TEMA 1.

Consilierea psihologică: definiții, obiective, principii Definiții ale consilierii Nu există o definiție unică a consilierii dat fiind multitudinea de școli psihoterapeutice care și-au adus contribuția la dezvoltarea acestui domeniu. Definițiile pe care le veți întîlni în diverse surse vor evidenția anumite aspecte privind specificul consilierii. De aceea vă prezentăm mai jos cîteva definiții ce aparțin diferitor autori, aceștea la rîndul lor reprezentînd diferite școli psihoterapeutice. Asociația Britanică de Consiliere propune următoarea definiție: consilierea este utilizarea pricepută şi principală a relaţiei interpersonale pentru a facilita autocunoaşterea, acceptarea emoţională şi maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale. Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi mai satisfăcătoare şi pline de resurse. Relaţiile de consiliere variază în funcţie de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe formularea şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul stărilor de criză, dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi (British Association for Counselling, 1977, apud. I. Dafinoiu, 2000). Iolanda Mitrofan, psihoterapeut de orientare experiențială definește consilierea psihologică drept o intervenţie de scurtă sau de mai lungă durată, în scopul prevenirii sau rezolvării a unor probleme personale (emoţionale, cognitive şi comportamentale), cu impact individual, familial şi socioprofesional dezorganizator. Consilierea acoperă o paletă largă de problematici specifice, de la cele educaționale la cele de reabilitare, recuperare și reintegrare socială, de la cele de suport psihoemoțional și social, la cele de adaptare și integrare comunitară eficientă. (I. Mitrofan, A. Nuţă, 2005).

Obiectivele consilierii
Analizînd diverse surse privind acest subiect, am ajuns la concluzia că unul dintre obiectivele cel mai des invocat este cel referitor la atingerea unui nivel optim al dezvoltării personale . Matei Georgescu, psihoterapeut roman de orientare psihanalitică definește în felul următor dezvoltarea personală: • Perceperea de sens în viață: prin integrarea experienței trecutului, prin capacitatea de trăire a prezentului și gestiunea viitorului; • Acceptarea de sine: atitudine pozitivă față de sine, acceptarea calităților și defectelor; • Autonomie: caracterizată prin independență, hotărîre, rezistență la tensiune, imagine de sine consistentă și stabilă. • Control: capacitatea de control al propriului destin; • Capacitatea de a avea relații pozitive , caracterizate prin încredere, prin nevoia de a primi și a oferi afecțiune. Autorul consideră că dincolo de tipurile de consiliere și de a șteptările clientului se pot identifica anumite categorii comune de obiective ale procesului consilierii: 1. Schimbarea comportamentală – este o condiție a optimizării personale, a posibilității de a trăi mai bine în mediul familial, profesional și social. Clientul este ajutat să găsească modalitățile în care să trăiască mai bine, să func ționeze la un nivel mai bun de performanță, să dobândească mai mult, să aibă un poten țial mai ridicat. 2. Dezvoltarea capacităților adaptative. Pe parcursul vieții, fiecare etapă de dezvoltare pune subiectul în fața anumitor sarcini specifice și așteptări. Nerealizarea acestora determină dezvoltarea unor comportamente care, deși constituie cea mai bună soluție pentru etapa respectivă de viață, se dovedesc ulterior a fi ineficiente. De aceea, adaptarea la noile situa ții, la situa țiile de via ță

actuale, presupune reactivarea capacităților de adaptare și schimbarea unor comportamente greșite dobândite în trecut. 3. Dezvoltarea capacităților decizionale. Consilierul nu va lua decizii în locul clientului, ci îl va susține pentru a lua cea mai bună decizie. Clientul va învăța să înțeleagă cum și de ce își asumă responsabilitatea pentru o decizie, să înțeleagă cât mai bine consecințele în termeni de risc, timp, costuri, energie. 4. Îmbunătățirea relațiilor interpersonale. Majoritatea indivizilor întâmpină dificultăți în relațiile lor cu ceilalți, cu efecte nedorite în contextul familial, profesional etc. Dificultățile au cauze variate, printre care imaginea de sine joacă un rol important întrucât determină modalități defensive de relație. De aceea, consilierea se va centra atât pe îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți, dar și cu sine, așa încît clientul să se accepte, să se respecte și să-și dezvolte potențialul. 5. Dezvoltarea potențialului clientului. În acest aspect ne centrăm pe învățarea modalităților prin care clientul să-si poată folosi maximal abilitățile de care dispune. Aceasta presupune încurajarea libertății de manifestare a clientului în cadrul său specific și totodată a capacității de control a acestui mediu. Alt obiectiv prioritar al consilierii este dobîndirea independenței subiectului. Psihoterapeutul C. Enăchescu definește acest obiectiv prin dezvoltarea autonomiei subiectului în raport cu evenimentele vieţii, considerată a fi reprezentată prin situaţia de a-şi fi suficient lui însuşi sau de a nu depinde psihologic sau social de mediul extern. Referindu-ne la acest obiectiv e bine să știm că consilierul are responsabilitatea de a evita riscul dezvoltării unei dependențe a clientului față de cadrul consilierii. Consilierul trebuie să respecte două reguli importante ce au tangențe semnificative cu dimensiunea dependențăindependență în contextul consilierii: să nu ofere sfaturi clienților și să nu ia decizii în locul lor. Alte obiective prioritare menționate de C. Enăchescu sunt:

• Spontanietatea ca modalitate de răspuns la evenimentele vieţii trăite, considerată ca atitudine şi acţiune care se opune situaţiei defensive din aceleași circumstanţe. • Modalitatea de a trai „aici şi acum” sau de a fi permanent în present, în actualitate, fapt care descrie tendinţa trăirii depline a fiecărui moment şi eveniment al vieţii, antrenînd în acest sens întreaga personalitate. • Dezvoltarea încrederii în sine, în propriile sale posibilităţi ca garanţie a autorealizării de sine, independent de orice formă de susţinere externă. • Cunoaşterea exactă a realităţii obiective exerne, a consecinţelor care decurg din acestea, precum şi a responsabilităţilor care revin individului pus „în cunoştinţă de cauză”. • Autenticitatea constă în „a fi tu însuţi”, direct, deschis în totalitate, în raport cu realităţile vieţii dar şi cu ceilalţi indivizi, cu orice împrejurare. • Responsabilitatea în raport cu judecăţile, acţiunile întreprinse, dar şi în ceea ce priveşte angajamente asumate în relaţiile cu lumea externă şi cu celelalte persoane, familia proprie, cu sarcinile profesionale etc. • Eficienţa propriei activităţi, a rezultatelor acesteia, a conduitelor sale, a relaţiilor cu ceilalţi. Printre obiectivele de lucru în consiliere menționate de I. Mitrofan regăsim: • dezvoltarea unor strategii de coping existenţial. Prin coping existențial se au în vedere toate modalitățile cognitive și comportamentale prin care o persoană încearcă să depășească diverse situații dificile și probleme de viață; • activarea resurselor blocate, astfel încît persoanele, familiile şi grupurile sau colectivităţile în dificultate să-şi găsească soluţii, actualizîndu-şi potenţialul de care dispun;

• sprijinirea beneficiarilor în a-și rezolva problemele prin resurse proprii, prin modificarea atitudinilor, concepțiilor și comportamentelor manifestate în contexte existențiale specifice; • ajutarea clientului în a-și conștientiza mai adecvat și mai complet propriile nevoi, așteptări și posibilități de a face față sau de a rezolva și depăși probleme personale. Informația prezentată mai sus vă va servi drept repere pentru munca dvs. de consiliere. Reflectînd asupra obiectivelor consilierii propuse de diferiți autori este important să știți că problematica fiecărui client vă va solicita să defini ți obiectivele consilierii pentru fiecare beneficiar în parte, ascultînd cu aten ție istoria lui de viață, așteptările clientului de la consiliere și problemele pe care solicită să le rezolve în procesul consilierii. Principii ale consilierii În activitatea sa, consilierul este ghidat de o serie de principii deontologice care se referă la drepturile clientului, standardele morale, valorile individuale și culturale specifice clientului. Toate acestea alcătuiesc etica profesională care trebuie să ghideze activitatea fiecărui consilier. ‚Regula fundamentală a oricărui cod etic profesional pornește de la premiza că individul trebuie respectat și protejat, ceea ce devine posibil numai în condițiile în care consilierul este onest, integru și obiectiv în relația sa cu clientul’ ’ ( Georgescu M., 2004). Matei Georgescu consideră că în ordinea eticii profesionale și a respectării drepturilor clientului, consilierul trebuie să fie ghidat de următoarele principii: 1. Intervenția consilierului se va construi pe ideea de a nu se aduce prejudicii clientului. Consilierul poate avea tendința de a-si dovedi eficiența pătrunzând într-o manieră intruzivă în psihismul și în viața clientului. Acest gen de atitudine trebuie cu necesitate evitat întrucât poate aduce prejudicii clientului.

Consilierul va susține clientul în sensul înlăturării blocajelor aflate în calea tendinței naturale de vindecare și dezvoltare. Atitudinea de atotputernicie a consilierului reprezintă un pericol major pentru client. fiecare derivînd dintr-un demers psihoterapetic: psihodinamic. reprezintă o formă a garantării drepturilor clientului prin proiectarea consecințelor oricărei intervenții asupra consilierului. 4. fără a se substitui acesteia. Este un principiu etic general care guvernează relațiile în spațiul cultural. TEMA 2. consilirul va evita să solicite clientului detalii irelevante. Consilierul nu se poate substitui vindecătorului miraculos. Trasarea limitei dintre obiectivitatea profesională și curiozitatea personală este dificilă. . 6. Clientul va fi tratat de consilier numai în maniera în care consilierul ar accepta să fie tratat el însuși. Principiul urmăreste reglementarea accesului la zonele personale ale vieții clientului în scopul de a se evita atitudinile de tip pervers. Direcţii teoretice fundamentale ale consilierii Orientările și tendințele contemporane în consiliere pot fi grupate în trei mari categorii. Pentru aceasta este necesară asumarea de către consilier a propriilor limite. Consilierul va solicita informații care să-l ajute în atingerii obiectivelor stabilite și nu pentru satisfacerea curiozității personale.2. Uneori consilierul – în special cel aflat la începutul activității sale – poate avea tendința de a se considera atotputernic. Astfel consilierul va evita riscul constituirii unei relații de dependență a clientului față de conslier și față de contextul consilierii. Relevanța. Aplicat în consiliere. 5. Această atitudine poate conduce la îndepărtarea clientului sau poate determina agravarea condiției acestuia.păstrarea caracterului confidențial al oricărei persoane implicate direct sau indirect. Simetria. 3. De aceea. unica măsură a principiului relevanței rămâne personalitatea consilierului. Confidențialitatea .

consiliere de orientare psihodinamică (freudiana și postfreudiana). consiliere de orientare umanistă. rolul și sarcinile consilierului/psihoterapeutului. tratamentul psihologic care predece schimbarea.comportamental și umanist. respectiv tipul de relație de consiliere și psihoterapie. precum și durata necesara realizării schimbării. • Motivațiile și conflictele inconștiente joacă un rol însemnat în explicarea comportamentului actual. 4. 1998): 1. psihoterapeutice). modelul psihoterapeutic propus. Cele trei mari abordari în psihoterapie și consiliere sunt: 1.cognitiv. Aceste abordări se deosebesc în functie de urmatoarele criterii (Karasu. conceptul de sănatăte psihosomatică adoptat. durata și intensitatea acestuia. Holdevici. 3. 2. schimbarea pe care o propun la nivel intrapersonal și/sau transpersonal. Concepția teoretică a orientării psihodinamice: • Funcționarea individului este determinată de energia psihică de natură inconștientă și de experiențele timpurii. conceptia despre om. 3. cel care a introdus în psihologie și a teoretizat conceptul de inconștient. 2. 6. Abordarea psihodinamică accentuează importanța inconștientului. despre structura personalitatii umane (pe care se fundamenteaza demersurile practice-aplicative. 7. . metodele și tehnicile utilizate. etiologia disfunctionalităților personalității și a simptomelor. a conflictelor noastre interioare (care nu sunt accesibile conștiinței) asupra comportamenului și stării psihoemoționale. 1980. Finalitățile intervenției psihoterapeutice sal de consiliere Abordarea psihodinamică sau psihanalitică Fondatorul acestei abordări este Sigmund Freud. 5. consiliere de orientare cognitiv-comportamentală.

• analiza rezistențelor. ceea ce ar presupune capacitatea de autoreflectare. Aceste tehnici au rolul de a-i ajuta pe clienți să aibă acces la conflictele de natură inconștientă. • analiza transferului. Principalele tehnici utiizate sunt: • asociația liberă. Dar anumite aspecte ale tehnicii psihanalitice sunt preluate în munca de consliere (de exemplu. comportamentelor . să. • Conștientizarea conflictelor interioare și a felului în care acestea determină indezirabile.). curiozitatea pentru procesele psihice. • Obiectivul terapiei constă în a aduce la nivelul comștiinței comținuturile inconștiente (‘insight’’) în vederea restructurării profunde a personalității. inhibițiilor. deoarece aceasta nu presupune analiza inconștientului clientului. • interpretările. Scopurile pe care și le propune consilierea de orientare psihanalitică: • Dezvoltarea abilităților de autoobservare și autoanaliză.și descrie și să-și analizeze propriile trăiri etc. atunci cînd invităm clientul să reflecteze asupra comportamentelor sale. Tehnicile psihanalitice nu se regăsesc foarte des în consiliere. apariția simptomelor. capacitatea de a pune mereu sub semnul întrebării propriile percepții.• Dezvoltarea timpurie a personalității are o importanță crucială pentru că problemele de personalitate viitoare își au originile în conflictele reprimate din copilărie. • analiza viselor. ceea ce produce ‘insight’’-ul (iluminarea) și înțelegerea conflictelor inconștiente.

• Terapia este privită ca un demers de tip educațional care presupune formarea și exersarea unor deprinderi de comportament adecvat. • Relaxarea.Consilierea și psihoterapiile de orientare comportamentală și cognitiv comportamentale (Holdevici I. • Modelarea. Neacșu V. 2006): Concepția teoretică • Oamenii au tendința de a-și forma un stil de gîndire defectuos care generează tulburări în plan emoțional și comportamente de tip dezadaptativ. Abordarea umanistă . • Monitorizarea stărilor emoționale și a comportamentului. • Dezvoltarea abilitățililor de comunicare asertivă. al verificării gradului de veridicitate a gîndurilor și convingerilor iraționale și al înlocuirii lor cu unele realiste).. învățarea unor noi modalități de a gîndi și formarea unor abilități de a face față problemelor vieții. • Obiectivele terapiei constau în identificarea și înlocuirea modelelor iraționale de a gîndi. Tehnicile utilizate în psihoterapia cognitiv-comportamentală: • Desensibilizarea sistematică. înlăturarea comportamentelor problematice și înlocuirea lor cu cele adaptative.. • Gîndurile și convingerile sunt responsabile de modul în care subiectul simte și acționează. • Dezvoltarea unor deprinderi de rezolvare de probleme. • Restructurarea cognitivă (prin intermediul dialogului socratic.

• Demersul terapeutic are menirea de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă faptul că dispun de libertate interioară. Chiar dacă în manualele de consiliere și psihoterapie abordările în consiliere sunt prezentate separat. V. • Terapia este focalizată asupra momentului prezent ‘aici și acum’’ și presupune trăirea experienței actuale și exprimarea sentimentelor. 2006). Neacșu. identificînd factorii care îi blochează și îi împiedică să devină personalități dezvoltate. deschise. • Starea de sănătate mentală este privită ca o congruență dintre eul real și cel ideal. să comștientizeze propriile posibilități. • Se pune accentul pe capacitatea de autodeterminare a clientului. Concepția teoretică • Ființa umană are posibilitatea de a deveni conștientă și liberă să-și hotărască propriul destin. Tehnicile utilizate: • Ascultarea activă. pe tendința lui firească spre sănătate și evoluție spirituală. • Reflecția. munca de consiliere presupune o utilizare . Consilierii umaniști își pun drept scop sporirea abilităților clienților de a-și experimenta sentimentele și de a gîndi și acționa în armonie cu tendințele lor fundamentale de a se actualiza pe ei înșiși ca indivizi unici. (I. Doi dintre cei mai importanți reprezentanți ai abordării umaniste sunt Carl Rogers și Abraham Maslow. • Clarificarea și sprijinirea clientului să trăiască experiența imediată.Abordarea umanistă se bazează pe un sistem de valori și credințe care accentuează calitățile indivdidului uman și abilitățile oamenilor de a-și dezvolta potențialul uman. Holdevici. spontane și creative.

Personalitatea consilierului şi eficienţa procesului de consiliere La întrebarea cine sunt consilierii psihologul britanic Richard NelsonJones susține că îi consideră consilieri pe toți cei care sunt formați profesional și acreditați pentru a acorda consiliere. dar nu știați că folosiți un procedeu apropiat de o tehnică comportamentală (desensibilizare sistematică). . cu siguranță. în activitățile de voluntariat sau în grupurile de suport. sau. ceea ce vă apropie de terapia existențialistă. să se bucure de frumusețea momentului. dîndu-i voie să se adapteze la fiecare situație cîștigată. cu răbdare. educatorii. învățătorii. cu tact.creativă a acestor abordări pornind de la personalitatea clientului și problemele acestuia. ține de terapia cognitivă. Probabil că elemente din aceste demersuri le folosiți în activitatea dvs. ați invitat elevii să se gîndească la cît de mult gîndurile le influențează starea lor emoțională. fără să știți că acest demers al dvs. Persoanele care acordă sprijin sunt acelea care se folosesc de abilitățile de consiliere în cadrul rolurilor lor profesionale. astfel fiind mai aproape de demersul psihanalitic. Evident că aceste cunoștințe teoretice vă sunt necesare pentru a vă face o închipuire despre principale direcții psihoterapeutice. asistentele medicale sunt categorii profesionale care în virtutea specificului profesiei pot fi în situa ția de a acorda consiliere psihologică. profesională sau în rela ționarea cu ceilalți fără să știți că faceți și consiliere. sau ați invitat elevii să-și găsească timp pentru reflecții și autoanaliză. sau a ți invitat copiii să trăiască aici și acum. Autorul menționează că cei care se folosec de abilitățile de consiliere pot fi împărțiți în două grupuri: consilieri/psihoterapeuți acreditați profesional și 2) persoane care acordă sprijin. De exemplu. Cu siguranță că ați ajutat un copil să depășească frica de a vorbi în public desensibilizîndu-l – adică ajutîndu-l puțin cîte puțin. TEMA 3.

Motivația clientului. Consilierul poate să-i trezească clientului motivația pentru consiliere. Absența motivației pentru consiliere poate fi determinată de lipsa de informație privind specificul consilierii. consilierul reprezentînd reperul demersului de schimbare al clientului. precum şi a rezultatelor activitate de psihoconsiliere. Motivația clientului poate fi prezentă chiar de la începutul procesului de consiliere sau putem avea parte și de clienți neimplicați (care vin la îndemnul părinților. de anxietate (momentul implicării în consiliere este destul de anxiogen pentru majoritatea clienților). profesorilor etc. C. în oricărei . de anumite prejudecăți. în activitatea de consiliere are “atmosfera emoţional-afectivă” sau climatul psihologic care se stabileşte în cadrul întîlnirii dintre consilier și client. Personalitatea consilierului. psihologii au identificat anumiți factorii care determină eficiența consilierii psihologice: Climatul psihologic. stereotipuri. În scopul obţinerii rezultatelor positive în consiliere. O importanţă deosebită. Personalitatea consilierului are o importanţă covîrşitoare în procesul de psihoconsiliere. acesta constituind garanţia desfăşurării positive. chiar esenţială. Enăchescu consideră că se impune respectarea mai multor condiţii de care depinde un climat psihoterapeutic pozitiv: 1) Încrederea clientului în persoana consilierului.Încercînd să evalueze rezultatele procesului de consiliere. în cazul în care climatul psihologic este unul pozitiv și dacă reușește să-și manifeste calitățile sale terapeutice și să se implice cu sinceritate și autenticitate problematica clientului.). 2) Buna reputaţie a consilierului.

plăcute. capacitatea de a se adapta la înţelegerea clientului şi reacţiile acestuia. 8) Nivel de inteligenţă superioară. Enăchescu. 6) Anumite calităţi psihologice absolut indispensabile unui bun consilier. caracterizate prin tact.3) Capacitatea consilierului de a capta atenţia şi interesele clientului său. 5) Crearea unei ambianţe fizice positive. 4) Capacitatea consilierului de a asculta şi de a pătrunde cu înţelegerea sa personalitatea şi problematica clientului. 9) Plasticitatea gîndirii. liniştite a spaţiului terapeutic. toate aceste condiții țin de anumite calități general-umane. Dacă încercăm să evaluăm condițiile/calitățile evidențiate de C. 7) Nivel de pregătire profesională temeinică şi o experienţă în acest domeniu. care tinde să se dezvolte ca personalitate și să comunice într-o manieră asertivă cu ceilalți. răbdare şi interes. Calitățile profesionale ale unui consilier Iolanda Mitrofan evidențiază anumite competențe și cunoștințe indispensabile consilierului: • cunoașterea principalelor etape ale dezvoltării umane. în scopul realizării unei comunicări şi colaborări cu efecte positive. ci reprezintă un ansamblu de calități caracteristice unei persoane instruite. . care sunt solicitate nu doar de profesia de consilier. observăm că cu excepția punctului (7).

Iolanda Mitrofan menționează că dacă un consilier alege să se ascundă în spatele siguranței rolului profesional. beneficiarul consilierii poate experimenta astfel creșterea personală. Dacă vom fi autentici și ne vom dezvălui la momentul potrivit. • cunoașterea sistemului de valori al copiilor și adolescenților. ca persoană . În contextul relații autentice consilier-client. este aceea de a se cunoaște pe sine însuși.• cunoașterea problematicii familiei și a riscului de a deveni înlocuitor al părinților. vor fi onești în interacțiune cu noi. clienții vor tinde să preia aceste calități și. Iolanda Mitrofan consideră că una dintre cele mai importante competențe ale consilierului. Iolanda Mitrofan susține că cea mai importantă calitate a unui consilier eficient este autenticitatea. la rîndul său. • cunoașterea rețelei de instituții de stat și de organizații neguvernamentale. valori și propriul sine. rezultatul va fi o consiliere sterilă’’ . Autoarea menționează că tocmai prin autenticitatea noastră vom putea ajunge foarte aproape de problemele clienților. În calitate de consilieri devenim deseori repere și modele pentru clienții noștri. . astfel. competențele metodologice și practice sunt foarte importante. • cunoașterea principalelor reglementări privind protecția copilului. dacă nu cumva cea mai importantă. clientul va răspunde în aceeași manieră. deoarece consilierea solicită un practician dispus să abandoneze rolurile stereotipe și capabil să se manifeste ca o persoană reală întro relație. de consilier: ‘Dacă rămînem doar experți tehnici și abandonăm propriile reacții. Calităţile personale ale consilierului Deși cunoștințele teoretice. ascunzîndu-se. Referindu-se la calitățile personale.

Fără a emite pretenții încearcă să fie și să facă ceea ce gîndesc și simt. sinceri şi oneşti. Au curajul de a părăsi ceea ce este sigur și cunoscut. Nu au uitat să rîdă. 2005): Consilierii eficienţi au o identitate.și pierd propria identitate prin supraidentificare cu ceilalți. Pot experimenta şi cunoaşte lumea clientului. Ei știu cine sunt. I. Mitrofan. Sunt capabili să privească evenimentele vieții într-o perspectivă mai largă. Realizează că o conștiință limitată înseamnă o libertate limitată. Îşi exind cunoştinţele de sine şi de alţii.Analizînd consilierii care s-au dovedit a fi eficienţi G. în beneficiul clienților și evită să abuzeze de ea. Se simt adecvați cu ceilalți și le permit altora să fie puternici în prezen ța lor. . În același timp nu. Simțul umorului îi face să-și vadă problemele și imperfecțiunile întro perspectivă de ansamblu. ce sunt capabili să devină. Nu se gîndesc doar la ce așteaptă ceilalți de la ei și se străduiesc să trăiască după anumite standarde interioare. Î și folosesc puterea de caracter în mod sănătos. Gorey identifică unn ansamblu de calităţi şi caracteristici personale (apud. în special de propriile slăbiciuni și comentarii. Sînt deschişi la schimbare. ce-și doresc să facă în viață. Fac alegeri și opţiuni care le modelează viaţa. Sînt capabili să-şi recunoască şi să-şi accepte propria putere. Au simţul umorului. Deoarece au simțul propriei valori. Sunt autentici. sunt dispuși să. ei pot oferi ajutor și dragoste. Empatia lor este nonposesivă. Nu sunt victimele deciziilor pripite. Sunt conștienți de propriile conflicte și suferințe și au un cadru de referință pentru a se identifica cu alții. La fel.și reexamineze scopurile și valorile. Se respectă şi se autoapreciază. Sunt capabili să le revizuiască dacă este necesar. Nu-i subapreciază pe ceilalți pentru a resimți putere față de ei. atunci cînd nu sînt satisfăcuți cu ceea ce au sau cu ceea ce sunt.

Pot accepta recompensele rezultate din munca lor și pot admite cu onestitate nevoile Eului gratificate astfel. Această preocupare este bazată pe respect. la numite situații de consiliere. să trăiască ’aici și acum’’ alături de al ții. în bucurie sau suferință și sunt deschiși față de propria experiență emoțională. încredere și evaluare reală a celorlalți. Pentru a evita surmenajul și momentele dificile este bine să ne elaborăm o strategie de preven ție și de refacere.Fac greșeli și sunt dispuși să le admită. Sunt capabili să se ‘reinventeze’’. Nu sunt fixați în trecut sau în viitor. Realitatea profesională arată că în procesul muncii de consiliere cei care oferă ajutor pot avea perioade marcate de situații dificile. Învață din greșeli. . (respectînd confidențialitatea) despre anumite cazuri mai dificile sau despre reacțiile dvs. deprimare. Aceasta poate să includă: • Suportul colegilor cu care lucrați în acest domeniu. Se implică profund în munca lor şi extrag din ea sensuri noi. Încearcă să trăiască în present. Aceasta presupune că puteți să discutați cu colegii dvs. incertitudine etc. Au și alte interese care le dau sentimentul sensului și autorealizării. Sunt capabili să experimenteze. grijă.. fără să se supraîncarce cu învinuiri despre cum ar fi putut sau trebuit să acționeze. Pot împărțăși emoțiile altora. oboseală. Citind această informație despre calitățile unui consilier există riscul să vedeți consilierul într-o manieră idealizată. În același timp nu sunt sclavii muncii lor și faptul de a avea o viață plină nu depinde exclusiv de ea. Iau decizii asupra modului în care ar vrea să se producă schimbarea și lucrează pentru a deveni persoana care le-ar plăcea să devină. Este util pentru toate persoanele care lucrează în domeniul consilierii să participe la grupuri de suport profesional și supervizare. Sunt sincer interesați de bunăstarea altora. Pot revitaliza și recrea relații semnificative din viața lor.

O postură a corpului relaxată. 3. clienții lor ar putea simți în mod conștient sau intuitiv că sunt mult prea preocupați de propriile probleme. cît și pentru a fi cît mai obiectivi în raport cu funcționarea noastră în rolul de consilieri. de cît de dezvoltată este relația. personale în relațiile cu clienții. pentru că ar putea să se simtă dominați sau ar putea să creadă că cealaltă persoană vede prin ei. Nelson-Jones (2009) oferă sugestii privind tehniciile de transmitere a mesajelor corporale care demonstrează interes și atenție: 1. contribuie la mesajul conform căruia consilierul este receptiv. Adoptați o postură relaxată și deschisă. La fel. Supervizările de grup sau individuale sunt necesare atît pentru depășirea situațiilor dificile din activitatea noastră profesională.• Să fiți supervizat de un coleg mai experimentat cu care veți putea discuta subiectele dificile din activitatea de consiliere sau anumite aspecte ale funcționării dvs. Există un nivel de echilibru pentru contactul vizual în relațiile de consiliere ce depinde de gradul de anxietate al clientului și al consilierului. Abilitățile privind contactul vizual implică faptul că persoanele care acordă sprijin să se uite în direc ția clienților. Abilitățile care țin de privire indică interesul consilierului și îi oferă posibilitatea de a primi mesaje faciale importante. care să nu fie molatică sau greoaie. pentru a oferi posibilitatea ca ochii lor să se întîlnească suficient de des. clienții îi pot percepe pe . Folosiți o privire potrivită și contactul vizual adecvat. Consilierii trebuie să le transmită clienților mesaje clare despre disponibilitate și acces. Fiți disponibil. ci și construirea unui cadru general de consiliere.client. 2. O privire insistentă poate speria clienții. În cazul în care consilierii sunt tensionați sau încordați. Crearea unui cadru participativ Nu doar calitățile umane și profesionale sunt necesare pentru o bună relație consilier.

Fețele oamenilor constituie principalul mod de transmitere a mesajelor corporale privind sentimentele lor. În cazul în care consilierul este așezat prea departe. Există gesturi care dovedesc lipsă de atenție și descurajează clienții : jucatul nervos cu pixuri sau creioane. dovedește în mod obișnuit interes. de a. în cazul în care clientul plînge sau este furios. gesturi ale brațelor sau ale mînilor pentru a-și dovedi atenția și interesul față de clienți. Înălțimea cea mai potrivită pentru conversațiile din cadrul consilierii este cea în care capetele ambelor persoane se află la acelaș nivel. Folosiți gesturi potrivite. Totuși. expresiile faciale ale consilierului trebuie să arate că este conectat la ceea ce spune. Exprimați expresii faciale potrivite. 4. consilierii care folosesc prea mult sau prea puțin mișcările brațelor pot surprinde în mod neplăcut.și ține mîna peste gură. zîmbitoare. de a se scărpina. clientul poate fi nevoit să vorbească mai tare sau ar putea să-l perceapă pe consilier ca fiind distant emoțional. faptul de a bate ritmul cu degetele. Gesturile sunt mișcări corporale folosite pentru exprimarea gîndurilor și sentimentelor. Relația consilier-client conform abordării umaniste . de a se juca distrat cu părul. Consilierea presupune respectarea spațiului personal al clienților.consilieri ca fiind tensionați sau plictisiți dacă se uită adesea în jos sau în alte părți. este necesar ca persoana care oferă ajutor să își adapteze expresia facială astfel încît să indice că le în țeleg sentimentele. relaxată. 5. Cînd clientul vorbește. Acei consilieri care stau pe scaune mai înalte și mai sofisticate decît clientul lor pot să le inducă acestora un sentiment de inferioritate. de a se trage de lobul urechii. împreunarea degetelor de la mîni. Consilierii pot răspunde prin aprobarea din cap. 6. Fiți atenți la spațiul personal și la înălțime. De exemplu. O expresie prietenoasă.

el trăiește sentimentul că nu corespunde imaginii pe care o are despre sine. adică este vulnerabil și anxios. Două persoane intră într-o relație semnificativă pentru fiecare dintre ele.client. 2. . Terapeutul acordă clientului o atenție pozitivă necondiționată și acceptă toate experiențele acestuia.Fiind la capitolul despre cadrul consilierii și a relației consilier-client este oportun să ne referim la anumite principii psihoterapeutice introduse în consiliere și psihoterapie de către Carl Rogers. Carl Rogers evidențiază anumite principii care să caracterizeze relația consilier-client: 1. unul dintre principalii reprezentanți ai abordării umaniste în psihoterapie. Le prezentăm în acest capitol. pentru că ele sunt considerate principii definitorii de lucru în consiliere. Este important să menționăm că respectul și atitudinea pozitivă necondiționată față de client sunt două principii fundamentale ale consilierii și psihoterapiei. 5. principii care ghidează cadrul și relația consilier. facilitarea dezvoltării și a maturizării. Terapeutul retrăiește universul interior al clientului într-o manieră empatică și încearcă să returneze către acesta experiențele astfel receptate. Terapeutul furnizează clientului o relație congruentă și integrată. adică terapeutul este el însuși congruent cel puțin în relația cu clientul. iar terapia și consilierea oferă o relație care este astfel structurată încît va permite actualizarea resurselor. 3. principii care reprezintă elementele definitorii ale relației consilier-client. Clientul se află într-o stare de incongruență. 4. întrucît ele alcătuiesc persoana unică pe care o are în fața sa. Conform abordării umaniste relațiile interpersonale sunt considerate a fi cheia dezvoltării individului.

-Zamfirescu). atunci cînd Freud oferă publicului interpretarea psihanalitică cazului Dora. S. asupra persoanei analistului. gînduri. În timp ce transferul negativ constituie principala . Dem. Freud diferenţiază transferul pozitiv de transferul negativ. se repetă în cadrul relației analitice. Este vorba de o repetiție a unor prototipuri infantile. comportamente. În ce măsură aceste concepte psihanalitice pot fi incluse în spațiul psihoconsilierii . Freud pentru a desemna un proces constitutiv al curei psihanalitice prin care dorințele inconștiente ale analizandului în raport cu diverse ‚obiecte’’ – persoane semnificative pentru client. și alimentează dorințele transferențiale și anxietățile față de acea persoană.este o întrebarea importantă și o invitație pentru reflec ții în domeniul consilierii psihologice. în special față de persoana căreia îi cerem ajutorul. Transferul capată o valorizare pozitivă. fiind apreciat ca un fenomen normal. Primele reflecții inovatore sunt realizate în 1905. Aceste prototipuri care constau în sentimente. fiind stimulat de specificul curei psihanalitice.Perspectiva psihanalitică asupra relației consilier-client Transferul și contratransferul sunt două concepte eminamente psihanalitice și pînă de curînd nu se regăseau în manuale de consiliere. Fiind interesat mai departe de acest fenomen. de dorit. s-au format în prima copilărie în relaţia cu părinţii sau substituţii lor. atitudini. El devine mijlocul ajutător cel mai important pentru terapeut. Aceasta ne predispune la sentimentul de vulnerabilitate . În cadrul curei psihanalitice transferul se manifestă la o altă intensitate. Howard susține că transferul este stimulat/intensificat de terapie/consiliere deoarece însuși actul de a căuta ajutor în privința unei probleme pe care nu o putem rezolva singuri are drept consecință activarea sistemului nostru de atașament . (V. Transferul este un termen introdus progresiv de S. trăită cu un sentiment puternic de actualitate.

Termenul apare în premieră în anul 1914 în lucrarea lui S. repetînd astfel experienţe vechi. transferul pozitiv reprezintă un ajutor esenţial pentru terapeut. dorinţele şi conflictele infantile ale pacientului se prezintă în forma sa originară. care apare doar ca un ecran sau oglingă. În ceea ce privește cauzele apariției transferului. Aceste fenomene de repetiție inconștientă ne sunt accesibile în observarea realității cotidiene. perlaborare și este dezvoltat ulterior în lucrarea Dincolo de principiul plăcerii (1920). În cadrul consilierii și al psihoterapiei transferul negativ poate fi determinat de: • Repetarea unei relații semnificative din trecut. dimpotrivă. proces de origine inconştientă. • Actulizarea unei trăiri emoționale din trecut. aleg același tip de parteneri. reprezentînd situațiile în care anumite persoane spun că ‚nimeresc în aceleași situații. Pontalis). Nevroza adultului este înlocuită de o nevroză de transfer.sursă de rezistenţă. Freud este inspirat inițial în crearea acestui termen de fenomenele de actualizare și repetare a conflictelor infantile în cadrul unei . Freud fundamenteaza importanţa transferului pentru cunoaşterea inconştientului analizandului: prin proiectare asupra persoanei terapeutului. Compulsie la repetiţie – la nivelul psihopatologiei concrete. subiectul are impresia foarte puternică că este vorba de ceva pe deplin motivat în actualitate (Laplanche. • Repetarea în contextul consilierii a unui pattern existențial fundamental. prin care subiectul se plasează activ în situaţii neplăcute. fără a-şi aminti de prototipul lor. repetă aceleași scenarii existențiale cu final traumatizant sau neplăcut’’. Freud Rememorare. repetiție. Freud face referință la compulsia la repetiție.

” . Am remarcat că fiecare psihanalist ajunge atît de departe pe cît îi permit propriile sale complexe şi rezistenţe interne şi cerem de aceea ca activitatea sa să înceapă cu propria analiză şi aceasta să se aprofundeze pe parcurs. la r. dar nu întotdeauna. „Am devenit atenţi la contratransfer care se instalează la medic prin influenţa pacientului asupra sentimentelor inconştiente ale medicului şi nu sîntem departe de a ridica pretenţia ca medicul să recunoască la sine însuşi acest contratransfer şi să trebuiască să-l stăpînească. Freud îşi îndemna colegii psihanalişti să învingă contratransferul. s-ar origina în propriile lor conflicte nevrotice. recomandă acestora să întreprindă o analiză personală. Freud a definit contratransferul în 1910 în lucrarea ‚Perspective de viitor ale terapeuticii psihanalitice’’ ca ‚influență pe care o exercită pacientul asupra sentimentelor inconștiente ale analistului său’’ și pentru ca psihoterapeutul să recunoască și să stăpînească în interiorul său acest contratransfer. Ulterior Freud ajunge la concluzia că c. ritualurile obsesionale).cure psihanalitice. subiectul avînd impresia că este supus unei fatalități). C. în raport cu persoana terapeutului. la r. și reprezintă o încercare în contextul fiecărei ‚repetări’’ de a rezolva situația conflictuală la care subiectul a rămas fixat. prin visele repetitive traumatice ce urmează unui eveniment traumatizant sau poate contribui la constituirea unei adevărate nevroze de destin (scenariu de viață caracterizat prin revenirea periodică aleatorie a unor evenimente identice. se exprimă prin simptomele nevrotice care au caracter repetitiv (de ex. de obicei nefericite. Contratransferul este un concept psihanalitic care se referă la relația psihoterapeut-client și care reprezintă reacţia inconştientă a psihoterapeutului la transferul unui pacient. apare și se perpetuează datorită unei fixații subiective inconștiente la un eveniment cu mare încărcătură emoțională din trecut. Descoperind existența contratransferului. care adesea.

În literatura psihanalitică sunt identificate cîteva tipuri de contratransfer. Schoenewolf. Astfel. contratransferul are atît manifestări cotidiene. Ca și transferul. ‚101 greșeli în psihoterapie’’) . el poate deveni un mijloc extrem de important pentru cunoaşterea inconştientului pacientului. în cadrul tratamentului. Capacitatea de a fi sensibili la proiecțiile și transferurile celorlalți variază de la o persoană la alta. dacă terapeutul ar începe să se simtă plictisit. iar dacă terapeutul ar simți o stare de excitație sexuală. Contratransferul a fost descris și ca o formă avansată de empatie. aceasta ar trebui atribuită seducției inconștiente a pacientului. care se constituie în funcție de problematica nerezolvată a psihoterapeutului. G. în anii 70. Astfel. contratransferul a fost considerat de Racker la fel de important ca transferul. aceasta ar indica de obicei că pacientul și-a dorit să-l enerveze pe terapeut. Contratransferul erotic (după R. Contratransferul este indus de pacient prin intermediul identificării proiective. De exemplu. care acţionează şi el în mai multe feluri la discursul pacientului. iar o parte a formării psihodinamice implică stimularea dezvoltării acestei capacități (S. mai ales în contextul discuțiilor referitoare la obiectivitatea reacțiilor și interpretărilor analistului. el ar putea presupune că pacientul evită ceva. Robertiello. cît și un rol specific în travaliul dinamic. Consider și că cunoașterea acestor concepte și reflectarea asupra acestor realități psihice pot contribuie la o relație consilier-client mai eficientă. Racker susține că sentimentele manifestate în contratransfer pot fi folosite de către terapeuți drept barometru care indică ceea ce se întîmplă în inconștientul pacientului. 80 s-a stabilit în unanimitate că psihoterapeutul nu este un observator distanţat. ci participativ. Prin urmare. Howard).Această ideea freudiană a fost dezvoltată ulterior. dacă sar enerva pe pacient.

pericolul este întotdeauna ca terapeutul să se implice într-o luptă pentru putere cu pacientul. terapeutul are nevoia de a domina. să analizăm în supervizare această situație. pacienții vor simți că sunt folosiți pentru a . Astfel de terapeuți își pot desfășura terapia într-un mod care să nu țină cont de nevoile și dorințele reale pacienților. Uneori. Este important să știm (vezi conceptul de transfer) că seducția sau ‚îndrăgostirea’’ clientului în cadrul de consiliere sau psihoteraie nu este dedicată psihoterapeutului. Schoenewolf. Terapeuții care nu și-au rezolvat nevoile sexuale sau narcisice se pot trezi tentați să reacționeze neadecvat. de parcă ei ar fi legea și ar deveni irita ți dacă pacien ții lor nu le-ar accepta ca atare. de exemplu. învățată. folosi pacientul ca mijloc de a-și demonstra capacitățile și puterile de terapeut. controlat sau manipulat de pacient (de a acționa masochist). Robertiello. de a-l da jos de pe piedestalul profesionalismului. A fi seductiv este atît o formă de a-i face pe plac terapeutului (manifestînd interes sexual). Sau terapeutul poate avea nevoia inconștientă de a fi dominat. caz în care el își va privi pacientul ca pe un persecutor. Un terapeut sadomasochist își poate. Alți terapeuți pot pretinde ca pacienții lor să le accepte interpretările fără discuție. ‚101 greșeli în psihoterapie’’) În contratransferurile sadomasochiste.Uneori în terapie sau în practica de consiliere pot apărea momente în care pacienții de ambele sexe să fie seductivi cu terapeuții lor. G. manipula sau controla pacientul (de a ac ționa sadic). Contratransferul sadomasochist (după R. psihoterapeutul sau consilierul devine la rîndul său o persoană foarte importantă pentru client. În astfel de cazuri. neprofesionist acestor nevoi. ci altei persoane semnificative din trecutul clientului/pacientului. pentru o anumită perioadă de timp. acesta poate repeta inconștient trăirile din copilărie. Este imporatnt în astfel de situații. situație în care el își va vedea pacientul ca pe persoană ce trebuie educată. Așa cum. cît și o încercare de a-i zmulge controlul.

Robertiello. Prin urmare.și remodeleze pacientul după propria lor imagine. terapeuții cu trăsături narcisice pot încerca să-și susțină insecuritatea căutînd să creeze idealizare și admirație. în mod invariabil. Ostilitatea unui pacient va provoca adesea o reacție de contratransfer sadomasochist. ‚101 greșeli în psihoterapie’’) Contratransferurile narcisice presupun traducerea în act a unor sentimente de stimă de sine scăzută. independența și judecata originală. De exemplu. un plan pentru pacient care. va fi în opoziție cu nevoile acestuia. vor face presiuni asupra pacienților ca aceștia să se facă bine.satisface nevoia de putere a terapeutului și vor răspunde cu o atitudine de sfidare sau de complianță. depresie sau dependență. De obicei. furie. într-o terapie reușită. avînd un acting aut al sentimentelor narcisice. Un terapeut . La un moment dat. această ostilitate se manifestă prin critică la adresa terapeuților și acei terapeuți care nu și-au rezolvat complet accesele de furie față de figurile parentale nu vor fi în stare să suporte ostilitatea pacienților. G. toți pacienții vor manifesta ostilitate față de terapeuții lor . terapeuții narcisici au uneori nevoia de a avea mereu dreptate. Schoenewolf. prin urmare. Uneori terapeuții narcisici au atitudinea de ‚dumnezei’’ care urmează să. Ei se vor aștepta ca pacientu să devină o extensie narcisică a lor. vor încerca să-și impresioneze pacienții. creșterea. ceea ce va duce la o deteriorare a stării lor sau la o recădere. Acest lucru va veni în conf lict cu capacitatea terapeutului de a asculta și va menține pacientul într-o stare de dependență. Încă o dată. de a fi ‚terapeuți perfec ți’’. Alți terapeuți. în niciuna dintre alternative nu se va întîmpla nimic autentic. Vor avea. Contransferul narcisic (după R. pacienții se vor arăta impresionați și se va crea o înțelegere tacită: terapeutul devine ‚tăticul cel bun’’ și pacientul ‚copiul cel bun’’ și astfel nimic autentic nu se va întîmpla. cum e de așteptat. din cauza problemelor de stimă de sine. în loc să-i întărească puterea eului și autonomia. care să le accepte valorile și să-și rezolve problemele personale în același mod ca ei.

care poate fi folosit în diferite situații-problemă. Dacă terapeutul este rănit narcisic de către pacient – acesta neputîndu-l salva sau exprimîndu-și în schimb ostilitatea -. 2009). dar adesea stadiile se suprapun și uneori consilierii găsesc că este necesar să se deplaseze înainte și înapoi între stadii. Astfel. Consilierul se prezintă și invită clientul să-și expună problemă . iar consilierul are posibilitatea să diferențieze între o . terapeutul ar putea reacționa cu furie narcisică. Stadiul relaționării La această etapă principala sarcină a consilierului este să înceapă să stabilească o relație de colaborare. printr-un limbaj nonverbal inconștient. Autorul îl descrie drept un model simplu de consiliere. Nelson-Jones propune modelul de consiliere RIS: Relaționare – Înțelegere – Schimbare. Relațiile de colaborare încep de la prima ședință sau uneori și mai înainte (de exemplu. deoarece flexibilitatea este importantă în consiliere. Deaceea unii autori au ajuns la concluzia că propunerea unui singur model privind procesul de consiliere (care să acopere toate situațiile de consiliere) nu este corectă (Nelson-Jones. pentru a fi protejat și salvat. Etapele care alcătuiesc acest model de consiliere sunt următoarele: Etapa 1. Modelul este prezentat în trei stadii. Majoritatea consilierilor preferă să invite clientul să-și expună problema la începutul ședinței. de la primul apel telefonic).TEMA 4. Etapele consilierii În acest capitol vă vor fi prezentate două modele ale procesului de consiliere: un model simplu și un model mai desfășurat al procesului de consiliere. Consilierul trebuie să își pregătească spațiul de consiliere. . îi permitem clientului să-și verbalizeze trăirile și să se elibereze de anumite trăiri.narcisic depresiv poate face apel la pacient. Cunoașterea lor este binevenită deoarece contactul cu clienții este deseori diferit ca durată și regularitate.

Consilierul se folosește de ascultarea activă. Prin ascultare activă.și în țeleagă mai bine problema sau să o vadă altfel. Etapa a II-a. • Îl ajutăm să-și îmbunătățească comunicarea. 2000): 1. empatie. Etapa a III-a. Nelson-Jones susține că la această etapă lucrul consilierului se focusează pe două obiective: • Îl ajutăm pe client în rezolvarea problemei sale. Consilierii și clienții fixeaxă obiective. acțiunile și gîndirea. respect pentru a crea un spațiu emoțional sigur pentru client. Deseori descrierea problemei într-un climat emoțional suportiv îi ajută pe clienți să. astfel acesta să aibă destulă încredere pentru a discuta despre problemele sale. cu diferenta că durata și amplitudinea explorarii sunt mai reduse în cazul consilierii. a reacționa și a gîndi mai bine. Stadiul schimbării La această etapă principala sarcină a consilierului este schimbarea. implicîndu-se empatic. . adresînd întrebări. astfel încît clientul să gestioneze situațiile-problemă mai eficient decît în trecut. Mitrofan (2005). Etape procesului de consiliere (Mitrofan I. consilierul îl ajută pe client să. Evaluarea completă a cazului în contextul situației de viata cu care se confruntă.problemă complexă (de exemplu. Vă prezentăm și un model mai desfășurat al procesului de consiliere elaborat de I. Stadiul înțelegerii Principala sarcină a consilierului și a clientului la această etapă este de a clarifica și de a extinde înțelegerea privind situația-problemă.și înțeleagă mai bine problema.. Etapele consilierii sunt destul de asemănatoare celor ale unui proces psihoterapeutic. să găseacă o soluție. incapacitatea de a comunica) și o problemă specifică (anxietatea referitoare la un examen dificil). dezvoltă și implementează strategii pentru a rezolva situațiile-problemă și a comunica.

locația. 5.• invităm clientul să vorbească. 7. • discutăm cadrul consilierii (durata și frecvența ședințelor. comportamente și scenarii de viață. Realizarea relației și stimularea alianței terapeutice. Implementarea deciziilor și strategiilor alternative în propria viață. Abilităţi de consiliere psihologică Ascultarea activă . 3. • schițăm împreună cu clientul obiectivele consilierii. Explorarea problemei.Încetarea de comun acord a consilierii cu menținerea unui contact pentru confirmarea evoluției. 4. clarificarea intențiilor. 8. Facilitarea insight-urilor și descoperirea impreună a soluțiilor posibile. Evaluarea finală a rezultatelor consilierii. 10. Conceperea și alegerea personala a noilor răspunsuri. 2. Identificarea problemei de bază și a celor derivate din perspectiva clientului și a consilierului. reformularea obiectivelor de lucru în funcție de evoluția relației și de reactivitatea clientului în procesul de consiliere. a contactului facilitator muncii de explorare și clarificare. Susținerea clientului și validarea soluțiilor rezolutive de viață practicate de către client. 9. așteptărilor mutuale și maniera de colaborare pe parcursul consilierii). cognitive și comportamentale ale clientului la problema identificată și conectarea lor cu obiectivele inițiale. proiectarea și luarea noilor decizii. ca și de reluare a unui nou ciclu în caz de nevoie. • ne implicăm prin ascultare activă și într-o manieră empatică. 6. TEMA 5. • asigurăm clientul de respectarea principiului confidentialității. analiza raspunsurilor emotionale.

aspecte ce țin de intimitatea sa. de trăirile sale sufletești.Spațiul consilierii reprezintă un spațiu în care clientul este invitat în primul rînd să vorbească despre propriile probleme. Pseudoascultarea. consilierul trebuie să fie disponibil să-și asculte clienții într-o manieră autentică și securizantă pentru client. • a fi atent pentru a descoperi dacă există pericolul de a fi respins. .). • a căuta informații anume și a ignora ceea ce nu te interesează. Iolanda Mitrofan susține că pseudoascultarea poate fi determinată de următoarele nevoi ale consilierului: • a-i face pe oameni să creadă că ești interesat de ceea ce spun așa încît să te placă. de suferin țele sale. De aceea ascultarea activă este considerată una dintre abilitățile de bază în consiliere. dar este important ca aceste situații să fie conștientizate de către consilier și să se lucreze asupra lor pentru a fi evitate. reacție emoțională la discursul clientului etc. Psihologii atenționează asupra faptului că deseori ceea ce trece drept ascultare reală poate fi de fapt o pseudoascultare și aceasta se poate regăsi și în consiliere. astfel încît să ai întotdeauna dreptate. Pentru unii clienți consilierea reprezintă unicul context în care au posibilitatea să vorbească despre sine. • a căuta neapărat erori în argumentare. Autoarea menționează că nimeni nu este un ascultător perfect și fiecare poate uneori să practice pseudoascultarea din anumite motive (oboseala. • a te conforma modelului de persoană amabilă care ascultă cu politețe. • a căuta vulnerabilitățile celuilalt pentru a profita ulterior de ele. clientul verbalizează aspecte importante ale existenței sale. Dat fiind această deschidere pe care o presupune consilierea din partea clientului. • a-ți oferi timp pentru a pregăti propriile comentarii. În plus. indiferent ce i se spune.

• a nu putea conține valorile clientului. observarea limbajului corporal și luarea în considerare a contextului personal și social de comunicare. • Să încercăm să ne eliberăm pentru moment de propriile prejudecăți. pentru a-i înțelege perspectiva asupra lumii și asupra propriilor probleme. Atunci cînd suntem implicați printr-o ascultare activă clientul se simte esențial înțeles. raportarea la cadrul vieții interioare a clientului și dorința noastră de a-l auzi cu adevărat. Aceasta implică auzirea și memorarea cuvintelor. angajată. iar discuția rămâne focalizată pe trăirile clientului. Ascultarea activă mai solicită din partea consilierului empatie. iar a asculta înseamnă nu numai recepționarea sunetelor. • a întrerupe clientul în mijlocul unei fraze. sensibilitatea la indicii vocale. Pentru a descrie ascultarea activă Nelson-Jones face o distincție între a auzi și a asculta și menționează că a auzi înseamnă capacitatea de a fi conștient și de a recepționa sunete. Aceste bariere sunt (după M. Georgescu): • a nu putea urmări mesajul. În munca de consiliere pot interveni diferite bariere în ascultarea activă. înseamnă a înțelege ceea ce celălalt gîndește. • a auzi fără a înțelege și a solicita precizări. • a asculta superficial. acceptare.Iolanda Mitrofan identifică caracteristicile ascultării active: • Ascultarea reală. ci și înțelegerea în mod corect a înțelesului lor. bariere care derivă din felul nostru de a fi și din conflictele noastre interioare. simte și să înțelegem cum acesta experimentează lumea. Bariere în ascultarea activă. • a repeta mental următoarea întrebare. anxietăți și subiecte proprii de interes. pentru a vedea lumea cu ochii clientului nostru. . • Ascultînd activ îi comunicăm interlocutorului mesajul că ceea ce ne comunică despre sine și despre viața sa este important.

Sunt întrebări care determină acordul sau dezacordul clientului și care oferă doar două opțiuni de răspuns: ‚da’’ sau ‚nu’’. • repetarea întrebării în cazul în care nu a fost înțeleasă sau reformularea acesteia. Pentru a beneficia din urma acestei tehnici M. . Folosirea excesivă a acestei tehnici nu este eficientă întrucât poate deturna relația prin: . Sunt cele care încep cu „De ce ?” Acest tip de întrebare creează clientului impresia de interogatoriu și poate induce o atitudine defensive. Georgescu oferă următoarele sugestii: • utilizarea de întrebări scurte. asta depinde de obiectivul pe care suntem focusați la moment.Vreți să vorbiți despre dvs. Întrebările închise trebuie folosite cu atenție pentru că riscă să blocheze comunicarea. fără desfășurări logice complicate. • folosirea adecvată a întrebărilor. Evident că în consiliere pot fi folosite și întrebările închise. ci așteaptă de la consilier următoarea întrebare.modificări de dinamică: clientul nu mai inițiază discuția. Tipuri de întrebări Întrebări care produc răspuns justificativ. specifică relației cu autoritatea. Exemple de întrebări închise: . Întrebări închise. ? .Tehnica interogativă Modalitatea de adresare a întrebărilor este un element important prin care consilierul facilitează sau blochează procesul de comunicare. Întrebările închise pot fi utile pentru colectarea informațiilor pe parcursul primelor consulțații.faptul că subiectul este împiedicat în procesul de conștientizare: delegă răspunderea relevării conținutului mesajului asupra consilierului. în nici un caz după fiecare răspuns.

• să susținem clientul în efortul de analiză și de conștientizare.. în explorarea propriilor atitudini. în care consilierii doresc să știe și să ajungă să primească înțelesurile și comunicările clienților. 2005). Abilitățile empatice C.. cu atitudinile și comportamentele emoționale și semnificațiile care li se atribuie. ca și cînd ar fi o altă persoană. Rogers definește empatia drept percepția cadrului de referință internă al unei alte persoane. Empatia este un proces activ. Empatia îi permite consilierului să se identifice mintal cu clientul și să-l înțeleagă cu adevărat (C. Ne permit să ajutăm clientul să elaboreze alternative comportamentale. Cu ajutorul acestor întrebări putem: • să inițiem o discuție.. Dafinoiu I.Jones identifică . Empatia este una dintre abilitățile care permite înțelegerea psihologică a celorlalți.De câte ori s-a întâmplat ? Întrebări deschise. apud. să-și imagineze consecințele unor posibile acțiuni.” .Ce credeți despre ceea ce s-a întîmplat? Întrebările ipotetice. întrebările deschise determină răspunsuri care să descrie mai mult trăirile afective... cum credeți că .Despre ce vreți să vorbim astăzi ? . Exemple de întrebări deschise .Sunteți furios din cauza decepției ? . Rogers. următoarele dimensiuni ale procesului empatic: Nelson. și nu faptele. să-și dezvolte abilitățile empatice:„Dacă ați fi. • să orientăm clientul asupra trăirilor sale..valori și comportamente. Spre deosebire de întrebările închise.Ce simțiti atunci cînd descrieți această situație? .

Observare și ascultare. 4. Consilierul observă și ascultă comunicarea verbală. compătimire. Consilierul încearcă să înțeleagă din răspunsul clientului dacă a înțeles corect trăirile acestuia. Consilierul comunică un răspuns prin care arată că a înțeles gîndurile. Spre deosebire de simpatie. este altceva decît aceste virtuți. În empatie. cu simpatia sau căldura umană. Consilierul simte o parte din emoția experiențelor clientului. Însă el știe ce înseamnă să te simți deprimat (prin faptul. Discriminare. care apar spontan în cazul simpatiei. simpatie. pentru că clientul nostru nu are nevoie de mila noastră. Rezonare. ci . ci de asistarea noastră profesionistă. Este adevărat că consilierul împărtășește starea afectivă a pacien ților săi. iar această trăire pe termen scurt este deajuns pentru ‚a ști’’ despre ce sentiment este vorba la pacient. În mod frecvent. că de pildă. dacă pacientul se simte deprimat. de a te putea detașa de această identificare (capacitatea de distanțare) și de a putea oscila între ambele funcții. în cazul empatiei nu este vorba de compasiune sau milă. sentimentele și înțelesurile personale ale clientului. 5. atunci cînd suntem pe aceeași lungime de undă cu alt om. Verificare. De aceea. Consilierul discriminează ceea ce este cu adevărat important pentru client și formulează acest lucru într-un răspuns. Empatie și identificare. Empatia este echivalată frecvent. Comunicare. Comunicarea este realizată prin o bună atitudine corporală și vocală. dar nu devine din această cauză depresiv. Sarcina empatiei se extinde prin urmare mult dincolo de compasiune. Empatie. Nu este vorba de a deveni exact ca celălalt. în mod eronat. cel care empatizează își păstrează propria identitate și separarea. readuce în memorie propriile stări dispoziționale depresive). 3. psihologiii au atras mereu atenția că empatia. vocală și corporală a clientului. empatia este pusă în legătură cu capacitatea de a te putea identifica cu alți oameni (capacitatea de identificare). din perspectivă psihologică.1. 2. Acest aspect este important și e bine să-l reținem.

Această tulburare de empatie poate avea diferite cauze. pentru că chiar și atunci cînd depuneți efort ca și cei care iau note mai mari. Consilierul (empatie profundă): Sunteți deprimat din cauză că depuneți același efort ca și cei care iau note mai mari. În exemplul 1 consilierul încearcă să înțeleagă clientul reșind din trăirile personale și experiența care a condiționat aceste emoții. Empatia profundă presupune că acceptăm și înțelegem clientul în procesul său de autocunoaștere. faptul că clientul se simte o persoană ratată. Mă strădui să învăț foarte mult. Atunci cînd empatizăm intrăm în rolul celuilalt. Empatia primară și empatia profundă Empatie primară transmite mesajul că înțegem structura relațională a clientului cu lumea și că îi înțelegem sentimentele și trăirile. nu verbalizează – autocompătimirea. prezintă prin exemple diferența dintre empatia primară și empatia profundă: Exemple (Egan G. Acest fapt vă inhibă motivația și chiar vă face să vă compătimiți.): Clientul: Nu știu ce să fac mai departe. 1969). Consilerul (empatie primară): Vă simțiți deprimat. nu reușiți. . În exemplul 2. Cred că nici unul dinte colegii mei nu studiază ca și mine.de a-ți imagina ocazional cum simte. înafară de trăirile emoționale și experiență . gîndește și trăiește celălalt (Heimann. totuși nu aveți aceleași succese.consilierul a mai identificat ceva ce clientul încă nu descrie. dar eforturile mele rămîn fără rezultat. identificîndu-i emoțiile și semnificațiile profunde ale experienței clientului. Ei rămîn fixați la propriile conținituri ale trării și nu reușesc saltul spre înțelegerea a ceea ce este străin. dar. iar acest lucru se poate face doar dacă suntem destul de siguri de propria identitate. dar nu reușesc să iau note mari. Egan G. Unele persoane pot avea dificultăți în a fi empatici.

Formulările folosite sunt de tipul: ‚Ce simțiți acum?’’. deoarece consilierul înțelege bine problema clientului. să. așa încît să nu empatizeze cu clientul reeșind din experiența lui personală (să nu proiecteze pe client propriile sale conflicte inconștiente). Chiar atunci cînd sunt relatate experiențe ce țin de trecut. . Cominicarea ‚aici și acum’’ Scopul acestei tehnici este de a face clientul conștient de trările lui actuale și de al invita să trăiască mai mult în prezent decît în trecut sau focusat pe un viitor ipotetic. totuși nu este implicat emoțional în ea. consilierul încearcă să focalizeze discuția pe ceea ce se petrece aici și acum. La fel. Mitrofan. Consilierul poate uneori identifica mai ușor strategiile de înțelegere și depășire a situației.Astfel. Această tehnică îi permite clientului să. este important să nu atingem în cazul empatiei profunde subiecte pe care clientul încă nu este pregătit emoțional să le elaboreze. Autodezvăluirea consilierului se referă la modurile în care acesta se lasă cunoscut de către client. ‚De ce anume ești conștient acum?’’.și conștientizeze propriile trări. 1999). dar. să le conțină. consilierul trebuie să-și controleze trăirile sale incon știente. ‚Ce simțiți acum în legătură cu evenimentul respectiv?’’ (I. să se focuseze mai mult pe prezent decît pe trecut. să le înțeleagă. În cazul empatiei profunde consilierul trebuie să fie atent să nu enunțe afirmații care să fie evaluative sau să eticheteze.și testeze și să-și analizeze trăirile sale psihoemoționale într-un cadru securizant oferit de consiliere. Autodezvăluirea Deseori psihologii s-au întrebat dacă ar trebui ca persoanele care oferă ajutor să vorbească despre ele însele atunci cînd lucrează cu clienții? Răspunsul este că uneori este util să le dezvăluim clienților anumite aspecte ale trăirilor noastre. prin empatie profundă ajutăm clientul să treacă la o etapă nouă a autocunoașterii. La fel.

. De exemplu. Răspunsurile la vulnerabilitatea clienților. Nelson-Jones identifică trei sfere de dezvăluire a implicării: 1.Este de bine. egalizarea și umanizarea relației de sprijin. 2. decorul cabinetului. inclusiv mesajele lor vocale și corporale.Îți apreciez inteligența. 3. . Nelson-Jones descrie două dimensiuni majore ale dezvăluirii consilierului: demonstrarea implicării și dezvăluirea informației personale. disponibilitatea lor.Îți admir perseverența. să abată atenția conversației înspre el însuși și să îi încarce pe clienți cu propriile lui probleme. Demonstrarea implicării. Termenul de autodezvăluire se referă la o dezvăluire verbală inten ționată. cît și pericole.Mă bucur sincer. . Răspunsurile la dezvăluirile specifice ale clienților . Consecințele pozitive: oferirea de noi insight-uri și perspective. . Pericole: atunci cînd consilierul vorbește despre sine în mod nepotrivit.Este îngrozitor. Răspunsurile oferite clienților ca oameni. . Totuși. demonstrarea unei tehnici folositoare. . telefonul. există numeroase alte moduri în care consilierii se dezvăluie. Consilierul poate trece drept slab și instabil atunci cînd clienții vulnerabili își doresc ca persoanele care acordă sprijin să fie cu picioarele pe pămînt.Îmi pare rău să aud asta. Autodezvăluirile care dovedesc implicare pot umaniza acordarea de sprijin astfel încît clienții să simtă că sunt în contact cu oameni reali.Autodezvăluirea consilierului presupune atît consecințe pozitive.

Fiți la obiect. Persoanele care acordă sprijin și dezvăluie informații personale cu privire la experiențe similare pot să-și ajute clienții să simtă că înțeleg prin ce trec aceștia. dar sincere. persoanele anxioase din cauza examenelor ar putea să simtă diferit dacă consilierii le împărtășesc că și ei au fost anxioși.. Uneori aceste informații sunt deja disponibile clienților. 4. Consilierii trebuie să fie autentici și consecvenți. De exemplu. trecute. 2.Dacă se întîmplă să devii anxios. se concretizează în faptul că persoanele care acordă ajutor nu au încă suficientă distan ță emoțională pentru a se asigura că propriile lor probleme nu se amestecă cu cele ale clienților. Consilierii ar trebui să evite să încetinească sau să abată procesul de sprijin prin lipsă de relevanță sau printr-un discurs prea lung. dar dacă nu. . 3. Folosiți mesaje vocale și corporale adecvate. fie ați auzit. Nelson-Jones oferă următoarele îndrumări privind o dezvăluire potrivită de informații personale: 1. Vorbiți despre expreriențele dvs. Dezvăluirea de informații personale Dezvăluirea de informații personale poate fi inițiată ori de consilier. Atunci cînd persoanele care oferă ajutor sunt întrebate cu privire la calificările și experiența lor. evitați să dezvăluiți experiența unei terțe părți de care fie știți. cum ar fi trecerea printr-un divorț. În general. însivă. În plus. Vorbiți despre dvs. atunci consilieii trebuie să decidă ce și cît de mult să dezvăluie.Mă întristez cînd te văd așa de nefericit. . astfel de dezvăluiri îi pot face pe clienți să vorbească mai ușor despre experiențele lor. eu unul sunt disponibil. Un risc al dezvăluirii experiențelor curente. ori ca răspuns la întrebările clienților. Una dintre zonele ce țin de informa ția personală se referă la calificările și experiența consilierului. mesajele lor vocale și corporale trebuie să concorde cu dezvăluirile lor verbale. sunt de preferat răspunsurile scurte.

. consilierul poate simți nevoia de a umple cu rapiditate „golurile” din cadru.se comunică clientului faptul că este capabil să negocieze cu propria experiență. Fiți sensibil la diferențele client-consilier (cultură. Aspecte negative ale tăcerii . Gestionarea tăcerii Tăcerea sau ascultarea pasivă reprezintă o tehnică fundamentală prin care se permite clientului explorarea sentimentelor. comportamente și implicațiile acestora. Aveți grijă să nu abateți atenția de la clienți spre proprile persoane. Consilierii ar trebui să fie suficient de conștienți. inclusiv cu momentele de tăcere (M. Este necesară preluarea mesajului clientului ca atare. . Georgescu. pentru a-și da seama atunci cînd dezvăluirile lor sunt folositoare clienților și cînd ar putea să fie nepotrivite sau copleșitoare.5.să se gîndeascî la propriile emoții. 2006). În condițiile programării riguroase a timpului în cadrul consilierii. Aspecte pozitive ale tăcerii. rasă și sex).să comunice clientului faptul că este adecvat și acceptat. atitudinilor. tăcerea poate fi considerată ca neproductivă. . . valorilor și comportamentelor.să înțeleagă faptul că responsabilitatea îi aparține. putem pierde din mesajul clientului.că este ascultat și i se permite experimentarea relației actuale cu consilierul fără a i se impune constrângeri. . Matei Georgescu diferențiază între aspectele pozitive și aspectele negative ale tăcerii. clasă socială. Susținerea tăcerii permite consilierului: . 6. Dar procedînd astfel. Fiți sensibili la reacțiile clienților. De aceea. de a interveni pentru a trece peste momentul de tăcere.să nu se simtă presat în a verbaliza imediat fiecare senzație sau gând. 7.

rezistențe masive din partea clientului.clientul poate fi ostil față de terapeut și astfel să înceapă jocul: ‚Eu stau aici ca o stană de piatră și observ dacă el (ea) poate ajunge la mine’’. . Mitrofan identifică următoarele semnificații ale tăcerii: . preocupați. I. . .își evaluează niște insight-uri abea realizate. Nu trebuie să ne sperie tăcerea și nici să nu încercăm să o acoperim cu o vorbăraie fără rost.Uneori tăcerea se poate constitui și într-o barieră în comunicare. Dacă folosim abilitățile noastre empatice avem șanse să înțelem cînd este bine să trecem peste această tăcere ‚cu tăcere’’ (simțim că clientul nu este pregătit să vorbească despre un anumit subiect).clientul și terapeutul pot comunica fără cuvinte.încercarea de manipulare a consilierului. Acest caz indică: . . .clientul se poate gîndi în liniște la lucrurile pe care tocmai le-a discutat.reacție defensivă la personalitatea consilierului resimțită autoritară și rigidă.clientul și consilierul pot fi plictisiți. Uneori tăcerea poate spune mai mult decît cuvintele și probabil interacțiunea s-a făcut la suprafață și amîndorora le este frică sau ezită să ajungă la un nivel mai profund. iar consilierul poate aștepta același lucru de la client.impas în relația consilier-client.’’). pentru că uneori bavardajul presupune un mecanism de apărare care denotă frica sau nedorin ța clientului de a vorbi. Psihologii susțin cu unanimitate că este bine să explorăm semnificațiile tăcerii împreună cu clientul. . . sau cu o întrebare deschisă. . sau cînd este bine să intervenim cu un comentariu empatic (‚Înțeleg că vă este dificil să vorbiți.anxietate sau neplăcere. Sumarizarea . distrași sau pot să nu aibă nimic de spus pentru moment.. .clientul poate aștepta ca terapeutul să ia conducerea și să decidă ce să spună.

2000). dar care îi înfluențează starea lui psihoemoțională sau comportamentul. • în finalul sedinței. în situația în care discursul a fost focusat pe mai multe probleme. secret. intr-un limbaj inteligibil Dafinoiu I. Interpretarea Interpretarea este o metodă de lucru psihanalitică. Tehnici de consiliere Cînd am vorbit despre abordările psihoterapeutice din care se inspiră și conslierea.Este tehnica prin care consilierul condensează esența discursului clientului. enigmatic. lamurire) are. am menționat că consilierea a preluat unele tehnici terapeutice care pot fi adaptate la contextul consilierii. verificăm dacă am identificat corect cele mai importante probleme pentru client și îl ajutăm și pe client . aspecte care pentru client sunt inconștiente. Interpretările consilierului au scopul să ajute clientul să conștientizeze unele conflicte interioare ale sale. interpretatio = explicatie. conflicte care nu țin de straturile prea profunde ale personalității. TEMA 6. Permite clientului continuarea explorării si îi oferă o măsură a înțelegerii. semnificatia unei operatii de decriptare. Astfel să-și revadă discursul. Se foloseste: • atunci cînd dorim să structurăm discursul clientului. cînd dorim să identificăm temele centrale care au fost discutate pe parcursul ședinței. Sumarizarea presupune urmărirea discursului clientului și identificarea elementelor centrale. decodificare: transpunerea dintr-un limbaj necunoscut. in conceptia psihanalitica. Deseori în procesul de consiliere identificăm anumite aspecte ale funcționării psihice a clientului. Termenul de interpretare (lat. • atunci cînd intenționăm să precizăm un aspect important pentru desfăsurarea discuției.

psihanalist francez. • Este bine să ne formulăm interpretările noastre sub forma unor ipoteze pe care clientul poate să le confirme sau să le infirme. nu le verbalizăm și nu le folosim în consiliere. Reformularea A reformula înseamnă a spune cu alți termeni într-o manieră mai concisă sau mai explicită ceea ce clientul tocmai a exprimat. dar avea nevoie de suportul consilierului pentru a le verbaliza. o folosim uneori pentru a-l ajuta pe client să-și dezvolte abilitățile de autoanaliză pentru a optimiza cunoașterea de sine.Chiar dacă interpretarea nu este o tehnică prioritară a consilierii. căci astfel va avea ca efect consolidarea rezistentelor. despre asta?’’. O reformulare este corect efectuată și devine eficientă doar în măsura în care întrunește acordul celui căruia îi este destinată. O interpretare bună în contextul consilierii este cea în care îi permitem clientului să aibă acces la informații despre sine de care aproape că era conștient el însuși. Rogers. Comunicarea unei interpretari este utila atîta vreme cit ea poate fi înțeleasă de către client. cel mai bun răspuns este: psihologul și clientul. Această tehnică a fost teoretizată de C. . O interpretare bună necesită o implicare a consilierului și respectarea unor reguli. ar putea avea legătura cu felul în care îi percepeți pe ceilal ți. a le analiza și le accepta. acesta fiind totodată invitat să reflecteze asupra trăirilor sale: ‚Mă gîndesc că poate furia dvs. printre care am menționa: • Interpretăm doar informația care este accesibilă conștientizării clientului. susține că la întrebarea cine interpretează. decît în cazul în care vedem că și clientul a realizat sau este pe cale să realizeze acest insight despre sine. dar fără îndoială în primul rînd clientul. Chiar dacă se reliefează anumite ipoteze despre funcționarea inconștientă a clientului. Roger Peron. Ce credeți dvs. • Avem grijă ca o interpretare să nu fie făcută prea curind.

Erați foarte deprimat…. P: …Și eram atît de deprimat… C: …. cu atît mai mult va avea sentimentul că este ascultat și în țeles și se va angaja mai activ în relația terapeutică. • O bună reformulare este o bună dovadă și că terapeutul însuși este activ implicat în relația terapeutică. În cartea sa Ion Dafonoiu ne prezintă trei tipuri de reformulare pe care le folosim în funcție de necesitățile clientului. Putem astfel să evidențiem ideile importante și să facem o invitație la continuarea discursului. • Cu cît clientul se recunoaște mai mult în reformularea terapeutului. Modul cel mai simplu al acestui tip de reflectare este răspunsul ecou. Astfel reformularea implică următoarele avantaje (I. Dafinoiu.În cartea sa ‚Elemente de psihoterapie integrativă’’ Ion Dafinoiu susține că a considera acordul clientului criteriul principal al validității reformulării înseamnă a-l considera pe acesta expert în problema sa: clientul este cea mai informată persoană în legătură cu situația pe care o trăie ște. ascultă și înțelege. Autorul avertizează că folosirea în exces ar putea sfîrși prin a a crea impresia unui efort superficial de înțelegere.. Utilizarea reformulării ne permite să întărim relația consilier-client. pentru că clientul este cel care ne validează reformulările noatre. 2000): • Terapeutul este sigur că nu a introdus nimic în plus de natură interpretativă în mesajul pe care i l-a transmis clientul. Terapeutul face din client un partener deoarece reformularea implică deopotrivă reflectare activă din partea terapeutului.Înțeleg…. Reformularea ca inversare a raportului figură-fond . Reformularea-reflectare Consilierul reia o secvență importantă a discursului ori ultimele cuvinte care sunt urmate de o pauză mai lungă. dar și din partea clientului.

deși nu scoate și nu introduce nimic nou în mesajul inițial. ajutăm clientul să învețe să-și asume propriul . De aceea psihologii recomandă să informăm clientul privind aspectul personal al relației de consiliere. Prin clarificare – tipul cel mai complex. Astfel. La fel ca în percep ția figurilor duble în care. sau de verbalizarea anumitor trăiri ale noastre. alternativ. Clientul este încurajat în utilizarea pronumelui personal eu în loc de expresiile impersonale se. reiese că…. obiectul percepției devine fond. Ion Dafinoiu descriind această tehnică susține că deseori oamenii rămîn prizonierii unui anumit punct de vedere.’’ Personalizarea discursului Un discurs marcat prin formule de tipul „mi se spune.Acest procedeu își are originea în teoria gestaltistă și exprimă foarte bine concepția rogersiană privind ‚restructurarea cîmpului’’. iar fondul obiect al percepției. să-și precizeze sau să-și modifice ideile. toți ceilalți reușesc mai bine decît dvs. Se consideră că atunci cînd impersonalizăm discursul ne apărăm de conștientizarea. P: …. dezorganizată. fără sens. acest tip de reformulare inversează raportul ‚figură-fond’’. dar și cel mai dificil de reformulare – terapeutul evidențiază și returnează spre client sensul mesajului pe care clientul l-a omis. provoacă clientul să-și perceapă situația sub un alt unghi. ‚Dacă înțeleg corect sunteți afectat de faptul că…’’ ‚Din discursul dvs. trebuie” indică dificultăți de raportare la personalitatea consilierului.? Această intervenție. al unui anumit aspect al situației! Reformularea-clarificare De multe ori povestea pacientului este confuză. se va face.Sunt singurul din clasă care nu face nimic nicodată bine! T:…După părerea dvs. în funcție de focalizarea atenției.

clienții sunt conștienți de sentimentele lor și le exprimă deschis. Consilierii pot culege informații despre ceea ce simte clientul pur și simplu uitîndu-se la acesta. mesajele corporale fiind mai importante decît mesajele verbale. sau să ne privească țintă. clientul ar putea să pară obosit.„trebuie să fac” în „eu vreau să fac’’ . . este nevoie să le identifice. Mesaje vocale.„se va face” în „eu voi face”. Identificarea sentimentelor Înainte ca persoanele care acordă ajutor să poată reflecta sentimentele unui client. Matei Georgescu propune următoarele schimbări privind formulările: . .„este greu de acceptat” în „eu nu accept”.comportament. Favorizînd identificarea. Reflectarea sentimentelor Reflectarea sentimentelor înseamnă o repetare sau o reformulare a afirmațiilor clientului care accentuează sentimentele acestuia. clare și explicite pentru client. îngrijorat sau fericit. Scopul reflectării sentimentelor este acela de a face aceste emo ții uneori ascunse. Modalitățile prin care putem identifica sentimentele clienților: Cuvinte și fraze pentru exprimarea sentimentelor. . . Deseori. De exemplu. îl ajută să-și dezvolte capacitatea de autocontrol și să obțină o descărcare emoțională. propriile trăiri și a propriile opinii. Uneori clienții trimit mesaje verbale mixte. clarificarea și exprimarea sentimentelor.„se spune că este foarte greu” în „eu spun că este foarte greu”. consilierul ajută la procesul de autocunoaștere a clientului. Mesajele corporale. sau să stea cufundat în scaun. Multe dintre mesajele privind intensitatea sentimentelor clientului sunt exprimate prin gradul și accentul vocal.„mi se spune” va fi personalizat în „eu îți spun”. Această tehnică pornește de la ideea că în spatele cuvintelor și a comportamentului clientului se află emoțiile.

în loc să spunem: ‚Te-ai simțit furios în situația respectivă’’. • În formularea reflectărilor utilizați formule variate: ‚Ceea ce spuneți sună ca și cum v-ați simți…’’. un vocabular pe înțelesul clientului. • Utilizați. dacă ceea ce spuneți este mult prea departe putea să aibă de suferit. reflectă destul de apropiat ceea ce simte clientul acesta vă va corecta și va furniza informații suplimentare. Vorbind prea mult. Clienții pot descrie reacțiile fizice prin cuvinte cum ar fi: încordat. pentru descrierea sentimentelor. există riscul de a face interpretări sau de a vorbi despre altceva decît despre ceea ce simte clientul.Cuvinte exprimînd reacții fizice. Astfel. de ceea ce simte clientul. ‚Probabil simțiți…’’. 2005): • Formulați reflectări scurte și clare. ‚Mă întreb dacă simțiți…’’. În cazul în care cuvintele dvs. • Fiți conștienți de aproximările pe care le implică formulările dvs. e mai bine să spunem ‚Pari furios și acum cînd îmi povestești despre situația respectivă’’. Recomandări practice pentru reflectarea sentimentelor (Dafinoiu I. atunci acesta se va simți neînțeles și relația terapeutică ar . astfel încît clientul să poată respinge sau modifica formulările dvs. obosit.. • Reflectați sentimentele prezente mai degrabă decît pe cele trecute. bătăi ale inimii și durere de cap. • Tonul utilizat să fie al unei propuneri sau sugestii. neevaluativ. • Utilizați un ton empatic. Consilierii pot identifica sentimentele și prin ascultarea cuvintelor care exprimă reacțiile fizice ale clienților.

clientul este ajutat să reflecteze. Un aspect important în reflectarea sentimentelor este de a înțelege în ce măsură clienții îmțeleg/conștientizează anumite lucruri despre ei înșiși. Consilierul verifică prin întrebări ‚Am înțeles bine?’’ sau prin comentarii de tipul ‚Cred că te aud spunînd…’’ sau ‚Vreau să înțeleg ce simți. Asigurați clientul că este absolut normal să fii emoționat și să plîngi atunci cînd vorbești despre sentimentele tale și încercați să-i arătați că îi respectați acest act intim. Consilierul: Sunteți cuprins de emoție. • Vorbind despre sentimentele sale clienții pot uneori să plîngă.• Consilierul poate să verifice corectitudinea reflecțiilor sentimentelor. Client: Simt că m-a lăsat cu buza umflată. să-și analizeze problema. apoi reflectați-i sentimentele pe un ton empatic. Aflat într-o situație dificilă. Așteptați cîteva minute permițîndu-i să se descarce. soluțiile și consecințele apartamentului său. Consilier: Vă simțiți foarte dezamăgit de ea. ajutîndu-l să verbalizeze ceea ce simte. invidia etc. de exemplu dacă își acceptă rușinea. Este nevoie ca consilierii să fie sensibili la cantitatea de realitate la care pot face fa ță clienții la un moment dat. dar încă nu îmi este pe deplin clar’’. în cadrul consilierii. reflectîndu-i preamatur sau într-un mod neîndemînatic sentimente dificil de acceptat pentru ei. vinovăția. Un antrenament de rezolvare a problemelor include următoarele etape: .. Antrenamentul pentru rezolvarea problmelor Obiectivul acestei tehnici este de a dezvolta un anume tip de patternuri cognitive și comportamente care pot fi utilizate în diferite situații problematice și de a învăța clientul să utilizeze tehnici adaptabile și capabile a oferi solu ții adecvate în situații noi. Consilierul poate speria clientul. Exemple de reflectare a sentimentelor (Nelson-Jones R. durerea. 2009): Client: Simt cum îmi bate inima. mînia.

Sunt discutate avantajele și dezavantajele. Primul pas constă în reprezentarea problemei. 3. Identificarea problemei: definirea corectă a problemei sau a comportamentului cu care se confruntă clientul. inhibițiile și ne permite să fim creativi în găsirea soluțiilor). Subiectului i se cere ulterior să utilizeze soluția găsită în vivo și să relateze experiența la următoarea ședință. Eliminarea soluțiilor nerealiste. Pot fi revizuite soluțiile folosite în alte situații sau poate fi folosită tehnica brainstorming-ului (această tehnică presupune că clientul este susținut în lansarea de idei fără a încerca să le evalueze. fiind capabili să delimiteze între ideele reale și cele fanteziste. să își apere punctul de . Pe o scală de la 1 la 10 poate fi indicată o notă a eficienței pentru fiecare soluție propusă. 4. Acest lucri determină incapacitatea clientului de a găsi o soluție. rigiditatea. Căutarea soluțiilor posibile. Fiecare propunere este supusă probei realității. 2.și definește definitiv problema. Evaluarea avantajelor și dezavantajelor soluțiilor rămase. pe termen scurt și termen lung. Un scop al consilierii este să ajutăm clienții să se raporteze adecvat la realitate. Deseori clientul nu. și o reprezintă într-o manieră vagă. 5. neclară. Soluția care are o notă maximă poate fi aplicată sub formă de joc de rol în timpul ședinței. Alegerea celei mai bune soluții și aplicarea ei.1. astfel încât aceasta să fie cît mai aproape de realitate și să poată avea o soluție. Identificarea resurselor necesare punerii în practică. 6. Analiza soluțiilor prezentate anterior. Antrenamentul asertiv Prin comportament asertiv înțelegem un comportament ce îi permite unei persoane să acționeze cît mai bine în interes propriu. Generarea de idei privind soluțiile pentru problema identificată. 7. Este un exercițiu care reduce blocajele în gîndire.

de a împărtăți propriile experiențe cu ceilalți. • Exerciții de exprimare a opiniilor contrare. . Elaborînd programe de dezvoltare a asertivității putem utiliza următoarele exerciții: • Exerciții de exprimare a diverselor sentimente. Caracteristicile comportamentului asertiv: • Autovalorizare. • Sentimente confortabile înn legătură cu propria persoană. • Capacitatea de a comunica. • Exerciții de exprimare a unor sentimente diferite doar prin utilizarea mimicii. oamenii vorbesc…gîndesc…simt…’’). Cottraux. să-și exprime sentimentele în mod sincer și să se folosească de propriile drepturi fără a le nega pe ale celorlal ți (J. mai degrabă decît a păstra totul în tine. • Exerciții de realizare a unor afirmații la persoana întîi – ‚eu’’’ (vorbirea la persoana întîi și asumarea sentimentelor și a comportamentelor proprii mai degrabă decît indicarea lor într-o manieră impersonală – ‚în general. Dezvoltarea asertivității constituie o dimensiune prezentă aproape în orice interven ție de consiliere sau de psihoterapie. 2003. • Exerciții de adresare/primire de complimente.. Dafinoiu I. • Respectarea drepturilor și a nevoilor celorlalți. În literatura de specialitate comportamentul asertiv este descris ca o alternativă la comportamentul pasiv (atunci cînd nu ne putem impune și preluăm un rol de victimă) și comportamentul agresiv (atunci cînd tindem să-i prejudiciem pe ceilalți în cadrul relaționării interpersonale).vedere fără o anxietate exagerată. • Capacitatea de a alege cum să răspunzi oamenilor și situațiilor. 2005). apud. cu nevoile și acțiunile personale. credința în dreptul de a-ți exprima propriile opinii și de a acționa pentru satisfacerea propriilor nevoi.

apud. cît și limitele și că suntem capabili să avem o relaționare bazată pe respect cu ceilalți.Dezvoltarea comportamentului asertiv implică următorii pași (Andrews. Psihoterapia și consilierea presupune o multitudine de tehnici de lucru și exerciții. la lumea lui internă. Dafinoiu. Conștientizarea drepturilor și a consecințelor posibile ale comportamentului nostru pe termen scurt și pe termen lung. că ne respectăm atît potențialul. 2005): 1. • Mesajele verbale să fie potrivite cu cele nonverbale. 3. Schimbarea credințelor iraționale – prin testarea validității lor și dezvoltarea de alternative raționale. 5. ceea ce presupune să vorbim despre noi. • Utilizarea pronumelor ‚eu’’ mai degrabă decît ptonumele ‚tu’’. Capacitatea de a comunica într-o manieră asertivă reprezintă un criteriu important al integrității noastre psihice și al faptului că suntem conștienți de propria persoană. 2. 1994. Dezvoltarea capacității de a negocia – păstrăm sintagma ‚noi’’ în timpul interacțiunii cu ceilalți și să fim pregătiți pentru o anume flexibilitate. . Comunicare eficientă care presupune: • Alegerea momentului potrivit. la necesitățile sale în contextul consilierii. • Să recunoaștem sentimentele celorlalți cînd sunt adecvate și să verificăm acuratețea percepției acestora prin solicitarea unui feedback. Este important să rețineți că pentru a fi eficienți în activitatea de consiliere este nevoie să raportați cunoștințele dvs. Conștientizarea sentimentelor – ele sunt primul indicator să facem ceva anume. 4. teoretice la personalitatea clientului. • Să fim cît mai specifici în legătură cu felul în care comportamentul celorlalți ne deranjează.

De exemplu. Platon C. 2008). vizita propriu-zisă la psiholog. Manifestarea rezistenței la nivel inconștient . procedura solicitării consilierii psihologice. eșecul în viață etc. iar asistența psihologică nu este văzută drept o dimensiune importantă a calității vieții. • Frica de boala psihică. Tema: Dificultăți în consiliere Rezistența în procesul de consiliere. Cînd ne referim la nivelul conștient al rezistenței putem invoca următoarele realități psihice: • Influența/introiectarea anumitor prejudecăți privind solicitarea asistenței psihologice (în contextul cultural autohton vizita la psiholog este deseori sinonimă cu patologia psihică. subiecții de sex masculin în virtutea stereotipurilor manifestă o rezistență vădită fa ță de solicitarea asistenței psihologice (Bolea Z. • Lipsa informației și un nivel scăzut al culturii psihologice.. atitudine pozitivă necondiționată. frica de stigmatizare. Rezistența la consiliere se poate manifesta la nivel conștient și la nivel inconștient. sunt marcate de anxietate și inhibiții.Eficiența aplicării unor tehnici devine o realitate doar în cazul în care reușiți să construiți o relație consilier-client bazată pe respect. • Absența unor deprinderi de comunicare asertivă la nivel cotidian face dificilă pentru individ reprezentarea propriei persoane în rolul de client. Dat fiind aceste două realități. • Astfel. degenerescența. populația Republicii Moldova nu reușește deocamdată să investească persoana psihologului cu calități atractive din punct de vedere relațional.. lipsa unei reprezentări mentale clare despre asistența psihologică. încredere și implicare. • Influența/introiectarea stereotipurilor.).

trăiri greu de conținut sau de elaborat.Subiectul nu este conștient de comportamentul prin care se manifestă apărarea (un gînd. Mecanisme de apărare . de exemplu). sînt considerate buni indicatori ai funcţionării psihice la pacienţii în curs de psihoterapie (Ionescu Ş.Subiectul nu este conștient că respectivul comportament are orientare defensivă. Mecanismele de apărare sînt definite drept mecanisme psihologice inconştiente.Subiectul nu este conștient de afectul/emoția/starea interioară care au declanșat respectiva apărare. utilizate de individ pentru a diminua anxietatea generată de conflictele interioare între exigenţele instinctuale şi legile morale şi sociale (Sillamy M. fapt care poate avea următoarele semnificații: ..Rezistența la nivel inconștient se manifestă prin intermediul structurii defensive inconștiente a persoanei. 2002). alcătuită din mecanisme inconștiente de apărare. . În literatură se diferențiază între o structură defensivă cu caracter adaptativ și structura defensivă cu caracter dezadaptativ. Mecanismul de apărare nu este conștient. dat fiind omniprezenţa lor atît în contextul cotidian. cît şi în cadrul psihoterapeutic și de consiliere. suprageneralizare (utilizare frecventă în relaționarea cu persoanele sau în diverse situații).toți ne apărăm de anumite situații. intensitate. 2002). stări. Orice individ își formează pe parcursul dezvoltării o structură defensivă. la fel. care se caracterizezaă prin rigiditate. apud Ionescu Ş. Utilizarea mecanismelor de apărare reprezintă o parte firească a funcționării noastre . .. Mecanismele de apărare au devenit un concept clasic în psihologie.

Ionescu).operaţia prin care subiectul expulzează în lumea exterioară gânduri. Negarea – refuzul de către subiect a unei interpretări care îl privește. Raționalizare – jusificare logică. psihoterapeut). persoane sau lucruri din mediul său înconjurător. competențe) implicarea într-o comunicare autentică. Specificul profesiei de consilier și motivele alegerii acestei Activitatea de consiliere. dar artificială. fără știrea celui care o utilizează. Informație suplimentară la tema ‚mecanisme de apărare’’ în manualele prezentate în bibliografia de mai jos. dintre conflictele și sentimentele sale. consilierea reprezintă o profesie în care suntem încadra ți într-o relație umană. ceea ce ne solicita ca personalitate umană în general. dar se manifestă în multe moduri de gândire sau funcţionare non-patologice. 1) în primul rînd. ca și cea de psiholog în general. întrucît aceste conflicte nu ar putea fi recunoscute fără anxietate (Ș. Intelectualizarea – recurgerea la abstracție și generalizare în confruntarea cu o situație conflictuală care l-ar angoasa prea tare pe subiect dacă acesta ar recunoaște că este implicat personal. Este bine să fim atenți atunci cînd criticăm în mod exagerat pe cineva sau cînd avem subiecte predilecte pentru critică (aceste subiecte s-ar putea să ne caracterizeze pe noi înșine). afecte şi dorinţe de care nu are ştiinţă sau pe care le refuză în el atribuindu-le altora. Exemplul geloziei delirante. formulată de un interlocutor (psiholog. Proiecţia apare în primul rând în cadrul unei activări defensive care eliberează eul de o neplăcere. este una caracterizată de o anumită complexitate și diverse dificultăți. Exemplul criticii exagerate. care camuflează. adevăratele motive (iraționale și inconștiente) ale unora dintre judecățile acestuia. consilier.Proiecția . Acest specific ne solicită (pe lîngă cunoștințe teoretice și unele abilități. .

ca și cel psihoterapeutic. Chiar dacă această interacțiune are loc într-un spațiu securizant de specificul și cadrul profesional. pregătirea teoretică și supervizarea primelor cazuri clinice. în primul rînd. îmbogățindu-ne personalitatea. provoacă clientului rezistențe (deseori inconștiente) față de intervențiile specialistului și față de travaliul autocunoașterii în general. În consiliere nu avem obligativitatea analizei personale. 3) Procesul de consiliere.2) Activitatea de consilier solicită o cultură generală vastă. interacțiunea a două persoane – clientul și consilierul. Consilierul trebuie să dea dovadă de competențe speciale în depășirea acestor rezistențe (competențe dobîndite în cadrul facultății. călătoriile etc. în același timp. riscăm să abuzăm psihologic clienții. aceasta fiind una dintre cele trei condiții obligatorii de formare profesională: analiza personală. Dacă se întîmplă acest lucru. Aceste reflecții sunt importante. trebuie să reflectăm dacă corespundem acestor solicitări și provocări ale profesiei. se impune analiza personală a psihoterapeutului. Un consilier bun este într-o relativă tangență cu diverse dimensiuni ale vieții clientului: profesia. Acest deziderat al profesiei ne motivează și ne provoacă. autodezvoltare și autodepășire. Motivele alegerii profesiei de consilier Fiecare psiholog care decide să se dedice activității de consiliere sau psihoterapiei este obligat să reflecteze asupra motivelor care îl determine să aleagă domeniul consilierii. dat fiind multitudinea de persoane cu care comunicăm. pentru a se evita astfel de realități în spațiul psihoterapeutic. oricum consilierul poate aduce aici propriile probleme și complexe nerezolvate. dar acest lucru nu exclude obligația asumată de fiecare în parte de a ne . 4) Profesia de consilier ne impune unui proces permanent de autocunoaștere. În psihanaliză. acestea reprezentînd diverse domenii ale existenței umane. deoarece consilierea presupune. dar și competențe dezvoltate ulterior). lecturile. dar. hobby-urile. de exemplu.

Este la fel de important să reflectăm și asupra motivelor inconștiente care ne determină să alegem această profesie. Elemente de psihoterapie. poate ne atrage o anumită componentă narcisică a acestei profesii. Acestea devin periculoase doar dacă ne situăm pe poziția ‚Eu sunt OK. 2005. dvs. despre dificultățile acestei profesii – consilierea mai solicită multă onestitate și atitudine autocritică. . 2002 2. Bibliografie (ultima temă): 1. 2005 Bibliografie: 1. La nivel conștient putem invoca diverse motive: dorința de a-i ajuta pe ceilalți. Vargha. tehnici. Deci. în virtutea contextului familial. Psihoterapii scurte. editura Polirom.autoanaliza. specificul personalității noastre. Strategii. editura Polirom. 2. J. Care nu ar fi aceste motive.. Acestea sunt doar cîteva reflecții asupra dificultăților profesiei și motivelor alegerii ei. Un subiect al autoanalizei ar putea fi și motivele alegerii profesiei de consilier. Iaşi. Iaşi. celălalt nu este OK’’. interesul pentru funcționarea umană etc. Bucureşti. Cu siguranță. Iași. L. Dafinoiu I. Editura Sper. poate se manifestă anumite motive hipercompensatorii ce derivă din propriile noastre probleme neelaborate. Poate am învățat rolul de psihoterapeut din copilărie fiind impuși. Teorie şi aspecte clinice. 2000. abilități de comunicare. ele nu devin periculoase pentru profesia de consilier dacă le confruntăm și le analizăm în travaliul descoperirii propriei personalități. Dafinoiu I. Nuţă Adrian.. veți mai adăuga lucruri foarte importante. Editura Polirom. Mecanismele de apărare. Consilierea psihologică. Ionescu Şerban. metode. să ni-l asumăm. Mitrofan Iolanda.

. Consilierea psihologică. București. 4. editura Infomedica. editura Trei. ce şi cum?.. editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Psihoterapia experiențială. Cine. Neacșu V. Mitrofan... Holdevici I. Consiliere psihologică și psihoterapie în situațiile de criză. Tratat de psihanaliză şi psihoterapie. Mitrofan I. 1999. A. Nuţă. Nelson-Jones R.. Ediura Sper. București. Enăchescu C. 8. editura Fundației Romaniei de Maine. Georgescu M. 1998.3. Introducere în consilierea psihologică.. 2006 5. . București. 2004 6. 2009. Bucureşti. București. 2005. Manual de consiliere. editura Dual Tech. 7.