C[l[torii `n jurul cozii

Strategii de optimizare personală: gândirea pozitivă
Material dedicat doamnei Z.O., care, graţie puterii miraculoase a gândurilor, luptă cu o boală cruntă şi este o învingătoare de fiecare dată
De câte ori aţi auzit până acum îndemnul de a gândi pozitiv? Probabil, de foarte multe ori, astfel încât acest tip de „gândire” a devenit un clişeu, de care nu prea mai vreţi să ţineţi cont. Probabil, aţi fost dezamagit(ă) de această formulă magică, pentru că ori de câte ori v-aţi propus să „gândiţi pozitiv”, nu aţi reuşit sau rezultatul nu a fost pe măsura aşteptărilor. Câţi oameni reuşesc oare să se mobilizeze şi să vadă partea bună a unor situaţii neplăcute? Se pare că din ce în ce mai puţini. Şi aceasta pentru că oamenii uită ce putere poate avea gândirea şi cât de eficientă este forţa gândirii pozitive: ea ne poate ridica şi tot ea ne poate doborî. În care dintre aceste categorii vă regăsiţi? Rămâne la latitudinea dvs. Acum, când aveţi mai multe experienţe de tot soiul în spate şi când faceţi o retrospectivă a anului care tocmai a trecut, vă convingeţi de faptul că, deseori, situaţiile pe care le-aţi considerat ca fiind „neplăcute”, „tragice”, „groaznice” etc. nu au fost atât de grave cum păreau la prima vedere. Acest lucru se întâmplă pentru că unii dintre noi avem tendinţa de a exagera anumite situaţii, amplificând impactul acestora asupra noastră, a succesului nostru şi a stării noastre de bine. Mai mult, contextul imediat în care se produce un eveniment determină şi el în mare măsură felul în care interpretăm această situaţie. Nu încerc acum să vă conving că viaţa ar trebui să fie tratată superficial, fără implicare emoţională şi consum mintal. Nici aceasta nu este o soluţie eficientă, pentru că astfel ajungem la o altă extremă, la fel de nocivă. Vreau doar să accentuez faptul că deseori mintea noastră ne face un mare deserviciu, dramatizând ceea ce se întâmplă cu noi şi în jurul nostru. Ca o primă etapă obligatorie în analiza situaţiei şi aprecierea acesteia se recomandă să vă păstraţi calmul până nu aflaţi toate detaliile de care aveţi nevoie. La fel de importantă este stima de sine. Unii psihologi chiar afirmă că fără respectul de sine gândirea pozitivă este practic imposibilă! Cercetătorii canadieni susţin că persoanele care nu au încredere în sine s-ar putea să nu fie ajutate prea mult de mesajele pozitive pe care le folosesc ca să se încurajeze, or gândirea negativă a celor care nu au încredere în propriile puteri va anula partea pozitivă a unui mesaj de încurajare. Ce se întâmplă când sunteţi pozitiv? Universul în care trăiţi este format din experienţele dvs., secrete şi trăiri, gânduri şi vise, speranţe şi acţiuni. Calitatea destinului dvs., starea sănătăţii şi durata fericirii sunt determinate de caracterul dvs. Gândirea pozitivă, în cazul când o exersaţi, face ca lumea în care trăiţi să fie una pozitivă. Propriul destin poate fi schimbat gândind pozitiv. Iată ce spunea un mare maestru indian, Swuami Shivananda: Omul seamănă un gând şi culege o acţiune. Omul seamănă o acţiune şi culege un obicei. El seamănă un obicei şi culege un caracter. Semănând un caracter, el culege un destin. Probabil, cunoaşteţi aceasta, dar, dincolo de frazele frumoase, se găseşte un mare adevăr cu privire la mecanismul gândirii pozitive, pe care vi-l puteţi însuşi. Fericirea şi nefericirea, satisfacţia şi nemulţumirea, frica şi curajul sunt stări pe care mintea noastră le poate genera şi menţine. Se spune despre unii oameni că atrag ghinionul orice ar face. E pură întâmplare? Nu cred. În prezenţa unui om care se crede mereu un învins nu te poţi simţi în siguranţă. Şi viceversa, câtă încredere poţi „fura” aflându-te în preajma unui om încrezător! Oricât ar pierde, prin atitudinea sa de învingător, fiind plin de încredere, acesta poate oricând să reuşească. În acest sens, Mircea Eliade scria: Nu sunt pierdute decât acele bătălii care nu s-au dat niciodată, lăsând să se înţeleagă ca în acţiune nu există câştig sau pierdere, ci doar experienţă, cunoaştere, ceea ce înseamnă deja o mare victorie. Ce spun cercetările? Observaţiile empirice şi cercetările ştiinţifice arată că oamenii care gândesc pozitiv se descurcă mai bine în situaţii dificile, au o mai mare capacitate de efort fizic şi intelectual, rezistă mai bine la situaţii stresante şi chiar la îmbolnăviri, obţin rezultate superioare faţă de alţi oameni cu aptitudini asemănătoare. O gândire pozitivă

Michael Bridges, „Echilibristică”

44

Clipa

n r. 1 • 2 0 1 0

Trebuie doar să învăţăm să deţinem controlul asupra procesului de gândire. luată la început de an. Şi. • Zâmbiţi mai mult. cu toţii suntem în permanentă transformare şi nu putem evolua pozitiv decât dacă învăţăm din propriile greşeli. La fel putem face comparaţie şi în privinţa atitudinii faţă de viaţă. Sociologul Alan Zimmerman susţine că între două persoane de acelaşi sex comparabile ca vârstă. mai ales. Încercaţi să scrieţi toate lucrurile frumoase care v-au atras atenţia în această zi: o muşcată pe un balcon. Ziua 3: Gândiţi pozitiv despre ceilalţi Încercaţi să descoperiţi în cei din jur mai întâi partea pozitivă. Citiţi cărţi care să vă inspire în schimbarea felului în care îi percepeţi pe cei din jur. gândirea pozitivă va deveni un modus vivendi al dvs. Şi acum vine momentul cel mai greu: să începeţi. Ziua 2: Afirmaţi-vă Păstraţi în minte succesele pe care le obţineţi. şi să culegeţi roadele succeselor. calităţile. exprimaţi-vă într-un limbaj optimist. Mai bine analizaţi unde aţi greşit. despre prieteni sau iubit(ă). Dacă faceţi o greşeală. iar avansul înregistrat a fost de o sutime de secundă. a bucuriei. Pentru a avea o gândire pozitivă este nevoie de exerciţii şi antrenamente. dacă nu sunteţi consecvent şi nu depuneţi suficient efort. mai deschişi şi mai prietenoşi. Schimbându-ne radical modul de a gândi. ne vom influenţa benefic drumul vieţii. Acest regim. despre părinţi. fiecare cu câte o temă specifică. Iar dacă vreţi cu adevărat să adoptaţi o atitudine pozitivă. Dar cum ne construim o atitudine pozitivă? Zimmerman propune o „dietă” de patru zile. şi veţi constata că nu sunt puţine lucrurile bune. • În momentul în care aveţi un gând negativ. încercaţi să le priviţi cu mai multă atenţie pe primele şi să le acceptaţi cu răbdare pe cele din urmă. Cele mai simple exerciţii pe care le puteţi face pentru început sunt următoarele: • Vizualizaţi întotdeauna doar situaţii favorabile şi benefice. Va urma Selectare şi adaptare: Dana Terzi Clipa n r. • Încercaţi să vedeţi jumătatea plină a paharului şi în curând el se va umple până la refuz. • Folosiţi cuvinte pozitive în dialogurile dvs. şi aceasta doar fiind acompaniaţi de puterea miraculoasă a gândurilor dvs. atitudinea pozitivă este cea care face ca una dintre ele să câştige în faţa celeilalte. dacă ne gândim că această sutime a făcut diferenţa dintre victorie şi înfrângere. educaţie şi inteligenţă. • Alungaţi lenea sau dorinţa de a vă da bătuţi. Aşa veţi ajunge cu timpul să fiţi mai atent la tot ce se întâmplă pozitiv în jurul dvs. şi defecte. Ziua 4: Utilizaţi cât mai multe cuvinte şi expresii pozitive În ziua a patra încercaţi să fiţi pozitiv din punct de vedere verbal. Fie că vorbiţi despre şcoală. un cuplu de îndrăgostiţi etc. Scoateţi din ungherele minţii toate cuvintele şi expresiile pozitive pe care le cunoaşteţi şi rostiţi-le în diverse contexte. să vă gândiţi la beneficiile acesteia şi să vă convingeţi de utilitatea ei. iar mâine voi fi şi mai bun(ă) decât astăzi”. Depărtaţi-vă degetul mare de cel arătător cam la 6 cm distanţă. Atunci când gândiţi pozitiv: - deveniţi mai plăcuţi. s-ar putea să aibă efecte contrare celor pe care le aşteptaţi. integrând-o ulterior în viaţa voastră. ne va ajuta să gândim pozitiv. Fiecare dintre noi este stăpân pe gândurile sale. nu vă culpabilizaţi excesiv. Cu atât şi-a întrecut adversara câştigătoarea medaliei de aur la cursa de 100 de metri de la Olimpiada de la Barcelona. pentru ca data viitoare să nu repetaţi greşeala. fie că vorbiţi despre propria sănătate sau despre viitor. supraveghindu-l în permanenţă. Tot ce vă puneţi în minte reuşiţi să duceţi la bun sfârşit. • Concentraţi-vă doar pe gândurile benefice. Spuneţi-vă mereu „sunt competent(ă). mai atractivi pentru ceilalţi. - aveţi mai puţine griji. Ziua 1: Umpleţi-vă mintea cu gânduri bune Ieşiţi din starea de „pilot automat” şi „strecuraţi” mai bine gândurile care vă trec prin cap. păstrându-le doar pe cele plăcute. Decizia de a vă îmbunătăţi stilul de viaţă. frumoase şi vesele. - relaţiile sunt mai armonioase. de învingător. a sănătăţii şi a rezultatelor bune. - găsiți satisfacţie și bucuria de a trăi. enorm de mult. un simţ al umorului dezvoltat sau o remarcă inteligentă. Acest lucru reprezintă puterea extraordinară prin intermediul căreia toate lucrurile devin posibile. un copil care se joacă. toate studiile demonstrează foarte clar că atitudinea este elementulcheie care ne poate asigura succesul în tot ceea ce ne propunem să facem. Astfel. nu? Dar în acelaşi timp. - vedeți şi părţile bune în situaţiile critice etc. chiar dacă aveţi necazuri. În fond. 1 • 2 0 1 0 45 . Toţi oamenii au şi calităţi. trebuie să fiţi conştient de el şi să vă straduiţi să îl înlocuiţi în mod firesc cu unul constructiv. indiferent că este vorba despre un zâmbet plăcut. repetat periodic. aşteptaţi-vă doar la rezultate pozitive. iar circumstanţele se vor modifica în consecinţă. Puţin. care vă face să savuraţi viaţa şi să vă bucuraţi de tot ce vă oferă. pentru că acest lucru vă va ajuta să gândiţi pozitiv.C[l[torii `n jurul cozii este anticamera fericirii. Pentru a accelera dobândirea deprinderilor de gândire pozitivă este recomandabil să citiţi mai multe la această temă. Provocare. interioare şi atunci când vorbiţi cu alţi oameni. Încurajaţi-vă şi felicitaţi-vă pentru rezultatele obţinute. De fapt. ascultaţi muzica preferată. • Gândiţi pozitiv în mod autentic. trebuie să începeţi chiar de astăzi. evitaţi persoanele cinice şi negativiste din anturajul dvs.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful