Universitatea din Bucureşti Dr. Ing. Dan C. Badea Prof. dr.

Corneliu Dinu

Curs Masterat

Bucureşti 2008

CUPRINS 1. INOVAREA ...................................................................................................................3 1.1. Inovarea în sisteme informa ionale active ...................................................................3 1.2. Inovarea în sistemul antreprenorial...............................................................................8 2. PROCESUL DE DISEMINARE INOVATIV-ANTREPRENORIALĂ ......................11 2.1. Considera ii teoretice generale ...................................................................................11 2.2. Modelul sistemului în tranzi ie ..................................................................................12 3. TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE ............................................................................17 3.1. Defini ii şi mecanisme ale transferului de tehnologie ................................................17 3.2. Principii generale ale organizării transferului de tehnologie. Organiza ii de transfer tehnologic ........................................................................................................17 3.2.1. Obiectivele, structurile şi sistemele societare ale organiza iei de inovare şi transfer tehnologic ...........................................................................................17 3.2.1.1. Obiectivele generale ale organiza iei ..................................................................17 3.2.1.2. Defini ii ................................................................................................................18 3.2.1.3. Sucursala .............................................................................................................19 3.2.1.4. Filiala ...................................................................................................................20 3.2.1.5. Societatea filială ..................................................................................................20 3.2.1.6. Prevederi legale ...................................................................................................21 3.2.1.7. Func iile şi avantajele sistemului societar ...........................................................21 3.3. Probleme ale organizării activită ilor de inovare şi transfer tehnologic ....................22 3.3.1. Facilitarea accesului la calificare şi competen e ...................................................22 3.3.2. Îmbunătă irea accesului la finan are ......................................................................23 3.3.3. Facilitarea accesului pe pia ă ................................................................................23 3.3.4. Crearea unui mediu favorabil inovării ...................................................................23 3.4 Atribu iunile şi obiectul de activitate ale organiza iei de inovare şi transfer tehnologic ............................................................................................................24 3.4.1. Atribu iuni ...............................................................................................................24 3.4.2. Obiectul de activitate ..............................................................................................25 4. TRANSFERUL DE TEHNOLOGII PRIN INVESTI II DIRECTE ...........................26 4.1. Experien a interna ională ...........................................................................................26 4.2. Creşterea patrimoniului firmei prin transfer tehnologic ............................................29 4.2.1. Pragul de rentabilitate ............................................................................................29 4.2.2. Creşterea patrimoniului firmei prin preluarea rezultatelor C-D ...........................30 5. SISTEMUL NA IONAL INOVATIV .........................................................................32 5.1. Considera ii generale .................................................................................................32 5.2. Defini ia Sistemului Na ional Inovativ ......................................................................32 5.3. Implica iile politice ale conceptului de Sistem Na ional Inovativ .............................33 5.4. Conexiunile dinamice între investi iile în sisteme inovative şi comer .....................35 5.5. Cadrul strategic al managementului transferului tehnologic în cadrul Sistemului Na ional Inovativ ............................................................................................36 6. ANALIZA SISTEMELOR INOVATIVE ....................................................................40 7. FINAN AREA TRANSFERULUI DE TEHNOLOGIE PRIN CAPITALURI DE RISC ..................................................................................................49

2

7.1 Capitalul de risc-resursă pentru finan area cercetării / dezvoltării .............................49 7.1.1. Defini ii ale capitalului de risc ...............................................................................49 7.1.2. Clasificarea capitalurilor de risc şi a investitorilor ...............................................50 7.2 Experien a interna ională a finan ării inovării şi transferului tehnologic prin capitaluri de risc ........................................................................................................51 7.2.1. Evolu ia pozitivă a finan ării prin capitaluri de risc ............................................51 7.2.2. Dificultă i ale finan ării prin capital de risc .........................................................52 8. BIBLIOGRAFIE ...........................................................................................................54

3

1. INOVAREA 1.1. Inovarea în sisteme informa ionale active. Reac ia inovativă se amorsează prin activarea unei puteri creative de la care se va naşte ideea. Creuzetul favorit al acestei activări poate fi individul, ca atare, dar poate fi şi un grup formal sau informal, în cadrul căruia există un climat fertil inovării. Ideea ac ionează întotdeauna la un semnal declanşator, a cărui origine oferă un criteriu pentru clasificarea reac iilor inovative: originea internă a grupului, ce semnifică introvertirea, sau originea externă, ce relevă extravertirea [1]. Această distinc ie între ine controversele cu privire la mecanismele evolu iei viului, ea însăşi jalonată de nenumărate exemple de inovare, fie că este vorba de aripile păsărilor, fie de col ii prădătorilor. Fără a dezvolta o analiză asupra originii speciilor, ar fi utilă o compara ie a celor două sisteme de gândire opuse, promovate de biologii evolu ionişti ai secolului al XIX – lea. Se poate aminti ipoteza darwiniană a varia iilor aleatorii în raport cu selec ia naturală. De asemenea, se poate face referire la ipoteza lamarckiană a varia iei dirijate într-un sens definit de influen a condi iilor exterioare. Aceste două ipoteze sunt prezentate schematic în figura 1, unde sunt legate de organism proiectul, în stânga, iar condi iile de mediu, în dreapta.

LAMARCK
PROIECT

CONDI II

ORGANISM

MEDIU

Fig. 1 – Căile inovării Semi - ramura de jos rezumă teza darwiniană, iar cea de sus teza lamarckiană. Prima se exprimă prin hazard (prin proiect) şi necesitate (mediul). În mod simetric, a doua se exprimă prin sfidare (a mediului) şi răspuns (prin proiect). Transpuse în întreprindere, aceste interpretări evocă două căi ale inovării, în cazul concep iei unui produs nou. Prima se referă la o idee internă care se maturizează până la fabrica ie şi care înfruntă arena pie ei, doar, în ultima etapă. Această viziune asupra inovării este una orgolioasă, presupunând adesea producerea unei rupturi tehnologice şi manifestându-se mai liberă prin spontaneitatea sa, adecvată anticipării. A doua cale, extravertită, se opune primei căi, introvertite.

4

Aceasta se activează printr-o largă perspectivă asupra triadei de condi ii exterioare: pia a, tehnologia, concuren a şi permite orientarea sectorului de cercetaredezvoltare către proiectarea unui produs capabil să înfrunte mediul, cu o probabilitate de succes mai mare. În completitudinea sa, inovarea se relevă, incontestabil, prin globalismul său, care se exprimă prin muta iile din ansamblul format din: Pia ă – Produs – Adop ie – Tehnologie Având pia a la origine, inovarea presupune conjugarea celor două căi (introvertită şi extravertită), pentru a parcurge bucla completă – ansamblul format de semi - bucla darwiniană şi de semi - bucla lamarckiană. Inovarea se naşte astfel într-un creuzet al “şocului”, între o nevoie şi una sau mai multe tehnologii. Şocul poate interveni sub diverse forme: un transfer, o asociere de idei, o previziune, o coinciden ă etc. Nevoia poate fi constatată, recunoscută ca poten ială sau imaginată şi ca atare proiectată. Din şocul acesta, acolo unde este favorizat prin deschiderea cea mai largă, uneori de pia ă, alteori de tehnologie, în interior ori în exterior, rezultă reac ia purtătoare a primului germen inovativ. De aceea, acest germen apare ca un rezultat al hazardului, care nu favorizează, decât, spiritele pregătite (aşa cum se exprima Pasteur). Comportamentul dual deschidere – reac ie se afirmă, astfel, în centrul actului inovativ. Câmpul său de ac iune se poate limita la prezent şi se poate răspândi pe distan e mari în spa iu, la limită, în întreaga lume. El poate, de asemnea, detecta, în prezent, ceea ce anun ă viitorul, trecând în domeniul anticipa iei şi incitând, înaintea altora, comportamentele viitoare. Utilizarea viziunii evolu ioniste duale în explicitarea inovării umane este determinată şi de existen a necesită ii, s-ar putea spune, matematică, pentru creativitate umană, datorită faptului că modul, în care percep ia umană lucrează, este cel al unui sistem informa ional cu auto-organizare [2]. Astfel de sisteme au nevoie de creativitate şi de provocări. În ultimii ani, în domeniul afacerilor, s-au “jucat” trei jocuri majore: cel al restructurării, cel al reducerii costurilor şi cel al caliă ii. Ce se întâmplă, însă, când un competitor este la fel de competent şi de “costefectiv”, comparativ cu un altul ? În mod evident, este nevoie de o gândire creativă, de inovare, astfel, încât, unul din competitori să capete un avantaj fa ă de celălalt. Există aser iunea, conform căreia, creativitatea apar ine lumii “artei” şi că, oricum, este o problemă de talent. Eduard de Bono, în lucrarea “Serios Creativity” [2], arăta că acest mod, de a în elege creativitatea, este depăşit. Ra iunile, pentru care nu s-a acordat, până în prezent, aten ia cuvenită creativită ii, sunt: ■ O primă ra iune ar fi cea care considera că orice idee creativă valabilă trebuie, întotdeauna, să fie logică în perspectivă; dacă nu ar fi aşa, atunci nu ar exista posibilitatea de a se vedea valabilitatea ideii şi ea ar fi, doar, o “idee nebună”; de asemenea, dacă

5

fiecare idee valabilă creativă ar fi logică în perspectivă, atunci, natural este să se presupună că asemenea idee ar fi putut să fie aflată prin logica de la început şi, deci, creativitatea nu ar mai fi fost necesară. Aceasta este principala cauză culturală, pentru care nu s-a acordat o aten ie serioasă creativită ii. După evaluarea lui Eduard de Bono, aproximativ 95 % din lumea academică are această viziune [2]. Într-un sistem informa ional pasiv (sistem organizat extern) este perfect corect să se considere că o idee, care este logică în perspectivă, trebuie să fie accesibilă logic de la început. Dar, nu este acelaşi lucru pentru un sisten informa ional activ (sistem autoorganizat), în care asimetria modelelor înseamnă că o idee poate fi logică şi, chiar, evidentă în perspectivă, dar invizibilă pentru logica primului moment. Acest lucru poate fi vizibil, doar, celor care sunt capabili să se deplaseze din paradigma sistemelor organizate extern în paradigma sistemelor auto-organizate. ■ În al doilea rând, unii cred în importan a şi realitatea creativită ii, dar, fără a se putea face nimic asupra ei. În acest caz, creativitatea apare ca un har semi-mistic, pe care unii oameni îl posedă, iar al ii nu. Într-o asemenea viziune, există o considerabilă confuzie între creativitatea artistică (care, adesea, este non-creativă) şi abilitatea de a schimba conceptele şi percep iile. Aici, singurul lucru, care ar putea fi făcut, ar fi acela de a găsi oamenii creativi şi de a-i încuraja. Pentru cei ce cred că abilită ile gândirii creative pot fi îmbunătă ite prin efort direct şi prin aten ie, există două dificultă i: - inhibi ia (teama de a greşi şi teama de eşec) este cea care împiedică la asumarea riscului creativită ii. Există credin a că înlăturarea inhibi iei este suficientă pentru ca o persoană să devină creativă, ceea ce ar însemna că nu ar mai fi necesar “brainstorming-ul” ci, doar, “brain-sailing-ul”. - gândirea creativă este tratată drept ceva “neserios” şi este devalorizată, ca fiind ceva periferic, pe care, doar, “oamenii nebuni” o folosesc [2]. Includerea atributului de “serios”, pe lângă creativitate, vrea să arate, tocmai, că este necesar să ne despăr im de atributul “crazy” (după expresia lui Eduard de Bono), care, de obicei, este ataşat creativită ii. Există unii care cred că instrumentele sistematice şi deliberate nu pot conduce la creativitate, pentru că orice structură va limita imediat libertatea. Există, într-adevăr, structuri restrictive, dar există şi structuri care eliberează (de exemplu, o nota ie matematică adecvată). Gândirea creativă (gândirea laterală) poate fi privită ca u tip special de operare a informa iei, pe lângă altele ca : logica, simularea pe computer etc. A în elege logica creativită ii înseamnă să fie vizat comportamentul sistemelor informa ionale cu auto-organizare; acestea sunt sisteme care formează şi utilizează modele. După în elegeea logicii creativită ii, al doilea nivel este cel care se referă la motiva ie, adică la voin a unei persoane de a face o pauză, o ruptură a pragmatismului cotidian şi de a se focaliza pe anumite puncte şi apoi de a face pu ină gândire laterală. Este nevoie de creativitate şi pentru a deveni liberi de structurile temporale, care au fost instaurate de o secven ă particulară a experien ei. Deci, în orice sistem cu auto-organizare este necesară creativitate, deorece creativitatea nu este, doar, o cale simplă de a face lucrurile mai bine; fără ea, nimeni nu

6

este capabil de a utiliza informa ia şi experien a, care sunt, deja, la îndemână pentru utilizare şi care sunt închise în structuri vechi, modele vechi, concepte şi percep ii vechi. Managementul de între inere este puternic orientat spre “rezolvarea problemelor”, dar, într-o lume dinamică, acest tip de management nu mai este suficient; este nevoie de o gândire creativă, de diferen iere şi de ini iative de marketing. Competi ia nu mai este suficientă; competi ie înseamnă a concura, în aceeaşi cursă cu competitorii, în care comportamentul unuia este, în mare, determinat de comportamentul celorlal i competitori. De aceea, este necesară, ceea ce s-ar putea numi “Supra / peti ie”, care ar însemna “a crea propria ta cursă”, sau de a crea noi “monopoluri ale valorii” [2]. O asemenea observa ie poate avea o semnifica ie aparte pentru în elegerea acestei paradigme a monopolului valorii, mai ales, dacă inem seama că Huberman arăta, într-o viziune aproape nietzsche-niană, că inovarea se realizează prin necesitatea creativită ii care învinge rezisten a socială [3]. De altfel, după observa iile psihologilor, indivizii rezistă, cu tenacitatea cea mai mare, exact în punctul în care presiunea schimbării a atins valoarea maximă. Interpretare ce are sens, deoarece: - informa ia poate fi (şi este) putere; - informa ia asigură climatul concuren ial. Aceste “monopoluri ale valorii” se bazează, în mare, pe valori integrate. Dacă, într-o primă fază, businessul a fost cel al “produselor şi serviciilor”, apoi cel al “competi iei”, acum se poate vorbi de faza “valorilor integrate”. În această fază, este mare nevoie de creativitate. Este adevărat că, dacă am avea informa ie perfectă într-o situa ie particulară, atunci gândirea nu ar mai fi necesară; dar această şansă este mică şi avem nevoie de gândire pentru a căuta sensul în informa ie şi nu, doar, gândire “analitică”. Majoritatea oamenilor de ştiin ă şi oamenii de afaceri cred că, dacă, doar se analizează datele, atunci se vor găsi idei noi. Din păcate, acest lucru nu este adevărat, deoarece mintea poate să vadă, doar, ceea ce este pregătită să vadă. Analiza datelor permite selec ia, din repertoriul vechilor idei, pe cea care se potriveşte. Deci, analiza nu produce idei noi. Dacă se doreşte o idee nouă, este necesar să existe capacitatea min ii de a începe, cu creativitate, o idee nouă, care să fie, apoi, comparată cu realitatea. O ipoteză este o “ghicire”, o “specula ie”, sau cum spunea Novalis, o “plasă de pescuit”. Ipoteza dă un cadru prin care se poate privi la informa ie ca prin “ochelari de cal” [2]. O ipoteză ar trebui să deschidă posibilită ile, dar, adesea, ea le închide, pentru că se presupune că ipotezele ar trebui să fie rezonabile şi atunci nu există altă alternativă de succes, decât, schimbarea paradigmelor. Deci, este nevoie de gândire creativă, de tehnici şi metode pentru schimbarea paradigmelor şi conceptelor. Este surprinzător, dar benefic acestui studiu, ceea ce, cu mult timp în urmă, formula Gaston Bachelard, în Dialectica spiritului ştiin ific modern [4] : “Se confundă, aproape, mereu ac iunea decisivă a ra iunii cu recurgerea monotonă la certitudinile memoriei … A întoarce ra ionalismul dinspre trecut spre viitorul spiritului, dinspre amintire spre tentativă, dinspre elementar spre complex, dinspre logic spre supralogic, iată sarcini indispensabile unei revolu ii spirituale”.

7

Dar, mai surprinzător este faptul că Gaston Bachelard, în lucrarea men ionată mai sus, îl citează pe Dostoievski, care a putut scrie că “ra iunea cunoaşte numai ce a reuşit să înve e”. Şi, totuşi, pentru a gândi, de câte lucruri nu va trebui, mai întâi, să te dezve i. În sensul acestei paradigme, Gaston Bachelard sus inea că trebuie redată ra iunii umane func ia sa de turbulen ă şi agresivitate [4]. S-ar contribui, astfel, la întemeierea unui suprara ionalism care ar înmul i ocaziile de gândire, iar, în mod vizionar, Gaston Bachelard mai scria că “atunci când îşi va fi găsit doctrina, acest suprara ionalism va putea fi pus în corela ie cu suprarealismul, căci sensibilitatea şi ra iunea vor fi deopotrivă redate fluidită ii lor”. Cultural, au fost dezvoltate excelente metode de procesare a informa iei, dar nu şi de percepere a ei. Producerea “ingredientelor” pentru procesarea informa iei este rolul percep iei. Percep ia organizează lumea în x şi y, care apoi sunt tratate matematic. Ea ne dă observa iile şi propozi iile, pe care, apoi, le procesăm cu logica. Tot ea ne dă cuvintele şi alegerea cuvintelor cu care gândim despre orice. Nu s-a făcut mare lucru despre percep ie, pentru că nu a fost în eleasă [2]. S-a presupus mereu că percep ia operează, ca şi procesarea, într-un sistem informa ional pasiv, organizat extern. Doar, în ultimele decenii s-a început în elegerea comportamentului sistemelor informa ionale auto-organizate şi al re elelor neuronale auto-organizate. Abia, de acum există modele conceptuale pentru a se începe în elegerea percep iei, umorului şi creativită ii. A devenit, din ce în ce mai evident, că inovarea are loc în faza perceptuală a gândirii. Aici se formează percep iile şi conceptele şi tot aici ele trebuie să fie schimbate. Astfel, apare rolul central al percep iei în gândirea creativă şi cum gândirea laterală este strâns legată de gândirea perceptuală, cea mai mare parte a gândirii ordinare are loc în faza perceptuală; majoritatea greşelilor în gândire sunt inadecvări ale percep iei, mai degrabă, decât, greşeli de logică. Tradi ia a pus logica deasupra percep iei şi a generat un sentiment inconfortabil în raport cu fluiditatea şi “posibilită ile percep iei”, căutându-se un refugiu în aparen ele certitudinii adevărului “logic”. Cu percep ia nu vedem lumea aşa cum este, ci aşa cum o percepem, modelele percep iei fiind construite de o anumită secven ă temporală a experien ei, care ne poate împiedica să vedem “viitorii”, pentru care suntem înzestra i să-i putem alege. Se crează o sferă personală a percep iei, în interiorul căreia totul este logic. Aceasta aduce aminte de remarca Sfântului Augustin cu privire la dezordinea (haosul) creat de cel care “percepe”, doar, un fragment al mozaicului şi ac ionează la nivelul întregului, pentru a face ordine. Evident, rezultatul este haosul. Logica este corectă, dar, dacă percep ia este limitată, atunci rezultatul ar putea fi neadecvat. Din sferte logice diferite rezultă comportamente diferite, dar fiecare individ se comportă adecvat în sfera sa logică. De aici, provine nevoia de instrumente de lărgire a percep iei, chiar, în mod creativ şi apelând, chiar, la “logica” apei-substan a ideală din natură. “Logica” apei este logica percep iei, fa ă de “logica” stâncii, care reprezintă logica tradi ională a procesării [2]. Stânca are o formă permanentă şi stabilă, iar apa se adaptează, se “potriveşte” vasului sau circumstan elor. Percep ia depinde de context, experien ă, emo ii, puncte de vedere, cadru

8

etc. Ca şi apa, percep ia se construieşte în straturi, ce se “compun” pentru a da o percep ie totală. O stâncă este statică; apa este fluidă şi curge. “Logica” stâncii se ocupă cu “ce este”, pe când “logica” apei şi percep ia se ocupă cu “ce ar putea fi”. Stânca are un contur, o margine bine conturată, iar apa are margini fluide; acestea se rela ionează cu logica “fuzzy” a percep iei. Percep ia caută în elesuri şi încearcă să găsească sensul celor prezente; ea caută, de asemenea, ca şi apa, o stare stabilă (în termenii re elei neuronale din creier). Pentru a fi creativi, este important să ne dăm seama de fluiditatea percep iei şi de posibilitatea percep iilor multiple, fiecare fiind valabile. Acest lucru este esen ial pentru o gândire creativă, pentru a înlocui “este” cu “poate fi”. La sfârşitul gândirii creative, totuşi, avem nevoie să revenim la logica stâncii, pentru a prezenta ideile care sunt solide, bune de înfăptuit şi cu valoare testabilă. Dar, pentru a ajunge la ele, mai întâi, este nevoie de fluiditatea logicii apei şi de gândirea laterală. 1.2. Inovarea în sistemul antreprenorial. Inovarea este instrumentul specific al sistemului antreprenorial [5]. Este actul care înzestrează sistemul cu o nouă capacitate de a crea bogă ie. Inovarea crează un mijloc, al cărei întrebuin are înzestrează ceva din natură cu valoare economică. Un exemplu, dat de Peter F. Drucker [5], este deosebit de elocvent: “Până acum un secol, nici uleiul mineral care ieşea din pământ, nici bauxita-minereul din care se extrage aluminiu- nu erau mijloace. Erau nişte neplăceri: ambele făceau pământul nefertil. Mucegaiul era o calamitate, nu un mijloc. Bacteriologii făceau eforturi disperate pentru a-şi proteja culturile de bacterii împotriva contaminării cu această ciupercă, Apoi, în anii ’20, un medic londonez, Alexander Fleming a realizat că această <calamitate> era exact distrugătorul de bacterii pe care îl căutau bacteriologii, iar mucegaiul a devenit un mijloc valoros”. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru sfera socială şi pentru cea economică. Nu există resurse mai mari în economie decât “puterea de cumpărare”. Dar, puterea de cumpărare este crea ia unui antreprenor inovativ. Webster (citat în [6]), defineşte inovarea drept “abilitate de a aduce ceva nou în existen ă”. Al ii consideră că inovarea este un proces uman conducând la un rezultat nou, util (rezolvă o problemă existentă şi satisface o nevoie) şi inteligibil (poate fi reprodus) [5, 6]. O foarte utilă defini ie a inovării provine din literatura recentă asupra psihologiei sociale. După Amabile (citat în [6]), un produs sau o reac ie vor fi judecate ca fiind inovative până la limita în care sunt noi şi compatibile, utile, corecte sau valabile scopului vizat, iar scopul fiind, mai degrabă, euristic, decât unul algoritmic. Scopurile algoritmice sunt guvernate de reguli fixe. Calea către solu ie este clară şi bine orientată. Algoritmul trebuie dezvoltat dintr-un start, care implică o nouă interac ie dintre persoane, un scop şi un mediu social. Dar care sunt caracteristicile persoanelor creative? Poate fi oricine inovativ ? S-au făcut multe considera ii în legătură cu lista de trăsături ale persoanei creative.

9

După o, aproape exhaustivă, revizie a literaturii de specialitate, Roe propune următoarea listă cu trăsături ale persoanei creative [7] : ► Deschidere către experiment. ► Aten ie – văzând lucruri în moduri neuzuale. ► Curiozitate. ► Acceptare şi reconciliere între opozi ii aparente. ► Toleran a ambiguită ii. ► Independen a judecă ii, min ii şi a ac iunii. ► Nevoia şi asumarea autonomiei. ► Auto-încredere. ► Nu este subiectul standardelor şi controlului de grup. ► Voin a riscului calculat. ► Perseveren ă. La această listă, Raudsepp (citat în [6]) mai adaugă trăsăturile: ► Sensibilitate fa ă de probleme. ► Fluen ă – abilitate de a genera un mare număr de idei. ► Flexibilitate. ► Originalitate. ► Empatie sentimentală. ► Deschidere către fenomenele subconştientului. ► Motivare. ► Libertate fa ă de teama eşecului. ► Abilitate la concentrare. ► Gândirea în imagini. ► Selectivitate. Pentru a răspunde şi la întrebarea dacă poate fi oricine inovativ, este de preferat modul concis, în care John. J. Kao se exprimă : “Logica fără pasiune este sterilă, în timp ce inspira ia, fără analiză, este adesea arbitrară sau nechibzuită” [6]. Există mai multe stadii ale inovării. După cum se arată în tabelul nr. 1, aceasta începe cu interesul : trebuie să fie ceva irezistibil intrisec problemei. Tabelul nr. 1 – Procesul inovării. STADIUL INOVĂRII Interesul Pregătirea Incubarea Iluminarea Verificarea Exploatarea ACTIVITATEA Cercetarea mediului Prepararea expedi iei “Pigmentarea lucrurilor” Experien a “Eureka” Cercetarea de pia ă Magnat industrial STILUL PSIHOLOGIC Intui ie / Emo ie Detaliere / Planificare Intui ie Intui ie Detaliere / Ra ionalitate Detaliere / Ra ionalitate

Interesul este urmat de stadiul pregătirii, în care se elaborează agenda intelectuală, mai mult, chiar, decât cineva care ar pleca într-o excursie. Incubarea urmează ca o intuitivă şi ardentă muncă asupra problemei. Iluminarea urmează ca o ieşire intuitivă la

10

lumina deplinei descoperiri. În final, rezultatul trebuie verificat, iar, în stadiul exploatării, acesta trebuie să producă valoare adăugată. Aten ia acordată de diverşi autori inovării, atunci când analizează antreprenoriatul, este determinată de legăturile intrinseci dintre creativitate şi antreprenoriat. Un antreprenor poate fi definit ca fiind cineva care este sensibil la oportunită i şi are sim ul libertă ii atât în sens personal, cât şi în sens organiza ional, pentru a ac iona asupra oportunită ii. Antreprenoriatul are conota ia implementării (doing). În timp ce inovarea implică o viziune asupra a ceea ce este posibil, antreprenorul transpune viziunea creată în ac iune, într-o viziune umană care ghidează munca grupurilor de oameni. Dacă, termenul de inovare sugerează procesul de implementare, prin care inspira ia creativă conduce la rezultate practice, atunci antreprenoriatul este procesul uman şi organiza ional prin care inovarea are loc.

2. PROCESUL DE DISEMINARE INOVATIV-ANTREPRENORIALĂ. 2.1. Considera ii teoretice generale. Diferi i cercetători, în domeniul diseminării inova iei, au propus modele de substitu ie tehnologică (MST), în scopul studierii aspectelor de dependen ă temporală ale procesului de diseminare a inova iei. În în elesul acestor cercetători [8], prin proces de diseminare a inova iei (PDI) se defineşte procesul prin care o inova ie tehnologică sau un produs tehnologic nou este comunicat prin anumite canale în timp (şi posibil în spa iu) printre membrii unui sistem social. Aceste modele au găsit o largă utilizare în studiul dinamicilor inovative din industrie, medicină, energetică, telecomunica ii şi agricultură. Asemenea modele au fost, după [8], furnizate de Floyd, Bass, Fisher-Pry, SharifKabir, Easingwood, Kumar şi al ii. Toate aceste modele MTS au forma generală :
1 df = Φ( f ) c dt (1)

în care: f (t ) - propor ia adoptatorilor poten iali care au adoptat inova ia până la durata t. Func ia Φ (f) are următoarele proprietă i : - Φ (f) este o func ie continuă în intervalul [0,1] ; - Φ( f ) ≥ 0 , în intervalul [0,1] ; - Φ(0) ≥ 0, Φ (1) = 0; - Φ' ( f ) > 0, când f > f * ; Φ' ( f ) < 0, când f < f * f0 < f * < 1, unde f0 este valoarea lui f la momentul t = 0;

11

- solu ia ecua iei (1) dă o curbă f-t convexă, când f0 < f < f *, care are un punct de inflexiune la f = f * şi o curbă concavă când f * < f < 1; - curba f-t are formă de “ S” şi are o asimptotă la f = 1; - lim f (t ) = 1.
t →∞

Variatele modele MTS diferă între ele, în principal, pe baza a trei caracteristici importante : - numărul parametrilor şi domeniul valorilor ; - comportarea simetrică sau asimetrică în raport de punctul de inflexiune; - localizarea punctului de inflexiune. Modelul Bass [9] propune pentru ecua ia (1) sub forma : 1 df ( p + qf ) = (1 − f ) , p ≥ 0 , q > 0 (2) c dt ( p − qf ) în care: p / q reprezintă rolul relativ al inovatorilor şi imitatorilor sau rolul influen elor externe ori interne. Parametrul c este introdus pentru corec ia scalei de timp utilizate, valorile acestuia variind func ie de perioada de prognoză şi analiză. Punctul de inflexiune a curbei apare când :
f = f* = 1 1 p − 2 2q (3) 1 1  . Egalitatea  f * =  2 2 

Astfel pentru fiecare curbă a acestui model, f * ≤

conduce la modelul Fisher - Pry [[10], respectiv : 1 df = f (1 − f ) c dt De asemenea, pentru modelul Sharif - Kabir [11] există ecua ia : 1 df f (1 − f ) = ,0 ≤ σ ≤1 c dt 1 − (1 − σ ) f 1 1 În acest caz < f * < . 3 2 1 Când f * = , ecua ia coincide cu cea a modelului Floyd [12] : 3 1 df 2 = f (1 − f ) c dt
2

(4)

(5)

(6)

12

2.2. Modelul sistemului în tranzi ie. Deşi există multe asemenea modele ale difuziei inova iei, multe dintre acestea nu pot func iona optim în anumite cazuri [8]. Un asemenea caz este cel al sistemului în tranzi ie, care, conform precizărilor făcute de Andersson [13], se află sub influen a a două categorii de factori : - factori cu impact puternic; - factori cu impact slab. Cele trei sisteme de activitate umană [13] organizează activită ile în cadrul unor domenii corelate func ional : în timp ce sistemele economice (figura 2) sunt asociate cu producerea şi utilizarea bunăstării, sistemele sociale şi politice sunt focalizate pe institu ii şi pe controlul structurilor în societate. Sistemele culturale au ca scop crea ia, între inerea şi schimbarea semnifica iilor şi sensurilor sau a valorilor în societate.

Procese economice Procese rapide Procese culturale Procese social - politice Procese lente

Procese ecologice

Zona infrastructurala

Factori cu impact puternic Factori cu impact slab

Fig. 2 – Sisteme de activitate umană.
Fiecare dintre aceste sisteme este caracterizat prin structură şi comportament, de cadru şi de ac iuni. Limita acestor sisteme nu este una de tipul “învelişului membranar”, cât mai degrabă, de tipul construc iei comportamentale, care constrânge comportarea sistemelor componente în sensul ac iunii corespondente scopului sistemului.

13

Dacă elementele unui sistem economic, social sau cultural pot fi organizate în diferite seturi “compozite” sau comportamentale, prin diferite condi ii la limită (de exemplu, diverse preferin e culturale sau structuri de institu ii sociale etc.), în schimb, nu se poate reprezenta o singură configura ie a sistemelor umane pentru diferite ări. Tehnologia şi infrastructura creează sisteme de dezvoltare a mai multor entită i diferen iate socio-economic şi cultural. Tehnologia este noua cunoaştere instrumentală pusă în slujba câtorva scopuri: modernizarea produselor, noi procese de produc ie, inova ii în finan e, marketing, afaceri, servicii, institu ii şi guvernare. Toate aceste inova ii oferă o schimbare poten ială majoră în cantitatea şi calitatea oportunită ilor economice. Condi ia ini ială pentru a capta acest poten ial este crearea a noi infrastructuri materiale, corelată cu restructurarea infrastructurilor non - materiale. Asemenea infrastructuri materiale sau non - materiale, aflate la anumite nivele critice, ajută la efectuarea conversiei de la un regim economic la altul (figura 3).

Variabila rapida Noul regim

Vechiul regim

economic
Variabila lenta

Fig. 3- Conversia regimurilor economice.
După o rată considerabilă a creşterii variabilelor (lente) de infrastructură, regimul rămâne stabil, după care, la un punct critic, virează , non – linear şi haotic, către tranzi ia la noul regim.

14

Figura 4 prezintă câteva no iuni privind răspunsuri sinergetice. În anumite puncte, mici schimbări în stimuli sau instrument (infrastructura) conduc la reac ii ample ale efectelor.
Efecte Stimuli – instrumentul schimbării Mici Mari Mici

Mari

Perspectivă sinergetică

Perspectivă marginalistă

Fig. 4- Efecte sinergetice ale schimbării.
Dezvoltarea de succes necesită identificarea acelor oportunită i sinergetice con inute în acele nivele, combina ii de variabile lente (cum sunt infrastructurile) şi coordonarea sinergetică a variabilelor rapide. Este de subliniat ideea că prezintă interes nivelele şi combinarea variabilelor, dacă schimbarea de regim apare asociată cu domeniile infrastructurilor materiale şi nonmateriale, care împreună schimbă contextul oportunită ilor economice. Mai general, privind istoria dezvoltării de succes ca o înregistrare a învă ării sociale, se poate concluziona că dezvoltarea pe termen lung cuprinde formarea sau proiectarea comportamentală a mediului dorit (mai mult decât mediul tradi ional reactiv ghidat de comportamentul sistemului social). În elegerea şi crearea unei noi sinergii şi coordonarea sinergetică a sistemelor complexe este un proces al învă ării experimentale evolu ioniste şi sociale. Intense dezbateri, privind dinamici economice, se referă la reglarea vitezelor variabilelor. Se pot clarifica diversele sisteme economice (Keynesian) neo-clasic, Schumpeterian, Marxist) în func ie de reglarea vitezelor variabilelor ca pre urile, capitalul, resursele, institu iile, cunoaşterea, inova ia şi creativitatea. Se poate considera un sistem economic dinamic descris de ecua ia : dxij = s i Fi ( x ) (7) dt în care : s < 1 - parametru de clasificarea a reglării vitezei variabilelor; xij - variabile care descriu starea sistemului dinamic. Aceste variabile pot fi parametri reali ca intrări /ieşiri (banii, pre urile, dobânzi etc.). Func ia Fi descrie rela iile interactive dintre variabile. Dacă se introduc factori exogeni în sistem, Fi ( x ) poate fi scrisă Fi (x, t ) . Se introduce parametru de viteză s, pentru a distinge diferen ele de viteză ale diferitelor variabile, cum sunt condi iile geografice, idealurile, institu iile, care se pot

15

schimba lent. Sunt alte variabile, precum alegerea bunurilor de consum, care se schimbă foarte rapid. Evident, viteza de schimbare a unei variabile este dependentă, de exemplu, de zestrea culturală. Totuşi, pe termen lung, astfel într-un strict sens, reglarea vitezelor depinde de variabile endogene. De exemplu, chinezii s-au adaptat istoric la cultura occidentală cu o viteză mult mai mică decât japonezii, cel pu in în ultimele două secole. Una dintre abordările moderne ale modelării procesului de diseminare inovativ antreprenorială se bazează pe principiul electivită ii colective dinamice (ECD) [14]. Patru tipuri de factori majori participă în procesul dinamic al difuziei inovative: - adoptatorii de inova ii; - antreprenorii; - setul de alternative; - mediul activ. Răspândirea inova iilor în interiorul sistemului de firme şi industrii – generând şi implementând inova ii şi răspândirea spa io - temporală a inova iei printre adoptatorii individuali ai noilor produse încorporează trăsături ale competi iei de tip ecologic dintre inova ii. În urma excluderii competitive a inova iilor neeficiente alternative, inova iile difuzează între adoptatorii individuali ai noilor produse, pe baza unui proces ECD, aceştia luând în calcul câştiguri viitoare şi încorporând inter-reac ia şi procesul de învă are, care slăbesc legăturile vechii mentalită i. În plus, interac ia externă a mediului activ restric ionează comportamentul de alegere inovativă al indivizilor, prin componenta cererii şi schimbă abilită ile firmelor şi industriilor prin componenta ofertei, generând redistribu ia adi ională a inova iilor alternative. Un mediu activ nivelează ac iunele extreme ale excluziunii competitive a inova iilor şi generează nişe socio-economice, acestea jucând un rol în formarea “incubatoarelor” noilor alternative inovative şi asigurând conservarea celor existente. Astfel, “discontinuită ile creative” sunt sprijinite prin ac iunea unei interven ii externe sistemului, aşa cum este sprijinul guvernamental al dezvoltării regionale, implementarea unei politici economice na ionale, descentralizarea fiscală şi institu ională etc. Ac iunea generală a “discontinuită ii creative” este echivalentă cu excluderea competitivă, care precede coexisten a stabilă a două, sau mai multor specii, cu nevoi identice şi care locuiesc în aceeaşi nişă ecologică, atunci când există o limitare a resurselor.

3. TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE.
3.1. Defini ii şi mecanisme ale transferului de tehnologie.

Transferul de tehnologie implică o serie de rela ii, de tip formal şi informal, între unită ile de cercetare – dezvoltare şi sectoarele economice publice şi private. Scopul transferului îl constituie întărirea economiei pe un teritoriu, prin accelerarea aplicării noilor tehnologii şi resurse, pentru satisfacerea necesită ilor şi oportunită ilor sectorului privat şi public. Transferul de tehnologie este procesul prin care cunoştin e, facilită i sau capacită i existente, finan ate din fonduri publice de cercetare – dezvoltare, sunt folosite în scopul satisfacerii unor necesită i publice şi private [15].

16

În principiu, între rezultatele eforturilor de transfer tehnologic de succes, se pot eviden ia îmbunătă irea produselor, eficientizarea serviciilor, perfec ionarea proceselor de fabrica ie, realizarea unor produse noi destinate desfacerii pe pie e na ionale şi interna ionale. În esen ă, procesul de transfer tehnologic presupune trei entită i (fig. 5), aflate într-o rela ie de cooperare.

RESURSA DE TEHNOLOGIE Unitate de Cercetare - Dezvoltare

INTERFA Ă

UTILIZATOR Client

Fig. 5 – Procesul transferului tehnologic. Aceste entită i participă, în func ie de activitatea specifică a fiecăreia, la schimbarea tehnologică, care presupune: Elaborarea concep iei de bază (crea ia tehnologică). Experimentarea relevantă economic, privind produsele şi procesele. Difuzia cunoştin elor de bază şi a aplicării lor. Astfel, transferul de tehnologie este perceput, în accep iunea cea mai generală, ca transfer al rezultatelor cercetării din unită ile de cercetare – dezvoltare (universită i, institute de cercetare) în firmele de afaceri sau în alte componente ale societă ii [16]. Cele trei entită i, care participă la transferul de tehnologie, au ca obiectiv accelerarea utilizării economice a rezultatelor cercetării, implicând tranzi ia de la inven ie la inovare şi difuzarea de succes pe pia ă, creând valoare adăugată. 3.2. Principii generale ale organizării transferului de tehnologie. Organiza ii de transfer tehnologic. 3.2.1. Obiectivele, structurile şi sistemele societare ale organiza iei de inovare şi transfer tehnologic. 3.2.1.1. Obiectivele generale ale organiza iei. Obiectivul fundamental al unei Organiza ii de Inovare şi Transfer Tehnologic (OITT) este acela de a oferi facilită i şi servicii tehnologice competente, care să contribuie la sus inerea creşterii competitivită ii şi dezvoltării economice durabile ale sectoarelor economice. Obiectivele specifice ale OITT sunt orientate către satisfacerea unor nevoi ale sectoarelor economice, precum şi realizarea unor salturi în planul acumulărilor sociale, dintre acestea fiind enumerate: - sprijinirea întreprinderilor industriale în creşterea competitivită ii industriale prin inovare; - sprijinirea organiza iilor de cercetare-dezvoltare în eforturile de orientare către satisfacerea cerin elor întreprinderilor industriale din sector; - sprijinirea Programelor Na ionale de Cercetare – Dezvoltare şi Inovare, prin creşterea nivelului de informare şi atragerea de noi parteneri în procesul de transfer de tehnologie şi inovare generat de proiectele derulate în cadrul planului na ional;

17

- creşterea gradului de informare şi conştientizare asupra conceptelor de inovare, calitate, transfer de tehnologie, competitivitate. Pentru realizarea acestor obiective, OITT necesită o anumită viziune asupra modului în care se constituie ca structură societară, astfel, încât activitatea sa să conducă la îndeplinirea func iilor sale şi la realizarea de profit. 3.2.1.2. Defini ii. Societatea comercială simplă, considerată a fi instrument principal de realizare a comer ului, dispune de posibilită i limitate în ceea ce priveşte expansiunea propriilor afaceri. Sediul său social unic impune, de regulă, realizarea opera iunilor de comer în perimetrul aceleaşi localită i sau în zone apropiate. Practica a determinat institu ionalizarea unor entită i economice, dotate sau nu cu personalitate juridică, care să poată fi înfiin ate de o societate comercială şi implantată în zone noi, unde să ac ioneze coerent pentru dezvoltarea obiectului de activitate al acesteia. Ca rezultat al unei astfel de modalită i de extensie a afacerilor, se formează ansambluri economice, sisteme, alcătuite din societatea comercială şi entită ile pe care ea le creează. Alcătuirea acestor sisteme depinde de strategia pe care o adoptă societatea aflată în expansiune. Ea poate opta pentru asigurarea unită ii juridice şi patrimoniale a sistemului şi, în acest scop, va înfiin a entită i lipsite de personalitate juridică, pe care le subordonează total. După o altă strategie, societatea poate încredin a afacerile sale, într-o zonă nouă, unei entită i dotate cu personalitate juridică pe care o înfiin ează, dar în legătură cu care îşi păstrează puterea de a subordona în anumite limite. Fiind componentă a sistemului societar, entitatea utilizată ca instrument de expansiune este numită structură societară. Ea poate fi definită ca „unitate autonomă, reglementată de lege, care poate fi constituită şi utilizată de un comerciant în vederea expansiunii activită ii sale” [17]. Structura societară se caracterizează prin următoarele: - este componentă a unui sistem societar în care se integrează func ional, juridic şi patrimonial şi în afara căruia nu poate exista independent; - func ia sa principală este aceea de instrument de expansiune a afacerilor societă ii care a constituit–o; - înfiin area acesteia este consecin a func iei de organizarea societă ii care o constituie; - este o unitate economică autonomă care func ionează relativ independent; - se subordonează societă ii care a constituit–o; - este o formă de organizare instituită prin lege, trăsătură care o deosebeşte de alte entită i pe care societatea le poate organiza (de exemplu, sec ii sau ateliere etc.) [18]. 3.2.1.3. Sucursala. Sucursala sau agen ia implică un centru de opera ii care se manifestă de o manieră durabilă către exterior, ca o prelungire a societă ii mamă, printr–o echipă de conducere şi execu ie care dispune de puterea de a negocia afaceri cu ter ii, fără ca sucursala să aibă patrimoniu şi personalitate juridică distinctă de a societă ii mamă.

18

Sucursala se defineşte ca „structură societară institu ionalizată, lipsită de patrimoniu şi personalitate juridică, care func ionează relativ independent, autonom şi durabil, într–un sediu propriu şi căreia i se încredin ează, ca prelungire a capacită ii societă ii care o constituie, printr–un mandat general, puterea de reprezentare, negociere şi executarea de opera iuni comerciale în raza ei de activitate” [18]. Caracteristicile sucursalei sunt următoarele: - este o structură societară institu ionalizată de lege ca dezmembrământ endogen al unei societă i comerciale. Acest caracter deosebeşte sucursala de alte forme de organizare internă (birouri, sec ii etc.); - este supusă obliga iei înmatriculării în registrul comer ului din jude ul în care se află situat sediul său; - are ca obiect de activitate reprezentarea, negocierea şi executarea de opera iuni comerciale şi ca scop dezvoltarea şi expansiunea opera iunilor societă ii în zona sa de activitate; - este dependentă total, juridic şi patrimonial, de societatea în cadrul căreia func ionează. Ea intră în raporturi cu ter ii numai în limita împuternicirilor acordate. Mijloacele logistice şi financiare necesare sucursalei sunt alocate de societate şi reprezintă elemente ale fondului de comer al societă ii; - dispune de sediu propriu şi de unele atribute de identificare. Sediul trebuie să fie statornic, permanent şi diferit de cel al societă ii. Această trăsătură deosebeşte sucursala de alte structuri ale societă ii cum ar fi centrele temporare sau mobile de desfacere, standuri în expozi ii etc. Sucursala nu are denumire proprie, ci va trebui să poarte denumirea şi firma societă ii şi men iunea „sucursală”. Ea poate avea, însă, o emblemă diferită de cea a societă ii. - func ionează relativ independent. Pentru realizarea obiectului şi scopului său, sucursala este dotată cu mijloace, cu personal şi cu un anumit grad de autonomie gestionară. Conducătorul sucursalei este investit cu un mandat ce–i conferă puterea de a încheia toate actele necesare exerci iului comer ului şi de a hotărî în tot ce priveşte activitatea sucursalei (art. 395 din Codul Comercial). Atributele conferite sucursalei şi conducătorului ei o face să fie un adevărat centru de opera iuni. Independen a sucursalei este mărginită, însă, la mandatul şi mijloacele încredin ate; - înfiin area, modificarea şi desfiin area sucursalei este atribut al comerciantului; - sucursala poate subordona una sau mai multe filiale în zona sa de activitate, contribuind astfel la descentralizarea conducerii şi administrării societă ii a cărei componentă este. 3.2.1.4. Filiala. Filiala se defineşte ca „ structură societară institu ionalizată, lipsită de patrimoniu şi personalitate juridică, care func ionează independent, autonom şi durabil, într –un sediu propriu şi căreia i se încredin ează, ca prelungire a capacită ii societă ii care o constituie, printr–un mandat specializat, îndeplinirea uneia sau mai multor categorii de opera iuni ce fac parte din obiectul de activitate al societă ii” [18]. Caracteristicile filialei sunt următoarele:

19

-

-

este o structură societară institu ionalizată supusă obliga iei înmatriculării la oficiul registrului comer ului din jude ul în care se află sediul său; are ca scop dezvoltarea şi expansiunea comer ului societă ii, iar ca obiect de activitate realizarea unor opera ii înscrise în obiectul de activitate al societă ii sau în legătură cu acesta, cum ar fi: produc ia şi comercializarea de mărfuri, prestarea de servicii, executarea de lucrări etc.; este dependentă total, juridic şi patrimonial, de societatea care a constituit–o; dispune de un sediu propriu; func ionează relativ independent şi se bucură de autonomie gestionară. Organizarea sa ia forma întreprinderii dotată cu un mandat specializat. Puterile conducătorului filialei sunt raportate la obiectul şi scopul acesteia; înfiin area, modificarea şi încetarea filialei este un atribut al comerciantului, exercitat potrivit dispozi iilor legale; filiala se poate subordona nu numai societă ii care a constituit–o, ci şi unei sucursale a aceleaşi societă i, dacă o astfel de măsură a fost dispusă de organul statutar competent.

3.2.1.5. Societatea filială. Societatea filială este definită ca „întreprindere organizată sub formă de societate comercială de sine stătătoare, cu personalitate juridică, dar dependentă din punct de vedere economic de societatea mamă, prin de inerea de către aceasta a majorită ii capitalului”[18]. Caracteristicile societă ii filială sunt următoarele: - este o societate comercială cu personalitate juridică constituită în condi iile legii 31 / 1990, în oricare din formele reglementate de această lege, care participă la circuitul civil în nume propriu; - este o componentă a unui grup de societă i, care formează o suprastructură, un sistem în raport cu societatea filială. Fiecare componentă a sistemului este un element exogen în raport cu celelalte, inclusiv cu societatea mamă. Societatea filială nu poate exista independent de celălalt element fundamental al sistemului, conducătorul de grup, societatea mamă; - este constituită la ini iativa societă ii mamă cu scopul dezvoltării afacerilor sale ori spre a încredin a administrarea şi de inerea activelor sale pe care le conservă astfel; - capitalul societă ii filială se constituie sau se completează cu aportul semnificativ al societă ii mamă. Nu este necesar ca acest raport să fie majoritar, ci este suficient ca el să asigure de inerea frac iunii de drepturi de vot necesară exercitării unui tip de domina ie; - înfiin area, transformarea sau încetarea societă ii filială reprezintă un drept al asocia ilor ce o compun. Ca asociat important, conducătorul de grup poate avea, desigur, un rol hotărâtor în aceste probleme; - societatea filială poate înfiin a sucursale, filiale sau societă i filiale. Acestea din urmă sunt, în raport cu conducătorul de grup, societă i subfiliale. 3.2.1.6. Prevederi legale.

20

Conform Legii nr. 31 din 16 noiembrie 1990, modificată prin Ordonan a de urgen ă a Guvernului nr. 32 / 1997, aprobată prin Legea nr. 195 / 1997 şi republicată în Monitorul Oficial nr. 33 din 29 ianuarie 1998, filialele sunt societă i comerciale cu personalitate juridică şi se înfiin ează într-una dintre formele de societate enumerate în lege şi în condi iile prevăzute pentru acea formă. Ele vor avea regimul juridic al formei de societate în care s-au constituit (art. 42). Formele de societate enumerate de lege sunt: a) societate în nume colectiv; b) societate în comandită simplă; c) societate pe ac iuni; d) societate în comandită pe ac iuni si e) societate cu răspundere limitată (art. 2). Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate ale societă ilor comerciale şi se înmatriculează, înainte de începerea activită ii lor, în registrul comer ului din jude ul în care vor func iona. Dacă sucursala se înfiin ează într-o localitate din acelaşi jude sau în aceeaşi localitate cu societatea fondatoare, ea se va înmatricula în acelaşi registru al comer ului, însă distinct, ca înmatriculare independentă. Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de denumirea lui, căruia societatea care îl înfiin ează îi atribuie statut de sucursală. Celelalte sedii secundare - agen ii, reprezentan e sau alte asemenea sedii - se men ionează numai în cadrul înmatriculării societă ii în registrul comer ului sediului principal. Nu se pot înfiin a sedii secundare sub denumirea de filială, deoarece, potrivit art. V din Ordonan a de urgenta a Guvernului nr. 32/1997, aprobata prin Legea nr. 195/1997, aceste dispozi ii nu se aplică filialelor fără personalitate juridica înfiin ate până la data intrării în vigoare a ordonan ei de urgenta (art. 43, alin 1 – 5). Societă ile comerciale străine pot înfiin a în România, cu respectarea legii române, filiale, precum şi sucursale, agen ii, reprezentan e sau alte sedii secundare, dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic (art. 44). 3.2.1.7. Func iile şi avantajele sistemului societar. Conceput ca instrument de restructurare, concentrare şi expansiune a comer ului, sistemul societar prezintă următoarele func ii: - func ia de organizare, prin intermediul căreia se realizează adaptarea permanentă a sistemului la cerin ele mediului economic în care ac ionează. Ea se exercită prin intermediul unor procese între care sunt integrarea, divizarea, concentrarea activită ilor industriale, comerciale, financiare realizate prin intermediul diferitelor opera iuni juridice; - func ia de expansiune a comer ului, prin care se traduce în practică strategia de dezvoltare a comer ului sistemului, ini iată şi aplicată de societatea dominantă; - func ia de eficien ă, care dă măsura utilită ii sistemului societar, în ceea ce priveşte ob inerea şi utilizarea creditului, reducerea riscului şi responsabilită ii, diminuarea sarcinilor fiscale etc. Astfel, se poate uşor calcula că o societate – mamă, care investeşte suma de 100.000.000 unită i monetare în participa ii la capitalul a două societă i, în scurt timp, poate să ajungă să controleze credite de 1000.000.000 unită i monetare [18].

21

3.3. Probleme ale organizării activită ilor de inovare şi transfer tehnologic. Principalele probleme implicate în organizarea inovării şi transferului tehnologic, în cadrul unei organiza ii de servicii tehnologice de tip OITT, sunt: - transformarea energiei intelectuale în energie practică; - transformarea cunoaşterii ştiin ifice în cunoaştere comprehensibilă, astfel, încât aceasta să poată fi în eleasă şi utilizată de către firme; - dezvoltarea unei institu ii, în care diferitele tipuri de cunoaştere să poată interac iona pentru a produce rezultate practice. Pornind de la aceste probleme majore, se pot eviden ia obiectivele care stau la baza organizării inovării şi transferului tehnologic: - Facilitarea accesului la calificare şi competen e. - Îmbunătă irea accesului la finan are. - Facilitarea accesului pe pia ă. - Crearea unui mediu favorabil inovării. 3.3.1. Facilitarea accesului la calificare şi competen e. Calificarea şi competen ele pot fi furnizate din resurse interne sau externe firmei. Construirea resurselor interne, prin training şi prin angajarea de personal cu experien ă, implică: - încurajarea schemelor de training pentru noile firme, în perioada gesta iei sau a start - up - ului; - sprijinirea companiilor, bazate pe noile tehnologii, să angajeze personal de înaltă calificare. Utilizarea resurselor externe presupune accesul flexibil la competen e externe. Acesta poate fi asigurat prin: - dezvoltarea re elelor de exper i şi de servicii profesionale; - promovarea parteneriatului public / privat; - asigurarea accesului simultan la fonduri şi expertiză; - dezvoltarea schemelor de sponsorizare; - sprijinirea cercetătorilor din sectorul public şi a profesorilor pentru a activa în cadrul firmelor. 3.3.2. Îmbunătă irea accesului la finan are. Mecanismele, care pot fi stimulate pentru îmbunătă irea accesului la finan are, sunt: - finan area publică în timpul fazei de gesta ie, respectiv de la etapa ini ială a conceptului, până la etapa demonstrării viabilită ii economice a proiectului; - parteneriatul public / privat, care combină utilizarea fondurilor publice şi private. Acest parteneriat poate include: instrumente financiare specifice pentru protec ia drepturilor de proprietate intelectuală; fonduri publice de expertiză; fonduri legate de loca iile de cercetare;

22

fonduri mutuale destinate creării noilor firme pe principiul "new ventures"; mecanisme specifice de garan ii financiare sau patrimoniale; - conexiunile dintre actorii implica i. Aceste conexiuni se pot dezvolta prin: organizarea de re ele regionale sau locale de "investitori formali", cu scopul măririi gradului de în elegere a conceptului de start - up al firmei, de către bănci şi fondurile de capital - risc; implementarea re elelor formate din antreprenori, cercetători şi finan işti; proiectarea şi diseminarea metodologiilor de audit adaptate noilor firme; dezvoltarea de pie e pan - regionale pentru firmele cu creştere rapidă, după modelul celor existente în Europa (AIM, EASDAQ, Euro - NM), în scopul atingerii nivelului necesar de lichiditate. - legisla ia care reglementează protec ia micilor investitori şi utilizarea fondurilor de pensii sau de asigurări. O legisla ie adecvată ar putea permite diversificarea investi iilor financiare în domeniul firmelor necotate la bursă. 3.3.3. Facilitarea accesului pe pia ă. Orientarea pe pia ă este un factor de succes, care poate fi stimulat prin: - promovarea de scheme - suport pentru cercetarea de pia ă; - asigurarea informa iilor de pia ă; - dezvoltarea şi diseminarea inteligen ei economice şi a cunoaşterii tehnice la companii, mai ales, în fazele de start - up şi de creştere; - dezvoltarea pie elor pentru noile firme. 3.3.4. Crearea unui mediu favorabil inovării. Ca factor de succes, inovarea poate avea un mediu favorabil prin: - formarea unei culturi antreprenoriale; - promovarea "modelelor" de antreprenori de succes; - mărirea gradului de în elegere a conceptului de "management al creşterii"; - întărirea activită ilor de spin - off; - promovarea de facilită i fiscale pentru activită ile inovative. 3.4 Atribu iunile şi obiectul de activitate ale organiza iei de inovare şi transfer tehnologic Pentru realizarea obiectivelor sale, OITT necesită atribu iuni specifice şi un obiect de activitate adecvat. 3.4.1. Atribu iuni. Organiza ia de inovare şi transfer tehnologic are atribu ii în domeniile inovării, transferului tehnologic, instruirii de specialitate şi imaginii: (a) În domeniul inovării:

23

- realizează activită i orientate către generarea, asimilarea şi valorificarea rezultatelor cercetării – dezvoltării în sfera economică şi socială; - realizează lucrări de evaluare, rezumare tehnică şi audit tehnologic; - desfăşoară activită i de informare – documentare şi de intermediere tehnică şi financiară; - asigură asistarea, monitorizarea şi evaluarea licen elor de brevete de inven ie; - organizează eviden a rezultatelor cercetării prin Registrul special de eviden ă constituit în baza Ordonan ei nr. 57 / 16.08.2002; - desfăşoară activită i de protejare proprietate industrială. (b) În domeniul transferului tehnologic: - elaborează studii şi cercetări de pia ă, studii de fezabilitate şi planuri de afaceri; - organizează activită i de demonstrare tehnologică şi întreprinde scheme de finan are comercială pentru aplicarea rezultatelor cercetării; - asigură atragerea de resurse financiare în sprijinul întreprinderilor din sector; - prestează activită i de asistare la achizi ia de produse şi servicii specifice domeniului; - asigură asisten ă metodologică proiectelor de transfer tehnologic; - fundamentează accesul la fondurile de dezvoltare; - organizează realizarea bazelor de date specializate; - elaborează studii privind politici industriale şi ştiin ifice; - elaborează rapoarte agregate pentru fundamentarea politicilor macroeconomice, incluzând aspecte de legisla ie, mediu, societate; - organizează ac iuni specifice de promovare, pentru cunoaşterea rezultatelor cercetării – dezvoltării (întâlniri de afaceri, standuri de prezentare, participarea la târguri şi expozi ii interne şi interna ionale); - desfăşoară activită i de editare publica ii dedicate inovării şi transferului tehnologic şi organizează editarea de publica ii electronice; - desfăşoară activită i de consultan ă privind organizarea firmelor inovative şi a afacerilor; - dezvoltă infrastructura institutului de inovare şi transfer tehnologic; - asistarea la ofertele de proiecte ale institutului pentru PNCDI; - asigură valorificarea inven iilor şi ideilor inovative; - elaborează baze de date publice şi cercetări documentare; - realizează aplica ii informatice şi asigură asisten ă e – commerce şi e – marketing. (c) În domeniul instruirii de specialitate: - realizează cursuri de instruire în managementul inovării şi de conducere a întreprinderilor inovative; - organizează seminarii, vizite de studiu, stagii de pregătire; - editează documenta iile suport, cum sunt: cursuri tipărite, metodologii şi altele asemenea; - asigură sus inerea metodologică şi logistică a doctoranzilor; - asigură instruirea pentru utilizarea surselor de informare specifice. (d) În domeniul imaginii şi comunicării:

24

-

-

-

Organizează ac iuni promo ionale cum sunt: conferin e de presă, manifestări ştiin ifice şi de promovare comercială, publicitate, reclamă şi editarea de materiale şi obiecte pentru marcarea evenimentelor (diplomă, insignă, medalii şi altele asemenea); Editează reviste şi alte publica ii asemenea; Editează căr i, tratate, dic ionare, compendii, manuale şi altele asemenea; Realizează diseminarea de informa ii prin dezvoltarea re elelor de calculatoare, promovarea aplica iilor INTERNET şi editarea de materiale de informare cum sunt: pliant, afiş, broşură, panouri de prezentare, foto, video, audio, CD – ROM, floppy – disk, pagini WEB şi altele asemenea; organizează contactele între poten ialii parteneri, incluzând favorizarea accesului la expertiză calificată; organizează informarea clien ilor poten iali despre tehnologiile disponibile, despre posibilită ile de valorificare, despre avantaje şi costuri.

3.4.2. Obiectul de activitate. Obiectul de activitate al OITT este: a) Dezvoltare experimentală în ştiin e fizice şi naturale (cod CAEN 7313). b) Activită i de studiere a pie ei şi sondaj (cod CAEN 7413). c) Activită i de consultare pentru afaceri şi management (cod CAEN 7414). d) Activită i de testări şi analize tehnice (cod CAEN 7430). e) Publicitate (cod CAEN 7440). f) Editarea căr ilor, broşurilor şi a altor publica ii (cod CAEN 2211). g) Editarea revistelor şi periodicelor (cod CAEN 2213). g) Reproducerea pe supor i a înregistrărilor cu caracter informatic (cod CAEN 2233). h) Comer intermediar cu diverse produse (cod CAEN 5119). i) Prelucrarea datelor (cod CAEN 7230). j) Activită i legate de băncile de date (cod CAEN 7240). k) Alte activită i de servicii prestate în principal întreprinderilor (cod CAEN 7484). l) Alte forme de învă ământ (cod CAEN 8042).

4. TRANSFERUL DE TEHNOLOGII PRIN INVESTI II DIRECTE. 4.1. Experien a interna ională. Cercetările asupra transferului interna ional de tehnologii nu au dezvoltat, încă, un cadru clar, în limitele căruia sa se efectueze o analiză completă [33]. De aceea, concluzii utile se pot structura studiindu-se transferul de tehnologii prin investi ii directe efectuat de către ările dezvoltate în regiunile mai pu in dezvoltate. Transferul de tehnologii din Japonia către Asia de Est a evoluat progresiv, pe măsură ce produc ia firmelor japoneze s-a externalizat şi s-a dezvoltat cu succes. Într-un studiu al Institutului Na ional de Politica Ştiin ei şi Tehnologiei al Japoniei [33], s-au analizat efectele investi iilor directe într-un grup de ări format din Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong, Singapore Tailanda şi Malaiezia.

25

Dezvoltarea afacerilor interna ionale a transformat transferul de tehnologii într-un proces complex şi dificil de abordat. Vechile cercetări asupra transferul tehnologic interna ional şi-au pierdut valabilitatea. De aceea, studiul citat mai sus pune problema elaborării unor metode de măsurare şi de analiză potrivite tendin ei către economia fără grani e (globalizare) şi competi ia inovativă. Cunoscuta teorie a ciclului produsului (a lui Raymond Vernon), o teorie a proceselor de transfer al tehnologiilor de produc ie în diverse zone geografice, sus ine că inven ia tehnologică apare în ările bogate (unde există nivele mari de salarizare) şi că tehnologia este transferată, în special, în ările cu nivele reduse de salarizare, în func ie de maturitatea tehnologiei. Expansiunea companiilor multina ionale a determinat apari ia unei devieri de la teoria ciclului produsului, care argumenta că bazele de produc ie sunt transferate din ările dezvoltate în ările semidezvoltate, iar, din acestea, în ările în curs de dezvoltare, în coresponden ă cu nivelul tehnologiei. Viteza, cu care noile tehnologii se difuzează ,este cu mult mai mare acum, f ă de orice alt stadiu anterior. Se constată multiplicarea cazurilor în care deciziile, privind zona potrivită pentru produc ie, se bazează mai pu in pe tehnologie sau pe nivele de salarizare şi mai mult pe strategia corporativă a companiilor de produc ie. Globalizarea economiei este cea care induce strategii corporative la o scară fără precedent, până în prezent. Globalizarea economiei a căpătat noi dimensiuni şi relevan e, în contextul fuzionării a tot mai multor firme transna ionale. Acest adevărat fenomen economic a cunoscut o creştere de 50 % în 1998, fa ă de anul 1997, numărul companiilor implicate dublându-se comparativ cu anul 1996 [34]. Fenomenul fusese idendificat, mai de mult, de către Martin Carnoy, profesor de economie la Universitatea Standford (SUA), care arăta că “marile companii multina ionale continuă să se dezvolte rapid şi să influen eze schimbările din economia mondială. De asemenea, ele domină comer ul dintre ările industriale şi controlează mişcările capitalului interna ional “[35]. Tranzi ia către economia fără grani e a avansat într-o asemenea măsură, încât companiile au depăşit teoria ciclului produsului şi au dezvoltat, ceea ce se numeşte, structură simultană de produc ie mondială. Acesta este procesul care necesită formarea unei teorii privind rela ia dintre investi iile străine şi transferul de tehnologie [36]. În formarea acestei noi teorii, chiar tehnologia ar trebui reconsiderată, după cum se preciza, cu mul i ani în urmă, respectiv termenul de transfer al tehnologiei ar trebui regândit, deoarece acesta apare, mai degrabă, a fi un “eufemism“, atât timp cât el se referă la “ceva“ care poate fi vândut şi, deci, este o marfă care participă la circuitul economic [37, 38]. Revenind la studiul privind transferul de tehnologie al companiilor japoneze [33], este util de a eviden ia metodele folosite. În acest studiu, s-au analizat producătorii majori de televizoare color şi camere TV, care şi - au amplasat companii de asamblare în Asia de Est. Criteriul de analiză efectuată asupra acestor producători a fost nivelul transferului de tehnologie şi cel al inovării. În primul rând, s-au examinat diverse componente majore din structura televizoarelor color şi a camerelor TV, în conexiune cu sursele de livrare. Pe baza acestei examinări, s-a estimat ce tehnologie a fost transferată şi unde. Această metodă clarifică situa iile contextuale dintre transferul de tehnologie intrafirmă şi interfirme.

26

În al doilea rând, s-a considerat efectul determinat de progresul tehnologic asupra transferului de tehnologie. A fost investigat, de asemenea, procesul inovativ la fabricarea camerelor TV. S-a realizat o analiză calitativă privind efectul fiecărui avans tehnologic, care a apărut în produc ia televizoarelor color şi camerelor TV, efect care s-a manifestat asupra transferului de tehnologie. Rezultatele şi concluziile acestui studiu sunt : i) În cazul televizoarelor color, transferul de tehnologie, din Japonia în Asia de Est, a progresat prin investi iile directe ale firmelor japoneze. Există o diferen iere, pe componente, a gradului de transfer tehnologic. În cazul camerelor TV, progresul transferului de tehnologie a fost mai lent, decât în cel al televizoarelor color. În plus, transferul de tehnologie poate fi divizat în transferul de tehnologie în interiorul firmei (intrafirmă) şi în transferul de tehnologie în afara firmei (interfirme). Din acestă perspectivă, al doilea tip de transferul de tehnologie a fost, practic, neglijabil. ii) Procurarea pieselor şi componentelor se realizează prin re eaua producătorilor majori japonezi din ara de origine şi din Asia de Est. Acest fenomen este explicat prin faptul că există limite structurale în dezvoltarea tehnologică, care crează un handicap Asiei de Est în direc ia dezvoltării tehnologiei de produc ie a componentelor şi a realizării lor prin produc ia autohtonă. iii) Progresul tehnologic a apărut în paralel cu expansiunea produc iei externalizate, aceasta ac ionând asupra promovării transferul de tehnologie. S- a observat că o tehnologie poate fi încorporată într-o piesă, componentă, într-o maşină sau într-un subansamblu de echipament şi că aceasta poate circula. Asia de Est s-a adaptat bine acestei circula ii. Circuitele integrate, din aplica iile electronice, sunt un exemplu. În acest caz, tehnologia de vârf este folosită într-o “cutie neagră “ şi, drept efect, tehnologia actuală devine mai dificil de transferat. Rezultatele acestui studiu scot în eviden ă şi alte problematici, mult mai generale, care pot constitui subiect de analiză. Zonele, din care firmele japoneze, ce operează în Asia de Est, se aprovizionează sau diversificat. Tehnologia de produc ie a componentelor electronice avansat în mod remarcabil. În cazul ărilor din Asia de Est, pentru a în elege mai bine transferul de tehnologii, ceea ce trebuie analizat nu este produsul final, ci produc ia componentelor principale. Pe linia acestei cooperări, Japonia şi ările din Asia de Est au strânse rela ii tehnologice şi economice. De asemenea, multe ări arată un interes pentru ştiin a şi tehnologia japoneză, solicitând transferuri tehnologice, pentru ridicarea propriilor nivele tehnologice. Dar, percep ia transferului de tehnologie diferă considerabil între Japonia şi ările din Asia de Est. În Japonia, în general, se gândeşte că creşterea investi iilor directe în străinătate, de către sectorul privat, a contribuit la dezvoltarea ărilor “recipient “ . Se crede că, prin construc ia de fabrici, angajarea muncitorilor autohtoni, asigurarea educa iei şi instruc iei, firmele japoneze, prin investi iile lor, au mărit productivitatea în ările “recipient“. Pe de altă parte, există atitudini, în ările “recipient“, care exprimă ideea că transferul tehnologic al firmelor japoneze este inadecvat şi că acesta trebuie să transfere ocupa ii cu tehnicitate mai ridicată şi muncă pentru muncitorii locali, în scopul avansului tehnologic al ărilor în curs de dezvoltare. Astfel, transferul de tehnologii a devenit o problemă politică. O astfel de discu ie nu poate avea loc fără o clară în elegere a stării transferului de tehnologie.

27

Unul din motive este acela că termenul ”transfer de tehnologie” este abstract şi dificil de în eles [33]. Teoria « tehnologiei compatibile » sugerează de a se transfera cea tehnologie cu care ările în curs de dezvoltare să înceapă avansul lor tehnologic. Această teorie se bazează pe ideea că aceste ări se confruntă cu o gamă largă de probleme în procesul asimilării tehnologiei. Această teorie a fost inspirată de succesivele eşecuri la introducerea fabricilor în ările în curs de dezvoltare, de către ările dezvoltate, între anii 1960-1970. Teoria « tehnologiei compatibile » formulează că forma cea mai bună, a tehnologiei pe care ările dezvoltate o pot transfera în ările în curs de dezvoltare, este aceea pe care exper ii tehnici locali o pot administra. Rela iile interactive dintre schimbarea tehnologică, patrimoniul cultural, inova iile institu ionale şi dezvoltarea economică pot fi studiate pentru a găsi cauzele succesului, în cazul ărilor care au avut experien a dezvoltării şi a transferului de tehnologii. Asemenea exemple de succes sunt reprezentate de complexele transformări socio-tehnologice ale dezvoltării SUA, Japoniei şi Suediei şi sunt analizate, pe larg, de Ake Anderson, Lakshmanan T.R. şi Wei-Bin Zhang- un grup de cercetători de la Institutul de Studiu al Viitorului (Suedia) şi de la Centrul de Studii Energetice şi de Mediu (SUA) [39]. Inspirate de succesul unor ări ca SUA, Japonia sau Suedia, multe ări în curs de dezvoltare au încercat, în ultimele patru decade, experien a transferului de tehnologii moderne. Experien a unor ări ( Coreea de Sud, Taiwan, Singapore etc. ), unde există nivele moderate sau ridicate de redresare tehnologică şi rate înalte de creştere economică, confirmă cât de complex este procesul modernizării prin transfer tehnologic, chiar în condi iile în care aceste ări s-au bucurat de un sprijin special. Problemele cu care s-au confruntat aceste ări, prin angajarea în experimentul dezvoltării prin transfer de tehnologie, în principiu, au fost următoarele : definirea elementelor dezvoltării de succes bazate pe transfer de tehnologie ; condi iile de introducere a tehnologiilor transferate, astfel, încât să se asigure o creştere substan ială ; procesele ce se pun în mişcare la transferul de tehnologii şi / sau modificarea acestora în concordan ă cu disponibilită ile locale de aprovizionare, cu pre urile şi contextul social local ; inova iile care pot apărea în cursul transferului tehnologic ; modul de motivare a succesului şi a modernizării for ei de muncă, a antreprenorilor şi a popula iei ; influen a tradi iei asupra duratei, vitezei şi calită ii transferului de tehnologie ; În cazul ărilor din Asia de Est, acestea au extins rapid industriile lor de asamblare, prin intermediul organiza iilor de transfer de tehnologic. De asemenea, s-a determinat o tendin ă a acestor ări de a-şi dezvolta propriile industrii, prin asociere cu firme din Japonia şi SUA. Mai târziu, unele din aceste ări au acordat un rol crescut dezvoltării propriilor tehnologii, ceea ce a contribuit la apari ia organiza iilor de transfer de tehnologic, care au jucat un rol important în consolidarea industriilor autohtone.

28

4.2. Creşterea patrimoniului firmei prin transfer tehnologic. 4.2.1. Pragul de rentabilitate. Un calcul extrem de important, în cadrul planului de afaceri, îl reprezintă calculul pragului de rentabilitate /40/. Pe baza acestuia, se stabileşte nivelul minim al produc iei vândute la care se acoperă pre urile de produc ie. Este cunoscută formula profitului brut /41/: P=V–C (8) unde: P- profitul brut V- venit C- cheltuieli Formula (8) mai poate avea forma:
P C =1V V

(9)

Dacă se notează p =

P V atunci se mai poate scrie: p = 1−

C (10) V în care p-rata profitului. La venit constant, pentru a creşte rata profitului, cheltuielile trebuie să scadă. Rata profitului devine 0 atunci când cheltuielile sunt egale cu veniturile (C=V). În Figura 5 se prezintă o diagramă tip a pragului de rentabilitate. În această diagramă, profitul este reprezentat ca o func ie de produc ia realizată într - un interval de timp (lună, an). Comparativ se prezintă două situa ii posibile (A şi B). În cazul A, la o productivitate QA se ob ine profitul P1. Acelaşi profit se ob ine şi la o produc ie mai mică (raportată la perioada de timp) QB. Cum se explică această posibilitate? Studiind unghiul α, putem găsi o concluzie interesantă: P1 m0=tgα0= (11) Qa − Q0 P1 m1=tgα1= (12) Q B −Q0

29

P+ B A α1 α1

P

0

Q0 P-

QB

QA

Productivitatea (Q)

Fig. 5 – Pragul de rentabilitate.
Tangenta acestui unghi reprezintă raportul dintre plusvaloarea creată şi creşterea produc iei, într-un interval de timp. Faptul că, la o produc ie mai mică realizată în acelaşi interval de timp, se produce, în situa ia B, acelaşi profit ca în situa ia A, înseamnă că în produs s-a încorporat mai multă valoare (know how). Creşterea unghiului α corespunde încorporării unei inven ii (know - how) în produs, dar şi scăderii unor cheltuieli. 4.2.2. Creşterea patrimoniului firmei prin preluarea rezultatelor C-D. În conformitate cu art. 19 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilită ii /42/, bunurile intrate în patrimoniu se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoare contabilă. Această valoare, în cazul bunurilor procurate cu titlu oneros, se stabileşte la valoarea de achizi ie, denumită cost de achizi ie. În această categorie mai intră, conform art. 50 din Regulamentul citat mai sus, brevetele, licen ele, know – how - urile, mărcile de fabrică şi de comer şi alte drepturi de proprietate industrială şi intelectuală. Acestea se înregistrează în conturile de imobilizări necorporale la valoarea costului de achizi ie, în situa ia în care au fost preluate de la un ter . Aceste active imobilizate se amortizează, pe perioada prevăzută pentru utilizarea lor, de către unitatea patrimonială care le de ine. Contul în care se ine eviden a acestor active este contul 205. Acest cont poate juca un rol strategic în asigurarea competitivită ii firmei.

30

Cum func ionează contul 205? La achizi ia inven iei, aceasta se înregistrează în debitul contului 205, ceea ce duce la creşterea activului firmei. Un alt efect achizi iei şi aplicării inven iei este cel asupra unghiului α, din diagrama pragului de rentabilitate. Valoarea unghiului α creşte, ceea ce determină, fie scăderea efortului productiv şi men inerea constantă a profitului, fie creşterea profitului, la acelaşi efort productiv. Achizi ia unei inven ii de către o firmă mai produce şi efectul protejării profitului prin facilită i fiscale stabilite de lege. Astfel, conform art. 68 din Legea nr. 64/1991 (Legea inven iilor), profitul ob inut ca urmare a aplicării unei inven ii este scutit de impozit în primii 5 ani de aplicare. Un alt efect al achizi iei unei inven ii este cel de monopol, care de multe ori poate fi mai important decât efectele patrimoniale şi fiscale.

5. SISTEMUL NA IONAL INOVATIV.
5.1. Considera ii generale Conform articolului 1, al Conven iei semnate la Paris, la 1 decembrie 1960, Organiza ia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (Organization for Economic Cooperation and Development – OECD) promovează politici destinate: - să asigure cea mai înaltă creştere economică durabilă, locuri de muncă şi un standard de via ă ridicat, în condi iile stabilită ii financiare, contribuind, astfel, la dezvoltarea economiei mondiale; - să contribuie la creşterea expansiunii economice a membrilor şi a non-membrilor, în procesul dezvoltării economice; - să contribuie la expansiunea comer ului interna ional pe o bază multilaterală şi nediscriminatorie, în concordan ă cu obliga iile interna ionale. Pentru îndeplinirea acestor obiective politice, guvernele ările OECD au aplicat o serie de măsuri, care au avut ca efect crearea unor Sisteme Na ionale Inovative (SNI). Studiul acestor SNI poate conduce la observa ii utile şi concluzii cu privire la cauzele care au determinat performan ele inovative şi economice ale ărilor OECD. O în elegere mai profundă a SNI poate ajuta decizia politică, în activitatea sa de a mări performan a inovativă a unei dezirabile economii moderne bazate pe cunoaştere. 5.2. Defini ia Sistemului Na ional Inovativ. Conceptul SNI porneşte de la premiza că, în elegerea legăturilor dintre actorii implica i în inovare este fundamentul îmbunătă irii performan ei tehnologice. Inovarea şi progresul tehnic sunt rezultatul unui complex ansamblu de rela ii între actorii produc iei, distribu iei şi aplicării diferitelor forme ale cunoaşterii. Performan a inovativă a unei ări depinde, într-o mare măsură, de modul cum aceşti actori interrela ionează, ca elemente ale unui sistem de creare a cunoa erii şi cum folosesc tehnologiile pe care le utilizează. Aceşti actori sunt, în primul rând, întreprinderile private, universită ile, institutele publice de cercetare şi for a de muncă din interiorul acestora. În prezent, nu există o singură defini ie a SNI, care să fie unanim recunoscută. Dintre defini iile existente, în tabelul nr. 2, se prezintă cele mai sugestive [44].

31

Tabelul 2 – Defini ii ale Sistemului Na ional Inovativ Nr. Defini ia crt. 0 1 1. Re eaua de institu ii ale sectorului public şi privat, ale căror activită i şi interac iuni ini iază, importă, modifică şi difuzează noile tehnologii. 2. Elemente şi rela ii care interac ionează în produc ia, difuzia şi utilizarea noii tehnologii şi economic utilă cunoaşterii, ambele fiind localizate şi provenind din interiorul unui stat na ional. 0 1 3. Un ansamblu de institu ii, a căror interac iuni determină performan a inovativă a firmelor na ionale. 4. Institu iile na ionale, structurile lor stimulative şi competen ele lor, care determină propor ia şi direc ia învă ării tehnologice (sau volumul şi structura schimbării generatoare de activită i dintr-o ară). 5. Acel ansamblu de institu ii distincte, care împreună şi independent contribuie la dezvoltarea şi difuzia de noi tehnologii şi care asigură cadrul, în interiorul căruia, guvernele formează şi aplică politici de influen are a procesului de inovare. Astfel, acesta este un sistem de institu ii interconectate pentru a crea, stoca şi transfera cunoaşterea, calificarea şi produsele care definesc noi tehnologii. Autorul 2 Freeman Lundvall Anul 3 1987 1992

2 Nelson Patel Pavitt Metcalfe

3 1993 & 1994

1995

Evolu ia con inutului acestor defini ii reflectă, aşa cum se arată în [44], orientarea cercetărilor asupra SNI către abordarea sistemică a dezvoltării tehnologice, care este opusă “modelului liniar al inovării”. În modelul liniar, fluxurile cunoaşterii sunt modelate simplist. Ini iatorul inovării este ştiin a şi o creştere a intrărilor (resurse) determină o creştere a inven iilor şi a tehnologiilor rezultante. În realitate, idei pentru inovare pot proveni din multe surse şi din oricare stadiu al cercetării, dezvoltării, marketing – ului şi difuziei tehnologiilor. Inovarea, astfel, este rezultatul unor interac iuni complexe dintre diferi i actori şi institu ii. Schimbarea tehnologică nu apare printr – o evolu ie liniară, dar, prin feedback, evoluează ciclic în interiorul sistemului. În centrul acestui sistem se află firmele, modul cum ele îşi organizează produc ia şi inovarea, precum şi canalele prin care acestea ob in accesul la sursele de cunoaştere. Aceste surse pot fi alte firme, universită i, institute publice şi private de cercetare sau organiza ii de transfer tehnologic. Din perspectiva acestor interpretări, firma inovativă este aceea care operează cu o re ea complexă de cooperare şi care este în competi ie loială cu alte firme şi organiza ii, care construieşte o gamă performantă de asocieri inovative şi de legături cu furnizorii şi clien ii.

32

5.3. Implica iile politice ale conceptului de Sistem Na ional Inovativ. Majoritatea interven iilor guvernamentale, în zona tehnologiei, au fost direc ionate catre corectarea căderilor de pia ă, sau a tendin ei sectorului privat de a subfinan a dezvoltarea tehnologică. În interesul maximizării beneficiilor publice, politicile ştiin ei şi tehnologiei au fost orientate spre stimularea şi sus inerea cheltuielilor de CDI ale industriei, prin instrumente fiscale, cum sunt subven iile şi facilită ile de impozitare a veniturilor. În schimb, conceptul SNI direc ionează decizia politică către gestionarea posibilelor căderi de sistem, care ar putea impieta performan a inovativă a industriei. Lipsa interac iunilor dintre actorii sistemului, discordan ele dintre cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă, proasta func ionare a organiza iilor de transfer tehnologic, deficien ele de informare şi de absorb ie a rezultatelor cercetării pot conduce la o scădere a performan ei inovative a unei ări. Din perspectiva conceptului SNI, noi tipuri de politici sunt necesare prevenirii şi/sau corectării căderilor sistemice, în mod special, direc ionării către dezvoltarea re elelor şi îmbunătă irea capacită ii de absorb ie a firmelor. Asemenea politici pun accentul pe activită i asociate de cercetare ( “Joint research” ) şi pe alte cooperări tehnice dintre întreprinderi şi institu ii din sectorul public. Schemele pentru promovarea cercetării în tehnologie avansată, în parteneriat cu guvernul, sunt deosebit de valoroase, în acest context. Aceste politici acordă importan ă nivelelor înalte de co – brevetare, co – publicare şi de mobilitate a personalului şi implementează reguli ale proprietă ii intelectuale, aplică măsuri specifice pe pia a muncii şi promovează programe pentru facilitarea continuă a unor asemenea cooperări. Aceste politici recunosc importan a fluxului informal al cunoaşterii şi a accesului la re elele tehnologice. De aceea, sunt implementate infrastructuri şi politici de sus inere a tehnologiei informa iei [45]. Asemenea politici percep valoarea încurajării dezvoltării fasciculelor inovative şi pe cea a strânsei rela ii producător – utilizator, printre firme şi pe această viziune stabilesc cadrul potrivit politicii competi iei. În general, aceste politici urmăresc augmentarea re elelor inovative şi să proiecteze fluxuri, legături, şi parteneriate, în cea mai eficientă manieră. Întărirea capacită ii inovative a firmelor este o altă prioritate politică. În conformitate cu conceptul sistemelor inovative, aceasta înseamnă îmbunătă irea capacită ii întreprinderii de a accesa re eaua potrivită, de a găsi şi identifica tehnologii şi informa ii relevante şi de a adapta această cunoaştere propriilor nevoi. Aceste politici se concentrează, nu numai, pe creşterea capacită ii firmelor individuale, ci şi pe întărirea re elelor şi a performan elor inovative a fasciculelor de firme şi sectoare. Rezumând, se poate admite că procesele “soft”, ca inovarea şi învă area, sunt cele ce conduc la străpungerea competitivită ii economice, fie că acestea se situează la nivelul firmei, fie la nivelul unei na iuni. În acest sens, la modul cel mai general, profesorul Ron Johnston, directorul executiv al Centrului Australian pentru Inovare şi Competitivitate Interna ională, în [46] , scria: “…Sistemele inovative sunt, astăzi, recunoscute ca fiind inima dezvoltării economice şi că acestea determină competitivitatea tehnologică a na iunilor. Aceste sisteme sunt construite pe

33

combina ii na ionale ale unor factori ca organizarea industrială, capacitatea de cercetare, calificarea profesională şi resursele financiare, to i aceştia fiind puternic influen a i de caracteristici na ionale”. 5.4. Conexiunile dinamice între investi iile în sisteme inovative şi comer . Strategiile de sus inere a investi iilor în sisteme inovative, ca mijloace pentru asigurarea competitivită ii interna ionale şi a veniturilor mai mari, reprezintă priorită i ale multor politici na ionale de dezvoltare. Popularitatea recentei răspândiri a teoriei comer ului neo – tehnologic şi perspectivele prezentate în studiile economice atestă marele consens privind rolul de pivot al politicii tehnologice, pentru succesul macroeconomic, pe termen lung [47]. Încrederea în politica proiectată pentru creşterea investi iilor na ionale în activitatea de inovare tehnologică, de regulă, se bazează pe ipoteza existen ei unui lan , ce cuprinde două conexiuni cauzale vitale (figura 6).
STADIUL I

Produc ie de tehnologii
STADIUL II

INVESTI II TEHNOLOGICE NA IONALE

INOVARE

CREŞTEREA COMPETITIVITĂ II SUCCES COMERCIAL

Creşterea bunăstării economice Feedback pozitiv (prin venituri, cerere şi investi ii străine)

Fig. 6 – Conexiunile dintre politica tehnologică şi politica comercială. Primul stadiu con ine trei faze: transformarea investi iilor din cercetare – dezvoltare în produc ie de tehnologii utile; inovarea din produc ie; creşterea productivită ii sectoriale, a competitivită ii interna ionale şi a performan ei comerciale.
34

Al doilea stadiu con ine, conform ipotezei succesului comercial, creşterea bunăstării economice. În timp ce acest model se aplică, în general, la nivel sectorial, efectele interdependen elor şi difuziei inovative sus in existen a acestor conexiuni la scară macroeconomică. Este mai mult decât evident că, legăturile cauzale, din stadiul 1, sunt foarte puternice şi directe. Deja, multe studii au identificat o asociere pozitivă dintre nivelele crescute ale activită ii inovative na ionale şi performan ele comerciale ale produc iei. În pofida acestei constatări, multe din aceste analize prezintă insuficien a de a avea o perspectivă „ statică ”, pe seama faptului că examinează aceste conexiuni, numai, la un moment dat, ceea ce conduce la eliminarea din analiză a unor posibile tendin e de importan ă vitală pentru politica ştiin ei şi tehnologiei; în special, eroziunea poten ială a asocierii spa iale dintre activitatea de cercetare – dezvoltare şi rezultatele economice, aşa cum s – a sugerat prin „ipoteza globalizării” [47]. Acest punct de vedere este argumentat prin aceea că interna ionalizarea, prin răspândirea întreprinderilor na ionale, intensificarea colaborării interna ionale în cercetare şi asocierile de tip „ joint venture”, sistemele dezvoltate de comunica ii şi transport şi marea mobilitate a cercetătorilor şi a altor resurse, a fost trăsătura dominantă a economiei mondiale, mai bine de 50 de ani. Drept urmare, conexiunea geografică, dintre eforturile tehnologice şi beneficiile economice, poate să nu fie una necesară şi se poate face ipoteza unei graduale şi pronun ate desasocieri, concomitentă interna ionalizării. Dacă ipoteza globalizării este realistă, atunci ar fi necesare profunde argumente pentru legitimarea unei politici orientate spre stimularea ştiin ei şi tehnologiei, la nivel regional sau na ional, în scopul de a atrage un folos din comer sau din alte ac iuni economice. În stadiul 2 (fig. 6) al tehnologiei moderne, succesul comercial sectorial are un efect pozitiv asupra bunăstării economice. Aceasta este explicat, în general, prin impactul tehnologiei asupra productivită ii, prin difuzia inovativă (depăşind limitele firmei, industriei sau regiunii) şi prin creşterea veniturilor din export. În mod relevant, ipotezele acestui model sunt probate de performan ele economiilor dinamice din Asia de Est, unde, spre exemplu, Coreea de Sud, în perioada 1981 – 1997, a crescut cheltuielile de cercetare – dezvoltare de cca 17 ori, ceea ce a avut, ca efect, creşterea, prin export, a Produsului Intern Brut de aproape 4 ori. Cu toate acestea, se recomandă pruden ă în proiectarea politicilor na ionale de dezvoltare prin ştiin ă şi tehnologie, deoarece este necesar de a percepe, mai profund, efectele globalizării. 5.5. Cadrul strategic al managementului transferului tehnologic în cadrul Sistemului Na ional Inovativ. Evolu iile managementului transferului de tehnologie au fost şi sunt în strânsă conexiune cu for ele ce influen ează pia a mondială. Aceste for e trebuiesc în elese pentru a le capitaliza spre oportunită ile de afaceri oferite de economia globală. Aceste for e sunt [48]: a) comutarea de la informa ie la cunoaştere. A existat o evolu ie naturală a computerizării în tehnologia informa iei. Datele sunt elemente ale analizei, informa ia reprezintă date + context, cunoaşterea este informa ie cu în eles, iar în elepciunea este cunoaştere + viziune.

35

Când se aplică comunită ii ştiin ifice şi tehnologice aceste concepte, se poate în elege că acestea se referă la suma totală a experien ei şi învă ării, la nivel individual, de grup, de întreprindere sau de na iune. Noua sursă a bogă iei este cunoaşterea, nu, doar, munca, pământul sau capitalul financiar. b) comutarea de la birocra ie la re ele. Proiectele tradi ionale de ierarhii, care serveau era industrială, nu sunt suficient de flexibile pentru a utiliza la maximum capacitatea intelectuală a organiza iei. Mult mai fluide, formele organiza ionale, tip re ea, sunt necesare pentru procesul de decizie modern. Unită ile Strategice de Afaceri (USA) ale lui Alfred P. Sloan au reprezentat calea către crea ie şi efectivă utilizare a Re elelor Strategice de Afaceri (RSA), acestea fiind definite de o întreprindere dată. Organiza iile progresiste au definit Sistemul Strategic de Afaceri (SSA) cu re ele multiple, cu unită i independente şi comunica ii duale. c) comuta ia de la formare / dezvoltare la învă are. Rolul educa iei a devenit maxim în toate organiza iile publice sau private. Schimbarea a avut loc trecându – se de la orientarea pasivă, cu accentul pe formator şi curriculum vitae, la orientarea activă, care plasează în centrul activită ii pe cel care înva ă singur. În fapt, învă area trebuie să apară, în timp real, în ambele forme. d) comuta ia de la local / na ional la transna ional. Întreprinderile care se rezumă, doar, la distribuirea na ională a activită ilor, nu vor mai putea men ine creşterea lor profitabilă. Din ce în ce, mai multe companii şi industrii de toate tipurile simt nevoia de globalizare, în scopul maximizării profitului. Acest fapt implică elaborarea strategiei na ionale inând seama de contextul interna ional, adică de termenul „transna ional”. După cel de – al doilea război mondial, a fost necesar să se creeze mecanisme, ca Banca Mondială şi Fondul Monetar Interna ional, pentru a deplasa capitalul în întreaga lume. Acum, există necesitatea ca, după perioada de război rece, să se creeze un mecanism similar pentru comer ul interna ional cu idei şi tehnologii. O dată cu modernizarea institu iilor financiare mondiale, ale căror limite actuale au fost sesizate, este necesar a se crea noi structuri pentru asigurarea circula iei capitalului intelectual [49]. Managerii vor monitoriza fluxuri de cunoaştere, cu aceeaşi rigoare, aşa cum, anterior asigurau managementul fluxurilor de capital, piese de schimb şi materiale. În func ie de stadiile evolutive ale transferului tehnologic, au fost utiliza i diverşi operatori de management. Există cinci stadii evolutive ale transferului de tehnologii, în coresponden ă cu evolu ia cercetării – dezvoltării (tabelul nr. 3). Aceste stadii sunt: - Stadiul I: Transfer de tehnologii, caracteriyat prin deplasarea tehnologiei dintr – un loc în altul. - Stadiul II: Schimb de tehnologii, caracterizat prin efectuarea transferului tehnologic prin contacte umane. - Stadiul III: Schimb de cunoaştere, caracterizat prin comuta ia de la conceptul că ceea ce este transferat este o func ie a interac iunii umane. - Stadiul IV: Management tehnologic / cunoaştere, caracterizat prin introducerea unei discipline emergente: managementul tehnologiei. - Stadiul V: Sisteme de cunoaştere inovative, reflectând natura dinamică a procesului inovării totale.

36

Tabelul nr. 3
Reten ia clientului Satisfac ia clientului Succesul clientului

Operatori de management Strategia miezului vital Factori ai schimbării Performan ă Structură Personal Proces

Nr. 1 Tehnologia ca valoare C – D în izolare Imprevizibil C – D ca prioritate Ierarhic, func ional condusă Competi ie interumană Comunicare minimă Embrionar

Genera ia de dezvoltare C - D Nr. 2 Nr. 3 Nr. 4 Proiectul ca Întreprinderea Clientul ca valoare ca valoare valoare Legătura cu Integrare Integrare cu C – D afacerea tehnologie / a clientului afacere Interdependen ă Management Schimbări globale sistematic al discontinue C–D accelerate Repartizare Echilibrare Paradoxul costuri risc / profit productivită ii Matrice Cooperare proactivă Proiect proiect Baze de date – Coordonare distribuită Colaborare structurală C – D orientată pe portofoliu Baze de informa ii Comunită i de experien e multidimensionale Focalizare pe valori şi competen ă Curbe de feed – back şi persisten a informa iei IT – armă competitivă

Nr. 5 Cunoaşterea ca valoare Sistem inovativ de colaborare Dinamici caleidoscopice Capacitate intelectuală / impact Re ele simbiotice Automanagement al cunoaşterii Învă are grani ă curgerea cunoaşterii Procesoare cunoaştere de şi de

Tehnologie

Există cinci domenii primare interdependente ale managementului inovării şi transferului de tehnologie [48], care, atunci când se află în echilibru reciproc, asigură eficacitate şi eficien ă optime: Performan a, Structura, Personalul, Procesul şi Tehnologia. În tabelul 4 , se prezintă o matrice pentru eviden ierea caracteristicilor managementului în cadrul fiecărui stadiu. Stadiul I (Transfer de tehnologie): mişcarea tehnologiei dintr – un loc în altul; comunicarea dintre transmi ător / primitor are loc în interiorul laboratoarelor, sau al consor iilor, ori de la ară la ară. Stadiul II (Schimb de tehnologii): transfer tehnologic prin agen i umani; comunicarea este reciprocă, păr ile preluând idei, fiecare de la cealaltă. Stadiul III (Schimb de cunoaştere): orientarea către viziunea că ceea ce se transferă este o func ie a interac iunii umane. Stadiul IV (Management al tehnologiei / cunoaşterii): recunoaşterea că „procesul” nu poate fi părăsit, pentru a se degrada; organiza iile trebuie să plătească taxe suplimentare; emergen a unei noi discipline: managementul tehnologiei; construirea staff – ului şi mecanismul managerial al procesului. Stadiul V (Sisteme de cunoaştere inovativă): în elegerea naturii dinamice a procesului total al inovării; emergen a întreprinderii „virtuale” de cercetare, fără limite func ionale,

37

industriale, sectoriale sau geografice; viziune sistematică a „fluxului” cunoaşterii, trecerea la sistemul cu auto – învă are , proiectat să asigure creşterea profitabilă. Tabelul 4
I. Transfer de tehnologie II. Schimb de tehnologii III. Schimb de cunoaştere Performan a • Cantitativă • Tabelare • Calitativă Structura • Condusă func ional • Interconectată func ional • Descentralizată • Autonomie locală • Centralizată • Comandă şi control • Re ele distribuite • Module multiple dinamice Personalul • Impus tehnologic • Dependent de calificare • Impus de pia ă • Dependent de rela ii • Echilibru restrângere – extindere • Proces de învă are • Definire rol • Măsurabil • Sistem de automanagement • Împuternicire Procesul • Liniar secven ial • Comunica ii duale • Schimb reciproc • Comunicare interfunc ională • Schimbare orientată •Interac iune integrată • Transformator • Învă are globală în timp real • Simbiotic Tehnologia • Baze de date

• Baze de informa ii • Bazată pe cunoaştere

• Calitativă

IV. Management al tehnologiei / cunoaşterii V. Cunoaştere inovativă

• Productivitate • Satisfac ia partenerului • Strategia investi iei • Succesul partenerului

• Bazată pe cunoaştere colectivă • Procesori inteligen i de cunoaştere

6. ANALIZA SISTEMELOR INOVATIVE. Productivitatea şi competitivitatea interna ională a unei ări depind de rapida acumulare a cunoaşterii şi de transferul efectiv al tehnologiilor şi a experien ei pozitive. Peters L. Daniels a încercat să găsească o dependen ă între cheltuielile de cercetare dezvoltare – inovare (CDI) şi varia ia exporturilor mondiale [50]. Studiul a fost efectuat, de Peters L. Daniels, pe trei categorii de ări: - puternic industrializate (SUA, Anglia, Canada, Fran a, Germania etc.); - recent industrializate (Coreea de Sud, Tailanda, Malaesia); - în curs de dezvoltare (Argentina, Chile, Columbia etc.). În conformitate cu concluziile acestui studiu, care a fost elaborat pe baza datelor statistice din intervalul anilor 1978 – 1988, se arată că nu există o rela ie explicită între cheltuielile de CDI şi varia ia exporturilor, respectiv varia ia PIB – ului. Totuşi, s-au observat două fenomene interesante. În primul rând, multe dintre ările puternic industrializate (SUA, Anglia, Fran a, Elve ia şi Belgia) au avut căderi mari ale exporturilor, în pofida investi iilor mari în CDI. În schimb, trei dintre cele mai dinamice ări din Asia de Est (Singapore, Coreea de Sud şi Japonia) au avut câştiguri imense prin export, în urma investi iilor efectuate în CDI [50]. Deşi, este greu de generalizat această observa ie, ea, totuşi, sugerează evidentele influen e ale transferului de înaltă tehnologie asupra creşterii exporturilor.

38

Este posibil ca, în studiul citat, să nu fi fost lua i în analiză şi al i factori de influen ă posibili. În orice caz, această discrepan ă sugerează şi alte tipuri de influen e, care ar putea explica scăderea poten ialului de export al Europei de Vest şi al Americii de Nord. Să definim indicii adimensionali de varia ie ai PIB şi CDI, după cum urmează: ∂PIB = [ (PIB)f – (PIB)i ] /(PIB)i ∂CDI= [ (CDI)f – (CDI)i] / (CDI)i în care indicii au semnifica ia: i – la începutul perioadei de analiză; f – la sfârşitul perioadei de analiză. Să calculăm, cu ajutorul acestor rela ii şi datelor statistice din [51, 52, 53], varia iile PIB şi CDI, în perioada 1987 – 1997, pentru un grup de zece ări, între care şi România. În figura nr. 8 se prezintă varia ia PIB – ului, în corela ie cu varia ia cheltuielilor CDI, în cazul acestor ări, pe durata unui deceniu (1987 – 1997).
1,4

Variatia PIB (δ pib), 1987-1997

Ro -Romania Fr -Franta Co-S -Coreea de Sud NZ -Noua Zeelanda SUA -SUA Ge -Germania S -Spania A -Anglia It -Italia J -Japonia Ca -Canada

1,3 1,2 1,1 1 0,9 0,8

Co-S

NZ

Ge

0,7 0,6 0,5

J

SUA Fr It A
0,4 0,3 0,2 0,1 0 -0,7 -0,6 -0,5 -0,4 -0,3 -0,2 -0,1 -0,1 -0,2 -0,3 -0,4 0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1 1,1 1,2 1,3

Ca

Ro
-0,5 -0,6

Variatia cheltuielilor CDI (δ CDI), 1987-1997 δ

Fig. 8 - Varia ia PIB – ului, în corela ie cu varia ia cheltuielilor CDI. După o perioadă de 10 ani, în cazul grupului de ări puternic industrializate (SUA, Fran a, Anglia, Italia) se constată că, deşi, alocările pentru CDI (% din PIB) au scăzut, PIB–ul a crescut, indicele de varia ie al acestuia având valori mai mici de 0,3. În cazul Germaniei, deşi, alocările pentru CDI au scăzut mai pronun at, totuşi, PIB–ul a crescut semnificativ, indicele de varia ie al acestuia fiind ∂PIB = 0,5. 39

În schimb, cheltuielile CDI ale Japoniei şi Canadei au crescut, în condi iile în care a crescut şi PIB – ul, ∂PIB fiind de 0,34 pentru Japonia, respectiv 0,25 pentru Canada. Mai pronun at apare fenomenul în cazul Noii Zeelande, care la un ∂CDI= 0,38 îi corespunde un ∂PIB = 0,73 , deci o creştere destul de pronun ată a PIB – ului. Coreea de Sud prezintă un ∂CDI= 1,2 , adică o creştere mare a cheltuielilor cu CDI, căreia îi corespunde un ∂PIB =1,16 , ceea ce înseamnă o mare creştere a PIB – ului. În ceea ce priveşte România, indicele de varia ie a cheltuielilor CDI are o valoare ∂CDi= 0,54 căruia îi corespunde un ∂PIB = - 0,46. Aceste varia ii arată că, dacă, au scăzut drastic cheltuielile cu CDI, la fel de drastic a scăzut şi PIB – ul românesc. Din aceste calcule şi observa ii, putem estima că nu există o rela ie de dependen ă explicită între cheltuielile CDI şi varia ia PIB – ului, ceea ce înseamnă că ar trebui lua i în analiză şi al i factori de influen ă. Un asemenea factor de influen ă, după Fukuyama (citat în [54]), ar putea fi capitalul social. Ca factor social de influen ă, acesta sugerează că proprietatea şi exploatarea eficientă a acesteia depind mult de setul de valori comune şi de sociabilitate. Încrederea, de exemplu, este cea care formează baza rela iilor efective între firme şi men ine capacitatea inovativă în interesul firmei şi al creşterii PIB – ului. Pe asemenea ra ionamente, ar putea fi identifica i şi al i factori de influen ă a PIB – ului, în scopul de a găsi rela ia de dependen ă explicită, rela ie, în cadrul căreia, o pondere semnificativă o are investi ia în CDI. Acesta necesită cercetări în profunzime, deoarece inovarea, ca proces, este mai mult, decât, un mijloc de a redresa problemele tranzi iei şi ale dezvoltării, prin balan a plă ilor. Într-o primă aproxima ie, se poate evalua că simpla investire în CDI nu rezolvă automat problema creşterii PIB – ului. Această investire trebuie asociată capitalului social, capacită ii inovative, cât şi altor factori de influen ă [54]. Din perspectiva acestor interpretări, firma inovativă este aceea care operează cu o re ea complexă de cooperare şi care este în competi ie loială cu alte firme şi organiza ii, care construieşte o gamă performantă de asocieri inovative şi de legături cu furnizorii şi clien ii. Indicele productivită ii inovative [54] se defineşte cu rela ia: ∂i = ( C1 – C0 ) / ( C1 + C0 în care: C1 – cheltuielile CDI efectuate pe un cercetător, lei / cercetător. C0 – cheltuielile CDI efectuate pe un brevet de inven ie, lei / brevet. Valorile indicelui productivită ii inovative au fost calculate pentru un grup de şapte ări, între care şi România. Aceste valori calculate sunt reprezentate grafic în figura nr. 9. În figura 9 se prezintă evolu iile, în timp, ale următorilor parametrii ai dezvoltării prin CDI: • PIB / cap locuitor, considerat ca un indicator al bunăstării. • Cheltuielile cu CDI. • Indicele productivită ii inovative.

40

Se observă că, în cazul ărilor cu valori mari ale PIB / cap locuitor, corelat şi cu cheltuielile CDI, corespund valori ale ∂i mai apropiate de zero. De regulă, C0 ≥ C1 şi, de aceea, cazul ideal este dat de , C0 = C1 , situa ie în care ∂i = 0. Astfel, SUA, care prezintă cel mai mare PIB / cap locuitor şi alocă cheltuieli mari de CDI, realizează un indice al productivită ii inovative cu valori de – 0,77 , până la – 0,83 , în timp ce Coreea de Sud realizează ∂i = - 0,19 …… - 0,5. România realizează ∂i cele mai apropiate de valoarea “-1 “(C1 = 0 → ∂i = - 1 ), ceea ce înseamnă o foarte scăzută productivitate inovativă, care se reflectă într-un PIB / cap locuitor modest, cu valori cuprinse între 1120 – 1346 USD / cap locuitor. Observa ii de acelaşi tip se pot face şi în cazul celorlalte ări analizate. Ceea ce trebuie remarcat, ca evident, este că indicele de productivitate inovativă prezintă valori cât mai apropiate de zero, cu cât cresc cheltuielile CDI / cercetător şi cu cât scad cheltuielile CDI / brevet. Aceasta înseamnă că, stimularea factorului uman, asociată unei dotări tehnico-ştiin ifice corespunzătoare, determină creşterea venitului pe cap de locuitor, deci a PIB - ului. În cazul acestor ări, dar şi în general, chiar dacă s-a mărit numărul parametrilor de analiză ( ∂i , cheltuielile CDI, nr. popula iei, nr. cercetători, nr. brevete, PIB ), rela ia de dependen ă cu PIB – ul rămâne, în continuare, implicită. Aceasta înseamnă a remarca “prezen a” şi a altor factori, în spatele acestor cifre şi curbe. Aceşti factori, care sunt mai mult de natura socio-culturală, trebuiesc studia i profund, iar, în cazul ărilor în tranzi ie, această cercetare reprezintă o mare miză ştiin ifică, dar şi una pragmatică. Pentru a în elege legătura func ională între parametrii care se asociază la crearea bunăstării unei na iuni, este necesar să se studieze, în continuare, influen a productivită ii inovative şi a cheltuielilor de CDI asupra evolu iei PIB – ului. Fără a se reuşi a se pune în eviden ă, decât, o dependen ă implicită, rezultatele ob inute, în cadrul acestui proiect, arată că, în contextul ac iuni şi a unor factori socio-culturali, productivitatea inovativă şi cheltuielile CDI influen ează, într-o mare pondere, varia ia PIB ului. Aceasta arată că mai sunt necesare cercetări, în continuare, care să aibă în origine realitatea românească, psiho-sociologia poporului român, pentru a defini tranzi ia, nu numai, ca un proiect pragmatic, dar şi ca un proiect inovativ – socio - cultural complex. Rezultatele acestor cercetări ar putea asigura succesul României în procesul dezvoltării şi al tranzi iei, prin transformarea societă ii către o cultură inovativă şi adaptativă, astfel, încât, aceasta să sus ină emergen e şi străpungeri tehnologice corespondente unei rapide creşteri a competitivită ii româneşti.

41

35000 30000 PIB (USD) / cap de locuitor 25000 20000 15000 10000 5000 0 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

0 1990 -0,1
Romania Franta Coreea de Sud

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

-0,2 Indicele productivităţii inovative, δ

Noua Zeelanda

-0,3

SUA Germania

-0,4

Spania

-0,5

-0,6

-0,7

-0,8

-0,9

-1

3,5

3

Cheltuieli CDI, % PIB

2,5

2

1,5

1

0,5

0 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Fig. 9 – Evolu ia PIB / cap locuitor, în corela ie cu varia ia indicelui productivită ii inovative.

42

Pentru a în elege legătura func ională între parametrii care se asociază la crearea bunăstării unei na iuni, este necesar să se studieze, în continuare, influen a productivită ii inovative şi a cheltuielilor de CDI asupra evolu iei PIB – ului. Fără a se reuşi a se pune în eviden ă, decât, o dependen ă implicită, rezultatele ob inute, în cadrul acestui proiect, arată că, în contextul ac iuni şi a unor factori socio-culturali, productivitatea inovativă şi cheltuielile CDI influen ează, într-o mare pondere, varia ia PIB - ului. Aceasta arată că mai sunt necesare cercetări, în continuare, care să aibă în origine realitatea românească, psiho-sociologia poporului român, pentru a defini tranzi ia, nu numai, ca un proiect pragmatic, dar şi ca un proiect inovativ – socio - cultural complex. Rezultatele acestor cercetări ar putea asigura succesul României în procesul dezvoltării şi al tranzi iei, prin transformarea societă ii către o cultură inovativă şi adaptativă, astfel, încât, aceasta să sus ină emergen e şi străpungeri tehnologice corespondente unei rapide creşteri a competitivită ii româneşti. Analiza evolu iei, pe perioade mari, a Produsului Intern Brut (PIB) arată că investi iile efectuate în CDI, cu circa 4 –5 ani anterior, se reflectă implicit într-o creştere a PIB – ului. Studiind evolu ia acestor doi parametri, pe un grup de patru ări [51, 52], între care România (figura nr. 10), se observă o similitudine între alura anterioară a curbei CDI şi alura posterioară a curbei PIB – ului. În perioada 1981 – 1986, Coreea de Sud a efectuat cheltuieli de CDI în valoare de 12,9 miliarde USD, ceea ce a determinat, în asociere cu al i factori, o creştere a PIB – ului de 1, 2 ori, în anul 1990, fa ă de anul 1986. Acelaşi fenomen se observă şi pe celelalte por iuni de curbă, corespondente perioadelor de 4 –5 ani. Fran a, în aceeaşi perioadă, a alocat 121,9 miliarde USD pentru CDI. În următoarea perioadă, aceasta prezenta, în anul 1990, un PIB de 1,14 ori mai mare decât în 1986. De asemenea, Noua Zeelandă, care cu 1,91 miliarde USD, aloca i pentru CDI în perioada 1987 – 1991, ob ine o creştere a PIB –ului de 1,2 ori în 1996, fa ă de anul 1991. In cazul României se observă fenomenul invers [54]. Astfel, aceasta a alocat 1,5 miliarde USD pentru CDI, în perioada 1989 – 1993, ceea ce corespunde la un PIB, în 1998, aproape egal cu cel din anul 1993. Acelaşi fenomen, mult agravat, se repetă şi în perioada 1993 – 1997, cu rezultatul scăderii şi mai pronun ate, la o cotă de avarie, a PIB – ului, ca efect al unei politici inadecvate de scădere continuă a investi iilor în CDI. În ceea ce priveşte bunăstarea din România, aceasta a scăzut drastic, în perioada analizată, în timp ce aceasta a crescut în ările care au investit constant în CDI ( figura nr. 11 ). Fa ă de anul 1989, în România PIB – ul / cap locuitor a scăzut la jumătate, în anul 1999, ceea ce explică rata mare a sărăciei din prezent. Într-o perioadă de 10 ani, cuprinsă între 1987 – 1997, în Fran a PIB – ul / cap locuitor a crescut cu 17 %, în Coreea de Sud acesta s-a dublat, iar în Noua Zeelandă acesta a crescut de 1,5 ori. Revenind la problemele României, putem preciza că în conformitate cu concep iile şi convingerile noastre, cercetarea ştiin ifică face parte din cultura ării noastre. Pe lângă aspectele de originalitate şi de aportul constructiv, unul dintre obiectivele cercetării autohtone este şi acela de a avea acces la în elegerea şi utilizarea cunoaşterii din alte ări pentru integrarea în circuitul interna ional al valorilor. Cercetarea românească trebuie să devină şi furnizor de competen ă în economia na ională, pentru tehnologiile preluate şi perfec ionarea celor asimilate. În timp ce se asigură standarde înalte ale educa iei şi inovării, cercetarea conduce la formarea acelor noi cercetători, de care este nevoie în sistemul de cercetare şi în întreaga societate românească. Cercetarea ne poate asigura rezultate concrete şi poate da un impuls puternic dezvoltării de noi produse româneşti. Fără cercetare nu putem avea prosperitate, deci rezultă că cercetarea este esen ială pentru starea spirituală şi materială a na iunii, în viitor. Cercetarea românească trebuie să fie o parte independentă şi semnificativă a

43

cercetării mondiale. În acelaşi timp, cercetarea românească este o parte a culturii europene şi mondiale, iar România trebuie să-şi aducă contribu ia la asigurarea continuită ii acestei culturi.

1400 1200 PIB (USD/loc) 1000 800 600 400 200 0
8 5 9 2 2 7 0 1 5 3 4 6 8 1 3 4 6 19 9 7 19 9 19 8 19 8 19 8 19 8 19 8 19 8 19 8 19 9 19 9 19 8 19 9 19 9 19 9 19 9 19 9 19 8 19 9 9

30 25
Cheltuieli CDI (mld USD)

20 15 10 5 0
1 2 3 4 6 5 7 8 9 0 1 2 3 4 19 8 19 8 19 8 19 8 19 8 19 8 19 8 19 8 19 8 19 9 19 9 19 9 19 9 5 6 7 19 9 19 9 19 9 19 9 19 9 19 9 8 9

Romania Franta Coreea de Sud Noua Zeelanda

Fig. 10 – Evolu ia cheltuielilor cu CDI, în corela ie cu evolu ia PIB – ului.

44

23000 22000 21000 20000 19000 18000 17000 16000 15000 14000 PIB (mld USD) 13000 12000 11000 10000 9000 8000 7000 6000 5000 4000 3000 2000 1000 0

Romania Franta Coreea de Sud Noua Zeelanda

7. FINAN AREA TRANSFERULUI DE TEHNOLOGIE PRIN CAPITALURI DE RISC. 7.1 Capitalul de risc-resursă pentru finan area cercetării / dezvoltării. 7.1.1. Defini ii ale capitalului de risc. Originea capitalului de risc se află în organizarea expedi iilor spaniole şi portugheze din secolele XV şi XVI. La acea epocă, navigatorii antreprenori şi aventurieri nu posedau decât arta naviga iei şi îndemânarea echipajului. De aceea, aceştia îşi găseau “sponsori” (capitalişti aventurieri) pentru finan area expedi iilor destinate să aducă bogă ii din noile lumi.

19 81 19 82 19 83 19 84 19 85 19 86 19 87 19 88 19 89 19 90 19 91 19 92 19 93 19 94 19 95 19 96 19 97 19 98 19 99

Fig. 11 – Evolu ia PIB / cap locuitor.

45

Ideea de bază a finan ării acestor expedi ii s-a men inut şi în în elegerea capitalului de risc modern, cu deosebirea că pericolele sunt mai mici, iar antreprenorii nu riscă în aventura industrială, mai mult, decât le permite realitatea. Succesul companiilor, stabilite în regiunea Boston-ului (SUA) sau în Silicon Valley (SUA), în anii 1970/1980, a arătat că industria era într-o tendin ă evolutivă, că micile companii puteau crea bogă ii şi că finan area trebuia să urmeze sau, chiar, să preceadă această evolu ie. Capitalul de risc, ca terminologie, este traducerea defectuoasă a termenului american de “venture capital” [56]. Aceeaşi terminologie este folosită şi în literatura franceză de specialitate, respectiv “Le capital - risque”, fără a exista vreo explica ie cum aventura (“Venture”) s-a transformat în “risc”. Pierre Battini a propus următoarea defini ie a capitalului de risc: “Capitalul de risc este o sursă specială de finan are oferită firmelor necotate la bursă, care sunt noi sau care prezintă o dezvoltare importantă” [56]. Capitalul de risc este o sursă specială de finan are, datorită următoarelor caracteristici importante: - această sursă de finan are se află în afara circuitului bancar tradi ional; - metoda decizională a acestor finan işti este originală, în sensul că aceasta nu se structurează pe criteriile tradi ionale ale posesorilor de crean e; - ac ionarii- purtători ai capitalului de risc se comportă ca atare şi nu ca simpli spectatori; Într-o exprimare simplificată, capitalul de risc este un aport de fonduri proprii, efectuat de institu ii care se implică, mai mult sau mai pu in, în func ionarea firmei, cu scopul de a ob ine un profit de revânzarea titlurilor ce le de in. Acest scop explică orientarea către dosare de afaceri viabile, care pot demonstra o dezvoltare compatibilă cu speran a de profit. Spre deosebire de bancherul clasic, care solicită garan ii patrimoniale, investitorul de capital de risc apare, mai degrabă, ca un partener, care lucrează pe un orizont mai îndepărtat şi, deci, mai incert. Din cele arătate în [57], se mai poate eviden ia şi altă defini ie a capitalului de risc: “Capitalul de risc asigură aport de fonduri pe termen lung, pentru sprijinirea firmelor necotate, în scopul creşterii şi dezvoltării acestora”. Capitalul de risc se investeşte unei păr i din companie (ac iuni sau alte titluri) şi, drept urmare, profitul investitorilor este dependent de creşterea şi de profitabilitatea afacerii. 7.1.2. Clasificarea capitalurilor de risc şi a investitorilor. După etapa din existen a unei companii, în care intervine capitalul de risc [56], acesta poate fi: capital de înfiin are: finan area formării întreprinderilor în primi ani de existen ă; capital de dezvoltare: participarea la capitalul societă ilor existente, care au poten ial de dezvoltare; capital de transmitere: destinat opera iunilor de transmitere a puterii, în cadrul societă ii, către asocia ii cei mai motiva i sau către o echipă de manageri; Criteriile după care se pot stabili tipurile de investitori în capitalul de risc sunt [56, 57] : a) Statutul juridic şi fiscal: - Societate de capital de risc (SCR). - Societate financiară de inovare (SFI). - Fonduri comune de plasament cu risc (FCPR).

46

b) Specializarea pe tipuri de investi ii: de regulă, investitorii în capital de risc se specializează pe un tip de interven ie (capital de înfiin are, capital de dezvoltare, capital de dezvoltare), fără a exclude o diversificare prudentă. c) Specializarea pe sectoare: aproape o treime dintre investitori prezintă o specializare sectorială, determinată de perspectivele concrete de valorificare a unei expertize specifice. Specializarea sectorială poate fi în domenii ca informatica, biotehnologia, sănătatea etc. d) Dimensiunea regională: pot exista trei categorii de investitori cu voca ie regională, respectiv, aceia care au, în primul rând, o func ie economică, aceia care înlocuiesc integral capitalul de risc profesional independent şi structurile create de institu iile financiare regionale. e) Originea fondurilor organiza iilor de capital de risc: pot exista patru categorii de fondatori ai organiza iilor de capital de risc şi anume: • puterile publice sau colectivită ile locale; • grupurile industriale; • grupurile bancare sau alte institu ii financiare; • echipe independente. Această clasificare a investi iilor este utilă ofertan ilor de proiecte, în scopul optimizării alegerii unui partener financiar compatibil. Finan area prin capitalul de risc este o asociere, pe termen mediu, între o echipă de manageri şi o echipă de finan işti. Ini ierea şi realizarea unei asemenea asocieri presupun următoarele etape: • Contactul preliminar. • Alegerea instrumentelor financiare. • Parteneriatul activ. • Ieşirea investitorului financiar. 7.2 Experien a interna ională a finan ării inovării şi transferului tehnologic prin capitaluri de risc. 7.2.1. Evolu ia pozitivă a finan ării prin capitaluri de risc. Gândirea pragmatică americană a sesizat că, în zona valorificării rezultatelor CDI, una din finan ările adecvate este cea prin „venture capital” (capital de risc).Evolu ia finan ării, prin capitaluri de risc, a prezentat o creştere accentuată, în SUA, în perioada anilor ' 80,aşa cum se constată din figura 12 [58].

47

Fonduri de capital risc, miliarde USD

50 45 40 35 30 25 20 15 10 5 0

SUA Europa Linear (SUA) Linear (Europa)

19 8

19 8

19 8

19 8

19 9

19 9

Figura 12 – Evolu ia finan ării prin capitaluri de risc în SUA şi Europa. Aceste surse de finan are au fost orientate, preponderent, către firmele inovative şi au permis finan area aplicării rezultatelor CDI. Chiar, dacă, la începutul anilor ' 90, dinamica creşterii acestor finan ări s-a încetinit, după anul 1992, aceasta s-a revigorat puternic. În aceeaşi perioadă, în SUA, PIB / cap locuitor a crescut de la 26.426 USD / cap locuitor, în 1990, la 27.197 USD / cap locuitor, în 1997. În Europa occidentală, finan area prin capitaluri de risc s-a răspândit, mai ales, în anii ' 90, astfel, încât, acest tip de finan are a crescut de la 6,1 miliarde USD, în 1992, la 8,5 miliarde USD, în 1996. L a nivelul anului 1995, finan area europeană prin capitaluri de risc reprezenta 19,5 % din cea a SUA. Dintre ările Europei occidentale, Anglia a investit 47,5 % din totalul fondurilor europene de capital risc, Fran a 15,3 %, iar Germania 12 %. În Anglia, PIB / cap locuitor a crescut de la 18.364 USD / cap locuitor, în 1990, la 19.108 USD / cap locuitor, în 1995, în timp ce Fran a a crescut de la 20.051 la 20.675 USD / cap locuitor, iar Germania, de la 21.523 la 22.586 20.675 USD / cap locuitor. După exemplul de succes al SUA, rolul capitalului de risc creşte în Europa. Companiile care înregistrează o foarte rapidă creştere, necesită un acces la capitalul de risc, în scopul găsirii resurselor financiare pentru investi iile lor. Aceste capitaluri de risc constau din fonduri acumulate de pe pia a de capital prin operatori specializa i. Investitorii europeni cumpără ac iuni sau investesc în titluri convertibile în companii, în cadrul cărora devin ac ionari. Operatorii capitalului de risc investesc nu cu ideea de a primi imediat dividende, ci în scopul de a permite companiei sa se extindă şi în final să ob ină un câştig din capitalul investit. Rolul acestor operatori constă în identificarea companiilor cu bune perspective, pentru injectarea lor cu fonduri suficiente pentru creşterea acestora până la nivelul de a putea fi cotate la Bursă. Pu ine companii îndeplinesc aceste trăsături şi se estimează că, doar, 4 % din totalul firmelor europene sunt suficient de atractive pentru a atrage capitalul de risc [61]. Pentru perioada 1991-1995, s-a efectuat o analiză, a impactului economic al capitalului de risc asupra firmelor mici şi mijlocii din Europa, comparativ cu performan ele primelor 500 de companii. În figura 13 se arată rezultatele acestei analize. 48

19 9

19 9

Anul

3

5

7

9

1

3

5

7

Rata anuală de creştere, %

35 30 25 20 15 10 5 0 A B C D Companiile din Europa aflate in TOP 500 IMM-uri finantate prin capital de risc

A = Cifra de afaceri.

B = Profit brut.

C = Investi ii.

C = Salaria i.

Figura 13- Impactul economic al capitalului de risc în Europa (1991-1995). Urmare a finan ării prin capital de risc, IMM-urile au crescut numărul de salaria i cu 15 %, fa ă de, doar, 2 %, cât au crescut cele 500 de firme din top. De asemenea, acestea şi-au crescut cifra de afaceri cu 35 %, mai mult decât au reuşit companiile din „TOP 500”. Majoritatea managerilor acestor IMM-uri au arătat că, fără o injec ie de capital risc, ar fi înregistrat creşteri mai mici sau, chiar, creştere zero. 7.2.2 Dificultă i ale finan ării prin capital de risc. În anul 1996, aproape 8 miliarde ECU au fost colectate în fonduri europene de capital risc, ceea ce reprezintă o mică parte din fondurile real disponibile pentru investi ii de capital risc. Sectoarele tehnologice primesc gradual o parte din investi iile financiare totale: o medie de doar 24 % din investi iile europene se îndreaptă către dezvoltarea tehnologică, comparativ cu 70 % în SUA. Tehnologiile Informa iei şi Comunicării au beneficiat de 16 % din totalul investi iilor europene, în anul 1995, comparativ cu 13,5 % în 1996. Investi iile în biotehnologii au căzut, în aceeaşi perioadă, de la 8 la 6,5 %.Totuşi, în valoare absolută, noile tehnologii atrag mai mult capital de risc (441 milioane ECU în 1996, comparativ cu 320 milioane ECU, în 1995), chiar, dacă numărul beneficiarilor investi iilor de pornire (start-up) nu s-a schimbat semnificativ (939, în anul 1995 şi 941, în anul 1996). Operatorii de capital risc remarcă o tendin ă pozitivă a orientării acestor fonduri către întreprinderile inovative, dar sunt preocupa i de câştigurile mici ale capitalurilor de pornire, care rămân esen iale pentru inven iile provenind din cercetare. Nevoile de finan are ale IMM-urilor inovative sunt determinate de trei categorii de factori: - Stadiul de dezvoltare a proiectului. - Măsura în care proiectul este inovativ. - Stadiul de dezvoltare a companiei. Principalele obstacole, în activitatea de investi ii prin capital de pornire, sunt: a) Obstacole la finan area prin investitori direc i: - riscul;

49

- pia a fragmentată şi ineficace; - obiective nerealiste ale întreprinzătorului; - riscul fiscal. b) Obstacole la finan area prin capital de risc: - raport slab între risc – randament; - organiza iile de transfer tehnologic au resurse limitate; - capacitate managerială scăzută. 8. BIBLIOGRAFIE 1. Silvere, Seurat - La coevolution creatrice, Edition Rivages, Paris, 1987. 2. Eduard de Bono - Serios Creativity, Harper Collins Publishers, London, 1992. 3. Huberman, A.M. - Cum se produc schimbările în educa ie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978. 4. Bachelard, Gaston - Dialectica spiritului ştiin ific moden, Ed. Ştiin ifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986. 5. Drucker, Peter, F. - Innovation and Entrepreneurship, Harper & Row Publishers Inc.,1986. 6. Kao, J. John - Entrepreneurship, Creativity & Organization, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey, 1989. 7. Roe, A. - Psychological Approaches to Creativity in Science, Essays on Creativity in the Sciences, Ed. M.A. Coler & H.K. Hughes, New York, 1963. 8. Kapur, J.N. - Some possible models for technological innovation diffusion: Exploiting analogous characteristics of entropic measures, Journal of Scientific & Industrial Research, vol. 51, march 1992, p. 202-208. 9. Bass, F.M. - A New Product Growth Model for Consumer Durables, Management Science, vol.15, 1969, p. 215-227. 10. Fisher, J.C., Pry,R.H. - A Simple Substitution Model for Technological Change, Technological Forecast in Social Change, nr.3, 1971, p.75-88. 11. Sharif,M.N.,Kabir,C.A. - A Generalized Model for Forecasting Technological Substitution, Technological Forecast in Social Change nr. 8, 1976, p. 353-364. 12. Floyd, A.A. - A Methodology for Trend Forecasting in Figures of Merit, Technological Forecasting for Industry and Government: Methods and Applications, Prentice Hall, New Jersey, 1968, p. 93-107. - Enjeux Touchant la Commercialisation des Resultats de la 13. Rank, Dennis ş.a. Recherche Universitaire Canadienne, Rapport final, ARA Consulting Group (division de KMPG), Vancouver, 1999. 14. Sonis, Michael - Innovation Diffusion, Schumpeterian Competition and Dynamic Choice: A New Synthesis, Journal of Scientific & Industrial Research, vol. 51, March 1992, p. 172-186. 15. x x x - Definition of Technology Transfer, The Federal Laboratory Consortium for Technology Transfer, SUA, 2001. 16. x x x - Management of Technology, U.E., p. 72-79. 17. Barthelemy, M., Janin, P. - Memento pratique Francis Lefebvre, Societe commerciales 1986 – 1987, Editions Juridiques Lefebvre, Paris, 1986, p. 925.

50

18. Bârsan, C. ş.a. - Societă ile comerciale – Organizarea, func ionarea, răspunderea, Casa de editură şi presă „ŞANSA” SRL, Bucureşti, 1993, p. 165. 19. x x x - Codul Comercial Român. 20. x x x - Legea nr. 31 / 1990, privind societă ile comerciale, republicată în Monitorul Oficial nr. 33 din 29.01.1998. 21. x x x - Ordonan a nr. 57 / 2002, privind cercetarea ştiin ifică şi dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial nr. 643 din 30.08.2002. 22. Tassopoulos, A., Papachroni, M. - Penetration models of new technologies in Greek small and medium-sized enterprises, Int. J. Technology Management, vol. 15, nr. 6/7, 1998. 23. x x x - Best Practice in Business Incubation, Economic Commission for Europe, United Nations, Geneva, 2001. 24. x x x - Innovation & Technology Transfer, The Newsletter of the Innovation Programme, UE, 2000. 25. x x x - IITT - INTERNATIONAL, INTERNET: http://www.IITT.com/ 26. x x x BAYERN INNOVATIVE Gmbh.,INTERNET: http://www.bayern-innovative.de 27. x x x - BTG, INTERNET: http://www.btgplc.com 28. x x x - AUTM, INTERNET: http://www.crpc.rice.edu/autm 29. x x x - CTT, INTERNET: http://www.clearthink.com/ 30. x x x - CTI, INTERNET: http://www.cti.leigh.edu/overview 31. x x x - CTC, INTERNET: http://www.chinatech.com 32. x x x - FLC, INTERNET: http://www.zyn.com/flc/ - Measurement and Analysis of the Progress of International 33. Takao, Kiba ş.a. Technology Transfer, Case Study of Direct Investment in East Asian Countries by Japanese Companies, National Institute of Science and Technology Policy, Aprilie, 1991. 34. x x x - Editorial, the Economist, 9-15 Ianuarie, 1999. 35. Carnoy, Martin - Noua economie globală în epoca informa iei, The Pennsylvania State University Press, 1993. 36. Lupu Nicolae - Globalizarea tranzi iei, CURENTUL, nr.34, 11.02.1999. 37. Sabato, J. - Exempresas y Fabricas de Technologia, Programa Regional de Desarrolle Pentifico y Technologia, OEA, 1972. 38. Bonciu, I.F. - Noile tehnologii şi comer ul interna ional, SID 111,OID, ICM, Bucureşti, 1992. 39. Ake, Anderson,E., ş.a. - Technology and Development. Lessons from Success Stories, Journal of Scientific & Industrial Research, 31mar.1992, p. 157-171. 40. 41. 42. *** - Sistemul Contabil al Agen ilor Economici, Editura Economică, Bucureşti, 1994 43. *** - Legisla ia Brevetelor de Inven ie, Editura Informa ia Tehnică, Bucureşti, 1993 44. x x x - National Innovation Systems, OECD Publications, Paris, 1997. 45. Badea C. Dan - Poten ialul inovativ şi transferul de tehnologii în România, Editura INID, Bucureşti, 1999. 46. Ron, Johnston - The Conundrums of Innovation, Science,Tehnologii and Innovation, apr.1997, p.23-29.

51

47. Peter, L. Daniels - Translating national R & D investment into trade success: An exploration into some dynamic linkages, Science and Public Policy, vol. 24, Aprilie, 1997, p. 113 – 122. 48. Roger Debra - The Challenge of fifth generation R & D, RTM nr. 4 / 1996, p. 33 – 41. 49. Peston Robert - Blair to urge full overhaul of IMF and World Bank, Financial Times, 21.09.1998. 50.Peters L. Daniels - Translating National R & D Investment into Trade Succes: An exploration into some dynamic linkages, Science and Public Policy, vol. 24, aprilie 1977, p.113 – 122. 51. x x x - Main Science and Technology Indicators, OECD1998. 52. x x x - National Science Board, Science & Engineering Indicators – 1998, Arlington, VA: National Science Foundation, 1998 (NSB 98 – 1), SUA. 53. x x x -Research and Development Statistics: National Efforts, MoRST, Noua Zeelandă, 1998. 54. Badea C. Dan - Studiu Integrator al Strategiilor de Dezvoltare, pe Termen Lung, prin Ştiin ă şi Tehnologie, Editura INID, Bucureşti, 1999. 55. Ron Johnston -The Conundrums of Innovation, Science, Technology and Innovation, aprilie 1997, p. 23 –29. 56. Battini, Pierre ş.a. - Le Guide Pratique du Capital Riscue, Inter Edition, Paris, 1988. 57. x x x - An Introduction to Venture Capital, BVCA, Anglia, 1999. 58. x x x - National Science Board, Science & Engineering Indicators – 1998, Arlington, VA: National Science Foundation, 1998 (NSB 98-1), USA. 59. Rădulescu Dina - În România domină capitalul de risc, România Liberă, 01.09.2000. 60. Badea C. Dan ş.a. - Capitalul de Risc, Editura INID, Bucureşti, 2000. 61. x x x - Innovation & Technology Transfer, Financing Innovative Enterprises, European Commision, Cordis dossier, 2000.

52

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful