P. 1
Curs Logic a Integral

Curs Logic a Integral

|Views: 4|Likes:
Published by Crp PrimaGrupa
curs de logica anul I transilvania brasov comunicare si relatii publice
curs de logica anul I transilvania brasov comunicare si relatii publice

More info:

Published by: Crp PrimaGrupa on Sep 17, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/17/2013

pdf

text

original

LOGICA, anul I, CRP, SO Bibliografie 1. Aristotel: Metafizica, Ed. Acad. RSR, Bucureşti, 1965 2. Aristotel: Organon, vol. I-IV, Ed.

Ştiinţifică, Bucureşti, 1957-1963 3. Bielz, P.: Logica, manual cl.a IX, Ed. Did. Şi Ped., Bucureşti, 1992 4. Bieltz, P.: Logică și gândire critică, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București, 2008 5. Botezatu, P.: Adevaruri despre adevar, ed. Junimea, Iasi, 1981 6. Botezatu, P.: Valoarea deducţiei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969 7. Botezatu, P.: Introducere in logica, ed. Polirom, Iasi, 1997 8. Didilescu, I., Botezatu, P.: Silogistica, Ed. Did. Şi Ped., Bucureşti, 1976 9. Dima, T: Metodele inductive, ed. St. si Ped., Bucuresti, 1975 10. Dumitriu, A.: Istoria logicii, Ed. Did. Şi Ped., Bucureşti, 1975 11. Enescu, Gh.: Logică şi adevăr, Ed. Politică, Bucureşti, 1967 12. Enescu, Gh.: Dicţionar de logică, Ed. Şt. Şi Encicl., Bucureşti, 1985 13. Enescu, Gh.: Fundamentele logice ale gândirii, Ed. Şt. Şi Encicl., Bucureşti, 1980 14. Gavriliu, L.: Mic tratat de sofistică, Ed. IRI, Bucureşti, 1996 15. Hegel, G.W.F.: Logica, Ed. Acad. RPR, Bucureşti, 1962 16. Ionescu, N.: Curs de logică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993 17. Ionescu, N.: Curs de istorie a logicii, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993 18. Leibniz, G.W.: Monadologia, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994 19. Maiorescu, T.: Scrieri de logică, Ed. Şt. Şi Encicl., Bucureşti, 1988 20. Petrovici, I.: Probleme de logica, ed. Agora, Iasi, 1996 21. Surdu, Al.: Logica clasica si logica matematica , Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1971 22. Săvulescu, S.: Retorică şi teoria argumentării, Ed. SNSPA, Bucureşti, 2001

23. Stoianovici, D., Dima, T., Marga, A.: Logica generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990

Curs 1 LOGICA. OBIECT ŞI JUSTIFICĂRI PROPEDEUTICE Cunoştinţele, convingerile, opiniile şi presupunerile noastre, ale tuturor, sunt formulate în (sau ca) propoziţii. Propoziţiile pot fi adevărate sau false. Adevărat şi fals sunt în logică valori de adevăr, sau valori alethice. Valorile de adevăr pot fi atribuite prin confruntarea directă a conţinutului propoziţional cu starea de lucruri, atunci când lucrul acesta este posibil, sau prin raportare (mediatoare) la alte propoziţii. Fiecare dintre aceste variante corespunde câte unei teorii a adevărului (teoria adevărului- corespondenţă, respectiv teoria adevărului- coerenţă) de mare importanţă în gnoseologie, dar asta e altă poveste. Procesul de determinare a valorii de adevăr a unei propoziţii cu ajutorul altor propoziţii se numeşte inferenţă. O inferenţă are premise (propoziţii oferite drept temei) şi concluzie (propoziţia întemeiată prin inferenţă). Ea (inferenţa) este validă din punct de vedere logic dacă adevărul premiselor sale garantează adevărul concluziei. Problema validităţii inferenţelor este distinctă de problema valorii de adevăr a propoziţiilor componente. Validitatea presupune existenţa unor relaţii specifice, de decurgere logică (sau consecinţă), între premisele şi concluzia inferenţei: dacă premisele sunt adevărate, concluzia este adevărată; dacă e falsă concluzia, cel puţin una dintre premise e falsă. Astfel, cu privire la determinarea valorii de adevăr a unei propoziţii prin raportare la alte propoziţii, aş vrea să reţineţi: O inferenţă are concluzie adevărată dacă are premise adevărate şi este validă. Din această perspectivă, Logica este teoria inferenţei valide. Sau, pentru a menţiona o altă definiţie, Logica este ştiinţa legilor şi formelor gândirii corecte. Părintele logicii este socotit, în spaţiul cultural occidental, Aristotel (384-322 î.Ch.). Scrierile lui logice, Categoriile, Despre interpretare, Analiticile prime, Analiticile secunde, Topicele şi Respingerile sofistice au fost grupate mai târziu sub titlul de Organon. Organon înseamnă instrument. Titlul surprinde dimensiunea propedeutică a exerciţiului logic. Acesta pregăteşte intelectul în vederea angajării coerente, clare şi riguroase într-un (orice) demers de investigare. Logică şi limbaj Aşadar, legile şi formele gândirii corecte se constituie în obiect de studiu al logicii. Dar gândirea, arată unii filosofi contemporani (ne aflăm, potrivit acestora, în paradigma comunicaţională, adică facem din comunicare principalul nostru obiect de interes teoretic), este inseparabilă de limbaj. Limbajul este mediul de formare a gândirii. Limbajul exprimă conţinuturi de gândire. Nu este posibilă gândirea în afara limbajului. Nu este posibil, de asemenea, un limbaj vid de orice conţinut de gândire. E îndreptăţit, în acest context, interesul logicii pentru limbaj. Câteva precizări terminologice, acum:

Limba este un sistem de semne care servesc comunicării. Limba are lexis şi gramatică. Lexicul este totalitatea semnelor (cuvintelor) limbii. Gramatica este totalitatea regulilor de folosire a lexicului. Limbajul este limba manifestă. Aceleiaşi limbi îi corespund mai multe limbaje (diverse feluri de argou, jargon, dialecte). Vorbim o limbă şi utilizăm un limbaj. Limbajul curent este limbajul utilizat în comunicarea umană cotidiană. Limbajul curent pune pentru logică problema reducerii impreciziei termenilor. Limbajul artificial, ca soluţie a problemei impreciziei termenilor, reprezintă o standardizare a limbajului natural. Tendinţa de standardizare, manifestă de la începuturile logicii, a fost amplificată de dezvoltarea logicii matematice, simbolice şi a interesului manifest în interiorul acestei discipline pentru soluţionarea problemei paradoxurilor logicomatematice, la începutul secolului XX. (Vă aduceţi aminte, cred, de Epimenide, cretanul, spune că toţi cretanii mint. Bertrand Russell, un filosof despre vom mai povesti, a folosit o formulare alternativă pentru acelaşi tip de paradox ca suport al tentativei de rezolvare a problemei: (cam aşa) Bărbierul satului, adică săteanul care îi bărbiereşte pe cei care nu se bărbieresc singuri, se bărbiereşte sau nu se bărbiereşte singur? ) Pe fondul acestor dezvoltări, s-a conturat în filosofia contemporană interesul pentru analiza logică a limbajului. Facilitând înlăturarea erorilor date de limbaj în cunoaştere, aceasta susţinea reconstrucţia logică a limbajului plecând de la enunţuri elementare. Relaţia dintre referinţă, semnificaţie şi sens s-a aflat în centrul acestei reconstrucţii. Referinţă, semnificaţie, sens În logică, termenul este un cuvânt sau un ansamblu de cuvinte care exprimă o noţiune şi se referă la unul sau mai multe obiecte, reale sau ideale. Termenul are, astfel, trei componente: lingvistică, reprezentată de cuvânt (sau expresie) cognitivă, reprezentată de noţiune (sau concept) ontologică, reprezentată de obiect (sau referinţă) Faptul că o expresie se referă la un obiect (adică expresia are un referent) îi conferă expresiei semnificaţie. Modul în care expresia se referă la obiectul semnificat îi conferă expresiei sens. Relaţia de semnificare, adică de asociere a expresiei cu obiectul, se constituie la nivel individual. Sensul este conferit la nivel comunitar. Semnificaţia este, aşa cum desigur bănuiţi deja, altceva decât referinţa. Avem termeni cu aceeaşi semnificaţie şi referinţe diferite, ca, de exemplu, termenul corespunzător cuvântului Eu. Avem termeni cu semnificaţii diferite şi aceeaşi referinţă, ca de exemplu, triunghi cu laturi egale/ triunghi cu unghiuri egale . Şi avem, cireaşă pe tort, termeni cu semnificaţie şi fără referinţă, ca perpetuum mobile. Dar despre referinţă, semnificaţie şi sens va mai fi de multe ori vorba în anii aceştia de şcoală. Teoriile comunicării şi cunoaşterea ştiinţifică datorează mult analizei logice a limbajului.

cel care leagă între ele premisele. deşi de cele mai multe ori temeiurile acestea nu ne sunt cunoscute.a. întrucât redau modalitatea cognitivă de abordare a lumii. şi în formularea lui Leibniz. între care şi următoarele: -silogismul să aibă trei şi numai trei termeni. fundamentale. originară: „Identic în sine se spune despre lucrurile a căror materie e una. nicio propoziţie nu poate fi veridică. Eu sunt eu.” 4. întrucât regizează procesele de raţionare fără a se referi la caracteristicile particulare. are câteva reguli generale de validitate.Curs 2 PRINCIPIILE LOGICII Principiile logicii sunt legi logice de maximă generalitate din care derivă celelalte legi şi reguli logice.”. Dacă n-ar fi adevărat că m-am născut în Braşov. Principiul noncontradicţiei: (în formularea lui Aristotel) “Este peste putinţă ca unuia şi aceluiaşi subiect să i se potrivească şi totodată să nu i se potrivească unul şi acelaşi predicat…” 3. M-am născut în Braşov. Principiul terţului exclus: “…Dar nu este cu putinţă nici să existe un termen mijlociu între cele două membre extreme ale unei contradicţii şi despre orice subiect trebuie să fie afirmat ori negat fiecare predicat. fie ca specie.” (apud. întrucât legile şi regulile logicii le presupun şi le particularizează în operaţii logice (de exemplu. Stoianovici ş. fără să existe un temei. clarificatoare. fie ca număr. M-am născut în Braşov pentru că mama mea se afla în Braşov în perioada naşterii mele . B este B. să aibă aceeaşi semnificaţie în cele două premise.” 2. concrete ale obiectelor. silogismul. Dacă această regulă nu este respectată este încălcat principiul identităţii. cât şi despre acelea a căror substanţă e una. o raţiune suficientă pentru care lucrurile sunt aşa şi nu altfel. întemeiate ontic. ar fi adevărat că m-am născut în afara Braşovului. inferenţă deductivă cu două premise. Logica generală admite existenţa a patru principii: 1. 1990) (Într-o încercare foarte rudimentară de exemplificare a operării cu principiile. aşadar nu m-am născut în afara Braşovului. nu există altă variantă.. întrucât exprimă trăsăturile de maximă generalitate ale lumii. constitutive gândirii. Principiul raţiunii suficiente (adăugat celorlalte de către Leibniz): “Niciun fapt nu poate fi adevărat sau real. A este A . adică termenul mediu. „Fiecare lucru este ceea ce este şi în atâtea instanţe câte sunt. Respectarea lor este condiţie necesară pentru validitatea operaţiilor logice. Principiul identităţii: în formulare aristoteliană.) Principiile logicii sunt: formale. ca în exemplul de mai jos: .

conturând schema gradelor ei de libertate şi astfel. Principiul identităţii. o propoziţie este sau acceptată sau neacceptată într-un sistem de propoziţii. altă variantă neexistând. Potrivit lui. din care rezultă cu necesitate. Principiul pretinde termenilor implicaţi într-un raţionament să-şi păstreze înţelesul pe parcursul raţionamentului. întrucât propoziţiile adevărate presupun adevărul acestora. modelând realitatea. indică persistenţa proprietăţilor definitorii ale unui obiect. potrivit lui Aristotel. Principiul noncontradicţiei asigură gândirii coerenţa. în sinonimie. identitatea pe care o cere principiul (A=A) este altceva decât egalitatea. Principiul terţului exclus asigură gândirii consecvenţa. În întemeierea acestora (ca evidenţiere a temeiului lor) însă. -în concluzia silogismului extensiunile termenilor nu pot fi mai mari decât în premise. formulat ¬(A & ¬A). După domeniul de aplicaţie. formulat A v ¬A. Acesta este. Principiile organizează gândirea. Observaţii: 1. Principiul noncontradicţiei. Orice acţiune are un motiv. Observaţie: Propoziţiile referitoare la evenimente viitoare. Principiul raţiunii suficiente indică accesibilitatea şi caracterul necesar al cunoaşterii veritabile. principiul suprem al cunoaşterii. principiul îngăduie formulări diferite: Orice stare este precedată de alta.).Pisica mănâncă şoareci. de asemenea propoziţiile referitoare la mulţimi infinite suspendă interogaţiile despre aplicarea principiului terţului exclus. „Şoareci” e cuvânt. omonimii ş. Dacă această regulă nu este respectată este încălcat principiul raţiunii suficiente. propoziţii necesare. echivalenţa sau congruenţa (A=B). Pisica mănâncă un cuvânt. Dacă se formulează o judecată. Principiul raţiunii suficiente are caracter metodologic şi asigură gândirii fundamentarea. indică necesitatea ca una dintre proprietăţile contradictorii să fie adevărată. Principiul terţului exclus. indică imposibilitatea coexistenţei însuşirilor incompatibile. În cazul lor. mai spectaculos. Principiile sunt formulate ca judecăţi. aceasta trebuie să aibă un temei. formulat A=id A. Principiul identităţii asigură gândirii claritatea. adică nivelul de generalitate al concluziei nu poate fi mai ridicat decât al oricărei premise. termenii implicaţi în relaţie sunt diferiţi. contingente. limbajul natural îngăduie frecvente încălcări ale principului identităţii. nu poate fi ignorat statutul lor special: . În spaţiu şi timp obiectele se determină şi se condiţionează. 2.a.

1. (Un examen dat ar fi trecut şi picat la aceeaşi prezentare. falsitate principiului identităţii are drept consecinţă imposibilitatea distingerii obiectelor (fiecare dintre acestea poate fi orice). principiile sunt legi logice de maximă generalitate. Desigur. Supoziţiile de validitate nu împiedică schimbările. A=id A. Din aceste motive. întemeierea principiilor este indirectă.). A v ¬A. ci îngăduie o definire corectă a lor. adică prin consecinţele considerării lor ca false. În acelaşi timp şi sub acelaşi raport. sau aţi putea compune o poezie pe care să le prezentaţi cu succes drept rezolvările cerute). Astfel. încercările de exemplificare pot fi simultan prilejuri pentru întrebări care să încâlcească mai tare lucrurile. falsitatea pricipiului raţiunii suficiente are drept consecinţă imposibilitatea distingerii cunoaşterii veritabile de pretinsa cunoaştere (Aţi putea socoti că e suficient să vă prezentaţi în locul şi la data la care e programat examenul pentru a obţine o notă de trecere). 4. dacă se formulează o judecată. Pentru prevenirea impreciziilor. dacă vi s-ar cere să rezolvaţi un exerciţiu anume la examen. În acelaşi timp şi sub acelaşi raport. Încă de la Aristotel logicienii sunt grijulii cu privire la acest aspect. În acelaşi timp şi sub acelaşi raport ¬ (A & ¬A). (Bunăoară. În acelaşi timp şi sub acelaşi raport . falsitatea principiului noncontradicţiei are drept consecinţă caracterul accidental al tuturor proprietăţilor obiectelor. aţi putea rezolva orice alt exerciţiu. falsitatea principiului terţului exclus are drept consecinţă imposibilitatea distingerii adevărului de fals (Ar putea să nu fie adevărat că dacă aţi luat examenul nu l-aţi picat) . 3. aceasta trebuie să aibă un temei. aşadar nu pot fi întemeiate prin astfel de propoziţii. aşadar nu pot fi deduse din alte legi logice. aplicarea pricipiilor logicii este întărită prin evidenţierea supoziţiilor de validitate. Astfel.principiile sunt presupuse de propoziţiile logice. Propoziţiile formulate în limbaj curent îngăduie felurite tălmăciri şi răstălmăciri. Formularea supoziţiilor de validitate nu restrânge utilizarea principiilor. ci îi dă acesteia rigurozitate. . 2.

intensiunea determină extensiunea. adică a caracterizării unui termen cu ajutorul altui termen. nu este…) sau pot fi conectori logici (ex. acum: A. în cazul termenului cerc pătrat. Caracterul contradictoriu al acestora poate fi explicit.. lexis şi gramatică. . termenii sunt vizi sau nevizi. Termenii categorematici pot fi clasificaţi în multe feluri. Limba are.. aşa cum ştiţi deja. Intensiunea unui termen reprezintă proprietatea sau ansamblul de proprietăţi caracteristice mulţimii de obiecte la care cuvântul aferent termenului se referă. Cuvintele cu înţeles operaţional intră în alcătuirea termenilor sincategorematici.. sau implicit.Curs 3 LOGICA TERMENILOR (Vă aduc aminte. fraze determinative. sintagme (ex. posibil.) Ca teorie a predicaţiei.) sau lângă predicat (ex. Aceşti termeni pot fi exprimaţi prin cuvinte izolate (substantive. Clasificarea termenilor categorematici . adverbe. câteva precizări: Extensiunea unui termen reprezintă mulţimea obiectelor la care cuvântul aferent termenului se referă. de exemplu. termeni care dobândesc înţeles prin ataşare la termeni saturaţi. unii. gr. nesaturaţi (sau consignificativi). termenul este un cuvânt sau un ansamblu de cuvinte care exprimă o noţiune şi se referă la unul sau mai multe obiecte. cu înţeles de sine stătător. grupa mare). ca. este. niciun. utilizând diferite criterii. pot lega subiectul de predicat (ex. Cel ce Sunt). Dar înaintea prezentării acestei clasificări. termenii categorematici pot fi: saturaţi (sau categorematici în sens strict).). limbaj de lemn). toţi.…). 1. Aceşti termeni pot fi exprimaţi prin adjective. Acum. din punct de vedere extensional. dacă…atunci. logica termenilor este parte a logicii generale. Termenii de acest fel conotează proprietăţi contradictorii. în logică. independent de context. ca în cazul termenului actualul preşedinte al Marii Britanii. pronume). Cuvintele cu înţeles ontic intră în alcătuirea termenilor categorematici (de la kategorein. necesar. sau…). Întrucât există termeni cu intensiuni diferite şi aceeaşi extensiune (de exemplu triunghi echilateral şi triunghi echiunghiular). Termenii sincategorematici pot sta lângă subiect (ex. dar nu există termeni cu extensiuni diferite care să aibă aceeaşi intensiune. substantive determinate de adjective (ex. numai. verbe. reale sau ideale. a predica. şi. Termenul îşi denotă (indică) extensiunea şi îşi conotează intensiunea. propoziţii determinative (ex. Cuvintele din lexis au înţeles ontic sau operaţional. Este vid un termen a cărei extensiune nu conţine niciun element.

2. termenii sunt individuali sau generali. Este individual un termen a cărei extensiune conţine un singur element. De exemplu, actuala capitală a României , sau număr prim divizibil cu 2. Este general un termen care are în extensiune cel puţin două elemente ( capitală, număr prim). 3. termenii sunt colectiv sau divizivi. Un termen este colectiv dacă denotă o colecţie de obiecte care au împreună proprietăţi diferite de cele ale fiecăruia luat în parte. De exemplu, pădure, armată, bibliotecă. Un termen este diviziv dacă proprietăţile obiectelor pe care le denotă se regăsesc ca proprietăţi ale fiecărui obiect denotat în parte. De exemplu, copac, soldat, carte. 4. termenii sunt precişi sau vagi. Un termen este precis dacă despre orice obiect se poate afirma cu certitudine că aparţine/ nu aparţine extensiunii acelui termen. Triunghi sau element chimic sunt termeni precişi. Un termen este vag dacă despre un obiect nu se poate afirma cu certitudine că aparţine/ nu aparţine extensiunii termenului. Termenii vagi au nucleu şi margini ale extensiunii. În zona de margine, îndeplinirea criteriului de apartenenţă este nesigură. Tânăr sau sănătos sunt termeni vagi. (Specialistul, în speţă medicul, operează în nucleul extensiunii termenilor. Omul de rând operează în marginile acesteia, după criterii subiective.) B. din punct de vedere intensional, 1. termenii sunt abstracţi sau concreţi. Un termen abstract conotează o însuşire considerată în sine, nelegată de un obiect determinat. Un teremen abstract conotează însuşiri ale unui obiect determinat. De exemplu, albastru e termen abstract iar albastru de Voroneţ e termen concret. 2. termenii sunt absoluţi sau relativi. Un termen absolut conotează însuşiri care pot fi enunţate despre obiecte individuale, izolate unele de altele. De exemplu, om, carte, număr par. Un termen relativ conotează însuşiri care caracterizează obiectul denotat numai ca rezultat al relaţiei dintre acel oboect şi alte obiecte. De exemplu, sinonim, însoţitor, mamă. 3. termenii sunt independenţi sau corelativi. Un termen este independent dacă în conotaţia acestuia nu este necesară referirea la alt termen sau la negaţia unui alt termen. Greutate, culoare, triunghi sunt termeni independenţi. Un termen este corelativ dacă în conotaţia acestuia este antrenată necesar referirea la alt termen sau la negaţia unui alt termen. Absolut/relativ, cauză/efect, sferă/conţinut sunt perechi de termeni corelativi. 4. termenii sunt pozitivi sau negativi. Un termen pozitiv conotează prezenţa uneia sau mai multor proprietăţi la un obiect. Un termen negativ conotează privarea obiectului de una sau mai multe proprietăţi. De exemplu, orb sau nevertebrat sunt termeni negativi. O observaţie aici: termenii negativi nu sunt exprimaţi cu necesitate prin formulări ligvistic negative, adică utilizând prefixe privative: a-, ne-, in-, anti-, etc. Aşa cum am menţionat deja, orb, adică lipsit de vedere, e termen negativ.

Aşa cum bine aţi observat la curs, clasificarea nu este absolută. Revelaţia face din termenul abstract Dumnezeu un termen concret. Mamă este termen relativ atunci când este pus în relaţie cu termenul copil (mama este mamă întrucât este mama cuiva), dar este termen absolut atunci când conotează născătoare, sau dădătoare de viaţă. Aşezarea termenilor în una sau alta dintre clase este dependentă de contextul discursului şi de universul acestuia. Precizarea lor diminuează impreciziile de utilizare a termenilor şi le uşurează clasificarea. Contextul discursului reprezintă mulţimea de propoziţii şi fraze în asociaţie cu care este folosit termenul (care determină înţelesul asociat termenului). Într-un context bogat, termenul este conturat precis. Într-un context sărac se deschid mai multe căi de interpretare a termenului. Universul discursului reprezintă mulţimea termenilor avuţi în vedere într-un anumit context. Am menţionat mai sus sferă/conţinut ca termeni corelativi. Caracterul corelativ al acestora este evidenţiat de definiţiile lor. Astfel, Sfera termenului reprezintă elementul din structura noţiunii care reflectă extensiunea termenului a cărui intensiune este reflectată de conţinutul termenului. Conţinutul termenului reprezintă elementul din structura noţiunii care reflectă intensiunea termenului a cărui extensiune este reflectată de sfera termenului. Vom tot folosi aceşti termeni. Ţineţi minte, mai simplu, sfera reflectă mulţimea de obiecte şi conţinutul mulţimea de proprietăţi comune obiectelor aferente unui termen. Structura termenilor Din punct de vedere extensional, Noţiunile sunt genuri (noţiuni includente) sau specii (noţiuni incluse). Genuri sau specii fiind, noţiunile alcătuiesc serii şi sisteme de noţiuni. Seria de noţiuni este un lanţ finit de noţiuni exhaustiv ordonate prin relaţia de incluziune a extensiunilor. De exemplu, triunghi dreptunghic isoscel—triunghi dreptunghic—triunghi—poligon convex reprezintă o serie de noţiuni (Ştiu că nu vă plac exemplele acestea. Sunt folositoare pentru că sunt clare, nu îngăduie interpretări multiple. Adăugaţi, aşa cum am convenit, orice exemplu corect şi sugestiv vă place). Sistemul de noţiuni este o grupare de noţiuni parţial ordonate după relaţia de incluziune a extensiulilor. De exemplu, triunghi dreptunghic isoscel—triunghi dreptunghic—triunghi—poligon convex patrulater cu un unghi drept şi laturi egale—patrulater cu un unghi drept—patrulater pentagon reprezintă un sistem de noţiuni. Seriile şi sistemele de noţiuni alcătuiesc universurile de discurs. În interiorul acestora, noţiunile se ordonează de la speciile ultime (noţiuni cu sfera cea mai

mică, nu sunt genuri pentru alte noţiuni în respectivul univers de discurs), prin noţiunile concomitent gen şi specie, până la genul suprem (noţiunea cu sfera cea mai mare, nu este specie în acel univers de discurs). Genul include specia în extensiunea sa, iar specia include genul în intensiunea sa. Relaţia dintre intensiunea şi extensiunea unui termen este guvernată de legea variaţiei inverse: În orice serie de noţiuni, ordinii de creştere a extensiunii îi corespunde o ordine de descreştere a intensiunii şi reciproc . Din punct de vedere intensional, Noţiunile au note (adică însuşiri, trăsături, caracteristici). Acestea sunt de mai multe feluri: note ce aparţin tuturor elementelor extensiunii specifice: propriul noţiunii nespecifice: notele-gen nu aparţin tuturor elementelor extensiunii: accidentul noţiunii. Propriul noţiunii reprezintă clasa de note caracteristice ce intră în intensiunea noţiunii în mod exclusiv. Cu ajutorul lui se definesc şi se descriu termenii. Notele-gen reprezintă clasa de note nespecifice unei specii, dar specifice genului acesteia. Cu ajutorul lor se determină proprietăţile generale ale obiectelor. Accidentul unei noţiuni reprezintă clasa de note nespecifice ale genului reprezentând propriul uneia dintre speciile sale. Cu ajutorul lui se operează diviziunea noţiunilor. De exemplu, pentru seria de termeni utilizată ca exemplu mai sus, triunghi dreptunghic isoscel—triunghi dreptunghic—triunghi—poligon convex, -nota poligon convex este notă-gen pentru noţiunea triunghi (şi pentru noţiunile triunghi dreptunghic şi triunghi dreptunghic isoscel) -nota cu un unghi drept este propriu pentru noţiunea triunghi dreptunghic, notăgen pentru noţiunea triunghi dreptunghic isoscel şi accident pentru noţiunea triunghi -nota cu două laturi egale este propriu pentru noţiunea triunghi dreptunghic isoscel şi accident pentru noţiunea triunghi dreptunghic (şi pentru noţiunea triunghi). Gata.

Şi acum. adică elementele care nu sunt nici A. Diagramele Euler reprezintă relaţiile dintre sferele termenilor ca relaţii între mulţimi în universul de discurs. adică elementele care sunt A. Diagramele Venn reprezintă întotdeauna extensiunile termenilor aflaţi în relaţie ca cercuri care se intersectează în universul de discurs şi marchează suplimentar. adică lementele care sunt atât A.Curs 4 Raporturi logice între termeni generali Dacă termenii generali aparţin unor universuri de discurs diferite. Dacă aparţin aceluiaşi univers de discurs. A¬B. atunci sunt comparabili. Diagramenle Venn împart universul de discurs al relaţiei dintre doi termeni în patru regiuni: 1. 3. adică elementele care sunt B. ¬A¬B. aflându-se unii faţă de alţii în raporturi de concordanţă sau în raporturi de opoziţie. Raporturile de opoziţie pot fi raporturi de: contrarietate contradicţie. În diagramele Venn se haşurează zona vidă de elemente şi se marchează cu x zona în care există cel puţin un element. cât şi B. prin x sau haşură. ¬AB. reprezentarea raporturilor (de concordanţă şi opoziţie) menţionate anterior: . 2. dar nici B. termenii sunt incomparabili.dar nu şi A. Raporturile de concordanţă pot fi raporturi de: identitate subordonare/ supraordonare încrucişare (neexhaustivă) subcontrarietate (încrucişare exhaustivă). părţile din aceste extensiuni despre care există informaţii cu privire la caracterul vid/ nevid al lor. Raporturile acestea sunt evidenţiabile la nivel extensional şi la nivel intensional. Raporturi extensionale între termeni generali Pentru reprezentarea grafică operaţională a raporturilor dintre termenii generali sunt utilizate diagramele Euler şi Venn. 4. AB. O zonă nemarcată este o zonă indiferentă informativ. dar nu sunt şi B.

Există A care nu sunt B. în cazul căruia Există A care sunt B. Există A care nu sunt B. Există B care nu sunt A şi Nu există ¬A care sunt ¬B. în cazul căruia Toţi B sunt A. se reprezintă grafic astfel: Raportul de încrucişare (neexhaustivă) . Există B care nu sunt A şi Există ¬A care sunt ¬B. Există A care nu sunt B şi Există ¬A care sunt ¬B. se reprezintă grafic astfel: Raportul de supraordonare. Există B care nu sunt A şi Există ¬A care sunt ¬B. se reprezintă grafic astfel: .Raportul de identitate. se reprezintă grafic astfel (diagramă Euler / diagramă Venn): Raportul de subordonare . în cazul căruia Toţi A sunt B. în cazul căruia Toţi A sunt B. Toţi B sunt A. Toţi ¬A sunt ¬B şi Toţi ¬B sunt ¬A. în cazul căruia Există A care sunt B. se reprezintă grafic astfel: Raportul de subcontrarietate (încrucişare exhaustivă) .

Ca predicate. termenii contrari nu pot fi afirmaţi în acelaşi timp despre acelaşi subiect. se reprezintă grafic astfel: Raportul de contradicţie (excluziune exhaustivă). Termenii contrari divid universul de discurs în mai mult de două regiuni.Raportul de contrarietate (excluziune neexhaustivă) . Din punct de vedere intensional. Există B care nu sunt A. Ca predicate. subcontarietate) doi termeni pot figura simultan ca note în intensiunea cel puţin unui alt termen. nici ca neaparţinând . se reprezintă grafic astfel: Raporturi intensionale între teremni generali În calitate de predicabil. în cazul căruia Există A care nu sunt B. un termen devine notă. raporturile între doi termeni sunt raporturi între posibile note ale unui al treilea termen. Termenii contrari se caracterizează prin absenţa notelor specifice termenilor opuşi şi prin prezenţa unor note proprii. Termenii contradictorii sunt fiecare negaţia celuilalt. subordonare. nu pot fi enunţaţi nici ca aparţinând. încrucişare. supraordonare. dar pot fi negaţi în acelaşi timp (contrarietatea pune în evidenţă principiul noncontradicţiei). Există B care nu sunt A. Termenii contradictorii se caracterizează prin faptul că unul are ca notă principală absenţa celuilalt termen. În raporturile de opoziţie (contrarietate şi contradicţie) doi termeni nu pot figura simultan ca note în intensiunea unui alt termen. Nu există A care sunt B şi Nu există ¬A care sunt ¬B. Astfel. în cazul căruia Există A care nu sunt B. Nu există A care sunt B şi Există ¬A care sunt ¬B. În raporturile de concordanţă (identitate.

( După relaţia dintre măsurile laturilor şi unghiurilor lor. prunele şi globurile de Crăciun sunt obiecte cu suprafaţă lucioasă şi curbă e o clasificare artificială. Genul este termenul de divizat. Merele. Integrarea este operaţia logică prin care dintr-un termen care se referă la una dintre părţile întregului se construieşte un termen care se referă la întreg. speciile sunt membrii diviziunii. poligoanele pot fi regulate sau neregulate e un exemplu de descompunere a genului poligon în speciile regulat şi neregulat. Diviziunea este operaţia logică de descompunere a genului în speciile sale.împreună în acelaţi timp aceluiaşi subiect (contrarietatea pune în evidenţă conjugarea principiului noncontradicţiei cu principiul terţului exclus). Aceasta poate fi naturală sau artificială. Sinteza este operaţia logică prin care din mulţimea termenilor care se referă la părţile unui întreg se construieşte termenul pentru întreg. Derivările acestea se numesc operaţii logice cu termeni şi pot fi de mai multe feluri: Operaţii logice cu termeni Relaţie descendentă Relaţie ascendentă Relaţie biunivocă ( ) Gen-specie Întreg-parte Gen-specie Întreg-parte Specificare Diferenţiere Diviziune Analiză Generalizare Integrare Clasificare Sinteză Relaţie univocă ( ) Specificarea este operaţia logică prin care se construieşte specia dintr-un gen al său. ( Merele. . Diferenţa specifică reprezintă criteriul clasificării.) Diferenţierea este operaţia logică prin care dintr-un termen care se referă la un întreg se construieşte un termen care se referă la una dintre părţile întregului. Termenii contradictorii divid universul discursului în două regiuni. Generalizarea este operaţia logică prin care se construieşte genul dintr-o specie a sa. Diferenţa specifică (dintre specii) reprezintă fundamentul diviziunii. Analiza este operaţia logică prin care din termenul care se referă la întreg se construieşte mulţimea termenilor care se referă la părţile sale.) Clasificarea este operaţia logică de alcătuire a genului din speciile sale. Raporturile existente între termeni îngăduie derivarea unor termeni din alţii. după diferenţa specifică relaţie dintre măsurile laturilor şi unghiurilor lor . prunele şi strugurii sunt fructe e o clasificare naturală. după cum criteriul este sau nu notă definitorie a genului.

(Dacă nu se potriveşte ceea ce aţi notat la curs cu ceea ce tocmai aţi citit. termenul construit şi diferenţa specifică). . vă rog frumos. corectaţi. operaţiile logice cu termeni trebuie să respecte câteva reguli: operaţiile necesită trei termeni: termenul dat. fundamentul diviziunii/criteriul calsificării trebuie să fie unic. termenul dat şi cel construit se află în raport de ordonare.) Pentru a fi corecte. fie abundente). notiţele. nota adăugată/ îndepărtată prin operaţie reprezintă o diferenţă specifică. diviziunea/ clasificarea trebuie să epuizeze extensiunea genului (în caz contrar. operaţiile sunt fie incomplete.

Metal alcalin este oricare dintre următoarele elemente: Li. Definiţiile denotative evidenţiază extensiunea termenului de definit. Definiţiile conotative evidenţiază intensiunea acestuia. Sunt definiţii de dicţionar. adică prin indicarea unui termen cu aceeaşi (sau cât mai apropiată. Acestea alcătuiesc conţinutul definiţiei. rareori există sinonimie absolută) extensiune. îndeplinind mai multe funcţii cognitive.Curs 5 Definiţia Definiţia este operaţia logică de precizare a extensiunii şi intensiunii termenilor. de exemplu. permiţând introducerea de termeni noi şi facilitând traducerea expresiilor.. adică prin indicarea tuturor elementelor cunoscute din extensiunea definitului.. prin gen proxim şi diferenţă specifică . Roman istoric este. unul sau mai mulţi termeni prin care se defineşte ( definiens) şi relaţia de echivalenţă între aceste două părţi. De exemplu. de mai multe feluri: Definiţii denotative 1. prin sinonime. Definiţiile denotative sunt utile dar imprecise. 2.. adică prin indicarea unui element din intensiunea definitului. prin exemplificare. Este o operaţie complexă. De exemplu. Cs. „Fraţii Jderi. Definiţii conotative 1. Definiţia are formă propoziţională. fixează experienţele de cunoaştere. Iată un... După procedeul de definire. Definiţia redă semnificaţia şi sensul termenilor. Ka. Reginanopţii este această floare. Termenii se definesc prin intermediul altor termeni. precizează înţelesul termenilor.. conjugând în moduri diferite operaţiile simple prezentate anterior.. 2. prin indicare (sau definiţie ostensivă ). susţine folosirea colectivă a termenilor. înlocuind generalul prin particular sau singular. Fr. Na. definiţiile pot fi denotative sau contative. la rândul lor. 3. Definiţia delimitează şi ordonează obiectele. adică printr-un gest de arătare însoţit de o expresie de felul Acesta este. Rb . A=dfB Definiţia conţine un termen de definit ( definiendum).” e o definiţie prin exemplificare. prin enumerare. Fiecare dintre aceste tipuri de definiţii pot fi. Astfel. adică prin introducerea termenului de definit în genul său şi diferenţierea acestuia de ceilalţi termeni .

la o distanţă constantă de acesta. în care definitorul inidică relaţiile specifice ale definitului. relaţionale. arătând ce este (reprezintă) acesta.. prin intrarea termenilor definiţi în limbajul curent. un termen poate fi inclus succesiv în genuri proxime diferite numai prin indicarea unor diferenţe specifice aferente. în care definitorul indică modul de formare a obiectului. de mai multe feluri: Definiţii nominale 1. tot de la geometrie dar mai puţin colţuros. Fondul de ten este produsul cosmetic care acoperă denivelările pielii. adică de consemnare a înţelesului expresiei în limbaj. 2. adică de conferire a unei accepţiuni noi unui termen existent deja la introducerea lui într-un context nou. o definiţie de acest tip trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: genul să fie proxim (adică imediat supraordonat). O observaţie: Definiţiile stipulative se pot transforma în timp. definiţiile pot fi nominale sau reale. Unu (1) este numărul cu care înmulţind orice alt număr se obţine tot acel număr. Definirea prin gen proxim şi diferenţă specifică este considerată în logică drept cea mai riguroasă. definitul este o expresie (un nume). Cercul este figura geometrică obţinută prin rotirea cu 360° a unui punct în jurul altui punct fix. De exemplu. conferindu-i acesteia un aspect plăcut . Definiţiile reale precizează conţinutul termenilor. sau de introducere a unei construcţii lingvistice noi. în definiţii de înregistrare. 4. la rândul lor. diferenţa să fie specifică (adică o notă proprie în intensiunea definitului care să îl deosebească de celelalte specii ale genului proxim). de înregistrare. arătând ce se înţelege prin acesta. 3. Definiţii reale 1. definiţiile astfel obţinute având valori gnoseologice diferite.incluşi în gen. . O observaţie: Acelaşi termen poate fi definit în mod corect în mai multe feluri. 2. stipulative. O definiţie reală f oloseşte termenul de definit. de precizare. aducând o completare la înţelesul unei expresii sau modificându-i înţelesul în funcţie de cunoştinţele noi. genetice. cuprinşi între speciile ultime şi genul suprem în universul de discurs. După felul entităţilor definite . în care definitorul arată funcţia definitului în ansamblul funcţional. O definiţie nominală menţionează termenul de definit. aplicabile termenilor generali. Sunt definiţii de dicţionar. generice. Pentru a fi corectă. 3. De exemplu. Fiecare dintre aceste tipuri de definiţii pot fi. De exemplu. adică prin gen proxim şi diferenţă specifică. funcţionale. În cazul definiţiilor nominale.

să respecte câteva reguli: A. . Frumosul este ceea ce suscită simţul estetic (când Simţul estetic este simţul frumosului. De exemplu. definiţiile trebuie. O observaţie aici: Definirea termenilor corelativi prin intermediul relaţiei care îi uneşte nu este definiţie circulară (de exemplu. Linia curbă este linia care nu este nici dreaptă nici frântă . este un exemplu de definiţie cu termeni încrucişaţi (este definiţie prea largă întrucât trapezul isoscel este de asemenea patrulater cu diagonale congruente. În caz contrar. cu termeni încrucişaţi. De exemplu. O observaţie şi aici: Negaţia lingvistică nu exprimă cu necesitate o negaţie logică. în cazul în care definitorul este supraordonat definitului. pe definit. De exemplu. Paralelogramul este un patrulater echilateral . În caz contrar. circulară. Cauza este un obiect sau un proces care precede şi produce cu necesitate un alt obiect sau proces denumit efect . de asemenea. definiţia (incorectă) este: prea largă. Pătratul este un patrulater echilateral. Acidul este substanţa chimică ce înroşeşte hârtia albastră de turnesol. Paralelogramul este un patrulater cu diagonale congruente. în cazul în care definitorul este subordonat definitului. nu este din punct de vedere logic o definiţie negativă (predicatul logic aferent ei este distanţă constantă în plan între cele două drepte ). De exemplu. în cazul în care definitorul indică ceea ce nu este definitul. este un exemplu de astfel de definiţie prea îngustă.) ne-necesar negativă.5. este un exemplu de astfel de definiţie prea largă. la rândul lui. Pentru a fi corecte. şi este definiţie prea îngustă întrucât există paralelograme care nu au diagonale congruente. nu ceea ce este acesta. ca rombul). Naţiunea este comunitatea vorbitorilor unei limbi sunt alte exemple de definiţii cu termeni încrucişaţi. Regula de intensiune: Definiţia trebuie să fie clară. prea îngustă. în care definitorul indică operaţiile de identificare a definitului. definiţia (incorectă) este: tautologică. Paralelele sunt drepte din acelaşi plan care nu se întâlnesc niciodată . Cartea este instrument didactic.). Asta înseamnă că definitorul şi definitul trebuie să fie exprimaţi prin termeni cu aceeaşi sferă. operaţionale. Regula de extensiune : Definiţia trebuie să fie adecvată. Asta înseamnă că definitorul trebuie să fie mai clar decât definitul. în cazul în care definitorul repetă definitul. adică prea îngustă sau prea largă în funcţie de direcţia de abordare. e definiţie ne-necesar negativă. De exemplu. B. dacă definitorul se sprijină. fără a fi paralelogram. Existenţa este ceea ce există.

. Asta înseamnă că definiţia nu trebuie să contrazică alte definiţii sau propoziţii acceptate în universul de discurs. Regula de relaţie: Definiţia trebuie să fie consistentă. De exmplu. De exemplu. C. Repetiţia este mama învăţăturii. în cazul în care definitorul cuprinde termeni cu semnificaţie şi sens imprecise.echivocă. Capul Horn este marginea lumii nu poate fi împreună adevărată cu propoziţia acceptată în universul de discurs al ştiinţei contemporane Pământul e rotund.

. Subiectul şi predicatul unei propoziţii categorice participă la semnificaţia acesteia cu intensiunea şi extensiunea lor. o propoziţie SaP consemnează faptul că proprietatea S este însoţită totdeauna de proprietatea P. Desigur. Subiectul propoziţiei categorice este termenul care desemnează ceva. generale.. Toţi S sunt P: SaP E: universala negativă. care la rândul lor pot fi: universale. Astfel. unele de mare complexitate. Niciun S nu este P: SeP I: particulara afirmativă. după calitatea lor. din punct de vedere intensional. caz în care predicatul este enunţat despre o parte a extensiunii subiectului. gr. . Acum.Curs 6 LOGICA PROPOZIŢIILOR PROPOZIŢIILE CATEGORICE În logică propoziţie categorică sau de predicaţie (numită aşa de la kategorein. adică a atribui o proprietate) este orice propoziţie în care se enunţă ceva despre un obiect determinat sau despre membrii unei clase de obiecte. de exemplu). propoziţiile categorice pot fi: singulare. Predicatul este termenul prin care se enunţă ceva despre ceea ce desemnează subiectul. particulare. După cantitate (adică după numărul subiectului). a predica. Combinând aceste criterii de clasificare şi admiţând că propoziţiile singulare pot fi tratate ca universale întrucât predicatul lor enunţă ceva despre întreaga extensiune a subiectului care este termen singular. caz în care subiectul este termen singular. Semnele sincategorematice (vă mai amintiţi./ Cursul încântă. o propoziţie categorică poate fi exprimată în forme gramaticale diferite. Raportul de predicaţie este evidenţiat la nivelul limbajului comun prin copulă ( este) sau prin forma gramaticală a termenului predicat ( Cursul este încântător. Unii S sunt P: SiP O: particulara negativă. din punct de vedere extensional SaP consemnând incluziunea clasei S în clasa P. propoziţiile categorice pot fi: afirmative. negative. Unii S nu sunt P: SoP. desigur. O astfel de propoziţie are subiect şi predicat. caz în care proprietatea predicată este afirmată despre subiect. ce-s astea) toţi şi niciun acoperă în formulările anterioare şi cazul limită al clasei S cu un singur element. se obţin 4 tipuri de propoziţii categorice cu subiect general: A: universala afirmativă. caz în care proprietatea predicată este negată în legătură cu subiectul. caz în care predicatul enunţă ceva despre întreaga extensiune a subiectului. cazul propoziţiei singulare.

se va dovedi întemeiat mai târziu. adică propoziţii ale căror argumente sunt propoziţii. LOGICA PROPOZIŢIILOR COMPUSE CU OPERATORI VERIFUNCŢIONALI Vom numi funcţie de adevăr raportul de corespondenţă între valorile de adevăr ale propoziţiilor elementare (simple. atomice) şi valoarea de adevăr a propoziţiei compuse din acestea. adică propoziţii cu valoare de adevăr determinată univoc de valorile de adevăr ale argumentelor legate cu ajutorul operatorilor logici. se ştie că există cel puţin un element). la rândul lor:  cu operatori verifuncţionali . Vom reveni la acestea. Motivul acestei abordări oarecum pe dos (întâi propoziţiile compuse şi apoi propoziţiile simple) este didactic şi. am utilizat linia continuă pentru a sugera certitudinea informaţiei reprezentate grafic şi linia întreruptă pentru a sugera caracterul vag al respectivei informaţii. Aş vrea să povestim acum despre propoziţiile compuse cu operatori verifuncţionali. P) acestora: Diagrame /propoziţii SaP SeP SiP SoP Euler Venn În reprezentarea cu diagrame Euler. Considerând S şi P (subiectul şi predicatul) propoziţiei categorice drept argumente ale ale acesteia. Aşadar. Vom reprezenta astfel funcţia de adevăr: . putem împărţi propoziţiile în:  simple (mai numite şi atomice). este marcată cu x zona nevidă (în care. Relaţiile dintre propoziţiile simple sunt abordabile din perspectiva raporturilor existente între termenii lor. Între propoziţiile categorice există tot felul de relaţii. adică. propoziţiile compuse pot fi.Reprezentarea grafică a propoziţiilor categorice evidenţiază raporturile dintre termenii (S. într-un caz fericit la care încă nădăjduiesc. adică propoziţii cu valoare de adevăr dependentă de tipul operatorilor logici care leagă argumentele. În diagramele Venn.  de modalitate. adică propoziţii ale căror argumente sunt termeni.  compuse (mai numite şi moleculare). după cum ştiţi. este haşurată zona vidă şi este nemarcată zona despre care lipseşte informaţia.

φa= TC(p. anume pe cele pe care le socotesc mai folositoare în evaluarea logică a argumentărilor din demersurile de cercetare. regula de adevăr arată aşa: Valoarea de adevăr a negaţiei este opusă valorii de adevăr a propoziţiei negate.q) reprezintă valorile de adevăr ale propoziţiilor elementare ce alcătuiesc propoziţia compusă. ¬p= ┬. se citeşte Nu este adevărat p. T={0. Conjuncţia este simbolizată p&q (sau p^q). sau. ¬p=0 -pentru p=0.q)  TO(p. adică) ce ia valoarea logică adevărat (1) când argumentul ia valoarea logică fals (0) şi invers. ¬p=1. Aşadar. dacă p= ┬. -pentru p=1. lucrarea lui L. Doritorii sârguincioşi vor găsi tabelul complet al funcţiilor elementare de adevăr în Tractatus logico-philosophicus. Valorile de adevăr pot fi fals (0) şi adevărat (1).q) reprezintă valorile de adevăr ale rezultatelor operaţiei/operaţiilor logice asupra propoziţiilor elementare. CONJUNCŢIA este funcţia de adevăr binară (cu două argumente. NEGAŢIA este funcţia de adevăr monară (cu un singur argument. ¬p= ┴ iar dacă p= ┴. Vă voi prezenta câteva dintre aceste funcţii de adevăr.1} Pare mai înfricoşător decât este. are semnificaţia intuitivă a contestării valorii logice a propoziţiei date şi se reprezintă tabelar astfel: p 1 0 ¬p 0 1 Tabelele funcţiilor elementare de adevăr evidenţiază regulile specifice de adevăr ale acestor funcţii. se citeşte p şi q... Negaţia este simbolizată ¬p.q). În cazul negaţiei. Wittgenstein despre care veţi mai tot auzi. funcţii ce acoperă intervalul raporturilor de corespontenţă posibile între valorile de adevăr de la tautologie (care ia valoarea logică adevărat indiferent de valorile de adevăr ale argumentelor sale) la contradicţie (care ia valoarea logică fals indiferent de valorile de adevăr ale argumentelor sale).. Adică. are semnificaţia intuitivă a conexiunii simple a faptelor exprimate în propoziţiile p şi q şi se reprezintă tabelar astfel: . T O(p. T C(p. adică legând două propoziţii) care ia valoarea logică adevărat (1) atunci şi numai atunci când ambele argumente sunt adevărate. utilizând notaţia lui Quine ( ┬ pentru propoziţie adevărată şi ┴ pentru propoziţie falsă): ¬p = ¬(p). Cunoaşterea regulilor de adevăr este utilă în evaluarea logică a propoziţiilor compuse. Logica identifică şi operează cu 16 funcţii elementare de adevăr.

valoarea de adevăr a disjuncţiei este dată de valoarea celeilalte componente. (p&┴ = ┴) DISJUNCŢIA este funcţia de adevăr binară care ia valoarea logică fals (0) atunci şi numai atunci când ambele argumetne sunt false (0). ┬&┬ = ┬. disjuncţia este adevărată. semnifică intuitiv faptul că unul şi numai unul dintre faptele exprimate în propoziţii se realizează şi este reprezentată tabelar astfel: . (p&┬ = p. ┴&┬ = ┴) Dacă o componentă a conjuncţiei este falsă. valoarea de adevăr a conjuncţiei este dată de valoarea de adevăr a celeilalte componente. (pv┬ = ┬) Dacă o componentă a disjuncţiei este falsă. se citeşte p sau q. se citeşte sau p sau q. iar dacă p= ┴. Excluziunea este simbolizată pwq (sau p+q). dacă p= ┬. dacă p= ┬. conjuncţia este falsă. ┬ v┴ = ┬. (pv┴ = p. Disjuncţia este simbolizată pvq. ┴ v┴ = ┴) EXCLUZIUNEA este funcţia de adevăr binară care ia valaorea logică fals (0) atunci când argumentele ei au aceeaşi valaore logică şi valoarea logică adevărat (1) atunci când argumentare au valori logice diferite.p 1 1 0 0 q 1 0 1 0 p&q 1 0 0 0 În cazul conjuncţiei pot fi evidenţiate următoarele reguli de adevăr: Dacă o componentă a conjuncţiei este adevărată. iar dacă p= ┴. semnifică intuitiv faptul că cel puţin una dintre stările de fapt exprimate în propoziţii se realizează şi este reprezentată tabelar astfel: p 1 1 0 0 q 1 0 1 0 pvq 1 1 1 0 În cazul disjuncţiei pot fi evidenţiate următoarele reguli de adevăr: Dacă o componentă a disjuncţiei este adevărată.

dacă p= ┬. (┬→p = p. iar dacă p= ┴. iar dacă p= ┴. ┴ w┴ = ┴) IMPLICAŢIA este funcţia de adevăr binară care ia valoarea logică fals (0) atunci şi numai atunci când antecedentul este adevărat (1) şi consecventul este fals (0). ┬ →┬ = ┬. atunci valoarea de adevăr a implicaţiei este dată de valoarea de adevăr a consecventului. (p→┴ = ¬p. ┬ w┬ = ┴. (pw┴ = p. iar dacă p= ┴. iar dacă p= ┴. ┴ w┬ = ┬) Dacă o componentă a excluziunii este falsă. (pw┬ = ¬p.p 1 1 0 0 q 1 0 1 0 pwq 0 1 1 0 În cazul excluziunii pot fi evidenţiate următoarele reguli de adevăr: Dacă o componentă a excluziunii este adevărată. ┴ →┴= ┬) ECHIVALENŢA este funcţia de adevăr binară care ia valoarea logică adevărat (1) atunci când ambele argumente au aceeaşi valoare logică şi valoarea logică fals (0) când argumentele au valori logice diferite. Implicaţia este simbolizată p→q. semnifică intuitiv că este imposibil ca faptul exprimat în antecedent să se realizeze iar faptul exprimat în consecvent să nu se realizeze şi este reprezentată tabelar astfel: p 1 1 0 0 q p→q 1 1 0 0 1 1 0 1 În cazul implicaţiei pot fi evidenţiate următoarele reguli de adevăr: Dacă o componentă a implicaţiei este adevărată. se citeşte dacă p atunci q. se . dacă p= ┬. dacă p= ┬. atunci valoarea de adevăr a excluziunii este dată de valoarea de adevăr a negaţiei celeilalte componente. ┬ w┴ = ┬. ┬→┴= ┴) Dacă o componentă a implicaţiei este falsă. valoarea de adevăr a implicaţiei este dată de valoarea de adevăr a negaţiei antecedentului. Echivalenţa este simbolizată p↔q. valoarea de adevăr a excluziunii este dată de valoarea de adevăr a celeilalte componente. dacă p= ┬. ┬→┴= ┴.

(p/┬ = ¬p. semnifică intuitiv că ambele fapte exprimate în propoziţii fie se realizează fie nu se realizează şi este reprezentată tabelar astfel: p 1 1 0 0 q p↔q 1 1 0 0 1 0 0 1 În cazul echivalenţei pot fi evidenţiate următoarele reguli de adevăr: Dacă o componentă a echivalenţei este adevărată. iar dacă p= ┴. dacă p= ┬. (p↔┴ = ¬p. valoarea de adevăr a echivalenţei este dată de valoarea de adevăr a negaţiei celeilalte componente. atunci valoarea de adevăr a echivalenţei este dată de valoarea de adevăr a celeilalte componente. dacă p= ┬.citeşte dacă şi numai dacă p atunci q . (p↔┬ = p. Incompatibilitatea este simbolizată p/q (sau p q). se citeşte nu p sau nu q. incompatibilitatea este adevărată. ┴ ↔┬ = ┴) Dacă o componentă a echivalenţei este falsă. iar dacă p= ┴. ┴ /┬ = ┬) Dacă o componentă a incompatibilităţii este falsă. atunci valoarea de adevăr a incompatibilităţii este dată de valoarea de adevăr a negaţiei celeilalte componente. (p/┴= ┬) . dacă p= ┬. semnifică intuitiv că cel mult unul dintre faptele exprimate de cele două propoziţii se realizează şi este reprezentată tabelar astfel: p 1 1 0 0 q 1 0 1 0 p/q 0 1 1 1 În cazul incompatibilităţii pot fi evidenţiate următoarele reguli de adevăr: Dacă o componentă a incompatibilităţii este adevărată. ┬ ↔┬ = ┬. iar dacă p= ┴. ┬ ↔┴= ┴. ┴ ↔┴= ┬) INCOMPATIBILITATEA este funcţia de adevăr binară care ia valoarea logică fals (0) atunci şi numai atunci când ambele argumente sunt adevărate. ┬ /┬ = ┴.

rejecţia este falsă. (p ┬ = ┴) Dacă o componentă a rejecţiei este falsă. Rejecţia este simbolizată p q.REJECŢIA este funcţia de adevăr binară care ia valoarea logică adevărat (1) atunci şi numai atunci când ambele argumente sunt false. iar dacă p= ┴. dacă p= ┬. atunci valoarea de adevăr a rejecţiei este dată de valoarea de adevăr a negaţiei celeilalte componente. (p ┴ = ¬p. ┬ ┴ = ┴. se citeşte nici p nici q. . semnifică intuitiv că niciunul dintre faptele exprimate de cele două propoziţii nu se realizează şi este reprezentată tabelar astfel: p 1 1 0 0 q p 1 0 1 0 q 0 0 0 1 În cazul rejecţiei pot fi evidenţiate următoarele reguli de adevăr: Dacă o componentă a rejecţiei este adevărată. ┴ ┴ = ┬).

atunci mă duc în vacanţă la Costineşti iar dacă nu. atunci îmi petrec vacanţa acasă. stabiliţi conectorii din subfraze şi. izolaţi propoziţiile elementarea componente. desigur. pentru avantajul familiarităţii noastre.Curs 7 Acum. vom numi tăria unui operator sfera de aplicare a operatorului în cadrul expresiei date. Ordonarea logică se face pe baza semnificaţiei intuitive şi a conectorilor (expresiile lingvistice ale operatorilor logici) existenţi în formularea lingvistică a expresiei propoziţionale compuse..d. ordonaţi logic (dacă este cazul) propoziţia/ fraza/ grupul de fraze. puncte. . q. Dar. a căror valoare de adevăr depinde de valorile de adevăr ale componentelor. observaţi. trei feluri de funcţii de adevăr: . 5. Acum. r..O. Quine) sau cea cu litere (Luckasiewics) nu îşi au fanii şi avantajele lor. mai întâi. Vă propun varianta utilizării parantezelor. litere). 2.) şi conectorii cu ajutorul operatorilor logici aferenţi. Astfel.φa tautologice (sau legi logice) care iau valoarea logică 1 (adevărat) indiferent de valorile de adevăr ale argumentelor . stabiliţi tăria fiecărui operator cu ajutorul semnelor auxiliare (paranteze. ştiţi deja că limbajul comun îngăduie formulări diferite pentru aceeaşi propoziţie logică) cu ajutorul variabilelor propoziţionale distincte (p. să precizam câţiva termeni. algoritmul: 1. 4.v. variantă impusă de G. în sfârşit.p. Nu înseamnă că notaţia cu puncte (preferată de B. (Oricât de supăraţi aţi fi pe matematică. de fapt. s. a tuturor.φa de contradicţie care iau valoarea logică 0 (fals) indiferent de valorile de adevăr ale argumentelor. (fără legătură cu examenul la Logică) Dacă promovez examenul. Russell şi W. 3. logic. Două exemple de simbolizare: A. reprezentaţi propoziţiile elementare distincte (d. Pentru a evita încurcăturile de interpretare. în funcţie de aceştia. vă rog. Peanno. Acestea iau valoarea logică 1 (adevărat) pentru cel puţin o combinaţie de argumente. . Operatorul principal este operatorul cu tăria cea mai mare. că există. tot trebuie că vă mai amintiţi cum parantezele de feluri diferite indicau la aritmetică ce aveţi de făcut cu numerele din expresie). cu ea. vă rog să urmaţi în simbolizarea expresiilor propoziţionale compuse etapele algoritmului de mai jos. Vom numi ordonare logică a expresiei propoziţionale operaţia de stabilire a sensului logic al acesteia.φa realizabile (sau funcţii de adevăr în sens strict). stabiliţi conectorul principal al propoziţiei/ frazei/ grupului de fraze şi izolaţi subfrazele corespunzătoare.

este metoda matricială.. nu. interpretaţi rezultatele aplicării operatorului principal asupra propoziţiilor intermediare: -dacă aţi obţinut pe coloana operatorului principal în excusivitate valoarea logică 1 (adevărat). expresia propoziţională este o contradicţie. dacă atunci.Conector principal: iar. iar. Ceilalţi conectori: dacă. stabiliţi valorile de adevăr ale aplicării operatorilor intermediari asupra propoziţiilor aferente 4. r: Prestigiul clubului şcolar va fi salvat . r: Îmi petrec vacanţa acasă. propoziţia evaluată este funcţie realizabilă. q: Sandu câştigă concursul de selecţie. De exemplu: . s: Oraşul nostru va fi cu siguranţă reprezentat la campionatul mondial de nataţie. Simbolizarea expresiei: (p→q) & (¬p→r) B. aşezând operatorii în ordinea creşterii importanţei lor (ultima coloană va fi cea a operatorului principal) 3. Simbolizarea expresiei: [(pvq) → (r&s)] → ( ¬pwr) Simbolizarea unei expresii propoziţionale facilitează evaluarea logică a acesteia. adică stabilirea tipului de funcţie de adevăr ce îi corespunde. ordonaţi după importanţă operatorii propoziţiilor compuse 2. Metoda matricială de evaluare a expresiilor propoziţionale compuse presupune construirea unei matrici cu un număr C=(n+m) coloane şi un număr L=2 n linii. ori. nu.. (exemplu dintr-un mai vechi manual de logică) Dacă Ion ori Sandu câştigă concursul de selecţie. -dacă aţi obţinut şi valori 1 şi valori 0. atunci prestigiul clubului şcolar va fi salvat. -dacă aţi obţinut în exclusivitate valoarea logică 0 (fals).. sau prestigiul clubului clubului şcolar va fi salvat. iar oraşul nostru va fi cu siguranţă reprezentat la campionatul mondial de nataţie. sau. n reprezentând numărul de variabile propoziţionale şi m numărul de operatori logici din expresia propoziţională. expresia propoziţională compusă evaluată este lege logică.. vă rog să urmaţi etapele următorului algoritm: 1. Există mai multe metode de evaluare.sau.. q: Mă duc în vacanţă la Costineşti . construiţi matricea. Cea mai la îndemână. Ceilalţi conectori: dacă. Pentru evaluare. întrucât este susţinută de o reprezentare grafică sugestivă.atunci.. Prin urmare. stabiliţi valorile de adevăr pentru aplicarea operatorului principal asupra propoziţiilor intermediare (rezultate prin aplicarea operatorilor intermediari asupra propoziţiilor aferente) 5. sau Ion nu câştigă concursul de slecţie. Propoziţii elementare: p: (Eu) promovez examenul. Propoziţii elementare: p: Ion câştigă concursul de selecţie .atunci. Conector principal: Prin urmare.

Aplicarea metodei Quine urmăreşte etapele algoritmului de mai jos: 1. reluaţi procesul de evaluare de la punctul 2 al algoritmului 4. metoda matricială devine incomod de aplicat (după cum am arătat deja.1. evaluarea s-a încheiat. aplicaţi regulile de adevăr corespunzătoare asupra schemei obţinute 3. dacă obţineţi o nouă schemă. dacă în urma aplicării regulilor de adevăr obţineţi numai valori logice. în matrice numărul de linii creşte după funcţia L=2 n). daţi celei mai frecvente propoziţii din expresia propoziţională valoarea logică 1 (adevărat) în partea stângă a paginii şi valoarea logică 0 (fals) în dreapta paginii 2. În cazul lor este mai eficientă utilizarea metodei de decizie prescurtată cu ajutorul regulilor de adevăr (metoda Quine). Expresia (p&1q) &3 (p/2q) se dovedeşte a fi contradicţie: p 1 1 0 0 q 1 0 1 0 &1 1 0 0 0 /2 0 1 1 1 &3 0 0 0 0 3. Vă sunt deja cunoscute regulile de adevăr aferente funcţiilor elementare. Expresia [(p/1q) &3 (q/2r)] →5 (p/4r) este realizabilă: p 1 1 1 1 0 0 0 0 q 1 1 0 0 1 1 0 0 r 1 0 1 0 1 0 1 0 /1 0 0 1 1 1 1 1 1 /2 0 1 1 1 0 1 1 1 &3 0 0 1 1 0 1 1 1 /4 0 1 0 1 1 1 1 1 →5 1 1 0 1 1 1 1 1 Pentru expresiile propoziţionale cu mai mult de trei propoziţii elementare. interpretaţi rezultatele aplicării regulilor de adevăr: . Expresia [(p→1q) &3 (q→2r)] →5(p→4r) se dovedeşte a fi tautologie: p 1 1 1 1 0 0 0 0 q 1 1 0 0 1 1 0 0 r 1 0 1 0 1 0 1 0 →1 1 1 0 0 1 1 1 1 →2 1 0 1 1 1 0 1 1 &3 1 0 0 0 1 0 1 1 →4 1 0 1 0 1 1 1 1 →5 1 1 1 1 1 1 1 1 2.

propoziţia evaluată este funcţie realizabilă. unele sunt foarte utile pentru identificarea relaţiilor logice dintre propoziţii. (pvq)↔(qvp) -legile asociativităţii: [(p&q)&r)]↔[p&(q&r)]. p→p.-dacă aţi obţinut în excusivitate valoarea logică 1 (adevărat). pentru expresia [(p/q) & (q/r)] → (p/r) veţi proceda aşa: p= ┬ [(┬/q) & (q/r)] → (┬/r) [¬q & (q/r)] →¬r q= ┬ [┴ & (┬/r)] →¬r ┴→¬r q= ┴ [┬& (┴/r)] →¬r [┬ & ┬] →¬r ┬→¬r ¬r r= ┬ r= ┴ ¬r= ┴ ¬r= ┬ p= ┴ [(┴/q) & (q/r)] → (┴/r) [┬& (q/r)] → ┬ ┬ ┬ ┬ ┴ ┴ ┬ ┬ ┬ Expresia este realizabilă. legi ale proprietăţilor funcţiilor de adevăr: -legile comutativităţii: (p&q)↔(q&p). ¬(¬p)↔p -legea noncontradicţiei: ¬(p&¬p) -legea terţului exclus: pv¬p b. -dacă aţi obţinut în exclusivitate valoarea logică 0 (fals). -dacă aţi obţinut şi valori 1 şi valori 0. legi care exprimă principiile logicii: -legile identităţii: p↔p. [(pvq)vr)]↔[pv(qvr)] -legile distributivităţii: [p&(qvr)]↔[(p&q)v(p&r)]. Înainte să hotărâţi că e complicat şi inutil câtă vreme aveţi la îndemână metoda matricială. expresia propoziţională este o contradicţie. Iată câteva dintre ele (nu trebuie să le memoraţi. încercaţi evaluarea unei expresii cu patru variabile propoziţionale (aveţi una mai sus. trebuie numai să ştiţi că există şi să le căutaţi când o să vi se pară că v-ar fi de folos): a. [(pvq) → (r&s)] → ( ¬pwr). [pv(q&r)]↔[(pvq)&(pvr)] -legile tranzitivităţii: [(p→q)&(q→r)]→(p→r). De exemplu. aţi interpretat rezultatele obţinute prin metoda matricială). expresia propoziţională compusă evaluată este lege logică. [(p↔q)&(q↔r)]→(p↔r) . dar puteţi găsi şi variante mai spectaculoase) şi apoi gândiţi-vă cât timp v-ar fi luat să completaţi toate cele 16 (24) linii ale matricii. Acestea sunt legi logice fundamentale. luând valoarea logică 0 (fals) pentru combinaţia p=1. Dintre tautologii. q=0 şi r=1 (Dar ştiţi asta deja.

¬(pvq)↔(¬p&¬q) c. a concluziei: ponendo indică asetarea premisei. aş vrea să vă prezint şi câteva scheme logice ale unor raţionamente deductive (adică de la general la particular) valide utilizate în practica argumentării: a. . Gata. q→ (pvq). tollendo respingerea acesteia. [(pwq)& ¬p]→q (denumirile latine marchează în cazul acestor scheme logice calitatea celei de-a doua premise şi. ponens indică existenţa concluziei afirmative. raţionamente ipotetico-disjunctive (dileme) -dilema constructivă simplă: [(p→q)&(r→q)&(pvr)]→q -dilema constructivă complexă: [(p→q)&(r→s)&(pvr)]→(qvs) -dilema distructivă simplă: [(p→q)&(p→r)&( ¬qv¬r)]→¬p -dilema distructivă complexă: [(p→q)&(r→s)&( ¬qv¬s)]→(¬pv¬r).-legile idempotenţei: (p&p)↔p. [(p&q)v(p&¬p)]↔p -legile absorbţiei: [p&(pvq)]↔p. [(p→q)&(p→¬q)]→¬p d. legile implicaţiei materiale: -legile contrapoziţiei implicaţiei: (p→q)→( ¬q →¬p). raţionamente (inferenţe) ipotetice: -modus ponendo-ponenes: [(p→q)&p]→q -modus tollendo-tollens: [(p→q)& ¬q]→ ¬p b. (p&q)→q -legile introducerii disjuncţiei: p→(pvq). Înainte să ieşim din logica propoziţiilor compuse cu operatori verifuncţionali. (pvp)↔p -legile de coborâre a negaţiei (De Morgan): ¬(p&q)↔(¬pv¬q). ¬p→(p→q) -legile reducerii la absurd: (p→¬p)→¬p. tollens indică o concluzie negativă) c. (p→¬q)→( q →¬p) -legile paradoxurilor implicaţiei: p→(q→p). [pv(p&q)]↔p -legile eliminării conjuncţiei: (p&q)→p. alte legi: -legile excluderii: [(pvq)&(pv¬p)]↔p. raţionamente disjunctive: -modus ponendo-tollens: [(pwq)& p]→ ¬q -modus tollendo-ponens: [(pvq)& ¬p]→q. respectiv.

Formele de negare a propoziţiilor universale necesită. o propoziţie de tipul Toţi S sunt P (Toţi bursierii sunt integralişti).s. însă. Cuantificatori ca orice. c. transformări ale propoziţiilor în vederea standardizării: -O propoziţie de felul Nu toţi S sunt P devine Unii S nu sunt P (Nu toţi studenţii sunt veseli devine Unii studenţi nu sunt veseli). propoziţia derivată reprezintă concluzia acesteia. câţiva. majoritatea. Thales din Milet este filosof presocratic e o propoziţie de felul Toţi S sunt P (în formularea Toate persoanele identice cu Thales din Milet sunt filosofi presocratici. Vom numi inferenţa cu o singură premisă inferenţă imediată şi inferenţa cu două sau mai multe premise inferenţă mediată.s. Cuantificatori ca mulţi. Propoziţiile date reprezintă premisele inferenţei. Vom numi inferenţă operaţia logică de derivare din cel puţin o propoziţie dată a unei noi propoziţii cu valoarea de adevăr a propoziţiei/propoziţiilor date.Curs 8 TEORIA INFERENŢELOR Vă propun să ne întoarcem acum la propoziţiile categorice simple pentru a evidenţia relaţiile ce există între acestea în virtutea relaţiilor dintre termenii lor. u.w. oricine. după cum sugerează definiţia. nu există un dau propoziţii de felul Niciun S nu este P (Nimeni nu se supără devine Niciun om nu se supără). Bursierii sunt integralişti este. Uneori cuantificatorii sunt expliciţi. Propoziţia Toţi S nu sunt P se transformă în Niciun S nu este P (Toţi studenţii nu sunt veseli devine Niciun student nu e vesel). cuantificatorii nu sunt explicit formulaţi în propoziţiile limbajului natural şi trebuie explicitaţi păstrând neschimbat înţelesul propoziţiei. destul de des. O să vă povestesc în continuare câte ceva despre inferenţele imediate. . Înaintea poveştilor ăstora. dar o singură concluzie. dau propoziţii de felul Unii S sunt/ nu sunt P. pentru a uşura utilizarea cunoştinţelor despre inferenţe în evaluarea argumentaţiilor cu care profesional vă veţi întâlni. dau propoziţii de felul Toţi S sunt P (Orice pasăre pe limba ei piere devine Toate păsările pier pe limba lor). Cuantificatori ca nimeni. relativ puţini . d. Există studenţi integralişti este o propoziţie de felul Unii S sunt P (Unii studenţi sunt integralişti). dar de forme diferite de cele standard şi trebuie standardizaţi. Am admis că pot fi considerate universale. Uneori.) b. Inferenţa poate avea un număr variabil de premise. aş vrea să lămurim câteva probleme de traducere/ transformare a propoziţiilor din limbajul curent în propoziţii categorice: a.w. u. însă. de asemenea. -O propoziţie de felul Nu este adevărat că niciun S nu este P devine Unii S sunt P (Nu este adevărat că niciun student nu este de nota 10 devine Unii studenţi sunt de nota 10). oricare. Despre propoziţiile singulare a fost vorba deja.

cu excepţia integraliştilor. -O propoziţie de felul Nu numai S sunt P devine Unii P nu sunt S (Nu numai cei buni au noroc devine Unii norocoşi nu sunt oameni buni). distribuirea termenilor este legată de cantitatea acestora.. Enunţurile condiţionale în care antecedentul şi consecventul au acelaşi referent pot fi traduse în propoziţii de felul Toţi S sunt P sau Niciun S nu este P. -O propoziţie de felul Toţi. sunt răi ) devine Numai S nu sunt P. Toţi cei ce primesc bursă de merit sunt integralişti). nu este P (Nimeni. Enunţurile exceptive. cu excepţia S. conţinând cuantificatori de felul toţi cu excepţia. inversând funcţiile termenilor. termenul este nedistribuit. numai. -O propoziţie de felul Niciunul. (Numai integraliştii primesc bursă de merit devine. În cazul subiectului.e. înaintea prezentării inferenţelor imediate. -O propoziţie de felul Numai S nu sunt P devine Niciun P nu este S (Numai cei fericiţi nu sunt răi devine Niciun om rău nu este fericit). u. Termenul este distribuit/ nedistribuit relativ la propoziţia categorică în care apare cu funcţie de subiect sau predicat. sunt P (pentru a folosi exemplul de la enunţurile exclusive. -O propoziţie de felul Numai unii S sunt P devine Unii S nu sunt P (Numai unele probleme sunt grele devine Unele probleme nu sunt grele). În caz contrar. cu excepţia S. pot fi transformate în enunţuri exclusive negative. f. Iată despre ce e vorba: Un termen este distribuit dacă propoziţia în care apare ia în considerare întreaga extensiune a respectivului termen. g. . cu excepţia celor fericiţi.w. Toţi.s.s. (Dacă e student în anul I. nu primeşte bursă de merit) devine Numai S sunt P. toate în afară de. Propoziţiile universale (Toţi S sunt P şi Niciun S nu este P) iau în considerare întreaga extensiune a subiectelor lor. Propoziţiile particulare ( Unii S sunt P şi Unii S nu sunt P) iau în considerare câte o parte din extensiunea subiectelor lor. Enunţurile exclusive. problema distribuirii termenilor în propoziţiile categorice. atunci nu e preşcolar devine Niciun student din anul I nu e preşcolar). conţinând cuantificatori de felul doar.w. suferă diverse transformări pentru aducere la una dintre formele standard ale propoziţiilor categorice: -O propoziţie de felul Numai S sunt P devine Toţi P sunt S. niciunul cu excepţia. u. Cred că e bine să lămurim tot acum. atunci şi-a luat bacalaureatul devine Toţi studenţii din anul I şi-au luat bacalaureatul . -O propoziţie de felul Numai unii S nu sunt P devine Unii S sunt P (Numai unele probleme nu sunt grele devine Unele probleme sunt grele). Dacă e student în anul I.

vă rog: Într-o inferenţă validă niciun termen nu poate să apară distribuit în concluzie dacă nu este distribuit în premise. În cazul inferenţelor imediate (cu o singură premisă. vă aduc aminte). Ţineţi minte. asta poate să însemne: . distribuirea termenilor în cele patru tipuri de propoziţii categorice arată aşa: SaP SeP SiP SoP S + + – – P – + – + Revenind la reprezentarea cu diagrame Euler a propoziţiilor categorice. Propoziţiile negative (Niciun S nu este P şi Unii S nu sunt P) iau în considerare întreaga extensiune a predicatului. Ne putem atinge scopul dacă pornim de la premise adevărate şi respectăm regulile de inferare. Astfel. În sfârşit. Propoziţiile afirmative (Toţi S sunt P şi Unii S sunt P) iau în considerare acea parte din extensiunea predicatului pe care acesta o are în comun cu subiectul. notând cu “+” proprietatea distribuit şi cu “–“ proprietatea nedistribuit. am proceda aşa: Diagrame /propoziţii SaP SeP SiP SoP Euler Distribuirea termenilor condiţionează validitatea inferenţelor cu propoziţii categorice. IINFERENŢE IMEDIATE CU PROPOZIŢII CATEGORICE Inferăm (ştiu cât de ciudat sună) în scopul obţinerii de cunoştinţe adevărate. pe măsură ce povestim despre tipurile de inferenţe.În cazul predicatului. indicând excluderea extensiunii subiectului din aceasta (în extensiunea lui P nu există niciun / acei S). dacă utilizând diferenţiat linia continuă şi linia întreruptă am urmări evidenţierea distribuirii termenilor (în locul informaţiilor despre mărimea extensiunii acestora). Aceste reguli sunt adecvate tipurilor de inferenţă pe care le folosim. distribuirea termenilor este legată de calitatea acestora. Vom (tot) vedea ce înseamnă asta.

dată fiind una dintre propoziţiile SaP. atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SeP (SeP=?) dacă SeP este adevărată (=1). atunci SeP este falsă (=0) dacă SaP este falsă (=0). Vă amintesc. Ele iau valoarea logică adevărat (1) sau fals (0) în funcţie de raporturile existente între termenii S şi P. Ch. propoziţiile pot fi împreună (ambele. stabilite pe baza corelaţiilor dintre valorile lor de adevăr. SiP. SaP SeP SiP SoP identitate 1 0 1 0 subordonare 1 0 1 0 supraordonare încrucişare 0 0 1 1 0 1 0 1 excluziune 0 0 1 1 Raporturile dintre propoziţii. se stabileşte valoarea de adevăr a celorlalte propoziţii cu aceiaşi termeni. SoP cu valoare de adevăr stabilită. inferenţa de contrarietate respectă următoarele reguli: dacă SaP este adevărată (=1). propoziţiile acestea diferă calitativ (sunt afirmative/ negative) şi cantitativ (sunt universale/ particulare). adică) false. Inferenţă prin opoziţie adică operaţia logică prin care. un filosof roman de la mijlocul mileniului I d.): Raportul de contrarietate (între propoziţiile SaP şi SeP) are următoarele caracteristici: cele două propoziţii nu pot fi ambele adevărate.A. Conform acestor caracteristici. atunci SaP este falsă (=0) . sunt reprezentate sintetic de foarte multă vreme cu ajutorul pătratului lui Boethius (adică al lui Anicius Manlius Severinus Boethius. SeP.

Conform acestor caracteristici. atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SoP (SoP=?) dacă SiP este falsă (=0).dacă SeP este falsă (=0). adică) false. atunci SiP este falsă (=0) dacă SeP este falsă (=0). atunci SoP este adevărată (=1) dacă SoP este adevărată (=1). Conform acestor caracteristici. cele două propoziţii pot fi ambele false. Vă mai amintiţi de încrucişarea exhaustivă a termenilor? Propoziţiile particulare epuizează în acelaşi fel universul de discurs) are următoarele caracteristici: cele două propoziţii pot fi ambele adevărate. cele două propoziţii nu pot fi ambele false. atunci SoP este falsă (=0) dacă SaP este falsă (=0). SeP şi SoP) sunt relaţii asimetrice şi au următoarele caracteristici: cele două propoziţii pot fi ambele adevărate. atunci SaP este falsă (=0) dacă SoP este falsă (=0). atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SiP (SiP=?) dacă SoP este falsă (=0). propoziţiile nu pot fi împreună (ambele. atunci SaP este adevărată (=1) dacă SeP este adevărată (=1). inferenţa de contradicţie respectă următoarele reguli: dacă SaP este adevărată (=1). atunci SiP este adevărată (=1) dacă SiP este adevărată (=1). inferenţa de subalternare respectă următoarele reguli: dacă SaP este adevărată (=1). atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SaP (SaP=?) Raportul de subcontrarietate (între propoziţiile SiP şi SoP. inferenţa de subcontrarietate respectă următoarele reguli: dacă SiP este adevărată (=1). atunci SeP este adevărată (=1) Raporturile de subalternare (între propoziţiile SaP şi SiP. atunci SoP este adevărată (=1) dacă SoP este adevărată (=1). atunci SiP este adevărată (=1) dacă SaP este falsă (=0). atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SiP (SiP=?) . Conform acestor caracteristici. SeP şi SiP) au următoarele caracteristici: cele două propoziţii nu pot fi ambele adevărate. atunci SiP este adevărată (=1) Raporturile de contradicţie (între propoziţiile SaP şi SoP. atunci SeP este falsă (=0) dacă SiP este falsă (=0).

dacă SiP este adevărată (=1). atunci SoP este adevărată (=1) dacă SeP este falsă (=0). atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SaP (SaP=?) dacă SiP este falsă (=0). atunci SeP este falsă (=0). atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SeP (SeP=?) dacă SoP este falsă (=0). atunci SaP este falsă (=0) dacă SeP este adevărată (=1). atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SoP (SoP=?) dacă SoP este adevărată (=1). .

Dacă premisa şi concluzia sunt propoziţii de aceeaşi cantitate. SiP. într-o inferenţă validă un termen nu poate apărea ca distribuit în concluzie dacă nu a fost distribuit în premise). Dacă SaP este adevărată. vă amintiţi. desigur. Concluzia conversiunii se numeşte conversă.) SeP(c ) PoS (Niciun pătrat nu are laturi inegale. conversiunea se numeşte simplă. e propoziţie adevărată. în timp ce Toate figurile geometrice cu laturi egale sunt pătrate . SiP(c ) PiS (Unele pătrate sunt figuri geometrice cu laturi egale. Dar să vedem despre ce e vorba: O propoziţie SaP ar da prin conversiune directă propoziţia PaS. conversiunea se numeşte prin accident./ Unele figuri geometrice cu laturi egale sunt pătrate. tot de la matematică: Toate pătratele sunt figuri geometrice cu laturi egale.) Ei. plecând de la o propoziţie SaP. Nu toate tipurile de propoziţii categorice suportă (ambele tipuri de) conversiuni./ Nicio figură geometrică ce are laturi inegale nu este pătrat.) Propoziţia SiP nu suportă. SoP adevărată (premisă). Toate pătratele sunt figuri geometrice cu laturi egale. Următoarele tipuri de inferenţă imediată produc propoziţii adevărate (concluzii) de diferite calități și cantități. Propoziţia PiS este conversa prin accident a propoziţiei SaP. e propoziţie falsă ) Din acest motiv.Curs 9 Inferenţa prin opoziţie valorifică relaţiile logice existente între propoziţiile categorice SaP. e. dar Unele figuri geometrice nu sunt figuri geometrice cu laturi . Cunoscând valoarea de adevăr a uneia dintre aceste propoziţii. Dar SaP şi PaS sunt propoziţii logic independente (exemplu./ Unele figuri geometrice cu laturi inegale nu sunt pătrate. decât conversiunea simplă. SaP nu poate fi convertită direct ( SaP(c ) PaS). SiP. Dacă cele două propoziţii sunt de cantităţi diferite (premisă universală şi concluzie particulară). şi propoziţiile SoP şi PoS sunt logic independente (Unele pătrate nu sunt figuri geometrice cu laturi inegale . adevărată.). SoP cu acelaşi subiect şi acelaşi predicat. Propoziţia SeP suportă atât conversiune simplă cât şi conversiune prin accident: SeP(c ) PeS (Niciun pătrat nu are laturi inegale. Premisa conversiunii se numeşte propoziţie convertendă. (SiP are ambii termeni nedistribuiţi şi. Inferenţa prin conversiune Conversiunea este operaţia logică prin care dintr-o propoziţie adevărată dată se derivează altă propoziţie adevărată de aceeaşi calitate schimbând funcţiile logice ale termenilor. de asemenea. (c ) Unele figuri geometrice cu laturi egale sunt pătrate . SeP. e propoziţie adevărată şi Unele figuri geometrice cu laturi inegale nu sunt pătrate . şi PiS este adevărată. Lucrurile nu stau la fel pentru conversiunea prin accident a lui SaP: SaP(c ) PiS (pentru exemplul anterior. asemeni propoziţiilor SaP şi PaS. se inferează cu privire la valorile de adevăr ale celorlalte propoziţii. SeP. B.

Inferenţa prin obversiune Obversiunea este operaţia logică prin care dintr-o propoziţie adevărată dată se obţine o propoziţie adevărată de calitate opusă care are acelaşi subiect şi ca predicat contradictoriul predicatului propoziţiei iniţiale. desigur cu respectarea restricţiilor privind distribuirea termenilor.inegale. e adevărată şi Unele figuri geometrice cu geometrice. Niciun pătrat nu are laturi inegale. SaP(o ) Se¬P (Niciun S nu este non-P) SeP(o ) Sa¬P (Toţi S sunt non-P) SiP(o ) So¬P (Unii S nu sunt non-P) SoP(o ) Si¬P (Unii S sunt non-P). se obverteşte în Niciun pătrat nu este non-figură geometrică ce are laturi egale sau. S P SaP + SeP + + SiP SoP + PaS + PeS + + PiS PoS + Observaţii S nedistribuit în SoP şi distribuit în PoS P nedistribuit în SaP şi distribuit în PaS C. Astfel. SaP(c ) PaS SaP(c ) PiS SeP(c ) PeS SeP(c ) PoS SoP(c ) laturi inegale nu sunt figuri Dacă simţiţi nevoia verificării rezultatelor inferenţelor prin conversiune pe care intenţionaţi să le utilizaţi în argumentare. rigide în limbajul comun. . Toate pătratele sunt figuri geometrice cu laturi egale. Păstrându-şi funcţia. Obversiunea reprezintă o dublă negaţie (schimbarea calităţii propoziţiei şi negare a predicatului acesteia). Toate cele patru tipuri de propoziţii categorice pot fi obvertite. mult mai simplu. subiectul obvertendei îşi păstrează şi distribuirea în obversă. Formulările obverselor nu sunt neapărat preţioase. inferenţa nu e corectă. Astfel. Premisa obversiunii se numeşte propoziţie obvertendă. e propoziţie falsă). Daca un termen e distribuit în concluzie fără să fi fost distribuit în premise. Concluzia obversiunii se numeşte propoziţie obversă. Predicatul obversei îşi păstrează distribuirea din obvertendă. utilizaţi distribuirea termenilor în propoziţiile categorice. SoP(c ) Aşadar.

SaP(o ) Se¬P (c ) ¬PeS(o ) ¬Pa¬S(c ) ¬Si¬P (o ) ¬SoP SeP(o ) Sa¬P (c ) ¬PiS(o ) ¬Po¬S(c ) Dar. Contrapusele care au ca predicat contradictoriul subiectelor premiselor lor sunt numite contrapuse totale. Contrapusele care au ca predicat subiectele premiselor lor sunt numite contrapuse parţiale. E. Inferenţa prin inversiune Inversiunea este operaţia logică prin care dintr-o propoziţie adevărată dată se obţine o propoziţie adevărată care are ca subiect contradictoriul subiectului ei. Mai observaţi. Astfel. Inferenţa prin contrapoziţie Contrapoziţia este operaţia logică prin care de la o propoziţie adevărată dată se ajunge la o propoziţie adevărată ce are ca subiect contradictoriul predicatului propoziţiei iniţiale. Concluziile lor pot fi propoziţii inverse parţiale (care au predicatul premisei) sau propoziţii inverse totale (care au ca predicat contradictoriul predicatului premisei). Ele au calitatea premiselor lor: ¬Pa¬S.D. ¬Po¬S. propoziţia SiP nu suportă contrapoziţie. ¬S) Contrapoziţia este o operaţie logică alcătuită dintr-o succesiune de obversiuni şi conversiuni. ¬PiS. punând una lângă alta concluziile inferenţelor imediate operate asupra propoziţiilor categorice. Toate propoziţiile inverse sunt propoziţii particulare. Şi inversiunea este o operaţie logică alcătuită dintr-o succesiune de obversiuni şi conversiuni. (SP ¬PS. (SiP (c )PiS(o ) Po¬S(c )). calitate opusă faţă de premisele lor: ¬PeS. Ele au. vă rog. Astfel. ¬Po¬S. SaP(o ) Se¬P (c ) ¬PeS(o ) ¬Pa¬S SeP(o ) Sa¬P (c ) ¬PiS(o ) ¬Po¬S SiP(o ) So¬P (c ) SoP(o ) Si¬P (c ) ¬PiS (o ) ¬Po¬S După cum observaţi. Acum. ¬PiS. aşa cum observaţi. în timp ce o propoziţie SeP dă o contrapusă de cantitate redusă. că propoziţiile SaP şi SoP dau contrapuse de aceeaşi cantitate cu ele. Nu toate propoziţiile categorice suportă inversiuni. SeP (c ) PeS(o ) Pa¬S(c ) ¬SiP(o ) ¬So¬P SiP(o ) So¬P (c ) SiP(c )PiS(o ) Po¬S(c ) SoP(o ) Si¬P (c ) ¬PiS (o ) ¬Po¬S(c ) SoP(c ) După cum observaţi. situaţia arată aşa: . doar propoziţiile universale suportă inversiuni. începând cu o conversiune.

Celălalt termen extrem. . După cum observaţi. Silogismul categoric este inferenţa mediată în care din două propoziţii categorice care au un termen comun se deduce o propoziţie categorică ai cărei termeni sunt termenii necomuni ai premiselor. Premisa care îl conţine se numeşte premisa majoră sau majora silogismului. Unul dintre aceşti temeni (oameni) este prezent în cele două premise şi nu este prezent în concluzie. Relaţia aceasta între termenii propoziţiilor silogismului categoric nu este accidentală. Dacă toate propoziţiile (cele două premise şi concluzia) silogismului sunt propoziţii categorice. făcând logic posibilă concluzia. anume cel care joacă rolul de predicat al concluziei se numeşte termen major. Încă de la Aristotel. cel care joacă rolul de subiect al concluziei. inferenţele cu două sau mai multe premise se numesc mediate. cele trei propoziţii ale silogismului sunt alcătuite cu ajutorul a trei termeni. Toţi grecii sunt muritori. muritori şi greci. Prin definiţie. Unul dintre aceştia. Îl vom nota cu M. Despre silogismul categoric vom povesti pe îndelete în continuare. Îl vom nota cu S. mai întâi. ales nu tocmai la întâmplare: Toţi oamenii sunt muritori. Termenii necomuni se numesc termeni extremi. Aceasta din urmă. avem de-a face cu un silogism categoric. premisa din care provine se numeşte premisa minoră sau minora silogismului. E vremea să mai complicăm un pic lucrurile: INFERENŢE MEDIATE CU PROPOZIŢII CATEGORICE Aşa cum am menţionat deja. oameni. se numeşte termen minor. Toţi grecii sunt oameni. Îl vom nota cu P. termenul comun al propoziţiilor silogismului se numeşte termen mediu.inferenţe/ conversiune obversiune contrapoziţie inversiune propoziţii parţială totală parţială totală SaP PiS Se¬P ¬PeS ¬Pa¬S ¬SoP ¬Si¬P SeP PeS (PoS) Sa¬P ¬PiS ¬Po¬S ¬SiP ¬So¬P SiP PiS So¬P SoP Si¬P ¬PiS ¬Po¬S Nu trebuie. Inferenţele cu două premise se numesc silogisme. nu decurge din niciuna dintre premise luate separat. Un exemplu. Acest termen leagă între ele cele două premise. Ajunge să ţineţi minte definiţiile inferenţelor imediate şi să le utilizaţi la nevoie sau să ştiţi unde să le căutaţi. În exemplul dat. desigur. alcătuită din termenii necomuni ai premiselor. Corespunzător. să memoraţi toate aceste rezultate ale inferenţelor.

Animalul şoarece din minoră (premisa care dă subiectul concluziei. Problema validităţii silogismelor. Dacă premisele conţin mai mult de trei termeni. I. O. Legi generale ale silogismului: I. Definiţia silogismului nu îi fixează pe aceştia în cazul fericit prezentat mai sus. propoziţii A. Dar. În caz contrar. Combinaţiile lor furnizează 4x4=16 perechi de premise diferite calitativ şi cantitativ. 2. numai unele dintre aceste combinaţii sunt valide. Concluziile pot fi. la rândul lor. de asemenea în 4 scheme (sau figuri) silogistice. Combianţiile posibile ajung astfel la 64x4=256. acum: Silogismele categorice pot avea premise de oricare dintre tipurile A.. producându-se eroarea logică de împătrire a termenilor. Pisica mănâncă şoareci. Unele dintre aceste legi sunt generale.)şi suficientă (ajunge dacă. mai întâi. În caz contrar este încălcat principiul identităţii. . caz în care rolurile din premise se regăsesc în concluzie. silogismul din exemplul anterior va fi reprezentat astfel: MaP SaM SaP Termenii silogismului pot juca în premisele lui roluri diferite... Altele sunt specifice fiecărei figuri silogistice. După cum am menţionat deja. Respectarea lor e condiţie necesară (nu se poate fără.. Un silogism valid are trei şi numai trei termeni . nu se mai realizează medierea [Dacă vă aduceţi aminte. I. E. cele care respectă legile silogismului. Rolurile jucate de termeni în premise se pot combina. ridicând la 16x4=64 numărul combinaţiilor silogistice posibile. De exemplu. Termenul mediu al silogismului trebuie să fie distribuit în cel puţin una dintre premise. e un exemplu de împătrire a termenilor în silogism. Pisica mănâncă un cuvânt. Anume. Legile silogismului reprezintă formulări ale cerinţelor de identitate şi distribuire a termenilor în silogism.. termenul mediu nu ar media între extremi şi s-ar putea obţine concluzii false din premise adevărate.] II. „Şoareci” e cuvânt.Utilizând notaţiile tocmai convenite. două observaţii: 1. mai la începutul cursului pisica mânca şoareci.) pentru validitatea silogismului. O.. Dintre combinaţiile posibile. Despre identificarea acestora aş vrea să vorbim în continuare. ştiţi asta) este altceva decât numele „şoarece” din majoră. E. numai unele sunt valide. Statutul premiselor (majoră/ minoră) este dat de rolul termenilor lor extremi în concluzie. Ordinea enunţării celor trei propoziţii ale silogismului depinde de contextul argumentării şi nu afectează validitatea silogismului.

ea vizează toate inferenţele cu propoziţii categorice. O concluzie afirmativă ar indica existenţa unor elemente comune în extensiunile extremilor. Nicio concluzie într-un silogism cu două premise negative nu decurge cu necesitate: Niciun fluture nu e şarpe. Un termen distribuit în concluzia silogismului trebuie să fie distribuit şi în premisa în care apare . este încălcată legea IV.Unii studenţi sunt braşoveni. adică: a. În caz contrar ar fi încălcate unele dintre legile enunţate deja. termenul mediu nu ar putea media între extremi. silogismul de mai jos păcătuieşte prin major ilicit. dacă ambele premise sunt negative. Astfel. dacă una dintre premise este afirmativă şi una este negativă. într-un silogism cu o premisă particulară şi concluzie universală. concluzia este particulară . III. Niciun elev nu e student. De exemplu. dacă o premisă este particulară. Cel puţin una dintre premisele silogismului trebuie să fie afirmativă . sunt doi termeni distribuiţi în premise (subiectul universalei şi predicatul negativei). pentru a da concluzie negativă conform legii - - . acesta trebuie să fie termenul mediu. dacă o premisă este negativă. IV. Unii ieşeni din grupa I sunt braşoveni. Conform legii II. Despre această cerinţă am vorbit deja. Concluzia silogismului trebuie să redea partea mai slabă a acestuia . concluzia este negativă . În caz contrar. V. neavând nimic (sau suficiente elemente) în comun cu aceştia. un singur termen este distribuit (subiectul universalei) în premise. Aceşti doi termeni distribuiţi trebuie să fie termenul mediu. O astfel de mediere ar încălca principiul identităţii. dacă ambele premise sunt afirmative. Întrucât termenul mediu nu are niciun element comun cu termenul extrem premisei negative. minorul e nedistribuit în premisă şi distribuirea lui în concluzia universală ar înseamna încălcarea legii III. la fel ca în cazul celei de-a doua legi. Unele legume/ vipere nu sunt fluturi. conform legii II şi majorul. b. Toţi ieşenii din grupa I sunt studenţi. Unele legume (A)/ vipere (F) nu sunt şerpi. Nerespectarea ei produce în cazul silogismelor erori logice de major ilicit (predicat distribuit în concluzie fără a fi distribuit în concluzie) sau minor ilicit (subiect distribuit în concluzie fără a fi distribuit în concluzie). Toţi studenţii sunt majori. Astfel. imediate şi mediate. Niciun elev nu e major. nu poate media cu privire la elementele comune din extensiunile extremilor.

În caz contrar ar fi încălcate unele dintre legile anterior enunţate. II. dar concluzia trebuie să fie negativă. MaS Toţi oamenii sunt muritori. într-un silogism cu două premise particulare. Cel puţin una dintre premisele silogismului trebuie să fie universală. . conform legii II. un singur termen este distribuit (predicatul negativei) şi acela nu poate fi decât termenul mediu. Observaţi. premisele afirmative nu furnizează informaţii. .dacă ambele premise sunt negative.dacă una dintre premise este afirmativă şi una este negativă. atunci concluzia este afirmativă . Unele tratate de logică generală indică drept lege a silogismului şi cerinţa VII. Astfel.) nu încalcă niciuna dintre legile I-VI. Dacă validitatea silogismelor este stabilită prin verificarea respectării legilor silogismului. ceea ce ar reprezenta o încălcare a legii III. Dacă ambele premise sunt afirmative. termenul mediu nu este distribuit. Referirea la acestea în concluzia silogismului reprezintă o încălcare a principiului identităţii. . încălcându-se legea II. este îndreptăţită enunţarea legii suplimentare VII. şi poate fi negativă doar dacă termenul major este distribuit în ea. Dar despre asta mai târziu un pic. vă rog. Pentru verificarea validităţii unui astfel de silogism se dovedeşte foarte utilă metoda diagramelor Venn. . SoP Unii muritori nu sunt greci. conform legii V (a). minorul e nedistribuit în premisă şi distribuirea lui în concluzia universală ar înseamna încălcarea legii III. este încălcată legea IV. că un silogism de forma PaM (Toţi grecii sunt oameni. Despre aceste elemente.V (a). Astfel. O concluzie negativă se referă la elementele necomune ale extensiunilor termenilor extremi.dacă ambele premise sunt afirmative.

De ce stau lucrurile așa? Haideți să vedem împreună. pornind de la necesitatea respectării legilor generale ale silogismului. pentru fiecare figură silogistică. Sunt valide modurile silogistice care respectă aceste legi speciale. problema validită ții: Care sunt. Un silogism cu două premise negative nu e valid. modurile valide? Respectarea legilor generale de validitate ale silogismului impune restricții specifice fiecărei figuri silogistice. să nu aibă minoră negativă. Asfel. patru respectă aceste legi specifice figurii I: AA EA IA OA AE EE IE OE AI EI II OI AO EO IO OO . nu e distribuit în aceasta și trebuie să fie distribuit în cealaltă premisă. Minora silogismului valid de figura I trebuie să fie afirmativă 2. Dacă minora e afirmativă. Pentru a fi valid un silogism de figura I trebuie. Majora silogismului valid de figura I trebuie să fie universală. Putem reformula. Restric țiile reprezintă legile speciale ale figurilor silogistice . termenul mediu. majora trebuie să fie universală. Combinarea acestor posibilități generează cele patru figuri silogistice: Figura I: MP SM SP Figura II: PM SM SP Figura III: MP MS SP Figura IV: PM MS SP Calitatea și cantitatea propozițiilor silogismelor din figurile silogistice (premise și concluzii) conturează modurile silogistice. ca predicat al minorei. Legi speciale și moduri valide în figura I MP SM SP 1. astfel. predicat și termen mediu) pot ocupa pozi ții diverse în premise. concluzia negativă are predicat distribuit și cere predicat distribuit și în majoră. În majoră termenul mediu are funcție de subiect. o minoră negativă cere concluzie negativă. caz în care ambele premise ar fi negative. Dintre combinațiile de premise posibile. Le ști ți deja. așadar pentru a fi distribuit. a șadar.Curs 10 Legi speciale de validitate ale figurilor silogistice Termenii silogismului (subiect. adică o majoră negativă.

I. EAE-1. E. O premisă a silogismului valid de figura II trebuie să fie negativă. O. Legi speciale și moduri valide în figura II PM SM SP 1. în vederea ușurării memorării lor. adică predicat distribuit în concluzie. Vom relua problema reducerii modurilor silogistice. atunci și subalterna ei. ca moduri principale. considerată perfectă de către Aristotel. termenul mediu e nedistribuit în silogism. Un silogism fără termen mediu distribuit nu e valid. vă rog. c. Majora silogismului valid de figura II trebuie să fie universală. Logicienii din Evul Mediu au elaborat un algoritm de denumire a modurilor valide. altor câtorva consoane la care vom reveni). silogismele valide din figura I cu concluzie A.Aceste combinații de premise dau modurile silogistice valide în figura I. ci modul silogistic de figura I la care silogismul denumit poate fi redus. i. Vocalele indică tipul propozițiilor silogismului. în ordine. Această primă figură. Dacă predicatul e distribuit în concluzie. este singura în care se ob țin concluzii de toate cele patru tipuri de propozi ții. e adevărată). o) și primelor patru consoane (b. cu modul subaltern CELARONT (EAO-1) DARII (AII-1) FERIO (EIO-1). f) din alfabetul latin (de asemenea. ca moduri subalterne (amintiți-vă. O premisă negativă cere concluzie negativă. adică particulara de aceea și calitate. respectiv EAO-1. d. unde are . anume: MaP MeP MaP MeP SaM SaM SiM SiM SaP (SiP) SeP (SoP) SiP SoP BARBARA (BARBARI) CELARENT (CELARONT) DARII FERIO AAA-1 (premise universal afirmative și concluzie universal afirmativă). Consoanele ini țiale indică. și AAI-1. 2. AII-1. Haideți să vedem și de ce: Dacă ambele premise ale silogismului sunt afirmative. trebuie să fie distribuit și în majoră. e. de relațiile de subalternare din pătratul lui Boethius: dacă universala e adevărată. cu modul subaltern BARBARI (AAI-1) CELARENT (EAE-1). EIO-1. consoanele inițiale ale denumirilor mnemotehnice nu mai indică tipul de concluzie. Denumirile mnemotehnice construite în acest scop dau semnificație primelor patru vocale (a. Deocamdată. a șadar una dintre premise trebuie să fie negativă. iată denumirile pentru modurile valide din figura I: BARBARA (adică AAA-1). Pentru celelalte figuri silogistice.

Dacă minora e afirmativă. adică predicat distribuit în concluzie.rol de subiect. 2. Minora unui silogism valid de figura III trebuie să fie afirmativă. anume: PeM SaM SeP (SoP) CESARE (CESARO) AEE-1 PaM SeM SeP (SoP) CAMESTRES (CAMESTROP) EAE-2 PeM SiM SoP FESTINO EIO-2 PaM SoM SoP BAROCO AOO-2 Legi speciale și moduri valide în figura III MP MS SP 1. Dintre combinațiile de premise posibile. predicatul trebuie să fie distribuit și în majoră. subiectul silogismului e nedistribuit în minoră și nu poate fi distribuit în concluzie. majora trebuie așadar să fie universală. O minoră negativă ar cere concluzie negativă. anume: MaP MaP SiP MeP MaP SoP MiP MaP SiP MoP MaP SoP MaP MiP SiP MeP MiP SoP . Pentru a fi distribuit în concluzie. Astfel. minora nu poate fi negativă. caz în care silogismul ar avea două premise negative. așadar concluzia trebuie să fie particulară. Subiectul este distribuit în propozi țiile universale. într-un silogism valid. AA EA IA OA AE EE IE OE AI EI II OI AO EO IO OO Aceste combinații de premise dau modurile silogistice valide în figura III. Aceasta ar trebui să fie tot negativă. patru respectă aceste legi specifice figurii II: AA EA IA OA AE EE IE OE AI EI II OI AO EO IO OO Aceste combinații de premise dau modurile silogistice valide în figura II. Concluzia unui silogism valid de figura III trebuie să fie particulară.

anume: PaM MaS SiP PeM MaS SoP PiM MaS SiP PaM MeS SeP (SoP) PeM MiS SoP .DARAPTI AAI-3 FELAPTON DISAMIS EAO-3 IAI-3 BOCARDO DATISI OAO-3 AII-3 FERISON EIO-3 Legi speciale și moduri valide în figura IV PM MS SP În această figură silogistică și subiectul și predicatul silogismului îndeplinesc în premise altă funcție decât în concluzie. Dacă o premisă a unui silogism valid de figura IV este negativă. Așadar. concluzia trebuie să fie particulară pentru ca silogismul să fie valid. atunci majora este universală. AA EA IA OA AE EE IE OE AI EI II OI AO EO IO OO Aceste combinații de premise dau modurile silogistice valide în figura IV. atunci minora este universală. Dacă o premisă este negativă. subiectul silogismului nu este distribuit în premisă și nu poate fi distribuit în concluzie. Predicatul silogismului are func ție de subiect în majoră. 2. Dacă majora e afirmativă și minora ar fi particulară. Respectarea condi țiilor de distribuire a termenilor impune în acest caz ca legi speciale câteva restric ții condi ționale: 1. atunci concluzia este particulară. termenul mediu ( ca predicat al afirmativei și subiect al particularei) ar fi nedistribuit. atunci concluzia trebuie să fie negativă și predicatul trebuie să fie distribuit în premisa din care provine. Dacă minora este afirmativă. Dacă minora unui silogism valid de figura IV este afirmativă. 3. așadar aceasta trebuie să fie universală pentru ca silogismul să fie valid. Dacă majora unui silogism valid de figura IV este afirmativă.

.BRAMANTIP AAI-4 FESAPO EAO-4 DIMARIS IAI-4 CAMENES (CAMENOP) AEE-4 (AEO-4) FRESISON EIO-4 Între modurile valide din diferite figuri există tot felul de înrudiri. respectiv. atunci modul imperfect este valid. Reducerea presupune o metateză. predicat într-un silogism sunt date de func țiile termenilor respectivi în concluzie. IAI-3 (DISAMIS). După cum am menționat mai la începutul discu ției despre silogisme și caracteristicile lor. Asumând ca valide modurile principale din figura I. reducându-se astfel la EIO-1 (FERIO). EIO-1. De asemenea. desigur cu luarea în calcul a tuturor consecin țelor acestor schimbări asupra funcțiilor termenilor silogismului. figura perfectă în care termenii extremi au în concluzie func țiile din premise și pot fi obținute drept concluzii propozi ții de toate cele patru tipuri. De exemplu. sunt admise ca valide modurile AAA-1. AII-1. raționamentul obținut este de asemenea valid. MiP MaS SiP Concluzia de tip I a modului sugerează reducerea acestuia la DARII (adică la modul perfect AII-1). modul imperfect EAO-4 (FESAPO) suportă următoarele opera ții logice: PeM (conversiune simplă) MeP MaS(conversiune accident)SiM SoP SoP. aceste înrudiri pot fi valorificate pentru demonstrarea validită ții altor moduri silogistice. adică schimbarea locului premiselor. Astfel. EAE-1. vom încerca demonstrarea validită ții altui mod silogistic. statutul premiselor (majoră/minoră) este dat nu de ordinea formulării lor în silogism ci de func ția termenilor extremi care provin din ele. Demonstrarea validității silogismelor prin reducere directă Cum spuneam. Dacă din premisele modului imperfect testat decurg (pot fi inferate) premisele unui mod perfect și concluziile celor două moduri (imperfect și perfect) sunt identice sau din concluzia modului perfect decurge logic concluzia modului imperfect. Dacă într-un silogism valid este înlocuită o premisă sau concluzia cu o propozi ție logic echivalentă. Cu ajutorul acestor precizări. funcțiile de subiect și.

PaM SoM SoP la figura I.MiP(conversiune simplă) PiM MaS MaS MaS metateză PiM SiP SiP (conversiune simplă) PiS. următorul design logic: MP SM SP Cea mai la îndemână cale de a ajunge la acest design este o conversiune a majorei PaM. MoP MaS . anume într-o propozi ție MiP. dacă încercăm reducerea modului AOO-2 (BAROCO). ceea ce ar face din silogismul inițial un silogism cu două premise particulare. Dar acestea sunt amândouă particulare negative și nu se convertesc: PaM SoM(NU se convertește) SoM metateză PaM SoP(NU se convertește) Lucrurile stau cam în același fel pentru modul OAO-3 (BOCARDO). vom observa că amândouă căile de ini țiere a reducerii se blochează. Demonstrarea validității silogismelor prin reducere indirectă Nici chiar în forma aceasta sucită reducerea directă nu poate fi folosită pentru demonstrarea validității tuturor modurilor imperfecte. Figura I are. adică nevalid: PaM (conversiune simplă) MiP SoM SoM SoP SoP Cea de-a doua cale ar fi o metateză. așa cum știți deja. Modul silogistic IAI-3 este valid întrucât poate fi redus prin metateză și conversiuni simple (ale majorei și ale concluziei lui) la modul perfect AII-1. silogism AII-1 cu termeni extremi cu funcții inversate. urmată de conversiunea minorei din silogismul inițial (SoM) și a concluziei. De exemplu. Dar aceasta se convertește numai prin accident.

atunci SoM. contradictoria ei. nu se convertesc. concluzia lui fiind adevărată. Atunci când nu este posibilă reducerea directă. SaP. Astfel. contradictoria ei. . Dar dacă SaM este adevărată. trebuie să ne oprim întrucât acestea. SoM este adevărată. În mod asemănător. Ori. potrivit presupunerii ini țiale. SoP este propozi ție adevărată și silogismul AOO-2 este valid. Cum cele două nu pot fi simultan adevărate. pentru modul silogistic OAO-3. iar dacă încercăm o metateză urmată de conversiunea majorei din silogismul ini țial (MoP) și concluziei. trebuie să fie falsă. presupunerea inițială este falsă. Cum cele două nu pot fi simultan adevărate. presupunerea inițială este falsă. MoP ar trebui să fie falsă. este adevărată și un silogism alcătuit astfel: PaM = adevărată (conform presupunerii inițiale) SaP = adevărată (contradictoria lui SoP falsă) SaM este silogism valid de figura I. adică alcătuit din premise PaM și SoM adevărate și concluzie SoP falsă: PaM = adevărată SoM = adevărată SoP = falsă Dacă SoP este falsă.SoP Pentru a fi adus la design-ul figurii I. dacă încercăm o conversiune a minorei ob ținem un silogism cu două premise particulare. Ori. SaP este adevărată și un silogism de forma SaP = adevărată (contradictoria lui SoP falsă) MaS= adevărată (conform presupunerii inițiale) MaP este silogism valid de figura I. vom presupune că acesta este nevalid. SoP este propoziție adevărată și silogismul OAO-3 este valid. particulare negative. aceasta este adevărată. potrivit presupunerii inițiale. Dacă MaP este adevărată. contradictoria ei. concluzia lui fiind adevărată. demonstrarea validită ții silogismelor se poate face prin reducere la absurd. vom presupune MoP = adevărată MaS = adevărată SoP = falsă Dacă SoP este falsă. pentru a demonstra validitatea modului silogistic AOO-2.

Dacă cele două propozi ții nu pot fi simultan adevărate. 3. în FESAPO premisa minoră A se convertește prin accident) Consoana M indică o metateză Consoana C indică reducerea indirectă. convenții și denumiri semnificative? Pentru a da gânditorului instrumentele eficiente (adică necesitând efort minim de utilizare) ale raționării corecte. una dintre premisele modului ini țial. la BAROCO reducerea presupune înlocuirea minorei O cu o propoziție A). presupusă adevărată. vocalele din denumiri indică. deci modul silogistic ini țial este valid. Memorarea denumirilor (suficient de rezonante pentru a se întipări ușor în minte) și cunoașterea cheilor de operare cu ele furnizează toate informa țiile necesare identificării modurilor silogistice valide. Știind toate aceste lucruri despre reducerea modurilor silogistice la figura I. 2.Demersurile demonstrative de felul celor de mai sus (prin reducere indirectă) se desfășoară după următorul algoritm: 1. presupunerea inițială este apreciată ca falsă. înso țite de metateză.Consoana inițială indică modul perfect la care se reduce modul imperfect (de exemplu. adică înlocuirea premisei desemnate de vocala ce precede în denumire consoana C cu contradictoria concluziei (de exemplu. în ordinea apari ției lor. respectiv. minorei și concluziei. tipul de propoziție al majorei. Consoanele din denumirile modurilor imperfecte indică modul perfect la care acestea se reduc și modalitatea în care se face reducerea: . În acest caz. DISAMIS îi spune logicianului că modul e valid (altfel n-ar avea denumire) și că se reduce la DARII prin convertirea simplă a majorei și a concluziei. Dacă e nevoie de . - - La ce bun toate acestea. Se construiește un mod silogistic valid în figura I având ca premise contradictoria adevărată a concluziei false și. Vă aduc aminte. în FESAPO premisa majoră E se convertește direct) Consoana P indică o convertire prin accident a propozi ției desemnate de vocala care precede în denumire consoana P (de exemplu. din cele două premise adevărate ale lui se inferează o concluzie falsă. a ș vrea să ne întoarcem la denumirile mnemotehnice ale modurilor valide. FESAPO se reduce la FERIO) Consoana S indică o convertire simplă a propozi ției desemnate de vocala care precede în denumire consoana S (de exemplu. Se presupune că modul silogistic a cărui validitate urmează a fi demonstrată este nevalid. Se compară concluzia adevărată a noului mod construit cu cealaltă premisă a silogismului inițial. De exemplu.

identificarea grabnică a modurilor silogistice valide. Scopul este. Ca majoră în modul DARII (după metateză). În acest caz pute ți verifica direct validitatea oricărui silogism pe care dori ți să-l utiliza ți sau să-l amenda ți în demersurile dumneavoastră teoretice. Sau. Nu trebuie să ști ți decât aceste legi și cum arată figurile silogistice. plecând de la denumirea lui. semn că știau multe despre mnemotehnică medievalii. în DISAMIS minora era de forma MaS. în principal cu ajutorul cerinței de distribuire a termenilor. Iată despre ce este vorba: Verificarea validității silogismelor cu ajutorul diagramelor Venn . (Pute ți încerca. încă o dată.metateză și minora nu este convertită. Aceasta este conversa simplă a MiS. trebuie să știți bine să lucrați cu diagrame Venn. propozi ția MaS cere o minoră de forma PiM.) Ave ți alternativa izolării modurilor valide cu ajutorul legilor generale ale silogismului. o să vede ți cât de u șor se lipesc în minte. Astfel se poate identifica. Nu trebuie să memorați aceste denumiri. designul (figura și tipul propozi țiilor) modului valid DISAMIS.

iar propozi țiile particulare sunt propozi ții de existență. Dacă pe diagramă este reprezentată concluzia inferen ței. Observați. vă rog. inferen ța nu este validă. inferen ța este validă. conform conven ției. Unii S nu sunt P. . este reprezentat grafic faptul că Există S care nu sunt P. hașură pentru zonele vide ale extensiunii acestora și marcaj x pentru zonele nevide. În cazul propoziției SeP. b. Diagramele Venn pot fi utilizate în verificarea validită ții inferen țelor (imediate și mediate) utilizând următorul algoritm: 1. conven țional. Anume faptul că acestea permit reprezentarea grafică a rela țiilor dintre termeni utilizând. este reprezentat grafic faptul că Există S care sunt P. În cazul propoziției SoP. premisele inferen ței 2. unde este cunoscută existența cel puțin unui element. Dacă pe diagramă nu este reprezentată concluzia inferen ței. Niciun S nu este P. Toți S sunt P. că propozițiile universale sunt. În diagrame Venn cele patru tipuri de propozi ții categorice se reprezintă astfel: SaP SeP SiP SoP În cazul propoziției SaP. Se reprezintă în diagramă Venn. În cazul propoziției SiP. este reprezentat grafic faptul că Nu există S care să fie P. Se cercetează dacă în urma reprezentării grafice a premiselor a apărut reprezentată concluzia: a. din această perspectivă (a reprezentabilității Venn) propoziții de non-existen ță (reprezentate ca absen ță a unor elemente din extensiunile termenilor). este reprezentat grafic faptul că Nu există S care să nu fie P.Curs 11 Verificarea validității silogismelor cu ajutorul diagramelor Venn Vă rog să vă aduceți încă o dată aminte cum e cu diagramele Venn. Unii S sunt P.

vă rog.Observați acum. cea corespunzătoare elementelor din S care nu sunt P. Presupoziția de extensiune nevidă este instrument cu două tăi șuri în verificarea validității inferențelor. oricare dintre acestea pot fi nevide și marcarea uneia dintre ele încalcă principiul rațiunii suficiente. algoritmul de verificare a validității silogismelor cu ajutorul diagramelor Venn va fi completat astfel : . Reprezentarea ei grafică este corectă numai în cazul în care o singură zonă din extensiunea termenului (cea care va fi marcată ) este nehașurată. ar trebui să se găsească cel puțin un element. cum observam mai sus) nu decurge reprezentarea grafică SiP (propozi ție de existență). Din reprezentarea grafică SaP (propozi ție de non-existen ță. universala afirmativă SaP va avea următoarea diagramă Venn: Zona marcată este singura nevidă din extensiunea lui S (extensiunea lui S are două zone dintre care una. universala negativă SeP va avea următoarea diagramă Venn Zonele marcate fiind singurele de extensiune nevidă pentru termenul S și. pe verticala pătratului lui Boethius). că utilizând varianta brută a reprezentărilor Venn prezentate anterior nu am putea verifica validitatea inferen ței prin subalternare (aduce ți-vă aminte. cum e cu oportunițățile/ restric țiile utilizării presupozi ției de extensiune nevidă. pentru termenul P. este vidă). inferența de la universala la particulare de aceea și calitate. Prin reprezentarea suplimentară a presupozi ției de extensiune nevidă. respectiv. Această presupoziție se reprezintă grafic prin marcarea cu a zonei (singura) din extensiunea termenului în care. dacă termenul are extensiune nevidă. propozi ția SoP. prin reprezentarea propozi ției SeP este reprezentată și subalterna acesteia. Astfel. prin reprezentarea suplimentară a presupozi ției de extensiune nevidă. diagramele Venn vor fi utilizate pentru verificarea validității inferențelor numai sub presupozi ția utilizării unor temeni de extensiune nevidă. prin reprezentarea premisei SaP este reprezentată și concluzia SiP a inferenței prin subalternare. acum. Dacă există două sau mai multe zone ale extensiunii neha șurate. Ținând cont. Cu aceaste adăugiri. cu aceste adăugiri. Pentru depășirea acestei dificultăți.

termeni care pot apar ține exclusiv lui M și lui P sau lui M. premisele inferen ței 2. Dar să vedem cum se utilizează diagramele Venn pentru verificarea silogismelor. Am marcat această ambiguitate în reprezentarea Venn de mai jos prin poziționarea (îndreptățită) lui x pe grani ța dintre S și M: . adică propozi ție de existență. Modul silogistic eae-1 este.1. Dacă pe diagramă nu este reprezentată concluzia inferen ței. furnizează. acolo unde este cazul. fără intervenții grafice ulterioare. inferen ța este validă. a presupoziției de extensiune nevidă a apărut reprezentată concluzia: a. valid. Cazul 2: Avem de verificat dacă un silogism iai-3 este valid. inferen ța nu este validă. Modul silogistic are următorul design: MeP SaM SeP Reprezentarea în diagrame Venn a premiselor MeP și SaM ale silogismului. b. Se reprezintă în diagramă Venn. conform conven ției. așadar. reprezentată Venn cu ajutorul marcajului X. P și S. Dacă începem reprezentarea modului silogistic cu aceasta. Se cercetează dacă în urma reprezentării grafice a premiselor și. vom avea de gestionat situarea ambiguă a termenului (termenilor) comuni lui M și lui P. reprezentarea grafică a concluziei: zona comună lui S și P este în întregime ha șurată. Dacă pe diagramă este reprezentată concluzia inferen ței. Cazul 1: Avem de verificat dacă un silogism eae-1 este valid. Modul silogistic are următorul design: MiP MaS SiP Prima premisă a acestui mod silogistic (MiP) este particulară.

Este cazul reprezentării de mai jos. țineți minte. fără alte intervenții grafice. reprezentarea concluziei (în zona comună lui S și P este marcată existența cel puțin unui element). reprezentarea premiselor începe cu reprezentarea universalei. premisă de non-existen ță. Dar.O astfel de ambiguitate nu folosește deloc verificării validită ții silogismelor. Modul silogisitic iai-3 este. când din reprezentarea premiselor modului iai-3 furnizează. ambiguitatea poziționării marcajului de zonă nevidă X în zona termenilor comuni lui S și M se păstrează: Întrucât din reprezentarea grafică a premiselor nu este cu necesitate reprezentată concluzia (X poate fi amplasat atât în zona comună exclusiv . pentru evitarea ambiguităților. Modul silogistic are următorul design: PaM SiM SiP În cazul acestui mod silogistic. așadar. valid. Cazul3: Avem de verificat dacă un silogism aii-2 este valid. Ea poate fi evitată dacă reprezentarea grafică a premiselor începe cu premisa universală. chiar începând cu reprezentarea grafică a premisei universale.

valid. Modul silogistic are următorul design: PeM MeS SeP Reprezentarea premiselor lui în diagramă Venn arată a șa: Reprezentarea premiselor nu furnizează reprezentarea concluziei (zona de extensiune comună a termenilor S și P nu este decât par țial hașurată).termenilor S și M. cât și în zona comună celor trei termeni S. caz în care concluzia nu ar fi reprezentată grafic. Cazul5: Avem de verificat dacă un silogism eao-2 este valid. caz în care concluzia ar fi reprezentată grafic). așadar. Modul silogistic are următorul design: PeM SaM SoP Reprezentarea premiselor lui în diagramă Venn arată a șa: . Modul silogistic eee-4 nu este. valid. Modul silogistic aii-3 nu este. Cazul 4: Avem de verificat dacă un silogism eee-4 este valid. P și M. așadar.

Aș vrea să vă amintiți. Se observă însă că extensiunea termenului S are o singură zonă neha șurată.În această reprezentare. și . acea zonă trebuie marcată . astfel. valid. suplimentar. indirect. reducerea lor făcându-se complicat. Dacă termenul S este nevid. concluzia particulară a silogismului cu premise universale nu este furnizată direct de reprezentarea premiselor. Reprezentarea presupoziției de extensiune nevidă furnizează. reprezentarea concluziei SoP a silogismului: Modul silogistic eao-2 este. Și în cazul lor diagramele Venn reprezintă o variantă eficientă de verificare a validită ții: PaM SoM SoP pentru modul valid BAROCO. așadar. silogismele aoo-2 (BAROCO) și oao-3 (BOCARDO) despre care am stabilit anterior că nu pot fi reduse direct la modurile perfecte ale figurii I.

în cazul lucrului cu diagrame Venn. În forma standard a soritului premisele sunt dispuse astfel încât fiecare să aibă un . decât conven țiile de reprezentare și algoritmul pentru a stabili dacă un silogism pe care dori ți să-l utiliza ți în argumentare este sau nu valid. Nu trebuie să știți. Un exemplu de schemă polisilogistică acum: DeE CaD CeE BaC BeE AiB AoE Niciun D nu este E Toți C sunt D Niciun C nu este E Toți B sunt C Niciun B nu este E Unii A sunt B Unii A nu sunt E Soritul este un polisilogism în care concluziile intermediare sunt neenun țate. Gata. FORME COMPUSE ȘI FORME ELIPTICE DE RAȚIONAMENT SILOGISTIC În demersurile argumentative nu sunt utilizate mereu moduri silogistice simple. Iată câteva dintre acestea: Polisilogismul este un lanț de două sau mai multe silogisme simple în care concluzia silogismului precedent este folosită ca premisă pentru silogismul următor. În fapt.MoP MaS SoP pentru modul valid BOCARDO. de felul celor prezentate anterior. Validitatea polisilogismului se stabile ște prin verificarea validită ții fiecăruia dintre silogismele simple componente. cele mai multe argumetări utilizează raționamente complexe sau eliptice. Polisilogismul poate fi alcătuit din silogisme apar ținând aceleia și figuri silogistice sau unor figuri diferite.

șirul premiselor începând fie cu premisa ce conține predicatul concluziei și atunci se încheie cu premisa ce conține subiectul acesteia. Unii dintre cei vizați nu vor ezita să-și recunoască gre șeala fiindcă sunt oameni principiali. este o entimemă cu concluzie subînțeleasă: MaP SaM SaP Toți senatorii sunt datori să-și declare averile. fie cu premisa ce con ține subiectul concluziei și atunci se încheie cu premisa ce conține predicatul acesteia. -pentru soritul aristotelic numai ultima premisă poate fi negativă și numai prima premisă poate fi particulară. ori Gigi Becali este senator. Unii dintre cei vizați nu vor ezita să-și recunoască gre șeala. în care una dintre premise sau concluzia nu sunt enunțate. În primul caz soritul se numește goclenian. D-E C-D B-C A-B A-E sorit goclenian A-B B-C C-D D-E A-E sorit aristotelic Cele două tipuri de sorit au condiții specifice de validitate: -pentru soritul goclenian numai prima premisă poate fi negativă și numai ultima pemisă poate fi particulară.) Unii dintre cei vizați sunt oameni principali. Forma entimemei este dependentă de circumsta țele argumentării. Entimema este un silogism prescurtat. (Oamenii principiali nu ezită să-și recunoască gre șeala. De exemplu. Verificarea validității entimemei presupune reconstituirea propozi ției subîn țelese. Toți senatorii sunt datori să-și declare averile. În cel de-al doilea caz soritul se numește aristotelic. este o entimemă cu majora subînțelelasă: MaP SiM SiP Alt exemplu.termen comun cu precedenta și unul cu cea care îi urmează. . Gigi Becali este senator. Gigi Becali este dator să-și declare averea.

LOGICA PROPOZIȚIILOR MODALE Vă aduc aminte. Este necesar non-p. propozi țiile modale pun aceste apartenențe/neapartenențe și relații enun țate sub semnul unor precizări suplimentare. Logica modală operează cu patru modus-uri: • posibil (notat M). cu semnificația: nu poate fi altfel decât este contingent (Q). Spre deosebire de propozi țiile asertorice (cum sunt propozițiile categorice simple și propozițiile compuse cu operatori verifunc ționali despre care am vorbit deja) care enunță simpla apartenen ță sau neapartenen ță a unei însu șiri la un obiect sau existența unor relații între obiecte. În propozițiile modale atât modus-ul cât și dictum-ul pot să fie afirmative sau negative. Reprezentare Calitate Calitate logică modus dictum Lp L¬p ¬Lp ¬L¬p + + + + - Între propozițiile modale există o mul țime de raporturi logice. cu semnificația: poate să fie dar și să nu fie • • • necesar (L). Nu este necesar non-p. Combinarea acestor posibilită ți generează cele patru tipuri de propozi ții modale: Tip de propoziție modală A E I U Formulare (pentru modus-ul necesar. Dictum-ul propozițiilor modale este o propoziție asertorică (notată p). Aceste raporturi pot fi puse în evidență cu ajutorul pătratului logic al propozițiilor modale. cu semnificația: nu e necesar imposibil (U). analog pentru celelalte modus-uri) Este necesar p. de necesitate sau posibilitate. propozițiile modale (sau de modalitate) sunt propoziţii compuse cu valoare de adevăr dependentă de tipul operatorilor logici care ac ționează asupra argumentelor lor. cu semnificația: nu poate să fie dar și să nu fie. asemănător pătratului lui Boethius: .Cum spuneam. Iată despre ce este vorba: Propozițiile modale sunt alcătuite din modus și dictum. multe dintre argumentările pe care le întâlnim sau producem con țin forme silogistice de acest fel. Nu este necesar p.

-relațiile de contrarietate și subcontrarietate se constituie prin negarea dictum-ului. -relația de contradicție se constituie prin negarea modus-ului. -relațiile de subalternare se constituie prin negarea modus-ului și dictum-ului. în același fel. pentru propozițiile cu acela și modus și acela și dictum. Propoziții cu același dictum și modus-uri diferite: . 2. pentru propozițiile de modus posibil.1. contingent și imposibil. După cum observați. Propoziții cu același modus (afirmativ sau negativ) și acela și dictum (afirmativ sau negativ): și.

Propoziții cu același dictum (afirmativ sau negativ) și modus-uri diferite: Combinând relațiile evidențiate în pătratele logice prezentate anterior (la punctele 1 și 2) se obține tabloul complet al relațiilor dintre propozi țiile modale: Desigur. s-a ostenit să sintetizeze informa țiile despre ele astfel încât să poată fi utilizate în argumentare oricând.3. plecând de la pătratul propozi țiilor modale cu acela și dictum și modus-uri diferite (cel de la punctul 2) și știind cum se constituie rela țiile de contrarietate. De exemplu. Și așa mai departe… Există și formulările mnemotehnice pentru aceste rela ții între propozi țiile modale: (A Ξ E Ξ I Ξ U) Mp Ξ Q ¬p Ξ ¬Up Ξ ¬L¬p M¬p Ξ Qp Ξ ¬U¬p Ξ ¬Lp ¬Mp Ξ ¬Q¬p Ξ Up Ξ L¬p ¬M¬p Ξ ¬Qp Ξ U¬p Ξ Lp Formula mnemotehnică AmEbImUs EdAntUlI IlUAcE pUrpIrEA A E I U Dar cred că-i mai bine să ne oprim de-acum… . subcontrarietate. contrara lui Lp (Este necesar p) este L¬p (Este necesar non-p). contradicție și subalternare în pătrat (ca la punctul 1). nu trebuie să țineți minte toate aceste rela ții. contradictoria Lp (Este necesar p) este ¬Lp (Nu este necesar p) iar subalterna lui Lp (Este necesar p) este ¬L¬p (Nu este necesar non-p). vă pute ți reconstitui tabloul complet al relațiilor dintre propozi țiile modale. demult. Sau. Trebuie numai să ști ți că cineva.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->