You are on page 1of 19

Cuprins

1. Noţiunea de derivată.................................................................................................................................. 2
1.1 Creşterea argumentului şi creşterea funcţiei ........................................................................................... 2
1.2 Probleme care au condus la noţiunea de derivată .................................................................................... 3
1.2.1 Tangenta la graficul unei funcţii .................................................................................................. 3
1.2.2 Viteza instantanee a unui mobil ................................................................................................... 4
1.2.3 Densitatea liniară a unei bare materiale ....................................................................................... 4
1.3 Derivata unei funcţii într-un punct .......................................................................................................... 5
1.4 Derivata unor funcţii elementare ............................................................................................................. 6
1.5 Operaţii cu funcţii derivabile ................................................................................................................... 8
1.5.1 Derivata sumei, a produsului şi a cîtului ...................................................................................... 8
1.5.2 Derivata funcţiei compuse, funcţiei inverse şi funcţiei de tipul , unde u(x) > 0 . 9
1.5.3 Derivata de ordin superior .......................................................................................................... 10
1.6 Proprietăţile generale ale funcţiilor derivabile ...................................................................................... 11
2. Aplicaţii ale derivatelor ........................................................................................................................... 12
2.1 Ecuaţia tangentei la graficul funcţiei ..................................................................................................... 12
2.2 Rolul derivatei întîi în studiul funcţiilor ................................................................................................ 12
2.3 Rolul derivatei a doua în studiul funcţiilor ............................................................................................ 14
2.4 Reprezentarea grafică a funcţiilor ......................................................................................................... 14
2.5 Probleme de maxim şi minim. Aplicaţiile derivatelor în fizică, geometrie şi economie ...................... 14
Bibliografie ................................................................................................................................................. 19




2

1. Noţiunea de derivată
1.1 Creşterea argumentului şi creşterea funcţiei
Probleme diverse de matematică, de fizică, de economie, probleme de calcul aproximativ,
precum şi altele, în care reprezintă interes rata vreunei schimbări, se rezolvă prin aplicarea
directă a noţiunii de derivata funcţiei, care este unul din conceptele fundamentale ale analizei
matematice. Istoria atribuie în egală măsură acest concept savanţilor I. Newton şi G.W. Leibnitz.
Studiul funcţiilor cu ajutorul derivatei poartă denumirea de calcul diferenţial. Obiectul
calculului diferenţial îl constituie funcţiile, iar derivata unei funcţii reprezintă rata cu care se
modifică valoarea funcţiei atunci cînd se modifică argumentul.
Noţiunea derivata funcţiei este bazată pe noţiunile creşterea argumentului şi creşterea
funcţiei.
Fie funcţia , unde intervalul deschis

şi x un punct arbitrar dintr-o
vecinătate oarecare a punctului x
0
.
Definiţie. Diferenţa

se numeşte creşterea argumentului x în punctul x
0
. Se
notează:

.
Definiţie. Diferenţa

se numeşte creşterea funcţiei f în punctul x
0

corespunzător creşterii argumentului cu . Se notează:

.
Din

rezultă că

. Atunci

.
Interpretarea geometrică a creşterilor şi este reprezenată în figura 1.







Fig. 1
Exemplu. Fie , . Să se calculeze şi , dacă x
0
= 1 şi x =
2,5.
Rezolvare:

;

.
Observaţie. Atît creşterile argumentului, cît şi creşterile funcţiei pot fi pozitive, negative
sau nule. [1]
B
x

G
f

O
y
f(x
0
+ )
A
x
0
x
0
+

f(x
0
)
3

1.2 Probleme care au condus la noţiunea de derivată
Au existat mai multe probleme, două fizice - modelarea matematică a noţiunii intuitive
de viteză a unui mobil şi densitatea liniară a unei bare materiale şi una geometrică - tangenta la o
curbă plană, care au condus la descoperirea noţiunii de derivată. Mai jos sunt descrise succint
aceste probleme.
1.2.1 Tangenta la graficul unei funcţii
Fie un intervalul deschis şi funcţie continuă.
Graficul

{ | } al acestei funcţii este o curbă de ecuaţie (vezi
fiura 2). Fie

, punctele (

)

şi dreapta AB –
o secantă (la graficul

) ce formează cu axa Ox unghiul . Cînd pe curba

punctul B se
apropie de punctul A, adică cînd secanta AB ocupă poziţii diferite (

etc.) şi
tinde să ocupe o anumită poziţie limită, determinată de dreapta AT, care formează cu direcţia
pozitivă a axei Ox unghiul (fiura 2).







Fig. 2
Definiţie. Spunem că dreapta AT este tangentă la graficul funcţiei f în punctul
(

) dacă această dreaptă coincide cu poziţia liită a secantei AB cînd .
Tangenta la graficul funcţiei f în punctul dat (

), poate fi determinată dacă este
cunoscut coefientul ei unghiular.
Cum

, din obţinem coeficientul unghiular al secantei AB:

. (1)
Trecerea la limită în formula (1), cînd , conduce la studiul limitei:

Valoare finită a acestei limite este coeficientul ungiular al dreptei tangente la graficul
funcţiei f în punctul (

). Deci,

(2)
y
B
O
G
f


f(x
0
) A
x
0
x x
0
+

T
f(x
0
+ )


C
B
1

B
2

4

Aşadar, problema existenţei tangentei la graficul funcţiei f într-un punct dat (

)
este în corelaţie cu problema existenţei limitei (2).
1.2.2 Viteza instantanee a unui mobil
Considerăm un mobil în mişcare rectilinie, dar nu neapărat şi uniformă. Aceasta
înseamnă că traiectoria mişcării este o linie dreaptă, iar viteza, în general, este variabilă. Alegem
un moment de referinţă pe care îl notăm cu

.
Se pune problema să aflăm viteza mişcării mobilului în momentul

. Pentru aceasta
notăm cu

poziţia mobilului în momentul

şi considerăm un moment ce urmează după

. Deci distanţa parcursă de mobil în intervalul de timp din momentul

pînă în momentul
este

.
Considerăm acum raportul dintre distanţa parcursă de mobil şi intervalul de timp din
momentul

pînă în momentul :

Acest raport se numeşte viteza medie a mişcării mobilului în intervalul de timp din
momentul

pînă în momentul .
Dacă intervalul de timp este foarte mic, viteza medie

poate fi considerată constantă pe
intervalul cercetat. Evident că considerînd viteza medie una şi aceeaşi pe tot intervalul de timp,
se comite o anumită eroare, care este cu atît mai mică, cu cît intervalul de timp este mai mic. Prin
urmare, şi în cazul acesta suntem conduşi să considerăm limita vitezei medii

cînd intervalul
de timp tinde către zero:

Dacă acestă limită există şi este finită, ea se numeşte viteza mobilului în momentul

şi se
notează cu

.
1.2.3 Densitatea liniară a unei bare materiale
Să considerăm o bară materială omogenă rectilinie cu secţiunea transversală constantă.
Masa unei porţiuni din această bară este proporţională cu lungimea acestei porţiuni. Să plasăm
această bară de-a lungul unei axe şi să fixăm originea a acestei axe în capătul din stînga al
barei (vezi figura 3).


Fig. 3
Deoarece bara este omogenă cu aceeaşi secţiune transversală, se poate considera că masa
unei porţiuni cu abscisa este funcţie numai de şi se notează cu . Dacă

şi

sunt două
O
x
x
5

puncte arbitrare de pe bară,

, lungimea porţiunii respective este

, iar masa ei este

şi lungimea ei

:

.
Pentru

avem şi raportul

, de unde aflăm .
Raportul

dintre masa şi lungimea porţiunii barei se numeşte densitatea ei.
Admitem acum că bara materială nu este omogenă şi deci masa unei porţiuni din bară nu
este proporţională cu lungimea ei. Se pune problema să determinăm densitatea barei într-un
punct arbitrar al ei, abscisa caruia este

. În acest scop considerăm un punct de pe bară,

, şi notăm prin şi

masa porţiunilor respective ale barei considerate. În acest
caz masa porţiunii din bară cuprinsă între secţiunile cu abscisele

şi va fi

.
Considerăm acum raportul masei

către lungimea

a porţiunii respective:

.
Acest raport se numeşte densitatea medie a porţiunii din bara neomogenă, care are
lungimea

. Cu cît lungimea

este mai mică, cu atît densitatea medie a porţiunii din
bara neomogenă diferă mai puţin de densitatea porţiunii respective a barei omogene.
Ca şi în cazul problemelor precedente, considerăm limita densităţii medii cînd lungimea
porţiunii de bară tinde către zero. Astfel, considerăm limita:

Dacă această limită există şi este finită, ea se numeşte densitatea barei neomogene în
punctul ei cu abscisa

şi se notează cu

.[2]
1.3 Derivata unei funcţii într-un punct
În baza celor expuse mai sus putem să formulăm mai jos cîteva definiţii importante.
Definiţie. Fie intervalul deschis

şi funcţia . Se spune că funcţia f
are derivată în punctul x
0
dacă există limita

(3)
Această limită se numeşte derivata funcţiei în punctul x
0
şi se notează

. Dacă, în
plus limita (3) este finită, funcţia f se numeşte derivabilă în punctul x
0
.
Observaţii. 1. În cazul în care limita (3) există şi este infinită sau nu există, funcţia f nu
este derivabilă in punctul x
0
.
2. În studiul derivabilităţii unei funcţii într-un punct intervin doar valorile funcţiei
respective într-o vecinătate a acestui punct. Din aceste motive se mai spune că derivabilitatea
funcţiei, similar cu limita şi continuitatea funcţiei, este o proprietate locală a acesteia.
6

Definiţii. Se spune că funcţia este derivabilă pe mulţimea M
dacă ea este derivabilă în orice punct din M.
În acest caz funcţia , care asociază fiecărui punct numărul real

, se numeşte derivate funcţiei f pe mulţimea M.
Operaţia prin care din f se obţine se numeşte derivare.
Derivata funcţiei poate fi notată prin mai multe moduri:

, unde y =
f(x).
Exemplu. Să se arate că funcţia este derivabilă pe R şi să se calculeze derivata
ei, dacă f(x) =2x
2
+x.
Rezolvare: Funcţia f definită prin f(x) =2x
2
+x este derivabilă în orice punct din R,
deoarece limita

există
pentru orice

. Deci

pentru orice .
Din definiţia derivatei rezultă următorul algoritm de calcul al derivatei unei funcţii
într-un punct şi pe o mulţime:
1. Se ia o creştere arbitrară a argumentului x în punctul x
0
, astfel încît

.
2. Se determină creşterea funcţiei f în punctul x
0
:

.
3. Se alcătuieşte raportul

.
4. Se calculează limita acestui raport:

=

.
5. Se face concluzia referitoare la derivabilitatea funcţiei f în punctul x
0
.
6. Se studiază derivabilitatea funcţiei f pe intervalul I.
Definiţie. Fie funcţia . Mulţimea punctelor în care funcţia f este derivabilă se
numeşte domeniul de derivabilitate al funcţiei f şi se notează

. Evident că

.
Observaţie. Uneori este convenabil ca derivata funcţiei f într-un punct x
0
să se calculeze
astfel:

1.4 Derivata unor funcţii elementare
Pentru a calcula derivata unor funcţii, este util să fie cunoscute formulele de calcul al
derivatelor funcţiilor elementare: funcţia constantă, funcţia identică, funcţia putere, funcţia
radical, funcţia logaritmică, funcţia exponenţială, funcţiile trigonometrice, inversele funcţiilor
trigonometrice etc.
Mai jos aduc cîteva demonstraţii ale formulelor de lucru pentru calculul derivatelor.
7

Teorema 1. Fie , . Funcţia f este derivabilă pe R şi

.
Demonstraţie. Fie x
0
un punct arbitrar din R. Avem

. Cum x
0
a fost luat arbitrar, rezultă că funcţia f este derivabilă pe R şi

=0, .
Exemplu. Pentru funcţia ,

Teorema 2. Fie , . Funcţia f este derivabilă pe R şi

.
Demonstraţie. Fie x
0
un punct arbitrar din R. Avem

. Cum x
0
a fost luat arbitrar, rezultă că funcţia f este derivabilă pe R şi

=1,
.
Teorema 3. Fie ,

Funcţia f este derivabilă pe R şi

.
Demonstraţie. Fie x
0
un punct arbitrar din R. Avem

[

]

[

]

. Cum x
0
a fost luat arbitrar, rezultă că funcţia f este
derivabilă pe R şi

=

, .
Exemplu. Pentru funcţia ,

obţinem

Pentru celelalte funcţii formulele de lucru se demonstrează analog. Mai jos aduc tabelul
derivatelor uzuale.
Tabel 1. Formulele de calcul ale derivatelor funcţiilor elementare
Nr.
d/o
Funcţia Derivata
Nr.
d/o
Funcţia Derivata
Nr.
d/o
Funcţia Derivata
1. c (constantă) 0 8.
1 0 , = a a
x


a a
x
ln 15. ln x
x
1

2. x 1 9. cos x - sin x 16. arccos x
-
2
1
1
x ÷

3. x
n
( )
*
N e n
1 ÷ n
nx 10. sin x cos x
17.
arctg x
2
1
1
x +

4.
x
o
( )
*
9 e o
(
n
n
x x
1
= )
1 ÷ o
ox 11. tg x
x
2
cos
1

18.
arcctg x -
2
1
1
x +

5.
x
1

2
1
x
÷ 12. ctg x -
x
2
sin
1

19.
sh x ch x
6. x
x 2
1

13. arcsin x
2
1
1
x ÷

20.
ch x sh x
7.
x
e
x
e 14.

a xln
1

8

1.5 Operaţii cu funcţii derivabile
1.5.1 Derivata sumei, a produsului şi a cîtului
Derivaea unor funcţii compuse, care nu au formule de calcul speciale, necesită
cunoaşterea regulilor de calcul al derivatelor. Mai voi prezenta aceste reguli cu demonstraţie.
Teorema 4. Dacă funcţiile sunt derivabile în punctul

atunci
funcţia f + g este derivabilă în x
0
şi

.
Demonstraţie. Avem

.
Consecinţă. Dacă funcţiile f şi g sunt derivabile pe intervalul I, atunci funcţia f + g este
derivabilă pe I şi are loc egalitatea:

.
Teorema 5. Dacă funcţia este derivabilă în punctul

şi ,
atunci funcţia este derivabilă în x
0
şi

.
Demonstraţie. Avem

.
Consecinţe. 1. Dacă funcţia f este derivabilă pe intervalul I şi , atunci funcţia
este derivabilă pe I şi are loc egalitatea:

.
2. Pentru c = -1 avem

.
3. Dacă funcţiile f şi g sunt funcţii derivabile, atunci funcţia f - g este funcţie derivabilă şi
are loc egalitatea:

.
Teorema 6. Dacă funcţiile sunt derivabile în punctul

atunci
funcţia este derivabilă în x
0
şi

.
Demonstraţie. Fie

. Funcţia g fiind derivabilă în x
0
este şi continuă în x
0
, adică

. Atunci

=

(

)

.
Consecinţă. Dacă funcţiile f şi g sunt derivabile pe intervalul I, atunci funcţia este
derivabilă pe I şi are loc egalitatea:

.
Teorema 7. Dacă funcţiile sunt derivabile în punctul

şi

, atunci funcţia

este derivabilă în x
0
şi (

)

.
9

Demonstraţie. Cum funcţia g este continuă şi

, rezultă că există o vecinătate

în care

pentru orice

. Considerăm astfel, încît

. Atunci (

)

(

)

.
Consecinţe. 1. Dacă funcţiile f şi g sunt derivabile pe intervalul I şi

pentru
orice , atunci funcţia

este derivabilă pe I şi are loc egalitatea: (

)

.
2. Pentru f = 1 aplicînd formula din Consecinţa 1, obţinem: (

)

.
1.5.2 Derivata funcţiei compuse, funcţiei inverse şi funcţiei de tipul

,
unde u(x) > 0
Vom considera fără a le demonstra următoarele reguli de calcul ale derivatelor.
Teorema 8. Fie I
1
, I
2
intervale şi funcţiile

. Dacă funcţia f este
derivabilă în punctul

, iar funcţia este derivabilă în punctul

, atunci
funcţia compusă

este derivabilă în

şi

.
Consecinţă. Dacă funcţiile

sînd derivabile, atunci funcţia
compusă

, este derivabilă pe

şi este adevărată egalitatea:

(())

.
Teorema 9. Fie funcţia o funcţie continuă şi bijectivă. Dacă funcţia f
este derivabilă în punctul

şi

, atunci funcţia inversă

, unde J =f(I)
este derivabilă în punctul

şi

.
Funcţia de tipul

, unde u(x) > 0 se derivează aplicînd identitatea
logaritmică fundamentală

. Funcţia ,

, astfel obţinută este o funcţie compusă. Aplicînd regula de derivare a funcţiei
compuse, obţinem:

(

)

()

()

.
De mai sus deducem formula pentru derivarea funcţiilor de tipul

, unde
u(x) > 0:

(

).
10

1.5.3 Derivata de ordin superior
Fie o funcţie derivabilă pe intervalul . Valorile lui

depind, în general, de
, adică derivata funcţiei este, la rîndul său, o funcţie de . Deci, poate fi pusă problema
derivării funcţiei

.
Definiţie. Fie . Se spune că funcţia este derivabilă de două ori într-un punct

, dacă funcţia este derivabilă într-o vecinătate a lui

şi funcţia

este derivabilă în

În cazul acesta, derivata funcţiei

în punctul

se numeşte derivata de ordinul doi
(sau derivata a doua) a funcţiei în punctul

şi se notează

.
Aşadar,

.
Exemplu. Determinaţi

al funcţiei:

.
Rezolvare. Calculăm derivata de ordinul întîi a funcţiei:

. Derivata de ordinul doi va fi

. Calculăm derivata de ordinul trei,

. Şi în sfărşit derivata de ordinul
patru, al funcţiei iniţiale este

.
Observaţie. Dacă funcţia este derivabilă de două ori în orice punct al intervalului ,
atunci se spune că funcţia este derivabilă de două ori pe acest interval.
Exemple. Să se calculeze derivatele funcţiilor:
a)

√ ;
b)

;
c)

;
d)

.
Rezolvare.
a) Aplicînd regula pentru derivata de suma funcţiilor obţinem:

(


)


;
b) Pentru a deriva această funcţie vom aplica regula pentru derivata produsului, astfel
obţinem:

;
c) Pentru a deriva funcţia din exemplu c, aplicăm regula derivării pentru funcţia compusă,
obţinem:

.
11

d) Vom aplica regula pentru derivata cîtului a două funcţii şi totodată regula derivării
unei funcţii compuse, obţinem:

(
(

)

)

((

))

(

)(

)

(

)(

)

(

)

(

)

(

)

.
1.6 Proprietăţile generale ale funcţiilor derivabile
În continuare voi prezenta unele proprietăţi generale ale funcţiilor derivabile.
Teorema lui Fermat. Fie o funcţie derivabilă pe intervalul I şi

. Dacă

este un punct de extrem local al funcţiei f, atunci

.
Teorema lui Rolle. Dacă funcţia [ ] îndeplineşte următoarele condiţii:
1) este continuă pe [ ],
2) este derivabilă pe ( ,
3) ,
atunci există cel puţin un punct , astfel încît are loc relaţia

.
Teorema lui Lagrange. Fie funcţia [ ] . Dacă funcţia f este continuă pe [ ]
şi derivabilă pe ( , atunci există cel puţin un punct , astfel încît este adevărată
următoarea egalitate:

.
Teorema lui Cauchy. Fie sunt date functiile [ ] . Daca funcțiile
îndeplinesc următoarele funcții:
1) funcțiile și sînt continue pe [ ],
2) funcțiile și sînt derivabile pe ,
3)

, , atunci și există cel puțin un punct ,
astfel încît

.
Teorema lui Darboux. Dacă este o funcție derivabilă pe un interval , atunci
derivata sa

are proptietatea lui Darboux, adică funcția

nu poate trece de la o valoare la alta
fără a trece prin toate valorile intermediare.

12

2. Aplicaţii ale derivatelor
2.1 Ecuaţia tangentei la graficul funcţiei
Fie dată o funcție derivabilă în
punctul

și

graficul acestei funcții(vezi
figura 4), atunci au loc următoarele două teoreme:
Teorema 1. Dacă funcția este derivabilă în
punctul

, atunci la graficul ei în punctul (

)poate fi trasată o tangentă neverticală, avînd
panta (coeficientul unghiular) egală cu

,
adică

. Fig.4
Teorema 2. Dacă la graficul funcției în punctul (

) poate fi trasată o tangentă
neverticală, atunci funcția este derivabilă în punctul

și panta (coeficientul unghiular) a
acestei tangente este egală cu valoarea derivatei funcției în punctul

, adică

.
2.2 Rolul derivatei întîi în studiul funcţiilor
Teorema 1. Dacă funcţia [ ] este continuă pe intervalul [ ] şi are
derivată pozitivă (negativă) în orice punct , atunci funcţia este strict crescătoare
(strict descrescătoare) pe intervalul [ ].
Demonstraţie: Presupunem că orice punct

verifică inegalitatea

.
Deci într-o vecinătate

a punctului

avem

, ceea ce înseamnă că
funcţia este crescătoare în punctul

. Conform teoremei că orice funcţie ,
continuă pe intervalul şi crescătoare (descrescătoare) în orice punct , este strict
crescătoare (strict descrescătoare) pe acest interval, avem că funcţia , continuă pe intervalul
închis [ ] şi crescătoare în orice punct , este strict crescătoare pe [ ]
Consecinţă. Dacă pe intervalul există un punct

astfel încît

pentru

şi

pentru

, atunci

este cea mai mică valoare a funcţiei
pe intervalul [ ].
Într-adevăr, pe intervalul

[

] funcţia este strict descrescătoare, iar pe intervalul

[

] această funcţie este strict crescătoare. Deoarece funcţia este continuă în punctul

, conchidem că

este cea mai mică valoare a funcţiei pe intervalul [ ]
y
B
O
G
f

f(x
0
) A
x
0
x x
0
+

T
f(x
0
+ )

C
13

Similar, dacă pe intervalul există un punct

astfel încît

pentru

şi

pentru

, atunci

este cea mai mare valoare a funcţiei
pe intervalul [ ].
Notă. Teorema demonstrată mai sus reprezintă o condiţie suficientă pentru ca funcţia
să fie crescătoare (descrescătoare) pe intervalul . Această teoremă rămîne în vigoare şi
în cazul cînd în unele puncte derivata

se anulează, dar nu-şi schimbă semnul.
Într-adevăr, presupunem că

, iar

într-o vecinătate

a
punctului

. Pe intervalele (

) şi

avem

şi deci funcţia este
crescătoare pe aceste intervale. Din continuitatea funcţiei în punctul

rezultă că ea este
crescătoare în punctul

.
Exemplu.
1. Să se determine intervalele de monotonie ale funcţiei

.
Rezolvare: Aflăm derivata

.

Astfel,

pe intervalele şi . Deci pe aceste două intervale funcţia
este strict crescătoare. Pe intervalul avem

şi, prin urmare, funcţia pe acest
interval este descrescătoare.
Deoarece funcţia dată este este crescătoare pe intervalul şi descrescătoare pe
intervalul , conchidem că în punctul

funcţia , continuă în acest punct, ia cea
mai mare valoare a sa pe intervalul ]. La fel, fiind descrescătoare pe intervalul [ ] şi
crescătoare pe intervalul [ , funcţia dată, continuă în punctul

, ia în acest punct cea
mai mică valoare a sa pe intervalul [ şi .
Teorema 2. Fie dată funcția ,

. Dacă

, atunci există o
vecinăte

, astfel încît

,

, și

pentru

.
Definiție. Fie dată funcția . Punctul

se numește punct de maxim
local al funcție f dacă există o vecinătate

a lui

, astfel încît

,

. În cazul acesta valoarea

se numește maxim local al funcției f în punctul

.
Definiție. Punctul

se numește punct de minim local al funcției f dacă există o
vecinătate

a lui

, asfel încît

,

. În acest caz valoarea

se numește minim local al funcției f în punctul

.
Definiție. Punctele de maxim și de minim local ale unei funcții se numesc punctele de
extrem local ale acestei funcții.
14

Definiție. Valorile unei funcții în punctele ei de extrem local se numesc extremele locale
ale acestei funcții.
Definiție.
2.3 Rolul derivatei a doua în studiul funcţiilor

2.4 Reprezentarea grafică a funcţiilor

2.5 Probleme de maxim şi minim. Aplicaţiile derivatelor în fizică, geometrie şi
economie
Pentru a transpune rezolvarea problemei de maxim sau minim în limbajul matematic cu
ajutorul unei funcţii de o singura variabilă ne vom folosi de următorul algoritm:
- Vom alege un parametru convenabil (de exemplu x) şi vom exprima marimele din
această problemă prin x.
- Pentru mărimea, ce trebuie să atingă valoarea maximă sau minimă, vom alcătui o funcţie
de variabila x.
- Vom găsi intervalul pe care funcţia trebuie să atingă valoarea maximă (sau minimă)
- Cu ajutorul derivatei vom determina punctele de maxim sau minim pe intervalul obţinut.
- Vom afla mărimea necunoscută din problema şi dacă se cere şi valoarea maximă sau
minimă.
Remarcă. Dacă intervalul este deschis (x e (a,b)) şi pe acest interval funcţia are un
număr finit de puncte de maxim (sau minim), atunci valoarea cea mai mare (sau cea mai mică )
funcţia o atinge într-un punct de maxim ( sau punct de minim)
Nu întotdeauna este convinabil de a nota prin x mărimea necunoscută a problemei.
Se notează prin x acea mărime, pentru care funcţia obţinută să fie uşor de cercetat cu
ajutorul derivatei.
Exemple.
Problema 1. De găsit aşa un număr strict pozitiv, pentru care diferenţa dintre numărul dat
şi cubul său să fie maximă. De aflat diferenţa maximă.
Rezolvare: Fie că acest număr este x, atunci cubul său va fi x
3
, diferenţa (x - x
3
). Pentru
diferenţă am obţinut o funcţie d(x) = x - x
3
, unde x e (0, +∞)
Pentru a afla valoarea lui x, pentru care diferenţa îşi atinge valoarea maximă, vom cerceta
funcţia obţinută d(x) cu ajutorul derivatei.
15

Aflăm

. Rezolvăm ecuaţia

[

Studiem semnul funcţiei

(vezi figura 4).


Fig. 4
Deoarece

trecînd prin
3
3
îşi schimbă semnul de la + la – rezultă, că

este
unicul punct de maxim pe intervalul (0, +∞) . Deci diferenţa îşi atinge valoarea maximă în
punctul

, iar diferenţa maximă dintre x şi cubul său este (

)

(

)

Răspuns: Numărul este

, iar diferenţa maximă este

.
Problema 2. Într-o piramidă hexagonală regulată lungimea muchiei laterale este de 1 cm.
Care trebuie să fie lungimea laturii bazei pentru ca volumul
piramidei să fie maxim. Aflaţi volumul maxim al piramidei
Rezolvare: Fie că înălţimea piramidei H= VO=x, atunci R= ă
cu R ¬ AB =a
6
=R=
2
1 x ÷ .
Volumul piramidei este egal cu V
VABCDEF
= ·
3
1
A
bazei
H =
) (
2
3
) 1 (
2
3
2
3 3
3
1
6
4
3
3
1
3 2
2 2
x x x x x
a
x
a
÷ = · ÷ = · · = · · ·
Deci am obţinut funcţia V(x) = ) (
2
3
3
x x ÷ , unde x e (0, 1).
Cercetăm această funcţie cu ajutorul derivatei. Calculăm ) (x V'
.

2
1 x ÷ . Deoarece într-un hexagon regulat lungimea laturii este egal
) 3 1 (
2
3
) (
2
x x V · ÷ = '
1. Rezolvăm ecuaţia ) (x V' =0 · 0 ) 3 1 (
2
3
2
= · ÷ x ·
3
1
2
= x ·

¸

÷ =
=
3
3
3
3
x
x
-
0

+
-
16


2. Aflăm sgn ) (x V' -?

Deoarece
) (x V'
trecînd prin
3
3
îşi schimbă semnul de la + la – rezultă, că
x=
3
3
este unicul punct de maxim pe intervalul (0, 1) . Deci piramida va avea volumul maxim
pentru x=
3
3
, iar volumul maxim va fi


Însă H=x, deci înălţimea piramidei este de
3
3
şi putem afla lungimea laturii bazei a
6
=R =
3
2
)
3
3
( 1 1
2 2
= ÷ = ÷ x
Răspuns: Lungimea laturei bazei este de
3
2
, iar volumul maxim este de
3
1

II metodă
Fie că notăm prin x lungimea laturii bazei (mărimea necunoscută din problemă). ¬ R=a
6
=x
¬ H =
2
1 x ÷ ¬
V
piramidei
=
3
1
A
bazei
∙ H =
2 2 2
2
1
2
3
1 6
4
3
3
1
x x x
x
÷ · · = ÷ · · ·
Am primit funcţia V(x)=
2 2
1
2
3
x x ÷ · ·
1. aflăm derivata ) (x V' -?


3
1
9
3
9
3 2
2
3
) )
3
3
(
3
3
(
2
3
)
3
3
(
3
= = · = ÷ = V
)
1
) 1 ( 2
(
2
3
)
1 2
2
1 2 (
2
3
) (
2
3 2
2
2 2
x
x x x
x
x
x x x x V
÷
÷ ÷
=
÷
÷
· + ÷ = '
17



2. Rezolvăm ecuaţia: 0 ) ( = ' x V ·
¹
´
¦
= ÷
= ÷
0 1
0 3 2
2
3
x
x x

x(2-3x
2
)=0 ·

¸

=
=
3
2
0
2
x
x
·

¸

± =
=
3
2
0
x
x

3. Aflăm sgn ) (x V' -?


Deoarece
) (x V'
trecînd prin
3
2
îşi schimbă semnul de la + la – rezultă, că
x=
3
2
este unicul punct de maxim pe intervalul (0, 1) . Deci piramida va avea volumul
maxim pentru x=
3
2
, iar volumul maxim va fi de
V(
3
2
)=
3
1
3
1
3
3
3
1
3
3
3
2
1
3
2
2
3
)
3
2
( 1 )
3
2
(
2
3
2 2
= · = · = ÷ · · = ÷ · ·
Comparînd aceste 2 metode observăm, că notînd înalţimea prin x, s-a obţinut o funcţie mai
uşor de derivat şi de aflat punctul de maxim, pe cînd în al doilea caz s-a obţinut o funcţie mai
greu de derivat şi de aflat punctul de maxim.
Concluzie: nu intotdeauna se notează prin x mărimea necunoscută din problemă.
Se notează acea mărime, pentru care se obţine o funcţie mai uşor de cercetat cu ajutorul
derivatei.
Problema 3. Se dă o sferă de raza R, în care e înscris un cilindru cu aria suprafeţei laterale
maximă. De aflat înălţimea cilindrului.
Rezolvare:
2
3
2
3 2
1
3 2
2
3
1
) 1 ( 2
2
3
) (
x
x x
x
x x x
x V
÷
÷
· =
÷
÷ ÷
· = '
18

Fie x AE = , atunci OE =
2 2
x R ÷ ¬
= = = ' H AD E E 2
2 2
x R ÷
A
lat cilin
= 2t x ∙ 2
2 2
x R ÷ = 4t x ∙
2 2
x R ÷ , unde xe(0,R)

Cercetăm funcţia A(x) cu ajutorul derivatei:
1. Calculăm ? ) ( ÷ ' x A
) (x A' = 4t (
2 2
2 2
2
2
x R
x
x x R
÷
÷
· + ÷ ) = 4t ∙
2 2
2 2 2
x R
x x R
÷
÷ ÷
= 4t ∙
2 2
2 2
2
x R
x R
÷
÷

) (x A' =0 ·
¹
´
¦
= ÷
= ÷
0
0 2
2 2
2 2
x R
x R
·
¦
¹
¦
´
¦
=
=
2 2
2
2
2
R x
R
x
·
2
2
2
R
x = ·x =±
2
R

Aflăm semnul ) (x A' -?

Deoarece
) (x A'
trecînd prin punctul
2
R
îşi schimbă semnul de la + la – rezultă, că x=
2
R
unicul punct de maxim pe intervalul (0, R) . Deci cilidru va avea aria suprafeţei laterale
maximă pentru x=
2
R
¬ H = 2 2
2
2
2
2
2
R
R R
R = · = ÷
Aria suprafeţei laterale maximă va fi de:
A(x)= 2
2
2 2
2
R R
R
t t = · ·
Răspuns: Lungimea înălţimei cilindrului este de 2 R , iar aria suprafeţei laterale maxime este
de
2
2 R t

l
19

Bibliografie
[1]. Matematica. Manual pentru clasa a XI-a. Achiri I., Ciobanu V., ş.a, Prut
Internaţional, Chişinău, 2010
[2]. Bazele analizei matematice. Miron S., Tehnica – Info, Chişinău, 2010
[3]. Curs de analiză matematică. Miron S., Lumina, Chişinău, 1992
[4].
[5]. Sursă electronică: http://staticlb.didactic.ro/uploads/bac_prep/100/17/12//rolul_
derivatei intai_in_studiul_functiilor_integral.pdf, ultima accesare la 06.04.2013
[]. http://www.didactic.ro/materiale-didactice/studiul-functiei-cu-ajutorul-derivatei-brg
[]. http://clasa11a-mestecancornelia.wikispaces.com/file/view/Clasa+a+XI-
fisa+de+lucru+-+rolul+deriv+a+II.pdf
[]. http://cis01.central.ucv.ro/site/Tema4_A.pdf
[]. http://math.etc.tuiasi.ro/ac/data/AM1derivabilitate.pdf
[]. http://www.didactic.ro/materiale-didactice/81518_derivate