You are on page 1of 54

Modificriadaptativealeorganismuluin efortulfizic

2orecurs 1oraseminar

7credite

MoraruL

MoraruL

1. EFORTULFIZICIACTIVITATEMOTRIC
1.1. Definiiaefortuluifiziciactivitiimotrice Dealungultimpului,muliautoriauncercatsformulezedefiniiialeacesteinoiuni. Astfel, dup P. PopescuNeveanu (1978) efortul reprezint o conduit conativ de mobilizare, concentrarei accelerare a forelor fizicei psihice n cadrul unui sistem de autoreglaj contient n vederea depirii unui obstacol, a nvingerii unei rezistene a mediului i a propriei persoane. Hollmani Hettinger (1980) consider efortul fizic ca o repetiie sistematic de aciuni motrice care au ca obiectiv ameliorarea performanei fr modificri evidente structurale i funcionale. A. Demeter (1984) definete efortul din antrenamentul fizic ca fiind un proces pedagogic complex, organizat pe o perioad lung i finalizat prin adaptri consecutive, optimale pn la obinerea adaptriimaximeimeninereaein timp. E.Avramoff(1986)aratcefortulfizic dinantrenament se reduce la un proces de cretere a capacitii de adaptare a organismului la aciunea stimulilor fizici, iar antrenamentul fizic devine o aciune contienti metodic ce pune n valoare posibilitile de adaptare a fiecrei funcii a organismului. n concepia lui M. Epuran (1994) efortul sportiv reprezintocompetiie,ontrecerecuspaiul,timpul,gravitaia,natura,cualiiicusine. Dinpunctde vederemetodic,tiinasportuluipriveteefortulsportivcaun procesdeelaborare, de continu nvare, a crui form de execuie cuprinde un anumit numr de repetiii efectuate sub diverseforme.I.Drgan(1994)enunictevaprincipiifiziologicealeantrenamentului,cumarfi: accesibilitatea(capacitateadeasuportaunefort); multilateralitatea(dezvoltareacompleximultilateralasportivului); individualizarea (corelarea activitii fizice cu vrsta, sexul, antecedentele heredocolateralei personale,stareadesntate,capacitateafuncional); continuitatea(caracterulcontinuualantrenamentului); gradareaefortului(cretereaprogresivaefortului); utilizarea eforturilor susinute n antrenament (eforturile mari ca mijloace de cretere a eficieneifuncionaleaorganismului,astabilitiihomeostaziei); alternareaefortuluicurefacerea(efortulcaparteergotrop,iarrefacereacapartetrofotrop).

A.Dragnea(1996)defineteantrenamentulsportivcafiindunprocesdelungdurat,conceput ca sistem motricfuncional n vederea realizrii unei conduite performante n concurs. Aceast conduitreprezintrezultatuladaptriisuperioareaorganismuluilaeforturifiziceipsihiceintense. Din punct de vedere biologic, efortul fizic i n special cel sportiv este un stimul (excitant) biologic adecvat care oblig organismul s rspundprin manifestri electrice, mecanice, termice, biochimice. Un stimul bine dozat i administrat corespunztor (innd cont de particularitilor individului) poate conduce la acumulri cantitative i calitative ce vizeaz obinerea nalteiperformane. Astfel, D. EvuleColibaba i I. Bota (1997) definesc efortul ca rezultatul multiplelor solicitri musculare, cardiorespiratorii, neuroendocrinometabolice, psihice la care este supus organismul n timpul diferitelor activiti. Solicitrile sunt fenomenelecauz care provoac fenomeneleefect (reaciile organismului). Efortul fizic reprezint, dup G. Nenciu (1999), totalitatea actelormotrice coordonate n vederea unui lucru mecanic adecvat, care are la baz transformarea optim a energiei chimice n energie mecanic fenomen ntlnit numai la sistemelebiologicecontractile. n dicionarul limbii romne moderne efortul este exprimat ca ncordare voluntar a puterilor fizicesaupsihicealeorganismuluinvedereaatingeriiunuiscop. Motricitate este nsuirea nnscut i dobndit a fiinei umane de a reaciona cu ajutorul aparatuluilocomotorlastimuliexterniiinterni,subformauneimicri. Motricitatea reunete totalitatea actelor motrice efectuate pentru ntreinerea relaiilor cu mediul natural i social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice ramurilor sportive (actele motrice realizate prin contracia muchilor scheletici). Actul motric poate fi definit ca element de baz al oricrei micri, efectuat n scopul adaptrii imediate sau pentru construirea de aciuni motrice. Acesta seprezint ca act reflex, instinctual. Activitatea motric desemneaz un sistem de acte motrice prin care se atinge un scop, imediat, unic sau integrat ntro activitate motric (mers,alergare etc.). Aciunea este determinat de integrarea factorilor energetici,cinematici i cognitivi ai micrii. Activitatea motric prezint caracteristici de constan (realizarea unei sarcini motricenrepetaternduriscrisul)ideunicitate(micareanuserepetniciodatidentic,ciexist micivariaiialeei). 1.2. Interrelaiaorganismefort Efortul fizic soliciti modific, prin caracterul su de stres, nivelul homeostatic al organismului, fixndul pentru un moment la un nivel superior. Homeostazia sau meninerea constant a componentelorbiochimicei biofizice ale mediului intern se realizeaz printro serie de mecanisme reglatoare (A. Guyton, 1996). Aceast constan nu este absolut; ea este modificat prin nsi

activitatea organismului (efort fizic, dezechilibru nutritiv, traumatisme etc.) sauprin rspunsuri de prevenire a disturbanelor (ex.: stres psihic). Perturbrile sunt restabilite prin mecanismele homeostatice, i anume sisteme de comand cu autoreglare. Acestea pot fi clasificate n: fizice, chimiceibiologiceiacioneazndireciaadaptriiorganismuluilamediuldevia,cauntotunitar (A.Demeter,1987).Homeostaziasepoaterealizanumaidacsuntndepliniteurmtoarelecondiii: organismul s funcioneze normal, s poat opera rapid adaptrile necesare, astfel nct compoziiamediuluiinternsrmnnlimiteleprecisdefinite; reaciile la variaiile impuse de mediu trebuie s asigure desfurarea normal a funciilor fiziologicennoilecondiiiimpuse. Noiunile de homeostaziei adaptare sunt complementarei valabilepentru toate nivelurile de organizare biologic i n orice situaie. Particularitile adaptrii confer individualitate fiecrui organismi sunt responsabile de conservarea sntii, de dezvoltarea capacitii de efort sau, cnd acestea sunt depite, de apariia strilor patologice (I. Drgan, 1996). Organismul sportivului este adeseasolicitatpnlalimitacapacitiisalemaxime,ncaremuliindicatorihomeostaticisunttotal perturbaipentru o perioad de timp, prezentnd valori etichetate ca fiind anormale (patologice), pentru organismul neantrenat. Prin mecanismele de reglare, ce intervin prompti eficient, procesele energogenetice (care vor menine la un nivel ridicat parametrii de efort) continui n perioada de refacere pentru stabilirea homeostaziei. De aceea, organismul sportivului poate fi considerat normal de excepie sau model superior de adaptare (A. Dragnea, 2001). Devierile homeostaziei impuse de activitatea fizic constituie stimul declanator al mecanismului de refacere i supracompensare care au ca efect final instalarea strii de antrenament, stare ce confer organismului capacitatea de a se angrena n mai mare msur n efort i de a suporta la un nivel superior modificrile parametrilor fiziologicobiochimici (I. Drgan,1994). Se delimiteaz, astfel, homosportivus un organism de excepie dinpunct de vedere anatomofiziobiochimic. Parametrii acestuia sunt situai n afara valorilor fiziologice, fr a le putea considera patologice, fiind reversibile. La nivelul marilor performane n cadrul competiiilor sau/i n cadrul antrenamentelor, componenta psihic a stresului din efortul fizic joac un rol deosebit de mare, uneori determinant, cum este cazul sporturilor individuale, unde performana depinde doar de efortul depus de individi nu de echip (M. Epuran, 1994). n final, se poate afirma existena unei interrelaii efortorganism,i anume: efortul fizic solicit organismul n totalitatea sa conducnd la modificri adaptative sau la ncetarea activitii i, la rndul su, sistemulbiologic execut efortul n condiiile fiziobiochimice impusedeacesta.

1.3. Clasificareaeforturilor Pentruasurprindediferitelecaracteristici,efortulfizicimpuneoclasificaredinmaimultepuncte devedere.Astfel, nfunciedesferaiprioritilemetabolicefolosite(Weineck,1976): efortspecific; efortnespecific. De cele mai multe ori, caracterul obinuit al efortului competiionalpoate deveni pentru sportivi nespecific. n antrenament, ns, acesta este depit pentru dezvoltarea i consolidarea calitilor cerutedeunefortspecific.Deexemplu:alergareasauridicareadehalterepentrualpinist. nfunciedecaracterul,cantitateaicondiiilededesfurare(Matveev,1978): efortdeantrenament; efortcompetiional. Diferenele constau n planul solicitrilor fizicei psihice. n efortul competiional, solicitrile psihice sunt foarte mari i determin, uneori, o supramobilizare a capacitilor fizice, situaie neatins n cazulefortuluideantrenament. nfunciedecaracterulrepetriimicrii(E.Avramoff,1980): efort ciclic (stereotip, ritmic) n care micrile serepetnunitateadetimp,ntrun anumit ritm; au avantajul unei automatizri mai rapidei se desfoar cu economie energetic; efort aciclic caracterizat printro alternan ntre contraciei relaxare muscular, fr respectarea unui anumit ritm; nu se creeaz o stereotipie dinamici nici nu se produceautomatizareamicrilor. nfuncienumruldenclziri(R.Mano,1982): efortunic; efortrepetat. Criteriul care sistematizeaz efortul fizic n aceste dou categorii const n efectuarea uneia sau mai multor nclziri n vederea executrii unui efort. De exemplu: o etap a unei curse cicliste ntrunete calitile unui efort unic, iar cele 5 probe ale decatlonului ntro zi de concurs vor fi repetate. Se admite ns, c sistematizarea efortului n unici repetat se poate referii la acelai efort, dac ntre eforturisuntpauzemaimaricaresolicitonounclzire.

nfunciedeactivitateadesfurat(Platonov,1984): efortprofesional; efortsportiv. Este o prim departajare care evideniaz c, sub aspectul consumului de energie, cti a solicitrii psihice,efortulfizicsportivconstituiepentruorganismunfactorstresant.Efortulfizicprofesionalare caracterul unei solicitri zilnice uniformei nu ajunge pn la situaia unei solicitri stresante, dect prinmonotonie. nfunciedemodificrileadaptativeimpusedeobiectiveleantrenamentului(Matveev,1986): efortstandard(acelainfiecaremomentalexerciiului); efortvariabil,cumodificrideritmntimpulexerciiului. nfunciedeloculdesfurriiactivitiifizice(I.Drgan,1991): efortdelaborator; efortdeteren. n diferitele testri de laborator se folosesc cu totul alte tipuri de efort dect cele reale, existente pe teren. Avantajul acestor probe este mare, deoarece parametrii msurabili sunt standardizai, durabili, lucru care nu se ntmpl ntotdeauna n activitatea de teren. Eforturile de laborator sunt specifice numai din punct de vederebiomecanic (ergometria sau covorul rulant pentru alergtori)i nespecifice,dinpunctdevederefiziologic,deoarecelipsescinfluenelecondiiilordemediu. n funcie de capacitatea de rezisten a organismului (Hollmann iHettinger, 1980; A. Dragnea, 1991)avem: rezistenamusculargeneral,lacareefortulsolicit2/3dinmasamuscularscheletic; rezistenamuscularregional,lacareparticip1/32/3dinmusculatur; rezistena muscular local, responsabil unui efort cuparticipare de sub 1/3 din masa muscular. Susinerea unuiefortpe oduratdetimpctmailungposibil,depinde de capacitateapsihofizic a organismului(rezistena)iesteinfluenatdemrimeamaselormusculareimplicate. nfunciededuratastimulrii(M.Cordun,1999): efortcontinuu; efortcupauze(intervale).

Efortul static prelungit sau cel dinamic, executat ntrun tempo crescut, solicit cile energetice anaerobe cu acumulare secundar de acid lactic. Acidoza se manifest prin tensiune neplcut n

muchi(febrmuscular),careimpunentrerupereaefortului.Aceastsituaiepoatefiprevenitprin executareaunormicricuduratintermitent,ncarealterneazdoufaze,unademicare(static saudinamic)numitefortdencrcareialtaderepaussaurefacerenumitpauz. Pauzele se realizeaz activi pasiv. n cazul unui efort dinamic, pauza activ const n mobilizarea unorgrupe musculare nesolicitate anterior, reducerea tempoului de mers sau adoptarea poziiei stnd, care solicit cu 10 % mai mult O2 dect decubitul (Hollmanni Hettinger, 1980). Pauza pasiv const n repaus, n poziiile decubit, aezat sprijinit,i se utilizeaz n cazul bolnavilor cu capacitate sczut la efort. n ceea ce privete durata pauzei, aceasta se stabilete n funcie de intensitatea efortuluii capacitatea de efort a individului. n timpul pauzei dintre seriile de micri se produce o refacereenergeticifuncionalcompletsauincomplet.Duratapauzeiderefacerecompleteste lung i se utilizeaz n cazul unui efort cu intensitate crescut pentru capacitatea limitat a individului. Durata pauzei de refacere incomplet este scurt i se utilizeaz n cazul unui efort cu intensitate moderat sau cnd capacitatea motric,pulmonar i cardiovascular nu sunt foarte sczute. Reluarea efortului n aceast faz, cnd organismul se afl nc n stare de lucru, cu capilarele din muchi deschise, reprezint efortul cu intervale. n acest caz, intensitatea efortului care reprezint 6570% din capacitatea maxim i durata pauzelor se stabilesc pe baza frecveneipulsuluidintimpulantrenamentului. Dinpunctdevederefiziologicobiochimic,eforturileprestatenviaacotidiani,maiales,n activitatea sportiv se clasific dup cum urmeaz (C. Bota, B. ProdescuAnton, 1997 i G. Nenciu, 1999): nfunciedeintensitateaefortului: efort de intensitate maximal cu o durat de 1015 secunde, care se caracterizeaz prin cel mai mare debit energetic (cantitatea de energie eliberat n unitatea de timp). Durata acestui efort este discutabil, unii autori consider intervalul mai mic, respectiv 38 secunde (Zaiorschi). Sistemul energetic solicitat este ATPul (acidul adenozintrifosforic),careseresintetizeazprinintermediulcreatinfosfatului(CP); efortdeintensitate submaximalcuo duratdepnla1minut.Sistemulenergetic este tot anaerob i folosete ca surs energetic pe lng ATP i CP, substratul glucidicncadrulglicolizeicuformaredeacidlactic; efort de intensitate mare cu o durat pn la 6 minutei energogenez anaerob suplimentatdeceaaerob; efort de intensitate moderat cu o durat pn la 60 de minute i energogenez aerob (stare stabil relativ ergostaz). Apare un oarecare echilibru ntre

consumul i necesarul de oxigen, cu un mic deficit care va fi acoperit postefort, printrunconsummritdeO2.Substratulenergeticdebazestecelglucidic; efort de intensitate mic cu o durat ntre 60 de minute i cteva ore i energogenez aerob. ntregul necesar de O2 este acoperit de consum (stare stabil adevrat steadystate). Substratul energetic este reprezentat de glucide i lipide. DupgraduldeaprovizionarecuO2aorganismului: efort anaerob, cnd acesta se realizeaz n condiii de apnee sau ntro ventilaie limitat. Eliberarea energiei se desfoar n lipsa oxigenului i n funcie de substratulenergetic.Sedifereniaz: efortul anaerob alactacid, cu energie rezultat prin catabolizarea legturilor fosfatmacroergicedinstructuraATPiCPi, efortul anaerob lactacid cu substrat energetic imediat ATP, dar a crui resintezserealizeazpringlicolizcuformaredeacidlactic; efort aerob, n care lucrul mecanic se desfoar n condiii aerobe. Doar n primele 23minuteselucreazndeficitdeoxigen,pncndsistemeleoxidoreductoarei adapteaznivelulfuncional; efort mixt, care se ntlnete n sporturile unde intensitatea efortului permite aprovizionarea parial a organismului cu oxigen (proba de 1500 m). Energia este furnizat prin sistemele anaerobe sau aerobe n funcie de intensitatea efortului pe traseu. Duptipuldecontraciemuscular: efort izotonic (dinamic) n care contraciile musculare presupun creterea iniial a tensiunii interne urmat de pstrarea constant a acesteia pe timpul contraciei; fibrelemuscularesescurteazdeplasndfiesegmentelecorporale,fieogreutate; efort izometric (static) care presupune doar creterea tensiunii interne a fibrelor musculare fr scurtarea muchiului i, deci, fr efectuarea de lucru mecanic. n realitate se produce o microdeplasare, neglijabil, ntre momentul creterii tensiunii muscularei cel al relaxrii. Contracia izometric se produce cnd muchiul lucreaz contrauneirezisteneegalecuforasamaximsaucndsencearcdeplasareaunei greutimaimaridectforasubiectului(M.Cordun,1999); efortizokinetic,n caretensiuneainterneste marentoatefibrelemusculare active, petoatduratacontraciei. nfunciedeconsumulenergetic:

eforturi uoare, datorate micrilor automatizate, efectuate cu consum energetic redus la mai puin de jumtate din rezerva de efort. Se produc fr creteri voluntare ale tensiunii musculare, iaroboseala este sczut (exemple: mersul pe jos, igiena corporal,alimentaia); eforturi medii, care includ majoritatea profesiilor, fr efort voluntar mare i n care obosealasecundarsecompenseazprinsomnuldenoapte(Hettinger,1980); eforturi grele, care solicit pn la 80% din capacitatea maxim a individului i sunt urmatedeinstalareastriideoboseal(M.Cordun,1999). nfunciede graduldesolicitarealprincipaleloraparateisistemedinorganism(A.Demeter iM.Georgescu,1969;I.Drgan,1994): efort neuromuscular (neuropsihic), n care solicitarea se adreseaz predominant sistemului neuromuscular. Eficiena acestui efort depinde de nivelul de dezvoltare i organizare a sistemului nervos central i periferic, capabil s mobilizeze prompt, economicincondiiidiverse,efectoriimusculari; efort cardiorespirator, n care aparatul cardiovascular, respiratori sngele sunt direct responsabile de valorile optime ale consumului maxim de oxigen utilizat deesuturi n scopuldegajriiuneicantitisuficientedeenergie; efort energetic (sau endocrinometabolic) ce depinde deposibilitile organismului de a resintetiza chiar n timpul efortului, substratul energetic metabolizat. Refacerea substanelor productoare de energie presupune timp, de aceea numai eforturile aerobe pot oferi aceste condiii. n acest tip de efort intervine reglajul hormonal (de exemplu: ACTHcortizol care determin i menine glicemia, furniznd substrat energetic prin gluconeogenez sau medulosuprarenala care prin secreia de catecolaminearerolergotropmobilizatordeefort). 1.4.Elementedebiomecanicamicrii Micarea este definit ca rezultatul activitii unui sistem ale crui componente funcioneaz armonici este condiionat de interrelaia organismului uman cu mediul extern (ecotrop)i cu cel intern(ideotrop)(noiunicitatedeA.DragneaiA.Bota(1999)). Prin micare, omul transform mediul n care se dezvolti, mai ales, se transform pe sine. Toate constantele morfofizicobiochimice vorconduce la ntemeierea unei forme superioare de autoreglare, de optimizare valorificnd la maximum resursele fizice i psihice, adic atingerea performaei(depireaniveluluicomun)(M.Epuran,1991).

n activitatea sportiv, micarea este produs n mod activ de contraciile musculare. Datorit acestora, raporturile dintre segmentele corpului se modific conform legiilor prghiilor i principiilor conservrii impulsului, energiei, puterii etc. Deplasarea segmentelor, care se comport asemntor prghiilor ososase, este determinat de contracia muscular care transform energia chimic n energie mecanic (A. Buzescu, 2000). Oasele corpului uman formeaz prghii de ordinul saugradulI,II,III(M.Cordun,1999): prghii de gradul I, n care sprijinul este situat la mijloc, ntrepunctul de rezisteni cel de for. Acestea sunt prghii de echilibru; Exemplu: articulaiile atlantooccipital i coxofemural; prghii de gradul II, n care rezistena este situat la mijloc, ntre punctul de sprijini cel de for.Acesteprghii,numitedeforsuntmairare;exemplu:articulaiatalocruralnpoziia stndpevrfulpiciorului; prghii de gradul III, n care fora este situat la mijloc, ntrepunctul de rezisteni cel de sprijin. Aceste prghii, sunt cele mai rspndite n organism; acioneaz cu pierdere de for i ctig de deplasare, fiind deci prghii de vitez; exemplu: articulaia cotului. Pentru prghiile de gradul III, locul de aplicare al punctului de for are o importan foarte mare. Astfel,cndpunctuldeforestedispus: o o lamijloc,prghialucreazcuforivitezmedie; aproape de punctul de sprijin, prghia lucreaz cu for crescut i vitez mare, i esteoprghiedevitez; o mai aproape de punctul de rezisten, prghia lucreaz cu for crescut i vitez sczut,iesteoprghiedefor. Micarea voluntar, ideokinetic, poate fi adaptat unui scop precis. Pentru aceasta, muchii trebuie sacionezeca: agoniti,careiniiaziproducmicarea,motivpentrucaresemainumescmotorulprimar; antagoniti, care se opun micrii produse de agoniti; au rolfrenator, reprezentnd frna elastic,muscular,careintervinedeobiceinainteaceleiligamentaresauosoase; sinergiti,prinacrorcontracie,aciuneaagonitilordevinemaiputernic; fixatori care acioneaz involuntari au rolul de a fixa aciunea agonitilor, antagonitilori sinergitilor. Fixarea nu se realizeazcontinuu, pe ntreaga curs de micare a unui muchi (M.Cordun,1999). Musculaturadezvoltdoutipurideactiviti(M.Ifrim,1988):

static (de asigurare postural) ca rezultat al contraciei izometrice a grupurilori lanurilor musculare. Acest tip de activitate provoac oboseal muscular rapid; circulaia sanguini limfaticestengreunatdecomprimareavaselordectrefibrelemusculare; dinamic, realizat de contracia izotonic a muchilor. n acest tip de activitate lucrul mecanic efectuat este proporional cu fora i lungimea scurtrii, iar circulaia sanguin i limfaticestefavorizat. Micrile complexe (mers, alergare) reprezint rezultatul interaciunii dintre forele interne ale organismuluii cele externe ale mediului de deplasare. Forele interne intervin n realizarea micrii corpului uman i sunt reprezentate de: impulsul nervos, contracia muscular, prghiile osoase i mobilitatea articular. Forele externe (gravitaia, greutatea corpului sau a segmentelor n micare, presiuneaatmosferic,rezistenamediului,ineria,foreledeaccelerare,dereacieasuprafeelorde sprijin,defrecare)trebuienvinsedeforeleinternealeorganismului(A.Buzescu,2000). Alergarea este o micare ce const n trecerea succesiv a unui membru inferior naintea celuilalt, sprijinul efectunduse numai pe un singur picior. Aceasta ajut la deplasarea mai rapid a corpului (A. Buzescu,2000). Spre deosebire de mers, alergarea nu prezint perioade de dublu sprijin, naintarea fcnduse prin mici srituri, separate ntre ele prinperioade de sprijin unilateral. n alergare, centrul de greutate se deplaseaz la intervenia: forei musculare (la care se adaug rezistena suprafeei de sprijin), greutii corpului i rezistenei aerului. La o vitez constant, cele trei fore se menin n echilibru. Dac viteza scade, rezistena aerului se micoreaz, iar fora muscular va aciona pe o direcie mai puin nclinat i va avea o valoare mic. Dac viteza de deplasare crete, rezistena aerului cretei ea, iar fora muscular acioneaz pe o direcie nclinat i va avea o valoare mai mare. Centrul de greutate se deplaseaz sinusoidal. Cnd membrul inferiorse extinde, fora muscular deplaseaz centrul de greutate n sus i nainte. Cnd aciunea forei musculare se epuizeaz, datorit ineriei, centrul de greutate i continu deplasarea, dar coboar.n afara acestor deplasri verticale, centrul de greutate se deplaseaz i lateral. Propulsia succesiv a membrelor inferioare orienteaz centrul de greutate, cnd ntro parte cnd n cealalt (A.Buzescu,2000).

2. ADAPTAREAORGANISMULUILAEFORTULFIZIC
Prin adaptare se nelege procesul complex de acomodare a organismului la modificrile mediuluiexterniintern. H. Le Chatelier consider c fenomenul adaptrii poate fi extins la toate sistemele materiale, fizice, chimicei biologice, constnd n acelai timp n tendina unui sistem de a se restabiliechilibrul modificat. Din punct de vedere biologic, adaptarea la mediu (ca i cea specific antrenamentului) este mecanismul complex de aprare fa de solicitrile determinate de schimbrile mediului i const n totalitatea modificrilormorfofuncionale care realizeaz, n final, trepte superioare de evoluie, devenind mai capabile de supravieuire dect n etapele lor anterioare de existen (M. Ifrim citat de A.Dragnea, 1996). Fenomenele de adaptare au caracter genetici fenotipic. Adaptarea la mediu se refer n mai mare msur la mecanismele fenotipice care ofer o gam larg de posibiliti de schimbare a nsuirilor organismelor, ndeosebi n copilrie i adolescen. De aceea, performanelesportivesepunpeseamaplasticitiifenotipiceindiferentderassaualtecaractere genetice (A.Dragnea, 1996). Efortul fizic modific nivelul homeostatic, fixndul pentru un moment la o valoare destul de ndeprtat de cea normal, situaie n care se realizeaz permanent reacii adaptative(I.Drgan,1994). 2.1. Antrenamentulcaprocesdeadaptare Efortul sportiv solicit toate subsistemele organismului, ordinea funciilor implicate i intensitatea rspunsului fiind diferite i avnd caracteristici individuale dependente de parametrii efortului. Solicitarea la efort este generalizat i capt caracter de stres att fizic ct i psihic, deoarece implic mecanismele de adaptare (A. Demeter, 1987). La baza adaptrii organismului la efort st exerciiul fizic din cadrul antrenamentului sportiv. Efectele adaptative ale solicitrii se acumuleaz treptat cu trecerea timpului i duc la accentuarea eficienei funciilorfiziologice i biochimice de la nivel subcelular, celular, tisular, aparat, sistem i ntregul organism, ducnd la mbuntairea rezultatelor sportive n disciplinele i probele sportive practicate (I. Drgan, 1994). Antrenamentul este considerat un proces complex, organizat pe operioad lung i finalizat prin adaptriconsecutiveoptimalepnlaobinereaadaptriimaximecesereferlaatingereamiestriei sportiveimeninereaeintimp(I.Drgan,1994). Efortul de antrenament poate conduce, n funcie de parametrii si (volum, intensitate, complexitate, densitate) la o serie de modificri specifice funcionale la nivelul diferitelor esuturi, organe i aparate ale organismului. Repetarea sistematic a efortului timp ndelungat determin

restructurri morfologice (anatomice) care se oglindesc nu numai prin fortificarea muchilor i perfecionarea funciei sistemului nervos, ci i printro serie de hipertrofii tisulare, n funcie de organeleintaleefortului.Deexemplu: greutatea ficatului la o persoan neantrenat este de cca 1450 g, n timp ce la sportivul care particip sistematic la un program de antrenamentbazat pe eforturi de for rapid (power training) poate ajunge, dup 1 an, la o greutate de cca 1600 g, iar la un sportiv supus unui efort sistematicderezisten,greutateaficatuluivafiimaimare(I.Drgan,1994); cretereasistematicagreutiiinimiiirinichilor,dup45deziledeantrenamentsusinut (R.Mano,1987); modificri durabile ale unor parametrii cardiovasculari (frecven cardiac de repaus, oxigenpuls maxim, volum cardiac), respiratori i endocrinometabolici sub influena eforturilor intenseisistematice(S.Israel,1985). Adaptarea n cadrul procesului de antrenament se produce contient, dirijat i conduce la modificri structurale biochimice, care au la bazprocese metabolice celulare legate de sinteza proteinelordeadaptare(C.Bota,1997).Astfel,nperioadaderefacerevacretenumruldeproteine structurale i enzimatice mult mai active datorit exerciiului fizic (Rogozkin, 1976; Millward, 1982; Virec, 1987; Thomason & Boots, 1991). n cadrul antrenamentului sportiv, avantajele generale ale procesului adaptiv se pot evidenia n mai multe direcii prin caracteristici ce deosebesc un sportiv antrenat de o persoan neantrenat. Astfel, S.Israel (1985) citeaz cteva dintre perfecionrile fiziologice: cretereatoleraneifademodificrilebrutealetemperaturii; cretereacapacitiideasuportalipsadeoxigen; mbuntireastabilitiipsihice; mbuntireacapacitiideaprarempotrivainfeciilor,stresului; creterearezisteneifadetoxine. Gradul de adaptare metabolic a sportivului depinde de gradul de variabilitate a proceselor biochimice, de nivelul lor de angrenare la sarcinile impuse de rezistena tisular. Trecerea de la starea de repaus la efort determin apariia unor modificri imediate (acute) care se menin timp ndelungat i dup ncetarea activitii. Acumulrile cantitative din timpulpregtirilor fizice sistematice conduc la instalarea strii de antrenament, cuprofunde modificri morfofuncionale reflectate biochimic i enzimatic la nivel celular. Condiiile funcionale constante ale procesului de adaptare sunt asimilareai acomodarea (J. Plaget, 1967). n antrenamentul sportiv, adaptarea poate fi definit ca un echilibru permanent ntre asimilarei acomodare (A. Dragnea, 1996). n concluzie, totalitateareaciilorneuroendocrinometabolice,careaparntimpulexpuneriiorganismuluilastres, definete adaptarea la efortul fizic i creeaz premisele energetice pentru asigurarea

funciunilororganismului n condiiile parametrilor de efort (I. Drgan, 1994). n antrenament, adaptarea se caracterizeaz printro serie de trsturi determinate de particularitile ramurilor de sport practicate, de durata sau vechimea n sport, frecvena cu care sunt administrai stimulii, starea desntateetc.(A.Dragnea,1996).Celemaisemnificativetrsturisunt: amplitudinea sau plasticitatea, la nivel funcional, morfologic, biochimic i motric, n condiiile unei cuantificri corecte; adaptarea este mai ampl sau mai puin ampl n funcie devrstidisponibiliti; eficiena (economicitatea) reaciilor organismului la instalarea adaptrii, reducnduse, astfel, cheltuielile energetice raportate n timp; rezervele de adaptare determin direct economiadetimpienergie. ntindereasaudurata,caresereferlatimpulctpersistadaptarea;aceastapoatefidirijat de specialiti n funcie de cerinele ramurii de sport i necesitile refacerii n cadrul dinamiciiprogresiveacapacitiideperforman. ascendena sau evoluia adaptrii, specific necesitii asimilrii i acomodrii treptate a diferiilor stimuli de sarcin, programai n antrenamente. Accesibilitatea proceselor de adaptare este condiionat decreterea treptat i n acelai timp variat a stimulilor de antrenament. specificitatea: n antrenament, deosebirile individuale privind eficienapregtirii sunt determinate de aparatul aptitudinal i receptivitatea aparatului genetic al celulei fa de influeneleexercitatedinmediu. receptivitatea individual; fiecare individ este o entitate difereniat de ceilali semeni,i deci, reaciile adaptative sunt extrem de variate, de la sportiv la sportiv, influenate de particularitileaparatuluigenetic. 2.2.Tipurideadaptarelaefort Adaptabilitatea este un proces continuu, dinamic, dependent de capacitatea funcional, de posibilitateamobilizriiipuneriinvaloarearezervelorfuncionalecedepindde: stareamorfofuncionalaorganelorinteresatenreaciaadaptativ; regimullordefunciune; antrenarealordectresistemelereglatoare(I.Drgan,1996). Totodat,procesuldeadaptarelaefortsedesfoarnraportcu: o o o necesitiledefondalemetabolismului; posibilitiledeschimbaleorganismului; solicitrileimpusedevariaiileefortuluifizic.

Antrenamentul sportiv conduce la dezvoltarea acelor adaptri necesare organismului pentru a putea efectua i menine un efort specific impus de ramura sportiv practicat. Din punct de vedere biologic, adaptarea presupune modificri organicei funcionale provocate de solicitrile intrinsecii extrinseci. Ea apare dup pregtiri fizice de lung durat; este reversibil; poate dispareprogresiv la ntreruperea antrenamentelor, putnd fi renoit ori de cte ori este nevoie (C. Bota, 1997). Clasificareatipurilordeadaptaresepoaterealizapebazamaimultorcriterii: Dupparametriimorfofuncionaliimplicainefort(A.Demeter,1984): adaptarespecificmanifestatprinmodificriadaptativelanivelulorganelordirectsolicitate (ex.hipertrofiamuscularprinantrenamentuldefor); adaptare nespecific cnd stimulii influeneaz nu numai organele vizate, ci indirect i alte organe. n acelai context, Iacovlev (1983) sistematizeaz adaptarea n: generali specific. Adaptarea general apare la nceputul procesului de antrenamenti cuprinde att sfera morfologic, cti cea fiziologic, n timp ce adaptarea specific se realizeaz strict n cadrul disciplinei practicate.Trebuie precizat c procesul de antrenament conduce la adaptri generale, care prin limitarea parametrilor solicitaidevinadaptrispecifice. Dupprocesuldeantrenamentprinciclicitate,condiiimateriale,echipament,aparatur,parteneri (S.Israel,1985): adaptare metabolic ( dup A. Demeter, 1967 imediat sau acut) cu modificri funcionale i metabolice ce nsoesc imediat efortul (de exemplu: modificri ale frecvenei cardiace, volumului sistolic etc.); toate modificrile somatoviscerale se produc n timpul desfurrii efortului,precuminperioadarevenirii(dupefort). adaptare epigenetic (dup M. Georgescui A. Demeter, 1987 tardiv sau de antrenament) cu modificri ale structurilor celulare sau tisulare impuse de solicitrile sistematice i prelungite ale efortului fizic (de exemplu: bradicardia sportivilor, cantitatea i volumul mitocondriilor). Dupsferacreiaiseadreseaz(I.Drgan,1994): adaptare somatic manifestat la nivelul aparatului locomotor, sistemului nervos i al analizatorilor; adaptarevegetativevideniatprinmodificrifuncionalealeorganelorinterne. Dupaspectulefectelorpozitivesaunegativealmodificrilorinstalateprinantrenament(C.Bota& B.ProdescuAnton,1997): adaptare biopozitiv, care se traduce printro ameliorare a capacitii de performan; este efectul stimulilor optimi cantitativii calitativi, cein cont de capacitatea de solicitare a unui organsauaorganismului;

adaptare bionegativ determinat de suprasolicitarea organismului i poate fi considerat dezadaptare; este consecina destabilizrii sistemului reglator i reprezint cauza oboselii acutesauasupraantrenamentului. Capacitatea de adaptare a organismului mai poate fi influenat de o serie de factori exogeni (cantitatea i calitatea stimulilor de antrenament, nutriia) i endogeni (vrst, sex, stare de sntate).

EFECTELEANTRENAMENTULUIASUPRAAPARATULUICARDIOVASCULAR
n cadrul general al modificrilor induse de efortul fizic la nivelul aparatului cardiovascular se instaleaz,ntimp,oseriedeadaptricarepotconduceilaobinereaperformanelorscontate. Mecanismul cel mai rapid prin care inima ncearc s fac fa necesitilor din efort este cel de modificare a frecvenei cardiace. La persoanele neantrenate, n timpul efortului se pot nregistra valori de 190210 contracii/minut. Aceste valori, care uneori pot i mai mari de 210 bti/minut, ridic problema eficienei muncii depuse. La o astfel de frecven cardiac, timpul pe care l ocup diastola n revoluia cardiac este mult sczut, ceea ce determin automat scderea umplerii diastolice i implicit a fraciei sngelui ejectat cu fiecare sistol n circulaie. Evident c o astfel de stare de lucru nu poate fi meninut timp ndelungati, cu att mai puin, s poat susine un efort deantrenamentde minim90minute.Camecanism adaptativarelocbradicardizareainimiinrepaus (scderearitmuluicardiac),caexpresieastriidehipervagotonie(hiperactivitateanervuluivag),ceea ce permite ca pornind de la valori bazale mai mici, n timpul eforturilor creterile de frecven cardiac s ajung n limite tolerabile pentru organismi posibil de a fi meninute timp ndelungat. Este evident c prin aceast adaptare inima reuete si sigure o perioad de diastol suficient pentruafacefacondiiilordelucruimpuse.(BraithR.W.icolab.1994). Timpul minim prelungit al diastolei este unul dintre elementele fundamentale adaptative ale cordului sportiv, realiznd condiia de timp necesar pentru umplerea diastolic a cavitilor inimii, ceea ce se va reflecta asupra volumului sistolic. Invers proporional cu producerea tahicardiei are loc scderea timpului de umplere ventricular din diastol, ceea ce atrage dup sine diminuarea progresivadebituluisistolic,evidentiaceluicardiac,ajungnduselasituaiaparadoxaldinunele afeciunicardiace(deex.fibrilaii)cnd,deifrecvenainimiiestefoartemare,organeleinternesunt hipoirigatedatoritdeficituluilegatdescdereadebituluicardiac. Ca un indicator al strii funcionale cardiovasculare are semnificaie modul de revenire dup efort. Dup efortul standard caracteristic fiecrui sport este obligatorie revenirea n trei faze, care reflectdefaptadaptareafuncionalcardiovascularbun:

fazaIdectevasecunde,ncarerevenireasprevalorilebazalesfierapid; faza aIIa de 12 minute, cu o revenire mai lent i aproape de parametrii cardiaci de plecare;

faza aIIIa de 24 (5) minute, n care trebuie s se ajung la frecvena cardiac anterioar efortuluifizic.

Printro alternare simpaticoadrenergic determinat de stimulii produi de efortul fizic are loc o adaptareavolumuluisistolic.Laindividulsntosineantrenatdebitulsistolicvariaznlimitede60 80 ml snge pentru fiecare sistol n repaus, n decubit. Aceast cantitate mai scade cu nc 1040% n ortostatism, prin scderea umplerii diastolice determinate de factorul gravitaional i de uoara diminuare a ntoarcerii venoase ce acompaniaz modificrile de poziie. n aceste condiii, dac se practic un efort fizic chiar minim sau moderat, creterea debitului sistolic poate ajunge n cele mai multe dintre cazuri la valori de 100110 ml snge pentru fiecare sistol, mai rare fiind situaiile de 120140 ml. Numai c aceast cretere sistolic, pe de o parte,i frecvena cardiac crescut, pe de alt parte, nu reuesc s fac fa cerinelor musculaturii scheletice, n special, dar nici s asigure optima vascularizaie la nivel cerebral chiar n condiiile unei vasoconstricii n unele teritorii, de exemplu aparat urogenital. Ca urmare are loc o adaptare a volumului sistolic care n efort poate s ajung,nurmaantrenamentelorsistematice,lavaloride170200mlsnge(mairar,darnuimposibil la 250 ml) pentru fiecare sistol. Aceast cretere de peste dou ori poate fi realizat pe baza modificrilor de frecven cardiac, de repausi n timpul efortului, a creterii perioadei de diastol ceea ce determin creterea umplerii ventriculare i crearea condiiilor realizrii unei fore de contraciemiocardicoptime. Prin modificrile frecvenei cardiace i ale volumului sistolic are loc o modificare i a debitului cardiac n sensul de cretere pe baza celor dou, astfel nct n efort inima poate vehicula cantiti impresionantedesnge. Adaptarea debitului cardiac (Blair S.N. i colab. 1995) la cerinele din efortul fizic se poate realiza, totui, ntre anumite limite, chiar n situaiile celor foarte bine antrenai: debitului sistolic optim se nregistreaz la frecvene cardiace de 130 contracii/minut, creterea frecvenelor cardiace n regimuri superioare fiind din ce mai greu de tolerat n efortul de antrenament, ajungnduse ca la frecvene mai mari de 180 bti/minut volumul sistolic maxim nu numai c nu mai crete proporional ca s asigure efortul, ci scade ca valoare, atrgnd o scdere a debitului cardiac. Pe acest aspect fiziologic se bazeaz utilizarea ca metod de testare n laborator a capacitii de efort prin metoda strand, la care frecvena optim este considerat n jurul valorii de 170 contracii/minut. Aceast moderare a creterii debitului cardiac este posibil de realizat prin mai buna utilizare a echipamentelor enzimatice (prin extragerea cantitativ i calitativ a oxigenului), i prin creterea

diferenei arteriovenoase de oxigen comparativ cu cei nesportivi.Concomitent cu modificrile de frecven, debit sistolic i debit cardiac au loc i modificri presionale.Tensiunea arterial sistolic, admis ca normal are valori ntre 100145 mmHg, poate nregistra valori de pn la 200 mmHg prin mrirea forei de contracie i prin creterea volumului sanguin circulant ca urmare a impulsurilor simpaticei a eliberrilor de catecolamine circulante. Aceste valori scad relativ repede dup oprirea efortului fizic prin ncetarea aciunii de pomp a muchilor scheletici, prin diminuarea cantitii de adrenalincirculantiprinncetareaimpulsurilorvenitedelacentriicardioacceleratoridelanivelul bulbului. Semnificativ pentru aprecierea strii de sntate i a celei de antrenament este revenirea postefort,carenfunciedeprobastandardaplicattrebuiessencadrezenintervaluldetimpde1 minut pentru proba Ruffier, 3 minute pentru proba strand, 35 minute pentru proba Martine. La ncetarea eforturilor se nregistreaz scderi tensionale rapide, la sportivii cu hipervagotonie de repausvalorilesistoliceajungndlavaloriinferioarecelordeplecare. Tensiunea arterial diastolic nregistreaz valori normale sub cea de 90 mmHg. La cei neantrenai pe durata efortului se menine sub limita maxim admis fr s prezinte particulariti deosebite. Prin adaptrile sistematice la efort, la sportivi ntlnim valori de repaus ntre 6090 mmHg, ns comportareanefortesteparticular.ncazuleforturilorintensecareangreneazunnumrmarede mase musculare se realizeaz o vascularizaie mai accentuat cu scderea rezistenei periferice totale, ceea ce antreneaz o scdere important a valorilor diastolice imediat dup efort, uneori nregistrnduse valori n apropierea celei de 0 mmHg. Situaia este denumit "ton infinit"i poate fi interpretat ca normal, adaptativ, dac la sfritul primului minut de la ncetarea efortului standardseobinvaloridemcar2030mmHg.Astfeldesituaiinupotficonsideratetotuiadaptri laefort,cisuntexpresiiderspunsnecorespunztorlaantrenament. n cazurile eforturilor neuropsihice se nregistreaz cele mai mari valori ale tensiunii arteriale diastolice,atribuitenspecialcatecolaminelor. n eforturile dinamice tensiunea arterial se modific puin att n efort, ct i dup ncetarea acestuia. Situaia poate fi explicat prin modificrile minime ale rezistenei generale rezultate din echilibrul balanei dintre vasodilataia din muchi, miocard, plmni i vasoconstricia din organele pasivedinefort. Tot ca o adaptare tardiv la efortul repetat o constituie i realizarea unei vascularizaii coronariene adecvate prin mbogirea echipamentului enzimatic al miocitelor, att sub aspectul cantitative,ctmaialespeseamaceluicalitativsecundardeschideriiunoranastomozenefuncionale n condiii de repaus. n solicitrile cu durat ndelungat, inima nu reuete s mai fac fa cerinelor musculare, ceea ce reclam o modificare de volum din partea acesteia.

n condiiile unei rezistene periferice sczute are loc, iniial, dilataia reglatoare. Prin continuarea ritmului de antrenament se ajunge la instalarea etapei urmtoare, cea de hipertrofie ventricular, dar fr tulburri circulatorii. n raport cu intensitatea, durata, caracteristicile efortului depus, aerob/anaerob, hipertrofiile pot fi: predominant stngi, instalate n eforturile de rezisten; predominant drepte, n eforturile efectuate cu toracele blocat, n apnee; sau hipertrofii globale, destulderarntlnitelajocurilesportive.(FletcherG.F.icolab.1992) n repaus are loc creterea perioadei de contracie izometric, a sistolei mecanice propriuzise, concomitent cu o scdere a vitezei iniiale de contracie cardiaci ejecie a ventriculului stng. Prin acesta se creeaz rezervele funcionale cardiace i o hipodinamie funcional miocardic i circulatorie. n efort are loc o cretere a forei de contracie miocardic, concomitent cu mrirea vitezei de expulzie a sngeluii cu scurtarea sistolei. Parametrul cel mai fidel de apreciere a legturii activitii mecanice cu cea electric este perioada de mulaj sau de laten electromecanic, ce corespunde nceputului unei Q de pe electrocardiogram i primei vibraii ample a zgomotului I pe fonocardiogram. Necesitile crescute de snge din efort sunt asiguratei pe baza creterii vitezei de circulaie a sngelui de pn la trei ori, precumi prin realizarea unei vasoconstricii n teritoriile implicate mai puindirectnefortulfizic:aparatulurogenital,parialaparatuldigestiv. Realizarea modificrilor amintite este posibil prin existena unor rezerve de adaptare de care dispuneaparatulcardiovascular(Drganicolab.1994):

rezervadefrecvencardiac; rezerva de debit sistolic, realizat fie printro golire sistolic aproape complet, fie prin umplerediastoliccrescut;

rezervadevolumsistolic,realizatprincretereavolumuluicordului; rezerva de volum diastolic indus de proprietile fibrei miocardice de a se alungi la presiuni deumplerecrescute;

cretereafracieidesngeejectatntimpulefortului.

Principala etap a mecanismelor prin intermediul crora se realizeaz adaptarea necondiionat a aparatului cardiovascular la efort este reprezentat de formaiunile neuronale bulbopontine care realizeaz reglarea debitului cardiac, distribuia periferic a sngelui, coordonarea cordului cu circulaia periferic. Aceste formaiuni nervoase au relaii funcionale cu formaiunile vegetative diencefalice; prin intermediul lor are loc corelarea activitii cardiovasculare cu celelalte activiti vegetative:metabolice,determoreglare.Totlaacestnivelseangreneaziverigahipofizar.Scoara cerebral realizeaz coordonarea complex a aprovizionrii cu O2 a esuturilor i n acelai timp integrareacuactivitateaderelaie.

Factorii care declaneaz adaptarea funciei cardiovasculare la necesitile impuse de efortul fizic acioneaz, reflex sau automat, direct asupra formaiunilor nervoase. n categoria factorilor declanatori sunt inclui factorii emoionali care acioneaz n sfera sistemelor de semnalizare. Ei produc prin intermediul legturilor temporare intensificarea moderat a proceselor fiziologice pregtitoare efortului fizic starea de prestart. Prin nceperea activitii musculare acioneaz i impulsurilenecondiionatepornitedelaproprioceptoriiosteotendinoi. In fluxurile nervoase condiionate i cele necondiionate ajunse n zona motorie a scoarei cerebrale, iradiind, au efecte facilitatoare asupra centrilor vasomotori cardioacceleratori. De la acest nivel prin intermediul simpaticului are loc intensificarea circulaiei i vasodilataia n musculatura periferic. Activarea centrilor hipotalamici n efort duce nu numai la declanarea reaciei simpatoadrenergic, cii la eliberarea de corticotrofin prin corticotrophinereleasing factor. Acesta stimuleaz axul hipofizocorticosuprarenal, prin intermediul corticosteroizilor intensific procesele metabolice n timpul efortului, ceea ce explic una dintre cauzele oboselii ca fiind insuficiena funcional a corticosuprarenalei. Concomitent, reacia simpatoadrenergic cu descrcarea de catecolamine, prin feedback pozitiv, are influene activatoare asupra sistemului nervos central, contribuind la intensificarea aportuluii transportului de O2, la mobilizarea resurselor energetice, la intensificarea metabolismului anaerob de la nceputul efortului i a proceselor oxidative care urmeaz. Un mecanism discutat de cretere a presiunii n atriul drepti n venele cave ce conduce la efectcardioacceleratorparesfiecellegatdestimulareareceptorilorcavoatrialireflexulBainbrige. Adouacaledereglareaadaptriicardiovasculareesteceaumoral,determinatdemodificrile compoziiei sanguine: creterea presiunii pariale a CO2, creterea concentraiei de H+ prin acumularea acidului lactic, scderea presiunii pariale a O2, creterea concentraiei de K+, H2CO3. nconcluzieefecteleantrenamentuluiasupraaparatuluicardiovascularpotfisistematizateastfel:

bradicardiaderepausirelativdeefort; alungirea sistolei, ca economie de travaliu, ct i a diastolei cu favorizarea fluxului coronarian;

scderea consumului de O2 la 2035 cm3 O2/minut fa de 3050 cm3 O2/minut la neantrenat;

mbuntireacirculaieimiocardiceprinmrireaostiumuluicoronarian,cretereanlungime idiametruacapilarelor,cretereanumruluidecapilarefuncionaleactive;

hipertrofia miocardic cu creterea n greutate a cordului de la 300 grame la 500 grame, greutatecritic;

dilataia reglatoare a inimii prin mrirea cavitilor acesteia; volumul mare al cavitilor i cantitatea mare de snge rezidual confer cordului antrenat posibilitatea de a expulza n efortunvolumsistolicmaimare.

Efectele antrenamentului sportiv asupra cordului conduc la ameliorarea morfofuncional a acestuiacarearelocnetapesuccesive: comutarea neurovegetativ spre trofotropie, creterea inotropismului cardiac, creterea volumuluiinimii.

cretereacapilarizriimuchilorscheletici; creterea rezistenei periferice n repausi scderea considerabil n efort prin deschiderea promptaunuinumrmaimaredecapilarecarevorasiguraunfluxsanguincorespunztori adaptatcerinelor;

creterea diferenei arteriovenoase considerat ca un indicator al ameliorrii indicelui de utilizare a oxigenului. Reversul acestei adaptri este capacitatea muchilor sportivilor de a funcionanrepauscuunfluxsanguinsczut.

BIOMECANICALICHIDELOR.HEMODINAMICA
NOIUNIDEMECANICALICHIDELOR Stareadeagregarelichid Starea de agregare lichid se caracterizeaz prin existena unor fore de atracie importante ntre particulele constituente, cele de respingere fiind slabe, motiv pentru care, dei lichidele au volum propriu, nu au form proprie, ele lund forma vasului n care se afl. Suprafaa liber a lichidelor este elastici exercit o presiune foarte mare (~109N/m2) asupra interiorului lichiduluii deaceealichidelesuntpracticincompresibile.Hidrostaticaseocupcustudiullichidelorinrepaus. Densitatea Densitatea unui material omogen se defineste ca fiind masa coninut n unitatea de volum. Unitateademsurpentrudensitateestekg/m3saug/cm3(1000kg/m3=1g/cm3): Presiuneahidrostatic Presiuneaesteforaexercitatpeunitateadesuprafa: Este o mrime fizic scalar derivat a crei unitate de msura este N/m2. Presiunea arei alteunitidemsurtoleratecumarfi1Pa=1N/m2,1atm~105N/m2,1torr=1mmHg,760mmHg =105N/m2.UnitateademsuradinhemodinamicestemmHg(milimetrucoloanademercur). Presiuneahidrostaticestepresiuneaexercitatdeocoloandefluidlabazasa.

Fig.1Presiuneahidrostatic

In orice punct din interiorul fluidului exist o presiune datorat greutii straturilor de fluid aflate deasupra acelui punct. Presiunea pe care o exercit o coloan de lichid de densitate i grosimehlabazavasuluiavndariaseciuniitransversaleS(Fig.1):

Se observ c presiunea hidrostatic nu depinde de suprafaa fundului vasului, ci numai de densitatea lichidului i de nlimea acestuia. Dac punem n cteva vase comunicante care au seciunilebazelordiferite(Fig.2),unlichid,observmcnalimealichiduluinvaseesteaceeai.

Fig.2Invaselecomunicantenecapilare,lichidulurcpnlaacelainivel Acest lucru este datorat presiunii hidrostatice care are aceeai valoare la baza tuturor vaselor,iarlichidulestenechilibru. PrincipiulluiPascal Se enun astfel: Presiunea aplicat unui lichid aflat ntrun vas este transmis integral oricreiporiuniafluidului,precumipereilorvasului. Aplicaiile legii lui Pascal sunt numeroase. Dintre ele, amintim presa hidraulic al crei principiu de functionare presupune utilizarea unui piston de suprafa mic A1, prin intermediul cruiaseexercitoformicF1directasupraunuilichid(Fig.3).

Fig.3Presahidraulic

Conform legii lui Pascal, presiunea p = F1 / A1 este transmis prin tubul de legatur ctre cilindrumailarg,prevzutcuunpistonmaimare,desuprafaA2.Rezultc

Aadar,presahidraulicesteundispozitivdeamplificareaforei,cuunfactordemultiplicare egal cu raportul suprafeelor pistoanelor. Intlnim presa hidraulic la scaunele folosite n cabinetele dentare, precum i la frnele hidraulice (pistoanele pe care se apas corespunznd ramurii de seciunemic). PrincipiulluiArhimede Un corp scufundat n ap pare s aib o greutate mai mic dect n aer, iar un corp cu densitatea mai mic dect a apei poate pluti la suprafaa acesteia. Asta nseamn c n ap, asupra corpului scufundat mai acioneaz o for al crei sens este invers sensului forei de greutate. Aceastaesteforaarhimedic. EnunulprincipiuluiluiArhimede:Uncorpscufundatntrunlichidestempinsdejosnsuscu oforegalcugreutateavolumuluidelichiddizlocuitdecorp: FA=lichidVdizlocuitg undegesteacceleratiagravitationala,iarlichidreprezintdensitatealichiduluincareestescufundat corpul.

Fig.4IlustrareaprincipiuluiluiArhimede Fora arhimedic se aplic ntrun punct al corpului, numit centru de presiune; acesta coincidecucentruldegreutatealmaseidelichiddizlocuitdecorp(Fig.4).

Fig.5Asupraunuicorpscufundatntrunlichidacioneazoforaccensionaldinpartealichidului Plutireacorpurilor(Fig.6) a. Corpul plutete la suprafaa lichidului n acest caz, greutatea corpului este egal cu greutatealichiduluidizlocuit,darvolumuldelichiddizlocuitestemaimicdectvolumulcorpuluicare plutete; b. Corpul plutete n interiorul lichidului n acest caz, greutatea corpului este egal cu greutatea lichidului dizlocuit, iar volumul de lichid dizlocuit este, de asemenea, egal cu volumul corpuluicarepluteste; c. Corpul nu pluteste n acest caz, greutatea corpului este mai mare dect greutatea lichidului dizlocuit, corpul este acionat, aadar, de dou fore care nui mai fac echilibrul; volumul corpuluiesteegalcuvolumuldelichiddizlocuitdecorp.

Fig.6Plutireacorpurilor Principiul lui Arhimede are numeroase aplicaii n laborator, n studiul biologiei i medicinei. In laboratoarele de analize i cercetri se folosesc densimetrele, care sunt aparate destinatemsurriidensitiilichidelor,construitepeprincipiulcorpurilorplutitoare. Densimetria Densimetria cuprinde metode i procedee de determinare a greutii specifice a diferitelor corpuri.Dintremetodeledensimetriceamintim: a)MetodebazatepeaplicareaprincipiuluiluiArhimede b)Metodebazatepefolosireabalanei

c)Metodavaselorcomunicante a) Metode bazate pe aplicarea principiului lui Arhimede determinarea calitativa a densitatii. Se introduce corpul n apa, observanduse conditiile de echilibru ale plutirii. Evident, aceasta metoda se poate aplica doar corpurilor insolubile in apa. In cazul in care corpul se scufunda, densitatea lui relativa este mai mare decat 1, in cazul in care corpul pluteste, atunci densitatea sa relativa este mai micadecat1. Exemplu:Inmedicinalegalaoastfeldeoperatieestefolositapentruasestabilidacauncopil a fost nascut mort sau daca a fost asfixiat dupa nastere, adica se stabileste daca acel copil a respirat saunu.Dacarespiratianusainstalatinainteamortii,plamanulformeazauntesutcompact,maigreu decatapa,siintrodusintrunvascuapa,vacadealafund;incazulincarecopilularespirat,prezenta aeruluiinveziculelepulmonarefacecaplamanulsafiemaiusordecatapasisapluteasca. Metodapicaturilorfolositapentrudeterminaricantitativealedensitatiiunorcorpurilichide, maialesincazurileincaredispunemdecantitatimicidesubstantapentruoperatiunilerespective. Pentru aplicarea acestei metode este nevoie de un set de solutii etalon de densitati diferite, dar foarte apropiate intre ele, cunoscute cu precizie. Se introduce o picatura din lichidul de cercetat intro cantitate mica din una din solutiile etalon. Daca picatura cade la fundul vasului, densitatea lichidului este mai mare decat cea a etalonului. Se ia urmatoarea solutie etalon si se repeta procedura. In momentul in care picatura din lichidul de studiat pluteste in interiorul solutiei etalon, densitatile celor doua lichide sunt egale. Aceasta metoda serveste la determinarea densitatii sangelui, cu o precizie suficienta. Densitatea sangelui are o valoare constanta in cazuri normale, datorita mecanismelor fiziologice reglatoare, ea putand varia putin din cauza ingerarii alimentelor, mai ales a celor lichide. Valorile normale ale densitatii sangelui sunt cuprinse intre 1,057 g/cm3 si 1,066 g/cm3, admitanduse ca densitate medie la barbati valoarea de 1,061 g/cm3, iar la femei de 1,058g/cm3. Metodasepoateaplicasimaterialeloraflateinstaresolida. Areometrele (Fig. 7) sunt aparate confectionate din sticla care pot pluti, formate dintrun cilindru cu diametrul de 23 cm, partea superioara avand forma unei tije de o anumita lungime si diametru 0,30,6 cm. In partea inferioara aparatul are un rezervor de forma sferica sau ovoidala, in care se afla o substanta grea, cum ar fi plumb sau mercur. Din cauza acestei greutati, centrul de greutate al plutitorului este mult coborat fata de centrul de presiune, iar rezultatul consta in mentinereaareometruluiinpozitieverticalainlichid.

Laintroducereaareometruluiintrunlichid,acestasescufunda curezervorul cilindric maresi cu o parte din tubul subtire. Cu cat lichidul are densitate mai mare, cu atat areometrul se scufunda maiputin.

Fig.7Areometrul Existatreicategoriideareometre:

cuvolumconstantsigreutatevariabila cugreutatesivolumvariabil cuvolumvariabilsigreutateconstanta Areometrul destinat masurarii densitatilor mai mari decat ale apei este astfel construit incat introdus in apa distilata se scufunda aproape in intregime, pe tija sa citinduse valoarea 1, iar introdus in lichide mai dense decat apa, scufundanduse mai putin, indica densitati mai mari. Areometrelegradateastfelincatsaindicedensitatearelativasenumescdensimetre. Exemple: lactodensimetrul sau lactometrul indica densitatea in jurul valorii de 1,030 g/cm3 care reprezinta densitatea pentru laptele normal; urodensimetrul folosit in laboratoarele de analize medicale pentru determinarea densitatii urinei urodensimetrul are gradatiile cuprinse intre 1,001 g/cm3si1,040g/cm3,acesteafiindextremitatileintervaluluilacarepoatesaajungadensitateaurinei in cazuri patologice. In mod normal, densitatea urinei este situata in jurul valorii 1,018 g/cm3 (densitatea urinei, dea lungul unei zile, variaza intre 1,015 g/cm3 si 1,025 g/cm3). In diabet, densitatea creste (pana la 1,030 g/cm3 si chiar mai mult) din cauza procentului mare de glucoza din urina.Inalbuminurie,densitateaestescazuta,dacaarelocinacelasitimpopoliurie. b)Metodebazatepefolosireabalantei

Fig.8BalantaanaliticaFig.9Picnometrul Aceste metode presupun cantarirea cu ajutorul unui vas de volum cunoscut gol si apoi plin cu lichidul a carui densitate absoluta dorim sa o determinam. Un astfel de vas de forma speciala se numeste picnometru (Fig. 9). Prin impartirea masei lichidului la volumul picnometrului se obtine valoareadensitatii. c) Metode vaselor comunicante se aplica in cazul in care avem doua lichide nemiscibile cu densitati diferite. Saconsideramcaavemuleisiapapecareleintroduceminvolumeegaleinceledouaramuri, dediametreegale,aleunuitubinformadeU(Fig.10).

Fig.10Lichidenemiscibileinvasecomunicante Iniial cele dou ramuri sunt separate printrun robinet i lichidele vor avea acelai nivel. Daca se deschide robinetul de comunicare dintre cele doua ramuri, apa patrunde in ramura cu ulei si o impinge in sus. Intre cele doua ramuri ale vasului apare o denivelare, la baza tubului, insa, avem presiunihidrostaticeegalelaechilibru,ceeaceinseamnacaputemscrie: Masurand inaltimile lichidelor hap si hulei i tiind c unul dintre lichide a fost apa distilata, adica

apa=1g/cm3,densitateaceluilaltvafi:

Aceastametodasefolosestepentrudeterminareadensitatiilichidelornemiscibilecuapa,darnueste foarteprecisadincauzaimprecizieiinmasurareanivelelorlichidului.

HIDRODINAMICA
Hidrodinamica se ocupa cu studiul miscarii lichidelor (in general, a fluidelor). Ca la studiul oricarui sistem, si abordarea studiului lichidelor presupune folosirea unor modele idealizate. Lichidul ideal este incompresibili fr vscozitate (frecri interne). Acesta constituie un mediu continuu, in caresepotformacurenti,adicasepoateproducedeplasareaunorpartifatadecelelalte. In curgere, moleculele lichidului au o anumita viteza (raportul dintre spatiul parcurs in intervaluldetimp).Intreagacantitatedelichidincurgerereprezintacampulvectoruluiviteza. Numim linie de curgere traiectoria urmata de un element al fluidului in miscare, tangentele la aceste linii fiind directiile de miscare ale moleculelor in acel punct. Curentul este uniform daca vitezelelichiduluiindiferitepunctesuntconstante. In cazul in care elementele care trec printrun punct au aceeasi traiectorie, curgerea este staionar.

Fig.11Tubdecurentmarginitdeliniidecurent Numim linie de curent curba a carei tangenta in orice punct este in directia vitezei fluidului din acel punct. Tubul de curent (Fig. 11) este marginit de liniile de curent care strabat frontiera unui elementdesuprafata. Prin conventie, liniile de curent sunt desenate mai dese acolo unde viteza lichidului este mai maresimairareacoloundevitezaestemaimica. Ecuatiadecontinuitate Pentru deducerea ecuatiei de continuitate vom considera un tub de curent intrun fluid in miscare (Fig. 12). Prin definitie, debitul volumic de curgere, Q, reprezinta volumul de fluid care traverseaza o sectiune a tubului in unitatea de timp, in timp ce viteza de curgere, v, reprezinta distantaparcursadeunelementdelichidinunitateadetimp. Pentru un fluid incompresibil care curge stationar si nu se disipa prin peretii laterali, debitul de curgere Q este constant. Se observa ca viteza de curgere este mai mare daca sectiunea este mai micasiscadecucrestereasectiuniitransversaleatubului.Acestlucrusescriematematic:

S1v1=S2v2=constant adica produsul dintre aria sectiunii transversale a tubului si viteza de curgere a lichidului este constant. Aceastaesteecuatiadecontinuitate.

Fig.12a),b),c)Liniiledecurentinjurulunorobstacoledediferiteforme;d)Curgereaprintruncanal desectiunevariabila Presiuneastatica Daca se introduce un manometru (instrument de masura a presiunii), intrun fluid in repaus acesta va indica diferite valori ale presiunii in functie de adancimea la care se afla, conform Fig.13. Presiunea indicata de manometru in acest fel se numeste presiune efectiva pef. Intrun punct oarecarealfluidului,situatlaadancimeal,presiuneaefectivavafi: pef=p0+gl p0presiuneaatmosfericadedeasuprafluidului

densitateafluidului
gacceleratiagravitationala ladancimeacoloaneidelichidinpunctulconsiderat Presiuneaefectivapoatefiscrisasiinfunctiedeadancimeatotalaalichiduluidinvas(H)side distanta de la fundul vasului pana in punctul in care se masoara presiunea efectiva (h). Astfel, obtinemexpresia: pef=p0+g(Hh) careregrupata,devine:

pef+gh=p0+gH=ct.

Fig.13Masurareapresiuniicumanometrul Se observa ca suma este o constanta indiferent de adancime si se numeste presiune statica. Asadar,presiuneastaticareprezintapresiuneatotalapecareoinregistreazaunmanometrusituatpe fundul unui vas plin cu lichid suma dintre presiunea atmosferica exercitata de aerul de deasupra lichiduluisipresiuneahidrostaticareprezentatadepaturadelichid. EcuatialuiBernoulli Cand un lichid curge dea lungul unui tub de curent orizontal cu sectiune variabila, viteza lui variaza, el fiind accelerat sau incetinit. Prin urmare, asupra acestui lichid trebuie sa actioneze o forta rezultantadecidealungultubuluipresiuneatrebuiesavarieze,desiinaltimeanusemodifica. Pentru doua puncte aflate la inaltimi diferite, diferenta de presiune depinde nu numai de diferentadenivel,cisidediferentadintrevitezeledinpunctelerespective. PentrutubuldinFig.14putemscrieunbilantalpresiunilorinfelulurmator:

sau

Aceasta este expresia matematica a legii lui Bernoulli referitor la curgerea lichidelor. Termenul 1/2v2 se numeste presiune dinamica, iar suma primilor doi termeni ai egalitatii este chiar presiunea

statica. Presiunea dinamica reprezinta presiunea pe care o exercita lichidul datorita vitezei sale de curgere.

Fig.14ExemplificarealegiiluiBernoulli Asadar, conform legii lui Bernoulli, dea lungul unui tub prin care curge un fluid, suma dintre presiunea statica a fluidului si presiunea dinamica este constanta, presiunea statica scade pe masura cevitezacreste(Fig.15).

Fig.15Presiuneastaticascade,pemasuracepresiuneadinamicacreste,respectanduseecuatialui Bernoulli Vascozitatea Un fluid real este caracterizat de existenta unor forte de frecare interna. Alunecarea a doua straturi de fluid adiacente se poate face doar daca se exercita o forta, mai mare in cazul lichidelor decat in cazul gazelor. Existenta acestei forte face ca straturile unui lichid in curgere printrun tub sa se deplaseze cu viteze diferite, stratul de la mijlocul tubului avand viteza maxima, vitezele scazand catremarginepanalazero(Fig.16).

Fig.16Intrestraturileunuifluidrealincurgereseexercitafortedefrecare Unfluidcarecurgepoateficonsideratuncorpsupusuneideformariprinforfecare. Curgerea unui fluid se poate clasifica in functie de modul in care straturile adiacente se deplaseazaunelefatadealtele(Fig.17): curgere laminara in care caz straturile alaturate de fluid curg paralel unul fata de celalalt, alunecarealorrelativafiindunproceslin; curgereturbulentacaracterizatadeprezentavartejurilor.

Fig.17Curgerelaminara(a),curgereturbulenta(b) Curgerii lichidului se opune o forta de frecare interna careia trebuie sai stabilim directia si sensul. Ca directie, forta de frecare interna este tangenta la suprafata de forfecare, si se opune miscarii.Areexpresiamatematica:

AceastaexpresiepoartanumeledelegealuiNewton. Raportul v/x se numeste gradient de viteza transversal, S este aria straturilor glisante, iar

este o constanta de material, numita coeficient de vascozitate sau vascozitate. La presiuni si


temperaturi obisnuite, vascozitatea gazelor este mult mai mica decat vascozitatea lichidelor. Acest parametru scade cu cresterea temperaturii pentru lichide, iar pentru gaze creste cu cresterea temperaturii[3].

Unitatea de masura a coeficientului de vascozitate in S.I. este 1 Poiseuille. O alta unitate de masura pentru acest coeficient, utilizata frecvent este Poiseul notat cu P, care reprezinta a zecea partedintrunPoiseuille.Catevavaloriuzualealecoeficientuluidevascozitatesunt:vascozitateaapei latemperaturacamereieste0,01P,iarasangelui,latemperaturacorpuluiestecuprinsaintre0,02si 0,04P(variazacutemperaturasicunumaruldehematiipeunitateadevolum). Infunctiedevascozitatefluideleseclasificain: fluide ideale care nu au vascozitate (in realitate nu exista astfel de fluide, dar modelul poatefiaplicatfluidelorfoarteputinvascoase) fluide newtoniene sunt cele care respecta legea lui Newton, gradientul de viteza este proportional cu presiunea aplicata pentru a pune lichidul in miscare; coeficientul de vascozitate este constant,indiferentdevitezadecurgere fluide nenewtoniene sunt cele care nu respecta legea lui Newton, coeficientul de vascozitateluandvaloridiferiteinfunctiedevitezadecurgere(elpoatefiesacreasca,fiesascadacu crestereavitezei). Sangele este un lichid nenewtonian pseudoplastic. Coeficientul sau de vascozitate scade pe masura cresterii vitezei de curgere, sangele nefiind un fluid omogen, ci o suspensie de particule solide intrun lichid (elemente figurate in plasma). Cand viteza de curgere este scazuta, eritrocitele sunt orientate aleatoriu, la viteze de curgere crescute, ele au tendinta de a se alinia paralel intre ele sicudirectiadecurgere.

Fig.18Lichidulsinovialdinarticulatiileoaseloresteunlubrifiant(introducereaunuifluidntredou corpurisolideaflatencontactmicoreazforeledefrecare) In general, vascozitatea unui sistem de dispersie depinde de concentratie. Se poate defini o vascozitate relativa care reprezinta raportul dintre coeficientul de vascozitate al solutiei si cel al solventuluipur.Evident,aceastamarimeesteadimensionala. Desi prin fluid ideal intelegem un fluid fara vascozitate, natura a reusit sa foloseasca aceasta "nonidealitate": de exemplu, prin introducerea unui fluid vascos intre doua corpuri solide aflate in contact si in miscare relativa, sunt preluate fortele de frecare mari solidsolid de fortele de frecare

mai mici din interiorul lichidului (vascozitatea sa). Fluidul se numeste lubrifiant, procesul de micorareafrecariifiindlubrifiere. Consecintealeexistenteivascozitatii(LegileluiStokessiPoiseuilleHagen) 1.LegealuiStokes Cand o particula se deplaseaza intrun lichid vascos, intre masa de lichid in repaus si pelicula de lichid antrenata in miscare de catre particula se exercita forte de frecare interne a caror valoare depinde de viteza (Fig. 19). Rezistenta opusa de lichid la inaintare reprezinta rezultanta fortelor de frecare. Aceasta forta de frecare are o valoare variabila, ea fiind direct proportionala cu viteza. La un momentdat,fortaajungesaegalezefortamotrice(incadere,greutatea)sidinacestmoment,corpul semiscaavandvitezaconstanta.

Fig.19Liniiledecurentalelichiduluiinjurulsfereiinmiscare In cazul unei particule sferice de raza r, la viteze mici v, legea lui Stokes da expresia fortei rezistente: R=6rv Laechilibru, cunoscandvitezalimitasepoatedetermina,deexemplu,valoareacoeficientului devascozitate. Forta motrice poate fi: greutatea, explicand astfel sedimentarea; forta centrifuga, aplicata la centrifugaresauultracentrifugare;fortaelectrica,aplicatalaelectroforeza. Particulele de diferite tipuri pot difuza intrun anumit lichid functie de vascozitatea acestuia, iar acest lucru este folosit in practica prin introducerea medicamentelor in solventi sau dispersanti vascosi,incetinindastfelvitezalordedifuzie. 2.LegeaPoiseuilleHagen Curgerea laminara poate fi privita ca deplasarea unor tuburi coaxiale care aluneca unele fata de altele, cu viteze diferite, mai mari spre centru si scazand spre pereti. In afara stratului periferic

miscarea este foarte neregulata turbulenta, datorita curentilor circulari locali formati, distribuiti haotic,numitivartejuri.Acesteaproducocrestereconsiderabilaarezistenteilacurgere,urmatadeo scadereapresiuniitotalealichiduluirealdealungultubului(Fig.20).

Fig.20Scadereadepresiunedintrunlichidincurgeredatoratavascozitatii Conform legii lui PoiseuilleHagen scaderea de presiune dea lungul distantei l strabatuta de fluidintruntubcilindricderazareste:

deoarece viteza v = Q/S = Q/r2, unde Q este debitul lichidului prin conducta, S aria sectiunii transversaleaacesteia,iarvascozitatealichidului. Prin urmare, in cazul fluidelor reale, vascoase, energia potentiala a fluidului scade pe masura cefluidulavanseazaintub,datoritafrecarilorinterne. Se poate face o analogie intre marimile hidrodinamice si cele electrocinetice, diferenta de presiunecorespunzanddiferenteidepotentialelectric,debitulQalcurgeriicorespunzandintensitatii curentului electric, iar factorul (8l/R4) fiind echivalentul rezistentei electrice (el chiar reprezentand rezistentaintampinatadefluidintimpulcurgeriisaleprintub). LegealuiPoiseuilleestesimilaralegiiluiOhm,ambelefiindexpresiialedisipariienergiei. NumarulluiReynolds Caracterul curgerii unui fluid printrun tub cu pereti netezi poate fi anticipat daca se cunosc viteza de curgere a fluidului (v), densitatea lui (), coeficientul de vascozitate () si diametrul tubului (D). Cu ajutorul acestor marimi, care caracterizeaza atat fluidul cat si tubul prin care acesta curge, se poatecalculanumarulluiReynoldsNR,definitcaurmatorulraport: NResteomarimeadimensionalasiareaceeasivaloarenumericainoricesistemdeunitati.

Experientelearataca: dacaNR<2000curgereaestelaminara dacaNR>3000curgereaesteturbulenta pentru2000<NR<3000existaunregimdetranzitiesaunestationar,curgereaesteinstabila sipoatetrecedelaunregimlaaltul. Inceeaceprivestecurgereapulsatorieasangeluiaceastaesteocurgereinregimnestationar. Curgereaprintuburielastice In tuburi elastice, curgerea continua a unui lichid se face la fel ca in tuburile rigide, dar in cazulcurgeriiintermitente,curgereaprintruntubelasticdiferadeceaprintubulrigid. Oexperienta clasicaefectuatade Mareyapusinevidentaaceasta diferenta.A consideratun tub de sticla care se bifurca, una dintre ramuri fiind din sticla, iar cealalta din cauciuc, ambele ramuri avand acelasi diametru (Fig. 21). Prin capatul tubului a trimis un curent de apa intrerupt ritmic. A observat ca in timp ce curgerea era intermitenta in ramura de sticla, deoarece la fiecare oprire de debit, presiunea atmosferica se opunea curgerii lichidului, in ramura de cauciuc, curgerea era continua, insa cu o viteza mai mica. Masurand volumele de lichid scurse prin cele doua ramuri in intervale egale de timp, a constatat ca mai mult lichid sa scurs prin tubul elastic, decat prin cel de sticla,desidiametreleacestoraerauegale.

Fig.21ExperimentulluiMareyreferitorlacurgerealichidelorprinvaseelastice Acest fenomen se explica prin elasticitatea tubului de cauciuc. Presiunea lichidului care vine dintrun rezervor cu debit constant actioneaza nu numai asupra coloanei de lichid din tub, impingando inainte, dar si asupra peretilor elastici ai tubului, carora le imprima o deformatie elastica. Tubul deformat elastic isi revine apoi la forma initiala, dezvoltand o forta elastica proportionalacudeformatia,astfellichidul continuandsa curga dinspatiulsuplimentarcu caretubul siamaritdiametrulprindeformareaelastica.

Asadar, in tubul elastic, lichidul curge continuu, cu o viteza mai mica, dar cu un volum mai mare decat in tubul de sticla. Acest lucru are o importanta deosebita in curgerea sangelui in regimul pulsatoriu impus de inima, prin vasele elastice care inmagazineaza energie potentiala in timpul diastolei,asigurandunfluxmaimaredesangedecatdacavaselearaveaperetirigizi.

ELEMENTEDEHEMODINAMICA
Hemodinamica are ca obiect studiul fenomenelor fizice ale circulatiei (mecanica inimii si hidrodinamica curgerii sangelui prin vase elastice), aparatele, modelele precum si dispozitivele experimentale folosite pentru acest studiu. Studiul circulatiei sanguine foloseste modele mecanice datorita numeroaselor analogii care exista intre functionarea inimii si cea a unei pompe, intre artere situburileelasticeetc. Inima este un organ cavitar musculos care pompeaza sange (lichid nenewtonian pseudoplastic)intotorganismulprincontractiiritmice(datoritacicluluicardiac)invaseledesangede diametrediferite,avandperetinerigizisipartialelastici.Inimaareaproximativ60100batai/minut,si aproximativ 100.000 batai / zi. Bataile inimii sunt accelerate de activitatea musculara si de temperaturamairidicataacorpului. Roluldepompaalinimii

Fig.22Compartimenteleinimii

Rolul principal al inimii consta in expulzarea sangelui in circulatie, prin inchiderea si deschiderea in mod pasiv a valvulelor care au rol de supapa. Inima este constituita din doua pompe (Fig.22),conectateprincirculatiilepulmonarasisistemica: pompa dreapta care are rolul de a pompa spre plamani sangele dezoxigenat colectat din organism (circulatiapulmonara) pompastngcolecteazasngeleoxigenatdinplmniilpompeazncorp(circulaiasistemic). Fiecare parte a inimii este echipata cu doua seturi de valvule care, in mod normal, impun deplasareasangeluiintrunsingursens,celedouapompealeinimiiavandfiecarecatedouacamere: atriul este un rezervor care colecteaza sangele adus de vene si ventriculul care pompeaza sangele in artere. Septul este peretele care desparte atat atriile cat si ventriculele si care impiedica trecerea sangelui dintrun atriu/ventricul in celalalt. Etanseitatea pompelor este determinata de musculatura cardiaca. Miscarea valvulelor este reglata de diferenta de presiune dintre atrii, ventricule si vase sanguine, ele impiedicand sangele sa curga in directie gresita. Musculatura cardiaca asigura atat variatia volumului inimii si presiunii sangelui precum si energia necesara functionarii prin procesele biofizicesichimiomecanicedinmiocard. Fazelecicluluicardiac Activitatea de pompa a inimii se poate aprecia cu ajutorul debitului cardiac, care reprezinta volumul de sange expulzat de fiecare ventricul intrun minut. El este egal cu volumul de sange pompat de un ventricul la fiecare bataie (volumbataie), inmultit cu frecventa cardiaca. Volumul bataie al fiecarui ventricul este, in medie, de 70 ml, iar frecventa cardiaca normala este de 7075 batai/min.; astfel, debitul cardiac de repaus este de aproximativ 5 l /min. Inima trebuie sa puna in miscare in fiecare minut, in medie 4 l in repaus, iar in timpul exercitiilor fizice, pana la 20 l. In somn, debitulcardiacscade,iarinstarifebrile,sarcinasilaaltitudine,creste. Fiecarebataieainimiiconstaintroanumitasuccesiunedeevenimente,carereprezintaciclul cardiac.Acestacuprinde3faze: sistola atriala consta in contractia celor doua atrii, urmata de influxul sanguin in ventricule. Cand atriile sunt complet golite, valvulele atrioventriculare se inchid, impiedicand intoarcerea sangelui in atrii. sistola ventriculara consta in contractia ventriculelor si ejectia din ventricule a sangelui, care intra astfelinsistemulcirculator.Candventriculelesuntcompletgolite,valvulapulmonarasiceaaorticase inchid. diastolaconstainrelaxareaatriilorsiventriculelor,urmatadereumplereaatriilor.

Inchiderea valvulelor atrioventriculare si a celor aortice produce sunetele specifice batailor inimiisipotfiascultatecuajutorulstetoscopului(Fig.23).

Fig.23Pozitiavalvelorintimpuldiastoleisiasistolei Fazele ciclului cardiac, din punct de vedere mecanic, cu referire la ventriculul stng sunt: umplerea (diastola ventriculara), contractia atriala, contractia izovolumica sau izometrica, ejectia si relaxareaizovolumica(izometrica). Umplerea corespunde diastolei ventriculare care dureaza 0,50s. Datorita relaxarii miocardului, presiunea intracavitara scade rapid pana la cativa mmHg. In momentul in care devine mai mica decat presiunea atriala, se deschide valvula mitrala ducand la scurgerea sangelui din atriu. Relaxarea continua a miocardului, permite scaderea in continuare a presiunii, generand umplerea rapidaaventriculului,urmatdeunafluxmailent,datoritascaderiidiferenteidepresiune. Contractia atriala este faza in timpul careia se umple complet ventriculul. In timpul acestor faze,valvulasigmoidaesteinchisa,iarpresiuneaaorticaestemaimaredecatceaventriculara. In timpul contractiei izovolumice (la volum constant), ambele valvule sunt inchise, ventriculul contractandusecaocavitateinchisa,asupraunuilichidincompresibil,faptcare ducelao crestere foarte rapida a presiunii intracavitare. Deoarece musculatura se contracta, forma ventriculului se modifica, dar volumul sangelui continut ramane acelasi. Presiunea sangelui creste rapiddepasindopeceadinaorta,inacestmomentdeschizandusevalvulasigmoida. Intimpul ejectiei,datoritacontractiei miocarduluiventricular,sangele esteexpulzatinaorta, cu viteza mare, la inceput avand loc o ejectie rapida (aproximativ 2/3 din debitul sistolic este expulzat in prima jumatate a sistolei). Prin urmare, presiunea aortica si cea ventriculara devin foarte apropiate ca valoare, la o diferenta de 23 mmHg. Musculatura se relaxeaza dupa jumatatea perioadei de ejectie si presiunea din ventricul scade, la inceput mai incet decat cea aortica, expulzarea sangelui continuind mai lent. Cand presiunea ventriculara scade sub cea aortica, se inchidevalvulasigmoida. Urmeaza o perioada scurta in care ventriculele devin cavitati inchise (diastola izovolumica sau relaxare izovolumica). In acest timp, presiunea intraventriculara continua sa scada pana la valori

inferioare celei din atrii, permitand deschiderea valvelor atrioventriculare. In acest moment, incepe umplereacusangeaventriculelor.Aceastarelaxareestefoarterapida,asezareafibrelormuscularein straturi cu orientare diferita si energia elastica inmagazinata in tesutul conjunctiv ce leaga straturile reprezentandfactorideosebitdeimportanti. Structuramuschiuluicardiac Cele trei straturi din care este alcatuit muschiul inimii au fiecare cate o alta orientare a fibrelormusculare(Fig.24)siparticipainmoddiferitlaetapelecicluluicardiacsianume: stratulinterncuprindefibrerasuciteelicoidal; stratul median este alcatuit din fibre circulare care ajuta la micsoarea volumului ventricular in sistola,actionandcaocenturacaresestrange;elestefoartebinedezvoltatinventricululstang; stratul extern are de asemenea fibre rasucite elicoidal, dar in sens invers celor din stratul intern; compunand forta generata de fibrele elicoidale din stratul intern (F1 din Fig. 24) cu forta generata de fibrele elicoidale din stratul extern (F2 din Fig. 24) se obtine o rezultanta (R) paralela cu axul longitudinal al inimii, prin urmare sub efectul fortelor dezvoltate de fibrele spiralate baza inimiiseapropiedeapex.

Fig.24Orientareadiferitaafibrelormuscularealeinimii Deoarece prezinta avantaje energetice si de rezistenta, structura elicoidala este intalnita la multeformevii. Lucrulmecanicalinimii Dintrefenomenelefizicecaresedesfasoaraincursulactivitatiiinimii,oimportantadeosebita o are efectuarea de lucru mecanic de catre inima prin expulzarea sangelui, la fiecare ciclu (aproximativ1,6J).Lucrul mecanicreprezinta produsulscalardintrefortasideplasare.Dacanuexista deplasare (de exemplu, variatie nula de volum in cazul functionarii unei pompe), nu se poate vorbi

despre efectuare de lucru mecanic. In fazele ciclului cardiac in care variatia de volum este nula (contractia si relaxarea izovolumice sau izometrice) nu se efectueaza lucru mecanic, spre deosebire deetapadeejectie(Fig.25). Faza de umplere reprezinta un aport de lucru mecanic datorat presiunii mai mari a sangelui dinatriu. Lucrul mecanicestecuatatmaimarecucatnumarulcontractiilorcardiacecreste,caincazul efortuluifizic.

Fig.25Lucrulmecanicefectuatdeinimaintimpulunuiciclucardiac Conformlegiideconservareaenergiei,lucrulmecanicalinimiisevaregasisubalteformede energiein: energia potentiala a sangelui (careia ii corespunde o presiune efectiva asupra peretilor vasului), inenergiacineticaasangeluicaremasoaramiscareasangelui, inincalzireasangeluicaurmareafrecarilordintrestraturiledesange. Lucrul mecanic generat de inima in sistola se acumuleaza partial sub forma de energie potentiala elastica a peretilor arteriali si este cedat apoi coloanei de sange in timpul diastolei. Deoarece arterele au pereti elastici, in conditiile regimului pulsatil in care lucreaza inima, acestea permit curgerea sangelui si in perioada in care inima este in diastola; astfel, debitul este cu mult mai mare decat debitul ce ar exista in vase cu pereti neelastici (vezi Mecanica LichidelorCurgerea prin peretielastici,experimentulluiMarey). Schemageneralaapatuluivascular

In Fig. 26 este reprezentata schema generala a patului vascular. Dinspre aorta, unde presiunea este cea mai mare (presiunea medie este de 100 mmHg), sangele curge spre locul cu presiunea cea mai joasa, vena cava (presiunea medie este de 10 mmHg). Se poate face o analogie cu sensul curentului electric de la un potential mai mare la un potential mai scazut, debitul sanguin reprezentandechivalentulintensitatiicurentuluielectric.Drumulseramifica,ramificatiilefiindlegate inparalel.Presupunandcarezistenta,inunitatiarbitrare,afiecareicaieste0,1(R1=R2=R3=0,1),se poatecalcularezistentaechivalentaagrupariiserie(Fig.27)comparativcuagrupariiparalel(Fig.28).

Fig.26Schemageneralaapatuluivascular

Fig.27Grupareacapilarelorinserie Rserieechivalent=R1+R2+R3=0,3 iarincazulgrupariiparalel:

Seobservacarezistentaechivalentalacurgereainparalelestemultmaimicadecatincazulserie.

Fig.28Grupareacapilarelorinparalel Prin urmare, desi are loc o ramificare din ce in ce mai complexa a vaselor de sange, cu cresterea sectiunii transversale a patului vascular (sectiunea totala a capilarelor fiind de cca. 750 de orimaimaredecatariasectiuniitransversaleaaortei),rezistentalainaintareasangeluiscade,viteza decurgerefiindinversproportionalacusuprafatasectiuniivasului. Legea lui Laplace stabileste ce calibru va avea vasul de sange, care se comporta ca o membrana elastica de forma cilindrica, atunci cand sangele are o anumita presiune. Tensiunea T depindedestructurapereteluivasuluisanguin. LegealuiLaplacesescriematematicastfel:

unde p este presiunea arteriala, T este tensiunea exercitata de sange asupra peretilor arteriali iar R este raza arterei. Se observa ca pentru o diferenta de presiune data p, tensiunea in vas T depinde de raza. Pentru aceeasi presiune de distensie rezistenta peretilor vasculari este invers proportionala curazavasuluidesange. Legea lui Laplace are o importanta deosebita in biofizica aparatului circulator. Cu ajutorul ei se pot explica unele particularitati anatomofunctionale fiziologice si patologice ale inimii si ale vaselordesangesianume: daca scade raza de curbura R a stratului median al muschiului inimii, avand constanta tensiunea parietala T, conform legii Laplace, se constata ca presiunea la care are loc expulzareasangeluicreste; inregiuneaapicalapereteleventricularsesubtiaza,razadecurburaacorduluifiindmaimica, laaceeasipresiuneasangelui,tensiuneadinpereteestemaimica; in cazul hipertrofiei cardiace, cresterea razei de curbura duce la diminuarea presiunii sistolice,asadarlaoexpulzaredeficitara,pentruaceeasitensiuneinfibrelemusculare; in cazul cardiomiopatiei dilatative, muschiul cardiac este slabit, raza ventriculului creste (inima slabita nu mai poate sa pompeze mult sange, dupa fiecare bataie de inima raman

cantitati mai mari in ventriculi, iar acestia se dilata) si pentru a crea aceeasi presiune de expulzieestenecesaraotensiuneparietalamarita; in cazul anevrismelor, deoarece creste raza vasului (Fig. 29), la aceeasi presiune distala, vom aveaocrestereatensiuniiparietalesi,inconsecinta,ocresterearisculuiderupereaperetelui vascular.

a)b) Fig.29.a)Anevrismalaorteiascendenteabdominale;b)Anevrismalartereicerebrale Elasticitateapereteluivascular Vasele sanguine se pot intinde atat transversal cat si longitudinal, modulul de elasticitate E transversal fiind de circa trei ori mai mare. Legea lui Hooke stabileste dependenta alungirii relative

l/launuimaterialsupusuneiforteF:

unde l este alungirea, l este lungimea initiala a vasului, E se numeste modulul lui Young si este o constanta de material, F este forta care produce alungirea, iar S reprezinta aria sectiunii transversale avasuluidesange. Structuraperetilorvaselordesange Structuraarterelorsivenelor Tunicainternaintimaesteformatadintrunranddeceluleendotelialeturtitesicaptuseste interiorulperetelui,conferinduicaracterneted;endoteliulprezintaopermeabilitateselectivapentru diferitesubstante. Tunica medie are structura diferita, in functie de calibrul arterelor. Arterele mari, artere de tip elastic, au in structura peretilor lor fibre de elastina si pe masura ce diametrul arterial se diminueaza incepe sa predomine tesutul muscular neted, care atinge cea mai mare dezvoltare la nivelularteriolelor.Arterelemijlociisimici,arteredetipmuscular,continnumeroasefibremusculare

netede, printre care sunt dispersate fibre de colagen si de elastina. Fibrele de elastina si cele de colagen sunt tesuturi de sustinere; primele sunt foarte usor extensibile, creand pasiv, adica fara consum de energie, o tensiune elastica in peretele vasului, conferindui acestuia o rezistenta minima la distensia produsa de presiunea sanguina, fibrele de colagen sunt mult mai rezistente la intinderi decatfibreledeelastinasiconferavasuluisanguinrezistentalapresiunimari. Tunicaexterna Este formata din tesut conjunctiv, cu fibre de colagen si elastina, si de asemenea fibre nervoasevegetative,curolvasomotor. Structuracapilarelor Capilarele contin la exterior un strat format din tesut conjunctiv cu fibre de colagen si de reticulina,incaresegasescsifibrenervoasevegetative,iarlainterioruntesutmonostratendotelial. Muschii netezi care intra in structura vaselor de sange pot ramane contractati pentru o perioada mai lunga de timp, activitatea lor fiind controlata de sistemul nervos autonom. Indeplinesc multiple roluri, cum ar fi: dilatarea si contractarea vaselor sanguine, dar si deplasarea alimentelor ingerate dea lungul tubului digestiv, contractia uterului etc. In arteriole se afla o cantitate mare de muschi netezi, controlul exercitat de acestia asupra calibrului vascular fiind cel mai reprezentativ la acestnivel. Factorii care intervin in geneza rigiditatii intra in actiune la valori de tensiune diferite. Cand

tensiunea este scazuta, este solicitata elastina, la cresterea tensiunii va fi solicitat colagenul. Cu cat diametrul arterei este mai mare, deci artera este mai dilatata, cu atat ea va deveni mai rigida, deoarececrestereadiametruluiducelaotransmisieprogresivaatensiuniidelaelastinalacolagen. Elasticitatea arteriala joaca un rol deosebit de important in reologia sangelui, deoarece nu numai ca transforma regimul intermitent de propulsare a masei sanguine in regim continuu de curgere,darmarestesidebitulsangeluiinvase(veziexperimentulluiMarey).Dacaperetiiarterialiar fi rigizi, debitul sanguin ar fi mai mic, iar inima ar trebui sa efectueze in timpul sistolei un lucru mecanicmaimare. Diagramatensiunealungire(extensie) Deoareceperetelevascularareostructuraneomogenadinpunctuldevedere alelementelor care ii asigura elasticitatea, dependenta tensiunii din peretele vasului de alungire, asanumita curba tensiuneextensie,nuesteliniara(Fig.30). Din prima parte a curbei tensiunealungire, in conditii normale se observa ca este nevoie de fortedinceincemaimaripentruaobtineaceeasialungire.

Fig.30Diagramatensiunealungire Datoritastructuriicomplexeapereteluiarterial,modululluiYoungnuesteconstant,cicreste cu cresterea presiunii arteriale, astfel incat peretele vasului de sange va rezista mai bine la tensiuni cu cat este mai bine intins. Conform legii lui Laplace, in arteriole, deoarece raza acestora este mai micadecatrazaarterei,laaceeasipresiuneasangelui,avemotensiuneparietalamultmaimica. Vascozitateasangelui Sangele reprezinta o suspensie de elemente celulare (50% din volumul sau) intro solutie apoasa (plasma) de electroliti, neelectroliti si substante macromoleculare (dispersie coloidala), fiind asadar un sistem dispers complex. Din punct de vedere al vascozitatii, sangele este un lichid nenewtonian, pseudoplastic. In cazul unei suspensii vascozitatea sistemului depinde atat de mediul de dispersie (plasma in cazul sangelui), cat si de particulele aflate in suspensie, fiind functie de volumultotalalacestorparticule. Valoarea vascozitatii sangelui la temperatura de 370C este de aproximativ 3cP.Vascozitatearelativaasangeluiinraportcuapa(apa=0,70cP),vafi,inmedie:

Vascozitatea sanguina relativa la subiectii sanatosi are valori cuprinse intre 3,9 si 4,9, fiind puternicdependentadevarsta(atingemaximulde4,9lavarstecuprinseintre3540deani). Datorita compozitiei neomogene a sangelui, vascozitatea acestuia variaza cu valoarea hematocritului,cuvitezadecurgeresicurazavasuluidesange. Hematocritulreprezintaprocentuldeelementefigurate,inspecialhematii,dintrunanumit volum de sange. Deoarece plasma este un lichid newtonian, elementele figurate sunt cele care confera sangelui caracterul nenewtonian. Prin urmare, vascozitatea sangelui va fi mai mare acolo undedensitateadeelementefigurateestemaimare:venos>arterial.

La omul sanatos, valoarea hematocritului este de 40 50%, variind in functie de varsta si sex.Dependenta vascozitatii relative a sangelui, r, de hematocrit este exponentiala, putand atinge valoarea de 12 pentru un hematocrit de 80%. Hematocritul, alaturi de numaratoarea globulelor rosii si de dozarea hemoglobinei, ajuta la punerea unui diagnostic mai precis de anemie (hematocrit scazut). Vascozitatea sangelui variaza cu viteza de curgere, scazand cu cresterea acesteia, datorita deformarii elastice a eritrocitelor. Scade, de asemenea, cand diametrul vasului devine mai mic decat 1mm(incapilare). Vascozitatea serului da indicatii referitoare la proportia si calitatea proteinelor cuprinse in el. In stare normala, la o temperatura de 37oC, vascozitatea specifica a serului uman este constanta, cufluctuatiimiciinintervalul1,641,69.Instaripatologice,vascozitateaseruluivariazamult,putand luavaloricuprinseinintervalul1,53.Intimpceprezentasubstantelorcristaloideinser(uree,NaCl) nu modifica sensibil vascozitatea serului, cresterea procentului de proteine duce la marirea vascozitatiiacestuia. EfectulFahraeusLindqvist(acumulareaaxialaaeritrocitelor) Sangele nu este un lichid omogen, ci o suspensie de celule. Astfel, in capilare ale caror diametre sunt de acelasi ordin de marime cu diametrul eritrocitelor, profilul vitezei plasmei este determinat de celulele in miscare care se deformeaza semnificativ in vasele inguste si ramificate, aceastaconstituindoproblemademicroreololgieacirculatiei.Invaselede diametremari, pedealta parte, apare asa numitul efect Fahraeus Lindqvist care duce la concentrarea eritrocitelor in regiunile in care tensiunile de forfecare sunt minime, adica pe axa longitudinala a vasului. Rezulta ca vascozitateasangeluicareestedependentadehematocritvacresteinaceastaregiunesivascadeain vecinatateapereteluivasului.Astfelseajungelaoscaderearezistenteilacurgereadebituluisanguin total. Pe de alta parte, profilul parabolic al vitezelor straturilor adiacente de fluid in curgere laminara se schimba semnificativ, aplatizanduse spre axul vasului. Mai mult, acest efect conduce la distributiadiferentiataadiferitelortipuridecelulesanguine,marimeaforteicaredeplaseazacelulele prin efectul Fahraeus Lindqvist in regiunile cu tensiuni de forfecare minime, depinzand de dimensiuneacelulelor.Inconsecinta,celulelecudiametremaimici,cumsuntplachetelesanguinenu sunt influentate atat de puternic de acest efect, spre deosebire de eritrocite ale caror diametre sunt maimari.Astfel,intimpceeritrociteleseconcentreazacatreaxulvasului,placheteleseaglomereaza spre peretii acestuia. Efectul Fahraeus Lindqvist poate fi inteles ca o consecinta a principiului producerii minimei entropii al lui Prigogine. Aplicat in cazul curgerii sangelui, principiul producerii

minimei entropii presupune concentrarea celulelor in zonele in care pierderea de energie prin frecareesteminima,adicainregiunilecutensiunideforfecareminime. Efectuldeintrare Deoarece diametrul vaselor de sange variaza dea lungul patului vascular, apare asa numitul efectdeintrareinmomentulincareuntubprincarecurgeunfluidseingusteazabrusc(Fig.31). Aceasta inseamna ca profilul vitezelor in partea ingustata a tubului corespunde celui din partea centrala a tubului larg. Numai la o anumita distanta de zona de ingustare a tubului (de obicei, acest lucru se intampla la distanta lE = 0.06rNR, unde r este raza tubului iar NR numarul lui Reynolds, se restabileste profilul parabolic al vitezelor de curgere a straturilor paralele. Acest efect devine importantlaintrareasangeluiinaorta.

Fig. 31 Curgerea laminara printrun tub: profilul parabolic al vitezelor straturilor adiacente se schimba in timpul micsorarii bruste a razei tubului. Dupa o distanta data lE se restabileste profilul parabolic Vitezadecurgereasangelui Doar in vasele mici curgerea sangelui poate fi considerata laminara, in majoritatea vaselor mari curgerea sangelui se face intermediar intre regimul laminar si cel turbulent, numarul lui Reynolds avand valori mai mari decat 2000 si mai mici decat 3000. Prin vasele capilare, care au diametre mai mici decat cele ale hematiilor, se produce o deformare elastica a acestora, ele deplasanduseunacateuna,cuvitezafoartemica,antrenatedeplasma(Fig.32).

Fig.32Deformareaeritrocitelorlatrecereaprinvaselecapilare In restul vaselor de sange, curgerea este preponderent nelaminara, datorita vascozitatii, neomogenitatii, expulzarii ciclice ale sangelui precum si a dimensiunilor variabile ale vaselor.

Curgerea turbulenta a sangelui in vasele mari (mai accentuata in partea initiala a aortei si arterei pulmonare,undeNR>3000)estedeosebitdeimportantadeoarecefaciliteazaschimburileintrefluid si peretii vasului si omogenizarea substantelor dizolvate. In vase de diferite calibre, viteza sangelui estevariabila.Invaselemarivitezamedieasangeluiarevaloareadeaproximativ35cm/s,vitezacare scade la trecerea in vasele mici pana la 1 mm/s in capilare (Fig. 33). Datorita regimului pulsatoriu si deformabilitatiiperetilorvitezainstantaneevariazaintimp.

Fig.33Vitezasangelui Aplicandecuatiadecontinuitatecurgeriisangelui,putemscrie Stotalcapilarevcapilare=Saortavaorta Deoareceariatotalaacapilarelorestede750orimaimaredecatariasectiuniiaortei,rezulta cavitezamediedecurgereasangeluiprincapilareestede750deorimaimicadecatvitezamediede curgereasangeluiprinaorta. Pentru a aprecia circulatia sangelui prin artere se masoara presiunea arteriala, debitul sanguinsirezistentalacurgereasangelui(rezistentaperiferica). Presiuneasangelui

Fig.34Presiuneaarteriala(PA)reprezintafortaexercitatadesangelecirculantpeunitateade suprafataapereteluivascular

Presiunea arteriala (PA) reprezinta forta exercitata de sangele circulant pe unitatea de suprafata a peretelui vascular (Fig. 34). Este determinata de forta si cantitatea sangelui pompat de inima,precumsidemarimeasielasticitateaarterelor. Elasticitatea este proprietatea arterelor mari de a se lasa destinse cand creste presiunea sangeluisidearevenilacalibrulinitialcandpresiuneaascazutlavalorimaimici. In timpul sistolei ventriculare cand sangele este expulzat in circulatie intermitent, cu o presiune mare, in artere este pompat un volum de 75 ml de sange peste cel continut in aceste vase. Datorita elasticitatii, unda de soc sistolica este amortizata, curgerea devenind continua in zonele distale. In aceasta faza a ciclului cardiac are loc inmagazinarea unei parti a energiei sistolice sub forma de energie elastica a peretilor arteriali, aceasta energie fiind retrocedata coloanei de sange in timpul diastolei. Prin aceste variatii pasive ale calibrului vaselor mari, se produce transformarea ejectiei sacadate a sangelui din inima in curgere continua a acestuia prin artere. Astfel, peretele vascular se incarca in sistola (proportional cu complianta) si se descarca in diastola, intocmai ca un acumulatordeenergie.Intreundelededebitsidepresiuneexistaundefazaj.

Presiunea sangelui la nivelul arterei aorte are un nivel oscilant intre 80120 Torr (mmHg) sau o valoarea medie de 100 Torr. Presiunea arteriala, apoi venoasa scad progresiv pana aproape de anulareinvenacava(Fig.35). Scaderea presiunilor nefiind liniara, inseamna ca rezistenta la curgere nu este constanta, arteriolele opunand cea mai mare rezistenta, la nivelul lor producanduse si cea mai mare cadere de presiune.Totinarterioleseamortizeazasivariatiileciclicedatoratecontractiilorcardiace.

Fig.35Scadereapresiuniiinsistemulvascular

In timpul ciclului cardiac portiunea ascendenta a presiunii sangelui (Fig. 36) incepe in momentul deschiderii valvulei sigmoide aortice datorita patrunderii sangelui in artere. In acest momentperetiiarterelorsuntdestinsisiinmagazineazaenergiepotentialaelastica.

Fig.36Variatiapresiuniisangeluiincursulcicluluicardiac PA sistolica (maxima) reprezinta cea mai mare valoare a PA in cadrul unui ciclu cardiac, corespunzand sistolei ventriculare. Aceasta depinde de forta de contractie si volumul bataie al vetriculului stang, avand o valoare normala de 100 140 mmHg. Cea mai mica valoare a PA in cadrul unuiciclucardiacsenumestePAdiastolicasicorespundesfarsituluidiastoleiventriculare,depinzand de rezistenta periferica opusa de sistemul arterial. Valoarea normala a PA diastolice este cuprinsa in intervalul6090mmHg. PAmedie(efectiva)inlocuiestevalorileinstantanee(sistolicasidiastolica)cuovaloareunica, la care sar realiza acelasi debit circulator in conditiile in care curgerea ar fi continua si nu pulsatila. Poatefiaproximata,infunctiedepresiuneasistolicapssiceadiastolicapd,cuformula:

Cateva valori ale presiunilor medii sunt: 100 mmHg in aorta, 35 mmHg in arteriole, 25 mmHg in capilare,15mmHginvenule,10mmHginvenacava. Masurareapresiuniiarteriale Primul document care atesta masurarea presiunii arteriale dateaza din secolul al XVIIIlea. In 1773, cercetatorul englez Stephen Hales a masurat in mod direct presiunea sangelui unui cal prin inserarea unui tub cu un capat deschis direct in vena jugulara a animalului. Sangele a urcat in tub pana la inaltimea de 2,5 m adica pana la inaltimea la care presiunea coloanei de sange (greutatea coloanei raportata la suprafata) a devenit egala cu presiunea din sistemul circulator. Acest experiment sta la baza utilizarii cateterului pentru masurarea directa a presiunii arteriale. Cateterul

este o sonda care se introduce direct in artera, prevazuta cu un manometru miniaturizat care permitemonitorizareacontinuaapresiuniisangelui(metodaestefolositarar,maialesinurgenta). In mod uzual, presiunea arteriala se masoara prin metode indirecte bazate pe principiul comprimarii unei artere mari cu ajutorul unei manson pneumatic in care se realizeaza o presiune masurabila, valorile presiunii intraarteriale apreciinduse prin diverse metode, comparativ cu presiunea cunoscuta din manseta. Dintre metodele indirecte mentionam: metoda palpatorie, metodaauscultatorie,metodaoscilometrica. Metoda palpatorie (Riva Rocci) masoara numai presiunea sistolica, prin perceperea primei pulsatii a arterei radiale (palparea pulsului) la decomprimarea lenta a mansonului aplicat in jurul bratului. In metoda ascultatorie (Korotkow) in loc de palparea pulsului, se asculta cu ajutorul unui stetoscop plasat in plica cotului zgomotele ce apar la nivelul arterei brahiale la decomprimarea lenta a mansonului, datorita circulatiei turbulente, urmanduse a determena atat presiunea sistolica, cat si cea diastolica. Se pompeaza aer in manson pana ce prin stetoscop nu se mai aude nici un zgomot (presiunea din manson este mai mare cu 3040 mm Hg peste cea la care dispare pulsul radial), dupa careaerulestedecomprimatlent.Candpresiuneaaeruluidevineegalacupresiuneasistolica,sangele reuseste sa se deplaseze prin artera brahiala dincolo de zona comprimata de manson, iar in stetoscop se aud primele zgomote. In acest moment se citeste presiunea pe manometru, ea reprezentand valoarea presiunii sistolice. Zgomotele provin de la vartejurile ce apar in coloana de sangecarecurgecuvitezamare.Curgereasefaceinregimturbulentdeoareceseingusteazalumenul arterial. Pe masura ce aerul din manson este decomprimat, zgomotele se aud tot mai tare deoarece amplitudinea miscarilor peretilor arteriali creste si odata cu ea se intensifica vibratiile sonore. In momentul in care presiunea aerului din manson si presiunea diastolica sunt egale, artera nu se mai inchide in diastola, zgomotele scad brusc in intensitate si dispar. Presiunea citita in acest moment pe manometru este presiunea diastolica. Asadar, momentul in care se aude in stetoscop primul zgomot marcheaza presiunea sistolica; momentul in care zgomotele nu se mai aud marcheaza presiunea diastolica. Metoda oscilometrica (Pachon) permite determinarea presiunii sistolice, diastolice si medii. Aceasta metoda urmareste amplitudinea oscilatiilor peretilor arterei brahiale in timpul decomprimarii treptate a aerului din mansonul gonflabil. Presiunea sistolica se inregistreaza la aparitia oscilatiilor, presiunea diastolica la disparitia acestora, iar presiunea medie in momentul in careamplitudineaoscilatiilorestemaxima. Rezistentalacurgere

Conform legii lui Poiseuille, debitul Q de fluid de vascozitate , printrun vas de raza R, pe o lungimel,cupierdereadepresiunepareexpresia:

Putemexprimapierdereadepresiunedatoratavascozitatiicuajutorulexpresiei:

Daca notam cu = 8l/R rezistenta hidraulica la curgere, obtinem ca


4

Q=p/,ceeaceinseamnacadebitulQesteinversproportionalcurezistentahidraulica. Se poate face o analogie intre trecerea curentului electric printrun conductor de rezistenta oarecare: debitul Q este analogul intensitatii curentului electric (I), p reprezinta diferenta de potential de la capetele conductorului (U), iar este analogul rezistentei electrice a conductorului Relectric.EgalitateaQ=p/esteechivalentalegiiluiOhmpentruoportiunedecircuitI=U/Relectric. Pentruolungimedata,rezistentahidraulicalacurgerevariazainversproportionalcuputerea a patra a razei vasului: 1/R4, astfel incat o variatie mica a razei tubului determina o modificare masivaadebitului. Aspectebiofizicealepatologieicirculatieisangelui Se refera la modificari ale vascozitatii sanguine, ale dimensiunilor inimii, precum si la modificariaparuteindiametrelesielasticitateavaselordesange. Cresterea vascozitatii sanguine duce la o rezistenta vasculara marita (conform legii

PoiseuilleHagen). Apare suprasolicitarea cordului prin cresterea presiunilor arteriale in circulatia sistemica si in special pulmonara, acest lucru favorizand staza sanguina, aderenta trombocitara, aterosclerozasiaccidentelevasculare. Cresterea vascozitatii sanguine se poate datora unui numar anormal de leucocite (de exempluinleucemii)sauuneicantitaticrescutedeproteineplasmaticefibrinogenul(ininflamatii) sau ca lanturile K (proteine ce intra in compozitia anticorpilor) secretate de o linie limfocitara anormala(boalanumitamacroglobulinemieincarevascozitatearelativaaseruluieste>4). Vascozitatea sangelui creste in intoxicatiile cu bioxid de carbon din cauza cresterii volumului hematiilor. Crestereahematocrituluiseintalnesterar,incazuldeshidratarii(printranspiratie,prinfebra, prin varsaturi) precum si in poliglobulie (boala care se caracterizeaza prin cresterea exagerata a numarului de globule rosii). Din cauza valorilor mari ale hematocritului, creste vascozitatea sangelui prin stanjenirea miscarii libere a hematiilor care sunt deformate mecanic si favorizarea aparitiei de

aglomerari eritrocitare. Aceste cresteri ale hematocritului pot aparea ca un mecanism compensator inhipoxie(scadereapresiuniipartialeaoxigenuluiinsange)deexempluhipoxiadatorataaltitudinii sauhipoxiadinuneleboliceafecteazaventilatiapulmonara. ConformlegiiluiPoiseuille,pentruatreceprintrunvasunanumit debitdesange,trebuiesa seactionezecuopresiunecuatatmaimarecucatvascozitatealichiduluiestemaimare.Prinurmare, crestereavascozitatiisangeluicereocontractiemaimaredinparteainimiipentruaasiguracirculatia, ceeacesetraduceprincrestereatensiuniiarteriale. Scaderea vascozitatii sanguine este intalnita in starile de anemie, atingand uneori valoarea 2, cand poate fi cauza aparitiei unor sufluri la un cord normal, prin favorizarea unei curgeri turbulente, in pierderea de sange sau cand se consuma multe lichide inainte de recoltarea sangelui, inhidremiesihiperglicemie. Modificarea dimensiunilor inimii poate sa apara ca urmare a presiunii marite a sangelui

care necesita din partea inimii efectuarea unui lucru mecanic mai mare. In aceste conditii, inima marindusi dimensiunile (razele de curbura ale peretilor devenind mai mari), conform legii lui Laplace,pentruarealizaoaceeasipresiunesistolicaseproduceotensiunemaimareinpereti. Cand peretii arteriali se rigidizeaza aportul de lucru mecanic al arterei fata de inima dispare sau se micsoreaza foarte mult, inima fiind nevoita sa efectueze un lucru mecanic mai mare decat in mod obisnuit, ceea ce duce la obosirea acesteia. Mai mult, poate sa apara si riscul curgerii turbulente,urmatdecresterearezistenteilainaintareacoloaneidesangesilaaparitiaunorsufluri.

Fig.38Ingustareapereteluivascularinateroscleroza In ateroscleroza (Fig. 38) depozitele de colesterol de pe peretii vaselor de sange, micsoreaza diametrul acestora. Conform ecuatiei de continuitate, aria sectiunii transversale ingustanduse, crestevitezafluiduluiprinaceasectiune.Ocrestereavitezeidecurgereafluiduluiatragedupasine, conform ecuatiei lui Bernoulli, o crestere a presiunii dinamice, urmate de o scadere a presiunii statice, vasul putanduse bloca, la fel cum, de asemenea, este posibil ca un cheag de sange sa blochezevasulingustat.