PROBLEMELE DE COMPORTAMENT - RELATII PROBLEMATICE PARINTE-COPIL EDUCAREA PARINTILOR

Teoriile care privesc problemele de comportament ca avnd factor factor unic , care explica dificultatile in termenii caracteristicilor copilului, ale familiei, ale grupului de prieteni sau a altor factori socio-culturali au fost depasite de modelele multisistemice. Aceste modele complexe vad problemele de comportament ca aparand la tinerii vulnerabili care sunt implicati in relatii problematice parinte-copil, in contextul familiilor dezorganizate, in care parintii au probleme de autocontrol sau probleme conjugale si aceste familii sunt situate in comunitati dezavantajate. Procesul familial coercitiv este factorul central pentru dezvoltarea si mentinerea problemelor de comportament (Patterson, Reid & Dishion, 1992). Un stil parental coercitiv are trei caracteristici principale. Prima, parintii au putine interactiuni pozitive cu copii lor. A doua, isi pedepsesc copii frecvent , inconsecvent si ineficace. A treia trasatura , parintii copiilor cu probleme de conduita intaresc negativ comportamentul antisocial prin a infrunta sau a pedepsi copilul repede si apoi retragand infruntarea sau pedeapsa cand copilul escaladeaza comportamentul antisocial, astfel incat copilul invata ca escaladarea duce la retragerea parintelui. Cealalata parte a acestei interactiuni este faptul ca copilul isi antreneaza parintele sa se dea inapoi de la escaladarea conflictului prin retragere de fiecare data cand parintele cedeaza. ---Chapter 12 Conduct Problems. Problemele de comportament ale copilariei si adolescentei , inclusiv tulburarea de opozitie, sindromul hiperchinetic cu dficit de atentie , tulburarea de conduita, au fost legate puternic si constant de un numar de factori ai familiei , precum conflictul si agresivitatea. (Dadds, Sanders ,Morrison, & Rebgetz, 1992; Lindhal , 1998). Defapt, evidenta sugereaza cu putere faptul ca si comportamentul antisocial se invata la o varsta frageda acasa , prin intarirea negativa a paternurilor coercitive (de exemplu ,

comportamentul agresiv al unui copil intarit prin incetarea certurilor parintilor sai) si apoi se generalizeaza la scoala si in mediile grupului de prieteni (Ptterson, 1995; Snyder & Patterson, 1995) . De exemplu , parintii coercitivi si monitorizarea parentala slaba la varsta de 4 ani si jumatate prezic fiecare dintre ele problemele de conduita printre copiii minoritari, dezavantajati socio-economic mai devreme de varsta de 6 ani (Kilgore, Snyder & Lentz , 2000). Apoi studiile longitudinale arata ca practicile parentale inefuciente din copilarie mentin comportamentul antisocial in adolescenta (Vuchinich, Bank & Patterson , 1992) si la adultii tineri ( Klein, Forehand, Armistead 7 Long, 1997). Abuzul de substante al parintilor si tulburarea de personalitate antisociala , precum si conflictul dintre parinti sunt, de asemenea, factori de risc pentru tulburarea de opozitie ( Frick si altii , 1992; Marcus, Lindhal & Malik, 2001). Factorii pozitivi ai familiei , inclusiv raspunsul parental, acceptarea si legaturile puternice dintre parinti si copii servesc ca factori de protectie impotriva sindromului hiperchinetic cu deficit de atentie, tulburarii de conduita si tulburarii de opozitie (Lindahl, 1998). Datorita rolului paternurilor coercitive ale familiei si a problemelor de initiere si exacerbare disruptive, un numar de interventii bazate pe familie au fost concepute pentru a preveni problemele de conduita la copiii cu risc ridicat si pentru a reduce comportamentul antisocial la copiii si adolescentii cu tulburari de comportament. Cu toate acestea , din interventiile bazate pe familie pentru problemele comportamentului copilului si adolescentului, formarea in management parental a primit cea mai mica atentie si sprijin. (Kazdin, 1987, Mabe, Turner, & Josephson, 2001). Abordarea de baza , care are ca scop dezvoltarea deprinderilor parintilor si corectarea comportamentelor parintilor care contribuie la ciclurile negative coercitive (Wierson & Forehand, 1994) este caracterizata prin : 1. Concentrarea asupra parintelui in terapie; 2. Ajutarea parintilor sa identifice , sa observe si sa reactioneze la comportamentul problema al copilului in modalitati noi : 3. Aplicarea principiilor educatiei sociale pentru a creste deprinderile pozitive la parinti ( adica acordarea unui premiu pentru comportamente prosociale,

folosirea corespunzatoare si eficienta a pedepselor mai dulci, precum timeout, pentru a forma comportamentul copilului; 4. Furnizarea oportunitatilor de a practica noi deprinderi de catre parinti si aplicarea acestora acasa. ( Kazdin, 1991) Gerald Paterson si colegii sai de la Centrul de Educatie Sociala din Oregon au dat un sprijin semnificativ pentru efectele formarii in management parental (parenting) la o gama si pe esantioane de varste, care demonstreaza schimbari impresionanate in comportamentul copiilor si adolescentilor in comparatie cu terapia de familie standard (Bank, Marlowe, Reid& Paterson, 1991; Dishion & Andrews ,1995; Paterson 1986). In experienta mea in lucrul cu familiile cu copii si adolescenti am intalnit adesea ca impediment lipsa de educatie a parintilor in ceea ce priveste modalitatile optime de educare a copiilor. Vorba romaneasca bataia e rupta din rai este de multe ori, din pacate, cea care descrie mentalitatea multor parinti romani si care de asemenea le ghideaza comportamentul. In consecinta, am simtit in terapia nevoia de o completare a sistemului terapeutic prin cateva recomandari de schimbare a viziunii parintilor asupra modalitatii de a interactiona cu copii lor. Familia M este formata din tata , mama, fiul, A, 9 ani si fiica, M, 4 ani. Parintii cer terapia psihologica pentru fiul lor cu care un mai stiu ce sa faca. Acesta un respecta nicio regula pe care i-o impun, un respecta programul , nu e atent la scoala si uneori vorbeste urat cu bunica sa. Inca din prima sedinta ies in evidente anumite aspecte din modalitatile de interactiune din familie: tatal are o atitudine agresiva de intimidare fata de fiul sau si recunoaste ca inainte a mancat bataie dar acum nu-l mai bat si spune cu mine e cuminte, ma asculta; mama spune am incercat toate modalitatile pe care le-am gasit pe Internet, in reviste, ne-am informat dar nimic n-a mers . In timpul sedintelor parintii un-si adreseaza unul altuia niciun cuvant , folosesc drept intermendiari pe cei doi copii (ceea ce sugereaza anumite probleme maritale). Numai din aceste cateva elemente intelegem ca : parintii au incercat sa controleze comportamentul copilului prin diverse metode nefiind consecventi si producand , probabil acestuia o confuzie care l-a bulversat ; tatal are anumite probleme de control

emocional si al furiei si de asemenea, considera ca numai prin acest comporatment care provoaca teama copilul asculta, e cuminte. Familia B (mama , tata si fiica in varsta de 14 ani) se prezinta la terapie pentru fiica deoarece aceasta este foarte retrasa, deprimata si are dese izbucniri agresive fata de parinti si a avut si un episod de automutilare (s-a taiat cu lama pe maini) . Parintii obisnuiesc , atunci cand fiica lor un respecta ceea ce ii cer , sa o pedepseasca luandu-i cablul de la computer(ca sa un mai aiba acces la internet) , telecomando de la televizor si sa un o mai lase sa iasa in oras (de obicei toate trei pedespele sunt asociate pentru acelasi comportament nedorit si uneori se mai gasesc si alte pedepse suplumentare). Tatal este de asemenea deprimat si foarte irascibil in utltima vreme , obisnuind sa tipe foarte des la fiica sa .Iata si aici slab control emotional al parintelui, pedepse exagerate ce o fac pe fiica sa isi considere parintii nedrepti si sa se revolte si mai mult si inconsecventa in comportamentul parintilor. Familia I (tatal, mama si fiul in varsta de 7 ani) cer terapia pentru baiatul de 7 ani care are o deficiente de concentrare a atentiei. Familia pare o familia foarte bine sudata, parintii se inteleg foarte bine si comunica foarte mult ceea ce este o resursa importante pentru aceasta familie. Insa in ceea ce priveste sisitemul de educare a copilului , cei doi parinti au viziuni diferite. Daca mama este stricta si impune un program ce trebuie respectat , tatal este foarte indulgent , foarte protector si il rasfata foarte mult pe copil chiar daca acesta un respecta regulile stiute de toata familia. Acestea sunt 3 dintre cazurile in care am simtit ca o completare a terapiei de familia cu elemente de parenting sunt necesare pentru modelarea optima a comportamentului copilului de catre parintii sai. Pentru materialul urmator m-am inspirat din materialul de workshop al d-nului Paul R. Rasmussen, Ph.D, workshop de Parenting si intentionez sa-l folosesc pe viitor in lucrul cu familiile copiilor care prezinta probleme de comportament.

Sa intelegem de ce se poarta copii cum se poarta si ce sa facem Vom incerca sa vedem mai jos modalitatile in care oamenii se protejeaza emocional . Oamenii folosesc stategii pentru a-si rezolva crizele emotionale care apar in situatii care le cer sa faca lucruri pe care un vor sa le faca (in fata frustrarilor) si asta se intampla noua tuturor! Protectiile prin neajutorare : -declaratiile de infrangere (renuntare)- oamenii care renunta sunt aceia care au decis ca un vor sa mai incerce intr.-o sarcina indifernet care este sarcina- (sunt multe situatii in care a renunta este probabil cea mai buna reactie)-pentru cal i se pare fie pera grea fie prea neplacuta. Cel care practica aceasta metoda se asteapta de obicei sau spera ca ceilalti sa le ofere ajutor sau sa inceteze sa-i preseze sa continue acea sarcina. Renuntarea este mesajul trimis celorlalti Eu un pot/un voi face asta sau Un pot/ un o voi face singur Ideea aceptor declaratii de infrangere este de a solicita salvarea. Daca cineva are nevoie de salvarae trebuie sa fie victima! Expresiile emotionale legate de renuntare includ frustrarea, exasperarea, supararea, suferinta etc. - afisarea inadecvarii- pentru ceilalti , aratarea neputintei reprezinta o afisare a inadecvarii; prin ceea ce arata , persoana ii face pe ceilalti sa renunte la ceea ce cer de la ea si prin asta sa castige eliberararea de asteptarile pe care ei cred (cateodata indreptatite alteori un) ca ceilalti le au de la ei. Aceasta se poate intampla la copii care percep o prea mare presiune parentala sau la copiii care gasesc alte activitati mai atragatoare decat sarcina curenta . Scopul acestei afisari a inadecvarii este de a-i determina pe ceilalti sa inceteze sa le mai ceara ceva; de ce ar mai cere un adult unui copil sa faca ceva daca el/ea a aratat foarte clar ca un poate sa faca asta? Ambele strategii se formeaza in copilarie. Copii sunt adesea eficiente in a solicita asistenta din partea parintilor prin a se arata epuizati si neajutorati in fata frustrarii, sau sunt capabili de a obtine eliberarea de sarcina data prin afisarea inadecvarii. Important e ca , desi copiii au in mod obisnuit un sentiment de neajutorare, daca exprimarea neajutorarii serviste la a solicita simpatie si asistenta sau eliberarea de responsabilitate, aceasta exprimare a supararii este posibil sa se manifeste din nou in circumstante

similare. Astfel ca, renuntarea care devine depresie un este o manipulare constienta tipica ci este mai degraba un raspuns invatat! Exemplu : copilul experimenteaza o dezamagire isi exprima frustrarea si neajutorarea si spune Nu pot s-o fac! parintele , parando-i rau pentru copil, fie ii permite sa se opreasca , fie se duce si-l ajuta. Astfel copilul este intarit sa-si exprime supararea si sa renunte la sarcina (pentru ca are o alternativa mai buna). Frustrarile si dezamagirile sunt inevitabile in viata. Frustrarile sunt adesea invatate, dar sunt de asemenea si un raspuns la mai multe evenimente . Provocarea pentru parinti este de a incuraja respunsurile frustrarii in moduri cat mai adaptative. Recomandari : 1) Parintii trebuie sa fie rezonabilui in ceea ce priveste sarcinile pe care se asteapta sa le indeplineasca copiii lor. Cand probabilitatea unui succes eset aproape inexistente , renuntarea se poate sa fie cea mai adaptativa strategie. In aceasta situatie, parintii pot minimiza impactul necompletarii sarcinii spunand ceva de genul : Haide sa asteptam o vreme pana cand vom relua chestia asta , vei fi pregatit pentru asta foarte curand, dar ha isa mai asteptam un pic. In aceasta situatie , copilul este foarte posibil sa perceapa incetarea ca o decizie parentala sau ca pe o protectie parentala si un ca un indicador al inadecvarii sau esecului. Parintii care se asteapta la pera mult de la un copil se poate sa determine copilul sa renunte sa mai incerce sau pot pregtai terenul pentru eschivarile de mai tarziu (vezi mai jos). 2) Parintii ar trebui sa fie Fermi in a acenta faptul ca sarcina trebuie sa fie terminata (daca este rezonabil sa fie asa) si totusi sa oefre sprijin si incurajare intr.-o maniera pozitiva si sa fie pregatiti sa ofere asistenta necesara (necesara implica a fi cu adevarat necesara pentru ca invatarea sa aiba loc, spre deosebire de a fi necesara pentru a proteja copilul de la a fi suparat din cauza sarcinii). Exemple (un mod mai bun de a reactiona):

Dragule / iubitule/scumpule (este intotdeauna placut sa folositi cuvinte precum acesta), situ ca este frustrant si ca te sraduiesti foarte tare. Ia o pauza si apon treci din nou la treaba inainte de a te uita la televizor Sau Iubitule, poti sa te superi cat vrei , dar un te vei putea juca pana cand un-ti termini tema. Imi pare rau ca un ti se pare amuzant sa o faci, dar e important sa termini ceea ce ti-a fost dat. Acest parinte ar fi intelept daca ar verifica dupa ce copilul si-a terminat treaba si iar oferi incurajare pentru efortul sustinut. De exemplu , parintele ar putea spune Sunt cu adevarat impresionat de cat de multa i muncit. Uita-te si tu ce poti face! Parintii care renunta chiar ei modeleaza strategia ca pe o cale de a rezolva frustrarile. Este interesant ca in familiile depresive(in care toata humea pare sa fie deprimata) putem observa un fel de competitie depresiva. Pentru ca cineva sa se simta bine, sa primeasca asistenta , salvarea sau grija de care simte ca are nevoie, acea persoana trebuie sa fie cel mai deprimat (neajutorat) membru al familiei. In aceste situatii , depresia se transmite in familia, dar un chiar asa cum cred oamenii; ereditatea este implicata iar invatarea este vinovata!

rezistenta pasiva (incapatinarea)- Aceasta strategie de neajutorare se dezvolta la copiii carea u tras concluzia ca daca vor continua sa-i ignore pe ceilalti , acestia vor inceta eventual sa le ceara sa faca lucruri pe care un vor sa le faca ; un pentru ca ar fi incapabili ci pur si simplu pentru ca un vor sa le raspunda celorlalti altfel. Aceasta inactivitate ar putea include a un face treburi casnice, a refuza sa salute o cunostinta a familiei sau a un-si asuma responsabilitatile scolare de baza. Adesea accsit copii vor fi etichetati ca rusinosi sau inhibati (adesea incapatinati). Parintii vor reactiona adesea fata de accsit copii in unul dintre urmatoarele moduri : 1) Ar putea sa inceapa sa foloseasca emotiile puternice (tonel dur sau sa tipe) si eforturile insistente de amotiva copilul pentru a acciona asa cum isi doreste. Cand parintii fac asta , copilul poate sa devina mai bun in a ignora si de altfel sa reziste la aceste eforturi intense. 2) Parintii ar

putea raspunde la rezistenta lor prin argumenta , a lingusi, anegocia sau a implora. Nici asta se poate sa un functioneze si pot pune parintele intr.-o pozitie de a fi de acord cu lucruri cu care ar prefera sa un fie (ex:a face promisiuni sau a-si modifica asteptarile si cerintele). Adesea, cand aceste eforturi un functioneaza , parintii vor inceta pur si simple sa mai ceara , prina sta intarind pasivitatea (si impolitetea ) copilului sau ar putea pur si simple sa indeplineasca sarcina in local copilului intarind din nou comportamentul nedorit al copilului. Este important de inteles de unde provine rezistenta . Unii copii invata ca a ignora sau a refuza o solicitare este cel mai bun mod de escapa de asteptarile celorlalti de la el. Altii sunt resitenti deoarece au resentimente si cateodata aceste resentimente sunt justificate pentru ca parintele cere prea mult sau cere rezultate nerezonabile, sau este cu adevarat un pic enervant. In aceste cazuri, rezistenta este efortul copilului de a controla ceea ce el/ea percebe ca fiind nedrept. Mamele si tatii care sunt pisalogi sau pur si simple vorbesc pera mult au adesea cel putin un copil rezistent si incapatinat. Accsit copii este posibil sa creasca si sa primeasca diagnosticul de depresie , tulburare de anxietate sau sindrom hiperchinetic cu deficit de atentie- tipul neatent sau vor primi diagnosticul informal de indolent sau lenes. Protectiile agresive vrem. Unii oamnei isi descarca frustrarile pe ceilalti. Pentru ca gandesc Daca eu sufar , atunci toata humea va suferi. Cel mai adesea descarcarea nervoasa este razbunatoare si atitudinea motivatoare e aceea ca ceilalti ar fi trebuit sa faca lucrurile mai bine sau ceea ce mi se intampla rau e din cauza celorlalti (aceasta este adesea vazuta in tulburarile de personalitate ale adultului). Din cauza efectului de indepartare pe care il are aceasta atitudine asupra celorlalti, indivizii care folosesc aceasta strategie vad lucrurile si mai rele. Pna la urma, cine vrea sa fie in preajma oamenilor care se descarca descarcarea nervoasa impartasirea suferintei razbunarea

Aceste protectii sunt legate de procesul de a folosi forta pentru a obtine ceea ce

nervos atunci cand lucrurile devin stresante? Realitatea este ca sotii se simt obligati sa mai ramana prin preajma (cel putin o vreme) si copiii- in cele mai multe cazuri, trebuie sa stea prin preajma, un au incotro. Dupa Dreikurs motivele comportamentului problematic sunt razbunarea si controlul. Valoarea razbunarii este ca ii face pe ceilalti sa se gandaca de doua ori in legatura cu felul in acre vor interacciona cu persoana respectiva pe viitor. De asemenea, atunci cand este manifestata razbunarea , parintii ar trebui sa inteleaga ca propriul lor copil se delecteaza in bucuria de ase simti victimizat de ceea ce el vede ca fiind nerezonabilitatea parintilor. Avantajul acestui lucru pentru copil este ca un este motivat sa reflecteze la inadecvarea cererii sale sau a comportamentului asa ca se simte indreptatit sa se razbune , sa se comporte si mai urat! Expresia emotional-adaptativa ina ceasta strategie este furia (emotia pe care o folosim pentru a obtine un rezultat refuzat, la care ne simtim indreptatiti). Si aceasta strategie se dezvolta in copilarie. Parintii un realizeaza de obicei ca, atunci cand un copil exprima reactii extreme emotionale precum mania, acel copil este capabil in acest fel sa atraga parintele /parintii in renegocierea situatiei care adeterminat emotia extrema prima data. In timp ce frustrarea pe care o simte copilul este foarte reala, manifestarea furiei este doar o incercare de a modifica circumstantele cu care se confronta daca un in situatia imediata , cel putin in situatiile viitoare (parintii pot deveni tematori in amai cere ceva copiilor lor daca de fiecare data cand o fac se vor confronta cu o criza; acesta este avantajul razbunarii). Manipuleada copilul constienta sta? Poate. Dcontrolul constient u trebuie sa fie implicat aceasta poate sa fie pur si simple rezultatul raspunsurilor invatate. De retinut! De fiecare data cand un parinte intra intr.-o discutie cu un copil

furios, acel parinte a fost de acord sa renegocieze. Si, daca parintele devine furios, acel parinte a fost de acord sa piarda negocierea! Parintii trebuie sa-si reaminteasca faptul ca un au copiii acelsi nivel de dezvltare morala pe care il au parintii (asa speram). Desi dezvoltarea morala continua de-a lungul vietii , ajunge la punctul in acre cineva este capabil si inclinat sa se gandeasca la implicatiile mai largi ale alegerilor lui atunci cand adolescente se termina: adica in jurul varstei de 20 de ani. Rezultatul este faptul ca deci copii sunt dispusi sa duca conflictele

la un nivel emocional la care parintii un sunt dispusi. Astfel, intr-o negociere furioasa copii au avantajul chiar daca parintii recurg la forta. . Cand parintii folosesc forta sau doar o emotie mai puternica decat copilul, accsit parinti vor trebui sa se confrunte mai tarziu cu razbunarea copilului parintele furios si agresiv va obtine confirmarea imediata , dar se pera poate sa plateasca mai tarziu cand copilul ajunge la adolescente! Daca parintele un este dispus sa negocieze, un ar trebui sa se implice in disputa! Daca parintii raspund la