BINECUVÂNTAREA DUPĂ CINĂ (birkhat ha-mazon) Este aproape sigur că la Cina cea de Taină, domnul Iisus însuşi a pronun

at aceste binecuvântări (berakhoturi), înso indu-le de cuvintele explicative bine cunoscute, care în relatările evanghelice apar ca nişte emergente ale structurii acestei “liturghii” iudaice presupuse în subtextul relatării, şi în care ele inserau un con inut nou, marcând transformarea ritualului în sacrament. Schematic, această binecuvântare “birkhat ha-mazon” avea şi are până azi următoarea formulă tip: 1) Barukh attah: Binecuvântat eşti Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Împăratul lumii, Cel care hrăneşti lumea întreagă cu bunătate, har şi milostivire. Fii binecuvântat Doamne Tu Care hrăneşti toată făptura. 2) Nodeh: Î i mul umim Doamne, Dumnezeul nostru, căci Tu ne-ai dat nouă spre moştenire o ară frumoasă şi plăcută, Legământul, Legea, via a şi hrana. [aici avea locul embolismul institu ional al sărbătorii]1 Fii binecuvântat Doamne pentru ara aceasta şi pentru hrană.. 3) Rahem: Ai milă Doamne, Dumnezeul nostru, de Israel poporul Tău, de Ierusalim cetatea Ta, de Templul Tău, de sfântul şi marele altar, asupra căruia Numele Tău este invocat şi binevoieşte a reface la locul ei împără ia lui David şi a reconstrui curând Ierusalimul. [aici avea locul embolismul cu nuan ă epicletică, ya’aleh we-yavo, care imploră dragostea lui Dumnezeu şi bunătatea Lui pentru reunificarea poporului ales şi rezidirea casei lui David] Fii binecuvântat Doamne care zideşti Ierusalimul.

1

Doar la sărbători a doua pericopă putea avea un embolism, o grefă literară, prin care se întrerupea textul rugăciunii introducându-se astfel un pasaj scripturistic. Această dinamică embolistică nu este decât o manieră unică de a face mai acută şi mai penetrantă rugăciunea în valen ele ei anamnetice şi epicletice. A se vedea: G. Giraudo, Le recit de l’institution dans la priere eucharistique a-t-il des antecedents?, Nouvelle Revue Theologique 116 (1984), p.513-536.

1

Matei 26.26 - 26.30
26.27 Esqio/ntwn de\ au)tw=n labw\n o( ) Ihsou=j ) a)rton / kai\ eu)logh/saj e)klasen kai\ dou\j toi=j maqhtai=j / ei)pen, La/bete fa/gete, tou=to/ e)stin = to\ sw=ma/ mou.

Pe când mâncau ei, luând Iisus pâine şi binecuvântând a frânt şi dând ucenicilor a spus: Lua i mânca i, acesta este trupul Meu.

26.27 kai\ labw\n poth/rion kai\ Şi luând paharul şi eu)xaristh/saj e)dwken au)toi=j le/gwn, mul umind le-a dat zicând: / Pi/ete e)c au)tou= pa/ntej, Be i dintru acesta to i, 26.28 tou=to ga/r e)stin to\ ai(ma/ mou acesta este sângele meu = th=j diaqh/khj to\ peri\ pollw=n al Legii celei noi care pentru mul i e)kxunno/menon ei)j a)fesin a(martiw=n. se varsă spre iertarea păcatelor. / 26.29 le/gw de\ u(mi=n, ou) mh\ pi/w a)p' a)rti e)k tou/tou tou= genh/matoj th=j / a)mpe/lou e(wj th=j h(me/raj e)kei/nhj / o(tan au)to\ pi/nw meq' u(mw=n kaino\n / e)n tv= basilei/# tou= patro/j mou.

Vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al vi ei până în acea zi când îl voi bea cu voi nou în împără ia Tatălui Meu.

26.30 Kai\ u(mnh/santej e)ch=lqon ei)j Şi după ce au cântat au ieşit to\ )/Oroj tw=n Elaiw=n. ) spre Muntele Măslinilor

Marcu 14.22 - 14.26
14.22 Kai\ e)sqio/ntwn au)tw=n labw\n a)rton / eu)logh/saj e)klasen / kai\ e)dwken au)toi=j kai\ ei)pen, La/bete, / = tou=to/ e)stin to\ sw=ma/ mou.

Şi pe când mâncau luând pâine, binecuvântând a frânt şi le-a dat şi a zis: lua i, acesta trupul Meu

14.23 kai\ labw\n poth/rion Şi luând paharul, eu)xaristh/saj e)dwken au)toi=j, kai\ mul umind le-a dat şi / e)pion e)c au)tou= pa/ntej. / au băut din el to i 14.24 kai\ ei)pen au)toi=j, Tou=to/ e)stin Şi le-a spus lor: Acesta este = to\ ai(ma/ mou th=j diaqh/khj to\ sângele meu al Legii celei noi = e)kxunno/menon u(pe\r pollw=n: care pentru mul i se varsă 14.25 a)mh\n le/gw u(mi=n o(ti ou)ke/ti ou) Amin vă spun vouă că nu / mh\ pi/w e)k tou= genh/matoj th=j voi bea din rodul a)mpe/lou e(wj th=j h(me/raj e)kei/nhj vi ei până în ziua aceea /

2

o(tan au)to\ pi/nw kaino\n e)n tv= / basilei/# tou= qeou=. 14.26 Kai\ u(mnh/santej e)ch=lqon ei)j to\ )/Oroj tw=n Elaiw=n. )

când îl voi bea nou în împără ia lui Dumnezeu Şi după ce au cântat au ieşit în Muntele Măslinilor

Luca 22.14 - 22.21
22.14 Kai\ o(te e)ge/neto h( w(ra, Şi când a fost ceasul / / a)ne/pesen kai\ oi( a)po/stoloi su\n S-a aşezat la masă şi Apostolii au)t%=. împreună cu El. 22.15 kai\ ei)pen = pro\j au)tou/j, Şi a zis către ei: Epiqumi/# ) e)pequ/mhsa tou=to to\ Cu dor am dorit să mănânc acest Paşte cu pa/sxa fagei=n meq' u(mw=n pro\ tou= me voi înainte de patima Mea. paqei=n: 22.16 le/gw ga\r u(mi=n o(ti ou) mh\ fa/gw Căci vă zic vouă că nu-l voi mai mânca / au)to\ e(wj o(tou plhrwqv= e)n tv= până când se va plini în împără ia lui / / basilei/# tou= qeou=. Dumnezeu 22.17 kai\ deca/menoj poth/rion Şi luând paharul, mul umind a spus: Lua i eu)xaristh/saj ei)pen, La/bete tou=to acesta şi îl împăr i i între voi. = kai\ diameri/sate ei)j e(autou/j: 22.18 le/gw ga\r u(mi=n [o(ti] ou) mh\ pi/w Ca vă spun vouă că nu voi mai bea / a)po\ tou= nu=n a)po\ tou= genh/matoj th=j de acum din rodul vi ei a)mpe/lou e(wj ou(= h( basilei/a tou= până când nu va veni împără ia lui / qeou= e)lqv. / Dumnezeu. 22.19 kai\ labw\n a)rton eu)xaristh/saj / e)klasen kai\ e)dwken au)toi=j le/gwn, / / Tou=to/ e)stin to\ sw=ma/ mou ˆto\ u(pe\r u(mw=n dido/menon: tou=to poiei=te ei)j th\n e)mh\n a)na/mnhsin. 22.20 kai\ to\ poth/rion w(sau/twj meta\ to\ deipnh=sai, le/gwn, Tou=to to\ poth/rion h( kainh\ diaqh/kh e)n t%= ai(mati/ / mou, to\ u(pe\r u(mw=n e)kxunno/menon.

Şi luând pâine şi mul umind, a frânt-o şi le-a dat-o zicând: Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; Aceasta să o face i spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au mâncat, zicând: ,,Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu care se varsă pentru voifăcut în sîngele Meu, care se varsă pentru voi.

22.21 plh\n i)dou\ h( xei\r tou= Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu paradido/ntoj me met' e)mou= e)pi\ th=j Mine la masă. trape/zhj:

3

Cor1 11.23 - Cor1 11.30
11.23 Egw\ ga\r pare/labon a)po\ tou= ) kuri/ou, o(\ kai\ pare/dwka u(mi=n, o(ti o( / ku/rioj Ihsou=j e)n tv= nukti\ v(= ) paredi/deto e)laben a)/rton / 11.24 kai\ eu)xaristh/saj e)klasen kai\ / ei)pen, Tou=to/ mou/ e)stin to\ sw=ma to\ = u(pe\r u(mw=n: tou=to poiei=te ei)j th\n e)mh\n a)na/mnhsin. 11.25 w(sau/twj kai\ to\ poth/rion meta\ to\ deipnh=sai, le/gwn, Tou=to to\ poth/rion h( kainh\ diaqh/kh e)sti\n e)n t%= e)m%= ai(mati: tou=to poiei=te, / o(sa/kij e)a\n pi/nhte, ei)j th\n e)mh\n a)na/mnhsin.

Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: că, Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine Şi după ce a mul umit a frânt-o şi a zis: ,Lua i, mînca i; acesta este trupul Meu, care se frînge pentru voi; Aceasta să o face i spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sîngele Meu; Aceasta să o face i spre pomenirea Mea, ori de câte ori ve i bea din el.

11.26 o(sa/kij ga\r e)a\n e)sqi/hte to\n Căci, ori de câte ori mânca i din pâinea a)rton tou=ton kai\ to\ poth/rion aceasta şi be i din paharul acesta, vesti i / pi/nhte, to\n qa/naton tou= kuri/ou moartea Domnului, până când va veni. katagge/llete, a)xrij ou(= e)lqv. / / 11.27 Wste o(\j a)\n e)sqi/v to\n a)rton De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta (/ / h)\ pi/nv to\ poth/rion tou= kuri/ou sau bea paharul Domnului cu nevrednicie, a)naci/wj, e)noxoj e)stai tou= sw/matoj va fi vinovat de trupul şi sîngele Domnului. / / kai\ tou= ai(matoj tou= kuri/ou. / 11.28 dokimaze/tw de\ a)nqrwpoj Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să / e(auto/n, kai\ ou(twj e)k tou= a)rtou mănânce din pâine şi să bea din pahar. / / e)sqie/tw kai\ e)k tou= pothri/ou. 11.29 o( ga\r e)sqi/wn kai\ pi/nwn kri/ma e(aut%= e)sqi/ei kai\ pi/nei mh\ diakri/nwn to\ sw=ma. 11.30 dia\ tou=to e)n u(mi=n polloi\ a)sqenei=j kai\ a)/rrwstoi kai\ koimw=ntai i(kanoi/.

Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea mul i dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mul i au murit.

4

Structura ritualului Cinei celei de Taină Folosindu-se de acest ritualul iudaic, Mântuitorul instituie Jertfa Legii celei noi, împlinită apoi prin moartea, Învierea şi Înăl area Sa. El a folosit formularul cultic iudaic intr-un mod unic: Sfintele Evanghelii nu men ionează niciodată folosirea de către Mântuitorul a formulei obişnuite de binecuvântare: “Binecuvântat fii, Doamne Dumnezeul nostru…”, ci formula personală de binecuvântare în formă activă, aşa cum apare ea în cartea psalmilor: “Te binecuvintez Părinte” (Lc10,21; Mc 2,25), “I i mul umesc Părinte.” (In2,41). Astfel, probabil, Mântuitorul a deviat considerabil de la ritualul obişnuit al cinei, ceea ce era, de altfel, şi permis oricărei persoane care prezida o adunare cultică. Mai întâi, în cadrul Cinei de Taină au fost servite “aperitivele”-un pahar cu vin asupra căruia fiecare trebuia să pronun e pentru sine următoarea binecuvântare: “Binecuvântat fie Dumnezeu, Dumnezeul nostru, Împăratul lumii, Care dăruieşti rodul vi ei”,- dar Mântuitorul a luat paharul ca orice cap de familie şi a pronun at următoarele cuvinte: “Lua i acesta şi îl împăr i i între voi; căci zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul vi ei, până ce nu va veni Împără ia lui Dumnezeu”(Lc 22, 17-18). Apoi cina a început în mod obişnuit cu binecuvântarea pâinii: Domnul Iisus Hristos a luat pâinea (e)/laben a)/rton la Sf. Pavel; labw\n a)/rton la Sfin ii Mc, Mt, Lc) a binecuvântat-o (eu)logh/saj la Sfin ii Mt, Mc; eu)xaristh/saj la Sf. Pavel, Lc), a frânt-o şi a dat-o aşa cum fiecare cap de familie trebuia să facă în mod normal. Cuvintele binecuvântării şi mul umirii Sale nu sunt re inute de Sfintele Evanghelii, căci ele erau ştiute de fiecare iudeu pios: ”Binecuvântat fie Dumnezeu, Dumnezeul nostru, Împăratul lumii care faci ca pâine să rodească pământul”. Dar Mântuitorul a rostit ceva mai mult, şi anume, cuvintele prin care a instituit Taina Sfintei Euharistii: ”Lua i mânca i acesta este Trupul Meu, Care se va da pentru voi: Aceasta să o face i într-u pomenirea Mea” (Lc 22,19-20, I Cor 11,24). Euharistia la Cina cea de Taină a fost realitatea nouă, copleşitoare în care Mântuitorul a trăit anticipat în mod tainic moartea şi Învierea Sa, aşa cum mai apoi le va trăi în Euharistia Bisericii după Înăl area Sa. Prin cuvintele pronun ate, Domnul Iisus Hristos a investit un gest uzual al pietă ii iudaice- binecuvântarea şi frângerea pâinii- cu o nouă şi unică semnifica ie a viitoarei Sale prezen e în sânul Bisericii. După aceste cuvinte enigmatice încă pentru ucenici, Cina a continuat în mod normal. S-au servit alimentele pregătite şi s-a ajuns la spălarea finală a mâinilor. Probabil, mai curând în acest moment, decât la debutul cinei, Mântuitorul schimbă ceva din ritualul iudaic obişnuit în ceea ce El numeşte”exemplu”de imitat în viitor. El, Stăpânul şi Domnul, iar nu cel mai tânăr din adunare, spală picioarele ucenicilor Săi. Apoi la sfârşit, Mântuitorul a pronun at binecuvântarea finală (birkhat ha-mazon) asupra paharului cu vin amestecat cu apă, anume pregătit. După cină El a luat paharul (meta\ to\ deipnh=sai), numit paharul binecuvântării de Sf Ap Pavel (I Cor 10,16), şi a mul umit. Cuvintele binecuvântării nu sunt men ionate pentru că erau cunoscute de to i. inând paharul în mâna dreaptă şi privind spre el, Mântuitorul a pronun at pentru to i această rugăciune de mul umire:

5

“Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul nostru, Împăratul lumii Care hrăneşti lumea cu bunătate, har şi milă. Î i mul umim ie, Dumnezeul nostru, Care ne-ai dăruit nouă o ară mare şi bogată. Îndură-Te, Doamne, Dumnezeul nostru de Israel poporul Tău, de Ierusalim oraşul Tău, de Sion, lăcaşul slavei Tale, de Jertfelnicul Tău, de Templul Tău. Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul nostru, Care rezideşti Ierusalimul”. După această binecuvântare “luând paharul…le-a dat şi au băut din el to i”(Mc14,23), şi în timp ce paharul trecea de la unul la altul El afirmă: “Acesta este Sângele Legii celei noi, care pentru mul i se varsă”(Mc14,24). “Acest pahar este Legea cea nouă prin (întru) sângele Meu. Aceasta să o face i ori de câte ori ve i bea spre pomenirea Mea” (I Cor.11,25) “Căci vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viei, până în ziua când îl voi bea cu voi din nou întru Împără ia Mea”(Mt26,29; Mc14,25). Cu aceste cuvinte Mântuitorul arată că ceea ce El avea să instituie îşi are temeiul în moartea şi Învierea Sa. Învierea Sa va face nou vinul, deci şi Sângele Domnului, pe care ni-L va împărtăşi în această Taină întru Împără ia Lui, care începe odată cu Biserica. Ceea ce a făcut Mântuitorul la Cina cea de Taină nu a fost decât investirea cu o nouă semnifica ie şi umplerea cu o nouă realitate legate de moartea şi Învierea Sa, a două acte ale liturghiei familiale iudaice, acte de care El era sigur că ucenicii le vor face cu regularitate şi după Înăl area Sa, căci ele apar ineau existen ei lor cotidiene.

6

Didahia celor 12 Apostoli Acest document, care are aproximativ aceeaşi mărime ca cea a epistolei către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, se compune din patru păr i distincte. Didahia începe cu un lung tratat catehetic şi moral, referitor la cele două căi, cea a vie ii şi cea a mor ii (cap. 1-6), după care urmează o parte liturgică, con inând informa ii privitoare la Botezul, postul, rugăciunea cotidiană şi Euharistia Bisericii primare (cap.7-10), apoi o parte disciplinară, care oferă date despre organizarea comunită ilor creştine (cap. 11-15) şi o ultimă parte eshatologică (cap.16), formând concluzia scrierii în forma ei redac ională, păstrată până astăzi. Din punct de vedere al genului literar, este evident faptul că Didahia este o compila ie, compusă din câteva „tratate” distincte, reunite în mod simplu într-o lucrare sub un singur titlu, fără a mai fi reelaborate, pentru a constitui un tot unitar. Astfel, fiecare parte poate fi analizată şi tratată separat de întregul lucrării. Studiile şi cercetările făcute pe marginea textului acestei lucrări s-au concentrat în mod special asupra a două probleme: în primul rând asupra datei scrierii acestui document, şi, în al doilea rând, asupra caracterului euharistic sau ne-euharistic al formularului euhologic con inut in capitolele 9 şi 10. 9 1 Per≈ d;e t'h~ ejucaristvia~, o{utw~ ejucari stvhsate: '2 pr'wton per≈ to'u pothrviou: Ejucaristo' umven soi, pvater Jhm'wn, Jup;er t'h~ Jagvia~ jampv elou Dau≈d to'u paidvo~ sou, |h~ jegnvwrisa~ Jh mŒn di;a j Ihso'u to'u paidvo~ sou∑ soi Jh dvoxa eÒ~ to;u~ aÒ'wna~ ªj Amvhn º. 3 Per≈ d;e to'u klvasmato~: Ejucaristo'umv en soi, pvater Jhm'wn, Jup;er t'h~ zw'h" ka≈ gnv wsew~, |h~ jegnvwrisa~ JhmŒn di;aj Ihso'u to'u p aidvo~ sou: soi Jh dvoxa eÒ~ to;u~ aÒ'wna~ ªj A mvhn º. 4{ Wsper \hn to'uto ªt;oº klvasma dieskor pismvenon jepvanw t'wn jorvewn ka≈ sunacq;en je gveneto {en, o{utw sunacqvhtw sou Jh jekklhsvia jap;o t'wn pervatwn t'h~ g'h~ eÒ~ t;hn s;hn ba silevian: {oti so'u jestin Jh dvoxa ka≈ Jh dvunam i~ eÒ~ to;u~ aÒ'wna~ ªj Amvhn º. 5 Mhde≈~ d;e fagvetw mhd;e pivetw jap;o t' h~ ejucaristvia~ Jum'wn, jallj Jo baptisqvente~ eÒ~ [onoma kurviou∑ ka≈ g;ar per≈ tovutou e[ir hken Jo kvurio~: M;h d'wte t;o {agion toŒ~ kusv 9. 1 Însă, privitor la Euharistie, aşa să mul umi i: 2 Mai întâi, pentru potir (ruga i-vă aşa): Î i mul umim ie, Tatăl nostru, pentru via cea sfântă a lui David, sluga ta, pe care ne-ai făcut-o cunoscută nouă prin. Iisus, Fiul tău. Slavă ie în veci. Amin 3 Iar la frângerea pâinii (zice i): Î i mul umim ie, Tatăl nostru, pentru via a şi cunoştin a, pe care ne-ai făcut-o cunoscută nouă prin Iisus, Fiul tău. Slavă ie în veci. Amin 4 După cum această pâine frântă era împrăştiată pe dealuri şi, adunându-se, s-a făcut una, aşa să se adune Biserica ta de la marginile pământului în Împără ia ta: Căci a ta este slava şi puterea în veci. Amin 5 Nimeni însă să nu mănânce, nici să nu bea din Euharistia voastră, decât doar cei care au fost boteza i în numele Domnului; Căci despre aceasta Domnul a spus: „Nu da i cele sfinte câinilor".

10 1. Met;a d;e tvo jemplhsq'hnai o{utw~ ejuca 10 1 Iar după ce v-a i săturat, aşa să mul umi i : ristvhsate: 7

i.

'2. Ejucaristo'umven soi, pvater {agie, Jup;er to'u Jagviou jonvomatvo~ sou, o|u kateskvhnwsa~ jen taŒ~ kardviai~ Jhm'wn, ka≈ Jup;er t'h~ gnvws ew~ ka≈ pvistew~ ka≈ jaqanasvia~, |h~ jegnvwri sa~ JhmŒn di;aj Ihso'u to'u paidvo~ sou: soi Jh dvoxa eÒ~ to;u~ aÒ'wna~.ªj Amvhn º 3. Svu, dvespota pantokrvator, [ektisa~ t; a pvanta {eneken to'u jonvomatvo~ sou, trofvhn te ka;i pot;on [edwka~ toŒ~ uJioŒ~ t'wn janqrvw pwn eÒ~ japvolausin, {ina soi ejucaristvhswsin , JhmŒn d;e jecarvisw pneumatik;hn trof;hn ka;i pot;on eÒ~ zw;hn aÒvwnion di;aj Ihsou to'u pai dvo~ sou. 4 Pr;o pvantwn ejucaristo'umven soi, {oti d unat;o~ e◊∑ soi Jh dvoxa eÒ~ to;u~ aÒ'wna~ ªj Amvhn º. 5 Mnvhsqhti, kvurie, t'h~ jekklhsvia~ sou, to'u Jrvusasqai ajut;hn jap;o pant;o~ ponhro'u ka≈ telei'wsai ajut;hn jen t'hÊ jagap'hÊ sou, ka≈ svunaxon ajut;hn jap;o t'wn te ssvarwn janvemwn, t;hn JagiasqeŒsan, eÒ~ t;hn s; hn basilevian, {hn Jhtovimasa~ ajut'h: {oti so'u j Ê estin Jh dvoxa ka≈ Jh dvunami~ eÒ~ to;u~ aÒ'wna ~ ªj Amvhn º. 6j Elqvetw cvari~ ka≈ parelqvetw Jo kvosmo ~ o|uto~. Amvhn: wsann;a t/'w o[ik/w Dauvid. E[i J ti~ {agio~ jestin, jercvesqw, eÒ ti~ ojuk [esti, metanoevitw:maranaqva. j Amvhn. 7 To'i~ d;e profvhtai~ jepitrvepete ejucari ste'in, {osa qvelousin 14 1 Kaqj Jhmveran d;e kurviou sunacqvente~ k lvasate [arton ka≈ ejucaristvhsate, proexomo loghsvamenoi t;a paraptvwmata Jum'wn, {opw~ kaqar;a Jh qusvia Jum'wn. 2. P'a~ d;e [ecwn t;hn jamfibolvian met;a to'u Jetavirou ajuto'u m;h sunelqvetw JumŒn, {ew~ o|u diallag'wsin, {ina m;h koinwq'hÊ Jh qusvia J um'wn. 3. A{uth gvar jestin Jh JrhqeŒsa Jup;o ku rviou: j En pant;i tvop/w ka≈ crvon/w psosfver

2 Mul umim ie, Părinte sfinte, pentru Numele Tău cel sfânt, pe care l-ai sălăşluit în inimile noastre şi pentru cunoştin a şi nemurirea, pe care ne-ai descoperit-o nouă, prin Iisus, Fiul Tău; Slavă ie în veci. Amin 3 Tu, Stăpâne atotputernice, ai făcut toate pentru Numele Tău, ai dat mâncarea şi băutura fiilor oamenilor spre îndestulare (desfătare), ca să- i mul umească, iar nouă ne-ai dăruit mâncare şi băutură duhovnicească şi via ă veşnică prin Iisus, Fiul Tău. 4 Mai întâi de toate, î i mul umim puternic eşti. Slavă ie în veci. Amin. ie, căci

5 Adu- i aminte, Doamne, de Biserica Ta, ca să o izbăveşti pe ea de tot răul şi ca să o desăvârşeşti pe ea în dragostea Ta şi adună-o din cele patru vânturi, pe ea, cea care a fost sfin ită pentru Împără ia, pe care ai gătit-o ei; Căci a ta este puterea şi slava în veci. Amin

6 Să vină harul şi treacă lumea aceasta. Amin Osana casei lui David. De este cineva sfânt, să vină; de nu este, să se pocăiască. Maranata. Amin (Domnul vine sau vino, Doamne). 7 Profe ilor însă, îngădui i-le să rostească oricât de multe-mul umiri vor dori. 14. 1 În ziua Domnului, aduna i fiind, frânge i pâine şi mul umi i, mărturisindu-vă păcatele voastre, pentru ca jertfa voastră să fie curată. 2 Tot ce care este certat cu aproapele său, să nu se adune împreună cu voi, până când nu se vor împăca, pentru ca să nu fie întinată jertfa voastră.

3 Aceasta este spusa Domnului: În tot locul şi timpul să mi se aducă jertfă curată: Căci Împărat ein moi qnsvian kaqarvan: {oti basile;u~ mveg mare sunt, spune Domnul, şi Numele Meu este a~ eÒmvi, lvegei kvurio~, ka≈ t;o [onomva mou qa minunat între neamuri. 8

umast;on jen toŒ~ [eqnesi.

9

SF. IUSTIN MARTIRUL ŞI FILOSOFUL – APOLOGIA I Trei capitole ale primei Apologii şi câteva pasaje din scrierea Dialog cu iudeul Trifon se referă în mod special la celebrările cultice creştine. În prima Apologie, Sf. Iustin descrie două sinaxe euharistice ale timpului său. Prima, redată în capitolul 65, este o Liturghie baptismală, fiind prefa ată de ritualul de ini iere creştin, iar cea de a doua, din capitolul 67 este o Liturghie duminicală obişnuită, descrisă în toată simplitatea şi sobrietatea ei. Capitolul 66 se doreşte a fi mai mult o explicare din punct de vedere dogmatic a semnifica iei Sfintei Euharistii. In Dialog cu iudeul Trifon, Sf. Iustin dorind să demonstreze în ce mod Euharistia creştină depăşeşte atât ca sens cat şi ca semnifica ie vechile jertfe ale iudaismului, dă câteva indica ii privitoare la cultul creştin. În capitolul 41 al acestei scrieri, Sfântul Iustin făcând referin ă la textul scripturistic din Levitic 14,10 şi 20 aminteşte de darul din făină de grâu amestecat cu ulei ce trebuia adus la altar de cel care se cură a de lepră, ca fiind prototipul Euharistiei creştine: cel nou botezat este cură at prin baia naşterii din nou de orice păcat şi aduce Stăpânului darul său de mul umire de pâine şi vin în amintirea patimilor Celui care a eliberat de păcat tot neamul omenesc. În acelaşi sens, capitolul 117 al aceleaşi scrieri demonstrează unicitatea cultului creştin şi superioritatea lui fa ă de orice altă formă de adorare a lui Dumnezeu. Doar jertfele aduse de creştini sunt bineplăcute Stăpânului a toate pentru că ele sunt jertfele unora care au fost cură i i de toată întinăciunea păcatului prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Iată aşadar principalele pasaje de interes liturgic din scrierile Sf. Iustin:2 65. 1 “După ce am spălat (botezat) astfel pe cel care s-a convertit şi şi-a dat consim ământul, îl conducem la locul, în care sunt aduna i acei pe cari noi îi numim fra i (adică „credincioşii sau cei boteza i), făcând apoi împreună rugăciuni fierbin i pentru noi înşine, pentru cel luminat (botezat) şi pentru to i ceilal i de pretutindeni, pentru ca, după ce am cunoscut adevărul, să fim învrednici i a fi găsi i atât cetă eni buni prin fapte, cât şi împlinitori ai celor poruncite, ca să dobândim mântuirea cea veşnică. 2 jallvhlou~ filvhmati jaspazvomeqa pa 2 După ce am sfârşit rugăciunile, ne îmbră işam unii pe al ii cu sărutare. usvamenoi t'wn ejuc'wn. 3 [epeita prosfveretai t/'w proest'wti 3 Se aduce apoi proestosului (întâiului t'wn jadelf'wn [arto~ ka≈ potvhrion {ud stătător dintre fra i) pâine şi un pahar cu vin ato~ ka≈ krvamato~, ka≈ o|uto~ lab;wn amestecat cu apă. Acesta primindu-le, dă a◊non ka≈ dvoxan t/'w patr≈ t'wn {olwn laudă şi mărire Tatălui tuturor prin numele Fiului şi al Sfântului Duh şi face timp di;a to`u jonvomato~ to`u uJio'u ka≈ to`u îndelungat mul umire, pentru că am fost 65 1 J HmeŒ~ d;e met;a t;o o{utw~ lo'us ai t;on pepeismvenon ka≈ sugkatateqe imvenon jep≈ to;u~ legomvenou~ jadelfo;u~ [agomen, [enqa sunhgmvenoi eÒs¬, koin; a~ ejuc;a~ poihsvomenoi Jup;er te Jeaut'w n ka≈ to`u fwtisqvento~ ka≈ [allwn pa ntaco'u pvant'wn ejutvonw~, {opw~ kataxi wq'wmen t;a jalhq'h maqvonte~ ka≈ dij [e rgwn jagaqo≈ politevutai ka≈ fvulake~ t'wn jentetalmvenwn eJureq'hnai, {opw~ t;hn aÒvwnion swthr¬an swq'wmen.
Textele de fa ă au fost selec ionate şi editate de Anton Hänggi şi Irmgard Pahl, în Prex Eucharistica, Fribourg 1968, p.68-74. A se vedea, de asemenea, J. Quasten, Monumenta eucharistica et liturgica vetustissima, (=Florilegium Patristicum 7), Bonn 1935-1937, tomul I, p.13-20.
2

10

pnevumato~ to`u Jag¬ou janapvempei ka≈ ejucarist¬an Jup;er to`u kathxi'wsqai tovutwn parj ajuto`u jep≈ pol;u poieŒtai· o|u suntelvesanto" t;a" ejucva~ ka≈ t;hn ejucarist¬an p'a~ Jo par;wn la;o~ jepeufhmeŒ lvegwn:j Amvhn. 4 t;o d;ej Am;hn t'hÊ J EbraÍdi fwn'hÊ t;o Gvenoito shma¬nei. 5 ejucaristvhsanto~ d;e to`u proest'wto~ ka≈ jepeufhmvhsanto~ pant;o~ to`u lao'u oJi kalovumenoi parj JhmŒn divakonoi didvoasin Jekvast/w t'wn parvontwn metalabeŒn jap;o to`u ejucaristhqvento~ jarto`u ka≈ o[inou ka≈ {udato~ ka≈ toŒ~ oju paro`usin japofverousi 66 1 Ka≈ Jh trof;h a{uth kaleŒtai parj JhmŒn ejucarist¬a, |h~ ojuden≈ [all/w metasceŒn jexvon jestin ]h t/'w pistevuonti jalhq'h e◊nai t;a dedidagmvena Jufj Jhm'wn, ka≈ lousamven/w t;o Jup;er jafvesew~ Jamarti'wn ka≈ eÒ~ janagvennhsin loutrvon, ka≈ o{utw~ bio`unti Jw~ Jo Cristvo~ parvedwken. 2 oju g;ar Jw~ koin;on [arton ojud;e koin;on pvoma ta`uta lambvanomen jallj {on trvopon di;a lvogou qeo'u sarkopoihqe≈~ j Ihso`u~ Cristvo~ Jo swt;hr Jhm'wn ka≈ svarka ka≈ aËma Jup;er swthr¬a~ Jhm'wn [escen, o{utw~ ka≈ t;hn dij ejuc'h" lvogou to`u parj ajuto'u ejucaristhqeŒsan trofvhn, jex |h~ aËma ka≈ svarke~ kat;a metabol;hn trvefontai Jhm'wn, jeke¬nou to`u sarkopoihqvento~j Ihso`u ka≈ svarka ka≈ aËma jedidvacqhmen e◊nai. 3 oJi g;ar japvostoloi jen toŒ~ genomvenoi" Jupj ajut'wn japomnhmonevumasin, {a kaleŒtai ejuaggvelia, o{utw~ parvedwkan jentetvalqai ajutoŒ":t;on j Ihso`un labvonta [arton ejucvaristhsanta eÒpeŒn· To'uto poieŒte eÒ~ t;hn janvamnhs¬n mou, to'utj jesti t;o svwma mou: ka≈ t;o

învrednici i de acestea de către El. Când a terminat rugăciunile şi mul umirea, tot poporul de fa ă exclamă zicând: “Amin”.

4 “Amin” însemnează în limba ebraică: aşa să fie. 5. După ce întâiul stătător (episcopul) a mul umit şi după ce tot poporul a răspuns, aceia, pe cari noi îi numim diaconi, dau fiecăruia dintre cei de fa ă să se împărtăşească din pâinea, vinul şi apa care au fost sfin ite şi duc şi celor absen i. 66. 1 Şi această hrană este numită de noi Euharistie, din care nimănui altuia nu îi este îngăduit a se împărtăşi, decât aceluia, care crede că adevărate sunt cele predate de noi, şi aceluia care a fost cură it cu baia iertării păcatelor şi a naşterii din nou şi vie uieşte precum învă at Hristos. 2 Căci noi nu luăm acestea ca pe ο pâine obişnuită şi nici ca pe ο băutură obişnuită, ci în felul în care Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, întrupat prin cuvântul lui Dumnezeu, a avut trup şi sânge pentru mântuirea noastră, tot aşa am fost învă a i că alimentul sfin it (euharistizat) prin cuvântul rugăciunii, care este de la El, hrană cu care sunt hrănite sângele şi trupurile noastre prin transformare, este Trup şi Sânge ale lui Iisus celui întrupat.

3. Căci, apostolii, în însemnările (memoriile) scrise de ei, cari se numesc Evanghelii, astfel ne-au transmis cele poruncite lor: Iisus luând pâine şi mul umind, le-a zis: “Face i aceasta întru pomenirea mea, acesta este Trupul meu". De asemenea, luând paharul şi mul umind a spus: “Acesta este Sângele meu"; şi acestea 11

potvhrion Jomo¬w~ labvonta ka≈ ejucaristvhsanta eÒpeŒn· To'uto jesti t;o aËma mou. ka≈ mvonoi~ ajutoŒ~ metado`unai. 4 {oper ka≈ jen toŒ~ to`u M¬qra musthr¬oi~ parvedwkan g¬nesqai mimhsvamenoi oJi ponhro;i da¬mone~: {oti g;ar [arto~ ka≈ potvhrion {udato~ t¬qetai jen taŒ~ to`u muoumvenou teletaŒ~ metj jepilvogwn tin'wn, Jh jep¬stasqe ]h maqeŒn dvunasqe. 67 1 J HmeŒ~ d;e met;a ta`uta loip;on jae≈ tovutwn jallvhlou~ janamimnvhskomen: ka≈ oJi [econte~ toŒ~ leipomvenoi~ p'asin jepikouro`umen ka≈ svunesmen jallvhloi~ jae¬. 2 jep≈ p'as¬ te oË~ prosfervomeqa ejulogo`umen t;on poiht;hn t'wn pvantwn di;a to`u u„o`u ajuto'u j Ihso`u Cr¬sto`u ka≈ di;a pnevumato~ to`u Jag¬ou. 3 ka≈ t'hÊ to`u Jhl¬ou legomvenhÊ Jhmver/a pvantwn kat;a pvolei~ ]h jagrovu~ menvontwn jep≈ t;o ajut;o sunveleusi~ g¬netai, ka¬ t;a japomnhmonevumata t'wn japostvolwn ]h t;a suggrvammata t'wn profht'wn janaginvwsketai, mvecri~ jegcwreŒ. 4 e◊ta pausamvenou to`u janaginvwskonto~ Jo proest;w~ di;a lvogou t;hn nouqes¬an ka≈ prvoklhsin t'h~ t'wn kal'wn to`utwn mimvhsew~ poieŒtai. 5 [epeita janistvameqa koin'hÛ pvante~ ka≈ ejuc;a~ pvempomen ka≈, Jw~ provefhmen, pausamvenwn Jhm'wn t'h~ ejuc'h~ [arto~ prosfveretai ka≈ o◊no~ ka≈ {udwr, ka≈ Jo proest;w~ ejuc;a~ Jomo¬w~ ka≈ eucarist¬a~, {osh dvunami~ ajut/'w, janapvempei, ka≈ Jo la;o~ jepeufhmeŒ lvegwn t;o j Amvhn, ka≈ Jh divadosi~ ka≈ Jh metvalhyi~ jap;o t'wn ejucaristhqventwn Jekvast/w g¬netai, ka;i toŒ~ oju paro`usi di;a t'wn diakvonwn pvempetai. 6 oJi ejuporo`unte~ d;e ka≈ boulvomenoi

le-au dat numai lor.

4. Ceea ce imitând demonii cei răi, au rânduit să se facă si în misterele lui Mithra: Şti i sau pute i afla că pâine şi un pahar cu apă se folosesc cu unele formule în riturile de ini iere.

67 1 După acestea, noi facem din nou pomenirea acestor lucruri între noi. Cei ce care avem stare, venim în ajutorul celor ce sunt lipsi i şi întotdeauna ne ajutăm între noi 2 Pentru toate cele ce le aducem înainte, noi binecuvântăm pe Ziditorul a toate, prin Fiul său Iisus Hristos şi prin Duhul Sfânt. 3 Iar în ziua numită a soarelui, se face adunare la un loc a tuturor fra ilor celor din oraşe şi din sate, şi sunt citite memoriile apostolilor sau scrierile profe ilor, atât cât îngăduie timpul. . 4 Apoi, cite ul oprindu-se, întâiul stătător (episcopul) face prin cuvânt îndemn şi chemare la imitarea acestor frumoase învă ături. 5. După aceea, ne ridicăm cu to ii şi aducem împreună rugăciuni. Apoi, precum deja am spus, după ce am încetat noi rugăciunea, se aduce , pâine, vin, şi apă, iar proestosul, în aceeaşi măsură înal ă rugăciuni şi mul umiri, atât cât poate, iar poporul răspunde: “Amin” şi se face împăr irea şi împărtăşirea fiecăruia din cele sfin ite (asupra cărora s-a făcut rugăciunea euharistică), iar celor nu sunt de fa ă li se trimite prin diaconi. 6. Cei care sunt boga i şi vor să dea, dau de 12

kat;a proa¬resin {ekasto~ t;hn Jeauto`u {o bovuletai d¬dwsi, ka≈ t;o sullegvomenon par;a t/'w proest'wti japot¬qetai, ka≈ ajut;o~ jepikoureŒ jorfanoŒ~ te ka¬ cvhrai~, ka≈ toŒ~ di;a nvoson ]h dij [allhn aÒt¬an leipomvenoi~, ka≈ toŒ~ jen desmoŒ~ o\usi, ka≈ toŒ~ parepidvhmoi~ o\usi xvenoi~, ka≈ japl'w~ p'asi toŒ~ jen cre¬/a o\usi khdem;wn g¬netai. 7 t;hn d;e to`u Jhl¬ou Jhmveran koin'hÛ pvante~ t;hn sunveleusin poiovumeqa, jepeid;h prvwth jest¬n Jhmvera, jen |hÛ Jo qe;o~ t;o skvoto~ ka≈ t;hn {ulhn trveya~ kvosmon jepo¬hse, ka≈ j Ihso`u~ Crist;o~ Jo Jhmvetero~ swt;hr t'hÛ ajut'hÛ Jhmver/a jek nekr'wn janvesth t'hÛ g;ar pr;o t'h~ kronik'h~ jestavurwsan ajutvon, ka≈ t'hÛ met;a t;hn kronikvhn, {hti~ jest¬n Jhl¬ou Jhmvera, fane≈~ toŒ~ japostvoloi~ ajuto`u ka≈ maqhtaŒ~ jed¬daxe ta`uta, {aper eÒ~ jep¬skeyin ka≈ JumŒn janedvwkamen.

bună voie, fiecare după libera sa alegere şi ceea ce s-a strâns se predă proestosului şi el ¬ne în ajutorul celor orfani, al văduvelor, al celor în lipsă din cauză de boală sau dintr-o altă pricină, celor din legături, călătorilor, celor străini pe care îi găzduim, într-un cuvânt el poartă de grijă de to i cari sunt în nevoi. 7. Ne adunăm în ziua soarelui, atât pentru că este ziua întâia, în care Dumnezeu, transformând întunericul şi materia, a creat lumea, cât şi pentru că în aceeaşi zi, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, a înviat din mor i. In ajunul zilei lui Saturn, El a fost răstignit şi în ziua următoare acesteia, care este ziua soarelui, El s-a arătat apostolilor şi ucenicilor şi I-a învă at aceste lucruri, pe care vi le-am prezentat spre cercetare.

13

DIALOGUS CUM TRYPHONE 41,1-3; 117,1-3 41 1 Ka≈ Jh t'h~ semidvalew~ d;e prosforva, \w [andre~, [elegon, Jh Jup;er t'wn kaqarizomvenwn jap;o t'h~ lvepra~ prosfveresqai paradoqeŒsa, tvupo~ \hn to`u [artou t'h~ ejucarist¬a~, {on eÒ~ janvamnhsin to`u pvaqou~, o|u [epaqen Jup;er t'wn kaqairomvenwn t;a~ yuc;a~ jap;o pvash~ ponhr¬a~ janqrvwpwn j Ihso`u~ Crist;o~ Jo kvurio~ Jhm'wn parvedwke poieŒn, ‰na {ama te ejucarist'wmen t/'w qe/'w Jup;er te to`u t;on kvosmon jektikvenai s;un p'asi toŒ~ jen ajut/'w di;a t;on [anqrwpon, ka≈ Jup;er to`u jap;o t'h~ kak¬a~, jen |hÛ gegvonamen, jhleuqerwkvenai Jhm'a~, ka≈ t;a~ jarcva~ ka≈ t;a~ jexous¬a" katalelukvenai tele¬an katvalusin di;a to`u paqhto`u genomvenou kat;a t;hn boul;hn ajuto'u. 2 {oqen per≈ m;en t'wn Jufj Jum'wn tvote prosferomvenwn qusi'wn lvegei Jo qevo~, Jw~ provefhn, di;a Malac¬ou, Jenvo~ t'wn d'wdeka· ojuk [esti qvelhmva mon jen JumŒn, lvegei kvurio~, ka≈ t;a~ qus¬a" Jum'wn oju 41.1. Prescura (prosfora) din făină de grâu, după cum am spus,[…], care a fost predanisit să fie adusă pentru cei care erau cură i i de lepră, era tipul, (typos), pâinii Euharistiei, pe care Domnul nostru Iisus Hristos ne-a lăsat-o nou să o facem spre amintirea patimii pe care El a suferit-o pentru cei care sunt cură i i în sufletele lor de toată răutatea oamenilor, astfel încât să mul umim lui Dumnezeu, atât pentru că a zidit lumea pentru om, cu toate cele ce sunt în ea, cât şi pentru că ne-a eliberat din stricăciunea în care ne născusem şi pentru că a dus la împlinire completa nimicire a stăpâniilor şi puterilor (întunericului) prin El, Care a suferit patimă după a Sa bunăvoire.

prosdvexomai jek t'wn ceir'wn Jum'wn: divoti jap;o janatol'h~ Jhl¬ou {ew~ dusm'wn t;o [onomva mou dedvoxastai jen toŒ~ [eqnesi, ka;i jen pant≈ tvop/w qum¬ama prosfveretai t/'w onvomat¬ mon ka≈ qus¬a kaqarva, {oti mvega t;o [onomva mou jen toŒ~ [eqnesi, lvegei kvurio~, JumeŒ~ d;e bebhlo'ute autvo.
3 per≈ d;e t'wn jen pant≈ tvop/w Jufj Jum'wn t'wn jeqn'wn prosferomvenwn ajut/'w qusi'wn, to`utj [esti to`u [artou t'h~ ejucarist¬a~ ka≈ to`u pothr¬ou Jomo¬w~ t'h~ ejucarist¬a~, prolvegei tvote, eÒp;wn ka≈ t;o [onoma ajuto`u doxvazein Jhm'a~, Jum'a~ d;e bebhlo`un. 117 1 Pvasa~ o\un di;a to`u jonvomato~

2. De aceea, despre jertfele aduse pentru voi atunci, spune Dumnezeu, după cum am mai spus înainte, prin Maleahi, unul din cei doisprezece prooroci: „Nu este voia Mea întru voi, spune Domnul, şi nu voi primi jertfele din mâinile voastre. Căci, de la răsăritul soarelui până la apusul lui, mare este numele meu printre neamuri şi, în orice loc tămâie este adusă pentru numele meu şi jertfă curată, căci mare este Numele Meu între neamuri, spune Domnul, iar voi îl necinsti i. (Maleahi 1, 10-12)

3. El profe eşte despre jertfele care sunt aduse în tot locul de către noi, neamurile, care sunt pâinea Euharistiei, şi, de asemenea paharul Euharistiei, zicând că noi slăvim Numele Lui, dar voi îl defăima i.

117. 1. Astfel, Dumnezeu mărturiseşte,

14

luându-o înainte, că bine plăcute Lui îi sunt toate jertfele prin Numele Lui, pe care Iisus a rânduit să fie aduse, şi anume, acestea sunt Euharistia pâinii şi a potirului, jertfe care sunt aduse de creştini în orice loc al pământului: iar cele săvârşite de voi şi de acei preo i ai voştri le respinge Dumnezeu, zicând: “ şi nu voi primi jertfele din mâinile voastre: căci, de la răsăritul soarelui până la apusul lui, mare este Jum'wn oju prosdvexomai jek t'wn ceir'wn numele meu printre neamuri, spune Jum'wn: divoti jap;o janatol'h~ Jhl¬ou {ew~ Domnul, iar voi îl necinsti i. (Maleahi 1, dusm'wn t;o [onomva mou 10-12) tovutou qus¬a~, {a~ parvedwken j Ihso'u~ Jo Crist;o~ g¬nesqai, to`utj [estin jep≈ t'hÛ ejucarist¬/a to`u [artou ka≈ to`u pothr¬ou, t;a~ jen pant≈ tvop/w t'h~ g'h~ ginvomeno~ Jup;o t'wn Cristian'wn, prolab;wn Jo qevo~ martureŒ ejuarvestou~ Jupvarcein ajut/'w: t;a~ d;e Jufj Jum'wn ka≈ dij jeke¬nwn Jum'wn t'wn Jiervewn ginvomena~ japana¬netai, lvegwn: Ka≈ t;a~ qus¬a"

dedvoxastai, lvegei, jen toŒ~ [eqnesi, JumeŒ~ d;e bebhlo'ute autvo.
2 Ka≈ mvecri n'un filoneiko`unte~ lvegete {oti t;a~ m;en jen j Ierousal;hm jep≈ t'wn jekeŒ tvote oÒkovuntwnj Israhlit'wn kaloumvenwn qus¬a~ oju prosdvecetai Jo qevo~, t;a~ d;e di;a t'wn jen t'hÛ diaspor/'a tvote d;h [ontwn jap;o to`u gvenou~ jeke¬nou janqrvwpwn ejuc;a~ pros¬esqai ajut;on eÒrhkvenai, ka≈ t;a~ ejuc;a~ ajut'wn qus¬a~ kaleŒn. {oti m;en o\un ka≈ ejuca≈ ka≈ ejucarist¬ai Jup;o t'wn jax¬wn ginvomenoi, tveleiai mvonai ka≈ ejuvaresto≈ e¬si t/'w qe/'w qus¬ai, ka≈ ajutvo~ fhmi. 3 ta'uta g;ar mvona ka≈ Cristiano≈ parvelaban poieŒn, ka≈ jepj janamnvhsei d;e t'h~ trof'h~ ajut'wn xhr'a~ ka≈ Jugr'a~, jen 'hÛ ka≈ to`u o pvaqou~, pveponqe dij ajuto;u~ { Jo uJi;o~ to`u qeo'u, mvemnhntai. 2. Şi până acum, încăpă ânându-va, spune i că jertfele aduse de cei care erau numi i locuitori ai Ierusalimului, nu le primeşte Dumnezeu, doar cele aduse de cei care erau atunci în diaspora din neamul acela, el a spus că le primeşte, şi că rugăciunile lor, jetfe le numeşte. De asemenea, eu însumi spun că rugăciunile şi mul umirile aduse de către cei vrednici sunt singurele jertfe desăvârşite şi bineplăcute lui Dumnezeu.

3. Acestea doar creştinii au primit a le face şi spre amintirea hranei uscate şi lichide, în care fac amintire a patimii pe care a suferito Fiul lui Dumnezeu pentru ei.

15

TRADI IA APOSTOLICĂ A LUI IPOLIT ROMANUL Lucrarea a fost datată ca fiind scrisă la Roma în jurul anului 215 al erei creştine, sau chiar în Alexandria sau în Siria. Dat fiind faptul că originalul grec nu s-a păstrat, despre data probabilă a acestei scrieri pot vorbi doar mărturiile interne ale textului, aşa cum a fost el reconstituit de către Gregory Dix şi Bernard Botte .Lucrarea debutează cu un foarte scurt prolog, după care sunt redate câteva formulare de rugăciune pentru hirotonirea unui arhiereu, unui preot şi unui diacon. În cazul hirotoniei arhiereului lucrarea reproduce şi textul anaforalei pe care noul hirotonit urma să îl rostească dacă voia în cadrul Sfintei Liturghii, deşi îi era permisă improvizarea propriei rugăciuni euharistice. Urmează apoi reglementări privind conduita văduvelor, a cite ilor a fecioarelor, a ipodiaconilor şi a celor ce aveau darul vindecărilor (cap.11-15). Pe pagini largi apoi, în capitolele 16-23, Tradi ia Apostolică descrie întregul proces al ini ierii creştine, începând cu rânduiala primirii în catehumenat, după care se dă o listă de profesiuni incompatibile cu morala creştină, la care neofitul trebuia să renun e după primirea lui în sânul Bisericii. Este redat apoi, ritualul baptismal atât pentru adul i cât şi pentru copii, după care urmează ritualul mirungerii şi al împărtăşirii. Ultima parte a lucrării (cap 24-36) tratează despre alte subiecte referitoare la cultul Bisericii, cum ar fi modul în care se frânge pâinea euharistică, şi în care se desfăşoară o agapă creştină, timpurile rugăciunii zilnice, respectarea postului înainte de Paşti, modul primirii Sfintei Împărtăşanii, şi folosul folosirii semnului sfintei Cruci. Lucrarea se încheie prin îndemnul de a respecta toate cele propovăduite de Sfin ii Apostoli, singurul fapt care poate opri înmul irea ereziilor. Capitolul 4: ,,După ce episcopul a fost hirotonit, to i îi dau sărutarea păcii, salutându-l pentru că s-a făcut vrednic[de aceasta]. Apoi, diaconii trebuie să aducă darurile de jertfă şi episcopul, întinzând mâinile peste aceste daruri, împreună cu to i preo ii să mul umească, zicând: –Domnul să. fie ca voi (cu to i)! Şi tot poporul să răspundă: –Şi cu Duhul tău! –Sus să avem inimile! –Avem către Domnul! –Să mul umim Domnului –Cu vrednicie şi cu dreptate! Apoi să continue (episcopul) spunând: I i mul umim, Doamne, prin prea iubitul Tău Fiu Iisus Hristos, pe care, în zilele acestea mai de pe urmă, ni l-ai trimis Mântuitor, Răscumpărător , şi Vestitor al voii Tale, El, care este Cuvântul Tău nedespăr it, prin care ai făcut toate, şi întru Care ai binevoit; pe Care l-ai trimis din cer în sânul Fecioarei şi zămislindu-se, s-a întrupat şi s-a arătat ca Fiul Tău, născut din Duhul Sfânt şi din Fecioara; Care, împlinind voia Ta şi dobândindui un popor sfânt, şi-a întins mâinile sale, când a pătimit, pentru a elibera de suferin ă pe cei care au crezut întru Tine; Şi când S-a dat la patima de bună-voie, pentru a distruge moartea, a rupe legăturile diavolului şi a călca în picioare iadul şi a aduce la lumină pe cei drep i, şi a fixa 16

hotarul (iadului) a arăta Învierea Sa, luând, pâine i-a mul umit, zicând: Lua i, mânca i; acesta este Trupul meu, carele se frânge pentru voi. De asemenea, şi paharul zicând: Acesta este Sângele meu., carele pentru voi se varsă; Când face i aceasta, să o face i întru pomenirea mea. Aducându-ne deci aminte de moartea şi de Învierea Sa, noi î i aducem această pâine şi acest potir, mul umindu- i pentru că ne-ai învrednicit să stăm înaintea Ta şi. săi aducem aceasta slujbă. Şi ne rugăm să trimi i Duhul Tău cel Sfânt peste darurile sfintei Tale Biserici; adunându-o pe ea într-unul, dă celor care participă la sfintele Tale Taine de a se împărtăşi,(altă variantă de traducere: adunându-i într-unul, dă celor care se împărtăşesc, de a se împărtăşi) spre umplere de Duhul Sfânt pentru întărirea credin ei lor în adevăr, ca să Te lăudăm şi să Te mărim prin Fiul Tău Iisus Hristos, pentru că ie se cuvine laudă şi cinste împreună cu Duhul Tău cel Sfânt în sfânta Ta Biserică, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!". Capitolul 9, 3-5 Iar episcopul să mul umească, aşa cum am spus mai sus. Nu este absolut deloc necesar ca el să rostească aceleaşi cuvinte pe care noi le-am reprodus, ca şi cum s-ar sili să recite din memorie, aducând mul umire lui Dumnezeu; dar să se roage fiecare după cum poate. Dacă cineva este în stare să se roage destul de mult şi să rostească o rugăciune solemnă, este un lucru bun. Dar dacă cineva, când se roagă, spune o rugăciune scurtă (măsurată, limitată), să nu fie împiedicat, numai ceea ce rosteşte să fie cu adevărat ortodox. Capitolul 21: Liturghia baptismală Apoi darurile sunt aduse înainte episcopului de către diaconi. Acesta va mul umi asupra pâinii, pentru (ca să fie) forma, (ceea ce grecii numesc antetipul ) Trupului lui Hristos, şi asupra potirului, pentru ca el să fie chipul (pe care grecii o numesc homoioma=asemănarea) Sângelui, care s-a vărsat pentru to i cei ce cred în El (şi) asupra laptelui amestecat cu miere, pentru a indica împlinirea făgăduin ei făcute părin ilor noştri, în care El a vorbit de pământul din care curge lapte şi miere; în care, (pentru care), de asemenea, Hristos şi-a dat Trupul Său, prin care cei care cred sunt hrăni i precum nişte copii mici, făcând dulce amărăciunea inimii prin dulcea ă cuvântului Său; asupra apei adusă ca ofrandă pentru a semnifica spălarea, pentru ca omul interior, care este sufletul, să primească acelaşi lucru ca şi trupul.[…] Când a frânt pâinea, (episcopul), dând fiecăruia să spună: Pâinea cerească în Iisus Hristos. Iar cel care primeşte să răspundă: Amin. Dacă nu sunt preo i suficien i, diaconii să ină potirele şi să stea în ordine şi cu bunăcuviin ă: primul să ină apa, al doilea laptele, al treilea vinul. Şi cei care primesc (Euharistia) gustă din fiecare din cele trei potire şi de fiecare dată, cel care va da, va

17

zice: În Dumnezeu Tatăl Atotputernic. Cel care va primi va spune: Amin; apoi: În Domnul Iisus Hristos, (la care va răspunde: Amin) şi mai apoi: În Dumnezeu Duhul Sfânt şi Sfânta Biserică. El va spune: Amin. Se va face astfel pentru fiecare din cei care se împărtăşesc. După ce se va termina aceasta, fiecare se va sili a face fapte bune.”

18

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful