MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ISTORIE, RELAŢII INTERNAŢIONALE, ŞTIINŢE POLITICE ŞI ŞTIINŢELE

COMUNICĂRII DEPARTAMENTUL ISTORIE

GORGOI MIHAIL-ION

REZUMAT TEZĂ DE DOCTORAT
„Antropologia spaţiului în arhitectura populară”

Conducător ştiinţific: Prof. univ.dr. Barbu Ştefănescu
ORADEA 2012

Antropologia spaţiului în arhitectura populară românească

Introducere

Spaţiul este o realitate concretă (ştiinţă), dar şi un mit. Ştiinţa şi mitul au exprimat

două forme, oarecum complementare, de inteligibilitate: una căutată şi cealaltă impusă 1. Aceeaşi funcţie cognitivă – căutarea adevărurilor profunde, a celor ascunse – apropie, încă o dată, mitul de ştiinţă 2. Mitul e o realitate diferită de fabulă sau legendă mai ales din cauza caracterului său veridic şi nu fictiv 3. Nu e vorba de ceva inventat de povestitor, ci realitatea unor fapte concrete, petrecute efectiv. El îndeplineşte o funcţie etiologică şi relatează cum a apărut ceva, cum a devenit lumea ceea ce este 4. Adună faptele, le aranjează, dezvăluie ascunzând şi îşi propune să legitimeze o anumită situaţie, făcând-o ocupată de o vastă entitate socială. Istoriografia pomeneşte adesea de spaţiul românesc, fără a face referiri la ceea ce înseamnă sau ceea ce desemnează această sintagmă. Uneori este vorba doar de spaţiul geografic, riguros delimitat de graniţe pe hartă. Dar spaţiul este şi altceva, modelat estetic de oameni, conform unei anume mentalităţi şi ideologii. În timpul campaniilor sociologice din perioada interbelică marele nostru etnolog Ernest Bernea a întrebat un ţăran „ce e spaţiul?”. Răspunsul a venit simplu: „În carte îi spune spaţiu, dar noi îl ştim loc: aşa îi zice” 5. Spaţiul în sine nu ajunge pentru a defini arhitectura, chiar dacă constituie esenţa ei. Istoria arhitecturii este, de fapt, istoria concepţiilor spaţiale, iar a „judeca” arhitectura înseamnă a „judeca” spaţiul interior al construcţiilor. Calitatea estetică a arhitecturii este condiţionată de calitatea estetică a spaţiului interior. „Cutia poate fi o capodoperă, dar valoarea ei nu trebuie confundată cu valoarea conţinutului, care este spaţiul” 6. Rămânând în acelaşi domeniu, al arhitecturii, amintim şi opinia lui Cosma Jurov.
Georges Gusdorf, Mit, p. 127 Lucian Boia, Pentru o teorie, p. 41 3 Monique Segré, Mituri, p. 56 4 Ibidem 5 Am avut în vedere investigaţiile făcute de Ernest Bernea în zone etnografice cu tradiţie şi publicate în lucrarea Cadre ale gândirii populare româneşti. Marele nostru etnolog a prezentat mărturii directe şi edificatoare pentru gândirea omului din satul tradiţional, precum cele pe care ne vom permite să le cităm în text. (Ernest Bernea, op. cit., p. 96) 6 Ibidem., p. 15
2 1

Acesta afirma că „spaţiul arhitectural este un gol delimitat de plinuri” 7. Definiţia exclude însă omul, principalul creator şi beneficiar al spaţiului construit. Salvatore Vitale preciza că „în arhitectură spaţiul, cu toate că îşi menţine caracterul esenţial de întindere pură, adică (de fapt) de gol, reuşeşte într-o oarecare măsură să cucerească o aparenţă corporală şi să se solidifice. Opera arhitecturală nu este numai ceva care trăieşte în spaţiu, dar care face ca spaţiul să trăiască în interiorul ei” 8. Arhitectura este un organism artificial implantat într-un mediu natural, cu care trebuie să se armonizeze, atât funcţional, cât şi estetic. Integrarea în mediul natural reprezintă şi una dintre caracteristicile arhitecturii populare. Sunt incluse aici construcţiile destinate locuirii şi anexele acestora, construcţiile comunitare religioase şi civile şi instalaţiile tehnice. Jean Piaget 9 a disociat o triplă etajare ontogenetică în reprezentarea spaţiului: • • reprezentare a unor grupuri de lucruri („raporturile topologice elementare”); coordonarea acestor date topologice fragmentare în „relaţii de ansamblu” sau

„relaţii proiective elementare” („topologicul procedând din aproape în aproape, fără sistem de referinţă, în vreme ce proiectivul se referă la punctele de vedere coordonate”); • spaţiul euclidian „propriu-zis” (face să intervină similitudinea). Lucian Blaga, pornind de la ideea că inconştientul posedă orizonturi proprii, afirmă existenţa în cultura populară românească a unei viziuni spaţiale specifice care ia forma determinantă a „infinitului ondulat” – spaţiul mioritic 10. Mircea Eliade a privit spaţiul din punctul de vedere al istoriei religiilor. Astfel pentru omul religios există un spaţiu sacru – puternic, semnificativ, şi alte spaţii – neconsacrate, deci lipsite de structură, de consistenţă 11. Traian Herseni vorbeşte, din perspectivă sociologică, de două segmente etnosociale ale poporului român: unul pastoral şi altul agrar, fiecare cu propria reprezentare a spaţiului şi timpului. Pentru păstor spaţiul este lumea în care se mişcă – „lumea largă”, „lumea mare” – iar pentru plugar este lumea în care se află – stă sau lucrează 12.
7 8

Cosma Jurov, Ce este arhitectura?, p. 9 Salvatore Vitale, L’Estetica p. 28-31, apud: Bruno Zevi, op. cit., p. 237 9 Jean Piaget, B. Inhelder, La Représentation, p. 531-565 10 Lucian Blaga, Trilogia, p. 17 11 Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, p. 21 12 Traian Herseni, Probleme, p. 180

Pentru a exprima noţiunea de spaţiu. 5. există şi spaţiu. iar lumea înseamnă tot ce există. op. sau pe locul ăla din munte” 14. materială şi spirituală totodată. La rândul lui.. direcţii. care ar putea fi identificat cu tot ceea ce există. Având în vedere vastitatea unui asemenea subiect trebuie să ne concentrăm asupra spaţiului pe care îl propunem pentru discuţie – „lumea de aici” sau „lumea de dincolo” (alunecările spre „dincolo” făcându-se cu mare uşurinţă în gândirea satului tradiţional). tot ceea ce există în realitatea obiectivă. ţăranul român foloseşte cuvântul lume. spaţiul terestru poate fi abordat din mai multe perspective: orizontul închis al propriei case. curţile feudale (boiereşti. p. acolo unde există ceva. „lumea toată” – tot ceea ce am amintit plus celelalte spaţii neîncadrate în vreo formă de organizare umană. cu care omul intră în contact permanent. Însă. Este vorba de perspectiva unui „loc înconjurător”. cit. domneşti). iar împreună cu timpul un dat fundamental al lumii sale. în stilul caselor şi interioarelor etc. Evul mediu. Nu se poate vorbi de o identitate a spaţiului cu lumea. Spaţiul poate fi gândit şi trăit ca orizont: „acolo unde se întâlneşte cerul cu pământul”. p. acestora se pare că le este frică de femei şi „pentru a se linişti. putând avea atât un înţeles geografic cât şi unul simbolic. delimitat fiind în funcţie de lucruri. El poate privi. care pare a fi preponderent 15. în ceremoniile ciclului familial sau a celui calendaristic. Ea este pământul şi cerul. 96 15 Georges Duby. Dacă ne oprim asupra „lumii de aici” distingem un spaţiu terestru şi unul acvatic (de asemenea cu numeroase interdependenţe). în sfera sa cea mai largă. Reprezentarea spaţiului se ridică şi la dimensiuni şi sensuri cosmice – cosmos. Autorul vorbeşte de existenţa certă a unui Ev mediu masculin deoarece toate informaţiile despre această perioadă provin de la bărbaţi „convinşi de superioritatea sexului lor”. satul şi lumea întreagă. fapte petrecute 14 Ernest Bernea. Suflul armoniei acestuia se resimte în diversele activităţi zilnice. le dispreţuiesc” 13 . în intimitatea lui desfăşurându-şi activitatea zilnică: „Pe locul ăla din holdă sau între mesteceni. ţara/”împărăţia” (diferenţiată sau nu de cetate). dar nici de o izolare sigură. Văzut ca loc devine un spaţiu de dimensiuni reduse 13. De asemenea spaţiul poate fi delimitat şi în funcţie de sex – un spaţiu feminin şi altul masculin.Pentru ţăranul român spaţiul este o dimensiune de bază a existenţei însăşi. Prin urmare. cele două coexistă. gândi şi înţelege spaţiul în mai multe moduri.

Bulgării de pământ răsturnaţi în afara graniţei erau aruncaţi cu grijă în interiorul „incintei”. • interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese. 151 18 Fustel de Coulanges. Brazda a fost trasată de Romulus. se puneau bani la temelie. Deci. Vatra satului nu s-a stabilit niciodată la întâmplare – locul era marcat prin tragerea unei brazde. forma. 194-195 16 17 . interval între liniile unui portativ. p. locul care ne înconjoară. care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni şi exprimă ordinea coexistenţei obiectelor lumii reale. întinderea lor. distanţa. Cetatea. tras de un taur şi de o vacă de culoare albă. • întinderea nemărginită care cuprinde corpuri cereşti. îmbrăcat în veşminte sacerdotale. p. pentru ca nimic „sacru” să nu rămână în afara spaţiului. interval. cadru între două obiecte. distanţă. orizont larg. de partea străinului. Şi riturile Dicţionarul explicativ al limbii române. La fel s-a ctitorit şi cetatea Romei. porţiune de atmosferă. • loc. orice spaţiu se naşte prin „păşire”. Comunitatea sătească trebuia să se simtă în siguranţă şi astfel hotarul satului contura „cercul magic”. a spaţiului impur. Tot legendele ne spun că Sfântul Ion este trimis de Dumnezeu „să măsoare pământul cu umbletul şi cerul cu gândul”. • interval de timp. Gabriel Liiceanu definea locuirea ca modalitate supremă de înfruntare a haosului. Măsurarea şi păşirea se vor perpetua ritual în construcţii ale oricărui spaţiu. p. „se lua locul în posesie”. triumful omului asupra tenebrelor şi a neantului. inseparabilă de materie. mărimea. L’organisation. Nici casele nu se înălţau fără respectarea a numeroase precauţii – se începea construcţia „pe lună plină”. 880 Paul H. • perspectivă vastă. după rânduieli severe şi de către iniţiaţi. suprafaţă. întindere limitată. o stavilă în faţa necunoscutului. Stahl. poziţia. Era trasată „frontiera magică” 17.În Dicţionarul explicativ al limbii române 16 se spune că spaţiul este: • formă obiectivă şi universală a existenţei materiei. răstimp. • limitele între care se desfăşoară o acţiune. Intrările şi ieşirile – porţile – erau locurile cu brazda întreruptă intenţionat prin ridicarea brăzdarului 18. întinderea. cu un plug cu brăzdar de aramă. văzduh. • mărime de puncte care prezintă anumite proprietăţi.

În mod constant. precum şi prin raporturile dintre Andrei Pleşu. oikia este clădirea. prin decupajul egocentric al proximităţii. În limba germană. poate fi „amenajat” pentru locuire. p. tu eşti. bauen are înţelesul de a locui. totodată ca grup. Locuirea este radicalmente creatoare: ea se eliberează de datul conjunctural până la a-i impune propria legea ei proprie. bhu sunt formele ce au dat ich bin. baun. concavitatea unui perete stâncos. până la urmă. omul este. distinctă de imanenţa «terenului»“ 20. du bist – eu sunt. Însă. „Dintotdeauna casa a fost desemnată cu doi termeni greceşti: oikos înseamnă grupul care locuieşte şi munceşte în ea. fundament al existenţei şi oglindă a sufletului. spaţiul poate fi „întemeiat” etic. denivelările unei pajişti. 28 19 20 . În greacă prin oikos. a exista implică inserarea într-un spaţiu. un localnic – un ocupant al unui loc. „Acasă” ar fi. considerăm că pentru fiecare om există o funcţionalitate universală a locuirii. 25-26 Ibidem. ci se referă la stabilitatea şi ordinea în care se desfăşoară actele fundamentale ale vieţii. la faptul că cea dintâi poate fi concepută ca imitatio a naturii. locuirea este percepută ca sedentarizare a unui câmp vizual. transformarea lui homo erectus în homo sapiens sapiens care reuşeşte să preschimbe datul cosmic într-o „cuprindere”. demein au sensul de durată. Martin Heidegger scria într-un eseu că a locui înseamnă a fi. ca fixare civilizatoare a unei privelişti sau domesticire a unui peisaj în care utilul şi agreabilul s-au combinat în proporţii armonioase.de întemeiere a caselor se revendică tot din fondul străvechi al miturilor cosmogonice. sau în slava veche – jiţi. aproape banal. pentru adăpostire (condiţii strict necesare ale locuirii). jivoiu ce exprimă verbele a locui şi a fi viu. obligatoriu. în vreme ce a doua aduce în spaţiul naturii ceva nou. ocuparea coordonatelor unui loc. stabilitate. este desemnat spaţiul de locuit sau casa. deci. Nu este vorba de construcţia în sine (numită domus sau doma). În acest context. p. Termenul grecesc éthos înseamnă. Adăpostirea potenţează ingenios un «deja dat»: coroana deasă a unui copac. Oikos se defineşte ca spaţiu şi. iar bauen. „Deosebirea fundamentală dintre adăpostire şi locuire se reduce. pentru a ne simţi acasă. Minima. naiein. Aşadar. Corespondenţe se găsesc şi în limba greacă – oikein. alături de etică şi locuinţă 19. Aşadar.

ele” 21. Oiko-nomia a fost, iniţial, nu ştiinţa contabilă, ci ştiinţa locuirii unui spaţiu în conformitate cu anumite norme şi după o anumită ordine. Se pare că grecii nu au un termen anume pentru spaţiu, acesta fiind „un loc” (topos, hora). Limba latină are termenul de spatium (considerat a fi preluat din grecescul stadion – incinta destinată jocurilor). Spatium, spatii are pe lângă înţelesul de întindere, distanţă, hipodrom, cursă şi pe acela de preumblare, mărime. De cele mai multe ori bibliografia socio-istorică analizează casa din perspectivă etnografică, ceea ce înseamnă limitarea la descifrarea formelor exterioare ale elementelor constructive, tehnice şi stilistice şi a valorilor decorative. Astfel subiectul rămâne cantonat în limitele perceptibilităţii senzoriale Analiza obiectuală obturează perspectiva fenomenologică, singura în măsură să descifreze procesiunea istorică a devenirii, diversificării tipologice şi stilistice, a metaforelor şi simbolurilor circumscrise de etimonul casa. Casa necesită o abordare enciclopedică, interdisciplinară – arheologică, istorică, lingvistică, etnografică, artistică, sociologică, filosofică, religioasă, antropologică, arhitectonică, tehnică etc., singura în măsură să dea un răspuns adecvat. Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, casa 22 23 este: • • • • • • • • • clădire destinată pentru a servi de locuinţă omului; încăpere specială într-o clădire având o anumită destinaţie; cameră, odaie; totalitatea celor care locuiesc împreună; familie; dinastie; căsnicie; menaj; nume dat unor instituţii, aşezăminte, firme; cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele, semnele tipografice de acelaşi fel; dulap sau lădiţă din fier în care sunt ţinuţi bani, hârtii de valoare etc. masă, pupitru, birou dintr-un magazin unde se achită costul cumpărăturilor; boală a vinurilor, pe care acesta o capătă când ajunge în contact cu aerul şi care se

caracterizează prin tulburare şi prin schimbarea culorii.
21 22

Philipp Aries, Geroge Duby, Istoria, p. 280 DEX, p. 124

Într-o „poetică a spaţiului”, casa este un semn, un simbol, un mit. Casa este povestea lui acasă, acelui acasă a fiecăruia dintre noi. Casa este spaţiul ce adăposteşte sacrul şi profanul, viaţa privată ferită de viaţa colectivă, odihna îndepărtată de teamă. Fiinţa umană nu poate fi concepută în afara unei case: casa terestră – clădire din pământ, lemn sau piatră în care arde, protector, focul sacru al familiei; casa astrală – prezintă configuraţia zodiacală proprie fiecărei naşteri; casa sacrală – biserica înlăuntrul căreia ruga sau ofranda votivă solemnizează gestul zilnic în numele sărbătorii şi al pocăinţei; casa funerară – punctul final al riturilor de trecere; casa cerească – casa Tatălui. Ştim că „o casă şi o avere sunt moştenire de la părinţi (…) şi prin înţelepciune se ridică o casă şi prin bună chibzuială se întăreşte (Pilde XIX, 14, XXIV, 13). Vechiul Testament ne descrie întâia casă – Paradisul. Neputând să depăşească umanul, cuplul primordial trebuie să apuce calea exilului. Începe astfel căutarea spre accederea la spaţiul-matrice. Aceste itinerarii se fac, însă, pe orizontală. Jertfa Mântuitorului, trimis de Tatăl Creator în spaţiul terestru, deschide Calea spre acasă. Ce înseamnă acasă? Acasă este şi conştiinţa structurantă a propriului sine, Cuvântul, în sine, este polisemic, cu înţelesuri stratificate sau convergente. Acasă este un adverb, provenit din latinescul ad casa. Înţelesul termenului se înscrie în aria semantică a cuvântului casă, cu toate nuanţele: domiciliu, punct central, teritoriu, dinastie, familie, gospodărie organizată. Foarte des are semnificaţia de domiciliu, gospodărie: „Ipate îşi fură copilul din covăţică şi fuge cu dânsul acasă” sau „Nu ştia sărmanul Harap Alb, ce-l aşteaptă acasă” (Ion Creangă); „Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, „Lânoasă şi lăptoasă/ Să vie devreme acasă”, „Pretutindeni e bine, dar acasă e mai bine”, „Ce folos că trag acasă?/ Că n-am nevastă frumoasă” (proverbe şi zicători), „De ce m-aţi dus de lângă voi?/ De ce m-aţi dus de-acasă?/ Să fi rămas fecior la plug/ Să fi rămas acasă” (Octavian Goga).. Acasă este locul intimităţii: „Toate stau la locul lor:/ piatră, floare şi ulcior,/ vatră şi amnar şi iască,/ Asta-i legea tuturor,/ Zări să-şi facă din pridvor,/ să se simtă bineacasă” (Lucian Blaga) precum şi al educaţiei: „îi lipsesc cei şapte ani de acasă”. „A fi găsită acasă” este sinonim cu păstrarea integrităţii fecioriei. „A fi venit deacasă” este calitatea de a te exprima/de a înţelege ceva foarte clar. „A nu-ţi fi toţi boii acasă” înseamnă a fi nemulţumit.

Antropologic, structura casei are drept centru vatra, asupra căreia veghează mama (vestală a focului). În jurul ei se strâng copiii şi celelalte femei ale casei, iar în echilibru, în partea opusă vetrei sunt aşezaţi tatăl şi ceilalţi bărbaţi. Camerele sunt repartizate funcţional: odaia de dormit, „odaia curată”, tinda, acareturile. Vatra, mai nou bucătăria, este locul în jurul căruia se iau deciziile importante, unde se discută, unde se primesc chiar şi oaspeţi. SURSE DE INFORMARE Se impune abordarea totalităţii surselor, izvoarelor şi mijloacelor de investigaţie, capabile să contribuie la cunoaşterea monografic-complexă. • Analogia cu materialul arheologic (diacronică) sau cu materialul etnografic apartenent altor civilizaţii (sincronică) – una dintre primele metode de cunoaştere în cercetarea etnologică, a cărei valabilitate ştiinţifică se recunoaşte numai în măsura evaluării faptelor în contextul istoric şi etno-cultural; • Izvoarele istorice scrise (documente de arhivă, memorii de călătorie, materiale epigrafice) constituie argumente care sprijină o încadrare cronologică riguroasă şi permit reconstituirea contextului istoric, socio-economic şi etnic; • • Documentele istoriei tehnice (scrise, grafice, fotografice) conţin informaţii Documentele lingvistice (vocabular tehnic, toponime, hidronime) reprezintă o sursă indispensabile cunoaşterii exacte a conţinutului şi nivelului tehnic al fiecărei epoci; de cunoaştere excepţională, ce poate suplini de multe ori absenţa informaţiei arheologice sau istorice şi completează sensul celei etnografice. Interpretarea acestei categorii de documente trebuie să fie foarte riguroasă, deoarece un împrumut semantic nu dovedeşte, ipso facto un împrumut tehnologic; • Documente ale istoriei artei (grafice, iconografice) şi unele materiale aparţinând ştiinţelor auxiliare (heraldice, cartografice) îşi aduc o contribuţie substanţială la înţelegerea faptelor şi fenomenelor de cultură populară.

pe cât posibil urmărite şi comparate la autori diferiţi. Cei mai mulţi dintre călătorii străini privesc aşezările din ţările române din goana cailor. În acest context. 350-351 24 25 . relatările călătorilor străini. Unele aspecte exterioare. şi de aceea se pot vedea puţine sate pe şosele” 25. Dar acestea sunt simple menţiuni pitoreşti ori însemnări răzleţe pierdute printre informaţiile istorice. VIII.EVOLUŢIA CONCEPŢIEI CU PRIVIRE LA SPAŢIUL ARHITECTURAL 1. Problema habitatului rural a fost şi a rămas o componentă importantă a civilizaţiei populare tradiţionale. Adunate cu migală. dar adevăratele şi profundele rosturi ale lumii româneşti cu care intră în contact se pare că nu au fost înţelese. Preocuparea de a evita intruziunile nefaste în perimetrul cosmizat şi teama de necunoscut au fost întotdeauna Liviu Rebreanu. Ţăranul român îl simte ca sfântul pământ. solilor sau peregrinilor aduşi de cine ştie ce împrejurări pe aceste meleaguri. Scrutarea acestui univers poate aduce interesante desluşiri pentru justa înţelegere a istoriei. aceste notaţii conturează imaginea pământului românesc dintr-o perspectivă sumară. dornici să ajungă cât mai repede la destinaţie. ci şi o anume mentalitate ce a stat la baza organizării spaţiului de locuit. fie „vrednici de toată lauda”. p. militare sau confesionale. Consideraţii generale Despre pământul românesc au pomenit nenumăratele hrisoave ale cancelariilor domneşti. sunt sesizate. atât de complexe. Laudă. 5 Călători străini despreŢările Române vol. p. care îi trezeşte un sentiment „straniu de adoraţie şi teamă”. avem în vedere nu doar construcţiile propriu-zise. iar locuitorii le apar fie „înapoiaţi” şi „vrednici de plâns”. analizate critic. a culturii şi civilizaţie unui popor. politice. filele cronicilor. care i-a modelat trupul şi sufletul 24. Nu trebuie omis faptul că identitatea culturală se conservă şi prin păstrarea formelor arhaice ale arhitecturii rurale. uşor vizibile. Numai în aceste condiţii putea ofiţerul suedez Erasm Heinrich Schneider von Weismantel să noteze în Jurnalul său de campanie (1709-1714) că „ţăranul se sinchiseşte prea puţin de casa lui şi se mută în alt loc clădindu-şi din nou o alta cu mâna lui (…) acolo unde vrea şi când vrea şi pe aceasta o părăseşte din nou. după cum vrea. Cele văzute nu-i încântă – li se pare că sunt „primitive şi rustice”.

Ofelia Văduva. ce nu se revendicau din spiritul tradiţiei. ceea ce a determinat ivirea unei noi categorii sociale – ţăranii navetişti. Alţii au adoptat o soluţie intermediară. p. troiţele de la răscruci stau mărturie că civilizaţia rurală românească este o realitate contemporană. Analiza arhitecturii populare. apoi. Colectivizarea forţată a agriculturii a constituit un prim impact. Studierea aşezărilor tradiţionale s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea geografilor şi etnografilor. pătule). 9 . A urmat. Omul ştie să „încadreze locuinţa în peisajul geografic. teascuri. Într-un dialog permanent cu mediul înconjurător oamenii au ştiut că pot suplini. Se interziceau inovaţiile agresive. 98 Georgeta Stoica. pive. ocoale. construcţiile anexe. practici magice etc. În spaţiul nostru etnocultural prefacerile pe care le-a înregistrat arhitectura populară în ultima jumătate de veac reflectă atitudinea oficialităţilor faţă de mediul rural. Casa ţărănească devenea. ci şi o serie de instalaţii tehnice populare (mori. sursa de apă. Casele vechi. Tradiţie. de animale şi unelte a condus la părăginirea şi dispariţia acareturilor. Mutaţiile au fost impuse şi de micşorarea loturilor de pământ lăsate în folosinţă. căzănii). Legea sistematizării din anul 1974. sub privirile neputincioase ale celor ce le păstrau cu grijă de generaţii. Unii au plecat definitiv. rituri. şteze. fereşte casa de vânt şi o orientează spre lumină şi soare. Şi unii şi ceilalţi au încercat tipologizarea acestor unităţi antropogeografice în funcţie de factorii pe care i-au socotit esenţiali. Au dispărut. la reorganizarea structurilor arhitectonice din gospodărie. în toată complexitatea sa. 26 27 Ion Ghinoiu. Deşi foarte greu încercat. treptat. drum. prin ingeniozitate şi dragoste de frumos. purtând însemnele originalităţii şi ale specificului local. lipsa mijloacelor tehnice adecvate. „construcţii hibride” cu case şi acareturi sub acelaşi acoperiş. Pentru aceştia „câştigul” obţinut la oraş devine suportul material pentru refacerea caselor şi schimbarea înfăţişării gospodăriei. optimizează distanţa dintre locul de odihnă. în mod uimitor. „o marcă diferenţiatoare între oamenii care lucrau la oraş şi cei rămaşi în gospodăria colectivă” 27. locul de muncă. p. gardurile. Deposedarea oamenilor de pământuri. permite surprinderea elementelor ce ţin de mentalitatea arhaică asupra locuirii. cu pereţi placaţi cu oglinzi sau „tablouri votive” etc. nu numai construcţiile anexe (grajduri. astfel. un moment important pentru prezervarea satului tradiţional – stopa demolările şi construcţiile făcute la întâmplare. utilizează materialele de construcţii locale” 26. şuri. a constituit. abandonându-şi puţina agoniseală ce le mai rămăsese. „exodul” către oraş. fântânile cu cumpănă. Satul. dar are foarte mare atenţie cu privire la elementele ce ţin de credinţe. şi erau salvate de la pieire construcţiile tradiţionale. cu urmări dintre cele mai nefaste. Au apărut. oloiniţe. satul contemporan nu şi-a pierdut personalitatea. pe lângă urmările negative.elemente integratoare pentru comunitatea sătească.

socială. atestată etnografic la finele veacului trecut şi începutul secolului nostru (secolul XX. Nu era nevoie ca un gard să fie foarte înalt. geometrice. „Casa 29 are şi ea locul ei. În timp ce satul formează cadrul de viaţă comunitar. n. Spaţiul funcţional 2. Gospodăria Ion Vlăduţiu afirma: „gospodăria ţărănească tradiţională. unde trebuie avută în vedere configuraţia terenului) şi gospodăriile în care curţile sunt organizate pe suprafeţe regulate. p. din duhul strămoşilor” 30. pe două laturi. În bătătura casei toate se fac parcă mai bine. Delimitarea gospodăriilor prin împrejmuiri – din nuiele împletite. din scânduri. 159) 30 Ernest Bernea.2. ca orice lucru. din piatră – este o practică curentă în lumea românească. economică”.) a atins un mare grad de organizare. Ţinând cont de amplasarea construcţiilor. orice-ai pune rodeşte. cit. Însă. Etnografia. Etnografia. asemeni satului. 35 31 Valer Butură. distingem: gospodării având curţile dispuse pe laturi neregulate (de obicei. un cămin. cel mai des întâlnite sunt următoarele moduri de organizare a curţii: liniară. Cuibul înseamnă turme. 67-73 28 29 . în satele răsfirate. Locul împrejmuit reprezintă intimitatea asupra căruia fiecare este stăpânul absolut şi pe care o prezintă doar anumitor persoane.1. pe trei laturi.. el trebuia doar să existe pentru a separa două locuri (două lumi) – locul tău şi locul vecinului. copii. „Da. îi permit practicarea ocupaţiilor de zi cu zi. Curtea. din răzlogi. în ocol cu curţi duble 31. Aceasta vine aşa. Casa şi curtea. Un gard de te Ion Vlăduţiu. 143 „Casa este un cuib (…).n. dar interzis de facto străinilor prin simpla prezenţă a unui gard. mai ales. menirea de a individualiza spaţiul de locuit. (Mircea Eliade. p. în ocol pe patru laturi. orice-ai face e mai frumos. sunt cele care îi asigură legătura cu strămoşii. Sacrul şi profanul p. Locul casei e loc bun. În ultimul caz. din stuf sau trestie. p. are statutul unui spaţiu deschis privirilor. în unghi. gospodăria este locul de desfăşurare a vieţii familiale. având ca scop iniţial marcarea dimensiunilor unei proprietăţi şi apoi asigurarea securităţii acesteia. şi în acelaşi timp. op. e loc ferit. prin puternicele sale rădăcini în sufletul ţăranului român. gardurile au. sunt fel de fel de locuri. răspunzând în modul cel mai eficient necesităţilor gospodăreşti în condiţiile zonale date” 28. adică simbolizează lumea familială.

dintre lumină şi întuneric. dar şi a străinilor care străbat uneori satul” 35. este un cerc magic cu totul specific în care atributele lui ies din cadrul realităţii obiective şi intră în subiectiv. dintre cunoscut şi necunoscut. Gardurile ajung să aibă aceeaşi semnificaţie cu a zidurilor ce împrejmuiesc cetăţile şi oraşele. Drăguş. cit. Poarta este cea care asigură permanenta comunicare cu uliţa satului. Poarta cu ornamentaţii îngrijite ajunge. nu ştii ce-i dincolo. să „umilească” prin monumentalitate casa ţărănească. câteodată. Distrugerea sau maltratarea lui de către colindători. Fiecare le ştie pe ale lui” 32. în cazul unei primiri nepotrivite.. Folclorul românesc oferă preţioase vestigii care demonstrează remarcabilele proprietăţi ale gardului: graniţă de netrecut. Dima. fiind legat de credinţele cu substrat mitic. Ea simbolizează „locul de trecere dintre două stări. p. Evident. Descolindatul.. sătenilor mai departe. 34 Mircea Eliade. p. dintre bogăţie 32 33 Ernest Bernea. În unele zone ale Podişului Central Moldovenesc apar garduri de nuiele împletite de până la trei metri înălţime. Accesul în incinta gospodăriei se face pe poartă – „cel dintâi element care solicită atenţia vecinului. Tot aici trebuie menţionate şi „curţile cu ocol întărit” care apar ca nişte cetăţi de lemn în zona Bucovinei sau a Vrancei. ne permit să le considerăm ridicate şi pentru a proteja gospodăria de venirea duhurilor rele. nu numai a hoţilor 33. Originea gardului – un alt cerc magic cu valoare protectoare pentru microcosmosul din interior – poate fi căutată şi în brazda ce se trasa la delimitarea vetrei satului. având caracterul unei puternice forţe apotropaice. 9 . Orice prejudiciu adus gardului produce o mare supărare stăpânului acelei gospodării.desparte. de care se sfărâmă relele din afară şi păzitor/protector sigur a tot ceea ce se află „înăuntrul” său (casa cu familia dar şi avuţiile din gospodărie). Imagini. p. op. afectează în cel mai înalt grad gazdele 34. 46-48 34 Petru Caraman. Branului sau Ţării Haţegului. Dar faptul că sunt confecţionate din leaţuri ascuţite la capăt sau din nuiele împletite acoperite cu spini. p. ea este drumul prin care viaţa familiei îşi depăşeşte limitele şi se integrează (în mod statornic şi necesar) în ordinea economică şi spirituală a celorlalte gospodării. 425 35 Al. având aspectul unor adevărate palisade. dintre două lumi.

Cei trei stâlpi ai porţii. cit. înalţi ori de dimensiuni mici. În trecut. cit. Poarta se deschide spre mister (…). 113 Paul Petrescu. frumos orânduită şi bine îngrijită. vezi. Avem..şi sărăcie. posibilitatea de a vedea un alt nivel de reprezentare al spaţiului în viziunea ţăranului român – curtea. Casa este adăpostul momentelor cruciale ale oricărei existenţe de la naştere şi până la moarte. legată de acelaşi pământ şi recurgând la aceleaşi materiale trebuie să fie în multe cazuri analogă locuinţei datând de la începuturile vieţii” 38. Sensibilitatea acelora care au trăit între pereţii ei a marcat generaţiile următoare. imaginea omului întruchipa pe înşişi strămoşii curţii şi ai casei. după cum aspectul casei reflectă preferinţele locatarilor.).2. Istoria. plecaţi din lumea aceasta. încercând să păstreze cât mai bine influenţa strămoşilor în spaţiul familial: „Casa asta mică-i din bătrâni. „fiică a gliei”. Noi am făcut alta. Păşind peste pragul porţii. permiţându-ne să afirmăm: „actuala locuinţă rurală. op. e din bătrâni. 36 37 Jean Chevalier. op. Orice casă se construieşte sau se reconstruieşte după modele tradiţionale. p. din neam” 39 . Alain Gherbrant. Georges Duby (coord. pătrundem din spaţiul comunitar – satul – în spaţiul familial. ce are drept „centru” casa. cu capete rotunde. fasonaţi sau nu. Paul Petrescu arăta că „în mentalităţile trecute. Locuinţa Întreaga viaţă a omului se desfăşoară. p. chiar dacă susţin sau nu un acoperiş. ci chiar de pe hotarul închipuit de împrejmuire al gospodăriei. nu numai din depărtările tăriei cereşti. în ambianţa unei singure locuinţe. 165 39 Ernest Bernea. Masivi sau simpli. dar şi a micilor evenimente de dimineaţa şi până seara. da n-o dărâmăm p-asta. la viaţa şi averea descendenţilor lor” 37. Poarta este o invitaţie spre un alt tărâm” 36. Casa ţărănească. astfel de stâlpi apăreau pe toată lungimea gardului. Imaginea. 2. pătrate sau piramidale aceşti stâlpi aveau foarte precis conturat chipul uman. p. a străbătut vremea şi vremurile aproape neschimbată. 11 38 Philippe Ariès. 36 . că. astfel. cel mai adesea. au siluete antropomorfe. dar veghind cu străşnicie. p.

A. sau adăpostindu-se în pădurile din apropiere. putând coborî de pe aceste platouri la apă. Nicolăescu-Plopşor. de aici.1. ceva mai nuanţate. adăpostindu-se sub stâncile mari. Nicolăescu-Plopşor.S. care au „trecut”. Nu ne sunt de mare folos nici detaliile ce apar în cronicile Ţării Româneşti sau Ţării Moldovei.N. 73. fiind purtătorii culturilor ulterioare. după hrană sau Documenta Romaniae Historica. Nr. vol. înţelegerea lor nu este posibilă fără studierea rezultatelor descoperirilor arheologice sau cercetarea sociologică de teren a zonelor ce conservă tipuri arhaice 41. se găsesc în descrierile călătorilor străini. ocupându-le în întregime). Însă.2. p. Sur le commencement du paléolithique. doc. Pe teritoriul românesc. Stahl. s-au „perindat” dintr-un loc în altul. rezultă. datând din paleoliticul inferior 42 şi în cele de la Ripiceni-Izvor şi în Valea Dârjovului. Boroşteni – Oltenia. p. la Baia de Fier. într-un suret din 8 aprilie 1478 se spune că „domnul Alexandru voievod au dat unui Tăvădar satul lui ce ieste pi Berheciu unde iaste casa lui” 40. pe malul Prutului. 8-31 44 Istoria României. de scurtă durată. Peştera şi Gura Cheii – Dobrogea 44. Rar se aminteşte anul înălţării unui monument religios sau se pomeneşte despre satul în care un anume boier îşi are casa. în pasajele ce stabilesc hotarele moşiei 41 Paul H. în căutarea hranei şi a vânatului ori s-au dezvoltat mai mult timp într-un loc. luând forma platoului pe care au populat (dezvoltându-se pe aceste promontorii înalte.2. în cazul unor dezlănţuiri ale naturii. Urmele de locuire în peşteri sunt atestate în paleoliticul mijlociu. Ohaba Ponor. cele mai vechi urme de vetre de foc au fost descoperite în aşezările de suprafaţă de la Mitoc. Asemenea menţiuni apar mai ales în actele de proprietate. Mărturii documentare Vechile noastre documente de cancelarie nu vorbesc despre locuinţele ţărăneşti. De obicei. I. Nandru. Unele informaţii. Le paléolitihque. p. I. temporare. Din istoricul. deoarece aproape toate sunt privitoare la construcţiile domneşti sau boiereşti. pe terasele superioare ale râurilor mari. I. Argeş 43. comunităţi mari. p. Condiţiile climatice foarte favorabile (sfârşitul Würm 2-3 şi Würm 3 – climă caldă) au permis în cea mai mare parte dezvoltarea acestor comunităţi în aer liber. 276 42 C. 13 40 . Moldova. pentru perioada cea mai îndepărtată (paleolitic). aşezările parţial cercetate apar foarte întinse. 43-48 43 C. Astfel. întâlnită şi la Curbură. Moroşanu. fără însă a-i scoate înfăţişarea din umbră.S.

nemaiîntâlnindu-se în zona de la Curbură. altele din pari. sub influenţa tuturor factorilor locali. sau pe marginile teraselor joase. alte comunităţi dezvoltându-se separat. p. altele dezvoltându-se în condiţii proprii. cu siguranţă. Apar cantităţi de lipitură arsă.vânătoare. clădite unele din nuiele cu lut. sau chiar au convieţuit cu beneficii reciproce. sub forma unor cetăţui apărate natural din toate părţile. Aşezările parţial cercetate din paleolitic s-au dezvoltat pe cursul râului Putna. partea I. Bârseşti. 9-21 47 E. o parte dintre aceştia populând teritoriile optime ale paleoliticului. fiind tipul de „construcţie” cel mai puţin expus forţelor naturii. ale neoliticului mijlociu. în zona de dealuri. simplă. grupate în zona de câmpie (cum s-a văzut). unele căpătând caracteristici noi. adâncite (îngropate) şi. în zone extinse pe promontorii drepte sau în pantă. cit. în zona analizată. Aşezările studiate pe teritoriul de la Curbura Carpaţilor. IV. cu o singură vatră. socială şi culturală. de pe terasele mai înalte. ceea ce Mousaios. Buzău. Colacu – pe Milcov.. au şanţ de îngrădire. sau cea de la Broşteni şi de la Mănăstioara – Fitioneşti 45. rectangulare şi/sau ovale. amplasată în colţul opus intrării (Voetin – staţiune complexă). Acestea sunt cunoscute pentru cele din faza Bolintineanu. Comşa. înconjurate natural de ape (Vârteşcoiu) sau de alte platouri. 1994. vol. bordeie simple cu groapa ovală (alungite). Despre descoperirile din epoca neolitică. 7-30 E. oferind condiţii pentru dezvoltare economică. pentru lemne de foc (crengi) sau apărare. un timp îndelungat sau scurt. împletitură de nuiele şi lipitură de lut amestecat cu multe paie 47. specifice zonei. pentru perioada neoliticului (toate etapele sale). Locuinţele–bordei apar semi-îngropate şi de suprafaţă. p. viaţa a continuat în limitele aceloraşi cadre. Dacă nu întotdeauna oamenii preistorici dintr-o epocă sau alta au populat teritorii mai mari sau mai mici. în Vrancea. IV. cele mai multe dintre societăţile existente au vieţuit continuu şi au evoluat în paralel cu societăţi din epoca bronzului. p. 18 45 46 . iar cele de pe terasele mai înalte. se cunosc cele de la Clipiceşti. vol. având vatra simplă. sunt de tipul celor deschise. în general. Comşa. locuinţe de tipul colibă – semibordei 46. Pentru oamenii neoliticului. Locuinţele sunt de tipul bordeielor. op.

De obicei platourile din apropiere (construcţiile locuibile concentrându-se pe acelaşi platou) au fost rezervate. Spre sfârşitul bronzului mijlociu şi începutul celui târziu întâlnim situaţii în care locuinţele construite nu mai apar pe cetăţuia locuită. dând aspectul unei emisfere. pe terasele superioare ale râurilor şi pârâurilor sub forma unor cetăţui. ce susţinea bolta ascuţită a acoperişului. de forma unui puţ – cercetările de la Coroteni 51 . dar fortificată natural şi întărită cu şanţ şi val de apărare. 22-3al. ceea ce demonstrează existenţa unor locuinţe cu o locuire în timp. iar altele pe terasa inferioară sau joasă sau pe promontorii învecinate. Teodoru. centrală. acesta apare modelat după forma podelelor (platformelor de susţinere). sau construcţii cu rolul unor lăcaşe de cult construite special pentru aceste scopuri – Coroteni. cu vetrele de foc folosite vreme îndelungată. Descoperiri. una centrală (obişnuită) şi alta laterală. 51 . Continuitatea. Acestea sunt monocelulare. aceasta fiind „părăsită”. Unele aveau intrarea numai pe partea superioară.indică folosirea lemnului în construcţie. pe aceeaşi terasă. p. Rituri. Erau construite din lipitură de lut crud şi podină. necropola sau morminte ale acesteia 50. cu platformă. Tipurile de locuinţe sunt cele de formă rectangulară. În epoca bronzului. Florescu. constituind o fortăreaţă care se detaşează prin aspectul său de celelalte terase (aşezări) ce gravitează în preajma sa – punctul Cetăţuia. pe baza fragmentelor ceramice descoperite. Fitioneşti) 49. în formă de horn. Bobi. 14 V. Pentru neoliticul târziu. în acelaşi timp. în cea mai mare parte. 49 50 M. Unele din aşezările cercetate prezintă necropola în apropiere. Mănăstioara (com. culturile Dan G. din trestie 48. cu partea superioară (centrală) mult boltită. iar altele erau prevăzute cu două intrări. pentru a fi folosite ca necropole. în formă de clopot. Bobi. p. p. pietriş sau cioburi ceramice. Cadrul de prindere este construit din pari care susţineau acoperişul din trestie şi între care se introduceau împletituri de nuiele lipite cu pământ (sistem paiantă) sau întăritură din argilă amestecată cu paie (sistem chirpici) la care se adaugă nisip. în partea sudică. cu o suprafaţă locuibilă redusă. în zona de Curbură au fost identificate. de dimensiuni mari. Descoperiri. cu acoperiş în două ape. întemeinduse o nouă aşezare pe terenul vechilor locuitori care poate afecta. 101 51 V. p. p. 48 49 Ibidem. pentru locuinţele sprijinite pe un par interior. cât şi cele săpate în pământ. fără încheieturi în împletirea şi construcţia pereţilor.

Alexandru Vulpe. putea avea şi o locuire permanentă. cuptoare de ardere a fierului şi/sau lutul pentru vase de ceramică sau cărămizi 55. apărut ulterior. p. cu resturi de ceramică din epoca bronzului şi a fierului. construite în general la suprafaţă. Istoria. cutremure etc. 20-30 55 Ibidem. dar la distanţă mult mai mare. p. vânt. vase metalice din bronz. fără a fi diferenţiaţi după rangul lor social. acestea fiind bine consolidate în construcţie. amplasate în apropierea cetăţilor geto-dacice cu fortificaţii 52 naturale sau cu puternice ziduri de piatră. rezistente. cu un număr foarte mare de locuinţe 53. deşi era în principal loc de refugiu. cit. 98-101 54 Şt. realizând ziduri fără mortar. exact pe acelaşi platou. Din materialul rezultat – chirpici. ploi. Construcţia apare din cărămidă. Între cele două paramente se adăuga umplutură de pământ şi piatră nefasonată.Cele mai multe dintre locuinţe sunt de aceleaşi dimensiuni. fragmente de vatră de foc. Dacia. p. Bălan. alcătuite din mai multe locuinţe modeste. Nicolae Mihăilescu. cu paramente din blocuri de piatră legate prin bârne de lemn – murus Dacicus. La mijlocul secolului I dH.. Cetatea construită. Faptul că în cel de-al doilea nivel de locuire apare şi o aşezare aparţinând feudalismului timpuriu (secolele XI-XIII) formată din locuinţe de dimensiuni duble faţă de celelalte. ceea ce indică existenţa unui atelier metalurgic în secolele X-XI. Pentru clădirile obişnuite se foloseau chirpici arşi 54. Construcţiile dacice pot apare consecutiv şi cu locuinţele bordei ovale. Aşezările sunt de tip „cenuşar”. Bălan.) nu au contribuit într-o foarte mare măsură la distrugerea aşezărilor preistorice. ce se mai Şt. chiar dacă nu întâlnim foarte mulţi bolovani. 15-30 Vladimir Dumitrescu. Locuinţele tip bordei sau cele propriu-zise se păstrează până târziu. Locuinţele aveau vatra înălţată. 27 52 53 . bucăţi de lupă din fier (de mari dimensiuni). „căţei” de vatră etc. în aer liber. – se poate trage concluzia că fenomenele naturale ce s-au succedat pe Valea Milcovului (eroziune. p. de unde rezultă o categorie omogenă de locuitori care au populat platoul de la Vârteşcoiu. Nicolae Mihăilescu. în cadrul unei aşezări de suprafaţă şi pentru secolul al XII-lea. care puteau asigura „îngrădirea” şi consolidarea construcţiei. op. fragmente de podină. deschise. rezultă că aşezarea preistorică descoperită a fost un nivel superior de dezvoltare economică şi socială. pietre de dimensiuni mai mari. geto-dacii foloseau pentru construcţia cetăţilor de apărare piatră fasonată (până atunci s-a folosit piatra nefasonată). din material lemnos.

În interiorul cetăţilor de la Costeşti şi Blidaru se găseau locuinţe-turn. puţin adâncite. În această tehnică au fost construite cetăţile dacice. îndeosebi cea militară şi religioasă. foarte rar trapezoidale sau ovale. sunt semnalate pentru aşezările deschise. Tifeşti. Majoritatea au o singură încăpere. Alexandru Vulpe. care sporea înălţimea fortificaţiei. sau semi-îngropate. Inspirându-se din arhitectura elenistică (ziduri din blocuri perfect fasonate) şi din cea celtică (umplerea spaţiului dintre cele două feţe ale zidului cu sfărămături de piatră şi pământ). Bobi. datate în secolul al IV-lea îH. deosebindu-se net de construcţiile romane. 51-73. cu schelet de pari şi nuiele lipite cu lut. Originea. b) căptuşiţi cu pietre. cu scări de piatră. Astfel. Locuinţele de suprafaţă. fiind singura lucrare publicată până în prezent referitoare la această perioadă. ceea ce indică o locuire pe mai multe nivele. în aproape toate cazurile. dacii au găsit o metodă originală de a da mai mare trăinicie zidurilor cetăţilor (groase de circa 3 m). Bobi. cu un volum de muncă mai redus. La partea superioară.. În secolul al IV-lea îH este specifică locuirea în bordeie de formă ovală. iar dimensiunile Vladimir Dumitrescu. zidul de piatră se termină cu o palisadă de lemn. Forma lor este. p. aparţinând conducătorilor acestor fortificaţii. V. op. 315-325. 106 V. De locuinţele obişnuite nu se prea deosebeau. care au fost întâlnite şi la Curbura Carpaţilor. Ele erau construcţii de lemn cu acoperiş de şindrilă sau paie. Clipiceşti şi Străoane 57. Pădureni. din piatră şi cărămidă. (În lucrare se face o amplă descriere a civilizaţiei geto-dacice la Curbură. lutuită. Observaţiile anterioare au fost făcute având în vedere cercetările efectuate la Cândeşti. aşezate pe temelii de piatră. prin legarea celor două feţe ale zidului cu ajutorul unor bârne. ca fel de construcţie. Pereţii au fost ridicaţi prin două sisteme de construcţie: a) căptuşiţi cu bârne despicate sau scânduri cioplite. p.ridicau încă. Bordeşti. p. iar cele cu două au laturi între 3-5m. Cel mai important complex defensiv îl formează cetăţile din Munţii Orăştie. nici stânile de la Rudele şi Meleia 58. Cercetările arheologice. având capătul cioplit în formă de „coadă de rândunică”. Locuinţele unei aşezări obişnuite sunt dreptunghiulare sau pătrate. Creaţia cea mai remarcabilă a lumii dacice o reprezintă arhitectura. 104 57 56 . p. pentru Vrancea şi comparativ cu zonele învecinate) 58 Ibidem. „zidul dacic” se înscrie ca o variantă originală între tehnicile constructive ale antichităţii. risipite pe tot întinsul ţării. cit. legate cu ajutorul mortarului. ovală. în aceeaşi zonă 56. Mărăşeşti.

p.p. absidală sau patrulateră. în cele mai multe cazuri. cu gropi de susţinere a stâlpilor pentru pereţi sau acoperiş. 82 61 Dan G. Pe şantierele de la Budeşti şi Bătineşti s-au descoperit locuinţe de formă pătrată. specifice secolelor VI îH – III dH sunt cunoscute alături de vechile bordeie. În aşezările de câmpie. cu una sau două încăperi. care s-au păstrat până în epoca feudală timpurie 60. cu sau fără colţuri rotunjite. susţinuţi de pari sau bârne şi scânduri lipite cu lut. de tipul siliştilor din Moldova (secolele IXXI). În colţul nord-estic se află vatra deschisă. de jur împrejur cu multe pietre. interioară primei. iar cea de-a doua. Lângă acestea era amplasată şi bucătăria de vară 62. clădit fie din pământ cruţat la săpatul locuinţei. Continuitatea.. predominau casele îngropate şi/sau semiîngropate. rectangulară. Tătăranu) şi Iugani (com. Teodoru. În construcţia acestora nu este folosit lutul. Tipul casei dacice a variat în funcţie de relief. Casele nivelului superior de locuire (secolele X-XI) s-au dezvoltat din bordeiele nivelului inferior. cu cuptoare în formă de potcoavă 59. din lipitură simplă.variabile. 83 59 60 . vatră circulară. Bogheşti) furnizează date importante pentru secolul al IV-lea dH – cultura Sântana de Mureş. Pereţii sunt făcuţi din paiantă şi nuiele lipite cu lut. p. cu intrarea amplasată pe latura de sud sau de vest. sub forma bordeielor fără temelie. Unele sunt semi-îngropate. Locuinţele de suprafaţă sunt cu colţuri rotunjite şi laturi drepte. construită. având aceeaşi formă şi aceeaşi orientare. şi arsă de foc. modelul unei locuinţe de tip bordei simplu este următorul: de formă pătrată. prevăzut în colţul opus intrării cu un cuptor de încălzit şi copt. De regulă aceste construcţii aveau de jur împrejur un cerdac şi două încăperi – prima ovală. Etnografia. Pentru perioada veacurilor VIII-IX dH.. Bordeiul cu vatră deschisă îşi are originea în bordeiele traco-dacice. nuiele împletite şi lipite cu lut. cu pereţi din bârne. 66 62 Valer Butură. cu inventar specific. aşternută direct pe podea. trapezoidală sau patrulateră. are formă de semibordei rectangular. dreptunghiulară. p. bine îmbinaţi. Construcţiile obişnuite de suprafaţă. Cuptorul este amplasat în afara locuinţei 61. fie din pietre şi lipit cu lut. Săpăturile arheologice din localităţile Mărtineşti (com. Etnografia. construite pe un Valer Butură. O locuinţă caracteristică aşezărilor. făţuită cu un strat gros de lut amestecat cu bălegar. 83 Ibidem.

O mărturie contemporană asupra locuinţei dacice o constituie Columna lui Traian. deşi C.. Giurescu.2. Al. p. naturali e politiche interno la valachie e Moldavie. Istoria românilor. comerciantul scria despre locuinţe: „s-ar putea numi vizuini. vol. p. o consideră autentică 64. (Vasile Neamţu. Această remarcă a primatului Ungariei ne sugerează existenţa a trei tipuri de locuinţe. dar ele nu constituie subiectul de bază al prezentei lucrări. Tipologia caselor tradiţionale În încercarea de a realiza o tipologie a caselor ţărăneşti lucrarea lui Anton Verancsics Descrierea Moldovei şi Ţării Româneşti (publicată în anul 1549) poate constitui baza de pornire. Verancsics scria: „casele sunt puţin ridicate de la pământ şi făcute din lemn. Giurescu. p. Referindu-se la satele de şes. din culturile neolitice până în secolul al XXI-lea: casele construite la suprafaţa solului şi ridicate pe temelii (de lemn sau de piatră).schelet de pari înfipţi de jur-împrejurul gropii. Într-un pasaj referitor la locuinţe. pe care le regăsim pe teritoriul românesc de-a lungul timpului. cit. citându-l şi pe Tomaschek. reflectă un înalt grad de civilizaţie şi nu diferă prea mult de casele din aceeaşi regiune care se mai aflau în fiinţă în prima jumătate a secolului nostru” 63 (secolul al XX-lea n. pe care se aşeza direct acoperişul (locuinţele îngropate) sau se împleteau pereţi de nuiele ce se muruiau cu pământ (locuinţele semiîngropate). Al. sunt sub pământ şi se 63 64 I. Pentru evul mediu vom analiza informaţiile călătorilor străini coroborate cu alte izvoare documentare.n. O descriere mai amănunţită a bordeiului o găsim în lucrarea Osservazioni storiche. 2.). lipite cu lut şi acoperite cu paie sau stuf” 65. p. Dovezile arheologice despre organizarea spaţiului de locuit sunt foarte numeroase şi extrem de utile. imaginea pare destul de puţin verosimilă. op. 64 65 Călători străini despre Ţările Române. Giurescu şi Dinu Giurescu. bordeiele şi locuinţele „cu prispă naturală” 66.. Florescu. 404 66 Sintagma este folosită de profesorul Vasile Neamţu pentru a evita confuziile ce pot să apară la descrierea unui bordei şi a unei locuinţe „puţin adâncite în pământ”. 24 Constantin C.2. în regiunile de deal şi de munte la construirea caselor se folosea lemnul. Florescu apreciind că ele: „… sunt originale. I. cit. În schimb. op. Dinu C. 70) . publicată de Ştefan Reicevich în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. I.

care este ridicat de la pământ.60 – 1. ci pledăm pentru folosirea acestui termen doar la desemnarea locuinţelor săpate „în pământ”. Teritoriul.20 m). la suprafaţă fiind vizibil acoperişul. uzi. De departe. mai ales datorită deselor incursiuni străine.numesc bordeie. 20 67 68 . Aceasta nu înseamnă că negăm existenţa bordeiului – el a fost o realitate a spaţiului românesc până la începutul secolului al XX-lea 70. 6 70 Gheorghe Crăiniceanu. ale cărei începuturi sunt greu de precizat 72. Osservazioni. Locuinţele cu „prispă naturală” sunt construite cu pereţi din lemn. Georgeta Stoica. Arta populară românească. cumani. ele nu leau reţinut prea mult atenţia deoarece nu reprezentau o noutate sau o curiozitate. învelit cu un strat de pământ şi iarbă. este atestată de numeroase descoperiri arheologice. fără urme de pari. în aşa fel încât. Casa „pe jumătate îngropată” este menţionată şi în literatura de specialitate străină. cu colţurile puţin rotunjite şi laturile drepte sau arcuite. Călătorii s-au întâlnit cu o străveche tradiţie constructivă. 14-15 69 Nicolae Iorga. în muntele înalt până la care nu poate răzbate decât cine-l cunoaşte bine” 69. nu se observă decât fumul care iese din vatră şi din apropiere acoperişul. Construirea bordeielor se impune ca o necesitate. 11 72 Paul Petrescu. mongoli) a stânjenit dezvoltarea normală a societăţii româneşti în secolele XI-XIV. Informaţiile peregrinilor despre acest tip de locuinţe sunt foarte sumare. dar au podeaua la oarecare adâncime faţă de nivelul de călcare al epocii respective (între 0. Existenţa bordeiului în aşezările din teritoriul est-carpatic. p. Năvălirea ultimelor populaţii migratoare (pecenegi. pe tălpi de lemn dispuse pe marginea gropii în afara locuinţei 68. p. Teodoru. probabil. p. fie în bordeie sub pământ. 43-44 71 Paul Petrescu. se sprijinea. p. la o serie de popoare din apusul Europei. Arhitectura populară românească se defineşte printr-o impresionantă unitate ce se Ştefan Reicevich. p. Pe lângă faptul că erau dificil de zărit din drumul mare. în veacurile V-XI. Acoperişul bordeielor. Istoria lui Ştefan cel Mare. El apare de formă rectangulară. 67 Dan Gh. p. ele prezentau avantajul de a fi călduroase iarna şi răcoroase vara 71. iarba creşte deasupra” 67. Locuitorii au fost nevoiţi să se adăpostească fie în desişul codrilor „în văile păzite care nu se văd… ici şi colo. Arhitectura ţărănească. Igiena.

încăperi care folosesc drept pivniţe şi depozite. 100-101 73 74 . Tipul de casă cu etaj şi cu pivniţă este răspândit mai ales în Gorj. p. case cu pereţii din nuiele întreţesute cu vălătuci şi date apoi cu pământ muiat în apă şi amestecat cu pleavă 76. la baza acoperişului. p. Furcile sunt înfipte în pământ. 258 76 Valer Butură. răspunzând necesităţilor gospodăriei de viticultori şi Paul Petrescu. după trei-patru veacuri. p. apoi se feţuiau cu o pastă compactă din humă cu nisip (conferea un plus de stabilitate). „casa cu două caturi”). Etnografia. Pereţii caselor „pe furci” erau împletiţi cu nuiele. cu prelungiri în zonele deluroase intra şi extracarpatice. Paul Petrescu reprezintă „harta” materialelor şi tehnicilor de construcţie sub forma unor cercuri concentrice: „În centrul Podişului Transilvaniei se află zona construcţiilor de nuiele. 254 75 Ibidem. dispuse în poziţie verticală. În funcţie de posibilităţile pe care le oferă mediul înconjurător materialele de construcţie pentru corpul casei au fost lemnul. chiar şi astăzi. Atunci când aceste case nu sunt ridicate pe o temelie. După ce se uscau erau daţi cu lut galben făcut cu pleavă.întemeiază pe o străveche tradiţie constructivă. Casa are la parter. călătorii pot întâlni. se fixau în grinzi. Zonele cu construcţii de piatră au o repartizare insulară fiind prezente în toate regiunile ţării” 73. iar în partea superioară. Acest inel este învăluit de cel al construcţiilor de împletituri de nuiele terminându-se cu zona arhitecturii de pământ. „bătute” cu lut negru amestecat cu paie. construit din piatră sau din amestec de piatră şi cărămidă. numite costoroabe sau lutari. se numesc case pe vatră 75. pământul şi paiele. În final. ea e înconjurată de inelul construcţiilor de lemn de pe versanţii interiori şi exteriori ai Carpaţilor. Tehnica ridicării caselor „pe furci” este considerată „cea mai arhaică formă de arhitectură a lemnului din ţara noastră” 74. datorată pădurilor întinse. p. Aceasta este ridicată pe un soclu înalt de zid. zona subcarpatică a Munteniei şi Oltenia. Arhitectura ţărănească. În Podişul Moldovei şi în ţinutul Jijiei. pereţii se tencuiau şi se spoiau. cu pardoseala coborâtă sub nivelul solului. fiind prinse între ele cu chingi orizontale. Analizând locuinţele construite la suprafaţa solului nu putem omite casa cu două nivele („casa pe două rânduri”. ceea ce presupunea mai multe straturi de var. 9 Radu Octavian Maier. Cercetarea.

de către meşterii satelor. Odată cu producerea industrială a cuielor metalice (a doua jumătate a secolului al XIX-lea). Casele vechi erau acoperite. Atunci când se deteriorau. acestea erau dublate cu un strat de paie de grâu. p. renumiţi şi pentru cuiele de lemn necesare fixării. Se bate petrecută una peste alta în câte 3-4 rânduri. p. (Valer Butură. 80 Draniţa se punea pe acoperişuri pe un rând sau pe două. Stahl. lungă de 80 cm. una peste alta sau numai o jumătate peste cea de jos. mai mici). p. Sunt scânduri late de 10-12 cm. Datorită prispei ce înconjoară clădirea pe trei sau patru laturi. 708-709) 80 Paul H. sprijinite în ţepuşe la nivelul streşinei şi susţinute de nuiele lungi. Spre deosebire de draniţă latura dinspre exteriorul lemnului din care se despicau era mai groasă.pomicultori. şindrilă sau şiţă78 puteau fi întâlnite de călători mai ales în zonele împădurite. casa moldovenească se remarcă printr-o extindere pe orizontală. Pe Valea Bistriţei se foloseşte draniţa mare. Elements occidentaux. germ. lungi de 4060 cm. În Transilvania. laterale („fundoi”. întâlnim şi alte forme de acoperiş 77: cu două ape laterale. 109-110 78 77 . (saşi) schindel (I. Acest mod de acoperire al casei era foarte scump şi necesita numeroase operaţiuni specializate: şindrila era fixată pe o piesă a şarpantei. şindrila devine accesibilă pentru ţărani. egale. groasă de 1 cm. iar cea dinspre interior mai subţire. În zonele de munte acoperişurile sunt înalte permiţând scurgerea zăpezii şi a apelor de ploaie. cu mănunchiuri de paie de secară sau cu „jupi de stuf”. pe care îi „coseau” în „rânduri” sau „în solzi de peşte”. Şiţa este mai măruntă şi mai subţire. care încep la nivelul coamei şi coboară până la o treime din înălţimea acoperişului. Pentru a proteja întinderea mare a prispelor s-a impus şi construirea unui acoperiş cu înălţime redusă şi cu streşini largi. Etnografia. Acoperişurile din paie (de grâu sau de secară) erau preferate mai ales în regiunile de câmpie. sub influenţa populaţiei săseşti. p. Scindula. cu două ape mici. Dicţionar. situate spre faţadă şi înspre spatele casei. ce Romulus Vuia. Godea. obţinând învelitori dense şi durabile. unde lemnul se procură cu uşurinţă şi la cei mai bogaţi. şindele) – lat. 105) 79 Şindrilă (pl. Folosirea şindrilei 79 se impune în ţările române datorită meşterilor constructori saşi80. „gheber”). lată de 10-15 cm. Vechile acoperişuri erau în patru ape (două lungi şi două laterale. Casele acoperite cu draniţă. În aşezările situate în apropierea unei ape se foloseşte la acoperitul caselor trestia şi stuful. iar sub cea de sus se introducea jumătatea celei următoare. Şindrilele sunt ceva mai late şi mai lungi. perforată cu un burghiu şi era fixată cu un cui de tisă. Le village.

orientarea (reflectă o anumită cosmologie). priorităţile legate de geografia simbolică. este arta care cuprinde şi influenţează intim activitatea omenească. chiar şi cea populară tradiţională. tocmai pentru că atinge partea cea mai secretă şi intangibilă. În ultimele decenii s-au răspândit acoperişurile de tablă sau cu plăci de azbociment. iar o analiză serioasă nu-l poate omite pe nici unul. inconştientul şi care trebuie să suscite interesul acelor care petrec în ea o mare parte din viaţa lor. omul trebuie să reuşească să „vadă” spaţiul şi astfel să-l stăpânească. spaţială. funcţională. p. maniera de a concepe raportul dintre locuinţă şi dependinţele acesteia. planul unei clădiri este doar o proiecţie abstractă a zidurilor pe un plan orizontal.se fixau lângă coamă 81. decorativă). Pentru a-şi putea crea propriul univers. tehnică. sau din mijlocul unei bătături omul îşi declară tehnicile de construcţie. Arhitectura. o anumită structură a spaţiului. Foarte important este să sesizăm mecanismele mentale care au determinat o anumită organizare şi orientare. Fiecare clădire este caracterizată de mai multe valori (economică. „realitatea” ei fiind consecinţa acţiunii tuturor acestor factori. Primul chip al alterităţii este cel arhitectonic: din spatele unei faţade. importantă este şi disjuncţia între spaţiul conceput abstract şi nu simţit în mod concret. Planul unei case 81 Dumitru Mărtinaş. artistică. Nici acoperişurile cu draniţă sau şindrilă nu sunt mai numeroase. socială. Casele cu acoperişuri din paie sau de stuf sunt astăzi din ce în ce mai rare şi se află într-o avansată stare de degradare. Originea ceangăilor. felul de a gândi spaţiul – în funcţie de dispunerea simetrică sau asimetrică a deschizăturilor etc. Într-o lucrare ce pune în discuţie antropologia spaţiului în contextul culturii populare. Orice indiciu arhitectural participă la o hermeneutică a totalităţii socio-culturale în care se înscrie respectivul habitat: materialele de construcţie întrebuinţate (capabile să precizeze statutul social al proprietarului). 160 . diviziunea interioară (încăperi strict specializate sau ansamblu multifuncţional). o realitate pe care nimeni nu o vede decât pe hârtie. ornamentica şi cromatica. Astfel.

Studiile de specialitate consideră că despre arhitectura locuinţei ţărăneşti nu se poate vorbi decât din secolul al XVIII-lea 83. în cadrul cărora gospodăriile sunt dispersate. şi aceasta nu datorită unor factori subiectivi (întindere teritorială foarte mare. Informaţie primită de la doamna Ana Grama. transformată în cămară 86. precum şi în „ruinele” descoperite de etnografi în satele româneşti de la sfârşitul aceluiaşi secol. p. cercetător. Georgeta Stoica. Cercetarea structurii locuinţei este imposibil de făcut în mod exhaustiv pe întreg teritoriul României. Buzău) în campaniile de cercetare din anul 1999. exista încă la începutul secolului al XX-lea. Planurile caselor.. 5 85 Georgeta Stoica. p. documente puţine şi lacunare. proprietarii păstrau vechea locuinţă. unde era folosită ca anexă (atelier). Etnografia. se va construi şi o a doua încăpere (de cealaltă parte a tindei) care va deveni „casa mare” 85.defineşte. în timp va prelua şi funcţia de cămară. spaţiul interior al acesteia 82.) ci mai ales a unora obiectivi – perisabilitatea materialelor de construcţie. Definirea planurilor unei locuinţe trebuie să aibă în vedere „funcţia încăperilor. Hunedoara 82 . Grigore Ionescu consideră acest tip de locuinţă ca fiind specific „satelor pastorale. la care se adaugă ulterior şi alte încăperi. Iniţial apare „tinda” ca loc de trecere. Roşia Montana. p. a unei anume libertăţi de mişcare. O astfel de locuinţă s-a întâlnit în satul Sibiciul de Jos (jud. neaplicarea unui plan interdisciplinar de cercetare etc. Centrul de Informare şi Documentare „Cornel Irimie” al Complexului Naţional Muzeal „ASTRA” Sibiu 83 Valer Butură. vatra” 84. 25-27 84 Paul H. De asemenea. Casa monocelulară Casa monocelulară. com. teoretic. 78-80. cit. Apariţia celei de-a două încăperi înseamnă foarte mult în planul mentalităţilor – înseamnă părăsirea spaţiului colectiv şi abordarea unui spaţiu intim. lipsa specialiştilor. ea a existat până în anul 2000 în satul Vlădeşti – Argeş. legătura dintre ele. p. În general. la fel ca şi clădirile fiecărei gospodării: casa. Arhitectura interiorului. Stahl. cunoscută şi sub numele de bordei. jud. sate izolate şi inaccesibile. Paul Petrescu. Mai târziu. Amintirea ei se păstrează în memoria localnicilor. numărul şi aşezarea lor. În alte zone. op. casa veche se caracterizează prin existenţa unei singure camere de locuit – locuinţa monocelulară. 16-17 86 O astfel de locuinţă a fost semnalată în vara anului 2001 în satul Corna.

Între cele două tipuri de locuinţă apare unul intermediar – cu celar. loc de depozitare a uneltelor şi alimentelor. cameră de locuit. Casa cu două încăperi şi tindă rece este tipul de locuinţă cel mai răspândit. loc de reprezentare. op. Casa cu o singură încăpere şi tindă rece Ulterior. Este o încăpere polifuncţională. Podişul Central Moldovenesc şi pe Valea Bistriţei 88. p. Nevoia de a răspunde în mod corespunzător tuturor acestor cerinţe a determinat organizarea interiorului „pe colţuri”. 88 89 Valer Butură. toate formând corpuri independente de construcţii” 87. grajdul. în funcţie de sistemul de încălzire. Deşi se acordă mai puţină atenţie decorului. fiind în acelaşi timp bucătărie. Valer Butură consideră casa cu tindă ca fiind „tipul obişnuit în majoritatea zonelor ţării” 89. diferenţierile zonale fiind abia sesizabile. cit.. Casa cu două camere şi tindă mediană Acest tip de locuinţă apare în momentul desprinderii din spaţiul cămării a unei „anteintrări”. bucătăria. 78 90 Paul Petrescu. Încăperea originară continuă să îndeplinească aceleaşi funcţii. Se Grigore Ionescu. Vatra din încăperea de locuit a fost transferată în tindă. casă şi cămară cu intrări separate direct din ogradă sau de pe prispă. care îndeplineşte multiple funcţii (de cămară. La începutul secolului al XX-lea astfel de locuinţe au fost semnalate şi în Ţara Lăpuşului. Arhitectura românească. Organizarea interiorului. determinând şi o mare varietate a acestui tip de locuinţă tradiţională: casă şi cămară cu o singură intrare. caracterizându-se printr-o puternică unitate. tindă şi odaie cu intrări separate 91. Modalităţile de trecere la casa cu două încăperi au fost multiple. p. 28-29 91 Ion Vlăduţiu. piesele se integrează armonios în spaţiul de locuit. de protejare împotriva incendiilor prin dirijarea fumului în pod). de adăpostire a uneltelor şi alimentelor.cămara pentru provizii. 160 87 88 . transformată. Etnografia. Georgeta Stoica. la rândul ei. 8-9 Georgeta Stoica. Etnografia. şi în bucătărie. la locuinţa monocelulară se adaugă o tindă. p. păstrându-şi şi denumirea de casă 90. p. p.

A sta pe prag înseamnă 92 93 ... iar în Dobrogea mai târziu. fiind prevăzută şi cu foişor. astfel încât preocuparea pentru obţinerea unui confort sporit să nu ignore cerinţele integrării fireşti în peisajul arhitectonic autohton. în timp. Pragul este graniţa sacrului care ia parte la transcendenţa centrului” 93. având rolul de a proteja pereţii. Spaţiu organizat – spaţiu neorganizat Incursiunea noastră în arhitectura spaţiului ţăranului român nu este completă fără a îndrăzni să trecem pragul unei case.. p. a sufletului (…). Muntenia şi Moldova la mijlocul secolului al XIX-lea. a intenţiei. Georgeta Stoica.). construcţiile gen vilă sunt tipizate şi nu relevă trăsături bine definite. Prispa este făcută din pământ bătătorit. p. de ceremonial (de primire a oaspeţilor.). 2. Ion Vlăduţiu. de a susţine stâlpii cerdacului sau pridvorului. cit. pragul este Paul Petrescu. Poate fi dispusă de jurîmprejurul casei ori numai pe două-trei laturi. Prispa a devenit un element tradiţional fiind folosită. al ţesăturilor etc.consideră că în Mărginimea Sibiului şi Ţara Bârsei locuinţa cu trei încăperi apare în secolul al XVIII-lea. casa mare. 162 Pragul „simbolizează despărţirea şi posibilitatea unei alianţe sau reconcilieri(…). op. Foişorul măreşte şi completează spaţiul de locuit stabilind şi legătura permanentă între casă şi curte. Ea va primi şi va conserva numele de casa curată. dar şi cele mai noi. din piatră sau chiar din trunchiuri masive de copac.2. Înălţimea ei variază între 60-80 cm. Există şi cazuri în care unele dintre ele încearcă să valorifice. casa din vale.3. critic şi selectiv. de a adăposti diferite bunuri şi chiar de a prelungi spaţiul de locuit. Cea de-a doua încăpere are o funcţionalitate precisă – spaţiu de păstrare (al pieselor de mobilier şi de port de sărbătoare. op. casele se modernizează. prispa capătă o lărgime considerabilă. la toate tipurile de locuinţe. În consonanţă cu cerinţele vieţii actuale. în Oltenia. „A trece pragul necesită o anumită puritate a corpului. 30. iar lăţimea poate ajunge până la un metru. Situat la limita dintre spaţiul sacru şi cel exterior. Adeseori. sunt prevăzute cu prispă. Casele vechi. odaia curată. făcându-se trecerea directă de la locuinţa „sub pământ” la acest tip de casă 92. cit. de desfăşurare a petrecerilor etc. elementele de bază ale tradiţiei.

ci este şi o soluţie de continuitate între ele.folosit în multe practici rituale: pentru păstrarea sporului şi norocului casei. V. 25) 94 Călători străini despre Ţările Române.). Mulţi călători străini au călcat drumurile ţărilor române. dar puţini au avut privilegiul de a păşi peste pragul unei case. Pragul casei îşi are „paznicii” săi care ocrotesc spaţiul faţă de puteri malefice şi de aceea pe el se aduc ofrande divinităţii ocrotitoare. reverenţe. Pragul nu reprezintă doar o limită.. a alunga pe cineva de pe pragul casei înseamnă a-l nega. p. deşi şovăiam să o fac. de scoatere a mortului din casă. p. cit. mai ales dacă avem în vedere ceea ce a notat Robert Bargrave: „casele sunt tencuite frumos în alb pe dinăuntru ca şi pe dinafară. Marţolea etc. Factorii care-i determină structura şi evoluţia sunt de natură umană şi istorică. Dacă s-a aşezat rugina pe faţa vetrei o spoiesc numaidecât având întotdeauna la îndemână. Chiar şi cea mai săracă dintre aceste case este atât de curată înăuntru încât odată intrat. 487 95 Ibidem. Îndrăznind să deschidem uşa unei camere trebuie să fim convinşi că păşim dincolo de porţile sufletului celor ce vieţuiesc în ea. în acest scop. demnitar sau simplu ţăran”. zeu. vol. op. a-ţi manifesta dorinţa de a îmbrăţişa legile şi regulile după care se călăuzeşte o locuinţă. un hotar. dar o dorinţă care nu este însă nici completă. a consemnat cu meticulozitate lucrurile din viaţa de zi cu zi a ţăranilor şi şi-a notat: „deşi casele lor sunt prost construite în ele este totuşi curat. Trecerea lui este însoţită de numeroase rituri. Interiorul casei corespunde tuturor necesităţilor vieţii familiale. Conrad Iacob Hiltebrandt. nici definitivă. pentru anul 1656. ai respinge adeziunea. o oală cu spoială. p. Istorică. Să-l fi trecut şi alţii dar să nu fi fost impresionaţi de ambianţa unei case pentru a-i consacra câteva rânduri?! Greu de răspuns. Băncile şi masa sunt spălate frumos” 95. nici ratificată. Umană pentru că reflectă întotdeauna condiţiile de viaţă ale omului precum şi sentimentele sale personale (bucurie sau tristeţe) şi mai cu seamă gustul pentru frumos. de contracarare a intervenţiei unor spirite/forţe malefice (Muma pădurii. atingeri pioase. între două tipuri de existenţă. acesta nu poate fi apreciat decât în cadrul stilului care a fost acceptat de către societatea unei epoci. 595 . pentru protejarea noului născut şi a lăuzei. (Jean Chevalier. de integrare a tinerei femei în locuinţa socrilor (de fapt într-o altă stare socială). deoarece oricare ar fi latura umană pe care o defineşte aranjamentul unei locuinţe. „Oaspeţii” au fost foarte impresionaţi de curăţenia caselor. plecăciuni. nu-mi venea să mai ies” 94. Alain Gherbrant. Joimăriţa. A te aşeza pe prag înseamnă a te pune sub protecţia stăpânului casei.

ştubeiul şi patul” 97. în natură: „Pe plan olfactiv. proiectarea făcându-se conform celor patru orizonturi. Interioarele caselor actuale prezervă tradiţiile ancestrale. altul în cămăruţa din tindă). cu patru uşi de scânduri. 1990. 49 97 96 . sunt menţionate „laviţe. Ed. cu credinţele şi temerile ei dar şi cu interogaţiile asupra existenţei. Fenomenul locuirii relevă o lume ce vine de departe. În sfârşit. surprinderea caracteristicilor caselor româneşti se face cu foarte mare dificultate. practicarea anumitor ocupaţii determină modul de organizare al unei locuinţe. ţesăturile de interior sunt diferite în zonele cu climă rece de cele cu climă caldă. Se remarcă o economie de spaţiu realizată şi prin stabilitatea/fixitatea pieselor de Edgar Papu. Într-un document din anul 1765 se schiţează contururile unei case ţărăneşti: „cu două încăperi. până la acela al lânii de oi şi la izul îmbătător al busuiocului. de la mirosul de brad al apei din cofă. Meridiane. a velinţelor. a maramelor au acelaşi efect de ansamblu. Casa. Interiorul casei ţărăneşti se organizează potrivit unui sistem de amplasare a mobilierului. alcătuit dintr-o însumare de mărunte unităţi cromatice. cu o rigoare deosebită. p. Echipamentul de încălzit. reprezintă. dotarea acestora fiind puternic influenţată de mediul natural. cosmogonic. 71 Apud: Ştefan Lemny. pardosită cu podele. Această structură asimilează interiorul cu Cosmosul. un zămnec sub casă”. Nu există un singur centru al camerei. Edgar Papu observa că arhitectura interiorului unei case ne reafundă. Actele de cancelarie şi descrierile de călătorie nu sunt nici foarte numeroase şi nici foarte explicite. Avea două cuptoare (unul în casă. Sensibilitate şi istorie în secolul XVIII românesc. De asemenea. hornurile de nuiele lipite.Interiorul casei tradiţionale dezvăluie un univers cultural-artistic ce concentrează experienţa unui şir de generaţii. Tipul creativ românesc. invazia chilimurilor. Din clădirile de altădată prea puţine obiecte de interior au rezistat vicisitudinilor vremii. ci patru centre de greutate. recheamă în interior prezenţa cadrului natural” 96. un mod de concepere şi ordonare a spaţiului „luat în posesie”. Oamenii au fost în permanenţă preocupaţi de amenajarea spaţiului de locuit care trebuia să corespundă criteriilor funcţionale şi estetice. p. interiorul casei. În studierea arhitecturii interiorului. al sulfinei şi al merelor. repartizate pe fiecare colţ al încăperii. cu toate simţurile. Dintre mobile. formând o compoziţie pe sectoare. cu acoperiş din snopi de stuf. Bucureşti. natura intră iarăşi în locuinţă. ca şi ale unei fâneţe înţesate de flori.

nevoit să călătorească în toamna anului 1612. masă – încorporate în structura pereţilor 99 Călători străini despre Ţările Române. Aici se strângeau oamenii. dulapuri. Vatra liberă a fost înălţată şi întregită cu anexe care să dirijeze fumul în pod sau în tindă („casa cu tindă rece”). p. vol. cuptoare (…) iar deasupra este un hogeac prin care iese îndată fumul de la flacără şi se poate foarte bine coace în cameră şi găti bucatele” 102. vatra liberă cu camniţă sau căloniu (frecventă în centrul şi vestul Învoielile de lucru pentru construirea unei case prevedeau. Tipul de cuptor cu vatră în faţă este sesizat de Erasm von Weismantel: „au în odaie în loc de sobe. uneori. Cea mai frumoasă descriere a unui cuptor a realizat-o Paul de Alep: „în fiecare casă este un cuptor – care are pe dinafară un fel de horn din lut «vopsit» verde sau roşu. Colţul cu cuptor şi vatră. 27 102 Ibidem. vol.mobilier ajungând. VIII. se găseşte întotdeauna aproape de intrare. p. Casele sunt mici şi se încălzesc repede” 100. uneori. Tot aici. Ceva mai explicit este Petru Bogdan Baksic: „pentru iarnă toate casele au sobe făcute în aşa fel încât cuptorul de pâine şi soba sunt la un loc. povestind întâmplări cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene. deasupra este o bară de fier” 101. 361 100 Ibidem. 233 101 Ibidem. în serile lungi de iarnă. s-a considerat că locul iniţial a fost mai înspre mijlocul încăperii şi apoi mutat în colţul dinspre peretele despărţitor al tindei. să încălzească mai bine locuinţa şi să o protejeze împotriva incendiilor. iar la cei bogaţi din faianţă pentru a opri fumul şi care se sprijină «în partea anterioară» pe doi stâlpi. pat. să contrazică însăşi ideea de „mobilă”. Având în vedere adăposturile pastorale şi descoperirile arheologice. p. vol. 350 98 . vol. p. şi confecţionarea câtorva piese de mobilier – laviţe. cu mai multe variante: vatra liberă cu băbură (răspândită în sud-vestul Transilvaniei şi sudul Carpaţilor Meridionali). se îngânau cântecele de jale ori se plămădeau cele de dor. colţare etc. în clipe de singurătate. – prinse în pereţi sau în tavan şi mobile legate între ele tip „schelet” 98. laviţe. Tommaso Alberi. S-au stabilit trei tipuri fundamentale de vetre. Nu ştim dacă le-a văzut în casele oamenilor sau în interiorul hanurilor în care a poposit. Casa tradiţională păstrează sisteme fixe – paturi. cel mai important punct din interiorul caselor ţărăneşti. V. IV. spune că în Moldova „e foarte frig” iar oamenii „folosesc sobe” 99. Înfăţişarea unei odăi va fi reconstituită conform principiului enunţat mai sus (foarte des uzitat şi de bibliografia de bază) – „pe colţuri”. VI.

p. La intrarea în casa soacrei. pat de paradă. Mai puţin atenţi la detalii. lăicerelor. Paturile sunt simple. 598 103 104 . în care simbolismul biologic şi tutelar al focului îşi păstra nealterată întreaga consistenţă. ei dorm pe pământul gol sau pe vatră. V. Acest aranjament. peste care se puneau ţesăturile – pat cu cort. pat cu boltă. Von Weismantel se pare că a fost primit doar în case ce „nu au nici paturi şi este rar să vezi ceva perne. aproape de tavan. Conrad Iacob Hiltebrandt consemna. Colţul cu pat era înconjurat pe pereţi cu un lăicer de lână care se continua până la uşă – se protejau astfel pereţii de frig şi de murdărire. Mentalitatea arhaică percepe vatra ca pe o axă a spaţiului de locuit. 69-71 105 Călători străini despre Ţările Române. 595 106 Ibidem. printr-un stâlp. pernelor şi chiar a hainelor. de regulă. p. 107 M. cu laviţele. între sobă şi pat. Etnografia. Uneori.Transilvaniei). pe scânduri sau pe rogojini. Este locul în jurul căruia în momentele cruciale ale existenţei se reface nucleul iniţial al neamului. p. s-a făcut preluându-se sistemul tradiţional al expunerii „pe culme” 104. Vatra conferă interiorului impresia de masivitate şi echilibru iar casei unitatea familiei.50 m) pe un cadru susţinut de suporturi fixe de picioare. casele vechi aveau o culme sau „grindar” pentru păstrarea ţesăturilor. fixat cu un capăt între bârnele pereţilor şi susţinut în partea liberă de grindă. Gh. În odaie este făcută un fel de poliţă pe care se întind şi dorm” 105. Deasupra patului. În unele zone. ce seamănă. Colţul cu pat este alăturat celui cu vatră. vol. Pe Valer Butură. tânăra mireasă nu are voie să privească vatra pentru a nu lua în stăpânire spaţiul în care a pătruns. p. suprapunerea unor ţesături de pânză peste cele de lână. se amenaja un „pat suspendat”. cu o ţoală proastă aşternută deasupra şi cu una ca aceasta se şi învelesc. ştergarelor. patul era înălţat (1. confecţionate din scânduri şi montate pe ţăruşi înfipţi în pământ.20 – 1. Intrând apoi într-o altă locuinţă găseşte gazda dormind „pe o laviţă aşternută cu blană de oaie” 106. Multe din obiceiurile calendaristice şi familiale conservă practici deosebit de interesante în centrul cărora se află vatra focului. călătorii nu prea fac distincţia între paturi şi laviţe. în Jurnal: „patul lor este o saltea de paie şi o pătură de care se folosesc cu toţii. Focşa. vatra cu camniţă şi cuptor (întâlnită în nordul Transilvaniei şi în Moldova) 103. Nistoroaia. Două variante ale patului.

cu imagini din realitatea cotidiană. Trebuie să menţionăm că fotografiile nu au venit să înlocuiască icoanele sau să reducă din spaţiul afectat acestora şi nici să umple golurile de pe pereţi. acoperind sertarul de sub ea – masa cu săcrie 108. se afla şi lada de zestre (tronul de zestre). 352 107 108 . din deceniile 7-8 ale secolului al XIX-lea. pictate de zugravi locali.VIII. Grecia antică. Laviţele se ciopleau din lemn gros. oale. p. cu trei sau patru picioare. În unele regiuni tăblia mesei nu era fixată de toate cele patru picioare. în „casa dinainte” a ţăranului apare fotografia-portret cu membrii familiei. acest colţ este şi cel mai frumos amenajat. pe lângă întrebuinţările zilnice de pregătire şi consumare a hranei. în afară de acestea puţine mai găseşti la ei” 109. se foloseşte şi masa înaltă cu tăblie dreptunghiulară. Despre colţul cu blidar face câteva observaţii von Weismantel: „toată zestrea gospodăriei lor constă în câteva străchini. sau pe sticlă. căni şi căncee. Creta. Lăzile în forma sarcofagelor au fost răspândite prin expansiunea romană în toate părţile Europei. realizate în centre specializate. Fiind cel mai mult expus privirii celor ce intrau în încăpere. op. Multe dintre aceste Călători străini despre Ţările Române. deoarece pe ele se şi dormea. Ignorate. de obicei. rotundă. (Valer Butură. p.. în colţ. Colţul cu masă se afla. cărţi sau alte obiecte de preţ. linguri de lemn şi căni pântecoase. Pe capătul unei laviţe. Icoanele erau încadrate de ştergare cu alesături sau broderii. 352 Masa cu săcrie ca şi lada cu săcrie apar în Egiptul antic. Pentru ca masa să fie folosită din două părţi laviţele se aşezau de-a lungul pereţilor. Tot în spaţiul rezervat mesei se aflau şi icoanele – de lemn. Pe perete era prins şi „blidarul” cu cele mai frumoase străchini. sau la picioarele ei. ca să fie şi cât mai late. deşi îşi frâng oasele în acest chip” 107. În Transilvania. Alături de masa joasă. cit. p.deasupra nu pun fân sau paie. despre oamenii acelei case. de literatura de specialitate. ci numai de unul cu un cui de lemn. fiind preluată şi denumirea latină a piesei – scimmum. aceste „icoane” ilustrează lumea fiecărei case. 112) 109 Călători…. între ferestre. Masa a constituit. În unele zone ale ţării laviţele simple au fost înlocuite cu „lădoaie” (unele cu spătar) ce ofereau un spaţiu închis pentru păstrarea îmbrăcămintei şi a diferitelor ţesături. prea multă vreme. ci au fost aduse ca să depună mărturie despre oameni. vol. o piesă de bază a ceremoniilor familiale şi a obiceiurilor calendaristice. opus intrării. VIII. În colţul mesei se afla şi „colţarul” pentru acte.

cu însuşiri proprii.2. Casa nu este o „maşină de locuit”. 2. „Alegerea” locului potrivit pentru o casă se face cu o deosebită grijă – de stabilirea sa fastă depinde norocul şi prosperitatea noii gospodării. În programul acesteia fotografiile trebuiau „să arate”. Fotografia devine o alinare şi o scuză a dezrădăcinării. cât şi cei care le păstrează consideră că mai pot rămâne în cercul magic al lui „acasă” şi că mai pot însufleţi spaţiul interior al casei 110. A face casă înseamnă a întemeia un lăcaş sacru unde se vor naşte urmaşii. Interiorul ţărănesc românesc se remarcă printr-o desfăşurare decorativă ce tinde a folosi toate spaţiile goale (horror vacui. reconstituindu-l. Drăguş. Atât cei ce trimit fotografiile. Colţul cu podişor pentru vase este situat lângă uşă. p. este principiul unificării bunurilor materiale şi oamenilor. o imagine a Universului. 34 110 . pe care oamenii le înfăptuiesc din dorinţa de a influenţa pozitiv traiul celor ce se vor muta în locuinţa terminată.fotografii îi înfăţişează pe cei emigraţi peste ocean sau pe cei plecaţi „cătană”. Cei ce o locuiesc nu se izolează de Cosmos ci se adăpostesc chiar în „centrul” lui. casa devine o imago mundi. o serie de credinţe şi practici magice. Spaţiu sacru / spaţiu profan Legat de evenimentul deosebit care îl reprezintă în viaţa unei familii ridicarea unei case noi. această atitudine poate fi pusă în legătură şi cu utilul şi chiar cu moda „(…) o modă destul de veche. de la părinţi. De asemenea.4. locul este un dat concret de o mare variaţii. Casa este clădirea şi. s-a păstrat. Locurile pot fi În acest context nu trebuie omisă activitatea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). ci un punct de interferenţă între nivelurile cosmice. „coşărcuţa cu linguri”. o icoană redusă a lumii. n-ai ce face că pereţii-s de bârne şi trebuie îmbrăcaţi” 111. Nu este vorba de o lipsă de simţ artistic – se păstrează regulile de simetrie şi ordine – ci de o anume concepţie despre frumos. Pentru satul tradiţional. realizând un microcosmos. încă. Aici se găseşte şi un dulap de perete cu rafturi pe care sunt puse vasele de bucătărie. piesele de lemn utilizate în gospodărie. „să depună mărturie” mai presus de cuvinte pentru universul satului românesc transilvănean 111 Al. Dima. Astfel. totodată. ce se observă şi în ornamentarea diferitelor obiecte de artă populară). familia. „să dovedească”.

crime). Locul pentru construcţie nu trebuie să fie hat (spaţiu impur). Se acordă mare atenţie şi felului în care se aşează casa.. Se poate vorbi. Casele şi locurile părăsite sunt considerate locuri rele. cu urmări favorabile. acolo e un semn că n-a putut sta omu şi a plecat aiurea. cauzele degradării fiind blestemele venite din trecut. Numai aşa putem explica continuitatea spaţiilor sacre. denumirea locului de casă din câteva regiuni ale ţării: Banat – vatră de casă. Este sugestivă. aşadar. în acest sens. Mehedinţi – seliştea casei etc. Un loc bun îşi poate schimba însuşirile atunci când pe el au loc fapte rele care-i pot transforma calitatea: jocul Ielelor sau acţiuni ale omului (farmece. op. singularizat. Ea poate căpăta însuşiri deosebite prin legăturile cu spaţiul şi orientarea faţă de punctele cardinale – dacă e aşezată cu faţa la răsărit sau la sud. De fapt. 338-342 . S-a dus numai să scape” 112.de mai multe feluri: loc bun – aducător de bine. avem o stare de lucruri. iar dacă este aşezată cu faţa la apus. trebuie să admitem că locul casei se impune din afara lui113. Acestea afectează întreg spaţiul ca şi când o putere ascunsă l-ar stăpâni: „sunt multe locuri rele. deci este un spaţiu transfigurat. Locul bun nu este „ales” de om. loc ferit – loc bun. Având în vedere că sacrul se manifestă conform propriilor sale legi. avem o altă stare. care se poate astfel plasa în Centru Lumii. Revelaţia spaţiului sacru devine revelaţia ontologică pentru omul religios. Pentru el spaţiul casei este sacru. omul se contopeşte organic cu ea. „pe cap de om” (unde a avut loc un accident sau un asasinat). ipostază în care este posibilă Crearea 112 113 Ernest Bernea. sau la nord. nu poate deveni loc rău (biserica). 37 Mircea Eliade. lângă cimitir. izolat de cel profan înconjurător. p. de la înaintaşi. cit. sintagma alegerea locului de casă este impropriu folosită pentru omul satului tradiţional. Vâlcea – scaun de casă. Sacrul. p. Prin „alegerea” locului şi construirea casei se continuă opera naturii. ci este doar indicat de un altceva (un semn) şi „descoperit” de el într-un fel sau altul. în paralel cu existenţa spaţiului profan. de un spaţiu sacru încărcat de semnificaţii consistente şi sublime. caracterizat prin neconsacrare şi absenţa unor structuri de valori. loc rău – aducător de necazuri. aşa e şi casa părăsită. care în general.

întrun univers sfărâmat în care „locuri privilegiate” funcţionează drept repere pentru timpi determinaţi. ritualul „îngropării umbrei”: „Pietrarii au obicei a fura umbra cuiva. 192-193 116 Vasile Alecsandri. „punct fix” nemaiputând reprezenta un statut ontologic unic – el apare şi dispare graţie necesităţilor cotidiene. zidarii au fost siliţi a-şi schimba datina” 116. De la Zalmoxis la Genghis-han. vânătoare rituală. p. cerul gurii. p.Lumii. Fie că este vorba de o efigie umană sau de „umbra furată” a unui om. 39 115 Mircea Eliade. Cu un capitol de etnomuzicologie de Florin Bucescu şi Viorel Bîrleanu. 236 114 . ochi de geam. Ion H. Mentalitatea satului românesc nu păstrează tradiţia întemeierii pe bază de oracole ci doar câteva practici magice – vise. victima urmându-şi existenţa în noul corp arhitectonic 115. Dacă a doua zi apa a sporit înseamnă că pământul acesta va fi „binevoitor” cu cei care l-au ales 114. tragere cu arcul. excluzând posibilitatea existenţei lor în formă pură. Ciubotaru. spaţiul omogen şi neutru. Transferul sufletului nu este posibil decât printr-o moarte violentă. în câteva rânduri memorabile. Fiindcă acest obicei a produs adeseori nenorociri. exclude şansa unei orientări „adevărate”. În perspectiva experienţei profane. Monografie folclorică. Comparând cele două experienţe. şi aducându-i astfel la boale grele. adică a-i lua măsura umbrei cu o trestie şi a zidi apoi acea trestie în talpa zidirii. Vasile Alecsandri ne relatează. „Caietele Arhivei de Folclor”. Despre geniul întăritor al casei. Pentru a dura în timp. fie că se recurge la o formă de sacrificiu prin substituire (imolarea unui animal pe fundaţii). Omul cu umbra furată moare până în 40 de zile şi devine stafie nevăzută şi geniul întăritor al casei. 1991. bazându-se pe relativitatea spaţiului. Iaşi. aruncatul toporului etc. se impune precizarea unei interferări continue. spăriind mintea celor cu umbrile furate. orice construcţie trebuie animată. Valea Şomuzului Mare. dacă luăm în discuţie şi expresiile foarte frecvente în limbajul curent – măruntaiele pământului. adică trebuie să primească viaţă şi suflet. Este foarte evidentă structurarea spaţiului prin cercuri concentrice (om – casă – cosmos). p. lipsit de rupturi calitative şi structuri fundamentale. în felul următor: se pune un pahar cu apă timp de o noapte în mijlocul spaţiului destinat ridicării casei. nu oferă nici o orientare. Pe locul viitoarei construcţii se încearcă şi astăzi mana. Experienţa profană. jertfa trebuie adusă.

Urmaşii vor încerca să-şi asume identitatea fizică şi de familie a acestuia păstrând câteva relicve (unghii. Apoi se taie doi miei de se face masă mare pentru zidari. deci. 52 şi p. orice activitate de construcţie reproduce cosmogonia. deosebit de intensă.). deci orice construcţie cere imolarea unei victime” 117. p. în măsura în care continuă să crească şi după moarte. Toate riturile de construcţie se asociază cu sacrificiul. carii după ce ospătează şi închină în 117 118 Mircea Eliade. Datorită acestui rit. până a nu se aşeza cea întâi peatră a temeliei. Montaillou. norocul ei. Henri Hubert. 196 Mircea Eliade. Astfel de practici nu sunt specifice numai românilor. Emmanuel Le Roy Ladurie nota: „La Montaillou. 133-134 120 Emmanuel Le Roy Ladurie. p. sunt purtători de energie vitală. casa este cea afectată. În sacrificiul care are loc cu ocazia construirii unei case. casa îşi are steaua ei. Steaua şi norocul sunt salvate păstrând în case fărâme de unghii şi păr luate de la capul celui decedat: părul şi unghiile. p. fire de păr etc. în Centrul Universului. trebuie să fie proiectată cu ajutorul riturilor de întemeiere. Comentarii la Legenda Meşterului Manole.Societăţile tradiţionale consideră locuinţa o imago mundi şi. Aşadar. „Simbolismul centrului implică în acelaşi timp şi ideea de real şi ideea de total: pentru că Creaţia a început dintr-un centru şi de aici lumea întreagă a fost ţesută sau lărgită până la marginile ei actuale” 118. Analizând un sat occitan la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul celui următor. iar calitatea care o capătă astfel poate supravieţui proprietarului actual. Mircea Eliade vorbea de două concepţii privitoare la funcţia religioasă a casei: la populaţiile de păstori locuinţa şi teritoriul locuit este asimilat Cosmosului „mijlocind simbolismul Centrului Lumii”. De la Zalmoxis la Genghis-han. se face agheazmă cu care se stropesc şanţurile. p. noua locuinţă. 97 . casa este pătrunsă de anumite calităţi magice ale persoanei. Tot Vasile Alecsandri scria: „Când dar este a se ridica vreo casă nouă. 97 119 Marcel Mauss. Eseu. iar pentru societăţile de paleocultivatori lumea „a luat naştere prin sacrificiul primordial al Fiinţei divine. Scopul îl constituie siguranţa edificiului. iar modalitatea este aceea de a-i oferi un spirit (o viaţă) sau de a câştiga bunăvoinţa fiinţelor spirituale care stăpânesc acel pământ 119. casa este o reconstrucţie a lumii şi pentru a putea dura. se dovedeşte în stare să le treacă apoi altor persoane decât urmaşi” 120. la care cei morţi participă mai departe.

op. Acum trebuie asumat universul pe care l-a creat 122.. românii nu se mută în casă până ce mai întâi nu duc înlăuntru icoanele. este ceva care încă nu trăieşte şi nu va putea trăi decât absorbindu-şi un suflet – al primei fiinţe care intră în contact cu el. Construcţia trebuia executată fără întreruperi şi tergiversări. op. În general. Şi mutarea în casă nouă. iar în celelalte două unghiuri ei zidesc oale roşii pline cu apă nencepută” 121. p. ci animale sau păsări. fiind el însuşi creat. deoarece el poate să nu mai acţioneze în favoarea noii familii. De aceea un lucru nou făcut este primejdios. p. p. boabe de grâu sau de porumb. 34 123 Ibidem. perfecţiunea sperie şi de aici decurge şi valoarea sacră sau magică a ei. Numai Dumnezeu poate crea fără să-şi diminueze fiinţa. trece în rândul lucrărilor vii sau. p. Talpa casei – prima bârnă aşezată pe pământ. În momentul terminării locuinţei se face un sacrificiu de inaugurare necesar nu numai pentru ca acea casă să-şi poată primi familia. adică însufleţit de ceva.Sacrul şi profanul. 79 124 Vasile Alecsandri. fără fragmentări ale timpului. 236 . implică unele riscuri. deoarece desăvârşirea construcţiei constituie un alt punct în care locul trebuie plătit prin jertfă. Pentru a le evita în prima noapte nu dormeau acolo oameni. de asemenea. conservă multiple valenţe spirituale 121 122 Vasile Alecsandri. pâine şi sare. este o formă a morţii. Omul fiind făptură. el devine inofensiv. Mircea Eliade explica sacrificiile din construcţii prin ideea că în universul mental popular noţiunea de creaţie este legată de noţiunea de moarte: „Omul nu poate crea nimic desăvârşit decât cu preţul vieţii sale. Se practica. îngroapă crucişi capetele mieilor în două colţuri ale casii. se dăruia (se dădea dijm) ceva sau se făcea „masă mare” la care erau invitaţi vecinii şi neamurile. şi după mutare. o magie de belşug cu rosturi apotropaice – la fiecare colţ al temeliei se puneau bani de argint.sănătatea stăpânului casei şi întru tăria zidurilor. zahăr. ca orice început. este steril atâta timp cât nu-şi însufleţeşte creaţia mâinilor sale cu jertfirea sa sau a aproapelui. dar şi ca familia să fie în stare să intre în casă. Cel care zideşte casa se teme să o finiseze complet. ei dau masă mare de bună locuinţă” 124. sare. cit. 236 Mircea Eliade. în orice caz.. încetează de a mai fi o formă a morţii” 123. cit. Numai după ce a fost «cunoscut». se pierde sporul casei. „Iar după ce lucrul se sfârşeşte.

grinzile din cele patru colţuri ale acoperişului erau crestate sub forma unor capete de ca 125i. După ce se puneau boldurile. aceste semne sunt înlocuite cu cruci din lemn. de stăvilire a spiritelor nefaste care se pot abate asupra locuinţei. cuţitul cu care a fost tăiat buricul). ferestrele şi hornul sunt considerate spaţii vulnerabile. Tot cu funcţii apotropaice se pare că au fost şi boldurile. Uşile. pomii puşi la coama casei ce se construieşte. pe feţele de masă. ştergare. „Calul arhetipal polarizează valori uraniene şi solare. suliţele. La acoperişurile vechi se găsesc „săgeţi de lemn” sau „pomi cu păsări în vârf” (făcute de olari). Boldurile de pe case pot fi considerate şi substitute ale bradului. p. deoarece acesta este un „spaţiu expus”. Silvia Ciubotaru. Multitudinea acestor elemente la construcţiile actuale dovedesc pierderea semnificaţiilor magice şi substituirea lor în elemente estetice. Uşile de la intrare sunt Capetele de cai sunt o imagine foarte frecventă în arta populară românească. prostirile de pat etc. locurile expuse riscului. Calul este implicat în magia apei şi a focului. Odinioară. De asemenea o întâlnim pe scoarţe. săgeţile. Pământul de sub talpa casei păstrează „duhul strămoşilor” şi tot aici se îngropau „urmele” naşterii pruncului (placenta. 26 125 . Ornamente populare tradiţionale. 126 Ion H. brazii erau coborâţi şi păstraţi o vreme în casa terminată. aflat la încheierea laturilor acoperişului. şi deci trebuie luate măsuri speciale de protecţie. Ciubotaru. Aceeaşi funcţie o aveau craniile de cal înfipte în parii de la gardurile care înconjurau gospodăriile. deci ale arborelui cosmic. din lumea cu dor spre cea fără dor şi invers. Este firesc să fie aşa. Acest lucru este foarte posibil dacă ţinem cont şi de faptul că la extremităţile coamei casei neterminate se pun doi brazi împodobiţi cu prosoape. mai ales.legate de stabilitatea familiei în acea gospodărie. în ipostaza de cel care urmează drumul soarelui” 126. Uneori. Cele două bolduri de pe casă alcătuiau „un întreg” cu decorul de pe coama casei. Reprezentarea lor are valoare de apotropaion. de a proteja încheieturile. Frecvenţa acestei înfăţişări nu surprinde dacă se ţine cont de multitudinea de accepţiuni magice pe care le păstrează credinţele şi practicile rituale româneşti. şi în acelaşi timp. fânul pe care a născut femeia. Rolul lor era de a veghea spaţiul din afara casei şi. Ele apar la porţile monumentale. chtoniene. la grinzile caselor şi bisericilor. a rodniciei terestre şi are importante atribute apotropaice. la acoperişurile acareturilor şi al troiţelor. ce comunică cu exteriorul.

este simbolul strămoşilor ce-i ocrotesc „de dincolo” pe urmaşi.împodobite cu ornamente solare. Vatra este apărată de focul purificator sau de brâiele roşii trase la baza sobei sau pe prichiciuri. este cel mai des folosită. prin îngroparea unei sfori cu care fuseseră măsurate pasărea sau animalul destinat jertfei. Deasupra uşilor întâlnim cununi sau cruci de busuioc. Se păstrează credinţa că fiecare locuinţă are un şarpe al ei. luau fân din paturi şi cu gunoiul strâns aprindeau foc în curte. joacă un rol esenţial în obiceiurile familiale. Ferestrele sunt apărate de gratii. 35) 127 . De asemenea. „Şarpele teluric odihneşte încolăcit sub pământ. La cei „40 de mucenici” (9 martie) femeile măturau peste tot în casă. ci şi a unor spirite nefaste. lovirea casei de nenorociri ajungându-se până la părăsirea ei etc. totodată. iar izvorul este căutat de un bărbat „curat la suflet şi la trup”. Vatra. Construirea oricărei case implică străpungerea capului marelui şarpe. În zid se punea „cap de găină” sau se recurgea la un simulacru de sacrificiu. Casa şi gospodăria trebuiau ferite de forţele malefice dezlănţuite în anumite perioade ale anului. iar încuietorile prezintă placaje metalice sub formă de rozetă. Tratat. pentru a fi protejaţi. se acordă o mare atenţie momentelor în care se scoate cenuşa din vatră şi când anume se mătură vatra. din apa ei răcorindu-se nu numai cei de aici ci şi cei de dincolo. devenind aproape o acţiune „sfântă”. Tot în cercul magic ce ocroteşte gospodăria este inclusă şi fântâna. însă capul lui se află exact în centrul pământului. Săparea unei fântâni este considerată o faptă bună. Se aleg locuri curate. acest genius loci. toate fiind simboluri cu atribute apotropaice. Toţi membrii familiei trebuiau să treacă de trei ori peste foc. Să fie acelaşi şarpe ce zace sub pământ cu capul în centrul lumii 127?! Practici rituale asemănătoare cu cele existente în cazul construcţiei unei case se înfăptuiau şi la zidirea vetrei – axă a spaţiului unei locuinţe. (Mircea Eliade. grâu sau alte flori uscate. sfinţite în Săptămâna Mare. Forţa focului purificator. săgeţi. coarne. atrage numai neplăceri: moartea capului familiei. ascuns în pereţi sau în temelie şi care nu se arată gospodarilor decât înaintea unor „cumpene” ale vieţii. simbolul luptei împotriva întunericului. ce păstrează încă simbolismul biologic şi tutelar al focului. nu numai împotriva oamenilor răi.. şarpele prezintă atributele divinităţilor ocrotitoare ale vetrei (de tipul Larilor domestici) şi. Uciderea şarpelui. p. aşadar presupune crearea rituală a centrului”.

dar apar şi în capacul sicriului. purtând uneori şi numele de pleoapa coşciugului. (Jean Chevalier.p. Dacă pe orizontală am observat că arhitectura a rămas o expresie în piatră a măsurii umane. De obicei acestea se fac în dreptul capului. sicriul. Moartea nu este privită ca o consolare. pentru a putea reîntregi neamul deja reîntors în marele necunoscut. moartea nu este o izbăvire de rele./ Nu-i fereastră de privit/ Şi nici scaun de şezut/ Ci numai de putrezit” 131. iar prin jertfa zidirii o formă de continuitate a corpului uman. 154 „Egipteanul pune mai mult suflet când îşi pregăteşte locul de veci decât atunci când se mută în locuinţa lui. p. coşciug. Corpul sicriului este prevăzut cu două sau mai multe deschizături mici. 158 129 128 . Parcurgerea cu bine a cărării fără urme şi integrarea dalbului de pribeag în satul fără nume. Fundul sicriului este alcătuit doar din nişte „chingi” pentru ca trupul răposatului „să fie tras de pământ”. capacul se face în „patru ape”. vol. Cunoscut şi sub denumirea de sălaş. Marian. ci o despărţire de cei dragi. Alain Gherbrant. o împăcare. op. Fl. fără fereşti/ Acolo să vieţuieşti. Există datina de a nu se înfunda de tot sicriul. casă de brad 128.. În tradiţia grecească a perioadei miceniene mormântul reprezintă locuinţa celui decedat. în care răposatul urma să locuiască o veşnicie./ La stoleri că mi-ai plătit Să despice-un brad în două/ Ca să-ţi facă alta nouă:/ Fără uşi. 155 131 Ibidem.Analizând locul în care se situează locuinţa în centrul unui spaţiu trebuie să urmărim două dimensiuni. cit. este considerat „casa de veci” a celui decedat. iar pierderea condiţiei existenţiale rămâne o mare nenorocire. 320) 130 S. pe verticală suntem nevoiţi să scrutăm orizontul lumii celeilalte. ca şi mormântul 129. cit. evitând traumatizarea psihică a celor rămaşi necesită îndeplinirea strictă a ritualului. Asemenea acoperişului casei. II. la picioare rămânând un loc deschis numit uşă („În păduri de brazi/ Casă ei i-om face/ Căsuţă de brad/ De scânduri de fag/ Cu uşi la picioare/ Să-i vină răcoare/ Dor de primăvară”) 130. Această nouă locuinţă. Pentru ţăranul român. Înmormântarea la români. tron. de o parte şi de alta.p. raclă. diferă însă mult de cea pe care şi-a construit-o în timpul vieţii. după cum se observă şi din următorul bocet: „Mândră casă ţi-ai făcut/ Matali nu ţi-a plăcut. la fel de necesară ca şi casa în care a locuit în timpul vieţii”. op. p. numite ferăstruici. pentru că lumea de dincolo nu ispiteşte pe nimeni. Legat de aceeaşi credinţă a continuării existenţei defunctului pe „cea lume” se practică şi pomul poamelor (pentru ca acesta să aibă „feluriti feluri de fructe” şi umbră Simion Florea Marian..

dar de fapt. scoarţe. cât şi balada Meşterul Manole valorifică ideea reintegrării în Cosmos prin intermediul ei. inaccesibilă omului: „Cerul se deschide în noaptea de Sfântul Gheorghe. păretare. în mod obişnuit. covoare. ci doar este altceva.. cit. ele mediind astfel transcedentalizarea bunurilor oferite de familie spre beneficiul celui dispărut. că-i mai departe sau e colea. existând posibilitatea contactului cu o altă lume. 85 . haine etc. Aceasta se face din patru rogojini (pături). Prin urmare. Lumea are un început şi un sfârşit. un pat (cu întregul aşternut). Pentru a înţelege „cât ţine lumea”. zice că dă putere pomilor să înflorească” 133. După cum am văzut. op. o masă încărcată cu alimente.unde să se adăpostească). nici beţia mistagogică (existentă în lumea slavă). dar în tot locul armonios şi concret. lumea e un univers văzut şi nevăzut. Gândirea omului în satul tradiţional nu lucrează cu noţiunea de infinit şi nici nu-l acceptă ca sentiment: „toate încep undeva. moartea este o calmă reîntoarcere „lângă ai săi” iar în Meşterul Manole este o „moarte creatoare”. după cum reiese şi din faptul că. p. Cele două lumi colaborează. atât Mioriţa. este o trecere într-un alt ciclu al vieţii şi al existenţei. iar aceasta din urmă îi dă celeilalte consistenţă. Ea are o perspectivă cosmică. La baza tuturor praznicelor stă concepţia că în lumea de dincolo răposatul va avea nevoie de toate cele ce i-au fost trebuitoare pe pământ. În Mioriţa. Dintre variantele de griji cea mai cunoscută este realizată prin re-construirea unei case – casa mortului. Spaţiul închis al lumii noastre se poate mări prin „deschiderea cerului”. 68 Ibidem. dar nu în sens negativ. pot 132 133 Ernest Bernea. În aceste condiţii. Observând cu atenţie viaţa ţăranului român. nici atracţia către asceză (prezentă în Orient). nici un efort nu este considerat prea mare – este singura şansă a dalbului pribeag de a-şi procura cele necesare. Moartea este omniprezentă. şi grija sau grijania (praznicul de patruzeci de zile). ştergare. că altfel ce-ar mai fi” 132. poate că acolo e „lumea cea adevărată”. un obiect de iluminat. constatăm că el nu cunoaşte nici teama de viaţă sau de moarte. „Lumea de dincolo” nu este ceva neorganizat. cea nevăzută dând suflu cosmic celei văzute. nici moartea nu aduce cu sine ideea de infinit. p. complex şi vast până la necuprindere.

Cea de-a doua încăpere are o funcţionalitate precisă – spaţiu de păstrare (a pieselor de mobilier. 2. de protejare împotriva incendiilor prin dirijarea fumului în pod). pe timpul iernii. încăpere care îndeplineşte funcţii multiple (de cămară. caracterizându-se printr-o puternică unitate. În exclusivitate. torsul. a portului de sărbătoare. Casa cu două camere şi cu tindă mediană este tipul de locuinţă cel mai răspândit. activitatea femeii era predominantă (prepararea şi servirea hranei zilnice. de ceremonial (de primire a oaspeţilor. Femeia este cea care şi-a pus amprenta în organizarea interioarelor celor două încăperi şi care îşi desfăşura activitatea în aceste spaţii. pune-o în lucrare” 134. Ea va primi şi va conserva numele de „casa curată”. în timp ce a bărbatului se rezuma la „colţul” unde se aduceau spre depozitare uneltele şi alte obiecte de inventar gospodăresc. diferenţierile zonale fiind cu greu sesizabile. unde întreaga viaţă a familiei se desfăşoară întrun singur loc. care. „casa din vale”. este greu să se delimiteze cu exactitate ce porţiune era destinată femeii sau bărbatului. Mintea ţi-e slabă.fi parcurse două căi: una cu ajutorul sentimentelor. reprezintă o continuitate a activităţii feminine în interiorul oricărei locuinţe. ţesutul). întocmită e de nu o poţi dezlega. spaţiul era destinat gospodinei. Aşează-te de ascultă cum sunt lucrurile întocmite şi ai să câştigi mult. zona din încăpere unde se instala războiul de ţesut era rezervată spaţiului feminin. la care sa adăugat o „tindă”. Spaţiu feminin / spaţiu masculin – studiu de caz În cadrul locuinţei monocelulare. a ţesăturilor). Şi în cazul acestui tip de locuinţă spaţiul determinant era spaţiul feminin.5. Dacă în zona vetrei. 69 . în cazul caselor cu „tindă caldă”. p. unde vatra din „casă” se mută în tindă. „casa mare”. prin intuiţie. de petreceri). Mai mult. tot în aceeaşi încăpere spaţiile erau împărţite între femeie şi ceilalţi membri ai familiei. cealaltă printr-un efort de gândire: „Lumea noastră e aşa cum e. Casa cu o singură încăpere şi tindă rece reprezintă locuinţa monocelulară. da nu-i dată degeaba. printre care şi lada de zestre a fetei. unde se prepara hrana şi erau aşezate piesele de mobilier necesare păstrării vaselor pentru prepararea şi servirea hranei. de fapt. „odaia curată”. 134 Ibidem.2. de adăpostire a uneltelor şi alimentelor. nu te poţi împotrivi.

− gropile de bucate. După observaţiile din teren. femeia şi copiii ocupau locurile dinspre perete. în funcţie de anotimp sau pentru odihnă. pe lângă cele prezentate mai sus. putem concluziona că în marea majoritate a cazurilor. de sărbători sau cu ocazia unor evenimente de familie (peţit. Spaţii masculine din interiorul locuinţei. ale cărei spaţii au fost analizate mai sus. cumetrie). ţuică. stabilind şi legătura permanentă între casă şi curte. spaţiul destinat activităţii feminine este predominant în interiorul locuinţei tradiţionale. lăzi pentru bucate sau pentru păstrarea produselor animale. prin activitatea desfăşurată în ele. vin etc. precum şi după informaţiile culese. – locul din capul mesei. Analizând cele prezentate mai sus. spaţiu destinat depozitării unor vase. sub locuinţă. murături. . în anumite zone. în situaţia în care masa era servită în „casa mare”. sunt prevăzute cu „prispă”. în cea mai mare parte activităţii feminine.Ca şi în cazurile precedente. În cadrul gospodăriei. botez. care era destinat bărbatului. Întregul spaţiu este destinat. stăpânului casei. − jitniţele şi găbănaşurile. fapt care simbolizează în mod evident rolul de protector al bărbatului pentru familie. Casele vechi. în ceea ce priveşte beciul. Dacă în cazul podului. activitatea ei principală zilnică având loc în interiorul acestor încăperi. Tot în componenţa locuinţei tradiţionale intră şi „podul casei”. De asemenea. pot fi considerate şi următoarele: – locul de la marginea patului. femeia este cea care coordonează spaţiile. spaţiul feminin de cel masculin.). construcţiile şi locurile pot delimita. activitatea femeii era împărţită cu cea a bărbatului. după orele de muncă. Această componentă arhitecturală măreşte şi completează spaţiul de locuit. hambare. erau săpate beciuri folosite ca spaţii de păstrare a produselor legumicole şi pomi-viticole (fructe. acesta era considerat un spaţiu destinat cu preponderenţă bărbatului. cea a bărbatului reducându-se la unele îndeletniciri sporadice de reparaţie şi întreţinere a uneltelor şi inventarului gospodăresc. dar şi cele mai noi. puse la afumat. unde rolul femeii este preponderent sunt: − casa. construcţiile şi locurile din gospodărie.

în satele răsfirate unde trebuie avută în vedere configuraţia terenului) şi gospodării în care curţile sunt organizate pe suprafeţe regulate. pe trei laturi. Construcţii economice 3. − fântâna. − cămara (celarul). cu curţi 135 Romulus Vuia. au construcţiile grupate pe un lot restrâns.− bucătăria de vară. specializate în diferite meşteşuguri etc.1. potrivit necesităţilor impuse de îndeletnicirile tradiţionale. piscicole. pe patru laturi. distingem: gospodării având curţile dispuse pe laturi neregulate (de obicei. dacă această construcţie este separată de casă. 11 . − argeaua. Ţinând cont de amplasarea construcţiilor. pe două laturi. În ultimul caz. cel mai des întâlnite sunt următoarele moduri de organizare a curţii: liniară. şurele şi grajdurile mari. viticole. particularităţile mediului natural. toate reprezintă mândria ţăranului şi ele trebuie văzute. având aspectul de întăritură. Construcţiile anexe din gospodăria ţărănească pot fi considerate expresia economică a regiunii 135. frecvente în satele de tip risipit. Gospodăriile care au curţile deschise. prin modul în care este ordonată. − cuptorul de pâine. despărţit prin garduri de terenurile agricole din jur. şoproanele cu unelte. − coteţele de păsări. în primul rând. gospodăria reflectă. − curtea pentru păsări (ograda mică). Studii de etnografie şi folclor. − grădina de zarzavat. − grădiniţa de flori din faţa casei. agro-pastorale. dezvoltarea lor făcându-se. Gospodăriile pot fi diferenţiate în funcţie de tipologia satelor – gospodării închise sau deschise – fie după ocupaţiile practicate în zonă – gospodării agricole. p. Pătulele cu cereale. 3. Consideraţii generale Reşedinţă permanentă a familiei. în triunghi. dar şi starea materială a fiecărui locuitor. pomicole. geometrice. Tipul de gospodărie care are curtea închisă pe toate laturile. în ocol. se întâlneşte mai ales în satele răsfirate şi adunate.

Observând cu atenţie construcţiile economice. la nivelul fâneţelor. conferindu-i un farmec de netăgăduit. frecvente sunt anexele pentru adăpostirea animalelor şi a hranei necesare acestora. la câmp. În zona Obcinelor Bucovinei sau a Podişului Central Moldovenesc. Indiferent de amplasare sau de funcţii. uneltelor. în zona păşunilor alpine – fiecare din ele fiind înconjurate cu garduri. ci doar că ele ocupă un loc secund). prisma – corpurile geometrice ce ţin de formele arhitectonice originare. Având în vedere modul de amplasare al construcţiilor economice. După funcţii. furajelor şi produselor. uscătoriile şi cuptoarele pentru fructe. Etnografia. satul oferea şi locuri retrase şi bine apărate unde oamenii se puteau refugia. ce decurg dintr-o asemenea dispoziţie a gospodăriei. Conul. În acest tip de aşezare anexele gospodăreşti sunt amplasate în trei trepte – în vatra satului. p. Prin evidenţierea construcţiilor anexe dominante. le putem grupa în construcţii economice pentru păstrarea produselor alimentare şi vestimentare şi construcţii economice pentru adăpostirea animalelor. 67-73 . recunoaştem existenţa unei concepţii spaţiale clare care a stat la baza organizării spaţiului de locuit. Anexele gospodăreşti sunt diferite şi în funcţie de îndeletnicirile tradiţionale practicate în zonă.duble 136. de bunurile de care dispuneau oamenii şi de materialele de construcţie cele mai accesibile. se constată: în arealul montan. cramele şi pivniţele pentru vin. gospodăriile din zona subcarpatică cuprind. mijloacelor de transport. Pe lângă avantajele economice. gospodăriile ţărăneşti româneşti modelează unul din cele mai umanizate peisaje. unde economia este axată pe agricultură (sau pe agricultură şi creşterea animalelor). preponderente sunt anexele gospodăreşti pentru păstrarea şi depozitarea cerealelor (nu înseamnă că lipsesc adăposturile pentru animale. întâlnim sate risipite cu gospodării deschise. urmărite în funcţie de repartiţia lor în teritoriu şi a principalelor ocupaţii. distingem: construcţiile economice din incinta gospodăriilor (intravilan) şi construcţiile economice din cuprinsul hotarelor (extravilan). alături de amenajările pentru animale (ce rămân totuşi construcţiile economice de bază). sunt reprezentate şi reproduse de aproximativ 136 Valer Butură. piramida.

jitniţe şi găbănaşuri. odăi etc. Dintre construcţiile gospodăreşti şurele şi magaziile pentru cereale se pare că au solicitat cel mai mult talentul şi creativitatea meşterilor.toate anexele 137. Construcţiile economice din gospodării Despre construcţiile anexe din gospodăria rurală. 3. Din ansamblul unei curţi orăşeneşti puteau să lipsească şurele. documentele medievale şi relaţiile de călătorie ale unor peregrini străini nu pomenesc decât incidental. În cadrul construcţiilor economice din gospodărie. numite crame. jitniţele. coteţe etc. coteţele. prin ingeniozitatea soluţiilor şi formulelor aplicate pentru organizarea spaţiului (atât a fiecărei construcţii în parte. Acest fapt nu trebuie să ne mire prea mult. fânării. pivniţe şi beciuri. 13-15 Călători străini despre Ţările Române. vol. căsoaie. – şi cele cu funcţii mixte – cămările şi şurele. dar este greu de presupus că nu existau grajduri pentru adăpostul cailor şi şoproane pentru cel al trăsurilor. dacă ţinem cont că primele nu prezintă decât rar locuinţele. unde funcţiile economice ale acestora au fost parţial alterate. grajduri. 51 . iar ultimele cuprind însemnări ale celor care au vizitat mai ales gospodării din mediul urban. V. şi-a construit „alături de cămăruţele de lemn pentru dormit şi un mic staul acoperit cu paie” 138.2. Arhitectura ţărănească. p. 3. pătule şi coşerci. se disting cele cu funcţii speciale – gropi de bucate. Construcţiile economice din cuprinsul hotarelor Construcţiile economice din cuprinsul hotarelor necesită un studiu mult mai amplu care trebuie să aibă în vedere evoluţia aşezărilor şi locuinţelor în funcţie de 137 138 Paul Petrescu. Pe podgoriile mai îndepărtate de gospodării existau construcţii economice speciale. p. pimniţe. la Bacău. integrându-le astfel printre cele mai deosebite monumente de arhitectură tradiţională. cât şi a ansamblurilor gospodăreşti.3. Documentele cancelariilor domneşti menţionează câteva dintre aceste construcţii. Ele impresionează prin eleganţa liniilor şi echilibrul volumelor. Bernardo Quirini spune explicit că.

atât în ceea ce priveşte planul. corlă – s-a ajuns la construcţiile economice cu funcţii complexe care devin. Construcţii comunitare 4. au primit denumiri diferite: colibe (Mărginimea Sibiului). dar s-au dezvoltat în funcţie de extinderea terenurilor arabile. Între cele două componente ale gospodăriei – cea din vatra satului şi cea din „moşie” – se stabilesc relaţii concretizate prin: pendulări zilnice. spaţiu permanent de locuire în afara vetrei satului. În cazul gospodăriilor din hotarul satelor (şi nu al elementelor gospodăreşti cu funcţii specializate – crame. mutători (Ţara Moţilor). case din câmp (Năsăud). odăi (Ţara Loviştei 139. pivniţe. locuire semipermanentă „în hotare” (doar pentru unii membrii ai familiei). Biserica Situată în centrul aşezării sau pe o colină mai înaltă. bordeie (Munţii Bistriţei). satisfăcând necesităţile de adăpostire temporară a gospodăriilor. Trăind în ţinuturi cu codrii imenşi românii şi-au înălţat lăcaşe de cult care nu se deosebesc decât prin funcţia edificiului de casele ţărăneşti. 139 Valer Butură. De la adăposturile pastorale simple – surlă. Cele mai frecvente tipuri de gospodării din hotarele satelor sunt: amenajările cu caracter sezonier. uneori. 211-213 . fâneţelor şi păşunelor şi odată cu intensificarea ocupaţiilor specializate. Ţara Bârsei). materialele şi tehnicile de construcţie. p. anexele cu funcţii precise. elevaţia. construcţiile semipermanente. 4. În funcţie de zonă acestea. cât şi în legătură cu polifuncţionalitatea lor.1. Biserica este cea care asigură „dialogul” între cotidian şi eternitate. Etnografia. Ele au completat anexele din jurul caselor. grajduri etc. Este dificil de spus dacă bisericile de lemn au apărut înaintea celor de piatră sau invers.) se constată mari asemănări cu cele din vatra satului.îndeletnicirile tradiţionale din diferite zone. locuire temporară în extravilan.

Mai mult ca sigur. IV.2. p. trebuie să încercăm să înţelegem ce au însemnat aceste hanuri şi pentru oaspeţii de peste graniţele Moldovei. La începutul secolului al XVIII-lea. p. Călători străini despre Ţările Române. drumurile medievale erau desfundate şi greu de străbătut. în faţa unei ulcele cu vin vechi unii „ascultă” iar alţii „spun” şi aşa. numite de drumeţi „cârciumi”. din om în om. destul de nesigure. dar ele existau şi ofereau la ceas de seară hrană şi adăpost pentru odihnă. doi diplomaţi unguri. Tommaso Alberti exagerează greutăţile acestui drum pentru a-i impresiona pe conducătorii casei de comerţ veneţiene. orice casă este datoare să-l primească şi obişnuiesc acolo să le facă bună primire” 141. Hanul Hanurile erau locurile preferate de întâlnire ale călătorilor moldoveni. vol.4. Din această cauză. veştile mai bune sau mai rele circulau în toată ţara. Şi la Târgu Frumos Raday a fost găzduit tot la o cârciumă. După cum se ştie. în Jurnalul călătoriei la Bender. cu caii şi boii la adăpost ci totdeauna în câmp deschis” 142. că după ce a plecat din Câmpulung „mergând mereu pe apa Moldovei am poposit seara la o cârciumă şi-am dormit acolo”. Alberti notează: „în toată această călătorie n-am stat o dată cu carele. În afara acestor adăposturi. Paul Beke consemna în anul 1644: „nici un sat sau târg nu are vreun han. numeşte locurile de popas cârciumi 144. în Moldova în afară de cârciumi nu se găsesc alte hanuri”143. 279 Ibidem. 294 140 141 . Pl Raday. Doar peste câţiva ani. Chiar dacă spun că nu au întâlnit nici un han. Câteva rânduri mai jos. p. Este drept că înfăţişarea lor nu încântă privirea drumeţilor. călătorii s-au bucurat de ospitalitatea moldovenilor. 361 142 Ibidem 143 Ibidem. Şi Tommaso Alberti a fost întâmpinat cu cinste în locuinţele românilor: „dacă se duce vreun călător să ceară adăpost. Michaly Bay şi Gaspar Papay (trimişii lui Francisc Rakoczy al II-lea la hanul tătarilor din Crimeea) spun că au dormit (pe drumul de la Băiceni la Iaşi) „la o cârciumă în câmp. El precizează. menzilurile) unde se făcea schimbul cailor de poştă erau apropiate unele de altele. la răspântii sau la vaduri de ape şi hanuri propriu-zise. ci fiecare casă este loc de găzduire” 140. al cărui agent comercial era. Însă. p. în Ţara Moldovei erau construite pe marile drumuri comerciale. tot un sol maghiar. popasurile (conacele. 239 144 Ibidem.

Oamenii stau pe nişte «reliefz» (laviţe. 3 145 . dar care totuşi fusese construită anume pentru drumeţi.Deci. pâine. Arhitectura populară. cu porţi masive de stejar şi gratii la ferestre. Hanul Ancuţei. „case de primire”): „înălţată pe nişte pietre de drum cât una pentru fiecare zi (…).3. Şcoala Aproape în fiecare sat exista o construcţie specială destinată instruirii copiilor şi tineretului. În jurnal Lascalopier descrie şi un „hospitaux” balcanic (sensul este de „ospeţie”. Structurile cotidianului. p. În cuprinsul lui se puteau oploşi oameni. Braudel. p. 105) 146 Călători străini despre Ţările Române. ca să aibă unde să-şi petreacă noaptea. numite de fapt ratoşuri sau ratoşe. undeva. brânză şi poame” 146. am dat de o casă singuratică. părând mai degrabă vizuina unor ucigaşi. Johann Wendel Bardili merge în acelaşi an de la Bender spre Câmpulung (prin Iaşi. vite şi căruţe şi nici habar n-aveam despre partea hoţilor” 150. F. „Trebuie să ştiţi dumneavoastră că hanul acela al Ancuţei nu era han. care împreună cu altul se găsesc cu totul singuratice pe un deal în pădure” 148. 260 147 Ibidem. p. pentru aceşti călători hanurile moldoveneşti sunt tot cârciumi. p. între Prut şi Iaşi. decât o locuinţă cinstită. Ele sunt ca nişte grajduri foarte mari. comparativ cu cele din Ţara Românească 145. p. p. după un scurt popas la Iaşi. „în mijlocul unei văi. 277 148 Ibidem. Avea nişte ziduri groase de ici până colo şi nişte porţi ferecate cum n-am văzut de zilele mele. vol. în scrierile lor Daniel Krmann şi Johann Wendel Bardili. în care se pot găsi rachiu. trecând în 1709 pe drumul de la Suceava la Câmpulung. probabil. (Georgeta Stoica. Continuându-şi itinerariul. 182) 150 Mihail Sadoveanu. Să fie oare numite cârciumi hanurile ţărăneşti?! Hanurile moldoveneşti. VIII. vede „multe hanuri clădite la drumul mare spre folosul călătorilor. Bardili va ajunge şi la „un han. Suceava) şi spune că. Ele au aspectul unor construcţii fortificate cu ziduri groase de 60-80 cm. deci ne putem permite să-l asemănăm cu celebrul han al Ancuţei. Hârlău. Despre aceste locuri de popas relatează. lumina zilei pătrunde înăuntru prin nişte spărturi în loc de ferestre. priciuri) aşezate în jurul acestei hale”. (Apud. deoarece localităţile locuite sunt foarte departe unele de altele” 147.. au o structură arhitectonică aparte. 4. trecând şi prin Ţara Românească. 279 149 Pierre Lascalopier face în anul 1574 o călătorie din Franţa spre Constantinopol prin Balcani. era cetate. Nici unul dintre aceşti călători nu face o descriere 149 a ratoşului în care a poposit. Bogaţii şi săracii găzduiesc acolo în lipsă de altceva mai bun. deşi aveau camere unde oamenii puteau să doarmă şi grajduri unde să se adăpostească animalele. Superitendentul bisericii evanghelice din Ungaria.

Stâlpii prispei sau ai foişorului erau din lemn sculptat sau din zid. de starea ei economică şi de numărul de elevi. administrativă. în clădirea şcolii exista şi o cameră destinată învăţătorului. Mai târziu. în funcţie de mărimea localităţii.Şcoala. egale ca dimensiuni. Ele erau construite din lemn. Planul general al unei şcoli era următorul: în stânga şi dreapta construcţiei se aflau două săli de clasă. apar şi construcţiile din cărămidă. erau modeste. la început. spaţiul exclusiv destinat locuirii acestuia.4. Tot din acest hol se pătrundea şi în cancelarie. astăzi filială a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. unde „căpetenia colectivităţii” îşi desfăşura activitatea. în funcţie de mărimea localităţii şi de importanţa economică a acesteia. în zonele de câmpie. În funcţie de zonă şi de mărimea localităţii. era amplasată într-o poziţie centrală a localităţii nu departe de primărie. Construcţiile şcolare. Acesta era confecţionat din şindrilă. În multe cazuri . Acoperişul era în marea lui majoritate. Numărul sălilor de clasă a crescut în timp. gen foişor. Un astfel de exemplu îl întâlnim la fosta Şcoală a Românilor din municipiul Sf. şiţă. Construcţiile erau făcute din paiantă. care era amplasată central între cele două săli de clasă. cămin cultural sau biserică. Multe şcoli aveau la intrare un foişor amplasat central pe prispa din faţa clădirii. Gheorghe. şi din bârne de lemn. ţiglă sau olane (în funcţie de zonă). cărămidă sau paiantă având acoperişul în două ape (foarte rar) sau în patru ape. judeţul Covasna. În faţa construcţiei era o prispă centrală cu stâlpi. cu una sau două încăperi la care se mai adăuga şi un spaţiu central mai mic destinat cancelariei. În centru. O construcţie monumentală cu stâlpii prispei şi ai foişorului frumos ornamentaţi se află astăzi amplasată în Muzeul Arhitecturii Populare Vâlcene de la Bujoreni. 4. în patru ape fiind confecţionat din şiţă sau şindrilă. Primăriile aveau diferite dimensiuni. căci despre ea este vorba. în zonele deluroase. Primăria Fiecare sat reşedinţă de comună avea amplasată central o construcţie specială. În unele localităţi. clădirile şcolare erau mai mari sau mai mici. la intrare. era un hol de acces spre cele două săli. olane sau ţiglă în funcţie de zonă.

Monumente de arhitectură populară şi instrumentar pomiviticol din zona Vrancea aflate în patrimoniul Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii din România 5. judeţul Buzău 5. Sunt cazuri când stâlpii prispei sau ai foişorului sunt ciopliţi sau prezintă decoruri traforate.1.8.11.5. Comunitatea sătească din Pătârlagele.7. Studiu de caz în imagini inedite.9. Studii de caz 5. Casa din Vălenii de Munte transferată la Muzeul Naţional al Viticulturii şi Pomiculturii de la Goleşti – Argeş 5. cu un hol central în care se intra din prispă sau foişor.12. 5. Ţara Oltului 5. două sau mai multe încăperi laterale.prispa se întindea pe toată latura din faţă a clădirii. Casele fântânilor de slatină .4. Arhitectura tradiţională în nordul judeţului Argeş 5. Date etnografice de pe teritoriul judeţului Covasna 5. Contribuţii privind arhitectura populară din zona viticolă a Dunării – judeţele Ilfov şi Teleorman – în secolul al XIX-lea 5.2. judeţul Braşov 5. Depistarea unei gospodării de pomicultor din Ţara Zarandului spre a fi transferată la Muzeul Naţional al Pomiculturii şi Viticulturii de la Goleşti-Argeş 5.3.6. urmând una. Arta populară din Gorj.10. Planul era simplu. Date etnografice privind aşezarea montană de tip risipit – Peştera. Date privind arhitectura populară din Podgoria Alba Iulia 5. studiu asupra satului Hobiţa (Casa memorială Constantin Brâncuşi) 5.

Etnologia – I. vol. Seria A. DICŢIONARE ŞI ENCICLOPEDII 1. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Etnologică. VII. Academiei. VI. Timişoara. 1967. Bocşe. 1972. Petrescu. 1983. *** Dicţionarul limbii române – *** Dicţionarul limbii române contemporane. Dicţionar de artă populară. Dicţionar – I. 1970. Bucureşti. Moldova. Biserici de lemn monument istoric din judeţul Timiş. LUCRĂRI GENERALE 1. vol. Graphite. 1995. Godea. Ed. Dicţionar etnologic român. *** Documenta Romaniae Historica. Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania. Stoica. Academiei. vol. II. P. Bucureşti. Etnologia română contemporană. 5. Godea. vol. Bucureşti. vol. 2006. Ed. 2007. I. I. 2. IV. Godea. Ed. Bocşe. I. 3. 4. vol. Petrescu. 1976. Ed. Dicţionar – C. vol. 6. Enciclopedică. 1983. Suciu. . *** Cărările credinţei. 2. Lexicon bibliografie ilustrat. I. Bucureşti. Bucureşti.BIBLIOGRAFIE GENERALĂ ŞI ABREVIERI IZVOARE ARHIVISTICE EDITE 1. VIII. V. I. Ed. II. Academiei. 1984. vol. 1955. Bucureşti. Suciu. Ed. Ed. Godea. Bucureşti. vol. *** Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX). *** Călători străini despre Ţările Române. vol. 2002. 1973. Bucureşti. Stoica. Ed. Dicţionar – G. M. 1968.

12. Ed. Un sat din Bucovina numit… Cacica. Aries. 1995. Fizica – Aristotel. Natură şi istorie. Paris. 1985. Bachelard. Ed. Arheologie – L. 3. Mihăilescu. 1994. Istoria vieţii private. 5. Bălan. 1998. Mihăilescu. 3. Brăila. vol. vol. Bălăianu. Alecsandri. în Poezii populare ale românilor. *** Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei. 1995. Thausib. 2001-2010 . 1966. 1969. Alecsandri. Bălan. Bucureşti. Focşani. Arhitectura – Eugen Bâzgu. Pagini de istorie. 6. Ed. 2009. Bucureşti. Bucureşti. Ed. 1991-1997. Despre geniul – V. Bâzgu. Minerva. 7. Andronic. Bârzu. vol. Fizica. judeţul Braşov. I. I. Ursu. Istoria – P. Istoria – St. 11. Ed. 1973. 6. Istros a Muzeului Brăilei. Bucureşti. Assunto. Chişinău. 2003. 1960 7. 1985. G. *** Istoria României – *** Istoria României. Istoria ştiinţei şi tehnicii în România. 8. Minerva. *** Vrancea – *** Vrancea. *** Atlasul Etnografic Român. Un sat din Bucovina – Mugur Andronic. Peisajul – R. Bucureşti. 1985. Academiei. Ştiinţifică. Despre geniul întăritor al casei. Românii – N. Habitatul. Ed. Bălcescu. N. 9. Ed. Studii şi comunicări. Date cronologice. Meridiane. Bachelard. Ed. Ed. Bălcescu. Ştiinţa. mss. La Poétique de l’éspace. 1932. Românii supt Mihai – voievod Viteazul. Peisajul şi estetica. Ed. Aries. 10. Monografia – I. Bucureşti. Meridiane. Bucureşti. 4. Mihai Ursu. LUCRĂRI DE AUTOR 1. Bucureşti. Bârzu. vol.2. 5. I-IV.. Bucureşti. Duby. Duby. 1986. Arhitectura vernacularǎ în piatră. Assunto. 3. Ed. Academiei. *** Arta populară. Academiei Române. . Arheologie generală. Bălăianu – M. Ed. 2. I. La Poétique – G. Bucureşti. *** Topografia – *** Topografia monumentelor din Transilvania. Bărbat. Bărbat. 4. 2009. Aristotel. Academiei. Dioştii. 1960 3. Bucureşti. Monografia comunei Ucea. Sibiu.

Bucur. Paris. Cadre – E. Trilogia – L. Chronos – M. vol. Descoperiri – V. Ed. Cluj. Berson. vol. vol. 18. Ed. Pentru o teorie – L. Bobi. Adăposturile pastorale în Ţara Moţilor. Originea – V. Paris. 1981. Ed. VIII-X. Interiorul casei ţărăneşti. 1975. VIII – X. 14. Paragină. 19. vol. 1984. Structurile – F. Descoperiri arheologice din epoca bronzului în judeţul Vrancea. Bucureşti. L’Évolution – H. A. Contribuţii la reprezentarea spaţiului. 15. vol. Bucureşti. 20. Ed. Ed. Bobi. Bucureşti. Thanatos. Braudel. Bobi. Boia. 26. timpului şi cauzalităţii. 1979. 1985. în Vrancea. 1945. 1991. Structurile cotidianului. 16. 24. Istoria unei familii ardelene şi a unui sat dispărut. Cercetările arheologice – V. Bucureşti. 17. în Vrancea. Butură. 1966. Blaga. Ed. Bonaparte. în Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Adăposturile – Valer Butură. Casa Cărţii de Ştiinţă. Humanitas. Borşa-Crestaia – Veronica Bucur. Trilogia culturii.13. IV. 27. Viile – Atanasie Bulencea. Vol. Bonaparte. Bobi. Blaga. în Vrancea. Chronos. Bergson. Focşani. Bobi. Butură. II. Bernea. 23. Dacia. Bobi. Un atelier – V. Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul judeţului Vrancea. Ceres. Şantierul arheologic de la Vârteşcoiu în Vrancea. 1994. II. Pentru o teorie a imaginarului. Bobi. Cartea Românească. 1991. 22. 28. Un atelier de prelucrarea silexului şi pietrei aparţinând culturii Boian descoperit la Candeşti – Vrancea. 1926-1986. Ed. Bulencea. Etnografie – Valer Butură. Eros. 25. 1978. Etnografia poporului român Cultura materială. 1997. în Ţara . 2003. L’Évolution créatrice. Bercea. Viile şi vinurile Transilvaniei. Cluj-Napoca. Boia. Paragină. în Vrancea. Cadre ale gândirii populare româneşti. Bobi. Cluj-Napoca. Bobi. Interiorul – Roswith Capesius. anii 1962-1964. Bobi. Brandel. 1952. Meridiane. Cluj-Napoca. XI. 21. 2000. Posibilul şi imposibilul. Bucureşti. Borşa-Crestaia. Originea şi dezvoltarea habitatului geto-dacic de la curbura exterioară a Carpaţilor. Capesius. Şantierul – V. Humanitas.

Bucureşti. Ciubotaru. Les portes monumentales de la Roumanie. Pictura bisericilor de lemn româneşti din Bihor în secolele al XVIII-lea şi al XX-lea. 2003. Paris-Bucureşti. 34. Apahida. Valentin Vişinescu. Ornamente – Ioan H. Camilar. Bucureşti. în Etudes roumanies et aroumaines. Artemis. Chelcea. obiceiuri. Sociétés européennes. Studiu monografic. 2011. Contribuţii la istoria îndeletnicirilor casnice textile în ţara noastră. Ed. Mituri. Câmpulung Moldovenesc. 1997. 1982. Viişoara. numere. Ornamente populare tradiţionale din zona Botoşanilor. III. Asupra surlei – Ion Chelcea. Academiei. Cultură şi civilizaţie tradiţională în zona etnografică Humor. Alain Gherbrant. Ed.Bârsei. Chiriac. culori. Muzeului Ţării Crişurilor. Dicţionar de simboluri.Ciubotaru. Cluj-Napoca. Valea Şomuzului Mare. forme. Studiu de folclor comparat. Chelcea. Asupra surlei ca adăpost omenesc elementar (la români şi la alte popoare). Ed. Descolindatul în orientul şi sud-estul Europei. Bucureşti. Ediţie îngrijită şi posfaţă de Ion H. 1965. an. Ed. 39. Studiu monografic. Ciubotaru. 29. Botoşani. Considérations générales sur leur genèse et leur signification. II. Biblioteca „Mioriţa”. 1995. Valia – Ion H. Ed. în Revista Muzeelor. Chiorean. Les portes – Pentru Caraman. Special. 38. Gherbrant Dicţionar – Jean Chevalier. 30. Despre „argea” ca instalaţie de prelucrat cânepa. Chevalier. Oradea. Ciubotaru I. Vescan. Ed. Cultură şi civilizaţie – Mihai Camilar. Despre argea – Ion Chelcea. Cinezan.. Eugen Vescan. 1974. 1990. Viişoara – Mihai Chiorean. în „Muzeul Satului. Stahl. 1979. 37. 33. vise. Casa Casa Cărţii de Ştiinţă. 32. 35. Universităţii Alexandru Ioan Cuza. ţesături. Chiriac. Comuna Apahida – Vladimir Cinezan. gesturi. Casa Cărţii de Ştiinţă. sub redacţia Paul H. figuri. Cluj-Napoca. nr. Ciubotaru S. 1999. Ciubotaru. Bucureşti. Cusături. 31. Caraman. Pictura bisericilor – A. 2000. 36. Vol. Descolindatul – Petre Caraman. Studii şi cercetări”. Vişinescu. Monografie . vol. II. Caraman.

Didactică şi Pedagogică. traducerea notelor de Elena Lazăr. Dăncuş. Bucureşti. 46. Bucureşti. Casa veche de lemn din Bucovina. Cetatea antică. încălţămintea şi îmbrăcămintea. 1977. 52. Duby. Bucureşti. Despre descoperirile din epoca neolitică din nordestul Munteniei. IV. Ed. 1978. opinii despre frumos. Cu un capitol de etnomuzicologie de Florin Bucescu şi Viorel Bîrleanu. 43. Dima. 1945. Evul mediu – Georges Duby. Dima. 1972. Burebista – Ion Horaţiu Crişan. 1991. Ed. Daicoviciu. Crişan. Arhitectura populară. Un sat din Ţara Oltului (Făgăraş). Meridiane. Arhitectura vernaculară – Mihai Dăncuş. Coteţ. Buzău. Cristea. Drăguş. Bucureşti. în Caiete de etnografie şi folclor. Arhitectura vernaculară şi alte valori ale culturii populare în colecţiile Muzeului Etnografic al Maramureşului. 45. Evul mediu masculin. Cluj. Alimentaţia în diferite regiuni ale ţării şi în diferite timpuri ale anului. judeţul Buzău. Igiena – Gheorghe Crăiniceanu. Casa – Nicolae Cojocaru. Împodobirea porţilor interioarelor caselor. Ed. vol. 1984. 41. Iaşi. Drăguş – Al. Traducerea de Mioara şi Pan Izverna. vol.folclorică. Despre dragoste şi alte eseuri. Dacia XXI. Ed. 50. Dacia de la Burebista la cucerirea română. De la legendă la adevăr – ţesutul la argea în Mânzăleşti. Despre – E. Bucureşti. Crăiniceanu. 1971. 1983. Studiu asupra cultului. Hyperion. 2010. Burebista şi epoca sa. Cetatea – Fustel de Coulanges. De la legendă – Dumitru Cristea. Comşa. Igiena ţăranului român. Geomorfologia cu elemente de geologie. Ed. 1992. I. Locuinţa. 51. Legende locale privind toponimia comunei Mânzăleşti. în Caiet etnografic şi folclor. Dacii – Hadrian Daicoviciu. 1991. 1978. Daicoviciu. . 49. Meridiane. Daicoviciu. dreptului şi instituţiilor Greciei şi Romei. Comşa. Dacia – H. în Vrancea. Meridiane. Coulanges. Bucureşti. Prefaţă de Radu Florescu. Institutul de Cercetări Sociale al României. Geomorfologia – P. 44.. 1895. Ed. 48. Cluj-Napoca. 42. 40. Caietele Arhivei de Folclor. Dacii. 47. Legende – Dumitru Cristea. Cojocaru N. Cristea. Buzău. Chişinău. Coteţ.

Ed. Bucureşti. Eseuri. Durkheim. Studii comparative despre religie şi folclor Daciei şi Europei Orientale. Ed. Dumitraşcu. Aşezarea dacilor liberi de la Medieşul Aurit. Bader. Retrospective – Anton Dumitriu. Durand.53. 61. Dumitriu. III. T. Mureş. Ed. II. Gospodăria cu curte închisă şi întărită. Consideraţii asupra habitatului rural de pe Valea râului Olăneşti. 57. Bucureşti. XXIX . Comentarii – Mircea Eliade. vol. în Ţara Bârsei. 1974. în Meşterul Manole. Apariţia – Nicolae Dunăre. Eliade. Bucureşti. Aşezarea dacilor – S. 60. Tg. Gospodăria – Nicolae Dunăre. Vulpe. Structurile antropologice ale imaginarului. vol. 63. II. vol. Braşov. Elemente – Stelian Dumistrăcel. Introducere în arhetipologia generală (Traducere de Marcel Aderca. în Cumidava. 55. Bucureşti. Ed. Academiei. 1974. . II. Junimea. 62. 1998. Contribuţii – Nicolae Dunăre. 1969. 66. în „Studii şi materiale de etnografie şi artă populară. Eliade. Contribuţii la studiul gospodăriei cu curte închisă şi întărită la români. Comentarii la Legenda Meşterului Manole. Ed. Dunăre. 54. Iaşi. Universul Enciclopedic. Muzeul de Istorie. Bucureşti. 56. Humanitas. vise. Satu-Mare. Dumitrescu. Ed. 1995. Laurian Someşan. Alexandru Vulpe. 1967. Retrospective. Dunăre. Dumitraşcu. Nicolae Dunăre. 1974. în Ţara Bârsei. Ed. Formele – Emile Durkheim. Oradea. Dumistrăcel. Ed. 58. Dunăre. Dunăre. Dumitrescu. Structurile – Gilbert Durand. Mitul eternei reîntoarceri. 65. 1995. Polirom. Consideraţii asupra habitatului – Ionuţ Dumitraşcu. Eliade. 59. Bucureşti. Tehnică. în Ţara Bârsei. De la Zalmoxis – Mircea Eliade. în Din istoria Europei Romane. vol. postfaţă de Cornel Mihai Ionescu). Bader. 64. Ed. Academiei. 1992. 2009. Mituri. 1995. Tipologia morfologică a aşezărilor rurale din Ţara Bârsei. Apariţia şi răspândirea aşezărilor în spaţiul bârsan. 1988. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Formele elementare ale vieţii religioase. Ed. Someşan – Tipologia. Elemente autohtone ale vocabularului limbii române în „Anonymus Caransebesiensis: argea – argelaş”. Iaşi. Dacia înainte de Dromihete. Dacia – Vladimir Dumitrescu. Academiei. Ardealul. De la Zamolxis la Ghinghis-han. Mircea Eliade – Eseuri.

Scrisoarea – V. Timişoara. de Vest. Vrancea. Ed. 72. Gh.I. Imagini şi simboluri magico-religios. 1976. Eliade. (Traducere de Irina Mavrodin. Cluj-Napoca. Civilizaţia lemnului. Giurescu. Hozoc. Bucureşti. Arhitectura Grojului. vol. 1974 . Giurescu. Nistoroaia. Focşa. Istoria. Istoria românilor. Bucureşti. Tureni. Meridiane. Bacău. 76. vol. 79. Rituri – M. Florescu M. Bucureşti. Tureni – Gergely Eugen. Civilizaţia – I. Dinu C. Ed. 69. 70. Mobilierul – Leontin Ghergaru. Ed. prefaţă de Dan Grigorescu). în Revista Muzeelor. Viaţa Formelor (traducere de Laura Irodiu Aslan. Academiei. 75. 1970. Tradiţie – Ion Ghinoiu. Meridiane. Mobilierul ţărănesc. Focillon. prefaţă de Dumitru Matei). 1. 67. 1973. Imagini – Mircea Eliade. Ştiinţifică. Sacrul – Mircea Eliade. Eugen. Godea. Ed. Eliade. Focşa. Elie Faure. Bucureşti. Giurescu. tom. în Carpica. II. Tradiţie şi inovaţie în procesul sistematizării aşezărilor rurale. 71. 2002. I. Ed. în Revista Catolică. Ionel Hozoc. Focşa. Faure. 2. Ghinoiu. (Traducere de Maria şi Cezar Ivănescu). 68. 77. 1974. 74. 1977. Ghika. Bucureşti. vol. Ghergaru. 2002. Bucureşti. Humanitas. Două – M. Istoria artei. Focşa. Ghika. Nistoroaia. Bucureşti. Humanitas. 1991. 73. I. Bucureşti. Casa Cărţii de Ştiinţă. Bucureşti. Florescu. Florescu. 1978. nr. nr. Tratat – Mircea Eliade. II. Humanitas. 1990. Studiu monografic. 80. Două variante ale palatului de paradă în zona Târnave. vol. Viaţa – Henri Focillon. Ed. 1994. I. X. nr. Al. Florescu. Spiritul formelor. Ofelia Văduva. 1992. Ed. 78. Scrisoarea unui preot catolic pământean din veacul al 17-lea (extrasă din Arhivele Propagandei). Văduva. Eliade.. Godea. Sacrul şi profanul (Traducere de Rodica Chira). Rituri şi ritualuri practicate de purtătorii culturii Monteoru în lumina săpăturilor de la Cândeşti. în Revista de etnografie şi Folclor. Istoria – Constantin C. 1992. 1912. 4. Ed. 18. Al. în Ţara Bârsei. Bucureşti. Arhitectura – Gh. Ed.mistere. Tratat de istoria religiilor. Bucureşti.

83. Mit şi metafizică. 1996. Godea. Timişoara. I. Istoria Banatului timişan. Bucureşti. Timişoara. Meridiane. 90. 1969. 126. XXXVIII. Dicţionar – Gheorghe Guţu. Biserici de lemn din România (nord-vestul Transilvaniei). Bucureşti. şi trei reproduceri). 2007. Godea. 1995.C. Ştiinţifică. Oradea. 86. Credinţi – Artur Gorovei. Apud. Gusdorf. Muzeul Satului 1936-2003. Bucureşti. 1969. Godea. Ed. . Griselini. t. Istoria – Francisc Griselini. 88. Academiei. Istoricul – Constantin C. Ethymologicum Magnum Romaniae. Godea. De la obârşii la Cozia. Ioana Ştefănescu. 84. Dicţionarul limbii istorice şi poporane a românilor. Istoricul podgoriei Odobeştilor. Bucureşti. 87. vol. Coresi. Gallimard. Bucureşti. Cercetările – R. 85. II. Ed. Iaşi. Bucureşti. Bucureşti. Gabriel Manolescu. 1887. Godea. Tipografiile Române Unite. Gourewitch. Ed. Dicţionar latin român. Ed. 93. Mit – Georges Gusdorf. 82. Ed. 6. 1970. 92. Haşdeu. Adina Tihu). Grumăzescu. Arhitectura la români. Les categories – Aaron Gourewitcht. Ed. Amacord. Academiei. 1973. Ediţie îngrijită şi introducere de Iodan Datcu. 89. Giurescu. Bisericile de lemn – I. 91. Ethymologicum – B. în Mitropolia Moldovei şi Sucevei. Cercetările arheologice efectuate la mănăstirea Neamţ. Guţu. Din cele mai vechi timpuri până la 1918 (cu 124 de documente inedite. Ştefănescu. Muzeul Satului – I. Godea. Les categories de la culture medievale. Ed. Culele din România. 1926. Judeţul Vrancea. Godea. 2004. 1996. Ed. Giurescu C.81. Introducere în filosofie (traducere de Lizuca Popescu-Ciobanu. Preliminarii la o istorie a folclorului şi folcloriştilor din Banat. în Folclor literar. nr. P.. Bucureşti. Credinţi şi superstiţii ale poporului român. Timişoara. Arhitectura – I. Haşdeu. p. Primus. Tezaur de arhitectură europeană. Ed. Gorovei. Judeţul Vrancea – H. Grai şi suflet – Cultura naţională. Heitel. Haitel. 1626-1864. Godea. Paris. 1962. Grumăzescu. Culele – I.

Mountailou – Emmanuel Le Roy Ladurie. Iorga. arhitectură ţărăneşti în Luizi-Călugăra. Konschitzky. Chişinău. Obârşia – Iulius Lips. Arhitectura românească în context Jurov. Bucureşti. Lahovari. vol. Arhitectura pe teritoriul României – Grigore Ionescu. Istoria – Nicolae Iorga. Plastica arhitecturală şi decorativă a caselor. Albatros. Elemente privind structura habitatului şi arhitectura populară în zona Târnavei Mari. 1961. Arhitectura – Grigore Ionescu. Bucureşti. 39. Istoria românilor prin călători (Ediţie îngrijită de Adrian Anghelescu). istorie în secolul XVIII românesc. 96. Mureş. 101. 1992. 1941. creatori. 1981 98. 1986. Probleme de sociologie pastorală. 99. 1967. Iorga. George Lemny. nr. Bucureşti. 97. Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor. Fundaţia Interart TRIADE. Litera. Cercetarea aşezării şi european. Ed. Cercetarea – Radu Octavian Maier. creaţii. . sat Lahovari. Ed. Probleme – Traian Herseni. Arhitectura Ladurie. Interferenţe. Marc. Ionescu. Bucureşti. Herseni. în „Studii şi materiale de etnografie şi artă populară. 107.94. Ed. XXIX . 2009. Bucureşti. populară din Banat. Bucureşti. 3-4. Bucureşti. Bucureşti. Obârşia lucrurilor. Tg. 1994. Bacău. 2003 103. Elemente privind structura – Dorel Marc. Occitan de la 1294 până la 1324. Ce este arhitectura?. Arhitectura populară – Walther Konschitzky. Eminescu. Joja. Istoria lui Ştefan cel Mare. Ed. 100. Neamul – Nicolae Iorga. Ioan. Ed. în Revista de Etnografie şi Folclor. Ardealul. Arhitectura – Constantin Joja. jud. 1964. Istoria lui Ştefan cel Mare – Nicolae Iorga. Ce este arhitectura – Cosma Jurov. 104. Bucureşti. Iorga. Bucureşti. 1990. Bucureşti. 95. 106. Neamul românesc din Ardeal şi Ţara Ungurească la 1906. Ed. Ed. Institutul de Ştiinţe Sociale al României. Tipologii. 102. Ionescu. t. Meridiane. Timişoara. Tehnică. 105. Montaillou. Maier. Arhitectura românească. I. Editura Enciclopedică. 1939. Ed. Sensibilitate şi Lips. Marele – I. Meridiane.

Eseu despre natura Mărtinaş. I. I (NS). 1959. 1957. Muscă. 111. .Moroşanu. Ungureanu. Grai şi Suflet. Polirom. cuvânt înainte de I. Sec. Mihăilescu. Bucureşti. în Civilizaţie Popescu. Sur Nicolescu. Ed. Antecedentele şi etapele de dezvoltare ale artei moldoveneşti din epoca lui Ştefan cel Mare. Dacia. Timişoara. Dealurile şi câmpiile Miulescu. 115. Mauss. 113. Studii de geografia reliefului. Bucureşti. Ed. Nicolăescu-Plopşor. Le paléolithique dans la creştinului. 121. Simpozionul Naţional de Arheologie. 1976.N. Locuinţele – Tiberiu I. Iaşi. Ed. XVIII-XX. Ed. Neamţu. Ed. Înmormântarea la Români. Le paléolithique – C. 1966. Mihăilescu. 1985. Bucureşti. 1997. V. Muscă. României. Ştiinţifică. Arhitectura casei – Iosif Viorel Popescu. Sibiu. Dâmboviţa). S. Înmormântarea – Simion Florea Marian. Ed. 23-25 noiembrie 1995. Bucureşti. 117. Plopşor. Arta în epoca lui Ştefan cel Mare. Valea Putnei – N. Sur le – C. Originea ceangăilor – Dumitru Mărtinaş. 109. 114. bănăţene. le commencement du paléolithique en Roumaine. Ed. 119. 112. God’s country. în Lumina Nägler. Thausib. Ed. 1997. 1995. Bordei şi semibordei. Dumitriu-Snagov. Milano. anul XXX. République Roumaine à la lumière des dernières recherches.V. Românii şi saşii până la 1848. din Moldova. Macovei. Cluj-Napoca. Eurostampa. Arta – Corina Nicolescu. bronzului descoperite la Băleni (jud. 116. Macovei. 120. Cultura naţională. Mihăilescu. Hubert. în Dacia. Bucureşti. 1985.S. I (NS). în Dacia.M. în Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare. Naghiu. Originea ceangăilor şi funcţia sacrificiului. Catedrala – Iosif E. Catedrala din Iaşi. Locuinţele de la începutul epocii Valea Putnei cu privire specială asupra Vrancei. Ştiinţifică şi Enciclopedică. februarie 1944. Bordei – Vasile Neamţu. 110. Studiu etnografic. Românii şi saşii – Thomas Nägler. Marian.108. medievală şi modernă. ST. Moroşanu. 118. Ediţie îngrijită de Ion Coja şi V. Naghiu. Ed. God’s – Nicolae Miulescu. Eseu – Marcel Mauss. Arhitectura casei Plopşor. Henri Hubert. Nicolăescu. 2002. Dealurile – Vintilă Mihăilescu. Academiei.

Valea Sebeşului – Gheorghe Pavelescu. 1964. Folclor. Ed. Pavelescu. Pănoiu. etnografic cu un adaos despre măsurătoarea pământului şi glosar. Ed. Ţara Bârsei. Eminescu. vol. Agricultura – Tudor Pamfil. I (Ediţie îngrijită de Iordan Datcu). Pănoiu. Studiu de milenii (secolul VII-XI). Ed. Olteanu. Valea Sebeşului. Arhitectura populară – Paul Petrescu. Aşezări – Andrei Pănoiu. 127. Societatea românească la cumpăna Pamfile. . în Studii şi Cercetări de Etnografie şi Artă populară. Bucureşti. Pănoiu. Arhitectura tradiţională gorjană. Ed. Papu. 125. Pănoiu. Ed. Bucureşti. în Arta populară Petrescu. prefaţă de Dan Grigorescu).O. Bucureşti. Bucureşti. Academiei. 1983. 1996. României Meridionale. 2006. în Frumosul românesc în concepţia şi viziunea poporului (Ediţie îngrijită de Ioan Şerb şi Florica Şerb. 131. an. Bucureşti. 1913. 129. Tipul creativ – Edgar Papu. în românească. 133. Alba Iulia. Bucureşti. Nicolescu. Arhitectura şi sistematizarea – A. Tg. Arhitectura – Paul Petrescu. I. II. Reîntregirea. 128. Dumitraşcu – Din trecutul. 1969. Pavel. Corina Nicolescu. Studii de Etnologie Românească. 1981. 124. Ed. Arhitectura – A. Arhitectura.. 1983. vol. 1956. Bucureşti. Din trecutul mănăstirii Probota. III. Pivniţele şi conacele din dealul Glodenilor. Academiei. SAECULUM I. 1977. Petrescu. 1998. 132. Arhitectură şi Voronca. sistematizare rurală în judeţul Mehedinţi. Pănoiu. Tipul creativ românesc în context universal. poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică. vol. Monografie etno-folclorică. nr. Studii – Pavel Emilia. II. Datinile – Elena Niculiţă-Voronca. Bucureşti. Bucureşti. vol. 1-2. Florin Dumitraşcu. Aşezări cu caracter temporar pe harta Ed. 130. Societatea – Ştefan Olteanu. Datinile şi credinţele Jiu. Arhitectura populară. 1974. Princeps Edit. 123. Bucureşti. 126. Agricultura la români. în Studii şi cercetări de istoria artei.Academiei. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 122. 2008.

2. Arta ţărănească –Paul Petrescu. Vasile Neamţu. Rusu. Cluj-Napoca. Mironescu. Creaţia. Bucureşti. Humanitas. Pintilie. Petrescu. Etnografia poporului român. populară românească. 1976. în Revista de Folclor. Minima Moralia. Tradiţia – Paul Petrescu. Piteşti-Braşov. Arhitectura ţărănească Petrescu. 1981. Inhelder. Arta populară – Paul Petrescu. Etnografia – Ioan Prahoveanu. Ed. Petrescu. Minima – Andrei Pleşu.A. Construcţiile viticole din zona Huşilor.I. Petrescu. 145. 135. Eurodidact. Imaginea omului în arta populară Petrescu. Mironescu. 1971. 1969. Arta Petrescu. 136. nr. 137. în Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii . în Reicevich.I. Mironescu. Studiu monografic. Paul Petrescu – Creaţia ţărănească. 140. Meridiane. Construcţiile viticole – Paul Petrescu. Ed. Meridiane. Rusu. La Représentation – Jean Piaget. 146. Inhlder. 1963. Editura Meridiane. 141. Bucureşti. România. LXXVII. Bucureşti. 1974. Tradiţia franconă în arhitectura din lemn din România.134. Elemente – I. Pleşu. apud. aşezărilor şi gospodăriei. Ed. Paris. 148. Comuna Dăbâca. Mironescu. 2001.I. Piaget. Sibiu. 1994. 138. Stoica. Ed. Ed. Osservazioni – Ştefan Reichevici. 143. în Studii şi cercetări de istoria artei plastice. Petrescu. 1981. Osservazioni storiche. B. N. Construcţiile viticole din Gorj. Imaginea – Paul Petrescu. La Pintilie. Construcţiile – Paul Petrescu. Laudă ţărănului român. 142. N. Bucureşti. Laudă – Liviu Rebreanu. Arhitectura ţărănească – Paul Petrescu. Prahoveanu. Bordei. 147.A. Comuna Dăbâca – Mariana Pintilie. 1940. Rebreanu. Bucureşti. Discursuri de recepţiune la Academia Română. 1967-1968. în Cibinum. Bucureşti. Elemente autohtone în terminologia Représentation de l’espace chez l’enfant. 139. populară săsească din sudul Transilvaniei. Dorin Pintilie. 1948. românească. Meridiane. 2001. Georgeta Stoica. Ed. 144. Meridiane. Arta ţărănească din lemn din Petrescu. naturali e politiche interno la valachie e Moldavie.

161. Arhitectura populară – Georgeta Stoica. Paul Petrescu. 3. Mituri – Monique Segré. Bucureşti. 9. Sibiu. P. Satul românesc. Cluj-Napoca. Arhitectura Stahl. Petrescu. 149. Segré. 1966. nr. Stahl. nr. Muzeul Brukenthal. Meridiane. L’Imaginaire – Jean-Paul Sartre. 152. Hanul Ancuţei (Ediţie îngrijită de Sartre. 1973. 153. în Arhitectura. Ed. 1959. Petrescu şi P. Fântâni – Ştefănescu. Porto-Franco. Paris. în Studii şi cercetări. 1991. 150. Arhitectura interiorului locuinţei Stoica. Stahl. în Etudes et documents balkaniques et mediterranees. Din istoricul – Paul H. 2000. Timişoara. 151. 1958. Bucureşti. Stahl. 1989. în Revista de Etnografie şi Folclor. Iaşi. Galaţi.Stahl. Stahl. Muzeul Satului. 159. L’imaginaire. 157. Bucureşti.1961-1964. românească. Ţărăneşti româneşti. Râmnicu-Vâlcea. rituri. Petrescu. orientaux dans les constructions paysannes roumanies. Stahl. Organizarea – Georgeta Stoica. Arhitectura populară Stoica. Elements occidentaux. Ed. Mituri. 8. populară din regiunea Suceava. Gheorghiu. nr. Organizarea interiorului locuinţei Stoica. în L’Homme. Stănculescu. Gheorghiu. arhitectură populară românească. L’organisation – Paul H. . Ed. Hanul – Mihail Sadoveanu. Arhitectura Populară Românească – Regiunea Piteşti. simboluri în societatea Stahl. 155. Studii şi comunicări. 6. Stahl. Amacord. Sadoveanu. Ştefănescu. Editura Tehnică. nr. Planurile caselor româneşti ţărăneşti. Bucureşti. în Stănculescu. 156. tom XIII. Paris. în Cronica XXVI. Constantin Trandafir). 1964. Paris. 1940. Arhitectura Populară – Florin Ad. L’organisation magique du territoire villageois roumain. Satul – Georgeta Stoica. Stahl. Planurile – Paul H. 1983. 1971. 160. balkaniques et contemporană (traducere de Beatrice Stanciu). Din instoricul cercetărilor de Stahl. 1958 158. 3. Stahl. 154. Arhitectura – Paul H. 162. Stoica. Gallimard. Arhitectura – Georgeta Stoica. Elements – Paul H. 1974. Fântâni cu bazin de acumulare a apei ţărăneşti.

2002. veacurile V-XI dH. în Analele Academiei Române. Vitale. Ştefănescu. Ed. Oradea. 164. Spaţiu. 174. Ioan Marius Trif. Universităţii din Oradea. XVI. Cluj-Napoca. Sociabilitate urbană – B. 2003. Vişinescu. Meridiane. 172. Bari. Lumea reală din vestul Ştefănescu. 1996. tom. Studiu monografic. Ştefănescu. în Anuarul Institutului de Istorie. Ed. Memoriu asupra scrierii lui Bandinus de la 1646. Paul Veyne. X. Ed.. Continuitatea – Dan Gh. Casa Cărţii de Ştiinţă. 175. Lechinţan – Petreştii de Jos. 173. 1960. Valentin Vişinescu. Bucureşti. seria II. Ştefănescu. 167. III. Budeni – comuna Dolhasca (Suceava). Ed. Teritoriul est-carpatic în Teodoru S. Poieni. în secolele VI-XI dH. 2002. 171. Bucureşti. Urechia. Au crezut grecii în miturile lor? Eseu Moldovei. Beliş. Teodoru. Oradea. Cluj-Napoca. A. Suceava. 1978. Cluj-Napoca. Ed. Studiu monografic. Oradea. (traducere de Bogdan Ghiu). Petreştii de Jos. vol. Urechia. 2006. L’Estetica dell’architettura. Universităţii din Oradea. 165. Ed. Junimea. Gheorghe Negru. Vatră străbună. Beliş – Nicolae Şteiu. 1896. Negru. 1978. Ed. Au crezut. Contribuţie – Virgil Vătăşianu. Şteiu. vol. V. Cluj. L’Estetica – Salvatore Vitale. 168. Teritoriul – Dan Gh. 2004. Casa Cărţii de Ştiinţă. Univers. 170. istorie şi spiritualitate. violenţă şi ritual. Săpăturile arheologice de la României între medieval şi modern. Codex – V. Ed. Contribuţie la studiul tipologiei bisericilor de lemn din ţările române. Poieni – Nicolae Şteiu. Junimea. Memoriile Secţiei Istorice.din precipitaţii în Bihor. 1982. Şteiu. 166. Bucureşti. în Anuarul Muzeului Judeţean Suceava. Teodoru. Codex Bandinus. Pictura murală din nordul Veyne. Vasile Lechinţan. 1984. în Biharea. Vătăşianu. 163. Ed. Pictura – Virgil Vătăşianu. Săpăturile – Silvia Teodoru. Vătăşianu. Teodoru. Lumea reală – B. autohtone la est de Carpaţi. despre imaginaţia constituantă. Continuitatea populaţiei Teodoru. Iaşi. . 1974. Sociabilitate rurală. Casa Cărţii de Ştiinţă. Trif.. Iaşi. 169.

Dumitraşcu. 181. Tehnică. Stoica. C. Dumitraşcu. Ştiinţifică. Le village roumain de Transylvaniae et Vuia. Vuia. Studiu asupra interpretării arhitecturii ca spaţiu. de la paleolitic până în prezent în secolul al XVIII-lea. Ed. Etnografia românească. II. 1944. Monografia comunei rurale Merenii de Sus. Ed. 177. Ţara Haţegului – Romulus Vuia. . Vuia. Craiova. II. Studii de etnografie şi folclor. Voinea. Bucureşti. Cum să înţelegem arhitectura – Bruno Zevi. Fenomenul horal. 1924-1925. Zevi. Minerva. Em. 176. Bucureşti. Etnografia – Ion Vlăduţiu. 1969. Ţara Haţegului.1928. 1905. Fenomenul – Romulus Vulcănescu. 1926. vol. Voinea. Ed. Studii – Romulus Vuia. Ramuri. 179. Monografia – I. 1973. Ed. Le village – Romulus Vuia. Stoian. 1970. Bucureşti. Aşezările din Moldova. 1980. 1937. M. Vlăduţiu. Bucureşti. Zaharia. Cluj. 183. Zaharia. Zaharia. 180. în Lucrările Vulcănescu. Institutului de Geografie din Cluj-Napoca. du Banat. Mircea Petrescu Dâmboviţa. 182. Cum să înţelegem arhitectura. Aşezările – N. 178. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful