You are on page 1of 13

CURSUL NR 7

Cap. 5. REPREZENTAREA GRAFICĂ A LITOLOGIEI ŞI STRUCTURILOR GEOLOGICE 5.1. Hărţi geologice. Aspecte generale Harta geologică a unei regiuni redă pe o bază topografică, cu ajutorul semnelor şi culorilor convenţionale, răspândirea la suprafaţa pământului a rocilor care alcătuiesc subsolul acestei regiuni, precum şi vârsta şi raporturile lor spaţiale. Harta geologică reprezintă, deci, o sinteză a ansamblului de date privind componenţa petrografică, succesiunea stratigrafică şi caracteristicile structurale ale formaţiunilor geologice. Cu ajutorul hărţilor geologice, cercetătorul are posibilitatea să-şi formeze o imagine în trei dimensiuni asupra structurii scoarţei terestre pe teritoriul analizat. O hartă geologică permite stabilirea corectă a tipurilor de roci ce pot fi întâlnite, la orice adâncime, de un foraj sau puţ minier. Întrucât harta geologică propriu-zisă a unei regiuni nu poate cuprinde totalitatea datelor obţinute în diferite domenii de cercetare, a apărut necesitatea ca pentru regiunile care interesează anumite domenii de activitate să se întocmească hărţi geologice speciale. În funcţie de conţinutul şi scopul pentru care sunt întocmite, se disting următoarele tipuri principale de hărţi geologice speciale: structurale, litologice, paleogeografice, geomorfologice, ale depozitelor cuaternare, tectonice, geochimice, ale substanţelor minerale utile etc. În silvicultură, ca ramură de cultură a pământului şi de gospodărire a pădurilor, sunt utilizate în special: - hărţile litologice - care redau tipurile de roci de suprafaţă; - hărţile geomorfologice - care redau caracteristicile reliefului în corelare cu natura rocilor din subsol şi cu elementele structurale ale regiunii respective, servind la proiectarea drumurilor forestiere, barajelor de corectare a torenţilor, lucrările de combatere a degradării terenurilor; - hărţile depozitelor cuaternare - care redau caracteristicile litologice, tipurile genetice şi vârsta depozitelor cuaternare, pe baza cărora se formează solurile actuale sau în care se găsesc anumite substanţe utile ce interesează geologia inginerească. În funcţie de scara la care sunt întocmite, hărţile geologice pot fi grupate în trei categorii: hărţi la scară mică (1:1.000.000; 1:1.500.000), la scară mijlocie (1:750.000; 1:200.000) şi la scară mare (1:100.000; 1:25.000; 1: 10.000; 1:5.000 sau chiar 1:1.000). Hărţile la scară mare stau la baza proiectării forajelor, puţurilor şi

care se notează cu cifre sau cu litere pentru a fi uşor de identificat. localităţilor) traversate de profil. El a fost respectat nu numai pentru formaţiile sedimentare ci şi pentru cele metamorfice şi magmatice. În cazul regiunilor de câmpie. Relaţiile de poziţie actuală apar în coloanele . cutelor. Construcţia unei secţiuni geologice se începe prin trasarea profilului morfologic deasupra căruia se notează principalele repere topografice (numele văilor. al lucrărilor miniere şi al prospecţiunilor geofizice. limitele geologice. la o anumită scară. hărţile geologice conţin şi alte două anexe şi anume – secţiuni geologice şi coloane stratigrafice. faliile şi liniile de şariaj traversate de traseul secţiunii.galeriilor de exploatare. a structurii geologice a unei regiuni. culmilor. la aceeaşi scară cu scara hărţii geologice pe care o însoţesc. redate pe o hartă geologică. a evaluării rezervelor de substanţe . Alegerea direcţiei secţiunii se face în funcţie de direcţia dominantă a stratelor. cât şi ansamblul de informaţii geologice obţinute cu ajutorul forajelor. Ele cuprind şi formaţiuni care nu apar la zi. Secţiunile geologice se întocmesc. faliilor şi de prezenţa unor foraje şi lucrări miniere ale căror date urmează a fi incluse în secţiune.minerale.3. Principiul de bază al alcătuirii coloanelor este acela al figurării relaţiilor stratigrafice. Coloane stratigrafice Coloanele stratigrafice sunt reprezentări grafice care redau ansamblul formaţiunilor existente în teritoriul figurat pe hartă. se admite o exagerare a scării înălţimilor în raport cu cea a lungimilor. 5. La extremitatea profilului se notează punctele cardinale care indică orientarea acestuia. unde se urmăreşte o reprezentare mai detaliată a succesiunii depozitelor dispuse orizontal sau cu o înclinare foarte mică. 5. Pentru a surprinde cât mai multe aspecte ale structurii de adâncime a teritoriului. de obicei. secţiunea se poate construi în lungul unei linii frânte alcătuită din mai multe segmente. În construirea unei secţiuni se utilizează atât datele de observaţie directă. aşa cum rezultă ea din intersecţia cu un plan vertical. Pe acest profil morfologic se transpun: poziţiile stratelor. În afara hărţilor litologice de suprafaţă. a proiectării unor construcţii etc. dar a căror prezenţă a fost detectată prin foraje sau este probabilă pe baza datelor din sectoare imediat învecinate. Traseul secţiunii se indică pe hartă printr-o linie subţire continuă. vârsta formaţiunilor. Secţiuni geologice O secţiune geologică este o reprezentare grafică.2. axele cutelor.

4. o atenţie deosebită acordându-se reperelor litologice sau paleontologice care prezintă importanţă pentru corelarea regională a depozitelor şi la stabilirea sincronismului stratelor. 15. secţiuni şi coloane stratigrafice au fost numerotate de la 1 la 24. 21 – cafeniu (brun) roşcat.stratigrafice doar în caz accidental (în situaţiile în care ele coincid cu succesiunea stratigrafică normală). 23 – cenuşiu. 9 – violet albăstrui. Culorile utilizate pe hărţi. Pe coloana stratigrafică propriu-zisă se reprezintă. 24 – negru. Pentru separarea de detaliu a subtipurilor petrografice s-au utilizat haşuri din culoarea de bază a grupei respective. corespunzând celor patru cicluri tectono-magmatice (tab. Pentru rocile magmatice au fost utilizate patru grupe de culori. 15). 14 – verde albăstrui. dată fiind atât varianta de grosime a formaţiunilor. 5 – roşu gălbui. Tab. Pentru formaţiunile vulcano-sedimentare au fost utilizate benzi alternante din culoarea rocii magmatice predominante şi din acea a vârstei . 17 – verde cenuşiu. prin semne convenţionale. 7 – carmin. pentru fiecare subdiviziune. Culorile se folosesc pentru indicarea vârstei formaţiunilor sedimentare şi magmatice. 2 – galben de lămâie. 4 – portocaliu. 6 – roşu. intensitatea culorii descreşte de la termenii bazici la cei acizi. Legenda hărţilor geologice Pentru reprezentarea grafică a datelor geologice cunoscute dintr-o regiune se utilizează o serie de culori. 20 – roşu indian. după cum urmează: 1 – alb. 13 – albastru indigo. simboluri şi semne convenţionale. 15 – verde gălbui. a căror semnificaţie este dată sub forma unei legende. Figurarea formaţiunilor în coloane nu respectă o scară riguroasă. 8 – violet roşcat. se indică limitele de variaţie a grosimilor. 18 – ocru. cât şi necesitatea de a prezenta în spaţii reduse elemente foarte numeroase. 16 – verde. 22 – cafeniu (brun) gălbui. caracteristicile litologice şi principalele fosile caracteristice. În dreapta coloanei.mediu 7 mediu Acide 4 5 slab 9 slab 7 slab În cadrul unui ciclu. 12 – albastru de Prusia. La stânga coloanei stratigrafice se indică subdiviziunile stratigrafice şi simbolurile adoptate pentru ele. 11 – albastru marin. Culori folosite pentru indicarea vârstei rocilor magmatice Vârsta magmatitelor Q şi N K2 şi Pg Pz sup şi Mz Pc şi Pz Ultrabazice 9 intens 8 intens Bazice Intermediare Indexurile culorilor 21 4 şi 5 5 intens 5 mediu 9 mediu 9 mediu 8 intens . variaţiile laterale de facies. 10 – albastru deschis. 5. constituţia litologică. Legenda culorilor de pe coloană este identică cu cea a hărţilor. 3 – galben de crom. raporturile de concordanţă sau discordanţă. 19 – siena.

culoarea a fost utilizată şi pentru reprezentarea unora dintre tipurile petrografice care sunt separate prin semne colorate aplicate peste fondul faciesului metamorfic. în evidenţă asociaţia de fenomene care au generat formaţiunea. Subdiviziunile perioadelor se diferenţiază prin nuanţe mai închise pentru formaţiunile mai vechi şi din ce în ce mai deschise pentru formaţiunile mai noi. În cazul rocilor metamorfice. Culori convenţionale utilizate pentru indicarea vârstei formaţiunilor sedimentare Grupă. Tab. Principiul de bază pentru abordarea culorii a fost cel al faciesului metamorfic. La formaţiunile metamorfice. Tab. Mezozoică şi Neozoică. Pentru subfaciesuri au fost folosite haşuri din culoarea faciesului respectiv. 12. 15. 17. 9 21 23 22 17 cu 3 17 cu 4 7 5 6 În cadrul formaţiunilor sedimentare se foloseşte câte o culoare distinctă pentru fiecare perioadă a erelor Paleozoică. 16. 16. 16). astfel.depozitului sedimentar. separându-se două faciesuri – faciesul şisturilor verzi şi faciesul amfibolitelor. punându-se. sistem Cuaternar Neogen Paleogen Cretacic Jurasic Triasic Permian Carbonifer Devonian Silurian Ordovician Cambrian Proterozoic Arhaic Culori gri galben protocaliu verde alastru violet cafeniu roşcat cenuşiu cafeniu gălbui verde verde carmin roz roşu Indicii culorilor 23 slab 2 şi 3 4 14. date fiind incertitudinile asupra vârstei depozitului premetamorfic. Când numărul nuanţelor este insuficient pentru indicarea tuturor etajelor şi subetajelor se folosesc haşuri colorate (tab. nu s-a putut aplica principiul acordării culorii pe criterii stratigrafice. Legenda folosită pentru reprezentarea rocilor magmatice Tipul de rocă Roci extruzive vulcanice Roci Denumirea rocii Riolit Dacit Trahit Andezit Bazalt-Dolerit Porfir Culoarea convenţională ocru deschis vermillion ocru închis cu haşuri verticale cinabru cafeniu închis portocaliu Simbol ρ ν τ α β π . 17 10. 13 8. 11.

cu linii orizontale întrerupte. brun închis Roz. cu linii orizontale întrerupte. 18. portocalii Roz. Pentru rocile metamorfice. cu linii orizontale întrerupte. cretacic (K). verde deschis Roz deschis Roz deschis Roz închis Roz închis Roz. legate prin „+” când sunt vecine sau cu „-” când intervalul este mai mare (vr+cm. verde închis Roz. şisturi amfibolice Metaserpentinite Culoarea Roz. Tab. cenomanian (cm). cu linii orizontale întrerupte. cm+ap). neogen (N). cu linii orizontale întrerupte. cu cerculeţe brun închis Roz. roci verzi tufogene Şisturi sericitocloritoase Şisturi cuarţitice Micaşisturi Gnaise Calcar cristalin Dolomite cristaline Cuarţite Şisturi grafitoase Metaconglomerate Porfiroide Amfibolite. ca de exemplu cuaternar (Q). tipurile petrografice se reprezintă prin simboluri abrevieri în alfabetul latin ale denumirii rocilor (tab. iar subtipurile au fost distinse prin litere care indică componenta mineralogică. mov Simbol ft s cl sq m g c d q gf mc m a ms .extruzive paleovulcanice Roci filoniene Roci Intruzive Porfirit Melafir-Diabaz Apatit Pegmatit Lamprofir Granit Granodiorit Sienit Diorit Gabrou Peridotit verde închis verde închis cu haşuri roşu punctat roşu punctat brun punctat roşu carmin închis violet roşcat roşu albăstrui violet albăstrui violet albăstrui cu haşuri violet albăstrui cu haşuri π μ A P λ γ γδ τ δ ω π Simbolurile sunt folosite pentru notarea vârstelor la toate rocile şi pentru notarea tipurilor petrografice la rocile metamorfice şi magmatice. Tipurile principale de roci magmatice se reprezintă prin simboluri -abrevieri în alfabetul grecesc ale denumirii rocilor respective (tab. cu linii orizontale întrerupte. şi cu litere mici pentru etaje: turonian (tu). albastre Roz. jurasic mediu (J2). 18). Legenda folosită pentru reprezentarea rocilor metamorfice Roca Filite. cu haşuri orizontale întrerupte. cu linii orizontale întrerupte. Pentru vârstele comprehensive au fost combinaţi indicii vârstelor extreme pe care le cuprinde formaţia. albastre Roz. Vârsta este notată cu litere mari pentru sisteme şi serii. apţian (ap). brun deschis Roz. 17).

şariaj etc. 42. Hărţile sunt însoţite de texte explicative în care. pe lângă descrierile referitoare la conţinutul litologic şi paleontologic al formaţiunilor. se fac referiri şi la trăsăturile fundamentale de ordin general ale structurii regiunii şi ale evoluţiei geologice a teritoriului. brun deschis Roz. . roşu Roz. cataclazite. Institutul Geologic a întocmit Harta geologică a României la scara 1:200. cu puncte albastre Roz. 42).) şi punctele fosilifere din diferite formaţiuni sedimentare (fig. În ultimul timp au fost publicate şi foi la scara 1:50.000 în 50 foi care acoperă întreaga suprafaţă a ţării. Cap. Semnele convenţionale se suprapun peste culoarea care indică vârsta depozitului respectiv. cu linii roşii e mt df Semnele convenţionale se folosesc pe scară restrânsă pentru a nu încărca prea mult harta. 6. Fig. Prin semne convenţionale se notează elementele tectonice (axa de sinclinal. axa de anticlinal. brecii Roz.Eclogite Migmatite Roci diaftorizate Milonite. cu linii orizontale întrerupte. cu haşuri orizontale întrerupte.  limite de extensiune a diferitelor formaţiuni pe sub depozitele ulterioare. falie.000. Prin semne convenţionale sunt reprezentate diversele tipuri genetice din cadrul depozitelor cuaternare care ocupă suprafeţe întinse. Semne convenţionale pentru reprezentarea principalelor elemente structurale Pe hărţi apar figurate:  izobate marcând începutul unui nou ciclu sedimentar tectonic sau suprafaţa de eroziune care marchează sfârşitul unui astfel de ciclu.

se află periferia Platformei Est europene iar Carpaţii Meridionali se racordează cu aripa nordică a platformei încadrată de Carpaţi şi Balcani. unităţile de orogen reprezentate prin munţi.UNITĂŢILE MORFOSTRUCTURALE DIN ROMÂNIA În raport cu originea şi evoluţia lor. sunt mascate de depozite mai noi şi nu se pot observa extinderea şi diferenţierea lor. limitele dintre unităţile şi subunităţile morfostructurale de orogen şi respectiv de platformă nu sunt materializate în relief. Delimitarea la suprafaţă între aria de orogen şi cea de vorland se face prin linia tectonică pericarpatică evidentă în relief de la marginea de nord a ţării până în Valea Trotuşului. Ionesi. unităţile structurale se diferenţiază în două mari categorii. În prima categorie intră. Convenţional. la nord de Găieşti. depresiuni inter şi intracarpatice. în linii generale. În sectorul de curbură ea este acoperită cu depozite pliocene şi cuaternare iar la vest de Teleajen a fost remarcată numai în adâncime la forajele de la TinosuBrazi. la nord de Drăgăşani şi Optaşi ajungând până în apropierea oraşului Drobeta-Turnu Severin (V. Această separare nu înseamnă implicit şi o separare a unităţilor de relief întrucât extinderea unora dintre acestea nu corespunde în totalitate regiunilor de platformă sau de orogen. limita de separaţie dintre unităţile de orogen şi cele de platformă se consideră ca fiind reprezentată de falia pericarpatică care indică prima treaptă de coborâre accentuată a platformei sub orogenul carpatic. piemonturi. Platforma Valahă. Muntihac. unităţile de podiş şi câmpie iar în a doua. În faţa Carpaţilor Orientali. câmpii periferice. 1974). La contactul cu orogenul carpatic. dealuri. unităţile de platformă au fost influenţate de mişcările alpine care au determinat deformări şi fracturi în lungul cărora platforma a căzut în trepte şi a fost acoperită cu formaţiuni de molasă. unele vechi aparţinând unităţilor de platformă care corespund vorlandului Carpaţilor şi altele mai noi care corespund lanţului Carpatic. . Unele dintre cele mai tinere sunt de racord sau de tranziţie de la vorland la orogen şi invers. L. Prin urmare.

b. b. subunităţile neovulcanice (1. Masivul Apusean). I.Fig. subunitatea dealurilor subcarpatice şi piemontane getice (1. Mţii Metaliferi). 43 Harta morfostructurală I. 2. fliş extern). F. c. C. depresiuni intramontane (tectonice sau de baraj). Unitatea pericarpatică deluroasă: a. subunitatea Dobrogei de Nord. 2. M-ţii Ţibleş-Bârgău. Linia punctată – limita dintre orogen şi platformă. Masivul Oriental. Subcarpaţii de la Curbură). subunitatea Podişului Transilvaniei (1. Unitatea carpatică muntoasă: a. subunitatea deltei Dunării. Piemontul Getic). II. c. M-ţii Oaş-Gutâi-Văratec. D. Unitatea Câmpiei (a) şi Dealurilor (b) Banatului şi Crişanei. d. Unitatea depresiunii intercarpatice a Transilvaniei: a. fapt ce a complicat mult structura platformelor. s-a făcut în perioade diferite. subunitatea Podişului Someşan. Unităţi morfostructurale de orogen: A. e. Unitatea Podişului Moldovei. sectorul central al domurilor). Subcarpaţii Moldovei. d. De remarcat totodată. M-ţii Căliman-Gurghiu-Harghita). 2. Masivul Meridional. Subcarpaţii Getici. b. B. 2. faptul că. rigidă. unităţile de platformă din fundamentul reliefului României nu reprezintă caracterele unei evoluţii comune. Unitatea Câmpiei Române. subunităţile cristalino-mezozoice (1. subunităţile vulcano-sedimentare (1. 3. subunitatea Dobrogei de Sud. deoarece trecerea de la stadiul de geosinclinal la cel de structură consolidată. 2. sectorul cutelor diapire. subunitatea Dobrogei Centrale. b. 2. fliş intern. subunitatea de fliş (1. ciclurile orogene prealpine . Unitatea dobrogeană: a. G. Unităţile de orogen carpatic reprezintă aproximativ 65% din suprafaţa ţării iar structura lor a fost diferenţiată de orogeneza alpină. Unităţi morfostructurale de platformă: E. subunitatea Subcarpaţilor Moldovei şi de la Curbură (1.

Meridional şi Apusean. Giurgeului. Aceste roci metamorfice constituie masivele cristaline care împreună cu învelişul sedimentar paleozoic formează osatura şi fundamentul unităţilor carpatice. Mţii Cernei. În raport cu structura geologică se diferenţiază grupa cristalinului Lotrului sau pânza getică formată din roci de mezozonă şi catazonă în care se includ M-ţii Făgăraşului. Rodnei. la care se adaugă efectele unui vulcanism manifestat în câteva etape încă din precambian (fig. Polovraci – aparţinând autohtonului. între care se află o depresiune tectonică umplută cu fliş cretacic. aparţinând subunităţii cristalinomezozoice şi altul – sud-estic al M-ţilor Metaliferi. Oslea. Unităţile de orogen se caracterizează prin apariţia la zi a unei mari varietăţi de formaţiuni geologice (cu predominarea rocilor cristaline). format din roci de epizonă şi în care se includ M-ţii Parângului. Curmătura şi una sudică formată din Mţii Perşani. Bistriţei. Masivul Meridional. Buila – Vânturăriţa care aparţin domeniului getic şi Sviniţa – Svinecea Mare. reprezentate de cele trei masive – Oriental. aşa cum sunt cele din regiunile Reşiţa – Moldova Nouă. formaţiuni sedimentare aparţinând la trei cicluri succesive. Unitatea carpatică muntoasă cuprinde următoarele subunităţi: a) subunităţile cristalino-mezozoice. în raport cu desfăşurarea generală a lanţului muntos. Masivul Oriental cuprinde o regiune nordică. suportând pe suprafeţe restrânse formaţiuni sedimentare mai ales mezozoice. În regiunea sudică. Prisăcina – Arjana. şariate. larg ondulate. formată din M-ţii Maramureşului. anticlinoriul Leaota separă două arii sinclinale – a Bucegilor şi a Pietrei Craiului – alcătuite din formaţiuni mezozoice. prin prezenţa structurilor faliate. 1. metamorfice şi eruptive care suportă uneori formaţiuni de roci sedimentare paleozoice şi mezozoice. M-ţii Semenicului şi M-ţii Locvei la care se adaugă petice izolate din M-ţii Godeanu. Băile Herculane – Câmpul lui Neag. cutate. A. este alcătuit predominant din şisturi cristaline şi roci magmatice vechi (granite şi banatite). Ca urmare a falierii şi deplasării pe verticală s-au individualizat blocuri dispuse în trepte în sisteme de . Tismana. Cerna. Poiana Ruscă. 3. A doua grupă o constituie cristalinul Parângului. Intruziunile granitoide sunt depuse sub formă de benzi longitudinale.determinând unele prefaceri tectonomagmatice prin care formaţiunile geologice au fost metamorfozate regional. Şi aici pot fi separate două sectoare morfostructurale care se reflectă diferit în relief. unul central vestic al Bihorului. Liniile de fractură au înlesnit venirea periodică spre suprafaţă a unor cantităţi mari de lavă ceea ce a complicat structura şi a diversificat litologic întreaga unitate. M-ţii Almăjului şi Podişul Mehedinţi. Bucegi şi Piatra Craiului. 46). din paleozoicul inferior până în cretacicul inferior şi apare sub forma unor sinclinale largi complexe de tipul sinclinoriilor. Regiunea nordică este alcătuită din roci metamorfice şi eruptive pe care stau transgresiv şi discordant. danubian sau autohton. situat la vest de Dâmboviţa. alcătuiţi din roci cristaline. cu caracter sedimentaro-vulcanic. Sedimentarul celor două grupe s-a depus în mai multe cicluri. Vâlcanului şi Retezatului. Novaci. M-ţii Lotrului . M-ţii Cibinului şi Surianului. Sectorul Bihorului este alcătuit predominant din şisturi cristaline şi granite şi subordonat din roci sedimentare din permian şi mezozoic. Pui. Podişul Mehedinţi. 2. Masivul Apusean este alcătuit din blocuri fragmentate de o reţea de falii care au favorizat sedimentări locale diferenţiate şi au făcut să intre în contact cu roci şi structuri foarte diferite.

retrăgându-se de la vest către est începând din faza austriacă până în faza distrofismului moldavic. cu un stil tectonic ce variază de la cute simple la cute-solzi. Pădurea Craiului. Corpurile intruzive granitice sunt sintectonice orogenezei hercinice. Sectorul Ţibleş-Bârgău care pătrunde ca un golf în Depresiunea Dornelor. Plopiş. alăturându-se erupţii mezozoice de banatite. 2.horsturi şi grabene şi totodată radial în raport cu nucleul central. Flişul intern cretacic este format din complexele litologice ale stratelor de Sinaia şi stratelor de Azuga. la cca 80 km în zona de curbură a Carpaţilor. începând din permian. Sectorul Munţilor Metaliferi mai complex. Sectorul include M-ţii Metaliferi. b) Subunitatea flişului este localizată în Carpaţii Orientali din Valea Sucevei până în Valea Dâmboviţei. . În cadrul subunităţilor se deosebesc două sectoare: 1.). gresii etc. dykuri. Flişul este constituit predominant din roci detritice în alternanţe repetate. Totodată se pun în loc banatitele care împreună cu ofiolitele şi erupţiile neogene dau o notă caracteristică sectorului. iar acestea sunt străpunse de lave andezitice consolidate subcrustal sub formă de filoane strat (silluri. Flişul intern atinge lăţimea maximă în zona Carpaţilor de Curbură şi se termină la Valea Dâmboviţei unde se afundă sub formaţiile paleogene. până la stadiul de pânză. Sectorul a rezultat din evoluţia unui geosinclinal în care s-au manifestat trei cicluri sedimentare – malm-albian. prinzând între ei cuvetele miocene de Slănic şi Drajna. c) Subunităţile vulcanogen-sedimentare sunt situate pe latura de vest a Carpaţilor Orientali şi pe marginea de sud a M-ţilor Apuseni. marne. 1. de Lucăceşti. Vlădeasa. cupole etc. La vest de Buzău. cu fundament cristalin scufundat în blocuri. flişul paleogen se ramifică în pinteni de Homorâciu la nord şi de Văleni la sud.când s-au depus calcare. Bihor. pânza şisturilor negre. sedimentar jurasic. peste care stau conglomerate şi gresii cretacice de fliş. pânza de Tarcău. nekuri. 2. fliş cretacic. alcătuit din nuclee cristaline prealpine. vraconian-senonian inferior.gresii de Kiwa.). la est de blocurile cristalino-mezozoice şi se prezintă sub forma unei fâşii a cărei lăţime variază de la 23-25 km între Moldova şi Suha Mică. Sunt alcătuiţi în principal din roci flişoide străpunse sau acoperite de intruziuni sau erupţii vulcanice. M-ţii Trascăului şi sudul M-ţilor Drocea. roci vulcanice şi subvulcanice neogene. erupofiolite şi se înalţă creasta mediană. menilitele etc. formate din marne. de Tarcău. În acest sector se încadrează masivele Gilău-Muntele Mare. una a flişului intern (aparţinând cretacicului superior) şi alta a flişului extern (aparţinând paleogenului şi miocenului). Meseş. Punerea în loc a flişului a avut loc începând de la sfârşitul jurasicului până în miocen. în ariile de lăsare cu aspect de cuvete largi. marno-calcare şi microconglomerate. Aria în care a avut loc sedimentarea a suferit modificări aproape permanente. magmatite iniţiale (ofiolite). În cuprinsul acestei subunităţi se individualizează două subzone. Codru-Moma şi Zarand. Peste acestea urmează stratele de Comarnic alcătuite din şisturi argilo-marnoase cu intercalaţii de gresii şi calcare. desfăşurate succesiv de la vest către est: pânza de Ceahlău. Flişul extern este alcătuit din formaţiuni cretacice (şisturi negre. Sedimentarul s-a depus discordant. pânza flişului curbicortical. cu depuneri de fliş şi molasă şi senonian când se continuă depunerile de fliş şi molasă. la care se adaugă şisturile negre şi conglomeratele de Bucegi şi de Ceahlău.) şi paleogene (în care predomină faciesurile marno-grezoase .

Zarand.Sectorul dintre Slănicul Buzăului şi Cricovul Sărat alcătuit din depozite miocene şi sarmato-pliocene cutate şi faliate cu sinclinale largi şi cuvete. iar cel sudic. Şimleu. . Călimani-Gurghiu-Harghita. e) Depresiunile intramontane s-au format începând din faza laramică până către sfârşitul pliocenului. cu diapire. Cele mai vechi dintre ele. Eruptivul nou din Carpaţii Orientali poate fi considerat ca provenind din subducţia crustei continentale care se afundă spre vest şi la care s-au alăturat fragmente din crusta oceanică. Unitatea pericarpatică deluroasă. iar cele mai tinere se află în Carpaţii Occidentali. Subcarpaţii Moldovei (dintre Văile Moldovei şi Trotuşului) sunt alcătuiţi din formaţiuni miocene prinse în cute simple (anticlinale şi sinclinale). Ei prezintă câteva componente bine diferenţiate. Beiuş. Haţeg) în care sedimentarea intensă a pornit din paleogen. 2. faliată. Oradea-Borod. Timiş-Mehadia. 1.Sectorul dintre Cricovul Sărat şi Dâmboviţa are cute diapire şi pin-teni de fliş paleogen.Sectorul dintre Trotuş şi Slănicul Buzăului . situate la marginea vestică a Carpaţilor Orientali sunt formate ca rezultat al activităţii vulcanice ce s-a manifestat din paleogen până în cuaternar. Sectorul nordic Oaş-Gutâi-Văratec este mai variat petrografic.d) Subunităţile neovulcanice. începând din miocen când regiunea a funcţionat ca avanfosă umplută cu depozite de molasă în patru succesiuni de etaje sedimentare. Bozovici. Subcarpaţii Getici în care se separă clar sectorul Muscelean (dintre Dâmboviţa şi Olt) alcătuit predominant din formaţiuni paleogene şi miocene. Subcarpaţii de Curbură (dintre Trotuş şi Dâmboviţa) au structuri mai complexe şi sunt formaţi în miocen şi sarmaţian-pliocen. prezintă două părţi distincte: 1. Făget. Liubcova. cu structură în cute simple şi monoclinală. Petroşani. format din două fâşii longitudinale separate printr-o linie de falie. . a) Subunitatea Subcarpaţilor Moldovei şi ai Curburii se caracterizează prin structură cutată. este constituit predominant din andezite şi piroclastite. . Structurile vulcanice iniţiale au fost degradate prin eroziune. îngustă şi puternic cutată şi fâşia sarmato-pliocenă cu structură monoclinală. a luat naştere şi s-a consolidat la contactul cu marginile platformelor de la est şi sud. Orşova-Bahna. cele mai vechi se află în partea centrală a Carpaţilor Meridionali (Loviştea. şi intercalate cuvetele miocene de Slănic şi de Drajna. B. ca depresiunile Zlatna şi Brad s-au format în acvitanian iar celelalte. dar în relieful actual derivat se pot recunoaşte rămăşiţe de conuri şi aparate vulcanice. b) Subunitatea dealurilor subcarpatice şi piemontane getice dintre Dâmboviţa şi Dunăre. numai local ajungând la cute uşor răsturnate spre est. Depresiunile intramontane din M-ţii Apuseni şi M-ţii Banatului au fost sedimentate în miocen şi pliocen. fâşia miocenă de la contactul cu Carpaţii. au început să funcţioneze în tortonian. mai puţin pliocene cu structură monoclinală (între Dâmboviţa şi Râul Târgului) având afinităţi cu Subcarpaţii de la est de Dâmboviţa şi un al doilea sector al Subcarpaţilor Olteniei (dintre Olt şi Motru) constituit din formaţiuni mio-pliocene prinse în cute simple local faliate. .

în care sedimentarea a început cu helveţianul. iar în nord acoperă structurile subcarpatice. Formaţiunile posttortoniene prezintă un stil tectonic cu boltiri în domuri şi brahianticlinale.Sectorul nordic format din Câmpia Someşului şi Dealurile Silvaniei. E. înainte de tortonian. b) Subunitatea Podişului Transilvaniei . sarmaţianului şi pliocenului. tortonianului. străbătută de intruziuni. S-au înregistrat câteva cicluri de sedimentare mai importante: ciclul din eocen şi oligocen prezent în partea nordică a depresiunii. Unităţile de platformă. iar în unele porţiuni din sarmaţian. strâns cutate şi nivelate şi altul superior. D) Unitatea Câmpiei şi Dealurilor Banatului şi Crişanei amplasată pe un fundament carpatic scufundat la adâncime mică. acesta din urmă acoperind întreaga suprafaţă a podişului. II. La Giurgiu. cu fundamentul carpatic cel mai puţin scufundat. în funcţie de care sedimentarea a început din paleogen prin formaţiuni de fliş deasupra cărora urmează depozite miocene şi pliocene cuaternare. Fundamentul cade în trepte în faţa ariei Carpatice şi este acoperit de sedimente ce aparţin silurianului care nu apar la zi. Unitatea Podişului Moldovei – se suprapune în cea mai mare parte peste Platforma Moldovenească. Sectorul piemontului Getic a cărui cuvertură piemontană (de vârstă cuaternară) depăşeşte limitele Depresiunii Pericarpatice înaintând în domeniul Platformei Moesice. . .2. Ocna Sibiului. acoperind un fundament relativ scufundat. apărut în urma unei scufundări mai vechi.Sectorul central format din Dealurile şi Câmpia Crişurilor. În raport de natura depozitelor se pot deosebi situaţii tectonice diferite. Unitatea se divide în următoarele subunităţi: a) Subunitatea Podişului Someşan. Fundamentul Câmpiei Române este alcătuit din şisturi cristaline cutate spre sfârşitul precambrianului. C) Unitatea depresiunii intercarpatice a Transilvaniei este bine delimitată de ramurile lanţului carpatic. care a influenţat modul de sedimentare şi diferenţiere a trei sectoare. ca urmare a migrării corpurilor salifere din baza tortonianului. ciclul tortonian-sarmaţian care a umplut centrul şi sudul bazinului şi ultimul ciclu din pliocen foarte extins la sud de Mureş. Astfel. diferenţiată morfostructural într-un sector al cutelor diapire (Turda. ciclul burdigalian-helveţian pus în evidenţă la sud. Praid-Sărăţei-Bistriţa) şi un sector central al domurilor. . depresiunea avea un caracter de sinclinal. cu o structură monoclinală. cu excepţia sectorului nord vestic unde se află blocurile cristaline insulare ale munţilor ascunşi ai Transilvaniei. alcătuită din formaţiuni eocen-helveţiene. Sunt alcătuite din două etaje structural-geologice: unul de fundament alcătuit din formaţiuni precambriene. constituit din sedimente depuse ca urmare a unor scufundări uşoare ale fundamentului. alcătuită din şisturi cristaline precambriene strâns cutate în faza huroniană. care a fost transformat prin eroziune îndelungată (până în silurian) într-o vastă peneplenă acoperită de sedimente ce se efilează spre sud. Unitatea Câmpiei Române corespunde în mare parte cu sectorul nordic al Platformei Moesice şi se afundă treptat pe măsura apropierii de Carpaţi. în care sedimentarea a început din tortonian.Sectorul sudic format din Dealurile şi Câmpia Banatului. F. fragmentat tectonic. . cenomianului.

vilafranchiene.Podişul Tulcei. mezozoice. care începând din dogger a funcţionat ca platformă. delimitat în vest prin falia Luncaviţa-Consul şi situat pe un fundament hercinic acoperit cu formaţiuni triasice străbătute de diabaza. Ea se împarte în patru subunităţi şi anume: a) Subunitatea Dobrogei de Nord. jurasice. la 8000-9000 m. provenind din jurasicul superior. eocene şi miopliocene. . . Subunitatea Deltei Dunării care corespunde Depresiunii Predobrogene. alcătuit din formaţiuni cretacice dispuse într-un sinclinoriu. acoperit de formaţiuni triasice. prezintă un fundament cristalin faliat.Masivul Măcinului. formată în orogeneza hercinică la contactul dintre Platforma Moldovenească şi masivul dobrogean. G. b) Subunitatea Dobrogei Centrale sau Podişul Casimcei. rest hercinic din roci precambriene şi paleo-zoice.Podişul Babadagului.formaţiunile cretacice apar la zi pentru a se afunda continuu în faţa Carpaţilor. cu fundament paleozoic şi triasic. Unitatea dobrogeană este atât fundament cât şi cuvertură de sedimente neomogene. sarmaţiene. pe care se suprapun depozitele aluviale deltaice. despărţită de cea centrală de falia PeceneagaCamena în cuprinsul căreia se disting trei sectoare: . c) Subunitatea Dobrogei de Sud. cu fundament din şisturi verzi acoperite de sedimente. cretacicul mediu şi sarmaţian. cu fundament din şisturi mezozoice şi şisturi verzi. deasupra cărora se află discontinuu formaţiuni triasice şi jurasice. . pliocene. acoperită de o stivă relativ groasă de formaţiuni siluriene.