ mai spre fereastra sufrageriei. doctorul Bourvellec. care cunoştea pe protejaţii căpitanului. gân­ deşte ca şi mine. fără să-şi dea mă­ car seama se agăţase de Le Bloas şi părea că-1 ţine ţine răspunzător. Nu mai spunea nimic. — Ce? strigă el. La ce ar folosi să riscăm viaţa mai multor oameni. dacă nu putem ajunge la Izolat? Le Bloas avea dreptate. Le Goel ştia aceasta. domnule doctor. bună şi impresiona­ bilă. Părea că întreabă cerul şi marea cu privirea. spuse ma­ rinarul şi sunt sigur că domnul primar.îngăduie ca ordinele lui să fie executate aşa de repede cum ar fi trebuit. De trei zile furtuna bântuia cu toată fu­ ria în largul mării. nu-i permitea să privească cu sânge rece soarta sihastrilor de pe Triagoz. ceeace făcea deosebit de primejdioasă această parte a coastei. Mai puţin calm. — Cum! tună doctorul. părintele Touilhou crezu de cuviinţă să intervină. ca într'un mormânt. nenorociţii aceştia să fie lăsaţi fără de nici un ajutor. care cunoaşte mai bine ca noi Triagozul. ca să nu spun imposibil. părăsiţi într'un turn de granit. 9 . se poate ca vapo­ raşul să nu se ducă la Triagoz? — Asta ar fi cu totul de prisos. F i r e a lui iubitoare. fără să în­ cercăm măcar să le dăm ajutor? Dar e în­ spăimântător! E monstruos! Şi fiindcă bunul om. se înfu­ rie. de unde se vedea micul port aşezat în semilună.

una singură. îmi dau seama de tragicul situaţiei lor. Aşadar. — Atunci. sunt pierduţi! — Să nu ne pierdem nădejdea. Luă mâna căpitanului— Da. Ce putem însă face contra imposibilului. care mai mult de cât noi vrea să salveze pe Pierre şi Alain. Nu s'o fi pierdut totul. că nu-mi pot închipui. Nu le-o fi rămânând provizii destule să poată aştepta până la schimbul viitor. fără să tremur. Căci admiţând chiar că s'ar ajunge la un sfert de milă de far. ne-ar fi spus-o îndată. dar pot. domnule Primar. Le Goel făcu un gest disperat prin care îşi arăta toată neputinţa şi obrajii îi deveniră şi mai palizi. situaţia nu-i încă deloc disperată. La urma urmei. urmările dezastruoase pe care această situa­ ţie le poate avea. repet. — Gândiţi-vă că mai mult decât ori care altul. tot ar fi imposibil să li se dea proviziile. Nu-mi închipui altceva. Le Bloas înainta. Un talaz uriaş o fi desfundat vreo uşă sau fereastră a cămarei de provizii şi apa năvălind înăuntru o fi stri­ cat bucatele. suntem siguri că atunci când şi-au luat ser­ viciul în primire aveau alimente pentru cel puţin cinci săptămâni. linişteşte-te. să sperăm. 10 . Timpul se poate schimba cu­ rând. ca să putem duce ajutor şi hrană închişilor de pe Triagoz. spuse el. Deodată plecă dela fe­ reastră şi veni spre ei. căpitane. fără doar şi poate. spuse el. Le Goel. Fii sigur că dacă este vreo şansă.— Lasă. doctore. să-şi îm­ partă pe cele rămase şi să aştepte câteva zile. spuse doctorul. spuse bă­ trânul preot.

luând cu sine pe patronul Le Bloas. Mă întorc la domnul Inginer-şef şi dacă. îl însoţiră tustrei la gară. Apoi. Abatele şi doctorul făgăduiră să păstreze 11 . învioraţi de vorbele marinarului. mă oblig să vă ţin la curent. — Şi de altfel. Nu e greu de trimis o telegramă. Viu eu însumi să te anunţ. coborâră în oraş.Belşugul acesta de cuvinte şi siguranţa cu care vorbea însuflară puţină încredere celor trei bărbaţi. Situaţia la Triagoz trebuia să fie foarte gravă pentruca schim­ nicii să fi înălţat pavilion de alarmă pe un astfel de timp. se întâmplă ceva şi mai grav. Le Goel se opri şi se adresă tovarăşilor săi cu o voce emoţionată: — Mai ales. Trebui să primească o ceaşcă de cafea caldă şi două păhărele de cidru. spuse. aba­ tele şi doctorul făcură la fel. cu toate că afară era un timp oribil. Le Goel ii strânse m â n a . când ştiau dinainte că nici un vas nu se va putea apropia de Izolat. păreau liniştiţi. dintr'o cauză foarte uşor de ghicit. întorcându-se spre ca­ sele lor. el. încheie el. dacă îmi per­ miteţi domnule primar. Ajunseseră în faţa laboratorului de zoolo­ gie experimentală. Oricând va trebui să afle. tot va fi prea de vreme pentru săr­ mana copilă. ceeace de altfel nu cred. Emoţionat. iau din nou trenul pentru Ros­ coff. numai prima­ rul era tot timpul îngrijorat. Doctorul şi abatele. Şi numai după ce trenul plecă din Ros­ coff. nici un cuvânt des­ pre asta faţă de Yvonne.

Ce s'au mai încurcat ei cu un al treilea?! 18 .tăcere. te rog urmă el. J e a n Urvoas. sălbatecul din Grădina cu smochini. dar pe cât e de adevărat că în clipa asta ne găsim în faţa bisericii Croaz-Batz. că celă­ lalt. le-a fost piază-rea! Şi fiindcă tovarăşii săi făceau un gest de protest: — Spune-mi. cred. spuse el. ce neyoe avea Pierre şi Alain să-1 primească cu ei şi d-ta să-1 recomanzi. când să se despartă îi opri şi me­ dicul : — Uite. o să mă socotiţi amân­ doi superstiţios. atât le ajungea. ba sunt convins. dragă Le Goel! Triagoz n'a avut niciodată mai mult de doi gardieni.

adăpostea acum şi un al treilea şi cine erau aceşti trei „schimnici".2. apar­ ţinând portului Roscoff. E r a chiar patronul vasului. pe o vreme tot aşa de haină. ceilalţi trei.. Cu vreo optsprezece ani înaintea eveni­ mentelor povestite mai sus. Izolatul din Triagoz. Vom lămuri datorită căror împrejurări. Numai unul dintre aceşti trei nenorociţi era căsătorit. un vlăjgan voinic de vreo patruzeci de ani. După cum spunea doctorul Bourvellec. doar cinci mai erau pe bord. să aibe între zi­ durile lui mai mult de doi „schimnici". într'adevăr.. ca Izolat de clasa treia. Nefericitul acesta lăsă în urma lui o vă13 . P I E R R E ŞI ALAIN. dispăruţi în mare. n'ar fi trebuit. un vas cu două catarge. se reîntoarse de la pescuit în condiţiuni deosebit de tragice. Din cei opt oameni ce formau echipagiul. fuseseră răpiţi de unul din teribilele talazuri uriaşe atât de dese în marea Mânecii.

14 . dar îşi realiza. îl urmă în mormânt şi biata lui soţie.duvă şi doi copii. Se numea Joe' Kerlean. Cu tot acest eveniment fericit. dându-i astfel bucuria cea mai mare şi mai dulce din viaţa lui. Numele lui era Pierre. de inimă rea şi durere. însuşi le Goel se ocupa de educaţia lor şi fizică şi intelectuală. Cu toate că era căsătorit de vreo zece ani. nu numai că făcea o faptă bună. căpitanul avea încă pe vremea ceea o oarecare bună stare. o părticică din dorinţa lui cea mai scumpă. Le Goel marinarul şi soţia lui rămaseră şi mai departe pentru cei doi orfani. cel mai mare mer­ gea acum pe doisprezece ani. Paisprezece luni mai târziu i se născu o fetiţă. această adopţiune era aşa dar pentru el. înainte de na­ şterea micuţei Yvonne. ceeace fuseseră şi mai înainte de naşterea fetiţei lor. fără părinţi care să-i adăpostească şi să-i crească. Fratele lui n'avea decât şapte ani şi se numea Alain. Dacă Jean-Marie Le Goel nu şi-ar fi luat această sarcină asupră-şi? F ă r ă să fie prea bogat. Luând de suflet pe Pierre şi pe Alain. Aşa că băieţaşii nu duseră lipsă de îngrijire şi de atenţii. ca să spunem aşa. n'avea încă nici un copil. J o e Kerlean fusese în tot timpul vieţii cel mai bun prieten al lui. Dintre cei doi copii. Ce s'ar fi ales de ei. ca o datorie ce i se impunea şi dela care nu i-ar fi dat răgaz conştiinţa să se sustragă. Nu mult după aceea. Răsplata nu se lăsă mult aşteptată.

se împlineau deja şase ani decând Pierre exercita această grea meserie. că­ pitanul nu-i pierduse din vedere. de vreo doi ani deja. Primarul din hoscoff se puse atunci luntre şi punte să obţină locurile de paznici de far pe care le solicitau. ii muri mama. după terminarea serviciului militar. Din momentul acela. trebuia şi el să plece peste puţină vreme. unde se născuse fiica lui. nu poate înţelege ce alinare era pentru cei doi fraţi să se afle unul lângă altul. unul după altul veniră să se prezinte aceluia pe care-1 socoteau ca pe un al doilea tată. înfiorătoarea viaţă ce o duc cei ce se numesc şi gardienii focului. dar abia de şase luni erau împreună făcându-şi amândoi serviciul pe acelaş „izolat". Alain care împlinea nouăsprezece ani. Pierre împlinea pe vremea aceea douăzeci şi patru de ani şi îşi făcea datoria către pa­ trie. Alain n'o îmbrăţişase decât de vreo trei ani. Numai cine nu cunoaşte. aşa că-i păstrau o adâncă recunoş­ tinţă. Aşa că Le Goel nu mai avea ce să se ocupe de ei atât de activ. cei doi fraţi îşi câştigau binişor şi aveau tot ce le trebuia.Când Yvonne împlini al doisprezecelea an. Şi aceasta o datorau tot primarului Le Goel. şi. In momentul când se petrec cele poves­ tite aci. Cu toate că se despărţise de ei. 15 . căpitanul renunţă să mai plece pe mare şi se instala în mod definitiv la Roscoff. De altfel.

Pierre. întârziind într'o cârciumă din port. un om cioplit ca din piatră. Faţa lui bronzată de traiul în larg. nimic nu spunea la prima vedere că ar fi fraţi. cu pumnii enormi. se povesteau despre el fapte minunate. avea trăsături care exprimau o voinţă şi o ener­ gie deosebită. Chiar şi Alain simţise trecându-1 fiori la vederea chipului îngrozitor de palid al fratelui său mai mare. sosise în fugă şi după ce porunci fratelui său să stea deoparte într'un colţ al sălii. Pentru prima dată îl văzură prietenii aşa de înfuriat. se luase la ceartă cu nişte marinari străini. care voise să se servească de cuţit. In afară de ochii de acelaş al­ bastru şi pe care era întipărit aceeaş blân­ deţe cam tristă. cu gâtul de taur. îi înşfăcase singur şi neajutat de nimeni îi duse unul câte unul în stradă. Pe unul singur. Intr'o seară când Alain. aproape să-1 lase leşinat cu un pumn sdravăn. ai cărui ochi. aruncau acum fulgere şi ale cărui buze albe trem 'rau descoperindu-i dinţii într'un rictus sălbatec. de o îndrăzneală ce putea fi oricând încercată. Foarte viteaz. dacă n'ar fi avut părul aşa de roşu. Ar fi fost un băiat aproape frumos.Cei doi fraţi nu semănau decât foarte pu­ ţin între ei. N'avea decât treizeci de ani şi arăta de peste patruzeci. Alain înţelesese în clipa aceea că sub aspectul de uriaş blând. şi o barbă deasă care-1 îmbătrânea mult. Pierre era un colos. Pierre stăpânea mânii înspăi16 . anunţat îngrabă de un prieten. deobicei blânzi.

la baluri renunţa fără nici un regret. Gândi deci că se înşelase. se hotărî să iasă în oraş ceva mai mult decât în trecut. Pierre nu-i spusese nimic. 2 17 . E r a oare amorezat de fiica căpitanului?. caracterul lui se­ rios. El se feri însă să vorbească despre asta. se arătă mai des la serbări.. dar niciodată singur. Şi pentruca să ocolească orice motiv de enervări. Trebuia deci trasă concluzia că Pierre nu iubea şi n'avea să iubească niciodată? Aşa se păruse multă vreme. când. nu putea să atragă o fată tâ­ nără. numai Pierre singur ar fi putut spune dacă iubea. Cel mai vârstnic dintre Kerleani se cunoş­ tea de altfel şi se ştia violent. trebue să re­ cunoaştem.mântătoare care trebuiau să-i fie evitate cn orice chip. dar spre marea lui mirare. se în­ griji mai mult. nu-i de mirare că nu se gândise la căsătorie. spre deosebire de ceilalţi tineri de vârsta lui. o logodnică. De fapt. distant. Ii plăcea prea puţin mulţimea. La'nceput.. In aceste condiţii. în obiceiurile şi în ţi­ nuta lui se vădi o uşoară schimbare. Le Goel aşa crezuse. chiar şi lui Alain. nu putea. In plimbările lui era însoţit de Le Goel şi de Yvonne. El. aşa de neglijent până atunci. deo­ dată. închis. Pierre. nu frecventa decât arare ori şi numai însoţit de fratele lui şi de Le Goel cârciumile şi tavernele. lua parte foarte r a r la serbări. cu vreun an înainte de evenimentele pe care le povestim.

Spre deosebire de fratele său. princi­ palii „schimnici" din Izolatul Triagoz. meseria lor le era amândorura deopotrivă de dragă şi lucru neobiş­ nuit la cei ce au meseria aceasta. ceeace nu-i împiedeca deloc să se iubească şi să se înţeleagă de minune. toate încredinţate că vor avea norocul să se numească într'o zi doamna Kerlean. în mijlocul vuetului mării. Gura lumii îi atribuia nu o drăguţă. ci trei-patru.Alain era de statură mijlocie. găseau un adevărat farmec în traiul lor împreună. era foarte îngrijit. de un blond foarte plăcut. Cel mai mic dintre Kerleani era blond. mişcarea. Cine era al treilea? . Din cele de mai sus se vede cât de mare deosebire şi fizică şi morală exista între cei doi fraţi. Oare ce mai aştepta? Iubea pe altcineva? Nu voia să se însoare aşa de curând? Nimeni nu ştia. cei doi protejaţi ai primarului din Roscoff. în câteva trăsături. jocurile. Mai mult chiar. înzestrat mai mult cu putere nervoasă decât muscu­ lară. Aceştia erau. Dar Alain încă nu se pronunţase. Pe cât iubea Pierre singurătatea. umbla ras la faţă. ba­ lurile. pe atât îi plăcea lui Alain sgomotul. Alain.

se stabilise într'o colibă părăsită de lângă această grădină. timp de câteva luni.3. şi din cauza aceasta primi îndată po19 . care venea nu se ştie de unde şi pe socoteala căruia. Omul avea totuşi actele în regulă. SĂLBATECUL DIN GRĂDINA CU SMOCHINI. gura lumii avu ce bârfi. într'o dimineaţă de Martie. La vreo două sute de metri de mica gară din Roscoff. Singurile lucruri care se aflară despre el fură următoarele: 1) Se născuse în ţinutul Finisterului cel mai depărtat şi mai sălbatec colţ al Bretaniei. un om pe care nimeni nu-1 cunoştea. se vede o grădină cu smochini deosebit de frumoasă. căci când se înfăţişă la primărie. nimeni nu se gândi să-1 şicaneze şi putu să se instaleze după placul lui. Cu vreo cinci ani înainte.

nasul cârn.recla de Sălbatec. D a r fiindcă numele acesta nu le spunea nimic. tăiată de sprincene mari. foarte lung. dar această impresie se îm­ prăştia iute la o observare mai atentă. cu umerii puţin în­ covoiaţi. Totuşi. o înfăţişare în primul moment caraghioasă. 2) Se numea Jean-Noel Urvoas. cu braţe imense. observat atent. slab. localnicii se mulţumiră să-i complecteze porecla. Sub genele lui negre. cum afirma doctorul Bourvellec — pe când partea de sus a cor­ pului şi capul erau prea mici pentru tru­ pul ăsta lung şi deşirat. şi curând nimeni dela Roscoff până la Saint-Paul-de-Leon. prin care treceau luciri metalice. producea un efect contrar. aveai o senzaţie ciu­ dată. foarte lungi. Lung. gura mare cu buze sub- 20 . ca toţi ceice au văzut lu­ mina zilei în locurile celea. deşelat. dacă corpul amuza prin dispro­ porţie. cu picioarele nemăsurat de lungi — braţele şi picioarele lui semăna cu ale unui păianjen de câmp. Avea o frunte joasă. aceasta era înfăţişarea omului des­ pre care vorbeaum. La drept vorbind. fu­ gea privirea ascuţită. abia lăsând să se vadă irisul pupilei. In câteva zile deveni „Sălbatecul din gră­ dina cu smochini". noul veuit nu era cine ştie ce arătos şi de la prima impresie stâr­ nea chiar râsul. Ciudată îi era şi faţa. capul. In faţa fixităţii ochilor lui verzi. nu-i mai spunea altfel.

căci trăia ca un urs şi nu se ştia de unde avea puţinul din care trăia.ţiri. dacă nu s'ar fi hotărît el însuşi să vorbească. Vocea-i era gravă şi vorbea tărăgănat ca şî cum şi-ar fi căutat cuvintele. domnule primar: Mă numesc Jean-Noel Urvoas. Din când în când. domnule primar. fură acostaţi de către Urvoas. mirarea lor crescu şi mai mult când îl auziră spunând înce­ tişor: — Dela Roscoff te tot urmăresc. Probabil că nici nu s'ar fi ştiut vreodată mai mult despre el. La 15 August viitor voi împlini douzeci şi nouă 21 . Amândoi fură cam surprinşi când se tre­ ziră faţă'n faţă cu el. parc'ar fi cântă­ rit fiecare vorbă: — Am să-ţi spun următoarele. descoperindu-i dinţii foarte albi. într'o zi pe când Le Goel se plimba îm­ preună cu doctorul pe malul mării afară din oraş. Din primele zile după stabilirea lui la Roscoff. cu timpul însă se deprinseră cu el. falca de j o s proeminentă. de faţă cu docto­ rul Bourvellec. un tic nervos îi ridica buza de sus. — Cu mine? spuse tatăl Yvonnei. care era cam limbut de fe­ lul lui. J e a n Urvoas era spân. Vorbi fără grabă. urechile mici. ceeace făcea să pară că-şi stăpâneşte un zâmbet. Urvoas? Acesta-şi scoase pălăria şi şi-o răsucea în mână. oamenii din partea locului nu-1 prea priviseră cu ochi buni. vreau să vorbesc cu d-ta. Ce-ai să-mi spui.

să nu aibe ce-şi bate j o c şi alţii. ridicând din umeri.n'am nici părinţi nici prieteni. care după ce m'am întors în Franţa m'au făcut să-mi pierd pe rând slujbele pe care le aveam. d-le primar. din tot sufletul şi dacă aş fi şi eu iubit. că nu-ţi ascund ni­ mic. Vezi dar. Trimis în Indochina. am stat acolo trei ani. boala s'a mai potolit şi încetul cu încetul mă refac. iubesc din adâncul inimii. dato­ rită căruia sunt azi la adăpost de lipsuri. Desigur. Kerlean. La şcoală m'am dus foarte neregulat. Ca şi protejaţii d-tale. nu sunt frumos. Am fost luat de suflet de un pescar din Douarnenez şi de soţia lui care m'au lăsat să cresc cum a vrut Dumnezeu. şi eu iubesc. departe de lume. dacă m'ai înţeles din câteva cu­ vinte şi dacă nu mi-e dat să am vreo nă­ dejde. Cât despre caracter. sunt un om bla­ jin. Iată. apoimi-am făcut serviciul militar în marină. am că­ pătat medalia militară şi frigurile. In timpul acestor trei ani în colonii. care drept recompensă mi-a dat un mic capital. pentruca. simt c'aş fi omul cel mai fericit de pe faţa pământului. în care timp am salvat viaţa unuia din superiorii mei. Orfan de la vârsta de opt ani. d-le primar.de ani. Le Goel se uită la doctor care. ce am avut să vă spun. De vreo doi ani e drept. capabil să iubesc şi să urăsc cu aceeaş forţă. bombănea printre dinţi: — Yvonne? A înebunit! 22 . Puţinul ce-1 ştiu l-am învăţat singur. încă un an şi n'o să mai am nimic. dar am au­ zit şi am citit în cărţi că adesea ori iubirea te face frumos. om foarte bogat.

domnule primar? Le Goel se gândi câteva minute. — Atunci pe mâine? — Da. domnule primar. — Care? — O să-i spun d-lui primar numai dacă nu mai am nicio speranţă. Şi J e a n Urvoas se depărta cu paşi mari. m â i n e ! Domnule primar. spuse: — Yvonne e încă foarte tânără. O să-i aduc la cunoştinţă cererea d-tate. aş ruga pe d-1 primar să-mi facă un mare serviciu. vădit în­ curcat de această subită cerere în căsătorie. la aceeaş oră.Ca şi cam nu l-ar fi auzit. — Voi fi aici oricând vei voi. Urvoas conti­ nuă cu ochii ţintă în pământ: — Ce-mi răspunzi d-ta. ca să se gândească la căsătorie. — Vei veni chiar d-ta. d-le primar? — Chiar eu. — Doar îmi închipui. — De ce nu! răspunse căpitanul cu gra23 . — Atunci mâine. to­ tuşi e stăpână pe ea însăşi. la care fireşte nu s'ar fi aşteptat cu câteva minute înainte. dragă Urvoas. dacă domnişoara Yvonne îmi res­ pinge cererea. îmi în­ chipui că că n'ai să-i vorbeşti lui Yvonne despre propunerea acestui nebun. domnule doctor vă salut. dar de ce? — Pentrucă dacă nu-mi rămâne nicio nă­ dejde. în acelaş loc. spuse doctorul care nu-şi revenise încă din uluiala lui. şi o să-ţi comunic răspunsul ei. apoi spre marea uimire a doctorului.

din contră e un om foarte inteligent şi dacă e adevărat ceeace spune. ca să obţină de la acesta . Mai întâi.. asta fu tot.. Dacă-i place Urvoas. care. nu spun că o altă alegere.. Cu aceasta. de douăzeci de ori i-am spus-o. Cum era de aşteptat. şi oricât ar fi el de urît şi de d sgraţios. expuse lui Le Goel ce dorea de la el. In orice caz. bombăni doctorul. Yvonne o să hotărască. Pierre sau Alain. Bine înţeles. iar ticul lui nervos i se accen­ t u a şi mai mult. Când primi răspunsul. nu am dreptul să iau orice spe­ ranţă acestui om. foarte capabil să facă fericită pe acea care va consimţi să-i fie tovarăşă de viaţă. după cum ştii. Sălbatecul din grădina cu smochini ruga pe primarul din Roscoff să-i dea o recomandaţie pe lângă inginerul şef al poduri­ lor şi şoselelor. o să se căsătorească cu el. acesta nu lăsă de loc să se vadă ce impresie făcuse asupra lui. de pildă. n'o să aibe nici o grijă.. cât de ciudate sunt femeile. In privinţa asta n'aş fi îngrijorat de soarta Yvonnei.vitate... — Aşa cred şi eu. dar numai ea poate să ne-o spună. convorbirea lor se sfârşi. doctore. tânăra fată respinse cu blândeţe cererea lui J e a n Urvoas. — N'o să-i placă. Doamne. J e a n Urvoas nu-i nebun. Yvonne e însă liberă să aleagă pe cine-i place. Şi cu aceeaş voce înceată. cu acelaş ton ca în ajun. fără să ştiu sigur. din punct de vedere bă­ nesc. Se mulţumi doar să închidă ochii câ­ teva clipe. sunt sigur că o să fie foarte fericiţi.

Alain şi Urvoas. De ce? Ar fi fost fără îndoială foarte greu de explicat. Urvoas îl întrerupse: — Tocmai pentruca să încerc. Câteva zile mai târziu sosi la Roscoff au­ torizaţia cerută şi Le Goel i-o comunică în­ dată lui Urvoas. pri­ marul făgădui să scrie inginerului-şef. o să poţi re­ zista? nu ţi-e frică. aşa slab cum eşti? Tot cu ochii plecaţi. ne şi cunoaştem oarecum Mi-aţi face prin asta un serviciu imens. Totul e voinţa. — Vezi că. aceasă viaţă e grea. Si­ gur că nutrea pentru sălbatecul din gradina 25 . cer favoarea să fiu primit pe Triagoz. — Pierre şi Alain Kerlean sunt băieţi se­ rioşi. pentruca. aspră. îi atrase atenţia tatăl Yvonei. spuse el.permisiunea de a intra în serviciu pe Izo­ latul de la Triagoz. pe lângă ei să se deprindă şi el cu existenţa de „schimnic". d-le primar. alături de fraţii Kerlean. înainte de a cere oficial un loc pe un alt Izolat. Doctorul Bourvellec fu poate singurul care nu vedea asta cu ochi buni. Dându-şi seama că nu putea să-i refuze sprijinul după decepţia ce i-o produsese. domnule primar. îşi luară în primire servi­ ciul pe Izolatul Triagoz. Pierre. Făcuse această reflexie cu un zâmbet ciu­ dat pe buze. încheie el cu o voce foarte calmă. pe lumea aceasta. Şi la sorocul hotărît cei trei tineri. In tovărăşia lor voi învăţa deci mai iute decât în orice altă parte ceeace e de învăţat şi afară de asta. Omul trebue să meargă necontenit spre ţin­ ta ce şi-o propune.

cu smochini. o antipatie pe cât de puternică pe atât de neraţională. şi-şi simţi inima cuprinsă de o nelinişte ciudată şi nelămurită când aflase că fraţii Kerlean aveau să trăiască de atunci înainte în to- . E r a oare singurul: Nu. nici Yvonne nu-1 putea suferi pe noul tovarăş al fraţilor Kerlean. F ă r ă să vrea.

blondă. servitoarea puse pe masă un castron fu­ megând. 27 . îşi scoase pardesiul muiat de ploae. luă loc la masa care era gata pusă. de discretă şi mai ales de serioasă. frumoasă chiar. ajutat de Yvone. i s'ar fi dat mai mult decât vâr­ sta ei văzând-o atât de blândă. Yvonne Le Goel avea optsprezece ani. In casă domnea o atmosferă de pace şi de linişte. şi după ce. La un semn al tinerii fete. AŞTEPTAREA Să fi fost pe Ia amiază când primarul trecu pragul casei lui şi intră în odaia scundă ce le servea drept sufragerie. drăguţă. plină de un farmec ce cucerea pe toţi ce o cunoşteau. încă de mică.4. moartea mamei ei făcuse din ea o femeie. Intră fără o vorbă. la vârsta când altele mai rămân fetiţe. îşi scoase pantofii plini de noroi şi îşi puse papucii calzi de lână. Zveltă.

28 . această sensibilitate devenea o tandreţe femenină. acela pe care ea o să-1 aleagă. Bătrâna Bretonă răspundea clătinând din cap: — Yvonne a noastră n'o să se mărite nici­ odată. Le Goel îşi pusese în gând să-i răsplătea­ scă multele îngrijiri şi delicatele atenţii cu care-1 înconjura ea. bătrâna lor servitoare. o să fie fiul meu şi bătrâ­ nul Le Goel n'o să le ceară decât să fie fe­ riciţi şi să-1 iubească si pe el puţin. pe fiica lui scumpă. cucoane. Atâta timp cât o să trăiesc. ca să te lase singur. pri­ marul din Roscoff ascundea o reală sensi­ bilitate şi când era vorba de fiica lui. cu toate că nişte rude se oferiseră s'o ia la ei ca s'o crească. Niciodată n'a fost un bărbat mai bine îngrijit. — Să-şi aleagă ea numai un soţ. nici un cămin n'a fost vreodată mai bine condus decât al lui. pe care-1 cunoştea deja. Reuşise pe deplin. pe Yvonne. prea mult. şi să mă ferească D-zeu s'o contrazic. Se înţelege deci cu câtă dragoste înconjura bătrânul marinar pe copilul lui. Căpitanul îşi avea planul lui. Nici când nu s'au înţeles mai bine nu s'au iubit mai mult două fiinţe.Yvonne refuzase cu Încăpăţânare să-1 lase singur pe tatăl ei. Sub aspectul lui de marinar aspru. N'avea alt g m d decât să îndulcească ma­ rinarului ceasurile triste ce i le pricinuia despărţirea pe veci de aceea care fusese pentru ei o mamă şi o soţie iubită. spunea el adesea Anei. mai răzgâiat decât Le Goel. te iubeşte mult.

Nici nu-i trecea prin minte că Yvonne poate se sacrifica pentru el. Şi fiindcă ea nu vorbise încă.Căpitanul ridică din umeri şi spuse cu un aer înţelegător: — Mă iubeşte. e drept răspunse el. 29 . Le Goel nu voi să întristeze inima tinerei fete cu fiământări inutile. Dar va veni ziua când inima ei va vorbi şi atunci să vezi dacă-i va răspunde „nu" sau dacă eu îi voi sta împotrivă. N'ar fi fost o cruzime s'o pună la curent cu înspăimântătoarea situaţie a celor doi fraţi Kerlean. era fericit fără să-şidea seama şi-şi murmura sieşi egoist: „Ei. se gândi să întrebe ce se întâmplase. mai are timp! E încă atât de tânără". chiar dacă ar fi fost aşa. şi prânzul continuă fără ca tânăra fată să-i mai pună vreo întrebare. S'a văzut că-şi ţine cuvântul cu prilejul lui Urvoas. Căpitanul era foarte sincer când vorbea astfel. Văzându-1 în dimineaţa asta. de­ votata copilă nici nu lăsa să se bănuiască aşa ceva şi-şi înconjura în fiecare zi tatăl cu mai multe îngrijiri şi cu o dragoste şi mai mare. care-i erau şi ei atât de aproape? Căpitanul arunca aşa dar vina grijilor sale pe seama afacerilor. De când cu afacerea Urvoas. In orice caz. care cam făcuse inimă rea tinerei fete. şi bătrânul marinar văzând că ei nu-ie gândul la căsătorie. Le Goel nu mai vroia să primească de ginere decât pe băr­ batul care-1 va numi ea singură. uşa casei rămânea închisă tuturor pretendenţilor. atât de în­ cruntat şi de îngrijorat.

se ridică chiar de mai multe ori din fotoliul lui şi se duse la fereastră să pri­ vească cerul. căpitanul. când cei doi fraţi aveau un loc care-i trecea în rândul micilor funcţio­ nari ai marinei. doi pazIn urma r e c o m a n d a ţ i l o r lui.Când masa fu gata. era mai curând un taciturn înclinat spre visare. vădit preo­ cupat. Ca şi celor mai mulţi dintre marinari. Afară continua să vremuiască. spărgându-se pe geamuri de par'că voiau să le spargă. luni şi ani. cei nici de pe „Izolatul" Triagoz. Le Goel se instala în fotoliu la gura sobei. Chiar când e pe uscat matelotul păstrează ceva din marele calm în mijlocul căruia a trăit zile. In ziua aceasta însă. fatalitatea se năpustea împotriva lor primejduindu-le viaţa. eu faţa brăsdată de o cută adâncă. Ce făceau ei? Ce li se întâmpiase? Şi pe deasupra o idee chinuitoare îi ob­ seda creerul: îi vedea murind tocmai în mo­ mentul când greaua lor existenţă de „schim­ n i c i " ai mării trebuia să ia sfârş. un post pe uscat în afară de orice primejdii. Gândurile lui erau pline mai ales de Pie­ rre şi Alain. se întoarse la fotoliul lui. urmau să fie numiţi în curând pe farul de coastă depe insula Batz. Şi tocmai în momentul când soarta înce­ pea să le surâdă. după ce auzi vântul urlând cu furie şi făcând să se cutremure întreaga casă. 30 . După ce văzu nenumărate trombe de apă. lui Le Goel nu-i plăcea să vorbească mult. — după obiceiul lui — şi-şi continuă fumând gândurile.

când cu vreo şase zile înainte. cina fu şi mai tristă decât prânzul. Lungit pe patul lui. Trecură astfel ore. Cu speranţa aceasta. sau dimpo­ trivă trebuia să se aştepte s ă i vadă răsă­ rind dintr'un moment într'altul purtător al unor veşti funebre? Pe la ora opt. Le Goel nu se culcă însă îndată. convinsă că el se hotărâse să se odihnepscă. se decise şi ea să se culce. Asta era pentru el un mister cu neputinţă de pătruns. cu ochii deschişi asculta mugetul furtunii. şi aproape să se lumi­ neze de zi. se lăsă învinsă de somn.Le Goel renunţase să mai înţeleagă cum de se putea să ducă lipsă de alimente. Yvonne neliniştită de aerul îngrijorat al tatălui ei. dar asta se mai Întâmplase şi ea ştia că după o noapte de odihnă. urcă în camera ei în acelaş timp cu el. 31 . La ora şase încă nu sosise depeşa anun­ ţată de pescarul Le Bloas. Dar Le Goel nu dormea. şi copila îl auzi încă multă vreme umblând încoace şi încolo prin cameră. Atunci. deşteptarea alunga aproa­ pe întotdeauna grijile din ajun. Veni şi seara. când oboseala învinse neliniştea şi ochii i se închiseră fără de voie. In sfârşit orice sgomot încetă. farul Triagoz con­ ţinea provizii pentru cel puţin cinci săptă­ mâni. Yvonne îşi dădea seama că tatăl ei era frământat de un eveniment grav. Ce să mai creadă? Nu se ştia încă nimic nou.

într'un scurt răstimp de acalmie. i se păru că aude voci strigâudu-1. Pe deasupra acoperişurilor se vedea ră­ sărind o zi cenuşie. Nori mari negri alergau pe cer.5. ca nişte sdrenţe mari şi murdare găurite pe alocuri. Căpitanul întrebă: — te este băeţi. 32 . Se părea că furtuna nu pierduse deloc din furia ei. întunecoasă. Se îmbrăcă în grabă şi dădu fuga la fe­ reastră s'o deschidă. Singur n'ar fi putut spune dacă dormea de câteva minute numai sau de mai multe ceasuri când fu trezit brusc de o lovitură puternică în uşa de la intrare a casei şi sări din pat. E drept că nu mai ploua. a căror lumină îndoelnică avea ceva sinistru în acest trist în­ ceput de zi. In stradă se mişcau forme omeneşti cu nişte lanterne aprinse. Afară vântul continua să bată cu furie. ULTIMELE ŞTIRI DIN TRIAGOZ.

pe abatele Touilhou şi pe doi pescari din Roscoff. apoi merseră împreună să-1 ia pe doctorul de pe Strada Mare. deschide. acesta nu îndrăznea să întrebe de faţă cu fiica sa. Le Goel recunoscu vocea lui Le Bloas. . veşti grave. cei cinci oameni in­ trară în casă. Nu departe de aci întâlniseră pe cei doi pescari care îi însoţeau. F a t a era cam palidă. Când uşa se deschise. şi de acolo se îndreptară spre casa primarului ce se găsea în apropiere de port. părea că aşteaptă întrebările primarului. dar căpitanul era prea turburat ca să bage de seamă. F ă r ă să răspundă închise fereastra şi co­ borî. Spre marea lui surprindere o găsi pe Yvonne sculată. murmură căpita­ nul. — Veşti despre Triagoz. Ar fi vrut totuşi să ştie. Intre însoţitorii pescarului din Granwille. primarul recunoscu pe doctorul Bourvellec.Un bărbat se desprinse atunci din grup şi făcând mâna pâlnie pentruca vântul să nu împrăştie sunetul. De cum coborîse din tren. aducem veşti grave despre Triagoz. Le Bloas se du­ sese la bătrânul preot din Groatz-Batz. strigă: — Suntem noi. Jenaţi oarecum de prezenţa Yvonnei pe care nu crezuseră s'o găsească trează. cei cinci bărbaţi nu scoteau o vorbă. Şi simţi trecându-i prin corp un fior de ghiaţă. a cărui locuinţă era prima în calea lui. d-le Le Goel.

răspunse Le Bloas. — De. primarul se repezi spre el. în loc să trimeată o telegramă. nu se gândiseră să-1 prevină să nu vorbească faţă de Yvonne. pe far fâlfâe pavilionul negru. — Vorbeşte. înainte ca el să fi făcut un pas.Dacă patronul Le Bloas se deranjase el singur. eşti aşa de bun să ni le spui î idată? Din nenorocire nici doctorul Bourvellec şi nici abatele Touilhou. Uitată într'un colţ de umbră al vastei în­ căperi. şi nu sunt singurul care am observat asta. şi ca să nu cadă trebui să se sprijine de braţul doctorului. dacă nu chiar doi. dar asta nu-i încă totul. nu încape îndoială că în farul Triagoz e un mort. te-am auzit din odaia mea spunând cu glasul tare numele de Triagoz. spuse Le Bloas. o văzu îndreptându-se cu hotărîre spre Le Bloas.. sguduit de ştirile aflate pe drum. asta însemna că vestea pe care o aducea era înîntr'adevâr gravă. de astă noapte. Mâna lui dreaptă căzu greu pe braţul pes­ carului pe care-1 strânse ca intr'un cleşte. Asculta şi. Yvonne nu scotea o vorbă.. o miş­ care ca s'o împiedece. I a t ă : p r i m a ştire. şi 34 cu o voce expresivă. nu m a i putea scoate o vorbă. aceste ştiri sunt şi pentru tatăl meu şi pen­ tru mine de o importanţă covârşitoare. ea şi luase cuvântul. căpitane. ea singură foarte gravă: focurile de pe Triagoz n'au fost aprinse noaptea astalj Turburat.. Se întrerupse neîndrăznind să-şi exprime gândul cu glas tare. — Sigur că da. Ştirea a fost transmisă telegrafic d-lui inginer-şef de căpitanul unei goelete. Vocea-i tremura ca sub stăpânirea unei emoţii puternice. murmurai Yvonne. spusese ea. la fiecare cuvânt. mai e un lucru nu mai puţin important pe care trebue să ţi-1 semnalez. din nenorocire ade­ vărat.. simţea bătându-i mai tare inima în piept. răs icindu-şi stângaci între degetele lui mari pălăria care şi-o scoase. ar trebui. focurile stinse. căpitane. Le Goiil îi dădu drumul. murmură el caşi cum n'ar fi putut crede asta. Aduci ştiri grave. — Adineaori. toţi ceilalţi au văzut ca mine. aşa ai spus. Le Goel căuta un pretext ca să îndepărteze pe fiica lui. vă p r e v i n că noutăţile mele nu sunt vesele. Le Bloas adaogă cu o voce gravă: — Pavilionul negru fâlfâind pe „Izolat' ştii ca şi mine căoitane. — Spun ceeace es!e. covâr­ şit de acest din urmă fapt. când spre marea lui mirare. strigă el. refu­ giate în momentul acesta într'un golfuleţ din Perros. apoi cu buzele tremurânde: — Focurile stinse. Mânat de dorinţa de a afla ce se întâmplase. 35 . ce însemnează asta! Din nenorocire. sugrumată de emoţie: — Ce spui!. Nu. — Da. nu. Şi deoarece primarul din Roscoff. vorbeşte domnule. cât priveşte veştile. ca să se întâmple una ca asta. asta nu se poate. reluă pes­ carul din Granwille. uitând până şi de prezenţa fiicei sale. răspunse marinaruJ.

Le Goel fugi înspăimântat spre ea. — Yvonne! strigă el. Alain.. mort!. Le Goel n'avu decât timpul s'o cuprindă în braţe. scoase un nou ţipăt. . în picioare. mort! Inebunit. capul i se clă­ tină pe umeri şi palidă de tot căzu pe spate.. Un strigăt sfâşietor sublinie. părea că vrea să oprească cu cealaltă bătăile desordonate ale inimii ei. înspăi­ mântător de palidă.Doctorul Bourvellec se repezi să-i tae vor­ ba. dar n'avu timpul. Yvonne! comoara mea. murmurând cu o voce ce abia se înţelegea: — „Izolatul". Sprijinită cu o mână de masă.. şi o cuprinse în braţe. F a t a păru că nici nu aude. ca să spunem aşa ultimele cuvinte ale pescarului. dar sune­ tul i se oprea în gâtlej... Nu mai primi nici un răspuns. drept în mijlocul încăperii.. şi cu toţii întorcându-se o văzură pe Yvonne. Buzele-i albe se miş­ cau parc'ar fi vrut să vorbească. II respinse cu o sforţare violentă : apoi deodată. — Yvonne! Yvonne! strigă el. să-i oprească pe buze îngrozitoarea frază.

E r a Le Bloas. care spunea adresându-se însoţitorilor săi.. acela pe care ea şi 1 alesese în taină ca logodnic. De astădată îşi recapătă brusc luciditatea şi înţelese îndată.6. O voce pe care o auzea aproape de el îl aduse la realitate. atât de turburat încât să nu se gândească să ceară ajutor? N'ar fi puiut-o spune. Dac'aşi fi ştiut că această copilă îşi are logodnicul pe Triagoz n'aş fi vorbit. Cât timp rămase el privind-o aşa. 37 . poate omul a cărui moarte o anunţa pavilionul negru. — „Izolatul".. Yvonne iubea. acela era desigur unul clin cei trei nenorociţi de pe „Izolat"-ul Triagoz. PENTRU F E R I C I R E A E I .. Alain.. Logodnicul ei? Asta fu pentru bătrânul marinar o revelaţie. şi acela care pusese stăpâ­ nire pe inima ei şi gândurile ei. strân­ gând-o la pieptul lui. murmură el.

— O! numai puţin timp. şi o să te căsătoreşti cu el.La acest gând se clătină şi el. O idee îi stră­ bătu creeiul. Se ridică indată. făcu semn doctorului Bourvellec să-1 urmeze şi luându-şi fiica în braţe o duse în odaia ei. Alain trăeşte.. cu o vagă oglindire de speranţă în ochii ei mari scăldaţi în la­ crimi. văzându-.ş'i tânăra stăpână fără cunoştinţă. spuse el. care aproape să leşine şi ea de spaimă. nu plânge. nădăjdueştel In z dar vorbea el aşa. — Da. Nădăjdueşte.. nici cu­ vintele nu puteau să-i potolească durerea.. murmură ea. aibi încredere. Yvonne deschise ochii. Pe scară se întâlniră cu bătrâna servi­ toare. simţea el că nici sărutările. în astă seară. Încă în astăseară o să ştii dacă Alain mai trăeşte. o să-1 revezi. Doar o oră. şi cu voce hotărîtă: — Da.. sunt sigur. Ea îl privi mirată. Am de trimes nişte 38 . Câteva minute mai târziu. — Astă seară. sub îngrijirile care-i fură date în grabă. speră. Le Goel o strângea cu blândeţe la pieptul lui murmurând: — Nu plânge. nu-ţi fie teamă. ce crezi. continuă el. să pună capăt necazului ei. Privi mai întâi în jurul ei. Yvonne speră. zadarnic îmbră­ ţişa el. dar asta dură doar câteva se­ cunde. lăsă să-i cadă capul pe umerii tatălui ei şi izbucni într'un plâns cu hohote. crezu că o să cadă jos. ţi-o făgăduiesc. comoara mea. crede-mă micuţo.. spuse el. dar pentru asta trebue să te las chiar acum. apoi aducându-şi deodată aminte.. ţi-o făgăduiesc.

inginerul-şef al podurilor şi şoselelor. — Unde mergem? întrebă mirat doctorul. el spuse celor doi pescari. urmat de doctorul Bourvellec. Plecase deja vapo­ raşul sau trebuia să plece în ziua ceea în spre Triagoz? Răspunsul fu negativ. La intrarea în strada mare. Eşiră. avem de vorbit şi n'aşi vrea ca Yvonne să ştie ce am de gând să fac. Ii linişti cu un cuvânt. fără să mai piardă o secundă. pe Le Bloas şi pe cei doi pescari care-i aşteptau îngrijaţi. aduceţi acolo camarazi de-ai voştri. apoi o lăsă în grija bătrânei servitoare căreia îi spuse să n'o părăsească în lipsa lui.telegrame inginerului-şef. Găsiră acolo pe abatele Touilhou. răspunse primarul. Apoi coborî în sala de jos. — La dumneata. băeţi. Cei doi oameni se depărtară. apoi îşi aruncă pe umeri pardesiul şi îşi puse pălăria. mă întorc îndată. el o sărută lung. se poate întâmpla să am nevoe de oameni. Afară furtuna mugea mereu tot aşa de înspăimâ ntătoare. 39 .. — E de prisos să ne însoţiţi mai departe. Cum int ară în casa doctorului.. Peste vreo zece minute ne vom întâlni pe cheiu. Nu-ţi fie frică. despre in­ tenţiile şi hotărârile luate de . primarul. începu să în­ trebe pe pescarul din Granwille. întoarceţi-vă în port şi anunţaţi pe prietenii voştri despre cele petrecute. Şi cum aceste cuvinte o liniştiseră pu­ ţin.

In cazul acesta o să mă duc eu însumi! Doctorul Bourvellec nu se putu stăpâni. Adu-ţi aminte de slâncele Donore. — Bănuiam eu asta. n'o să mă pu­ teţi convinge. paznicul J e a n Mevel. de situaţia lui ca părinte al comunei. remarcă abatele Touihou. spuse primarul din Roscoff. ca şi acum. el îi în­ trerupse cu blândeţe: — Nu insistaţi. — Pe coaja aia de nucă? — Dai a rezistat de zeci de ori pe timp tot aşa de răul — Dar. ce-o să faci la Triagoz. n'o să poţi borda. vrei să ajungi la „Izo­ lat". vorbindu-i de fiica lui. răspunse rece Le Goel . adaogă şi doctorul? D. Tatăl Yvonei nu răspunse. s'a înălţat pavilionul de doliu. — Ai uitat exemplele din alte cazuri asemănătoare. când doar ştii ca şi noi. unde s'a prăpă­ dit acum patru ani. De dus am să mă duc oricum 40 . n'o să poţi aborda. dar după câtă vreme abia s'a putut aborda? După două săptămâni. abate are dreptate. Dar asta e o nebunie! Cu c i n e ! Cu c e ! Cum? — Pe micul meu yacht. le spuse el. rugându-1 în numele prieteniei ce i-o purtau să renunţe. adu-ţi aminte! Le Goel îi răspunse cu un gest: — Totuşi mă voi duce! Şi fiindcă doctorul şi abatele căutau să-i abată gândul de la încercarea asta nebună.— Oricât de mare fusese dorinţa d-lui inginer-şef de a şti sigur. — Cum! strigă el. timpul nu i-a îngă­ duit să trimeaţă vaporaşul în larg.

fiindcă trebue. Nici nu poate fi vorba dealt­ fel să dau vreun ajutor „schimnicilor"; ne­ putând să abordez, lucrul acesta e cu nepu­ tinţă. Vreau doar să aflu pentru care din cei trei nenorociţi închişi acolo, a fost înăl­ ţat pavilionul negru. I-am făgăduit chiar adineaori Yvonnei să-i spun încă astâsearâ dacă Alain, logodnicul ei, mai e între cei vii. Făgăduiala am să mi-o ţin cu preţul vieţei. Da, chiar de-ar fi să mor, numai ea să fie fericită! Aceste cinci cuvinte din urmă rezumau gândul bătrânului m a r i n a r : „Numai ea să fie fericită". Doctorul, abatele şi Le Bloas îl înţeleseseră. Oricând altădată Le Goel ar fi fost pri­ mul care să condamne o asemenea încer­ care. Acum, însă n'o vedea decât pe fiica lui, pe care o voia fericită cu orice preţ. Pentru asta trebuia s'o asigure că Alain trăeşte. Ştia că de indată ce va fi semnalată prezenţa lui în apropierea farului, supra­ vieţuitorul sau supravieţuitoiii vor apărea, chiar numai pentru o clipă, pe platforma de sus. nici nu cerea mai mult. Dacă va muri, se vor întoarce alţii care-o să povestească fetei ce au văzut. Dacă Alain murise, bătrânul era sigur că nici ea nu-i va supravieţui. Dacă dimpotrivă, el mai trăia încă şi avea să i se întâmple lui să moară în cursul expediţiei, era liniştit, Alain avea s'o consoleze. Rămânea să-şi găsească echipagiul. Cine să vrea să-1 urmeze pe o astfel de vreme?
41

— Nimeni, răspunse doctorul. Le Bloas făcu un pas înainte. — Iată-mâ, domnule, spuse el, sunt gata. Primarul din Roscoff îi întinse mâna. — Mi-ai salvat cândva viaţa, continuă Le Bloas, acum îmi plătesc datoria, nimic mai firesc. Cât despre ceilalţi... N'ai nici o grij ă băiete, spuse primarul, pentru fiecare loc au să se găsească douăzeci. Nu se înşela. Când ajunseră în port, unde cu tot frigul se formaseră grupuri numeroase de oameni care discutau evenimentul, Le Goel găsi nu numai două zeci cum nădăjduia el ci cinci­ zeci de oameni care voiau să-1 urmeze la Triagoz. Nu alese decât pe cei necăsătoriţi căci ştia că merge la ceva primejdios, nu voia să rămână în urma dispăruţilor văduve şi orfani. Le Goel nici nu se servi de yachlul lui care era într'adevâr prea şubred pentru o astfel de expediţie pe o mare aşa de fu­ rioasă. Unul din oamenii lui, un anume Gourric avea o goeletă de pescari pe care-o puse îndată la dispoziţia primarului. E r a mai bună şi Le Goel acceptă. Peste vreo jumătate de oră, totul era gata, numai aveau decât să se îmbarce. Căpitanul se întoarse atunci în spre doctor şi spre bătrânul preot, şi spuse cu o voce emoţionată: — Se poate să nu mă mai întorc. V'o în­ credinţez pe Yvonne. Dacă mor să fie copilul vostru. Cu bine! Şi fără să le dea răgaz celor doi prieteni
42

să fie copleşiţi de emoţii, le strânse iute mâi­ nile şi sări pe bord. Cinci minute după aceeia goleta părăsia cheiul, şi se îndrepta spre larg. încetul cu încetul, cu toate valurile mării care o ridicau ca pe o coajă de nucă, co­ rabia ajunse în largul mării. Treceau tocmai pe lângă capul stâncos Bloscon, când un val puternic culcă vasul spre babord, şi mătură puntea. Le Goel era la cârmă. — Primul asalt, spuse cu răceală Le Bloas. Şi Ia fel de calm: — In regulă, răsp nse Le Gourric ca'-ese afla lângă el; ăsta-i numai începutul, o să mai vedem noi şi altele, nu-i aşa d-le pri­ mar?

43

E cu neputinţă de descris ce a fost această călătorie pe mare. Cât timp era pe uscat. Dar din clipa din care. care sburau prin văzduh. nu se mai gândise decât la datoria Ini.7. 44 . scos din minţi de teamă. Nici nu tre use zece minute dela plecarea lor şi le era cu neputinţă să deosebească ceva la douăzeci de metri depărtare. In picioare lângă cârmă. Şi în ciuda furtunii şi talazurilor care treceau peste goeletă şi o aruncau în coace şi încolo ca pe o jucărie. ar fi fost cu neputinţă să-1 faci să judece. IN VIJELIE Zăpada cădea deasă. Cu toate acestea căpitanul nu-şi perdea ca­ pul şi dădea ordine cu o claritate şi o preciziune deosebită. negândinduse decât la fiica lui. corabia înainta mereu în larg. Le Bloas şi Le Gourric erau orbiţi. şi şi recăpătase tot sângele rece şi toată prezenţa de spirit. îşi stăpânise emoţia. Le Goel. în fulgi groşi. în mijlocul vijeliei îşi dăduse seama de toată răspunderea lui de marinar şi de căpitan.

Această luptă de pigmei împotriva ele­ mentelor naturii. de zeci de ori se întinseră otgoanele. To­ tul rezistă. să se prăbuşească: dar de fiecare dată temerile se dovedeau neîntemeiate. şapte erau frânţi de atâta încordare. Nu slăbea din ochi „Izolatul". Un bubuit neîntrerupt urca în văzduh. ţâşnind deasupra valurilor. Doar primarul din Roscoff. corabia se apleca de s'ar fi putut crede că n'o să se mai ridice şi tot de atâtea ori se ridica şi apărea. a cărei masă întunecată se înălţa acum la mai puţin de o milă depărtare şi de care goeleta se apropia din ce în ce mai mult. ţinu şase ore în şir. In jurul farului al cărui suport de stânci era cu neputinţă de văzut. oamenii din goeletă zăriră farul Triagoz abia pe la ora trei după amiază. Plecaţi din Roscoff la ora nouă dimineaţa. E r a şi timpul să ajungă la ţintă: dintre cei opt oameni care alcătuiau echipagiul. gata par'că să se rupă. mereu la po­ stul lui. S 'ectacolul pe care-1 oferea Triagozul era măreţ. De zeci de ori trosniră catargele. S'ar fi spus că în fundul mării ardea un cuptor imens care stârnea în toată această întindere lichidă un clocot monstruos. Uneori talazuri uriaşe se izbeau de turn 45 . um dând atmosfera.De zeci de ori. dar cu prudenţă pentru ca un curent prea puternic să n'o izbească de stânci. nu părea să simtă nici un pic de oboseală. dominând uneori chiar şi vuetul furtunii. totul era numai vâltoare şi spumă.

goeleta pluti încoace şi încolo. cu riscul de a se izbi de stânci. — Uite căpitane. se spărgea cu un sgomot în­ spăimântător într'un nor de spumă. şi-i spuse cu glas tare. colo sus! Le Goel privi. dar nimeni nu apăru pe plat­ forma de sus cu toate rachetele aduse din Roscoff pe care le aruncau în aer toţi cinci. Dar ce importanţă avea asta? Căpitanul văzuse. Timp de vreo oră. strigă el întinzând mâna dreaptă. se căţăra tot mai sus. Culmea ghinionului. obosită parcă de această mângăere uriaşă. întunericul se făcu din ce în ce mai des. Deodată Le Bloas se aplecă spre tatăl Yvonnei. 46 . Câteva minute după aceea o răbufnire de vânt zmulgea ultima rămă­ şiţă. In vârful farului. timp de câteva secunde. Ştirea era adevărată. Numai mâna de fer a lui Le Goel o smulse din această zonă primejdioasă. când fu prinsă într'un vârtej violent. mai fâlfăia încă o sdreanţă de etamină neagră.pornind la atac cu urlete înfricoşătoare. dar de cum ajun­ gea acolo. ca să fie sigur că e auzit. ii dădu târcoale în fel şi chip. Asta era tot ce mai lăsase furtuna din pa­ vilionul de doliu. „Izolatul" dispărea sub o adevărată trombă de apă care se că­ ţăra. se învârti în jurul Triagozului. Farul de la Triagoz ascundea un mort. Oare ce dramă obscură se desfăşurase acolo? Ce primejdii îngrozitoare pândeau acum pe supravieţuitorii din far? Goeleia nu mai era decât la un sfert de milă depărtare de far. aproape să atingă platforma de sus.

Trebuiau aruncate în aşa fel încât să explo­ deze sub cupota „Izolatului". 47 . viaţa atâtor oameni curagioşi. Totuşi de vreme ce cereau ajutor. atrase atenţia că încă înainte de o jumătate de oră. se urcă în văzduh. îşi aduse aminte că printre rachetele aduse se găseau trei bombe mici. Mai rămăsese m ă c a r unul între zidurile alea întunecoase.. Datoria îi poruncea să nu rişte mai mult. Iu locul lui prelua cârma Le Bloas. dar căzu îndată împinsă de vânt şi fu înghiţită de mare înainte de a fi explodat. şi Le Goel. ziua se va fi sfârşit. bătute de uragan? Răspunsul părea mai curând negativ. patronul goelettei.Primarul Le Goel trebui să-şi dea curând seama că situaţia devenise şi mai primej­ dioasă. Vru totuşi să mai facă o ultimă încercare. deşi aruncată cu grijă. Avea să fie oare silit să se întoaică în Roscoff fără să fi reuşit să afle ceva despre supravieţuitori! Supravieţuitorii !. Gourric. înainte de a se depărta vru să se ser­ vească de ele. Vru să le arunce el însuşi. căci nimeni nu se arăta la ferestre sau pe plat­ forma de deasupra a lanternei stinse. cu inima sfâşiată.. căci începea să se înopteze şi de pe far nu ven a nici un răspuns la semnaliză­ rile făcute. Prima bombă. trebui să se gândească la întoarcere. bine încărcat. care arun­ cate la oarecare înălţime trebuiau să pro­ ducă o bubuitură asemănătoare cu a unui tun mic. ar fi trebuit să stea de veghe.

Printr'o adevărată minune. In mai puţin timp decât durează descrie­ rea.Nu la fel se întâmplă cu a doua a cărei detunătură fu destul de puternică ca să do­ mine vuetul furtunei. ca să ajungă acolo încă înainte de a se înopta cu totul. Auziseră oare „schimnicii"? Care dintre ei avea să apară? Care avea să răspundă chemării Goeletei ?. O emoţie puternică strângea în momen­ tele acelea inimile tuturor. înainte ca un nou asalt al valurilor să-i răpească.. care tot la cârmă era. să cârmească şi s'o pornească spre golfuleţul Perros. Toţi zăceau în nesimţire pe punte. Vreo două minute nu se putu deosebi nimic. dădu ordin lui Le Bloas. primarul din Roscoff şi cei doi mari­ nari care se aflau lângă el fură răsturnaţi şi dispărură sub un val uriaş pe apă şi de spumă. M . muncă de câteva secunde. fu pentru marinarii teferi. Când goeletta.. să-i ridice şi să-i ducă în cabina de ajutor. Gourric luă comanda. Acest timp relativ scurt. fereşte! Le Goel auzi strigătul acesta dar era prea târziu. Să alerge la ei. care se aplecase din cauza izbiturii se îndreptă. păru totuşi nes­ fârşit acelora care scăpaseră de catastrofă. un suspin de uşurare scăpă din piepturile tuturor. nici unul din cei trei nenorociţi nu fusese luat de mare. Deodată răsună un strigăt: — Fereşte căpitane. şi fără să se mai ocupe de „Izolat".

. Faţa-i foarte palidă n'avea nici o urmă de rană.Abia spre ziuă aveau să se întoarcă spre Roscoff. 4 4!» . — Ce-i cu cei de pe Triagoz?.rgie puţin obişnuitâ. Le Gourric d'du ordin să fie aşezat pe o saltea ce se găsea pe masa din cabină. Poate că nu era decât ameţit de violenţa izbiturii. La dreapta lui era Le Gourric. Gourric se duse în cabina de ajutor. tocmai în momentul când le Goel î n c e i c a să se ridice La lumina felinarului văzu întinşi pe sal­ tele pe cei doi răniţi cărora li se dădeau îngrijiri. să se scoale. cu toate că ochii îi erau încă închişi. el scoase un gemăt înăbuşit şi deschise ochii. Se oţeli împotriva durerii şi pleoapele care se încinseseră se deschiseră iar. amândoi grav răniţi la cap. Dar pe când îl ridicau.. în­ cercare zadarnică. schimnicii? Dar nimeni nu-i răspunse. Numai Le Goel se mai mişca puţin. Cu un gemăt de durere recăzu pe spate. care predase locul lui la cârmă şi venise fuga» în cabina de ajutor. încât timp de câteva minute se simţi fără putere şi pe cale să-şi piardă cunoştinţa. murmură el. Le Goel avea un picior rupt şi efortul pe care îl făcuse fusese atât de chinui or. După ce dădu ordinele. Era însă înzestrat cu o en«. la stânga Le Bloas. Ghici şi vru să se ridice. Cei doi marinari zăceau leşinaţi.

Nu putu însă spune mai mult. — S'au reaprins? spuse bătrânul marinar a cărui privire strălucea. Le Bloas îi luă atunci mâna şi îi spuse cu un glas calm şi hotărât: — Să ştii însă. 50 . încercând să se aşeze. Gourric plecă capul fără să răspundă. Nimic nu ştiu. dac'ar f i ?. dar „Izolatul"? Dar schimnicii?...— Dar ei? murmură el. căpitane. căzu pe spate şi-şi pierdu cunoştiinţa. — Şi goeleta? întrebă el. Se află deci cel pu­ ţin o fiinţă vie pe Triagoz.. ne întoarcem. — Perros?. răs­ punse Le Gourric. „Izolatul" Triagoz continua să-şi fâlfâe în noapte focurile lui roşii şi albe. După două ore.. în timp ce colo în larg la vreo douăzeci şi patru de kilometri de coastă. fu răspunsul .. goeleta intră în micul port Perros. — Numai răni{i. Sco i s e un suspin de uşurare. o să-i salvăm. a cărui ochi se umplură de lacrimi. Dac'ar fi. — In drum spre golfuleţul Perros.. Dumnezeule! nimic. că pe Triagoz s'au reaprins luminele. învins de astădată de durere şi de emoţie. Aşa dar... — Ne întoarcem. şopti tatăl Yvonnei.. murmură căpitanul..

dar bănuia.8. Pentru ce? Ştia el oare că Yvonne îl respinsese pentrucă-1 iub-a pe Alain? Nu. Voia să afle. „SCHIMNICII" DE LA TRIAGOZ. oamenii trăind cot 51 . tre­ buia însă să se strecoare în intimitatea celor doi fraţi Kerlean. Cu aceste gânduri de ură în inimă se în­ chisese el în far alături de Pierre şi Alain Kerlean. Pe uscat. „Sunt capabil să iubesc şi să urăsc cu aceeaş tărie şi cu aceeaşi violenţă". Nu-i înşelaseră pe Yvonne Le Goel şi pe doctorul Bourvellec. spusese el cu câteva luni înainte primarului Le Goel. lucrul acesta nu prea era uşor: în „Izolat" dinpotrivă. să se asigure că nu se în­ şela şi apoi să se răsbune. Ca să afle. In capul lui încolţise un plan vast. Urvoas nu ştia nimic. presimţirile pe care le avuseseră când îl văzuseră pe Sălbatecul din grădina cu smochini plecând din Ros­ coff în tovărăşia celor doi fraţi Kerlean! Catastrofa întâmplată în „Izolat" fusese voită şi însuşi Urvoas fusese instigatorul.

porniseră la plimbare. Urvoas frământa planurile lui rele. Alain şi Urvoas îl lăsară pe Pierre să supravegheze transportarea proviziilor. Erau îngrozitoare ravagiile pe care voia să le facă acolo şi dacă nu-şi ajunse pe de­ plin ţinta. el. primarul Le Goel şi Pierre. şi se urcară îndată în vârful farului. graţie lui Le Goel. pe plat­ forma superioară. Aşadar. Această permisiune excepţională îi fusese acordată. de unde cuprindeau cu privirea. întinderea nesfârşită a mării. Pierre şi Alain Kerlâan îşi luară în primire. în dimineaţa de şapte Decembrie. Yvonne. care era întot­ deauna atât de timid faţă de ea. într'o seară. ceasul binecuvântat când el şi Yvonne îşi mărturisiseră pentru prima dată iubirea lor. căpătase cu­ rajul să-i vorbească şi să-şi deschidă inima. asta se datoreşte numai faptului că închizându-se într'un „Izolat". după cum se ştie. serviciul pe fa­ rul Triagoz. J e a n Urvoas se condamnase la o sarcină mult peste puterile lui. ca „schim­ n i c " voluntar. Se aşezaseră unul lângă altul pe plaja de la Roch-Croun şi deodată el.la cot. Alain visa şi retrăia cu o dulce emoţie. Acolo căzură amândoi pe gânduri. 52 . se leagă mai repede unul de altul. Ceruse aşadar favoarea să le fie tovarăş la Triagoz. pe un timp li­ niştit. Schimbul se făcu normal. puţin întristat de despăr­ ţire. dar totuşi fericit. T r e i luni se scurseră deja din ziua cea fe­ ricită. împreună cu J e a n Urvoas. în timp ce lângă el.

deşi ar fi pentru mine o mâhnire adâncă. Foarte emoţionat simţise atunci că sosise clipa să-i mărturisească taina care o ascun­ sese de atâta vreme. Te iubesc. Înaintea lor se întindea nesfârşită marca puţin în­ creţită de o briză care adia lin. grav. în nume de rău n'am să ţi-o iau şi nici supă­ rare n'am să-ţi port. Tatăl Yvonnei şi cu Pierre stăteau în pi­ cioare la câţiva paşi de ei. micuţă Yvonne. te iubesc de mult. spuse el. îşi amintea că ea îl ascultase fără să-1 întrerupă. Strânsese cu drag mânuţele Yvonnei. serioşi şi după 63 . — Yvonne. sunt altele decât gândurile tale şi dorinţele iuimei tale. Te iubesc şi aş fi fericit dacă ai vrea să devii tovarăşa mea de viaţă şi să porţi numele meu. Yvonne. şi când la urechea ei nu mai ajunse sunetul vocii lui.îşi amintea că tocmai se înopta şi că noaptea ceea fusese nespus de frumoasă. apoi. iartă-mi vorbele pe care o voinţă mai puternică decât a mea mă îndeamnă să ţi le spun. iartă-mâ şi fii si­ gură că nici dacă asta m'ar face să sufăr. Nu te supăra şi ascultă mă şi dacă cuvintele pe care o să le rostesc. ea îşi îndreptase spre el ochii ei mari. admirând frumuseţeţea majestoasă a acestei seri de vară. Dealtfel nimeni nu trăgea cu urechea. visători. Pe cerul senin străluceau stelele. discutând serioşi şi cu privirea pierdută în larg. eşti bună. într'ale lui. Eşti frumoasă. începuse să-i vorbească încetişor ca să nu-l audă • ecât ea. Unul c a l e unul se aprindeau farurile dealungul coastei şi în larg. eşti drăgăstoasă.

I a r doctorul Bourvellec foarte emoţionat avea să-şi sufle sgomotos nasul. Bătrânul abate avea să-i binecuvânteze. nici Pierre. trebuia ca până atunci să nu ştie ni­ meni nimic. Şi zâmbind gândului acesta. furat de vi­ sare lui Alain i se părea că aude excla­ maţiile vesele ale comesenilor. care strângea în fiecare an. In Ianuarie era aniversarea primarului din Roscoff şi voiau ca în această zi de mare sărbătoare. Sosirea lui Pierre Kerlean pe platformă îl readuse pe Alain la realitate. Pentruca bucuria şi surpriza să fie gene­ rală. Iţi făgăduesc să devin tovarăşa ta când vei voi. Ce bucurie. după schimbul Decembrie—Ianuarie. Alain ar fi observat aerul mai grav şi mai gânditor al fratelui său şi şi-ar fi dat seama că Pierre se purta altfel decât de obicei. în jurul aceleiaşi mese.... mai pu­ ţin preocupat. să anunţe şi fericita şi importanta veste: drag o t e a lor. Aiain drag şi aşi fi fe­ ricită să fiu soţia ta. 54 . Ce sărbătoare!. căci erau siguri că până atunci avea să so­ sească numirea la farul din insula Batz. Dac'ai fi fost mai puţin distrat. Ii vedea pe Pierre şi pe Le Goel îmbrăţişându-i cu lacrimi de bucurie în ochi.o scurtă tăcere îi spusese cu un ton hotărît: — Şi eu te iubesc. rudele şi pe cei mai buni prieteni ai bătrânului marinar. nici bătrâna servitoare Ana.. Hotărâseră atunci ca el să n'o ceară în căsătorie decât la întoarcerea lui din Tria­ goz.

Oricând altădată. Soarele ajunsese deja sus pe cer. Abia când dispăru şi ultima dâră d e fum lăsată d e vapor i n urma lui. se urcase direct pe plat­ formă şi rămăsese în contemplare. La picioarele „Izolatului". apoi întinse braţul şi-i atinse umărul. sclipind pe apă. câteva pânze albe alunecau spre vest ca nişte pasări uriaşe cu aripi mari. spuse cel mai mare dintre 55 . Alain şi Urvoas. Pierre s'ar fi grăbit să intre în far. cât şi aşe­ zarea proviziilor şi a bidoanelor de ulei. Privirea lui J e a n Urvoas rătăcea straniu în larg părând că nu vede nimic. Drept. neîntreruptul vuet surd al mării care se izbea de stânci. silueta lui înaltă şi slabă se contura foarte precis pe albastru cerului. urca până la ei. — Camarade. îşi trecu mâna pe frunte caşicum ar fi vrut să alunge un gând chinuitor. La ce se gândea? Ce vroia? Numai el sin­ gur ar fi putut spune. cel mai vârstnic dintre Kerleani. La orizont. rezemat cu coaiele de parapet. Urvoas tresări şi întoarse capul. De astădată însă. Pierre îl observă în tăcere mai multă vre­ me. fără să mai aştepte ca vaporaşul care-i adusese s'o fi pornit în larg. Un zâmbet ciudat flutură pe buzele lui. Pierre. ridică capul. iar marea se vedea calmă în larg. după o ultimă strângere de mână căpitanu­ lui şi gardienilor ce părăseau farul. apoi se uită în juru-i şi privirea lui căzu asupra noului lor camarad. cu mâinile sprijinite de parmalâc. ca să verifice starea lămpilor şi a aparatelor. nu schimbau nici un cuvânt.

un cronometru. un barometru. în care se găseau lăzi de zinc. Ajunseră îndată în odaia de quart. dar care n'aveau nimic deosebit.Kerleani. care conţineau provi­ ziile de ulei pentru alimentarea felinarului şi butoaie cu apă pentru gardieni. Acolo scara se termina cu o mică platformă. lămpi de schimb. — Să mergem atunci. răspunse omul. instrumente pentru observaţiunile meteoro­ logice: un termometru. Ca să te urci mai sus trebuia să te caţeri pe o scară de lemn. Ur­ când apoi pe scară ajunseră în partea fa­ rului destinată serviciului lor. Acest etaj conţinea vase de ulei. Acolo se aflau magaziile de lemne. sticle. de frânghii şi de unelte de tâmplărie. La sub­ sol. dar niciodată unul din acelea care se înalţă în valuri. o să vezi. e inte­ resant. Apoi fu rândul bucătăriei şi al câmaiei.. cabine simple şi cu­ rate. a cabine­ lor destinate paznicilor. urmaţi de Alain şi vi­ zita începu. aceea în care trebuiau să vegheze în fiecare noapte gardienii. Această cameră avea pereţii aco56 . Pierre şi Alain îşi conduseră mai întâi to­ varăşul la etajul de j o s . ii arătară o altă încăpere. Urvoas văzuse mai mulle faruri de coastă.Izolat". nu vrei să vizitezi noua noastră locuinţă? — Voiam tocmai să te rog. Intrară în . ce răspundeau afară erau atunci hermetic închise. Observă îndată ce mare deosebire exista între ele. ale cărui uşi grele de bronz.

căci numai cu aseme­ nea suprafeţe netede şi lustruite s?> putea ţine curăţenia desăvârşită de ca e era nevoe. u cară repede ultima serie de trepte. Acolo lumina zilei pătrundea în valuri.periţi cu marmură. De fapt din clipa aceasta începea servi­ ciul celor trei „schimnici" de pe „Izolatul" Triagoz. Cina fu aproape veselă. luă lampa 57 . pe vreme senină. dar nu aţipi. urmaţi de Urvoas. prin pereţii de sticlă cUasupra că­ rora se înălţa bolta de aramă cu paratrăs­ netul în vârf. Logodnicul Yvon­ nei părea să-şi fi recăpătat voioşia obişnuită. Alain se du­ sese în cameră ca să se culce. Pierre luă primul quart şi rămase ca Ur­ voas să vegheze de la zece la două. După vreo jumătate de oră. La opt şi ceva. pe pat. Urvoas rămăsese aşa dar singur în camera lui şi a lui Pierre. vizibilă dela douăzeci kilometri. Asta le luă cea mai mare parte din zi. care-i duse în cupolă. Nu trebuia înainte de toate să câş­ tige încrederea celor doi fraţi? Se lăsa seara când Pierre rugă pe Urvoas să-1 însoţească până sus Ca să-i arate cum trebuia aprinsă lampa. Acolo Pierre explică lui J e a n Urvoas funcţionarea lămpii Fresnel cu şase fitiluri. Până şi Urvoas fu vorbărt ţ şi povesti fără să se lase rugat aventuri din campaniile lui în colonii Asta făcea dealtfel parte din pla­ nul lui. Fraţii Kerlean. două ore în tovărăşia lui şi două cu Alain. Noul gardian se aruncă. aşa îmbrăcat cum era. a cărui lumină e. Stătea cu ochii deschişi şi chibzuia.

Când ridică apoi capul. ca pentru a se încredinţa că era într'adevâr singur şi că nu-1 vedea nimeni. reciti încet aceste trei rânduri pe care le scrisese cu trăsături sigure: „A se înmâna d-şoarei Yvonne Le Goel când corpul meu şi al logodnicului ei vor fi găsite în „Izolatul" Triagoz. 58 .atârnată de peretele camerii şi se aşeză în faţa unei mici mese de lucru. surâse şi mârâi satisfăcut. după ce aruncă o privire în jur. Apoi. Apoi cu o scânteiere de răutate în ochi. scoase din buzunar un fel de carnet cu toate foile albe şi începu să scrie pe prima pagină a acestuia.

Alain şi Pierre trebuiră să se închine. Hotărît să-şi ajungă scopul cu orice preţ. declară că voia să înceapă să veghezee singur şi ceru ca deacum încolo. veni din larg un nor mare negru care urcă mereu. Zilele de opt şi nouă Decembrie trecură. stabilind între cei trei „schimnici'' o bună înţelegere desăvârşită. — M'am învăţat deja. şi e inutil să vă încărcaţi amândoi cu ore de serviciu care mă privesc pe mine. spuse el. până ce acoperi şi 59 . NOAPTEA D E Z E C E D E C E M B R I E . nopţile să fie îm­ părţite în trei quarturi de câte 4 ore. iar el avea să ia pe cel de la zece seara la două dimineaţa.9. vremea care până atunci fusese frumoasă se schimbă brusc. Să ştiţi că nu vă mai las. In dimineaţa de zece Decembrie. Pe la opt seara. şi o camaraderie pe care fiecare oră părea că o cimenta mai muR. Tot în ziua aceasta de zece Decembrie. Urvoas se arătă sârguincios şi amabil.

Urvoas? Dacă vrei. putem să mai veghem cu d-ta şi noaptea asta. îl cuprinse. acoperite de licheni. ajungând la 4 mijlocul „Izolatului ". marea se năpusti din nou la asaltul farului. Un vacarm înspăimântător umplu turnul. fu brăz­ dat de dâre de foc şi un tunet grozav sfâşie nemărginirea şi făcu „Izolatul" să se cutre­ mure din creştet până'n temrlii. ca la ordin. marea era numai o spumă. Apoi se retrăgeau lă­ sând câteva clipe în urma lor o gaură adâncă prin care se zăreau temeliile stâncoase ale farului. acoperind piedestalul. 60 .ascunse compiect ultimele raze ale asfinţi­ tului. Urvoas se simţi turburat. şi cu siguranţă că nu scăpăm pe ea înainte de câteva zile. cerul negru se învâlvorî. talazuri grele fără spumă în­ cepură să se caţere pe far cu un urlet înă­ buşit. Şi deodată. Ochii lui căutară pe cei doi tovarăşi ai lui. Pe geamuri răpăiau şi muiau ploaia şi grin­ dina. marea deveni uleioasă. F ă r ă să vrea. care priveau calm prin geamuri fără să spună nimic. Ameninţătoare. se răsuci în jurul lui în spirale monstruoase. In acelaş timp valurile începură să se umfle. verde închis. — Furtuna. Deodată. spuse Pierre. Cât se vedeau cu ochii. şi căzând înapoi în­ tr'o vâltoare grozavă. ca nişte braţe uriaşe care ar fi vrut să-1 smulgă deacolo. continuă el simţind la noul tovarăş o nelinişte vagă şi lesne de înţeles. In acelaş timp. Nu ţi-e frică. se făcu o tăcere adâncă. Dealtfel aşteptarea nu ţinu mult. Toată zarea căpătă o culoare pământie.

singur. P r i m a dată îl găsi fumând liniştit in odaia de gardă şi verificând instrumentele 61 . Noaptea. Într'adevâr. Văzu chiar două. După cum îl anunţase. După câteva clipe era singur. în aparenţă foaite calm. seara la ora zece urcă în cu­ polă. pază bună! — Mulţumesc. Cu ochii apăraţi de o pe­ reche de ochelari negri. La revedere. apoi verifică conştiincios nivelul uleiului în rezervorul lanternei.D a r Urvoas refuză cu energie. dacă în larg nu trecea prin raza luminoasă a „Izolatului" vreun vas. Urvoas notă în registru ora la care îşi luase în primire quartul. care se puteau recunoaşte dupâ focurile lor de po­ ziţie. răspunse el. serviciul unui gardian de „Izo­ lat" nu e j o a c ă . două vapoare. Apoi îşi aprinse pipa şi căută să vadă prin gea­ murile cupolei. — Nu. — F i i cu ochii'n patru. vreau să fiu singur. Toate acestea cer o atenţie încordată. urmat de Pierre care voia să-i mai dea câteva sfaturi. Pierre veni de două ori să se încredinţeze că gardianul îşi făcea bine serviciul. Poate că mai viu odată să văd cum merge. omul de quart trebuia să supravegheze lumina faru ui. să observe focurile celorlalte faruri din apro­ piere şi să facă anumite observaţii pe care trebue să le noteze sub iscălitură proprie într'un registru special. Odată tot o să trebue să mă deprind şi cu bine şi cu rău. Urvoas. îi spuse el când să-1 lase singur. şi le notă în registrul lui. răspunse Urvoas.

voi lovi în amândoi. Poate că voi şti curând. dacă nu vi l-aşi mărturisi eu însumi. se aşeză sub lampa din odaia de gardă şi începu să citească ceeace scrisese. Cum? Nu ştiu încă. Sco­ pul acesta era să scap de cei doi oameni. încât sgomotul produs de aparatul de iluminat îi acoperea aproape vocea. Domnişoară. Cel de al treilea „schimnic" dela Triagoz se găsi din nou singur în odaia de quart. Ca şi cum n'ar fi aşteptat decât clipa asta. de un lucru sunt însă aproape sigur. A doua oară îl găsi în cupolă. Cine mi-a spus-o? Nimeni. Pentruca să lovesc pe cel pe care mi l-aţi preferat. încet. cu care am cerut să trăiesc împreună. Când am cerut favoarea să-i însoţesc pc fraţii Kerlean în „Izolatul" Triagoz. de cei doi fraţi Kerlean pe care îi urăsc deo\ otrivă de mult căci nu ştiu care din ei e iubii de d-voastră.meteorologice. De atunci mai umpluse şi alte foi. Atunci Pierre îi spusese că n'o să mai vină şi cobora liniştit. urmă­ ream un scop pe care desigur nu l-aţi bănui. Sigur că n'avea să mai fie deranjat. — că iubiţi pe unul din ei. Jean Urvoas scoase din buzunarul în care o ţinea ascunsa cărţulia pe a cărei primă pagină scrisese cele trei rânduri pe care le ştim. dar de sigur că singurătatea Tria­ te . Cine mă face să cred asta? Ura mea faţă de ei. Şi iată ce ceti: 7 Decembrie ora zece seara la Triagoz. aşa de încet. supraveghind lămpile.

Uşile sunt de fontă şi nu pot fi forţate decât cu greutăţi masive de metal pe care voi avea grijă să nu li le las la îndemână.gozului îmi va da inspiraţia necesară. eu imi voi sbura creerii. prin urmare în unsprezece ale lunii. sau pe amân­ doi în aceiaş cameră. După ce ceti aceste rânduri. răzbunarea mea nu va fi mai puţin sălbatecă. fiţi sigură că deşi întârziată. apoi îşi redeschise cu grijă carnetul şi continuă : «3 . am să-i închid pe cei doi fraţi în camerele lor. Iat-o: poimâine. continuă: 8 Decembrie ora 10 seara Cel ce vă iubeşte şi pe care îl iubiţi îşi păstrează bine taina.Numai eu voi mai fi în viaţă când va aborda acest vaporaş. pot să vă anunţ o nou­ tate care sunt sigur că n'o să vă lase indi­ ferentă Mi-am ales răsbunarea. Uşile acestea nu le voi re­ deschide decât în ajunul schimbului peste douăzeci şi cinci de zile. moartea nu mă înfricoşează. când o să apară vaporaşul în larg. Voi muri bucuros căci cei doi Kerleani n'au să mai fie. Deşi nu ştiu înc / ni­ mic în privinţa asta. sălbatecă! Apoi. Dar chiar în clipa când primul om va pune pi ciorul pe stâncile Triagozului. verifică atent lăm­ pile. Urvoas se opri. E chiar aşa cum o speram. căci cu mult înaintea mea ei îşi vor fi dat sfârşitul pradă celei mai înfioră­ toare torturi: foamea! Aci. Urvoas ridică capul şi mormăi ameninţător: — Da.

Alain. aceste cuvinte: Logodnicului meu. ştiţi doar de ce. la intrarea mea în odaie. Eram aproape sigur. Deci rivalul meu este acest Alain. Nu. dar totuşi o teamă. pe dosul ei erau scrise de mâna dv. Din nefericire. am găsit o altă fotografie a dv. Asta mă intrigase. aş putea să-l închid şi pe Pierre. Alain. răsfoisem şi scoto­ cisem zadarnic. însă grijile mele s'au risipit. domnişoară. de la aceea care îl iubeşte şi care va fi soţia lui.. această descoperire no să-l poată salva pe cel mai mare dintre fraţi. Mulţumită d-voastră în sfârşit ştiu nu­ mele odiosului meu riual. că mă înşelasem îndreptându-mi răsbunarea contra celor doi fraţi. punând la loc în grabă. Eri l-am surprins pe prietenul du. ştiu. dar lui să-i dau hra­ nă: el este însă puternic şi îndrăzneţ şi în aceste două zeci şi cinci de zile ar putea foarte bine să găsească un mijloc de a eşi din încurcătură. Ah\ dacă aţi fi vrut ce mult v'aşi fi iubit! 64 . trebuie să nu-i poată da ajutor celuilalt. pentruca unul să moa ă.9 Decembrie Prin'i. In dosul ramei puse în grabă la loc de Alain şi care conţinea fotografia tatălui lui. Mulţumită dv.. printre hârtiile şi cărţile celor doi fraţi. e mai bine să dispară şi el. Da. toate mulţumirile mele. De la sosirea mea pe „izolat". căci. peste tot. Mă cuprinsese o tea­ mă destul de slabă e drept. o fotografie pe care o mai observa­ sem şi care se afla pe prichiciul sobei.

din cauza dv. Ah! Ce mult îi urăsc pe aceşti doi oameni. Am aflat asta găsind din întâmplare un mic album al lui. în care. pe când eu. Ii urăsc! li urăsc chiar dincolo de moarte. acum. Acest bădăran de Pierre vă iu­ beşte şi el. vuetul ei v'a înăbuşi ţipetele lor. furtuna s'a deslănţuit cu toată furia. pe lângă florile de­ semnate de mâna lui.. Sunt pierduţi! In sfârşit am să mă pot răzbuna! îşi puse apoi carnetul pe masă şi scrise următoarele : 10 Decembrie Dela ora cinci seara. dar foarte drăgălaşe dedicate dv. murmură el. da. aceste trei inimi nu vor mai bate. Cu toate cele scrise de mine eri. îmi repugna totuşi să-l sacrific pe Pierre odată cu fratele lui. hegret mai puţin ceace voi face. . nici unul nu va fi al dv. n'am să-i aud. Mai bine aşa. scrisese nişte versuri stângace. da mâine. eu nu voi mai avea parte pecât de dispreţul şi de ura dv. căci peste câteva zile. Acum sunt mai liniştit. Nimic nu le poate sfărâma. Cu atât mai bine! Să ţină numai. pe amândoi. căci cei pe care îi voi lovi vor mai avea ru­ găciunile şi lacrimile dv. Am con­ trolat cu grijă broaştele uşilor. — Mâine. căci azi dimineaţă am făcut o nouă descoperire care o să vă surprindă. Suntem aci trei oameni care vă iubim şi din ioţi trei.La aceste cuvinte J e a n Urvoas se opri cu un gest fioros.

îşi reluase plimbarea înceată în lungul şi'n latul camerii de veghe. Nu-şi dădu îndată seama de ce . aşi fi fost fericit. Vă întrebaţi poate. tocmai în clipa aceasta o izbitură uşoară.. Căzuse o piesă din lampă. Deodată se întrerupse din plimbare şi ră­ mase nemişcat. Mâine deci! Rămâne pe mâine şi nici o putere din lume n'o să-i poată salva. Tocmai când se credea şi el sigur. liniştit şi lăsase frâu liber cu o vehemenţă înspăi­ mântătoare gândurilor lui rele. aşi fi devenit alt om. Da. E r a o nimica toată. de ce nu i-am închis încă de eri sau de astăzi.. Nu se mai gândea la slujbă. mâine după amiază. dar lui i-se păru totuşi ex­ traordinar. Pe buzele lui subţiri trecu un zâmbet. n'o să-i poată smulge morţii care îi pândeşte. Mereu cu gândul la monstruosul lui plan.A! De ce nu mi-a fost dat să fiu eu cel iubit de du. în timp ce ei vor dormi.? Alături de du. Căci după ce riualii mei vor muri. Creerul lui era hărţuit de imaginea celor doi fraţi închişi şi condamnaţi de el la o moarte înspăimântătoare. am hotărât să veghez singur până în ziua schim­ bului. ce se auzi într'un moment de acalmie a furtunii îl făcu să tresară. trăgând cu urechea. Cauza e că trebue să fiu sigur că voi putea suporta singur greutăţile serviciului pe „Izo­ lat". aşi fi surâs vieţii. ca de obicei. Mâine! închise carnetul cu un gest brusc şi îl băgă în bluza lui. şi cum am hotărât aşa voi face. lată dece am vrut să ueghiez singur astă seară.

mai neprecis. Imaginile confundate ale celor doi fraţi Kerlean şi a fiicei primarului din Roscoff. rămase pe loc nemişcat. Zadarnic trăgea însă cu urechea. De ce deodată gândul acesta. Două ore în timpul cărora avea să stea singur. îl apăsa acum aşa de mult încât devenise aproape o obsesie? 67 . Din clipa aceea fără să şi-o mărturisească şi sieşi. Ridică apoi din umeri şi vru să reia şirul întrerupt al gândurilor lui. încă nu era frica. nu auzea nimic decât vuetul uraganului care bântuia din nou cu furie pe întinderea mării. Dar nu mai putu. un fel de vestitor al ei şi care se numeşte teamă. dispăruseră cu o iuţeală uimitoare din creerul lui.se întâmplase. ci ceva mai vag. rotind în juru-i o privire în­ spăimântătoare. să se cufunde din nou în ura lui. îşi trecu încetişor mâna pe frunte ca să şteargă sudoarea rece ce i-o îmbrobonise. siDgur cuc. truda îi fu za­ darnică. de­ geaba murmură numele lor. Cu inima strânsă. Până să-l poată trezi pe Alain mai avea de aşteptat peste două ore. un alt sentiment decât ura care puse stăpâ­ nire pe el. care cu câ­ teva minute înainte îl lăsase cu totul calm. un alt gând începu să-l obsedeze. Degeaba încercă el să le recheme. Teamă de cine? Teamă de c e ? La drept vorbind n'ar fi putut răspunde.

deschise. O transformare ciudată se săvârşea înce­ tul cu încetul în el. un rictus ciudat îi desvelea dinţii mici şi albi. Trebui să intre înăuntru. că trebui să se ţină din toate puterile. ca să nu fie smuls. uşa care ducea pc platforma superioară. lângă uşă. Clipă cu clipă. şi care semăna cu un plânset prelung şi trist. accesibil halucina­ ţiilor care se înfiripau uşor în creerul lui obosit. rostogolit. II turbura şi îl apăsa sentimentul singu­ rătăţii. prins în perete. Ultimele lui atacuri de febră palustră îl fă­ cuseră iritabil. F a ţ a şi corpul îi erau acoperite de o su­ doare rece. Violenţa uraganului era încă înspăimân­ tătoare. cei doi fraţi dormeau şi el era astfel singura fiinţă vie care umbla prin far. cu toată furtuna ce bântuia afară. Aerul rece de afară parcă-1 mai calmase puţin. nervos. emoţia lui creştea mai mult. Spera că vântul şi ploaia îi vor reda sân­ gele rece.. era însă şi superstiţios. cu tot atâta străşnicie ca mai înainte.Da. căci timp de câteva minute putu să se ocupe iar de serviciul lui. Ca să se mai liniştească. luat de vânt deasupra grilajului. Dar abia intrase în camera de gardă că frica puse iar stăpânire pe el.. ochii i se roteau rătăciţi. Urvoas era curagios şi dăduse dovadă de asta în Indochina. C8 . Farul era plin de sgomotul talazurilor care se izbeau de stâncile Triagozidui. Abia făcuse doi paşi pe balcon. de un mâner de fer.

mi-e frică. Uşa aceasta era deschisă. un rănit în agonie. îşi închipui o clipă că pe ei îi auzea urlând de moarte. îl turbură şi mai mult. Creerul ner­ vos. se târa cu greutate pe scări. colo. înspăimântat. Spera că lumina orbitoare a lunii o să-i redea luciditatea. Se gândi atunci la cei doi fraţi şi şi-i închipui închişi deja în do­ sul uşilor de fontă. aproape de tot de el. In faţa lui era uşa care dădea pe scara în spirală ce ducea la etajele de jos. încins de febră îl făcea să-şi închipue că o fiinţă omenească. se strecură în cupolă fără să slăbească din ochi. ci dimpotrivă. gemând şi plân­ gând fără încetare. Dar cum? E r a pradă remuşcărilor încă înainte de a fi săvârşit crima. Ajunse tocmai la capătul de sus al scării. când se produse o izbitură puter69 r . Avu senzaţia lămurită că dacă nu va reac­ ţiona într'un fel oarecare contra acestor ve­ denii. In dosul ei era parcă o gaură luminată slab de lumina pâl­ pâitoare a unei lungi lămpi de ulei atâr­ nată deasupra scărilor.Mormăi încet. această deschizătură care-1 înspăimânta. ceeace-i smulse un ţipăt de groază. Sunt oare nebun ? Acest gând. o să înebunească. se dădu instinctiv înapoi câţiva paşi şi se izbi de perete. Par'că pe acolo urcau gemetele. Se dădu înapoi. — Mi-e frică! Da. Nu-şi mai desprin­ dea privirea de la această deschizătură. nu numai că nu-1 calmă. Se înşela.

Poţi să înebuneşti.. Plânsetul. se spun poveşti la gura sobei în serile de iarnă. Respiră ceva mai liniştit după ce se con­ vinse că uşa care dădea înspre platformă era închisă cu cheia. Izbitura aceasta se auzea de afară. despre care în Bretagne.nică în geamuri. un gardian şi-a înfipt cu­ ţitul în piept. o formă stranie. se înălţa. Avu totuşi puterea să privească în ju­ rul lui.. că nimenea nu putea intra. Scoase un geamăt şi inima încetă să-i mai bată. Ceasul din perete arăta ora douăsprezece şi patruzeci. alerga pe platformă. Cuvintele din urmă pe care le pronunţă cu glas tare. Visa oare? I se părea că o massă albă. îl scoase iar din sărite. năluci şi tot felul de asemenea superstiţii nebuneşti. E o meserie în­ spăimântătoare. care i se părea că vine dinspre scară ca un ho­ hotit dureros. Calmul acesta dură puţin. Mintea-i fu invadată de strigoi. — Nebun! urlă el. se mişca. ca să-l convingă să renunţe la serviciul pe „Izolat" începu să-şi spună: — La Cambras. încerca să ajungă. Mevel şi-a sdrobit creerul de scări. Pierre şi Alain. Îşi aminti tot ce-i povestiseră primarul Le Goel. fantastice. la Roches-Douvres. Nu vreau! Se ridică. simt că înebunesc. Izbucni într'un hohot de râs şi coborî pe cât putu de iute scările spre camera de gardă. 70 . se lipea de geamuri. îl zguduiră. să pătrundă până la el.

71 . când ceilalţi au să fie morţi?" La asta încă nu se gândise. mut. Un gând îi trecu atunci prin minte: „Ce-ai să te faci. deasupra ca­ pului lui. scos din minţi. Nu se întâmplase însă nimic deosebit. cău­ tând să-şi adune gândurile. mâinile i se întin­ seră în golul negru şi nefericitul se rosto­ goli pe j o s fără cunoştinţă. Urvoas scoase un ur­ let înfiorător. îngrozit de această gaură neagră. să scoboare această scară dealungul căreia ur­ cau gemete lugubre. să se hotărască să treacă pragul acesta. — Nu ştiu. rămase lipit de perete. Genunchii i se tăiară. farul se stinse şi el se po­ meni cufundat într'o beznă de nepătruns. Cel mai bine era să-l trezească pe tânărul Kerlean. se auzi un sgomot asurzitor. Nu îndrăznea. nu înţe­ lese. deodată sări în­ dărăt cn un „ o ! " de groază. ca şi cum în faţa lui ar fi răsărit un monstru hidos. şi înainte ca el să fi putut face o mişcare. în cupolă.Cel mai mic dintre Kerleani intra la quart la ora două. Dar nefericitul. lampa de ulei care lumina scara se stinse de la sine căci atunci când îşi luase în pri­ mire quartul. nu ştiu! Sunetul vocii lui îl făcu să tresară şi cum în clipa aceasta se uita nesigur la uşă. înţelese atunci că n'o să poată rezista singur. Urvoas neglijase să controleze dacă era plină. Trebuia însă pentru asta. Până atunci mai avea de aş­ teptat o oră şi douăzeci de minute. murmură el înebunit. Şi deodată. aşteptând să se în­ tâmple o grozăvie. In pragul nebuniei.

precum şi grija că-1 ştie pe noul gar­ dian singur. somnul nu voise să vie. fiecare cu câte o lampă în mână. liniştit când vedea raza de lumină rotindu-se în larg. urcară pe nerăsuflate scara. DOI CONTRA UNUI NEBUN. luase o carte şi începuse să citească. se ducea să se uite afară printre obloanele închise ale odăiţei lui. tresări şi se făcu alb ca varul. Farul se stinsese. Din vreme'n vreme se scula. pe când fă­ cea poate pentru a zecea oară acesta in­ specţie. sus în camera de gardă. se întorcea la locul lui. după miezul nopţii. Din câteva sărituri fu în camera lui Alain şi-1 trezi.10. amândoi. Zadaruic se trântise el îmbrăcat cum era pe pat. Lui Pierre. Atunci aprinsese lampa. Deodată. nu-i dăduse răgaz să închidă ochii. înţelese îndată. furtuna cu mugetul ei necon­ tenit. ceeace dovedea că în cupolă lămpile continua să funcţioneze regulat. Apoi. Primul lucru pe care-1 zăriră la intrare 72 . apoi.

o aruncară în mare. Apoi cei doi fraţi coborîră în camera de gardă ca să dea ajutor tovarăşului lor. — E mort? spuse Alain. In timp ce Pierre aprindea din nou lampa Alain înlocuia cu multă dibăcie geamul.fu Urvoas. crâmpeie de fraze îi urcau pe buze. în timp ce fratele mai mare ră­ mase să vadă de nefericit. nemişcat cu faţa la pământ. . Pierre şi Alain îl ridicară şi-1 duseră în camera lor. Acesta era tot întins pe j o s leşinat. e numai leşinat. Un accident des­ tul de obişnuit în faruri. Raţa. răspunse Pierre. dar ce spunea. şi între două rotiri ale oglinzii se re­ pezise în lampă stingând-o. Se aplecară deasupra lui. Starea aceasta ţinu până 'n zorii zilei. UneorL un tremur nervos îi zgâlţâia corpul. Acolo îşi dădură însfârşit seama ce se în­ tâmplase: o raţă sălbatecă străbătuse gea­ mul. îi simt inima bătând sub mâna mea. J e a n Urvoas rămase cufundat într'o stare de bui­ măceală din care nu putu fi scos în niciun chip. faţa palidă. Dar chiar când se trezi din leşin. nu se putea înţelege. a cărei carne nu era bună de nimic. vorbe fără şir. Apoi Alain urcă să facă de quart lângă lampă. — Nu. Privirea-i era pierdută în vag. întins într'un colţ. Acum fuga la lampă! într'o clipă fură 'n cupolă. dinţii li clănţăneau ca şi cum i-ar fi fost frig.

Braţele lui lungi bătură brusc în gol. veţi înţe­ lege îndată când veţi şti că nici unul nici celălalt. mult mai puţin rezistent. „ban­ diţi". era nebun! Dacă i-ar fi ştiut planurile. Vorbea necontenit. dar pe al cărui creer pusese neîndoios stăpânire nebunia. Abia pe la ora patru după amiază păru să-şi mai vină în fire. Pierre şi Alain erau is­ toviţi. iar altul la căpătâiul nebunului. ca o moară neferecată. apoi începu din nou să aiureze. striga or­ dine. povestea campaniile lui în Tonkin. apoi imita printre dinţi o trâmbiţă care vuia şarja. Abia când se crăpă de ziuă. Bolnavul rămase în starea aceasta toată ziua de 11 Decembrie. Când se ivi ziua. Ce-a fost pentru cei doi fraţi noaptea aceasta de 11 spre 12 Decembrie. Da. „câini". N'aveau încotro. nu-1 părăsi o clipă. J e a n Urvoas părea că nu-i recunoaşte pe cei doi Kerleani. răcnea la nişte duşmani imaginari pe care-i făcea „mutre galbene". Alain.Pierre care se temea de un desnodământ grav. Totuşi zi şi noapte trebuia ca unul din ei să vegheze la lanternă. rămase brusc nemişcat şi ochii i se închiseră. tot nu i-ar fi dorit Pierre şi Alain o pedeapsă ca asta. J e a n Urvoas. îi acaparase complect serviciul în cupolă şi ve­ ghea la căpătâiul nefericitului pe care moar­ tea nu voia să-l ia. mult mai 74 . Mintea lui rătăcea departe. nebun! Sălbatecul din grădina cu smo­ chini. nu mai spunea un cuvânt. o clipă de odihnă n'au avut. J e a n Urvoas păru să-şi mai recapete calmul.

dacă nu ne odihnim pe rând. e destul un om ca să-l su­ pravegheze şi să stea în cupolă. şi pe urmă ai să-mi ei tu locul. La gândul acesta. Alain cedă şi Pierre rămase ^singur cu Urvoas. In cazul acesta. Urvoas e calm. declară el. Dute la tine'n cameră. era sfârşit de oboseală.slab ca fratele lui. Dar Pierre nu-1 găsi acolo. ca să se în­ credinţeze că nu se ascunsese în vreun colţ al cam rei de gardă. Prezenţa lui în această parte a farului ar fi fost primejdioasă pen­ tru lampă. Nu e nici o primejdie să-l las singur câteva clipe. căci nu încearcă să se dea jos din pat şi nu ne pare să bage de seamă dacă mai e sau nu cineva în cameră. se hotăra să se urce să aprindă lămpile. Pierre băgă de seamă starea lui. De cum reuşi să reguleze lumina. urcă fuga în cupolă. nu se mişca. T r e a b a aceasta îi luă vreo zece minute. Plin de grijă mai mult pentru starea ne­ fericitului. Urvoas dispăruse. nu mai dovedea. Timp de vre-o jumătate de oră nu se dedepărtă de el. Dacă Urvoas intrase în ca­ mera lui. pe Pierre îl trecu o sudoare rece. se năpustise asupra lui? Pe drept cuvânt îngrozit de această posi75 . Camera era goală. de oarece se lăsa noap­ tea şi nebunul aiura mereu. Dar atunci rămase încremenit. coborî. si luându-1 drept unul din duş­ manii lui imaginari. Alain dormea. — Mai rău are să fie. apoi. Aşadar odiheşte-te câteva ceasuri. nebunul nu putea fi decât la etajele de jos.

singurul loc unde mai putea fi. Se priviră uimiţi. simţi că pusese piciorul în apă. — Repede. spuse Pierre. apa le aj ungea până la genunchi. ajungând la piciorul scării» unde domnea un întunerec adânc. Dar îndată. Acesta dormea liniştit. După ce constatară că Urvoas nu se afla nici la al doilea. deşi prea puţîn odihnit. zgomotul asurzitor care um­ plea turnul.bilitate. o lampă. Şi. Dar de cum coborîră câteva trepte spre cămară. apa ajunsese la o înălţine de peste şaizeci de centimetri. Alain. coborî val-vârtej scara şi intră la fratele lui. Şi deodată. P a r c ' a r fi năvălit înăuntru o legiune de dia­ voli încăerându-se sălbatec. Când se întoarse. mai coborî puţin. fu acoperit de nişte strigăte care n'aveau nimic omenesc. un zgomot asurzitor le izbi urechile. Când fură la nivelul cămarei. hotărîră să se ducă şi Ia parter. acesta se sculă îndată şi împreună porniră în căutarea nefericitului. Se opriră. îşi dădură seama ce se întâmplase şi se înfiorară. Uimit. fără să înţeleagă de unde putea veni o asemenea cantitate de apă. Pierre. Alain se supuse. în cămara de provizii. care cobora primul. Pierre răsuflă uşurat: nebunul nu intrase acolo. nici la întâiul. 76 . constată că lângă scară. Se întâmplă aci ceva extraordinar. Atunci trezi pe Alain şi-1 puse la curent cu ceeace se întâmplase.

ur­ mase o criză furioasă. înaintase In întâmpinarea lui ameninţându-1 cu măciuca de lemn. retras într'un colţ. stătea cu faţa spre uşa deschisă spre exterior. lăzi cu biscuiţi. izbit de pereţi. rostogo­ lit. pe jumătate gol. făcea gesturi ameninţătoare cu o măciucă şi se năpustea cu ea turbat înaintea talazurilor care năvăleau mereu înăuntru. Logodnicul Yvonnei scăpă lampa pe care o ţinea în mâini. Strigăte răguşite. grozav. F ă r ă să stea pe gânduri. fu răsturnat. Pierre nu-şi pierdu însă capul. avură în faţa ochilor un spectacol nemaipomenit. Urvoas. urlete înfiorătoare eşeau din gâtlejul lui. şi fiindcă 77 . După nebunia blândă din primele ore. Când trecură pragul cămarei. Urvoas care. Nefericitul deschisese una din uşile de fon­ tă ce dădeau spre exterior. aproape omorît. To­ tul — butoae de conserve. şi fiecărui talaz care se ros­ togolea spumegând prin încăpere îi arunca ocări vehemente. Pe când cei doi fraţi priveau uluiţi acest spectacol nemaipomenit. luate de valuri ce luase­ ră cu asalt încăperea. pâini dispăruseră. Nici urmă nu rămăsese din provizii. şi acolo. un val enorm se rostogoli ca un torent pe uşă. şi marea înfu­ riată năvălise înăuntrul „izolatului-'. Ori ce încercare de apropiere însemna să înfrunţi o moarte si­ gură. cei doi fraţi se repeziră înainte prin apă.Urvoas era acolo.

iute. Apoi puseră la loc zăvoa­ rele. înpinseră cu toată puterea lor uşa grea de fontă. răspunse acesta. prevăzând o nouă criză furioasă. Eşti în picioare? — Da. fu însă nevoe ca Alain să urce să caute altă lampă. Apa le ajungea până la genun­ chi. cu capul rezemat de butoiul din dreapta. dar de astă dată. nebunul era iar lun­ git în patul lui. ajută-mă! — Haidem! înaintară. Pierre şi Alain pro­ fitară de leşinul lui şi-1 legară. E r a uşor rănit la frunte. legară lanţurile. şezând par'că între două butoae. După ce închiseră poarta cei doi fraţi hotărîră să-şi ridice tovarăşul. Numai datorită acestei împre­ j u r ă r i extraordinare scăpase neasfixiat de apa a cărei înălţime trecea de glezne. căci dacă nebunul ar fi fost în pi­ cioare. E r a într'adevâr o fericire că se întâmpla­ se aşa. deslănţuit. F u r ă răsturnaţi de un nou val. Când se întoarse îl găsiră pe Urvoas în­ tins aproape de scară. Deodată o simţiră scăzând. cei doi fraţi nu i-ar fi putut veni de hac. 78 . Se retrăgea. profitând apoi de o acalmie de vreo cinci şase secunde. şi din. înarmat cu măciuca lui. pentru asta. E r a momentul potrivit ca să lucreze. — Atunci uşa. După câteva minute.în umbra deasă a cavoului nu-şi mai vedea fratele: — Alain! strigă el umflându-şi glasul ca să acopere vuetul valurilor. dar ajun­ seră în cele din urmă aproape de prag.rana aceasta îi curgea puţin sânge.

mai ales dacă mai ţine câteva zile furtuna. două zile. — Să ridicăm drapelul de a l a r m ă ! — Aşa am să şi fac. la frumoa­ sele lui vise de viitor. — Proviziile? întrebă Alain. 78 . dar am puţinănădejde. în clipa aceasta se gândea la Yvonne. fără să scoată o vorbă. frăţioare răspunse Pierre. — Da. Va trebui să facem mare economie de hra­ nă. se gândea la fericirea lui primej duită. proviziile. o situaţie la care nu mă pot gândi fără să mă cutremur. să zicem cinci dacă fa­ cem economie. spuse el. — Da. Dacă furtuna mai ţine cincisprezece-douăzeci de zile. căci nu putem conta decât pe ce mai avem în bucătărie. Alain plecă capul. şi gândeşte-te că suntem trei. Pierre îşi privi grav fra­ tele: — Nenorocitul acesta ne-a adus într'o si­ tuaţie foarte critică. — Provizii pentru două zile. suntem pierduţi.Când isprăviră. care probabil că n'aveau să se mai împlinească niciodată. murmură Alain. şi asta s'a mai văzut.

In tot timpul zilei de treisprezce. iar dacă ei muriau. ce avea să se întâmple cu farul? Cine . sdrobiţi de oboseală. cei doi fraţi ar fi trebuit să se bată cu el ca să-l ţină în pat.11. Ziua aceasta i-se păru o veşnicie celui mai mare dintre Kerleani. din ce în ce. în timp ce Pierre se odihni puţin. al cărui creer era plin de presimţiri sinistre şi a cărui inimă era strânsă de nelinişte. drapelul de ajutor fâlfâi deasupra „Izolatului" Tria­ goz. FOTOGRAFIA. aşa. Oare ce avea să se întâmple cu ei. CARNETUL. Nebunia lui J e a n Urvoas se înrăutăţea. Alain veghiă singur până la amiază. La două îl înlocui pe fratele lui. dacă timpul avea să rămână aşa de rău timp de încă câteva zile? Cum aveau să poată ei suporta foamea. Tăria furtunii nu scă­ dea deloc. dacă n'ar fi fost legat.

şi luându-şi capul între mâini. Cărfulia aceasta — de bună seamă că aţi recunoscut-o — era volumul pe care. Pierre se aşeză nu departe de el.avea să aprindă lămpile? Cine avea să le su­ pravegheze? Ca să mai alunge aceste gânduri mohorîte. Rămase astfel o jumătate de oră şi nu fu smuls din visarea lui decât de sfor{ările fă­ cute de nebun ca să-şi rupă legăturile. apoi. cu coperta neagră. îna­ inte de a se fi îndepărtat însă. Sălba­ tecul din grădina cu măslini îşi aşternuse fioroasele planuri. Ridică capul. verifică cu grije frânghiile cu care era legat nebunul şi întoarse cheia în broască de două ori. această frază ciudată. când corpul meu şi al logodnicului ei vor fi gă­ site în „Izolatul" Triagoz. 6 81 . întoarse pagina şi începu să par­ curgă paginile următoare. Pierre urcă în cupolă să pregătească pentru noapte aparatele de iluminat. E r a un volumaş mic. Pierre se aplecă şi-1 ridică. culcat în patul lui. Când se întoarse. Ceti: Să fie predat d-rei Yvonne Le Goel. şi întâmplarea voi ca privirea să i se oprească pe prima pagină. şi privirea-i căzu pe un lu­ cru pe care nu-1 observase până atunci şi care se găsea pe jos lângă patul nebunului. J e a n Urvoas. Se nimeresc în viaţă asemenea fatalităţi. II deschise maşinal. palid. căzu pe gânduri. Nu înţelese dela început şi trebui să re­ citească de două ori. îşi continua aiurelile.

1 se păru că se prăbuşeşte într'o prăpas­ tie fără fund.. cu privirea pier­ dută în gol. şi totuş. şi totuş răul pricinuit de ele nu era mai mic. cei doi fraţi nu se. şi asta era totul pentru el.. II cuprinse ameţeala. Vă amintiţi poate că deşi J e a n Urvoas ştia că şi Pierre şi Allain iubeau pe Yvonne. se făcu şi mai palid. Dumnezeule! Cum ai lăsat să se întâmple aşa ceva?. Continuând să citească. se iubeau.J e a n Urvoas era nebun. La citirea primelor rânduri din cărţulie Pierre îngălbeni. . ca un făcut. Zgomotul îl făcu să tresară. n u : în rândurile scrise de nebun Pierre nu vedea decât un lucru. Când ajunse la sfârşit rămase mut. Rândurile acestea scrise de el erau ca o răzbunare postumă. nu le mai putea face nimic rău. cu buzele decolorate. Cartea îi alunecă puţin câte puţin din mâinile tremurânde şi căzu jos. rătă­ cit. Doamne! 0 clipă nu i se opri gândul la primejdia prin care trecuseră. Yvonne? Doamne Sfinte. rămă­ sese depe urma lui ceva tot atât de primej­ dios pentru cei doi fraţi caşi el însuşi.... Alain!. ştiau rivali. Consternat.. Altor ochi le erau desti­ nate. mâinile i se încleştară furios şi se înălţară spre cer într'un gest de implorare sau de mânie. Nu putea să înţeleagă. la moartea înfiorătoare de care scăpaseră ca prin minune. Yvonne şi Alain se iubeau... închise ochii. Oricine s'ar fi înspăimântat văzând cât de schimbat era la faţă în clipa aceea. bolborosi: — E cu putinţă una ca asta.

Pierre nici nu-i aruncă o privire.Din doi paşi se aruncă asupra lui Urvoas pe care-1 strânse de gât strigându-i: — Minţi. dormea un somn adânc şi nici nu deschise ochii când intră el. Stăpânit de gândul lui. fiica primarului Le Goel. Simţi că-1 apucă ameţeala. E r a stăpânit de un fel de febră. Uitase totul. proviziile care le lipseau. sdrobit de oboseală. l-ar fi sugrumat. tragicul situaţiei lor.. spune nebunul. Şi fără să se mai gândească la nebun. îşi luă mâinile din jurul gâtului lui Urvoas.. ticălosule. o tuli afară din camera lui şi dădu năvală în camera fratelui lui.. că i-ar putea cere scooteală pentru fapta asta. trase afară portretul lui Joel Kerlean şi dedesubt apăru atunci imaginea Yvonnei. Urvoas nu minţise deci! . Nici chipul acestei fiinţe scumpe nu-1 opri. simt că înebunesc. şi câtuşi de puţin nu-i tr< cu prin minte că Alain s'ar putea trezi. In mintea lui nu mai rămăsese decât un singur gând. spuse el. şi se dădu înapoi câţiva paşi: — Să văd. nu-i aşa că minţi? Dacă nu şi-ar fi revenit îndată în minţi.. vreau s'o văd. O foto­ grafie. pe prichiciul sobei. că l-ar putea surprinde. o singură dorinţă irezistibilă: Să afle! Smulse febril sticla. Alain. serviciul lui de gardian. se îndreptă fără fără să ezite şi luă portretul tatălui său. nu sunt nebun. Dar unde am cetit asta? Luă iar cartea şi o răsfoi: — Nu.

şi el ştie. un cuceritor.. murmură el. ea nu l-ar fi as­ cultat. priceput la vorbe dulci. i se păru că-şi simte pieptul scormonit de un junghiu. l-ar fi iubit şi ea? Respinse însă îndată acest gând. Alain era mult mai bine decât el. să se convingă. trebuia să-i sacrifice dragostea lui. distrus: — Se iubesc. un sălbatec. poate că ştiindu-se iubită. poate că l-ar fi ascultat. era un băiat frumos. Nu.. Dedicaţia era acolo. pe care-1 mângâiase cu atâta drag până acum. Yvonne. F ă c e a pentru prima dată în viaţa lui această comparaţie. îşi trecu mâna pe fruntea acoperită de o sudoare rece şi murmură în şoaptă: — Aceea care-1 iubeşte şi va fi soţia lui. Dumnezeule. „Logodnicului'meu Alain. Şi el o iubea pe Yvonne. Ţinând în mână fotografia tinerei fete făcu câţiva paşi până la un scaun pe care se aşeză greoiu. dece nu vorbise până acum? Cine ştie.. soţia lui. dimpotrivă nu era decât o brută. Se surprinsese pronun­ ţând mimele lui Alain.. e cu putinţă una ca asta. ea nu l-ar fi iubit. După ce-i cedase în toate. se iubesc! E r a şi vina lui. dela aceea care-l iubeşte şi care va fi soţia lui".întoarse fotogfaţia. E r a prea mult pentru el. Cetind aceste cuvinte. Se clătină şi ar fi căzut dacă mâinile lui n'ar fi întâlnit peretele. însemna să i se ceară prea mult pentru puterile lui. n'avea decât să se uite la el în oglindă. el. să renunţe pentru el. s'ar fi 84 . la visul cel mai scump.

o p u t e a u w a c e să-l uite pe Alain. poate că atenţiile şi dragostea lui. Alain. La­ crimi mari îi umplură ochii. Timp de câteva minute.. buzele lui încetaseră să mai rostească aceste nume iubite şi bles­ temate totdeodată. învins.. îi împăienje­ niră vederea.. V 85 . el repetă aceste două cuvinte ca un geamăt desnădăjduit.. începu să plângă ca un copil.putut face iubit de ea. se sufoca. i se prelinseră dealungul obrajilor lui brăzdaţi de vânt Nu mai spuse nimic. cu capul în mâini. — Yvonne. Hohote de plâns îl năpădiră.

. fireşte că nu. Ai 86 .. şi încercând s'o facă batjocoritoare. pot să mai existe secrete. — Secrete. cu vocea tremu­ rătoare. Se mulţumi să arunce fratelui său o privire ciudată. Alain se dădu îndărăt. spuse Alain. — Pierre.12. dar n'am nimic băete. ce ai? Pierre nu răspunse. Ce s'a întâmplat?. Nu-şi explica o astfel de atitudine şi repetă: — Ce ai. ce vrei tu să am? — Plângeai. Mirat. murmură el. spuse Alain. II tecunoscu pe fratele lui şi se ridică duşmănos. îl făcu să ridice capul. plină de rău­ tate. Senzaţia unei mâini care se lăsa cu blân­ deţe pe umărul lui. Şi adaogă cu mai multă blândeţe: — Intre noi. Plânse multă vreme. răspunse acesta.. C E I DOI FRAŢI. Pierre?.. — Eu. frăţioare? Aceste cuvinte îl făcură pe Pierre să tresară.

Alain. e păcat să fie secrete între noi. îşi privi uimit fratele apoi fotografia. — Alain. vocea-i era plină de nemărginită amărăciune. se repezi smulse fotografia pe care o as­ cunse la pieptul lui. mă spionezi. Chipul acesta sfânt pentru mine l-am ascuns aci ca să n'o atingă ni­ meni. ironic. — Da. şi nu vreau să-ţi ascund nimic. Alain.dreptate. 87 . şi tocmai tu ai trebuit să fii cel dintâi? Cu o voce inexpresivă pe care Alain abia o auzi. du-tel Şi fiincă Alain rămase nemişcat cu bra­ ţele încrucişate pe piept.. du-te. Pierre veni spre el. lasă-mă singur. Pierre murmură: — Alain. Pe când pronunţa aceste cuvinte. Deodată înţelese. în sgomotul din ce în ce mai tare al furtunii. şi eu n'am să permit asta. Ne iubim prea mult pentru asta. bagă de seamă! Celalt parcă nu auzise. Alain. Un fulger de mânie trecu prin ochii lui albaştri. cu buzele tremurânde. apoi se răsti: — Unde ai găsit asta? spuse el. mă spionezi ? Pierre simţi un val de sânge năvălindu-i în obraz. Cine ţi-a dat voe? Umbli prin lucrurile mele. dacă ai putea tu să vezi ce se petrece în mine. faci mare greşală! — Greşesc? — Da. continuă el. greşeşti dacă-mi vorbeşti aşa. nu mi-ai vorhi aşa. Reluă : — Vrei să ştii de ce plâng? Priveşte! Şi fără să mai adaoge nici un cuvânt îi arătă portretul fetei. strigă el. căci dacă ai şti. şi pumnii lui enormi se crispară. Alain schimbă feţe feţe..

cine. că numai pentruca eşti fra­ tele meu nu te-am sugrumat cu mâinile mele... spune tu? 88 . crede-mă. pleacă. Pleacă. La urma ur­ melor de ce nu m'ar iubi? Crezi că dacă v'aţi logodit în taină. nici nu mai văd înaintea ochilor!. îţi spun..— Ascultă. dragostea ei pentru tine e deja atât de mare încât nimic n'o poate umbri? De unde ştii.. cine o să mă îm­ piedece să-i fac curte. dar secretul pe care l-am aflat e pentru mine atât de grozav încât nu mai ştiu bine dacă sunt în toate minţile.. O iubeşti pe Yvonne.. Da. dar de aci până să vrei să scapi prin forţă de acela pe care şi 1-a ales ea. Iţi închipui că Yvonne are să te iubească pe urmă mai mult? Pierre îl privi şi răspunse cu o voce înă­ buşită : — Poate! — Eşti nebun. fie. pleacă îţi spun.. o iubfsc şi trebue să înţelegi acum. e mai bine! Alain înţelese. Fu şi el cuprins de mânie. Pleacă.. Ridică cu mândrie capul şi-i spuse cu o voce hotărîtă: — Eşti nebun deabinelea. pleacă. întâmplarea doar.. Nu mai ştiu ce v o r b e s c . Alain nu-1 ascultă însă. răspunse Pierre în­ spăimântător şi ameninţător. spuse Pierre cu vocea şuerătoare.. e o prăpastie. Dumnezeu mi-e martor că nu te-am spionat niciodată. — Ori tu eşti nebun. — Malar-Doue! strigă el. căci simt că-mi pierd minţile. că dacă aşi vrea n'aşi putea să fiu şi eu iubit ca tine? Când mă voi întoarce pe uscat... o iubeşti pe Yvonne! Pierre nu şovăi: —• D a i tună el.

n'o să faci asta.. ameninţările fratelui său? Yvonne 89 . scoşi din fire. — Da.. — Ce!. O iubesc. Se năpusti cu furie asupra lui P i e r r e : — Cine o să te împiedece? strigă el. Şi a trebuit tu să te strecori până la ea cu cuvintele tale aurite. şi de mai multă vreme decât tine. eu! Faţă'n faţă. înspăimântători. Cel mai mare dintre Kerleani. N'o s'o fac?. Şi cine o să mă împiedece? Inebunit la gândul că i s'ar putea dis­ puta dragostea aceleia pe care o iubea. nu eşti în toate minţile. eu! — Tu? — Da. Să mă apropii şi eu de ea. sunt sigur de asta. Statură aşa vreo zece secunde şi deodată Alain dădu iute înapoi: îşi revenise în minţi. o să învingă: tu. omul? — P i e r r e ! strigă Alain. cu manierele tale frumoase. mâ­ nia lui creştea tot mai grozavă.Alain pălise. Asta se chiamă dra­ goste? Ai putut so încânţi cu frumoase fra­ ze mieroase.. dar nu i-ai câştigat inima. cu privirea strălucitoare. să-i măr­ turisesc dragostea mea. se priveau acum ameninţători. el murmură: — Pierre. să-i vorbesc şi să vezi cine. continuă el. într'adevâr ce importanţă aveau cuvintele violente. cu fălcile strânse. şi numai o timiditate stupidă m'a împiedicat până azi să-i vorbesc. Alain îşi pierdu capul. cuceritorul sau eu. ca să-şi întoar­ că privirea spre tine.. nu-1 mai auzea. o iubesc. F ă r ă să-şi dea seama se îmbăta de propiile lui cuvinte şi la fiecare vorbă.

tot nu fu deaj uns de rapidă pentruca braţul fratelui mai mare să nu ajungă până la el.. ascultă-mă. strigă el... împinse mâinile m gol şi se lăsă greoi pe j o s : — Pierre!. Vedea deja în ochii lui lucirea rea a furiilor de odinioară. Ah!.. băiete! Şi-şi scoase cu furie cuţitul din buzunar şi-1 deschise. Alain văzu că era pierdut. făcu o mişcare ca să reziste. Cu un gest brusc răsturnă între el şi fratele lui mica noptieră care mo­ bila unul din colţurile încăperii sperând că în felul acesta să taie avântul lui Pierre şi să potolească această mânie din ce în ce mai mare pe care o stârnise.îl iubea.. cel mai mare dintre Kerleani aruncă în celălant ca­ păt al camerei scaunul care se afla lângă el şi care se sfărâmă în bucăţi: — Ah! T u ? urlă el.. îl înebunea degeaba. vreau să ţi spun.. In acelaş timp se simţi cu­ prins de o slăbiciune ciudată. cu o lovitură de picior. se clătină.. Deodată. m'ai omorât! 90 . tu o să mă împiedeci să vorbesc. înfruntându-1 pe Pierre îl în­ furia. era sigur de asta. Vru sâ-1 calmeze: — Pierre!. Ah! Ah!. Simţi în coasta stângă o izbitură violentă şi îndată îl copleşi o senzaţie de frig. E r a prea târziu. Pierre. Duse maşinal mâna la locul lovit şi o retrase plină de sânge.. Orice rezistenţă era zadarnică... 0 să vedem noi asta. şi atunci ce avea să se mai teamă de fericirea lui viitoare? Dimpotrivă. înţelese. dar ori cât de repede făcu această mişcare de retragere..

îngrozit de fapta pe care o săvârşise. când îl auzi rostind grozavele cuvinte. Ajutorul acesta numai el singur şi-1 pu­ tea da. şi arma îi alunecă printre degete şi căzu pe duşumea. întins pe aşternut. — Alain! strigă el. D a r Alain. nu făcea nici o mişcare. îl luă în braţe. îl duse în pat. 91 . îl lăsă în jos. arun­ că în lături mobila care-1 despărţea de Alain. Dumnezeule! L-am ucis pe Alain! Sunt uu ticălos! Mi-am ucis fratele! Ajutor! Ajutor! Striga de par'c'ar fi sperat într'adevâr să-i vină de undeva un ajutor neaşteptat. cel mai mare dintre fraţii Kerlean îşi privi braţul ridicat pentru o nouă lovitură. se repezi lângă el. de­ odată însă. m ă c a r o clipă să deschidă ochii.13. apoi începu să-l cheme. să-l roage să-i răspundă. tăcu. Mânia i se dusese. O R E TRAGICE Când îl văzu pe Alain căzând.

. La urma urmelor. 92 . Pierre se cutremură la gândul că dac'ar fi nimerit cu două degete mai jos.Îşi dezbrăcă repede fratele. nu te doare aşa de tare? — Ai să vezi că nu-i nimic. In timp ce-i dădea aceste îngrijiri. Alain ar fi rămas mort pe loc. spuse el. redes­ chise ochii. — Cum s'a putut întâmpla una ca asta! bâigui el. să te lovesc eu! Eu care trebuia să te apăr! Să te ocrotesc Şi izbucni în hohote de plâns. Alain. te rog. nu mai plânge mi se face şi mai rău când te văd aşa. Fratele mai mic trebui să-l tragă la piep­ tul lui. nu-ţi port supărare. slab dar mai bătea.. In partea stângă. Pierre ridică capul: în ochii lui strălucea o rază de nădejde. Vocea îi era foarte slabă. puţin deasupra inimei care mai bătea încă. Cu apa găsită într'o oală pe noptieră. se vedea o mică gaură prin care curgea încet sângele. Pierre îi spălă rana şi-i puse comprese. Privirile li se întâlniră. — Adevărat. Pierre căzu în genunchi cu ochii scăldaţi în lacrimi. mâine n'o să se mai vadă nici urmă de rană. e vina mea. Din fericire. — O să-mi treacă. nici adâncă şi nu părea să fi ajuns la nici un organ vital. Te ştiam atât de violent şi în loc să te aţâţ ar fi trebuit să te potolesc. Covârşit de durere şi ruşine. O! Nu plânge. dar eram şi eu scos din minţi. să-l con­ soleze. să-l ţie aproape cu deasila. rana nu era nici largă.

clanţa funcţiona. spuse el. Porni repede. In zadar încercă el din nou să deschidă. aplecându-se să verifice broasca. — Ba dimpotrivă. spuse el. Pierre se uită. răspunse Alain. Poate că ai încuiat uşa fără să-ţi dai seama. — Ai încuiat? spuse el. se opri uimit. vezi pe jos. am să mă tot gândesc.Dar Pierre revenea iar şi iar la gândul care-1 obseda. şi din ce în ce mai mirat. n'am să uit niciodată. — Nu.. Deodată. — O fi căzut. De cealaltă parte a uşii se auzise desluşit un hohot de râs însoţit de nişte cuvinte ciudate: — H a ! H a ! h a ! Sunt închişi! Aşa le tre­ bue mutrelor galbene! câinilor! H a ! h a ! îi am la m â n ă ! 9:. Mă duc în odaia mea să iau farmacia.. . răspunse acesta. D a r când ajunse la intra­ rea camerei. Uşa re­ zistă. Pierre mai făcu o nouă încercare. întorcându-se că­ tre fratele lui. Dar cel dintâi tre­ bue să te salvez. Cheia însă nu era de găsit. — Ciudat. Unde e cheia? — Trebue să fie în broască. spuse : — Nu e. — Să ridic eu mâna asupra ta ca să te ucid ! — Nu te mai gândi la asta. dar greul canat rămase închis. tresări şi se simţi scăldat în sudori reci.

n'avea însă nimic. Faţa-i era broboane de sudoare. Gândeşte-te la asta. trebue! — Forţează uşa. — E l ! nu se poate! Nu era legat de pat? — S'o fi deslegat. încearcă mă­ car. Pierre. frăţioare! Trebue să pot eşi. II înebunea gândul că nu-1 putea ajuta pe M .. şi părul i se ridică măciucă în cap. dar farul. n'ai nicio grijă. strigă el. Opintindu-se din toate puterile. gândeşte-te la stâncile Triagozului. Gândul acesta îl scoase pe Pierre din sărite. cât mă priveşte ne mine. AP fi avut nevoe de o pârghie. Şi tu eşti rănit şi ai nevoe de ajutoare! — O! eu. că suntem răstigniţi de vii într'un mormânt şi numai Dumnezeu ştie cum vom eşi de aici. Fapt e că suntem pri­ zonieri. pot aştepta. pe care nimic nu le va mai semnala marinarilor. frăţioare. Urvoas! Alain făcu o sforţare şi se ridică într'un cot. uimire şi disperare. murmură Alain consternat. decât cuţitul cu care lovise pe fratele lui. dar fu osteneală zadar­ nică. în uşă. — Ai dreptate. pe vremea asta gro­ zavă.Recunoscu vocea şi se făcu alb ca varul. focurile azi noapte nu vor arde dacă tu nu vei putea eşi din camera asta ca să aprinzi lămpile. Alain. se aruncă de trei ori. Ah! dacă te-aş putea a j u t a ! Pierre îi urmă sfatul. spuse Alain. E r a acum pradă unui amestec de furie. de un topor ca să poată urni această uşă grea de fontă sau ca să spargă broasca. nimic. — Urvoas..

Căpătase o u ş o a r ă febră. Abia pronunţase aceste cuvinte că se oprii Se auzea vocea lui Alain : — De băut. febră care avea să devină peste puţină vre­ me mai puternică. Pierre. continua să-l ţină în braţe. Disperat. când ţinându-se din răsputeri să nu strige. când moţăind. îl strânse. ca să-i spele rana şi să-i pună lui Alain comprese. ca o mamă pe copilul ei şi fiindcă Pierre nu-i dădea nimic care să-i potolească setea. aşezat pe marginea patului lui Alain. De băut. Parcurse cu privirea odaia în care nu mai era o picătură de apă. urmare a rănii. murmură acesta. siguranţa că dacă nu va reuşi să deschidă uşa aceasta au să fie răpuşi de foame. Tăcu.fratele lui rănit şi că nimeni n'avea s'aprindă farul. — Cum să ies. Pierre alergă spre el şi-i luă mâinile* Ardeau. dacă nu era oprită din vreme. căci nu voia să agraveze prin vaetele lui groză­ via situaţiei lor. F e b r a îl mistuia tot mai rău. stătea nemişcat cu capul rezemat de umărul fratelui său. îl luă pe Alain în braţele lui vânjoase. Cu ochii ficşi. după cum vă amintiţi. de cumplită foame. logodnicul Yvonnei înţelese că apa lipsea. mi s'a aprins gâtlejul. îl legănă. Pierre. 95 . Pierre întrebuinţase puţina apă care mai fusese în cameră. Pierre chibzuia în timp ce ră­ nitul. cum să fac să es de aici» mormăia el învârtindu-se prin odaie. cu privirea aţintită la uşa blestemată. iar minutele se scurgeau înfiorător de mcet.

Ce făcea în timpul acesta J e a n Urvoas ? Deschisese oare uşa de fontă ce ducea spre stânca Triagozului, şi valurile furioase inva­ daseră încăperea î ecându-1, sau târându-1 cu ele? Ori, se urcase în cupolă, şi spărsese, în nebunia lui, toate lămpile? E r a ameţit de atâtea presupuneri, care-i treceau prin minte. Şi aceleaş cuvinte îi ve­ neau mereu pe buze şi-i chinuiau creerul : — Să eşim de aici, Dumnezeule, dar cum să eşim ? Pierre observă deodată că flacăra lămpii se făcea din ce în ce mai mică. Aveau să rămână oare, culmea nenorocirii, cufundaţi amândoi în întuneric? La capătul puterilor, ne mai putând re­ zista, Atain murmură încet : — De băut, Pierre, te conjur, dă-mi să beau. La auzul acestor scâncete, cel mai mare dintre Kerleani scoase un geamăt de furie, şi nemai ştiind ce spune, îl strânse pe Alain la pieptul lui bolborosind: — Mă duc să-ţi caut de băut, frăţioare, mă duc să-ţi caut, nu mai plânge. Şi culcând cu băgare de seamă pe rănit în patul lui se ridică. Instinctiv ca şi cum ar fi uitat că erau închişi, se îndreptă spre uşă, ridicând dea­ supra capului lui lampa, a cărei lumină slăbea din clipă în clipă. Când ajunse în dreptul uşii, încercă s'o deschidă. Zadarnic. începu să-şi plimbe mâna liberă pe uşă, bâjbâind căci lumina lămpii devenise foarte îndoelnică. Şi astfel studia toate detaliile de construcţie ale uşii. Deo­ dată scoase un strigăt.
96

Alain îl auzi. Printr'o sforţare reuşi să se ridice: — Pierre, gâfâi el. Ce s'a întâmplat, Pierre? Din doi paşi, Pierre fu lângă el. — Uşa, uşa, murmură el cu vocea tremurândă, pot deschide uşa! — Poţi ? — Da, da, pot! pot! In clipa aceasta, cu un sfârîit uşor, aproa­ pe neobservat, lampa pe care o ţinea în mână se stinse încetişor, lăsând odaia cu­ fundată într'un întuneric adânc. Ca să vadă, nu le mai rămânea acum decât lumina orbitoare a fulgerelor, care vărgau la intervale aproape regulate imensita­ tea întunecoasă.

7

97

14,
O MUL-TORŢĂ.
Lampa era stinsă, dar Pierre nu păru să bage de seamă. O puse jos, apoi pipăind pe întunerec luă mâinile arzătoare ale Ini Alain în mâinile sale şi şopti, cu vocea îne­ cată de emoţie: — Pot să deschid! Inţelege-mă bine, frate, nu te mint! P o t ! Ah! mai rezistă o oră, o oră numai şi vei fi salvat. — Dar cum vei face? îl întrebă Alain. — Ascultă: balamalele sunt fixate de uşă printr'o bară transversală ţinută de şuru­ buri cu piuliţe care se pot deşuruba de aici. Dacă le deşurubez, nu mai am decât să trag bara spre mine. După asta o izbi­ tură bună, am scos uşa din loc şi suntem liberi. — Adevărat! şopti Alain. — Suntem salvaţi, frăţioare! — Repede, repede, P i e r r e ! Nu sta! Numai să nu te împiedece întunerecul! 9^

Curaj. Un fior îl trecu la gândul că farul ar fi trebuit să fie aprins încă cu patru ore înain­ te. unde domnea întunericul cel mai complect. îşi făcu socoteala că-i vor trebui câteva minute ca s'o scoată la capăt. care-şi recăpătase tot curajul. — Da.— Aş. la lumina unui fulger putu să vadă că ceasul lui arăta opt. Dai". fără să se gândească măcar la nebunul pe care-1 putea întâlni la fiecare pas. de lucru. cu furie. c a r e tot timpul îşi muşcase buzele ca să nu ţipe. răspunse Pierre. răspunse Pierre. pu­ nând umărul. frate-meu. ajunsese totuşi 9<i . Suspină uşurat şi strigă bucuros: — E deschisă! Uşa e deschisă! — Apă! Dă-mi apă atunci. Două minute mai târziu. eşi pe scară. In sfârşit ultima piuliţă căzu şi cu o îmbrâncitură violentă făcu să cadă afară şi ultimul şurub. dacă simt piuliţele cu mâna mi-ajunge. c u r a j ! — Curaj. Pipăind cu degetele îşi dete seama că erau opt piuliţe de desfăcut. că ţi-aduc! Şi. grăbeşte-te! F ă r ă să piardă o clipă. Ii trebui o oră. patru pentru trans­ versala de sus. cunoscând farul. şi se apucă iar. Oprindu-se o clipă ca să mai răsufle se apropie de ferestruică şi. cel mai mare din­ tre fraţi işi scoase haina şi se puse pe lucru. curaj am. Pierre. răspunse Alain care abia mai putea mişca buzele arse de febră. da. frate. pentru Dumnezeu. aşteaptă. striga Alain. patru pentru cea de jos. nici nu-i nevoe de lumină. reuşi să dea uşa la o parte.

şi puse cu băgare de seamă uşa de fontă la loc ca şi cum ar fi fost încă în­ cuiată. Ţinu întâi să se încredinţeze că J e a n Ur­ voas nu se afla la etajele de jos. Înviorat puţin de răcoreala lichidului. Urvoas nu putea fi decât în ca­ mera de gardă sau în cupolă. Trebuia să fie gata de orice. sco­ toci prin toate ungherele fără să-l descopere. cu băgare de seamă. Pierre socoti că Urvoas tre­ buia să fie în cupolă. apoi eşi din odaie. murmură el. gândindu-se la pe­ riculosul lui tovarăş. — Las'că-ţi arăt eu ţie îndată. zâmbi fericit. răspunse^Pierre. Prezenţa nebunu­ lui i-ar fi întârziat întoarcerea la Alain. D a r înainte de a se depărta. Şi fără să ia în seamă protestările lui. Pierre sc bucură. 100 .curând în camera lui. — întâi tu. Pierre. îşi luă revolverul din sertarul mesei şi şi-1 puse în brâu. Pierre urcă treptele încet. Deoarece nu-1 găsise în sala rezervată pro­ viziilor de apă. care îl privia. Luă o cană şi farmacia portativă. După o jumătate de oră. canalie. Aşa dar. Urvoas nu era acolo. Cu lampa într'o mână şi cu revolverul în cealaltă. Aprinzând lampa o cercetă din ochi. acesta aminti atunci fratelui său că farul e r a tot stins. Alain adormi. hotărît nu să-l ucidă ci să-l imobilizeze. E r a goală. îi dădu toate îngrijirile necesare. Şi urcă iar la Alain.

mormăi Pierre. Aşa dar Urvoas nu eşise din far. Numai să nu.. Dar când ajunse acolo nu mai ştiu ce să creadă. fără însă •să se stingă. băgând-o apoi în buzunar. căci nebunul era acolo. Se întoarse mirat şi proectă încet lumina lămpii pe care o ţinea în mână spre colţu­ rile camerei de quart. — Aha! Nict vorbă. când ajunse acolo se gândi să-i taie orice posibi­ litate de retragere şi răsuci de două ori cheia în uşa scării.Ajunse astfel la camera de gardă. Numai să nu fi fost luat de un val. Apoi urcă voiniceşte scara de fontă şi sări în cupolă. Spre norocul lui. In această rapidă mişcare de retragere. tăbărî înainte cu arma ridicată... Unde se ascunsese oare nebunul? — La ctaclc de j o s nu poate fi. sunt sigur. Piere. Zadarnic scotoci prin toate colţurile. Apoi. Nu poate ii deci decât aici şi trebuie să-l găsesc. Sigur că J e a n Urvoas nu era în urma lui. Se opri. Dar acolo constată că uşiţa ce dădea spre balcon era închisă cu zăvorul pe dinăuntru. cu un râs furios.. m'am uitat peste tot. Dar atunci. Urvoas se ridică. Ingrijat. Din fericire. Pierre se aştepta la aşa ceva şi sări în lături. Nebunul nu era acolo. numai lampa îi scăpă din mână şi se rostogoli pc duşumea. îi fu cu neputinţă să găsească pe Urvoas. 101 . Ii venise o ideie neaşteptată. trebuie că e pe bal­ con. îşi dădu drumul pe rampă în ca­ m e r a de gardă. Aci se termina scara de piatră.

F ă r ă să stea la îndoială întinse înainte mâna înarmată cu revolverul. Capul i se izbi cu putere de treptele ce duceau spre cupolă. când Pierre văzu deodată primejdia şi se repezi să-l scape. farul stins tot timpul. nebu­ nul se nărui pe duşumea cu un urlet înfio­ rător. lui J e a n Urvoas îi scăpase arma. îşi adună toate puterile ce-i mai rămăseseră şi. îl văzu pe Alain lipsit de puteri şi de apă­ rare. E r a generos. se târî spre victimă şi când fu îndeajuns de aproa 102 .In clipa aceasta Pierre văzu într'o stră­ fulgerare toate grozăviile care aveau să se întâmple în „Izolat" dacă Urvoas reuşea să-l rănească. dar prea îndrăzneţ! In cădere. Tunica lui începuse deja să ardă. şi se rostogoli până la lampa care mai ardea şi a cărei flacără îi atinse hainele fără ca el să bage de seamă. pradă furiei acestui smintit. şi când Ur­ voas ajunse la un pas de el. Atunci acesta. simţi sângele nâvălindu-i în cap. dar profitând de clipa când Pierre se apropie de el să-i dea ajutor. izbucni într'un hohot de râs feroce. Pierre nu se aşteptase câtuşi de puţin la o asemenea tactică. trase. cu bra­ ţul lui sănătos. Cu umărul stâng sdrobit de glonte. Văzu farul. Îşi pierdu echilibrul şi căzu pe spate. Se ridică. îi înşfacă picioarele şi-1 răs­ turnă. scoase un geamăt înăbuşit. i se păru că prin faţa ochilor îi trece un văl gros roşu şi rămase întins inert la câţiva paşi de nebun. cu toată durerea grozavă pe care i-o pricinuia umărul sdrobit.

Ardea. cuprins din nou de nebunie. apoi. apoi deschise brusc uşa care dă­ dea pe platforma de sus. Cauza era arsura flăcărilor care-1 cuprinseseră. arzând înfiorător în noapte. om torţă. şi. degetele lui osoase se întinseră spre beregata lui Pierre. când deodată nebunul sări în sus cu un urlet înfiorător. 103 . Şi se repezi pe scară cu gândul să se ducă în camera rezervorului cu apă şi să se cu­ funde în acesta. începu să alerge de j u r îm­ prejurul încăperii chemând cu desnădejde în ajutor. Atunci sări pe parapet. — S ă r i ţ i ! S ă r i ţ i ! Ajutor! Ard! Strigă el. cu un urlet de fiară rănită. Rămăsese o clipă în picioare. Dar. nefericitul îşi recapătă par'că raţiunea. se aruncă în gol. G şi atinseseră. Fratele lui Alain era deja condamnat. Din gâtlejul lui eşi un răcnet desnădăjduit. Ardea şi nici o putere din lume nu-1 putea salva. se năpusti afară. Vântul aţâţă şi mai mult flăcările. precum se ştie. Urlând de durere urcă dintr'o săritură treptele de fontă şi fără să-l vadă pe Pierre întins în prag. Pierre incuiase uşa. desemnă în spaţiu o curbă de foc şi se înecă în valuri cu un sfârâit sinistru.pe. Sub durerea îngrozitoare.

Chiar în dimineaţa aceea. dar îh rândul întâi al mulţimii era Yvonne. După opt zile. Ei erau cei aşteptaţi.ÎNTOARCEREA. La intrarea trenului în gară. Furtuna se mai potolise puţin. Se mai ştia că unul din gardieni murise. Cum? Nu se aflase încă. înca­ drată de bunul doctor şi de bătrânul preot din Croaz-Batz. si anunţase sosirea lor în Roscoff cu trenul de zece. şi încă din ajun se aflase cu un suspin de uşurare că va­ poraşul podurilor şi şoselelor răuşise să abor­ deze la farul Triagoz. O mulţime curioasă se îngrămădea în apropierea gării. dar lucrul era sigur. Le Bloas tele­ grafiase doctorului Bourvellec numele celor doi supravieţuitori: Pierre şi Alain Kerlean. primarul Le Goel nu putuse veni. din cauza piciorului rupt. Ţintuit la pat. micul orăşel Roscoff era deosebit de animat. se produsese 104 .

fără să se uite la nimic. ochii le scânteiau de febră. în chipa când cei doi fraţi apărură. mulţimea amuţi. Dar. cu ochii pier­ duţi. îmbătrânit cu douzeci de ani. cu fruntea'n pă­ mânt. covârşită de uimire şi de milă. Un zâmbet trist rătăcea pe buzele lui. Toţi voiau care mai de care să fie primii care să-i vadă pe „schimnici". se auziră câ­ teva urale. Umerii obrajilor le erau eşiţi în afară. c e i doi fraţi erau de nerecunoscut. care apoi fură luaţi pe sus şi duşi până la casa primarului. tot oraşul cunoştea trage­ d i a de pe Triagoz. să le strângă mâinile.o învălmăşeală. încovoiat. într'o clipită fură aduse fotolii mari de piele. în care fură aşezaţi „schimnicii". se produse o mare rumoare înăbuşită şi se auzi un a h ! general de groază. să-i aclame. abia ţinându-se pe picioare. La vederea lui. Peste două ore. 105 . Slabi. Pierre Kerlean avea părul alb. Alai i îşi făcuse cel dintâi apariţia în piaţă. La vederea lui. Dar când apăru şi Pierre sprijinit de bra­ ţul lui Bloas şi al doctorului Bourvellec. barba le cres­ cuse sburlit. emoţia ajunse la culme. Când se deschise uşa gării. capetele se descoperiră respectuos. •el înainta cu paşi înceţi. palizi. spriinit de Yvonne şi de abatele Touilhou.

De altfel şi sgomotul furtunii l-ar fi împie­ dicat să audă ceva. nu auzise nimic. nu mai mân­ case nimic de peste cinci zile. pe înoptate. Se ridică în picioare. care erau complect goale. şi deşi capul îi era încă greu şi se simţea foarte rău. încă douăsprezece ore. nici Alain n'ar fi avut puterea să facă lămpile şi să le umple rezervoarele de ulei. şi reconstituise fără greutate sfâr­ şitul nebunului. ceasurile fură lungi şi pline de nelinişte. coborî la Alain. Alain nu mai mâncase nimic de şapte zeci şi două de ore. se căţărase în grabă în cupolă şi aprinsese focurile farului. Când vaporaşul abordase farul. căruia se grăbi să-i povestească tot ce se întâmplase. datorită îngrijirilor cu care 106 . fără să uite povestea carnetului găsit de el şi des­ pre care nu-i vorbise în ajun. lipsindu-se pe ascuns. Tot Pierre fusese acela care la auzul ex­ ploziei bombei aruncate în ziua de 15. Din ziua aceea. nici Pierre. Abia spre ziuă îşi recăpătase Pierre cu­ noştinţa. In puţine zile. cufundat într'un somn greu ca plumbul. pentruca fratele lui să nu ştie. destinat să anunţe moartea unuia dintre „schimnici". Cât despre Pierre. şi Triagozul pentru a doua oară nu şi-ar mai fi aprins luminile. verifică apoi lămpile şi după ce fu sigur că Urvoas nu se atinsese de ele. Alain.Ce se întâmplase după moartea lui J e a n i Urvoas era simplu. Pierre se grăbi să înalţe în vârful farului pavilionul de doliu.

Alain cu ochi plini de lacrimi. Nu putea şi nici nu vroia să uite asta.. Numai întâmplarea voise să fie aşa. Alain şi cu el primiseră între timp numirea pe care o doreau atât de mult înainte de plecarea lor pe Triagoz. şi buzele lui palide refuzau să zâmbească. Alain îşi recapătă destul de repede şi voioşia. care devenise în câteva zile un bătrân. cu toate rugăminţile Yvonnei şi ale lui Le Goel. Fii fericit Alain şi nu mă uitaţi de tot.. Dar Pierre lovi­ se cu gândul să omoare.. rămăsese îngâdurat. Numai fratele lui. care am să mă 10? . cu toate implorările lui Alain. In inima lui rămăsese ceva care-1 tortura mai mult decât visele lui sdrobite. lasă frăţioare. aş fi poate gelos de fericirea ta — şi sunt atât de violent.. Pierre. Şi în tovărăşia Yvonnei. Pierre făcuse schimb cu gar­ dianul depe .. Cincisprezece zile după întoarcerea Iui de la Triagoz. ale doctorului Bourvellec şi ale aba­ telui Touilhou. Alain scăpase. gândiţi-vă câte puţin Ia mine. De altfel. şi despre care ceilalţi nu ştiau n i m i c : remuşcârile pentru fapta săvârşită de el într'o clipă de mânie. răspunse el cu gravitate: Dar eu nu mi-o iert. cei doi fraţi îşi recupăta­ ră puterile. dac'aş ră­ mâne.fură înconjuraţi. Nu. Nimic nu-1 putea abate de la hotărîrea lui. Şi când în ziua plecării lui.izolatul" La Croix. căruia îi cedă locul lui în farul de coasta de pe in­ sula Batz. îl strânse în braţe şi-1 asigură că totul fusese uitat: — Tu mă ierţi. E mai bine să plec. Ce-i drept.

Nu-i minciună dacă vă spun. şi veghea pe mare undeva la mai multe leghe depărtare. nu mai voise niciodată să se întoarcă pe uscat. Şi când la venirea nopţii cei doi tineri sprijiniţi unul de braţul celuilalt. şi multă vreme locuitorii din ţinut îşi amintiră de această zi frumoa­ să zi. ei nu-şi putură stăpâni o vagă tristeţe gândindu-se la acela care. se dansa pe străzi în sunetul vio­ rilor şi a banjoului... — SFÂRŞI I — Î08 . Căsătoria Yvonnei cu Alain avu loc câteva luni mai târziu. Asta e tot ce vă cer Şi se duse. se sacrificase pentru ei. nici chiar să asiste la căsătoria fra­ telui său. priviră aprinzându-se în larg farurile de coastă şi „izolatele". că în ziua aceea tot Roscofful fu în sărbătoare. Pierre care dela plecarea lui spre La Croix. acolo de­ parte. căci ceva lipsea fericirii lor în această clipă atât de dulce: Pierre. Se cânta. după restabilirea complectă a primarului Le Goel.gândesc mult la voi. Singuri poate Alain şi Yvonne nu fură complect fericiţi.

In cele din urmă ajunse la ţintă. — B u n ! îşi spuse el.Reproducem din puternicul roman.. Şi mergând cât de repede putea. Victor-Julien de Locrean atinse cu mâna zi­ durile crăpate ale vechiului turn. pe întuneric. Tur­ nul Ducelui J e a n este în faţa mea. am trecut de şanţuri. ori de stâncile căzute. îşi scutură mantaua şi spuse tare. D a r manifestarea aceluia pe care trebuia să-l întâlnească era aşa de neaşteptată. îşi scoase sabia şi se servi de ea ca de un baston pentru a pipăi terenul. alergând aproape. cu vocea-i limpede: — Insfârşit sunt aici. Lunecă de câteva ori şi îşi zgârie mâinile de mă­ răcini. Lumina unui fulger îi îngădui să se orienteze. E r a cât p'aci să rămână fără pălărie. o găsi şi pătrunse în turn. tot înainte. — Sunt salvat! exclamă el cu veselie. Acolo. cu toate piedicile ce i se iveau în cale. — Sunt a i c i ! răspunse ca un ecou. Victor-Lucien era viteaz. In faţa lui zări î n ă l ţ â n d u s e o clădire mai întunecoasă. ridică ca­ pul. Căută b â j ­ bâind deschizătura care fusese cândva uşă. dar să mă ia dracu dacă ştiu unde mă aflu. RĂZBUNAREA CORSARULUI care apare la 15 Ianuarie 1 9 3 8 : Merse înainte. o dovedise. o voce gravă care părea că vine din adâncuri. care i se agăţase de o creangă ce spânzura în jos.. încât pă10& . fără să-i pese de iederă şi de cele­ lalte plante parazite.

— Veţi afla aşadar imediat. înfăşurat din cap până în pi­ cioare într'o manta largă. îşi reveni aproape imediat. ascunsă de o pălărie cu bordurile mari trasă peste ochi. — Cine sunteţi? întrebă el. domnule conte. ce aveţi de făcut pentru a spăla onoarea familiei şi a-1 răzbuna pe tatăl dv. In urma lui auzi paşii necunoscutului pe pietre. La lumina lunci. — Sunt cel care v'a fixat întâlnirea. x Victor-Lucien ieşi din turn. ieşind o clipă dintre nourii. — Cine îţi spune că sunt un duşman? D a r asta n'are importanţă. Nu v'aţi temut. E r a imposibil să distingi vreo trăsătură a feţei lui.. răspunse necunoscutul. Din această cauză tânărul nu se putu stăpâni şi tresări. făcându-le să pară fan­ tastice. conte • d e Locrcan. Lucien văzu în faţa lui un om înalt. să ieşim de-aici dacă ţii numai decât. Emoţia fu însă scurtă. — Să mă tem? Dece? întrebă cu dispreţ tânărul. m ă t o r : RĂZBUNAREA CORSARULUI. Luna. cari o acoperiseră până atunci. — Ştiu. — Om sau diavol. Bine aţi făcut că aţi venit. — Tatăl meu e mort? — Nu 1 veţi mai vedea. şi vă rog să mă iertaţi.. îmi place să-mi văd duşmanii în faţă. — Aştept! spuse liniştit Ludovic-Allan. 110 Citiţi urmarea în numărul nostru ur­ .rea că vine de dincolo dc mormânt. scaldă uşor în lumina-i albă vechile mini. răspunse vocea.

creatorul capo d'oper e i cinematografice cu acelaş nume. rază călău­ zitoare înainte. tot înainte. de ideal.Citiţi la 20 Decembrie numă­ rul special de Crăciun al „RO­ MANELOR C A P T I V A N T E " : FEMEIA IN LUNA de T h e a von Harbou. Un voiam de 240 15 lei — la toţi chioşcarti şi librarii. de energie. A~ c e a s t ă epopee vizionară a intrepidit ă ţ i i omeneşti şi a triumfurilor tehnicei moderne. soţia celebrului reg isor F r i t z L a a g . Şi sub pana ilustrei scriitoare. In spa­ ţiile i n t e r a s t r a l e dragostea prinde în mrejele ei pe doi din pionierii noului univers. nu r ă m â n e însă pe terenul arid al ştiinţei. această dragoste gingaşă devine o nouă forţă cosmică de progres — izvor de voinţă. care a m i n t e ş t e romanele lui J u l e s Verne şi H. prin bezna şi deserturile unor lumi necunoscute. Wells. de pagini ni . G.

26. INSULA FERICIRII de Laurids Bruun (cv romanul supliment: FRUCTUL OPRIT). librari şi în gări. OMUL CU ARCANUL de Arno Alexander. 35. — PIRAŢII de A T'Serstevens. FIARA CU ŞAPTE PIEI de P. de Huli. de Dartois. 30. MORTELLI. MIREASA FLĂCĂRILOR. Roder Haggard. Level. >< O 9 UJ •M am M u> UJ z + < E tmm w < —1 UI *• 10 (0 Im E CC fia < a < 14. Christie. A. de H. 32. Elsa Bud. 38. 48. 39. ZIDUL SOCOTELILOR de C. NOUL ADAM de Noelle Roger. Fernic. FEMEI REGI. Romazieres 24. Editura „Adevlrul" S. MAREA TAINĂ de J. 33. PRĂPASTIA de Max Brand. 36. O DRAMĂ SUB NAPOLEON de Conan Doyle 45. D'Agraives. AURUL ULTIMULUI STUART. COPILUL CU 2 MAME de M. mJ IM O z Z * V * «I — c 3 z O «• -) _J U IU a ra • r. CAPTIVA de Raymond de RienzL 28. 31. 27. de A. 16. 43. 40. CONTESA DE CAGLIOSTRO de M. ÎNGERUL ALBASTRU de Heinrich Mann. PĂIANJENUL ALB de W. SPIOANĂ IN SPANIA de Marthe Richer. LUPUL SINGURATIC de L.2 CATALOGUL CATALOGUL COLECŢIEI => „ROMANELE E« „ROMANELECAPTIVANT CAPTIVANTE* o O e 7. FECIOR DE BANI GATA de Felix Salten. SUB TEROAREA SCANDALULUI Richter. TRANSALTANTICUL TRAGIC de Shaw. Leblanc. 44. Wilton 46. 15. Leblanc. . 42. SÂNGELE CARE STRIGĂ de Ed. 20. DUBLA CRIMĂ DIN FORTIFICAŢIILE' FRANŢEI de Pierre Nord. JUR S'O UCID! de Frank R. CAZUL D-RULUI DERUGA de R. A. 34. 22. IN SERVICIUL REGINEI. > 3 11. Rîule|. 37. RĂZBUNĂTORUL de Concordia Merrel. ALARMĂ PESTE OCEAN de M. 21. ÎNFIERAT! de Ludwig Kapeller. Vance. 17. Adams. 25. IMAGINEA FEMEII GOALE de M. O FEMEIE INFERNALĂ de Ag. TRĂSNET INTRE 2 INIMI. 29. romanul unui clovn. 23. Huch. 47. INVITAŢII MORTULUI de Alexandre Colter. CĂLĂI de John Retcliiie. La chioşcari. Hope. 18. BontempeUi. AVENTURIERA de Jack London. 41.

k mm m- h .