1.

Formarea si dezvoltarea statului geto-dac :

In sec.1 s-au produs schimbari importante in societatea geto-dacica. Premizele interne- (economice, sociopolitice) perfectionarea uneltelor de fier a sporit productivitatea muncii; creste numarul populatiei si se inmultesc centrele militare , politice, religioase si economice; au avut loc transformari si in organizarea sociala descoperind tezaure si morminte cu inventar bogat. Premise externe productia ce era in crestere in acea perioada a generat mari schimbari si a determinat circulatia mai larga a monedelor- dezvoltarea comertului;statul lui Burebista se formeaza in sec.1 inaintea e.n., cind devine tot mai real pericolul extern din partea Imperiului Roman, a triburilor barbare, in fata acestui pericol triburile s-au unit sub conducerea lui Burebista.Unirile de triburi si obiceiurile au stat la baza formarii statului dac independent si centralizat. Organele centralede conducere : din ele facea parte regele avea functii administrative, militare, legislative si judecatoresti.Regele guverna ajutat de un sfat de nomili(Consiliul regal) din care faceau parte soli, comandanti(dregatori) militari- cavaleri,dregatori civili- stringatori de impozite si cler- judecatori. Viceregele- preot suprem, judecator.Justitia era practicata de preoti. Organele locale : regele numea dregatorii locali supraveghetori ai treburilor agricole si conducatorii de obsti.Existenta supraveghetorilor la lucrarile agricole confirma nu numai existenta unor organe locale si o diviziune administrativ-teritoriala, ci si rolul care il avea statul in productie.Exista si sfatul oamenilor buni si batrini care se ocupau de rezolvarea chestiunolor de interes general al obstilor. Astfel,statul geto-dac a fost prima organizare politica superioara care a aparut pe teritoriul viitoarelor state Moldova, Valahia si Transilvania si una din cele mai puternice forte politice si militare din Europa antica.

2. Dreptul geto-dac
Ca toate izvoarele vechi, geto-dacii au cunoscut cele 2 izvoare: Cutuma si Legea. La inceput cutuma a fost o forma veche de manifestare a dreptului. n aceasta perioada ncepe sa se impuna legea ca forma superioara obiceiului(cutumei). Legea este socotita cel de-al doilea izvor al dreptului3. La nceput, legea a aparut ca o simpla nregistrare oficiala a obiceiurilor juridice, cu timpul nsa, aceasta sa transformat n depozitarul unor reguli noi si a unor norme mai complete, impuse de evolutia societatii. Cu timpul se consfintesc si reguli noi, impuse de dezvoltarea societatii.Iordanes mentioneaza ca Deceneu a dat getodacilor legi scrise pe care le pastreaza pina azi si se numesc bellagines.Impletirea puterii politice cu cea religioasa a continuat si dupa moartea lui Burebista. Scrise sau nescrise, normele de drept la geto-daci au existat de timpuriu,evolutia lor conturndu-se tot mai clar dupa realizarea unitatii tuturor formatiunilor politice dacice ntr-un singur stat, condus de regele Burebista mpreuna cu marele preot Deceneu. Procesul de legiferare a fost mereu sub influenta directa a factorului relogios. Altfel spus, dreptul si-a adus o contributie hotartoare la nchegarea statului dacic, n aceeasi masura ca si religia, economia etc. Dreptul si religia i-au constientizat pe geto-daci, ca si pe alte popoare, de importantamajora a realizarii organizatiei de stat. Lucrari de specialitate apreciaza faptul ca dreptul cutumiar geto-dac a avut o Sfera larga de aplicare n perioada premergatoare statului dac centralizat. Numarul mare de formatiuni politice din secolele IV-II .e.n. confirma aceasta extindere prestatala pe ntreg spatiul dacic. Multe din aceste norme de drept, create sau existente n perioada prestatala s-au pastrat si n vremea lui Burebista, ceea ce dovedeste trainicia lor. nsasi constituirea de formatiuni statale, din ce n ce mai mari, fac dovada maturizarii societatii dacice, implicit existenta de asezaminte cutumiare. O organizare politica nu poate fi conceputa fara existenta unor norme de drept. Se poate sustine asadar, ca procesul de realizare a formatiunilor politico-statale au beneficiat de existenta normelor de drept. Altfel spus, dreptul si-a adus o contributie hotartoare la nchegarea statului dacic, n aceeasi masura ca si religia, economia etc. Dreptul si religia i-au constientizat pe geto-daci, ca si pe alte popoare, de importanta majora a realizarii organizatiei de stat. Valorile cele mai importante aparate de drepul penal familia, casatoria si succesiunea. Normele de conduita ale geto-dacilor in perioada prestatala nu aveau un caracter juridic, fiind respectate de buna voie. Particularitile procesului de creare a normelor noi la geto-daci : Contemporan procesului de formare a
statului dac este si cel de transformare a obiceiurilor in norme juridice. Obiceiurile respectate de buna voie de geto-daci au capatat puterea de lege, devenind astfel norme juridice atunci cand au fost preluate si sanctionate de stat. Pe langa o parte din vechile obiceiuri, statul a sanctionat, recunoscand deci caracterul lor juridic, si noi obiceiuri corespunzatoare noilor structuri economice si sociale. Obiceiurile - fiind in fond fapte repetate ale oamenilor, ele nu au circulat intr-o forma scrisa, ci oral. Asadar, forma primelor norme juridice a fost cea orala. Cu toate acestea istoricii Strabon si Iordanes fac mentiuni despre legile geto-dacilor care au circulat din generatie in generatie in forma scrisa. Potrivit opiniei autorilor, prin aceste legi nu au fost codificate numai vechile obiceiuri ci, au fost introduse poruncile regelui care constituiau noi norme de drept. Aceste porunci considerate de inspiratie divina erau respectate atat prin autoritatea statului, dar mai ales a religiei. Intrucat insa regele si marele preot reprezentau interesele aristocratiei, codificarea obiceiuriulor a fost o opera de transpunere in viata sociala a vointei de stat a acesteia.

Institutiile dreptului civil. Institutia proprietatii o data cu intarirea statului dac avea loc si constituirea marii proprietati funciare care coexista cu proprietatea obsteasca, deci getii aveau atit ogoare nehotarnicite cit si hotarnicite. Cele hotarnicite erau repartizate membrilor obstii printr-o rotatie anuala, iar roadele erau libere, apartinind celor ce le cultivau.Familia casatoria se incheia prin cumpararea miresei, pretul careia varia in functie de frumusete si castitatea fetei. In caz contrar mirii erau cumparati de mirese.Exista obiceiul de a inzestra fetele cu avere mobila pe care o aduceau in casa sotului zestre. Deci familia era monogama, parilocala si patriliniara. Succesiunea. Averea se transmitea prin mostenire in cadrul familiei prin dispozitii orale.

Dreptul penal. Sanctionarea faptelor penaleinitial urmarea scopul razbunarii singelui. Cu timpul statul, insa, a interzis razbunarea, tinzind sa ia in competenta sa impartirea justitiei.Prin pedeapsa capitala se sanctionau adulterul,omorul,acuzatiile false si juramintul fals.Furtul era sanctionat cu izgonirea din obste. In stadiul formarii statului,geto-dacii aveau si un sistem de drept.Cucerirea romana a intrerupt dezvoltarea fireasca a civilizatiei si a institutiilor juridice geto-dace si le-a dat un nou curs.

3. Atribuiile lui Legatus Augusti propraetore i a adunrii provinciale:

Facand parte din categoria provinciilor imperiale, Dacia a fost condusa in timpul imparatului Traian de un guvernator numit legatus Augusti propraetore. Guvernatorul provinciei, avea, dupa imparat, cea mai mare competenta,fiindu-i acordate cele mai insemnate prerogative de ordin politic, judecatoresc si administrativ. El se ingrijea in primul rand de reprimarea tuturor tulburarilor pentru ca provincia sa fie potolita si linistita.Guvernatorul era investit cu jus dicendi, constand in dreptul de a emite edicte provinciale, prin care erau reglementate raporturile dintre cetatenii romani si peregrini. In calitatea sa de cap al justitiei provinciale, guvernatorul judeca personal procesele penale si dispunea executarea sentintelor, chiar si a celor cu moartea, daca executarea privea un peregrin. In cazul infractiunilor pedepsite cu moartea, autoritatea guvernatorului nu se rasfrangea si asupra cetatenilor romani, care se bucurau de dreptul de a fi judecati la Roma,dupa,o prealabila cerere). Atributii legislative,militare,administrative,financiare si judecatoresti. Adunarea provinciala (concilium provinciae) sau adunarea provinciala a celor trei Dacii avea un rol insemnat in organizarea centrala de stat a Daciei provincie romana. Aceasta adunare era compusa din delegatii subimpartirilor aministrative care trimiteau contributii banesti in tezaurul constituit pentru cultul imperial si era prezidata de catre preotul provinciei numit preot al altarului imperial sau cel ce poarta coroana celor trei Dacii. Principalele sale atributii aveau un caracter religios constand in organizarea si supravegherea cultului imperial. Pe langa cele cu caracter sacerdotal, adunarea avea si alte prerogative constand in ridicarea de monumente sau statui in cinstea celor care facusera servicii insemnate provinciei sau adresarea de multumiri ori reclamatii fata de activitatea legatilor imperiali,sustinea interesele oraselor si putea inainta plingeri imparatului, aducea multumiri guvernatorului la iesirea lui din functie.

Trsturile reorganizrilor administrative efectuate n provincia roman Dacia i scopurile urmrite n cadrul lor : Dupa razboaiele romane din 101-102,105-106 dacia este transformata in provincie romana. P-u o administrare mai usoara, Imperiul Roman infaptuieste citeva reorganizari in provincie. Scopul o mai buna administrare si aparare a provinciei.
Provincia Dacia, organizata de imparatul Traian, care a stat pana in primavara anului 106 in tinuturile cucerite, nu a inclus tot teritoriul locuit de daci. Muntenia, partea sudica a Moldovei si teritoriul dintre Olt si Carpati au fost anexate provinciei Moesia Inferior. Aceasta prima organizare a Daciei dainuie pana in anul 117 cand la moartea lui Traian, o puternica rascoala a dacilor, corelata cu atacurile dacilor liberi si ale sarmantilor il determina pe Hadrian sa reorganizeze Dacia in doua provincii: Dacia Superioara (in fruntea careia era legatus Augusti pro pretore) si Dacia Inferioara(condusa de un procurator) A doua organizare a Daciei ca provincie a Imperiului Roman are loc tot in timpul lui Hadrian, care, in anul 124 a creat Dacia Porolissensis, prin desprinderea ei din partea de nord a Daciei Superioare; era condusa de catre comandantul legiunii a 5-a Macedonica. In fine a treia si ultima organizare este facuta de imparatul Marcus Aurelius, incepand cu anul 168 in doua etape. Initial acesta a desfiintat Dacia Inferioara pe care a alipit-o celei superioare, provincie pe care a numit-o Dacia Apulensis condusa de guvernator. Un an mai tarziu, a desprins din Dacia Apulensis, Banatul de vest si a format o noua unitate administrativa numita Dacia Malvensis condusa de un procurator, Dacia Porolissensis mentinandu-se in vechile ei granite.

Importana modificrilor din domeniul administrativ i militar din cadrul Daciei romane i influiena lor asupra dezvoltrii Daciei romane :
In toata existenta sa, si mai ales in epoca imperiala, statul roman s-a bizuit pe o puternica armata cu ajutorul careia a fost asigurata dominatia stapanilor de sclavi in interior, iar in afara, politica de expansiune. In epoca imperiala, armata romana a capatat caracterul unei ostiri de profesie, soldatii romani fiind tot mai mult cointeresati in razboaie datorita beneficiilor ce le reveneau de pe urma lor. Pe toata durata stapanirii romane, in Dacia au stationat mai multe legiuni dintre care doar doua fara intrerupere: Legiunea a XIII-a Gemina la Apulum si Legiunea a V-a Macedonica, mutata in anul 167-168 de la Troesmis si Potaissa, ambele cuprinzand sase miii de osteni. Pe langa acestea au mai stationat in Dacia sau au activat temporar si detasamente din alte regiuni, Legiunea a IV-a Flavia Felix; I-a Italica, a VII-a Claudia, a XI-a Claudia, a X-a Gemina si a XXII-a Primigenis. Armatele romane au jucat si un important rol in romanizarea Daciei. S-a sustinut pe buna dreptate ca romanii au cucerit provinciile cu aceleasi legiuni de doua ori: cu spada luptatorilor si cu aportul pe care acestia l-au adus ca cetateni din noua patrie.

4. Sistemele de drept din Dacia roman :

Sistemelde de drept din dacia romana au fost urmatoarele : Dreptul roman- care s-a aplicat in raporturile juridice dintre cetatenii romani; dreptul popoarelor care s-a aplicat in raporturile juridice dintre cetatenii romani si celelalte categorii de locuitori a daciei romane; Dreptul autohton care s-a

aplicat in raporturile juridice dintre bastinasi. Aceste sisteme dd drept fiind folosite in paralel s-au influentat reciproc realizindu-se o sinteza juridica daco-romana.(dreptul autohton a fost influentat de dreptul roman dar totusi si-a pastrat identitatea initiala)

Ce drept a fost aplicat n Dacia romana :

Dupa cucerirea romana n Dacia, dreptul autohton geto-dac a ramas n vigoare, pentru a reglementa acele raporturi pe care romanii le mai ngaduiau sa fie guvernate de dreptul local. Aceste norme erau cuprinse n obiceiurile sau cutumele geto-dace, tolerate de noii stapnitori. Altfel spus, alaturi de dreptul local nescris s-a introdus si dreptul roman scris. Cutuma locala putea fi aplicata n masura n care nu venea n contradictie cu principiile generale ale dreptului roman. La nceput, cele doua rnduieli juridice se aplicau n paralel, apoi, n cadrul unui proces de ntrepatrundere si de influentare reciproca, a luat nastere un sistem de drept nou, daco-roman, n cadrul caruia conceptele si institutiile juridice au dobndit noi functii si noi finalitati. Odata cu cucerirea daciei si transformarea ei in provincie romana, pe teritoriul ei, pe linga dreptul geto-dac, a inceput sa se aplice dreptul roman.Ocupatia romana a surprins in Dacia formele vechiului sistem de drept autohton constituit din obiceiuri locale. In masura in care normele acestuia nu au venit in contradictie cu cele romane sau cu interesele aristocratiei romane, dreptul autohton a fost acceptat ca regulator al relatiilor dintre localnici. S-a ajuns in acest fel in Dacia la coexistenta a doua sisteme juridice: cel dacic si cel roman. Acestea s-au implicat la inceput concomitent si paralel, pentru ca in timp, prin intrepatrunderea lor, sa ia nastere un nou sistem de drept, dreptul daco-roman.

Regimul bunurilor pn i dup anul 106 e.n :

Legile romane ce actionau n Provincia Dacia priveau si proprietatea ca institutie de baza n Imperiu. Aceste legi vizau n principal pe romanii rezidenti din Dacia. De precizat ca asupra fondurilor provinciale, cetatenii romani nu aveau dect oposesiune sau uzufruct. Adevaratul proprietar al acestor fonduri era fie statul roman, daca era vorba de provincii senatoriale, fie mparatul, daca provincia era imperiala, cum era cazul Daciei. Proprietarii si puteau mentine/apara proprietatea ca urmare a edictelor obtinute de la guvernatorul provinciei. n baza acestui drept de posesie, proprietarul putea dispune de fondul respectiv pna la a-l nstraina. Succesiunile la cetatenii romani din Dacia erau reglementate de legea romana. n cazul ca rolul n domeniul mostenirilor revenea pretorilor sau consulilor, atunci acest rol l aveau guvernatorii de provincii. n cazul provinciilor se puteau face exproprieri mai usor dect cele italice, n situatia de interes public. Legislatia mai prevedea ca pamnturile nelucrate puteau fi ocupate de alte persoane, ca de altfel si terenurile parasite de catre proprietari. Am retinut ca dreptul la proprietati (funciare) imobiliare l aveau cetatenii romani, cei ce se bucurau de cetatenie romana. S-a aratat mai sus ca bunurile imobiliare n provincii apartineau fie mparatului, fie senatului/statului. Cum pamntul trebuia muncit ca sa dea roade, era lasat proprietarului initial sau (din disponibil) erau mproprietariti veteranii, ori era concesionat celor interesati. Peregrinii nu puteau avea o astfel de proprietate dect daca se bucurau de ius comercii. Cu toate acestea, guvernatorii de provincii ocroteau proprietatea peregrinilor, pe care o considerau un domenium ce tinea de dreptul gintilor. Ca mijloc de dobndire a proprietatii peregrinii foloseau ocupatiunea si mai ales traditiunea (traditia). Aceasta din urma institutie de drept a gintilor, putea fi utilizata ntre peregrinii, ca si n raporturile dintre acestia si cetatenii romani, fie pentru mobile, fie pentru imobile. Potrivit legislatiei romane se foloseau: prescriptia, servitutiile, succesiunea, etc. Important este, nsa, faptul ca peregrinii din Dacia aveau si o proprietate reglementata de vechiul lor drept, adica de dreptul getodac. Acest fapt se ntmpla numai n masura n care dispozitiile acestui drept fusesera recunoscute de Roma, fapt ce s-a petrecut n realitate.

5.Organizarea financiara a provinciei romane dacia

Administrarea finaciara a provinciei era coordonata de catre procuratorul finaciar al Daciei Superioare, apoi al Daciei Apulensis cu sediul la Sarmisegetusa, numit din randurile ordinului ecvestru si aflat in directa subordine a legatului imperial. Veniturile financiare ale provinciei erau constituite din impozite directe, impozite indirecte si alte surse. 1. Impozitele directe se plateau pe proprietatea funciara, cladiri sau pe persoane. Cu exceptia loturilor acordate veteranilor si trupelor stationate, intregul teritoriu provincial era lovit de cens, care se ridica la 1% din valoarea pamantului detinut. Tot un impozit direct era si tributum capitissau capitati (capitatia) platit de orice persoana de la varsta de 25 de ani in sus, atat de cetatenii cat si de peregrini. Negustorii la randul lor plateau un impozit special numit aurum negotiatorium, introdus de imparatul Alexandru Sever. 2. Impozitele indirecte erau cele mai importante sub aspectul veniturilor substantiale pe care le aduceau statului. Din aceasta categorie faceau parte: - impozitul pe mosteniri, reprezentand 5% din valoarea succesiunii ; - impozitul pe eliberarile de sclavi care insemna 5% valoarea sclavului eliberat, pe care o platea el insusi ; - impozitul de vanzare ce reprezenta 1% din costul produselor vandute.( formau bugetul tarii); - impozitul pe vinzari a sclavilor 4 %. Alte surse de venituri erau cele provenite din vami si monopoluri, in fapt tot impozite indirecte. In interiorul Imperiului Roman, circulatia marfurilor si a persoanelor nu era libera, taxele vamale percepandu-se insa nu la hotare, ci la trecerea frontierelor circumscriptiilor vamale.

6. Statutul juridic al categoriilor sociale n Dacia roman

Conform conceptiei romane fiecarei categorii de persoane ii corespundeau anumite norme juridice. Se stie ca locuitorii liberi (adica mai putin sclavii) din Dacia romana erau mpartiti n trei categorii principale si anume: cetatenii romani, latinii si peregrinii. Cetateni erau socotite persoanele ce se bucurau de aceleasi drepturi ca si cetatenii rezidenti din Roma sau Italia adica de toate drepturile. In relatiile dintre vetatenii romani se aplica dreptul civil (ius civile) si dreptul queritar.Ei aveau drepturi depline politice si civile : aveau dreptul de a vota(ius sufragii), de a fi ales (Ius honorium), a face parte din legiuni(ius militae), de a candida la o magistratura,de a incheia acte juridice potrivit dreptului roman(ius

comerci), de a incheia o casatorie dupa legea romana(ius conubi), de a face testament conform dreptului roman(factio testamenti). Latinii reprezentau majoritatea populatiei colonizate n Dacia, stabiliti de regula n orase. Era cea de a doua categorie de locuitori ai Daciei cucerite de romani si ocupau o pozitie intermediara ntre cetateni si peregrini.Acestia beneficiau de dreptul latin, aveau aceleasi drepturi patrimoniale ca si romanii ( ius comerci). n schimb nu se bucurau de ius connubii dreptul de a se casatori n conformitate cu dispozitiile legii romane si nu aveau drepturi politice. n cadrul acestei categorii, ca si cetatenii de altfel, existau unele deosebiri. Spre exemplu, nu toti latinii coloniari aveau acelasi statut juridic, deci nici aceleasi drepturi, mai ales politice.(Latinii aveau un statut juridic inferior celui al cetatenilor romani, neavind drepturi politice, iar din cele civile- cel mai des se bucurau de dreptul de a incheia acte juridice conform dreptului roman.) Peregrinii constituiau marea masa a populatiei libere din provincie toti locuitorii liberi ai Daciei Romane, adica autohtoni si straini stabiliti n spatiul dacic,dar care nu erau cetateni sau latini. Situatia lor era reglementata prin legea de organizare a provinciei (lex provinciae) si prin edictele guvernantilor. Existau doua categorii de peregrini: peregrinii obisnuiti si peregrinii dediticii. Cei dinti erau strainii ale caror cetati n-au fost desfiintate din punct de vedere politic,lor li se permitea aplicarea intre ei a vechiului drept, dar li se recunostea si dreptul de a folosi dreptul roman ius gentium.Ius gentium ca parte a dreptului roman era mai dezvoltat decit dreptul civil, deoarece se intemeia pe libera manifestare a vointei partilor(In relatiile dintre ei foloseau dreptul cutumiar propriu iar in relatiile lor cu latinii- ius gentium) Peregrinii dediticii erau acei ale caror cetati au fost, dupa cucerire, desfiintate din punct de vedere juridic si administrativ. Aceasta mai ales n cazurile unei rezistente nversunate fata de cuceritorii romani, capitulnd n cele din urma fara conditii(Aveau o conditie juridica inferioara, nu puteau obtine cetatenie romana, nu aveau dreptul sa se duca la Roma). Reglementari de drept au introdus romanii si n ceea ce privea alte doua categorii de cetateni si anume: sclavii si colonii. Desi n societatea daca nu a fost institutionalizata sclavia, ea s-a practicat totusi, dar n mod sporadic. Clasele sociale din dacia romana: o data cu cucerirea daciei si transformarea ei in provincie romana, pe teritoriul ei, pe linga dreptul geto-dac, a inceput sa se aplcice dreptul roman. Dupa cucerirea romana n Dacia, dreptul autohton geto-dac a ramas n vigoare,pentru a reglementa acele raporturi pe care romanii le mai ngaduiau sa fie guvernatede dreptul local. Aceste norme erau cuprinse n obiceiurile sau cutumele (consuetudo,mos maiorum) geto-dace, tolerate de noii stapnitori. Altfel spus, alaturi de dreptul local nescris s-a introdus si dreptul roman scris. Cutuma locala putea fi aplicata n masura n care nu venea n contradictie cu principiile generale ale dreptului roman. La nceput, cele doua rnduieli juridice se aplicau n paralel, apoi, n cadrul unui proces de ntrepatrundere si de influentare reciproca, a luat nastere un sistem de drept nou, daco-roman, n cadrul caruia conceptele si institutiile juridice au dobndit noi functii si noi finalitati.

8. Formarea rilor i a Legii rii:

(n urma rzboaielor daco-romane, Traian transform cea mai mare parte a Daciei n provincie roman, ncadrnd-o n structura social-economic, politico-administrativ i spiritual a Imperiului roman. Timp de aproape 170 de ani, pn la Aurelian, istoria Daciei ocupate de romani a fost istoria unei provincii a Imperiului unde romanii au introdus formele proprii de organizare militar, administrativ, economic i social; limba latin, cultura i civilizaia proprie.) Odata cu afirmarea etnica a romanilor, incepand din secolul IX apar primele formatiuni
politice proprii, raspandite pe intregul teritoriu al Romaniei de astazi. Spre deosebire de obstile satesti, noile formatiuni prestatale poarta nume diferite, asa cum au fost: tara, cnezatul, voievodatul, campul sau campulung.

Formele de organizare a puterii n cadrul rilor romneti :

Aparatul de conducere a obstilor se mentinea si era completat de cel al tarilor. In fruntea aparatului tarilor se aflau voievozii sau cnezii, conducatori militari, dar care aveai si atributii juridice si organizau apararea. Sfatul cel mare sau Adunarea tarii era format din reprezentanti ai obstilor si el alegea voievodul,rezolva probleme patrimoniale comune pentru obsti, letigiile dintre obsti. Adunarea juzilor incepe a uzurpa treptat dreptul sfatului cel mare de a alege un veievod. Juzii incep a fi denumiti cnezi, astfel nu trebuie confundati cneazul-seful tarii si cneazul-seful obstii.Institutia voievodatului si cnezatului sint originale, autohtone, in ciuda originii germane si slave a termenului. Legea tarii- totalitatea normelor de conduita ridicate la rang de lege, ce reglementau relatiile juridice intre obsti si membrii obstii.

Perpetuarea vechilor norme geto-dacice n Legea rii :

In dreptul civil s-au pastrat unele norme vechi, dar au aparut cu timpul si norme noi, ceea ce a conferit o originalitate deosebita dreptului romanesc,legii tarii. Evolutia obstilor satesti si inlaturarea lor, in cadrul unor formatiuni, a condus pe de o parte, la formarea de institutii juridice noi, adaptate noilor realitati sociale si politice, dar si de conservarea acelor institutii din vechime care si-au demonstrat utilitatea si importanta pe de alta parte. Normele care au consacrat aceste institutii sunt consuetudinare (cutumiare) caracteristice feudalismului timpuriu, ele alcatuind ceea ce N.Iorga a numit dreptul popular romanesc. Toate formatiunile atestate de izvoarele vremii mentionate mai sus, nu au fost decat uniuni de obsti aflate pe cale de transformare in formatiunile de tip feudal incipient, prestatal. Noile institutii ale perioadei, in curs de consacrare prin aparitia unor cutume noi au fost cea a cnezatului si cea a voievodatului. Este si motivul pentru care, datorita amplorii normelor ce le-au impus in viata societatii feudalismului timpuriu, ele au alcatuit ceea ce numim dreptul cnezial. El este un sistem de drept caracteristic comunitatilor obstilor satesti in cursa de transformare spre

organizarea feudala, dar si o reflectare in plan juridic a diferentierii social-economice dintre conducatorii acestor comunitati, cnezii si membrii de rand ai comunitatii. Relatiile de productie feudala in economie au luat nastere pe baza destramarii obstilor satesti, a confederalizarii acestora spre noile formatiuni cu caracter politic, cnezatul si voievodatul. Continutul principal al perioadei feudalismului timpuriu consta in aparitia stapanirii feudale asupra pamantului, in aservirea treptata a obstilor taranesti, in marea lor majoritate inca libere, in constituirea celor doua clase fundamentale ale societatii feudale, taranimea dependenta si nobilimea feudala. Dezvoltarea economiei feudale a avut ca premise cresterea productivitatii dar mai ales marirea prin munca proprie a familiilor, a suprafetelor de teren prin defrisare si destelenire. Evolutia vechilor norme consuetudinare surprinde transformarile survenite in materia dreptului de proprietate, a statutului persoanelor, contractelor si procedurii de judecata.

9. Proprietatea (Dr.real) i motenirea conform Legii rii :

Trsturile caracteristice ale normelor ce reglementau proprietatea n legea rii.
Obstea pastreaza in continuare un drept de proprietate superior, caracterizat din rezervarea dreptului stravechi de preferinta asupra tuturor terenurilor din hotarul sau, chiar si asupra celor amenajate prin munca proprie. Cu toate acestea, norme mai permisive, iau locul celor vechi, potrivit carora membrilor obstii le era interzis sa vanda teren din interiorul obstii. Vanzarea putea fi convenita cu conditia ca rudele si ceilalti membrii ai obstii sa aiba prioritate la cumparare. Acest drept de preferinta, in virtutea caruia anumite categorii de persoane aveau intaietate la cumpararea unui bun s-a numit drept de protimis sau protimisis, el evoluand pana in zilele noastre sub numele de drept de preemtiune sau de preferinta. In temeiul lui rudele si ceilalti membri ai obstii aveau un drept de preemtiune la cumpararea sau rascumpararea unor terenuri ce se vindeau in cadrul circuitului civil feudal. Norma a fost instituita in scopul proteguirii proprietatii obstii, in ideea de a evita trecerea terenurilor in stapanirea unor persoane straine de obste, si a constituit principalul mijloc juridic de rezistenta al obstilor libere impotriva aservirii lor de catre nobilimea feudala. Proprietatea: colectiva (generala padurile, pasunile, apelor si individuala casele si pamintul) si privata(asupra averii mobile- turmele, vitele).La instrainarea pamintului rudele erau persoanele privilegiate.Nu se permitea instrainarea instrainarea in afara obstii.(mobila, funciara : de-a valma si privata). Mostenirea : Comparai instituia motenirii n Legea rii cu motenirea la geto-daci Proprietatea privata individuala putea fi transmisa prin mostenire atit prin lege cit si conform testamentului. Testamentul era transmis pe cale verbala cu limba de moarte pe linie barbateasca directa.P-u legalitatea testamentului era necesara prezenta a 5 martori si a unie fete bisericesti; constiinta treaza a testatorului; consintamintul neviciat. In caz daca nu se facuse dispozitie testamentara, atunci proprietatea defunctului era distribuita conform legii: beneficiau mostenitorii de gradul 1 copiii si anume feciorii, adica exista principiul de mostenire privelegiata a barbatilor.Fiicele aveau dreptul doar la o parte din averea mobila a parintilor, pe care o primeau ca zestre de la frati. In lipsa mostenitorilor de gradul 1 , mosteneau most. De gradul 2 fratii, in caz daca nu existau feciori sau frati era utilizat contractul de infratire. Acesti succesori erau obligati sa inzestreze fiicele celui decedat. Daca lipseau si mostenitorii de gradul 2, primeau mostenire cei de gradul 3- adica parintii. In lipsa acestora din urma, mostenitorii de gradul 4 erau nepotii de la frate. In lipsa testamentului si a succesorilor legali averea era transmisa in fondul de rezerva a obstii. La geto-daci averea se transmitea prin mostenire in cadrul familiei prin dispozitii orale. Feciorii puteau primi parte din averea parintelui. Mostenirea geto-dacica este in primul rand de ordin etnic uprinzand insa si anumite forme ale vietii

populare.Motenirea geto-dacic in cultura noastr a fost promovat pentru prima dat de Dimitrie Cantemir cu un secol mai tirziu, aducind argumente asemnrile unor cuvinte din limba roman, ins, insistand pe superstiii i mitologie, subliniindcultul strvechi al Daciei. Legea rii are origine roman, geto-dacic sau alt origine.
Caracterul original al Legii tarii se evidentiaza prin faptul ca ea a fost o constructie specifica poporului roman, nascuta din modul de viata al stramosilor si organizarea romanilor. Originale si autohtone sunt si institutiile consuetudinare romanesti. Proprietatea, statutul persoanelor, dreptul cnezial, continand normele referitoare la cnezat si voievodat sunt originare, romanesti (cu continut si evolutie total diferite fata de cele slave). Chiar daca unele denumiri denota influente straine, asa cum sunt cele referitoare la cnezat si la voievodat, institutiile au fost adaptate si s-au nascut din necesitatile societatii medievale romanesti. In acest caz, influenta s-a limitat mai ales la terminologie. In perioada anterioara unii termeni latinesti au dublat pe cei de origine traco-daca (davofosstum, mosi veteranus, batran) tot asa slavonul bastina a dublat pe termenul de mosie slavul delnita pe tracul tarina, slavul voievod pe latinescul judex. In timpul stpnirii romane n Dacia s-a transmis dreptul roman i mentalitatea juridic roman, care a continuat s se manifeste i dup prsirea provinciei ca un atavism juridic, facnd ca dreptul roman s se afle la baza dreptului feudal.

10. Izvoarele obligaiunilor conform Legii rii i cele mai frecvente contracte.
Obligatiunile reueseau din contracte si din raporturi juridice. Contractele erau libere de formalismul dreptului roman; intocmite in forma orala in sa cu exceptia era contractul a carui obiect de vinzare era pamintul deoarece se considera canu exista pamint fara document. Raporturile juridice- era un ajutor reciproc intre membrii obstii cu ocazia unor evenimente legate de ciclul vietii(in caz de nastere a copilului, botez, nunta, deces si altele). In contracte conform legii

tarii, cea mai mare importanta o avea buna credinta a partilor si exprimarea libera a vointei. O alta particularitate a dreptului obligational o constituia faptul ca obligatiile grevau numai averea, si nu persoana. Responsabilitatea p-u obligatii se rasfringea numai asupra averii, astfel incit p-u datorii nimeni nu era transformat in rob.Aceasta situatie difera nu numai de dreptul roman, ci se de dreptul altor popoare vecine ex. Dreptul vechi rus, care prevedea transformarea debitorului in om personal dependent care ulterior putea deveni rob. Relatiile relativ egale in obstea romaneasca, care au durat destul de mult timp, nu permiteau transformarea unui om ce traia conform legii tarii intr-un om dependent, intr-un rob. Mai raspindite in legea tarii erau contractele de schimb, vinzare, de imprumut sau alocarea serviciilor. Responsabilitatea p-u vinzarea unui lucru cu vicii era in dependenta de felul viciilor : ascunse sau vadite, asa cum era si in dreptul roman. Daca viciile erau ascunse, cumparatorul putea cere desfacerea contractului, iar daca viciile erau evidente, cumparatorul nu putea prezenta pretentii.

11. Cstoria i familia n Legea rii

In materie de drept familiat o importanta a avuto religia si biserica. Incheierea casatoriei avea loc prin cununia in biserica. Forma veche de cumparare a miresei nu era recunoscuta de biserica, de aceea ramin doar unele ramasite ale acestui obicei. Miresei i se faceau daruri inainte de nunta ,cee ce este de asemenea o amintire a vechii cumparari a miresei. Conditiile de incheiere a casatoriei erau cele stabilite de nomocanoanele bizantine si anume : consintamintul viitorilor soti si al parintilor lor; o virsta minima p-u viitorii soti fetele 12 ani, barbatii 14 ani; credinta crestina comuna. Religia crestina ortodoxa veghe destul de strict ca viitorii soti sa nu fie rude pina la a 4-a generatie, nu numai rude de singe dar si spirituale. Desfacerea casatoriei era admisa pe larg p-u motive care le socotea legitime biserica crestina. Initiativa desfacerii casatoriei apartinea atit sotului cit si sotiei si motivele puteau fi : boala incurabila a unuia dintre soti(ciuma sau tifos); calugarirea; lipsa de acasa a sotului timp de 5 ani si a sotiei timp de o zi si o noapte, infedilitatea conjugala a sotiei (adulterul). Copii si parintii aveau obligatii de intretinere reciproca in caz de necesitate.Astfel, in dreptul civil s-au pastrat unele norme vechi, dar au aparut cu timpul si unele noi, ceea cea conferit o originalitate deosebita dreptului romanesc, legea tarii.

12. Infraciune i pedeaps n Legea rii :

Infractiunea este tratata ca pricinuirea de daune materiale, morale si fizice. Scopul pedepsei despagubirea patimasului, educarea infractorului; prevenirea infractiunilor. Diferentierea sociala nu era prea avansata, astfel incit si scara valorilor aparate prin sanctiuni penale avea virf personalitatea si nu averea. In aceasta perioada apare termenul de infractiune, si anume pricinuirea daunei fizice si materiale unei alte persoane. Infractiuni contra personalitatii omorul, leziuni corporale erau sanctionate cu o amenda judiciara, care era platita in vite, fiind socotica cea mai grea pedeapsa, care probabil a luat locul sanctiunii de izgonire din obste.In dependenta de circumstantele comiterii infractiunii, numarul vitelor se dubla 6,12,24,50 capete de boi. Infractiuni contra moralei, familiei, Bisericii erau acelea care atentau la normele morale si religioase in domeniul familiei si religiei. Rapirea fecioarelor cu scopul de a se casatori era socotita crima, deoarece atenta la autoritatea bisericii si la canoanele bisericesti;Incheieres casatoriei intre rude. Violul si adulterul erau socotite infractiuni grave si erau sanctionate cu amenda judiciara, platita in vite ca si omorul, aceste 3 infractiuni erau socotite cele mai grave.Infractiunile contra bisericii ca hulirea lui Dumnezeu, erezia, vrajitoria erau sanctionate cu amenda dar posibil mai mica deoarece se platea nu numaidecit prin vite dar si prin orice altceva. Infractiunile contra proprietatii erau deteriorarea avutului, furtul, incendierea cimpurilor agricole, tilharia si jaful se sanctionau cu amenda si restituirea pagubei pricinuite partii vatamate. Astfel, observam ca sistemul de pedepse conform legii tarii nu continea pedeapsa capitala, nici pedepse de mutilare sau pedepse corporale, ci se foloseau pedepse pecuniare (amenzile judiciare si compensatia)

13. Procedura de judecat conform Legii rii

La judecata participa toata obstea romaneasca, dar diferite componente ale ei aveau o atributie diferita la examinarea letigiilor. Judecata era de fapt exercitat de oamenii buni si batrini in frunte cu judele. Barbatii, sefii familiei si gospodarii, numiti oameni vrednici erau cei care depuneau marturii si jurau p-u bunul nume a partilor in proces. Ceata de flacai ajuta la formarea opiniei publice strigind prin sat informatii referitoare la parti si proces. Ceilalti batrini, femei si copii puteau asista ca spectatori la proces, neputind sa se implice. Judexul era ajutat de consiliul celor 12 oameni buni si batrini, de adunarea megiesilor- cite un reprezentant din fiecare casta. Procesul judiciar avea un caracter de competitie, se incepea cu inaintarea cererii reclamantului care p-u sustinerea pretentiilor trebuia sa aduca 6 martori de buna credinta. Piritul p-u a demonstra nevinovatia sa urma sa aduca de 2 ori mai multi martori. Intrecerea continua prin dublarea numarului de jurati si se socotea ca avind dreptate acela pe care il sustinea obstea. Aceste forme procesuale, care la prima vedere erau destul de simple, asigurau de fapy, linistea in obste, in conditiile in care viata avea un cadru mai restrins si simplu. (ordaliile sau juramintul pe cruce- chemarea interventiei divine p-u lamurirea vinovatiei banuitului)

14. Regimul juridic al claselor sociale priveligiate n Moldova, Valahia ( sec.XIV mij.sec.XVI )

Privilegiile boierimii : boierimea s-a format partial pe baza vechii nobilimi, a cnejilor, juzilor de asemenea din slugile domnesti dotate cu pamint. Boierii sunt numiti mari si mici, in dependenta de proprietatea funciara pe care o aveau si rolul politic in stat. 81 % toate paminturile care se aflau in miinile particularilor erau proprietati mari si mijlocii. Boierii erau scuti de daruri si prestatii, avind si dreptul la jurisdictie exceptionala domneasca. Ei participau la viata politica in special prin sfatul domnesc. In asemenea situatie se gaseau si slujitorii cultului religios, in special clerul bisericesc, care era de asemenea prprietar de pamint. Manastirile de asemenea aveau proprietate funciara. Duhovnicimea de asemenea era scutita de dari si prestatii fata de stat si erau judecati de judecata speciala bisericeasca in conformitate cu ierarhia cinurilor bisericesti. Participarea la viata politica a slujitorilor cultului era mai redusa decit a boierilor, dar nu lipsea cu totul. Mitropolitul si episcopii erau membrii sfatului domnesc, iar unii reprezentanti ai manastirilor puteau lua parte la adunarile tarii adunari pe stari. Este creata de domnitor o patura noua privilegiata din slugile domnesti carora li era donat pamint. Unii din fostii juzi si cnezi reusesk sa-si mentina starea privilegiata, doninduli-se pamint ai confirminduli-se dreptul de a-l transmite prin mosterine.
15. Regimul juridic al claselor sociale neprivilegiate
Oamenii care traiau conform legii tarii erau atit cei de la sat cit si cei de la oras(in afara de boieri si duhovnicime) deci taranii, mestesugarii, si micii tirgoveti. Ei plateau toate taxele si indeplineau toate prestatiile fata de stat. In aceasta perioada apar asa numitele bresele unde fiecare membru trebuia sa achite o taxa, iar comitetul breslei ii reprezenta letigiile in munca. Taranii traiau pe maninturile daruite sau confiemare de domn boierilor si masastirilor, cit si pe paminturile domnesti. Toti erau obligati fata de stat cu dari si prestatii. Taranii erau liberi si dependenti. In 1747 este emis un hrisov conform caruia taranii care fugeau de la proprietar la raioanele turcesti sau in manastiri, iar daca se intorceau la stapin ei primeau libertate. P-u a aplana situatia a fost emis un alt hrisov in 1749 la marele sobor unde a fost desfiintata iobagia. Taranii au fost eliberati dar fara paminturi. Aceasta a fost reforma lui C. Mavrocordat (cea agrara) taranii erau nevoiti sa incheie contracte cu proprietarii funciari si iar cadeau in dependenta. Holopii le ramine acelasi stat. Orasenii erau mai putin numerosi ca taranii, de si existau multe orase. Plateau daruri fata de stat , ocupindu-se cu agricultuta in hotarul orasului. Orasele se socoteau domnesti iar orasenii indiferent de conditia materiala- liberi.

18. Izvoarele de drept n Moldova i Valahia ( sec.XIV mij.sec.XVI )

Teoria juridica clasica a izvoarelor dreptului deosebeste izvoare scrise si nescris. Dupa constituirea statului, dreptul cutumiar si legea tarii este aplicat si in continuare.La rind cu dreptul cutumiar se formeaza si functioneaza si alte sisteme de drept. Izvoarele formale ale dreptului sunt obiceiul juridic, doctina, actul normativ, contractul normativ. Ca izvor nescris este obiceiul sau dreptul cutumiar ceea ce se numea legea tarii. Intarile romane erau cunoscute unele opere juridice bizantine, dintre care cea mai larga difuzare a avut-o Syntagma lui Matei Basarab care a fost alcatuita de matei vlastares.Astfel se poate afirma ca in tarile romane era cunoscut dreptul bizantin si in special nomicanoanele - culegeri de drept canonic si laic, ca de ex. Syntagma...

Modernizarea dreptului la romni a nceput practic prin ConstitutiaSi eformele domnitorului Constantin Mavrocordat, care a domnit n mai multe rnduri n Moldova si Tara Romneasca ntre anii 1730 - 1769. Apreciata de specialisti ca reformista, nnoitoare, egalizatoare, ca tehnica a dreptului; relativ unificatoare pentrucele doua tari romnesti (Moldova si Muntenia), Constitutia amintita facea o legaturadintre romni si valorile europene, prin nsasi denumirea ei de Constitution si prinpublicarea n limba franceza de catre revista Mercur de France, n anul 1742. Legiuirea Caragea a fost ultimul Cod general feudal cuprinznd trei-patru ramuri de drept. Primul domnitor care a ncercat o reforma radicala n materie de justitie a fost Constantin Mavrocordat, care a domnit succesiv n Tara Romneasca si Moldova. Reformele concepute de el au fost puse n aplicare mai nti n Muntenia, apoi si n

Moldova, ceea ce a dat unitate si consistenta nceputului nnoitor. n cadrul reformelor sale au fost create posturi de ispravnici ai judetelor n Tara Romneasca, si ai tinuturilor n Moldova. n aceste posturi au fost numiti boieri (de rangul I sau II) cu deplina competenta administrativa si judecatoreasca, chiar daca mpricinatii erau de rang similar sau mai mare. Erau luate atributiile administrative si judecatoresti de la capitanii de judet (Tara Romneasca), si de la prcalabi (conducatorii tinuturilor) n Moldova, realizndu-se astfel despartirea acestor atributii de cele militare, care ramneau vechilor conducatori. Au fost stabilite norme de organizare, competenta si procedura pentru jurisdictia ispravnicilor, acestia avnd obligatia de a judeca nentrziat si cu usile deschise etc. Totodata, se interzicea ispravnicilor sa fie judecatori si globnici. Constantin Mavrocordat a ncercat sa creeze institutia moderna a judecatorilor de profesie, salarizati de stat, nu de catre ispravnici, instituind pe lnga fiecare ispravnicie cte un judecator sau doi, care puteau judeca si n absenta ispravnicului. n acest caz se facea un pas real n directia separatiei puterii judecatoresti de cea executiva. A fost un nceput care se va adnci prin reforma lui Alexandru Ipsilanti (vezi mai jos). Separarea completa aputerii judecatoresti de cea executiva a constituit un proces anevoios, pe care nici Regulamentul Organic nu-l va clarifica n ntregime. Pentru institutionalizarea justitiei, domnitorul Constantin Mavrocordat a mai prevazut si alte masuri, ntre care introducerea procedurii scrise, nfiintarea condicilor n care erau copiate hotarrile n ordine cronologica, cu trimiterea n fiecare luna a unui exemplar domnitorului spre dovedire. Asemenea masuri (reforme) au fost acceptate cu greu de catre ispravnici, care, sa nu se uite, erau boieri de rangul I sau II. Remarcabil este faptul ca domnitorii care au urmat lui Mavrocordat au continuat masurile acestuia.
Sirul operelor legislative din aceasta perioada a fost deschis de catre domnitorii Nicolae si Constantin Mavrocordat, care s-au manifestat ca niste adevarati despoti luminati. Caracterul luminist al operelor lor consta in primul rand in asigurarea si intarirea statului centralizat, dar si in preocuparea aratata pentru o veritabila democratizare, chiar si in forma firava, a vietii sociale. Sinteza masurilor luate pana in anul 1740 a fost formulata in cea de a treia domnie a lui Constantin Mavrocordat in Tara Romaneasca, in Asezamantul din 7 februarie 1740 ce a fost publicat in Mercure de France in numarul din iulie 1742. Asezamantul contine 13 articole in care a fost reglementata situatia clerului, a manastirilor, a boierilor si a organizarii adminstrative si fiscale. Reformele infaptuite pana in 1740 cu privire la statutul social al clerului si al boierilor la organizarea administrativa si financiara au fost sistematizate intr-o forma concentrata in acest asezamant. Prima dintre codificarile care trebuie mentionate in acesta perioada este lucrarea lui Alexandru Ipsilante Pravilniceasca Condica. Lucrarea a fost intocmita din porunca lui Alexandru Ipsilate si a circulat in manuscris pana in anul 1780, datorita resentimentelor Portii. Scrisa in limba neogreaca (Sintagma Nomicon), a circulat alaturi de varianta in limba romana (Mica randuiala juridica), fiind in cele din urma folosita si in textele oficiale. Autorii nu se cunosc, dar acestia au facut dovada stapanirii cunostintelor de drept romanesc, al practicii judecatoresti, a dreptului bizantin si mai ales al limbii grecesti alaturi, fireste de limba romana. Intre cele doua variante nu exista deosebiri de continut, atata doar ca varianta in limba romana este cea mai clara in explicarea unor termeni juridici, in vreme ce varianta greaca abunda in termeni romanesti redactati cu litere grecesti.Izvoarele acestei lucrari au fost bazilicalele, obiceiurile juridice romanesti si jurisprudenta dar si lucrarile lui Montesquieu si Beccaria. In ceea ce priveste structurarea lucrarii, cele mai numeroase texte sunt consacrate organizarii instantelor judecatoresti, procedurii de judecata, dreptului civil si administratiei in care au fost introduse dregatoriile izpravnicilor de tinut, a zapciilor si a vorniceilor. Pravilniceasca Condica a fost aplicata pana la intrarea in vigoare a Legiuirii Caragea la 1 septembrie 1818, si a fost abrogata implicit prin art.1912 al Codului Civil in vigoare, adoptat in 1865. Hrisovul sobornicesc dat in 1785 de domnitorul Alexandru Mavrovordat a fost o legiuire cu caracter special care a reglementat doar anumite aspecte ale vietii sociale.

Lucrarea contine de fapt doua hrisoave, unul din 14 august si unul din 12 septembrie 1785, ambele avand menirea de a linisti framantarile taranesti pe fondul abuzurilor boierilor. Legiuirea hotaraste interzicerea daniilor facute de cei saraci si de jos celor bogati si puternici. Daniile nu puteau fi primite decat de la cei bogati la cei saraci, intre rude sau pentru manastiri si biserici. De asemenea, hrisovul mai stabileste procedura executorie a dreptului de protimisis atunci cand cumparatorul nu era ruda sau codevalmas al vanzatorului. Codul Calimach sau CodIca tivila a Moldovei este o legiuire care a dainuit o jumatate de secol.Inca de la inscaunarea lui pe tronul Moldovei, la 17 septembrie 1812, Scarlat Calimach a dorit sa imbunatateasca organizarea de stat si sa dea tarii o lege scrisa. O astfel de intentie este pusa in practica un an mai tarziu, cand a dispus mai intai sa fie traduse in romaneste Imparatestile pravile ce se aplicau in tara de catre Anania Cuzanos, profesor la Academia Domneasca din Iasi si Christian Flechtenmacher doctor in drept si filozofie la Viena, sas din Brasov, adus in acest scop in Moldova. In afara de aceasta traducere, in anul 1815, domnitorul a format o comisie de boieri din care au facut parte Andronache Donici si Costache Conache, insarcinati cu adunarea vechilor obiceiuri si legi ale tarii. Lucrarea a fost supusa Adunarii Obstesti compusa din mitropolit , episcopi si velitii boieri, unde a primit forma definitiva, apoi a fost publicata in trei parti, intre 1816-1817 dupa citire, domnul Scarlat Calimach l-a intarit si l-a promulgat printr-un hrisov la 1 iulie 1817. Aparuta mai intai in limba greaca, va fi tradusa in romaneste abia in anul 1833. La prima varianta, in limba graca, au lucrat Christian Flechtenmacher, Alexandru Donici, Costache Conache si Iordachi Ghica, iar traducerea din 1833 a fost supravegheata de Christian Flechtenmacher, Petre Asachi si Damaschin Bojinca. Izvoarele acestei legiuriri au fost Codul austriac de la 1811, bazicalele si Hexabiblul lui Armenopol, hrisoavele domnesti si obiceiul pamantului. Sub denumirea impusa de domnul Scarlat Calimach, Adunare cuprinzatoare in scurt de pravilele cartilor imparatesti spre inlesnire celor ce sa indeletnicesc intru invatatura lor , manualul a aparut in versiunea lui scurta la 21 iunie 1815. El a avut caracterul unui manual de drept si a constituit o sinteza a sistemelor de drept aplicate in Moldova din acea vreme. Lucrarea este structurata in trei parti, dreptul persoanelor, dreptul lucrurilor si dreptul persoanelor dimpreuna si al lucrurilor, totul fiind tratat pe parcursul a nu mai putin de 2032 articole. Lucrarea mai contine anexe referitoare la concursul creditorilor si a licitatiei. Noi sunt si dispozitiunile de drept comercial privitoare la firmele de comert si la contractele comerciale de vanzare cumparare. Codul Calimach a fost abrogat expres prin dispozitiile art.1912 din actualul Cod Civil, dar, in tot ce nu este conform regurilor prescrise in prezentul codice. Legiuirea Caragea a fost intocmita de catre logofatul Nestor si Afanase Hristopol in 1816, si tiparita in 1819 din porunca domnului Ioan Gheorghe Caragea. Aceasta lucrare a fost considerata a fi cel mai insemnat si mai complet cod din tarile romane, apropiat codurilor moderne. Legiuirea era structurata in 6 carti, respectiv: 1)persoane; 2)lucruri; 3)contracte (tocmeli); 4)succesiuni si donatii; 5)drept penal; 6)drept procesual. Lucrarea clasifica persoanele dupa sex, nastere si capacitate, precizand insa ca femeia este inferioara barbatului. In materia contractelor, se refera sumar la polita si donatie, dar si la dreptul familiei si succesiunii. In cartea a 5-a, autorii s-au referit la infractiuni, pomenindu-le pe cele mai frecvente, furtul, falsul si omorul. In sistemul pedepselor erau evidentiate rascumpararea, amenda, bataia, inchisoarea, ocna si pedeapsa cu moartea. In ultima parte sunt instituite norme de drept procesual referitoare la actiunea in justitie, competenta instantelor, mijloacele de proba, caile de atac si prescriptie. Aparitia unor elemente de drept constitutional Regulamentele organice aproape identice, au dat celor doua tari romane aceeasi organizare politica, avand valoarea unor adevarate legi fundamentale care au marcat inceputurile dreptului constitutional roman. Importanta acestei aprecieri au fost aduse urmatoarele argumente: a) adaptarea lor a fost rodul unor vointe legislative straine tarilor romanesti, fiind rodul compromisului dintre Poarta si Rusia tarista. Ori, legea fundamentala trebuie sa fie rodul vointei suverane si independente a statelor, principii esentiale care nu s-au regasit in adoptarea lor; b) oricat de progresiste ar fi dispozitiunile acestei legiuiri, ele nu contin dispozitii privitoare la drepturi si libertati in sensul consacrat de revolutiile burgheze; c) organizarea de stat a societatii romanesti de afla la inceputul secolului al XIX-lea in epoca feudala a absolutismului monarhic, forma de stat incompatibila cu constitutionalizarea. In sprijinul tezei potrivit careia Regulamentele organice au constituit adevarate legi fundamentale, instituind norme de drept constitutional, care au constituit punctul de nastere al dreptului constitutional roman, au fost urmatoarele contra argumente: a) cele mai importante dispozitii se refera la organizarea statului; b) regulamentele introduc principii de drept constitutional burghez, dintre care cel mai important este cel al separatiei puterilor in stat. Are loc limitarea prerogativelor domnului, infiintarea unor adunari care

prezinta puncte comune cu regimul parlamentar, separarea veniturilor statului de cele ale domnului si gestiunea lor potrivit unui sistem de contabilitate publica; c) se realizeaza o neta distinctie intre notiunea de stat si domn, intre dreptul public si privat; d) este consacrat un regim unitar pentru romanii din Tara Romaneasca si Moldova, care puteau circula liberi si dobandi imobile in oricare din cele doua tari romanesti, ceea ce pe de o parte este sinonim cu o libertate cetateneasca in dreptul burghez, dar si o recunoastere a apartenentei lor in acelasi stat. Dreptul civil Potrivit Regulementelor organice, toate pricinile civile urmau a fi judecate dupa Codului Colimach si Codul Caragea, ambele fiind corespunzatoare realitatilor din preajma anului 1821. Dispozitiile regulamentare insa, au reconsiderat si consolidat o serie de institutii cum ar fi: a) dreptul de proprietate asupra mosiilor si intreprinderilor. Acest drept real a fost consacrat de Regulamentele organice ca fiind dreptul sfant al proprietatii. b) sporirea importantei actelor scrise in viata juridica, prin introducerea sistemului de inregistrare a contractelor de ipoteca si de dota, si a actelor de stare civila. c) se accentueaza caracterul personal al raspunderii civile prin desfiintarea formelor de raspundere colectiva caracteristica obiceiului pamantului. Dezvoltarea relatiilor capitaliste a constituit cadrul aparitiei conditiilor favorabile pentru libera circulatie a marfurilor, a dus la desfiintarea dreptului de precumparare si rascumparare, acesta urmand a se aplica numai la proprietatile devalmase ale taranilor. Dreptul penal Desi asemanator in Tara Romaneasca si Moldova, dispozitiunile dreptului penal au fost consacrate prin reglementari diferite: In Moldova in 1820 a aparut prima carte a Condicii Criminalicesti (Pravilnicestile oranduieli intru cercetarea faptelor criminalicesti) care este un cod de procedura penala, ce a fost elaborat de Iordache Cantacuzino, Grigoras Sturdza si Iordache Ruset. Intrucat nu a putut fi aplicat si nici redactata continuarea sa, in 1826 apare intr-o noua redactare din initiativa lui Ionita Sandu Sturdza, alcatuit de o comisie care s-a inspirat din Bazilicale, obiceiul pamantului, Codul penal austriac din 1803 si Codul Caragea cartea a V-a. Potrivit conceptiei consacrate in Criminaliceasca condica, toate infractiunile erau considerate criminale, faptele criminale fiind impartite in doua categorii: 1. Fapte pricinuitoare de tulburarea linistii si sigurantei obstesti, asa cum era considerata razvratirea si impotrivirea fata de dregatori si judecatori. 2. Fapte pricinuitoare de vatamare particularilor, constand in tulburarea stapanirii mosiei si casei, punerea de foc, furtisagul, tainuirea, pradaciunea, uciderea, pruncuciderea, ranirea, violul, plastografia etc. Pentru unele infractiuni au fost introduse reguli referitoare la prescriptia raspunderii penale (30 ani pentru furtisag, 3 luni pentru adulter). Sistemul pedepselor are un pronuntat caracter feudal, prin pastrarea unor pedepse de genul inchiderii la ocna sau al bataii si prin caracterul discriminatoriu al pedepselor, in functie de situatia sociala a infractorului. Ca si in Legea tarii de exemplu, boierii nu erau pedepsiti cu inchisoarea la ocna, ci erau surghiuniti la manastire. In Tara Romaneasca pana in anul 1851, principalele izvoare de drept penal au fost aceleasi ca in Moldova (Bazilicalele si legiuirea Caragea cartea a V-a), si de la aceasta data Condica Criminaliceasca, aceeasi denumire, acelasi continut in linii mari, dar alta lucrare. Condica Criminaliceasca din Tara Romaneasca a fost inspirata de Codul Penal si Codul de instructie criminala din Franta si a cuprins dispozitii mai putin numeroase decat modelele sale franceze. Tot in Tara Romaneasca apare in 1832 Asezamantul ostasesc, urmare a constituirii primelor unitati militare nationale. Acesta cuprindea normele care reglementau indatoririle, abaterile si sanctiunile militarilor. Printre sanctiunile comise de militari erau mentionate: nesupunerea, departarea de slujba, nesilinta, nepazirea munitiilor si lucrarilor de razboi etc. Abaterile militarilor erau clasificate si ele in doua categorii: abateri disciplinare (simple si grave) si infractiuni grave. Judecarea acestor fapte era in functie de gravitatea lor, fie de competenta unui consiliu militar, fie de competenta unor instante specializate. Pedepsele constau in destituire, bataie sau munca silnica. Semnificaia Unirii Principatelor Romne. Unirea de la 1859, nfptuit sub semnul ideilor revoluionare de la 1848, prin lupta poporului romn, a deschis o nou pagin n istoria Romniei, prin formarea statului naional modern. Unirea Principatelor Romne, realizat prin dubla alegere a lui Al. Ioan Cuza, a reprezentat un act de curaj i de demnitate naional. Perioada domniei lui Al. I. Cuza a marcat trecerea de la organizarea feudal la organizarea burghez de tip modern. Lupta pentru desvrirea unirii a durat mai muli ani interval la finele cruia, prin voina naiunii condus de marele reformator, care a fost Cuza, statul naional modern a fost constituit.

Romnia cunoate o perioad de mari transformri sociale, economice, juridice, ns evoluia modernist este stopat de existena unor instituii nvechite a unei legislaii reprezentnd interesele unei minoriti aflate la putere i a unei opoziii nverunate a acestei minoriti. Piedicilor interne li s-au adaugat i cele internaionale. Principatele romne constituiau o zon tampon ntre imperiile europene care i disputau controlul asupra zonei. Astfel puterile garante insistau asupra rmnerii la formula uniunii personale, ceea ce nu asigur interesele naiunii romne. Cadrul juridic al unirii a fost favorizat de o conjunctur istoric extern deosebit de favorabil ce a fost pe deplin exploatat de curentul politic unionist. Opoziiei unora dintre marile puteri europene, romnii din rile romne le-au opus un act de mare abilitate, alegndu-l pe colonelul Alexandru Ioan Cuza domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 i apoi al rii Romneti la 24 ianuarie 1859. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a avut o ndoit semnificaie. Mai nti, a fost manifestarea a ceea ce Nicolae Iorga a numit sistemul faptului mplinit iar apoi a pus temeliile statului romn modern. ntreaga activitate a domnitorului a urmrit i ea tot dou mari obiective, respectiv unificarea legislaiei i a instituiilor n vederea nfptuirii deplinei uniri politico-administrative i realizarea reformelor fundamentale care s aeze statul romn pe principii moderne. De altfel, prima din marile probleme care l-au preocupat pe Alexandru Ioan Cuza a fost aceea a unificrii politico-administrative. n 1859, n Moldova i ara Romneasc funcionau aceleai instituii reglementate prin legi diferite. n Muntenia n dreptul civil se aplic legiuirea Caragea, iar n Moldova Codul Calimach. Referitor la dreptul penal n ara Romneasc sub domnia lui Barbu tirbei, n anul 1850 fusese promulgat un cod penal i de procedur penal, adoptate dup legile corespunztoare franceze, iar n Moldova rmsese n vigoare Condica criminal din 1820-1826, inspirat din legiuirea penal austriac de la 1803. n ara Romneasc, pe lng instanele judectoreti, funcionau procurori, procedur care n Moldova nu fusese introdus. n momentul alegerii, Alexandru Ioan Cuza s-a confruntat cu marile probleme ale epocii, fapt pentru care s-a preocupat s nzestreze Romnia cu o legislaie modern, cu instituii politice i juridice moderne, i cu o administraie corespunztoare cerinelor evoluiei ctre un stat modern. Cuza era animat de patriotism, innd seama de condiiile n care se gsea ara, dar privind i spre alte popoare. El a fost atras ndeosebi de Frana, mare parte din legislaia adoptat fiind de inspiraie francez. Activitatea legislativ a fost vast, neexistnd compartiment al vieii economice, sociale, politice n care s nu fi fost iniiate msuri care s propulseze societatea romneasc. Politica reformatoare a lui Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost nevoit s depun mari eforturi i s apeleze la politica faptului mplinit pentru asigurarea autonomiei legislative, judectoreti i administrative a statului. Legislaia cu caracter reformator a lui Alexandru Ioan Cuza. Prin adoptarea legislaiei din perioada care-i poart i numele, Al.I.Cuza, a fost creat n linii generale sistemul de drept burghez i totodat cadrul juridic necesar pentru dezvoltarea celor mai moderne legislaii, introducnd norme i instituii noi, dintre cele mai evoluate. Prin opera sa legislativ, Al.I.Cuza a plasat Romnia n rndul rilor cu cea mai avansat legislaie, fiind chiar criticat pentru unele neconcordane dintre legislaia prea avansat, fa de relaiile sociale de a cror reglementare se preocup. Opera legislativ a lui Cuza a dus la crearea unui sistem judiciar modern, a determinat evoluia practicii instanelor, a stimulat nflorirea nvmntului juridic i a tiinei dreptului, formarea de cadre de specialitate i afirmarea gndirii juridice romneti n ar i peste hotare. Multe din operele sale legislative au fost calificate n istoriografie drept reforme, datorit caracterului lor evoluat i importanei sociale deosebite a reglementrilor cuprinse. Dintre acestea, ne vom referi la reforma agrar i la cea electoral. Reforma agrar. Reforma agrar a fost adoptat la 14 august 1864, dup numeroase tentative i proiecte care fie nu au ajuns n faa legislativului, fie c nu au fost sancionate de ctre domn, cum a fost proiectul din 1862 propus de guvernul Barbu Catargiu. Potrivit acestei legi, stenii clcai sunt i rmn deplin proprietari pe locurile supuse posesiunii lor, n ntinderea ce se hotrte prin legea n fiin. Suprafaa asupra creia se recunotea dreptul de proprietate era fixat n funcie de numrul de vite i pe care le deineau ranii. Prin aceai lege era desfiinat sistemul clciei, n schimbul unei despgubiri pe care ranii urmau s o plteasc n termen de 15 ani n sume distribuite anual. Urmare a acestei legi, aproximativ 2/3 din pmnturile moiereti au trecut n proprietatea ranilor.

Totui, legea nu vorbete de expropriere i nici de mpropietrire, recunoscnd i dnd fora juridic unei situaii preexistente : ranii aveau n folosin terenurile asupra crora ns nu exercitau un drept de proprietate, ci doar o stpnire. Aa fiind, legea nu facea dect s recunoasc un drept preexistent. Singura problem real, a fost cea a delimitrii dreptului de proprietate a ranilor fa de cele ale boierilor, prin ieirea efectiv din indiviziune. Prin recunoaterea dreptului de proprietate al rnimii asupra pmnturilor pe care le foloseau, sau realizat dou obiective importante i tipice noii ornduiri i anume, mpropietrirea ranilor i consacrarea principiului potrivit cruia proprietatea este sacr i inviolabil. Legea a prevzut totui plata unor despgubiri ctre moieri, care urmau s fie efecuat n compensare cu desfiinarea clcii. Reforma electoral. Legea electoral a fost adoptat prin plebiscit n 1864. Potrivit acestei legi, electorii erau mprii n dou categorii, respectiv alegtori primari i alegtori direci. Alegtorii primari din comunele rurale erau cei ce plteau 48 lei impozit, iar n comunele urbane cei ce plteau cu acelai titlu ntre 80 i 100 de lei. Patentarii pn la clasa a V-a erau tot alegtori primari i plteau impozit din operaiunile lor de comer. Un numar de 50 de alegtori primari numeau un alegtor direct.Alegtorii direci erau declarai cei ce aveau un venit anual de 100 galbeni i puteau face n orice mod dovada acestui venit.Puteau fi alegtori direci fr a face dovada venitului preoii, profesorii academiilor i colegiilor, doctorii i liceniaii facultailor, inginerii, avocaii i arhitecii. Ambele categorii prescriau vrsta minim de 25 ani a electorilor i de 30 ani a candidailor, n plus hotrau s aib un venit minim de 200 galbeni. Alte legi cu caracter reformator au mai fost : legea consiliilor judeene i legea comunal din 1864 prin care a fost reglementat modul de constituire, organizare i funcionare a comunelor i judeelor, legea de organizare judectoreasc, i legea instruciei publice.

Codul Civil.
Normele dreptului civil existente erau depite sub aspectul coninutului, nerspunznd relaiilor de productie, dar mai ales operaiunilor comerciale bazate pe relaii contractuale att de natura comercial, dar i civil.Totodat lipsa de sistematizare a normelor, de unitate i structura reclamau noi reglementri n materie.Cuza a cerut Comisiei Centrale de la Focani s alctuiasc un nou cod, acesta fiind adoptat n 1864.Pn n 1863, comisia a folosit ca izvor proiectul Codului Italian Pissanelli, apoi a urmat Codul Civil din 1804 a lui Napoleon (codul Napoleon era cuprinztor i verificat n practic de 60 ani, cel italian era nou). Codul Civil a fost adoptat n 1864 i a intrat n vigoare la 1 decembrie 1865 sub numele Codul Civil Alexandru Ioan, iar dup abdicare, codul civil romn n cea mai mare parte, nc n vigoare n zilele noastre. Codul civil romn are drept izvor Codul Civil francez, dar nu l-a copiat, a fost adaptat la realitaile de la noi. Textele franceze au fost selecionate, unele pstrate, altele modificate, iar altele eliminate, avnd n vedere c modelul francez al codului nostru civil este mai amplu cu 300 de articole. Actualul cod civil a pstrat i dispoziiuni mai vechi cum ar fi regimul copiilor naturali, egalitatea soilor n invocarea motivelor de divor. Din proiectul Pissanelli au fost preluate dispoziiile referitoare la contracte i obligaii, mai evoluate sub aspectul tehnicii de redactare. Din Codul Civil belgian au fost preluate unele texte referitoare la privilegii i ipoteci. Codul Civil romn era format la data adoptrii lui din preambul, trei cri i dizpoziii finale.

Codul Penal.
Codul Penal a fost publicat n 1865 i a rmas n vigoare pn n 1937. El a fost inspirat din Codul Penal prusian din 1851 i, n mai mic msur, de Codul Penal francez de la 1810. Odat cu adoptarea lui, au fost abrogate condicile criminaliceti, fiind unificate toate dispoziiile de drept penal :Codul Penal de la 1865 era structurat n trei cri : Cartea I - dispoziii referitoare la pedepse i felul lor. Cartea II - norme referitoare la crime i delicte. Cartea III - materia contraveniilor. Cartea I clasific pedepsele n: - criminale pentru crime, infraciunile fiind pedepsite cu pedepse criminale; - corecionale pentru delicte sancionate cu pedepse corecionale; - poliieneti pentru comiterea de contravenii, sancionate cu pedepse poliieneti; Cartea a II a clasific faptele penale, n funcie de relaiile sociale ocrotite de lege, n crime i delicte: La rndul lor, crimele i delictele grupate dup gradul de pericol social sau gravitatea faptei puteau fi: 1. infraciuni ndreptate mpotriva statului, cum erau rsturnarea ordinii de stat sau trdarea; 2. crime i delicte mpotriva constituiei, adic fapte svrite mpotriva sistemului parlamentar sau electoral; 3. crime i delicte mpotriva intereselor publice, legate de exercitarea funciei administrative cum era abuzul de putere sau delapidarea;

4. crime i delicte, ndreptate mpotriva intereselor particulare ndreptate contra vieii, integritii corporale, onoarei, patrimoniului etc.; n clasificarea faptelor penale erau avute n vedere o serie de aspecte, precum modul de ndeplinire a rezoluiei infracionale, numrul de participani, delimitarea tentativei de infraciunea consumat, sau a coautoratului de complicitate i instigare etc. Codul de Procedur Civil. Codul de Procedur Civil a fost elaborat i a intrat n vigoare odat cu Codul Civil n anul in 1865. El a avut ca izvoare Codul de Procedur al Cantorului Geneva, Codul de Procedur Civil francez, legea belgian referitoare la executarea silit i unele norme de drept procesual din legiuirile mai vechi. Lucrarea era mprit n 7 cri: procedura naintea judectorului de plas, tribunalele de judee, curile de apel, arbitrii, executarea silit, proceduri speciale i dispoziii generale. Cartea I nu a fost pus n aplicare, ntruct din lips de judectori, competena a fost dat subprefecilor pn n 1879, iar ulterior a fost abrogat prin legea pentru judectoriile comunale i de ocoale. Sistemul instanelor judectoreti n concepia codului era format din : Tribunalele cu competena general limitat de un plafon valoric; Curile de Apel au fost iniial patru, la Bucureti, Iai, Craiova i Focani (ulterior mutat la Galai). Codul consacr principiile moderne ale oralitii, publicitii, i contradictorialitaii dezbaterilor. Probele erau fcute prin nscrisuri, martori, experi, jurmnt judiciar sau prezumii. Judecata n cile de atac era fcut n apel (cale de atac de reformare devolutiv ce presupunea o nou judecare n fond), opoziia (mpotriva hotrrilor date n lips), contestaia i recursul (dac legea nu a fost bine interpretat i aplicat).

Codul de Procedur Penal.

Adoptat i aplicat concomitent cu Codul Penal, Codul de Procedur Penal a avut ca model Codul de instrucie criminal francez adoptat n 1808. Prin acest cod, s-a realizat o cale de mijloc ntre vechea i noua procedur de judecat. Vechea procedur era scris i secret. n noua concepie, doar faza cercetrii penale era secret (element vechi), cea a judecii devenind public, oral i contradictorie. Codul de procedur penal era compus din dou cri : Cartea I privea descoperirea, urmrirea i instrucia infraciunilor; Cartea II s-a referit la judecarea proceselor. Instanele cu competena n materie penal erau judectoriile de plas, tribunalele de jude, curile de jurai i nalta Curte de Casaie. Delictele erau de competena Tribunalului iar crimele de competena curilor de jurai. Juraii erau persoane particulare fr studii juridice, care trebuiau s se pronune doar cu privire la vinovaia sau nevinovia faptuitorului. n cadrul acestor instane judectorii aveau atribuia de a veghea la desfurarea dezbaterilor, la administrarea probatoriilor i la aplicarea pedepsei n cazul n care cei judecai erau declarai vinovai de ctre jurai. Dreptul constitutional Constitutia adoptata la 1 iulie 1866, cu unele modificari pana in anul 1923 a consacrat faurirea statului national roman, proclamand monarhia constitutionala pe temeiul separatiilor puterilor , drepturile si libertatile cetatenesti. Prin continutul si forma sa poate fi considerata prima constitutie a Romaniei, democratica si moderna. Constitutia Romaniei din 1866 este structurata in opt titluri: 1. Despre teritoriul Romaniei; 2. Despre drepturiel romanilor; 3. Despre puterile statului; 4. Despre finante; 5. Despre puterea armata; 6. Dispozitii generale; 7. Despre revizuirea constitutiei; 8. Dispozitii tranzitorii si suplimentare.

Dreptul penal
Ca si dreptul civil, dreptul penal a avut ca izvor Codul penal din 1865, din vremea lui Cuza, care a suferit putine modificari. In principal s-au modificat unele prevederi prin legi speciale ce au fost adoptate impotriva muncitorilor si pentru pedepsirea unor infractiuni in legatura cu starea de razboi, in preajma declansarii razboiului balcanic. Legea contra sindicatelor, asociatiilor profesionale a functionarilor statului, judetelor si stabilimentelor publice evidentiaza incadrarea ca infractiune si pedepsita cu privare de libertate pana la doi ani, incetarea lucrului din cauza grevei. In 1906 a fost adoptata o lege speciala care interzicea lucratorilor din mine sa participe la greve, iar in anul 1909 s-a interzis tuturor categoriilor de muncitori si functionari sa declanseze miscari revendicative.

Conflictul balcanic din 1913, declansarea primului razboi mondial si perspectiva iminenta a participarii Romaniei la acest razboi a determinat, pe linie militara, instituirea unor legi speciale care incriminau faptele ce aduc atingere securitatii interne si externe a statului.Aceste legi incriminau fapte ca spionajul, tradarea de patrie, nerespectarea obligatiilor cu privire la pastrarea secretului de stat, sabotajul.

Dreptul procesual
Ambele coduri de procedura civila si penala au continuat sa se aplice fiind si ele supuse modificarilor mai jos mentionate. In anul 1900, cu ocazia republicarii Codului de procedura civila din 1865 s-au introdus noi prevederi, care au urmarit imbunatatirea manierei de redactare a textelor prin aplicarea celor mai noi si moderne tehnici legislative in materia procedurii. Pentru solutionarea mai rapida a litigiilor au fost introduse prevederi inspirate din codurile altor state, si din practica judiciara a instantelor noastre, renuntandu-se la principiile dreptului procesual traditional. S-a renuntat in cazuri speciale la forma obisnuita de solutionare a litigiilor intre parti, bazata pe lupta juridica ale caror interese erau opuse. In acest sens a fost adoptata forma de dezbatere in camera presedintelui instantei fara dezbateri ample si formele folosite anterior, in sedinta publica, pe baza principiilor oralitatii si contradictorialitatii, reusindu-se sa se adopte hotarari rapide si acordarea de solutii in scurt timp. Aceasta procedura se pastreaza si in zilele noastre, ca fiind reglementata de dispozitiile art.581 din Cod procedura civila, privitoare la ordonanta presedintiala. O asememea procedura a fost utilizata si in raporturile dintre proprietari si chiriasi. In materia dreptului procesual penal o procedura speciala a fost adoptata prin legea privitoare la instructiunea si judecarea in fata instantelor corectionale a flagrantelor delicte, din 1913 (Legea micului parchet). Persoanele care savarseau infractiuni si erau surprinse in flagrant puteau fi arestate pe loc, aduse in fata procurorului, care le interoga si le trimitea in fata judecatorului de ocol sau tribunal. El trebuia sa se pronunte in aceiasi zi cu o hotarare urgenta, fara parcurgerea fazelor premergatoare procesului penal: constatare, urmarire, instructie. Aceleasi dispozitiuni se aplicau la infractiunile marunte extinse si in domeniul conflictelor dintre muncitori si patroni, al demonstratiilor, manifestatiilor de strada sau grevelor.

Dreptul constitutional
Dupa realizarea Marii Uniri a ramas in vigoare Constitutia din 1866 cu cele doua modificari importante din 1917, referitoare la introducerea votului universal si la posibilitatea exproprierii proprietatii particulare, in scop de unitate publica.Aceste proceduri speciale au fost extinse si in provinciile noi. Au fost introduse dispozitii noi care decurgeau din tratatele semnate de Romania in cadrul Societatii Natiunilor. In anul 1923 s-a adoptat o noua Constitutie, impusa de realitatea fauririi statului national unitar, admisa, in principiu, de toate partidele politice. Totusi, parlamentul format dupa alegerile din 1922, ca adunare constituanta, a fost dur atacat de partidele de opozitie (Partidul National, Partidul Taranesc, Partidul Poporului) care apreciau ca sunt in imposibilitatea de a participa efectiv la elaborarea noii legi fundamentale. Aceasta constitutie a cuprins dispozitii de natura sa apere nu numai interesele marii proprietati si ale patronatului, ci sa si impiedice formele de organizare si activitatea clasei muncitoare. In art.19 se prevedea ca zacamintele miniere, precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea statului. Constitutia apara si interesele sistemului financiar-bancar, garanta egalitatea cetateanului in fata legii, fara deosebire de clasa, libertatea individuala, inviolabilitatea domiciliului, libertatea invatamantului, a presei si a intocmirilor. Multe din aceste libertati au imbracat caracter formal. Constitutia a consacrat si principiul suprematiei legii si a statului de drept, stabilindu-se modul de organizare al controlului constitutionalitatii legilor. Legea fundamentala in 1923 a consfintit regimul parlamentar democratic, a recunoscut drepturile si libertatile cetatenesti, reprezentand un factor popzitiv in dezvoltarea Romaniei. Cel de-al treilea titlul cuprinde dispozitiile constitutionale prin care era consacrata separatia puterilor in stat, activitatea legislativa urmand sa fie exercitata de catre rege si Reprezentanta Nationala, cea executata de catre rege si guvern, iar cea judiciara de catre instantele judecatoresti. Reprezentanta nationala era formata de acelasi doua adunari Senatul si Adunarea Deputatilor. Initiativa legislativa apartinea fie regelui, fie uneia din cele doua adunari. Adunarea deputatilor era formata din deputati alesi de cetatenii romani, organizati pe circumscriptii electorale.