BERINDEI, DAN (n. 3 noiembrie 1923, Bucureşti), istoric.

Membru corespondent (9 martie 1991) şi membru titular (10 noiembrie 1992) al Academiei Române; preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române (din 1993, reales în 1997 şi 2001); din 2005 preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice. Discurs de recepţie: Generaţia paşoptistă (26 aprilie 2001). Studii primare în particular şi la Şcoala „Clemenţa”, liceale (Liceul „Spiru Haret”) şi universitare (Facultatea de Istorie şi Filosofie, Secţia Istorie) la Bucureşti. În 1969 şi-a susţinut teza de doctorat Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459–1862). A fost cercetător şi secretar ştiinţific la Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice (1946–1948), asistent la Institutul de Istorie şi Filosofie al Academiei Române (1948–1952); după îndepărtarea sa abuzivă din cercetarea ştiinţifică (1952–1955), a fost rechemat la Institutul de Istorie „N. Iorga” (1955–mai 1990) din Bucureşti, fiind succesiv: cercetător, cercetător principal (1956), secretar ştiinţific (1968–1970), vicepreşedinte al Consiliului ştiinţific (1970–1975, 1978–mart. 1989); profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (din 1990); profesor la Politehnica din Bucureşti, unde a predat cursul de Istoria României în context universal (1991–1992, 1992–1993), profesor la Universitatea „Hyperion” (1992–2003) din Bucureşti. Specialist în istoria modernă a României, este autorul, singur sau în colaborare, a peste 50 de volume şi a peste 550 de articole şi studii apărute în prestigioase reviste ştiinţifice din ţară şi din străinătate, în care abordează aspecte referitoare la istoria politică şi socială a secolului al XIX-lea (revoluţiile din 1821 şi 1848, Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă), la istoria economică, istoria culturii, a jurnalismului, a oraşului Bucureşti, istoria diplomaţiei şi relaţiile internaţionale: Aspecte militare ale răscoalei populare din 1821 (1962); La réforme agraire de 1864 en Roumanie et son application (1966, în colab.); Reforma agrară din 1864 (1967); Cucerirea independenţei României (1967); L’Union des Principautés Roumaines (1967); L’année révolutionnaire 1821 dans les Pays Roumains (1973); Revoluţia română de la 1848 (1969, 1974); Independenţa României (1976); Epoca Unirii (1979; o nouă ediţie 2000); Bucureşti. Ghid turistic (1979, în colab.); 1848 în Ţările Române (1984); Călători români paşoptişti (1989); Revoluţia română de la 1821 (1991); Societatea românească în vremea domniei lui Carol I. 1866–1876 (1991; o nouă ediţie 2001); Revoluţia română din 1848–1849. Consideraţii şi reflexii (1997); Românii şi Europa în epoca premodernă şi modernă (1997); Revoluţia română de la 1848–1849. Însemnătatea şi programele ei (1998; şi în limba franceză, 1998); Les Roumains et la France au carrefour de leur modernité (2002). Acestora li se adaugă: Din începuturile diplomaţiei româneşti moderne (1965); Cultura naţională română modernă (1986); Diplomaţia românească modernă de la începuturi la proclamarea independenţei de stat (1821–1877)

Independenţa României. al Asociaţiei Istoricilor Francofoni din Paris (din 2000). Dicţionar diplomatic (1979). Selected Bibliography (1980). Genealogie şi Sigilografie a . membru al Asociaţiei de istorie contemporană din Franţa (din 1971). Documente privind domnia lui Alexandru Ioan Cuza. 1964).(1995). al Comisiei Internaţionale de Istoria Relaţiilor Internaţionale (din 1980). Războiul pentru independenţă naţională 1877–1878. Arte şi Litere (1994). Breve historia de Romania (1982) ş. al Asociaţiei Istoricilor Europeni (din 1985). a tipărit Jurnalul politic al profesorului Ioan Hudiţă (8 vol. al Comisiei de Heraldică.). IV. Proudhon” din Besançon (din 1990). al Centrului ItaloRomân de Studii Istorice din Milano (din 1979). Independenţa României. al Comisiei Internaţionale de Studii Slave (din 1975).). 1971). „Arhiva Genealogică”. J. Membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe. 1977. între care: Introduction à l’historiographie roumaine jusqu’en 1918 (1964). în colab. în colab. 1959. În egală măsură a fost atras şi de unele figuri de seamă ale istoriei moderne a României: Mihail Kogălniceanu. Redactor-şef al publicaţiilor: „Memoriile Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române”.). al Societăţii de Istoria Revoluţiei de la 1848 şi a Revoluţiilor din Secolul XIX din Franţa (din 1985). Bibliografia analitică a periodicelor româneşti (vol. Reprezentanţele diplomatice ale României (2 vol. 1986). 1970–1972).a. The Independence of Romania. Bălcescu (1969). membru de onoare al Societăţii de Genealogie şi Heraldică a Greciei (din 1981).a. în domeniul istoriei contemporane. Recent a publicat Istoria Academiei Române (2006) A depistat şi a publicat izvoare istorice privitoare la istoria modernă a României: Documente privitoare la Unirea Principatelor (vol. Rapoarte consulare austriace (1812– 1823) (1967). coordonator şi autor la tratatul Istoria românilor (vol. Texte social-politice alese (1967). 2003). membru titular străin al Academiei Polone de Ştiinţe şi Litere din Cracovia (1996). al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale. Documente Hurmuzaki.. 1967. al Societăţii „P. 1983. al Societăţii Austriace pentru Istoria Secolului al XVIII-lea (din 1984). 1961. 1997). 1900–1918 (1964). membru în Comisia internaţională a presei (din 1965). VII/1.. Documente militare (1971. 1859–1861 (1989. A colaborat la apariţia tratatului Istoria României (vol. în colab. „Revue d’Europe Centrale” din Strasbourg-Paris). Documente (II/1–2. Pe urmele lui Nicolae Bălcescu (1984). Bibliografie (1979). Destrămarea monarhiei austro-ungare. II. Serie nouă. 1997–2006). Studii şi Materiale de Istorie Modernă” şi membru în colegiile de redacţie a unor publicaţii de profil române şi străine („Historia Urbana”. al Societăţii Sud-Est Europene din Germania (din 1988). „Revue Roumaine d’Histoire”. al Confederaţiei Internaţionale de Genelogie şi Heraldică (din 1972). al Societăţii de Istorie Modernă a Franţei (din 1972). Portrete istorice (2001) ş. IV. II. S-a numărat printre autorii unor lucrări colective. Diplomaţi iluştri (1971. Enciclopedia istoriografiei româneşti (1978). I. membru fondator al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România. „Cahiers «Charles Fourier»” din Besançon. I.

al Fundaţiei Europene „N. Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova (2001).Academiei Române (vicepreşedinte 1971–1981. Bălcescu” al Academiei Române (1977) şi cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler (2002). Titulescu”. . preşedinte din 1981). A fost distins cu Premiul „N. al Fundaţiei Dunăre-Marea Neagră. secretar al Comitetului Naţional al Istoricilor Români (1977–1993) şi preşedintele acestuia (din 1993).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful