PATOLOGIE ANIMALĂ Modificări circulatorii

MODIFICĂRILE CIRCULAŢIEI SANGUINE, LIMFATICE ŞI ALE LICHIDULUI INTERSTIŢIAL
Structura şi funcţiile organelor şi ţesuturilor sunt dependente de o circulaţie sanguină, limfatică şi a lichidului interstiţial optime, care să asigure cantităţile optime de oxigen şi substanţe nutritive. De asemenea, funcţionarea acestor structuri depinde de volumul de lichid existent în spaţiul intracelular şi cel extracelular (interstiţial). Circulaţia sanguină se realizează în interiorul organelor printr-un sistem de vase de calibre foarte mici denumite capilare. In mod obişnuit sângele nu circulă prin toate capilarele existente. Unele dintre ele (capilare de rezervă) se deschid numai în condiţiile unei solicitări suplimentare (funcţie mărită, redistribuire a sângelui în organ, inflamaţie, procese de reparaţie etc). Schimburile dintre capilare şi lichidul interstiţial şi cele dintre lichidul interstiţial şi celule sunt guvernate de două tipuri de presiune: presiunea hidrostatică şi presiunea coloidosmotică. Presiunea hidrostatică este reprezentată de forţa cu care sângele apasă pe pereţii vasculari; ea descreşte spre capilare şi vene. Ca urmare a acestei presiuni apa, ionii şi moleculele cu masă mică părăsesc vasul şi ajung în lichidul interstiţial. Presiunea coloidosmotică este generată de macromoleculele proteice din sânge, acţionează prin reţinerea apei în vas şi favorizează intrarea ionilor şi a altor molecule din spaţiul extravascular în sânge. Cele două tipuri de presiune sanguină suferă variaţii esenţiale în decursul unor stări patologice. Consecinţele cele mai importante ale acestor modificări sunt: creşterea permeabilităţii vasculare, diminuarea shimburilor metabolice, repartizarea anormală a apei în diferite structuri ale organismului etc.
TULBURĂRI ALE CIRCULAŢIEI SANGUINE

Circulaţia sanguină în diversele ţesuturi şi organe se realizează prin: 9 artere (artere de calibru mare, mijlociu, mic, arteriole, acestea formează circulaţia arterială), ca mijloc de aport al sângelui arterial oxigenat către ţesuturi şi organe; 9 vene (venule, vene de calibru mic, mijlociu, mare, acestea formează circulaţia venoasă), ca mijloc de evacuare a sângelui venos, neoxigenat, încărcat cu dioxid de carbon. 9 capilarele realizează unirea celor două categorii de vase în intimitatea ţesuturilor şi organelor, fiind cele mai fine structuri vasculare (nu pot fi observate cu ochiul liber, ci numai la microscop). Acestea, împreună cu arteriolele şi cu venulele alcătuiesc microcirculaţia. Principalele modificări ale circulaţiei sanguine în diferite ţesuturi şi organe sunt: hiperemia, ischemia, staza, hemoragia, tromboza, embolia, coagularea intravasculară diseminată, infarctul.
1. HIPEREMIA
Hyper=mai mult, peste Haima=sânge Congestio=acumulare, îngrămădire

Sinonime: hiperemia activă, congestie arterială, congestia activă Reprezintă creşterea volumului de sânge arterial dintr-un ţesut sau organ. Este necesar de precizat faptul că modificările de volum se produc strict în spaţiul intravascular. Cauzele care duc la instalarea hiperemiei sunt diverse, de natură fiziologică sau patologică. Fiziologic, orice organ cu o funcţie sporită, accelerată va prezenta o acumulare suplimentară de sânge arterial (hiperemia tubului digestiv în timpul digestiei, glanda mamară în timpul lactaţiei, uterul gestant, musculatura în timpul efortului). Patologic, hiperemia 1

pielea devine foarte palidă. Morfologic. localizată şi generalizată.PATOLOGIE ANIMALĂ Modificări circulatorii însoţeşte îndeosebi procesele inflamatorii acute. susţinută a peretelui vascular indusă de inervaţia vasoconstrictoare) determinat de expunerea la temperaturi joase sau datorită acţiunii unor substanţe cu rol vasoconstrictor. fiind rezultatul intervenţiei mediatorilor chimici care se sintetizează în procesul inflamator. ca atare. moartea teritoriului afectat). 9 blocarea parţială sau totală a lumenului venei datorită prezenţei unui tromb. Diminuarea circulaţiei venoase este la rândul ei indusă de cauze diverse: 9 compresiunea unei vene prin leziuni care s-au dezvoltat în imediata vecinătate.spasmul vascular (contracţie bruscă. . fiind foarte gravă atunci când se localizează în creier. iar pe secţiune se scurge o cantitate mare de sânge arterial (roşu deschis). care vor micşora lumenul arterial. 9 insuficienţa cardiacă (se traduce prin incapacitatea cordului de a prelua tot sângele sosit prin circulaţia venoasă). Macroscopic. 2 . tumefiată. Macroscopic. difuz sau sub formă de pete.durată: persistente şi temporare. Cauzele care determină instalarea ischemiei sunt următoarele: . modificări de metabolism. . . Clasificarea ischemiilor se poate face în funcţie de mai multe criterii: . 3. lipsa oxigenului – anoxie. ischemia se manifestă prin diferite grade de decolorare tisulară. La animalele vii sau la scurt timp de la tăiere pielea apare colorată în roşu. organele afectate au culoare roşie aprinsă. care poate merge până la palid-albicios. Anemia este o afecţiune sistemică şi reprezintă scăderea numărului de eritrocite/ml de sânge şi scăderea cantităţii de hemoglobină existentă în acestea. sângele se acumulează în exces în acel teritoriu. Staza poate fi acută şi cronică.gradul de blocare a lumenului vascular: parţiale sau totale. sunt uşor mărite în volum. ISCHEMIA Ischein= a opri Haima=sânge Este definită ca reducerea sau suprimarea aportului de sânge arterial într-un teritoriu limitat sau în toată masa unui organ. Aportul cu sânge arterial în teritoriul respectiv este în general normal. . STAZA Sinonime: hiperemie pasivă. Hiperemia pielii poartă denumirea de eritem şi este uşor de diagnosticat la animalele cu piele depigmentată sau în zonele lipsite de păr. dar drenarea sângelui prin arborele venos este defectuoasă. miocard sau rinichi. Sensibilitatea la ischemie variază în funcţie de organul afectat. Cele mai importante consecinţe ale ischemiei sunt în strânsă corelaţie cu gradul de obliterare a vasului şi cu durata fenomenului ischemic (cantitate insuficientă de oxigen în teritoriul afectat .blocarea parţială sau totală a lumenului datorită formării unor structuri patologice (trombi sau emboli).hipoxie. . congestie pasivă Se caracterizează prin acumularea excesivă de sânge venos în diferite organe. 2. iar mucoasele capătă nuanţă albă-sidefie (asemănătoare culorii porţelanului).modul de instalare: acute şi progresive.compresiune externă realizată de dezvoltarea în imediata vecinătate a vasului a unor leziuni care reduc dimensiunile lumenului vascular sau datorită modificărilor de topografie ale unor organe.îngroşarea peretelui arterial datorită acumulării în grosimea sa a unor materiale patologice. 9 răsucirea (torsiunea) trunchiurilor venoase care se realizează cu ocazia unor modificări topografice ale unor organe.

HEMORAGIA Rhagio=a curge Haima=sânge Reprezintă modificarea circulatorie prin care sângele părăseşte lumenul vasului. 9 venoase. cunoscut sub denumirea de „ficat muscat” (denumirea provine de la asemănarea dintre culoarea ficatului cu cea a nucşoarei . 9 capilare. Odată ieşit din patul vascular. iar la secţionare se scurge o cantitate mare de sânge roşu-negricios. leziunea se traduce prin alternanţă de zone diferite ca nuanţă: zone de culoare gălbuie (reprezintă teritoriile degenerate din cauza hipoxiei locale) şi zone de culoare roşie-negricioasă (reprezintă reţeaua vasculară venoasă supraîncărcată cu sânge). În cazul pielii şi al mucoaselor leziunea este desemnată cu termenul de cianoză. 9 echimoze (aspect punctiform. ceea ce va duce la creşterea consistenţei ficatului. Stomacul şi intestinul cu stază au peretele îngroşat. 9 mixte. de 1-2 mm). În cazul unei leziuni vechi. denumite diferit în funcţie de dimensiuni şi aspect: 9 peteşii (aspect punctiform. 9 cardiace (ruperea cordului). 9 prin diapedeză (per diapedesis).muscade). Sângele extravazat poate ajunge în interiorul organismului – hemoragie internă sau în exteriorul organismului – hemoragie externă. a cordului sau a altor organe (per rhexis) sunt consecinţa traumatismelor sau a scăderii rezistenţei acestora. exprimându-se morfologic sub formă de puncte sau pete de culoare roşie. puternic infiltrat cu sânge. la secţionare se scurge o cantitate sporită de sânge roşunegricios. turgescentă. favorizând ieşirea din vas a sângelui. 9 prin fenomene de erodare a peretelui vascular (per diabrosis). iar la secţionare se scurge o cantitate crescută de sânge venos. cu limite imprecise de delimitare). carenţe în vitamine şi minerale care contribuie la echilibrarea permeabilităţii vasculare şi coagulabilităţii sângelui. se instalează hipoxia. gradual. de 2-3 mm). din care. Culoarea parenchimului este roşie-negricioasă. de culoare roşie-negricioasă. Morfologic. se constată iniţial o creştere a volumului şi greutăţii ficatului. splina cu stază apare mărită în volum (splenomegalie). 9 sufuziuni (pete mari. În cazul leziunilor vechi are loc şi o creştere a cantităţii de ţesut conjunctiv din stroma hepatică. se raclează cu uşurinţă. sângele se poate infiltra în structura diferitelor organe. În staza pulmonară. persistente. Parenchimul splenic este ramolit. Staza cronică se instalează atunci când circulaţia de întoarcere este afectată în mod treptat. de culoare roşie-negricioasă. afectând numai un singur organ (splină. stomac). care nu a colabat. 3 . iar ficatul capătă un aspect caracteristic. produse de dezvoltarea în grosimea acestuia a unor procese inflamatorii sau tumorale. intestin. ţesuturile respective căpătând o culoare vănătă. Morfologic. sunt rezultatul creşterii permeabilităţii vasculare determinată de toxine bacteriene. Cea mai frecventă cauză a stazei cronice este insuficienţa cardiacă. de culoare roşie-vânătă sau roşienegricioasă. Sunt descrise trei mecanisme care determină instalarea hemoragiilor: 9 ruperea peretelui vascular. variabile ca formă şi dimensiuni. În funcţie de vasul de sânge afectat hemoragiile por fi: 9 arteriale. substanţe toxice anorganice. 4. roşu-negricios. În staza hepatică.PATOLOGIE ANIMALĂ Modificări circulatorii Staza acută este cel mai adesea localizată. morfologic se constată un pulmon înalt.

putând determina moartea animalului. friabilă. rinichi).aglomerări de hematii şi leucocite toate dispuse într-o reţea de fibrină. Morfologic. 9 enteroragie – hemoragie intestinală. aceştia formându-se de obicei la bifurcaţia a două vase de sânge. Hemoragiile mari provoacă anemie severă şi chiar şoc hipovolemic. are culoare roşie aprinsă sau negricioasă şi poate fi lichid. hemoragiile mici nu au consecinţe grave. uscată. Sângele acumulat poate fi în cantitate variabilă. de culoare cenuşie. sub forma unei colecţii de sânge negricios. 9 trombi „călăreţi”. trombii prezintă un cap care aderă la locul leziunii vasculare. 9 hemotorax – hemoragie în cavitatea toracică. 9 hematom . hemoragia nazală în picătură se numeşte epistaxis.la denumirea cavităţii afectate: 9 hemopericard – hemoragie în cavitatea pericardică. 4 . care dilacerează structurile ţesutului gazdă sau localizată sub capsula unor organe parenchimatoase (ficat. TROMBOZA Trombos – cheag de sânge Reprezintă fenomenul de coagulare intravasculară a sângelui în timpul vieţii. lumenul fiind blocat în totalitate. lichid sau coagulat total sau parţial. Colecţiile sanguinolente din marile cavităţi ale organismului se denumesc prin adăugarea prefixului hemo. 9 trombi venoşi. 9 hemoperitoneu – hemoragie în cavitatea abdominală. un corp şi o coadă orientată în sensul circulaţiei sanguine. 9 modificări esenţiale ale concentraţiei factorilor de coagulare sanguini în sensul creşterii acesteia. având ca rezultat formarea unor formaţiuni patologice denumite trombi . 9 trombi cardiaci 9 trombi capilari După raportul care se crează între tromb şi peretele vascular pot apărea: 9 trombi parietali.PATOLOGIE ANIMALĂ Modificări circulatorii 9 vibice (hemoragii liniare). Diateza hemoragică/hemoragipară semnifică o predispoziţie a organismului la hemoragii. negricioasă sau cu straturi alternative cenuşii şi negricioase. splină. 9 scăderea vitezei de circulaţie a sângelui favorizează aglomerarea fibrinei şi a celulelor sanguine. 5. 9 purpură termenul se foloseşte în cazul prezenţei a numeroase echimoze şi peteşii pe piele. Trombul apare ca o masă solidă. Hemoragiile din organele cavitare se denumesc prin adăugarea sufixului -ragie la denumirea organului afectat: 9 rinoragie – hemoragia nazală în jet. În funcţie de vasul afectat se pot întâlni: 9 trombi arteriali. aceştia blocând numai parţial lumenul vasului.colecţie de sânge. 9 gastroragie – hemoragie stomacală. 9 trombi obliteranţi. în general delimitată. parţial coagulat sau sub formă de coaguli. Formarea unui tromb este condiţionată de trei factori care intervin simultan: 9 leziunea peretelui vascular permite eliberarea locală a unor substanţe (factori de coagulare) care joacă rol important în coagulare. În general. dar hemoragiile mici şi repetate pot provoca anemie.

Datorită acesteia. Datorită lipsei oxigenului în teritoriul afectat se crează o stare de anoxie care va genera moartea teritoriului irigat de vasul blocat. Cea mai importantă consecinţă a trombozei este ischemia de diferite grade. Dacă formarea trombului se opreşte într-o fază incipientă. putem întâlni: 9 embolii solide (fragmente de tromb. care diferă prin structură de compoziţia sângelui normal. 9 infarcte roşii (hemoragice). Embolii care se crează odată cu erodarea trombului. În funcţie de elementele care intră în structura embolilor. în funcţie de calibrul vasului afectat. caracterizată prin lipsa circulaţiei colaterale care să poată relua afluxul sanguin în cazul blocării unui trunchi arterial important. 9 embolii aseptice (fără vehiculare de bacterii) şi septice (cu vehiculare de bacterii).PATOLOGIE ANIMALĂ Modificări circulatorii Evoluţia trombilor se face în mod diferenţiat. Dimensiunile acestor leziuni sunt variabile. Infarctele arteriale se produc de obicei în urma trombozei sau emboliei. teritoriul irigat de vasul trombozat va suferi un proces de distrugere şi moarte (infarct). miocard şi splină. Embolii septici şi cei formaţi din celule tumorale contribuie la răspândirea proceselor respective în organism constituind procesul de metastazare. au culoare albicioasă sau cenuşie şi 5 . grupuri de celule sau fragmente de parenchim desprinse din organe zdrobite). în situaţia în care circulaţia saunguină nu se reia. Embolii pot bloca parţial sau total lumenul vasului în care s-au oprit. are loc un proces de degradare prin intervenţia unor factori care distrug reţeaua de fibrină. Infarctele arteriale pot fi: 9 infarcte albe (ischemice). fiind influenţată de mărimea trombului. Infarctele albe se produc de obicei în rinichi. EMBOLIA Embolia este definită ca vehicularea în sistemul cardiovascular a unor particule denumite emboli. cu producere consecutivă de stază. Având în vedere tipul de vas afectat se disting: 9 infarcte arteriale. Fenomenul poate implica în aceeaşi măsură şi lumenul unei vene. cu instalarea ulterioară a ischemiei. 7. Aceste organe prezintă o circulaţie arterială terminală. factorii care au dus la formarea lui şi existenţa unor mecanisme care să conducă la dezintegrarea acestuia. generând fenomenul de embolie. 9 embolii gazoase (bule de gaz care au pătruns în circulaţie prin injecţii intravenoase sau ca urmare a diferenţelor de presiune a diferitelor gaze din compoziţia aerului). ajung în vase cu calibru mai mic sau egal cu diametrul acestora care vor produce la rândul lor aceleşi fenomene de ischemie şi de infarct. 6. Mult mai rar sunt întâlnite cele exogene. paraziţi. INFARCTUL Reprezintă distrugerea sau moartea unui teritoriu dintr-un ţesut sau organ datorită blocării circulaţie sanguine care irigă acea zonă. 9 embolii grase (picături de grăsime care au fost eliberate în urma unor fracturi şi vehicularea măduvei osoase prin sânge). Cea mai importantă consecinţă a emboliei este generată de blocarea lumenului unei artere. Acest mecanism va favoriza punerea în libertate şi vehicularea prin sistemul circulator a unor fragmente din tromb. Marea majoritate a emboliilor provin din organism (embolie endogenă) şi sunt de cele mai multe ori rezultatul desprinderii de fragmente din trombi. 9 infarcte venoase.

el favorizând diferitele schimburi care se realizează între spaţiul vascular şi cel celular. 6 Oidema = tumefiere. Apar ca urmare a trombozei venoase sau ca urmare a modificărilor topografice a unor organe care induc secundar creşterea presiunii sanguine în vene. 67%). Atât la suprafaţă cât şi după secţionare zona de infarct este înconjurată de un brâu de culoare roşie. Lichidul interstiţial este lichidul aflat în spaţiul extracelular. o serie de hormoni. Această situaţie se crează în condiţiile unor carenţe proteice. Infarctul roşu are aceeaşi formă ca şi infarctul alb. 8%) 9 interstiţial (aprox. în special de albumină din sânge şi reprezintă un al doilea mecanism de producere a edemelor. Creşterea presiunii hidrostatice reprezintă un mecanism care acţionează ca urmare a instalării anterioare a stazei mai ales în teritoriile capilaro-venoase. Acestea sunt edemele de stază şi sunt induse de obicei de insuficienţa cardiacă. invaginaţie etc). umflătură . respectiv baza mică orientate spre interiorul organului. EDEMUL Edemul reprezintă o creştere a cantităţii de lichid interstiţial. Mecanismele care conduc la instalarea edemelor vizează în primul rând dezechilibrele care afectează cele două tipuri de presiune care asigură echilibrul între lichidul din spaţiul vascular.PATOLOGIE ANIMALĂ Modificări circulatorii suprafaţă uşor declivă în raport cu zonele învecinate neafectate. iar dimensiunea infarctului este mare. invadând teritoriul afectat. Datorită deficitului proteic. circulaţia limfatică. cantitatea de lichid extracelular va creşte favorizând apariţia edemului. 9 vascular (aprox. În aceste situaţii după producerea ischemiei şi a necrozei consecutive acesteia. când organismul pierde o cantitate importantă de proteină prin urină sau când ficatul nu sintetizează albumină în cantitate suficientă. 1. extravascular şi intracelular. 25%). Consecinţele infarctelor sunt strâns corelate cu dimensiunea zonei distruse şi cu localizarea acestuia. absorbţie intestinală deficitară creată de bolile parazitare intestinale. organe care beneficiază de o circulaţie arterială bogată în colaterale. în zona de infarct circulaţia se reia. favorizând extravazarea lichidului în spaţiul extravascular. Scăderea presiunii coloid-osmotice este generată de scăderea concentraţiei proteice. are culoare roşie închisă şi suprafaţă uşor bombată comparativ cu teritoriile înconjurătoare neafectate. Ele pot conduce la moarte atunci când este afectat un organ vital. permeabilitatea vasculară. Infarctele venoase sunt consecinţa blocării circulaţiei de întoarcere (venoase) şi sunt de culoare roşie. Odată cu presiunea crescută ce acţionează pe pereţii vasculari va creşte şi permeabilitatea vasculară. TULBURĂRILE CIRCULAŢIEI LICHIDULUI INTERSTIŢIAL În organism apa este distribuită în trei compartimente: 9 celular (aprox. Cele mai frecvente situaţii de acest gen se crează în stomac (torsiune gastrică) şi intestin (torsiune. creierul şi splina. Pe secţiune forma infarctului este de triunghi sau trapez cu vârful. Infarctele roşii sunt rareori întâlnite şi afectează mai ales pulmonul. Menţinerea constantă a acestor proporţii asigură echilibrul funcţional al organismului şi este reglat de o serie de factori dintre care sunt de reţinut: presiunea hidrostatică şi coloidosmotică a sângelui.

iar în edemele inflamatorii roşie aprinsă. fiind sărac în proteine şi celule. uşor gălbui. În contact cu aerul. transparent. mărindu-le şi favorizând ieşirea lichidului din vase (edemele toxice). Din punct de vedere evolutiv se cunosc: 9 edeme acute. Edemul pulmonar se caracterizează prin dispariţia colabării în momentul deschiderii cavităţii pleurale (pulmon înalt). în care transsudatul se acumulează în cavităţile naturale ale organismului. de culoare roz palidă sau în diverse nuanţe de roşu (edem de stază sau inflamator). Alte localizări mai importante ale edemelor sunt cele din creier şi laringe. Termenii folosiţi pentru denumirea diferitelor acumulări de lichid se formează adăugând la prefixul hidro. Acelaşi fenomen are loc în cadrul inflamaţiilor acute. lucru ce îi conferă o capacitate sporită de coagulare în contact cu aerul. Pliurile cutanate dispar. cu acizii şi prin încălzire nu coagulează. În funcţie de caracteristicile lichidului acumulat şi mecanismele care au dus la instalarea edemului se deosebesc: 9 edeme neinflamatorii. HIDROPIZIA Hidropiziile sunt forme particulare de edem. 9 edeme inflamatorii. Leziunile pereţilor vasculari care au ca rezultat creşterea permeabilităţii vasculare sunt generate îndeosebi de unele toxice ingerate sau cele care provin din distrugerea unor structuri proprii organismului. La proba plutirii. pleoape. Acest mecanism acţionează în condiţiile unei eliminări insuficiente de sodiu prin urină (edemele renale). Mecanismele care conduc la formarea acestor acumulări sunt identice cu cele descrise la edem.denumirea ştiinţifică a cavităţii afectate: 9 hidrotorax – acumulare de lichid în cavitatea toracică. acizii şi prin încălzire. În ţesutul conjunctiv subcutanat. duce la colabarea pulmonului şi insuficienţă respiratorie. Consistenţa este păstoasă. zonele afectate fiind în general mai reci. iar pe secţiune se obsservă un aspect umed. 2. a traheeei şi bronhiilor se remarcă prezenţa unui lichid spumos. Unele dintre acestea acţionează în mod direct asupra spaţiilor dintre celulele endoteliale. Edemul pulmonar. toracelui şi abdomenului). faţa inferioară a gâtului. care permit traversarea plasmei în spaţiul extravascular (edemele inflamatorii). 9 edemul generalizat (anasarcă). datorită unor leziuni renale sau în cazul unor dereglări hormonale. 9 edeme cronice. iar la secţionarea parenchimului. gelatinos. membre. caldă şi sensibilă. Exsudatul este lichidul care se formează în edemele inflamatorii. După extindere sunt descrise: 9 edemul localizat. fragmentul recoltat pluteşte între două ape. edemul se localizează la extremităţi (urechi. 7 . Acesta diferă de transsudat prin conţinutul mare în proteine. laringian şi cerebral sunt deosebit de grave.PATOLOGIE ANIMALĂ Modificări circulatorii Acumularea ionilor de sodiu în spaţiul interstiţial va favoriza acumularea excesului de lichid. putând conduce la moarte. Culoarea pielii variază în funcţie de cauza care a dus la instalarea edemului: în edemele de stază piele este vânătă. Morfologia edemelor variază în funcţie de localizare. la presiune păstrează un timp amprenta (consistenţă păstoasă). Lichidul de edem poartă denumirea de transsudat. Edemele acute se resorb complet în condiţiile dispariţiei cauzelor care au condus la instalarea lor. în cele renale albă. ca rezultat al intervenţiei unor mediatori chimici.

iar ruperea vaselor limfatice de la nivelul mezenterului va determina chiloperitoneu. 3. emboli. Leziunea devine evidentă macroscopic doar atunci când sunt afectate trunchiuri limfatice subcutanate de calibru mare.PATOLOGIE ANIMALĂ Modificări circulatorii 9 hidroperitoneu (ascită) – acumulare de lichid în cavitatea peritoneală. este consecinţa creşterii presiunii hidrostatice în sistemul venos abdominal. 9 hidropericard – acumulare de lichid în cavitatea pericardică. acestea devenind evidente sub piele sub formă de coardă limfatică. 8 . permeabilitatea vasculară creşte permiţând extravazarea limfei. Ruperea canalului toracic va duce la acumularea limfei în cavitatea pleurală (chilotorax). LIMFORAGIA Limforagia este reprezentată de ieşirea limfei din lumenul vaselor limfatice.STAZA LIMFATICĂ Staza limfatică are în esenţă aceleaşi mecanisme menţionate anterior în cadrul stazei sangvine fiind rezultatul blocării parţiale sau totale a lumenului vaselor limfatice prin trombi. În ambele situaţii se constată acumularea în cavităţi a unui lichid lăptos care coagulează lent în contact cu aerul. Macroscopic. oprind circulaţia limfei pe un anumit sector. Formarea trombilor limfatici poate fi o consecinţă a stazei limfatice sau a unor inflamaţii care localizează în peretele vasului limfatic sau în teritoriile imediat apropiate. 2. TROMBOZA LIMFATICĂ Este generată de coagularea limfei în interiorul vaselor limfatice. TULBURĂRILE CIRCULAŢIEI LIMFATICE 1. De cele mai multe ori se constată limforagie ca urmare a ruperii acestora prin traumatism sau ca urmare a distrugerii peretelui prin formarea în vecinătate a unor tumori. determinând insuficienţă cardiacă. Cea mai importantă consecinţă a stazei limfatice este edemul limfatic. leziuni cu caracter nodular sau chistic care crează compresie în imediata vecinătate. revărsarea limfei se constată în cazul ruperii unor vase limfatice mari. Acestea dezorganizează structura histologică. Datorită creşterii presiunii hidrostatice în vasul afectat. exercită compresiune asupra cordului. 9 hidrocefalie – lichidul se acumulează în encefal determinând compresiunea acestuia. La aceste cauze se adaugă procesele inflamatorii sau tumorale care se dezvoltă în interiorul limfonodurilor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful