P. 1
Drept Constitutional Si Administrativ

Drept Constitutional Si Administrativ

|Views: 2|Likes:
Published by Marina Mihalachi

More info:

Published by: Marina Mihalachi on Sep 03, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/05/2014

pdf

text

original

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

CURSUL: DREPT CONSTITUTIONAL ŞI ADMINISTRATIV

Conf. univ. dr. Valericã DABU

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

CAPITOLUL I NOTIUNI GENERALE DESPRE DREPT A. Originea dreptului

Dacã omul nu poate trãi decât în societate, dacã prin însãşi natura fãpturii sale el este sortit sã-şi împleteascã puterile sale de viaţã cu puterile de viaţã ale tovarãşului sãu, societatea pretinde omului, ca o lege imanentã a existenţei sale, respectarea anumitor reguli, considerate normale, reguli sine qua non pentru societate. Necesitatea apariţiei şi dezvoltãrii regulilor sociale constituie izvorul dreptului şi raţiunea sa de a fi. La început a fost faptul, acţiunea, inacţiunea şi apoi a intervenit dreptul pentru a o justifica şi a legitima ceea ce era considerat normal şi astfel unanim admis. Românii spuneau "ubi societs ibi jus", exprimând legãtura dintre societate şi drept. Deprinderea cu un anumit fel de viaţã, cu anumite reguli de conduitã general satisfãcãtoare, a fãcut sã se nascã în sufletul oamenilor sentimentul de dreptate care trebuie sã fie baza oricãrei activitãţi. Acest sentiment îi determinã pe oameni sã caute întotdeauna o justificare a activitãţii lor, sã legitimeze prin aceasta actul lor, sã-l încadreze în regulile dreptului. Legitimitatea unui act îl pune la adãpost pe autorul acestuia de orice acuze sau remuşcãri, fãcând chiar sã se bucure de recunoştinţã şi aprecieri din partea celorlalţi. Un act este legitim când este drept, just, unanim admis. Romanii arãtau cã "Jus est ars boni et aequi" adicã, dreptul este arta binelui şi a echitãţii , douã concepte inseperabile, unanim recunoascute. Dar ce este dreptul1? Cuvântul "drept" provine din limba latinã, din cuvântul "directus" luat metaforic de la "dingo" care înseamnã "drept" - orizontal sau vertical - şi "de-a dreptul" adicã direct în linie dreaptã. Aceastã accepţiune are mai mult un sens matematic şi chiar economic, ştiut fiind cã linia dreaptã era consideratã ca drumul cel mai scurt dintre douã puncte, deci, cel mai eficient şi economicos. Ca urmare, drumul drept, cel mai scurt , cãtre starea de bine trebuie instituit ca regulã normalã, obligatorie pentru toţi, satisfãcând astfel interesul tuturor, binele acestora. Insã, în limba latinã, cuvântul care corespunde noţiunilor de drept, dreptate şi legitim este "jus" din care derivã "just" un cuvânt sinonim celui de "drept". Or, aşa cum am vãzut, romanii arãtau cã "Jus est ars boni et aequi" adicã "dreptul este arta binelui şi a echitãţii". Din aceastã definiţie rezultã trei elemente esenţiale pentru definirea conceptului de "drept". Un prim element îl constituie "binele". Spunem cã "binele" se realizeazã atunci când o activitate, acţiune-inacţiune, un fapt sau o stare, satisface interesele unei persoane, ale unui grup de persoane, sau ale unei naţiuni (beneficiar al dreptului), adicã necesitãţile acestora. _____________ 1) A se vedea pe larg H.L.A. Hart. Conceptul de drept. Editura Sigma, Chişinãu, 1999 Se ştie cã nevoile l-au format pe om ca fiinţã socialã şi tot acestea îl fac sã existe şi sã se dezvolte în continuare. Dupã Maslaw, scara motivaţionalã cuprinde urmãtoarele niveluri ale nevoilor: a) fiziologice; b) de siguranţã; c) de dragoste şi apartenenţã; d) de afirmare şi recunoaştere socialã; e) de autodepãşire.
2

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

Aceste nevoi determinã comportamentul uman, iar satisfacerea lor dã starea de "bine". Dacã dreptul ar fi limitat numai la starea de "bine", aceastã stare ar obţine-o numai cel mai tare în detrimentul celui mai slab, iar "binele" pentru cel tare ar fi însoţit de "rãul" pentru cel slab, ceea e evident nu ar fi corect, creându-se nemulţumiri. A accepta în acest mod simplist obţinerea stãrii de "bine" înseamnã a justifica, a da legitimitate dreptului celui mai tare, or, în acest caz, "dreptul celui mai tare" s-ar apropia şi de teoria selecţiei naturale în care supravieţuiesc numai cei puternici; evident aceastã situaţie nu trebuie admisã într-o societate civilizatã. Chiar natura a demonstrat cã selecţia naturalã are o serie de limite. Astfel, dacã în sistemul ecologic o specie devine foarte puternicã şi distruge complet una sau mai multe alte specii, aceasta poate produce un dezechilibru cu consecinţe negative pentru întreg sistemul, uneori catastrofale chiar şi pentru specia în cauzã. In naturã toate speciile, elementele, se intercondiţioneazã, coexistând în anumite echilibre ce se formeazã în cursul evoluţiei sau involuţiei. Echilibrul însã, nu înseamnã numai egalitate. Iniţial, omul desprinzându-se de condiţia de animal, a continuat cu "dreptul celui mai tare" în asigurarea stãrii de bine. Insã cu cât a devenit mai social, a apãrut problema stãrii de bine a consoartei, familiei şi tribului etc., ceea ce presupunea anumite limite pentru starea sa de bine, într-un anumit "echilibru" cu a celorlalţi. Spre exemplu, cel care vâna animalul şi apoi îl împãrţea între el şi membrii familiei în mod egal, nu a avut o evoluţie mai bunã decât primitivul - vânãtor, care, dupã ce îşi oprea pentru el o porţie mai mare (în raport cu eforturile iniţiale depuse precum şi cele viitoare pentru asigurarea hranei) -, restul cãrnii îl împãrţea în mod egal la membrii familiei. Mai evoluat s-a dovedit a fi fost vânãtorul-primitiv care dupã ce şi-a oprit o porţie de vânat corespunzãtor mai mare, a împãrţit restul de carne la membrii familiei în raport de contribuţia acestora la întreţinerea lor. O astfel de împãrţire nu mai este egalã ci echitabilã în raport cu criteriul participãrii membrilor familiei la întreţinerea acesteia. De aceea, pentru ca ceva sã fie drept, pe lângã elementul "bine", trebuie sã îndeplineascã şi condiţia de "echitate", în raport cu o serie de criterii de raportare.Astfel, "echitatea" este superioarã "egalitãţii", aceasta presupunând un echilibru complex intre subiectul dreptului şi ceilalţi, inclusiv cu natura. Viaţa a demonstrat însã, cã binele şi echitatea nu sunt suficiente pentru a exista dreptul atâta timp cât nu intervine arta de a asigura binele în condiţiile echitãţii . Deci, al treilea element al conceptului de drept îl constituie arta de a satisface binele în condiţiile echitãţii , adicã în aşa fel încât sã nu producã un rãu nejustificat celorlalţi. Starea sau obţinerea stãrii de bine în condiţii de echitate, adicã dreptul, trebuie sã fie recunoscutã şi respectatã de individ şi societate. Trecerea de la regula de a-şi face singur dreptate, la principiul împãrţirii dreptãţii de cãtre societate a constituit un progres deosebit, dar împãrţirea dreptãţii este o artã care trebuie însuşitã. Deci, dreptul într-o accepţiune constituie posibilitatea recunoscutã de societate, sau comportamentul impus de aceasta, de a satisface necesitãţile sociale ale subiectului activ şi pasiv în spiritul echitãţii, de a face, a nu face, de a da sau a nu da , ori de a primii ceva, asigurate prin forţa de constrângere a statului. De exemplu, dreptul de proprietate este un drept absolut, opozabil "lumii întregi", iar nu unor anumiţi terţi ca în cazul drepturilor personale. Dreptul este un concept relativ care apare numai în relaţia dintre douã sau mai multe persoane numite subiecţi. Dreptul presupune totdeauna o obligaţie pentru altcineva, de aceea nu putem vorbi de drept dacã nu existã o obligaţie corelativã a altei persoane, grup, societate. Deci, dreptul presupune cel puţin douã subiecte într-o anumitã relaţie, relaţie care devine raport juridic atunci când este reglementatã. Unul dintre subiecte este subiectul activ, adicã cel care are posibilitatea recunoscutã şi asiguratã de societate şi respectiv de stat de a-şi satisface o necesitate potrivit dreptului respectiv.
3

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

Activitatea subiectului activ (posibilitatea recunoscutã în virtutea dreptului respectiv) este concretizatã, precizatã, în aşa-zisele atribute, prerogative ale dreptului acestuia. Spre exemplu, dreptul de proprietate presupune trei prerogative ale subiectului activ: a) posibilitatea de a poseda bunul respectiv, "posesia"1), adicã de a avea bunul în sfera de acţiune fizicã a posesorului bunului în cauzã; b) posibilitatea de a-l folosi, adicã "folosinţa"; c) posibilitatea de a dispune (în mod exclusiv şi absolut) fizic de bunul sãu (a-l distruge, a-l modifica, a-l transforma) şi juridic (a-l închiria, a-l vinde etc.), adicã " dispoziţia". Aceste atribute sunt numite şi drepturi (dreptul de posesie, dreptul de folosinţã şi dreptul de dispoziţie) şi pot exista independent, purtând denumirea de dezmembrãminte ale dreptului de proprietate. Subiectele pasive ale dreptului sunt toţi subiecţii care au obligaţii corelative prerogativelor dreptului subiectului activ. Obligaţia este legãtura recunoscutã sau impusã de societate prin intermediul statului, unui subiect faţã de dreptul altui subiect, prin care primul subiect este ţinut ca în spiritul binelui şi echitãţii sã facã, sã nu facã, sã dea sau sã nu dea ceva, sub sancţiunea constrângerii statale. ________________ 1) "Posesia este un fapt, dar unul dintre acele fapte în faţa cãrora dreptul se înclinã cu multã bunãvoinţã, şi aceasta pe calea prescripţiei care permite, rând pe rând, dobândirea şi pierderea drepturilor. Prescripţia şi posesia sunt, în fond, instrumente pentru mãsurarea forţei şi longevitãţii drepturilor, îndeosebi a celor considerate perpetue" Ph. Jestaz. Prescription et possesion des biens en droit francais in R. Dalloz-Sircy, 1984, Chronique, 5e Cahier Prin "drept", societatea ocroteşte interesele individului, familiei, colectivitãţii şi ale societãţii, în condiţii general admise. Conceptul de "artã" din definiţia dreptului presupune: a)-recunoaşterea de cãtre societate a dreptului unei persoane şi stabilirea obligaţiilor corelative ale celorlalţi, cu un anumit conţinut şi limite; aceasta se face atât prin legi scrise cât şi prin obiceiuri, cutume; b)-garantarea dreptului şi a executãrii obligaţiilor corelative acestuia; aceastã garanţie este realã numai în condiţiile în care societatea înfiinţeazã organe, stabileşte procedurile de funcţionare a acestora, instituie sancţiuni pentru neexecutarea obligaţiilor corelative dreptului, asigurã atât condiţiile de realizare a obligaţiilor de cãtre subiectul pasiv cât şi condiţiile sancţionãrii organelor statului atunci când acestea nu-şi executã obligaţiile corelative. c)-repararea dreptului încãlcat, care se face în naturã sau prin despãgubire justã şi echitabilã. d)-stabilirea prin lege a unor limite ale reparãrii dreptului pentru ca aceasta sã nu se facã prin abuzuri, în funcţie de exercitarea acestuia şi de condiţiile concrete astfel: -repararea în naturã se face numai atunci când este posibilã şi nu se cauzeazã o altã nedreptate cum ar fi de pildã cazul deposedãrii cumpãrãtorului de bunã credinţã; -neexercitarea dreptului în anumite termene duce la imposibilitatea realizãrii lui pe cale judecãtoreascã, intervenind sancţiunea prescripţiei; de exemplu, cel care nu îşi cere datoria de la datornic timp de 1,8 ani, nu o mai poate obţine cu forţa justiţiei, deoarece prin inacţiune el a acceptat ca starea de fapt sã se transforme în stare de drept şi astfel dreptul sãu s-a prescris. Prescripţia în dreptul civil este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se elibera de o obligaţie sub condiţiile legii se aratã în art. 1837 din Codul civil. Toate acţiunile privind drepturile
4

ca nu toţi sã comande în acelaşi timp. -instituţia "uzucapiunii" care presupune cã cel care s-a folosit ca proprietar de un bun al altuia o perioadã de timp prevãzutã de lege (de ex. chiar dacã persoanele care alcãtuiesc la un moment dat categoria socialã a guvernanţilor ar înceta sã existe. Statul şi Dreptul G. oficialã. aratã Prof. ___________ 1) A abroga o lege înseamnã a o scoate din vigoare. adicã starea de fapt perpetuatã o perioadã de timp. fenomenul statal este comun tuturor societãţilor. T. poate. suntem în prezenţa statului. Nu tot ce este legiferat este şi just. element al definiţiei dreptului a presupus în primul rând organizarea societãţii în stat. alţii le-ar lua locul . adicã din momentul abrogãrii aceasta nu mai poate produce efecte juridice. Dr. Atunci când legea nu mai are calitatea de a fi justã. drepturi şi obligaţii care într-un stat democratic izvorãsc din necesitãţile publice şi satisfac interesele publice. stat care a creat dreptul ca totalitate de norme general obligatorii (lege) asigurate prin forţa de constrângere a acestuia. dobândeşte astfel caracterul de putere publicã. Dupã unii. posesia şi publicitatea drepturilor. Statul este deci. Legea trebuie întotdeauna respectatã pânã la modificare. 3o de ani) devine proprietar al bunului respectiv. Statul apare pe o anumitã treaptã a dezvoltãrii societãţii. decât un rege supuşilor sãi. Legea poate fi criticatã de oricine. Drãganu care aratã cã: "o bandã de gangsteri în care un Al Capone comandã cu mai multã autoritate. cum preciza M. Uzucapiunea. indiferent de gradul lor de dezvoltare. atunci când puterea politicã instituţionalizatã fiind.adaugã prof. Se afirmã cã oriunde şi totdeauna când cei care "comandã" pot fi diferenţiaţi de cei care "ascultã". trebuie modificatã sau abrogatã1). fãrã ca cel care invocã aceastã prescripţie sã fie obligat a produce vreun titlu şi fãrã sã i se poate opune reaua credinţã. competenţa şi împuternicirea sã o schimbe. B. abrogare sau înlocuire. legitimã. dar numai Parlamentul are calitatea. Este important de observat cã legea nu a fost conceputã ca regulã generalã impusã de un suveran. Drãganu. nu este un stat. deci normã care are valoarea şi calitatea de a fi justã.1) __________________ 1) A se vedea pe larg. Burdeau. ci procedeazã dupã o anumitã ordine legalã sau cutumiarã care face ca între indivizii care alcãtuiesc aceastã grupare sã stãruie anumite legãturi şi." Pentru ca sã poatã fi vorba de existenţa unui stat este necesar ca în sânul grupului social respectiv sã se nascã ideea cã individul sau indivizii care guverneazã nu se mãrginesc sã exercite o constrângere corporalã asupra guvernaţilor. de aceea o lege nedreaptã poate fi criticatã. este o "instituţie".DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV reale şi personale pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile se prescriu în termen de 30 de ani prin neuz. Ioan Deleanu." Este implicatã aici ideea de diferenţiere între guvernanţi şi guvernaţi. Legea trebuie mai întâi respectatã şi apoi criticatã. Statul. citându-l pe Chesterton. ar fi mai bine. T. Abrogarea nu loveşte efectele juridice produse (drepturi şi obligaţii) 5 . o formã perfecţionatã a societãţii. Hauriou. Aceastã tezã a fost combãtutã de prof. Editura Lumina Lex. Ana Boar. Statul ca persoanã juridicã are drepturi şi obligaţii. Aceasta nu înlãturã obligativitatea legii. în caz de surprizã. pe care unii doctrinari au considerat-o caracteristica fundamentalã a statului. dr. A nu respecta legea înseamnã a ajunge la anarhie. se transformã în stare de drept. 1999 "Arta". modificatã. spunea:"O societate chiar dacã s-ar compune numai din Hanibali şi Napoleoni. ci ca regulã ce exprimã simţul de justiţie al comunitãţii (iustum). abrogatã sau înlocuitã cu o altã lege justã.

Dreptul în general urmãreşte satisfacerea intereselor generale. Actul juridic anulat desfiinţeazã şi efectele juridice produse pânã în momentul anulãrii. ignorând prescripţiile normelor. pentru sãnãtatea publicã.fãrã nici o deosebire . urmãrind realizarea intereselor sale. statul îşi exprimã şi puterea de comandã. private şi individuale. pe care se sprijinã şi se condiţioneazã reciproc. Toţi locuitorii unei ţãri .. ca formã organizatã a puterii într-o societate determinatã pe un teritoriu. juridice şi organele statului. Dreptul ca totalitate de norme juridice nu poate exista în afara Statului. apãrând nu numai interesul public ci şi interesul privat. este strâns legat de drept. spre exemplu incapacitatea finanţãrii învãţãmântului. sã nu împiedice înfãptuirea intereselor celorlalţi. posibilitate prevãzutã şi recunoscutã de lege 1). locale. Drepturile şi obligaţiile statului nu se confundã cu dreptul în general ca totalitate de norme juridice.au interes pentru apãrarea naţionalã. Instituind dreptul. oraş. sunt absolut comune pentru toţi locuitorii unei ţãri şi pentru toatã întinderea teritoriului sãu. dreptul de creanţã sunt drepturi subiective. Aducerea la îndeplinire a acestor interese generale.erga omnes). ci pentru aplicarea la toate speţele ce s-ar putea cuprinde în prevederile sale (obligatorii pentru toţi . Statul trebuie sã asigure respectarea legii inclusiv de cãtre structurile sale. A abroga nu înseamnã a anula. Dupã M. persoanã juridicã. formulând exigenţe economice.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV de legea în cauzã pânã la data abrogãrii. care se regãseşte în normele juridice de drept public.Reducerea puterii statului peste anumite limite afecteazã satisfacerea intereselor generale. publicã sau privatã în aşa fel încât fiecare. adicã a acelor reguli a cãror respectare este asiguratã prin sancţiuni juridice. legiuitorul îi recunoaşte autorului acestuia facultatea de a face sau a nu face ceva potrivit voinţei sale. naţionale. dreptul de proprietate. Statul creeazã dreptul şi. comunã. *dreptul subiectiv care înseamnã posibilitatea individului de a face un anumit lucru stabilit de mai înainte. pentru menţinerea ordinii publice. cade în sarcina şi constituie rolul esenţial al Statului şi reprezentanţilor sãi prin mijloacele dreptului. pentru distribuirea justiţiei . ca totalitate a normelor juridice. ci este o componentã a acestuia. la nivelul colectivitãţilor locale (judeţ. statul impune reguli de conduitã. Statul. drepturi care ţin de persoana sa. Prin drept. Interesele publice pot fi interese generale. afecteazã dreptul la învãţãturã şi dreptul la un nivel de trai decent. 6 . intervenind deseori (coercitiv) pentru a chema la ordine indivizii care. asigurãrilor sociale etc. paradoxal. interesele generale sunt acele trebuinţe care ridicându-se mai presus de orice consideraţii locale sau regionale. municipiu). Vãraru. încalcã libertãţile şi drepturile celorlalţi. nu pentru anumite persoane sau speţe. C. intreţinerea cãilor de comunicare. de exemplu. decât numai sub forma normelor morale şi religioase. Dreptul obiectiv conţine reguli generale şi impersonale deci. eficienţa şi viabilitatea dreptului . El este paznicul normelor juridice. sociale şi politice. Statul asigurã forţa. pentru gestionarea domeniului public şi procurarea resurselor necesare pentru satisfacerea acestor interese comune. norme obligatorii pentru toţi persoane fizice. în cazul unui drept subiectiv. la nivelul naţiunii sau interese publice locale. executarea lucrãrilor de utilitate publicã. dreptul delimiteazã configuraţia şi acţiunile statului. acesta determinã sfera de activitate a fiecãrui individ. Dreptul obiectiv şi Dreptul subiectiv Termenul de drept este întrebuinţat în douã înţelesuri deosebite: *dreptul obiectiv. numite drepturi personale.

dreptul financiar.B. dreptul internaţional public.I. inclusiv drepturile subiective ale celorlalţi. Aceste reguli se mai numesc şi norme juridice. Prof. în caz de nevoie. Bucureşti-1993. dreptul subiectiv reprezintã o prerogativã conferitã de lege în temeiul cãreia titularul dreptului poate sau trebuie sã desfãşoare o anumitã conduitã ori sã cearã altora desfãşurarea unei conduite adecvate dreptului sãu sub sancţiunea recunoscutã de lege. Justificarea împãrţirii normelor juridice în dreptul public şi dreptul privat constã în aceea cã: *în dreptul public. întrun climat specific manifestãrii coexistenţei libertãţilor. dreptul internaţional privat etc. regulã ce poate fi adusã la îndeplinire pe cale statalã. 92. prin constrângere4). Popa defineşte norma juridicã înţelegând acea regulã ordinea socialã. putem spune cã dreptul în general este ansamblul regulilor asigurate şi garantate de cãtre stat care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principale relaţii din societate. Tg. Dreptul public şi Dreptul privat Dreptul obiectiv se clasificã în dreptul public şi dreptul privat. Drept Constituţional şi Instituţii Politice. însã evident în sens general. nãscut şi actual. dreptul subiectiv este puterea garantatã prin lege voinţei unei persoane. dreptul administrativ. 2) T. Mureş. în vederea valorificãrii unui interes personal. I. Astfel. direct. legitim şi juridic protejat. în acord cu interesul obştesc şi cu normele de convieţuire socialã. dreptul comercial. Drept Constituţional şi Instituţii Politice. Potrivit prof. exercitarea prerogativelor subiectului activ sunt facultative pentru acesta. Dreptul privat cuprinde normele juridice aplicabile persoanelor fizice sau juridice şi raporturile dintre ele vizând satisfacerea intereselor private individuale. N.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Drepturile subiective nu pot fi realizate dacã nu sunt consacrate în dreptul obiectiv atât ca reglementare.Aceastã împãrţire este fãcutã dupã obiectul şi metoda de reglementare specifice fiecãrei ramuri de drept. direct. 41 3) Nicolae Popa. Dreptul public cuprinde normele juridice care privesc statul.Deleanu. apãrãrii drepturilor esenţiale ale omului şi justiţiei sociale3). nu obligatorii. p. a autoritãţilor publice. cât şi ca sancţiuni juridice pentru cei care nu le respectã sau împiedicã înfãptuirea lor. T. 24 4) Nicolae Popa.Teoria generalã a dreptului. Fãrã a distinge dreptul obiectiv de cel subiectiv. p.Teoria generalã a dreptului. este obligat sã respecte toate celelate drepturi şi obligaţii prevãzute în dreptul obiectiv.U. 1993. Drãganu. dr. în temeiul cãreia aceasta este în mãsurã. 1996 p. p. reglementate de acesta. univ. sã-şi desfãşoare o conduitã determinatã sau sã cearã unui terţ îndeplinirea unei acţiuni sau abţinerea de la o anumitã activitate 2) care la nevoie poate fi impusã acestuia cu sprijinul forţei de constrângere a statului. în cazul dreptului subiectiv. în raporturile juridice de drept prevaleazã voinţa statului. In dreptul privat se include dreptul civil. Deleanu. izvorãşte din lege. Europa Nova Bucureşti. dr. în raporturile juridice de drept public subiecţii 7 . în scopul valorificãrii unui interes personal. Prof. autoritatea publicã sau administrativã. Individul. __________________________ 1) Si dreptul subiectiv. cel puţin un subiect al raportului juridic este de drept public adicã statul. dreptul penal etc. 100 D. Ed. Dreptul public este dominat de interesul general (satisfacerea acestuia) şi de aceea. autoritãţile publice şi raporturile lor cu persoanele particulare atunci când aceste raporturi privesc prerogativele şi obligaţiile subiectelor de drept public. Dreptul public cuprinde mai multe ramuri de drept şi anume: dreptul constituţional. cu excepţia drepturilor sale subiective. 1992.

*unele principii dupã care funcţioneazã normele juridice de drept public. Dreptul public se deosebeşte de dreptul privat şi se caracterizeazã prin: *reglementarea relaţiilor sociale privind constituirea statului.. *dreptul public se exprimã prin acţiuni autoritare. Relaţiile sociale sunt legãturi existente în viaţa socialã. dreptul la viaţã este un drept natural. conduita tuturor cetãţenilor (legea. *în dreptul public sunt preponderente actele de autoritate pe când în dreptul privat actele de gestiune. de regulã. emise de autoritãţile publice. economicã şi politicã care apar între oameni. structura statului. pe când în dreptul privat interesul privat şi. între aceştia şi stat sau autoritãţi etc. regimul de drept public diferã de cel de drept privat. lãudatã sau criticatã. un caracter obligatoriu pentru toţi (opozabil erga omnes). vizând de regulã conduita douã sau mai multe persoane. Orice relaţie socialã trebuie sã se desfãşoare dupã anumite reguli care vizeazã satisfacerea unor necesitãţi în anumite condiţii. care se impun chiar legiuitorului şi dupã care opera legislativã va putea sã fie apreciatã. care sunt publice. Dreptul natural se compune dintr-un mic numãr de maxime. *dreptul public vizeazã interesul public pe când dreptul privat apãrã interesul privat. dreptul administrativ etc. Importanţa regulilor 8 .). particular. *dreptul public conţine ansamblul normelor prin care se asigurã satisfacerea interesului public. contractele etc. *în dreptul public preponderent este regimul constrângerii (dreptul penal. *normele de drept public sunt opozabile erga omnes. *normele dreptului public sunt de aplicare mai largã vizând de regulã. pe când dreptul privat se traduce prin iniţiativa individualã şi acordul liber de voinţe. diferã de principiile dupã care funcţioneazã normele juridice de drept privat 1). iar dreptul natural este acel drept care derivã din natura lucrurilor şi din raţiunea omeneascã. E. *normele dreptului public sunt superioare celor de drept privat. hotãrârea de guvern etc. *în dreptul privat.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV sunt inegali.). spre deosebire de cele de drept public. *în dreptul public. subiecţii raporturilor juridice sunt egali iar actele juridice sunt de regulã secrete. ____________________ 1) In dreptul privat normele juridice sunt supletive. inclusiv dintre guvernanţi şi guvernaţi). Relaţiile sociale şi normele juridice In societate omul intrã inevitabil într-o multitudine de relaţii sociale cu semenii sãi. relaţiile dintre componentele statului. ca urmare. *în dreptul public prevaleazã interesul general. din punct de vedere al constrângerii sunt preponderente actele juridice unilaterale. autoritare. iar actele juridice au. precum şi dintre acestea şi indivizi în procesul organizãrii şi executãrii legii (relaţiile din interiorul guvernãrii. adicã pãrţile pot conveni derogând de la normele juridice şi numai în caz cã nu au convenit altfel se aplicã norme juridice de drept privat. drepturile statului şi ale autoritãţilor publice sunt obligatorii de înfãptuit pentru titulari. deoarece prin acestea se apãrã interesul public şi nu al autoritãţii respective. Spre exemplu. ultimele fiind subordonate primelor. fondate pe echitate şi bunul simţ. pe când cele ale dreptului privat au o aplicabilitate mai restrânsã. Dreptul pozitiv îl constituie totalitatea regulilor juridice scrise. iar cele de drept privat numai la un numãr restrâns de persoane..

precum şi respectarea anumitor drepturi şi libertãţi etc. Ipoteza este o situaţie presupusã. este lipsitã de efectele juridice pe care le impunea (sancţiunile juridice). educãrii constrângerii şi eventual al reparãrii prejudiciilor cauzate. religioase etc. Raportul juridic se naşte în momentul când într-o relaţie socialã. în condiţii de eficienţã. Raporturile juridice se nasc. pânã în anul 1992. orice relaţie socialã trebuie sã se desfãşoare dupã o anumitã regulã sau normã prin respectarea cãreia se asigurã realizarea. In consecinţã. anularea unui act. civile. de bijuterii din aur peste uzul personal. a scopului. în scopul prevenirii. în cazul nerespectãrii cãreia intervine forţa de constrângere a statului prin intermediul sancţiunilor juridice cum ar fi cele penale. Astfel. s-au stins . o normã juridicã are trei elemente: ipoteza. amendã. deţinerea de instrumente abortive. în decembrie 1989. comportament impus de legiuitor acestora. încãlcarea regulilor ce trebuie respectate într-o activitate este sancţionatã mai mult sau mai puţin grav. persoane fizice şi juridice. eficienţa maximã. pentru a cãrui nerespectare se aplicã sancţiunile prevãzute de lege (penale. Spre exemplu. în situaţia în care drepturile şi obligaţile s-au nãscut. adicã ipoteza s-a materializat. şianume. era consideratã o abatere de la disciplina muncii. putând fi trecutã în rândul normelor morale asigurate de sancţiuni morale şi astfel. avortul provocat de femeie.).adicã acele sancţiuni aplicate de organele abilitate ale statului. Caracterul regulilor morale. 65/1992 aceastã faptã este transformatã în infracţiunea de luare de mitã. scopurilor avute în vedere şi vizeazã comportamentul. autoritãţi. raportul juridic este relaţia socialã concretã reglementatã de norma juridicã. şi altele. stimulentele. a ideilor. Când societatea. se încalcã dispoziţia normei juridice dupã care aceasta trebuie 9 . au fost abrogate normele juridice care sancţionau penal: deţinerea neautorizatã de valutã. In situaţia în care nu se respectã dispoziţia se naşte un alt raport juridic între subiecţi şi organele statului chemate sã aplice sancţiunea juridicã.L. care dispune un anumit comportament într-o ipotezã datã. Spre exemplu. principiilor. Dispoziţia este comportamentul (drepturile şi obligaţiile corelative) pãrţilor într-o relaţie socialã. fapta salariatului unui S. civile. când o normã juridicã nu mai este frecvent încãlcatã. se modificã şi se sting. acestea pot fi: închisoare. pentru încãlcarea regulilor juridice se aplicã sancţiuni juridice . dispoziţia şi sancţiunea. Regulile se stabilesc pe baza experienţei. norma juridicã este o regulã general obligatorie instituitã prin lege. relaţie care trebuie sã se desfãşoare conform voinţei legiuitorului ca urmare a importanţei acesteia pentru societate.respectiv de interesele vizate a fi satisfãcute. iar când încãlcarea acesteia nu mai prezintã un pericol social. Deci. prin Legea nr. atunci regula este transformatã într-o normã juridicã prevãzutã de lege. juridice. conduita. Spre exemplu. Sancţiunea juridicã constã în mãsurile constrângãtoare sau reparatorii prevãzute de lege împotriva celor care ar încãlca "dispoziţia". politice.R. Pentru încãlcarea regulilor moralei se aplicã sancţiuni morale. administrative etc. de a pretinde sau a primi bani pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu. Când s-a concretizat o relaţie socialã reglementatã de o normã juridicã. plata despãgubirilor etc. s-au modificat. Regulii juridice i se mai spune şi normã juridicã. este dat de caracterul sancţiunilor prevãzute pentru nerespectarea acestora. administrative etc. iar pentru încãlcarea regulilor religioase se aplicã sancţiuni religioase. respectiv o variantã a unei relaţii sociale posibile. Deci. urmãrind un scop unanim admis. subiecţi care trebuie sã se conformeze dispoziţiei normei juridice. atunci spunem cã s-a nãscut un raport juridic între subiecţii respectivi.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV depinde de valoarea scopurilor urmãrite . In caz contrar. în vederea realizãrii binelui şi echitãţii. aceasta este abrogatã. stat. sancţiunile etc. a cãror executare este asiguratã prin forţa de constrângere a statului. statul considerã cã o regulã trebuie impusã relaţiei sociale prin sancţiuni juridice. Deci.

dezacord. pe când cele juridice îmbracã forma constrângerii statale: amenda. închisoarea etc. conţinutul dreptului şi cel al moralei sunt definite sub un dublu aspect: obiectul regulilor morale este mai larg. multe relaţii sociale sunt reglementate concomitent de normele morale. conştiinţa individualã sau colectivã. organele de cercetare penalã). omul mediu. Raportul juridic se stinge atunci când a fost aplicatã sancţiunea sau când norma juridicã a fost abrogatã. aceastã voinţã este exprimatã într-o formã şi un conţinut specific .. disputã. -instanţele de judecatã care identificã normele juridice aplicabile. ___________________________ 1) Norma juridicã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV sã se desfãşoare. exigenţele şi scopul moralei sunt mai accentuate. drepturile şi libertãţile fundamentale. Deci. atenţionare. Norma juridicã1) este aşadar condiţia "sine qua non" a dreptului şi elementul primar al acestuia. morala poate avea ca sursã revelaţia divinã. dreptul nu se confundã cu sistemul juridic. Normele juridice sunt viabile în cadrul unor sisteme juridice. excludere din grup etc. -norme juridice care cer persoanelor fizice sau juridice sã acorde compensaţii persoanelor pãgubite. Normele juridice prevãd drepturi şi obligaţii corelative ale subiecţilor raporturilor juridice. Cu privire la norma juridicã se impun câteva precizãri: *-normele care reglementeazã relaţiile sociale sunt de mai multe feluri: norme juridice. deoarece reglementeazã relaţii sociale fundamentale pentru stat. *-multe din regulile de drept au fost simple reguli de moralã pânã când societatea a considerat cã sancţiunea moralã nu este suficientã şi atunci au fost juridicizate. cele ale dreptului vizeazã omul obişnuit. iar altele nu. norme religioase. abrogarea celor mai vechi sau modificarea celor existente. norme morale. 10 . asigurã normalizarea relaţiilor sociale adicã intrarea în normal a excepţiilor când unele relaţii sociale deviazã de la ceea ce legiuitorul apreciazã ca normal (adicã bine şi echitabil). forţa exemplificatoare a naturii sau experienţa socialã pozitivã ori negativã. Normele juridice se împart în norme fundamentale şi norme ordinare. ţintind spre perfecţiune. izolare. Normele fundamentale sunt normele de drept constituţional. fiind mai receptibile. instituindu-se sancţiuni juridice pentru nerespectarea acestora.legea în general. dreptul are ca sursã voinţa puterii de stat şi de regulã. -norme juridice care specificã ce urmeazã a se face pentru a întocmi acte juridice producãtoare de efecte juridice cum sunt: contractele sau alte acorduri ce dau naştere la drepturi şi obligaţii.. la nevoie prin forţa de constrângere. religioase şi juridice. drepturi şi obligaţii asigurate de stat. componentã a raportului juridic respectiv. materializându-se în dezaprobare. Raportul juridic se modificã atunci când printr-o nouã normã juridicã se modificã vechea normã juridicã. mustrare. el implicând şi datoria faţã de sine. delimitare. norme politice etc. stabilesc când şi cum au fost încãlcate precum şi sancţiunile juridice sau cuantumul compensaţiilor. Un sistem juridic cuprinde: -un organ legislativ pentru elaborarea normelor juridice noi. *-sursele dreptului şi cele ale moralei sunt diferite. organizarea societãţii. -organe de specialitate care pun în aplicare legile şi asigurã executarea acestora (de exemplu: organele de urmãrire penalã. privind câştigarea şi exercitarea puterii. dreptul cuprinde şi reguli care sunt moralmente neutre sau chiar contrare moralei. -norme juridice care interzic sau impun anumite tipuri de comportament sub ameninţarea cu sancţiunea juridicã. accesibile tuturor pentru a se putea asigura ordinea socialã. sancţiunile în cazul încãlcãrii normelor moralei ţin de conştiinţa individului şi a societãţii.

dreptul se împarte în: dreptul subiectiv şi dreptul obiectiv. "Românul M. sã satisfacã interesul public şi astfel. spre exemplu. de regulã. în cazul dreptului de creanţã.I. "Jaful prin privatizare". loial. adicã numai a acelora care satisfac necesitãţile autorului dreptului şi neglijarea. Exercitarea dreptului. nu cu rea credinţã. Deci. criminal în serie a omorât în Grecia un poliţist şi alţi civili". precum şi ale unei categorii de funcţionari ai Fondului Proprietãţii de Stat care au realizat privatizãri corecte. deci acţioneazã cu bunã credinţã. când dreptul de creanţã este un drept obiectiv. Spre exemplu. la un nivel mediu de culturã. deci sub nici o 11 . a crescut şi a fost educat în Grecia. Astfel. atât obiectiv cât şi subiectiv. aceastã lezare trebuie sã fie legitimã şi legalã. iar în cazul lui M. el nu are dreptul de a renunţa la acesta. de cãtre primãrie şi pierderile minime pe care le-ar fi suportat proprietarul boutiqului dacã el şi-ar fi demontat şi transportat marfa în condiţii obişnuite. Spre exemplu. el fiind obligat sã-i pretindã debitorului achitarea datoriei. pe lângã dezinformare s-au lezat interesele majoritãţii românilor care fiind în Germania nu au furat. poate fi consideratã "rea credinţã"1). Astfel. Dupã cum am arãtat. în astfel de condiţii. şi protejarea drepturilor şi libertãţilor celorlalţi . prin titluri de articol ca: "Românii i-au speriat cu furturile pe germani". proprietar al trotuarului sau spaţiului verde. fãrã a încãlca nejustificat drepturile şi libertãţile celorlalţi. primãria. în cazul dreptului subiectiv. deoarece în acest caz se apãra un interes public. uzul de drept este obligatoriu pentru funcţionarul public şi autoritatea publicã. demoleazã un boutique de pe acesta fãrã a-l soma pe proprietarul boutiqului şi fãrã a-i da posibilitatea în timp şi spaţiu sã-şi demonteze boutiqul şi sã-şi transporte marfa cu minim de pierderi. adicã în mod onest. Suntem în prezenţa unui abuz de drept atunci când. respectiv de exercitarea drepturilor conferite prin competenţa funcţiei sale. ca în ceea ce face potrivit funcţiei sale. O astfel de cerere este legitimã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV F. datã fiind satisfacerea interesului public vizat prin dreptul respectiv. pe tãrâmul dreptului public. în exercitarea dreptului la informare. celãlalt pãrinte fiind grec. iar el (M. acesta nu poate renunţa la exercitarea acestui drept. atunci când prin exercitarea unui drept se lezeazã patrimoniul altuia. Uzul şi abuzul de drept Uzul de drept este exercitarea dreptului cu bunã credinţã. -autorul dreptului sã fie conştient cã prin modul de exercitare a dreptului sãu nu poate cauza pagube nejustificate celorlalţi. trebuie sã se facã cu bunã credinţã. respectiv autorul dreptului. s-a omis faptul cã acesta provenea dintr-un pãrinte fost cetãţean român. Pe de altã parte. Vizarea anumitor urmãri prin exercitarea dreptului. particularul creditor dacã vrea îl poate ierta pe debitor de efectuarea plãţii deoarece interesul plãţii sau neplãţii este numai al lui. sã nu-şi mai parcheze autoturismul pe acesta. lezând pe nedrept interesele celorlalţi. la o pregãtire suficientã în domeniu pentru a conştientiza urmãrile exercitãrii dreptului respectiv. constituie prejudiciul cauzat prin abuz de drept. a celorlalte urmãri dãunãtoare pentru ceilalţi. Spre exemplu. în condiţiile şi limitele legii. Funcţionarul public trebuie. acceptarea ori urmãrirea conştientã. fãrã dol sau fraudã. Diferenţa dintre pagubele cauzate prin demolare. exercitarea acestuia este facultativã pentru subiectul activ.I. Buna credinţã se apreciazã raportând-o. deci.) s-a nãscut.I. unii ziarişti generalizeazã un fapt concret. proprietarul unui teren îi cere celui care întâmplãtor îi foloseşte terenul fãrã nici un drept. -scopul exercitãrii dreptului sã nu vizeze încãlcarea abuzivã a drepturilor şi libertãţilor celorlalţi. chiar dacã proprietarul autoturismului va suferi unele daune ca urmare a faptului cã va fi nevoit sã foloseascã o parcare cu platã. cum ar fi cazul funcţionarului public reprezentant al creditorului. In domeniul uzului de drept principiul bunei credinţe presupune în esenţã urmãtoarele: -scopul exercitãrii dreptului trebuie sã fie asigurarea binelui autorului dreptului. exercitarea dreptului este la libera apreciere a acestuia.

Sunt numeroase împrejurãri în care conduita abuzivã constã în neîndeplinirea unei obligaţii sau chiar a unui drept. ci în exercitarea abuzivã sau neexercitarea lui în mod abuziv . constituie un abuz de drept. pot apãrea ca abuzuri de drept fapte ca: publicarea repetatã a unor articole cu date care astfel nu mai sunt informaţii fiind deja cunoscute. având în vedere cã aceste ziare sunt în sistemul Internet? O astfel de situaţie ar putea fi analizatã sub aspectul abuzului de dreptul la informare. Fenomenul desemnat prin "abuz de drept" nu constã în existenţa abuzivã a dreptului. imixtiunile presei în treburile celorlalte puteri prin substituire. fie prin acceptarea unor urmãri socialmente periculoase. campaniile de presã organizate. toate fãcute în mod nejustificat. _____________ 1) Recent pentru a se prevenii abuzul de drept al comerciantului faţã de consumator a fost adoptatã Legea nr. cererea de strãmutare a pricinii. atrag sancţiunea amenzii civile urmãtoarele acte fãcute cu rea credinţã de cãtre una din pãrţile în proces: introducerea unei contestaţii cu scopul de a întârzia punerea în executare a unei hotãrâri judecãtoreşti. cu obligarea la despãgubiri a celui vinovat de sãvârşirea lui. Spre exemplu: pot fi abuzuri de drept efectuarea de cãtre Garda Financiarã a douã sau mai multe controale economice pe an la un agent economic. cauzându-se astfel un prejudiciu material sau moral ori putându-se cauza un astfel de prejudiciu. creeazã. cât şi autoritãţile judiciare. fie în alte scopuri decât cele avute în vedere prin norma juridicã prin care se recunoaşte şi reglementeazã dreptul respectiv. O clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã. în principiu. prezentarea unor zvonuri ca fapte adevãrate fãrã a face un minim de verificãri şi fãrã a arãta cã sunt simple presupuneri. Abuzul de drept procesual este o exercitare cu rea credinţã a unui drept prevãzut de lege a fi utilizat în procesul civil administrativ sau penal. Deci. exacerbatã.XI. Un astfel de abuz de drept procesual se sancţioneazã. neexercitarea dreptului de a sancţiona o contravenţie constatatã legal de 12 .2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. în modul de exercitare sau neexercitare a unor competenţe. reclamaţiile repetate şi neîntemeiate constituie un abuz de dreptul la petiţie sau de dreptul de acces liber la justiţie. prin ea însãşi sau împreunã cu alte prevederi din contract. In cazul dreptului la informaţie. fãrã a avea la bazã date sau sesizãri cã acesta încalcã legea. dreptul în sine neputând fi abuziv. prin care este şicanat atât cel reclamat. cererea de suspendare . rãzbunarea etc. 193/6. Oare aceşti ziarişti nu puteau şi nu trebuiau sã prevadã consecinţele negative. în cazurile anume prevãzute de lege. abuzul de drept înseamnã exercitarea cu rea-credinţã a dreptului. şicanarea. în deturnarea dreptului de la finalitatea socialã pentru care a fost constituit şi garantat. în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe. etc. adicã contrar scopului în vederea cãruia a fost recunoscut de lege. un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile pãrţilor. funcţii sau puteri ori chiar în neglijarea unui simplu interes protejat de lege. sau de a-l influenţa în deciziile ce urmeazã sã le ia. cel care a sãvârşit abuzul de drept este sancţionat şi cu plata unei amenzi civile sau chiar penale. cererea de recuzare. atât în interior cât şi în exterior. Spre exemplu. Aceasta poate apãrea în domeniul aşa ziselor contracte de adeziune în domeniul dreptului privat. urmãrindu-se în fapt tergiversarea judecãţii sau a executãrii sentinţei civile. pretinzând sã se ia mãsuri de genul: "Dejeu afarã" (Dejeu-fostul ministru de interne) şi altele. sunt folosiri abuzive ale dreptului de informare. dar cu ce preţ pentru cetãţeanul român sau pentru ţarã? Ce efect aşa-zis colateral a avut în exterior.ce poate îmbrãca aspecte de dezinformare. fapt pentru care sunt şi interzise 1) . ci sunt de naturã a diminua electoratul subiectului articolului. ale acestei maniere de exercitare a dreptului la informare? Este adevãrat cã o astfel de ştire de senzaţie. de asemenea. pornind de la poziţii prestabilite şi interese particulare.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV formã nu era un produs al societãţii româneşti. a dus la mãrirea tirajului. In cadrul abuzului de drept procesual.

Dreptul constituţional conţine totalitatea normelor juridice (prevãzute de Constituţie) dupã care se organizeazã şi se guverneazã un stat. alte organizaţii. Ordinea constituţionalã este ordinea stabilitã de Constituţie pe când ordinea de drept este ordinea stabilitã de toate celelalte legi emise în baza şi conform Constituţiei. partidele politice. autoritãţile publice. care într-un stat democratic exprimã cel mai fidel şi concis voinţa poporului suveran. obiectul dreptului constituţional îl constituie relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurãrii. Bucureşti.07. G.1994 a Camerei Deputaţilor. De aceea.993 a Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei adoptate prin Hotãrârea nr. ________________________________ 1) Potrivit art. I. imprimând un anume conţinut şi o anumitã direcţie. care includ normele juridice din celelalte ramuri de drept. pag. menţinerii. oprirea fãrã motiv de cãtre agentul de poliţie a conducãtorului auto aflat în trafic. dreptul constituţional constituie factorul structurant al întregului sistem de drept care guverneazã şi orienteazã reglementarea juridicã din celelalte ramuri ale dreptului. 21 din Rezoluţia nr. o constituie delimitarea în drept public şi drept privat. Politica. O primã împãrţire. cap. 128/A. Cartea a IV. aşa cum am arãtat. Aceasta este urmarea faptului cã dreptul constituţional izvorãşte din actul juridic şi politic fundamental al ţãrii . De fapt. 15. aceste norme sunt esenţiale pentru societate. 24/12 sept.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV agentul de circulaţie. dupã obiect.. exercitãrii şi predãrii puterii statale ca expresie a puterii poporului. pentru autorizare etc. instituie ori modificã direct sau implicit normele cuprinse în celelalte acte normative. Dreptul constituţional Cea mai importantã ramurã a dreptului public o constituie dreptul constituţional care este fundamentul. Actami. 13 . în ele se regãsesc principiile dreptului şi constituie izvor pentru celelalte ramuri de drept. temelia pentru celelalte ramuri de drept şi în general pentru toate normele juridice. în pofida faptului cã sunt îndeplinite condiţiile legale. 2) Aristotel înţelegea prin Constituţie o anumitã ordine care reglementreazã asocierea în interiorul unitãţii politice. 19 Dreptul constituţional este acela care formuleazã în principiu.Constituţia. precum şi finalitatea pe care o urmãreşte colectivitatea care se asociazã în acest fel. se interzic campaniile ziaristice organizate pornind de la poziţii prestabilite şi interese particulare. neeliberarea unei autorizaţii solicitate. Dreptul constituţional este acea ramurã a dreptului unitar formatã din normele juridice care reglementeazã relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul. Normele juridice. pag. Din ordinea constituţionalã izvorãşte ordinea de drept în sensul cã ordinea de drept este acea ordine instituitã prin totalitatea normelor juridice emise în baza şi conform Constituţiei 2) . ________________________ 1) Ioan Muraru. instaurãrii. 1997. Deci.1003/01. menţinerii şi exercitãrii statale a puterii1). dintre acestea şi oamenii obişnuiţi. Aristotel. subiect şi metodele de reglementare sunt sistematizate în ramuri ale dreptului. Prin normele constituţionale se instituie ordinea constituţionalã care vizeazã structura statului. relaţiile dintre organele statului. determinând modul de distribuire a puterilor. Drept Constituţional şi Instituţii politice. organizeazã în proceduri şi consolideazã în instituţii regimul politic al unei ţãri prin norme specifice adoptate de organul legiuitor. Sfera ordinii de drept este mult mai mare decât sfera ordinii constituţionale. forma de guvernãmânt şi orice altã relaţie fundamentalã pentru stat şi drept în general. Toate normele cuprinse în Constituţie abrogã.

Al doilea act ca putere normativã îl constituie legea organicã. de pe altã parte. Ca urmare. Guvernul emite hotãrâri care sunt subordonate ordonanţelor. nici nu poate contraveni acesteia şi bineînţeles. inclusiv cea organicã. regimul infracţiunilor etc. legii organice şi Constituţiei. In vacanţele parlmantare. Filosoful grec Socrate. Pentru organizarea executãrii şi executarea în concret a legii. Actele juridice normative se emit de organele împuternicite ale Statului şi sunt manifestãri de voinţã prin care se dispune cu privire la modul cum sã se desfãşoare anumite relaţii sociale. In orice stat1).DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV H. In cazuri de urgenţã. cu multe norme juridice nescrise. Constituţiei. a cãror respectare este asiguratã prin forţa de consta de constrângere a statului. iar în cazul nerespectãrii acestei dispoziţii. Actul juridic este manifestarea de voinţã în scopul producerii de efecte juridice. Actele juridice individuale se referã numai la cazuri concrete. sancţiunile ce se aplicã. acte normative cu putere de lege ordinarã pânã la aprobarea sau respingerea lor de cãtre Parlament. de regulã. printr-o Lege de abilitare. Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţã prin care se modificã legea. personale şi teritoriale pe care o are acel organ. Prin efecte juridice înţelegem drepturi şi obligaţii. fiecare organ emite un anumit act normativ bine precizat în ierarhie din punct de vedere al competenţei materiale. adicã o putere de reglementare mai micã sau mai mare în raport de competenţa şi puterea de reprezentare a organului emitent. actele juridice normative au o ierarhie bine stabilitã. deci cu efecte juridice limitate la un numãr restrâns de subiecţi. Prin Constituţie se reglementeazã structura statului şi relaţiile dintre organele statului pe de o parte. 2) Julien Freun. Prin aceast tip de ordonanţã nu se poate modifica o lege organicã şi bineînţeles nici Constituţia.) Al treilea act ca putere normativã îl constituie legea ordinarã. în sensul cã toate reglementãrile ulterioare trebuie sã fie conforme Constituţiei.precum şi dintre acestea şi persoanele fizice sau persoanele juridice. Actele normative într-un stat unitar se aplicã. Legea fundamentalã a oricãrui stat este Constituţia care este elaboratã de Adunarea constituantã şi toate celelalte legi în statul respectiv se subordoneazã acesteia. Ordonanţele Guvernului pot fi atacate ca neconstituţionale numai în faţa Curţii Constituţionale. pânã la aprobarea sau respingerea acestora în Parlament. legea organicã se voteazã de Parlament numai cu o majoritate calificatã (majoritatea din efectivul parlamentar). o hotãrâre de 14 . sã emitã ordonanţe obişnuite în anumite domenii. având un domeniu de reglementare foarte important în stat prevãzut în mod expres în Constituţie (de exemplu: regimul proprietãţii. de cãtre cine. cui şi în ce mod. _______________ 1) In Anglia nu existã o ierahie a actelor juridice. legii ordinare. 1986. L'essence du politique. 344 O lege ordinarã nu poate modifica o lege organicã. la nivelul individului. Evident. pe întreg teritoriul şi la toţi subiecţii. adicã acea lege care se voteazã de Parlament cu majoritate simplã (jumãtate plus 1 din parlamentarii prezenţi) reglementând celelalte domenii ce nu intrã în obiectul legii organice. considera Constituţia ca fiind sufletul cetãţii2). Ierarhia actelor juridice Actele juridice sunt de douã feluri: acte juridice normative şi acte juridice individuale. Sirey Paris. Guvernul este delegat provizoriu de Parlament. având în vedere specificul dreptului engliz. pag.

numai în domeniile ce le-au fost rezervate. dar şi relaţiile care se stabilesc între înseşi instituţiile politice care fac parte dintr-un anumit sistem politic. principiile care guverneazã relaţiile sociale. Acestea. structura statului. inclusiv mecanismele la care pot recurge în situaţiile în care acestea ar fi nesocotite sau încãlcate. fie ca un regim autoritar. Intre regimul politic şi sistemul constituţional existã o strânsã relaţie care îmbracã forme şi conotaţii diferite dupã cum va fi conceput regimul politic. reguli. potrivit ierarhiei actelor juridice.1) In opinia autorilor francezi. Dupã hotãrârile Guvernului. din punct de vedere teritorial. regimul politic însumeazã însuşi modul de organizare şi de funcţionare a mecanismelor prin care se înfãptuieşte puterea politicã în strânsã legãturã cu situaţia drepturilor şi libertãţilor democratice. larg. potrivit unor autori. emise de miniştrii dupã o anumitã procedurã. care pune în ordine într-un domeniu de gândire teoreticã. deoarece prin sistemul politic se înfãptuieşte practic posibilitatea cetãţenilor de a decide.E.)dependente între ele şi formând un întreg organizat. fie ca un regim democratic. raporturilor dintre componentele statului şi dintre acestea şi membrii colectivitãţii. prin "sistem" se înţelege un ansamblu de elemente (principii. Consideraţii generale Potrivit D. drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului şi cetãţeanului. prin însãşi natura sa. precum şi la ideologie şi la moravuri politice. la sistemul de partide. emise deminiştri. sunt de fapt modalitãţi prin care regimurile politice se exprimã pe planul juridic al organizãrii constituţionale. Dupã expresia lui Julie Freund "un regim se naşte dintr-o alegere politicã şi nu valoreazã decât prin aceastã alegere". ca putere normativã. prin acest sistem sunt definite şi consacrate instituţiile care le asigurã drepturile şi libertãţile.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Guvern nu poate fi contrarã ordonanţelor Guvernului şi deci.Toate aceste acte normative. Atunci când hotãrârile Guvernului contravin legii pot fi atacate în justiţie. emit Consiliile judeţene. Intr-o altã concepţie. adicã trebuie sã fie în concordanţã cu ele. 2) Existenţa sistemului politic reprezintã în zilele noastre o necesitate. Desemnarea regimurilor politice îşi gãseşte fundamentul într-o anumitã opţiune la care cetãţenii recurg. se situeazã ordinele şi instrucţiunile cu caracter normativ. care face apel la regulile de organizare şi de funcţionare a instituţiilor constituţionale. I. Sistemele constituţionale. Acte normative cu competenţã limitatã de aplicare atât teritorialã cât şi materialã. axat pe forţa puterii publice. evident. însã din punct de vedere material. noţiunea de regim politic este o noţiune complexã. Sisteme constituţionale 1. nici nu le modificã. sunt subordonate tuturor celorlalte acte normative mai sus enumerate. în care vor fi respectate la maximum drepturile şi libertãţile cetãţeneşti. în cunoştinţã de cauzã. un sistem constituţional care presupune o formã a puterii.X. Regimurile politice au fost definite în literatura de specialitate ca reprezentând anumite modalitãţi prin care puterea politicã este organizatã într-o ţarã determinatã. reglementeazã clasificarea materialului într-un domeniu de ştiinţe ale naturii sau face ca o activitate practicã sã funcţioneze potrivit scopului urmãrit. Consiliile locale şi primãriile respectiv numai pe teritoriul lor de competenţã. asupra posibilelor orientãri ale întregii activitãţi a organelor statului. se aplicã în toatã ţara. la practica vieţii politice. 3) Orice colectivitate politicã comportã. putând fi anulate de Curtea de Apel. fapte etc. Esenţiale în aceastã privinţa ar fi. ori ca un regim intermediar în care drepturile cetãţenilor vor fi împletite cu drepturile autoritãţilor ce se vor afla permanent sub controlul opiniei publice. raporturile dintre forţele politice care se stabilesc în procesul guvernãrii între guvernanţi şi guvernaţi.4) 15 .

Aceasta reprezintã de fapt.A. legislativ şi judiciar. 261 4) Antonie Iorgovan. Sistemul prezidenţial Acest sistem oferã o clarã separaţie a puterilor între executiv.. Institutions politiques et Droit constitutionnel. militare etc. acuzându-l de încãlcarea constituţiei prin folosirea neautorizatã a tehnicii de ascultare (cazul Watergate). regimul semiprezidenţial imagineazã o cale de mijloc. ci faptului cã nu s-au racordat corect toate instituţiile şi mecanismele statului la nivelul unui sistem democratic. Totuşi. 169 2.). 1986.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV De acord cu alţi autori. mişcãri insurecţionale etc. Sirey." 1) 3. iar puterea executivã aparţine de fapt Guvernului.L. Constituţia americanã prevede proceduri transparente care permit controlul opiniei publice. prima şi cea mai importantã deosebire între sistemul semiprezidenţial şi sistemul prezidenţial deoarece în regimurile prezidenţiale.au cunoscut revolte.U. Calderon".17 2) Philippe Ardant. De exemplu. putem vorbi de sisteme constituţionale democratice şi sisteme autoritare. preşedintele este şeful 16 . Drept constituţional şi instituţii politice. Congresul a declanşat împotriva preşedintelui Richard Nixon procedura de impeachement.Sistemul constituţional semiprezidenţial Sistemul semiprezidenţial cautã sã suplineascã o serie de dezavantaje ale sistemului prezidenţial. Paris. fapt ce l-a determinat pe acesta sã demisioneze. el numeşte miniştrii fãrã acordul Congresului.G. acesta este ales prin vot universal de cetãţeni. în S. pag. Drept constituţional şi instituţiile politice.U. s-a evitat ajungerea lui Richard Nixon în faţa justiţiei. dar şi de imperfecţiuni ale regimului parlamentar. Paris 1996. "Dacã au existat situaţii. Intre un sistem care acordã preşedintelui prerogative foarte largi şi un sistem care nu-i acordã deloc. L. semiprezidenţiale şi directoriale.D. Editura Actami. De exemplu. pag.pag. In sistemul parlamentar. direct sau indirect (prin electori aşa cum este în S. 8 Edition. Fapta lui Richard Nixon a fost amnistiatã ulterior de preşedintele Gerald Ford şi. Bucureşti.J.de pildã Liberia. Editura "Galeriile J. 221 3) Julien Freund. preşedintele statului este ales de Parlament. _________________ 1) Ioan Muraru. L'essence du politique. 1994. inclusiv tragerea la rãspundere a preşdintelui atunci când acesta s-a îndepãrtat de la mandatul ce i-a fost conferit. în fruntea cãruia se gãseşte primul-ministru. pag. în care o serie de state care au adoptat din punct de vedere juridic sistemul american . Teorie generalã.Bucureşti. iar sistemele autoritare în sisteme constituţionale autocratice. însã o preponderentã a atribuţiilor preşedintelui statului.A. prezidenţiale. pe când în cadrul sistemului prezidenţial. în care preşedintele ales de întregul popor devine un arbitru între puterile statului. în special în epoca postbelicã.Ediţia a VIII-a revãzutã. în anul 1974. Sistemul prezidenţial constitutie o formã eficientã şi viabilã de organizare şi exercitare a puterilor ce decurg din Constituţie cu condiţia ca el sã fie permanent raportat la un sistem de control şi de verificare a modului în care preşedintele îşi exercitã prerogativele. aceasta se datoreşte nu ineficienţei sistemului prezidenţial de guvernare ca atare. Sistemele constituţionale democratice pot fi la rândul lor clasificate în sisteme parlamentare. preşedintele este şi prim-ministru. numai astfel.

în care el este de fapt cel ce va conferi mandatul viitorului premier. 45 In sistemul semiprezidenţial. ________________ 1) Victor Duculescu şi colectiv. vol. aceleaşi. Atribuţiile de politicã externã sau cele privind funcţiile militare sunt. îi poate anula sau modifica actele. pânã la expirarea cãruia nu poate fi revocat. Ca element comun între regimurile prezidenţiale şi cele semiprezidenţiale este posibilitatea de punere sub acuzare a preşedintelui în anumite situaţii grave dar. I. Sistemul directorial Acest sistem care are la bazã principiul pluralismului politic. 5. Socotim cã atunci când preşedintele prezideazã şedinţele Guvernului. de aceeaşi 17 . vol. 4. Drept Constituţional şi instituţii politice. 169 executiv ales de puterea legiuitoare. Guvernul . deşi nu poate revoca executivul înainte de expirarea mandatului lui. în timp ce în regimurile semiprezidenţiale. deoarece preşedintele va recurge la o anumitã nominalizare numai dupã ce va avea girul forţelor politice şi se va confrunta cu aceştia. Dar acest fapt nu este menit sã ducã la o consolidare a poziţiei executivului pentru cã. fãrã prea mari dificultãţi. în general. sistemul directorial cunoaşte un ____________ 1) Ion Deleanu. pag. în anumite situaţii cu totul speciale. Preşedintele republicii este o figurã mai mult decorativã. Drept constituţional comparat. în condiţiile în care apreciazã cã nu-şi îndeplineşte mandatul. în locul unui executiv numit de şeful statului ca în sistemul parlamentar. o asemenea opţiune însã nu poate fi fãcutã nici discreţionar.condus de un prim-ministru eficient şi cu largi puteri este obligat sã dea socotealã Parlamentului care îi poate retrage oricând încrederea. Tratat. preşedintele poate dizolva Parlamentul. Un asemenea sistem se deosebeşte în mod evident de regimul parlamentar. se caracterizeazã prin aceea cã puterea executivã este deţinutã de un colegiu ales de cãtre legislativ.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV exclusiv al puterii executive. Atât în sistemul prezidenţial cât şi în cel semiprezidenţial. acest lucru nu-l poate face niciodatã preşedintele într-un sistem prezidenţial. Guvernul trebuie sã se bucure de încrederea Parlamentului urmând sã demisioneze atunci când o pierde. I. 1996. întrucât Guvernul (executivul) nu poate fi revocat de Parlament pânã nu îşi va fi terminat mandatul. fie numai în anumite situaţii cum este în România. Acest sistem nu cunoaşte instituţia responsabilitãţii politice a miniştrilor. prezideazã Consiliul de Miniştri. Elementele menţionate deosebesc regimul directorial şi de regimul prezidenţial cãci acesta creeazã un executiv puternic care se bucurã. poate contribui prin iniţiativa legislativã a Guvernului. 1) Guvernul rãspunde din punct de vedere politic în faţa Parlamentului atât pentru propriile sale acte. Editura "Europa Nova". De asemenea. 1999. având atribuţii de reprezentare şi protocol. Editura "Lumina Lex" Bucureşti. fie în mod obişnuit cum este în Franţa. în principiu. Preşedintele republicii poate acţiona însã cu succes în situaţii de crizã. la activitatea legislativã a acestuia şi deci indirect a Parlamentului. în cadrul delegãrii acestuia de cãtre Parlament sau în cazurile de urgenţã. Ediţia a II-a. Sistemul parlamentar In cadrul sistemului parlamentar rolul principal îl are Parlamentul. preşedintele republicii. Bucureşti. un rol politic minor ce este depãşit de departe de poziţia proeminentã a primului ministru. preşedintele nu are iniţiativã legislativã. dar el poate opri adoptarea unor proiecte de legi şi sã dispunã trimiterea lor pentru o nouã discutare Camerei (sau Camerelor) în scopul reexaminãrii proiectului pe care nu-l acceptã. cât şi pentru cele ale şefului statului. pe un anumit termen. pag. In regimurile semiprezidenţiale preşedintelui nu îi mai este permis sã se implice în viaţa politicã şi nici sã mai facã parte dintr-un partid.

11-17 3. monarhia este numai de un singur fel: monarhie constituţionalã. semiprezidenţiale sau parlamentare.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV autoritate ca şi puterea legiuitoare. în care fiinţeazã regimul monarhic. univ.Monarhia constituţionalã In ceea ce priveşte relaţia dintre republicã şi monarhie. p.Drept Constituţional şi instituţii publice. Editura Actami. Ioan Deleanu Europa-1966. a revoluţiilor sângeroase a fost depãşitã de mult prin adoptarea instituţiilor monarhiei la condiţiile societãţii moderne.dr.Drept Constituţional şi instituţii publice. potrivit pãrerii autorilor de specialitate. în care primul ministru este acela care exercitã practic atribuţiile fundamentale de guvernare. univ. Ioan Muraru . 6. care pe tot timpul mandatului sãu. BIBLIOGRAFIE 1. Suedia. dependent de legislativ. presupune o dezbatere în cadrul sãu a principalelor acte pe care le emite. In acelaşi timp.Cristian Ionescu . p. devine independentã faţã de legislativ. a abuzului de putere al acestora. 2000. fiind colegial. Editura cã Dabu . 17-22 18 . p. Respectul şi consideraţia de care se bucura regina Marii Britanii reprezintã un fenomen bazat pe tradiţiile britanice. va fi necesarã întotdeauna realizarea unei unitãţi de voinţã între cei care fac parte din executivul colegial. Comparaţie între normele juridce şi normele morale. 9-31 . -Comparaţie între dreptul public şi dreptul privat. Bucureşti-1997. In Elveţia unde funcţioneazã acest sistem. TEME pentru REFERAT: -Structura normei juridice. Ed. desigur puţine la numãr. In ţãrile. este de remarcat cã executivul.dr.Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. Global Lex. se constatã totuşi o puternicã influenţã a executivului asupra legislativului. -Locul şi rolul dreptului constituţional în sistemul dreptului. neimplicându-se în mod direct în politicã şi pãstrând în general prerogativele care revin preşedintelui de republicã. monarhia pãstreazã aceleaşi virtuţi simbolice.Prof. Spania. -Ierarhia normelor juridice. Olanda. Bucureşti. ca regimuri politice. Norvegia etc. este necesar sã precizãm cã în actualele condiţii istorice când republicile pot fi prezidenţiale. Executivul. executivul regimului directorial este. Editura Lumina Lex. In ţãrile precum Danemarca. Epoca monarhiilor absolute. ci rãmâne esenţialmente un simbol al statului. prin chiar originea sa..Prof. ceea ce face ca sã existe totuşi o posibilitate de a diminua sau de a evita excesele unei puteri. fiind ales întocmai ca ea de corpul electoral. 5-52 2.Drept Constituţional şi instituţii publice. nefiind concentrat în mâinile unei singure persoane ci fiind un executiv colegial. al cãrui principiu fundamental este acela cã regele nu se amestecã în politicã. acesta este în realitate un regim monarhic constituţional. Bucureşti-1997. p. a monarhilor judecaţi şi detronaţi.

Dreptul limiteazã acţiunea Statului.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV ANEXA 1 NOTIUNI GENERALE DESPRE DREPT Scheme ajutãtoare Statul a creat dreptul. pentru cei care o încalcã.aplicate de Stat -Sancţiuni morale . -a)Ipotezã(relaţia socialã) -subiect activ şi subiect pasiv -Normã juridicã -b)Dispoziţie -subiect activ şi subiect pasiv -Organul statului aplicã sanctiunea subiectului activ fãcând dreptate subiectului pasiv şi societãţii -a)Norme juridice -b)Norme morale Norme 19 -Sancţiuni juridice . prin intermediul normelor juridice. -Obiectul dreptului:-normalizarea(reglementarea) relaţiilor sociale.aplicate de opinia publicã . dupã caz. Dreptul asigurã libertatea prin instituirea responsabilitãţii. responsabilitãţi pe care Statul le transformã în rãspundere. -acţiuni -Relaţii sociale a)legãtura între oameni şi persoane juridice b)subiecte -active -pasive -inacţiuni -fapte Relaţia socialã este ipoteza normei juridice.

aplicate de autoritãţile religioase -d)Norme politice -Sancţiuni politice .aplicate de autoritãţile politice Totalitatea normelor juridice alcãtuiesc dreptul.totalitatea drepturilor individului care se exercitã ca facultãţi ale acestuia a)dreptul pozitiv .DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -c)Norme religioase -Sancţiuni religioase . ca sistem de norme juridice. prevãzute de lege. obiceiurile recunoscute ca norme juridice 20 .totalitatea cutumelor. -dreptul constituţional -dreptul administrativ -dreptul penal -dreptul procesual penal -dreptul internaţional public -dreptul civil -dreptul comercial -dreptul muncii -dreptul internaţional privat a)dreptul public Dreptul b)dreptul privat ul obiectiv .totalitatea normelor juridice.totalitatea normelor juridice scrise Dreptul b)dreptul cutumiar . care exista şi se exercitã independent de voinţa individualã Dreptul b)dreptul subiectiv .

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV ANEXA 2 SCURTA COMPARATIE INTRE DREPTUL PUBLIC SI DREPTUL PRIVAT Comparatie din punct de vedere al: . contracte etc. -de regulã publice -de regulã secrete ANXA 3 SCHEMA COMPARATIVA INTRE 21 .subiectelor DREPTUL PUBLIC DREPTUL PRIVAT -ce interes vizeazã -caracterul actelor juridice -caracterul actelor juridice -caracterul efectelor -preponderent normativ -preponderent individual juridice -al aplicabilitãţii -tuturor autorãtilor publice. inclusiv dintre (fizice şi juridice) guvernanţi şi guvernaţi -autoritãti publice -persoane fizice şi juridice private -autoritãti publice + persoane fizice şi juridice -interesul public -interesul privat -preponderent de autoritate -preponderent acte de gestiune. -la douã sau mai multe persoane persoanelor fizice şi juridice (aplicabilitate restrânsã) -opozabilitãţi -erga omnes -numai persoanei sau persoanelor (tuturor) prevãzute în actul juridic -obiectului -relaţiile din interiorul -relaţiile dintre persoanele private reglementãri guvernãrii.

preponderent normativ juridice .aurorităţi publice .ergo omnes (tuturor) .DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV DREPTUL CONSTITUTIONAL. inclusiv dintre guvernanţi şi guvernaţi Ordinea socialã include: a) Ordinea de drept b) Ordinea moralã c) Ordinea religioasã d) Ordinea politicã Ordinea de drept în general include: a) Ordinea constituţionalã b) Ordinea de drept (în sens restrâns) Ordinea constituţionalã include structura constituţionalã şi relaţiile dintre componentele acesteia.al aplicabilităţii -tuturor autorităţilor publice persoanelor fizice şi juridice .autorităţi publice+ persoane fizice şi juridice -ce interes vizează -interes public caracterul actelor . spre exemplu: Comparaţie din punct de vedere al: . obiectului reglementãrii şi mijloacelor de reglementare.obiectului reglementări . DREPTUL ADMINISTRATIV SI DREPTUL PENAL Din punct de vedere al subiectilor.persoane fizice şi juridice private -interes privat preponderent acte de gestiune.opozabilităţi .la două sau mai multe persoane (aplicabilitate restrânsă) .subiectelor DREPTUL PUBLIC DREPTUL PRIVAT .relaţiile dintre persoanele private guvernării. prevãzutã în Constituţie. . normele juridice sunt structurate pe mai multe ramuri de drept.de regulă publice juridice .caracterul efectelor .preponderent individual . contracte etc.numai persoanei sau persoanelor prevăzute în act .preponderent de autoritate juridice caracterul actelor .de regulă secrete .relaţiile din interiorul . ANEXA 4 Ierarhia actelor juridice 22 .

fãrã nici o abilitare expresã. -puterea unui act normativ este datã de rangul autoritãţii emitente în structura acestor organe. delegare care este provizorie pânã ce ordonanţa este aprobatã sau nu de Parlament.emise de Consiliile judetene şi locale Ierarhia actelor juridice presupune: -toate actele juridice trebuie sã izvorascã din Constituţie. modificã implicit orice act juridic normativ inferior care ar deveni contrar. se dau în regimul delegãrii date de Parlament prin legea de abilitare.emise de miniştri h) Hotãrâri şi decizii . -Ordonanţele de urgenţã sunt excepţii ce pot fi date numai în cazuri urgente. -Ordonantele Guvernului prin care se modificã o lege. 23 . -Ordonanţele obişnuite ale Guvernului se admit numai în limitele legii de abilitare datã de Parlament şi numai pe timpul vacanţei parlamentare. iar actul juridic inferior trebuie sã fie conform actelor superioare.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV a) Constitutia .emise de Guvern f) Hotãrârile g) Ordine şi instructiuni .elaboratã de Adunarea Constituantã b) Legea organicã emisã de Parlament (votatã cu majoritate calificatã) c) Legea ordinarã emisã de Parlament (votatã cu jumãtate plus unu dintre parlamentarii prezenti) d) Ordonanta de urgentã e) Ordonanta . -orice modificare a actelor juridice superioare.

« organiceşi al legii ordinare numai în « domeniul legii ordinare şi în limita fixată de Parlament prin legea de abilitare numai în -« aplicarea legii numai în domeniul ministerului respectiv numai în domeniul stabilit în mod expres de lege -« - Consilii judeţene Hotărâri şi locale Decizii Pe judeţ Oraş Comună -« - 24 .DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV ANEXA 5 ORGANELE STATULUI. ACTELE PE CARE LE EMIT SI COMPETENTA ACESTORA Structura organelor statului Adunarea Constituantă Parlament Acte normative Componenta care le emit de aplicare Constituţie Legea organică Legea ordinară Teritorială pe toată ţara « « Materială orice domeniu -în domeniul legii organice -în alte domenii decât cele rezervate legii organice Personală orice persoană -« -« - Guvern Ordonanţa urgenţă Ordonanţă de « « - Hotărâri Ministere Ordine instrucţiuni şi - « « - -în domeniul legii .

suveranitate. "aparţin poporului". suveranitate naţionalã (care în fond exprimã acceeaşi categorie) sau cele ce "rezidã în naţiune". Fiind şi dovedindu-se a fi categoria cheie în organizarea statalã a societãţii umane.4. In funcţie de subiectul deţinãtor al puterii. se spune . 1 pct." Giovani Sartori. puterea de stat se realizeazã prin mijloace specifice. care se exercitã prin organele sale reprezentative şi prin referendum. literalmente. formulãrile extrem de nuanţate cu care se opereazã. Popor înseamnã clasele inferioare. economicã de a-şi impune voinţa faţã de oameni sau naturã. însuşirea. putem distinge: putere politicã.Dabu. Trãsãturi. intelectualã. In al doilea sens. puterea (în sensul cuceririi sau aproprierii sale) a fost şi rãmâne scopul fundamental al revoluţiilor . precum cele de putere. într-un sistem de legi. ci puissance "capacitatea de a face sã se facã"(pouvoire de faire faire). iar puterea statului impune comenzi susţinute prin monopolul legal al forţei. 2 stabileşte cã " Suveranitatea naţionalã aparţine poporului român. inclusiv forţa de constrângere. funcţii şi funcţionari publici. Puterea de Stat. putere militarã.Rarincescu arãta cã noţiunea de putere are trei sensuri. României (din anii 1948 art.181. toatã lumea... politicã." De aici rezultã douã constatãri: prima priveşte legãtura între categoriile şi fenomenele popor. 3. constituţiile stabilesc cã suveranitatea (sau puterea) aparţine poporului. cuvântul putere vizeazã noţiunea de organ. de ex. prin cuvântul putere se vizeazã elementele constitutive ale voinţei naţionale întrucât aceasta poate fi fracţionatã în anumite elemente ce pot fi delegate şi încorporate într-un anumit organ respectiv serviciul public care exercitã funcţii corespunzãtoare. AL EGALITATII. Totuşi. iar cea de-a doua priveşte ________________________ 1) V. prin autoritãţi. 2. Teoria democraţiei reinterpretate.p. de activitate specialã. naţiune. Noţiune. din aceasta rezultând (sau acestea sunt rezultatul) legãtura strânsã cu categoriile popor şi naţiune. puteri publice. 2) O ordonanţã de urgenţã este susceptibilã de a fi neconstituţionalã atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile de "urgenţã" impuse de Constituţie. 25 . putere de stat. Franţei (art. Intr-un prim sens. C. categoria putere este exprimatã prin cea de suveranitate. Puterea1) este capacitatea. puterea ordonã. militarã. putere economicã etc. Astfel. Conceptul de putere.puterea legislativã se exercitã de Parlament. Constituţia actualã a României prin art. posibilitatea fizicã. 2). COOPERARII SI CONTROLULUI RECIPROC AL ACESTORA I. care nu este capacitatea de a face. spre exemplu. Popor înseamnã. 1999. In al treilea sens. Dupã Giovani Sartori conceptul de popor este folosit în cel puţin 6 accepţiuni 1): 1. Spre exemplu. In acest fel sunt redactate constituţiile Spaniei (art. putere de stat. încalcã domeniul puterii legiuitoare2). poporul şi statul sunt subiecte distincte de drept. Astfel.G. "Oricum etimologia termenului "putere" exprimã numai în parte sensul sãu politic.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV CAPITOLUL II PRINCIPIUL SEPARATIEI PUTERILOR. puteri publice. moralã. Popor înseamnã o parte majoritarã indeterminatã. cuvântul putere desemneazã noţiunea de funcţie. mijloacele folosite şi obiectul exercitãrii acesteia. când se face referire la puterea executivã care prin excesul de ordonanţe. Tezã de doctorat p. Uneori. 2) şi altele. Colegiul Polirom. "aparţin naţiunii". 3 şi 1965 art. Deosebirile fatã de alte puteri. Alte constituţii folosesc expresia de suveranitate care aparţine naţiunii sau emanã de la naţiune. mişcãrilor şi convulsiilor sociale. marea parte a mulţimii. Puterea Poporului. Responsabilitatea juridicã a funcţionarului public. 3).

Poporul. cât şi prin reprezentanţii societãţii din Adunarea Constituantã atunci când aprobã Constituţia. Noţiunea de "stat". Deci. ar trebui avut în vedere la clarificarea accepţiunii de popor. oamenii. Popor ca mare parte exprimatã prin principiul majoritãţii limitate. teritoriul. 5). 6.. In astfel de situaţii socotim cã opinia majoritãţii calificative este mai aproape de voinţa poporului dacã aceasta ia în considerare şi drepturile minoritãţii 2). Popor ca mare parte exprimatã prin principiul majoritãţii absolute.organizarea statalã a puterii poporului. o accepţiune restrânsã. Ed. Satisfacerea intereselor întregului popor pare o utopie având în vedere multitudinea şi diversitatea acestora. Aşa vãzute lucrurile. 2). cel puţin pentru mult timp. trebuie sã îşi aibã sorgintea în Constituţia votatã atât de Adunarea Constituantã cât şi prin referendumul popular. In anumite situaţii majoritatea simplã hotãrãşte. practica a demonstrat cã aceasta o pot hotãrî cei mai mulţi plecând de la majoritatea simplã. respectiv satisfacerea intereselor publice. pânã la limita maximã-întregul popor . este dificil sã stabilim ce este esenţial pentru toţi.46 V. Colegiul Polirom. dar aceasta numai în limitele şi domeniile stabilite conform voinţei exprimate prin referendumul popular. Bucureşti. Pentru a putea exercita aceastã putere. noţiune care presupune interesele esenţiale. va fi foarte greu sã se opereze cu aceastã accepţiune. o lege ordinarã poate fi aprobatã în Parlament de majoritatea simplã a parlamentarilor dar.Dabu. votatã de o majoritate calificatã şi prin referendumul popular. inclusiv dimensiunile acesteia. 18 Intr-o accepţiune mai mult politicã1). putere de a exprima şi realiza voinţa ca voinţã de stat. naţiunea2) deţin puterea politicã. 1999. caracterul organizat. statul este sinonim cu ţara el incluzând civilizaţia. Ca trãsãturi generale ale puterii de stat reţinem: 1). Chiar statul şi puterea sa. pag. Popor ca entitate indivizibilã. Credem cã ceea ce intereseazã în primul rând. urmãtorul raţionament ne permite explicarea edificiului statal. sociologicã. judecãtoreşti. Global Lex. Aceasta este accepţiunea strict juridicã. poporul creeazã statul. de armatã şi poliţie etc. ceea ce nu înseamnã cã se satisfac în totalitate interesele tuturor. 5. ca ansamblu sistematizat de organe de stat legiuitoare. prin stat se înţelege forma organizatã a puterii poporului.se lucreazã cu conceptul de interese generale. putere socialã.Caracterul de putere: 26 . Bucureşti pag. 4). administrative. mai exact mecanismul sau aparatul. Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. cunoaşte douã accepţiuni: ______________________ 1) 2) Giovani Sartori: Teoria democraţiei reinterpretatã. aşa cum am vãzut. autoritãţile etc. chiar dacã unii le considerã esenţiale numai pentru ei. De aceea. ca întreg organic. De exemplu. prin stat se înţelege suma a trei elemente distincte şi anume:teritoriul. resursele. 3).populaţia(naţiunea) şi suveranitatea(în sensul puterii statale (de fapt statul în accepţiunea strict juridicã). In accepţiunea aceasta. 1. aceasta se face în baza unei Constituţii. Statul este deci sistemul acestor autoritãţi publice şi aceasta este accepţiunea cu care vom opera în continuare . importante pentru toţi. Ideal ar fi ca prin popor sã se înţeleagã toatã lumea dar.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 4. Puterea statalã nu se confundã cu puterea politicã. putere de constrângere. suveranitatea. frontierele. 6). caracterul de putere. In viaţã pot apãrea diferenţe între opiniile majoritãţii simple şi ale majoritãţii calificate în stabilirea şi definirea intereselor generale ale societãţii. Intr-o a doua accepţiune. deseori denumite autoritãţi statale (publice). 2000.

Bucureşti. administrativã sau penalã dupã caz. 1978. Ca atare. Caracterul social al puterii statale Puterea de stat are evident un caracter social şi se manifestã într-un mediul social. în momentul în ___________________________ 1) "Termenul politicã are multiple sensuri definite prin dicţionare. In sensul care ne intereseazã. care exprimã "genul proxim" în definirea puterii de stat. De asemenea. contrângerea de stat fiind una din "trãsãturile esenţiale ale oricãrei puteri de stat ". organizaţii religioase). puterea de stat se distinge în cadrul fenomenului putere prin faptul cã este o putere de constrângere. Muraru. 3. atãt a funcţionarului public vinovat cât şi a autoritãţii publice în cauzã. respectiv cele care o diferenţiazã de alte puteri şi care reprezintã aşa numita "diferenţa specificã".14 2) Statele naţionale sunt cele în care populaţia majoritarã formeazã o singurã naţiune. guvernanţii apeleazã la un întreg arsenal de mijloace. Dar pentru a defini puterea de stat sunt necesare şi alte elemente. Puterea organizatã statal a apãrut ca putere a unor forţe sociale (grupuri. constã în aceea cã puterea este o putinţã efectivã. deoarece. Aceastã trãsãturã exprimã raţiunea de a fi a puterii organizatã statal.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Acest caracter general al puterii de stat. Florin Marcu şi Constantin Moneca. Academiei.Trebuie subliniat cã voinţa indivizilor. diferite organizaţii sociale. Elementul constrângere este definitoriu pentru putere. In cazul când constrângerea de stat este folositã în afara legii. politica este o formã de activitate socialã care se extinde asupra sferei relaţiilor dintre clase.1997. a naţiunii (depinde de sfera ce o 27 . Puterea de stat este puterea de a exprima şi realiza voinţa guvernaţilor 2) ca voinţã general-obligatorie. în lupta pentru putere. 2. a obliga (pe cineva) sã facã ceva. Acest caracter explicã apariţia sa. Dicţionar de neologisme. Fiind o putere socialã. limba. precum şi. Drumul parcurs în organizarea statalã a puterii de la despotism pânã la statul de drept şi democratic se analizeazã şi se explicã în raport tocmai cu caracterul social al puterii. care dispare constrângerea dispare chiar statul. interesele materiale şi culturale comune în situaţia geograficã. ca şi a acelora dintre indivizi şi acestea. Acesta (elementul constrângerii) deosebeşte puterea de stat de puterea socialã existentã în comuna primitivã. 4. ca putere de stat. Editura Actami. Ediţia a III-a. tradiţiile istorice. conţinutul şi funcţiile sale. In realizarea voinţei lor. Puterea de stat este o putere de constrângere3). pe înţelegerea rostului şi necesitãţii mãsurilor luate. determinând formele funcţiilor şi conţinutul acestora.p. a grupurilor sociale. Dar constrângerea de stat trebuie folositã doar în ultimã instanţã 1). religia. 256. este necesarã tragerea la rãspundere civilã. naţiuni şi alte grupãri sociale. Elementele naţiunii sunt: rasa. p. clase) şi a fost folositã la consacrarea şi protejarea intereselor acestora. el deosebeşte puterea de stat de alte puteri sau activitãţi exercitate de organe şi organizaţii nestatale (partide politice. o capacitate de a exprima şi realiza voinţa ca voinţã obligatorie pentru întreaga societate . Principala sferã a politicii o constituie participarea la guvernare. a forţa". 3) In dicţionarul de neologisme termenul "constrângere" este definit ca "acţiunea" de constrângere şi rezultatul ei. Ed. forţare. inclusiv forţa de constrângere legalã. Drept Constituţional şi Instituţii Politice. adicã atunci când voinţa de stat exprimatã prin lege nu este respectatã de bunã voie. care era o putere obşteascã şi se baza pe convingere. Bucureşti. orice putere de stat este o putere de constrângere. exigenţele politicii care se reflectã puternic în stat şi drept. adicã numai în cazurile şi condiţiile prevãzute de lege dupã proceduri stricte şi numai prin organele abilitate de lege . Constrângerea de stat se realizeazã printr-o forţã instituţionalizatã. denumitã şi "constrângerea de stat" împotriva celor care nu se conformeazã legii. apartenenţa. a poporului. "I. care trebuie sã funcţioneazã numai în baza şi în limitele legii. iar verbul "a constrânge" este definit astfel: "a sili.

atunci puterea care le respectã este legalã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV dãm noţiunii "guvernaţilor") exprimatã prin lege. prin legitimitatea puterii înţelegem câştigarea. Despre autolimitarea puterii. pe baza Constituţiei şi a legilor date în baza acesteia. prin legalitatea puterii înţelegem câştigarea. 2) Intr-un stat democratic guvernanţii sunt reprezentanţii poporului. Faptul de a hotãrî în privinţa multora (a tuturor) este mai întâi rezultatul delegãrii de cãtre aceştia a unei pãrţi a libertãţii lor. Organizarea puterii statale. In astfel de situaţii puterea trebuie sã actualizeze Constituţia şi legile conform voinţei poporului. eu şi ceilalţi asemenea mie am hotãrât liber ca altcineva (puterea) sã hotãrascã pentru noi. In caracterizarea puterii se vorbeşte şi de legalitatea puterii precum şi legitimitatea puterii. atunci aceasta trebuie sã se exercite numai în limitele înfãptuirii şi dezvoltãrii libertãţii noastre. Raportul lege-voinţã realã a poporului este în strânsã legãturã cu caracterul democratic al statului. Ca atare. 6.. Când Constituţia şi legile nu mai corespund voinţei reale a poporului. Constituţie şi legi care exprimã voinţa realã a poporului . economice. mecanism sau a unor autoritãţi investite cu " puteri" exprimate în competenţe organizate într-o ierarhie dar şi pe verticalã. Aceastã trãsãturã se analizeazã sub denumirea de suveranitate de stat pentru a fi deosebitã de suveranitatea poporului şi suveranitatea naţionalã. grupurilor sau claselor sociale. pentru ca astfel sã poatã fi asigurat exerciţiul libertãţilor inerente vieţii1). Dar. cooperãrii şi controlului reciproc al puterilor în stat prezintã incontestabile avantaje în exerciţiul democratic al funcţiilor încredinţate structurilor acestuia (autoritãţii publice. funcţionarii publici. creşte frecvenţa încãlcãrii lor. _______________________ 1) Intr-un stat democratic normele juridice. deoarece acestea exprimã voinţa poporului şi sunt un rezultat al necesitãţilor sociale. impunându-se modificarea. respectiv supremaţia şi independenţa puterii în exprimarea şi realizarea voinţei guvernaţilor ca voinţã de stat. dar nu mai este legitimã. 5. puterea şi libertatea nu se pot exersa şi deci realiza. II. iar prin lege şi programele lor expuse în campaniile electorale. aceştia au fost mandataţi cu privire la interesele generale de satisfãcut şi mijloacele de folosit în acest scop. precum şi celelalte care au caracter general pentru categoria guvernaţilor. decât dacã se autoîngrãdesc. Pe de altã parte. Este o altã trãsãturã a puterii organizate statal. Puterea de stat este şi existã numai ca o putere organizatã sub forma unui aparat. politice la momentul respectiv. fie din cauza unor alegeri incorecte. pe principiul separãrii. dacã este o delegare parţialã a libertãţii noastre fãcutã puterii. se respectã de bunã voie. fie din cauza îndepãrtãrii guvernanţilor de la ceea ce au promis când au fost aleşi etc. Caracterul organizat al puterii statale.). Atunci când normele juridice nu mai exprimã voinţa poporului sau nu mai corespund necesitãţilor actuale. Atunci când este vorba de "mulţi" şi de toţi. abrogãrea sau incriminarea acestora. Suveranitatea puterii de stat. Astfel. exercitarea şi menţinerea puterii. egalitãţii. nu întotdeauna legea exprimã voinţa poporului. In lege trebuie sã se exprime interesele fundamentale . Puterea reglementeazã relaţiile sociale pentru a-şi guverna realizãri drepturilor şi 28 . instituţii publice etc. nu este suma aritmeticã a voinţei membrilor. Depãşirea acestor limite impune responsabilitãţi acceptate de puterea care se respectã2). sintagme cu conţinutul diferit. Puterea de stat nu poate exista decât organizatã. exercitarea şi menţinerea puterii în limitele Constituţiei şi a legilor date în baza acesteia. Viaţa în stat s-a fãcut posibilã prin sacrificiul libertãţii neţãrmurite a fiecãrui individ. de regulã.

fãrã a-şi încãlca propriile legi. Bucureşti. Dreptatea poate fi discutatã. şi dacã da. Astfel _____________ 1) Tratând raportul putere-dreptate. Cugetãri. fãcând distincţie între "legea eternã" şi "legea umanã". In concepţia anticã. 2000. deci limiteazã legiferarea la principiile constituţionale. Dreptatea fãrã putere este neputincioasã. 18-29 29 . Casa Scoalelor. indiferent de formele de exercitare ale acesteia.Dabu. organ şi voinţã. 75 2) Gabriel Liiceanu. fenomen structurã. citat de Mihai Runcan în Introducere în etica şi legislaţia presei. proces. de exemplu. 104-111 şi 124 libertãţilor1). p. Despre limitã. Ed. afirmând cã este nedreaptã şi cã ea este cea care e dreaptã. putând acţiona chiar în deserviciul acestora. este îndreptãţit sã se întrebe dacã nu cumva puterea are limite şi responsabilitãţi. Global Lex. necesar este ca ceea ce e mai puternic sã fie ascultat. un filozof francez arãta "Drept este ca ceea ce este drept sã fie urmat. puterea şi dreptatea trebuie aşezate laolaltã şi pentru aceasta trebuie fãcut astfel încât ceea ce e drept sã fie puternic sau ceea ce e puternic sã fie drept. puterea este uşor de recunoscut şi nu se discutã. Aşadar. p. Controlul constituţionalitãţii legilor vizeazã împiedicarea legiuitorului de a face legi dupã bunul plac. Dreptatea fãrã putere este contestatã. 1998. Ed. sistem scãpat de sub control distruge sau se autodistruge2). p. posibilitatea de control judecãtoresc asupra puterii legislative în activitatea de elaborare a legii care trebuie sã fie totdeauna conformã cu Constituţia 3). 69.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV ___________________________ 1) Paul Negulescu. Humanitas. are meritul de a oferi un "pretext" pentru limitarea puterii. dreptul civil. Ed. puterea fãrã dreptate este tiranicã. Ba mai mult. 1978. puterea fãrã dreptate este învinuitã. în sensul cã puterea acestuia trebuie sã se exercite în limitele prevãzute de Constituţie deci." Blaise Pascal. am fãcut sã fie drept ceea ce este puternic. de variatele imixtiuni şi controale din partea puterii. Tomismul. iar administraţia acesteia se întoarce contra celor care au înfiinţat-o. fãrã instituirea şi înfãptuirea responsabilitãţii pentru depãşirea limitelor acesteia. iar încãlcarea acestora sã atragã responsabilitatea juridicã a autoritãţii publice şi funcţionarilor sãi. 46 2) V. idei care s-au materializat pentru prima datã în obiceiuri şi apoi în legi. în Franţa. Incât neputând face sã fie puternic ceea ce este drept. 1942. fiindcã existã totdeauna rãuvoitori. ALL. Ed. De aceea de multe ori individul copleşit. Aceasta se face în raport de interesele care se vizeazã a fi realizate. acesta este ţinut sã respecte dreptul. Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. pentru cã puterea a combãtut dreptatea. p. este o utopie. prin adoptarea principiului "princeps legibus tenetur". a consacrat principiul autolimitãrii puterilor statului. chiar dacã iniţial era vorba numai de dreptul natural nu şi de dreptul cetãţii. 1997. puterea era fundamental totalitarã sub toate cele trei forme: ca funcţie. Aşa se face cã dreptatea n-a putut cãpãta putere. p. Bucureşti. Simpla limitare a puterii. formula biblicã "Dã-i Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu" fondeazã ideea limitãrii puterii şi instituirea responsabilitãţii pentru depãşirea acestor limite. Apariţia Constituţiei ca "lege fundamentalã a Statului". Dacã anterior suveranul putea sã facã şi sã desfacã legi dupã bunul sãu plac. Istoria a demonstrat cã o putere nelimitatã iese din slujba celor care au creat-o. Constituţia din 1789 introduce pentru prima datã posibilitatea de control a constituţionalitãţii legilor deci. care sunt acestea? Orice lucru. Univers. Tratat de Drept Public. Astfel.

principiul garantãrii dreptului fiecãrei persoane vãtãmate de o autoritate publicã. al echilibrului. fie ea şi judecãtoreascã. p. principiul supremaţiei Constituţiei. numai o guvernare prin lege este esenţa libertãţii. fãrã deosebire . 1994. I. drepturile unei persoane trebuie desfiinţatã. Cãci. cã o lege incompatibilã cu Constituţia este nulã şi cã instanţele. orice hotãrâre judecãtoreascã sau act al unei alte autoritãţi publice prin care se încalcã.V. deţinut sau exilat. principiul responsabilitãţii puterilor statului şi funcţionarilor publici. adicã idei de bazã general valabile ce se regãsesc în normele care reglementeazã instituţiile dreptului . la o protecţie egalã a legii. Editura ALL. deziderat ce nu se poate realiza fãrã existenţa responsabilitãţii autoritãţii publice şi a funcţionarului sãu. 177 se scot în afara Constituţiei tendinţele de însuşire a puterii exprimate plastic prin "L'Etat c' est moi. Garantarea drepturilor omului este datã de consacrarea lor prin lege şi instituirea domniei legii faţã de orice autoritate. Aceste 30 . dreptul fiecãruia de a se adresa în mod efectiv __________________________________ 1) Prof. excluzându-se orice control judecãtoresc asupra validitãţii legilor1). judecãtorii şi-au asumat "un drept de control" prin ignorarea legilor locale când ele nu erau conforme cu dreptul englez. Istoria a dovedit cã autolimitarea puterilor statului.31 instanţelor judiciare competente. aratã Montesquieu. iar legiuitorul nu putea acţiona contrar spiritului acestuia. fapt consacrat în anul 1803 în "principiul considerat esenţial în toate constituţiile scrise. nimeni nu poate fi arestat. citat de Adrian-Paul Iliescu în Limitele puterii. Ed.Deleanu. cooperãrii şi controlului reciproc al acestora De-a lungul evoluţiei dreptului s-au cristalizat o serie de principii. III. atrãgând rãspunderile juridice corespunzãtoare. Londra 1984. ci doar sã descopere şi sã exprime regulile acestuia. Bucureşti. toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul. voi reaminti doar câteva: principiul separaţiei puterilor. Dintre principiile menite sã asigure drepturile omului prin limitarea puterii autoritãţii şi funcţionarilor publici. în coloniile engleze inclusiv America de Nord. garantarea dreptului la apãrare. Justiţia Constituţionalã. precum şi prevenirea exercitãrii abuzive a acesteia. Bucureşti. Lumina Lex. 1995. Common Law stãtea la baza dreptului. cooperãrii şi controlului reciproc al acestora." A. în mod arbitrar. p. al egalitãţii. dr. împotriva acelora care îi violeazã drepturile şi libertãţile recunoscute prin Constituţie sau alte legi. fãrã instituirea responsabilitãţii pentru încãlcarea acestor limite. Revoluţia din 1688 a marcat un triumf al "supremaţiei parlamentului". spre deosebire de Franţa." In Anglia. ordinii publice şi bunãstãrii într-o societate democraticã. prezumţia de nevinovãţie. p. Cu toate acestea. Principiul separãrii puterilor. ilegal. principiul legalitãţii.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 3) A. exercitarea drepturilor şi libertãţilor poate fi îngrãditã numai de lege şi numai "în scopul exclusiv al asigurãrii recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertãţilor celorlalţi" în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei. ca şi celelalte organe ale puterii. evident numai pe baza unei proceduri prevãzute de lege. acea supremaţie a dreptului ce existã deja în Anglia. 19 2) David Hume. imparţialitatea şi independenţa justiţiei. neretroactivitatea legii şi aplicarea legii penale mai blânde pentru individ.Dicey. trebuie sã asigure efectele Constituţiei".V. Cãderea ei a fost simţitã cu adevãrat ca prevestind pentru restul Europei. parlamentul şi regele nu puteau sã creeze dreptul. O serie de constituţii şi documente internaţionale au consfinţit şi garantat drepturile oamenilor ca fiind sacre de-a pururi şi nici un ordin impus de tiranie sau de o putere arbitrarã nu poate avea destulã autoritate pentru a le aboli 2). Deci. este insuficientã în asigurarea drepturilor omului contra tendinţelor despotice sau a abuzurilor autoritãţii. Dicey scris: "Bastilia era semnul vizibil al puterii fãrã lege. Constituţion.

imediat dupã Revoluţia din 1789. se înlãturã conflictele şi se ajunge la unitatea cu care trebuie sã se exercite suveranitatea naţionalã. însãşi ideea suveranitãţii care este unicã şi indivizibilã. sintagmã care exprimã cel mai bine concepţia cu privire la putere. astfel: -disputarea între acestea a supremaţiei.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV principii nu fac altceva decât sã continue limitarea puterilor statului în raport cu individul pentru care au fost separate şi organizate în aşa fel încât sã se poatã controla şi limita reciproc. In consecinţã.Astfel.prin care trebuia limitat nu un monarh sau un for legislativ. p. stabilind o interdependenţã complexã între ele. Dar limitarea acestui principiu numai la separarea puterilor. dominantã pânã în Revoluţia francezã. întãrindu-se în loc sã se limiteze puterea executivã de cãtre puterea judecãtoreascã. care soluţionau exclusiv conflictele dintre autoritãţi şi individ în locul autoritãţilor judecãtoreşti. în revista Dreptul nr. adicã puterea de a face legi. în Franţa acest principiu a fost iniţial "folosit mai ales pentru a proteja autoritãţile administrative de orice ingerinţã a tribunalelor". Montesquieu afirma cã orice om care ar deţine întreaga putere într-un stat (legislativã. Cu acest chip se împiedicã abuzurile. din pãcate. administrativ-judecãtoreşti. Institutul European. Astfel. 31 . 1998. ____________ 1) Marin Enache. izolarea acestora cu efecte negative pentru realizarea scopului lor. -necunoaşterea reciprocã a activitãţii lor. în mod deosebit. care înseamnã cã nici una nu trebuie sã domine pe alta şi nici una nu se subordoneazã alteia. Aceasta a fost posibila ca urmare a înfiinţãrii unor structuri hibrid. de a le executa precum şi de a judeca atunci când sunt încãlcate. Simpla separare a puterilor a ridicat o serie de probleme în practicã. este periculoasã pentru cã poate duce la anarhie. care va trebui sã cuprindã principiul separaţiei puterilor1)". Guvernate de ideea egalitãţii între ele. puterile trebuie sã colaboreze şi sã se controleze reciproc. concept şi funcţionare. principiu consacrat constituţional. la principiul separãrii puterilor s-a adãugat sintagma "al egalitãţii acestora". a fost un progres pentru vremea aceea. executivã şi judecãtoreascã. lipsa de control reciproc limitat între acestea. Este cunoscutã expresia monarhului "L'Etat c'est moi". dezvoltarea concepţiei de Reichsstaat este rezultatul direct al vechiului ideal al supremaţiei dreptului. înlãturându-se astfel posibilitatea cãderii vreuneia din acestea în absolutism. La aceasta s-ar opune. "Puterile nu sunt şi nu trebuie sã fie izolate. 9/1997. p. iar în practicã s-ar ajunge la nesfârşite conflicte. Regula egalitãţii puterilor presupune: -toate puterile sunt egale. Câteva consideraţii în legãturã cu puterea executivã.3 2) Friedrich A. principiul separaţiei puterilor a fost perfecţionat în scopul unei funcţionãri eficiente a acestora în realizarea menirii lor. La germani. iar a statului în anarhie.. ci un complicat aparat administrativ2). Constituţia Libertãţii. Separarea puterii în putere legislativã. în cele trei puteri. fiecare din cele trei mari puteri trebuind sã fie deţinute şi exercitate de structuri diferite. ori exercitarea fãrã limite a puterii ce o deţin. care poate provoca reciproc greutãţi şi piedici etc. de unde şi concluzia cã divizarea acesteia în pãrţi ce coopereazã dar se şi controleazã reciproc este de naturã a asigura echilibrul şi stabilitatea puterilor şi. executivã şi judecãtoreascã) ar fi tentat sã abuzeze de ea 1).221 -lipsa de cooperare între puteri. folosirea non-abuzivã a acestora. Principiul separaţiei puterilor a fost proclamat de Revoluţia francezã pentru a pune capãt absolutismului când o singurã persoanã concentra toatã puterea în stat. Tocmai în realizarea acestei unitãţi stã meritul alcãtuitorilor noii Constituţii. Hayik.

cei interesaţi pot obţine.199 activitãţilor.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -toate puterile se subordoneazã numai Constituţiei şi legilor date în baza acesteia (principiul domniei legii). suspendarea. dupã anumite proceduri prevãzute de lege. Aceasta înseamnã cã între puteri nu trebuie sã fie izolare. Alexis de Tocqueville arãta: "Pacea. Constituţia este literã moartã. în cazul legilor date de Parlament prin încãlcarea dispoziţiilor constituţionale. Ca urmare. stau neîncetat în mâna celor şapte judecãtori federali (Curtea Supremã a S. Astfel.U.A. Astfel. cunoaştere reciprocã a scopurilor mediate.). -desfãşurarea activitãţilor cu bunã credinţã şi fidelitate faţã de ţarã. necunoaştere. în special. statele pentru a respinge pretentiile excesive ale Uniunii. regula cooperãrii puterilor presupune: -subordonarea scopurilor. -alegerea ori numirea funcţionarilor unei puteri de cãtre o altã putere. s-a apreciat cã puterea legislativã era putere supremã în stat şi ca atare. într-un cuvânt cooperare .A. A acorda o putere mai mare uneia din cele trei puteri presupune predispoziţia la abuz de putere din partea acesteia şi chiar disfuncţionalitãţi în structurile statului. dezinteres. fiind subordonate acesteia. Controlul reciproc al puterilor presupune: -cãi de atac legale prin care o putere sau autoritate a acesteia. împrejurare cu unele implicaţii negative. trebuie perfecţionat în sensul introducerii şi a regulii privind "controlul reciproc al acestora. ci intercondiţionare. în condiţiile legii. presupune organizarea lor într-un sistem. scopului comun care uneşte puterile în stat. Faptul cã puterile sunt ale unei entitãţi. interesul public-contra interesului privat. spre exemplu. Ba mai mult.U. Marea Constituţie a României. acestea nu mai pot produce efecte juridice. statul fiind suveran şi indivizibil. Dar. însãşi existenta uniunii. al egalitãţii şi cooperãrii acestora. viaţa a demonstrat cã acest principiu. Fãrã ei. -faptul cã legile elaborate de Parlament sunt obligatorii pentru celelalte puteri nu înseamnã cã acesta este superior celorlalte puteri constituite în stat. -cooperarea puterilor în limitele Constituţiei şi legilor date în baza acesteia. statul. Potrivit Constituţiei din 1965. celelalte puteri nu o puteau controla. Dar simpla separare a puterilor. legislativul pentru a se apãra de iniţiativele puterii executive. conjugare a ___________________________ 1) Andrei Rãdulescu." Aceastã regulã presupune cã prin Constituţie trebuie sã se prevadã proceduri precise şi instituţii publice pe baza cãrora puterile sã se controleze reciproc sub aspectul respectãrii Constituţiei şi a legilor emise în baza acesteia. scop stabilit de popor. Astfel. Uniunea pentru a se impune în fata statelor. Cu privire la controlul reciproc al puterilor în S. încalcând legea. nu toate legile elaborate de Parlament trebuiesc executate de celelalte puteri. declararea lor ca neconstituţionale şi deci. s-a ajuns la formularea principiului separaţiei puterilor.. demiterea funcţionarilor unei puteri de o altã putere. Parlamentul nu poate sã elaboreze o lege contrarã Constituţiei. şi a statului în general. poate acţiona în judecatã o altã putere sau structurã a acesteia atunci când aceasta abuzeazã. -dizolvarea. 32 . prosperitatea. un angrenaj care trebuie sã funcţioneze eficient în vederea realizãrii scopului unic al statului. 1922. p. în acea perioadã nu se putea vorbi de un contencios administrativ şi constituţional în cazul unor abuzuri. precum şi egalitatea acestora nu sunt suficiente pentru a asigura buna funcţionare a lor. spiritul conservator contra instabilitãţii democratice1) etc. la ei apeleazã puterea executivã pentru a rezista presiunilor corpului legislativ.

Banca Naţionalã a României etc. însã numai la propunerea primului ministru. De asemenea.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -avizul sau acordul reciproc. Astfel. care se confirmã de Parlament. este un pas înainte spre democratie. atunci când acestea diferã etc… Ca urmare. în scopul unei autolimitãri eficiente a puterii în general. Despre democratie în America. iar Parlamentul în condiţiile legii îl poate suspenda pe Preşedinte. cu implicaţii negative asupra exercitãrii puterii. 207 Principiul separãrii puterilor. Potrivit Constituţiei nici una dintre puteri sau instituţii ale puterii nu este mai mare decât alta. aceasta rezultã şi din relaţiile instituite între celelalte instituţii politice. respectiv: Curtea Constituţionalã. Constituţiile moderne. au depãşit faza separaţiei puterilor numai în trei componente esenţiale (legislativã. toate fiind subordonate numai dispoziţiilor Constituţionale. reglementarea şi funcţionarea puterilor statului. A se vedea N. In Constituţia României sunt şi alte atribuţii ale instituţiilor puterii prin care se reglementeazã relaţiile de cooperare şi control reciproc ale acestora. iar Guvernul organizeazã şi conduce alegerile pentru Preşedinte şi Parlament. Preşedintele are dreptul sã cearã urmãrirea penalã a membrilor Guvernului. conform principiului separãrii. nici o lege nu poate intra în vigoare fãrã sã fie votatã în aceeaşi redactare de cele douã camere. Spre exemplu. Senatul şi Camera Deputaţilor care la rândul lor coopereazã şi se controleazã reciproc. conform legii. 58 din Constituţia României se afirmã cã:"în cadrul celor trei puteri existã autoritãti publice distincte. fiecare fiind separatã de cealaltã". executivã şi judecãtoreascã). au fost cazuri când modul concret de efectuare a controlului între diferite instituţii nu a fost reglementat prin lege datoritã aglomerãrii Parlamentului cu proiecte de ___________________________ 1) Totusi în comentariile fãcute pe marginea art. 33 . de exemplu unele acte din activitatea de reglementare separatã a Camerelor Parlamentului. constituind un factor de prevenire a tendinţelor de însuşire a puterii de cãtre o persoanã sau un grup ori chiar de o categorie socialã. Astfel. prin încredinţarea atributelor puterii la mai mult de trei autoritãţi independente din care nici una nu este mai mare. Astfel. Avocatul Poporului. Preşedintele României numeste magistraţii. care fac parte din puterea judecãtoreascã. Editura Humanitas. inclusiv a României (1991). p. _______________________ 1) Alexis de Tocqueville. In caz de divergenţã între normele votate de Senat şi cele votate de Camera Deputaţilor se aplicã procedura medierii.1) De asemeni. Parlamentul poate fi dizolvat de Preşedinte în anumite condiţii şi dupã o anumitã procedurã. De la regula controlului reciproc au fost şi încã mai sunt excepţii obiective sau unele chiar subiective. sã-i suspende s-au sã-i revoce.cooperãrii si controlului reciproc al acestora prevãzut în Constituţia României din anul 1991 IV. Preşedintele numeşte primul ministru şi Guvernul. Puterea judecãtoreascã poate sã anuleze hotãrârile Guvernului şi sã sesizeze Curtea Constituţionalã pentru a declara ca neconstituţionale legile date de Parlament sau ordonanţele emise de Guvern cu încãlcarea Constituţiei. puterea legislativã este "împãrţitã" între cele douã camere ale Parlamentului respectiv. In ţara noastrã sunt organizate şi funcţioneazã o serie de autoritãţi publice care nu sunt subordonate nici uneia din cele trei puteri clasice şi nici incluse în acestea. egalitãtii. cooperãrii şi controlului reciproc al acestora. este o garanţie a realizãrii interesului general în condiţiile legii. sunt urmate de mediere. 1995. Decretele Preşedintelui nu produc efecte juridice dacã nu sunt contrasemnate de Primulministru. Curtea de Conturi. al egalitãtii. O astfel de reglementare modernã.

34 . controlul judecãtorilor nu a fost reglementat. De asemenea. un parlamentar care îşi conduce afacerile. 1992. care nu au nici o legãturã cu activitatea de parlamentar. El trebuie sã se subordoneze numai legii.135 legi mai mult sau mai puţin necesare etapei respective. Pe de altã parte. de a sustrage controlului anumite structuri ale puterii sau categorii de funcţionari. Imunitatea parlamentarã trebuie sã ţinã de activitatea parlamentarã şi sã nu poatã fi invocatã pentru protecţia unui ministru care în serviciul sãu a încãlcat legea. care este si trebuie sã fie un servitor public. atâta timp cât personal a încheiat si încheie contracte comerciale etc. Aceasta contravine conceptului de "ministru". Prin H. R. în activitatea ministerialã. 68 din Constituţie. ori de la apariţia Constituţiei(1991) şi pânã 1992. deci. salarizat în cadrul organizaţiilor cu scop comercial (de exemplu membru în Consiliile de Administraţie). Deşi. se dispune cã prin lege organicã se vor prevedea alte incompatibilitãţi pentru parlamentari.A. Astfel. 74/1995. Constituţia României comentatã si adnotatã. potrivit art. au existat tendinţe. or acestora trebuie sã le corespundã o responsabilitate şi rãspundere pe mãsurã. Activitãţile ministeriale sunt activitãţi de mare importanţã ce pot avea implicaţii cu pagube însemnate pentru interesul general. De asemenea. 2000. O astfel de dispoziţie îi scoate pe acesţia de sub incidenţa rigorilor responsabilitãţii juridice a funcţionarului public şi în mod deosebit de la rãspunderea penalã pentru infracţiunile de corupţie. Aceasta este ca urmare a faptului cã prin Constituţie nu s-a instituit incompatibilitatea între calitatea de parlamentar si calitatea de ministru (art. 21/1999 s-a instituit infracţiunea de spãlarea banilor murdari. Curtea Supremã de Justiţie a statuat cã medicii din sistemul public. p. se ştie cã este dificil ca puterea executivã sã controleze un parlamentar care deţine funcţii de reprezentare profesionalã. Pentru a pune capãt acestei situaţii. Astfel este anormal ca un Preşedinte al Fondului Proprietãţii de Stat sã fie si parlamentar si deci. p. şi orice încãlcare a acesteia nu trebuie sã fie pusã la adãpost de responsabilitatea şi rãspunderea celui care este în serviciul public.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Constantinescu si colectiv. contabili. Bucuresti. De exemplu. prin Ordonanţa nr. controlul pe care aceasta îl exercita asupra autoritãţilor administrative în relaţia cu individul nu a funcţionat timp de 6 ani. încã nu a apãrut o astfel de lege. 220/1992 si Legea nr. fiind funcţionari publici în sensul Codului penal. putând fi un scut pentru ministru. 88/1997 a Guvernului României. financiar. miniştrii nu puteau fi traşi la rãspundere pentru faptele sãvârşite în exercitarea funcţiei deoarece nu a existat o lege a responsabilitãţii ministeriale. unele reuşite. 26-29 Pe de altã parte. 68 pct. prin sistemul privilegilor instituit pur şi simplu prin lege. Recent prin Legea nr. Tot în domeniul responsabilitãţii ministeriale. Fondul Proprietãţii de Stat a fost practic scos de sub controlul Curţii de Conturi în ceea ce priveşte activitatea de privatizare inclusiv a oricãrui alt organ de control de specialitate. nu poate afirma cã nu a beneficiat de "influenţa" ce o presupune funcţia de parlamentar. considerãm cã privilegiul imunitãţii parlamentare pentru parlamentarii care sunt şi miniştri nu este la adãpost de criticã. omiţând din pãcate faptele de spãlarea banilor proveniţi din acte de corupţie. Instituţia Avocatul Poporului a fost reglementatã în 1997 şi deci. nr. s-a dispus cã medicii din Serviciul public nu sunt funcţionari publici. __________________ 1) A se vedea V. neafectate de privilegii. Bucureşti. în serviciu public. ori ordonanţe sau hotãrâri ale Guvernului1). Dabu. Global Lex. legea de organizare judecãtoreascã a apãrut în anul 1992. în activitãtile de naturã economicã din cadrul Fondului Proprietãtii de Stat. pot rãspunde pentru infracţiunile de luare de mitã. Ed. în perioada 1991-1999. Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. Monitorul Oficial. sã se bucure de imunitatea parlamentarã. şi nu un privilegiat.G. 2 din Constituţie). economic.

4556. Editura Lumina Lex.Giovani Sartori -Teoria democratiei reinterpretatã.Ioan Muraru 2.59-99 -Drept Constituţional si Instituţii Politice. Cluj Napoca. Vol. p. p. Editura Actami. I.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Am prezentat pe scurt câteva dintre imperfecţiunile punerii în practicã a principiului separaţiei puterilor. II. p. -Despre controlul reciproc al puterilor în România potrivit Constituţiei şi legilor actuale. 7.Cristian Ionescu 4. Bucuresti-1997. Vol. p. 207-201 si 263-288. 6. Bucuresti-1997.937-955.p. p. -Drept Constituţional Comparat. 1992.Valericã Dabu -Rãspunderea juridicã a funcţionarului public.121-136. 23-30 ANEXA I 35 . al egalitãţii cooperãrii şi controlului reciproc al acestora în România fãrã a omite a constata cã actuala Constituţie a României.Ioan Deleanu 3. Tratat vol. p. Ed. BIBLIOGRAFIE 1. Collegium Polirom. Vol. 1999. Bucureşti. 2000.263-285 -Drept Constituţional si Instituţii Politice. 289-294. 1999. multor Constituţii din statele occidentale.Editura Europa-1966. TEME pentru referate: -Deosebirea dintre suveranitatea poporului.Victor Diculescu -Drept Constituţional si Instituţii Politice. 203-229. Editura Lumina Lex Bucuresti. prevede reglementãri superioare calitativ. 5. I. II.Tudor Draganu -Drept Constituţional si Instituţii Politice. Global Lex. suveranitatea naţionalã si suveranitatea Statului.

ca voinţã de stat -caracterul organizat -suveranitatea -poporului SUVERANITATEA -naţionalã -de stat SEPARAREA PUTERILOR PRESUPUNE -puterea împãrţitã la mai multe instituţii constituţionale. scopului statului stabilit de puterea politicã. 36 . PRINCIPIUL EGALITATII PUTERILOR PRESUPUNE: -egalitate constituţionalã. între puteri. AL EGALITAT II COOPERARII SI CONTROLULUI RECIPROC AL ACESTORA SCHEMA AJUTATOARE -putere politicã -putere de stat PUTEREA -putere militarã -putere economicã -deţinutã de militari(exercitatã prin metode militare) -deţinutã de proprietarii celor mai importante mijloace de producţie care şi conduc principalele relaţii economice -deţinutã de popor.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV PRINCIPIUL SEPARATIEI PUTERILOR. -colaborarea dintre acestea în limitele Constituţiei şi legilor date în baza acesteia. -autonomia limitatã a instituţiilor puterii. revocarea personalului uneia de cãtre alta. -delimitarea prin legea a instituţiilor puterii. -toate puterile se subordoneazã Constituţiei şi legilor date în baza Constiţutiei COOPERAREA PUTERILOR PRESUPUNE: -subordonarea scopurilor. ori numirea. atunci când încalcã legea. -supremaţia Constituţiei şi domnia legii. -putere legislativã. judecãtoreascã şi autoritãţi publice centrale autonome. naţiune -deţinutã de stat PUTEREA -funcţie -organ -voinţa naţionalã TRASATURILE PUTERII DE STAT: -caracterul de putere -putere de constrângere -putere socialã -putere de a exprima şi realiza voinţa. CONTROLUL RECIPROC AL PUTERILOR PRESUPUNE: -cãi de atac legale a uneia faţã de cealaltã. -alegerea. executivã. -desfãşurarea activitãţilor cu bunã credinţã şi cu fidelitate faţã de ţarã. potrivit legii.

-funcţionarea principiului separãrii puterilor al egalitãţii. în condiţiile legii.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -dizolvarea. cooperãrii şi controlului reciproc al acestora. -responsabilitatea şi rãspunderea realã a autoritãţii publice şi a funcţionarului public. 37 . demiterea funcţionarilor uneia de cãtre cealaltã. faţã de orice alt act normativ. reglementare separatã urmatã de mediere conform legii etc… PRINCIPIUL AUTOLIMITARII PUTERII STATULUI PRESUPUNE: -puterea statului este limitatã de puterea poporului prin Constituţie. -principiul domniei legii faţã de toate puterile. -avizare reciprocã. -Constituţia sã fie elaboratã de Adunarea Constituţionalã (forul cel mai reprezentativ) şi aprobatã prin referendum popular. -supremaţia Constituţiei. suspendare. acord.

primării şi consiliile judeţene 2) Judecătoriile Parchetele de pe lângă Judecătorii NOTĂ: -----. în unitãţile administrativ teritorial 38 .DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV ANEXA II STRUCTURA PUTERII DE STAT IN ROMANIA AUTORITATILE PUTERII LEGISLATIVE ---- AUTORITĂŢILE PUTERII EXECUTIVE ---- AUTORITĂŢILE PUTERII JUDECĂTOREŞTI -------------- AUTORITĂŢILE PUBLICE AUTONOME Parlamentul ROMÂNIEI Preşedintele ROMÂNIEI Guvernul ROMÂNIEI Curtea Supremă de Justiţie Parchetul General Curtea Constituţională Consiliul Suprem de Apărare a Ţării Ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale administra ţiei Curţile de Apel Parchetel e de pe lângă Curţile de Apel Consiliul Legislativ Curtea de Conturi 1) Serviciul Român de Informaţii Tribunalele judeţene şi al Parchetele de pe lângă Tribunale Prefecţii Serviciile desconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate ale administraţiei Municipiului Bucureşti Consiliile locale.relaţii de colaborare _______ relaţii de subordonare 1) La nivelul judeţelor se organizeazã Camere de conturi. 2) Se organizeazã ca autoritãţi autonome alese.

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV ANEXA III SISTEMUL ADMINISTRATIEI PUBLICE IN ROMANIA PREŞEDINTELE ROMÂNIEI ------------------------------- GUVERNUL ROMÂNIEI ADMINSTRAŢIA DE STAT ---------------------------------------------ADMINISTRAŢIA LOCALĂ AUTONOMĂ AUTORITĂŢI DE STAT REGII AUTONOME -----------------------ŞI INSTITUŢII PUBLICE AUTORITĂŢI AUTONOME ALESE .-..Raporturi de colaborare 39 ..-.-.--- Raporturi de subordonare ------------------.-.-.-.-.REGII AUTONOME ŞI INSTITUŢII PUBLICE ----------instituţii publice de Autorităţi autonome Ministere şi alte organe centrale de specialitate Servicii descentralizate Prefecţi interes naţional Regii autonome şi Consilii judeţene Regii autonome şi instituţii publice de interes judeţean Filiale (instituţii teritoriale) ------------------------------------Primării Filiale ale regiilor autonome şi instituţiilor publice Consilii locale Regii autonome şi instituţii publice de interes local .-.

rea legilor şi controlului exe-cutivului 40 . precum şi serviciile administraţiei şi ale sectorului public. de ordonanţe sau de decrete şi asupra problemelor economice şi sociale care îi sunt supuse atenţiei Înalta Curte de Justiţie : Judecă : -Preşedintele republicii în caz de înaltă trădare.respectarea ei. AL EGALITATII. COOPERARII SI CONTROLULUI RECIPROC AL ACESTORA IN FRANTA Puterea executivă Cine exercită Preşedintele Republicii + Guvernul Primul Ministru Miniştrii Puterea legislativă Parlament Adunarea Naţională + Senat Puterea judiciară Magistraţii Independenţa lor este garantată de către Preşedinte ajutat de Înaltul Consiliu al Magistraturii Autorităţi autonome publice Consiliul Constituţional Controlează conformitatea legilor cu Constituţia şi rezolvă conflictele electorale: Consiliul de stat este investit cu o dublă misiune 1)de a care opun cetãţeanului statul : 2)de a consilia guvernul în materie de legi: Consiliul Economic şi Social dă. Camerele regionale de conturi controlează conturile colectivităţii locale.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV ANEXA IV PRINCIPIUL SEPARARII PUTERILOR. În ce scop ? Al aplicării po-litice naţionale şi executării legilor votate de adunările legislative Reprezentarea Înfăptuiesc justiţia cetăţenilor care şi asigură le-au ales vota. avizul său asupra proiectelor de legi. -Membrii guvernului şi complicii lor dacă comit crime sau delicte în exerciţiul funcţiunii lor… Curtea de Conturi : Controlează conturile publice. la cererea guvernului.

Biroul pt. Proble-mele Situaţii de Curente pericol Consiliul pt. SUA Curtea SUA pt. Biroul pt. taxe a Naţionale Relaţii InBiroul pt. terguvernament SUA Orientare ale economică Consiliul pt. Politică în domeniul Telecomunicaţiilor Departamentul de Departamentul Departamentul Departamentul Departamentul Stat Finanţelor Apărării Justiţiei Afacerilor Interne Departamentul Departament Departame Departamentul Departamen DepartaAgriculturii ulComerţului n-tul Sănătăţii -tul Locativ mentul Muncii Educaţi-ei şi şi al Transportu Bunăstării Dezvoltării rilor Urbane 41 . vamă şi Economici Politică patente Consiliul Economică Curtea pt.U. curţilor SUA Curtea pt. AL EGALITATII CONTROLULUI RECIPROC AL ACESTORA IN S. Asigurarea Ştiinţă şi calităţii tehnologie mediului Biroul pt. Curţi teritoriale Centru Federal Judiciar spaţiul Cosmic Problemele Consiliul Consumatorilor Biroul Administrativ al securităţii Biroul pt. vamă a SUA Naţional pentru Interna-ţională Aeronautică şi Biroul pt.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV PRINCIPIUL SEPARATIEI PUTERILOR. plângeri ale Consiliul Comerciale Consilierilor Consiliul pt.A LEGISLATIVUL CONGRESUL SENATUL. CAMERA REPREZENTANŢILOR Arhitecţii Capitoliului Biroul Genertral de Presă Imprimeria Guvernamentală Biblioteca Congresului Grădina Botanică a Statelor Unite EXECUTIVUL ANEXA V COOPERARII SI AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ PREŞEDINTELE BIROUL EXECUTIV AL PREŞEDINTELUI Curtea supremă a SUA Biroul Casei Biroul Curţile de Apel ale Albe ReprezentanBiroul de ţilor Speciali SUA Curţile districtuale ale Management şi pentru SUA Buget Negocieri Curţile pt.

Arte şi Ştiinţe Atomică Mediere şi umaniste Consiliul pt. Administrativă a SUA Maritimă Fundaţia Naţională Comisia pt.S.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV BIROURI ŞI INSTITUŢII INDEPENDENTE Conferinţa Comisia Federală N . Protecţia Rezervelor Federale de Mediere Mediului înconjurător Guvernatorii Fundaţia Naţională Banca Americană Comisiei Federale pentru schimburi şi pentru Export-Import de Comerţ garanţii Administraţia Administraţiei creditelor agricole Serviciilor Generale Comisia Federală pt. servicii Selective Administraţia Micilor Afaceri Institutul Smithsonian Autoritatea Văii Tennesse Comisia SUA pentru Servicii Civile Agenţia de informaţii a SUA Comisia SUA pt. Tarife Administraţia Vămilor 42 . Energie Serviciul Federal de pt. Energie Muncă COLUMBIA Consiliul Sistemului Consiliul Naţional Agenţia pt.A.A. Comisia Comerţului Comunicaţii Interstatal Corporaţia Federală pentru închirieri locative Sistemul pt. Conciliere Consiliul Naţional Aeronautică Civilă Comisia Federală al Relaţiilor de Districtul pt.

"situaţia conducerii vieţii publice"2). p. de relaţii între oameni.4 In Evul Mediu pentru Stat se folosea îndeosebi termenul de regat. pentru perioada imperiului (dominatului). "status rei publicae" însemna pentru magistraţi şi poporul roman "starea lucrãrilor publice" sau altfel spus. 1990. vol. Jean Bodin în lucrarea "Les six livres de la Republique" fundamenteazã conceptul de suveranitate a poporului. Romanii au acordat cuvântului "status" o semnificaţie politicã. cu un minim de organizare şi conducere. sã se dezvolte şi sã se impunã numai prin structuri organizate cu funcţii bine precizate. Les Editions Yvon Blais Inv. întemeierea unei cetãţi. iar structura care s-a impus. este statul. Droit Constitutionnel. Societatea umanã are un caracter organizat rezultat din exigenţele existenţei şi dezvoltãrii. Lumina Lex. toate stãpânirile care au avut şi au autoritate asupra oamenilor au fost şi sunt republici sau principate"3).39 3) Machiavelli. dupã caz. noţiuni care exprimau ideea de întindere a teritoriului statal şi ideea de putere a regelui. e)de autodepãşire 2) A se vedea şi Henri Brun. în lucrarea sa "Principele" aratã "Toate statele. ceea ce în cadrul statului . b)de siguranţã. In concepţia lui Bodin. I. aşezare pe un teritoriu. Ed. adãugându-i determinativul "res publica". Societatea umanã este un ansamblu unitar. d)de afirmare şi recunoaştere socialã. a corpului politic local de a comanda şi de a cere sã li se dea ascultare. Machiavelli. ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE STATULUI FORMA PUTERII DE STAT A. care înseamnã "a pune. citat de Cristian Ionescu. a întemeia". pe care o prezintã distinct de suveranitatea monarhului ceea ce presupunea o limitare a puterii monarhului şi respectiv o evoluţie a conceptului de Stat.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV CAPITOLUL III STATUL. deci bunuri şi activitate de interes public. adicã " lucru public". ______________________ 1) Potrivit lui Maslaw. regele este o persoanã care exercitã prerogativele monarhice în nume propriu dar ca rezultat al împuternicirii date de poporul suveran şi potrivit unei ordini 43 . "Res publica" definea însã şi ideea de conducere a vieţii publice sau a statului. sistematic. Quebec. principat sau republicã. Aşadar.cetate. Drept Constituţional şi Instituţii Politice. istoriceşte determinate. cele cinci categorii de necesitãţi ale omului sunt: a)fiziologice. c)de dragoste şi apartenenţã. prin centralizarea excesivã a puterii şi folosirea de metode despotice de guvernare.61. Societatea Termenul de societate are multiple sensuri şi întrebuinţãri. a aşeza. din dorinţa de perfecţiune. "res publica" pentru perioada republicii şi "imperium". Guy Tremblay. p. complex. Numai în cadrul societãţii umane omul îşi poate realiza cele cinci categorii de necesitãţi care îl caracterizeazã 1) şi tinde cãtre binele comun şi fericirea personalã. 1990. Bucureşti. Editura Minerva. noţiunea de Stat s-a format din verbul latin "statuo". Este de reţinut faptul cã o societate umanã poate sã existe. p. Principele. Romanii au folosit însã douã noţiuni diferite pentru conceptul de Stat şi anume. Statul antic se caracterizeazã înainte de toate prin confuzia între monarhul ereditar şi prerogativele sale de conducere pe care le deţinea ca bunuri personale. B. Statul Din punct de vedere semantic. a rezistat şi rezistã. principelui sau. condiţie şi rezultat al activitãţii acestora de creare a bunurilor materiale şi valorilor spirituale necesare traiului individual şi colectiv . 1997. In secolul al XVI-lea. ţarã. înseamnã.

Astfel. b)localizarea geograficã. Indiferent de formulãrile folosite în definirea statului de diverşi autori. Am putea spune cã este vorba de o subordonare reciprocã reglementatã prin lege. ale elaborãrii şi aplicãrii normelor de convieţuire sociale. 44 . Potrivit unei asemenea accepţiuni . Concepţia cã statul presupune existenţa a douã entitãţi aflate în relaţii de subordonare una faţã de alta (guvernaţi şi guvernanţi) o întâlnim şi la alţi autori în perioada renaşterii.152 guvernanţi pe care îi controleazã şi îi poate schimba oricând. 1942. Ca urmare. nici mãcar membrilor propriei familii. Acest gânditor îmbrãţişeazã ideea unui absolutism legitim opus unei despoţii arbitrare. domeniile Coroanei. elementele esenţiale ale definiţiei complete a acestuia sunt urmãtoarele: a)forma de organizare politicã a unei colectivitãţi umane constituitã istoric. Raporturile speciale de subordonare între guvernanţi şi guvernaţi reprezintã o altã trãsãturã esenţialã a noţiunii moderne de stat. Aceste domenii erau legate de stat ca instituţie ori de monarhie ca instituţie a statului şi nu de Monarh ca persoanã fizicã. Dante afirmã cã în Cetate. executivã şi jurisdicţionalã"3). Monarhia. Aceasta înseamnã cã guvernaţii împuternicesc în anumite limite pe guvernanţi. Esmenin a definit statul ca fiind personificarea juridicã a unei naţiuni precum şi ca subiect şi suport al autoritãţii publice2). guvernaţii pot sã-i schimbe pe guvernanţi şi mandatul lor. capabilã de a-şi determina singurã propria sa competenţã şi organizare în vederea exercitãrii unor activitãţi care pot fi grupate în funcţiile legislativã. se susţine cã Statul este forma instituţionalã de organizare politicã a unei colectivitãţi umane constituitã istoric şi localizatã geografic pe un anumit teritoriu. Treptat. Profesorul Tudor Drãganu defineşte statul ca o instituţie "având ca suport o grupare de oameni aşezatã pe un spaţiu delimitat . guvernanţii au dreptul sã impunã numai o anumitã voinţã faţã de restul populaţiei. ceea ce apare ca o subordonare suis generis. adicã ale Statului nu mai puteau fi înstrãinate de Rege. Intr-un astfel de regat. deţinând în virtutea suveranitãţii poporului şi ca expresie a voinţei acestuia ori ilegitim. ca titular al puterii suverane. pe domenii bine precizate. sã-şi impunã o anumitã voinţã faţã de ei. aşa cum ne-a transmis Bodin în lucrarea sa." Ed. dacã aceştia conduc tiranic. exprimã şi apãrã interesele fundamentale ale statului şi ale naţiunii şi impune voinţa acestora ca voinţã general-obligatorie1). Culegere de studii şi texte. ceea ce a constituit un evident progres pentru acea perioadã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV legale care obiectiveazã în norme juridice voinţa lui Dumnezeu. Toronţiu. ceea ce presupune limitarea puterii acestuia în raport cu drepturile naturale ale celorlalţi. poporul încredinţeazã exerciţiul puterii sale suverane principelui sau unui grup de ____________________ 1) A se vedea Dante.a. "al cãrui scop este vieţuirea în bunã stare. care constituie un alt element al conceptului de Stat. "Izvoare de filozofie. iar când guvernanţii încalcã acest mandat. prerogativele şi instrumentele exercitãrii autoritãţii publice. p. s-a accentuat diferenţierea dintre toţi cei investiţi cu atribuţii de guvernare sau de conducere şi cei obligaţi sã se conformeze acestora. nu se poate autoguverna. Bucureşti. acţionând în numele statului şi nu al lor personal. supuşii trebuie sã dea ascultare legilor Monarhului. De aceea. voinţã care trebuie sã corespundã voinţei guvernaţilor. de domeniile private ale Regelui. Tot în aceastã perioadã se formeazã noţiunea de teritoriu statal prin disocierea posesiunilor Coroanei. aşa cum fãceau monarhii în antichitate. Se susţine cã poporul. în Constant Floru ş. în care un grup de indivizi. In lucrarea "Monarhia". este necesar sã existe o singurã conducere şi aceasta nu numai în dreapta ocârmuire ci şi în cea abuzivã" 1). iar Monarhul sã dea ascultare legilor naturii.

care presupune un complex de drepturi şi obligaţii între cetãţean şi stat specifice acestei calitãţi.1990. 1. Teritoriul este indivizibil şi inalienabil. pentru cã atunci când nu îndeplinesc __________________________ 1) Cristian Ionescu. Târgu Mureş. Aspectul opozabilitãţii este conferit. Prin plenitudine înţelegem cã Statul îşi exercitã funcţiile sale în toatã plenitudinea lor pe teritoriul sãu. Populaţia şi puterea politicã suveranã. dreptul la vot şi dreptul de a fi ales sunt exclusiv ale celui care are calitatea de cetãţean. 2.94 aceastã condiţie. fiind exclusã aşadar. grup controlat şi subordonat de popor în limitele legii fundamentale. statul exercitã o autoritate manifestatã sub trei aspecte generale: a)plenitudine . O 45 . ape precum şi din coloana aerianã de deasupra solului şi apelor asupra cãruia un stat îşi exercitã suveranitatea sa exclusivã şi deplinã. legifereazã. Populaţia unui stat este formatã din cetãţeni şi persoane fãrã cetãţenie. întrucât sunt drepturile şi obligaţiile poporului. stabileşte instanţele de judecatã. îi poate schimba pe guvernanţi şi legile nedrepte fãcute de aceştia. cu vocaţia şi capacitatea organizatoricã şi instituţionalã de a exprima şi impune tuturor voinţa grupului ca voinţã generalã.) In ceea ce priveşte exclusivitatea. Spre exemplu. este subiect de drept. Asupra întregului sãu teritoriu. civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au numai cetãţenia românã şi domiciliul în ţarã. Elementele constitutive ale statului Teritoriu. care ocupã un teritoriu determinat geografic şi recunoscut politic asupra cãreia o autoritate publicã exercitã prerogative de comandã sau de putere.1. în cadrul acesteia. Paris. p. 4) Tudor Drãganu. Cu alte cuvinte. Statul apare ca o colectivitate umanã istoriceşte constituitã şi organizatã pe un anumit teritoriu. înzestratã. organizeazã administraţia localã. Strãinul este cetãţean al altui stat şi rãmâne supus acestuia din punct de vedere al îndatoririlor cetãţeneşti. Statul apare ca o grupare de indivizi având un grad ridicat de organizare şi stabilitate. Drept Constituţional şi instituţii politice. statul exercitã singur şi în mod liber întreaga sa autoritate.a. un teritoriu poate aparţine unui stat doar în mod legitim şi legal. subsol. Teritoriul de stat este spaţiul geografic alcãtuit din sol.: statul. Elements de Droit Constitutionnel francais et compare. adicã este titular de drepturi şi obligaţii şi deci.42 2) A. totodatã. p. prin organismele sale specializate. Cetãţeanul este individul legat de stat printr-o "legãturã juridicã" denumitã "cetãţenie". în primul rând de legitimitatea şi recunoaşterea internaţionalã a constituirii unui stat pe un anumit teritoriu. Dar aceste drepturi şi obligaţii trebuie sã vizeze în principal interesul general. Sirey. 1909. este general admis cã pe teritoriul sãu. opere cit. In categoria de strãin intrã şi persoanele fãrã cetãţenie (apatrizii). care se structureazã în grupul de guvernanţi şi restul populaţiei. a celei juridice. Esmenin. Din perspectivã sociologicã. Autonomia localã într-n stat unitar este numai administrativã şi în limitele legii şi nu afecteazã teritoriul. C. b)exclusivitate. vol. Din punct de vedere juridic statul poate fi privit ca o persoanã juridicã sau persoanã moralã. d)prerogativa grupului conducãtor de a stabili şi apãra ordinea statalã şi. p. (ex.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV c)existenţa unui grup conducãtor învestit cu atribuţii de guvernare şi de exercitare a autoritãţii publice în numele şi de cãtre popor. intervenţia sau amestecul altui stat. c)opozabilitate faţã de orice alt stat sau persoanã de drept public sau privat. în cadrul statului unitar. poporul în virtutea suveranitãţii sale. I. Din punct de vedere politologic. organizeazã armata şi forţele de poliţie ş. Funcţiile şi demnitãţile publice.

şi din Ungaria2). cele douã state germane au format. Droit Constitutionnel ei institutions politiques. limba. I. situaţia geograficã. Statele naţionale sunt cele în care populaţia majoritarã formeazã o singurã naţiune. Unul din atributele esenţiale ale statului îl constituie dreptul sãu inalienabil de legiferare în mod liber fãrã nici o imixtiune din partea altui stat.1973. p. Astfel. aşteptând intervenţia prescripţiei penale. prin intermediul normelor juridice. în doctrina constituţionalã occidentalã. statele se pot împãrţi în state naţionale şi state multinaţionale.58 Suveranitatea puterii de stat în domeniul legiferãrii presupune: 46 . De asemenea. Cujas.deşi unele elemente nu au fost întrunite(de ex. ca fiind soluţia cea mai bunã pentru cã ea asigurã cea mai profundã solidaritate în sânul populaţiei. tradiţiile istorice. Un exemplu în acest sens sunt încercãri ale fostului lider comunist bulgar Teodor Jivcov. 1997.57 2) Cristian Ionescu. unii cetãţeni ai unor ţãri. chinezi în Indonezia. Puterea politicã suveranã este un alt element al Statului şi aceasta înseamnã cã Statul nu este supus nici unei autoritãţi atât în cadrul intern cât şi pe plan extern. existã pericolul ca autoritãţile unui stat sã-şi trateze grupurile minoritare-cetãţeni ai statului respectiv . Cetãţeanul român nu poate fi extrãdat sau expulzat din România. In legãturã cu aceastã problemã. financiar. Cunoscând aceasta. prevedere care se gãseşte în mod corespunzãtor şi în constituţiile altor ţãri şi în convenţiile internaţionale. cultural. fidelitatea faţã de ţarã este sacrã. Drept Constituţional şi Instituţii Politice. religia.comunitatea de viaţã economicã). Elementele naţiunii sunt: rasa. social. raporturile societate . identificarea Stat-naţiune se relevã. Din punct de vedere calitativ fiecare stat grupeazã într-o proporţie mai mare sau mai micã populaţii cu trãsãturi etnice diferite. el deţinând în mod exclusiv puterea de stat. mizând pe o acţiune inadecvatã a autoritãţilor româneşti. Naţiunea presupune o incontestabilã unitate sociologicã a populaţiei. religios etc. vorbind limbi diferite şi având culturi şi un trecut istoric diferit. românii din Basarabia şi Bucovina de Nord. Aceastã grijã a animat mişcarea sionistã înainte şi dupã crearea statului Israel. In funcţie de aceastã regrupare. Grija de a avea în stat o populaţie omogenã nu a dispãrut. dupã care s-au ascuns în ţara ai cãrei cetãţeni sunt. politic. asiatici în Africa etc. precum şi pe dispoziţiile Convenţiei privind extrãdarea. organizarea şi funcţionarea sistemului politic. cele douã state coreene cu organizãri diferite cuprind împreunã o singurã naţiune.stat . vol.R. naţiunea nu este afectatã.p.ca pe nişte strãini. Prezenţa unei comunitãţi de strãini într-un stat ridicã probleme multiple de ordin economic.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV astfel de dispoziţie se gãseşte şi în constituţiile altor ţãri. cu care România încã nu are Convenţii de întrajutorare juridicã au sãvârşit infracţiuni economice cu prejudicii mari în România. 3. Lumina Lex. împreunã cu cei din România constituie un element etnic unic.S. Datoritã unor împrejurãri speciale nu întotdeauna aceste elemente pot fi întrunite şi totuşi. Potrivit art. pânã la reunificare (octombrie 1990) o singurã naţiune. Ed. Naţiunea românã s-a format înainte de unirea celor douã principate româneşti şi formarea statului naţional în 1859. Statul multinaţional este statul a cãrui populaţie este formatã din diferite rase sau naţionalitãţi. naţiunea precede statul naţional. tibetani în China. 50 din Constituţia României. de a desnaţionaliza un milion de cetãţeni bulgari de origine turcã. ___________________________ 1) Charles Cadoux.. Din aceastã perspectivã. In ceea ce priveşte raportul dintre naţiune şi stat. Paris.S. politica de desnaţionalizare a românilor din Imperiul ţarist. apoi din fosta U. interesele materiale şi culturale. raporturile personale şi patrimoniale între indivizi etc.cetãţean. deşi sunt despãrţiţi de graniţe. La 1 decembrie 1918 s-a desãvârşit statul naţional unitar român.)1).(ex. I. vol.

ceea ce presupune suportul popular permanent. autoritãţile publice. instituţia statalã exercitã în limite prestabilite dominaţia socialã. Pe de altã parte. urmeazã ca acesta sã fie înlocuit cu un alt guvern cu respectarea dispoziţiilor constituţionale în materie..22 -actualitatea legilor dupã care funcţioneazã puterea. Pentru justificarea legitimitãţii de comandã exercitatã de guvernanţi s-au invocat mai multe teorii. O putere de stat este legitimã atunci când se exercitã în cadrul legislaţiei constituţionale adoptatã şi reactualizatã în mod democratic potrivit constituţiei. pe care de altfel el i-a conferit-o prin sprijinul sãu electoral.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -cã instituie norme juridice de ocrotire şi consolidare a valorilor fundamentale pe care se întemeieazã şi relaţiile sociale corespunzãtoare acestor valori. poporul are dreptul de a o schimba sau de a aboli şi de a stabili un nou guvernãmânt. tradiţii. Potrivit acestuia. culturã etc. La rândul sãu populaţia se supune ordinelor primite de la guvernanţi (instituţia statalã) în numele aceleiaşi legitimitãţi. ceea ce înseamnã cã nu mai reprezintã interesele acestora1). Deci.A. grevã etc. individuale. -legalitatea funcţionãrii puterii. __________________________ 1) In declaraţia de independenţã a S. marşuri. Este important de subliniat cã în numele legitimitãţii sale.. contestarea publicã a unei autoritãţii statale nu are ca rezultat automat revocarea acesteia şi înlocuirea funcţionarilor sãi cu alţii. se supun numai legii. fãrã nici o imixtiune din interior sau exterior. Suveranitatea puterii de stat presupune cã şi în domeniile exercitãrii puterilor judecãtoreşti şi executive.. " Victor Luncan. ca o putere sã fie legitimã trebuie sã fie aleasã legal. tradiţia (dominaţia este 47 . Bucureşti. De aceea. Raţiuni de ordine publicã impun cerinţa stabilitãţii instituţiilor constituţionale şi în cadrul acestora a Guvernului. existã trei tipuri de legitimare a puterii în numele cãreia liderul exercitã dominaţia: calitãţile personale ale liderului (dominaţia charismaticã). Editura Lumina Lex. militar şi administrativ. un Guvern devine ilegitim atunci când majoritatea parlamentarilor i-au retras sprijinul politic. Dintre acestea se remarcã în mod deosebit cea formulatã de sociologul german Max Weber. din 14 iulie 1776. obiective pe care le hotãrãşte fãrã imixtiuni şi în realizarea intereselor generale ale naţiunii. -cã stabileşte o ordine juridicã în raport de interesele generale. nu înseamnã automat şi pierderea legitimitãţii Guvernului.. prin norme juridice. potrivit procedurii prevãzute de Constituţie (se constatã oficial prin votarea unei moţiuni de cenzurã) sau ca rezultat al unei revoluţii ori revolte populare. se preciza cã "oamenii au fost creaţi egali.p. Simpla contestare a unui guvern de cãtre partidele din opoziţia parlamentarã sau de opinia publicã prin mitinguri de protest. pe care o impune în condiţiile legii prin forţa de constrângere. o putere devine ilegitimã prin contestarea ei de cãtre întreaga naţiune sau de cãtre majoritatea populaţiei. sã funcţioneze conform legii. demonstraţii antiguvernamentale.Drepturile Omului. In cazul constatãrii nelegimitãţii guvernului. politic. iar legile sã fie actuale în raport de voinţa generalã.U. 1993. Oricând o formã de guvernare devine contrarã acestui scop. Elementele legitimitãţii puterii de stat sunt: -legalitatea instituirii puterii (conform Constituţiei sau prin revoluţie). O problemã interesantã este raportul dintre suveranitatea puterii de stat şi caracterul legitim al acesteia. libertatea şi cãutarea fericirii. -dreptul exclusiv de a se organiza de sine stãtãtor din punct de vedere: economic. ei fiind înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile. -cã juridicizeazã obiectivele cele mai importante ale dezvoltãrii social-economice şi politice. printre aceste drepturi se gãsesc viaţa.

Tratat. 1996. ca principale elemente ale acestuia. în special între organul legiuitor şi organele executive. instituţie înseamnã forma de organizare a raporturilor sociale-politice. Ed. Ed. Editura Actami. executãrii. Bucureşti. 1. a unui stat democratic sau autoritar. a)Structura de Stat desemneazã scheletul autoritãţilor şi instituţiilor publice. Bucureşti-1978. I. inclusiv şeful statului. Stiinţiificã şi Enciclopedicã. p. Puterea de stat se exercitã conform Constituţiei şi legilor printr-o structurã de autoritãţi publice şi instituţii care constituie numai o componentã juridico-politicã a Statului. adicã nu sunt manipulaţi.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV acceptatã de populaţie ca un obicei intrat în conştiinţa publicã). legalã (poporul se supune ordinelor şi legilor adoptate de autoritãţile publice pe care el le-a investit în mod legal cu atribuţii de guvernare. înzestrate cu mijloace materiale şi financiare potrivit legii. respectiv legãturile specifice între întreg şi parte.1) c)Regimul politic exprimã relaţia dintre puterea politicã . organizare.puterea de stat şi dintre acestea şi individ. Forma puterii de stat si structura de stat Conceptul formei de stat Forma de stat este un concept politico-juridic care exprimã modul de constituire. conducere şi exercitare a puterii prin stat. Europa Nova Bucureşti. teritoriul şi puterea de stat. b) forma de guvernãmânt. structura internã şi externã a acestui conţinut 2). caracteristicile şi principiile care stau la baza raporturilor dintre acestea.parte a suprastructurii. Drept Constituţional şi Instituţii Politice. 109 3) Ion Deleanu. Ed. limitele competenţei teritoriale şi materiale a acestora şi între acestea. şi executãrii în concret a legii precum şi în domeniul judecãtoresc. Prof. organizãrii. în care include autoritãţile publice şi instituţiile publice. Forma puterii de stat şi structura acesteia nu se confundã cu statul. Statul este o "instituţie de instituţii" constituite într-un ansamblu unic şi organic articulat3). Intr-o altã formulare. c) regimul politic. a unei monarhii sau republici. p. I. o anumitã recunoaştere a acestui drept de cãtre cei guvernaţi1). Teoria generalã a dreptului. juridice etc. Prin instituţii relative la putere înţelegem colectivitãţii umane constituite pe baza şi în executarea legii. 1977. Dicţionar de neologisme. a întemeia. 262-263 2) Nicolae Popa. potrivit voinţei sale). In funcţie de aceste criterii putem spune cã forma puterii de stat poate fi a unui stat unitar sau stat federal. p. Opţiunea democraticã pentru oricare dintre formele puterii de stat nu poate fi decât rezultatul unui referendum popular. Academiei. precum şi cu personalitate juridicã şi competente în domeniul legiferãrii. Vol. dacã alegãtorii sunt conştienţi de ce şi cum voteazã. Statul conţine populaţia.577 Forma puterii de stat diferã de la un stat la altul în raport de trei criterii definitorii: a) structura de Stat. şi dacã referendumul este corect organizat şi finalizat. inclusiv mijloacele şi metodele de înfãptuire a puterii. Muraru vorbeşte de instituţii relative la putere. b)Forma de guvernãmânt desemneazã modul de formare şi organizare a structurilor statului (autoritãţi şi instituţii publice). p.1996. A institui înseamnã a înfiinţa. . Caracterul real al unei astfel de opţiuni depinde de: gradul de participare la referendum. Din punct de vedere politologic legitimitatea este consideratã un principiu de întemeiere şi justificare a unui sistem de guvernãmânt care presupune.131. de consacrare şi garantare a drepturilor şi libertãţilor fundamentale cetãţeneşti. forma statului exprimã modul de organizare a conţinutului puterii. ________________________ 1) Mica Enciclopedie de Politologie. D. Florin Marcu. Bucureşti. 48 .

respectiv numai administrativã şi limitatã de lege. Ca urmare. Subdiviziunile administrativ-teritoriale ale statului unitar au caracter eminamente administrativ şi nu constituie state în interiorul statului. 50 judecãtoreascã a cãror competenţã se extinde pe întregul teritoriu al statului fãrã nici o excepţie1). ci şi de cei economici deoarece reglementãrile locale împiedicã relaţiile economico-financiare. comerciale. G. un singur parlament. respectiv monarhului. legile fiind unice în elaborare. teritoriul sãu poate fi împãrţit în unitãţi administrativ teritoriale. direct sau prin aparatul sãu specializat. Spre exemplu. exercitarea puterii presupune concentrarea acesteia la un centru unic de decizie care o va transforma în decizii obligatorii pentru întreaga populaţie şi toate autoritãţile şi instituţiile de pe întreg teritoriul statului.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 2. Statul unitar prezintã urmãtoarele caracteristici principale: a)-este format dintr-un ansamblu unic de organisme constituţionale prin care se exercitã puterea politicã la nivel central şi local. Deşi statul este unitar. Teoretic. fiind responsabili în faţa celor care îi aleg pe plan local. executare şi ca fundament al judecãţii. Aceasta înseamnã cã statul unitar are o singurã constituţie şi o legislaţie uniformã. Burdeau considerã cã forma de stat vizeazã consistenţa puterii în care statul este titular. un singur şef al statului şi un guvern unic. -cunosc şi se ocupã şi de rezolvarea intereselor publice locale. denumite şi acte de putere. nu se poate vorbi de vreo autonomie localã. p. op. Astfel. cit. ea presupunând aşa cum s-a arãtat deja. sunt necesare autoritãţii locale care au un dublul rol: -sunt intermediari între guvern şi populaţie.2) Statul centralizat a fost susţinut nu numai de factorii politici şi juridici. Centralizarea nu exclude însã crearea la nivel local a unui aparat funcţionãresc care faciliteazã raporturile centrului cu cei administraţi. Burdeau. aparatul central statal reprezintã de fapt întreaga naţiune servind interesele generale ale acesteia. nu are eficienţa necesarã în condiţiile statului modern. de regulã. în monarhiile absolute puterea era exercitatã pe principiile stricte de centralizare pentru ca monarhul sã controleze. conceputã pe metodele stricte de centralizare. pe funcţionarii administrativi şi modul în care i se respectã deciziile. un ansamblu unic de instituţii în care puterea de control aparţine autoritãţilor publice centrale asupra autoritãţilor locale. într-un stat modern. Centralizarea a fost reazemul absolutismului monarhic. conceputã pe principiul centralizãrii. Structura unitarã a statului este. necesare dezvoltãrii economiei de piaţã. Din punct de vedere legislativ şi judecatoresc. şi nu ale unei singure persoane. b)-populaţia are o singurã cetãţenie. nu se poate concepe cã membrii guvernului pot sã cunoascã şi sã satisfacã interesele locale în foarte bune condiţii. 49 . Aceasta presupune într-un stat unitar o anumitã autonomie pentru autoritãţile locale. forma de guvernãmânt este determinatã de maniera în care sunt desemnaţi agenţii acestei puteri şi modul în care ei o exercitã. Intr-un stat democratic centralizat. un singur sistem de organizare ___________ 1) Distingând între "forma de stat" şi "forma de guvernãmânt" G. In acest caz aparatul local este supus controlului ierarhic al centrului. Practica a dovedit cã o structurã statalã unitarã. Ar fi o sufocare a guvernului sã i se pretindã cunoaşterea şi rezolvarea intereselor publice locale. o singurã organizare administrativ-teritorialã.

In vederea satisfacerii intereselor locale. deci.100-102 2) Charles Debbasch.respectiv: Consiliile judeţene. principiu al cãrui temei constã în aceea cã nu sunt numite de puterea centralã ci alese de colectivitãţile locale. autoritãţile publice locale. se introdusese în Legea administraţiei publice locale o dispoziţie cel puţin criticabilã. Avantajul desconcentrãrii constã. Programul politic al Guvernului nu creeazã drepturi şi obligaţii juridice decât dacã o iniţiativã legislativã a Guvernului.1996 50 . Droit Constitutionnel ei Institutions Politiques. Paris. în astfel de situaţie.04. drepturile şi obligaţiile juridice izvorãsc din legea respectivã. 1973. ca sã nu zicem contrarã principiului legalitãţii. De menţionat cã prefecţii trebuie sã respecte legea. Socotim cã prin Ordonanţa nr. între altele. dar judecata se face numai dupã aceleaşi legi peste tot existând controlul judecãtoresc pe trei trepte de jurisdicţie: fond. au resurse proprii putând sã ia astfel decizii operative şi eficiente1).nr.p. Or când Programul politic al Guvernului contravine legii. Cujas. care diferã de la un stat la altul. b) Descentralizarea Principiului centralizãrii i s-a adus. în faptul cã agenţii locali desemnaţi de guvern cunosc mai bine realitãţile politice. fiind autonome. care constã în posibilitatea recunoscutã de puterea centralã colectivitãţilor locale de a adopta în anumite domenii sau la nivel teritorial anumite acte sau decizii. 1989. Or. Prefecţii se aflã sub autoritatea guvernului şi controlul ierarhic al acestuia. respectiv cã prefecţii sunt obligaţi sã înfãptuiascã "Programul politic al Guvernului". Astfel. M.79/18. orãşeneşti. respectiv primarii şi consiliile locale beneficiazã de o anumitã independenţã faţã de puterea centralã şi acţioneazã în mod autonom. -sã conducã serviciile publice desconcentrate ale ministerelor şi altele prevãzute de lege. economice şi sociale la nivel local. ___________________________ 1) Charles Cadoux. fãrã a se consulta în prealabil cu centrul sau a cere aprobarea acestuia.O. pe raza de competenţã a prefecturii.98 a) Desconcentrarea Desconcentrarea constã în delegarea unor atribuţii ale puterii centrale unor autoritãţi locale numite de puterea centralã ca reprezentanţi ai guvernului în teritoriu . Autoritãţile descentralizate sunt autoritãţile administraţiei publice locale care nu sunt subordonate la centru. comunale şi primãrii. este transformatã în lege de Parlament şi promulgatã de Preşedinte. ___________________________ 1) A se vedea Legea administraţiei publice locale.69/1991. Astfel prefecţii sunt reprezentanţi ai guvernului în teritoriu însãrcinaţi : -sã asigure respectarea legii şi a actelor normative emise de Guvern. Descentralizarea este reglementatã în aşa fel încât sã nu fie în contradicţie cu centralizarea şi nu are legãturã cu principiile statului federal. p. se foloseşte principiul desconcentrãrii şi descentralizãrii la organizarea şi funcţionarea statului unitar. nu din Programul politic al Guvernului. Administration publique. vizeazã realizarea intereselor naţionale în teritoriu. pe lângã desconcentrare un al doilea corectiv principal respectiv descentralizarea. cu respectarea legilor.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Intr-adevãr activitatea judecãtoreascã se desfãşoarã şi prin autoritãţi locale (tribunale judeţene şi judecãtorii). municipale. 22/1997 a Guvernului Victor Ciorbea. Dalloz. Science administrative. prefectul trebuie sã respecte legea şi nu programul aşa cum prevedea Ordonanţa sus citatã. Paris. prin care se prevede reglementãri conform programului acestuia. apel şi recurs. -sã exercite controlul cu privire la legalitatea actelor administrative emise de autoritãţile publice locale. Legea nr. care se exercitã inclusiv de autoritatea supremã judecãtoreascã.

denumite inspectorate. le înfiinţeazã în raport de interesele locale pe care le servesc. în scopul satisfacerii continue şi permanente a intereselor generale. Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. şi se caracterizeazã prin aceea cã: -exclude autonomia legislativã şi judecãtoreascã. respectiv consiliile locale şi primarii. mijloacele şi modalitãţile de satisfacere a acestora. Conceptul de serviciu public are douã sensuri: primul de activitate şi al doilea de organism. de exemplu primarul nu are un şef care sã-l controleze şi sancţioneze disciplinar. Prin serviciu public1) înţelegem acea activitate desfãşuratã în regim de drept public. respectiv colectivitatea localã. ____________________ 1) A se vedea pe larg V. judeţ. -autonomia administrativã se exercitã numai în limitele legii. Dabu. înfiinţeazã la nivelul judeţelor servicii publice. care înseamnã cã pe plan local se înfiinţeazã servicii publice care sunt doar tutelate de ministere. judecãtoresc şi administrativ. de cãtre stat. autoritãţile tutelare nu se substituie autoritãţilor tutelare. -autoritãţile administraţiei publice locale sunt subordonate numai legii. Bucureşti. denumit "control de tutelã". oraş şi comunã. Ministerul Educaţiei Naţionale. prin autoritãţile alese la nivelul judeţului sau localitãţii. Avantajele descentralizãrii sunt: -autoritãţile locale autonome administrativ cunosc mai bine decât cele centrale interesele colectivitãţii locale. Serviciile publice pot fi de trei feluri: legislativ. Aceste servicii publice nu se subordoneazã central şi fiind descentralizate. -autonomia administrativã urmãreşte satisfacerea intereselor generale locale. p. Desconcentrarea serviciilor publice ale ministerelor diferã de descentralizare şi este un alt principiu al Statului unitar. Astfel autoritãţile administraţiei publice locale au în subordine servicii publice pe care le gestioneazã. Global Lex. De exemplu: Ministerul Sãnãtãţii. cu regim de funcţionar public. -autoritãţile locale sunt alese de cei care îi servesc. 51 . dotatã cu mijloace materiale şi bãneşti şi încadratã cu personal de specialitate. Ministerul de Interne etc. investitã cu o anumitã competenţã. adicã al organizãrii executãrii şi executarea în concret a legii). putându-i sancţiona prin nerealegere sau prin referendum.86-100 -presupune autonomie funcţionalã şi autonomie teritorialã (dar numai în domeniul administraţiei . funcţioneazã în cadrul autoritãţilor administrative locale sau pe lângã acestea. pentru care probabilitatea de a se înşela asupra lor este micã. municipiu.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Descentralizarea are la bazã principiul potrivit cãruia cei guvernaţi îşi cunosc mai bine interesele şi-şi gestioneazã cu mai multã eficienţã resursele ce li se alocã şi cele create pe plan local. -autoadministrarea limitatã şi-a dovedit eficienţa. servicii prin care contribuie la autonomia administrativã localã. controlul de legalitate se exercitã şi de prefect prin intermediul justiţiei. desfãşuratã de o structurã organizatoricã special înfiinţatã prin lege sau pe baza legii. Ed. -autonomia administrativã este stabilitã şi reglementatã de legiuitor care este unic la nivel central. stabilirea acesteia în afara legii vizeazã unitatea statului. 2000. c) Autonomia administrativã localã Este un principiu (în consens cu descentralizarea) dupã care funcţioneazã numai autoritãţile publice locale. -controlul asupra autoritãţilor administraţiei publice locale este limitat fiind numai "de legalitate". naţionale şi locale.

Aceastã organizare este definitã şi modificatã prin lege dupã consultarea adunãrilor teritoriale interesate. -descentralizarea poate fi compromisã de un personal administrativ incompetent ales sau numit pe "plan local". p. Regionalismul exprimã o situaţie geograficã. -pe de altã parte. spre exemplu. Statul francez.a. largã. cit. Statul unitar complex Statul unitar complex este statul care. Uniunea încorporatã este un stat caracterizat prin unitatea puterii centrale în interiorul cãreia existã o diversitate de legislaţii. Irlanda 1800-1921). Astfel. autonomia poate fi o sursã de conflicte economice. potrivit art. lingvisticã. chiar de jurisdicţie. cu rãdãcini istorice în dezvoltarea unui stat unitar datoritã cãreia acesta opteazã pentru împletirea atributelor suverane ale conducerii centralizate cu atribuirea unei autonomii de regulã. politicã. pentru un primar indolent. unele teritorii au rãmas sub autoritatea metropolei.în acelaşi timp. mari diversitãţi locale administrative. Intre autoritatea centralã şi particularitãţile locale se pãstreazã un echilibru care asigurã funcţionalitatea conducerii ___________________________ 1) Charles Cadoux. 105-106 sociale. -sãvârşirea unor abuzuri grave de cãtre funcţionarii cãrora li s-au încredinţat prerogative de conducere administrativã pe plan local şi care nu pot fi controlaţi temeinic de la centru. tendinţã ce se poate transforma într-o sursã de conflicte. nu existã un şef care pânã la alegerile locale sã-l sancţioneze pentru abaterile sale. economicã şi juridicã. cu implicaţii deosebite. La baza formãrii uniunilor încorporate se aflã factorii istorici. de legislaţie.) agravatã de creşterea complexitãţii activitãţii statale. beţiv. 74 din Constituţia Franţei. op.. Neajunsurile descentralizãrii s-au dovedit a fi: -cele douã forme ale descentralizãrii au uneori ca rezultat apariţia unui angrenaj birocratic cu funcţionare greoaie (mulţi funcţionari. Dupã prãbuşirea sistemului colonial. Tara Galilor. culturale între unitãţile cãrora li s-a acordat autonomie sau între cele care beneficiazã de autonomie şi cele care nu au cãpãtat autonomie. In aceastã situaţie existã un singur parlament dar acesta voteazã legi deosebite pentru populaţii distincte şi regiuni distincte. fãrã a pierde unitatea sa de structurã prezintã .DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -este un rezultat al aplicãrii eficiente a principiului separaţiei puterilor. In cazul Marii Britanii. Irlanda de Nord). Scoţia 1707. -poate apãrea tendinţa unor unitãţi administativ-teritoriale autonome de a se desprinde de statul unitar1). încorporeazã unele teritorii sau departamente situate "peste mãri". sociale. cucerirea de teritorii şi încorporarea lor de cãtre Coroana Statului englez nu a eliminat particularitãţile populaţiilor cucerite (Tara Galilor în 1536. datoritã cãrora în interiorul sãu sunt pãstrate enclave istorice având particularitãţi de dezvoltare politicã socialã. spiritualã. incompetent etc. Astfel Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este un stat unitar (o uniune încorporatã) în care regimul legislativ nu este uniform pentru toate regiunile (Anglia. administrativã. o specializare îngustã a funcţionarilor ş. -permit valorificarea iniţiativei locale în raport de specificul local. formulare complicate. religioase. iar formele de control cetãţenesc au uneori caracter formal (dacã existã) sunt coruptibile ori nu sunt eficiente. teritoriile de peste mãri ale Republicii au o organizare particularã. Scoţia. aspect ce poate influenţa serios eficienţa sa. corespunzând unei diversitãţi de populaţii şi teritorii "încorporate" statului. de pildã. In practicã sunt considerate state unitare complexe " uniunea încorporatã" şi regionalismul". 3. corespunzãtoare propriilor interese în ansamblul intereselor Republicii Franceze . unor 52 .

din punct de vedere lingvistic sunt patru regiuni: de limba francezã. tradiţii şi interese locale care pot fi însã şi multietnice. i s-a impus un gen de regionalism consfinţit în Constituţia din 1952. îndeosebi în domeniul militar. din punct de vedere cultural existã trei regiuni: francezã. I. neerlandezã şi flamandã. In Franţa şi Italia s-a considerat cã regionalismul încurajeazã forţele centrifuge interesate în ____________ 1) Paul Negulescu. stat unitar naţional. a unor interese generale cu particularitãţile etnice lingvistice. Statul federal este o asociaţie de state care decid în mod liber. Acesta este de regulã o formã artificialã. Toate cele trei categorii de regionalism: politic. Tratat de drept administrativ. respectiv din punct de vedere teritorial "regiunea Wallaria. dar care funcţioneazã conform Constituţiei Italiei. 611-612 2) României. cât şi autonomie politicã. de limba germanã. finanţelor şi relaţiilor internaţionale. exceptând autonomia legislativã judecãtoreascã şi militarã. independenţa regiunilor sau federalizarea statului. In cadrul uniunii.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV colectivitãţi regionale1). Regionalismul presupune împletirea în acelaşi cadru geografic. Potrivit lui Charles Cadoux. fiecare stat membru îşi pãstreazã personalitatea juridicã internã şi internaţionalã. Uniuni de state sunt atunci când douã sau mai multe state se grupeazã pentru a forma o nouã entitate politicã distinctã şi pentru a exercita în comun anumite activitãţi în special în domeniul apãrãrii. în virtutea suveranitãţii lor. bilingvã şi de limbã neerlandezã. 53 . sã creeze organe comune cãrora le conferã numai o parte din competenţele lor. Practica a demonstrat cã regionalismul fãrã realismul politic al factorilor de guvernare riscã sã ridice probleme nu şi sã le rezolve. lipsa voinţei politice a autoritãţilor centrale de a rãspunde necesitãţii de redistribuire a puterii în favoarea unitãţilor administrative locale2). Este adevãrat cã regionalismul politic poate tinde spre federalism. Bucureşti. regionalismul politic presupune atât autonomie administrativã. lingvistic şi cultural sunt prevãzute în Constituţie. care a durat pânã în anul 1968. p. 4. a statuat regionalismul politic pentru Sicilia care are propriile instituţii de guvernare. Unele state au introdus în legislaţia lor regionalismul politic: -Italia prin Constituţia din anul 1947. Adepţii regionalismului au invocat incapacitatea structurilor politicoadministrative centrale de a oferi soluţii viabile şi eficiente cererii unor forţe sociale de participare la guvernare. Statul compus Statul compus este un stat constituit din mai multe state. Regionalismul devine politic. respectiv într-un cadru constituţional deţine puterea de a se autoguverna. al diplomaţiei sau financiar. atunci când competenţele regiunii depãşesc pe cele ale unei simple circumscripţii administrative care beneficiazã de autonomie localã. rezultatã din conjuncturi politico-militare care îmbracã forma statului federal sau a uniunii de state. Vol. Adversarii regionalismului au susţinut cã acesta ameninţã însãşi unitatea statului şi cã este un factor de dezmembrare a acestuia. dar acceptã sã încredinţeze unui organ comun responsabilitatea luãrii deciziilor în domeniile stabilite prin actul juridic (tratatul) ce consfinţeşte uniunea. regiunea Flamandã şi regiunea Bruxelles". limitele geografice între ele neputând sã fie modificate decât printr-o lege adoptatã cu o majoritate specialã1). germanã. 1934. Uniunea de state este de douã feluri: uniunea personalã şi uniunea realã. -In Belgia existã aşa-zisul "regionalism variabil".

suveranitatea externã a fiecãrui stat este exercitatã în numele confederaţiei de un organ comun .A. Statele membre ale Statului federal nu au posibilitatea de a se manifesta juridic pe plan internaţional. Moldova cu Tara Româneascã (1862-1864). pe de altã parte. p. dreptul de retragere din federaţie accentueazã şi mai mult instabilitatea confederaţiei1). Principiul unanimitãţii riscã sã blocheze funcţionarea Confederaţiei putând apãrea o anumitã instabilitate. Institutions politiques et droit constitutionnel. şi Elveţia. pe de o parte. Dietã . Constituţia federalã se impune tuturor constituţiilor celor 50 de state componente. numai statul federal are calitata de subiect de drept. conform cadrului sãu constituţional. p. prin separarea unor regiuni ale statului unitar şi constituirea împreunã cu teritoriul rãmas a unei federaţii. îndeosebi în domeniul relaţiilor internaţionale şi al apãrãrii şi sunt legate prin angajamente reciproce. Statul federal se prezintã ca o asociere de state care se supun. dorinţa de hegemonie politicã a unui stat. Trãsãturile caracteristice ale statului federal sunt: -Unitatea pe plan internaţional. administrativã şi jurisdicţionalã. apãrãrii şi finanţelor.243-251 Pentru restul prerogativelor statale.. In exterior. uniunea pe principii ideologice etc. Motivele care determinã crearea uniunii de state sunt diferite: conştiinţa intereselor comune. In uniunea realã. . Exemplu de uniuni reale: Uniunea dintre Suedia şi Norvegia (1815-1905). particularitãţile geografice etc. Moldova şi Tara Româneascã (1852-1862). unei puteri centrale unice (puterea federalã) şi care. statele componente îşi constituie organe comune care exercitã în numele uniunii reale. legãtura de asociere între statele componente este mai puternicã. deosebindu-se de confederaţia de state ale cãrei componente sunt recunoscute pe plan internaţional şi în federaţie. legislativã şi judecãtoreascã .DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Statele constituite într-o uniune personalã au în comun instituţia şefului Statului. ____________________________ 1) Charles Cadoux. Se apreciazã cã sunt douã modalitãţi de constituire a federaţiilor: prin integrarea mai multor state şi constituirea unor noi entitãţi statale. preocuparea de a asigura (prin integrare) o ordine socialã internã stabilã. dorinţa de a folosi mai eficient resursele economice.care adoptã decizii în unanimitate. însã fiecare stat membru îşi pãstreazã suveranitatea sa internã. 1980. _________________________ 1) Marcel Prelot. Uneori confederaţiile se destramã sau evolueazã cãtre un stat federal cum sunt S. De asemenea. fiecare pãstrându-şi parlamentul şi guvernul între care nu se stabilesc raporturi rezultate din actul de unire. 5.A. Jean Boulouis. Paris. op. Motivele constituirii statului federal sunt: apãrarea comunã împotriva unei ameninţãri externe. Confederaţiile de state Este o asociaţie teoretic permanentã de state care urmãreşte obiective identice. fiecare stat component acţioneazã distinct unul faţã de celãlalt. In S. cit. Uniunea dintre Austria şi Ungaria (1869-1918). conservã o largã autonomie constituţionalã. Dalloz.U.Adunare.U. Deci. Statul federal Statul federal este format din mai multe formaţiuni statale care beneficiazã de autonomie în materie constituţionalã. suveranitatea statalã în domeniul diplomaţiei. 114 54 6.. Tãrile de Jos şi Luxemburgul (1815-1890). Exemplu: Anglia şi Regatul Hanovrei (1714-1837). uniunea este condusã de acelaşi monarh. Aceasta are unul sau mai multe organe comune care exercitã atribuţii în numele confederaţiei. In plus.

forma de guvernãmânt indicã modul în care sunt constituite şi funcţioneazã organele supreme şi este raportatã în principiu. cât şi o alterare a principiului participãrii. multiplicarea şi penetrarea serviciilor publice federale şi altele au dus la creşterea rolului Statului federal în defavoarea statelor membre (de exemplu în Statele Unite ale Americii). însãrcinate sã înfãptuiascã interesele comune. propria legislaţie. -autonomie în domeniul jurisdicţional. de regulã. anumite atribuţii ale statelor membre. Organizarea competenţelor în statul federal Federalismul veritabil se bazeazã pe douã principii complementare: principiul autonomiei şi principiul participãrii: Principiul autonomiei în statul federal presupune: -autonomie în domeniul legislativ. pentru o anumitã perioadã. 55 . sunt executate de statul federal respectiv în domeniul: securitãţii naţionale. Sunt folosite. 7. poliţiei.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -Diversitatea constituţionalã şi judiciarã pe plan intern. de bogãţiile naturale şi mãrimea numãrului populaţiei.. Fiecare stat federal are în mod normal propriul sãu sistem constituţional. Republica este acea formã de guvernãmânt în care organul care îndeplineşte funcţia de şef al statului este ales. Creşterea puterii federale prin subvenţii economice acordate pe plan local. la trãsãturile definitorii ale şefului de stat şi la raporturile sale cu puterea legiuitoare. statele se împart în douã categorii: republici şi monarhii. Forma de guvernãmânt Aşa cum am arãtat. De aici rezultã necesitatea creerii unor organe federale. instituţiile sale guvernamentale. de regulã. -Supleţea raporturilor între federaţie şi statele membre. inclusiv o constituţie federalã. Potrivit formei de guvernãmânt. In ultimii ani. trei metode de împãrţire a competenţelor între statele membre şi Statul federal astfel: -în Constituţia Statului federal sunt prevãzute expres competenţele exclusiv ale acestuia. jurisdicţional etc. autonomia în aceste domenii este limitatã prin Constituţia statului federal. In caz de conflict între autoritãţile centrale şi cele locale. -autonomie în domeniul economic. -autonomie în domeniul administrativ. care asigurã stabilitatea şi menţinerea statului federal. Principiul participãrii Este de esenţa statului federal faptul cã statele membre participã pe baze egale la elaborarea deciziilor aplicabile pe teritoriul statului federal. este vorba de o egalitate politicã şi juridicã indiferent de întinderea lor. sistemele sale de organizare judecãtoreascã. de exemplu). -stabilirea concomitentã prin Constituţie a sferelor de atribuţii repartizate exclusiv statului federal cât şi cele ale statelor membre. chiar în interior. statele federale întãrindu-şi puterea faţã de statele membre. -precizarea numai a competenţelor atribuite statelor membre rezultând astfel cã toate celelalte atribuţii sunt conferite în principiu statului federal. serviciilor secrete. evoluţia federalismului se caracterizeazã printr-un regres al principiului autonomiei. De asemenea. Aceastã varietate genereazã evident o complexitate de raporturi juridice dar ea este dovada autonomiei politice recunoscutã membrilor federaţiei. deci o tendinţã de centralizare(Germania. Totuşi. se apeleazã la justiţia federalã care le soluţioneazã.

p. p. p. adicã monarhul este singurul organ suprem în stat şi limitatã sau constituţionalã. I.Drept Constituţional şi Instituţii Politice. vol. 1993. 1997. Lumina Lex. I. Bucureşti. în republicile parlamentare.114-142 Ion Deleanu . de exemplu România.Drept Constituţional şi Instituţii Politice.parlamentul.130-161 Paul Negulescu . 609-615 Cristian Ionescu . Târgu Mureş. Puterile monarhului sunt însã limitate prin atribuţiile conferite parlamentului.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Republicile pot fi prezidenţiale sau parlamentare. In republicile prezidenţiale. -Comparaţie între autonomia administrativã a autoritãţii locale într-un stat unitar şi autonomia administraţiei locale într-un stat federal. Ed.Tratat de drept administrativ. -Avantajele şi dezavantajele aplicãrii principiului autonomiei administrative locale. preşedintele este ales de cãtre parlament. Ed. Republica semi-prezidenţialã se caracterizeazã în principal prin alegerea Preşedintelui prin vot universal direct şi prin rãspundere politicã a guvernului faţã de parlament. 39-87 56 . EUROPA NOVA. Ed. Monarhia dualistã se deosebeşte de cea constituţionalã prin faptul cã guvernul este numit de monarh şi subordonat acestuia.Drept Constituţional şi Instituţii Politice. p. 28-29. guvernul şi primul-ministru. precum şi între controlul ierarhic şi controlul de tutelã administrativã. In monarhia constituţionalã prerogativele monarhului sunt restrânse. p. Monarhia poate fi: absolutã. preşedintele este ales prin vot universal direct şi secret. Bucureşti. 10-1. Vol. adicã atunci când alãturi de şeful statului sunt şi alte organe care exercitã puterea . Monarhia este acea formã de guvernãmânt în care organul care îndeplineşte atribuţiile de şef al statului este un monarh care ocupã tronul fie prin alocarea pe viaţã fie prin succesiune ereditarã. Bucureşti. -Despre legitimitatea puterii de stat. 129-137 Tudor Drãganu . iar guvernul este emanaţia parlamentului şi deţine puteri sporite (de exemplu în Anglia).Drept Constituţional şi Instituţii Politice. 1997. Actami. -Deosebirea dintre controlul de legalitate şi controlul de oportunitate. TEME pentru referate: -Deosebirea dintre desconcentrare şi descentralizare. I. Vol. BIBLIOGRAFIE Ion Muraru .

însã a lovi într-un stat abuziv. respectiv activitatea specificã de elaborarea legii dupã anumite reguli de cãtre un organ special numai legiuitor. PARTIDELE POLITICE. Dabu.2000. caracteristici etc.. Statul trebuie sã asigure toate condiţiile necesare realizãrii intereselor individuale atât în raporturile individ-individ. Tratat de drept administrativ român. economice. sunt absolut comune pentru toţi locuitorii unei ţãri şi pentru toatã întinderea teritoriului sãu2). stat alienat de menirea sa. a binelui comun.152 2) M. 1928. Astfel. conţinut şi o altã naturã o are activitatea de organizare a executãrii şi executarea în concret a legii de cãtre alte organe. Statul şi interesele sociale generale Rolul statului constã. respectiv organele administraţiei publice. statul trebuie sã asigure ca acelaşi gen de activitate sã se desfãşoare în mod repetat. Criterii de delimitare a funcţiilor statului In înfãptuirea interesului general. Deşi este criticat. aplicatã. p.300 drepturi şi obligaţii juridice care au o anumitã specificitate. Pe de altã parte. Din nefericire. organe speciale de executare etc. în raport de caracterul statului şi de cât de fidel reprezintã acesta interesul poporului ca deţinãtor al puterii politice. Vãraru. In vederea satisfacerii necesitãţilor de ordin general se stabilesc anumite scopuri şi activitãţile necesare pentru atingerea acestora. Criteriile de eficienţã impun gruparea anumitor activitãţi sub forma unor funcţii. Ed. Un alt scop. Dupã M. acest criteriu socotim cã prezintã interes. înţelesul interesului general diferã de la un stat la altul. GRUPURILE DE PRESIUNE A. interesele generale sunt acele trebuinţe. interesul general reprezintã sinteza calitativã a intereselor politice. Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. A lovi într-un stat democrat înseamnã a lovi în interesul general. p. Criteriul material vizeazã conţinutul şi natura activitãţii care constituie substanţa funcţiei statului. a interesului public. Global Lex. Aceste activitãţi se regrupeazã şi se deruleazã în cadrul diferitelor funcţii ale statului a cãror analizã nu poate fi fãcutã decât pornindu-se de la douã criterii specifice: criteriul material şi criteriul formal. Bucureşti. Simpla existenţã a legii nu-i suficientã dacã nu este şi executatã. In principiu. Dar. religioase. în asigurarea. în principiu. 1. apãrarea şi promovarea prin mijloacele prevãzute în Constituţie şi în celelalte legi a interesului general. La fel putem spune şi despre activitatea 57 . care ridicându-se mai presus de orice consideraţii locale sau regionale. Vãraru. potrivit unor norme şi metode clare şi bine stabilite. inclusiv a interesului individual. cât şi individ-stat. care necesitã o anumitã organizare. eficientizare. Aceste activitãţi sunt formate din ___________________________ 1) A se vedea V. Editura Librãriei Socec. etnice sau naţionale ale poporului privite în integralitatea lor 1). statul trebuie sã fie un instrument special şi specializat al poporului în primul rând pentru satisfacerea interesului general. înseamnã a apãra interesul general.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV CAPITOLUL IV ROLUL SI FUNCTIILE STATULUI. FORMELE ORGANIZARII POLITICE ALE POPORULUI. procedura specialã de reglementare. dar în condiţii superioare de eficienţã de cãtre organisme specializate. ASOCIATII SI ORGANIZATII SINDICALE. activitatea legislativã (al cãrui scop este reglementarea relaţiilor sociale conform voinţei poporului) presupune un conţinut şi o naturã specificã. presupun o anumitã calificare.

poate fi abrogatã sau modificatã numai de autoritatea legiuitoare şi poate fi declaratã ca neconstituţionalã numai de Curtea Constituţionalã. Criteriul formal presupune a se ţine seama de specificul autoritãţii care efectueazã activitatea statalã. acesta poate fi revocat. şi din punct de vedere al criteriului formal. dacã este ilegal. poate fi anulat şi de instanţã de judecatã dupã o procedurã specialã denumitã procedura contenciosului administrativ. De asemenea. este general obligatorie. _________________________ 1) Spunem cã o activitate are caracter juridic. un act administrativ normativ se emite numai de autoritãţile administrative prevãzute de lege (Preşedinte. modificat sau abrogat de autoritatea emitentã. iar respectarea acesteia se asigurã prin forţa de constrângere. autoritãţi ale administraţiei publice. ceea ce constituie funcţia administrativã a statului. autoritãţi centrale autonome etc. Pentru aceste funcţii ale statului se concep şi se organizeazã anumite autoritãţi dupã principii şi reguli specifice: autoritatea legislativã. trebuie sã exprime voinţa poporului. încât sã exprime voinţa poporului în actele pe care le emite respectiv. 58 . Pe de altã parte. ministru. precum şi forma pe care trebuie sã o îmbrace activitatea statalã. sunt necesare organe specializate. precum şi prin lege. Tot din punct de vedere al criteriului material. penale etc. autoritãţi judecãtoreşti. de muncã. obligatorie pentru toţi. dar şi specializat. precum şi activitãţi specifice bine reglementate şi delimitate pentru organizarea executãrii şi excutarea în concret a legii. experţilor acestora. Caracterul special trebuie sã constea în modul de înfiinţare şi funcţionare. activitatea statului poate fi clasificatã pe funcţii ale statului. De asemenea. pentru ca voinţa poporului sã devinã general obligatorie. asigurarea manifestãrii ei şi instituţionalizarea acesteia. se foloseşte un anumit gen de activitãţi specifice ce ţin de instituţionalizarea Parlamentului ca organ legiuitor2) şi activitatea legislativã a acestuia. Exemplu: legea este un act al activitãţii statale cu anumite caracteristice: se elaboreazã numai de Parlament.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV judecãtoreascã. primar etc. precum şi puterea regulilor care o guverneazã. garantatã şi asiguratã prin forţa de constrângere a Statului. autoritatea ierarhic superioarã a acesteia. atunci când aceasta se desfãşoarã dupã acele norme (juridice) a cãror respectare este asiguratã şi garantatã la nevoie prin forţa de constrângere a statului. atunci când acestea apar în activitatea de executare şi respectare a legii. legile.). nu duce la realizarea interesului general şi individual conform menirii statului. precum şi activitãţile economice etc. mod care sã asigure exprimarea voinţei poporului de cãtre aceştia. autoritatea trebuie sã funcţioneze dupã anumite reguli. Astfel. autoritatea care elaboreazã legea trebuie sã fie cea mai reprezentativã pentru popor. care este o regulã de maximã generalitate. în domeniile de reglementare a legii. Ca atare. Spre exemplu. fiscale. într-un stat. Acest criteriu ţine deci de forma datã atât organului care trebuie sã desfãşoare activitate. 2) Parlamentul trebuie sã fie constituit nu numai ca un organ special. Ca urmare. Guvern. membrii acesteia sã fie aleşii poporului. de asemenea. administrative. Acestea sunt autoritãţile administrative iar activitatea acestora se cheamã activitate administrativã. forma pe care trebuie sã o îmbrace activitatea statului diferã dupã importanţa activitãţii respective. deoarece toatã activitatea statalã nu poate fi decât juridicã. trebuie sã se exprime în anumite forme şi dupã anumite proceduri specifice numai legii. al cãrei specific este soluţionarea dupã principii specifice şi conforme legii a litigiilor civile. comerciale. In acest sens. Caracterul specializat trebuie asigurat de nivelul de pregãtire al parlamentarilor şi consilierilor. conţinut şi o altã naturã. Un act al autoritãţii administrative. Dar simpla existenţã a legilor fãrã organizarea executãrii acestora. cât şi forma actelor emise de acestea. putem spune cã activitatea legislativã este o funcţie a statului. pentru cunoaşterea voinţei poporului. care au un alt scop. Consiliul Judeţean. se pot deosebi activitãţile externe ale statului. Criteriul material vizând conţinutul nu se confundã cu caracterul juridic1) care priveşte forma.

obligatorii pe teritoriul statului şi pentru orice persoanã fizicã. 2000. stabilite de lege şi realizate de o autoritate statalã specialã şi specializatã potrivit unei anumite competente1). a) Funcţia legislativã constã în adoptarea de cãtre Parlament a unor reguli conform voinţei poporului . respectiv: a)funcţia legislativã. neconstrâns de o altã putere ar fi putut devenii discreţionar. 2. a legii în cauzã şi sã o execute în mod concret1). cit. dacã nu este _______________________________ 1) A se vedea V. de regulã. b)funcţia executivã sau administrativã şi c)funcţia jurisdicţionalã2). Legea reglementeazã. Dupã alţi autori.şeful statului . Prin decretul de promulgare al unei legi se: -investeşte legea respectivã cu putere executorie. impersonale şi rareori doar un singur caz. adicã devine obligatorie de cunoscut şi de respectat pentru toţi. iar funcţia executivã ar reveni şefului statului. Dabu. De observat cã o lege votatã de Parlament nu poate intra în vigoare. p. începând sã producã efecte juridice. prin funcţie a statului se înţelege un complex de drepturi şi obligaţii. executivã sau guvernamentalã. cit. -autoritãţile competente sunt obligate sã organizeze executarea. Constituţia se adoptã de Adunarea Constituantã şi se aprobã prin referendum popular.prin decret prezidenţial. Bucureşti. acesta fiind suveran ar fi fost foarte uşor ca 59 . Ed. op. înlocuind tirania monarhului absolut cu propria tiranie. potrivit Constituţiei României. Clasificarea funcţiilor statului Dupã unii autori.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV In general. a ridicat încã de la bun început (avem în vedere îndeosebi secolul al XVIII-lea când s-a conturat necesitatea codificãrii cutumei constituţionale) problema evitãrii hegemoniei corpului legiuitor asupra celorlalte organisme de guvernare şi chiar a naţiunii. mijloace şi o naturã comunã.100-128 2) Charles Debbasch şi alţii. Global Lex. diversificarea tehnicilor administrative şi constatãrile "ştiinţei administraţiei" întãresc acest punct de vedere. administraţia (funcţia administrativã) ar reveni guvernului. statul ar avea trei funcţii. atribuţii constituite dupã un scop. op. Prin publicarea legii şi a decretului de promulgare: -legea intrã în vigoare. adicã cu obligativitatea "erga omnes" a executãrii şi respectãrii ei: -se dispune tuturor autoritãţilor cu atribuţii în cauzã sã treacã imediat la organizarea şi executarea legii. p. iar legea ordinarã de cãtre majoritatea simplã a Parlamentului. motivatã de modernizarea şi tehnicizarea funcţiei pur administrative. cum ar fi Legea privind expropierea unui teren pentru cauzã de utilitate publicã sau Legea privind ratificarea unei convenţii ori tratat. juridicã. existã o ierarhie a legilor în raport de puterea reprezentativã a autoritãţii care o adoptã. Separarea funcţiei executive în douã funcţii este. iar în unele situaţii primului-ministru. 24-25 3) Charles Debbasch şi alţii. Intr-o asemenea concepţie. Aşa cum am arãtat la un curs anterior. ceea ce justificã pe deplin calificarea acesteia ca o funcţie propriu-zisã. în principal. p. In condiţiile în care Parlamentul îşi revendicã puterea de la popor. legea organicã se aprobã de majoritatea calificatã a Parlamentului. de regulã imediat. statul ar avea patru funcţii: legislativã. Un Parlament omnipotent. Funcţia legislativã exercitatã de un organism specializat în mod exclusiv. Importanţa deciziilor cu caracter administrativ în viaţa cotidianã. inclusiv autoritãţile publice şi Statul. 85 promulgatã de Preşedinte . Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. administrativã şi judecãtoreascã3). situaţii generale.

atunci stabileşte în mod expres un termen rezonabil. însã. gestiune financiarã. modul concret de restituire. de Guvern.2000. deşi a fost publicatã în Monitorul Oficial la 31. In mod excepţional. 112/1995. care emite norme în aplicarea unor legi aşa cum sunt Normele nr. Guvernul emite Ordonanţe de urgenţã oricând şi în orice domeniu cu excepţia celui rezervat Constituantei. Normele de aplicare a legilor sunt date. fiind necesar timp pentru procurarea logisticii. In principiu. Aceastã posibilitate este reglementatã expres în Constituţia României în art. O asemenea posibilitate ar fi rãsturnat însãşi scopul fundamental al Parlamentului ca instituţie reprezentativã a intereselor poporului. In acest sens. _________________________ 1) Atunci când legiuitorul apreciazã cã pentru cunoaşterea legii şi organizarea executãrii acesteia este necesarã o perioadã de timp de la publicare. este admis ca în anumite limite în timp. când am tratat acest principiu. aşa cum am arãtat în capitolul anterior. De exemplu. De exemplu. funcţia legislativã este exercitatã numai de Parlament. iar în alte cazuri şi de alte autoritãţi ale administraţiei publice. 7/1994 date în aplicarea Legii nr. prin legea de abilitare se împuterniceşte Guvernul sã emitã ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare şi numai în anumite domenii şi probleme ce nu suferã amânare pânã la terminarea vacanţei parlamentare. precum şi activitatea acestora este stabilitã prin norme metodologice aprobate prin hotãrâre de Guvern. Actele emise în realizarea funcţiei executive sunt extrem de diverese (administraţia generalã a ţãrii. prin care se prevãd cazurile de restituire şi principiile care guverneazã concret aceastã activitate.1999 intrã în vigoare la 01. respectiv procedura de organizare şi funcţionare a comisiilor judeţene. 114. de asemenea. în adoptarea actelor necesare pentru activitatea de guvernare şi administrare pe plan central şi local. -aceste ordonanţe ale Guvernului produc efecte juridice numai pânã în momentul aprobãrii sau respingerii de Parlament. Ordonanţa nr. Guvernul sã fie abilitat de Parlament sã desfãşoare o activitate legislativã prin instituţiile juridice ale Ordonanţei de urgenţã sau al Ordonanţei ordinare. respectiv înlãturarea absolutismului monarhic.08. 59/1934. diplomaţie.01. de regulã. reglementeazã în mod corespunzãtor aceastã problemã. -a emite acte normative care reglementeazã relaţiile sociale din domeniile care nu sunt rezervate legiuitorului şi într-un mod care sã nu contravinã legii. adicã acte de organizare a executãrii şi executarea în concretã a legii). de când legea începe sã intre în vigoare. problema restituirii locuinţelor este reglementatã prin Legea nr. principiul separaţiei puterilor. al egalitãţii. cooperãrii şi controlului reciproc. spaţiu şi domeniu. provizorie. când sunt abilitate prin lege. Activitatea legislativã a Guvernului este de excepţie. b) Funcţia executivã Aşa cum s-a subliniat în doctrinã Guvernul deţine o " putere de reglementare2) care constã în abilitatea acestuia de: -a emite acte normative date în executarea legilor. Este cazul Bãncii Naţionale a României. pe problema sau cazul în care a fost abilitat de Parlament astfel: -pe timpul vacanţei parlamentare Guvernul este abilitat sã emitã Ordonanţe în domenii şi probleme limitativ prevãzute în legea de abilitare datã de Parlament. Funcţia executivã constã în activitatea specialã de asigurare şi organizare a executãrii legilor şi. -în caz de urgenţã1). _____________ 60 . 37/1999 privind introducerea impozitului pe venitul global.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV forul legislativ sã fi pretins o poziţie dominantã în raport cu celelalte instituţii de guvernare. cunoaşterea legii de cãtre populaţie şi în special de cei care au obligaţii în acest sens.

Dacã o viaţã socialã normalã trebuie sã se desfãşoare potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare. 458 3) I. De aceea. 2) Puterea reglementarã a Guvernului se referã numai la actele administrative emise de Guvern respectiv hotãrâri. Muraru. rãspunderea şi responsabilii. Funcţia jurisdicţionalã1) Un stat de drept este de neconceput fãrã funcţia jurisdicţionalã. victimele. Organizarea justiţiei se face pe grade de jurisdicţie care presupune controlul în trepte pentru a evita eroarea judiciarã. influenţatã politic etc. p. procesul respectiv. în cazul Ordonanţei de Urgenţã prin care s-a reglementat starea de asediu. dupã anumite reguli. Conceputã astfel ca o funcţie realizatã independent şi imparţial. ea cunoaşte o anumitã structurã şi anumite principii de organizare şi funcţionare. în mod firesc trebuie sã existe o funcţie şi respectiv un sistem de autoritãţi care atunci când legile sunt încãlcate sã restabileascã situaţia de fapt şi de drept şi sã aplice dupã caz corecţiile necesare. tot aşa judecãtorul care se ocupã de un anume caz trebuie sã-l ducã la bun sfârşit şi sã-l rezolve dupã cum îl îndeamnã ştiinţa şi conştiinţa4) chiar dacã între timp ar venii sfârşitul lumii cu toate grozãviile sale. de drept al muncii etc. de c) 61 1) . 2) I. dreptatea trebuie împãrţitã de autoritãţi neutre. cit. hotãrâri ministeriale. deci hotãrârile lor trebuie sã fie în baza şi în executarea legii şi nu conştiinţei lor care poate fi subiectivã. decizii şi rezoluţii. neimplicat în vreun fel în cauzã. Toate aceste acte administrative sunt subordonate legii şi Constituţiei. p. ca similarul dreptãţii triumfãtoare 3). specializate. imparţial. chiar ale prãbuşirii întregii lumi. litigiile dintre persoane fizice. op. justiţia s-a impus ca o idee şi realitate în care oamenii cred şi trebuie sã creadã cã îi poate apãra atunci când drepturile şi interesele legitime sunt încãlcate. prin acte numite hotãrâri judecãtoreşti. Actele executive sunt fie individuale fie normative. De aceea orice hotãrâre judecãtoreascã trebuie sã fie motivatã numai pe lege şi starea de fapt stabilitã pe bazã de probe. începând cu hotãrârea de Guvern şi ordinele. regulamente. Aceste grade de jurisdicţie permit o evaluare a judecãţii în fond dar şi în apel şi recurs. diferite alte hotãrâri.penale. Soluţionarea litigiilor se face în cadrul unui proces. Actul de justiţie poate fi înfãptuit în bune condiţiuni numai de "al treilea" care este neutru. în mod egal pentru cei slabi cât şi pentru cei puternici. Aceastã funcţie jurisdicţionalã a statului este încredinţatã unor autoritãţi independente şi imparţiale. comerciale. constituţionale. datã în condiţiile mişcãrii greviste din Valea Jiului. normele metodologice ale ministerelor şi terminând cu decizia primarului comunal sau procesul verbal de contravenţie întocmite de agentul de poliţie. ca posibilitate de îndreptare a erorilor. cauzalitatea. 459 4) Potrivit Constituţiei judecãtorii se subordoneazã numai legii. instrucţiunile. cit. op. Pentru ca justiţia sã-şi poatã înfãptuit misiunea. exista o ierarhie a actelor administrative numite şi regulamente. Fac obiectul jurisdicţiilor. Muraru. dezvãluindu-se în orice condiţii. Lipsa justiţiei veritabile însemnând arbitrariu şi nedreptate2). Cãci nimeni nu trebuie sã-şi facã dreptate singur pentru cã atunci ar avea dreptate numai cei mai puternici. Judecãtorul care înfãptuieşte justiţia cerutã trebuie sã afle adevãrul în _____________________ 1) Conceptul de "jurisdicţional" include noţiunea de judiciar pe lângã alte jurisdicţii astfel putem vorbii de jurisdicţii civile. nu şi la Ordonanţe. pentru a identifica exact încãlcarea legii. In sistemul Constituţional francez.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Spre exemplu. Semnificaţia acestui dicton este aceea cã precum veşnica dreptate a Dumnezeirii e neclintitã în fermitatea ei. administrative. ori dintre acestea şi autoritãţile publice. astfel: decrete. dintre acestea şi persoanele juridice civile sau de drept public. respectiv instanţele Constituţionale şi instanţele judecãtoreşti. "Fiat justiţia pereat mundus" (justiţia sã-şi urmeze cursul ei chiar dacã lumea ar fi sã piarã) este dictonul preferat în legãturã cu justiţia.

vãzând în acestea instrumente de luptã împotriva feudalismului şi a absolutismului monarhic. putere care normal ar trebui sã se exercite conform voinţei şi intereselor puterii politice a poporului. O altã analizã tipologicã a funcţiilor statului în doctrina constituţionalã contemporanã distinge trei categorii de funcţii: a)funcţii politice: menţinerea ordinii sociale interne şi apãrarea teritoriului naţional. c)funcţia de promovare a progresului. conducerea relaţiilor internaţionale şi emiterea monedei naţionale. au rezultat dinlãuntrul acestora. executivã şi jurisdicţionalã. colaborarea internaţionalã cu alte State. când burghezia. cât şi pe plan extern (stabilirea liniilor generale ale politicii externe. Aceasta depinde de gradul de culturã şi maturitate politicã a poporului. constituind noi forme de control asupra guvernanţilor şi o legãturã activã dintre guvernaţi şi guvernanţi. b)funcţia de orientare generalã a dezvoltãrii societãţii. acestea se impun în viaţa politicã odatã cu apariţia parlamentarismului.a. iar atunci când sunt şi parlamentare. participã şi influenţeazã actele Parlamentului. Fondul se judecã de o instanţã. însã. Se mai poate vorbi de atribuţiile esenţiale ale statului care sunt. alte intervenţii ale statului fiind excluse. grad care are un rol deosebit în prevenirea şi reducerea manipulãrii maselor . monopoluri: monopolul apãrãrii şi al constrângerii sociale (armata şi poliţia). iar recursul de instanţã ierarhic superioarã celei din apel. grupurile de presiune Partidele politice: "Statul exprimã colectivitatea în timp ce partidele politice exprimã ideologiile şi interesele grupurilor sociale care coexistã în cadrul naţiunii". Pe de altã parte.1) Procesul apariţiei partidelor politice trebuie privit în strânsã corelaţie cu apariţia şi dezvoltarea parlamentarismului. Partidele politice îşi au sorgintea încã din antichitate. contribuie la realizarea puterii politice a poporului şi. Partidele politice active se manifestã ca forţe politice. le-a promovat pentru a-şi instaura şi întãri dominaţia. In doctrina constituţionalã s-a exprimat şi opinia cã cele trei funcţii ale statului ar fi: a)funcţia de exercitare a suveranitãţii atât pe plan intern (de exemplu: stabilirea ordinii juridice şi apãrarea ei prin folosirea forţei publice). asociaţiile şi organizaţiile sindicale. In acest sens acţioneazã în primul rând partidele politice care reprezentând majoritatea parlamentarã. partidele 62 . a controlului acestuia asupra puterii statale. 1. deci cu ideea de reprezentare în viaţa publicã. apelul de instanţa ierarhic superioarã. Formele organizãrii politice a poporului: partidele politice. de fapt. ca şi împotriva pretenţiilor nobilimii. ca fracţiuni sau aripi. burghezia şi-a îmbrãcat interesele şi aspiraţiile de clasã într-o hainã ideologicã şi a fãurit programe revoluţionare pentru a le impune prin formele luptei parlamentare2) Partidele moderne s-au nãscut în paralel cu dezvoltarea parlamentelor moderne. asigurarea programului economico-social: b)funcţii juridice: legislativã. B. c)funcţii sociologice: constrângerea socialã. participarea la organisme internaţionale. în lupta pentru putere. activitatea de convingere a cetãţenilor în legãturã cu compatibilitatea între interesele generale şi cele personale ş. Partidele politice. putându-se astfel realiza ca forţe politice. apãrarea teritoriului naţional). "Conştientizând funcţia socialã a partidelor. în mod deosebit.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV reevaluare a sentinţelor în raport cu probele în cauzã. menţinerea cadrului juridic. urmãresc elaborarea legilor în conformitate cu programele lor politice. de fapt. Câştigarea electoratului precede câştigarea puterii statale de cãtre un partid.

) este distanţã mare.2) Dupã prof. trãsãturile partidelor politice sunt: 63 .) nu au libertate de exprimare şi respectiv de a critica politica şi puterea de stat.3) Prin urmare. nu poate fi obligatorie. op. o astfel de cerere. p. sindicatele. gânditor englez. astfel: -partidele din opoziţia parlamentarã dacã sunt active şi urmãresc interesele generale. prin care participã mai mult sau mai puţin la exercitarea puterii legislative. a ajunge la puterea de a guverna pentru realizarea unui ideal etic social". având în vedere raportul dintre interesele membrilor de partid şi interesul naţional care diferã de la un partid la altul. cit. interesul naţional"1). Insã. vor avea o puternicã susţinere de masã şi astfel în Parlament vor împiedica partidele de la putere sã se îndepãrteze de "promisiunile electorale" cu care au câştigat alegerile. a unui ministru etc. 37. 311 3) In Anglia funcţia de şef al opoziţiei este consideratã o funcţie importantã în stat. comitetele cetãţeneşti. Les partis politques en Afrique Noire. precum şi sã "greşeascã". Press Universitaires de France.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV politice din opoziţia parlamentarã participã la actele Parlamentului în dublu sens. organizaţii ale minoritãţilor etnice. asociaţiile religioase. op. ___________________________ 1) Dimitri Georges Lavraff. economicã şi socialã. Aceatã definiţie este discutabilã. asociaţie ce urmãreşte. I. ligile culturale etc. de la a critica şi pânã la a pretinde pe alte cãi decât cele legale luarea unor mãsuri în structura organelor statului. au o serie de drepturi recunoscute în Constituţie şi legile date în baza acesteia. culturale etc. un partid politic este "un corp de oameni animaţi de un principiu particular. -inactivitatea partidelor din opoziţia parlamentarã poate favoriza abuzul de putere al majoritãţii parlamentare. 312 De asemenea. Unii autori includ în conceptul de forţe politice şi alte organizaţii nonguvernamentale cum sunt: sindicatele. p. Dupã Dimitrie Gusti "partidul politic este o asociaţie liberã de cetãţeni uniţi în mod permanent prin interese şi idei comune. statalã. Potrivit lui Edmund Burke. deşi fac politicã. ele fiind constituite nu pentru a face politicã. asupra cãruia sunt de acord pentru a promova prin efortul lor. Paris. de caracter general. cit.. Este adevãrat cererea schimbãrii unor funcţionari publici nu poate fi interzisã. Ca atare. 61 şi altele din Constituţie). ci pentru a apãra drepturile şi promovarea intereselor profesionale. producãtoare de efecte juridice. credem cã sindicatele nu pot fi considerate forţe politice. partide care. de la interesele generale şi conducerea statului pentru realizarea intereselor de grup ale membrilor partidelor respective. Aceasta nu înseamnã cã celelalte organizaţii nonguvernamentale (partidele politice neparlamentare. pe baza unui program ideologic şi urmând o strategie elaboratã.101 2) Cristian Ionescu. indiferent dacã sunt la putere sau în opoziţie. deci. socotim cã nu pot fi considerate ca adevãrate forţe politice. deci. Muraru partidele politice sunt formaţiuni mai mult sau mai puţin durabile care sunt constituite şi funcţioneazã în scopul de a cuceri sau conserva puterea. Folosirea mijloacelor legale sindicale pentru scopuri politice apare ca un abuz de putere care creazã disfuncţionalitãţi în viaţa politicã. fiind salarizatã. partidele politice neparlamentare. 8. dar. p. 9 din Constituţie). 1970.4) Credem cã ar fi mai corect sã socotim ca forţe politice numai partidele parlamentare.(art. în plinã luminã publicã. asociaţiile religioase. 4) Cristian Ionescu. economice şi sociale ale salariaţilor. în sensul devierii acesteia de la programul electoral cu care a câştigat puterea statalã şi. (art. (schimbarea guvernului. ceea ce implicã o responsabilitate politicã3). a preşedintelui.

p. prin conţinutul lor. In prezent. p. interesele îi fixeazã obiectivele pe care le urmãreşte şi hotãrãsc mijloacele de care înţelege sã se foloseascã în atingerea lor în raport cu normele de drept existente3) In doctrinã se aratã cã limitarea partidelor la interesele de clasã este discutabilã. Burke. reflectând deci sinteza calitativã a tuturor acestora. partidele politice sunt tot mai mult interesate sã atragã membrii şi simpatizanţi (alegãtori) din toate straturile sociale. clicã. Muraru.. op. 24 4) Cristian Ionescu. 313 3 Lucreţiu Pãtrãşcanu. Bucureşti. noţiuni.1922.în majoritatea covârşitoare a cazurilor . 530. p. Cultura Naţionalã. cit. prin suport electoral. p. Partide.îşi propune cucerirea sau conservarea puterii sau cel puţin influenţarea într-un anumit sens a puterii. aderenţa sau lipsa de aderenţã a unui organism politic faţã de regimul social sau politic înlãuntru cãruia lucreazã. de regulã. fracţiune. op. ___________________________ 1) Mihai M. cit. înscris într-un program sau statut. un partid politic reprezintã o grupare sau o asociaţie permanentã de indivizi uniţi în mod liber între ei prin afinitãţi ideologice şi convingeri politice comune. b)aceste formaţiuni sunt constituite ca structuri politice durabile. elementul determinant pentru structura lui este natura intereselor pe care le reprezintã şi pentru satisfacerea cãrora îşi desfãşoarã întreaga-i activitate. precum sindicatele şi organizaţiile de tineret. op. p. 207 d)Partidul . op. p. determinã totodatã.4 3) I. I. Muraru. Partidele care promit şi realizeazã acest ideal cuceresc. I. clase. cit. I. care dispar împreunã cu fondatorii sau animatorii lor. constã în promovarea şi înfãptuirea în competiţia electoralã şi parlamentarã cu alte partide. Interesele de clasã. tot asemenea. a opiniilor individuale difuze şi deseori contradictorii. p. ______________ 1) I. e)Partidul îşi organizeazã şi mobilizeazã mijloacele într-o ofensivã al cãrei obiectiv primordial rãmâne. Muraru în op. Petrescu.2) Vorbind despre partidele politice. p. p. Probleme de bazã ale României. Institutul Social Român. Lucreţiu Pãtrãşcanu arãta " Un partid fiind o grupare de oameni care apãrã anumite interese de clasã şi luptã pentru puterea politicã.4) c)Organizaţia de partid are un program ideologic rezultat din totalizarea aspiraţiilor latente. Thoights on the Cause of the Present Discontent. puterea politicã4). Bucureşti. 26 2) Dimitrie Gusti. prin caracterul de "organizaţie stabilã sau durabilã" partidul se distinge de simpla clientelã. vol. 1977. victoria în alegeri şi numai rareori schimbarea regimului politic1). 128 2) Cristian Ionescu. Editura Socec. cit. citat de I. 1770. al cãrui scop. Dorinţa de a prelua şi de a exercita puterea delimiteazã partidul de grupul de presiune şi de alte organisme sociale. 208 4) E. uniţi prin acelaşi ideal: satisfacerea unor interese individuale ale fiecãruia prin progresul general al societãţii. creatã la nivel teritorial pe baza unor principii stricte de organizare şi disciplinã. Bucureşti. care funcţioneazã pe baza unor norme proprii şi urmãreşte obiective programatice. cit.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV a)aceste formaţiuni sunt constituite ca o organizaţie a unor adepţi. Partidul politic în Doctrinele partidelor politice. 316 Cât priveşte rolul social al partidelor politice se considerã cã acestea au trei funcţii: 64 . Editura politicã. dupã cum. vol. Intr-o accepţiune largã. camarilã. a unei anumite doctrine sau concepţii politice privind dezvoltarea şi conducerea unei societãţi date. (membri) structuratã pe criterii teritoriale şi ierarhice. 1944.

naţionale sau locale. cãci la ce rezultat s-ar putea ajunge dacã ministru ar comanda într-un fel.2) 65 . An. Bucureşti. aceasta nu înseamnã sã se încalce legea în favoarea politicii partidului. impun ca preocupãrile politice sã fie scoase cât mai mult din exerciţiul autoritãţii administrative. cât şi a celui care este ales sau numit pe funcţia publicã. _____________________________ 1) S-a încercat şi se încearcã sã se justifice practicile clientelare prin aceea cã "trebuie sã existe o continuã unitate de vederi şi de acţiune între guvern şi funcţionar. d)funcţia de conducere. şi recruteazã prin programele lor electorale aderenţi. iar funcţionarul inferior din cauza deosebirilor de vederi şi mai ales de vederi politice ar executa în alt fel". incompetenţa în exercitarea funcţiilor primite. p. prin intermediul legii elaborate potrivit Constituţiei. La unele partide s-au constatat practici specifice clientelismului politic. Alexandrescu Roman arãta cã un funcţionar bine pregãtit înlocuieşte cinci funcţionari nepregãtiţi. al funcţionarului inferior este perfect legal. 1998. "cerinţele unui sistem modern de administraţie. prin rotire. în timp ce în sistemele prezidenţiale pot fi numiţi miniştri. 114 "Clienţii" nu fac decât sã prolifereze corupţia politicã1). personalitãţi care nu aparţin partidului victorios în alegeri. sã-şi asume prerogative de conducere. unitate cerutã de însãşi mersul afacerilor publice. aceastã funcţie trebuie exercitatã. cum sunt: -înfiinţarea funcţiilor publice ca recompensã pentru anumite persoane şi nu ca urmare a necesitãţilor impuse de interesele generale. în baza cãrora cei care au "ajutat" în alegeri sunt numiţi pe funcţii publice. Acest sistem al clientelismului politic este favorizat de o defectuoasã reglementare a stabilitãţii funcţionarului public şi în mod deosebit a responsabilitãţii acestuia. P. -desfiinţarea unor funcţii publice pentru a scoate din sistem persoanele "incomode" şi înfiinţarea altor funcţii în raport de pretenţiile clientelei politice: -încãlcarea sub diferite forme a principiului stabilitãţii funcţionarului public. In sistemele parlamentare. mutare. deşi nu au competenţa necesarã1). astfel. multe funcţii publice sunt ocupate de membrii partidelor ajunse la putere. dacã ele sunt nelegale. între ministru şi prefecţi etc. atunci refuzul de a le executa. b)funcţia de formare a conştiinţei civice prin sensibilizarea cetãţeanului cu problemele societãţii. atunci cea dintâi are la îndemânã mijloacele de constrângere prevãzute de lege împotriva funcţionarului sau. Distinsul prof. normal. ci în mod legal." An. Neajunsul nãscut din lipsa de unitate de vederi şi de acţiune dintre autoritatea superioarã şi funcţionarii inferiori. este fictiv cãci dacã ordinele date sunt legale. între ministru şi secretarul sãu general.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV a)funcţia electoralã. atât a celui care alege. transfer. aceştia îşi exercitã atribuţiile conform legii dar şi în spiritul programelor politice ale partidului din care fac parte. Intr-o asemenea situaţie. ale responsabilitãţii şi rãspunderii civice. "promovare" pentru a face loc clientelei politice. Dabu în "Teza de doctorat". aşa cum am arãtat. se pretinde cã autoritatea superioarã are neapãratã nevoie sã poatã revoca pe funcţionar fãrã sã fie încãtuşatã de nici o rãspundere. partidele tind sã exercite chiar şi pe cale mediatã puterea politicã. Teodorescu citat de V.. prin intermediul parlamentarilor şi miniştrilor care fac parte dintr-un partid. sã promoveze iniţiative legislative (guvernul) şi sã voteze legi (parlamentul) în concordanţã cu strategia partidului lor. prin înfiinţarea unor funcţii dupã interesele clienţilor şi nu dupã cele generale. în cazul când aceştia nu ar fi revocabili. dezorganizarea serviciilor publice. c)de a asigura un raport activ între guvernanţi şi guvernaţi. Teodorescu a combãtut aceastã tezã afirmând cã. prin care partidele politice îşi propun candidaţii la funcţiile eligibile în organisme reprezentative la nivelul central şi local.

o individualizeazã. un numãr mare de partide era în Austria. transformarea unicului partid într-un "creuzet al naţiunii". Ed. 336 3) De regulã regimurile politice caracterizate prin monopartidism degenereazã în regimuri totalitare. 108150 2) P. Efectul acestui sistem este alternanţa la putere. 1. poate fi un bipartidism "echilibrat". repezintã indiscutabil regula.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Având în vedere raportul dintre partide şi societate. Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. risipã financiarã şi altele. noul. totalitare şi care. partidele de opoziţie ajung sã fie simple grupuri de interese.Dabu. putem vorbi de: monopartidismul. eficientul.adicã liderul partidului majoritar . echipa executivã guvernând fãrã concurenţã. exprimându-se cel mai adesea ca fracţiune. 1971. Rostul şcolilor de pregãtire a funcţionarilor publici. Bipartidismul poate fi "numeric . pe lângã cele "douã mari". personificã puterea.în sensul cã existã numai douã partide .Schwartzenberg:"majoritatea parlamentarã şi guvernãmântul sunt în situaţia trupelor faţã de statul major". dar cu o amploare variabilã. existã şi alte partide mai mici". dupã 1989. sau "dominant" când. Ca premise justificative sunt invocate: cerinţa integrãrii naţionale.5) In fine. ____________ 1) V. Alexandrescu-Roman.B. în afara monotoniei politice şi a platitudinii sufragiului. 66 . înainte de 1914. 2. 1937.este sigur de fidelitatea membrilor sãi4) sau "suplu" (sistemul american). Bucureşti. de exemplu. Paris. un numãr mare de partide politice poate duce la: dezorientarea electoratului.sau "calitativ"adicã predominã numai douã partide. Sunt şi excepţii cum ar fi Partidul Republican al Poporului fondat de Kemal Ataturk care a funcţionat ca partid unic în Turcia între 1923-1946 şi care nu a devenit totalitar nici prin ideologie şi nici prin structurã. Monopartidismul3) se caracterizeazã prin existenţa unui singur partid. preocuparea pentru progres etc. când alternanţa la putere se produce cu o oarecare regularitate. bipartidismul şi multipartidismul. Belgia. diletantism. adicã situaţia în care existã mai mult de douã partide. cu care ea însãşi se confundã. pulverizarea lui. De asemenea. cum sunt: sistem politic predispus la imobilism. doar numai 4 în Scandinavia şi 3 în Belgia etc. progresul etc. Global Lex. realizarea omogenizãrii sociale a "poporului unic" etc. când şeful guvernului . opoziţia extraparlamentarã se îndreaptã împotriva partidului. el poate fi "perfect" când existã numai douã partide (ceea ce este o simplã ipotezã de şcoalã). Edition Montchrestien. care polarizeazã toate celelalte forţe politice şi sociale sau chiar le incorporeazã. cerinţa mobilizãrii energiilor pentru modernizarea economicã şi socialã. minimalizarea temelor majore. de exemplu în Germania. cel de al treilea "stricã jocul". Se ajunge astfel la un sistem para-dualist "deux partis et demis". nu va fi stimulatã iniţiativa. p. treptat dar ireversibil se alunecã spre un partid unic. 2000.. De regulã. In România. când cele douã partide nu impun celor aleşi nici o disciplinã de vot. 4) Plastic şi picant se exprimã R. având însã multe dezavantaje. s-au înregistrat peste 200 de partide sau alte formaţiuni politice. specific regimurilor monolitice. în Revista de Drept Public. 3. Pe de altã parte se poate susţine cã dintr-o multitudine de partide apare mai uşor.387 5) Adeseori.Schwartzenberg. R. impunând alianţe pentru asigurarea majoritãţii parlamentare. în "centrul vital al întregii societãţi". Bipartidismul poate fi "rigid" (sistemul britanic).B. Socilogie politique. p. XII.. de regulã. Acest sistem prezintã avantajul de a asigura stabilitatea guvernamentalã. p. Multipartidismul. şi "imperfect" când.

Sindicatele nu trebuie sã vizeze scopuri politice.1) In viaţa politicã a unui Stat grupurile de presiune pot juca un rol pozitiv sau negativ . economice şi sociale ale salariaţilor. în folosirea unor mijloace ale lobby-ului. literaturã. Dupã prof. încât deşi ele nu-şi propun sã cucereascã puterea. asociaţii feministe. blocãri de drumuri publice sau finanţãri ilegale a unor partide ori demnitari etc. Potrivit art. ceea ce evident nu îndreptãţesc afirmaţiile cã acestea reprezintã "poporul real". Sindicatele. în sens larg. televiziune. de tineret. I. presiuni asupra factorilor politici. sindicatele contribuie la apãrarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale. e)ele îşi partajeazã rolurile. grupuri economice. c)grupurile de interese şi partidele interpenetreazã. grupurile de interese sunt dependente de partide. Aceste grupuri de presiune cuprind sfera celorlalte interese ce nu sunt vizate de partidele politice.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 4. o pot influenţa în fapt prin pressing-ul desfãşurat asupra ei.. dar a cãror activitate. este favorizat de lipsa de demnitate a parlamentarului sau funcţionarului public. în interesul membrilor lor. Grupurile de interese (pressure groups) sau grupurile de presiune sunt considerate ca fiind "cea de a treia camerã" sau "guvernul invizibil". sindicatele şi asociaţiile patronale "contribuie la apãrarea şi promovarea intereselor economice şi sociale ce le sunt proprii". de incompetenţã sau de slãbiciune la electoratul mediatic. Uneori. inclusiv influenţarea opiniei publice în sensul dorit de aceştia. radio. militare. Expresia "lobby-hol" în limba englezã are semnificaţia politicã de "culoar al parlamentului" şi "influenţarea parlamentarilor". Din nefericire. Nota definitorie a tuturor acestor organisme este sã exercite prin mijloacele care le stau la dispoziţie (presã. sunt cazuri când lobby-ul se face plecând de la manipulãrile mas-media şi pânã la şantaj. sintagmã legatã indisolubil de popor. b)dimpotrivã. scop şi mijloace sunt reglementate în mod expres de lege. etnice etc. care în activitatea lor ar trebui sã foloseascã numai mijloace legale. Deleanu raporturile dintre grupurile de presiune şi partidele politice se pot exprima într-una din urmãtoarele forme: a)pe faţã sau ocult. toate acestea dând incoerenţã în activitatea lor politicã.). Acesta este şi motivul pentru care în unele state s-au adoptat legi referitoare la activitatea grupurilor de presiune. 7 al Constituţiei Spaniei. artistice. religioase. cum sunt organismele confesionale. prin care s-a stabilit obligaţia de a se înregistra numele şi raportul financiar de cheltuieli ale oricãrei entitãţi care "solicitã. Existã o paletã foarte largã de organisme având caracterul unui grup de presiune. manifestãri publice etc. In România. In art. umanitare. Fenomenul sindicalismului a fost generat de aspiraţia clasei muncitoare de a i se recunoaşte şi respecta de cãtre guvernanţi şi asociaţiile 67 . fenomenul lobby indicã pe oricine care intenţioneazã sã influenţeze deciziile puterilor (legislative. O astfel de reglementare este o piedicã în calea corupţiei politice. partidele sunt dependente de grupurile de interese. 9 din Constituţia României. De multe ori lobby-ul. 5. profesionale. Statele Unite au adoptat o lege privind lobby-ismul în anul 1946 (Federal Regulation of Lobbying Act). în prezent. financiare. executive şi ale tribunalelor). pot fi considerate grupuri de interese. Aceste grupuri de presiune nu reprezintã interesele generale. încaseazã sau primeşte bani ori alte bunuri de valoare pentru a fi folosiţi în principal ca un sprijin în adoptarea sau abrogarea oricãrei legi de cãtre Congresul Statelor Unite". d)grupurile de interese şi partidele sunt. totuşi. Activitatea sindicatelor are un caracter pronunţat profesional. în principiu independente. legislaţia este deficitarã în prevenirea şi decelarea a ceea ce este ilegal şi periculos. în sens negativ. de faptul cã sunt uşor influenţabili.

la un program de muncã rezonabil. concedii de odihnã. 68 . pregãtire profesionalã. uzând tot mai des de grevã. tinerilor şi copiilor etc. Din nefericire. Sindicatele se deosebesc de partidele politice prin aceea cã ele nu vizeazã accesul la putere. ca blocarea drumurilor etc. de multe ori. regimul de muncã în general. drepturi legate de raporturile de muncã: salarizare. sindicatele nu cunosc şi nu utilizeazã mijloacele legale de acţiune în soluţionarea problemelor lor profesionale.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV patronale. medicale. iar uneori de mijloace ilegale. ajutoare de şomaj şi alte instrumente de protecţie socialã. al femeilor. protecţia muncii. dreptul la grevã.

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

TEME pentru referate: -Deosebirea dintre partide politice şi grupurile de presiune. -Drepturile Statului şi interesele generale naţionale. -Ce conferã legitimitate unui partid politic? -Deosebirea dintre interesele generale naţionale şi interesele unei clase sociale. -Ce este lobby-ul şi care sunt mijloacele acestuia? -Ce este clientelismul politic? ___________________________ 1) Potrivit art. 294 din Codul penal Carol al II-lea, comitea "delictul de intimidare a justiţiei şi se pedepsea cu închisoarea corecţionalã de la unu la şase luni şi interdicţia corecţionalã de la unu la doi ani, acela care participã la demonstraţii ori manifestaţii, în preajma sau în pretoriul instanţelor judecãtoreşti, cu ocazia cercetãrii sau judecãrii unui proces , în scopul de a intimida sau înrâuri şi influenţa orice fel judecata". Acest articol este abrogat din anul 1968. In prezent au fost cazuri când asupra unor funcţionari publici (poliţişti, procurori, judecãtori, miniştri etc.) s-au declanşat "în presã atacuri la persoanã pentru ai intimida sau chiar înlãtura din funcţie când aceştia în activitatea lor" "loveau" legal în anumite interese. BIBLIOGRAFIE 1.Ioan Muraru -Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actam Bucureşti-1997,p.29-30, 287-304 2.Ioan Deleanu -Drept constituţional şi instituţii politice, Tratat vol.I, Editura Europa-1966, p.207-219 3.Cristian Ionescu -Drept constituţional şi instituţii politice, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti-1997, p. 90-104 şi 309-331; 4.Constantin G.Dissescu -Drept constituţional, Ed. Socec,Bucureşti, 1915, p. 771-783 5.Anibal Teodorescu -Noţiuni de Drept administrativ, Bucureşti 1915, p. 64-81 6.Paul Negulescu -Tratat de drept public, Editura Casa Scolilor, Bucureşti, 1942, p. 85-98 7.Valericã Dabu-Rãspunderea juridicã a funcţionarului public, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2000, p. 66-10

69

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

CAPITOLUL V SISTEMUL CONSTITUTIONAL AL ROMANIEI I. A. Constituţie. Sistem constituţional.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul constituţie provine din substantivul latin "constitutio" care înseamnã "aşezare cu temei" sau "starea unui lucru", inclusiv de structurã a acestuia. In Declaraţia francezã a drepturilor omului şi cetãţeanului din anul 1789, se aratã "Orice societate în care garanţia drepturilor şi separaţia puterilor nu sunt asigurate, nu are constituţie." In preambulul Constituţiei americane din 1787 se aratã "Noi, poporul american, în vederea formãrii unei uniuni perfecte, stabilirii justiţiei, asigurãrii liniştii interioare, asigurãrii apãrãrii comune, dezvoltãrii, bunãstãrii generale şi asigurãrii binefacerilor libertãţii pentru noi şi urmaşii noştri, poruncim şi stabilim prezenta constituţie..."1). Observãm cã autorul constituţiei trebuie sã fie poporul. Constituţia poate fi definitã în diferite forme şi din varii perspective: ea este un sistem de norme fundamentale, esenţiale, principale şi prin aceasta, reluând cuvintele lui Ihering, ea este "sora geamãnã a libertãţii"; Constituţia este un "pact social" între guvernaţi şi guvernanţi; ea este actul prin care s-a naţionalizat puterea, dându-i-se conţinut conceptului de popor liber; este forma prin care se tinde la "raţionalizarea puterii şi a statului"; este organizarea formei de guvern pe care poporul suveran şi-o dã. Paul Negulescu a definit Constituţia ca fiind "principiile referitoare la organizarea statului şi la raporturile de echilibru între diferite puteri ale statului, precum şi drepturile". In concepţia lui Andre Hauriou, într-un sens foarte general, prin Constituţie se înţelege ansamblul regulilor care administreazã organizarea şi funcţionarea statului. Un alt constituţionalist, Benoit Jeanneau, defineşte constituţia, în sens material, ca ansamblul regulilor relative la organizarea şi activitatea statului, iar în sens formal, ca documentul care reglementeazã instituţiile şi care nu poate fi elaborat sau modificat decât dupã o procedurã diferitã de cea folositã pentru alte reguli de drept. Cristian Ionescu definind constituţia aratã cã Legea supremã a oricãrui stat - Constituţia este un act politico-juridic fundamental, inspirat de o anumitã filozofie socialã şi adoptat de naţiune sau în numele ei, pentru a stabili forma de stat, modul de organizare şi de funcţionare ale puterilor statului şi raporturile între acestea, principiile generale ale ordinii juridice a societãţii, precum şi drepturile şi îndatoririle cetãţenilor, act care este adoptat şi modificat potrivit unei proceduri speciale". ________________ 1) Ioan Muraru. Drept Constituţional şi Instituţii Politice, Editura Actami, Bucureşti, 1997,p. 45 Aceastã definiţie nu ar corespunde, constituţiilor octroiate, adicã "acordate" de altcineva decât naţiunea sau poporul, precum şi în cazul statutelor sau pactelor constituţionale. Credem cã, mai degrabã, aşa-zisele constituţii octroiate, statutele constituţionale sau pactele constituţionale, nu sunt adevãrate constituţii, neexprimând voinţa poporului. In opinia unuia dintre fondatorii constituţionalismului american James Madison, "scopul" oricãrei constituţii politice este, ori trebuie sã fie, în primul rând, sã obţinã pentru guvernanţii care posedã cea mai mare înţelepciune de a discerne şi cea mai înaltã însuşire de a conduce, binele comun al societãţii iar, în al doilea rând, sã ia cele mai eficiente mãsuri de prevedere pentru a-i pãstra pe aceşti virtuoşi cât timp exercitã conducerea. Intr-o concepţie autentic democraticã, esenţa constituţiei constã în reflectarea politicojuridicã a condiţiilor social-istorice existente într-o societate la un moment dat, precum şi a intereselor generale, fundamentale ale naţiunii, privite din perspectiva procesului de cucerire
70

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

prin competiţie electoralã democraticã a puterii şi exercitarea acesteia pentru înfãptuirea "binelui comun" al poporului. Constituţia are un caracter politic. Astfel, aceasta depinde şi de structura politicã a adunãrii constituţionale, ştiut fiind cã tezele constituţionale sunt iniţial votate în adunarea constituantã, impunându-se votul majoritãţii calificate. De asemenea , în faza a doua, Constituţia este votatã prin referendum, deci de majoritatea populaţiei cu drept de vot. Astfel, interesul general instituit, reglementat şi apãrat prin constituţie poartã amprenta celor douã majoritãţi, rezultate ale luptei politice atât din societate cât şi dintre reprezentanţii acesteia. Din punct de vedere al politologiei constituţia a fost definitã, de pildã, ca fiind ansamblul normelor politice şi legale fundamentale care prescriu regulile de guvernare.1) Din punct de vedere sociologic, constituţia reprezintã în esenţã un pact social (acord raţional încheiat între oameni) intervenit între guvernanţi şi guvernaţi prin care acestora din urmã li se garanteazã un sumum de drepturi în schimbul acceptãrii de cãtre ei a puterii de comandã şi a dominaţiei la care sunt supuşi de guvernãmânt, fãrã, însã, ca acesta sã devinã tiranic. Respectarea acordului este asiguratã printr-o infrastructurã instituţionalã (instituţiile politice şi autoritãţile publice) organizatã pe principiul separaţiei puterilor şi al verificãrii lor reciproce (checks and balances) - prevãzute, de asemenea, în constituţie.2) ___________________ 1) Jay M. Shafritz. Dictionary of American Government and Politics, Dorsey Press, Chicago, 1988, p. 131 2) Cristian Ionescu. Drept constituţional şi Instituţii Politice. Vol.I, Ed.Lumina Lex Bucureşti,1997, p.114 Caracterul pactului social poate sã difere, dupã cum ne situãm pe poziţiile unei guvernãri absolutiste sau dimpotrivã, a unei guvernãri democratice. Prof. Tudor Drãgan precum şi prof. Ion Deleanu definesc constituţia ca fiind acea lege care, având forţa juridicã superioarã celorlalte legi, reglementeazã în mod sistematic atât principiile structurii social-economice cât şi cele ale organizãrii şi funcţionãrii statului bazat pe aceasta, garanteazã material drepturile fundamentale, cetãţeneşti şi stabileşte datoriile corespunzãtoare acestor drepturi. Criticând aceastã definiţie, prof. Ioan Muraru aratã cã metoda enumerãrii principalelor domenii pe care le reglementeazã Constituţia, în definirea acesteia este dificilã atunci când vom defini unele constituţii cãrora le lipsesc unele elemente enumerate. De aceea, într-o definiţie este necesar sã se punã accent pe elementele calitative care sã fie caracteristice tuturor tipurilor de constituţie, sã evidenţieze clar locul sãu în sistemul de drept şi în subsistemul dreptului constituţional. Astfel, prof. Ioan Muraru defineşte Constituţia ca fiind legea fundamentalã a unui stat constituitã din norme juridice, investitã cu forţa juridicã supremã şi care reglementeazã acele relaţii sociale fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii politice a poporului. Ne permitem sã completãm cã la aceastã definiţie ar trebui adãugat faptul cã în Constituţie nu este urmãrit numai interesul general motiv al puterii politice a poporului, ci şi interesul individual, respectiv drepturile şi libertãţile omului. Chiar forma de organizare a poporului vizeazã realizarea interesului individual , începând cu ceea ce este general pentru toţi. De aceea, credem cã o definiţie a Constituţiei ar fi: legea fundamentalã a unui stat investitã cu forţa juridicã supremã şi care reglementeazã acele relaţii sociale fundamentale, esenţiale pentru instaurarea, menţinerea, exercitarea puterii politice a poporului, precum şi garantãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului.
71

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

I.B.

Trãsãturile constituţiei. Considerãm cã trãsãturile Constituţiei actuale a României corespund pe deplin trãsãturilor unei constituţii democratice. a)Constituţia este legea juridicã supremã în stat. Nu este o lege a fizicii sau matematicii, ci este o lege juridicã, adicã o lege socialã, care exprimã voinţa poporului sub forma juridicã supremã denumitã Constituţie. Caracterul de lege supremã rezultã în primul rând din domeniul de reglementare care prezintã relaţiile sociale esenţiale pe care se fundamenteazã statul şi puterea politicã a poporului în realizarea interesului general şi individual. Caracterul de lege supremã rezultã şi din forţa juridicã supremã a normelor constituţionale, care stau la baza tuturor celorlalte norme juridice. Toate normele juridice se subordoneazã normelor constituţionale conform principiului ierarhiei actelor juridice.1) b)Constituţia trebuie sã fie expresia voinţei suverane reale a poporului de a-şi stabili rânduielile economice, sociale şi politice. Aceasta depinde de: -corectitudinea alegerii membrilor Adunãrii Constituante, procedura alegerii şi a votãrii; -fidelitatea reprezentãrii voinţei poporului de cãtre majoritatea din Adunarea Constituantã; -exprimarea unui vot conştient de cãtre alegãtor în conformitate cu interesul general şi individual; -alegãtorul trebuie sã voteze în deplinã cunoştinţã de cauzã şi nu ca urmare a unei manipulãri; -sã existe o culturã socialã economicã şi politicã necesarã alegãtorilor în urmãrirea şi realizarea intereselor lor. Referitor la Constituţia României din 1991, prin alegerile desfãşurate pe baza Decretului Lege nr. 92/1990, Parlamentul a fost investit sã se constituie, de drept, în Adunare Constituantã, pentru ca, în termen de cel mult 18 luni de la constituirea ei, sã adopte noua Constituţie. Constituţia a intrat în vigoare dupã votarea acesteia prin referendum în care 77,3% din alegãtori au votat "pentru", aceastã lege fundamentalã în forma prezentatã. c)Constituţia recepteazã şi revalorizeazã tradiţiile democratice ale statului şi societãţii româneşti, asimilate - în condiţii concret istorice - experinţa constituţionalã şi valorile democraţiei constituţionale ale celor mai avansate ţãri, precum şi standardele internaţionale ale democraţiei; d)Constituţia este opera unei puteri originare2), primare, iar forţa ei moralã se sprijinã pe verdictul aprobativ al poporului. e)Este Constituţia unei perioade de tranziţie, ceea ce, în parte, şi explicã existenţa unor declaraţii de intenţii, a unor principii mai degrabã ideologice decât de drept pozitiv, a unor obligaţii de mijloace alãturi de cele de rezultat, precum şi caracterul ei de "constituţie socialã" şi "constituţie politicã"3) f)Constituţia României - ca sistem de norme juridice fundamentale - îşi propune, în ambianţa valorilor şi funcţiilor sistemului juridic internaţional sã comunice cu acesta. Spre exemplu, potrivit art. 20 din Constituţie ________________ 1) Vezi pag. 2) Puterea constituantã, originarã, primarã, necondiţionatã este acea putere chematã sã stabileascã o nouã ordine juridicã. 3) Ion Deleanu. Drept Constituţional şi instituţii politice. Tratat. Vol. II, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996, p. 97 "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor, vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Dacã exista neconcordanţã între pactele şi tratatele
72

Ca urmare este necesar controlul constituţionalitãţii legilor şi a ordonanţelor Guvernului. 3 de cãtre Senat şi 3 de cãtre Preşedintele României. au prioritate reglementãrile internaţionale. pusã sub semnul efectivitãţii şi al posibilitãţilor economice şi sociale în devenire. pe de o parte. I. independenţa şi inamovibilitatea judecãtorilor precum şi din alte atribuţii şi proceduri. Aceastã neconcordanţa reglementatã trebuie sã fie numai în domeniul drepturilor fundamentale ale omului. Revizuirea nu poate viza caracterul naţional. având în vedere complexitatea şi natura atribuţiilor Curţii Constituţionale. legea ordinarã aprobatã de jumãtate plus unul din membrii prezenţi ai celor douã Camere şi legile organice aprobate cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei camere au putere juridicã inferioarã Constituţiei.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV privitoare la drepturile fundamentale ale omului.1) h)Constituţia României nu este rigidã. cit. 3 de cãtre Camera Deputaţilor." Este de observat cã este vorba numai de neconcordanţa dintre legile interne (şi nu Constituţia). fãrã posibilitate de prelungire sau reînnoire a mandatului. retorice. fapt ce nu poate fi tolerat. şi pe de altã parte pactele şi tratatele la care România a aderat.C. Controlul constituţionalitãţii legilor în România Necesitatea controlului constituţionalitãţii legilor derivã în primul rând din principiul separaţiei puterilor al egalitãţii cooperãrii şi controlului reciproc al acestora. Ordonanţa Guvernului. inutile. precum şi procedurile potrivit cãrora îşi realizeazã aceste atribuţii ea poate fi consideratã autoritate publicã politico-jurisdicţionalã independentã. toate celelalte legi trebuie sã fie conforme. independent. pluralismul politic şi limba oficialã sau suprimarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale. De aceea. Constituţia fiind legea fundamentalã în stat. Deleanu op. caracterul jurisdicţional rezultând din principiile de organizare şi funcţionare. independenţa justiţiei. In alte domenii au prioritate legile interne. denumitã Curtea Constituţionalã . Viaţa a demonstrat cã existã riscul ca aceste acte normative sã cuprindã dispoziţii care sã fie contrare Constituţiei. potrivit principiului supremaţiei Constituţiei prevãzut în art. ea poate fi revizuitã în condiţiile strict prevãzute în art. 98 Constituţia României încredinţeazã controlul constituţionalitãţii legilor unei autoritãţi publice autonome. Caracterul politic rezultã din modul de desemnare a membrilor Curţii Constituţionale. pentru o perioadã de 3 ani. de cãtre aceştia. Preşedintele Curţii Constituţionale este ales dintre judecãtorii Curţii. I. ci cuprinde şi alte domenii desigur în strânsã legãturã cu aplicarea şi respectarea Constituţiei. Sunt de asemenea interesante pentru caracterizarea Curţii Constituţionale dispoziţiile legale potrivit cãrora aceasta este unica autoritate jurisdicţionalã 73 . Pactele şi tratatele ratificate de Parlamentul României fac parte din dreptul intern (art. de aprobare şi în mod deosebit al modului de reprezentare a poporului. p. ceea ce rezultã din îmbinarea unor norme imperative sau norme vocative. potrivit Constituţiei. prin vot secret. 11 din Constituţie). g)Constituţia României este o constituţie realã şi realistã. forma republicanã de guvernãmânt. Trebuie observat cã activitatea Curţii Constituţionale nu priveşte numai controlul constituţionalitãţii legilor. propagandistice. de cei care le voteazã. 146-148 din Constituţie. In al doilea rând. integritatea teritoriului. _____________________ 1) In doctrinã se vorbeşte de constituţii fictive. 51 din Constituţie. precum şi din natura unor atribuţii. unitar şi indivizibil al Statului român. datoritã procedurii de elaborare. la care România este parte şi legile interne. Aceasta este formatã din 9 judecãtori numiţi pentru o duratã de 9 ani.

aceasta find o garanţie contra unui eventual abuz de putere din partea Curţii Constituţionale. nu pot face obiectul excepţiei prevederile legale a cãror constituţionalitate a fost stabilitã pe calea controlului prealabil. cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori. 146 şi desigur. De asemenea. Curţii Constituţionale revenindu-i misiunea nu de a împiedica iniţiativele de modificare ci de a se pronunţa dacã ele sunt fãcute cu respectarea art. Curtea Supremã de Justiţie. este independentã faţã de orice altã autoritate publicã. 145 (1) din Constituţie. iar competenţa sa nu poate fi contestatã de nici o autoritate publicã. De aceea. din moment ce o iniţiativã de acest gen este prin ea însãşi "contrarã" Constituţiei. potrivit Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale art. cu respectarea art. iniţiativele de revizuire a Constituţiei. 3. Cât priveşte legile se disting douã situaţii exprimate printr-un control prealabil şi printr-un control posterior. Atât ordonanţele de urgenţã. 148 unde sunt prevãzute limitele revizuirii. Ordonanţele Guvernului. In sfera controlului de constituţionalitate intrã urmãtoarele acte: legile ca acte juridice ale Parlamentului. Vom observa mai târziu cã practic existã trei categorii de regulamente: regulamentul şedinţelor comune şi regulamentele celor douã Camere. Guvernul. în cazuri de urgenţã. Guvernul poate emite Ordonanţe de Urgenţã în domeniul legilor organice sau ordinare. Guvernul poate fi abilitat de cãtre Parlament. priveşte controlul posterior al constituţionalitãţii legilor (priveşte deci legile intrate în vigoare). Ca atare este exclus controlul din oficiu. deci numai din punct de vedere procedural constituţional. dar înaintea promulgãrii lor de cãtre Preşedintele României. Regulamentele Parlamentului sunt şi ele supuse controlului de constituţionalitate. Iniţiativa de revizuire a Constituţiei exprimatã în limitele dispoziţiilor art. aceastã atribuţie trebuie analizatã prin coroborare cu textele din Constituţie care privesc revizuirea Constituţiei. Curtea Constituţionalã efectueazã controlul de constituţionalitate numai la sesizarea uneia dintre autoritãţile publice prevãzute de cãtre Constituţie. sã emitã ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. o interpretare sistematicã a dispoziţiilor constituţionale permite o clarã determinare a dimensiunilor juridice ale acestei atribuţii. iniţiativele legislative populare. şi anume: preşedintele României. Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii. 74 . atâta timp cât urmãreşte modificarea unor prevederi ale acesteia.114 din Constituţie. 146 şi 148 din Constituţie este şi ea supusã controlului de constituţionalitate. iar acest control se realizeazã pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ce poate fi ridicatã numai în cadrul unui proces judiciar. ordonanţele guvernului. In legãturã cu aceastã atribuţie a Curţii Constituţionale s-ar putea crede cã este un paradox. Potrivit art.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV constituţionalã din România. In legãturã cu acest control trebuie sã reţinem cã. Dosarul în cauzã se trimite de instanţa judecãtoreascã la Curtea Constituţionalã pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate şi apoi în funcţie de Decizia Curţii Constituţionale. atunci când într-un proces la instanţele judecãtoreşti se pretinde cã li s-a încãlcat un drept sau un interes legitim printr-o lege pe care o apreciazã ca fiind contrarã Constituţiei. instanţa judecãtoreascã va judeca şi se va pronunţa în dosarul respectiv. Excepţia de neconstituţionalitate este un procedeu juridic ce permite accesul cetãţenilor la Curtea Constituţionalã. pânã în momentul respingerii sau aprobãrii prin lege de cãtre Parlament. Ca atare. cât şi ordonanţele ordinare ale Guvernului produc efecte juridice din momentul publicãrii. prevãzutã de art. Cea de a doua situaţie. 23 pct. Controlul prealabil normal se exercitã asupra legilor votate de cãtre Parlament. regulamentele Parlamentului. Aceste ordonanţe conţin de fapt norme cu putere de lege. printr-o lege specialã. preşedinţii celor douã camere.

3. 37. Iniţiativele legislative populare. militeazã împotriva pluralismului politic. ordonanţelor. 144 literele "a" şi "b" din Constituţie prin care se constatã neconstituţionalitatea legilor înainte de promulgarea lor. Efectele juridice ale Deciziilor Curţii Constituţionale. în probleme de interes naţional. Cât priveşte legea. apare necesarã asigurarea interimatului în funcţia de Preşedinte al României. ori în situaţia exercitãrii altor atribuţii. iniţiativa legislativã poate avea un numãr de cel puţin 250. 37 din Constituţie. aceasta realizându-se însã prin procedeul excepţiei de neconstituţionalitate. iar 75 .000 de cetãţeni cu drept de vot. Verificarea respectãrii acestor reguli constituţionale în cazul iniţiativei legislative populare. revine Curţii Constituţionale. 1 pct. regulamentelor. Partidele politice îşi gãsesc reglementarea constituţionalã în articolele 1 al. revine Curţii Constituţionale. pentru demiterea Preşedintelui României. Constatarea neconstituţionalitãţii unui partid politic revine Curţii Constituţionale. care reglementând dreptul de asociere stabileşte ce partide sunt sau pot deveni neconstituţionale. In afara controlului constituţionalitãţii legilor. a principiilor statului de drept ori a suveranitãţii. Prin aceste atribuţii Curtea este împuternicitã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii unor acţiuni sau mãsuri întreprinse de cãtre unele autoritãţi publice situate la înalte nivele statale. Curţii Constituţionale îi revine şi atribuţia de a veghea la respectarea procedurii referendumului. Analiza efectelor juridice ale actelor Curţii Constituţionale trebuie efectuatã ţinând cont dacã suntem în prezenţa unui control prealabil sau posterior. deoarece titularul nu mai poate exercita prerogativele de conducere. în art. care declarã pluralismul politic drept valoare supremã şi o garanteazã în art. In anumite situaţii clar stabilite prin Constituţie. dupã consultarea Parlamentului. Potrivit art. Rezolvarea contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic . O astfel de atribuţie este aceea de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi de confirmare a rezultatelor sufragiului. a integritãţii sau a independenţei României. Constatarea împrejurãrilor care justificã interimatul. cu respectarea desigur a unor reguli constituţionale. Curţii Constituţionale îi revin şi alte atribuţii. 3. defineşte scopul activitãţii partidelor politice. O altã atribuţie este constatarea existenţei împrejurãrilor care justificã interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunicarea celor constatate Parlamentului şi Guvernului. Intr-o interpretare corectã a articolului 2 din Constituţie.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV instituţia ca atare fiind cunoscutã în teorie şi legislaţie ca delegare legislativã. Aşa stând lucrurile. precum şi persoanele care nu pot face parte din partidele politice. Atribuţia de a veghea la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfãşurarea referendumului şi de a confirma rezultatele acestuia . pentru aprobarea revizuirii Constituţiei. este de competenţa Curţii Constituţionale. Deciziile emise în exercitarea atribuţiilor prevãzute de art. nu pot fi excluse şi alte situaţii de referendum. sau neconstituţionalitatea iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. adicã aceastã soluţie provizorie care asigurã continuitatea funcţiei. sunt neconstituţionale partidele sau organizaţiile care prin scopurile lor ori prin activitatea lor. dacã ea este adoptatã în aceeaşi formã cu votul a cel puţin douã treimi din numãrul membrilor fiecãrei Camere. este firesc ca şi ordonanţele sã fie supuse controlului de constituţionalitate. 8. obiecţia de neconstituţionalitate este înlãturatã. Aşa cum vom explica la procedura de elaborare a legii. care dezvoltând art. se trimit Parlamentului care se pronunţã potrivit Constituţiei asupra acestora. Potrivit Constituţiei referendumul se poate organiza în urmãtoarele situaţii: la cererea Preşedintelui României.

D. modificare etc. aşa cum am mai arãtat. "e". ele nu pot depãşi efectele juridice ale unui aviz dacã intervin în exercitarea atribuţiilor de la art. 144 din Constituţie. unitar şi indivizibil. în aceste situaţii. Astfel. 76 . I. In situaţia excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi din lege. Decizia Curţii Constituţionale are valoarea unui veto suspensiv şi se poate impune aici prin soliditatea argumentaţiei juridice şi prin receptivitatea de care dau dovadã parlamentarii. aceastã prevedere nu se va putea aplica în viitor . De aceea. legea obligã Curtea Constituţionalã sã comunice asemenea decizii atât celor douã Camere ale Parlamentului cât şi Guvenului. cetãţenia românã. nu au ca efect scoaterea prevederii legale din legislaţie. Prin aceasta. Curtea Constituţionalã emite hotãrâri. Ca atare într-o asemenea situaţie. pe teritoriul României este organizatã o singurã formaţiune statalã. ci neaplicarea sa în cazul concret . faţã de cele centrale. Dupã 1989 s-a reglementat şi responsabilitatea de a avea dublã cetãţenie. pentru cã. Teritoriul ţãrii este organizat în unitãţi administrativteritoriale (judeţene. Aşa stând lucrurile.(art. iar autoritãţile publice din aceste unitãţi sunt subordonate uniform. ea nu mai poate fi aplicatã în cauza respectivã. Cetãţenii au o singurã cetãţenie. adicã pentru constatarea existenţei împrejurãrilor care justificã interimatul. Dacã se decide cã prevederea legalã în cauzã este neconstituţionalã. România. iar potrivit Legii electorale aceste hotãrâri sunt definitive. 2). au aceleaşi efecte juridice ca şi deciziile date în judecarea excepţiei de neconstituţionalitate a legii. decizia Curţii Constituţionale produce efecte juridice cât priveşte aplicarea normei juridice în cauzã . "g" şi "h". oraşe şi comune). la cererea pãrţii care a invocat excepţia de neconstituţionalitate într-un proces civil (art. procesul judecându-se la instanţele judecãtoreşti cu luarea în consideraţie a acestei noi realitãţi juridice. ele trebuie apreciate nuanţat. Legea nr. autoritãţile publice competente în procesul de legiferare sunt înştiinţate de situaţia produsã pentru a lua mãsurile ce se impun (abrogare. 1) şi cã în procesele penale aceastã decizie constituie temei legal pentru rejudecarea cauzelor în care condamnarea s-a pronunţat pe baza pevederii legale declarate ca neconstituţionale. 26 al. stat naţional. situaţie cãreia trebuie sã i se gãseascã o soluţie.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV promulgarea devine obligatorie.). Prevederea legalã rãmâne deci în legislaţie. 26 al. un singur Guvern şi un singur for judecãtoresc suprem. 47/1992 stabileşte cã decizia definitivã prin care se constatã neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe constituie temei legal pentru rejudecarea cauzei. decisiv este votul Parlamentului. Sub aspectul structurii de stat. efectele deciziei Curţii Constituţinale obligând doar la reexaminarea legii în discuţie. decizia Curţii Constituţionale nu poate depãşi forţa juridicã a unui aviz în procedura de modificare a legii fundamentale. Cât priveşte efectele juridice ale altor hotãrâri ale Curţii Constituţionale. 144 lit. deşi în vigoare. Ca atare. In fine. Se poate observa cã deciziile Curţii Constituţionale. în exercitarea atribuţiei de la art. cele privind contenciosul electoral şi cele privind îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative populare. Efectele juridice ale deciziei Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unui partid politic constau în radierea partidului politic din evidenţa partidelor legal constituite. Intreaga organizare statalã este stabilitã prin Constituţie. decurge existenţa unui singur rând de autoritãţi publice centrale: un singur Parlament. Cât priveşte iniţiativa de revizuire a Constituţiei. De aici. în funcţie de situaţiile în care intervin. drept consecinţã. Astfel. decizia Curţii Constituţionale paralizeazã efectele juridice ale normei juridice contestate în procesul concret în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. România se prezintã ca un stat unitar. Deciziile Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea ordonanţelor Guvernului.

dar ideile şi concepţiile despre suveranitate apar mult mai târziu. care. Se preferã. unitar şi indivizibil. sunt totuşi noţiuni distincte şi anume suveranitatea poporului. De aceea. cã România este stat naţional. îndeosebi cel otoman. Nici unul dintre cele trei elemente. Formarea statului român ca stat naţional unitar. Bucovinei şi Transilvaniei cu România. teritoriu. ea putând fi definitã ca populaţia de ieri. Constituţia României stabileşte. Forma unitarã corespunde conţinutului statului precum şi compoziţiei naţionale a poporului român. Pentru explicarea suveranitãţii este necesarã luarea în consideraţie a cel puţin trei probleme teoretice şi anume: evoluţia istoricã a conceptului de suveranitate. In decursul istoriei. I. considerând suveranitatea de origine divinã. caracter exprimat încã de Constituţia din anul 1866. naţiunea este elementul constitutiv al statului. suveran. pentru cã. au suferit împreunã cu români şi se bucurã astãzi de drepturi egale cu românii. populaţie (naţiune) şi suveranitate (puterea organizatã statal). este rodul unui proces istoric îndelungat. a apãrut odatã cu apariţia acestuia. Aceştia au muncit şi luptat alãturi de români. România. strãinii şi apatrizii. de regulã distingem trei categorii şi anume: cetãţenii. proces dominat de lupta poporului român pentru unitate şi independenţã. ori aceste douã categorii de la urmã nu sunt încorporate în categoria naţiune. la negarea suveranitãţii. independent. inalienabilã. pe teritoriul ţãrii. alãturi de români s-au aşezat maghiari. prin articolul 1. deşi se gãsesc într-o strânsã corelaţie. mergându-se de la afirmarea şi justificarea suveranitãţii. La aceasta s-a adãugat jugul strãin. continuitatea şi mai ales comunitatea spiritualã şi materialã. stat suvern şi independent Inţelegerea suveranitãţii de stat a României impune o succintã prezentare a noţiunii de suveranitate. ştiut fiind cã. ţigani şi germani. şi mai mult chiar pânã la considerarea suveranitãţii ca sursã a conflictelor dintre state.E. acesta priveşte toate cele trei elemente constitutive ale statului. însã. suveranitatea naţionalã. anterior formãrii statului naţional unitar. Suveranitatea. în accepţiunea largã. precum şi pe fiecare dintre ele. pentru eliberarea naţionalã şi socialã. demodat. existenţa a trei noţiuni care. la considerarea suveranitãţii ca ceva învechit. precum şi într-un numãr mai mic oameni de alte naţionalitãţi. Cât priveşte caracterul indivizibil al statului român. Naţiunea exprimã istoria. opinii diferite asupra suveranitãţii. ca atribut al statului. Formarea statului naţional român a fost mult timp întârziatã deoarece în aceastã parte a Europei capitalismul s-a dezvoltat mult mai târziu şi mai lent decât în apus. Formarea statului naţional unitar român a fost opera întregului popor. nu poate fi împãrţit în sensul de a fi sub stãpânirea altor state. în contextul explicãrii caracteristicilor statului termenul naţional. In decursul istoriei s-au emis numeroase concepţii. a întregii naţiuni. din punct de vedere riguros ştiinţific. Se considerã cã primul care a clarificat conceptul de suveranitate a fost Jean Bodin (1530-1595) în cunoscuta sa lucrare "Les sixs livres de la Republique" (1576). 77 . constantã. statul este constituit din trei elemente: teritoriu. ca realitate şi principiu. Desãvârşirea statului naţional unitar român s-a realizat în anul 1918 prin unirea Basarabiei. suveranitatea de stat şi problema titularului suveranitãţii. Un moment important în formarea statului naţional unitar român l-a constituit unirea Moldovei cu Tara Româneascã în anul 1859. evrei. imprescriptibilã şi indivizibilã. a definit-o ca puterea supremã absolutã a statului. de azi şi de mâine. populaţie şi suveranitate. In populaţie.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Caracterul naţional al statului unitar român exprimã unul din elementele constitutive ale acestuia. ele fiind situate spre sfârşitul Evului Mediu.

aceste state care au încãlcat drepturile altora nu sunt suverane. Este foarte adevãrat cã din modul cum sunt formulate aceste definiţii nu reiese întotdeauna în mod expres cã este vorba de douã condiţii alãturate. pe de o parte şi suveranitatea naţionalã. dar aceasta nu poate duce la concluzia cã. Bineînţeles cã atunci când naţiunea s-a constituit într-un stat suveran şi independent. însã. 78 . încãlcarea suveranitãţii altor state. Menţionarea. caracteristicã exprimatã în dreptul statului de a-şi rezolva liber treburile interne şi externe. Problemã de mare importanţã şi actualitate. cã ea nu trebuie sã fie un privilegiu al statelor mari şi puternice în dauna altor state. In aceastã categorie de definiţii. practica internaţionalã a cunoscut exemple de încãlcare a drepturilor statelor din partea unor state puternice. evidentã credem noi. în decursul istoriei conceptul de suveranitate a evoluat în funcţie de scopurile societãţii. Se aratã. Aşa cum se subliniazã în literatura juridicã. precum şi de a controla activitatea acestora. bineînţeles criticabil. Suveranitatea poporului legitimeazã dreptul acestuia la insurecţie. de interesele şi valorile ce trebuiau protejate. Pentru cã aşa cum se aratã în literatura de specialtate. în definiţia suveranitãţii de stat a obligaţiei de a respecta drepturile altor state. Ideea de bazã ce trebuie subliniatã este aceea cã. atotcuprinzãtoare. In societatea în care puterea de stat aparţine real întregului popor. atât deosebirea. suveranitatea era consideratã unul şi acelaşi lucru cu puterea de stat. Prin suveranitatea poporului se înţelege dreptul poporului de a decide asupra sorţii sale. Conţinutul suveranitãţii se deosebeşte de la o orânduire socialã la alta. în doctrina juridicã mai veche. normele unanim admise ale dreptului internaţional. sã respecte principiul legalitãţii suverane a statelor. suveranitatea de stat este consideratã a fi acea caracteristicã a puterii de a fi supremã pe teritoriul statului şi independentã faţã de orice putere strãinã. Apare. cu precizarea cã însuşi politicul şi-a schimbat în timp semnificaţia. şi anume suveranitatea poporului şi suveranitatea naţionalã. cât şi legãtura între suveranitatea de stat. cã suveranitatea exclude arbitrariul. pleacã de la ideea reciprocitãţii în relaţiile dintre state. supremaţie şi independenţã. atunci când s-au epuizat toate mijloacele legale.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Uneori. adicã domeniile în care se exercitã. care îi aparţine fie cã posedã sau nu o organizaţie proprie de stat. pe de altã parte. poate fi interpretatã în sensul de condiţii pentru existenţa suveranitãţii ceea ce este. s-au extins de la politic la economic. suveranitatea naţionalã se identificã cu cea de stat. Se adaugã deci la supremaţie şi independenţã obligaţia respectãrii drepturilor altor state şi a normelor şi principiilor dreptului internaţional. suveranitatea de stat se impune şi astãzi ca una din marile realitãţi ale lumii contemporane. în stabilirea conceptului de suveranitate trebuie explicate şi alte douã noţiuni des întâlnite în literatura juridicã şi mai ales în cea politicã. de a stabili linia politicã a statului şi alcãtuirea organelor lui. cu excluderea oricãrui amestec al altor state şi cu respectarea drepturilor corespunzãtoare ale acestora şi a regulilor generale admise ale dreptului internaţional. Se observã cã numai suveranitatea de stat este o caracteristicã generalã a puterii de stat. Realitatea cã deseori aceste trei noţiuni se regãsesc înmãnuchiate într-una singurã. suveranitatea poporului se identificã cu suveranitatea de stat. Precum observãm. Statul suveran este obligat sã respecte drepturile altor state. Prin suveranitatea naţionalã se înţelege dreptul la autodeterminare şi la dezvoltarea independentã a fiecãrei naţiuni. deoarece chiar aceste orânduiri se deosebesc între ele. conţinutul suveranitãţii. dar o asemenea interpretare este posibilã. precum şi normele dreptului internaţional. corect de altfel. nu ne poate duce la ideea negãrii existenţei a trei noţiuni distincte. Cei care definesc suveranitatea în modul mai sus arãtat.

reciprocitãţii în viaţa internaţionalã. cuvinte ce trebuie menţionate în integralitatea lor "Statul. Democraţia are ca fundament respectarea fiinţei umane şi a statului de drept. Statul de drept. un conţinut social. implicã proclamarea şi garantarea libertãţilor publice. în toate cele trei ipostaze în care. Si astãzi. Caracterul democratic al statului şi statul de drept se implicã şi se impun reciproc. în principiu . conţinutul acestui drept valorificã la dimensiunile lor reale drepturile şi libertãţile cetãţeneşti. obligaţia lor de a se conforma legilor. Totodatã democraţia implicã: un sistem pluralist. Statul de drept rãmâne o simplã teorie dacã nu este constituit dintr-un sistem de garanţii (inclusiv juridice) care sã asigure reala încadrarea a autoritãţilor publice în coordonatele dreptului. Pentru cã. statul administrator şi statul judecãtor. ca teorie şi realitate. s-a impus mult mai târziu în istoria societãţii. ca elemente constitutive ale suveranitãţii.F. şi este ţinut ca un singur particular de a executa sentinţa prezentatã împotriva sa. Statul modern poate şi trebuie sã imprime tuturor acţiunilor economice . colaborarea şi controlul reciproc al puterilor publice (autoritãţilor publice). Este evident cã statul de drept a apãrut ca o replicã datã statului despotic. teoretice şi practice. unde supremaţia constituţiei este asiguratã. Caracterul democratic al statului trebuie sã le înmãnucheze pe toate. Acest caracter rezultã atât din natura statului cât şi mai ales din funcţiile sale.atunci când s-a considerat cã şi autoritãţile publice. Ca atare statul de drept are un conţinut complex şi în acest sens se considerã cã suntem în prezenţa unui stat de drept acolo unde: domnia dreptului este evidentã. aşa cum am vãzut poate apare. Juriştii clasificã statele în: statul de drept. Democraţia poate fi examinatã din multe unghiuri şi de aici multitudinea de definiţii. se aratã în Constituţie. se realizeazã accesul liber la justiţie. exprimatã prin alegeri libere şi corecte. pot fi gãsite prin luarea în consideraţie a mijloacelor de exercitare a suveranitãţii naţionale şi a supremaţiei constituţiei. guvernanţii trebuie sã se supunã unor reguli juridice. Chiar dacã se poate discuta mult încadrarea statului legiuitor (autoritãţile legislative). Caracterul democratic al statului înseamnã cã autoritãţile publice se întemeiazã pe voinţa poporului. Fãcându-se cuvenitele diferenţieri dintre statul legiuitor. atât timp cât ea existã. în care guvernanţii sunt supuşi regulilor juridice şi statul despotic în care guvernanţii sunt scutiţi de a respecta regulile juridice. în fond. Statul de drept trebuie efectiv sã se autolimiteze prin drept. I. sunt de actualitate cuvintele inegalabilului Leon Duguit. obligaţiile de respectare a dreptului internaţional şi a drepturilor altor state. fundamentat pe valori etice şi umane care sã creeze terenul fertil 79 . explicaţii. în virtutea aceleiaşi idei este justiţiabilul propriilor sale tribunale. trebuie sã reţinem cã statul de drept nu se confrundã cu principiul legalitãţii. sau poate astãzi mai mult ca oricând. România.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Un al doilea mod de definire al suveranitãţii este acela în care nu sunt reţinute în definiţie. un act administrativ sau jurisdicţional decât în limitele fixate prin aceastã lege şi astfel statul este un stat de drept. culturale. se realizeazã echilibrul. în aceste coordonate. stat de drept. democraţia poate fi definitã şi ca domnia dreptului legitim. fãcând legea. Statul. normelor şi principiilor dreptului internaţional. Aceste trãsãturi se pot regãsi acolo unde echilibrul puterilor este realizat. Nu înseamnã însã cã aceşti autori nu dau importanţa cuvenitã egalitãţii suverane a statelor. politice. este obligat sã o respecte. b) România este un stat democratic. el este mai mult decât atât. responsabilitatea guvernanţilor. c) România este un stat social. soluţiile corecte. el nu poate face un act contrar. De asemenea. exercitarea imparţialã a justiţiei de cãtre judecãtorii independenţi şi inamovibili. el poate fi condamnat de proprii sãi judecãtori. El poate fi parte într-un proces. democratic şi social a) România este un stat de drept. El o poate modifica sau abroga. dar atâta timp cât ea existã." Ca orice concept juridic şi cel de "stat de drept" a cunoscut amplificãri şi perfecţionãri.

43 privind obligaţia statului de a lua mãsurile necesare asigurãrii unui nivel de trai decent cetãţenilor. geografic. Iar cetãţenii nu pot fi reţiunţi în definiţii. ci ea este specificã exercitãrii puterii de stat atât pe planul întregii ţãri. denumit sistemul instituţional al puterii. al organizãrii puterii de stat." (s. în vederea înfãptuirii conducerii de stat în mod unitar pe întreaga ţarã. Credem cã definirea organizãrii administrative a teritoriului în sensul primei opinii duce la diminuarea nejustitificatã a rolului şi importanţei teritoriului ca bazã distinctã a organizãrii puterii. Vom aminti astfel cã. populaţia nu constituie în totalitatea ei o bazã a organizãrii puterii de stat.. 46 privind protecţia persoanelor handicapate. a şanselor lor egale. exactã. Se mai pot adãuga.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV exprimãrii reale a personalitãţii cetãţenilor. 80 . trebuie sã sprijine sectoare economice aflate în crizã dar care sunt indispensabile promovãrii unui trai civilizat. art. ci un participant care trebuie sã intervinã. Cadrul natural. II. deoarece nu toatã populaţia participã la conducerea de stat. este organizat în unitãţi administrativ teritoriale. şi alte considerente în sprijinul tezei cã organizarea administrativã a teritoriului este delimitarea teritoriului în unitãţi. Delimitarea însã este teritorialã. social. precum şi dispoziţiile legale în materie stabilesc cã " Teritoriul .A. populaţia şi puterea politicã suveranã. un simplu observator. Inţelegerea caracterului social al statului ne permite explicarea sensului şi dimensiunilor unor prevederi constituţionale. potrivit cu sarcinile şi funcţiile statului. precum cele din: art. trebuie sã asigure funcţionarea unor servicii publice de protecţie şi intervenţie socialã. In aprecierea rolului teritoriului trebuie sã se plece de la apreciere ştiinţificã. 33 privind obligaţia statului de a lua mãsuri pentru asigurarea igienei şi sãnãtãţii publice: art. în organizarea administrativã a teritoriului. 38 privind protecţia socialã a muncii. trebuie sã aibã iniţiativã şi mai ales sã ia mãsuri care sã asigure realizarea binelului comun. el determinã fizic existenţa statului şi cã nu poate exista un stat dacã nu existã un teritoriu pe care acest stat sã fie organizat . mai mult. cât şi pe acela al unitãţilor administrativ teritoriale. art.. naţional. dezavantajat de destin şi de şansã. deoarece cetãţenia nu este specificã conduceri de stat în diferitele unitãţi administrativ teritoriale.. Elementele constitutive ale statului român Ca orice stat unitar elementele constitutive ale statului sunt: teritorial. geograficã şi pentru cã populaţia este factorul mobil. precum se subliniazã în literatura juridicã. lupta palestinienilor pentru redobândirea teritoriului statului Palestina. Consideraţiunile sale expuse nu pot duce însã la neglijarea rolului populaţiei în realizarea organizãrii administrative a teritoriului. cãi de comunicaţie etc. a drepturilor şi libertãţilor lor. 3(3) din Constituţie. definiţia trebuie sã exprime diferenţa dintre teritoriu şi organizarea puterii de stat. Statul social nu poate fi un simplu partener de afaceri. Organizarea administrativã a teritoriului Astfel. Este îndeobşte admis cã teritoriul constituie cadrul natural..). elementul unic este teritoriul deoarece el face obiectul organizãrii în unitãţi. Teritoriul statului are o anumitã organizare în raport cu structura administrativã şi politicã a statului.). Puterea politicã suveranã este organizatã în cadrul unui sistem. II. populaţia este un criteriu ce este luat în seamã alãturi de alte criterii (economic. Teritoriul fiind una din bazele organizãrii puterii de stat. De pildã. art. El trebuie sã protejeze pe cel slab.n. bineînţeles. 32 privind garantarea dreptului la învãţãturã: art. iar delimitãrile teritoriale sunt fixe. Dacã organizarea administrativã a teritoriului este delimitarea acestuia în unitãţi. a corelaţiilor sale cu puterea. 45 privind protecţia copiilor şi tinerilor şi art. la aceasta participând numai cetãţenii.

o altã problemã teoreticã priveşte delimitarea noţiunilor de structurã de stat şi de organizare administrativã a teritoriului. Deosebirea principalã între structura de stat şi organizarea administrativ-teritorialã. administrativ şi judecãtoresc propriu. La sfârşitul acestor consideraţiuni putem spune cã organizarea administrativã a teritoriului este delimitarea teritoriului unui stat în unitãţi administrativ-teritoriale. In acest sens se aratã cã. Denumirea de unitãţi administrative este folositã pentru a se distinge de cele politice . In fine. Vom adãuga la cele de mai sus cã organizarea administrativã a teritoriului se face în funcţie de anumite obiective şi criterii şi cã realizarea unitarã a puterii se înfãptuieşte prin organele de stat aşezate în teritoriu. individualizate şi distincte. utilizarea termenului "împãrţire" a teritoriului nu poate fi acceptatã faţã de realitatea cã prevederile constituţionale stabiliesc indivizibilitatea statului. S-a încercat deosebirea acestor douã noţuni prin stabilirea deosebirilor ce existã între unitãţile administrativ-teritoriale şi subiectele de federaţie. subiectele de federaţie sunt colectivitãţi politice. S-a susţinut cã deoarece organizatoric. de organizare a puterii de stat respectiv.. în principal. se aratã cã în timp ce subiectele de federaţie îndeplinesc funcţii guvernamentale. In legãturã cu aceastã observaţie. teritoriul are urmãtoarele caracteristici juridice:inalienabilitatea. Trebuie sã observãm cã aceste douã noţiuni sunt strâns legate între ele. delimitare fãcutã în scopul realizãrii unitare a puterii. care sunt formaţii statale în cadrul statului federal. trebuie sã menţionãm cã ea ţine de acurateţea ştiinţificã a exprimãrilor şi nu trebuie înţeles cã cei care au definit astfel organizarea administrativã a teritoriului au evocat ideea împãrţirii acestuia şi nu a delimitãrii. indivizibilitatea şi egalitatea (în sensul cã nu trebuie sã existe privilegii în formarea unor anumite regiuni sau zone geografice). Aceasta cu atât mai mult cu cât caracterul indivizibil al teritoriului este foarte vechi şi a fost proclamat expres chiar de Constituţia românã de la 1866. 81 . de unde şi denumirea. unde organele reprezentative. aşezãrilor organelor administrative. cu funcţii normative şi de conducere sunt precumpãnitoare. Dar nu trebuie scãpat din vedere cã fiecare noţiune are un conţinut şi un sens propriu. Astfel. având fiecare un sistem legislativ. acţioneazã şi alte organe de stat în afara organelor puterii executive şi anume judecãtoreşti. Se considerã cã denumirea numai este proprie pentru organizarea de stat contemporanã deoarece ea este preluatã de la vechea orânduire în care puterea executivã realizatã prin organele administrative.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV geografic. puterea de stat acţioneazã în forma organelor statului şi delimitarea teritoriului se face în unitãţi teritoriale în care sã fie aşezate diferitele organe ale statului. Plecând de la textul constituţional. pe planul local. unii autori criticã definiţiile mai vechi date organizãrii administrative a teritoriului în sensul de " împãrţire a teritoriului în unitãţi administrativ teritoriale". în organizarea actualã de stat. De asemenea. Dificultatea pleacã de la existenţa factorului comun care este teritoriul. unitãţile administrativ-teritoriale înfãptuiesc funcţii administrative. denumirea apare ca improprie. constã în faptul cã prima se referã la organizarea puterii la nivelul statului în întreg sãu. Or. Constituţiile României au stabilit expres cã teritoriul ţãrii este inalienabil şi indivizibil . ele fiind constituite nu numai la centru ci pe întreg teritoriul. deoarece privesc douã aspecte ale uneia şi aceleiaşi baze de organizare a puterii de stat şi anume teritoriul. O problemã teoreticã ce trebuie rezolvatã priveşte chiar expresia organizarea administrativã a teritoriului. Nu putem sã nu observãm cã delimitarea teritoriului este administrativã prin natura sa şi cã. în timp ce organizarea administrativã a teritoriului are în vedere crearea pe teritoriul statului a unui numãr de unitãţi în scopul unei mai eficiente conduceri de stat pe plan local. nu era precumpãnitoare şi unde delimitarea teritoriului în unitãţi teritoriale servea. ceea ce nu se întâlneşte la unitãţile administrative în cadrul statului unitar etc.

faţã de faptul cã este capitala ţãrii. prin art. în stabilirea oraşului reşedinţã s-a urmãrit ca acestea sã ocupe o poziţie geograficã cât mai centralã. unitate de coordonare şi control din punct de vedere politico-administrativ. precum şi de legãturile dintre localitãţi au fost însã constituite şi judeţe cu o suprafaţã diferitã de proporţiile medii. nu se aflã în centrul judeţului. având multiple legãturi cu zona înconjurãtoare şi asupra cãreia trebuie sã exercite o influenţã civilizatoare. diverse. Satele în care-şi au sedile autoritãţile publice comunale sunt sate reşedinţã. au fost luate în consideraţie cãile de comunicaţie. De asemenea. politicã şi cultural-ştiinţificã. Sub acest aspect. geografic. 3 pct. astfel încât sã se asigure legãturi directe. care se subordoneazã organelor de stat ale municipiului. numãr de locuitori şi potenţial economic. 2/1968. o însemnãtate deosebitã în viaţa economicã. şi eventual. Judeţele cuprind în afara comunelor şi un numãr de oraşe. Unele oraşe sunt declarate municipii. o îndelungatã tradiţie istoricã sau care au condiţii de dezvoltare în aceste direcţii. social-politicã şi cultural-ştiinţificã a ţãrii. social-culturale. uşoare şi rapide între localitãţile din cuprinsul judeţului şi reşedinţa sa. De asemenea. este unitatea administrativ-teritorialã de bazã care cuprinde populaţia ruralã unitã prin comunitate de interese şi tradiţii. Municipii au fost declarate acele orase care au un numãr mai mare de locuitori. Oraşul reşedinţã este stabilit în funcţie de importanţa sa economicã. Existã astfel în ţara noastrã un numãr de 40 de judeţe. iar acestea se subordoneazã organelor centrale de stat. socialã şi politicã. judeţul are trãsãturi şi funcţionalitãţi proprii. adaugã acelaşi articol.B. geografice şi demografice. Fiecare sector are organe de stat proprii. sunt şi oraşe reşedinţã de judeţe care.000 locuitori. Judeţul cuprinde municipii. De asemenea. oraşe şi judeţe. Desigur. social-cultural şi edilitar gospodãresc. oraşe şi comune. numerotate. stabilirea lor ca reşedinţã fiind impusã de importanţa lor economicã. are o organizare proprie. în sensul legii nr. Judeţele sunt astfel delimitate încât sã cuprindã zone pedoclimatice. In stabilirea numãrului judeţelor s-a urmãrit ca acestea sã fie echilibrate ca suprafaţã. Municipiul Bucureşti este organizat pe şase sectoare. în condiţiile legii unele oraşe sunt declarate municipii. El este un centru de populaţie mai dezvoltat din punct de vedere economic. Oraşul este o unitate administrativ-teritorialã de bazã în cadrul organizãrii administrative a teritoriului. c) Comuna. Comuna. cã teritoriul este organizat sub aspect administrativ în comune.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Constituţia stabileşte. Municipiul Bucureşti. capabile sã asigure valorificarea resurselor materiale de pe întreg cuprinsul ţãrii noastre. Judeţul este unitatea administrativ-teritorialã ce joacã rolul de verigã intermediarã în cadrul organizãrii administrative a teritoriului. Organele de stat din judeţe au legãturi nemijlocite cu organele centrale de stat. specifice. In funcţie de condiţiile naturale starea cãilor de comunicaţie. de perspectivele sale de dezvoltare.000 km iar populaţia în medie de peste 450. alcãtuitã din unul sau mai multe sate. distinctã. Populaţia României 82 . b)Oraşul. socialã şi culturalã. Suprafaţa unui judeţ este în medie de aproape 600. a)Judeţul. care sã permitã dezvoltarea agriculturii. Judeţul este o unitate administrativ-teritorialã complexã din punct de vedere economic şi social culturalã. pentru a asigura legãturi rapide cu toate localitãţile din cuprinsul judeţului. Oraşele în care-şi au sediul autoritãţile publice judeţene sunt oraşe de reşedinţã. în funcţie de condiţiile economice. faţã de importanţa sa economicã. Faţã de aceastã situaţie. 3. II. Municipiul Bucureşti are un regim juridic şi politic asemãnãtor cu al judeţului.

Noţiunea de cetãţenie are. se impun câteva precizãri privind terminologia. pentru apãrarea suveranitãţii şi independenţei naţionale.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Populaţia este formatã din cetãţeni români şi persoane care nu au cetãţenia românã. termen ce îl mai întâlnim şi astãzi. Astfel. adicã o grupã de norme juridice. Vom remarca astfel cã titlul de cetãţean dovedeşte apartenenţa cetãţeanului la statul român. Beneficiari ai drepturilor şi libertãţilor cetãţenii români sunt în acelaşi timp şi titularii unor îndatoriri. Astãzi. cele mai multe constituţii şi legi folosesc termenul cetãţenie pentru a desemna aceastã apartenenţã. care reglementeazã legãtura dintre stat şi cetãţean. reflectatã pe plan extern. Aceastã accepţiune ne intereseazã în mod deosebit. în ştiinţa dreptului constituţional. O definiţie consideratã exactã priveşte cetãţenia ca fiind legãtura politicã şi juridicã permanentã dintre o persoanã fizicã şi un anumit stat. pe mare. Iniţial. Aceastã legãturã se exprimã prin totalitatea drepturilor şi obligaţiilor reciproce dintre o persoanã şi statul al cãrui cetãţean este şi. stat în care suveranitatea naţionalã aparţine poporului. ea constituind obiectul controverselor din literatura juridicã. în alt stat. cetãţenia a fost conceputã. 34. noţiunea de cetãţenie este utilizatã pentru a desemna o instituţie juridicã. dintr-o societate datã. mai mult. cetãţenia românã trebuie consideratã ca acea calitate a persoanei fizice ce exprimã relaţiile permanente social-economice. în statul sãu de origine. cetãţenia se axeazã în jurul ideii de subiect de drept şi numai atunci se vorbeşte de cetãţenia unei persoane. In aceastã a doua accepţiune. sociale şi culturale concrete. de exemplu. în aer sau în cosmos. drepturi care nu sunt numai proclamate ci şi garantate în exercitarea lor efectivã. Titlul de cetãţean român impune devotament şi fidelitate faţã de patrie. Cetãţenii români se bucurã de drepturi şi libertãţi democratice. politice şi juridice dintre persoana fizicã şi stat. Dacã rememorãm câteva reglementãri juridice din România vom putea observa cã: în anul 1877 s-a adoptat legea pentru acordarea cetãţeniei 83 . politice şi juridice. slujirea intereselor poporului precum şi îndeplinirea cu bunã credinţã a drepturilor şi obligaţiilor înscrise în Constituţie şi legile ţãrii. In definirea cetãţeniei române trebuie sã plecãm de la faptul cã ea reprezintã expresia relaţiilor social-economice. respectiv cetãţenii strãini şi apatrizi (cei care nu sunt cetãţeni ai vreunei ţãri). In nici un caz persoanele juridice sau bunurile nu au cetãţenie în sensul pe care-l dãm noi acestei categorii juridice. pãstratã şi prelungitã oriunde s-ar gãsi persoana. In literatura juridicã. în Constituţia Franţei. noţiunea de cetãţenie este folositã şi pentru a caracteriza condiţia juridicã ce se creeazã acelor persoane care au calitatea de cetãţean. In fine. In primul rând. cetãţenii români sunt rãspunzãtori deopotrivã pentru dezvoltarea economicã şi socialã a ţãrii. cetãţenia a fost desemnatã prin termenul naţionalitate. Pentru a defini cetãţenia românã trebuie sã pornim de la faptul cã cetãţenia are un conţinut şi o finalitate care se coreleazã cu realitãţii economice. de regulã. apare deosebit de limpede ideea cã cetãţeania românã nu este o simplã legãturã politicã sau juridicã între individ şi colectivitatea politiceşte organizatã. dobândirea şi pierderea cetãţeniei. Privitã astfel. Dar. Egali în drepturi şi îndatoriri. în art. dovedind apartenenţa sa la statul român şi atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi îndatoririlor prevãzute de Constituţia şi de legile României. ca o "apartenenţã juridicã" sau ca o calitate a persoanei. douã accepţiuni. ci este o integrare angajatã în sânul acestei colectivitãţi. este o legãturã juridicã specialã. vom remarca faptul cã numai persoanele fizice au cetãţenie . dintre persoanele fizice şi statul român. fie ca o"legãturã politicã şi juridicã". fie ca o "legãturã între individ şi stat". Totodatã. pentru explicarea conceptului de cetãţenie.

Pentru cã. dar locuiesc pe teritoriul statului nostru. Cetãţenia românã implicã pentru statul român obligaţia de a-şi proteja cetãţenii sãi atunci când aceştia. şi nu spunem o noutate. nr. 84 . a)Dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în organele reprezentative. ca atare.II.I. pentru anumite funcţii. Existã deci o diferenţã între sfera drepturilor pe care le pot exercita cetãţenii români şi sfera drepturilor pe care le pot exercita persoanele care nu au aceastã calitate. f)Dreptul de a fi protejat diplomatic. de regulã. Trebuie arãtat cã. Legea nr. în timp. aparţin în exclusivitate numai cetãţenilor. 33/1952. trebuie sã identifice conţinutul reglementãrilor juridice ale timpului la care se referã. 117 din 6. 24/1971. Legea nr. De exemplu.1877). 1. In aceastã privinţã se impune încã de la început sã observãm cã. d)Dreptul de a fi angajat în orice funcţie pentru care îndeplineşte condiţiile cerute de legile ţãrii. la termenul naţionalitate poate fi explicatã prin aceea cã naţionalitatea este o categorie politicã. procuror. 16 din 19. Pentru a se evita confuziile şi mai ales speculaţiile posibile din punct de vedere juridic s-a preferat cuvântul cetãţenie. el nu poate fi expulzat din România. dar problema. deşi distinct de principiile cetãţeniei. permite formularea unor principii care stau la baza cetãţeniei române. ea strãbãtând întreaga legislaţie în acest domeniu.Of. urmatã de douã regulamente. atunci când se aflã în strãinãtate. b)Dreptul de a domicilia pe teritoriul României şi a se deplasa nestânjenit pe acest teritoriu. au nevoie de asemenea ajutor împotriva încãlcãrii drepturilor lor. e)Dreptul de a nu fi extrãdat sau expulzat din România.1939). De asemenea. pentru ocuparea funcţiei de judecãtor. ea indicã apartenenţa la o naţiune. chiar terminologia juridicã a cunoscut şi cunoaşte o evoluţie a sensurilor sale.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV române ofiţerilor de origine românã care au servit în armata strãinã (M. aceastã regulã se impune ca o regulã de bazã a cetãţeniei române. 125 din 1948. In grupa acestor drepturi sunt incluse.Of.vremelnic sau domiciliind. Aceste drepturi. Analiza normelor juridice care formeazã instituţia juridicã a cetãţeniei. prezentând o deosebitã importanţã teoreticã şi practicã. legile cer în mod expres ca persoana sã aibã calitatea de cetãţean român. Aceste explicaţii prezintã interes pentru cel care dorind sã rezolve probleme juridice privind apartenenţa juridicã a unei persoane la un anumit stat. 21/1991). aflându-se în afara graniţelor . 41 din 24. el exprimând un anumit statut juridic al omului. fiind prin excelenţã drepturi politice. Cetãţeanul român nu poate fi extrãdat la cererea unui stat strãin în vederea executãrii pedepsei. nr. ea ni se pare a fi potrivitã deoarece sugereazã cã persoanele care nu au calitatea de cetãţeni români nu se pot bucura .în condiţiile legii .decât de o parte din drepturile şi îndatoririle prevãzute de Constituţia şi legile ţãrii noastre. începând cu anii 1948 legile s-au referit la cetãţenia românã (Decretul nr. Renunţarea. strãini sau apatrizi neavând acces la ele. este totuşi analizatã. acesta nu este considerat un principiu în lucrãrile de specialitate.V. în anul 1939 s-a adoptat legea privitoare la dobândirea şi pierderea naţionalitãţii române (M. Decretul nr. Cât priveşte formularea ce am dat-o acestui principiu. funcţionar şi demnitar public etc. în anul 1924 s-a adoptat legea privitoare la dobândirea şi pierderea naţionalitãţii române (M. Cu toate acestea. nr. Aceste drepturi. In aceastã ordine de idei trebuie sã arãtãm cã din drepturile înscrise în Constituţie şi legile ţãrii unele pot fi exercitate numai de cetãţenii ţãrii respective.1924). unul privitor la constatarea naţionalitãţii române şi altul privitor la dobândirea naţionalitãţii române prin naturalizarea şi la redobândirea acestei naţionalitãţi.Numai cetãţenii români sunt titularii tuturor drepturilor prevãzute de Constituţie şi legi. care nu pot fi exercitate şi de strãini sau apatrizi sunt atât drepturi fundamentale cât şi drepturi subiective obişnuite. c)Dreptul de a fi proprietar de terenuri în România.Of.

stabilirea filiaţiei copilului gãsit pe teritoriul României. Legislaţia românã de dupã 1989 îngãduie dubla cetãţenie. dupã cum eşti sau nu cetãţean al ţãrii respective. Aceste obligaţii sunt urmãtoarele: a)Obligaţia de fidelitate faţã de ţarã. cetãţenia românã se pierde prin: retragerea cetãţeniei române. repatriere. precum şi în cazul gãsirii copilului neidentificat. Astfel. fãrã deosebire de rasã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 2. la cerere. limbã. prin Decretul-Lege nr. In conformitate cu acest principiu. pe teritoriul României. unele obligaţii prevãzute de Constituţie şi legi aparţin în exclusivitate cetãţenilor români. Desigur soluţia legii române este solid motivatã de istorie. singuri rãspunzãtori pentru dezvoltarea economicã şi socialã a României. chiar dacã au o altã cetãţenie şi nu îşi stabilesc domiciliul în România. apartenenţã politicã. la reprezentanţele diplomatice sau consulare ale României. Potrivit legislaţiei României. religie. care înainte de 22 Decembrie 1989 au pierdut cetãţenia românã din diferite motive o pot redobândi la cerere. suveranitãţii şi integritãţii sale. origine etnicã. în baza unei declaraţii autentificate. vom arãta cã cetãţeanul român. sex. dobândirea cetãţeniei se face prin: naştere în România. Acest principiu se desprinde din dispoziţiile exprese ale legii cetãţeniei române conform cãrora încheierea cãsãtoriei între un cetãţean român şi un strãin nu produce nici un efect asupra cetãţeniei soţului care a dobândit cetãţenia românã în timpul cãsãtoriei. c)Indatorirea de apãrare a patriei.Cetãţenia nu produce nici un efect juridic asupra cetãţeniei soţilor . In alte ţãri la muncã egalã salariu este diferit. Soluţia s-a impus pentru a permite rezolvarea problemelor multor cetãţeni români care în perioada 1944-1989 locuind în afara graniţelor ţãrii au pierdut şi cetãţenia românã. adopţia unui copil minor român de cetãţeni strãini. naţionalitate. adopţii.Numai cetãţenii sunt ţinuţi a îndeplini toate obligaţiile stabilite prin Constituţie si legile ţãrii. anularea sau desfacerea adopţiei pe cale judecãtoreascã. Reţinând aceleaşi remarci pe care le-am fãcut la primul principiu. în strãinãtate. 137/1990 s-a stabilit cã foştii cetãţeni români. pentru apãrarea independenţei. este în acelaşi timp obligat sã îndeplinescã şi toate îndatoririle prevãzute de Constituţia si legile ţãrii. Acest principiu se desprinde cu deosebitã claritate din dispoziţiile constituţionale şi legale conform cãrora stabilirea drepturilor şi îndatoririlor cetãţenilor români. ce revin numai cetãţenilor români. 6. Conform legislaţiei române. Trebuie însã reţinut cã statele în general nu agreazã dubla cetãţenie în statele unitare deoarece aceastã situaţie poate genera unele implicaţii nedorite. constituie un atribut exclusiv al statului. cu pãrinţi necunoscuţi. opinie. Aceasta cu atât mai mult cu cât cetãţenia românã presupune responsabilitate civicã.Schimbarea cetãţeniei unuia din soţi nu produce nici un efect asupra cetãţeniei române a celuilalt soţ. iar în ţarã la Notariatul de Stat al municipiului Bucureşti. b)Obligaţia de a satisface serviciul militar. 4. 5. Legea din 1991 a pãstrat aceste reglementãri. De exemplu Constituţia România ca şi alte constituţii instituie "fidelitatea faţã 85 . Persoanele care nu au aceastã calitate nu sunt ţinute a îndeplini anumite îndatoriri. de avere sau origine socialã şi indiferent de modul în care au dobândit cetãţenia. renunţarea la cetãţenia românã.Cetãţenia este în exclusivitate o chestiune de stat.Cetãţenii români sunt egali în drepturi si îndatoriri. a modurilor de dobândire şi de pierdere a cetãţeniei române. cãci numai ei pot fi titularii tuturor drepturilor şi obligaţiilor. titular de drepturi si libertãţi. 3.

numeşte în funcţie magistraţii judecãtori şi procurori. 1). juridicã si moralã . 2). câte trei membri ai Curţii Constituţionale (art.o forţã primarã. 1). sunt dependente . Legea stabileşte pânã la detalii condiţia juridicã a strãinilor. originarã. fiind desemnat în general prin expresia cetãţean al lumii. Sub aspect social. iar în caz de remaniere guvernamentalã sau de vacanţã a postului. direct. consiliile locale. al.în condiţiile legii2) . Fac parte din prima categorie Parlamentul. Astfel. desemnaţi 4) sau numiţi. Senatul numeşte Avocatul Poporului (art. 1). direct. Camera Deputaţilor şi Senatul numesc fiecare. orãşeneşti şi comunale sunt alese . consilierii locali şi primarii. Preşedintele României numeşte pe trei dintre membrii Curţii Constituţionale (art. Strãin în România este persoana care are cetãţenia unui alt stat. 58.de cãtre corpul electoral din circumscripţiile respectivelor unitãţi administrativ-teritoriale (art. In afara cetãţenilor români. fiind reprezentat de corpul electoral. îndeplinind funcţia de mediere între "puterile statului" 5). egal. la propunerea primuluiministru. Autoritãţile publice potrivit legii sunt alese sau numite. secret şi liber exprimat" (art. 132). Preşedintele Republicii. 1). cele douã Camere ale Parlamentului numesc.prin corpul sãu electoral . iar din cea de a doua categorie toate celelalte autoritãţi publice. poporul este titularul suveranitãţii. al. Dimpotrivã. de asemenea. de reprezentare a statului român si de garant al independenţei naţionale si al integritãţii teritoriale a ţãrii. 1). în şedinţa comunã. al. autoritatea preşedinţialã. Potrivit cu funcţia fundamentalã ce revine fiecãrei autoritãţi publice.ca expresie primordialã a democraţiei . în aceleaşi condiţii ca şi consilierii locali (art.de instanţa politicã. Apatridul este persoana care nu are nici o cetãţenie. fie de cãtre organele reprezentative sau direct reprezentative. 59 al. ales prin "vot universal.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV de ţarã" ca îndatorire or persoanã cu dublã cetãţenie faţã de care ţarã este fidelã. 81 al. fie de cãtre autoritãţile administrative ierarhic superioare.care îi conferã puterii legitimare şi autoritate . 1 si art. având ca principalã funcţie asigurarea înfãptuirii 86 . 140. drepturilor şi libertãţilor acestora fiind garantatã de Constituţie. precum şi între stat şi societate. atunci când interesele între cele douã ţãri sunt contrare. Preşedintele României este "ales prin vot universal. 85). al. moral şi politic. Alegerea sau numirea se face pe baza principiului separaţiei puterilor al egalitãţii cooperãrii şi controlului reciproc al acestora. pe teritoriul României existã şi strãini precum şi apatrizi. în fine. 122 al 1). 1) 3). Parlamentul este "organul1) reprezentativ suprem al poporului român" (art. cu excepţia celor stagiari (art. dintre magistraţi. politicã. al.se înfãţişeazã deci într-o dublã calitate: ca forţã propulsoare a puterii .şi ca fundament social al acestei puteri. juridicã si moralã absolutã: poporul. 55. Poporul . secret şi liber exprimat" (art. autoritatea guvernamentalã. 140. II. revocã sau numeşte. Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti (art. primarii sunt aleşi. distingem între: autoritatea deliberativã. 120. Preşedintele României desemneazã un candidat pentru funcţia de primministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. 120. membrii Consiliului Superior al Magistraturii art. judeţene. 2). direct sau indirect. al. Strãinii şi apatrizii. pe ceilalţi membri ai Guvernului (art.C. Sistemul instituţional al puterii în România Autoritãţile publice. cei care alcãtuiesc alte autoritãţi publice decât cele arãtate sunt investiţi. îndeplinind în principal funcţia legislativã. 124 al. Regimul juridic al strãinilor în România rezultã atât din Constituţie cât şi din legea specialã privitoare la acestia. egal. 1). la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. 133 al.

f)Sistemul puterii de stat reprezintã o structurã definitã. sitemul social-politic. autoritatea de jurisdicţie constitiuţionalã. 1 din Legea nr. 5 din Legea nr. Douã precizãri sunt necesare: prin natura funcţiilor şi a atribuţiilor lui. i)"Cartea tehnicã" a sistemului este Constituţia. delegaţia permanentã. El are mai multe categorii de organe. Din perspectiva proprietãţilor generale ale sistemului si prin examinarea modului de articulare a sistemului puterii de stat. de coordonare.fãrã a-i anula astfel trãsãturile specifice . 7 şi 13 din Legea nr. investite cu competenţe specifice adicã. funcţiile şi structura. în acest caz. colaborare şi control reciproc. chematã sã înfãptuiascã justiţia. d)Sistemul puterii de stat si fiecare dintre subsistemele acestuia au una sau mai multe funcţii caracteristice. dintre el şi pãrţile ce-l alcãtuiesc.îl constituie. 1 din Constituţie:"desemnarea" candidatului pentru funcţia de prim-ministru. ca autoritãţi centrale. g)Sistemul puterii de stat are la bazã fluxul informaţional dintre el si societate. b)Sistemul puterii este un sistem deschis. ca autoritãţi locale). îi stabileşte atributele.în sensul corelãrii adecvate cu adjectivul care urmeazã . având ca funcţie unicã garantarea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor. iar pe plan extern. din rândul membrilor sãi. 1 si art. "Alegerea" are. autoritatea de jurisdicţie constituţionalã. alcãtuit din patru subsisteme: organul reprezentativ suprem si unica putere legiuitoare a ţãrii. putem identifica principalele lui trãsãturi: a)El este un ansamblu complex. 5) Sintagma trebuie interpretatã în sensul de "organe ale statului". consiliul judeţean "alege". altele sunt locale (de exemplu. consiliile locale. autoritatea executivã. Termenul de "desemnare" are însã o semnificaţie identicã cu cea comunã în situaţia reglementatã de art.cu care interacţioneazã sistemul puterii . asigurând conformitatea legilor cu Constituţia. unele autoritãţi sunt centrale sau naţionale. c)Mediul ambiant . legea administraţiei locale. 85 al. dar nu este subordonat nici Guvernului şi nici Preşedintelui. h)Sistemul puterii de stat si fiecare dintre subsistemele acestea au capacitate de autoreglare. autoritatea constituitã în instituţia Avocatul Poporului. primarii şi prefecţii. dinamic. precum şi între pãrţile întregului. Preşedintele Republicii şi Guvernul. drepturi şi obligaţii specifice. 2) A se vedea şi art.cã Parlamentul este "unicul" organ reprezentativ. precum şi capacitatea de a contribui la reglarea altor sisteme sau subsisteme. 69/1991. 7 al. e)Ordinea lãuntricã a sistemului se caracterizeazã prin raporturi de subordonare.evident greşitã .în categoria autoritãţilor administrative. exercitând unele dintre atribuţiile consiliului. 87 . nu trebuie sã conducã la concluzia . Numai pentru a respecta rigorile gramaticale . însumând legãturi stabilite între întreg şi parte. Parlamentul. Avocatul Poporului poate fi integrat . sistemul comunitãţii internaţionale a statelor. 69/1991şi art. autoritatea judecãtoreascã. la singular şi articulat. 63 din Legea nr. care îi instituie şi constituie elementele. politicii interne şi externe a ţãrii şi exercitarea conducerii generale a administraţiei publice.s-a recurs la aceastã formulare. autoritatea judecãtoreascã. 5. statul neputând avea mai multe "puteri". semnificaţia desemnãrii unor dintre cei "aleşi prin sufragiu" pentru "conducerea operativã a treburilor administraţiei publice judeţene". 9/1991 şi art. 70/1991 3) A se vedea art. 70/1991 4) Potrivit art. 1 din Legea nr. precum şi dintre aceste pãrţi. implicând nu numai multiplicarea elementelor sale constitutive sau reorganizarea acestora. Potrivit cu nivelul la care ele funcţioneazã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV __________________ 1) Termenul astfel formulat. Preşedintele Republicii nu este pur si simplu un organ administrativ sau numai un asemenea organ. pe plan intern.

3.Parlamentul. sã cearã trimiterea în judecatã a Preşedintelui pentru înaltã trãdare. Preşedintele poate sã cearã urmãrirea penalã a membrilor Guvernului. De asemenea. atunci când. totuşi. cât şi moţiunea de cenzurã. între toate categoriile de organe ale statului potrivit principiului separaţiei puterilor.sperãm cã se va înţelege . organizat în cel mult 30 de zile de la suspendarea din funcţie a Preşedintelui Republicii. în condiţiile prevãzute de lege. informaţiile şi documentele cerute. a unei declaraţii de politicã generalã a unui proiect de lege)1). le consemnãm pe cele mai semnificative: 1.prin referendum . In toate cazurile de aceastã naturã. ____________________ 1) Intr-o asemenea situaţie.Acelaşi corp electoral şi prin sufragiu având aceleaşi atribute. în şedinţa comunã a celor douã Camere. Parlamentul poate. el este acela care poate dispune suspendarea din funcţie a respectivei persoane. De asemenea. 5. a structurii sistemului va fi de naturã sã complineascã simpla enunţare a trãsãturilor acestuia.retrage încrederea acordatã Guvernului (atât votul de încredere. 88 .Parlamentul. a noului Parlament.In relaţia sa cu corpul electoral. egal. prin sufragiu universal. Pentru exercitarea funcţiei sale de control asupra Guvernului. ea neputând rezulta.tot în şedinţa comunã a celor douã Camere . întrucât el nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare a învestiturii. acordã votul de încredere Guvernului. direct. 2. prin sufragiu. dupã suspendarea din funcţie a Preşedintelui Republicii. prin sufragiu. poate suspenda din funcţie pe Preşedintele României. cooperãrii şi controlului reciproc al acestora. revocã sau numeşte pe ceilalţi membri ai Guvernului. de asemenea. prin angajarea rãspunderii lui. a unui nou Parlament. alege pe Preşedintele Republicii. ceea ce . votul de învestiturã a acestuia. pentru constituirea. chiar sumarã.1) 6.nu este posibil. Poate.Preşedintele Republicii desemneazã candidatul pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor. membrii sãi trebuie sã participe la lucrãrile Parlamentului. acum şi aici. "Cartea de identitate" a sistemului puterii de stat o reprezintã structura acestuia. De asemenea.sã se decidã eventuala demitere a acestuia. acesta trebuie sã punã la dispoziţia Parlamentului sau a uneia dintre structurile lui. al egalitãţii. Parlamentul poate solicita exprimarea voinţei acestuia în patru ipoteze: pentru constituirea. urmeazã ca . în cazul dizolvãrii celui existent. Camera Deputaţilor şi Senatul pot cere urmãrirea penalã a membrilor Guvernului. votul de încredere . Guvernul sau membrii lui trebuie sã rãspundã la interpelãrile formulate de deputaţi sau senatori.pe cale de interpretare . prezentate argumentele şi exemplificate. în cazul sãvârşirii unor fapte grave prin care încalcã prevederile Constituţiei. în şedinţa comunã a celor douã Camere. pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor. prevãzute de Constituţie. secret şi liber exprimat. prin nedepunerea unei moţiuni de cenzurã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Fiecare dintre aceste trãsãturi ar trebui "desfoliate". asupra unui program. printr-o moţiune de cenzurã. Structura sistemului. în caz de remaniere guvernamentalã sau de vacanţã a postului. pot fi "provocate" de Guvern.Corpul electoral alege cele douã Camere ale Parlamentului. descrierea. corpul electoral hotãrãşte asupra demiterii din funcţie a Preşedintelui. adicã ansamblul interrelaţiilor. la propunerea primului-ministru.care nu este identic cu votul de investiturã rezultã. la expirarea mandatului celui existent. Parlamentul . dacã li se solicitã prezenţa. prin referendum. Dintre acestea.din simple împrejurãri de fapt. Moţiunea de cenzurã trebuie sã fie totdeauna explicitã. în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. implicit. 4.

şi el . 14. supunerea spre ratificare a tratatelor internaţionale încheiate în numele României. 8. din cuprinsul art. organizarea unui referendum local. el vizând numai autoritãţile publice din comune şi oraşe.Secţiunile corpului electoral din circumscripţiile unitãţilor administrativ-teritoriale aleg consiliile locale şi primarii. mandatul Preşedintelui încetând pe o altã cale decât prin voinţa celor care l-au ales. se poate constitui în subiect al dreptului de iniţiativã legislativã. 2) Art. 7. delegarea legislativã în favoarea Guvernului. dupã adoptarea legii. trebuie sã admitem concluzia cã iniţiativa referendumului poate aparţine şi însuşi consiliului local. în condiţiile prevãzute de lege. în raporturile lui cu Parlamentul. 12. cum la nivelul judeţelor nu existã primar. între care: dizolvarea Parlamentului în condiţiile art. a "problemelor de interes deosebit din unitãţile administrativteritoriale". 44 al legii rezultã cã iniţiativa organizãrii unui referendum local nu poate aparţine decât primarului. 11. 10. dispune de câteva prerogative. acceptând iniţiativa de revizuire a Constituţiei.Parlamentul poate decide.sã solicite exprimarea voinţei corpului electoral. fie pentru adoptarea unei legi organice sau ordinare . dupã caz. poate solicita delegarea legislativã pentru emiterea de ordonanţe şi trebuie sã solicite aprobarea Parlamentului în cazul emiterii unor ordonanţe de urgenţã. 13.Autoritãţile administraţiei publice locale pot. sã iniţieze sau sã decidã aprobarea. o trimite Preşedintelui României pentru promulgare. el poate "provoca" un vot de încredere implicit sau o moţiune de cenzurã. faţã de dispoziţiile cuprinse în acelaşi text. încuviinţarea mãsurilor excepţionale. între atribuţiile consiliului judeţean nu figureazã şi aceea de a organiza un referendum local). Abaterea poate fi însã justificatã: în ipoteza examinatã nu este vorba despre angajarea responsabilitãţii politice a Preşedintelui .Preşedintele României.Guvernul interacţioneazã cu Parlamentul prin alte câteva mijloace decât cele deja arãtate: el exercitã dreptul la iniţiativã legislativã.2) 10. consultarea Parlamentului în vederea organizãrii unui referendum. contrar celor prevãzute în art.asupra cãreia se decide. care pot fi considerate "impulsuri" sau mãsuri de "reglare" pentru funcţionarea adecvatã a organului "reprezentativ suprem". în situaţia când. Inseamnã cã textul art. solicitarea aprobãrii pentru mobilizarea parţialã sau generalã a armatei. consiliile judeţene nu pot dispune.O parte a corpului electoral. _______________________ 1) Este o prerogativã a Parlamentului introdusã în textul Constituţiei în urma unui amendament.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV în fine. angajându-şi rãspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program. 89 din Constituţie. prin referendum local. ci soluţiile preconizate pentru rezolvarea lor. 10 din Legea nr. dacã prin obiectul ei o asemenea lege este admisibilã. (De altfel. din proprie iniţiativã. ci despre responsabilitatea lui penalã. solicitarea reexaminãrii unei legi ce i-a fost transmisã spre promulgare. Pe de altã parte. Dar.Parlamentul. fie pentru adoptarea unei legi de revizuire a Constituţiei. prin referendum-. ar însemna cã. legea fundamentalã s-a abãtut astfel de la principiul paralelismului regulilor procedurale constituţionale sau de la principiul simetriei în drept-. aceasta trebuie aprobatã prin referendum. Formal. printr-o lege specialã de abilitare. nu "problemele se supun unui referendum. 69/1991 este defectuos formulat şi insuficient corelat cu alte dispoziţii ale acestei legi: evident. a unei declaraţii de politicã generalã sau a 89 . pentru a marca şi ipoteza responsabilitãţii juridice penale a Preşedintelui Republicii. transmiterea unor mesaje cu privire la principalele probleme ale naţiunii. cu privire la probleme de interes naţional.cu excepţia celor prevãzute de legea fundamentalã -. 9. într-adevãr. care nu poate face obiectul unui referendum.Preşedintele Republicii poate . 10 din lege trebuie interpretat restrictiv.

Guvernului şi Justiţiei cu Curtea Constituţionalã menţionãm: numirea membrilor acesteia de cãtre cele douã Camere şi de cãtre Preşedinte.In interiorul ramurii executive a organelor statului. precum şi sesizarea ei de cãtre oricare dintre instanţele judecãtoreşti. existã o multitudine de interrelaţii caracteristice. organizãrii activitãţii de judecatã de regulã în douã grade de jurisdicţie şi instituţionalizarea unor cãi de atac pentru înlãturarea nelegalitãţii sau 90 . de Curtea Supremã de Justiţie. atunci când se dezbat probleme de interes naţional privind politica externã. Curtea se pronunţã asupra constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului (regulamentele fiecãrei Camere şi regulamentele lor comune). constituţionalitatea iniţiativelor de revizuirea a Constituţiei. în condiţiile legii. între cele douã "pãrţi" constitutive.Cât priveşte intervenţia Avocatului Poporului în spaţiul activitãţii de judecatã. constituirea comisiei paritare pentru declanşarea procedurii de mediere. prezideazã acele şedinţe -.In raporturile Parlamentului. Posibilitatea de a participa la lucrãrile Parlamentului implicã desigur şi accesul la lucrãrile organelor interne ale Parlamentului .Procedând din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile sau libertãţile lor. de un numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori asupra constituţionalitãţii legilor. 21.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV unui proiect de lege. poate solicita Parlamentului adoptarea unor proiecte de legi în procedurã de urgenţã. din oficiu. pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor. primul-ministru poate invita pe Preşedinte sã participe la lucrãrile Guvernului. garantãrii dreptului la apãrare.Avocatul Poporului prezintã Parlamentului rapoarte anuale sau la cererea acestuia. în privinţa legilor şi a ordonanţelor. al acestui subsistem din sistemul puterii de stat. faţã de principiile ce guverneazã aceastã activitate îndeosebi în raport cu principiile independenţei justiţiei. a unui grup parlamentar sau a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin de 25 de senatori. 20. fãcând recomandãri privind legislaţia sau pentru luarea altor mãsuri. atunci când una din Camere adoptã un proiect de lege sau o propunere legislativã într-o redactare diferitã de cea aprobatã de cealaltã Camerã.1) 15. La sesizarea unuia dintre preşedinţii celor douã Camere. Curtea Constituţionalã verificã. Totodatã. asemenea cazuri. apãrarea ţãrii. Preşedintelui Republicii. adicã între cele douã Camere. în scopul ocrotirii drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor. Pe de altã parte. asigurarea ordinii publice. Avocatul Poporului este numit de Senat. transmiterea proiectelor de legi şi a propunerilor legislative de la o Camerã la cealaltã în vederea dezbaterii şi eventualei lor adoptãri. In acest sens şi exemplificativ. de preşedintele uneia din Camerele Parlamentului. Avocatul Poporului sesizeazã autoritãţile competente. membrii Guvernului au acces la "lucrãrile" Parlamentului. sesizarea Curţii de Preşedintele României. între Preşedintele Republicii şi Guvern sunt stabilite de asemenea forme specifice de interacţiune: Preşedintele poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţã deosebitã. menţionãm: organizarea unor şedinţe comune. prin transmiterea spre rezolvare a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa acestora. primul-ministru contrasemneazã unele dintre decretele emise de Preşedintele României. precum şi pentru avizarea propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui. înainte de promulgarea acestora. în _____________________ 1) Termenul "lucrãri" semnificã implicit dreptul de a participa la dezbaterile din cadrul Parlamentului. angajându-şi astfel propria rãspundere politicã. contradictorialitãţii. în alte situaţii decât cele arãtate. încãlcare sau ignorare a drepturilor subiective ori intereselor legitime juridic protejate. solicitarea Curţii de cãtre Parlament sã constate existenţa împrejurãrilor care justificã interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României .şi. 19. centrale sau locale. 17.comisiile parlamentare. de Guvern.In interiorul Parlamentului. pentru ca. 16. el poate participa la şedinţele Guvernului . acestea sã adopte mãsuri de naturã sã înlãture faptele sau actele de nesocotire.

un membru al consiliului poate fi demis din funcţie. culturale şi administrative a judeţului". concluzia nu poate fi decât aceea cã tratamentul juridic al consilierilor este identic. 23. Hotãrârea de dizolvare poate fi atacatã. 11 al. dizolvarea unui consiliu local sau demiterea unui membru al acestuia.s-ar putea înţelege cã procedura de demitere nu priveşte şi pe membrii consiliului judeţean. In aceste condiţii. 4) Potrivit art. 26. propune Guvernului. cãruia îi prezintã anual un raport asupra "stãrii generale economice. 2) Aceste cazuri sunt precizate la art.Preşedintele României. la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. opinãm cã implicarea lui în aceastã activitate nu poate privi decât celeritatea justiţiei.exceptând actele de gestiune curentã . ele se înscriu în câteva raporturi specifice cu Guvernul şi cu prefecţii. 60 din lege. o informare cu privire la activitatea desfãşuratã de serviciile publice ale ministerelor şi ale __________________ 1) Astfel cum precizeazã art.actele "adoptate şi emise". 27. primarul sesizeazã prefectul atunci când considerã cã o hotãrâre a consiliului local este ilegalã. 91 . cu rea-credinţã.funcţioneazã pe baza principiului autonomiei. prefectul "conduce" serviciile publice descentralizate. (Punctãm aici un lucru esenţial: autonomia nu poate fi conceputã şi dezvoltatã în afara imperativelor ce rezultã din principiul legalitãţii).respectiv consiliile locale .DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV netemeiniciei hotãrârilor. celorlalte autoritãţi ale administraţiei centrale organizate în circumscripţia sa. 2 al Legii nr. 69/1991 3) Din aceastã formulare . poate dispune suspendarea din funcţie a consilierului în privinţa cãruia a cerut demiterea.Autoritãţile administraţiei publice locale . Actul atacat este suspendat de drept. în faţa instanţei de contencios administrativ. sociale. Consiliile locale comunicã prefectului dizolvarea lor de drept.în vederea examinãrii sub aspectul legalitãţii . cu excepţia celor stagiari. de cei interesaţi.Prefectul este numit sau eliberat din funcţie de cãtre Guvern.formulare neinspiratã. In sensul art. cum preciza anterior modificãrii legea administraţiei publice locale. respectiv celui al municipiului Bucureşti. Diferenţa de tratament juridic n-ar fi însã prin nimic justificatã.susceptibilã de control din partea instanţei de contencios administrativ .este ilegal.circumscrisã la oraşe şi comune . considerate de el ca fiind ilegale. respectiv ale oraşului. la propunerea prefectului.în cazurile prevãzute de lege 2) şi la propunerea prefectului . în condiţiile legii. prin referire la cele cuprinse în art. prezintã anual consiliului judeţean. 33 din Legea nr.Prefectul sesizeazã instanţa de contencios administrativ. 8 din Legea nr. 22.între cele douã "administraţii" neexistând raporturi de subordonare. 24. De altfel. evident cã activitatea prefectului nu s-ar fi putut mãrgini doar la "coordonarea şi supravegherea" serviciilor publice. respectiv a municipiului Bucureşti. de asemenea transmit acestuia .3) In aceleaşi condiţii şi dupã aceeaşi procedurã poate fi demis şi primarul. autonomia priveşte şi "relaţiile dintre administraţia publicã localã şi cea judeţeanã" . numeşte în funcţie judecãtorii şi procurorii. întrucât se vorbeşte de "administraţie" şi se lasã a se înţelege cã "administraţia judeţeanã" nu e localã . Referindu-ne exclusiv la raporturile lor cu Guvernul aducem în atenţie dreptul acestuia de a proceda . Totuşi.Prefectul poate participa la şedinţele consiliilor locale.4) 25. De asemenea. exceptând actele de gestiune curentã ale consiliilor locale. interesele comunei.la dizolvarea consiliului. 69/1991. prin hotãrârea Guvernului . prefectul " conduce" serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte autoritãţi ale administraţiei publice organizate în unitãţile administrativ-teritoriale. 122 din Constituţie. dacã a sãvârşit acte contrare Constituţiei ori celorlalte legi sau dacã a compromis. dacã considerã cã actul adoptat sau emis de o autoritate publicã localã . prefectul poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele autoritãţilor administraţiei publice locale.1). 69/1991.

nu se cântãresc. Votul public este profesat. ______________________ 1) Cl. al. garantând astfel alegãtorului posibilitatea de a decide în deplinã libertatea şi intimitate.Franck. 596 Egalitatea votului este . rãmânând la aprecierea titularului sãu dacã şi-l exercitã sau nu. Ele pot însã avea o oarecare forţã de sugestie şi pot fi convertite în argumente în favoarea ideii cã acest sistem este organic articulat. exclude manipulare. care. Exercitându-şi puterea sa prin mijloacele democraţiei semi-directe. fireşte. al. 1988.1) Corpul electoral este o putere politicã autenticã. Alegãtorul trebuie sã-şi exprime voinţa nemijlocit. Universalitatea votului constituie forma specificã de exprimare a douã dintre principiile democraţiei autentice: universalitatea drepturilor şi egalitatea în drepturi. In ceea ce priveşte corpul electoral. Votul este facultativ. pun în valoare unele dintre dimensiunile democraţiei constituţionale şi atribuie acestei democraţii semnificaţia de unic şi radical remediu faţã de fenomenele patologice ale sistemului. nu prin intermediar. încãlcându-se libertatea de conştiinţã. 16. dar cu riscurile de rigoare. ca formã de exprimare a unei atitudini politice. Norma de reprezentare pentru 92 . reprezentative. se cunoaşte cã de multe ori. funcţionând pe baza "cãrţii tehnice a sistemului" . p. dar el este de naturã sã favorizeze absenteismul. Votul este secret. 15.Gicquel. de demitere a consilierului sau a primarului. Fireşte cã cele câteva interrelaţii consemnate pânã aici nu epuizeazã complexitatea. inclusiv egalitatea în faţa legii (art. din multitudinea celor care alcãtuiesc poporul.Consiliile locale sau. 1). direct. în sensul cã aceeaşi forţã este ataşatã fiecãrui buletin de vot. membrii acestora ori primarii se pot adresa instanţei de contencios administrativ pentru verificarea legalitãţii hotãrârii Guvernului de dizolvare a consiliului. adicã discreţionar.op. egal. al. 1 şi art. funcţionalitatea şi dinamismul structurii sistemului puterii de stat. vom face câteva consideraţii: Corpul electoral este o colectivitate de persoane fizice. astfel cum se consacrã prin art. voturile se numãrã. Caracterul direct al votului derivã din atributul sãu personal exprimând astfel concepţia individualistã a democraţiei pluraliste. 2 şi art. Droit des elections nationales et locales.o formã de exprimare a egalitãţii între cetãţeni. 59. participã la exercitarea puterii. având calitatea de cetãţeni şi îndeplinind condiţiile de capacitate juridicã şi aptitudine moralã. secret şi facultativ ("liber exprimat"). al. Corpul electoral este alcãtuit din toţi cetãţenii români care au drept de vot. Cu alte cuvinte. Absenteismul sau "votul prin tãcere". El se organizeazã pe circumscripţii electorale judeţene şi la nivelul municipiului Bucureşti. autoreglabil prin propria lui structurã. în societãţile unanimiste. un sistem în care circuitele de reglare sau autoreglare. 1) Acest fenomen nu este însã negativ prin definiţie. esenţei lui personale şi concepţiei liberaliste.A. secret şi liber exprimat. în primul rând Parlamentul. de regulã. prin mãsuri provizorii populiste. 81.şi ea . Caracterul facultativ al votului corespunde. campanii de denigrare sau de "cultivare" etc… III. egal.Constituţia -. Parlamentul Parlamentul României este format din Camera Deputaţilor şi Senat alese pentru un mandat de 4 ani prin vot universal. corpul electoral este acela care constituie cele mai importante instituţii ale democraţiei.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 28. Votul liber exprimat. apud J. dupã caz. 1 ale Constituţiei. Corpul electoral mai poate fi deci calificat ca "putere de sufragiu". poate fi un gen de "democraţie refractarã".ele fiind egale din punct de vedere al puterii de sufragiu. direct. se practicã manipularea electoratului prin mijloacele media. cit. Votul este universal.

c)acordã cuvântul. pe plan local. care au urmãtoarele trãsãturi: a)au caracter colegial. d)conduce lucrãrile şedinţelor Biroului permanent. caracter permanent. în termenele stabilite de lege. e)activitatea lor are. Curtea Constituţionalã şi Curtea Supremã de Justiţie. g)reprezintã Camera Deputaţilor în relaţiile interne şi externe. b)sunt organe alese. Guvernul. fiind constituite prin negocieri între grupurile parlamentare. Fiecare Camerã a Parlamentului este condusã de biroul permanent ales format din preşedinte. secretar şi chestori. sintetizeazã probleme puse în dezbatere. secretari şi chestori. precum şi însãrcinãrile date de cãtre Camera Deputaţilor. practic. întrucât sunt constituite din preşedinte. are urmãtoarele atribuţii: a)convoacã Senatul în sesiuni ordinare şi extraordinare. modereazã discuţiile. în Austria. f)rãspund pentru întreaga activitate în faţa Camerelor.000 locuitori. Argentina. d)asigurã menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea regulamentului. dupã caz. b)conduce lucrãrile Camerei Deputaţilor. Grecia. ______________________ 1) Este motivul pentru care legile electorale ale unor ţãri au prevãzut obligativitatea votului (în Belgia. Candidaturile pentru Camera Deputaţilor şi Senat se propun de partidele politice şi alte formaţiuni politice. a legilor votate. Australia. b)conduce lucrãrile Senatului fiind asistat de 2 secretari. vicepreşedinte. h)îndeplineşte orice alte atribuţii prevãzute de regulament. e)anunţã rezultatul votãrii şi hotãrârilor adoptate. precum şi respectarea regulamentului. d)sunt organe interne de conducere ale Camerelor. Elveţia etc. vicepreşedinte. Legea electoralã prevede cã deputaţii şi senatorii se aleg în circumscripţii electorale pe bazã de scrutin de listã şi de candidaturi independente potrivit principiului reprezentãrii proporţionale. f)asigurã trimiterea de îndatã la Senat spre dezbatere a proiectelor de legi adoptate sau respinse de Camerã sau.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 70. Costa Rica şi.) c)respectã configuraţia politicã a Camerei respective. constituite potrivit legii. Din punct de vedere al tipului de scrutin. Preşedintele Camerei Deputaţilor exercitã urmãtoarele atribuţii: a)convoacã deputaţii în sesiuni ordinare sau extraordinare. h)reprezintã Senatul în relaţiile interne şi internaţionale. i)poate sesiza Curtea Constituţionalã cu legile sau articolele din Regulament neconstituţionale. stabileşte ordinea votãrii şi anunţã rezultatul acesteia. asistat obligatoriu de 2 secretari şi asigurã menţiunea ordinii în timpul dezbaterilor. Preşedintelui României. j)îndeplineşte orice alte atribuţii prevãzute de regulament sau însãrcinãri date de Senat. iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 160. e)sesizeazã Curtea Constituţionalã în cazul neconstituţionalitãţii unei legi sau articol din Regulament. Preşedintele Senatului. parţial. Camera Deputaţilor. spre promulgare. 97 din Constituţie. c)conduce lucrãrile Biroului permanent. 93 . f)asigurã legãtura Senatului cu Preşedintele României.000 locuitori. g)asigurã interimatul funcţiei de Preşedinte al României conform art.

g)numeşte la propunerea Preşedintelui României. Parlamentul lucreazã în sesiuni ordinare şi extraordinare. Funcţionarea Parlamentului Parlamentul are trei funcţii: legislativã. c)declarã mobilizarea parţialã sau generalã. III. h)îndeplineºte alte atribuţii. Activitãţile parlamentarilor. Conducerea lucrãrilor se face prin rotaţie. Comisiile de anchetã. comisii de anchetã şi comisii de mediere. de regulã lucreazã separat pe camere iar în unele cazuri deosebite expres prevãzute de Constituţie şi regulamentele celor douã Camere. de informare şi de control. pentru elaborarea unor propuneri legislative sau în alte scopuri indicate în hotãrârea de înfiinţare a comisiei. Comisiile speciale se instituie pentru avizarea unor acte legislative complexe. Spre exemplu. dupã configuraţia politicã sunt formate din 7 senatori şi 7 deputaţi. 94 . dupã care. Durata unei legislaturi este de 4 ani. regulamentului şedinţelor comune ale celor douã Camere prevãd cã acestea se reunesc şi în alte scopuri cum ar fi: al soluţionãrii textelor legislative divergente. reexaminarea Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurãrilor sociale şi altele.B. comisii speciale. o comisie specialã a fost comisia instituitã pentru redactarea proiectului actualei Constituţii. Comisiile permanente se constituie pe domenii de activitãţi care corespund -în limite relative. judecãtorii şi alţii. Comisiile de mediere. anumiţi demnitari şi funcţionari publici nu pot fi controlaţi prin comisii de anchetã aşa cum sunt Preşedintele României. d)declarã starea de rãzboi. Convocarea Camerelor în şedinţã comunã se face de preşedinţii acestora de comun acord. Cele douã Camere au mai multe tipuri de comisii astfel. Spre exemplu. Persoanele audiate nu au statutul juridic de martori ci numai de invitaţi. se înfiinţeazã la cererea unei treimi din membrii Camerei pentru efectuarea unei anchete parlamentare în domeniile de competenţa Parlamentului. Astfel. din comisiile permanente sunt atât tehnice cât şi politice.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Lucrãrile de specialitate pregãtitoare dezbaterii în Camere sunt efectuate de comisii parlamentare. Funcţia legislativã. f)examineazã rapoartele Consiliului Suprem de Apãrare a ţãrii şi ale Curţii de Conturi. Este de la sine înţeles cã în ultimã instanţã deciziile care angajeazã Camerele sunt luate de acestea. Parlamentul României fiind bicameral. directorul Serviciului Român de Informaţii şi exercitã controlul asupra activitãţii acestui serviciu. Parlamentul lucreazã ca o singurã camerã atunci când: a)primeşte mesajul Preşedintelui României. comisii permanente. Potrivit regulamentelor. b)aprobã bugetul de stat şi bugetul asigurãrilor sociale de stat. se alege un nou Parlament. iar hotãrârile se iau cu votul majoritãţii. se formeazã atunci când diferã în conţinut aceeaşi lege dupã cum este votatã de Senat sau Camera deputaţilor. nu de comisii. Parlamentul lucreazã cu cele douã camere reunite.specializãrii ministerelor. e)hotãrãşte suspendarea sau încetarea ostilitãţilor militare. comisiile sunt organe de lucru ale Camerelor înfiinţate în scopul de a îndeplini însãrcinãrile care le sunt încredinţate de aceştia. care potrivit Constituţiei.

000 de semnãturi în sprijinul iniţiativei populare. actele cu caracter internaţional. dupã caz.C.000 de cetãţeni cu drept de vot. f)promulgarea. care va asigura multiplicarea şi difuzarea acestuia Guvernului. iar în fiecare dintre aceste judeţe sau din municipiul Bucureşti. III. Camerele pot hotãrâ ca anumite şedinţe sã fie secrete. iar a doua sesiune începe la 01 septembrie şi se terminã la sfârşitul lunii decembrie. Sedinţele celor douã Camere sunt publice. amnistia şi graţierea. 64 din Constituţie. trebuind sã fie înregistrate cel puţin 20. Potrivit art. In cererea de convocare a sesiunii extraordinare se va menţiona în mod obligatoriu ordinea de zi precum şi perioada de desfãşurare a sesiunii. respectiv "prezenţa majoritãţii membrilor" ceea ce presupune 50% + 1 din totalul membrilor ce constituie fiecare Camerã în parte. în fiecare dintre ele sau. Nu pot fi obiect al iniţiativei legislative cetãţeneşti problemele fiscale.000 de cetãţeni cu drept de vot. modificarea ori respingerea proiectului sau a propunerii legislative examinate. Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora. c)Dezbaterea în plenul fiecãrei Camere 95 . 146 din Constituţie. c)dezbaterea în plenul fiecãrei camere. In ceea ce priveşte legile constituţionale. d)votarea. potrivit art.000 de semnãturi în sprijinul iniţiativei de revizuire a Constituţiei. Etapele procedurii legislative Funcţia legislativã a Parlamentului se exercitã potrivit regulamentului propriu de cele douã Camere atât în şedinţe separte. e)medierea. trebuie sã fie înregistrate cel puţin 10. dacã Constituţia şi regulamentul şedinţelor comune prevãd astfel. a Biroului permanent al fiecãrei Camere şi a cel puţin o treime din numãrul deputaţilor sau al senatorilor. este necesar sã se îndeplineascã cvorumul legal.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Intr-un an sunt douã sesiuni ordinare: prima începe în luna februarie şi se terminã la sfârşitul lunii iunie. de cãtre Biroul permanent spre dezbatere şi avizare comisiilor permanente competente. Dupã examinare. 63 al. Comisia întocmeşte un raport care va cuprinde propuneri cu privire la adoptare sau. acestea pot fi iniţiate în concordanţã cu art. Procedura legislativã este aceeaşi la ambele camere şi are urmãtoarele etape principale: a)iniţiativa legislativã. Cetãţenii care îşi manifestã dreptul la iniţiativã trebuie sã provinã din cel puţin un sfert din judeţele ţãrii . provenind din cel puţin jumãtate din judeţele ţãrii. b)Examinarea în comisiile permanente Dupã ce au fost distribuite membrilor Camerei proiectele şi propunerile legislative se trimit de îndatã. Proiectele sau propunerile legislative avizate se supun dezbaterii Camerei în succesiunea prevãzutã pe ordinea de zi aprobatã de aceasta. a)Iniţiativa legislativã La Camera Deputaţilor şi la Senat iniţiativa legislativã aparţine precum şi unui numãr de cel puţin 250. de Preşedintele României la propunerea Guvernului. Comisia permanentã sesizatã în fond examineazã în detaliu proiectul de lege sau propunere legislativã. In fiecare Camerã. precum şi de cel puţin 500. de cel puţin o pãtrime din numãrul deputaţilor sau al senatorilor. b)examinarea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative în comisiile parlamentare. Raportul se transmite Biroului permanent. 2 Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiunile extraordinare la cererea Preşedintelui României. cât şi în şedinţe comune. deputaţilor şi iniţiatorilor. în municipiul Bucureşti.

preşedintele cere Camerei sã se pronunţe prin vot. contra sau abţinere. Votul deschis se exprimã prin ridicarea mâinii. trebuie sã dispunã de informaţiile necesare. Preşedintele poate cere Parlamentului o singurã datã reexaminarea legii . In cadrul medierii sunt posibile practic douã posibilitãţi: sã se accepte textul adoptat de una din Camere. prin întrebãrile sau interpelãrile adresate de senatori şi deputaţi membrilor Guvernului. printr-o comisie comunã de mediere. Informarea Parlamentului se realizeazã: prin petiţiile adresate de cetãţeni. promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate dupã reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale prin care i s-a confirmat constituţionalitatea. prin solicitarea de informaţii de cãtre Camere. In aceste douã cazuri. prin bile sau prin mijloace electronice. Dupã a doua dezbatere proiectul se trimite din nou Camerei care le-a respins. ca şi observaţiile de esenţã ce i se poate aduce. aceiaşi lege sã fie votatã în redactãri diferite de cele douã Camere. a motivelor care au condus la promovarea proiectului precum şi a raportului comisiei permanente de cãtre preşedintele acesteia sau de un raport desemnat de comisie. Preşedintele poate sesiza Curtea Constituţionalã cerând verificarea constituţionalitãţii legii. Dacã prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului sau a propunerii legislative. d)Procedura de vot Votul parlamentarului este personal şi poate fi deschis sau secret. fiind un organ de decizie politicã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Aceastã etapã cuprinde. legea se trimite Preşedintelui României spre promulgare. In situaţia în care nu s-a reuşit medierea. III. de fapt. O nouã respingere este definitivã. prin raportul comisiilor. Dezbaterea generalã urmãreşte sã facã cunoscute ideile de bazã ale proiectului. Votul secret se exprimã prin buletin de vot. De asemenea. care este precedatã de prezentarea de cãtre iniţiator. Trebuie reţinut cã solicitarea sau primirea informaţiilor reprezintã o prerogativã constituţionalã a Parlamentului. f)Promulgarea legii Promulgarea este actul prin care Preşedintele României autentificã şi investeşte legea adoptatã de Parlament cu formulã executorie şi dispune publicarea ei în Monitorul Oficial al României pentru intrarea în vigoare. Deciziile Parlamentului trebuie sã aibã un caracter ştiinţific. In o astfel de situaţie se declanşeazã procedura medierii. prin declaraţiile de politicã generalã ale 96 . Promulgarea se face prin decret semnat de Preşedinte. dupã încheierea dezbaterii generale. textele în divergenţã se supun dezbaterii Camerelor în şedinţã comunã şi se va decide prin vot. pe motive de legalitate sau oportunitate. Votul poate fi: pentru. Funcţia de informare Parlamentul. La dezbaterea generalã ia cuvântul câte un reprezentant al fiecãrui grup parlamentar fãrã a se propune amendamente. economicã şi socialã prin intermediul legii. Numai astfel voinţa politicã este eficientã.D. In cazul în care comisia a avizat favorabil proiectul sau propunerea se trece la dezbaterea şi votarea fiecãrui articol. sã se propunã un text comun al comisiei. douã faze: dezbaterea generalã (foarte scurtã) şi dezbaterea pe articole. Proiectele de legi şi propunerile legislative adoptate de o Camerã se semneazã de preşedintele acestuia şi se înainteazã celeilalte în vederea dezbaterii şi adoptãrii. bazat pe cunoaşterea exactã a realitãţii. Proiectele adoptate de o Camerã şi respinse de cealaltã se trimit Camerei care le-a adoptat în vederea unei noi dezbateri. In cazul în care Camera Deputaţilor şi Senatul aprobã raportul Comisiei de mediere. pentru a-şi asigura eficienţa necesarã. prin ridicarea în picioare prin apel nominal sau prin mijloace electronice la vedere. e)Medierea Riscul bicameralismului este acela cã. Inainte de promulgare.

Este de observat cã sunt legi care au fost adoptate. Intr-adevãr cuvântul "suprem" îl situeazã ca cel mai reprezentativ dintre organele alese. -proiectele de legi nu sunt precedate de o dezbatere publicã. Parlamentarii nu pot solicita individual asemenea informãri. care nu corespund realitãţii ci prejudecãţilor. cã neglijarea observaţiei şi reflectãrii experienţei sociale în activitatea legislativã are ca efect scãderea autoritãţii Parlamentului şi chiar a ideii de stat. 1 din Constituţie Parlamentul este "organul reprezentativ suprem al poporului român" dar asta nu înseamnã cã este ierarhic superior celorlalte puteri. O altã cale de transmitere a informaţiilor este prezentarea de cãte unele autoritãţi publice specializate a unor rapoarte proprii cum sunt: Curtea de Conturi. fiind specializat şi restrâns numai la anumite autoritãţi publice sau organizaţii sociale. III. S.-ul este controlat de Parlament printr-o comisie specialã.E. prin invitarea unor specialişti la şedinţele în plen sau ale comisiilor. posibilitãţi de ocolire din anumite cauze cum ar fi: -deficienţe în informarea Parlamentului. In legãturã cu dreptul de informare al Parlamentului reglementat de art. -gradul de cunoaştere a realitãţilor de cãtre parlamentari. lacune. Caracterul special al controlului parlamentar constã în aceia cã: 97 . pentru popor. Echilibrarea raporturilor de putere între Legislativ şi Executiv se face.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Guvernului. In schimb S. Este adevãrat cã potrivit art.atmosfera de apatie a indivizilor în jurul Parlamentului şi în general a operei de legiferare. Sociologul Dimitrie Gusti atrãgea atenţia în cursul sãu de sociologie generalã din 19701971. De aici-spunea Gusti . -graba. în relaţii cu alegãtorii şi în general cu mediul social. -manifestarea unor interese de grup în hainã politicã. al egalitãţii.R. Practic controlul parlamentar este strict reglementat de lege. 58 pct. neconsultarea specialiştilor atât în teorie cât şi în practicã etc.I. întrucât are ca rezultat votarea unor legi incoerente. Consiliul Legislativ. cu imperfecţiuni. Funcţia de control parlamentar Funcţia de control parlamentar este la fel de importantã ca şi funcţia legislativã. cu care de altfel este egal. cooperãrii şi controlului reciproc acestora . imitarea neraţionalã. instanţele judecãtoreşti. -nivelul de pregãtire şi experienţã al parlamentarilor. 1 din Constituţie atunci când o iniţiativã legislativã implicã modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurãrilor sociale de stat. dar activitatea acestora se desfãşoarã numai în limitele legilor adoptate de Parlament. Intr-un singur caz solicitarea informãrii este obligatorie respectiv în baza art. De exemplu. ce rezidã din principiul mai sus arãtat şi se exercitã în condiţii de egalitate.I. precum şi asupra Preşedintelui României în forme şi modalitãţi prevãzute în Constituţie şi în regulamentul corpurilor legiuitoare. Tocmai şi din aceste motive are atributul de a legifera voinţa poporului. 110 al. având suportul în principiul separãrii puterilor. din partea Legislativului în principal prin controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului. în sensul conceptului de control. inclusiv al celor care elaboreazã proiectul. nu sunt controlate de Parlament. 1 din Constituţie se impune precizarea cã titularii solicitãrii pot fi Camera Deputaţilor. în presã.R. biserica. -nivelul de conseiere al parlamentarilor.Avocatul Poporului. 110 pct. Controlul parlamentar nu este un control ierarhic ci un control special. reciprocitate şi cooperare. Senatul sau Comisiile parlamentare prin intermediul preşedinţilor acestora.

). 98 . S. e)Camerele numesc câte 3 din cei 9 membrii ai Curţii Constituţionale. d)numeşte directorul Serviciului Român de Informaţii.E. 113 al. In schimb. de pildã. c)numeşte membrii Curţii de Conturi. (1) din Constituţie. al egalitãţii.I. 93 al. comisii speciale (S. d)anchetele parlamentare. motiv pentru care poate fi suspendat din funcţie de cele douã Camere în şedinţa comunã în condiţiile stabilite de art. -este un control strict limitat de Constituţie. potrivit art. Intrucât.I. prin definiţie orice formã de control presupune posibilitatea recurgerii la sancţiuni. în cazul angajãrii de cãtre Guvern a rãspunderii sale în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului în şedinţã comunã asupra unui program. c)întrebãrile şi interpelãrile. -se exercitã în forme specifice: rapoarte.R. dacã Preşedintele României instituie starea de asediu sau starea de urgenţã şi nu solicitã Parlamentului aşa cum prevede art. -exclude toate trãsãturile unui control ierarhic. etc. potrivit art. votul de încredere. III. (2) din Constituţie demisia Guvernului. informãri anuale sau. (1) şi (2) din Legea fundamentalã. In aceastã categorie de proceduri se include.F. e)angajarea rãspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra unui program. şi dezbaterea mesajului prezidenţial prin care se aduc la cunoştinţã Parlamentului mãsurile luate de preşedintele României pentru respingerea agresiunii împotriva ţãrii. a unei declaraţii de politicã generalã sau a unui proiect de lege. 95 al. Funcţia de desemnare prin investire. punerea sub acuzarea Preşedintelui etc. b)acordarea şi retragerea încrederii acordate Guvernului. In ceea ce priveşte instrumentele sau procedurile de control parlamentar . încuvinţarea mãsurii adoptate în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. cooperãrii şi controlului reciproc al acestora. Esenţial este cã atât formele de control cât şi sancţiunile ce urmeazã a fi aplicate Executivului sã fie expres şi exclusiv prevãzute de Constituţie. h)solicitarea urmãririi penale a membrilor Guvernului pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor de fiecare camerã pentru parlamentarii care fac parte din camera respectivã. de asemenea. în cazul în care în urma controlului parlamentar sunt depistate disfuncţionalitãţi în sistemul de echilibru al puterilor sau diminuarea încrederii Parlamentului în Guvern ori sãvârşirea de cãtre Preşedintele României a unor fapte de înaltã trãdare sau a unor fapte grave care încalcã prevederile Constituţiei. acestea vor fi sistematizate astfel: a)aprobarea prealabilã a Parlamentului şi consultarea prealabilã a acestuia de cãtre Preşedintele României ori încuviinţarea de cãtre forul legislativ a mãsurilor excepţionale luate de şeful statului. aplicã sancţiuni constituţionale (moţiunea de cenzurã. Aşa. omisiunea şefului statului echivaleazã cu sãvârşirea de cãtre acesta a unor fapte grave prin care încalcã prevederile Constituţiei. suspendarea Preşedintelui României. (1) din constituţie. f)suspendarea din funcţie a Preşedintelui României. ori de câte ori se cere.). atrage. 93 al. de pildã. g)punerea sub acuzare a Preşedintelui României. b)alege Consiliul Superior al Magistraturii.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -izvorãşte din principiul separaţiei puterilor. alegere sau numire a unor autoritãţi publice Potrivit Constituţiei Parlamentul: a)acordã votul de încredere Guvernului.. adoptarea unei moţiuni de cenzurã în legãturã cu acestea. autoritãţile executive în cauzã vor fi sancţionate politic sau penal. a unei declaraţii de politicã generalã sau a unui proiect de lege.

funcţia de organizare internã precum şi funcţia de control exercitat prin Avocatul Poporului. îndeosebi prin regulamente. b)nu parcurg toate fazele procedurii legislative.E. art. legile sunt: legi constituţionale. respectiv: avize. In afara acestor acte. Este de domeniul hotãrârilor celor douã Camere. legi organice şi legi ordinare. Conceptul de moţiune. potrivit unei proceduri prestabilite şi care reglementeazã relaţiile sociale cele mai generale şi cele mai importante. nu fac obiectul verificãrii constituţionale a Curţii Constituţionale. -exprimã voinţa generalã a unei colectivitãţi. adicã de a crea drepturi şi obligaţii. prin moţiune se înţelege o "hotãrâre a unei adunãri. promulgat de Preşedintele Române şi publicat în Monitorul Oficial. cum ar fi. legi ordinare. moţiunile nu sunt susceptibile sã reglementeze relaţii sociale. sau.1) Intre legi şi hotãrârile normative ale Parlamentului nu existã nici o asemãnare. Moţiunea este adoptatã doar ca instrument de exprimare a unei poziţii a Parlamentului sau a Camerelor. Trãsãturile legii ca act normativ sunt: -este un act al Parlamentului adoptat de acesta potrivit unei proceduri solemne. de pildã. In literatura juridicã se mai vorbeşte şi de alte funcţii ale Parlamentului cum ar fi: determinarea cadrului general al politicii externe. -conţine reguli sau prescripţii de conduitã socialã general-obligatorie şi impersonale. Profesorul Ioan Muraru defineşte legea ca fiind actul juridic al Parlamentului. 7 al. în baza cãreia numeşte preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii ai acestei autoritãţi publice. Hotãrârile pot fi normative sau individuale. legi organice. regulamente şi moţiunea de cenzurã. prin care aceasta îşi exprimã atitudinea. deosebiri esenţiale. ci dimpotrivã. decizii. Potrivit D. 2 din Legea nr.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV In diferite legi speciale sunt prevãzute alte prerogative de numire ale Parlamentului. In raport de procedura iniţiativei legislative. 99 . pe când prin hotãrâri este posibil acest lucru.X. doleanţele sau revendicãrile în anumite probleme majore". a votãrii. preşedinţii celor douã Camere au dreptul de a adopta. dupã caz de a emite o serie de acte prin care se concretizeazã diferite atribuţii conferite acestora. Prin hotãrârile Parlamentului se aprobã şi regulamentele. Actele juridice ce emanã de la organele interne de lucru ale Camerelor sau de la organele de conducere ale acestora sunt fãrã îndoialã manifestãti de voinţã ale unor subiecte de drept public sãvârşite în scopul de a da naştere unor efecte juridice. Legea poate fi definitã ca fiind actul juridic iniţiat potrivit Constituţiei şi adoptat de cele douã Camere corespunzãtor procedurii legislative regulamentare. a cãror respectare este asiguratã la nevoie prin forţa de constrângere a statului. O altã categorie de acte juridice emise de Camerele Parlamentului o constituie hotãrârile. 73/1993. astfel: a)au o forţã juridicã inferioarã legii. c)nu sunt supuse procedurii promulgãrii. Ca atare. rapoarte. aprobatã prin vot. adrese şi hotãrâri.G. III. elaborat în conformitate cu Constituţia. Actele Parlamentului Parlamentul adoptã: legi constituţionale. Categorii de moţiuni. sã reglementeze activitãţile interne ale acestora şi sã producã efecte juridice interne. 2) Acest termen de moţiune este în general utilizat la denumirea unor hotãrâri ale Parlamentului prin care se exprimã atitudinea acestuia într-o problemã pusã pe ordinea de zi. chiar circumstanţiale la sfera de activitate internã a Camerelor sau a Parlamentului. a obiectului reglementãrii cât şi al procedurii intrãrii în vigoare.

2 din Constituţie prin care se dispune: " Orice mandat imperativ este nul". 131/1994 2) Institutul de lingvisticã"Iorgu Iordan".657 b)în legãturã cu angajarea rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului. deputaţii şi senatorii sunt independenţi faţã de partidele pe listele cãrora au candidat şi faţã de alegãtori. ci pe una electivã. Statutul deputaţilor şi al senatorilor Mandatul reprezentativ. Constituţia şi regulamentele Camerelor. în sistemul nostru parlamentar. presupune cã în exercitarea mandatului. 100 . prin Constituţie. mai ales. 45/1994 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial nr. In actualul sistem parlamentar. Moţiunea se aprobã cu votul majoritãţii deputaţilor prezenţi. deci sunt interzise orice ingerinţe în activitatea deputaţilor şi senatorilor care ar veni din partea alegãtorilor. prevãzutã de art.de a pãrãsi grupul parlamentar şi de a trece la alt grup. în şedinţa comunã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Spre deosebire de hotãrâri al cãror obiect este divers. la dreptul acestora .p. ________________________ 1) A se vedea Decizia nr. Este interesant de observat cã la Senat moţiunile se adoptã cu votul majoritãţii senatorilor. a unei declaraţii de politicã generalã sau a unui proiect de lege (art. d)indemnizaţia. 113 din Constituţie. neexprimând voinţa juridicã a forului legislativ. mandatul deputaţilor şi al senatorilor nu este constituit pe o bazã contractualã. Durata mandatului parlamentar este de 4 ani. deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi nu al partidului din care fac parte. Din caracterul reprezentativ al mandatului parlamentarilor decurge statutul de independenţã al acestora iar independenţa este atât de deplinã încât poate fi reclamatã chiar faţã de propria formaţiune politicã. 66 pct. 111 al.confirmat printr-o decizie a Curţii Constituţionale .cât şi Parlamentul ca reprezentant suprem al poporului român au latitudinea sã stabileascã oportunitatea adoptãrii şi conţinutul actelor care au un caracter politic. aceasta fiind în acelaşi sens cu instituirea protecţiei şi imunitãţii parlamentarilor. moţiunile se adoptã practic în trei situaţii: a)pentru exprimarea poziţiei Camerei cu privire la problema ce a fãcut obiectul unei interpelãri (art. reglementatã de art. 113 al. partidelor politice. e)regimul disciplinar propriu. 2 din Constituţie şi moţiunea de cenzurã. autoritãţilor statale sau organizaţiilor neguvernamentale. 1 din Constituţie).H. Statutul de independenţã capãtã conotaţii ample dacã îl raportãm la latitudinea deputaţilor şi senatorilor de a pãrãsi partidul respectiv. Moţiunea simplã este un act care exprimã poziţia Camerei respective într-o anumitã problemã de politicã internã sau externã. şi.DEX. fac referire la douã categorii de moţiuni: moţiunea simplã. Intre mandatul parlamentar şi mandatul de drept civil existã deosebiri fundamentale.Univers Enciclopedic. Actele politice ale Parlamentului Atât Camerele în mod separat. spre deosebire de mandatul civil. 112 şi la care face referire şi art. asupra unui program. Astfel. 2 din Constituţie). Aceasta rezultã cu prisosinţã din art. data fiind cã este vorba de majoritatea din efectivul total al senatorilor.1996. Altfel spus.Bucureşti. 111 al. protecţia specialã a deputaţilor şi senatorilor se realizeazã prin: a)regimul de incompatibilitate. b)imunitatea parlamentarã şi protecţia parlamentarilor. c)independenţa opiniilor.Ediţia a II-a. ceea ce presupune o putere mai mare de reprezentare. III.

. 70 din Constituţie denumit "independenţa opiniilor" dispune "Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la rãspundere juridicã pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exerciţiul mandatului". judiciar sau disciplinar. Din cele de mai sus rezultã cã. Rolul parlamentarului. dupã ascultarea sa. a unei persoane care deţine o anumitã calitate sau funcţie publicã. care împiedicã depunerea candidaturii. contravenţionalã pentru a-l proteja pe parlamentar de şicane. calomniile sau injuriile. deoarece nu este normal ca rãspunderea ministrului sã fie afectatã de imunitatea şi protecţia specificã parlamentarului. care are o competenţã deosebitã de a gestiona. percheziţionat sau trimis în judecatã. "imunitatea parlamentarã" o socotim şi noi ca nefiind în concordanţã cu conţinutul art. In art. nu şi la celelalte forme ale rãspunderii juridice: civile. Competenţa de judecatã aparţine Curţii Supreme de Justiţie. sã opteze pentru demnitatea publicã de parlamentar sau pentru funcţia incompatibilã cu aceasta. 69 instituie de fapt o procedurã specialã de cercetare. De asemenea socotim sã în sintagma "opinii politice" nu îşi are locul insultele. Incompatibilitatea parlamentarului cu orice funcţie publicã de autoritate are un rol senţial în asigurarea indepedenţei acestora în exercitarea mandatului încredinţat de popor şi totodatã buna funcţionare a anumitor servicii publice care ar fi astfel periclitatã dacã funcţionarul public ar fi în acelaşi timp şi parlamentar. militarii. care este exonerat de orice rãspundere juridicã numai pentru "voturile şi opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului". Din conţinutul acestui articol rezultã o adevãratã imunitate a parlamentarului. va dispune imediat revocarea acestei mãsuri. urmãrire penalã. deputatul sau senatorul. -art. în cazul când nu s-a aprobat aceasta în timpul mandatului. inclusiv de a reglementa în domenii conferite de lege. arestare. scopul acestuia. modul de exercitare a funcţiei parlamentare diferã esenţial de funcţia de ministru. Numai sub acest aspect credem cã putem vorbi de o imunitate parlamentarã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV a)Incompatibilitatea nu se confundã cu neeligibilitatea care înseamnã lipsa vocaţiei de a candida în alegerile parlamentare. arestat. b)Imunitatea parlamentarã şi indepedenţa opiniilor Denumirea marginalã a art. art. -art. 69 din Constituţie putea fi denumit "protecţia şi independenţa parlamentarã" pentru cã acesta pare a fi scopul dispoziţiilor în cauzã. In caz de infracţiune flagrantã. Ministrul justiţiei va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. 69. poate fi reţinut şi supus percheziţiei. Aşa cum am mai arãtat socotim cã. acesta poate fi tras la rãspundere penalã sau contravenţionalã. magistraţii. penalã ori contravenţionalã fãrã încuviinţarea Camerei din care face parte. categoria de incompatibilitate permite participarea la alegeri dar candidatul care a obţinut mandatul de deputat sau senator trebuie. -dupã expirarea mandatului de parlamentar. dar limitatã numai la rãspunderea juridicã pentru voturile şi opiniile exprimate în exercitarea mandatului. administrative etc. poliţiştii. Art. Spre deosebire de neeligibilitate." Din conţinutul acestui articol rezultã urmãtoarele: -art. influenţe. Astfel sunt neeligibili pentru cã le este interzisã asocierea în partide politice. 69 din Constituţie se dispune:"Deputatul sau senatorul nu poate fi reţinut. avocaţii poporului şi alte categorii prevãzute de lege. execluderea de la incompatibilitatea parlamentarã a calitãţii de membru al Guvernului este discutabilã. 69 nu exonereazã pe parlamentar de rãspunderea penalã sau contravenţionalã. 69 din Constituţie . In cazul în care Camera sesizatã constatã cã nu existã temei pentru reţinere.. fonduri şi resurse de importanţã naţionalã.In art. probleme. şantaj etc. din cauza votului lui sau a unei declaraţii pe care 101 . din Constituţia Germaniei se dispune: "Un deputat nu poate fi urmãrit în nici un moment. 69 se referã numai la rãspunderea penalã şi contravenţionalã.

In sistemul nostru constituţional instituţia preşedinţialã şi Guvernul au legitimitãţi diferite şi provin din voinţe politice diferite. caracteristicã a regimurilor parlamentare. 2). adicã şefi ai puterii executive. 80 al. 80 al. Nici o "persoanã aleasã" (primarul general al Capitalei. In doctrinã se apreciazã cã Preşedintele României îndeplineşte trei funcţii: de reprezentare. d)Indemnizaţia Parlamentarii primesc o anumitã indemnizaţie lunarã. Funcţia de garant se realizeazã într-o dublã direcţie: garant al statului şi garant al Constituţiei.) nu are un numãr mai mare de votanţi decât Preşedintele României. e)interzicerea participãrii la lucrãrile Camerei (pânã la 15 zile) sau Senatului (pânã la 30 zile).DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV a fãcut-o în Bundestag sau într-una din Comisiile sale sau sã fie tras la rãspundere în alt mod în afara Bundestagului. funcţie de vegherea la respectarea Constituţiei (art. Preşedintele României Potrivit Constituţiei. Constituţia României conferã Preşedintelui în calitatea de şef al Statului patru funcţii principale: funcţia de reprezentare a statului român (art. direct de cãtre corpul electoral . 102 .1) In exercitarea acestor funcţii Preşedintele este investit cu atribuţiuni. rãspunderea disciplinarã a parlamentului nu poate fi angajatã alãturi de alte forme ale rãspunderii juridice pentru "voturile şi opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului". al unitãţii şi integritãţii teritoriale a ţãrii (art. c)retragerea cuvântului.iar Guvernul în ansamblul sãu este numit de şeful statului pe baza votului de investiturã acordat de Parlament. In afara indemnizaţiei deputaţii şi senatorii beneficiazã de dreptul la concedii de odihnã pe durata vacanţelor parlamentare ca şi la concedii de boalã sau pentru interese personale (cel mult 8 zile în timpul unei sesiuni). 1)." c)Rãspunderea disciplinarã a deputaţilor şi senatorilor In Regulamentele celor douã camere sunt prevãzute norme privind rãspunderea disciplinarã a parlamentarilor inclusiv sancţiunile ce li se pot aplica. rezultat al alegerii şefului statului direct de alegãtori prin vot universal. 1). primarii etc. d)înlãturarea din sala de şedinţã. funcţia de mediere (art. precum şi alte drepturi aferente sau facilitãţi care au scopul sã le asigure indepedenţa financiarã. IV. De menţionat cã aşa cum am arãtat. senatorii. de garant şi de mediere. Ca modalitãţi de organizare a puterii executive. 80 al. Abaterile de la disciplina Regulamentelor celor douã Camere atrag urmãtoarele sancţiuni disciplinare: a)avertismentul. funcţia de garant al independenţei naţionale. având mandatul cel mai reprezentativ. 80 al. 2). b)chemarea la ordine. Constituantul român a instituţionalizat modelul executivului bicefal sau dualist. directsecret şi liber exprimat concomitent cu instituirea modalitãţilor de rãspundere politicã a Guvernului faţã de puterea legislativã. Atfel preşedintele României beneficiazã de o legitimitate popularã -rezultat al alegerii sale. deputaţii. România este o republicã semiprezidenţialã. Preşedintele reprezintã Statul atât în interior cât şi în exterior. Acesta nu se aplicã pentru injuriile defãimãtoare. sunt Preşedintele şi Guvernul cu atribuţii bine delimitate. Cuantumul indemnizaţiei şi celelalte drepturi se stabilesc prin lege.

respectiv în demnitãţile publice cele mai importante. 106 rezultã cã Preşedintele României. pe principiul legitimãrii larg şi autentic democratice a Preşedintelui alegerea lui fãcându-se prin sufragiul universal şi direct. socotim cã în cazul dispoziţiilor legii declarate de Curtea Constituţionalã ca neconstituţionale. ordinea de zi. unitatea şi integritatea teritorialã a ţãrii. la propunerea organelor abilitate cu care preşedintele colaboreazã. op. 144 lit. In caz de agresiune armatã împotriva ţãrii. voinţa cu privire la probleme de interes naţional. iar Parlamentul încã nu s-a pronunţat cu privire la acestea. 103 . Funcţia de mediere între puteri. -argumentat unele hotãrâri ale Guvernului şi în mod deosebit Ordonanţele prin care poate înlãtura lacunele şi imperfecţiunile legilor în vigoare. 331 Ca garant al statului. c)Numirea în funcţie a judecãtorilor şi a procurorilor la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. înainte de promulgarea legii. Deleanu. "a" din Constituţie). Preşedintele "vegheazã la buna funcţionare a autoritãţilor publice prin: -numirea în funcţiile publice în condiţiile legii pe cei mai buni. El este un factor reglator prin bunele oficii în realizarea medierii. p. pentru verificarea constituţionalitãţii ei (art. Preşedintele îşi asumã rãspunderea pentru independenţa. 80 pct. el ia mãsuri pentru respingerea agresiunii. Instituie starea de asediu sau starea de urgenţã.. I. precum şi pe principiul nonapartenenţei Preşedintelui la nici un partid politic. -revocã1) sau elibereazã din funcţiile publice cele mai importante în condiţiile prevãzute de lege. e)Preşedintele poate dizolva Parlamentul în condiţiile prevãzute de Constituţie. în cadrul iniţiativei legislative. Se ştie cã sunt multe dispoziţii ale legii. nimic nu ar împiedica Guvernul ca în mod operativ sã analizeze şi pe calea unei ordonanţe sã legifereze în consecinţã pânã la aprobare sau respingere de cãtre Parlament. 2. pentru ca acesta sã procedeze la reexaminarea ei. Preşedintele este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apãrare a Tãrii. declarate ca neconstituţionale. inclusiv în cazul când printr-un astfel de act normativ se modificã sau abrogã o lege neconstituţionalã sau nelegitimã. g)Preşedintele poate prezida şedinţele Guvernului în cadrul cãrora se voteazã Ordonanţe de Urgenţã sau ordinare. Acesta declarã mobilizarea parţialã sau generalã a forţelor armate. se sprijinã. restituirea legii pentru reexaminare se face o singurã datã. b)Mesajul adresat Parlamentului înainte de promulgarea legii. unora cu toate implicaţiiler negative ce decurg din aceastã situaţie. Preşedintele vegheazã la respectarea Constituţiei prin: a)Sesizarea Curţii Constituţionale. precum şi între stat şi societate. de ani de zile. f)Preşedintele României poate adresa Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii şi poate cere poporului sã-şi exprime prin referendum. conţinutul proiectului etc. d)Numeşte 3 judecãtori din cadrul Curţii Constituţionale. 105 şi art. cit. moralmente. -din coroborarea art. Astfel. în întreaga ţarã ori în unele localitãţi.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV _____________________ 1) Prof. 87 cu art.. Potrivit art. când conduce şedinţele Guvernului poate influenţa: -proiectele de legi pe care le hotãrãşte Guvernul.

105 din Constituţie. 108 pct. abaterile disciplinare. 77 din Constituţie). 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã în art. condiţiile de exercitarea acestora. aşa cum prevedea Constituiţia în art. imperfecţiunile legii privind producerile jurisdicţionale. funcţia de membru al Guvernului înceteazã în urma demisiei. Din nefericire încã nu sunt reglementate în lege. ori în caz de retragere a încrederii de cãtre Parlament (art. de desemnarea primului ministru interimar pânã la formarea noului Guvern. 108 al.în exerciţiul funcţiei de cãtre membrii Guvernului (art. Rãspunderea disciplinarã a membrilor Guvernului trebuie reglementatã numai prin lege. -prin revocarea primului ministru conform art. contrar art. 105 şi 106 al. 13 din Legea nr. -numeşte din rândul membrilor Guvernului. nu au fost reglementate cazurile de revocare din funcţia de membru al Guvernului inclusiv ca mãsurã disciplinarã accesorie rãspunderii penale sau singularã. 115/1999). 106 al. 115/1999) inclusiv a primului ministru (art. 9 din legea nr. a pierderii drepturilor electorale. -numeşte 3 judecãtori din cei nouã ai Curţii Constituţionale (art. 3 (abaterile disciplinare. 17 din Legea nr. 2 din Constituţie). putând sã le trimitã Curţii Constituţionale sau sã le restituie Parlamentului pentru reexaminare. 3 din Constituţie. Conform art. 115/1999. sau când se afla într-o altã situaţie din cele prevãzute de art. pe primului-ministru interimar atunci când prim-ministrul a fost revocat. a decesului precum şi în alte cazuri prevãzute de lege. 3) Ar fi de dorit ca în Legea de organizare şi funcţionare a Preşedinţiei sã se reglementeze drepturile disciplinare ale Preşedintelui. -poate cere urmãrirea penalã a membrilor Guvernului pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Este de observat cã în Legea privind rãspunderea ministerialã. a stãrii de incompatibilitate. Socotim cã este o lacunã care nu poate fi acoperitã prin vreo hotãrâre de Guvern.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -consultã sau "se consultã" cu Guvernul în probleme urgente şi de importanţã deosebitã (art. 105. 2) Este de observat cã. 104 . -poate analiza împreunã cu primul ministru activitatea unui ministru şi. a revocãrii. cu excepţia miniştrilor care au şi calitatea de senator sau deputat (art. lacunele. deci greşelile. 115/19992)). 2 din Constituţie şi art. 2 din Constituţie 1). 2 din Constituţie în condiţiile legii3). cine şi cum le aplicã etc. -dispune constituirea comisiei speciale pentru analiza sesizãrilor cu privire la sãvârşirea unei infracţiuni . la propunerea primului ministru. cum ar fi Legea nr. 2 din Constituţie care vorbeşte de asemenea. cazurile de revocare etc. 2 Guvernul este demis dacã primul ministru se aflã într-una din situaţiile prevãzute în art. 5 din Legea nr. sancţiunile şi cine le aplicã în special în funcţiile şi demnitãţile publice din competenţa preşedintelui. 140 al. sancţiunile disciplinare. -poate suspenda miniştrii din funcţie în condiţiile legii (art.). el îl poate revoca. _________________________ 1) Spre exemplu. 108 pct. 105 şi 106 al. 109 al. în Legea nr. 2 din Constituţie). fãrã a fi reglementatã. deci şi în cazul revocãrii. 4 se vorbeşte de rãspunderea disciplinarã a membrilor Guvernului. 115/1999). 86 din Constituţie). Preşedintele de fapt demite întreg Guvernul conform art. 109 al. pot fi prevenite şi de Preşedinte prin exercitarea acestei atribuţii (art. -revocã miniştrii sau chiar pe primul ministru conform art. Preşedintele contribuie şi la buna funcţionare a activitãţii jurisdicţionale astfel: -promulgã legile privind procedurile jurisdicţionale.

el se convoacã de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stãrii de asediu sau a stãrii de urgenţã şi funcţioneazã pe toatã durata acestora. de general şi de amiral. secret şi liber exprimat. -în caz de agresiune armatã. -promulgã legile. In domeniul legiferãrii şi al funcţionãrii puterii legiuitoare. Preşedintele României ia mãsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului printr-un mesaj. în primul tur de scrutin. starea de asediu sau starea de urgenţã. pânã la aprobarea sau nu a acestora de cãtre Parlament. Este declarat ales candidatul care a întrunit. direct. hotãrârea Preşedintelui se supune ulterior aprobãrii Parlamentului în cel mult 5 zile de la adoptare. -acordã gradele de mareşal. îşi încalcã atribuţiile de serviciu. majoritatea de voturi ale alegãtorilor înscrişi în listele electorale. -promulgã sau restituie Parlamentului legile care reglementeazã acest domeniu dupã caz. -acordã graţieri individuale îndreptând uneori unele greşeli ale justiţiei. între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numãrului de voturi obţinute în primul tur. Preşedintele: -încheie tratate internaţionale în numele României. Dacã Parlamentul nu se aflã în sesiune. -poate prezida şedinţele Guvernului inclusiv atunci când acesta îşi exercitã atribuţia de iniţiativã legislativã. numai în cazuri excepţionale. -poate restitui legea Parlamentului o singurã datã spre reexaminare. acrediteazã şi recheamã reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobã înfiinţarea. îndreptatã împotriva ţãrii. -primeşte reprezentanţii diplomatici ai altor state care sunt acreditaţi pe lângã Preşedintele României. potrivit legii. -numeşte şi revocã magistraţii2) la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Preşedintele: -este comandantul forţelor armate şi preşedinte al Consiliului Suprem de Apãrare a Tãrii. -în şedinţele de Guvern pe care le prezideazã poate contribui la elaborarea ordonanţelor Guvernului -acte normative cu putere de lege-. -instituie. Nici o persoanã nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României 105 . egal. sãvârşeşte infracţiuni. 89 din Constituţie. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare numãr de voturi. negociate de Guvern şi le supune spre ratificare Parlamentului. In cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit aceastã majoritate se organizeazã al doilea tur de scrutin. -poate înainte de promulgare sã trimitã legea la Curtea Constituţionalã spre verificarea constituţionalitãţii. Alegerea Preşedintelui Preşedintele României este ales prin vot univeresal. se convoacã de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii. In domeniul apãrãrii ţãrii şi asigurãrii ordinii publice. desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. revocã şi poate aproba cercetarea ministrului justiţiei atunci când acesta nefiind parlamentar. în condiţiile legii. Preşedintele României conferã decoraţii şi titluri de onoare. -la propunerea Guvernului. Preşedintele: -poate dizolva Parlamentul în condiţiile art. de asemenea îl suspendã. în întreaga ţarã ori în unele localitãţi şi solicitã Parlamentului încuviinţarea mãsurii adoptate. Dacã Parlamentul nu se aflã în sesiune. în termen de 60 de zile.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -numeşte. -declarã cu aprobarea prealabilã a Parlamentului mobilizarea paţialã sau generalã a forţelor armate. în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. In domeniul politicii externe.

în condiţiile legii. în şedinţã comunã. pentru a nu abuza de putere. una dintre puteri este puterea judecãtoreascã. Preşedintele României se bucurã de "imunitate". douã aspecte distincte se contureazã şi anume: 106 .DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV decât pentru cel mult douã mandate. sã apãr democraţia. V. Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altã funcţie publicã sau privatã. 93 al. cu votul a cel puţin douã treimi din numãrul deputaţilor şi senatorilor. Aşa sã-mi ajute Dumnezeu!" Mandatul Preşedintelui României este de 4 ani şi se exercitã de la data depunerii jurãmântului. în caz de rãzboi sau de catastrofã. pot hotãrî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltã trãdare. art. de demitere din funcţie. Candidatul a cãrui alegere a fost validatã depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. (2) şi (3). dupã consultarea Curţii Constituţionale. de imposibilitate definitivã a exercitãrii atribuţiilor sau de deces. suveranitatea. Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţã comunã. Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiatã de cel puţin o treime din numãrul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce neîntârziat la cunoştinţa Preşedintelui. interimatul se asigurã. Guvernul va organiza alegeri pentru un nou preşedinte. (1) şi art. 92 al. Prevederile articolului 70 se aplicã în mod corespunzãtor. Intr-o asemenea viziune. independenţa. în ordine. la data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare. unitatea şi integritatea teritorialã a României. Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie. Preşedintele este demis de drept. (1) şi (2). Autoritatea jurisdicţionalã Consideraţii generale In teoria clasicã a separaţiei puterilor. In exercitarea atribuţiilor sale. In termen de trei luni de la data la care a intervenit vacantã funcţiei de Preşedinte al României. "b" şi "d" se contrasemneazã de primul ministru. 94 lit. Acestea pot fi şi succesive. "a". separaţia puterilor este în realitate o justificare a unui scop politic concret: sã "slãbeascã" guvernanţii în ansamblul lor. în şedinţã comunã. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţionalã. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se imputã. aşa cum deseori se afirmã. art. Preşedintele României emite decretele care se publicã în Monitorul Oficial al României. prin lege organicã. Dacã funcţia de Preşedinte devine vacantã ori dacã Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacã se aflã în imposibilitate temporarã de a-şi exercita atribuţiile. Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat. drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor. De altfel. Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevãzute în art. In timpul mandatului. Preşedintele României îşi exercitã mandatul pânã la depunerea jurãmântului de Preşedintele nou ales. Dacã propunerea de suspendare din funcţie este aprobatã. în cel mult 30 de zile se organizeazã un referendum pentru demiterea Preşedintelui. 91 al. de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor. sã respect Constituţia şi legile ţãrii. limitându-i pe unii prin alţii. Competenţa de judecatã aparţine Curţii Supreme de Justiţie. urmãtorul jurãmânt: "Jur sã-mi dãruiesc toatã puterea şi priceperea pentru propãşirea spiritualã şi materialã a poporului român. cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor. In cazul sãvârşirii unor fapte grave prin care încalcã prevederile Constituţiei. Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.

când drepturile şi libertãţile cetãţenilor sunt periclitate. In scopul articulãrii lor cu justiţia se vorbeşte de activitãţi jurisdicţionale. In limbajul obişnuit a face justiţie înseamnã a face dreptate. Dacã viaţa socialã trebuie sã se desfãşoare potrivit constituţiei şi legilor. ca similarul dreptãţii mereu triumfãtoare . de anulare a actelor ilegale sau abuzive. obiectiv. Denumirea de autoritate judecãtoreascã evocã foarte clar justiţia. chiar dacã lumea ar fi sã piarã) a devenit dictonul preferat în legãturã cu justiţia. Termenul de justiţie are douã sensuri. imparţial şi specializat. în sensul efectuãrii controlului asupra modului cum guvernanţii acţioneazã în limitele constituţiei şi a legii în general. Evoluţia teoriei clasice a separaţiei puterilor a implicat şi evoluţia explicaţiilor şi practicilor privind puterea judecãtoreascã. chiar ale prãbuşirii întregii lumi. b)separaţia jurisdicţiilor în raport cu guvernanţii. administrative. 112 din Constituţia Olandei potrivit cãrora: "1. de reprimare a persoanelor care produc pagube şi suferinţe altora prin încãlcarea regulilor sociale convenite sau stabilite. lipsa justiţiei veritabile însemnând arbitrariu şi nedreptate. 107 . Actul de justiţie poate fi înfãptuit numai de un al treilea care trebuie sã fie neutru. nici imparţial şi deci.mai accentuat sau nu . Intr-un sens. prin justiţie înţelegem sistemul organelor judecãtoreşti. Statul de drept ca atare a devenit de neconceput fãrã justiţie. ca o funcţie realizatã independent şi imparţial. penale. justiţia s-a impus ca o ideea şi realitate în care oamenii cred cã-i poate apãra atunci când drepturile şi interesele legitime sunt încãlcate. de restabilire a drepturilor şi intereselor legitime încãlcate. De altfel este îndeobşte cunoscut şi admis cã nu poţi fi judecãtor în propria cauzã. Cuvântul jurisdicţional a devenit preferabil cuvântului judiciar care se aplicã numai unei categorii de jurisdicţii.. Aceastã funcţie a fost şi este încredinţatã unei autoritãţi (puteri) distincte (formatã pe criteriul competenţei şi specializãrii).folosirea aceloraşi reguli judecãtoreşti. ca o funcţie de judecare a proceselor.Incumbã puterii judiciare de a judeca litigiile privind drepturile civile şi cele de creanţã. Justiţia s-a impus din cele mai vechi timpuri.(Werner Bergengruen). iar într-un al doilea sens înţelegem activitatea de soluţionare a proceselor civile. pentru cã nu poţi fi nici independent. adicã în realizarea principiului legalitãţii. comerciale. de aplicare de sancţiuni. tot aşa judecãtorul care se ocupã de un anume caz trebuie sã-l ducã la bun sfârşit şi sã-l rezolve dupã cum îl îndeamnã ştiinţa şi conştiinţa. Aceasta explicã chiar terminologia diferitã sub care aceastã "putere" este exprimatã în constituţii şi doctrinã şi anume: putere judecãtoreascã sau putere jurisdicţionalã. de muncã etc. In spiritul ideii de justiţie s-au dezvoltat însã şi activitãţi înfãptuite de alte organisme decât instanţele judecãtoreşti care presupun .DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV a)separaţia parlamentului vis-a-vis de guvern. ca funcţie distinctã şi ca sistem distinct. Justiţia şi-a îmbogãţit conţinutul. Semnificaţia acestui dicton este aceea cã precum veşnica dreptate a Dumnezeirii e neclintitã în fermitatea ei. o autoritate) care sã le cunoascã şi sã le poatã interpreta şi aplica concret atunci când sunt încãlcate. investitã cu puteri statale care-i dau eficienţã şi care trebuie sã fie independentã şi imparţialã. care permit controlul acestora prin judecãtori independenţi. Fiat justiţia pereat mundus (justiţia sã-şi urmeze cursul ei. In acest sens sunt interesante dispoziţiile art. dezvãluindu-se în orice condiţii. în mod firesc trebuie sã existe o funcţie (o putere.de unde şi denumirea de putere (autoritate) jurisdicţionalã. ea privind direct exerciţiul puterii politice. care se referã la guvernanţi în sensul larg al cuvântului. neglijate. Conceputã astfel. chiar dacã între timp ar veni sfârşitul lumii cu toate grozãviile sale.

Organizarea justiţiei se face pe trei grade de jurisdicţie. Justiţia (în general activitatea jurisdicţionalã) este o activitate de rezolvare a litigiilor. de reevaluare a situaţiilor şi probelor. participanţi în proces. potrivit cãrora o lege urma sã determine cazurile de responsabiltate. Legea reglementeazã procedura de urmat şi consecinţele deciziilor. El aplicã dreptul creat de cãtre Parlament. 101-102 din Constituţia românã din anul 1866. fie persoane juridice. de regulã magistraţi. convenţiilor şi contractelor. Justiţia rãmâne partea substanţialã a activitãţii jurisdicţionale. de procese. Desigur este important de ştiut pânã unde pot merge jurisdicţiile în completarea lacunelor legii. In acest sens. Va trebui sã observãm cã însãşi competenţa instanţelor judecãtoreşti (autoritãţii jurisdicţionale) este stabilitã prin Constituţie şi legi. se dau ordine de executare atât pãrţilor în proces. Problema se pune pentru cã rolul justiţiei este de a aplica dreptul şi nu de a crea drept. Ansamblul hotãrârilor judecãtoreşti rãmase definitive formeazã jurisprudenţa. iar pânã la adoptarea legii "Inalta Curte de Casaţiune şi Justiţie. se stabilesc despãgubiri. în litera şi spiritul constituţiei şi a legilor date în baza acesteia. reale sau pur sentimentale. se aplicã sancţiuni." In urma judecãţii se dau hotãrâri în care se stabilesc drepturi şi obligaţii pentru subiectele de drept. obiceiului." Exprimarea autoritãţii (putere) jurisdicţionale nu diminueazã rolul justiţiei ci evidenţiazã similitudinea de conţinut şi principii între mai multe activitãţi care se impun atunci când nu sunt executate. ca posibilitate de îndreptare a erorilor. 2. Pentru ca justiţia sã-şi poatã înfãptui misiunea ea cunoaşte o anumitã organizare şi anumite principii. cauzalitatea. Pot fi citate şi cazuri intersante în care justiţiei i s-au conferit şi împuterniciri de reglementare juridicã. Ele se supun examinãrii şi rezolvãrii membrilor jurisdicţiilor.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 2. Hotãrârile judecãtoreşti trebuie sã fie respectate şi executate de cãtre cetãţeni şi autoritãţile publice. mai întâi interpreteazã constituţia. din diferite motive. Judecãtorul interpreteazã legea şi o aplicã. cât şi autoritãţilor publice. ştiut fiind cã dura lex sed lex. sunt explicate dispoziţiile art. într-o viziune sistematicã în ansamblul activitãţilor statale. Se considerã cã cea mai eficientã este organizarea a trei grade de jurisdicţie: fond. Judecãtorul care înfãptuieşte justiţia cautã pe bazã de probe sã afle adevãrul în procesul respectiv pentru a identifica exact încãlcarea legii. Aceste grade de jurisdicţie permit o evaluare în fond dar şi posibilitatea de control în apel şi recurs. apel şi recurs. Statul de drept implicã obligativitatea respectãrii şi aplicãrii constituţiilor şi legilor. care limpezeşte textele obscure. legile.Legea poate conferii fie puterii judiciare fie unor jurisdicţii care nu fac parte din puterea judiciarã sarcina de a judeca litigiile care nu rezultã din raporturile juridice civile. Aceasta pentru simplul motiv cã puterea jurisdicţionalã este o parte a organizãrii statale a puterii politice. el nu poate înlãtura o lege. 108 . de cãtre cei interesaţi (uneori din oficiu). pe motiv cã nu este de acord cu ea. pedepsele aplicabile miniştrilor şi modul de urmãrire contra lor. ştiut fiind cã peste tot este vorba de litigii. De aici şi preocuparea fireascã pentru teoretizarea justiţiei pentru cã restul activitãţii jurisdicţionale împrumutã trãsãturile şi principiile acesteia. convenţiile sau cutumele ce sunt invocate şi apoi le stabilesc sensul lor oficial. Specificul activitãţii jurisdicţionale Activitatea jurisdicţionalã are un conţinut şi principii care o diferenţiazã de legislativ şi executiv dar o şi integreazã. dar nu creazã drept . la dimensiuni reduse desigur. Membrii jurisdicţiilor pentru a aplica legea la cazurilor concrete ce le sunt deduse spre rezolvare. are puterea de a caracteriza delictul şi de a determina pedeapsa. rãspunderea şi responsabilii. fiind de strictã interpretare. fie asemenea persoane şi autoritãţi (guvernanţi) fie numai autoritãţi. Asemenea litigii opun fie persoane fizice. cu mai multe sensuri sau lacune şi uneori le completeazã. contractele. victimele.

Procedura judiciarã se desfãşoarã în limba oficialã a statului. numai acele autoritãţi statale cãrora constituţia şi legile le recunosc asemenea calitãţi. în sensul cã sunt reguli esenţiale prevãzute explicit sau rezultând din dispoziţiile constituţionale. De aceea. Uneori în activitatea de judecatã. Unele principii privesc organizarea judecãtoreascã. Este un principiu ce în mod firesc excede justiţiei. Din aceste exigenţe rezultã principiile potrivit cãrora este organizatã şi funcţioneazã justiţia. Este un principiu fundamental care valorificã şi în acest domeniu marele principiu al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor. proporţionalitatea în stabilirea sancţiunilor. publicitatea procesului. De asemenea. adicã la aplicarea principiilor fundamentale. cu aplicaţiunea sa specificã la justiţie este consacrat prin art.". Urmeazã sã observãm care asemenea principii sunt constituţionale. De asemenea. iar încãlcarea principiilor poate atrage nulitatea hotãrârii judecãtoreşti sau a altor acte de procedurã. De aceea li se asigurã traducerea printr-un interpret autorizat. c) Folosirea limbii oficiale şi a limbii materne în justiţie. Toate aceste principii sunt importante. fiind de esenţa statului de drept. acest principiu presupune folosirea în speţe similare a aceloraşi reguli procedurale şi acordarea drepturilor procesuale. iar art. Are însã o evidentã aplicabilitate în domeniul justiţiei. 127 (1) stabileşte cã procedura judiciarã se desfãşoarã în limba românã. procedura de rezolvare a litigiilor este numai cea prevãzutã de lege. de contencios administrativ. 127 (2) aratã cã cetãţenii aparţinând minoritãţilor naţionale. garanţia unui proces echitabil. pentru minori. De altfel aceste principii ne intereseazã aici. de muncã. (jurisdicţionale) pot rezolva procese numai în limita competenţei conferite de lege. principii specifice diferitelor categorii de jurisdicţii (sau procese) sens în care se discutã de exemplu de principiile dreptului procesual civil sau principiile dreptului procesual penal.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 3. Constituţia României prin art. vom observa cã nu existã infracţiune decât dacã este prevãzutã de lege şi cã nu existã pedeapsã decât dacã este prevãzutã de lege. buna administrare a justiţiei. b) Justiţia este unicã şi egalã pentru toţi . în mod egal tuturor participanţilor. aceasta ţinând de bunã administrare a justiţiei pe principiul specializãrii. de asemenea. instanţele judecãtoreşti. altele activitatea sau poziţia justiţiei şi a judecãtorului. Desigur acest principiu nu este încãlcat prin crearea unor secţii speciale (comerciale. In sintezã aceasta presupune ca pentru toţi cetãţenii sã existe o singurã justiţie ca aceştia sã fie judecaţi de aceleaşi instanţe în procese similare. a) Principiul legalitãţii. Dupã ce prin art. Constituţia României conţine mai multe dispoziţii în acest sens. imparţialitatea judecãtorului. Persoanelor care nu înţeleg limba oficialã trebuie sã li se asigure comunicarea pieselor dosarului şi a tuturor actelor procedurale în limba pe care o cunosc. precum şi persoanele care nu înţeleg sau nu vorbesc limba 109 . Cât priveşte primul aspect vom reţine cã pot îndeplini funcţii jurisdicţionale. accesul la un tribunal. In legãturã cu aceste principii anumite precizãri se impun. Acest principiu exclude existenţa unor tribunale extraordinare. Existã. In fine. Astfel existã principii aplicabile întregului sistem statal-juridic şi care firesc sunt aplicabile şi justiţiei. 125 (2) stabileşte cã "Este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare. şi anume sub douã mari aspecte: legalitatea instanţelor şi a practicilor judecãtoreşti. legalitatea infracţiunilor şi a pedepselor. potrivit specificului proceselor). In cadrul acestor exigenţe se enumerã în general urmãtoarele: legalitatea. Principiile fundamentale potrivit cãrora se realizeazã justiţia Justiţia trebuie sã rãspundã unor exigenţe fundamentale. Sub cel de al doilea aspect. Principiul legalitãţii. Existã apoi unele principii proprii justiţiei (jurisdicţiilor) ca activitatea şi sistem de autoritãţi. în lipsã de text expres sau apropiat judecãtorul recurge la analogia dreptului. sau a unor privilegii. 125 din Constituţia României.

d) Dreptul la apãrare este nu numai un drept fundamental cetãţenesc. de asociere. indicaţii. Inamovibilitatea înseamnã ……. ea nu poate fi garantatã absolut prin lege. prin profesionalism. de a vorbi în instanţã şi de a pune concluzii prin interpret autorizat. ci trebuie sã judece numai pe probe şi conform legii. cât şi faţã de colegii sãi şi justiţiabilii (Viorel 110 . Desigur. prejudecãţi. ţine de marele principiu al separaţiei. Regulile constituţionale cuprind garanţii ale independenţei judecãtorilor printre care condiţiile de recrutare. ci şi un principiu fundamental al justiţiei. fiind în fond o garanţie în faţa abuzurilor puterilor (autoritãţilor) şi în general a abuzurilor de orice fel interzise de lege. Un judecãtor militant.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV românã au dreptul de a lua cunoştinţã de toate actele şi lucrãrile dosarului. sugestii sau alte asemenea impulsuri privind soluţia pe care trebuie sã o dea. exaltat. 26) în sensul cãruia "Pentru a fi magistrat. ideologii. Este unul din principiile constituţionale ale justiţiei. avansarea şi controlul prezintã un interes aparte. f) Independenţa judecãtorului şi supunerea lui numai legii . Ea exprimã posibilitatea de protecţie a guvernaţilor. nu trebuie sã fii mai puţin om. independenţa judecãtorului este substanţial tributarã caracterului. Independenţa judecãtorului. devorat de luptele sale se îndepãrteazã de virtuţiile solicitate de aceastã activitate.adicã iresponsabilitae juridcã. în activitatea sa judecãtorul este specialistul în materie care se supune numai legii şi conştiinţei sale. Încãlcarea acestui drept aduce grave prejudicii. de opinie. Ca atare. adicã echilibrul. cooperãrii şi controlului reciproc al puterilor în stat. în rezolvarea litigiilor judecãtorul nu poate primi nici un fel de ordine. Este una din cele mai puternice garanţii a demnitãţii şi libertãţii umane. 23 (8) din Constituţia României. Judecãtorul. atât faţã de celelalte puteri. In procesele penale. caracter. Începând din anul 1991 este prevãzutã explicit în art. Aşa cum se precizeazã clar în doctrinã independenţa este o noţiune indivizibilã fiind indispensabil pentru o bunã justiţie ca magistratul sã fie independent. de altfel independenţa justiţiei. De aceea el trebuie sã dispunã de libertatea de expresie. moderaţia şi seninãtatea". e) Prezumţia de nevinovãţie este un principiu constituţional potrivit cãreia o persoanã este consideratã nevinovatã atâta timp cât nu s-a pronunţat o hotãrâre judecãtoreascã definitivã de condamnare a acestuia. Constituţia României prin art. 123 (2) stabileşte cã judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii. iar __________________ 1) Inamovibilitatea nu înseamnã: imunitate. 2) ………. Este principiul cãruia i se subordoneazã întreaga activitate jurisdicţionalã. intrucţiuni. prevede de asemenea Constituţia acest drept este asigurat în mod gratuit. fiind şi inamovibil1). egalitãţii. Aceştia nu trebuie sã plece de la idei preconcepute. inamovibilitatea. Încãlcarea acestor dispoziţii poate atrage nulitatea actelor ce au fost întocmite. actele de încãlcare fiind sancţionate juridic. vorbindu-se de independenţa autoritãţii jurisdicţionale. Dar fiecare profesie are servituţiile sale. Este interesant şi semnificativ citatul din tratatul de procedurã civilã al profesorului Viorel Ciobanu2) (pg. moralitate. se pretinde un anume gen de sobrietate care vizeazã angajamentele sale publice. dã în ultimã instanţã strãlucire independenţei sale. moravurilor şi tradiţiilor specifice fiecãrei ţãri. Potrivit acestui principiu. şi deontologie. el însuşi. pentru un magistrat.

potrivit Constituţiei. In multe state judecãtorii sunt numiţi. în condiţiile legi. firesc de altfel. nici transferat pe un post echivalent. In unele state judecãtorii sunt aleşi. limitarea treptelor (gradelor) şi consecinţelor avansãrii. Procedura recrutãrii judecãtorilor este astfel reglementatã încât sã fie o garanţie a independenţei acestora . 124 (1) 111 . pedepsiţi. la influenţe. legat şi de faptul cã funcţia de ministru al justiţiei este funcţie politicã şi face parte din puterea executivã. SUA. ci o independenţã în limitele legii . hotãrârile lor infirmate. nici retrogradat. modificate. casate. Cât priveşte avansarea magistraţilor. 80). cu toate dezavantajele ce rezultã de aici. în care numirea se face în ordinea rezultatelor (deci a competenţei profesionale) este consideratã cea mai potrivitã. 133). Dar aceasta nu este o independenţã absolutã. Desigur aceasta este o dispoziţie tranzitorie. la nivelul statelor). Constituţia României cuprinde câteva dispoziţii privitoare la inamoviblitatea judecãtorilor. In acest sens Constituţia României. Din examinarea acestor dispoziţii rezultã cã judecãtorii sunt inamovibili. dar în condiţiile legii. dar numai şi numai pe baza şi conform legii. judecãtorii trebuie sã se alinieze platformelor şi partidelor politice. Potrivit acestui principiu judecãtorul nu poate fi nici revocat. de Camera Deputaţilor şi de Senat. Astfel. fapt ce asigurã din start independenţa. pertinentã şi anume cã inamovibilitatea priveşte numai calitatea de judecãtor şi nu funcţiile de conducere judecãtoreascã. dacã în cursul activitãţii sale. trebuie avute în vedere douã reguli şi anume: ea sã revinã numai corpului magistraţilor (de exemplu Consiliul Superior al Magistraturii). Inamovibilitatea este o puternicã garanţie a independenţei judecãtorului. judecãtorii stagiari. Inamovibilitatea pune magistraţii la adãpost de orice revocare şi transferare impusã în afarã de greşeli foarte grave şi dupã o procedurã jurisdicţionalã prevãzutã numai prin lege organicã. ci numai pe cei numiţi de Preşedintele României. Este interesant de menţionat cã prin art. O precizare este de asemenea. Dar în legãturã cu aceştia. 75). pentru a nu depinde de executiv. vulnerabilitate. A înţelege altfel înseamnã predispoziţie la abuzul de putere. profesionişti. prin art.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Ciobanu. Referitor la amovibilitatea funcţiilor de conducere judecãtoreşti se pot face o serie de discuţii cu privire la avantaje. 151 (2) din Constituţia României s-a stabilit cã "Noua Curte Supremã de Justiţie va fi numitã. fiind o mãsurã de protecţie a acestuia. In sistemul alegerii. judecãtorii sunt numiţi de Preşedintele României la propunerea Consiliului Suprem al Magistraturii. Prin art. Judecãtorii pot fi controlaţi. în sensul de a se face cât mai puţine diferenţieri în carierã. legea de organizare judecãtoreascã. Comisiile de concurs trebuie sã cuprindã universitari. Inamovibilitatea nu priveşte însã. sancţionaţi. Consiliul Superior al Magistraturii. poate dispune eliberarea sa din funcţie la sesizarea ministrului justiţiei (art. Iar legea românã de organizare judecãtoreascã stabileşte cã. In ţara noastrã. ca şi procurorii (art. jurişti. Sistemul alegerii nu este însã considerat ca dând bune rezultate pentru motivul cã nu dã garanţii autoritãţii judiciare. aratã cã se bucurã de stabilitate1). Or judecãtorii stagiari sunt singurii care nu sunt numiţi de cãtre Preşedinte (vezi şi art. la fel ca deputaţii. ei se manifestã evident inapţi de a-şi îndeplini sarcinile sau se pensioneazã. la propunerea Preşedintelui României. în şedinţã comunã. Recrutarea judecãtorilor prin concurs. 19). judecãtori titulari nu pot fi demişi din funcţiile lor decât dacã prin infracţiune penalã sau prin necunoaştere gravã şi repetatã a obligaţiilor. o inamovibilitate limitatã în timp. nici avansat fãrã consimţãmântul sãu. în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Constituţiei". în principiu inamovibili. magistratul vãdeşte o evidentã incapacitate profesionalã. de exemplu. 124 Constituţia stabileşte cã mandatul judecãtorilor Curţii Supreme de Justiţie este de 6 ani (cu posibilitatea reinvestirii în funcţie) de unde rezultã cã pentru aceştia inamovibilitatea este asiguratã numai pentru aceastã duratã deci. de regulã de cãtre executiv. în Suedia. magistraţi recunoscuţi. prin vot popular (ex.

curţi de apel şi Curtea Supremã de Justiţie. în ordine. Pentru a nu crea prin avansare (fãrã consimţãmânt) situaţii nedorite se practicã şi avansarea pe loc. curţile de apel. denumite obişnuit şi instanţe judecãtoreşti. Iar legea de organizare judecãtoreascã (nr. Astfel realizate lucrurile se poate vorbi de independenţa justiţiei în faţa legislativului şi a executivului. precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor. Sistemul organelor judecãtoreşti este format în general din judecãtorii. 92 din 4 august 1992) prin art. prin art 78 dupã ce stabileşte cã avansare sau transferarea magistraţilor se poate face numai cu consimţãmântul acestora. în limitele stabilite prin lege funcţioneazã şi tribunalele militare. Ministerul Public. Instanţele Judecãtoreşti sunt. Consiliul Superior al Magistraturii este alcãtuit din magistraţi aleşi. 125 (1) din Constituţie. 450/1994) el "este organul administraţiei publice de specialitate care exercitã atribuţiile prevãzute de lege în domeniul administraţiei Justiţiei. instanţele judecãtoreşti. având competenţã proprie. în activitatea juridicã. Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea creatã în vederea exercitãrii a douã funcţii şi anume: a)propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecãtorilor şi a procurilor. Organele judecãtoreşti Justiţia este înfãptuitã de cãtre organele judecãtoreşti. adaugã cã magistraţii care îndeplinesc condiţiile pentru a fi avansaţi.civilã. în condiţiile legii. Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii. Aşa cum am mai precizat este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare. imparţialitatea şi controlul ierarhic.completul de 9 judecãtori şi Secţiile Unite. interesele generale ale societãţii şi de a apãra ordinea de drept. ________________ 1) …. cuprinde procurorii. nu poate fi în afara explicaţiilor Ministerului Justiţiei. Organizarea şi funcţionarea instanţelor judecãtoreşti sunt stabilite prin lege organicã. Desigur un rol important în asigurarea independenţei judecãtorilor îl are controlul hotãrârilor judecãtoreşti. tribunalele. Ei lucreazã sub autoritatea ministrului justiţiei. Acest control trebuie efectuat numai de instanţe judecãtoreşti şi numai dupã proceduri jurisdicţionale eficiente. Potrivit dispoziţiilor hotãrârii de guvern prin care este organizat (nr. al executãrii pedepselor penale. Cât priveşte Curtea Supremã de Justiţie. precum şi cu privire la activitatea Ministerului Public. Principiile constituţionale de organizare şi funcţionare a Ministerului Public sunt: legalitatea. Constituţia lasã pe seama legii organice stabilirea gradelor de jurisdicţie şi a instanţelor judecãtoreşti corespunzãtoare. 30 din legea pentru organizarea judecãtoreascã Ministerul Public este independent în relaţiile cu celelalte autoritãţi publice1). lucrãrile sale sunt prezidate de cãtre preşedintele Curţii Supreme de Justiţie. 10 stabileşte urmãtoarele instanţe judecãtoreşti: judecãtoriile. de cãtre Camera Deputaţilor şi de cãtre Senat. în şedinţã comunã. aceasta este organizatã în 5 secţii . care are un rol aparte în administrarea Justiţiei. în stabilirea adevãrului. Curtea Supremã de Justiţie şi celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege. Astfel. asigurând condiţiile necesare 112 . penalã. transferarea şi sancţionarea judecãtorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii. Atunci când exercitã prima funcţie. Constituţia României.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV prevede cã promovarea. reglementeazã. de contencios administrativ şi militarã -. sub titlul VI denumit Autoritatea Judecãtoreascã. potrivit legii. b)este colegiul de disciplinã al judecãtorilor. pentru o duratã de 4 ani. dar care nu doresc sã schimbe funcţia şi instanţa ori parchetul. pot fi avansaţi pe loc. potrivit art. legea de organizare judecãtoreascã. tribunale. Deşi nu este nominalizat prin Constituţie. care în mod generic intrã în categoria magistraţilor. De asemenea. Curtea Supremã de Justiţie. Rolul Ministerului Public este de a reprezenta. constituiţi în parchete. cu excepţia celor stagiari. Iar potrivit art. 2.

Aceasta nu exclude însã anumite raporturi constituţionale. s-ar putea crea o stare de docilitate a magistraţilor faţã de executiv. cooperãrii şi controlului reciprocal acestora. BIBLIOGRAFIE Constituţia României -art. In asemenea situaţii. -Actele Parlamentului. 105. Legea elaboratã de Parlament creeazã condiţiile unei reale independenţe. Parlamentul este cel care stabileşte prin lege organele judecãtoreşti. 113 . 106. Dabu. Iatã deci aspecte care contureazã raporturile justiţie-legislativ. Teme pentru referat: -Atribuţiile Preşedintelui pentru asigurarea bunei funcţionãri a Guvernului. 108-117.2000. Aceasta cu atât mai mult cu cât judecãtorii sunt deseori puşi în situaţia de a exercita controlul legalitãţii actelor de guvernãmânt şi administrative. evident elaboratã de Parlament. 1-13. ________________ 1) A se vedea pe larg. Este o consecinţã fireascã a statului de drept. al egalitãţii. 58-100. Bucureşti. 102. Global Lex. -Trãsãturile Constituţiei. Este de observat cã aceste activitãţi se exercitã de Consiliul Superior al Magistraturii în colaborare cu ministrul justiţiei şi Preşedintele ţãrii. Legea este cea care stabileşte infracţiunile şi pedepsele. fiind conformã cu principiul separaţiei puterilor. Raporturile cu legislativul şi executivul A reieşit cu prisosinţã cã justiţia este şi trebuie sã fie independentã. art. -Imunitatea parlamentarã şi independenţa opiniilor. La rândul sãu justiţia poate interveni în activitatea legislativã prin controlul constituţionalitãţii legilor. -Când şi cum lucreazã Parlamentul României ca o singurã camerã. Ed. 46-47 3. De aceea trebuie ca posibilitatea de numire. -Atribuţiile Preşedintelui privind înlãturarea legilor nelegitime. de avansare sau de revocare sã se realizeze prin proceduri care sã punã în evidenţã numai competenţa profesionalã a celor în cauzã. Dar este evident şi uşor de observat cã acestea nu afecteazã în nici un fel dreptul judecãtorului de a decide independent în cauza ce este supusã judecãţii sale. Raporturile justiţiei cu executivul sub aspect constituţional desigur. p. sunt mai simple.). Aşa stând lucrurile intervenţia în sfera justiţiei a altor "puteri" contravine acestui mare principiu constituţional. competenţa şi procedura potrivit cãreia îşi desfãşoarã activitatea. Apoi marele principiu al independenţei judecãtorului presupune supunerea sa numai legii. lacunelor şi imperfecţiunilor legii.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV funcţionãrii întregului sistem al Justiţiei pe baza strictei aplicãrii a legii. art. Ele pot apãrea în situaţia în care numirea şi avansarea magistraţilor aparţine executivului (şefului de stat. corespunzãtor principiilor democratice ale statului de drept". ministrului justiţiei etc. atunci când acest control este încredinţat judecãtorilor. Raporturile sistemului judecãtoresc cu Parlamentul rezultã mai întâi din faptul cã organizarea şi funcţionarea instanţelor judecãtoreşti se realizeazã numai potrivit legii. V. -Funcţia de informare a Parlamentului. Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. Ca atare.

4-27.Ed. 45-124. Bucureşti. Cristian Ionescu -Drept Constituţional şi Instituţii Politice. 114 . pag.dr. 129-151. pag. 1997. Lumina Lex. Bucureşti. 59-66. 308-467. pag. 263-285.Ioan Muraru-Drept Constituţional şi Instituţii Politice Editura Actami.I-II. 175-340. Bucureşti.Europa Nova.dr.I. Ed. pag. Prof. 94-147.univ. pag.Vol.univ. 1997.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Prof.Deleanu -Drept Constituţional şi Instituţii Politice.

Ele sunt cunoscute şi respectate de cãtre toţi actorii politici. Editura Lumina Lex. "Bill of Rights"(1689). Constituţia Angliei se prezintã ca un ansamblu suficient de coerent de cutume. la monarhia constituţionalã.328 In sistemul britanic. de naturã sã aprecieze şi concretizeze conţinutul drepturilor constituţionale şi obligaţiile parlamentarilor. Statutory Instruments Act" (1832). Vol. practica judiciarã îşi are şi ea un rol în cristalizarea dreptului britanic. documentele clasice cu privire la garantarea drepturilor şi libertãţilor. se întemeiazã pe obiceiuri care au apãrut şi s-au dezvoltat de-a lungul timpului.a. Datoritã caracterului cutumiar al normelor ce-i conferã conţinutul material. cu actele emise de acesta în importante domenii. Constituţia poate fi modificatã cu uşurinţã şi fãrã o procedurã specialã de cãtre Parlament. p. b) Caracteristicile Constituţiei Marii Britanii -Este o constituţie nescrisã (în sensul formal al cuvântului). oferã un exemplu clasic de trecere de la monarhia absolutã. izolarea relativã de alte influenţe şi practici politice şi prin urmare. I. întregindu-se cu practica Parlamentului. de existenţa şi obligativitatea lor este conştientã întreaga naţiune englezã care le şi respectã cu scrupulozitate. Cea mai mare parte a practicii constituţionale. "Habeas Corpus Act" (1679). ___________________________ 1 ) Victor Duculescu. 115 . Bucureşti.1) Condiţiile geografice şi politice în care s-au format statul şi naţiunea englezã . astãzi fiind consideratã pe drept cuvânt una din ţãrile tipice pentru sistemul politic parlamentar. procesul de conducere socialã ca şi psihologia actului de "supunere" a indivizilor faţã de autoritãţile publice şi faţã de lege. "Act of settlement" (1701). ca simboluri constituţionale tradiţinale fãrã a se simţi nevoia de a fi calificate. la care se adaugã texte juridice adoptate de Parlament având o valoare şi o importanţã deosebitã pentru dezvoltarea instituţiilor politice din aceastã ţarã. ci pe acceptarea unei practici generale pe parcursul anilor. FRANTEI. documente sau hotãrâri judiciare. GERMANIEI SI Sistemul constituţional al MARII BRITANII Consideraţii generale Evoluţia politicã a Marii Britanii. imposibilitatea unei comparaţii a eficienţei diferitelor metode de guvernare . Drept Constituţional comparat. Ediţia a II-a. prin norme juridice scrise. aducând permanent elemente noi. deşi Marea Britanie nu dispune de o Constituţie scrisã. responsabilitatea colectivã a Cabinetului şi responsabilitatea individualã a miniştrilor nu se întemeiazã pe statute. Alãturi de aceste acte existã şi se aplicã un numãr mare de tradiţii şi cutume constituţionale având un rol funcţional bine stabilit. Nu are importanţã dacã în locul unei norme cutumiare constituţionale se profileazã o alta. are o bogatã practicã parlamentarã. Petition of Rights (1628). In ceea ce priveşte structura dreptului constituţional britanic. Principii precum imparţialitatea Speaker-ului Camerei Comunelor. Astfel de texte juridice sunt: "Magna Charta Libertatum" (1215). "Parliament Act" (1959) ş. a) ALE ANGLIEI.insularitatea. care stabileşte un alt regim juridic. valorile politice ale poporului. sã se aplice. Acesta este şi motivul pentru care ele continuã. -Este o constituţie suplã. "Reform Act" (1832): "Parliament Act" (1911).au influenţat într-o mãsurã considerabilã filozofia şi practica politicã. 1999. Astfel. ca şi pentru raporturile dintre guvernanţi şi guvernaţi.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV CAPITOLUL VI SISTEMELE CONSTITUTIONALE STATELOR UNITE ALE AMERICII I.

poate modifica fãrã nici o cenzurã. c) Garantarea drepturilor şi libertãţilor Primele documente privind drepturile omului au apãrut în Marea Britanie. atât cutumele constituţionale cât şi textele legislative conţinând dispoziţii cu caracter constituţional. Pentru anumite cazuri grave se prevedea cã judecata urmeazã sã aibã loc în prima sesiune a Curţii cu Juri. Având rãdãcini adânci în istoria politicã a Marii Britanii. concurând astfel marea nobilime concentratã în Magnum Concilium. în sistemul de drept britanic nu se poate vorbi de o ierarhie a legilor. fãrã rezerve acceptatã de guvernaţi. nici în timpul celei de a doua sesiuni a Curţii cu Juri. d) Organizarea şi funcţionarea Parlamentului Parlamentul britanic este compus din Camera Lorzilor şi Camera Comunelor. soldaţii şi marinarii nu pot pãtrunde în case particulare. pentru prima datã subiect al drepturilor apãrând "omul liber". cu scopul de a obţine subsidii pentru Coroanã. fiind sursã de inspiraţie pentru toate documentele adoptate în aceastã materie pe plan european şi pe plan mondial. Acest Consiliu a fost denumit iniţial "Magnum Concilium" deoarce era de fapt Adunarea marilor nobili şi a clerului înalt care stabileau impozitele pe venituri. impusã lui Carol I de cãtre Parlament . omul liber nu poate fi citat fãrã un temei legal.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV In Marea Britanie. s-a format ca un organism politic în jurul Regelui. Datoritã caracterului sãu "Habeas Corpus Act" (1679) este apreciatã de specialiştii în Drept Constituţional. doctrina şi practica judiciarã resping ideea controlului constituţionalitãţii legilor. In cazul în care deţinutul nu ar fi fost pus sub acuzare şi nici condamnat. Printre marile idei pe care le instituie "Petiţia drepturilor" sunt de remarcat urmãtoarele: omul liber nu poate fi obligat la impozite fãrã consimţãmântul Parlamentului. în temeiul solidaritãţii s-au constituit douã Adunãri respectiv. Astfel. efectuate de puterea regalã absolutistã. precum şi ai clerului inferior. 384 orice deţinut avea dreptul sã pretindã sã i se comunice imediat decizia de arestare şi sã obţinã punerea sa în libertate pe cauţiune1). opere citate. are un caracter mai larg. constã în considerentul cã parlamentul fiind depozitarul suprem al puterii poporului. el trebuia sã fie pus în mod obligatoriu în libertate. _________________________ 1) Cristian Ionescu. Iniţial. dar şi pentru a-l consilia pe Monarh în diferite probleme privind regatul. de unde concluzia cã acest document se adreseazã unei categorii foarte largi de supuşi ai regelui. -Este o constituţie unanim şi. Astfel. Acest document a fost emis pentru a pune capãt încãlcãrilor masive ale libertãţilor personale. Documentele ce i-au urmat şi în mod deosebit "Petiţia drepturilor" (1628). constituţia acesteia este respectatã ca un simbol naţional. Regele Eduard I (1272-1307) a convocat alãturi de marii baroni ai Coroanei şi clerul înalt. în virtutea înţelegerii încheiate cu nobilii şi clericii nemulţumiţi de abuzul puterii regale. Cu un simţ politic foarte dezvoltat. pe cavalerii şi reprezentanţii ţinuturilor şi ai oraşelor . practic.1) Temeiul juridic al acestei concepţii. Potrivit acestui document. în timp de pace soldaţii şi marinarii nu pot fi pedepsiţi . Camera 116 . ca fiind "a doua Constituţie britanicã" dupã "Magna Charta". p. "Habeas Corpus Act" prevedea sancţiuni pentru funcţionarii justiţiei care nu respectau regulile procedurale ce priveau garanţiile libertãţii persoanei. îndeosebi. fiind convocat de acesta. ca în sistemul de drept de pe continent şi ca atare nu se face deosebire între legea ordinarã şi norma constituţionalã din punct de vedere al puterii normative a acestora. Magna Charta Libertatum a constituit la timpul sãu o adevãratã constituţie dictatã de regele Ioan fãrã de Tarã. aceste ultime trei categorii sociale cu hotãrât cu timpul sã voteze în propriile lor adunãri subsidiile solicitate de Rege.

organism legislativ având misiunea sã se ocupe de cele mai importante probleme ale ţãrii şi în primul rând de cele financiare. ceea ce a avut douã consecinţe: -cucerirea drepturilor poporului. Funcţia parlamentarã în aceastã camerã era ereditarã.3) __________________________ 1) Libertatea pe cauţiune este o instituţie juridicã prin care un arestat este liberat cu obligaţia respectãrii anumitor reguli.M. cit. Maitland. incluzând în componenţa sa nu numai reprezentanţii clerului. inclusiv de rege. In evul mediu. Puterea politicã a Camerei Lorzilor rezidã din compoziţia socialã formatã din marea aristocraţie englezã. 234 Raportul dintre Parlament şi Rege a avut evoluţii diferite. de cãtre toţi. La jumãtatea secolului al XIV-lea începe sã se practice cu regularitate alegerea reprezentanţilor. garantate prin depunerea unei sume de bani. Cu toate acestea. pa. monarhul Angliei era din timpurile cele mai strãvechi supus cutumelor juridice. Regelui i s-au impus o serie de limitãri semnificative ale prerogativelor sale cele mai multe dintre ele sub presiunea unei pãrţi a micii nobilimi care şi-a atras ca aliat populaţia comitatelor. Astfel. Trevelyan. dupã expresia lui F. îşi tage originea din întrunirile neoficiale ale cavalerilor şi orãşenilor. "Camera comunelor. ca o camerã separatã. Aceastã din urmã clasã sau categorie socialã a dat şi denumirea ulterioarã a "comunelor" sau Camerei Comunelor. şi înalţii prelaţi ai Regelui. nobilii dar şi "comunii". "aceia care se roagã. op. ca ulterior sã se îndepãrteze de aşa-zisa monarhie absolutã.W. formatã din nobili. e) Organizarea şi funcţionarea Camerei Lorzilor Camera Lorzilor cuprindea pe acei nobili care beneficiau de titluri nobiliare recunoscute sau concedate contra unor sume de bani de cãtre monarhii britanici. Cu timpul. datoritã alianţiei politice între nobilimea de rang inferior şi burghezie. In timp ce monarhul absolut din statele feudale continentale nu era practic legat de nici o lege.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV înaltã. legaţi prin interese comune de instituţia regalitãţii.1) Victoria împotriva regalitãţii a fost posibilã aşadar.W. fiind un suveran necontestat. 1908. Camera Lorzilor a ocupat un loc egal cu cel al Camerei Comunelor în materie legislativã şi financiarã. şi Camera Comunelor formatã din cavaleri şi reprezentanţii burgheziei. apãrute într-o formã embrionarã. Istoria ilustratã a Angliei. Dispunând de prestigiul social şi de o putere 117 . cãpãtând un adevãrat caracter naţional reprezentativ. Maitlant. pag. adicã vârfurile burgheziei. adicã. Erau atât de grijulii sã nu lase vreun raport despre aceste proceduri.g 331 3) G. 1975. deşi Marele Consiliu nu constituia un parlament în sensul modern al accepţiunii. Nesocotirea acestora de cãtre rege atrãgea nemulţumirea generalã. aceia care luptã şi aceia care muncesc2). 2) F. Trevelyan. -ideea de respect a legii. The Constitutional Hustory of England. iniţial Regele avea autoritate asupra tuturor. Editura ştiinţificã.2) De-a lungul secolelor rolul politic al Camerei Lorzilor s-a diminuat.Aceastã sumã de bani se mai cheamã şi cauţiune. în favoarea Camerei Comunelor care exercitã puterea politicã în strânsã legãturã cu programul politic şi interesele partidului de guvernãmânt. având şi rolul de a-i judeca pe miniştrii puşi sub acuzare de Camera Comunelor. încât nu ştii nimic despre organizarea internã a acestei vechi Camere a comunelor" arãta G. citat de Victor Duculescu. consiliul îşi pierdea tot mai mult caracterul sãu feudal. Bucureşti. care îi limiteau puterea .M. care discutau neliniştiţi cu uşile închise despre ce rãspuns colectiv aveau sã dea vreunei întrebãri sau cereri dificile cu care fuseserã confruntaţi de puterile mai înalte.

de pildã. printr-o lege din anul 1958 (Life Perrage Act) s-a dat dreptul regelui de a numii noi lorzi. vol. Datoritã reducerii numãrului aristocraţilor.Harvey. care are largi prerogative judiciare parlamentare. Oliver Cromwell . considerabilã. dobândirea calitãţii de membru al Camerei Lorzilor. Dezvoltarea industriei a flotei comerciale a dus la consolidarea rolului burgheziei şi respectiv al Camerei Comunelor. decât nobilimea.conducãtorul Revoluţiei din anul 1648 . Education. în Camera Lorzilor sunt reprezentanţii a trei partide şi independenţii (Partidul Laburist.a desfiinţat Camera Lorzilor odatã cu monarhia. membrii Camerei Lorzilor au reprezentat pânã la sfârşitul secolului al VIII-lea centru real al puterii politice. L. Astfel. la recrutarea primilor miniştri din rândul Camerei Lorzilor sau la responsabilitatea membrilor guvernului în faţa acestuia. In anul 1649. Lordul Cancelar este membru al Guvenului. Camera Lorzilor îndeplineşte cinci funcţiuni: 118 . Declinul politic al Camerei Lorzilor este determinat de declinul economic al membrilor ei. lunga decadenţã politicã a acestora. Din punct de vedere al organizãrii puterilor şi al raporturilor dintre ele. Aceastã evoluţie a fost motivatã de faptul cã marea majoritate a plãtitorilor de impozite era reprezentatã în Parlament de Camera Comunelor nu de Camera Lorzilor. Aceasta face ca orice proiect de lege introdus de Camera Comunelor dupã 2 ani de la începutul mandatului sã nu mai fie. în termen de o lunã de la adoptarea acestuia de cãtre Camera Comunã. Dacã în Camera Comunelor. 24 3)George Alexianu. Intre Camera Lorzilor şi Camera Comunelor nu a existat un conflict evident şi grav pânã în anul 1832 când.1) The Parliament Act din anul 1911 a stabilit urmãtoarele schimbãri în raporturile dintre cele douã camere legislative: a)un proiect de lege din domeniul financiar devine lege chiar fãrã acordul Camerei Lorzilor. Casa Scoalelor. preşedinte al Camerei Lorzilor şi preşedintele Curţii Supreme de Apel. Camera Lorzilor este condusã de Lordul Cancelar. 1977. Drept Constituţional. inclusiv din alte categorii sociale. 1930. respins de cãtre Camera Lorzilor. London. rãpind lorzilor şi ultimele prerogative mai importante cu caracter judiciar. practic. Prin acest act s-a pus capãt cutumei potrivit cãreia lorzii aveau prerogativa de a-i numi pe membrii Camerei Inferioare. astfel în cursul secolului al XIX-lea s-a conturat cutuma potrivit cãreia Camera Lorzilor nu a mai putut amenda legile financiare . Bucureşti. I. dacã acestea sunt discutate şi însuşite de Camera Comunelor în cursul a trei sesiuni parlamentare consecutive şi dacã au trecut doi ani de la a doua lecturã a proiectului în prima sesiune şi a treia lecturã în cadrul celei de a treia sesiuni. 216 smulse Coroanei.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV economicã. Bather. (care avea şi funcţia de secretar principal al monarhului). nobilimea aristocratã. Actualmente. locul vechilor cutume constituţionale referitoare. membrii acesteia provin din rândul Partidului Laburist şi Partidul Conservator. au fost înlocuite cu altele care au exprimat pe plan politic ascensiunea burgheziei. ereditar a devenit insuficientã şi astfel. c)durata maximã a mandatului Parlamentului a fost redusã de la 7 ani la 5 ani. b)proiectele legilor publice pot deveni lege fãrã aprobarea Camerei Lorzilor. pag. The British Constitution. Parlamentul a adoptat Reform Bill care a stabilit bazele elective ale constituirii Camerei Inferioare. legatã de agricultura neproductivã şi privilegiile _____________________________ 2)J. Reforma constituţionalã din anul 1911 (The Parliament Act) a consfinţit victoria Camerei Comunelor. confirmând în mod oficial. Conservator şi Liberal). pag. ca sã fie reînfiinţatã în anul 1660 de regele Carol al II-lea.

___________________________ 1) Cristian Ionescu.U. cu rãdãcini adânci în conştiinţa publicã. prin vot secret. Nu pot fi aleşi funcţionarii publici. Ordinea de zi a şedinţelor Camerei Comunelor este stabilitã de comun acord cu guvernul şi cu consultarea principalului partid de opoziţie. -funcţia constituţionalã. -este un simbol al dezvoltãrii democraţiei constituţionale britanice. -funcţie legislativã propriu-zisã. Paris. cu excepţia proiectelor cu caracter financiar.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -funcţia judiciarã. Sistemul britanic permite votul prin procurã şi votul prin corespondenţã . de asemenea judecã pe înalţii demnitari puşi sub acuzare de Camera Comunelor. Pentru a curma dezbateri inutile existã posibilitatea sistãrii discuţiilor urmate de trecerea direct la votare ("closure" proceduri). membrii forţelor armate. beneficiind de faptul cã sunt imparţiali ca urmare a faptului cã. Membrii Camerei Comunelor beneficiazã de imunitate parlamentarã în legãturã cu activitãţile exercitate în Parlament. Camera Comunelor are nouã comisii ale cãror şedinţe sunt publice. precum şi fixarea unor limite determinate de timp pentru discutarea unor probleme ("quillotine" devices). în special de guvernul lui Tony Blair. ___________________________ 1 ) Union Interparlamentaire. afarã de cazul când este autorul unei moţiuni ori când ia cuvântul cu aprobarea Camerei. judecãtorii. ecleziasticii romano-catolici şi anglicani. dar numai pentru cauzele civile nu şi cele penale. reţinerea selectivã a unor anumite amendamente ("kangaroo" closures) sau încheierea "kangur" a dezbaterilor. care este foarte limitatã. primeşte mesajul reginei şi autorizeazã pe Primul-ministru sã includã în Guvern pe unii dintre lorzi. care nu este obligatorie. 1) f) Organizarea şi funcţionarea Camerei Comunelor Pentru Camera Comunelor (659 locuri). şi dreptul de a face amendamente la proiectele de lege. Ridicare imunitãţii deputaţilor se face numai prin lege. poliţişti şi titularii altor funcţii oficiale. Lucrãrile Camerei Comunelor sunt conduse de Speaker-ul acesteia. Les Parlaments dans le monde. alegerile se fac direct. Nici un membru al Camerei nu poate sã intervinã în dezbateri decât o singurã datã asupra aceleiaşi probleme. Camera Comunelor poate bloca un proiect de lege prin exercitarea unui drept de veto absolut. 388 -este organ de deliberare a proiectelor de lege ce-i sunt trimise de cealaltã camerã. P. astfel are dreptul la iniţiativa legislativã. pe bazã de scrutin uninominal cu majoritate simplã. In prezent s-au fãcut demersuri legislative. pag. iar Camera Comunelor poate aplica drept sancţiuni. membrii acestei camere au dreptul sã vorbeascã fãrã limitã de timp şi subiect . Transmisia dezbaterilor parlamentare la radio sau televiziune nu este uzitatã. In ultimul an al legislaturii. pag. fiind ereditari nu sunt legaţi de interese electorale şi nu sunt expuşi presiunii de partid. Camera Lorzilor are rolul unei Curţi Supreme de Apel în materie civilã şi penalã. în raport cu cealaltã camerã. desemnarea pe numele de familie (naming) şi excluderea din Camerã . putându-se pronunţa şi asupra legalitãţii actelor puterii executive. opere citate. 119 . ridicarea cuvântului sau îndepãrtarea din sala de şedinţe. 1977. pentru a schimba structura Camerei Lorzilor şi ai majora atribuţiile la nivelul Camerei Comunelor. ajutat de un grefier. 365 Speaker-ul poate aplica trei sancţiuni: chemarea la ordine.F.

afarã de proiectele de legi în materie financiarã. depunerea de amendamente care pot sã repunã textul în discuţie. h) Monarhul In Anglia statutul politic şi juridic al monarhului se exprimã prin maxima "Regele domneşte dar nu guverneazã. legea eşuiazã. discutarea principiilor generale. Regina poate sã dizolve Camera Comunelor la cererea primului ministru. Monarhul are urmãtoarele atribuţii: 120 . dare sau luare de mitã.: un accident aviatic sau feroviar grav. guvernul.. 2)prezentarea şi prima lecturã a acestuia. Iniţiativa legislativã o au: parlamentarii. Aceste proiecte de legi nu pot fi întârziate şi nici împiedicate de Camera Lorzilor. 4)examinarea în comisii. legea devine obligatorie prin sancţionarea de cãtre Reginã şi publicarea textului legii. unde aceleaşi faze sunt reluate şi apoi. Procedura de judecare a miniştrilor pentru fapte de: trãdare.) In anul 1967 s-a instituit Comisarul parlamentului pentru administraţie. Procedura legislativã cuprinde în sistemul britanic mai multe etape: 1)moţiunea. Proiectele de legi votate de una din Camere se trimite de la o camerã la alta pânã intervine acordul. Ei pot rãspunde însã şi individual pentru comiterea unor fapte ce îi fac nedemni de funcţia pe care o ocupã. pânã când se realizeazã un acord asupra unui text unic. colectivitãţile locale. de principiu. Un ministru rãspunde în faţa Camerei Comunelor pentru întreaga activitate a ministerului pe care o conduce. în schimb Camera Lorzilor nu poate fi niciodatã dizolvatã. g) Controlul parlamentar Si în sistemul englez funcţioneazã pe principiul "separaţiei puterilor". mai multe consultãri între Camere. înşelãciune etc. este cunoscutã sub denumirea de "impeachment" şi se desfãşoarã de cãtre ambele camere legislative. 3)a doua lecturã. fiind mai degrabã un simbol. insubordonarea colaboratorilor sau implicarea acestora în acţiuni ilegale antistatale etc. In final. Dacã acordul nu intervine înainte de sfârşitul sesiunii parlamentare. Urmeazã transmiterea cãtre cealaltã Camerã." Rolul politic al monarhului este pur formal cu atribuţiuni foarte limitate. Controlul parlamentar asupra miniştrilor se concretizeazã în aceeia cã poate cere fiecãrui membru al guvernului sã raporteze în faţa acestuia în legãturã cu modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile. Osebit de aceasta trebuie menţionatã faza aşa numitã a "raportului" (afarã de cazul în care textul nu a fost deja amendat în cadrul comisiilor) şi depunerea de noi amendamente. a treia lecturã a legii şi adoptarea sa. pe articole şi formularea de amendamente. solicitând aprobarea de a prezenta un proiect sau o propunere de lege. el nu se poate apãra pretinzând cã nu a cunoscut o anumitã problemã pentru care este chemat sã rãspundã (ex. cooperãrii şi controlului reciproc al acestora. El este iresponsabil din punct de vedere politic şi se bucurã de o adevãratã imunitate în materie penalã şi civilã. campaniile create printr-o lege a societãţilor private şi particularilor. Miniştrii rãspund solidar în faţa parlamentului. al egalitãţii.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Proiectele de lege fiscalã şi anumite legi în materii financiare se introduc în mod obligatoriu la Camera Comunelor. care printre altele are şi prerogative de a ancheta modul de administrare a departamentelor ministeriale. care presupune declanşarea urmãririi în Camera Comunelor şi judecarea în Camera Lorzilor.

de asigurare a libertãţii cuvântului. dar de acest drept nu s-a uzat de circa 250 de ani. ofiţeri în forţele armate. într-un cuvânt contribuie la exercitarea puterii. c)cu caracter financiar. In anul 1937 prin Actul Coroanei s-a stabilit salariul pentru primul ministru cât şi pentru şeful opoziţiei. Pentru britanici opoziţia este un factor de echilibru. de asemeni numeşte în înalte funcţii publice (miniştri.de la premier la miniştri . conform programului guvernamental. rezultat din alegerile generale. într-adevãr cutuma îi recunoaşte un drept de veto. dupã adoptarea mãsurilor propuse. 121 . controlând activitatea ei şi acţionând ca purtãtor al sãu de cuvânt. de a critica. selecteazã pe acei miniştri care urmeazã sã constituie cabinetul. fiind o obligaţie constituţionalã. i) Primul-ministru Prin "Reform Act" din anul 1832.exprimã victoria electoralã a uneia dintre cele douã partide politice. este responsabil de desemnarea miniştrilor. Cabinetul are urmãtoarele atribuţii: a)executive. g)încheierea tratatelor. de control permanent. diplomaţi). k) Opoziţia Spre deosebire de alte state. este liderul Camerei Comunelor (Spikear). folosindu-se de mijloacele şi instrumentele legale ce îi sunt la dispoziţie. Deşi bugetul este votat de Parlament. evidenţiem: este liderul partidului sãu. b)sancţionarea legilor. sã acţioneze cu întreaga autoritate pentru executarea mãsurii respective. j) Cabinetul Cabinetul este organul executiv. dar şi un rol constructiv. la cererea primului ministru. h)recunoaşterea altor state şi guverne. aproximativ 90% din numãrul legilor votate de parlament sunt iniţiate de guvern. c)prezintã "Mesajul Tronului" la deschiderea fiecãrei sesiuni parlamentare care de fapt este o pledoarie în favoarea programului de guvernare al partidului. în mod obligatoriu a liderului partidului care a câştigat alegerile generale. judecãtori. f)declanşarea stãrii de rãzboi şi încheierea pãcii. prezideazã şedinţele Cabinetului. Dintre principalele atribuţii ale primului ministru britanic.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV a)desemnarea ca primul ministru. aflat la putere. care sunt numiţi de Reginã la propunerea sa. Partidul care a câştigat alegerile generale va ocupa majoritatea locurilor în Camera Comunelor şi va deţine astfel majoritatea parlamentarã. e)dizolvã Camera Comunelor. Compoziţia sa . hotãrãşte asupra liniei generale de dezvoltare a ţãrii acţionând pe douã direcţii: "convingerea" Parlamentului sã adopte/aprobe o anumitã mãsurã iniţiatã de guvern. s-a consacrat obligaţia numirii primului ministru în persoana liderului partidului majoritar în Camera Comunelor. demite miniştrii dacã circumstanţele solicitã acest lucru.. în Marea Britanie opoziţia are un caracter instituţionalizat la fel ca şi guvernul. a criticii deciziilor guvernamentale. b)în procesul legislativ are iniţiativa legislativã. acesta nu face altceva decât sã voteze proiectul ce i se transmite de Guvern. d)acordã ordinele şi decoraţiile. Opoziţia în acest caz are sarcina nu numai de a sesiza greşelile.

respectiv cea din 04. Regimul politic francez. majoritatea denumindu-l "regim prezidenţialist".1958 care a cuprins douã idei fundamentale: a)necesitatea întãririi puterii executive. In prezent. SISTEMUL CONSTITUTIONAL AL FRANTEI Caracteristicile generale ale Constituţiei din 04. Constituantul francez a avut în vedere o separare netã. Opţiunea legiutorului constituţional pentru un executiv puternic. preşedintele era socialist. între cetãţenii francezi şi organele statului. misiunea de a fi " garantul independenţei naţionale ale integritãţii teritoriale al respectãrii acordurilor comunitãţilor şi a tratatelor" (art.X. îndeosebi a prerogativelor constituţionale ale şefului statului cãruia îi revine. pe de o parte rolul de arbitru între toate forţele politice. Este de reţinut cã totuşi Preşedintele Republicii era unul din capii puterii executive. iar pe de altã parte. reconsiderarea rolului Parlamentului. Se considerã cã criza algerianã (insurecţia din 13 mai 1958 privind eliberarea de sub dominaţia francezã) şi accesul la putere a guvernului De Gaulle. Dupã perioada de imobilism şi ineficienţã a celei de a IV-a Republici. Dar conceptul de "fapt majoritar" a avut o evoluţie interesantã în Franţa. f)numirea membrilor guvernului de şeful statului la propunerea premierului. este greu de definit. sociale. Jean Chirac(preşedinte de dreapta). a trecut la elaborarea unei noi constituţii. în anumite domenii ale vieţii sociale. e)alegerea Preşedintelui prin vot universal direct.1958. iar majoritatea din Parlament era de dreapta. militare. din 1995. au fost motivele care au determinat stabilirea actualului raport între cele douã puteri.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV II. b)preponderenţa puterii executive faţã de cea legislativã. în calitate de prim-ministru. şi împuternicirea Preşedintelui Republicii de a asigura medierea celor trei puteri. Importanţa socialã a funcţiei prezidenţiale este pusã în evidenţã cu deosebire în condiţiile moderne de guvernare caracterizate printr-o mare diversitate de interese economice. a fost nevoit sã coabiteze cu o majoritate parlamentarã de stânga. de strategii mai mult sau mai puţin efemere care ar fi disputate de partidele puternice în propriul interes şi manipulate în defavoarea unor largi categorii de cetãţeni1). b)configurarea unui Parlament "raţionalizat" ale cãrui funcţii sã fie limitate la controlul Guvernului şi votarea legilor. c)concentrarea puterii de decizie statalã la nivelul Preşedintelui Republicii. absolutã a celor trei puteri. poate fi explicatã şi de faptul cã îndelungatul regim parlamentar anterior nu reuşise sã dovedeascã faptul cã este în stare sã soluţioneze noile probleme. astfel încât sã existe o egalitate între acesta şi Guvern. generalul De Gaulle. A. în special economice. aceastã situaţie este criticatã motivându-se cã situaţia din anul 1958 s-a schimbat şi deci s-ar impune. realizarea unui echilibru stabil între ele.X. 5 din Constituţie). In anul 1986. d)iresponsabilitatea politicã a şefului statului. Acesta se caracterizeazã prin: a)separaţia aproape strictã a celor trei puteri. politice de opţiuni. Francezii au lansat o expresie respectiv "faptul majoritar". De asemenea. adicã acea stare de fapt în care culoarea politicã a majoritãţii din parlament este aceeaşi cu cea a preşedintelui Republicii. cu care se confrunta Franţa dupã al doilea rãzboi mondial2). 122 .

Programul politic al stângii are diferenţieri de la socialişti la comunişti. Finanţãrile scandaloase ale companiilor unor candidaţi. pot fi sursa nu numai a unor scandaluri politice (a se vedea demisia premierului Edith Cresson) ci şi a unor tulburãri sociale grave. c)respectarea principiilor Bisericii catolice.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV ___________________________ 1) Rezultatul alegerilor locale din martie 1992 este mai mult decât elocvent sub acest aspect. b)mãsuri conservatoare în domeniul vieţii economice şi sociale menite sã apere interesele deţinãtorilor de capital şi ale marilor industriaşi. inclusiv la procesul de adoptare a deciziilor (autogestiune). Preşedintele Republicii a fost ales de un Colegiu electoral format din membrii celor douã Camere la care se adaugã membrii Consiliilor generale şi ai adunãrilor teritoriale de peste mãri. Potrivit Constituţiei franceze. Inc. numãrul partidelor politice nu este limitat. e)întãrirea statului şi centralizarea puterii. New Jersey. _______________________________ 1) Roy Macridis (Modern Political Sistems Europe. Pretince-Hall. înţelegerile oculte dintre diferite formaţiuni politice. f)întãrirea responsabilitãţii structurilor puterii de a asigura. atenteazã la unitatea naţionalã sau la forma republicanã de guvernãmânt). care fac necesarã intervenţia Preşedintelui Republicii de pe poziţiile unui arbitru situat pe poziţii echidistante faţã de toţi actorii politici. d)încurajarea formelor de participare a muncitorilor la activitatea intreprinderilor în care lucreazã. Paris. la nivel central şi local. (Cristian Ionescu. în: a)limitarea proprietãţii private. h)responsabilitatea politicã a Guvernului faţã de parlament. p. 1987. pag. Preşedintele Republicii poate dizolva orice partid sau grupare politicã atunci când acesta desfãşoarã o activitate subversivã (de exemplu. singura condiţie este ca acestea sã accepte "principiile suveranitãţii naţionale şi ale democraţiei". Dupã modificarea Constituţiei din anul 1962. Potrivit legii partidelor politice din 1934. op. e)respectarea libertãţilor individuale şi a drepturilor politice. f)întãrirea independenţei naţionale îndeosebi în ceea ce priveşte raporturile Franţei cu aliaţii ei din NATO şi din Piaţa Comunã. Droit constitutionnel ei institutions politiques . 1985.Editions Montchrestien. 104-105 123 . Dreapta francezã în principiu se pronunţã pentru: a)menţinerea şi apãrarea proprietãţii private. specularea de cãtre formaţiuni de extremã dreaptã a unor realitãţi sociale critice. a unor nemulţumirii justificate ale unor categorii sociale. Englewood Cliffs. c)descentralizarea aparatului de stat şi acordarea unei autonomii regionale şi locale. d)menţinerea disparitãţilor sociale şi favorizarea privilegiilor de clasã. B. egalitatea şanselor. g)promovarea unei politici externe independente şi întãrirea capacitãţii militare de apãrare a ţãrii1). 671 g)dizolvarea Paramentului de cãtre executiv.. fila 447) 2) Jean Gicquel. Andre Hauriou. In rândul partidelor politice franceze sunt douã curente: de stânga şi de dreapta. b)naţionalizarea industriei. citate. Preşedintele Republicii Iniţial (1958).

Aceste mãsuri trebuie sã fie inspirate de voinţa de a asigura puterilor publice constituţionale. precum şi consiliile şi comitatele superioare ale Adunãrii Naţionale (art. 124 . Preşedintele poate lua orice decizii pe care le considerã necesare pentru arbitrarea. El informeazã naţiunea cu privire la aceasta printr-un mesaj. poate considera cã. -numeşte primul-ministru şi membrii guvernului la propunerea primului-ministru şi primeşte demisia acestora. ale Preşedintelui Franţei Preşedintele Republicii prezideazã Consiliul de miniştri (art. c)dreptul de veto. 15). El nu poate fi pus sub urmãrire penalã decât de cãtre cele douã Camere care hotãrãsc prin votul direct. el este judecat de cãtre Inalta Curte de Justiţie" se dispune prin art. independenţa naţiunii. 16 din Constituţie2). când funcţionarea normalã a puterilor publice constituţionale este întreruptã. 9). 17). Consiliul Constituţional este consultat cu privire la aceste mãsuri. preşedintele poate sesiza Consiliul Constituţional în legãturã cu constituţionalitatea unei legi ordinare. Adunarea Naţionalã nu poate fi dizolvatã în timpul exercitãrii puterilor excepţionale. -promulgã legile. b)Atribuţii de decizie ale Preşedintelui Franţei -vegheazã la respectarea Constituţiei şi asigurã prin arbitraj funcţionarea normalã a puterilor publice." -preşedintele promulgã legile. Astfel. 93-952 din 27. b)atribuţii de decizie. cu excepţia cazului de înaltã trãdare.07. 68 din Constituţie. -se preocupã de asigurarea autoritãţii de stat constituţionale conform art. "Preşedintele Republicii nu este rãspunzãtor de actele îndeplinite în exercitarea atribuţiilor sale. acesta solicitã Parlamentului. dupã consultarea oficialã a Primului-ministru. printr-o emisiune de televiziune s-au încãlcat libertãţile publice etc.1) Pentru considerente de ordin metodologic. Parlamentul se întruneşte de drept. mijloacele de îndeplinirea misiunilor. a)Competenţele personale. Preşedintele Republicii ia mãsurile cerute de aceste împrejurãri. 5). deschis. soluţionarea unui conflict care ar afecta funcţionarea autoritãţii de stat conform legilor votate de Parlament. aceste atribuţii nu pot fi delegate. c)dreptul de veto ____________________________ 1) Articolul este prezentat în forma în care a fost datã prin Legea Constituţionalã nr. integritatea teritoriului sãu şi îndeplinirea angajamentelor sale internaţionale sunt ameninţate într-un mod grav şi iminent şi. -are dreptul de a graţia (art.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Preşedintele Republicii este desemnat printr-un sufragiu universal direct pentru un mandat de 7 ani. în cazul când îşi exercitã dreptul de veto. al majoritãţii absolute a membrilor ce le compun. De asemenea. precum şi continuitatea statului (art. 2)Art. într-un timp cât mai scurt. a preşedinţilor adunãrilor. -cu consultarea primului-ministru şi a preşedinţilor celor douã camere poate declara dizolvarea Adunãrii Naţionale. prerogativele prezidenţiale au fost clasificate în trei categorii: a)competenţe personale ale Preşedintelui.1993. ca şi a Consiliului Constituţional. 16 din Constituţia Franţei prevede: "Atunci când instituţiile Republicii. rediscutarea legii şi o nouã deliberare sau sesizeazã Consiliul Constituţional pentru a judeca dacã legea respectivã este constituţionalã.

sens în care. par însã sã infirme necesitatea menţinerii unui parlamentarism raţionalizat. în Franţa se discutã majorarea atribuţiilor Parlamentului în raport cu executivul. ordonanţa devine caducã dacã proiectul legii de ratificare a acesteia nu este depus la Parlament înainte de data stabilitã prin legea de abilitare. egal." Ordonanţele Guvernului sunt adoptate dupã consultarea Consiliului de Stat şi intrã în vigoare din momentul publicãrii . 11 din Constituţie). d)stabilirea organizãrii bicamerale a Parlamentului pentru a împiedica concentrarea puterii legislative de cãtre o singurã camerã. Potrivit art. (Senatul nu poate fi dizolvat). Toate celelalte materii pot fi reglementate de cãtre puterea executivã. (art. naţionalitatea. îi permite acestuia sã ocoleascã astfel forul legislativ. 34 din Constituţie). în prezent. mãsuri care sunt în mod obişnuit de domeniul legii. Parlamentul Aşa cum am arãtat dupã cea de-a IV-a Republicã. Senatul se înnoieşte din 3 în 3 ani cu 1/3 din numãrul total al senatorilor. principiile fundamentale ale organizãrii apãrãrii naţionale ş. cele douã camere nu sunt egale. Realitãţile politice actuale. la puterea exercitatã de Adunarea Naţionalã. se favorizeazã marile aglomerãri urbane . Membrii Adunãrii Naţionale reprezintã naţiunea iar senatorii reprezintã colectivitãţile locale şi pe francezii rezidenţi în strãinãtate. statutul şi capacitatea persoanelor. direct şi secret pentru un mandat de 5 ani. reprezentativ. succesiunile şi libertãţile. pe o perioadã limitatã. c)controlul constituţionalitãţii legilor şi al regulamentelor celor douã camere ale Parlamentului (art. conform principiului separaţiei puterilor. stabilindu-se limite constituţionale a cãror depãşire o constatã Consiliul Constituţional. stabilirea crimelor şi delictelor ca şi a pedepselor. cooperãrii şi controlului reciproc al acestora. Senatul este considerat mai puţin democratic. Guvernul poate sã cearã Parlamentului autorizaţie de a adopta prin ordonanţe. Activitatea Parlamentului a fost limitatã astfel: a)supunerea de cãtre Preşedintele Republicii prin referendum a oricãrui proiect de lege. privind organizarea autoritãţii de stat. Senatul este ales printr-un sufragiu universal indirect pentru un mandat de 9 ani. 61). Parlamentul Franţei are douã camere: Senatul (321 senatori) şi Adunarea Naţionalã (277 deputaţi). 38 din Constituţie "pentru executarea programului sãu.a. decât Adunarea Naţionalã. a Adunãrii Naţionale. e)stabilirea precisã a domeniului legii. 125 . Datoritã modului de recrutare al senatorilor. Aceasta înseamnã cã alegãtorii desemneazã membrii unui colegiu electoral1) care la rândul sãu va alege senatorii în cele 322 de circumscripţii.municipalitãţile şi nu se permite manifestarea directã a electoratului. cu alte cuvinte a materiilor care pot fi reglementate prin lege şi anume: drepturile civile şi garanţiile fundamentale acordate cetãţenilor. Adunarea Naţionalã este aleasã prin vot universal. al egalitãţii. activitatea Parlamentului a fost raţionalizatã în favoarea Guvernului. De altfel. regimul electoral. Adunarea Naţionalã are atribuţii mai multe decât Senatul.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV C.2) Rolul Senatului poate fi rezumat la trei funcţii principale: a)formeazã o contrapondere. care poate continua pânã la constituirea noului for legislativ dacã nu a fost dizolvat de preşedinte. b)dizolvarea de cãtre Preşedintele Republicii. atunci când este necesar (art.

infracţiunile se împart în funcţie de gravitatea lor în crime (a cãror sãvârşire este sancţionatã cu pedepse criminale) şi delicte (a cãror comitere este sancţionatã cu pedepse corecţionale). consilieri generali şi delegaţi ai consiliilor municipale. cit. care pentru Adunarea Naţionalã este ales pe durata legislaturii. mãsurile private de libertate sau restrictive de libertate . Controlul Parlamentului asupra Guvernului este asemãnãtor celui prevãzut de Constituţia României. al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Guvernului. deţinut sau judecat pentru opiniile sau voturile exprimate de cãtre el în exercitarea funcţiilor sale. (Victor Duculescu. De menţionat cã. la conducãtorii intreprinderilor naţionalizate şi a stabilimentelor publice naţionale. Senatul are un rol de a echilibra raportul de forţe. avizare sau consultare privind anumite proceduri constituţionale şi controlul constituţionalitãţii legilor. care se alege şi funcţioneazã asemnãtor cu Curtea Constituţionalã a României. pentru opiniile sau voturile exprimate de cãtre parlamentar în exercitarea funcţiilor sale. a acestuia. acesta nu rãspunde. ________________________________ 1) Colegiul electoral este format din deputaţi. cumulul orizontal al mai multor demnitãţi: deputat. având atribuţii grupate pe trei categorii: jurisdicţia în materie de contencios electoral. 2) Autorii de specialitate atrag atenţia asupra faptului cã bicameralismul francez este inegalitar.1) -Interdicţia cumulului se extinde la funcţionari internaţionali. 126 . -In materie criminalã sau corecţionalã. de asemenea. Lucrãrile camerelor sunt conduse de preşedinţii acestora. Aceastã autorizare nu este cerutã în caz de crimã3) sau de delict flagrant ori de condamnare definitivã. ori urmãrirea unui membru al Parlamentului sunt suspendate pe durata sesiunii dacã adunarea din care face parte o cere. In sistemul constituţional francez mai existã şi Consiliul Constituţional. cercetat. 207) 3) In dreptul francez. In ceea ce priveşte statutul parlamentarului sunt stabilite urmãtoarele reguli: -Nici un membru al Parlamentului nu poate fi urmãrit. c)contribuie la îmbunãtãţirea proiectelor de lege aprobate de Adunarea Naţionalã. op. cum de altfel şi procedura legislativã. senator. nepermiţând Adunãrii Naţionale sã adopte mãsuri discreţionare. este incompatibilã cu calitatea de membru al Consiliului Constituţional al Consiliului Economic şi Social. -Detenţia. pag. iar pentru Senat pentru o duratã de 3 ani. Senatul nu poate fi dizolvat de Preşedintele Republicii. -Calitatea de parlamentar este incompatibilã cu activitãţile publice. înlãturã influenţele concentrãrii puterii de cãtre un preşedinte influent sau de cãtre un partid care ar dobândi o zdrobitoare majoritate parlamentarã. în nici un fel. preşedinte al republicii şi parlamentar. fiind un control reciproc al puterilor. este interzis. Astfel. arestat.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV b)datoritã mandatului de 9 ani. nici un membru al Parlamentului nu poate face obiectul unei arestãri sau al oricãrei alte mãsuri care îl priveazã sau îi restrânge libertatea decât cu autorizarea Biroului adunãrii din care face parte. precum şi cu funcţii într-o intreprindere privatã.

un farmacist va putea continua sã-şi exploateze oficiul sãu. afarã numai dacã a fost arestat în flagrant delict sau în cursul zilei urmãtoare comiterii faptei. lor parlamentar (art. un agricultor etc. Victor Duculescu. Landurile au o organizare proprie în domeniul activitãţii legislative. 4)Orice acţiune penalã şi orice urmãrire în baza art. iar cel al Bundesratului este ales anual. b). Un vot îl acordã persoanei care şi-a prezentat candidatura în circumscripţia electoralã unde este arondat. dar pentru a evita ca mandatul sã nu favorizeze prea mult afacerile persoanelor alese în anumite demnitãţi. cele mai importante domenii ale vieţii sociale . In anul 1949 s-a revenit la organizarea federativã a statului în landuri. Aceasta nu se aplicã pentru injuriile defãimãtoare . Bundesratul este format din reprezentanţii guvernelor landurilor. direct şi secret. SISTEMUL CONSTITUTIONAL AL GERMANIEI Organizarea federativã. un notar. judiciar sau disciplinar. pag. Potrivit Constituţiei. 46 din Constituţia Germaniei se prevede: "1)Un deputat nu poate fi urmãrit în nici un moment. iar altul listei prezentate de un partid politic în Landul în care domiciliazã. sunt puse anumite restricţii exercitãrii profesiei de avocat. şi cumulul nu este posibil cu o funcţie într-o intreprindere având legãturi financiare (subvenţii sau garanţii de împrumuturi)cu persoanele publice. Instituţia Parlamentului are o organizaţie bicameralã: Bundestag şi Bundesrat. La nivelul Parlamentului federal se reglementeazã din punct de vedere legislativ. Atâta timp cât acest drept este în vigoare este inadmisibilã sechestrarea de documente. Deputaţii se bucurã de statutul clasic al parlamentarilor . din cauza votului lui sau a unei declaraţii pe care a fãcuto în Bundestag sau într-una din comisiile sale sau sã fie tras la rãspundere în alt mod în afara Bundestagului. fiecare se poate întoarce la meseria de bazã. problema cetãţeniei ş. un avocat. opere citate. ______________________________ 1) Parlamentarul nu trebuie sã întrerupã orice legãturã cu profesia pe care a exercitat-o înainte de alegere. 18 împotriva unui deputat. 2)Un deputat nu poate fi tras la rãspundere sau arestat pentru fapte pedepsite de lege decât cu încuviinţarea Bundestagului. Membrii Bundestagului reprezintã întregul popor şi sunt independenţi de cel care i-au ales. Aşa de pildã un medic va putea fi în continuare membru al Ordinului medicilor. In plus sunt scutiţi de obligaţia de a depune mãrturie în ce priveşte persoanele de la care deţin informaţii sau despre datele pe care le-au folosit în exercitarea mandatului. legea adoptatã fiind rezultatul colaborãrii celor douã adunãri parlamentare. Procedura legislativã se desfãşoarã paralel în Bundestag şi Bundesrat.208 Preşedintele Bundestagului este ales pe durata mandatului legislativ. necesarã pentru orice altã îngrãdire a libertãţii personale a unui deputat sau pentru pornirea unei proceduri judiciare împotriva unui deputat în baza art. 3)Incuviinţarea Bundestagului este de asemenea.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV III. a). 18 (din Constituţie). Fiecare alegãtor dispune de douã voturi. Alegerea membrilor primei camere se face prin vot universal. executive şi judecãtoreşti. In art. orice arest sau orice alte îngrãdiri ale libertãţii sale personale trebuie suspendate la cerera Bundestagului". Din anul 1935 pânã în anul 1945 Germania a fost un stat unitar. 47). relaţiile internaţionale. apãrarea naţionalã. iniţiativa 127 . egal.. Landurile sunt autonome şi beneficiazã de dreptul de a fi reprezentate în Parlament prin Bundesrat.a. cum ar fi securitatea statului.

d). Dupã primirea de la Bundesrat. starea de necesitate legislativã. Bundesratul îl transmite Bundestagului pentru iniţierea procedurii legislative propriu-zise. aleşi potrivit 128 . Starea de necesitate legislativã. se enunţã principiile generale ale viitoarei legi. In termenul de 41 de zile Bundestagul poate propune preşedintelui un nou prim-ministru evitând astfel dizolvarea. Cu acest prilej. numai cu aprobarea Bundesratului acte normative cu caracter primar. presupune cã Guvernul poate adopta în regim de urgenţã. dizolvarea Bundestagului şi organizarea alegerilor anticipate. modificãrile sunt supuse aprobãrii Bundestagului. Cea de-a treia lecturã constã în aprobarea finalã a proiectului în întregul sãu. Veto-ul Bundesratului poate fi înlãturat dacã proiectul este votat din nou de majoritatea membrilor Bundestagului. Dupã ce comisia a prezentat concluziile. Bundesratul are posibilitatea de a opune veto proiectului votat de Bundestag. In primul caz Primul-ministru (cancelarul) solicitatã Bundestagului un vot de încredere. Preşedintele Republicii Preşedintele federal este ales pe 5 ani de cãtre Adunarea Federalã compus din membrii Bundestagului şi dintr-un numãr de membrii egal cu cel al deputaţilor.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV legislativã se poate exercita de Guvernul federal precum şi de membrii Bundestagului şi ai Bundesratului. proiectul este înaintat unei comisii permanente de specialitate formatã din membrii diferitelor partide reprezentate în Bundestag. Controlul parlamentar este limitat. Rolul legislativ al Bundesratului este foarte limitat. Bundestagul. Camera ia în dezbatere raportul comisiei. acesta este returnat comisiei care a întocmit raportul. In al doilea caz. Camera Superioarã poate adopta proiectul în forma aprobat de Bundestag sau poate cere constituirea unei comisii mixte pentru a dezbate proiectul în forma care i s-a remis. din proprie iniţiativã adoptã o moţiune de cenzurã împotriva Guvernului fapt ce antreneazã înlãturarea acestuia. In comisie proiectul este discutat în detaliu. Menţionãm cã starea de necesitate legislativã nu presupune acordul Bundestagului. In caz contrar. pentru o perioadã de cel mult 6 luni. proiectul este trimis Bundesratului. prezentându-se şi amendamente. In situaţia în care Preşedintele Republicii nu dispune dizolvarea Bundestagului. Depunerea unui proiect de lege la Bundesrat este motivatã de faptul cã proiectul de lege nu trebuie sã afecteze caracterul federal al organizãrii statale sau competenţele exclusive ale landurilor. a proiectului în primã fazã este supus unei examinãri normale din partea deputaţilor din Bundestag. Dacã. Responsabilitatea politicã a Guvernului federal în faţa Parlamentului poate fi asumat în douã situaţii. In moţiunea de cenzurã aprobatã se va desemna şi noul Cancelar. In aceastã fazã Bundesratul nu-l va examina în detaliu. Cancelarul cãruia i s-a refuzat votul de încredere poate cere Preşedintelui sã declare cu acordul Bundesratului. Cancelarul beneficiazã de dreptul de a propune Preşedintelui Republicii într-un termen de 41 de zile de la rezultatul votului. Dupã adoptare în Bundestag. Comisia propune modificarea proiectului. In situaţia în care se considerã cã trebuie clarificat alte probleme legate de proiect. In a doua lecturã. c). In termen de cel mult 3 zile de la data când proiectul de lege i-a fost notificat. Dupã aceastã primã lecturã. Cu prilejul dezbaterilor se discutã şi se voteazã articol cu articol. Concluziile dezbaterii şi formele definitive ale textelor convenite în comisie se consemneazã într-un raport şi se prezintã din nou Bundestagului. care poate fi acordat de majoritatea deputaţilor. iar aceast Camerã nu desemneazã un nou Cancelar. Membrii comisiei voteazã orice modificare adusã proiectului.

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV principiului reprezentãrii proporţionale în adunãrile reprezentative ale landurilor. In limitele acestor linii directoare fiecare ministru federal conduce departamentul sãu în mod independent şi sub propria rãspundere. Preşedintele federal este însã rãspunzãtor pentru încãlcarea Constituţiei sau a unei legi federale. e)exercitarea dreptului de graţiere. Preşedintele Federal trebuie sã se conformeze cererii şi sã. Dacã cel ales întruneşte voturile majoritãţii Bundestagului. g)atribuţii în ceea ce priveşte formarea Guvernului federal. Miniştri federali sunt numiţi şi revocaţi de cãtre Bundestag la propunerea Cancelarului Federal. c)acreditarea şi primirea reprezentanţilor diplomatici. Preşedintele trebuie sã-l numeascã în şapte zile de la alegere. Acesta nu rãspunde din punct de vedere politic de actele sale. Este ales cel care întruneşte majoritatea voturilor Bundestagului. Cancelarul Federal conduce treburile sale dupã un Regulament Interior hotãrât de Guvernul Federal şi aprobat de Preşedintele Federal. Acesta nu poate fi reales decât o singurã datã. Preşedintele federal are urmãtoarele prerogative: a)reprezentant al Germaniei pe plan internaţional. b)încheie tratatele internaţionale. fãrã aprobarea Bundestagului.l numeascã pe cel ales. la propunerea Preşedintelui Federal. Competenţa de a judeca şi stabili vinovãţia Preşedintelui revine Tribunalului Constituţional Federal. nici o ocupaţie sau profesiune şi nici sã aparţinã. f)promulgarea legilor. Dacã cel ales nu întruneşte aceast majoritate. oricãrei camere legislative. Cancelarul Federal hotãrşte liniile directoare ale politicii şi poartã rãspunderea pentru aceasta. Intre propunere şi alegere trebuie sã treacã patruzeci şi opt de ore. Cererea de punere sub acuzare trebuie prezentatã de cel puţin 1/4 din membri. Cancelarul Federal şi miniştri federali depun înaintea Bundestagului jurmântul. Asupra divergenţelor de opinie dintre miniştrii federali decide Guvernul Federal. Bundestagul poate în termen de patrusprezece zile dupã turul de scrutin sã aleagã un Cancelar Federal cu mai mult de jumãtate din membrii sãi . e). d)numirea şi revocarea judectorilor. Bundestagul nu poate sã pronunţe neîncrederea în Cancelarul Federal decât prin alegerea. atunci are loc un nou tur de scrutin în care este ales cel care obţine cele mai multe voturi. Preşedintele Federal trebuie în termen de şapte zile fie sã propunã un nou candidat (fie sã dizolve Bundestagul). direcţiei sau consiliului de administraţie ale unei intreprinderi bazate pe profit. a unui succesor şi solicitând Preşedintelui Federal sã-l revoce pe cel în funcţie. Dacã acest organism constatã cã preşedintele este vinovat poate decide revocarea din funcţie a acestuia. Cel ales trebuie sã fie numit ulterior de Preşedintele Federal. Cancelarul Federal are putere de conducere şi de comandã asupra forţelor armate. Guvernul Federal Guvernul Federal este compus din Cancelarul Federal şi din miniştri federali. Dacã cel propus nu este ales. Decizia de punere sub acuzare trebuie adoptate cu votul a 2/3 din numãrul membrilor Camerei în care s-a iniţiat procedura. 129 . Cancelarul Federal şi miniştrii federali nu pot sã exercite nici o altã funcţie salariatã. Cancelarul Federal este ales de Bundestag fãrã dezbateri. Dacã alegerea nu se realizeazã în luntrul acestui termen. cu majoritatea membrilor sãi.

6.-în caz de divergenţe de opinii sau de dubiu asupra compatibilitãţii formale sau materiale a dreptului federal sau a dreptului de land cu Legea Fundamentalã sau asupra compatibilitãţii dreptului de land cu orice alt drept federal. la cererea Guvernului Federal.-asupra recursurilor constituţionale introduse de comune şi de asociaţii de comune pentru violarea printr-o lege a dreptului de autogestiune în virtutea articolului 28. la propunerea Cancelarului Federal. funcţia de ministru federal ia de asemenea sfârşit prin încetarea din orice motive a funcţiei Cancelarului Federal. 130 . Cancelarul Federal. Tribunalul Constituţional Federal statueazã: 1. 7. a unui Guvern de land sau a unei treimi din membrii Bundestagului.-asupra interpretãrii Legii Fundamentale în caz de litigii. Puterea judecãtoreascã Titlul IX din Constituţia Germaniei este numit "Puterea judecãtoreascã" Puterea judecãtoreascã este încredinţat judecãtorilor. privind întinderea drepturilor şi obligaţiilor unui organ federal suprem sau ale altora interesate. Funcţia de Cancelar Federal şi cea de ministru federal iau sfârşit în mod automat la realegerea unui nou Bundestag. sã dizolve Bundestagul. Intre propunere şi scrutin trebuie sã treacã patruzeci şi opt de ore. de asemenea. în termen de douzeci şi una de zile.-în celelalte litigii de drept public între Federaţie şi landuri.-în caz de divergenţã de opinii asupra drepturilor şi obligaţiilor Federaţiei şi ale landurilor. 4. în special în ceea ce priveşte aplicarea dreptului federal de cãtre landuri şi aplicarea controlului federal. 3. de competenţa landurilor. Tribunalului Constituţional federal îi revin. 2.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Dacã o propunere a Cancelarului Federal de a i se acorda încrederea nu a fost aprobatã de Bundestag cu majoritatea membrilor sãi. înzestrate cu drepturi proprii de Legea Fundamentalã sau de Regulamentul Interior al unui organ federal suprem. a unui guvern de land sau a Reprezentanţei Populare a unui land. dacã o lege corespunde condiţiilor domeniului legiferãrii concurente landurilor1) la propunerea Consiliului Federal (Bundesratu). jurisdicţia sa se extinde şi asupra deciziilor tribunalelor obişnuite cãrora le anuleazã sentinţele aflate în contradicţie cu Legea fundamentalã . f). şi în interiorul unui land afarã de cazul când este deschis recursul la o altã jurisdicţie. miniştri federali sunt obligaţi sã continue conducerea instituţiilor respective pânã la numirea unor succesori. dar pentru violarea printr-o lege de land numai în mãsura în care nu poate fi introdus un recurs înaintea Tribunalului Constituţional al Landului. ____________________________ 1) In Germania domeniul legiferãrii este împãrţit în douã: domeniul de legiferare exclusiv al Federaţiei şi domeniul de legiferare concurent. 5.-în caz de divergenţe de opinii. de tribunalele federale şi de tribunalele landurilor. competenţa de a judeca acuzaţiilor ce se aduc Preşedintelui federal şi judecãtorilor. Dreptul de dizolvare se stinge de îndatã ce Bundestagul alege un nou Cancelar Federal cu majoritatea membrilor sãi. ea este exercitatã de Tribunalul Constituţional Federal. Totodatã. Tribunalul Constituţonal are dublu grad de jurisdicţie (judecã în primã şi în ultimã instanţã). poate. La cererea Preşedintelui Federal. dintre diferitele landuri. iar la cererea Cancelarului Federal sau a Preşedintelui Federal.-asupra recursurilor constituţionale care pot fi introduse de oricine consider cã a fost lezat de puterile publice într-unul din drepturile sale fundamentale sau alte drepturi garantate de legea fundamentalã. atunci Preşedintele Federal.

fie ale unuia singur sau ale unora puţini. Preşedintele James Madison arãta în aceastã privinţã cã " acumularea tuturor puterilor .SISTEMUL CONSTITUTIONAL AL STATELOR UNITE ALE AMERICII A) Democraţia americanã şi sistemul sãu de valori In general. Nu era însã o luptã împotriva abuzurilor sãvârşite de Guvernatorul sau de armata englezã în înfãptuirea legilor britanice. fãrã consimţãmântul acestuia" 3). cealaltã este temporarã şi schimbãtoare. pe preeminenta ideii de drept.în aceleaşi mâini. în concepţia americanã. autonumiţi sau electivi. printre care sunt dreptul la viaţã. scopurile guvernãmântului trebuie sã fie preocuparea neobositã pentru bunãstarea şi demnitatea fiecãrui individ . a sistemului de guvernãmânt britanic. La drept cuvânt Wiliam Henry Harrison afirma cã. singurul drept legitim de a guverna este o aprobare a puterii guvernului de cãtre cei guvernaţi. In acest sens Lyndon Jonson arãtã cã. c)dreptul englezesc. Columbia University Press. op. fie ereditari. la rândul sãu cã încrederea publicã este indispensabilã pentru credinţa în democraţie . potrivit cãrora. b)documentele corporaţiilor comerciale ale celor 13 colonii. Un om poate fi loial guvernãmântului sãu şi totuşi sã se opun unor principii specifice şi metode de administraţie. vol. pe respectul neabãtut al normelor constituţionale şi al marilor principii politice consacrate prin legile statului. The Concise Columbia Dictionary of Quatations. ori "prima îndatorire a guvernanţilor este sã-i opreascã pe cei care pericliteazã drepturile inalienabile ale individului. Robert Andrews. Acestor surse primare li s-au adãugat convingeri politice.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV IV. a fost hotãrârea fermã a coloniilor americane de a se împotrivii despotimul şi tiraniei autoritãţilor administrative desemnate de Coroana Britanicã. Idei ca "un stat are nevoie de un guvern de legi şi nu un guvern de oameni" 2) sau " nici un om nu este suficient de bun pentru a guverna un alt om.4) 131 . Aceasta explicã importanţa acordatã de americani principiului separaţiei puterilor care este o alternativã la regimul absolutist3). legitimitatea actului de conducere nu este conferit de şeful Statului . poate fi consideratã pe drept cuvânt ca cea mai bunã definiţie a tiraniei"."2) Legãtura organicã dintre guvernãmânt şi democraţie reprezintã unul din punctele cele mai puternice al concepţiei americane reflectatã în constituţii şi alte documente politice. I 2) Cf. dreptul de a cãuta fericirea şi dreptul de a avea ___________________________ 1) Cristian Ionescu.1) Legitimitatea se întemeiazã. cit. p. 67 3) Art. 30 al Declaraţiei de drepturi cuprinse în Constituţia Statului Massachusetts. Cunoscutul om politic şi preşedinte american Abraham Lincoln fãcea o precizare importantã în ceea ce priveşte distincţia ce existã între guvernãmânt şi administraţie: "unul este perpetuu. dreptul la libertate.Monarhul . credinţã"1) sunt numai câteva principii care au stat la baza formãrii democraţiei în America.ci de voinţa poporului. iar Adlay E Stevenson arãta. deţinãtorul suveran al puterii. ci o luptã împotriva legilor ca atare. proprii modului de viaţã al coloniştilor. New York 1989. autorii sunt de acord cã sursele gândirii politice a coloniştilor sosiţi pe "Noul Continent" au constat în acea perioadã în: a)preceptele Bisericii puritane. executivã şi judecãtoreascã. prin care puterile coroanei au fost limitate de burghezie. d)experienţa politicã dobânditã în urma celor douã revoluţii din Anglia din 16401649 şi cea din 1688. Unul dintre pilonii Declaraţiei de Independenţã.legislativã.

în cadrul separaţiei lor. edited by Suzy Platt. cã tot aşa precum individul este împuternicit de natura sã facã ce doreşte cu el însuşi şi cu rodul muncii sale.. A Dictionary of Quotations Requested from the Congressional Research Service. edited by Suzy Platt. Ne permitem sã credem cã totuşi gloria şi faima a fost şi este un scop mobilizator atunci când acestea izvorãsc nu din ceea ce eşti. Ea se datoreazã preşedintelui numai şi în mãsura în care el serveşte în mod eficient Statele Unite. Este de datoria noastrã sã-l sprijinim când serveşte bine ţara. 153 5 ) Cf. 1989. Sistemul politic american se întemeiazã pe recunoaşterea drepturilor statelor ce constituie federaţia americanã. p. dar cineva trebuie sã se ocupe şi de interesele celor 150 de milioane. ci adunarea deliberativã a unei naţiuni care are un singur interes. ____________________________ 1) Respectfully Quated. 1989. 1987. A Dictionary of Quotations Requested from the Congressional Research Service. A Dictionary of Quotations Requested from the Congressional Research Service. edited by Suzy Platt. astãzi sarcinile slujbei depãşesc privilegiile. 143 3) Johnny H. 1989. Aceasta nu pentru cã instituţia prezidenţialã oferã cuiva şansa "de a fi" cineva. Washington. The Constitution of the United States of America.C. pe care îl au 150 de milioane de americani. 55-56 arãtând cã într-o democraţie este esenţialã capacitatea de a selecta oamenii cei mai energici. Washington D. ar dreptul de a face ceea ce doreşte în legãturã cu preocupãrile sale. tot aşa orice comunitate. p. fãrã a se interfera cu 132 . Killian (editor). Congressional Reference Division.2) Dupã pãrerea lui Harry Truman exprimatã în anul 1956. Library of Congress. XVII-XVIII 4) Respectfully Quated. Acelaşi Sam Rayburn devenit Speaker al Camerei Reprezentanţilor fãcea o constatare de mare actualitate şi astãzi.3) In anul 1968 Richard Nixon îşi punea întrebarea: pentru ce cineva ar dori sã fie preşedinte astãzi? Rãspunsul este nu gloria şi faima. în 1858. Library of Congress. 1989. A Dictionary of Quotations Requested from the Congressional Research Service. p.. Ceilalţi 20 de milioane sunt în stare sã angajeze pe alţii ca sã le reprezinte interesele. p. 189 6) Respectfully Quated. ce exprimã interese diferite şi ostile. preşedintele american este singurul lobbist. Congressional Reference Division. ci deoarece îi oferã şansa "de a face ceva"4). Washington. Washington. aspect care contribuie la legitimitatea legiî6). p. Congressional Reference Division. ci din ceea ce faci. Library of Congress. op. la Chicago. edited by Suzy Platt. Washington. fiind astfel o pledoarie pentru votul uninominal . Abraham Lincoln aratã. ca un întreg."1) O gândire de o valoare deosebitã este cea a lui Theodore Roosevelt care arãta "loialitatea noastrã se datoreşte în întregime Statelor Unite . Congressional Reference Division. ca stat. Library of Congress. 150 2) Respectfully Quated. arãta "Parlamentul nu este congres de ambasadori.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Edmund Burke insistând pe colaborarea puterilor. în mãsura în care nu interfereazã cu drepturile altor oameni. Library of Congress. cit. p. Robert Andrews. Este datoria noastrã sã ne opunem lui când o serveşte rãu". "Un om de acest tip şi caracter serveşte mai eficient şi mai efectiv atunci când el rãspunde în faţa poporului sãu. membru al Camerei Reprezentanţilor vorbeşte de "legi înţelepte şi drepte" ca fiind acelea care ajutã ca ţara sã devinã mai fericitã şi mai prosperã."5) Sam Rayburn.. cei mai inteligenţi şi cei mai integri în organele reprezentative ale ţãrii. Analysis and Interpretation Congressional Research Servie.

luptau contra unui duşman comun: aveau deci puternice motive pentru a stabili o legãturã strânsã între ele şi pentru a se contopi într-o singurã şi aceeaşi naţiune. valori care sunt raportate la cetãţeanul şi poporul american şi care devin valori internaţionale numai atunci când se raporteazã şi la cetãţeanul şi poporul fiecãrui stat. toţi oamenii sunt prin naturã liberi şi independenţi şi au drepturi inerente. Ed. publicistul american Philip Randolph estima cã salvarea unei rase. Justiţia nu este datã. 285 4) Ibidem. Consacrare a principiului separaţiei puterilor încã din anul 1803. aflatã la intrarea Departamentului Justiţiei din Washington. p. Liberatatea nu este concedatã. Maryland cã "nici un visãtor politic nu a fost vreodatã atât de nesãbuit încât sã gândeascã sã sfarme frontierele care despart statele şi sã topeascã poporul american într-o masã comunã". p.06. a-l modifica sau înlãtura. şi anume aceea cã "justiţia în viaţã şi conduita statului este posibilã numai dacã ea sãlãşluieşte mai întâi în inimile şi sufletul cetãţenilor". Declaraţia adoptatã de Adunarea din Virginia înscrie principiul cã. Respectul deosebit al ____________________________ 1) Respectfully Quated. naţiunii sau comunitãţii. pe care trebuie sã le pãstreze atunci când se unesc într-o societate. înscrie o idee dragã tuturor americanilor. Lumina Lex Bucureşti. 332 americanilor faţã de justiţie decurge din convingerea cã ea poate corecta abuzurile puterii. p. ea se revendicã. aveau aceeaşi religie. a unei naţiuni sau a unei clase trebuie sã vinã dinãuntrul sãu. 283 3) Ibidem. Curtea Supremã de Justiţie. protecţia şi securitatea poporului. inalienabil şi de necontestat de a-l reforma." 2) Din cele prezentate rezultã principalele valori ale democraţiei americane. 331 6) Ibidem. americanã a statuat cã un "act incompatibil cu Constituţia este nul". Referindu-se la dorinţa poporului de a vedea promovatã justiţia.5) Cunoscutul jurist şi preşedinte al Curţii Supreme. aceeaşi limbã. ea se câştigã. p. 58. citat de Victor Duculescu în "Drept Constituţional comparat". demnitarii nu sunt decât mandatari şi slujitori ai poporului. Declaraţia mai înscrie principiul cã toate puterile decurg din împuternicirea datã de popor şi.1776. cum am mai spus.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV drepturile altor state. aproape aceleaşi legi. afirmându-şi independenţa şi ocrotind în mod eficace drepturile şi libertãţile omului. p. în consecinţã. Guvernãmântul trebuie sã fie instituit pentru folosul comun. Constituţia americanã "Cele treisprezece colonii care au scuturat jugul englez la sfãrşitul secolului trecut. acesta este astel structurat încât sã asigure imparţialitatea şi aplicarea neabãtutã a legilor . în speţã Mc Culloch v. p. Dar fiecare dintre ele având dintotdeauna o existenţã separatã şi o administraţie gata constituitã.1) La 12. arãtase în anul 1819. sub influenţa concepţiilor dreptului natural. îşi crease interese şi deprinderi specifice şi era potrivnicã unei uniuni trainice 133 . 1999 2) Ibidem. aceleaşi moravuri. O ideea de excepţionalã importanţã este aceea care postuleazã cã dacã un guvern s-ar dovedi inadecvat sau contrar acestor scopuri. John Marshall. 282 5) Ibidem. iar guvernul federal în principiu nu are dreptul de a interveni în alte probleme decât aria problemelor generale care privesc ţara ca un întreg. B. ramurii juridice a guvernãmântului revenindu-i sarcina de a restabili legalitatea. O inscripţie aparţinând unui autor neidentificat.6) In ceea ce priveşte sistemul juridic american. majoritatea comunitãţii are un drept indubitabil.

e)probleme de apãrare naţionalã comune. Guvernatorul este ajutat de un viceguvernator. de patru ani.2) La 17 iulie 1787 Constituţia americanã a fost adoptatã. Autonomia constituţionalã In cadrul organizãrii federale. Despre democraţie în America. ___________________________ 1) Alexis de Tocqueville.1992.a.3) In prezent. fiscal. fiecare stat beneficiazã de o Constituţie proprie . United States Informations Service. în domeniul bugetar. p. f)lipsa unor conflicte etnice. apoi Declaraţia Drepturilor cuprinzând 10 amendamente care erau cuprinse în Constituţia federalã. Principiul autonomiei este garantat. I. 1983.o transpunere la nivel local a Constituţiei Uniunii.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV _________________________ 1) Ibidem. p. vol. guvernatorul deţine un drept de veto ("item veto"). Paris. administrativ. 168 2) Charles Debbach şi alţii. I. 134 . potrivit reglementãrilor locale. ceea ce a grãbit ralierea statelor americane la acest document. statele federaţiei au putut avea propria Constituţie. 208-209 3) Charles Debbach şi alţii. p. 425 In unele state.Ed. 184 2) Living Document of American History. b)Larga manifestare a iniţiativei populare. Droit constitutionel et Institutions politiques. op. cum sunt: a)sentimentul naţional şi limbã comunã. Humanitas Bucureşti. op. c)piaţã comunã şi monedã unicã: d)obiective de politicã externã similare. aplicabile circuitului civil. orice lege care ar viola autonomia unui stat membru al federaţiei putând fi atacatã în faţa instanţelor judecãtoreşti pentru neconstituţionalitate.vol.1) Legiuitorul constituant a optat pentru o structurã statalã federalã. 10 şi complete care ar fi fãcut sã disparã însemnãtatea ei individualã într-un prestigiu comun. In fruntea ierarhiei administrative a fiecãrui stat se aflã un guvernator ales prin sufragiu direct (cu excepţia statului Mississipi) pentru un mandat de doi sau. cit. judecãtoresc etc. c)Descentralizarea administrativã4). guvernatorul poate fi revocat de alegãtori. b)lipsa unor formaţiuni statale distincte în perioada anterioarã (cele 13 colonii nu pot fi considerate state în sensul modern al cuvântului între 1776-1787). în ciuda unor factori care ar fi putut determina constituirea unui stat unitar. selected bi dr. p. conţinutul federalismului american poate fi caracterizat prin urmãtoarele trãsãturi: a)Autonomia constituţionalã a fiecãrui stat. p. Economico. Principiul autonomiei a fost consacrat în Amendamentul X adoptat în 1791 potrivit cãruia "puterile care nu sunt delegate de Statele Unite de cãtre Constituţie şi nici nu sunt interzise de aceasta statelor sunt rezervate statelor respective sau poporului. Steele Commanger. C. religioase ş." Beneficiind de autonomie. precum şi reglementãri de interes local. dupã caz. In raporturile sale cu parlamentul local. 208-209 4) Cristian Ionescu. cit. p.

vol. Intre referendum şi iniţiativa popularã exista o diferenţã de continuitate. Senatul are puteri limitate în raport cu cele ale Camerei Reprezentanţilor. ___________________________ 1) Charles Cadoux. Federalismul american exprimat în formula "States Rights" (Drepturile Statelor) s-a determinat prin centralizarea puternicã a autoritãţii şi concentrarea ei la Washington D.1) D. Descentralizarea administrativã în Statele Unite Aceasta presupune: -administraţie proprie pe plan local. Iniţiativa popularã Iniţiativa popularã constituie o formã a democraţiei semi-directe (democraţiei participative). E. puterea şi autonomia statelor componente sau diminuat. precum şi al celei judecãtoreşti (Curtea Supremã de Justiţie). Mandatul celor douã corpuri legislative este de doi sau patru ani. al unui membru al Camerei Reprezentanţilor sau al Senatului sau chiar al guvernului etc. Iniţiativa organizãrii referendumului o pot avea organizaţii cetãţeneşti sau chiar corpul legiuitor. In opinia cunoscutului expert american în prognoza socialã. -statele au buget local propriu. Cujas. Paris. Droit constitutionnel et institutions politiques. în funcţie de reglementãrile constituţionale locale. revocarea mandatului unui funcţionar local.109 -pot înfiinţa funcţii publice de interes local. Prin intermediul unei iniţiative populare cetãţenii unui stat pot cere. ea însãşi subordonatã Curţii Supreme Federale. 2. Organismele federale asigurã soluţionarea problemelor de interes naţional putând interveni pe plan local în îndeplinirea atribuţiilor ce le sunt conferite. parlamentul local are o compunere bicameralã: Camera Reprezentanţilor şi Senatul. Activitatea legislativã cuprinde domenii foarte diverse de interes local în fiecare stat este creatã o reţea se instanţe judecãtoreşti.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Cu excepţia statului Nebraska.12% din numãrul total al populaţiei cu drept de vot. centrul puterii legislative (Congresul) al celei executive (Administraţia). p. servicii publice. 1982. In justificarea acestei centralizãri se aratã: 135 . In ceea ce priveşte iniţiativa popularã a cetãţenilor este necesar ca aceasta sã întruneascã adeziunea (sub formã de semnãturi) a aproximativ 10 . Altfel spus. în fruntea cãrora se afla o Curtea Supremã. în timp ce autoritatea centralã s-a întãrit. poliţie localã etc. Conflictele între organismele federale şi locale.C. Treptat. de pildã. vor fi soluţionate de instanţã. deoarece iniţiativele cetãţenilor declanşeazã o procedurã de votare. John Naisbitt. Democraţia participativã se poate manifesta prin diferite iniţiative de interes local sau chiar naţional ori prin referendum popular organizat pentru aprobarea sau respingerea unei legi votate de Congresul local. In ceea ce priveşte prerogativele acordate celor douã Camere. principiul cãlãuzitor al democraţiei participative este acela cã oamenii trebuie sã ia parte la procesul decizional care le afecteazã într-un fel sau altul viaţa. iniţiativa propriu-zisã este supusã votului reprezentanţilor. pe când referendumul este un instrument prin care cetãţenii îşi exprimã opinia privind diferite proiecte legislative iniţiate de organismele competente.

Partidul Democrat. -Are un caracter pragmatic. In procesul de cucerire şi exercitare a puterii politice. detaşeazã net primele douã partide politice. In prezent. a unor programe locale de asistenţã socialã pentru unele categorii de persoane defavorizate. op. ca şi de cei strãini: cele douã mari partide politice nu se înfruntã pe motive politice sau ideologice. militând pentru eficienţã. inclusiv prin alocarea unor uriaşe investiţii în proiecte de interes local. d)Funcţia de educare politicã şi civicã a cetãţenilor. politice.. 209 La originea Partidului Democrat a stat lupta pentru autonomia statelor membre ale federaţiei şi limitarea autoritãţii acesteia. propunerea de candidaţi. f)asumarea de cãtre Uniune a rolului de mare putere militarã şi politicã mondialã. luptã pentru întãrirea autoritãţii centrale. p. capabilã sã domine sau sã determine fizionomia instituţiilor de guvernare şi activitatea de guvernare însãşi. partidele politice americane îndeplinesc patru funcţii principale: a)Funcţia electoralã care constã în formularea unor programe electorale. în tendinţa acestora de a-şi aroga noi responsabilitãţi pe plan local. Partidul Comunist. Activitatea partidelor politice din Statele Unite se caracterizeazã prin: -Nu pune accentul pe doctrinã şi ideologie. d)implicarea statului în soluţionarea unor probleme globalizate la nivelul Uniunii. b)susţinerea de cãtre autoritãţile federale.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV a)intervenţia directã a guvernului federal în viaţa economicã la nivel naţional cu repercursiuni la nivelul statelor federate. exercitatã concomitent de partidul de la putere cât şi de partidul care este în opoziţie. aspect remarcat de analiştii americani. electorale. supravegherea alegerilor. Aceatã funcţie constã în îmbinarea intreselor cât mai largi a valorilor naţionale şi forjarea într-o forţã politicã coerentã şi unitarã. precum şi câştigarea puterii politice. Partidul Socialist al Muncii şi altele. c)Funcţia de selectare. Partidele politice In Statele Unite ale Americii funcţioneazã mai multe partide: Partidul Republican. Dar aderenţa electoralã. cit. criminalitatea organizatã ş. sprijinul acordat de stat unor coloşi industriali tradiţionali din diferite state.1) F. Interesant este faptul cã sporirea prerogativelor puterii centrale s-a fãcut cu acordul şi cu sprijinul substanţial al Curţii Supreme de Justiţie care a dat câştig de cauzã când Administraţiei. 136 . ci în domenii economice şi sociale de interes naţional sau local.a. iar a Partidului Republican. organizarea şi conducerea campaniilor electorale. când Congresului. g)probleme legate de întãrirea capacitãţii militare a Uniunii . cum sunt: consumul de droguri. e)problemele protecţiei mediului înconjurãtor. c)sprijinirea de cãtre guvernul federal a unor programe de anvergurã în domeniul cercetãrii ştiinţifice şi tehnologice. analiza rezultatelor. delicvenţa. Partidul Independent American. prioritãţi economice. atragerea şi mobilizarea alegãtorilor. b)Funcţia de conducere/opoziţie. __________________________ 1) Charles Debbarch şi alţii. -Acţioneazã mai ales în perioadele electorale. financiare.

p. respectiv pe competenţã nu pe clientelismul politic. In acest sens. procentul acestora a ajuns la 27%. cã este împiedicatã orice ingerinţã a unei puteri în sfera de activitate a alteia. p. Dacã în anul 1937. b)convenţiile naţionale ale celor douã partide. In S. cele ecologiste. f)investitura preşedintelui şi a vicepreşedintelui. sisteme în care se regãseşte clientelismul politic.619 împiedicãrii sau influenţãrii adoptãrii unei legi de cãtre Congres trebuie sã se înscrie pe lângã Secretariaul Camerelor. se înregistreazã o creştere a influenţei lobby-urilor în detrimentul celei a partidelor. el nu are dreptul sã dizolve Congresul şi sã procedeze la organizarea unor noi alegeri. la rândul lor.A. vol. Statisticile aratã cã în S. cum se întâmplã cu un prim-ministru într-un regim parlamentar. aderã la obţinerea unei funcţii publice cu sprijin politic."1) -Dupã câştigarea alegerilor în promovarea pe diferite funcţii în administraţie pun accentul pe "merit sistem" şi nu pe "spoil sistem"2). Nesocotirea acestor obligaţii atrage pedeapsa amenzii sau închisorii. 1996. d)desfãşurarea scrutinului. industriaşilor. în anul 1992. Indivizii sau organizaţiile care primesc fonduri în scopul favorizãrii. 137 . dispunând de un mandat imperativ de a alege o persoanã sau alta în funcţie de preşedinte. cã acesta beneficiazã de o largã autonomie. ___________________________ 1) Victor Duculescu. Preşedintele Alegerile prezidenţiale comportã de obicei mai multe faze: a)alegerile primare într-un anumit numãr de state. cã instanţa judiciarã supremã joacã rolul unui arbitru între cele douã puteri aflate într-un conflict constituţional. In anul 1946 a fost adoptatã o lege care o înlocuieşte pe cea din 1927. prin Pendleton Act din anul 1883 A. 16% dintre americani se considerã în afara partidelor. Cu toate acestea. pot fi citate organizaţiile agriculturilor. cã puterea în stat este deţinutã practic de Preşedinte . formal juridic a fost înlãturat în Statele Unite. de gruparea alegãtorilor în jurul unor personalitãţi. Nemira. exprimând interesele şi revendicãrile membrilor lor.U.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -Nu are nici bazã sociologicã sau de clasã.U. c)deschiderea companiei electorale. feministe precum şi ale puternicelor sindicate AFL-CIO. 2. când alegãtorii desemneazã pe electori. Lobby-urile trebuie sã furnizeze lista oamenilor care le finanţeazã şi lista celor pe care ele le finanţeazã. din care de multe ori Congresul iese "şifonat"1). e)alegerea preşedintelui de cãtre electori. Bucureşti. apartenenţa unor cetãţeni la un partid sau altul este dictatã de "oportunitãţile de familie. şi independenţã în domenii majore ale guvernãrii faţã de celelalte organisme cã între Congres şi Preşedinte sunt puţine punţi de colaborare fiecãruia dintre ele revenindu-i o fracţiune din putere. Ales odatã la patru ani prin votul electorilor. 68 2) "Spoils sistem". Tratat de Drept Administrativ. Ed. op. patronilor. G. Comparând instituţia Preşedintelui cu cea a Congresului şi a Curţii Supreme de Justiţie vom constata.A. de tradiţie. Preşedintele nu rãspunde în faţa Congresului şi nu poate fi silit sã demisioneze dacã este "în minoritate". existã chiar o lege care precizeazã condiţiile desfãşurãrii activitãţii de cãtre lobby-uri. Iorgovan. deşi nu urmãresc câştigarea puterii politice. cit. In Statele Unite grupurile de presiune sunt foarte active.

da. 71 2) Philippe Ardant. 312 Preşedintele poate. uninominal şi cu un singur tur de scrutin.ca şi în sistemele europene . fiind personal responsabili faţã de preşedinte. inclusiv pe Preşedintele Statelor Unite. etc. agenţii. dar pe 6 ani. secret şi direct. g) funcţia de şef al partidului care l-a propus la preşedinţie. reprezentanţi ai Statelor (cât 2 pentru fiecare stat cu excepţia statului Nebraska). b) funcţia de şef al puterii executive. Ediţia a 8-a. Congresul Congresul este format din douã camere legislative: Senatul şi Camera Reprezentanţilor şi are în principal douã funcţii: votarea legilor şi controlul activitãţii executivului.New York. care poate fi înlãturat în situaţia în care fiecare dintre cele douã Camere ale Congresului voteazã din nou proiectul în cauzã cu o majoritate de douã treimi. potrivit legilor electorale ale fiecãrui stat. c) puterea de investigaţie.G.A. Ambele camere au puteri egale. Curtea Supremã de Justiţie In sistemul american. Durata unui mandat de deputat este de 2 ani.A. bancarã). în luarea hotãrârilor. în mod discreţionar. f) funcţia de informare a poporului american cu privire la starea Uniunii. d) puterea de a pune sub acuzaţie şi de a-i judeca pe înalţii funcţionari. I. în care Camera Reprezentanţilor deţine o prioritate faţã de Senat . _____________________________ 1) Clinton Rossiter. Abraham Lincoln a rostit o celebrã formulã referitor la aceasta : "şapte . N. In jurul preşedintelui funcţioneazã numeroase oficii. Sistemul Federal de Rezerve (monetarã.D. organ colectiv. Preşedintele nu are iniţiativa legislativã însã are dreptul de veto. Comisia pentru Comerţul Internaţional al S. cu excepţia materiei taxelor şi impozitelor. c) funcţia de comandant şef al forţelor armate. H.p. 1997. The American Prsidency. Membrii Camerei Reprezentanţilor sunt aleşi prin vot universal. Consiliul Naţional al Securitãţii.I. Puterile Congresului se exprimã prin: a) puterea de legiferare. Time Reading Program.J.un "Consiliu de miniştri". Institutions Politiques et Droit Constitutionnel. Se considerã a fi funcţii tradiţionale ale Preşedintelui: a) funcţia de şef al statului. O treime din numãrul senatorilor este înnoitã din doi în doi ani. Senatul este compus din 100 senatori. d) funcţia de şef al diplomaţiei.A.Paris.A.. 1963. jurisdicţiile americane includ: -Curtea Supremã de Justiţie.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV In sistemul prezidenţial din Statele Unite nu existã . 138 . Preşedintele este asistat de 15 secretari (miniştri) care sunt colaboratori individuali ai Preşedintelui şi instalaţi la conducerea unor departamente pentru a executa politica sa. care s-ar întruni şi ar adopta decizii. folosindu-se sistemul majoritar. p.U. un nu al preşedintelui. L. e) funcţia de participare la activitatea legislativã. prin urmare hotãrârea este nu" 2). egal. Agenţia de Informaţii a Statelor Unite.S. Senatorii se aleg la fel ca deputaţii. sã-i numeascã sau sã-i înlãture din funcţie. precum şi comisii printre care enumerãm: Agenţia Centralã de Investigaţii (C.). Ultimul cuvânt îl are preşedintele. b) puteri fiscale. e) puteri în domeniul relaţiilor internaţionale. La rândul sãu Senatul are prerogative exclusive în domeniul relaţiilor internaţionale.

1995. Controlul persoanelor asupra constituţionalitãţii legilor se realizeazã numai pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. -Comentaţi principiul separaţiei puterilor al egalitãţii. Aceştia sunt numiţi exclusiv de Preşedintele S. Vol. 1890245. p.A. p.A. din rândul cãrora este numit preşedintele acesteia. 410-463 3. Bucureşti-1995 5. -Tribunalul cu privire la plângerile federale. pentru comerţul internaţional. a legilor şi a unor tratate ratificate de S.Victor Duculescu -Drept Constituţional Comparat. 357-397. Autoritatea judecãtoreascã. Institutul European.U.Alexis de Tocqueville -Despre democraţie în America. în virtutea Constituţiei.A. -Curtea pentru apelurile veteranilor. Editura Polirom. I şi II.. 1999 7. cooperãrii şi controlului reciproc al acestora.Editura Europa Nova-1966 4.Friedrich A. judecã constituţionalitatea legilor precum şi disputele între statele federaţiei.Cristian Ionescu -Drept Constituţional şi Instituţii Politice.U. 1998.U. -Tribunalul S. Curtea Supremã de Justiţie este compusã din 9 magistraţi. Editura Actami. 6. Editura Lumina Lex Bucureşti. Târgu Mureş. 1995 8. -Garantarea drepturilor şi libertãţilor în Anglia. -Tribunale teritoriale disctrictuale. 327-360. având astfel un caracter politic. în S.U. respectiv Chief Justice.Constituţia Libertãţii. deci atunci când sunt într-un proces şi li s-a vãtãmat un drept.A.Ioan Muraru -Drept Constituţional şi Instituţii Politice. -Tribunalul pentru impozite. 139 .53-95. Vol.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -Tribunalul de Apel.Ioan Deleanu -Drept Constituţional şi Instituţii Politice. -Comentaţi principiul separaţiei puterilor. Potrivit Constituţiei. TEME pentru referate: -Comparaţi puterile conferite de Constituţie Preşedintelui României şi Preşedintelui S. orice fel de cazuri atât cele ce se dezbat în baza dreptului cât şi a unor principii de echitate.Tudor Draganu -Drept Constituţional şi Instituţii Politice. I şi II. al egalitãţii. I.A.. Bucureşti-1997. 390-415 2.I şi II. -Tribunalul de district. BIBLIOGRAFIE 1.Giovani Sartori -Teoria Democraţiei Reinterpretatã. Editura Humanitas. Hayik .1993. Tratat vol. 1999. I. Vol. Editura Lumina Lex. Vol.U. puterea judecãtoreascã este competentã a lua în discuţie. cooperãrii şi controlului reciproc al acestora în Franţa.

pag. comun nu numai în literatura juridicã. respectiv responsabilitate. Ed. ocrotire. şi documentele internaţonale referitoare la drepturile omului conceptele de garantare. sau a fost o tâlhãrie. Editura Stiinţificã şi Enciclopedicã. In lipsa unei teorii generale asupra responsabilitãţii. dupã cum responsabilitatea este ineficientã fãrã rãspunderea juridicã. iar garantarea şi ocrotirea drepturilor este formalã. libertatea fãrã responsabilitate nu poate exista. în România se prevedea cã atunci când. prin decretul din februarie 1790. 12 din Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetãţeanului (1789) "garantarea drepturilor omului şi ale cetãţeanului necesitã o forţã publicã. pentru cã altfel vor fi rãspunzãtori. De aceea. GARANTIE A DREPTURILOR SI LIBERTATILOR 1. un furt. necesitatea pentru un ministru de a-şi abandona funcţia atunci când parlamentul îi refuzã încrederea. Bucureşti. iar dacã nu. responsabilitatea colectivã3) . ocrotirea.1976. ci şi în aceea eticã. socotim cã studierea modului de reglementare a instituţiilor responsabilitãţii şi rãspunderii juridice în diferite sisteme constituţionale este necesarã şi de mare actualitate. Global Lex. Potrivit art. asigurarea ar fi concepte lipsite de conţinut şi eficienţa dacã aceasta forţã publicã nu ar acţiona în limitele unor alte concepte constituţionale. ceea ce presupune o garanţie a responsabilitãţii. ceilalţi locuitori trebuiau sã sarã sã prindã autorii. 26 2) A se vedeaV. "rãspundere" şi "constrângere". cauzate de el însuşi ori de cãtre o persoanã care depinde de el sau.. consemneazã pentru termenul de "responsabilitate" mai multe sensuri: "Obligaţia de a repara daunele altuia.. filozoficã.. Iar prin Legea poliţiei rurale din 1864. pentru mişcãri şi organizãri de revolte.faptul de a considera pe toţi membri unui grup ca ____________________________ 1) "Lipsa de distincţie între termenii rãspundere şi responsabilitate pare sã fie un fenomen general.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV CAPITOLUL VII RESPONSABILITATEA JURIDICA. Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. 1) Din aceastã definiţie desprindem ideea cã responsabilitatea constituie o obligaţie impusã sau recunoscutã de lege. Unele consideraţii generale Se ştie cã. Bucureşti . persoanei private sau publice. obligaţia de a suporta pedeapsa prevãzutã pentru infracţiunea comisã. precum şi a folosirii ambigue 1) a noţiunilor de "responsabilitate". aceastã forţã este deci creatã în avantajul tuturor şi nu spre folosinţa proprie a celor cãrora ea le este încredinţatã". 140 . sociologicã şi chiar lingvisticã. care ar fi semnificaţiile şi utilitatea fiecãreia dintre ele 2). încercând sã lãmurim conţinutul acestor concepte spre a verifica dacã au acelaşi înţeles. vom face câteva consideraţii. In orice Constituţie.Dabu. asigurare sunt foarte des folosite. într-o comunã s-a dat foc. de a face ori de a da socotealã pentru ea sau pentru altul aflat în grija sa. responsabilitatea şi rãspunderea juridicã sunt inerente existenţei Statului şi Dreptului atât pe plan intern cât şi pe plan extern. Or garantarea. s-a legiferat responsabilitatea colectivã a comunelor şi a locuitorilor sau numai a comunei. de un animal ori un lucru aflat în paza sa. capacitatea de a lua o decizie fãrã avizul prealabil al autoritãţii superioare. 2000 3) In timpul Revoluţiei Franceze. responsabili solidari pentru actul comis de cãtre unul din membrii grupului". Statul în care nu funcţioneazã toate instituţiile cu responsabilitãţii şi rãspunderii este condamnat la anarhie şi la pieire. Pe de altã parte. Celebrul dicţionar "Larousse" de exemplu. rãspundere şi constrângere juridicã . Responsabilitatea acţiunii sociale." Mihai Florea. ori locuitorilor.

şi în special odatã cu rãspunderea. C. unde funcţiile publice erau anuale. 276 5) Mihai Florea.n. care face ca drepturile şi obligaţiile individului sã fie determinabile şi respectiv determinate în cazuri concrete". Paris . Dissescu în studiul "Putere şi responsabilitate guvernamentalã" 3) trateazã "responsabilitatea" ca un principiu şi o asociazã cu principiul separaţiei puterilor. G.(s.802 2) Nouveau petit Larousse.802 3) Dicţionarul enciclopedic român. dar socotim cã. In dicţionarul enciclopedic român. arãtând cã "responsabilitatea juridicã" este "fixarea. persoanã care are capacitatea de a lua decizii. în Grecia. C. un factor care acţioneazã numai pe tãrâmul rãului deja înfãptuit (consecinţã a nerespectãrii unei obligaţii) şi nu un fenomen care în primul rând vegheazã curent şi permanent la respectarea normelor şi raporturilor sociale în condiţiile funcţionalitãţii lor normale"5).U. dupã cum vom arãta în cele ce urmeazã. Bucureşti-1966. principiul responsabilitãţii a avut cea mai mare dezvoltare şi amploare la Roma.odatã cu responsabilitatea . Hancy şi Wagner. cit. pun semnul egalitãţii între "responsabilitate" şi "rãspundere". un mod specific de obligare socialã al individului. Acelaşi dicţionar pentru termenul de "responsabil" consemneazã douã sensuri: "cel care trebuie sã rãspundã". prin lege. pag. pag. Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei T. situeazã în mod eronat "responsabilitatea" ca fiind ulterioarã faptului. Prof. In dreptul german. Totuşi. definind "responsabilitatea" ca o obligaţie de a efectua un lucru. respectiv ca o consecinţã a nerespectãrii unei obligaţii. Eliberarea din funcţie dupã un an ca urmare a nerealegerii este consideratã de C. Dissescu. privit numai din perspectiva încãlcãrii. mãsurarea consecinţelor unui act" ipotetic. nu şi a respectãrii . dr. libertatea s-a nãscut . şi în baza unei acţiuni a celui vãtãmat. dar care trebuie sã dea socotealã unei autoritãţi superioare sau celor care i-au acordat mandatul 2). ca şi cum responsabilitatea ar fi un fenomen. fiind prevãzutã mai întâi în lege. Dissescu ca o formã de "responsabilitate" a funcţionarului statal.G. fiind semnalat numai într-una din formele sale particulare "rãspunderea materialã a angajaţilor". unilateral. în mod greşit. op.chiar impuse . Libraire Larousse. de a rãspunde. iar termenul de "responsabilitate" este definit ca o "consecinţã a nerespectãrii unei obligaţii care constã în îndatorirea de a repara prejudiciul cauzat şi când este cazul de a suporta o sancţiune" 3). Al. care intervine întotdeauna "post festum". responsabilitatea devenind în fond o cerinţã.4) "Obligaţia" genericã din aceastã definiţie . Negoiţã. pag. în aceastã definiţie. "De remarcat cã prin formularea datã. însuşi sensul şi conţinutul juridic al termenului. sã fie garant pentru propriile sale acţiuni sau ale altuia pe care le determinã. observãm cã responsabilitatea are caracter general declarativ .care nu este altceva decât responsabilitatea . vol.a normei juridice. se aratã cã responsabilitatea opereazã dupã sãvârşirea faptului declanşator al acesteia.G.) Aşa cum aratã prof. univ. definiţie destul de imprecisã2).1971. Se observã prin urmare cã responsabilitatea este anterioarã rãspunderii care este de fapt o materializare a responsabilitãţii în cadrul unei proceduri prevãzute de lege. Dicţionarul limbii române moderne şi Dicţionarul explicativ al limbii române.1971. 141 . Aceastã definiţie. Libraire Larousse. prezintã interes deosebit la noi.este anterioarã faptei . leagã noţiunea de rãspundere de un sentiment de responsabilitate: "aceasta presupune o mãsurã a conduitei cerute de lege . Editura politicã. 28 socotealã de ceva1). termenul de "rãspundere" nu figureazã ca atare. Paris . pag. Noi credem cã aceastã definiţie este mai aproape de conceptul de "rãspundere" decât de "responsabilitate". de a da _______________ 1) Nouveau petit Larousse. Aceastã ultimã opinie.G. este prezentat incomplet. IV. Pe de altã parte.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Totdeauna. 48-49 4) In acelaşi sens a se vedea prof. pag. Bucureşti-1981.

potrivit actualei reglementãri. înfãptuirea rãspunderii administrative şi chiar penale a primarului depinde de durata procesului penal care.A. pentru aceste abateri. ceea ce nu este de naturã sã impunã o comportare corespunzãtoare. putând astfel sã-şi continue realizarea programului. în acest timp. 41 din Legea nr. 48-49 2) Vezi opinia contrarã a d-lui dr. responsabilã a acestuia în spiritul legii şi în mod deosebit în interesul comunitãţii. Credem cã reducerea mandatului de primar de la 4 la 2 ani ar putea fi un element stimulator pentru creşterea responsabilitãţii primarilor şi a eficienţei administraţiei publice locale. Guvernul. 22 din 29 mai 1997. nu se instituia o ___________ 1) Credem cã. de naturã a le preveni sau combate în mod operativ. primarul se alege anual odatã cu judecãtorul şi şeriful prin votul electoratului din localitatea respectivã. 69/1991 modificatã. abateri ca: lipsa de interes în activitate. Editura Lumina Lex . Prisãcaru în Tratat de drept administrativ român. 69/1991. fapt ce îi determinã sã se simtã mai responsabili. nu sunt sancţionate de lege dacã sunt sãvârşite de primar. Pentru înlãturarea acestei scãpãri a legiuitorului. De asemenea. favoritismul. poate depãşi patru ani (durata actualului mandat al primarului). atâta timp cât eventuala nerealegere intervine dupã patru ani. instituie responsabilitatea primarului prin modificarea art. Considerãm cã nu este la adãpost de criticã nici limitarea controlului social specializat5) asupra primarului prin reducerea responsabilitãţii numai la cazurile de suspendare sau demitere a acestuia pentru: -condamnare definitivã la o pedeapsã privatã de libertate (art. pag. argumentul cã mandatul de 2 ani ar fi insuficient ca primarul sã justifice încrederea şi speranţele alegãtorilor sãi nu rezistã criticii deoarece primarul poate fi reales. Valentin I.. abuzurilor sau rãspunderea pentru acestea este greu de realizat. -arestarea pe o perioadã mai mare de 6 luni.1993. Deci. 41 4) In unele state din S. Bucureşti-1966. 5) Este vorba de actualele reglementãri ale Legii nr. pag. menţinerea în funcţie a unui primar arestat mai mult de 6 luni pentru o infracţiune sãvârşitã din culpã. 69/1991 modificatã. pentru infracţiuni sãvârşite cu intenţie1). încãlcarea regulilor unei licitaţii legale etc. -anularea irevocabilã de cãtre instanţã în mod repetat. Institutul Social Româm.U. poate creea imense pagube comunitãţii. deoarece în reglementarea actualã a autonomiei locale. 383-385 3) Constantin G. Bucureşti-1992. legiuitorul nu a instituit încã o responsabilitate a primarului şi implicit nici o rãspundere.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV mai ales în prezent. Dissescu în Noua Constituţie a României. Editura Cultura naţionalã. spre exemplu uciderea din culpã. Observãm cã în conformitate cu Legea nr. abuzurile mãrunte. dacã "trece examenul noilor alegeri". 69/1991. IV. pag. republicatã şi asupra cazurilor de "neîndeplinire sau de refuz repetat al atribuţiilor în exercitarea cãrora acţioneazã". este în detrimentul comunitãţii şi contravine art. Editura politicã. a unor dispoziţii date cu rea credinţã2) şi contrar intereselor generale ale statului 3) sau cu încãlcarea Constituţiei şi legilor ţãrii. incompetenţa. un primar necinstit sau incompetent. nereceptivitatea. Socotim cã nici prin aceastã formulare. _______________ 1) Dicţionarul enciclopedic român. prin Ordonanţa de urgenţã nr. pentru actele şi sarcinilor. 49 din Legea nr. acest aspect privind responsabilitatea 142 . consumul excesiv de alcool. modificatã). vol. deşi Constituţia o cere. nepregãtirea. îndreptarea greşelilor. De asemenea. primarii 4) au o responsabilitate atenuatã şi astfel prevenirea. 16 din Constituţie.

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

administrativã a acestuia, consider cã trebuie avut în vedere într-o eventualã modificare a Legii nr. 69/1991. 2) Observãm cã în cazul dispoziţiilor greşite date de primar cu "bunã credinţã" ce pot fi calificate ca "acte incompetente", legiuitorul nu a reglementat procedura de urmat, aspect ce credem cã nu este la adãpost de criticã. Socotim cã nu este normal sã fie toleratã incompetenţa unui primar având în vedere importanţa acestei funcţii, precum şi faptul cã printre altele acesta este împuternicit de lege (art. 48 pct. 2 din Legea nr. 69/1991 modificatã) sã constate încãlcãri ale legii, fie ele contravenţii sau chiar infracţiuni. Or se ştie cã, responsabilitatea autoritãţii, legitimeazã autoritatea, o întãreşte, contribuind la eficienţa acesteia. 3 )Dispoziţiile art. 33, pct. 1, precum şi ale art. 41, pct. 1 din Legea nr. 69/1991 modificatã, nu instituia o responsabilitate administrativã a primarului sau consiliului local pentru anularea irevocabilã de cãtre instanţã în mod repetat, a unor dispoziţii date cu rea credinţã contrar intereselor colectivitãţii locale, ceea ce afecta foarte serios protecţia intereselor publice. Problema avea soluţie numai în cazul când prin dispoziţia respectivã o persoanã se considerã vãtãmatã într-un drept al sãu şi-l acţioneazã în judecatã pe primar sau Consiliul local în baza art. 48 din Constituţie, conform procedurii prevãzute de Legea nr. 29/1990. De aceea, prin Ordonanţa de urgenţã pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicatã, nr. 22/29 mai 1997, s-a modificat art. 33, în sensul cã în redactarea acestuia, pe lângã interesele generale ale Statului s-a introdus şi "interesele generale ale comunei, ale oraşului, ale subdiviziunilor administrativteritoriale ale municipiului Bucureşti". Prin aceeaşi Ordonanţã de urgenţã, se face la o reglementare oarecum mai bunã şi a art. 41, în sensul cã: - prin excluderea condiţiei de "rea credinţã" la deciziile repetate anulate irevocabil de instanţã, s-a extins sfera rsponsabilitãţii primarului şi la actele ilegale sãvârşite de acesta din culpã, inclusiv cu bunã-credinţã; de asemenea, s-a reglementat şi responsabilitatea primarului în calitatea de funcţionar public, pentru cazul de "neîndeplinire sau de refuz repetat al atribuţiilor în exercitarea cãrora acţioneazã şi ca reprezentant al Statului". Din pãcate, aceste modificãri nu au rãmas în vigoare deoarece Ordonanţa de urgenţã nr. 22/1997 a fost respinsã de Parlament. responsabilitate pentru primar de naturã a asigura o protecţie corespunzãtoare intereselor colectivitãţilor locale şi ale Statului şi o eficienţã sporitã a activitãţii primarului. Am fãcut aceastã parantezã, pentru a evidenţia cã reglementarea responsabilitãţii şi rãspunderii juridice a autoritãţilor publice pentru drepturile vãtãmate ori pentru lezarea interesului public, cât şi pentru înfãptuirea acestora sunt esenţiale pentru un stat de drept , în mod deosebit pentru garantarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale oamenilor , precum şi a intereselor lor legitime. 2. Responsabilitate si rãspundere. Importanţa delimitãrii conceptuale. Intr-o lucrare de drept civil francez 1) din perioada interbelicã, gãsim o explicaţie etimologicã a noţiunii de responsabilitate precizându-se cã termenul cuprinde latinescul " spondeo", ceea ce în contractul verbis din vechiul drept roman semnifica legarea solemnã a debitorului faţã de creditorul sãu, pentru a executa o anumitã obligaţie asumatã prin contact. In Instituţiile lui Gaius se aratã cã o obligaţie verbis se încheia solemn printr-o întrebare şi un rãspuns precum: - "Fãgãduieşti tu solemn cã vei da?" (Dari spondes) -"Fãgãduiesc solemn!" (Spondeo); -"Vei da?" -"Voi da!"; -"Promiţi?" -"Promit!"; -"Te legi?" -"Mã leg!"; -"Promiţi cu bunã credinţã?" -"Promit cu bunã credinţã!"; -"Vei face?" - "Voi face!"2) . In limba latinã, spondeo, respondeo, sponsum, sponsa, sponsio, înseamnã a promite, a se obliga faţã de zei.3)
143

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

De fapt, termenul "responsabilitate" include douã cuvinte latine: verbul "spondeo", care înseamnã a promite solemn, a garanta, a rãspunde pentru cineva şi substantivul "res", care înseamnã lucru, motiv, cauzã, realitate, afacere, chestiune, interes, avantaj etc.4) Desprindem de aici concluzia cã noţiunea de responsabilitate juridicã înseamnã legãtura stabilitã printr-o promisiune solemnã sau prin lege, sã facã sau sã nu facã ceva, ori sã suporte ceva într-o afacere, chestiune, lucrare, realitate etc., ca urmare a încãlcãrii unor obligaţii anterioare. In literatura de specialitate, opiniile cu privire la responsabilitatea juridicã sunt diferite. Alessandra Levi aratã cã responsabilitatea juridicã nu este altceva decât ___________________________ 1) Henry Lalou La responsabilite civile, Dalloz, Paris-1928,pag. 13. Astfel, Henry Lalou a legat ideea de "responsabilitate" de cea de "obligaţie", care rezultã dintr-o încãlcare a legii, ca urmare a sãvârşirii unui delict sau cvasidelict, tratând numai una din formele responsabilitãţii juridice, respectiv responsabilitatea civilã. 2) Gaius, Instituţiunile(sub redacţia lui Aurel N.Popescu) Editura Academia Românã, Bucureşti1982, pag. 220 3) Gaius, op. cit. pag. 220, nota 45 4) In Larousse de la langue Francaise "Lexis", 1979, pag. 1692, se aratã :Cuvântul responsabil vine de la "responsus", construcţie ce pleacã de la "respondere", introducerea sa în limba francezã se situeazã cãtre anii 1100, cuvântul "responsabilitate" nu este introdus decât dupã anul 1783 şi înseamnã obligaţia de a repara. obligaţia subiectului de a îndeplini o datorie (o obligaţie) care înlocuieşte o obligaţie anterioarã ce nu a fost îndeplinitã1). Decenciere-Ferrandiere aratã cã "responsabilitatea poate fi definitã ca un ansamblu de obligaţii care se nasc în sarcina unui subiect din cauza faptului, acţiunii sau omisiunii celui cãruia îi este imputabil. Când aceste obligaţii sunt sancţionate prin dreptul existent pozitiv, responsabilitatea este juridicã iar în celelalte cazuri responsabilitatea este numai moralã". 2)Intr-o altã opinie, responsabilitatea ar fi un raport juridic de constrângere având ca obiect sancţiunea juridicã.3) Dupã alţi autori, responsabilitatea este o formã de reacţie socialã, de represiune venind din partea societãţii pentru unele acţiuni reprobabile imputabile persoanei. Bineînţeles, este vorba de o reacţie instituţionalizatã şi organizatã numai de o lege în limitele şi pentru faptele sau actele prevãzute de lege.4) De asemenea, în opinia majoritarã a autorilor români, "responsabilitatea" este definitã prin intermediul categoriei de "obligaţie", respectiv obligaţia de a suporta o privaţiune ori de a repara un prejudiciu.5) Astfel, prof. I. Oancea, priveşte responsabilitatea penalã în sensul de obligaţie a celui care a sãvârşit o faptã ilicitã de a suporta sancţiunea juridicã, precum şi ca pe un raport juridic, fãrã a opera o distincţie între elementele de conţinut ale acestuia şi norma juridicã înseşi. 6) I. Iovãnaş, înţelege responsabilitatea juridicã, ca "o expresie a condamnãrii de cãtre stat a unei conduite ilicite care constã într-o obligaţie de a suporta o privaţiune."7) __________________________ 1) Alessandra Levi, Teoria generale del diritto, Padova, Cedam-1967, pag. 389 2) Andre Decenciere-Ferrandiere, La responsabilite des Etats a raison des dommages subis pas des etrangers, Paris, Rousseau, 1925, pag. 11 3) Gheorghe Baboş, Teoria Generalã a Statului şi Dreptului, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti-1983, pag. 264
144

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV
4)

Sofia Popescu, Fundamentul responsabilitãţii juridice, referat prezentat la a X-a ediţie a zilelor juridice româno-franceze din 05.06.1996 5) Prof. Antonie Iorgovan, Drept administrativ. Tratat elementar, Editura Proarcadia - 1993, pag. 175, Rãspunderea presupune o raportare Cetãţii prin "autoritãţile sale la agentul acţiunii sociale"(în speţã a Parlamentului faţã de Guvern) pe când responsabilitatea ne apare ca o raportare activã a "agentului acţiunii sociale" faţã de Cetate,faţã de regulile şi autoritãţile acesteia(în speţã Guvernul faţã de Parlament). Aceastã subtilã distincţie din filozofia dreptului ultimelor decenii este reflectatã şi de Constituţie,care,nu întâmplãtor,în art.108,se referã la "Rãspunderea membrilor Guvernului",adicã la tragerea la rãspundere politicã şi penalã a acestora pentru fapele ilicite sãvârşite ca membri ai Guvernului,iar în art.113 se referã la "Angajarea rãspunderii Guvernului", adicã la manifestarea de cãtre Guvern a spiritului sãu de responsabilitate. In prima situaţie,Guvernului,în ansamblu şi fiecãrui membru în parte,i se aduc acuzaţii de ordin politic sau penal, pe când în a doua situaţie se poate spune cã Guvernul este cel care cere sã i se aducã acuzaţii, iar dacã acestea nu existã sau cei care le aduc nu obţin adeziunea majoritãţii parlamentarilor(adicã moţiunea de cenzurã este respinsã)atunci,sã-i fie aprobate de cãtre Parlament cele solicitate(un program,o declaraţie politicã generalã, un proiect de lege, dupã caz)aratã dl. Prof.univ. dr. A. Iorgovan în Tratat de Drept Administrativ, Editura Nemira, Bucureşti-1996, pag. 501. 6) A se vedea prof. I.Oancea, Noţiunea rãspunderii penale. Analele Universitãţii Bucureşti, seria Stiinţe Sociale şi Juridice nr. 6/1959, pag. 133 1) I. Iovãnaş, Consideraţii teoretice cu privire la rãspunderea administrativã în dreptul R.S.R., Teza de doctorat, Cluj - 1968,pag. 49 Alţi autori apeleazã pentru definirea rãspunderii juridice la categoria de situaţie 1) juridicã. Este de observat cã, definiţiile expuse au o trãsãturã comunã în sensul cã toate considerã responsabilitatea ca o obligaţie de suportare a unei sancţiuni juridice, ceea ce este discutabil; dupã pãrerea noastrã sancţiunea nu reprezintã decât un instrument de realizare a responsabilitãţii juridice.2) Tot în sensul de mai sus, al depãşirii concepţiei potrivit cãreia responsabilitatea juridicã constituie doar o obligaţie de suportare a unei sancţiuni juridice, este şi pãrerea prof. Mircea Costin, care susţine cã responsabilitatea juridicã îşi are temeiul în faptul ilicit şi reprezintã un complex de drepturi şi obligaţii care formeazã un raport de constrângere, ce apare între Stat ca unicul subiect activ şi autorul faptei ilicite, ca subiect pasiv.3) Deşi constituie un progres faţã de celelalte definiţii, nu putem trece cu vederea unele imprecizii, în sensul cã nu face distincţie între responsabilitate, rãspundere şi constrângere, responsabilitatea fiind redusã la raportul juridic de constrângere, or dupã cum vom încerca sã demonstrãm, între acestea existã deosebiri de esenţã. De asemena, este discutabilã reducerea responsabilitãţii numai la autorul faptei ilicite. Intr-un dicţionar francez de drept, Max Legrand trateazã responsabilitatea juridicã sub trei forme: -responsabilitatea penalã care este definitã ca o instituţie juridicã guvernatã de mai multe principii4); -responsabilitatea civilã pe care o defineşte ca o obligaţie ce ne este impusã de lege, de a rãspunde de pagubele pe care noi le-am cauzat; -responsabilitatea funcţionarilor publici şi ministeriali definitã ca fiind responsabilitatea civilã specialã a acestora.5) Indiferent de unele neclaritãţi, reţinem cã autorul se referã nu la o simplã obligaţie ci la o instituţie juridicã guvernatã de mai multe principii6)

145

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

Analizând diferitele forme ale responsabilitãţii juridice din toate domeniile dreptului, ajungem la constatarea cã responsabilitatea juridicã reprezinte mai mult ___________________________ 1) I.Gliga,Consideraţii cu privire la definirea rãspunderii juridice în S.U.A., Babeş Bolyai, Cluj1970, pag. 100 2) A se vedea şi dr. Lidia Barac, Câteva consideraţii cu privire la definirea rãspunderii juridice, Revista Dreptul nr. 4/1994, pag. 40 3) A se vedea dr.Mircea Costin, Responsabilitatea juridicã în dreptul R.S.R., Editura Dacia, Cluj 1974, pag. 27. Domnia sa aratã cã responsabilitatea juridicã este complexul de drepturi şi obligaţii conexe, care potrivit legii se nasc ca urmare a sãvârşiriii unei fapte ilicite şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii de cãtre Stat, prin aplicarea sancţiunii juridice, în scopul asigurãrii stabilitãţii raporturilor sociale şi a îndrumãrii membrilor societãţii în spiritul respectãrii ordinii de drept." 4) Intr-o opinie contrarã, rãspunderea penalã este definitã ca "obligaţia unei persoane fizice de a rãspunde de consecinţa actelor sale ilicite", iar responsabilitatea ar constitui o aptitudine, posibilitate realã sau vocaţie de a lucra cu vinovãţie. Dr.N.Giurgiu,Rãspunderea şi sancţiunea de drept penal,Editura Neuron,Focşani-1995, pag. 7 5) Max Legrand, Dictionaire uzuel de droit. Par Max Legrand, Libraire Larousse, Paris, pag. 646 6) Dupã Sourdat, dreptul nu conţine un alt principiul mai fecund decât cel al responsabilitãţii. Sourdat, Traite general de la responsabilite‚ ou de l'action en dommages - enter et en dehors des contrats, Ed. IV, pag. 3 decât un complex de drepturi şi obligaţii corelative, cum susţine un autor 1),dupã pãrerea cãruia, rãspunderea juridicã este "instituţia" ce cuprinde ansamblul normelor juridice care vizeazã raporturi ce se nasc în sfera activitãţii defãşurate de autoritãţile publice, în temeiul legii împotriva tuturor acelor care încalcã sau ignorã ordinea de drept, în scopul asigurãrii respectãrii şi promovãrii ordinii publice şi binelui public ". Si aceastã definiţie, este adevãrat mai completã, pune în mod greşit semnul egalitãţii între responsabilitate şi rãspundere, aspect la care ne vom referi pe larg în cele ce urmeazã. Din practicã observãm cã sunt cazuri când subiectul, deşi responsabil declarat de lege, nu rãspunde deoarece fapta prejudiciabilã nu este cunoscutã de cei în drept 2), sau partea vãtãmatã nu vrea sã reclame, ori a intervenit prescripţia 3) etc. Spre exemplu, în cazul când Statul deşi a plãtit particularului daune cauzate de greşeala funcţionarului public, apreciind cã este în interesul serviciului, nu-l acţioneazã "în regres" pe funcţionarul vinovat şi evident, acesta nu rãspunde, deşi este responsabil pentru fapta respectivã. In astfel de situaţii, mai putem vorbi de rãspunderea juridicã a acestui funcţionar? Noi credem cã nu. Dar când suntem în prezenţa unui caz concret, în care la plângerea pãrţii vãtãmate, instanţa a stabilit despãgubirile ce le acordã, precum şi eventual o sancţiune, pentru funcţionarul X? Considerãm cã de-abia acum când instanţa a stabilit rãspunderea lui X, faţã de Z, ne aflãm în faţa rãspunderii juridice a funcţionarului X, deci a responsabilitãţii materializate de autoritatea competentã. Sã presupunem cã X,în pofida hotãrârii judecãtoreşti definitive de stabilire a rãspunderii, refuzã sã-şi execute obligaţiile ce-i revin din aceastã hotãrâre în cazul Y. Intr-o astfel de situaţie va trebui sã se apeleze la constrângerea lui X prin executarea silitã pentru realizarea rãspunderii, uzând de forţa Statului, caz în care avem de-a face cu rãspundere înfãptuitã prin constrângere. Observãm deci, cã orice om liber şi stãpân pe faptele sale, are întotdeauna responsabilitate, dar rãspunderea efectivã nu o are decât în cazuri ___________________________ 1) Lidia Barac, Câteva consideraţii cu privire la definirea rãspunderii juridice. Revista Dreptul nr.4/1994,pag. 41
146

este responsabil de aceasta. nu mai poate fi înfãptuitã rãspunderea contravenţionalã a funcţionarului public. ceea ce învedereazã încã o datã diferenţa dintre responsabilitate şi rãspundere. 108 pct. în cazul în care se vizeazã rãspunderea funcţionarului public. ori nu a aflat de ea. atunci când aplicã legea în cazul concret. 2 din Constituţie. concrete. respectiv a greşelii personale de serviciu. Referindu-ne la dreptul public. parlamentarul care a sãvârşit cu vinovãţie un accident de circulaţie este responsabil. rãspunderea contravenţionalã numai intervine dacã în termen de 3 luni de la data sãvârşirii faptei nu s-a aplicat sancţiunea. pentru eventualele fapte şi acte juridice sãvârşite direct sau indirect. prin alte persoane. procurorul. executarea sancţiunii se prescrie în termen de un an de la data aplicãrii ei. prin care orice persoanã de drept public este declaratã de legiuitor ca potenţial rãspunzãtoare pentru anumite fapte şi acte juridice ce le poate sãvârşi în elaborarea. noile Camere sau un nou Preşedinte al României decid cererea de urmãrie penalã. în cazul depãşirii acestor termene. 32/1968. -dacã existã temei legal. respectiv competenţa de a rãspunde. __________________________ 147 . responsabilitatea este instituţia juridicã. urmeazã stabilirea vinovãţiei. judecãtorul sau orice funcţionar public care a luat mitã. una din Camere sau Preşedintele României nu decid sã cearã organelor în drept urmãrirea penalã. este actul autoritãţii administrative sau hotãrârea judecãtoreascã datã în cauzã. Observãm cã. 3) Spre exemplu. însã nu rãspunde dacã. 32/1968. care în exercitarea funcţiei sale a sãvârşit o faptã penalã. deci un act normativ prin care acesta este declarat responsabil pentru faptele sale. se verificã dacã existã vreo cauzã. "Aplicarea sancţiunii pentru contravenţii se prescrie în termen de 3 luni de la data sãvârşirii faptei. un membru al Guvernului. care o înlãturã (rãspunderea) ca de exemplu: cazul fortuit. De exemplu. In practicã. starea de necesitate 2) etc. rezultã prin urmare cã responsabilitatea juridicã este o instituţie juridicã prin care legiuitorul exprimã vocaţia la rãspundere juridicã a unor persoane. Dupã aceastã primã etapã de stabilire a existenţei responsabilitãţii. dar nu rãspunde dacã nu i s-a ridicat imunitatea parlamentarã. 13 din Legea nr. responsabilitatea persistã şi dacã în cadrul termenului de prescripţie. determinarea prejudiciului şi în final a rãspunderii concrete prin actul autoritãţii administrative sau hotãrâre judecãtoreascã. la fel. chiar dacã rãspunderea nu "existã" deocamdatã. stabileşte mai înainte dacã subiectul are responsabilitate 1) şi numai dupã aceea verificã dacã acesta rãspunde pentru fapta respectivã în împrejurãrile date. existã posibilitatea sã se înfãptuiascã şi rãspunderea penalã pentru actualul sau fostul membru al Guvernului. în dreptul administrativ." Potrivit art. -dacã faptul sau actul administrativ au fost sãvârşite în executarea atribuţiilor sale legale de serviciu sau în legãturã cu serviciul. în vederea tragerii la rãspundere pentru o faptã a sa (greşealã pesonalã sau de serviciu) trebuie mai întâi sã se verifice dacã persoana este sau nu funcţionar public şi dacã prin lege i s-a declarat şi delimitat responsabilitatea sa. poliţistul. deşi acesta potrivit legii este responsabil de contravenţia sãvârşitã. Intr-un astfel de caz. instanţa de judecatã sau autoritatea administrativã. funcţionarul public care este responsabil de sãvârşirea unei abateri disciplinare nu rãspunde dacã şeful sãu îi tolereazã fapta. în acest caz. potrivit art.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 2) De exemplu. In situaţia în care nu existã nici o cauzã de înlãturare a rãspunderii. deşi este declarat de lege responsabil penal. inclusiv actul sau faptul juridic produs. în lipsa denunţului şi a probelor necesare. Or este evident cã. potrivit art. ori prin lucruri aflate în administrarea lor. temeiul rãspunderii juridice administrative a acestui funcţionar public. Din cele de mai sus. adicã: -dacã la data faptei ocupa legal funcţia publicã. cauzator de rãspundere. nu poate fi tras la rãspundere. 14 din Legea nr. stabilitã pe baza legii de cãtre instanţa sau autoritatea administrativã competentã dupã caz. constrângerea.

nu a fost instituitã încã responsabilitatea juridicã pentru: -miniştri. personal sau prin alte persoane ori prin lucruri aflate în administrarea sa . Responsabilitatea juridicã se declarã de lege. 17 2) In literatura de specialitate se vorbeşte de rãspundere şi responsabilizare. nu este responsabil şi deci nu rãspunde pentru neîntocmirea unui document de constatare şi sesizare a organului competent. sã corespundã rolului sãu social. A declara responsabilitatea prin lege fãrã a reglementa concomitent modul de transformare a acesteia în rãspundere şi de înfãptuire concretã a rãspunderii. pag. spre deosebire de rãspunderea juridicã. în cazul responsabilitãţii primarului când acţioneazã ca reprezentant al Statului (art. rãspunderea juridicã este rãspunderea concretã stabilitã dupã o anumitã procedurã de autoritatea competentã (instanţã sau autoritatea administrativã) finalizatã într-o sancţiune. Deşi nu ne-am propus sã facem o comparaţie sub toate aspectele între 1) responsabilitatea şi rãspunderea juridicã .DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 1) De exemplu. Simpla prevedere şi reglementare prin lege a responsabilitãţii juridice. pe când rãspunderea juridicã îşi are sursa în hotãrârea instanţei judecãtoreşti sau în actul autoritãţii administrative de stabilire a acesteia. ci este nevoie ca toţi magistraţii sã se simtã în permanenţã responsabili.un anume numãr de magistraţi. imputabilitate. iar partea vãtãmatã de posibilitatea realizãrii dreptului ei. pag. prin obligarea la despãgubiri . o vocaţie la rãspundere). Negoiţã. Pentru ca activitatea justiţiei în ansamblul sãu sã fie de o mai bunã calitate. culpabilitate şi raportul juridic represiv. luarea mãsurilor de siguranţã aplicate sau acordate conform unei proceduri prevãzute de lege. reprezentând numai consecinţa juridicã a sãvârşirii faptei penale de cãtre infractor". Nestabilirea de legiuitor a organelor competente şi a procedurii de transformare a responsabilitãţii în rãspundere. sã aibã sentimentul rãspunderii lor eventuale.Editura SYLVI Bucureşti-1996. pentru unele fapte neprevãzute în Legea nr. pânã la adoptarea Legii responsabilitãţii ministeriale. o capacitate. Astfel de situaţii constatãm de exemplu în prezent. pct. Spre deosebire de responsabilitate (care este o rãspundere în abstract. Drept administrativ. disciplinar sau patrimonial.) 2) A se vedea prof. face inactivã responsabilitatea juridicã. dr. Al. Aceasta presupune responsabilizarea lor prin instituirea responsabilitãţii pentru anumite fapte şi acte de 148 . -procurorii şi judecãtorii. executarea. restabilirea situaţiei anterioare. fixarea despãgubirii pentru actul sau faptul ce a cauzat daunele constatate. nedeclararea recursului sau a apelului în mod nejustificat. înseamnã a o lipsi de conţinutul ei juridic. ___________________________ 1) Rãspunderea penalã se deosebeşte clar de responsabilitatea penalã. 1 din Legea nr. -poliţistul care deşi descoperã în "teren" o contravenţie la Legea evaziunii fiscale. 43. 187 organizarea. care se stabileşte de instanţa sau autoritatea administrativã competentã 3). în Rãspunderea şi sancţiunea de drept penal. nejudecarea de urgenţã şi cu precãdere a cauzelor în care inculpaţii sunt arestaţi etc. precum şi modul de înfãptuire a acesteia. respectarea legii şi înfãptuirea justiţiei. însoţitã sau nu de anularea actului ilegal.penal. Editura Neuron. "Cauzele care înlãturã rãspunderea contravenţionalã". univ. nu echivaleazã cu despãgubirea sau garantarea despãgubirii pãrţii vãtãmate. Focşani-1995. aratã Narcis Giurgiu. nefiind împuternicit de lege sã o constate şi sancţioneze. am mai adãuga la cele de mai sus ideea cã responsabilitatea juridicã izvorãşte din lege şi se fundamenteazã numai pe aceasta2). tergiversarea lucrãrilor. nu este suficient sã fie sancţionate . 92/1992 (încãlcarea nesistematicã a atribuţiilor de serviciu.

ulterior responsabilitãţii. civil sau administrativ. spre deosebire de rãspundere. 122 din Legea nr. 3) Este adevãrat cã în dreptul românesc încã nu s-a reglementat rãspunderea penalã a persoanei juridice. dr. când a intrat în vigoare Legea de organizare judecãtoreascã prin care s-a reglementat în mod concret procedura materializãrii responsabilitãţii în rãspundere şi organele care o înfãptuiesc. Totuşi pânã în prezent nu a apãrut actul normativ care sã reglementeze modul de înfãptuire a rãspunderii primarului în acest domeniu şi sã prevadã care sunt acele mãsuri corespunzãtoare. 3) Cu privire la aceste aspecte dr. Responsabilitatea juridicã este anterioarã faptei sãvârşite. în revista Dreptul nr. Mircea Preda. 74/1995 pag. rãspunderea juridicã a funcţionarului public poate fi înlãturatã din lipsã de probe. iar constrângerea administrativã intervine numai atunci când rãspunderea nu se realizeazã de bunã voie. Dupã unii autori. a unei sancţiuni disciplinare". 37 precum şi D. 1996. de inacţiunea pãrţii vãtãmate. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. 33. sau îndeplinirea termenului de prescripţie.08. pe când rãspunderea de dimensiunea ____________________________ 1) Art.1992. Tratat elementar de drep administrativ român. pe când de rãspundere juridicã putem vorbi numai în cazul concret dupã ce aceasta a fost stabilitã de autoritatea competentã. magistraţii de la data intrãrii în vigoare a Constituţiei din anul 19912) şi pânã la 13. "Judecãtorul . data intrãrii în vigoare a Legii nr. aceasta constituind deci. Orice alte dispoziţii legale contrare referitor la aceasta erau abrogate încã din anul 1991 prin art. A se vedea şi art. Responsabilitatea juridicã are caracter general ipotetic.G. A se vedea: Ana Boar. lucrãrile sunt prezidate de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie". 150 din Constituţie. care apare numai dupã producerea faptului sau actului juridic generator 4). dar nu pentru toate acestea rãspunde. spre exemplu. Ludet. respectiv dupã sãvârşirea faptei. 26/1994 şi pânã la 11 iulie 1995 când a intrat în vigoare Legea nr. responsabilitatea este legatã de dimensiunea " internã a agentului. însã existã deja preocupãri în acest sens. poate fi responsabilã penal 3). pentru faptele sale. Rãspunderea se stabileşte de cãtre autoritatea competentã. Evident cã de la data intrãrii în vigoare a Constituţiei din 1991 responsabilitatea disciplinarã a magistratului nu se putea transforma în rãspunderea. 209 69/19911)). ori de cazul fortuit etc. "Quelle responsabilite pour les magistrats?". în "Pouvoirs" nr. aşa cum s-a fãcut spre exemplu în dreptul francez. In aceastã situaţie s-au gãsit poliţiştii de la 18 mai 1994. 69/1991 republicatã .putere şi rãspundere". dar care nici cel puţin aşa nu a fost aprobatã de Parlament. Orice persoanã de drept public. 2) In art. 1/1998 p. pct. singura instituţie competentã sã stabileascã rãspunderea disciplinarã a magistratului. reglementare pe care o considerãm incompletã. nr. Mircea Preda aratã: " Rãspunderea disciplinarã a funcţionarului public se naşte numai dupã ce acesta a sãvârşit abaterea disciplinarã (prin acţiune sau inacţiune). pag.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV comportament negative. când acţioneazã ca reprezentant al Statului. instituie responsabilitatea primarului în faţa Guvernului. 133. In acest caz. temeiul juridic al declanşãrii rãspunderii sale disciplinare şi al aplicãrii dacã este cazul. pânã la înfiinţarea Consiliului Superior al Magistraturii. Editura "Lumina Lex". precum şi ulterior regulamentele Consiliilor de Onoare şi Consiliilor de Judecatã. astfel Departamentul Administraţiei Publice Locale controleazã "exercitarea de cãtre primar a atribuţiilor delegate" şi propune "mãsuri corespunzãtoare" Guvernului. 149 . 2 din Constituţie se aratã "Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de consiliu de disciplinã al judecãtorilor. 43 din O. 22/1997 care instituia demiterea primarului pentru cazul de "neîndeplinire sau de refuz repetat al atribuţiilor în exercitarea cãrora acţioneazã şi ca reprezentant al statului".

atât în dreptul pozitiv. se aratã cã verbul "contraindre" vine de la latinescul constringer şi este definit ca "obligarea cuiva prin forţã sã facã un lucru" 4) or în ___________________________ 1) M. persoanã privatã). care în aprecierea activitãţii lor. pe când în cazul rãspunderii juridice sunt cuantificate. educativ şi constrângãtor. cit. Narcis Giurgiu. 248 150 . Drepturile şi obligaţiile sunt virtuale în cadrul responsabilitãţii juridice. 27 2) Inlãturarea confuziei ce se face în practicã între responsabilitate şi rãspundere. procesul-verbal de contravenţie a fost anulat de instanţã sau s-a prescris executarea sancţiunii. De exemplu. hotãrârea fãrã nici o executare este o simplã pãrere a judecãtorilor . cu caracter preventiv. Aceasta. 3) "Dar o hotãrâre judecãtoreascã nu are nici o valoare dacã nu este aplicatã. Simpla declarare a responsbilitãţii juridice nu este suficientã pentru reglementarea relaţiilor sociale. responsabilitãţi. 17 alin. Responsabilitatea juridicã şi constrângerea administrativã In dicţionarul Petit Larousse. sunt multe autoritãţi publice. In realitate se trag concluzii eronate atâta timp cât nu se urmãreşte şi nu se opereazã cu numãrul şi valorea amenzilor încasate. organele care sã descopere. 8 4) Petit Larousse. dacã responsabilitatea apare în sistemul legislaţiei penale ca o aptitudine. sã cerceteze. posibilitate realã sau vocaţie a unei persoane fizice în vâstã de peste 14 ani de a lucra cu vinovãţie (funcţionând deci. în practica judiciarã . însã o astfel de garanţie nu este realã pânã ce Parlamentul nu emite legi suficiente care sã concretizeze instrumente de garantare. evident numai în cadrul activitãţii de materializare 3) poate interveni constrângerea administrativã. dacã nu poate fi executatã. economice. Tomul II. pag. Paul Negulescu. contravenţii. 3. pentru fapta generatoare de rãspundere2). are o deosebitã importanţã. op. reparatoriu. independent de sãvârşirea vreunei fapte penale şi indiferent de asumarea vreunei obligaţii de a rãspunde penal). funcţionar public. în diferite analize ale stãrii de legalitate.7 "externã" a acestuia1). a despãgubirilor plãtite şi a confiscãrilor rãmase definitive. or. economice. Si din punctul de vedere al efectelor juridice. sã judece şi sã tragã la rãspundere pe cei care le încalcã etc. Constrângerea administrativã este o înfãptuire cu forţa a rãspunderii juridice. cât şi în doctrina juridicã. pânã nu instituie drept abateri. sociale. rãspunderi. preum şi de modul de înfãptuire a acestora. cit. numai în temeiul sãvârşirii unei infracţiuni şi presupune întotdeauna asumarea unei obligaţii determinate de a suporta rigorile legii penale". instituţii publice. în art. pag. Casa Scoalelor-1943. pe când rãspunderea juridicã concretizatã presupune în mod obligatoriu efecte juridice. sunt foarte multe cazuri când rãspunderea juridicã contravenţionalã nu se înfãptuieşte deoarece. Spre exemplu. De exemplu. cit. op. ca una din condiţiile generale de existenţã ale oricãrui subiect activ al infracţiunii. Or înfãptuirea conceptelor constituţionale de "garantare-ocrotire". Tratat de drept public. 41 din Constituţie dreptul de proprietate este garantat.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 4) "Astfel. dr. este strâns legatã de modul de reglementare a responsabilitãţii. sociale. delimitate pentru ca apoi sã fie materializate. op. pânã nu se materializeazã în rãspundere concretã. sociale şi chiar economice existã deosebire între responsabilitate şi rãspundere juridicã. Florea. Faţã de diferenţierile semnalate credem cã se impune o folosire precisã a conceptelor de responsabilitate şi rãspundere.. nu produce efecte juridice. Rãspunderea este un efect al responsabilitãţii agentului (persoanã publicã. rãspunderea penalã apare potrivit art. infracţiuni toate faptele prin care se atinge dreptul de proprietate. deci un indicator de responsabilitate concretizatã şi nu de rãspundere înfãptuitã. pag. pag. opereazã numai cu cifre reprezentând persoane sancţionate şi amenzi stabilite. având doar un caracter preventiv. 2 din Codul penal. Prof. Valoarea hotãrârilor o dã posibilitatea ei de fi realizatã: sabia justiţiei înseamnã executarea". rãspunderii şi constrângerii juridice.

dacã nu s-a declanşat în termenul legal procedura constrângerii corelativã cu rãspunderea stabilitã de organul competent. de sancţiunea pentru fapta sãvârşitã. fapte materiale) luate (efectuate) de autoritãţile administraţiei publice. evident cu toate implicaţiile negative ce decurg din aceasta. se constatã cã ____________________________________ 1) Florin Marcu şi Constant Maneca. de concretizarea voinţei exprimate legal de a folosi forţa şi de existenţa şi voinţa autoritãţii împuternicite sã realizeze constrângerea. cât şi pentru societate. socotim cã nu ne aflãm în prezenţa unei adevãrate constrângeri administrative. prin temerea ce o induce. Dicţionar de neologisme. ori a intervenit prescripţia. credem cã aici este şi " nodul gordian" al prevenirii încãlcãrii legii . De altfel. pentru a sancţiona încãlcarea normelor de drept administrativ. poate sã existe pânã când intervine fenomenul uitãrii. Pe de altã parte temerea. la redactarea noului Cod penal. Din pãcate.. termenul "constrângere" este definit ca "acţiunea" de constrângere şi rezultatul ei. prevãzutã de lege. pentru a asigura executarea actelor autoritãţilor judecãtoreşti. precum şi a actelor normative de drept administrativ 1) s-a avut în vedere prima soluţie. Editura Academiei. In practicã. a obliga (pe cineva) sã facã ceva. operaţiuni administrative. ci numai pentru o faptã concretã. în baza legii. când partea vãtãmatã nu a intentat acţiunea. sau nu a reuşit sã probeze greşeala personalã de serviciu a funcţionarului etc. Reţinem cã în ambele definiţii . nu poate interveni constrângerea. actul de constrângere este condiţionat de descoperirea faptei pãgubitoare. deci posibilã. acţiunea este însoţitã de o forţã. concomitent cu asigurarea reparãrii prejudiciului şi aplicarea unor pedepse modice? In gândirea juridicã s-a exprimat de multe ori ideea cã în locul severitãţii sancţiunilor este preferabilã promptitudinea represiunii (Cesare Beccaria). doar pentru "intenţie". iar dacã ar interveni. pag. forţare. din diferite motive. a preveni sãvârşirea unor fapte antisociale şi a apãra drepturile cetãţenilor sau dupã caz. ceea ce în Dreptul Administrativ se traduce prin forţa Statului. ce nu permit confundarea acestora. Nu trebuie sã se confunde constrângerea cu temerea 2) indusã. Pe de altã parte. Dar ce este constrângerea administrativã? Profesorul Antonie Iorgovan defineşte constrângerea administrativã ca fiind "ansamblul mãsurilor (actelor juridice. sau sã asigurãm operativitatea în descoperire. Bucureşti . nu a fost folositã constrângerea 3)şi astfel nici rãspunderea juridicã pentru acestea nu s-a înfãptuit. iar verbul "a constrânge" este definit astfel: "a sili. a daunei. a forţa". Este adevãrat cã existenţa normei juridice sancţionatoare. 3) De exemplu. Curţii Constituţionale şi Curţii de Conturi. din cele comise.1978. sã majorãm sancţiunile şi respectiv pedepsele. are un caracter preventiv atât pentru individ. singurul împuternicit prin Constituţie. sunt foarte multe norme juridice încãlcate de persoane pentru care. Aşa cum am arãtat. ca urmare a sancţiunii prevãzute de lege (în cadrul responsabilitãţii) pentru o faptã viitoare. constrângerea nu poate interveni. respectiv dacã nu sunt îndeplinite condiţiile obligatorii la care ne-am referit mai sus. cu folosirea puterii de Stat şi dacã este cazul împotriva voinţei unor subiecte de drept. Ediţia a III-a. Dilema prevenirii apare ca rãspuns la întrebarea: ce este mai eficient. respectiv ale Avocatului Poporului. 256 2) Considerãm cã între aceastã "temere" şi "constrângere moralã" sunt diferenţe.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV dicţionarul de neologisme1). dar atâta timp cât nu este folositã forţa în executarea unei hotãrâri definitive. de a dispune de constrângerea publicã."2) 151 . se ştie cã nimeni nu poate fi constrâns. ea ar fi lipsitã de o bazã legalã. şi un procent cât mai mare de fapte şi autori descoperiţi. exterioarã. In lipsa oricãreia din aceste condiţii.

pag. penalã. scade frica. de distinsul autor citat. deşi creşte frecvenţa contravenţiilor. se prezintã astfel: -când creşte frecvenţa pedepsei. penalã. avem unele rezerve. creşte frecvenţa pedepsei şi ciclul se reia. Bucureşti-1977. 3) A se vedea I. trebuie sã ajungem la concluzia cã şi instanţele judecãtoreşti aplicã mãsuri de constrângere. Si din acest raţionament rezultã necesitatea tratãrii diferenţiate a responsabilitãţii. pag. De asemenea. administrativã etc. Principii fundamentale de filozofie juridicã. Analiza acestei definiţii considerãm cã nu face obiectul acestei lucrãri şi ca atare ne vom limita numai la prezentarea modului cum este definitã constrângerea administrativã. Bucureşti. 198 din Codul de procedurã penalã. situaţie în care evident credem cã nu putem vorbi de 152 . Drept Administrativ. -când creşte frica. -când scade frica. sã trimitã lucrãrile cerute. cã instanţa când "aplicã" mãsurile prevãzute în art. Antonie Iorgovan.Dabu. cit. vol III. creşte respectul legii. efectueazã constrângerea judecãtoreascã. stabilind rãspunderea civilã. Mergând pe acelaşi raţionament. în Poliţişti. Regia autonomã "Monitorul Oficial". Dar neaplicarea acestor sancţiuni. scade frecvenţa pedepsei. asupra celor vinovaţi de încãlcarea unor ____________________________ 1) In ultimul timp se elaboreazã tot mai multe acte normative. aspect la care ne vom referi în cele ce urmeazã. 377. prin care.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Dupã unii autori români. pag. amenda şi daunele de întârziere pot fi plãtite de "bunã voie" direct. respectiv aplicarea amenzii pentru fiecare zi de întârziere şi stabilirea de daune cauzate de întârziere. rãspunderii şi respectiv a constrângerii.univ. Speranţia cu privire la raportul dintre frica de pedeapsã şi prevenirea infracţiunilor şi contravenţiilor care. op. folosite pentru a induce o temere. atunci logic. 327 dispoziţii legale. în speranţa prevenirii. ori sã execute hotãrârea judecãtoreascã definitivã sub sancţiunea amenzii de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere nejustificatã şi a plãţii cãtre reclamant a daunelor pentru întârziere. pag. pe baza legislaţiei anterioare Constituţiei din 1991. se susţine. A se vedea E. Astfel specific contenciosului administrativ este executarea operativã a procedurilor şi hotãrârilor judecãtoreşti definitive. pentru contavenţii sunt prevãzute amenzi mari şi închisoare pânã la şase luni. Cluj-1936. -când creşte respectul legii. -când scade respectul legii. instanţa constrânge pe conducãtorul autoritãţii administrative. Ca urmare.1997. structurat. In aceastã opinie se pune semnul egalitãţii între "constrângerea judecãtoreascã" şi activitatea instanţelor prin care se stabileşte rãspunderea civilã. 29/1990 privind contenciosul administrativ. Speranţia. administrativã4) etc.. Dar. Editura Didacticã şi Pedagogicã. Interesant şi semnificativ ni se pare raţionamentul lui E. ceea ce ni se pare discutabil.Iovãnaş. Bucureşti-1993. Argumentul de fond era formulat astfel: de vreme ce înfãptuirea responsabilitãţii juridice presupune aplicarea unei constrângeri.Iovãnaş. -când scade frecvenţa pedepsei. s-ar putea susţine cã în aplicarea articolelor 10 şi 16. ori la simpla intervenţie a executorului judecãtoresc. 91 din Codul penal (mustrare cu avertisment şi amendã) cât şi cele din art. 186. 276 4) I. procurori şi judecãtori. Asupra acestei din urmã concluzii. şi în baza Legii nr. Drept Administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei. diminueazã temerea şi deci eficienţa preventivã a acestor acte normative. hotãrârea. creşte frica. instanţa implicându-se direct prin cele douã instrumente. scade respectul legii. mãsurile de constrângere se clasificã în douã mari categorii: a)mãsuri de constrângere administrativã3) b)mãsuri de constrângere judecãtoreascã. pag.dr. şi în acest caz am avea de-a face cu constrângerea judecãtoreascã. Editura Proarcadia. citat de V. 51 2) Prof.

ele se presupun reciproc. spunem aceasta deoarece autoritãţile juducãtoreşti. de apãrare a ordinii şi libertãţii cetãţenilor. Astfel. II.este greu sã nu le calificãm sub aspectul naturii juridice (şi) prin intermediul categoriilor ştiinţei dreptului administrativ (mãsuri de executare silitã. vol.dr. Tocmai de aceea.dr.). când prin urmare dispoziţia şi respectiv hotãrârea judecãtoreascã definitivã nu poate fi executatã. fiind 153 . implicit al regimului juridic menit a realiza aceastã finalitate. mãsurile de constrângere dispuse de Ministerul Public. se exprimã şi dl. al mãsurilor procesuale. ca instituţie. pag. al criteriilor intrinseci şi. regim al procedurii penale. Acest criteriu trebuie întregit cu unul de conţinut. Numai în caz de refuz şi opunere 1) la executarea silitã a plãţii amenzii şi daunelor de întârziere. sub aspectul naturii juridice. referitor la regimul juridic aplicabil mãsurii de constrângere respective. dimpotrivã. Antonie Iorgovan. 26/1995 2) Astfel. care în concepţia legiuitorului nostru constituant. vorbind despre raporturile dintre Stat şi ordinea juridicã.n. cã forţa este caracteristicã unei organizãri sociale. spre a evoca constrângerea neadministrativã (în sensul cã era realizatã de alte organe de Stat decât cele administrative)."2) Aceeaşi idee o regãsim şi la specialiştii în dreptul penal şi procesual penal.) civilã sau penalã". de restabilire a ordinii de drept. penale sau civile. care aratã cã "persoanele care au nesocotit legalitatea în care trebuie sã se desfãşoare procesul penal. pe care o denumeşte constrângere procesual-juridicã. înfãptuiesc acte administrative1) şi numai în aceste situaţii am putea vorbi de o activitate. Criteriul formal al organului competent a aplica mãsurile de constrângere. prof. al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic sub autoritatea Ministrului Justiţiei (art. cã aceastã obligativitate se caracterizeazã prin forţã. este necesarã forţa de constrângere a poliţiei. Rarincescu. numai în secundar. deşi este un criteriu necesar. sancţiuni contravenţionale ). 6 lit. precum şi Ministerul Public.n. pot fi trase la rãspundere administrativã (s. nu posedã forţa de constrângere a statului3) şi nu realizeazã în principal ___________________________ 1) A se vedea art. Dupã cum se observã.G.Iorgovan susţinea "extinderea sferei constrângerii extra-administrative şi la mãsurile de constrângere pe care le dispuneau organele procuraturii în cadrul procesului complex de realizare a rãspunderii juridice. care aratã: "In anumite situaţii. ci administrativã. Ca atare. ne apar tot ca mãsuri de constrângere judiciarã. chiar dacã procurorii îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii. a dispãrut. precum şi o calificare prin prisma altei ramuri de drept. constrângerea.2) Consider cã aceastã opinie este discutabilã. distinsul autor la care ne referim face o deosebire clarã între sancţiunile juridice aplicate de instanţã . e din Legea nr. spre a evoca o constrângere neadministrativã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV constrângere. din punct de vedere al scopului ce l-a avut în vedere. Tratat de Drept Administrativ. 202 3) C. îndeosebi în cazurile procesuale. Aşa încât. al procedurii civile. 131 din Constituţie). o atare mãsurã de constrângere poate sã primeascã o calificare prin intermediul ştiinţei dreptului administrativ. In acest sens. A. prof. oarecum. este o instituţie statalã ce face parte din sfera autoritãţii judecãtoreşti. vom constata cã anumite mãsuri . Fosta procuraturã." Prof. univ.deşi aplicate de Ministerul Public sau de o instanţã judecãtoreascã . se dovedeşte în unele situaţii insuficient pentru a delimita sfera constrângerii administative. din punct de vedere al naturii fizice. sau dupã caz. univ. Statul. Antonie Iorgovan. In concepţia unor autori este extinsã sfera constrângerii extra-administrative (judecãtoreşti) şi la mãsurile de constrângere dispuse de organele Parchetului. în locul ei a apãrut Ministerul Public. deoarece instanţele şi Parchetul. de constrângerea judiciarã. cel puţin sub aspect formal. am sugerat denumirea de constrângere procesual-juridicã. dupã caz. sancţiuni administrative. fãrã ca una sã o excludã pe cealaltã. dar nu judiciarã. instanţele judecãtoreşti. dupã ce ne spune cã ordinea juridicã se caracterizeazã prin ideea de obligativitate impusã activitãţilor omeneşti . deci a autoritãţii administrative. Editura Nemira . recurg la anumite mãsuri care ne apar ca mãsuri administrative (s.1996.

2) Prof. Potrivit art. care prezintã un pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevãzutã şi sancţionatã ca atare prin legi.-1979. 12. executãrii. T.. Statul este declarat responsabil pentru greşelile personale de serviciu ale magistraţilor (temeiul responsabilitãţii)1). 70. pag. spre deosebire de rãspunderea penalã. N. Spre exemplu. în aceste împrejurãri.1940.. dr. Insã. Concomitent în aceeaşi lege şi magistraţii sunt declaraţi responsabili pentru greşelile lor personale de serviciu. I. ideea de a împãrţi dreptatea.L.Voiculescu. este un termen de tehnicã juridicã. în sensul rãspunderea penalã nu poate exista în lipsa unei fapte sãvârşite cu vinovãţie.1922.3) _________________________________ ajunge la aceeaşi concluzie. Bucureşti . pentru a se concretiza formele de rãspundere juridicã respective. Drept Administrativ şi Stiinţa Administraţiei. 197. 20 3) Prof. Pe aceeaşi linie se înscrie şi opinia lui Andrei Rãdulescu exprimatã în Noua Constituţie a României. în dreptul francez. nr. poate sã-l 154 . pag. Temeiul. Bucureşti . Deci..1993. univ. citat de prof.U. Curs de Drept Constituţional. cã rezolvarea conflictelor de drepturi şi suprimarea conflictelor dintre particulari este rezervatã funcţiunei jurisdicţionale. a autolimitãrii legale. prin activitãţi cu caracter dispozitiv şi prestator. Bucureşti-1975.Neagu. A. op. se realizeazã prin funcţie legislativã. univ. "Executarea presupune un mijloc de constrângere: ca sã ajung însã la aceastã executare. prevãzutã şi pedepsitã de legea penalã. A. care nu este decât forţa sau puterea de comandã a Statului. Tiparul Cultura Naţionalã.Iliescu în Explicaţii teoretice ale Codului de procedurã penalã. 1/1971. potrivit legii din 5 iulie 1972. acestea (amenzile) sunt considerate "sancţiuni procesuale cu caracter patrimonial". 121. numai dupã ce a plãtit paguba (deci s-a înfãptuit rãspunderea -devenitã temei pentru altã rãspundere). alin. temeiul responsabilitãţii penale îl constituie legea care prevede faptele ce constituie infracţiuni. dar în subsidiar şi prin alte organe situate în alte sisteme de organizare a puterii statului -sistemul puterii legiuitoare şi sistemul puterii judecãtoreşti precum şi în cadrul unor organizaţii particulare care împlinesc activitãţi de interes public şi care dobândesc. 2.dr. pag. şi de executare în concret a legii. decrete sau prin acte normative ale organelor arãtate în legea de faţã". trebuie sã nu mai fie discuţie asupra aplicãrii legii ." 1) Administraţia publicã este o activitate de organizare a executãrii. Despre fundamentul responsabilitãţii juridice In literatura juridicã se folosesc termenii de "temei" sau "fundament" al responsabilitãţii. la mijlocul de constrângere. 17. Sancţiunile procesuale penale în A. vol. I. activitate care se ralizeazã în principal prin sistemul organelor administraţiei publice.Iorgovan în Drept Administrativ.B. sancţiuni ce vizeazã persoanele fizice şi sancţiunile procedurale ce privesc actele încheiate prin nerespectarea legii. 1979. 2 din Codul penal român. pag.R.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV categorisite dupã natura lor ca: administrative.1993. pag. atunci când afirmã cã autolimitarea suveranitãţii. "Contravenţia este fapta sãvârşitã cu vinovãţie. în acelaşi act normativ s-a prevãzut cã acţiunea pãrţii vãtãmate se îndreaptã numai împotriva Statului responsabil. Dar Statul.R. Editura Atlas Lex S.univ. pag. Intr-o opinie contrarã. prin care se executã şi se realizeazã în fapt comandamentele legii.B. cit. cã forţa materialã de constrângere. Drept procesual penal. pedepsele ce se aplicã infractorilor şi mãsurile ce se pot lua în cazul sãvârşirii acestor fapte. 23 de prelegeri publice organizate de Institutul Social Român. pag.univ. Bucureşti . calitatea de autoritãţi administrative". 215 şi N. se aratã: Infracţiunea este singurul temei al rãspunderii penale". este anterioarã constrângerii. Alexandru Negoiţã. de a da fiecãruia ce este al sãu. în art. dr. Editura Academiei R.U. atribuitã funcţiunii executive şi.S. contravenţia este singurul temei al rãspunderii contravenţionale.Iorgovan. Editura Proarcadia. 1 din Legea nr. penale sau civile.dr. Bucureşti . De altfel. De exemplu. 32/1968. 404. Prof.. folosit de legiuitor . pag.

au dreptul la o protecţie egalã a legii". 29/1990. constituţionalã etc. contravenţii şi stare civilã.74 formele de responsabilitate juridicã prevãzutã de lege. Aşa cum rezultã din art. general valabile pentru toate ___________________________ 1) Francis Kernalequen. 59/1993. art. Dar nu este suficientã prevederea responsabilitãţii în lege dacã nu se reglementeazã şi asigurã toate condiţiile pentru transformarea acesteia în rãspundere. şi ulterior a art. pct. şi apoi prin legi organice. civilã. Exercitarea exclusiv de cãtre stat a constrângerii a înlocuit demult principiul barbar al rãzbunãrii şi al "dreptului individului de a-şi face dreptate singur". procedurilor şi mijloacelor efective de prevenire. 1 din Constituţie) iar toţi cetãţenii au aceleaşi obligaţii prevãzute de Constituţie şi alte legi (art. Singurele dispoziţii legale care putea fi invocate erau cele ale art.. în termen de 15 zile de la comunicarea decizii sau dispoziţiei. a organelor. La noi în ţarã. de a avea o anumitã conduitã. 16. au valoare de obligaţii juridice. 48 din Constituţia din anul 1991 şi respectiv a Legii nr. a dreptãţii în primul rând. de muncã. educare şi reparare a oricãrei încãlcãri a drepturilor. Responsabilitatea juridicã are mai multe forme de existenţã respectiv: penalã. libertãţilor şi intereselor legitime ale omului. respectiv "în cazurile în care legea prevede dreptul de a cere reformarea sau desfiinţarea de cãtre instanţele judecãtoreşti a unei decizii sau dispoziţii date de un organ al administraţiei de stat. 120 1 din Codul de procedurã civilã. 35 din Constituţia din 1965. or în realizarea acestui deziderat. administrativã. "Toţi oamenii. Dacã nu se prevãd şi precizeazã responsabilitãţi în lege. persoanele interesate vor putea face o plângere la tribunalul popular. 15. acesta presupune: -recunoaşterea ca valori supreme a drepturilor şi libertãţilor cetãţeneşti. fãrã a se încãlca drepturile şi libertãţile celorlalţi (art. 7. Litec. Constituţia şi legea datã în baza acesteia sunt temeiul responsabilitãţii juridice. Paris-1994 pag.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV acţioneze pe magistratul responsabil şi sã transforme responsabilitatea acestuia în rãspundere. pânã la apariţia Legii nr. 1) Dacã la principiile generale se mai adaugã spre reglementare şi altele specifice unor ramuri de drept. nu a existat o reglementare a responsabilitãţii autoritãţii publice şi deci nici o rãspundere efectivã a acesteia pentru pagubele cauzate prin acte administrative." Or legea prevedea cazuri foarte restrânse de atacare a actelor administrative în probleme ca cele de spaţiu locativ. Institutions judiciares. Deci. -exercitarea drepturilor şi libertãţilor se face numai cu bunã credinţã. şi Statul obligaţia sã i-o asigure. pct. "Recomandãrile" ce decurg din instituirea responsabilitãţii juridice. Libraire de la Cour de casation.dupã 1948. vom obţine responsabilitatea juridicã specificã ramurii respective. orice fiinţã umanã are dreptul la securitatea sa.. Un prim principiu general2) al responsabilitãţii juridice îl constituie principiul legalitãţii responsabilitãţii juridice. 54 din Constituţie). 1 din Constituţie). -prevederea şi garantarea prin lege de cãtre stat. prin Constituţie. cu caracter general. Temeiul responsabilitãţii juridice îl constituie o sumã de principii de drept. 1 al Constituţiei din anul 1991). este evident cã acestea nu existã (nullum crimen sine lege şi nullum poena sine lege). Acest articol a fost abrogat prin Legea nr. 3 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului . -cã nimeni nu este mai presus de lege (art. 1 din anul 1967. Principiile sunt ideile de bazã general valabile ce se regãsesc în normele care reglementeazã instituţiile dreptului. 155 . cu împuternicirea şi obligarea exclusivã a statului de a înfãptui actul de dreptate. legiuitorul declarã şi fixeazã prin lege responsabilitatea juridicã. ordinare şi acte normative emise în baza acestora (art. Iar conform art.

de la acest principiu existã şi unele excepţii dar numai cele prevãzute de lege (de exemplu. le menţine pe toate pe aceeaşi linie. ____________________________ 1) Dupã cum am arãtat. 49. etnic. constituie un alt principiu al responsabilitãţii juridice. cooperãrii şi controlului reciproc al acestora. 16 din Constituţia din 1991. 2.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -accesul liber la justiţiei este un drept fundamental recunoscut de Constituţie. In acest sens. a ales conduita contrarã normei juridice. sub aspectul condiţionãrii cercetãrii şi trimiterii în judecatã a acestora. cu atât responsabilitatea creşte". 2000. 2) A se vedea pe larg V. rasial.). In lumina art. pag. iar prin alte legi s-au prevãzut dispoziţii pentru asigurarea înfãptuirii acestuia. al egalitãţii. spaţiul rãspunderii este coextensiv cu cel al libertãţii. responsabilitatea pentru fapta altuia sau pentru fapta lucrului. p. M. constituie un al doilea principiu important al responsabilitãţii juridice. nu pot fi atacate şi respectiv anulate. Tratat de Drept Administrativ. din principiul separaţiei puterilor. In acest sens a se vedea pe larg V. notarii publici. precum şi responsabilitãţile pentru cei predispuşi a-l încãlca. în mod deosebit.4) a acţiunii ori inacţiunii. Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. ori juridice sau în interiorul acestora. Ed. Vãraru. -criteriile generale de individualizare sau cauzele de înlocuire. procurorii financiari şi judecãtorii financiari.50-58 Egalitatea în drepturi1). art. de bunã voie. Un alt principiu general al responsabilitãţii juridice îl constituie principiul umanismului. Dabu. Umanismul dreptului presupune o ierarhizare fãcutã de legiuitor a ___________________________ 1) A se vedea art.raporturile juridice de drept public. care în cazul cã sunt negative. Bucureşti. în sensul cã sunt şi trebuie sã fie la fel de responsabili juridic. procurorii. 2000. ele trebuie stabilite prin lege. 115 şi urmãtoarele din Constituţie. Dupã M. controlorii financiari ai Curţii de Conturi. înlãturare.. "principiul responsabilitãţii asigurã echilibrul forţelor. naţional. art. şi face atent în fiecare moment pe cel neglijent asupra îndatoririlor sale". Un alt principiu îl constituie cel al personalitãţii. 133. credem cã sunt contrare principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii consacrate prin art. raporturi în care existã subordonare între autoritãţile publice şi ceilalţi subiecţi ai unor raporturi juridice . Bucureşit . se prevãd şi raporturi juridice între autoritãţile publice şi persoanele fizice. agravare ori atenuare a responsabilitãţii juridice nu pot fi deduse din raţiuni de ordin politic. -nimeni nu este mai presus de lege. în mod egal pentru toţi. toţi sunt responsabili în faţa şi în condiţiile legii. Nu poate exista responsabilitate dacã nu existã libertate de a alege comportarea care ar evita responsabilitatea. care presupune cã: -toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice . existã unele privilegii instituite prin lege. 3) care a sãvârşit fapta sau actul juridic. 16 din Constituţie. de obţinerea unor avize. Editura Librãriei Socec şi C.1928. p. 16 pct. Ed. Global Lex. etc… 2) In prezent. indiferent cã sunt sau nu autoritãţi publice. ori a autoritãţii sau instituţiei publice pentru fapta funcţionarului sãu etc. Aceste privilegii privesc: judecãtorii. Vãraru. -nu trebuie sã existe privilegii2) sau discriminãri în faţa responsabilitãţii juridice pentru nici o persoanã şi nici pentru organele statului sau orice fel de funcţionari publici. Principiul libertãţii de voinţã. Deci. Responsabilitatea juridicã trebuie sã existe numai atunci când subiectul. în sensul cã se declarã responsabilã numai persoana fizicã sau juridicã.O. socotim cã principiul responsabilitãţii izvorãşte. Bucureşti. printre care sunt şi cele care reglementeazã responsabilitãţi pentru anumite organe de a-l asigura. Global Lex. despre care aşa cum am arãtat. religios etc. Dabu. Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. 27 156 . este valabilã maxima "Cu cât libertatea este mai mare.

atunci şi actul este ilegal. Despre limitã. Dacã mobilul sau motivul sunt ilegale. pag. prin punerea accentului în primul rând pe prevenire. ___________________________ 1) De exemplu. mijloacelor şi plãcerilor. Nu poţi face responsabilã o persoanã decât numai pentru ceea ce aceasta putea şi era obligatã sã facã. d)de afirmare şi recunoaştere socialã.2) Capacitatea mediului de a genera noi şi noi nevoi. Dupã sociologi. 145 2)" In termeni generali. Negoiţã. agravare şi atenuare a acesteia. ci şi în stabilirea procedurilor şi a cauzelor de înlãturare. scopului sau mijloacelor de satisfacere a intereselor lor. persoana juridicã poate rãspunde penal. 40 157 . 136-137 elementelor . scara motivaţionalã cuprinde urmãtoarele niveluri ale nevoilor: a)fiziologice b)de siguranţã. morale. apoi reparare şi în ultimul rând pe represiune. necesitãţile sociale obiective. Acest principiu trebuie avut în vedere nu numai la reglementarea responsabilitãţii juridice. Bucureşti-1997. aratã dl. Balanţa motivaţionalã şi coevoluţia.Al. pag. univ. se cheamã balanţa motivaţionalã. dar nu a fãcut. au un rol deosebit în determinarea comportamentului persoanei (persoanei private sau publice). Deci. conflictele între oameni sunt manifestãri ale "neînţelegerilor" asupra naturii obiectului. ideea principalã fiind de protecţie. pag. la care ai consimţit ca limite de exersare a libertãţii tale şi a noastrã? -în faţa mea.dr. dr. cursul vieţii începe cu o dependenţã totalã care devine în timpul pubertãţii independenţã relativã. în raport de care se stabileşte şi responsabilitatea. Astfel de transformãri ale personalitãţii trebuie sã implice schimbãri majore ale motivaţiei. prof. religioase. c)de dragoste şi apartenenţã. cit. 4) In toate cele trei ipostaze ale rãspunderii omul este confruntat cu trei instanţe care-l întreabã şi faţã de care este rãspunzãtor:-Dumnezeu ca donator al libertãţii şi ca sursã a ei: Ce ai fãcut cu libertatea care ţi-am dat-o? -societatea (alţii): De ce nu ţi-ai respectat obligaţiile legale. pentru a se transforma în timpul adolescenţei în responsabilitate socialã. ocrotire şi educare. fiind indisolubil legat de interesele generale pe care le satisface. nevoile l-au format pe om ca fiinţã socialã şi îl fac sã existe şi sã se dezvolte în continuare .scop ale responsabilitãţii juridice. Principiul concordanţei între drepturi şi obligaţii. Al. inclusiv în privinţa incidentã asupra legilor4) care guverneazã relaţiile dintre acestea. In acest sens. între putere şi responsabilitate. în România persoana juridicã nu rãspunde penal. e)de autodepãşire." Gordon W. Editura St."este cauza acestui act. ca şi diferenţierea trebuinţei naturale de cea artificialã nu are hotar. Editura Humanitas. Sensul autentic al actelor umane nu poate fi dezvãluit fãrã cunoaşterea mobilului şi motivelor 1) generatoare. Acesta (mobilul) este scopul competenţei conferite funcţiei. a fost relevatã de Hegel care afirma: "Orientarea vieţii sociale. Bucureşti-1981. spre multiplicarea nedeterminatã şi specializarea trebuinţelor. In Dreptul penal francez însã. Negoiţã. pledeazã şi ideea dupã cum. "Motivul actului administrativ este ceea ce constituie justificarea conţinutului sãu" susţine distinsul autor . în ultimã instanţã sunt de ordin motivaţional."Mobilul actului administrativ este ceea ce determinã organul administraţiei publice sã uzeze de competenţa sa în emiterea actului". ce stã la baza comportamentului.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 3) Conform legislaţiei în vigoare.3) atât ale persoanei cât şi ale societãţii. Cres. a dispoziţiei pe care o cuprinde actul respectiv". Raportul dinamic dintre nivelul ierarhic al motivelor proprii pe care pãrţile aflate în interacţiune şi le satisfac şi respectiv nivelul ierarhic al motivelor pe care le satisfac celorlalţi. univ. A se vedea prof. Cu alte cuvinte. Allport." Dupã Maslaw. ca primitor al libertãţii şi ca modelator al eului meu: Ce am fãcut cu libertatea pe care am primit-o? A se vedea Gabriel Liiceanu. motivul trebuie sã fie efectul mobilului şi cauzã a actului. op. Structure et developement de la personalite‚ Cãtãlin Mamali. divergenţe care.

când puterea este concentratã exclusiv în mâna şefului de unitate. Editura Fayard-1974. In poliţie. în timp ce sancţiunea îşi are izvorul din nevoia de constrângere şi educaţie. pe care judecãtorii le vor aplica. nu pot efectiv sã previnã evoluţia negativã a abaterilor deşi cunosc cel mai bine cauzalitatea acestora. nu stã într-un text pozitiv de drept civil. din care decurg înseşi textele pozitive. cã fundamentul juridic al responsabilitãţii statului rezidã din ideea de echitate ca expresie a principiului "neminem laedere"." V. comisar al guvernului francez. dezordinea. în condiţiile în care aceştia. în concluziile pe care le pune în faţa Consiliului de Stat francez. De aici vine nevoia de ordine şi securitate. Spre exemplu. dacã nu este reglementatã o obligaţie corelativã acestuia pentru o altã persoanã. iar nu de drept scris. cât şi faţã de agenţii sãi. spune cã: "Temeiul responsabilitãţii statului atât faţã de terţi. situaţie în care nu am putea vorbi de responsabilitate. pag. Ca şi dreptul privat. De aceea. nefiind investiţi cu suficiente drepturi de sancţionare sau recompensare a subordonaţilor.n. Berthlemy. pentru cã nu ar fi just ca unul singur sã sufere de pe urma mãsurilor luate în interesul tuturor" iar Cornien.). pe baza ___________________________ 1) S-a susţinut de cãtre unii.univ. I. pag. 316 2) "Fundamentul dreptului public numai este dreptul subiectiv de comandã. oricare ar fi cauza acestor daune. Pe scurt. Or. ci într-un principiu superior de dreptate. pe autonomia de voinţã a persoanei . respectiv competenţa prevãzutã de lege sã previnã şi înlãture fapta generatoare de rãspundere. De asemenea. dacã acesta nu dispunea de instrumente juridice legale (putere.Al. de greşelile subordonaţilor sãi. dã celor slabi dominarea zgomotoşilor şi puternicilor. Prof. H. fundamentul pagubei constã în gradul de frustrare a satisfacerii necesitãţilor sociale ale persoanei private sau de drept public. dreptul public. Democratie Francaise." Paul Negulescu.Giscard d'Estaing. Spre exemplu. cu regula de organizare şi de gestiune a serviciilor publice. în prezent sunt astfel de cazuri. în afacerea Cornien. spune cã "în purã echitate. este necesar sã existe întotdeauna un echilibru între puterea materializatã în autoritatea instituţionalã a funcţionarului public şi responsabilitatea acestuia . nu poate fi înfãptuitã responsabilitatea unui funcţionar sau a unei autoritãţi publice. ci se bazeazã pe 158 . Dreptul Administrativ Român. în raport de competenţa autoritãţilor publice. Este vorba aşadar de o legislaţiune de echitate. vol. care înceteazã a mai fi fondat pe dreptul subiectiv al individului. care acţioneazã pentru realizarea acestor necesitãţi". Principiul existenţei şi dezvoltãrii sociale1) impune satisfacerea nevoilor sociale obiective care se realizeazã prin definirea şi instituirea responsabilitãţii. impusã de necesitãţile sociale obiective ale societãţii. precum şi prin transformarea acesteia în rãspundere concretã.dr. dacã aceştia nu au puterea. pag. Negoiţã. repararea lor este necesarã. nu poate fi realizat un drept. 51. Pe de altã parte. Promotorul acestei teorii. se stabileşte şi responsabilitatea acestora. a cãrei realizare se face2) şi prin forţa de constrângere a Statului dupã caz. comportând un risc inevitabil a înfruntãrii şi dezordinii. Or.şi care este acum bazat pe funcţia socialã care se impune oricãrui individ Dreptul public nu mai este fondat pe dreptul subiectiv la statului. 136 4) "Legea este mijlocul prin care se stabileşte aria nevoilor locale şi competenţa organelor autoritãţilor publice (s. Scopul Statului şi în mod deosebit al administraţiei publice este satisfacerea nevoilor sociale obiective. cit. servicii. este dreptul obiectiv al serviciilor publice. pe suveranitate. iar al despãgubirilor este determinat de gradul de recunoaştere a nivelului de frustrare a necesitãţilor sociale subiective ale victimei.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 3) "Societatea este fondatã pe pluralismul puterilor. Bucureşti 1925. apreciem cã este incorect sã-l faci responsabil pe şeful nemijlocit (funcţionar public). op. sau cu alte cuvinte autoritatea instituţionalã) pe care sã le fi folosit pentru prevenirea sãvârşirii unor fapte ilegale de cãtre subordonaţi.. iar pentru greşelile cadrelor sunt sancţionaţi de regulã şefii de birouri.

. 1935. sistemul administraţiei publice îşi reglementeazã structurile şi modalitãţile de acţiune responsabilitatea (s. Contenciosul administrativ român. conform principiului solidaritãţii sociale. 22-23. este îndreptãţitã sã obţinã recunoaşterea dreptului pretins. în dreptul pozitiv şi-au fãcut apariţia norme care reglementeazã responsabilitatea administrativã sub douã aspecte." Dr. De aceea.) potrivit cu particularitãţile pe care le prezintã mediul social în raport cu care acţioneazã administraţia. pag. 32.n. 525 2) "Din prevederile art. pag. Negoiţã. trecerea timpului o poate îngreuna sau zãdãrnici. "Responsabilitatea statului.dr. dec. Spre deosebire de alte ramuri de drept. în ţara noastrã. restabilire pe care. va hotãrî şi asupra daunelor materiale şi morale cauzate. In ultima perioadã de timp. pag. cit. soluţionând acţiunea în concencions administrativ. Bucureşti. potrivit art." Prof. deoarece. 64 din 14 februarie 1935. serviciile publice. Al. dr. principiilor serviciilor publice şi al solidaritãţii sociale . In accepţiunea sa propriu-zisã. o adeverinţã sau orice alt înscris iar în cazul admiterii acţiunii. Pentru a reuşi aceasta. In al doilea rând. trebuie sã funcţioneze astfel încât sã nu aducã pagube vreunei persoane 1). 150. statul trebuie s-o repare. Principiul reparãrii prompte a prejudiciului. termenele sunt mai scurte. în cazul în care s-a adus o pagubã unei persoane de cãtre serviciul public.I. în intervalul cuprins între cauzarea unui prejudiciu şi începerea reparãrii acestuia. Bucureşti1995. instanţa. 159 . Este suficient ca regulata funcţionare a mecanismului de Stat sã cauzeze unui individ un prejudiciu. 29/1990 s-a instituit. iar garanţiile mai ferme. rezultã cã. univ. este nevoie de o cunoaştere deplinã a necesitãţilor pe care le are sistemul social global. Drept Constituţional Român.. potrivit cãrora. într-o bunã administraţie. anularea actului şi repararea pagubei2). prin dispoziţii cu putere constituţionalã. prin Legea nr. Dan Ciobanu. sã oblige autoritatea administrativã sã emitã un act administrativ sau sã elibereze un certificat. presupune atât repararea prejudiciului efectiv . 48 pct. Spre exemplu. Editura Hyperion XXI. în domeniu dreptului administrativ. Bucureşti-1993. 11 al Legii nr. chiar atunci când potenţial ar fi posibilã.damnum emergens . repararea trebuie fãcutã atât pentru prejudiciile materiale cât şi cele morale. Prisãcaru. De asemenea. In primul rând prevãd drepturile cetãţenilor şi obligaţia generalã a Statului de a le garanta. persoana vãtãmatã într-un drept al sãu de o autoritate publicã. instituie responsabilitatea __________________________ 1) "Compatibilitatea între sistemul administraţiei publice şi societate este asiguratã de felul în care acest sistem reuşeşte sã-şi regleze structurile şi acţiunile în raport de nevoile societãţii. Statul şi-a asumat aceastã responsabilitate prin raţiunea sa de a fi. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri. în dreptul administrativ. pag. a situaţiei anterioare producerii prejudiciului. Editura ALL.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV noţiunea de funcţie socialã a guvernanţilor. la rândul lor. procedurile mai simplificate în administrarea probaţiunii. 1 din Constituţia României. pentru ca Statul sã fie obligat sã-l repare. op. în patrimoniului persoanei lezate se pot produce noi şi noi urmãri dãunãtoare care.cât şi beneficiul nerealizat . indiferent dacã se poate sau nu imputa agenţilor culpa sau reaua credinţã. procedura transformãrii responsabilitãţii în rãspundere este mai operativã. Pe baza cunoaşterii nevoilor societãţii. în Repertoriu de Jurisprudenţã Administrativã Bucureşti. Prof. V. înlãturarea în întregime a prejudiciului trebuie sã urmãreascã restabilirea prin reparare. Principiul reparãrii integrale a prejudiciului . un contencios de plinã jurisdicţie. poate dupã caz.univ. Realitatea învedereazã în adevãr faptul cã. sã anuleze în tot sau în parte actul administrativ. pot fi cauza altor daune. 29/1990." Curtea de Apel III.lucrum cessans. având ca obiect organizarea şi funcţionarea serviciilor publice".

este prevãzutã funcţia de apãrare socialã a Statului şi de garantare a drepturilor şi libertãţilor cetãţeneşti. pag. iar rãspunderea are un caracter concret. gãsim termenii de "responsabilitate ministerialã".. precum şi o anumitã socializare a cauzalitãţii daunelor.. 249. drepturile şi libertãţile cetãţenilor. în art. In art. 20). în Dreptul Constituţional-1915. pe un teritoriu determinat. libera dezvoltare a personalitãţii umane." 3) Prof. dr. la constituirea diferitelor forme de garanţie etc. pag. Aceasta înseamnã cã în legea privind responsabilitatea ministerialã se va reglementa atãt responsabilitatea ministerialã cât şi rãspunderea membrilor guvernului. din Constituţie). începând cu articolul prin care constituantul împuterniceşte legiuitorul organic sã instituie "infracţiunile. Introducerea cuvântului "social"2) în acest articol. este definitã o formã a responsabilitãţii administrative prin instituirea obligaţiei autoritãţii publice la recunoaşterea dreptului pretins. Asemenea tehncii de socializare a reparaţiilor pagubelor. Spre exemplu. Atât în Constituţia României din anul 1991. Bucureşti-1994. desigur. pedepsele şi regimul executãrii acestora"(art. a funcţionarului public cât şi a persoanei particulare în calitate de guvernat1). De aceea. prin anularea actului ori repararea pagubei în cazul ipotetic de vãtãmare într-un drept printr-un act administrativ sau prin nesoluţionare în termen legal a unei cereri îndreptãţite."3) Astfel.. apãrarea. sub un anumit aspect. 108 din Constituţie institulat: "Rãspunderea membrilor guvernului". în Constituţia României din anul 1991. 72 lit. atunci când. op. De asemenea. cât şi alte legi. etc. atunci când se dispune:"Cazurile de rãspundere şi ___________________________ 1) Constantin Dissescu. în definitiv.f) şi continuând cu toate articolele în care se vorbeşte de garantarea. 22-49. şi a Spaniei (articolul 1). idee care se regãseşte şi în Constituţia Franţei (art. penalã. univ. a definit Statul ca "o unitate alcãtuitã din reuniunea mai multor oameni. de la asigurãrile sociale pânã la asigurãrile obligatorii de daune. ocrotirea. a Germaniei (art. civilã. 52 ş. pe lângã solidaritatea socialã şi preocuparea de a indemniza cât mai rapid şi satisfãcãtor victima. asemenea activitãţi nu-s animate de scopuri eminamente speculative. în art. în spiritul dreptãţii. denotã." 2) In Rãspunderea civilã delictualã. administrativã a Guvernului şi membrilor acestuia îşi are temeiul în art. dr. 48 din Constituţia României. în baza cãrora trebuiau incriminate faptele şi actele periculoase pentru drepturile şi libertãţile apãrute (art. a unui drept sau libertãţi.n. sunt folosite conceptele de responsabilitate şi rãspundere. Neculaescu Sache. 40 din Constitiţia din 1991). 1 al Legii administraţiei publice locale. 108 din Constituţie. în mod diferit.. temeiul responsabilitãţii ministeriale îl constituie pe lângã aceastã dispoziţie constituţionalã. are scopul de a evidenţia mai bine responsabilitatea Statului în ideea de apãrare socialã . se foloseşte termenul de resposabilitate a organelor administraţiei 160 . (Legea nr. reprezintã valori supreme şi sunt garantate". 22. concepte care sunt total diferite. Dan Ciobanu. responsabilitatea politicã. inacţiunea autoritãţii publice a funcţionarului sãu devine un temei juridic pentru rãspunderea Statului.) şi pluralismul politic.. dreptatea (s. 50. de creştere a solidaritãţii sociale. legea specialã care o reglementeazã în baza principiilor generale şi speciale ale acestui tip de responsabilitate juridicã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV administrativã atât a Statului. Deci. cit.n.) în care demnitatea omului. "România este stat de drept democratic şi social (s. Astfel. observãm cã responsabilitatea are caracter general.a. 108. asigurarea. vorbeşte de o accentuare a "socializãrii reparãrii pagubelor prin tehnicii care prolifereazã pe mãsura progresului tehnologic. 2). 32 pedepsele aplicate membrilor guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerialã"1). Tot din formularea art. "Din faptul cã organele Statului au devenit garanţia afacerilor colectivitãţii decurge obligaţia lor de a acţiona în exercitarea funcţiilor ce le-au fost acordate. . (art. în forma guvernaţilor. Responsabilitatea juridicã penalã îşi are temeiul în mai multe articole din Constituţie. toate semne ale unui înalt grad de mutualitate.pag. 69/1991).

organele abilitate şi actele sau faptele generatoare. la cei chemaţi sã administreze se naşte ideea cã actele funcţionarilor publici. din pãcate. poporul german recunoaşte omului drepturile inviolabile şi imprescriptibile ca fundament al comunitãţii umane a pãcii şi justiţiei în lume". nu sunt reglementate cazurile de rãspundere disciplinarã şi nici sancţiunile disciplinare pentru abaterile sãvârşite de membrii Guvernului. " Este vorba de ordinele de a executa "acte contrare legii. funcţionarii se pot menţine în posturile pe care le ocupã şi nu prin respectarea legii. în lipsa responsabilitãţii declarate şi delimitate de legiuitor. în timp ce fundamentul rãspunderii juridice este altul. prin numãrul lor au devenit regulã. constituie una din condiţiile care favorizeazã proliferarea corupţiei şi tolerarea incompetenţei. pe principiul autonomiei administrative de organizare. delict. administrativã. Intr-o lege mai recentã. de asemenea. b)-legea care reglementeazã responsabilitatea juridicã. Si aici. cuvântul responsabil este folosit atunci când legiuitorul declarã responsabile cadrele militare de misiunile ce le sunt încredinţate. Din aceste dispoziţii. Despre responsabilitatea juridicã în Constituţiile unor ţãri 2) Principiile dreptãţii şi solidaritãţii sociale sunt întruchipate în funcţia de apãrare socialã a statului şi consacrate în mai multe articole ale Constituţiei Germane. care. Astfel putem socotim cã temeiul responsabilitãţii juridice îl constituie legea şi principiile de drept ce stau la baza acesteia.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV publice locale.. Nereglementarea responsabilitãţii administrative atrage. respectiv legea privind statutul cadrelor militare (Legea nr. act administrativ ilegal şi chiar legal în anumite cazuri prevãzute de lege etc. apare convingerea cã numai prin prevenirea dorinţelor superiorilor lor. Dupã pãrerea noastrã.n. abuzive ar fi. rãspunderea apare ca ulterioarã responsabilitãţii şi se stabileşte de autoritatea competentã. Astfel. când le fundamenteazã activitatea pe propria responsabilitate. c)-hotãrârea judecãtoreascã sau actul autoritãţii publice împuternicite de lege prin care s-a stabilit şi înfãptuit în concret rãspunderea juridicã a persoanei fizice sau juridice (de drept public sau privat). contravenţie. obiceiurilor rãzboiului şi convenţiilor internaţionale la care România este parte". observãm cã puterilor publice le este încredinţatã responsabilitatea juridicã de a respecta 5. iar în articolul 1 se aratã "Demnitatea omului este intangibilã..115/1999 contrar Constituţiei. 80/1995). Astfel. în art.). abatere disciplinarã. gãsim o reglementare mai exactã şi o folosire corespunzãtoare a termenilor de responsabilitate şi rãspundere. funcţionare şi gestionare a intereselor colectivitãţilor pe care le reprezintã. ba chiar deasupra legilor. "Cadrele militare. De aceea desele cazuri de nereglementare a responsabilitãţii funcţionarilor 1) publici. 161 . temeiul rãspunderii juridice îl constituie trei elemente cumulative: a)-sãvârşirea actului sau faptului generator de resposabilitate care poate fi: infracţiune. 8 lit. care în cazul de mai sus este împiedicatã prin lege sã o înfãptuiascã.fiind responsabile. In articolul 20 se prevede "Republica Federalã a Germaniei este un stat federal democratic şi social (s. Toate puterile publice sunt ţinute a o respecta şi proteja în consecinţã.. de modul în care îndeplinesc misiunile ce le sunt încredinţate". sunt de neînlãturat. Iar termenul de rãspundere apare în construcţia "neexecutarea ordinelor în aceste condiţii nu atrage rãspunderea penalã şi civilã a subordonaţilor. "B". procedura înfãptuirii acesteia. cvasidelict. oricât de ___________ 1) Din nefericire în actuala Lege a rãspunderii ministeriale nr. multiple consecinţe negative.

106 pct. 14 se aratã cã "fiecare ministru care a contrasemnat. Dacã fapta este comisã cu intenţie. pentru a exercita urmãrirea contra funcţionarilor publici. 19 pct. 24 se aratã: "Nu este necesarã nici o autorizaţie preabilã. 13. de fiecare datã când pagubele vor fi consecinţa funcţionãrii serviciilor publice". Recursul la jurisdicţia ordinarã este deschis. responsabilitatea incumbã în principiu statului sau organismului în serviciul cãruia se gãseşte .G.). toate puterile statului. în Belgia numai pentru cercetarea şi tragerea la rãspundere a miniştrilor este necesar avizul sau autorizarea prealabilã. în formele cunoscute astfel: "Dacã vreunul din funcţionari. 22 din Constituţia Belgiei.) pentru violarea secretului corespondenţei încredinţat poştei". poate recurge la cãile judiciare.)". persoana sa este inviolabilã şi sacrã.n. La documentation francais. Paris-1992 Astfel.In art. în afara cazurilor de forţã majorã.n. în art. de o autoritate publicã. dispune: "Cancelarul federal fixeazã liniile directoare ale politicii şi îşi asumã responsabilitatea acestora (s. iar în art. Articolul 65. este responsabil de acea decizie". neretroactivitãţii dispoziţiilor. dacã o altã jurisdicţie nu este competentã". în art. Constituţia din Danemarca. se desprinde principiul solidaritãţii sociale. se prevede: "Legea determinã care sunt agenţii responsabili (s. ori care restrâng drepturile individuale. iar în art. implicând sancţiuni care nu favorizeazã." In art. iar ceilalţi funcţionari publici nu mai beneficiazã de un astfel de tratament juridic. inamovibili. ierarhiei şi publicitãţii normelor. Iar art. în afarã de cele statuate în ceea ce-i priveşte pe miniştri". punctul 3 se prevede: "Persoana regelui este inviolabilã şi nu este supusã responsabilitãţii". sunt unele norme care sunt declarate obligatorii pentru funcţionarul public. precum şi faptul cã. responsabili şi supuşi exclusiv legii".n. 4 se prevede: "Oricine este lezat în drepturile sale. pentru faptele administraţiei lor. securitatea juridicã. Pentru acţiunea în daune interese şi recurs. iar în art. 2 se dispune: "particularii. care nu-şi îndeplineşte atribuţiile de serviciu în domeniul respectiv reglementat şi cauzeazã un pericol social ce depãşeşte limitele unei abateri disciplinare. 56. Un exemplu edificator este H. 671/1991. Interesante sunt şi dispoziţiile art. al apãrãrii sociale. în ceea ce priveşte un terţ. denumit "Repartizarea responsabilitãţilor". nu trebuie excluse cãile judiciare. dar fãrã sancţiune ca element al responsabilitãţii.)". Din primul articol al Constituţiei spaniole. în exercitarea sarcinii publice ce îi este încredinţatã. privind regulile de comportare ale funcţionarilor publici. "Spania se constituie într-un stat de drept social şi democratic.n. numai în termenele stabilite de lege vor avea dreptul de a fi indemnizaţi pentru toate pagubele cauzate bunurilor şi drepturilor lor. proclamã: "Regele este iresponsabil. încalcã obligaţiile ce îi sunt impuse de aceastã sarcinã. care este intitulat " Responsabilitatea administrativã. __________________________ 1) De exemplu.n.) fiecare ministru federal dirijeazã departamentul sãu într-un mod autonom şi sub propria responsabilitate (s. 34. 3 se dispune: "Constituţia garanteazã principiile legalitãţii. Iar în art. Resposabilitatea este reglementatã prin lege". egalitatea şi pluralismul politic". 162 . jutiţia. 2) Les Constitution de l'Europe de Douze. sau ca o greşealã gravã dreptul la recurs este rezervat. miniştrii sunt responsabili de conduita lor în faţa guvernului. care apãrã ca valori superioare de ordin juridic libertatea. De asemenea. României nr. inclusiv în domeniul responsblitãţii. 117: "Justiţia emanã de la popor şi este administratã în numele regelui prin judecãtori şi magistraţi care constituie puterea judiciarã şi sunt independenţi. precum şi ale art. emanã de la popor "în raport de necesitãţile sociale obiective". în caz de încãlcare a obligaţiilor de serviciu" detaliazã responsabilitatea administrativã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV drepturile şi de a le proteja.In aceste limite (s. Din nefericire multe acte normative exceleazã în a sancţiona numai faptele cetãţeanului nu şi ale funcţionarului public. responsabilitatea puterilor publice şi interdicţia tuturor acţiunilor arbitrare din partea lor (s.

De menţionat. dupã cum am vãzut. orice persoanã care a suferit o vãtãmare. Iar în art. dau dreptul la o indemnizaţie în sarcina Statului conform legii". îl constituie legea supremã . 5. în domeniul persoanelor sau al familiei. rãspunderea devine punctul nevralgic comun al tuturor instituţiilor noastre.n. 6. responsabilitatea juridicã pãstrându-şi caracterul uneia dintre aceste ramuri fundamentale ale dreptului. în toate direcţiile. Despre formele responsabilitãţii juridice "Rãspunderea juridicã. 2 Franţa este declaratã o Republicã indivizibilã. chiar prin art. Editura Stiinţificã. Prefaţã la lucrarea lui Andre Brune Raports et domaines des responsabilites contractuelle et delictuelle. 16 din aceiaşi Constituţie. 17 din Constituţia Japoniei. o altã împãrţire a responsabilitãţii juridice se poate face în funcţie de modul concret de reglementare a acesteia. 21 se aratã: "Primul ministru dirijeazã acţiunile guvernului. Anghel. 12. Potrivit art. democraticã şi socialã. în funcţie de tipul de principii şi norme juridice ce o reglementeazã. Bucureşti .(citat dupã Ion M. pag. "Garanţia drepturilor omului şi cetãţeanului necesitã o forţã publicã". ___________________________ 1) Louis Joserand. laicã. "Oamenii se nasc şi mor liberi şi egali în drepturi". 15 se prevede:" dreptul societãţii de a cere socotealã tuturor agenţilor publici de administraţia lor". In Constituţia francezã. pag. Marin F. solidaritãţii şi apãrãrii sociale. responsabilitatea este cunoscutã sub douã forme distincte: a)-responsabilitatea de drept public. 163 ." 1) Dupã cum se ştie. El este responsabil (s. Rezultã cu prisosinţã cã fundamentul responsabilitãţii administrative. prin actul ilegal al unui funcţionar public . are dreptul sã reclame reparaţia acesteia de la Stat sau de la autoritãţile publice. reţinem cã responsabilitatea juridicã nu poate produce efecte juridice fãrã reglementarea rãspunderii juridice şi înfãptuirea acesteia în temeiul unui act sau fapt juridic concret. cã în domeniul dreptului privat ori public.) pentru apãrarea naţionalã. De asemenea. responsabilitatea civilã. prin norma de drept este reglementatã responsabilitatea juridicã. nota 1). egalitãţii în drepturi. dupã cum se stabileşte prin lege. tinde sã ocupe centrul dreptului civil şi al dreptului în totalitatea sa în materia dreptului public şi a dreptului privat. Astfel.Constituţia şi legile care îşi au izvorul în aceasta şi care consacrã principiile umanismului. iar în art. rezultã cã drepturile acestora se nasc odatã cu indivizii şi numai odatã cu ei. precum şi între putere şi responsabilitate şi altele. Astfel. precum şi cele care rezultã din funcţionarea anormalã a administrãrii justiţiei . constituţionale. la destituirea funcţionarilor publici etc." Incã din Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetãţeanului din 1789. Or. Iar în art. civile şi în general al responsabilitãţii juridice a autoritãţiilor publice şi funcţionarilor acestora. ea este a tuturor momentelor şi a tututor situaţiilor. ca şi în acela al bunurilor. forma şi structura rãspunderii juridice este determinatã de natura raportului juridic şi deci a normei juridice care reglementeazã actul sau faptul juridic. îmbracã forme diferite. b)-responsabilitatea de drept privat. care este specific fiecãrei ramuri de drept dupã cum urmeazã: responsabilitate constituţionalã2). se ajunge la aceastã problemã a rãspunderii.1973.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 121 care dispune: "Pagubele cauzate prin erori judiciare. libertãţii de voinţã. se aratã cã fiecare om are dreptul la petiţionare în mod paşnic cu privire la repararea daunelor. ale echitãţii şi dreptãţii. Popa Rãspunderea civilã. penale. Francise Deak. concordanţei între drepturi şi obligaţii.

se foloseşte sintagma "act ilegal". 122 pct. I. V. Din punct de vedere al vinovãţiei subiectului. credem cã art. 60/1991. responsabilitate penalã. responsabilitatea autoritãţii publice era condiţionatã de caracterul ilegal al actului. nu poate rãspunde decãt politic. Responsabilitatea individualã poate îmbrãca forma responsabilitãţii cetãţeanului1).) 3) A se vedea Jean-Francois Davignon. pentru pagubele cauzate prin acte administrative legale. 2) Atât în dreptul penal. responsabilitatea unor categorii speciale de funcţionari (medic. La responsabilite objective de la puissance publique. Atunci când legiuitorul constituţional a vroit sã fie atacat un act pe motiv de ilegalitate. cât şi în dreptul administrativ se face distincţie între responsabilitatea funcţionarului şi responsabilitatea funcţionarului public şi chiar responsabilitatea altor categorii de funcţionari (miniştri. 102. iar sancţiunea acestei rãspunderi este retragerea încrederii în Guvern. agentul economic. de exemplu. univ. Iar în articolul 35 al Constituţiei din 1965. responsabilitatea se mai poate împãrţi în: a)-responsabilitatea obiectivã (adicã instituitã prin voinţa legiuitorului pentru anumite situaţii când trebuie protejat subiectul pasiv chiar în lipsa vinovãţiei subiectului activ). A. ____________________________ 1) Se mai poate vorbi de responsabilitatea cetãţeanului strãin. 9 şi urmãtoarele. De aceea. primari etc.). Ediţia a II-a. în constituţiile anterioare. "Guvernul ca organ colegial. Editura Lumina Lex. de caracterul ilegal al actului administrativ . a prevãzut aceasta în mod expres aşa cum este în art. sunt sancţiuni cu dublã naturã juridicã. univ. pag. responsabilitãţii funcţionarului public2).Prisãcaru. "suspendarea şefului de stat sau revocarea unui membru al Guvernului ori revocarea Guvernului. Iorgovan. 676. Justiţia Constituţionalã. pag. pentru fapta serviciului public sau a funcţionarului public3). ceea ce atrage demiterea acestuia. dr. aceasta poate fi colectivã sau individualã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 2) Prof. condiţia ilegalitãţii actului rezultã din expresia "care violeazã un text expres al Constituţiei ori legilor în vigoare". De exemplu. 4 din Constituţie(din 1991). responsabilitatea obiectivã a puterii publice. a apatridului. Credem ca aceasta rezultã din principiul solidaritãţii sociale preluat în art.1995. dr. permite repararea pagubei cauzate prin actul legal. II. Tratat de Drept administrativ. Astfel. Bucureşti .pag. L'universite des sciences sociales de Grenoble . 48 din Constituţia din anul 1991. Dupã subiectul responsabilitãţii. în actuala reglementare. Dupã dr. obligat prin decizia Primãriei sã nu vândã bãuturi alcoolice pe timpul unui miting. 3 din Constituţie cât şi din art. 48 din Constituţia de la 1991. sãvârşitã fãrã vinovãţie. socotim cã. vol. poliţist etc. aşa încât rãspunderea pe care ele o concretizeazã ne apare ca fiind o instituţie constituţional-administrativã" prof. ori uşurinţã). 1 pct. 48 din Constituţia din anul 1991. 164 . deşi legea în cauzã nu este "ilegalã". în ansamblu. fãrã sã fie necesarã anularea acestuia . nimic nu se opune a se admite responsabilitatea statului şi a autoritãţilor publice. responsabilitãţii funcţionarului. urmare a votãrii unei moţiuni de cenzurã. Editura ALL. responsabilitate specificã dreptului muncii etc. Deleanu. Analizând art.Prisãcaru.1976. a azilantului etc. Bucureşti . precum şi "anularea actului". din art. Dupã alţi autori. constatãm cã acesta nu mai condiţioneazã rãspunderea autoritãţii publice pentru pagubele cauzate. Spre deosebire de art. în baza Legii nr. 99 al Constituţiei din 1923. Tratat de drept administrativ român. 48 din Constituţie. soluţie care ni se pare necesarã într-un stat de drept. b)-responsabilitatea subiectivã (adicã se bazeazã pe vinovãţia subiectului sub aspectul intenţiei sau culpei cu formele ei neglijenţã.1996. Partea generalã. responsabilitate administrativã. notar. poate cere despãgubiri pentru daunele cauzate prin decizia Primãriei care este un act legal sau cel vãtãmat printr-o lege de expropriere poate cere despãgubiri.": V.

obligaţiile lor de reparare a pagubei sunt conjuncte. rãspunderea materialã a militarilor.pag. 358 165 . Codul muncii comentat şi adnotat. precum şi: a)-responsabilitatea pentru fapta proprie.privitoare la transpunerea efectivã în viaţã. pag. f)-recuperarea prejudiciului se efectueazã dupã o procedurã specialã. Rãspunderea civilã pentru daune morale. înţelegem responsabilitatea materialã izvorâtã şi reglementatã de normele dreptului administrativ. Editura Dacia. c)-responsabilitatea pentru fapta lucrului sau animalului.referitoare la obligaţia persoanelor încadrate. Editura Politicã. Prof. înţelegem responsabilitatea materialã reglementatã de normele de drept civil. în cazurile în care dispoziţiile legislaţiei muncii cu privire la rãspunderea materialã sunt neîndestulãtoare.1998. In baza principiului consacrat în art. Dreptul la muncã. responsabilitatea civilã constã în ansamblul reglementãrilor legale . în mod necesar. în mod expres de lege. solidaritatea rãspunderii constituie o excepţie. responsabilitatea materialã de naturã administrativã3) şi responsabilitatea materialã specificã dreptului muncii4). Ursa. în legãturã cu munca sa. prezumţia de vinovãţie este reglementatã de lege ca o excepţie. care trebuie sã fie doveditã de unitate. reglementatã de Decretul nr. 187 din Codul muncii. Spre exemplu. e)-de regulã. rãspunderea materialã este definitã ca ansamblu reglementãrilor legale de fond şi procedurale . responsabilitatea materialã poate fi de mai multe feluri: responsabilitatea materialã de naturã civilã 2). asupra veniturilor din muncã. ea rãspunde numai pentru prejudiciile actuale. de existenţa contractului. iar dupã pagubele cauzate. iar pe de altã parte cã reglementarea ei are la bazã norme imperative. repararea pagubei se face prin echivalent bãnesc. nu şi pentru foloasele nerealizate. 207/1976. disciplinarã. univ. a obligaţiei generale pe care o are orice persoanã de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat altuia. personalã. Rãspunderea materialã în dreptul muncii se deosebeşte de rãspunderea civilã prin urmãtoarele trãsãturi: a)-derivã din contractul de muncã şi anume din partea sa legalã prestabilitã. b)-este o rãspundere individualã. 2) Prin responsabilitate materialã de naturã civilã. ele se întregesc cu normele dreptului civil.a principiilor şi regulilor care se degajã din acestea . în raporturile sociale. ____________________________ 1) "Ca instituţie juridicã. c)-este sub un întreit aspect. dacã mai multe persoane concurã prin fapta lor." Ion Albu V. dr. Pe de altã parte. 24.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV In dreptul civil se mai face distincţie în sensul unei reglementãri diferite a rãspunderii civile1) între rãspunderea contractualã şi rãspunderea extracontractualã. dacã acestea sunt compatibile cu specificul raportului juridic de muncã. Bucureşti . în timpul executãrii contractului de muncã printr-o faptã ilicitã. pentru fapta proprie. Dupã conţinutul rãspunderii ce o genereazã. Rãspunderea materialã administrativã apare în cadrul raportului juridic de drept administrativ. nu şi pentru cele viitoare. o rãspundere limitatã: persoana încadratã rãspunde de regulã numai pentru daunele efective. ClujNapoca . responsabilitatea mai poate fi: responsabilitate pentru daune morale şi responsabilitatea pentru daune materiale. contravenţionalã şi penalã. 4) Potrivit dreptului muncii. 3) Prin responsabilitate materialã de naturã administrativã. responsabilitatea poate fi: materialã. d)-la baza rãspunderii materiale stã vinovãţia. de a repara prejudiciului produs unitãţii. reglementatã ca atare. la producerea prejudiciului. Sanda Ghimpu şi colectiv.1979. ceea ce înseamnã pe de o parte cã este condiţionatã. de asemenea. executara silitã se efectueazã de regulã numai în limita unei cote din retribuţie. sãvârşitã cu vinovãţie. b)-responsabilitatea pentru fapta altuia.

Bucureşti. responsabilitatea poliţiştilor. responsabilitatea medicilor. responsabilitatea notarilor etc. indiferent ___________ 1) Proiectul Statutului funcţionarului public aprobat pentru înaintarea Parlamentului prin Hotãrârea Guvernului României nr. 145 din Codul penal. atunci când funcţionarul public era în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legãturã cu serviciul.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV La fel şi responsabiltatea disciplinarã este de mai multe feluri: responsabilitate disciplinarã de naturã administrativã şi responsabilitate disciplinarã specificã dreptului muncii. precum şi de calitatea subiecţilor raportului juridic. primar. administrarea.1992. 1997 cum a fost investitã. atunci când nu are legãturã cu serviciul funcţionarului.Dabu. ministru etc. prevãzând pedepse mai mult sau mai puţin grave. instituţiile publice. în raport de specificul funcţiei publice (prefect. Astfel. Este interesant de vãzut cum este reglementatã responsabilitatea funcţionarului de stat. de responsabilitatea disciplinarã a funcţionarului public . responsabilitatea mai poate fi: responsabilitatea militarilor. serviciile de interes public. a fost retras (1997). precum şi orice salariat care exercitã o însãrcinare în serviciul unei alte persoane juridice. Spre exemplu: când infracţiunile prevãzute de art. 145 din Codul penal.2) Prin legi speciale sunt reglementate norme derogatorii pentru anumite categorii de funcţionari. care potrivit legii sunt de interes public. Actualul Cod penal reglementeazã diferit responsabilitatea pentru sãvârşirea unei infracţiuni dupã cum fãptuitorul este funcţionar sau funcţionar public. Tot la fel diferã responsabilitatea disciplinarã a funcţionarului privat . într-un fel este reglementatã responsabilitatea materialã a funcţionarului public faţã de un terţ care poate sã fie de naturã civilã. 246-250 din Codul penal sunt sãvârşite de un funcţionar public. 2) Statutul funcţionarului public constituie dreptul comun în materia reglementãrilor privind categorii speciale de funcţionari publici. In final a fost aprobat un alt proiect prin Legea nr. care prevede reguli generale pentru toţi funcţionarii publici.04. în dreptul penal3) "funcţionarul public" este definit ca fiind orice persoanã care exercitã permanent sau temporar. Dupã calificarea funcţionarului şi specificul reglementãrii. cu orice titlu. Din punct de vedere al sferei de cuprindere şi al conţinutului. pentru o nouã redactare şi resesizarea parlamentului. folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publicã. Responsabilitatea generalã a funcţionarului public este reglementatã în statutul funcţionarilor publici 1). responsabilitatea juridicã mai poate fi: responsabilitate generalã a funcţionarului public şi responsabilitate specialã a unor categorii de funcţionari publici." In art. 145 din Codul penal. în mod deosebit a acelui funcţionar care îşi desfãşoarã activitatea în domeniul privat al statului. în serviciul unei unitãţi dintre cele la care se referã art. Spre exemplu. cu orice titlu. sau de naturã administrativã. se înţelege orice persoanã care exercitã permanent sau temporar. decât cele prevãzute de art. ESTE 71 din 28. legea prevede pedepse destul de grave. Poliţişti.) Responsabilitatea juridicã diferã şi în funcţie de natura raportului juridic în care poate sã aparã. Monitorul Oficial. Ed. este mai largã decât aceeaşi noţiune din dreptul administrativ. retribuitã sau nu. dar când 166 . indiferent cum a fost investit o însãrcinare de orice naturã. instituţiile sau alte persoane de interes public. precum şi bunurile de orice fel. se aratã cã prin termenul "public" se înţelege tot ce priveşte autoritãţile publice. 188/1999. care diferã dupã cum acesta este funcţionar public sau simplu funcţionar. procurori şi judecãtori între lege şi fãrã de lege. responsabilitatea magistaţilor. Prin " funcţionar" în sensul dispoziţiilor penale. De menţionat cã noţiunea de funcţionar public din dreptul penal. 3) A se vedea V.

G. luarea de mitã. "h". apar mai multe forme ale acesteia. -responsabilitatea materialã . iar raportul de muncã are la baza legea şi contactul de muncã avem de-a face cu responsabilitatea disciplinarã specificã dreptului muncii. ___________________________ 1) Constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 100. 16 alin. 2 lit. 5 din Legea nr.000 lei pentru persoane fizice şi de la 250.G. In cadrul responsabilitãţii disciplinare a funcţionarului public. Când responsabilitatea disciplinarã este reglementatã de normele de drept al muncii. 1 lit. Alta este situaţia în cazul responsabilitãţii disciplinare a funcţionarului public faţã de autoritatea publicã din care acesta face parte (pe baza raportului de subordonare ierarhicã). sunt unele situaţii când contravenţia poate sã fie sãvârşitã atât de orice cetãţean.G. "c". pct. şi responsabilitate contravenţionalã a funcţionarului. diferit reglementate de lege. 3. datoritã calitãţii şi responsabilitãţii acestuia. pct. pct. evident într-un raport juridic de drept civil. (statutul cadrelor militare. Potrivit art. De asemenea. responsabilitate contravenţionalã a persoanei juridice. 11 din H. mai multe încãlcãri ale atribuţiilor funcţionarilor publici (art. care stabileşte şi sancţioneazã drept contravenţii. responsabilitatea materialã a unei persoane fizice . Astfel. din Constituţie şi alte legi. 2. "a" 1). nerealizarea de cãtre agenţii economici şi serviciile publice de specialitate a atribuţiilor specifice privind asigurarea protecţiei mediului în sectoarele de care rãspund (art. responsabilitate ce nu se confundã cu responsabilitatea disciplinarã din dreptul administrativ . potrivit art. tratamentul penal este acelaşi atât pentru funcţionarul public. statutul poliţiştilor. sancţionarea ar trebui sã aibã limite mai mari. 258 din Codul penal.000 lei pentru persoanele juridice. lit. 1. fie cã este de stat sau nu. anume împuterniciţi de conducãtorul organizaţiei. pct. traficul de influenţã şi altele. cât şi de acte normative elaborate special pentu fiecare din acestea (categorii diferite de funcţionari publici). lit. cât şi funcţionarul privat. ceea ce presupune şi forme diferite ale responsabilitãţii funcţionarului public. cum ar fi delapidarea. De exemplu. statutul aleşilor locali. primirea de foloase necuvenite.). pentru anumite categorii de contravenţii. 1. lit. 167 . darea de mitã. maximul pedepselor se reduce cu o treime. or în cazul ultimului. De asemenea. nr.000 lei la 500. 127/1994). 794/1993) privind sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar veterinare. "i" sau art. cât şi de funcţionarul public.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV aceste infracţiuni sunt sãvârşite de un funcţionar. se regãseşte în statutul funcţionarului public şi în celelalte norme de drept administrativ. statutul magistraţilor. reglementarea acesteia. pct. statutul medicilor etc. "a" din H. 127/1994. "Contavenţiile sãvârşite de angajaţii organizaţiilor de stat la locul de muncã se constatã atât de persoanele prevãzute în actele normative care stabilesc şi sancţioneazã contravenţiile. sunt categorii de funcţionari publici. adicã atunci când acţioneazã fãrã nici o legãturã cu raportul juridic în care se aflã cu autoritatea publicã din care face parte. 1. respectiv atribuţiile acestuia. Aceleaşi persoane constatã şi contravenţiile sãvârşite în incinta organizaţiilor de stat de cãtre cei care nu sunt angajaţi ai acestora". 32/1968. "b". deoarece. In domeniul contravenţional. responsabilitatea contravenţionalã a funcţionarului este instituitã pentru unele încãlcãri ale normelor juridice ce reglementeazã chiar competenţa. cât şi de şefii de servicii sau secţii ori asimilaţii acestora. a cãror responsabilitate juridicã este reglementatã de unele principii generale din statutul funcţionarului public.civilã ce vizeazã responsabilitatea funcţionarului public ca persoanã fizicã de drept civil . Un astfel de caz este cel al H. dacã ele au fost sãvârşite de personalul din subordine.000 la 250. care apare în cadrul unui raport juridic de drept civil. La alte infracţiuni. responsabilitatea poate fi: responsabilitate contravenţionalã a persoanei fizice. poate apãrea în urmãtoarele situaţii: -responsabilitatea materialã a persoanei fizice.

democratice. indispensabile unei vieţi sociale.1928 168 . respectiv în cadrul raportului juridic de subordonare. strâns legatã de drepturile şi libertãţile omului precum şi de organizarea şi funcţionarea Statului şi dreptului. 48 din Constituţie). Bucureşti. p. 388-501 2. Editura Evrika. Putem spune cã instituţiile responsabilitãţii şi rãspunderii juridice constituie cheile de boltã a sistemului garanţiilor constituţionale. 1999. 29/1990 şi a art. apãrarea. Importanţa acesteia. cât şi ale celorlalte.Dr. -responsabilitatea administrativã a persoanei fizice şi juridice sub formã materialã sau contravenţionalã. Paris . De asemenea. Mihai Florea -Responsabilitatea acţiunii sociale. -Responsabilitatea obiectivã şi responsabilitatea subiectivã. 1976 3. Formele responsabilitãţii şi rãspunderii juridice sunt determinate de specificul reglementãrilor ce se impun pentru garantarea. -Principiile responsabilitãţii juridice. autoritãţii publice din care el face parte. rezultã cã responsabilitatea juridicã este o instituţie deosebitã a dreptului constituţional. Editura Stiinţificã şi Enciclopedicã. -responsabilitatea civilã a funcţionarului public care este reglementatã de dispoziţiile Codului civil (adicã. în diferite sisteme constituţionale. TEME PENTRU REFERATE: -Deosebirea dintre responsabilitatea şi rãspunderea juridicã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -responsabilitatea materialã de naturã administrativã ce vizeazã responsabilitatea funcţionarului public pentru pagubele cauzate de el în aceastã calitate. responsabilitatea administrativã are urmãtoarele forme: -responsabiltatea autoritãţii publice. Din cele prezentate.Henry Lalou -La responsabilite civile. -Responsabillitatea juridicã-instituţie a Dreptului Constituţional BIBLIOGRAFIE 1. libertãţilor şi îndatoririlor fundamentale. care la rândul ei poate fi materialã ori contravenţionalã.Ion Popescu-Teoria funcţiei publice. Dalloz. -Fundamentul responsabilitãţii şi fundamentul rãspunderii juridice. asigurarea diversitãţii drepturilor. -responsabilitatea materialã de naturã administrativã ce vizeazã responsabilitatea funcţionarului public pentru pagubele cauzate de el în aceastã calitate unei persoane private în cadrul raportului juridic de drept administrativ (acesta poate interveni numai pentru funcţionarul public. sau în solidar cu autoritatea publicã din care face parte potrivit Legii nr. economice şi politice. atunci când sãvârşeşte acte sau fapte civile în domeniul privat al statului). Slãniceanu Brãila. disciplinarã ori contravenţionalã. pentru drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului precum şi pentru o bunã funcţionare a statului. -responsabiltatea funcţionarului public care poate fi: materialã.

Valericã Dabu -La responsabilite des Etats a raison Ferrandiere des dommages subis pas des etrangers. Bucureşti. procurori şi judecãtori. 1997 169 . Paris. Editura Lumina Lex. Bucureşti-1996. Narcis Giurgiu 6.Intre lege şi fãrãdelege. Focşani-1995 -Rãspunderea juridicã a funcţionarului public.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 4. Editura Nemira. Editura Global -Tratat elementar de drept administrativ român.Valericã Dabu Lex. -Poliţişti. 1925 -Rãspunderea şi sancţiunea de drept penal. Editura Regia Autonomã "Monitorul Oficial" Bucureşti. 200 7. Rousseau.Andre Decenciere5. Mircea Preda 8.

1957. Prin drept societatea recunoaşte. pe când dreptul de creanţã este un drept obişnuit. sau comportamentul impus de aceasta în a satisface necesitãţile sociale ale subiectului activ şi pasiv. în spiritul echitãţii. libertatea. Câteva principii de bazã ale ştiinţei dreptului. Revista Dreptul. Spunem cã un drept este fundamental atunci când acesta este esenţial pentru fiinţa umanã. societate. sub sancţiunea constrângerii statale. sã facã. grup. Dreptul presupune totdeauna o obligaţie corelativã acestuia.a nu face. şi dacã un cetãţean ar putea sã facã ceea ce ele interzic. Otetelişanu1). colectivului şi ale societãţii. el nu ar mai avea libertate pentru ca şi ceilalţi ar putea sã facã la fel"2). I. libertatea politicã nu poate fi suprimatã deoarece nimeni nu este obligat conform normelor dreptului natural sã se supunã bunului plac al altuia. Or aceste valori apãrate prin drept 170 . asigurate prin forţa de constrângere a statului. Una este dreptul sau libertatea fundamentale şi alta este dreptul de creanţã la o sumã modicã. 82-83. Otetelişanu. proprietatea. în sarcina unei persoane. care pot fi mai mult sau mai puţin importante pentru om ca fiinţã umanã sau ca entitate socialã. adicã fãrã de care aceasta nu poate exista. numele.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV CAPITOLUL VIII DREPTURILE SI LIBERTATILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI DREPTURILE SI LIBERTATILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI SI CETATEANULUI. "Dreptul cuprinde norme de conduitã care se nasc sub influenţa factorului social şi factorului individual cu scopul de a realiza fericirea indivizilor care nu poate fi asiguratã decât respectându-se interesele naţionale" aratã Al. definea ideea de drept prin ideea de libertate a individului. GARANTIILE DREPTURILOR SI LIBERTATILOR FUNDAMENTALE A. sã nu facã. de a face. implicaţii deosebite ca în cazul dreptului sau libertãţii fundamentale. de a da sau a nu da. prin care primul este ţinut ca în spiritul binelui şi echitãţii. Dupã Spinoza. domiciliul. Dreptul constituie posiblitatea recunoscutã de societate. pag. NOTIUNEA SI NATURA JURIDICA A DREPTURILOR SI LIBERTATILOR FUNDAMENTALE. fãrã ___________________________ 1) Al. onoarea. 1942. integritatea fizicã şi psihicã. limitatã însã de respectul libertãţii celorlalţi. familia etc. sã dea sau sã nu dea ceva. ori de a primii ceva. Vol. Montesquieu definea libertatea ca reprezentând "dreptul de a face ceea ce îngãduie legile. Dreptul la viaţã este un drept fundamental. Astfel drepturile individului. unui subiect. Dar. Editura Stiinţificã-Bucureşti. Bucureşti. potrivit drepturilor celui de al doilea. faţã de alt subiect. Immanuel Kant. 82 2) Montesquieu. Noţiunea de drepturi fundamentale Aşa cum am arãtat în capitolul I. Obligaţia este legãtura recunoscutã sau impusã de societate prin intermediul statului. prin drept se satisfac necesitãţi ale subiectului respectiv. colectivitãţii şi societãţii asigurând respectarea obligaţiilor necesare înfãptuirii acestora. Aşa cum am arãtat prin drept se satisfac anumite necesitãţi apãrându-se anumite valori cum sunt: viaţa. numãr festiv. or subiectul dreptului de creanţã poate sã renunţe la exercitarea acestuia. Despre spiritul legilor. ocroteşte şi garanteazã interesele legitime ale individului. pot fi mai mult sau mai puţin importante în raport de necesitãţile pe care le satisfac. pag.

în conceptele de util. De aceea."3) El situeazã la baza acestuia teoria ___________________________ 1) Al. 79 2) In "Declaraţia drepturilor omului şi cetãţeanului" (1789). îl transformã. sub sancţiunea prevãzutã de lege. îl deformeazã. R.Rousseau le denumeşte drepturi esenţiale ale naturii de care nimeni nu se poate atinge în nici un fel. Otetelişanu. libertatea şi personalitatea cetãţenilor. au fost considerate ca fundamentale sau obişnuite de la o etapã istoricã la alta . Spre exemplu. Astfel. "Câteva principii de bazã ale ştiinţei Dreptului" în revista Dreptul (numãr festiv) vol. Deseori. drept care afecta dreptul la viaţã al sclavului nefiind considerat drept fundamental al acestuia. "(1776) Declaraţia universalã a drepturilor omului din 1948 şi altele.şi uneori chiar trebuie . I. cum ar fi: declaraţiile de drepturi şi legile fundamentale. din care decurg în principal prerogativele care sunt în avantajul beneficiarului acestei situaţii şi la care el poate. Drepturile fundamentale sunt considerate cã sunt acele drepturi care îndeplinesc urmãtoarele condiţii: a) sunt drepturi subiective. interesele şi respectiv drepturile care le apãrã. sau morala.J. J. ca fiind situaţia regulat stabilitã. o atitudine corespunzãtoare şi de a beneficia de protecţia şi sprijinul statului în realizarea pretenţiilor legitime. Dar sintagma de drept fundamental nu se confundã cu fundamentul dreptului. renunţa. fie prin lege. nãscut şi actual. dar nu toate drepturile sunt fundamentale .U. legitim şi juridic protejat.Jhering. fie printr-un act de voinţã. P. fundamentul oricãrui drept trebuie sã fie utilul. 80-81 dreptului natural. Bucureşti.în acte deosebite cum ar fi declaraţii de drepturi2) şi legi fundamentale (constituţii). b)Drepturile fundamentale sunt drepturi esenţiale pentru cetãţeni. Droit subjectif et situations juridiques. Deleanu defineşte "dreptul subiectiv ca fiind acea prerogativã conferitã de lege în temeiul cãreia titularul dreptului poate . c)datoritã importanţei lor sunt înscrise. Aceste trei mobile creeazã dreptul. Drepturile fundamentale sunt drepturile cele mai importante atât pentru cetãţeni cât şi pentru stat în ansamblul. în perioada sclavagistã proprietarul de sclavi avea un drept asupra vieţii sclavului. la libertate etc. echitate sau moralã. încât în afarã de ele dreptul nu poate exista". De observat cã nu toate drepturile subiective sunt fundamentale. . situaţie ce nu o mai gãsim în alte perioade istorice. Inscrierea în Constituţie a drepturilor 171 . în multe lucrãri ale sale ne spune cã dreptul este un interes garantat de lege. Paris. ori echitatea. I. îl perfecţioneazã şi-l stãpâneşte în aşa fel. Roubier defineşte dreptul subiectiv. drepturi care reprezintã baza pentru toate celelalte drepturi. esenţiale sau obişnuite.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV pot fi fundamentale. Prof. direct. drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de Constituţie şi care sunt determinante pentru statutul juridic al cetãţeanului. Ca urmare şi drepturile care le apãrã pot fi fundamentale sau obişnuite dupã cum este valoarea pe care o apãrã .A. în acord cu interesul general şi cu normele de convieţuire socialã1). deci toate drepturile au un fundament. p. existând şi interese obişnuite. Dalloz.1) Orice drept fundamental sau obişnuit are un fundament.sã desfãşoare o anumitã conduitã şi sã cearã altora desfãşurarea unei conduite adecvate dreptului sãu. drepturile fundamentale sunt înscrise în acte deosebite. în care se vorbeşte de dreptul la viaţã.. în scopul valorificãrii unui interes personal. c)Datoritã importanţei lor. a)Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective. iar o astfel de împãrţire nu este imuabilã. ele fiind în ultimã instanţã facultãţi ale subiectului raportului juridic de a acţiona într-un anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte. "Declaraţia de independenţã a S. Dar nu toate interesele sunt fundamentale şi esenţiale. 3) P. în principiu. b) sunt drepturi esenţiale pentru cetãţeni. 1963.Roubier. pag.. Astfel sunt considerate drepturi fundamentale acele drepturi care sunt esenţiale pentru viaţa.

De observat cã în Constituţie se consacrã drepturile şi libertãţile fundamentale. Putem deci constata cã astãzi între drept şi libertate existã o sinonimie din punct de vedere juridic. Se pune întrebarea. Muraru. ca fiind esenţiale într-o anumitã etapã istoricã. drept şi libertate. 1996. -modificarea sau suprimarea dispoziţiilor referitoare la drepturile fundamentale. are cel puţin douã explicaţii.22).DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV fundamentale este urmarea caracteristicii principale a acestora de a fi drepturi esenţiale pentru cetãţeni. Nuanţarea terminologicã. Deleanu. nu le pot suspenda sau anula. libertatea de exprimare (art. 187 Prof. libertatea întrunirilor (art. -neconsacrarea unui drept prin legea constituţionalã sau prin legea organicã ori ordinarã. I. drepturile omului (libertãţile publice) au implicat şi obligaţii corelative de respect şi apãrare. apere ori limiteze în exercitare. aratã cã terminologia constituţionalã referitoare la aceste douã concepte. Or instituţionalizarea drepturilor fundamentale prin Constituţie presupune: -importanţa deosebitã acordatã drepturilor respective. a avut ca rezultat cristalizarea conceptului de drept al omului. 29). impune inserarea acestora în Constituţie fapt care înseamnã cã aceste drepturi nu pot fi limitate sau anulate printr-o lege inferioarã Constituţiei fie ea şi organicã. la dispoziţia legiuitorului ordinar sã suprime ori sã modifice numai acel principiu sau acest statut. potrivit principiului cã "tot ceea ce legea nu interzice. fiind de fapt o singurã noţiune juridicã. protejate. în contextul mai larg al evoluţiei politice şi sociale. garantate. dreptul la vot (art. Evoluţia libertãţilor. Muraru defineşte drepturile fundamentale ca fiind acele drepturi subiective.1). conform celor prevãzute în Constituţie. p. 30). Domnia sa susţine cã nu existã deosebire de naturã juridicã. I. dreptul fundamental susţinând cã dreptul este o libertate iar libertatea este un drept. 31). dreptul la informaţie (art. aratã domnia sa. nu poate atrage imposibilitatea existenţei acelui drept. I. desemneazã o singurã categorie juridicã şi anume. concept cu un conţinut şi semnificaţii juridice complexe. li se conferã o formã şi ocrotire juridicã superioarã. atunci când consacrã dreptul la viaţã (art. -dacã legea obişnuitã este aceea care a fixat un principiu sau chiar statutul unui drept fundamental. O explicaţie este de ordin istoric. -orice reglementãri prin alte legi referitoare la aceste drepturi. Mai ales în raport cu autoritãţile statale. Ed. La început în catalogul drepturilor umane. dacã între libertate şi drept existã o deosebite? Prof. Importanţa drepturilor fundamentale. aratã prof. ale cetãţenilor. desigur. nu poate fi împiedicat". Europa Nova. se pot face numai respectând procedura de revizuire a Constituţiei. In schimb. Cea de a doua explicaţie ţine de expresivitatea şi 172 . 34) etc. Odatã selectate pe criteriul valoric. au apãrut libertãţile ca exigenţe ale omului în opoziţie cu autoritãţile publice . libertatea şi demnitatea acestora. dreptul la apãrare (art. indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitãţii umane. 24). _____________________________ 1) I. I. ci numai sã le dezvolte. ci şi promovate şi mai ales. Constituţia României utilizeazã termenul drept. ceea ce presupune sã vedem ce sunt libertãţile fundamentale şi care este raportul dintre acestea şi drepturile fundamentale. iar aceste libertãţi nu presupuneau din partea celorlalţi decât o atitudine generalã de abţinere . Muraru. Constituţia foloseşte termenul de libertate atunci când reglementeazã libertatea conştiinţei (art. drepturi stabilite prin Constituţie şi garantate prin Constituţie şi legi. rãmâne. fiind reglementate astfel de Adunarea Constituantã. Bucureşti. esenţiale pentru viaţa. Drept Constituţional şi Instituţii Politice. In timp aceste libertãţi au trebuit nu numai proclamate. deşi nuanţatã. de nivel constituţional. 36) etc. Tratat vol.

dreptul presupune obligaţii atât pozitive cât şi negative. deci exprimare într-un mediu privat este nelimitatã.. a nu da. respectiv sã nu facã ceva care sã împiedice exercitarea libertãţii de cãtre posesorul acesteia. cit. este o expresie cuprinzãtoare. reglementare. ceea ce presupune din partea celorlalţi subiecţi. aşa cum presupune un drept. Frecvent. Astfel libertatea gândirii. fiind astfel supuse unui regim juridic aparte. dar şi gradul de independenţã pe care îl considerã ca normal şi fericit. al credinţei. respectiv sã previnã încãlcarea ei şi sã o apere atunci când a fost încãlcatã. pe când obiectul unei libertãţi este nelimitat şi numai exercitarea libertãţii este limitatã. atunci când este chemat sã o garanteze. -libertatea nu presupune de regulã obligaţii pozitive din partea celorlalţi subiecţi. In ceea ce ne priveşte socotim cã existã unele diferenţieri între drepturi pe o parte. Expresia libertãţii publice. este adevãrat cã libertatea presupune şi obligaţii pozitive. Muraru. de drepturile şi libertãţile legitime ale celorlalţi. deci este o putere pe care o exercitã el însuşi. obligaţiile debitorului de a plãti creanţa cãtre creditor. posibilitatea de acţiune conştientã a oamenilor în ___________________________ 1) I. -obiectul unui drept este precis. or aceastã precizie presupune limitare. spre exemplu dreptul de creanţã presupune. în virtutea cãreia omul alege el însuşi comportamentul sãu3).DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV frumuseţea limbajului juridic. respectiv de a face ceva. De aceea între drept şi libertate considerãm cã existã o diferenţã astfel: -libertatea este exercitarea unei puterii de cãtre subiect. a da. se înţelege posibilitatea de a acţiona dupã propria voinţã sau dorinţã. Libertatea de exprimare ca libertate privatã. 175 condiţiile cunoaşterii (şi stãpânirii) legilor de dezvoltare a societãţii şi naturii 1). op. -conţinutul unui drept este reglementat de regulã definit în sensul stabilirii prerogativelor pentru autorul dreptului şi obligaţiile pozitive şi negative ale celorlalţi. drepturile omului şi cetãţeanului sunt denumite libertãţi publice. precum şi faptul cã acestea aparţin dreptului public şi anume Dreptului Constituţional.X. care constituie un drept şi o valoarea moralã.E. adicã de a face. Dupã Jean Rivero libertatea este puterea de a se autodetermina. înseamnã o exprimare incorectã. precizate în Constituţie. în raport de ____________ 173 . ea evocã atât libertãţile cât şi drepturile omului (cetãţeanului). a opiniilor şi credinţei este nelimitatã. cât şi de a nu face. de aceea considerãm cã a vorbi de un drept al gândirii. numai o obligaţie negativã. a credinţei. corelative acestuia. şi libertãţi publice. Conceptul de libertate desemneazã nu numai gradul mai mare sau mai mic de independenţã pe care o posedã individul faţã de grupul social din care face parte. libertatea de a munci nu presupune obligaţia statului de a asigura loc de muncã. dreptul de vot presupune obligaţia autoritãţilor de a organiza şi realiza exercitarea acestui drept inclusiv de a-l respecta. pe de altã parte. "Libertatea este starea celui care face ceea ce vrea şi nu ceea ce vrea altul sã facã: ea presupune absenţa unei constrângeri strãine"2). inclusiv ale statului. Numai atunci când vorbim de libertate de exprimare ca libertate publicã intervin unele limitãri ale acesteia. dar numai pentru stat. care valorificã însã şi sensul iniţial şi desigur tradiţia. or alta este situaţia când zici dreptul la muncã este garantat. ceea ce ni se pare absurd. care ar induce o reglementare a gândirii. într-un mod limitat. Astfel prin libertate potrivit D. -spre deosebire de libertate. p.

dreptul la învãţãturã şi altele. Univers Enciclopedic-Bucureşti. recunoscând şi exprimând juridiceşte drepturile naturale ale omului. De asemenea. 1 3) Jean Rivero. pentru cã existã şi reguli religioase. onoarea. lucru dificil de realizat şi care cere timp. Constituţia României consacrã şi alte drepturi. viaţa particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". fiinţa înzestratã cu raţiune şi conştiinţã şi. Unele explicaţii comporta şi expresiile drepturi ale omului şi drepturi ale cetãţeanului.F. morale. p. sub denumirea de drepturi şi libertãţi cetãţeneşti. libertatea întrunirilor. într-o terminologie juridicã riguroasã nu se confundã. 1991. ce n'est pas pour les opposer a des libertes prives. Drepturile sale naturale sunt proclamate şi asigurate prin Constituţia statului al cãrui cetãţean este. strãinii şi apatrizii beneficiazã doar de majoritatea acestora. Expresia drepturile omului evocã drepturile fiinţei umane. ori sunt necesare protejãrii şi dezvoltãrii sistemului social. dreptul la viaţa intimã. 30 pct. se prezintã juridiceşte sub trei ipostaze distincte: cetãţean. Sintetizând. calomnia constituie infracţiune numai dacã este sãvârşitã în public. dreptul la informaţie. Omul însã. devin drepturi ale cetãţenilor pe planul realitãţilor interne. libera circulaţie iar ca drepturi fundamentale: dreptul la viaţã. în domeniul _____________________________ 1) In sens contrar a se vedea: Patrick Wachsmann. Academia Românã. cãpãtând astfel şi eficienţã juridicã. în special în domeniul dreptului penal. dreptul la apãrare.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 1) DEX. socialã şi culturalã a statelor lumii. prevede art. libertatea de exprimare pe un domeniu privat este nelimitatã. familialã sau privatã. P. Referitor la drepturile omului. Institutul de lingvisticã "Iorgu Iordan" Ediţia a II-a. p. prin aceastã sintagmã se înţelege de cãtre unii numai drepturile omului 174 .Ca libertãţi fundamentale sunt recunoscute şi garantate: libertatea individualã. ca drepturi inalienabile şi imperscriptibile. Aşa cum am arãtat. desemneazã acelaşi domeniu şi care totuşi. Tome 1. implicã asigurarea drepturilor cetãţenilor la nivelul standardelor impuse de reglementãrile internaţionale. vom putea reţine cã drepturile omului pe planul realitãţilor universale. Astfel socotim cã în mod corect în Constituţia României cum de altfel şi în o serie de documente internaţionale. Cetãţenii au drepturile oricãrui om şi în plus drepturile politice. Les libertes publiques. în orice caz. nu toate libertãţile sunt libertãţi fundamentale. se vorbeşte distinct de drepturi fundamentale şi libertãţi fundamentale. Libertes publiques. cãreia îi sunt recunoscute drepturile sale naturale. Sunt deci exprimãri ce se aflã într-o strânsã corelaţie. Dacã cetãţenii. astfel spus fiinţa umanã. politice). existã reglementãri internaţionale şi reglementãri interne. beneficiazã de toate drepturile prevãzute de Constiuţie. 2. de cele ce sunt indispensabile fiinţei umane . 570 2) Patrick Wachsmann. Potrivit Codului penal. Edition Dalloz. Apatrizii şi cetãţenii strãini nu au drepturi politice. 6 din Constituţie. potrivit criteriilor mai sus prezentate. faţã de marea diversitate în dezvoltarea economicã. sunt unele situaţii când din nefericire. "Si les libertes sont qualifies de publiques. comandat de reguli juridice (desigur în principal. p. Desigur. Libertes publiques. în principiu. libertatea de exprimare. Pe planul realitãţilor juridice interne omul devine cetãţean. p. Realizarea unei corelaţii cât mai reuşite între aceste douã categorii de reglementãri. 1996. spre deosebire de situaţia când aceastã libertate se exercitã în public. Ed. 1996. Spre exemplu: "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea. strãin sau apatrid.Socotim cã distincţia dintre libertãţi publice şi libertãţi private este necesarã şi utilã1). într-o societate organizatã în stat. Dalloz. Paris.U. 20 drepturile celorlalţi. care rezultã din acestea sau le asigurã existenţa.. în statul al cãrui cetãţeni sunt." reglementãrilor juridice. libertatea conştiinţei. 1994. se integreazã într-un anumit sistem social-politic.

printre alte garanţii.Dabu. în multitudinea de raporturi juridice . 1997 p. pentru cã acesta singur este o fiinţã realã. In fine. Totuşi. Jellinek face o distincţie pornind de la diferenţa dintre noţiunea de putere juridicã şi cea de posibilitate juridicã. din noianul de obligaţii pe care un cetãţean le poate avea. Ea presupune din partea cetãţeanului îndeplinirea unor cerinţe determinate de sarcinile şi scopurile societãţii. Blackstone calificã drepturile fundamentale ca absolute. cit. In teoria drepturilor reflexe nu se face deosebirea de naturã juridicã între drepturile individuale şi celelalte drepturi subiective.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV infractor. Muraru. Astfel spus. sunt opozabile statului şi nu sunt stabilite deci prin legi . îndatoririle fundamentale.. cât şi o putere 175 . Editura Regia Autonomã "Monitorul Oficial" Bucureşti. Intre lege şi fãrã de lege. sunt asigurate în realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forţa de constrângere a statului. Op. numai unele au valoare de îndatoriri fundamentale. omiţându-se faptul cã drepturi are şi omul victimã. liberã şi responsabilã. deoarece cetãţeanul le dobândeşte în calitatea de om. Potrivit teoriei individualiste. le atribuie o valoare mai mare. 7 2) I. cãci ele sunt veritabile obligaţii juridice. valoare ce se reflectã în regimul juridic special ce li se atribuie. anumite obligaţii faţã de societatea în care trãiesc.1) B. înscrise în Constituţie şi asigurate în realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forţa de constrângere a Statului 2). Astfel.inclusiv cele constituţionale . Existenţa unor îndatoriri este stipulatã în chiar pactele internaţionale privitoare la drepturile omului care stabilesc cã omul are îndatoriri faţã de semenii sãi şi faţã de colectivitatea cãreia îi aparţine şi este dator a se strãdui sã promoveze şi sã respecte drepturile recunoscute în pacte . potrivit teoriei dreptului natural se considerã cã drepturile şi libertãţile fundamentale ar avea o naturã deosebitã de celelalte drepturi ale omului. îndatoririle fundamentale sunt acele obligaţii ale cetãţenilor. Stabilim astfel o altã trãsãturã a îndatoririlor fundamentale şi anume aceea cã ele sunt expres formulate prin chiar textul Constituţiei. Noţiunea de îndatoriri fundamentale Existenţa îndatoririlor fundamentale se impune deoarece este de neconceput ca membrii unei colectivitãţi umane sã nu aibã alãturi de drepturi şi anumite îndatoriri.Poliţişti procurori şi judecãtori. constituind în acelaşi timp garanţia. In primul rând. drepturile obişnuite ar conţine în ele atât o posibilitate juridicã. Natura juridicã a drepturilor şi libertãţilor fundamentale Cu privire la natura juridicã a drepturilor şi libertãţilor fundamentale s-au formulat mai multe teorii. Putem spune cã. cã drepturile fundamentale se pot realiza efectiv. omul victimã potenţialã precum şi orice om membru al societãţii. Indatoririle fundamentale sunt corelative drepturilor fundamentale şi altor drepturi ale omului într-o societate ___________________________ 1) V. la un moment dat. Astfel. p. considerate esenţiale de cãtre popor pentru realizarea intereselor generale. etc. contracte. adicã cele mai necesare dintre toate. Cãpãtând aceastã valoare ele sunt înscrise ca atare în Constituţie. deoarece ele derivã din legile naturii şi sunt anterioare acestora din urmã. se susţine cã sursa oricãrui drept este în individ . îndatorirea fundamentalã a cetãţeanului este o obligaţie şi nu o îndrituire. 177 C. Indatoririle fundamentale mobilizeazã oamenii la realizarea scopurilor societãţii. aşa cum este dreptul fundamental. Autorii acestei teorii denumesc drepturile fundamentale ca fiind libertãţi necesare. Indatoririle fundamentale sunt acele obligaţii cãrora societatea.în care intrã. toate fiind o creaţie a dreptului obiectiv. deosebindu-le de alte drepturi care sunt creaţia societãţii.

acestea se împart în: a) inviolabilitãţi. care nu presupun şi o activitate naturalã garantatã de lege1). între care trebuie menţionate îndeosebi: Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948). dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului. care dupã epuizarea tuturor cãilor de atac prevãzute de lege în România. Dacã exista neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. pag. Putem reţine cã drepturile fundamentale sunt drepturi subiective esenţiale. Astfel orice persoanã vãtãmatã într-un drept al sãu. Ceea ce justificã distincţia între drepturile şi libertãţile fundamentale pe de o parte şi celelalte drepturi şi libertãţi. inclusiv cheltuielile judiciare. la care ne-am referit. D. România a aderat în anul 1994 la Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului. dreptul de asociere în sindicate. b) drepturile şi libertãţile social-culturale.. care împreunã cu celelalte drepturi subiective şi îndatoririle corelative. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice sociale şi culturale şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. De observat cã aceastã neconcordanţã astfel reglementatã nu vizeazã şi o neconcordanţã cu Constituţia. toate fiind drepturi subiective. 20 din Constituţia României. Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa (Helsinki 1975) şi altele. astfel: O primã clasificare ar fi aceea de drepturi individuale şi drepturi colective . în timp ce drepturile publice ar fi puteri de voinţã create exclusiv de lege. adicã acele drepturi care prin sensul şi posibilitatea de exercitare rezidã în apartenenţa la un grup social. apreciazã cã nu i s-a fãcut dreptate. 176 . cit. în literatura de specialitate se mai fac şi alte clasificãri. egalitatea naţionalã. au ______________________ 1) I. Corelaţia dintre reglementãrile interne şi cele internaţionale privind drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului şi cetãţeanului Potrivit art. etc. 178 prioritate reglementãrile internaţionale. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Dacã persoana are dreptate. In categoria drepturilor individuale sunt incluse dreptul de proprietate. Clasficarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale Pe lângã clasificarea în drepturi şi libertãţi. socialã şi politicã a acestora. dreptul la muncã. rezultatã din puterea juridicã a actului normativ care le consacrã. O trãsãturã generalã a multor teorii în privinţa naturii juridice a drepturilor omului este aceea cã nu existã nici o deosebire de natura juridicã între drepturile fundamentale şi celelalte drepturi. Din punct de vedere al conţinutului drepturilor şi libertãţilor fundamentale. Pe plan mondial preocupãrile pentru promovarea drepturilor omului s-au concretizat în câteva documente de realã valoare.Muraru.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV juridicã. dreptul la viaţã. la eliberarea de sub jugul colonial. E. In categoria drepturilor colective sunt incluse dreptul popoarelor la autodeterminare. egalitatea între sexe etc. Curtea Europeanã a Drepturilor Omului poate obliga statul la repararea dreptului.. op. plata unor despãgubiri. şi legile interne. pe de altã parte este importanţa economicã. formeazã statutul juridic al cetãţeanului. poate ca în termen de 6 luni sã se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului. pentru autorul lor cât şi pentru societate în general.

iar comportamentul sãu este normal şi firesc dacã se desfãşoarã în cadrul ordinii de drept în vigoare (la data sãvârşirii faptei). 2. recunoscutã de cãtre Constituţie fiecãrui cetãţean. 15 al. cu excepţia legii penale mai favorabile". 177 . Libertãţile fundamentale pot fi individuale sau colective. ci nu unei legi viitoare ale cãrei dispoziţii. cit. Universalitatea drepturilor şi libertãţilor implicã şi universalitatea îndatoririlor.op. e) drepturile garanţii. asigurând totodatã stabilitatea drepturilor legal câştigate. pentru toate drepturile şi libertãţile.1) O altã clasificare a drepturilor şi libertãţilor este fãcutã în: a)drepturi şi libertãţi care ocrotesc fiinţa umanã ca entitate bilogicã. Principiile constituţionale aplicabile drepturilor. p. c)drepturi ale colectivitãţilor de persoane. 1 din Constituţie). 1. Este de altfel în firescul vieţii ca cetãţeanul sã aibã atât drepturi cât şi obligaţii faţã de semenii sãi şi faţã de societate. In cele ce urmeazã vom prezenta regulile fundamentale aplicabile tuturor drepturilor. libertãţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetãţenilor români Principiile aşa cum am arãtat sunt reguli obligatorii general recunoscute. a cetãţeanului pe planul realitãţilor juridice interne fiecãrei ţãri. 15 al. Sub cel de al doilea aspect universalitatea exprimã ideea cã toţi cetãţenii unui stat se pot bucura de aceste drepturi şi libertãţi.Universalitatea drepturilor. aceasta este o posibilitate juridicã. al cãrui respect îl datoreazã. universalitatea drepturilor şi libertãţiilor se referã atât la sfera propriu-zisã a drepturilor cât şi la titularii acestora. F. în general unui subiect de drept. exercitate de regulã individual.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV c) drepturile exclusiv politice. generalã şi abstractã. libertãţilor şi îndatoririlor fundamentale (art. Ca urmare legea trebuie sã producã efecte (drepturi şi obligaţii) numai pentru faptele şi actele sãvârşite dupã data intrãrii în vigoare a acesteia 1) Ar fi absurd sã se pretindã unui om. ___________________________ 1) Ioan Muraru. Subiectul de drept nu putea sã prevadã ce şi cum va reglementa legiuitorul. care şi-au dovedit fiabilitatea de-a lungul timpului. 2 din Constituţia României se prevede "legea dispune numai pentru viitor. d) drepturile şi libertãţile social-politice. Neretroactivitatea legii In art. Desigur. Sub primul aspect ea exprimã vocaţia omului. 190 e)îndatoriri fundamentale. libertãţilor şi îndatoririlor prevãzute în Constituţia României. d)drepturi garanţii. nu le putea cunoaşte. sã rãspundã pentru o conduitã anteriorã intrãrii în vigoare a unei legi conduitã contrarã reglementãrilor acestei legi. Aceastã regulã este explicit formulatã şi în cele douã pacte internaţionale privitoare la drepturile omului care aratã cã "individul are îndatoriri faţã de alţii şi faţã de colectivitatea cãreia îi aparţine şi este ţinut de a depune eforturi în promovarea şi respectarea drepturilor recunoscute în parte". b)drepturi şi libertãţi ale persoanei în raporturile ei cu societatea sau statul.

pot fi ocupate de persoanele care au numai cetãţenie românã şi domiciliul în ţarã Observãm cã se utilieazã funcţii şi demnitãţi publice ca douã noţiuni distincte. civile sau militare. a convenţiilor. socialã şi culturalã. 2 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice ratificat de România prin Decretul nr. 4. ___________ 1) O lege intrã în vigoare la data publicãrii sau la o datã ulterioarã publicãrii. la data când au fost sãvârşite. se pot folosi. De la acest principiu sunt doar douã excepţii când legea se aplicã şi retroactiv. 2 din Constituţie. opinie sau apartenenţã politicã. religie. 1 şi 2. 16 pct. In ceea ce priveşte legea interpretativã. 5 pct. o grupare sau un individ vreun drept de a se deda la o activitate sau de a sãvârşi un act urmãrind suprimarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute în prezentul Pact ori limitãri ale lor mai ample decât cele prevãzute în Pact. drept ce nu poate fi suprimat sau restrâns printr-o altã lege. recunoaşterea acesteia ca obligatorie şi justã. 3. nu se poate pretinde respectarea unei legi inexistente. sex. art. 1 al art. în sensul cãruia "legea dispune numai pentru viitor. 1. respectiv pânã la intrarea în vigoare a acesteia.". naţionalitate. b)în cazul legilor interpretative. în aplicarea legii. recunoscute. cetãţenii români fãrã deosebire de rasã. în mod egal. Iar în pct. Funcţiile şi demnitãţile publice pot fi ocupat de persoanele care au numai cetãţenie românã şi domiciliul în ţarã Constituţia României stabileşte în art. Principiul neretroactivitãţii legii asigurã: -stabilitatea dreptului legal câştigat (care nu poate fi suprimat. nu erau prevãzute ca infracţiuni". regulamentelor sau cutumelor. Se observã respectarea principiului dreptului câştigat potrivit legii. pot participa în egalã mãsurã la viaţa politicã. 11. 4 pct. 5 mai sus citat se dispune:" Nici o dispoziţie din prezentul Pact nu poate fi interpretatã ca implicând pentru un stat. ea nu are putere retroactivã". astfel: a)când noua lege penalã este mai favorabilã atunci aceasta se aplicã retroactiv. pentru fapta respectivã. datã prevãzutã în legea respectivã. când legea nouã prevede o pedeapsã mai micã. Spre exemplu. de toate drepturile prevãzute în Constituţie şi legi. ulterioarã. în art. în cazul rotirii la putere. printr-o nouã lege). în sensul cãruia "legea penalã nu se aplicã faptelor care. avere sau origine socialã. fãrã privilegii şi fãrã discriminãri şi sunt trataţi în mod egal atât de cãtre autoritãţile publice cât şi de cãtre ceilalţi cetãţeni. limbã. aceasta se aplicã retroactiv numai atunci când nu aduce noi reglementãri. -previne abuzul de drept prin modificarea legilor. Demnitatea publicã exprimã mai mult 178 .DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Principiul neretroactivitãţii legii este expres formulat atât în Codul civil. -asigurã legitimitatea legii. Egalitatea în drepturi a cetãţenilor Potrivit art. origine etnicã. economicã. 16 (3) cã funcţiile şi demnitãţile publice. precum şi în Codul penal.". Funcţiile sunt folosite în sensul dreptului administrativ. 212/1974. In art. deoarece în cazul adãugãrii la lege principiul neretroactivitãţii se respectã. sub pretextul cã prezentul Pact nu recunoaşte aceste drepturi sau le recunoaşte într-o mãsurã mai micã. cu privire la drepturile câştigate. precum şi art. se dispune:"Nu se poate admite nici o restricţie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau în vigoare în orice stat parte la prezentul Pact.

aceeaşi situaţie este şi în cazul infracţiunii de trãdare prin ajutarea inamicului prev. fiind prin excelenţã o categorie a dreptului constituţional în care dupã opinia prof. protecţia cetãţeanului român în strãinãtate presupune: -dreptul de a solicita ambasadei şi consulatului de a interveni pe lângã organele în drept din ţara respectivã. -ambasada poate sã notifice. deputaţii. 5. tratate cu autoritãţile altor state privind protecţia cetãţenilor români în strãinãtate pe principiul reciprocitãţii. în virtutea obligaţiilor lor. -sã aibã domiciliul în ţarã (locuinţã stabilã. Toate aceste condiţii sunt garanţii ale ataşamentului faţã de ţarã . de art. 50 din Constituţie. nu poate fi reţinutã în sarcina unui cetãţean strãin şi nici a unei persoane fãrã cetãţenie care nu domiciliazã în România1).DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV decât o funcţie în sensul dreptului administrativ. -cetãţeanul român aflat pe teritoriul ambasadei române nu poate fi extrãdat potrivit Convenţiei internaţionale privind extrãdarea. 156 din Codul penal. 155 din Codul penal "Fapta cetãţeanului român sau a persoanei fãrã cetãţenie.încetarea abuzurilor etc. -exercitarea funcţiei şi demnitãţii publice sã se efectueze cu "fidelitate faţã de ţarã" şi cu "bunã credinţã". senatorii şi miniştrii. -efectuarea unor acte juridice la ambasadã în interesul cetãţeanului român. 179 . Protecţia cetãţenilor români în strãinãtate şi obligaţiile lor Statutul de cetãţean român îi asigurã dreptul cetãţeanului de a solicita protecţie din partea autoritãţilor române şi respectiv obligaţia constituţionalã a acestora de a le acorda protecţia necesarã. 16(3) din Constituţie se referã nu la orice funcţie ci numai la funcţiile publice care presupun exerciţiul autoritãţii statale. Ioan Muraru intrã: şeful de Stat.sã cearã explicaţii. __________________________ 1) Potrivit art. sau de ajutare a unei puteri strãine pentru desfãşurarea unei activitãţi duşmãnoase împotriva siguranţei statului. se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţã sau cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi. nu dublã cetãţenie. Art." -consultanţã în exercitarea drepturilor în strãinãtate. -sã aibã numai cetãţenia românã. Autoritãţile române. atât în interior cât şi în exterior. -asistenţã judiciarã etc. Astfel infracţiunea de trãdare prevãzutã de art. de fapt şi de drept). de a intra în legãturã cu o putere sau cu o organizaţie strãinã ori cu agenţi ai acestora în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea ori indivizibilitatea. Deci. pentru ocuparea cãrora este obligatorie depunerea jurãmântului prevãzut de art. sau sã protejeze atunci când în ţara strãinã se încalcã drepturile cetãţeanului român. -asigurarea unei legãturi între cetãţeanul român şi autoritãţile din România. -sã depunã jurãmântul prevãzut de lege. ori de subminare economicã sau politicã a statului ori de aservire faţã de o putere strãinã. suveranitatea sau independenţa statului. dar şi autoritãţile din ţara strãinã. In acest sens. 155 din Codul penal. prin acţiuni de provocare de rãzboi contra ţãrii sau de înlesnire a ocupaţiei militare strãine. dar şi o responsabilitate pe mãsurã. pentru asigurarea dreptului la apãrare. încheie acorduri. domiciliatã pe teritoriul statului român. pentru ocuparea unor funcţii şi demnitãţi publice sunt necesare urmãtoarele condiţii cumulative: -sã fie cetãţean român.

19 din Constituţie.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV In afara teritoriului român. 18 al. punând astfel capãt. Expulzarea este instituţia juridicã ce permite autoritãţilor publice dintr-un stat sã oblige o persoanã (numai cetãţean strãin sau apatrid) sã pãrãseascã ţara. "cetãţenii strãini şi apatrizi care locuiesc în România se bucurã de protecţie generalã a persoanelor şi a averilor.. garantatã de Constituţie şi de alte legi. respectiv de a cunoaşte şi respecta Constituţia şi legile româneşti. adicã expulzarea sã se facã cu respectarea drepturilor inerente persoanei. cetãţeanul român nu poate fi extrãdat sau expulzat din România. Cetãţenii români nu pot fi extrãdaţi sau expulzaţi Potrivit art. iar în plus dreptul de azil prevãzut de art. mai ales a unor infracţiuni internaţionale grave. Este de netãgãduit cã strãinii şi apatrizii au drepturi dar şi obligaţiile corespunzãtoare acestora. iar expulzatului sã i se lase dreptul de a alege statul spre teritoriul cãruia urmeazã sã fie expulzat. rapidã sau vexatorie. 6. Expulzarea sau extrãdarea propriului cetãţean ar fi o mãsurã contrarã legãturii de cetãţenie care implicã obligaţia de protecţie pe care statul trebuie sã o asigure tuturor cetãţenilor sãi. brutalã. sã nu rãmânã nepedepsiţi. ascunzându-se pe teritoriul altor state. 7. garantat de Constituţie şi Convenţiile internaţionale.. 180 . cetãţenii români sunt datori sã-şi execute obligaţiile constituţionale. Cu excepţia drepturilor politice (de a alege şi de a fi ales şi de a ocupa funcţii şi demnitãţi publice) cetãţenii strãini şi apatrizii au aceleaşi drepturi ca cetãţenii români. şederii acestei persoane pe teritoriul sãu. In literatura juridicã se menţioneazã un singur caz în care aceastã regulã universalã. între care extrãdarea propriilor cetãţeni este admisã. urmãrit sau condamnat penal. sau atunci când persoana în cauzã ar putea fi condamnatã la moarte ori ar exista riscul de a fi supusã torturii şi altor pedepse sau tratamente crude. care rezultã din documentele juridice internaţionale şi constituţiile altor ţãri şi anume cã cetãţenii proprii nu pot fi nici extrãdaţi nici expulzaţi. Nu se admite extrãdarea pentru raţiuni politice. Ea asigurã ca autorii unor infracţiuni. adicã acele mãsuri care au ca scop înlãturarea unei stãri de pericol şi preîntâmpinarea faptelor prevãzute de legea penalã şi care se iau faţã de persoanele care au comis fapte prevãzute de legea penalã. atunci când se aflã în România. o încãlcare a dreptului la liberã circulaţie. sã i-l predea. inumane sau degradante. nu mai este aplicabilã respectiv între Statele Unite ale Americii şi Angliei. Cetãţenii strãini şi apatrizi se bucurã în România de protecţie juridicã Potrivit art. 2 din Constituţie. deci în cadrul unui proces. Orice expulzare sau extrãdare nehotãrâtã în mod legal de justiţie este un abuz. Codul nostru penal reglementeazã expulzarea strãinilor în cadrul mãsurilor de siguranţã. Expulzarea sau extrãdarea se hotãrãsc de justiţie . Aşa cum am arãtat Constituţia valorificã o regulã de tradiţie. Executarea deciziei de expulzare sã nu fie inutilã." Observãm cã protecţia acestora este la nivel de garanţie constituţionalã. 18 din Constituţie. ceea ce înseamnã cã de nici o lege nu poate fi înlãturatã ori diminuatã. în mod silit. afarã de cazul când acestea sunt incompatibile cu absenţa din ţarã. pe bazã de fapte prevãzute de lege şi bine probate. iar cetãţenii strãini şi apatrizi pot fi extrãdaţi sau expulzaţi numai pe baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. Extrãdarea este instituţia juridicã ce permite unui stat de a cere altui stat pe teritoriul cãruia s-a refugiat unul din cetãţenii sãi. caz singular explicabil prin istoria şi legãturile sociale şi politice deosebite dintre cele douã state.

U. Astfel Constituţia Franţei.N. în domeniul drepturilor şi libertãţilor cetãţeneşti. Prioritatea reglementãrilor internaţionale Prin art. 203 8. culoare. consfinţit atât în Constituţia României cât şi în Norme internaţionale. dupã parcurgerea în România a tuturor cãilor de atac. 3 din Constituţia României prin care se prevede cã expulzarea sau extrãdarea se hotãrãşte de justiţie. situaţie când s-ar putea încãlca dreptul la libera circulaţie. de origine naţionalã sau etnicã este interzisã". din 13 decembrie 1985. dispoziţiile privind drepturile şi libertãţile cetãţeneşti se interpreteazã şi se aplicã în concordanţã cu prevederile tratatelor internaţionale la care România este parte. 11 din Constituţie). 181 . cit. 20 din Constituţia României se stabilesc reguli privind corelaţia dintre dreptul intern şi dreptul internaţional. nu pot fi ratificate. se aplicã cele române. op. fiind reprezentat în acest scop. Muraru. Aceastã dispoziţie credem cã trebuie interpretatã cã este o regulã de la care existã excepţii. Or atunci când dispoziţia din dreptul intern este mai favorabilã cetãţeanului." Iar Constituţia Spaniei prevede în art." Deci raţionând per a contrario în aceste state pânã la modificarea Constituţiei. 54 prevede cã "Dacã Consiliul Constituţional. convenţii.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV In mãsura în care aceste reguli sunt prevãzute în pacte. fac parte din dreptul intern şi sunt aplicabile în domeniul expulzãrii (art. Spre exemplu socotim cã dispoziţiile art. 7 din Declaraţia privind Drepturile Omului aparţinând persoanelor care nu posedã naţionalitatea ţãrii în care locuiesc (O. 13 decembrie 1985) "un strãin care se gãseşte legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decât în executarea unei decizii luate conform legii. el trebuie sã aibã posibilitatea de a valorifica motivele contrare expulzãrii sale şi de a cere examinarea cazului sãu de autoritatea competentã sau de una sau mai multe persoane special desemnate de o anumitã autoritate. de cãtre Primul-ministru sau de cãtre preşedintele unei sau alteia dintre adunãri a declarat cã un angajament internaţional cuprinde o clauzã contrarã Constituţiei. autorizaţia de ratificare sau de aprobare nu poate interveni decât dupã revizuirea Constituţiei. In constituţiile unor ţãri problema neconcordanţei reglementãrilor interne şi internaţionale are soluţii interesante. credem cã aceasta trebuie aplicatã. O primã regulã este aceea cã. Expulzarea individualã sau colectivã a strãinilor ce se gãsesc în aceastã situaţie pentru motive de rasã. sunt superioare dispoziţiilor art. pentru apãrarea dreptului sãu. 19 pct. Socotim cã aceastã regulã este valabilã numai în condiţiile în care aceastã interpretare îl avantajeazã pe individ în drepturile şi libertãţile fundamentale. care admite şi expulzarea pe cale administrativã. atunci când existã neconcordanţã între acestea şi legile interne. protocoale la care România a aderat. în domeniul drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor. afarã dacã raţiuni imperioase de securitate naţionalã nu se opun. în art. Cea de a doua regulã acordã prioritate reglementãrilor internaţionale. respectiv atunci când dispoziţiile din dreptul intern sunt superioare faţã de cele internaţionale. Potrivit art. sesizat de cãtre Preşedintele Republicii. culturã. pag.1) _________ 1) I. 7 din Declaraţia privind Drepturile Omului. aceastã regulã permite accesul persoanei la Curtea Europeanã a Drepturilor Omului. 95 cã "Incheierea unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedatã de o revizuire a acesteia. convenţii sau tratate contrare Constituţiei. aşa cum este Declaraţia Universalã a Dreptului Omului (1948). religie. De asemenea.

15 al. deci sã judece şi dacã interesele sunt legitime sã le ocroteascã. ci numai acele interese care se întemeiazã pe drept. inclusiv pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.contrarã nu numai principiilor dreptului. 3 din Convenţia susmenţionatã se dispune "Pentru orice semnãturã care va ratifica ulterior. ci obligã justiţia sã ocroteascã numai interesele legitime. 182 ." se prevede "Nici o dispoziţie din prezenta Convenţie nu va fi interpretatã ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului şi libertãţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricãrei pãrţi contractante sau oricare alte Convenţii la care aceasta este parte". pentru apãrarea drepturilor. 53 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. cetãţean strãin sau apatrid. un grup sau un individ. Accesul liber la justiţie Soluţionarea conflictelor de cãtre o putere independentã şi imparţialã este o garanţie a drepturilor şi libertãţilor. Posibilitatea sesizãrii justiţiei pentru apãrarea drepturilor. ar fi contrarã art.pe ierarhia acestora (judecata în fond.". In afara de acestea justiţiabilul mai poate folosi şi alte cãi judiciare interne pentru apãrarea dreptului sãu (contestaţia în anulare. Limitarea procedurilor contencioase. legile şi Constituţia nu apãrã şi nu garanteazã orice interese. 17 din Convenţie intitulat "Interzicerea abuzului de drept" în care se dispune astfel "Nici o dispoziţie din prezenta Convenţie nu poate fi interpretatã ca implicând. Convenţia va intra în vigoare din momentul depunerii instrumentelor de ratificare". nu şi la justiţie. instanţa constatând aceasta va refuza motivat apãrarea acestora. 59 pct. revizuirea recursului în anulare etc. Deci. când România a aderat la aceastã convenţie. ci şi dispoziţiilor Convenţiei. Aplicarea retroactivã a Convenţiei susmenţionate. un drept oarecare de a desfãşura o activitate sau a îndeplini un act ce urmãreşte distrugerea drepturilor sau a aduce limitãri mai simple acestor drepturi şi libertãţi decât cele prezente în aceastã Convenţie. a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. Iar în art. orice persoanã pentru apãrarea interesului sãu legitim se poate adresa justiţiei în trei grade de jurisdicţie. adicã. Din art. (De exemplu:Constatarea proceselor verbale de contravenţie numai la Ministerul de Finanţe. în general pe izvoarele de drept. este neconstituţionalã. judecata în apel şi judecata în recurs). Potrivit acestui principiu oricine trebuie sã aibã acces liber la justiţie fie cã este cetãţean român. pentru un stat. libertãţilor şi a intereselor legitime se poate realiza fie pe calea acţiunii directe. De menţionat cã accesul liber la justiţie fiind garantat de Constituţie nu poate fi îngrãdit de nici o lege.) Potrivit legii române. Socotim cã invocarea aplicãrii dispoziţiilor Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului pentru acte şi fapte încheiate ori sãvârşite înainte de 1994. în domeniul contravenţional numai în faţa autoritãţii administrative printr-o lege. dacã fiecare persoanã are accesul liber la justiţie. 1 din Constituţie rezultã cã. pe cutumã. în art. Aceasta nu înseamnã cã va fi respinsã aprioric o acţiune motivându-se cã interesul este nelegitim. denumit " Apãrarea drepturilor omului recunoscute. Astfel. este discutabilã. 2 din Constituţia României cât şi art. trebuie sã se facã în conformitate cu principiile generale ale dreptului şi în mod deosebit cu principiul neretroactivitãţii legii. cu atât mai mult nu ar putea fi atinse drepturile câştigate în temeiul unei legi aplicându-se astfel principiul dreptului câştigat. Atunci când interesele revendicate nu sunt legitime. Folosind exprimarea interese legitime textul constituţional nu pune o condiţie de admisibilitate a acţiunii în justiţie. Interesele nelegitime nu pot şi nu trebuie ocrotite. fie prin orice altã cale proceduralã. 9. ele fiind contrare principiului legalitãţii şi în general ale statului de drept. 21 pct.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV O a treia regulã o constituie aceea cã aplicarea dispoziţiilor convenţiilor şi tratatelor la care România este parte.) cât şi la Curtea Europeanã a Drepturilor Omului. la trei instanţe.

mãrturie mincinoasã. intrã sub incidenţa Codului penal. 4 "Libertatea constã în a putea face tot ce nu dãuneazã altuia. 18 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Art. desfãşurarea instrucţiei penale. 11. 17 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului intitulat "Interzicerea abuzului de drept" se aratã cã "Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretatã ca implicând. 2 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului "orice persoanã acuzatã de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pânã ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã". -restrângerea sã se facã numai în anumite cazuri strict precizate de Constituţie: apãrarea siguranţei naţionale. ordinea publicã. şi numai de organele abilitate. pe bazã de probe şi indicii de vinovãţie. In art. -restrângerea sã se facã numai dacã se impune (adicã nu se poate altfel). care prevede infracţiuni în acest sens cum sunt: arestarea nelegalã şi cercetarea abuzivã.). un grup sau un individ. pentru un stat. 49 din Constituţia României permite restrângerea exercitãrii unor drepturi în urmãtoarele condiţii cumulative. astfel sunt excluse alte acte normative (hotãrâri de Guvern. fiind prezumatã ca nevinovatã pânã în momentul rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare. orice acuzaţie în afara acestor limite. 6 pct. Ca urmare prezumţia de nevinovãţie presupune: -o persoanã poate fi acuzatã numai în limitele legii. -restrângerea trebuie sã se facã numai prin lege. în art. denumit "Limitarea folosirii restrângerilor drepturilor" se prevede: "Restrângerile care.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 10. a ordinii. a sãnãtãţii ori a moralei publice. 1789) art. Caracterul de excepţie al restrângerii exerciţiului dreptului sau al unor libertãţi Potrivit Declaraţiei Drepturilor Omului şi Cetãţeanului (Franţa. De asemenea. represiunea nedreaptã. 8 din Constituţia României "pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare. trebuie tratatã cu respectarea tuturor drepturilor ce i se cuvin unei persoane nevinovate. un drept oarecare de a desfãşura o activitate sau a îndeplini un act ce urmãreşte distrugerea drepturilor sau a libertãţilor recunoscute de prezenta Convenţie sau a aduce limitãri mai ample acestor drepturi şi libertãţi decât cele prevãzute de aceastã Convenţie". denunţarea calomnioasã. -persoana nu este obligatã sã-şi probeze nevinovãţia. abuz în serviciu etc . prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. sãnãtatea sau morala publicã. -sarcina administrãrii probelor de vinovãţie o are în principal organele abilitate ale statului. care trebuie sã o realizeze cu respectarea procedurilor legale. calomnia etc. restrângerea trebuie sã fie proporţionalã cu cauza care a determinat-o. Din examinarea acestor prevederi rezultã cã limitãrile şi restricţiile sunt posibile dacã: sunt expres prevãzute de lege. ordine ale miniştrilor etc. a drepturilor şi a libertãţiilor cetãţenilor. exerciţiul drepturilor naturale ale fiecãrui om nu are alte limite decât cele care asigurã celorlalţi membrii ai societãţii sã se bucure de aceleaşi drepturi. 23 pct. în termenii 183 . Conform art. drepturile şi libertãţile celorlalţi. Prezumţia de nevinovãţie Potrivit art. sunt necesare într-o societate democraticã pentru a proteja securitatea naţionalã. Aceste limite nu pot fi determinate decât de lege". persoana este consideratã nevinovatã". -o persoanã necondamnatã judecãtoreşte definitiv. -restrângerea trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertãţii. încãlcarea acestei dispoziţii poate constitui infracţiunile de: denunţare calomnioasã. De asemenea.

protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora. I. siguranţa publicã.126-193 4. într-o societate democraticã.Tudor Draganu -Drept Constituţional şi Instituţii Politice. condiţii. p." Comparaţi textul citat cu art. 49 al Constituţiei este reglementatã numai restrângerea exerciţiului unui drept. pentru securitatea naţionalã. Bucureşti. 10 pct. Tratat vol. inclusiv pe a sa. Vol. 2)Orice persoanã este liberã sã pãrãseascã orice ţarã. protecţia sãnãtãţii sau a moralei. astfel exerciţiul drepturilor naturale ale fiecãrui om nu are limite decât acelea care asigurã celorlalţi membri ai societãţii folosinţa aceloraşi drepturi.O. restrângeri sau sancţiuni prevãzute de lege. 49-56.Ion Deleanu -Drept Constituţional şi Instituţii Politice. protecţia sãnãtãţii sau a moralei. In acelaşi sens referitor la "drepturile recunoscute sau în vigoare" se dispune şi în art. Aceste limite nu pot fi determinate decât prin lege. 5 pct. Este de observat cã în art.". Bucureşti-1997. pentru securitatea naţionalã. 3)Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care. prevãzute de lege. 25 din Constituţie (libera circulaţie) cu art.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV prezentei Convenţii sunt aduse respectivelor drepturi ori libertãţi nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevãzute". constituie mãsuri necesare într-o societate democraticã.Cristian Ionescu -Drept Constituţional şi Instituţii Politice." BIBLIOGRAFIE 1." e)Comparaţi art. II. ori pentru protejarea drepturilor şi libertãţilor altora. d)Comparaţi art. 30 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului se prevede "Nici o prevedere a prezentei Declaraţii nu poate fi interpretatã ca implicând unui stat. p. 2 din Protocolul nr. I. de asemenea. fiind interzise prin normã cu putere constituţionalã orice activitate care ar înlãtura dreptul sau libertatea respectivã. în anumite zone determinate. I. poate fi supusã unor formalitãţi. 4 la Convenţia pentru Apãrarea Drepturilor Omului şi a Libertãţilor fundamentale " 1)Oricine se gãseşte în mod legal pe teritoriul unui alt stat are dreptul sã circule în mod liber şi sã-şi aleagã în mod liber reşedinţa sa. prevãzute de lege.Editura Europa Nova-1996. 69-71 2. 172-184 3. 1999. apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor.Principalele instrumente internaţionale privind Drepturile Omului la care România este parte. adicã …. Iar în art. 30 şi art. sã facã obiectul unor restrângeri care. c) Comentaţi art. Vol. Universitatea 184 . b) Principiul prezumţiei de nevinovãţie. menţinerea ordinii publice. pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecãtoreşti. 49 din Constituţia României cu art. prevenirea faptelor penale. unui grup sau unei persoane dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a sãvârşi vreun act care sã conducã la desfiinţarea drepturilor şi libertãţilor enunţate în prezenta Declaraţie.D. sunt justificate de interesul public într-o societate democraticã. 54 din Constituţia României. Bucureşti. p. 2 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului în care se aratã: "Exercitarea acestor libertãţi (libertatea de exprimare) ce comportã îndatoriri şi responsabilitãţi. I. TEME pentru referate: a) Principiul neretroactivitãţii legii şi implicaţiile acestuia. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice respectiv cã "nu se poate admite nici o restricţie sau derogare de la acestea". 4 din Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetãţeanului: "Libertate constã în a putea face tot ceea ce nu vatãmã altuia. care constituie mãsuri necesare. 4)Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot. "atingere a existenţei dreptului sau a libertãţii". Vol.R. integritatea teritorialã sau siguranţa publicã. Editura Lumina Lex.

p.72-82.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Ecologicã "Dimitrie Cantemir". Editura Actami. I. p. Bucureşti-1997.1993. Vol. Târgu Mureş. 172-206 6.Ioan Muraru -Drept Constituţional şi Instituţii Politice. Editura Lumina Lex Bucureşti-1999 185 .Victor Duculescu -Drept Constituţional Comparat. 5.

O. ______________ 1) C. asigurarea mijloacelor necesare pentru ocrotirea sãnãtãţii lui. dreptul la viaţã este asigurat prin intregul sistem constituţional. iar într-o accepţiune largã viaţa persoanei este privitã ca un univers de fenomene. Astfel în art. a avortului ilegal. în Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului. cum sunt: dreptul la integritate fizicã şi psihicã. Ca urmare. nimeni nu poate fi supus torturii. interzicerea euthanasiei. Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod arbitrar. Astfel. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionatã cu aceastã pedeapsã prin lege. iar pedeapsa cu moartea este interzisã. 22 se prevede cã dreptul la viaţã este garantat. prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra vieţii. fiind ratificatã de Parlamentul României prin Legea nr. dreptul la ocrotirea sãnãtãţii. dreptul la viaţã poate fi privit în douã accepţiuni: într-o accepţiune restrânsã. Constituţia României reglementeazã dreptul la viaţã în ambele sensuri. 30 din 18 mai 1994. Dreptul la viaţã este cel mai natural drept al omului. ci numeroase alte drepturi cu obligaţii corelative ale statului prin care este garantat dreptul la viaţã.D.E. suprimarea pedepsei cu moartea etc. tulburãri violente sau o insurecţie. libertatea individualã. familialã şi privatã. incriminarea omorului. declaraţie preluatã în Constituţiile celor mai multe state (art. conform legii. corelativ dreptului la viaţã. c)pentru a reprima. cerinţe şi dorinţi ce se adaugã. printre drepturile esenţiale ale fiinţei umane. dreptul la un nivel de trai decent etc. 1 cã "Dreptul la viaţã este inerent persoanei umane. 6 pct. Concomitent sunt reglementate alte drepturi conexe dreptului la viaţã. dreptul la viaţa intimã." Potrivit Constituţiei Italiene art. pedepselor sau vreunui tratament inuman sau degradant. 186 ." Pactul privitor la drepturile civile şi politice stabileşte în art.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV CAPITOLUL IX DREPTURI SI LIBERTATI CARE CARACTERIZEAZA FIINTA UMANA CA ENTITATE BIOLOGICA 1. fapte. Moartea nu este consideratã ca fiind cauzatã prin încãlcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesarã la forţã: a)pentru a asigura apãrarea oricãrei persoane împotriva violenţei ilegale. Moartea nu poate fi cauzatã cuiva în mod intenţionat. 3 în Constituţia României)." Unele Constituţii ale statelor nu consacrã în mod expres dreptul la viaţã. 15 "Toţi au dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi moralã. genocidului. cu excepţia dispoziţiilor cuprinse în legile penale militare în timp de rãzboi. In Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului1) se dispune: "Dreptul la viaţã al oricãrei persoane este protejat prin lege. permit şi îmbogãţesc existenţa fizicã1). In aceastã ultimã accepţiune largã. interzicerea muncii forţate . astfel cã. Pedeapsa cu moartea este abolitã. statului îi revin obligaţii esenţiale ca: asigurarea condiţiilor minime de existenţã pentru ca cetãţenii sã aibã o viaţã decentã. b)pentru a efectua o arestare legalã sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute. Dreptul la viaţã Dreptul la viaţã este înscris. protecţia mediului în care trãieşte omul. face parte din dreptul intern. dreptul la viaţã priveşte viaţa persoanei numai în sensul ei fizic.

legislaţie care sã serveascã interesele naţiunii. familiale şi private. Protocolul nr. Mai mult. 30. 15). Unei astfel de excepţii socotim cã trebuie sã i se gãseascã locul şi în Constituţia României din moment ce în art. a familiei şi a persoanelor handicapate. p. tentativa de omor. şi sã-şi creeze o legislaţie raţionalã. Este adevãrat cã nimeni nu doreşte rãzboiul. cit. 2 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului. 93 al acesteia se vorbeşte de "agresiunea armatã îndreptatã împotriva ţãrii şi respectiv." De asemenea. lovituri cauzatoare de moate. op. 22 pct. dar este prin natura sa o cruzime. 20 pct. Pedeapsa cu moartea este nu numai o încãlcare a drepturilor naturale ale omului. o excepţie de la abolirea __________________________ 1) Ioan Muraru. care interzice pedeapsa cu moartea. 2 pct. Muraru. salarii. 3 din Constituţia României. istoria dovedind cã de foarte multe ori a fost efectul unor grave erori judiciare şi cã nu totdeauna a pedepsit ceea ce trebuia astfel pedepsit. conform legii. de înlãturare a acestei sancţiuni. -ocrotirea vieţii intime.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Totodatã Constituţia României reglementeazã obligaţii ale Statului corelative dreptului la viaţã cum sunt obligaţiile statutului ce decurg din garantarea dreptului la viaţã. tinerilor..2) Modul de reglementare în art. ce foarte rar s-a dovedit dreaptã şi niciodatã eficientã. cum ar fi cea pe timp de rãzboi. la care România a aderat în anul 1994 prin Legea nr. -interzicerea pedepsei cu moartea. O problemã interesantã o ridicã art. uciderea din culpã. pedeapsa cu moartea este interzisã.). astfel: -prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi altor fapte periculoase pentru viaţa persoanei şi viaţa publicã (omorul. cit. "cu excepţia cazurilor prevãzute de legile militare pe timp de rãzboi. Interzicerea pedepsei cu moartea. 187 .). asigurãri etc. cu menţinerea excepţiei pe timpul rãzboiului se regãseşte şi în Constituţia Spaniei (art. Un rãzboi poate interveni prin surprindere. p. -ocrotirea sãnãtãţii. ea produce efecte ireparabile. 92 pct. motivându-se cã încã nu sunt condiţiile necesare pentru interzicerea acesteia. 3 şi art. pensii. 6 al Constituţiei Europene a Drepturilor Omului prevede în art. prin care se interzice pedeapsa cu moartea nu admite nici o excepţie. Interzicerea pedepsei cu moartea de cãtre Constituţia României exprimã tendinţa dominantã în lume. ceea ce exclude timpul necesar pentru modificarea Constituţiei astfel încât sã prevadã posibilitatea introducerii pedepsei cu moartea în caz de rãzboi. starea de asediu şi starea de urgenţã". -interzicerea muncii forţate. genocidul etc. 3 din Constituţia României. Astfel. nu este incompatibil cu art. 208 2) I. -protecţia proprietãţii private şi publice. op. In constituţiile a 18 state din cadrul Statelor Unite ale Americii. spre deosebire de Constituţia României. ca ipoteze prevãzute în Constituţie a fi reglementate în scop preventiv. prezentã în documentele juridice. ajutoare. In Constituţia Italiei. şi c)pentru a reprima. b)pentru a efectua o arestare legalã sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinutã. 208 pedepsei cu moartea şi anume "pedeapsa cu moartea în timp de rãzboi". 2 pct. -asigurarea mãsurilor de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã necesare unui trai decent (locuri de muncã. se pune întrebarea dacã art. -protecţia copiilor. tulburãri violente sau o insurecţie. pedeapsa cu moartea este admisã atât pe timp de pace cât şi pe timp de rãzboi. susţin unii autori. 2 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului care admite moartea rezultatã dintr-o recurgere absolut necesarã la forţã: a)pentru a asigura apãrarea oricãrei persoane împotriva violenţei ilegale. politice şi sociologice. 2. dar orice stat care se respectã este îndreptãţit sã ia în calcul şi un astfel de risc.

nu este sancţionatã. Prin reglementãrile din art. în limitele legii. 2 pct. potrivit art. Cazurile de folosire a armamentului1) în astfel de condiţii sunt strict prevãzute de lege. ci în cazul unor acţiuni legitime fãrã alternativã. Aceste dispoziţii ale Codului penal coroborate cu cele ale art. la picioare pentru a evita cauzarea morţii acestora. pentru a reprima. a altuia sau împotriva unui interes obştesc. h din Legea nr. în condiţiile legitimei apãrãri şi a somaţiilor prevãzute de lege. la care România este parte. Dacã uzul de armã şi-a atins scopul prevãzut în aliniatul 1. chiar dacã sunt îndeplinite condiţiile legitimei apãrãri. este în stare de legitimã apãrare acela care sãvârşeşte fapta pentru a înlãtura un atac material. Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului face parte din dreptul intern al României în baza Legii nr. 17/1996 care reglementeazã folsoirea uzului de armã în astfel de situaţii. se înceteazã 188 . 17/1996. 30/1994. b)In scopul efectuãrii unei arestãri legale sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute atunci când în mod absolut necesar s-a recurs la forţã. c)Potrivit art. direct. In astfel de cazuri.n. trãgându-se. tulburãri violente sau o insurecţie. moartea nu este imputabilã dacã aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesarã la forţã. caz în care moartea cauzatã agresorului. 47 lit. au prioritate reglementãrile internaţionale. 3 din Constituţie. cauzarea morţii agresorului nu este scuzabilã atunci când agresorul pune în pericol orice altã valoare din cele prevãzute de art. dacã nu existã alte mijloace legale. 44 al. uzul de armã se poate face pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a misiunilor militare. cu excepţia vieţii. "uzul de armã în condiţiile şi situaţiile prevãzute în prezentul capitol. conform legii. Astfel potrivit art. 11 pct. şi legile interne. imediat şi injust. 20 pct. In acest sens. Potrivit art. 20 pct. Pe de altã parte. 17/1996. astfel: a)In Codul penal este reglementatã legitima apãrare. Aceastã prevedere a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului trebuie coroboratã cu dispoziţiile Legii nr. c din Convenţie. 2 pct. dacã existã un mandat legal de arestare şi o stare legalã de deţinere. 51 din legea nr. Este de asemenea în legitimã apãrare şi acela care din cauza tulburãrii sau temerii a depãşit limitele unei apãrãri proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurãrile în care s-a produs atacul. deoarece situaţiile reglementate de aceasta nu are nici o legãturã cu interzicerea pedepsei cu moartea. definesc cazul când cauzarea morţii unei persoane nu se sancţioneazã dacã se sãvârşeşte în condiţiile cumulative: -ale legitimei apãrãri şi -pentru apãrarea oricãrei persoane împotriva violenţei ilegale. împotriva grupurilor de persoane sau a persoanelor izolate care încearcã sã pãtrundã fãrã drept în sediile sau în perimetrele autoritãţilor şi instituţiilor publice.) celor împotriva cãrora se foloseşte arma. 2 din Convenţia Europeanã se apãrã de fapt drepturile şi libertãţile omului în condiţii speciale. Este de observat cã. îndreptat împotriva sa. integritãţii fizice şi psihice a persoanei. 2 din Codul penal. a din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului. moartea survine nu ca urmare a unor pedepse. In astfel de situaţii se apreciazã cã viaţa agresorului este mai importantã decât valorile apãrate şi nu se admite suprimarea vieţii persoanei pentru apãrarea unui bun mobil sau imobil. 2 pct. 2 lit. 2 din Constituţia României. numai dacã este absolut necesar. moartea cauzatã nu este imputabilã. pe cât posibil. 2 din Constituţia României dacã existã neconcordanţã între pactele şi tratativele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. 2 lit. şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc. se face în aşa fel încât sã ducã la imobilizarea (nu neutralizarea s.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Socotim cã aceste prevederi nu contravin art. Iar conform art.

Din acest punct de vedere faţã de prevederile C.).). Strânsa sa legãturã cu dreptul la viaţã a determinat reglementarea în acelaşi articol. Respectul vieţii. atunci se pune problema folosirii ilegale a armamentului. fizicã sau mentalã. respectiv celui care încãlcând legea. nici la pedepse sau tratamente crude inumane sau degradante". 5 din Declaraţia Universalã. mai puţin termenul "tratamente crude". In acelaşi sens a fost formulat art. iar dacã "atingerea" se impune. conţinând obiceiuri primitive care trebuie repudiate şi reprimate de cãtre lege. a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. inimã etc. 7 al Pactului unde se spune: "In special. ceea ce face în mod expres art. 3 al Convenţiei Europene reia." Dreptul la integritatea fizicã este clar definit prin chiar formularea constituţionalã. ale persoanei (cap. aşa cum sunt şi prevederile Legii nr. moartea acesteia nu îi este imputabilã. care în art.185 din Codul penal şi articolele corespunzãtoare din Codul de procedurã penalã sunt dispoziţii legale elaborate în acest sens. Iar în cazul în care deşi agentul a respectat condiţiile legii. integritãţii corporale şi sãnãţii. art. 17/1996 este mai precisã şi în favoarea drepturilor omului. persoana vizatã în mod imprevizibil şi-a expus zonele vitale pe direcţia de tragere.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV recurgerea la un asemenea mijloc. tortura este un act prin care se produce o durere sau o suferinţã ascuţitã . constatarea şi sancţionarea acestora.sub aspect juridic ." Din aceste ultime dispoziţii rezultã cã dacã agentul autoritãţii publice a vizat zone vitale. Practicarea unor asemenea procedee şi tratamente este o încãlcare a demnitãţii şi personalitãţii omului. Dreptul la integritate fizicã şi psihicã Dreptul la integritate fizicã şi psihicã a fost inspirat de asemenea de Declaraţia Universalã. inumane ori degradante.ca un complex de elemente în care fizicul şi psihicul nu pot fi despãrţite. (art. fãrã consimţãmântul sãu. intenţionat unei persoane cu scopul de a obţine de la ea sau de la o terţã persoanã informaţii sau mãrturisiri. 5 proclamã cã "nimeni nu va fi supus la torturã. unei experienţe medicale sau ştiinţifice. Respectul integritãţii fizice este garantat chiar prin Constituţie. omul fiind conceput . moartea a intervenit ca urmare a faptului cã. a integritãţii fizice şi psihice implicã în mod firesc interzicerea torturii. Art. este supus riscului morţii. efectuarea unei operaţii chirurgicale cu acordul pacientului etc. 60/1991 privind organizarea şi desfãşurarea adunãrilor publice. 7 din Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice. în esenţã.O. 22 pct. reglementarea din Legea nr. 174 . precum şi procedurile de urmat. este interzis ca o persoanã sã fie supusã.D. 2 din Constituţie. Mutilarea uneia sau alteia dintre integritãţi este contrarã drepturilor omului. Orice atingere adusã integritãţii fizice a persoanei va trebui sancţionatã de cãtre lege. _________________________ 1) Este vorba numai de persoanele autorizate sã deţinã şi sã foloseascã armamentul pentru apãrare. In spiritul Constituţiei pentru protecţia integritãţii fizice legiuitorul a incriminat ca infracţiuni şi sancţionat faptele contra vieţii. spunând cã "nimeni nu poate fi supus torturii şi nici la pedepse sau tratamente inumne sau degradante". fapta sa ne mai încadrându-se în condiţiile Legii române nr. . ea se poate face numai pe baza legii emisã potrivit condiţiilor art. rezultând astfel obligaţia autoritãţilor publice de a o asigura. a înfiinţat organele împuternicite cu prevenirea. din considerente de ordin social. recoltarea de sânge pentru dovedirea intoxicaţiei alcoolice. El nu a preluat însã aliniatul 2 de la art. de a pedepsi un act pe care ea sau o terţã persoanã l-a comis sau se 189 2. totuşi. 49 din Constituţie (de exemplu: vaccinarea pentru combaterea unei epidemii.) Dreptul la integritatea psihicã este ocrotit şi considerat de valoare constituţionalã. 17/1996 şi evident a Constituţiei. Potrivit Convenţiei contra torturii şi altor pedepse sau tratamente crude.E.

a domiciliului sãu şi a corespondenţei sale. Socotim cã reglementarea din Constituţia României este mai reuşitã având în vedere problemele ridicate de evoluţia dreptului. ori prin obţinerea de fotografii în locuri private. de a respecta dreptul la viaţa intimã. 2671 din Codul penal dar şi faţã de orice altã persoanã. prin incriminarea infracţiunilor contra vieţii. lãsând sã se înţeleagã cã acesta este inclus în dreptul la viaţa privatã şi familialã. familiale şi private Convenţiile internaţionale şi Constituţia României impun autoritãţilor publice obligaţia de a ocroti viaţa intimã. de a întimida sau de a face presiune asupra sa sau de a intimida sau face presiuni asupra unei terţe persoane. inumane sau degradante. ori protejarea drepturilor şi libertãţilor altora. familialã şi privatã. judiciare şi orice alte mãsuri eficiente pentru a împiedica comiterea de acte de torturã. 26. Din moment ce le-a folosit constituantul înseamnã cã le-a dat semnificaţii diferite. pe teritoriul ce se aflã sub jurisdicţia lor. In art. sunete legate de viaţa personalã a celui vizat. fãrã a le defini. Din punct de vedere penal. protejarea sãnãtãţii şi a moralei. a comunicãrilor.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV presupune de a o fi comis. este necesarã pentru securitatea naţionalã. De asemenea. dar şi ca încãlcãri ale domeniului rezervat gândurilor. care ar putea dezvãlui manifestãri intime ale persoanei. 2671 din Codul penal român.Orice persoanã are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie. în art. în general şi a dreptului la viaţa intimã. 2. nu poate fi invocatã pentru a justifica tortura. Atingerile aduse vieţii intime. De observat cã. fie cã este vorba de starea de rãzboi sau de ameninţãri cu rãzboiul. integritãţii corporale şi sãnãtãţii. bunãstarea economicã a ţãrii. (art. familialã şi privatã". siguranţa publicã. a destãinuirilor fãcute. de asemenea nu poate fi invocat nici ordinul superiorului sau al unei autoritãţi publice". sau prin înregistrarea de la distanţã a convorbirilor purtate. sau pentru oricare alt motiv fondat pe o formã de discriminare indiferent care este. Constituţia României în art. şi dacã constituie o mãsurã care într-o societate democraticã. 180184 din Codul penal român). sau cu privire la fapte private. familiale şi private pot sã se înfãţişeze nu numai ca violãrii ale spaţiului în care se desfãşoarã activitatea persoanei. oricare ar fi ea. Dreptul la ocrotirea vieţii intime. Garantarea dreptului la integritatea fizicã şi psihicã se face nu numai faţã de autoritãţile publice şi agenţii acestora prin art. foloseşte terminologia " viaţa intimã. 2671 aliniatul 5 din Codul penal se spune "Nici o împrejurare excepţionalã. familialã şi privatã. administrative. tortura este incriminatã şi sancţionatã în art. 3. în special. a convorbirilor (prin interceptarea) ori ca imixtiuni abuzive în viaţa intimã a persoanei prin captarea de la distanţã de imagini. familialã şi privatã. aplicarea de pedepse sau tratamente crude. precum şi oricãrei persoane. Convenţia cuprinde angajamentul statelor de a lua mãsuri legislative. apãrarea ordinii şi prevenirea faptelor penale." Observãm cã în aceastã Convenţie nu se vorbeşte de dreptul la viaţa intimã. dacã o asemenea durere sau asemenea suferinţã sunt produse de un agent al autoritãţii publice sau orice altã persoanã având o împuternicire oficialã sau la instigarea sa ori cu consimţãmântul sãu expres sau tacit. cu pedeapsa închisorii de la 2 la 25 de ani sau detenţia pe viaţã. 190 . 18 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului se prevede: "1. astfel încât reglementarea sã fie precisã şi completã sub acest aspect.Nu este admis amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea acestui drept decât în mãsura în care acest amestec este prevãzut de lege. manifestãrilor intime prin violarea secretului corespondenţei. de instabilitate politicã internã sau de orice altã stare de excepţie.

Dalloz-1992. 785 intimitate incriminând pãtrunderea ilicitã în locuri private. prin Legea nr. manifestãri legate de singurãtatea persoanei şi de persoanele sau lucrurile admise în intimitatea sa. şi astfel se face o distincţie între intimitatea personalã şi intimitatea familiei. fapta sau actul sãvârşit în intimitate. Dreptul la viaţa intimã nu cunoaşte alte 191 . care leagã sau este legat de un sentiment profund. gesturi etc. 98 din 09 aprilie 1974. Palazzo) sau ocrotesc interesul individului de a pãstra pentru el în mod exclusiv.3) Dreptul la viaţa intimã este o posibilitate care conţine prerogativele. Astfel în intimitate orice persoanã inclusiv funcţionarul public îşi poate exprima orice gând. de asemenea. Viaţa intimã conţine acte şi fapte care exced vieţi de familie. 197) se incrimineazã fapta aceluia care pentru a descoperi secretele unei persoane atinge intimitatea acesteia şi îşi însuşeşte fãrã consimţãmânt. vizualã sau fonicã de imagini sau sunete. din intimitatea vieţii private a altuia.Delphino. distinct de intimitate familialã. instalarea de dispozitive de ascultare. Viaţa intimã nu poate fi cenzuratã. inclusiv de la distanţã. IX. prin acte. pag. fãrã ca fapta sau actul sãu sã atragã o rãspundere juridicã. orice informaţie asupra propriilor acţiuni (Mantovani). 1852 2) L. 1 prevede: "Este garantat dreptul la onoare. de aceea cele afirmate în intimitate nu pot atrage rãspunderea pentru infracţiunea de calomnie sau mãrturie mincinoasã. ceea ce exclude imixtiunea în intimitatea persoanei. p.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV In noul Cod penal francez la art. Edizione. Viaţa initimã ţine în primul rând de persoanã. cum sunt înregistrarea. Codul penal american ocroteşte dreptul persoanei la ___________________________ 1) Ives MAYAUD." Observãm cã se vorbeşte de intimitate personalã.1) Constituţia Spaniei în art. un drept la viaţa familialã şi un drept la viaţa privatã. Dupã prof. Dirito penale. cu intenţia de a asculta sau supraveghea o persoanã. In Codul penal spaniol (art. Tot în acest articol la pct. deci. Aceste drepturi trebuie sã-şi gãseascã în lege reglementãri specifice diferite. Noul Cod Penal.. transmiterea. de regulã nu lezeazã interesul public sau al altei persoane. fapte prin care se aduce atingere intimitãţii vieţii private. parte speciale. fotografii etc. scrisori. Napoli.1) In doctrina italianã s-au depus. eforturi pentru a se clarifica conceptul de intimitate (riservatezza) introdus pentru prima datã." Aşa cum am arãtat. legiuitorul italian a urmãrit sã ocroteascã interesul individului de a cuprinde în sfera vieţii sale private acele manifestãri care nu ar dori sã ajungã la cunoştinţa altor persoane (Bricola. I. care se desfãşoarã dupã alte reguli. intimitate personalã şi familialã şi la propria imagine. 165 bis) este incriminatã fapta aceluia care prin instrumente de captare vizualã sau sonorã îşi procurã ilicit informaţii sau imagini ţinând de viaţa privatã care se desfãşoarã în domiciliul unei persoane sau în alte locuri aparţinând acelui care are dreptul de a interzice aceasta. Potrivit legii penale italiene (art.Paris. 2) In încercarea de a delimita oarecum dreptul la viaţa intimã de dreptul la viaţa familialã şi dreptul la viaţã privatã vom pleca de la definiţia datã într-un dicţionar francez a adjectivului intim respectiv "interior şi profund" care constituie esenţa unui lucru. reglementarea datã de Constituţia României în acest domeniu este mai precisã şi completã. 4 se aratã "Prin lege se va limita folosirea informaticii pentru a garanta onoarea şi intimitatea personalã şi familialã a cetãţenilor şi exerciţiul deplin al drepturilor acestora. 18 pct. fotografiere etc. fapte. nedestinate publicitãţii. înscrisuri. opinie şi chiar injuria. Deleanu "viaţa intimã" semnificã dreptul individului de a trãi aşa cum înţelege respectând însã şi drepturile altora. 1996. expresii. şi ca atare nu sunt incriminate. s-a desprins concluzia cã prin intimitate. 226-1 se vorbeşte de "intimitatea vieţii private" atunci când defineşte ca infracţiuni pentru care prevede sancţiuni penale.2) Dupã primele comentarii ale legii mai sus citate. mesaje sau orice alte documente sau bunuri. Astfel putem vorbi de un drept la viaţa intimã.

Spre exemplu. fãrã consimţãmântul expres al presoanei. dreptul la viaţa familialã şi dreptul la viaţa privatã în sens restrâns sunt ocrotite prin instituirea în norme juridice diferite. La nivel de familie şi viaţa acesteia. din domeniul cinematografiei. Imprime en France. p. cercetare şi judecare. defecte. p. Imprimerie Herissey Evreux.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV limite decât cele care sunt necesare altor membri ai societãţii pentru a se bucura de aceleaşi drepturi. In sens larg dreptul la viaţa privatã include atât dreptul la viaţa intimã cât şi dreptul la viaţa familialã.A. Sunt numeroare cazurile când unele personalitãţi. cerceteze şi judece persoanele vinovate de încãlcarea acestui drept. care cuprinde tot ce nu aparţine dreptului public. adresa. 138 3) Dictionaire du francais.195 2) Ion Deleanu. aparţinãtor familiei. 1995. imagine care trebuie respectatã şi apãratã de legiuitor. a elementelor patrimoniului sãu. 1996.P. Astfel în art. vârsta. ori preotul. contravenţii şi infracţiuni. sunt apreciate de persoana respectivã cã nu trebuie cunoscute de nimeni în afarã de ea sau de membrii familiei. viaţa particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. destinat familiei.598 respect şi ocrotire a intimitãţii conjugale. Bucureşti. modul de întrebuinţare a timpului liber. medicul.3) Dreptul la viaţa intimã. secretul de familie şi alte drepturi prevãzute în Codul familiei. dreptului la viaţa intimã şi dreptului la viaţa familialã. comerciale. familialã şi privatã. obiceiuri cotidiene etc. ale oricãrei persoane cât şi ale autoritãţilor statului. Acestea sunt protejate prin dreptul la imaginea proprie şi pot fi fãcute publice numai cu consimţãmântul expres al persoanei în cauzã. Totuşi aşa cum a procedat constituantul este necesarã reglementarea şi protejarea distinctã a acestor drepturi. presupun alte condiţii de incriminare. în mod conştient de cãtre persoana fizicã. Dreptul la viaţa privatã. Dreptul la viaţa familialã presupune ___________________________ 1) American Law Institute. Prin viaţa familialã înţelegem tot ce este privitor la familie." Dreptul la propria imagine este un drept complementar al dreptului la viaţa intimã. II. Orice persoanã are o imagine proprie nedestinatã publicitãţii. Viaţa privatã include dreptul la identitate .Model Penal Code. familiale şi private este asiguratã şi prin consacrarea constituţionalã a dreptului la propria imagine. precum şi modalitãţile de reparare a acestuia. Drept Constituţional şi Instituţii Politice. cit. în sens restrâns este un drept complex. a fiecãruia. din domeniul privat2). a actelor şi faptelor cauzatoare de pagube. numele adevãrat. care trebuie respectat de toţi şi ocrotit de stat. 136 192 . 30 din Constituţie se prevede "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea. anumite trãsãturi. Editura "Europa Nova". op.1985. deoarece actele şi faptele de încãlcare. ca abateri disciplinare. situaţia familialã. sancţionare. avocatul etc. însuşiri etc. ţine de dreptul la viaţa privatã. corelativ cu obligaţiile membrilor familiei. Tratat Vol.dreptul de a nu se dezvãlui. Imaginea proprie trebuie înţeleasã în contextul acestui drept ca fiind acea imagine publicã. reglementarea şi prevederea procedurilor şi organelor care sã descopere. p. Aceasta presupune drepturi ale membrilor familiei atât în interiorul acesteia cât şi în exterior. ocrotite de Stat. p. ____________________________ 1) Ion Deleanu. existã un grad de intimitate. 1) Secretul contractelor civile. Philadelphia. creatã sau lãsatã sã se creeze. onoarea. Protecţia vieţii intime.

. trebuie sã ajungã la cunoştinţa publicului . Iar în art. 226-1 şi le aduce fãrã drept la cunoştinţa publicului sau a unui terţ.10 din Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnitãţii fiinţei umane cu privire la aplicarea bilogiei şi medicinei. artei. de familie sau din viaţa privatã. 2 din Noul Cod penal francez constituie infracţiune şi se sancţioneazã cu închisoarea de pânã la un an şi amendã 300. familialã şi privatã . fãrã consimţãmântul acestuia.respectiv artist. Intr-o speţã soluţionatã în Austria. IV) 3) A se vedea şi art.S. demnitar public.000 şilingi. fapta ziaristului fiind justificatã de interesul public şi astfel a obligat statul austriac la restituirea amenzii. iar aceste interese nu au caracterul intereselor publice satisfãcute în mod instituţionalizat. De iustitia est de iure.1) Drepturile la viaţa intimã. anumite deficienţe.(Instituţiile. nu justificã publicarea acesteia. un ziarist vienez a fost condamnat de autoritãţile austriece.60 şilingi reprezentând cheltuieli de deplasare. însã în cazul unei demnitãţi sau funcţii publice este necesar a fi adusã la cunoştinţã publicului pentru a evita un eventual şantaj. numãrului de telefon şi a reşedinţei private a unui cântãreţ. înregistrarea sau transmiterea imaginii unei persoane aflate într-un loc privat. Persoana publicã. Ca atare. sportiv etc. deosebire cu implicaţii majore asupra drepturilor acestora la viaţa intimã. Curtea din Paris a considerat cã este un atentat la viaţa privatã a persoanei chiar simpla publicare a adresei. familialã. Sesizatã Curtea Europeanã a Drepturilor Omului. în timpul celui de al doilea rãzboi mondial. potrivit art. comportãri etc. De precizat cã trebuie fãcutã deosebirea dintre demnitatea şi funcţia publicã pe de o parte şi persoana publicã de pe altã parte. s-au dat hotãrâri judecãtoreşti care au recunoscut dreptul de proprietate a fiecãruia asupra imaginii sale. sportivi etc. precum şi dreptul la imaginea proprie. nu trebuie cunoscute de public decât numai cu consimţãmântul persoanei. din aceastã categorie fac parte artişti. 226-1 din acelaşi cod este sancţionat şi acela care foloseşte imaginile obţinute în condiţiile art. Demnitarul şi funcţionarul public este în slujba naţiunii. sportului etc.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 2) Ulpian spunea: uius studii duoe sunt positiones: publicum et privatum. a aparţinut unei brigãzi S. sejur şi daune interese ale ziaristului.000 franci "fixarea. cancelar federal în funcţie. sunt garantate din punct de vedere penal prin: 193 . Publicum ius est quod ad statum rei romanae spectat: privatum quod ad singulorum utilitatem pertinet. la amenda penalã de 15. ce poate constitui obiectul unui şantaj. s-a apreciat cã nu a fost încãlcat dreptul la viaţa privatã a cancelarului. ale persoanei publice chiar dacã afecteazã prestaţia acestora. în cazul unei persoane publice. este aceea persoanã care fãrã a deţine o funcţie sau demnitate publicã satisface în regim de drept privat anumite interese ale unui anumit public. Spre exemplu o deficienţã de comportament. fãrã consimţãmântul acesteia". pentru cã a fãcut public faptul cã Bruno Kreisky. pentru a satisface curiozitatea cititorilor sau telespectatorilor consumatori de senzaţional. Dacã aceştia nu satisfac în bune condiţii aceste interese este problema lor. privatã şi propria imagine. cu implicaţii negative asupra serviciului public prestat. In cazul unei demnitãţi sau funcţii publice. acceptã pentru sume importante înstrãinarea şi difuzarea unor imagini sau alte documente cu secrete intime. care trebuie sã aprecieze şi sã cearã sã se ia mãsurile în consecinţã în deplinã cunoştinţã de cauzã . şi satisface anumite interese ridicate de lege la rang de interes public. 226-1 pct. Or tot ceea ce poate dãuna prestaţiei la care este obligat demnitarul şi funcţionarul public. In Franţa de exemplu. plata unei sume de 284. situaţia este alta. din Corpus iuris civilis.536. De altfel.

" 4. la propria imagine sau viaţa privatã a pãrţilor în proces. ori din oficiu. morale sau din motive cutumiare. speranţe. explicit în legislaţie mult mai târziu decât alte drepturi şi libertãţi.a. familialã. a pãrţilor. cit. Libertatea şi fericirea care presupun mai multe cãutãri. de care autoritãţile sau anumite persoane prevãzute de lege (medic. In consecinţã. 290 al. ___________________________ 1) V. poate declara şedinţa secretã pentru tot cursul sau pentru o anumitã parte a judecãrii cauzei.p. De aceea ea apare. 218 Astfel. printre altele se aratã "Nici editorii sau proprietarii. o nouã eticã). familialã sau privatã a persoanei. publicitatea ar afecta aceste valori. Numai sub acest aspect. civil. aceasta nu trebuie tratatã ca o marfã. nici calitatea informaţiilor sau opiniilor nu trebuie exploatate în scopul creşterii numãrului de cititori sau auditori şi în consecinţã a resurselor publicitare. op.) ş. ci ca un drept fundamental al cetãţenilor. la cererea procurorului. -instituirea şi de alte fapte ca infracţiuni cum sunt: violarea de domiciliu (art.2) (art.Bucureşti.).p. dreptul la avort (creânduse cum se spune deseori. nici ziariştii nu trebuie sã considere cã informaţia le aparţine. 2. demnitarul sau funcţionarul public are dreptul la protecţia vieţii intime. orice act sau fapt din viaţa intimã. familiale.). în Declaraţia de Independenţã a Statelor Unite (4 iulie 1776) se aratã cã toţi oamenii se nasc egali. Cãutarea fericirii implicã şi dreptul de a dispune de tine însuţi. Deci. Multã vreme aceastã libertate a fost refuzatã din motive religioase. Regia Autonomã "Monitorul Oficial". care nu poate influenţa negativ prestaţia socialã. Dreptul persoanei de a dispune liber de corpul sãu este o veche revendicare feministã. calomnia (art. 1994 p. -astfel judecãtorii au obligaţia de a declara secretã şedinţa de judecatã în procesele în care. 3 şi 4 din Cod de procedurã penalã) Dacã judecarea în şedinţa publicã ar putea aduce atingerea vieţii intime a unei persoane. 192 din C. transexualismul (problemã încã discutabilã juridic în unele 194 . familialã sau privatã a demnitarului şi funcţionarului public. 195 din C. ei sunt dotaţi de Creator cu anumite drepturi. inalienabile şi imprescriptibile drepturi ale omului. apar apoi formulate în declaraţiile de drepturi ce au urmat. libertatea şi cãutarea fericirii. Despre dreptul şi arta apãrãrii. Dabu. Pentru a preveni încãlcarea acestor drepturi Adunarea Parlamentarã a Consiliului Europei a adoptat Rezoluţia 1003 cu privire la etica ziaristicã. p. preot) iau la cunoştinţã. este protejatã. printre aceste drepturi se gãsesc viaţa. sau dupã cum zic unii aceea de libertate corporalã. Deşi receptat mai târziu în vocabularul constituţional acest drept este încorporat de multã vreme în drepturile umane. a acestuia.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -instituirea ca infracţiune a divulgãrii secretului profesional. în care se include şi acte şi fapte din viaţa intimã.1) Acesta este dreptul de a dispune de corpul sãu. In aceastã Rezoluţie. Dreptul de a dispune de ea însãşi Este de fapt un aspect al vieţii intime şi private. 206 din C. sub aspectul respectãrii dreptului la viaţa intimã. avocat. private şi la propria imagine. instanţa.p.222 2) Ioan Muraru. deşi conceptul de fericire este cel mai dificil de definit. -secretul profesional trebuie respectat în tot cursul procesului penal. Intr-o intreprindere dedicatã informaţiei. fãrã sã aducã vreun deserviciu legii sau justiţiei. chiar dacã nu explicit. violarea secretului corespondenţei (art. comercial. In timp aceastã libertate a cuprins în conţinutul sãu dreptul de a folosi anticoncepţionale. strâns legatã de libertatea sexualã în evitarea riscului maternitãţii. fiind unul din cele mai naturale.

începând . Prin consacrarea aceastui drept s-a creat cadrul juridic constituţional reglementãrilor care au apãrut deja şi care vor fi elaborate în acest domeniu. ordinea publicã şi bunele moravuri. de desfacere şi de nulitate a cãsãtoriei se stabilesc prin lege. de a accepta sã se supunã unor experimente medicale. p. "Persoana fizicã are dreptul sã dispunã de ea însãşi. represiunea alcoolismului. 26 pct. cercetãri sociologice. In temeiul lui. op. Copii din afara cãsãtoriei sunt egali în faţa legii cu cei din cãsãtorie. dacã legislaţia în privinţa avortului estre foarte largã în Anglia. Portugalia şi îndeosebi în Irlanda. ştiinţifice. care. 3) Ioan Muraru. 16 al Declaraţiei Universale. Elveţia. De acest drept sunt legate şi problemele ridicate de: secretul medical. de a participa ca subiect în operaţiile de inginerie geneticã etc. pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea pãrinţilor de a asigura creşterea educaţia şi instruirea copiilor. Norvegia. Textul îşi are originea în art. 129 convenţiile internaţionale în materie. 195 . Astfel. Acelaşi articol defineşte familia ca "element natural şi fundamental al societãţii". fãrã consimţãmântul sãu unei experienţe medicale sau ştiinţifice". 2 din Constituţia României este reglementat dreptul persoanei de a dispune de ea însãşi. de integritatea sa fizicã şi de libertatea sa.a. mai precizeazã cã dreptul persoanei de a se cãsãtori şi de a întemeia o familie existã "fãrã nici o restricţie în privinţa rasei cetãţeanului sau religiei". dacã nu încalcã drepturile şi libertãţile altora." In Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului acest drept are o reglementare implicitã. 12 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului se consacrã dreptul persoanei de a se cãsãtorii şi de a întemeia o familie. 218 2) Astfel. Spania. Dreptul persoanei de a dispune de ea însãşi cuprinde cel puţin douã aspecte: numai persoana poate dispune de fiinţa sa. cit. într-o manierã modernã. cit.cum spune articolul menţionat "de la vârsta pubertãţii". singur în art.1) 5. p. a. ea este foarte restrictivã în Italia. S.3) In art. psihologice. Suedia. Condiţiile de încheiere. în decursul cãsãtoriei şi la desfacerea ei". obligativitatea viitorilor soţi de a-şi comunica reciproc starea sãnãtãţii. suicidul . 44 din Constituţia României dispune "Familia se întemeiazã pe cãsãtoria liber consimţitã între soţi. analiza grupelor sanguine în materie de filiaţie. obligaţia sau refuzul individului de a se lãsa îngrijit medical. Olanda. ordinea publicã sau bunele moravuri. omul are dreptul de a participa sau nu ca subiect de anchetã. ş.U. Dreptul fiinţei umane de a-şi întemeia o familie Art. investigaţii.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV sisteme de drept). experimentarea medicalã pe om. de a accepta prin acte juridice transplantul de organe şi ţesuturi umane. ea având "dreptul la ocrotire din partea societãţii şi a statului". "potrivit legilor naţionale care reglementeazã exerciţiul acestui drept". 7 al Pactului Internaţional privitor la drepturile civile şi politice se interzice "ca o persoanã sã fie supusã. op." In art. prin exercitarea acestui drept persoana nu trebuie sã încalce drepturile altora. Cãsãtoria religioasã poate fi celebratã numai dupã cãsãtoria civilã. cã bãrbatul şi femeia "au drepturi egale la încheierea cãsãtoriei. medicale sau de altã naturã. Acest drept are o valoare aparte pentru viaţa şi libertatea persoanei. clonarea).inclusiv prin greva foamei2) ş.A. Franţa şi Germania se situeazã sub acest aspect într-o zonã intermediarã. Danemarca. vaccinarea obligatorie. dreptul de a dona organe sau ţesuturi pentru transplanturi sau alte experienţe medicale şi de inginerie geneticã (transferul de gene. faţã de constituţiile altor ţãri şi ___________________________ 1) Ioan Muraru.

Editura Actami. BIBLIOGRAFIE 1. prevederile art.Victor Duculescu-Drept Constituţional Comparat. 164 copil ca şi faţã de copilul nãscut în cadrul cãsãtoriei. drepturile nepatrimoniale şi patrimoniale. drepturile copilului la succesiunea pãrinţilor sãi sunt aceleaşi ca şi în cazul în care s-ar fi nãscut în timpul cãsãtoriei. 173-223 5. Filiaţia maternã este stabilitã prin simplul fapt al naşterii copilului. Ed.Valericã Dabu -Despre dreptul şi arta apãrãrii. 1999 6.R.Victor Luncan -Drepturile Omului. Editura Polirom.Gheorghe Scripcan -Bioetica.Ioan Muraru -Drept Constituţional şi Instituţii Politice. p.43-57 4. Lumina Lex. în Gheorghe Scripcan. -Dreptul la propria imagine. Soţii sunt egali faţã de lege. p. 44 alin. Regia Autonomã "Monitorul Oficial" Bucureşti.207-220 2.132-140 3. Bioetica. Malta.I. dobândirea sau pierderea cetãţeniei etc. asupra greviştilor foamei. Bucureşti-1997.1998 precum şi Declaraţia Asociaţiei Medicale Mondiale. 1998.Astfel nu este admisã nici o discriminare între copilul din afara cãsãtoriei şi cel din cãsãtorie. p. art. Editura Lumina Lex.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Faţã de normele internaţionale mai sus citate. 1998. la condiţiile de formã şi de fond ale cãsãtoriei şi la statutul copiilor din afara cãsãtoriei. Bucureşti. 1999 7. Bucureşti.Ioan Deleanu -Drept Constituţional şi Instituţii Politice. p. -Despre compatibilitatea dispoziţiilor din Constituţia României referitoare la pedeapsa cu moartea şi cele prevãzute în Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului -Dreptul la viaţa intimã a persoanei publice şi al funcţionarul public. în ce priveşte ocrotirea pãrinteascã. ci la principiile care fundamenteazã familia. TEME pentru referate: -Despre obligaţile corelative dreptului la viaţã. 44 din Constituţia României pare a fi în discordanţã sub aspectul obiectului reglementãrii. Polirom. 1999 196 .O . Ed. iar cea paternã prin recunoaştere voluntarã sau prin hotãrâre judecãtoreascã. -Principalele instrumente internaţionale privind Drepturile Omului la care România este parte. p. 1 din Constituţie implicã neîndoielnic dreptul la cãsãtorie şi la întemeierea unei familii din moment ce se spune cã "familia se întemeiazã pe cãsãtoria liber consimţitã între soţi". 1994. cãsãtoria între tatãl şi mama copilului îi conferã acestuia statutul juridic al unui copil nãscut în timpul cãsãtoriei etc.D. de exemplu. 1991. Editura Europa Nova 1966. Bucureşti. pãrinţii copilului nãscut în afara cãsãtoriei au aceleaşi obligaţii nepatrimoniale şi patrimoniale faţã de acest ____________________________ 1) A se vedea şi Legea privind preluarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane publicatã în Monitorul Oficial din 13. Totuşi. el referindu-se nu la dreptul la cãsãtorie şi la întemeierea unei familii.01.

EXERCITATE DE REGULA INDIVIDUAL 1. în termenul cel mai scurt şi într-o limbã pe care o înţelege. Detenţiunea persoanelor care urmeazã a fi trimise în judecatã nu trebuie sã constituie regula. 197 . sau când existã motive verosimile de a bãnui cã a sãvârşit o infracţiune ori când existã motive temeinice de a nu crede în necesitatea de a-l împiedica sã sãvârşeascã o infracţiune sau sã fugã dupã sãvârşirea acesteia. Nimeni nu poate fi arestat sau deţinut în mod arbitrar. în faţa unui judecãtor sau al unei autoritãţi împuternicite prin lege. dar punerea în libertate poate fi subordonatã unor garanţii asigurând înfãţişarea lor la şedinţele de judecatã . b)dacã a fãcut obiectul unei arestãri sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotãrâre pronunţatã. pentru toate celelalte acte de procedurã şi. f)dacã este vorba despre arestarea sau detenţie legalã a unei persoane pentru a o împiedica sã pãtrundã în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva cãreia se aflã în curs o procedurã de expulzare ori de extrãdare. conform legii. 212/1974 este reglementatã libertatea şi siguranţa persoanei astfel "Orice om are dreptul la libertate şi la securitatea persoanei sale. de orice învinuiri care i se aduc. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. 9 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice la care România a aderat prin Decretul nr. despre motivele acestei arestãri şi va fi înştiinţat. Orice individ arestat sau deţinut pentru comiterea unei infracţiuni penale va fi adus. d)dacã este vorba de detenţia legalã a unui minor. în momentul arestãrii sale. pentru executarea hotãrârii. cu excepţia urmãtoarelor cazuri şi potrivit cãilor legale: a)dacã este reţinut legal pe baza condamnãrii pronunţate de un tribunal competent. Libertatea individualã şi siguranţa persoanei In art. asupra motivelor arestãrii sale şi asupra oricãrei acuzaţii aduse împotriva sa. 5 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului astfel : "Orice persoanã are dreptul la libertate şi la siguranţã. a unui alienat. e)dacã este vorba despre detenţia legalã a unei persoane susceptibile sã transmitã o boalã contagioasã. Oricine a fost privat de libertate prin arestare sau detenţiune are dreptul de a introduce plângere în faţa unui tribunal. a unui toxicoman sau a unui vagabond. pentru ca acesta sã hotãrascã neîntârziat asupra legalitãţii detenţiunii sale şi sã ordone eliberarea sa." Dreptul la libertate şi la siguranţã este reglementat şi în art. Orice individ arestat va fi informat. sã exercite funcţiuni judiciare şi va trebui sã fie judecat într-un interval rezonabil sau sã fie eliberat. în cel mai scurt timp. Orice individ care a fost victima unei arestãri sau detenţiuni ilegale are dreptul la o despãgubire. de cãtre un tribunal ori în vederea garantãrii executãrii unei obligaţii prevãzute de lege: c)dacã a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autoritãţii judiciare competente. Orice persoanã arestatã trebuie sã fie informatã. a unui alcoolic. şi în conformitate cu procedura prevãzutã de lege. dacã este cazul. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decât pentru motive legale. în termenul cel mai scurt.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV CAPITOLUL X DREPTURI SI LIBERTATI ALE PERSOANEI IN RAPORTURILE EI CU SOCIETATEA SI STATUL. hotãrâtã pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legalã în scopul aducerii sale în faţa autoritãţii competente. dacã detenţiunea este ilegalã.

Orice persoanã lipsitã de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul sã introducã un recurs în faţa unui tribunal. Libertatea individualã. Libertatea constã în a putea face tot ceea ce nu dãuneazã ilegal ___________________________ 1) Prin magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare se înţelege procurorul. Legea dreaptã. cit. Punerea în libertate poate fi subordonatã unei garanţii. op.au impus formularea unor reguli constituţionale clare. permanentele conflicte ce intervin între lege şi teorie. arestat sau deţinut decât în cazurile şi dupã procedurile expres prevãzute de Constituţie şi legi. Protecţia libertãţii individuale presupune: -o anumitã limitare a exercitãrii libertãţii individuale. trebuie incriminate prin lege. prin care se asigurã şi libertãţile celorlalţi.2) Astfel o reglementare modernã şi clarã se gãseşte în art.practicã ce nu rareori a înregistrat abuzuri şi ilegalitãţi. uitându-se uneori (din pãcate prea des) cã autoritãţile trebuie sã fie în slujba cetãţenilor şi nu invers . în contextul art. c şi d. Caracterul de fiinţe sociale. pe de altã parte . Aceste limite nu pot fi determinate decât de cãtre lege. In acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului. p. 2) Ion Muraru. nu poate şi nu trebuie sã fie absolutã. 23 din Constituţia României. O primã dispoziţie constituţionalã este aceia cã." Libertatea individualã. c)activitãţi ale individului sau grupului (abuz de libertate). pentru ca acesta sã statueze într-un termen scurt asupra legalitãţii deţinerii sale şi sã dispunã eliberarea sa. care limiteazã libertatea individualã în societate. care sã asigure prezentarea persoanei în cauzã la audiere. de a nu fi reţinut. adicã pentru a nu afecta libertatea altuia. astfel exerciţiul drepturilor naturale ale fiecãrui om nu cunoaşte decãt acele limite care sunt necesare altor membri ai societãţii pentru a se bucura de aceleaşi drepturi. nu este. o şi apãra în acelaşi timp. priveşte libertatea fizicã a persoanei. actele de încãlcarea libertãţii individuale. -limitarea drepturilor autoritãţilor publice în aşa fel încât sã nu încalce libertatea individualã ci sã o protejeze. cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecatã într-un termen rezonabil sau eliberatã în cursul procedurii. pentru a nu deveni abuzivã. 210 celuilalt. c) din prezentul articol. Tot ceea ce nu este interzis de cãtre lege nu poate fi împiedicat şi nimeni nu poate fi obligat sã facã ceea ce legea nu ordonã1) In practice libertatea individualã poate fi limitatã corect sau incorect prin: a)o legea dreaptã (adicã o lege în care limitãrile sunt fãcute în numele libertãţii ca garanţii ale libertãţii). dacã deţinerea este ilegalã. admite ca limitãri ale libertãţii individuale numai acelea prevãzute de o lege dreaptã. trebuie adusã de îndatã înaintea unui judecãtor sau a altui magistrat împuternicit prin lege1)." Istoria îndelungatã şi sinuoasã a libertãţii individuale. practica autoritãţilor publice. "libertatea individualã şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. d)abuzuri ale autoritãţii. Orice persoanã care este victima unei arestãri sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii. 23 din Constituţie. a cãror aplicare sã nu fie stânjenitã de interpretãri şi speculaţii. faţã de abuzul de orice naturã. judecate şi sanţionate. în condiţiile prevãzute de paragraful 1 lit. b)o lege abuzivã. In cazurile de la literele b. Legea nu are dreptul sã interzicã decât acţiunile periculoase pentru societate. pe de o parte şi.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Orice persoanã arestatã sau deţinutã. dreptul sãu de a se comporta şi mişca liber. descoperite. cercetate.. 198 .

contravenţii şi infracţiuni cu sancţiunile corespunzãtoare. In art. Aceasta înseamnã cã numai prin lege pot fi reglementate cazurile şi procedura percheziţiei. 2 din Constituţie se dispune: " percheziţionarea. a faptelor persoanei sau a persoanelor care încalcã libertatea individualã. numai în urmãtoarele cazuri: a)pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotãrâri judecãtoreşti. reţinut. dar în acelaşi timp asigurã inocenţilor ocrotirea juridicã necesarã. garanţii care asigurã ca aceste mãsuri sã nu fie ilegale. -stabilirea şi asigurarea îndeplinirii obligaţiilor autoritãţilor publice privind asigurarea securitãţii persoanei. p. a faptelor care afecteazã libertatea individualã. -instituirea drept abateri. Muraru. In ceea ce ne priveşte socotim cã în sintagma "siguranţa persoanei" trebuie incluse douã mari categorii de garanţii astfel: a)-garanţiile faţã de abuzul sau neglijenţa autoritãţii. cit. contravenţii . Muraru. infracţiuni a oricãror încãlcãri de cãtre autoritãţi şi funcţionarii sãi a libetãţii individului). 211 şi b)-garanţiile faţã de orice persoanã. op. integritatea fizicã sau bunurile unei persoane. învinuit. 1998. infracţiuni sancţionate potrivit legii. cercetarea şi tragerea la rãspundere a celor care încalcã libertatea individualã. inculpat. presupune: -instituirea drept abateri disciplinare. Editura ALL. noţiunea de siguranţã a persoanei exprimã ansamblul garanţiilor care protejeazã persoana în situaţiile în care autoritãţile publice. respectiv hotãrârile de Guvern. Garantarea libertãţii individuale faţã de autoritãţi presupune: -reglementarea activitãţii autoritãţilor. Pentru a prevenii abuzurile chiar din partea legiuitorului. 199 . Prin cazurile prevãzute de lege urmeazã sã înţelegem numai situaţiile bine precizate. Garantarea libertãţii individuale faţã de orice persoanã. instrucţiunile şi ordinele miniştrilor sau actele normative emise de autoritãţile publice locale. b)pentru înlãturarea unei primejdii privind viaţa. în care autoritãţile publice competente pot proceda la percheziţii. care ar putea sã atenteze la libertatea individualã. reţinerii sau arestãrii şi deci acestea nu pot fi reglementate prin vreun act normativ inferior legii. -descoperirea. constituantul i-a stabilit anumite limite. reţineri sau arestãri. Dupã prof. 2) Acest sistem de garanţii de regulã permite realizarea represiunii faptelor antisociale. reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevãzutã de lege". garanţii contra eventualelor abuzuri ale autoritãţilor. 23 pct. condamnat în raport cu autoritãţile. în raport cu individul: -instituirea unor drepturi pentru justiţiabil. fila 40 I. Gradul de protecţie a libertãţii individuale. în aplicarea Constituţiei şi legilor.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -reglementarea unor garanţii în cazul procedurilor de înfãptuire a justiţiei şi administraţiei. Bucureşti. Astfel constituantul i-a permis legiuitorului (Parlamentul) ca prin lege sã reglementeze pãtrunderea sau rãmânerea în domiciliul persoanei fãrã învoirea acesteia. dã gradul de siguranţã a persoanei. contravenţii. -instituirea de responsabilitãţi şi rãspunderi pentru autoritãţile care încalcã libertatea individualã şi principiile procedurilor judiciare (instituirea ca abateri. arestat. _______________________ 1) 2) A se vedea Constituţia Republicii Franceze. iau anumite mãsuri care privesc libertatea individualã. I.

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV c)pentru apãrarea siguranţei naţionale şi a ordinii publice. 17 al Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice. dupã caz. -în art. or legiutorul în temeiul "învoirii acesteia" a introdus condiţia mai restrictivã prin sintagma "consimţãmântul scris al acesteia" în cazul percheziţiei. activitãţi ce nu pot dura mai mult de 24 de ore.. prezentarea acestora. Socotim cã aceastã dispoziţie este constituţionalã deoarece: -în art. viaţa persoanelor sau alte valori sociale. 12 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi în art. 23 pct. notarilor. In dreptul românesc sunt cunoscute douã mãsuri de reţinere. avocaţilor.. judecãtorilor. 101 al. 200 . prin lege s-au prevãzut unele restricţii la calitatea magistratului care autorizeazã percheziţia în cazul militarilor. -cu autorizarea instanţei. s-au introdus restricţii în plus la efectuarea percheziţiei domiciliare la parlamentari când este necesarã încuviinţarea Camerei din care face parte. una poliţieneascã şi una procesual penalã. Percheziţiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat şi pot fi efectuate numai în formele prevãzute de lege. şi. -cu consimţãmântul scris al persoanei la domiciliul cãreia se efectueazã. în faţa organului de urmãrire penalã competent. In temeiul Constituţiei. 16 lit. 2 din Codul de procedurã penalã referitor la efectuarea percheziţiei domiciliare pe baza consimţãmântului scris al percheziţonatului sunt constituţionale. legiuitorul a reglementat în Codul de procedurã penalã instituţia percheziţiei. Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise. In afarã de aceasta. 2 constituantul dispune cã percheziţia este permisã numai în cazurile şi cu procedura prevãzutã de lege. Reţinerea persoanei. de îndatã. b din Legea nr. In practicã s-a ridicat problema dacã dispoziţiile art. precum şi ori de câte ori pentru descoperirea şi strângerea probelor este necesar. este o mãsurã prin care o persoanã este privatã de libertate pânã la 24 ore potrivit Constituţiei României. aceasta este în limitele Constituţiei. d)pentru prevenirea rãspândirii unei epidemii. (de exemplu pentru avocaţi autorizarea percheziţiei domiciliare o dã numai primul-procuror nu şi ceilalţi procurori). tãgãduieşte existenţa sau deţinerea acestora. potrivit art. sunt conduse la sediul poliţiei pentru clarificarea situaţiei. fãrã nici o autorizare. 26/1994 persoanele suspecte de acţiuni prin care se pericliteazã ordinea publicã. Percheziţia domiciliarã se face numai: -cu autorizarea procurorului. dar numai în cazurile şi în condiţiile prevãzut de lege. afarã de cazul delictului flagrant. In temeiul acestor dispoziţii constituţionale. organul de urmãrire penalã sau instanţa de judecatã poate dispune efectuarea unei percheziţii.. 27 pct. care refuzã sã-şi decline identitatea ori aceasta nu poate fi stabilitã. ceea ce înseamnã cã legiuitorul este. Percheziţia poate fi domiciliarã sau corporalã. ceea ce înseamnã cã percheziţia nu poate fi efectuatã pe baza unei învoiri verbale. Potrivit acestui cod "când persoana cãreia i s-a cerut sã predea vreun obiect sau vreun înscris. procurorilor. 1 teza II constituantul dispune cã nimeni nu poate pãtrunde sau rãmâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fãrã învoirea acesteia. -în caz de infracţiune flagrantã. -în art. împuternicit în acest sens şi dacã aşa a hotãrât legiuitorul. Astfel. sunt interzise imixtiunile arbitrare sau ilegale în domiciliul persoanei.

poate dura şi mai puţin. putem reţine cã dispoziţiile constituţionale prevãd anumite reguli stricte pentru "reţinere" care nu au fost lãsate la aprecierea legiuitorului (Parlamentul) astfel: durata maximã a reţinerii este de 24 de ore. este privatã de libertatea sa de cãtre autoritãţile competente pe o duratã de maximum 24 de ore. mãsura reţinerii este reglementatã cu o duratã mai mare de 24 de ore. prin voinţa legiuitorului . Constituţia României a limitat durata unui mandat de arestare. iar starea de arest poate fi necesarã în scop preventiv şi al instrucţiei judiciare. Spre deosebire de alte constituţii. în Codul de procedurã penalã stabileşte. 2 din Constituţie . Anglia. Ungaria şi altele. potrivit Constituţiei României. pe limba care o înţelege. 159 al. Italia. Regulile constituţionale. un loc important trebuind sã-l ocupe evidenţele strict necesare.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Cea de a doua mãsurã a reţinerii este o mãsurã procesual penalã. Desigur este rolul legislaţiei procesual-penale sã reglementeze procedurile reţinerii pânã la detalii. ea având consecinţe deosebite. fiind lãsatã la nivelul legii. Socotim cã. uneori nebãnuite. se poate solicita instanţei competente prelungirea duratei arestãrii preventive. Spania. In interesul instrucţiei penale. dureazã. De menţionat cã mãsura reţinerii nu este reglementatã constituţional în multe state. Aceasta poate aproba de fiecare datã. prev. de art. persoana se menţine în arest pânã la judecarea recursului (efectul legii). ea nu era necesarã. 201 . recurs care este suspensiv de executare. în temeiul art. prevãzutã şi pedepsitã de lege. b)Arestarea se face în baza unui mandat de arestare motivat emis de magistrat (judecãtor sau procuror). preventivã. numai legiuitorul. Intrucât urmãrirea penalã în cauzele complexe. strict cazurile şi condiţiile în care se poate dispune arestarea. a fericirii sale. ceea ce înseamnã cã durata unui mandat de arestare poate sã fie şi sub treizeci de zile. c)Prelungirea duratei arestãrii se aprobã numai de instanţa de judecatã. asupra reputaţiei persoanei. fiind pânã la douã şi chiar trei zile. cu excepţia art. ____________________________ 1) Autoritãţile împuternicite de lege care au dreptul sã dispunã mãsura reţinerii unei persoane sã emitã "Ordonanţa de reţinere" sunt organele de cercetare penalã şi magistraţii. Totuşi. aceasta înseamnã cã. Arestarea este o mãsurã care atinge grav libertatea individualã. Aceastã mãsurã este reglementatã în detaliu în Codul de procedurã penalã. eliberarea reţinutului este obligatorie dacã motivele acestei mãsuri au dispãrut. şi o orã şi zece ore. 23 pct. independent şi imparţial. prelungirea arestãrii cu câte 30 de zile. se procedeazã la prelungirea duratei arestãrii. iar învinuirea în cel mai scurt termen. 7 din Codul de procedurã penalã în cazul recursului procurorului împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea prelungirii arestãrii preventive. dupã cum a apreciat legiuitorul din statul respectiv (Parlamentul). Nimic nu împiedicã juridic rãspunderea autoritãţii pentru o reţinere pânã la limita maximã. prin care persoana faţã de care existã unele indicii cã a sãvârşit o faptã. Aceasta înseamnã cã reţinerea. 3 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului care impune o duratã rezonabilã pentru arestare. In legislaţia românã nu este limitat numãrul de prelungiri al duratei arestãrii de cãtre instanţã. a vieţii sale intime şi familiale. dispunerea sa revenind unor autoritãţi care sã acţioneze numai din ordinul legii. Astfel în Franţa. de pânã la 30 de zile. stabilite în Constituţia României (1991) sunt: a)Arestarea unei persoane este permisã numai în cazurile şi cu procedura prevãzutã de lege. autoritatea 1) care reţine este obligatã sã-i aducã de îndatã la cunoştinţã reţinutului motivele reţinerii. De aceea arestarea este supusã unor reguli clare şi ferme imperative. în funcţie de motivele reţinerii şi de operativitatea în rezolvarea problemelor pe care le ridicã fiecare caz în parte. pentru mãsura arestãrii. 5 pct. dacã se dovedeşte cã aceastã reţinere a fost abuzivã şi cã deci. respectiv magistraţilor (procuror şi judecãtor).

-atât poliţistul. iar lãsarea în libertate prezintã pericol pentru ordinea publicã. Cererea de liberare provizorie. solicitãri legate desigur de procesul penal în care este implicatã. Admiterea ca şi respingerea plângerii împotriva mãsurii arestãrii trebuie sã fie motivatã în scris în încheiere datã de cãtre judecãtor. etc. au dispãrut şi sã ia mãsuri potrivit competenţelor. Aceastã regulã a libertãţii provizorii. încearcã sã zãdãrniceascã aflarea adevãrului. Dabu. în prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu. Despre dreptul la arta apãrãrii. 1994 cazurile prevãzute de art. iar învinuirea în cel mai scurt timp. adicã spre exemplu. Aceasta presupune cã arestatul se poate plânge în fiecare zi. deoarece aceasta pânã la pronunţare nu poate înlãtura operativ arestarea ilegalã. procurorul şi instanţa sunt obligate sã se sesizeze din oficiu atunci când motivele care au stat la baza arestãrii. f)Eliberarea celui arestat este obligatorie. arestatul se poate plânge procurorului. -punerea în libertate a arestatului este obligatorie atunci când motivele au dispãrut. e)Asupra legalitãţii mandatului. iar judecãtorul este obligat sã se pronunţe de fiecare datã. numai dacã apar motive noi. poate apãrea ca un abuz de drept. Cât priveşte limba în care se face comunicarea este limba pe care o înţelege cel în cauzã. încearcã sã valorifice la maximum prezumţia de nevinovãţie dar şi sã reducã la minimul riscul unor erori judiciare . o garanţie a siguranţei peresoanei. Editura Monitorul Oficial. sã nu se mai aştepte procedura la instanţã. Nejudecarea de îndatã a plângerii contra mãsurii arestãrii. g)Persoana arestatã preventiv are dreptul sã cearã punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune. Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune se realizeazã potrivit unor reguli detaliate. instanţa este obligatã sã verifice de îndatã legalitatea arestãrii şi a existenţei motivelor menţinerii acesteia. se soluţioneazã de procuror sau instanţã. apare ca un abuz de drept. Aceastã dispoziţie constituţionalã presupune: -la orice cerere a arestatului sau a procurorului. reguli ce sunt de domeniul procedurii penale. Incãlcarea acestei dispoziţii constituţionale se sancţioneazã cu nulitatea prevãzutã de art.1) 202 . procurorul este în drept sã revoce mãsura arestãrii.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Aceastã duratã rezonabilã potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului. asupra legalitãţii mandatului. Controlul judiciar ca şi cauţiunea sunt instituţii procesual-penale care garanteazã cã persoana pusã în libertate provizorie va rãspunde tuturor solicitãrilor autoritãţilor judiciare. ca în caz de ilegalitate a arestãrii. Este de observat cã arestatul se poate plânge oricând. 197 din Codul de procedurã penalã. arestarea nu se încadreazã în nici unul din ___________________ 1) A se vedea V. 148 din Codul de procedurã penalã cum sunt starea de recidivã. din care rezultã ilegalitatea arestãrii. a comis din nou o infracţiune. Socotim cã este în spiritul Constituţiei şi al Convenţiilor internaţionale. apreciindu-se de la caz la caz. Este o prevedere fireascã. Bucureşti. dacã motivele arestãrii au dispãrut. Repetarea plângerii împotriva arestãrii. d)Autoritatea care efectueazã arestarea îi aduce de îndatã la cunoştinţa arestatului motivele arestãrii. este în funcţie de complexitatea cauzei. arestatul se poate plânge judecãtorului. Aceastã prevedere este foarte importantã nu numai pentru transparenţa acţiunii autoritãţilor publice ci şi pentru evitarea unor erori şi pentru a asigura dreptul la apãrare1). Pentru netemeinicia arestãrii. şi în general al unor acte ireparabile. -din 30 în 30 de zile instanţa verificã legalitatea arestãrii şi o prelungeşte numai dacã este necesar. denumitã şi regula încrederii. pedeapsa este mai mare de 2 ani. bineînţeles luând mãsuri şi în cazul când arestatul abuzeazã de acest drept. care este obligat sã se pronunţe prin hotãrâre motivatã. dacã nu sunt motive noi. Liberarea provizorie a arestatului preventiv se poate realiza sub douã forme: controlul judiciar sau cauţiunea. Motivele plângerii la instanţã trebuie sã vizeze legalitatea mãsurii şi nu temeinicia acesteia.

provocate fie de oameni. percheziţia presupune mai mult decât o "vizitã". afarã de cazul delictului flagrant. a ordinii publice etc. care pun în pericol valori sociale ocrotite de lege. Asemenea fapte. b)pentru înlãturarea unei primejdii privind viaţa. fie de cauze fortuite. 27 din Constituţia României. Se considerã a fi stare de necesitate în caz de incendiu. Dacã în ce priveşte situaţiile prevãzute de literele a. şi pentru salvarea unei persoane care încearcã sã se sinucidã sau a unei persoane accidentate sau bineînţeles şi în caz de strigãte de ajutor dinãuntru. în desfãşurarea vieţii social-umane se ivesc uneori situaţii de fapt. De la derogãrile mai sus arãtate. De asemenea se mai poate pãtrunde în locuinţa unei persoane. 27 ___________________________ 1) Art. Inviolabilitatea domiciliului Potrivit art. 1 şi 2 din Constituţie. Aşa cum s-a arãtat. iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantã. Nimeni nu poate pãtrunde sau rãmâne în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fãrã învoirea acesteia cu unele excepţii expres prevãzute de lege : a)pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotãrâri judecãtoreşti. 1601-16010 din Codul de procedurã penalã literele a-d. 27 al. judecãtor). deşi legea nu ordonã. Situaţiile prevãzute în art. comise în atari situaţii beneficiazã de efectele stãrii de necesitate. cuprinde şi cazurile în care. şi numai în cazurile prevãzute de Constituţie în art. 27 pct. c)pentru apãrarea siguranţei naţionale sau a ordinii publice. nici o altã lege nu poate institui alte derogãri. nu poate duce la imposibilitatea luãrii mãsurilor necesare pentru salvarea vieţii sau averii unei persoane. apãrarea siguranţei naţionale. Dar aşa cum dispune legiuitorul. nu sancţioneazã totuşi pãtrunderea în domiciliul unei persoane fãrã învoirea acesteia. inundaţii. -percheziţiile nu se confundã cu cazurile de pãtrundere sau rãmânere în domiciliul sau reşedinţa persoanei. fiind detaliate de lege. In ceea ce priveşte percheziţiile. constituantul instituie urmãtoarele reguli: -percheziţiile se efectueazã numai în condiţiile prevãzute de lege. 103 din Codul de procedurã penalã. percheziţia domiciliarã se efectueazã numai între orele 6-20. fãrã învoirea acesteia. nu poate servi ca mijloc de protejare a rãufãcãtorilor. -percheziţiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat (procuror. sau când percheziţia 203 . integritatea fizicã sau bunurile unei persoane. la care se referã art. integritatea. sau bunurile unei persoane. iar salvarea acestora de la un pericol nu este posibilã decât prin sãvârşirea unei fapte care în mod obişnuit este socotitã ca ilicitã. inviolabilitatea domiciliului nu poate opri cursul justiţiei. situaţia prevãzutã la litera b. respectiv în cazul stãrii de necesitate. Iar starea de necesitate constituie în anumite condiţii cauzã de înlãturare a caracterului penal al faptei care exclude existenţa infracţiunii şi a rãspunderii penale. Potrivit art. -percheziţiile pe timpul nopţii sunt interzise. faţã de aceastã dispoziţie constituţionalã considerãm cã dispoziţia art. d)pentru prevenirea rãspândirii unei epidemii. In asemenea situaţii nu numai autoritãţile dar şi cetãţenii pot pãtrunde în locuinţa unei persoane în scopul de a înlãtura primejdia privind viaţa. Inviolabilitatea domiciliului implicã şi protecţia faţã de percheziţii abuzive. In aceste situaţii fapta sãvârşitã pentru salvarea valorilor aflate în pericol se considerã comisã în stare de necesitate. cutremure de pãmânt etc. domiciliul şi reşedinţa persoanei sunt inviolabile. c şi d.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 2. pentru aplicarea ei sã se pãtrundã în locuinţa unei persoane. deja în literatura juridicã. 103 teza ultimã din Codul de procedurã penalã este discutabilã deoarece instituie un drept al procurorului de a efectua percheziţie şi în timpul nopţii. 2 din Constituţie sunt complexe. Aceasta înseamnã cã numai prin lege se poate deroga de la regula inviolabilitãţii domiciliului. indiferent de motivaţia care s-ar invoca. ele sunt exclusiv acelea în care legea ordonã.

p. îndoctrinare. aratã cã libertatea conştiinţei este posibilitatea persoanei fizice de a avea şi de a-şi exprima în particular sau în public o anumitã concepţie despre lumea înconjurãtoare. Percheziţia începutã între orele 6-20. Libertatea conştiinţei este una dintre primele libertãţi înscrise în catalogul drepturilor umane. p. teoria mai larg acceptatã astãzi este cea în sensul cãreia libertatea conştiinţei are o sferã largã cuprinzând în ea şi libertatea religioasã. aspect care priveşte o altã libertate şi anume libertatea de exprimare. aceasta este garantatã distinct pentru a proteja spiritul uman de orice manipulare. Astfel dacã într-o concepţie se considerã cã libertatea religioasã include şi libertatea conştiinţei . cit. Prof. op. poate continua şi în timpul nopţii. se mai considerã cã existã şi libertatea cultelor. o istorie îndelungatã presãratã cu intoleranţã şi ruguri. de exprimarea acesteia în public. 238 Universalã a Drepturilor Omului. libertatea conştiinţei presupune: a)libertatea gândirii. Problema este controversatã cu atât mai mult cu cât sintagma "delict flagrant" folositã de art. 27 pct. pe când libertatea de exprimare este limitatã de lege.. din nefericire la ora actualã se studiazã şi s-au pus la punct mijloace şi metode de influenţarea gândirii. In aceastã istorie îndelungatã sau formulat cum era şi firesc. Libertatea conştiinţei presupune posibilitatea persoanei de a avea o concepţie a sa despre lumea înconjurãtoare şi în general despre orice. vol. care cu excepţia flagrantului delict se poate efectua numai dupã începerea urmãririi penale. Aceastã deosebire este necesarã deoarece libertatea conştiinţei este nelimitatã. libertãţii conştiinţei şi libertãţii de exprimare spre deosebire de art.1) 3. Libertatea conştiinţei Potrivit art. dezinformare etc. 18 şi 19 din Declaraţia ___________________________ 1) A se vedea Ion Deleanu. cu excomunicãri şi prejudecãţi. ba mai mult vorbeşte în paralel de "libertatea gândirii. şi în special a maselor atentând astfel la libertatea gândirii. spãlarea creierului.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV urmeazã a se efectua într-un local public. de a aparţine sau nu unui cult religios. cit. de a îndeplini sau nu ritualul cerut de acea credinţã. 4 din Constituţie i se dã o sferã mai largã decât cea a sintagmei "infracţiune flagrantã". concluzii.. In fine.ca parte a acestei libertãţi . mai mult. libertatea gândirii şi a opiniilor precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrãdite sub nici o formã.2) Avem rezerve faţã de aceastã definiţie deoarece leagã libertatea conştiinţei. 150 2) Ioan Muraru. hipnoze. de a împãrţi sau nu o credinţã religioasã.1) Potrivit Constituţiei României. libertatea gândirii exclude orice constrângere psihicã şi fizicã. gândirea nu are şi nu trebuie sã aibã limite. op. cu multe suferinţe şi dureri. ea încorporeazã mai multe aspecte. Libertatea conştiinţei ca libertate fundamentalã are un conţinut complex. interpretând art. mai multe "libertãţi". pentru a impune mijloace.a avut o istorie a sa aparte. 96 şi 100 din Codul de procedurã penalã rezultã cã percheziţia domiciliarã este o activitate procesual-penalã. pentru cã mai ales libertatea religioasã . în care nu se face o deosebire între cele douã libertãţi. 29 din Constituţia României. şi teorii şi exprimãri juridice diferite. însã rolul dreptului ca factor civilizator şi pacificator fiind aici incontestabil. metode de raţionament. 29 din Constituţia României. 204 . într-o altã concepţie se considerã cã libertatea conştiinţei şi libertatea religioasã sunt douã libertãţi distincte . Socotim cã în Constituţia României se dã o reglementare mai sistematicã. scopuri etc. Ioan Muraru. Socotim cã din dispoziţiile art. a conştiinţei şi a religiei". II. ca libertate distinctã.

pãrinţii având dreptul natural. prin învãţãmânt." de creşterea şi educarea copiilor lor. în procesul de instruire. în spitale. Libertatea conştiinţei trebuie înţeleasã şi ca un factor de continuitate spiritualã în cadrul familiei. religioase. c)libertatea credinţelor religioase. In acelaşi mod sunt privite lucrurile şi atunci când creşterea şi educarea copiilor minori revine altor persoane decât pãrinţii fireşti. dar obligã statul sã sprijine cultele inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armatã. inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armatã. 18 stabileşte cã libertatea de exprimare a religiei şi convingerilor nu poate face obiectul decât al unor restricţii prevãzute de lege şi care sunt necesare protecţiei securitãţii. atitudini. persoana are dreptul de a alege ceea ce învaţã şi totodatã are dreptul şi la o opinie personalã care în raport de motivare trebuie respectatã.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV b)libertatea de opinie. actele şi atitudinea copiilor lor minori. în spitale. mijloace. 205 . ca practici. cult şi îndeplinirea de rituri. -cultele religioase sunt autonome faţã de stat şi se bucurã de sprijinul acestuia. pãreri. potrivit propriilor convingeri. individual sau în colectiv. -cultele religioase sunt libere şi se organizeazã potrivit statutelor proprii în condiţiile legii. In mod firesc creşterea şi educarea copiilor în familie se face în concordanţã cu ideile şi concepţiile pãrinţilor. -în relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme. prin art. ceea ce implicã dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a cãuta. acest drept implicã libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile precum şi libertatea de a-şi manifestã religia sau convingerile sale. şi sã nu aibã propriile opinii. este posibilitatea oricãrei persoane fizice de a avea o pãrere personalã în orice domeniu. Orice persoanã are dreptul la libertatea gândirii a conştiinţei şi a religiei. De altfel. 19. presupune: -spirit de toleranţã şi respect reciproc. libertatea de exprimare a acestora în public. în penitenciare. ordinii şi sãnãtãţii publice. socialã şi deseori juridicã pentru faptele. în penitenciare. informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare. atât în public cât şi privat. garanteazã autonomia cultelor religioase. în azile şi în orfelinate. moralei sau libertãţilor şi drepturilor fundamentale ale altora. Constituţia stabileşte cã pãrinţii sau tutorii au dreptul de a asigura. educaţia copiilor minori a cãror rãspundere le revine. dar şi obligaţia de a se ocupa ____________________________ 1) In Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului se prevede: Art. Pactul Internaţional relativ la drepturile civile şi politice. In ambele accepţiuni cultul religios înseamnã forma în care este exteriorizatã credinţa religioasã respectiv de asociaţie religioasã (biserica sau cult) cât şi ritualurile cerute de acea credinţã cum ar fi procesiunile. Observãm cã în acest articol (29) constituantul reglementeazã pe lângã libertatea credinţelor religioase. o organizaţie religioasã.Orice persoanã are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare. Constituţia României consacrând separarea statului de bisericã. de a primi şi de a rãspândi. pãrinţii purtând rãspunderea moralã. nimeni nu poate fi constrâns sã-şi însuşeascã opiniile altora. contrarã convingerilor sale. 18. Exprimând aceste corelaţii libertãţi şi rãspunderii morale. filiaţia fiind prin ea însãşi şi o relaţie spiritualã. politice şi juridice. Intr-o accepţiune prin cult se înţelege o asociaţie. In ceea ce priveşte cultele religioase trebuie sã observãm cã termenul cult. introducând unele limite a acestei ultime libertãţi "potrivit statutelor proprii în condiţiile legii". fãrã a se ţine seama de graniţe. în azile şi orfelinate. acte sau acţiuni de învrãjbire religioasã. Art. -nimeni nu poate fi constrâns sã adopte o opinie ori o credinţã religioasã. ritualul practicat. iar în cea de a doua. are douã accepţiuni.

în conflict cu ideea de respect a libertãţii umane. potrivit dispoziţiilor constituţionale. 152 din Codul penal. prin duritatea sa. sunetele şi alte mijloace de comunicare în public. libertatea de exprimare este posibilitatea omului de a-şi exprima prin viu grai. Trebuie fãcutã deosebire dupã cum libertatea de exprimare se exercitã în public sau într-un cadru privat. imaginile. libertatea cuvântului. opiniile. credinţele religioase şi creaţiile spirituale de orice fel. dacã sunt de faţã douã sau mai multe persoane. scrisul. fapta se considerã a fi sãvârşitã în public atunci când a fost comisã: a)într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului. Aceastã dispoziţie este de naturã 206 . gândurile. Socotim cã libertatea de exprimare include şi libertatea presei. b)în orice alt loc accesibil publicului. prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public. 202 din Codul penal. mai multe decât atunci când se face într-un cadru privat stabilite prin lege. nu poate fi interpretat în sensul cã ea va trebui sã figureze în lege (legea presei de exemplu). prin imagini. care este adevãrat sunt foarte rare şi în mod expres prevãzute de lege. se permite legii sã impunã mijloacelor de comunicare în masã. şi nu într-un cadru privat. e)prin orice mijloc cu privire la care fãptuitorul şi-a dat seama cã fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului. Observãm cã aici constituantul se referã la libertatea de exprimare în public. opiniile. d)într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane. Faptul cã prin Constituţie nu este explicit interzisã. De aici rezultã permisiunea înfiinţãrii şi gestionãrii unor asemenea structuri care sã asigure baza materialã necesarã. Faţã de art. libertatea creaţiilor de orice fel. precum şi suprimarea publicaţiilor. aşa cum am arãtat la libertatea conştiinţei. posibilitatea de a crea şi a exprima creaţiile de orice fel. 30 din Constituţie. ea vine. au dus la formularea a trei mari reguli: libertatea de exprimare. Constituţia actualã nu interzice suspendarea publicaţiilor. credinţele şi creaţiile spirituale de orice fel pot fi cunoscute numai dacã sunt exprimate. datorate relaţiilor dintre persoanele participante. Constituţia României interzice cenzura de orice fel.1) De asemenea. Suspendarea unei publicaţii nu este o sancţiune atât de severã ca suprimarea. 25 din Constituţia României din anul 1923. Potrivit art. în istoria lor ca drepturi umane. acestea nu cunosc limitele .DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 4. actele au caracter obscen sãvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendã. prin scris. Atât timp cât nu sunt exprimate. chiar dacã nu este prezentã nici o persoanã. c)în loc neaccesibil publicului cu intenţia însã ca fapta sã fie auzitã sau vãzutã şi dacã acest rezultat s-a produs faţã de douã sau mai multe persoane. Suprimarea unei publicaţii ca sancţiune este o sancţiune exageratã. interzicerea cenzurii şi responsabilitea pentru abuzul de libertate. ____________ 1) Potrivit art. Libertatea de exprimare Gândurile. Pentru a garanta libertatea de exprimare. Legiuitorul va aprecia dacã o asemenea sancţiune trebuie sã figureze sau nu între sancţiunile ce se pot aplica în domeniul presei. Exprimarea în cadrul privat este practic nelimitatã. Cât priveşte formele şi mijloacele de exprimare formularea constituţionalã este cuprinzãtoare acestea fiind: în grai. Exprimarea gândurilor. cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate cã au caracter de familie. Potrivit art. obiceiurilor. libertatea de exprimare în public are unele restrângeri. credinţelor. cu excepţia cazurilor. Libertatea presei implicã şi libertatea de a înfiinţa publicaţii . obligaţia de a face publicã sursa finanţãrii .

Prin exprimarea în condiţiile legii. manifestându-se public gândurile.1) Constituantul stabileşte o ordine a rãspunderii civile. respectiv a articolelor comandate. Libertatea de exprimare permite cetãţenilor (de altfel oricui. cit. pentru a se preîntâmpina abuzul în exercitarea libertãţii de exprimare.R. incitarea la discriminare. Intr-o asemenea viziune juridicã. Rezultã fãrã putinţa de tãgadã. calomnii în presã. în domeniul presei.Din aceastã regulã rezultã ideea de protecţie constituţionalã a unor importante valori umane. 8 din Constituţia României sunt stabilite formele rãspunderii şi subiecţii acestora. p. Aceasta presupune cã legiuitorul. dispoziţiile constituţionale interzic acele exprimãri care urmãresc: prejudicierea demnitãţii. rasialã. statale şi politice. Socotim cã aceastã rãspundere. justificã şi un anume drept al celor care rãspund de a se opune sau nu la publicarea articolului. opiniile. In aceastã problemã s-au exprimat o serie de reguli care se impun ca necesare şi actuale. 30 pct. la separatism teritorial sau la violenţã publicã. op. decât faţã de un simplu particular. Dar aceastã libertate de exprimare nu poate fi absolutã (o libertate absolutã se transformã în contrariul sãu) şi ca atare este supusã unor coordonate juridice (limite).D. cã existenţa unor limitãri în acest domeniu este deja consacratã. stabileşte cã legile trebuie sã interzicã: propaganda în favoarea rãzboiului. în general) de a participa la viaţa politicã. Cât priveşte rãspunderea civilã pentru daunele cauzate prin informaţia sau creaţia adusã la cunoştinţa publicului. care trebuie respectatã atunci când se solicitã despãgubiri. prin art.O. îndemnul la rãzboi de agresiune. Tot acest Pact. p. al postului de radio sau de televiziune. 242. proprietarului mijlocului de multiplicare. credinţele etc.422 207 . vieţii particulare a persoanei şi dreptul sãu la propria imagine.Dar aceasta nu înseamnã cenzurã deoarece autorul poate publica la orice altã editurã. implicã şi rãspunderea juridicã pentru depãşirea acestor limite. concurenţã neloialã etc. prin art. se dã legiuitorului misiunea de a stabili în detaliu condiţiile stabilirii rãspunderii. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. sociale şi umane. defãimarea ţãrii şi a naţiunii. 1997. autorului. In primul rând se cer de la editor sau realizator şi apoi de la autor şi ceilalţi. Existenţa unor coordonate juridice înlãuntrul cãrora trebuie sã se exercite libertatea de exprimare. manifestãri obscene. Statul trebuie sã se opunã tendinţelor de a obstrucţiona pluralismul în presã sau celor de concentrare excesivã a industriei presei. economice. De aceea în art. Aceste coordonate juridice trebuie sã fie însã expres prevãzute de lege şi necesare ocrotirii unor valori politice.2) Trebuie fãcutã distincţia între fapte şi ____________________________ 1) Ioan Muraru. ori apelarea la urã naţionalã. 3 stabileşte cã exerciţiul libertãţii de exprimare comportã îndatoriri speciale şi responsabilitãţi speciale şi cã poate fi supus anumitor restricţii care trebuie sã fie expres stabilite prin lege şi sunt necesare pentru: respectarea drepturilor sau reputaţiei altora. va stabili o responsabilitate civilã contravenţionalã şi infracţionalã. altfel spus pentru abuzul în exercitarea acestei libertãţi aşa de importante. 19 alin. salvgardarea siguranţei naţionale a ordinii publice. I. dimensiunile acesteia şi repartizarea rãspunderii civile pe cei rãspunzãtori. organizatorului manifestãrii artistice. Limitele criticilor admisibile sunt mai largi faţã de guvern. rasialã sau religioasã care constituie o incitare la discriminare. Pânã în prezent nu a fost adoptatã o nouã lege a presei care sã reglementeze aceste probleme conform Constituţiei actuale. Constituantul instituie o responsabilitate pentru delictele de presã ce se stabilesc prin lege. 20. în condiţiile legii. onoarei. socialã şi culturalã. revine editorului sau realizatorului. la ostilitate sau la violenţã. Sub acest aspect este interesant de remarcat cã Pactul Internaţional privitor la drepturile civile şi politice. sau chiar de un om politic.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV a împiedica corupţia în presã şi şantajul. informaţiei în editurã sau realizarea ce o coordoneazã. la ura naţionalã. 2) Vincent Berger. sãnãtãţii sau moralitãţii publice. Unele voci din presã sunt contra apariţiei unei astfel de legi. de clasã sau religioasã. contrare bunelor moravuri.

op. dreptul de folosinţã şi dreptul de dispoziţie . 420 Ibidem 3) Ion Deleanu op. însã în limitele determinate de lege. p. dreptul de folosinţã şi dreptul de dispoziţie . cit. indiferent de titular. 135 al Constituţiei României din anul 1991 proprietatea este publicã sau privatã. modifica. "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut. adicã de a-l vinde." Aşadar.3) 5.". ___________________________ 1) 2) Vincent Berger. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Aceste drepturi. folosinţa şi dispoziţia. obligaţiile persoanelor şi ale autoritãţilor în acest sens. Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile. şi în mod deosebit prin dreptul de proprietate. Prin posesie se înţelege posibilitatea de a avea bunul respectiv în sfera de acţiune fizicã a posesorului. Prerogativele dreptului de proprietate sunt sistematizate în trei concepte: dreptul de posesie. având valoare nominalã. 480 din Codul civil . juridicã etc. proprietatea nu poate fi apãratã eficient decât prin drept. prerogative ale dreptului de proprietate pot exista independent. concesiona etc.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV judecaţi de valoare deoarece existenţa primelor poate fi demonstratã însã dovada adevãrului celor din a doua categorie este imposibilã. Proprietatea privatã este în condiţiile legii inviolabilã. Dreptul la proprietate Potrivit art. dar şi în sens juridic. vol. perogative ale dreptului de proprietate se mai numesc şi dezmembrãminte sau drepturi: dreptul de posesie.1) Limitele criticilor admisibile sunt deci mai largi atunci când se referã la un om politic decât în cazul unui simplu particular a decis Curtea Europeanã. în aşa fel încât include toate prerogativele realizãrii acestui drept. Dreptul de dispoziţie înseamnã posibilitatea de a dispune fizic (în mod exclusiv şi absolut) de a-l distruge. prin care se realizeazã proprietatea obligaţii a cãror respectare este asiguratã prin forţa de constrângere a Statului. II. aceastã dispoziţie presupune obligaţii pentru legiuitor sã stabileascã modalitãţile de garantare. p. 208 .2) Statul este dator sã garanteze obiectivitatea informaţiilor oferite şi imparţialitatea în tratamentul diverselor mijloace de informare. de a culege fructele (de exemplu costul chiriei). Dreptul de proprietate presupune trei posibilitãţi de comportament asupra obiectului acestuia denumite prerogative. Constituţia României acordã o importanţã deosebitã proprietãţii stabilind reguli cu putere constituţionalã1) astfel: -Dreptul de proprietate este garantat. cit. 159 Dreptul de proprietate este reglementat de lege. Aceste atribute. Când vorbim de dreptul de proprietate înţelegem existenţa unor obligaţii pentru ceilalţi. Exigenţele de protejare a reputaţiei omului politic trebuie puse în balanţã cu interesele discutãrii libere a problemelor politice. tranforma. In condiţiile legii ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate. Conform art. In articolul 41 din Constituţie denumit "Protecţia proprietãţii private" se dispune "dreptul de proprietate precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. atribute. respectiv: posesia. Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege. Prin dreptul de folosinţã se înţelege posibilitatea de a beneficia de bunul respectiv direct sau indirect.

Japoniei (art. privind controlul averilor oricãrei persoane. -Despãgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau în caz de divergenţã. elaborate de Parlament. Italiei (art. presupune: -înlãturarea oricãror prevederi ale legii care ar institui pedepsa confiscãrii averii. pentru lucrãri de interes general. De menţionat cã potrivit art. potrivit legii sau obiceiului. Caracterul licit al dobândirii se prezumã. constituit în temeiul legii. revin proprietarului. Cât priveşte folosirea subsolului unei proprietãţi imobiliare de cãtre autoritãţile publice. stabilitã potrivit legii cu dreaptã şi prealabilã despãgubire. -Cetãţenii strãini şi apatrizi nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. ___________________________ 1) In constituţiile Spaniei (art. precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -Creanţele asupra statului sunt garantate: aceasta înseamnã cã datoriile agentului economic statal. De asemeni. -Bunurile destinate. stabilite pe bazã de hotãrâri judecãtoreşti definitive sau procese-verbale de constatare a contravenţiilor definitve prin neatacare. In cazul unei Bãnci private autorizate creanţele asupra acesteia sunt garantate numai pânã la un anumit cuantum din fonduri speciale. 2 din Constituţia României. folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii. Prezumţia de legalitate a dobândirii proprietãţii prevãzutã în art. autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare. prin justiţie. fac parte din dreptul intern şi pot fi invocate de orice persoanã în apãrarea drepturilor sale. se preiau de Stat şi se achitã fãrã a exista nici un risc. -Pentru lucrãri de interes general. folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. o astfel de reglementare se gãseşte şi în alte constituţii şi convenţii internaţionale. falimentar. în condiţiile legii inviolabilã. Germaniei (art. -pot fi confiscate numai în condiţiile legii. 7 din Constituţia României. bunurile1) destinate. Constituţia stabileşte douã condiţii cumulative pentru ca o expropriere sã fie efectuatã şi anume: existenţa unei cauze de utilitate publicã ea însãşi definitã prin lege şi plata unei prealabile şi drepte despãgubiri.2) 209 . 2) Aşa a fost în cazul Bancorex. creanţele faţã de CEC sunt garantate de Stat. Aceastã dispoziţie constituţionalã a abrogat din Codul penal român pedeapsa confiscãrii averii şi chiar a prevederilor Legii nr. 41 pct. 20 pct. -Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. acestea fiind lãsate de domeniul de reglementare al legii.2) -Nimeni nu poate fi expropiat decât pentru o cauzã de utilitate publicã. plantaţiilor sau construcţiilor. 29) regulile constituţionale prin care este reglementatã proprietatea şi dreptul de proprietate sunt mai restrânse. 42). Exproprierea este trecerea silitã în proprietatea statului a terenurilor şi construcţiilor. 33). 18/1968. precum şi la respectarea celorlalte sarcini care. -Dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi. cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului. Este o dispoziţie care nu se gãseşte în multe constituţii chiar ale unor state occidentale dezvoltate. ea creazã obligaţia constituţionalã pentru acestea de a despãgubi proprietarul pentru daunele ce le sunt imputabile . 14). -nimeni nu poate fi obligat sã probeze caracterul legal al dobândirii proprietãţii sale. -Proprietatea privatã este. toate dispoziţiile referitor la proprietate prevãzute în pactele şi tratatele la care România a aderat.

pentru cã sunt obiecte ce trebuiesc confiscate. de invaliditatea. El rezultã însã din alte reglementãri ale documentelor juridice internaţionale. statului.. câteva concluzii: a )Dreptul la ocrotirea sãnãtãţii poate fi evaluat atât ca drept individual. situaţie economicã sau socialã. 7.3) 210 . fiind un drept în temeiul cãruia o persoanã poate dobândi pe cale succesoralã. vãduvie. 8. este garantat în art. Dreptul la un nivel de trai decent (art. precum şi din unele documente fãrã forţã juridicã. în cele douã Pacte Internaţionale sau în Convenţia Europeanã. la toţi cetãţenii. actele false. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrare drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. corolar al dreptului de proprietate. 25 din Declaraţie ." Asociat acestui drept este "dreptul la asigurare în caz de şomaj. îngrijirea medicalã. 42 din Constituţia României. de acţiune. d)Dreptul la ocrotirea sãnãtãţii se aflã în interconexiune cu alte drepturi fundamentale. corelare impusã prin Constituţie şi prin nici o lege nu se poate deroga de la aceastã dispoziţie. vederi politice. Dreptul la un nivel de viaţã corespunzãtor cuprinde . cum sunt: otrãvurile. cheile false etc. îmbrãcãmintea. deşi nu fac parte din categoria bunurilor."hrana. Dreptul la ocrotirea sãnãtãţii reglementat în Constituţia României la art."(art. c)Unele obligaţii ale autoritãţilor publice sunt de rezultat1). în condiţiile legii. precum şi alte mãsuri de protecţie a sãnãtãţii fizice ori mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii. altele sunt de mijloace2). de boalã. 43 din Constituţie) este corelat cu obligaţia statului de a lua mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţia socialã care sã fie de naturã sã asigure cetãţenilor un trai satisfãcãtor. bunãstãrii proprii şi a familiei.cum precizeazã art. 2) Art. Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurãri sociale pentru boalã. credem. b)Corespunzãtor acestui drept. de abţinere cât şi obligaţii pozitive. e)Dreptul la sãnãtate îmbracã noi aspecte în condiţiile extinderii toxicomaniei şi a traficului de stupefiante. nu este reglementat distinct în Declaraţia Universalã. 25 al Declaraţiei Universale se vorbeşte de dreptul la un nivel de viaţã corespunzãtor asigurãrii sãnãtãţii persoanei.. accidente sau maternitate. controlul exercitãrii profesiilor medicale şi a activitãţii paramedicale. stupefiantele. Acesta este un drept fundamental nu o simplã problemã de politicã economicã şi socialã. legiuitorului şi celorlalte organe ale statului. precum şi serviciile sociale necesare. sã existe corelare. autoritãţilor sale şi persoanelor private le revin atât obligaţii negative. art. cât şi ca drept colectiv. locuinţa. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi altele. orice bun. fiind o obligaţie impusã de Constituţie. bãtrâneţe sau în alte cazuri de pierdere a ____________________________ 1) Socotim cã era mult mai corect sã se fi folosit.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 6." Din reglementarea naţionalã şi internaţionalã rezultã. In art. 25 din Declaraţie) Aceasta presupune ca între mãsurile de reformã economicã şi cele de asigurare a unui nivel de trai decent. In Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sãnãtãţii se aratã "O stare de perfectã sãnãtate pe care poate sã o atingã un om constituie un drept fundamental al oricãrei fiinţe umane indiferent de rasã. 33. mijloacelor de subzistenţã ca urmare a unor împrejurãri independente de voinţa persoanei. Dreptului la ocrotirea sãnãtãţii îi corespunde obligaţia statului sã ia mãsuri pentru asigurarea igienei şi sãnãtãţii publice. Dreptul la moştenire. arãtate. temenul de lucruri în loc de bunuri.

38 pct. In Constituţia României (art. In Constituţia Italiei în art. op. 39 din Constituţia României. 38) se proclamã "Dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit. deoarece nu rezultã obligaţia corelativã a statului pentru asigurarea unui loc de muncã. socialã şi culturalã constantã şi o deplinã întrebuinţare productivã a forţei de muncã în condiţii care garanteazã indivizilor exerciţiul libertãţilor politice şi economice." Este evidentã reglementarea dreptului la muncã. Pactul internaţional relativ la drepturile economice sociale şi culturale foloseşte în art. regimul ___________________________ 1) A se vedea Ioan Muraru. dreptul la negocieri colective. statul trebuie sã asigure: orientarea şi formarea tehnicã şi profesionalã. spre deosebire de alte ţãri. fãrã a vorbi în mod expres de un drept la muncã. cit. este acea obligaţie care nu se considerã îndeplinitã dacã nu se atinge scopul. Art. elaborarea de programe. ___________________________ 1) România a aderat la Convenţia luptei contra drogurilor din 1988 prin Legea nr. rezultatul obţinut. 227 211 . p. economia României este o economie de piaţã." Deci. Constituţia Spaniei dispune cã toţi spaniolii au îndatorirea de a muncii şi dreptul la muncã (art. p. 6 exprimarea de drept la muncã. vorbind numai de dreptul de a-şi alege în mod liber profesia şi interzice munca forţatã. libertatea alegerii locului de muncã. p. 2 din Constituţie. se dispune "Salariaţii au dreptul la protecţia socialã a muncii. dacã s-a fãcut tot ceea ce s-a angajat sã facã indiferent dacã s-a ajuns sau nu la rezultatul urmãrit. sociale şi culturale. In art. ba mai mult. printr-o concurenţã realã şi nu al asigurãrii necondiţionate a unui loc de muncã. în care se stabilesc o serie de reguli constituţionale. în care aceastã autorizare prealabilã este impusã de mult. op. 169(subsol) 3) Pentru o altã interpretare a se vedea I. Mãsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii. op. munca tratând-o ca pe o libertate şi nu un drept. 3) Obligaţia de "mijloace" sau diligenţa este acea obligaţie care se considerã executatã. sub forma libertãţii de a muncii. In unele constituţii se consacrã dreptul şi obligaţia de a muncii. 6 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice. Dreptul la muncã şi protecţie socialã a muncii este reglementat în art. condiţiile în care se efectueazã munca. 38. 134 din Constituţia României. 35). protecţia socialã a muncii. ocuparea locurilor de muncã se face pe criteriul competenţei.1) Observãm cã nu se vorbeşte de obligaţia corelativã a statului2) de a asigura loc de muncã pentru orice persoanã. de politici şi de tehnici potrivite sã asigure o dezvoltare economicã. In Constituţia Franţei se stabileşte cã fiecare are îndatorirea de a muncii şi dreptul de a obţine un serviciu . dreptul la muncã pentru cetãţenii strãini şi apatrizi este supus unei autorizãri. acesta este reglementat ca o libertate de a muncii . vol. care include: libertatea alegerii profesiei. 227 2) A se vedea Ion Deleanu. 35-37 sunt reglementate raporturile economice şi în special. In Constituţia României (1991) art. retribuţia muncii depuse. citate. Muraru. cit. II. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncã sunt libere. 38 şi art. Constituţia Germaniei reglementeazã "libertatea profesiei". 27 din Constituţia Japoniei proclamã "toate persoanele au dreptul şi îşi asumã obligaţia de a muncii".3) Potrivit art. deşi se vorbeşte de dreptul la muncã. 118/1992 2) Obligaţia de rezultat. Potrivit art. în care statul asigurã printre altele "protecţia concurenţei reale şi crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii. autorizare care în România a fost introdusã târziu dupã anul 1996.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 9.

instituirea unui salariu minim pe economie. "Salariaţii au dreptul la grevã pentru apãrarea intereselor profesionale. trebuie sã facã obiectul raporturilor juridice dintre grevişti şi cei de la care se revendicã aceste drepturi. -prin exercitarea dreptului la grevã se apãrã numai interesele profesionale. economice şi sociale. Statul are obligaţia sã asigure realizarea unei politici naţionale de prevenire. revendicãri determinate şi comunicate unitãţii. voluntarã a lucrului de cãtre salariaţi în vederea satisfacerii de cãtre unitate a unor revendicãri de ordin ____________________________ 1) Declaraţia a fost adoptatã de Adunarea Generalã a O. la 9 decembrie 1975 profesional. aduce unele prejudicii angajatorului şi astfel îl aduce la masa tratativelor cu salariaţii. ajutoare. exercitarea acestui drept. (Legea nr. dar pe care aceasta a refuzat sã le satisfacã. Dreptul la grevã. precum şi garanţiile necesare asigurãrii serviciilor esenţiale pentru societate. Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept. educaţie şi readaptare. de tratament.". reglementãri sau tratament discriminatoriu. 11. ca şi alte fiinţe umane. prestarea muncii în condiţii grele. Nu constituie muncã forţatã: a)serviciul cu caracter militar sau activitãţile desfãşurate în locul acestuia de cei care potrivit legii. precum şi alte situaţii specifice. precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege. asistenţã legalã calificatã. interese. economice şi sociale. La muncã egalã femeile au salariu egal cu bãrbaţii.". Regulile constituţionale ale dreptului la grevã sunt: -este un drept numai al salariaţilor. la care constituantul a adãugat "precum şi alte instituţii specifice" exprimându-se caracterul deschis spre soluţii legislative care sã asigure cât mai eficient protecţia socialã a muncii. repaosul sãptãmânal. psihologice şi funcţionale. Dreptul la negocieri colective în materie de muncã şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate. de instruire şi de integrare socialã a handicapaţilor respectând drepturile şi îndatoririle ce revin pãrinţilor şi tutorilor.U. dreptul la protecţie socialã pe care îl au salariaţii include aspecte clar formulate în textul constituţional şi care vor forma obiectul legilor în acest domeniu. este prevãzut în art. 40 din Constituţie. Dreptul persoanelor handicapate de a se bucura de o protecţie socialã. de readaptare. concediul de odihnã plãtit. 39 din Constituţie sunt prevãzute şi alte norme constituţionale care interzic munca forţatã şi excepţiile de la acest principiu astfel: "Munca forţatã este interzisã. 15/1991). protecţia împotriva oricãrei exploatãri. securitate economicã şi socialã şi un nivel de viaţã decent.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV de muncã al femeilor şi al tinerilor .N." Deci. respectarea nevoilor sale în toate etapele planificãrii economice şi sociale. nu presteazã serviciul militar obligatoriu din motive religioase. tratamente medicale. de învãţãmânt. Declaraţia drepturilor persoanelor handicapate1) enumerã principalele drepturi ce revin acestor persoane: respectul demnitãţii umane. -condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului la grevã se stabilesc prin lege. In art. Greva înseamnã încetarea colectivã. beneficiul aceloraşi drepturi civile şi politice. aceste interese. b)munca unei persoane condamnate prestatã în condiţii normale în perioada de detenţie sau de eliberare condiţionatã. c)prestaţiile impuse în situaţia creatã de calamitate ori de alt pericol. 212 . abuziv sau degradant. 46 din Constituţie. dreptul de a trãi în cadrul familiei sale sau într-un cãmin care sã o înlocuiascã. 10. Durata normalã a zilei de lucru este în medie de cel mult opt ore. mãsuri speciale care sã-i permitã cea mai largã autonomie posibilã. dispune art.

nu o obligaţie) -obligarea la grevã. ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat.) Greva este forma colectivã protestatarã şi revendicativã a salariaţilor care are ca efect juridic imediat suspendarea contractului de muncã. cit. 45 din Constituţie prevede un drept de sintezã care cu putere constituţionalã prevede: ___________________________ 1) A se vedea Ion Deleanu. -invocarea unui drept la grevã de cei care nu au calitatea de salariaţi (elevi.1) 13. -acordarea de cãtre stat a alocaţiilor pentru copii. Art." -sunt interzise exploatarea minorilor.1) Ca majoritatea covârşitoare a tuturor celorlalte drepturi. în care sunt stabilite urmãtoarele dispoziţii cu putere constituţionalã. op. uneori. p.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV -dreptul la grevã se poate exercita numai în condiţiile în care serviciile esenţiale pentru societate sunt asigurate. -autoritãţile publice au obligaţia sã contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea la viaţa economicã. 12. Dreptul la învãţãturã Acestui drept i se acordã o atenţie deosebitã în Constituţie. de exemplu prin: -urmãrirea unor scopuri politice. Aceasta afecteazã democraţia şi implicit modul de satisfacere a revendicãrilor formulate. folosirea lor în activitãţi care le-ar dãuna sãnãtãţii. Din pãcate. 45 cât şi în altele din titlul II al Constituţiei. vol. se uzeazã abuziv de grevã. vizeazã de fapt şi drepturile copiilor şi al tinerilor. (greva este un drept. din necunoaşterea legii şi a cãilor legale . 25 pct.) -ocuparea locurilor de muncã şi împiedicarea celor care doresc sã-şi continue munca. în realizarea aspiraţiilor lor legitime este consacrat atât în art. distribuirea energiei etc. greva spontanã etc. moralitãţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normalã. -minorii sub 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. regim care trebuie reglementat prin legi. cum sunt transporturi feroviare. -nerespectarea procedurilor prealabile declanşãrii grevei. -neasigurarea serviciilor esenţiale pentru societate. Deci.170 -dispune un regim special de protecţie şi de asistenţã în realizarea drepturilor copiilor şi tinerilor. culturalã şi sportivã a ţãrii. precum şi "alte forme de protecţie socialã a copiilor şi tinerilor ce se vor stabili prin lege.şi el susceptibil de exercitare abuzivã atrãgând deci o rãspundere juridicã corespunzãtoare. Art. astfel: 213 . a cãilor de comunicaţie etc. -efectuarea grevei în alte locuri decât la locul de muncã. de satisfacere a intereselor economice. sociale şi profesionale şi de reparare a drepturilor încãlcate. (greva surprizã. blocarea accesului la locurile de muncã. II. Dreptul copiilor şi al tinerilor de a li se asigura un regim special de protecţie şi de asistenţã. (serviciile publice.. dreptul la grevã este . studenţi). 2 din Declaraţia Universalã proclamã cã "mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire specialã". în Constituţie sunt multe articole care consacrând drepturile şi libertãţile cetãţeneşti.

din cauza activitãţii lor progresiste. garanta astfel încât sã nu contravinã principiilor ce rezultã din art. Asupra expulzãrii şi extrãdãrii decide numai instanţa judecãtoreascã. Intr-o asemenea viziune legea va trebui sã prevadã explicit cã învãţãmântul religios în şcolile de stat este facultativ." Instituţiile de învãţãmânt. Dreptul la învãţãturã este un drept care îmbinã libertatea cu obligaţia (învãţãmântul primar şi general). ceea ce implicã folosirea cu prioritate a criteriului competentã profesionalã şi interzicerea discriminãrilor sau privilegiilor. Dreptul de azil (art. 15. Legea îl va organiza. ei se bucurã de toate drepturile şi libertãţile. grupuri rasiale. educativã şi ştiinţificã. favorizarea înţelegerii. 14 al Protocolului nr. 2) Organizarea şi desfãşurarea învãţãmântului trebuie sã se realizeze în limba oficialã a statului care potrivit art. sunt expuşi în ţãrile lor unor mãsuri sau tratamente samavolnice. vol. fãrã deosebire de realizarea sa în forme _____________________________ 1) Charles Cadoux. 2 şi 3 din Constituţie se prevede "In condiţiile legii. şi libertãţii conştiinţei. întãrirea respectului pentru drepturile şi libertãţile publice. 32 pct. 13 şi art. Este evident cã învãţãmântul obligatoriu trebuie sã fie gratuit. I. Dreptul la învãţãturã trebuie astfel organizat încât sã se asigure şanse juridice egale oamenilor. O componentã a dreptului la învãţãturã este şi învãţãmântul religios. Cujas. cit. dreptul de azil nu poate fi invocat 214 . precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. p. numai o asemenea prevedere dând satisfacţie deplinã libertãţii conştiinţei şi mai ales dreptului pãrinţilor sau tutorilor de a asigura. Potrivit paragrafului 2 al art. dreptul de azil nu poate fi invocat în caz de urmãrire realmente justificatã de sãvârşirea unei infracţiuni de drept comun sau pentru acţiuni contrare scopurilor şi principiilor Naţiunilor Unite. 18. mai puţin de cele specifice condiţiei de cetãţean român. promovarea ideii de pace. în art. Având în vedere cã în România sunt cetãţeni români şi de alte naţionalitãţi. etnice sau religioase. prin învãţãmântul superior. alin. învãţãmântul religios este organizat şi garantat prin lege. reglementatã de lege în ceea ce priveşte conducerea. Statul asigurã libertatea învãţãmântului religios. inclusiv cele particulare se înfiinţeazã şi îşi desfãşoarã activitatea în condiţiile legii. învãţãmântul se poate desfãşura şi într-o limbã de circulaţie internaţionalã. 1 paragraful 2 din Convenţia asupra azilului teritorial. Protecţia cetãţenilor strãini şi apatrizi este largã şi substanţialã. pusã în slujba umanitãţii. 2 din Constituţie este limba românã. 18 din Constituţie.1973.p. 29 din Constituţie. Droit Constitutionnel et institutions politiques. Art.57 2) Ioan Muraru. 225 statale sau particulare. educaţia copiilor minori a cãror rãspundere le revine. 4 interzice "expulzãrile colective ale strãinilor". Cetãţenii strãini şi apatrizi pot fi extrãdaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. 6 şi art. Paris. Dreptul persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale de a învãţa limba lor maternã şi dreptul de a putea fi instruit în aceastã limbã sunt garantate . prin învãţãmântul liceal şi prin cel profesional. Constituţia garanteazã autonomia universitarã. democratice. 32 pct. op. modalitãţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. In şcolile de stat. toleranţei şi prieteniei între popoare. Prin dreptul la învãţãturã trebuie sã se urmãreascã deplina dezvoltare a personalitãţii umane şi a simţului demnitãţii sale. funcţionarea formativã. potrivit cerinţelor fiecãrui cult. potrivit propriilor convingeri. întrucât practic. 14 din Declaraţia Universalã. 2) este recunoscut în favoarea acelor care. garantate de Constituţie şi de alte legi. 14. Dreptul strãinilor şi al apatrizilor la protecţia Statului român este reglementat în art.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV Dreptul la învãţãturã este asigurat prin învãţãmântul general obligatoriu. profesionalã. Invãţãmântul de stat este gratuit potrivit legii. iar potrivit art.

Ioan Deleanu -Drept Constituţional şi Instituţii Politice. -Libertatea individualã şi siguranţa persoanei.Editura Europa Nova Bucureşti-1966. p.227-249 3. o crimã de rãzboi sau o crimã contra umanitãţii . II. 161-171 4.. Editura Actami.Constituţia României din 1991 5.Vincet Berger -Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. p.O. TEME pentru referate: -Dreptul de proprietate în Constituţia României şi în Convenţiile Internaţionale.1997 6. Editura Lumina Lex. Dreptul de azil se acordã şi se retrage în condiţiile legii cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.Victor Diculescu -Drept Constituţional Comparat. II. -Libertatea conştiinţei. vol.R.Ioan Muraru -Drept Constituţional şi Instituţii Politice.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV nici atunci când existã temeiuri sã se creadã cã persoana care solicitã azilul a sãvârşit o crimã contra pãcii.D.Cristian Ionescu -Drept Constituţional şi Instituţii Politice. -Dreptul la grevã.145-176 2. BIBLIOGRAFIE 1. Bucureşti-1997. Vol. -Libertatea presei şi dreptul la propria imagine. Editura Lumina Lex Bucureşti. Bucureşti-1997. 1999 215 .p. I.

şi sã asigure toate condiţiile executãrii neîngrãdite a acestora. -orice altã persoanã juridicã şi persoanele fizice care trebuie sã respecte drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului şi sã-şi execute cu bunã credinţã obligaţiile ce le revin. Încãlcarea dreptului de acces liber la justiţie s-a fãcut şi încã se mai face : -pe calea menţinerii în vigoare a unor legii neconstituţionale . Credem cã pot fi considerate drepturi garanţii: dreptul de acces liber la justiţie. contestaţiile la procesele verbale de constatarea contravenţiilor se soluţionau de şefii ierarhici ai agenţilor constatatori . atât ele cât şi funcţionarii lor de a le încãlca. De exemplu dupã 1994 contestaţiile la contravenţiile la regimul circulaţiei se judecã de instanţe . Astfel pânã în 1994 . este un drept care concordã şi se valorizeazã reciproc cu principiul separaţiei puterilor. în baza cãrora omul îşi poate asigura înfãptuirea celorlalte drepturi ale sale. de asemenea împotriva hotãrârilor de sancţionare sau achitare date de Consiliile de onoare în cazul militarilor şi poliţiştilor nu s-a prevãzut cale de atac în faţa instanţei. pentru a-şi cere dreptul ori repararea acestuia. care trebuie sã aibã la îndemânã instituţii juridice şi cadrul juridic necesar. In asigurarea şi apãrea drepturilor şi respectiv a executãrii obligaţiile corelative acestora. cooperãrii şi controlului reciproc al acestora . al egalitãţii. dreptul de acces liber la justiţie . Pentru a se evita un astfel de risc este necesar. atunci când îi sunt încãlcate. dreptul de apãrare.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV CAPITOLUL XI DREPTURILE GARANTII Drepturile garanţii sunt acele drepturi special instituite de constituant. Practica a dovedit cã dreptatea nu pote fi înfãptuitã întodeauna în cadrul unei singure puteri. dreptul la petiţie. restrângerea sferei actelor ce pot fi în contencios administrativ şi altele. neexistând cale de atac a soluţiilor la justiţie (cu unele excepţii prevãzute de Legea 32/1968 în redactarea în vigoare la data respectivã ). A. atunci când ministrul justiţiei nu a aprobat cercetarea unui magistrat din vina cãruia s-au cauzat pagube. dreptul celui vãtãmat într-un drept al sãu de o autoritate publicã şi dreptul la grevã. adicã acestea sã se abţinã. şi în mod deosebit în litigiile sau procesele în care puterea în cauzã sau un funcţionar al acesteia sunt pãrţi ale acestora . un rol important îl au: -autoritãţile publice care trebuie sã respecte drepturile şi libertãţile individului. sau a emiterii unor reglementãri legislative neconstituţionale. Astfel au apãrut drepturile garanţii. Dreptul de acces liber la justiţie Dreptul de acces liber la justiţe. In situaţiile în care autoritãţile publice şi orice altã persoanã fizicã sau juridicã nu-şi executã obligaţiile corelative drepturilor şi libertãţilor fundamentale intervine rolul autorului dreptului sau libertãţii încãlcate. -prin împiedicarea pe orice cale a persoanei sã-şi expunã instanţei nemulţumirea sa de exemplu: nepunerea la dispoziţia contravenientului a procesului verbal de constatare. -autoritãţile publice care trebuie sã-şi execute obligaţiile corelative drepturilor şi libertãţilor fundamentale şi sã asigure condiţiile înfãptuirii nestânjenite a acestora. deci corelative acestora inclusiv drepturile lor . de exemplu: nereglementarea dreptului de acces liber la justiţie. nu-i dã 216 . -autoritãţile publice care trebuie sã apere drepturile şi libertãţile fundamentale.

sociale şi astfel asigurã aplicarea necondiţionatã şi imparţialã numai a legii. împotriva acelora care violeazã drepturile fundamentale care îi sunt recunoscute prin constituţie sau prin lege. 6 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului "orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil. oralitatea. Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept. obiectiv şi competent. astfel: "Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor. fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptatã împotriva sa". -prin reglementarea prin lege a unor proceduri defectuoase. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. In art. dreptul de acces liber la justiţie este reglementat în cele mai importante documente internaţionale cât şi în Constituţia României . obligaţia de motivare a hotãrârilor. chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale". 3 din aceeaşi Convenţie se dispune: "Orice persoanã arestatã sau deţinutã. 5 pct. putând determina contravenientul sã piardã termenul de contestare etc. a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. instituitã de lege. Raţiunea existenţei acestui drept rezultã din: -puterea judecãtoreascã este independentã. recurs. -justiţia este la adãpost de interese politice. existând toate condiţiile sã judece imparţial."." Potrivit art. " orice persoanã ale cãrei drepturi şi libertãţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încãlcate are dreptul sã se adreseze efectiv unei instanţe naţionale. care sã hotãrascã fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Potrivit art. şi legile interne. 8 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului se dispune: "Orice persoanã are dreptul sã se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente. de celelate puteri. posibilitatea exercitãrii cãilor de atac la instanţele superioare interne şi internaţionale. -prin respingerea în mod netemeinic şi nelegal a cãilor de atac. 21 din Constituţia României este consemnat în mod expres dreptul de acces liber la justiţie . -prin restrângerea cazurilor când o hotãrâre poate fi atacatã cu apel. 20 din Constituţia României în care se dispune "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului. In art. respectiv autoritãţile publice şi funcţionarii acestora. contradictorialitatea. la care România este parte. sau eliberatã în cursul procedurii. inclusiv cãile extraordinare de atac. 217 . Având în vedere importanţa sa. -justiţia se înfãptuieşte în numele legii de cãtre judecãtorii care sunt independenţi şi se supun numai legii. -înfãptuirea justiţiei se face dupã principii care asigurã respectarea întocmai a legii astfel: publicitatea. economice. au prioritate reglementãrile internaţionale". potrivit art. trebuie adusã de îndatã înaintea unui judecãtor sau altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecatã . Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale. 13 din Convenţia sus citatã . Osebit de cele de mai sus. ale omului. şi într-un cadru public de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã. împotriva unei hotãrârii judecãtoreşti datã cu încãlcarea legii (apelul sau recursul).DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV posibilitatea acestuia sã-l atace în instanţã." Dispoziţile celor douã documente internaţionale mai sus prezentate fac parte din dreptul intern românesc. în art.

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

-garanţiile cãilor de atac, a controlului judecãtoresc pe cãi ordinare şi extraordinare cât şi controlul la Curtea Europeanã a Drepturilor Omului. -existenta unei responsabilitãţi şi pentru judecãtorii şi procurorii care încalcã legea. Potrivit acestui principiu, oricine are dreptul de acces la justiţie: cetãţean român, cetãţean strãin, apatrid, persoana juridicã civilã sau persoana juridicã de drept public. S-ar putea pune întrebarea de ce în Constituţie se foloseşte exprimarea interese legitime? Nu ar fi aceastã restrângere a dreptului de a acţiona în justiţie şi deci, nu ar fi fost suficient doar termenul interese? Rãspunzând la aceastã întrebare prof. I. Muraru aratã: "Explicaţia este simplã. Constituţia şi legile nu apãrã şi nu garanteazã orice interese, ci numai acele interese care se întemeiazã pe drept, pe cutumã, în general pe izvoarele de drept. Art. 21 din Constituţie implicã o corectã delimitare între dreptul la acţiune în justiţie şi obligaţia constituţionalã de ocrotire a drepturilor, libertãţilor şi intereselor legitime. Este subînţeles cã accesul liber la justiţie permite depunerea oricãrei cereri a cãrei rezolvare este de competenţa autoritãţilor judecãtoreşti. Caracterul legitim sau nelegitim al pretenţiilor formulate în acţiunea în justiţie va rezulta numai în urma judecãrii pricinii respective şi va fi constatat prin hotãrâre judecãtoreascã motivatã. Folosind exprimarea "interese legitime", textul constituţional nu pune o condiţie de admisibilitate a acţiunii în justiţie, ci obligã justiţia sã stabileascã şi ocroteascã numai interesele legitime."1) Incãlcarea dreptului de acces liber la justiţie s-a mai constatat şi în alte situaţii, cum ar fi: -în cazul unor proceduri juridicţional-administrative, când soluţionarea contestaţiei era definitivã şi legea nu mai prevedea o cale de atac împotriva acesteia la o instanţã judecãtoreascã (de exemplu contestaţiile în cazul amenzilor contravenţionale erau soluţionate numai de şeful agentului constatator, conform art. 35 din Legea nr. 32/1968, articol care a fost declarat neconstituţional şi ulterior abrogat, deschizându-se calea contestãrii amenzii contravenţionale la justiţie); -în cazul unor drepturi de avizare, aprobare, reglementate în mod discreţionar în sensul cã nu sunt prevãzute cãi de atac la o instanţã atunci când se refuzã avizarea sau aprobarea (de exemplu, în cazul când ministrul justiţiei refuzã cercetarea unui judecãtor, nu existã o cale de atac al refuzului la o instanţã superioarã); -în cazul când cineva este vãtãmat într-un drept al sãu printr-o decizie datã de organele parchetului respectiv de neurmãrire penalã, încã nu este reglementatã plângerea împotriva acestei decizii la instanţa de judecatã; -în situaţiile în care este prevãzutã o singurã cale de atac, aşa cum este în cazul contravenţiilor. Posibilitatea sesizãrii justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor legitime se poate realiza fie pe calea acţiunii directe, fie ___________________________ 1) I. Muraru, op. cit., p. 206. prin orice altã cale proceduralã, inclusiv pe calea excepţiei de neconstituţionalitate menţionatã de art. 144 lit. "c" din Constituţie. Trebuie sã adãugãm cã accesul liber la justiţie este garantat chiar prin Constituţie, în sensul cã, nu poate fi îngrãdit de nici o lege , iar legiuitorul este obligat sã elaboreze dispoziţii legale, sã instituie proceduri şi instituţii care sã asigure realizarea acestuia.
218

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

B.

Dreptul de petiţie

Potrivit art. 47 din Constituţie, cetãţenii au dreptul sã se adreseze autoritãţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. Organizaţiile legal constituite au dreptul sã adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintã. Exercitarea dreptului de petiţionare este scutitã de taxã. Autoritãţile publice au dreptul şi obligaţia sã rãspundã la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii. Exercitarea dreptului de petiţionare este o modalitate eficientã de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate, fiind o garanţie juridicã generalã pentru celelalte drepturi şi libertãţi. Petiţia este o cerere prin care se vizeazã apãrarea, repararea unui drept, a libertãţii sau unui interes legitim al petiţionarului . Petiţia nu se confundã cu denunţul, care este o informare a autoritãţii cu privire la anumite ilegalitãţi, dar prin care denunţãtorul nu a fost vãtãmat. Dreptul la petiţie poate fi exercitat individual de cãtre cetãţean, fie de cãtre un grup de cetãţeni, fie de cãtre organizaţii legal constituite, evident referitor la drepturile, libertãţile şi interesele acestora. Se admite ca o persoanã sã facã o petiţie pentru o altã persoanã numai în cazurile prevãzute de lege, cum ar fi: pãrintele pentru minor, tutorele pentru minor, avocatul pentru client etc. Corelativ dreptului cetãţeanului de a petiţiona, articolul 47 din Constituţie, prevede obligaţia autoritãţilor publice de a examina şi rãspunde la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite de legi. Aceasta implicã obligaţia pentru Parlament de a elabora o lege prin care sã se prevadã modul concret de exercitare a dreptului la petiţie, procedurile, termene, condiţii, responsabilitãţi etc. Potrivit Legii nr. 1/1978( care a fost abrogatã prin Legea nr. 7/1998, fãrã a intra în vigoare o altã lege care sã reglementeze obiectul acesteia), în art. 1 se arãta: " dreptul de petiţionare se exercitã prin propuneri, sesizãri, reclamaţii şi cereri adresate organelor puterii de stat, ale administraţiei de stat, organelor judecãtoreşti, organelor procuraturii, instituţiilor, unitãţilor economice de stat, precum şi organizaţiilor cooperatiste şi celorlalte organizaţii obşteşti." Ca urmare este necesarã elaborarea legii care sã precizeze dacã în dreptul de petiţionare se include, dreptul persoanei de a participa la treburile de interes public prin sesizãri şi propuneri, ce vizeazã orice problemã de interes public, altele decât cele prin care au fost lezaţi direct în drepturile, libertãţile şi interesele acesteia. Din textul constituţional (art. 47) rezultã fãrã dubiu cã petiţiile trebuie sã fie semnate, deci nu anonime. Aceasta este o piedicã împotriva abuzului de drept la petiţie, implicând o responsabilitate moralã şi juridicã pentru cel care uzeazã de dreptul sãu la petiţie. Deci, folosirea unor informaţii sau date dintr-o anonimã, de cãtre o autoritate publicã, nu este scuzabilã şi se face pe rãspunderea acesteia sau a funcţionarului în cauzã. Anonimele nu pot fi publicate decât sub responsabilitatea (realitãţii faptelor sesizate) celui care o publicã. Pe de altã parte, având în vedere cã funcţionarii publici sunt obligaţi sã acţioneze din oficiu atunci când ia cunoştinţã de o ilegalitate, nu pot invoca, caracterul de anonimã a unei sesizãri şi astfel, sã nu efectueze un minim de verificãri a celor semnalate în aceasta. De asemenea anonima sub aspectele semnalate nu poate fi invocatã ca o probã, nici în acuzarea autorului acesteia pentru calomnie sau insultã şi nici în acuzarea persoanei sesizate cã a încãlcat legea. Socotim cã aceasta rezultã din dispoziţiile şi principiile Constituţiei din 1991. Cu atât mai mult credem cã o anonimã nu poate constitui singurul temei al percheziţiei într-o proprietate privatã.
219

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

C.

Dreptul la apãrare1)

Dreptul la apãrare este un drept fundamental de tradiţie în istoria instituţiei drepturilor şi libertãţilor cetãţeneşti. Dreptul la apãrare, într-o accepţiune largã, cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale ce pot fi folosite de o persoanã pentru materializarea apãrãrii contra învinuirilor şi acuzaţiilor ce i se aduc, tentativelor de încãlcare a drepturilor, precum şi posibilitatea de a-şi valorifica cererile sau de a dovedi netemeinicia ori nelegalitatea pretenţiilor adversarului. Dreptul la asistenţã juridicã este un element al dreptului la apãrare. Prin asistenţã juridicã înţelegem posibilitatea persoanei de a beneficia de sfaturile, recomandãrile unui avocat, ori de a fi __________________ 1) A se vedea pe larg în Valericã DABU. Despre dreptul şi arta apãrãrii.R.A. "Monitorul Oficial" Bucureşti,1994 reprezentatã în mod calificat de avocat, în exercitarea drepturilor şi apãrarea intereselor sale în tot cursul procesului. Scopul dreptului la apãrare îl constituie garantarea realizãrii şi respectãrii drepturilor şi libertãţilor omului. Ce se urmãreşte în mod concret prin dreptul la apãrare? Foarte greu de dat un rãspuns complet. Unii autori susţin cã aflarea adevãrului. Dar oare este suficientã aflarea adevãrului pentru a se realiza dreptul la apãrare? Noi credem cã nu! Pentru cã aflarea adevãrului neurmatã de o aplicare corectã a legii ciunteşte dreptul la apãrare. Dar numai aflarea adevãrului şi aplicarea corectã a legii sunt suficiente? Nu ar fi oare mai bine sã se ia şi mãsuri preventive de apãrare, ce pot fi fizice (pazã, sisteme de alarmare etc.) şi juridice (constituirea de garanţii) educative etc., care sã ne punã la adãpost de tot felul de procese. Noi credem cã da. De aceea înfãptuirea dreptului la apãrare, considerãm cã are trei componente: a)posibilitatea de a te apãra prin mãsuri cu caracter preventiv (materiale, juridice, educative etc.); b)aflarea şi stabilirea adevãrului; c)aplicarea corectã a legii. In practicã, cele trei componente ale dreptului la apãrare pot fi realizate prin: -luarea mãsurilor necesare pentru paza juridicã a patrimoniului, prin cunoaşterea şi încheierea unor acte juridice corecte, nepãgubitoare, asigurate prin garanţii juridice solide etc.; -înfãptuirea mãsurilor corespunzãtoare de pazã fizicã şi tehnicã a persoanei şi a patrimoniului acesteia, ce ne pun la adãpost de eventualele încãlcãri ale drepturilor noastre; -cunoaşterea şi înlãturarea din comportament a potenţialului victimologic, ce concurã la victimizarea noastrã; -stabilirea pe bazã de probe a adevãrului, în aşa fel încât balanţa justiţiei sã nu încline în nici o parte; -asigurarea capacitãţii şi posibilitãţii legale a administrãrii probelor necesare; -aplicarea unor mãsuri educative şi sancţiuni civile , administrative şi penale, într-o perfectã concordanţã cu faptele, şi necesitatea prevenţiei speciale şi generale; -folosirea corespunzãtoare a instrumentelor juridice în realizarea unei justiţii corecte prin: -înfãptuirea prezumţiei de nevinovãţie; -schimbarea încadrãrii juridice de la o faptã mai gravã la faptã mai puţin gravã; -dozarea corectã a pedepsei aplicate în raport cu acordarea circumstanţelor atenuante; -exonerarea de rãspundere civilã, administrativã sau penalã a celor nevinovãţi: -acordarea unor despãgubiri juste şi legale celor pãgubiţi material şi moral;
220

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

-înlãturarea învinuirilor, acuzaţiilor sau a pretenţiilor materiale şi morale nedrepte; -asigurarea posibilitãţii valorificãrii cererilor şi pretenţiilor întemeiate. Dreptul la apãrare poate fi exercitat de: -persoana în cauzã, iar în anumite situaţii de rudele acesteia; -persoana respectivã, dupã consultarea avocatului; -avocatul delegat; -procurorul; -Avocatul poporului. Apãrarea drepturilor se realizeazã şi de organele statului abilitate în acest scop (Poliţie, Parchet, Gardã financiarã, Curtea de Conturi, O.P.C. etc.).1) Dreptul la asistenţa juridicã, atribut al dreptului la apãrare este consacrat constituţional. Astfel potrivit art. 24 pct.2 din Constituţie, "în tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu". Suntem aici în prezenţa unui drept al persoanei, pe care ea şi-l poate exercita sau nu, pe riscul sãu. De aceea textul vorbeşte şi de avocat ales, în sensul cã partea în proces (persoana deci) îşi alege ea apãrãtorul calificat. Existã însã procese pentru care asistenţa din partea unui avocat este obligatorie, adicã legea obligã autoritatea publicã, competentã sã desemneze un avocat care sã apere persoana în cauzã. Asemenea situaţii pot privi procesele penale în care învinuiţii sau inculpaţii sunt minori, sau în care se judecã infracţiuni grave. Legile vor trebui deci sã prevadã expres asemenea situaţii în care autoritãţile competente au obligaţia sã numeascã şi plãteascã din oficiu un avocat pentru apãrarea persoanei în cauzã, dacã aceasta din diferite motive, nu-şi alege un avocat. __________________ 1) V. Dabu, Despre dreptul şi arta apãrãrii, Regia Autonomã, "Monitorul Oficial", Bucureşti, 1994. pag. 13. D. Dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã

Persoana vãtãmatã într-un drept al sãu se poate adresa potrivit legii diferitelor instanţe dupã caz. Astfel, cel vãtãmat într-un drept al sãu printr-o infracţiune se adreseazã organelor judiciare care în conformitate cu procedura penalã i-au mãsuri de reparare, despãgubire, pedepsire a celui vinovat etc. De asemenea, cel vãtãmat într-un drept al sãu printr-un act sau fapt juridic civil, i se face dreptate pe calea prevãzutã de procedura civilã, de cãtre o instanţã civilã. Însã persoana poate sã fie vãtãmatã dintr-un drept al sãu de o autoritate publicã sau funcţionarul acesteia în cadrul unor raporturi speciale, respectiv raporturile juridice de drept administrativ. Vãtãmarea dreptului poate fi printr-un act administrativ atât legal cât şi ilegal. În astfel de raporturi juridice apar autoritãţile publice care sunt deţinãtoare ale puterii ceea ce în lipsa textului constituţional ( art. 48 ) ar fi presupus unele riscuri pentru persoana fizicã. Având în vedere importanţa şi specificul relaţiilor dintre autoritãţile publice şi orice persoanã în care ultima poate fi vãtãmatã într-un drept al sãu, constituantul prin dispoziţii constituţionale a reglementat ca o garanţie constituţionalã dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã în art. 48, astfel:
221

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

"Persoana vãtãmatã într-un drept al sãu de o autoritate publicã, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionare în termenul legal a unei cereri este îndreptãţitã sã obţinã recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã. Statul rãspunde patrimonial potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale." Procedura concretã, procedurã de excepţie dupã care se realizeazã dreptul celui vãtãmat într-un drept al sãu de o autoritate publicã este prevãzutã de Legea nr. 29/1990. Aceastã procedurã se mai cheamã şi procedura contenciosului administrativ. Termenul de "contencios" provine de la latinescul "contendere" care înseamnã "a se lupta", " pune la luptã", "a compara", "a dezbate". Prin fenomenul de contencios se înţelege, deci, acel proces de constatare a dreptului, care se manifestã sub forma unui conflict de interese, ce nu poate fi soluţionat prin înţelegere între pãrţi, ci pe calea unui proces judiciar, în scopul dezbaterii în faţa instanţei a valabilitãţii şi interpretãrii a acelor reglementãri juridice sau a acelor drepturi care au dat naştere conflictului . Legea foloseşte sintagma de contencios administrativ, pentru a desemna totalitatea litigiilor de naturã administrativã şi pentru a le deosebi de celelalte litigii din competenţa instanţelor care se desfãşoarã dupã alte reguli, cum sunt litigiile de naturã civilã, comercialã, penalã, etc.. Prin contencios administrativ se înţelege totalitatea procedurilor şi litigiile ivite între persoanele fizice sau juridice pe de o parte şi autoritãţile publice pe de altã parte, având ca obiect relaţiile sociale şi normele juridice care aparţin dreptului administrativ. Titularul dreptului prevãzut de art. 48 din Constituţie poate fi: b)orice persoanã fizicã; a)orice persoanã juridicã de drept civil; c)orice persoanã de drept public. Spre exemplu, o autoritate publicã localã poate fi vãtãmatã într-un drept al sãu de o altã autoritate publicã localã sau chiar centralã, printr-un act administrativ. Potrivit Constituţiei, în art. 122 pct. 4 "Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al Consiliului judeţean, al celui local sau al primarului în cazul în care considerã actul ilegal." In acest caz, deşi prefectul personal nu este lezat în vreun drept al sãu, dar dacã actul atacat este ilegal, atunci acest act lezeazã interesul general, iar prefectul este obligat sã apere interesul general de orice ilegalitate din activitatea administrativã a autoritãţilor administraţiei publice locale. Prin act administrativ se înţelege o manifestare unilateralã de voinţa juridicã, pe baza şi în executarea legii, a unei autoritãţi administrative, prin care se formeazã o situaţie juridicã nouã, sau se refuzã o pretenţie juridicã referitoare la un drept recunoscut de lege, voinţã juridicã supusã regimului juridic administrativ. Acte administrative pot sã emitã orice autoritate publicã, indiferent cã este legislativã sau judecãtoreascã, este adevãrat cã aceasta numai ca excepţie, atunci când acţioneazã ca autoritãţi administrative în organizarea executãrii şi executarea în concret a legii.1) Literatura juridicã împarte actele administrative din punct de vedere al obiectului şi efectelor lor în trei categorii: acte reguli, acte subiective şi acte condiţii. Prin acte reguli se înţelege actele prin care se instituie reguli, norme sau se stabilesc situaţii juridice cu caracter general; prin acte subiective, se înţeleg actele prin care se stabilesc, se modificã sau se sting drepturi subiective sau situaţii juridice individuale; prin acte condiţii se înţeleg actele prin care se aplicã unei persoane fizice sau juridice o anumitã situaţie juridicã _________________
222

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV
1)

Prof. Ion Muraru, op. cit., pag. 251, "Trebuie însã sã se observe cã textul nu se referã la actele administrative emise numai de cãtre autoritãţile executive (administrative) ci la toate actele administrative emise de autoritãţile publice, fãrã deosebire de natura lor juridicã." concretã. Astfel, cu titul de exemplu, se poate spune cã regulamentul este un act regulã, deoarece în conţinutul lui sunt cuprinse norme cu caracter general într-un anumit domeniu de activitate administrativã; acte subiective sunt cele care conţin autorizaţii, interdicţii (demolãri de construcţii, exproprieri şi altele asemenea), deoarece prin conţinutul lor se adreseazã persoanelor, fiind, sub acest aspect acte cu caracter individual; în al treilea rând sunt unele acte prin care se stabilesc persoanelor fizice o anumitã situaţie juridicã în temeiul legii, cum sunt actele de numire, delegare, sau transformare, acestea fiind acte condiţii. Potrivit art. 1 al. 1 din Legea nr. 29/1990 se considerã act administrativ şi refuzul nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege respectiv faptul de a nu se rãspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacã prin lege nu se prevede un alt termen. Considerãm cã refuzul nejustificat al satisfacerii unei pretenţii juridice referitoare la un drept recunoscut de lege reclamantului , rezultã din principiul legalitãţii administraţiei publice şi din particularitãţile capacitãţii judirice pe care o au subiectele de drept administrativ în înfãptuirea competenţei pe baza şi în executarea legii. Intr-adevãr, principiul legalitãţii în organizarea exercitãrii legii şi exercitarea competenţei înseamnã dreptul şi obligaţia, în acelaşi timp, a autoritãţii administrative de a interveni manifestându-şi voinţa juridicã şi de a satisface, astfel, pretenţiile juridice întemeiate pe valorificarea unor drepturi conferite diferitelor subiecte de drept, persoane fizice şi juridice. Refuzul este tot un act administrativ susţine dl. Prof. Al. Negoiţã 1) şi respectiv un act administrativ ilegal , prin care persoana poate fi vãtãmatã în dreptul sãu . Condiţia vãtãmãrii într-un drept al sãu este necesarã pentru a se naşte pentru o persoanã dreptul prevãzut de art. 48 din Constituţie. Socotim cã vãtãmarea unui drept presupune: -îngrãdirea exercitãrii dreptului respectiv; -cauzarea unor prejudicii materiale sau morale prin lezarea persoanei în dreptul respectiv. Aceastã vãtãmare a unui drept poate interveni, printr-un act administrativ individual sau printr-un act administrativ normativ ilegal sau legal în cazurile prevãzute de lege. Probarea acestei condiţii presupune: existenţa dreptului pentru persoana în cauzã, precum şi a vãtãmãrii acestui drept. __________________ 1) Al Negoiţã, Drep administrativ, Ed. Sylvi Bucureşti, 1996, pag. 236 Coroborând art. 48 cu art. 21 din Constituţie constatãm, cã noţiunea de "drept", folositã în art. 48, semnificã "orice drept, libertate sau interes al sãu legitim".1) Astfel potrivit noii baze constituţionale a contenciosului administrativ, o acţiune nu se poate respinge decât atunci când reclamantul nu are de apãrat nici drepturi, nici libertãţi şi nici interese legitime, ceea ce echivaleazã cu exercitarea abuzivã a acţiunii de contencios administrativ. Am vãzut în capitolele anterioare ce este dreptul şi ce este libertatea. In ceea ce priveşte interesul de regulã prin acesta se înţelege posibilitatea de a-şi satisface o necesitate care nu se fundamenteazã pe un drept subiectiv . Or aceastã posibilitate se poate realiza prin încãlcarea legii şi atunci se cheamã interes nelegitim sau fãrã nici o încãlcare, şi se numeşte interes legitim. Spre exemplu, o persoanã are un interes legitim de a cere în contencios administrativ anularea autorizaţiei de construcţie obţinute ilegal de vecinul sãu care construind un imobil cu 8
223

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

etaje pe terenul acesteia, deşi în zona respectivã nu se aprobã aşa ceva, existând posibilitatea afectãrii dreptului sãu de proprietate lipsa de luminã, de soare etc.. Tot în baza unui interes legitim se poate ataca în contenciosul administrativ un concurs pentru ocuparea unui post efectuat cu încãlcarea regulilor; cel care a participat la concurs nu poate invoca vreun drept, ci un interes legitim ca activitatea de concurs sã se desfãşoare legal, situaţie în care ar fi putut câştiga concursul . Analizând practica instanţelor de contencios administrativ cele mai frecvente speţe au vizat: dreptul de apreciere (examene, concursuri, încadrãri sau refuzuri de încadrãri în funcţii); recunoaşterea unui drept subsecvent (de exemplu, a dreptului de pensie dupã ce a fost reintegrat); drepturi civile ale unei terţe persoane (coproprietar, vecin etc.) anularea unor acte administrative în domeniul contravenţional etc. Spre deosebire de rãspunderea civilã, în cazul contenciosului administrativ nu este necesarã probarea vinovãţiei funcţionarului public sau a autoritãţii publice, ceea ce presupune un oarecare avantaj în proces pentru cel vãtãmat într-un drept al sãu printr-un act administrativ faţã de cel care foloseşte calea contenciosului civil. Vinovãţia funcţionarului public este necesarã a fi probatã atunci când se angajazã rãspunderea acestuia şi nu a autoritãţi publice . De la procedura de atac a actelor administrative sunt exceptate unele acte astfel: a)actele de gestiune sãvârşite de stat în calitate de persoanã juridicã şi pentru administrarea patrimoniului sãu; în situaţia în care prin acestea _____________________ 1) A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Ed. Nemira,Bucureşti, pag. 433 se cauzeazã pagube persoanei, se poate uza de dispoziţiile codului civil privind responsabilitatea civilã, delictualã sau contractualã; b)actele administrative pentru desfiinţarea sau modificarea cãrora legea prevede o altã procedurã judiciarã; c)actele adminsitrative adoptate în exerciţiul atribuţiilor de control ierarhic; d)actele de comandament cu caracter militar; e)actele care privesc raporturile dintre Parlament sau Preşedintele României şi Guvern; actele administrative de autoritate şi actele de gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului; actele administrative referitoare la siguranţa internã şi externã a statului, precum şi cele referitoare la interpretarea şi executarea actelor internaţionale, la care România este parte; mãsurile urgente luate de organele puterii executive pentru evitarea sau înlãturarea efectelor unor evenimente prezentând pericol public, cum sunt actele emise ca urmare a stãrii de necesitate sau pentru combaterea calamitãţii naturale, incendiilor de pãduri, epidemiilor, epizoaţiilor şi altor evenimente de aceeaşi gravitate. Referitor la aceste acte exceptate de la controlul contenciosului administrativ în literatura de specialitate sunt discuţii. Socotim cã pentru multe din aceste acte nu ar fi justificatã, scoaterea lor de sub dreptul de anulare al instanţei, în cazurile când prin acestea a fost vãtãmat dreptul unei persoane, ar fi normal ca într-o viitoare legislaţie sã i se permitã persoanei, sã-şi valorifice acest drept prin intermediul instanţei. Credem de asemenea cã, potrivit art. 1 pct. 3 şi art.48 din Constituţia din 1991 nimic nu se opune a se admite responsabilitatea statului şi a autoritãţilor publice, pentru pagubele cauzate prin acte administrative legale. Analizând art. 48 din Constituţia din 1991, constatãm cã acesta nu mai condiţioneazã rãspunderea autoritãţii publice pentru pagubele cauzate de caracterul ilegal al actului administrativ. Spre deosebire de art. 48 din Constituţia din 1991, în constituţiile anterioare, responsabilitatea autoritãţii publice era condiţionatã de caracterul ilegal al actului administrativ1). Astfel, din art. 99 al Constituţiei din 1923, condiţia ilegalitãţii actului rezultã din expresia "care violeazã un text expres al Constituţiei şi legilor în vigoare". Iar în art. 35 al Constituţiei din 1965, se folosea sintagma "act ilegal" precum şi "anularea actului". De aceea,
224

-pentru acţiunile în cauzã taxa de timbru este de maximum 1. soluţie care ni se pare necesarã într-un stat de drept. constituantul a reglementat dreptul la despãgubire a persoanei vãtãmate prin lege în dreptul de proprietate. p.V. 23.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV credem cã art.Dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã. 213-281 3. _______________________________________ 225 .Dabu. 205. voit sã fie atacat un act numai pe motiv de ilegalitate. permite repararea pagubei cauzate prin actul legal. . fãrã sã fie necesarã evident anularea acestuia. vol. BIBLIOGRAFIE 1.Ioan Muraru -Drept Constituţional şi Instituţii Politice. p. De altfel chiar în scopul exproprierii prin lege pentru cauza de utilitate publicã. 220.250-251. 211.Constituţia României art. -procedura contenciosului administrativ este mai operativã cu termene mai scurte. 214-215 şi 205-205 2. TEME pentru REFERAT: . Dat fiind scopurile şi procedura contenciosului administrativ. 122 pct.p.000 lei. I. locale sau ale primarului. 189-191. şi asiguratã prin daune cominatorii1). Ed. . aşa cum este reglementat în art. repararea pagubei şi recunoaşterea dreptului pretins. 21. 230. Atunci când legiuitorul constituţional a _________________________ 1) V.Alexandru Negoiţã -Drept Administrativ. 1996.Dreptul de acces liber la justiţie. p. 47 şi 48 5. Bucureşti. 20. considerãm cã aceasta prezintã o serie de avantaje în raport cu procedura civilã comunã astfel: -specializarea judecãtorilor organizaţi în instanţe de contencios administrativ. 2000 _______________ 1) Daunele cominatorii în domeniul contenciosului-administrativ reprezintã o sumã de 500 lei pe zi. Antonie Iorgovan -Tratat de Drept Administrativ. 61. Bucureşti-1997. Editura Sylvi. Dabu -Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. aducerea la îndeplinire a hotãrârii instanţei. Nemira. 269-288 şi 406-529 4. Global Lex.Dreptul la apãrare. 4 din Constituţie. Rãspunderea juridicã a funcţionarului public. Global Lex Bucureşti. stabilitã de instanţã pentru a fi plãtitã celui pãgubit. a prevãzut aceasta în mod expres. 24. Ed. 2000. 1996. 48 din Constituţia de la 1991. Editura Actami. Ed. de autoritaea publicã pentru fiecare zi de întârziere pânã la executarea hotãrârii judecãtoreşti prin care a fost obligat la anularea actului ilegal. dreptul prefectului de a ataca actele ilegale ale Consiliilor judeţene.

609 din 14.2 din Constituţie "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii 226 .1999 2) Potrivit art.DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV 1) A se vedea Decretul nr.XII.O. nr. 123 al. 426/1999 privind revocarea din funcţie a primului-ministru al Guvernului în M.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->