IMBINARI UTILIZATE ÎN INSTALAŢII A.

GENERALITĂŢI Îmbinările folosite la executarea lucrărilor de instalaţii se încadrează în două tipuri distincte : îmbinări demontabile şi îmbinări nedemontabile. În timp ce la îmbinările demontabile, subansamblurile componente pot fi demontate fără a suferi vreo modificare, la îmbinările nedemontabile elementele componente nu pot fi demontate decît printr-o operaţie de tăiere, afectîndu-se astfel structura subansamblului respectiv sau distrugîndu-se elementul de îmbinare. In general, în orice gen de instalaţii se întîlnesc ambele tipuri de îmbinări. Modul de îmbinare utilizat în execuţia unei instalaţii diferă în funcţie de : genul instalaţiei respective, parametri de funcţionare, condiţiile de exploatare, materialele folosite în execuţie şi prevederile din proiectul lucrării. Se urmăreşte realizarea unor îmbinări care, pe lîngă respectarea proiectelor şi normativelor tehnice de execuţie, să asigure o exploatare cît mai sigură şi posibilitatea de înlocuire a tuturor acelor elemente componente ce se pot defecta sau care trebuie înlocuite ori revizuite după o anume perioadă. B. ÎMBINAREA CONDUCTELOR PRIN FITINGURI SI PIESE FASONATE 1. ÎMBINAREA CONDUCTELOR PRIN FITINGURI Cu ajutorul fitingurilor se realizează atît îmbinarea prin filet a ţevilor din oţel pentru instalaţii (mufe), cît şi schimbările de direcţie (coturi, curbe), ramificaţiile (teuri, cruci) şi reducerile de secţiune (reducţii) ale conductelor sau instalaţiilor executate cu ţevi filetate la capete. De asemenea fitingurile sînt folosite pentru montarea diferitelor armături pe traseul instalaţiei şi pentru realizarea poziţiilor necesare montării aparatelor, dispozitivelor, obiectelor etc. ce intră în componenţa instalaţiei. Etanşarea îmbinărilor filetate se realizează cu fuior de cînepă şi vopsea de ulei de in cu miniu de plumb. Înainte de a se trece la execuţia îmbinării se controlează ca ţeava să nu conţină în interior corpuri străine iar capătul ei filetat să fie fără şpan. La terminarea înşurubării, între capetele ţevii din mufă trebuie să rămînă un spaţiu de circa 2—3 mm. Ţevile îmbinate prin filet cu mufe obişnuite nu mai pot fi demontate, îmbinările respective fiind fixe. Pentru înlocuirea unor porţiuni de conducte defecte, intercalarea de ramificaţii, demontarea unor robinete în vederea revizuirii etc, este necesar să se prevadă, în anumite locuri, îmbinări cu filet demontabile. Îmbinările cu filet demontabile sînt de trei tipuri : cu mufă stînga-dreapta, cu filet lung sau cu racord olandez. La îmbinarea cu mufă stînga-dreapta, una din ţevi are capătul filetat stînga, iar cealaltă ţeava are capătul filetat dreapta. Prin înşurubarea mufei, capetele ţevilor se apropie între ele. La îmbinarea cu filet lung, capătul unei ţevi are un filet scurt, iar al celeilalte ţevi, un filet lung. Pentru îmbinare, capătul cu filet scurt se pregăteşte cu vopsea de ulei de in cu miniu de plumb şi şuviţe de cînepă, iar pe capătul cu filet lung se înşurubează o piuliţă şi o mufă. Se apropie cele două capete ale ţevilor, astfel încât să fie în prelungire şi se deşurubează jumătate din mufa de pe filetul lung, înşurubîndu-se pe capătul ţevii cu filet scurt. Pentru etanşarea mufei şi la celălalt capăt, între piuliţă şi marginea mufei se înfăşoară pe ţeava o şuviţă de cînepă bine răsucită şi îmbibată în ulei de in fiert, după care piuliţa se strînge către mufă. La îmbinarea cu racord olandez, îmbinarea conductelor se realizează fie prin înşurubare directă, fie prin intermediul mufelor sau niplurilor. Îmbinările cu filet cu racord olandez se folosesc numai la conducte montate aparent.
1

curbe). ÎMBINAREA PRIN MUFE A TUBURILOR DE PRESIUNE DIN FONTĂ Această îmbinare se realizează introducând capătul drept al unui tub sau al unei piese de legătură. ramificaţii (teuri. in direcţie tangenţială faţă de tub. în jurul tubului introdus în mufă se confecţionează o formă din lut. cu ştemuitorul 5 de jurîmprejurul tubului. să fie uniforme. o frînghie mai groasă cu circa 3 mm decât spaţiul dintre tub şi mufă şi cu circa 15 cm mai lungă decît circumferinţa tubului. Pentru îmbinări demontabile se folosesc racorduri olandeze din PCV cu garnituri de cauciuc. iar spaţiul inelelor din mufă. cu piese fasonate din PCV. în vederea ştemuirii. cît şi canalul de sub lut. pînă iese întreaga frînghie. După îndesarea frînghiei. se toarnă cu o lingură.2. pe 2/3 din adâncimea mufei.3. robinetele de serviciu. avînd capătul din afară prevăzut cu un nod sau cu un ochi deasupra tubului. care se ştemuieşte mecanic sau manual . în spaţiul dintre tub şi mufă se introduce frânghia gudronată 3 suficient de groasă şi bine răsucită. fără întrerupere. XVI. cruci) şi schimbări de secţiune (reducţii). Ca şi în cazul frînghiei. Montarea tubului de azbociment în mufă 2 . Prin acest orificiu. Fiecare tub coborât în şanţ se introduce cu capătul drept 1 în mufa 2 a tubului anterior şi se centrează. coturilor sau teurilor şi permit o demontare uşoară . cu ciocane de circa 2 kg. îndesată uniform. sub forma unui manşon bine presat. 1). 2. îmbinarea tuburilor de presiune. 5. executîndu-se în şanţul în care se montează conducta (fig. în spaţiul rămas se toarnă plumb topit. Pentru aceasta se înfăşoară la gura mufei. După aceasta. în cele din urmă. Peste frînghie şi capătul mufei se aplică lut înmuiat cu apă. Aceste piese sînt folosite la schimburi de direcţii (coturi. — care se (montează pe traseul conductelor se prevăd cu îmbinări demontabile (racord olandez sau filet lung). Montarea mufei Fig. căruia i se dă o formă de pîlnie. se execută ştemuirea plumbului la început cu şte-muitoare mai subţiri şi apoi mai groase. operaţie care se termină cînd plumbul care nu mai poate intra în mufă este refulat în afara acesteia şi. din jurul capătului introdus. XVI. plumbul topit care pătrunde în canalul format şi umple atît spaţiul liber din mufă. Etanşarea se obţine prin ştemuire ou frînghie gudronată şi plumb. în acest scop. Fig. în jurul tubului. după fiecare înfăşurare.l. astfel ca axele tuburilor să fie situate în prelungire. Fig. Armăturile utilizate în instalaţii se pot îmbina prin fitinguri în următoarele situaţii : — armăturile cu filet exterior — de exemplu. XVl. se desprinde sub forma unei calote în jurul tubului. — armăturile cu mufă cu filet interior — de exemplu. din materiale plastice se execută îmbinări demontabile şi nedemontabile în cazul instalaţiilor cu ţevi de presiune. XVI. din fontă. bateriile de duş — se montează în capătul conductelor prin intermediul mufelor. ventilele de reţinere etc. robinetele de trecere. După răcirea plumbului 4 se ştemuieşte cu ajutorul ştemuitorului acţionat cu aer comprimat sau manual. se trage încet de capătul frânghiei cu nod sau ochi.În afara fitingurilor din fontă maleabilă prevăzute cu filet. folosite la o mare varietate de tipuri de instalaţii cu ţevi din oţel. în mufa celuilalt tub.

la îmbinarea elementelor de canal. Se bat răngile 4 în pămînt. În acelaşi mod se procedează ia îmbinarea altor piese fasonate (ramificaţii. La îmbinarea cu mastic bituminos. dispozitivelor şi a armăturilor ce sînt prevăzute cu flanşe. în toate cazurile. Îmbinarea cu plumb se execută prin turnarea plumbului topit în mufa tubului peste frînghia gudronată introdusă. încălzit. Indesarea fiinghiei gudronate se poate face şi cu un ştemuitor de lemn. îmbinările se etanşează cu frînghia gudronată şi mastic bituminos. frîngnie de cînepă gudronată şi mastio bituminos sau frînghie de cînepă albă şi mortar de ciment. XVI. Mufa se umple pe 1/2 cu frînghie gudronată. prin batere uşoară cu ciocanul.s-a arătat mai înainte. Se introduce inelul de cauciuc 1 (fig. Operaţiile necesare îmbinării a două tuburi de azbociment sînt : montarea mufei pe tub şi montarea tubului în mufă. în care se bate uşor cu ciocanul. Frînghia albă se înmoaie mai întîi in lapte de ciment. Apoi. se folosesc două răngi. Montarea mufei. o parte din plumb este refulat în afara mufei. Se apleacă răn-gile. pmă. 5. ÎMBINAREA PRIN MUFE LA TUBURILE DIN BAZALT ARTIFICIAL Capetele de îmbinare trebuie să fie bine curăţate. pe căpătui filetat ai ţavii. C. iar al tuburilor de 200 mm — un dispozitiv special. ÎMBINAREA PRIN MUFE LA TUBURILE DE SCURGERE DIN FONTĂ îmbinarea tuburilor de fontă se realizează prin introducerea capătului uniui tub în mufa celuilalt. la buza mufei. după ce a fost introdusă frînghia gudronată. se ştemuieşte şi apoi se umple cu mortar de ciment. în general. 3. de lipit şi se toarnă. pînă cînd se simte că pragul tubului a ajuns la inelul de cauciuc. ÎMBINAREA PRIN MUFE A TUBURILOR DIN AZBOCIMENT Pentru executarea îmbinării tuburilor cu diametrul nominal pînă la 125 mm inclusiv. XVI.2). se răsuceşte bine şi apoi se introduce in mufă şi se ştemuieşta. mastic bituminos. Frînghia gudronată se răsuceşte bine şi se îndeasă cu ştemuitorul. Frînghia gudronată este răsucită şi apoi introdusă în mufă cu ştemuitorul. avînd în interior un inel de cauciuc 2 şi se bat vertical în pămînt cele două răngi 4. lîngă mufă. se încălzeşte mufa cu lamrpa. 4.) intercalate pe traseul conductelor de presiune din fontă. Montarea tubului în mufă.3). La etanşarea îmbinării se folosesc : frânghie de cînepă gudronată şi plumb. de încălzire şi tehnologie. pe circa 1/3 din adîncimea ei. flanşele se montează prin înşurubarea oiiuciuîui lor interior filetat. şi. se ştemuieşte plumbul cu ştemuitorul prin lovirea lui cu ciocanul. Lungimea fiietului ţevii nu trebuie so fjs mai 3 . ÎMBINAREA PRIN FLANŞE îmbinarea prin flanşe este folosită : la conductele instalaţiilor teh-nico-sanitare. coturi eîc. se aşază piesa de lemn 5 şi se acţionează asupra răngilor. La ţevile din oţel zîncai sau so ţevile negre filetate la capele. cînd se urmăreşte realizarea unor subansambluri demontabile. la racordarea aparatelor. în timpul ştemuirii. pentru a se aşeza piesa de lemn 5 şi se presează mufa cu ajutorul răngilor. pînă cînd inelul de cauciuc ajunge la pragul tubului.pe tubul de azbociment. în final. Cînd masticul s-a răcit pînă la circa 25°C. apoi se toarnă mastic bituminos. fără a se bate cu ciocanul.. se aplică la gura miufei un guler din mortar de ciment. Cu ajutorul răngilor se introduce cu mina pe ultimul tub 3 al conductei mufa 1 (fig. frînghia de cînepă se introduce pe o jumătate din lungimea mufei. în cazul instalaţiilor de ventilare şi condiţionare a aerului . formînd în jurul tubului o coroană care se desprinde de masa de plumb. în canalul din mufa 2 şi se apropie tubul 3 de mufă. aşa cum .

iar după modul cum sînt aplicate. iar Sa execuţia subansam-b!urilor de ventilare în atelierele organizate se execută şi sudarea prin presiune. folosită la realizarea diferitelor elemente de susţinere la lucrările de instalaţii. cît şi cel de adaos. SUDAREA OXIACETILEN-ICĂ La acest procedeu de sudare prin topire. cînd se execută neîntrerupt pe întreaga lungime a cusăturii. procedeu folosit frecvent atîit la ţevi. Pentru îmbinare. în cazul ţevilor şi tablelor mai groase marginile se prelucrează ţeşindu-se în formă de V . Datorită aportului de căldură al flăcării. La execuţia lucrărilor de instalaţii pe şantier se foloseşte sudarea prin topire. se topesic atît materialul de bază. După forma suprafeţei exterioare. sensul de înaintare al sudurii este de la dreapta spre stînga. dacă se execută cu întreruperi. se folosesc două metode de sudare : — sudarea spre stingă sau înainte. iar unghiul de înclinare al flăcării se stabileşte în raport ou grosimea materialului de sudat. Urmează strmgerea şuruburilor. Arcul electric se produce între electrodul metalic şi piesa de sudat. Principalele procedee de sudare sînt: prin topire şi prin presiune. sudurile pot fi : — sudură cap la cap. la care sensul de înaintare al sudurii este de la stînga spre dreapta. în special cea oxiacetilenicâ şi cea electrică. Se introduc în găuri şuruburile de la partea de jos şi. în funcţie de grosimea pieselor. D. diferite instalaţii tehnologice). fără a se strînge. obţinîndu-se în zona de topire un material unitar. convexă sau concavă. Pentru o serie de instalaţii. cît şi la table de grosimi diferite . SUDAREA CU ARC ELECTRIC Sudarea electrică utilizează ca sursă de căldură arcul electric format între piesa de sudat şi un electrod. ÎMBINAREA PRIN SUDARE Îmbinarea prin sudare se aplică (cu condiţia ca tipul instalaţiei şi materialele folosite să permită utilizarea acestui procedeu) întotdeauna cînd se urmăreşte realizarea unor subansambluri nedemontabile. cu arc. în cazul cînd pereţii pieselor ce se sudează au grosimi mici. căldura se obţine de la flacăra produsă prin arderea unui gaz combustibil — în general aceti-lenă — în amestec ou oxigenul. cit şi ceia a găurilor pentru şuruburi. flanşele se aşază faţă în faţă. prinderea flanşelor pe ţeava se execută prin procedee de sudare (la ţevile din oţel pentru construcţii sau pentru conducte. cusăturile pot fi realizate într-unui sau mai multe straturi. pentru a realiza o etanşare bună a îmbinării şi a niu rupe flanşa.mare decît grosimea flanşei. astfel ca să coincidă atît axa orificiilor interioare. arzătorul deplasîndu-se înaintea sîrmei de adaos. în timp ce la ţevile cu grosime sub 4 mm şi la tablele subţiri. — sudarea spre dreapta sau îixapoi. iar metalul de adaos rezultă din 4 . După ferma secţiunii transversale. sudurile pot fi : plană. respectiv sîrma de sudură. — sudură în colţ sau în unghi. 2. prin nituire (la canalele de ventilare) sau prin lipire (la instalaţii cu materiale plastice). După direcţia de deplasare a becului pe piesa de sudat. fiecare din ele fiind formate din unul sau mai multe rînduri. canale de ventilare. deplasîndu-se sîrma de adaos înaintea arzătorului . şi discontinuă. 1. se aşază garniturile de etanşare între flanşe şi se introduc restul şuruburilor. cu o compoziţie apropiată de a materialului de bază. pot fi : sudură continuă. Viteza de sudare este în funcţie de grosimea oţelului şi de mărimea becurilor. îmbinarea se realizează fără o prelucrare prealabilă a marginilor pieselor ce se îmbină. sub tensiunea electrică dată de un agregat generator de curent. în diagonală şi progresiv.

dicloretan — care le degresează. cositorirea ciocanului. după care se aplică adezivul cu pensula. în care timp se realizează lipirea. în cursul sudării. apoi capătul ţevii se introduce în mufă în poziţia în oare a fost păsuit. — înaintarea electrodului în poziţie înclinată pe linia de sudură. de sudură . iar în lipsa acestora (dacă poziţia permite) curba confecţionate pe şantier. Un caz particular îl reprezintă sudarea materialelor din PCV folosite la executarea instalaţiilor tehnico-sanitare şi de ventilare . curăţirea lui chimică prin frecare cu clorură de zinc . iar îmbinările se pot executa în formă de V în cazul grosimilor sub 6 mm. se netezeşte lipitura. Se lasă 1—2 min.topirea electrodului. cu pensula. ţinîn-du-se astfel circa 2 min. suprafeţele ce vin în contact şi se curăţă cu o cârpă . intensitatea curentului şi dimensiunile cordonului de sudură . îmbinările demontabile se realizează prin folosirea de racorduri olandeze din PCV ou garnituri de cauciuc. Pentru schimbări de direcţie se folosesc coturi. prin introducerea capătului subţiat în cel lărgit. sau prin mufarea capătului unei ţevi. Cînd aliajul este gata să se topească. pentru a se putea forma din nou arcul electric. Arcul trebuie să fie cît mai scurt. curăţirea lor cu răzuitorul sau cu pila . Lipirea ţevilor se execută astfel : se calibrează capătul ţevii în mufa fitingului sau în mufa formată. apoi se aplică. transversală faţă de sensul de înaintare. Pentru amorsarea arcului de sudare se atinge electrodul de piesă apoi se retrage brusc . se ung cu stearină sau cu colofoniu şi se fixează în poziţia de lipire. iar electrozii cu înveliş gros. Lipirea este un procedeu de îmbinare nedeniontabiiă. pentru păsuire perfectă la cald. în arc de cerc scurt sau zigzag. După răcire. imprimată capătului electrodului. electrozii de sîrmă cu înveliş subţire se ţin înclinaţi cu 15—20° faţă de verticală. pentru sudare se folosesc arzătoare electrice de diferite tipuri şi vergele de sudură din PCV. aşa cum s-a arătat mai înainte. Capetele ţevilor astfel prelucrate se curăţă cu un cuţit. apăsând vergeaua pe marginea îmbinării pînă la umplerea acesteia pe întreaga circumferinţă . Pentru aceasta. un capăt al ţevii se lărgeşte sub formă de pâlnie. în vederea introducerii în capătul lărgit. cu o bucată de hârtie. prin acoperirea cu aliaj de eositor-plumb . La executarea ramificaţiilor şi a reducerilor de secţiune se utilizează numai piese uzinate. îmbinarea fixă a ţevilor din PCV se realizează prin lipire cu fitin-guri uzinate. ÎMBINAREA PRIN LIPIRE Acest gen de îmbinare se aplică atît la executarea unor instalaţii tehnico-sanitare la care se utilizează ţevi din plumb — de presiune sau de scurgere — ori ţevi din materiale plastice. E. o peliculă de solvent . succesiunea operaţiilor este următoarea : pregătirea şi potrivirea marginilor pieselor . îmbinarea ţevilor din plumb se realizează prin lipire cu aliaj de cositor. După o zvîntare timp de 2— 3 min se aplică o nouă peliculă de adeziv. de X pentru grosimi mai mari şi de T în cazul pieselor suprapuse. curăţirea vîr-fului acestuia prin pilire . cu un con de lemn sau cu un cleşte pentru lărgit. cu 20—30°. împăturită de mai multe ori. încălzirea ciocanului de lipit. Mişcările ce trebuie executate cu electrodul sînt următoarele : — apropierea electrodului. cît şi la unele lucrări de ventilare şi condiţionare executate cu tablă din oţel zinciată şi plăci din material plastic. Apoi. Penitru o bună calitate a lipirii. este introdus în lipitură. se înăspresc cu hîrtie abrazivă. . după care se teşeşte cu raşpelul. cu o viteză care este în funcţie de grosimea electrodului. în care timp diclor-etanul se evaporă puţin. Traiectoriile de deplasare a electrodului depind de adîncimea şi lăţimea sudurii. După realizarea unui strat de sudură se îndepărtează cu ciocanul stratul de igură şi se curăţă cu peria de sîrmă. îmbinarea pieselor din tablă zincată de grosime mică se realizează prin lipire. acoperirea cu un flux dezoxidant a porţiunilor de piesă 5 . cu lampa ds benzină se încălzeşte un capăt al vergelei de cositor-aliaj pentru lipit şi locul lipiturii. în sensul deplasării.o mişcare de oscilaţie. Celălalt capăt se subţiază cu raşpelul. prin îndoire la cald. de grosimea pieselor şi de felul cusăturii. pe măsura topirii lui.

astfel îmcît corpul acestuia să intre în interiorul lui . XVI. aşezarea oantrabuterolei sub capul nitului . distanţiere. fălţuirea se realizează cu ciocane de lemn. deplasarea ciocanului de-a lungul îmbinării. combinate şi de colţ. XVI. ÎMBINAREA PRIN MITUIRE Nituirea se foloseşte în general la fixarea flanşelor pe canalele executate din tablă subţire. Falţurile perpendiculare (în picioare).4 Tipuri de imbinari cu falţ în cazul execuţiei manuale. Falţurile duble culcate (fig.6 nun mai mare decît al 6 . presarea tablelor prin lovituri uşoare aplicate cu ciocanul. în general. Nituirea manuală cuprinde următoarele operaţii : trasarea şi executarea găurilor. falţurile pot fi : simple. buterola şi contrabuterola. realizarea formei definitive a capului de nit. alegerea nitului şi introducerea în gaură. pe locul de lipit . XVI. G. b) se folosesc la îmbinări longitudinale intermediare. cînd nu se cere o rezistenţă mecanică şi etanşeitate mare. astfel ca să se realizeze o îmbinare rezistentă şi cu un grad de etanşeitate corespunzător tipului de instalaţie. prin lovituri de ciocan aplicate pe buterola. laicele duble.4. Fig. e. neagră sau zinicată. folosindu-se ca dispozitive : bară de oţel cornier sau pătrat fixată pe marginea bancului de lucru. Ca scule se folosesc : trăgătorul de nituri. XVI. ciocane de tinichigerie.75 mm grosime. atunci cînd este necesară o rezistenţă mai mare a acestora. XVI. falţurile pot fi : perpendiculare şi culcate. se îndepărtează cu apă caldă dezoxidantul rămas. a) se utilizează la execuţia asamblărilor longitudinale de încheiere la canale şi piese speciale ale instalaţiilor de ventilare oare nu impun o rezistenţă mecanică şi etanşeitate mare. ciocane de presat falţuri. F. pieselor speciale şi diferitelor dispozitive folosite la lucrările de ventilare. Fialţurile simple se folosesc la table de 0. XVI. aplicarea ciocanului de lipit. la table de pînă la 0. Falţul combinat (fig. Aliajul se lasă să se răcească încet . Ea constă din petrecerea unei porţiuni de tablă peste altă porţiune.4. Fălţuirea se execută. XVI. prin mai multe operaţii.4. Se folosesc nituri de 2—8 mm (diametrul găurii trebuind să fie cu 0. aşezarea trăgătorului deasupra nitului. duble. h) se foloseşte la executarea pieselor cu secţiune rectangulară ale canalelor de aer. După poziţie. sînt utilizate la execuţia pieselor cu secţiune circulară. nicovale drepte şi ovale.75—1. f) sau combinat (fig. alegerea sculelor de nituire . falţurile pot fi : transversale şi longitudinale. După formă. pînă la umplerea încheieturii cu aliaj. fiind tot atît de rezistent ca şi cel dublu.4. c) sau dublă (fig. prin procedeul la rece.4.4. d). cu o bucată de aliaj. retragerea trăgătorului şi turtirea capului nitului cu lovituri de ciocan . mecanizat . După felul încheieturii. la tablele subţiri de pînă la 1 mm ea poate fi executată şi manual. Falţurile simple culcate (fig. XVI. g) se foloseşte la piesele lungi ale canalelor de aer. în final. ÎMBINAREA PRIN FĂLŢUIRE Fălţuirea este principalul procedeu de executare a tubulaturii.25 mm.2—0. Falţul de colţ simplu (fig.4. cu încheiere simplă (fig.care se lipesc .

nituirea ? 2. VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR 1. mufele la tuburi de presiune din fontă.500 kg (în raport cu diametrul niturilor). Cum se realizează etanşarea îmbinării la tuburile de scurgere din fontă ? 7 . Cum se procedează la amorsarea arcului de sudare în cazul sudării cu arc ? 3. Pentru asigurarea unei exacte suprapuneri a găurilor. flanşele.100—0. foile de tablă ce se îmbină. se găuresc împreună.nitului) şi ciocane de 0. lipirea. Care din următoarele tipuri de îmbinări sînt demontabile : sudura oxiace-tilenică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful