1. - Să ne privim drept în faţă. Suntem cu desăvârşire nordici1, ştim îndeajuns cât de aparte vieţuim.

„Nici pe pământ, nici pe mare, nu vei găsi calea ce duce spre cei nordici"; ne-a spus-o mai demult Pindar. Dincolo de miazănoapte, gheţurile şi moartea - viaţa noastră, fericirea noastră... Noi am descoperit fericirea, noi îi ştim calea, noi am găsit ieşirea printre miile de ani ai labirintului. Cine altul ar fi găsit-o? -„Omul modern poate"? „Nu ştiu nici să intru, nici să ies", oftează omul cel nou... Suntem bolnavi de această modernitate, - bolnavi de această nesănătoasă pace, de această nemernică pierzare a faimei, de toată această virtuoasă necurăţenie a modernului da şi nu. Această îngăduinţă şi această lărgime a inimii, care „iartă" totul, fiindcă „înţelege" totul, e pentru noi un fel de siroco2. Mai bine să vieţuieşti printre gheţuri decât în mijlocul virtuţilor moderne şi al altor vânturi de miazăzi!... Am fost destul de curajoşi, n-am cruţat nici pe alţii, dar nici pe noi înşine nu ne-am cruţat, - de vreme îndelungată n-am ştiut unde să punem vitejia noastră. Din ce în ce mai posomorâţi deveneam şi ni se spunea fatalişti. Fatalitatea noastră era deplinătatea, încordarea, reînvierea puterilor Ne era sete de fulgere şi fapte; rămâneam foarte departe de fericirea bicisnicilor, foarte departe de „resemnare"... Atmosfera noastră era plină de vijelie, firea din noi se posomora, căci noi nu aveam drum. lată formula fericirii noastre: un da, un nu, o linie dreaptă, un ţel... 2. Cine este cel bun? - Tot cel care preamăreşte cu simţul puterii, cu voinţa puterii, cu puterea însăşi. Cine-i cel rău? - Tot cel care are la rădăcina lui slăbiciunea? Ce este fericirea? Sentimentul că puterea creşte, că s-a ridicat, e împotrivire. Nu mulţumirea, ci însăşi puterea, nu pacea înainte de orice, ci războiul, nu virtutea, ci valoarea (virtute, în stilul Renaşterii, virtute lipsită de mica morală). Piară cei slabi şi neisprăviţi, iată întâiul principiu al dragostei noastre de oameni. Şi încă unii îi mai ajută să piară. Care este cel mai vătămător viciu? - Mila ce-o simte fapta pentru cei dezmoşteniţi şi slabi: Creştinismul... 3. Nu pun aici această problemă: Ce anume caută să înlocuiască omenirea în scara făpturilor (- omul e un sfârşit). Dar ce speţă de om trebuie ridicată, trebuie voită, ce speţă avea-va cea mai mare valoare, fi-va cea mai vrednică de a vieţui, cea mai sigură de un viitor? Această speţă de o valoare superioară s-a mai văzut ades: dar ca o întâmplare, ca o excepţie, nicicând ca un tip voit. Dimpotrivă, ea a fost aceea care a fost cea mai fricoasă;

până acum ea a fost aproape un lucru cu deosebire înspăimântătoare prin excelenţă; - şi această teamă va însămânţa speţa potrivnică, voită, pregătită, atinsă: animalul casnic, dobitocul (de turmă, animalul bolnav) care e omul, -creştinul... 4. Omenirea nu reprezintă nici o dezvoltare spre un bine, spre un ce mai puternic, mai înalt, aşa cum se cugetă astăzi. „Progresul" nu-i decât o idee modernă, adică una falsă. în valoarea sa de european de astăzi, el rămâne cu mult mai prejos decât europeanul Renaşterii. A se dezvolta nu înseamnă neapărat a se înălţa, a se ridica mai presus, a se întări. Dimpotrivă, există o neîntreruptă izbândă a cazurilor singuratice, pe diferitele puncte ale pământului, în sânul civilizaţiilor cele mai deosebite. Aceste cazuri permit întradevăr să se imagineze o speţă superioară, o fiinţă care în legătură cu întreaga omenire constituie un fel de supraoameni. Astfel de lovituri ale întâmplării marii izbânzi au fost pururea cu putinţă, şi vor fi poate întotdeauna. Ba seminţii întregi, triburi, popoare chiar, în împrejurări anumite pot reprezenta lovituri fericite. 5. Nu trebuie să vrei nici să împodobeşti, nici să dezvinovăţeşti creştinismul: el a dus o luptă de moarte împotriva acestei seminţii superioare a omului, a pus la opreală toate instinctele fundamentale ale acestui tip, a distilat din aceste instincte: răul, pe răutăcios; omul puternic, tip al afurisitului. Creştinismul a luat apărarea a tot ceea ce este slab, josnic, neizbutit, a făcut un ideal din împotrivirea faţă de instinctele de conservare, ale vieţii puternice, ba chiar a corupt dreapta judecată a firilor celor mai puternice din punct de vedere intelectual, propovăduindu-le că valorile superioare ale intelectualităţii nu-s decât păcate, rătăciri şi ispite. Pilda cea mai vrednică de plâns este coruperea lui Pascal, care crede în stricăciunea mintii sale datorită păcatului din naştere, pe când ea nu era stricată decât prin creştinismul său!

6. O dureroasă şi înspăimântătoare privelişte ridicatu-sa înaintea ochilor mei: am îndepărtat perdeaua stricăciunii oamenilor. Acest cuvânt este, cel puţin în gura mea, la adăpost de orice bănuială, cel care conţine o învinuire morală a omului, îl înţeleg - interesant este a sublinia încă o dată - lipsit de mica morală; şi asta până-ntr-atât încât resimt această stricăciune exact acolo unde, până în zilele noastre, se năzuia cât mai conştiincios la „virtute", la „firea divină", înţeleg prin concepţie - cred că se ghiceşte lucrul acesta - un ce în înţelesul decăderii: pretind că toate valorile ce slujesc astăzi oamenilor ca să-şi rezume cele mai înalte dorinţe sunt valorile decăderii. Numesc corupt, fie un animal, fie o speţă, fie un ins, a-tunci când el alege şi preferă ceea ce-i este mai prielnic. O istorie „a sentimentelor celor mai înalte", a „idealurilor umanităţii" - şi e cu putinţă să-mi fie necesar s-o povestesc - ar da aproape lămurirea pentru ce omul e atât de stricat. Viaţa însăşi e pentru mine instinctul credinţei, al duratei, al creşterii puterilor; instinctul puterii unde lipseşte voinţa puterii este degenerare. Pretind că această voinţă lipseşte în toate valorile superioare ale omenirii - că valorile degenerării, valori nihiliste, domnesc sub denumirile cele mai sfinţite. 7. Se spune că creştinismul este religia milei - mila e în contradicţie cu sentimentele întăritoare ce înalţă energia înţelesului vital; ea lucrează într-un chip deprimant. Când ţi-e milă, pierzi din tărie. Prin milă se înmulţeşte şi sporeşte irosirea puterii pe care suferinţa o aduce vieţii, însăşi suferinţa devine molipsitoare prin milă. în atare cazuri ea poate aduce o totală irosire a vitalităţii şi energiei, pierdere absurdă când o compari cu minciuna cauzei (cazul morţii Nazariteanului). lată întâiul punct de vedere, totuşi este unul şi mai însemnat încă. Admiţând că se măsoară mila după valoarea reacţiilor care de obicei îi dau naştere, caracterul de primejdie vitală se va ivi şi mai lămurit încă. Mila împiedică în definitiv legea

ori „viaţa adevărată". ar trebui însă să se caute într-adevăr un mijloc de a da o lovitură acestei îngrămădiri a milei. pe care le reţine în viaţă. Nimic mai nesănătos. s-a făcut din ea o virtute. se înlocuieşte sursa cu noţiunea „dincolo". acest instinct copleşitor şi molipsitor se întâlneşte în cale cu celelalte instincte ce doresc să izbutească a păstra şi spori valoarea vieţii.. Se ştie că Aristotel vedea în milă o stare bolnăvicioasă şi periculoasă. de îndată ce se va pricepe că ea este năzuinţa ce se învăluie aici într-o mantie de cuvinte sublime: duşmănia vieţii..unul din uneltele principale pentru reînvierea decăderii: mila implică neantul!. Ea înţelege ceea ce este copt pentru dispariţie. Pentru a ocroti instinctul vieţii. ea trece drept slăbiciune). S-a avut curajul de a ne numi mila o virtute (în orice morală nobilă. Schopenhauer avea dreptate când spunea: viaţa este tăgăduită prin virtute.evoluţiei. pentru ca s-o facă să izbucnească. care este aceea a selecţiei. în mijlocul modernismului . ea se apără în favorul dezmoşteniţilor şi osândiţilor vieţii. mila e practicarea nihilismului. izbăvirea. s-a mers încă şi mai departe. mila o face şi mai vrednică de a fi tăgăduită. sau „Dumnezeu". că acesta era punctul de vedere al unei filosofii care este nihilistă. care înscria pe scutul său tăgăduirea vieţii. va părea cu mult mai puţin nevinovată. încă o dată. el este . şi ca păstrător al tuturor mizeriilor . Prin numărul şi varietatea celor neizbutite. Această nevinovată retorică ce intră în domeniul idiosincrasiei religioase şi morale. Nu se spune „neantul". Dar nu trebuie uitat niciodată. tărâmul şi obârşia tuturor virtuţilor.. pe care o dezrădăcina. atât de periculoasă şi aşa de bolnăvicioasă cum e înfăţişată de cazul lui Schopenhauer (şi din nefericire şi de acel al întregii noastre decadenţe literare şi artistice de la Petersburg la Paris.. ea dă vieţii însăşi un aspect posomorât şi îndoielnic.. luând din când în când câte un purgativ: tragedia era pentru el acel purgativ. „fericirea celor aleşi".. sau chiar „nirvana".şi ca înmulţitor. Schopenhauer era vrăjmaşul vieţii. de aceea mila deveni pentru el o virtute. de la Tolstoi până la Wagner).

Trebuie să fi văzut mai de a-proape această ursită. 9. al mândriei pretutindeni unde se simte azi „idealism". pentru ca să nu mai înţelegi gluma în acest caz (libera gândire a domnilor. le lipseşte faptul de a fi suferit cu ele).. „duhul": ca şi cum smerenia.. 8. Acel care are sânge de teolog în sine. nevinovăţia. trebuie s-o fi vieţuit. ca şi cum ar fi nişte puteri vătămătoare şi ademenitoare deasupra cărora pluteşte ca o pură osândire la singurătate..nu făcuseră până acum mult mai mult rău vieţii decât oricare alt viciu. îţi însuşeşti dreptul de a privi de sus realitatea.. le lipseşte patima în aceste chestii. a „onorurilor". mai bine încă. preotul. trebuie să . se află de la întâiul pas într-o falsă poziţie faţă de toate lucrurile.întreaga noastră filosofie. Spiritul pur este minciună curată.într-un cuvânt sfinţenia . E necesar a spune pe cine socotim noi ca un contrast lăuntric al nostru: teologii şi tot ce are sânge de teolog în vine . pretutindeni unde mulţumită unei obârşii mult mai înalte. prin ea suntem noi filosofi. are la îndemână toate marile idei (şi nu numai în mână!). întro situaţie lipsită de sinceritate. trebuie să fi fost gata să pierzi pentru dânsa. ca şi cum ne-ar fi străină. a „ştiinţei". a „simţirilor". Patosul ce izvorăşte din ea se cheamă credinţă. Idealistul... neînduraţi aici.. nu este răspuns la întrebarea: ce este adevărul? Adevărul e cu capul în jos. acest bârfitor. întocmai ca şi preotul. a „bunei stări". se simte mai presus de toate acestea.acest tăgăduitor. noi ăştia din îndepărtata miazănoapte!. e felul nostru de a iubi oamenii. oamenii noştri de ştiinţă. Această otrăvire merge cu mult mai departe decât îşi dă omul cu părerea: am găsit instinctul teologic. dacă avocatul întărit al neantului şi tăgăduirii trece ca fiind reprezentant al adevărului. a fiziologiştilor noştri e în ochii mei o glumă. Atât cât preotul va trece încă drept o speţă superioară.. mânuieşte un binevoitor dispreţ împotriva „raţiunii".. a mânui scalpelul.. decât această milă creştină. A fi medici în acest caz.nostru nesănătos. face parte din noi înşine. sărăcia . Acestui instinct teologic îi fac eu războiul: am găsit pretutindeni urmele lui... . acest otrăvitor al vieţii prin meserie.

. şi aşa destul de puţin temeinică. Las la o parte pe cei câţiva sceptici.. Ceea ce socoate drept adevărat un teolog.. dacă nu cu putinţă de dovedit. compusă pe trei sferturi din fiii de pastori şi dascăli săteşti . Kant deveni nerod. cum o voia Kant. ea nu este o primejdie. . prin bucuria cu care-l însoţeşte. decât datoria impersonală. ca Leibniz. îţi faci din această optică cu cusururi. o virtute care nu fiinţează decât din pricina unui sentiment de respect pentru ideea de „virtute". Un drum cotit spre idealul antic era deschis. Şvabii sunt cei mai buni mincinoşi din Germania.. evaluările s-au răsturnat. ceea ce-l înalţă. concepţia „lumii-adevăr". „datoria". o morală. dacă aş spune că filosofia e coruptă prin sângele teologilor.categoric al lui Kant!. gândirea. filosofi de rasă în istoria filosofiei: cât despre rest. Pretutindeni unde mă duceam... decadenţa germană şi filosofică .himere în care se exprimă degenerarea. voinţa nihilistului vrea să obţină puterea. ca un automat al „datoriei". fără bucurie. Instinctul care se înşală în toate. după ce ai făcut-o sacrosanctă pe a ta însăţi.ca Luther. jertfa în faţa zeului Moloch al abstracţiei. S-a înfăptuit din realitate o „aparenţă". prin „conştiinţă" prinţilor (sau noroadelor) . Ceea ce nu este o condiţie vitală este vătămător vieţii. protestantismul este însăşi pecatum originale al ei. sau să-i dea cuvântul întrun oarecare punct.. E întrucâtva un fel de reţetă pentru decadenţă şi nerozie. Cel mai josnic instinct de conservare al lui este acela ce-l opreşte de a da cinstire realităţii. pentru ca să pricepi ce este în definitiv filosofia germană . Kant nu vedea oare în Revoluţia franceză trecerea de la o formă anorganică a Statului la forma organică? Nu s-a întrebat el oare. 11.o dată pentru totdeauna . Între germani aş fi pe dată înţeles. Kant nu era . ei mint cu neprihănire.... Pastorul protestant este bunicul filosofiei germane. îl îndreptăţeşte şi-l face să triumfe se cheamă „fals".şi.. nu are puternice înclinări. Definiţia protestantismului: creştinismul paralizat pe de o parte şi raţiunea tot aşa. este într-adevăr forma subpământeană a falsităţii.„năzuinţa omenirii spre mai bine"? „Răspunsul lui Kant" „E revoluţia". N-ai decât să rosteşti cuvântul „seminarul din Tubingen". este primejdioasă.decât un frâu mai mult integrităţii germane... „veşnicie". dacă există un eveniment inexplicabil altfel decât printr-o aptitudine morală a omenirii în aşa fel ca prin acest eveniment să fie dovedită . „dându-i" numele de „Dumnezeu". Motivul. care şi acum îşi mai găseşte ecou. decât a simţi fără necesitate lăuntrică.o filosofie prin şiretlic. şi acest nihilist cu măruntaiele creştine şi dogmatice socotea bucuria ca o greşeală. O virtute caută să fie născocirea noastră. de valoare obştească . îl ridică.. mai temeinic.. se cere ca nici o altfel de optică să nu aibă valoare. mulţumită unui scepticism delicat şi viclean.. instinctul împotriva firii...să nu ne îndoim de ceea ce se întâmplă în fond. Succesul lui Kant nu este decât un succes de teolog. ultima slăbire a vieţii.. am vădit instinctul teologic. „mântuire". Numai instinctul teologic a putut să-l ia sub a lui ocrotire! O acţiune scornită de instinctul vieţii dovedeşte valoarea sa. ca să nu suferi de aspectul unei falsităţi fără de leac. vai! încă mai este!..iată Kant! 12. Dacă se întâmplă ca teologii să-şi întindă mâna . am pus în lumină.. Şi pas să mi se găsească pericolul imperativ .. Un popor piere când confundă datoria sa cu concepţia generală a datoriei. Pretutindeni unde ajunge influenţa teologică. Mă feresc tare mult de a spune ce cuget despre germani... „Virtutea". o virtute. De unde vine uşurarea care trecu la ivirea lui Kant asupra Germaniei şi asupra lumii ştiinţifice. Cele mai adânci legi ale conservării şi creşterii cer contrariul: ca fiecare săşi născocească virtutea sa. Aparte.. chinezeria din Koenigsberg.. imperativul său categoric. binele cu caracter de impersonalitate. fără o adâncă alegere personală. ei . Nimic nu nimiceşte mai adânc... cel puţin cu neputinţă de respins. Încă un cuvânt împotriva lui Kant şi ca moralist. o sfinţenie: se uneşte buna conştiinţă cu o vedenie falsă. o lume cu desăvârşire mincinoasă.. de fiecare dată: voinţa sfârşitului. Şi acesta era contemporanul lui Goethe! Acest păianjen prin puterea sorţii era socotit ca filosoful german în plin înţeles al cuvântului . Ce slăbeşte oare mai repede decât munca...închizi ochii o dată pentru totdeauna înainte-ţi. trebuie să fie fals: e aproape un criteriu al adevărului. „binele în sine". 10. aceea a esenţei devenite realitate.de unde vine convingerea germană. îl afirmă. că prin Kant se inaugurează o cârmuire spre mai bine? Instinctul teologic al savantului german ghicea ceea ce ar redeveni cu putinţă. dreptul are temei. concepţia moralei întru atât cât esenţa lumii (aceste două dintre cele mai 'rele greşeli din câte sunt!) era nouă.către putere. pretutindeni concepţiile „adevărat" şi „fals" sunt necesarmente înlocuite una prin alta: „adevăr" e în cazul acesta tot ce este mai primejdios pentru viaţă. apărarea noastră şi necesitatea noastră personală: luată în cu totul alt înţeles.

când eşti transmiţătorul imperativelor suprapământeşti. Să nu rămânem mai prejos de măsură: noi înşine. 13. noi ăştia care suntem minţi libere. o acea declaraţie de război şi victorie împotriva tuturor vechilor concepţii ale „adevărului" şi „falsului". te şi găseşti . aproape la toate popoarele. Fiecare din imperativele „tu trebuie" era îndreptat. neîncrezător . de a le aduce mântuirea. toate presupunerile spiritului nostru ştiinţific. cel mai adânc dispreţ: mulţumită lor erau cu totul înlăturate legăturile cu „oamenii cinstiţi" . aceste dobitoace curioase. Nu mai scoboram pe om din „spirit" din „dumnezeire". această raţiune se manifestă când vorbeşte morala. această lipsă de conştiinţă intelectuală. această moştenire a preotului. Dacă se ţine seama că. când porţi dumnezeirea în pieptu-ţi. sub numele de „raţiune practică". Kant în nevinovăţia lui „germană". era Tşândâla. noi l-am aşezat iarăşi . în care nu se ocupă de raţiune. această formă a corupţiei. O.sfânt prin tine însuţi printr-o atare sarcină.în afara evaluărilor pur conforme raţiunii . de a-i izbăvi. convingerea drept Criterium al adevărului.erau socotite ca un „duşman al lui Dumnezeu". dar vederile cele mai preţioase sunt metodele. Toţi fac ca femeile: aceşti mari înflăcăraţi.cu o atare misiune .. 14.. când se poate auzi revendicarea „tu trebuie". până acum împotriva noastră. tip tu însuţi al unei ierarhii superioare!. ci născoci ad-hoc o raţiune.. Ne-am schimbat felul nostru de a vedea. La sfârşitul vieţii sale. aveau împotrivăle. filosoful nu este decât dezvoltarea tipului sacerdotal. Smerenia noastră le-a fost multă vreme potrivnică. Avem împotrivă-ne întreg pathosul omenirii . întru ce-l priveşte ştiinţa pe un preot El se află prea sus pentru dânsa!. Toate metodele. serviciul adevărului. în ultimă instanţă ar fi locul de a ne întreba . de pildă aceea de a face pe oameni mai buni.. El a determinat concepţia „adevărului" şi a „falsului"!.totul li se părea absolut nevrednic şi de dispreţuit.. Lucrul nostru. întru ce priveşte caracterul ştiinţific. cum au mai ghicit acest lucru. umbletul nostru tăcut.dacă nu este o anumită rafinare estetică în faptul opririi omenirii într-o atât de îndelungată orbire: ea cerea adevărului un efect pitoresc.. „pieptul ridicat" drept suflarea de făurar a dumnezeirii.cu oarecare dreptate .. timp de veacuri. suntem de pe acum o „prefacere a oricăror valori". şi preotul a domnit doar până aici!. Am devenit mai puţin pretenţioşi în toate lucrurile. iau „sentimentele frumoase" drept argumente. să producă asupra simţurilor o puternică impresie... îngrijorat.nu cunosc nici cele dintâi cerinţe ale cinstei intelectuale.. Când ai datorii sfinte.concepţia sa despre ceea ce trebuia să fie adevărul. ba cerea ca acela ce caută conştiinţa.. un „demoniac". încă a mai căutat să se facă ştiinţific.. curcanii ăştia.. un defăimător al adevărului. această falsă batere de monedă în faţa sa însuşi nu mai uimeşte.. Cele mai preţioase vederi se găsesc în cele din urmă.

Pe de altă parte ne apărăm împotriva unei deşertăciuni care.fie concordante.e drept. un dispreţ. . un fel de acţiune individuală. fiecare făptură se află alăturea de dânsul în acelaşi grad de desăvârşire. fie contradictorii: . cel dintâi a avut admirabila îndrăzneală de a socoti pe animal ca o maşină: întreaga noastră fiziologie se încumetă a dovedi această propoziţie. ar vrea să-şi înalţe vocea: ca şi cum omul ar fi fost cea mai mare gândire dincolo de capătul evoluţiei animale. Vechiul cuvânt „voinţa" nu mai serveşte la altceva decât să arate o rezultantă. cel mai bolnăvicios. E pentru noi animalul cel mai puternic. că nu-i mai este îngăduit a se înţelege prin asta un arbitru. atâta timp cât este .printre animale. să îndepărteze învelişul muritor: nu mai rămânea din el decât esenţialul: „spiritul curat". care urmează neapărat unei serii de întărâtări.. în „spirit". Altădată se vedea în conştiinţa omului. să suprime legăturile cu cele pământeşti. o pipăire. a dumnezeirii sale: pentru desăvârşirea omului i s-a dat sfatul să-şi vâre în sine simţurile. o încercare.Voinţa nu „lucrează" nici nu mai „aţâţă". cum făcea Descartes: ceea ce concepe omul astăzi nu depăşeşte cu mult mai departe de concepţia lui maşinală. pentru că e cel mai viclean: spiritualitatea noastră e o urmare a acestui lucru. o dovadă a obârşiei lui superioare. Acolo ne-am modificat felul nostru de a vedea. Descartes era acela care. voinţa în acest înţeles. . şi ea. încă mergem prea departe: omul este relativ cel mai lipsit dintre toate animalele. Nu este o absolută încununare a creaţiei. cu toate acestea este şi animalul cel mai interesant! În ce priveşte animalele.. o trudă ce istoveşte zadarnic multă putere nervoasă.cu dreaptă judecată nu mai punem pe om aparte. Astfel . Odinioară se da omului „liberul arbitru" ca o înzestrare a unei lumi superioare: astăzi i-am luat chiar şi arbitrul. acela care s-a rătăcit cât mai periculos de departe de instinctele sale . Şi pretinzând asta.tăgăduim că nu poate fi făurit la perfecţie. ca broasca ţestoasă. conştiinţa ni se par a fi tocmai simptomele unei relative nedesăvârşiri a organismului. „Spiritul".

(„căinţa". Dar a suferi.. Un popor care mai are încă credinţă în sine însuşi.toată această lume de ficţiuni îşi are obârşia în ura împotriva firescului (realitatea! -). de „învelişul pământesc". „Spiritul pur" e o curată nerozie: dacă facem abstracţie de sistemul nervos. în defavoarea sa. „spirit". posedă şi un Dumnezeu care-i este . Nimic alta decât nişte cauze imaginare („Dumnezeu". „liber arbitru" .conştiincios făcut. O critică a concepţiei creştine a lui Dumnezeu înlănţuie o asemenea concluzie. „viaţa veşnică"). e expresia adâncii neplăceri ce-o pricinuieşte realitatea. „suflet". o absolută lipsă a conceperii cauzelor fireşti).. Această lume a ficţiunilor pure se deosebeşte foarte tare.. „vocea conştiinţei". Cine este dar unicul care să aibă motiv a ieşi din realitate. „Judecata de Apoi".. „suflet"). . ca stările marelui simpatic. 16. într-atât cât împotrivirea conceptului „Dumnezeu". o psihologie imaginară (nimic altceva decât neînţelegeri. plăcute sau neplăcute. interpretări de sentimente generale. „îndurarea". pe câtă vreme cealaltă nu face decât s-o falsifice. ne înşelăm în socoteala noastră şi nimic mai mult! 15. „firesc" ajunge echivalentul conceptului „de dispreţuit". nimic altceva decât efectele imaginare („păcatul". „ispăşirea". „prezenţa lui Dumnezeu"). de lumea viselor. pentru că asta oglindeşte.. înseamnă să fii tu însuţi o realitate greşită. O închipuită legătură între făpturi („Dumnezeu". Dar aceasta explică totul. so deprecieze şi s-o tăgăduiască. nici religia nu sunt în contact cu realitatea. a acestei morale închipuite: un atare exces dă formula pentru decadenţă3. În creştinism nici morala. „eu". cu ajutorul graiului figurat al idiosincrasiilor religioase şi morale . După ce a fost născocit începutul „fire". „spirit". Preponderenţa sentimentului suferinţei faţă de sentimentul plăcerii este cauza acestei religii. în acest caz.sau chiar arbitru care „nu e liber"). „iertarea păcatelor").. o teologie imaginară („domnia lui Dumnezeu". „mântuirea". o imaginară ştiinţă naturală (antropocentrică. printr-o minciună? Acela pe care ea îl face să sufere. „ispita diavolului".

căruia să-i jertfească.. Nu face alta decât să moralizeze. devine cosmopolit.. când simte definitiv credinţa lui în viitor. El venerează în acest Dumnezeu condiţiile ce-l fac victorios. nici răzbunarea. speranţa sa în libertate. şi atunci vor deveni neapărat buni. virtuţile sale. Eşti recunoscător faţă de tine însuţi: iată de ce trebuie un Dumnezeu. Acel care a avut. când piere un popor. devine Dumnezeul lumii întregi. care n-ar şti poate nici chiar luminoasele ardori ale victoriei şi nimicirii? Un atare Dumnezeu n-ar fi înţeles. Ai nevoie de Dumnezeul răutăcios. „iubirea" faţă de prieteni ca şi de neprieteni. nu e altă alternativă pentru Dumnezei: sau sunt chiar VOINŢA PUTERII. într-adevăr. smerit.. El devine atunci făţarnic. povăţuieşte „pacea sufletului". sau sunt neputinţa putinţei. nici bătaia de joc. se urcă în cocioaba tuturor noroadelor particulare. Un atare Dumnezeu trebuie să poată folosi şi vătăma. ar fi în afară de tot ce se poate dori.. când virtuţile supunerii intră în conştiinţa sa. Scopirea antifirească a unui Dumnezeu. ca o condiţie a conservării. un popor mândru are trebuinţă de un Dumnezeu. Altădată El reprezenta un popor. Dumnezeul vieţii particulare.propriu. el răsfrânge senzaţia plăcerii ce şi-o pricinuieşte sieşi. tot ceea ce este bătăios şi cu puteri falsificate în sufletul unui popor.. vrea să dea. pentru a face din El numai un Dumnezeu al binelui. fricos. atenţiile. nici vicleşugul. . tot atât cât şi de un Dumnezeu bun. nici silnicia. trebuie să fie prieten şi vrăjmaş. . sentimentul puterii într-o făptură căreia îi putem mulţumi. filantropiei.. nici pizma.. Ce însemnătate ar avea un Dumnezeu care n-ar cunoaşte nici mânia. atunci trebuie tot aşa ca şi Dumnezeul lui să se transforme. lipsa urii.. puterea unui popor.. de ce-ar mai avea omul? Fără îndoială. când supunerea i se pare a fi de primă necesitate.şi atunci vor fi Dumnezeii unui popor. Nu-şi prea datorează omul propria lui existenţă toleranţei.. îl admiri în bine ca şi în rău. acum nu mai e decât bunul Dumnezeu. în aceste condiţii religia e o formă a recunoştinţei.

Bunul Dumnezeu. Odinioară Dumnezeu nu-şi avea decât norodul său „ales". rămâne. ca şi poporul Lui a început a călători fără să se mai oprească vreodată locului: până acolo încât El a fost pretutindeni acasă. al bolnavilor prin excelenţă şi dacă atributul de „Mântuitor". amândoi sunt produsele decadenţei. într-un chip oarecare.până acolo că avu de partea Lui . tot ce este puternic. este de fiecare dată o fiziologică dare înapoi. în care clipă a istoriei devine cu putinţă ficţiunea dualistică a unui bun şi a unui rău Dumnezeu. dacă această concepţie decade pas cu pas pentru a deveni simbolul unui toiag al ostenelii. o decadenţă. dacă se face din ea Dumnezeul sărmanilor. ca şi diavolul. rămâne întrucâtva şi în chip general singurul atribut divin: la ce va duce o atare transformare?. viteaz. Se înţelege. mândru. al păcătoşilor. marele cosmopolit. ci îşi spun „bunii". o atare reducere a dumnezeirii? Fără îndoială: „domnia lui Dumnezeu" s-a mărit. că dezvoltarea concepţiei lui Dumnezeu. Pretutindeni unde.până la Dumnezeul creştin. o scândură de izbăvire pentru toţi acei ce se îneacă. suma tuturor bunătăţilor poate fi un progres? Dar şi Renan însuşi o face. Dacă se elimină din concepţia lui Dumnezeu condiţiile vieţii ascendente. fără să mai fie nevoie de vreo indicaţie. Cu acelaşi instinct de care se servesc supuşii pentru a apleca pe Dumnezeul lor spre „binele în sine". ei răpesc bunele calităţi Dumnezeului învingătorilor: se răzbună pe stăpânii lor îndrăcind pe Dumnezeul ăstora. ca să decreteze cu ei împreună. . voinţa puterii descreşte. . Cum e cu putinţă să se mai supună cineva din zilele noastre simplicităţii teologilor creştini. de „Reînvietor". De atunci încoace El s-a dus printre străini.17. Ca şi cum Renan ar fi avut un drept la simplicitate! Contrariul îţi sare numaidecât în ochi. Ei înşişi nu se numesc slabi. începând de la „Dumnezeul lui Israel" Dumnezeul unui popor. măreţ. Divinitatea decadenţei 4 este circumscrisă în virtuţile sale şi instinctele bărbăteşti devin neapărat Dumnezeul acelor ce sunt într-o stare de regresiune fiziologică: Dumnezeul slabilor.

în numele lui Dumnezeu! Dumnezeu. Dumnezeu-duhul — e una din concepţiile divine cele mai corupte din câte s-au înfăptuit vreodată pe pământ. Şi el însuşi atât de palid. 19. voinţa neantului sfinţită!.hipnotizat de mişcările lor. Dumnezeu. asta într-adevăr nu face cinste darului lor religios. Că puternicele rase din miazănoaptea Europei nu l-au respins pe Dumnezeul creştin. El însuşi metafizician. împărăţia Lui universală e . mereu mai palid. boala. nu deveni totuşi un mândru zeu păgân: rămase evreu. Ruina unui Dumnezeu: Dumnezeu devine „lucru în sine".sunt religiile decadenţei .5. „absolutum". democratul printre zei. .înainte ca şi după aceea . aşa de slab. contrazicerea. de când n-au mai creat un Dumnezeu! Aproape două mii de ani şi nici un alt Dumnezeu nou! Vai.şi s-a prefăcut într-un ce pururea mai subţire.ajunge El însuşi păianjen. lată pentru ce apasă asupra lor un blestem: ele au absorbit în toate instinctele lor.. zeul bolnavilor. Concepţia creştină a lui Dumnezeu . voinţei de a trăi..o împărăţie subterană. dintr-o idee şi o contradicţie. formulă pentru toate bârfelile de „dincoace". atât de decadent. ca să nu mai vorbim şi de gustul lor.Dumnezeu. firii. Acum s-a dedat să împartă lumea fără vrerea Lui sub Specie Spinozae6 . dăinuie pururea un ultimatum şi un maximum al puterii creatoare a divinităţii. Dumnezeu al monotonoteismului creştin! Acest şubred edificiu de ruine.. în care toate obsesiile sufletului îşi găsesc pedeapsa lor! 20. a creator spiritus-ului în om. un spital. Ele ar fi trebuit s-o sfârşească cu acel produs al decadenţei.. acest vrednic de milă. „spiritul pur".„marele număr". aceşti albinoşi ai gândirii într-atât îşi ţesură pânza în preajma Lui. rămase Dumnezeul ungherelor şi al locurilor obscure... care-l întrece chiar prin numărul credincioşilor ei: budismul. Prin osândirea creştinismului n-aş vrea să nedreptăţesc o religie înrudită.dar amândouă sunt despărţite prin cel mai ciudat fel de a . poate că e chiar cu mult mai prejos de nivelul evoluţiei scoborâtoare a tipului divin: Dumnezeu degenerează până ajunge în contradicţie cu viaţa. bolnăvicios şi firav. Amândouă preţuiesc într-atât că sunt religii nihiliste . al tuturor mahalalelor nesănătoase din lumea întreagă. un regat al Ghettoului. păianjenul. domnii metafizicieni. Cei mai străvezii dintre făpturile palide se făcură stăpânii lui. 18.... încât .. în loc de a fi glorificarea şi veşnica afirmare! A declara război vieţii. născut din zero. pentru toate minciunile de „dincolo"! Neantul divinizat în Dumnezeu. a ajuns „ideal". „lucru în sine". bătrâneţea.

o oboseală care se exprimă printr-o mare „obiectivitate". nu mai avea înaintea-i . dând drept realităţii „lupta împotriva suferinţei". împotriva bucuriei în genere. critica de sine. aceste tulburări ar fi întru totul nesănătoase. o mare blândeţe. care se exprimă printr-o putere rafinată de a suferi. ca moştenire.. Creştinismul e ura mortală împotriva stăpânilor pământului. în învăţătura lui Buddha egoismul devine o datorie: „singurul lucru trebuincios".. cazuistica păcatului.(se poate ieşi din nou din ele) . dincolo de bine şi de rău. De asemenea lipseşte publicitatea: uşile închise. atât de mult cât se apără de răzbunare. care aprind sângele: nici o grijă. De aceea budismul nu cere lupta împotriva ereticilor. (Două stări pe care cel puţin unii dintre cititorii mei . chiar de a fi comparate acum. el vine după o mişcare filosofică de mai multe veacuri.fi. a schismaticilor.). o viaţă prea prelungită prin ideile şi procedurile logicii în care instinctul personal a fost jignit în favoarea impersonalităţii. ca să ocrotească fenomenele bolnăvicioase şi să supraîntărâte nervii. chiar în teoria conştiinţei (un strict fenomenalism). El cere reprezentaţii ce procură fie odihna. El se luptă împotriva oboselii sufleteşti pe care o află la sosirea sa. învăţătura sa nu se apără de nimic. nici un imperativ categoric. dieta e poruncită în aşa fel. igiena este respinsă ca senzualitate.ca primă . a mândriei. . împotriva tuturor stărilor bolnăvicioase ce produc fiere. nici chiar în comunităţile călugăreşti .să-şi amintească oricine de acel atenian care declara deopotrivă războiul „ştiinţei pure" a lui Socrate. e mişcătorul refren al budismului. tăcerea. sunt mai întâi o umflare a sensibilităţii.cele două fapte fiziologice ce le ia drept bază şi pe care le consideră. ca un prezent.. împotriva „nobililor" . ca îndeletnicire. lipsa de dorinţe şi scopul este atins. chiar în straturile învăţaţilor. . a curajului. tot aşa ura necredincioşilor. numit „Dumnezeu". În creştinism instinctele supuşilor şi apăsaţilor vin în prima linie: straturile cele mai de jos sunt acelea ce caută în el izbăvirea: aici se exercită. perfecţiunea este cazul normal. apoi o hiperspiritualizare. creştinismul e ura împotriva simţurilor. nu vor decât „sufletul"). Mişcarea trebuie să-şi aibă căminul său în castele superioare. 22. acelea ce se arată sub cele mai înalte nume sunt „epilepsoizii".. ca să vorbesc în graiul meu. Chipul în care se descotoroseşte cineva de suferinţă. (adică slăbirea interesului individual. împotriva plăcerii simţurilor. cumpătarea şi alegerea alimentelor. ideea de „Dumnezeu" în geneza lui e fixată când vine. de ură („duşmănia nu pune cap vrăjmăşiei". Din cauza acestor condiţii filosofice s-a produs o scădere a puterilor pe care Buddha o combate prin igienă. prevederi împotriva spirtoaselor. locul întunecos este creştinismul.şi în acelaşi timp o concurenţă ascunsă şi tainică (li se lasă „trupul". pe subpământeanul lumii antice. Rugăciunea este exclusă.născoceşte mijlocul de a se descotorosi de altele. Ca leac el întrebuinţează viaţa în aer liber. o „graţie". Toate astea nu-s socotite ca mijloc de a întări această prea mare sensibilitate. nici o constrângere. fie veselia. printr-o aspră reîntoarcere chiar a intereselor spirituale asupra personalităţii. nici pentru sine. Şi asta cu drept cuvânt: având în vedere principalul ţel igienic. a „egoismului"). de scârbă. prielnice sănătăţii. care în domeniul problemelor. Cea dintâi condiţie pentru budism e o climă foarte dulce. înţelege prin bunătate lucrurile care sunt bune. pierderea echilibrului. stările de suflet cele mai căutate. el aduce.le cunosc din experienţă). ca leac împotriva urâtului.el se află aşezat. Critica creştinismului e adânc recunoscătoare indianiştilor. inchiziţia conştiinţei. când caută puterea printre popoarele barbare. aici cel mai înalt e privit ca un lucru de care nici nu te poţi apropia.prima măsură creştină după izgonirea Maurilor a fost închiderea băilor publice. Budismul e de o sută de ori mai realist decât creştinismul. Budismul e singura religie cu adevărat pozitivă ce ne-o arată istoria. castele inferioare. viaţa în mişcare. el nu mai spune: „lupta împotriva păcatului" ci. idei mohorâte şi neliniştitoare ocupă întâiul rând. El are chiar în urma lui .extazul în faţa unui puternic. Când creştinismul îşi părăsi primul său tărâm. ridică egoismul la înălţimea unui principiu). putinţa de a şti să pună în mod obiectiv şi rece problemele.„obiectivi" ca şi mine . nici pentru alţii. Creştinismul e ura „spiritului". aici se menţine neîncetat prin rugăciune . . ca şi ascetismul. necredinţei 7 spiritului. este esenţialmente creştină. o mare libertate în obiceiuri şi nici urmă de militarism. 21. Ca ţel suprem el vrea seninătatea. regulează şi hotărniceşte orice dietă spirituală (. Budismul nu-i o religie prin care se năzuieşte numai la desăvârşire. Biserica se apără chiar şi împotriva curăţeniei . a libertăţii. care numai în Cordoba erau două sute şaizeci: o anumită aplecare spre cruzime către sine însuşi şi faţă de alţii. aici se dispreţuieşte trupul.şi asta-l deosebeşte profund de creştinism iluzia voluntară a concepţiilor morale. voinţa de a-i prigoni..

dacă asta-i este trebuitor. pentru „civilizaţie". mai demn de crezare. pentru a se face stăpânul barbarilor. dispreţul spiritului şi culturii. ca indiferent orice altă fericire care se îndeplineşte. în baza creştinismului sunt câteva fineţi care aparţin Răsăritului. tortura sub toate formele . blânde. cercetarea ştiinţifică: calea adevărului devine drumul oprit. spre o anumită întărire trupească. astfel sunt jertfa primelor roade. .instinctul său. . dar că este de cea mai mare însemnătate să fie crudul adevăr. mai degrabă îl îndeamnă să tăgăduiască suferinţa. motivul său este să-i facă bolnavi. Asta cu condiţia ca creştinismul să vrea să devină stăpânul solului unde cultul Afro-ditei şi cultul lui Adonis determinaseră deja concepţia cultului. Budismul e o religie pentru sfârşitul şi oboseala civilizaţiei. dimpotrivă.Aici cuvântul „diavol" a fost o binefacere: a avea un vrăjmaş precumpănitor şi groaznic . mai obiectiv. el o făureşte.ca omul să fie vinovat cu orice chip. Faptul de a fi iniţiat asupra acestui punct.ca primă condiţie . în prima linie. revendicarea neprihănirii întăreşte violenţa şi inferioritatea instinctului religios .se simţea nevoia ruşinii de a suferi din partea unui atare duşman. slăbirea este reţeta creştină pentru domesticire. prin interpretarea păcatului. 23. a suferi nu e deloc convenabil: el are mai întâi necesitatea unei lămuriri. credinţa e mai întâi de toate trebuincioasă. nu pe omul puternic. dieta în cele sufleteşti. Puterea iluzorie e în ordine ierarhică cea mai . care sunt prea simţitori la durere (Europa încă nu-i coaptă pentru acest caz). de a dezlănţui încordarea lăuntrică în fapte şi idei contradictorii. ci pe omul peste măsură de slăbit. aşa cum nu sunt. mai intens. puterea lui de a suferi. aproape două lumi de împotriviri. nu e trebuincios . Creştinismul vrea să se facă stăpânul fiarelor sălbatice. e fericire în a se şti izbăvit de un păcat. aproape constituia pe înţeleptul în Răsărit: astfel o înţeleg brahmanii. Trebuie susţinuţi acei ce suferă de pe urma unei speranţe care nu poate fi contrazisă prin nici o realitate. speranţa era privită de greci ca rău al relelor. pentru a-şi mărturisi că suferă . pentru aceea a bărbaţilor o Sfântă Fecioară. Dumnezeu trebuie să fie personal. cunoaşterea. Budismul este o religie pentru oamenii zăbavnici. el ştie că-i este cu totul indiferent în sine. o uriaşă dorinţă de a face să sufere. (Din pricina acestei putinţi de a face să tânjască nenorocitul. dimpotrivă. trebuie ca Dumnezeu să fie tânăr. Creştinismul avea trebuinţă de idei şi de valori barbare. suferinţa trupului nu-s aici . ci oameni lăuntriceşte îmbobociţi. leneşe. e o chemare a acestor rase spre pace şi seninătate. dacă e ceva adevărat. ce se sfâşiau unii pe alţii. e de o sută de ori mai rece. Pentru ca iubirea să fie cu putinţă.ajungi şi la una şi la alta. Budismul.care nu poate izbuti în nici o înfăptuire: o nădejde din cealaltă lume. pentru ca instinctele cele mai josnice să poată fi de partea lui. de pildă. el spune numai ceea ce cugetă: „Sufăr". Pentru osârdia femeilor se pune un sfânt frumos. creştinismul nu găseşte încă această civilizaţie. Mai întâi de toate. Pentru barbar. Adevărul şi credinţa în ceva sunt două lumi de interes cu desăvârşire îndepărtate una de alta. El nu mai are trebuinţă de a-şi pregăti durerea sa.ca la budişti . pentru rasele devenite bune. mai entuziast. consumarea sângelui la Cină 9. Iubirea este starea în care omul vede mai mult lucrurile. pe căi cu totul deosebite.ea face cultul mai cald. aşa le înţelege Platon şi toţi discipolii înţelepciunii tainice 10.marea pompă a culturilor.mare sensibilitate 8 şi o prea mare putere de a suferi.nişte oameni obosiţi.trupească şi sufletească . Speranţa intensă este un bine cu mult mai îmbolditor vieţii. acela care rămase pe fundul cutiei Pandorei). Dacă. ca cel mai rău dintre toate. încă o dată spus. s-o sufere în tăcere . va trebui să se discrediteze raţiunea. Nemulţumirea de sine.condiţie .

pentru a face într-un chip iremediabil contrariul a ceea ce era fireasca lor valoare. ci pentru că a ghicit o putere care-l putea face să izbutească împotriva „lumii". ca răul. ca putere îndulcitoare. orice pretenţie a originalităţii. Nu fac aici decât să ating problema obârşiei creştinismului. care a fost mult mai . liber. Pentru a putea spune „nu". morala. fără a se socoti o consecinţă extremă a iudaismului. Era vorba de a se găsi o religie în care să se poată iubi: cu iubirea te pui mai presus de cele mai rele lucruri din viaţă . cu o adâncă inteligenţă a conservării. 24. cultul. prea pozitiv. afirmarea de sine pe pământ a trebuit ca instinctul urii.cu creştinismul Sfântului Pavel . ei creară o idee opusă condiţiilor fireşti.nu le mai vezi nicidecum. o încheiere mai mult în înspăi-mântătoarea-i logică. e însăşi consecinţa. Asta în ceea ce priveşte cele trei virtuţi creştine. să-şi născocească o altă lume. întâlnim încă o dată acelaşi fenomen. psihologia. Jidovii sunt poporul cel mai de seamă din istoria universală. de unde ni s-a arătat această afirmare a vieţii. De aceea evreii sunt poporul cel mai fatal din istoria universală: în ulterioara lor înrâurire ei au falsificat într-atât omenirea. Ei se baricadară împotriva tuturor condiţiilor ce îngăduiau până acum unui popor să vieţuiască. Transportat în condiţii imposibile. Psihologic vorbind. firesc. frumuseţea. tipul Mântuitorului omenirii. încât şi astăzi încă creştinul poate simţi într-un chip antievreiesc. realitate. „Izbăvirea prin evrei". în formula Mântuitorului. cu un nec plus ultra al geniului comediantului . iată cel de-al doilea punct: tipul psihologic al ga-lileanului e încă de recunoscut. una după alta.pentru a face un lucru. el se hotărăşte. lucrul osândit în sine însuşi. la tot ceea ce este bine născut. putere glorificatoare.au reîntors.ridicată. una născută dintr-un nu cu privire la cealaltă: e morala iudeo-creştină în întregime. toate astea nu-s decât o copie: lipseşte biserica creştină. devenit geniu. în comparaţia „poporului aleşilor". ei au ştiut să se pună în capul tuturor mişcărilor decadenţei. acest preţ era falsificarea radicală a tot ceea ce este fire. Budismul este prea zăbavnic. să existe cu orice preţ. pentru ca să mai fie încă şi prevăzător în felul acesta. el nu este nicidecum o mişcare de reacţiune împotriva instinctului semitic. pentru toate instinctele decăderii. aşa cum a fost întrebuinţat. ca răspuns la tot ceea ce reprezintă mişcarea ascendentă a vieţii. dar numai în completa-i degenerare (care e în acelaşi timp o sluţire şi o suprapovară a trăsăturilor străine) ce a putut-o servi. iubirea şi speranţa: le numesc cele trei prevederi creştine. poporul iudeu e acela ce posedă forţa vitală cea mai anevoie de smuls. religia. înălţat la proporţii de nespus. În a mea Genealogie a Moralei. am prezentat pentru întâia oară ideea contrastului între o morală nobilă şi o morală de ură. puterea. credinţa. nu c-ar fi fost stăpânit de ele. fiindcă. atât ca lume lăuntrică şi ca lume exterioară. . şi cu toate acestea. puşi în faţa problemei de a fi sau a nu fi. Primul lucru pentru a ajunge la soluţia acestei probleme se anunţă astfel: Nu se poate înţelege creştinismul decât considerându-l pe tărâmul unde a crescut. Evreii sunt contrariul tuturor decadenţilor: ei au putut să-i reprezinte până la iluzie. ei au preferat cu limpeziciune de vederi neliniştitoare. istoria.

25. mai întâi de toate ploaia. 26. noţiunea de „bine" şi de „rău". în înţeles primejdios şi defăimător. Indic cinci fapte care arată această denaturare. Ce se întâmplă? Se transformă. al speranţei în sine: de la el se spera victoria şi mântuirea.. decadenţa nu e decât un mijloc: oamenii ăştia au un interes vital să facă omenirea bolnavă şi să răstoarne. al bucuriei în sine. încă de la început. de „adevărat" şi „fals". nenorocirea pângărită prin ideea de „păcat". cum un „păcat" devine în felul acesta interpretarea cea mai mincinoasă din toate.. el este recunoscător pentru regularitatea în succesiunea anotimpurilor şi pentru întregul noroc în creşterea vitelor şi în agricultură. Această stare de lucruri rămăsese încă mult timp sub formă de ideal. ce este morala creştină? întâmplare care şi-a pierdut nevinovăţia. „piaza rea" pentru toate. Sau ce este morala iudaică. Morala: nici expresia condiţiilor de viaţă şi de dezvoltare a unui popor. dar un ce abstract. condiţional. potrivnic vieţii.. Când cu ajutorul răsplăţii şi al pedepsei s-a izgonit din lume cauzalitatea firească. lahveh este Dumnezeul lui Israel. . în cultul solemn se exprimă aceste două laturi ale afirmării unui popor. chiar când luă sfârşit într-un chip trist: anarhia în interior. Totuşi. deci Dumnezeul dreptăţii. toate speranţele rămaseră neîmplinite. nici instinctul vital cel mai simplu. Dumnezeul antic nu mai putea nimic din cele ce putuse odinioară. . el este recunoscător pentru marile destine ce-l înlătură de stăpânire. . această imagine a unui rege care este un bun ostaş şi un judecător aspru: imagine propagată înainte de orice prin acest profet-tip (critic şi satiric al momentului) Isaia. o „ispită". pentru categoria sacerdotală. Istoria lui Israel este apreciabilă. afirmând viaţa. bunăstarea. ca cea mai înaltă năzuinţă a sa. o primejdie. Un Dumnezeu care cere. toată fericirea ca o pedeapsă a nesupunerii faţă de Dumnezeu. expresia sentimentului demnităţii naţionale: nu mai e decât un Dumnezeu. care acum interpretează întreaga fericire ca o răsplată. care la urma urmei este expresia întregii inspiraţii fericite a curajului şi încrederii în sine.. Ar fi trebuit să-l părăsească. Jehova al lor era expresia sentimentului puterii. Pentru categoria de oameni care. prin el se aştepta cu încredere ca firea să dea ceea ce doreşte poporul. ai nevoia de o cauzalitate împotriva firii şi acum urmează tot restul a ceea ce este împotriva naturii. lahveh. o pretinsă „lege morală" răsturnând o dată pentru totdeauna concepţia raţională a „cauzei" şi „efectului". Dar poporul păstră. Dumnezeul „dreptăţii" nu mai e una cu Israel. Noţiunea sa devine o unealtă în mâinile agitatorilor sacerdotali. ca istorie tipică a denaturării tuturor valorilor fireşti. adică firesc. mai ales de pe vremea regilor.în locul unuia care povăţuieşte. stricăciune sistematică a imaginaţiei.puternic decât toate hotărârile. în iudaism şi în creştinism. indispoziţia fiziologică otrăvită de viermele rozător al conştiinţei. în privinţa tuturor lucrurilor. se denatura noţiunea de Dumnezeu: cu acest preţ îl putură păstra. asirianul în afară. El este logica oricărui popor care are puterea şi are conştiinţa liniştită. năzuiesc la putere. israeliţii se aflau.morala. întrun drept raport.

până la idi-oata formulă a supunerii sau nesupunerii către Dumnezeu. după cum se supune mai mult ori mai puţin voinţei lui Dumnezeu. până la cea mai modernă.. o dată pentru totdeauna. Ce înseamnă „ordinul moral"? Există numai. o dată pentru totdeauna.. din pricina îndelungatei stări de păcătuire. marile şi micile impozite cu care era dator . boala. sau să nu facă. realitatea pune: un fel de oameni paraziţi care nu propăşesc decât în dauna tuturor formaţiunilor sănătoase ale vieţii. ei au simplificat psihologia tuturor marilor evenimente. epocile. ori a unui individ se măsoară. Preoţii realizară această minune de falsificare. La toate evenimentele fireşti ale vieţii: naşterea. Şi lui Moise i s-a arătat „voinţa lui Dumnezeu". al oricărei tradiţii. formulase. aceea era „voinţa lui Dumnezeu".ceea ce voia el să aibă. . Au făcut din ea o neroadă unealtă de mântuire şi de vinovăţie eu privire la lahveh. că în destinele unui popor sau ale unui individ. După trebuinţă ei au făcut nişte figuri puternice şi foarte libere ale istoriei lui Israel. De atunci toate ale vieţii sunt orânduite în aşa chip. căsătoria. . Ce s-a întâmplat oare? Preotul cu asprimea şi pedanteria lui.preoţimea iudaică nu se opri aici.. că valoarea unui popor. cu posturi şi tânguiri. moartea. se descoperă „Sfintele Scripturi". îndelunga nenorocire. Vedeţi-i la lucru: sub mâinile preoţilor iudei. Pusă în locul a-cestei jalnice minciuni. de răsplătire. preotul abuzează de numele lui Dumnezeu. dacă interpretarea ecleziastică în curs de mii şi mii de ani nu ne-ar fi istovit aproape cu pretenţiile lor de probitate în historicis. se descotorosi de dânsa. adică ea pedepseşte sau răsplăteşte după gradul de supunere. nişte făţarnici mizerabili şi nişte ipocriţi. Un pas mai mult: „voinţa lui Dumnezeu".să nu se uite cele mai bune bucăţi de carne. Am resimţi cu mult mai dureros acest ruşinos act de falsificare a istoriei. toată nenorocirea constă în aceea că s-au îndepărtat de „Sfânta Scriptură".. Cu un dispreţ fără seamăn.Noţiunea de Dumnezeu falsificată: noţiunea moralei falsificată: . după cum au fost folositori ori s-au împotrivit preponderenţei sacerdotale. el numeşte „Stăpânirea lui Dumnezeu" o stare de lucruri în care preotul e acela care fixează valorile.apărea parazitul ca să le falsifice 11. de pedeapsă.o epocă în care preotul încă nu era.„ospăţul" . trebuie o „destăinuire". Altfel spus: o mare falsificare literară devine necesară. de adoraţie pentru lehova. cu rece cinism el măsoară popoarele. . surghiunul... se publică cu toată pompa ierarhică. ca să nu mai vorbim de jertfă. căci preotul este un mare mâncău de bifte-curi . adică condiţia de păstrare pentru puterea preotului. voinţa lui Dumnezeu se arată stăpânitoare.pentru a atinge ţelul acesta. o voinţă a lui Dumnezeu care hotărăşte tot ceea ce trebuie să facă omul. sau chiar nişte „necucernici". se prefăcu în veşnică pedeapsă pentru marea epocă . Şi filosofii ajutară Biserica: minciuna de „ordin moral" străbate întreaga evoluţie a filosofiei. indivizii. trebuie să fie cunoscută. Nu se putea servi de întreaga istorie a poporului israelit. „Voinţa lui Dumnezeu" era de mult fixată. în pofida oricărei realităţi istorice. despre care în mare parte Biblia va rămâne un document. el numeşte „Voinţa lui Dumnezeu" mijloacele ce le întrebuinţează pentru a atinge sau a menţine o astfel de stare de lucruri. marea epocă a istoriei lui Israel deveni o epocă de descompunere. încât preotul devine pretutindeni indispensabil. ei au transcris într-un înţeles religios propriul lor trecut naţional.

la împotrivirea contra ordinii stabilite. reşedinţa existenţei politice autonome. justiţie. împotriva celei mai dârze voinţe de a trăi a unui popor din câte au existat pe pământ. dacă a-ceastă răzvrătire n-ar fi fost îndreptată împotriva Bisericii iudee. Creştinismul tăgăduieşte Biserica. făcut contrariu valorii sale prin parazitismul preotului.. păcat". are nevoie să se „păcătuiască". pe afurisiţi şi pe pescari.. „poporul aleşilor". îngrijirile de dat săracilor şi bolnavilor) întreaga credinţă inspirată de instinctul vieţii. ordinea. mijloacele ce asigură şi mai mult supunerea către preot: singur preotul „răscumpără". „poporul sfinţit". Dimpotrivă. E o lipsă de credinţă în „oamenii superiori". numai cu preţul acesta fiinţează el. propriu-zis sunt uneltele puterii. faţă de „lege" se cheamă acum „păcatul". era pusă în chestie. orice valoare naturală. ca de drept. cuvinte de preoţi şi care a despărţit de sine... tot ce-şi are valoarea sa în sine. însăşi realitatea iudee. duşmănia de moarte care de atunci încoace n-a mai depăşit. „păcatele" devin indispensabile. într-un cuvânt. nu împotriva corupţiei societăţii. în toată societatea preoţeşte organizată. a-dică faţă de preot. Căci trebuie înţeles prin aceasta: orice obicei firesc. Acest sfânt anarhist care chema cel mai de rând popor. un nu rostit împotriva a tot ceea ce era preot şi teolog. poporul acesta făuri pentru instinctele sale o ultimă formulă consecventă până la negaţiunea de sine însuşi. cu greu căpătată. nu văd care era direcţia răzvrătirii prin care trecu Isus. prin acest fapt. altcum spus: pe acela ce se supune preotului. tot ce mai rămâne încă puternic pe pământ. mijloace de a se împăca cu Dumnezeu sunt. a unei vedenii a lumii încă şi mai neaievea. a privilegiului. Nesupunerea faţă de Dumnezeu. pe Tşândâla iudaismului. un atac împotriva acestei existenţe era un atac împotriva celui mai adânc instinct popular al său. ca un lucru „necucernic. Cazul e cu desăvârşire de primă ordine.. căsătorie. aceea care condiţionează organizaţia Bisericii. mica mişcare revoluţionară botezată cu numele de „Isus din Nazaret" e o repetare a instinctului preoţesc care nu mai suferă realitatea preotului. orice instituţie naturală (Stat. formula.. Ultima axiomă: „Dumnezeu iartă pe acela ce se pocăieşte". o formă de duşmănie împotriva realităţii. „Poporul ales" care n-a păstrat pentru toate lucrurile decât valori de preoţi. care singură îngăduia poporului evreu să existe în mijlocul „apei". împotriva ierarhiei societăţii. biserica luată în exactul înţeles ce-l dăm astăzi acestui cuvânt.pentru a le „sfinţi" în graiul lui. e depreciat prin principiu. Pentru ca să fie necesară o pedeapsă după o lovitură. orice realitate aveau împotrivă-le cele mai profunde instincte ale claselor cârmuitoare.cu un grai care . 27. impur. Era o răzvrătire împotriva „bunurilor şi drepţilor". ci contra castei. pe nedrept poate. Verificate psihologic. el sfârşi prin a nega în creştinism ultima formulă a realităţii.. împotriva „sfinţilor lui Israel". născocirea unei forme de existenţă încă şi mai retrasă. ca să fie promotorul. preotul vieţuieşte prin păcate.. nu a fost oare aceea care pentru o clipă era locuinţa plutitoare. Dar ierarhia care. cu o logică neînduplecată. trebuie o putere care atribuie o valoare. Preotul depreciază. ultima posibilitate de a supravieţui. . care tăgăduieşte pretutindeni firea şi care creează prin asta o valoare. pângăreşte firea. Creştinismul creşte pe un tărâm fals unde întreaga fire.

. că dau dovadă unei urâcioase nimicnicii psihologice. fără distanţă. o lume care nu mai e decât „interior" al unei lumi „adevărate". o scârbă faţă de orice formulă. o fugă în „ceea ce nu se poate apuca". s-a amestecat în instinct: incapacitatea de împotrivire ce se transformă în morală. Teama durerii. (nu rezistă „răului". fiindcă simte prea viu orice contact. „împărăţia lui Dumnezeu este în voi. Excluderea instinctivă a oricărei uri... Iată două realităţi psihologice pe care s-a înălţat doctrina învierii. dacă nu există alte documente. deşi supraîncărcată cu o puternică doză de vitalitate greacă şi de energie nervoasă. Şi numai aici ne vom atinge de problema psihologiei Mântuitorului.atâta timp cât El este copilul lui Dumnezeu. Aveam pe atunci douăzeci de ani.sau nu vom simţi-o decât ca o simplă contrazicere. e tipul psihologic al Mântuitorului. iubirea ca unică. A face din Isus un erou! . în incapacitatea de a fi duşmani. 28.va deveni un instinct. inscripţia ce se găsea pe această cruce. după câte le cunosc..decât în ne-rezistenţa la rău. Reducă-se un atare habitus la ultima consecvenţă. O vorbă de seriozitate despre fiziologist. Fiecare e copil al lui Dumnezeu . în iubirea fără deducţie. e ceea ce pare a fi drept. deşi a făcut-o destul de adesea.Şi ce neînţelegere mai e şi în cuvântul „geniu"! întreaga noastră noţiune a „spiritului". că a murit pentru păcatele altora. despre chipul cum a murit. orice trebuinţă de a rezista. acum prea sunt serios pentru aşa ceva. Biserica: va deveni obişnuinţa unei lumi. . şi ca pe o ultimă putinţă în viaţă. deşi schilodit şi plin de trăsături străine: cum s-a păstrat în legendă acela al lui Francisc d' Asissi. a unei extreme iritabilităţi care încearcă orice împotrivire. Ce-mi pasă de consecinţele „tradiţiei"? Cum se poate în genere numi „tradiţie" legendele sfinţilor! Istoriile sfinţilor sunt literatura cea mai în doi peri din câte există: a le afla metoda ştiinţifică. Recunosc că citesc puţine cărţi cu atâtea greutăţi ca Evangheliile. D-l Renan. a dat drept lămurire a tipului lui Isus. cu o nesuferită neplăcere (adică primejdioasă. dacă s-ar putea da crezare Evangheliilor. acest anarhist era un criminal politic. e un procedeu osândit din primul loc . El muri pentru păcatele Sale. . să se întrebe omul. Contrar oricărei lupte..." 30. a-ceastă păpuşă în psihologicis.Isus nu acaparează absolut nimic pentru dânsul . de orice noţiune a timpului şi spaţiului împotriva a tot ceea ce este obiectul temeinic instituţiei. fiecare este egal fiecăruia.. fără concluzie. nu are nici o noimă într-o lume în care supravieţuieşte Isus. sorbeam cu prevăzătoarea încetineală a filologului rafinat. în care nici un fel de realitate nu mai mişcă.lipseşte orice raţiune de a pretinde. . Asta-l duse pe cruce. 31. dacă a fost „păstrat"? încercările ce au fost făcute pentru a descoperi chiar în Evanghelii. această teamă nu poate sfârşi altfel. Ceea ce mă priveşte pe mine. al unei lumi „veşnice". .. în blândeţe. cea mai profundă vorbă a Evangheliilor întrucât va fi cheia lor). decât într-o religie a dragostei. chiar a durerii nespus de mică.ea nu se făgăduieşte: ea e aici. oricărui sentiment de a se afla în luptă.. chiar fără vrerea lor. a unei extreme iritabilităţi care în general nu mai vrea să fie „atinsă".. în „ceea ce nu poate fi priceput" 12. Aceste dificultăţi sunt de alt ordin decât acelea ce îngăduiră savantei curiozităţi a spiritului german celebre şi de neuitat triumfuri. despre cele ce a spus. Totuşi. Epicurismul. această idee de civilizaţie. respinsă de instinctul conservării) şi care nu cunoaşte fericirea . O atare contradicţie era oare un fapt al conştiinţei.. Ura instinctivă asupra realităţii: urmarea unei extreme facultăţi de a suferi. Cunoaştem o stare bolnăvicioasă de iritare a simţului pipăitului care se dă îndărăt în faţa oricărei atingeri.o simplă trândăvie de savant! 29. urmarea unei extreme facultăţi de a suferi. o ură împotriva oricărei realităţi. două din cele mai cuviincioase din câte s-au putut da: ideea geniului şi ideea eroului. . ci de a se şti dacă se mai poate înfăţişa încă tipul său. un decadent tipic: pentru întâia oară recunoscut ca atare de mine. a tuturor graniţelor şi tuturor distanţelor în sentiment. orice alt cuvânt ar fi cu totul altfel la locul lui. ea este în voi: e viaţa în dragoste. fericirea aleşilor în pace. cu atât mai puţin cu cât un criminal politic era posibil într-o comunitate absurd de nepolitică.acum ar duce cu siguranţă în Siberia. opera fără de seamăn a lui Strauss. care se înfioară de îndată ce apucă un obiect solid. Epicur. e o dovadă. viaţa veşnică este găsită. e multă idee eroică. dacă este un lucru mic evanghelic. îi rămâne de aproape înrudită. doctrina învierii păgânismului. Nu e vorba de adevărul celor ce a făcut el. Acesta ar putea să se menţină în Evanghelii.. Le socotesc ca pe o sublimă dezvoltare a hedonismului13 pe baze cu desăvârşire bolnăvicioase.plăcerea . Ce înseamnă „vestea cea bună"? Viaţa adevărată. a oricărei duşmănii. povestea unui „suflet" îmi par.

Ea nu se manifestă nicidecum. . nici nu-şi închipuie măcar că ar putea despărţi cândva. ca tot ce este evreiesc).dar avem motive să admitem contrariul. pentru dânsul un ce cu totul imposibil. „Vestea cea bună" e tocmai faptul că nu mai sunt contraste. . Ea şterge din făpturile venerate trăsăturile originale. limba. de formulă. a oricăror cărţi. anulează el singur acest tip. nu s-a îndoit niciodată de ideea ecleziastică a „lumii". pentru multe motive un atare tip nu putea rămâne în întregime liber de adăugituri. îi face scârbă de orice fel de vorbă. ciudat de multiplu şi contradictoriu. Tăgăduirea este aşadar. după necesităţile sale. făcătorul de minuni. 32.ca să poată pricepe ceva din el .„înţelepciunea" sa este exact pura ignoranţă a unor atari lucruri. prealabila educaţie.o făptură în întregime alcătuită din simboluri şi din ceva insesizabil: pentru ei tipul nu există. Totuşi se pare că totul îl discredita. Deloc nu-i îngăduit să se înşele omul în această privinţă. El nu vorbeşte decât despre ceea ce este mai lăuntric: „viaţa" sau „adevărul" ori chiar „lumina". Cu oarecare libertate în expresie. o atare putinţă nu e de exclus în întregime. de lege. printre chinezi de acelea ale lui Lao-ţzî . tălmăciră cu propria lor cruzime . tot aşa cu instituţiile civile şi din ordin social. .el n-a avut nicicând motiv să tăgăduiască „lumea". un prilej de a vedea parabole. se apără de formule. decât după ce a fost turnat în tipare cunoscute. Acest simbolism. după cum singur recunoaşte. Această desfigurare e foarte verosimilă. pe care răutatea lui Renan l-a glorificat ca „marele maestru al ironiei". îndeosebi. a sa „împărăţie a lui Dumnezeu". sunt cuvintele sale pentru a-cest lucru lăuntric. toată firea. o semis-tică. Profetul. O a-tare credinţă e fără pizmă. a oricărei cunoaşteri. . în sfârşit. a oricărei psihologii.el n-o tăgăduieşte. care apare ca un Buddha pe un tărâm foarte puţin indic. întreaga realitate. iată condiţia prealabilă a oricărei cuvântări. vreau să zic colesiastice 14. ca şi ideea că o credinţă. căci se cunoaşte din belşug puţinul scrupul al sectarilor de a-şi alcătui propria lor apologie în persoana maestrului lor. a oricărei arte.fără să vadă în asta vreo deosebire. a unui simbol. să nu dăm o valoare prea mică proprietăţii oricărei mari slăviri.întru atât cât tipul decadenţei a putut fi. această idee de care s-a făcut un abuz aşa de răutăcios. nici chiar prin Scripturi. stăpânul moralei. credinţa ce se deşteaptă nu e nicidecum cucerită prin lupte. a oricărei politici. Ideea. viitorul judecător. Civilizaţia nu-i este cunoscută decât din auzite. Cazul pubertăţii întârziate şi rămasă în stare latentă în organism. dovada ei. bolile nervoase şi nerozia „copilărească" par să-şi fi dat întâlnire. ades chinuitor de ciudate: idiosincrasiile. Fără îndoială. Această lume stranie şi bolnavă în care ne introduc Evangheliile.. această lume trebuie să fi îngroşat în orice chip tipul: primii discipoli. ea îşi făuri „Dumnezeul" ei.restul tot. „Judecata de Apoi". şi. Printre indieni s-ar fi servit de ideile lui Sankhyam. Această credinţă nu se formulează. nu se apără: ea nu poartă de fel. Încă o dată mă împotrivesc fapului că se înscrie această latură fanatică în tipul Mântuitorului: cuvântul imperios ce-l întrebuinţează Renan.şi chiar de spirit . în ea împărăţia lui Dumnezeu aparţine copiilor. vreau să spun. oricât de mare ar fi ispita ce se ascunde în prejudiciile creştine. să creeze discordii. lacuri şi-n livezi. să fi lăsat urme asupră-i. propria ei minune. ea însăşi este în fiecare clipă. Trebuie să ne pară rău că un Dostoevski n-a vieţuit în vecinătatea acestui interesant decadent. răsplata sa. ea însăşi nici nu le vede. nu au pentru el decât valoarea unui semn. cu totul potrivnice Evangheliei.. nici prin făgăduieli de răsplătire. a oricărei înţelepciuni a vieţii. Nici unul dintre cuvintele sale nu trebuie luate ad literam. şi-n cazul acesta faptul că tradiţia ar trebui să fie remarcabil de credincioasă şi obiectivă .. într-adevăr rar. atâtea prilejuri de rea cunoaştere a tipului. Când prima comunitate avu trebuinţă de un teolog răutăcios şi foarte ager pentru a judeca. . De asemenea lipseşte şi dialectica. Trebuie că mediul în care lucra această figură. Nu mă îndoiesc nici eu însumi că o mare doză de fiere . mai cu seamă când ea e schismatică. nu dojeneşte.de la început a rămas copilărească. munca. Mesia. Un ultim punct de vedere: tipul . experienţa „vieţii". războiul. .. după cum îi puse în gură aceste idei. o lume ca luată dintr-un roman rus. este obişnuită cel puţin fîziologiştilor. nu are nevoie să lupte împotriva ei. în mod provizoriu există o contrazicere larg deschisă între acela ce predică în munţi. şi acest fanatic al atacului. să nu se vadă altceva decât un limbaj de semne. cineva care ar putea resimţi precis farmecul cotropitor al unui amestec de sublim. „sabia". tot ce este fix ucide. datinele primelor comunităţi creştine: tipul a fost îmbogăţit în mod retrospectiv cu trăsături ce nu pot fi interpretate decât prin motive de luptă şi de propagandă. pentru acest antirealist. în care drojdia societăţii. determină un anumit cerc de concepţii: întâiul creştinism nu se serveşte decât de noţiuni iudeosemitice (mâncarea şi băutura fac parte din sfânta Cină..el nu se sinchiseşte nicidecum de tot ce s-a fixat: verbul ucide. duşman de moarte al teologilor şi preoţilor. ca un simplon secundar al degenerării. pentru a putea formula acest răspuns era necesar a admite că tipul Mântuitorului nu ni-a fost păstrat decât foarte sluţit. a oricărei ştiinţe istorice şi naturale. a se certa şi a se mânia împotriva teologilor. întâmplarea mediului. de credinţă. mai mult decât istoria. Tot aşa cu Statul. Dar să se bage seama. a oricărei noţiuni de cult. de bolnăvicios şi copilăresc. prin excelenţă se află în afara oricărei religii. sar putea numi Isus un „spirit liber".nu e răspândită în tipul maestrului decât în ciudăţeniile stării de agitaţie a propagandei creştine. loan Botezătorul.ea vieţuieşte. de dogmă. .Mi-am dat de mai înainte răspunsul la problema condiţiei. nici prin minuni. . însuşi limba.. de care nu se putea lipsi „reîntoarcerea lui Christ". un „adevăr" ar putea fi dovedite prin argumente.

în nici un caz nu vrea să se despartă de nevastă-sa.atitudinea Lui pe cruce. Practica o lasă pe seama oamenilor: atitudinea Lui în faţa călăilor Lui. a „izbăvirii" prin credinţă . între evrei şi neevrei („aproapele". 33. numai lucrul acesta e realitatea psihologică a „învierii". cuvântul „tată". Acest „îmbucurător trimis" muri aşa cum vieţuise. În întreaga psihologie a „Evangheliei" lipseşte ideea de vinovăţie şi de pedeapsă. Nu se arată tribunalelor şi nu se supune nicidecum la contradicţii („Nu depune jurământ"). . nu vine în „mii de ani". faţă de învinuitorii Săi şi de orice fel de bârfire şi pângărire . aşa cum propovăduise. fiindcă face parte dintr-o lume cu totul alta. . acelaşi sentiment. e doar faptul de a nu lua drept realităţi. Viaţa Mântuitorului nu era altceva decât această practică. Mi-e ruşine să amintesc ce a făcut Biserica din acest simbolism: n-a pus ea oare povestea lui Amphitryon în pragul credinţei creştine? Şi o dogmă a „neprihănitei zămisliri" în afară de asta? . O! în care ochi! . sunt de acord. e tocmai „ştirea cea fericită". nu-şi poate închipui cu nici un preţ o judecată potrivnică. nu dispreţuieşte pe nimeni. decât semn. senzaţii de plăceri lăuntrice şi afirmări de sine. Ăsta-i adevărul.să mi se ierte expresia . Pretutindeni unde ea-l întâlneşte.nu-i o stare „su-prapământească" sau chiar „după moarte". ceva individual. tot ceea ce e istoric. nişte prilejuri de parabole. El nu rezistă aceluia care este rău faţă de dânsul. ea nu înţelege nicidecum că mai sunt şi alte doctrine. Consecinţele unei atari stări se arată într-o practică nouă. al „împărăţiei Cerurilor". timpul. ele sunt „Dumnezeu" . nici în inima sa. ea e singura realitate. tot ceea ce are legătură cu timpul şi spaţiul. „fericit".nici chiar de rugăciune.. nici mâine. era iudaismul ideii „păcatului". . şi nu e nicăieri. nimic alta decât „probe însufleţitoare". al „împărăţiei lui Dumnezeu". drept adevăruri.dar nu face obiecţiuni. nu-şi arată dreptul Său. se află pretutindeni. pururea „copil al lui Dumnezeu. Toate astea . ca şi ideea de răsplată. dacă privim aşa. nu i se păreau decât ca nişte semne. a doua personalitate a Treimii. orice raport de distanţă între Dumnezeu şi om e suprimată.sunt lovitura de pumn drept în ochi. Adâncul instinct pentru felul în care trebuie să trăiască cineva. propriu-zis practica evanghelică.. se mâhneşte din cauza acestei „orbiri" prin compătimire lăuntrică. „Împărăţia Cerurilor" e o stare a inimii. „Căinţa". şi că restul.nicidecum pentru a „izbăvi pe oameni". „Păcatul". nicidecum să se mânie. nici de rituri pentru legăturile cu Dumnezeu .... „Ora morţii" nu-i o idee creştină. al „fiului lui Dumnezeu". suferă şi iubeşte cu acei care îi fac rău. El nu face deosebire între străini şi băştinaşi. viaţa trupească şi crizele ei nu fiinţează pentru maestru „veştii fericite".. tot atâta cât şi somnul. ci pentru a le arăta cum trebuie să vieţuiască. El nu rezistă. care face parte din istorie. Toate astea-s urmarea unui instinct.Dar astfel. Dar nici aşa să se împotrivească răului. decât realităţile lăuntrice. nicidecum să facă răspunzător pe cineva. ea nu are nici ieri. pentru ca să se simtă „în ceruri". O atare doctrină nu poate contrazice.nu toată lumea. „evanghelic". Şi se roagă... ea e lipsă. sentimentul de veşnicie şi înfăptuire. . în timp ce cu o altă purtare nu s-ar simţi nici de fel „în ceruri". „rugăciunea pentru iertare" nu sunt deloc căile spre Dumnezeu. Totuşi se vede lămurit. a iertării „păcatelor". O viaţă nouă. El nu se supără pe nimeni.căci vede „lumina" . „ora".. Ideea despre „fiul omului" nu e o personalitate concretă.... El nu avea nevoie nici de formule.. tot ceea ce e firesc. „Domnia lui Dumnezeu" nu e un ce care se aşteaptă. al Dumnezeului acestui simbolist-tip.dovezile sale sunt „lumini" lăuntrice. iubind răul… . ci un fapt „etern". . desprins din noţiunea de timp. un simbol psihologic. dar nici nu este legată de anumite condiţii. nici chiar în cazul unei vădite necredinţe.moartea Lui nu fu nimic mai mult decât atât.. că se mai poate avea şi altele.al Evangheliei: un cinism istoric în insula simbolului. 35. nu face un pas ca să se îndepărteze de sine lucrul extern. nici o trecătoare. unic. 34. care pricinuieşte sentimentul de a fi „divin". . Dacă înţeleg ceva în acest mare simbolist.Ceea ce era detronat prin evanghelie.. Nicidecum să se apere. şi nu o credinţă nouă. el se distinge printr-un fel de a lucra deosebit.. Orice idee de moarte firească lipseşte în Evanghelie: moartea nu e nicidecum o punte. evreul).. realul nu e..orice dogmatică iudee era tăgăduită în „ştirea cea bună". folositoare numai. afirm încă o dată.şi nu este o experienţă a inimii. ea a prihănit Zămislirea. El cunoaşte singura practică a vieţii. aparentă. Fericirea veşnică nu e făgăduită nicidecum. pentru ca să se simtă „veşnic". mai mult încă: îl provoacă. Nu „credinţa" lui îl deosebeşte pe creştin: creştinul lucrează.ceea ce este arătat prin semnele „tatălui" şi „fiului": cuvântul „fiul" exprimă pătrunderea în sentimentul „transfigurării" generale a tuturor lucrurilor (beatitudinea). şi în cel mai înalt înţeles. El a pus cu desăvârşire capăt doctrinei iudee a căinţei şi iertării. adică coreligionarul. a „credinţei". . nici prin cuvinte.

mai mult încă decât oricărei alte minciuni. a devenit necuviincios astăzi. de demnitate faţă de sine însuşi. dacă bărbaţii noştri de Stat înşişi. De fiecare dată când creştinismul se împrăştie peste masele din ce în ce mai dese şi mai grosolane. când ţine la cinstea lui. Toate ideile despre Biserică sunt recunoscute drept ceea ce sunt. pe care 19 veacuri l-au interpretat rău. Privesc în preajma mea: n-a mai rămas un singur cuvânt din ceea ce se chema odinioară „adevărul". nici „Mântuitor". fiecare preţuire devenind acţiune.. absorbind în sine dogme şi rituri de ale tuturor felurilor de boli mintale. în toate vremurile. de orice omenie liberă şi bună. „credinţă creştină". că nu mai există „Dumnezeu". ultimul sentiment de pudoare.şi valorile nobile: noi ăştia. . cea mai periculoasă speţă de parazit. nici chiar în vârful buzelor. contrazicerea cu Evanghelia a clădit Biserica. a „nemuririi sufletului". adică mă constrâng eu însumi. acest adevăr devenit instinct şi patimă. creştinismul? Ce-i pentru el „lumea"? Când e ostaş. Prin aceste născociri a fost atinsă o stare de spurcare a omenirii a cărei privelişte poate insufla groaza.. singură permite să se ghicească lucruri atât de îndepărtate şi aşa de delicate: cu un nereuşit egoism s-a voit. Era nespus de departe de binevoitoarea noastră neutralitate prevăzătoare. dreptul Evangheliei. Epoca noastră e un timp care ştie.. Valorile creştine .. fiecare instinct. Un tânăr 15 prinţ în capul regimentelor sale. Practica tuturor momentelor. cu care fatalmente sunt contemporan: Omul de astăzi. nu mai suferim ca un preot să rostească cuvântul „adevăr". în vremea noastră. de josnice şi de rând erau necesităţile ce trebuia să le satisfacă. de orice înălţare sufletească. pe deplin anticreştini în faptă.. ea a sfinţit în ideea de „biserică" ceea ce „înveselitorul trimis". 37. nici „păcat".dar mărturisind fără ruşine. Cine neagă dar. de orice disciplină a minţii. Aidoma tuturor clarvăzătorilor. să-l barbarizeze. tot aşa de ordinară. . . „biserica creştină" . . „ordinea morală" sunt minciuni: seriozitatea. sunt instrumente de tortură a sistemelor de cruzimi de care sau servit preoţii pentru a deveni stăpâni.. ca să descopere divinitatea ironică. când se apără cineva.mă feresc de a face omenirea răspunzătoare de bolile ei mintale dar sentimentul meu se întoarce.. profunda victorie spirituală asupra sieşi.36. noi avem condiţiile necesare pentru a înţelege ceva. un papă. însuşi preotul e recunoscut drept ceea ce este. adevăratul păianjen negru al vieţii. a „sufletului" însuşi. Necesitatea de a face credinţa însăşi tot aşa de bolnavă. când e cineva mândru.. cei cu spiritele libere. Barbaria bolnavă îngrămădeşte în sfârşit propria ei putere în Biserică. nu săvârşeşte numai o greşeală.de la moartea pe cruce . se simţea nevoia să se vulgarizeze creştinismul. a cărui suflare necurată mă înăbuşă. sunt de o mare îngăduinţă faţă de trecut. care înţelegeau din ce în ce mai puţin condiţiile dintâi ale naşterii sale. la fiecare frază pe care o rosteşte. de această disciplină a spiritului care. care poartă războiul împotriva „Sfintei minciuni".. Epoca noastră e mândră de înţelesul ei istoric: cum de s-a putut ea lăsa convinsă de această nerozie. ce lepădătură a falsităţii trebuie să fie omul modern pentru ca să nu-i fie ruşine. pentru a deprecia firea şi valorile fireşti. a „Judecăţii de Apoi". Ştim. patriot. conştiinţa noastră ştie astăzi cât preţuiesc a-ceste neliniştitoare născociri ale preoţilor şi bisericii.e istoria unei treptate interpretări pururi mai falsă şi mai grosolană a simbolismului primitiv. Ceea ce odinioară nu era decât bolnav. tot aşa de paşnică. şi că tot ceea ce este spiritual şi simbolic nu s-a dezvoltat decât mai târziu? Cu totul dimpotrivă . Aici nu-mi înăbuş un oftat..că „liberul arbitru". ca indiferent care altul. noi ăştia care suntem spirite libere. . Unde s-a dus dar. cei dintâi.. după cât de bolnave. că se află în pragul creştinismului o fabulă grosolană despre Mântuitor şi despre făcătorul de minuni. Sunt zile când îmi vine un sentiment mai negru decât cea mai neagră melancolie -dispreţul oamenilor. cu mărinimie trec cu o posomorâtă luare aminte de prevedere peste a-ceste miimi de ani ai unei lumi . Ideile din „cealaltă lume". la ce slujesc ele. Şi ca să nu las nici o îndoială în privinţa a ceea ce dispreţuiesc eu. Preotul ştie şi el. fost-am cei dintâi care am restabilit acest contrast. cea mai rea şi falsă plată din câte există. Oricine ar mai căuta semne. Omenirea îngenunchează în faţa contrariului de ceea ce era la obârşie. Fiecare ştie asta: şi cu toate astea rămâne în vechea stare de lucruri.se mai numesc astăzi creştini şi se duc la împărtăşanie?. să nu se găsească decât propriul său avantaj.iată necesitatea creştinismului. îşi agita degetele n-ar invoca creştinismul. pentru a rămâne stăpânii. ceea ce el socotea cu exactitate ca mai prejos de dânsul.. că nu-i mai este îngăduit să mintă din „nevinovăţie" sau din „neştiinţă". această formă de duşmănie faţă de orice dreptate. când îşi voieşte propriul lui folos. e astăzi anticreştină..chiliuţă ce se numeşte „creştinism".. Chiar cu cele mai smerite cerinţe de dreptate trebuie să se ştie astăzi că un teolog. izbucneşte de îndată ce intru în timpurile modeme. ca rămas în urma lui. cel mai mare din câte există! 38. care de după marele teatru al lumii. că e creştin!. ci spune o minciună. nu mai îngăduiesc nimănui să fie ignorant în această privinţă.un fel de bărbaţi în genere foarte sinceri. voi spune că este omul de astăzi. înţelesul. Şi aici începe dezgustul meu. şi pe cine dispreţuiesc. în zadar se caută o mare formă a ironiei istorice. .superba expresie a egoismului şi orgoliului poporului său . chiar când ...Noi. un preot. judecător. în zilele noastre e o necuviinţă să fii creştin.

răzbunarea lor consta în a-l înălţa pe Isus într-un chip lăturalnic.. o viaţă ca aceea ce-a trăit-o cel care a murit pe cruce.şi numai acest groaznic paradox aduse pe discipoli în faţa adevăratei probleme: Cine era omul acesta? Ce era asta? Se înţelege foarte bine sentimentul mişcat şi jignit. o privire dumnezeiască. instinctul distinctiv al creştinismului: nu e decât practică creştină. greşeala e deopotrivă de radicală. şi care e creştină. poate. Răspunsul: Iudaismul stăpânilor.nu numai motivată de greşeli ci născocitoare şi chiar genială nu numai pe tărâmul erorilor care primejduiesc viaţa şi otrăvesc inima. A fost această moarte neaşteptată şi ruşinos de mârşavă.se numeşte creştin! 39. Dar să nu depreciem pe creştin: creştinul. Smulgându-se de aici o singură idee. a fost acela care a pus stăpânire pe dânşii. decât să dea dovada cea mai strălucită a înlăturării sale. clasa lui diriguitoare. şi acela a murit pe cruce. îndeplinirea. ceea ce ar fi fost evanghelic în cel mai înalt grad. Ce mai urmează apoi? Că în cele psihologice. În zilele noastre e cu putinţă o asemenea viaţă unor anumiţi oameni. adică substanţă. realitatea acestei „împărăţii". adică determinată pentru făpturi.. A reduce faptul de a fi creştin.în vestitele dialoguri ale lui Naxos. s-a numit „Evanghelie". ca de pildă credinţa în mântuirea prin Christ. e ceea ce se cheamă a tăgădui creştinismul. şi ce instincte! . A privi cât mai de a-proape. socotită ca act final. la un simplu fenomen de conştiinţă. dimpotrivă. . un pretext. orice noţiune de cauzabilitate spirituală este falsă. teama că o atare moarte poate fi serioasa combatere a cauzei lor. de „Judecată" (. sălbatica veneraţie a acestor suflete devotate nu mai suferea dreptul fiecăruia de a fi copilul lui Dumnezeu. de pildă.Cuvântul „creştinism" e şi aşa un non-sens . „judecata"!). s-a lucrat pururea prin instinct. trebuitoare chiar: creştinismul adevărat şi primitiv va fi cu putinţă tuturor epocilor. creştinismul. sau chiar să se lase pradă unei atare morţi. fals până la nevinovăţie. . 40.. „Credinţa" am şi nu-mito adevărata „prevedere" creştină . Este ştiut faptul că mica comunitate nu înţelesese esenţialul. dar o facere deosebită. după cum odinioară iudeii. superioritatea asupra oricărei idei de răzbunare: asta dovedeşte cât de puţin îl pricepea comunitatea! Prin moartea sa. într-o dulce şi senină linişte sufletească. un interes divin. pilda dată prin această moarte.. „Evanghelia" a murit pe cruce. libertatea. elementul impulsiv..s-a vorbit mereu despre „credinţă".Soarta Evangheliei se hotărî în clipa morţii. groaznicul punct de întrebare: „Pentru ce este asta?" Aici totul trebuia să fie necesar. era atârnată de „cruce". ca de pildă la Luther decât o mantie. Dar ucenicii lui erau departe de a ierta această moarte. Numai atunci se deschide prăpastia: „Cine-i acela ce l-a ucis? Care-i era vrăjmaşul său firesc"? Această întrebare ţâşneşte ca un fulger. Sentimentul acesta. . merită. în toate vremurile. o credinţă oarecare. mizerabilă de mică. al răzbunării. Aşteptarea populară a unui Mesia revine încă o dată pe planul întâi. De aici înainte. De fapt n-au fost nicicând creştini. şi de aici au făcut din el un fariseu şi un cărturar! Pe de altă parte..Credinţa nu a fost. care se cheamă Pământul. „pedeapsa". Isus nu putea să voiască nimic alta în sine.Mă reîntorc pe urma paşilor mei şi redau adevărata poveste a creştinismului . Până atunci această trăsătură războinică şi negativă. mai puţin evanghelic. a crede adevărat un lucru oarecare . ar domni în el numai instinctele. şi întreg creştinismul se rostogoleşte în neant. la un fapt de credinţă. în lumea reprezentărilor. ca făgădu-ială! Evanghelia a fost tocmai afirmarea... „împărăţia lui Dumnezeu". teoria descendenţei devine o curată amabilitate. fără a ţine seama de „credinţă".. -întru ce priveşte pe creştin.toate astea (psihologul o ştie) . în clipa când dezgustul îi părăseşte (şi ne părăseşte şi pe noi!) ei devin recunoscători pentru spectacolul ce li-l procură creştinii: steluţa mică. Isus a fost privit după aceea ca un răzvrătit împotriva ordinii stabilite. se afla în revoltă contra ordinii. Privit de sus. la creştin. recunoaştem în ura instinctivă împotriva realităţii.. a-l dezlipi de el însuşi.total indiferent şi de a cincea ordine. Şi aici e un spectacol pentru zei . până-n adâncul făpturii. lipsa imaginii sale: mai mult încă. rămâne o religie . acest drept care-l propovăduise Isus..pentru aceste divinităţi care sunt în acelaşi timp filosofi şi pe care i-am întâlnit . faptul acesta. dacă se compară cu valoarea instinctelor: ca să vorbim mai exact. singură din pricina acestui caz ciudat. întrece cu mult pe maimuţă.de pildă . o singură realitate. era şi aşa contrariul a ceea ce vieţuise Christ: o „rea vestire". iubirea unui învăţăcel nu cunoaşte întâmplarea. în rădăcinile creştinismului.crucea îndeobşte rezervată canaliei. un dysan-gelium. singurul impulsiv. Ceea ce de atunci încoace. un moment istoric a fost luat în seamă.. Stările de conştiinţă. nu este nimic care să atingă realitatea.. o înţeleaptă orbire cu privire la domnia unor anumite instincte. să aibă o noimă. cel mai ciudat din toate. a duce o altă viaţă. şi mai ales. Era cu neputinţă ca să fie judecată cauza prin această moarte: era nevoie de „răsplată". „Creştinismul" nu este decât o galimatie psihologică. . un val ce tăinuia jocul instinctelor. Moartea lui Christ a fost „împărăţia lui Dumnezeu". Nu numai o credinţă deosebită. E fals până la non-sens să vezi într-o „credinţă". Acum se înscrie în tipul maestrului tot dispreţul şi amărăciunea aceasta împotriva fariseilor şi cărturarilor..şi totuşi ce poate fi mai potrivnic Evangheliei decât „răsplata".de fapt n-a fost decât un singur creştin. era tăgăduirea. prin ura duşmanilor se . a nu face anumite lucruri. o raţiune superioară.

. în el se încadrează tipul contrariu. „mântuirea" fiecăruia poate revendica o veşnică importanţă. să se ocupe de binele obştesc şi să-l încurajeze? . întreagă. să aibă încredere. Pavel însuşi în învăţătura lui îşi făcea o răsplătire! 42. Dumnezeul unic.tot ce este în instinct e binefăcător. în minciuna lui Isus „înviat". atâtea abateri de la „calea dreaptă" . Căci. Sfântul Pavel mişcă pur şi simplu centrul de gravitate al oricărei existenţe.în neant. 41. în fond el nu se putea servi deloc de viaţa „Mântuitorului". născoci o istorie a întâiului creştinism. nimic alta decât ceea ce îi putea fi de folos. şi asta sub forma cea mai respingătoare.. . Ah! Dintr-o dată se sfârşeşte cu Evanghelia! Jertfa ispăşitoare. pentru a-l ridica în înălţimi. ..adică doctrina judecăţii viitoare! 43. el nu se putea servi decât de idei.. moartea. pilda. Pavel. nici un adevăr istoric! Şi încă o dată instinctul preoţesc al jidovului săvârşi aceeaşi mare crimă împotriva istoriei.în favorul unei stări după moarte. altcum zis. Ce-a împrumutat Mahomed mai târziu din creştinism? Născocirea Sfântului Pavel. învăţătura înălţării care escamotează orice idee de „mântuire". vieţuise această unitate între om şi Dumnezeu care era vestitorul său cel îmbucurător? Şi nu era în asta un privilegiu pentru el! De îndată ce se introduce puţin câte puţin în tipul Mântuitorului: doctrina judecăţii şi întoarcerii.despărţiseră de Dumnezeul lor. jertfa nevinovatului pentru greşelile păcătoşilor! Ce păgânism! Isus nu suprimase oare ideea „păcatului"? Nu tăgăduise prăpastia între om şi Dumnezeu. orice natură în instinct . asta devine acum raţiunea vieţii. practica. smintiţii pe trei sferturi. pentru ca să-l facă să apară ca o prefaţă a actelor sale: toţi profeţii au vorbit despre „Mântuitorul" său. acela este al Sf. doctrina morţii prin jertfă. înţelesul morţii. tot ce este josnic de răzvrătit. geniul în ură.cu această obrăznicie rabinică ce este proprie în toate lucrurile: „Dacă Christ n-a înviat din morţi.neruşinare a concepţiei! . ci în „cea de dincolo" . dar nu îndeplineşte nimic. Sf. Se vede în acela care lua sfârşit în moartea pe cruce o sforţare nouă. şterse cu simplicitate ieri şi alaltăieri din creştinism. Paul falsifică din nou istoria lui Israel. Pavel. drojdia şi lepădătura omenirii. Necesitatea sa era puterea. Nici o realitate.„Atâtea ispite".nimic nu vor fiinţa decât afară de ceea ce înţelegea în ura lui acel calpuzan.Sf. nimic nu mai păstra asemănarea cu realitatea. .„un singur lucru e necesar". până la infinit. Marea minciună a nemuririi personale distruge orice raţiune. ci îndeplineşte. când cu halucinare se pregătea o dovadă a supravieţuirii Mântuitorului. „lumea se învârteşte în jurul meu. Biserica falsifică mai târziu până şi istoria omenirii. pentru a face din ea preludiul creştinismului. la ce bună recunoştinţa pentru obârşii şi strămoşi. Şi totuşi creştinismul trebuie să fie victoria acestei jalnice măguliri a deşertăciunii personale. nu numai făgăduită. spre fericirea pe pământ. ci înfăptuită. deşteaptă acum neîncrederea. Sf. creştinismul promite totul. Mai mult încă. cea mai barbară. chiar după moarte. Tipul Mântuitorului. cu totul pripită. nu poate fi vădită prin destul dispreţ.nimic nu rămase neatins.. că aceasta rămâne esenţiala deosebire între cele două religii ale decadenţei: budismul nu făgăduieşte.. toţi acei ce nu şi-au avut partea lor. de învăţăminte. predica. ca în totalitatea „făpturilor". vital. fiul unic: amândoi erau produse ale urii. să aibă dreptul a-şi închipui că pentru el legile firii pot fi înfrânte fără încetare -o atare gradaţie a tuturor egoismelor. mediul său de tiranie sacerdotală pentru a forma turmele: credinţa în nemurire .pe aici a atras la sine. . Ceea ce nu credea nici el.avea nevoie de moartea pe cruce şi încă de altceva.Şi de atunci s-a ivit o problemă absurdă „Cum de putea Dumnezeu una ca asta? Mintea tulburată a micii comunităţi găsi în asta un răspuns de o absurditate cu adevărat groaznică: Dumnezeu dădu pe fiul Său ca jertfă pentru iertarea păcatelor. . deşi voia şi mijloacele. creştinismul ne distruge fericirea pe pământ. până la neobrăzare. în neîndurata logică a urii. îndărătul acestei vieţi. „Mântuirea sufletului". către o mişcare de domolire budistă. tot ce făgăduieşte viitorul. cu Sf. sau chiar să creadă într-o poveste că el a fost acela care a avut a-ceastă nălucire. Viaţa. La ce bun spiritul public. înţelesul şi dreptul oricărei Evanghelii . că micii făţarnici." Otrava învăţătoare: „drepturile egale pentru toţi" . „vestitorului vesel". doctrina.. Când nu se mai pune centrul de gravitate al vieţii în viaţa de aici. la ce bun să colaboreze.această otravă a împrăştiat-o creştinismul prin principiu. ar fi o adevărată nerozie din partea unui psiholog: sfântul Pavel voi ţelul. A acorda nemurirea lui Petru şi Pavel a fost până în prezent . în vedenia urii. A crede în sinceritatea lui Sf. Câte lucruri n-a jertfit urii „dysangelistul" acesta! Mai întâi de toate pe Mântuitorul: îl ţintui pe crucea lui. Pavel a făcut această concepţie mai logică . de simboluri ce tiranizau mulţimile care formează turmele. A trăi în aşa fel ca să nu mai aibă raţiunea de a trăi..Şi dintr-o dată Evanghelia devine cea mai vrednică de dispreţ dintre făgăduielile irealizabile neruşinata doctrină a nemuririi personale.. Ca să fie fiecare „suflet nemuritor" şi de rang egal cu fiecare. i s-a răpit vieţii centrul său de gravitate. care îşi avea patria în sediul principal al raţionalismului stoic. singura şi unica realitate a Evangheliei .. am şi spus-o clar. credinţa noastră este zadarnică". „Buna vestire" a fost urmată de aproape de cel mai rău „vestitor" dintre toţi vestitorii. nerozilor le aruncă el doctrina lui. Pavel preotul voi încă o dată puterea. moartea. .

„lumina". pentru a însemna despărţirea dintre ei şi „lume". lângă aceea a dreptăţii" . sub un „ce sfânt". Era cea mai primejdioasă nebunie a măreţiilor.nu e numai tradiţie. sunt pentru psiholog o plăcere de primă mână. S-a citit Evanghelia ca o carte a nevinovăţiei: nici cel mai mic semn care să arate cu ce stăpânire de sine s-a făcut comedia. „înţelepciune". „spirit". Voinţa de a nu întrebuinţa ca principiu decât idei. a drepturilor de stăpânire. ne jertfim pentru bine" („adevărul". pentru ca asta să vă servească de mărturie.(unul singur exceptat care poate să nu fie un monstru) s-a lăsat a fi amăgit. conştientă că se simte aleasă. „lumină".. de cealaltă parte. ei ştiu ce este moral în ea! Omenirea mai bine se lasă târâtă de vârful nasului la mijloacele moralei! în realitate înfumurarea neroadă. nu e nici întâmplare a unui dar individual.îşi dau aparenţa că luptă pentru virtute. . îndărătul fiecărui cuvânt. cărţile nu sunt decât literatură. 44.. Biblia în genere nu suferă asemănările. pe care nu-l pot suferi. în timp ce evreii nu le întrebuinţaseră până aici decât împotrivăle. această ultimă ratio a minciunii.atentatul cel mai uriaş." Citească-se Evangheliile ca nişte cărţi de ademenire prin morală: morala e în mâna acestor oameni mici. ca şi cum creştinul era înţelesul. învârtiră valurile după ei înşişi. Creştinul nu e decât un jidov de „o credinţă mult mai liberă". cel mai rău împotriva lumii nobile. VI. Nu trebuie să se lase izgoniţi. .. pentru cea mai mare parte a oamenilor. a oricărei alte perspective a valorii şi necesităţii . nici nu vă ascultă. ghemuiţi în colţurile lor. trăind în umbră cu umbrele. retrageţi-vă de acolo şi scuturaţivă praful de pe picioare. din toate câte au fost pe pământ: mici lepădături făţarnice şi mincinoase au pus mâna. 45. Te afli între evrei: întâiul punct de vedere pentru a nu pierde din vedere firul. O! acest smerit fel de minciună nevinovată. aparenţa luptei pentru domnia virtuţii. în creştinism meşteşugul de a minţi cu sfinţenie. Adevăr vă spun vouă: că în ziua Judecăţii.împotriva iudeilor înşişi .. Astfel ajunge cu putinţă fatală existenţa unui fel de nebunie a măreţiilor vecine. Creştinismul. ca şi cum aceste idei erau întrucâtva sinonimele propriilor lor făpturi. Nu se pot citi cu destule pecauţii aceste Evanghelii: ele au dificultatea lor.ajunge să fie ultima desăvârşire. „comunitatea". această prefăcătorie de sine. o dată pentru totdeauna. aceşti sfinţi artificiali. întreit jidov. nici a unei oarecare firi excepţionale. Aici trebuie rasa. Ceea ce duse cu bine Sfântul Pavel mai târziu. „Trăim.. Dau câteva pilde despre ce şi-au vârât în cap oamenii ăştia mititei.. nici când atins. măsura şi Judecata de Apoi a întregului rest. decât împotriva celor păgâni. refuzul instinctiv a orice altă practică. stăpânirea în corupţia psihologică. „Şi dacă sunt pe undeva oameni care nu vă primesc. face pe modesta: s-a aşezat acest sine.mai mult încă..creştinismul. simboluri. de aceeaşi rasă. dar trimit în iad tot ce se află în drumul lor. ei îşi fac din asta o datorie: smerenia vieţii li se arată ca o datorie. a-ceastă falsă batere de monedă a cuvintelor şi gesturilor. Evangheliile trebuie luate în parte. dacă am vedea. atitudini dovedite prin practica preotului. toate aceste ciudate joimă-riţe. şi dacă credinţa în „drepturile celui mai mare număr" face revoluţiile e fără nici o îndoială . ca nebunia iudaică: de îndată ce se deschide prăpastia între evrei şi creştinii tăiaţi împrejur.. cu desăvârşire genial. chiar de departe. ca nişte vicleni. „împărăţia lui Dumnezeu"): de fapt nu fac decât ceea ce nu se pot stăpâni să nu facă. e iudeu. adevăraţi ovreiaşi copţi pentru tot felul de căsuţe. în cărţi şi de oameni. încetul cu încetul pe ideile „Dumnezeu". Ei au un anumit chip de a-şi ridica ochii. „Nu judecaţi!" spun ei. întreaga omenire. fie'chiar în treacăt. o ucenicie dintre cele mai serioase şi o tehnică a mai multor veacuri. Totuşi.patosul distanţei. . judecă ei înşişi. nu mai rămânea nici o alegere de făcut pentru cei din urmă. „bunii şi drepţii". „dragoste". Din fericire. mărind pe Dumnezeu. „viaţă". despre ceea ce-au pus în gura învăţătorului lor: nimic decât mărturisirile „Sufletelor alese". şi mai israelit. sunt aprecierile creştine care transformă orice revoluţie în sânge şi crimă! Creştinismul e o răzvrătire a tot ce se agaţă. nu era decât un fenomen de descompunere care începu la moartea Mântuitorului. Evangheliile sunt documente nepreţuite în favoarea corupţiei deja constatată în sânul celor dintâi comunităţi creştine.. cu cinismul logic al rabinului. Făcând pe smeriţii. sarea. aceea de care au nevoie să se menţină. 11). . Politica noastră e bolnavă de lipsă de curaj! Aristocratismul sentimentului a fost cel mai subpământeşte minat de minciuna egalităţii sufletelor.aceleaşi procedee de păstrare de sine ce le-o povăţuia instinctul lor iudaic. . pentru mine s-a sfârşit cu ei. pururea evreu. . ea e o dovadă mai mult a cucerniciei lor. rafinarea în cel mai înalt grad. înduioşată! „Virtutea însăşi trebuie să mărturisească pentru noi!!. şi contrastul oricărei corupţii naive. fapt care este iudaism.şi deoarece nu citesc nici o vorbă fără a vedea atitudini. Făcând pe Dumnezeu judecător. a sentimentului de respect către sine şi aproapele. se glorifică pe ei înşişi. s-ar isprăvi cu dânşii. împotriva celui ce se înalţă: evanghelia celor „mici" te face mic.. . murim. chiar şi cele mai bune creiere ale celor mai bune epoci . „adevăr".şi restul „lumii".Şi să nu preţuim ca o prea slabă valoare fatalitatea care s-a strecurat din creştinism până în politică! Nimeni nu mai are astăzi îndrăzneala privilegiilor. pretinzând virtutea de care sunt capabili. pe deoparte. le era trebuincios să întrebuinţeze . devenită o artă. Sodoma şi Gomora vor fi tratate cu mai puţină asprime decât oraşul acesta" (Marcu. Mărturisesc. ci moştenire: prin această ereditate lucrează firea.

Pentru a pricepe acest pasaj. VII. „Dacă cineva vrea să vină după mine. Acest groaznic şarlatan continuă cuvânt cu cuvânt: „Au nu ştiţi că noi judecavom îngerii? Şi că nu vom judeca cu mai mare străşnicie cele lumeşti ale vieţii"? „Dumnezeu n-a convins nebunia înţelepciunii lumii? Căci deoarece lumea.. care cred. 2). l. motivele „sale combat. O greşeală pentru a ne exprima în chip discret. adică hrana. „Dacă iubiţi pe acei ce vă iubesc.. 16). toate cele trebuincioase în viaţă.pe acest încântător şi obraznic zeflemisitor care se numeşte Petroniu. scrisori către Corintheni. Amândoi miros urât. unde viermele nu moare şi focul nu se stinge" (Marcu. Ei atacă. să se lepede de sine şi ieie-şi povara crucii şi să mă urmeze. Un „prim creştin" nu murdăreşte pe cel ce-l atacă. Sfântul Pavel era cel mai mare dintre apostolii răzbunării. o dovadă cu totul de mâna întâi pentru psihologia oricărei morale a Tşândâlei. Orice altă carte devine curată. VI. aproape că te obligă la asta. Veţi fi măsuraţi cu măsura de care vă veţi sluji ca să măsuraţi.. veşmintele. VII. au sunteţi nevrednici de a face cele mai mici judecăţi? (Sfântul Pavel: 1. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa. Nu e vorba tocmai de ochiul cu pricina. căci sfânt este templul Domnului. nimic nu se află aici. Straşnic minţi voinice!. sincer. Toate acestea. decât să ai doi şi să fi zvârlit în Geena. . Pavel . nu vor muri. devine distins. îndată ce citeşti Noul Testament: ca să dau o pildă. „Nu judecaţi.Cât de evanghelică este spusa asta! „Iar dacă vreunul dintre aceştia ar jigni pe unul dintre mititeii ăştia. cel puţin în anumite cazuri.nemuritor de sănătos. cele ce sunt nimica." (Matei. l. (Sfântul Pavel.. 16). Dumnezeu nu-l va nimici. ura Tşândâlei nu mai are trebuinţă de motive: „Primul . „Bucuraţi-vă şi vă-veseliţi în ziua aceea.e o imputare ce cutezau s-o facă „cei dintâi creştini"! La urma-urmelor ei erau privilegiaţi: asta-i de ajuns... „Au nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că duhul lui Dumnezeu sălăşluieşte în voi? Dacă cineva nimiceşte templul lui Dumnezeu. 34).. VI. au ce răsplată meritaţi voi? Au tot aşa fac şi vameşii? Ci dacă salutaţi pe fraţii voştri. au ce faptă deosebită faceţi voi? Au păgânii nu tot aşa fac"? (Matei. prin „zadarnice discursuri". Foarte compromiţător pentru „părintele" cu pricina. Omenirea nu şi-a făcut încă întâile ei începuturi. care să fie liber. „Adevăr grăiesc vouă. Totul e aici laşitate. Ipocrizie . Nu se pot dispreţui îndeajuns atari idei. şi a ales Dumnezeu cele mai josnice din lume şi cele ce se dispreţuiesc. căci aşa îşi tratau părinţii lor pe profeţi". . Cât de evanghelică este! „Şi dacă ochiul tău prilej de cădere este.asta-i creştinesc". ochii închişi. făţiş.. Nu se citeşte Noul Testament fără o preferinţă pentru tot ce-i maltratat. Dar aceşti mici şarlatani se înşală în ceea ce-i mai esenţial. 1). (Luca. IX. mai bine ar fi de el. 33). Să cercetăm pe „primii creştini". şi toate lucrurile astea vă vor fi date pe deasupra". Ce urmează apoi? Că bine este să se pună mănuşi când se citeşte Noul Testament. 46. Printre voi cei chemaţi. VI.. pentru ca să nu fiţi judecaţi. Neruşinată mitocănie! Se şi aseamănă cu profeţii. mai bine va fi pentru tine să intri în împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi.. întrucâtva la fel cu jidovii polonezi: nu e nevoie să li se impute nici cât negru sub unghii. o singură urmă simpatică. Dimpotrivă: e o cinste să aibă împotriva sa pe „primii creştini". să i se atârne de gât o piatră de moară şi să-l arunce în mare" (Marcu. III. citească-se partea întâia a Genealogiei Moralei: pentru întâia oară am pus în lumină contrastul între o morală nobilă şi o morală a Tşândâlei. nemuritor de vesel şi bine izbutit. Scrisoare către Corintheni. pentru ca nici un om să nu se preamărească înaintea lui Dumnezeu (Sfântul Paul: 1 către Corintheni. nici mult mai nobili. şi în el trăieşte Domnul. „Au nu ştiţi că sfinţii judeca-vor lumea? Şi prin voi este judecată lumea. smulge-l pre el. 1. Nu sunt decât instincte rele în Noul Testament. nu sunt nici mult înţelepţi nici mult puternici. imediat după Sf. Ce concepţie de dreptate a unui judecător „integru"!. 42). născută din ură şi răzbunare neputincioasă. unii dintre aceia ce sunt aici. plăcutu-i-a lui Dumnezeu să izbească pe credincioşi prin nebunia predicii. am citit cu încântare.fără a mai vorbi „de înţelepciunea acestei lumi".. 23). . pentru ca să le urâţi într-un chip atât de necinstit. Căci. cu a ei înţelepciune. (Marcu. Vecinătatea atâtor necuraţii. Dar înşişi fariseii şi scribii câştigă având atari duşmani: trebuie că vor fi preţuind ceva. (Marcu. pe care un neruşinat agitator încearcă de-a surda s-o prefacă în nimic. dar tot ce este atacat de dânşii.instinctele de curăţenie lipsesc. 1). îndată după aceea Dumnezeu se iveşte ca croitor.. Petroniu despre care s-ar putea spune ceea ce scria Boccaccio despre Cesar Borgia ducelui de Parma: e tutto festo . tresăriţi de bucurii pentru că mare fi-va răsplata voastră în ceruri." (Observaţia unui psiholog: morala creştină este combătută prin ale ei „căci". (Matei. IX. 20 şi următorii). nu e numai cuvântul unui nebun închis. spre a reduce la nimic cele ce sunt. VI. până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere şi mărire". 47). nu l-a cunoscut nicidecum pe Dumnezeu în înţelepciunea Sa. Zadarnic am căutat în Evanghelie. nu e măcar curajul acestor porniri. Din nenorocire. Dar a ales cele slabe din lume pentru a contopi pe cei puternici. înşelăciune voluntară. bun.

deci pentru „Dumnezeu" nu este decât o singură mare primejdie. că „credinţa". Această carte prin excelenţă preoţească începe. . nici în natură.creştin" şi tare mi-i teamă ca şi „ultimul creştin . dăngănind de îngropăciune amurgului zeilor.. nu asta ne desparte . în totul numai „spirit". îşi crease un potrivnic. absurd. după spirit. şi mai târziu biserica înţelese şi ea pe Sf. este veto împotriva ştiinţei. În formula Deus qualem Paulus creavit.orice alt principiu al alegerii. nu-i de fapt decât o hotărâre determinată de Sf. toate scopurile sale. moartea. germen al oricărui păcat. bunii filologi şi medici ai şcolii alexandrine. Şi orice ar fi! O groază! Opera conştiinţei se înalţă uriaşă. Dacă el însuşi vrea să fie „alesul lui Dumnezeu".. nobila răceală. Ce face atunci? Născoceşte pe om. pentru el nu e decât o singură primejdie. . face ca oamenii să se nimicească reciproc (preoţii au pururea trebuinţă de război. ştiinţa te face egal cu Dumnezeu. Şi într-adevăr plictiseala încetă .vieţui-va poate vreme îndelungată. nobila libertate a minţii. a vedea în asta nu numai o greşeală. preotul creştin mai ales este un criterium pentru valoarea lucrurilor. . . s-a sfârşit cu preoţii şi cu zeii. a nu simţi sentimentul divinităţii faţă de acela ce este cinstit ca Dumnezeu. evocă gândurile. . cu marea greutate lăuntrică a preotului.. de pildă după simţul dreptăţii. ci un atentat la viaţă. „Credinţa" atât ca imperativ. . Dacă ni s-ar arăta acest Dumnezeu ca al creştinilor. luptă pururi pentru „drepturile egalilor"! Mai de aproape privit el nu are alegerea. Cum să se apere împotriva ştiinţei? A fost multă vreme cea mai mare trândăvia.se răzvrăteşte în josnicele instincte împotriva a tot ce este privilegiat. cum i se şi cade. atunci El făuri şi alte animale. care-şi dă ochii peste cap de îndată ce vreun colţişor al realităţii îi încape între degete.. Şi „preotul în sine" născoceşte suferinţa. ..Prin firea ei orice femeie este un şarpe: „Hera" . Trebuie să mai spun că în tot Noul Testament nu se iveşte decât o singură figură ce trebuie onorată? Pilat. Medicul spune „de nevindecat". duşman de moarte al înţelepciunii lumii. restul urmează de la sine.răul în sine. A lua în serios o ceartă între jidovi. se preumblă în grădina Lui: totuşi se plictiseşte." Femeia l-a făcut pe bărbat să mănânce din pomul conştiinţei. Panica lui Dumnezeu nu-l împiedică să fie viclean. „Deci ştiinţa purcede şi ea tot de la dânsa.. curăţia şi asprimea în cele ale conştiinţei spiritului. întru totul mare preot.E iarăşi ceea ce ştie orice preot. a defăima disciplina minţii.dimpotrivă.) Războiul este între altele un mare turbură-serbare a ştiinţei! De necrezut! Conştiinţa. care nu se atinge în nici un punct de realitate. . ea va încerca toate mijloacele pentru a otrăvi. bărbăţie şi mândrie. - .ce interesează? Nobila ironie a unui roman faţă de care s-a făcut un neruşinat abuz cu cuvântul „adevăr".toate valorile ei. în practică minciuna cu orice preţ.Ce-i de făcut?-! Străvechiul Dumnezeu născoci războiul. de a numi „Dumnezeu" propria sa voinţă. nu cunoscu hotărâre. pericolul mortal al sarcinii. fără a fi totodată şi antichrist. desăvârşit în întregime. Creştinul. 47. ca medie dindărătul gârbovirii şi neputinţei creştinului-tip.e ceea ce ştie fiecare preot: „Prin femeie vine orice rău în lume".omul este o distracţie. dacă omul devine ştiinţific! . grija şi mai întâi de toate boala. . Ca filolog te uiţi pe după „cărţile sfinte". Înţelesu-s-a bine faimoasa poveste care se află la începutul Bibliei . . devine pur şi simplu.şi multe altele tot aşa! Femeia a fost al doilea dispreţ al lui Dumnezeu. o falsitate instinctivă . Omul nu trebuie să cugete. cu unicul cuvânt ce are valoare. „Nu vei cunoaşte. Omul însuşi devenise cel mai mare dispreţ al său. nimicirea sa însăşi: „Ce este adevărul?".povestea cu groaza lui Dumnezeu în faţa ştiinţei? N-a fost pricepută. Că nu vom putea găsi pe Dumnezeu nici în istorie.toate gândurile sunt cugete rele. bătrâneţea. după frumuseţea şi libertatea minţii. tot felul de mizerii.. Dar iată că şi omul i se urăşte. dei negatis 16. Un evreu mai mult ori mai puţin . Şi vechiul Dumnezeu ia o ultimă hotărâre: „Omul a devenit ştiinţific. emanciparea de jugul preoţesc sporeşte războaiele. el nu voi să fie „animal". de-a surda se luptă Dumnezeii.. Ştiinţa e întâiul păcat. toţi aceia pe care îi urăşte câştigă în valoare.. un „Dumnezeu care nimiceşte înţelepciunea lumii" (într-un înţeles mai mult strâmt decât cei doi mari potrivnici ai oricărei superstiţii filologia şi medicina). dar tot ceea ce urăşte el. numai ea este oprită. el desparte noroadele. sau chiar „templul lui Dumnezeu" ori „judecătorul îngerilor" . Deci Dumnezeu făuri pe femeie. Tăgăduim pe Dumnezeu. guvernatorul roman.nimic alta decât mijloacele de luptă cu ştiinţa! Mizeria nu îngăduie omului să cugete.Acest „Dumnezeu" pe care l-a scornit Sf. „lumea" . Pavel. vătămător.. „vreau să spun ştiinţei". o atare religie va fi pe bună dreptate. Dumnezeul cel vechi. a găsi lucrul acesta vrednic de plâns. şi-mpotriva lor s-a războit el.el domni asupra lor. Mila lui Dumnezeu pentru singura trudă care este însuşirea tuturor paradisurilor.. nici animalele..el trăieşte. care este critica lui. întâiul dispreţ al lui Dumnezeu: omul n-a putut să se distreze. am crede şi mai puţin în ei. Sfântul Pavel înţelese că minciuna. O religie ca creştinismul. era necesară. Sfântul Pavel nimiceşte „înţelepciunea lumii": duşmanii săi. fiecare din faptele lui.Morala: Ştiinţa e lucru oprit în sine. bârfi. pentru ca să-l mai văd . nu se putea hotărî el la una ca asta. filologul zice: „şarlatanism".. împotriva plictiselii. 48. Pavel. Morală: fiecare cuvânt în gura unui „creştin dintâi" e o minciună.Ce se întâmplă apoi? Dumnezeul antic a fost cuprins de panică. al păcatului original. Numai asta e morala.. Pavel.. Thora este arhijidovesc.. a îmbogăţit Noul Testament. ruşinoase.

orice înălţare. epoca în care o criză religioasă se agaţă de un popor este de fiecare dată însemnată printr-o epidemie a unei boli nervoase. că o casă de nebuni e o casă de nebuni.. pedeapsă. nu-i dovedită .şi cu asta s-a sfârşit cea mai mare crimă împotriva omenirii. tot ce iubea dragostea şi încrederea noastră în viaţă. Dovada „plăcerii" e o dovadă a „plăcerii" . Să admitem totuşi. cuprinzând în ea doctrina „harului". stările „superioare" pe care creştinismul le-a aşezat mai presus de omenire.ci numai făgăduită .pretinsa „dovadă a puterii" nu este deci în fondul ei decât o credinţă în îndeplinirea celor ce făgăduieşte credinţa în formula: „Cred că credinţa mântuieşte. cele mai viclene.Experienţa tuturor minţilor serioase şi profunde propovăduieşte contrariul. Acest „deci" ar fi absurditatea însăşi. conform acestei logici . iată adevărata gândire de apoi în capul întregului sistem reînvietor al bisericii. Dar asta ne şi călăuzeşte până la capăt. este că condiţia cea dintâi a conştiinţei e distrusă . Nu. . cu sinceritatea în ură şi dragoste. ca şi când senzaţiile plăcerii se amestecă în a răspunde la întrebarea „care-i adevărul?" aproape avem dovada contrariului şi-n toate cazurile. Păcatul.asta nu slujeşte la nimic. de „duhuri". dar dacă se închipuiesc a fi pricinuite de nălucirile superstiţiilor.. el trebuie să pri-vească-n sine însuşi. încă o dată spus. Se ghiceşte ceea ce a intrat în lume. .„păcatul". aproape tot atât cât a avut trebuinţă antichitatea greacă de un excedent de sănătate.un fel de criteriu al adevărului ce se numeşte „proba puterii". că credinţa nu urneşte munţii din loc.cu „lumea lăuntrică" a unui om obosit peste măsură şi istovit. Nu mă pot scuti de o psihologie a „credinţei" şi „credincioşilor". Omul nu trebuie să iasă. instinctele cele mai laşe.(nu numai făgăduită de gura suspectă a unui preot) mântuirea . „Credinţa izbăveşte. plăcerea . logica preotului.dacă voi fi înţeles eu bine ..nimic alta decât minciuni fără nici o realitate psihologică. Totuşi nu unui preot: căci acesta făgăduieşte din instinct. orice nobleţe a omenirii. a „iertării". prefăcută în criteriu de adevăr. răsplată. S-ar putea obiecta mai întâi că mântuirea ce va să vină. tot „ordinul moral" a fost născocit împotriva ştiinţei. ca valoare a tuturor. . o grăbită vizită într-o casă de nebuni va da o suficientă dovadă despre asta. şi că potrivit unei armonii de mai înainte stabilită.Credinţa izbuteşte. că boala este boală. Şi trebuie să sufere în aşa fel. este dovedită prin credinţă . Şi biserica însăşi nu e oare casa catolică de nebuni ca cel din urmă ideal? Pământul în întregime e casă de nebuni? Omul religios. Ce se numeşte de fapt a fi sincer în cele ale minţii? A fi aspru faţă de inima sa. trebuie înecat!" 49. că mântuirea ce va să vină. a dispreţui „sentimentele frumoase". Dacă şi astăzi sunt încă de aceia care nu ştiu până la ce punct e neruşinat lucru să fii „credincios" . mâine vor şti-o. . a-şi face o chestie de conştiinţă din fiecare „da" şi „nu"! . sunt forme epileptoidice. deci ea este adevărată. în folosul însuşi al „credincioşilor". ci îi aşază ales acolo unde li-i locul.. trebuie să fiu mântuit. Restul nu cunoaşte decât o singură primejdie mare: ştiinţa .Jos medicii! Un mântuitor e ceea ce trebuie. înştiinţare. de „suflete" ca consecinţe „morale". acest „dincolo" care scapă oricărui control? .noţiunea sănătoasă a cauzei şi efectului. această formă de spurcăciune a omenirii în cel mai înalt grad. deci că minte. cum s-ar putea şti că judecăţile adevărate pricinuiesc o mai mare plăcere decât falsele judecaţi. a trebuit să se jertfească tot ce ne stă în inimă. Creştinismul are nevoie de boală. mijloc de educaţie".a iost logica de toate vremurile. Că în anumite împrejurări credinţa mântuieşte. Atentate preoţeşti! Atentate de paraziţi! Vampirismul palidelor şi subpământeştilor lipitori! Dacă consecinţele fireşti ale unui act nu-s mai „fireşti". 50. 51. aşa cum îl vrea Biserica e un decadent tip. cea mai mare neîncredere în „adevăr". de „Dumnezeu".mântuirea e legată de condiţia „credinţei". lumea „lăuntrică" a unui om religios se aseamănă . a fost născocit pentru a face cu neputinţă ştiinţa. pentru „a cunoaşte. cultura. Se pare că există printre creştini . a „mântuirii". nu trebuie să vadă totul: el trebuie să sufere. ideea de vinovăţie şi de pedeapsă. Dar cum s-ar dovedi că ceea ce făgăduieşte preotul credinciosului.de te poţi înşela . cu judecată şi socotită pentru ca să înveţe.să fie ea oare cândva o dovadă a adevărului? Ar fi tot aşa de puţin. el nu trebuie să vadă lucrurile. cu cuţitul. al voinţei vieţii zbrodite. deoarece cred. preotul domneşte prin născocirea păcatului. în contra izbăvirii omului din mâinile preotului. cele mai josnice sunt în joc." Deci trebuie făcut omul cât mai nefericit .sau chiar întrucât e un simptom al decadenţei. născocite numai pentru a nimici în om simţul cauzelor: atentate împotriva ideii de efect şi cauză! Şi nu e nicidecum un atentat cu pumnul. a îmbolnăvi. Trebuie să avem pentru asta măreţia sufletească: serviciul adevărului este cel mai aspru serviciu. A trebuit cucerită prin luptă fiecare părticică de adevăr. Am fost înţeles? începutul Bibliei conţine întreaga psihologie a preotului.. Dar ştiinţa nu propăşeşte în genere. trebuie să ai timpul. că cereasca fericire încă nu dă o adevărată părere a unei idei fixe. Glasul meu mişcă chiar şi pe aceia care aud rău. ca să aibă întotdeauna nevoie de preot.. cu puţină deosebire. ar atrage după sine neapărat senzaţiile plăcerii? . Ideea de greşeală şi de pedeapsă.nimic mai mult. decât sub condiţii bune. trebuie să ai duhul restului.deci este adevărată".în chip mai tehnic spus.

băgarea de seamă.. el se adresează tuturor varietăţilor printre dezmoşteniţii vieţii. Ea nu exprimă nicidecum degenerarea unei rase. împotriva mândriei minţii sănătoase. încât îi face pe filologi să sară. într-un sens foarte general . Creştinismul a fost o victorie. incapacitatea de a privi şi umbla drept. o făptură palidă.e o urmare a decadenţei.. Completa lipsă de curăţenie psihologică la preotul care se destăinuieşte în privire . „credinţa" să fie bolnăvicioasă. E aşa de puţin adevărat că un martir poate demonstra adevărul unui lucru. de mai înainte pregătit.. Părtaşul Evangheliei.Biserica n-a canonizat decât nebuni. ceea ce este mârşav şi dispreţuit". Şi în toate cazurile ea este un argument împotriva germanilor!.. Mi-am îngăduit odată a privi tot training-ul fericirii cereşti şi al mântuirii creştinilor (care se studiază astăzi mai bine în Anglia) ca pe o nebunie circulară. Şi cum să se mai poarte când părtaşii Evangheliei şi alte vaci din ţara Suabiei. a trebuit totuşi să convingă pe aceşti interpreţi ai copilăriei şi nevredniciei. ceea ce este nebun în ochii lumii. idiot de fanatică. de destine sau fapte meteorologice. nu se înţelege oare prin asta pururi groaznicul gând ascuns ce există în dosul acestui simbol? Tot ce suferă. deoparte... Tot ce e drept. să fie date în lături de Biserică. care duc la conştiinţă. sfinţenia care ea însăşi nu e decât simptomul unui trup sărăcit. este făurită mai întâi de îngrămădirea elementelor scoase din uz şi a rămăşiţelor tuturor speciilor (ei sunt cei ce caută puterea în creştinism). Creştinismul se află în contradicţie cu orice bun-simţ intelectual . a nobilei antichităţi care făcu cu putinţă creştinismul: nu se poate combate cu destulă violenţă idiotismul savant care şi astăzi încă. îi face rău auzului şi văzului său. distincţia exista mereu în forma ei cea mai frumoasă şi mai coaptă. stârneşte prin a face din el expresia cea mai neroadă din toate hazardurile. încât aş vrea să afirm că un . Cea mai mică sforţare a gândirii. sau care te face să intri într-o trăsură în clipa când plouă cu găleata. 52. de asemenea. Mişcarea creştină. să zicem de bunăcuviinţă. pe un tărâm cu desăvârşire bolnăvicios. frumuseţea înainte de orice. Marele număr devine stăpân: democratismul instinctelor creştine a fost victorios. Noi toţi nu suntem atârnaţi pe cruce. preotul de ambele sexe.. un Dumnezeu care vindecă la timp o puternică răceală. ar fi un argument împotriva lui Dumnezeu. fie din Berlin sau din Roma. e pururea încetişor cutezată. acest in hoc signo18 al decadenţei a fost victorios. sunt simptomele decadenţei.. trebuie. Dac-ar avea numai o mică doză de cucernicie. „Providenţa divină" aşa cum o admit azi o treime dintre cetăţenii „Germaniei culte". deci nu suntem divini. Noi ăştia. Nimeni nu are libertatea de a deveni creştin: nu este „convertit" la creştinism . fără a le falsifica prin interpretări. fără a pierde în dorinţa de a înţelege. venind de pretutindeni.. asta a fost formula. de alta. tot ce este legat crucii este divin. el nu era supus condiţiilor unor rase. mult mai puternic decât s-ar putea închipui. o manifestare a „degetului lui Dumnezeu". bolnăvicioasă. care avem curajul sănătăţii şi.. de diavol. mândru. menţine un atare fapt. După restricţia minciunii recunosc teologii predestinărilor. Numai noi nu suntem divini. dar este un conglomerat şi o agregare a formelor decadenţei.. Dumnezeu pe cruce.. despre un atare abuz al iscusinţei divine. de a şti distinge faptele.. tipul contrariu. „Credinţa este a voi să nu ştii ceea ce este drept. Deoarece boala face parte din esenţa creştinismului.. de ispită! care s-a convins că se poate purta un „suflet desăvârşit" într-un trup cadaveric şi care încă mai are trebuinţă de a-şi făuri o idee nouă despre „desăvârşire". şi copiii rahitici. superb. colportor. şi se va vedea cu regularitate că falsitatea prin instinct. îngrămădite şi căutându-se reciproc. fac din ticăloasa lor existenţă zilnică şi sedentară. cum mai avem noi dreptul să dispreţuim o religie care a propovăduit să-şi uite de trup! care vrea să se descotorosească de suflet! care face un „merit" din hrana neîndestulătoare! care combate în sănătate un fel de duşman. Un alt semn distinctiv al teologilor este incapacitatea lor filologică. ar trebui suprimat chiar dac-ar fiinţa.. în epoca în care straturile sociale bolnave şi stricate se creştinară în tot Imperiul Roman. de asemeni.. metodic produsă. îndoiala şi aşa este un păcat.. cum se crede: stricăciunea antichităţii. o părere distinsă pieri prin el. a „îndurării". Filologia ca ephexis în interpretare: fie că este vorba de cărţi sau de ştirile din ziare. „sfinţenia". Amintesc încă o dată nepreţuitul cuvânt al Sfântului Pavel: „Dumnezeu a ales. rosteşte afurisenia împotriva minţii. victoria oştirii naţionale în lumina psalmilor lui David. Nu este. ca starea-tip a creştinului. răbdarea şi fineţea. incurabil de corupt!. enervat. în contra sănătăţii. Creştinismul nu era „naţional". avea pretutindeni aliaţii săi. un Dumnezeu aşa de absurd. „Ceea ce îmbolnăveşte este bun. dispreţul. plăcerea de a minţi pentru a minţi. sau pe marii şarlatani in majorem Dei honorem 17.raţiunea bolnavă este singura raţiune creştină şi se hotărăşte pentru tot ceea ce este lipsit de inteligenţă. trebuie ca toate drumurile drepte cinstite. ca să nu mai vorbim de „mântuirea sufletului. ştiinţifice." Felul în care un teolog. instinctul lui cere ca adevărul să nu intre prin nici o parte în drepturile sale. Creştinismul a încorporat pizma instinctivă a bolnavilor împotriva celor sănătoşi. ceea ce este slab în faţa lumii. observase femeile isterice. creştinismul a fost până acum cea mai mare nenorocire a omenirii. a „providenţei". factor ambulant. 53. Acest Dumnezeu domestic.trebuie să fie îndeajuns de bolnav pentru asta.. e fals pentru că e bolnav. o minune a „harului". ca drumuri oprite. explică „un cuvânt al Bibliei" sau chiar are un eveniment oarecare.arta de a citi bine. într-atât cât e o mişcare europeană. înţeleg aici prin filologie. ceea ce revarsă plenitudinea puterii este rău": aşa cugetă credinciosul.

„credinciosul tuturor speţelor este prin urmare un om care atârnă . a refuza cu mâna uşoară de a şti aiurea. Luther. Dar sângele e cel mai rău martor al adevărului. Dar asta face că ea este contrariul. Nerozia istorică a tuturor persecutorilor a fost aceea care a dat pricină contrarie apariţiei onorabilităţii . mai ales femei: se va pricepe de asemeni şi convingerea. Dependenţa patologică opticii sale face din fanatic. Rousseau. au fost o mare nenorocire în istorie: ei au sedus. clericalul. Zahathustra e un sceptic. de îndepărtare de sine. liber-cugetătorul. experienţa. . fondul şi puterea făpturii sale.a deduce astfel. împiedică libera cercetare. trebuie ştiut s-o priveşti în mod liber! Marea pasiune a scepticului. ... . deoarece i s-a spus că a murit pe cruce pentru a-ceastă greşeală. Convingerea în acelaşi timp şi mijloc: sunt multe lucruri care nu se ating decât cu o convingere. vanitatea sa. Dacă se cugetă cât de trebuincios este pentru cea mai mare parte a oamenilor. Dar marea atitudine a acestor spirite bolnave. Omul convingerii îşi are şira spinării în credinţă. când din propriul său rug ţâşneşte propria lui învăţătură.încă lipsesc cu totul. un convins -Savonarola. face cea mai mare cinste unei morale a jertfei: totul îl înduplecă spre această morală. iar alţii nu-l au: numai ţăranii şi apostolii ţăranilor. sectarul. Dimpotrivă. Adevărul nu este un ce pe care unii îl au.. dacă i se jertfeşte viaţa sa! O greşeală ce devine onorabilă este o greşeală care posedă un farmec de ademenire mai mult: credeţi. ca o pricină care poate duce la mucenicie (sau chiar care pricinuieşte o molimă de jertfe. pune toată inteligenţa sa în slujba lui. care vrea de asemeni şi mijloacele pentru a ajunge aici. Saint-Simon -tipul contrariu spiritelor puternice şi eliberate. că vă vom da prilej de a juca rolul de mucenici pentru minciunile voastre. le îngăduie convingeri în anumite împrejurări. . Independenţa tuturor felurilor de convingeri fac parte din forţa însăşi. socialistul.. „Adevărul" aşa cum îl înţelege profetul. nevoia de credinţă. a „credinţei". mult am observat că convingerile sunt poate nişte vrăjmaşi mai periculoşi pentru adevăr decât minciunile (Omenesc. el trebuie să fie consumat.. A nu vedea anumite lucruri. Există. încă şi astăzi nu este nevoie decât de o anumită cruzime în persecuţie pentru a crea unor oarecari sectari o faimă onorabilă..Zarathustra. .al dragostei de adevăr.adevărului" şi „falsului": aici cinstea ar fi pieirea sa. ca întâiul creştin) are vreo valoare. 54. Mucenicul vătăma adevărului. Forţa şi libertatea provenite din tăria şi deplinătatea minţii se dovedesc prin scepticism. a spune în treacăt.. o atare incapacitate de a rezolva chestiunea „adevărului". A fi competent în cinci ori şase lucruri. nu se supune lor. numai cineva a spus cuvântul de care ar fi trebuinţă. Marea pasiune are nevoie de convingeri.un oarecine care nu se socoteşte la un ţel. chiar pe acelea mai mici. domnilor teologi. mai luminată şi mai tainică încă decât cum nu este ea însăşi. în genul lui Luther. încât nicicând nu simţi nevoia de a respinge un mucenic.numai asta explică pentru ce există îndeobşte o astfel de speţă de oameni. a nu fi independent din nici un punct de vedere. antagonista adevărului. de ceva care nu atârnă de da şi de nu. lucrează asupra maselor.Un pas mai mult în psihologia convingerii. e o dovadă absolută că educaţia spiritului şi victoria asupra sa însăşi. Se combate un lucru demonstrându-i cu atenţie punctele slabe. omenirea preferă să vadă atitudini decât să audă argumente. Chinurile mucenicilor. fanaticii sunt pitoreşti. Poţi fi sigur că după gradul de conştiinţă în cele spirituale. prea omenesc. şi nebunia lor propovăduia că cu sângele se mărturiseşte adevărul. aşa se combat şi teologii. Omul credinţei. ce dovedeşte cu asta? E într-adevăr cu totul altceva. dacă pot spune astfel. ea îndepărtează orice şovăire. Aforism. e o necesitate de slăbiciune. Robespierre. a fi totdeauna al unui „partid". -în urma sa. paralizează spiritul cercetării şi prevederii. Femeia se pune astăzi în genunchi în faţa unei greşeli.. Credinciosul nu are libertatea să aibă o conştiinţă pentru chestia . Cum! O pricină poate câştiga în valoare. cum fac toţi slabii de înger. prudenţă. Aşadar este crucea un argument.. A deduce. Pentru tot ce priveşte principiul valorii şi a ne-valorii. de mii de ani încoace . pot gândi astfel despre a-devăr. Instinctul lui. Dar în privinţa tuturor lucrurilor acestora. 483). Aici aş vrea să pun întrebarea definitivă. Şi când trece cineva prin foc pentru doctrina sa. sângele otrăveşte doctrina cea mai pură şi o transformă în nebunie şi ură a inimilor. necesare pentru a găsi un adevăr.martir n-a văzut nicicând adevărul... 55. ea dă curajul mijloacelor necucernice. este negreşit un sceptic. ea întrebuinţează convingerile. Un spirit vrea una mare. în demersul ce-l ia un martir pentru a-şi azvârli convingerea sa în capul lumii.. se exprimă un grad atât de inferior de cinste intelectuală.să-i acorde vraja muceniciei. că constrângerea într-un înţeles mai ridicat al sclaviei. „credinţa". a acestor epileptici ai ideilor. printre aceştia femeile şi norodul.. în chip general. este singura şi ultima condiţie care îngăduie să propăşeas-că oamenii cu voinţa slabă. a avea pretutindeni o optică aspră şi necesară .. Că nu se lasă omul rătăcit marile spirite sunt sceptice.. o antiteză între minciună şi convingere? - . carlysmul. trebuie văzute cinci sute de convingeri mai presus de sine. Orice fel de credinţă într-un lucru este ea însăşi un fel de jertfă.ea se ştie suverană. modestia din acest punct de vedere va deveni pururea mai mare.. Ei înscriu semne de sânge pe drumul pe care l-au străbătut. el are nevoie de cineva care-l consumă.

Se ghiceşte numaidecât: o filosofie în conţinutul acestei cărţi şi nu numai un amestec greţos al rabinismului superstiţiei. pentru a putea păstra puterea preotului. sunt convinşi că Imperiul Roman era despotismul. aceşti moşnegi şi sfinţii aceştia aveau un fel de a fi binevoitori şi plăcuţi faţă de femei. . aceste idei se găsesc la baza tuturor organizaţiilor preoţeşti. un antisemit nu devine mult mai cuviincios.din instinct ... femeia.Toată lumea o crede. că germanii au adus spiritul libertăţii în lume: ce deosebire e între această convingere şi o minciună? Se mai poate mira încă vreun om de faptul că . Cu un sentiment contrar citesc legea lui Manu. în ce scop dat-a Dumnezeu omului destăinuirea. adică batjocorită prin ideea neprihăniei zămislirii?. cărţii lui Manu. între care şi istoricii germani se servesc de marele cuvânt al moralei. fel care n-a fost întrecut de atunci: „Gura unei femei. voinţa lui Dumnezeu. „cartea sfântă". aici raţiunea lui devine practică. şi ca fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei... o afirmare a vieţii. Obiectez creştinismului lipsa lui de ţeluri „sfinte"... umbra unei vaci. a minţi altora nu e decât un caz. toate cele de dedesubt necurate sunt: dar la fecioară tot trupul e întregime curat". „Legea".. de aceea Dumnezeu l-a iniţiat cu voinţa sa. Aiurea: „Nu există nimic mai curat decât lumina soarelui. trăim şi murim pentru dânsa. Morala: „preotul nu minte. încercările şi dispreţurile ei. „Sfânta minciună"... Cum se pune în mâinile copiilor şi femeilor o carte care conţine murdar de josnice cuvinte: „Totodată pentru a înlătura neruşinarea ca fiecare să-şi aibă femeia lui. făgăduirea vieţii. nu s-ar putea să fie o minciună? Câteodată nu-i nevoie decât de o schimbare de persoane. se spune în această carte. Şi aiurea mai spune .. ceea ce-o deosebeşte de orice fel de Biblie: castele nobile. chestiunea „adevărului" şi „falsului" în lucrurile despre care vorbesc preoţii: nu îngăduiesc nicidecum minciuna. .că morala continuă a fiinţa aproape numai pentru că omul de partid are nevoie de dânsa în fiecare clipă? . un sentiment de desăvârşire. Cum ar fi făcut Dumnezeu un ce mai de prisos..numai asta este adevărata filosofie. formele sale primitive. 57. apa.. dragoste şi încredere. ea devine convingere după ce n-a fost vreme îndelungată şi fără să poată rămâne. adică o deprindere de a minţi din principiu. ajunge să fie convingere pentru fiu. Istoricii germani. Un atare silogism19 al preotului.. bârfeala. relativ. aceasta e condiţia primă pentru toţi acei ce sunt din cutare sau cutare partid. toate problemele de valoare superioară se află dincolo de raţiunea omenească. .. Sunt chestiuni în care omul nu se poate hotărî de partea adevărului ori a falsului: toate chestiunile superioare. ca de pildă concepţia. înjosirea şi stricăciunea omului prin ideea de păcat. ar trebui să se poată hotărî ceea ce este adevărat.s-a rostit faţă de martori. o carte fără seamăn de spirituală şi superioară: a o compara pe necugetate cu Biblia. care în acest fel de lucruri. „inspiraţia" .„Toate deschizăturile trupului deasupra buricului sunt curate. al preoţilor decadenţi ca şi al celor păgâni (păgânii sunt toţi acei care afirmă viaţa. se află pe aceeaşi cale.cuvinte ce nu arată decât condiţiile necesare puterii preotului.toate partidele. simţind din principiu. excepţional.prin urmare aceste mijloace sunt deopotrivă de rele. Preoţii. au aici seriozitate şi sunt tratate cu respect. ceea ce la tată mai era o minciună. lui Mahomed şi Bisericii creştine: această minciună se regăseşte şi la Platon. focul şi răsuflarea unei fecioare". a nu voi nici de fel să vezi cum se vede. . Toate lucrurile pe care creştinismul le acoperă cu vulgaritatea lui nesecată.. Dar e ceva ce nu poate omul: şi de aceea preotul nu e decât purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Căci. Dar a nu voi nicidecum să vezi ceea ce se vede. . Dimpotrivă domnilor. căsătoria. de „destăinuirea divină". au înţeles foarte bine contrazicerea ce-o cuprinde ideea convingerii.. rugăciunea unui copil.. Minciuna cea mai frecventă este aceea faţă de sine însuşi..Dă ceva de furcă chiar şi psihologilor celor mai delicaţi. Numesc minciună refuzul de a vedea ceva. a tuturor ocârmuirilor ecleziastice şi filosofice. într-un scop precis. dar ce nu crede oare lumea? Orice convingere îşi are istoricul ei. aşa cum nu se vede: prea puţin interesează . Cum! sub această formă embrionară a convingerii.dacă da sau ba . fumul jertfei sunt pururea curate". interesează a se şti pentru ce sfârşit se minte.să se respecte mai întâi de toate acela care are convingeri!" E ceea ce am auzit chiar şi-n gura antisemiţilor. comună lui Confucius.şi e poate de asemeni o sfântă minciună: . În cea din urmă ordine de idei. Să nu uităm esenţialul.soarele străluceşte peste toată întregimea cărţii. filosofii şi luptătorii se servesc de ea ca să stăpânească mulţimea: pretutindeni valori nobile. de „voinţa lui Dumnezeu". Kant însuşi. o triumfală bunăstare. ideea de „Dumnezeu". aerul. 56.? „Şi are dreptul de a fi creştin atâta vreme cât raţiunea oamenilor a fost creştinizată.. A înţelege hotărârea raţiunii .„Asta e convingerea noastră. Ei au împrumutat de la evrei socotinţa de a introduce în acest caz. „Adevărul e aici": asta înseamnă pretutindeni că preotul minte. Nu-s decât sfârşituri rele: otrăvirea. Omul nu poate şti prin el însuşi ceea ce este bine sau rău. Nu cunosc cărţi unde să nu se spună atâtea lucruri plăcute şi bune femeii ca în Legea lui Manu. Căci e mai bine să se însoare omul decât să ardă de doruri. pentru a minţi. sunt mult mai fini. dispreţul trupului.. cu al său imperativ categoric. pentru care „Dumnezeu" e marea expresie a afirmării tuturor lucrurilor). de pildă. o recunoaştem faţă de toată lumea. ar fi un mare păcat împotriva spiritului. . sânul unei fete tinere.

de a năzui de la cea mai sublimă artă a vieţii. ea are nevoie drept condiţie primă de o mediocritate sănătoasă şi puternic consolidată. Felul său e de a strânge roadă. A făuri un cod în felul aceluia al lui Manu. ar fi să se convingă legiuitorul că mijloacele pentru a făuri autoritatea unui adevăr. ceea ce-i despovărează de tot ce este grosolan în munca de a domni. Tşândâla însăşi încă face parte din această desăvârşire. la năzuinţa de frumos. Pulchrum est paucorum hominum. e aceea care desparte oamenii. cu încetul şi cu greu căpătat. de a continua îa infinit. legea superioară şi dominată. instinctul afirmativ nedesăvârşirea. şi nu Manu. cazuistica legilor sale: asta ar face să i se piardă tonul poruncilor. tot ce este deasupra noastră distanţa. nimic „factice". . propriul său domeniu de muncă. atari lucruri ar fi nelalocul lor. sunt nobilii luptători. a sprijinitorului legii. într-un anumit punct al dezvoltării unui popor. Pe de altă parte. nu-i decât o sancţiune a unei ordine fireşti. e scopul tuturor minciunilor sfinte. ea conchide. ea nu se poate înălţa decât pe un tărâm larg. cei mai buni elevi ai lor. acel „tu trebuie" .. Critica creştinismului nu se poate lipsi de a face vrednică de dispreţ. cu dispreţuri. ştiinţa. privirea pesimistă. numai la ei bunătatea nu e nicidecum slăbiciune. formula superioară a luptătorului. Pe măsură ce viaţa se înalţă. agricultura.şi atunci firea a fost pângărită.adică afirmarea că legea a fiinţat din vremi ce nu se mai pot ţine minte. Cei de al doilea: executiva intelectualilor ceea ce li-i mai apropiat.astfel glăsuieşte instinctul celor mai intelectuali. pentru aceasta trebuie să-l faci inconştient. O lege ca acea a lui Manu se lucrează cu îngrijire. adică afirmarea că raţiunea acestor legi nu e de obârşie omenească. Cei de al doilea sunt paznicii dreptului. Conştiinţa . găsesc fericirea lor acolo unde alţii ar pieri în labirintul. folosinţa. în felul său de a fi găseşte fiecare şi privilegiul său. suita lor. regulamentul rangurilor. Casta superioară e cea mai desăvârşită. instinctul necesar ar fi în contrazicere atât cu aristocraţia cât şi cu anarhismul. întreagă. încă o dată spus. într-un cuvânt toate îndeletnicirile zilnice nu se pot împăca decât în făpturile excepţionale. În toate astea. Un drept este un privilegiu. pesimismul tot aşa. ochiul care urăşte. cartea lui cea mai cumpănită. separaţia celor trei tipuri superioare . Ordinea castelor. că e un dar. Indignarea e prerogativa Tşândâlei. o maşinărie. înseamnă a acorda de la început unui popor dreptul de a fi stăpân. In-telectualii fiind cei mai puternici. pe cât cu putinţă mai completă şi mai bogată. trebuie să fie preursită pentru asta: nu e nicidecum societatea. a alegerii. dar care sunt supuse una alteia. „Lumea e desăvârşită". bucuria lor este de a se învinge pe sine însuşi. Să nu preţuim prea josnic privilegiile mediocrilor. de acei care nu se disting prin nici o preponderenţă. . nu formulează decât reguli superioare ale vieţii însăşi. în cei de preponderenţă intelectuală. în asprimea faţă de sine însuşi şi de alţii. Raţiunea superioară a acestei proceduri se descoperă în scopul de a îndrepta puţin câte puţin conştiinţa vieţii. Nimic nu li-e mai puţin îngăduit ca manierele urâte. sunt cu totul deosebite de acelea prin care s-ar dovedi adevărul acesta. cei de al treilea. starea nestabilă a studiului. creşte răspunderea. ei n-au libertatea de a fi al doilea. Nu-mai oamenii cei mai intelectuali au dreptul la frumuseţe. o funcţie. a-ceea care întrezăreşte trecutul şi viitorul. speţa de fericire lesne de primit de marele . are şi drepturile celui mai mic număr: trebuie deci ca ea să reprezinte fericirea. desăvârşită. strămoşii au vieţuit-o.inegalitatea drepturilor este cea dintâi condiţie pentru fiinţarea drepturilor. la ei ascetismul devine fire. nici o idee modernă.Prinzi în flagrantă culpeşie nereligiozitatea mijloacelor creştine. a unei legi naturale de întâiul ordin. nu e nimic arbitrar. Autoritatea legii e bazată pe aceste două teze: Dumnezeu a dat-o. bunătatea pe pământ. a cărei dreptate este recunoscută (adică dovedită printr-o enormă experienţă şi cu îngrijire trecută prin ciur): astfel se atinge acest complet automatism al instinctului . Firea. necesitate. că e de obârşie dumnezeiască. Ei domnesc. Ei sunt clasa de oameni cea mai onorabilă şi asta nu exclude ca ei să fie în acelaşi timp clasa cea mai veselă şi mai plăcută. Ceea ce mai cu seamă trebuie înlăturat e de a continua facerea încercărilor. ci pentru că sunt. în întreaga societate sănătoasă se deosebesc trei. o minune a-dusă. Meşteşugul.. ea nu mai creează nimic. nu pentru că voiesc să domnească. şi că n-a fost căutată şi găsită cu încetineală. că ar fi o lipsă de respect. tipuri psihologice ce gravitează deosebit. raţiunea. a examinării. a se juca cu poveri ce zdrobesc pe alţii şi le este o petrecere. frumuseţea. cei dintâi sunt elita. Primele condiţii pentru o codificare de acest fel. mediocrii cei din urmă sunt în număr mare. un anumit mediu al puterii şi voinţei. având fiecare propria ei igienă.cea dintâi condiţie pentru a face să se supună. Rânduiala casteior. fără istorie. Sarcina grea a prerogativelor lor.întâia condiţie a oricărei stăpâniri. ea devine mai aspră. administratorii ordinii şi siguranţei. dacă compari ţelurile creşine cu acelea ale Legii lui Manu şi mai ales dacă iluminezi prea tare marea contrazicere a acestor două ţeluri. comerţul. acei de prepon-derenţă muşchiulară. prudenţa şi morala experimentală a câtorva mii de ani.e una din formele ascetismului. mâna lor dreaptă. de a deveni desăvârşit. Se opune aici un îndoit zid: pe deoparte destăinuirea. a judecătorului. a criticii valorilor. Un cod nu povesteşte niciodată în prefaţa lui. cea mai mare parte a artei. şi acei cu temperamente puternice. ca toate codurile bune: ea rezumă practica. Pentru a fi o folosinţă publică. ceea ce altul este meşteşugit . în asta constă problema.sau chiar indignarea din pricina aspectului central al lucrurilor. sunt înaintea a orişice regele. în ispită. declară că opreşte practica după care trebuie să trăieşti. n-ar putea-o răsturna. o crimă faţă de strămoşi de a pune la îndoială. frigul sporeşte. pe care nici o voinţă arbitrară. tradiţia . prerogativa este a aceluia care este bun. O înaltă cultură este o piramidă. instinct. propriul său sentiment de desăvârşire şi stăpânire. a oricărei desăvârşiri în arta vieţii. emfaza distanţei. experienţele vremurilor rele.

nicicând până în zilele noastre nu s-a constituit în acest fel. la Damasc: el înţelese că avea nevoie de credinţa în nemurire.Nihilism şi Creştinism amândouă noţiunile se potrivesc de minune. . veninos. unirea mistică întru sorbirea sângelui. într-adevăr trebuie ţinut seama pentru ce scop se minte. până ce n-a mai rămas din el decât piatră peste piatră . condiţie superioară pentru a face să propăşească viaţa. femeiască şi dulceagă. Totuşi n-a fost destul de puternică împotriva speţei corupte a corupţilor. anarhistul şi creştinul au o aceeaşi obârşie. .aceşti sfinţi anarhişti şi-au făcut o „cucernicie" din a distruge „lumea". tot ce l-a preces nu a fost decât diletantism. Ceea ce ghici el.. în forma ei preexistentă. lucru nedesăvârşit şi cârpăcit . adică Imperiul Roman.Cine-i cel rău? Am mai ziso. Acesta în drumul său. care vedeau în cauza Romei propria lor cauză..în acel timp a tăgădui nemurirea era deja o adevărată înviere.. Ea este întâia necesitate pentru ca să se poată avea excepţii.şi nu numai cu gura lui. orice minte respectabilă a Imperiului Roman era epicuriană: atunci se ivi Sf. care sustrăgea fiecăruia seriozitatea pentru lucrurile adevărate. sub specie ae-terni! Această organizaţie era destul de tare. în contra „lumii" devenise amvon.. . ca să poată suferi şi împăraţii răi: întâmplarea fiinţei persoanelor nu trebuie să aibă nimic comun în atare lucruri . Au tot nu se înţelege? Imperiul Roman pe care-l cunoaştem tot mai mult. n-a fost decum păgânismul. fiindcă viaţa propăşea aici. era un început. tot ce era de rând şi-n taină răzvrătit. răzbunarea.. asemănat cu el. nu e numai o politeţe a inimii. Istoria arată această afirmare cu o înspăimântătoare precizie.. dimpotrivă. a tot ce are durată. Ce urăsc mai mult din drojdia de astăzi a poporului? Scursura socialistă.că cu „lumea viitoare" se omoară viaţa. pizma. încât cu un despotism. instinctul realităţilor.până ce înşişi germanii şi alţi bădărani au putut pune stăpânire asuprăi. ura Tşândâlalilor.întâiul principiu al oricărei mari arhitecturi. este drept o mare deosebire între a păstra şi a nimici. fără cruţare pentru adevăr. Imperiul Roman. devenise geniu: Sfântul Pavel. aceeaşi speţă de religie. Şi Epicur fusese victorios. niciodată nu s-a visat barem a se clădi într-o egală măsură. Am văzut mai sus o legislaţie religioasă având ţel să „înveşnicească" o mare organizaţie a societăţii. stricător. aceea care face din acest număr mare maşini inteligente. a fi mediocru. propria lor seriozitate şi propria lor mândrie. trebuiau să fie semănate pentru a servi în timpurile cele mai îndepărtate şi de asemenea roadă trebuia să fie mare. a lui Mithras. a fi atare. această admirabilă operă de artă în stil mare. care le propovăduiesc răzbunarea.. ..dimpotrivă creştinismul a găsit misiunea sa în distrugerea unui atare organism. . a întreg creştinismului ascuns . Dacă omul excepţional tratează pe mediocru cu mai multă blândeţe decât pe sine însăşi şi pe egalii săi.. 58. el puse în gura acestui „Mântuitor" al născocirii sale. şi de asemenea pe cât cu putinţă. această bandă nemernică.el a fost nimicit într-o singură noapte. completă: dincoace se voia. jidovul rătăcitor în cel mai înalt grad. fusese combătută de Epicur (Citească-se Lucreţiu. ideile posomorâte ca iadul. .. atât de măreţ încât.. a îndepărtat pas cu pas „sufletul" de această uriaşă clădire aceste firi preţioase. Ar fi cu totul nevrednic pentru un spirit profund să vadă o obiecţiune în însăşi mediocritatea. plăcerea. o înaltă cultură atârnă de dânsa. mulţumirea lucrătorului.. cea mai măreaţă formă de organizare. de pildă. aparte de iudaism. creştinul şi anarhistul: ţelurile lor. toată moştenirea uneltirilor anarhiste a Imperiului.. în condiţii grele care au fost cândva înfăptuite.care fac pe lucrător pizmaş. Pentru cel mediocru.acestea deveniră stăpân Romei. nu-s decât nimicitoare. .. a pocăinţei şi nemuririi. Vicleşugul făţarnicilor. „Mântuirea vine prin iudei" . instinctele lor. care. cu mijloace restrânse. atât de îmbelşugată. amândoi incapabili de a lucra altcum decât într-un chip dizolvant. era felul de a aprinde un incendiu universal cu ajutorul mici mişcări sectare a creştinilor. făcu el din „Mântuitorul" său un ce la fel cu orice preot de al lui Mithras. împotriva creştinismului. Se poate pune completamente în paralel. stăpânirea de sine este unicul lucru. a tot ce făgăduieşte viitorul vieţii. a Mamei celei mari. . pretutindenea ei istovesc sângele. pe apostolii Tşândâlei care surpă instinctul... Creştinul şi anarhistul sunt amândoi decadenţi. jertfa nevinovaţilor. a tot ce este mare. Acolo rezultatele raţiunii. Această vermină ce se apropia de fiecare în miez de noapte şi prin negura zilelor îndoielnice.număr. pentru a deprecia „lumea". Nedreptatea nu se află nicicând în pretenţia la drepturi „egale". cum s-ar putea întruni cu ajutorul simbolului „Dumnezeu pe cruce". a se otrăvi recolta în timpul nopţii. pentru a înţelege că cel împotriva căruia s-a războit Epicur. Pavel. zidirea lui era socotită pentru a fi demonstrată prin mii de ani.. ci „creştinismul") vreau să spun corupţia sufletului prin ideea păcatului. Adică ura Tşândâlei împotriva Romei. . Ceea ce există aere perenius. o formulă pentru a rezuma: această pătrundere face genialitatea Sfântului Paul. ci pur şi simplu datoria sa. şoaptele călugăreşti. vreme de ani îndelungaţi de experienţe şi nesiguranţă. este o fericire. că ideea de „iad" putea ajunge stăpâna Romei. Creştinismul a fost vampirul Imperiului Roman. predicile de care se servea pentru a vrăji aceste credinţe ale poporului. tot ce are obârşia sa în slăbiciune. specializarea în câte un instinct firesc. această muncă uriaşă a romanilor: a fi câştigat un tărâm pentru o mare cultură ce-şi are vremea ei. amândoi au instinctiv o ură de moarte împotriva a tot ce fiinţează. mai întâi de toate focul urii încetişor însufleţită. pe care îl putea înţelege.A face din creştinism o formulă pentru a supraîmbogăţi culturile subterane de tot felul ca a celor a lui Osiris. într-o putere uriaşă. bărbăteşti de nobile.. Instinctul său era aşa de sigur. El se lupta împotriva culturilor subterane.

. bolnăvicios.Şi luând în consideraţie că această muncă nu era decât una pregătitoare.. nu fusese până atunci problemă mai cuprinzătoare decât aceea a Renaşterii .nu fusese nicicând formă de atac mai . bunul gust. Nu fusese până acum decât acest unic mare război. toată cinstea în cercetarea cunoştinţelor.. cu maniere de bădărănie! Ci ca trup. al nouăsprezecelea.. încercarea de a da victoria cu toate instinctele. E drept că ei voiau să facă pradă: Răsăritul era avut. cercetarea metodică. cum se dă nobilimea de partea ei. că cu o cunoaştere de sine tare ca stânca de granit.ah! au fost vicleni până la murdărie. a justului..cele două mari mijloace ale corupţiei.. instinctele creştine în noi. ştiinţele naturale legate de matematici şi de mecanică se aflau pe calea cea mai bună. mica pizmă luând înfăţişări de stăpâni! Tot ce-i vrednic de milă.... tactul fin şi sigur! Nu numai ca o „pregătire" a creierului.ca realitate într-un cuvânt. sunt esenţialul şi de asemenea cele mai anevoioase lucruri. nu numai ca cultura „germană". . mereu în slujba relelor instincte ale Bisericii. o civilizaţie care ar face ca secolul nostru. tradiţia ei de mai multe veacuri! Aţi priceput asta. căci toţi avem relele instincte. deprinderile şi lenea. vizibilă sub forma de Imperiu Roman. să fie spirit liber. La ce bun romanii? Toate condiţiile dintâi pentru o civilizaţie sănătoasă! Toate metodele ştiinţifice erau deja aici. în zadar toată munca lumii vechi: nu găsesc cuvinte ca să-mi expun sentimentul în privinţa unui lucru atât de monstruos. pentru ce? Pentru că ea îşi datora obârşia unor instincte nobile. Sau e Tşândâla. Biserica ştia prea bine. Dacă islamismul dispreţuieşte creştinismul.. Nobleţea germană. de înaltă cultură. al sângelui şi curajului german.. Toate astea în zadar! Nu mai mult decât o amintire de azi pe mâine! Grecii! Romanii! nobleţea instinctelor. hărţuit de rele înclinări. Cu ajutorul spadei germane.. nu o dată.. Cum? Trebuia ca un german să fie geniu. Tot ceea ce era esenţial pentru a se pune la lucru. genul organizării şi administraţiei. neasemănată artă de a citi bine .. marele stil. clandestinii. a purtat Biserica războiul de moarte împotriva a tot ce-i nobil pe pământ! S-ar putea spune multe lucruri dureroase aici. toate acestea fiinţau acum mai bine de două mii de ani.în zadar tot înţelesul lumii antice.între noi fie zis. La ce bun grecii. Nobleţea germană e aproape întotdeauna lipsită în istorie. Augustin de pildă.. acelea care au împotrivă la cea mai îndelungată vreme. „Războiul de moarte cu Roma! Pace şi prietenie cu islamismul". geniu între împăraţii germani. Minunata civilizaţie maură din Spania.. Cruciadele luptară mai târziu împotriva unui lucru pe care mai bine ar fi făcut să-l adore în pulbere. într-adevăr viaţă. şi încă cu ce măreţii rare şi rafinate ale vieţii maure!. ultimul şi cel mai preţios din toate înţelesurile avea şcoala sa. Ceea ce am recâştigat astăzi ca o nespusă victorie asupră-ne. nici oameni nu sunt. în definitiv nu putea fi alegere între islamism şi creştinism. domnii părinţi ai Bisericii! Ceea ce le lipseşte lor este altceva. se şi făcuse marea.. ori nu este. valorilor nobile. seceriş ce era cu putinţă de recoltat: Renaşterea. nu numai artă. E necesar a atinge aici o amintire de o sută de ori mai dureroasă încă pentru germani. Firea i-a neglijat. marea afirmare a tuturor lucrurilor. cată s-o spun de zece ori. Germanii au împiedicat în Europa ultimul mare seceriş al culturii. pururea „portarii" Bisericii. nevăzuţii şi anemicii l-au necinstit! Nu-i învins ci numai istovit!. nimic mai mult! Nobilimea germană . puse pe nepusă masă în rândul întâi! Citească-se un agitator creştin oarecare. Sf. mâna prevăzătoare.. cu instincte potrivite şi proprii. 61.. ci realitate. Şi nu e un cataclism al firii care a nimicit toată arta de azi până mâine! nu e tropotul germanilor şi al altor tardigrazi 20! Vampirii şi viclenii.problemele noastre sunt aceleaşi . unor instincte omeneşti. apoi are mii de motive pentru asta. ca instinct .. Islamismul ca primă condiţie. în definitiv mult mai învecinată de simţurile şi de gusturile noastre decât Roma şi Grecia. Creştinism. Şi mai mult încă.metodele. este vrerea de a înţelege în sfârşit ce era Renaşterea? Transpunerea valorilor creştine.. Să fim deci nepărtinitori! Cruciadele . înţelesul faptelor... Creştinismul ne-a înşelat păgubindu-ne de moştenirea geniului antic. Hotărârea e luată. tot aşa mai târziu de moştenirea Islamului. pentru că spunea „Da" vieţii. să pară foarte sărac şi foarte „zăbavnic". alcoolism . are oameni. privirea liberă în faţa realităţii. cel puţin cu modestie. ca gest. a uitat să-i înzestreze. cu tot geniul valorilor potrivnice. Setea de răzbunare ascunsă. dar bine plătit. tot aşa de puţină ca între un arab şi un evreu. Frederic al ll-lea.o piraterie pe o scară întinsă. spre a înţelege pentru a simţi ce necurate făpturi au fost tari şi mari. 60... fusese găsit: . Se înţelege în sfârşit. S-ar înşela cu desăvârşire cel care ar presupune o lipsă de inteligenţă la şefii mişcării creştine . nimeni nu mai are libertatea de a alege.59. pentru a devenii cuviincios? Nu înţeleg cum de a putut un german să se simtă cândva creştin. Astfel o voi acest mare sfânt-liber. toată lumea Ghetto-ul sufletelor.. voinţa de viitor omenesc şi credinţa în viitor. răbdarea şi seriozitatea în cele mai mici lucruri. această civilizaţie fu călcată în picioare (nu spun de ce picioare). vizibilă pentru toate înţelesurile..această condiţie trebuitoare tradiţiei. abia se duraseră temeliile pentru o muncă de mai multe mii de ani .se afla în elementul ei.. culturii.în fond nobleţea vikingilor . unităţii ştiinţelor.

împotriva vieţii însăşi. crucea. Renaşterea ajunsese un eveniment lipsit de înţeles. pentru un lucru ireparabil.. Eu văd înainte-mi putinţa unei magii suprapământeşti. sângele. . pentru un ce care era gata să se înfăptuiască.este dinamita creştină. războaiele „libertăţii" împotriva lui Napoleon I. NOTE 1) În text: Hiperborean.am nişte litere care fac şi pe orbi să vadă. Termin aici şi îmi rostesc judecata.începând din prima zi a creştinismului! De ce nu s-ar măsura timpul începând cu ultima lui zi? . cea mai de netămăduit. Acest călugăr plin de toate instinctele răzbunării unui preot nefericit.. 6) În afară de apropierea care sare-n ochi. 62. Kant şi ceea ce se cheamă filosofia germană. idee modernă. chiar la asediul creştinismului. încât toate divinităţile Olimpului ar fi avut prilejul unui spectacol atât de semnificativ şi-n acelaşi timp aşa de minunat al unei nemuritoare hotărâri de râs . o josnicie sufletească. veni la Roma. ea a trăit din mizerii. i-a unit! Ca practică a Bisericii. din fiecare integritate. Binefacerile „umanitare" ale creştinismului! A face din humanitas o contrazicere.fundamentală.. A ataca în locul hotărârilor. Nietzsche încearcă un nelămurit joc de cuvinte între Spinne (păianjen. ridic împotriva Bisericii creştine cea mai groaznică dintre învinuiri pe care nicicând n-a rostit-o vreun acuzator. de un desăvârşit farmec al culorii: mi se pare că această putinţă izbucneşte în toţi fiorii unei frumuseţi rafinate. speranţa vieţii. îndreptată împotriva centrului. a dreptăţii.începând de astăzi. singura mare stricăciune lăuntrică.ura lui nu putu scoate din această privelişte decât propria sa hrană. mai dreaptă. Leibniz. că o artă se destăinuieşte în ea.. ea făuri mizerii pentru a se înveşnici.uneltire împotriva sănătăţii. dragostea. mai cu deosebire în Spania şi Italia. cea mai neînduplecată: protestantismul. care a fost începutul acestei ursite. această falsitate.. pe toată linia. Ea e cea mai mare corupţie care se poate imagina. ea a făcut din orice valoare o non-valoare. îndeajuns de mic . ei au pe conştiinţă toate jumătăţile de măsuri. din fiecare adevăr. Un om al Bisericii nu cugetă decât la sine. asta ar fi fost victoria pe care singur numai eu o cer acum: asta ar fi suprimat creştinismul? Ce se întâmplă? Un călugăr neamţ. 5) Ghetto: în cărţile catolice evreii locuiau în mahalale ce se numeau astfel. o artă atât de divină. lată binefacerile creştinismului!... arătând şi necredinţă şi desfrâu.. unicul mare instinct al urii care nu găseşte mijloc de veninos.. După aproape o mie de ani ei au îndesit şi încâlcit tot ce au atins cu degetele lor. ea a avut voinţa ultimei corupţii cu putinţă de închipuit. adică a introduce aceste valori în instincte. a vitejiei. 4) Aceste sublinieri sunt în franţuzeşte în textul original. 2) Vânt cald din Africa toridă. văd un paradox. . în loc ca plin de recunoştinţă să înşface minunea ce sosise: creştinismul cocoţat în tronul lui însuşi . . triumful vieţii. îndrăznească-se să mi se vorbească despre binefacerile ei „umanitare". Fusese înlocuit prin viaţă. Luther. acest explozibil al ideii. semn de unire pentru uneltirea cea mai subterană din câte au fost vreodată. bând cu idealul ei de anemie şi sfinţenie.. a laşităţii în faţa cinstei fiecărui „da" şi „nu". Viermele păcatului de pildă: o mizerie cu care numai Biserica a îmbogăţit omenirea! „Egalitatea sufletelor înaintea lui Dumnezeu". în nemţeşte) şi numele filosofului Spinoza. Biserica creştină nu cruţă nicăieri stricăciunea sa. se răzvrăti la Roma împotriva Renaşterii. noul imperiu german. frumuseţea sufletului.Prefacerea tuturor valorilor!. o scârbă.. principiu al degenerării oricărei aşezări sociale .. o artă a spurcării. creştinismul nu mai era sigur pe Scaunul papal. A suprima o mizerie era potrivnic celui mai adânc utilitarism al ei. a pune pe tronul papal valorile nobile. cât ne-au mai costat! în zadar . Vreau să înscriu pe toate zidurile această învinuire veşnică împotriva creştinismului. de fiecare dată în zadar. Hyperesthezie. frumoase şi îndrăzneţe! Şi Luther restabili Biserica.este tot ce pururi fost-a opera germanilor: Reforma. Numesc creştinismul unica pacoste mare.îl văd pe Cesar Borgia papă. în necesităţi şi dorinţele inferioare ale celor care erau la putere. dispreţuiesc în ei întreaga speţă de necurăţenie a ideilor şi valorilor. a frumuseţii. a spiritului. toate compromisurile de care bolnavă este Europa. . 7) Joc de cuvinte. marele „da" cu privire la toate cele înalte. o minciună. Sunt vrăjmaşii mei. atât de diabolic de divină. ei au de asemenea pe conştiinţă speţa cea mai necurată din câte sunt a creştinismului. care sfârşi prin a deveni Revoluţie. mai aspră. 3) În original cuvântul este scris în franţuzeşte. un mare în zadar! Ah! germanii ăştia. în timp ce ar fi trebuit să întrezărească contrariul: vechea corupţie: Preccatum originale. germanii ăştia... germanii vor fi de vină. Şi se mai măsoară timpul din ziua nefastă. Parazitismul. Dacă nu se izbuteşte să se pună capăt creştinismului. o mărturisesc. Osândesc creştinismul. Luther văzu corupţia papalităţii. un dispreţ al tuturor instinctelor bune şi drepte. acest pretext al pizmelor celor mai josnice. Sunt înţeles?. destul de subteran. într-adevăr. încât zadarnic s-ar căuta de-a lungul epocilor o a doua posibilitate la fel. pretutindeni unde sunt ziduri. .îl numesc unica şi nemuritoarea vestejire a omenirii.

1 Cu acest semn. ecleziastic). 14) Joc de cuvinte ce le face Nietzsche cu Christlich (creştinesc) şi Krichlich (bisericesc. minora şi concluzia. T. dar se subînţelege N. 13) Sistem filosofic care face din plăcere scopul vieţii. Petru. 15) În original cuvântul lipsă. 12) În text insesizabil. 16) Dumnezeul pe care l-a creat Sf. aluzie la vedenia lui Constantin cel Mare: in hoc signo vinces = cu acest semn vei învinge. este Dumnezeul tăgăduirii. 11) Denaturase. 17) Întru cea mai mare cinste a lui Dumnezeu. 20) Mamifere cu mers încet. 19) Un argument care conţine trei propoziţii: majora. incomprehensibil.9) Cina cea de taină. . 10) Esoterice.