Teoriile integrării şi aplicarea lor în procesul integrării europene

După cel de-al doilea război mondial s-au format două opinii diametral opuse cu privire la cooperarea europeană. Prima consta în a realiza o simplă zonă vastă de liber schimb prin eliminarea barierelor vamale şi a altor restricţii din calea schimburilor reciproce. A doua opinie presupunea constituirea unei uniuni economice, a cărei primă etapă ar fi fost afirmarea unei personalităţi proprii prin realizarea unei uniuni vamale, opinie aflată într-o dublă divergenţă faţă de prima: privind supra-naţionalitatea şi privind deschiderea către restul lumii occidentale. Ca urmare a acestor două concepţii diferite, Europa Occidentală s-a scindat în două: ţările care au semnat la 4 ianuarie 1960 la Stockholm Convenţia de creare a AELS – Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (Marea Britanie, Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveţia) şi ţările care au format Comunitatea Economică Europeană (Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg). Ca simplă zonă de liber schimb, fără a stabili şi un tarif vamal extern comun, AELS a fost gândită ca etapă intermediară, indispensabilă, în vederea unei alianţe comerciale la nivelul Europei Occidentale. Ea s-a dorit a fi un front eficient de negocieri cu Piaţa Comună şi bază de lansare spre aceasta, prin dobândirea unei experienţe practice într-un cadru restrâns domeniului integrării comerciale. Politica comercială a AELS este fundamentată pe ideea că liberul schimb se poate efectua fără tarif extern comun şi fără politici concertate, elementul de substituire fiind un sistem de reguli de origine. Prin formula mai suplă pe care o presupune, zona de liber schimb a fost considerată de către ţările AELS ca răspunzând mai bine decât alte forme de integrare unor interese diferite ale grupurilor ce doresc să-şi lărgească nivelul de cooperare în domeniul comercial, dar să-şi păstreze în acelaşi timp deplina suveranitate. Efectele favorabile rezultau din dezvoltarea schimburilor externe între ţările partenere şi transformările produse în alocarea resurselor proprii, generatoare de efecte de creare de trafic; logic, însă, efecte limitate prin raportare la alte forme de integrare aprofundată, mai ales ca urmare a lipsei de mobilitate a factorilor de producţie. AELS s-a dovedit totuşi a fi ceea ce s-a dorit să fie: o treaptă în integrarea europeană pentru ţările ce nu s-au arătat încrezătoare de la început într-un proiect care urma să aducă limitări principiului suveranităţii naţionale. Treptat, cea mai mare parte a ţărilor membre au fost integrate în Piaţa Comună, AELS cuprinzând în prezent doar Norvegia (ca urmare a neratificării acordului de aderare la UE), Elveţia, Islanda şi Liechtenstein. Proiectul Comunităţii Economice Europene era mult mai ambiţios, vizând ca scop final uniunea politică, deşi fără precizări în acest sens. Nu era încă timpul şi europenii mai eşuaseră încercând să unifice Europa prin politic. Prin Tratatul de la Roma privind crearea Comunităţii Economice Europene, ţările semnatare îşi propuneau ca, prin stabilirea unei pieţe comune şi prin apropierea progresivă a politicilor lor economice, să promoveze dezvoltarea armonioasă a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii, o expansiune continuă şi echilibrată, o creştere stabilă, o ridicare accelerată a nivelului de viaţă şi relaţii mai strânse între statele membre (art. 3). Articolul 4 al tratatului prevede şi căile de atingere a obiectivului propus:

între statele membre. . 2) şi bunăstarea popoarelor ţărilor membre. Uniunea oferă cetăţenelor şi cetăţenilor un spaţiu de libertate. serviciilor şi capitalurilor. într-o societate caracterizată de pluralism. armonizate sau comune (caracteristici ale uniunii economice). Ea promovează coeziunea economică. în scopul ameliorării posibilităţilor de utilizare a forţei de muncă şi a ridicării nivelului de viaţă. solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copiilor. libertatea. socială şi teritoriala şi solidaritatea între ţările membre. destinată să faciliteze expansiunea economică a Comunităţii. i privind politici comune şi f. promovează justiţia şi protecţia socială. . justiţie. d. i) crearea unui Fond social european. democraţia. ele au fost reconsiderate prin propunerea de Constituţie. c) eliminarea. Combate excluderea socială şi discriminările. egalitatea între femei şi bărbaţi.punctul de plecare pe calea integrării economiilor îl constituie libera circulaţie a mărfurilor în interiorul Comunităţii – punctul a).sunt prevăzute două mari tipuri de acţiuni: eliminarea obstacolelor în calea mişcării libere a mărfurilor. g. Uniunea . k . un nivel ridicat de protecţie şi ameliorarea calităţii mediului. capitalurilor (piaţa comună). a valorilor sale (respectul demnităţii umane. În art. a obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor.a) eliminarea între statele membre a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative la intrarea şi ieşirea mărfurilor. b) stabilirea unui tarif vamal comun şi o politică comercială comună faţă de statele terţe. e) instaurarea unei politici comune în domeniul transporturilor.referitoare la coordonarea politicilor economice) demonstrează dorinţa de a depăşi acest nivel de integrare. respectarea drepturilor omului. Scopul Uniunii este promovarea păcii. serviciilor. persoanelor. Uniunea urmăreşte realizarea unei Europe a dezvoltării durabile. toleranţă. dar mai multe dispoziţii (b. g) aplicarea unei proceduri de coordonare a politicilor economice ale statelor membre şi de evitare a dezechilibrelor balanţelor de plăţi. securitate şi justiţie fără frontiere interne şi o piaţă unică unde concurenţa este liberă şi nedistorsionată. f) stabilirea unui regim prin care concurenţa să nu fie îngrădită în cadrul pieţei comune. 3 (obiectivele Uniunii) se stipulează: 1. fondata pe o creştere economică echilibrată. precum şi orice altă măsură cu efect echivalent. Definirea obiectivului şi modalităţile prin care ţările membre şi-au propus sa-l realizeze au suportat modificări semnificative prin Tratatul de la Maastricht. dar şi elaborarea de politici coordonate. h. egalitatea. În prezent. urmărind ocuparea deplină şi progresul social. d) instaurarea unei politici comune în domeniul agriculturii.iniţiatorii tratatului au optat pentru formula pieţei comune. k) asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mare în vederea creşterii schimburilor şi pentru a urmări în comun efortul de dezvoltare economică şi socială. o economie socială de piaţă înalt competitivă. j) instalarea unei bănci europene de investiţii. 2. 3. Ea promovează progresul ştiinţific şi tehnic. statul de drept. j. h) apropierea legislaţiilor naţionale în măsura necesară funcţionării pieţei comune. Putem observa că: . i. solidaritate şi nondiscriminare – art.

limitat în spaţiu. Balassa. dezvoltarea durabilă a planetei.” (B. Ce este un proces de integrare şi care sunt principalele teorii privind realizarea integrării economiilor (teritorială) Procesul de integrare a ţărilor membre ale Uniunii europene reprezintă un exemplu de integrare totală prin care diferitele economii naţionale urmăresc să formeze o nouă entitate economico-socială mai vastă. B Balassa pune în evidenţă mai multe etape ale acestuia. S-au avut în vedere politici comune. integrarea europeană s-a realizat prin mecanisme complexe. se înţelege că “integrarea teritorială” este un proces dinamic. p. de creare a unui ansamblu nou. Pe baza acestor definiţii. în special a drepturilor copilului. Determinată politic. reprezintă lipsa oricărei forme de discriminare din calea economiilor naţionale. care reprezintă tot atâtea trepte de integrare. considerând integrarea economică un proces în evoluţie spre o situaţie caracterizată de integrare. la comerţul liber şi echitabil. ea înseamnă luarea acelor măsuri care să ducă la abolirea discriminărilor între unităţile economice aparţinând unor state naţionale diferite. Ea contribuie la pacea. fonduri şi instituţii comune. a doua etapă. Unvoin LTD. Prima etapă. progresiv. B. ca şi respectul strict şi dezvoltarea dreptului internaţional. Uniunea vamală. “The theory of economic integration“. George Allen. bazat pe o reţea complexă de legături de solidaritate în toate domeniile. echilibrată. p. adaugă la procesul liberalizării schimburilor comerciale dintre ţările partenere constituirea unui tarif vamal comun faţă de ţările terţe. armonizarea legislaţiilor. îndeosebi a Cartei ONU. este un proces prin care economiile naţionale fac loc unei noi entităţi. la eliminarea sărăciei şi protecţia drepturilor omului. Balassa definea integrarea economică atât ca proces. 1962. coordonarea politicilor naţionale. London. zona de liber schimb. În relaţiile cu restul lumii. presupune eliminarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative din calea schimburilor între statele membre. (André Marchal. 1. o construcţie inedită ce urma să unească naţiunile Europei într-un efort comun de progres şi prosperitate. Astfel.respecta bogata diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la conservarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european. securitatea.2). în funcţie de competenţele conferite Uniunii de prezenta Constituţie. “Privită ca proces. în baza principiilor de subsidiaritate şi proporţionalitate). solidaritatea şi respectul mutual între popoare. integrarea economiilor se va desfăşura etapizat. . Aceste obiective sunt urmărite prin mijloace potrivite. iar cel final fuziunea politică. considerată ca stare. Stabilirea etapelor şi a caracteristicilor fiecăreia constituie una dintre problemele teoriei integrării. cât şi ca stare. punctul de vedere cel mai răspândit şi acceptat în literatura de specialitate fiind cel al lui B. Balassa. Principiul în baza căruia Uniunea îşi exercită competenţele este cel al atribuirii (atribuite de către statele membre. 4. o opţiune deschisă tuturor statelor ce împărtăşeau idealurile fondatorilor şi subscriau la obiectivele şi principiile comunitare.7). Paris. Presses Universitaires de France. bazate pe libera circulaţie. Privită ca proces evolutiv. punctul de plecare fiind fuziunea economică. substituind progresiv elementele componente. ”L’intégration territoriale“. 1965. Uniunea afirmă şi promovează valorile şi obiectivele sale.

unitatea politică. greu observabile.E. Uniunea vamală Europenii şi-au propus formarea unei uniuni vamale între ţările membre într-o perioadă de tranziţie de 12 ani (eventual 15 ani dacă se impunea). integrarea europeană este un proces evolutiv de integrare deplină a economiilor naţionale într-o nouă entitate. Ultima fază. apropiindu-se de obiectivul fundamental .o serie de instrumente de intervenţie se impun deoarece simpla acţiune a legilor pieţei nu conduce la situaţia considerată a fi în avantajul fiecărui participant şi a ansamblului în acelaşi timp. Se poate aprecia. Libertatea de circulaţie a mărfurilor şi a factorilor de producţie nu se poate realiza fără politici comune şi armonizarea politicilor economice. . Membrii Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (A. prin eliminarea taxelor vamale.integrarea economică se realizează concomitent în toate domeniile. mai curând. (Bela Balassa.L. în toate formele sale.principiul de bază al integrării îl constituie solidaritatea. 2) În concluzie. finalizând cu integrarea politică. etc. 2. Spania şi Portugalia în 1986. teoretic. combină elementele specifice pieţei comune cu armonizarea politicilor economice naţionale şi chiar politici comune. Economiile naţionale devin deja atât de interdependente încât orice măsură de politică economică luată de unul dintre parteneri are impact ce depăşeşte spaţiul naţional. . .. Danemarca în 1973.: Diferenţele între piaţa comună şi uniunea economică sunt. fiscală. op. p. Finlanda şi Austria în 1995) au parcurs un drum lung.) consideră. în baza unei legităţi proprii şi prin voinţă politică. Grecia în 1981. uniunea economică.Obs.declanşarea procesului de integrare se produce prin desfiinţarea barierelor tarifare şi netarifare din calea schimburilor comerciale. Obs. etapizat. se constată că zonele de liber schimb cunosc şi elemente specifice. . de exemplu. stabilirea unui tarif vamal comun şi eliminarea restricţiilor cantitative. anticiclică şi recunoaşterea unei autorităţi supranaţionale ale cărei decizii leagă statele membre”. Etape în evoluţia integrării europene Ţările semnatare ale Tratatului de la Roma. socială. De aceea se vorbeşte despre o logică cumulativă a integrării. integrarea europeană a evoluat prin aprofundare şi prin extindere. Irlanda.). între ţările membre sunt eliminate restricţiile în calea liberei mişcări a mărfurilor şi a factorilor de producţie. elementele definitorii sunt: . că nimic nu împiedică adoptarea într-o zonă a liberului schimb a unor dispoziţii complementare (privind regulile concurenţei. că piaţa comună impune trecerea la un nivel superior de integrare. doar uniunii vamale. cit. ca premisă esenţială formării pieţei comune şi conturării celorlalte politici economice necesare unificării. conform unei legităţi proprii. Integrarea economică parcurge toate cele patru etape şi presupune în final “unificarea politicilor monetară. impunând coordonarea.: În practică. De la Roma la Maastricht a curs un timp în care. Suedia. Ţările comunitare s-au lansat în procesul integrării prin construirea unei uniuni vamale. în realitate. A. O a treia etapă de integrare este piaţa comună în care. armonizarea unei politici economice. împreună cu cele care au aderat ulterior (Marea Britanie. conflictual şi controversat.S. progresiv.

intensificarea concurenţei internaţionale.se produce fragmentarea pieţei. “Cartea albă” distingea. Ţările membre şi-au păstrat însă numeroase măsuri de politică comercială netarifară. Anii care au urmat au fost însă caracterizaţi de o relansare a practicilor protecţioniste. prin eliminarea obstacolelor existente şi armonizarea legislaţiilor naţionale.F. în 1985. numită piaţa comună. s-a avut în vedere şi libertatea de mişcare a persoanelor. Ţările comunitare au considerat că trebuie să continue procesul integrării prin instituirea deplină a celor patru libertăţi fundamentale: a mărfurilor. frontiere fizice. libera circulaţie a persoanelor asigură coeziunea socială necesară existenţei unui spaţiu unitar. Ele au fost generate de dificultăţi structurale înregistrate îndeosebi în industriile tradiţionale ale ţărilor membre. tehnică şi fito-sanitară. integrat. Taxele vamale interne au fost desfiinţate în totalitate şi aliniate la tariful vamal comun la 1 iulie 1968. cu doi ani mai devreme decât termenul prevăzut. . etapă a integrării totale. cu câteva excepţii. Tariful vamal extern comun s-a stabilit la nivelul mediei aritmetice a taxelor aplicate la 1 ianuarie 1957. Recurgerea la măsuri protecţioniste prezintă pentru un grup de ţări care se integrează cel puţin trei inconveniente: . încetinirea creşterii economice. a fost unificarea tarifară. realizată prin “dezarmarea tarifară” intra-comunitară liniar sau selectiv. solidar. B. integrarea europeană a parcurs o perioadă de criză. în cele patru zone vamale ale Comunităţii (Benelux. când prevedea tratatul. faţă de 1 ianuarie 1970. taxele vamale fiind eliminate până la 1 iulie 1968. pentru ţările europene. în principal de natură fiscală. acceptate prin unele dispoziţii ale Tratatului. frontiere tehnice şi frontiere fiscale.G. desfiinţarea celorlalte restricţii comerciale şi armonizarea reglementărilor naţionale. posibilităţile specializării şi deci ale unei mai bune exploatări a economiilor de dimensiune. derulat în trei etape. După primii ani de succes. Ele dau conţinut unei alte forme de integrare. a capitalurilor. care s-au constituit în importante obstacole în calea schimburilor reciproce.şi R.protecţia limitează schimburile internaţionale. eforturile europenilor s-au concentrat asupra instituirii unei circulaţii libere reale a mărfurilor. Împreună cu alte măsuri de armonizare socială. O “clauză de accelerare” a permis adoptarea unui ritm mai rapid pentru realizarea reducerilor tarifare într-un context economic favorabil. Italia. Libera circulaţie a mărfurilor reprezintă fundamentul integrării economice. Franţa. Condiţii specifice au determinat înregistrarea unor progrese rapide. În consecinţă. patru tipuri principale de obstacole în realizarea pieţei unificate: preferinţe naţionale în cadrul pieţelor publice. . îndeosebi pentru sectorul agricol. a serviciilor şi a persoanelor. Concomitent. Piaţa comună Uniunea vamală a fost doar o primă etapă în liberalizarea pieţelor interne.Primul proces. fiind relansată la mijlocul anilor '80 printr-un program având drept scop „desăvârşirea pieţei comune” până în 1992.menţinerea unor preţuri mai ridicate pe piaţa internă antrenează un transfer de venit de la consumator la producător şi este la originea unor pierderi legate de dezvoltarea unor producţii mai puţin eficiente decât în condiţii de liber schimb. .). Funcţionarea eficientă a Uniunii vamale a impus pe lângă eliminarea taxelor vamale şi tariful vamal comun.

În 1985. completează ş i sprijină integrarea comercială. se impunea continuarea eforturilor de apropiere a legislaţiilor şi întărire a competenţelor comunitare în scopul constituirii unui veritabil spaţiu intern fără frontiere. Propunând suprimarea frontierelor fiscale (diferenţele de TVA). Tratatul de la Roma prevedea. Realizarea ei presupune folosirea într-o măsură importantă a principiului recunoaşterii mutuale şi cel al armonizării minimale. necesar într-un spaţiu de liberă circulaţie a mărfurilor şi factorilor de producţie. serviciilor şi persoanelor. Actul unic a fost a semnat în februarie 1986 şi reprezintă. o mai bună organizare şi implicit posibilităţi ridicate de a face faţă concurenţei pe piaţa financiară internaţională. Libertatea de stabilire presupune dreptul unei întreprinderi dintr-un stat membru de a implanta o filială sau orice alt tip de unitate în orice altă ţ ară parteneră. remunerării. Libera circulaţie a serviciilor are două componente: libertatea de stabilire şi libertatea de prestare. Dificultăţile înregistrate în acest domeniu ţin de progresele insuficiente în recunoaşterea mutuală a diplomelor şi absenţa unui drept european al societăţilor. Piaţa internă unică a evoluat lent. proces aflat în criză prin amplificarea barierelor netarifare în spaţiul comunitar. Libertatea de prestare reprezintă dreptul de a presta servicii. Documentul includea argumentele şi mijloacele necesare pentru o realizare mai rapidă a celor „patru libertăţi”. Actul unic. În 1968 era deja eliminată orice restricţie privind sejurul muncitorilor şi familiilor acestora. tehnice (norme sanitare şi tehnice. al recunoaşterii mutuale. Libera mişcare a capitalurilor presupune libertatea de prestaţie a serviciilor în domeniul financiar şi libera circulaţie a capitalurilor. Actul unic a introdus principiul recunoaşterii mutuale şi a extins acordul cu majoritate calificată. cu începere de la mijlocul anilor 70. adoptat în 1987 în scopul de a pregăti terenul pentru unificarea europeană. Comisia europeană a emis un document intitulat Cartea albă.Libertatea de mişcare a lucrătorilor se detaşează ca importanţă datorită implicaţiilor asupra ocupării forţei de muncă. principiul liberei circulaţii a muncitorilor. Sub impulsul dat de Actul unic (numit şi Cartea Albă). Avantajele aşteptate în urma acestui proces sunt: scăderea costurilor intermediare. Acest principiu. de fapt. Orice discriminare pe criteriu de naţionalitate este interzisă. actul de relansare a procesului de integrare. “sub rezerva limitărilor justificate de raţiuni de ordin public. piaţa comună a putut deveni efectivă doar la 1 ianuarie 1993. creşterea posibilităţilor de finanţare datorită mai bunei mobilizări a economiilor europene. Ţările membre se angajau într-un proces de armonizare a legislaţiilor. monopoluri publice naţionale) şi fizice (controale vamale). urmare a disparităţilor naţionale încă existente. permitea căderea întregului arsenal protecţionist pe care uniunea vamală nu l-a putut elimina şi care s-a dezvoltat pe fondul încetinirii creşterii. Dar. În 1979. Pentru a facilita procesul de armonizare. Ea este consecinţa firească a mişcării libere a mărfurilor. oriunde în comunitate şi indiferent de naţionalitate. acordul de la Schengen şi Tratatul de la Maastricht marchează momente decisive în realizarea a ceea ce vest-europenii numesc “Europa cetăţenilor”. diversificarea ofertei. . securitate şi sănătate publică” şi neaplicabil ocupaţiilor din administraţia publică. condiţiilor de muncă şi drepturilor cuvenite. hotărârea Curţii de Justiţie a Comunităţii europene „Cassis de Dijon” a decis că un bun sau serviciu comercializat legal într-un stat membru trebuie să poată fi vândut fără restricţii în toate celelalte ţări membre. prin articolul 48.

exceptând agricultura . piaţa comună şi uniunea economică sunt prezentate ca forme distincte de integrare. nu poate exista o piaţă unică fără posibilitatea de a controla acordurile. în funcţie de: numărul de politici comune. se poate constata că realizarea ei implică măsuri ce ţin. În cadrul uniunii economice pot exista însă diferite nivele de integrare.C. Uniunea economică şi monetară (UEM) Preocuparea ţărilor membre CEE de a introduce o disciplină monetară internă s-a datorat iniţial problemelor ridicate de interdependenţa ridicată a economiilor şi flotarea . teoretic. La Conferinţa de la Haga din 1969. Piaţa comună pare mai curând o componentă a uniunii economice. un pas deosebit de dificil.armonizarea politicilor şi recunoaşterea mutuală. un mijloc de realizare a acesteia. Fondatorii Comunităţii erau convinşi că realizarea pieţei comune va fi condiţionată de politici economice şi monetare comune. obligând la armonizare şi coordonare într-o primă etapă. când o măsură de politică economică a unui stat depăşeşte sfera acţiunii sale – spaţiul naţional. iar procesul a fost relansat 20 de ani mai târziu prin planul Delors (1989). Planul prevedea realizarea uniunii economice şi monetare în trei etape în care statele membre ar urma să-şi armonizeze politicile naţionale pentru a putea trece la politici comune. Era de înţeles că instituirea progresivă a pieţei comune va antrena interdependenţe accentuate între economiile membre. gradul de armonizare al legislaţiilor.. cu cele patru libertăţi şi armonizarea impozitelor indirecte (T. progresele în planul coordonării/armonizării au fost extrem de lente.o politică a concurenţei care să asigure buna funcţionare a mecanismelor pieţei. statele membre au aprobat iniţierea unor măsuri pentru constituirea unei uniuni economice şi monetare. este. imposibilă. . Măsurile propuse au dat conţinut planului Werner. Statele membre îşi păstrează deplina libertate în elaborarea politicii monetare.existenţa pieţei unice. de uniunea economică.V. obligatorie la un nivel al interdependenţei. întârziind şi chiar punând în pericol procesul de integrare. . credem. . Renunţarea la aceasta. . planul a reprezentat baza acţiunilor ce au condus la Uniunea Europeană. iar apoi la adoptarea de politici comune. D. monopolurile. Dar.A. Rezultatul a fost un eşec. Stabilirea unui moment în care un ansamblu de ţări trece de la realizarea între ele a unei pieţe comune la o uniune economică. Din analiza a ceea ce este în fapt o piaţă internă unică.domeniu în care a fost pusă rapid în aplicare o politică comună. Uniunea economică În literatura de specialitate.politici comune în scopul realizării coeziunii economice şi sociale a uniunii.coordonarea politicilor economice ale statelor membre. accize). Uniunea economică este un stadiu de integrare în care interdependenţele sunt atât de accentuate încât aproape toate politicile economice ies de sub elaborarea strict naţională. se consideră însă un imperativ deoarece independenţa statelor membre în domeniul monetar limitează efectele favorabile ale constituirii pieţei unice. concentrările şi ajutoarele publice. Adoptat în iunie 1989. Elaborarea politicilor economice a revenit statelor membre care îşi asumau obligaţia de a urmări obiectivele stabilite la nivel comunitar în strânsă colaborare cu instituţiile CEE. interdependenţa existentă între economiile participante… Condiţiile considerate minime pentru reuşita unei uniuni economice sunt: .

Această viziune este completată prin definirea în cadrul Tratatului a unor criterii de convergenţă macroeconomice: .crearea unităţii de cont agricole în 1962.“şarpele monetar european” (1972) . Ph. • . Etapa 1972-1979: eforturi de stabilizare a cursurilor de schimb . • . . definită printr-un coş de monede. Anul 1979: constituirea Sistemului Monetar European (SME): • . • . Ea stabileşte drept condiţie fundamentală pentru unificarea zonelor monetare obţinerea unor diferenţe nule între ratele de inflaţie ale naţiunilor respective.deficitul bugetar nu trebuie să depăşească 3% din PIB. • . Studiul literaturii privind integrarea monetară relevă două categorii de probleme: oportunitatea unei monede unice (în funcţie de avantajele şi dezavantajele instituirii acesteia) şi modul concret de realizare a Uniunii Monetare.5% (6% pentru monedele slabe). Rollet consideră deosebit de importante pentru stabilitatea unei uniuni monetare: convergenţa ritmurilor de creştere economică şi coerenţa fenomenelor de specializare. • . • .marje de fluctuaţie de ±2.acordul de la Washington (în 1971) pentru cre şterea marjei de fluctuaţie în Sistemul Monetar Internaţional de la 1% (stabilită prin Acordul de la Bretton Woods) la 2. . în funcţie de ponderea ţărilor în PIB comunitar şi în schimburile intra-comunitare. .planul Werner (în 1970) privind constituirea unei uniuni monetare până în 1980.fixarea marjei de fluctuaţie între monedele europene şi între acestea şi dolar la 2.inflaţia nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1.5 puncte procentuale media celor mai performante trei state din UE. .planul Barre (în 1969) pentru convergenţa politicilor naţionale pe termen scurt şi asistenţa financiară a ţărilor cu dificultăţi în echilibrarea balanţei de plăţi.crearea Fondului European de Cooperare Monetară (1973) şi adoptarea unităţii monetare de cont europene cu valoare de 0. • .25%. Din punct de vedere teoretic.dobânda pe termen lung nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2 puncte procentuale media celor mai performante trei ţări membre. • .datoria publică trebuie să fie de cel mult 60% din PIB.adoptarea în 1975 a unit ăţii de cont europene.acordul de la Bremen din iulie 1978 privind crearea unui sistem monetar european pentru a facilita convergenţa dezvoltării economice şi a impulsiona procesul de uniune europeană. Diferite etape s-au succedat până la decizia adoptării unei monede unice.25%.888 grame aur fin. Europa monetară Etapa 1957-1972: cooperare monetară .adoptarea monedei ECU pe baza unui coş de monede. Alături de aceste criterii.liberă a monedelor începând cu deceniul opt.solidaritate în menţinerea stabilităţii monetare. Tratatul de la Maastricht corespunde unei concepţii constructiviste de tip monetarist. • . • .stabilirea unui curs pivot prin definirea monedelor în ECU.

1 ianuarie 1999: stabilirea parităţilor fixe dintre euro şi monedele naţionale. . în prezent. • . Controversat încă. speranţe mari sunt puse în desăvârşirea procesului de realizare a uniunii monetare europene.respectarea marjelor de fluctuaţie prevăzute de SME pentru cel puţin doi ani. însă această ţintă pare tot mai puţin probabilă. iar Danemarca. 17 din cele 27 de state ale Uniunii Europene folosesc moneda comună Euro.eforturi de convergenţă a performanţelor economice. Critici severe sunt aduse concepţiei de unificare a Tratatului de la Maastricht şi se recomandă prudenţă susţinătorilor acesteia. format din Banca Centrală Europeană ş i Băncile Centrale Naţionale.datoria publică / PIB de cel mult 60%. în 2009 Slovacia. Începând cu 1 ianuarie 2001. conform concepţiei Europei cu geometrie variabilă. • . Anul 1990: Consiliul european de la Madrid: statele membre decid asupra constituirii Uniunii Economice şi Monetare (UEM) Etapa 1990-1993: prima etapă de formare UEM • . În plus. • . • . Pe de altă parte. din 2008 Cipru şi Malta.rată nominală a dobânzii cu cel mult 2 puncte procentuale mai mare decât media celor mai performante 3 ţări membre.stabilirea ţărilor ce vor participa la EURO. • .5 puncte procentuale media primelor trei economii. erau necesare următoarele: • . monedele naţionale au cedat locul în totalitate monedei unice EURO. dificil de suportat de către populaţii.reajustări monetare.instituirea Sistemului European de B ănci Centrale. • . Instituirea unei monede unice angajează costuri de ajustare considerabile. Marea Britanie şi Suedia nu au dorit să treacă la moneda unică europeană). apreciind avantajele mai presus de riscurile asumate.stabilitatea preţurilor (rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1. Din anul 2007 la spaţiul Euro aderă Slovenia. de la 1 iunie 2002. după ce. astfel că. iar de la 1 ianuarie 2011 Estonia. Mai 1998: 11 ţări din cele 15 participă la proiectul EURO (nu participă Grecia – nu îndeplinea criteriile de convergenţă. România şi-a propus să reuşească aderarea la zona Euro în 2014-2015. şi Grecia a reuşit participarea la Uniunea Monetară. cele mai performante din CEE). • . 1 iunie 2002: trecerea definitivă la exprimarea operaţiunilor publice şi private în euro. fără devalorizare faţă de alte monede europene.coordonarea politicilor economice. procesul unificării monetare se află în ultima sa etapă.atingerea criteriilor de convergenţă: • . 1 ianuarie 2002: intrarea în vigoare a monedei unice “EURO” prin circulaţie în paralel cu monedele naţionale. în special ale mărcii germane. • .definitivarea procesului de realizare a pieţei comune. înlocuind monedele naţionale. francului francez şi lirei italiene.deficit public / PIB de maxim 3%.Etapa 1979-1990: modificări ale compoziţiei ECU. Etapa 1994-1997(1999): a doua etapă .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful