P. 1
Drept internaţional public Todos V._doc

Drept internaţional public Todos V._doc

|Views: 5|Likes:
Published by Maxim Iurcu

More info:

Published by: Maxim Iurcu on Sep 05, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/15/2014

pdf

text

original

Sections

  • TEMA 1: APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA ISTORICĂ A DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC
  • TEMA 2: NOŢIUNEA ŞI CARACTERISTICILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC
  • TEMA 3: SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC
  • TEMA 4:PRINCIPIILE JURIDICE GENERALE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC
  • TEMA 5: POPULAŢIA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC
  • TEMA 6: TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC
  • TEMA 7: PRINCIPIILE JURIDICE GENERALE ALE SPAŢIULUI EXTRAATMOSFERIC
  • TEMA 8: DREPTUL MĂRII
  • TEMA 9: DREPTUL TRATATELOR
  • TEMA 10: EFECTELE, MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA TRATATELOR. REZERVELE TRATATELOR
  • TEMA11: REZOLVAREA DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE PE CALE PAŞNICĂ

UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN CAHUL

TODOS VICTOR

NOTE DE CURS

DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC

CAHUL

2010

CUPRINS: TEMA 1: APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA ISTORICĂ A DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC.................................. 1. Evoluţia istorică a dreptului internaţional public................... 2. Doctrine juridice privind natura şi fundamentul dreptului internaţional public................................................................ 3. Dreptul internaţional public şi societatea internaţională la etapa actuală........................................................................... TEMA 2: NOŢIUNEA ŞI CARACTERISTICILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC.................................. 1. Definiţia, obiectul, scopul şi rolul dreptului internaţional public. Acordul de voinţă fundament al dreptului internaţional public................................................................ 2. Deosebirile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern....... 3. Izvoarele dreptului internaţional public................................. TEMA 3: SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC............................................................................................. 1. Noţiuni generale privind subiectele dreptului internaţionale public...................................................................................... 2. Recunoaşterea statelor şi guvernelor. Succesiunea şi neutralitatea statelor............................................................... 3. Organizaţiile internaţionale şi naţiunile care luptă pentru eliberare naţională ca subiecte de drept internaţional public...................................................................................... TEMA 4: PRINCIPIILE JURIDICE GENERALE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC.................................. 1. Noţiune de principii generale ale dreptului internaţional public...................................................................................... 2. Conţinutul juridic al principiilor generale ale dreptului internaţional public................................................................ TEMA 5: POPULAŢIA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC.............................................................................................. 1. Noţiuni generale privind populaţia în dreptul internaţional public...................................................................................... 2. Instituţia cetăţeniei în dreptul internaţional public............... 3. Regimul juridic al străinilor................................................... 4. Problema refugiaţilor şi persoanelor strămutate....................

5 5 7 8 10

10 11 15

20 20 22

25 30 30 32 38 38 39 41 42

2

TEMA 6: TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC.............................................................................................. 1. Noţiuni generale privind teritoriului de stat.......................... 2. Frontierele de stat şi regimul de frontieră. Problema modificărilor teritoriale.......................................................... 3. Regimul juridic de navigaţie pe fluviilor şi canalele maritime internaţionale.......................................................... 4. Zone demilitarizate şi neutralizate. Zone denuclearizate....... 5. Regimul juridic al zonelor polare.......................................... TEMA 7: PRINCIPIILE JURIDICE GENERALE ALE SPAŢIULUI EXTRAATMOSFERIC............................................. 1. Noţiuni generale privind spaţiul extraatmosferic................... 2. Principiile spaţiului extraatmosferic...................................... 3. Jurisdicţia şi controlul asupra personalului şi obiectelor spaţiale................................................................................... TEMA 8: DREPTUL MĂRII........................................................... 1. Formarea principiilor şi conceptelor dreptului mării............. 2. Natura juridică a mării teritoriale. Dreptul de trecere inofensivă............................................................................... 3. Zone maritime asupra cărora statele au drepturi suverane..... 4. Zone maritime nesupuse suveranităţii statelor....................... TEMA 9: DREPTUL TRATATELOR........................................... 1. Definiţia, elementele esenţiale şi accesorii ale tratatelor. Denumirea şi clasificarea tratatelor....................................... 2. Procedura de încheiere şi intrarea în vigoare a tratatelor....... 3. Înregistrarea şi aplicarea tratatelor......................................... 4. Interpretarea tratatelor............................................................ TEMA 10: EFECTELE, MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA TRATATELOR. REZERVELE TRATATELOR......................... 1. Rezervele la un tratat şi efectele lor....................................... 2. Efectele tratatelor faţă de statele terţe.................................... 3. Condiţiile de valabilitate şi de nulitate a tratatelor................ 4. Modurile de modificare şi încetare a tratatelor...................... TEMA 11: REZOLVAREA DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE PE CALE PAŞNICĂ................................... 1. Noţiunea de diferend internaţional......................................... 2. Modalităţile şi mijloacele de rezolvare paşnică a diferendelor internaţionale..................................................... 3. Reglementarea paşnică a diferendelor în cadrul

50 50 52 54 56 58 64 64 65 66 69 69 70 71 73 77 77 79 82 84 87 87 88 90 91 94 94 95

3

organizaţiilor internaţionale................................................... 4. Mijloacele bazate pe constrângere......................................... TEMA 12: PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC...................................... 1. Consideraţii generale. Concepte şi principii privind protecţia mediului înconjurător.............................................. 2. Obligaţii cu caracter general ale statelor în domeniul protecţiei mediului................................................................. 3. Obligaţii cu caracter specific în domeniu protecţiei mediului. Răspunderea şi compensarea.................................

101 102 105 105 106 107

4

TEMA 1: APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA ISTORICĂ A DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1. Evoluţia istorică a dreptului internaţional public 2. Doctrine juridice privind natura şi fundamentul dreptului internaţional public 3. Dreptul internaţional public şi societatea internaţională la etapa actuală

1. Evoluţia istorică a dreptului internaţional public În literatura de specialitate a dreptului internaţional există păreri contraversate privind istoria apariţiei acestui drept. Unii autori consideră că dreptul internaţional a apărut după formarea statelor, totuşi considerăm că unele elemente ale dreptului internaţional au apărut cu mult înaitea apariţiei statelor. Acesta a apărut şi s-a dezvoltat din nevoia formării unui cadru ordonat pentru relaţiile internaţionale. Desigur că rolul primordial în evoluţia istorică a relaţiilor internaţionale îi revine statelor. În prezent relaţiile internaţionale se desfăşoară în toate domeniile: economic, social, cultural, militar, ecologic, politic şi juridic. Principiile şi normele dreptului internaţional au apărut şi s-au dezvoltat într-un proces istoric îndelungat ca urmare a formării şi dezvoltării statelor şi a relaţiilor dintre ele. Conţinutul şi structura sa au evoluat datorită primelor relaţii internaţionale ce au apărut în orientul antic(Egipt, China, India). Astfel în sec. VI î.e.n. statele Chinei antice încheiau tratate referitoare la renunţarea de la război şi rezolvarea diferendelor internaţionale dintre ele cu ajutorul unui arbitru. În India în sec. V î.e.n. apar legile lui Manuu care consemnează existenţa unor misiuni diplomatice, iar tratatele erau considerate sacre încheindu-se cu pronunţarea unui jurământ religios. În acea perioadă erau cunoscute anumite reguli de purtare a războiului şi se interzicea omorârea prizonierilor. Un rol important în dezvoltarea dreptului internaţional la jucat şi corespondenţa diplomatică a Egiptului cu alte state cuprinsă în cele 360 de tăbliţe de lut ars de la Tell-Amarna.

5

Tot în această perioadă o serie de reglementări privind dreptul internaţional apar în Grecia şi Roma Antică care prevedeau reguli referitoare la negocieri, la soli, la tratate de pace. Romanii nu încheiau tratate de pace ci armistiţii intervenite pe perioade scurte sau recurgeau la distrugerea inamicului potrivit unor reguli dure. Tratatele la romani şi la greci trebuiau respectate cu bună credinţă. Persoana solilor era inviolabilă, iar străinilor li se acordă protecţie. În această perioadă se formează „ius gentium” care reglementa atât problemele de drept internaţional cât şi mai ales de drept privat între cetăţenii romani şi străini. În Epoca Medievală dezvoltarea dreptului internaţional este influenţată de condiţiile şi cerinţele specifice raporturilor dintre statele feudale în diferite etape de dezvoltare a acestora. La începutul acestei epoci dreptul internaţional cunoaşte o stagnare datorită fărâmiţării statelor ca: imperiul bizantin, statele germane, statele româneşti. În aceste condiţii sub influenţa ordinelor cavalereşti religioase, apar o serie de noi reguli de purtare a războiului. Biserica catolică impune aşa numitele „armistiţii ale lui Dumnezeu” adică interzicerea războiului în anumite zile. Tot în această perioadă se dezvoltă practica încheierii tratatelor, instituţia ambasadorilor. Un moment important în dezvoltarea dreptului internaţional îl reprezintă Tratatul de pace de la Westphalia din 1648 care pune capăt războiului de 30 de ani. S-a afirmat că acest moment ar fi punctul de plecare al dreptului internaţional european sau modern. În Ţările Române (Transilvania, Ţara Românească şi Moldova) sunt de menţionat reprezentanţele diplomatice permanente pe lângă Poarta Otomană. Tot în această perioadă are loc formarea şi dezvoltarea ştiinţei dreptului internaţional ca ştiinţă juridică de sine stătătoare. Apare Şcoala de la Salamanca cu Francisco de Vitoria şi apoi cu Francisco Suares. În Epoca Modernă este marcată de Revoluţia franceză (1789)care afirmă inalienabilitatea suveranităţii naţiunii, dreptul fiecărei naţiuni de a se organiza şi de a-şi schimba forma de guvernare. Declaraţia de independenţă a S.U.A.(1776) care pentru prima dată a afirmat dreptul popoarelor de a-şi hotărî singure soarta. Apoi a urmat Congresul de la Viena(1815), Congresul de la Paris (1856) care a codificat pentru prima dată dreptul mării, Convenţiile de la Haga (1899)(1907) privind mijloacele paşnice de soluţionare a diferendelor. În această perioadă se creează primele organizaţii

6

Această doctrină a fost fondată de Kelsn în 1935. La începutul sec.internaţionale ca: Uniunea Poştală Generală (1874). fundamentul dreptului internaţional s-au conturat 3 doctrine: pozitivistă. Doctrine juridice privind natura şi fundamentul dreptului internaţional public Încercările de a explica natura dreptului internaţional public au preocupat ştiinţa dreptului internaţional de la primele sale începuturi ducând la formarea unor concepţii. 2. iar validitatea ordinii juridice naţionale derivă dintr-o normă pozitivă de drept intern a cărei validitate la rândul său decurge din norma fundamentală a dreptului internaţional. Epoca Contemporană se caracterizează prin dezvoltarea comerţului internaţional şi a comunicaţiilor pe mare şi totodată au reclamat asigurarea căilor de comunicaţie mondială prin care s-au încheiat convenţii potrivit cărora canalul Suiez şi Panama au fost neutralizate paralel cu dezvoltarea dreptului internaţional. Doctrina normativistă constă în considerarea dreptului ca un sistem de norme în formă piramidală în cadrul căruia este suficient să se determine care dintre normele sale este fundamentală având însuşirea de a atribui forţă juridică obligatorie întregului sistem. După cel de al doilea război mondial se formează O. normativistă şi dreptului natural.U. Se formează Liga Naţiunilor ca organizaţie internaţională cu caracter general care asigură pacea şi respectarea dreptului internaţional. Această doctrină are la bază concepţia potrivit căreia forţa obligatorie a dreptului decurge din faptul că el este un produs al voinţei statului exprimată individual sau împreună cu alte state. teorii în această privinţă. 7 . În concepţia lui dreptul intern al statelor este subordonat dreptului internaţional. Doctrina pozitivistă s-a dezvoltat în a doua jumătate a sec. În ceia ce priveşte natura.N. Uniunea pentru protecţia proprietăţii literale şi artistice (1884). XX sub influenţa filozofului Conte şi se caracterizează prin încercarea de a identifica forţa obligatorie a dreptului internaţional cu realitatea obişnuită pe baza datelor experienţei juridice imediate. şi în actul său de bază sunt menţionate pe larg regulile de drept internaţional. XX se încheie o serie de tratate de pace şi apar noi state independente.

8 . Un adept al acestei teorii este M.N. Naţiunile sunt şi ele subiecte ale dreptului internaţional dar statutul lor juridic este limitat şi temporar. adică în baza unui contract oamenii au creat o autoritate specială superioară care este statul. De fapt dreptul internaţional public este creat pe baza acordului de voinţă exprimat prin tratate. Pe lângă aceste teorii au mai existat şi altele având şi concepţii diferite referitoare la dreptul internaţional ca teoriile sociologice. Odată cu intensificarea dezvoltării tehnologice. teoriile psihologice. organizaţiile internaţionale sunt subiecte derivate. XIX sub influenţa progresului tehnic. 3. Dreptul internaţional public şi societatea internaţională la etapa actuală Pentru o perioadă de timp dreptul internaţional reglementa raporturile dintre state deoarece ele apăreau cel mai des pe arena internaţională. acesta considera că fundamentul dreptului internaţional îl constituie justiţia internaţională. Statele. Între aceste categorii de participanţi la alianţa internaţională există o serie de asemănări şi deosebiri. Statul ca entitate suverană joacă un rol hotărâtor în dezvoltarea relaţiilor internaţionale. explorării spaţiului atmosferic. O caracteristică a societăţii internaţionale contemporane o constituie atât creşterea numărului statelor peste 200 cât şi sporirea organizaţiilor interstatale şi internaţionale în sistemul O.Doctrina dreptului natural porneşte de la ideea că dreptul îşi are originea în natura umană a fiinţei omeneşti. acorduri.U. al dezvoltării cooperării internaţionale dintre state pe arena internaţională încep să apară organizaţii internaţionale interstatale. Djuvara fiind fondatorul filosofii dreptului internaţional. Începând cu sec. dar dintre acestea numai statul este subiect principal. naţiunile care luptă pentru eliberare şi organizaţiile internaţionale interstatale sunt subiecte ale dreptului internaţional public. a zonelor maritime au început să se contureze un interes comun a statelor faţă de aceste zone şi resursele lor naturale. Odată cu destrămarea sistemului colonial în viaţa internaţională îşi face apariţia naţiunile care luptă pentru eliberare.

ed. Duculescu V. „Drept internaţional public”. 5. Niciu M. „Drept internaţional public”.XIX începutul sec. 6. „Drept internaţional public”.1. vol. Iaşi 1993. 6. 4. Andronovici C. „Ministerului de Interne”. XX în cotextul dezvoltării normelor dreptului internaţional. Vol. 2. Iaşi. 1997. Ecobescu N. ed.. „Drept internaţional public”. Popescu D. Chişinău. Premisele obiective şi subiective care au stat la baza formării unor noi instituţii ale dreptului internaţional după cel de al doilea război mondial. Evenimentele majore de la sfîrşitul sec. 3. 2001. Rolul şi importanţa relaţiilor internaţionale în perioada antică şi medievală asupra dezvoltării statelor la etapa respectivă. 3. Bucureşti. 7. I. vol.. Tipografia „Reclama”. Coman F. Bucureşti. Geamanu G „Drept internaţional public”. ed. ediţia didactică şi pedagogică. Bibliografia: 1. ed. 9 . „Graphix”. „Hiperion”. 5. 2. 1993. „Chemarea”. Serbenco E. Popescu D. Năstase A.TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. 1993. 8. Balan O. vol. Bucureşti.1. Bucureşti. „Şansa”. Bucureşti. Republica Moldova la etapa contemporană ca element al societăţii internaţionale. „Drept internaţional public”. 1988. 1981. ed.1. „Drept internaţional public”. 1993. Politica externă dusă de domnii ţărilor române în perioada modernă şi impactul acesteia la dezvoltarea relaţiilor internaţionale. Analizaţi instituţiile dreptului internaţional public ce s-au fondat la sfîrşitul sec. Moca G. „Drept internaţional public”..XX şi impactul lor pozitiv în dezvoltarea şi codificarea normelor internaţionale. 4.

de a contribui prin mijloacele sale la o dezvoltare corespunzătoare a acesteia. Izvoarele dreptului internaţional public 1. de a preveni şi soluţiona aspectele conflictuale care continuă să afecteze această societate. de a asigura funcţionarea armonioasă a aceste societăţi. Raporturile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern 3. Definiţia. Din punct de vedere al conţinutului relaţiilor dintre state care fac obiectul dreptului internaţional public deosebim raporturi: a) Comerciale b) Diplomatice c) Economice d) Culturale e) Ştiinţifice.TEMA 2: NOŢIUNEA ŞI CARACTERISTICILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1. Sancţiunile în dreptul internaţional. Definiţia. obiectul dreptului internaţional public îl formează relaţiile dintre state. scopul şi rolul dreptului internaţional public. scopul şi rolul dreptului internaţional public. obiectul. Deosebirile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern. Acordul de voinţă fundament al dreptului internaţional public Spre deosebire de dreptul intern care reglementează relaţiile sociale în cadrul fiecărui stat. acel ansamblu de principii şi norme juridice scrise sau nescrise create de către state. Rolul său principal este de a reglementa raporturile din cadru societăţii internaţionale. dar şi de celelalte subiecte de drept internaţional pe baza acordului lor de voinţă în scopul reglementării raporturilor internaţionale. Acordul de voinţă fundament al dreptului internaţional public 2. Sistemul dreptului internaţional. obiectul. Dreptul internaţional public este acea ramură a dreptului. 10 . Obiectul dreptului internaţional public contemporan îl creează şi relaţiile care se nasc între stat şi alte subiecte de drept internaţional.

Statele în deplină egalitate în drepturi şi pe baza liberului lor consimţământ în urma realizării acordului de voinţă dintre ele creează norme juridice prin intermediul tratatelor. Dreptul internaţional public se formează pe baza acordului de voinţă a statelor care compun la un moment dat societatea internaţională. ci numai prin consensul acestora. prin structurarea ordini juridice internaţionale. Deci statele nu pot fi obligate să respecte norme la formarea cărora nu şi-au dat consimţământul. Potrivit acestei teorii statele nu au 2. Sancţiunile în dreptul internaţional. voinţă care este manifestată în tratate sau alte izvoare ale dreptului internaţional. de aici rezultă că prin realizarea acordului de voinţă nu se creează o voinţă unică ci fiecare stat îşi păstrează voinţa sa suverană. Acordul de voinţă este rezultatul manifestării tacite sau exprese a voinţei suverane a statelor exprimate în mod clar. Titulescu susţinea că legea internaţională are un caracter de coordonare şi nu de subordonare iar raporturile dintre state nu sunt raporturi de dependenţă ci de independenţă. Se poate vorbi despre rolul regulator al dreptului internaţional care răspunde nevoii de a se reduce anarhia în relaţiile internaţionale. Sistemul dreptului internaţional. a aplicării şi respectării normelor sale. Raporturile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern Dreptul internaţional contemporan având un caracter universal obiectul său îl constituie relaţiile dintre toate statele indiferent de mărimea lor şi de regiunea unde se află. Caracterul coordonator al voinţei statelor stă la baza obligativităţii dreptului internaţional public. Normele de drept internaţional devin obligatorii numai atunci când decurg din voinţa liber exprimată a acestora. Normele dreptului internaţional public nu pot fi create prin simple manifestări de voinţă a statelor. cutumelor care mai apoi duc la formarea şi dezvoltarea dreptului internaţional public. 11 . Voinţa fiecărui stat este determinată în conţinutul său de condiţiile social-politice existente în interiorul acestora. Deosebim 5 aspecte consensualiste referitoare la acordul de voinţă: 1. N.Deosebirile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern. Dreptul internaţional public ca un sistem general este acceptat de toate statele şi ca urmare a acestui fapt este expresia voinţei lor.

El poate fi tacit în cazul cutumelor şi expres în cazul tratatelor.obligaţia să respecte regulile dreptului internaţional public pe care nu le-au acceptat. b)State care nu au manifestat nici acceptare şi nici obiecţii. Obiectul dreptului intern îl reprezintă reglementarea juridică a relaţiilor sociale dintre persoanele care alcătuiesc populaţia unui stat. Deosebiri privind obiectul de reglementare. Dar aceste state au acceptat normele dreptului internaţional privind dreptul la integritate teritorială şi independenţă politică şi alte drepturi fundamentale recunoscute de dreptul internaţional respingând unele reguli de ordin cutumiar. Între normele de drept internaţional public şi dreptul intern există o serie de asemănări şi deosebiri. aceste probleme sunt legate tot de raporturile dintre state reglementarea lor făcându-se prin acte juridice de drept internaţional. dar nici un stat nu a adoptat această poziţie pentru că aceasta ar echivala cu negarea dreptului cutumiar. 12 . 3. În continuare vom enumera deosebirile care există între acestea: a. Ex. Aspectul dat este legat de cutumă potrivit căreia se susţine că crearea unei noi reguli cutumiare sau respingerea unei norme cutumiare vechi necesită consimţământul statelor. Dreptul internaţional are obiect de reglementare relaţiile dintre state chiar dacă uneori aceste norme se referă la aspecte privind persoanele. 2. 5. Orice stat ar fi liber să-şi exercite dreptul său suveran de a respinge aplicarea unei reguli de drept cutumiare pentru motivul că nu este în concordanţă cu voinţa actuală a acelui stat. 4. Potrivit acestei teorii se susţine că un stat ar putea să-şi retragă consimţământul dat la dreptul internaţional şi să părăsească. Potrivit acestei teorii se susţine că un stat care nu a consimţit la o regulă cutumiară de drept este liber să respingă oricând aplicarea unei astfel de regulă. statele noi independente apărute în 1960 care nu puteau să fie legate de un sistem de drept la crearea căruia nu au participat. Statele care nu au consimţit la o regulă cutumiară de drept se împart: a)State care au formulat obiecţii exprese faţă de regulă în general.

Carta O. În ce priveşte dreptul intern subiectele sunt persoanele fizice şi juridice. Deosebirile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern sunt relevate şi în sfera aplicării şi sancţionării normelor de drept internaţional.N. Astfel normele dreptului internaţional nu sunt aduse la îndeplinire de vreun organism internaţional ci de state care acţionează în mod individual sau colectiv şi prin organizaţii internaţionale. dreptul la apărare apare ca reacţie la un asemenea act şi are caracter de sancţiune. Carta recunoaşte dreptul statelor la autoapărare individuală sau colectivă împotriva unui atac armat până Consiliul de Securitate va lua măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. În dreptul intern statul edictând sau sancţionând normele de drept se manifestă ca autoritate politică supremă ce prescrie o anumită conduită persoanelor ce-i sunt subordonate. d. În dreptul intern măsurile de constrângere pentru încălcarea normelor sunt aplicate de un aparat centralizat organizat de stat şi având o autoritate superioară faţă de persoanele împotriva cărora sunt îndreptate. instituie un sistem de sancţiuni colective contra păcii şi actelor de agresiune. organizaţiile internaţionale şi mişcările de eliberare naţională recunoscute. În ce priveşte sancţiunile care se aplică pentru asigurarea respectării normelor şi principiilor dreptului internaţional acestea le putem clasifica: a)Sancţiuni cu folosirea forţei armate. Temeiul politic şi juridic al calităţii sale de subiect al dreptului internaţional îl formează suveranitatea de stat. Deosebiri privind subiectele de drept. Deosebiri privind modul de elaborare a normelor. Subiectele dreptului internaţional sunt în primul rând statele suverane şi egale în drepturi. În cadrul societăţii internaţionale nu există o autoritate publică superioară sau un guvern mondial care să fie împuternicit cu funcţii de legiferare a normelor dreptului internaţional.U. Întrucât un atac armat constituie o măsură ilegală a forţei. Statele participante la viaţa internaţională sunt subiecte fundamentale în sistemul dreptului internaţional. Constatarea şi aplicarea sancţiunilor este încredinţată Consiliului de Securitate care are răspunderea principală pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Normele dreptului internaţional public sunt create de state şi tot ele sunt destinatarele lor. c.b. Acesta este singurul caz în 13 .

D. Civil şi D. Ex.nulitatea unor tratate încheiate sub imperiul forţei sau ameninţării cu forţa ori care încălcă normele imperative ale dreptului internaţional. a exportului bunurilor iraniene în urma luării ca ostatici a personalului lor diplomatic a ambasadei din Teheran în 1979. Înainte de cel de al II război mondial se procedează la sistematizarea acestui drept după modelul dreptului intern: D. Dreptul internaţional nu este lipsit de sancţiune şi nu este imperfect iar sancţiunea intră în acţiune atunci când interesele statelor converg spre un interes comun. .încetarea efectelor unui tratat pentru încălcarea gravă a prevederilor sale de cealaltă parte. Consiliul de Securitate poate lua măsuri de întrerupere totală sau parţială a relaţiilor economice. culturale. La aceste interdicţii se mai adaugă şi altele în cazul încheierii unor tratate internaţionale ca: . dreptul spaţial. . Constituţional. dreptul tratatelor.excluderea sau suspendarea din organizaţiile internaţionale. Administrativ. b)Sancţiuni fără folosirea forţei armate. supremaţie ori legate de politica sferelor de influenţă ori a unei poziţii dominante în economia mondială. Penal. b)Embargoul de cereale împotriva URSS ca urmare a intervenţiei armate a acesteia în Afganistan. de măsuri luate de state: a)Blocarea de S. b)Dreptul războaielor.N.A. În sec. maritime. Sistemul dreptului internaţional. XVII apare teza împărţirii dreptului internaţional pe ramuri: a)Dreptul păcii.care statele au voie să recurgă la forţa armată ca formă de autoapărare şi aceasta în limitele prevăzute de carta O. . dreptul aerian.pedepsele penale aplicate celor vinovaţi de crime contra păcii şi umanităţii. politice. dreptul diplomatic.U. D. În sfera de codificare pentru a desemna părţile dreptului internaţional se recurge la denumiri ca dreptul mării. Prin sistemul dreptului internaţional 14 . aeriene fără folosirea forţei armate. acest scop ar trebui să servească păcii şi securităţii internaţionale tuturor statelor şi popoarelor şi să fie străin de apariţia în scena politică a unor interese strategice de dominaţi.U.

dreptul diplomatic. atunci altele au apărut la începutul sau la mijlocul sec. dreptul cosmic. sau în cea de a 2 jumătate a sec. În dreptul internaţional nu există o clasificare şi o enumerare exhaustivă a instituţiilor şi ramurilor sale. dreptul economic internaţional. Dacă unele instituţii de drept internaţional au apărut cu sute de ani în urmă ex. amplasarea şi interacţiunea existentă între elementele sale. instituţiilor şi rumurilor de drept internaţional privite din punct de vedere al unităţii interacţiunii şi interdependenţei lor.înţelegem totalitate normelor de drept internaţional. Sunt şi domenii în care dreptul internaţional ţine seama de reglementările dreptului intern în privinţa numirii şi funcţiilor diplomatice. acestea devin obligatorii şi urmează a fi aplicate pe întregul său teritoriu şi pentru toată populaţia. Doctrina dreptului internaţional recunosc în calitate de izvor ale dreptului internaţional 15 . Prin structură înţelegem organizarea internă a sistemului. dreptul tratatelor. Normele acestui drept dobândeşte valoare juridică egală cu cea a normelor de drept intern fără a fi necesară incorporarea lor în dreptul intern al statelor. Izvoarele dreptului internaţional public În teoria generală a dreptului prin izvor de drept erau desemnate modalităţile specifice de exprimare a conţinutului unei norme juridice. Sistemul dreptului internaţional are o anumită structură. XX ex. Ex. Există şi tratate care pot aduce modificări în legea internă sau să provoace obligaţia statelor de a adopta anumite reglementări interne. Cu toate deosebirile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern între ele se stabilesc raporturi de condiţionare şi influenţare reciprocă adică prin acceptarea de către un stat a normelor dreptului internaţional. Acest sistem de drept se află într-o permanentă dezvoltare şi perfecţionare. dreptul aerian. reglementări internaţionale care au avut impact asupra dreptului intern Convenţia de la Haga din 1970 în domeniul capturării ilicite a aeronavelor unde ţările se obligă de a aplica în acest sens pedepse severe. Dreptul internaţional datorită particularităţilor sale nu cunoaşte existenţa unei structuri de organe şi a actelor de natură constituţională. XX dreptul mediului. Doctrina mai veche a dreptului internaţional făcea distincţie între izvoarele materiale şi izvoarele formale. 3.

Tratatul este principalul izvor al dreptului internaţional.N. De multe ori la identificarea izvoarelor drepturilor internaţional se face trimitere la textul statutului Curţii Internaţionale de Justiţie care spune că la soluţionarea diferendelor internaţionale va aplica:  Convenţiile internaţionale.  Hotărârile judecătoreşti. c. Tratatele în cel mai reuşit mod contribuie la stabilirea concordanţei şi interacţiunii dintre normele de drept internaţional şi dreptul intern. Forma convenţională permite ca drepturile şi obligaţiile părţilor să fie formulate cu destulă precizie fapt ce înlesneşte interpretarea şi aplicarea normelor convenţionale.  Principiile generale de drept. În convenţie se prezumă posibilitatea încheierii tratatelor între state şi alte subiecte ale dreptului internaţional sau între acestea şi alte subiecte ale dreptului internaţional de unde rezultă că părţile la tratate pot fi şi altele decât statele şi organizaţiile internaţionale. Astfel Carta O. Tratatului internaţional i se recunoaşte calitatea de izvor principal datorită următoarelor circumstanţe: a. b. Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor menţionează că prin tratat înţelegem un acord internaţional încheiat în scris între state şi guvernat de dreptul internaţional fie că este consemnat într-un instrument unic fie în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară. menţionează „crearea condiţiilor necesare menţinerii justiţiei şi a respectării obligaţiilor decurgând din tratatele şi alte izvoare de drept internaţional”. Eficacitatea autentică a acestor tratate constă în consacrarea dreptului de participare la ele a tuturor statelor.  Cutuma internaţională. Tratatele multilaterale sunt chemate să reglementeze relaţiile ce prezintă interes pentru comunitatea internaţională a statelor în ansamblu. Deosebim tratate internaţionale bilaterale şi multilaterale.U.tratatul şi cutuma internaţională. Deci dreptul internaţional nu oferă o listă a mijloacelor prin care se exprimă normele sale. Nu toate 16 . Totodată acestea nu sunt unicele izvoare de drept internaţional. statele substituind în mod treptat cutuma prin tratate.Actualmente reglementării convenţionale îi sunt supuse practic toate domeniile relaţiilor internaţionale.

Din categoria a doua fac parte: Nici o persoană nu poate transmite alteia mai multe drepturi decât ea are însăşi. La soluţionarea diferendelor Curtea Internaţională de Justiţie aplică alături de convenţie şi cutumă. O analiză a jurisprudenţei judiciare şi arbitrale internaţionale ne permite să constatăm că noţiunea de principiu general de drept include atît reguli procesuale. Pentru ca un principiu să fie inclus în dreptul internaţional public nu este suficient ca acesta să fie comun sistemelor juridice interne. Curtea Internaţională de Justiţie susţine că principiile generale de drept derivă din diverse sisteme de drept intern şi transpuse în ordinea internaţională. Pornind de la cele menţionate prin hotărârile judecătoreşti DIP se aplică şi nu se creează fapt ce ne face să considerăm că jurisprudenţa nu constituie un izvor al DIP dar un mijloc auxiliar adică o modalitate complimentară de identificare şi de interpretare a normelor juridice. cât şi reguli materiale introduse în dreptul internaţional din dreptul intern al statelor. principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate. Prima categorie de reguli cuprinde următoarele principii: Respectarea egalităţii părţilor şi dreptului lor la apărare. utilizarea presupunerilor şi probelor indirecte. mai este necesar ca el să fie potrivit pentru a funcţiona în sistemul DIP. În ce priveşte doctrina celor mai calificaţi specialişti ai deferitor naţiuni rolul acesteia este incomparabil cu cel al jurisprudenţei şi aceasta din cauza absenţei unui statut clar al autorilor de DIP în raport cu subiectele principale ale acestuia .tratatele sunt considerate izvoare de drept internaţional. ci doar acele licite adică încheiate fără vicii de consimţământ şi nu contravin normelor imperative de drept internaţional existente în momentul încheierii lor şi cele care sunt intrate în vigoare. principiul bunei credinţe. Hotărârile judecătoreşti cuprind deciziile pronunţate de judecătorul sau arbitrul internaţional cu ocazia soluţionării unor diferende supuse lor. Putem menţiona că principiile generale de drept îşi au originea în tradiţiile juridice ale principalelor sisteme de drept existente în lume. autoritatea de lucru judecat. Prin cutumă se înţelege practica generală relativ îndelungată şi repetată a statelor. Doctrina de DIP 17 . Cutuma este una dintre cele mai vechi izvoare ale dreptului internaţional ea ocupând mult timp un loc prioritar în raport cu tratatul.statele. prezentarea probelor. căreia acestea îi recunosc o forţă juridică obligatorie.

1993.Analizaţi părerile diferitor autori în privinţa conferirii calităţii de izvoare ale dreptului internaţional mijloacelor auxiliare de exprimare a normelor de drept. 3.Influienţa dreptului intern asupra dreptului internaţional şi influienţa dreptului internaţional asupra dreptului intern.Raportul de legătură dintre dreptul internaţional public şi alte ramuri ale dreptului. 5. Bucureşti. Serbenco E. Vol. vol. „Drept internaţional public”. 2.Normele dreptului internaţional public şi alte norme sociale. Iaşi. vol. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. 4. 18 . Bucureşti. I. La aceste izvoare se mai poate de adăugat şi rezoluţiile organizaţiilor internaţionale. ediţia didactică şi pedagogică. Drept internaţional public. „Drept internaţional public”.1.Andronovici C „Drept internaţional public”. 4. 3. 2. „Graphix”.include atât contribuţiile unor specialişti luaţi aparte cât şi lucrările unor organizaţii internaţionale de specialitate.Geamanu G. dar este un punct de plecare în determinarea izvoarelor dreptului internaţional.Balan O. Dacă tratatul şi cutuma internaţională sunt considerate izvoare universale a căror forţă juridică decurge din dreptul internaţional general atunci deciziile normative ale organizaţiilor internaţionale sunt izvoare speciale forţa lor juridică fiind determinat de actul constitutiv al organizaţiei în cauză.Moca Gh. Printre contribuţiile unor specialişti trebuie luate în considerare opiniile separate sau individuale ale unor judecători. Tipografia „Reclama”. 1981. ed. Din prevederile statutului Curţii Internaţionale de Justiţie reiese că scopul său nu este de a determina izvoarele dreptului internaţional.Principiile generale ale dreptului ca izvoare ale dreptului internaţional. 2001. Bibliografia: 1.1. 1989. Chişinău. La organizaţiile internaţionale trebuie atribuite anumite organe de codificare. ci dreptul aplicabil.

„Şansa”. 9. 1993. Năstase A. „Drept internaţional. 1997.Duculescu V. Iaşi. 1993. 1997.. „Ministerului de Interne”. Coman F.Popescu D. Miga-Beşteliu R.Diaconu I.. ed.Niciu M. 1993. „Şansa”. „Drept internaţional public”. ed.. 7. Bucureşti 1993. ed. „ALL Educaţional”. Bucureşti. „Chemarea”. ed.Popescu D. „Curs de drept internaţional public”. 19 . ed. Bucureşti. „Drept internaţional public”. Ecobescu N. „Drept internaţional public”. Bucureşti. 6. „Hiperion”. introducere în drept internaţional public”. Bucureşti. „Drept internaţional public”.5. 8. 10. ed.

P.P. Calitatea de subiect al D.I.P.Recunoaşterea statelor şi guvernelor 3. figurează organizaţiile internaţionale. Teritoriul unui stat cuprinde: spaţiul terestru.TEMA 3: SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1. 20 . Subiectele originare tipice fundamentale care au capacitate deplină a D.I.P.Succesiunea şi neutralitatea statelor 4. indispensabilă a existenţei statului.I.I.I. sunt statele. care sunt create de stat.Organizaţiile internaţionale şi naţiunile care luptă pentru eliberare naţională ca subiecte de drept internaţional public 1.P.P.I. Trăsăturile esenţiale a subiectului D.Noţiuni generale privind subiectele dreptului internaţionale public 2. Pe lângă state ca subiecte primare a D. Suveranitatea aparţine statelor indiferent de puterea.Teritoriul determinat ce constituie baza materială. a statului este rezultatul firesc al suveranităţii sale şi nu depinde de recunoaşterea lui de alte state.I. statul îşi asumă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter internaţional. mărimea ori gradul lor de dezvoltare. Noţiuni generale privind subiectele dreptului internaţionale public Subiectul de drept internaţional public este o entitate care participă la raporturile juridice reglementate nemijlocit de D. Dintre subiectele de D. naţiunile care luptă pentru eliberare naţională şi Vaticanul.P. 2. Potrivit doctrinei D. o constituie capacitatea lor de a fi titulare de drepturi şi obligaţii cu caracter internaţional. statul ca persoană internaţională trebuie să îndeplinească condiţiile: 1. Deşi numărul populaţiei variază de la un stat la altul aceasta nu are nici o importanţă pentru calitatea statelor de subiecte ale D.O populaţie permanentă care reprezintă totalitatea indivizilor ce locuiesc pe teritoriul unui sau altui stat la un moment dat în limitele acestuia potrivit reglementărilor de drept intern ale statului.I.P.

4.De a reclama repararea daunelor suferite în urma comiterii unei fapte internaţionale ilicite de către un stat terţ. Potrivit D.I. c. d)De a nu admite folosirea teritoriului său pentru instalarea de baze militare străine. e. Statul fiind unicul subiect de D.Puterea publică ce se concretizează prin existenţa unui guvern care asigură conducerea treburilor interne şi externe autoritatea efectivă asupra populaţiei şi teritoriului. 2. dotat suveranitate posedă capacitatea de a acţiona în conformitate cu normele stabilite de acesta. De a deveni membru şi de a participa în mod plenar la viaţa organizaţiilor internaţionale. 21 .I. b)Dreptul de a deveni parte la tratate. În relaţiile cu alte state după structura lor statele pot fi: state permanente neutre. Dimensiunea teritoriului unui stat precum şi structura sa nu sunt relevate pentru existenţa acestuia. confederaţii.P.spaţiul acvatic. Obligaţiile statelor sunt: a)De a nu participa la nici un conflict armat.Neutralitatea constituie un statut juridic şi nu o simplă stare de fapt. b)De a-şi păstra starea de neutralitate în timp de război. 3. Statul permanent neutru are o serie de drepturi şi obligaţii.Capacitatea de a intra în relaţii cu alte state.Caracterul permanent. contemporan neutralitatea are următoarele caracteristici: 1. Unele din capacităţile statului le putem enumera: a. Drepturile acestora sunt: a)Dreptul la suveranitate şi integritate teritorială. d. produce şi experimenta arme nucleare. b. De a stabili relaţii diplomatice şi consulare cu alte state.De a avea acces la procedurile contencioase internaţionale. 3. e)De a nu deţine.Neutralitatea se aplică entităţilor statale şi nu unor teritorii. federaţii. De a produce acte juridice internaţionale. spaţiul aerian. Statul care adoptă un astfel de statut îi este interzis să participe la orice conflict armat sau să devină teatrul unor ostilităţi militare. c)Dreptul la autoapărare. c)De a nu participa la alianţe militare.

Federaţia este un stat compus din mai mulţi membri ai federaţiei care dispun de anumite atribuţii pe plan local dar nu beneficiază de dreptul constituţional de a exercita atribuţii în domeniul relaţiilor externe şi nu sunt subiecte de D. Practica internaţională a arătat că confederaţia este formă premergătoare creării federaţiilor. guvernul instalat pe cale ne constituţională.P. ministrul afacerilor externe sau de la guvern. Spre deosebire de statul federal confederaţia este alcătuită din două sau mai multe state suverane. Recunoaşterea statelor şi guvernelor În dreptul internaţional public recunoaşterea poate fi definită ca un act unilateral prin care un stat sau mai multe state i-au act de existenţa unui fapt sau unei situaţii juridice nou apărute în comunitatea internaţională de natură să determine raporturi juridice între acestea şi situaţia sau entitatea recunoscută de el.P. o declaraţie de recunoaştere precum şi prin mesaje.P.I. Ex.f)De a promova relaţii de pace prietenie şi cooperare. 2.I. Practica constituţională contemporană cunoaşte exemple de federaţii ale căror subiecte au dreptul de a încheia cu consimţământul guvernului federal acorduri internaţionale.I. În calitate de obiecte ale recunoaşterii internaţionale pot fi statul nou apărut. În prezent confederaţii nu mai există. Doar federaţia este singurul subiect de D. mişcările de eliberare naţională. Recunoaşterea se poate exprima printr-o notă diplomatică. Ea poate fi făcută printr-un tratat bilateral sau multilateral după cum poate proveni din partea unui stat sau a unui grup de state 22 .(URSS a permis Ucrainei să participe în relaţiile externe) O altă formă de stat este confederaţia . Confederaţia SUA din 1781 care peste 7 ani se transformă în stat federal. Prin recunoaşterea unui stat se înţelege actul prin care un stat admite că o entitate statală terţă în virtutea elementelor sale constitutive întruneşte condiţiile necesare pentru posedarea personalităţii juridice depline în ordinea internaţională. ele participând de sine stătător sau împreună la viaţa internaţională. telegrame de felicitare emise de şeful statului. Confederaţia este o asociere a două sau mai multor state participante fiecare păstrându-şi independenţa şi calitatea de subiect de D.

Individuală este rezultatul manifestării de voinţă doar a unui singur stat. ci aceasta constituie o facultate sau un drept al statului a cărui exercitare rămâne la aprecierea sa. 3)După numărul de subiecte: a. Tacită(admiterea misiunilor diplomatice pe teritoriul său) 2) După întinderea efectelor: a. b. Acceptarea legislaţiei interne şi a hotărârilor judecătoreşti ale statului recunoscut. De facto este provizorie şi revocabilă ea produce efecte limitate. De a intenta acţiune judiciară la instanţele celuilalt stat cu privire la bunurile sale aflate pe teritoriul statului care la recunoscut. c. dezvoltarea relaţiilor de drept internaţional de către noul stat. Recunoaşterea nu conferă personalitate internaţională statului nou recunoscut dar îl ajută la promovarea. încheind tratate politice economice. Aşadar din momentul recunoaşterii statul nou recunoscut beneficiază de drepturi şi obligaţii internaţionale. Expresă(declaraţie. statele vizate stabilind relaţii diplomatice. Dreptul internaţional nu consacră obligaţia statelor de a recunoaşte state noi care apar pe arena internaţională. Participarea unui stat nerecunoscut la conferinţe internaţionale sau admitere într-o organizaţie nu echivalează cu recunoaşterea sa individuală sau colectivă din partea altor state. 23 . De iure recunoaşterea este definitivă şi produce totalitatea efectelor recunoaşterii. Totodată practica statelor a consacrat existenţa mai multor forme de recunoaştere calificate după următoarele criterii: 1)După modul de exprimare: a. Stabilirea de relaţii diplomatice ori consulare. telegramă) b.în baza unui tratat multilateral. Recunoaşterea este un act declarativ şi nu constitutiv în sensul că prin acest act se constată existenţa unui stat nou care există ca efect al creării sale şi nu ca rezultat al actului de recunoaştere. Principalele drepturi şi obligaţii sunt: a. b. Totodată ne recunoaşterea unui stat poate fi considerată ne amicală creând obstacole în cadru normalizării relaţiilor dintre state.

Colectivă rezultatul unor manifestări de voinţă comune şi concomitente ale mai multor state. e.b. Activitatea noului guvern să fie sprijinită de populaţie. Capacitatea guvernului de a se achita de obligaţiile sale internaţionale. Instaurarea unui regim politic democratic capabil să garanteze respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. d. 24 . Recunoaşterea unui guvern este definită ca fiind un act liber al unui stat sau al mai multor state prin care se manifestă intenţia de a întreţine relaţii oficiale cu acesta şi implicit de încetare a unor astfel de raporturi cu vechiul guvern. În practica statelor este unanim acceptat că recunoaşterea statelor implică şi recunoaşterea guvernelor. b. Practica arată că recunoaşterea unui nou guvern este supusă întrunirii mai multor criterii: a. Pe lângă recunoaşterea statelor şi guvernelor în dreptul internaţional s-a conturat şi idea de recunoaştere a mişcărilor de eliberare naţională care răspunde cerinţelor de a asigura popoarelor coloniale ce se aflau pe punctul de a accede la statutul de stat independent. Absenţa amestecului în treburile interne ale statului în procesul de instalare a noului guvern. Să corespundă voinţei acestuia. o capacitate juridică internaţională pe măsură să accelereze procesul în curs. În situaţia în care un guvern accede la putere pe alte căi decât cele constituţionale sau în cazul schimbării formei de guvernământ se pune problema recunoaşterii guvernelor. În urma recunoaşterii statutului mişcărilor de eliberare a înregistrat elemente de consolidare ceia ce le-a permis stabilirea de relaţii oficiale cu statul care o recunoaşte. c. Recunoaşterea guvernelor are un caracter declarativ adică actul de recunoaştere se rezumă la dorinţa de a întreţine raporturi cu noul guvern asupra legitimităţii guvernului respectiv. atitudine care ar putea fi calificată drept amestec în treburile interne. lea oferit posibilitatea de a participa la unele organizaţii internaţionale în calitate de observator.

orice tratat în vigoare la data succesiunii statelor privitor la ansamblu teritoriului statului predecesor rămâne în vigoare în privinţa fiecărui stat succesor astfel format. bunurile de stat. cu excepţia cazurilor în care rezultă din tratat sau se stabileşte că aplicarea tratatului de statul nou ar fi incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatul. În timp ce bunurile imobile situate pe teritoriul ce face obiect al succesiunii trec în întregime la statul succesor. 25 . 2. În calitate de obiecte ale succesiunii statelor pot fi: tratatele internaţionale. Astfel în ceia ce priveşte tratatele bilaterale statul succesor nu este ţinut să devină parte la tratatele încheiate de statul predecesor pe care le poate denunţa. Potrivit Convenţiei de la Viena din 1978 un nou stat independent nu este obligat să menţină un tratat sau să devină parte la acesta numai pentru simplu fapt că la data succesiunii statelor tratatul era în vigoare în privinţa teritoriului la care se referă acea succesiune. ex. Atunci când o parte sau mai multe părţi din teritoriul unui stat se separă pentru a forma unul sau mai multe state şi independent de faptul dacă statul predecesor continuă să existe sau nu. Crearea unui stat independent ca rezultat al decolonizării. URSS. Ex.3. Noul stat independent nu moşteneşte datoria de stat a statului predecesor doar dacă nu intervine un acord între cele două state care să prevadă astfel. arhivele. În privinţa bunurilor de stat Convenţia de la Viena din 1983 face distincţie între bunurile mobile şi imobile. Bunurile de stat mobile şi imobile ale statului predecesor trec în proprietatea statului succesor. În privinţa tratatelor multilaterale noul stat independent urmează printr-o notificare să-şi stabilească calitatea de parte la un tratat multilateral care la data succesiuni statelor era în vigoare pentru teritoriul în cauză. statele de pe continentul african. Succesiunea în caz de dezmembrare sau de separare a unea sau mai multor părţi din teritoriul unui stat. Problema succesiunii statelor apare în următoarele cazuri: 1. frontierele. Iugoslavia. cele mobile doar în proporţii echitabile cu luarea în consideraţie anume a contribuţiei teritoriului dat la crearea lor. datoriile de stat. Succesiunea şi neutralitatea statelor În dreptul internaţional succesiunea reprezintă substituirea unui stat de către altul în limitele unui teritoriu determinat şi cu privire la populaţia respectivă. calitatea de membru în organizaţii internaţionale.

Totodată tratatele încheiate cu statele terţe referitor la frontierile teritoriului transferat îşi păstrează valabilitatea. Federaţia Rusă este unica succesoare clasică a URSS ea preluând toate angajamentele internaţionale contractante de către URSS. Fac excepţie de la această regulă tratatele localizate adică acelea care se referă la o anumită regiune sau localitatea dintr-un anumit stat. Un caz aparte îl reprezintă succesiunea statelor care sau format după dezmembrarea fostei URSS. datoriile externe şi activele situate în afara uniunii. Succesiunea în caz de unificare a statelor. iar tratatele internaţionale ale statului sub a cărui suveranitate a trecut teritoriul în cauză încep să-şi producă efectele sale cu excepţia cazurilor când aplicarea tratatelor arătate în privinţa teritoriului transmis ar fi incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatului. ele continuă să rămână în vigoare pentru statul succesor cu excepţia cazurilor când din tratat rezultă sau este stabilit că aplicarea acestuia ar fi incompatibilă cu obiectul sau scopul tratatului.3. Conform acestuia tratatele internaţionale ale statului predecesor îşi încetează efectele asupra teritoriului transferat. În acest caz se aplică principiul valabilităţii teritoriale a limitelor tratatelor internaţionale. Procesul de dezmembrarea a URSS a dus la apariţia pe teritoriul ocupat cândva de aceasta a trei categorii de state. 4. Celelalte obiecte ale succesiunii statelor a căror soartă urmează să fie reglementată odată cu transmiterea unei părţi din teritoriul unui stat altui stat fac obiectul acordului referitor la transmiterea acestui teritoriu. ex. Germania. Bunurile de stat şi arhivele statelor predecesoare trec la statul succesor. Succesiunea în cazul transmiterii unei părţi din teritoriul unui stat altui stat. Printre statele succesoare o poziţie de osebită o ocupă Ucraina şi Belorusia care până la dezmembrarea URSS posedau o personalitate juridică internaţională restrânsă care sa lărgit odată cu dezmembrarea URSS. Neutralitatea reprezintă o formă de manifestare a voinţei unor state de a sta temporar sau permanent în afara desfăşurării 26 . acelaşi lucru se întâmplă cu datoriile de stat. Celelalte state care s-au format după dezmembrarea URSS participă la tratatele internaţionale în mod variat. Ca atare numai una poate fi considerată ca relevând succesiunea clasică.statul succesor. Aceasta are loc atunci când două sau mai multe state se unesc pentru a forma un singur stat . În ceia ce priveşte tratatele statelor predecesoare încheiate cu statele terţe.

Provocarea unei politici de colaborare activă cu toate statele. Neutralitatea permanentă-statut internaţional special al unui stat caracterizată prin: a. Putem distinge mai multe forme de neutralitate: 1. Conform acestor documente statul neutru în timp de război se obligă să adopte o poziţie egală faţă de beligeranţi ne favorizând pe nici unul dintre ei. d. Printre statele cu statut de neutralitate permanentă se numără şi Republica Moldova care conform art.Ne admiterea folosirii propriului teritoriu pentru pregătiri militare. inclusiv amplasarea de baze militare străine. produce şi experimenta arme nucleare. Neutralitatea eventuală reprezintă atitudinea de neutralitate a unuia sau mai multor state faţă de un anumit război. politice care au drept scop pregătirea războiului.Ne participarea la alianţe militare. depozite. 4. c. b. Neutralitatea diferenţiată reprezintă ne participarea unui stat la un conflict armat cât şi atitudinea diferită adoptată faţă de victimă şi agresor într-un război de agresiune.Interdicţia de a deţine. Neutralitatea imparţială a fost reglementată de Declaraţia de la Paris din 1856 apoi de Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907. 2.războaielor dintre alte state. În acelaşi articol este menţionat că Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe 27 . atitudinea Japoniei şi a Turciei faţă de conflictul dintre Israel şi statele arabe din 1967. Ex.  Imparţialitatea adică tratarea în mod egal a părţilor în conflict. 11 al Constituţiei şi-a proclamat neutralitatea sa permanentă. Atitudinea dată se manifestă prin acordarea de asistenţă unuia sau unora dintre beligeranţi care au statut de victimă a unei agresiuni militare dar fără participarea la operaţiunile militare.  Prevenirea adică împiedicarea desfăşurării oricăror operaţiuni militare pe teritoriul său. 3. Statul neutru este supus următoarelor cerinţe:  Abţinerea care îl obligă să nu participe la ostilităţi.

dreptul la autoapărare. Organizaţiile internaţionale şi naţiunile care luptă pentru eliberare naţională ca subiecte de drept internaţional public Organizaţiile internaţionale reprezintă forme instituţionalizate de cooperare a statelor.militar ale altor state pe teritoriul său. Actualmente personalitatea juridică internaţională este recunoscută tuturor organizaţiilor internaţionale interstatale. Organizaţiile internaţionale sunt subiecte de drept internaţional derivate întru cât ele sunt produsul acordului de voinţă al statelor care le-au constituit şi subiecte limitate deoarece ele îşi desfăşoară activitatea şi îşi exercită competenţele numai în limitele prevederilor statutului lor. iar forţelor lor armate li se aplică regulile de drept internaţional umanitar. Dreptul de a apărea în justiţie. Statutele şi convenţiile arată că organizaţiile internaţionale se bucură pe teritoriul statelor membre de capacitate juridică pentru îndeplinirea funcţiilor şi realizarea scopurilor. c. 4. dar aceste prevederi ale Constituţiei nu sunt respectate de statele terţe. Scopul înfiinţării lor este de a coordona colaborarea statelor în diverse domenii ale relaţiilor internaţionale. Dreptul de a încheia contracte inclusiv de muncă cu funcţionarii săi. Dreptul internaţional contemporan garantează personalitate juridică internaţională naţiunilor care luptă pentru eliberare şi formarea statului lor independent.Dreptul de a dispune de bunuri mobile şi imobile. Naţiunile care luptă pentru eliberare naţională li se aplică principiul neintervenţiei în treburile lor. A se sublinia că o mişcare de eliberare poate accede la statutul de participant la raporturile juridice internaţionale numai ca urmare a recunoaşterii ei din partea statelor şi organizaţiilor internaţionale. Totodată din jurisprudenţa Curţii Internaţionale de Justiţie decurge că organizaţia internaţională este un organ de colaborare a statelor şi nu o putere suprastatală. În dispoziţiile statelor lor se vorbeşte de capacitatea lor juridică. Calitatea de subiect de drept internaţional se dobândeşte din momentul în care naţiunea care luptă pentru eliberare şi-a creat anumite organe proprii. Organizaţiile internaţionale dispun de următoarele capacităţi: a. Mişcările de 28 . b.

În alte organizaţii dacă actele lor constitutive prevăd acest lucru mişcărilor de eliberare li se poate acorda statutul de membri asociaţi.P. De a participa la lucrările unor conferinţe sau reuniuni internaţionale organizate de state sau organizaţiile care le-au recunoscut. Balan O.N. 2001. Statutul de stat permanent neutru a Republicii Moldova. „Drept internaţional public”.S.P. limitat ce le permite să beneficieze de următoarele drepturi: a. d. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. 4. 2. Poziţia persoanei fizice în dreptul internaţional public. c. 29 . De a primi asistenţă materială. se manifestă prin faptul că în cadrul acesteia mişcărilor de eliberare naţională li se acordă statutul de observator. În unele organizaţii aceste mişcări pot fi admise în calitate de membri cu drepturi depline în aceste organizaţii.eliberare naţională o dată recunoscute obţin un statut juridic special adică calitatea de subiect de D. calitatea de subiecte de D. Tipografia „Reclama”. Ca urmare a constituirii majorităţii popoarelor coloniale în state independente. O. Statul federal şi confederaţia ca subiecte de drept internaţional public.I. De a desfăşura acţiuni fie paşnice fie armate pentru emanciparea lor naţională. b.De a întreţine relaţii oficiale cu alte subiecte de D. 6.S. I. Statutul Mişcării de eliberare naţională a Palestinei. U.I.E. Ex. 5. Serbenco E. e. Vol. Succesiunea statelor asupra bunurilor. în special cu acele state şi organizaţii care le-au recunoscut. Chişinău. Întreţinerea relaţiilor oficiale cu O.I.De a participa la încheierea tratatelor cu alte subiecte de D. Bibliografia: 1.C. financiară şi diplomatică din partea statelor sau organizaţiilor. Vaticanul ca subiect de drept internaţional public.N.U. 3.I. tratatelor şi arhivelor.P. a mişcărilor de eliberare naţională este în descreştere ceia ce probabil va duce cu timpul la dispariţia lor definitivă.P.M.O.

„Graphix”. 10.... „Chemarea”. „Şansa”. introducere în dreptul internaţional public”. „Drept internaţional public”.. Diaconu I. 8. Bucureşti. vol. „Drept internaţional public”. 4. „Curs de drept internaţional public”.. ed. 9.. 1992. 1981. Geamănu G. 1989. 1993. 7. ed. Bucureşti. „Drept internaţional. A.1. ed. „Chemarea”. „Drept internaţional public”. 6. ed. 1993. vol.1.. Duculescu V.. ed. ed. 5. 1993. Iaşi.1. Moca Gh. Miga-Besteliu R. Ecobescu N. vol. Bucureşti.. „Drept internaţional public”.2.. 1993. 1993. „Drept internaţional public”. Didactică. 30 . 1997. Bucureşti. „Hyperion”. „Organizaţii internaţionale”. Andronovici C. „ALL”. ed. Niciu M. Iaşi.Niciu M. 3. Bucureşti. „Drept internaţional public”. Iaşi. Năstase Popescu D. Bucureşti.

În al cincilea rând principiile fac parte din categoria normelor care au o forţă juridică supremă în raport cu celelalte norme şi principii ale dreptului care trebuie să fie în conformitate cu primele. Este de subliniat că între principiile 31 . în al doilea rând se caracterizează prin conţinutul lor general. În primul rând principiile reprezintă normele cele mai importante de DIP servind bază pentru întregul sistem de drept. În ce priveşte modul de apariţiei a principiilor dreptului internaţional este diferit. b) Principiul soluţionării prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale.TEMA 4: PRINCIPIILE JURIDICE GENERALE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1. 1. În al patrulea rând are un caracter juridic ele fiind obligatorii pentru toate statele. Conţinutul juridic al principiilor generale ale dreptului internaţional public: a) Principiul ne recurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa. Unele dintre ele au apărut pe cale cutumiară ca mai apoi să fie reafirmate şi dezvoltate pe cale convenţională prin tratate internaţionale. Principiile DIP au o serie de trăsături caracteristice care le deosebesc de celelalte principii ale dreptului. d) Principiul neamestecului în treburile interne ale statelor e) Principiul integrităţii teritoriale a statelor şi inviolabilităţii frontierelor. Noţiune de principii generale ale dreptului internaţional public. Noţiune de principii generale ale dreptului internaţional public 2. În al treilea rând principiile după sfera lor de aplicare au un caracter universal. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional public sunt reguli de conduită de maximă generalitate universal valabile şi juridic obligatorii pentru subiectele DIP care au luat naştere prin acordul de voinţă a acestora în special al statelor. c) Principiul egalităţii suverane a statelor. Ele se aplică tuturor domeniilor de cooperare interstatală.

Din cauza că toate principiile fundamentale de drept internaţional au aceiaşi valoare juridică între ele nu poate fi făcută o ierarhizare formală. Un moment de referinţă în consacrarea existenţe principiului nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa îl constituie Pactul Ligii Naţiunii care a limitat dreptul statelor de a porni război. 32 . Conform actelor sus menţionate se interzice: 1.fundamentale există o interdependenţă şi o interpătrundere ele condiţionându-se reciproc. Dinamica principiilor se manifestă în primul rând prin încheierea de noi tratate şi crearea de noi norme cutumiare menite să concretizeze şi să completeze normele existente prin consacrarea unor noi principii capabile să guverneze problemele ce apar în faţa civilizaţiei umane. principiul nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa a fost consacrat şi în Carta ONU care spune: Toţi membrii organizaţiei se vor abţine în relaţiile lor internaţionale de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei fie împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite. Pactul mai prevede şi aplicarea sancţiunilor faţă de statul vinovat de încălcarea acestei restricţii. Acest principiu a apărut în perioada dintre cele două războaie mondiale. Principiile fundamentale se află într-o permanentă dezvoltare conţinutul lor îmbogăţindu-se în mod continuu. Aplicarea forţei sau ameninţarea cu forţa în scopul încălcării frontierelor internaţionale ale altui stat sau in scopul soluţionării diferendelor internaţionale. Orice acţiuni ce reprezintă o ameninţare cu forţa sau aplicarea directă sau indirectă a forţei împotriva altui stat. 2. 3. Primul act internaţional cu caracter multilateral care cuprinde interdicţia războiului de agresiune a fost Pactul general de renunţare la război ca instrument al politicii naţionale a statului denumit Pactul Briand-Kellogg încheiat la Paris în 1928. 2. colaborării în protecţia mediului. Conţinutul juridic al principiilor generale ale dreptului internaţional public Principiul nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa în relaţiile internaţionale. Represaliile cu aplicarea forţei armate. În ce priveşte consacrarea unor principii noi are loc formarea unor astfel de principii de determinare generală şi totală.

6. Acţiunile forţate ce au drept scop privarea popoarelor de dreptul la autodeterminare. 8. Achiziţiile teritoriale străine obţinute ca rezultat al ameninţării cu forţa sau aplicării ei. Acest principiu presupune interzicerea propagandei de război. 7.  În cazul aplicării măsurilor de constrângere stabilite de Consiliul de Securitate a ONU.4. În cazul acestui principiu dreptul internaţional admite 3 excepţii când se poate recurge la forţă în relaţiile internaţionale:  În caz de auto apărare când devine victima unui act de agresiune din partea altui stat.  Toate statele au obligaţia de a rezolva diferendele prin mijloace paşnice alese în mod liber de ele. demonstraţii de forţă sau manevre militare în vecinătatea frontierelor unui stat. Ocuparea militară a teritoriului altui stat prin aplicarea forţei cu încălcarea prevederilor Cartei ONU. comerciale sau concentrarea de trupe la frontierele unui stat. În acelaşi timp Carta ONU lasă statelor libertatea de a alege mijloacele paşnice la soluţionarea unui diferend concret. 5. întreruperea legăturilor de comunicaţii. Conţinutul principiului soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale este prevăzut şi în Declaraţia Adunării Generale a ONU din 1982 în care printre altele se prevede:  Toate statele sunt obligate să acţioneze cu bună credinţă în relaţiile dintre ele pentru a evita ivirea de diferende.  În situaţia popoarelor care luptă pentru independenţă.  Statele care sunt părţi la acorduri sau organisme regional sunt obligate să întreprindă toate eforturile 33 . Organizarea sau sprijinirea organizării pe teritoriul unui stat a forţelor neregulate sau a altor bande armate. Principiul soluţionării prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale decurge din diferite reglementări. Noţiunea de ameninţare cu forţa presupune intimidarea cu folosirea forţei armate. Organizarea. Acest principiu presupune obligaţia ce impune statele de a rezolva diferendele şi conflictele ce se pot ivi între ele inclusiv prin mijloace paşnice. instigarea acordarea de asistenţă sau participarea la acţiunile de război civil sau teroriste pe teritoriul altui stat.

Din cele menţionate rezultă că acest principiu are două părţi componente: respectarea suveranităţii şi respectarea egalităţii în drepturi a statelor. Carta ONU stipulează că nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va autoriză Naţiunile Unite să intervină în chestiuni care aparţin esenţial competenţei interna a statelor şi nici nu va obliga pe membrii săi să supună asemenea chestiuni spre rezolvare în baza prevederilor Cartei ONU. Pincipiul mai include:  Interzicerea intervenţiei armate sau altor forme de amestec sau ameninţare îndreptate împotriva personalităţii altui stat. Principiul egalităţii suverane a statelor presupune respectarea suveranităţii tuturor statelor şi egalităţii lor în cadrul relaţiilor internaţionale.  Toate statele au drepturi şi obligaţii egale. social. politic sau de orce altă natură cu scopul de a constrânge un alt stat. economic şi cultural.  Toate statele sunt ţinute să respecte dreptul fiecăruia dintre ele la determinarea şi exercitarea după propria apreciere a relaţiilor sale cu alte state.  Fiecare stat este în drept să participe la organizaţii şi tratate internaţionale.pentru soluţionarea paşnică prin intermediul acestor acorduri. Suveranitatea este indivizibilă.  Fiecare stat are îndatorirea de a respeca personalitatea altor state. Acest principiu se caracterizează prin:  Statele sunt obligate să respecte egalitatea suverană şi specificul fiecăruia dintre ele precum şi toate drepturile inerente suveranităţii. Principiul neamestecului în treburile interne ale altui stat reprezintă unul din pilonii de bază ai dreptului internaţional.  Fiecare stat are obligaţia de a respecta pe deplin şi cu bună credinţă obligaţiile sale internaţionale.  Fiecare stat este în să-şi aleagă şi să-şi dezvolte în mod liber sistemul său politic. exclusivă şi inalienabilă.  Integritatea teritorială şi independenţa politică a statului sunt inalienabile.  Interzicerea aplicării sau încurajării folosirii măsurilor de ordin economic. 34 .

Principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. finanţării sau tolerării activităţilor armate teroriste. politică sau economică. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. economic. Integritatea teritorială formează obiectul tuturor documentelor asociaţilor regionale ale statelor. inclusiv cea militară. Respectarea frontierelor existente est o condiţie indispensabilă de conveţuire paşnică a statelor. Principiul cooperării internaţionale şi îndeplinirii cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale. principiul îndeplinirii cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale. Pe lângă aceste principii dreptul internaţional mai specifică şi altele: principiul egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a dispune de ele însele. aerian sau să procedeze la modificările teritoriale cu acordul populaţiei exprimat pe calea plebiscitului. Respectatea principiului integrităţii teritoriale nu împiedică statele pe bază de acord şi în virtutea reciprocităţii să admită folosirea propriului lor teritoriu în anumite scopuri limitate cum este tranzitul feroviar. rutier.  Dreptul oricărui stat de a-şi alege sistemul său politic.  Interzicerea intervenţiei în luptele interne din alt stat. instigării. 35 . sprijinirii. Principiul inviolabilităţii frontierelor vine să completeze principiul integrităţii teritoriale. 2. social şi cultural.  Interzicerea organizării. principiul cooperării internaţionale. Principiul egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a dispune de ele însele. Teritoriul unui stat nu poate face obiectul achiziţiei din partea altui stat ca urmare a recurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa. Principiul integrităţii teritoriale a statelor este un principiu potrivit căruia membrii organizaţiei sunt obligaţi să se abţină de la ameninţarea cu forţa sau de la utilizarea acesteia împotriva integrităţii teritoriale a oricărui stat. principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În acest scop nu poate fi utilizată nici o formă de presiune. Interzicerea aplicării forţei pentru a priva popoarele de dreptul lor la identitatea naţoinală. 3.

ed. 5. 1993. Drept internaţional public. ediţia didactică şi pedagogică.. „Drept internaţional public”.Bibliografia: 1. vol. „Academiei”. Andronovici C. Iaşi. 1993.Carta Naţiunilor Unite. 6. 1993.1. Geamanu G. „Hiperion”.1. „Drept internaţional public”. Serbenco E. 7. 33-38. Niciu M. 9. Năstase A. „Şansa”. art. „Chemarea”. Moca Gh. Bucureşti. „Sistemul principiilor dreptului internaţional”. ed. 10. Bucureşti 1993. Popescu D. ed. vol. Popescu D. Diaconu I. 2001. ed. „Şansa”. „Drept internaţional public”. Tipografia „Reclama”. Balan O. 1986. Vol. 8. „Drept internaţional public”... 1989. „Graphix”. ed. Bucureşti. „Curs de drept internaţional public”. Chişinău. Bucureşti. 3. Bucureşti. Năstase A. Ecobescu N „Drept internaţional public”. Iaşi. Duculescu V. 1997. 36 . Bucureşti. 2. I. „Drept internaţional public”. ed. 1981. 4.

Problema refugiaţilor şi persoanelor strămutate 1. în timp ce altele fac parte din ordinea internaţională.Persoanele fără cetăţenie.TEMA 5: POPULAŢIA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1. Noţiuni generale privind populaţia în dreptul internaţional public 2. refugiaţii.Cetăţenii statului respectiv. persoanelor fără cetăţenie ori cu dublă cetăţenie. De la această regulă fac excepţii persoanele care având un statut diplomatic se bucură de anumite imunităţi. Regimul juridic al străinilor 4. străinilor. persoanele strămutate care locuiesc pe teritoriul statului respectiv şi se supun jurisdicţiei sale. 2. 3. adică adoptarea unor documente 37 . drepturile şi obligaţiile tuturor caregoriilor de persoane care formează populaţia sa. Dubla cetăţenie şi apatridia 3.Cetăţenii străini. Populaţia unui stat cuprinde totalitatea cetăţenilor. În cadrul exercitării competenţe sale suverane fiecare stat stabileşte situaţia juridică a populaţiei sale reglementând statutul juridic. Modurile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei. Statele încheind anumite acorduri internaţionale în domeniul drepturilor omului urmăresc determinatea cadrului şi formelor cooperării lor în acest domeniu. Referitor la problemele drepturilor omului există diverse opinii unele susţin că sunt aspecte privind protecţia şi promovarea şi ţin de competenţa internă a statelor. Instituţia cetăţeniei în dreptul internaţional public. Deci din această definiţie reiese că populaţia unui stat este compusă din următoarele caregorii de persoane: 1. Noţiunea de promovare cuprinde activităţi referitoare la cooperarea statelor în domeniul drepturilor omului. Noţiuni generale privind populaţia în dreptul internaţional public Prin populaţie se înţelege totalitatea indivizilor ce locuiesc pe teritoriul unui stat sau altui stat la un momemt dat şi care sunt supuşi jurisdicţiei acestuia.

 Apatridia. Modurile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei. Pe lângă problema drepturilor omului un concept important este şi cel alresponsabilităţii unui stat pentru soarta coetnicilor săi. Dubla cetăţenie şi apatridia Cetăţenia reprezintă legătura politică şi juridică permanentă dintre o persoană fizică şi un stat.dreptul popoarelor care aparţin minorităţilor naţionale sunt şi ele înscrise în sfera drepturilor omului. În virtutea principilor nondiscriminării şi egalităţii minorităţilor acestora nu li se acordă drepturi sau obligaţii speciale sau colective. Instituţia cetăţeniei în dreptul internaţional public.referitoare la drepturile omului şi rapoartele periodice prezentate de state ca o modalitate eficientă pentru schimbul de informaţie şi experienţă în domeniu. securitatea internaţională precum şi în situaţia când se comit crime împotriva umanităţii. Problemele referitoare la cetăţenie intră în competenţa internă a statelor. Modalităţile generale sunt: 1. Prin naştere cetăţenia se poate dobândi urmînd unul din criteriile: dreptul sângelui când noul născut dăbîndeşte cetăţenia părinţilor indiferent de locului de naştere şi dreptul solului cînd noul născut va dobîndi cetăţenia statului pe teritoriul căruia se naşte indiferent de cetăţenia părinţilor. iar aspectul internaţional apare atunci când prin încălcari grave şi sistematice sunt puse în pericol valori majore ale umanităţii precum: pacea. Dreptul solului îl aplică aşa state: 38 . Cazurile în care cetăţenia are relevanţă în sfera dreptului ninternaţional sunt:  Protecţia diplomatică.  Cazurile de dublă cetăţenie.Dobândirea cetăţenie prin naştere. 2. căci statul prin legea sa internă determină legătura de cetăţenie. legătură care generează drepturi şi obligaţii reciproce între stat şi persoană. Belgia. Modalităţile de dobândire a cetăţenieipot fi:generale şi speciale. Franţa. Japonia. Republica Moldova. modurile de dobândire şi de pierdere a acesteia precum şi consecinţele care decurg din acestea. Noţiunea de protecţie a drepturilor omului se desfăşoară la nivel naţional unde un rol deosebit îl au anumite instituţii juridice. Dreptul sîngelui îl aplicăastfel de state: Italia.

Adoptarea Carte ONU şi a altor documente privind drepturile omului referitoare la înlăturarea descriminării faţă de femei au consacrat principiul liberului consimţămînt al femeii căsătorite cu un bărbat străin de a lua cetăţenia pe care o doreşte. Modalităţile speciale de dobîndire a cetăţeniei sunt:  Dobîndirea în grup a cetăţeniei sau naturalizarea colectivă(strămutarea de populaţie).  Reintegrarea sau redobîndirea cetăţiniei.Dăruirea cetăţeniei se realizează la iniţiativa autorităţilor competente ale statului şi nu la cererea persoanei interesate. Există două forme de pierdere a cetăţeniei: 1.7.Argentina. Retragerea cetăţeniei cuprinde un element de sancţiune ea se realizează la iniţiativa autorităţilor statului şi de regulă în privinţa persoanelor care au comis fapte grave împotriva statului. adoptată la cererea persoanei interesate. 39 .Dobîndirea cetăţeniei prin naturalizare se realizează numai la cererea persoanei interesate şi în urma unui act al autorităţii statului care o acordă. Problema pierderii cetăţeniei tot ţine de competenţa naţională a statelor însă unele dispoziţii referitoare la subiectul în cauză sunt prevăzute de tratatele bilaterale. 2.  Prezenţa surselor legale de existenţă.  Cunoaşterea şi respectarea prevederilorConstituţiei. Renunţarea reprezintă o formă de pierdere a cetăţeniei în baza deciziei autorităţilor competente ale statului.10 ani).Paraguai. Naturalizarea se înfăptuieşte cu îndeplinirea unor condiţii stabilite de lege:  Domicilierea de diferită durată pe teritoriul statului care acordă cetăţenie(5. Dobîndirea cetăţeniei în ordinea dăruirii are loc de obicei pentru merite deosebite faţă de acest stat.8. La etapa actuală asemenea cazuri sunt extrem de rare. 3. 2.  Cunoaştere limbii de stat. Dobîndirea cetăţenie prin naturalizare este facilitată deseori prin faptul că persoana interesată i-a făcut anumite servicii statului a cărui cetăţenie o solicită.  Obţinerea sau alegerea cetăţeniei.

 Statul nu poate lipsi o persoană de cetăţenia lui dacă prin aceasta ea devine apatrid.Dubla cetăţenie este situaţia juridică a unie persoane fizice care posedă concomitent cetăţenia a două sau mai multor state. Spre exemplu în satisfacerea serviciului militar în ambele state. expulzări abuzive.  În caz de modificare a statutului personal. 3. Totalitatea drepturilor 40 . pierderea cetăţeniei să fie codiţionată de faptul că persoana vizată să posede sau să obţină cetăţenia unui alt stat. De regulă ei sunt limitaşi în beneficierea de drepturi civile şi politice. În cazul dublei cetăţenii apar unele neclarităţi şi probleme fiind că persoana ce are dublă cetăţenie îşi asumă drepturi şi obligaţii în ambele state. Complicaţii mai pot apărea şi în legătură cu protecţia diplomatică pe care statele sunt în drept să o exercite asupra cetăţenilor lor. Apatrizii au drepturi reduse în raport cu cetăţenii statului pe teritoriul căruia se află şi chiar cu străinii. În asemenea situaţii s-a instituit regula cetăţeniei efective adică cetăţenia acelui stat cu care persoana cu dublă cetăţenie are o legătură stabilă durabilă. ci a altui stat. Regimul juridic al străinilor Prin străin este desemnată persoana care se află pe teritoriul unui stat fără a avea cetăţenia acestui. Potrivit rezoluţiei Institutului de Drept Internaţional apatridul este individul care nu este cosiderat de nici un stat ca avînd naţionalitatea sa. La Conferinţa de la Haga pentru codificarea dreptului internaţional din 1930 au fost adoptate unele acte referitor la problemele duble cetăţenii în legislaţia naţională a statelor poate fi întîlnită dispoziţia în conformitate cu care persoanie ce domiciliază în mod permanent pe teritoriul unuia din statele a căror cetăţenie o deţine nu îi este recunoscută cetăţenia celuilalt stat. În aşa cazuri se încheie tratate internaţionale.Printre dispoziţiile principale ale acesteia din urmă putem menţiona:  Statele părţi contactante vor acorda cetăţenia lor persoanelor născute pe teritoriul lor care în lipsa acesteia vor fi apatrizi. În cadru ONU a fost elaborate şi adoptate Convenţia cu privire la statutul apatrizilor din 1954 şi Convenţia cu privire la reducerea cazurilor de apatridie din 1961. nu se bucură de protecţia diplomatică a vreunui stat şi pot fi victime ale anumitor descriminări.

4.  Extrădarea este un act de asistenţă juridică în materie penală interstatală care urmăreşte transferul unui individ urmărit sau 41 . Străinilor li se aplică următoarele regimuri juridice: 1. economic. civile şi ca şi propriilor cetăţeni. încheiate cu ţări de altă credinţă ca Turcia. Indiferent de regimul de care se bucură străinul pe teritoriul statului de reşedinţă au obligaţia de a respecta legile. Statul care adoptă măsura expulzării unor străini nu este obligat să dea statului care îi aparţin explicaţii. Regimul naţional în temeiul căruia străinilor li se acordă într-o mare măsură aceleaşi drepturi sociale.şi obligaţiilor pe care străinul le are pe teritoriul unui stat în tmeiul legislaţiei acestuia şi ale convenţiilor internaţionale la care el este parte formează regimul juridic al străinilor. 3. obţineau pentru cetăţenii lor aflaţi pe teritoriul unor asemenea state anumite privelegii cum ar fi nesupunerea jurisdicţiei acestuia sau beneficierea de un cerc mai larg de drepturi şi libertăţi în raport cu cetăţenii proprii. Regimul special prin care statul acordă străinilor anumite drepturi prevăzute de legislaţia sau de convenţii (limitarea străinilor de desfăţurare a unor genuri de activităţi). reglementările statului în care se găsesc. Regimul juridic al străinilor implică şi două probleme referitoare la:  Expulzarea este o măsură care se i-a în baza unui act prin care un stat constrînge unul sau mai mulţi străini care se află pe teritoriul său să-l părăsească în cel mai scurt timp şi în general se expulzează numai străinii. China. economice. obligaţia de a nu întreprinde nici o activitate ilegală împotriva acestui stat. Liban. Siria. Regimul capitulaţiilor potrivit căruia pe timpuri statele europene creştine prin intermediul unor tratate internaţionale inegale. Măsura expulzării se i-a în scopul ocrotirii juridice a statului sau din considerente de ordin politic. Egipt. Instituţia expulzării este reglementată de legislaţia fiecărui stat şi ea nu este o măsură penală ci o măsură de siguranţă. Regimul clauze naţiuni celei mai favorizate-străinii dintr-un stat vor beneficia de tratamentul cel mai favorabil acordat de acel stat străinilor din alte state pe bază convenţională. 2. culturale. Intrarea străinilor pe teritoriul unui stat are loc în baza actelor cerut de legea internă pentru terecerea frontierei de stat.

Principalele condiţii de fond ale exrădării sunt: . Extrădarea fiind un atribut suveran al statului poate fi refuzată sau admisă. b. ocupaţii. . 4. religie. dominaţiei străine sau a unor evenimente care au tulburat în mod esenţial ordinea publică din ţara sa sau dintr-o anumită parte a acesteia.fapta pentru care se cere extrădarea să fi fost prevăzută că infracţiune în legislaţiile ambelor state. unei temeri justificate de a fi persecutată pe motive de rasă. În acest context prin persecuţie se poate înţelege o ameninţare a vieţii sau a libertăţii pe motive de rasă. naţionalitate. opinie politică sau apartenenţă la un anumit grup social. Totodată la nivel naţional statele ratifică aceste prevederi şi adoptă careva acte normative în această direcţie. apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică şi nu poate sau din cauza acestei temeri nu doreşte să revină în ţara sa. Problema refugiaţilor şi persoanelor strămutate Problema refugiaţilor este o problemă actuală datorită existenţei tot mai frecvente acelor cauze care duc la acordarea statutului de refugiat. naţionalitate. Extrădarea are loc la cererea statului interesat ca persoana extrădată să fie cercetată.condamnat penal din domeniul suveranităţii juridice a unui stat în domeniul celuilalt stat. . 42 . unor dezastre naturale (cutremure. Acest act se bazează pe colaborareay internaţională în ce priveşte asistenţa juridică între state. agresiunii externe. Caracterul subiectiv al temerii de persecuţie o evaluare a opiniilor şi sentimentelor persoanei interesate.persoana extrădată să nu fie extrădată pentru altă infracţiune decît cea pentru care a fost cerută. Privitor la această problemă au fost adoptate o serie de acte internaţionale în cadrul reuniunilor şi conferinţelor internaţionale organizate de forurile internaţionale.persoana să nu fie supusă altei pedepse decît cea în cauză. calamităţi naturale) care au dus la subminarea bazelor materiale ale existenţei lor. judecată sau să se execute pedeapsa la care a fost codamnată. Potrivit reglementărilor internaţionale prin refugiat se înţelege persoana care şi-a părăsit ţara de origine în virtutea: a. religie. c.

Prin discriminare se consideră acele diferenţe în tratamentul aplicat diferitor grupuri. trebuie să se facă distincţie între faptul dacă urmărirea penală este o urmare a opiniei politice sau a unor acte ce sunt motivate politic. teama de astfel de urmărire nu-i va conferi solicitantului calitatea de refugiat. opinia sa politică. Pentru a determina infractorul politic poate fi considerat refugiat trebuie avut în vedere: personalitatea. Aceasta presupune că solicitantul are opinii ne tolerate de autorităţi. Solicitantul care afirmă că se teme de persecuţie din cauza opiniei politice trebuie să demonstreze că autorităţile din ţara sa de origine îi cunoşteau opiniile înainte de a părăsi ţara. Prin naţionalitate se înţelege nu numai cetăţenia dar se referă la apartenenţa la un anumit grup etnic sau lingvistic. opinii ce sunt critici la adresa politicii sau metodelor utilizate. Acolo unde o persoană este urmărită sau pedepsită pentru o infracţiune cu caracter politic. sau aplicarea de măsuri grave de discriminare faţă de persoane deoarece îşi practică religia. de a da sau a primi educaţie religioasă. Dacă urmărirea penală se referă la un act prejudiciabil comis de motive politice şi dacă pedeapsa prevăzută este conformă normelor de drept ale ţării respective. motivaţia şi natura actului comis. Referitor la discriminările rasiale va fi atunci când este afectată demnitatea umană în aşa măsură încât se încalcă cele mai elementare şi inalienabile drepturi ale omului. Coexistenţa în cadru frontierelor unui stat a două sau mai multor grupuri naţionale poate crea situaţii de conflict şi totodată situaţii de persecuţie sau de pericol de persecuţie. de a practica un cult în public sau în particular. natura urmăririi penale şi motivele acesteia. disponibile în mod normal pentru toţi. de a-şi practica religia sau de a avea acces la facilităţi educaţionale. Persecuţia din motive de religie poate lua diferite forme spre exemplu interzicerea apartenenţei la o comunitate religioasă. A avea opinii politice diferite de cele ale guvernului nu înseamnă în sine un motiv pentru a cere statutul de refugiat ci solicitantul trebuie să demonstreze că se teme de persecuţie datorită acestor opinii. 43 . Un caz în care măsurile discriminatorii ar conduce la consecinţe de natură a aduce prejudicii substanţiale persoanei interesate de exemplu restricţii grave al dreptului de a-şi câştiga existenţa.

de a exercita profesii libere.De a alege locul de reşedinţă şi de a circula liber în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare pentru străini. b. Statutul de refugiat nu poate fi acordat străinului care:  a comis o crimă împotriva păcii. d. Refugiaţii beneficiază de aceleaşi drepturi acordate străinilor. b. prevederile legii cu privire la statutul refugiaţilor. Să nu provoace stări de conflict sau incidente cu populaţia. g. De a fi angajat de persoanele fizice sau juridice. Totodată refugiatul ce se află pe teritoriul Republicii Moldova are şi anumite obligaţii: a. împotriva umanităţii sau o crimă de război. să respecte regulile stabilite de autorităţi şi să răspundă la solicitările acestora. De a urma învăţământul primar în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţenii Republicii Moldova precum şi celelalte forme de învăţământ în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţenii străini.De a beneficia de minimum garantat de asistenţă medicală gratuită. să nu comită contravenţii şi infracţiuni. o infracţiune pentru care Codul 44 . e.De a solicita şi de a beneficia de celelalte drepturi materiale ce decurg din activităţile desfăşurate. Sumele rambursate se fac venit la bugetul de stat.  a comis cu intenţie pe teritoriul Republicii Moldova înainte sau după solicitarea azilului. Să cunoască şi să respecte Constituţia Republicii Moldova. De a rămâne pe teritoriul Republicii Moldova şi de a obţine documentele corespunzătoare pentru confirmarea identităţii şi pentru trecerea frontierei. De a beneficia de un tratament identic cu cel acordat cetăţenilor Republicii Moldova în ceia ce priveşte libertatea de a practica propria religie şi de a da educaţie religioasă copiilor. c. de a efectua acte de comerţ şi alte acte juridice.Să ramburseze sumele primite în calitate de ajutor dacă a realizat venituri ce îi permit acest lucru. în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţenii străini.Statutul de refugiat conferă beneficiarului drepturile prevăzute de legislaţie pentru cetăţenii străini şi pentru apatrizi precum şi drepturile speciale: a. precum şi de asigurările sociale în condiţiile legii. să le evite. f. d.Să aibă un compartiment corect şi civilizat. c.

Dispune de acest drept până în momentul în care este emisă o decizie prin care este recunoscut refugiat sau i se respinge cererea.U. amprente digitale şi sunt supuşi examenului medical. a intrat pe teritoriu Republicii Moldova sau în ţara de origine a solicitantului cu drept de şedere în Republica Moldova şi au survenit evenimentele care îl determină să ceară protecţie. Odată ce străinul a depus cererea de acordare a statutului de refugiat el dobândeşte dreptul de a solicita azil. A redobândit în mod voluntar protecţia ţării sale de origine. Cererea este depusă în limba de stat sau în una din limbile ţărilor membre ale O. Persoana ce doreşte să i se acorde statutul de refugiat depune o cerere imediat ce s-a prezentat la punctul de control al trupelor de grăniceri. poate fi intervievată în prezenţa unui avocat sau un reprezentant al unei organizaţii nonguvernamentale. identitatea lor. Persoana pierde statutul de refugiat când: a.Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de peste trei ani ori a comis în afara ţării o crimă gravă de drept comun.  prin comportamentul său ori prin apartenenţa sa la o anumită organizaţie sau grupare. Documentele solicitantului de azil se expediază împreună cu cererea sa şi procesul verbal Direcţiei Principale pentru Refugiaţi. A redobândit în mod voluntar cetăţenia pierdută sau a dobândit o nouă cetăţenie şi se bucură de protecţia ţării al cărei cetăţean a devenit. Solicitantul trebuie să prezinte probe concrete care ar justifica temeiurile de persecutare.  a comis acte contrar scopurilor şi principiilor ONU. 45 . Procedura de acordare a statului de refugiat în Republica Moldova este stabilită de legea cu privire la statutul refugiaţilor. prezintă o ameninţare pentru securitatea naţională sau ordinea publică. b. Lor li se întocmesc dosare personale ce conţin fotografii. triere şi cazare. Până la acordarea acestui statut persoana este intervievată.N.  are mai multe cetăţenii şi fără un motiv real bine întemeiat nu a solicitat protecţia uneia dintre ţările al căror cetăţean este. Solicitanţii de azil pot fi plasaţi în centre de recepţie.

refugiaţii beneficiază de acelaşi tratament acordat. a proprietăţii industriale. a invenţiilor. .egalitate între refugiaţi şi străini. Cauţiunea Judicatum solvi se întemeia pe idea că dreptul de a introduce o acţiune în Justiţie era garantat numai propriilor cetăţeni nu şi străinilor în ultimul timp. desenelor. statele renunţă la această cauţiune. A obţinut cetăţenia Republicii Moldova. Poate beneficia de protecţia ţării al cărei cetăţean este.statutul personal al refugiatului va fi cârmuit de legea statului unde îşi are domiciliul. de următorii parametri: . inclusiv asistenţă juridică şi scutirea de cautio Judicatum solvi. sau dacă nu are domiciliu. mărcilor de fabrică etc. . erau obligaţi. în linii generale. .Din analiza dispoziţiilor Convenţiei din 1951 cu privire la statutul refugiaţilor. beneficiind de acelaşi tratament ca orice cetăţean.. e. rezultă că statele părţi urmează să acorde acestora un statut încadrat. Cauţiunea Judicatum solvi reprezintă suma de bani pe care străinul. Şi-a restabilit domiciliul legal şi obişnuit în mod voluntar în ţara pe care a părăsito în virtutea temerilor specificate. deoarece motivele pentru care i s-a acordat statutul de refugiat au încetat să existe. modelelor. în conformitate cu legile unor state. Nu are nici o cetăţenie şi se poate reîntoarce în ţara în care îşi avea domiciliu legal şi obişnuit deoarece motivele pentru care i s-a acordat statutul de refugiat au încetat să existe.c.accesul la instanţele judecătoreşti pe teritoriul tuturor statelorpărţi la Convenţie. f. . în general. d. în calitate de reclamanţi într-un proces. În ceea ce priveşte drepturile. străinilor. în ceea ce priveşte dobândirea de bunuri mobile şi imobile. Convenţia din 1951 stabileşte în primul rând obligaţia refugiaţilor de a se conforma legilor. mai ales prin tratatele de asistenţă Juridică. legea statului unde îşi are reşedinţa. acordată în mod egal. să o depună ca o garanţie pentru cazul în care acţiunea le-ar fi fost respinsă şi ei ar fi fost obligaţi la cheltuieli de judecată şi alte daune. 46 . prin raport cu cetăţenii statului de reşedinţă.protecţia dreptului de autor. regulamentelor şi măsurilor pentru menţinerea ordinii publice din statul pe teritoriul căruia s-au refugiat.

aplicând străinilor. se referă la ne returnarea acestora.. numai un număr limitat poate beneficia de statutul instituit prin Convenţia şi Protocolul privind refugiaţii: cei persecutaţi pe motive de rasă. În doctrină. dreptul la o locuinţă. care. Este vorba despre „admiterea refugiaţilor pe o bază temporară” şi cooperarea dintre state în suportarea poverii influxului masiv de refugiaţi. În urma unor evenimente ca lovituri de stat. principiul ne returnării este astăzi considerat de unii autori ca având valoarea unei norme cutumiare. criteriul protecţiei pe considerente umanitare şi comandamentele politice ori economice sau îngrădirile legislative ale diverselor state. practica de până acum a statelor relevă două orientări care încearcă să îmbine. din moment ce un segment important al masei refugiaţilor îl reprezintă persoanele care şi-au părăsit ţara ca urmare a unor conflicte armate. Dintre acestea. în înţelesul dat acestei noţiuni de Convenţia din 1951. În această situaţie.un statut egal cu cetăţenii statului pe teritoriul căruia se află refugiaţii şi în ce priveşte exercitarea unor profesiuni remunerate. un tratament egal cu cel aplicat propriilor cetăţeni. în ceea ce priveşte accesul la instanţele Judecătoreşti. la învăţământul primar. pentru refugiaţii care nu cad sub incidenţa regimului de protecţie al Convenţiei din 1951. din punctul de vedere al protecţiei. nu pot dura la infinit. războaie civile ori conflicte interstatale. este de presupus că. în mod flexibil. aceste persoane se vor întoarce în ţara de origine. constituind astfel o obligaţie generală. religie. naţionalitate sau convingeri politice. Unul dintre cele mai importante drepturi de care se pot bucura refugiaţii. tensiuni sau conflicte interetnice etc. statele nu se arată însă dispuse să aplice principiul nereturnării. . un număr tot mai mare de persoane sunt "împinse" dincolo de frontierele naţionale. opozabilă tuturor statelor. Admiterea refugiaţilor „pe o bază temporară” înseamnă acordarea unui statut de „refugiat temporar”. De altfel. În cazurile unui influx larg de refugiaţi. odată cu încheierea conflictelor respective. care poate fi apreciat ca o formulă intermediară între celelalte două soluţii extreme: ne returnarea şi acordarea de azil ori ne admiterea la graniţă şi repatrierea sau 47 . logic. pe o bază permanentă. aplicarea legislaţiei muncii şi asigurărilor sociale ca şi diverse măsuri administrative.

drepturile şi libertăţile femeii în statele cu religie musulmană. „Curs de drept internaţional public”. Bucureşti. Balan O. Iaşi.. cele care solicită azil trebuie să primească. ed... în orice caz. Modul de dobîndire şi pierdere a cetăţeniei României. ed.reaşezarea într-o altă ţară. “Tipografia Centrală”. 5. 6. 8. Chişinău. Coman F. Chişinău. „Drept internaţional public”. Statutul. Burian A. 1993.E. 3. Iaşi.. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1.1. ed. Bibliografia: 1. Conceput astfel. Modul de dobîndire şi pierdere a cetăţeniei Federaţiei Ruse. I.1. precizează că în cazul afluxului de persoane la scară largă. „Drept internaţional public”. Didactică şi pedagogică. 2. 1993. Duculescu V. 1993. „Drept internaţional public”. 3. Modul de dobîndire şi pierdere a cetăţeniei Italiei. 2003. „Drept internaţional public”. Bucureşti. Vol. Dreptul de azil. II.. ed. N Ecobescu.. 9. Popescu D. cel puţin refugiul cu caracter temporar. MI. 2001. Bucureşti. Geamănu G. Niciu M. Tipografia „Reclama”. refugiul cu caracter temporar a fost avut în vedere şi de Comitetul Executiv al înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi. 1989. 5. Vol.. „Drept internaţional public”. Bucureşti. 4. Diaconu I. „Drept internaţional public”. Balan O. vol. Bucureşti. „Drept internaţional public”. 2. F. ed. „Şansa”. 4. 6. „Drept internaţional public”. 7. „Hyperion”. 1993. vol. Moca Gh. „Chemarea”. 1981. Andronovici C.. 48 . în Concluziile sale privind protecţia internaţională a refugiaţilor din 1977. care. Statutul juridic al imigranţilor şi emigranţilor. Serbenco E. 1993. ed.-P. „Graphix”.

.10. „ALL. 1997. Bucureşti. Bucureşti. 14.Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova. „Şansa”. Nr. Introducere în dreptul internaţional public”.Coman F. ed. ed. 15. Bucureşti. 11. ed. Năstase.Moldova. Monitorul oficial al R. 49 .Moldova Nr.Legea cu privirea la cetăţenia Republicii Moldova. „Drept internaţional public. din 26 ianuarie 1995. Educaţional”. Monitorul oficial al R.12 din 3 noiembrie 1994. „Clauza naţiunii cele mai favorizate”. 1997. „Scorpio 78”. adoptată la 5 iunie 1991.6. 1998.D. 13.Legea cu privirea la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova. „Drept internaţional public”. A. Popescu.Miga-Beşteliu R. 12.

Zone demilitarizate şi neutralizate. Regimul juridic de navigaţie pe fluviilor şi canalele maritime internaţionale 4. marea liberă. b.Teritoriul cu regim juridic combinat. Teritorii cu regimuri internaţionale nesupuse suveranităţii statelor includ: zona internaţională a spaţiilor submarine. Aceste spaţii sunt deschise folosirii de către toate statele şi popoarele în condiţii de egalitate şi în scopuri paşnice. Teritoriul de stat reprezintă spaţiul geografic în al cărui limite statul îşi exercită suveranitatea deplină şi exclusivă şi este alcătuit din suprafeţe terestre. Zona economică exclusivă este fâşia adiacentă mării teritoriale care se întinde în largul mării pe o distanţă de până la 200 mile 50 . Zone denuclearizate 5. Frontierele de stat şi regimul de frontieră. Teritoriul de stat reprezintă una din premisele materiale naturale de existenţă a statului ca subiect principal al dreptului internaţional. spaţiul extraatmosferic şi corpurile cereşti. Aceste teritorii cuprind: a. La baza acestui regim stă conceptul de res communis omnium ceia ce înseamnă patrimoniul comun al întregii omeniri. Teritorii cu regimuri juridice combinate sunt acele spaţii asupra cărora acţionează în acelaşi timp normele dreptului internaţional şi normele dreptului intern. Noţiuni generale privind teritoriului de stat 2. Zona contiguă reprezintă fâşia adiacentă mării teritoriale care se întinde în largul mării până la distanţa de 24 mile marine măsurate de la liniile de bază ale mării teritoriale. Problema modificărilor teritoriale 3.TEMA 6: TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1. Noţiuni generale privind teritoriului de stat Teritoriul din punct de vedere al regimului juridic se împarte în : 1. acvatice şi aeriene.Teritoriul cu regim internaţional nesupuse suveranităţii statelor 3. Regimul juridic al zonelor polare 1.Teritoriul statelor care se află sub suveranitatea lor 2.

Statutul navelor şi echipajelor lor în porturilor străine se stabileşte prin legile şi regulamentele statului riveran. Din punct de vedere juridic platoul continental reprezintă fundul mărilor şi oceanelor. Apele portului sunt considerate ape interioare până la linia care uneşte instalaţiile permanente făcând parte integrantă din sistemul portuar şi care înaintează cel mai mult în larg.marine de la liniile de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale. în larg până la o distanţă de 200 mile marine măsurate de la linia de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale. Teritoriul unui stat constituie una din premisele materiale care condiţionează existenţa statului. Spaţiul exercitării puterii suverane a statului b. Teritoriul de stat este alcătuit din spaţiul geografic ce cuprinde suprafeţele terestre. subsolul acestuia dincolo de limita exterioară a mării teritoriale. lacurile şi mările care se află în întregime pe teritoriul aceluiaşi stat. Spaţiul acvatic al statului se compune din apele interioare şi marea teritorială. Apele golfurilor şi băilor sunt considerate ape interioare ale unui stat până la linia de demarcaţie trasă la intrarea sau în interiorul băii acolo unde distanţa dintre ţărmurile opuse nu depăşeşte 24 de mile marine. Spaţiul terestru cuprinde partea de uscat şi poate fi format dintro singură întindere terestră sau din mai multe insule despărţite de ape maritime care formează un stat arhipelag. Platoul continental reprezintă prelungirea naturală ţărmului care coboară în pantă uşoară sub apele mării până la marginea continentală unde adâncimea este de 150-200 m dincolo de care începe panta continentală şi marile adâncimi. Apele interioare cuprind râurile. fluviile. canalele. În afară de cele situate în întregime pe teritoriul unui stat există şi cursuri de apă care formează frontiera de stat dintre două sau mai multe state şi cursuri care traversează teritoriile a două sau mai multe state. 51 . În determinarea naturii juridice a teritoriului în dreptul internaţional este important să se pornească de la argumentele: a. Spaţiul exercitării puterii suverane a poporului c. comercială sau de stat. Acest statut diferă după cum nava este militară. c. acvatice şi aeriene asupra căruia statul îşi exercită suveranitatea sa deplină şi exclusivă. Obiectul suveranităţii asupra resurselor şi bogăţiilor naturale.

În caz de forţă majoră accesul în porturi este admis tuturor categoriilor de nave fără autorizaţie prealabilă. reglementarea navigaţiei. sechestrate sau confiscate de statul riveran. Navele comerciale aflate într-un port străin sunt supuse unei duble jurisdicţie: a statului de pavilion şi a statului riveran. 2. Navele militare aflate într-un port străin se bucură de imunitate de jurisdicţie penală şi civilă. vertical până la limita interioară a spaţiului extraatmosferic. Problema modificărilor teritoriale Frontiera de stat este linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul de stat de teritoriul statelor vecine iar în plan vertical delimitează 52 . aplicarea măsurilor de garantare a securităţii teritoriului sau dreptul de control vamal şi sanitar de cercetare ştiinţifică şi de protecţie a mediului înconjurător.Navele militare sunt cele care fac parte din forţele armate ale unui stat şi poartă semnele exterioare distincte ale acestui stat şi se află sub comanda unui ofiţer de marină şi ale căror echipaje sunt supuse regulilor disciplinei militare a acestui stat. de control sanitar. ne comerciale sunt navele de cercetare ştiinţifică. Navele de stat destinate unor scopuri. pentru salvarea naufragiaţilor. Spaţiul aerian al statului este constituit din coloana de aer situată deasupra solului şi a spaţiului acvatic al statului fiind delimitat orizontal prin frontierele terestre. fluviale sau maritime. de exploatare a tuturor resurselor naturale existente. Frontierele de stat şi regimul de frontieră. Conferinţa internaţională de la Chicago din 1944 în cadrul căreia s-a adoptat Convenţia referitoare la aviaţia internaţională recunoaşte statelor suveranitatea completă şi exclusivă asupra spaţiului aerian deasupra teritoriului său. Navele comerciale sunt cele care aparţin unui stat fie unor persoane fizice sau juridice care efectuează transporturi de mărfuri sau de pasageri ori exploatează resursele maritime. de poştă. Marea teritorială este partea apele mării sau oceanului de-a lungul ţărmului unui stat cuprinsă între linia de bază şi linia exterioară a ei şi care se află sub suveranitatea statului riveran. Ele nu pot fi percheziţionate. vamal. În limitele mării sale teritoriale statul riveran exercită toate atribuţiile care decurg din deplina sa suveranitate cu privire la dreptul de pescuit.

Teritoriul de stat este delimitat prin frontiere în interiorul căruia statul îşi exercită deplina sa suveranitate. c. d. 53 . b. În plan juridic frontierele se stabilesc prin acorduri încheiate între statele vecine. litoralul mărilor. Fixarea frontierelor se face prin două operaţiuni distincte:delimitarea şi demarcarea. văi. Respectul reciproc al frontierelor şi obligaţia statelor de a rezolva pe cale paşnică litigiile privind frontierele constituie un element esenţial al principiului integrităţii teritoriale consacrat în dreptul internaţional. râuri. Regimul juridic al frontierei de stat a Republicii Moldova este stabilit prin Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova care reglementează: a. Maritime reprezintă liniile exterioare ale mării teritoriale stabilite de state prin acte unilaterale sau pe bază convenţională cu statele vecine. Terestre care dispar uscatul dintre două sau mai multe state. După natura lor: a. Frontierele statului sunt inviolabile. Astronomice la stabilirea cărora sunt folosite paralele sau meridiane. Putem clasifica frontierele de stat după mai multe criterii: 1. b.Fluviale separă în două părţi apele unui fluviu situat între teritoriile a două state. Modul de trasare şi de marcare a frontierei de stat. c. Naturale care se stabilesc ţinându-se seama de anumite particularităţi geografice munţi. După elementele componente ale teritoriului avem: a. c. b. 2.Geometrice care sunt linii mai mult sau mai puţin drepte care despart teritoriile statelor.spaţiul aerian şi subsolul de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine. Paza frontierei de stat.Aeriene separă spaţiile aeriene ale statelor prin linii perpendiculare care pornesc de la frontierele terestre sau acvatice în sus până la limita interioară a spaţiului cosmic. a traseului acestuia. Delimitarea este o operaţiune politică şi juridică care constă în identificarea direcţiei principale şi descrierea amănunţită în cuprinsul tratatului încheiat în scopul stabilirii frontierei. Demarcarea este operaţiunea propriu-zisă de stabilire pe teren a celor convenite în textul tratatului.Zona de frontieră.

Orice modificare teritorială în raporturile dintre state se desfăşoară cu acordul liber exprimat al statelor şi în interesul poporului. Congresul de la Berlin 54 . Asia erau alipite la imperiile coloniale. Condiţiile în care se pot practica anumite activităţi pescuit. Regimul juridic de navigaţie pe fluviilor şi canalele maritime internaţionale Fluviilor internaţionale sunt apele curgătoare care traversează sau separă teritoriile a două state sau mai multe state şi sunt navigabile până la vărsarea lor în mare sau ocean.Condiţiile în care se face trecerea peste frontieră a persoanelor. Modalitatea de exprimare şi consultare a populaţiei ce locuieşte pe teritoriul care va fi transmis se face prin două forme: a)Printr-o hotărâre a organului legislativ suprem b)Prin consultarea directă a populaţiei. În trecut modificările teritoriale erau concepute în contextul expansiunii şi al cuceririlor dominante în raporturile internaţionale sau erau bazate pe transpunerea în dreptul internaţional a unor instituţii de drept ce facilitau transmiterea de teritorii prin vânzarea . Africa. Modificările teritoriale ale statelor este admisă de dreptul internaţional contemporan în baza respectării principiului dreptului popoarelor de a dispune de ele şi numai prin mijloace paşnice. 3. arendă.d. f. mărfurilor şi a altor bunuri. Alt mod de modificare a teritoriului este cesiunea de teritoriu ce reprezintă trecerea unui teritoriu din suveranitatea unui stat în suveranitatea altui stat. pentru agricultură şi în domeniul energetic. Congresul de la Viena din 1815 a fondat pentru prima dată principiile generale ale regimului de navigaţie pe fluviile internaţionale europene. Împuternicirile organelor puterii de stat şi administraţiei de stat în domeniul pazei de stat. În trecut au existat situaţii de ocupaţie originară ca fiind o modalitate prin care teritorii din America. donaţii. recoltarea produselor lemiculoase. e.cumpărarea. Până în prezent nu au fost create reglementări internaţionale generale care să stabilească principii şi norme aplicabile navigaţiei şi folosirii tuturor fluviilor internaţionale. Fluviile prezintă interes pentru comunicaţiile dintre state cât şi pentru folosirea apelor lor în scopuri industriale. mijloacelor de transport.

Regulile poartă un caracter convenţional şi nu sunt obligatorii pentru state dar prevederile acestora reprezintă o tendinţă de dezvoltare a dreptului internaţional fluvial. navele comerciale şi mărfurile tuturor statelor în condiţii de egalitate. O etapă nouă în stabilirea regimului Dunării a fost marcată de Conferinţa de la Paris 1921.  În timp de pace navele comerciale ale tuturor ţărilor-în conformitate cu reglementările internaţionale-se bucură de deplină libertate de navigaţie pe fluvii.  În virtutea suveranităţii numai statele riverane prin acordul lor reglementează navigaţia pe fluvii. Rusia preia controlul asupra Dunării. Una din aceste teorii este “utilizarea echitabilă” care a fost dezvoltată de Asociaţia de Drept Internaţional în Regulile de la Helsinki din 1966. Prin tratatul de la Paris din 1856 s-a instituit principiul libertăţii de navigaţie şi Comisia Europeană a Dunării.  Pentru fluviile internaţionale se formează comisii internaţionale alcătuite din reprezentanţii statelor riverane. de control sanitar şi vamal. Conform acestor reguli statele riverane au dreptul de navigaţie pe tot fluviul şi pot acorda acest drept şi navelor statelor neriverane.  În privinţa navigaţiei se aplică principiul liberei navigaţiei. La început comisia avea sarcini tehnice mai apoi elabora reguli de navigaţie.Regimul actual al navigaţiei pe Dunăre este reglementat prin Convenţia de la Belgrad din 1948. au dreptul de a percepe taxe în cuantumul necesar efectuării lucrărilor de întreţinere şi amenajare. Regimul navigaţie pe Dunăre a prezentat în toate timpurile o însemnătate deosebită pentru statele riverane în scopul participării acestora la comerţul şi cooperarea internaţională.  Statele riverane au obligaţia de a menţine fluviul în stare de navigaţie. stabilea taxe. La congresul de la Viena din 1815 Dunărea a fost recunoscută drept fluviu internaţional însă prin victoria Rusiei aspra Turciei. După cel de al II război mondial au apărut noi concepţii şi teorii cu privire la utilizarea fluviilor internaţionale. Navigaţia pe Dunăre este liberă pentru cetăţenii. 55 .din 1885 a instituit libertatea de navigaţie pe fluviile Congo şi Niger. Din reglementările adoptate în convenţie decurg regulile:  Fiecare stat este suveran asupra porţiunii din aceste fluvii care se află pe teritoriul său.

Canalul Panama. Canalul devine internaţional când este constituit pentru a fi deschis libertăţii de navigaţie tuturor statelor fără discriminare unilaterală a statului riveran. Acest canal a fost construit în sec XIX pe teritoriul Egiptului. Din punct de vedere al importanţei şi amplasării canalurilor pot fi împărţite ca fiind de importanţă naţională sau internaţională. măsuri de reducere a poluării. Zone denuclearizate Canalele maritime sunt căi artificiale constituite în scopul de a spori posibilitatea de comunicare între zonele maritime oceanice. În vederea coordonării activităţii privind navigaţia pe Dunăre precum şi alte activităţi convenţia de la Belgrad a prevăzut înfiinţarea a două tipuri de organe: 1. sanitară şi poliţienească precum şi efectuarea lucrărilor hidrotehnice menţinerii fluviului în stare de navigaţie intră în competenţa statelor riverane. Canalele situate pe teritoriul unui singur stat au acelaşi regim ca şi ansamblu teritoriului. În 1994 la Sofia a fost semnată Convenţia privind cooperarea pot fi împărţite pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea. Ex. Canalul Kiel. În 1985 la Bucureşti a fost adoptată Declaraţia statelor dunărene în materie de gospodărire şi protecţie apelor fluviului contra poluării. Această declaraţie are drept scop prevenirea poluării şi folosirea raţională a apelor fluviului. are o lungime 56 .Comisia Dunării-organ cu competenţă generală 2.Administraţiile fluviale speciale-cu competenţă limitată în anumite sectoare de pe fluviu. supravegherea fluvială. utilizarea durabilă pentru alimentarea cu apă potabilă industrială şi pentru irigaţii. Un asemenea regim internaţional îl au:Canalul Suiez. Stabilirea regulilor de navigaţie pe Dunăre. Atribuţiile Comisiei Dunării sunt de coordonare şi recomandare. Marea Roşie şi Oceanul Indian. protecţia mediului acvatic.Navele militare pot naviga pe Dunăre numai în porţiunea teritoriului statului iar în afara acestuia la înţelegerea părţilor. Porţile de Fier între Iugoslavia România încheiat în 1976. Canalul Suiez este cel mai important canal care face legătura dintre Marea Mediterană. Această convenţie prevede gospodărirea durabilă şi echitabilă a apelor fluviului. Zone demilitarizate şi neutralizate. 4. Utilizarea apelor Dunării în alte scopuri decât navigaţia este reglementată prin acorduri încheiate între statele riverane. consultare.

În 1901 Marea Britanie se vede silită să cedeze SUA dreptul exclusiv de a asigura controlul canalului. Regimul său juridic este stabilit prin convenţii bilaterale încheiate între Anglia şi SUA şi Panama. El face legătura dintre Marea Nordului cu Marea Baltică. Regimul juridic al acestui canal este reglementat de tratatul de la Versaille 1918 care stabileşte regimul liberei navigaţii pe acest canal. perfecţionare şi administrare a canalului. neutralizarea canalului dar nu şi demilitarizarea acestuia. În caz de război beligeranţii sunt obligaţi să nu angajeze ostilităţi pe canal sau să împiedice libera circulaţie a navelor. Canalul Panama este navigabil pe o distanţă de 80 km ce leagă Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific. Sub aspect juridic în dimensiunea orizontală distingem spaţiu supus suveranităţii naţionale a statului deasupra căruia se află şi restul spaţiului care se află deasupra 57 . El a fost construit la sfârşitul sec XIX. Negocierile care au avut loc între Germania şi Anglia. SUA menţine în zonă baze militare în acest context se evidenţiază lupta poporului panamez pentru restituirea către statul Panama a teritoriului concesionat de SUA. Curtea a decis canalul Kiel a încetat să fie o cale navigabilă interioară a Germaniei şi în consecinţă el a devenit un curs de apă internaţional deschis vaselor militare şi civile aparţinând tuturor statelor. să fixeze taxe echivalente celor prevăzute în convenţie şi să efectueze lucrări de întreţinere exploatare. Canalul Kiel are o lungime de 98 km a făcut parte până în 1918 din apele interioare ale Germaniei. Dreptul aerian s-a dezvoltat după 1900 când a apărut necesitatea reglementării navigaţiei aeriene. În privinţa canalului s-a stabilit un regim juridic care permitea libera navigaţie a navelor militare şi civile ale tuturor statelor. Regimul său juridic a fost stabilit prin Convenţia din 1888 de la Constantinopol prin această convenţie Egiptul s-a angajat să respecte prevederile ei. După 1945 dobândeşte regim internaţional. Cât priveşte conducerea şi administrarea canalului acesta este asigurat de un sistem mixt panamez-american care a durat până în 1999 ca mai apoi să-i aparţină Panamei. În 1936 Germania a denunţat tratatul de la Versaille şi a interzis accesul liber al vaselor de război străine pe canal care şi-a recăpătat statutul de apă interioară germană.de 160 km este deschis atât în timp de pace cât şi în timp de război navelor comerciale şi de război indiferent de pavilion. cazul este adus în faţa Curţii Permanente de Justiţie a Ligii Naţiunii. Franţa şi Italia s-au soldat cu un eşec.

2)Servicii aeriene internaţionale neregulate. În dimensiunea verticală spaţiul aerian supus suveranităţii naţionale nu a fost până în prezent delimitat pe bază de tratat internaţional faţă de spaţiul extraatmosferic nesupus suveranităţii nici unui stat. Acest principiu a fost instituit prin convenţia de la Paris din 1919 şi Convenţia de la Chicago din 1944 referitoare la aviaţia civilă internaţională. până la limita interioară a spaţiului cosmic. După primul război mondial a triumfat definitiv principiul suveranităţii statului asupra spaţiului aerian reprezentând coloana de aer cuprinsă în limitele frontierelor sale. Regimul juridic al zonelor polare Practica internaţională a statelor cunoaşte numeroase tratate internaţionale prin care ele au stabilit anumite statute speciale pentru anumite zone teritoriale. Regimul de demilitarizare reprezintă statutul juridic internaţional aplicabil unei zone statut convenit de către state în baza unui acord sau tratat prin care se instituie drepturi şi obligaţii de natură a interzice total sau parţial existenţa armamentelor. Regimurile juridice internaţionale ale acestor zone au caracter diferit: de demilitarizare. de denuclearizare şi de neutralitate. Aeronavele care sunt angajate în astfel de servicii neregulate au dreptul de a pătrunde fără o autorizaţie prealabilă pe teritoriul oricărui stat contractant de al traversa în tranzit sau de a cere o aterizare. instalaţiilor militare precum şi staţionarea unor trupe militare a 58 . Suveranitatea fiecărui stat asupra spaţiului aerian nu exclude ci presupune colaborarea bi sau multilaterală în vederea reglementării navigaţiei şi transporturilor civile aeriene. În vederea realizării cooperării internaţionale în problema navigaţiei civile aeriene au fost semnate acorduri multilaterale: a)Acordul cu privire la tranzitul serviciului aerian. b)Acordul cu privire la transportul aerian internaţional.zonelor maritime arctica şi Antarctica. 5. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate pasagerilor mărfurilor în transportul aerian este reglementat de Convenţia de la Varşovia din 1929. dar se consideră că limita dintre ele s-ar situa la 100-110km deasupra nivelului mării. În această privinţă Convenţia de la Chicago face distincţie între: 1)Servicii aeriene internaţionale regulate.

Prin acordul de la Posdam 1945 s-a hotărât totala demilitarizare a Germaniei. statut convenit între state în baza unui acord sau tratat de natură a interzice desfăşurarea de operaţiuni militare pe teritoriul acelui stat sau al transforma într-o bază militară sau teatru de război. Statutul de demilitarizare cuprinde de regulă şi obligaţia de neutralitate ceia ce înseamnă că zona respectivă niciodată nu va fi transformată într-o zonă de război. Prin Convenţia de la Paris din 1856 Rusia a fost obligată să demilitarizeze malurile Mării Negre. Din punct de vedere al conţinutului demilitarizarea poate fi de două feluri: 1. tipurilor de armament şi înlăturarea forţelor armate cu excepţia celor de păstrare a ordinii publice. Zonele demilitarizate şi neutralizate ale acestor zone s-au cristalizat în dreptul internaţional şi în practica statelor cu scopul de a preveni declanşarea unui război sau extinderea operaţiunilor militare pe un teritoriul determinat. 2. Demilitarizarea este cunoscută încă din sec.oricărui stat. Regimul juridic al acestor zone este aplicabil unor spaţii mai întinse care cuprind fie teritoriul unui stat fie continente întregi. În temeiul acestui regim statele respective au obligaţia de a nu folosi şi experimenta arme 59 . Neutralitatea temporară este dispusă prin prevederile Convenţiei de la Geneva referitoare la protecţia persoanelor civile în timp de război.Limitată parţial este atunci când se permite menţinerea unor fortificaţii sau forţe armate reduse. Sub aspect teritorial demilitarizarea poate cuprinde o parte din teritoriul de obicei în zonele de frontieră sau se poate extinde la zone mai mari ale teritoriului ori chiar tot teritoriul de stat. Neutralitatea permanentă este aplicată în special unor căi maritime internaţionale cum ar fi canalele maritime şi strâmtorile cu regim juridic internaţionale. Denuclearizarea este o instituţie relativ nouă a dreptului internaţional ce caracterizează tendinţa statelor de eliminare a armelor nucleare precum şi de a evita sau restrânge posibilitatea folosirii armamentului nuclear în anumite regiuni.XVII-XVIII. Ex.Totală deplină atunci când se prevăd obligaţii şi măsuri de distrugere a tuturor fortificaţiilor. Regimul de neutralizare reprezintă statutul juridic internaţional aplicabil unei zone. Neutralitatea poate fi permanentă atât pe timp de pace cât şi de război şi temporară numai în timpul unui conflict armat.

Statele incluse în zona denuclearizată au dreptul de a folosi energia nucleară în scopuri paşnice în condiţii de securitate. să prevină. să interzică tranzitarea armelor nucleare prin zonă. În practica statelor regimul de zonă denuclearizată a fost instituit pe două căi: . să nu acţioneze. să nu producă arme nucleare fie direct fie indirect. Arctica prezintă interes atât din punct de vedere ştiinţific cât şi din punct de vedere strategic întrucât este bogată în resurse naturale. iar participarea să se facă pe bază voluntară. Ex.încheierea unor tratate speciale de interzicere a amplasării armelor nucleare. Statele care fac parte din zona denuclearizată vor trebui să-şi asume următoarele obligaţii: să nu experimenteze. stocarea armelor nucleare aflate sub controlul statelor din afara zonei. Statele posesoare de arme nucleare trebuie să se angajeze să nu folosească. Pentru delimitarea zonelor polare a fost propusă linia geografică şi astronomică a cercurilor polare. să nu dezvolte. să nu posede. să nu primească sub orice formă arme nucleare. să ameninţe cu folosirea armelor nucleare a statelor. Arctica este teritoriul Polului Nord cu o suprafaţă totală de 27 mln km format din 2/3suprafaţă acvatică şi 1/3 suprafaţă terestră. Potrivit acestei teorii statele 60 . amplasarea. În practica internaţională s-au formulat anumite principii cu privire la crearea zonelor denuclearizate: 1) Iniţiativa creării unei zone libere de arme nucleare trebuie să emane de la statele din regiunea interesată. să prevină. Arcticii pentru delimitarea zonelor polare i s-a aplicat teoria sectoarelor sau zonelor de atracţie. Această teorie a fost dezvoltată încă din 1918 de juristul rus V. 3) Obligaţia privind stabilirea zonei poate fi asumată de grupuri mai mari de state sau de grupuri mai restrînse.includerea unui asemenea regim în cuprinsul unor tratate care stabilesc regimul general al unor teritorii .nucleare în zona respectivă şi de a nu ataca sau ameninţa cu asemenea arme teritorii întregi. Tratatul de la Washington din 1967 care interzicea experimentele pe lună. 2) Angajamentele referitoare la zonele denuclearizate trebuie să se asigure că acestea vor rămâne efectiv libere de arme nucleare. Lakhtin. Regimul juridic este prevăzut prin tratatele internaţionale precum şi reglementări de ordin intern. a gheţarilor şi dispariţiei vegetaţiei. să interzică instalarea.

SUA. În scopul de a respecta tratatul s-a creat un nou sistem de control şi inspecţie reciprocă care se realizează prin observatorii desemnaţi de reprezentanţii statelor părţi la tratat. Islanda. Finlanda şi Suedia) au semnat la Otawa Declaraţia despre formarea unui consiliu arctic. În 1959 prin tratatul de la Washington s-a stabilit regimul juridic internaţional al Antartidei. o nouă organizaţie regională care are scopul de a realiza colaborarea şi a coordona activităţile statelor în regiunea dată de a efectua controlul şi a coordona programele ecologice şi a răspândi informaţii despre antarctica. Norvegia. Astfel aceste teorii le-ar reveni SUA. Tratatul stipulează folosirea Antartidei exclusiv în scopuri paşnice şi prevede că: Sunt interzise orice măsuri cu caracter militar. efectuarea de manevre militare precum şi experimentarea oricăror tipuri de arme. Canada. Astfel în 1996 la reuniunea statelor (Danemarca. Împărţirea arcticii conform acestei teorii nu este unanim acceptată de către statele riverane. neutralizare şi denuclearizare. Antarctida este o regiune polară de sud cu o suprafaţă de 14 mln km situată între Africa de Sud. Australia şi Noua Zeelandă. Obiectul convenţiei este 61 . America de Sud. Rusiei. Prevederile tratatului nu se pronunţă asupra pretenţiilor de suveranitate teritorială în Antartida. ca vârf Polul Nord şi ca laturi meridianele care trec prin extremităţile de vest şi de est ale coastei.riverane Oceanului Îngheţat de Nord sunt suverane asupra tuturor pământurilor cuprinse într-un triunghi ce are ca bază coasta. Rusia. Odată descoperită Antartida şi zăcămintele sale în subsolul său interesul faţă de ea a crescut. Atâta timp cât tratatul este în vigoare nici un stat nu are dreptul de a înainta noi pretenţii asupra Antartidei. Tratatul prevede libertatea cercetărilor ştiinţifice şi colaborarea statelor în acest domeniu. Danemarcei ŞI Norvegiei. În ceia ce priveşte protecţia mediului şi regimului resurselor minerale în iunie 1988 a fost adoptată Convenţia privind reglementarea activităţilor asupra resurselor minerale din Antartida. de personal ştiinţific între expediţiile statelor precum şi între staţiile create de ele în Antartida şi de rezultatele ştiinţifice. Canadei. În ceia ce priveşte colaborarea statelor tratatul stipulează schimbul de informaţii. multe dintre statele lumii au încercat să acapareze aceste teritorii. Prin acest tratat s-a instituit o zonă cu statut de totală demilitarizare. cum ar fi crearea de baze militare şi de fortificaţii.

„Drept internaţional public”. „Şansa”. Problema Antartidei este pusă pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU. fluviilor şi altor zone ce constituie patrimoniu comun al întregii omeniri. Bucureşti. „Drept internaţional public”. I. Coman F.. MI.. „Drept internaţional public”. 1993. Andronovici C. Balan O. „Drept internaţional public”. 4. Năstase A. ed. Regimul juridic de navigaţie pe fluviul Dunărea. Bucureşti. 1993.. „Hyperion”. Tipografia „Reclama”. Iaşi. „Curs de drept internaţional public”. Bucureşti. 9. „Chemarea”. Regimul jiridic al spaţiului aerian al unui stat. 2. Iaşi. 1993. 7.. „Graphix”. „Drept internaţional public”. Bucureşti. Popescu D. „Şansa”. ed. Navigaţia pe strîmtorile Gibraltar. Diaconu I. 5. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. Niciu M. 1989. 62 .1. Popescu D. Demilitarizarea şi denuclearizarea canalelor. În octombrie 1991 statele părţi la tratatul cu privire la Antartida au semnat la Madrid Protocolul asupra protecţiei mediului în această zonă protocol care interzice prospectarea şi mineritul pe o perioadă de 50 de ani în Antartida. „Drept internaţional public”. 1997. Chişinău. 3. Geamănu G. Duculescu V... 2001. Bucureşti. Vol. 8. 4. 6. ed. „Drept internaţional public”. ed... ed. Bosfor şi Dardanele.. „Drept internaţional public”. ed. 1993. Bibliografia: 1. 1981.interzicerea acelor activităţi care ar cauza daune mediului sau ecosistemelor Antartidei sau ar afecta climatul la nivel global sau regional. Bucureşti. 5. Magelan. Moca Gh.. Ecobescu N. Serbenco E. 3. Didactică şi pedagogică. ed. Probleme frontierei de stat a Republicii Moldova în raport cu statele vecine(România şi Ucraina) 2. 1993.. vol.

Bucureşti. „Drept internaţional public. 11. 1982. ed. „ALL”. Introducere în dreptul internaţional public”. 63 . Monitorul oficial al R.Miga-Beşteliu R. Bucureşti.Dicţionar de drept internaţional public. ed..Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova. 12.12 din 3 noiembrie 1994. Ştiinţifică şi enciclopedică.Moldova Nr.10. coordonator: dr. Ionel Cloşcă. 1997.

Aceasta a marcat necesitatea elaborării unor principii şi norme pentru a reglementa regimul juridic al spaţiului cosmic şi al activităţilor spaţiale.  Înmatricularea obiectelor lansate în spaţiu cosmic.TEMA 7: PRINCIPIILE JURIDICE GENERALE ALE SPAŢIULUI EXTRAATMOSFERIC PLAN: 1. În 1958 Adunarea Generală a ONU creează un comitet special pentru utilizarea paşnică a spaţiului extraatmosferic. Însă de la începutul erei spaţiale s-a stabilit că statele nu pot dispune de o libertate absolută neîngrădită de acţiune în spaţiul cosmic şi că aceasta nu poate fi supus suveranităţii naţionale. 1.  Principiul ne apropierii a vreunei părţi a spaţiului extraterestru. 3. Jurisdicţia şi controlul asupra personalului şi obiectelor spaţiale:  Statutul juridic al astronauţilor. 2. Răspunderea internaţională pentru daunele cauzate de obiectele lansate în spaţiu.  Principiul folosirii şi utilizării spaţiului extraterestru în scopuri paşnice şi în interesul întregii omeniri. În 1967 a fost adoptat tratatul cu privire la principiile ce trebuie respectate în materie de exploatare şi utilizare a spaţiului 64 . Astfel apare dreptul internaţional spaţial care are ca obiect de reglementare regimul juridic asupra spaţiului extraterestru. asupra lunii şi altor corpuri cereşti şi relaţiile dintre state în vederea explorării şi utilizării spaţiului extraatmosferic. Principiile spaţiului extraatmosferic:  Principiul liberei explorări şi utilizării spaţiului de către toate statele în condiţii de egalitate. Noţiuni generale privind spaţiul extraatmosferic Anul 1957 este socotit ca an de referinţă a începutului explorării spaţiului cosmic prin lansarea primului satelit la 4 octombrie. Până în 1963 o serie de rezoluţii ale Adunării Generale a ONU au dus la formarea principiilor generale şi speciale ale spaţiului extraatmosferic.  Principiul privind teledetecţia prin satelit. Noţiuni generale privind spaţiul extraatmosferic.

cooperarea internaţională trebuie să fie înlesnite şi încurajate. iar libertatea de cercetare ştiinţifică.extraatmosferic. utilizarea şi cercetarea ştiinţifică a spaţiului şi a corpurilor cereşti sunt libere pentru toate statele lumii în condiţii de egalitate şi aceste activităţi trebuie efectuate spre binele tuturor statelor. iar mai apoi în 1975 a fost adoptată Convenţia privind înmatricularea obiectelor lansate în spaţiu. În acest sens 65 . Explorare. luna şi celelalte corpuri cereşti în conformitate cu dreptul internaţional inclusiv Carta ONU în interesul menţinerii păcii internaţionale. Sunt incluse prevederi referitoare la accidentele. Acest principiu rezidă în esenţă în accesul egal indiferent de gradul de dezvoltare economică. Luna şi celelalte corpuri cereşti sunt considerate ca patrimoniu comun al omenirii care în momentul când explorarea va fi posibilă vor fi supuse unui regim internaţional. acordarea de asistenţă personalului şi măsuri pentru întoarcerea astronauţilor în statul căruia îi aparţin. mărime sau poziţie geografică al tuturor statelor la activităţile spaţiale. nici prin utilizarea sau ocupaţie ori alt mijloc. Explorarea şi utilizarea trebuie să fie făcute în beneficiul şi interesul tuturor statelor. iar luna şi celelalte corpuri vor fi utilizate în scopuri paşnice şi pe acestea se interzice amenajarea de baze şi instalaţii militare şi executarea de manevre militare. ştiinţifică. Teritoriul spaţial este supus unui regim de denuclearizare şi demilitarizare. În 1971 se încheie Convenţia privind răspunderea internaţională pentru daunele cauzate de obiectele spaţiale. În 1968 se încheie Acordul cu privire la salvarea astronauţilor şi la întoarcerea lor şi obiectelor lansate în spaţiu. situaţii periculoase şi aterizări forţate. Accesul la toate corpurile cereşti este liber. Se prevede că luna şi celelalte corpuri cereşti nu pot face obiectul apropierii naţionale prin proclamarea de suveranitate. 2. Statele se obligă de a nu pune pe orbita circumterestră nici un obiect purtător de arme nucleare sau alte arme de distrugere în masă şi de a nu instala astfel de arme pe corpuri cereşti. Principiile spaţiului extraatmosferic Principiul utilizării în scopuri paşnice a spaţiului inclusiv luna şi alte corpuri cereşti a fost consacrat în art. 3 al tratatului spaţial unde se prevede că părţile vor desfăşura activităţile de explorare şi folosirea spaţiului extraatmosferic.

ocuparea şi nici prin alte mijloace de către un stat sau un grup de state a suprafeţelor şi subsolul corpurilor cereşti. La rândul lor astronauţii care se găsesc în exerciţiul activităţii lor în spaţiu cosmic sau pe corpurile cereşti vor acorda întreaga asistenţă posibilă astronauţilor altor state. Jurisdicţia şi controlul asupra personalului şi obiectelor spaţiale Jurisdicţia şi controlul asupra personalului şi obiectelor spaţiale prevede că statele sunt obligate să se călăuzească după principiul cooperării şi asistenţei reciproce ţinând seama de interesele corespunzătoare ale celorlalte state. Potrivit tratatului spaţial astronauţii trebuie consideraţi ca trimişi ai omenirii în spaţiul cosmic. instalaţii pe suprafaţa corpurilor cereşti nu echivalează cu constituire dreptului de proprietate. 3. Ele nu pot forma obiectul suveranităţii statelor şi respectiv proprietatea acestora. pe corpurile cereşti sau revin pe pământ. Ele pot plasa personalul lor. Instalarea unor echipamente. 66 . vânzarea – cumpărarea sau orice altă tranzacţie cu titlu oneros sau gratuit între state. iar statele sunt obligate să le acorde toată asistenţa posibilă în caz de accident. Spaţiul extraatmosferic inclusiv luna şi celelalte corpuri nu pot face obiectul de apropiere naţională prin proclamarea suveranităţii asupra acestora nici prin folosirea. a organizaţiilor internaţionale guvernamentale sau ne guvernamentale a organizaţiilor naţionale şi a persoanelor fizice. Jurisdicţia şi controlul asupra personalului şi obiectelor spaţiale aparţin statului de lansare în al cărui regim este înregistrat obiectul spaţial. instalaţii. în caz de pericol sau aterizare forţată.statele pot să amplaseze vehicolele lor pe lună şi celelalte corpuri cereşti şi să le lanseze de aici pe orbita circumterestră. cât timp acesta se află în spaţiu. În cazul unei astfel de aterizări întoarcerea astronauţilor către statul lor va trebui efectuată de îndată şi în deplină securitate. Dacă lansarea a fost făcută de două sau mai multe state jurisdicţia îi revine statului de înmatriculare sau aceluia care a fost desemnat prin acord. echipamente spaţiale în orice punct al suprafeţei şi sub suprafeţei lunii şi celorlalte corpuri cereşti. Toate aceste prevederi sunt reglementate de tratatul spaţial din 1967. Toate statele trebuie să coopereze în domeniul cercetării ştiinţifice în spaţiul extraatmosferic. Potrivit acestui principiu se interzice transferul. organizaţii internaţionale a unor porţiuni din solul şi subsolul corpurilor cereşti.

de date meteorologice. Teledetecţia este o metodă prin care se poate determina natura şi starea resurselor naturale. În conformitate cu Convenţia din 1975 privind înmatricularea obiectelor lansate în spaţiu statul de lansare are obligaţia de a înregistra într-un registru naţional special orice obiect spaţial lansat în spaţiu şi obligaţia de a comunica secretarului general al ONU informaţiile necesare pentru identificarea acestuia şi a activităţilor pe care le desfăşoară. Uniunea Internaţională privind teledetecţia. 2.Răspunderea internaţională pentru daune cauzate de obiecte lansate în spaţiul cosmic. Institutul Internaţional de drept spaţial precum şi o serie de organizaţii ne guvernamentale. sau în spaţiul cosmic. informaţie aflată în posesii egale. 67 . Teledetecţiile se efectuează prin sateliţii unui stat cu o tehnologie avansată asupra teritoriilor altor state care nu au posibilitatea să o efectueze şi constă în stabilirea bogăţiilor subsolului altor state. Cunoaştem o serie de organizaţii în materia dreptului spaţial: ONU.Organizaţiile internaţionale şi dreptul internaţional cosmic. În aşa caz statul supus teledetecţiei va avea acces la informaţia analizată privind teritoriul de sub jurisdicţia sa.Din principiul jurisdicţiei şi controlul statului de lansare rezultă şi principiul răspunderii unde statele sunt responsabile pe plan internaţional pentru daunele cauzate unui alt stat sau persoanelor fizice şi juridice de obiectele spaţiale lansate de ele sau de părţile lor componente indiferent dacă aceste daune se produc pe pământ. pentru servicii de salvare pe mare şi a altor activităţi comerciale. elementelor naturale ale mediului înconjurător al pământului prin observaţii şi măsurări făcute de pe obiectele spaţiale. Potrivit reglementărilor internaţionale este necesară înmatricularea tuturor obiectelor lansate în spaţiu pentru operaţiunile de securitate şi reglementarea tarifului pentru soluţionarea problemei daunelor cauzate de acestea unui stat sau organizaţie internaţională şi evitarea într-o oarecare măsură a curselor înarmării precum şi informarea celorlalte state în privinţa existenţei unor sateliţi folosiţi pentru teledetecţia transmisiunii de televiziune. Comitetul speciale al ONU pentru utilizarea paşnică a spaţiului atmosferic a creat în 1971 un grup de lucru special privind teledetecţia prin obiecte spaţiale. în aer. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1.

7. „Международные отношения”. Bucureşti. „Tipografia Centrală”. 8. Москва.Niciu M. Международное космическое право. „Международные отношения”. 2002. 5. 4.E. Iaşi. ред. Учебник..Protecţia mediului în activitatea de exploatare a atmosferei şi cosmosului./Отв. Drept internaţional. 1992. Жуков. Regimul de drept al spaţiului cosmic // ”Revista Naţională de Drept”. Consideraţii asupra regimului juridic al spaţiului cosmic în lumina principiilor generale ale dreptului internaţional // „Studii juridice”. ClujNapoca.. nr.П. Introducere în dreptul internaţional spaţial.Popescu D. Г.. 10.Andronovici C. Craiova. Bucureşti. 1996. 2003. 4.Burian A. F.Naţionalitatea aeronavelor şi înmatricularea lor. Burian Alexandru./Отв. Drept cosmic. „Drept internaţional public”. 30-37. Международное космическое право. ред.3. 3.Reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securităţi aviaţie civile. „Dacia”. 1985. 1997. 3.. 2002. 1978..Miga-Beşteliu R. 5. Dreptul internaţional şi cosmosul.Balan Oleg. Chişinău. 1999. “Junimea”.Burian A. nr.С. ALL. p.. Vol. 3. nr. 9. 68 . 6. 2. 6. Edit.Niciu M.. 11. p. Introducere în dreptul internaţional public. 1959. 41-47.. laşi. 1994.Bolintineanu A. Niciu M. 1981. Bibilografia: 1.. Пирадов. Учебник.-P.Москва. А. II. . Răspunderea internaţională în domeniul dreptului extraatmosferic // „Studii de drept românesc”. Regimul de drept al spaţiului cosmic şi reglementarea activităţilor spaţiale // ”Revista Naţională de Drept”. Edit. Cucerirea cosmosului şi progresul omenirii.

Zone maritime asupra cărora statele au drepturi suverane 4. comerţ şi pescuit. Aceasta preocupă în prezent toate statele şi popoarele atât pentru cerinţele navigaţiei cât şi pentru valoroasele resurse piscicole. A doua concepţie este formulată de Selden în 1635 care susţine dreptul de însuşire şi de monopol al Marii Britanie asupra unor zone maritime întinse. În sec. În sec. a platoului continental şi a pescuitului. Portugalia şi alte state europene promovau şi practicau ideea dreptului de proprietate asupra unor teritorii întinse ale mărilor la care acestea erau state riverane. Olanda. Dezvoltarea activităţilor maritime şi a raporturilor dintre state în acest sens au dus la apariţia şi formarea principiilor şi conceptelor dreptului mării. comerţ şi pescuit. Referitor la dreptul de proprietate asupra mării au fost propuse două concepţii. Natura juridică a mării teritoriale. Formarea principiilor şi conceptelor dreptului mării Mările şi oceanele constituie aproximativ 70 %din suprafaţa planetei.TEMA 8: DREPTUL MĂRII PLAN: 1. Spania. Prima concepţie formulată de Groţius în 1609 care afirma că mările şi oceanele trebuie să fie deschise tuturor statelor pentru navigaţie. Drept criteriu de delimitare a lăţimii mării teritoriale era stabilit: bătaia tunului. Mai târziu după Conferinţa de la Haga se recunoaşte conceptul de zonă contiguă în care statul riveran are dreptul să exercite anumite drepturi speciale (vamale. XII-XVII Suedia. În 1958 are loc prima conferinţă asupra dreptului mării sub egida ONU: sunt adoptate patru convenţii: asupra mării teritoriale. conservării resurselor biologice. linia orizontului. a mării libere. Formarea principiilor şi conceptelor dreptului mării 2. fiscale. aveau deplină libertate de navigaţie. sau criteriul celor trei mile marine de la ţărm. control sanitar. 69 . Zone maritime nesupuse suveranităţii statelor 1. Dreptul de trecere inofensivă 3. minerale energetice. Danemarca. XVI Franţa. În sec.). XVIII-XIX în practica raporturilor dintre state se evidenţiază conceptul de mare teritorială şi mare liberă.

Desfăşurarea unor asemenea activităţi fără consimţământul statului riveran este supus sancţionării statul riveran este de a reglementa în conformitate cu dreptul internaţional efectuarea de către navele comerciale ale unor state a dreptului de trecere inofensiv. protecţia mediului având şi obligaţii corespunzătoare. Codificarea dreptului mării s-a făcut pe deplin odată cu adoptarea textului final al Convenţiei privind dreptul mării din1982. drepturi ce constau în pescuit. 70 . Dreptul de control şi de supraveghere vamală urmăreşte prevenirea contrabandei şi aplicarea de sancţiuni pentru astfel de infracţiuni. Pescuitul şi exploatarea resurselor naturale revine în exclusivitate statului riveran. Natura juridică a mării teritoriale. depozitare. tranzit. Asupra mării teritoriale statul riveran exercită toate drepturile ce decurg din suveranitatea sa în ceia ce priveşte apele. navigaţie şi control. 2. prin această convenţie s-a constituit şi consolidat bazele dreptului mării. solul şi subsolul. Activităţile de mai sus pot fi efectuate de alte state numai în urma încheierii unor acorduri care prevăd expres condiţiile de pescuit şi exploatare a resurselor naturale de alte state. iar în larg se întinde până la o limită care să nu depăşească 12 mile marine(o milă egală cu 1600-1800m). coloana de aer. Tratatele internaţionale prevăd interzicerea trecerii prin marea teritorială a unui stat a oricăror nave care au la bord armament nuclear sau alte arme de distrugere în masă sau care transportă astfel de arme. Marea teritorială este parte integrantă din teritoriu de stat fiind supusă împreună cu resursele sale suveranităţii naţionale a statului riveran. Dreptul de trecere inofensivă Marea teritorială se delimitează de apele maritime interioare de linia sa de bază. Statele pot crea pe teritoriul lor porturi şi zone libere în interiorul cărora sunt acordate facilităţi vamale şi fiscale pentru activităţi de comerţ exterior. iar regimul său juridic este stabilit prin legislaţia internă a statului riveran ţinându-se seama de prevederile dreptului internaţional.În 1968 Adunarea Generală a ONU a creat un organism special numit Comitetul de utilizare paşnică a subsolului mărilor şi oceanelor dincolo de limita jurisdicţiei naţionale. control sanitar care au ca scop asigurarea sănătăţii populaţiei.

La Conferinţa ONU din 1982 privind dreptul mării s-a stabilit dreptul fiecărui stat riveran de a stabili lăţimea mării sale teritoriale de 12 mile marine de la liniile de bază determinate în conformitate cu convenţia. Încă din sec. 71 . Trecerea trebuie să fie neîntreruptă şi rapidă. ordinii publice sau securităţii statului riveran. protecţia cablurilor şi a conductelor petroliere. XVIII s-a format o serie de criterii pentru delimitarea mării teritoriale faţă de marea liberă. Oprirea sau ancorarea sunt interzise exceptându-se cazurile impuse de nevoile navigaţiei sau ca urmare a unui caz de forţă majoră sau avarie. efectuează cercetări sau pescuieşte. Se ridică probleme deosebite referitor la delimitarea zonelor maritime în cazul existenţei unor golfuri. De obicei statele singure delimitează aceste zone maritime prin legi. Dreptul de trecere inofensivă este recunoscut tuturor statelor.  Culege informaţii care pot să prejudicieze apărarea şi securitatea statului riveran. Dacă ţărmul este lin fără crestături această limită este formată din linia de bază normală dea lungul ţărmului.  Efectuează activităţi şi manevre cu arme de orice fel. Se consideră că trecerea este inofensivă dacă nava străină desfăşoară în marea teritorială una din activităţile:  Ameninţă cu forţa sau foloseşte forţa împotriva suveranităţii.Reglementarea navigaţiei în marea teritorială de statul riveran are ca scop asigurarea securităţii traficului.  Săvârşeşte acte de poluare gravă. Nici una din conferinţele de la Haga şi Geneva nu au stabilit o limită exactă între marea teritorială şi marea liberă.  Desfăşoară propagandă care prejudiciază interesele apărării sau ale securităţii. Trecerea este inofensivă atâta timp cât nu aduce atingere păcii. insule pentru statele arhipelagice. pentru salvarea persoanelor sau pentru ajutarea navelor şi aeronavelor aflate în primejdie. integrităţii teritoriale sau independenţei politice a statului riveran. iar când ţărmul reprezintă crestături adânci în uscat sau a unor insule dea lungul coastei limita interioară este constituită din liniile de bază drepte care unesc punctele cele mai îndepărtate în larg legate însă efectiv de uscat şi urmează configuraţia ţărmului. Linia interioară de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale diferă în raport cu configuraţia ţărmului.

ci reprezintă o prelungire a acestuia. Probleme apar când există unele insule în apropierea litoralului. În acest caz statul are dreptul de a construi staţii şi instalaţii fixe şi are dreptul de a stabili o zonă de securitate de 500 m în jurul instalaţiilor având totodată obligaţia de a nu încurca navigaţiei şi căilor de comunicaţii. Submarinele în trecere inofensivă prin marea teritorială a statului riveran au obligaţia să navigheze la suprafaţa apei. fac parte din teritoriul de stat. iar delimitarea se face de la linia de bază trasată dea lungul litoralului. iar în unele cazuri abruptă sub apele mărilor şi oceanelor până la marginea continentală unde acestea au adâncimi de 150-200 m dincolo de care începe panta continentală şi marile adâncimi. Convenţia din 1982 stabileşte că insulele şi stâncile mici nu sunt locuibile şi nu au o viaţă economică proprie spre deosebire de acestea insulele populate au un platou continental caz în 72 . Sub aspect juridic platoul continental reprezintă fundul mărilor şi oceanelor şi subsolul acestora dincolo de limita exterioară a mării teritoriale în larg până la o distanţă de 200 de mile măsurare de la linia de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale. cele neriverane au dreptul doar de a instala cabluri şi conducte submarine. ci drepturi suverane căci platoul continental nu face parte din teritoriul naţional. Zone maritime asupra cărora statele au drepturi suverane Ca instituţie a dreptului internaţional al mării platoul continental a fost consacrat pentru prima dată în Convenţia din 1958 a ONU şi apoi dezvoltată în Convenţia din 1982. Drepturi suverane ale statelor riverane asupra platoului au ca obiectiv explorarea şi exploatarea resurselor naturale ale acestuia în deosebi a petrolului şi gazelor naturale. Asupra platoului continental au drepturi suverane doar statele riverane. Asupra platoului continental statul are şi exercită nu suveranitatea.Intrarea navelor cu propulsie nucleară în marea teritorială este supusă în unele state unei aprobări prealabile. aceste nave precum şi cele care transportă substanţe radioactive sau alte substanţe periculoase sunt obligate ca atunci când se află în trecere inofensivă să i-a măsuri speciale de securitate şi de precauţie. 3. Din punct de vedere geologic platoul continental reprezintă prelungirea ţărmului statului riveran într-o pantă uşor înclinată.

Deci este supusă unui regim juridic mixt. sanitar. El are dreptul de preveni şi reprima în zonă infracţiunile comise pe teritoriul său ori în marea sa teritorială exercitând dreptul de urmărire. exploatarea şi utilizarea de insule artificiale. Nici un stat nu poate să pretindă în mod legitim supunerea unei părţi oarecare din marea liberă suveranităţii sale. cercetare ştiinţifică. Natura juridică a aceste zone se defineşte prin drepturile suverane exclusive statului riveran de exploatare. În vederea protejării resurselor piscicole şi a altor interese economice. conservarea resurselor naturale biologice precum şi protecţia mediului marin. O serie de state riverane în perioada 1970-1980 au stabilit zone speciale: exclusive de pescuit. al trecerii frontierei de stat. Statul riveran are dreptul de a construi. punerea de cablu şi conducte petroliere sau submarine. pescuitul. Zone maritime nesupuse suveranităţii statelor Convenţia din 1982 defineşte marea liberă ca o parte a mării care nu aparţine mării teritoriale sau apelor interioare ale unui stat. 73 . de jurisdicţie sau chiar de mare teritorială până la 200 mile sau între 15-100 mile. autoriza. În această zonă statul riveran exercită jurisdicţia şi controlul având o serie de drepturi speciale: control vamal. reglementa construirea. Statul riveran are dreptul de a reglementa prin legi interne stabilirea unor măsuri administrative de sancţionare a oricăror încălcări ale regimului juridic din zona economică exclusivă. 4. În plan normativ zona economică exclusivă a fost consacrată pentru prima dată de convenţia din 1982. Zona contiguă reprezintă fâşia de mare adiacentă mării teritoriale care se întinde spre largul mării până la o distanţă de 24 mile marine măsurate de la liniile de bază ale mării teritoriale. Zona economică exclusivă se întinde pe o distanţă de 200 mile de la liniile de bază care se măsoară lăţimea mării teritoriale. Statele riverane şi neriverane pot exercita în marea liberă următoarele libertăţi: navigaţia. Statul riveran poate permite prin încheierea unor acorduri statelor neriverane desfăşurarea unor activităţi de pescuit.care pot exista dificultăţi când unele insule sunt pe coastă unui stat dar aparţin altui stat. Zona este supusă jurisdicţiei statului şi drepturilor sale suverane economice dar reprezintă şi aspecte de mare liberă.

Aceste zone şi resursele lor nu pot fi supuse suveranităţii naţionale. apelor interioare a statelor. iar tratatul din 1971 interzice amplasarea armelor nucleare pe fundul mărilor şi oceanelor şi în subsolul lor. Autoritatea internaţională are la bază principiul egalităţii suverane a tuturor statelor membre având ca organe principale:  Adunarea constituită din statele membre. cosmos. În cadru consiliului activează două comisii: comisia juridică şi tehnică. Marea liberă se va utiliza în scopuri paşnice şi se interzice blocarea porturilor de către forţele armate ale altui stat. subsolul acestora situat dincolo de limita interioară a platoului continental constituie ceia ce convenţia numeşte patrimoniul comun al întregii omeniri. realizează şi controlează activităţile din zonă în interesul întregii omeniri. În zonă pot fi făcute activităţi de cercetare ştiinţifică. Acţiunile privind răspunderea penală sau disciplinară a personalului navelor în cazul oricărui incident de navigaţie în marea liberă sunt de competenţă exclusivă a autorităţilor administrative şi judiciare ale statului de pavilion sau a cărui cetăţean este persoana. exploatare şi explorare a gazelor naturale de către state.  Secretariatul. sub apă în marea liberă şi în spaţiul aerian deasupra acestuia sunt interzise orice fel de experimente nucleare. Autoritatea Internaţională organizaţia prin intermediul căreia statele organizează. Convenţia mai prevede libertatea de pescuit în condiţii care să asigure conservarea resurselor biologice. de a coopera pentru reprimarea pirateriei în marea liberă. deplasarea şi circulaţia navelor este permisă. Exploatarea şi explorarea zonei şi resurselor sale se face cu participarea şi în beneficiul tuturor statelor şi popoarelor.  Consiliul format din 36 de membri aleşi. Totuşi marea liberă este militarizată deoarece nu se permite amplasarea dar desfăşurarea de manevre militare. Regimul juridic al mării libere este guvernat de principiul libertăţii mării potrivit căruia aceasta este deschisă tuturor statelor.Convenţia din 1982 stabileşte că regimul de mare liberă se aplică mărilor şi oceanelor situate în afara zonei economice exclusive a mării teritoriale. În exercitarea libertăţii de navigaţie pe marea liberă statelor le revine serie de obligaţii de a preveni şi pedepsi transportul de sclavi pe nave. Conform Convenţiei din 1982 fundul mărilor şi oceanelor. 74 . comisia de planificare economică. Conform tratatului din 1968 privind interzicerea experimentelor nucleare în atmosferă.

Magelan prin Convenţia din 1981 dintre Argentina şi Chille. Libertatea de navigaţie se realizează printr-un tranzit rapid. În prezent regimul juridic al acestor strâmtori este stabilit prin convenţia de la Montreo din 1936 care prevede principiul libertăţii de trecere a navelor comerciale pe timp de pace şi pe timp de război dacă Turcia nu este beligerantă. Astfel prin convenţia de la Londra din 1954 privind combaterea poluării mării cu hidrocarburi continuând cu convenţiile de la Bruxsell din 1959. Prin strâmtori se înţelege legătura unei porţiuni a mării libere sau a zonei economice exclusive cu o altă parte a mării libere ori cu o zonă liberă exclusivă. Protecţia mediului marin se realizează în bază legilor interne şi a convenţiilor internaţionale pentru zonele de sub jurisdicţia naţională.În vederea soluţionării diferendelor legate de punerea în aplicare a convenţiei s-a instituit tribunalul internaţional al dreptului mării. iar pentru cele neutre trecerea este liberă cu condiţia de a nu ajuta inamicul. Prin convenţia privind dreptul mării s-au stabilit prevederi vizând toate formele şi tipurile de poluare pentru toate zonele mărilor şi oceanelor şi conservarea mediului marin. Totodată se recunoaşte navelor şi aeronavelor dreptul de pasaj şi de trecere. 75 . navele străine sunt obligate să se abţină de la orice activităţi care reclamă autorizaţia prealabilă a statelor riverane sau sunt interzise de acestea. Turcia are dreptul de control sanitar asupra navelor şi de a percepe taxe. Convenţia din1982 stabileşte un regim juridic general privitor la strâmtorile importante pentru navigaţia mondială cu excepţia celor de interes regional care nu sunt supuse regimului internaţional. 1971 privind răspunderea şi intervenţia în caz de accident s-au stabilit reguli şi principii pe baza reglementărilor interioare. În timp de război dacă Turcia este beligerantă este interzisă trecerea navelor comerciale ale statului inamic Turciei. Deci statele riverane au obligaţia să asigure dreptul de pasaj în tranzit în condiţii de securitate prin strâmtorile care leagă marea teritorială a unui stat cu o parte a mării libere sau a zonei economice exclusive a unui alt stat. Condiţii speciale de navigaţie sunt stabilite prin tratate pentru strâmtorile: Gibraltar în baza Convenţiei din 1904 dintre Franţa şi Anglia. supravegherea şi controlul respectării prevederilor convenţiei. Prin convenţia de la Cuciu-Cainargi s-au stabilit reglementări referitoare la regimul juridic de liberă navigaţie pentru navele tuturor statelor în timp de pace şi de război a strâmtorilor Bosfor şi Dardanele.

coordonator: dr. Miga-Beşteliu R. „Tipografia Centrală”. ed. Bucureşti. Bucureşti. „Şansa”. 9. Dicţionar de drept internaţional public. Niciu M. Bucureşti.. 2. Bucureşti. Bucureşti. Geamănu G. Academiei Române. Andronovici C.. 4. 3. „Drept internaţional public”. 1980. „Drept internaţional public”.. „Chemarea”. 1997. ed. Balan O. 3.1. 76 . 2. II. „Drept internaţional public”. Chişinău. Problema exploarării zăcămintelor naturale din acest bazin acvatic. „ALL. Vol. Dreptul mării. F. Ştiinţifică şi enciclopedică. 5. 1989.. vol.. „Graphix”. 8. 1997. Iaşi. 7.TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. Introducere în dreptul internaţional public”. Popescu D.. 1981. 1993. Burian A. Iaşi. Bucureşti. Navigaţia navelor în zona economică a Mării Negre. „Drept internaţional public”. ed. Moca Gh. „Drept internaţional public”. Bibliografia: 1. Delimitarea mării teritoriale în Marea Caspică. Didactică şi pedagogică. Nastase A.E. Navigaţia navelor maritime a statelor în marea liberă. ed. ed.. Ionel Cloşcă. 6. „Drept internaţional public. Mazilu D. 2003. „Drept internaţional public”.-P. Educaţional”.. ed. 1982. 1993. ed.

Denumirea şi clasificarea tratatelor Tratatul este actul juridic care exprimă acordul de voinţă între două sau mai multe state sau alte subiecte în scopul de a crea. a stinge drepturi şi obligaţii în raporturile dintre ele.I.  Guvernarea tratatului de către normele de D. Interpretarea tratatelor 1. Denumirea şi clasificarea tratatelor 2.  Obiectul tratatului-care trebuie să fie licit şi posibil. Nu sunt considerate tratate actele încheiate între state şi persoane fizice sau juridice străine.TEMA 9: DREPTUL TRATATELOR PLAN: 1. stabilirea unor norme de conduită obligatorii sau crearea. şi între acestea din urmă. El se poate încheia însă şi între state şi alte subiecte de D. elementele esenţiale şi accesorii ale tratatelor.I. Definiţia. respectarea. Înregistrarea şi aplicarea tratatelor 4.P.P.I. Elementele accesorii ale tratatului sunt: a. elementele esenţiale şi accesorii ale tratatelor. Elementele esenţiale ale tratatului sunt:  Părţile tratatului-trebuie să fie subiecte de drept internaţional. stingerea unor drepturi ori obligaţii între părţi. a modifica. modificarea. nulitatea şi cazurile de încetare a tratatelor. interpretarea. Scopul încheierii sale este de a produce efecte juridice. aplicarea. Dreptul tratatelor constituie totalitatea normelor care îl reglementează: încheierea. 77 . modificarea. fără vicii de consimţământ.  Voinţa părţilor – trebuie să fie liber exprimată.  Tratatul să producă efecte juridice. Procedura de încheiere şi intrarea în vigoare a tratatelor 3. Definiţia. Termenul-un eveniment viitor şi sigur de care depinde intrarea în vigoare sau ieşirea din vigoare a unui tratat. Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor prevede că tratatul este acord încheiat în scris între state şi guvernat de dreptul internaţional. fie că este consemnat într-un instrument unic sau în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa.P. Dreptul tratatelor este parte componentă a D.

de alianţă. 78 .b. Tratatele pot fi clasificate după mai multe criterii distincte: 1.Tratate contracte vizează realizarea unor operaţiuni juridice constând în prestaţii reciproce între părţile contractante. Ex. Convenţia de la Viena din 1969. Practica convenţională enumără o varietate de denumiri ale tratatelor ca:  Tratatul este folosit pentru desemnarea unei înţelegeri solemne precum sunt tratatele de pace. 2. Din punct de vedere al conţinutului lor material: a. 1982. principii. b. Tratate bilaterale încheiate între două subiecte.Condiţia-un eveniment viitor şi nesigur de care depinde începerea sau încetarea executării obligaţiilor.  Carta este acordul prin care se constituie o organizaţie internaţională. modalităţi de acţiune sau punct de vedere comune ce urmează a deveni reguli de conduită.  Pactul este o înţelegere intervenită în domenii concrete ale relaţiilor politice dintre state şi cu caracter solemn.  Statutul este acordul de constituire a unei organizaţii.  Declaraţia este document multilateral prin care se fixează reguli de conduită.  Convenţia este înţelegerea pin care se reglementează relaţiile dintr-un domeniu special al relaţiilor internaţionale. fiecare dintre ele urmând totodată obiective diferite. b. Ex. de neutralitate. financiar. interpreta dar şi o înţelegere de sine stătătoare.  Protocolul poate fi un act accesoriu la un tratat preexistent încheiat pentru al modifica. comercial. Tratate legi al căror obiect constă în a stabili o regulă de drept obiectiv valabilă. Pactul Briand-Kellogg. cultural.  Acordul este o înţelegere intervenită mai ales în domeniul economic. În conformitate cu Convenţia de la Viena din 1969 denumirea generică de tratat se utilizează pentru a desemna totalitatea actelor juridice din această categorie indiferent de denumirile particulare pe care acestea le pot primi într-un caz sau altul. prelungi.Tratate multilaterale la care participă mai mult de două subiecte. După numărul părţilor: a.

prim-ministru. Tratate interguvernamentale. După durată: a.10. b.20 de ani. în comunicaţii. Ex. Tratate politice. ministru afacerilor externe. În dependenţă de nivelul încheierii: a. Tratate speciale. fie prin împuternicirile conferite de deplinele puteri ce le-au fost eliberate. Tratate fără termen. Încheierea unui tratat presupune mai multe etape ca: a. au competenţa pentru negocierea şi semnarea iar parlamentele pentru exprimarea consimţământului de a deveni parte la tratat prin ratificare sau aderare. respectiv în actele constitutive ale organizaţiilor internaţionale. Exprimarea consimţământului părţilor contractante de a fi legate prin tratat. b. Tratate interdepartamentale. b. b. c. b. În cursul acesteia negociatorii îndeplinesc o serie de proceduri. să devină obligatoriu pentru părţi. tratate de pace. Din punct de vedere al procedurii de încheiere: a. c. Tratate cu termen pe 5.3. 6. Ex. 5. 4. Procedura de încheiere şi intrarea în vigoare a tratatelor 2. În general puterea executivă preşedintele. Autorităţile competente să încheie tratate sunt prevăzute de constituţia şi legislaţia fiecărui stat. proceduri care trebuie îndeplinite şi reguli care trebuie observate pentru ca tratatul să se formeze. ocrotirii sănătăţii. fie prin funcţiile pe care le îndeplinesc în stat. Tratate simplificate. Elaborarea textului tratatului. După obiectul pe care îl reglementează: a. Tratate interstatale. acorduri în transport. să intre în vigoare. Tratate formale. Elaborarea textului tratatului presupune unele sub faze ca: a) Negocierea se desfăşoară între reprezentanţii statelor special abilitaţi în acest sens. Încheierea tratatelor reprezintă ansamblu de activităţi desfăşurate. juridice. tratate de dezarmare. Scopul 79 . Tratate economice. acte care duc la formarea textului tratatului.

a conferinţei. Schimbul instrumentelor care constituie un tratat la fel este o modalitate de exprimare a consimţământului statelor atunci când: 1)Instrumentele prevăd că schimbul lor va avea acest efect.Semnarea ad referendum a textului cu confirmarea ulterioară din partea executivului sau altei autorităţi abilitate a statului. Din momentul în care textul tratatului a devenit autentic şi definitiv statele semnatare urmează să-şi exprime consimţământul de a deveni părţi prin mijloacele juridice ca:semnarea. Parafarea care constă în înscrierea iniţialelor numelui împuterniciţilor statelor pe textul negociat. În cazul tratatelor multilaterale conferinţa reprezentanţilor statelor este convocată pe baza unui acord preliminar dintre statele interesate care conţine prevederi referitoare la locul. iar în cazul negocierilor ambele proiecte se pun de acord. ratificarea. Semnarea definitivă este o modalitate de autentificare atunci când tratatul urmează să fie ratificat sau aprobat. Semnarea are două funcţii autentificarea textului şi exprimarea consimţământului de a deveni parte la tratat. aprobarea.Semnarea actului final al unei conferinţe în care este consemnat textul tratatului. După adoptarea textului se parcurge autentificarea sa prin: a. d. Adoptarea unei rezoluţii speciale a organizaţiei internaţionale. Verificarea deplinelor puteri se face înainte de începerea negocierilor. După ce s-a căzut asupra textului se trece la adoptarea acestuia. În cazul tratatelor bilaterale iniţiativa negocierilor revine statului sau ambelor state. În cazul tratatelor bilaterale pe bază unanimitate iar în cazul tratatelor multilaterale cu o majoritate de 2/3 din numărul statelor prezente. b. adoptarea sau semnarea unui tratat. e. c. Pentru participarea la negocieri persoanele respective trebuie să dispună de depline puteri – un document emis de autoritatea competentă a unui stat prin care sunt desemnate una sau mai multe persoane împuternicite să reprezinte statul pentru negocierea.negocierii este realizarea acordului de voinţă asupra textului tratatului şi adoptării lui. ordinea de zi. schimbul instrumentelor care constituie un tratat. 80 . acceptarea şi aderarea. data. În cazul elaborării tratatelor bilaterale fiecare parte îşi prezintă proiectul său.

Ratificarea constituie actul juridic prin care un stat îşi exprimă consimţământul prin intermediul autorităţilor sale competente de a fi legat printr-un tratat internaţional semnat de reprezentanţii săi. Aprobarea reprezintă o modalitate de exprimare a consimţământului statului de a fi parte la acelea tratate care nu necesită să fie ratificate dar care prevăd aprobarea lor. decrete). hotărâri. b. Când reprezentantul acestui stat a semnat tratatul sub rezerva ratificării. Dispozitivă unde este reprodus textul tratatului cu enumerarea eventuală a rezervelor ei. Actul de aderare poate îmbrăca forma instrumentelor de aderare. d. Momentul din 81 . Aderarea se referă numai la tratatele multilaterale. b. Aderarea este un act unilateral de drept intern al unui stat prin care el îţi exprimă consimţământul de a deveni parte la un tratat pe care nu l-a semnat. Drept documente ce confirmă efectuarea ratificării servesc instrumentele de ratificare. Acestea de regulă cuprind trei părţi: a.2)Este stabilit pe o altă cale că aceste state conveniseră ca schimbul de instrumente să aibă acest efect. Convenţia de la Viena din 1969 prevede cazurile când un stat îşi exprimă consimţământul de a ratifica un tratat: a. Introductivă în care se indică autoritatea statului care a ratificat tratatului. Când tratatul prevede că acest consimţământ se exprimă prin ratificare. Când este stabilit că statele participante la negocieri conveniseră asupra cerinţei ratificării. c. Ratificarea poate fi făcută sub forma unor acte de drept intern (legi. Partea finală care conţine angajamentul statului de a respecta şi aplica cu bună – credinţă tratatul. instrumentelor de ratificare sau notificare. c. Când intenţia statului de a semna tratatul sub rezerva ratificării rezultă din deplinele puteri ale reprezentantului său ori a fost exprimată în cursul negocierilor. Potrivit reglementărilor interne ale fiecărui stat sunt supuse aprobării sau acceptării de către guvern tratatele care nu implică angajamentele politice majore sau nu se referă la domenii esenţiale ale exercitării suveranităţii de stat.

durata şi valabilitatea tratatului. limba sau limbile în care au fost redactat textul. Ordinea intrării în vigoare a tratatelor ce urmează să fie supuse ratificării este determinat de caracterul lor. b)La scurgerea unui timp de la data acumulării la depozitar a unui număr de instrumente de ratificare.U.Preambul – în care se indică părţile contractante ale tratatului. Prin utilizarea acestora se urmăreşte completarea. Articolele unor tratate poartă uneori scurte denumiri. Tratatele bilaterale intră în vigoare la data schimbului instrumentelor de ratificare sau la scurgerea unui anumit termen de la data efectuării schimbului instrumentelor de ratificare. Tratatele multilaterale intră în vigoare: a)La data acumulării la depozitar a unui număr de instrumente de ratificare. b)La scurgerea unui anumit termen după semnare. scopul şi obiectul. Structura unui tratat este: 1. c)La data indicată în tratat. O răspândire tot mai largă în practică o capătă anexele. detalizarea şi interpretarea conţinutului tratatului. c)La data transmiterii unui număr de instrumente la depozitar cu indicarea concretă a statelor ale căror instrumente de ratificare necesită să fie depuse în mod obligatoriu. 3. 2. 3. Încălcarea unui tratat dă naştere la răspunderea internaţională a statului care a comis o astfel de încălcare. Înregistrarea şi aplicarea tratatelor Tratatele care nu sunt afectate de nulitate trebuie aplicate cu bună credinţă. motivele care au determinat încheierea lui.Partea finală care precizează data şi locul semnării.Partea dispozitivă în care sunt cuprinse articolele şi care constituie conţinutul de bază al prevederilor sale. Tratatele care nu necesită ratificare sau aprobarea lor intră în vigoare: a)La momentul semnării. Ele apar astfel ca o parte distinctă a textului tratatului. În scopul 82 .care tratatul internaţional devine obligatoriu pentru părţile contractante poartă denumirea de intrare în vigoare.N. După intrarea lor în vigoare tratatele sunt trimise la secretariatul general al O. spre înregistrare sau clasare sau publicare. modalităţile de intrare în vigoare. Publicarea şi înregistrarea oficială a tratatelor are loc şi la nivel naţional.

Tratatele mai importante prevăd că în caz de conflict cor prevala dispoziţiile lor 3. 83 . Unele tratate stabilesc regimuri juridice pentru spaţii sau zone geografice aflate dincolo de limitele suveranităţii statelor părţi. Există în acest sens diverse soluţii care depind de prevederile constituţionale ale fiecărui stat:promulgarea. Problema care se pune este dacă tratatele produc direct efect în dreptul intern sau sunt necesare anumite acte pentru introducerea lor în dreptul intern. indiferent de modalităţile de introducere în ordinea juridică internă. Ex.prevenirii unor astfel de situaţii de-a lungul istoriei au fost stabilite în textul acestora modalităţi de executare a lor. În prezent garantarea executării tratatelor se face prin proceduri specifice în cadrul organizaţiilor internaţionale. Dispoziţiile noului tratat sunt incompatibile 2.Regula potrivit căreia dacă se încheie un nou tratat asupra aceleiaşi materii între aceleaşi părţi noul tratat se va aplica dacă: a. 1)Jurământul religios 2)Luarea de ostatici 3)Ipoteca 4)Gajul financiar asupra venitului. Sunt situaţii în care statele pot decide că un tratat nu se aplică unei părţi din teritoriul: a)Clauza federală b)Clauza colonială. Statele nu pot invoca legislaţia internă pentru a justifica neexecutarea unui tratat. Executarea obligaţiilor prevăzute de tratate presupune luarea măsurilor necesare în sensul aplicării lor de către autorităţile administrative sau judecătoreşti. b. O altă discuţie se impune în cazul tratatelor succesive: 1. Din dispoziţiile sale rezultă intenţia părţilor de a înlocui vechiul tratat. Regula generală de aplicare a tratatelor este pe tot teritoriul statelor părţi. Executarea tratatelor presupune dobândirea forţei juridice şi în planul dreptului intern. În ceia ce priveşte aplicarea în timp a tratatelor regula generală este neretroactivitatea tratatelor dacă din cuprinsul lor nu reiese o intenţie diferită. Când un tratat precizează că este subordonat unui tratat anterior sau posterior sau că nu trebuie considerat ca fiind incompatibil cu celălalt. urmată de publicare sau emiterea de legi speciale pentru declararea tratatului ca lege internă.Articolul 30 din convenţie stabileşte alte două reguli: a.

b. Când toate părţile la tratatul anterior sunt părţi şi la tratatul posterior tratatul anterior nu se aplică decât în măsura în care dispoziţiile sale sunt compatibile cu cele ale tratatului posterior. 4. În legătură cu raportul dintre legea internă şi tratat în deosebi în caz de conflict între acestea se pun o serie de probleme în dependenţă de fiecare sistem al statelor: a. olandeză dau prioritate tratatului. 4.Constituţia Republica Moldova acordă valoare egală tratatului şi legii interne cu excepţia drepturilor omului.Dispoziţiile particulare ale tratatelor bilaterale se aplică cu precădere faţă de dispoziţiile tratatelor generale indiferent dacă primele sunt anterioare sau posterioare celorlalte. tratatul anterior se aplică numai în măsura în care prevederile sale sunt compatibile cu cele ale tratatului posterior. se lămuresc exprimările ambigue sau obscure ale unei dispoziţii.Când părţile la tratatul posterior nu includ toate părţile la tratatul anterior se aplică regula după care când toate părţile la tratatul anterior sunt părţi la tratatul posterior. Interpretarea tratatelor Interpretarea unui tratat reprezintă operaţiunea intelectuală prin care se determină sensul unui cuvânt sau al unei expresii. Constituţia franceză. d. Între statele părţi la ambele tratate şi un stat parte la un tratat se aplică tratatul la care ambele sunt părţi. b.dispoziţiile acestuia din urmă se vor aplica cu precădere. 5. În dreptul internaţional interpretarea tratatelor 84 .În Germania. În sistemul englez se dă prioritate legilor şi precedentelor judiciare interne. Interpretarea tratatelor are ca scop aplicarea lor corectă şi respectarea acestora în spiritul şi litera lor. Articolul 4 al constituţiei precizează: Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu pactele şi cu tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte prioritate o au reglementările internaţionale. Austria tratatele sunt asociate cu legile interne iar în caz de conflict se dă prioritate celei mai recente c.

Interpretarea făcută părţile contractante ale tratatului poartă denumirea de interpretare autentică. Regulile de interpretare a tratatelor internaţionale potrivit Convenţiei de la Viena: 1. de regulă competente în domeniul relaţiilor externe sau dintr-o interpretare jurisdicţională internă efectuată de către instanţele de judecată ale statelor părţi. alineatul în care se găseşte termenul în cauză o anumită parte a textului tratatului sau chiar textul tratatului în întregul său. Modurile de interpretare a tratatelor sunt: 1)Interpretarea internaţională. c.ridică probleme cu privire la organele competente să o îndeplinească şi la valoarea interpretării efectuată de organele respective. 2)Interpretarea internă. Literatura şi legislaţia internaţională prevede modurile şi regulile de interpretare a tratatelor internaţionale.Regula de interpretare prin context potrivit căreia să fi avut în vedere fraza în care figurează termenul respectiv. b. Ea poate fi expresă care se face prin clauze interpretative înscrise în cuprinsul tratatului şi interpretare tacită adică ceia care decurge din practica concordantă a statelor în aplicarea prevederilor unui tratat internaţional. Interpretarea internă a tratatelor poate consta dintr-o interpretare guvernamentală internă făcută de autorităţile publice guvernamentale. În dependenţă de autoritatea competentă să interpreteze un tratat potrivit primului mod poate fi: a. 2. Interpretarea făcută de către organizaţiile internaţionale.Regula bunei credinţe constă în aceia că interpretarea să aibă în vedere ceia ce părţile au avut de gând să spună în realitate şi pornindu-se de la elementele interseci ale tratatului şi aplicând metodele de interpretare atunci când textele nu au un înţeles clar cuvintele folosite vor fi interpretate în sens uzual. Interpretarea jurisdicţională care este efectuată de tribunalele arbitrare sau instanţele de judecată internaţionale. 85 . Interpretarea internă nu se impune decât organelor statului în cauză şi nu altor state părţi la tratat.

Regula sensului obişnuit al termenilor tratatului ceia ce înseamnă că la interpretare trebuie reţinută semnificaţia uzuală a cuvintelor afară de cazurile când acestea sunt utilizate într-un sens special. „Drept internaţional public”. Drept internaţional public. 86 . Coman F. Geamănu G..E. Balan O. „Drept internaţional public. Ea cere ca interpretarea oricărui termen sau a oricărei dispoziţii a tratatului să se facă astfel încât să producă un efect util asupra aplicării tratatului dar nu să –l facă nul. „Şansa”.. ed. ed. Analiza tratatelor privind micul trafic la frontieră. Aceasta presupune raportarea interpretării la sensurile şi scopurile pe care părţile le-au avut în vedere la încheierea tratatului în cauză. Bucureşti. 3. „Şansa”. II. 1993. Planul de acţiuni Republica Moldova Uniunea Europeană... 5.Regula efectului util. „Drept internaţional public”. Interpretarea internaţională a tratatelor. 6. Bucureşti. Vol. „ALL. 6. 1981. Bucureşti. Educaţional”. Diaconu I. Năstase A. 3. 4. 1993. Introducere în dreptul internaţional public”. 1997. 2003. Chişinău. „Curs de drept internaţional public”. Didactică şi pedagogică. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. 7. Miga-Beşteliu R.-P. MI.Regula ne admiterii termenilor tratatului în sens absurd. 4.. F. Burian A. ed.Regula sensului clar care înseamnă că nu trebuie interpretate dispoziţiile unui tratat care au sens clar. vol. Popescu D.. 2. Convenţia de la Viena din 1969 prevede şi unele mijloace complimentare de interpretare: lucrările pregătitoare şi împrejurările în care a fost încheiat tratatul. ed. ed.Regula interpretării în lumina obiectului şi scopului său. Bucureşti. Bucureşti. 4. Popescu D. „Drept internaţional public”. „Tipografia Centrală”.2. Rolul şi scopul înregistrării şi aplicării tratatelor internaţionale Bibliografia: 1. 5.3. 2. 1997.

Acceptarea şi 87 . Ne formularea de obiecţii timp de 12 luni de la comunicarea rezervei echivalează cu o acceptare. Să fie exprimate în scris şi comunicate statelor contractante şi altor state care au dreptul să devină părţi la tratat. Modurile de modificare şi încetare a tratatelor 1. ratificării. aprobării. Efectele tratatelor faţă de statele terţe 3. acceptă sau aprobă un tratat ori aderă la acesta prin care urmăreşte să excludă sau să modifice efectul juridic al unor dispoziţii din tratat cu privire la aplicarea lor faţă de statul respectiv. Condiţiile de valabilitate şi de nulitate a tratatelor 4. Rezervele la un tratat şi efectele lor 2. În dreptul internaţional clasic rezervele nu erau admise dacă afectau integritatea regulilor de fond ale tratatelor şi numai dacă erau acceptate de toate celelalte părţi ale tratatului. Rezervele la un tratat şi efectele lor Potrivit Convenţiei de la Viena rezerva este o declaraţie unilaterală. Rezervele formulate la semnare trebuie reconfirmate la exprimarea consimţământului de a fi legat prin tratat. Conform Convenţiei de la Viena ultima regulă se aplică numai pentru tratatele cu un număr redus de state. Condiţiile în care se pot face rezerve au variat în timp.TEMA 10: EFECTELE. Rezervele sunt folosite atunci când un stat care este de acord cu marea majoritatea prevederilor tratatului nu este satisfăcut de una sau mai multe clauze şi refuză pe această cale să fie legat de acele clauze.Pot fi formulate la momentul semnării. făcută de un stat atunci când semnează. Condiţiile stabilite conform Convenţiei de la Viena sunt: 1)Condiţiile de formă: a. b. Rezervele se pot formula numai în cazul tratatelor multilaterale. oricare ar fi conţinutul sau denumirea sa. Problema acceptării sau respingerii rezervelor. acceptării. ratifică. aderării. REZERVELE TRATATELOR PLAN: 1. c. MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA TRATATELOR. Dacă un tratat multilateral general permite în mod expres formularea de rezerve nu este nevoie de acceptarea ei de către celelalte state dacă tratatul nu prevede necesitatea acceptării.

articolul 34 al Convenţiei de la Viena prevede că un tratat nu creează nici obligaţii. Să refuze ca restul dispoziţiilor tratatului. Să nu se refere la anumite dispoziţii de la care tratatul interzice expres efectuarea de rezerve. O rezervă autorizată în mod expres de un tratat nu are nevoie să fie acceptată ulterior de celelalte state contractante cu excepţia cazurilor când tratatul prevede aceasta. dar retragerea obiecţiei trebuie făcută în scris. Aceste raporturi sunt guvernate de tratat. b. Prin expresia efecte faţă de terţi se înţeleg numai drepturi şi 88 . Terţi sunt statele care nu sunt legate prin tratat. 2. 2)Condiţiile de fond: a. 2. Să nu fie interzisă expres de tratat. b. Acestea din urmă pot: a. declaraţiile interpretative se limitează să precizeze numai anumite poziţii de principiu ale statelor în cauză faţă de tratatul multilateral sau faţă de unele clauze ale acestuia. c. nici drepturi pentru un stat terţ fără consimţământul său.Cele între statul rezervatar şi statele părţi care au formulat obiecţii.respingerea nu necesită reconfirmarea. Să nu fie incompatibile cu obiectul şi scopul tratatului. În urma formulării de rezerve între statul rezervatar şi celelalte state părţi se por stabili mai multe grupuri de raporturi juridice în funcţie de atitudinea acestora din urmă: 1. Efectele tratatelor faţă de statele terţe Regula generală ne spune că tratatele produc efecte faţă de părţi nu şi pentru terţi. Statele pot formula nu numai rezerve la un tratat internaţional dar şi declaraţii interpretative faţă de unele din prevederile acestuia. neafectate de rezerve să se aplice între acestea şi statul rezervatar. dispoziţiile articolelor aspra cărora s-au făcut rezerve fiind aplicabile aşa cum acestea au fost modificate de sensul rezervelor. Să refuze aplicarea în totalitate a tratatului între ele şi statul rezervatar. Spre deosebire de rezerve care urmăresc modificarea unor raporturi juridice create prin tratat.Cele între statul rezervatar şi statele părţi care au acceptat rezervele.

prin care se stabilesc regimuri teritoriale .tratate multilaterale prin care se înfiinţează organizaţii internaţionale .prin care se fixează statute de neutralitate Potrivit regulii generale care decurge din principiul suveranităţii exclude categoric impunerea în sarcina unor state terţe a unor obligaţii fără consimţământul lor.prin care se creează un anumit regim pentru căi de comunicaţii internaţionale . Dacă părţile la un tratat înţeleg să confere un drept fie statului terţ sau unui grup de state căruia acesta aparţine fie tuturor statelor. b. Ex. acordul de la Postam din 1945. Conform articolului 36 consimţământul este prezumat în lipsa unei indicaţii contrare deci poate fi tacit.obligaţii ce pot rezulta dintr-un tratat anume faţă de terţi adică avantaje sau dezavantaje. În doctrină se mai susţine că anumite tratate care creează regimuri juridice obiective fac excepţie de la regimul relativ: . Convenţii privind genocidul stabilesc obligaţii valabile pentru întreaga comunitate internaţională. 89 . Dacă statul terţ consimte.Statul terţ să accepte în mod expres şi în scris. Condiţiile prin care statele pot dobândi drepturi în temeiul unor tratate la care nu sunt părţi sunt: a. totuşi se invocă posibilitatea existenţei unor tratate care să stabilească obligaţii pentru statele terţe fără consimţământul lor. cel de la Londra prevede pentru statele terţe obligaţia de a pedepsi criminalii de război. Condiţiile prin care pentru state pot rezulta obligaţii din tratate la care nu sunt părţi sunt: a. S-a apreciat că prin realizarea acestor condiţii se creează de fapt un acord colateral între statele părţi şi terţi. Regula că tratatele produc efecte numai faţă de terţ cunoscută ca regula efectului relativ decurge din principiul egalităţii suverane a statelor care admite că un grup de state încheind tratate ar putea să impună obligaţii sau drepturi pentru alte state şi ar duce la înlăturarea suveranităţii şi egalităţii în drepturi ale statelor. Părţile la tratat să fi înţeles să creeze o asemenea obligaţie prin dispoziţiile tratatului. b.

Tratatul încheiat în aceste condiţii este lipsit de orice efect juridic. reputaţiei sale. De nulitate absolută sunt lovite şi tratatele care contravin normelor imperative ale dreptului internaţional atât cele în vigoare în momentul încheierii lor cât şi cele apărute mai târziu pe parcursul 90 .Constrângerea exercitată asupra unui stat participant la încheierea unui tratat internaţional prin ameninţare sau folosirea forţei.  Să nu contravină în întregime sau în parte principiilor fundamentale şi normelor imperative ale dreptului internaţional. Condiţiile de valabilitate şi de nulitate a tratatelor Un tratat pentru a fi valabil trebuie să fie licit atât din punct de vedere a regulilor sale de încheiere cât şi din punct de vedere al conţinutului. 2.  Să reprezinte rezultatul unei înţelegeri autentice dintre părţi ceia ce înseamnă că acordul de voinţă al părţilor să nu fie afectat prin vicii de consimţământ. 3. Violarea vădită a unei norme de importanţă fundamentală a dreptului intern privitoare la competenţa de a încheia tratate. Eroarea. Coruperea reprezentantului unui stat participant la negocierea încheierii tratatului pentru a accepta încheierea lui în anumite condiţii. În dependenţă de gradul de ilegalitate a tratatului internaţional cunoaştem două tipuri de nulitate: relativă şi absolută. 2.3. Sunt sancţionate cu nulitate relativă viciile de consimţământ rezultând din: 1. Aceasta presupune ca tratatul:  Să fie încheiat în modul cuvenit de către subiectele de drept internaţional. 4. Dolul care constă în conduita frauduloasă a unei părţi contractante prin care se urmăreşte determinarea altei părţi contractante să-şi dea consimţământul pentru încheierea tratatului.Constrângerea exercitată asupra reprezentantului unui stat prin acte sau ameninţări îndreptate împotriva libertăţii sau integrităţii fizice a acestuia. Prin nulitate absolută se sancţionează viciile de consimţământ rezultând din: 1. obiectului şi scopului său.

Între părţile care au acceptat modificările se aplică prevederile tratatului modificat.aplicării acestora. 4. În acest caz tratatul poate să prevadă: . Nulitatea absolută poate fi invocată de orice stat parte la tratat nu neapărat de statul victimă precum şi din oficiu de către o instanţă internaţională.opozabilitatea modificărilor numai pentru statele care au votat pentru aceasta ceia ce creează regimuri juridice diferite. Modurile de modificare şi încetare a tratatelor De regulă tratatele conţin clauze exprese privind procedura de modificare pe calea unor amendamente care se adoptă în unanimitate sau cu o majoritate de 2/3. Regimurile juridice diferite sunt: 1. Dispoziţiile unui tratat nul nu au forţă juridică. Amendarea se face când modificarea este de mică importanţă sau parţială.opozabilitatea modificărilor pentru toate statele părţi indiferent dacă nu au votat pentru modificare.  Modificarea poate interveni cu acordul majorităţii statelor părţi. . În cazul tratatelor multilaterale există mai multe posibilităţi:  Modificarea nu poate interveni decât prin acordul tuturor statelor părţi. Revizuirea se face când modificarea este substanţială şi extinsă la părţi mari ale tratatului. 3. Dacă tratatul este lovit de nulitate în virtutea contradicţiei sale cu o normă imperativă de drept internaţional părţile lui sunt obligate să elimine în măsura posibilităţilor consecinţele oricărui act îndeplinit pe baza unuia asemenea tratat. În practică modificarea tratatelor poartă denumirea de amendare sau revizuire. 2. Această deosebire tehnică nu are relevanţă din punct de vedere juridic. De regulă modificările parcurg pentru a intra în vigoare aceleaşi etape prevăzute pentru încheierea tratatelor. În cazul tratatelor bilaterale este necesar acordul ambelor părţi pentru modificare. Modificarea se face numai prin acordul părţilor. Între părţile care au respins modificările se va aplica tratatul iniţial. 91 . O problemă se ridică legată de modificarea Cartei ONU mai ales în cadru eforturilor de reformă a organizaţiei. Între prima şi a doua categorie se aplică tot tratatul iniţial.

Denunţarea. Potrivit art. 1. 3. – atunci dreptul de denunţare sau retragere poate fi dedus din natura tratatului. 4. 2. Tratatele îşi pot înceta efectele lor prin mai multe modalităţi: 1. Abrogarea este un caz stingere a tratatelor internaţionale care solicită voinţa unanimă a părţilor.Prin încetarea unui tratat internaţional se înţelege că acesta şi-a pierdut forţa sa juridică în raporturile dintre participanţii săi. O situaţie intermediară în raport cu încetarea definitivă a tratatului o constituie suspendarea adică încetarea provizorie a aplicării 92 . 56 al Convenţiei de la Viena un tratat cate conţine dispoziţii cu privire la stingerea şi denunţarea sa sau la retragerea din el nu poate fi obiectul unei denunţări sau retrageri.Schimbarea fundamentală a împrejurărilor în care a fost încheiate tratatul. În acest caz se face distincţie între tratatele bilaterale care în cazul denunţării pune capăt tratatului. . el ne mai producând în continuare drepturi şi obligaţii pentru părţi. 2. . iar în cazul tratatelor multilaterale denunţarea capătă caracterul retragerii şi nu pune capăt tratatului în cauză.atunci când poate fi stabilită intenţia părţilor de a admite posibilitatea denunţării sau retragerii. 3.Reducerea numărului de participanţi la tratatul multilateral sub numărul necesar pentru intrarea în vigoare a acestuia.Survenirea unei condiţii rezolutorii expres prevăzute în cuprinsul tratatului.Expirarea termenului de valabilitate a tratatului.Dispoziţia uneia dintre părţile contractante ale tratatului – ca subiect de drept internaţional. Organul competent pentru a denunţa un tratat este prevăzut de dispoziţiile constituţionale ale fiecărei părţi în mod firesc el fiind acela căruia îi aparţine competenţa de a angaja statul pe plan internaţional. 5.Violarea substanţială a tratatului de către una dintre părţile sale. Anularea unui tratat poate avea loc în cazurile strict determinate cum ar fi: .Apariţia unei norme imperative de drept internaţional cu care tratatul nu este în concordanţă.Executarea completă a prevederilor tratatului. Anularea este o modalitate de renunţare unilaterală a unui stat de la tratatul încheiat de acesta. De la această regulă sunt două excepţii: .

„ALL.Niciu M...tratatului sub influenţa diferitelor împrejurări. 1. 8.1 Iaşi. ed. F. „Tipografia Centrală”.Convenţia privind tratatele internaţional de la Viena din 1969. vol. 1981. 1993. Chişinău. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: Structura tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană. Efectele nulitatăţii tratatelor internaţionale. Specificul denunţării tratatelor bilaterale şi multilaterale. 1993. Drept internaţional public.. Didactică şi pedagogică. Bucureşti. „Drept internaţional public”. Năstase A. Bucureşti. 1997. 9. Bibliografia: 1. ed. ed. 1997. aplicare.2. ed. 7.Popescu D. 4. 2. Bucureşti. „Drept internaţional public”.-P. ed. Introducere în dreptul internaţional public”. 6. II. 2. „Drept internaţional public”. „Şansa”. 5.. „Curs de drept internaţional public”.Legea privind modul de încheiere.Balan O.03. Suspendarea este admisă dacă tratatul o prevede expres şi părţile contractante sunt de acord cu ea. 93 .Geamănu G. „Chemarea”.E. 1993... Burian A. MI. vol.1993. Educaţional”. ratificare şi denunţare a tratatelor. Bucureşti. „Şansa”. convenţiilor şi acordurilor internaţionale din 18. Carta ONU – tratat de fondare a ONU. 3. Vol. „Drept internaţional public. 4.Miga-Beşteliu R. Coman F. 3.Diaconu I.Popescu D.. 2003. Bucureşti. „Drept internaţional public”. ed.

Pe lângă condamnarea războiului şi renunţarea la folosirea războiului ca instrument al politicii naţionale. principiul a fost consacrat în „ Convenţia europeana pentru soluţionarea paşnica a diferendelor” (1957) adoptata în cadrul Consiliului Europei. Reglementarea paşnică a diferendelor în cadrul organizaţiilor internaţionale 4. Diferendele internaţionale pot să aibă o natura juridică sau politică. Noţiunea de diferend internaţional Principiul soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale şi procedurile de drept internaţional au cunoscut o lunga evoluţie istorica. noţiunea de diferend cuprinde contestaţiile. În conţinutul acestui principiu se reunesc aspecte juridice.U ( 1945 ) consacra principiul soluţionării diferendelor internaţionale prin mijloace paşnice. La nivel regional. ca o obligaţie internaţionala a statelor şi un principiu fundamental al dreptului internaţional public. În dispoziţiile Pactului nu este specificata nici o procedura de constrângere colectiva aplicabila în cazul încălcării sale. litigiile.TEMA 11: REZOLVAREA DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE PE CALE PAŞNICĂ PLAN: 1. În sens larg. Statutul Societăţii Naţiunilor (1919). când a fost semnat „Pactul Briand-Kellogg”. din 1899 şi 1907. Pactul consemnează şi angajamentul statelor de a soluţiona conflictele internaţionale numai prin mijloace paşnice. Soluţionarea diferendelor internaţionale pe cale paşnica constituie un principiu al dreptului internaţional public din anul 1928. stabilea pentru statele membre obligaţia de a încerca sa soluţioneze prin mijloace paşnice diferendele dintre ele.N. fără a exclude însă posibilitatea recurgerii la război. Mijloacele bazate pe constrângere 1. Modalităţile şi mijloacele de rezolvare paşnică a diferendelor internaţionale 3. Noţiunea de diferend internaţional 2. Primele încercări de reglementare a soluţionării prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale au avut loc în cadrul Convenţiilor de la Haga. divergentele sau conflictele dintre doua subiecte de drept internaţional. Carta O. 94 . de morala şi de politica internaţionala.

ar constitui încălcarea unei obligaţii internaţionale precum şi stabilirea naturii sau întinderii reparaţiei datorată pentru încălcarea unei obligaţii internaţionale. sunt cele mai puţin costisitoare şi în desfăşurarea lor vin în contact una cu alta în mod direct. Negocierile diplomatice directe între statele aflate într-un diferend sunt purtate de câtre ministerele 95 .N. 2. Modalităţile şi mijloacele de rezolvare paşnică a diferendelor internaţionale Mijloacele paşnice de drept internaţional pot fi clasificate în doua categorii: mijloace politico-diplomatice şi mijloace jurisdicţionale. Ele se pot desfăşura prin contacte şi tratative între reprezentanţii părţilor ca şi prin schimbul de documente scrise. existenţa unui fapt care. ancheta internaţionala şi concilierea internaţionala. o problema de drept internaţional. Negocierile sunt considerate ca fiind o modalitate bine definită din punct de vedere procedural. O categorie aparte o constituie mijloacele paşnice bazate pe constrângere. Reprezintă un demers necesar oricărei tentative de a reglementa un diferend. bunele oficii. Diferendele politice sunt diferendele în care pretenţiile contradictorii ale parţilor nu pot fi formulate juridic.sunt reglementate prin convenţii internaţionale universale sau regionale. În general. medierea.diplomatice şi politice . mijlocul paşnic la care sa recurgă pentru soluţionarea unui diferend apărut între ele.U. conform căreia. O regula importanta a dreptului internaţional contemporan este regula caracterului facultativ al mijloacelor paşnice. Din mijloace politico-diplomatice categorie fac parte: negocierea. a) Negocierile directe sunt mijlocul diplomatic cel mai important de soluţionare a diferendelor internaţionale. cu excepţia hotărârilor adoptate de Consiliul de Securitate al O. statele îşi aleg în mod liber şi pe baza acordului dintre ele.Diferendele juridice sunt cele în care se opun pretenţii de drept între state şi care au ca obiect interpretarea unui tratat. daca ar fi stabilit. Tratativele diplomatice directe reprezintă unul dintre cele mai utilizate mijloace de soluţionare pentru că acestea se află la îndemâna fiecărui stat. soluţiile adoptate ca urmare a folosirii acestor mijloace paşnice au un caracter de recomandare fata de părţile diferendului. Mijloacele paşnice de drept internaţional .

de către şefii guvernelor sau. de aceasta data. în unele cazuri. În cazul bunelor oficii. Propunerile terţului nu sunt însă obligatorii pentru părţile aflate în diferend. directori sau preşedinţi). c) Medierea presupune. de către un terţ – stat sau organizaţie internaţională – din proprie iniţiativa sau la cererea parţilor. Terţul nu participa la negocieri şi nici nu face propuneri referitoare la modul de soluţionare a diferendului. uneori revenirea la negocieri fiind rezultatul intervenţiei unui mediator. o organizaţie internaţionala sau o persoana fizica. Pentru a se angaja în activitatea de bune oficii terţul are nevoie de acceptarea părţilor. de asemenea. Durata negocierilor variază în funcţie de împrejurările concrete ele pot dura câteva zile sau mai mulţi ani. d) Ancheta internaţionala se poate utiliza în cazul diferendelor internaţionale generate de aprecieri diferite asupra unor situaţii de fapt. rolul terţului încetează în momentul începerii negocierilor directe între părţile aflate în diferend. ci doar facilitează începerea tratativelor. negocierile se poarta de către cei mai înalţi funcţionari ai acestora (secretari generali. În cazul organizaţiilor internaţionale. cu scopul de a convinge statele litigante să îl rezolve pe calea negocierilor diplomatice. Terţul. pe baza acordului dintre ele. în care se precizează faptele pe care Comisia trebuie sa le elucideze. participa la negocieri şi face propuneri referitoare la felul în care se poate soluţiona conflictul. care poate fi un stat. Din punct de vedere procedural medierea internaţională se caracterizează prin deplina sa adaptabilitate la împrejurările concrete ale unui diferend şi prin absenţa unor forme sau etape care trebuie parcurse. Unul din avantajele negocierilor este acela că ele se pot relua la nivele diferite de reprezentare. Părţile aflate în diferend pot sa constituie o comisie internaţionala de ancheta. chiar de către şefii statelor. În situaţia negocierilor părţile sunt situate pe poziţii de egalitate în discuţii. intervenţia unui terţ.afacerilor externe ale statelor. Părţile la un diferend sunt libere să refuze soluţia propusă de mediator. În cazul când negocierile nu vor da rezultate părţile pot recurge la arbitraj. În practică acţiunile de mediere se pot interpătrunde cu negocierile directe între părţile la un diferend. modul de 96 . Obiectul bunelor oficii îl constituie prevenirea apariţiei unui diferend dintre state sau soluţionarea unui diferend produs deja. b) Bunele oficii reprezintă demersul întreprins pe lângă stateleparţi la un litigiu.

Deliberările Comisiei internaţionale de ancheta au loc cu uşile închise si rămân confidenţiale. Tribunalul arbitral decide asupra competentei sale. fie dintr-un organ colegial ad-hoc. Comisia internaţionala de conciliere cercetează nu numai faptele care au generat diferendul respectiv. Compromisul. Clauza compromisorie. În competenţa unei instanţe arbitrale intra soluţionarea diferendelor de ordin juridic şi politic dintre state sau alte subiecte ale dreptului internaţional public. care este o clauza (generala sau speciala) inclusă într-un tratat încheiat de părţi prin care acestea înţeleg să supună eventualele diferende dintre ele unei instanţe arbitrale. privind aplanarea conflictelor internaţionale. dar face şi recomandări asupra modului de soluţionare a lui. e) Concilierea internaţională consta din examinarea unui diferend de către un organ permanent sau instituit ad-hoc după apariţia diferendului. Acordul părţilor poate să îmbrace următoarele forme: a. În 97 . pe baza compromisului arbitral şi a altor tratate în legătura cu cauza.credinţa hotărârii arbitrale. Mijloacele jurisdicţionale de soluţionare a diferendelor: Arbitrajul internaţional Arbitrajul internaţional este judecata pe plan internaţional a unui diferend de către o instanţa ad-hoc. b. Comisia nu se pronunţa asupra răspunderii parţilor în diferend. constituită fie dintr-un arbitru unic. Comisia îşi încheie lucrările printr-un raport. care reprezintă un tratat internaţional prin care părţile consimt să supună diferendul dintre ele unei instanţe arbitrale. fie dintr-un tribunal permanent. care se limitează doar la stabilirea faptelor si nu are caracterul obligatoriu al unei sentinţe judecătoreşti. Recurgerea la arbitraj este facultativa. care prevede obligaţia părţilor de a se supune cu buna . Recomandările sau avizele Comisiei de conciliere nu sunt obligatorii pentru părţile aflate în diferend. fiind condiţionata de acordul părţilor într-un diferend. Arbitrajul a fost reglementat pentru prima oara în Convenţia de la Haga din 1907. cu scopul soluţionarii aspectelor litigioase dintre părţile în diferend care sa conducă la împăcarea lor. precum şi prin aplicarea principiilor de drept.alcătuire al acesteia si întinderea împuternicirilor membrilor săi. constituita de părţile în diferend. Sentinţele arbitrale au efect obligatoriu doar pentru părţile diferendului şi sunt limitate la cauza în care au fost pronunţate.

care funcţionează cu titlu individual. din oficiu. Magistraţii Curţii beneficiază de privilegiile şi imunităţile necesare desfăşurării activităţii lor.N.U. părţi la Statutul C. Se admit. sunt.N.U sau parte la Statut. pe o perioadă de 9 ani.J.N. 98 . Curtea este compusă din judecători permanenţi. cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Jurisdicţia sa a înlocuit pe cea a Curţii Internaţionale Permanente de Justiţie.I. are caracter permanent şi este facultativă.U.N. Mandatul lor este limitat la cauza pentru care au fost desemnaţi.N. Statele nemembre O.  Recursul în revizuire. Calitatea de judecător al Curţii este incompatibilă cu exercitarea altor funcţii judiciare într-o cauză anterioară. cu caracter esenţial care nu a fost cunoscut la data pronunţării sentinţei. în condiţiile stabilite de Consiliul de Securitate. la recomandarea Consiliului de Securitate. în cazul în care nici unul dintre cei 15 judecători ai Curţii nu are calitatea de cetăţean al său. Jurisdicţia C.U. sub aspectul statelor care sunt reprezentate la nivelul Curţii. daca se descoperă un fapt nou. judecători ad-hoc şi camere. fiind determinată de consimţământul statelor – părţi la litigiul cu care a fost sesizată..U. daca între părţile diferendului a apărut un dezacord asupra sensului hotărârii. Curtea Internaţionala de Justiţie C.J.J. Membrii O. chiar daca nu este membru O.I. în mod excepţional. Compunerea corpului de magistraţi permanenţi reflectă structura Consiliului de Securitate al O.. anumite căi de recurs:  Recursul în interpretare.  Recursul în corectare. are caracter obligatoriu şi definitiv.N. fiind aleşi de către Consiliul de Securitate şi Adunarea Generala O.U. tribunalul aplica regulile determinate prin compromisul părţilor. Curtea are ca membrii permanenţi 15 judecători.. dizolvata o data cu Societatea Naţiunilor.U. Statutul prevede posibilitatea sesizării Curţii de către orice stat al comunitaţii internaţionale. şi reprezintă nu numai organul judiciar al organizaţiei. a fost instituită prin Carta O.N.I. pot deveni părţi la Statutul Curţii în condiţii determinate de Adunarea Generala a O. Sentinţa pronunţata este motivată. daca tribunalul a săvârşit o eroare de drept sau de fapt sau a manifestat exces de putere. ci şi al întregii comunitaţi internaţionale. Judecătorii ad-hoc sunt special numiţi de câtre un stat pentru soluţionarea unui anumit diferend.soluţionarea cauzei.

existenţa unui fapt care. orice problema de drept internaţional. inclusa în cuprinsul unui tratat încheiat între state. în care părţile stabilesc obiectul diferendului supus Curţii. b) Acceptarea jurisdicţiei Curţii ulterior producerii unui diferend se realizează printr-un acord special între state. numai statele pot sa fie părţi în cauzele supuse Curţii. Curtea poate să examineze doar diferende de ordin juridic dintre state. dacă ar fi stabilit. Organizaţiile internaţionale nu pot să apară ca pârţi într-un litigiu. acceptarea anticipată a jurisdicţiei Curţii poate să rezulte din tratatele dintre state.Camerele Curţii sunt constituite din 3 sau mai mulţi judecători. care reglementează soluţionarea paşnică a diferendelor. sau în tratatele şi convenţiile în vigoare. denumit compromis. Exercitarea jurisdicţiei Curţii este condiţionată de acceptarea ei de câtre statele părţi. De asemenea. 99 .N. în litigii de mai mică importanţă. ar constitui o încălcare a unei obligaţii internaţionale. natura şi întinderea reparaţiei datorate pentru încălcarea unei obligaţii internaţionale. numiţi în vederea examinării unor cauze determinate sau care se pot soluţiona în cadrul unei proceduri sumare. Interesele persoanelor fizice şi juridice sunt reprezentate de state prin intermediul protecţiei diplomatice. Competenţa Curţii poate fi analizată sub două aspecte: al subiectelor de drept internaţional care apar în faţa sa – competenţa personală – şi al litigiilor care i se supun – competenţa materială. şi cuprinde obligaţia asumată de stat de a accepta jurisdicţia Curţii pentru orice diferend care s-ar produce în cadrul raporturilor cu alt stat.U.N. care au ca obiect: interpretarea unui tratat. b) În Statutul Curţii se prevăd două categorii de cauze care intră în sfera competenţei sale materiale: cauzele pe care i le supun părţile. a) Acceptarea anterioara a jurisdicţiei Curţii se poate face printr-o declaraţie unilaterala (clauza facultativa) care se depune Secretarului General al O. Statele pot să-şi exprime consimţământul fie anterior unui diferend. a) Conform Statutului. precum şi toate chestiunile reglementate în mod special în Carta O. dar pot sa fie autorizate de Adunarea Generala a O.U. să solicite Curţii avize consultative sau să ofere informaţii în legătură cu problemele puse în discuţie.N.U. fie ulterior producerii lui. sau poate să fie prevăzută într-o clauză compromisorie.

Hotărârile Curţii beneficiază de autoritatea lucrului judecat. dezbateri). dă posibilitatea sesizării Consiliului de Securitate al O. Statutul Curţii prevede. Curtea adoptă hotărârile cu votul majorităţii judecătorilor prezenţi. Termenul în care poate fi solicitată revizuirea este de 6 luni de la data descoperirii faptului necunoscut şi nu mai târziu de 10 ani de la pronunţarea hotărârii. iar dacă există opinii separate (cele care diferă de hotărârea Curţii) sau individuale ( cele care coincid cu hotărârea Curţii dar se bazează pe argumente proprii) ale unor judecători. votul Preşedintelui Curţii prevalează.măsuri conservatorii cu titlu provizoriu. precedentul judiciar. la cererea părţilor sau din oficiu.pe cale de ordonanţă .N. dacă există acordul părţilor.U. principiile generale de drept.J.U. aplică în soluţionarea litigiilor dreptul internaţional în vigoare (tratatele. Ne prezentarea uneia dintre părţi la procedura în faţa Curţii nu împiedică continuarea examinării cauzei. dreptul unei părţi de a solicita interpretarea hotărârii pronunţate.N. doctrina) sau principiile echitaţii. obiecţii la care Curtea trebuie să răspundă înaintea judecăţii pe fond. în legătură cu orice problemă juridică. daca există pericolul producerii unui prejudiciu iremediabil în cauză. Procedura cuprinde o fază scrisă (depunerea de memorii) şi o fază orală (audierea părţilor. acestea se anexează hotărârii. Curtea este competentă să emită avize consultative la solicitarea Adunării Generale şi a Consiliului de Securitate al O. dar numai pentru cauza pe care o soluţionează. Se admite şi posibilitatea revizuirii unei hotărâri. Curtea poate să dispună . dacă ulterior pronunţării s-a descoperit un fapt nou. în cazul în care se contestă înţelesul sau întinderea dispoziţiilor hotărârii. de asemenea. dacă cealaltă parte a litigiului nu execută obligaţiile ce-i revin în temeiul unei hotărâri a Curţii. Cu autorizarea Adunării Generale mai pot 100 .C.N. Statutul Curţii prevede procedura de soluţionare a litigiilor. Carta O. de către un stat. respectând principiul contradictorialităţii şi al publicităţii dezbaterilor. cutuma.U. Hotărârea Curţii se motivează. În prima etapă a procedurii părţile pot să ridice excepţia de ne competenţă a Curţii în soluţionarea cauzei. Hotărârile sunt definitive şi obligatorii pentru părţile din litigiu. În caz de paritate.I. de natură a influenţa în mod decisiv procesul decizional şi care nu a fost cunoscut de câtre Curte sau de parte la acea dată.

fie din propria lor iniţiativă. au un rol important în acţiunea de soluţionare paşnică a diferendelor ivite între statele membre. Reglementarea paşnică a diferendelor în cadrul organizaţiilor internaţionale Organizaţiile internaţionale. 3. în special cele apărute după cel de-al doilea război mondial. Aceste măsuri pot să nu implice folosirea forţei (întreruperea totală sau parţială a relaţiilor economice ale statelor membre cu statul vinovat.U. Organizaţiile internaţionale. Statele nu pot solicita avize consultative. precum şi instituţiile specializate. Carta O. Consiliul de Securitate este principalul organ al O. Dintre organele principale ale O.U instituie un sistem de rezolvare paşnică a diferendelor internaţionale care prezintă o anumita gravitate şi a căror prelungire în timp pune în pericol pacea şi securitatea internaţionala. să îl supună Consiliului de Securitate. Consiliul de Securitate are dreptul. Consiliul de Securitate al O. din proprie iniţiativă sau la cererea oricărui stat membru al organizaţiei.N.N.N.U. după ce le-a fost notificată de către grefierul Curţii existenţa unei cereri de aviz. Secretariatul General al organizaţiei.N. fie la cererea parţilor diferendului. Avizele consultative nu au caracter obligatoriu. fie le recomandă să recurgă la un anumit mijloc paşnic de soluţionare.N. care. dar pot să prezinte expuneri proprii. Rămâne la latitudinea Curţii să accepte sau nu emiterea unui aviz consultativ.U. potrivit Cartei O. Procedura este mai simplă decât cea contencioasă. fie propune o soluţie de fond în vederea soluţionării diferendului.solicita avize şi alte organe ale ONU.. să adopte decizii (rezoluţii) privind măsurile aplicabile statului vinovat.U sunt competente să acţioneze pentru soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale: Consiliul de Securitate.U poate acţiona pentru soluţionarea unui diferend internaţional care ameninţa pacea şi securitatea internaţională. sunt competente să acţioneze în mod direct pentru soluţionarea diferendelor internaţionale. decât dacă organismul care le-a solicitat a acceptat în prealabil aceasta.U. răspunzător pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. în situaţia în care nu reuşesc să îl soluţioneze. prevede obligaţia parţilor într-un diferend ca. dar este în mare măsură asimilată acesteia. Carta O.N. Adunarea Generala şi. în anumite condiţii. ruperea relaţiilor diplomatice 101 . în special O.N.

si doar cu respectarea principiului proporţionalităţii între actele ilicite si daunele provocate prin acestea si represaliile care se aplica. pot fi acte legislative. Represaliile.U. Consta în masurile de răspuns ale unui stat fata de actele inamicale. De asemenea.N. Mijloacele bazate pe constrângere În cazul în care un stat comite acţiuni neamicale faţă de un alt stat sau încalcă normele dreptului internaţional. Adunarea Generala a O.) sau. ca si actele la care se răspunde. poate sa recurgă la folosirea unor mijloacele paşnice bazate pe constrângere. bazate pe forţă. în cazurile excepţionale. administrative sau judecătoreşti.cu statul vinovat etc. represalii sau ruperea relaţiilor diplomatice. este competent să atragă atenţia Consiliului de Securitate asupra oricărei probleme legată de apariţia unui diferend. Prin aplicarea represaliilor se urmăreşte determinarea statului vinovat sa înceteze actele ilegale si sa repare daunele provocate de ele. care determina retorsiunea. contrare dreptului internaţional. pot fi aplicate măsuri de constrângere. 4. Aceste mijloace nu trebuie sa implice folosirea forţei sau ameninţarea cu forţa. Actul de retorsiune. contrare curtoaziei internaţionale ale altui stat îndreptate împotriva lui. este competentă doar să pună în discuţie şi să facă recomandări cu privire la soluţionarea unui diferend internaţional şi numai cu privire la procedurile de aplanare paşnică a diferendului. Consta într-un act sau mai multe acte ale unui stat. Represaliile pot fi aplicate numai ca răspuns la acţiuni ilegale ale unui stat fata de alt stat si doar daca. Exemple de represalii sunt: sechestrarea 102 . statul lezat.U. Dreptul internaţional admite recurgerea la retorsiune. Secretariatul General al O. ca mijloace paşnice bazate pe constrângere.N. înainte de a recurge la ele statul lezat a cerut statului vinovat sa repare daunele provocate prin acţiunile ilegale si nu o obţinut vreun rezultat. el poate îndeplini misiuni de “bune oficii” sau de mediatiune. nu sunt acte ilegale. prin care acesta răspunde la actele ilegale ale altui stat îndreptate împotriva lui. lezând în acest mod drepturile sau interesele altui stat. Retorsiunea. daca nu reuşeşte sa rezolve diferendul prin mijloace diplomatice. Actele inamicale. pentru a nu încalcă principiul fundamental al dreptului internaţional – principiul neagresiunii.

bunurilor aparţinând cetăţenilor statului vinovat, întreruperea relaţiilor poştale, a comunicaţiilor cu statul vinovat etc. Formele speciale ale represaliilor sunt embargoul si boicotul.  Embargoul reprezintă acţiunea unui stat de a interzice importurile, exporturile sau ieşirea navelor comerciale ale altui stat din porturile sale sau din marea sa teritoriala, până când statul vinovat nu încetează acţiunile sale ilegale si nu îl despăgubeşte pentru daunele provocate. Tot o măsura de embargo o reprezintă si reţinerea bunurilor, de orice fel, aparţinând statului vinovat.  Boicotul consta în masurile de constrângere executate de un stat sau de o organizaţie internaţionala împotriva altui stat, care s-a făcut vinovat de încălcarea dreptului internaţional (întreruperea relaţiilor economice, ştiinţifice, culturale si de alta natura).  Ruperea relaţiilor diplomatice este actul unilateral al unui stat, prin care acesta îşi recheamă misiunea diplomatica dintr-un stat si cere statului respectiv sa îşi recheme misiunea diplomatica de pe teritoriul sau. Prin acest act, statul pune capăt relaţiilor oficiale cu statul vizat prin acţiunea sa. TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1. Rezolvarea pe cale paşnică a diferendului transnistrean. 2. Rezolvarea diferendului internaţional România Ucraina privind construirea canalului Bîstroe. 3. Aspectul internaţional al conflictului Georgia Federaţia Rusă privind recunoaşterea statală a Osetiei de Sud. 4. Făşia Gaza pămînt palestinian sau isdrailean. 5. Conflictul cecen – diferend internaţional sau problemă internă a Federaţiei Ruse. Bibliografia: 1.Anghel M. Ion, Anghel I. Viorel. „Răspunderea în dreptul internaţional”. Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998. 2.Balan O, Serbenco E, „Drept internaţional public”, Vol. I, Chişinău, Tipografia „Reclama”, 2001.

103

3.Balan O, Burian A, „Drept internaţional public”, Vol. II, Chişinău, F.E.-P. „Tipografia Centrală”, 2003. 4.Geamanu G., „Drept internaţional public”, vol.1, Ed. didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1981. 5.Moca Gh., „Drept internaţional public”, vol.1, Bucureşti, 1988. 6.Andronovici C., „Drept internaţional public”, Ed. „Graphix”, Iaşi, 1993. 7.Popescu D., Coman F., „Drept internaţional public”, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1993. 8.Ecobescu N., Duculescu V., „Drept internaţional public”, vol.1, Ed. „Hiperion”, Bucureşti, 1993. 9.Niciu M., „Drept internaţional public”, Ed. „Chemarea”, Iaşi 1993. 10. Popescu D., Năstase A., „Drept internaţional public”, Ed. „Şansa”, Bucureşti, 1997.

104

TEMA 12: PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC PLAN: 1.Consideraţii generale. Concepte şi principii privind protecţia mediului înconjurător 2.Obligaţii cu caracter general ale statelor în domeniul protecţiei mediului 3.Obligaţii cu caracter specific în domeniu protecţiei mediului. Răspunderea şi compensarea 1. Consideraţii generale. Concepte şi principii privind protecţia mediului înconjurător

Protecţia mediului înconjurător pentru factorii din mediu care se află sub suveranitatea naţională în baza legii interne, iar pentru factorii din mediu aflaţi în afara jurisdicţiei naţionale protecţia are loc în conformitate cu tratatele internaţionale în vigoare în cadru cooperării între state. Faptul că poluarea nu cunoaşte hotare a impus accentuarea necesităţii de cooperare a statelor aşa cum mediul înconjurător constituie patrimoniul comun al omenirii. Necesitatea de cooperare este determinată de înmulţirea şi diversificarea tipurilor de poluare, a surselor poluante şi a gradului periculos a unor poluanţi. În plan internaţional necesitatea cooperării şi a dezvoltării dreptului internaţional în acest domeniu a fost subliniată în lucrările conferinţei O.N.U. asupra mediului uman din 1972 de la Stoclkholm. Conferinţa s-a constituit ca un prim semnal de alarmă pentru politica naţională a statelor în ceia ce priveşte mediul înconjurător. Conferinţa O.N.U. din 1992 de la Rio de Janeiro se înscrie ca un eveniment major la care a participat peste 160 de state din categoria: ţărilor industrializate, ţările în curs de dezvoltare, ţările aflate în perioada de tranziţie. În cadru acestei conferinţe a fost adoptate două categorii de documente:  Instrumente juridice: convenţia asupra diversităţii biologice, convenţia asupra schimbărilor climatice.  Documente programatice: declaraţia de la Rio asupra mediului înconjurător, principiile cu privire la fondul forestier. Anumite concepte şi principii au apărut în jurisprudenţa internaţională şi în doctrină cu peste trie decenii înaintea declaraţiei

105

Protecţia cursurilor de apă. Agenţia pentru Protecţia Mediului a Comunităţilor Europene. În plan instituţional se creează Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu Înconjurător. De exemplu:  Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste frontieră a deşeurilor periculoase şi a eliminării acestora din 1989. Poluarea a fost combătută în cadru unor tratate. iar în plan bilateral s-au încheiat convenţii cu caracter general. Obligaţii cu caracter general ale statelor în domeniul protecţiei mediului Una din obligaţiile cu caracter general se referă la angajamentul statelor de a preveni şi reduce pericolul. Aceste convenţii au ca obiect: 1.  Convenţia asupra securităţii nucleare.  Convenţia asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale din 1992.din 1972. 2. privit ca o componentă a teritoriului de stat. În această direcţie statele au încheiat tratate bilaterale şi multilaterale. Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii. evaluarea situaţiei şi consultarea prealabilă asupra măsurilor ce trebuie luate. riscul care implică un grad sporit de periculozitate precum şi angajamentul de a preveni şi reduce poluarea. În 1978 Comisia de Drept Internaţional începe lucrările de codificare în domeniu.Obligaţii de colaborare cu caracter general şi de permanenţă cu privire la schimbul de informaţii. Lucrările sau concretizat în proiectul de articole privind „Răspunderea internaţională pentru consecinţele prejudiciabile decurgând din activităţi care nu sunt interzise de dreptul internaţional”. Dreptul internaţional al mediului continuă să se dezvolte în plan multilateral pe bază sectorială. 2. 4. Acestea se refereau la mediu. În general se invocă principiul latin „foloseşte ceia ce îţi aparţine în aşa fel încât să nu producă daune altuia”.Protecţia unor ecosisteme. 3. Până în prezent dreptul internaţional nu conţine un principiu de drept convenţional sau cutumiar în materie. 106 .  Convenţia privind studiul de impact asupra mediului în context transfrontalier din 1991.Protecţia unor resurse naturale ale mediului.

obligaţiile specifice privind transmiterea informaţiilor în cazul producerii unui accident. măsuri ce trebuie luate de părţi pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor convenţiei. Această convenţie în primul rând dă explicaţii a unor termeni utilizaţi. modalităţile de etichetare a acestor deşeuri.5. Până în prezent principiile răspunderii şi compensării nu şi-au găsit o reglementare adecvată în convenţiile internaţionale cu toate că în baza declaraţiei de la Stockolm. Răspunderea şi compensarea În baza protocolului din 1988 al Convenţiei privind poluarea transfrontalieră părţile se angajează să reducă cu 30 % emisiile de bioxid de sulf. obstacole pentru activităţi marine. În această ordine de idei a fost adoptată Convenţia privind protecţia Mării Negre de la Bucureşti din 1992. inclusiv pescuit şi alte folosinţe legitime ale mării. Convenţia de la Basel prevede obligaţii concrete privind interzicerea transportului deşeurilor periculoase în afara ţării fără autorizaţie. degradarea calităţii de folosinţă a apei mării şi deteriorarea condiţiilor de agrement. reglementează documentele speciale de transport. Potrivit acesteia poluarea mediului marin înseamnă introducerea de către om direct sau indirect de substanţe sau energie în mediul marin care au sau poate avea ca rezultate asemenea efecte dăunătoare cum sunt vătămarea resurselor vii şi a vieţii marine. condiţiile în care se poate face autorizarea. Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră de la Washington prevede obligaţii concrete privind comerţul cu specii sălbatice. Imediat după tragicul accident de la Cernobîl Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică a adoptat la 26 septembrie 1986 două convenţii referitoare la notificarea rapidă a unui accident nuclear şi respectiv la asistenţa în caz de astfel de accident. 107 . măsuri privind posibilitatea de informare a publicului asupra rapoartelor anuale şi asupra celor bianuale privind măsurile legislative şi administrative luate pentru aplicarea convenţiei. Obligaţii cu caracter specific în domeniu protecţiei mediului.Protecţia mediului marin. 3. pericole pentru om.

. 3. Protecţia mediului în activitatea de exploatare a atmosferei şi cosmosului. Costachi.. nr. 1997. F. 2003. Regimul juridic privind transportul deşeurilor.. Casa de editură şi presă „Şansa” S. „Studii de drept românesc”. Editura Fundaţiei „Chemarea”.L. Popescu D. Editura Didactică şi Pedagogică. ARTPRINT. 2003. Bălţi)”/ red. „Drept internaţional public”. „Tipografia Centrală”. Ediţia a II-a (revizuită şi completată).. Popescu D. Editura Economică.. 8. Bibliografia: 1. Balan O. Duţu M... II. 9.-P. 5. „Tipografia Centrală”.E. II. „Protecţia mediului înconjurător în dreptul internaţional”. „Dreptul internaţional şi comunitar al mediului”. Bucureşti. vol. Regimul internaţional al deşeurilor toxice. Ediţie revăzută şi adăugită. „Dreptul Mediului”. Bucureşti. Burian A.. Iaşi. 1995-1996.. Negru C. Popescu M. Bucureşti. Geamanu G. Vol. Regimul juridic general al răspunderii internaţionale pentru daune ecologice.R. 4. 5. Regimul juridic privind răspunderea internaţională pentru daune nucleare. vol. Două volume. 1965. Chişinău. Bucureşti. 1995. III. Duţu M. Tratat. Chişinău. „Dreptul mediului”.. 6. Gh.. Răspunderea internaţională pentru daunele aduse mediului. Popescu D.. 25-26 ianuarie 2003 (mun. 108 . I. „Drept Internaţional comtemporan”. 2. 1998. „Drept internaţional public”. 1992. Regimul juridic al poluării transfrontaliere. Năstase A. Marţian N. Cooperarea internaţională în domeniul protecţiei mediului. „Obiectul Dreptului Internaţional al Mediului // „Funcţionarea Instituţiilor Democratice în Statul de Drept: Materiale ale Conferinţei teoretico-ştiinţifice internaţionale. „Drept internaţional public”. 7. 2002. Tratate şi Convenţii internaţionale. Bucuresti. Burian A.TEME DE MEDITAŢIE PENTRU STUDENŢI: 1.şt. 4. 1-2. 2. Pelipeţchi C.. Editura Economică. 2. 3.

Bucureşti. 15. coordonator: dr. 8. 1993. I. convenţiilor şi acordurilor internaţionale din 18. Ion. „Drept internaţional public”. Balan O. „Drept internaţional public”. Duculescu V. Anghel I.. 14. Ştiinţifică şi enciclopedică. 5. Bucureşti. 13. Andronovici C.05. Ed. „Clauza naţiunii cele mai favorizate”. 1982. 1998. Legea privind modul de încheiere. 2. Vol. Viorel. 11.Bibliografie: Acte normative naţionale şi internaţionale: 1. 16. „Hiperion”. Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea din 1994 de la Sofia. Monografii. Convenţia privind dreptul mării de la Viena din 1982. Convenţia de la Chicago privind aviaţia civilă internaţională din 1944. Legea cu privire la frontierele de stat ale Republicii Moldova din 17. 6. Dicţionar de drept internaţional public. 2001. „Scorpio 78”. 9. 10. Bucureşti. Convenţia privind statutul refugiaţilor din 1951. „Graphix”. ed. aplicare. Anghel M. Chişinău. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994. 1993. Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie de la Strasburg din 1997. 1998. 4. ed. Bucureşti. „Drept internaţional public”. 3. ed.03. „Răspunderea în dreptul internaţional”. Convenţia privind succesiunea statelor la tratate din 1978. manuale: 12. Serbenco E. ratificare şi denunţare a tratatelor. Convenţia privind regimul de navigaţie pe Dunăre de la Belgrad 1948. 17. Coman F. 7. Lumina Lex. Convenţia privind tratatele internaţional de la Viena din 1969. Ionel Cloşcă.1993. Iaşi. Ecobescu N. 109 . ed.1994. Tipografia „Reclama”.

„Drept internaţional public”. Bucureşti 1993. Bucureşti.1. 20. Geamanu G „Drept internaţional public”. „Curs de drept internaţional public”. Editura Fundaţiei „Chemarea”. Duţu M. 30-37. Miga-Beşteliu R. Coman F. „Şansa”.. „Hiperion”. 21. Bolintineanu A. ed. 1996. „Drept internaţional public”.1. Năstase A.. „Drept internaţional public”. 1998. „Şansa”. introducere în drept internaţional public”. 2002. vol.. 19. vol. vol. Duţu M. Consideraţii asupra regimului juridic al spaţiului cosmic în lumina principiilor generale ale dreptului internaţional // „Studii juridice”. p. 26.. Bucureşti. Iaşi 1993. Tratat.. nr.. Diaconu I. nr. 22. Regimul de drept al spaţiului cosmic şi reglementarea activităţilor spaţiale // ”Revista Naţională de Drept”. Burian A.1. Niciu M. Bucureşti. Răspunderea internaţională în domeniul dreptului extraatmosferic // „Studii de drept românesc”.18. Bucureşti. Editura Economică. ed. Popescu D. Duculescu V. Bucureşti. 1995-1996. 30. Bucureşti. ed. Editura Economică. 1959. ed. Regimul de drept al spaţiului cosmic // ”Revista Naţională de Drept”. 1993. ediţia didactică şi pedagogică. Popescu D. 25. 1981. „Drept internaţional public”. 31. 27. p. 2002. Două volume. Marţian N. „Chemarea”. Burian A. 23. 1-2. „Dreptul Mediului”. Moca G. Iaşi. Literatura periodică: 29. ed. 1997. Ediţia a II-a (revizuită şi completată). 41-47. 28.. Bucureşti. 6. 1995. 24. 3. „Drept internaţional public”. 1988. „Drept internaţional. „Dreptul internaţional şi comunitar al mediului”. 110 . Bucureşti. nr. Bucureşti. 1993. 3. vol. „Drept internaţional public”. „Ministerului de Interne”. Popescu D. 1997. Ecobescu N. „ALL Educaţional”... ed. 32..

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->