Obligaţia şi creanţa fiscală – definire, trăsături, condiţii de stabilire şi modificare.

Persoanele fizice şi cele juridice ca titulare de drepturi şi obligaţii fiscale, au obligaţia de a plăti bugetului consolidat impozite, taxe şi alte contribuţii la termenele şi cuantumurile prevăzute de lege. Constituţia prevede că impozitele, taxele şi orice alte venituri cuvenite bugetului public se stabilesc doar prin lege, în timp ce impozitele şi taxele locale sunt reglementate în limitele competenţelor, de către consilile locale sau judeţene. Aceste obligaţii fiscale, stabilite în sarcina contribuabililor au o destinaţie exclusivă, aceea a acoperirii cheltuielilor bugetare. Drept urmare conţinutul fundamental al raportului juridic de obligaţie fiscală sau obligaţie bugetară este reprezentată de obligaţia debitorului şi dreptul statului de a achita, respectiv de a primi o anumită sumă de bani în cuantumul şi termenele prevăzute de lege. Se desprind câteva trăsături distincte ale obligaţiilor fiscale comparativ cu obligaţiile civile:  obligaţia fiscală este o obligaţie juridică deoarece dă naştere la relaţii juridice între subiectul impozitului, plătitorul şi stat.  Obligaţie legală întrucât izvorăşte exclusiv din acte normative institutoare de impozite şi taxe, îndeplinirea obligaţiei fiind garantată prin constrângerea de către stat prin forţa coercitivă a statului.  Îmbracă formă bănească, aceasta, obligaţia fiscală realizându-se efectiv în lei. Condiţiile de stabilire a obligaţiilor fiscale sunt reglementate de nevoile de resurse financiare publice şi posibilitatea economiei în general de a genera impozite şi taxe. Modificarea obligaţiilor fiscale are loc în baza unor clauze precis determinate reglementate prin lege şi anume: modificarea elementelor în raport cu care s-a determinat şi individualizat obligaţiile fiscale; modificarea termenelor de plată; modificarea situaţiei juridice a plătitorilor sau a contribuabililor; modificarea actelor normative care reglementează impozitele şi taxele. Privită unilateral, din punct de vedere al fiecărei părţi, obligaţiile fiscale reprezintă pentru creditor o creanţă iar pentru debitor o datorie. Prin urmare raportul juridic al obligaţiei fiscale va exprima ambele laturi, pe de o parte dreptul de creanţă al statului iar pe de altă parte datoria plătitorului 2. Titlul de creanţă fiscală – definire, trăsături specifice. Concretizarea obligaţiei fiscale sau creanţei bugetare se realizează prin actul juridic denumit titlu de creanţă fiscală, care în doctrina fiscală este definit ca fiind actul juridic prin care se constată şi se individualizează obligaţia fiecărui plătitor de venituri bugetare. Spre deosebire de obligaţia civilă în cadrul obligaţiilor bugetare titlul de creanţă constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute în actele normative ţi nu creează ca în cazul raporturilor civile, drepturi şi obligaţii. Titlul de creanţă fiscală are următoarele trăsături specifice: este un act juridic declarativ şi nu constitutiv de drepturi şi obligaţii, în sensul că prin acest titlu nu se creează sau înfiinţează o obligaţie fiscală ci doar se constată existenţa

1.

titlul de creanţă este documentul prin care se constată rezultatul verificării. în cazul obligaţiilor bugetare care se stabilesc de către plătitor. titlul de creanţă este procesul verbal de constatare a contravenţii şi de aplicare a amenzii. pentru diferenţele constatate între obligaţiile fiscale declarate de plătitor şi cele constatate de organele fiscale competente. suma datorată este cea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă iar în cazul unei contestaţii sau cereri de revizuire adresate organului competent potrivit legii. Formele titlurilor de creanţă fiscală. încheierea hotărârii instanţei judecătoreşti sau un extras certificat întocmit în baza acestor documente. document pe baza căruia se întocmesc deconturile şi declaraţiile fiscale. titlul de creanţă îl reprezintă documentul de plată sau actul prin care s-au anulat facilităţile fiscale potrivit legii sau timbrele fiscale mobile. titlul de creanţă îl constituie actul încheiat între părţi. 6. titlul de creanţă este după caz ordonanţa procurorului. 5. Constituie titluri de creanţă fiscală următoarele acte: 1. întocmit de organul competent. particularitatea creanţei fiscale de a fi executorie fără o investire specială este determinată de necesitatea de a asigura cu promptitudine. care se depun la organul fiscal competent. . cheltuielile judiciare şi alte creanţe bugetare stabilite potrivit legii de procuror sau de instanţa judecătorească. 3. 4. pentru obligaţiile de plată în vamă titlul de creanţă îl constituie declaraţia vamală.acestuia. pentru obligaţiile bugetare provenite din impozite şi taxe determinate pe baza declaraţiilor de impunere. a resurselor financiare publice. în cazul în care asupra unei obligaţii de plată privind creanţele bugetare s-a pronunţat o instanţă judecătorească. taxe de timbru. pentru amenzile. 8. izvorul de drept constituindu-l legea sau actul normativ care îl reglementează. pentru obligaţiile privind plata amenzilor. la termenele şi în cuantumul prevăzut. pentru obligaţiile de plată datorate potrivit legii din alte prestări de servicii rezultate din contracte. 2. titlul de creanţă îl reprezintă documentul de evidenţă întocmit de acesta. titlul de creanţă îl constituie procesul verbal de impunere sau după caz actul declarativ al contribuabilului. 3. titlul de creanţă fiscală are forţa unui titlu executoriu şi poate fi atacat pe cale administrativă şi judiciară în cazurile prevăzute de lege. 9. organele fiscale au dreptul de a trece la executarea silită a obligaţiilor fiscale imediat după împlinirea termenului de exigibilitate fără a fi nevoie de intervenţia unui alt organ al statului. pentru obligaţiile bugetare care se percep prin plata directă reprezentând taxe pentru prestaţia unor servicii. În virtutea acestei trăsături. 7.

ca de exemplu taxele de timbru. titlurile de creanţe fiscale sunt grupate în două categorii: explicite şi implicite. aparatul de control fiscal sau chiar de plătitorii de impozite şi taxe însăşi.suma datorată este cea prevăzută în decizia emisă de organul competent. chitanţele prin care se percepe plata directă de către debitor a unor taxe. Titlurile de creanţă fiscală explicite sunt întocmite exclusiv în scopul de a constata şi individualiza un impozit. Din punct de vedere al scopului pentru care sunt întocmite . Această metodă are la bază declaraţia pe propria răspundere a contribuabililor cu privire la obiectul impunerii (venit. Fac parte din titlurile de creanţe implicite: statele de plată a salarilor sunt destinate în principal calculării drepturilor de personal. Metode de evaluare a bazei calcul. obligaţii pe care şi le asumă prin înregistrarea lor în pasivul bilanţier. În evaluarea bazei de calcul se folosesc mai multe metode de evaluare. fiind de fapt mărimea obiectului impozabil cu care uneori se confundă. bilanţul contabil şi anexele sale conţine şi informaţii privind obligaţiile fiscale datorate de persoanele juridice. taxe datorate prestării unor servicii de către instituţiile abilitate. declaraţiile privind obligaţiile de plată către bugetul de stat pentru TVA. Tehnica . Baza de calcul: (materia impozabilă) reprezintă elementul pe care se fundamentează calculul impozitului. declaraţiile vamale. procesele verbale de control. respectiv al destinaţiei acestora. Aceste înscrisuri se întocmesc fie de plătitorii de impozite şi taxe fie de organele fiscale. avere) şi masa impozabilă (baza de calcul) (dimensiunea obiectului impozabil). înscrisurile pe care instanţele judecătoreşti şi notariatele publice stabileşte taxe de timbru şi alte obligaţii fiscale pentru serviciile prestate 4. înştiinţări de plată pentru veniturile din activităţi independente. Titlurile de creanţă explicite se întocmesc în general de organele financiare. Evaluarea prin metoda declaraţiilor fiscale este o metodă care a rezultat din necesitatea descentralizării activităţii de evaluare din partea organelor fiscale şi din nevoia de reducere a costurilor cu această evaluare. impozitul pe profit. impozitul pe veniturile din salarii şi asimilate acestora. terenuri sau mijloace de transport întocmite de persoane fizice sau juridice. declaraţiile pentru stabilirea impozitului pe clădiri. accize. Din categoria titlurilor de creanţe fiscale explicite fac parte: procesele verbale de impunere. evaluarea pe baza semnelor exterioare. o taxă sau o altă obligaţie bugetară în sarcina unui plătitor denumit contribuabil. Titlurile de creanţă implicită au în principal o altă destinaţie dar datorită necesităţii de a facilita încasarea veniturilor bugetare sunt în acelaşi timp şi titluri de creanţă fiscală. dispoziţiile de impunere. evaluarea forfetară. taxa pentru jocurile de noroc şi impozitul pe dividende. impozitul pe ţiţei şi gaze naturale din producţia internă. cele mai importante sunt: metoda declaraţiilor fiscale depuse de plătitorul de impozite şi taxe sau de împuterniciţi ai acestora.

9. 6. Evaluarea pe baza sumelor exterioare este o tehnică rudimentară şi aproximativă diminuând stabilirea unei corelaţi corecte între materia impozabilă şi capacitatea contributivă a plătitorului. 5. Subiectul impunerii 4. Cea mai des întâlnită situaţie este a veniturilor ca obiect al impunerii şi acestea poate fi de natura salarilor. Subiectul impunerii este reprezentat de persoanele fizice şi persoanele juridice care deţin sau realizează obiectul impozabil şi care potrivit legii au obligaţia de a plăti la buget impozitele şi taxele datorate. jocuri de noroc. progresive sau regresive. Modul de calcul. modul de calcul. 5. 8. subiectul impunerii. Metoda este solicitată şi de existenţa unui număr mare de contribuabili care îndeplinesc aceleaşi condiţii şi caracteristici pentru a putea fi impozitaţi forfetar. 6. Elementele tehnice ale veniturilor bugetare: obiectul impunerii. Drepturile şi obligaţiile plătitorului. în felul acesta rezultă volumul brut al impozitului datorat care în unele cazuri poate fi ajustat prin aplicarea unor facilităţi fiscale. un element patrimonial (averea) sau un consum. a profiturilor. Baza de calcul. plătitorul impozitului. Metoda se foloseşte de o serie de indicii care nu sunt suficienţi de relevanţi pentru evaluarea materiei impozabile. nu realizează venituri impozabile sau consum supus taxării. Obiectul impunerii. chiar dacă în unele cazuri aceasta nu deţine bunuri impozabile. 2. Plătitorul impozitului este persoana fizică sau persoanele juridice căruia i s-a stabilit prin lege obligaţia achitării impozitului. Înlesniri şi facilităţi fiscale. 3. Plătitorul impozitului. Cotele de impunere procentuale pot fi proporţionale. înlesniri şi facilităţi fiscale. Evaluarea forfetară se aplică în situaţia plătitorilor de impozite şi taxe care nu sunt obligaţi să plătească impozitul pe venitul real şi ca atare să conducă evidenţa contabilă a veniturilor şi cheltuielilor aferente acestora. Cotele de impunere pot fi procentuale sau fixe. Cota de impunere. Caracteristica comună a veniturilor bugetare formate din impozite şi taxe o reprezintă structura acestora definită prin elemente tehnice care o compun şi care sunt următoarele: 1. 7. Modul de calcul semnifică operaţiunea prin care se aplică cota de impunere asupra bazei impozabile. termenele de plată. activităţi liber profesioniste. presupune existenţa unor riscuri de ascundere cel puţin a materiei impozabile dacă nu şi a obiectului impunerii. Elementele tehnice ale veniturilor bugetare: cota de impunere. Obiectul impunerii: stă la baza aşezării (determinării) impozitului şi poate fi un venit. a dividendelor sau a veniturilor din drepturi de proprietate. chirie. Prin aplicarea cotei de impunere asupra bazei de calcul rezultă impozitul sau taxa cuvenită bugetului public. Impunerea veniturilor cu cote progresive se face după două metode :  în cote progresive simple  în cote progresive pe tranşe . Termenele de plată. de aceea fiind necesară verificarea ulterioară de către organele fiscale a corectitudinii acestor declaraţii. Cota de impunere sau cuantumul unitar reprezintă mărimea sau proporţia care revine bugetului public din totalul materiei impozabile supuse impunerii. uzufruct.aceasta bazându-se pe onestitatea contribuabilului.

– 2000 u. plata se consideră că a fost efectuată în termen dacă se efectuează în ziua imediat următoare. Definiţii: Impozitul este o prestaţie pecuniară pretinsă pe cale de autoritate cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie. ritmicitatea alimentări bugetului. Înlesniri şi facilităţi fiscale cuprind scutiri de la plata unor majorări şi penalităţi de întârziere. reduceri sau majorări de penalităţi. 10% 1501 u. C.m. de asemenea la drepturile de compensare a unor impozite şi taxe achitate în plus sau nedatorate cu impozite şi taxe datorate pentru viitor. 10% 200u. de modul în care acest venit al statului a fost creat şi impus precum şi de faptul în care plătitorii l-au perceput.Definirea impozitului. Termenele de plată reprezintă momentul la care un impozit devine scadent la plată sau exigibil. – 1500 u. Există astfel termene de plată zilnice. C. În cazul în care termenul de plată cade într-o zi nelucrătoare. 7.I. financiară. – 1500 u. semestriale sau termene specifice de realizare a obiectului impozabil. Dreptul de contestaţie. La stabilirea termenului de plată se i-au în vedere mărimea veniturilor. Impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziţia statului fără contraprestaţie directă sau cu titlu . Trăsăturile lui Modul în care a fost şi este definit impozitul ţine de evoluţia istorică a societăţi. una la stânga.m.m.m.I.m. Impozitul este o prestaţie pecuniară pretinsă de autorităţile statului de la persoanele fizice şi juridice în funcţie de capacităţile lor contributive fără contraprestaţie determinată din partea statului şi având ca destinaţie în principal acoperirea cheltuielilor publice şi în secundar acţiuni internaţioniste ale statului. 1000 u. drept prin care contribuabili au posibilitatea de a formula obiecţiuni privitoare la obligaţiile fiscale constatate de organele de control.I. 10% 1501 u. tehnică. Facilităţile fiscale acordate contribuabililor trebuie să aibă o justificare economică. trimestriale. 15% Impozitul pe bază de cote proporţionale se realizează prin aplicarea unui procent unic asupra bazei impozabile.m. trăsăturile şi funcţiile acestuia Definirea impozitului. Drepturile şi obligaţiile plătitorului se referă la aplicarea corectă şi echitabilă a legislaţiei fiscale.m.m. lunare. – 2000 u.Progresivitatea simplă constă în aplicarea unor cote variabile în funcţie de întregul volum al masei impozabile. cealaltă la dreapta rezultă impozite diferenţiate.I. C. C. 1000 u. în vderea acoperirii cheltuielilor publice. Dreptul de restituire este dreptul contribuabilului de a i se restitui sume achitate în plus dacă acestea nu pot fi compensate. 15% În sistemul cotelor progresive pe tranşe pe lângă cota aferentă se mai adaugă o sumă fixă a impozitului calculat pe tranşa anterioară. Acest sistem de impozitare duce la o anumită discriminare a persoanelor fizice impozitate prin această metodă prin faptul că la veniturile salariale aproape egale aflate în vecinătatea unei cote de impozitare.m. moment (dată) până la care plata impozitului se face fără penalităţi sau sancţiuni.m. 15% 1300 u. În cele mai multe cazuri termenele de plată coincid cu scadenţa plăţii impozitului existând însă şi situaţii acestea nu coincid.

Cele două funcţii sunt complectate în anumite etape de o a treia. 3. Funcţiile impozitului: Aferent rolului pe care îl îndeplineşte în societate fiscalitatea respectiv impozitele şi taxele. nivel federal. După natura sau forma de percepere a impozitelor (în natură. Plătitor al obligaţiei fiscale pot fi debitorul personal sau altă persoană care în numele . Funcţia extinsă a impozitului transpare în politica fiscală în sensul că la funcţia tradiţională a fiscalităţii (acoperirea cheltuielilor publice necesare satisfacerii nevoilor publice) s-a adăugat treptat şi funcţia redistributivă a avuţiei în societate si funcţia intervenţionistă în alocarea resurselor din economie în scopul stabilizării cererii agregate. Stingerea obligaţiei fiscale prin plata benevolă. cheltuieli). 3. Clasificarea impozitelor şi taxelor: În tratarea categoriilor fiscale a impozitelor şi taxelor se utilizează mai multe criterii de clasificare: 1. de alocare a resurselor din economie în scopul stabilizării cererii agregate. îndeplineşte două funcţii de bază: 1. După locul administraţiei fiscale (impozite locale. 4. I. incidentale). impozite de ordine). Funcţia de redistribuire a avuţiei în societate. Transferul de avuţie. în bani). aceea de control prin care valorile impozabile sunt urmărite. 2. 2. Funcţia extinsă a impozitului. 2. impozitul fiind imposibil de evitat în momentul apariţiei veniturilor. După trăsăturile de fond şi formă (impozite directe. Elementul de autoritate este perceput cel mai uşor de către plătitor indiferent de forma şi de modul de percepţie a impozitului întrucât statul încasează pe cale de autoritate veniturile sale. avere. naţional). 6. Din definiţia prezentată mai sus se desprind trei trăsături principale: 1. impozite indirecte). După scopul urmărit (impozite financiare. 7. averii sau consumului. 2. După frecvenţa încasării (permanente. funcţia de a asigura resursele financiare necesare realizării funcţiei statului. 3. 5. Transferul de avuţie se bazează pe faptul că impozitul duce la o diminuare de avuţie ce se realizează asupra patrimoniului persoanelor fizice sau juridice în momentul achitării impozitului şi totodată prin caracterul definitiv al contraprestaţiei este exclusă posibilitatea restituirii sau rambursării impozitului. titlul nerambursabil şi lipsa contraprestaţiei directe din partea statului. impozitate şi distribuite în folosul statului.nerambursabil a unei părţi din veniturile sau averea unei persoane fizice sau juridice în vederea acoperirii necesităţilor publice. Forţa puterii publice (element de autoritate). Talpoş Se sublinează în definiţie caracterul dispozitiv aş prelevării fiscale. 1. acestea fiind legate de crearea bunurilor şi serviciilor publice. După obiectul impunerii (venituri. Stingerea obligaţiei fiscale prin plata benevolă este cea mai simplă şi cea mai răspândită cale de stingere a obligaţiilor fiscale.

Taxele pentru care plata s-a făcut prin aplicarea şi anularea de timbre fiscale mobile nu se mai poate restitui întrucât timbrul fiscal a fost anulat prin lipirea pe documentul care îl reclamă nu mai poate fi refolosit. vechimea acestor contribuţii se determină la scadenţa lor şi nu la termenul acordat pentru plata ratelor în cazul eşalonării sau amânării. În acest caz momentul stingerii obligaţiei fiscale fiind momentul achitării contravalorii impozitului sau taxei consemnat prin data înscrisă pe chitanţa întocmită de organul fiscal. Vechimea obligaţiilor se determină în funcţie de scadenţa acestora. de a reţine şi de a vărsa. organele teritoriale a Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Pentru obligaţiile bugetare izvorâte din acte de control termenul de plată este de cel mult 15 zile de la data semnării sau comunicării documentelor de verificare sau constatare. adică ultima zi a termenului de plată în cazul în care acesta este stabilit sub formă de interval. În cazul în care termenul scadent al unei obligaţii bugetare cade într-o zi nelucrătoare plata se consideră a fi efectuată în termen dacă aceasta a fost efectuată în ziua lucrătoare imediat următoare. Dovada plăţii prin virament o reprezintă exemplarul doi al ordinului de plată vizat sau certificat de unitatea trezoreriei publice precum că s-a efectuat plata. În cazul în care prin acte administrative s-au acordat amânări sau eşalonări la plată a impozitului . Data plăţii este data consemnată pe ordinul de plată certificat de trezoreria publică. • scutiri şi reduceri de impozite şi taxe în condiţiile legii. taxelor şi altor obligaţii bugetare. Achitarea obligaţiilor bugetare se face distinct pentru fiecare sumă datorată în parte în ordinea vechimii acestor obligaţii. Ordinea achitării obligaţiilor fiscale. Plata obligaţiilor fiscale se face în numerar. Dovada plăţii în numerar se face cu chitanţa eliberată de unitatea încasatoare. Plata în numerar se realizează de regulăprin caseriile trezoreriei publice şi în anumite cazuri prin agenţiile CEC. apoi de cel care preia în totaliate sau în parte drepturile şi obligaţiile persoanei juridice supuse reorganizării sau de către oricare altă persoană care îşi asumă obligaţia de plată printr-un angajament de plată sau alt act încheiat în formă autentică. 8. impozite. taxe sau alte contribuţii datorate statului. Plata prin virament este utilizată în principal de persoanele juridice şi se realizează prin intermediul instrumentelor de decontare specifice care se depun de către plătitori la trezoreriile locale. precum şi autorităţiile administraţiei publice locale pot acorda următoarele facilităţi fiscale: • amânări şi eşalonări la plata impozitelor. dovada plăţii o reprezintă marca timbrului anulată prin ştampila sau sigiliul ce se aplică asupra acesteia. . prin virament sau prin anualarea cu timbre fiscale. Dimensiunea sancţiunilor fiscale este condiţionată de respectarea termenelor scadente la plată stabilite prin actele normative în vigoare. Plata prin alocarea şi anularea de timbre fiscale mobile se face atât de persoane fizice cât şi de persoane juridice anticipat prestării serviciilor sau în momentul eliberării actului prin care se datorează taxa.debitorului şi potrivit legii are obligaţia de a plăti. scadenţa obligaţiilor bugetare. după caz. Persoana titulară a obligaţiei fiscale poate fi reprezentată de moştenitorul care a acceptat succesiunea debitorului decedat. La cererea temeinic justificată a plătotirilor de impozite şi taxe.

când după încetarea executării silite pornite împotiva debitorului rămân sume în sarcina debitorului neachitate. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare şi restituire. când debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile. Depunerea contestaţiilor sau a obiecţiuniilor împotriva actelor de control prin care se stabilesc sume în plus pentru unităţiile controlate nu suspendă plata obligaţiilor stabilite prin actul de control. cele plătite ca urmare a unei erori de calcul. 5. în cazul dispariţiei debitorului sau al decesului acestuia fără a lăsa avere sau în situaţia în care acesta nu este găsit la • . în cazul în care din sumele achitate în plus au rămas disponibile după compensare valori băneşti. Stingerea obligaţiilor fiscale prin scădere. Prin compensare se sting atât obligaţiile bugetare de bază cât şi cele complementare reprezentate din penalităţi şi majorări de întârziere. eşalonări. Compensarea se face în maxim 30 zile din oficiu sau la cererea plătitorului. Pentru acordarea facilităţilor organul fiscal poate cere contribuabilului constituirea de garanţii pe toată perioada beneficierii de facilităţi fiscale. Sumele enumerate mai sus se compensează în primul rând cu obligaţiile restante cele mai vechi. Pe perioada eşalonării sau amânării de la plată a impozitelor se datorează majorări de întârziere. 10. Dreptul de a cere compensarea sau restituirea sumelor în puls se prescrie în termen de 5 ani de la data la care a izvorât dreptul de compensare sau restituire. cu obligaţiile bugetare curente iar la cererea expresă a contribuabilului cu obligaţiile bugetare viitoare. cele plătite în plus faţă de obligaţia bugetară. Compensarea este modalitatea specifică de stingere a obligaţiilor fiscale care intervine în situaţii în care un plătitor persoană fizică sau juridică întruneşte concomitent calitatea de debitor şi creditor către buget. cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă. Aprobarea facilităţiilor fiscale se face în baza unei cereri scrise adresată organului fiscal competent. sumele de rambursat de la buget sau cele stabilite prin acte ale instanţelor judecătoreşti. scutiri şi reduceri de majorări de întârziere.amânări. cerere prin care se justifică necesitatea acordării facilităţiilor. 9. Dacă nu s-a exercitat acest drept sumele cuvenite plătitorului se fac venit la bugetul de stat. adică pe de o parte are obligaţii de plată iar pe de altă parte are de primit sume plătite în plus sau TVA de restituit. 2. Restituirea se face în cazul persoanelor fizice prin caseriile trezoreriei publice iar în cazul persoanelor juridice prin virament bancar. Nerespectarea condiţiilor şi a termenelor de eşalonare poate atrage anularea facilităţiilor fiscale şi trecerea de îndată la executarea silită a debitelor. 4. cele plătite ca urmare a aplicării eronate a unei prevederi legale. 3. În situaţia compensării sau restituirii se regăsesc următoarele sume: 1. 2. Procedura de insolvabilitate se aplică în următoarele situaţii: 1. 3. acestea se restituie la cererea plătitorilor pe baza unei solicitări scrise a acestora.

Dispariţia debitorului constituie o altă clauză de stingere a obligaţiei bugetare prin scădere ca urmare a constatării imposibilităţii încasării sumelor datorate. Anularea poate intervenii fie prin acte normative cu caracter general care poartă denumirea de amnistie fiscală.  verificarea unor documente contabile sau administrative ale debitorului şi obţinerea de informaţii de la societăţiile bancare cu privire la soldurile şi rulajele acestora. Declararea stării de insolvabilitate de către organele de executare are loc după efectuarea următoarelor investigaţii:  verificarea situaţiei materiale a debitorului la domiciliu sau în alte locuri despre are informaţii. Ca urmare a acestei situaţii. Amnistia fiscală este un act legislativ al puterii de stat care intervine în condiţii economice. fiscale şi politice deosebite. .  obţinerea de informaţii referitoare la situaţia patrimonială a debitorului de la terţii cu care acesta se află în relaţie de afaceri. debitul se stinge prin darea la scădere. prin solicitarea de informaţii de la compartimentele de evidenţă a populaţiei din cadrul Ministerului de Interne. sumele datorate se scot din evidenţa fiscală curentă şi se consemnează într-o evidenţă separată până la împlinirea termenului de prescripţie (5 ani).  solicitarea de informaţii de la oficiul registrului comerţului sau de la instanţele judecătoreşti în care debitorul şi-a schimbat sediul social declarat în titlul executoriu. când anumite categori de plătitori sunt absolvite de plata unor datori la bugetul de stat sau la asigurările sociale de stat. La împlinirea acestui termen se procedează la scăderea definitivă a creanţei nerealizate din cauza stării certe şi definitive de insolvabilitate a debitorului. Organele de executare au obligaţia să reia investigaţiile necesare pentru constatarea veniturilor impozabile sau bunurilor urmăribile cel puţin o dată pe an până la împlinirea termenului de prescripţie.ultimul domiciliu cunoscut. de la mostenitori sau peroane apropiate debitorului. Dacă în urma acestor investigaţii nu rezultă venituri impozabile sau bunuri urmăribile se întocmeşte proces-verbal de constatare a insolvabilităţii care se aprobă de către controlul organului de executare silită. în sensul că priveşte numai anumite obligaţii fiscale şi se realizează la cererea contribuabililor în special pentru penalităţi şi majorări de întârziere. În cazul în care se constată imposibilitatea realizării unor venituri impozabile debitorul se trece într-o evidenţă specială urmând ca investigaţia să fie şi în cazul persoanei fizice preluată cel puţin odată pe an până la îndeplinirea termenului de prescripţie extintivă. Anularea prin acte cu caracter individual limitativă. fie prin decizii fiscale ale organelor fiscale competente să aprobe anularea obligaţiilor bugetare la cererea plătitorilor de impozite şi taxe. Organul fiscal este obligat să facă cercetări pentru al găsi.

semnătura şi stamplica organului de executare. cheltuieli de executare. Executarea silită în cadrul raporturilor juridice fiscale rprezintă calea excepţională de recuperare a creanţelor financiar-bugetare. suma pentru care se începe executarea silită. Executarea silită se suspendă: când suspendarea a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de creditorul fiscal. se ridică prin decizie întocmită în cel mult 5 zile de la data la care a încetat executaea silită. Somaţia este însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu şi cuprinde: organul de executare emitent. Dovada cominicării somaţiei se va înscrie de îndată în evidenţele organului de executare silită şi va fi păstrată la dosarul de executare. iar prin cel aplicat asupra bunurilor imobile creditorul fiscal dobîndeşte un drepr de ipotecă. termenul de plată al obligaţiei precum şi indicarea consecinţelor nerespectării. de către organul de executare. numărul dosarului de executare. comunicaera somaţiei i se face prin publicarea unui anunţ în cotidienele locale sau centrale sau în Monitorul Oficial al României. în cuantumurile şi la termenele legale. etc. Măsurile de executare silită. creditorul fiscal dobândeşte undrept de gaj. Executarea silită încetează dacă: s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu. email. în alte cazuri prevăzute de lege. aplicate conform dispoziţiilor legale. Procedura de executare silită se efectuează din oficiu şi se poate suspenda. inclusiv dobânzile. potrivit legii. ca urmare a înştiinţării prin alte mijloace cum sunt: fax. datele de identificare ale debitorului. . Prin sechestrul aplicat asupra bunurilor mobile.11. a impozitelor. Dacă debitorul refuză primirea somaţiei sau se constată lipsa oricărei persoanel la domiciliu sau la sediul social declarat al acestuia. întrerupe sau înceta numai în cazurile şi sub forma prevăzută de Codul de procedură fiscală. data emiterii. Somaţia este obligatorie şi se comunică debitorului prin postă cu scrisoare recomandată. în care i se notifică că are obligaţia efectuării plăţii sumelor datorate în termen de 15 zile. ea pornindu-se numai în cazul neachitării de bună voie. taxelor sau altor contribuţii datorate bugetului public naţional. în cazul în care debitorul solicită organului de executare. Stingerea obligaţiilor fiscale prin executare silită: faza premergătoare executării silite. precum orice alte sume stabilite în sarcina debitorului. a fost desfiinţat titlul executoriu. penalităţile de orice fel. Executarea silită începe prin comunicarea unei somaţii debitorului. să îi aprobe ca plata integrală a creanţelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni. de la data comunicării aprobării înlesnirii la plată. pe perioada în care un contribuabil este considerat insolvabil. prin executorii fiscali. în termen de 15 zile de la comunicarea procesului verbal de sechestru asupra bunurilor imobile. prin reprezentarea celui somat şi primirea somaţiei de către acesta sub semnătură. în alte cazuri prevăzute de lege. telefon. în condiţiile legii. în condiţiile legii. Executarea silită se întrerupe în cazurile prevăzute expres de lege.

debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini. . precum şi orice alte date de identificare. în vederea sechestrării acestora. ori unde acesta este luat în evidenţa fiscală. Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Titlul executoriu va conţine: antetul organului emitent. „Executarea silită a creanţelor fiscale începe în termen de 15 zile de la data înştiinţări debitorului şi se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul de executare competent în a căriu rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul debitorul. potrivit legii. iar în cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ. numele şi prenumele sau denumirea debitorului. data întocmirii titlului executoriu. cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate. persoană fizică sau juridică. sau alte garanţii prevăzute de lege. organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente. fie suspendarea temporară parţială a executării silite prin poprire. în favoarea debitorului. spre executare silită. oferite în vederea sechestrării. Constituie înştiinţare şi de plată următoarele documente: procesul verbal de control pentru stabilirea diferenţei de obligaţie fiscală. aflate în proprietatea debitorului. 12. procesul verbal de constatare a contravenţiilor. la cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta. indicarea expresă a bunurilor mobile/imobile libere de orice sarcini. Odată cu cererea de suspendare. respectiv denumirea. fie suspendarea temporară totală. care privesc creanţe fiscale. codul unic de înregistrare sau/şi codul numeric personal. cu consecinţe sociale deosebite. organul de executare îi va confirma primirea în termne de 30 de zile. a suspendării popririi de către organul fiscal.motivele invocate în susţinerea cererii. la nivelul sumei pentru care s-a început executarea silită. stampila şi semnătura organului de executare. Procedura de executare a obligaţiilor fiscale. precizarea băncilor şi a tuturor conturilor bancare deschise la aceasta. temeiul legal al puterii executorii a titlului. domiciliul fiscal. precum şi orice alte garanţii constituite. potrivit legii. Dacă titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute nu cuprind unul dintre elemente pe care trebuie să le conţină şi dovada comunicării acestuia. precum şi alte date necesare. creditorul fiscal poate dispune. de debitor sau de terţe persoane.În situaţia în care popririle înfiinţate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-şi continua activitatea economică. Înştiinţarea de plată este actul premergător executării silite. organelor prevăzute anterior. Titlurile executorii emise de alte organe competente. procesul verbal pentru calculul majorărilor de întârziere. se transmit în cel mult 30 de zile de la emitere. Suspendarea se poate dispune pe o perioadă de cel mult 6 luni de la data comunicării către bancă sau alt terţ poprit. Cererea debitorului de suspendare a executării silite se depune la organul de executare în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al acestuia şi conţine datele de identificare a debitorului. solicitatea expresă a suspendării popririi conturilor bancare. nota de constatare pentru nedepunerea declaraţiei. declaraţia fiscală.

să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului. natura debitului şi suma de plată. organele fiscale care administrează creanţele respective sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de executare silită. în scopul identificării bunurilor sau valorilor care vor fi executate silit. care trebuie să cuprindă: denumire completă a emitentului. împreună cu titlurile executorii se vor transmite şi copii după certificate de pe procesele-verbale de ducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii. în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului. temeiul legal al transmiterii titlului executoriu spre executare. organul de executare competent emite un singur titlu executoriu. alte elemente de identificare ale acestuia: seria si numărul actului de identitate sau codul de identificare fiscală. 13. sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau local. Atunci când este cazul. persoană juridică. făcând menţiuni despre numele şi prenumele sau denumirea tuturor debitorilor. contribuţii. Executorul fiscal trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activităţii. numele şi prenumele sau denumirea debitorului. după caz. depozite bancare. aceestea fiind denumite în mod generic. Pentru debitori care răspund în mod solidar. precum şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului. domiciliul sau sediul debitorului. Acesta este împuternicit în faţa debitorului şi a terţilor prin legitimaţia de executor fiscal şi delagaţia emisă de organul de executare silită. sumele astfel realizate se fac venit la bugetulde stat. Titlul executoriu se întocmeşte de organul de executare pentru fiecare creanţă fiscală reprezentând impozite. Dacă autorităţiile administraţiei publice locale transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silită organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Persoanele din cadrul organelor de executare abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de executare silită sunt denumite executorii fiscali. precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile. În exercitarea atribuţiilor ce revin executorilor fiscali. pot să intre în orice incintă de afaceri a debitorului. . alte venituri bugetare. pentru aplicarea procedurilor de executare silită. organe de executare silită”. Titlurile executorii de transmit printr-o adresă. etc. alte informaţii necesare încasării creanţelor fiscale prin executare silită: bunuri urmăribile. Măsuri asiguratorii şi executarea silită prin poprire. sau în alte incinte unde aceştia îşi păstrează bunurile. „În cazul în care debitorul nu-şi plăteşte de bună voie obligaţiile fiscale.Instituţiile publice transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silită organelor fiscale. surse de venit. taxe. persoana fizică. precum şi accesorile acestora.

precum şi în zilele nelucrătoare în baza autorizaţiei instanţei judecătoreşti competente.00 – 20. inclusiv a dobânzilor. Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare. organul de executare în al cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea şi executarea silită a acestora. Aceasta se desfăţoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu. Dobânzile şi penalităţile de întârziere sau alte sume neprevăzute în titlul executoriu fără să fi fost stabilit . în temeiul faptului că titlurile de creanţe fiscale devin titluri executorii de drept.00. organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei măsuri de executare asupra terţului poprit. Executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului. iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. dacă este cazul. accesul în încăperile debitorului va avea loc şi în alte ore decât cele menţionate. În absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperi. datorate sau acordate potrivit legii prin acesta. executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezenţa unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice şi a doi martori majori. comunicându-le titlul executoriu în copie certificată. Bunurile supuse unui regim special de circualţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului. precum şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului şi a bunurilor sau veniturilor urmăribile. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri. În cazul în care executarea silită se face prin poprire. Această ultimă fază a procedurii fiscale este pornită şi se desfăşoaară de către organele administrativfiscale fără încuvinţarea altor organe de stat. organul de executare va cere autorizarea instanţei judecătoreşti competente. Accesul executorului fiscal în locuinţă. urmăribile potrivit legii. ne mai cerându-se investirea lor cu formulă executorie de către o instanţă judecătorească. substituire sau de sustragere de la executarea silită a bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului. se poate efectua între orele 6. situaţia debitorului. organul de la care s-a primit titlul executoriu. titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia. indiferent de locul unde îşi are domiciliul fiscal. în orice zi lucrătoare.” Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare. indiferent de locul în care se găsesc bunurile. În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalităţile de executare silită. coordonarea întregii executării revenind organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul. Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe menţionate anterior. cu consimţământul acesteia. „Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile. contul în care se vor vira sumele încasate.Executorul fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice. precum şi a cheltuielilor de executare. Executarea începută va putea continua în aceiaşi zi sau în zilele următoare. penalităţilor de întârziere ori a altor sume. iar în caz de refuz. înştiinţându-se. persoană fizică sau juridică.

creditorul bugetar nu va putea fi sancţionat cu perimarea. instituţiile care gestionează registre publice sau alte asemenea. solicitarea de expertize. tarife. La cererea organului de executare. executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimă.” În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi cuantumul debitului ce face obiectul executării. solicitarea de informaţii. informaţiile solicitate. La cererea organului fiscal. precum şi a bunurilor sau veniturilor urmăribile ale acestuia. Conform dovezilor privind cheltuielile făcute . Cheltuielile de orice fel ocazionate de efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului urmărit. folosirea înscrisurilor. În vederea începerii executării silite. organul de executare competent se poate folosi de mijloacele de probă respectiv.cuantumul acestora. băncile. precum şi să ceară relaţii de la Oficiul Registrului Comerţului sau de la oricare altă persoană fizică sau juridică ori de la alte organe competente. ori alte persoane fizice sau juridice sunt obligate să furnizeze de îndată în scris datele şi informaţiile soliciate în vederea aplicării procedurii de executare silită. care se comunică debitorului. dacă legea nu prevede altfel. de orice fel. debitorul fiscal este obligat să furnizeze în scris. de la contribuabili sau alte persoane. o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege. efectuarea de cercetări la faţa locului. pe propria răspundere. Faţă de terţi inclusiv faţă de stat. fără perceperea de taxe. organul de executare este obligat să solicite organelor de poliţie să facă cercetări. în vederea determinării averii şi a venitului debitorului. în scopul stabilirii locului unde se află debitorul şi al obţinerii oricăror date deţinute în legătură cu acesta. Organele de executare au obligaţia de a face demersurile necesare pentru identificarea domiciliului sau sediului debitorului. vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu. precum şi pentru luarea altor măsuri privind stingerea creanţelor fiscale. chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. „În conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură fiscală. ceea ce înseamnă că orice perioadă de timp ar trece de la efectuarea unui act de executare silită. . comisioane sau alte sume. suma ce urmează să fie plătită de debitor se stabileşte de organul de execuatare prin proces-verbal în baza căruia se emite titlul executoriu. Dacă debitorul nu este găsit la domiciliul sau sediul cunoscut. organele de poliţie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful