P. 1
Anexa D

Anexa D

|Views: 1|Likes:
Published by Moise Cristian

More info:

Published by: Moise Cristian on Aug 30, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/04/2014

pdf

text

original

ANEXA D PROCEDEU DE CALCUL STATIC NELINIAR (BIOGRAFIC) AL STRUCTURILOR D.

1 Concepţia procedeului Procedeul face parte din categoria celor care consideră deplasările structurale drept parametru esenţial al răspunsului seismic al structurilor (procedeu bazat pe deplasare). Procedeul implică construirea diagramei forţei tăietoare de bază – deplasarea laterală caracteristică pentru structura analizată. În versiunea din prezenta anexă, deplasarea la vârful construcţiei este considerată deplasare caracteristică. Curba forţă – deplasare se obţine prin calcul static neliniar (biografic) al structurii. Pe această curbă se marchează punctele reprezentând cerinţele de deplasare corespunzătoare stărilor limită asociate unor cutremure cu diferite perioade de revenire. Aceste cerinţe sunt determinate din spectrele de deplasare ale răspunsului seismic inelastic. Condiţia generală de siguranţă: cerinţă ≤ capacitate se controlează verificând dacă deplasările (de exemplu, deplasările relative de nivel), deformaţiile (exemplu, rotirile in articulaţiile plastice) in cazul elementelor ductile, rezistentele in cazul elementelor fragile, asociate cerinţelor, sunt mai mici decât valorile admise pentru stările limită considerate. Aplicarea procedeului implică următoarele operaţii principale: (i) stabilirea caracteristicilor de comportare pentru elementele structurii (ii) construirea curbei forţă laterală – deplasare la vârful construcţiei (iii) transformarea curbei forţă laterală – deplasare la vârf pentru construcţia reală cu mai multe grade de libertate (MDOF) în curba corespunzătoare sistemului echivalent cu un grad de libertate (SDOF) (iv) selectarea spectrelor de deplasare inelastice relevante din baza de date, atunci când aceasta există sau construirea spectrelor pe baza unor seturi de accelerograme compatibile cu spectrul de proiectare (de acceleraţie); caracteristicile structurii cu un grad de libertate utilizate la construirea spectrelor sunt cele stabilite în treapta (iii) a calculului (v) stabilirea cerinţei de deplasare laterală pentru stările limită considerate şi determinarea valorilor corespunzătoare ale deplasărilor relative sau a deformaţiilor în elementele structurale şi verificarea încadrării acestora în limitele admise

D.1

Forţa laterală F Fy

formarea mecanismului cinematic plastic apariţia articulaţiilor plastice Degradare limitată

Siguranţă limitată

dy

dSLS

du

dULS

Deplasare laterală, d

În cazul construcţiilor nou proiectate, procedeul se utilizează pentru verificarea comportării (performanţelor) seismice ale unei construcţii proiectate prin metode de proiectare curente (metoda A). Procedeul se poate folosi şi la verificarea structurilor existente oferind avantajul, în raport cu procedeele obişnuite de verificare bazate pe evaluarea gradului de asigurare seismică R (vezi P100/92), că nu necesită precizarea coeficientului de reducere. În marea majoritate a cazurilor valoarea acestui coeficient nu poate fi determinată practic la construcţiile existente, cu deosebire a construcţiilor vechi pentru care nu se dispune de planuri. Pe de altă parte procedeul evaluează mult mai precis gradul de degradare şi vulnerabilitatea construcţiei. considerând drept principal parametru al comportării seismice, deplasarea laterală a structurii. D.2 Evaluarea proprietăţilor de rezistenţă şi de deformaţie a elementelor structurale Sunt prezentate exemplificativ, procedurile specifice elementelor de beton armat. Pentru evaluarea capacitaţii de rezistenţă a elementelor se folosesc valorile medii ale rezistenţelor materialelor, beton şi oţel. Ideal, capacitatea de deformaţie se poate determina experimental sau estima prin analogie cu rezultatele experimentale disponibile in literatura de specialitate. Alternativ, capacităţile de rezistenţă si deformaţie se pot determina analitic, prin utilizarea unor relaţii constitutive adecvate pentru beton si otel, după cum urmează:

D.2

(i) La calculul capacităţii de rotire specifică (curburii) şi la evaluarea capacităţii de rezistenţă se consideră următoarele valori ale deformaţiei ultime a betonului comprimat: - pentru secţiuni de beton neconfinate, εcu = 0,5o/oo - pentru cazul secţiunilor confinate (cu etrieri prevăzuţi cu cârlige ancorate în miezul de beton la un unghi de 135o, dispuşi la distanţe de cel mult 6 diametre ale armăturii longitudinale)
εcu = 0.004 + 1,4ρf yk εsu f ck ≤ 0.02

(D.1)

unde: ρ - coeficientul volumetric al armăturii transversale fyk – limita de curgere caracteristică a armăturii transversale εsu – deformaţia din armăturile transversale asociate efortului unitar maxim; (εsu=5%) fck – rezistenţa caracteristică a betonului confinat (ii) Relaţia (D.1) se aplica numai zonei de beton confinate, exceptând stratul de acoperire. (iii) La evaluarea capacităţii de rotire plastică la încovoiere, lungimea zonei plastice L p se va determina cu relaţia:
lp = 0,008l + 0,022f ys ⋅ dbL

(D.2)

l – distanţa între secţiunea critică (de moment maxim) şi punctul de schimbare a curburii (de anulare a momentului) fys – limita de curgere a armăturilor longitudinale (MPa) dbl – diametrul armăturilor longitudinale (iv) Pentru starea limită ultima se va considera numai 2/3 din rotirea la rupere, calculata pe baza indicaţiilor de la punctele (i), (ii) şi (iii) (v) În calculul deplasărilor se vor considera valorile de rigiditate corespunzătoare secţiunilor fisurate. Pentru elementele structurale se recomandă utilizarea rigidităţilor corespunzătoare punctului de iniţiere a curgerii. Perioada structurii determinată astfel este asociata limitei inferioara a rigidităţii globale. D.3 Construirea curbei forţă laterală – deplasarea la vârful construcţiei Curba se obţine prin calcul static neliniar, de tip biografic, utilizând programe de calcul specializate care iau în considerare modificările structurale la fiecare pas de încărcare. Încărcările gravitaţionale corespunzătoare grupării seismice de calcul se menţin constante.

D.3

Pentru a ţine seama de incertitudinile privind distribuţia pe verticală a forţelor laterale se consideră două distribuţii diferite înfăşurătoare şi anume: - o distribuţie în care forţele laterale sunt proporţionale cu masele de nivel - o distribuţie rezultată din analiza modală pentru modul 1 de vibraţie; se poate accepta o distribuţie simplificată triunghiulară (triunghiul cu baza la vârful construcţiei). Cele două distribuţii se menţin pe rând constante, mărind de la de încărcare, numai forţelor laterale. Calculul permite determinarea ordinii probabile a articulaţiilor plastice, respectiv determinarea mecanismului de cedare. Ruperea structurii corespunde deplasării la care structura nu mai poate susţine încărcările verticale, respectiv ruperii unui element vital pentru stabilitatea structurii (stâlp, perete). Se recomandă ca diagrama să fie construită până la o deplasare cu cca 50% mai mare decât cerinţa de deplasare corespunzătoare stării limită ultime, pentru a evidenţia evoluţia procesului de degradare până în apropierea prăbuşirii şi implicit a vulnerabilităţii clădirii faţă de prăbuşire. D.4 Echivalarea structurii MDOF cu un sistem SDOF Curba stabilită pentru structura reală se converteşte într-o relaţie forţă – deplasare pentru sistemul echivalent cu un grad de libertate pentru ca parametrii acesteia să poată fi puşi în relaţie directă cu spectrele răspunsului seismic, construite pentru sisteme cu un grad de libertate. Notaţii: φ - vectorul formei deplasărilor normalizate (valoarea 1 la vârf). Procedura se poate modifica foarte uşor pentru cazul în care deplasarea caracteristica îşi modifică locaţia, considerând valoarea 1 la nivelul deplasării caracteristice. M = ∑ mi , masa sistemului MDOF (suma maselor de nivel mi)
1 n

F – forţa tăietoare de bază a sistemului MDOF di – deplasare de nivel
M∗ = { φ} ⋅ M ⋅ {φ} = ∑m i φi2 - masa generalizată a sistemului echivalent SDOF
T

L∗ = {φ} ⋅ M ⋅ {1} = ∑mi φi - coeficient de transformare
T

Relaţiile de echivalare între mărimile răspunsului SDOF, deplasări d ∗ şi forţe F∗, şi mărimile asociate răspunsului MDOF d şi F, rezultă astfel: D.4

d∗ = F∗ =

M∗ d= L∗ M ⋅ M∗ L
∗2

∑m φ ∑m φ
i i

2 i i

d

(D.3)
i i i

F=

F = ε

∑m ∑m φ ( ∑ m φ )2
i i

F

(D.4)

În vederea stabilirii parametrilor structurali definitori pentru spectrele răspunsului seismic inelastic curba F∗ - d∗ urmează să fie idealizată sub forma unei diagrame biliniare (fig. D1). În acest scop forţa de iniţiere a curgerii se ia egală cu rezistenţa ultimă a sistemului, corespunzătoare formării mecanismului plastic. Rigiditatea iniţială a sistemului idealizat se determină astfel încât capacitatea de absorbţie de energie să nu se modifice prin schematizarea curbei (ariile celor două curbe să fie egale). In cazul idealizării sub forma unei diagrame biliniare fără consolidare in domeniul postelastic, deplasarea la curgere dy rezultă:
 E  d y = 2 dm − m   Fy   

(D.5)

unde: dm, Em sunt deplasarea, respectiv energia de deformaţie (aria situată sub curba) corespunzătoare formării mecanismului plastic D.5 Selectarea spectrelor de răspuns Cerinţele de deplasare pentru starea limită de serviciu (SLS) se determină direct din calculul static elastic al structurii MDOF sub încărcările seismice de calcul reduse corespunzător coeficienţilor ν, care ţin seama de perioada de revenire mai scurtă a acţiunii seismice asociate cu starea limită de serviciu (vezi Anexa F, paragraful F.1). Cerinţele de deplasare pentru starea limită ultimă (ULS) se obţin din spectrele de deplasare ale răspunsului seismic inelastic. Se pot folosi, dacă există, spectre aproximative , specifice amplasamentului. În caz contrar, spectrele se pot calcula folosind programe de calcul specifice, utilizând accelerograme înregistrate, simulate sau artificiale compatibile cu spectrul de proiectare din cod. Pentru clădirile noi, cu structura de beton armat, dimensionate conform prevederilor capitolelor 3-6, spectrul inelastic de deplasare, SD i(T) se poate aproxima cu ajutorul

D.5

relaţiei D.6. Nu se admite utilizarea relaţiei D.6 in cazul construcţiilor existente, dimensionate corespunzător unor forte laterale mai mici decât cele prevăzute in acest cod.
SD i (T ) = c 2 SD e (T )

(D.6) c2 – coeficient de amplificare al deplasărilor in domeniul inelastic (vezi Anexa F, paragraful F.2) SDe(T) – spectrul de răspuns elastic (capitolul 3) Parametrii care caracterizează valorile spectrale, respectiv cerinţele de deplasare, sunt: - perioada T∗ a sistemului SDOF echivalent, determinate cu formula:
T ∗ = 2π M ⋅ d* y
* Fy

(D.7)

* - coeficientul seismic c
* Fy

y

cy =
*

Mg

(D.8)

D.6 Controlul deplasărilor structurale După determinarea cerinţelor de deplasare pe sistemul SDOF, acestea se convertesc în cerinţele de deplasare ale structurii reale MDOF, inversând relaţia (D.3):
d= L∗ ∗ d = M∗

∑m φ ∑m φ
i i

i 2 i

d∗

(D.9)

Corespunzător acestor deplasări globale, se determină deplasările individuale ale elementelor (deplasări relative de nivel, rotiri dezvoltate în articulaţiile plastice punctuale echivalente etc) şi se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiilor pentru starea limită considerată. Valorile admisibile ale deplasării relative de nivel, corespunzătoare stării ULS limita ultime d r ,a , pot fi majorate cu 25% fata de valorile prevăzute in cadrul Anexei F. Pe baza controlului deplasărilor structurale se validează soluţia de structură proiectată prin metodele obişnuite sau se corectează soluţia până la obţinerea performanţelor necesare.

D.6

D.7

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->