TEMA CULTURA POLITICĂ.

SOCIALIZAREA ŞI IDEOLOGIA POLITICĂ După ce aţi parcurs această temă veţi invăţa:
1. Ce este cultura politică 2. Ce este o ideologie politică 3. Ce este socializarea şi cum influenţează politicul socializarea prin invăţămint şi mass media 4. Care sunt elementele fundamentale ale unei ideologii de partid

1. Cultura politică. Perspective in analiza culturii politice In literatura de specialitate există trei linii de abordare a culturii politice. 1. Linia intemeiată de Max Weber in Etica protestantă şi spiritul capitalismului. In acest sens, se poate vorbi despre o cultură politică dependentă de elementele fundamentale ale doctrinei religioase. Astfel, acţiunile sociale şi economice ale protestanţilor, spunea M.Weber, sunt determinate de ideile şi credinţele religioase noi apărute prin reforma protestantă. Un exemplu relevant in acest sens este ideea de vocaţie profesională care apare ca element fundamental in protestantism pentru trimiterea harului divin. Un astfel de comportament economic intemeiat de religia creştină de rit protestant a fost fundamental in determinarea şi accentuarea unui comportament economic ce se inscrie in spiritul capitalismului: asceză, capitalizare, reinvestire. Pe de altă parte, protestantismul scoate puterea politică de sub incidenţa puterii religioase. Regele poate să impună religia in regatul propriu, el fiind şef al Bisericii. Ceea ce inseamnă că in societatea respectivă nu cultura de tip religios şi credinţele religioase devin dependente de puterea politică, situaţie exact inversă in raport cu doctrina Bisericii catolice, in care papa cerea supunere regilor şi principilor pe motivul superiorităţii puterii religioase in raport cu puterea politică. 2. Linia etnologiei culturaliste, intemeiată de Ruth Benedict in analiza indienilor Pueblo, Margareth Mead in analiza populaţiilor samoane şi a studiilor lui Abraham Kardiner şi Ralph Linton, care privesc factorii culturali in aportul lor la stabilirea personalităţii individuale. 3. O altă tradiţie este legată de empirismul american de la inceputul secolului nostru asupra regiunii multiculturale din jurul Lacului Michigan in urma afluxului de imigranţi. 2. Ce este cultura politică? Ca şi concept al ştiinţei politice, cultura politică va fi definită pentru prima dată in mod explicit de către Almond şi Verba in The Civic Culture in Five Nations (1963), apoi in The Civic Culture Revisited (1980), astfel: “Un ansamblu de cunoştinţe, percepţii, evaluări, atitudini şi dispoziţii care permit cetăţenilor să ordoneze şi să interpreteze instituţiile şi procesele politice, precum şi propriile lor relaţii cu aceste instituţii şi procese.” Cultura politică este analizată de Almond şi Verba din perspecetiva unei tipologii care este determinată de atitudinea cetăţenilor faţă de societatea politică (guvernanţi, instituţii politice, etc. – pe care autorii le numesc “obiecte politice”). Avem astfel trei tipuri de cultură politică: 1. Cultura politică de tip parohial, care se defineşte prin inexistenţa unei relaţii de reciprocitate intre guvernanţi şi guvernaţi. Acest tip de cultură

Cetăţenii au informaţii despre sistemul şi instituţiile politice. aşa cum se observă.cunoaşterea despre. In acest sens. In varianta originară. neangajant. in care cetăţeniii se angajează in procesul decizional.judecăţile şi opiniile cu privire la obiectele politice care in mod tipic implică o combinare a standardelor şi criteriilor de valoare cu informaţia şi sentimentele. cunoaşterea despre sistemul politic.sentimentele privind sistemul politic. culturile politice ale diferitelor societăţi sunt mixaje intre aceste trei tipuri ideale de cultură politică. credinţe politice.Kavanagh. “orientarea evaluativă” . Putem astfel vorbi de o “cultură politică a naţiunii”. Pe de o parte. Vorbim despre o cultură politică exact aşa cum putem vorbi despre o cultură economică sau o cultura religioasă”. Constitutia statului. Aşa cum se observă. Relaţia dintre cultura politică şi fiecare naţiune in parte se justifică prin tipuri de orientare politică. rolurile sale. 2. Cultura politică de tip participativ. Autorii propun ca aceste atitudini. intr-o zonă ce trimite la neutralitate. să fie asociate fiecarei naţiuni in parte. şi credinţa cu privire la sistemul politic. Verba şi Almond. structura şi mecanismele de functionare etc. personalul si performanţa. aceasta din urmă fiind nimic altceva decat cultura politică a democraţiilor. cultura politică poate fi definită ca “un set de orientări faţă de un set special de obiecte si procese sociale”. Dimensiunile culturii politice Fiecare sistem politic este ancorat intr-o cultura politică. doctrinelor. precum şi de un tip aparte de cultură politică . reluand una dintre concluziile părinţilor fondatori ai conceptului de “cultură politică”. in sensul de ordine politică. termenul de cultura politica se referea la “…orientările politice specifice . avem de-a face cu o dimensiune cognitivă. “orientarea afectivă” . dar nu participă al viaţa politică. rolurile sale şi deţinătorii acestor roluri. definite prin felul in care diferitele naţiuni internalizeaza şi asimileaza clasele de obiecte şi relaţii politice. ideologia trimite la credinţe politice angajante. precum şi atitudini faţă de rolul binelui in sistem. Aceasta este cultura poltitică a democraţiilor. conceptul de cultură politică intră in raporturi directe cu cel al “definiţiei savante” a ideologiei. De exemplu. Amandouă se referă la credinţele sociale cu conţinut politic. o abordare bidimensională. referirea la cunoaşterea ideilor. ne anunţa D. Diferenţa dintre cele două concepte se referă la accentul pus pe relaţia cu lumea socială. in care guvernaţii nu contestă nici forma politică de organizare. Cultura politică şi sistemul politic. Cind vorbim despre cultură politică. In realitate. 3. 3. Al doilea aspect se referă la partea emotionalafectivă şi valorică a . nici guvernanţii sau acţiunile lor. a propriilor lor raporturi cu puterea care ii guvernează şi cu grupurile care le servesc drept referinţe identitare". Inţelegerea conceptului de cultură politică presupune. programelor diferitelor partide politice. Avem astfel de-a face cu “orientarea cognitivă” . sentimente. care se defineşte ca o cultură politică a societăţilor moderne şi premoderne.politică se regăseşte in societăţile tribale. mobilizatoare care urmăresc schimbarea şi transformarea sau menţinerea unei anumite ordini politice. ne situăm intr-un spaţiu analitic. O definiţie asemănătoare celei date de Almond şi Verba culturii politice propune Ph. Cultura politică de tip dependent.atitudini faţă de sistemul politic şi diferitele sale părţi.cultura civică.Braud: "Cultura politică este constituită dintr-un ansamblu de cunoştinţe şi credinţe ce permit indivizilor să dea sens experienţei cotidiene.

de exemplu. Intr-un asemenea spaţiu rolul liderului politic de tip charismatic este important. C. J. Dacă acceptăm ipoteza universaliilor politice şi a imaginarului politic in care intalnim forme general-umane de raportare la politic. grupări politice şi electorat deopotrivă au nevoie de acest tip mitologic de relaţie cu lumea socială. oameni politici. oferind cititorilor o analiză aplicată a conceptului la spaţiul romanesc. dezvăluind un model mitic de raportare la putere”. Izoland spaţiul romanesc din perspectiva relaţiei dintre cultura politică şi religie. ideologii politice sau ideologia dominantă. In 1989. a făcut ca. etc). d. Pornindu-şi cariera in calitate de concept cu dublă semnificaţie.cele referitoare la percepţiile colective ale lumii politice. cultura politică a primit in numai 13 ani de la lansarea sa cel puţin 30 de definitii. e. Puterea politică. Astfel. revista Sfera Politicii avea ca temă cultura politică. definiţii zise “obiective”. in cazul romanesc. c. definiţii sociologice . Cristian Pirvulescu intregeşte cadrul teoretic de validitate al termenului. Aceasta inseamnă că cetaţeanul aflat in faţa urnelor optează pentru un partid sau altul. definiţii psihologice . care pun problema culturii politice in termenii normelor sociale şi ai valorilor consensuale. afirmaţia potrivit căreia “jumătate de secol de dominaţie comunistă a modificat in profunzime mentalitatea”. partide. Aceste determinaţii au dus la o dinamică specifică a culturii politice romaneşti. şi care a avut atat de mare importanţă in iniţierea procesului democratic.cele centrate pe individ si percepţiile individuale ale politicului. opiniei acreditate in cadrul diferitelor grupuri de care apartine. care oferă un tip ideal. cu rol de explicare a unor fenomene parţiale (comportament. Vorbind despre originile culturii politice romanesti.Pirvulescu considera că determinanţii majori care au dus la modelarea unui anumit tip de cultură politică in spaţiul romanesc au fost elementul naţional şi dimensiunea rurală a civilizatiei romaneşti. toate acestea alcătuind acel fond necritic aperceptiv de raportare la politică. acesta afirma că “Inexistenţa conflictului dintre puterea temporală şi puterea spirituală. punand in discuţie dimensiunea religioasă a acestuia.Patrick la Congresul mondial al Asociatiei Internationale de Stiinte Politice ţinut la Edinburg in 1976.R. Gibbins incerca să ordoneze diferitele definiţii care s-au dat culturii politice. “Realitatea este că regimul comunist a folosit baza mentală preexistentă. una rationalistă şi alta afectiv-emotională. In 1994. sentimentelor. nu se justifică intru totul. mai degrabă. defiţii care fac referinţă la cultura naţională. b. observăm că această raportare mitologică la Putere nu este deloc una specific romanească. specific crestinismului occidental.R. lumea occidentală avand drept spaţiu de cristalizare a culturii politice lumea urbană. continua autorul. oricare ar fi ipostazele in care aceasta se intrupează. ne anunţa G. propunand o tipologie a acestora: a. credinţe. religia să nu contribuie la formarea unor opţiuni democratice. defiţii lingvistice . . şi prin intermediul credinţelor. şi f. căci. asociate cu cele de tip individual.relaţiei dintre cetateni şi politică. ale cărei elemente precum ideea egalitătii in obşte.un discurs cu inţelesuri pentru un grup determinat. definiţii euristice. are nevoie de spectacolul in care este angajată o intreagă mitologie politică prin care ea se autolegitimeaza in faţa unui social care are el insuşi nevoie de acest spectacol şi de mitologia care il intemeiază. Astfel. in societăţi cu un regim totalitar şi in regimuri poliarhice deopotrivă.

văzut ca unul care privilegiază mai degrabă instituţii ale consensului decat instituţii ale conflictului. iar Parlamentul . Concluzia pe care o trage autorul este aceea că scorurile obţinute de cele trei instituţii sunt determinate inclusiv de tipul de cultură politică romanească. rezistau incă prin anii ’30 ai secolului nostru in mediul rural. vom putea observa o confuzie aproape generală. IMAS . n. de asemenea un model paradigmatic al dezbaterilor politice in formula şi la nivelul culturii civice a lumii rurale romaneşti. . care exprimau obişnuinţe mentale. Ghica. Din această perspectivă. Autorul pleacă de la “confuzia aproape generală” manifestată in operaţionalizarea acestui concept in spaţiul romanesc.refuzul economiei de piaţă.ca “instituţie a conflictului” (in sensul de dezbatere democratică) neavand in 1994. Dacă din multitudinea de articole apărute in presa ultimilor ani vom lua in considerare doar serialul de interviuri “Sondaj CN:Toamna politică vazută de politicieni” din numerele din această vară ale cotidianului Curierul National. Capitalismul abia incepuse să-şi facă simţită prezenţa la sate.). Xenopol. etc. ideea referitoare la un tip specific de cultură politică romanească in perioada de tranziţie poate fi absorbită in cadrul teoretic pe care il circumscriu termenii de imaginar politic şi cultură civică. atat la ziarişti cat şi la politicieni. Aranjamente economice de tip feudal. la nivelul clasei politice şi a elitei mass media in mod special: “Ca şi conceptul de societate civilă (de care este sensibil legată . urmată de generaţia Marţian. Aurelian.Zeletin care oferă chiar o filosofie a liberalismului in formula neo-liberalism. Cred că un sondaj profesionist de opinie efectuat in randul elitei mediatice şi politice ar oferi o imagine şi mai dezastruoasă”.sintagma cultură politică.de accepţiunea corectă a culturii politice.1994).Armata şi Biserica. incheindu-se cu Şt. aprecieri pozitive mai mari de 24%. Ipoteza rezistenţei la schimbare a societăţii romaneşti in perioada de tranziţie este argumentată prin sondaje de opinie succesive (IRSOP 1991. Dezbaterea democratică şi ideea de conflict implicată de aceasta nu făceau parte din orizontul civilizaţiei rurale”. 1994. “obişnuinţele politice” create de regimul comunist romanesc integrandu-se unui sistem de valori şi tradiţii anterior. respingerea capitalismului ca imoral au fost locuri comune. de exemplu. de unde reiese că scorurile cele mai mari le aveau “instituţiile consensului” . prin discuţiile din poiana lui Iocan. Deşi este discutabilă ipoteza inexistenţei culturii politice de tip democratic in Romania anilor ’30 (elementul liberal apare la generaţii succesive de teoreticieni precum Şutu.cat le-a permis spaţiul oferit de interviu . putem explica rezistenţa la schimbare a culturii politice romanesti prin rezistenţa la schimbare a imaginarului politic romanesc modelat de ideologia şi propaganda comunista. Marin Preda oferă. in Capcanele culturii politice. Strat.ns) cultura politică nu a facut o carieră prea stralucită in ce priveşte acurateţea ştiintifică manifestată in utilizarea termenului. Din cincisprezece politicieni de frunte numai Adrian Nastase şi Stelian Tanase sau apropiat . Zoltan Rostas oferă şi el o analiză interesantă a conceptului de cultură politică prin aplicare la spaţiul romanesc. 1993.

In continuare. autorul observă că acceptiunea acreditată pentru acest termen in spaţiul romanesc se referă la cunoştinţe obţinute prin lectură. deşi este asemănătoare cu asociaţia dintre un interpret de muzica clasică şi unul de muzică populară care nu a vazut in viaţa lui un portativ şi amandoi sunt interpreţi la vioară. etc. propunand reconfigurarea conceptului prin introducerea termenilor de cultură civică şi imaginar politic. imaginarul politic este parte integrantă a imaginarului social. ci produsul informaţional creat de mass media. adică tot ceea ce ţine de raportarea “in cunoştinţă de cauză” (sau presupus a fi “in cunoştinţă de cauză”) la obiecte politice. pentru că aceasta este acceptiunea cea mai la indemană. Este vorba de o intelegere reducţionistă. Eroarea. cultura civica defineşte aici omul cunoscător. sau civism. acest tip de individ fiind nu cercetătorul. valori care filtrează percepţia asupra politicului şi care sunt părţi integrante ale identităţii si apartenenţei sale la diferite grupuri sociale (etnice. de altfel. in sensul identificarii culturii politice cu ceea ce eu propun a se numi cutură civică. Nu e de mirare. prin instrucţie. in cautarea de identitate politică. şi se referă la nevoia individului de a-şi găsi o identitate politică in calitate de cetăţean al unui anumit sistem politic. imaginarul politic cuprinde sentimente. “a cunoaşte”. convingeri. profesionale. Referindu-se la dimensiunea mitologică a relaţiei dintre electorat şi politică. credinţe. . Imaginarul politic va defini partea afectiv emoţionaăa sau non-ratională a raportării la diferite obiecte politice. cultura civică va reprezenta aspectul raţional al culturii politice. Cultura civică şi imaginarul politic In analiza conceptului de cultură politică vom păstra caracterul bidimensional al acesteia. Imaginarul politic va fi tratat in continuare ca un ansamblu de arhetipuri cu caracter de universalitate pentru specia umană. In construcţia simplă propusă mai sus. in sensul de cetăţean informat (sau care crede că este informat şi cunoaşte) despre structuri instituţionale şi mecanisme politice. este una care apare prin definirea şi inţelegerea unilaterală a conceptului de cultură politică. Imaginarul politic se referă la cetăţeanul in calitate de homo religiosus şi homo symbolicus. in sensul de individ care are nevoie de credinţe sau realitati meta-fizice la care să se poată raporta. venită pe filiera unuia dintre “idolii” sociali care asociaza “cultura” cu “a şti”. In această perspectivă.) structurate formal sau informal.

Nevoia de raportare şi intemeiere metafizică a individului poate. pe homo religiosus. etc. avem reuniţi in aceeaşi persoană . ne spunea Eliade. aşa cum cele două idealuri pot reprezenta ele insele o instanţă metafizică. Asimiland terminologia şi distincţiile operate mai sus. precum şi mitologiile politice răspund unei nevoi de sacru a fiintei umane. etc. Acesta este sensul in care operez cu termenul de zoon politikon ca homo religiosus. se poate accepta ipoteza potrivit careia stabilitatea unui sistem politic ţine de măsura in care Puterea reuşeşte să gestioneze. să legitimeze şi să-şi stabilească discursul legitimant in concordanţă cu factorii cheie ai imaginarului politic şi ai culturii civice din societatea in care-şi exercită funcţia ordonatoare. sau de structura individuală de personalitate. in afara caruia nu se poate legitima si intemeia. in funcţie de determinanţi culturali. in afara ipotezei creaţioniste. intre arhetipuri şi al treilea nivel. Din această perspectivă. sociali. Astfel. Tratand imaginarul politic in această perspectivă tridimensoinală.cu o opţiune clară pentru un partid de o anumită culoare. sau a aparitiei societaţii umane prin proces lung de trecere a umanităţii prin diferite faze de dezvoltare.Acesta este nivelul cel mai profund de prezentare a fiinţei umane ca zoon politikon. subordonată sau derivată din aceasta. al Varstei de Aur. dar el ramane legat de principiul creării Universului prin explozia fondatoare . de stanga sau de dreapta . de asemenea.temeiul ultim . avand o nevoie constantă de sacru. Tot ceea ce este profan a avut altădată o dimensiune de sacralitate. cel al reprezentarilor concrete. să fie multistadial intemeiată. homo simbolicus si zoon politikon.poate să apară o altă instanţă.Cetăţeanul.) Un al doilea nivel este reprezentat de configuraţii de reprezentări ca interiorizări ale unei imitaţii sociale. mitologiile diferitelor popoare. Deci el ramane coerent cu nevoia de a crede in ceva de dincolo de ceea ce putem direct percepe cu simţurile noastre. La acest nivel putem discuta despre nevoia de mituri politice a omului ca animal social. ci forma concretă pe care această instanţă o capătă. procesul de secularizare crescanda a culturii umane apare. in sensul că dupa Dumnezeu . verde. Un ateu respinge ideea de Dumnezeu. in fapt. caracterizat prin socialitate si sociabilitate in egală masură (mitul Salvatorului. Acest al treilea nivel se referă la identitatea concretă roşie. Cand ne referim la homo religiosus plecăm de la premisa că ceea ce distinge indivizii reali este nu natura instanţei la care se raportează ca temei acţional.o metaforă prin excelenţă. ca unul de retragere a sacrului dinspre un domeniu către un altul. Omul ca fiinţă religioasă exprimă nevoia individului de a se raporta la o instanţă metafizică intemeietoare. al duşmanului ascuns şi al conspiraţiei. o nevoie de a crede in ceva care să reprezinte nivelul ultim de intemeiere al acţiunilor sale. . statul ideal. socialul şi politicul in egală măsură. societatea comunistă sau orice idee abstractă fără corespondent empiric. Acesta este nivelul intermediar. sau de egalitate in faţa votului. care oferă ocazia unei perceptii individuale şi de grup in perspectiva unei identităţi politice determinate. in afara raportarii la divinitate. Instanţa metafizică poate fi Dumnezeu. cum ar fi ideea de egalitate in faţa legii.

Cazul romanesc Societăţile aflate in tranziţie de la un regim totalitar la unul de factură democratică reprezintă un caz special din punctul de vedere al relaţiilor intre Putere şi cultura politică. Puterea riscă. in sensul că aici avem de-a face cu mutaţii structurale rapide la nivelul universaliilor care structurează imaginarul politic. după care nu tot ceea ce e logic valid este şi real. au urmat imediat schimbării politice din 1989. Acesta este cazul societăţii romaneşti al carui agent ordonator . folosind datele concrete ale fenomenului de schimbare din Romania anilor 1989-1990. şansele reale ale Puterii de a se legitima şi autoreproduce sunt direct legate de condiţia respectării imaginarului politic al vremii. ne-ar sugera alegerile din 1990. observăm insă că logica faptelor nu urmareşte pe cea a minţii noastre. Este greu de acceptat ideea unei perpetuări a Puterii in condiţiile in care aceasta provoacă una sau alta dintre universaliile politice care structurează imaginarul societaţii de tip democratic. La o primă aproximare. La un nivel analitic de suprafaţă. In realitate. oferindu-se astfel incă un argument pentru adevărul uşor de acceptat. Imi propun să sugerez in . s-ar părea că avem de-a face cu schimbări la nivelul instituţiilor politice care antrenează rapid schimbări la nivelul culturii politice. propria prăbusire prin simpla anunţare a interzicerii unui drept fundamental al cetăţeanului (libertatea cuvantului. de exemplu). Ipoteza ar putea fi susţinută de faptul că noul agent al Puterii care a inlocuit clica politică din jurul lui Ceausescu a fost perceput de o majoritate electorală ca agentul purtător al unor valori democratice.Puterea politică . drept care devine piesa de bază intr-o societate in care s-au proclamat şi respectat o anumită perioadă drepturile cetăţenilor. de exemplu. situaţia respecta şi intra in nevoia acută de ordonare pe care mintea noastră o cere.In cazul in care societatea respectivă este una de tip democratic. Puterea şi cultura politică in societăţi aflate in tranzitie. Ceea ce inseamnă că Puterea trebuie să-şi adapteze discursul la tipul de cultură politică pe care o prezintă societatea ale cărei resurse le gestionează. In ciuda absenteismului politic in alegerile electorale şi a impresiei de inactivitate/neimplicare a cetăţenilor in viaţa politică. valori care. La un nivel de profunzime. lucrurile n-au stat deloc aşa.a cunoscut o schimbare structurală fundamentală in 1989.

" . regimul comunist romanesc a reusit să creeze (sau cel putin să influenteze) moduri de percepţie a lumii politicului. sentimente şi credinţe politice in spaţiul romanesc. dar ea le exacerbează provocand afronturi verbale şi fizice. moduri de evaluare. de fiecare dată cand se iveşte ocazia. de idei sistematic solicitate pentru a da seamă de situaţiile cele mai diverse. un tip de individ cu o cultură politică doar parţial alterată de această indoctrinare a cărei piesă cheie este limbajul univoc ce pretinde alinierea la un comportament colectiv al supunerii şi raportării obediente la politica “partidului-far”.. altfel spus. ideologia devine partea militantă a culturii politice. Acestea s-au facut evidente imediat ce individul a fost pus in situaţia nouă de “cetăţean”. individul s-a vazut nevoit să opteze pentru una sau alta dintre formaţiunile politice care se ofereau in 1990 pe piaţa politică romanească.continuare care au fost mecanismele ce invalidează o astfel de ipoteză a schimbarii rapide la nivelul culturii politice in Romania post-decembrie l989. Departe de a fi ajuns la idealul de “om nou” pe care şi l-a propus in Codul eticii şi echitatii socialiste . adică aceea de individ care să participe activ la treburile Cetăţii. doar prin raportare la “omul nou” pe care regimul dorea să-l creeze. valorile şi sentimentele politice ale individului. Plecăm de la cultura politică specifică regimului comunist. aşa cum se intimplă cu miturile fondatoare ale unui popor. indoctrinarea comunistă a lasat urme adanci in imaginarul politic romanesc. străină celui ce fusese actorul unei piese de mimare colectivă a acceptarii regimului Ceausescu.. Spun că acest limbaj al indoctrinării a modificat doar partial percepţia. Altfel. golit de sentimente şi credinţe exprimabile altfel decat in spaţii ultra-private .“robotul decerebralizat” şi ascetul dez-irationalizat. Intrebarea la care nu am răspuns 6. In această ipostază nouă. prin aparatul său de propagandă. Ideologia este "un sistem de idei.) Nu numai că ea nu neagă conflictele. (. atata vreme cat ea incurajează prozelitismul pentru o idee sau pentru un partid ori regim politic.regimul comunist a reuşit să modeleze printro socializare politică agresivă şi prin stăruinţa acesteia. Cultura politică şi ideologia Intr-un anume sens. Mi se pare neindoielnic faptul că.

care a venit la putere in Chile in urma loviturii de stat in care au murit mai mulţi demnitari ai regimului ales in mod democratic. memoria politică este selectivă. individul se construieşte in sensul integrării sale in comunitatea e care aparţine. care a durat intre 1973-1983 a pus capăt vieţii mai multor mii de indivizi. 8. Memoria politică Cultura politică şi ideologia politică trebuie analizate in relaţia lor directă cu memoria politică. . Exemplare in acest sens sunt situaţiile in care s-a găsit Germania după cel de-al doilea război mondial. de situaţia generalului Pinochet. sunt un exemplu pentru selecţia pe care memoria colectivă spaniolă a realizat-o in comparaţie cu comunitatea chileană. cand s-a dovedit a fi atat de dificil să judece membrii activi ai structurilor naziste. Prin procesul de socializare. de exemplu. etc. sau după reunificare să judece ofiţeri Stasi ai serviciilor secrete. in frunte cu Preşedintele Allende. 7. Socializarea politică Socializarea este procesul de transmitere de informaţii cu caracter cultural şi de integrare culturală a individului. Cazul construit prin incidentul britanic al fostului şef de stat chilean este un exemplu de conflict intre memoriile colective ale mai multor naţiuni. spunea George Stirner. Ea impune uitarea anumitor elemente. de invăţare şi de acceptare. in aceste condiţii. Situaţia se aplică şi in cadrul politicii. după renunţarea la poziţia de şef de stat in regimul autoritar pe care il condusese. să realizeze o lume morală de un anumit fel. Comunitatea cea mai insistentă in cererea de extrădare a fostului şef de stat pentru a fi judecat a fost cea spaniolă. de aprofundare şi de construcţie de identitate individuală prin raportarea la identitatea culturală a grupului sau grupurilor de referinţă. Demonstraţiile de stradă din Barcelona sau Zaragoza pentru extrădarea generalului. Socializarea este un proces de transmitere de valori. instaurindu-se un regim de teroare militară. Vedem astfel că vectorii de memorie politică sunt idei forţă care direcţionează preferinţe şi canalizează opinii politice. peornind de la comunitatea primară care este familia. In funcţie de astfel de vectori stabiliţi conjunctural sau impuşi de către un partid sau o grupare politică un eveniment poate rămane in memoria colectivă sau nu. Aniversarea Revoluţie romane din decembrie 1989 şi dezbaterile din mass media la sfirşitul fiecărui an calendaristic sunt semnificative pentru mecanismele de impunere şi selectarea de evenimente in memoria colectivă a unui popor. pină la comunitatea cea mai alrgă pe care o putem considea ca fiind naţiunea. Selectivitatea memoriei politice este ilustrată. Aşa cum se poate observa. producţia ideologiilor sau a opiniilor concurente este un proces care se pliază pe competiţia intre grupuri rivale care işi propun să construiască trecutul. cu temeiuri in trecut sau cu proiecţii in viitor. A nu uita nimic inseamnă să ne lăsăm pradă nebuniei. in funcţie de factori culturali specifici. ai poliţiei de frontieră. Autoritarismul chilean. să inventeze origini. Reactivarea informaţiilor referitoare la un anumit eveniment sau fapt social este un mecanism de impunere şi forţare a selecţiei evenimentului respectiv in memoria colectivă a unei comunităţi. pentru care faptele fostului şef de stat nu impiedicau deţinerea funcţiei de senator pe viaţă de către acesta.Or.

. puterea. 4. percepute fie ca avind un rol pozitiv. Autoritatea personalizată ţine direct de judecăţile de valoare. Puterea politică foloseşte acum o violenţă simbolică in a impune ca legitime semnificaţii prin disimularea raporturilor de forţă ce stau la fundamentul puterii.. Trăsăturile pe care copilul francz le atribuie autorităţii politice par să fie parte a unei percepţii colective naţionale. spune Maurice Duverger. Socializarea politică a copiilor are ca obiect ". Personalizarea. Cercetările despre socializarea politică timpuie au inceput in SUA după 1959. ci este inculcată printr-o a doua limbă . Cercetările făcute de sociologii francezi arată că faza personalizării este foarte slabă. Modelul lui Easton este construit in patru etape. Ideologia transmisă nu este de factură directă. Atitudinea de ură sau de iubire este deci construită in această a doua fază a socializării politice. Avem astfel o socializare primară care se desfăşoară in perioada copilăriei. Instituţionalizarea se referă la trecerea de la percepţia individuală a figurilor de autoritate la percepţia globală a unui sistem de autorităţi. care se regăseşte in <gustul francezilor pentru autorităţi indepărtate şi difuze>. Copilul ia contact cu sistemul politic prin intermediul citorva figuri de autoritate. Se poate vorbi despre stadii sau etape ale socializării politice." ."gramatică generatoare de comportamente politice". (. Modelul lui Easton pentru copiii americani nu se potriveşte insă modelului situaţiei din Franţa. Relevant pentru această etapă a socializării politice timpurii este studiul lui David Easton. nici chiar in timpul generalului De Gaulle copiii francezi neavand o percepţie şi o imagine foarte clară asupra figurii de autoritate reprezentată de Preşedintele francez. constrangătoare şi indepărtată.. fie ca avind un rol negativ pentru comunitate.In perspectivă politică. De exemplu. 1. perioadă in care copilul integrează valori şi norme culturale şi poltice. identificand ideologiile subiacente procesului de şcolarizare.. Dacă aşa stau lucrurile. 2. Legitimitatea constă in faptul că o putere. acestea transmit o cultură burgheză vulgarizată in clasele primare şi mai elaborată in clasele secundare-superioare. Autoritatea politică este percepută de copilul francez ca una abstractă. regulile impersonale căutate de francezi asigurindu-le independenţa şi protecţia faţă de arbitrariul autorităţilor. un rege este legitim dacă cea mai mare parte a supuşilor săi cred că monarhia este regimul legitim şi că posesorul coroanei este cel care trebuie să o poarte conform normelor admise de colectivitate. o autoritate. şi anume valorile care fondează autoritatea.de către cea mai mare parte dintre membrii unei colectivtităţi. Politizarea. se poate vorbi despre o socializare timpurie cu caracteer naţional? Analizind manualele şcolare. care ne oferă un model teoretic al socializării politice a copiilor.transmiterea culturii existente. 3. Faza idealizării . faţă de care acesta arată un detaşament afectiv şi o distanţă clare. psihologia şi pedagogia deopotrivă. ierarhia. Bourdieu şi Passeron vor merge mai departe in La reproduction (1970). In prima etapă copilul este sensibilizat la domeniul politic. socializarea este procesul de transmitere şi de asimilare a valorilor şi normelor politice care se desfăşoară la nivel implcit sau intr-o formă explicită. proeict in care au fost angajate sociologia.adică in conformitate cu sistemul de valori . o ierarhie sunt considerate ca legitime .) Această simplă definiţie ne face să inţelegem faptul că aculturaţia politică are ca scop principal menţinerea sistemului de legitimitate existent.

ameliorindu-şi mai bine cunoaşterea mediului social. Copiii de muncitori acceptă mai bine vocabularul conflictual şi il cunosc mai bine decit copiii din mediile favorizate. Cunoaşterea politică nu este strict legată de nivelul social al părinţilor. 37% dintre copiii de muncitori. copiii au o reacţie de respingere faţă de termeni care trimit la o relaţie de tip conflictual . Această asimilare se operează inainte de virsta de 10 ani. manifestă un interes puternic pentru politică. Socializarea politică şi credinţele inculcate de guvernanţi Socializarea politică este direct legată de constrangerea politică. fenomenul fiind explicat prin faptul că mediile sociale mai educate au o poziţie pozitivă faţă de politică.18 ani.9. ideologii. cetăţean. alte instituţii de aculturaţie sunt libere. in care se construieşte o annumită autonomie a conştiinţei. in sensul că mijloacele de transmitere sunt in puterea unui singur individ sau grup. După virsta de 7 ani apare o relaţie de cooperare. Pornind de la aceste date preliminare. Cuvintele cele mai bine acceptate sunt cele de Patrie. diferenţele. La 12-13 ani acesta percepe mai bine conflictele. dacă puterea care stabileşte coordonatele socializării este de tip totalitar. Rgulile pină atunci acceptate. Socializarea copiilor este urmată de o aculturaţie permanetă. 20% din mediul muncitoresc şi 18% din mediul agricultorilor. după care urmează instituţiile politice: democraţie. clase. şcolile. in măsura in care ele seamănă celor ale adulţilor. Trecand de la cazul american la cel francez. Astfel 50% dintre copiii de profesori. 39% dintre cei de cadre superioare. vot. tipul de educaţie şi valorile pe care aceasta este fondată fiind decisive in tipul de identitate politică pe care socializarea politică il realizează. se poate vorbi despre o aculturaţie de tip pluralist. este <varsta critică> cand copilul devine capabil să argumenteze şi să inţeleagă mai obiectiv credinţele pe care le primeşte. observăm că in Franţa. Copiii de profesori au nivelul cel mai ridicat de cunoaştere (48%). Astfel. Intre varstlele de 13. In cazul in care puterea nu este unică şi mijloacele de informare in masă. <libertateegalitate-fraternitate>. drapel. pentru că valorile care sunt purtate de puterea politică respectivă . 36% dintre cei care au părinţi cu studii superioare. Republică. Stat. 10. 11-12 ani. Dacă procesul de socializare politică este reuşit. ales. In ceea ce priveşte interesul pentru politică. Virstele socializării politice 1. Astfel. atunci constringerea politică nu mai are nevoie să se prezinte in forme de violenţă fizică sau legală. familia transmite pentru copii şi pentru adolescenţi preferinţe partizane durabile care pot constitui pentru individul adult adevărate grile de analiză şi de percepţie a evenimentelor şi fenomenelor politice. vor face obiectul unei reevaluări 2. Abia incepand de la această varstă copilul poate percepe diferenţiat fenomenele <politice>. lege.partid. putem vorbi despre o aculturaţie monolitică. Pină la 7 ani copilul se identifică cu adultul in preferinţe şi acţiuni cu diimnsiune de tip politic. diferenţa este semnificativă. sau sunt in componenţa unui stat democratic. faţă de 36% de copiii de agricultori au o cunoaştere <bună> a politicii. putem distinge intre tipuri de aculturaţie. sindicate.

Din această perspectivă. este suficient că ele produc adeziune socială. Norbert Elias in La dynamique de l’Occident.sunt interiorizate. ambele categorii participand la acelaşi invăţămant. in 1939. O socializare eficace facilitează psihologic acceptarea consttringerilor. "Socializarea politică este procesul de inculcare a credinţelor şi reprezentărilor relative la putere (dimensiunea verticală) şi la grupuri de apartenenţă (dimensiunea orizontală)." O astfel de interiorizare a valorilor politice poate crea inclusiv sentimentul libertăţii individuale. asimilate şi oferă astfel cimpul supunerii civice. nu există societate politică viabilă in lipsa interiorizării unui minimum de convingeri comune referitoare la aparteneţa la comunitate şi la legitimitatea guvernămantului acesteia. pentru a-şi legitima poziţia la varful puterii. Copiii care provin din medii privilegiate au o mai bună .. cum observa. sistemul educaţional public şi privat rezolvand handicapul cognitiv al acestora. In fapt." Agenţii implicaţi in acest proces de socializare politică sunt atat guvernanţii. de vreme ce un anumit tip de comportament se transformă din normă politică impusă in normă politică asimilată. Din această perspectivă. Pe de altă parte. ceilalţi. Şcoala şi socializarea politică Cercetările asupra şcolii ca factor de socializare politică au arătat că influnenţa ei in acest sens este cu mult mai mare pentru copii care vin din medii defavorizate. s-a constatat că cunoaşterea programelor de partid pentru copiii negri a crscut cu 10 procente.. cat şi guvernaţii. faţă de 2 procente pentru copiii albi. regimurile politice de tip democratic şi dinamica statului european sunt direct legate de apariţia in imaginarul colectiv şi de asimilarea valorilor pe care se intemeiază puterea politică.Percheron subliniază hiatusul intre cunoaşterea de reguli abstracte şi realitatea conflictuală a politicului. pentru a se putea integra in sistemul de valori politice al societăţii. A. Primii. In spaţiul american. A. un proces reuşit de socializare politică prin care se interiorizează credinţele fondatoare de ordine social-politică ". Contează foarte puţin dacă aceste convingeri sunt dondate sau nu in raţiune. Pentru cazul francez. Constrangerea prin forţă este astfel inlocuită cu autoconstrangerea şi autoimpunerea.răspunde de asemenea unei exigenţe a celor guvernaţi.

se diferenţiază prin felul in care pun problema influenţei. iar cei care provin din medii defavorizate au o percepţie mai realistă a conflictelor sociale. in special televiziunea.chiar şi cei care nu işi schimbă opinia. individul participă la o realitate fabricată de media. in Mass Communcation Theory (1983). Socializarea politică şi mass-media Mc Quail arată. a codurilor sau a simbolurilor prin care guvernanţii se legitimează. facilă şi accesibilă de informaţie cotidiană.). cand. asociaţii..)". după Lazarsfeld. Pentru sistemele democratice. coduri." Teza referitoare la efectele limitate şi cea referitoare la efectele importante se intalnesc totuşi şi. cand cercetătorii se nelinişteau de imensa putere a mijloacelor de comunicare in masă. In egală măsură insă mass media a devenit un element fundamental in strategiile de menţinere şi de perpetuare a puterii. mass media sunt privite ca neavand un efect major in formarea şi modelarea atitudinilor şi comportamentelor sociale şi politice. de fapt. au tendinţa de a nu o exprima iar această tăcere intăreşte opinia <majorităţii> reducand in aceeaşi mişcare numărul de adeziuni la opinia minoritară. B.unoaştere a primelor. Cel de-al doilea ciclu este cel al anilor '60. cat şi in relaţiile cu camarazii. etc. atat in relaţiile cu cadrele didactice. participarea politică a individului fiind direct legată de distribuţia opiniilor prezentate de media. De exemplu.. mass-media intreţine opinii şi imaginea instituită in viaţa politică. eliminand opiniile dizidente. că există trei etape in cercetarea influenţei mass-media asupra lumii sociale. Producand . nu dă credibilitate decat opiniilor majoritare. complementare. mass media a dobandit pentru o majoritate de indivizi rolul de sursă legitimă. Ele sunt. "Şcoala este un loc de invăţare concretă a democraţiei pe plan paticipatiării la viaţa şcolară (alegerea de delegaţi. etc. subliniază autorul. Participand la construirea realităţii. şcoala fiind un loc de invăţare a relaţiilor sociale (ierarhii. Astăzi. in acelaşi timp. care. Mass media tinde astfel să preia controlul şi să se substituie grupurilor de referinţă tradiţionale. Primul ciclu este cel al anilor '40. observă Chagnollaud. Media intreţine in acest fel conformismul social: ".

1980. Paris. Sociologie politique. Humanitas. Gabriel Almond. 1998. Ce este imaginarul politic? 4. ed. Paris. 1969 (1939). In afara controlului electoral. Boston. Princeton University Press. PUF. Etica protestantă şi spiritul capitalist.informaţii despre viaţa politică. J. 1999. Termeni-cheie Credinţe politice Cultura civică Cultura dependentă Cultura participativă Cultura patriarhală Cultura politică Dimensiunile culturii politice Dimensiunile culturii politice Ideologia Imaginar politic Memoria politică Socializare Virstele socializării Intrebări de verificare 1. Les fondaments cultureles de la personalite. 1965 (1945). 1994. La science politique. 4-a. 2-a. Sidney Verba (eds). Paris. 1994. Maurice Duverger. 1969. Dalloz. ed. Dunod. trad. Philippe Braud. Sociologie de la politique. Ce este cultura politică? 2. Gallimard. Max Weber. ea transmite date despre guvernanţi şi acţiunile lor. The Civic Culture Revisited. Care este funcţia indeplinită de socializarea politică? 5. The Civic Culture. Paris. Ralph Linton. Tipologia culturii politice 3. Children in the Political System. Dominique Chagnollaud. Paris. Science politique.Dennis. 1963. Idem. 1988 (1973). Care este relaţia dintre cultura politică şi ideologiea politică de un tip sau altul? . LGDJ. Political Attitudes and Democracy in Five Nations. New York. Ce este o ideologie? 6. L'individu et la societe. a campaniilor electorale prin mass meddia. Abraham Kardiner. Bibliografie David Easton. Little Brown. sistemul reprezentativ al democraţiilor fiind dependent astăzi de prezentarea faptelor politice. guvernanţii democraţiilor reprezentative au căpătat o instanţă de control cel puţin la fel de importantă: reporterii in căutare de ştiri despre activtatea guvernanţilor şi a partidelor politice. Paris. Armand Colin. Yves Schemeil.

7. In care dintre tipurile de cultură politică ar putea fi incadrată cultura politică romanească de astăzi? .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful