1) Abuzul de încredere. Infracţiunea de abuz de încredere este reglementată de art. 213 C. pen.

Infracţiunea de abuz de încredere constă în fapta persoanei care îşi însuşeşte un bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept sau refuzul de a-l restitui. Obiectul infracţiunii. Obiectul juridic specific al infracţiunii de abuz de încredere îl constituie relaţiile sociale patrimoniale a căror normală desfăşurare depinde de apărarea încrederii între subiectele raporturilor respective. Obiectul material îl constituie bunul mobil deţinut cu orice titlu de făptuitor. Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nu poate fi decât persoana care deţine, pe baza unui raport juridic, un bun mobil al altuia. Participaţia este posibilă. Subiect pasiv direct este persoana de la care făptuitorul primise bunul. În cazul în care bunul aparţinea altei persoane, aceasta va fi subiect pasiv indirect. Latura obiectivă. Elementul material al faptei este prevăzut de lege în trei ipostaze: însuşirea, dispunerea pe nedrept şi refuzul de restituire. „Însuşirea” reprezintă luarea în stăpânire a bunului mobil de către cel care, de drept, nu avea decât detenţia acestuia. Pe lângă corpus, făptuitorul îşi arogă în mod fraudulos şi animus, comportându-se cu bunul ca un adevărat proprietar. Refuzul de restituire înseamnă împotrivirea manifestă a detentorului de a înapoia bunul mobil celui care i la încredinţat. Simpla abţinere de a restitui bunul la epuizarea termenului până la care subzistă detenţia nu reprezintă un „refuz de restituire”. Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Deşi este susceptibilă de toate formele, legea nu pedepseşte nici actele preparatorii, nici tentativa. Consumarea infracţiunii de abuz de încredere are loc în momentul însuşirii, al dispunerii pe nedrept ori al refuzului. Această consumare este instantanee. Fapta poate avea caracterul unei infracţiuni continuate. Abuzul de încredere se poate realiza prin trei modalităţi normative: însuşirea bunului altuia, dispunerea pe nedrept de un asemenea bun sau refuzul de a-l restitui. Infracţiunea se poate realiza şi printr-o varietate de modalităţi faptice. Abuzul de încredere se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă. Pentru infracţiunea de abuz de încredere, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Dacă însă bunul este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Dacă prin comiterea infracţiunii de abuz de încredere s-a produs o pagubă nesemnificativa şi sunt îndeplinite celelalte condiţii, instanţa de judecată poate dispune înlocuirea răspunderii penală cu răspunderea care atrage o sancţiune de drept administrativ. 2) Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este reglementată de art. 246 C. Pen. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de 1

serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale de serviciu, pentru protejarea cărora este necesar ca orice funcţionar public să-şi îndeplinească atribuţiile conform statutului său juridic, evitând astfel să aducă atingere intereselor legale ale unei persoane. În subsidiar, sunt protejate relaţiile sociale privitoare la interesele legale ale persoanelor fizice, interese la care se referă, direct sau indirect, actul de serviciu. De regulă, obiectul material lipseşte. Dacă însă fapta se realizează asupra unui bun, obiectul material este acel bun. Subiectul activ este funcţionarul public sau un alt funcţionar, deci circumstanţiat. Subiectul pasiv este statul ca titular al valorilor sociale ocrotite de lege, adică bunul mers al activităţii instituţiilor publice. Subiectul pasiv secundar poate fi orice persoană. Fapta se comite numai cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care agentul era îndreptăţit să procedeze. Elementul material constă într-o acţiune ori o inacţiune. Astfel, autorul nu îndeplineşte actul de serviciu atunci când trebuia să facă acest lucru ori, dimpotrivă, îl realizează, dar într-un mod necorespunzător. Pentru ca infracţiunea să subziste nu este nevoie de repetarea elementului material. Termenul act utilizat în lege are semnificaţia de operaţiune pe care funcţionarul trebuie să o efectueze. Prin neîndeplinirea unui act se înţelege omisiunea făptuitorului de a efectua acea activitate, pe care era obligat să o facă, iar prin neîndeplinirea în mod defectuos se înţelege efectuarea unei operaţii în mod abuziv, altfel de cum trebuia făcută. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca fapta să fi fost săvârşită de făptuitor în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu. Urmarea infracţiunii constă în apariţia unei vătămări aduse intereselor unei persoane fizice. Raportul de cauzalitate presupune nu numai dovedirea caracterului incorect al exercitării atribuţiilor de serviciu de către autor, dar şi relevarea faptului că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost, nemijlocit, o vătămare a drepturilor unei persoane. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta este numai intenţie (directă sau indirectă). Culpa este exclusă, deoarece termenul „cu ştiinţă” pe care îl conţine textul de lege implică cunoaşterea de către agent a caracterului necorespunzător al exercitării atribuţiilor lui de serviciu şi urmărirea sau acceptarea ca, prin aceasta, să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Actele de pregătire şi tentativa nu se pedepsesc. Consumarea are loc numai atunci când s-a produs efectiv lezarea unui drept patrimonial sau nepatrimonial al subiectului pasiv adiacent. Infracţiunea poate avea forma continuată atunci când făptuitorul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, omite cu ştiinţă să îndeplinească în mod repetat un act sau în mod repetat îndeplineşte defectuos un act, aducând o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Se disting două modalităţi normative: prima constă în neîndeplinirea cu ştiinţă a unui act de către un funcţionar public (sau funcţionar) în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu; cea de-a doua constă în îndeplinirea defectuoasă a unui act de către funcţionarul public‚ (sau funcţionarul) în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. 2

Infracţiunea poate prezenta diferite modalităţi faptice generate de împrejurările în care s-a produs abuzul şi care pot avea ca efect atenuarea sau agravarea răspunderii penale. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani.

3) Abuzul în serviciu contra intereselor publice. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice este reglementată de art. 248 C. pen. Abuzul în serviciu contra intereselor publice constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiunilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. Pen., sau o pagubă patrimoniului acesteia. Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror normală desfăşurare şi dezvoltate nu este posibilă fără o corectă îndeplinire a îndatoririlor de serviciu de către funcţionarii publici (sau funcţionari). Obiectul material. Abuzul în serviciu contra intereselor publice nu are, de regulă, un obiect material. Dacă însă neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a actului s-a făcut în legătură directă cu un anumit bun, acel bun sau lucru devine obiect material al infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice este calificat - el trebuie să aibă calitatea specială de funcţionar public sau funcţionar. Participaţia penală este posibilă în oricare din formele sale. Pentru existenţa coautoratului este necesar ca toţi făptuitorii să aibă calitatea specială cerută de lege. Instigator sau complice poate fi însă orice persoană care îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii penale. Subiectul pasiv este instituţia sau orice altă unitate din cele arătate în art. 145 C. pen. care a suferit o tulburare însemnată a activităţii sau o pagubă adusă patrimoniului său prin săvârşirea faptei. Elementul material se poate realiza fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act; fie printr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act privitor la îndatoririle de serviciu. Prin „act” se înţelege operaţiunea care trebuia efectuată de funcţionarul public (sau funcţionar) potrivit solicitărilor făcute de o persoană şi conform cu atribuţiunile sale de serviciu. „Neîndeplinirea unui act” presupune omiterea, neefectuarea unui act care trebuie îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu, adică a unui act a cărei îndeplinire cădea în atribuţiunile funcţionarului public (sau funcţionarului). Prin „îndeplinirea actului în mod defectuos” se înţelege îndeplinirea lui în alte condiţii, termene, modalităţi decât cele reglementate de lege. Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a actului, adică acţiunea sau inacţiunea prin câre se realizează elementul material al infracţiunii, trebuie să fie săvârşită de făptuitor în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu. Urmarea imediată poate consta într-o tulburare a bunului mers al unui organ sau 3

instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele prevăzute în art. 145 C. pen. ori într-o pagubă adusă patrimoniului acesteia. Tulburarea bunului mers constă în orice fel de atingere adusă funcţionării ireproşabile a acestora. A doua urmare constă în producerea unei pagube patrimoniului unui organ, unei instituţii de stat sau unei alte unităţi din cele prevăzute în art. 145 C. pen. prin fapta abuzivă a subiectului. Este necesară stabilirea legăturii de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public (funcţionarului) şi una dintre urmările prevăzute de textul de incriminare (tulburarea însemnată a bunului mers al unităţii ori păgubirea patrimoniului acesteia). Abuzul în serviciu contra intereselor publice se săvârşeşte numai cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă. Tentativa nu se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii conduitei abuzive a funcţionarului public (funcţionar) în exercitarea atribuţiilor de serviciu, urmată de producerea rezultatului. Infracţiunea de abuz contra intereselor publice poate fi săvârşită în forma continuată. Infracţiunea se epuizează, în aceste situaţii în momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice are două modalităţi normative: prima modalitate normativă constă în neîndeplinirea cu ştiinţă a unui act de către un funcţionar public; a doua modalitate normativă constă în îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

4) Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. Infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi este reglementată de art. 247 C. Pen. Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi constă în îngrădirea de către un funcţionar public sau funcţionar a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, ori crearea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care asigură interesele legale ale cetăţenilor în ceea ce priveşte egalitatea în drepturi a acestora împotriva abuzurilor funcţionarilor publici sau a funcţionarilor. Obiectul material. De regulă, la această infracţiune lipseşte. Pot fi situaţii în care fapta să aibă un obiect material, de exemplu, în ipoteza în care abuzul‚ priveşte modificarea unui act de stare civilă sau a altui act public. Subiectul activ nemijlocit este calificat, el poate fi numai un funcţionar public sau un funcţionar. La săvârşirea faptei pot participa şi alte persoane în calitate de coautori, instigatori sau complici. În ceea ce priveşte coautorii, aceştia trebuie să aibă calitatea specială cerută de lege autorului. Instigator sau complice poate fi orice persoană. Subiectul pasiv este cetăţeanul căruia i s-a îngrădit folosinţa sau exerciţiul drepturilor pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie. Latura obiectivă. Elementul material. Abuzul în 4

serviciu prin îngrădirea unor drepturi are conţinuturi alternative, putându-se realiza, sub aspectul elementului material, fie prin acţiunea de îngrădire a folosinţei sau exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, fie prin acţiunea de creare pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex său religie. În prima modalitate de realizare a elementului material al infracţiunii făptuitorul, fără nici o justificare legală, îl împiedică pe un cetăţean să folosească drepturile pe care le are sau să le exercite în întregime. În ceea de-a doua modalitate, i se creează cetăţeanului, de către făptuitor, tot fără nici o justificare legală, o situaţie mai puţin bună decât cea a celorlalţi cetăţeni. Nu are relevanţă dacă situaţia de inferioritate este de ordin material sau numai moral. În ambele cazuri, acţiunea făptuitorului este săvârşită pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie. Deşi este o infracţiune comisivă, abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi poate fi săvârşită şi prin acte omisive (de exemplu, neincluderea unui cetăţean pe lista de alegători, neangajarea unei persoane într-un post vacant, deşi îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi angajată în acel post etc.). Pentru ca acţiunile incriminate să constituie elementul material al infracţiunii - este necesar ca ele să fie efectuate de un funcţionar public sau funcţionar în sfera atribuţiunilor de serviciu, în caz contrar nu se poate vorbi de abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. Urmarea imediată se referă la lezarea folosinţei sau exerciţiului acelui drept sau prin crearea unei situaţii care nesocoteşte dreptul cetăţeanului. Lezarea poate fi nu numai morală, dar poate fi şi materială. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă. Cerinţa săvârşirii faptei numai în această formă de vinovăţie rezultă din mobilul special prevăzut de lege. Stabilirea mobilului în cazul acestei infracţiuni constituie o cerinţă esenţială pentru existenţa vinovăţiei făptuitorului. Infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi este o infracţiune de acţiune chiar dacă se poate săvârşi şi prin acte omisive; ca urmare este susceptibilă de acte pregătitoare şi tentativă însă legea penală incriminează, numai forma faptei consumate. Infracţiunea este săvârşită în forma consumată când s-a realizat acţiunea incriminată şi implicit s-a produs urmarea imediată cerută de norma de incriminare, adică lezarea unui drept al persoanei. Din art. 247 C. pen. rezultă că infracţiunea are două modalităţi normative: prima modalitate normativă constă în îngrădirea folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unui cetăţean; a doua modalitate normativă constă în crearea unei stări de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie. În raport de fiecare dintre aceste modalităţi normative poate exista o varietate de modalităţi faptice determinate de împrejurările concrete de comitere a faptei şi anume loc, timp, mijloace, natura dreptului îngrădit, relaţiile dintre subiecţi. De aceste modalităţi faptice se va ţine seama la stabilirea gradului de pericol social concret şi la dozarea pedepsei. Infracţiunea de abuz în îngrădirea unor drepturi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani.

5

5) Actele preparatorii. Conţinut si pedepsire. Actele pregătitoare sau preparatorii constau în activitatea de procurare a instrumentelor, a mijloacelor şi cunoaşterea împrejurărilor necesare săvârşirii infracţiunii. Totodată, în raport de elementele evidenţiate, se elaborează planul acţiunii, se stabileşte modul de îndepărtare al obstacolelor materiale, care sunt mijloacele de transport, modul de îndepărtare de la locul faptei, posibilitatea de acţiune etc. După activitatea de pregătire pentru a ajunge la rezultatul dorit, persoana trebuie să treacă la noi acte materiale care produc acest rezultat. Caracteristic actelor de pregătire este faptul că ele nu pot fi concepute numai în cazul în care realizarea hotărârii delictuale are loc într-un anumit timp. Actul de pregătire presupune o manifestare de durată, deoarece numai în acest caz între executarea propriu-zisă şi rezoluţia delictuală ar putea să se interpună o perioadă de timp suplimentară aceea în care este necesară realizarea actelor de pregătire. Pentru ca o activitate să fie considerată ca act premergător, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie comisă în scopul săvârşirii infracţiunii; să îmbrace o formă concretă, să se materializeze într-o manifestare capitală de a crea condiţii favorabile executării acţiunii ilicite sau pentru împiedicarea descoperirii faptei; să nu facă parte din latura obiectivă, descrisă în norma de incriminare, deoarece în acest caz nu ar fi act pregătitor, ci ar fi vorba despre tentativă; să fie săvârşită cu intenţie directă, în sensul urmăririi producerii rezultatului, a pregătirii activităţii ulterioare care să se desfăşoare cert, fără eşec; actele pregătitoare sunt incompatibile cu intenţia indirectă sau culpa. În ceea ce priveşte incriminarea actelor pregătitoare, ca formă a infracţiunii, deci ca faptă pedepsită, în literatura de specialitate s-au conturat trei opinii, şi anume: concepţia obiectivă, concepţia incriminării limitate a actelor premergătoare şi concepţia incriminării nelimitate a actelor de pregătire. Având în vedere cele trei concepţii cu privire la incriminarea actelor de pregătire, atât Codul penal din 1937, cât şi codul penal actual au adoptat concepţia obiectivă a neincriminării actelor pregătitoare, motiv pentru care în partea generală a Codului penal actele premergătoare nu au fost definite, codul penal incriminând în mod excepţional actele pregătitoare pentru o serie de infracţiuni cu grad ridicat de periculozitate. În art. 173 alin. 2 C. pen. se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la art. 156 C. pen. (trădarea prin ajutarea inamicului), art. 159 C. pen. (spionajul), art. 160 C. pen. (atentat care pune în pericol securitatea statului), art. 161 C. pen. (atentat asupra unei colectivităţii) etc.În art. 189. C. pen. se prevede că constituie tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau luarea de măsuri în vederea comiterii faptei prevăzute în alin. 3; în art. 189 alin. 3 C. pen., care incriminează o formă agravantă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, se arată că: „dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană juridică, o organizaţie internaţională 6

interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani”.Încriminarea actelor pregătitoare prin asimilarea lor cu tentativa nu înseamnă că se confundă actele pregătitoare cu aceasta (tentativa), ci doar că se va aplica tratamentul juridic înscris în art. 21 C. pen. prevăzut pentru tentativă. Actele pregătitoare, asimilate cu tentativa şi sancţionate ca atare, dacă sunt urmate de comiterea infracţiunii sub formă consumată sau tentativă, nu vor fi sancţionate separat ca un concurs de infracţiuni, deoarece ele se absorb în infracţiunea săvârşită, urmând a se considera întreaga activitate ca o unitate infracţională. Actele pregătitoare asimilate tentativei sunt susceptibile de desesizare şi de împiedicare a producerii rezultatului în condiţiile impuse în art. 22 C. pen., potrivit căruia „este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desesizat ori a împiedicat, mai înainte de descoperirea faptei, producerea rezultatului. Dacă actele îndeplinite până în momentul desesizării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune”.

6) Actul sexual cu un minor. Infractiune care face parte din subgrupul de infractiuni privitoare la viata sexuala, de art. 198, Cod penal, si consta in actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, care nu a implinit varsta de 15 ani sau in actul sexual, de orice natura, cu o persoana intre 15-18 ani , daca fapta este savarsita de tutore sau curator, ori de catre supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa. Obiectul juridic consta in inviolabilitatea sexuala a minorului. Obiectul material consta in corpul victimei. In cazul al.1 subiectul activ poate fi orice persoana, iar in cazul al.2 faptuitorul trebuie sa aiba capacitatea ceruta de lege. Participatia penala este posibila sub toate formele. Latura obiectiva consta intr-un act sexual care se realizeaza cu consimtamantul victimei. Urmarea imediata consta intr-o incalcare a libertatii sexuale. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia directa. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi. Forme agravate al.3-daca a ctul sexual cu o persoana care nu a implinit 18 ani a fost determinat de oferirea sau darea de foloase de catre faptuitor victimei. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi. Al.4 faptele din al.1-3 au fost savarsite in scopul producerii de materiale pornografice. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi. Al.4 ipoteza II- faptele din al.1-3 au fost savarsite in scopul producerii de materiale pornografice si s-a folosit constrangerea. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 18 ani si interzicerea unor drepturi. Al.5 faptele prevazute in al.1 au fost savarsite in imprejurarile prevazute in art.197 al.2 lit.b (viol-victima se afla in ingrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau in tratamentul faptuitorului) sau faptele prevazute in al.1-4 au 7

avut urmarile prevazute in art.197 al.2 lit.c (viol-s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau a sanatatii). Tentativa se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 18 ani si interzicerea unor drepturi. Al.6-fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. Tentativa se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 15 la 25 ani si interzicea unor drepturi.

7)Amnistia. Este actul de clementa acordat prin lege de Parlament, prin care, din considerente de politica penala, este inlaturata raspunderea penala, executarea pedepsei si celelalte consecinte ale condamnarii, pentru infractiuni conise pana la data aparitiei legii de amnistie. Dupa aria de cuprindere, de intindere: Amnistie generala -; Cand priveste orice infractiune indiferent de gravitate. Amnistie speciala -; Cand priveste anumite infractiuni, particularizate prin cuantumul pedepsei, natura lor, ori calitatea infractorilor. Dupa conditiile in care amnistia devine incidenta: Amnistia neconditionata (pura sau simpla) -; Cand incidenta ei nu este subordonata indeplinirii vreunei conditii speciale. Amnistia conditionata -; Incidenta acesteia este subordonata indeplinirii anumitor conditii. Dupa momentul in care intervine: Amnistia antecondamnatorie -; Cand intervine dupa savarsirea infractiunii, dar inainte de condamnarea definitiva pentru aceasta. Amnistia postcondamnatorie -; Cand intervine dupa ce hotararea de con-damnare a ramas definitiva. Efectele amnistiei antecondamnatorii Amnistia are ca efect inlaturarea raspunderii penale pentru fapta savarsita. Astfel, daca nu a fost declansat procesul penal, acesta nu va mai fi pornit, iar daca procesul a inceput deja, acesta va inceta in momentul aplicarii actului de amnistie. Exista o exceptie in acest caz, atunci cand procesul va continua la cererea inculpa-tului pentru ca acesta sa-si poata dovedi nevinovatia. Daca la finalizarea procesului inculpatul este gasit nevinovat, instanta va pronunta o solutie de achitare. In cazul in care se constata vinovatia inculpatului el nu va fi condamnat, facandu-se aplica-rea prevederilor actului de amnistie. Efectele amnistiei postcondamnatorii Amnistia are ca efect incetarea executarii pedepsei, precum si inlaturarea tuturor consecintelor care decurg din condamnare. Aceasta inseamna ca respectiva con-damnare nu se ia in considerare la stabilirea starii de recidiva si ca nu va constitui un impediment la acordarea liberarii conditionate. De asemenea, daca pedeapsa a fost pusa in executare, executarea va inceta, iar daca nu a fost pusa in executare, aceasta nu va mai incepe. Efectele amnistiei postcondamnatorii se produc intotdeauna numai pentru viitor. Astfel, amenda platita pana in momentul intervenirii actului de amnistie nu se va restitui, iar condamnatul nu va primi despagubiri pentru partea executata din pedeapsa. Limitele amnistiei: Limita temporala- Reprezinta momentul pana la care opereaza 8

actul de amnistie. Prevederile actu-lui de amnistie se aplica infractiunilor savarsite pana la data indicata in cuprinsul actului sau, in lipsa unei asemenea precizari, pana la data intrarii in vigoare a legii de amnistie. Amnistia este, prin esenta ei, o lege cu aplicare retroactiva. O problema discutata in doctrina este cea referitoare la efectele amnistiei in legatura cu infractiunile cu durata de executare. Astfel, se discuta ce se intampla in cazul unei infractiuni continuate ale carei acte sunt savarsite o parte inainte de intervenirea amnistiei si o parte dupa intervenirea acesteia. In unele sisteme de drept (Italia) se prevede ca amnistia inlatura raspunderea penala pentru actele savarsite anterior interventiei amnistiei. Daca este vorba de o infractiune continua, se considera ca, pentru a beneficia de amnistie, aceasta trebuie sa se fi epuizat ante-rior intervenirii amnistiei. In sprijinul acestor argumente se sustine ca infractiunea continuata este o forma a unitatii legale (este o interventie a legiuitorului) si ca, pe calea unui act de amnistie, legiuitorul poate scinda o astfel de infractiune. In schimb, infractiunea continua apartine unitatii naturale de infractiuni, astfel incat legiuitorul nu poate interveni spre a scinda aceasta unitate. Doctrina romana nu a impartasit aceasta distinctie. Desi nu exista un text de lege expres, atat doctrina, cat si jurisprudenta romaneasca apreciaza ca amnistia poate produce efecte cu privire la o infractiune continua, continuata sau de obicei numai in masura in care ea s-a epuizat anterior adoptarii actului de amnistie sau datei pre-vazute pentru aplicabilitatea actului de amnistie. Limita materiala-Se refera la sfera infractiunilor pentru care legea de amnistie poate fi aplicata. Aceasta limita poate fi determinata in functie de mai multe criterii: dupa natura infractiunilor; dupa valoarea prejudiciului; dupa persoana sau varsta condamnatului; dupa limita pedepsei. Efectele amnistiei: Potrivit art. 119 (2), cod penal amnistia nu produce efecte asupra masurilor de siguranta, a masurilor educative, a despagubirilor civile sau asupra drepturilor persoanei vatamate. Exceptii: In cazul masurilor de siguranta produc efecte in anumite situatii. Astfel, interzicerea aflarii intr-o anumita localitate si interzicerea intoarcerii in locuinta fa-miliala nu se poate dispune decat daca persoana a fost condamnata la o anumita pedeapsa. Daca nu a fost condamnata ca efect al amnistiei, nu se pot dispune aceste masuri. In doctrina exista discutii cu privire la faptul daca se vor mai executa masurile de siguranta atunci cand amnistia intervine dupa ce acestea au fost aplicate. In legatura cu aceasta problema exista doua opinii. Prima opinie spune ca se vor aplica oricum masurile de siguranta. Cea de-a doua sustine ca acestea nu se vor mai executa, deoarece art. 119 (1), cod penal arata ca pe data aplicarii actului de amnistie inceteaza toate consecintele condamnarii. Referitor la masurile educative, marea majoritate a actelor de amnistie adoptate in ultimii ani au prevazut ca amnistia se aplica si masurilor educative, legiuitorul derogand de la art. 119 (2), cod penal. Spre deosebire de celelalte doua cazuri, amnistia nu produce efecte asupra drep-turilor persoanelor vatamate (despagubirile civile). 9

8) Beţia accidentală. Beţia accidentală, involuntară sau fortuită este starea în care a ajuns o persoană independent de voinţa ei. Conform art.49 Cod Penal: "Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa, în stare de beţie completă produsă de alcool sau alte substanţe." În acest caz, autorul nu va fi pedepsit. Beţia completă se caracterizează prin lipsa aproape totală a energiei fizice şi afectarea psihică a individului. În această situaţie persoana este incapabilă să înţeleagă caracterul acţiunii ori inacţiunii sale. Betia voluntara este starea in care ajunge o persoana care consuma voit bauturi alcoolice, ori substante al caror efect ebriant il cunoste. Betia preordinata sau premeditata este totdeauna o circumstanta agravanta a raspunderii penale deoarece peroana si-a provocat anume aceasta stare pentru a avea mai mult curaj in savarsirea faptei ori pentru a o invoca drept scuza a savarsirii faptei. Betia simpla poate fi deopotriva si o circumstanta atenuanta caci faptuitorul in momentul cand si-a provocat aceasta stare nu avea intentia sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala. Dupa gradul de intoxicatie cu alcool ori alte substante, betia poate fi : completa sau incompleta. Betia completa se caracterizeaza prin paralizarea aproape completa a energiei fizice si intunecare a facultatilor psihice. In aceasta stare persoana este incapabila de a intelege caracterul actiunii ori inactiunii sale si de a fi stapan pe ea. Betia incompleta se caracterizeaza prin aceea ca intoxicatia cu alcool ori alte substante ebriante este intr-o faza incipienta, manifestata de regula, prin excitabilitate si impulsivitate. In aceasta stare capacitatea persoanei de a intelege si de a voi nu este abolita, ci doar slabita. Conditiile starii de betie. Pentru existenta acestei cauze care inlatura caracterul penal al faptei se cer indeplinite conditiile: in momentul savarsirii faptei, faptuitorul, sa se fi gasit in stare de betie produa prin alcool ori alte substante; starea de betie in care se gasea faptuitorul sa fie accidentala, involuntara, fortuita; starea de betie sa fi fost completa; fapta comisa in aceasta stare de betie accidentala si completa sa fie prevazuta de legea penala, caci numai atfel isi gasesc incidenta dipozitiile art. 9 c.p. Efecte juridice-Fapta savarsita in stare de betie accidentala completa nu este infractiune, fiind savarita fara vinovatie. Faptuitorul in momentul savarsirii faptei, s-a aflat, din cauze independente de vointa sa in imposibilitatea de a-si da seama de actiunile sau inactiunile sale si de a fi stapan pe ele, savarsind fapta fara vinovatie. Cand betia accidentala nu este completa, atunci caracterul penal al faptei nu este inlaturat, iar starea de betie poate constitui o circumstanta atenuanta.

9) Concursul de infracţiuni şi recidiva în cazul persoanei juridice.

10

In vederea alinierii legislatiei noastre la cea europeana, odata cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, problema raspunderii penale a persoanei juridice a constituit obiect de preocupare atat pentru legiuitorul roman cat si pentru doctrina juridica. Acesta fiind un considerent important, a determinat ca legiuitorul roman sa introduca, institutia raspunderii penale a persoanei juridice “persoanele juridice, cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului lor de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice, daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala”. Reguli privind aplicarea pedepselor: cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este de 5 000 lei, iar maximul special este de 60 000 lei; iar cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este de 10 000 lei, iar maximul special al amenzii este de 900 000 lei. Calitatea de persoana juridica este o conditie pentru autor care trebuie sa fie indeplinita, adica sa existe: in momentul savarsirii infractiunii. Declansarea raspunderii penale. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca infractiunea pentru ca raspunderea penala a persoanei juridice sa fie angrenata sunt urmatoarele: 1)– infractiunea sa fie savarsita in realizarea obiectului de activitate ori in numele sau interesul persoanei juridice; 2)– infractiunea sa fie savarsita de orice persoana care actioneaza individual, fie ca membru al unei persoane juridice care are atributii de conducere in sanul ei 3)– sa fie indeplinita forma de vinovatie prevazuta de lege; 4)– infractiunea sa nu fie savarsita de catre stat, autoritati publice sau institutii publice care nu desfasoara activitati din domeniul privat. Recidiva-exista recidiva si pentru persoana juridica in urmatoarele situatii: I)– cand, dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare, persoana juridica savarseste din nou o infractiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea anterioara nu a fost executata; II)– cand, dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare, persoana juridica savarseste din nou o infractiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea anterioara a fost executata sau considerata ca executata. Amenda consta in suma de bani pe care persoana juridica este obligata sa o plateasca drept urmare a savarsirii unei infractiuni. Plata unei amenzi, sanctiune pecuniara, are cateva avantaje: atinge in mod direct patrimoniul persoanei juridice, dar prezinta si costuri minime pentru executare, iar daca este bine individualizata, asigura in mod direct realizarea scopului pedepsei. Pedepsele instituite impotriva persoanelor juridice care au savarsit infractiuni sunt prevazute in art. 531 Cod penal, dupa cum urmeaza: 1. Pedeapsa principala – plata unei amenzi in suma de la 2 500 lei la 2 000 000 lei si 2. Pedepse complementare: 1)– dizolvarea persoanei juridice; 2)– suspendarea activitatii persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia dintre 11

activitatile persoanei juridice in legatura cu care s-a savarsit infractiunea pe o durata de la 3 luni la 3 ani; 3)– inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice de la 3 luni la 3 ani; 4)– interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de la unu la 3 ani; 5)– afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare. Tentativa este prevazuta de Codul penal si in cazul persoanei juridice, care este sanctionata cu amenda cuprinsa intre minimul special si maximul special al amenzii prevazute pentru infractiunea consumata, reduse la jumatate. La aceasta pedeapsa se pot adauga una sau mai multe pedepse complementare. Concursul de infractiuni este prezent si in cazul persoanei juridice, pedepsita drastic prin aplicarea la maximul special al pedepsei amenzii a unui spor de 600 000 lei sau 900 000 lei. Pe langa pedeapsa principala a amenzii, se pot aplica persoanei juridice, de catre instanta de judecata, una sau mai multe pedepse complementare. Dizolvarea persoanei juridice este cea mai aspra pedeapsa complementara, care poate fi pronuntata in urmatoarele situatii: a)– atunci cand persoana juridica a fost constituita in scopul savarsirii de infractiuni sau cand obiectul sau de activitate a fost deturnate in acest scop; b)– in caz de neexecutare, cu rea-credinta, a uneia dintre pedepsele complementare (suspendarea activitatii persoanei juridice sau suspendarea uneia dintre activitatile persoanei juridice in legatura cu care s-a savarsit infractiunea, inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice; interzicerea de a participa la achizitii publice). Pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, iar o copie de pe dispozitivul hotararii definitive de condamnare se va comunica instantei civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului. O copie de pe dispozitivul hotararii de condamnare definitiva, se comunica organului care a autorizat infiintarea persoanei juridice si organului care a inregistrat persoana juridica pentru a lua masurile necesare. Masura dizolvarii persoanei juridice nu se aplica in cazul partidelor politice, sindicatelor, patronatelor si organizatiilor religioase apartinand minoritatilor care au fost constituite potrivit legii si persoanelor juridice care isi desfasoara activitatea in domeniul presei. Suspendarea activitatii sau a uneia din activitatile persoanei juridice consta in: interzicerea desfasurarii activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice, in realizarea careia a fost savarsita infractiunea. Aceasta sanctiune se poate dispune si atunci cand persoana juridica, cu rea-credinta, nu executa pedeapsa complementara afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare. Suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice poate fi aplicata pe o durata de la 3 luni la 3 ani. O copie de pe dispozitivul hotararii de condamnare prin care s-a aplicat aceasta masura,se comunica, la data ramanerii definitive, organului care a autorizat infiintarea persoanei juridice si organului care a inregistrat persoana juridica, pentru a lua masurile necesare. Inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice se refera la:inchiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru ale persoanei juridice cu scop lucrativ, in care s-a desfasurat activitatea in realizarea careia a fost savarsita infractiunea. 12

Masura poate fi dispusa pe o perioada de la 3 luni la 3 ani. Interdictia de a participa la procedurile de achizitii publice-Masura consta in interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achizitii publice pe o perioada de la 1 la 3 ani. O copie de pe dispozitivul hotararii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa complementara a interzicerii de a participa la achizitii publice se va comunica, la data ramanerii definitive, Oficiului Registrului Comertului, in vederea efectuarii formalitatilor de publicitate in registrul comertului, Ministerului Justitiei, in vederea efectuarii formalitatilor de publicitate in registrul national al persoanelor juridice fara scop patrimonial, precum si altor autoritati care tin evidenta persoanelor juridice, in vederea efectuarii formalitatilor de publicitate. asupra : imaginii de marca, reputatiei comerciale, pozitiei persoanei juridice, care duce la pierderea clientelei si diminuarea credibilitatii acesteia. Potentialele victime ale persoanei juridice sunt astfel atentionate si devin mai precaute in incheierea unei relatii contractuale cu persoana juridica in cauza sau pot sa se orienteze spre alti parteneri. Punerea in practica a acestei pedepse complementare se realizeaza pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. Afisarea hotararii de condamnare se realizeaza in extras, in forma si locul stabilite de instanta pentru o perioada intre o luna si 3 luni. Publicarea se mai poate face si in presa scrisa sau audiovizuala, instanta de judecata stabileste numarul de aparitii, care nu poate fi mai mare de 10, iar in cazul difuzarii prin alte mijloace audiovizuale, durata acesteia nu poate depasi 3 luni. are obligatia de a inainta instantei de executare dovada inceperii executarii afisarii sau, dupa caz, dovada executarii publicarii hotararii de condamnare, in termen de 30 de zile de la data comunicarii hotararii, dar nu mai tarziu de 10 zile de la data inceperii executarii ori, dupa caz, de la executare. O copie de pe hotararea de condamnare se comunica, la data ramanerii definitive, organului care a autorizat infiintarea persoanei juridice si organului care a inregistrat persoana juridica, pentru a lua masurile necesare. Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea persoanei fizice care a contribuit la savarsirea aceleiasi infractiuni. Aceasta reglementare este legitimata de realitatile sociale si economice, in vederea savarsirii de infractiuni sau pentru acoperirea savarsirii unor infractiuni economice, concurenta neloiala, licitatii frauduloase, spionaj economic etc.Un alt motiv al instituirii raspunderii persoanei juridice a fost dat de conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Noua reglementare conditioneaza angajarea raspunderii persoanei juridice de savarsirea infractiunii in realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice sau in interesul ori in numele acesteia, fara ca raspunderea penala a persoanei juridice sa excluda raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, in orice mod, la savarsirea aceleiasi infractiuni. 10) Cazul fortuit.

13

Cazul fortuit este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei. Cazul fortuit desemneaza situatia, starea imprejurarea in care actiunea sau interactiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea peroana nu l-a conceput si nici urmarit si care se datoreaza unei energii a carei interventie nu a putut fi prevazuta. Sursa imprejurarilor fortuite poate fi: fenomenele naturii (cutremure, furtuni, trasnete, alunecari de teren, invazia unor insecte) a caror producere in timp nu poate fi prevazuta; tehnicizarea activitatilor umane (defectarea unui mecanism); conduita imprudenta a unei persoane (aparitia brusca in fata unui autovehicul in viteza a unei persoane); starea maladiva a unei persoane (epilpsie, lesin, atac de cord etc). Imprejurarea neprevizibila poate fi anterioara, concomitenta sau subsecventa actiunii faptuitorului. Conditii de existenta O fapta se considera savarsita in caz fortuit cand sunt indeplinite conditiile: rezultatul socialmente periculos al faptei sa fie consecinta interventiei unei imprejurari straine de vointa si constiinta faptuitorului; faptuitorul sa fi fost in imposibilitatea de a prevedea interventia imprejurarii (fortei straine) care a produs rezultatul; fapta care a capatat un rezultat socialmente periculos sa fie prevazuta de legea penala.

11) Circumstanţele agravante. Circumstantele agravante legale-Sunt prevazute expres in art. 75 (1), cod penal: 1) Savarsirea faptei de trei sau mai multe persoane impreuna. E o circumstanta reala, deoarece se refera la fapta. Aceasta se rasfrange asupra tuturor participantilor care au cunoscut-o sau prevazut-o. E importanta determinarea sferei participantilor pentru a decide daca fapta a fost comisa de 3 sau mai multe persoane. Se au in vedere autorul, coautorii si complicii concomitenti. Nu intra in calcul instigatorii si complicii anteriori. Circumstanta, fiind reala, se resfrange si asupra acestora in masura in care au cunoscut-o sau au prevazut-o. Aceasta circumstanta agravanta este realizata indiferent daca toate cele trei per-soane sunt prezente ori nu la locul faptei, indiferent de contributia acestora la savarsirea infractiunii si indiferent daca toti raspund penal. Ea nu se aplica atunci cand in continutul agravat al infractiunii intra ca element circumstantial savarsirea faptei de doua sau mai multe persoane impreuna. Ex: Furtul calificat comis de doua sau mai multe persoane. Mai general spus, opereaza regula privind raportul dintre circumstantele generale si cele speciale. De asemenea, nu are importanta, pentru retinerea agravantei, daca victima a stiut sau nu ca fapta se comite de trei sau mai multe persoane. 2) Savarsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violente asupra membrilor familiei sau prin mijloace ce prezinta pericol public. a) Savarsirea infractiunii prin acte de cruzime Pentru a fi o infractiune comisa prin acte de cruzime trebuie sa indeplineasca doua conditii: presupune o ferocitate din partea infractorului, o salbaticie in comiterea faptei, prin care se cauzeaza victimei suferinte 14

inutile pe o perioada indelungata de timp; savarsirea faptei trebuie, prin natura ei, sa cauzeze un sentiment de oroare celor ce asista sau celor ce afla de savarsirea ei. Cele doua conditii trebuie sa fie indeplinite cumulativ, accentul cazand pe prima dintre ele. Pentru a retine agravanta nu e necesar ca actele de cruzime sa fi dus la moartea victimei. De asemenea, e necesar ca victima sa se fi aflat in viata in momentul aplicarii loviturilor ce constituie cruzimi. Savarsirea infractiunii prin cruzimi este prevazuta si ca element circumstantial al omorului deosebit de grav, deci nu poate fi retinuta in acest caz ca agravanta generala, aceasta fiind prevazuta in aceasta situatie ca agravanta speciala. b) Savarsirea infractiunii prin violente asupra membrilor familiei. Prin membru al familiei se intelege sotul sau ruda apropiata, daca aceasta locuieste si gospodareste impreuna cu faptuitorul. Se pune problema infractiunilor in cazul carora se poate retine aceasta agravanta. Aceasta nu se poate retine in cazul infractiunilor de loviri sau alte violente, vatamare corporala grava, sau viol. Asta pentru ca exista o agravanta speciala cu acest continut. Agravanta ar putea fi retinuta in cazul vatamarii corporale grave, in cazul de talharie intre membrii familiei, in caz de santaj, violare de domi-ciliu sau alte asemenea fapte ce absorb actele de violenta. c) Savarsirea faptei prin metode ori mijloace care prezinta pericol public. Prin acestea se inteleg mijloace susceptibile sa aduca atingere unui numar mare de persoane sau unor bunuri foarte importante. Sunt cuprinse aici orice mijloace de comitere care prezinta o potentialitate de pericol mai mare decat cea pe care o implica comiterea faptei. Este suficient ca prin metodele sau mijloacele folosite sa se produca acest pericol, nefiind necesar sa se fi produs si urmarea potentiala. Ca exemplu am avea savarsirea faptei prin incendiere, inundare sau distrugere prin explozie. In cazul infractiunii de distrugere calificata sau in cazul infractiunii de omor, nu se retine agravanta generala, ci cea speciala. Cand o astfel de imprejurare este prevazuta si ca element circumstantial al unei infractiuni calificate nu se valorifica decat ca element circumstantial. 3) Savarsirea infractiunii de catre un major impreuna cu un minor. Aceasta circumstanta se aplica doar in cazul pluralitatii ocazionale (participatiei) si nu se aplica in cazul pluralitatii naturale sau pluralitatii constituite. Pentru retinerea circumstantei nu este necesar ca minorul sa raspunda penal, fiind suficient ca el sa participe la comiterea infractiunii. De asemenea, se va retine aceasta circumstanta si daca minorul este cel care l-a introdus in campul infractional pe major. In cazul in care majorul nu cunoaste varsta minorului nu se retine circumstanta agravanta deoarece majorul este intr-o eroare de fapt. 4) Savarsirea infractiunii din motive josnice. Sunt considerate motive josnice: invidia, rautatea, gelozia, razbunarea etc.. Exista si in cazul acestei modalitati de savarsire a infractiunii o circumstanta agravanta speciala si anume omorul calificat comis in interes material. 5) Savarsirea infractiunii in stare de betie anume provocata in vederea comiterii faptei. Ratiunea instituirii acestei agravante se leaga de gradul de pericol social mai ridicat a unei persoane ce comite fapta in aceasta stare. Pentru retinerea circumstantei faptuitorul trebuie sa 15

comita fapta in stare de betie completa sau incompleta pe care si-a provocat-o el in ideea ca aceasta l-ar fi ajutat sa comita fapta. Se pune problema daca ea presupune in mod necesar premeditarea. Raspunsul ar fi ca nu presupune, deoarece premeditarea necesita o stare de relativ calm si un timp relativ indelungat de luare a hotararii. Daca aceasta circumstanta agravanta nu presupune premeditarea, atunci cand autorul a si premeditat savarsirea faptei, cele doua circumstante se pot retine concomitent. 6) Savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate. Pentru a se retine aceasta agravanta nu este suficient ca infractiunea sa fie comisa in timpul unei calamitati, ci trebuie ca persoana sa fi profitat efectiv de aceasta calamitate. In acest caz nu este necesar ca starea de necesitate sa fie instituita de Guvern, fiind suficient ca ea sa existe. Ca circumstanta agravanta speciala avem aici furtul calificat in timpul unei calamitati. Circumstantele agravante judiciare Sunt acele imprejurari care confera faptei un caracter agravant, fara ca ele sa fie prevazute de legea penala. Legea nu le mentioneaza nici ca titlu exemplificativ. Art. 75 (2), cod penal se limiteaza la a preciza faptul ca instanta poare retine cu titlu de circumstante agravante si alte imprejurari ce confera faptei un caracter grav. Ramane la latitudinea instantei sa aprecieze existenta unor astfel de circumstante. Sunt considerate in doctrina penala circumstante agravante judiciare: betia voluntara, comiterea unui furt de catre un politist sau talharia comisa de cel care efectueaza serviciul de paza. Se pot retine ca agravante judiciare imprejurari reglementate de judecator ca agravante speciale, dar aplicandu-se la alte infractiuni decat cele pentru care sunt reglementate expres. De asemenea, se pot retine ca circumstante agravante impreju-rari ce privesc modul de savarsire a infractiunii sau mijloacele folosite. Art. 175, lit. a), cod penal prevede ca o circumstanta agravanta speciala la omor, premeditarea. Astfel, premeditarea nu mai poate fi retinuta ca agravanta judiciara la omor, dar poate fi retinuta la alte infractiuni, cum ar fi violul sau talharia. Efectele circumstantelor agravante-Spre deosebire de circumstantele atenuante, circumstantele agravante determina o depasire facultativa a limitei speciale de pedeapsa. In cazul in care instanta a retinut cel putin o circumstanta agravanta legala sau judiciara, aceasta poate, in mod facultativ, sa aplice o pedeapsa pana la maximul special. Daca acesta este neindestulator mai poate adauga un spor de pana la 5 ani in cazul pedepsei inchisorii si de pana la jumatate din maximul special in cazul amenzii. In cazul pedepsei inchisorii, sporul de 5 ani nu poate depasi o treime din maximul special. Circumstantele agravante nu au efect asupra pedepsei detentiunii pe viata. De asemenea ele nu au ca efect inlocuirea pedepselor prevazute de lege si nu au efect asupra pedepselor complementare.

12) Circumstanţele atenuante. 16

Circumstantele atenuante legale-Acestea sunt cele prevazute expres in art. 73, cod penal, a caror aplicare este obligatorie si care au ca efect atenuarea pedepsei aplicabile infractorului. Circumstantele atenuante legale prevazute in articolul mentionat sunt: 1) Depasirea limitelor legitimei aparari. Pentru a fi circumstanta atenuanta trebuie indeplinite conditiile: a) Savarsirea faptei sa constea intr-o aparare in fata unui atac material, direct, imediat, injust si care sa puna in pericol grav persoana sau drepturile ei. b) Fapta infractorului sa constea intr-o aparare disproportionata. c) Excesul de aparare sa nu se datoreze starii de tulburare sau temere in care s-a aflat infractorul. 2) Depasirea limitelor starii de necesitate Conditii: a) Fapta trebuie sa constea intr-o actiune de salvare in fata unui pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel. b) Urmarea cauzata de actiunea de salvare sa fie vadit disproportionata fata de urmarea pe care ar genera-o pericolul. c) Faptuitorul sa-si fi dat seama ca exista aceasta disproportie. 3) Starea de provocare-consta in savarsirea infractiunii sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii, determinate de o provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava. Conditiile starii de provocare: I. Conditiile actului provocator: a) Sa constea intr-o violenta, o atingere grava a demnitatii persoanei sau o alta actiune ilicita grava. Potrivit acestei conditii, amenintarea sau violenta psihica nu constituie act provocator, deoarece ea nu este nici violenta si nici atingere grava adusa demnitatii. Totusi, ea poate fi inclusa la alta actiune ilicita grava. b) Poate fi comis cu orice forma de vinovatie sau chiar de catre o persoana iresponsabila. c) Sa determine o stare de puternica tulburare. Aprecierea acestei conditii se fa-ce in concreto, in fiecare caz particular instanta apreciind daca acea persoana a fost sau nu in stare de tulburare. d) Sa nu fi fost determinat de catre cel care a comis fapta in stare de provocare. II. Conditiile ripostei: a) Trebuie sa fie concomitenta sau posterioara actului de provocare. b) Sa fie intentionata. c) Sa fie determinata de actul provocator, adica sa existe o cauzalitate psihica intre actul provocator si riposta. d) Sa se indrepte impotriva provocatorului. B. Circumstantele atenuante judiciare Sunt acele imprejurari care atenueaza raspunderea penala, ramanand la latitudinea judecatorului decizia de a le alege si de a le aplica. Aceste circumstante sunt intr-un numar nelimitat, judecatorul putand alege una sau mai multe, in functie de caracteristicile fiecarei infractiuni sau a fiecarui infractor. Codul penal prevede expres in art. 74, cu titlu exemplificator, trei imprejurari care pot constitui circumstante atenuante: 1) Conduita buna a infractorului inainte de savarsirea infractiunii. 2) Staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau a repara paguba pricinuita. 3) Atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii, rezultand din prezentarea sa in fata autoritatii, comportarea sincera in cursul procesului, inlesnirea descoperi-rii ori arestarii participantilor. In afara de circumstantele prevazute in art. 74, cod penal mai pot exista alte circumstante atenuante judiciare neprevazute expres in lege, cum ar fi: starea de betie accidentala incompleta, starea de betie voluntara completa (uneori), 17

nivelul intelectual al faptuitorului, mediul din care provine acesta etc.. In cazul in care instanta alege o circumstanta atenuanta judiciara ea este obligata sa motiveze retinerea acesteia si sa aplice tratamentul sanctionator atenuat. Efectele circumstantelor atenuante I. Efectele asupra pedepselor principale Circumstanta atenuanta poate determina fie o coborare a pedepsei sub minimum special, fie o inlocuire cu o alta specie de pedeapsa. 1) Efectele asupra detentiunii pe viata. Potrivit art. 77, cod penal, atunci cand exista circumstante atenuante in cazul unei pedepse cu detentiunea pe viata, instanta este obligata sa inlocuiasca aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii cuprinsa intre 10 si 25 de ani. 2) Efectele asupra pedepsei inchisorii Aceste efecte sunt reglementate in art. 76, cod penal: a) Cand minimum special al pedepsei inchisorii este de 10 ani sau mai mare, pe-deapsa se coboara sub minimum special, dar nu mai jos de 3 ani. b) Cand minimum special al pedepsei inchisorii este de 5 ani sau mai mare, pe-deapsa se coboara sub minimum special, dar nu mai jos de un an. c) Cand minimum special al pedepsei inchisorii este de 3 ani sau mai mare, pe-deapsa se coboara sub minimum special, dar nu mai jos de 3 luni. d) Cand minimum special al pedepsei inchisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboara sub acest minim, pana la minimum general. e) Cand minimum special al pedepsei inchisorii este cuprins intre 3 luni si 1 an, pedeapsa se coboara sub acest minim, pana la minimum general (15 zile -; 3 luni) sau se aplica pedeapsa cu amenda, care, dupa noile modificari, prevazute de Legea 169/2002, nu poate fi mai mica de 2.500.000 lei. Cand minimum special este sub 3 luni se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 2.000.000 lei. Exista o situatie de exceptie, cand reducerea pedepsei inchisorii nu se poate face decat pana la o treime din minimul special, dar noul minim nu poate fi mai mic de 5 ani. Aceasta exceptie se aplica atunci cand e vorba de urmatoarele tipuri de infractiuni: infractiuni contra sigurantei statului, infractiuni contra pacii si omenirii, infractiuni de omor, infractiuni savarsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane sau infractiuni prin care s-au produs consecinte deosebit de grave. Atunci cand minimum special se modifica in urma retinerii circumstantelor atenuante are loc si modificarea maximului special. Acesta va fi inferior minimului special prevazut de lege pentru infractiunea comisa, chiar si cu o zi. Nu este nici o diferenta privind limitele de pedeapsa daca este retinuta o singura circumstanta atenuanta sau daca sunt retinute mai multe. 3) Efectele asupra pedepsei cu amenda Art. 76 (1), lit. f), cod penal prevede: Cand pedeapsa prevazuta de lege e amen-da, aceasta se coboara sub minimul ei special, putand fi redusa pana la 150.000 lei, in cazul in care minimul special este de 350.000 lei sau mai mare, ori pana la mini-mul general, cand minimul special este sub 350.000 lei. II. Efectul asupra pedepselor complementare. Consta in aceea ca aplicarea pedepselor complementare devine facultativa. Atunci cand exista circumstante atenuante, pedeapsa complementara privativa de drepturi poate fi inlaturata. 18

13) Omorul simplu şi omorul calificat. Omorul-infractiunea consta in uciderea unei persoane; obiectul juridic-dreptul la viata; obiectul material-corpul victimei aflate in viata. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Latura obiectiva se poate realiza atat printr-o actiune cat si printr-o inactiune. Inactiunea ca modalitate a elementului material, exista atunci cand faptuitorul nu isi indeplineste obligatia de a actiona pentru impiedicarea mortii victimei. Fapta constituie infractiune chiar si atunci cand faptuitorul pune victima intr-o situatie periculoasa si nu face nimic pentru a impiedica producerea mortii acesteia. Urmarea imediata consta in moartea victimei. Raportul de cauzalitate dintre fapta autorului si moartea victimei trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune vinovatia faptuitorului sub forma intentiei care poate fi directa sau indirecta. Eroarea asupra persoanei victimei nu influenteaza vinovatia faptuitorului si nu inlatura raspunderea sa penala. Lovitura deviata aberatio ictus exista in situatia in care faptuitorul isi indreapta actiunea asupra unei persoane pe care vrea sa o ucida insa datorita unei manipulari gresita a instrumentului folosit ori datorita altor cauze accidentale rezultatul se produce asupra unei alte persoane. Tentativa se pedepseste. Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se produce moartea victimei. Sanctiunea consta in inchisoare de la 10 la 20 ani si interzicerea unor drepturi. Omorul calificat-art.175-Cod penal-consta in omorul savarsit in vreuna din urmatoarele imprejurari: 1) cu premeditare-premeditarea presupune intrunirea cumulativa a trei conditii: trecerea unui interval de timp din momentul luarii hotararii de a savarsi omorul si pana in momentul executarii infractiunii; efectuarea unor acte de pregatire materiala in vederea savarsirii faptei constand in luarea de masuri; procurarea de instrumente sau mijloace. Aceste acte trebuie realizate in intervalul de timp cuprins intre momentul luarii rezolutiei infractionale si momentul savarsirii faptei; efectuarea unor acte de pregatire morala, psihica in vederea savarsirii faptei constand in activitatea psihica a faptuitorului de reflectare cum va savarsi infractiunea. Premeditarea este o circumstanta personala care nu se va rasfrange asupra celorlanti participanti. Circumstanta agravanta a premeditarii exista atat in cazul erorii asupra persoanei victimei, cat si in cazul devierii loviturii deoarece ceea ce intereseaza este ca faptuitorul sa fi premeditat suprimarea vietii unui om. In principiu este posibila coexistenta premeditarii cu provocarea. 2) Omorul savarsit din interes materialinteresul material este orice folos, avantaj sau beneficiu de natura sau beneficiu de natura patrimoniala si poate consta in bunuri, avantaje, materiale, recunoasterea unui drept, stingerea unei datorii. Agravanta exista indiferent daca interesul material urmarit de catre faptutor este realizat sau nu. Savarsirea omorului din interes material este o circumstanta personala deoarece priveste latura subiectiva a infractiunii. 3) Omorul savarsit asupra sotului sau asupra unei rude apropiate-agravanta ia in considerare calitatea speciala dintre faptuitor si victima 19

acea de sot sau ruda apropiata. Calitatea de sot trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei. Rude apropiate sunt potrivit art.145 Cod penal ascendentii, descendentii, fratii si surorile, copii acestora precum si persoanele devenite prin infiere astfel de rude. Calitatea de sot sau ruda apropiata a faptuitorului in raport cu victima este o circumstanta personala care nu se rasfrange asupra participantilor. 4) Omorul savarsit profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara-trebuie indeplinite doua conditii: victima trebuie sa se afle in stare de neputinta de a se apara. Se considera a fi in stare de neputinta de a se apara si persoanele a caror forta fizica este vadit disproportionata fata de cea a faptuitorului. Starea de neputinta a victimei de a se apara trebuie sa fie exterioara activitatii faptuitorului adica sa nu i se datoreze acestuia. Actele de natura sa puna victima in neputinta de a se apara savarsite de faptuitor constituie acte de pregatire sau de executare a omorului care sunt absorvite de infractiunea consumata omor; faptuitorul trebuie sa profite efectiv de starea victimei savarsind infractiunea mai usor. Este necesar ca faptuitorul sa fi stiut in momentul savarsirii faptei ca victima se afla in stare de neputinta de a se apara. Daca faptuitorul a fost in eroare in ceea ce priveste starea victimei, omorul este simplu si nu calificat. 5) Omorul savarsit prin mijloace ce pun in pericol viata mai multor persoane-agravanta se refera la mijloacele de savarsire a omorului mijloace care fie prin natura lor fie datorita imprejurarilor i n care sunt folosite in afara mortii victimei creaza o stare de pericol pentru viata altor persoane. Este necesar ca faptuitorul sa fi cunoscut faptul ca mijloacele folosite pun in pericol viata mai multor persoane. Pozitia faptuitorului se caracterizeaza prin intentie directa in raport cu persoana vizata ca victima si intentie indirecta in raport cu persoanele a caror viata este pusa in pericol datorita mijloacelor pe care le foloseste. Circumstanta este reala si se rasfrange asupra participantilor cu conditia sa o fi cunoscut. 6) Omorul savarsit in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale victimeiagravanta se justifica deorece fapta nu incalca numai dreptul persoanei la viata ci si atributul autoritatii cu care sunt investite anumite persoane. Pentru aplicarea agravantei este suficient sa se stabileasca o legatura intre omorul savarsit si indatoririle de serviciu ale victimei. In cazul in care victima este un functionar care exericta autoritatea de stat omorul implica si un act de ultraj, situatie in care infractiunea de ultraj este absorbita de omor. 7) Omorul savarsit pentru a se sutrage sau a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse. Agravanta ia in considerare faptul ca prin savarsirea omorului, se incalca in secundar si activitatea de infaptuire a justitiei. Situatia premisa consta in faptul ca autorul omorului sau o terta persoana se afla in una din urmatoarele trei situatii prevazute alternativ: urmarirea, arestarea, executarea unei pedepse. Arestarea semnifica atat arestarea invinuitului sau a inculpatului ca masura preventiva cat si arestarea pentru punerea in executare a unei hotarari definitive de condamnare la o pedeapsa cu inchisoarea privativa de libertate. Executarea unei pedepse semnifica masura luata pentru aducerea la indeplinire a dispozitiilor privind executarea 20

pedepselor principale, complementare si accesorii. Daca scopul lipseste agravanta nu poate fi aplicata. 8) Omorul savarsit pentru a inlesni sau a ascunde savarsirea altei infractiuni-agravanta ia in considerare faptul ca omorul este conceput si realizat ca o infractiune mijloc pentru a inlesni sau a ascunde savarsirea altei infractiuni. In cazul inlesnirii comiterii altei infractiuni nu intereseaza daca faptuitorul urmeaza sau nu sa participe la acea infractiune. In cazul ascunderii altei infractiuni nu intereseaza daca omorul s-a savarsit dupa sau concomitent cu acea infractiune, daca faptuitorul a participat sau nu la comiterea ei, nici daca participand a avut calitatea de autor, instigator sau complice. Circumstanta are caracter personal. 9) Omorul savarsit in public. Tentativa se pedepseste. Pedeapsa consta in inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

14) Complicitatea. Complicitatea este acea forma a participatiei penale, insotita de intentie, constand intr-o activitate care ajuta sau inlesneste in orice mod organizarea unei fapte prevazute de legea penala ori care in timpul sau inainte de savarsirea faptei, promite ca va tainui lucrurile provenite din aceasta fapta sau ca va favoriza pe infractor, chiar daca ulterior aceasta promisiune nu se va implini. Complicele este acea persoana, care cu intentie, inlesneste sau ajuta in orice mod, la realizarea unei fapte prevazute de legea penala. Aceasta complicitate capata relevanta din punct de vedere al dreptului penal, atunci cand acest ajutor si inlesnire a savarsirei unei fapte prevazute de legea penala. Pentru a fi in prezenta complicitati trebuie ca aceasta activitate de ajutare si inlesnire pe care o savarseste complicele sa fie alaturata activitati infactionale a autorului, activitatea coplicelui sa se angreneze in cauzalitatea psihica dar si morala a faptei. Complicitatea presupune activitatea prin car4e se ajuta sau inlesneste, in orice mod, cu intentie la savarsirea unei fapte prevazuta de legea penala prin care se promite inainte sau in timpul savarsirii faptei, tainuirea de bunuri sau favorizarea celui ce a comis fapta, chiar in conditiile neindeplinirii acestei promisiuni. Prin inlesnire se realizeaza o complicitate anterioara, iar prin ajutor o complicitate concomitenta.. Actele de pregatire in vederea savarsirii infractiunii cand se comit de complice pot consta in procurarea de instrumente sau procurarea de informatii referitoare la locul, timpul comiterii faptei. Inmanarea in timpul comiterii faptei de diferite instrumente ce servesc in acest scops au asistenta in timpul savarsiri faptei de catre autorul ce se sprijina pe acest act reprezinta un ajutor acordat. Complicitatea se poate realiza si prin promisiunea facuta inainte sau in timpul savarsirii faptei, de tainuire a bunurilor provenite din aceasta sau de favorizare a faptuitorului, chiard aca dupa savarsirea faptei, promisiunea nu este indeplinita 21

15) Concursul ideal de infracţiuni. Concursul ideal de infractiuni exista potrivit art.33 lit.b- Cod penal atunci cand o actiune sau o inactiune savarsita de aceeasi persoana datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, intruneste elementele mai multor infractiuni. Infractiunile pot de aceeasi natura concursul fiind omogen sau de natura diferita concursul fiind eterogen.

16) Minoritatea făptuitorului – cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Minoritatea făptuitorului este situaţia în care fapta este comisă de un minor care la dată săvârşirii ei nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal. În dreptul civil însă susţinătorii legali, părinţii, răspund pentru pagubele produse de copiii lor minori aflaţi sub supravegherea lor. Potrivit dispozitiilor legale, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savarsita de un minor care, la data comiterii acesteia, nu implineste conditiile legale pentru a raspunde penal. Astfel, nu raspunde penal minorul care nu a implinit varsta de 14 ani, precum si minorul intre 14 si 16 ani care, in momentul savarsirii faptei, a lucrat fara discernamant. Pana la 14 ani, lipsa discernamantului este o prezumtie absoluta, iar intre 14 si 16 ani, o prezumtie relativa, urmand a fi stabilita printr-o expertiza medicala. Minorul, care a implinit varsta de 16 ani, raspunde penal. Minorul beneficiaza de un regim special al sanctiunilor penale. Fata de minorul care raspunde penal, se poate lua o masura educativa prevazuta de lege ori i se poate aplica o pedeapsa cu inchisoare sau amenda. Limitele pedepselor se reduc la jumatate. Nu i se pot aplica pedepse complementare. Pentru a inlatura caracterul penal al faptei trebuie indeplinte urmatoarele conditii: sa se savarseasca o fapta prevazuta de legea penala, faptuitorul sa nu indeplineasca conditiile legale pentru a raspunde penal. Fapta savarsita de un minor, nu este infractiune fiind savarsita fara vinovatie. Este o circumstanta personala care nu se resfrange asupra participantilor.

17) Concursul real de infracţiune. Concursul real de infractiuni este acea forma ce se realizeaza prin savarsirea mai multor infractiuni ca urmare a mai multor actiuni sau inactiuni distincte. Concursul real simplu-intre infractiuni nu exista alta legatura decat cea personala. Concursul real calificat-exista anumite conexiuni intre infractiunile savarsite. Conexitatea etiologica-presupune o legatura mijloc-scop 22

intre infractiunile comise, adica o infractiune este comisa pentru a inlesni savarsirea altei infractiuni. Conexitatea consecventiala-se comite o infractiune pentru a acoperi savarsirea altei infractiuni.

18) Constrângerea fizică şi constrângerea morală. Constrangerea fizica este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei. Constrangerea fizica ete preiunea pe care o forta careia nu I se poate rezita o exercita asupra energiei fizice a unei alte persoane in asa fel incat aceasta comite o fapta prevazuta de legea penala fiind in imposibilitate fizica sa actioneze altfel. Conditiile constrangerii fizice: Sa exite o constrangere aupra fizicului unei persoane. Actiunea de constrangere asupra fizicului unei persoane poate proveni din partea altei persoane (imobilizare, secrestare); constrangerea poate fi din partea unui animal (un caine dresat care imobilizeaza faptuitorul); ori din partea unui eveniment (inundatie, viscol, cutremur etc.) care rapeste libertatea de miscare a faptuitorului in sensul ca il opreste de la o actiune, ori il impinge la o activitate ca pe un simplu instrument (cadrea pe gheata, lesinul, epilepia etc). Constrangerea la care a fost supusa persoana sa nu I se fi putut rezista. Posibilitatea de a rezista constrangerii fizice se apreciaza la cazul concret tinand seama deopotriva de natura si de intensitatea fortei de constrangere ca si de capacitatea si starea psihica a persoanei constranse. Sub imperiul constrangerii fizice persoana sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala. Constrangerea morala consta in presiunea exercitata prin amenintarea cu un pericol grav, pentru persoana faptuitorului ori a altuia si sub imperiul careia cel amenintat savarseste o fapta prevazuta de legea penala. Conditiile constrangerii morale Sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala sub imperiul unei constrangeri exercitate prin amenintare. Sa exercite o actiune de constrangere exercitata prin amenintare cu un pericol grav. Pericolul grav cu care se ameninta, daca nu se savarseste fapta pretinsa poate privi viata, integritatea corporala, libertatea, demnitatea, averea celui amenintat ori a altei persoane. Pericolul grav cu care ameninta sa nu poata fi inlaturat altfel decat prin savarsirea faptei pretinse.

19) Principiile aplicării legii penale în spaţiu. Aceasta este guvernata de un principiu de baza care se completeaza cu alte trei principii de aplicare subsidiara. Principiul fundamental in materia aplicarii legii penale romane in spatiu este principiul teritorialitatii, prevazut de art. 3 cod penal, articol in conformitate cu care legea penala 23

romana se aplica infractiunilor comise pe teritoriul tarii noastre.Elementul care determina incidenta legii penale romane este locul comiterii infractiunii. Nu are importanta nici cetatenia infractorului, nici cea a victimei, nici valoarea sociala impotriva careia se indreapta actiunea. Tot ceea ce intereseaza este ca infractiunea sa fi fost savarsita pe teritoriul Romanei.Teritoriul tarii este definit de art. 142 cod penal. Potrivit aln. 1 al acestui articol, se considera infractiune savarsita pe teritoriul tarii si infractiunea savarsita pe o nava sau aeronava romana. O infractiune savarsita la bordul unor nave sau aeronave ramane o infractiune savarsita pe teritoriul tarii, chiar daca ele sunt in afara teritoriului tarii. Aceste nave si aeronave nu fac parte din teritoriul tarii, nu sunt o extindere a teritoriului, ci o extindere a legii penale in cazul infractiunilor savarsite pe acestea. In schimb, fac parte din teritoriul Romaniei localurile misiunilor diplomatice si consulare straine existente in tara noastra. Regula ubicuitatii (art. 143, Cod penal) -; O infractiune se socoteste a fi comisa pe teritoriul tarii atunci cand pe acel teritoriu ori pe o nava sau aeronava a avut loc actiunea ori s-a produs rezultatul. Aceasta regula are drept scop evitarea situatiei de nepedepsire, care ar decurge din deplasarea victimelor dintr-un stat in altul. Cele trei principii de aplicare susidiara sunt: a) Principiul personalitatii legii penale romane b) Principiul realitatii legii penale romane c) Principiul universalitatii legii penale romanea) Principiul personalitatii legii penale romane. Acest principiu este formulat de art. 4 cod penal si, potrivit acestuia, legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de cetatenii romani sau de persoanele apatride care isi au domiciliul in Romania. In ceea ce priveste calitatea (sfera) persoanelor, dispozitia din art. 4 este clara: cetatenii romani si cei apatrizi, domiciliati in Romania. Potrivit dispozitiilor Constitutiei, apatrizii pot fi extradati fara nici o distinctie, dupa cum isi au sau nu domiciliul in Romania. Acestia nu mai beneficiaza, in strainatate, de protectia statului roman. Astfel, sfera persoanelor care intra sub incidenta legii penale romane, in baza principiului personalitatii, se restrange la cetatenii romani. Potrivit OUG 112/30.08.2001 sunt incriminate faptele savarsite in strainatate de cetatenii romani sau de persoanele fara cetatenie, domiciliate in Romania. Potrivit art. 1 din OUG mentionata, intrarea sau iesirea dintr-un stat strain, prin trecerea ilegala a frontierei acestuia, savarsita de un cetatean roman sau de o persoana apatrida domiciliata in Romania, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani. Doctrina considera ca cetatenia trebuie sa existe in momentul savarsirii infractiunii, dar ca este posibila aplicarea legii penale romane in baza principiului personalitatii si atunci cand cetatenia a fost dobandita dupa savarsirea infractiunii. Sanctionarea unei persoane care nu ar avea cetatenie romana la data infractiunii ar insemna stabilirea, in mod retroactiv, a obligatiei de a respecta legea penala romana in sarcina unei persoane care la data comiterii infractunii nu avea nici o legatura cu statul nostru. Legea penala se poate, deci, aplica, doar daca la data comiterii infractiunii persoana care a comis fapta avea cetatenie romana. Sanctionarea persoanei in cauza se face potrivit dispozitiilor inscrise in 24

tratatele si conventiile de asistenta juridica in materie penala, incheiate de Romania cu alte state. In textele acestor tratate exista o clauza in conformitate cu care, atunci cand se refuza extradarea, statul solicitat (Ex. Romania) are obligatia de a judeca in conformitate cu legea nationala, infractiunea savarsita pe teritoriul celuilalt stat de catre persoana a carei extradare sa refuzat. De lege lata, el este incident indiferent de legile penale ale statului pe teritoriul caruia s-a comis infractiunea. Doctrina sustine ca ar trebui conditionata aplicarea legii penale romane in baza acestui principiu de dubla incriminare (legea penala ar trebui sa se aplice doar daca infractiunea este prevazuta si de legea penala a statului unde a fost comisa). b) Principiul realitatii Elementul de legatura legii este valoarea impotriva penale careia se indreapta romane infractiunea.

Potrivit art. 5 cod penal, legea penala romana se aplica infractiunii savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean strain, in cazul in care infractiunea este indreptata impotriva sigurantei statului roman ori impotriva vietii sau integritatii corporale a unui cetatean roman. Legea penala romana se aplica in acest caz, indiferent daca legea statului in care a fost comisa infractiunea o prevede sau nu. Deoarece este necesara o cooperare cu organele statului in care a fost comisa infractiunea, punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. In acest caz, nu este suficienta sesizarea din oficiu. c) Principiul universalitatii legii penale romane Potrivit acestui principiu, legea penala romana se aplica sanctiunii savarsite in strainatate de cetateni straini, sub rezerva a doua conditii: Fapta sa fie incriminata atat de legea penala romana, cat si de legea penala a statului unde a fost savarsita. Infractorul sa se afle benevol pe teritoriul Romaniei. Acest principiu este consacrat in foarte putine legislatii, intrucat statele refuza sa incarce autoritatea nationala cu cauze care nu au nici o legatura cu statul. E greu de aplicat acest text, fiindca: Limiteaza competenta organelor de cercetare romane la acele ipoteze in care infractorul se afla benevol pe teritoriul statului nostru. Caracterul subsidiar fata de conventiile internationale privind extradarea. In ipoteza in care exista o cerere de extradare care vizeaza persoana in cauza, autoritatile romane vor da prioritate cererii de extradare, fara a refuza extradarea pe motiv ca ar avea competenta in judecarea infractorului. Art. 6 (2) cod penal prevede ca legea penala romana poate fi aplicata infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de un cetatean strain, atunci cand aceste infractiuni au fost comise impotriva intereselor statului roman ori impotriva intereselor unui cetatean roman. In cazul acestor fapte, legea penala romana se aplica doar daca s-a obtinut extradarea persoanei in cauza. O persoana poate fi judecata doar pentru infractiunea pentru care a fost extradata. Aceasta dispozitie nu instituie o exceptie de la principiul extradarii, ci instituie o exceptie de la regimul aflarii benevole a infractorului pe teritoriul tarii noastre. In materia aplicarii legii penale in spatiu sunt incidente imunitatile de jurisdictie penala Imunitatea de jurisdictie penala Constituie 25

o exceptie de la aplicarea in spatiu a legii penale romane, indiferent de principiul care ar face incidenta aceasta lege. Se considera ca acestea sunt o exceptie de la principiul teritorialitatii, insa sfera e mult mai larga. Aceste imunitati au caracter general, dar nu absolut. Ele au caracter general, pentru ca exclud in toate situatiile aplicarea legii penale romane, dar nu au caracter absolut, pentru ca nu exonereaza de raspundere persoana care a comis fapta. In baza conventiilor internationale, statul al carui cetatean este cel ce a comis infractiunea are obligatia de a-l trage la raspundere pentru fapta savarsita. Categorii de functionari care beneficieaza de imunitate de jurisdictie penala: a) agentii diplomatici si consulari acreditati in Romania b) reprezentantii organizatiilor internationale aflate pe teritoriul tarii noastre c) sefii statelor straine, membrii guvernelor straine, precum si alte categorii de functionari stabiliti prin conventii internationale sau pe baza de reciprocitate, atunci cand se afla pe teritoriul Romaniei d) personalul fortelor armate straine stationate sau aflate in tranzit pe teritoriul statului roman cu acordul autoritatilor romane e) personalul navelor si aeronavelor militare straine precum si personalul navelor si aeronavelor utilizate in scopuri guvernamentale Aceste imunitati, legate de personalul navelor si aeronavelor, vizeaza atat infractiunile savarsite la bordul lor, cat si infractiunile savarsite de personalul acestora pe teritoriul Romaniei. Spre deosebire de navele si aeronavele mai sus amintite, cele folosite in scopuri comerciale nu beneficiaza de imunitate de jurisdictie, atunci cand sunt stationate in porturi sau aeroporturi sau in marea teritoriala. In schimb, navele comerciale aflate in tranzit prin marea teritoriala beneficiaza de imunitate de jurisdictie penala. Legea penala romana se va aplica infractiunilor savarsite la bordul acestor nave, in urmatoarele situatii: a) Cand infractiunea a fost comisa de un cetatean roman sau fara cetatenie domiciliat in Romania. b) Cand infractiunea a fost indreptata impotriva intereselor Romaniei sau impotriva unui cetatean roman sau a unei persoane rezidente pe teritoriul Romaniei. c) Cand infractiunea este de natura sa tulbure linistea si ordinea publica din tara sau marea teritoriala. d) Cand exercitarea jurisdictiei autoritatilor romane este necesara pentru a pune capat unei activitati de trafic de stupefiante. e) Cand interventia autoritatilor romane a fost ceruta in scris de capitanul navei sau de un agent diplomatic sau consular al statului al carui pavilion il abordeaza.

20) Principiile aplicării legii penale în timp. Toate actele normative se aplică pe întreg intervalul cuprins între momentul intrării în vigoare şi acelea al ieşirii din vigoare. Toate actele normative intră în vigoare din momentul publicării în Monitorul oficial sau de la o dată ulterioară expres prevăzută în actul normativ. Ca regulă generală, actele normative nu prevăd data ieşirilor din vigoare. Actele normative temporare îşi 26

încetează aplicabilitatea la expirarea per. Prevăzute ca ele să se aplice. Ieşire din vigoare a actelor normative permanente se realizeaza prin abrogare. Abrogarea este un procedeu de tehnică legislativă şi constă în manifestarea de voinţă a legislatorului în sensul încetării puterii obligatorii a unui act normativ sau a unor păţi din el. Din punct de vedere a modalităţii în care operează, abrogarea poate fi : expresă sau tacită. Abrogarea expresă este modalitatea prin care un act normativ care intră în vigoare prevede în mod expres ieşirea din vigoare altui act normativ. Abrogarea expresă poate fi directă sau indirectă. Abrogarea expresă directă constă în nominalizarea expresă a actului normativ sau apărţilor din cuprinsul acestuia care-şi înceteză aplicativitatea odată cu intrarea în vigoare a noului act normativ. Abrogarea expresă indirectă nu nominalizează în mod expres actul normativ sau părţi ale acestuia care-şi încetează aplicabilitatea, menţionând doar la modul general că pe data intrării în vigoare a noului act normativ orice dispoziţie contrară acestuia se abrogă. Abrogarea tacită – mod. prin care actul normativ care intră în vigoare nu prevede în mod expres încetarea aplicabilităţii unui act normativ anterior, sau unei părţi din el, dar cuprinde reglementări contrare acestuia. În acest fel, normele juridice vechi devin incompatibile cu cele cuprinse în actul normativ nou ----sunt scoase din vigoare în mod tacit. Din punct de vedere al întinderii, abrogare: totală – se realiz. prin scoaterea din vigoare a unui întreg act normativ; parţială – se realiz. prin scoaterea din vigoare a unei norme juridice dintr-un act normativ. Acţiunea normelor juridice în timp este guvernată de principiul neretroactivităţii legii şi principiului aplicării imediate a legii noi. Principiul neretroactivităţii legii constă în faptul că legea dispune numai pentru viitor neavînd putere retroactivă. Princ.aplicării legii noi constă în faptul că legea nouă se aplică tuturor faptelor jur. care iau naştere , se modifică sau se sting după momentul intrării în vigoare precum şi efectelor produse de aceste efecte juridice. De la principiul neretroactivităţii există două excepţii de retroactivitate: se referă la normele juridice interpretative prin care se clarifică înţelesul unor norme juridice anterioare spre a face imposibilă aplicarea lor unitară. Ele fac corp comun cu normele interpretate şi intră în vigoare de la data la care au intrat în vigoare normele interpretate. Au caracter retroactiv deoarece prin ele nu se aduc reglementări noi. legea penală mai blândă. Principiul aplicării legii oenale mai blânde în caz de succesiuni de legi penale în timp dacă legea penală nouă creează o nouă situaţie mai favorabilă făptuitorului. Ele se aplică şi unor fapte săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare, dar numai cu condiţia ca făptuitorul să nu fi fost judecat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

21) Darea de mită. Art.255-Cod penal –promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase in scopurile aratate in art.254-Cod penal. Obiectul juridic se refera la activitatiile de serviciu. De regula 27

infractiunea este lipsita de obiect material. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila in toate formele. Elementul material al laturii obiective se poate realiza prin savarsirea uneia din cele trei activitati alternative: promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase. Urmarea imediata consta intr-o stirbire adusa prestigiului de care se bucura functionarul public. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia directa. Tentativa nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 5 ani. Al.5-obiectul infractiunii se confisca. Al.2-fapta prevazuta in al.1 nu constituie infractiune atunci cand mituitorul a fost constrans prin orice mijloace de catre cel care a luat mita. Al.3mituitorul nu se pedepseste daca a denuntat autoritatii fapta mai inainte de sesizarea organului de urmarire penala. Trebuie intrunite urmatoarele conditii: mituitorul trebuie sa denunte fapta; denuntarea trebuie facuta unei autoritati, denuntarea trebuie facuta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat.

22) Delapidarea. Delapidarea ,asa cum este prevazuta in art. 215 Cod penal , este incriminata intr-o varianta simpla sau tip si alta agravata si face parte din grupa de infractiuni impotriva patrimoniului alaturi de furt, talharie, abuzul de incredere, inselaciunea, etc. Obiectul juridic generic al infractiunilor impotriva patrimoniului il constituie relatiile sociale a caror formare , desfasurare si dezvoltare sunt asigurate prin apararea patrimoniului , mai ales su aspectul drepturilor reale privitoare la bunuri si implicit sub aspectul obligatiei de a mentine pozitia fizica a bunului in cadrul patrimoniului , acesta facand parte din gajul general al creditorilor chirografari. Patrimoniul este un concept juridic care exprima ansamblul de drepturi si obligatii ale unei persoane ca o universalitate , ca o totalitate independenta de bunurile care le cuprinde la un moment dat patrimoniul ; fie ca il privim ca o entitate strans legata de persoana subiectului fie ca o universalitate de de drepturi , exista obligatoriu la orice subiect de drept; el nu se poate niciodata instraina ci se transmite numai la moartea subiectului. Din cuprinsul patrimoniului fac parte bunurile corporale si incorporale , bunurile consumptibile ori fungibile, mobile sau imobile , principale sau accesorii, etc, adica tot ce reprezinta puteri , facultati , aptitudini ale subiectului privite din punct de vedere al valorii lor economice si a raporturilor care se nasc din exercitiul acestor puteri, facultati, aptitudini. Revenind strict la delapidare , aceasta este incriminata in doua variante.Varianta simpla consta in – insusirea , folosirea sau traficarea , de catre un functionar , in interesul sau ori pentru altul , de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau administreaza , conform prevederilor art. 215 Cod Penal , alin 1. Varianta agravanta se realizaeza in cazul in care delapidarea a avut consecinte deosebit de grave, 28

conform prevederilor aceluiasi articol in vigoare, alin 2. Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale de natura patrimoniala a caror existenta si dezvoltare este conditionata de mentinerea pozitie de fapt a bunurilor ce apartin sau intereseaza o persoana juridica privata sau publica impotriva actelor gestionarilor sau administratorilor , de insusire sau folosire in scopuri personale a bunurilor ce constituie obiectul activitatii de gestionare sau administrare. Infractiunea fiind savarsita de un functionar public are ca obiect juridic secundar relatiile sociale care asigura desfasurarea normala si corecta a serviciului unitatii private sau publice. Obiectul material al infractiunii de delapidare este reprezentat de bani , valori sau alte bunuri din patrimoniul public sau privat pe care faptuitorul le gestioneaza sau administreaza.Prin “bani” se inteleg biletele de banca si monedele metalice romanesti sau straine care au putere circulatorie indiferent daca se afla in numerar sau la dispozitia unitatii private sau publice. Prin “valori se inteleg hartiile de valoare si inscrisurile de orice fel , cum sunt obligatiunile CEC , cecurile , hartiile de virament , timbrele , titlurile de credit , de creanta , etc , daca incorporeaza drepturi a caror valorificare este legata de detinerea respectivelor inscrisuri. Prin ‘alte bunuri” se inteleg bunurile mobile corporale altele decat banii ori valorile asimilate acestora , care au o valoare economica si fac parte din sfera de gestionare sau administrare a faptuitorului. De asemenea , apartin unitatii plusurile de bani sau marfuri indiferent de sursa acestora dar aparute in cadrul operatiunii de gestionare sau administrare a bunurilor aflate in cadrul unitatii.Poate fi obiect material si bunul ajuns , din eroare , in gestiune sau administrarea unitatii private sau publice. Pentru ca un bun sa devina obiectul material al infractiunii de delapidare , trebuie ca acesta sa aiba o existenta materiala deoarece numai astfel de bunuri pot fi sustrase . De asemenea , trebuie sa aiba o valoare economica si o anumita situatie juridica , adica sa faca parte din patrimoniul unei persoane juridice , sa se afle in posesia sau detentiunea acesteia si , totodata , sa se afle in masa bunurilor gestionate sau administrate de faptuitor. Un bun intra in sfera patrimoniului unei persoane juridice atunci cand a fost preluat efectiv de prepusul acesteiea si iese din aceasta sfera in momentul in care a avut loc predarea efectiva a lui catre beneficiar . Important pentru stabilirea momentului intrarii sau iesirii bunului in si din patrimoniueste predarea materiala a bunului iar nu si transcrierea operatieirespective in scriptele contabile ale persoanei juridice. Prin urmare , savarsirea infractiunii de delapidare de catre gestionar este posibila numai dupa preuarea efectiva a bunului si nu mai este posibila dupa predarea efectiva a acestuia , chiar daca preluarea sau predarea nu au fost insotite de operatiunile scriptice respective. Obiectul material al delapidarii il formeaza numai bunurile corporale mobile. E considerat , de asemenea , bun mobil , bunul ce poate fi desprins de un bun imobil , cum sunt , de exemplu, usile, ferestrele unei cladiri , fructele unui teren. Subiectul activ nu poate fi decat un functionar sau funcitonar public , care “gestioneaza sau administreaza” bunurile unei unitati publice sau private . Asadar , la delapidare autorul este de doua ori calificat; el are , pe de o 29

parte , calitatea de functionar public sau functionar , iar pe de alta parte , calitatea de administrator sau gestionar de bunuri care apartin unei persoane juridice.Aceste doua calitati se cer cumulativ indeplinite , lipsa oricareia duce la excluderea infractiunii de delapidare . De aceea , un functionar care a contribuit prin acte nemijlocite la insusirea unor bunuri fara a fi insarcinat cu administrarea sau gestionarea lor , alaturi de o persoana ( functionar ) care indeplineste aceste conditii , nu va fi coautor la delapidare ci complice. In explicarea notiunii de “functionar” in sensul folosit de art. 215 C. penal , trebuie sa tinem seama si de dispozitiile art. 147 C. penal care defineste din punct de vedere legal procedurilor in vigoare , functionarul si functionarul public , dupa cum urmeaza: alin 1 defineste “functionarul” ; prin “functionar public” se intelege orice persoana care exercita permanent sau temporar , cu orice titlu , indiferent cum a fost investita , o insarcinare de orice natura ,retribuita sau nu , in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145; Facandu-se referire la art. 145, va trebui sa detaliem si acet ultim articol mantionat , dupa cum urmeaza : Prin termenul de public se intelege tot ce priveste autoritatile publice , insitutiile publice , institutiile sau alte persoane juridice de interes public , administrarea , folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica , serviciile de interes public , precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii , sunt de interes public. Revenind la art. 147 , ne referim acum la ali 2 care prevede ca : prin “functionar “ se intelege persoana mentionata in alin 1 , precum si orice salariat care exercita o insarcinare , in serviciul unei alte persoane juridice decat cele prevazute in acel alineat. Din coroborarea acestor prevederi cu caracter general cu norma de incriminare a delapidarii se desprinde faptul ca indeplineste calitatea de a fi subiect activ nemijlocit al delapidarii atat functionarul public cat si functionarul. Se observa ca notiunea de “functionar’ este destul de cuprinzatoare si ca se pune accentul pe exercitarea in fapt a activitatii fiind fara relevanta titlul , modul de investire , de retributie ori timpul cat dureaza insarcinarea in serviciul unei persoane juridice publice sau private. In cazul infractiunii de delapidare calitatea de functionar este circumscrisa numai la acei functionari care , in virtutea raportului juridic cu persoana juridica au atributii de gestionare sau administrare. Calitatea de gestionar o are , potrivit dispozitiilor din art. 1 ale Legii nr. 22 din 18 noiembrie 1969 privind angajarea gestionarilor, construirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor , acel functionar care exercita ca atributii principale de serviciu , primirea , pastrarea si eliberarea de bunuri aflate in administrarea , folosinta sau detinerea, chiar temporara a unei unitati publice sau a oricarei alte persoanejuridice, indiferent de modul de dobandire si de locul unde se afla bunurile. Rezulta,asadar, ca activitatea de gestiune pe care o desfasoara functionarul se caracterizeaza prin urmatoarele: in primul rand este o activitate de primire a unor bunuri , adica de luare in primire in cantitatea, calitatea si sortimentul specificate in actele insotitoare; in al doilea rand , este o activitate de pastrare , prin care se intelege tinerea in depozit , asigurarea integritatii acestora I vederea efectuarii , in conditii normale, a 30

miscarii bunurilor gestionate.pastrarea implica, de asemenea , acte corespunzatoare 9 evidente , registre , documente ) care sa oglindeasca in mod exact cantitatea, felurile si calitatea bunurilor in pastrare . Activitatea de pastrare nu se confunda cu cea de paza , persoana careia I-a fost dat in paza un bun nu indeplineste de cat atributii tehnice care constau in vegherea ca bunul sa nu fie distrus , degradat ori sustras. Paznicul nu ia in primire bunurile in individualitatea lor lor spre pastrare si eliberare , ei asigura numai siguranta unui ansamblu de bunuri situate intr-un anumit loc. Sustragerea de catre paznic a bunurilor aflate in paza sa nu va constitui delapidare , ci furt. De asemenea , nu are calitatea de gestionar acela care are in primire anumite bunuri de la unitate in vederea procesului de munca( de exemplu, bunurile de protectie ) sau cei care desfasoara o activitate de manipulare a bunurilor 9 incarca , descarca marfa ) in al treilea rand este o activitate de eliberare ( predare) a bunurilor. Prin eliberarea bunurilor se intelege predarea lor de ctre functionarul respectiv celor indreptatiti in cantitatea , calitatea si sortimentele specifice in actele de eliberare. In practica judiciara sa retinut , de exemplu, ca savarseste infractiunea de delapidare avand calitatea de functionar – gestionar spre exemplu , casierul care isi insuseste sumele cuvenite persoanelor trecute pe statele de plata , functionarul de la serviciul funciar ( sef biroul financiar ) care isi insuseste suma primita pentru a o preda casierului , subofiterul de politie care sustrage din sumele provenite din incasarea amenzilor , taxatorul de la regia de transport care isi insuseste contravaloarea biletelor vandute , mandatarul CEC care sustrage din sumele primite de la personalul din unitate pentru a le depune la agentia CEC , seful oficiului postal care isi insuseste suma de bani folosind libretul CEC apartinand unei persoane decedate , ori oficiantul postal , insarcinat cu primirea mandatelor postale sau cu efectuarea operatiunilor CEC care sustrage din sumele manipulate. In toate cazurile in care angajatul unei persoane juridice indeplineste o functie care potrivit legii dobandeste calitatea de gestionar este considerat gestionar de drept. Se pot ivi insa si situatii de fapt in care alti angajati sau chiar persoane particulare (de exemplu , sotul , ruda, prieten al gestionarului ) efectueaza acte specifice activitatii de gestionare , desi nu ocupa o functie care sa indreptateasca aceasta activitate. Intrucat Codul penal da termenului de “functionar “ un sens foarte lerg se poate considera ca si aceasta gestionare , care este cunoscuta sub denumirea de gestionare de fapt, sa atribuie persoanei care o exercita , calitatea de gestioanr cu toate consecintele pe care le genereaza aceasta. Deci , gestionarul de fapt este acea persoana care exercita acte specifice de gestionare a bunurilor unei persoane jurdice fara a avea obligatii in acest sens . Dar pentru a fi subiect activ nemijlocit al delapidarii trebuie ca persoana juridica sa aiba cunostiinta despre exercitarea in fapt a actvitatii de gestionare , in sens contrar , faptuitorul in cauza nu poate fi privit ca avand o insarcinare in serviciul unitatii publice sau private. Calitatea de administrator , o are acel functionar in a caror atributiuni de serviciu intra si efectuarea de acte de dispozitii cu rpivire la bunurile ce apartin unitatii publice 31

sau private potrivit cu natura si scopul activitatii acesteia. Asemenea acte de dispozitie privesc planificarea , aprovizionarea , desfacerea , repartizarea platilor , etc si sunt indeplinite de cei special insarcinati cu atributii de conducere in unitatea respectiva , atributiile legate de dispozitia patrimoniului acesteia. De aceea , din categoria administratorilor fac parte , de exemplu , directorii , contabilul sef , inginerul sef , cosilierii , etc. Exista o deosebire intre gestionar si administrator , in sensul ca primul vine in contact direct si material cu bunurile datorita atributiunilor sale legate de primirea , pastrarea sau eliberarea bunurilor , iar cel de-al doilea are numai un contact virtual , juridic , cu bunurile pe care le administreaza , concretizat in actele de dispozitie pe care le ia cu privire la acestea. Infractiunea de delapidare se poate comite de o singura persoana ori in participatie , in oricare forma a acesteia. Pentru coautorat se cere ca toti participantii sa aiba calitatea de functionari , gestionari sau administratori. In practica judiciara s-a decis ca savarsesc infractiunea de delapidare prin insusure conducatorul si contabilul sef al unei unitati publice , avand si calitatea de administratori al bunurilor unitatii , daca primesc de la gestioanr o parte din plusul constatat in gestiunea acestuia , ori ii acorda in mod nejustificat perisabilitati contra unei sume de bani, sau sustrag sumele reprezentand garantii personale , ori acorda persoanelor incadrate in munca avansuri , din retributie pe care le inregistreaza in contul debitelor ce nu mai pot fi urmarite , sau folosesc in interesul lor avansurile primite pentru procurarea de materiale , chiar saca , uneori nu au profitat personal de sumele ori bunurile sustrase. Subiectul pasiv al infractiunii de delapidare nu poate fi decat organul , institutia publica , sau orice alta persoana juridica in cadrul carora exercita acivitatea functionarul care a comis actiunea de insusire , traficare sau folosire a bunului ce formeaza obiect material al infractiunii de delapidare. Latura obiectiva , ca element al continutului constitutiv, este de asemenea defalcata in element material, urmarea imediata si legatura de cauzalitate intre cele doua , elemente fara de care , infractiunea de delapidare nu ar exista. Elementul material al infractiunii de delapidare consta dintr-o actiune de sustrageredefinitiva sau temporara a unui bun din patrimoniul unei persoane juridice in posesia sau detentia careia se afla , de catre o persoana care il gestioneaza sau administreaza. Insusirea ,folosirea sau traficarea nu reprezinta decat modalitati ale sustragerii. Nu are relevanta pentru existenta infractiunii daca sustragerea s-a efectuat in interesul faptuitorului sau a unei alte persoane. Insusirea” , ca modalitate a sustragerii unui bun consta in scoaterea unui bun din posesia sau detentia unei persoane juridice si trecerea acestuie in stapanirea faptuitorului care poate dispune de el adica poate sa-l consume , sa-l utilizeze , ori sa-l instraineze. Se realizeaza delapidarea prin aceasta modalitate in cazul in care autorulsi-a insusit sumele achitate de beneficiar pentru unele contracte de lucrari incheiate in numele unitatilor si pe formulare ale acestora , ori daca sustrage bunuri care numai scriptic au fost scoase din gestiunea sa , in fapt nefiind predate beneficiarului , ori daca gestionarul ia din gestiune o motocicleta pe care o 32

inregistreaza pe numele sau. Folosirea” consta dintr-un act initial de luare sau scoatere a unui bun din sfera patrimoniala aa unei unitati publice sau private si apoi dintr-un act subsecvent de intrebuintare a bunului sustras prin care se obtine un folos in benefiviul faptuitorului sau a altei persoane . De aceea , constituie delapidare “prin folosire “ scoaterea repetata a unor sume de banidin gestiune pentru acoperirea unor lipsuri anterioare , sau luarea din gestiune a unor aparate electronice pentru a le folosi o perioada de timp. Existenta infractiunii nu este afectata de imprejurarea ca, prin folosirea bunului , nu s-a produs un prejudiciuevaluabil in bani; atata vreme cat bunul a fost scos , temporar , din sfera patrimonial in care se gasea , s-a creat o stare de pericol pentru acel patrimoniu existand posibilitatea ca bunul sa fie pierdut sau insusit . De remarcat faptul ca, spre deosebire de insusire , cand bunul luat ramane la faptuitor , in cazul folosirii bunul este readus in unitatea publica sau privata, fiind vorba numai de o sustragere temporara a acestuia. Traficarea “ este tot o forma de sustragere si consta , pe de o parte , in scoaterea bunului din sfera patrimoniului persoanei juridice si apoi din actul de speculare , in vedea obtinerii unui profit. Asadar , traficarea presupune ca dupa scoaterea bunului din sfera patrimoniala a unitatii publice ori private sa fie dat in folosinta altei persoane in schimbul unui profit sau castig. In cazul “traficarii “ scoaterea bunului este temporara ca si la “folosire” dar scopurile sunt diferite , la “traficare “ se urmareste realizarea unui profit , la “ folosire “ se satisface o nevoie personala. In caz de delapidare prin folosire sau traficare , paguba consta in uzura bunului pe timpul cat a fost scos din gestiune , sau , daca obiectul material este o suma de bani, in echivalentul dobanzii legale pe durata folosirii sumei. Existenta delapidarii , in limitele sumelor insusite , nu este afectata de faptul ca gestionarul are de recuperat de la unitate o suma de bani, ori ca a avut aprobarea sefului unitatii pentru a lua bunuri din gestiune , sau , ca in locul banilor insusiti , au fost introduse in gestiune bunuri proprietate personala ori sustrase de catre alte persoane din alte gestiuni. Urmarea imediata la infractiunea de delapidare , indiferent de modalitatea de comitere , consta in scoaterea bunului din sfera patrimoniala in care se gasea si lipsirea unitatii publice sau private de bunul sustras , de posibilitatea de a-l avea si de a folosi bunul respectiv , ceea ce duce si la producerea unei eventuale pagube unitatii , constand din valoarea bunului sustras prin insusire. Legatura de cauzalitate este necesar sa existe , pentru intregirea laturii obiective a infractiunii de delapidare , intre actiunea de insusire , folosire sau traficare si urmarea imediata , deposedarea unitatii publice sau private de acel bun. Daca deposedarea se datoreaza altei cauze , ca de pildapierderea bunului, furtul acestuia, distrugerea lui, etc. , nu poate exista infractiunea de delapidare. In dreptul penal notiunea de patrimoniu in legatura cu infractiunile care se pot comite impotriva acestuia are numai un inteles mai restrans si se refera la bunuri , nu ca universalitate , ci in individualitatea lor susceptibilade a fi apropiate de faptuitor prin mijloace frauduloase ori de a fi distruse , deteriorate , tainuite gestionate fraudulos, etc Infractiunea n-ar 33

putea fi niciodata indreptata asupra patrimoniului ca universalitate de bunuri pentru ca acesta din urma va exista dintotdeauna indiferent de numarul sau valoarea bunurilor componente si chiar daca subiectul nu poseda nimic, numai datorii ; nici o persoana nu poate fi lipsita de patrimoniu ci cel mult de unul sau mai multe din bunurile care compun patrimoniul sau. De aceea ar fi mai corect sa se denumeasca aceste infractiuni ca fiind indreptate contra bunurilor care fac parte din patrimoniu( patrimoniale) decat ca infractiuni asupra patrimoniului

23) Denunţarea calomnioasă. Art.259 al.1 Cod penal-invinuirea mincinoasa facuta prin plangere sau prin denunt cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre o alta persoana, al.2-producerea sau ticluirea de probe mincinoase in sprijinul invinuirii nedrepte. Obiectul juridic se refera la infaptuirea justitiei. Infractiunea este lipsita de obiect material. Subiect activ poate fi orice persoana. Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin invinuirea mincinoasa cu privire la savarsirea unei infractiuni sau prin producerea de probe in sprijinul invinuirii nedrepte. Infractiunea se savarseste cu intentie. Tentativa nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 3 ani in forma prevazuta in al.1 si in inchisoare de la 1 la 5 ani in forma prevazuta in al.2. Al.3-daca cel care a savarsit fapta declara mai inainte de punerea in miscare a actiunii penale ca denuntul sau probele sunt mincinoase pedeapsa se reduce.

24) Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului. Este specifica tentativei imperfecte. Consta in intreruperea actului de executare din propria initiativa a infractorului, inainte de descoperirea faptei. Conditii cumulative: Trebuie sa avem o intrerupere a actului de executare. Aceasta intrerupere nu poata sa survina decat inainte ca actul de executare sa se fi incheiat, ceea ce inseamna ca renuntarea la repetarea actului de executare nu echivaleaza cu renuntarea. Intreruperea actului de executare sa se datoreze vointei libere a infractorului. Nu vom fi in prezenta unei desistari atunci cand infractorul a fost surprins si impiedicat sa continue actul de executare ori atunci cand nu a putut continua actul de executare, datorita rezistentei victimei ori cand continuarea actului nu a fost posibila, datorita imprejurarii ca obiectul material lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla. Desistarea sa fi avut loc inainte de descoperirea faptei. Fapta se considera descoperita, in primul rand atunci cand a ajuns la cunostinta autoritatilor sau atunci cand alte persoane iau conostinta de savarsirea ei (martori oculari). In cazul 34

infractiunii contra unei persoane, atunci cand victima este prezenta la locul savarsirii infractiunii, ea afla in mod necesar despre savarsire, ceea ce nu constituie un impediment la desistare. In cazul infractiunii contra patrimoniului, fapta se considera descoperita si atunci cand victima a luat cunostinta de savarsirea infractiunii, astfel ca din acel moment nu mai e posibila desistarea. Efectele desistarii: Desistarea nu inlatura tentativa. Fapta constituie tentativa, insa ea nu se pedepseste. Desistarea nu este o cauza de impunitate absoluta. Daca ceea ce infractorul a savarsit pana in momentul desistarii constituie o alta infractiune, el va raspunde pentru aceasta. b) Impiedicarea producerii rezultatului Este specific tentativei perfecte. Presupune indeplinirea mai multor conditii: Actul de executare sa se fi incheiat. Impiedicarea sa fie rezultatul vointei libere a infractorului (transportarea victimei la spital). Impiedicarea trebuie sa fie efectiva, nu doar o incercare. Făptuitorul care a împiedicat de bună voie producerea rezultatului socialmente periculos al faptei sale este apărat de pedeapsă, conform art.22 alin.1 teza II din actualul Cod penal. Pentru ca împiedicarea rezultatului să poată opera drept cauză de nepedepsire se cere: activitatea infracţională să fi fost realizată integral, dar să nu se fi produs urmarea socialmente periculoasă aşa cum este prevăzută de lege; făptuitorul să fi efectuat o intervenţie eficientă pentru a împiedica producerea rezultatului, utilizând orice mijloace sau modalităţi disponibile şi urmărind prevenirea efectelor socialmente periculoase; manifestarea activă prin care făptuitorul a împiedicat producerea rezultatului să fi fost voluntară; împiedicarea producerii rezultatului să fi avut loc înainte de descoperirea faptei. Efectele desistării şi ale împiedicării producerii rezultatului-Art. 22 din actualul Cod penal prevede ca efect al desistării şi al împiedicării producerii rezultatului nepedepsirea făptuitorului, dacă actele îndeplinite până în momentul desistăriisau împiedicării nu constituie o altă infracţiune.

25) Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori. Art.285-Cod penal-fabricarea ori detinerea de instrumente sau materiale in scopul de a servi la falsificarea de valori. Obiectul juridic este acelasi ca la infractiunea de falsificare de monede, timbre sau alte valori. Obiectul material este reprezentat de instrumente si materiale fabricate sau detinue in vederea falsificarii de monede, timbre sau alte valori. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin actiunea de fabricare sau de detinere de instrumente apte sa serveasca la falsificare. Latura subiectiva presupune intentia care poate fi numai directa. Tentativa nu este pedepsita. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

35

26) Distrugerea. Art.217-Cod penal-distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun apartind altuia sau impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui bun precum si inlaturarea masurilor luate. Obiectul juridic are caracter patrimonial. Obiectul material il reprezinta orice bun mobil sau imobil. Subiect activ poate fi orice persoana. Elementul material al laturii obiective se poate realiza prin una din urmatoarele activitati alternative: distrugerea, degradarea, aducerea in stare de neintrebuintare a bunului. Infractiunea se savarseste cu intentie care poate fi directa sau indirecta. Tentativa se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la o luna la 3 ani sau amenda. In cazul bunurilor proprietate privata actiunea penala se pune in miscare la plagerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Forme agravate: al.2-daca bunul are o valoare artistica. Sanctiunea consta in inchisoare de la 1 la 10 ani. Al.3-daca sunt distruse echipamente de interes public ( conducte de gaz, linii de tensiune). Sanctiunea consta in inchisoare de la 1 la 10 ani. Al.4-daca distrgerea se savarseste prin incendiere, explozie. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 15 ani.

27) Eroarea de fapt. Eroarea este definita ca “reprezentarea gresita, de catre cel ce savareste o fapta prevazuta de legea penala, a realitatii din momentul savarsirii faptei, reprezentare determinata de nerecunoasterea sau cunoasterea gresita a unor data ale realitatii”.Eroarea se diferentiaza in raport de: obiectul asupra caruia poarta; factori care au determinat-o; posibilitatea de evitare si intinderea consecintelor. Dupa obiectul asupra caruia poarta se disting: eroarea de fapt si eroarea de drept: eroarea de fapt exista atunci cand necunoasterea sau cunoaterea gresita poarta asupra unor date ale realitatii (stari, situatii, imprejurari etc); eroarea de drept sau de norma consta in nerecunoasterea sau cunoasterea gresita a unei norme juridice. Dupa factorii care determina eroare se disting: eroare prin necunoastere sau ignoranta ce reprezinta o stare psihica determinata de regula de lipsa de cultura; amagirea sau inducerea in eroare care reprezinta o stare psihica provocata de actiunea de inselare exercitata de o persoana asupra alteia. Dupa consecintele pe care le poate avea, eroarea poate fi: eroare esentiala cand reprezinta pentru faptuitorul aflat in eroare o justificare a activitatii lui si exclude vinovatia eroare neesentiala cand apare ca o scuza pentru faptuitorul aflat in eroare, iar pe planul consecintelor juridice reprezinta o circumstanta atenuanta. Tot in raport cu criteriul de mai sus completat cu cel al obiectului asupra caruia poarta se distinge: eroare principala cand aceasta priveste date 36

de fapt referitoare la elementele constitutive ale infractiunii, de care depinde insasi exitenta infractiuni; eroare secundara cand aceasta priveste o stare, o situatie, imprejurare ce reprezinta o circumstanta de savarsire. Dupa posibilitatea de evitare a erorii se disting: eroare de neinlaturat sau invincibila cand se datoreaza completei necunoasteri a realitatii si care nu ar fi putut fi inlaturata oricata diligenta ar fi depus faptuitorul; eroare vincibila sau inlaturabila care ar fi putut fi inlaturata daca faptuitorul era mai atent, mai diligent. Sub raportul consecintelor juridice se cuvine subliniat ca eroarea invincibila inlatura caracterul penal al faptei, iar eroare vincibila nu inlatura caracterul penal al faptei afara de cazul cand faptele sunt incriminate numai daca se savarsesc cu intentie. Din reglementarea legala se observa ca eroarea poate fi: o stare, o situatie, o imprejurare de fapt de care depinde caracterul penal al faptei, caz in care fapta nu are caracter penal; o circumstanta agravanta a infractiunii, situatie in care este inlaturata aceasta circumstanta, fapta ramanand infractiune in varianta tip. Conditiile erorii de fapt. Eroarea de fapt inlatura caracterul penal al faptei savarsite daca sunt indeplinite conditiile: sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala; in momentl savarsirii faptei faptuitorul sa nu fi cunoscut existenta unor stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei; starea, situatia sau imprejurarea care nu au fot cunoscute sa reprezinte un element constitutiv al infractiunii ori o circumstanta a acesteia. Efectele erorii de fapt-Efectele erorii de fapt cand aceasta priveste un element constitutiv al infractiunii. Eroarea de fapt in cazul faptelor savarsite cu intentie. daca fapta nu a fost incriminata atunci cand este savarsita cu intentie, cat I atunci cand este savarsita din culpa eroarea de fapt va inlatura vinovatia si deci si caracterul penal al faptei si atunci cand este savarsita din culpa, numai daca se constata ca eroarea nu este ea insasi rezultatul culpei Efectele erorii de fapt, asupra circumstantelor. Si in cazul cand eroarea de fapt priveste o stare, o situatie, o imprejurare ce constituie element de circumstantiere, efectele acesteia sunt diferentiate dupa cum fapta este incriminata cand este savarsita cu intentie, ori din culpa, sau numai din culpa. Regula este aceeasi, eroarea de fapt inlatura agravarea cand poarta asupra unor circumstante de agravare ale unei infractiuni intentionate, iar cand poarta asupra unei circumstante agravante la o infractiune incriminanta si atunci cand este savarsita din culpa va duce la inlaturarea ei numai daca necunoasterea sau cunoasterea gresita a starii, situatiei, imprejurarii ce constituie circumstanta de agravare nu este ea insasi rezultatul culpei.

28) Executarea pedepsei la locul de muncă.

Aceasta modalitate de individualizare a executarii pedepsei se aplica in cazul pedepselor cu 37

inchisoarea, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii. Conditii referitoare la infractiune: 1) Pedeapsa aplicata sa fie inchisoarea de cel mult 5 ani. Daca e vorba de o pe-deapsa aplicata pentru concurs de infractiuni aceasta sa nu depaseasca 3 ani. 2) Sa nu fie vorba de infractiuni intentionate al caror maxim special depaseste 15 ani sau de infractiunile de viol, vatamare corporala grava, tortura sau lovituri sau vatamari cauzatoare de moarte, adica cele exceptate de la beneficiul acordarii sus-pendarii sub supraveghere. Si in cazul acestei modalitati exista o prevedere speciala. Astfel, se poate dispu-ne acest tip de executare a pedepsei si in cazul furtului de la art. 209 (3), cod penal, daca pedeapsa aplicata in concret nu depaseste 2 ani. II. Conditii referitoare la infractor: 1) Infractorul sa nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de un an, afara de cazul in care condamnarea se inscrie printre cele prevazute in art. 38, cod penal. 2) Instanta sa aprecieze ca reeducarea se poate realiza si fara privare de libertate. 3) Condamnatul sa aiba acceptul unei unitati economice privind executarea pe-depsei in cadrul acesteia. Regimul executarii pedepsei la locul de munca Revocarea executarii pedepsei la locul de munca poate fi dispusa obligatoriu sau facultativ. Este obligatorie in doua situatii: Atunci cand, in timpul executarii pedepsei la locul de munca, condamnatul savarseste o noua infractiune intentionata; Atunci cand, in timpul executarii pedepsei, condamnatul isi pierde in intregime capacitatea de munca. In urma acestei revocari se dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Este facultativa in doua situatii: Atunci cand condamnatul savarseste, in timpul executarii pedepsei, o infractiune din culpa. Atunci cand conduita condamnatului este necorespunzatoare in timpul executarii pedepsei,adica se sustrage de la prestarea muncii, isi executa in mod necorespunzator obligatiile la locul de munca sau nu respecta masurile de supraveghere sau obligatiile impuse pe durata executarii pedepsei. Spre deosebire de suspendare, in cazul revocarii executarii pedepsei la locul de munca nu se aplica cumulul aritmetic, ci se aplica, dupa caz, tratamentul prevazut de lege pentru recidiva sau pluralitate intermediara (cumulul juridic). Indiferent de tipul revocarii, obligatorie sau facultativa, pedeapsa se executa prin privare de libertate. Anularea executarii pedepsei la locul de munca se dispune atunci cand, in timpul executarii, se constata ca cel condamnat mai savarsise o infractiune anterior dispunerii executarii la locul de munca. Anularea se dispune daca nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 867, cod penal pentru dispunerea executarii la locul de munca. In caz de anulare, pedeapsa rezultanta se va calcula potrivit regulilor de la concurs, recidiva sau pluralitate intermediara. Incetarea executarii pedepsei la locul de munca. Se dipune daca sunt indeplinite conditiile: 1) Condamnatul a executat cel putin 2/3 din durata pedepsei. 2) Inculpatul sa fi fost disciplinat, staruitor in munca si sa fi dat dovezi temeini-ce de indreptare. In urma indeplinirii acestor conditii instanta dispune incetarea executarii pedepsei la locul de munca. Pedeapsa se va considera in intregime executata daca in intervalul de timp dintre incetarea executarii si implinirea duratei pedepsei 38

condamnatul nu savarseste o noua infractiune. Daca, totusi, inculpatul savarseste o alta infractiune, se va revoca incetarea si, dupa caz, se va revoca obligatoriu sau facultativ si executarea pedepsei la locul de munca (vor fi incidente regulile de la cumulul juridic). Executarea pedepsei la locul de munca nu are ca efect reabilitarea de drept.

29) Falsificarea de monede sau alte valori. Art.282-Cod penal-falsificarea de moneda metalica, de hartie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea platilor emise de institutii de credit competente. Al.2punerea in circulatie in orice mod a valorilor falsificate sau detinerea lor in vederea punerii in circulatie. Obiectul juridc se refera la increderea publica in autenticitatea monedelor sau alte valori. Obiectul material consta in moneda sau titlul de valoare fata de care se realizeaza actiunea. Subiectul activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective se realizeaza printr-o actiune de falsificare de monede. In conditiile al.2 elementul material se realizeaza prin doua actiuni alternative: punerea in circulatie si detinerea in vederea punerii in circulatie a valorilor falsificate. Urmarea imediata consta intr-o stare de pericol pentru buna circulatie a titlurilor de valoare. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia. Tentativa se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi. Forme agravate al.3-ipoteza I-daca faptele ar fi putut cauza o paguba importanta a sistemului financiar. Tentativa se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi. Ipoteza II.-daca faptele au cauzat o paguba importanta a sistemului financiar. Tentativa se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 10 la 20 ani si interzicerea unor drepturi.

30) Falsificarea de timbre, mărci sau bilete de transport. Art.283-Cod penal-falsificarea de timbre, marci postale, plicuri postale, carti postale, bilete ori foi de calatorie ori transport, cupoane raspuns international ori punerea in circulatie a unor astfel de valori falsificate. Obiectul juridic se refera la increderea publica in valorile enumerate. Obiectul material consta in materialele din care s-au confectionat valorile enumerate. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective presupune o actiune de falsificare. Urmarea imediata consta intr-o stare de pericol pentru valorile sociale protejate. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe.

39

Latura subiectiva presupune intentia care poate fi directa sau indirecta. Tentativa se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

31) Falsul intelectual. Art.289-Cod penal-falsificarea unui inscris oficial cu prilejul intocmirii acestuia de catre un functionar aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului ori omisiunea cu stiinta de a insera unele date sau imprejurari. Obiectul juridic consta in increderea publica pe care trebuie sa o inspire un inscris oficial. Obiectul material consta inscrisul oficial al carui continut este alterat in momentul intocmirii. Inscrisul falsificat constituie si produsul infractiunii. Subiectul activ este calificat prin calitatea de functionar. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective se poate realiza atat printr-o actiune cat si printr-o inactiune. Actiunea consta in atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului. Inactiunea consta in omisiunea de a insera unele date sau imprejurari. Infractiunea exista indiferent daca actiunea sau inactiunea se refera la mai multe date sau imprejurari. Urmarea imediata consta intr-o stare de pericol pentru valorile sociale protejate. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia faptuitorului care poate fi directa sau indirecta. Tentativa este pedepsita. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

32) Falsul în declaraţii. Art.292-Cod penal-declararea necorespunzatoare adevarului facuta unui organ sau institutii de stat in vederea producerii de consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul atunci cand potrivit legii sau imprejurarilor declaratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte. Obiectul juridic consta in increderea publica in declaratiile facute oficial care servesc la producerea unor consecinte juridice. Obiectul material este reprezentat de declaratia scrisa. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective se realizeaza printr-o declaratie necorespunzatoare adevarului. Urmarea imediata consta intr-o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia directa. Tentativa nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

40

33) Falsul în înscrisuri sub semnătură privată. Art.290-Cod penal-falsificarea unui inscris sub semnatura privata prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui in orice mod, daca faptuitorul foloseste inscrisul falsificat ori il incredinteaza altei persoane spre folosire in vederea producerii unor consecinte juridice. Obiectul juridic se refera la incredea publica pe care trebuie sa o inspire inscrisurile sub semnatura privata . Obiectul material consta in inscrisul sub semnatura privata falsificat. Trebuie indeplinite doua conditii, pentru ca un inscris sa constituie obiect material: sa emane de la o persoana particulara si sa fie producator de consecinte juridice. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective presupune o actiune de falsificare a unui inscris sub semnatura privata. Urmarea imediata consta intr-o stare de pericol pentru valorile ocrotite de lege. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia directa. Tentativa se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

34) Falsul material în înscrisuri oficiale. Art.288-Cod penal-falsificarea unui inscris oficial prin contrafacerea inscrierii sau prin alterarea lui in orice mod de natura sa produca consecinte juridice.Obiectul juridic se refera la increderea publica, in autenticitatea sau veridicitatea inscrisulrilor oficiale. Obiectul material este reprezentat dupa caz de materialul pe care se scrie in cazul falsificarii prin contrafacere sau de inscrisul oficial preexistent in cazul falsificarii prin alterare. Subiect activ poate fi orice persoana. In forma agravata din al.2-subiectul activ are calitatea de functionar si savarseste fapta in exercitiul atributiilor sale de serviciu. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective se poate realiza prin una din cele trei actiuni alternative: contrafacerea scrieii, contrafacerea subscrierii, alterarea inscrisului. Fapta constituie infractiune numai daca priveste un inscris care are putere probatorie si contine relevanta juridica. Urmarea imediata consta inntr-o stare de pericol pentru valorile ocrotite de lege. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia care poate fi directa sau indirecta. Tentativa se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la 3 ani. Al.2-infractiunea este mai grava daca falsul este savarsit de un functionar in exercitiul atributiilor de serviciu. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

35) Falsul privind identitatea. 41

Art.293-Cod penal-prezentarea sub o identitate falsa ori atribuirea unei asemenea identitati altei persoane pentru a induce in eroare un organ de stat in vederea producerii unei consecinte juridice. Al.2-incredintarea unui inscris care serveste pentru dovedirea starii civile sau pentru identificarea spre a fi folosit fara drept. Obiectul juridic se refera la increderea publica la adevarul privind concordanta dintre identitatea sub care se prezinta si identitatea reala. In modalitatea al.1 infractiunea nu are obiect material. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective in forma al.1-se realizeaza prin doua actiuni alternative: prezentarea sub o identitate falsa sau atribuirea unei asemenea identitati unei persoane, iar in forma al.2-incredintarea unui inscris care serveste la dovedirea starii civile spre a fi folosit fara drept. Urmarea imediata consta intr-o stare de pericol pentru valoarea sociala protejata. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia directa. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la 3 ani.

36) Favorizarea infractorului. Art.264-Cod penal-ajutorul dat unui infractor fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului produsul infractiunii. Obiectul juridic se refera la activitatea de infaptuire a justitiei. Infractiunea are caracter subsidiar. Obiectul material poate consta in bunul provenit din savarsirea infractiunii. Subiect activ poate fi orice persoana cu exceptia autorului infractiunii in legatura cu care se realizeaza fapta de favorizare. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin ajutorul dat unui infractor. Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru normala desfasurare a activitatii de justitie. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia care poate fi directa sau indirecta. Tentativa nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la 7 ani. Al.3-fapta savarsita de o ruda nu se pedepseste.

37) Furtul calificat. Dupa cum s-a aratat, furtul este prevazut in codul penal atat in forma simpla cat si in forma calificata. Furtul calificat presupune, ca orice forma agravata a unei infractiuni, realizarea continutului infractiunii in prezenta uneia dintre imprejurarile care ridica gradul de pericol social 42

al faptei si care este prevazuta, din aceasta cauza, ca circumstanta agravanta. Furtul savarsit de doua sau mai multe persoane impreuna (art. 209 lit. a c.p.). periculozitatea sociala a furtului este determinata, in acest caz, de insasi pluritatea faptuitorilor, care da acestora o mai mare forta de actiune, le creaza mai mari posibilitati de savarsire si de ascundere a infractiunii, ii face sa actioneze cu mai multa siguranta si indrazneala. Pentru existenta agravantei se cere, pe de o parte, ca furtul sa fie savarsit de doua sau mai multe persoane, iar pe de alta parte, ca faptuitorii sa fi savarsit fapta impreuna. Furtul savarsit de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica (art. 209 lit. b c.p.). in aceasta situatie furtul este calificat deoarece, pe de o parte faptuitorul avan asupra sa o arma sau o substanta narcotica capata incredere sporita in reusita actiunii sale, iar pe de alta parte, detinerea armei sau a substantei narcotice implica pericolul folosirii acestora. Pentru existenta agravantei este suficient ca faptuitorul sa fi avut asupra sa arma sau substanta narcotica in momentul savarsirii furtului. Furtul calificat prevazut in art. 209 lit. b c.p. exclude folosirea armei sau a substantei narcotice. Daca faptuitorul foloseste arma sau substanta narcotica fapta constituie talharie si nu furt. Notiunea de "arma" are intelesul stabilit prin dispozitiile al. 1 al art. 151 c.p. adica intelesul de instrument, piesa sau dispozitiv declarat astfel prin dispozitiile legale. Furtul savarsit intr-un loc public (art. 209 lit c c.p.). Locurile publice ofera conditii favorabile sustragerii de bunuri. In unele dintre aceste locuri exista aglomeratii (piete, statii). Prin "loc public" trebuie sa intelegem avand in vedere dispozitiile art. 152 c.p. orice loca care prin natura sau destinatia lui este in permanenta accesibil publicului precum si orice alt loc in care publicul are acces in anumite intervale de timp. Furtul savarsit intr-un mijloc de transport in comun (art. 209 lit. d c.p.) Mijloacele de transport in comun, ca si locurile publice ofera conditii favorabile savarsirii unor furturi; si in mijloacele de transport in comun este inevitabila, mai ales la anumite ore, o mare aglomeratie ceea ce usureaza sustragerea de bunuri. Prin "mijloc de transport in comun" se intelege mijlocul de transport care anume aceasta destinatie precum si cele care fara a avea anume aceasta destinatie sunt folosite pentru a transporta mai multe persoane impreuna. Pentru aplicarea agravantei este necesar ca bunul sustras sa se fi aflat asupra unui pasager sau in spatiul afectat transportului in comun. Furtul savarsit in timpul noptii (art. 209 lit. e c.p.). Furtul savarsit in timpul noptii a fost considerat pe drept cuvant mai grav deoarece noapte ofera imprejurari deosebit de favorabile pentru savarsirea acestei infractiuni; noaptea datorita intunericului, a scaderii atentiei si a vigilentei oamenilor, care in marea lor majoritate se retrag pentru odihna, faptuitorul se poate apropia mai usor si cu mai putine riscuri de a fi descoperit, de bunul pe care urmareste sa-l sustraga; de asemenea, noaptea datorita intunericului, a linistii si singuratatii, faptuitorul este mai indraznet, se simte incurajat sa savraseasca fapta existand si pericolul ca el, sa recurga la folosirea unor mijloace violente: in sfarsit, cel ce intelege sa se foloseasca de toate aceste imprejurari si se dovedeste mai periculos, ceea ce impune o mai 43

mare severitate din partea legii penale. Intrucat legiuitorul a folosit expreia "in timpul noptii" in sensul pe care il are in vorbirea obisnuita, adica in sensul de fenomen natural care se manifesta prin lasarea intunericului cu toate consecintele pe care le atrage in mod obiectiv acest fenomen, consideram ca noaptea incepe in momentul cand se creaza aceasta ambianta si dureaza pana in momentul cand ziua aparand din nou se ridica intunericul si inceteaza conditiile create de timpul noptii. Furtul savarsit in timpul unei calamitati (art. 209 lit. f c.p.). Prin "calamitate" trebuie sa intelegem ca si in vorbirea obisnuita situatia in care se produce, ca urmare a unui eveniment, o stare de paft pagubitoare pentru o colectivitate de persoane. Intrucat legiuitorul se refera la savarsirea furtului in timpul unei calamitati, aplicarea agraventei este necesar ca fapta sa fie savarsita in perioada de timp cuprinsa intre momentul cand se produce evenimentul care da nastere starii de calamitate si momentul cand aceasra stare inceteaza. Furtul savarsit in timpul unei calamitati este mai grav, deoarece situatia de fapt creata face ca oamenii dominati de necesitatea salvarii vietii lor sau a altora sa scape din vedere paza bunurilor. Furtul savarsit prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei micinoase (art. 209 lit g. c.p.). Circumstanta care califica furtul se refera in acest caz la mijlocul folosit de faptuitor demonstrand din partea acestuia o mai mare staruinta in realizarea hotararii infractionale si deci un grad mai ridicat de pericol social. Efractia consta in inlaturarea prin violenta a oricarui obiect sau dispozitiva care are menirea de a impiedica patrunderea intr-un anume loc. Violenta constituie asadar o conditie absolut necesara pentru existenta efractiei. Daca inlaturarea obiectului s-a facut sau a dispozitivului ce impiedica patrunderea s-a facut in mod firesc fara ca faptuitorul sa recurga la o actiune violenta, agravanta savarsirii furtului prin efractie nu poate fi retinuta. De regula efractia duce la distrugerea sau degradarea obiectului sau dispozitivului asupra caruia actioneaza faptuitorul (spargerea geamului, stricarea incuietorii). Exsita efractie si atunci cand faptuitorul inlatura piedica intalnita prin demontare sau prin orice alta violenta care nu duce la distrugerea sau degradarea acesteia (demontarea unei ferestre pentru a intra intr-o locuinta). Efractia poate consta in utilizarea violentei pentru inlaturarea dispozitivelor de inchidere exterioare ori a unor dispozitive de inchidere interioare. Escaladarea care demonstraza ca si efractia o mai mare staruinta a faptuitorului in realizarea hotararii sale infractionale consta in depasirea, trecerea peste anumite obstacole care impiedica patrunderea faptuitorului in locul in care se afla bunul pe care urmareste sa-l sustraga. Dar daca in cazul efractiei efortul suplimentar al faptuitorului se refera la inlaturarea prin violenta a unui obiect sau dispozitiv de inchidere in cazul escaladarii acest efort se refera la folosirea fortei fizice si a abilitatii pentru a trece peste un obstacol pe care faptuitorul nu-l distruge nici nu-l degradeaza. Daca trecerea peste obstacol nu a necesitat nici un efort suplimentar din partea faptuitorul furtul este simpl si nu calificat (trecrea cu piciorul peste un gard de mica inaltime). Furtul este calificat potrivit art. 209 lit g c.p. si atunci cand fapta 44

a fost savrasita prin folosirea fara drept adevarate ori a unei chei mincinoase. Cheia adevarata este cheia care slujeste in mod normal la deschiderea dispozitivului de catre cel indreptatit sa o foloseasca. Prin cheie mincinoasa se intelege cheia falsa, contrafacuta sau orice instrument cu ajutorul caruia poate fi actionat mecanismul unui dispozitiv de inchidere fara a fi distrus sau degradat. Pentru existenta furtului calificat prevazut in art. 209 lit. g c.p. este necesar sa sa stabileasca ca faptuitorul a folosit in mod efectiv unul dintre mijloacele sau procedeele indicate in text; in caz de tentativa nu este suficient sa se constate ca faptuitorul avea asupra sa instrumente de efractie, mijloace de escaladare sau chei adevarate sau false ci va trebui sa se faca dovada ca in incercarea sa de a savarsi furtul el s-a folosit de aceste mijloace. Furtul savarsit asupra produselor petrolire sau gazelor naturale din conducte, depozite si cisterne (art. 209 lit. h c.p.). circumstanta agravanta se refera la obiectul material al infractiunii: daca in cazul furtului simplu obiectul material al infractiunii poate fi orice bun mobil, in cazul acestui furt calificat, actiunea de sustragere trebuie sa priveasca produse petrolire sau gaze naturale. Gravitatea sporita a furtului savarsit asupra produselor petroliere sau gazelor naturale din conducte, depozite si cisterne este determinata pe de o parte de insemnatatea acestor resurse energetice iar pe de alta parte, de consecitele pe care la poate aduce savarsirea faptei. Furtul savarsit asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural (art. 209 lit i cp) Circumstanta care atribuie furtului caracter calificat se refera si de data aceasta la obiectul material al infractiunii; acesta trebuie sa fie un bun care face parte din patrimoniul cultural. Furtul savarsit de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita (art. 209 lit j cp) Circumstanta agravanta consta in folosirea de catre faptuitor a unui anumit procedeu pentru a nu putea fi recunoscut. Acest procedeu poate consta in mascare, deghizare sau travestire. In cazul mascarii faptuitorul isi acopera fata cu o masca lasand descoperiti numai ochii. In cazul deghizarii sau travestirii faptuitorul isi creaza o infatisare sau se imbraca in asa fel incat sa nu poata fi recunoscut. Furtul savarsit asupra unei persoane incapabile de a-si exprima vointa sau de a se apara (art. 209 lit k cp) Este incapabila de a-si exprima vointa persoana lipsita de aptitudinea de a intelege si de asi manifesta constient vointa fie datorita varstei, unei maladii sau altor imprejurari: betie, somn hipnotic. Incapabila de a se apara este persoana care nu poate opune rezistenta faptuuitorului datorita unei infirmitati fizice, oboselii fizice, varstei etc. este necsar ca starea persoanei sa nu fie produsa de faptuitor deoarece in caz contrar fapta constituie infractiunea de talharie. De asemenea este necesar ca faptuitorul sa fi stiut in momentul comiterii furtului ca savarseste fapta asupra unei persoane incapabile de a-si exprima vointa sau de a se apara. Daca faptuitorul a fost in eroare cu privire la aceasta imprejurare agravanta nu este aplicabila. Furtul savarsit asupra unui act care serveste pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau identificare (art. 209 lit j cp). Actele care servesc pentru dovedirea starii civile sunt: certificatul de nastere, certificatul de casatorie, copiile notariale ale acestora, iar acte care servesc pentru 45

legitimare sau identificare sunt: buletinul de identitate, legitimatia eliberata de organizatia sau institutia unde functioneaza posesorul acesteia. Pentru aplicarea agravantei este necesar sa se stabileasca ca faptuitorul a stiut in momentul savarsirii furtului ca sustrage un act care serveste pentru dovedirea starii civile, legitimare sau identificare. In consecinta, furtul este simplu si nu calificat, de exempl, in cazul in care faptuitorul a furat o haina, fara a cunoaste ca in buzunarul acesteia se aflau acte de identitate, acte pe care le-a gasit ulterior si nici in cazul in care faptuitorul a sustras din buzunarul unei persoane o batista in care se gasea o suma de bani si un buletin de identitate, deoarece, introducand mana in buzunar si tragand afara batista, el nu a putut avea reprezentarea ca fura un act de identitate, asemenea acte netinandu-se in batista. Furtul care a avut consecinte deosebit de grave (art. 209 alin ultim cp) Circumstanta agravanta consta in aceea ca, prin savarsirea furtului, s-au produs consecinte deosebit de grave. Furtul care a avut consecinte deosebit de grave se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

38) Furtul. Furtul simplu consta, potrivit alin. 1 al art. 208 c.p.,in luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamantul acestuia, in scopul de a si-l insusi pe nedrept. Furtul are ca obiect juridic special relatiile sociale referitoare la posesia si detentia asupra bunurilor mobile. Posesia exercitata de o alta persoana decat proprietarul bunului poate fi legitima sau nelegitima. Posesia legitima este aparata impotriva oricui, chiar si impotriva proprietarului, care se face si el vinovat de savarsirea infractiunii de furt, daca se ia bunul, in conditiile al. 1 art. 208 c.p., deoarece, potrivit al. 3 al aceluiasi text, fapta constituie furt chiar daca bunul apartine in intregime sau in parte faptuitorului, dar in momentul savarsirii acel bun se gasea in posesia sau detentia legitima a altei persoane. Posesia nelegitima este si ea aparata; un bun furat poate constitui, la randul sau obiectul material al altui furt Ocrotirea penala si a posesiei nelegitime asupra bunurilor mobile este necesara. Prin incriminarea furtului, legiuitorul a urmarit sa ocroteasca si detentia asupra bunurilor mobile. Desi din punctul de vedere al dreptului civil exista deosebiri esentiale intre posesie si detentie, totusi, din punctul de vedere al ocrotirii penale, ele sunt puse pe acelasi plan. Infractiunea de furt are ca obiect material bunul mobil, aflat in posesia sau detentia altuia, asupra caruia se exercita actiunea de luare. Obiectul material al furtului se caracterizeaza in primul rand prin aceea ca este un bun mobil. Prin “bun mobil” se intelege bunul care poate fi deplasat, transportat dintr-un loc in altul, fara a-si modifica valoarea. Bunul mobil poate fi animat sau neanimat. Sunt bunuri animate animalele si pasarile domestice, precum si vietuitoarele care traiesc in stare naturala, dar se pot afla in stapanirea 46

altei persoane. Neanimate sunt toate celelate bunuri, indiferent de starea lor fizica (lichida, solida sau gazoasa). Ne intereseaza daca bunurile mobile sunt principale sau accesorii, divizibile sau indivizibile, fungibile sau nefungibile, consumptibile sau neconsumptibile. Pot constitui obiect material al furtului parti artificiale ale organismului uman (de ex. o proteza). Banii si hartiile de valoare sunt considerate bunuri mobile si, in consecinta, pot constitui obiectul material al furtului. Din cerinta legii ca bunul sa fie mobil rezulta ca un bun imobil nu poate constitui obiectul material al furtului. Cu privire la un asemenea bun nu se poate concepe realizarea actiunii de luare. In schimb parti dintr-un asemenea bun, devenite mobile prin detasare, pot constitui obiectul material al infractiunii. Pot constitui obiect material al furtului arborii, recoltele - dupa ce au fost desprinse de pe sol, precum si fructele -; dupa ce au fost desprinse de pe tulpini. Legea asimileaza bunului mobil, in cazul furtului, si orice energie care are valoare economica (art. 208 al. 2 c.p.). Pentru a fi considerata bun mobil si a putea constitui obiectul material al furtului energia, trebuie sa aiba valoare economica, adica trebuie sa fie susceptibila de captare si folosire pentru satisfacerea unei trebuinte a omului. In cazul sustragerii de energie electrica prin ruperea sigiliilor aplicate pe contoarele electrice, fapta constituie furt calificat (prin efractie). De asemenea, legea asimileaza bunului mobil si inscrisurile (art. 208 al. 2 c.p.). In lipsa unei precizari legale, prin “inscrisuri” trebuie sa intelegem nu numai acele acte scrise care au valoare probanta, ci si orice alte inscrisuri care, avand o valoare materiala independenta, fac parte din patrimoniul unei persoane, cum sunt manuscrisele, memoriile, jurnalele intime, corespondenta etc. Daca inscrisul este un act care dovedeste pentru dovedirea starii civile, legitimare sau identificare, furtul este calificat (art. 209 ultim al. C.p.). Obiectul material al furtului poate fi si un vehicul. In asemenea caz furtul poate fi savarsit fie in scopul insusirii pe nedrept, fie in scopul folosirii pe nedrept. Furtul savarsit in scopul folosirii pe nedrept nu poate avea ca obiect material decat un vehicul susceptibil de folosire. Vehiculul lipsit de aceasta aptitudine nu poate fi furat decat in scopul insusirii pe nedrept. Bunul mobil, pentru a putea constitui obiect al furtului, trebuie sa se afle, in al doilea rand, in posesia sau detentia altei persoane decat faptuitorul in momentul savarsirii faptei. Din aceasta cerinta a legii rezulta ca nu poate constitui obiect material al furtului bunul care s-a aflat in momentul sustragerii, in posesia sau detentia faptuitorului. Un asemenea bun constituie obiectul material al abuzului de incredere, daca faptuitorul si l-a insusit, a dispus de el pe nedrept sau a refuzat sa-l resituie. De asemenea nici bunul abandonat -; adica iesit din posesia persoanei cu voia acesteia, si nici bunul gasit -; adica iesit din posesia altei persoane fara voia acesteia, nu pot constitui obiectul material al infractiunii de furt. Insusirea unui bun abandonat nu poate cnstitui infractiune. In ceea ce priveste bunul gasit, daca gasitorul nu-l preda in termenul prevazut de lege poate dispune de el ca de un bun propriu. In cazul furtului, legea punand posesia si detentia asupra bunului mobil pe acelasi plan sub raportul ocrotirii, cerinta 47

referitoare la aflarea bunului in posesie sau detentia altuia este indeplinita, daca, in momentul savarsirii faptei, bunul s-a aflat in stapanirea de fapt a altei persoane decat proprietarul. Nu intereseaza cine ste proprietarul bunului si nici daca persoana de la care a fost luat bunul era sau nu titular al vreunui drept de a-l poseda sau detine. Stapanirea de fapt nu trebuie insa confundata cu simplul contact material pe care o persoana il are cu un bun; un asemenea contact nu confera persoanei nici posesia si nici detentia asupra bunului, iar daca il sustrage, comite tot infractiunea de furt si nu infractiunea de abuz de incredere sau inselaciune. De ex., comite infractiunea de furt si nu infractiunea de abuz de incredere, cel care fuge cu un portmoneu pe care cel din fata lui I l-a incredintat pentru a scrie pe el sau cel care rugat de pagubas, in sala de asteptare a unei gari, sa aiba grija pentru scurta vreme de o valiza, si-o insuseste fugind cu ea etc. Dimpotriva, intreruperea temporara a contactului material cu un bun mobil nu inseamna pierderea posesiei asupra acelui bun. In consecinta, savarseste tot infractiunea de furt si nu infractiunea de insusire a bunului gasit, de ex. acela care isi insuseste plicul cu un bilet de tren gasit in fata cutiei postale a blocului in care locuieste, desi pe plic era scrisa adresa persoanei vatamate sau acela care-si insuseste un animal gasit, cu toate ca si-a dat seama ca acesta nu era pierdut ci doar s-a indepartat de locuinta proprietarului. Infractiunea de furt poate fi savarsita de orice persoana; legea nu cere faptuitorului o calitate speciala. De regula faptuitorul nu are nici un drept asupra bunului pe care il ia din posesia sau detentia altuia. Infractiunea de furt exista si atunci cand cel care savarseste fapta are total, sau in parte, un drept de proprietate asupra bunului. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila numai sub forma instigarii si a complicitatii anterioare. Elementul material al laturii obiective consta in actiune a de a lua bunul mobil din posesia altuia fara consimtamantul acestuia. Actiunea de luare se realizeaza prin doua acte distincte constand in: deposedarea-scoaterea bunului din sfera de stapanire a posesorului si respectiv imposedareatrecerea bunului in sfera de stapanire a faptuitorului. Daca faptuitorul a patruns in locuinta victimei exista concurs real de infractiuni intre violarea de domiciliu si furt. Urmarea imediata consta in pricinuirea unei pagube. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Infractiunea se savaseste cu intentie directa. Furtul poate fi savarsit de o singura persoana sau de mai multe persoane. Daca fapta a fost savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna, furtul este calificat (art. 209 lit. a c.p.). Tentativa furtului este pedepsita de lege (art. 222 c.p.). Exista numerose teorii referitoare la consumarea furtului: teoria potrivit careia furtul se consuma in momentul cand faptuitorul apuca, cu mana sau cu instrumentul de care se foloseste, bunul pe care urmareste sa si-l insuseasca pe nedrept, indiferent daca a reusit sa-l ia si sa-l pastreze; teoria potrivit careia consumarea furtului este determinata de ridicarea si transportarea bunului in locul unde faptuitorul a avut intentia de a-l depune; teoria potrivit careia furtul se consuma in momentul cand faptuitorul ridica bunul din locul in care se afla, deplasandu-l in alt loc; teoria 48

potrivit careia furtul se consuma in momentul luarii bunului in stapanirea de fapt a faptuitorului; teoria potrivit careia furtul se consuma in momentul cand faptuitorul ajunge in situatia de a-si asigura stapanirea asupra bunului. Furtul se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 15 ani.

39) Graţierea. Este un act de clementa adoptat de catre Parlament, pe cale de lege sau de catre seful statului, prin decret care are ca efect inlaturarea executarii unei pedepse, redu-cerea unei pedepse sau inlocuirea acesteia cu o specie de pedeapsa mai usoara. Clasificare: In functie de intinderea efectelor: 1) Gratiere totala -; Cand se inlatura in intregime executarea pedepsei; 2) Gratiere partiala -; Cand produce efecte doar asupra unei parti din pedeapsa. II. Dupa numarul subiectilor vizati: 1) Gratiere individuala -; Acordata de presedinte prin decret prezidential. Intervine, intotdeauna, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. 2) Gratiere colectiva -; Acordata de Parlament, prin lege. Poate interveni si an-terior ramanerii definitive a hotararii, dar aplicarea ei se va face doar dupa ce hotararea a ramas definitiva.III. Dupa modul in care se produc efectele gratierii: 1) Gratiere neconditionata -; Cand efectele sale se produc definitiv si irevoca-bil de la data aplicarii actului de gratiere. 2) Gratiere conditionata -; Cand efectele definitive se produc doar la expirarea unui termen de incercare stabilit prin actul de gratiere. Desi Codul penal nu o mentioneaza in mod expres in art. 120, gratierea conditionata se regaseste in numeroase legi de gratiere. Efectele definitive ale acesteia, respectiv considerarea ca executata a pedepsei ori a unei parti din pedeapsa, se produc la expirarea termenului de incercare. Acest termen este stabilit prin fiecare lege, dar, de regula, el este de 3 ani. La fel ca amnistia, gratierea opereaza retroactiv cu privire la fapte savarsite anterior adoptarii actului de gratiere. In schimb, spre deosebire de amnistie, chiar daca intervine anterior condamnarii, gratierea va produce efecte doar dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. In caz de gratiere intervenita inainte de condamnare este obligatorie continuarea procesului penal pana la finalizarea acestuia si abia apoi se va face aplicarea actului de gratiere. Efectele gratierii Indiferent de forma gratierii se vor produce aceleasi efecte. Acestea pot fi: Considerarea ca executata a pedepsei in intregul sau, considerarea ca executata a unei parti din pedeapsa sau comutarea pedepsei intr-o specie mai usoara (comutarea detentiunii pe viata in pedeapsa cu inchisoarea, sau comutarea acesteia din urma in pedeapsa cu amenda). Daca este vorba de o gratiere neconditionata, aceste efecte se produc de la momentul aplicarii gratierii. Daca intervine o gratiere conditionata, efectele se produc la momentul expirarii termenului de incercare. Caracteristic gratierii conditionate este si faptul ca in cazul acesteia poate interveni revocarea ei. Aceasta intervine atunci cand condamnatul savarseste o noua 49

infractiune (uneori, legiuitorul prevede ca orice infractiune poate atrage revocarea, alteori limiteaza acest efect doar la infractiunile intentionate) in termenul de incercare. In caz de revocare a gratierii conditionate se aplica cumulul aritmetic, pedeapsa gratiata adaugandu-se la pedeapsa aplicata pentru infractiunea care a atras revocarea gratierii. Gratierea poate interveni si cu privire la o pedeapsa a carei executare a fost sus-pendata. Intr-un asemenea caz, partea de pedeapsa care a fost gratiata se va scadea din termenul de incercare al suspendarii. Daca gratierea e totala, din termenul de incercare al suspendarii va ramane doar acel termen fix de 2 ani, care va continua sa curga, functionand ca un termen de reabilitare special. Termenul de incercare al gratierii incepe sa curga de la data aplicarii actului de gratiere. Daca in termenul de incercare condamnatul nu savarseste o alta infractiune, pedeapsa se va considera executata de la data aplicarii actului de gratiere. In cazul in care infractorul comite o noua infractiune, exista mai multe posibilitati pentru revocarea gratierii dispusa pentru o pedeapsa a carei executare a fost suspendata, in functie de momentul in care este comisa aceasta infractiune (in termenul de incer-care al gratierii, in termenul de incercare al suspendarii sau in ambele termene). Vom avea in acest caz doua termene de incercare: termenul de incercare al suspendarii si termenul de incercare al gratierii. Comiterea unei noi infractiuni poate atrage atat revocarea suspendarii, cat si revocarea gratierii. Avem 4 situatii: 1) Cand infractiunea este comisa doar in termenul de incercare al suspendarii.In acest caz, dat fiind ca termenul de incercare al gratierii a expirat, efectele gratierii s-au produs in mod irevocabil. Astfel, partea din pedeapsa care a fost gratiata va fi considerata ca executata in mod irevocabil. In exemplul dat, va opera revocarea suspendarii conditionate si se va aplica sistemul cumulului aritmetic. Astfel, pedeapsa pentru noua infractiune se va adauga la restul negratiat din pe-deapsa initiala. 2) Infractiunea e savarsita in termenul de incercare al gratierii si in termenul partii gratiate din pedeapsa. In aceasta situatie, noua infractiune fiind savarsita in termenul de incercare al gratierii, se va revoca gratierea. Efectul revocarii gratierii consta in reintregirea termenului de incercare al suspendarii. Astfel, se constata ca noua infractiune e comisa si in termenul de incercare al suspendarii, ceea ce va atrage revocarea suspendarii, iar infractorul va executa pedeapsa pentru noua infractiune adaugata la pedeapsa initiala in intregul ei. 3) Infractiunea e savarsita dupa expirarea termenului de incercare al suspendarii, dar in termenul de incercare al gratierii. In aceasta ipoteza se va revoca gratierea, caci infractiunea este savarsita in termenul de incercare al gratierii. Efectul revocarii este reintregirea termenului de incercare al suspendarii. Totusi, se constata ca acest din urma termen, chiar reintregit, se implinise la momentul comiterii noii infractiuni si, deci, nu mai este posibila revocarea suspendarii. In concluzie, infractorul va executa doar pedeapsa pentru infractiunea savarsita ulterior. 4) Infractiunea e savarsita dupa expirarea termenului de incercare al gratierii si in timpul fractiunii de pedeapsa ce a fost gratiata. In aceasta situatie, dat fiind ca termenul de incercare al gratierii 50

a expirat, efectele sale s-au produs cu titlu definitiv, adica partea de pedeapsa gratiata este in mod irevocabil considerata ca executata. Astfel, aceasta fractiune iese din structura termenului de incercare al suspendarii (care acum se compune din perioada fixa de 2 ani si partea negratiata din pedeapsa) si se considera ca noua infractiune e savarsita dupa epuizarea acestui termen. In concluzie, nu mai poate opera revocarea si infractorul va executa doar pedeapsa prevazuta pentru noua infractiune. Limitele efectelor gratierii 1) Limita temporala Aceste limite sunt similare cu cele de la amnistie. Si in cazul gratierii, aceasta opereaza cu privire la o infractiune continua, continuata sau de obicei doar daca s-a epuizat anterior datei stabilite prin actul de gratiere. 2) Limita materiala Priveste sfera infractiunilor la care se aplica gratierea. Aceasa limitare este stabilita in fiecare caz in parte prin legea de gratiere. 3) Limita efectelor pedepsei Gratierea nu produce efecte asupra pedepselor complementare, afara de cazul cand prin actul de gratiere se dispune astfel. Art. 120 (4), cod penal prevede ca gratierea nu are efecte asupra masurilor de siguranta si asupra masurilor educative. Insa, in practica legislativa, au existat numeroase acte de gratiere a caror aplicabili-tate a fost extinsa si in cazul masurilor educative. Nu au fost insa extinse si asupra masurilor de siguranta. De asemenea, gratierea nu produce efecte asupra drepturilor persoanei vatamate. Condamnarile in privinta carora a intervenit gratierea pot fi luate in calculul starii de recidiva. Este important de precizat ca gratierea nu are ca efect reabilitarea de drept.

40) Infracţiunea consumată şi infracţiunea epuizată. Infr.consumata este acea forma de infr,detarminata de faza de desfasurare a activitatii infractionale,in care intentia se materializeaza printr-o activitate care realizeaza intregul continut al infractiunii. La infractiunea consumata se realizeaza o unitate deplina intre elem.obiectiv si cel subiectiv al continutului infr., in sensul ca actiunea si urmarile ce se produc reprezinta tocmai intentia faptuitorului. In functie de felul activitatii infractionale si de continutul infractiunilor, forma consumata a infr se prezinta in doua modalitati: - unele fapte sunt urmate in mod nemijlocit de un rezultat concret si se numesc infr. de rezultat; - altele determina crearea unei stari de pericol, de primejdie ptr valorile aparatede lege si se numesc infr. de pericol. O infr.se considera consumata in masura in care se realizeaza continutul cuprins in legea penala. Infr.consumata in cazul infr.de rezultat presupune executarea actiunii si producerea rezultatului respectiv. De ex. La infractiunile de omor, acte de diversiune, distrugere sau neglijenta in serviciu, daca se realizeaza numai actiunea,fara a se produce rezultatul, nu va exista infr. consumata. Sunt unele infr.in al caror continut se prevede, pe langa producerea unui prin rezultat, un alt rezultat, de cele mai multe ori mai grav decat primul, indeosebi la infr.calificate. 51

In cazul infr.de pericol, infr. se considera consumata in momentul in care s-a realizat actiuneainactiunea incriminata,fara a se mai cere producerea unui rezultat,acesta subintelegandu-se sub forma unei anumite tulburari sociale, aunei stari de pericol. Legea penala nu prevede insa producerea lor in mod expres. Ex: infractiunile de specula,dezertare,bigamie si o mare parte a infr. contra securitatii nationale. Exista si unele infr. prin care legiuitorul a incriminat fapte care,in fond, sunt numai acte de pregatire sau acte de incercare aunei infractiuni, ori acestea sunt cuprinse in forma consumata. Ex: in cazul infr.de atentat (art 281 c.pen)in forma consumata se poate include si incercarea(tentativa) de a suprima viata ori de a afecta integritatea corporala sau sanatatea unei pers.care indeplineste o activitate importanta de stat. Asadar,infr.se considera consumata si atunci cand aceste scopuri nu s au realizat,din diferite motive,independente de vointa faptuitorului. Infr.epuizata-In cazul anumitor categorii de infr. este posibil ca,dupa ce fapta s-a consumat, prin procedura urmarii immediate sub forma de vatamare,acest rezultat sa se amplifice,fie in cadrul unui proces natural,firesc,fara nicio noua interventie a faptuitorului,fie datorita prelungirii actiunii sau inactiunii tipice si dupa atingerea momentului consumptiv pana la interventia unei actiuni contrare (a faptuitorului sau a autoritatii) de natura sa opreasca prelungirea actiunii sau inactiunii. Momentul in care rezultatul nu mai produce consecinte subsecvente este momentul asa-numit al epuizarii actiunii,iar infractiunile care au cunoscut o asemenea amplificare a rezultatului sunt fapte penale epuizate. Infr.epuizata este,ca si tentativa, o forma atipica,trebuind tratata distinct,ca o forma infractionala de sine statatoare. Amplificarea urmarilor dupa momentul consumarii este posibila numai la unele categorii de infr. si anume, la infr.continue,continuate,de obicei si progresive.

41) Infracţiuni la care nu este posibilă tentativa. Infractiuni la care nu este posibila tentativa a) Infractiunile din culpa Deoarece tentativa ate la baza o hotarare de a comite actiunea. b) Infractiunile praeterintentionate Rezultatul mai grav este produs din culpa, deci nu putea fi prevazut. c) Infractiunile de executare prompta Insulta, calomnia sunt fapte care se consuma chiar in momentul savarsirii actiunii sau inactiunii. d) Infractiunile omisive In cazul acestor actiuni fie a avut loc conduita pozitiva la care legea obliga, fie aceasta conduita nu a avut loc si suntem in prezenta unei infractiuni consumate. Art. 216, cod penal -; Infractiunea de insusire a bunului gasit La infractiunile comisive prin omisiune este posibila tentativa. Ex: Situatia mamei care ia hotararea de a-si omori copilul prin nealaptare. e) Infractiunile de obicei In literatura de specialitate se afirma ca nu este posibila tentativa la infractiunea continua. Afirmatia este eronata, deoarece, in realitate, ea poate avea tentativa. Ex: Ipoteza furtului de energie electrica S-a mai spus ca nu este posibila tentativa la infractiunea 52

continuata. Trebuie facuta precizarea ca infractiunea continuata poate cunoaste o tentativa, in masura in care toate actele care o compun au ramas in faza tentativei. Ex: Tentativa de furt savarsita in forma continuata.

42) Instigarea. Participatia penala se prezinta sub mai multe forme, in raport cu natura contributiei pe care diferiti participanti o au la savarsirea faptei. Aceste moduri corespund, asadar, diferitelor moduri de cooperare la savarsirea infractiunii. Formele participatiei au caracter absorbant, in sensul ca cele mai grave, cum sunt cele de coautorat, le absorb pe cele mai putin grave (cele de instigare si complicitate). Deci, participarea unei persoane la savarsirea aceleiasi infractiuni nu poate fi considerata si autorat si instigare, ci numai coautorat, datorita unitatii infractiunii, chiar daca coautorul a determinat mai intai la savarsirea infractiunii dupa ce a participat cu acte de executare la comiterea ei. Desigur, acelasi faptuitor nu poate fi coautor si complice sau instigator si complice la aceeasi infractiune, fiindca primul act il absoarbe pe ultimul. La stabilirea pedepsei de catre instanta se ca avea insa in vedere aceasta imprejurare a participarii cu acte multiple, susceptibile de a fi calificate in mod diferit. Ca forma a participatiei penale instigarea consta in fapta unei persoane care, cu intentie, determinaa, prin orice mijloace o alta persoana sa savarseasca o fata prevazuta de legea penala (art. 25 Cod penal). Instigarea presupune, in mod firesc, prezenta a doua persoane: una a instigatorului care desfasoara activitatea de instigare si alta, a instigatului fata de care se desfasoara aceasta activitate. Instigarea prezinta in principal un aspect psihic (moral), ea creeaza, face sa se nasca in mintea altuia, hotararea de a savarsi fapta prevazuta de legea penala, realizand in acest fel cauzalitatea psihica care precede si insoteste apoi cauzalitatea fizica, adica efectuarea actelor de executare prin care se savarseste fapta. Datorita acestui continut psihic al instigarii, instigatorii au fost si mai sunt inca denumiti “autori morali”, contributia lor constand in generarea si realizarea laturii subiective din continutul faptei prevazute de legea penala. De aici nu trebuie sa se traga concluzia ca contributia instigatorului ar fi numai de ordin imaterial: instigatorul desfasoara si el o activitate fizica, efectueaza acte (ia contact cu cel instigat, il convinge, ii procura informatii etc.) care constituie, in esenta, adevarate acte de pregatire in vederea savarsirii infractiunii; fara aceste acte materiale contributia instigatorului nu s-ar putea exterioriza si ar ramane ineficienta. Pentru existenta instigarii se cer, insa, indeplinite anumite conditii: Existenta legaturii subiective intre instigator si instigat. Aceasta legatura se realizeaza cand primul concepe comiterea unei infractiuni si hotaraste sa determine o alta persoana sa o savarseasca. Deci se instiga cu intentie. Daca se instiga la o infractiune din al carei continut 53

face parte un anumit mobil sau scop, instigatorul, precum si autorul, trebuie sa cunoasca si sa actioneze datorita aceluiasi mobil si sa urmareasca scopul respectiv; Sa existe o activitate de instigare care sa constea in indemn, iar aceasta sa aiba ca rezultat determinarea. Este deci o exteriorizare a intentiei instigatorului, manifestata prin indemn, incitare si insasi determinarea, adica insusirea ideii de catre instigat, manifestata prin aceea ca hotaraste sa comita infractiunea la care a fost indemnat, imprejurare ce reiese din aceea ca trece la executarea ei. Indemnul este o imbiere la o actiune (inactiune) infractionala. Daca acesta nu este urmat de determinare, fiindca hotararea era deja luata de catre instigat, dar acesta mai avea unele ezitari cu privire la punerea in executare, indemnul poate constitui doar complicitate intelectuala, fiindca a contribuit la intarirea hotararii infractionale. Mijloacele folosite pentru determinare pot fi verbale sau scrise, directe sau indirecte, explicite sau ascunse si sa constea in argumente logice, promisiuni de daruri, bani sau orice alte foloase, rugaminti sau amenintari. Se poate, de asemenea, recurge la desteptarea unor sentimente de lacomie, gelozie, razbunare etc. Actiunea de determinare sa fie anterioara inceperii executarii actiunii sau inactiunii si sa se refere la o anumita infractiune care sa fie savarsita intr-un anumit timp. Intre activitatea de instigare si luarea hotararii de catre instigat trebuie sa existe un raport de cauzalitate. In principiu, orice persoana poate fi instigata, insa la infractiunile cu subiect pasiv special instigatul trebuie sa aiba calitatea ceruta de continutul legal al infractiunii in momentul comiterii actiunii (inactiunii) la care a fost determinat sa o comita. Nu se considera instigare in sensul art. 25 Cod penal indemnul unei persoane aflate in legitima aparare, adresat alteia ca sa-l loveasca de agresor si acesta loveste, daca sunt intrunite conditiile atacului si ale apararii, deoarece fapta autorului nu constituie infractiune, fiind comisa in stare de legitima aparare. Instigatul sa inceapa savarsirea actiunii la care a fost determinat sau sa se fi abtinut sa efectueze actiunea ceruta de lege. Instigatorul poate comite si un concurs real de infractiuni. De exemplu, un casier platitor il determina pe cel ce intocmeste statele de plata sa introduca in acesta persoane fictive si apoi retine sumele ce s-ar fi cuvenit acestora. In acest caz se comite de catre casier o instigare la infractiunea de fals intelectial si o infractiune de delapidare in calitate de autor, aflate in concurs. Uneori “determinarea” nu constituie instigare act de participatie, ci infractiune de sine statatoare, al carei autor este cel care a “determinat”. In raport cu reusita sau nu a determinarii, instigarea imbraca mai multe aspecte astfel: Tinand seama de numarul persoanelor care instiga, poate exista instigare cu un singur instigator sau cu mai multi. In acest ultim caz, daca s-a realizat o legatura subiectiva intre ei, expresa ori tacita, ei vor fi coinstigatori. Daca fiecare instigator isi desfasoara activitatea separat, fara sa aiba cunostinta unul de activitatea celuilalt, exista concurs de instigari. Activitatea coinstigatorilor poate fi concomitenta ori succesiva, pe cand concursul de instigari este numai succesiv. De asemenea, poate fi instigata o singura persoana, cand instigarea are loc, de regula, in taina, sau mai multe 54

persoane precis determinate. In aceasta ultima situatie este suficient ca numai una dintre ele sa treaca la executarea infractiunii pentru a se realiza participatia. Instigarea este colectiva cand instigatorul se adreseaza unui numar indeterminat de persoane. In functie de felul cum este comunicata ideea infractionala, instigarea poate fi explicita (deschisa) si ascunsa (perfida, insidioasa) fiindca instigatorul nu-si da in vileag rolul fata de instigat, astfel ca acesta din urma crede ca ideea infractionala ii apartine. Avand in vedere rezultatele urmarite prin instigare, aceasta poate fi determinata, cand se precizeaza infractiunea care urmeaza sa fie comisa, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor, si indeterminata cand, de exemplu, ii spune instigatului sa faca ce va sti numai sa procure bani chiar prin comiterea unei infractiuni. Instigarea pote fi realizata personal de catre instigator, cazurile cele mai frecvente, sau prin intermediul altei persoane. In unele situatii aspectul direct (personal) este cerut expres prin lege. Tinand seama de efectul indemnului, instigarea poate fi perfecta sau propriu-zisa (reusita, urmata de executare), potrivit art. 25 Cod penal si neurmata de executare (alin 1, art. 29 Cod penal). Instigarea perfecta poate fi urmata de desistarea instigatului ori de impiedicarea de catre acesta a producerii rezultatului. INSTIGAREA NEURMATA DE EXECUTARE (art. 29 Cod penal) este aceea cand instigatul nu trece la executare. In cazul in care au fost instigate mai multe persoane, trebuie ca nici una sa nu fi inceput executarea actiunii. Nefiind comisa actiunea (inactiunea) prevazuta de legea penala la care instigatul a fost indemnat, instigatorul nu va fi sanctionat ca participant potrivit art. 27 sau 31 Cod penal, ci ca autor al unei infractiuni de sine statatoare in forma consumata, de pericol, deoarece, virtual, instigarea putea deveni o forma de participatie. Asa se explica faptul ca sanctiunea pentru aceasta infractiune deriva din pedeapsa pentru instigarea act de participatie, daca s-ar fi comis infractiune la care s-a instigat. Ca urmare, instigarea neurmata de executare se sanctioneaza cu o pedeapsa intre minimul special al celei prevazute pentru infractiunea la care s-a instigat si minimul general. INSTIGAREA URMATA DE EXECUTARE, DAR CAND INSTIGATUL S-A DESISTAT ORI A IMPIEDICAT PRODUCEREA REZULTATULUI. Aceasta situatie (prevazuta in art. 29, alin 1 Cod penal) exista cand actele de instigare au fost urmate de inceperea executarii actiunii, insa instigatul s-a desistat. Deoarece s-a trecut la executare, se realizeaza participatia, insa numai la o tentativa, pentru care instigatul nu va fi sanctionat fiindca s-a desistat. Instigatorul va fi sanctionat insa ca si in cazul instigarii neuramata de executare, intrucat desistarea instigatului are un caracter personal, care nu-i profita nici instigatorului si nici altor participanti. De lege ferenda, instigatorul sa fie sanctionat cu pedeapsa prevazuta pentru infractiunea efectiv comisa (tentativa) fiind vorba de o instigare perfecta urmata de executare. Infractorii au participat la comiterea aceleiasi infractiuni, una din conditiile de existenta a participatiei. Daca pedeapsa pentru fapta comisa de autor pana in momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului este mai mica decat cea a faptei la care a fost instigat, redusa potrivit art. 29, alin 1, Cod penal, 55

instigatorului i se va aplica pedeapsa pentru infractiunea efectiv comisa de instigat. Astfel, daca X a instigat la omor simplu, care se sanctioneaza cu inschisoare de la 10 la 20 de ani, pentru care ar trebui sa se aplice pedeapa inchisorii intre 15 zile si 10 ani insa pana in momentul desistarii s-au cauzat victimei vatamari corporale, prevazute in art. 181 Cod penal, care se sanctioneaza cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani, aceasta pedeapsa i se va aplica atat instigatului, cat si instigatorului. Pentru a fi sanctionata instigarea neurmata de executare, cat si cea urmata de executare dar a avut loc desistarea ori impiedicarea producerii rezultatului, trebuie ca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la care s-a instigat sa fie mai mare de 2 ani, altfel instigatorul nu se sanctioneaza. S-a considerat ca gradul de pericol al infractiunii si al instigatorului in cazurile in care pedeapsa legala a inchisorii este de 2 ani sau mai mica, nu ar necesita sanctionarea ei. In situatia instigarii urmata de desistarea instigatului, instigatul nu va fi pedepsit, insa instigatorul urmeaza sa fie sanctionat pentru tentativa la infractiunea respectiva, iar nu pentru infractiunea efectiv comisa pana in momentul desistarii autorului. Altfel, se contravine dispozitiilor art. 22 Cod penal. De asemenea, este posibil ca actele de instigare ce nu s-au produs efectul, fara a avea un caracter penal propriu, sa cada totusi sub incidenta legii penale datorita imprejurarii ca, pentru a-l determina pe autor sa comita fapta prevazuta de legea penala, s-au folosit mijloace care, prin ele insele, constituie infractiuni: amenintare, santaj etc.

43) Iresponsabilitatea. Iresponsabilitatea este starea de incapacitate psiho-fizica a unei persoane care nu poate sa-si dea seama de semnificatia sociala a actiunilor sau inactiunilor sale ori nu poate fi stapana pe ele. Iresponsabilitatea priveste incapacitatea pihica a peroanei atat sub raport intelectiv cand aceta nu-si poate da seama de semnificatia sociala a actiunilor sau inactiunilor ei cat si sub raport volitiv cand nu-si poate determina si dirija in mod normal vointa. Pentru a duce la inlaturarea caracterului penal al faptei savarsite, starea de iresponsabilitate a faptuitorului trebuie sa exite in momentul savarsirii faptei si sa fie totala. Conditiile starii de iresponsabilitate Faptuitorul sa aiba incapacitatea psihica intelectuala si volitiva cu privire la actiunile sau inactiunile lui. Starea de incapacitate psihica sa existe in momentul savarsirii faptei. Este indeplinita aceasta conditie si atunci cand dupa savarsirea faptei faptuitorul si-a recapatat capacitatea intelectuala si volitiva. Nu paote fi considerat in stare de iresponsabilitate cel care si-a provocat o astfel de stare ori care a acceptat sa I se provoace o stare de inconstienta. Daca in momentul savarsirii faptei, faptuitorul avea capacitatea psiho-fizica intelectuala si volitiva, dar si-a pierdut-o dupa savarsirea faptei, aceasta nu va duce la inlaturarea caracterului 56

penal al faptei. Incapacitatea psiho-fizica a faptuitorului sa se datoreze alienatiei mintale ori altor cauze. Fapta savarsita in stare de incapacitate psiho-fizica intelectiva ori volitiva sa fie prevazuta de legea penala.

44) Înlocuirea răspunderii penale. Inlocuirea raspunderii penale poate fi definita ca institutia in baza careia instanta de judecata inlocuieste in conditiile prevazute de lege raspunderea penala cu alta forma de raspundere juridica ce atrage o sanctiune cu caracter administrativ. Conditii cu privire la fapta: pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de cel mult un an sau amenda, fapta prezinta un grad de pericol social redus si nu a produs urmari grave, pana la pronuntarea hotararii paguba trebuie sa fie reparata in totalitate, faptuitorul sa regrete fapta, aprecierea instantei ca faptuitorul poate fi indreptat fara a i se aplica o pedeapsa. Instanta dispune inlocuirea si aplica: mustrarea, mustrarea cu avertisment, amenda.

45) Înşelăciunea. Art215-Cod penal-inducerea in eroare aunei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba. Obiectul juridica are caracter petrimonial. Obiectul material poate consta in bunuri mobile, imobile sau in insrisuri cu valoare patrimoniala. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective se realizeaza printr-o actiune de inducere in eroare. Urmarea imediata consta in pricinuirea unei pagube. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia directa deorece faptuitorul actioneaza in scopul obtinerii unui folos material. Tentativa se pedepseste. Consumarea infractiunii are loc in momentul producerii pagubei. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 12 ani. Al.3inselaciunea in conventii consta in inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, fara aceasta eroare cel inselat nu ar fi incheiat contractul. Eroarea trebuie sa aiba rol determinant. Forme agravate: al.2-inselaciunea prevazuta in al.1 si 3 sunt mai grave daca au fost savarsite prin folosirea de calitati mincinoase. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 15 ani. Al.5-inselaciunea care a avut consecinte deosebit de grave. Sanctiunea consta in inchisoare de la 10 la 20 ani si interzicerea unor drepturi. Al.4-inselaciunea prin emiterea de cecuri fara acoperire. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 15 ani. 57

46) Legitima apărare. Legitima aparare este o cauza care exclude caracterul penal al faptei datorita lipsei de vinovatie in conditiile in care aceasta este savarsita. Potrivit art. 44 c.p. “Este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un act material, direct, imediat si injust indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes public si care pune in pericol grav persoana si drepturile celui atacat ori interesul obstesc. Este de asemenea in legitima aparare si acela care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprjurarile in care s-a produs atacul” Legitima aparare apare ca o riposta pe care o da o persoana impotriva unui atac ce pune in pericol grav persoana, drepturile acesteia ori interesul public, riposta determinata de necesitatea apararii valorilor sociale periclitate. Conditiile legitimei aparari A. Conditiile atacului. Atacul sau agresiunea este o comportare violenta a omului, o atitudine ofensiva ce se materializeaza de regula intr-o actiune indreptata impotriva valorilor sociale ocrotite. Pentru a da nastere unei aparari legitime atacul trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: atacul trebuie sa fie material, direct, imediat si injust; atacul sa fie indreptat impotriva unei persoane, a drepturilor acesteia sau impotriva unui interes obstesc; atacul sa puna in pericol grav valorile sociale ocrotite. Atacul trebuie sa fie material, direct, imediat si injust. a) Atacul sa fie material. Un atac este material cand se obiectivizeaza prin actiuni fizice, menite sa pericliteze in substanta sa fizica valorile sociale octorite. Si actiunea poate reprezenta un atac material, caci permite altor forte sa pericliteze fizic valorile sociale ocrotite. b) Atacul sa fie direct. Atacul este direct cand se indreapta si creeza un pericol nemijlocit pentru valoarea sociala ocrotita. Atacul este direct, s-a sustinut in literatura juridica, si atunci cand vizeaza una din valorile sociale aparate chiar daca nu are un contact nemijlocit cu acea valoare. Atacul nu este direct daca intre agresor si victima se afla un obstacol (poarta inchisa, usa inchisa, zid, gard etc.), care face ca atacul sa nu creeze un pericol pentru valoarea sociala ocrotita. Atacul nu este direct daca intre agresor si valoarea ocrotita exista o distanta mai mare de spatiu. Spre ex.: nu este un atac direct un atac deslantuit de la o distanta de 100 m cu o secure. c) Atacul sa fie imediat. Atacul este imediat cand pericolul pe care-l reprezinta pentru valoarea sociala s-a ivit, este actual sau este pe cale sa se iveasca (pericol iminent). Deci atacul este imediat atunci cand este dezlantuit sau este pe cale sa se dezlantuie. Caracterul imediat al atacului vizeaza raportul in timp intre atac si obiectul vizat. Caracterul imediat al atacul este reliefat in intervalul scurs intre inceputul atacul si momentul ivirii pericolului. Cand intervalul este mare exista posibilitatea inlaturarii pericolului prin alte mijloace, atacul nu mai este imediat si nu se justifica savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Caracterul imediat al atacului presupune deci iminenta lui (cand este pe cale sa se dezlantuie) 58

cat si declansarea lui. Atacul iminent trebuie sa fie real, obiectiv si nu presupune ca acesta este pe cale sa se dezlantuie. Atacul imediat este atacul din momentul declansarii si pana in momentul consumarii acestuia, perioada in care apararea este legitima. d) Atacul sa fie injust, adica sa nu aiba temei legal in baza caruia se efectueaza. Atacul este just si nu poate da nastere unei aparari legitime daca consta dintr-o activitate prevazuta sau permisa de lege: spre ex.: nu reprezinta un atac injust impotriva libertatii, arestarea unei persoane pe baza mandatului de arestare. Atacul permis sau ordonat de lege isi pastreaza caracterul just atata timp cat este efectuat in limitele prevazute de lege. Impotriva unui atac dezlantuit de un iresponsabil se va riposta in stare de necesitate, daca cel ce riposteaza cunoaste starea de iresponsabilitate a agresorului si deci va trebui sa comita fapta prevazuta de legea penala numai daca nu putea inlatura altfel pericolul. Daca cel ce face apararea nu cunoaste starea de iresponsabil a agresorulu el va riposta in legitima aparare inlaturand pericolul prin mijloacele pe care le considera eficiente, nefiind obligat sa caute o solutie mai putin periculoasa. In acest caz legitima aparare va veni in concurs cu eroarea de fapt. Atacul sa fie indreptat impotriva persoanei care se apara, ori impotriva alteia sau impotriva unui interes public. Atacul se indreapta impotriva persoanei, a drepturilor acesteia susceptibile de a fi atacate direct, material, imediat si injust. Aceste drepturi ale persoanei pot privi: viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea, onoarea, averea. Atacul indreptat impotriva unui interes, public justifica o aparare legitima. Interesul public poate consta intr-o stare, situatie, relatie, activitate ce intereseaza o organizatie publica. Atacul sa puna in pericol grav persoana celui atacat ori interesul public.Caracterul grav al pericolului care ar ameninta valorile ocrotite se apreciaza in funtie de intensitatea acestuia, de urmarile ireparabile ori greu de remediat care s-ar produce in cazul in care nu s-ar interveni. (Spre ex.: pierderea vietii, cauzarea unei vatamari corporale, distrugerea unor bunuri importante etc.). Conditiile apararii. Pentru a fi legitima, apararea trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: sa se realizeze printr-o fapta prevazuta de legea penala; sa fie precedata de atac; sa fie indreptata impotriva agresorului, sa fie necesara pentru inlaturarea atacului, sa fie proportionala cu atacul. Apararea se realizeaza printr-o fapta prevazuta de legea penala. Daca s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala se cerceteaza conditiile in care aceasta a avut loc, daca sunt indeplinite conditiile cu privire la atac pentru a putea decide daca a fost savarsita in legitima aparare. Apararea sa fie precedata de atac. Aceasta conditie are in vedere desfasurarea apararii dupa inceputul atacului cand acesta devine actual. Simpla presupunere ca agresorul va deslantui un atac nu da dreptul la o aparare legitima. Apararea sa se indrepte impotriva agresorului pentru a inceta atacul si a salva valorile periclitate. Apararea se poate indrepta impotriva vietii, sanatatii, libertatii agresorului, dar nu impotriva bunurilor sale. Apararea indreptata din eroare impotriva altei persoane decat a agresorului va duce la inlaturarea caracterului penal al faptei si pe cauza erorii de fapt coroborata cu legitima aparare 59

cu care vine in concurs. Apararea sa fie necesara pentru inlaturarea atacului.Necesitatea apararii se apreciaza atat sub raportul intinderii in care aceasta poate fi facuta cat si sub raportul intensitatii. Apararea este necesara si atunci cand infractiunea s-a consumat, dar exista posibilitatea inlaturarii ori diminuarii efectelor. Apararea sa fie proportionala cu gravitatea atacului. Aceasta conditie ce priveste proportionalitatea dintre atac si aparare se degaja din dispozitiile art. 44 al c.p. Proportionalitatea dintre aparare si atac nu este de ordin matematic si nu presupune echivalenta mijloacelor. Proportionalitatea apararii cu gravitatea atacului respectarea unei echivalente intre actul de aparare si cel de atac, astfel ca la un atac indreptat impotriva integritatii corporale se poate riposta cu o fapta de aparare ce priveste integritatea corporala a agresorului. Daca apararea este vadit disproportionata fata de gravitatea atacului si de imprejurarile in care acesta a avut loc, fapta este savarsita cu depasirea limitelor legitimei aparari. Depasirea limitelor legitimei aparari Depasirea limitelor legitimei aparari poate constitui tot legitima aparare cand se intemeiaza pe tulburarea sau temerea in care se gasea faptuitorul in momentul comiterii faptei. Este asa numitul exces justificat. Pentru existenta excesului justificat se cer indeplinite conditiile cu privire la atac, conditiile cu privire la aparare pentru existenta legitimei aparari cu deosebirea ca fapta in aparare a depasit marginile unei aparari proportionale cu intensitatea si gravitatea atacului, depasire intemeiata pe tulburarea sau temerea in care se gasea faptuitorul. Determinarea starii de tulburare sau temere implica cercetarea tuturor imprejurarilor de fapt in care s-a produs atacul, conditia psiho-fizica a celui ce face apararea. Daca depasirea limitelor legitimei aparari nu se intemeiaza pe tulburare sau temere, fapta nu mai este considerata savarsita in legitima aparare ci este infractiune savarsita in circumstanta atenuanta prevazuta de art. 73 lit. a c.p. Excesul de data aceasta este scuzabil. Efectele legitimei aparari Fapta savarsita in stare de legitmima aparare nu este infractiune pentru ca ii lipseste trasatura esentiala a vinovatiei. Faptuitorul a fost constans de necesitatea inlaturarii agresiunii care punea in pericol grav valorile sociale ocrotite si nu a actionat cu vointa libera. Fapta savarsita in legitma aparare nu este infractiune si pe cale de consecinta nu atrage raspunderea penala a faptuitorului. In general se apreciaza ca fapta savarsita in legitima aparare propriu-zisa nu are caracter ilicit si nu poate atrage nici o alta raspunderea juridica. In cazul excesului justificat (art. 44 al. 3 c.p.) raspunderea civila nu este inlaturata intotdeauna. Cand legitima aparare vine in concurs cu alte cauze inlatura caracterul penal al faptei, raspunderea civila poate interveni, tocmai pentru astfel de cauze.

47) Lipsa pericolului social.

60

Lipsa pericolului social duce la inlaturarea caracterului penal al faptei savarsite. Fapte prevazuta de legea penala care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni potrivit art.18unuCod penal este o fapta lipsita in mod vadit de importanta, concluzie ce rezulta din atingerea minima adusa valorilor ocrotite de legea penala si din continutul ei concret. Criterii de apreciere a pericolului social: modul si mijloacele de savarsire, scopul urmarit de faptuitor, imprejurarile in care a fost comisa fapta, urmarea produsa, conduita faptuitorului. Fapta lipsita de pericol social concret nu are caracter penal si nu atrage raspunderea pentru aceasta fapta. Se vor aplica sanctiuni cu caracter administrativ: mustrarea, mustrarea cu avertisment, amenda.

48) Lipsa plângerii prealabile şi împăcarea părţilor. Plângerea prealabilă reprezintă manifestarea de voinţă a persoanei vătămate care aduce la cunoştinţă organului de urmărire penală săvârşirea infracţiunii de către făptuitor şi cere urmărirea şi judecarea acelei infracţiuni; efectul depunerii plângerii prealabile constă, când este cazul, în punerea în mişcare a acţiunii penale şi, respectiv, declanşarea procesului penal. Condiţiile în care tragerea la răspundere penală depinde de existenţa unei plângeri prealabile sunt: să existe o infracţiune pentru care legea peanlă să prevadă în mod expres că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, plângera prealabilă să fie făcută, în majoritatea cazurilor, de persoana vătămată şi să aibă conţinutul prevăzut de lege şi, de asemeni, să fie adresată şi introdusă la organul competent în termenul prevăzut de lege. Lipsa plângerii prealabile sau nerespectarea condiţiilor de depunere a acesteia poate duce, în cazurile expres prevăzute de lege, la înlăturarea răspunderii penale. Retragerea plângerii prealabile înainte de soluţionarea cauzei printr-o hotărâre definitivă dacă este făcută în mod expres, total şi necondiţionat determină înlăturarea răspunderii penale. Împăcarea părţilor reprezintă înţelegerea intervenită între persoana vătămată şi infractor de a pune capăt conflictului născut între ei ca urmare a săvârşirii infracţiunii, înţelegere care în anumite cazuri prevăzute de lege ănlătură răspunderea peanlă a infractorului şi consecinţele civile ale faptei. Pentru a produce efecte împăcarea părţilor trebuie ca legea să prevadă în mod expres, între partea vătămată şi infractor să intervină împăcarea clar exprimată, totală, necondiţionată şi definitivă şi să intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

49) Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art.189-Cod penal-lipsirea de libertate a unei persoane in mod ilegal. Obiectul juridic principal consta in libertatea fizica a persoanei, in dreptul acesteia de a se deplasa si de a actiona in 61

conformitate cu propria vointa. De regula infractiunea nu are obiect material. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub forma instigarii si a complicitatii anterioare. Latura obiectiva-elementul material consta intr-o fapta prin care persoana vatamata este lipsita de libertate fizica. Fapta poate fi comisiva sau omisiva. Pentru existenta infractiunii este necesar ca lipsirea de libertate sa aiba caracter ilegal. Lipsirea de libertate trebuie sa dureze atat cat victima sa fie impiedicata in mod efectiv de a se deplasa si a actiona in conformitate cu vointa sa. Urmarea imediata consta intr-o stare de incalcare a libertatii de miscare a persoanei vatamate. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Lipsirea de libertate in mod ilegal poate fi absorvita de alte infractiuni. Latura subiectiva presupune vinovatia faptuitorului sub forma intentiei care poate fi directa sau indirecta. Tentativa este pedepsita. Consumarea infractiunii are loc in momentul in care persoana vatamata este lipsita de posibilitatea de a se deplasa si a actiona in conformitate cu vointa sa, iar epuizarea are loc in momentul in care inceteaza starea de lipsire de libertate a persoanei. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 10 ani. Forme agravate: al.2-savarsirea faptei prin simularea de calitati oficiale-se refera la procedeul folosit de faptuitor in sensul ca acesta pretinde o calitate pe care acesta nu o are in realitate; savarsirea faptei prin rapire-se refera la procedeul folosit de faptuitor constand in rapirea victimei pe care o duce in alt loc impotriva vointei unde o priveaza de libertate; savarsirea faptei de catre o persoana inarmata; savarsirea faptei de doua sau mai multe persoane impreuna-se ia in considerare cooperarea mai multor persoane la savarsirea faptei; daca in schimbul eliberarii se cere un folos material sau orice alt avantaj; in cazul in care victima este minora; in cazul in care victima este supusa unor suferinte; in cazul in care sanatatea sau viata victimei sunt puse in pericol. Tentativa se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 7 la 15 ani. Al.3-lipsirea de libertate a unei persoane in scopul de a obliga la practicarea prostitutiei-lipsirea de libertate este conceputa ca o infractiune mijloc pentru a o determina la practicarea prostitutiei. Tentativa se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 7 la 15 ani. Al.4-daca pentru eliberarea persoanei se cere sa se indeplineasca sau nu un anumit act. Tentativa se pedepseste. Constituie tentativa si producerea sau procurarea mijloacelor sau luarea masurilor in vederea comiterii faptei. Sanctiunea consta in inchisoare de la 7 la 18 ani. Al.5-daca faptele prevazute in al.1-4 se savarsesc de o persoana care fac parte dintr-un grup organizat. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 15 ani in forma din al.1, inchisoare de la 7 la 18 ani pentru forma din al.2-3, inchisoare de la 10 la 20 ani pentru faptele prevazute in al.4. Al.6-fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. Sanctiunea consta in inchisoare de la 15 la 25 ani.

62

50) Lovirea sau alte violente şi lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art180-Cod penal-al.1-lovirea sau orice alte violente cauzatoare de suferinte fizice. Obiectul juridic se refera la atributele persoanei, atribute care protejeaza persoana impotriva actelor de violenta producatoare de violente fizice. Obiectul material consta in corpul victimei. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Subiect pasiv poate fi orice persoana. Latura obiectiva se poate realiza printr-o fapta comisiva sua omisiva constand in lovirea sau orice alte acte de violenta producatoare de suferinta fizica. Actiunea se poate datora energiei faptuitorului sau altei forte pe care acesta o pune in actiune. Inactiunea consta in neindeplinirea unei obligatii. Urmarea imediata consta in suferintele fizice cauzate persoanei vatamate. Latura subiectiva presupune intentia care poate fi directa sau indirecta. Tentativa nu se pedepseste. Consumarea infractiunii are loc in momentul lovirii persoanei. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la un an sau amenda. Forme agravate: faptele prevazute in al.1 savarsite asupra membrilor familiei-agravanta ia in considerare calitatea speciala dintre faptuitor si victima. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la un sau amenda. A doua forma agravata exista potrivit al.2 daca lovirea sau actele de violenta au pricinuit o vatamare ce necesita pentru vindecari ingrijiri medicale de cel mult 20 zile. Circumstanta agravanta se refera la rezultatul actiunii de lovire sau a actului de violenta. Trebuie indeplinite urmatoarele conditii: sa se produca o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, adica o atingere a integritatii corporale sau a sanatatii persoanei; vatamarea produsa sa necesite pentru vindecare ingrijiri medicale; durata ingrijirilor medicale sa fie de cel mult 20 zile. Sanctiunea consta in inchisoare de la 1 la 2 ani sau amenda. Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte-art.183 Cod penal-daca vreuna din faptele prevazute in art.180-182 Cod penal au avut ca urmare moartea victimei. Obiectul juridic consta in dreptul la viata. Obiectul material consta in corpul victimei. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Latura obiectiva se poate realiza atat prin actiuni cat si prin inactiuni care sa aiba ca urmare moartea victimei. Infractiunea se realizeaza cu praeterintentie. Tentativa nu este posibila. Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se produce moartea victimei. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 15 ani.

51) Luarea de mită. Legiuitorul a incriminat in dispozitiile art. 254 cp, sub denumirea de “luare de mita” fapta functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu I se cuvin, ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, in scopul de a 63

indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu, sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri. Luarea de mita are ca obiect juridic special, relatiile sociale referitoare la buna desfasurare a activitatii de serviciu, care presupune indeplinirea cu probitate de catre functionarii publici, precum si de catre ceilalti functionari a indatoririlor de serviciu. Ca si celelalte infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul, luarea de mita este lipsita, de regula, de un obiect material. Totusi, daca actiunea faptuitorului priveste in mod direct un bun, infractiunea are si un asemenea obiect, constand in bunul respectiv (de ex, faptuitorul primeste un bun). Exista opinia ca obiectul material al luarii de mita este constituit din prestatia mituitorului. Subiect al infractiunii de luare de mita nu poate fi decat un functionar public sau un alt functionar. Coautoratul este posibil, dar pentru existenta acestuia este necesar ca faptuitorul sa aiba calitatea speciala ceruta de lege autorului.Latura obiectiva-Luarea de mita are continuturi alternative; putandu-se realiza, sub aspectul elementului material, fie printr-o actiune, fie printr-o inactiune. Actiunea poate consta in pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu I se cuvin faptuitorului, ori in acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, iar inactiunea consta in nerespectarea de catre acesta a unei asemenea promisiuni. A pretinde ceva inseamna a cere ceva, a formula o pretentie. Actiunea sau inactiunea faptuitorului trebuie sa fie anterioara indeplinirii, neindeplinirii etc. a actului pentru a carui indeplinire, neindeplinire etc. faptuitorul pretinde sau primeste bani ori foloase. Daca faptuitorul primeste bani sau alte foloase dupa indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu si la care era obligat in temeiul acestora, fapta nu constituie luare de mita, ci infractiunea de primire de foloase necuvenite (art. 256 cp). In sfarsit, fapta constituie tot luare de mita si nu primire de foloase necuvenite atunci cand functionarul primeste banii sau foloasele dupa indeplinirea actului, dar pe baza unei intelegeri anterioare. Latura subiectiva-Infractiunea de luare de mita se savarseste numai cu intentie directa; faptuitorul isi da seama, in momentul savarsirii faptei, ca banii sau foloasele pe care le pretinde sau primeste ori care constituie obiectul promisiunii pe care o accepta sau nu o respinge, nu I se cuvin si cu toate acestea, el vrea sa le pretinda sau sa le primeasca ori sa accepte sau sa nu respinga promisiunea ce I s-a facut. Tentativa infractiunii de luare de mita nu este pedepsita de lege. De altfel, in cazul acestei infractiuni, legiuitorul a pus activitati care constituie activitati care constituie un inceput de executare pe acelasi plan cu fapta in forma consumata (de ex. pretinderea in raport cu promisiunea banilor sau foloaselor). Infractiunea se consuma in momentul savarsirii actiunii sau a inactiunii incriminante, adica in momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite orin in momentul in care faptuitorul accepta ori accepta sau nu respinge promisiunea unor asemenea foloase.

64

52) Mărturia mincinoasă. Art.260-Cod penal-fapta martorului care intr-o cauza penala, civila, disciplinara sau in orice alta cauza in care se asculta martori, face afirmatii mincinoase sau nu spune tot ce stie privitor la imprejurarile esentiale asupra carora a fost intrebat. Obiectul juridic se refera la infaptuirea justitiei. Subiectul activ este calificat prin calitatea de martor expert sau interpret. Participatia penala este posibila sub forma instigarii si a complicitatii. Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin fapta martorului care intr-o cauza penala civila, penala sau disciplinara face afirmatii mincinoase sau nu spune tot ce stie referitor la acea cauza. Infractiunea se savarseste cu intentie directa sau indirecta. Tentativa nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 1 la 5 ani. Al.2-fapta prevazuta in al.1 nu se pedepseste inainte de a se produce arestarea inculpatului sau inainte de a pronunta o hotarare martorul isi retrage marturia. Al.3-daca retragerea intervine dupa pronuntarea unei hotarari se va reduce pedeapsa.

53) Măsurile de siguranţă. Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal cu caracter preventiv pevăzute de lege şi luate de instanţele de judecată, uneori provizoriu şi de procurori, faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală şi cu privire la care există temerea că şi în viitor vor comite asemenea fapte datorită unor situaţii sau stări care au fost relevate prin săvârşirea faptei. Scopul măsurilor de siguranţă este înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală şi, în majoritatea cazurilor, pot fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. Pentru dispunerea de către instanţa de judecată a unei măsuri de judecată trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: săvârşirea unei fapte prevăzute de lega penală, indiferent dacă a atras sau nu aplicarea unei pedepse pentru majoritatea cazurilor; să existe o stare de pericol din partea persoanei care a săvârşit infracţiunea sau altor cauze; să existe temerea justificată, pentru viitor, că făptuitorul ar mai putea săvârşi asemenea infracţiuni datorită stării de pericol pe care o prezintă. Obligarea la tratament medical – art.113 Cod penal prevede că în cazurile în care, determinat de existenţa unei boli sau a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe făptuitorul prezintă pericol social, să poată fi obligat să se prezinte în mod regulat la tratament medica până la însănătoşirea . Internarea medicală – art. 114 Cod penal stipulează că făptuitorul bolnav mintal sau toxicoman, aflat într-o stare de sănătate care prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat la internare într-un institut medical de specialitate până la însănătoşire. Interzicerea unei funcţii sau unei profesii – când făptuitorul care a săvârşit 65

infracţiunea ca urmare a incapacităţii, nepregătirii sau a altor cauze care îl fac impropiu pentru ocuparea unei anumite funcţii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupaţii, poate fi luată măsura interzicerii acestuia de a ocupa funcţia sau de a exercita profesia sau ocupaţia respectivă. Interzicerea de a se afla în anumite localităţi – potrivit art.116 Cod penal în situaţia în care persoana condamnată la pedeapsa închisorii de minim un an a mai fost condamnată pentru alte infracţiuni, sau dacă pentru infracţiunea săvârşită condamnarea este mai mare de 5 ani iar instanţa constată că prezenţa acesteia în localitatea unde a săvârşit infracţiunea sau în alte localităţi constituie un pericol grav pentru societate poate dispune luarea măsurii de interzicere de a se afla în anumite localităţi în mod expres determinate prin hotărârea de condamnare. Măsura interzicerii de a se afla în anumite localităţi trebuie motivată atât de situaţia personală a făptuitorului cât şi de legătura dintre acesta şi localitatea sau localităţile în care a săvârşit infracţiuni. Expulzarea – conform prevederilor art. 117 Cod penal, cetăţeanului străin sau apatridului care nu are domiciliul în România li se poate interzice rămânerea în ţara noastră, fiind expulzaţi, dacă au săvârşit o infracţiune şi dacă rămânerea lor pe acest teritoriu ar putea reprezenta o stare de pericol care nu poate fi înlăturată altfel. Confiscarea specială - art. 118 Cod penal enumeră în conţinutul său categoriile de bunuri care pot fi supuse măsurii confiscării speciale: bunuri produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală; bunuri care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă au aparţinut infractorului sau unei alte persoane iar aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, cu unele excepţii; bunuri produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii unor infracţiuni, dacă au fost folosite la comiterea acesteia şi dacă sunt ale infractorului sau dacă, fiind ale altei persoane, aceasta a cunoscut destinaţia lor; bunuri date pentru a determina săvârşirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor; bunuri dobândite prin săvârşirea infracţiunii dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi nu servesc nici la despăgubirea acesteia; bunuri a căror deţinere este interzisă prin lege. Reglementarea priveşte şi aspecte speciale referitoare la cuantumul confiscării speciale, posibilitatea evaluării bunurilor care nu pot fi supuse confiscării speciale din diferite motive şi confiscarea în schimbul acestora a altor bunuri sau a unor sume de bani până la concureţa valorii, ş.a. Interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată -În cazurile în care persoana este condamnată la pedeapsa închisorii de minim un an pentru infracţiunea de loviri sau alte acte de violenţă săvârşite asupra membrilor familiei se poate dispune împotriva acesteia luarea măsurii de interdicţie de a se întoarce în locuiţa familiei pe o perioadă cu durata determinată, de până la 2 ani de zile, în condiţiile în care se constată că poate reprezenta un pericol grav pentru ceilalţi membri ai familiei. Pentru dispunerea acestei măsuri este necesară cererea părţii vătămate prin care solicită interzicerea întoarcerii făptuitorului în locuinţă. 66

54) Pedepsele aplicabile minorilor şi măsurile educative. Art. 99 din actualul Cod penal reglementează limitele răspunderii penale a minorilor şi ia în considerare existenţa a două categorii: minori care nu răspund penal – până la vârsta de 14 ani şi între 14 şi 16 ani dacă fapta nu a fost comisă cu discernământ; minori care răspund penal – cei care au împlinit vârsta de 16 ani şi cei care, în momentul săvârşirii faptei aveau vârdta cuprinsă între 14 şi 16 ani şi au comis fapta cu discernământ. Sistemul sancţionator al minorilor în legislaţia penală română măsuri educative – mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare, internarea într-un institut medical – educativ; pedepse – închisoarea sau amenda. În stabilirea categoriei de sancţiuni aplicate minorului infractor instanţa de judecată trebuie să ţină seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, starea fizică şi dezvoltarea intelectuală a minorului, comportarea acestuia dar şi condiţiile în care a evoluat, orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Măsurile educative ce pot fi luate faţă de minorii infractori: Mustrarea – măsură educativă determinată de săvârşirea de către minor a unor fapte foarte uşoare sau determinate de anumite împrejurări constă în dojenirea minorului, arătarea pericolului social al faptei comise, atenţionarea şi sfătuirea minorului cu privire la comportarea sa pe viitor. Libertatea supravegheată – se poate dispune pentru perioada de un an dacă fapta săvârşită nu este prea gravă iar minorul la data la care are loc judecata nu a depăşit încă vârsta de 17 ani; supravegherea poate fi încredinţată, după caz, părinţilor minorului, adoptatorului sau tutorelui, dar şi în anumite împrejurări altei persoane de încredere sau instituţii competente în acest sens. Internarea într-un centru de reeducare – dacă se consideră insuficientă aplicarea celorlalte măsuri şi se poate adopta pentru o perioadă nedeterminată, dar care nu poate depăşi - în cazuri excepţionale - durata de 2 ani după împlinirea vârstei de 18 ani; scopul acestei măsuri este reeducarea minorului prin asigurarea învăţăturii necesare şi a unei pregătiri profesionale potrivit cu aptitudinile sale. Internarea într-un institut medical – educativ – dacă starea fizică sau psihică a minorului determină aplicarea unui tratament medical sau un regim special de educaţie, perioada de aplicare a acestei măsuri având aceleaşi limite de timp cu ale măsurii precedente. Pedepsele ce pot fi aplicate minorilor infractori: Închisoarea – în cazul săvârşirii unor fapte cu grad de pericol social ridicat se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului infractor şi acesta poate fi condamnat la pedeapsa închisorii. Indiferent de incriminarea faptei pentru care legea prevede o pedeapsă distinctă în cazul minorilor infractori se aplică, în general, o reducere a limitelor pedepsei la jumătate. Pedeapsa închisorii aplicată infractorilor minori se diferenţiază de cea aplicată celor majori nu numai în cuantum dar şi prin reglementarea executării acesteia. Amenda - dacă pedeapsa închisorii este considerată ca fiind prea severă faţă de gravitatea faptei săvârşite şi, în acelaşi timp, aplicarea unei măsuri 67

de natură educativă nu-şi poate realiza eficienţa deoarece minorul are o vârstă apropiată de cea a majoratului. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control aplicate minorilor în caz de suspendare condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului termenul de încercare se compune din durata pedepsei la care instanţa poate adăuga un interval de timp cuprins între 6 luni şi 2 ani; în cazul amendei termenul de încercare este de 6 luni; suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control – reglementată în condiţiile în care instanţa de judecată dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii de către minor dar consideră necesară, pe durata termenului de încercare şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii abilitate în acest sens.

55) Neglijenţa în serviciu. Indeplinirea corecta a indatoririlor de serviciu conditionand buna desfasurare a activitatii de serviciu, faptele de incalcare a acestor indatoriri prezinta pericol social si atunci cand sunt savarsite din culpa. Astfel, constituie infractiune de neglijenta in serviciu, art. 249 cp, incalcarea din culpa, de catre un functionar public, a unei indatoriri de serviciu, prin neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa, daca s-a creat o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau institutii de stat ori al unei alte unitati din cele prevazute in art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia ori o vatamare importanta intereselor legale ale unei persoane. Infractiunea de neglijenta in serviciu are ca obiect juridic relatiile sociale referitoare la buna desfasurare a activitatii de serviciu, care presupune indeplinirea corecta si cu constiinciozitate de catre functionarii publici, precum si de catre ceilalti functionari a indatorrilor lor de serviciu. Infractiunea de neglijenta in serviciu nu poate fi savarsita decat de un functionar public sau de un alt functionar. Infractiunea de neglijenta in serviciu consta, sub aspectul laturii obiective, in incalcarea unei indatoriri de serviciu prin neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa, incalcare care a produs una din urmarile prevazute in textul legii. Prin “indatorire de serviciu” se intelege tot ceea ce cade in sarcina unui functionar public sau a altui functionar, potrivit normelor care reglementeaza serviciul respectiv. Infractiunea de neglijenta in serviciu presupune, sub aspectul laturii subiective, vinovatia faptuitorului sub forma culpei, care poate fi simpla sau cu previziune. In cazul culpei simple, faptuitorul nu prevede urmarea faptei sale, desi putea si trebuia sa o prevada, iar in cazul culpei cu previziune, el prevede posibilitatea survenirii urmarii, dar crede fara temei ca aceasta nu se va produce. Neglijenta in serviciu, savarsindu-se din culpa, nu este susceptibila de tentativa. Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se produce urmarea periculoasa a faptei. Infractiunea se pedepseste cu 68

inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda. Neglijenta in seviciu exista in forma agravata, potrivit alin. 2 art. 249 cp, daca fapta a avut consecinte deosebit de grave. Dupa cum s-a mai aratat, prin “consecinte deosebit de grave” se intelege, potrivit art. 246 cp, o paguba materiala mai mare de 15 milioane lei sau o perturbare deosebit de grava a activitatii, cauzata de un organ de stat, unei institutii, regii autonome, societati comerciale, altei persoane juridice ori unei persoane fizice.

56) Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Art.271-impotrivirea la exexutareaunei hotarari judecatoresti, prin amenintarea fata de organul de executare sau prin acte de violenta. Al.2-impiedicarea unui persoane de a folosi o locuinta sau imobil, detinute in baza unei hotarari judecatoresti. Al.4-nerespectarea hotararii judecatoresti prin sustragerea de la executarea masurilor de siguranta. Obiectul juridic se refera la asigurarea autoritatii hotararilor judecatoresti, iar in secundar se refera la drepturile persoanelor care se realizeaza prin hotarari judecatoresti, integritatea corporala sau libertatea persoanei. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila in toate formelel. Elementul material al laturii obiective se realizeaza printr-o actiune de impotrivire la executarea unie hotarari judecatoresti, de impiedicare a unei persoane de a folosi o locuinta sau de sustragere de la executarea masurilor de siguranta. Latura subiectiva presupune intentia care poate fi directa sau indirecta. Tentativa nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 3 ani in forma al.1 cand fapta se realizeaza prin amenintare, iar cand se realizeaza prin violente de la 1 la 7 ani. In forma al.2-inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda sau inchisoare de la 6 luni la 3 ani cand fapta se realizeaza prin amenintare si inchisoare de la 1 la 5 ani cand fapta se savarseste prin violenta. Al.4-inchisoare de la o luna la 3 luni sau amenda.

57) Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. Art.307-Cod penal-retinerea de catre un parinte a copilului sau minor fara consimtamantul celuilat parinte sau al persoanei careia i-a fost incredintat minorul potrivit legii, al.2-fapta persoanei careia i s-a incredintat prin hotarare judecatoreasca minorul spre crestere si educare, de a impiedica in mod repetat pe oricare dintre parinti sa aibe legaturi personale cu minorul, in conditiile stabilite de parti sau de organul competent. Obiectul juridic se refera la convietuirea sociala in cadrul familiei. Subiectul activ este calificat prin calitatea de parinte sau persoana 69

careia i-a fost incredintata minorul. Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin actiunea de retinere a minorului de catre un parinte sau prin actiunea de a impiedica pe oricare dintre parinti de a avea legaturi cu minorul. Latura subiectiva presupune intentia care poate fi directa sau indirecta. Tentativa nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la o luna la 3 luni sau amenda. Actiunea penala se pune in miscare la plagerea persoanei vatamate.

58) Noţiunea şi trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penala. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale. Pentru ca o faptă pevăzută de legea penală şi săvârşită cu vinovăţie să atragă răspunderea penală a infractorului trebuie să prezinte un anumit grad de pericol social. Pericolul social reprezintă încălcarea normelor în vigoare avînd ca rezultat împiedicarea desfăşurării normale a relaţiilor sociale. Gradul de pericol social al unei infracţiuni trebuie să fie mai ridicat comparativ cu al celorlalte forme de ilicit juridic (civil, admimistrativ, disciplinar). Gradul de pericol social cerut pentru existenţa infracţiunii trebuie raportat la împlinirea cumulativă a următoarelor condiţii: să existe o acţiune sau inacţiune; acţiunea sau inacţiunea să aducă atingere anumitor valori sociale (să pună în primejdie, să vatăme sau să lezeze valorile sociale apărate de legea penală); pentru sancţionarea acţiunii sau inacţiunii să fie necesară aplicarea unei pedepse. Art. 181 din actualul Cod penal reglementează cazul în care o faptă are un grad de pericol social redus, atingerea adusă în concret vreuneia din valorile sociale apărate de legea penală este minimă şi, în consecinţă, nu constituie infracţiune. Criteriile de stabilire în concret a gradului de pericol social sunt: modul şi mijloacele de săvârşire a faptei; scopul urmărit de făptuitor în comiterea faptei; împrejurările în care a fost comisă fapta; rezultatul produs sau care s-ar fi putut produce; persoana şi conduita făptuitorului. Pentru ca o faptă prevăzută de legea penală să poată fi calificată ca infracţiune ea trebuie să îndeplinească pe lângă cerinţa legată de gradul de pericol social şi pe cea legată de vinovăţie. Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşită şi faţă de urmările faptei sale. Ea presupune interacţiunea a doi factori: factorul intelectiv – priveşte reprezentarea la nivelul conştiinţei a faptei şi a rezultatului socialmente periculos; factorul volitiv – priveşte voinţa de a săvârşi fapta. Art. 19 alin.1 din actualul Cod penal prevede ca forme principale ale vinovăţiei intenţia şi culpa, dar remarcăm existenţa la unele infracţiuni a unei forme mixte de vinovăţie, praeterintenţia. Intenţia, ca formă a vinovăţiei, se poate prezenta, la rândul ei, în două modalităţi: intenţia directă – când infractorul prevede rezultatul faptei sale şi, mai mult, urmăreşte producerea rezultatului socialmente periculos (art.19 alin.1 pct.1 lit.a din actualul Cod penal); intenţia indirectă – când 70

infractorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui (art.19 alin.1 pct.1 lit.b din actualul Cod penal). Culpa, ca formă a vinovăţiei, comportă la rândul ei mai multe modalităţi: culpa cu prevedere sau uşurinţa – când infractorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce (art.19 alin..1 pct.2 lit.a din actualul Cod penal); culpa simplă sau neglijenţa – când infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă (art.19 alin.1 pct.2 lit.b din actualul Cod penal). Praeterintenţia sau intenţia depăşită este o formă mixtă de vinovăţie întâlnită în cazurile în care prin săvârşirea faptei se produc două rezultate: un rezultat cu o gravitate mai redusă, urmărit sau acceptat de către făptuitor, deci săvârşit cu intenţie şi un rezultat mai grav, imputabil făptuitorului ca fiind obţinut de acesta din culpă, deoarece l-a prevăzut dar nu l-a acceptat sau nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă. Conceptul de faptă prevăzută de legea penală nu trebuie confundat cu cel de infracţiune. Art.17 alin.1 din actualul Cod penal: „Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală” clarifică acest aspect. Deci, simpla cuprindere într-un text de lege penală a caracteristicilor unei fapte nu o califică drept infracţiune. Este necesară îndeplinirea şi a celorlalte cerinţe, a pericolului social şi a formei de vinovăţie prevăzută de norma de reglementare cu care trebuie săvârşită fapta, lipsa oricăreia dintre aceste trăsături conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei. În concluzie, orice infracţiune trebuie prevăzută de legea penală, dar nu orice faptă prevăzută de legea penală este şi infracţiune. Conţinutul infracţiunii reprezintă totalitatea condiţiilor obiective şi subiective, cerute de norma de incriminare pentru ca un anumit tip de faptă să constituie infracţiune. Obiectul infracţiunii este constituit din valoarea socială şi relaţiile sociale constituite în jurul acestei valori care sunt puse în pericol sau prejudiciate efectiv prin săvârşirea infracţiunii. Distingem între: obiectul juridic al infracţiunii – constituit din relaţiile sociale ocrotite de normele de drept; obiectul material – bunul, lucrul sau corpul persoanei asupra căreia este îndreptată activitatea infracţională Subiecţii infracţiunii sunt persoanele implicate într-un raport juridic penal de conflict fie ca urmare a săvârşirii infracţiunii, fie a suportării consecinţelor determinate de comiterea acesteia, respectiv: subiecţi activi – persoane fizice sau juridice care săvârşesc sau contribuie la comiterea unei infracţiuni şi pot fi traşi la răspundere penală, potrivit legii; subiecţi pasivi – persoane fizice sau juridice titulare ale valorilor socaile ocrotite de legea penală, vătămate prin săvârşirea infracţiunii. Latura obiectivă -Activitatea fizică materială desfăşurată de subiectul activ, susceptibilă să producă o schimbare în lumea înconjurătoare prin punerea în pericol sau lezarea efectivă a uneia valori sociale şi a relaţiilor sociale corespunzătoare acesteia constituie latura obiectivă a infracţiunii. Structura laturii obiective a infracţiunii cuprinde trei componente: elementul material – reprezintă actul de conduită interzis sau impus prin norma de reglementare şi se poate realiza, de regulă, printr-o acţiune sau o inacţiune; urmarea imediată, numită şi urmare 71

socialmente periculoasă – reprezintă rezultatul propriu-zis al infracţiunii, imediat, schimbarea în lumea obiectivă produsă prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, schimbare care determină atingerea în orice mod a vreuneia din valorile sociale ocrotite din punct de vedere penal. Acest rezultat poate consta: fie într-o stare de pericol – când se creează o ameninţare pentru obiectul infracţiunii; fie într-o vătămare efectivă – prin modificarea obiectului sau a poziţiei acestuia; legătura de cauzalitate – reprezintă legătura de la cauză la efect, respecziv între elementul material şi urmarea socialmente periculoasă, legătură pretinsă de legea penală pentru existenţa infracţiunii. Stabilirea legăturii de cauzalitate: este obligatorie – în cazul infracţiunilor de rezultat, cînd are loc o vătămare efectivă a obiectului ocrotirii penale; rezultă din săvârşirea faptei – în cazul infracţiunilor de pericol. Latura subiectivă -Totalitatea condiţiilor cerute de lege, pentru calificarea ca infracţiune a faptei prevăzute de legea penală, cu privire la atitudinea conştiinţei şi voinţei infractorului faţă de faptă şi urmările socialmente periculoase ale acesteia.Conţinutul laturii subiective a infracţiunii cuprinde trei componente: elementul subiectiv (sau vinovăţia) este constituit din formele şi modalităţile vinovăţiei şi reflectă atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta sa şi faţă de urmările acesteia, exprimată în forma cerută de lege pentru existenţa infracţiunii. Vinovăţia, ca element subiectiv al infracţiunii, se poate prezenta sub forma intenţiei, culpei sau a praeterintenţiei; mobilul – reprezintă impulsul intern al făptuitorului din care ia naştere rezoluţia infracţională, deci este legat de momentul iniţial al adoptării hotărârii. Lipsa mobilului reprezintă un indiciu de anormalitate psihică şi determină cercetarea responsabilităţii făptuitorului. Cunoaşterea mobilului serveşte la stabilirea pericolului social concret şi individualizarea pedepsei, dar există şi situaţii când mobilul este prevăzut în mod expres în norma de incriminare ca element al laturii subiective sau apare ca element circumstanţial în conţinutul agravat al unor infracţiuni.; scopul – reprezintă ţelul urmărit prin săvârşirea faptei şi presupune reprezentarea clară a faptei de către făptuitor, deci este legat de momentul finalizării actului. Cunoaşterea scopului are relevanţă, în general, doar în stabilirea pericolului social concret şi individualizarea pedepsei. Uneori poate însă apare şi ca element circumstanţial al variantei agravate a infracţiunii. 59) Omisiunea sesizării organelor judiciare Art.265-Cod penal-fapta de a nu aduce la cunostinta organelor judiciare a unor imprejurari care daca ar fi cunoscute ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv pe nedrept. Obiectul juridic principal se refera la activitatea de infaptuire a justitiei. Obiectul secundar se refera la atributele fundamentale ale persoanei. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub forma instigarii si a complicitatii. Elementul material al laturii obiective consta in omisiunea faptuitorului de a aduce la cunostinta organelor judiciare 72

imprejurari care ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane. Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru activitatea de infaptuire a justitiei si incalcarea atributelor fundamentale ale unei persoane. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe Infractiunea poate fi savarsita cu intentie sau din culpa. Tentativa nu este posibila. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 1 an sau amenda. Al.2-fapta nu se pedepseste daca prin aducerea la cunostiinta si-ar crea un prejudiciu.

60) Participaţia improprie. Dacă în cazul participaţiei penale proprii toţi participanţii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, în situaţia participaţiei penale improprii întâlnim forme diferite de vinovăţie, respectiv intenţie, culpă şi/sau lipsă de vinovăţie. Art.31 din actualul Cod penal prevede ca modalităţi ale participaţiei penale improprii: modalitatea intenţie şi culpă - când autorul comite fapta din culpă iar instigatorul sau complicele acţionează cu intenţie; modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie - când autorul comite fapta fără vinovăţie în timp ce instigatorul sau complicele acţionează cu intenţie. În acest caz pedepsa aplicată de legiuitor se raportează la sistemul diversificării pedepselor în funcţie de poziţia subiectivă a participanţilor.

61) Pedeapsa în caz de recidivă. Codul penal în vigoare reglementează existenţa stării de recidivă în mod diferit, funcţie de persoana care îndeplineşte rolul de subiect activ al infracţiunii, respectiv dacă este o persoană fizică sau o persoană juridică. Astfel, în cazul persoanei fizice recidiva poate fi definită ca fiind forma pluralităţii de infracţiuni care există când: după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni sau respectiv după condamnarea la cel puţin 3 pedepse cu închisoare până la 6 luni, înainte de executarea pedepsei, în timpul executării sau în stare de evadare, sau, după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni sau, în alte cazuri după executarea a cel puţin 3 condamnări la pedeapsa închisorii de până la 6 luni, după graţierea totală sau a restului restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, ori respectiv a cel puţin 3 asemenea pedepse, Condamnatul săvârşeşte din nou, cu intenţie, o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. Modalităţile recidivei în cazul persoanei fizice sunt marea recidivă post-condamnatorie sau post-executorie, în cazul în 73

care primul termen al recidivei este reprezentat de pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cea a închisorii mai mare de 6 luni, precum şi mica recidivă post-condamnatorie şi post-executorie, în cazul celor 3 pedepse mai mici de 6 luni. Actualul Cod penal a reglementat în art. 39 pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana fizică stabilind modul de contopire a pedepselor dar a lăsat la latitudinea instanţei de judecată aprecierea gradului real de pericol social pe care îl prezintă infractorul recidivist şi respectiv aplicarea unor sporuri speciale în anumite cazuri. Pentru recidiva mare postcondamnatorie se aplica sistemul cumulului juridic cu spor facultativ, sistem prevazut pentru concursul de infractiuni. Daca se savarseste o infractiune inainte de a incepe executarea pedepsei ce formeaza primul termen se stabileste o pedeapsa pentru noua infractiune si se contopeste cu primul termen al recidivei. In acest caz la maximul special al pedepsei se poate adauga un spor de pana la 7 ani. Daca s-a executat o parte din pedeapsa ea se va scadea din pedeapsa rezultata. Daca noua infractiue s-a savarsit in stare de evadare la ce a mai ramas din primul termen se va aduna pedeapsa pentru evadare care se va contopi cu pedeapsa pentru infractiunea savarsita in stare de evadare. In cazul recidivei mari postexecutorii se stabileste o pedeapsa pentru noua infractiune care poate fi ridicata la maximul ei special si daca acest maxim este neindestulator se poate adauga un spor de pana la 10 ani. În ceea ce priveşte modalităţile recidivei în cazul persoanei juridice acestea sunt prevăzute în art. 402 din actualul Cod penal astfel: recidiva post-condamnatorie – când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare persoana juridică săvârşeşte iar, cu intenţie, o infracţiune iar amenda pentru infracţiunea anterioară nu a fost executată; recidiva postexecutorie – când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare persoana juridică săvârşeşte din nou, cu intenţie, o infracţiune, în condiţiile în care amenda pentru infracţiunea anterioară a fost executată sau a fost considerată ca executată. Pedeapsa în cazul recidivei persoanei juridice este reglementată în Codul penal în art. 402 în sensul în care, la recidiva post-condamnatorie, după stabilirea pedepsei în cazul infracţiunilor săvârşite se va aplica pedeapsa cea mai mare care poate fi sporită până la maximul special prevăzut de lege şi, dacă instanţa consideră necesar, se poate adăuga un spor variabil de pedeapsă care poate ajunge chiar la jumătate din maximul special; în cazul recidivei post-executorii a persoanei juridice se poate aplica pedeapsa amenzii sporită cu maximul special şi, dacă este cazul, un spor suplimentar care poate ajunge la două treimi din acel maxim. Pedepsele complementare stabilite pentru fiecare infracţiune vor fi aplicate alături de pedeapsa amenzii.

62) Pedepsele accesorii.

74

Codul penal în vigoare reglementează ca pedeapsă accesorie interzicerea unor drepturi, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii; hotărârea de condamnare rămâne definitivă. drepturile părinteşti; dreptul de a fi tutore sau curator. Momentul punerii în executare a pedepsei accesorii coincide cu momentil în care

63) Pedepsele complementare. Codul penal în vigoare reglementează ca pedepse complementare interzicerea unor drepturi şi degradarea militară. În ceea ce priveşte pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi instanţa poate decide interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii; drepturile părinteşti; dreptul de a fi tutore sau curator. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea o prevede mod expres şi facultativă când pedeapsa principală stabilită este închisoare de cel puţin 2 ani şi instanţa consattă că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. În ceea ce priveşte pedeapsa complementară a degradării militare aceasta constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă, se aplică în mod obligatoriu (pentru pedepse cu nchisoarea mai mari de 10 ani sau detenţiune pe viaţă) sau facultativ (pentru pedepse cu închisoarea cuprinse între 5ani şi 10 ani) doar condamnaţilor militari sau rezervişti în condiţiile stabilite de lege şi se pune în executare.

64) Pedepsele principale. Aplicarea şi executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă -Pedeapsa detenţiunii pe viaţă reprezintă cea mai severă formă de sancţiune din legislaţia noastră în vigoare şi se aplică în cazul săvârşirii infracţiunilor deosebit de grave. Aplicarea acestei pedepse prezintă o serie de limitări, respectiv nu se aplică celui care la data pronunţării hotărârii de condamnare a împlinit vârsta de 60 de ani şi nici minorilor. În ceea ce priveşte executarea ei aceasta se realizează în regimul de maximă siguranţă, iar liberarea condiţionată se poate acorda după executarea efectivă a 20 de ani de detenţie 75

ţinându-se cont de comportarea condamnatului. Aplicarea şi executarea pedepsei cu închisoarea-În general, pedeapsa închisorii este prevăzută singură sau alternativ cu pedepasa detenţiunii pe viaţă sau amenda. Închisoarea este o pedeapsă principală, privativă de libertate, care constă în scoaterea celui condamnat din mediul şi condiţiile în care a trăit, izolarea lui de societate şi supunerea lui la un regim de viaţă sever. Executarea pedepsei cu închisoarea se poate realiza în regimuri diferite de executare în funcţie de perioada de condamnare la această sancţiune, natura şi modul săvârşirii infracţiunii, precum şi persoana infractorului. Aceste regimuri enumerate succint sunt: regimul de maximă siguranţă – pentru pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii mai mare de 15 ani; regimul închis – pentru persoanele condamnate la pedepasa închisorii cuprinsă între 15 ani şi 5 ani; regimul semideschis – pentru pedeapsa închisorii cuprinsă între 5 ani şi un an; regimul deschis – pentru persoanele condamnate la maxim un an de închisoare În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. Liberarea condiţionată în cazul pedepsei închisorii în regim de detenţie reprezintă punerea în libertate a condamnatului din locul de deţinere înainte de executarea în întregime a pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat, cu condiţia ca el să nu mai săvârşească o nouă infracţiune până la împlinirea duratei pedepsei. Această măsură are caracter general, individual, facultativ şi revocator. Condiţiile de acordare a liberării condiţionate se referă la fracţiunile de pedeapsă şi la persoana condamnatului Alte moduri de executare a pedepsei cu închisoarea -Actualul Cod penal prevede, pe lângă executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie, şi alte moduri de individualizare a executării pedepsei care sunt lăsate la latitudinea instanţei de judecată: executarea pedepsei într-o închisoare militară; suspendarea condiţionată a executării pedepsei; suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; executarea pedepsei închisorii la locul de muncă. Aplicarea şi executarea pedepsei cu amenda persoanei fizice-Amenda este o pedeapsă penală principală care poate fi prevăută alternativ cu pedeapsa închisorii şi într-un număr limitat de cazuri singură, şi care constă într-o sumă de bani stabilită de instanţa de judecată pe care infractorul este obligat să o plătească statului. Limitele pedepsei cu amenda sunt stabilite în art. 63 Cod penal şi pot varia între 150 lei şi 30.0000 lei. În cazul în care cel condamnat la plata unei amenzi nu execută această obligaţie, pe cale obişnuită, datorită relei credinţe a condamnatului, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită şi ţinând cont de partea din amendă care a fost achitată.

65) Pedepsele aplicabile persoanei juridice. 76

In vederea alinierii legislatiei noastre la cea europeana, odata cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, problema raspunderii penale a persoanei juridice a constituit obiect de preocupare atat pentru legiuitorul roman cat si pentru doctrina juridica. Acesta fiind un considerent important, a determinat ca legiuitorul roman sa introduca, prin Legea nr. 278/ 2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, institutia raspunderii penale a persoanei juridice. Temei legal Sediul materiei se afla in art. 191 Cod penal care prevede urmatoarele: “persoanele juridice, cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului lor de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice, daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala”. Reguli privind aplicarea pedepselor Art. 711 din Codul penal stipuleaza cateva reguli, dupa cum urmeaza: cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este de 5 000 lei, iar maximul special este de 60 000 lei; iar cand legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este de 10 000 lei, iar maximul special al amenzii este de 900 000 lei. Calitatea de persoana juridica este o conditie pentru autor care trebuie sa fie indeplinita, adica sa existe: in momentul savarsirii infractiunii. Declansarea raspunderii penale. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca infractiunea pentru ca raspunderea penala a persoanei juridice sa fie angrenata sunt urmatoarele: 1)– infractiunea sa fie savarsita in realizarea obiectului de activitate ori in numele sau interesul persoanei juridice; 2)– infractiunea sa fie savarsita de orice persoana care actioneaza individual, fie ca membru al unei persoane juridice care are atributii de conducere in sanul ei 3)– sa fie indeplinita forma de vinovatie prevazuta de lege; 4)– infractiunea sa nu fie savarsita de catre stat, autoritati publice sau institutii publice care nu desfasoara activitati din domeniul privat. Recidiva. Potrivit continutului art. 402 Cod penal, exista recidiva si pentru persoana juridica in urmatoarele situatii: I)– cand, dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare, persoana juridica savarseste din nou o infractiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea anterioara nu a fost executata; II)– cand, dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare, persoana juridica savarseste din nou o infractiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea anterioara a fost executata sau considerata ca executata. Amenda consta in suma de bani pe care persoana juridica este obligata sa o plateasca drept urmare a savarsirii unei infractiuni. Plata unei amenzi, sanctiune pecuniara, are cateva avantaje: atinge in mod direct patrimoniul persoanei juridice, dar prezinta si costuri minime pentru executare, iar daca este bine individualizata, asigura in mod direct realizarea scopului pedepsei. Pedepsele instituite impotriva persoanelor juridice care au savarsit infractiuni sunt prevazute in art. 531 77

Cod penal, dupa cum urmeaza: 1. Pedeapsa principala – plata unei amenzi in suma de la 2 500 lei la 2 000 000 lei si 2. Pedepse complementare: 1)– dizolvarea persoanei juridice; 2)– suspendarea activitatii persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia dintre acti-vitatile persoanei juridice in legatura cu care s-a savarsit infractiunea pe o durata de la 3 luni la 3 ani; 3)– inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice de la 3 luni la 3 ani; 4)– interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de la unu la 3 ani; 5)– afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare. Tentativa este prevazuta de Codul penal si in cazul persoanei juridice, care este sanctionata cu amenda cuprinsa intre minimul special si maximul special al amenzii prevazute pentru infractiunea consumata, reduse la jumatate. Potrivit art. 21 alin. 3 Cod penal, la aceasta pedeapsa se pot adauga una sau mai multe pedepse complementare. Concursul de infractiuni este prezent si in cazul persoanei juridice, pedepsita drastic prin aplicarea la maximul special al pedepsei amenzii a unui spor de 600 000 lei sau 900 000 lei. Pe langa pedeapsa principala a amenzii, potrivit art. 712 – 716 Cod penal, introduse prin Legea nr. 278/ 2006, se pot aplica persoanei juridice, de catre instanta de judecata, una sau mai multe pedepse complementare. Dizolvarea persoanei juridice este cea mai aspra pedeapsa complementara, care poate fi pronuntata in urmatoarele situatii: a)– atunci cand persoana juridica a fost constituita in scopul savarsirii de infractiuni sau cand obiectul sau de activitate a fost deturnate in acest scop; b)– in caz de neexecutare, cu rea-credinta, a uneia dintre pedepsele complementare prevazute in art. 531 alin. 3 lit. b-d Cod penal (suspendarea activitatii persoanei juridice sau suspendarea uneia dintre activitatile persoanei juridice in legatura cu care s-a savarsit infractiunea, inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice; interzicerea de a participa la a- chizitii publice). Pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, iar o copie de pe dispozitivul hotararii definitive de condamnare se va comunica instantei civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului. O copie de pe dispozitivul hotararii de condamnare definitiva,se comunica organului care a autorizat infiintarea persoanei juridice si organului care a inregistrat persoana juridica pentru a lua masurile necesare (art. 47910 alin. 2 Cod de procedura penala, introdus prin Legea nr. 356/2006). Masura dizolvarii persoanei juridice nu se aplica in cazul partidelor politice, sindicatelor, patronatelor si organizatiilor religioase apartinand minoritatilor care au fost constituite potrivit legii si persoanelor juridice care isi desfasoara activitatea in domeniul presei. Suspendarea activitatii sau a uneia din activitatile persoanei juridice consta in: interzicerea desfasurarii activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice, in realizarea careia a fost savarsita infractiunea. Aceasta sanctiune se poate dispune si atunci cand persoana juridica, cu rea-credinta, nu executa pedeapsa complementara prevazuta in art. 531 alin. 3 lit. 3 Cod penal – afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare. Suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice poate fi aplicata pe o durata de la 3 78

luni la 3 ani. O copie de pe dispozitivul hotararii de condamnare prin care s-a aplicat aceasta masura,se comunica, la data ramanerii definitive, organului care a autorizat infiintarea persoanei juridice si organului care a inregistrat persoana juridica, pentru a lua masurile necesare (art. 47911 Cod de procedura penala). Inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice se refera la:- inchiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru ale persoanei juridice cu scop lucrativ, in care s-a desfasurat activitatea in realizarea careia a fost savarsita infractiunea. Masura poate fi dispusa pe o perioada de la 3 luni la 3 ani. Interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o anumita perioada-articolul a aparut in nr. 5/2008 al revistei Tribuna Economica tatea, in domeniul presei, nu li se poate aplica o asemenea pedeapsa complementara . Masura consta in interzicerea de a participa, direct sau indirect (simulatie prin interpunere de persoane), la procedurile pentru atribuirea contractelor de achizitii publice pe o perioada de la 1 la 3 ani. O copie de pe dispozitivul hotararii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa complementara a interzicerii de a participa la achizitii publice se va comunica, la data ramanerii definitive, Oficiului Registrului Comertului, in vederea efectuarii formalitatilor de publicitate in registrul comertului, Ministerului Justitiei, in vederea efectuarii formalitatilor de publicitate in registrul national al persoanelor juridice fara scop patrimonial, precum si altor autoritati care tin evidenta persoanelor juridice, in vederea efectuarii formalitatilor de publicitate (art. 47912 alin. 1 C. pr. pen). asupra : imaginii de marca, reputatiei comerciale, pozitiei persoanei juridice, care duce la pierderea clientelei si diminuarea credibilitatii acesteia. Potentialele victime ale persoanei juridice sunt astfel atentionate si devin mai precaute in incheierea unei relatii contractuale cu persoana juridica in cauza sau pot sa se orienteze spre alti parteneri. Punerea in practica a acestei pedepse complementare se realizeaza pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. Afisarea hotararii de condamnare se realizeaza in extras, in forma si locul stabilite de instanta pentru o perioada intre o luna si 3 luni. Publicarea se mai poate face si in presa scrisa sau audiovizuala, instanta de judecata stabileste numarul de aparitii, care nu poate fi mai mare de 10, iar in cazul difuzarii prin alte mijloace audiovizuale, durata acesteia nu poate depasi 3 luni. are obligatia de a inainta instantei de executare dovada inceperii executarii afisarii sau, dupa caz, dovada executarii publicarii hotararii de condamnare, in termen de 30 de zile de la data comunicarii hotararii, dar nu mai tarziu de 10 zile de la data inceperii executarii ori, dupa caz, de la executare. O copie de pe hotararea de condamnare se comunica, la data ramanerii definitive, organului care a autorizat infiintarea persoanei juridice si organului care a inregistrat persoana juridica, pentru a lua masurile necesare (art. 479.i C. pr. penala). Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea persoanei fizice care a contribuit la savarsirea aceleiasi infractiuni. Aceasta reglementare este legitimata de realitatile sociale si economice, in vederea savarsirii de infractiuni sau pentru acoperirea savarsirii unor infractiuni economice, concurenta neloiala, 79

licitatii frauduloase, spionaj economic etc.Un alt motiv al instituirii raspunderii persoanei juridice a fost dat de conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Noua reglementare conditioneaza angajarea raspunderii persoanei juridice de savarsirea infractiunii in realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice sau in interesul ori in numele acesteia, fara ca raspunderea penala a persoanei juridice sa excluda raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, in orice mod, la savarsirea aceleiasi infractiuni. Interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publiceAfisarea sau difuzarea hotararii de condamnare produce un efect negativ Persoana juridica condamnata.

66) Pluralitatea constituită şi pluralitatea naturală de infractori. Există pluralitate de infractori în cazul în care, la săvârşirea unei fapte considerată infracţiune de legea penală, îşi aduc concursul mai mulţi făptuitori.Pluralitatea este considerată diferit în diferitele legislaţii. Sunt legislaţii care consideră că, în cazul în care mai multe persoane săvârşesc o faptă, nu avem unitate de infracţiune. Sistemul nostru penal este bazat pe teoria unităţii infracţionale. Formele pluralităţii de infractori: Pluralitatea naturală: Suntem în prezenţa unei pluralităţi de infractori naturală atunci când o infracţiune nu poate fi săvârşită decât de un număr mai mare de persoane ( de exemplu: infracţiunea de incest, infracţiunea de bigamie, infracţiunea de încăierare – la aceasta din urmă e nevoie de minim 4 persoane, câte 2 pentru fiecare tabără); Pluralitatea constituită-În cazul infracţiunii constituite este vorba de simpla grupare a mai multor persoane în vederea săvârşirii de infracţiuni. De pildă, dacă mai multe persoane se întâlnesc şi pun la cale săvârşirea unei infracţiuni de contrabandă, ele sunt pedepsite chiar dacă nu au săvârşit efectiv infracţiunea. (de ex. : complotul împotriva siguranţei statului) Este pedepsit simplul fapt al constituirii, iar, în cazul în care se şi comite infracţiunea vom fi în prezenţa unui concurs de infracţiuni care se pedepseşte ca atare. Pluralitatea constituită nu trebuie să fie confundată cu pluralitatea ocazională. Pentru a avea pluralitate constituită, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: să existe o structură organizatorică; să existe un lider; respectiva structură să aibă caracter de continuitate si Pluralitatea ocazionalăEste cunoscută şi sub denumirea de participaţie penală. Suntem în prezenţa acestei forme, atunci când la săvârşirea unei infracţiuni participă un număr mai mare de persoane decât ar fi fost necesar pentru săvârşirea acelei fapte. (de ex.: la un incest participă 3 persoane, la un furt participă 5 persoane deşi ar fi fost de ajuns doar una). Pentru a avea pluralitate ocazională, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală; fapta prevăzută de legea penală trebuie să fie considerată infracţiune (de ex.: un autor iresponsabil + un instigator care îl determină pe iresponsabil să comită un furt); la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, să-şi aducă contribuţia mai multe persoane; să se manifeste 80

voinţa comună a celor ce alcătuiesc pluralitatea (să existe o coeziune psihică între aceştia, nu doar obiectivă)

67) Pluralitatea intermediară de infracţiuni. Pluralitatea intermediară, ca formă a pluralităţii de infracţiuni, este întâlnită în cazul în care, după condamnarea definitivă cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă; pedepasa aplicată va respecta regulile pentru concursul de infracţiuni.

68) Prescripţia executării pedepsei. Are ca efect considerarea ca executata a pedepsei dupa trecerea unui interval de timp prevazut de lege. Termenele de prescriptie, in acest caz, se determina in func-tie de natura pedepsei a carei executare se prescrie, tinandu-se cont de durata con-cret stabilita de instanta pentru aceasta pedeapsa: Daca este o pedeapsa cu detentiunea pe viata sau cu inchisoarea mai mare de 15 ani, termenul este de 20 de ani. Daca este o pedeapsa cu inchisoarea de pana la 15 ani, termenul va fi format dintr-o perioada fixa de 5 ani la care se adauga jumatate din pedeapsa aplicata. Daca este o pedeapsa cu amenda, termenul va fi de 3 ani. Daca este vorba de sanctiuni cu caracter administrativ aplicate in cazul faptelor care intra sub incidenta art. 181, cod penal, termenul este de un an. In cazul minorilor termenul de prescriptie se reduce la jumatate. Intreruperea termenului prescriptiei Legiuitorul reglementeaza doua cauze de intrerupere: Cand incepe executarea pedepsei sau Cand infractorul savarseste o noua infractiune. Suspendarea termenului prescriptiei-Atunci cand exista o dispozitie legala ce impiedica, potrivit Codului de procedura penala (in acest cod sunt reglementate institutiile amanarii sau intrerupe-rii pedepsei), punerea in executie sau continuarea executarii pedepsei. Termenul de prescriptie a executarii pedepsei curge de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare. In cazul revocarii suspendarii conditionate, a suspendarii sub supraveghere, a executarii pedepsei la locul de munca sau a revocarii liberarii conditionate, termenul curge de la data ramanerii definitive a hotararii de revocare. Pe perioada termenului de prescriptie a executarii pedepsei opereaza pedepsele accesorii, iar dupa expirarea acestui termen opereaza pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi. Efectul e doar considerarea pedepsei ca

81

executate, nu si inlaturarea raspunderii penale pentru fapta comisa. Astfel, o pedeapsa prescrisa se considera executata si se ia in considerare la starea de recidiva.

69) Prescripţia răspunderii penale. Are ca efect inlaturarea raspunderii penale pentru fapta savarsita. De aceea se considera ca, in dreptul penal, prescriptia reprezinta o sanctiune la adresa pasivitatii organelor judecatoresti care au avut dreptul sa-l traga la raspundere pe infractor. Efectul prescriptiei raspunderii penale este similar cu cel al amnistiei antecondamnatorii. Prescriptia opereaza indiferent de gradul de gravitate a infractiunii, cu exceptia infractiunilor contra pacii si omenirii. Termenele de prescriptie se determina in functie de natura si durata sanctiunii prevazute de lege pentru fapta care se prescrie, avandu-se in vedere maximul special al acestei pedepse: Daca este o pedeapsa cu detentiunea pe viata sau cu inchisoarea mai mare de 15 ani, termenul este de 15 ani. Daca este o pedeapsa cuprinsa intre 10-15 ani, termenul este de 10 ani. Daca este o pedeapsa cuprinsa intre 5-10 ani, termenul este de 8 ani. Daca este o pedeapsa cuprinsa intre 1-5 ani, termenul este de 5 ani. Daca este o pedeapsa cu inchisoarea pana la un an sau amenda, termenul este de 3 ani. Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data savarsirii infractiunii (cand se produce rezultatul in cazul infractiunilor de rezultat, cand are loc actiunea sau inactiunea in cazul infractiunilor formale si cand se epuizeaza infractiunea in cazul infractiunilor cu durata de executare). In cazul minorilor termenele de prescriptie se reduc la jumatate. Asadar, in cazul minorilor opereaza o dubla reducere, pentru ca termenul de incercare se calculeaza in functie de limitele pedepsei reduse la juma-tate, iar apoi termenul astfel calculat se reduce si el la jumatate. Intreruperea prescriptiei-Are loc atunci cand intervine un act de tragere la raspunderea penala a faptuito-rului sau atunci cand se efectueaza orice act de procedura care trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului (fac parte din aceasta categorie arestarea, citatia, confruntarea etc.). Suspendarea cursului prescriptiei-Are loc atunci cand, potrivit legii, exista o cauza care impiedica punerea in miscare sau continuarea actiunii nepenale. De exemplu, in cazul infractiunilor care intra sub incidenta legii penale romane in baza principiului realitatii, actiunea penala se pune in miscare numai cu autorizarea procurorului general. Pana cand intervine aceasta autorizare, cursul prescriptiei este suspendat. De asemenea, se considera suspendat cursul prescriptiei si in caz de intrerupere a procesului penal pe motivul existentei unei boli grave a invinuitului sau incul-patului. Alta situatie in care se intrerupe termenul este cea in care intervine un eveniment imprevizibil, care impiedica desfasurarea unor acte de procedura (locali-tatea in care s-a comis infractiunea e izolata din cauza unor calamitati naturale). Diferenta dintre intreruperea si suspendarea prescriptiei- Dupa 82

intrerupere incepe sa curga un nou termen, iar dupa suspendare cursul termenului continua o data cu disparitia cauzei de suspendare, luandu-se in calcul si perioada anterioara intervenirii suspendarii. Pentru a evita o prescriptie perpetua, legiuitorul a reglementat o prescriptie speciala care are ca efect inlaturarea raspunderii penale pentru fapta comisa, indiferent de numarul intreruperilor, daca termenul de prescriptie a fost depasit cu jumatate din durata sa.

70) Prezentarea specificului infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000. Legea instituie masuri de prevenire, descoperire si sanctionare a faptelor de coruptie care se aplica urmatoarelor persoane: care exercita o functie publica, care exercita o functie publica si participa la luarea deciziilor, care exercita atributii de control, care acorda asistenta specializata institutiilor publice sau care detin o functie de conducere intr-un partid. Darea de mita savarsita fata de un functionar cu atributii de control se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege al carui maxim poate fi majorat cu 2 ani, la fel si primirea de foloase necuvenite si traficul de influenta. Sunt pedepsite cu inchisoare de la 5 la 15 ani urmatoarele fapte: stabilirea cu intentie a unei valori comerciale diminuate a bunurilor apartinand agentilor economici la care statul este actionar, comisa in cadrul actiuniii de privatizare sau de vanzare a acestora, acordarea de credite cu incalcarea legii si utilizarea creditelor in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate. Sunt pedepsite cu inchisoare de la 1 la 5 ani urmatoarele fapte; efectuarea de operatiuni financiare incompatibile cu functia, folosirea de informatii care nu sunt destinate publicitatii sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii. Tentativa se pedepseste.

71) Purtarea abuzivă. Art.250-Cod penal-al.1-intrebuintarea de expresii jignitoare fata de o persoana de un functionar public aflat in exercitiul atributiilor de serviciu. Al.2-lovirile sau actele de violenta savarsite in conditiile al.1. Obiectul juridic se refera la buna desfasurare a activitatii de serviciu. Obiect material exista numai in forma agravata prevazuta in al.2 cand actiunea se exercita nemijlocit asupra corpului victimei. Subiect activ este calificat prin calitatea de functionar. Elementul material se realizeaza prin actiunea faptuitorului constand in intrebuintarea de expresii jignitoare. Latura subiectiva presupune intentia faptuitorului care poate fi directa sau indirecta. Tentativa nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau amenda. Al.2-sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 5 ani. 83

72) Incestul. Art.203-Cod penal-raportul sexual intre rude in linie directa sau intre frati si surori. Obiectul juridic se refera la desfasurarea vietii sexuale cu respectarea normelor morale fara a pune in pericol sub aspect biologic specia umana. Obiectul material este reprezentat de corpul persoanei cu rol pasiv. Incestul este o infractiune bilaterala care nu poate fi savarsita decat prin cooperarea a doua persoane de sex opus, una cu rol activ si una cu rol pasiv. Faptuitorii trebuie sa fie rude in linie directa sau frate si sora. Raspunderea penala revine ambilor faptuitori. Participatia penala este posibila sub forma instigarii si a complicitatii. Elementul material al laturii obiective se realizeaza printr-un raport sexual firesc. Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru fondul biologic al societatii si incalcarea normelor de convietuire sociala. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia directa. Eroarea cu privire la rudenie inlatura raspunderea penala. Tentativa este pedepsita. Consumarea infractiunii are loc in momentul savarsirii actului sexual si se poate epuiza in momentul realizaii ultimului act sexual. Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 la 7 ani.

73) Reabilitarea de drept. Aceasta intervine daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: a) Persoana cu privire la care intervine reabilitarea a fost condamnata la pedeapsa inchisorii de cel mult un an sau la pedeapsa amenzii. E vorba de pedeapsa pronuntata de instanta, nu de pedeapsa redusa in urma gratierii. b) Condamnatul nu a savarsit o alta infractiune in termen de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei. Daca in acest interval el savarseste o noua infractiune, indiferent de durata pedepsei aplicata pentru aceasta, nu va mai opera reabilitarea de drept, ci numai reabilitarea judecatoreasca. Condamnatul poa-te beneficia insa de reabilitarea de drept pentru condamnari succesive, in masura in care nici una dintre infractiuni nu a fost savarsita in termenul de reabilitare pentru condamnarea precedenta. Reabilitarea de drept intervine prin simpla implinire a termenului, nefiind nece-sar ca ea sa fie pronuntata de catre instanta. Condamnatul poate, eventual, solicita instantei sa constate intervenirea reabilitarii si sa dispuna radierea condamnarilor din cazierul judiciar in masura in care acest lucru nu s-a facut din oficiu. Exista situatii speciale ale reabilitarii de drept si anume aceasta se face in urma executarii pedepsei intr-o inchisoare militara, in urma suspendarii conditionate si a suspendarii sub supraveghere. 84

74) Reabilitarea judecătorească. Este acordata de catre instanta daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: a) S-a implinit termenul de reabilitare. Acesta se calculeaza in raport de durata pedepsei executata sau considerata ca executata. Daca pedeapsa nu depaseste 5 ani, termenul este de 4 ani, la care se adauga jumatate din durata pedepsei. Daca pedeapsa este cuprinsa intre 5-10 ani, termenul este de 5 ani si jumatate din durata pedepsei. Daca pedeapsa depaseste 10 ani, termenul este de 7 ani si jumatate din durata pedepsei. Termenul de reabilitare: Curge de la data cand pedeapsa a fost executata sau considerata ca executata. La pedeapsa executata integral in regim de detentie -; Termenul de reabilitare curge de la data punerii in libertate a condamnatului. Cand condamnatul a fost liberat conditionat -; Termenul de reabilitare curge de la implinirea duratei pedepsei, adica de la expirarea termenului de incer-care a liberarii conditionate. In cazul in care a intervenit gratierea totala -; Termenul curge de la data aplicarii actului de gratiere. Aceasta data poate fi data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, atunci cand legea de gratiere a intervenit in cursul procesului, respectiv data intrarii in vigoare a actului de gratiere, atunci cand aceasta a inter-venit dupa ramanerea definitiva a hotararii. In caz de gratiere conditionata -; Termenul de reabilitare curge tot de la data aplicarii gratierii si nu de la data implinirii termenului de incercare. Daca inculpatul a executat pedeapsa la locul de munca -;Termenul curge din momentul implinirii duratei pedepsei, indiferent daca persoana a executat pe-deapsa integral sau a beneficiat de incetarea executarii. Cand a intervenit prescriptia executarii pedepsei -; Termenul de reabilitare curge de la data implinirii termenului de prescriptie. In caz de condamnari succesive -; Termenul de reabilitare se calculeaza in raport de pedeapsa cu durata cea mai mare si curge de la data executarii sau consi-derarii ca executata a ultimei pedepse. b) Inculpatul sa nu fi suferit o noua condamnare in termenul de reabilitare. Daca a savarsit o noua infractiune, dar aceasta a fost amnistiata, nu se acorda reabilitarea, deoarece este necesar ca inculpatul sa aiba o buna conduita. c) Inculpatul sa aiba o buna conduita. d) Inculpatul sa-si asigure existenta prin munca sau prin alte mijloace oneste. e) Inculpatul sa fi achitat in intregime cheltuielile judecatoresti si despagubirile civile. Daca neplata se datoreaza imposibilitatii inculpatului, instanta poate dispune reabilitarea. S-a considerat in practica judiciara ca aceasta conditie nu e indeplinita atunci cand plata despagubirilor nu mai poate fi ceruta de catre partea civila, dato-rita intervenirii prescriptiei civile. Reabilitarea are ca efect inlaturarea tuturor decaderilor, incapacitatilor si inter-dictiilor care ar fi putut avea loc. 85

75) Recidiva postcondamnatorie. Condamnările care nu atrag starea de recidivă. Aceasta este cea mai fracventa forma a recidivei. Ea exista atunci cand, dupa condamnarea pentru o infractiune intentionata la pedeapsa detentiunii pe viata sau la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, infractorul savarseste, inainte de inceperea executarii, in timpul executarii sau in stare de evadare, o noua infractiune intentionata pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de un an. Conditiile de existenta ale recidivei mari postcondamnatorii Presupune existenta a doi termeni:1. Conditiile referitoare la primul termen al recidivei: a) Sa fie vorba de o infractiune intentionata. Se pune problema daca infractiunile praeterintentionate atrag starea de recidiva, caci art. 37, cod penal face aluzie la faptele intentionate si, in acelasi timp, art. 38, cod penal prevede ca nu atrag starea de recidiva infractiunile comise din culpa. Tinand cont de faptul ca prevederile art. 38, cod penal constituie o exceptie, se poate deduce ca infractiunile praeterintentionate atrag starea de recidiva. b) Pedeapsa aplicata pentru acest prim termen sa fie inchisoare mai mare de 6 luni. Aceasta pedeapsa poate fi aplicata pentru o singura infractiune sau pentru concurs de infractiuni. In practica s-a pus problema existentei starii de recidiva atunci cand pedeapsa de la primul termen a fost aplicata pentu concurs de infractiuni in structura caruia intra atat fapte intentionate cat si fapte din culpa. In acest caz, daca una dintre infractiunile componente ale concursului este intentionata si are stabilita o pedeapsa de peste 6 luni, avem recidiva. Daca toate infractiunille au stabilite pedepse mai mici de 6 luni, dar sunt toate intentionate si rezultanta lor depaseste 6 luni, avem recidiva. Insa in cazul in care toate infractiunile componente ale concursului sunt mai mici de 6 luni si unele dintre infractiuni au fost comise din culpa, nu avem recidiva, chiar daca rezultanta depaseste limita de 6 luni. c) Pedeapsa aplicata in primul termen sa fie definitiva. d) Condamnarea aplicata pentru acest prim termen al recidivei sa nu se includa in cele din art. 38, cod penal (condamnarile prevazute de acest articol nu atrag starea de recidiva). 2. Conditiile referitoare la cel de-al doilea termen al recidivei: a) Infractiunile ce compun acest termen sa fie fapte intentionate sau cel putin praeterintentionate. b) Pedeapsa prevazuta pentru acest termen sa fie detentiunea pe viata sau inchisoarea mai mare de un an. In cazul primului termen se are in vedere pedeapsa concret stabilita de instanta, iar in cazul celui de-al doilea termen se are in vedere pedeapsa prevazuta de lege. Daca este o pedeapsa de la 3 luni la 2 ani exista recidiva, deoarece maximul special este mai mare de un an. Nu intereseaza pedeapsa concret stabilita de instanta. Chiar daca instanta va aplica doar o pedeapsa de 3 luni va fi tot recidiva. c) Sa fie savarsita dupa condamnarea data in primul termen si inainte de executarea sau considerarea ca executata a pedepsei pentru aceasta condamnare. Asadar infractiunea poate fi comisa in intervalul cuprins intre hotararea definitiva 86

de condamnare si efectuarea propriu-zisa a condamnarii, in timpul executarii sau in stare de evadare. d) Condamnarea sa nu se numere printre cele prevazute de art. 38, cod penal. La concursul de infractiuni, unde infractiunile sunt comise cu intentie si din culpa, se pune problema daca se retine starea de recidiva. In acest caz se retin doua ipoteze: 1) Situatia in care pentru cel putin una dintre infractiunile intentionate aflata in concurs s-a stabilit o pedeapsa mai mare de 6 luni. Astfel, daca avem patru infractiuni, doua din culpa si doua intentionate, pentru care s-au stabilit pedepse de 5, 4, 7 si respectiv 3 luni, iar pedeapsa rezultanta este de 9 luni, exista, in acest caz, recidiva, deoarece avem o pedeapsa mai mare de 6 luni. 2) Situatia in care pentru nici una dintre faptele intentionate nu s-a stabilit o pedeapsa mai mare de 6 luni. Astfel, avem situatia in care pentru 4 infractiuni, doua din culpa si doua intentionate, s-au stabilit pedepse de 5, 4, 4, respectiv 5 luni, iar pedeapsa rezultanta s-a stabilit la 8 luni. Se pune problema daca indeplineste conditiile termenului recidivei. Intr-o opinie din doctrina s-a exprimat ideea ca putem avea recidiva in masura in care pedeapsa pentru o fapta intentionata plus partea din spor aferenta celeilalte fapte intentionate depaseste 6 luni. In realitate, nu putem imparti sporul adaungat la pedeapsa de baza pentru a vedea care e cota-parte aferenta pedepsei ce ne intereseaza. Intr-o asemenea situatie nu avem recidiva.Pedepsirea recidivei mari postcondamnatorii In cazul recidivei, contopirea se face potrivit art. 39, cod penal. De asemenea, sporul aplicat in cazul recidivei este de pana la 7 ani.

76) Recidiva postexecutorie. Exista atunci cand, dupa executarea unei pedepse cu inchisoarea mai mare de 6 luni, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii unei asemenea pedepse, cel condamnat savarseste din nou o infractiune intentionata pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an fie singura, fie alternativ cu amenda. Conditiile de existenta ale recidivei mari postexecutorii 1. Conditiile referitoare la primul termen al recidivei: a) Infractiunea savarsita sa prevada o pedeapsa mai mare de 6 luni. b) Infractiunea savarsita sa fie intentionata sau praeterintentionata. c) Pedeapsa pentru prima infractiune sa fi fost executata. Pedeapsa este considerata ca fiind executata atunci cand a expirat termenul pe care a fost dispusa, pedeapsa a fost gratiata sau executarea pedepsei s-a prescris. d) Condamnarea sa nu fie dintre acelea de care nu se tine seama la stabilirea starii de recidiva, potrivit art. 38, cod penal.2. Conditiile referitoare la cel de-al doilea termen al recidivei: a) Sa fie vorba de o infractiune savarsita cu intentie sau praeterintentie. b) Pedeapsa prevazuta de lege pentru a doua infractiune sa fie mai mare de un an, singura sau 87

impreuna cu amenda. c) Cea de-a doua infractiune sa fie comisa dupa executarea pedepsei de la primul termen. d) Condamnarea sa nu fie dintre acelea de care nu se tine seama la stabilirea starii de recidiva, potrivit art. 38, cod penal. Momentul comiterii infractiunii prezinta o particularitate in raport de infractiunile cu durata de executare, in cazul carora, pentru determinarea formei recidivei, se va lua in considerare momentul epuizarii acestora. Asa fiind, daca o astfel de infractiune este inceputa in timpul executarii si se termina dupa executare avem recidiva postexecutorie, nu postcondamnatorie.Recidiva mica postexecutorie-Exista atunci cand dupa executarea sau considerarea ca executate a celor trei pedepse de pana la 6 luni, infractorul savarseste o noua infractiune intentionata pedepsita cu o pedeapsa mai mare de 1 an. Cele trei pedepse trebuie sa fie pentru condamnari succesive, astfel ca aceste pedepse sunt concurente. Sanctionarea recidivei postexecutorii-Potrivit art. 39, cod penal recidiva postexecutorie se sanctioneaza prin aplicarea unei pedepse spre maximum special al infractiunii comise, iar daca instanta socoteste acel maxim insuficient, poate sa adauge un spor de pana la 10 ani, in cazul pedepsei cu inchisoarea, si de pana la 2/3 din maximul respectiv in cazul pedepsei cu amenda. Recidiva postexecutorie nu presupune contopirea pedepselor. Acest sistem de pedepsire nu se face in mai multe etape, instanta stabilind direct pedeapsa rezultanta pentru infractiunea comisa si pentru recidiva. Astfel, in caz ca se dovedeste ulterior ca totusi nu sunt implinite conditiile existentei recidivei, pedeapsa trebuie recalculata, neputandu-se inlatura sporul acordat pentru recidiva, deoarece acesta nu este cunoscut.

77) Relele tratamente aplicate minorului. Art.306-Cod penal-punerea in primejdie grava prin masuri sau tratamente a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorului de catre parinti sau oricare persoana careia minorul i-a fost incredintat spre crestere si educare. Obiectul juridic se refera la convietuirea in familie. Obiectul material consta in corpul minorului. Subiectul activ este calificat prin calitatea de parinte sau persoana careia i-a fost incredintata spre crestere un minor. Participatia penala este posibila sub forma instigarii si a complicitatii. Elementul material al laturii obiective se poate realiza prin masuri sau tratamente de orice fel. Latura subiectiva presupune intentia care poate fi directa sau indirecta. Tentativa nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

78) Starea de necesitate.

88

Potrivit dispozitiilor art. 45 c.p. "Este in stare de necesitate acela care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes public". Se considera fapte savarsite in stare de necesitate; spargerea unui zid, a unei incuietori pentru a salva o persoana imobilizata intr-o incapere care este incendiata; distrugerea unui pod de lemn peste un rau care impreuna cu obiectele aduse de ape au format un baraj in calea apelor si astfel prezinta un pericol iminent de inundare a unei localitati, a unei uzine; sustragerea unui autovehicul pentru a transporta de urgenta la spital o persoana accidentata. Pericolul care ameninta valorile sociale ocrotite in cazul starii de necesitate este generat de diferite intamplari: inundatii, cutremure, incendii, reactii ale animalelor etc si nu de atacul unei persoane ca in cazul legitimei aparari. Conditiile starii de necesitate. Conditii privitoare la pericol-Sa fie iminent - Pericolul este imonent cand este pa cale sa se produca. Iminenta se situeaza in anticamera atacului, ceea ce presupune ca este indeplinita aceasta conditie de a fi iminent cand pericolul este deja actual. Pericolul iminent sa ameninte valorile sociale aratate in art. 45 al. 2 c.p. O fapta este considerata savarsita in stare de necesitate cand a fost necesara pentru a salva de la un pericol iminent valorile sociale: viata, integritatea corporala, sanatatea persoanei, ori un bun important al acesteia, ori un interes public. Pericolul sa fie inevitabil, adica sa nu poata fi inlaturat in alt mod decat prin savarsirea faptei prevazute de legea penala. Conditiile actiunii de salvare-Actiunea de salvare a valorilor sociale aratate in art. 45 al. 2 c.p. pentru a fi considerata savarsita in stare de necesitate trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa se realizeze prin comiterea unei fapte prevazute de legea penala; actiunea de salvare prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala sa fi constituit singurul mijloc de inlaturare a pericolului. Actiunea de salvare este considerata necesara cand se efectueaza intre momentul in care pericolul a devenit iminent si pana la incetarea acestuia. Daca faptuitorul avea posibilitatea sa inlature pericolul prin alte mijloace fara a savarsi fapta prevazuta de legea penala, era obligat la aceasta; prin actiunea de salvare sa nu se cauzeze urmari mai grave decat acela care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat. Fapta sa nu fie savarsita de catre sau pentru a salva o persoana care avea obligatia de a infrunta pericolul.

79) Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. In practica instantelor judecatoresti se intalnesc situatii cand se pronunta condamnari la pedepse mici, anume cand este vorba de infractiuni mai usoare. In asemenea situatii, se pune problema daca astfel de condamnari usoare trebuie executate intotdeauna. In cazul acestor condamnari instanta poate ajunge uneori la concluzia ca un condamnat se poate indrepta si 89

fara executarea pedepsei, pronuntand suspendarea conditionata a acesteia. Suspendarea conditionata a executarii pedepsei, este o masura de individualizare a reactiei penale pe care o poate lua instanta de judecata prin pronuntarea unei hotarari de condamnare. Ea consta in suspendarea pe o anumita durata denumita termen de incercare, a executarii pedepsei aplicate, cu obligatia pentru cel condamnat de a avea o comportare corecta in tot acest timp. Daca a expirat termenul de incercare si condamnatul a avut o purtare buna, el este reabilitat si reintegrat fara vreo restrangere a drepturilor pentru fapta penala savarsita. Daca insa condamnatul nu are o buna purtare si savarseste, in termenul de incercare o alta infractiune, suspendarea executarii pedepsei se revoca, iar condamnatul este tinut sa execute atat pedeapsa a carei executare fusese suspendata, cat si pedeapsa aplicata pentru noua infractiune. Suspendarea conditionata a executarii pedepsei este o masura de politica penala bazata pe increderea in posibilitatea indreptarii condamnatului si observarea comportarii acestuia pe durata suspendarii pedepsei. Desi, institutia suspendarii conditionate a executarii pedepsei a fost adoptata si reglementata in cadrul legislatiilor penale contemporane, ea are totusi o importanta deosebita fiind destinata sa duca la realizarea scopului pedepsei, fara executarea efectiva a acesteia, evitandu-se astfel neajunsurile pe care le atrage dupa sine privatiunea de libertate: indepartarea condamnatului de familie si de modul de viata obisnuit, contactul cu infractori recidivisti periculosi care il pot antrena in continuare pe calea infractiunii. Astfel, institutia suspendarii conditionate se remarca mai cu seama prin faptul ca: ajuta, stimuleaza pe unii condamnati ca sa nu mai comita infractiuni si prin felul acesta, contribuie la indreptarea acestor condamnati fara a se mai impune executarea pedepsei; sunt evitate totodata cheltuielile pe care le implica executarea pedepsei in penitenciar. O serie de autori precum Vintila Dongoroz sau Ion Oancea spuneau ca, de fapt aceasta institutie nu urmareste indepartarea condamnatilor la pedepse de scurta durata de mediul nociv al inchisorilor, ci rolul sau este acela de a realiza scopul pedepsei prin stimularea eforturilor de autoreeducare ale condamnatului. Nu putem fi de acord in totalitate cu aceasta opinie intrucat oricat de bine organizat ar fi un penitenciar, acesta tot mai exercita o influenta negativa asupra unor condamnati astfel incat crearea unei atmosfere propice pentru indreptarea acestora joaca un rol la fel de important in asigurarea succesului aplicarii acestor masuri. Asa cum am mentionat anterior, institutia suspendarii conditionate a executarii pedepsei, a fost introdusa pentru prima data prin Legea conflictelor de munca din 1920 si Legea sindicatelor profesionale din 1921 iar in legislatia penala a fost introdusa prin Codul penal de la 1936. Acesta prevedea posibilitatea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de cel mult 2 ani inchisoare corectionala, detentie simpla (in materie politica) sau amenda, indiferent de cuantum, iar revocarea suspendarii atragea executarea integrala a pedepselor, care nu se puteau contopi. Cu unele mici modificari, suspendarea conditionata a executarii pedepsei, in aceeasi conceptie franco90

belgiana de la finele secolului trecut, este prevazuta si in Codul penal de la 1968, prin dispozitiile cuprinse in. art 81-86 care prevad conditiile in care poate fi dispusa, efectele imediate si definitive pe care le produce, precum si consecintele nerespectarii conditiilor sub care este acordata. S-a prevazut conditia repararii integrale a pagubei numai pentru infractiunile prin care s-a produs o paguba avutului obstesc. Putem spune in aceste conditii ca piatra de temelie a institutiei suspendarii conditionate a executarii pedepsei o reprezinta Codul de la 1936. Principiul fundamental de la care s-a pornit a fost urmatorul: celui condamnat pentru prima oara si pentru infractiuni care ar atrage o pedeapsa privativa de libertate ,de scurta durata - cel mult 2 ani- i se da posibilitatea de a se indrepta nu prin efectul discutabil al pedepsei, ci prin propria lui vointa, punandu-l la incercare sa probeze, printr-o conduita ireprosabila in tot timpul fixat, ca pentru el pedeapsa nu e necesara. Bineinteles ca aceasta incercare se acorda, daca din circumstantele faptului si din conduita sa anterioara, rezulta ca el merita o consideratie deosebita si justifica asteptarile conform carora pe viitor conduita lui va fi buna chiar fara executarea pedepsei. Daca, toti penalistii au fost de acord asupra principiului, s-a discutat totusi, pe de o parte modalitatea termenului de incercare, daca el trebuie fixat prin lege sau din contra lasat la facultatea judecatorului, care sa-l fixeze cum va crede el de cuviinta inauntrul unui maximum fixat de lege, iar pe de alta parte se discuta daca trebuie aplicata mai intai pedeapsa si apoi pronuntata suspendarea, sau din contra sa se acorde inainte de orice pedeapsa. In sistemul legii franceze durata de incercare e de 5 ani si suspendarea se acorda dupa ce s-a pronuntat pedeapsa. Codul belgian si legea engleza, arata ca durata poate fi liber fixata de judecator in limitele unui maximum fixat de lege la 5 ani. In codul japonez durata este fixata la 7 ani, iar in cel norvegian si transilvanean la 3 ani. Cat despre suspendare, in sistemul legii anglo-americane, suspendarea se acorda inainte de a interveni vreo condamnare sau cu alti termeni, se suspenda insasi pronuntarea hotararii. La noi s-a inlaturat sistemul anglo-american si s-a adoptat sistemul francez, admitandu-se ca mai intai sa se pronunte condamnarea si apoi sa urmeze suspendarea, iar termenul de incercare sa fie fixat prin lege. Acest termen a fost fixat in 1936 la 3 ani plus durata pedepsei. S-a admis, de asemenea, ca suspendarea executarii pedepsei nu are efect asupra masurilor de siguranta pronuntate si nici asupra condamnarii la despagubiri civile. S-au precizat, de asemenea, cazurile cand suspendarea nu poate avea loc si s-a reglementat si situatia condamnatului care, in timpul suspendarii pedepsei, ar comite o noua infractiune; s-a precizat ca suspendarea executarii nu se aplica in caz de concurs real de infractiuni, sau de contopire de pedepse, cand instanta a pronuntat o pedeapsa mai mare de un an, precizandu-se in art. 68 urmatoarele: condamnarea se considera inexistenta, daca a expirat termenul de incercare, fara sa fi survenit vreuna din cauzele de revocare a suspendarii pedepsei. Codul penal din 1936 cu mici modificari a fost inlocuit de cel din 1968 care, la randul sau, a suferit o serie de 91

modificari prin Legea nr. 104/1992 .Modificarile au vizat conditiile de aplicare a suspendarii, in sensul liberalizarii acestora in vederea extinderii campului de incidenta ale acestor masuri. Astfel, limita maxima a pedepsei inchisorii care poate fi suspendata a fost ridicata de la 2 la 3 ani, iar in caz de concurs de infractiuni de la 1 la 2 ani. In ce priveste persoana infractorului, in locul conditiei negative ca acesta sa nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii, fara limita, s-a introdus conditia ca el sa nu fi fost anterior condamnat la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni. In fine, cu privire la obligatia de reparare a pagubei, aceasta a fost extinsa la toate infractiunile prin care s-a produs o paguba. De asemenea, au fost aduse modificari institutiei suspendarii si prin Legea nr.140/1996 pentru modificarea si completarea Codului penal, pe de o parte excluzandu-se de la incidenta acestei masuri infractiunile grave iar pe de alta parte prevazandu-se o modalitate noua de reparare a pagubei, ca cerinta pentru acordarea suspendarii. Aceasta lege a suferit unele modificari prin Legea 197/2000 care a ridicat limita pedepsei-pentru care poate fi acordata suspendarea-in cazul infractiunilor intentionate si a mai completat art.86¹ alin.3C.pen..Trebuie mentionat, in legatura cu evolutia legislatiei in materie, faptul ca prin Legea nr.104/1992 a fost introdusa si in dreptul nostru penal o forma speciala de suspendare a executarii pedepsei, sub denumirea de "suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere", dupa modelul francez al suspendarii executarii pedepsei cu punere la incercare (sursis avec à l'épreuve). Inca de la primele sale reglementari, aceasta institutie si-a dovedit efectul benefic intrucat, in toate tarile unde a fost aplicata a avut un efect mai salutar si mai eficace asupra condamnatului decat executarea pedepsei. Conditiile pentru acordarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei sunt prevazute in art. 81 C. pen.; ele se impart in conditii OBIECTIVE si SUBIECTIVE, primele referindu-se la condamnare, iar celelalte la persoana condamnatului. Indeplinirea conditiilor prevazute de lege, nu atrage obligativitatea aplicarii institutiei, ci acordarea ei ramane la latitudinea instantei de judecata. Suntem de parere ca conditia esentiala pentru aplicarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei este, fara indoiala, aptitudinea subiectiva a persoanei faptuitorului de a se corija, de a se elibera de mentalitatea si de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea infractiunii, prin eforturi facute sub amenintarea pedepsei la care a fost condamnat si de a carei executare poate scapa numai printr-o conduita corecta si deci prin autoreeducare. Aceasta conditie nu poate fi considerata indeplinita anticipat pe baza prezumtiei ca orice infractor este capabil de un asemenea efort. Dimpotriva, trebuie sa se constate posibilitatea reala de indreptare pe care ar prezenta-o faptuitorul, constatare ce trebuie sa rezulte din anumite date obiective, care sa reflecte aceasta posibilitate. Se intelege ca principala sursa a acestor date o constituie conduita anterioara a faptuitorului si comportarea lui in insasi savarsirea infractiunii pentru care urmeaza sa se aplice suspendarea executarii pedepsei. Posibilitatea aplicarii suspendarii 92

conditionate a pedepsei isi afla deci o limita obiectiva in gravitatea faptei savarsite care reflecta, totodata, starea de periculozitate a persoanei. Existenta unei fapte grave si a unei vadite stari de periculozitate face ca aplicarea acestei institutii sa fie nu numai ineficace, dar si de-a dreptul primejdioasa pentru apararea intereselor societatii. Oricare ar fi situatia faptuitorului, ceea ce va fi precumpanitor in acordarea suspendarii este gradul deosebit de pericol social pe care il prezinta fapta a carei savarsire a pricinuit o tulburare alarmanta a relatiilor penale normale. Trebuie, cu alte cuvinte, sa se tina seama in aplicarea masurii suspendarii executarii si de constiinta sociala, de constiinta juridica a oamenilor si de atitudinea pe care acestia o manifesta impotriva infractiunilor grave care reclama, in general, o reactiune represiva severa. Lasarea in libertate a unui infractor condamnat pentru o fapta grava poate crea un sentiment de nesiguranta, in ceea ce priveste savarsirea in viitor a unor astfel de fapte.Astfel, pentru a se putea acorda suspendarea conditionata a executarii pedepsei trebuie sa se tina seama de o serie de conditii, care privesc: NATURA SI MARIMEA PEDEPSELOR APLICATE - condamnarea cu suspendarea executarii pedepsei se aplica in cazul infractiunilor de o gravitate mai scazuta, ce se reflecta in pedeapsa aplicata de instanta si nu in cea prevazuta de lege. Astfel, art. 81 lit. b C. pen. prevede ca, pentru a se putea dispune suspendarea conditionata, pedeapsa aplicata de instanta trebuie sa fie de cel mult 3 ani inchisoare sau amenda. Inainte de modificare, art. 81 lit. a C. pen. prevedea ca suspendarea se putea aplica daca pedeapsa era inchisoarea de cel mult 2 ani sau amenda, iar pentru infractiunile contra avutului public, pedeapsa aplicata era de cel mult 1 an. In prezent cuantumul de 3 ani inchisoare priveste toate categoriile de infractiuni fata de care se poate dispune suspendarea executarii pedepsei. Prin pedeapsa aplicata trebuie sa intelegem pedeapsa in intregul ei asa cum a fost pronuntata prin hotararea de condamnare, iar nu fractiunea de pedeapsa ramasa neexecutata dupa deducerea duratei detinerii preventive, ori in urma unei gratieri partiale sau, in fine, - in cazul admiterii unui recurs extraordinar - dupa ce s-a scazut timpul executat din pedeapsa. Daca s-ar admite ca este posibil a se suspenda conditionat doar o parte din pedeapsa - aceea care nu a fost executata ori considerata ca executata - s-ar ajunge la situatia ca la expirarea termenului de incercare, condamnatul sa nu mai fie reabilitat pentru intreaga condamnare, ceea ce, desigur, nu se poate concepe. La cuantumul de 3 ani, stabilit de lege pentru a se putea acorda suspendarea conditionata a executarii pedepsei, se poate ajunge prin stabilirea pedepsei in limitele prevazute in norma incriminatoare sau prin recunoasterea circumstantelor atenuante si deci coborarea pedepsei sub minimul special. Cand pedeapsa aplicata consta in amenda, nu intereseaza daca la aceasta sanctiune s-a ajuns prin alegerea amenzii dintre cele doua pedepse alternative prevazute in norma sau prin inlocuirea inchisorii cu amenda, ca efect al recunoasterii circumstantelor atenuante, in conditiile art. 76 lit. e C. pen. Suspendarea conditionata se poate 93

aplica si in cazul concursului de infractiuni daca pedeapsa stabilita de instanta este de cel mult 2 ani inchisoare si sunt indeplinite conditiile legii, avandu-se in vedere pedeapsa globala aplicata ansamblului de fapte, cu sau fara spor. Inainte de modificarea adusa prin Legea nr. 104/1992 pedeapsa stabilita de instanta, in caz de concurs de infractiuni, trebuia sa fie de cel mult 1 an iar daca una din faptele concurente era contra avutului public, pedeapsa aplicata trebuia sa fie de cel mult 6 luni inchisoare. In urma modificarii aduse, pedeapsa de 2 ani priveste toate situatiile concursului de infractiuni, indiferent de faptele reunite in structura sa. In ipoteza concursului, masura suspendarii trebuie aplicata pedepsei rezultante. Nu se poate dispune masura suspendarii numai pentru pedeapsa uneia dintre infractiunile in concurs iar pentru celelalte executarea in regim de detentie, intrucat, pentru intregul concurs de infractiuni trebuie sa se aplice o singura pedeapsa globala, ca sanctiune a ansamblului de fapte, potrivit art. 34 C. pen. Legiuitorul a fost mai prevazator fata de autorul unui concurs de infractiuni, reducand limita pedepsei inchisorii a carei executare poate fi suspendata conditionat, avand in vedere pericolul social mai mare al faptelor si periculozitatea sporita a faptuitorului. Condamnarea cu suspendare, in cazul concursului, se va putea dispune si atunci cand instanta a aplicat pedeapsa inchisorii de 2 ani la care a adaugat amenda conform art. 34 lit. c, C. pen. In acest caz, termenul de incercare va fi determinat de pedeapsa inchisorii (2 ani plus durata pedepsei a carei executare s-a suspendat). O serie de probleme se pot ivi atunci cand pentru una din pedepsele aferente infractiunilor in concurs, care, impiedica aplicarea art.81 C.pen., a intervenit – anterior condamnarii definitive – o cauza de stingere a executarii. INFRACTIUNILE PENTRU CARE NU POATE FI DISPUSA SUSPENDAREA - prin legea nr.140/1996, pentru modificarea si completarea Codului penal, a fost introdus in textul art.81 C. pen., un alineat nou, in care se prevede ca suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 12 ani, precum si in cazul, infractiunilor de vatamare corporala grava, viol si tortura. Aceasta limita a fost ridicata de la 12 la 15 ani prin Legea 197/2000. Legiuitorul a voit sa excluda de la beneficiul suspendarii conditionate a executarii pedepsei pe infractorii care au savarsit infractiuni intentionate grave, oricare ar fi natura acestora, sau infractiunile de violenta grava. S-a dorit sa se evite riscul la care societatea s-ar expune prin lasarea in libertate si fara supraveghere a infractorilor periculosi. REPARAREA PREJUDICIULUI CAUZAT PRIN INFRACTIUNE - daca repararea de bunavoie a prejudiciului provocat persoanei vatamate prin fapta sa constituie o dovada ca infractorul intelege caracterul antisocial al faptei sale, in cazul in care pretinde sa i se acorde incredere prin suspendarea conditionata a executarii, este firesc si logic ca el sa faca aceasta dovada prin repararea pagubei pricinuite prin infractiune. Cu toate acestea, Codul penal de la 1968 nu pretindea o astfel de reparatie ca cerinta a suspendarii decat in cazul infractiunilor prin care se provocau 94

pagube avutului obstesc. Aceasta restrangere nejustificata a fost eliminata in urma modificarii aduse institutiei suspendarii prin Legea nr.104/1992, legea prevazand ca, in cazul condamnarii pentru o infractiune prin care s-a produs o paguba, instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei numai daca paguba a fost integral reparata, pana la pronuntarea hotararii. Practic, deci instanta nu poate pune in discutie suspendarea executarii pedepsei chiar daca ar aprecia ca celelalte conditii sunt indeplinite, cata vreme nu are la dosar dovada indeplinirii acestei obligatii. Prin Legea nr.140/1996, dispozitiile art. 81 alin. 4, privitoare la obligatia repararii pagubei au fost completate, in sensul ca instanta poate dispune suspendarea cand paguba a fost integral reparata sau plata despagubirii este garantata de o societate de asigurari. PERSOANA CONDAMNATULUI – in cadrul conditiilor suspendarii, persoana condamnatului intereseaza sub raportul periculozitatii sale decurgand, in primul rand din fapta si din imprejurarile in care acesta a fost savarsita, iar in al doilea rand din antecedentele sale penale. Pentru acordarea suspendarii legea impune conditia ca persoana sa nu mai fi fost condamnata anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni. Conditia de a nu mai fi suferit anterior o condamnare superioara limitei de 6 luni, a fost introdusa in cod prin Legea nr. 104/1992. Inainte de aceasta modificare, Codul penal in art. 81 lit.b, a impus cerinta ca persoana sa nu fi fost condamnata anterior la pedeapsa inchisorii oricat de mica ar fi fost aceasta pedeapsa. Se admite posibilitatea acordarii, chiar daca persoana a suferit o condamnare anterioara la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, daca aceasta intra in vreunul din cazurile prevazute in art. 38 C. pen. (condamnari pentru infractiunile savarsite in timpul minoritatii, pentru infractiunile amnistiate, dezincriminate, condamnari pentru fapte din culpa precum si condamnari in privinta carora a intervenit reabilitarea sau pentru care s-a implinit termenul de reabilitare). Daca persoana a fost anterior condamnata la pedeapsa inchisorii cu suspendarea executarii sau a executarii pedepsei intr-o inchisoare militara si s-au respectat conditiile impuse de lege, intrucat la expirarea termenelor prevazute de lege este reabilitata de drept, in viitor va putea beneficia pentru pedeapsa aplicata unei noi infractiuni, de suspendarea conditionata. In situatia in care condamnarea anterioara a constat in amenda, institutia suspendarii se poate aplica. CONVINGEREA INSTANTEI CA SCOPUL PEDEPSEI POATE FI ATINS FARA EXECUTAREA PEDEPSEI - pe langa conditiile sus mentionate, pentru acordarea suspendarii executarii pedepsei se mai cere ca instanta de judecata sa aprecieze ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia. Legea nu arata acele elemente pe care instanta trebuie sa le ia in considerare pentru a aprecia daca se impune sau nu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, lasand astfel instantelor cele mai largi posibilitati in ceea ce priveste depistarea si aprecierea semnificatiei lor. In aceste conditii, instanta trebuie sa realizeze o analiza completa a personalitatii infractorului urmarind in acest sens comportarea sa in viata sociala, la locul de 95

munca, inainte si dupa savarsirea infractiunii si numai in masura in care se dovedeste ca savarsirea faptei se datoreste unui concurs accidental de imprejurari si ca, pentru indreptarea sa, nu este necesara executarea efectiva a pedepsei, se poate dispune suspendarea acesteia. Avand a se pronunta, in unele cauze concrete asupra suspendarii conditionate a executarii pedepsei, instanta a decis, de exemplu, ca folosirea unor mijloace viclene intocmirea unor liste de plata fictive, distrugeri si inlocuiri de acte, fie pentru a comite, fie pentru a acoperi o delapidare - nu permite a se aprecia ca pe viitor conduita inculpatului va fi buna chiar fara executarea pedepsei; de asemenea, a hotarat ca adoptarea unei pozitii nesincere in cursul procesului, prin negarea savarsirii faptei sau prin incercarea de a invinui de savarsirea infractiunii alte persoane, constituie o imprejurare de natura a invedera lipsa unor garantii suficiente in sensul ca, pentru indreptarea faptuitorului nu este necesar ca el sa execute pedeapsa. Elementele de fapt ce stau la baza convingerii instantei ca faptuitorul este apt a se indrepta, chiar fara sa execute pedeapsa, uneori pot coincide cu cele retinute de instanta ca circumstante atenuante. Suspendarea conditionata a executarii si reducerea pedepsei ca efect al circumstantelor atenuante fiind, ambele, mijloace de individualizare a pedepsei, nimic nu se opune - in principiu - ca aceleasi date, imprejurari, stari sau situatii sa se afle la baza folosirii amandurora. Dar cum, pentru a putea dispune suspendarea conditionata a executarii, se cere indeplinirea unei conditii specifice - aptitudinea faptuitorului de a se indrepta fara executarea pedepsei, care nu este ceruta si pentru constatarea circumstantelor atenuante, spre a se putea face aplicarea art. 81 C. pen., este necesar a se exprima intotdeauna motivandu-se corespunzator concluzia la care s-a ajuns - daca datele, imprejurarile, starile etc. retinute ca circumstante atenuante, permit sa se aprecieze ca aceasta conditie specifica este indeplinita. Din cele examinate mai sus rezulta ca suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu este un drept al condamnatului, ci o facultate a instantei de judecata care este libera sa aprecieze – chiar daca sunt indeplinite celelalte conditii – din oficiu sau la cererea condamnatului daca este sau nu cazul sa se acorde suspendarea. Instanta poate decide sa respinga cererea acestuia si este obligata sa motiveze acordarea suspendarii (art. 81 alin. ultim C.) pen., aceasta motivare dand posibilitatea instantei de control judiciar sa verifice temeinicia acestei masuri. In practica s-a decis insa ca misiunea instantei de a motiva suspendarea, nu constituie motiv de netemeinicie a hotararii sau o incalcare esentiala a legii, daca din actele dosarului rezulta ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 81 C. pen.

80) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. 96

Se aseamana foarte mult cu suspendarea conditionata. Conditiile suspendarii sub supraveghere-Conditiile cu privire la infractiune: Pedeapsa cu inchisoarea sa nu fie mai mare de 4 ani (art. 861, cod penal). Cand pedeapsa a fost aplicata pentru concurs de infractiuni, suspendarea se poate dispune numai daca aceasta nu depaseste 3 ani. Acest tip de suspendare nu se poate dispune in cazul unei pedepse cu amenda. Sa nu fie vorba de infractiuni al caror maxim special depaseste 15 ani sau de infractiunile de viol, vatamare corporala grava, tortura si loviri sau vatamari cauza-toare de moarte. De asemenea, apare o dispozitie speciala care spune ca se poate dispune acest tip de suspendare si in cazul infractiunii de furt calificat prevazut la art. 209 (3), cod penal, daca pedeapsa aplicata e inchisoarea de cel mult 2 ani. La acesta pedeapsa se poate ajunge daca infractiunea a fost comisa de catre un minor, daca a ramas in faza de tentativa sau daca au existat circumstante atenuante. In legatura cu aceasta problema exista o serie de discutii in doctrina. Conditiile cu privire la infractor: Este necesar ca infractorul sa nu fi fost anterior condamnat la o pedeapsa cu inchisoarea mai mare de un an, afara de cazurile cand condamnarea intra in una din ipotezele prevazute in art. 38, cod penal. Instanta trebuie sa aprecieze ca reeducarea inculpatului poate avea loc si in libertate. Termenul de incercare: Este compus dintr-o durata de la 2-5 ani, stabilita de instanta, adunata la durata pedepsei stabilita pentru infractiunea pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. O alta particularitate a acestui tip de suspendare este existenta unui ansamblu de obligatii si masuri de supraveghere (art. 863, cod penal) pe care instanta le poate impune persoanei condamnate pe durata termenului de incercare. Impunerea masu-rilor de supraveghere este obligatorie, iar impunerea obligatiilor este lasata la latitu-dinea instantelor de judecata. Potrivit OG nr. 92/2000, supravegherea modului de respectare a acestor obligatii si masuri revine serviciilor de probatiune. Revocarea suspendarii sub supraveghere-Cauzele si efectele revocarii suspendarii sub supraveghere sunt identice cu cele de la revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei. Exista in plus la sus-pedarea sub supraveghere o cauza de revocare facultativa. Astfel, atunci cand con-damnatul nu respecta obligatiile si masurile de supraveghere impuse, instanta poate, fie sa revoce suspendarea, fie sa prelungeasca termenul de incercare cu cel mult 3 ani. De asemenea, cauzele de anulare si efectele acesteia sunt identice la cele doua tipuri de suspendare. Daca in timpul termenului de incercare condamnatul nu a savarsit o alta infractiune si daca nu a intervenit revocarea sau anularea suspendarii, acesta este reabilitat de drept. Cazuri speciale de suspendare a executarii pedepsei Suspendarea in cazul pierderii totale a capacitatii de munca-Conditii: a) Persoana sa fi fost condamnata la pedeapsa inchisorii, cu executare la locul de munca. b) In timpul executarii pedepsei sa intervina pierderea totala a capacitatii de munca. c) Pierderea capacitatii de munca sa nu fi fost provocata de persoana in cauza. Daca sunt indeplinite aceste conditii, instanta va dispune obligatoriu fie suspendarea conditionata, fie 97

suspendarea sub supraveghere. Suspendarea poate fi dispusa chiar daca nu sunt indeplinite conditiile generale prevazute de art. 81 sau art. 861, cod penal. Aceasta suspendare nu poate fi anulata, dar urmeaza regimul de drept comun in ceea ce priveste revocarea. De asemenea, ea nu are ca efect reabilitarea de drept, deoarece nu sunt indeplinite conditiile de la art. 81 si art. 861, cod penal. Suspendarea in cazul infractiunii de abandon de familie Prin dispozitiile art. 305 (4), cod penal, s-a instituit posibilitatea suspendarii conditionate a pedepsei in cazul infractiunii de abandon de familie. Conditii: a) Hotararea de condamnare sa se fi fost pronuntat pentru infractiunea de abandon de familie. b) Pana la pronuntarea hotararii inculpatul sa fi achitat pensia de intretinere. Daca aceste conditii sunt indeplinite, instanta e obligata sa dispuna suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Astfel, aceasta deroga de la dreptul comun, pentru ca nu e necesar sa fie indeplinite conditiile prevazute in art. 81, cod penal si, in plus, odata indeplinite conditiile prevazute de art. 305 (4), cod penal, suspen-darea este obligatorie. Nici acest tip de suspendare nu are ca efect reabilitarea de drept. De asemenea ea nu poate fi revocata decat daca infractorul, in termenul de incercare, savarseste din nou infractiunea de abandon de familie. Aceasta suspendare nu poate fi anulata, fiindca anularea se dispune atunci cand sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 81, cod penal. Suspendarea in cazul infractiunilor comise de minori-Legiuitorul a reglementat doua modalitati ale suspendarii, reglementate in art. 110 si art. 1101, cod penal: a) Suspendarea conditionata Aplicata minorilor, aceasta suspendare urmeaza, in linii generale, regimul de drept comun cu urmatoarele particularitati: In cazul pedepsei inchisorii, termenul de incercare este compus din pedeapsa aplicata adunata la un interval de timp stabilit de instanta intre 6 luni- 2 ani. In cazul pedepsei cu amenda termenul de incercare este de 6 luni. Sub aspectul conditiilor de acordare a suspendarii singura particularitate priveste antecedentele penale. Aceasta, deoarece orice tip de infractiune ar comite minorul aceasta ar intra sub incidenta art. 38, cod penal. Infractiunile care intra sub incidenta acestui articol nu trebuie sa indeplineasca nici o conditie pentru a se putea dispune suspendarea. Deoarece legea nu contine dispozitii cu caracter derogatoriu, toate prevederile cu privire la revocarea si anularea suspendarii conditionate de la majori opereaza si in cazul minorilor. Efectele suspendarii conditionate S-a pus problema in doctrina daca aceasta modalitate de individualizare are ca efect reabilitarea de drept. Oricum, se poate observa ca in cazul minorilor reabili-tarea ar fi lipsita de obiect, deoarece potrivit art. 109, cod penal „Condamnarile pronuntate pentru fapte savarsite in timpul minoritatii nu atrag incapacitati sau decaderi”. b) Suspendarea sub supraveghere sau sub control E prevazuta de art. 1101, cod penal. Aceasta modalitate speciala de suspendare nu cunoaste conditii proprii de aplicare, ci se grefeaza pe suspendarea conditionata. Nu trebuie confundata cu suspendarea sub supraveghere aplicata majorilor. Ea cunoaste doua modalitati: 98

1. Suspendarea sub supraveghere-Ea nu se aplica decat in cazul pedepsei inchisorii. Presupune incredintarea su-pravegherii minorului pe durata termenului de incercare pana la implinirea varstei de 18 ani unei persoane sau unei institutii prevazute in art. 103, cod penal. Dupa implinirea varstei de 18 ani, daca termenul de incercare a depasit aceasta varsta, instanta poate sa-i impuna respectarea masurilor de supraveghere prevazute de art. 863 (3), cod penal in cazul suspendarii sub supraveghere aplicabile majorilor. 2. Suspendarea sub control-Potrivit acestei modalitati, o data cu dispunerea suspendarii si cu incredintarea supravegherii minorului instanta poate sa dispuna indeplinirea de catre acesta, pe durata termenului de incercare, a dispozitiilor prevazute de art. 103 (3), cod penal, pana la implinirea varstei de 18 ani, respectiv dipozitiile prevazute de art. 863 (3), cod penal, dupa implinirea acestei varste. Daca sunt indeplinite conditiile pentru a se dispune una din modalitatile de mai sus, instanta are mai multe posibilitati: Dispune suspendarea conditionata. Dispune suspendarea conditionata si supravegherea minorului. Dispune suspendarea conditionata, incredintarea supravegherii si executarea unor obligatii. In alegerea unei posibilitati, instanta va tine cont de mai multe situatii, printre care gradul de pericol social al faptei, persoana faptuitorului etc. In mod normal, instanta, de cele mai multe ori, apeleaza la prima varianta. Varianta a doua este mai rar dispusa, iar cea de-a treia nu a fost dispusa aproape niciodata. Ultimele doua posibilitati se pot aplica doar in cazul pedepsei cu inchisoarea. Potrivit textului legal, sustragerea de sub supraveghere inainte de implinirea varstei de 18 ani poate atrage revocarea acestei masuri. Daca minorul se sustrage dupa implinirea varstei de 18 ani sau daca nu-si indeplineste obligatiile impuse potrivit art. 863 (3), cod penal, instanta poate, fie sa revoce suspendarea, fie sa prelungeasca termenul de incercare cu cel mult 3 ani. Nu are ca efect reabilitarea de drept, fiindca nu ar avea obiect (vezi art. 109, cod penal).

81) Sustragerea de sub sechestru. Art.244-Cod penal-sustragerea unui bun care este legal sechestrat. Obiectul juridic se refera la respectul datorat sechestrului legal aplicat. Obiectul material consta in bunul legal sechestrat. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila in toate formele. Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin actiunea de sustragere a bunului legal sechestrat. Latura subiectiva presupune intentia care poate fi directa sau indirecta. Tentativa nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la o luna la un an sau amenda. Al.2infractiunea este mai grava daca fapta a fost savarsita de custode. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

99

82) Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. Art.242-Cod penal-sustragerea sau distrugerea unui dosar care se afla in pastrarea sau detinerea unei institutii. Al.2-distrugerea din culpa a vreunuia din inscrisurile prevazute in al.1 care prezinta o anumita valoare. Obiectul juridic se refera la respectul datorat autoritatii. Obiectul material consta in dosarul, documentul care se sustrage. Subiect activ poate fi orice persoana. Elementul material al laturii obiective se realizeaza printr-o actiune de sustragere sau de distrugere. Infractiunea se savarseste in forma al.1 cu intentie directa sau indirecta, iar in forma al.2 din culpa. Tentativa este posibila numai in forma al.1 dar nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la 3 ani in forma al.1 si inchisoare de la 3 luni la 5 ani in forma al.2. Al.3-infractiunea este mai grava daca faptele din al.1 si 2 sunt savarsite de un functionar public in exercitiul atributiilor sale de serviciu. Se majoreaza cu un an maximul pedepselor prevazute in al.1 si 2.

83) Şantajul. Art.194-Cod penal-constragerea unei persoane prin violente sau amenintare sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva daca fapta este comisa spre a dobandi in mod injust un folos pentru sine sau pentru altul. Obiectul juridic principal consta in libertatea morala a persoanei iar obiectul juridic secundar poate consta in bunuri. De regula infractiunea nu are obiect material. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material se realizeaza printr-o actiune de constragere exercitata asupra unei persoane. Contrangerea trebuie exercitata prin violenta sau amenintare si trebuie sa fie efectiva. Urmarea imediata consta intr-o incalcare a libertatii persoanei. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia directa deoarece faptuitorul savarseste fapta cu scopul de a dobandi in mod injust un folos pentru sine sau pentru altul. Tentativa nu se pedepseste. Consumarea infractiunii are loc in momentul exercitarii constragerii. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 5 ani. Forma agravata al.2-constragerea consta in amenintarea cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru sotul acestuia sau pentru o ruda apropiata. Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 la 7 ani.

84) Tâlhăria.

100

Art.211-Cod penal-furtul savarsit prin intrebuintarea de violente sau amenintari ori prin punerea victimei in stare de inconstienta sau de neputinta de a se apara, precum si furtul urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau pentru inlaturarea urmelor infractiunii sau pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea. Obiectul juridic principal se refera la posesia si detentia asupra bunurilor mobile, iar obiectul juridic secundar se refera la atributele fundamentale ale persoanei. Obiectul material consta in primul rand intr-un bun mobil, iar in al doilea rand la corpul persoanei. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia in forma al.1 este posibila numai in forma instigarii si a complicitatii anterioare. Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin doua activitati, activitatea principala corespunzatoare furtului si alta secundara constand in folosirea violentei. Urmarea imediata consta pe de parte in pricinuirea unei pagube, iar pe de alta parte in in incalcarea unui atribut fundamental al persoanei. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia directa, deorece exista dublu scop, in primul rand insusirea bunului, iar in al doilea rand savarsirea furtului. Tentativa se pedepseste. Constituie tentativa si numai executarea actelor de violenta. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 18 ani. Infractiunea are trei forme agravate: al.2-cand talharia este savarsita in urmatoarele imprejurari: de o persoana mascata, deghizata sau travestita, in timpul noptii, intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 20 ani. Al.2unu-daca talharia a fost savarsita: de doua sau mai multe persoane impreuna, de o persoana avand asupra sa o arma, o substanta narcotica sau paralizanta, intr-o locuinta, in timpul unei calamitati, daca a avut ca urmari: pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica sau psihica, slutirea, avortul sau punerea in primejdie a vietii persoanei. Sanctiunea consta in inchisoare de la 7 la 20 ani. Al.3-daca talharia a produs consicente deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei. Sanctiunea consta in inchisoare de la 15 la 25 ani si interzicerea unor drepturi.

85) Tăinuirea. Art.221-Cod penal-primirea, dobandirea su transformarea unui bun ori inlesnirea valorificarii acestuia, cunoscand ca bunul provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala daca prin aceasta s-a urmarit obtinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material. Obiectul juridic principal are caracter patrimonial, iar obiectul juridic secundar se refera la infaptuirea justitiei. Obiectul material consta in bunul tainuit. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective poate fi realizat prin una din urmatoarele actiuni alternative: primirea bunului, dobandirea bunului, transformarea bunului-modificarea acestuia astfel incat sa nu mai fie usor 101

recunoscut, inlesnirea valorificarii bunului-ajutorul acordat pentru realizarea folosului urmarit. Urmarea imediata consta in pricinuirea unui pagube si impiedicarea a desfasurarii normale a activitatii de justitie. Latura subiectiva presupune intentia directa. Scopul obtinerii de catre faptuitor a unui folos material poate fi pentru sine sau pentru altul. Tentativa nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la 7 ani, fara ca sanctiunea aplicata sa depaseasca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea din care provine bunul tainuit. Taiunuirea savarsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste.

86) Tentativa. Potrivit art. 20, cod penal, tentativa consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care fie nu a fost dusa pana la capat, fie nu a produs rezultatul prevazut de norma de incriminare.Formele tentativei:In functie de momentul pana la care a fost adus actul de executare se face distinctie intre: a) tentativa perfecta (terminata) b) tentativa imperfecta (intrerupta) Suntem in prezenta tentativei perfecte atunci cand actul de executare a fost adus pana la capat, dar rezultatul nu s-a produs. Neproducerea rezultatului se poate datora unor imprejurari straine de vointa infractorului sau chiar de interventia autorului, interventie indreptata spre impiedicarea producerii rezultatului. Suntem in prezenta tentativei imperfecte atunci cand actul de executare a fost intrerupt, astfel incat nu mai era posibil producerea rezultatului.Intreruperea se poate datora si unor cauze straine de vointa autorului sau chiar datorita vointei acestuia. In functie de cauza neproducerii rezultatului avem: a) tentativa proprie b) tentativa improprie Exista o tentativa proprie atunci cand mijloacele folosite erau apte sa produca rezultatul, atat in abstract, cat si in concret, dar rezultatul nu s-a produs datorita modului gresit de utilizare a acestor mijloace. Exista o tentativa improprie atunci cand rezultatul nu s-a produs din cauza ca mijloacele folosite nu puteau duce la lezarea obiectului juridic fie in concret, fie in abstract. Tentativa improprie poate fi clasificata in: a) Tentativa relativ improprie b) Tentativa absolut improprie Exista o tentativa relativ improprie atunci cand rezultatul nu s-a produs datorita insuficientei si diferitelor mijloace folosite ori datorita faptului ca obiectul material nu se afla la locul unde credea faptuitorul. Exista o tentativa relativ improprie: Atunci cand infractorul administreaza o cantitate de otrava care se dovedeste insuficienta pentru a produce moartea; Atunci cand infractorul incearca sa ucida victima cu o arma de foc, dar arma nu functioneaza. In aceasta situatie, mijloacele folosite sunt apte, in abstract, sa produca rezultatul, dar datorita defectiunilor nu produc rezultatul; Atunci cand obiectul material se afla in alta parte decat credea faptuitorul. Trebuie sa se faca distinctie intre inexistenta obiectului material si aflarea obiectului in alta parte decat cea in care se credea. Efectele care se produc 102

sunt diferite. Exista o tentativa absolut improprie atunci cand consumarea infractiunii nu era posibila datorita modului in care era conceputa executarea. In acest caz, mijloacele folosite sunt inapte, prin natura lor, sa produca rezultatul. Avem de a face cu o tentativa absolut improprie atunci cand se incearca uciderea victimei prin farmece, prin stropire cu apa sfintita etc. Tentativa absolut improprie nu se pedepseste. Fapta putativa nu se pedepseste, deoarece nu exista obiectul material, deci nu este posibila lezarea obiectului juridic, desi mijloacele folosite aveau aceasta aptitudine. Tentativa absolut improprie nu se pedepseste datorita faptului ca obiectul material, desi existent, nu poate fi lezat prin mijloacele folosite. Sanctionarea tentativei-Se face distinctie intre sanctionarea limitata si sanctionarea nelimitata a tenta-tivei. Sanctionarea nelimitata presupune ca tentativa se pedepseste intotdeauna, in vreme ce sanctiunea limitata presupune ca tentativa se pedepseste atunci cand legea prevede expres acest lucru. Cuantumul pedepsei-Se face distinctie intre sistemul parificarii pedepsei si sistemul diversificarii pedepsei. In primul caz, se aplica aceeasi pedeapsa ca si pentru fapta savarsita. In cel de-al doilea caz sanctiunea se face in limite mai reduse decat in cazul infractiunii consumate. Legiuitorul roman a optat, in materia sanctionarii tentativei pentru sanctionarea limitata, pe baza citeriului diversificarii pedepsei. Astfel, tentativa se pedepseste atunci cand e prevazuta in mod expres si cu o pedeapsa mai mica decat la infractiunea consumata. Pedeapsa e cuprinsa intre jumatatea minimului si jumatatea maximului aplicat in cazul infractiunii consumate. Dispozitia privind sanctionarea tentativei poate fi cuprinsa in textul care sanctioneaza o anumita fapta sau poate fi cuprinsa intr-un text distinct, cu referire la o grupa de infractiuni. Exista doua situatii in care, desi avem tentativa si legea prevede sanctiune pentru aceasta, totusi infractiunea nu este sanctionata: a) Desistarea b) Impiedicarea producerii rezultatului.

87) Traficul de droguri, prevăzut de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000. Art.2-cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,

transformarea, oferirea, punerea in vanzare, vanzarea, distribuirea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interizcerea unor drepturi. Al.2-daca faptele de mai sus au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este inchisoare de la 10 la 20 ani si interzicerea unor drepturi. Art.3-introducerea sau scoaterea din tara precum si importul sau exportul de droguri de risc fara drept se pedepsesc cu inchisoare de la 10 la 20 ani si interzicerea unor drepturi. Daca este vorba de droguri de mare risc pedeapsa este inchisoare de la 15 la 25 ani si interizcerea unor drepturi. 103

88) Infracţiunile prevăzute de art. 3-10 din Legea nr. 241/2005. Art.3-constituie infractiune si se pedepseste cu amendafapta contribuabilului care cu intentie nu reface documentele de evidenta contabila distruse, in termenul inscris in documentele de control, desi putea sa o faca. Art.4-constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente dupa ce a somata de 3 ori documentele legale si bunurile din patrimoniu, in scopul verificarii financiare, fiscale sau vamale. Art.5-constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda impiedicarea sub orice forma a organelor competente de a intra in sedii incinte sau pe terenuri cu scopul efectuarii verificarilor. Art.6constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la 3 ani sau amenda retinerea si nevarsarea cu intentie in cel mult 30 zile de la scadenta a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa. Art.7 al.1-constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi, punerea in circulatie fara drept a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate in domeniul fiscal cu regim special.Al.2constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi tipizare sau punerea in circulatie cu stiinta a timbrelor sau formularelor tipizate utilizate in domeniul fiscal cu regim special falsificate. Art.8-al.1-constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi, stabilirea cu rea-credinta de catre contribuabil a impozitelor avand ca rezultat obtinerea fara drept a unor sume de bani cu titlu de rambursari de la bugetul de stat . Al.2-constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi asocierea in vederea savarsirii faptelor de mai sus. Art.9-al.1-constituie infractiuni de evaziune fiscala si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 8 ani si interzicerea unor drepturi urmatoareele fapte savarsite in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale: ascunderea sursei taxabile, omisiunea evidentierii in actele contabile a operatiunilor comerciale efectuate, evidentierea de cheltuieli care nu baza reala, distrugerea de acte contabile, executarea de evidente contabile duble folosindu-se de casele de marcat, sustragerea de la efectuarea verificarilor prin nedeclarea sau declarea inexacta a sediilor si punctelor de lucru, instrainarea sau degradarea bunurilor sechestrate. Daca prin aceste fapte sa produs un prejudiciu mai mare de 100000 Euro limitele pedepsei se majoreaza cu 2 ani, iar daca prejudiciul este mai mare de 500000 Euro limitele pedepsei se majoreaza cu 3 ani. Tentativa se pedepseste. Art.10-al.1-in cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala, prevazuta de lege, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecta inculpatul acopera total prejudiciul limitele pedepsei se reduc la jumatate. Daca 104

prejudiciul este de pana la 100000 Euro se poate aplica amenda, iar daca prejudiciul este de pana la 50000 Euro se aplica o sanctiune administrativa.

89) Tulburarea de posesie. Art.220-Cod penal-ocuparea in intregime sau in parte, fara drept a unui imobil aflat in posesia altuia. Subiect activ poate fi orice persoana chiar si proprietarul. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective presupune o actiune de ocupare a unui imobil aflat in posesia altuia. Latura subiectiva presupune intentia care poate fi directa sau indirecta. Tentativa nu se pedepseste. Consumarea infractiunii are loc in momentul ocuparii imobilului. Sanctiunea consta in inchisoare de la o luna la 2 ani sau amenda. Forme agravate: al.2-daca fapta prevazuta in al.1 se savarseste prin violenta sau amenintare ori prin desfiintarea sau stramutarea semnelor de hotar al unui imobil aflat in posesia altuia. Activitatea secundara constand in intrebuintarea de violente, amenintari trebuie sa fie folosita de faptuitor ca mijloc pentru realizare activitatii principale de ocupare a imobilului. Participatia penala ete posibila numai sub forma instigarii si a complicitatii anterioare. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 5 ani. Al.3-daca fapta din al.2 este savarsita de 2 sau mai multe persoane impreuna. Sanctiunea consta in inchisoare de la 1 la 7 ani. Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, daca imobilul se afla in posesia unei persoane private. 90) Uciderea din culpă. Art.178 al.1-Cod penal-infractiunea consta in uciderea din culpa a unei persoane. Obiectul juridic consta in dreptul la viata. Obiectul material consta in corpul victimei. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila numai sub forma participatiei improprii. Latura obiectiva consta intr-o activitate de ucidere care poate fi actiune sau inactiune. Urmarea imediata consta in moartea unei persoane. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Culpa concurenta a victimei care care contribuie la producerea rezultatului nu inlatura raspunderea penala a faptuitorului. Culpa exclusiva a victimei la producerea rezultatului inlatura raspunderea penala a faptuitorului. Latura subiectiva presupune culpa cu sau fara previziune. In cazul culpei cu previziune faptuitorul a prevazut posibilitatea producerii rezultatului dar a sperat in mod usuratic ca acest rezultat nu se va produce. In cazul culpei simple faptuitorul nu a prevazut rezultatul desi trebuia si putea sa-l prevada. Daca culpa faptuitorului in una din cele dua forme nu poate fi stabilita fapta nu constituie infractiunea de ucidere din culpa. Tentativa nu este posibila. Consumarea are loc in momentul producerii mortii victimei. Sanctiunea consta in 105

inchisoare de la 1 la 5 ani. Infractiunea are patru forme agravate: al.2-prima forma agravata consta in uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilr de prevede pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati. Trebuie intrunite urmatoarele conditii: faptuitorul trebuie sa fie profesionist, meserias sau alta persoana care efectueaza o anumita activitate, fapta sa fie savarsita in exercitiul profesiei, meseriei ori in indeplinirea respectivei activitati, sa existe anumite dispozitii legale sau masuri de prevedere pentru exerctiul profesiei sau meseriei ori pentru efectuarea acelei activitati, fapta sa fie urmarea nerespectarii acestor dispozitii legale sau masuri de prevedere. Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 la 7 ani. Al.3-uciderea din culpa a unei persoane este savarsita de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica avand in sange o imbibare alcoolica ce depaseste limita legala sau care se afla in stare de ebrietate. Se cere ca faptuitorul sa fie un conducator de vehicul cu tractiune mecanica si acesta sa aiba in momentul savarsirii faptei o imbibatie alcoolica peste limita legala sau sa fie in stare de ebrietate. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 15 ani. Al.4-fapta savarsita din culpa de orice alta persoana in exercitiul profesiei si care se afla in stare de ebrietate. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 15 ani. Al.5-daca prin savarsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multe persoane. Agravanta se refera la rezultatul produs, constand in moartea a doua sau mai multe persoane. Este vorba de o unitate infractionala legala compusa din fapte care astfel ar fi ramas infractiuni diferite si ar fi intrat in concurs. Se poate adauga la pedepsele prevazute o spor de pana la 3 ani.

91) Ultrajul. Art.239-Cod penal-insulta sau calomnia savarsita nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directa contra unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii. Obiectul juridic principal consta in respectul datorat autoritatii de stat, iar obiectul juridic secundar in onoarea si demnitatea persoanei. Infractiunea are obiect material numai in forma agravata cand se realizeaza acte de violenta fiizca asupra corpului victimei. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material se realizeaza printr-o insulta sau calomnie. Fapta trebuie savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa, cand functionarul se afla in exercitiul functiunii sau in legatura cu exercitiul functiei. Ultrajul este absorbit de omorul calificat prevazut de art.175 lit.f-Cod penal. Urmarea imediata consta intr-o atingere adusa autoritatii de stat, precum si atributiilor fundamentale ale persoanei. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia directa sau indirecta. Tentativa nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni 106

la 3 ani sau amenda. Infractiunea are patru forme agravate: al.2-infractiunea este mai grava cand este savarsita asupra unui functionar care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la 4 ani. Al.3-ipoteza I-lovirea sau orice acte de violenta sau vatamarea corporala a persoanei prevazute in al.1. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 7 ani. Al.3-ipoteza II-daca s-a produs o vatamare corporala grava. Sanciunea consta in inchisoare de la 3 la 12 ani. Al.4-faptele sunt savarsite asupra unui magistrat, jandarm sau politist. Sanctiunea este cea din aliniatele precedente la care maximul special se majoreaza cu 3 ani.

92) Unitatea legală de infracţiune. b) Unitatea legala de infractiuni exista atunci cand, in mod normal, ar exista o pluritate de infractiuni, dar legiuitorul a prevazut expres existenta unei singure infractiuni. Unitatea legala de infractiuni exista atunci cand doua sau mai multe actiuni sau rezultate, care in mod normal ar fi realizat continutul a mai multe infractiuni, sunt unite prin vointa legiuitorului, intr-o infractiune unica. In aceasta categorie intra infractiunea continuata, infractiunea complexa, infractiunea de obicei si infractiunea progresiva. Infractiunea continuata-Este reglementata in art. 41 (2), cod penal potrivit caruia ,,infractiunea este continuata cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni”. Mai explicit, ea reprezinta o suma de infractiuni de acelasi fel, comise in baza aceleiasi hotarari. Conditiile de existenta ale infractiunii continuate a) Sa existe mai multe actiuni comise la diferite intervale de timp. Prin existenta acestei conditii, infractiunea continuata se delimiteaza de unitatea naturala colectiva la care actele de executare erau comise in mod continuu, fara inreruperi. b) Sa existe o singura rezolutie infractionala. Este necesar ca inainte de incepe-rea executarii actiunii faptuitorul sa ia aceeasi rezolutie infractionala pentru toate actiunile comise ulterior. Rezolutia unica presupune mai mult decat o simpla idee infractionala. Pentru a putea vorbi de o rezolutie infractionala trebuie ca aceas-ta sa fie determinata, adica faptuitorul sa aiba in minte, cel putin in linii mari, desfasurarea ulterioara a infractiunii. Existenta unei rezolutii infractionale unice se determina in practica dupa anumite criterii. De exemplu, dupa marimea intervalului de timp dintre actiuni. Astfel, daca acest interval e scurt, se poate vorbi de o singura rezolutie. De asemenea, se mai au in vedere modalitatea de comitere a actiunii, precum si obiectele vizate, care, daca sunt asemanatoare, pot sa probeze existenta unei rezolutii unice. c) Toate actiunile sa realizeze continutul aceleiasi infractiuni. Aceasta presu-pune doua lucruri: In primul rand, sa existe unitate de incadrare juridica si In al doilea rand, sa existe acelasi rezultat al intregii infractiuni. 107

Rezultatele partiale trebuie sa poata fi cumulate intr-un rezultat unic. E obligatoriu sa existe acelasi subiect pasiv. d) Toate actiunile sa fi fost comise de aceeasi persoana, fara sa conteze insa for-ma de participatie si fara sa conteze daca isi schimba sau nu calitatea in care participa la comiterea infractiunii (autor, coautor, instigator, complice). In cazul in care in cadrul unei infractiuni continuate un infractor participa in mai multe forme de participatie se ia in considerare forma de participatie cea mai grea. In situatia in care o persoana participa la o singura actiune se va retine ca a comis o infractiune continuata doar daca stia ca participa la o astfel de infractiune. In raport de aceste conditii trebuie sa se faca distinctie intre infractiunea conti-nuata si concursul real omogen. Criteriile de delimitare sunt urmatoarele: a) La infractiunea continuata exista o unitate de rezolutie, iar la concursul omo-gen exista o pluralitate de rezolutii. De regula, se considera ca atunci cand intre actiuni trec intervale de timp foarte lungi exista mai multe rezolutii. Daca infracti-unile sunt comise in modalitati asemanatoare si vizeaza acelasi obiect exista, de re-gula, o singura rezolutie. b) In cazul infractiunii continuate este obligatorie existenta aceluiasi subiect pa-siv, in timp ce la concurs nu este ceruta aceasta conditie. c) La infractiunea continuata se cere ca intre actiuni sa existe anumite intervale de timp, iar la concurs nu exista acesta conditie. Categorii de infractiuni care nu se pot comite in forma continuata 1) Infractiunile al caror rezultat este indivizibil sau definitiv (Ex: omor, avort). 2) Infractiunile din culpa, deoarece in cazul acestora nu exista rezolutie infractionala. Din aceeasi ratiune nu pot fi comise sub forma infractiunilor continuate nici infractiunile praeterintentionate. Este important de precizat ca si unele infractiuni omisive se pot comite in forma continuata. De exemplu, ceferistul care nu lasa, in mod repetat, bariera la trecerea trenului. De asemenea, infractiunile continue si cele de obicei se pot comite in forma continuata. Sanctionarea infractiunii continuate Potrivit art. 42, cod penal infractiunea continuata se sanctioneaza dupa acelasi sistem ca si recidiva postexecutorie, adica cu o pedeapsa intre minimum si maximum special al infractiunii comise, insa sporul e cel de la concursul de infractiuni (5 ani pentru inchisoare si jumatate din maxim pentru amenda). Infractiunea complexa-Este infractiunea in cazul careia unul dintre elementele constitutive ale infractiunii realizeaza continutul unei alte infractiuni (Talharia -; formata din furt si violenta, violul -; format din violenta si act sexual). Ea este reglementata in art. 41 (3), cod penal. Nu e necesar ca aceasta sa fie comisa prin doua actiuni, existand si in-fractiuni complexe comise printr-o singura actiune (ultrajul). Infractiunea complexa poate fi de doua feluri: a) Infractiune complexa in forma simpla -; Cand continutul de baza al infractiunii cuprinde un element care realizeaza singur continutul unei infractiuni. b) Infractiune complexa in forma agravata -; Cand elementul care realizeaza continutul altei infractiuni este o circumstanta agravanta (Ex: furt prin efractie). Ceea ce caracterizeaza infractiunea complexa este existenta a doua obiecte juri-dice, dintre care unul este principal iar celalalt, secundar. In cazul in care se lezeaza doar obiectul juridic secundar, fara a se leza si 108

cel principal, exista tentativa la in-fractiunea complexa. Aceasta se consuma atunci cand se aduce atingere obiectului principal. Importanta acestei clasificari consta in faptul ca in cazul infractiunii complexe in forma simpla, inexistenta conditiilor de existenta ale infractiunii complexe conduce la retinerea a doua infractiuni distincte, in timp ce la infractiunea complexa in forma agravata, daca nu sunt indeplinite criteriile de existenta ale infractiunii complexe se vor retine tot 2 infractiuni, insa una dintre ele este infractiune banuita a fi complexa, dar in forma simpla. Infractiunea complexa prezinta importanta doar din punct de vedere al delimi-tarii acesteia de concursul de infractiuni. Astfel, s-au format trei criterii de delimi-tare, care sunt si conditiile de existenta ale infractiunii complexe: 1) Criteriul necesitatii absorbtiei - Potrivit acestui criteriu, o infractiune este complexa si o absoarbe pe alta atunci cand infractiunea absorbanta nu se poate co-mite niciodata fara a comite automat si infractiunea absorbita. Acest criteriu se analizeaza in abstract. Au existat discutii in doctrina daca furtul prin efractie absoarbe sau nu violarea de domiciliu. Dupa parerea noastra, acesta nu absoarbe violarea de domiciliu, deoa-rece poate exista furt prin efractie si din masina, fabrica, uzina etc.. Deci, in acest caz va exista concurs de infractiuni. De asemenea, au existat discutii cu privire la textul art. 178 (3), cod penal care incrimineaza uciderea din culpa comisa de catre un conducator auto aflat in stare de ebrietate. La prima vedere art. 178 absoarbe prevederea din Codul rutier, insa nu e asa, deoarece aceasta infractiune se poate comite si in alte locuri decat pe drumurile publice, asa cum prevede Codul rutier. 2) Criteriul caracterului determinat sau determinabil al infractiunii absorbite - Presupune ca textul legal al infractiunii complexe trebuie sa precizeze, fie explicit, fie implicit, infractiunea care este absorbita. Daca lipseste acest carac-ter determinat sau determinabil fapta nu este complexa si nu absoarbe o alta infrac-tiune. Infractiunea de inselaciune nu e una complexa, nefiind determinata sau determinabila. 3) Criteriul pericolului social -; Potrivit acestuia, infractiunea absorbanta trebuie sa aiba un pericol social mai mare decat infractiunea absorbita (sa aiba o pedeapsa mai mare). Daca pedeapsa pentru infractiunea absorbita este mai mare se retine intotdeauna concurs de infractiuni. Infractiunea de obicei-Pentru a exista infractiune de obicei, potrivit textului legal, este necesar sa fie comise mai multe acte de executare, care sa evidentieze existenta unei obisnuinte. Ceea ce diferentiaza infractiunea de obicei de cea continuata este faptul ca in cazul celei dintai un act de executare luat separat nu are relevanta penala, in timp ce la infractiunea continuata orice act de executare luat separat este infractiune. Exista o anumita forma a acestei infractiuni numita infractiune de simpla repe-tare, care se caracterizeaza prin faptul ca legea precizeaza cu exactitate numarul ac-telor de executare care trebuie comise pentru a exista infractiune. Astfel, art. 98, cod silvic incrimineaza insusirea de cel putin doua ori a vreascurilor din padure ce depasesc o cantitate de 3m² de lemn. Infractiunea progresiva-Exista atunci cand, dupa comiterea actiunii de catre faptuitor, rezultatul faptei se 109

agraveaza fara interventia faptuitorului, conducand la o alta incadrare juridica a faptei (Exemplul clasic: art. 180 -; art. 183, cod penal). Chiar daca de cele mai multe ori infractiunea progresiva apare la infractiunile comise praeterintentionat, exista si cazuri de infractiuni progresive comise intentionat sau din culpa. Ceea ce conteaza pentru incadrarea juridica a faptei este rezultatul final care se produce, acesta determinand incadrarea juridica a faptei, in timp ce incadrarile an-terioare isi pierd relevanta. Daca infractorul a fost condamnat pentru prima fapta, atunci cand se produce rezultatul mai grav se face recurs in anulare si se da o noua hotarare de condamnare.

93) Unitatea naturală de infracţiune. a) Unitatea naturala de infractiuni exista atunci cand o fapta constituie, in mod natural, firesc o singura infractiune. Formele unitatii naturale de infractiuni 1) Unitatea naturala colectiva exista atunci cand, prin mai multe acte care se unesc intr-o singura actiune, se produce un singur rezultat si, in consecinta, o singura infractiune. Conditii de existenta: a) Trebuie sa existe o singura actiune realizata prin mai multe acte. O actiune cuprinde mai multe acte atunci cand actele respective sunt executate in mod continuu, adica printr-un proces executional unic. Pentru ca actiunea sa cuprinda mai multe acte trebuie ca intre aceste acte sa nu existe intreruperi sau intervale de timp, care sa fie nefiresti in raport de natura infractiunilor. b) Trebuie sa existe aceeasi rezolutie infractionala pentru toate actele de executare. Daca elementul nou aparut in cadrul rezolutiei infractionale intervine inainte de epuizarea actiunii, atunci exista doar o modificare a rezolutiei initiale, iar conditia unicitatii rezolutiei este indeplinita. In schimb, daca elementul nou aparut intervine dupa epuizarea actiunii, atunci exista o noua rezolutie infractionala si o pluralitate de infractiuni. c) Toate actele care creeaza actiunea unica trebuie sa aiba acceasi incadrare juridica. Este indeplinita aceasta conditie, existand incadrare juridica si atunci cand o parte dintre actele de executare realizeaza forma simpla a infractiunii, iar alte acte de executare realizeaza forma calificata (agravanta) a infractiunii. Intr-o astfel de ipoteza, incadrarea juridica a faptei va fi in forma agravanta a acesteia. d) Existenta aceluiasi subiect pasiv sau existenta aceluiasi obiect juridic lezat. 1. Infractiunea simpla exista atunci cand avem un singur act de executare si un singur rezultat, fapta incadrandu-se intr-o singura norma legala. 2. Infractiunea continua-Este acea infractiune care se caracterizeaza prin faptul ca fie actiunea, fie re-zultatul actiunii se prelungesc pe o perioada mai lunga de timp datorita naturii lor. Exista doua forme de infractiuni continue: a) Acea forma la care actiunea este continua (Ex: Conducerea in stare de ebri-etate, portul ilegal de arma, detinerea de instrumente in vederea falsificarii). b) Acea forma la care actiunea este unica, insa efectul ei se prelungeste in timp (Ex: 110

furtul de curent). Infractiunile continue mai pot fi clasificate in: a) Infractiuni continue succesive Acele infractiuni in cazul carora, datorita naturii infractiunilor respective exista anumite intreruperi ale continuitatii (in cazul furtului de curent, este evident ca acesta nu este furat in continuu, ci mai sunt si perioade in care nu este folosita reteaua de curent). Aceste intreruperi nu afecteaza unitatea de infractiuni. Aceasta ar fi afectata doar daca intreruperile nu ar mai fi normale sau firesti. b) Infractiuni continue permanente - Se caracterizeaza prin faptul ca actiunea incriminata nu presupune prin natura ei anumite intreruperi, astfel incat orice intrerupere a actului de executare conduce la solutia retinerii unei pluralitati de infractiuni. O astfel de infractiune continua permanenta este orice fel de detinere ilegala: de droguri, de arme etc. Aceasta clasificare este importanta deoarece se tine cont de faptul ca in cazul infractiunilor continue succesive doar intreruperile anormale duc la un concurs de infractiuni, in timp ce la infractiunile continue permanente orice intrerupere duce la un concurs de infractiuni. Intreruperile judiciare ale actului de executare-In mod normal, atunci cand un infractor care fura curent electric e prins si debransat de catre politie, insa el se rebranseaza imediat, nu se intrerupe actul de executare, deoarece este o intrerupere fireasca. Potrivit doctrinei, momentul trimiterii in judecata echivaleaza cu intreruperea actului de executare. Astfel, printr-o fictiune se considera ca infractiunea s-a epuizat, iar ceea ce se comite ulterior acestui moment intra in interiorul unei noi infractiuni. Argumentele care sustin acest punct de vedere sunt urmatoarele: In momentul trimiterii in judecata infractorului i se imputa faptele comise, iar ceea ce se intampla ulterior nu poate face parte din rechizitoriu; Daca s-ar lua in considerare momentul condamnarii ca fiind momentul intre-ruperii actului de executare, s-ar crea un perpetum mobile judiciar. Potrivit altor instante si altor autori momentul care trebuie luat in calcul este cel al condamnarii definitive, pentru ca in dreptul penal roman singurele hotarari judecatoresti sau singurele acte de procedura care produc efecte sunt cele defini-tive. In fapt intreruperile judiciare sunt niste intreruperi artificiale, deoarece infrac-tiunea se comite in continuare, ele fiind rezultatul unei fictiuni prin care se con-sidera ca o infractiune s-a epuizat. Momentul consumarii si epuizarii infractiunii-Ca regula generala, in cazul infractiunilor cu durata de executare, raportarea altor institutii de drept penal se face la momentul epuizarii infractiunilor, insa exista destul de multe exceptii de la regula. Este important de precizat ca atat capitolul referitor la intreruperile judiciare ale actului de executare, cat si cel referitor la momentul epuizarii infractiunii sunt la fel reglementate in cazul tuturor infractiunilor cu durata de executare. Momentul consumarii infractiunii este momentul primului act de executare, iar momentul epuizarii infractiunii echivaleaza cu momentul ultimului act de execu-tare. Singurul rationament dupa care se alege momentul la care ne raportam e unul de natura pur practica, in baza caruia se urmareste ca faptuitorul sa nu aiba o pozi-tie mai buna decat cel care a comis fapta pe o perioada mai scurta. 111

94) Uzul de fals. Art291-Cod penal-folosirea unui inscris oficial sau sub semnatura privata cunoscand ca este fals, in vederea producerii unor consecinta juridice. Obiectul juridic este identic fie cu cel al falsului material in inscrisuri oficiale, fie cu cel al falsului in inscrisuri sub semnatura privata. Obiectul material este reprezentat de inscrisul falsificat. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin actiunea de folosire a unui inscris cunoscand ca este fals. Urmarea sociala consta intr-o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite. Latura subiectiva presupune intentia directa. Tentativa nu se pedepseste. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la 3 ani cand inscrisul este oficial si inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda cand inscrisul este sub semnatura privata.

95) Vătămarea corporală din culpă. Art184-Cod penal-lovirile sau actele de violenta care nu necesita ingrijiri medicale de mai mult de 10 zile si faptele prin care s-a pricinuit sanatatii vatamari care necesita ingrijiri medicale de cel mult 60 zile savarsite din culpa. Obiectul juridic consta in dreptul persoanei la sanatate si integritate corporala. Obiectul material consta in corpul victimei. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila numai sub forma improprie. Elementul material se realizeaza prin loviri, acte de violente sau fapte prin care s-a pricinuit sanatatii vatamari. Latura subiectiva presupune culpa faptuitorului. Tentativa nu este posibila. Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se produce vatamarea integritatii corporale a victimei. Sanctiunea consta in inchisoare de la o luna la 3 luni sau amenda. Forme agravate: al.2-daca fapta a avut ca urmari vatamari care necesita ingrijiri medicale mai mult de 60 zile sau a avut una din urmatoarele consecinte: slutirea, avortul, pierderea unui simt sau organ sau incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta psihica sau fizica. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Al.3-savarsirea faptei de loviri sau acte de violenta este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exerctiul unei profesii sau meserii ori pentru indeplinirea unei anumite activitati. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Al.4-daca vatamarea care necesita ingrijiri mai mari de 60 de zile pentru vindecare este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitul unei profesii sau pentru indeplinirea unei activitati. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 3 ani. Daca faptele prevazute in al.3 si 4 sunt savarsite de o 112

persoana care se afla in stare de ebrietate. Sanctiunea consta in inchisoare de la unu la 3 ani pentru al.3 si inchisoare de la unu la 5 ani pentru al.4. Actiunea penala se pune in miscare la plagerea prealabila a persoanei vata mate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

96) Vătămarea corporala gravă. Art.182-Cod penal-fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mari de 60 zile. Obiectul juridic consta in dreptul persoanei la integritate corporala si sanatate. Obiectul material consta in corpul persoanei care este victima a infractiunii. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective se realizeaza printr-o fapta care produce integritatii corporale sau sanatatii o vatamare ce necesita ingrijiri mai mari de 60 zile. Caracterul grav consta in durata mare a ingrijirilor medicale. Urmarea imediata consta intr-o atingere adusa integritatii corporale a unei persoane. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Latura subiectiva presupune intentia indirecta. Tentativa nu se pedepseste. Consumarea are loc in momentul producerii urmarii socialmente periculoase. Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 la 7 ani. Infractiunea are doua forme agravate: fapta a produs vreuna din urmatoarele consecinte: pierderea unui simt sau organ sau incetarea functionarii acestora-pierderea unui din cele cinci simturi: vaz, auz, gust, miros si pipait sau de lipsirea unei persoane de o parte a corpului care indeplineste o anumita functie; producerea unei infirmitati fizice sau psihice permanente; slutirea-alterarea infatisarii fizice a vicitimei, deformarea, desfigurarea sau mutilarea acesteia de natura sa-i creeze un aspect neplacut si sa o prejudicieze din punct de vedere estetic; avortul-prin avort se intelege intreruperea cursului sarcinii si expulzarea produsului de conceptie. In acest caz este necesar ca victima sa fie o femeie insarcinata si ca faptuitorul sa fi stiut aceasta imprejurare. In acest caz infractiunea este savarsita cu paeterintentie. Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 la 10 ani. Al.3-infractiunea este mai grava cand fapta a fost realizata in scopul producerii consecintelor prevazute in al.1 si 2. Circumstanta agravanta consta in faptul ca infractiunea se savarseste cu intentie directa. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 12 ani.

97) Violarea de domiciliu. Art.192-Cod penal-patrunderea fara drept in orice mod intr-o locuinta incapere dependinta sau loc imprejmuit tinand de acestea fara consimtamantul persoanei care le foloseste sau refuzul 113

de a le parasi la cererea acesteia. Obiectul juridic consta in inviolabilitatea domiciliului. Infractiunea nu are obiect material. Subiect activ poate fi orice persoana. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective poate fi realizat atat printro actiune cat si printr-o inactiune. Actiunea consta in patrunderea intr-un domiciliu fara consimtamantul persoanei care foloseste respectiva locuinta. Inactiunea consta in refuzul de a parasi o locuinta la cererea persoanei care o foloseste. Urmarea imediata consta intr-o incalcare a libertatii unei persoane de a avea un domiciliu in care sa-si desfasoare viata personala fara nici un amestec din partea altuia. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Daca violarea de domiciliu se savarseste printr-un mijloc care constituie el insusi infractiune se aplica regulile referitoare la concursul de infractiuni. Infractiunea se savarseste cu intentie directa sau indirecta. Tentativa nu se pedepseste. Consumarea are loc in momentul in care faptuitorul patrunde in domiciliul persoanei vatamate sau refuza sa-l paraseasca. Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 4 ani. Actiunea penala se pune in miscare la plangerea persoanei vatamate. Forme agravate:al.2-infractiunea este mai grava daca se savarseste in una din urmatoarele situatii: de o persoana inarmata, savarsirea faptei de doua sau mai multe persoane impreuna, savarsirea faptei in timpul noptii, savarsirea faptei prin folosirea de calitati mincinoase. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 10 ani.

98) Violul. Art.197-Cod penal-actul sexual de orice natura cu o alta persoana de sex diferit sau de acelasi sex prin constrangerea acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara sau de a-si exprima vointa. Obiectul juridic principal consta in libertatea si inviolabilitatea sexuala a persoanei indiferent de sex. Obiectul juridic secundar se refera la integritatea corporala si sanatatea persoanei, convietuirea in cadrul familiei, dreptul la viata. Obiectul material consta in corpul victimei. Subiect activ poate fi orice persoana, indiferent de sex. Participatia penala este posibila sub toate formele. Elementul material al laturii obiective se realizeaza printr-un act sexual de orice natura care are loc fara consimtamantul persoanei. Lipsa consimtamantului rezulta din imprejurarea ca actul sexual se realizeaza: prin constrangere fizica sau psihica; profitand de neputinta victimei de a se apara. Urmarea imediata consta in incalcarea libertatii sexuale a victimei. Raportul de cauzalitate trebuie sa existe. Infractiunea se savarseste cu intentie directa. Tentativa se pedepseste. Consumarea infractiunii are loc in momentul realizarii actului sexual. Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi. Infractiunea are trei forme agravate: al.2-infractiunea este mai grava daca: fapta a fost savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna, victima se afla in ingrijirea, educarea, paza sau 114

tratamentul faptuitorului, victima este un membru al familiei, s-a cauzat victimei o vatamare a integritatii corporale sau sanatatii-vatamarea corporala trebuie sa indeplineasca doua conditii: sa fie consecinta violentelor exercitate asupra victimei pentru a o constrange la un act sexual de orice natura, sa-i fie imputabila faptuitorului pe baza de praeterintentie. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 18 ani si interzicerea unor drepturi. Al.3-ipoteza I-daca victima nu a implinit 15 ani-faptuitorul trebuie sa fi cunoscut varsta victimei. Circumstanta se rasfrange asupra tuturor participantilor. Sanctiunea consta in inchisoare de la 10 la 25 ani si interzicerea unor drepturi. Al.3-ipoteza II-daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei-moartea sau sinuciderea victimei-moartea sau sinuciderea victimei trebuie sa-i fie imputabila faptuitorului pe baza de praeterintentie. Sanctiunea consta in inchisoare de la 15 la 25 ani si interzicerea unor drepturi.Pentru al.1 actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

115

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful