CUPRINS

Capitolul I CONŢINUTUL ŞI ROLUL RELAŢIILOR VALUTARE INTERNAŢIONALE FINANCIARE ŞI

1.1. Internaţionalizarea economiei – trăsătură definitorie a lumii contemporane.............................................................................7 1.2. Privire generală asupra activităţii financiar-monetare internaţionale...................................................................................9 Capitolul II EVOLUŢIA ŞI TENDINŢELE VALUTAR INTERNAŢIONAL FENOMENULUI FINANCIAR-

☐ Primele mari fluxuri financiare şi monetare internaţionale şi

lunga “domnie” a etalonului-aur ....................................................14 ☐ 1920 – 1940: Perioada marilor încercări pe plan politic şi economic-financiar: restricţii, crize, confruntări .........................16 ☐ BRETTON WOODS: Noua ordine monetară care instituie hegemonia dolarului ........................................................................21 ☐ Avatarurile valutelor-cheie şi sfârşitul prematur al lui “Gold Exchange Standard” ………….…………………….…………...28 ☐ Eşecul încercărilor de resuscitare a parităţilor fixe şi generalizarea unui nou început ......................................................37 ☐ O sumară “balanţă” a avantajelor şi neajunsurilor celor două sisteme: al cursurilor fixe şi al cursurilor flotante ………….….41 ☐ Cursurile flotante într-un deceniu de crize şi reconsiderări .......43 ☐ Politica dolarului puternic sau reconsiderarea principiului F.M.I. de încurajare a competiţiei prin performanţe economice şi tehnice, nu prin preţ .........................................................................49 ☐ O revenire discretă la “spiritul de la Bretton Woods”, în condiţiile imposibilei stabilizări a dolarului ……............……….60
☐ Repere noi la tangenţa mileniilor: schimbări de locuri în ierarhia

economică planetară, consacrarea caracterului multipolar al

1

sistemului financiar şi monetar internaţional ...............................63 ☐ Dilema candidaţilor la U.E.: să “atace” acum, ori să amâne aderarea la Uniunea Economică şi Monetară? …………….......68 Capitolul III ACTIVITATEA FINANCIAR-VALUTARĂ INTERNAŢIONALĂ A ROMÂNIEI 3.1. Evoluţia activităţii financiar-valutare în ţara noastră ………77 3.2. Organizarea activităţii financiar-valutare în România ……...79 3.3. Deciziile financiar-valutare internaţionale ………...…………85 Capitolul IV MIJLOACE ŞI INSTRUMENTE DE PLATĂ INTERNAŢIONALE 4.1. Valutele ...........................................................................................88 4.2. Monedele internaţionale ..............................................................90 4.3. Devizele ...........................................................................................97 4.4. Derularea în România a operaţiunilor cu mijloace de plată străine ..................................................................................................112 4.5. Convertibilitatea monedei naţionale ........................................114 Capitolul V PIAŢA VALUTARĂ 5.1. Caracteristicile şi rolul pieţei valutare .....................................117 5.2. Principalele categorii de operatori pe piaţa valutară .............119 5.3. Operaţiuni desfăşurate pe pieţele valutare ..............................123 5.3.1. Operaţiuni de acoperire a riscului valutar ...................128 5.3.2. Speculaţia valutară ........................................................129 5.3.3. Arbitrajul valutar ...........................................................131 5.4. Piaţa valutară în România .........................................................132 5.5. Mecanismul cursului valutar ....................................................138

2

5.5.1. Categorii de cursuri valutare ........................................139 5.5.2. Metode aplicate în determinarea cursului valutar ............................................................................144 Capitolul VI TEHNICA TRANZACŢIILOR LA TERMEN 6.1. Principalele caracteristici ale tranzacţiilor la termen .........................................................................................153 6.2. Contractele la termen forward .................................................154 6.3. Contractele la termen futures ...................................................156 6.3.1. Mecanismul de tranzacţionare pe piaţa futures ............................................................................156 6.3.2. Asemănări şi deosebiri între contractele forward şi contractele futures .....................................................161 6.4. Contractele futures pe valute ..................................................163 6.4.1. Geneza şi caracteristicile contractelor futures pe valute .........................................................................164 6.4.2. Categorii de contracte futures tranzacţionate în România ………………………………….……… 166 6.4.2.1. Terminologia utilizată pe piaţa futures în România .......................................................167 6.4.2.2. Contractele futures pe valute ............................169 6.4.2.2.1. Metodologia de tranzacţionare pe piaţa futures în România ……..171 6.4.2.2.2. Hadging şi speculaţie pe piaţa futures a contractelor în valută, în România …………………. …..174 Capitolul VII MODALITĂŢI DE PLATĂ UTILIZATE ECONOMICE INTERNAŢIONALE ÎN SCHIMBURILE

7.1. Caracterizare generală ...............................................................179 7.2. Acreditivul documentar .............................................................180

3

7.2.1. Definiţie şi caracteristici ................................................180 7.2.2. Părţile implicate în derularea unui acreditiv documentar ....................................................................181 7.2.3. Elementele acreditivului documentar ..........................182 7.2.4. Clasificarea acreditivului documentar .........................184 7.2.5. Documente prevăzute în acreditivul documentar .......188 7.2.6. Derularea plăţii prin acreditiv documentar .................191 7.3. Incasso-ul documentar .............................................................205 7.3.1. Definiţie şi caracteristici ................................................205 7.3.2. Părţile implicate în derularea unui incasso documentar ....................................................................207 7.3.3. Elementele incasso-ului documentar ...........................208 7.3.4. Mecanismul derulării plăţii prin incasso documentar ……............................................................209 7.4. Ordinul de plată ........................................................................214 7.5. Scrisoarea de garanţie bancară ...............................................217 7.5.1. Definiţie şi caracteristici ................................................217 7.5.2. Principalele tipuri de garanţii utilizate în comerţul exterior ...........................................................................218 7.6. Mecanismul plăţilor prin clearing (cliring) ...........................222 Capitolul VIII ECHILIBRUL FINANCIAR-VALUTAR. BALANŢA DE PLĂŢI EXTERNE 8.1. Conţinutul şi trăsăturile echilibrului financiar-valutar ........229 8.2. Lichiditatea şi solvabilitatea internaţională ............................230 8.3. Balanţa de plăţi externe – instrument de cuantificare a echilibrului valutar .................................................................234 8.3.1. Terminologia utilizată în cadrul balanţei de plăţi externe ............................................................................236 8.3.2. Structura balanţei de plăţi externe ...............................238 8.4. Reflectarea activităţii financiar-valutare a României prin intermediul balanţei de plăţi externe .......................................243 8.5. Eficienţa macroeconomică a operaţiunilor de comerţ exterior .........................................................................................255 Capitolul IX

4

ORGANISME FINANCIAR-MONETARE INTERNAŢIONALE ŞI REGIONALE 9.1. Unele considerente cu privire la încercările de a se institui a nouă ordine financiară internaţională .....................................260 9.2. Cadrul organizatoric actual al activităţii financiar-valutare internaţionale ..............................................................................264 9.2.1. Agenţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite 9.2.1.A. Fondul Monetar Internaţional .....................265 9.2.1.B. Grupul Băncii Mondiale ................................285 9.2.2. Instituţii financiar-valutare internaţionale 9.2.2.A. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare .....................................................................304 9.2.2.B. Banca Europeană de Investiţii .....................310 9.2.2.C. Banca Reglementelor Internaţionale ...........314 9.2.2.D. Banca Africană pentru Dezvoltare ..............318 9.2.2.E. Banca Americii Centrale pentru Integrare Economică ......................................................320 9.2.2.F. Banca Arabă pentru Dezvoltare Economică în Africa ...............................................................320 9.2.2.G. Banca Interamericană de Dezvoltare ..........320 9.2.2.H. Fondul Monetar Arab ...................................323 9.2.2.I. Sistemul Monetar European ..........................324 Bibliografie ………...325 …………………………………………...

5

6

forţa de muncă. în zilele noastre. Comerţul exterior. arta şi cultura. finanţele şi asigurările. asistenţa umanitară.CAPITOLUL I CONŢINUTUL ŞI ROLUL RELAŢIILOR FINANCIARE ŞI VALUTARE INTERNAŢIONALE 1. ca să nu mai vorbim de sport – iată cât de variate sunt domeniile de activitate care atrag. s-a ajuns la o asemenea dezvoltare şi diversificare a relaţiilor dintre state. între persoane. interesul şi conlucrarea bi şi multilaterală a statelor. din ce în ce mai lesnicioase. în urmă cu patru-cinci decenii. a organizaţiilor internaţionale de profil sau a diverselor grupuri de lucru. a uniunilor statale. cooperarea în producţie. cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică. Internaţionalizarea economiei – trăsătură definitorie a lumii contemporane De mai mulţi ani. menţinerea echilibrului ecologic. Dar sensul metaforic al sintagmei s-a topit într-o realitate sensibil diferită de ceea ce înseamnă doar exploatarea avantajelor oferite de perfecţionarea continuă a tehnologiilor de vârf din domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor. care a marcat unele perioade de dinaintea şi de după cel de-al doilea război mondial.1. De la simplele contacte. omenirea acceptă fără rezerve că „lumea a devenit mai mică”. încât astăzi cu greu ar mai putea fi întrezărit pe Terra anacronicul fenomen al „izolaţionismului statal”. învăţământul. S-a accentuat gradul de interdependenţă dintre economiile naţionale. Dacă. prindea contur ideea 7 . ocrotirea sănătăţii. problemele militare şi de securitate colectivă. protecţia mediului. operatori economici şi/sau societăţi de afaceri.

prin dimensiunea planetară. ni se oferă următorul exemplu: „În anul 1998.. produsul intern brut se realizează în proporţie de 40-50 la sută pe baza unor bunuri şi servicii ce trec în mod necesar prin zona relaţiilor economice internaţionale şi a activităţii financiar-valutare internaţionale.O.U. pag. „Mondializarea” economiei s-a adâncit într-atât. la 1 iulie 1933.U. pe locuitor (la paritatea puterii de cumpărare)”. În ceea ce priveşte România. indiscutabil.U. prin abordarea internaţională concertată pe care o presupune soluţionarea lor.1 Internaţionalizarea economiei nu poate fi despărţită însă de esenţa sa democratică. ca o condiţie sine qua non.B.A. Bucureşti – 2000. Schlesinger jr. Avantajul reciproc al părţilor impune.A.potrivit căreia cercetările din domeniul ştiinţei şi investiţiile ca atare nu mai puteau constitui decât în cazuri rarisime – datorită complexităţii problemelor abordate şi costurilor corespunzătoare – preocupări şi rezolvări individuale.000 dolari S. supusă unor presiuni continue în legătură cu politica antiinflaţionistă şi de diminuare a depresiunii post-criză. de preşedintele Franklin Delano Roosevelt delegaţiei S. pag. conform Atlasului Băncii Mondiale (ediţia 1999) a fost de 1. în evoluţia de ansamblu a lumii. prin incidenţele asupra tuturor economiilor naţionale. (livrări F. la Conferinţe economică de la Londra. ca fiind „ţări în curs de dezvoltare”. o contribuţie majoră la formarea produsului naţional brut al României. Astfel. comerţul exterior cu mărfuri al României s-a situat la o valoare de 19. ) Pentru prima dată. 8 . Comerţul exterior are astfel.A.270 dolari S. promovată de Casa Albă. Reflectând acest proces. Dacă raportăm această cifră la populaţia României. în prezent este trainic statornicită convingerea că nici ţările cele mai dezvoltate şi mai bogate (şi acestea considerate.410 dolari S. Ghidul importatorului şi exportatorului român. încât în multe ţări ale lumii. (Arthur M. care. de unii oameni politici şi specialişti.2 miliarde dolari S.A. Paris – 1971. iar dacă se raportează la populaţia ocupată se obţine un nivel de peste 2. categoria „economia mondială” – ca obiectiv final al eforturilor de stabilire a unor relaţii economice internaţionale sănătoase – apare în mesajul trimis. înlăturarea unor obstacole. 250) 1 Nicolae Nistorescu. Éditions Denoël. conceptul de economie mondială∗) pune în lumină existenţa unor probleme globale – probleme de tip nou. L'Ère de Roosevelt. activitatea economică pe plan internaţional s-a conturat şi s-a amplificat din ce în ce mai pregnant ca fenomen generalizat. rezultă un nivel de fluxuri de export-import pe locuitor de peste 800 dolari S. Vol. la fel de prospere şi chiar mai puţin dezvoltate.A.U.U. deoarece „nu şiau epuizat toate resursele”) nu ar putea progresa fără colaborarea cu alte ţări. 2 – „L'avènement du New Deal”.).U. preşedintele american adaugă ferm: „Conferinţa economică a fost hotărâtă şi convocată pentru a discuta şi elabora soluţii permanente în materie de economie mondială şi nu pentru a discuta politica economică a uneia dintre cele 66 naţiuni reprezentate”. Editor „Tribuna Economică”.A. 16. pe locuitor (la cursul oficial de schimb al leului) şi respectiv 4. În mesaj. ridicarea unor restricţii. după ce atrage atenţia că „va fi o imprudenţă lăsarea altor ţări să cântărească deciziile noastre în materie de politică internă”.

ingineri. pe plan economic a unor naţiuni de către altele. Manoilescu observa: „Numai preţul scăzut al mărfurilor de import nu ne îndreptăţeşte încă să ne pronunţăm că importul este avantajos. mai sărace. referindu-se la semnificaţia schimburilor comerciale: „Pentru o naţiune. acum mai bine de 70 de ani. de cunoştinţe manageriale şi de informaţii. ci. de cum se creează puterea de cumpărare necesară”3 La care avea să adauge. de tehnică şi tehnologii moderne. pag. economişti şi alţi specialişti cu bogată experienţă în domeniile lor de activitate. schimbul este o problemă de producţie. Acest avantaj nu depinde numai de cum se cumpără. – de către ţările industrializate.2. Relaţiile mijlocite de banii universali se numesc relaţii montare sau valutare şi se desfăşoară în funcţie de anumite raporturi cantitative între monedele naţionale. vom menţiona că pericolul subordonării fără noimă.. Manoilescu. al sărăcirii economiilor naţionale ale „nedreptăţiţilor actuali ai lumii” – după cum se exprima. al dependenţei economice faţă de alte ţări. de către ţările care dispun de capitaluri excedentare.flexibilizarea şi armonizarea unor reglementări care să favorizeze dezvoltarea schimburilor comerciale. după cum vom vedea. Multă vreme. Bucureşti – 1995. se ajunge la subordonarea ţărilor importatoare de capital. precum şi alte legături între state nasc obligaţii reciproce de plată. deci. limitarea dependenţelor de orice fel. 4 M. 9 . cit. Op. 146. Manoilescu. i-a preocupat permanent pe economiştii români. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. la baza acestor raporturi au 2 3 Iulian Văcărel. Bucureşti – 1986. transferul de tehnologii. pag. „se ajunge. În caz contrar. 9. Privire generală asupra activităţii financiar-monetare internaţionale Relaţiile economice internaţionale. efectuarea investiţiilor de capital în deplină securitate. 2 În încheierea acestui subcapitol introductiv. Editura Academiei Române. În acest sens. bogate şi care dispun de un avans de decenii pe calea progresului economic şi social faţă de cele dintâi. mai ales. Relaţii financiare internaţionale. mai puţin performante – şi. la dominarea ţărilor mai puţin dezvoltate sub raport economic. de importante capacităţi de producţie pentru export în cele mai variate ramuri ale industriei civile şi militare şi mai cu seamă în cele de vârf”. extinderea cooperării multilaterale. 80. de cercetători. eminentul economist – Mihail Manoilescu – şi. în timp ce pentru un individ el este o chestiune pur comercială”4 1. pag. perfecţionarea şi accesibilitatea sistemului financiar-valutar internaţional. Toate aceste relaţii presupun funcţionarea banilor ca mijloc universal de cumpărare şi plată. M. inevitabil. implicit. Forţele naţionale productive şi comerţul exterior .

D. dar 0.5 5 Paul Bran.stat cantităţile de aur fin conţinute în monedele comparate (de exemplu: lira sterlină – 2. raporturile care se stabilesc în mod curent între diferitele monede naţionale nu corespund decât arareori parităţii oficiale. în 1950. date fiind dinamismul. banii constituind un mijloc util. de putere de cumpărare în formă bănească – în cazul nostru.13281 grame aur fin.S. în ediţiile din 1976 şi 1985 ale micii enciclopedii „Statele lumii” se dădeau – corect. un instrument universal indispensabil.U. de măsura intervenţiei statelor în relaţiile valutare ş. era de 17. Dintre laturile pe care le poate cuprinde internaţionalizarea economiei. vom spune că manifestarea vizibilă. de plată) prin acţiuni ale activităţii umane. leul – la reforma bănească din 28 ianuarie 1952 – 0. în 1975. şi cu care se opera concret. dolarul american – 0.a. Editura Economică. cea referitoare la sistemul financiar-monetar este una dintre cele mai importante.D. pentru luna iulie 1976 şi.48 lei/U. în practică. recunoscut de S. iar în 1975 – 0. Consecinţa acestui gen de „fixism propagandistic” a fost că. în vreme ce cursul real era cu totul altul: în martie 1986 cursul.079346 grame. De exemplu. şi raportul dintre celelalte hârtii de valoare – bani de credit – cu circulaţie internaţională se exprimă cu ajutorul cursului de schimb).m. 4. constatabilă empiric.d. Relaţii financiare şi valutare internaţionale. în 1975 – s-a considerat leul ca fiind „monedă stabilă”.S. în timp ce – începând din anul 1971 – puternicul dolar. iar după evaluarea leului. comparativ cu dolarul – de circa 11. Preţul unităţii băneşti dintr-o ţară exprimat în unităţile băneşti ale altor ţări se numeşte curs de schimb devize sau (şi) curs valutar (în mod similar. faţă de paritatea oficială a leului. dar fără alte precizări – 4. Temeiul. ca un mijloc propagandistic pe care realitatea îl infirma.S.S. Nu de puţine ori. („The World Almanac and the Books of Facts” – New York.84 lei/U.).98 lei/U. esenţa acestei aprecieri constă în faptul că fenomenul financiar exprimă un transfer de valoare. Aceasta era paritatea oficială dar.97 lei/U. fără a se ţine seama de realitate. respectiv. mai cu seamă în perioada „războiului rece”. de evaluare. formează conţinutul categoriei de fenomen financiar şi valutar internaţional. pag. în februarie 1952. Capacitatea mai mare sau mai mică a unei monede de a se schimba cu alte monede depinde de cererea şi oferta de pe piaţa externă pentru moneda respectivă.148112 grame aur fin etc.888671 grame aur fin. folosit în toate împrejurările legate de fenomenul financiar. la nivel interstatal ori la nivelul altor agenţi economici angrenaţi în relaţii economice internaţionale–. peste ani.S. pentru iunie 1985. de 4. Astfel. Generalizând. 12. a proceselor economiei mondiale (procese de repartiţie.D. 10 . . mai dinamic.736661 grame. fluctua. paritatea oficială a monedelor a fost folosită în domenii extraeconomice.20 lei/U.D.D. s-a ajuns la o exacerbare a cursurilor oficiale puse la cunoştinţa publicului. complexitatea şi cuprinderea mondială a fenomenului.A. Bucureşti – 1995. 1987).

gestionate în context internaţional – zonă care angajează economii naţionale. „se vorbeşte aceeaşi limbă”. practic. Apoi. desfăşurarea activităţii economice şi financiar valutare pe plan internaţional pretinde. e „pierdut” – cu atât mai mult. pe baza unor noi principii de interpretare integrativă a realităţii. a principiilor care le guvernează şi a metodelor concrete de lucru ce le sunt specifice. aduce în prim-plan Ţar a A 11 Evaluare Etalon Fonduri Finanţare Mijloace de plată Plată Ţar a B . modelele. de regulă. Dimpotrivă. ele dau naştere unui fenomen complex. a exista în societatea contemporană înseamnă şi a comunica! În consecinţă. la televizor – printr-o strângere de mână. cu cât aici se procedează. vom avansa cu procesul cunoaşterii procedând la tratarea fenomenului financiar şi valutar cu ajutorul a două modele de înaltă generalizare şi expresivitate: modelul general al sistemelor cibernetice şi modelul cibernetic al procesului de comunicare. influenţând-o în sens negativ. Disciplina universitară având drept obiect fenomenul internaţional financiar şi valutar urmăreşte tocmai atingerea acelor „parametri” ai cunoaşterii. mai întâi. militare etc. politice. se poate constata din conţinutul şi nivelul elevat al dezbaterilor din numeroasele manifestări „la temă”. de mare amploare şi cu evoluţii contradictorii. în mod obligatoriu. conceptele şi instrumentele proprii acestei discipline ne oferă. tehnologiile şi procesele decizionale – elemente necesare desfăşurării activităţii în domeniu. instituţii regionale şi internaţionale. care se alătură activităţii economice generale la nivel mondial. Legăturile de natură financiară. Dacă a exista ca om înseamnă a gândi. firme. în unele cazuri. o amplă comunicare bazată pe o gândire profundă şi rapidă. multilaterale. repartiţiei. pentru a construi apoi modelele. capabili să-l pregătească pe viitorul specialist pentru a face faţă oricărei provocări. sprijinind derularea acesteia sau. mai mult sau mai puţin sinceră. posibilitatea unei investigări în zona producerii. Cine nu se poate ridica la nivelul de exigenţă al unor astfel de manifestări. proces în care moneda deţine o poziţie – cheie.). pentru a se putea „mişca” nestingherit în interiorul unui sistem deosebit de special. nu sunt nişte tranzacţii facile. atestate – aşa cum putem vedea în unele filme. din interiorul sistemului financiar-valutar internaţional. Investigarea acestui fenomen cu ajutorul metodelor specifice ştiinţelor economice reprezintă primul pas spre cunoaşterea în conţinut a aspectelor sale generale. schimbului şi consumului de valoare. evaluării. de credit şi monetară ce apar pe plan internaţional nu sunt atât de simple. la o abordare globală a problemelor deosebit de complexe. Derularea operaţiunilor de natură economică. Teoria.Cât de necesară a devenit înţelegerea şi cunoaşterea în amănunţime a substanţei acestui gen de relaţii economice internaţionale. unde. cum s-ar părea la prima vedere. dar şi realizarea altor activităţi umane (culturale.

se sting obligaţiile determinate de export. legătura economică de export intră în procesul de evaluare. toate în context internaţional. după cum vom vedea. un studiu la care s-a ajuns printr-un îndelungat proces evolutiv. Pentru a-i individualiza structura. intră în procesul de plată. acţiuni de repartiţie financiară şi de credit. Operaţiunile generate de aceste procese formează conţinutul şi. se demonstrează enunţul general prin care am definit această categorie economică. proces care asigură o finanţare sau creditare care favorizează mişcarea rapidă a bunurilor exportate către importator şi a contravalorii lor către exportator. se va determina informaţia de preţ internaţional al bunurilor ce fac obiectul exportului. totodată. proces prin care. Aici. instituţiile şi ideile teoriilor financiarmonetare. O astfel de legătură economică pe plan extern trece în mod obligatoriu prin zona în care se află domeniul de existenţă al activităţii financiar-valutare internaţionale.o activitate de mişcare a valorii în context internaţional . legătura economică trece prin procesul de repartiţie. în care au intrat. atât sub forma fondurilor financiare şi de credit. cu ajutorul unui etalon monetar internaţional sau cu statut internaţional. Deci. vom urmări modul foarte simplificat de desfăşurare a unei activităţi economice de export/import între doi parteneri din ţări diferite (A şi B). 12 . în cadrul activităţii respective se cuprind acţiuni de evaluare. activităţile umane. Observaţiile orientative şi aspectele cantitative evocate sunt argumente suficiente pentru a acorda un loc principal fenomenului financiar-valutar în structura manifestărilor intrinseci care compun economia mondială. În acest domeniu se desfăşoară o serie de acţiuni principale care formează structura de bază a activităţii respective. cu ajutorul mijloacelor de plată. În primul rând. acţiuni de plată. În al doilea rând. cât şi sub forma unor creanţe mijlocite de semnele monetare. structura pe subdomenii ale activităţii financiar-valutare internaţionale. deopotrivă. Nivelul la care se prezintă astăzi fenomenul financiar-valutar este. În al treilea rând. Cu alte cuvinte. exportatorul recuperându-şi contravaloarea bunurilor exportate.

Când. Exista. acestea acţionau însă pe spaţii relativ restrânse. au cuprins întreg mapamondul. Surse de finanţare şi pieţe de capital au existat şi înainte de declanşarea marilor fluxuri financiare şi monetare care. treptat. pe care nu a ştiut cum să o evite: pierderile din dobândă. legată de o anumită fază a istoriei universale. Până pe la jumătatea secolului XIX.CAPITOLUL II EVOLUŢIA ŞI TENDINŢELE FENOMENULUI FINANCIAR-VALUTAR INTERNAŢIONAL Ca orice fenomen în mişcare. Evoluţia sa. reţinerea de la bun început (şi nu în rate adăugate la anuităţi) a unor „drepturi” cuvenite băncii –. România apela la primul împrumut de stat pe piaţa Londrei (Banca „Stern Broders”). erau de mult timp statornicite categoriile specifice acestui gen de tranzacţii – precum diferenţele de curs. „arsenalul” de mijloace care asigurau profitul. iar dobânda anuală de 7 la sută Rambursarea trebuie făcută în 45 anuităţi (rată +dobândă) semestriale. comisionul pe anuitate. totuşi. şi sistemul relaţiilor valutare şi al decontărilor internaţionale îşi are propria istorie. diferenţa de curs 88 la sută.∗) ) Împrumutul – contractat de guvernul Kogălniceanu în vederea plăţilor necesitate de secularizarea averilor mănâstireşti şi de exproprierea unor moşieri – a avut o valoare nominală de 916. comisioanele. ca şi de adâncirea diviziunii internaţionale a muncii. iar volumul tranzacţiilor era destul de modest. tendinţele manifestate în unele perioade au fost nemijlocit influenţate de schimbările în sistemele băneşti şi de credit naţionale.000 lire sterline. de extinderea relaţiilor economice externe. de polarizarea sferelor de influenţă. garanţia cu ipotecă. tânărul stat român fiind. sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. 13 . în plus nevoit să suporte şi efectele unei practici bancare oneroase. curtajele. mai cu seamă în interiorul său în proximitatea zonelor de influenţă ale metropolelor. Pierderile de dobândă au fost provocate pe două căi: pe de-o parte. la 22 august 1864.

Bucureşti. Plata anuităţilor era garantată printr-o ipotecă asupra veniturilor vamale ale României. Era. Diferenţa. Istoria economiei naţionale a României – capitole selectate. din punct de vedere istoric. francul francez a conţinut 0. Sistemul a fost adoptat rapid în celelalte ţări – în principal. Imperiul Federal German – proclamat la 18 ianuarie 1871 – impunea Franţei o despăgubire de război enormă. de peste cinci săptămâni. îşi are originea în Anglia anului 1816 (aşadar. Op. iar pacea de la Frankfurt pe Main (10 mai 1871) le consfinţeşte. IV Bucureşti. pag.224 lire sterline. au determinat.27 grame. La 1 martie 1871. cu 546 voturi pentru şi 107 împotrivă.000 lire sterline). erau consemnate la agenţia Băncii Otomane din Bucureşti. la puţin timp de la înfrângerea definitivă a lui Napoleon I Bonaparte şi exilarea acestuia pe insula Sfânta Elena). perioada de generalizare a sistemului etalonaur („Gold Standard”). Cursul real al împrumutului a revenit. de la „punerea în gardă” până la scadenţa efectivă era percepută de bancă drept dobândă! După scăderea diferenţei de curs. respectiv. garanţia plăţii acestei uriaşe sume fiind ocuparea unei părţi din teritoriul Franţei.6 Sintagma „franci-aur” sugerează caracterul relaţiilor monetare ale epocii: Germania nu primea franci. ceea ce a făcut ca valoarea reală a rambursării împrumutului să se ridice la aproape 920. guvernul român a primit doar 679. pierderea a fost accentuată şi de diferenţa de zile dintre datele de 15 ianuarie şi 15 iulie (când banca notifica apropierea scadenţei) şi zilele de scadenţă – 22 februarie şi. Primele mari fluxuri financiare şi monetare internaţionale şi lunga „domnie” a etalonului – aur („Gold Strandard”) de faptul că împrumutul nu a fost acordat imediat şi într-o singură tranşă. Enciclopedia României. piesele de aur puse în circulaţie în cadrul sistemului monetar intern cântărind 123. ci cantitatea de aur corespunzătoare pentru 5 miliarde F. deci la 73. (Surse: 1. 13 14 . În mod evident.. Adunarea Naţională a celei de-a III-a Republici Franceze acceptă. pe de altă parte. predominant pe plan internaţional.La scurtă vreme de la acest episod al istoriei economiei noastre naţionale. adică de la 22 august 1864. iar dobânda reală la 11 la sută. care. Ministerul Educaţiei şi Învăţământului.F. 6 Paul Bran.4 la sută. 1943. după încheierea războiului franco-prusac din1870-1871. a bonificaţiilor. în schimb. dimensiunile „indemnizaţiei” şi dorinţa legitimă a statului francez de a se debarasa cât mai grabnic de povara trupelor de ocupaţie. 1978). vol. Prin această convenţie.2903 grame aur fin). „Gold Standard”. pe lângă cedarea Alsaciei şi Lorenei. dobânda calculată la întreaga sumă a curs de la data contractului. (până în 1914. şi a „indemnizaţiei de război” de 5 miliarde franci – aur. de 0. s-a consumat un eveniment care a fost identificat cu începutul formelor moderne ale activităţii financiare internaţionale: tratatul de pace şi convenţia ce i-a fost anexată. condiţiile puse de Germania. de altfel.78 la sută. 22 august. care presupunea îndeplinirea funcţiei de bani universali exclusiv de către aur – la o puritate de aproape 1000 la mie –. 2. cit. a comisioanelor (la care s-a adăugat şi comisionul pe anuitate. după încasare. prima formare a conţinutului unui însemnat flux financiar-monetar internaţional.

din rezerve. primul război mondial a determinat noi şi semnificative fluxuri financiare şi monetare internaţionale . 646-647. Kiriţescu. cu toate că Statele Unite l-au adoptat cu o oarecare întârziere (1879). asigura acestui sistem mobilitatea necesară şi variabilitatea parităţii monedelor naţionale. totodată) vizavi de unii dintre aliaţii lor (prin acordul de la Spa. Prusia – şi poate fi considerat ca instituit pe plan internaţional în jurul anului 1850. politicile protecţioniste promovate de majoritatea statelor aveau drept consecinţă restricţii de tot felul puse în calea circulaţiei mărfurilor pe pieţele internaţionale. metalul preţios fiind devansat cantitativ de moneda – hârtie. care a repartizat obligaţiile impuse învinşilor. Ideea a pornit tot din cercurile financiare şi monetare britanice. 15 . din care cauză au început să se înmulţească şi soldurile pasive ale balanţelor comerciale. Prezenţa aurului în decontările internaţionale şi convertibilitatea liberă a monedelor naţionale în aur. Marea Britanie pierduse încă de la începutul secolului XX primul loc în lume. s-a acordat României coeficientul derizoriu de un procent din despăgubirea globală impusă Germaniei. Războiul României. pe de o parte.U. dar nemaiavând. primul război mondial a adus cu el şi „germenii” unui nou sistem valutar internaţional: sistemul etalon-aur-devize sau sistemul de etalon de schimb – aur devize („Gold Exchange Standard”). şi a Germaniei). Rezervele de aur erau extrem de inegal repartizate între diferitele ţări. atât faţă de statele învinse (prin obligaţiuni ale tratatelor de la St.Franţa. Austria. Bucureşti – 1924. De altfel. „care nu corespunde pagubelor morale şi materiale suferite de România şi nu ţine seama de sacrificiile pe care leam făcut pentru cauza comună”7) Dubla ipostază în care s-a aflat ţara noastră atunci – creditoare. lira sterlină fiind moneda cea mai puternică. Germain şi Trianon). căci în realitate lucrurile nu erau atât de simple. „operaţiune” care a scos în evidenţă cupiditatea şi ingratitudinea ţărilor „mari” (şi imperii coloniale. condiţii relativ egale pentru toate ţările. pe baza unor mecanisme spontane. faţă de statele învinse. ca amploare. Toate acestea au constituit piedici reale în calea manifestării depline a sistemului valutar bazat pe etalonul – aur. În aceste circumstanţe. 7 Const. în favoarea S. Asta în principiu. Mai întâi. Editura Casei Şcoalelor. debitoare pe de altă parte. acoperire integrală în aur.A. pe lângă serioasele transformări aduse hărţii politice a Planetei şi schimbării raportului de forţe în Europa şi în lume (ca putere industrială. spre ţările Antantei. în confruntarea lor pe piaţa internaţională. dinspre ţările mai puternice către propriii aliaţi din cele două mari tabere – Antanta şi Puterile Centrale –. respectiv. în frunte cu Germania. iar apoi dinspre ţările învinse. pag. guvernul român a refuzat să accepte coeficientul de la Spa. principalul şi cel mai solvabil dintre debitori.

Sub impulsul acestei dezvoltări. Totuşi. Relaţiile economice dintre statele ieşite din conflict au continuat să crească. a fenomenului financiar şi valutar internaţional.a calului de tracţiune. generalizat mult mai târziu). pag. O astfel de atitudine seniorială avea să se manifeste chiar şi printre aşa-zisele „ţări socialiste surori”. un articol publicat în „Neues Deutschland” din fosta R. Delaisi împărţea categoric Europa în două zone: „«Europa A» . deşi merită consideraţiuni mai ample. ci să-şi dezvolte în asemenea măsură agricultura. care îşi alegeau aliaţi mai puternici şi în a căror loialitate aveau încredere. Les deux Éuropes.cât şi faţă de statele aliate. în anul 1922 a fost organizată la Genova. de pildă. în anii '20 ai secolului trecut. încât să fie capabilă să exporte în R. Instaurarea sistemului etalon – aur – schimb sau etalon – aur – devize. s-a realizat prin impunerea unui „etaj” suplimentar în cadrul procesului de convertibilitate. nu face obiectul strict al acestui subcapitol. sprijinindu-se pe dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale. financiare şi de credit. pentru datoriile contractate –. evoluţia sa a fost marcată şi de unele inegalităţi provocate de atitudini mai mult sau mai puţin segregaţioniste. ca ţară învingătoare. Autorul acelui articol emitea ideea că. merită o explicaţie: se manifesta făţiş dispreţul funciar al „Vestului” faţă de „Est”. în care s-a văzut.D. însuşi Delaisi susţinând că „civilizaţia (se înţelege prin aceasta dezvoltarea ştiinţifică şi tehnică) este monopolul Occidentului”∗) Am insistat asupra acestor aspecte pentru a sublinia faptul că. mari cantităţi de lucernă. a stârnit furia autorităţilor de la Bucureşti. Paris – 1929. în anii '20 (dar. solicitând o dezvoltate rapidă a activităţilor monetare. atitudinea şovină a ţărilor dezvoltate faţă de eforturile – mergând până la sacrificiu – ale celorlalte. confruntări 8 ) F.D. producând indignare şi în rândul economiştilor români specializaţi în probleme de dezvoltare. Delaisi. urmând să importe de acolo produse alimentare. pe plan politic şi economic-financiar: restricţii. Lanţului depozite – bilete – aur i se substituie. în Italia. o întreagă gamă sortimentală de . cât şi în devize-cheie sau devize-forte. tocmai pentru a fi sigure că vor progresa mai rapid. deci. prima Conferinţă monetară internaţională. 40. crize. autorul acestei aserţiuni nu făcea altceva decât să expună un punct de vedere al celor ce voiau să împiedice industrializarea ţărilor Europei Răsăritene. după primul război mondial. agricolă până şi în civilizaţiunea sa urbană” 8 De fapt..G. ar fi mai nimerit ca România să nu adopte calea industrializării. România. De altfel. Caracteristica sistemului „Gold Exchange Standard” constă în faptul că băncile centrale constituie rezerve atât în aur.. situaţia de mare păgubită material.G. cum ar fi. lanţul depozite – bilete 1920-1940: Perioada marilor încercări. 16 . salam. conferinţă în care au fost prefigurate regulile unui viitor sistem monetar internaţional: „Gold Exchange Standard”. în pofida afirmării puternice. În luna aprilie 1964.aceea industrializată până şi în agricultura ei şi «Europa B» . economistul francez F. în interesul unei mai eficiente „diviziuni internaţionale socialiste a muncii”. după cum vom vedea.

în special a celor mai puternice. Şi cum un lingou de un decimetru cub aur fin conţine 620 uncii∗). Banca Reglementelor Internaţionale (Bank for International Settlements).I. ca noul etalon să fie îmbrăţişat de îndată în dauna etalonului – aur. uncie = unitate de măsură engleză pentru masă (simbol: oz). până la impunerea restricţiilor. uncia monetară (pentru metale preţioase) = 31. Măsura luată nu însemna sistarea conversiei în aur.9 Evident. în 1922. Dacă.– devize – aur. 17 . în interior ca şi în exterior – de monedă-hârtie cu acoperire în aur. pag. Bucureşti – 1995. care. Editura Economică.103479 grame. care trebuia să aibă loc la Londra. se înţelege că o asemenea conversie nu mai era la îndemâna oricui. a relaţiilor financiare şi de credit internaţionale. nu au mai permis aşa ceva. Anglia (în 1925). Relansarea economică şi dezvoltarea tranzacţiilor comerciale externe de după primul război mondial a condus şi la acumulări – mai mari ori mai mici. La ieşirea din criza economică (1929-1933) ce zguduise întreaga lume. are ca obiectiv principal promovarea cooperării între băncile centrale ale statelor membre. Economie politică. Franţa (în 1928) şi. prin politici concertate de înlăturare a barierelor vamale (să reţinem că lumea se afla într-o epocă numită de specialişti „a economiilor naţionaliste”). a fost axată pe reducerea şi eliminarea efectelor depresiunii (fenomen financiar internaţional însoţitor al oricărui puseu ori perioade de criză). România fiind membră a acestei organizaţii încă de la înfiinţare. uncia comercială = 28. B. care permiteau conversia în aur a unor sume echivalente cu cel puţin un lingou (principiul „Gold Exchange Standard”). –. atât în interior – pentru stoparea inflaţiei. continua să fie susţinut de încă numeroase entităţi financiare. că 9 ) Academia de Studii Economice. preocuparea de căpătâi a tuturor statelor. După îndeplinirea sarcinilor pentru care a fost creată.A.U. a fost convocată Conferinţa economică internaţională. dar au fost fixate nişte praguri minimale. Şi cum cererile de conversie în aur ameninţau rezervele. s-au pus bazele unei instituţii specializate în coordonarea unor astfel de legături – prima în istoria relaţiilor economice internaţionale – şi anume. au apărut restricţiile. concomitent cu relansarea comerţului. S. în vara anului 1933. consolidarea monedelor naţionale etc. fondată în 1930. reaşezarea preţurilor şi tarifelor. Aceasta presupunea măsuri ferme. în scopul supravegherii şi gestionării fluxurilor financiare rezultate din obligaţiile de război. În acelaşi deceniu. reunite în aşa-numitul „blocaur”. din nou. cât şi lucrările propriu-zise aveau să dovedească.34953 grame.S. În acele împrejurări. cât şi în exterior. 537. nimeni nu se aştepta. se putea solicita preschimbarea în aur a oricărei valori sau sume. cu toate inconvenientele produse de polarizarea rezervelor de metal. câţiva ani mai târziu. Atât pregătirile.

. Statele Unite – al căror nou preşedinte. London – 1965. pe 20 ianuarie 1933. pag. Cu doar câteva zile înainte.6 la sută. Dar şi „blocul-aur”. În perioada „depresiei prost-criză”. Gestul său a fost urmat şi de alte ţări.A.6 la sută. la momentul respectiv. decizia de a abandona etalonul-aur internaţional era o măsură pur gratuită. susţineau un principiu pe care aveau să-l pună pe tapet ori de câte ori li se ivea ocazia: „Fiecare naţiune trebuie să-şi pună ordine în propria casă. dacă prăbuşirea preţurilor mărfurilor nu ar fi fost jugulată până în toamna acelui an.armonizarea intereselor tuturor statelor reprezenta o întreprindere destul de dificilă – cu atât mai mult cu cât statele. 11 Din punct de vedere al teoriei clasice. Numai că S. cit.10 Ceea ce unele ţări şi făcuseră deja. toate aşteptând însă ca Statele Unite să iasă din „izolare” şi să se pronunţe în favoarea uneia sau alteia dintre opţiuni. guvernul avea să fie probabil constrâns să facă o politică de inflaţie monetară. căci – ţinând seama de starea rezervelor sale de aur – ea nu ar fi avut altceva de ales. în septembrie 1931. sau grupurile de state. pag. în locul legării de etalonul – aur. 234. era considerată „economie închisă”. Hotărârea Marii Britanii izvora însă dintr-o necesitate. ales în noiembrie 1932. Germania. Brian Tew. După septembrie 1931. fie adoptând. ori să protejeze preţurile interne? Menţinerea parităţii în aur a dolarului ar fi condamnat naţiunea americană la o intolerabilă cădere a preţurilor. fie diminuând titlul de aur fin al dolarului. iar o reuniune a reprezentanţilor tuturor ţărilor n-are alt sens. Administraţia S. era pusă în faţa dilemei: să protejeze etalonul – aur. până în 1940.U.U. unde puterea fusese preluată. La preluarea funcţiei de către Franklin Delano Roosevelt. indicele preţurilor „de gros” era de 59. veneau cu opţiuni dintre cele mai diferite. la mai bine de 100 de ani de când ea însăşi îl iniţiase. Gold Standard. era puternic. Hutchinson University Library. într-o formă sau alta. în acele luni. de nazişti. care au preferat legarea monedelor lor naţionale de lira sterlină. de 40. Cu alte cuvinte. „Marea Britanie abandonează. aşa că 10 11 Arthur M. 18 . Op. era ferm hotărât să-şi înfăptuiască programul economic intitulat „New Deal” – se confrunta cu serioase probleme interne. la creşterea preţurilor. Astfel. Schlesinger jr. Ponderea datoriilor contractate într-o epocă a preţurilor mai ridicate ameninţa să ruineze întreaga economie dacă nu se ajungea. 26. în plină perioadă „de vârf” a crizei economice mondiale. International Monetary Co-operation – 1945-1965. avându-le în frunte pe Franţa şi Italia. decât pentru a coordona într-o măsură determinată acţiunile lor internaţionale”. iar al preţurilor agricole. preşedintele lăsase să se înţeleagă că. cele mai interesate în a-i atrage pe americani fiind Marea Britanie şi Franţa (unul din liderii „blocului – aur”). în raport cu cele din 1926.A. bimetalismul. din proprie iniţiativă. în fond. autorităţile monetare britanice au fixat aurul de lira sterlină–valută”.

40 dolari –. la care au participat reprezentanţi ai 66 de state (aproape toate ţările independente existente la acea vreme). fundamentală: „ Teoria generală a folosirii mâinii de lucru. „Tratat despre monede”. Se părea că americanii erau chiar ) Baron John Maynard KEYNES (1883-1946). Marea Britanie şi Franţa. Concret. 19 . conferinţa trebuia să examineze instaurarea unui echilibru în schimburile internaţionale. la jumătatea lunii aprilie. Fără să se pronunţe de la bun început asupra soartei dolarului (dacă să-i stabilească o „bază-aur” proprie.A. să lege dolarul de lira sterlină la o paritate de 4.S. a dobânzilor şi a banilor” – 1936. delegaţiile celor 66 de state s-au văzut puse în faţa a trei teze principale: de o parte. precum şi un obiectiv subliniat cu tărie în cele două declaraţii comune: necesitatea creşterii nivelului general al preţurilor bunurilor de consum şi. preşedintele Roosevelt a renunţat la „Gold Standard” . în cursul discuţiilor preliminarii privind Conferinţa Internaţională de la Londra – când primul-ministru britanic se aştepta ca Statele Unite să implore Anglia pentru a reveni la aur sau. Dintr-o neînţelegere pe o chestiune de procedură în chiar sânul delegaţiei americane. care. în ultimul capitol al lucrării sale. şi principalii săi parteneri. era teza care apăra „blocul-aur”: conferinţa trebuia să se consacre stabilizării schimburilor şi restaurării etalonului – aur internaţional. – măsură „primordială şi fundamentală”. propunerea privind reducerea generală cu 10 la sută a tarifelor vamale a picat înainte de a fi pusă în discuţie. de altă parte. ori să se meargă pe ideea lui Keynes∗). Potrivit comunicatelor comune date publicităţii la încheierea discuţiilor preliminarii dintre S. în general.U. încât „lumea să se debaraseze de servitutea aurului” – idee ce i-a surâs lui Roosevelt.preşedintele Roosevelt acţionă în consecinţă. Op. pe o poziţie de forţă faţă de Marea Britanie. cea a secretarului de stat american: conferinţa trebuia să-şi fixeze ca obligaţie micşorarea barierelor vamale. o proclamaţie prin care a interzis exportul aurului şi tezaurizarea la particulari a acestui metal. trăgând definitiv linie peste problema barierelor vamale nu s-a mai preocupat de altceva decât de problemele monetare. Conferinţa economică internaţională de la Londra. sugera trecerea la un dolar fluctuant pe piaţa internaţională. cel puţin. plasând U. căruia însă i s-a părut prematură punerea ei în practică). al preţurilor mondiale. printr-o devalorizare care să permită creşterea preţurilor. teza preşedintelui Statelor Unite: ea (conferinţa) trebuia să-şi concentreze eforturile asupra creşterii preţurilor mondiale. Conferinţa. anulând dintr-o dată avantajul pe care ţările ce făcuseră deja acest pas îl avuseseră asupra Statelor Unite şi. restabilirea unei situaţii financiare şi monetare.A. în sfârşit. preşedintele a dat mai întâi. în acelaşi timp. s-a deschis pe 12 iunie 1933 şi a durat mai bine de trei săptămâni. la 6 martie 1933. Apoi. economist englez. Fondatorul principalei doctrine economice capitaliste contemporane.

Un angajament putând a le atinge libertatea de a determina propria politică internă era inacceptabil. Acest obiectiv va face mult mai mult bine altor ţări. mesajul preşedintelui preciza: „Statele Unite vor un dolar care să aibă vreme de o generaţie aceeaşi putere de cumpărare. naţiunile blocului-aur refuzară să participe la toate discuţiile asupra monedei dacă nu se acceptau condiţiile lor. Franţa nu-şi ascundea intenţia de a bloca lucrările conferinţei dacă nu intervenea un acord de stabilizare pe baza „Gold Standard”. economistul Gustav Cassel. Am insistat asupra „episodului Londra” (inexplicabil ocolit de literatura de specialitate). ca pe 3 iulie să cadă ceea ce analiştii vremii au numit „bomba de la Londra”: mesajul preşedintelui Roosevelt. membru al delegaţiei suedeze. Schlesinger jr. fără „doar” si „poate”. Op. Această exigenţă prinse în cursul conferinţei o formă din ce în ce mai dictatorială şi. un întreg proces influenţat. aceasta va echivala cu o catastrofă mondială. ele pretindeau ca toţi ceilalţi să se supună regulilor lor. pag.14 De altfel. printr-o cabală a ţărilor din blocul–aur şi a bancherilor internaţionali. în final. stabilirea unor relaţii financiare şi valutare cu caracter permanent pe plan internaţional nu a fost un marş triumfal. O astfel de tendinţă revela «o bizară lipsă a proporţiilor şi omiterea obiectivelor celor mai importante în vederea cărora fuse se iniţial convocată conferinţa economică»”12 După ce denunţa încercările de revenire la vechile fetişuri şi de impunere din afară unor terţe ţări căile de urmat.13 Mai mult. 15 Ibidem. dar la o paritate de 4. aceeaşi putere liberatoare ca şi dolarul căruia sperăm să-i fixăm acum valoarea. 20 . adresat conferinţei. 255-256. descria astfel strategia folosită: „Ţările reataşate aurului nu voiau numai menţinerea unui statu quo în ceea ce le privea. ci. 251 Idem. „Era o declaraţie severă.pag. în funcţie de liră sau de franc”. cum spuneam. cit. pag.interesaţi de o legătură cu lira sterlină (17 iunie). propunând «o experienţă pur artificială şi temporară destinată schimburilor monetare a doar câtorva ţări». aproape dispreţuitoare. pag. pentru a le obliga să adopte o politică potrivnică propriilor interese” . 251 14 Ibidem. deoarece privind situaţia de atunci prin 12 13 Arthur M. De pe o poziţie neutră faţă de acea confruntare de interese.15 Aşadar. decât un preţ curent stabilit pentru o lună sau două. Eşecul conferinţei se datorează acestei atitudini despotice”. Doar atât. preşedintele Roosevelt estima că Statele Unite erau „victima unei intolerabile companii de instigare. Până la sfârşitul lunii. 252. iniţiativa a aparţinut „blocului – aur” . Dacă conferinţa se deda la a uita problemele fundamentale. de politicile generale ale statelor.25 dolari.

dimpotrivă. era menţinută cu străşnicie. a bazei navale de la PearlBRETTON WOODS: Noua ordine monetară care instituie hegemonia dolarului ) Reflectând haosul provocat de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. că valoarea dolarului va fi de-acum înainte fixată de 59. a Italiei fasciste (ocuparea Abisiniei şi Albaniei) şi a Germaniei naziste (ocuparea în serie a Renaniei.. Valul de atentate politice care au zguduit Europa (în mai puţin de şase ani. 277. iar cursul acestui metal va fi pe viitor de 35 dolari uncia” . legea asupra valorii aurului. şi declanşarea celui de al doilea război mondial – au deturnat atenţia naţiunilor de la problemele economice ale lumii. În marasmul ce cuprinsese – pe plan politic. când forul internaţional. s-a dovedit a fi fost prea slab pentru a o împiedica să degenereze în conflict. războiul civil din Spania – urmate la foarte scurtă vreme de atacarea Poloniei. conţinutul în metal preţios al unui dolar a fost fixat la 0. în 1943. ceea ce avea să se petreacă în deceniul anilor ’30 ai secolului trecut demonstrează că dezordinea economică provocată de grava criză din 19291933 şi de eşecul Conferinţei de la Londra a fost puternic accentuată de dezordinea politică proprie acelei perioade. singura ţară care îşi păstra cumpătul. printr-un efort remarcabil. Preşedintele anunţă imediat. că nici nu se mai ştia către care ţări. stabilită în ianuarie 1934.S. în extremul orient). au fost asasinaţi şi doi prim-miniştri români). autorii celui de-al IV-lea volum din „Enciclopedia României” – pe care.prisma prezentului.06 la sută din cotaţia sa oficială în raport cu aurul.A.16 Astfel. în legătură cu poziţia de debitor al României (se află aici şi lista completă a creditorilor). aţâţătoare a Japoniei militariste (ocuparea Manciuriei.S. au reuşit să-l tipărească la patru ani distanţă de volumul III. Austriei şi Cehoslovaciei).888671 grame aur fin.R. pag. dând impresia de indiferenţă la toată acea zăpăceală. ne dăm mai bine seama că evenimentele ulterioare privind economia mondială nu au „picat din nori” pe un teren arid. de după Conferinţa de la Londra? Congresul Statelor Unite – notează Schlesinger jr. Hotărârea privind baza–aur a dolarului. 21 . la 1 septembrie 1939. de la continuarea eforturilor de organizare a activităţii financiare şi monetare internaţionale. atitudinea belicoasă. În plus. Op. unele deja ocupate de Germania. Ce se întâmplase în acel ianuarie. «Gold Reserve Act».remarcau. de către japonezi. înainte de sfârşitul lunii. ele aveau să fie parte integrantă din procesul amintit. Nici în timpul războiului – în care s-au văzut angrenate o dată cu atacarea prin surprindere. rămânea S. totul s-a amânat până când s-a ştiut precis care va fi deznodământul cumplitei conflagraţii mondiale. – „votă. printr-o proclamaţie. deci în plin război. apoi atacarea Chinei şi fostei U.. mai existau obligaţii de plată şi dacă acele obligaţii aveau să mai fie onorate vreodată! 16 Arthur M. cit. financiar şi monetar – întreaga lume. Schlesinger jr. Societatea Naţiunilor.U.∗) Astfel. mai ales în a doua parte a anilor '30.

Germania şi Japonia au fost excluse. În iulie 1944.R. 65 şi urm. Editura Economică. participa. precum şi instituţiile de anvergură mondială care urmau să asigure aplicarea principiilor statuate şi a acordurilor avute în vedere. acum trupele americane cucereau de la niponi insulă după insulă. ţările în curs de dezvoltare erau prezente în număr mic: India. proveniţi din 45 de state participante la Conferinţa de la Bretton Woods. aveau să statueze nu numai principiile de cooperare menite reglementării relaţiilor comerciale şi monetare pe plan internaţional. în frunte cu cele anglo-americane. soarta războiului era deja pecetluită. toţi participanţii la conferinţa de la Bretton-Woods aveau încă vie în memorie profunda dezordine economică interbelică.S.S. Statele Unite nu au schimbat paritatea stabilită în ianuarie 1934 şi aveau să o conserve – chiar şi artificial. în chip decisiv. în Pacific. fiind în război cu Aliaţii. – şi să o impună pe plan mondial încă mulţi ani.U. după străpungerea „Zidului Atlanticului”. de la Baltica până la porţile Iaşilor şi Chişinăului. după cum vom vedea. Dar îşi mai aminteau şi faptul că sistemul etalon-aur a adus stabilitatea preţurilor. Conferinţa a fost larg dominată de delegaţiile americană şi engleză. Oricum. forţele aliate. îşi deschidea lucrările la numai trei săptămâni de la Debarcarea din Normandia şi îşi făcea cunoscute hotărârile pe 22 iulie 1944. în Vest. pag.. la o zi după ce Marea Britanie declarase război României–.17 Întâmplător. Finanţe internaţionale. la două zile după atentatul nereuşit al unor generali asupra lui Hitler (fapt ce dezvăluia profunda criză de încredere din rândul elitei armatei germane). dar şi instrumentele concrete de exprimare a acestor reglementări. apropiindu-se de Japonia. precum şi groaznica depresie economică şi mizeria socială care a urmat. Bucureşti – 1997. din statul nord-american New Hampshire. a dolarului s-a întipărit în conştiinţa umanităţii sub numele de „Bretton Woods” sau efectul „reacţiei la dezordinile care au caracterizat perioada 19301940”. libera convertibilitate a monedelor şi o puternică expansiune a comerţului mondial.A. în Est. China. U. reuniunea – Conferinţa monetară şi financiară a Naţiunilor Unite – găzduită în perioada 1-22 iulie 1944. mai ales marele crah de pe Wall Street din 1929. îşi croiau drum spre Paris şi Rin. după ce „victoria incredibilă” de la Midway (3-6 iunie 1942) schimbase definitiv raportul de forţe în favoarea S. 22 . 17 Simona Gaftoniuc. dar semnificativ. dar fără să încerce să influenţeze rezultatul. Acestea erau împrejurările în care cei 730 de delegaţi. Momentul istoric al „ieşirii în lume”. frontul atinsese o linie sinuoasă. de orăşelul Bretton Woods. Brazilia şi alte ţări din America Latină. Ţările Europei continentale au fost reprezentate prin guvernele lor din exil.Harbour.

erau mult mai dezvoltate din punct de vedere industrial decât restul lumii. 1945 – 1985 . moneda devenise un element fundamental al războiului comercial.Sistemul de la Bretton Woods este născut din reconstrucţie. stabilirea unei rate de schimb fixe părea de neînlăturat. datoria externă faţă de S.A.U.C.S.U. De aceea era necesar să se pună în aplicare un sistem în cadrul căruia liberul-schimb să fie favorizat şi unde moneda să nu poată fi folosită ca o armă comercială. şi Marea Britanie au decis crearea unui nou sistem. 18 23 . Astfel de investiţii ar fi putut dezvolta producţia ţărilor beneficiare într-o asemenea măsură că ele ar fi putut – fără un efort deosebit – să achite dobânzi substanţiale şi să ramburseze împrumutul de bază. Astfel.A. S. La Bretton Woods s-au înfruntat două concepte. John Maynard Keynes conducea negocierile din partea Marii Britanii.A. capabil să asigure stabilitatea economiei mondiale de după război. Planul său. ţările din Asia. economia Marii Britanii era într-o situaţie economică foarte critică: lira sterlină nu era convertibilă. la scară mare. rezervele de aur erau epuizate. cu toate că filozofia lor era relativ apropiată: ambele se bazau pe ideea conform căreia conflictele comerciale din perioada interbelică au fost la originea declanşării celui de-al doilea război mondial şi că numai stabilitatea schimburilor şi convertibilitatea monedelor pot împiedica repetarea situaţiei. America de Sud. Întradevăr. The IMF in a Changing World. Africa. La sfârşitul războiului. puteau folosi capitalurile americane pentru a-şi spori şi perfecţiona echipamentul productiv. particularii americani nu erau dispuşi să consimtă asemenea împrumuturi. Planul «Keynes» şi planul «White» Încă din 1941 S. au adoptat rolul de lider în pregătirea noilor organizaţii internaţionale şi.U. spre deosebire de atitudinea izolaţionistă pe care au avut-o după primul război mondial18. cât şi pe apărarea intereselor naţionale. De aceea. împrumuturile private. Europa.A. Monetary Found.. S. cu o primă versiune apărută încă din septembrie 1941. Dacă întreprinderile americane erau adesea gata să creeze filiale în ţări străine şi să intervină acolo investind capitaluri în exploatările petrolifere sau miniere. şi U. Dar. Depunătorii americani nu erau înclinaţi să investească în străinătate decât cu condiţia să beneficieze de importante garanţii de securitate.U. prin multe aspecte. era bazat atât pe elemente de raţionalitate economică. Washington D.R. De altfel. 1986. în noua ordine mondială. era foarte Margaret de Vries. au încetat o dată cu criza din 1929.S.

În opinia lui H. cu termene foarte scurte. În această concepţie. prevăzând că toate reglementările/plăţile să fie făcute în noua monedă scripturală de plată.mare. care ar avea cu Băncile Centrale Naţionale relaţii asemănătoare celor existente între fiecare bancă centrală şi băncile din subordinea ei. de la Trezoreria S. Keynes dorea de asemenea ca sistemul de schimburi fixe să fie bazat pe un coş de monede. aduna toate punctele de vedere avansate până atunci de diferitele servicii ale Administraţiei americane. însărcinat să 24 . pentru a obliga ţările excedentare să-şi reducă surplusul. Economistul englez recomanda ca aurul să poată fi convertit în bancor.U. elaborată de Harry Dexter White. pentru a face ca acest sistem să fie respectat. băncile centrale s-ar fi putut adresa Băncii Supranaţionale pentru a obţine o refinanţare în caz de penurie temporară de devize străine sau de aur.. în „Tratat despre monede”. dar fondurile în bancor să nu poată fi convertite în aur. legată de aur. pentru ca ţările să poată să-şi procure dolarii. monedă pe care el a numit-o «bancor». Se pune accentul pe restabilirea liberului-schimb. pe reducerea taxelor vamale şi eliminarea barierelor netarifare. White dorea mai ales să obţină restabilirea unei cooperări monetare internaţionale: el pleca de la ideea că Marea Criză a anilor ’30 a fost provocată de supraevaluarea monedelor. şi capacitatea de a oferi împrumuturi în rate. pe desfiinţarea măsurilor protecţioniste. că «Sistemul ideal ar consta în mod sigur în fondarea unei bănci supranaţionale. În esenţă. Propunerea americană. este nevoie de o instanţă ce va avea rolul unei Case de Compensaţii. pentru a judeca asupra caracterului obiectiv al motivelor prezentate de ţara care ar dori să-şi devalueze moneda. ceea ce a provocat o puternică instabilitate a schimburilor şi devaluări competitive. o funcţie de expertiză. Acest organism.A. pe care Keynes îl numea „International Clearing Union” («Camera Internaţională de Compensare») urma să fie însărcinat să efectueze o compensare multilaterală între băncile centrale şi să acorde credite ţărilor în deficienţă.» În cadrul acestui sistem. White: «utilizarea sistemului monetar internaţional ca pretext pentru a pune în aplicare politici nepopulare ce se justifică numai prin consideraţii economice şi dogmatice naţionale nu poate decât să otrăvească atmosfera relaţiilor financiare internaţionale». drept care reia ideea – deja avansată în anul 1930 – unei bănci supranaţionale. organismul are competenţe tehnice şi nu se va implica în politică. Planul Keynes avansa ideea unui mecanism destinat să ajute Anglia şi alte ţări europene în această perioadă dificilă. El propunea crearea unui „International Stabilisation Fund” – fond de stabilizare al Naţiunilor Unite şi Asociate –. la fel ca şi băncile comerciale ce se adresează Băncii Centrale pentru a se refinanţa în caz de penurie de lichidităţi. pe relansarea comerţului mondial. Economistul britanic apreciază astfel. D.

U. aprobând planul lui White.S.D. „mai puţin democratic”) care tăia orice speranţă ţărilor cu subscrieri mai modeste: pentru modificarea parităţii. era necesară o majoritate de ¾ din voturi. nouă reuniuni bilaterale între americani şi englezi. cei doi autori ai planurilor încercând să pună bazele unui proiect comun.împiedice revenirea la politicile de schimburi ne-cooperative şi să acorde credite ţărilor care vor să-şi apere moneda. Dar în două domenii importante ele sunt opuse: cel al finanţării şi cel al metodei folosite pentru ajustare. la Atlantic City. în proporţie de 30 la sută. cele două planuri sunt de acord asupra obiectivelor ce trebuie atinse: stabilizarea ratelor de schimb. în scopul elaborării 25 . la Washington. iar paritatea nu putea fi modificată decât cu acordul Fondului. cu rol de a finanţa reconstrucţia ţărilor distruse de conflicte militare precum şi dezvoltarea economică a ţărilor ce urmau să devină „Lumea a Treia”. trebuiau vărsate în aur. restabilirea liberei convertibilităţi a monedelor. În poziţie de inferioritate — dependenţi de S. Fondul va fi alimentat prin subscrieri ale ţărilor membre – subscrieri care. în iunie 1944. În ceea ce priveşte finanţările. intervenea un „algoritm” (elegant spus. Specialistul american propunea de asemenea şi crearea unei «Bănci pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare» . încă din stadiul elaborării statutelor viitoarelor instituţii financiare internaţionale. Pentru a apropia cele două poziţii. Statele Unite au acceptat majorarea capitalului prevăzut pentru Fondul de Stabilitate de la 5 la 9 miliarde USD. britanicii consideră că valoarea prevăzută de proiectul american este insuficientă şi că se riscă «o penurie de dolari şi blocarea expansiunii comerţului mondial». În această ultimă fază. Pentru aceasta. după o procedură de vot ponderată. între septembrie şi octombrie 1943. americanii găsesc sistemul de finanţare imaginat de Keynes va duce la «o îndatorare nelimitată» a ţărilor a căror balanţă de plăţi este deficitară şi că această îndatorare riscă să pună în pericol stabilitatea sistemului monetar internaţional. au fost invitate 12 ţări. Această endogamie între Trezorerie şi instituţiile financiare internaţionale ce s-a perpetuat până în zilele noastre — unii spun chiar că ar fi vorba de relaţii incestuoase — îşi are originea în condiţiile existente la „naşterea” Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale..A. Monedele ţărilor membre urmau să fie definite în „unitas”. În baza acestui compromis. pentru importurile de armament şi finanţarea eforturilor de război — englezii au fost obligaţi să cedeze. În schimb. Deşi elaborate separat. unităţi de cont egale cu cantitatea de aur conţinută în 10 U. importanţa rolului jucat de Trezoreria americană. din contră. s-au ţinut. Această diferenţă a rămas în dezbatere până în zilele noastre. încurajarea comerţului mondial şi acordarea de finanţări ţărilor aflate în dificultate. în New Jersey. Este interesant de notat.

M. Rélations économiques internationales. care şi-a căpătat un nume definitiv: Fondul Monetar Internaţional. şi pe de altă parte. − o procedură de credit internaţional mutual. de partea sa. Acordul astfel obţinut este un acord americano-britanic. acestor două monede cu condiţia menţinerii convertibilităţii lor în aur pe 19 N. nimeni nu poate fi păcălit. ceea ce i-a făcut pe sovietici să părăsească conferinţa.R. sistemul valutar internaţional etalon-aur-devize îşi primea. precum şi a unor monede naţionale – dolarul şi lira sterlină -. ca „pivot” al sistemului valutar. Reprezentanţii au optat în majoritate pentru propunerea americană: o rată de schimb axată pe dolar. − un cod de „bună conduită” în ceea ce priveşte mecanismele de ajustare a cursului de schimb. consacrată BIRD (Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare).. consacrată F. la Bretton Woods. consfinţirea oficială. Harry D. ca reprezentante ale acestuia. „într-o lume care nu se putea reface rapid decât cu ajutorul Statelor Unite ale Americii. Byé. Fondul Monetar Internaţional. multilateralismul. Sistemul etalon-aur-devize (sinonim cu sistemul etalon-aurschimb). 26 . acordul definitiv de la Bretton Woods a fost rezultatul unui compromis înclinat mai mult spre teza americană” 19. ca înlocuitor al sistemului etalon-aur. pe de o parte Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. un economist francez. pag.. Mai bine de două decenii trecuseră de când „Gold Exchange Standard” fusese propus. După cum opinia. Banca a fost fondată cu scopul de a furniza împrumuturi pe termen lung pentru finanţarea unor proiecte serioase de reconstrucţie sau pentru echipamente industriale suplimentare.S. totuşi ajustabile într-un ecart de fluctuaţie de ±1 la sută.unui raport care să propună o Chartă pentru noua organizaţie. la Bretton Woods. interdicţia practicilor discriminatorii. Éditions Dalloz. mai târziu. Fondul avea ca obiect de activitate acordarea de credite internaţionale pe termen scurt şi organizarea concertată/coerentă a cursurilor de schimb. pentru prima dată. Cu excepţia notabilă a U.S. îndeosebi în privinţa stabilirii unor reguli şi principii fundamentale care se intersectau cu cele asemănătoare din planul lui White. Această Chartă a fost prezentată la reuniunea de la Bretton Woods. Paris – 1973. în raport cu dolarul american. Privilegiul a fost acordat. aşa cum a fost stabilit în vara anului 1944. Keynes a prezidat Comisia II. proiectului britanic acordându-i-se doar câteva concesii „de complezenţă”. la Bretton Woods. White a prezidat Comisia I. În sfârşit. presupunea funcţionarea în calitate de bani universali a aurului. principalele state au fondat.I. Noul sistem mai conţinea alte trei elemente fundamentale: − parităţi fixe. şi anume: convertibilitatea monedelor. 614.

De altfel. nu mai funcţiona. rolul de hegemon revenea acestuia din urmă. putea fi constituit nu numai în metale preţioase. b) Stocul de rezervă al băncilor de emisiune.D.. deşi etalonul-aur. Pe de altă parte. iar motivele sunt uşor de înţeles. etalonul-aur-devize prezenta o seamă de particularităţi: a) Folosirea celor două monede naţionale ca instrumente de plată în relaţiile externe pentru efectuarea calculelor internaţionale şi în calitate de rezerve ale mijloacelor de plată. 27 . în cadrul relaţiilor economice externe. Faţă de sistemul vechi. invariabil – între toate monedele statelor cu economie de piaţă.S. legarea întregului sistem valutar al economiilor de piaţă cu aurul urma să fie înfăptuită prin schimbarea numai a dolarilor în aur – drept acordat băncilor centrale de emisiune străine. pe de o parte. c) Sistemul „Gold Exchange Standard” presupunea stabilirea unui curs valutar – teoretic. şi lira sterlină). Se poate observa că. prin statutul Fondului Monetar Internaţional.U. deşi în aparenţă lira sterlină. Dar. toate aceste trăsături vor ieşi în evidenţă în secţiunea dedicată evoluţiei şi tendinţelor sistemului financiar şi valutar internaţional de după Bretton Woods şi din perioada relansării economice postbelice. dolarul american şi lira sterlină urmau să aibă rolul de valute – cheie. De altminteri. ci şi în devize străine liber convertibile (adică monede ce puteau fi schimbate liber în dolari sau lire sterline – aflate acum în ipostaza de monede de credit). chiar şi al băncilor din Statele Unite şi Marea Britanie.A. Rezultă că o parte din aurul cu care erau acoperite devizele convertibile ale unor ţări putea servi şi la „acoperirea” hârtiilor de valoare emise de băncile din ţările cu resurse economice mai reduse şi cu stocuri insuficiente de metal preţios.13181 grame aur fin) era de 2. aurul în sine păstra totuşi funcţia sa esenţială de bani universali în calitate de ultim mijloc de decontări internaţionale şi de stingere a soldului balanţelor de plăţi externe. aşa cum fusese statornicit în a doua jumătate a secolului XIX sau cum voiau să-l menţină partizanii “blocului – aur” de la conferinţa din anul 1933. pe de altă parte. fiind afectat în mod deosebit de conjunctura economică a ţărilor emitente de valute – cheie. şi valutele – cheie (U.plan extern.4 ori „mai puternică” decât dolarul S. d) Acest sistem prelua automat oscilaţiile din economia uneia sau a alteia dintre ţări. prin conţinutul său metal preţios (2.

numită şi Banca Mondială) şi Acordul General pentru Tarife Vamale şi Comerţ (G.I. 191). Se ştie precis. Am găsit. Astfel. Mai târziu. ) Din „fuga condeiului” ori din alte motive. Bucureşti – 1996. în lume nu erau decât 75 de state independente (azi. Chineză. următoarea frază: „ Cu excepţia ţărilor comuniste. F. preconizată de White).N.I. – De la Havana la Marrakech. R. dintre care doar 57 erau membre ale O. (deci. prin hotărârea din anul 1970 – când rezervele i-au fost completate cu drepturile speciale de tragere (D. ∗) În statutul său au fost înscrise prevederi care oficializau poziţia dominantă a Statelor Unite în cadrul acestui organism: exprimarea parităţii monedelor ţărilor membre se putea face fie în aur. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B. Aşadar.I. iar majoritatea „ţărilor comuniste” erau. 28 .). bunăoară. nu a devenit acea „super-bancă” centrală imaginată de Keynes. pentru modificarea parităţii monetare era necesar acordul S. nici organism suprastatal. 13. – 50 de ani de provizorat”.M. justificările devin ori punctuale. pe 1 ianuarie 1995 a încetat să mai existe ceea ce unii autori au numit „G.R. P.A. acceptate de guvernele aliate şi consemnate în acordurile de la Bretton Woods. În orice caz.A.M.Principiile de cooperare. ce s-a întâmplat în anul 1958.20 Fondul Monetar Internaţional.M.U. pe uncie.I. replicile. ori generale dar „expediate” ori rupte complet de contextul politic al perioadei. cu factorii particulari se Avatarurile valutelor cheie şi sfârşitul prematur al lui „Gold Exchange Standard” 20 Adrian Constantinescu.R. a cărui menire este supravegherea funcţionării sistemului. Totuşi. aflate sub regim de ocupaţie.) – Fondul Monetar Internaţional a devenit şi un for internaţional de emisiune.U.” Când? La data înfiinţării F.. Ungaria. iată o informaţie incompletă.A. explicaţiile.T. necondiţionat. numitorul comun fiind totuşi raportarea la datele de referinţă.C.T.I. să cumpere sau să vândă aur la un preţ mai mare sau mai mic decât 35 dolari S.: Iugoslavia.T. şi la crearea unor instituţii specializate corespunzătoare: Fondul Monetar Internaţional (F. în 1961.” – Editura Enciclopedică.T.T.U.I. mai ales. „Colecţia B.M. a fost instituit la 27 decembrie 1945 şi a intrat efectiv în funcţiune începând cu 1 martie 1947.M. fie în dolari.M. Numai corelând fenomenele.. şi aceea a evoluţiei sistemului financiar şi monetar internaţional rezultat din acordurile de la Bretton Woods a comportat diverse interpretări.).). după cum aminteam.. au condus.M.A. pag. Organizaţia mondială de comerţ. în legătură cu universalitatea F.I.S. în bibliografia consultată s-au strecurat şi unele erori.D. mai mult sau mai puţin. bunăoară. Când însă trebuie să se răspundă la banala întrebare: „De ce?”. nici măcar acea majoritate ponderată de ¾ din voturi.N. Accesul la resursele sale nu este automat şi.M. în 1967 ori în 1971. toate celelalte state au aderat la F. ca atare. aveau să adere la F.I. se interzicea membrilor F. România (1972). Ca orice istorie. Această din urmă instituţie – în vigoare de la 1 ianuarie 1948 – şi-a încetat activitatea o dată cu intrare în funcţiune a Organizaţiei Mondiale de Comerţ (O.

economia de piaţă – şi cu atât mai mult sistemul de relaţii financiar-monetare – nu se pot sustrage influenţelor politice conjuncturale şi.U. intervenit în cursul expunerii acestui subcapitol. Acceptarea lirei sterline şi a dolarului american ca devize (valute) cheie. priveşte cotaţia aurului pe data de 29 mai 2002. precum şi de continuarea violenţelor în Orientul Mijlociu. în anul 1977 erau 40. fără acoperire în aur – în cazul Marii Britanii –. Nr. Condiţia esenţială a funcţionării (relativ) normale a dolarului şi lirei sterline ca bani universali era menţinerea convertibilităţii lor în aur. În schimb. pe pieţele altor ţări. Statele Unite ale Americii deveniseră prima putere planetară şi concentrau o foarte mare parte din rezervele de aur ale întregii lumi (în anul 1945. Cât ar fi de liberă. ca şi ale titularilor de solduri creditoare la băncile americane sau ale Regatului Unit (ca bani de hârtie. Serie nouă. cele două monede se aflau într-o dublă ipostază: pe piaţa internă. şi Marea Britanie – aveau datoria de a păstra un asemenea stoc de aur ca rezervă. pe toate planurile.U.D. încât în orice moment să poată fi onorate cererile deţinătorilor de asemenea valute. vom încerca să punem cu exactitate în concordanţă – în limitele materialului bibliografic de care dispunem – principalii factori care au influenţat procesul istoric de după Bretton Woods. au mai asigurat-o până în anul 1968.poate ajunge la o înţelegere clară a naturii fenomenelor şi a implicaţiilor economice şi sociale pe care le generează.A. erau 25 asemenea monede. de la Institutul de Economie Mondială – a fost favorizată. când această acoperire a fost suprimată. nu s-a bazat pe criterii asemănătoare.05 U. Lira sterlină venea din urmă cu prestigiul unui veritabil inovator şi iniţiator în materie de sisteme de schimb monetar internaţional şi cu bogata tradiţie a celui mai puternic şi mai bogat imperiu colonial (în anul 1939. 8).A. Anul XIII.S. Pag. de creşterea tensiunii dintre India şi Pakistan. S. ţările emitente – S. De aceea. („Mesagerul Economic”. toate monedele naţionale convertibile (în anul 1965. pe fondul devalorizării deosebit de accentuate a dolarului american”. pe care băncile federale de rezervă ale S. sau cu acoperire parţială a dolarului./uncie fină – cel mai ridicat nivel din ultimii 4-5 ani! „Această majorare a preţului aurului – explică Octavian Rădulescu. unor procese politice mai calme dar atotcuprinzătoare şi de durată. cum arătam mai sus. Tocmai de aceea. ele erau semne ale valorii.∗) Iar efect fără cauză nu există. recunoaşterea dolarului ca deviză-cheie s-a făcut în condiţiile în care.U. deţineau circa 3/5 din rezervele de aur ale lumii libere). Marea Britanie – ţară cu circa 50. la Bursa din Londra: 327. În acest scop. punctând momentele cele mai semnificative ale acestei evoluţii şi pentru o cât mai justă cunoaştere şi interpretare a fenomenelor. 24-10-16 iunie 2002.A. cu atât mai puţin. jucau rolul de monede de credit. iar în cursul anului 1990 aveau să ) Cel mai recent exemplu. în principal.000 kmp mai mică decât România – stăpânea un sfert din suprafaţa globului pământesc). dolarul american era privit pe piaţa externă ca fiind la fel de solid ca şi aurul. 29 . până la încetarea definitivă a funcţionării sistemului instituit acolo.

Atunci au apărut primele semne de neîncredere în cele două devize-cheie.U. condiţia a fost respectată.fie peste 70) putând fi schimbată în devize (valute) cheie∗). o vreme până când aceste sintagme se vor generaliza. analiştii scot în relief şi politica speculativă a S. în 1949. Funcţionarea sistemului monetar instituit. parţial. În deceniul care a urmat. • în loc de piaţă valutară. în afara S. considerat a fi fost 1958. apoi. 30 . să se adopte termenul monedă internaţională-deviză. în general corecte.U. cauza principală nu a fost deficitul balanţei comerciale (aceasta avea să survină mai târziu.A. de la încheierea celui de-al doilea război mondial. erodarea încrederii în cele două devize-cheie a avut la origini cauze care se interferau. Probabil. Adâncirea stării de neîncredere în lira sterlină ca deviză-forte a avut drept cauză situaţia economiei britanice în perioada postbelică: încetinirea ritmului de creştere a producţiei şi productivităţii muncii. Simona Gaftoniuc. cu toate că speculatorii din cele două ţări. Referitor la dolar. criza de încredere se explică. în cadrul sistemului valutar internaţional). contractarea unor împrumuturi masive pentru „acoperirea” lirei sterline.A. Unanimi în privinţa celorlalţi factori care. sunt totuşi incomplete şi. însoţită de inflaţia de dolari pe pieţele externe: până la ) Faptul că operăm cu două sintagme are o explicaţie simplă: sunt folosite aproape în egală măsură de diverşi autori şi nu aş dori să se creeze vreo confuzie de termeni. îndeosebi în lira sterlină. încă. totuşi. în 1944.” Aceste aprecieri. unii autori trec peste cauzele acelor tulburări în evoluţia sistemului „Gold Exchange Standard”. au alterat încrederea în dolar. fie dând exclusiv vina pe „deficitul balanţei comerciale americane şi creşterea volumului dolarilor deţinuţi de nerezidenţi. în aur. de asemenea. Totuşi. mai puţin dispuşi să ofere explicaţii şi/sau observaţii critice. la vremea aceea. contrar poziţiei pe care lira sterlină o deţinea. fie afirmând că „principiile şi mecanismele stabilite în anul 1944 au început să dea semne de oboseală. folosind poziţia privilegiată a monedelor lor pe pieţele externe. În fapt. Vreme de 12-13 ani. cu deosebire în anii ’80). devalorizarea lirei sterline. prin intermediul acestora. termenul piaţă de schimb. fenomenele de criză aveau să se accentueze puternic. se raportează la perioade ceva mai târzii. prin situaţia internă a economiei S. fără însă să fi fost identice.U. în domeniul valutar. În „Finanţe internaţionale”. cu a cărei părere suntem întru totul de acord. manifestau tendinţe (devenite apoi veritabilă campanie) de speculaţii valutare. ci deficitul permanent al balanţei de plăţi externe. schimbarea raportului de forţe în defavoarea Regatului Unit. propune o înlocuire radicală: • în loc de valută. nemaicorespunzând cu realitatea mult schimbată”. la Bretton Woods a început să se degradeze chiar din anul instaurării sale definitive.A. când ea se afla în puternica postură de valută-cheie (în 1967 avea să urmeze o a doua devalorizare. Va mai trece.

a dovedit cât de imprudentă fusese politica de „alimentare” cu dolari a nerezidenţilor din afara S.D. balanţa lor de plăţi externe cu sold pasiv.U. încât să se ajungă. dinspre S. ajunseseră să depăşească valoarea stocului de aur american. speculatorii – care anticipaseră deja devalorizarea. Dar numai „fuga aurului” nu putea destabiliza într-atât Fondul Federal de Rezervă (F. în anul 1948. Franţa.1 miliarde dolari. în 1970!∗) „Vinovatul” principal – precizat ceva mai înainte – a fost balanţa de plăţi externe. 1970. La rândul lor. Italia. 31 . a dolarului – se foloseau de principiul „Gold Bullion Standard” pentru a se „aproviziona” cu aur la preţul de 35 dolari/uncie fină. fluxul milioanelor şi milioanelor de dolari a avut un singur sens. cu puterea lui de cumpărare şi de plată. excedentul a depăşit pentru prima dată un miliard de dolari) şi anul 1968. pentru S. datorită reuşitei politicii „de reciprocitate”.E. la mai puţin de jumătate din stocul de aur existent după război: rezervele de la Fort Knox au scăzut de la 25 miliarde U.A. Dimpotrivă. paralel cu o balanţă comercială activă. Statele Unite. s-a numit „fuga aurului” din Statele Unite ale Americii – un adevărat fenomen – au „contribuit” cererile din partea deţinătorilor de dolari (chiar şi din partea unor guverne europene) de a converti în aur dolarii deţinuţi în rezervă. De altfel. Sistemul de etalon aur-dolar a permis capitalului american – după cum se ştie – să promoveze o amplă politică expansionistă. în 1970.5 miliarde dolari americani. Refluxul. Astfel.A. mai devreme sau mai târziu. numai „cei şase” din Europa Occidentală (Belgia. este mai mult râvnit de parteneri. în monedă-hârtie. Numai între anii ) În acelaşi an. În 1959. să încheie. Luxemburg. fără ca relaţiile economice externe ale lor să se fi restrâns. continua să joace un mare rol – pe care practica ultimilor 50 de ani nu l-a infirmat.S. la circa 11 miliarde. în perioada postbelică.U. caracteristica principală a dezechilibrelor balanţelor de plăţi externe. ci. în principal prin deficitul balanţei de plăţi ale unei singure ţări.U.. mai cu seamă. peste 13. spre Europa. în timp ce pentru alte ţări fenomenul similar însemna înglodarea în „datorii externe”. constă în posibilitatea ca S. ani în şir. totuşi aurul.D. cu cât înlocuitorii aurului în circulaţia monetară internaţională trec prin dificultăţi mai mari. cu atât aurul. Mecanismul monetar suplimenta astfel mijloacele de credit şi de plată internaţionale. datorat „atracţiei aurului”. Dolarul a fost folosit nu numai ca mijloc de plată internaţional.A. aurul monetar al tuturor ţărilor cu economie de piaţă însuma 37. în epocă. în anii 1957-1958. rezervele acestora. Olanda) concentrând. ca instrument de atragere a unor resurse materiale dintr-o serie de ţări. La ceea ce.A. Deşi moneda de aur îşi încheiase de mult cariera.U.). nu era altceva decât un „deficit bugetar” trecut la datoria publică internă! În toată perioada dintre anul 1938 (când. sub formă de rezerve în aur. ceea ce a condus la modificarea balanţei aurului de rezervă în defavoarea Statelor Unite.instituirea convertibilităţii unor monede vest-europene. balanţele comerciale ale Statelor Unite s-au caracterizat printr-un constant şi substanţial sold activ. ca echivalent universal. Republica Federală Germania.

„CENTO” (Organizaţia Tratatului Central – în Orientul Mijlociu –. au procedat 21 Dr. din donaţiile totale.A. –. (Organizaţia Tratatului Asiei de Sud-Est). luate împreună! Nu este lipsită de semnificaţie proporţia în care au fost constituite acele sume: ajutoarele oficiale publice americane au reprezentat 63. Potrivit datelor comparative.U. semnat de Yoshizane Iwasa în „Columbia Journal of World Business” (noiembrie-decembrie 1969). Cap. după S.O. Bucureşti – 1972. în acel an. În cartea sa dedicată ascensiunii japoneze. în anul 1968.A. oficial. pentru ajutor economic.5 la sută din total – restul însemnând donaţii private –.21 În legătură cu „filotimia” americană pe seama propriei balanţe de plăţi. prin transferul de capital. antamează şi chestiunea ajutoarelor oferite în întreaga lume de „marii donatori”. Niţă Dobrotă. XV E – Economia Politică. pag.1946 şi 1967.A. acest sold a însumat 85 miliarde dolari.2 miliarde dolari.220 miliarde dolari suma corespunzătoare suportată de celelalte patru state partenere amintite (cel mai „strâns la pungă” s-a dovedit a fi fost statul vest-german. Éditions Robert Laffont S. pag. faţă de aliaţii lor.U. suma totală reprezentând ajutoarele acordate. în plin „război rece” (dar şi de eforturile financiare pretinse de campaniile din 1950-1953 şi 1964-1973. drept subsidii militare acordate aliaţilor din cadrul N. Ediţia a II-a revăzută. circa 2 miliarde dolari. anual. 22 Interesant este că atunci când. de 1. soldul pasiv al balanţei de plăţi se încărca anual cu încă 3. S. Date existente la începutul deceniului al VIII-lea al secolului trecut relevau că. pentru a-şi mai echilibra balanţele de plăţi.A.635 miliarde dolari – locul secund. Republica Federală Germania. deficitul global al balanţei de plăţi externe americane s-a ridicat la 36. 22 Herman Kahn. pentru construirea de baze militare pe teritoriile ţărilor aliate şi pentru întreţinerea forţelor militare pe teritoriile ţărilor aliate şi pentru întreţinerea forţelor militare americane dislocate – 3 miliarde dolari.T. Cauza? Cheltuielile enorme.A. de Statele Unite ale Americii s-a ridicat la 5. decât 36. în acea perioadă. 530. pe când celelalte patru ţări au contribuit oficial cu numai 47.A. 32 . Astfel. 303. determinate de angajamentele S.U. existentă până în 1979).U. a devansat cu 1. care.T. Didactică şi Pedagogică. L'ascension Japonaise. S.5-4 miliarde de dolari. Edit.6 la sută din suma totală aferentă (evident.O. în care S.4 la sută. adică invers decât au făcut-o Statele Unite). ceea ce nu s-a întâmplat şi cu balanţele de plăţi.U. Vol. restul de 52.A. aproximativ 2 miliarde dolari. peste hotare. Relaţiile valutare valutare şi creditul internaţional capitalist. celebrul analist american Herman Kahn. Franţa şi Regatul Unit. aportul oficial al S. citând din studiul „Japan Ventures Into Southeast Asia”. dispunem şi de câteva date concrete.A. I.4 procente fiind contribuţii private). în timp ce. În intervalul 1950-1968. Statele Unite cheltuiau în medie..E. au fost angrenate). Paris – 1971.676 miliarde de dolari – cu 664 milioane dolari mai mult decât donaţiile făcute de Japonia. nu a suportat.

S. firesc.A. Îndeobşte. 33 . Republica Federală Germania. Japonia. prin prisma evenimentelor financiare şi valutare ale momentului. însă. Belgia. Totuşi. care a dus la apariţia „petrodolarilor”. când Fondul avea nevoi sporite de resurse. dimpotrivă. în intenţia de a se menţine cursul unciei fine în jurul valorii de 35 U. unsprezece) a fost constituit din acele ţări care au acceptat să subscrie anumite cote de credit F. în 1967 – eşecul măsurilor întreprinse de F. deci şi relevarea. până în 1971.la reducerea importurilor şi la forţarea exporturilor. până când orice efort şi orice artificiu s-au dovedit a fi inutile.A.. toate făcând parte şi din „Clubul celor zece” ∗) s-au angajat să vândă aur contra dolari.D.-ului. în anii '60. Gaftoniuc ) „Clubul celor zece” (de fapt. „Pool-ul aurului – observă S. Cu timpul „Clubul celor zece” a devenit un fel de conferinţă monetară permanentă. etalon aur-dolar) nu a fost abandonat. precum ar putea-o sugera cronologia de mai sus. Sistemul etalon aur-devize (mai exact. în anul 1961. pe prim-plan s-au succedat: în 1961 – crearea unui pool (cartel) al aurului. pur şi simplu. instabilitatea cercurilor monetare şi. Elveţia a consimţit să participe la Club cu unele condiţii care au fost acceptate de membrii acestuia. în 1968 – apariţia celor două pieţe paralele ale aurului. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. pentru revitalizarea lirei sterline ca deviză-cheie. De-a lungul anilor. De aici încolo. Olanda. o criză a întregului sistem instituţionalizat la Bretton Woods. numai pentru că „dădea semne de oboseală”. problema lichidităţilor internaţionale).I. ca forme de manifestare. Pool-ul aurului a fost instituit pentru a se împiedica efectul produs de lăcomia speculatorilor.M. tocmai principalii parteneri şi-au manifestat nemulţumirea! Criza de încredere în devizele-cheie a generat. fenomenele complexe care au însoţit evoluţia relaţiilor financiare şi monetare internaţionale aveau să aibă o cu totul altă configuraţie. lucrurile nu au decurs tot atât de simplu. Ţările care au semnat acordul au fost: S. criza relaţiilor monetare a fost tratată „punctual”.. Olanda şi Elveţia.U. unor procese cu ample implicaţii la nivelul sistemului mondial al economiilor de piaţă din acea vreme şi cu puternice influenţe asupra tuturor ţărilor lumii. Belgia şi Suedia. pentru susţinerea raportului aur-dolar. fenomenele de criză intervenite în funcţionarea sistemului etalon aur-schimb nu au apărut nici concomitent şi nici cu aceeaşi forţă de impact (soldurilor pasive ale balanţelor de plăţi externe li s-au adăugat. Franţa. mai apoi. în 1967-1968 – apariţia fenomenului eurovalutar.I. în 1971 (august) – suspendarea convertibilităţii dolarului american în aur sau momentul dezintegrării „spiritului” de la Bretton Woods.U. Italia. Republica Federală Germania. Ţările membre ale cartelului – S. Aşadar. Franţa. Italia. este vorba despre existenţa. Marea Britanie. stabilit în anul 1934 şi generalizat zece ani mai târziu. în 1971 (aprilie-mai) – naşterea „şarpelui valutar” vest-european. El a luat fiinţă pe baza acordului de la Paris şi a devenit realitate în octombrie 1962. s-a încercat din răsputeri salvarea lui şi ieşirea din criză. Canada. mai cu seamă după primul „şoc petrolier”.M. cu o mare influenţă asupra activităţii Fondului Monetar Internaţional. În viaţă.

şi o piaţă liberă. O piaţă dirijată (oficială). singura monedă efectiv convertibilă în aur rămânând dolarul. Fondul Monetar Internaţional nu putea accepta. – acorda credit dolarului american. 68 34 . preţul aurului continuând să crească şi după suspendarea convertibilităţii (sau tocmai de aceea): 42. 23 Simona Gaftoniuc.U. ca ordinea financiară şi valutară hotărâtă la Bretton Woods să se sprijine numai pe acest „pilon”. fără succes. F. Formarea şi alimentarea pieţei eurodolarilor a creat un subsistem al mijloacelor de plată internaţionale. Dar lucrurile nu s-au oprit aici.23 Cu toate că nu putem fi la fel de categorici în privinţa „inerţiei” Statelor Unite (am văzut că au încercat.D. Op.I. În condiţiile slăbiciunii evidente a lirei sterline. Astfel. pe 17 mai 1968. Franţa a refuzat să mai vândă metal preţios contra dolari şi a ieşit din acordul privind pool-ul aurului (era o primă reacţie mai energică la faptul că. unde aurul se vindea şi se cumpăra cu 35 U. a întreprins o seamă de măsuri în vederea susţinerii monedei britanice – acţiune invalidată de rezultate. Între timp./uncie fină. şi Marea Britanie pentru salvarea poziţiei monedelor lor în cadrul sistemului etalon-aur-devize fuseseră îndreptate.U. când avea să fie consemnat de istoria relaţiilor financiare şi valutare internaţionale drept „fenomenul eurovalutar” – mai precis. cu o amploare deosebită în perioada 1968-1971. măsurile întreprinse de S. cu ample implicaţii în evoluţia întregului sistem de etalon de schimb-aur. ca după alte şase luni. deoarece S. de regulă.– a reprezentat un eşec. aurul a ajuns să fie vândut pe piaţa liberă la o medie de 39 U. ca efect. echivalentă cu un faliment: în martie 1967. împotriva situaţiei celorlalte monede naţionale). ci şi efectiv.S. cit. în martie 1968. gestul Franţei a fost urmat de însăşi Marea Britanie. sau nu. fenomenul în speţă a fost real. în 1971. Din acel moment. pag. cel puţin formal. unele guverne occidentale începând să solicite. din nou.ns. lira sterlină îşi încheia.D. implicit a dolarului şi a întregului sistem „Gold Exchange Standard”: apariţia celor două pieţe paralele ale aurului. nu au întreprins nimic pentru reducerea dezechilibrului balanţei plăţilor curente (subl. aurul era plătit pe pieţele externe sub valoarea lui. pe piaţa pariziană uncia fină s-a vândut cu 40 de dolari –.A. oficial.M. pool-ul aurului a fost desfiinţat. Chiar dacă – nu doar moral. imediat după încheierea „războiului de şase zile” arabo-israelian).44 dolari/uncia fină. practic. După nici cinci luni.A. conversia în aur a dolarilor”./OZ – dar în luna mai a acelui an.S.. piaţa aurului de la Londra să fie închisă. unde preţul era mai mare – dovadă elocventă a faptului că. În luna iunie 1967 (întâmplător. al „eurodolarilor”. un alt fenomen venea să releve adâncirea crizei aurului. această deviză-cheie a fost pentru a doua oară devalorizată. până atunci. În zilele următoare. o ameliorare a balanţelor de plăţi). „misiunea” stabilită în 1944 şi devenea mai mult un „simbol”.).

F. devenise limpede că sistemul etalon de schimb aur încorseta puterea aurului. de economiştii monetarişti şi de liderul acestora.G. Milton Friedman. Germania Federală a dat semnalul fluctuării monetare vest-europene.∗) „Nu se ştie prea bine – notează S. rezumate în constângerea partenerilor să compenseze deprecierea dolarului prin reevaluarea monedelor lor”. capacitatea de cumpărare a dolarului se redusese cu circa 65 la sută!) şi. sugerată de Keynes încă de la începutul anilor '30 şi susţinută puternic.S.M. de data asta ca efect al primului „şoc petrolier”. pur şi simplu. pag./OZ. în timp ce era potenţată artificial forţa unor monede naţionale (în intervalul 1934-1968. La 9 mai 1971. Dobrotă ne pune la îndemână. guvernul R. rezultatul unui proiect deliberat al echipei Nixon (ianuarie 1969-august 1974). Niţă Dobrotă.D. din 1972. Gaftoniuc – dacă evoluţia către cursurile flotante. denumită «de neglijenţă binevoitoare».I. Fiind foarte aproape de acele momente. Belgia. Op.24 Oricum. a anunţat introducerea cursului fluctuant al mărcii vest-germane faţă de dolar. când Banca de emisiune a R. pag. cit. dar se şi manifesta din plin. 70-71 25 Dr. a încetat convertirea dolarului în mărci.în 1973. ca după numai un an să ajungă la 180-190 U. „războiul de Yom Kippur”. Politica S. din acei ani. Măsuri asemănătoare au fost luate imediat şi de Austria. peste vreme. publicată în anul 1953. profesorul N. curs fixat prin Statutul F. dar „recondiţionate” –.. În condiţiile enumerate mai înainte. Elveţia şi. este sau nu. care a urmat unui alt conflict major arabo-israelian. Op.G.A. 24 Simona Gaftoniuc. ceva mai târziu. totodată. au destabilizat definitiv sistemul parităţilor fixe. a refuzat să mai susţină cursul dolarului. încurajarea speculatorilor. o adevărată cronologie a evenimentelor: „Se ştie că punctul culminant – până la ora actuală – al acestei crize a fost atins la 5 mai 1971.. are drept surse de inspiraţie ideile lui Haberler (1968). Friedman în lucrarea „The Case for Flexible Exchange Rates”. de o serie de alte ţări.F. 527. Olanda. de data aceasta mai seducătoare părând a fi varianta cursurilor flotante. de fapt a scumpit marca în raport cu valuta americană (o revalorizare sui-generis)”. 35 . Perioada dintre noiembrie 1967 (când Regatul Unit s-a retras din pool-ul aurului) şi august 1971 a fost „presărată” cu o serie de evaluări şi devalorizări însoţite – sau chiar provocate – de mai multe crize speculative care.U. expresia cea mai concludentă şi.25 Cu alte cuvinte. prin aceasta. cit. cea mai dură din perioada de „agonie” în care se zbătea „Gold Exchange Standard” fiind înregistrată în lunile aprilie – mai 1971.. criza dolarului devenise nu numai evidentă. Se ajunsese din nou la acea fază critică în care apar idei noi – sau mai vechi. ) Bazele teoretice ale flotării monedelor au fost expuse de M. care. va căpăta numele de „şarpele valutar”. iar guvernul a închis bursa valutară. din anii '50.

în anul 1950. care sau întins pe jumătate din timpul existenţei sale. La 15 august 1971. cei doar 27 de ani ai sistemului etalon de schimb-aur pot sugera un sfârşit prematur. ci de cele ale supravieţuirii. preşedintele Nixon decide ca S. Economie Politică. tot mai accentuată. în anul 1970. nu însă şi de „înmormântare”). 36 . 181. de vreme ce. restul – adică circa 60 la sută din total – concretizându-se în dolari şi lire sterline (de fapt. în anul 1960. de diminuare a raportului rezerve de devize (lichidităţi)/importuri: de la 97 la sută. în anul 1974. din cele 91. referindu-ne la criterii. cu toate avantajele pe care „Gold Exchange Standard” le-a presupus atunci când a fost instituţionalizat. Privind din perspectiva prezentului. 26 În general. de Conferinţa montară şi financiară a Naţiunilor Unite. pag. pag. acest raport a scăzut la 59 procente.În august 1971. să nu mai asigure convertibilitatea în aur a dolarului. Această decizie s-a constituit în „actul oficial de deces” al sistemului instituit. valoarea rezervei de aur de la Fort Knox a ajuns sub „pragul psihologic” de 10 miliarde dolari. după cum ştim.69 miliarde dolari. nu a suferit de „chinurile facerii”. oarecum paradoxală. nu ne putem însă pronunţa în mod categoric că a fost aşa. în primul rând prin tendinţa. la 15 aprilie 1933 a abandonat etalonul-aur („Gold Standard”). Comparând cu vitalitatea etalonului-aur. 180. La rândul ei. preşedintele Richard Nixon (republican) a făcut un pas asemănător cu cel al predecesorului său democrat din epoca „New Deal” – care. nu numai în perioada funcţionării sistemului de la Bretton Woods. Bucureşti – 1978.A. în diverse etape:27 26 Ministerul Educaţiei şi Învăţământului – Academia de Studii Economice. cât reprezentau rezervele monetare ale tuturor ţărilor cu economie de piaţă./oz).S. problema lichidităţilor internaţionale a apăsat continuu şi din ce în ce mai greu asupra politicii şi fluxurilor monetare. Am evocat o serie de cauze. dar şi după aceea. care „a ţinut spatele” tranzacţiilor internaţionale vreme de aproximativ un secol. Editura Didactică şi Pedagogică. convertibile în aceste monede. Iată cum se prezentau ponderile formelor de lichidităţi internaţionale. ne împiedică de la o concluzie frustă. concomitent cu devalorizarea acestuia (de la 35 la 38 U.U. „Gold Exchange Standard” nu a fost afectat. În acele circumstanţe. Însăşi evoluţia sa. în iulie 1944. de la Bretton Woods (de „deces”. doar 37. „încorsetarea” aurului s-a manifestat ca fenomen ireversibil.D. trebuie înţeles că nu se mai putea continua cu paliative şi speculaţii.134 miliarde erau constituite în aur. şi avea să ajungă la 25 la sută(!). De altminteri. aproape în totalitate dolari) sau în alte hârtii de valoare. ca atare. 27 Idem.

9 miliarde dolari (cât în 1973.I.U.S. care bulversase întreg fluxul financiar internaţional legat de această sursă energică – accesul.0 53. în studiul O.S.5 71. dar cu centre noi de polarizare.5 27.T.5 3. U.5 4. Europa cu venit ridicat ş. a lichidităţilor – pe ţări ori pe grupe de ţări –. 1977 – tradus în acelaşi an şi în România). la sfârşitul anului 1975. din care 58 miliarde erau concentrate în mâinile ţărilor exportatoare de petrol.0 1970 40.S..0 100. a producătorilor de petrol” (14 ţări.). toate ţările în curs de dezvoltare deţineau rezerve de devize în echivalentul a 88 miliarde dolari. dintre care 10 membre ale OPEC) şi toate celelalte 14 regiuni.0 3.M.Tabelul 1 – în procente – Anii Forme de lichidităţi Aur Devize libere Credite F. ţările producătoare şi exportatoare au intrat în atenţia analiştilor.3 100.N. cercetătorii Anne P. Astfel.7 3. chiar dacă unele dintre acestea din urmă erau şi importante producătoare de petrol (America de Nord. intitulat „The Future of the World Economy” (New York. 37 . Spunem „proces” deoarece niciodată. Astfel.0 Trecerea la o nouă fază a evoluţiei sistemului financiar şi monetar (valutar) internaţional avea să fie caracterizată de aceeaşi repartizare inegală. indiferent de domeniu – politico-economic. D. Carter. din punct de vedere financiar.a.∗) Ultimul paragraf al subcapitolului precedent (inclusiv tabloul comparativ) subliniază procesul implacabil al evoluţiei sistemului financiar şi monetar internaţional către demonetizarea aurului şi impunerea criteriilor de piaţă liberă inclusiv în sfera de acţiune a cursurilor de schimb valutar.0 100. din toate timpurile. „Orientul Mijlociu – Africa. înainte de primul şoc petrolier).0 6. lichidităţile deţinute de ţările dezvoltate şi mediu dezvoltate cu economie de piaţă se ridicau la 138. Total 1950 69. Eşecul încercărilor de resuscitare a parităţilor fixe şi generalizarea unui nou început ) După primul „şoc petrolier” din toamna anului 1973. Wassily Leontief şi Peter Petri făceau o distincţie netă între Regiunea a XI-a. la petrolul din Orientul Mijlociu devenind dintr-o dată deosebit de costisitor –. social.0 1975 18.R.

când dificultăţile prin care trecea sistemul de la Bretton Woods au impus examinarea unor noi modalităţi capabile să asigure determinarea cursurilor de schimb. perioada de tranziţie către generalizarea cursurilor flotante făcându-şi simţită prezenţa şi în acest caz (aici este locul unei precizări: nu decizia americană – cum susţin unii autori – a provocat reacţia „majorităţii ţărilor dezvoltate” exprimată prin adoptarea unui sistem de cursuri flotante. 38 . în pofida disfuncţionalităţilor sale. După cum subliniam ceva mai înainte. la patru luni de la decizia preşedintelui Nixon – pe 18 decembrie 1971 –. în situaţii de criză profundă. în frunte cu Jacques Rueff. flexibilitatea cursurilor de schimb nu numai în teorie∗).cultural – schimbările. În consecinţă. în opoziţie categorică faţă de „monetarişti”. prin unele „cosmetizări”. nu au putut surmonta logica istoriei (în primul caz şi într-o primă fază. pe de o parte. perioadele de tranziţie manifestându-se ca însoţitoare permanente ale oricărui gen de prefacere. De aici. în ideea de a-l pune în ) Fundamentelor teoretice iniţiate de Friedman. Sistemul cursurilor fixe nu a putut fi abandonat dintr-o dată şi definitiv. nu şi cel „de înmormântare”. Atunci. ca alternativă la „Gold Exchange Standard”. cele mai bogate din lume. 1969. sistemul etalonului de schimb aur-devize asigura. răbufnesc pasiuni considerate a fi fost stinse de mult. pe care înaintaşii lor – lideri ai „bloculuiaur” – îl susţinuseră atât de stăruitor. reprezentanţii primelor 10 ţări. După cum vom vedea. Aşa s-a întâmplat.A.U. de trecere la flotarea cursului monedelor lor. dorinţa şi preocuparea ţărilor dezvoltate cu economie de piaţă ca. de a se iniţia schiţarea unui proiect reformă a sistemului monetar internaţional. în încercarea de a se reinstitui o modalitate viabilă de funcţionare a cursurilor fixe. în anii '60. nici mai puţin decât revenirea la etalonul-aur. economiştii francezi. prin decizia S. ci şi în practica imediată –. li s-a adăugat studiul lui E. nici mai mult. nu au traversat decât o stare de latenţă. apoi şi de alte ţări. Mai mult. o relativă stabilitate relaţiilor comerciale externe. iar pe de altă parte. bunăoară. dată sistemului de la Bretton Woods). s-au reunit la Washington. dar care. ci tocmai refuzul acestora de a mai susţine dolarul american şi hotărârea expresă a Germaniei Federale – „locomotiva” economiei vest-europene – de a adopta fluctuaţia propriei monede au provocat lovitura puternică din august 1971. de fapt. confirmându-se dictonul „nu tot ce e logic este şi adevărat”). când devine limpede necesitatea investigării unor forme şi calităţi noi. nu aduc modificări bruşte ale ordinii anterioare. cu trei decenii mai înainte! Bineînţeles. să fie totuşi menţinută această stare de siguranţă. Sohnen intitulat „Flexible Exchange Rates: Theory and Controversy” – Chicago Press. au propus. în primul rând. nici logica monetariştilor – care preconizau. din 15 august 1971 fusese semnat doar „actul de deces” al etalonului de schimb-aur. nici măsurile concrete luate de Republica Federală Germania în luna mai 1971.

Op. aceea că balanţa de plăţi japoneză va fi foarte favorabilă. provocând astfel partenerilor săi o scurgere de devize.44 mărci/U. cit.concordanţă cu realitatea. preţul unciei de aur fin a crescut de la 35 la 38 dolari. dar nu imediat. Ce a urmat reuniunii de la Washington? După cum era de aşteptat (iar împrejurările sunt bine cunoscute). de exemplu. Un „deceniu” care a venit în doar doi ani şi jumătate! Chiar dacă prin revalorizare are loc o scumpire a exporturilor. 1969..M. în raport cu dolarul. „întrucât el nu mai corespunde realităţilor contemporane”..I.. în 1969 – când îşi definitiva lucrarea –. Interesant este că. cât fusese înainte. însuşi trebuie reorganizat şi reformat. iar marca vest-germană cu 35. ci într-un deceniu sau două”28 .. Fără nici o îndoială. ● ca urmare a devalorizării monedei americane. ● s-a procedat la o revizuire a parităţilor: pe lângă dolarul american. devalorizate fiind încă din 1967 şi. însă considera că decizia avea să vină ceva mai târziu: „.I. să fie obligaţi la o revalorizare a yenului (ceea ce va însemna. nici iscusitul analist şi futurolog Herman Kahn nu a putut prevedea. a venit şi concluzia Comitetului Consiliului Guvernatorilor F.. acest mecanism. el o anunţase. este o măsură care va fi luată. paralel cu ieftinirea produselor importate (vom expune pe larg. foarte simplu. în privinţa yenului. alături de marca vest-germană (3. În cartea sa (titlul original: „The energing japanese superstate – Challenge and Response”). în intervalul 1970-1975 yenul japonez a crescut cu 18. că vor avea de muncit mai puţin dur pentru exporturile lor). În aceste condiţii.D.o problemă se profilează deja la orizont. pe 9 februarie 28 Herman Kahn. 162. efectul în timp se concretizează prin creşterea puterii monedei respective în raport cu deviza de referinţă – de regulă. ceva mai încolo. Este evident că japonezii trebuie să fie atenţi ca activul balanţei lor de plăţi să nu crească şi vor putea.M. au mai fost reevaluaţi yenul japonez. lira sterlină şi francul francez nu au fost modificate.5 la sută.). un atare fapt schimbă întrucâtva criteriile de apreciere ale unei monede sau alteia. cu atât mai pregnant cu cât aceasta din urmă se depreciază (astfel. latitudinea celorlalte monede de a fluctua în raport cu dolarul a căpătat noi limite: ±2. 39 . („Comitetul celor 20”) pentru reforma sistemului monetar internaţional şi problemele anexe. dolarul american –. Dolarul continua să se deprecieze.S. pag. Principalele măsuri imediate stabilite atunci: ● de la ±1 la sută. florinul olandez şi francul belgian. în antiteză cu devalorizarea).25 la sută. nici în 1972 balanţa de plăţi americană nu a revenit la echilibru. Peste toate. că moneda japoneză va evolua către o reevaluare atât de grăbită. au mai fost devalorizate francul elveţian şi lira italiană.5 la sută. respectiv. constituit în iulie 1972: F. cel puţin sub aspect emoţional – realitate validată şi de recenta ascensiune a „euro” faţă de dolar).

Şi această măsură avea să se dovedească insuficientă. Pentru că. de-acum. „nu reprezintă neapărat rezultatul unei recunoaşteri a superiorităţii cursurilor flexibile asupra parităţilor fixe. raportată la dolarul american.I. în 1967. pag. aşa cum am fi înclinaţi să credem. 19 martie 1973 este reţinută de istoria relaţiilor financiare şi valutare internaţionale drept momentul generalizării cursurilor flotante. de fapt. pe care le-a obligat să-şi materializeze aspiraţiile către astfel de performanţe prin măsuri de politică economică internă. pentru toate devizele. bineînţeles. să vedem care este mecanismul prin care aceste oscilaţii influenţează piaţa externă – în speţă. evoluţia sistemului financiar şi monetar (valutar) internaţional va fi presărată.. amintit în cursul expunerii de faţă. sporea gradul de competitivitate al produsului britanic pe piaţa mondială. nu a permis ţărilor membre. a parităţilor fixe). se creau dificultăţi plasării produselor străine pe piaţa Regatului Unit. data de luni. Ca urmare a măsurilor luate. fuseseră semnate acordurile de armistiţiu privind Vietnamul –. 70.29 Dincolo.8 dolari. după 44 de ani de la crahul bancar din 1929. Reluarea tranzacţiilor. se cuvine a fi reliefată adevărata virtute a sistemului cursurilor de schimb fixe: consfinţirea în practică a exigenţelor privind coordonarea monetară şi disciplina în politica economică. balanţele comerciale.4 U. ca să fie redeschisă cinci zile mai târziu. era facilitat exportul mărfurilor engleze în dauna celorlalte ţări. pentru toate devizele. creşterea productivităţii muncii. la Paris. ci este.A. dar de această dată.U. iar pe de altă parte. înainte de devalorizare ea era vândută pe piaţa externă cu 2. piaţa americană de schimb este din nou închisă. o dată cu anunţarea oficială a celei de-a doua devalorizări a aurului. Prin deprecierea monedei. pe de-o parte.. Op. iar după devalorizare putea fi vândută cu 2. la devalorizarea lirei sterline. aduce cu sine confirmarea deciziei din 2 martie: autorităţile monetare americane abandonează definitiv cursurile fixe. cit. evitarea risipei de orice fel şi lupta împotriva inflaţiei. Generalizarea flotării cursului. dacă un produs destinat importului în Anglia avea preţul de desfacere de 2. Astfel. cum sunt calitatea. şi-a redus paritatea de la 2.∗) Se pare că Fondul Monetar Internaţional este mai 29 ) Simona Gaftoniuc.8 la 2.D. fapt care a determinat precipitarea evenimentelor. De-acum. datorită caracterului definitoriu al cursurilor flotante. Presupunând că o marfă produsă în Marea Britanie şi destinată exportului avea preţul de desfacere o liră sterlină. însă. Deficitul cronic înregistrat de balanţa comercială externă britanică – deficit care nu a putut fi compensat de excedentele altor balanţe – a determinat guvernul englez să recurgă.. Vom porni de la un caz concret. În urma devalorizării.8 40 .1973 – la exact două săptămâni după ce. lira sterlină. piaţa de schimb din S. ordinea instituită la Bretton Woods intră pentru totdeauna în amintire.S. politica valutară ar putea fi folosită ca instrument de creştere a competitivităţii şi performanţelor pe piaţa externă – ceea ce F. de avantajele şi dezavantajele celor două sisteme – uneori raportate la scenarii conjuncturale şi/sau situaţii pasagere –. cu o sumedenie de aprecieri (reevaluări) şi deprecieri (devalorizări) ale monedelor naţionale. ultima formă de manifestare a disfuncţionalităţilor sistemului de la Bretton Woods”. Pe 2 martie 1973 (o altă „vinere neagră”. ceea ce.M.4 dolari. cu 10 la sută. Totodată. este închisă. pe 19 martie.

M. să fie restructurat.. se înţelege că. adoptată în perioada imediat postbelică. Dar F.apropiat. 41 . de principiul David Hume – David Ricardo (variaţia salariilor şi a preţurilor asigură echilibrul de balanţă şi formarea cursurilor de schimb). în 1969 şi Franţa şi-a devalorizat moneda. decât de preceptele „monetariştilor (de care.I. în filozofia sa. înainte de devalorizare el era plasat pe piaţa britanică la preţul de o liră sterlină. dacă în 1933 alternativa „dolar fluctuant” era considerată prematură. pe plan internaţional.M. susţinători ai principiului conform căruia paritatea determinată liber pe piaţă se stabileşte automat la un nivel în măsură să asigure menţinerea ori întoarcerea balanţei de plăţi la starea de echilibru. s-a situat încă de la înfiinţare în opoziţie cu adepţii cursurilor flexibile. Or. ci exprimă filozofia şi politica economică a înşişi principalilor săi componenţi şi „contribuabili”.M.. nu reprezintă o entitate în sine. Proiectele de reformă a sistemului monetar internaţional – iniţiate. Într-o atare împrejurare are loc scumpirea produselor exportate şi ieftinirea produselor importate. incluse fiind şi într-un amendament – al doilea – al statului F. Am văzut că se pot înregistra şi situaţii inverse. când datorită excedentelor cronice şi importante ale balanţei de plăţi externe. Privit din unghiul de vedere al aderenţei la ideile novatoare şi al capacităţii de reacţie la acţiunea factorilor perturbatori (cum au fost. prin politica şi exigenţele sale. pus în aplicare începând cu 1 aprilie 1978. la Washington – au condus la acordurile de la Kingston (Jamaica). dar după devalorizare el se putea vinde cu aproximativ 1. O sumară „balanţă” a avantajelor şi neajunsurilor celor două sisteme – al cursurilor fixe şi al cursurilor flotante dolari. Deşi F. în general. după cum am observat.I. în 1961 şi 1969 şi-a reevaluat marca. al Republicii Federale Germania. Este cazul. ar fi provocat – în condiţiile de atunci – un adevărat colaps financiar şi monetar. care. ajungând la 3. până la urmă a trebuit să facă „pasul înapoi” în faţa realităţii faptice. Pe măsură ce politica parităţilor fixe devenea din ce în ce mai dificil de susţinut şi fiind confruntată cu o situaţie similară.M.I.44 DM/USD – fapt confirmat de reuniunea de la Washington –.I. i-a obligat pe mulţi să înveţe cum „să-şi facă ordine în propria casă” pentru a-şi putea împlini năzuinţele de performanţă. şi relaţiile financiar-monetare. trebuie să se recurgă la revalorizare monetară. Keynes nu fusese chiar „străin”). inoportună. în decembrie 1971. Fondul Monetar Internaţional a încercat – potrivit principiului expus mai sus – să evite devalorizarea lirei sterline. cu atât mai mult cu cât era vorba despre o deviză-cheie. F. de exemplu. crizele de supraproducţie de la jumătatea anilor '50 sau de la începutul anilor '70). de altfel amintit. Situaţia creată în martie 1973 a impus ca întreg sistemul instituţional privind relaţiile economice. acţiune urmată de cea din 1971 când marca s-a scumpit în raport cu dolarul. trecând şi la un curs fluctuant faţă de dolar. în special. Prin propriul statut. din ianuarie 1976.167 lire sterline – aceasta sugerând că era afectată pătrunderea mărfurilor străine în această ţară.

la scadenţă. cel puţin până în 1971. acel sistem a oferit exact ceea ce trebuia: un cadru stabil schimburilor comerciale – acesta fiind. Sigur. respectiv plătite. marfa „pe datorie”. deoarece cursurile la vedere sau la termen nu mai sunt garantate prin intervenţia băncii de emisiune (centrale). Tutelând o perioadă de avânt deosebit al relaţiilor economice internaţionale (care. de a fi permis operatorilor nu numai să speculeze cu aur şi devize-cheie fără teamă de riscuri. încât. Concomitent. dar să şi inducă – protejaţi fiind de inerţia sistemului – un val de speculaţii cu efecte destabilizatoare. evocat pe parcursul acestei expuneri. sau că a riscat şi a pierdut – mai curând izbindu-se de a doua variantă. se relevă marele avantaj oferit de sistemul flexibil al cursurilor fluctuante: elimină speculaţiile fără risc. la scadenţa operaţiunii sale speculative – fie aceasta „à la baisse” ori „à la hausse” –. incertitudinea asupra rezultatelor financiare. nu se poate afirma că a fost o stabilitate absolută. Operatorul nu mai poate fi sigur pe cursul de schimb. sistemul cursurilor fixe a prezentat inconvenientul. să zicem. au atras în sfera lor şi ţările cu economie planificată centralizat). Este drept. stabilitatea a fost cât se poate de reală. până la sfidarea celorlalte monede. au fost create şi tehnici de acoperire a acestor riscuri: se poate recurge la piaţa interbancară. îndeobşte. embargourile şi alte restricţii. clauzele preferenţiale. căci nu pot fi scoase din calcul politicile vamale. „Pendularea” cursurilor de schimb într-un orizont de timp nedefinit şi la amplitudini imprevizibile ale fluctuaţiilor accentuează factorii de risc – cum ar fi scumpirea importurilor sau scăderi neprevăzute ale încasărilor din exporturi. dar nici complet „vicios” – chiar dacă şi-a manifestat. În opoziţie. sistemul cursurilor flotante prezintă pentru agenţii economici un inconvenient major şi anume.sistemul cursurilor fixe nu a fost deloc „revoluţionar”. de regulă nu-l preocupa riscul de schimb: şi exportatorul şi importatorul cunoşteau perfect sumele ce urmau să fie încasate. Pe de altă parte. după destinderea ulterioară anului 1959. adică acorda un credit pe câteva luni. pot fi 42 . în raport cu dolarul. pe tot parcursul existenţei sale. dată fiind sensibilitatea actualului sistem monetar internaţional la „tot ce mişcă-n lumea asta”. „la noroc”. un exportator îşi livra. însă. el poate constata. Oricum în comparaţie cu agitaţia care avea să caracterizeze perioada 19781984. principalul avantaj pentru care a fost apreciat. de altfel. ca substitut al aurului. marja de plus sau minus un procent. întrucât lasă pe seama pieţei determinarea cursurilor de schimb. Dacă. unii autori invocă şi devalorizările ori reevaluările „care au marcat adeseori perioada 1944-1973”. acestea nu puteau depăşi. părtinirea faţă de dolarul american. sau că şansa i-a surâs. înainte de 1971.

care avea să îngroaşe puternic fluxurile financiare şi de devize către exportatorii din toată lumea. cheltuielile – deloc neglijabile – urmând să fie suportate de unul sau altul dintre operatori. într-un deceniu de crize şi reconsiderări 30 Simona Gaftoniuc. Şi chiar aşa era. Gaftoniuc – a reprezentat. însoţite de tot atâtea oscilaţii ale preţurilor. 43 . să ducă la apariţia „petrodolarilor” şi la scumpirea de circa 5 ori a unciei de aur fin. se poate apela la numeroase alte instrumente.I. pag. diminuarea profitului realizat din export. Op. Bineînţeles. – subliniază S. ci şi o nemaipomenită „explozie” a preţului ţiţeiului brut – primul „şoc petrolier” -.solicitate avansuri. scumpirea importului iar pe de altă parte.E. Pentru că „războiul de Yom Kippur” (numit aşa deoarece egiptenii au pornit atacul.”30 Nimeni. pe de-o parte.P. ajungând la aproape 18 dolari! Acest preţ s-a dublat în cursul anului 1979 (al doilea „şoc petrolier” care a zguduit lumea). dar aceste reorientări au fost îngreunate de reverberaţia „undelor” şocului: practic. pot fi folosite opţiunile – în general. 70. nu bănuia întorsătura (pe alocuri şi vremelnic. ceea ce are drept consecinţă. la Canalul Suez. „Trecerea la flexibilitate. în intervalul 1970-1978. de-acum şi până la jumătatea anilor '80 omenirea fiind obligată să asiste – se supună – la tot felul de oscilaţii ale producţiilor medii zilnice. pentru domeniul monetar. Numai că o astfel de protecţie costă. O. oficial. în cadrul unui sistem de protecţie contra riscului de schimb care şi-a probat utilitatea. într-o zi sfântă pentru israelieni) i-au urmat nu numai embargoul petrolier la care ţările arabe au supus mai multe state occidentale. urmată de modificarea statutului F. barilul de petrol se vindea şi cu 40 de dolari). Mohammed Anwar El Sadat. Când a fost proclamată generalizarea flotării cursurilor. preţul barilului de ţiţei s-a majorat de peste 8 ori . dar mai cu seamă către cei din zona Golfului Persic. revizuia preţurile ţiţeiului la şase luni (la un moment dat. pe piaţa de la Rotterdam. comparativ cu nivelul stabilit în decembrie 1971. atât în orientarea fluxurilor de fonduri financiare – până atunci având statornicit un caracter permanent – cât şi în evoluţia proaspătului sistem monetar internaţional. cit. contramăsurile pe plan financiar nu au întârziat – în special din partea ţărilor real-dependente de sursele de petrol –. protagonistul evenimentelor din octombrie 1973). cu accente dramatice) ce avea să intervină. care raportează totul la numitorul comun al valorii de piaţă. chiar dacă.C. toată lumea vedea în această schimbare un triumf al principiului fundamental al capitalismului.M. Al doilea „şoc petrolier” nu a făcut decât să agraveze Cursurile flotante. după doar şase luni.. ceea ce liberalismul a reprezentat pentru sistemul comercial – o consecinţă a deschiderii pieţelor. însă (şi cu atât mai puţin preşedintele Egiptului.

29. în condiţiile în care preţul petrolului brut a crescut de circa 17 ori. din care peste 60 la sută reprezenta influenţa petrolului importat peste prevederi. la 8.1 milioane tone). în perioada evocată – mai cu seamă după 1976 –.2 milioane tone. Diferenţa era acoperită.3 milioane tone în 1970.39 la sută din consumul mondial de energie (de aici. la aproximativ aceeaşi pondere în producţia mondială de energie ca în 1976. „Pe piaţa mondială a energieinotau doi dintre analiştii de atunci ai fenomenului –. ) În anul 1980. fapt ce sugerează că puternica ţară de peste Atlantic a suportat relativ uşor. iar în ceea ce priveşte consumul. dar Statele Unite mai importă şi benzină. importul de energie s-a situat la o cotă sensibil inferioară celui din 1976. 11-12.951 milioane tone. dar şi asigurau. Tabelul de mai jos este edificator.dimensiunea financiară a crizei petrolului. precum şi mari cantităţi de păcură).”31 Sigur. ceea ce a făcut ca pasivul balanţei comerciale să crească la 1.9 procente. în special. toate cantităţile vor fi exprimate în „echivalent huilă”. „rezerva” s-a ridicat la 68.6 milioane tone. în 1980). oscilaţii bruşte. în primul rând ale ţărilor dezvoltate. în afara celor cu menţiune specială).8 milioane tone (din care 261.041. au crescut şi cerinţele de consum. fluctuaţii anarhice ale preţurilor. ponderea S. în mai puţin de un deceniu. au loc. 44 . la 29. în special a celor în curs de dezvoltare. în 1976 şi la 9. de natură să dezorganizeze desfăşurarea normală a schimburilor internaţionale. Iaşi – 1981. ∗) Nu poate fi. atunci. la 435.7 milioane tone ţiţei brut. totuşi. primul „şoc petrolier”. din resurse interne. Ilie Şerbănescu. din obligaţiile de plată pentru petrol) a exercitat-o asupra stocului de devize al principalelor ţări importatoare. Datorită punerii în valoare a importantelor zăcăminte de petrol şi gaze descoperite în limitele sale teritoriale. actualmente.67 la sută). Imperativul reconsiderărilor. Editura Junimea. În 1980.8 miliarde dolari. printr-un import de 113. ţările în curs de dezvoltare erau puse în dificultate din cauza lipsei cronice de devize.2 milioane tone (în 1983. România a fost nevoită să importe petrol pentru consum. Paralel cu creşterea producţiei mondiale de energie (în echivalent huilă.U. de la 7. din punct de vedere financiar. a „scăpat” de povara importurilor. să afecteze economia multor state ale lumii. Energia .. În 1970. de exemplu.A. trecut cu vederea influenţa pe care factura energetică (alcătuită. pag.9 procente. Marea Britanie a fost singura ţară dezvoltată care. 31 Ioan Bari.264..88 la sută din producţia mondială. împrumuturile contractate pentru importurile de petrol determinând creşterea datoriei lor externe. adeseori artificiale ale acestora. în producţia mondială a scăzut la 22. dar mai redusă la consum (27. în anul 1980 asigurându-şi şi o rezervă de 9. pentru acoperirea deficitului de circa 12 milioane tone cărbune energetic din producţia internă. În 1976. Statele Unite „absorbeau” 34. Importul de energie a săltat. însă.

renunţarea la principiile de la Bretton Woods concomitent cu trecerea. 58 miriade dolari.4 15.0 187.2 45.0 392.1 103. având ca principal vector piaţa eurodolarilor.5 139.5 53.5 126. fără prea multe argumente.5 435. pentru aceeaşi cantitate. Amploarea transferurilor financiare şi noua polarizare a capitalurilor s-a reflectat şi în redistribuirea lichidităţilor pe plan internaţional (în definiţia de specialitate. – că a fost caracteristic pentru acei ani: expansiunea mecanismelor de transformare financiară internaţională. cit.4 186. 14. rezultă că.9 113.1 55.2 372. Franţa Regatul Unit Italia Surse: Anuarele statistice ale României – 1984 şi 1986 ● Pentru anul 1976: Ioan Bari. 32 Paul Bran. pag.4 67.8 9.7 21. echival.7 45.8 9. 32 fapt relevat. O astfel de sumă. tocmai pentru a susţine ceea ce literatura de specialitate consideră – din păcate. Op.5 318. reprezenta în 1980 exact 40 la sută din valoarea importului total al Japoniei. aproape simultană. mil..7 198. 45 . Op.6 148.tone echival.8 261.Tabelul 2 RAPORTUL PRODUCŢIE/CONSUM ŞI IMPORTURILE DE ENERGIE. cu un înalt grad de complexitate şi specializare.85 miliarde dolari. cu o deschidere mai largă.1 90.G.. 59-61 şi 116 Date prelucrate de autor. pag. Într-adevăr.F. % % % huilă huilă huilă 94. reciclarea capitalurilor (petrodolarii) ocazionate de cele două „şocuri petroliere” şi eurovalutele „punctează un deceniu de maximă reconsiderare teoretică şi practică”.1 15.8 97. niponii cheltuiau în 1970 circa 3. iar în 1980.7 86.7 132.3 121. cit.4 102. Presupunând o media anuală a importurilor de petrol brut de 225 milioane tone.4 376.3 18. Ilie Şerbănescu. Se poate observa că importurile de energie ale Japoniei sunt aproape constante.5 31. în 1976 aproape 29 miliarde.0 227. în primul rând.1 156.8 116. Am stăruit asupra unor detalii ale problematicii energiei din anii '70.5 196. de afirmarea domeniului finanţelor internaţionale ca disciplină autonomă.6 Statele Unite Japonia R. foarte apropiată de cea reală. ÎN PRINCIPALELE ŢĂRI DEZVOLTATE Anul Ţara 1970 1976 1980 PRODUCŢIE PRODUCŢIE PRODUCŢIE IMPORT IMPORT IMPORT CONSUM CONSUM CONSUM milioane milioane din care: milioane tone tone ŢITEI tone echival.2 82.2 9.5 19.3 105. la cursurile flotante.

s-au găsit totuşi căi de realizare a unui spor al producţiei naţionale. afirmaţia potrivit căreia. În general. apoi „à la hausse” (adică „în scădere”. După patru decenii. determinat atât de „explozia” preţurilor petrolului.8 şi 6.lichiditatea înseamnă „însuşirea de a permite efectuarea plăţilor şi.1 al lumii” –. În termeni reali. inflaţia a fost considerată întotdeauna ca fiind „un corp străin” în organismul oricărei economii ce se vrea sănătoasă – şi ne amintim ce situaţie a putut crea inflaţia. deoarece o astfel de „dinamică” se sprijină pe preţurile curente şi nu pe indicii valorii unitare a comerţului exterior. La rândul său. în raport cu preţul de piaţă al aurului (repet: prin puterea lui. ritmul anual de creştere a produsului intern brut a oscilat între 1. relaţiile economice internaţionale au continuat să se dezvolte. cu o evoluţie sinuoasă nu numai în raport cu celelalte devize . În ultimul sfert al secolului trecut. „în creştere” – expresii împrumutate de la speculatorii de bursă) şi din nou depreciat. aurul continuă să rămână un „barometru al tuturor schimbărilor de „atmosferă” din lumea atât de agitată a relaţiilor financiare şi monetare. în deceniul 1971-1980: la o creştere medie anuală a preţurilor de consum cuprinsă între 5. Arabia Saudită (23.l la sută.6 miliarde dolari). nu poate fi transpusă în dinamică reală o comparaţie de genul „în 1970. Nu poate fi alcătuită o dinamică din simpla citare a volumului schimburilor economice internaţionale (peste 300 miliarde dolari. apoi 2. de asemenea. schimbul comercial de bunuri şi servicii”). Franţa (12. această redistribuire a scos în evidenţă scăderea considerabilă a ponderii Statelor Unite ale Americii (15.3 miliarde dolari). Venezuela (8.d.m. fără a fi ignorate efectele negative ale inflaţiei cvasigeneralizate – „inamicul public nr. relaţiile economice internaţionale însumau peste 300 46 . mai ales. Japonia (12. ci.100 miliarde dolari. cât şi de influenţele unui dolar flotant vreme destul de lungă „à la baisse”.9 miliarde dolari) în volumul total al lichidităţilor internaţionale şi creşterea ponderii unor ţări ca Republica Federală Germania (36 miliarde dolari). în 1981 ş. în 1970. prin urmare.a.8 şi 12.). chiar dacă nu mai este legat direct de una sau alta dintre devizele – forte). întreaga lume a fost traversată de un proces inflaţionist. însă.8 miliarde dolari). în pofida acelor momente critice. la ieşirea din marea criză de la începutul anilor '30. Reconsiderările „teoretice şi practice” s-au manifestat şi pe alte planuri. În a doua jumătate a deceniului anilor '70. Aşadar. este.6 la sută. Unul dintre cele mai elocvente aspecte ale schimbărilor în gândirea strategică a economiştilor vremii consistă în consacrarea conceptului de creştere economică inflaţionistă.9 miliarde dolari) etc. Aşa s-au petrecut lucrurile în Statele Unite. şi pe bună dreptate. adevărată. creşterile privind relaţiile economice nu pot fi raportate la cifrele folosite de unii autori fără anumite corecţii. chiar dacă acest spor a fost însoţit de o rată a inflaţiei ce-l depăşea. un dolar puternic instabil. Deci.

citaţi şi de autori români.I. Niţă Dobrotă. Numai că. mai mică (din punct de vedere al efectelor generale) decât competitivitatea în exterior. dar astfel de deplasări masive de capital provoacă şi intensifică instabilitatea valutelor).] Numai atunci când comerţul nu este bine uns. ne vom referi cu precădere la dolar. ori doar intuite. 452. 33 34 Niţă Dobrotă. creatorul filozofiei fenomeniste şi inspiratorul lui Adam Smith. „economia contemporană este o economie de schimb monetar” 34. investiţii de capital. atrag atenţia asupra unui adevăr axiomatic: „Atunci când nivelul general al preţurilor creşte. din 1973. care acţionează viguros în domeniul relaţiilor de schimb. Editura Economică. Hume ne-a lăsat o foarte izbutită metaforă: „Banii nu sunt roţile comerţului. iar în anul 2000 sau 200l – depăşeau 5.. aceasta se datorează faptului că. iată. Op. la tangenţa dintre milenii. după ce dolarul a devenit flotant şi subevaluat. garantate de stat). orientarea politicii economice americane ar fi cantonat exclusiv în segmentul reprezentat de comerţ. cit.000 de miliarde”. de vreme ce. intervenţii ale F.M. credite bancare (de regulă. în vederea echilibrării balanţelor de plăţi ale unor ţări aflate în dificultate. iar dacă. Mai mulţi economişti de marcă. (un rol important în migraţia capitalului îl joacă devalorizarea şi inflaţia. pag. – pe care le poate genera o decizie sau alta. capitalurile „fug” din ţările a căror deviză este ameninţată cu devalorizarea în ţările cu monedă relativ stabilă. această ipostază de „lider” manifestându-se şi după acordurile din 1987. 47 . atunci menţinerea unui curs de schimb depreciat (cum s-a întâmplat în anii 1976-1979) ar fi acţionat ca parametru al unei inegalităţi din care.. pag. migraţia capitalurilor băneşti spre băncile cu rate ale dobânzilor mai atractive etc.A. Referindu-se la relaţia marfă-bani. acum mai bine de două secole şi jumătate. Oricât de actuale rămân cuvintele scrise.U.33 Dar relaţiile actuale în domeniul financiar şi monetar (valutar) nu gravitează numai în jurul a ce se vinde şi se cumpără. în cele ce urmează.miliarde dolari. fluxuri către ţările de origine a profiturilor obţinute de societăţile transnaţionale. ei sunt uleiul care face mişcarea roţilor lină şi uşoară [. aceeaşi uncie de aur fin din anul 1970 se vinde acum la un preţ de 10 ori mai mare decât atunci! Mecanismele de piaţă. relaţiile financiare şi monetare semnifică mult mai mult: tranzacţii pe pieţele valutare. vom înţelege importanţa unui sistem monetar sănătos” . trebuie să fie articulate la fenomenele – existente. de David Hume. Cu alte cuvinte. Dacă.. o vreme. S. banii îşi pierd puterea de cumpărare”. 356. ar fi tras probabil numai foloase: inflaţie în interior. ele se păstrează totuşi încrustate în doar unul dintre segmentele sferei de cuprindere a relaţiilor economice internaţionale contemporane. întregul sistem flexibil al flotării cursurilor a fost realmente dominat de moneda americană. Economie politică. Bucureşti – 1997.

pe mai multe planuri şi cu rezultate contradictorii. care.) a fost de 7.U. comparativ cu Deutsche Mark (D. în perioada 1974-1979. cum le numea Keynes. s-a manifestat. având drept bază menţinerea unui dolar subevaluat.). ulterior. nefavorabilă dolarului. din 1971 – când concurenţa între parteneri a devenit nemijlocită.Când exploata avantajul de a fi fost un veritabil substitut al aurului. Menţinută mai mulţi ani la rând. 8. urmarea fiind o oarecare repliere a societăţilor transnaţionale americane. 48 . în primul rând. Editura Economică. – sunt mai ridicate.. combinată cu o politică de control asupra veniturilor. Dolarul depreciat a încurajat investiţiile străine directe în Statele Unite (în medie. 35 Simona Gaftoniuc. această diferenţă de inflaţie – de 2 la sută – a fost mai mult decât compensată. mai puţin intervenţionist decât o politică economică sectorială”35 Consecinţele orientării generale a politicii economice americane. au continuat să se mai manifeste un timp. faţă de 5. bonuri de tezaur. după cum era şi firesc. mişcările de capitaluri băneşti se orientează către ţările în care.D. diferenţa de dobânzi a fost. o apreciere a monedelor acestora. în vederea sporirii competitivităţii faţă de Japonia şi Germania Federală. practicarea unor dobânzi real-pozitive la depozitele atrase etc. remunerările – sau „recompensările”. Politica dolarului flotant „în scădere” a fost curmată în 1978 prin aşa-numitul „plan Carter” – după numele preşedintelui democrat Jimmy Carter (1977-1981). ceea ce provoacă. emisiunea de obligaţiuni. de 9 la sută pe an. După cum precizam mai sus.5 miliarde U. prin diverse pârghii economice (politica scontului băncilor centrale de stat. După generalizarea flotării cursurilor de schimb – ba chiar de la prima devalorizare a dolarului. în schimb făcând mai costisitoare investiţiile americane în străinătate. autorităţile monetare americane au căutat soluţii pur economice.U. Bucureşti – 1995. fapt care a condus la o diversificare a activelor în alte devize (valute). pag.) şi Yen (Y). În atari circumstanţe. politica de „indiferenţă” faţă de deprecierea dolarului.G. Finanţe internaţionale.2 la sută în R.. în virtutea inerţiei. De fapt.A. din acest unghi de vedere. nu şi efectelor acesteia. în intervalul 1974-1979). 57. pe an. dolarul s-a dovedit destul de „nemilos” cu monedele statelor partenere ale S. chiar dacă aceasta menţinea presiunea inflaţionistă. titluri de rentă.F.2 la sută pe an în S.n. printr-o depreciere medie a dolarului faţă de marca germană. menţinerea ratei dobânzilor la un nivel favorabil procesului de restructurare industrială a acţionat în dezavantajul monedei americane.S. a acţionat ca un veritabil instrument de restructurare industrială. Pe alt plan..M. în 1978 s-a pus capăt doar politicii de depreciere.A. s-a mers în continuare pe varianta flotării în scădere („à la baisse”). Or. Efectul de competitivitate pozitiv este relevat de următorul exemplu: „Creşterea medie a preţurilor (în intervalul 1971-1979 – n.

la sfârşitul anului 1980. anul următor – dată de la care se exercită mandatul. preşedintele S. la 1 aprilie. indiferent de ziua din săptămână în care cade această dată. ţări în curs de dezvoltare. alegerea preşedintelui are loc din patru în patru ani – în anii „olimpici” –. nu mai apare în statisticile Departamentului afacerilor economice şi sociale internaţionale al O.U. pentru anul precedent. scop în care au fost mobilizate credite internaţionale.U. de la 1 ianuarie al anului respectiv. Dar şi statele care nu mai împrumutau. s-a procedat la prima emisiune de bonuri de tezaur în devize şi la vânzări de aur (operaţiune care.). luna ianuarie 1981 fiind considerată ca punctând „adevărata relansare a dolarului” (pentru evitarea eventualelor confuzii. funcţia de preşedinte este preluată. aveau să se confrunte cu unele pierderi prin dobândă. fapt care avea să complice situaţia solicitatorilor de credite – în general. Roland Wilson Reagan a încurajat acţiunile iniţiate de liderul Fondului Federal de Rezerve.). se procedează la creşterea ratei dobânzilor – de la 11 la sută.A. mai cu seamă. pe 20 noiembrie. cât era în perioada imediat următoare celui de-al doilea „şoc petrolier”. pentru România. însă cu efect retroactiv.E. de vicepreşedintele ales. având drept „vârf de lance” controlul strict al ofertei de monedă sau controlul asupra masei monetare. drept pentru care s-a pus în practică o politică monetaristă. baza plăţii anuităţilor o constituia exportul. Cum. dar.I. sub un nou preşedinte al său: o politică austeră.Limitarea cheltuielilor Administraţiei şi creşterea veniturilor – cuprinse în primul „plan Carter” – nu au putut frâna inflaţia accentuată care. nu prin preţ necesar un „remember”: Statele Unite. de regulă. în schimb erau vechi debitoare la bănci americane. a urmat un al doilea „plan Carter”. care este şi preşedinte al Senatului ) Rata dobânzilor a continuat să crească şi după 1980 (ajungând să depăşească 20 la sută). de încurajare a competiţiei prin performanţe economice şi tehnologice. printre care şi România. 49 .N. pe 20 ianuarie. poate fi interpretată şi politica monetară promovată de Fondul Federal de Rezerve (F. iar pentru o bună parte din exporturi acreditivele se deschideau în primul trimestru. Se dorea stabilizarea preţurilor. fără a se ţine cont de repercusiuni. cu economia grevată de o serioasă datorie externă.D. În acele împrejurări. efectul negativ era evident. ceea ce până atunci fusese o politică expansivă prin cursuri. până la următoarele alegeri. în cazul în care exercitarea mandatului nu mai este posibilă. din cauza unei practici destul de samavolnice: creşterea dobânzilor era anunţată. preluarea efectivă a funcţiei se produce însă două luni mai târziu. la 18 la sută. este Politica dolarului puternic sau reconsiderarea principiului F. prin cantităţi (ceva asemănător cu restricţiile din perioada etalonlui-aur. însă nu şi identic). realmente devenise o frână. după 1983.M. Astfel. în decembrie 1979. se înlocuia cu o politică restrictivă..∗) Tot ca o consecinţă a acelui de-al doilea „şoc petrolier” (despre care se poate spune că a stimulat şi a grăbit aplicarea unor măsuri aflate în stare latentă). conţinând măsuri radicale: cursul dolarului este inversat printr-o flotare „à la hausse”. Din chiar debutul primului său mandat.

trec de la o economie a îndatorării la o economie cu preţuri stabile şi dobânzi ridicate. aşadar. şi Yen. din 1982 inflaţia a început să scadă. ceea ce înseamnă că. cu importurile provenite din Piaţa Comună (C. Din acest proces s-a născut problema datoriei externe”. cu o nouă „fază lungă” (cinci ani).61 F. ţările Lumii a Treia văd rata dobânzii reale zburând de la 1 la sută la 24 la sută. în martie 1985.a.U. încât în luna martie 1985 era atinsă aproximativ aceeaşi paritate din decembrie 1971 (stabilită prin acordul de la Washington): 3. flotarea „à la hausse” – deci aprecierea dolarului – a modificat nu numai locul şi exigenţele concurenţei..2. într-adevăr.E. subcapitolul B.A. dar şi 36 Cap. Cauza? Marile diferenţe de costuri salariale. Scăderea şi stabilizarea ratei inflaţiei la un nivel mai mult decât rezonabil s-a datorat./U.S. avantajoasă pentru americani prin schimburile de produse similare cu partenerii – şi concurenţii! – din Germania-Vest şi Japonia.U. Avem de-a face.). II. începând din 1983.S. care.E.A. de la 7 franci francezi pentru un dolar. Pe de altă parte.M. Dar deceniul al optulea a însemnat pentru S. în cadrul Comisiei Finanţelor.36 Urmare a consecvenţei cu care au fost aplicate noile măsuri. 50 . aceste ţări au ajuns să furnizeze o parte din ce în ce mai însemnată din importurile americane. Când ne-am referit la menţinerea pe o perioadă relativ îndelungată a unui curs depreciat al dolarului. Dolarul devine o armă comercială.D. „Preşedintele Reagan – sublinia recent un document francez – doreşte creşterea cheltuielilor şi reducerea impozitelor. din Raportul discutat. Pentru asta trebuie să atragă capitaluri. o politică de concurenţă prin preţuri. s-a ajuns la 10.44 D.). ca să se stabilizeze la 5 procente pe an. dolarul s-a apreciat cu circa 100 la sută în raport cu marca vestgermană. ce nu puteau fi compensate. în 1975. la 13 decembrie 2000. de data aceasta de flotare „în creştere”. şi aprecierii. vizam performanţele în raport cu D. În patru ani – într-un interval delimitat de începutul anului 1980 şi primul trimestru al anului 1985 –. În câteva luni. Acceptarea acestei aprecieri nu reprezintă rezultatul unei simple convingeri liberale. Băncile particulare acordă credite masive Statelor Unite şi altor ţări. a clauzei naţiunii celei mai favorizate). dolarul a „câştigat” un franc francez pe an. practic.D. Economiei generale şi Planului din Camera Deputaţilor a Parlamentului francez. în special după acordarea reciprocă. încât în anul 1984 concurau. conform promisiunilor electorale.S./U. Or. Era.A. a fost evaluată la 60 de procente. ci depinde de evoluţia economiei mondiale.F. În atari împrejurări.M. în 1982. faţă de care nu mai puteau fi aplicate aceeaşi politică şi aceleaşi criterii de concurenţă. S. din punct de vedere cantitativ. în parte. şi o mai largă deschidere către ţările recent industrializate (printre care şi România.U. în termeni reali. dolarului.

cu preţuri mai mici în dolari. în sensul că deficitele de balanţă comercială ar fi fost o trăsătură caracteristică doar economiei americane. cât şi în cel al ţărilor membre ale Comunităţii Economice Europene. privind criteriile competiţiei. Totodată. ca livrare de bunuri de consum personal şi investiţional). la costuri reduse. pe plan intern.M. Relaţia monedă-ajustări structurale căpăta astfel un sens practic. iar nu prin preţ. cu rare excepţii. ca fluxuri reale – din punctul de vedere al vânzătorului. ca o cedare de monedă.. Aurul.D. cu valoare de paradigmă. atât în comerţul exterior al „celor 7”. o constrângere (indirectă. fenomenul a fost prezent. americanii puteau obţine. Atrăgând importuri din ţările recent industrializate. după cum se poate observa din tabelul 3. căci.U.A.U. până când comerţul cu metal preţios a fost stopat. Nu este vorba despre un „caz particular”. după care a intrat şi el în „normal”.milioane U. „Replica” venea. în totală opoziţie cu ceea ce a caracterizat intervalul 1935-1970. Tabelul 3 COMERŢUL EXTERIOR AL S. O statistică privind comerţul exterior al S.clauzele acesteia. - 51 . Implicarea mecanismelor de flotare şi de schimb în evoluţia dolarului nu a avut o influenţă directă asupra tranzacţiilor (acestea apărând în dublă ipostază: ca fluxuri monetare – din unghiul cumpărătorului.A. 1980-1987 . totuşi incitantă) asupra structurilor producţiei. pe întreaga perioadă. a fost singurul din a cărui tranzacţie s-a obţinut vremelnic un sold activ. ci a acţionat viguros pe alte planuri (fluxuri financiare).I. bunuri de consum ce înglobau multă manoperă. de unde erau obţinute bunuri de investiţii.S. aşadar. pe perioada 1980-1987 (anul acordurilor de la Louvre) indică o cronicizare a deficitelor. cu solduri pasive importante şi în creştere. Urmarea acestui tip de „presiune”: întreprinderile au fost stimulate să se specializeze pe produsele cele mai competitive din punct de vedere tehnologic. după cum vom vedea. semnificând şi reconsiderarea unui vechi principiu al F. concomitent. dinspre Germania Federală şi Japonia. flotarea „în creştere” a exercitat. să antameze chestiunea performanţei din acest unghi.

Mai departe. New York – 1989 (Anuarul statistic al comerţului internaţional – 1987) Diferenţele mari între fluxurile monetare şi fluxurile reale – în medie. – americanii au aflat.N. Cu 10. de la data de 1 iulie a acelui an.115. numeroşi experţi şi-au exprimat recent temerile în legătură cu atitudinea viitoare a Băncii 52 .000 de întreprinderi şi-au închis porţile de la începutul anului 1982.786 233.0     + 988 + 985 – 714.146 217. numărul lor sporind cu 47 la sută faţă de 1981”. deşi nu toate întreprinderile. Dezvăluind o realitate nu tocmai potrivită cu eforturile de redresare economică – chiar dacă.177 361.349. deficitele bugetare. O. al cărei efect benefic asupra competitivităţii nu poate fi pus la îndoială. azi.8 milioane şomeri. pe acest interval.1     3. au putut face faţă noilor exigenţe. produse finite Sold Import Export (2-1) 1 2 3 AUR Import 4 Export 5 Sold (5-4) 6 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 256.U.P.538 217.111 1. după ce apreciază că redresarea va depinde în mare măsură de reducerea ratei dobânzilor.878 341. de asemenea.480 – 169.830 1. că numărul falimentelor este cel mai ridicat în economia ţării de la criza din anii '29-'33: 16. într-o relatare a agenţiei France Presse. relaţia monedă – ajustări structurale.F.866 – 36. în acest sens.126 1. Statele Unite au înregistrat cel mai ridicat nivel în acest domeniu după cel de-al doilea război mondial” .5 – 548. comentează: „Americanii rămân pesimişti şi continuă să economisească (8.1 la sută din venitul lor disponibil..717 2.705 3.626 387. cel puţin în parte.ANUL 0 Materii prime. semifabricate..340 – 123. an de an. „povara impozitelor” fusese redusă cu 10 procente – A.885 269.198 – 39.1     Sursa: „United Nations Trade Statistics”.F. anual – nu au putut fi compensate prin soldurile altor balanţe.888 213. Nu ne putem pronunţa.054 424.610 – 69.730 212. Pe plan intern.275 200.622 – 42. potrivit unui studiu bancar).984 273. de circa 100 miliarde dolari.. dacă această cifră îşi găseşte explicaţia exclusiv în efectele ajustărilor structurale.289 – 148.897. a evidenţiat totuşi faptul că nu toată lumea a fost pregătită să suporte costurile retehnologizării.082 220.P. cum observam ceva mai înainte.216 2. dar că „. astfel că au încărcat. Acest aspect a fost surprins. „La sfârşitul lunii august – continua relatarea A.336 252. de teama şomajului.352 254.718 – 171. de la sfârşitul lunii septembrie 1982.5 1.

F. dată fiind creşterea sa continuă între anii 1980 şi 1985. concomitent cu menţinerea cheltuielilor publice. conchide: ”Nevoile enorme de împrumuturi ale statului riscă să întârzie redresarea. În acea perioadă.. în aceleaşi zile în care A. Deficitul bugetului pe 1983 depăşeşte.. structura balanţei de bază s-a modificat în sens invers: deficitului de capitaluri pe termen lung din anii '60. îşi transmitea din Statele Unite corespondenţa citată. nu puţine erau opiniile potrivit cărora R. săptămânalul francez „Le Nouvel Observateur” publica un articol referitor la situaţia economiei R.37 Într-adevăr. A. De aceea. structurat pe aproximativ aceleaşi repere: „În anul 1981 au dat faliment peste 11.000. Potrivit estimărilor institutelor de cercetare economică. alinierea principalelor ţări industrializate la „metodele” americane). afirmând că «sunt întrunite toate condiţiile»”. anual acesta este de aşteptat un număr record de falimente. în acelaşi timp.U. cauzat de reducerea impozitelor. Dar cu o rată a inflaţiei coborâtă sub 7 la sută şi având în vedere că dolarul este o monedă tot mai căutată [. ei vor 37 Agenţia France Presse. conjugat cu un excedent al balanţei capitalurilor pe termen lung.F. în ultimă instanţă. ulterior. dacă ar fi fost singular. contribuind la creşterea ratei dobânzii.G.P. Ar fi fost aşa. pag. Faptul că dolarul a fost întărit în baza deficitelor „gemene” (deficitul bugetar. În acest fel.F. Aceste performanţe. şi deficit de balanţă curentă – „descărcat”.G. îi succede un deficit al balanţei curente. Deutsche Mark avea un curs bun. juca rolul unui soi de „cal troian” american în economia Europei – ceea ce nu a împiedicat.000 de şomeri – cea mai ridicată cifră din 1950 încoace. 53 . este singura ţară în care necesităţile de capitaluri sunt considerabile. 41/9 octombrie 1982.000 de întreprinderi mici. Se observă persistenţa efectului de dominaţie a dolarului asupra elementelor determinate ale regimului cursurilor flotante. S. 18-19.800.F. 155 miliarde dolari.5-2 ori mai mare decât excedentul balanţei comerciale (în acei ani.Rezervelor Federale”. Relatarea preluată de „AGEPRES” în „Săptămâna internaţională” – buletin informativ PENTRU UZ INTERN – nr. tot prin deficitul bugetar) i-a determinat pe unii autori să considere acel fenomen un paradox. Există deja 1. dar care. se afirmau pe fondul aceloraşi disfuncţionalităţi. poate nu întâmplător. dispune şi de mijloacele de a le atrage..]. inclusiv un deficit bugetar de 1. mijlocii şi mari.P. În condiţiile în care a beneficiat şi de dobânzi real-pozitive. Administraţia americană continuă să aştepte semnele de redresare.A. potrivit ultimelor prevederi.. asemănătoare celor din S. iar rata inflaţiei era foarte scăzută.U. S-a conceput atunci o relaţie monedă forte-rată ridicată a dobânzii.A. „Redresarea economiei americane se lasă aşteptată ”. evoluţia cursului dolarului în raport cu marca vest-germană a fost considerată o „excepţie istorică”. însă a avut un „corespondent” european în Germania Federală. Unii avansează cifra de 17.

celelalte monede nu au evoluat la fel. posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar american sunt diferite de cele ale restului lumii (să nu uităm că în majoritatea covârşitoare a ţărilor.F. 40/1982. După ce menţionează că ritmul creşterii economice este în scădere şi că. la ratele americane. În R.U. 38 „Sfârşitul miracolului economic”. ceea ce întreţine flotarea „în creştere” a dolarului. Desigur. În privinţa mecanismelor de flotare şi de schimb. emisiuni de bonuri de tezaur. căile de soluţionare a problemelor pendinte de cadrul strict al temei de faţă sunt departe de a fi asemănătoare. paralel cu o rată înaltă a şomajului).G. principalele ţări industrializate au fost constrânse să se alinieze. cererea masivă de lichidităţi nu este decât parţial acoperită. Ulterior. în detrimentul debitorilor). Dar. 54 .. aceste deficite sunt de regulă „încărcate” cu pasivele unor balanţe de plăţi dezechilibrate de restul datoriei externe care. Din punct de vedere tehnic. rata dobânzilor americane este menţinută la o cotă suficient de înaltă pentru a atrage capitaluri străine (totuşi.). al asigurărilor pentru şomaj şi al securităţii sociale. se raportează la moneda americană). datorită politicii monetare restrictive a Fondului Federal de Rezerve. a unui „mers cu două rele deodată” (de exemplu. preocuparea de căpătâi constând în evitarea.F. În sfârşit. finanţiştii ocolesc cu grijă „efectele colaterale” ale politicilor speciale privind mecanismele monetare şi relaţiile dintre monedă şi structurile de bază ale economiei.G. tot de regulă. urmează să crească în lunile viitoare. nimeni nu a uitat că marea criză a anilor '30 şi-a găsit cea mai catastrofală expresie în prăbuşirea sistemului bancar [. chiar dacă deficitele bugetare sunt exprimate în moneda naţională. pe cât posibil. În consecinţă. în politica lor economică. De altfel. Deşi în cele două prezentări ale mass-media franceze se regăsesc destule puncte comune.încep să-şi facă «griji serioase». Le nouvel Observateur nr. potrivit aprecierilor experţilor. necesităţile de finanţare bugetară se concretizează pe piaţa monetară printr-o supralicitare a mijloacelor capabile să furnizeze lichidităţi (împrumuturi publice. cu o rată înaltă a inflaţiei. «Dresdner Bank» şi «Commerz Bank» . aceste cifre nu fac decât să oglindească situaţia generală a economiei mondiale”. În S. adăugându-se la uriaşul deficit al landurilor. o abordare globală ar fi şi dificilă..ajunge probabil la 2 milioane până la sfârşitul anului. nu este vorba decât de o cifră provizorie care. articolul adăuga: „Bugetul federal pentru 1983 prevede un deficit de circa 30 miliarde de mărci. „este în mod global la nivelul din 1978” .a.38 Îndeobşte.. certificate de depozit cu dobândă fixă ş. după cum susţin conducătorii lor.A. şi băncile au probleme. Au acordat împrumuturi de câteva zeci de miliarde de mărci unor ţări şi întreprinderi care în prezent întâmpină grave dificultăţi”.] Cei trei mari «Deutsche Bank». producţia industrială a R.

62 milioane dolari – faţă de o medie anuală de 3. Coreea de Sud. Editura Politică. Institutul de cercetări economice Clyne. care în 1983-1987 a cumulat excedente comerciale de 44. era Iugoslavia: de la circa 19. Mexic. astfel de „minuni” nu prea s-au întâmplat.D. În comparaţie cu grijile ce-i frământau pe principalii bancheri vest-germani. 56. în opinia analiştilor californieni. Pentru Polonia. întrucât la sfârşitul perioadei analizate s-a dovedit că astfel de şanse nu existau.990 milioane dolari. În anul 1983. exprimată în dolari. Polonia) de a-şi reduce din datorii. inclusiv) privind şansele câtorva state (Argentina.S.) de a-şi asigura – prin creşterea exporturilor.5 miliarde. Anii '80 au fost caracteristici pentru evoluţia acestui fenomen şi ar fi fost cu totul bizar ca americanii să nu tragă foloase de pe urma lui. Brazilia. A fost mai mult o acţiune propagandistică privind „mărinimia” Occidentului faţă de unele ţări din „Est” (cele socotite „rebele”.S. decât să-şi reducă deficitul mediu anual al balanţei comerciale la 1. est-europene. dolarul a fost întărit prin creşterea datoriei externe a celorlalte ţări ale lumii – industrializate. în 1983. Brazilia. din lumea a treia ∗) –. Iugoslavia. excedentul realizat cu consecvenţă în intervalul 1982-1987 (cumulat. abia dacă putea să-şi onoreze prin aceşti bani obligaţiile faţă de serviciul datoriei externe. care.932 milioane dolari. a continuat să crească. în legătură cu soarta rambursării creditelor acordate unor ţări (şi întreprinderi). despre care nu s-a mai pomenit nimic după ce Germania a 55 . Polonia ş. cu toate că prin această mişcare au defavorizat propriile politici de investiţii şi de ocupare a forţei de muncă. în acea vreme.566. Dar Iugoslavia nu a reuşit. însemnând ceva peste 5. datoria sa externă nu a scăzut cu aproape 3 miliarde. atingând repede 30 miliarde U. încât.4 miliarde dolari. de 26 miliarde dolari. când tendinţa de reducere a importurilor şi de forţare a exporturilor devenise evidentă. pag. concomitent cu o contingentare strictă a importurilor – excedente comerciale care să permită o diminuare a datoriei lor externe. în prima jumătate a anilor '90 s-a făcut mare vâlvă în jurul iniţiativei statelor creditoare de a scutit Polonia de plata dobânzilor la o datorie externă ce se situa atunci în jurul a 40 miliarde U. astfel că datoria sa externă. ci a crescut cu peste 3 miliarde dolari.a. prognoza a fost corectă. la aproximativ 16. Singura ţară care. datorie. afirmând: „Nu există o lume a treia. îşi puteau micşora ceva din povara acestei servituţi. a încercat o prognoză pe termen mediu (până în 1986. Revoluţia desculţilor – Raport către Clubul de la Roma”. Mexic. Cu toate eforturile şi sacrificiile unor ţări (printre care Brazilia.D.727 milioane dolari) s-a dovedit total insuficient comparativ cu importantul deficit comercial din 1980-1981 (de aproape 5. din California. Schneider.) ) După cum se ştie.∗) ) Denumire generică pentru o anumită categorie de ţări în curs de dezvoltare. americanii gândeau şi acţionau altfel. în intervalul 1984-1987.134 milioane dolari). ci mai multe!” (B. Bucureşti – 1988. pe care Bertrand Schneider o contestă. cât fusese în cei patru ani anteriori –. Chiar şi flotant. în 1986.pentru a evita transferuri crescânde de capitaluri în mărci vest-germane sau franci francezi către dolari. În general. depăşise deja 100 miliarde dolari. la finele perioadei prognozate.

A..I.M. precum şi cumulul pe întreaga perioadă avută în vedere. deficitele cronice – bugetare. fără a importa în aceeaşi măsură mărfuri americane. paralel cu adâncirea stării de insolvabilitate. Cu toate recordurile şi „excepţiile istorice” care i-au punctat flotarea „à la hausse”.A. chiar în cazul în care economisirea internă era în scădere (ceea ce nu a constituit o problemă. îşi plasau pe piaţa S. Pentru simplificarea datelor. de aceea au şi fost investigate noi soluţii. Tabelul 4 SOLDUL BALANŢELOR COMERCIALE ALE PRINCIPALELOR 7 ŢĂRI INDUSTRIALIZATE 1980-1987 venit cu o „corectură”. care. Mai existau şi alţi factori restricţionali: starea generală a economiei mondiale. ci. în primul rând al celor şapte ţări industrializate situate în fruntea economiilor de piaţă. în primul rând. comerciale şi ale propriei balanţe de plăţi curente. nu numai pentru a-i satisface pe solicitanţii de împrumuturi. fenomenele prevăzute de analiştii americani privind tendinţele de creştere a datoriei externe pe plan internaţional. dolarul nu se putea depărta prea mult de evoluţia celorlalte monede reprezentative. profitând de aprecierea dolarului. în tabelul 4 sunt evidenţiate doar soldurile (diferenţele dintre exporturi şi importuri). pentru a face faţă propriilor angajamente afectate de nerespectarea scadenţelor de plată a anuităţilor datorate de ţările debitoare.A. O asemenea ameninţare nu putea să dăinuie. presiunea continuă din partea ţărilor recent industrializate – la care s-a adăugat şi Canada –. ceea ce echivala cu o creditare sui-generis. pe când creditele asigurate de noi înseamnă 45-50 la sută.U. Înainte de a trece la desfăşurarea următorului subcapitol. sistemul bancar privat din S.. exprimată cam în următorii termeni: nu putem merge pe aceeaşi cale cu americanii. în acelaşi timp. dat fiind spiritul de prevedere specific americanilor). dar mai cu seamă în dolari) a umflat continuu cererea de monedă americană aproape în aceeaşi proporţie cu insolvabilitatea ţărilor îndatorate.) 56 .U. deoarece S.. cât şi a unui proces investiţional crescând. În acele împrejurări. În altă ordine de idei.Îndatorarea în dolari (şi în alte valute-forte. în pofida sprijinului acordat de F. atât a cererii globale.U. să sintetizăm situaţia principalei componente a relaţiilor internaţionale – comerţul exterior –. mari cantităţi de mărfuri. Toţi aceşti factori împingeau indubitabil sistemul monetar american către un dezechilibru ce putea destabiliza întregul sistem financiar şi valutar internaţional. a fost silit să procure dolari. suportă circa 5 procente din datoria Poloniei. împrumuturile externe ale Statelor Unite şi refluxul de dolari către circuitele interne americane au permis finanţarea. precum şi de numeroasele cereri de reeşalonare a plăţilor.

198 –39.464 Japonia –10.213.22 –90.585 +46.81 –8.45 +68.025.408.182.206.01 –10. Italia.59 –7. cu cât este vorba despre state cu o activitate economică variată şi complexă.785. Ar fi însă o greşeală dacă. +4.594.835. cu atât mai mult. care.49 +5. îşi pot menţine balanţele de plăţi curente în poziţii oarecum echilibrate.58 Canada +5.775.340 –123..70 –23. încât deficitele balanţelor comerciale pot fi acoperite cu excedentele altor balanţe.521.712 +8.00 +816.872.747 +217. New York – 1989. Anuarul statistic al comerţului internaţional – 1987 În ceea ce priveşte ţările Comunităţii Economice Europene.109 Franţa –23.405.427.728 +6.. 57 .622.686.875.203 +82.00 +13.398. Întrucât nu dispunem de o statistică generală a balanţelor de plăţi. ne oprim la aceste considerente de principiu – şi din respect pentru tâlcul unui aforism celebru: „Ceea ce ştim.610 –69. nu filozofia constituie obiectul studiului de faţă.927 +65. doar două au înregistrat.662.00 –15.A.35 –14.723.707.57 –76.979 +20. Spania.46 –127. transporturile internaţionale şi alte servicii) produc excedente însemnate unor ţări ca Grecia.195.U.929 +12.458. am judeca situaţia balanţelor de plăţi exclusiv prin prisma rezultatelor tranzacţiilor comerciale.00 –20.00 –23.68 –9.F.015.065.513 R.296.00 –2.190.662. prin analogie.00 –12.083. în acest fel.S.897.216 –800.45 +11. Departamentul afacerilor economice şi sociale internaţionale – Biroul de statistică. e filozofie”.474.G.00 +3.50 –12.622 –42. –36.U.00 Sursa: O.05 –2.00 –9.661.00 –7.N. De pildă.00 –12.164.milioane dolari U. solduri active ale balanţelor comerciale (Tabelul 5).526 +18.61 +3.25 Italia –21.538 +25.480 –169.016.D.472.00 –14.745.109 +20.572 +16.00 +12.709 +267.39 –19.718 –171. Ceea ce nu ştim.289 –148. e ştiinţă.50 Regatul Unit –4. Or.745 +79. în acelaşi interval de timp.761 +52.00 –11. „exporturile invizibile” (turismul.276 +33.. ANUL 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 Cumulat S.00 +13.00 –8.

362.25 –43.59 –4.661.00 +4.68 +25.70 –5.03 –9.744.761.645.405.39 –5.U.839.S.961.253.935.623.594.58 Portugalia Spania**) ∗) Membră a C.763.70 –14.202.083.88 1985 –2.Tabelul 5 SOLDUL BALANŢELOR COMERCIALE ALE ŢĂRILOR DIN COMUNITATEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ (Piaţa Comună) 1980-1987 .109 –2.398.milioane dolari U..451.95 –9.12 –127.279.775. Departamentul afacerilor economice şi sociale internaţionale – Biroul de statistică.78 –23.662.40 –2.10 –23.652 –11.927.565. Anuarul statistic al comerţului internaţional – 1987 59 .29 –12.073 –8.53 –2.00 +331.37 Cumulat –28.97 +153.57 –6.00 +16.879.35 +52.202 –11.25 –15.064.282.016.D.785 –3.27 –20.70 –4.072.62 –76.164.686 +4.74 –8.17 1986 +94.866.70 –11.E.521.010 –4.458.594.888.427.40 –10.745 –5.00 –3.01 +18.754.81 +4.182. de la 1 ianuarie 1981 Membre ale C.E.633.662 –5.875.13 –8. New York – 1989.E.46 +65.835 +2.58 +20.572 –780.388 –4..50 –23.86 –5.34 –14.22 +1.811 +816 –4.55 –7.974.359 1981 –6.906.57 –14.51 –30.39 –7.759 –1.87 –12.00 +548.00 +2.206.36 –7.385 –5.723 +3.340 –229.568 –9.109.33 –2.498.538 –34.21 –625.119 –2.05 +3.58 –5.597.013 1983 –3.872.782 –13.577.526 –569.88 –2.524.173 –3.726 –5.469 1984 –3.50 +3.45 –12.822 1982 –5.30 –90.656 –1.00 +12.43 –19195.50 +217.00 +20.190.E. de la 1 ianuarie 1986 ∗∗) Sursa: O.69 –79.70 –21.769 –2.929 –2. Anul Ţara Belgia – Luxemburg Danemarca Franţa Germania-Vest Irlanda Italia Olanda Regatul Unit Grecia *) **) 1980 –7.351.663.254.49 –1.474.747.510.93 –1.960.16 1987 –133.N.296 –5.

d. România a procedat în acelaşi mod. acordurile – care puneau bazele O revenire discretă la „spiritul de la Bretton Woods”. în circumstanţele momentului.301.e.La jumătatea anului 1986. lucrurile fuseseră lăsate în limitele lor declarative. În numai patru ani şi jumătate. S. „În 1986.. exerciţiu de opţiune. În acel context. susţinând un adevăr: politica privind aspectele încriminate de S.. riscul unor deprecieri compensatorii din partea ţărilor concurente. în condiţiile imposibilei stabilizări a dolarului 39 Simona Gaftoniuc. încetând intervenţia (băncii de emisiune – n. hotărâre a cărei conotaţie practică. pentru a face faţă dezechilibrelor: protecţionismul selectiv sau o nouă depreciere competitivă.) Dar neintervenţia autorităţilor monetare pe pieţele de schimb ar fi fost echivalentă cu acceptarea voluntară a unui dublu risc: pe de o parte. s-a acordat credit conţinutului acordurilor ce fuseseră încheiate. probleme privind libertăţile religioase.U.. Americanii îşi motivau decizia prin argumente extraeconomice care vizau. comerţul bilateral – exprimat în import FOB – export FOB – s-a soldat pentru partea americană cu un excedent de 1..S. la 30 iunie 1986. 60 . fără alte amănunte. Ediţia 1997. Statele Unite au suspendat. Dar de ce 1981 şi de ce 1986? În acea vreme. era absolut aceeaşi ca în anul 1981. nu a semnificat altceva decât un . Ce spun cifrele? Din momentul acordării clauzei şi până la finele anului 1981. adică a celor „recent industrializate”. Atunci a intervenit hotărârea autorităţilor de la Washington (după ce fusese trecută prin Congres).. pentru 6 luni. iar pe de altă parte.N.) pe pieţele valutare”. plus Canada.449 mii U. putem afirma că.. Finanţe internaţionale. mobilul deciziei americane a fost. În esenţă.U. pe 22 septembrie 1985.D. la „Milford Plaza” (un mare hotel din Manhattan. autorităţile de la Bucureşti au replicat.39 (Q.A trebuiau să aleagă între două politici neomercantiliste.U. conform obiceiului.U. cu toate că nu se dorea. pag. şi atunci nimeni nu se sesizase şi nu emisese pretenţii. La rândul lor.n. unul economic – fapt ce se demonstrează.3 miliarde. ci şi din unghiul de vedere al expunerii noastre.551 mii dolari. New York). România şi-a recuperat în totalitate deficitul din comerţul cu S. Pe cale de consecinţă. prin excelenţă.A. libertatea de mişcare a persoanelor şi altele. totuşi. prin prisma studiului de faţă. clauza naţiunii celei mai favorizate acordată ţării noastre. întregirea familiilor. mai mult.A. nu numai printr-un simplu „joc” al cifrelor. Privind acel caz particular din perspectiva timpului şi având la îndemână datele existente în publicaţiile statistice ale O. balanţa generală – calculată din anul acordării clauzei – indica un sold activ pentru România de 46. riscul revenirii la inflaţie. o astfel de „reciprocitate”. deci peste 1. 74. în special.

Prin modificările aduse prin actele din 10 iunie 1985 şi 10 noiembrie 1987. stabilizarea cursurilor de schimb şi coordonarea multilaterală semnifica revenirea discretă la o practică foarte apropiată „spiritului de la Bretton Woods” (numai spiritului.A. cel al Pieţei Comune – exista. Pentru a susţine cursul monedelor convertibile.. au stabilit atât funcţionarea indicatorilor de divergenţă (art. încă din martie 1979. dar aceste marje trebuiau să fie reduse progresiv atunci când condiţiile economice le permiteau). s-a impus ideea de stabilizare macroeconomică a cursurilor de schimb şi de coordonare a politicilor bugetare. imposibilă -. Cum nici flotarea „à la baisse” a dolarului nu convenea partenerilor (de altminteri. – sistem intrat în funcţiune la 1 ianuarie 1979 –.M.)∗) Extinsă la scară mondială. elementul de noutate constând în abandonarea doctrinei monetariste a flotării pure (de altfel. acest acord a căpătat forma finală existentă până la introducerea noii monede comune – EURO. ale căror monede flotau deja. puteau opta pentru marje mai importante. exprimând voinţa de participare concertată în mai multe domenii de acţiune. urmând o metodă uniformă (art. Adâncirea cooperării internaţionale în domeniul financiar şi monetar a primit un nou impuls prin acordurile de la Louvre. la care s-a asociat şi Canada. în jurul cărora erau fixate marje de fluctuaţie de 2.Aceste cursuri pivot serveau la determinarea unei grile a cursurilor-pivot bilaterale.M.3). Pe plan zonal – în speţă. fiecare monedă naţională urma să aibă un curs-pivot legat de ECU. pe considerentul că producea „efecte perverse”). Prin acordul din 13 martie 1979. Atunci a fost relevată necesitatea continuării intervenţiilor concertate pe pieţele de schimb valutar.4). din 22 februarie 1987. după cum vom vedea în partea finală a acestui capitol. o astfel de coordonare stabilită printr-un acord între băncile centrale ale statelor membre privind modalităţile de funcţionare a Sistemului Monetar European (S.E. fiscale şi monetare. 20 la sută din activele lor în aur şi 20 la sută din rezervele lor în dolari S. ce puteau merge până la 6 procente. băncile centrale neamericane au fost ) Conform dispoziţiilor art. băncile centrale au depus.prevedeau intervenţii coordonate în măsură să inverseze anticipările „arbitrajiştilor” şi să provoace scăderea dolarului în cazul unor tendinţe.1 al Rezoluţiei Consiliului European privind instaurarea S. însuşindu-şi dispoziţiile Rezoluţiei. practic. nu şi ordinii instituite acolo). în special al dolarului – a cărui stabilitate s-a dovedit a fi.25 la sută (în faza de debut a S. Dar cum nu există piaţă pe deplin concurenţială – în sensul respectării unui cod specific al „manierelor elegante” şi loialităţii –. „spiritul de la Bretton Woods” a rămas viu în conştiinţa europeană. nici un fel de flotare dominată de dolar nu mai era agreată. recunoscându-se astfel utilitatea gestionării comune a interdependenţelor economice mondiale.cooperării internaţionale cu ţările excedentare. 61 . efectele politicii monetare concertate au fost limitate şi chiar contradictorii.M.E. 3.U. Pentru Fondul european de cooperare monetară (Fecom). contra ECU. de flotare „în creştere”. mai cu seamă în privinţa legăturilor cu instituţiile al căror „act de naştere” a fost semnat pe 22 iulie 1944). .E. mai mult decât evidente. statele membre ale Comunităţii Economice Europene. tocmai prin forţarea intervenţiilor pe pieţele de schimb. băncile centrale. cât şi modul de calcul al valorii ECU în fiecare monedă naţională. după exemplul de relansare al ţărilor cu balanţe excedentare.

cu toate că băncile centrale au intervenit în mod concertat pe pieţele petroliere. a preţului per baril. Caracterul imprevizibil al evoluţiei dolarului a condus la revizuirea limitelor de intervenţie.T. ori s-a procedat la suspendarea tranzacţiilor bursiere. Adică suma rezultată din înmulţirea numărului total de acţiuni emise de acestea cu cifra ce reprezenta cursul înregistrat la bursă spre finele semestrului I al anului 1989. un extraordinar factor de influenţă se afirma tot mai pregnant în economia mondială: societăţile transnaţionale. a primelor 1. Iată cum prezenta un foarte bun cunoscător uriaşul potenţial al „imperiului” transnaţionalelor: „6. Dolarul flotat „în scădere” (dolarul „slab”) redevine ciclic un instrument de competiţie internaţională pentru americani. Gaftoniuc.A.. din ierarhia economică 13 decembrie 1989.770 miliarde dolari. procesul de globalizare şi integrare regională a contribuit şi contribuie la reformarea sistemului comercial multilateral. nr.). cumulată. Op.. Şi iată încă câteva date privitoare la grupul din fruntea clasamentului marilor monopoluri. când a fost cazul.846 miliarde dolari. Conform aprecierilor unor analişti.) mileniilor: schimbări de locuri 62 . „Bogaţii devin tot mai bogaţi…” Articol publicat în „România Liberă”. în ultimul exerciţiu financiar raportat: 328 miliarde dolari. începând cu anul 1988 asistăm la o „redolarizare” a sistemului financiar mondial (S. Adrian Constantinescu. Suma profiturilor nete. aproape jumătate de secol. cit. 1995). fapt care a provocat o umflare a masei monetare mondiale. în primul rând. precum şi din Asia Centrală.U.T.C. Totalul desfacerilor în anul 1988: 5. Volumul activelor deţinute la sfârşitul anului 1988: 15. consacrarea ) Respectând adevărul istoric.∗) Istoria secolului XX şi-a probat din nou logica sa Repere noi la tangenţa 40 Radu în Negrea.000 din ierarhia societăţilor transnaţionale care domină piaţa mondială.M. La sfârşitul anilor '80. Pe de altă parte.). şi cu deschiderea în această zonă a unei pieţe libere cu 400 milioane de virtuali clienţi.384 miliarde de dolari. au ridicat o serie de obiecţii faţă de „Carta de la Havana” şi au organizat o altă reuniune. (cf.nevoite să recurgă la cumpărări masive. Havana caracterului (Cuba). la al constitutive a Organizaţiei Comerciale Internaţionale. sistemului financiar şi monetar din care a rezultat Acordul General pentru Tarife Vamale şi Comerţ (G.A. în 1986. cum s-a întâmplat în 1987. controlul asupra tranzacţiilor cu petrol a rămas incert chiar şi după scăderea bruscă şi spectaculoasă. o dată cumultipolar definitivarea Cartei Atunci. precizăm că bazele acestei organizaţii au fost puse în noiembrie 1947. după cum am internaţional mai amintit. ce avea să dăinuie. îndeosebi în ceea ce priveşte produsele ale căror preţuri sunt exprimate direct în dolari – cum sunt cele ale industriei aeronautice ori ale industriei navale speciale. La atât se ridică – potrivit unei analize elaborate nu de mult – valoarea de piaţă. Forţa lor de pătrundere avea să se remarce în toată plenitudinea sa o dată cu prăbuşirea economiilor planificate centralizat din Centrul şi Estul Europei. planetară. S. 14027. organizat de la 1 ianuarie 1995 în cadrul Organizaţiei Mondiale de Comerţ (O.”40 Strategia societăţilor transnaţionale stimulând.

privatizări şi restructurări. Uniunea Europeană. de integrarea euro-atlantică. regimul flotării impure? Nimic deosebit. în bună parte.I. De fapt. prin care s-a instituit. de egală influenţă: America de Nord. care înseamnă tendinţa economiei mondiale de a reveni mereu. a lui Herman Kahn privind accederea Japoniei pe locul secund în ierarhia economică mondială. Extremul Orient. Au rămas în picioare pentru a se putea supraveghea mai îndeaproape aşa-zisul „fenomen de volatilitate”.-ul pe locuitor devine o noţiune derizorie în raport cu forţa sa globală. preocupate fiind de stabilitatea politică. apoi s-a confirmat. despre care se pomeneşte atât de des – şi când este. A dispărut una dintre cele două superputeri. evoluţiile sunt la fel de complexe. În schimb. Iată însă că a apărut un nou pretendent la a doua treaptă a „podiumului”: China. de reforme. Uniunea Europeană de după Maastricht înaintează cu paşi siguri spre consolidarea politică şi economică. pentru care P.inexorabilă: confruntările la scară planetară sunt urmate de o marcantă reconfigurare politică a continentelor. sigure. Aşa s-a întâmplat şi după „războiul rece”. s-a adeverit. Aceştia sunt „parametrii de regim” ce jalonează actualmente.B. după Statele Unite. extindere şi influenţă multilaterală. la flotarea pură (cursurile liber fluctuante). în limitele unei anumite toleranţe. după istoricul an 1989. aşa a fost după cea de-a doua conflagraţie mondială. Probabil că ceva asemănător va fi şi după eliminarea noului flagel mondial ce zguduie lumea civilizată – terorismul. de obţinerea unui cât mai substanţial şi oportun sprijin material şi logistic din partea forurilor mondiale şi europene. şi când nu este nevoie –. ca un corolar. „globalizare”. cu acordurile de la „Millford Plaza” şi Louvre. încât au ajuns să se „tocească” înainte ca tot cetăţeanul să înţeleagă bine despre ce este vorba. destul de încâlcite – suntem scutiţi de alte amănunte. Ţările ieşite din sistemul economiei planificate centralizat se află pe trepte diferite ale tranziţiei spre economia de piaţă. evoluţia relaţiilor financiare şi monetare internaţionale. Aşa a fost după primul război mondial. realitatea dezvăluie tendinţe evidente către o polarizare în zone compacte. Fiind contemporani cu astfel de evenimente – unele. Profeţia. de reluarea procesului de dezvoltare în ritmuri constante. Cu alte cuvinte. de acum trei decenii. cu atât mai puţin a transparenţei intereselor. „mondializarea” nu înseamnă abandonarea stării de concurenţă şi a emulaţiei. Ce s-a întâmplat. – iar. există 63 . Pe plan economic. Ultimul deceniu al secolului XX a adus cu sine sintagme ca „mondializare”.

nu există încă o piaţă pe deplin concurenţială). în scopul stabilităţii lor). nu s-a ajuns până astăzi la consensul dorit cu privire la o variantă credibilă – şi viabilă! – a unui regim de înlocuire. din cele peste 70 monede naţionale convertibile existente atunci. guvernele occidentale au apreciat corect faptul că nu există o eficienţă absolută a pieţei de schimb valutar (monetar). menţinerea statutului şi după 1989. Ceea ce consideram a fi în Uniunea Europeană un acord perfect. Aşadar. în principiu. începând cu anul 1979 – de a autoriza aproape toate regimurile monetare –. Franc (francez). suferind în continuare pe latura capacităţii de prevenire a unor puseuri destabilizatoare – cum s-a întâmplat în anii trecuţi în subsistemul Asiei de Sud-Est – . la începutul anului 1991. ori a recentei devalorizări prelungite a celei mai puternice monede. numai cinci îndeplineau condiţiile de monede liber utilizabile. bazată pe determinarea financiară a cursului de schimb. în pofida criticilor şi demonstraţiilor asupra inconvenientelor sistemului flexibil. „European Currency Unit”(ECU) reprezintă unitatea monetară de cont a Sistemului Monetar European (SME). fapt deja împlinit. dolarul american. având funcţia principală de mijloc de referinţă pentru valutele statelor membre. adică: U. 5/1991. nu se poate spune acelaşi lucru ca despre cursuri – recte. una dintre caracteristicile sistemului valutar contemporan constă în flotarea dirijată a monedelor. 64 . iar cauzele au fost. cu toate că au trecut aproape 30 de ani de la generalizarea flotării cursurilor. După aprecierea F.D. Nu este locul aici pentru a căuta vinovaţi. se cuvine să atragem atenţia asupra unei erori întâlnite în unele analize – în ideea că astfel de analize vor mai fi făcute: ECU nu este şi nu a fost o monedă propriu-zisă. doar la politicile cursurilor de schimb – şi-au dovedit utilitatea. Valoarea strategică pe care o reprezintă moneda nu poate fi eliberată integral de influenţa autorităţilor monetare. Oricum. Din păcate. nr. permiţând evitarea unor anomalii evidente în formarea cursurilor. Yen. Paris. În virtutea competenţelor ce-i fuseseră acordate. era amendat de specialiştii occidentali doar ca o situaţie de tranziţie către moneda unică EURO.41 (Chiar dacă EURO şi-a intrat în drepturi. procedurile de coordonare devin mai active „post festum”. subliniate în subcapitolele anterioare. la o simplificare. chiar dacă nu există acorduri speciale în acest sens. de aceea procedurile de coordonare – care nu se limitează. deoarece practica flotării monedelor a fost mereu impură. flotarea monedelor continuă.S. În ceea ce priveşte monedele ca atare. premergătoare monedei unice EURO.I. Deutsche Mark. Se pare că lumea financiară nu este pe deplin pregătită pentru a face faţă exigenţelor flexibilităţii perfecte (cum observam ceva mai înainte.. Pound Sterling (lira sterlină). în mare. 41 „Politique Internationale”. întrucât. În concluzie.doar tendinţa. Fondul Monetar Internaţional a recurs.M.

în următorii 2-3 ani EURO va avea de parcurs o etapă nu tocmai uşoară – din cauza. se vor contura definitiv cele trei zone monetare ale lumii. eurotitlurilor sau centrelor offshore.M. îndeosebi a celor private. stabilea ierarhia monedelor liber utilizabile (1991). ponderea principalelor monede în cadrul relaţiilor economice internaţionale era cea prezentată în graficele de mai jos. ceea ce este mai mult decât normal. Va mai trece o vreme până când EURO va figura într-un tablou al repartiţiilor pe domenii de utilitate. Tendinţa era. cât şi a atitudinii ostile a unor specialişti şi formatori de opinie. celor cinci monede pune în lumină caracterul multipolar al sistemului monetar actual. care a determinat expansiunea europieţelor.M. care. în perioada pe care o traversăm. Plasându-ne în limitele interpretărilor pe care „Dicţionarul Macmillan al economiei moderne” le dă noţiunilor „bun” şi „rău”. alta – întrucât marca germană şi yenul s-au substituit. de regulă angajaţi ori colaboratori ai unor posturi de televiziune.Girul acordat de F. 65 . La creşterea rolului şi atribuţiilor băncilor a contribuit procesul de reglementare bancară. singura sursă posibilă de fluxuri monetare.I. fiind adevăraţi animatori ai pieţei în cadrul căreia se determină cursurile de schimb. după câteva zeci de ani de supremaţie aproape absolută. lirei sterline. O dată cu instituirea EURO şi asimilarea sa progresivă în toate statele Uniunii Europene (inclusiv în cele candidate la aderare). principala unitate de calcul al preţurilor la o serie de produse. cursul de schimb bun poate fi considerat acela care ar permite realizarea echilibrului balanţei conturilor curente. nu se sfiiesc să declare că EURO este „o monedă artificială”). constă în creşterea rolului băncilor. atât a inerţiei unor monede „cu tradiţie”. de egală influenţă (după cum vom vedea. Şi totuşi. 1995). vom spune că în situaţia ipotetică de imobilitate a capitalurilor . Celelalte monede internaţionale deţin mai mult rolul de monede de tranzacţie sau monede de calcul pentru împrumuturile internaţionale (S. Acestea din urmă reprezintă principalul reazem al sistemului monetar internaţional. Dolarul este principala monedă de rezervă a băncilor centrale şi a băncilor private. din afinitate excesivă faţă de dolar. dolarul rămâne moneda dominantă . urmată de fireasca expansiune pe pieţele de schimb internaţionale.I. în sensul că dolarul nu reprezintă singura monedă internaţională. când capitalurile migrează spre plasamente mai profitabile.Gaftoniuc. de fapt. În situaţia reală. în secţiunea special dedicată monedei unice europene. În anul în care F. O altă trăsătură caracteristică a relaţiilor financiare şi monetare. treptat. principala monedă de tranzacţie pe pieţele valutare.

în mod direct. Când. Şi nu este perfectă. era limpede şi ce finalitate urmărea: „Un sistem al cursurilor de schimb flotante ne va permite să ne îndreptăm. când devenea Laureat al Premiului Nobel pentru ştiinţe economice. constituie astăzi principalul determinant al cursului de schimb . relaţiile financiare şi valutare se vor baza tot pe flexibilitatea cursurilor. flotarea cursurilor de schimb se generalizase. După zece ani. iar până când se va hotărî care anume proiect de reformă a sistemului monetar internaţional va fi adoptat. către un comerţ complet liberalizat” . nu poate fi perfectă. de vreme ce nici comerţul nu este perfect. cât şi celor provenite din mişcările de capitaluri. De ce? Pentru că cererea şi oferta de devize răspund atât necesităţilor izvorâte din comerţul internaţional. Fluxurile financiare. profesorul american Milton Friedman susţinea cu tărie necesitatea flexibilizării cursurilor. chiar dacă nu este perfectă . în 1976. în anii '60. făcând mai dificilă definirea cursului de schimb în raport cu coordonatele economice fundamentale.constrângerea asupra echilibrului de balanţă slăbeşte. însă fără să ajungă vreodată la ceea ce şi-a dorit el să fie. 66 . indiferent de caracterul lor.

4 CREANŢE BANCARE ÎN DEVIZE. LA 30 IUNIE 1991 (%) 56.7 20.6 4.1 33.1 67 .2 REZERVE OFICIALE ÎN DEVIZE (%) 11 4.6 9. LA SFÂRŞITUL ANULUI 1991 (%) 5.6 55.9 USD Y DM ECU ALTELE 12.6 USD Y DM ECU ALTELE 39.4 18.5 12.6 USD Y DM ECU ALTELE 10.7 5.OBLIGAŢIUNI INTERNAŢIONALE ÎN CURS.

fără nici o compensaţie. de ce s-a admis ca embargouri de toate speciile să se răsfrângă în mod negativ. revoluţionar. Bulgaria. ori să amâne aderarea la Uniunea Economică şi Monetară? 68 . de ce sectoare de producţie deosebit de profitabile au fost scoase – unele definitiv – din circuitul economic. Estonia. cât reprezintă produsul intern brut al celor 10 ţări candidate la aderate raportat la P. Republica Cehă. de ce liberalizarea schimburilor comerciale cu Uniunea Europeană a fost mai degrabă nefavorabilă ţărilor candidate. forţându-se. de ce privatizările şi restructurările nu s-au soldat peste tot cu rezultatele promise de investitori – în mare parte. o Europă „în mişcare” şi încă neliniştită. orice studiu referitor la evoluţia relaţiilor financiar-valutare internaţionale şi a sistemelor monetare care au însoţit şi guvernat această evoluţie ar rămâne incomplet şi ar părea mai sărac dacă nu ar include şi problematica specifică Europei.E. Chiar dacă este vorba despre un proces „cu două viteze” (sau mai multe. în schimb. fie a exercitării dreptului de creanţă. uneori.La ora actuală. menită restabilirii şi menţinerii păcii şi prosperităţii pe întreg continentul. etc. Oricum. iar „frontiera” de est se află încă foarte departe de Urali. care nu ţine seamă de potenţialul real – uman şi material – al acestui spaţiu (căci nici unul dintre „inchizitorii” situaţiei din aceste ţări nu poate. lucrurile devin mai complicate. Sunt invocate decalajele: bunăoară.: să „atace” acum. Letonia şi Lituania) au consimţit. Din punct de vedere economic. de aducere „în aceeaşi matcă” a naţiunilor despărţite vreme de peste o jumătate de secol. sau nu vrea. Ca opţiune politică. producătoare de bunuri cu grad redus de prelucrare şi valoare adăugată scăzută. o dată cu hotărârea de a semna Acordurile de Asociere la Uniunea Europeană (1992-1993) şi. dacă ne gândim la o parte din statele balcanice). dreptul legitim este convertit în „favoare”.-ul Uniunii Europene (doar 5 la sută). Este un argument. Slovenia. toate aceste ţări (Polonia. să respecte condiţiile şi Dilema candidaţilor la U.. şi chiar dacă. dezvoltarea altora. comparativ cu proporţiile privind suprafaţa (34 la sută) şi numărul populaţiei (29 la sută). asupra economiilor unor state din zonă – prin blocarea fie a comerţului internaţional. să explice de ce a fost nevoie ca aproape întreg acest subcontinent să fie literalmente obligat la un inimaginabil recul economic generalizat. extinderea Uniunii Europene spre „Est” întruneşte trăsăturile unui veritabil proces istoric. implicit. respectiv cu depunerea candidaturilor oficiale pentru aderare (1994-1995). alogeni.B. Ungaria. însă un argument artificios.). Slovacia. România.I. etc.

date fiind încrederea şi fixitatea cursurilor de schimb. După „Fondul de Transformare Sistematică” (F. creat temporar de Fondul Monetar Internaţional. De la 1 ianuarie 1999. Procesul trebuia să ia sfârşit în anul 1999. EURO.T.). Între avantaje se menţionează: ● moneda unică este un mijloc de schimb universal acceptat. în 1993. ca fiecare stat candidat la Uniunea Europeană să-şi dezvolte în practică propriile programe integratoare. această monedă se foloseşte efectiv.E. Ce este Uniunea Economică şi Monetară ? Este un acord. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a semnat acordul. Irlanda.M. care vin în ajutorul acestor ţări.T. totuşi. o asociere între 12 ţări europene (Germania.. beneficii şi costuri. Luxemburg.E.d. ● moneda comună elimină riscurile speculative de capital dintre ţările partenere. trebuia să expire la 31 decembrie 1994. printre care: ● politici economice compatibile între ţările U. ● 69 .a.). toate ţările candidate sunt constrânse să-şi cântărească minuţios şansele privind opţiunile de aderare.E.E. au urmat programele comunitare – ideea fiind. Participarea la U.exigenţele avute în vedere de Uniunea Europeană. Italia. dar şi suportarea unor riscuri. bazată pe raportul Delors şi semnată la Maastricht (Olanda) la 11 decembrie 1991. Una dintre dilemele majore cărora trebuie să le găsească răspuns corect economiştii din ţările candidate. Grecia. Uniunea Europeană este forma actuală transformată a C. Sunt în derulare numeroase programe. sprijinul oferit de Occident este real şi constant. de creştere economică ş. Olanda. Aşadar. în perspectiva extinderii. Realizarea obiectivelor Uniunii Economice şi Monetare necesită îndeplinirea mai multor condiţii.S. Asocierea implică parităţi fixe şi irevocabile între monedele naţionale aparţinând statelor membre şi. Spania şi Portugalia). bunurilor. Belgia.). dar a fost prelungit până la 30 aprilie 1995). priveşte problema aderării la Uniunea Economică şi Monetară (U. măsură a valorii şi mijloc de rezervă. de restructurări. Danemarca. pentru ţările aflate în tranziţie spre economia de piaţă (F. presupune obţinerea unor avantaje. o monedă unică. cu deosebire în ceea ce priveşte politicile bugetare naţionale. Franţa. iar de la 1 ianuarie 2002. chemaţi să pună în balanţă avantajele şi dezavantajele opţiunii finale.M.E. însă cu o clauză care îi permite neaderarea la monedă unică.S. care presupune libera circulaţie a persoanelor. pe domenii.m. De partea cealaltă. ● un grad înalt de coerenţă. Uniunea Europeană a trecut la moneda unică euro. în final. o politică monetară unică. Marea Britanie. şi ● indispensabil. de fapt să execute un veritabil „slalom” printre libertăţi şi restricţii. serviciilor şi capitalurilor în interiorul Comunităţii Economice Europene (după cum se ştie. de reformă.

Vol. decembrie 2001. dr. Gheorghe D. nici o prioritate a ţărilor candidate. precum politicile monetare şi politicile cursului valutar”.” Fără a intra în amănunte. a dobânzilor. care implică unificarea politicilor monetare fiscale. Bistriceanu.E. obiectivul inflaţiei scăzute. 17. D. cu repercusiuni negative asupra creşterii economice. sociale etc. Colecţia Studii nr. Bucureşti. ) Condiţia pusă de U. 43 Iulia Zamfirescu. asigurări. Bucureşti – 2001.5 puncte procentuale media calculată din cele mai scăzute 3 rate ale inflaţiei din ţările membre ale Uniunii Europene. 70 .42 În ceea ce priveşte dezavantajele.43 În ceea ce îi priveşte pe candidaţi. ● integrarea economică totală. ce pot periclita însăşi aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană. Chiar şi în circumstanţele în care aderarea la UEM nu reprezintă nici o condiţionalitate a aderării ca membru cu drepturi depline şi. Institutul European din România. părerile sunt destul de împărţite. membru al Institutului de Economie din cadrul Academiei Bulgare de Ştiinţe. este ca rata inflaţiei în ţările candidate la aderare să nu depăşească cu mai mult de 1. Bistriceanu adaugă: „este posibilă creşterea şomajului .. probabil. Editura Economică. În condiţiile unei rate de schimb fixe. Lexicon de finanţe. care este esenţial pentru participarea la Uniunea Economică şi Monetară. Aderarea la Uniunea Economică şi Monetară nu reprezintă un criteriu al aderării la Uniunea Europeană . consecinţele acestei opţiuni trebuie analizate cu foarte mare discernământ. sunt necesare unele precizări de dată recentă. a inflaţiei. ● uniunea economică. prof. Consiliul Monetar din Bulgaria are în vedere îndeplinirea criteriilor Uniunii Economice şi monetare înainte de aderare. Ivan Anghelov. 4. ● uniunea vamală. consideră că sub această grabă se ascunde o abordare greşită a politicii monetare. Costuri şi beneficii ale aderării la Uniunea Europeană pentru ţările candidate din Europa Centrală şi de Est. Înainte de prezentarea câtorva opinii şi scenarii aparţinând unor specialişti din ţări candidate. Astfel.M. a datoriei externe şi a deficitului bugetar. nu va putea fi atins decât prin restrângerea consumului. mai ales ţinând cont de stabilitatea macroeconomică încă fragilă a multora dintre ţările candidate. Vom adera numai acele ţări care vor dori şi care vor îndeplini criteriile de convergenţă de la Maastricht: stabilitatea ratei de schimb. ● stimularea integrării politicilor economice. ceea ce necesită o politică valutară comună. aderarea la U. ● piaţa comună.. este interesant faptul că „Dicţionarul Macmillan” la acestea se referă. În replică.∗) Or. bănci.E. La care Gh. în primul rând: „Participanţii la o uniune monetară pierd unele instrumente de politică. III.economii privind moneda de rezervă. 42 Cf. enumerăm doar formele de integrare în Uniunea Europeană şi Monetară: ● zona liberului schimb. ceea ce va influenţa în mod nefavorabil creşterea economică. pag.

Printre beneficii: eliminarea incertitudinilor ce derivă din fluctuaţiile ratei de schimb. iar la sfârşitul aceluiaşi an. cât şi. De aceea. fără a putea să le şi influenţeze. Karol Lutkowski nu cade în capcana propriului entuziasm şi atrage atenţia asupra costurilor aderării la UEM: în primul rând. omul de ştiinţă bulgar îi îndeamnă pe guvernanţi să acorde prioritate absolută aderării la Uniunea Europeană şi nu altcum. Pentru firmele poloneze. 71 . a produsului intern brut pe locuitor. a ocupării forţei de muncă. Polonia a înregistrat un deficit comercial cu Uniunea Europeană de 10. a productivităţii muncii şi veniturilor cu cele din Uniunea Europeană – obiective ce nu pot fi atinse concomitent cu cel al inflaţiei scăzute. Sofia – 2001. Fixarea irevocabilă a ratei de schimb nu va mai permite corectarea deficitelor balanţei comerciale şi balanţei de plăţi prin devalorizarea zlotului. a ritmului creşterii economice. Interesant este punctul de vedere al lui Lutkowski în legătură cu beneficiul politic al aderării ţării sale la Uniunea Economică şi Monetară: Polonia îşi va putea exprima punctul de vedere cu privire la politica economică a Uniunii Europene. adoptarea unor măsuri active de creştere a competitivităţii pentru corectarea deficitului balanţelor comerciale şi de plăţi ca alternativă la devalorizare – toate acestea având ca efect final stabilizarea macroeconomică pe termen lung. Ca alternativă. un beneficiu important al aderării la UEM va fi dat de reducerea costurilor de tranzacţionare. pericolul unei depresiuni economice cu orizont de timp destul de îndepărtat. cât şi costurile aderării Poloniei la Uniunea Economică şi Monetară. şi 11. în primul rând. în primii cinci ani de după aderare. cel puţin. suprimarea fenomenului inflaţionist.5 la sută. care va fi nevoit să urmeze liniile generale de dezvoltare economică ale U. 44 Ivan Anghelov. Stabilitatea macroeconomică şi a cursului de schimb va determina o atractivitate sporită pentru capitalul extern.5 miliarde EURO (după deficitele de 12 miliarde ECU. Costs and Benefits of Bulgarian integration in the European Union. care ar putea conduce – în caz că vor fi prea severe – la restrângerea consumului. reducerea producţiei şi creşterea şomajului. prin dispariţia elementului de cost aferent conversiei dintr-o monedă în alta.44 În „European Monetary Union and Strategy for Integration in Poland” (1997). Până atunci – conchide profesorul Anghelov –. Totuşi.necesită. Academia Bulgară de Ştiinţe. În anul 2000. atât în perioada de pre-aderare. economistul Karol Lutkowski identifică atât beneficiile. convergenţa preţurilor. în 1998. în 1999). în caz contrar riscând să devină un membru „de periferie”.4 miliarde EURO.E. Beneficiile aderării – constând în creşterea productivităţii şi a competitivităţii la export. a veniturilor – se vor face simţite în Bulgaria cel mai devreme după anul 2015.. va trebui să fie adoptate politici deflaţioniste. efectele nete vor fi negative. o rată a inflaţiei de 8.

întrucât şocurile „asimetrice”. inerente la astfel de structuri. Liubliana – 1999..E. respectiv. De aceea se consideră că aceşti autori folosesc „un indicator simplist. dar cu o condiţie: un grad cât mai înalt al integrării.E.E.Aceste cifre vin să confirme de ce Lutkowski considera. Autorii au comparat structurile comerţului exterior al ţărilor participante la o uniune monetară (nu neapărat cea europeană) prin coeficienţi de corelaţie şi au lansat ipoteza „predispoziţiei naturale” pentru integrare economică a ţărilor cu structuri similare ale comerţului exterior. 64. Vandille – „Slovene and European Trade Structures” ∗) – este totuşi singura care realizează o evaluare cantitativă a costurilor şi beneficiilor aderării ţărilor candidate la Uniunea Economică şi Monetară. nu este lipsit de interes să vedem cum au fost evaluate beneficiile aderării la U. măresc pasivul balanţelor de plăţi. în pofida creşterii sensibile a volumului comerţului exterior cu U. ipoteza avansată de Gros şi Vandille este favorizată de structura economiei Sloveniei (în general. cit. pag. Celelalte – cu structuri diferite ale comerţului exterior –. au de surmontat o integrare mai anevoioasă. materiale. Country Report Slovenia”. Institutul de Cercetări Economice. Sigur. s-a trecut tot prin comerţul exterior. lucrarea lui Daniel Gros şi G. întrucât practica ultimilor 9-10 ani arată că. Deşi cam veche (datează din 1995). şi mijloace de producţie. vor câştiga cel mai mult prin integrare. Op. acele ţări care vor derula un volum mare al comerţului cu U. ceea ce nu este totuna cu economia ţărilor mai mari – structurată complex. volumul anuităţilor. nu mai pot fi corectate prin utilizarea ratei de schimb monetar din cauza fixităţii irevocabile a acesteia. de la cele agroalimentare şi industrii furnizoare de materii prime. cu trei ani mai înainte. 72 . intitulat „Measurement of Costs and Benefits of Accession to the European Union for Selected CEECS . că aderarea Poloniei la exigenţele Uniunii Economice şi Monetare nu este recomandabilă din primii ani ai aderării la Uniunea Europeană. implicit datoria externă şi. dacă nu pot fi compensate de excedentele altor balanţe. Nici în privinţa avantajelor preferenţiale (beneficii adiţionale obţinute de exportatori ) Această lucrare a fost inclusă în studiul lui Boris Majcen. în baza teoriei conform căreia cu cât costurile tranzacţiilor comerciale devin mai mici. Este un punct de vedere discutabil.E. atât pe „orizontală” cât şi pe „verticală”. până la industriile de prelucrare fină şi extrafină. cu atât integrarea este mai benefică.”45 Totuşi. având în vedere constrângerile la care sunt supuse ţările candidate.. Bineînţeles. balanţele tuturor ţărilor candidate sunt încărcate cu deficite cronice. bazat pe similaritatea structurii comerţului exterior cu media structurii comerţului intra-U. Altfel spus.M. ţările mai mici se încadrează mai uşor în „parametrii” avuţi în vedere de ei). care. 45 Iulia Zamfirescu. în importante capacităţi de producere a bunurilor.

Cehă Ungaria Polonia Bulgaria România Coeficientul de corelaţie al structurii comerţului 68 64 42 34 21 19 Beneficii Beneficii 54. care. Republica Cehă.21 35.48 Costuri 18.91 Sursa: D.datorită reducerii taxelor vamale de către U. Vandille au calculat beneficiile prin ponderea comerţului cu Uniunea Europeană (media aritmetică a importului şi exportului) în produsul intern brut al fiecăreia dintre ţările analizate (Slovenia.27 30.E. pentru exportatorii unguri.E.8 la sută. beneficiile adiţionale cresc foarte puţin. pe un indicator „preferinţe/exporturi”. pe noi ne interesează. pentru România. Încă din 1998 exporturile Ungariei în U.91 26.88 1.E.E. s-a folosit indicatorul despre care am mai amintit: abaterea structurii comerţului exterior al ţărilor candidate de la structura agregată a comerţului intra – U. Polonia.12 1. Vandille (1995) Din cele sintetizate în tabelul 6.91 1.15 Costuri 2. creşterea preferinţelor.64 37.91 0. este mult inferioară creşterii exporturilor ungureşti în U. Gros şi G. Ungaria.27 36.96 49. rezultă că. dar procesul de liberalizare a comerţului era abia la început –. erau de 2. D.04 0. însă. aderarea la Uniunea Economică şi Monetară ar putea determina o pierdere netă. rezultă că. Pentru costuri.). România şi Bulgaria).57 29. Gros şi G. la o dublare a exporturilor. ajungând la doar 12.86 40.78 34.5 ori mai mari decât în 1992. scenariile nu oferă perspective trandafirii: potrivit unor calcule făcute de cercetătoarea ungară Eva Havasi.3 la sută din export. Iată şi rezultatele calculului: Tabelul 6 EVALUAREA CANTITATIVĂ A BENEFICIILOR ŞI COSTURILOR ADERĂRII ŢĂRILOR CANDIDATE LA UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ ŢARA Slovenia Rep. beneficiile fiind inferioare costurilor. Este limpede că asemenea calcule nu mai pot fi 73 .24 31. faţă de 1992 – când preferinţele reprezentau 7. potrivit teoriei adoptate de cei doi autori.

E. un deficit de 94.46 Judecând lucrurile „la rece”. volumul schimburilor comerciale ale ţărilor candidate cu Uniunea Europeană a crescut de 2. prin prisma intereselor reale ale României.la fel de relevante ca acum şapte ani. De remarcat că balanţa schimburilor comerciale s-a deteriorat în bună măsură după implementarea Acordurilor de Asociere cu C. 74 . participare.6 miliarde numai Polonia. în vederea aderării la Uniunea Economică şi Monetară. vor trebui să participe vreme de doi ani la „Exchange Rate Mechanism”. iată că pot exista şi alte „efecte perverse”. laolaltă. pentru ţările participante. Aşadar.5 miliarde ECU/EURO. 46 Daniel Dăianu (coordonator). deoarece vor fi necesari circa doi ani pentru ratificarea tratatelor de aderare şi încă doi ani de participare la Mecanismul Ratelor de Schimb. în faţa provocărilor actuale. faptul că un număr de ţări candidate (între patru şi opt) vor adera mai devreme la U. Şi totuşi. ceea ce echivalează. după prima extindere a Uniunii Europene. În intervalul 1993-2000.2 ori. cu cedarea suveranităţii asupra politicii lor monetare în favoarea Băncii Centrale Europene.E. Europa doreşte stabilitate.E. Conform statisticilor „Eurostat”. Ţările care vor îndeplini criteriile de convergenţă de la Maastricht. timp în care îşi vor fixa ratele de schimb ale monedelor lor naţionale relativ la moneda EURO. (când flotarea cursurilor de schimb era dominată de dolar. Ungaria (nu avem date referitoare la soldul balanţei comerciale din anul 1997) şi Slovenia au acumulat. reieşită şi din studiul coordonat de fostul ministru al finanţelor. până atunci va trebui rezolvată şi problema marilor deficite comerciale acumulate de ţările candidate în schimburile cu Uniunea Europeană. echitate în relaţiile financiare internaţionale. faţă de ţările aflate în tranziţie şi în plin proces de integrare-aderare). Câştigători şi perdanţi în procesul de integrare europeană. noile ţări membre nu vor putea să adere la UEM mai devreme de anul 2006. Oricum. cooperare.. numai Polonia.E. întrucât vor putea fi identificate mai corect beneficiile şi costurile aderării. Abia după ce vor fi îndeplinite aceste criterii procesul aderării la UEM poate fi considerat încheiat. din care 58. din toamna acestui an. Totuşi nu putem ocoli o realitate. pentru România creşterea fiind de peste 3 ori. mai ales în condiţiile transformărilor rapide pe care le înregistrează procesul integrării şi ale aportului sporit al ţării noastre la construcţia noii Europe. Centrul Român de Politici Economice. rezultate din poziţia dominantă a U. Republica Cehă. între 1995 şi 2000. va reprezenta un avantaj pentru ţara noastră. guvernele vest-europene au reclamat „efectele perverse” ale acelei dominaţii. Bucureşti – 2001. Daniel Dăianu: structura comerţului exterior al României cu Uniunea Europeană se caracterizează încă prin preponderenţa exporturilor de forţă de muncă ieftină în defavoarea exportului de tehnologie.

din ce în ce mai mult. Drepturile de vot ar trebui să reflecte nu numai contribuţiile financiare. pe marginea raportului Comisiei pentru probleme economice şi ale dezvoltării (raportor. aceasta din urmă chiar dacă creează oportunităţi noi de dezvoltare pentru economia mondială. nevoile şi dorinţele tuturor celor care încă nu au un cuvânt de spus faţă de repartiţia inechitabilă a veniturilor. rezoluţii şi directive) se numără şi Rezoluţia 1288. a activităţilor lor regulate»”. Gusenbauer) privind Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială („provocări în perspectivă”). spiritul a rămas viu. prin raporturi indirecte. precum şi în interiorul ţărilor înseşi” . dacă ordinea instituită în 1944 la Bretton Woods a fost „înmormântată”. să remarcăm că. În continuare. la care ar trebui să participe un panel mai larg de ţări donatoare şi beneficiare.”47 Fără alte comentarii la aceste sugestii de „nouă ordine economică mondială”. pag. care însoţeşte mondializarea. Dar chiar primul paragraf al Rezoluţiei. M. Adunarea doreşte «să întărească cooperarea cu aceste instituţii în vederea urmăririi. prin urmare. din 25 iunie 2002.507/1995. Aceste deziderate au fost reiterate şi la cea de-a XIX-a sesiune. a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. tot aşa tinde să-şi adâncească diferenţierile de venituri între ţări. După ce subliniază că. în condiţiile transformării radicale a economiei mondiale. 27 (în traducerea autorului) 75 . ca şi reprezentanţi ai societăţii civile. „Adunarea apreciază că această sarcină capătă o importanţă sporită într-o perioadă marcată de o instabilitate în creştere pe pieţele financiare mondiale şi de o mondializare din ce în ce mai rapidă. „Adunarea reaminteşte Directiva sa nr. pentru a se ţine cont de realităţile economiei mondiale de astăzi. Rezoluţia adaugă (paragraful 5): „Sarcinile modificate şi funcţionarea internă a celor două instituţii trebuie să fie definite într-o nouă conferinţă Bretton Woods. la soluţionarea marilor şi numeroaselor probleme cu care se confruntă omenirea. în care declară că «o mare parte a finanţării Instituţiilor de la Bretton Woods provine din statele membre ale Consiliului Europei» şi că. din 24-28 iunie 2002. 47 Asemblée parlementaire.conformă cu contribuţia sa. Este acel spirit care a prevalat într-un moment în care omenirea se pregătea să dea un curs nou destinului său şi care impune astăzi o abordare adecvată. Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială încă au funcţiuni esenţiale de asumat pentru a-şi adapta activităţile şi a proceda la reformă internă. Session de 2002 – Troisième partie. Printre textele adoptate de Adunare (17 recomandări. cu mult mai multe decât cele 45 care au marcat Conferinţa economică a Naţiunilor Unite de acum aproape 60 de ani. 2002. corespunzătoare intereselor a peste 190 state independente. ci.

o va influenţa în mod hotărâtor. 76 . J. Baumol: „Se pare că numeroase câmpuri economice se pretează studiului «via istoriae» şi că. în care istoria şi-a găsit. Towards newer economics: the future lies ahead. Ian. cu siguranţă. ‫٭‬ ‫٭‬ ‫٭‬ Încheiem aici acest lung capitol.Europa doreşte această schimbare şi. credem. locul cuvenit. Baumol. în anumite cazuri.48 48 W. „The Economic Journal”. este chiar imposibil să efectuăm cercetări serioase fără de acestea”. J. nu înainte însă de a reaminti o frază memorabilă aparţinând lui W. 1991.

utilaje. ca rezultat al schimburilor internaţionale. atât în privinţa asigurării de intrări (materii prime.CAPITOLUL III ACTIVITATEA FINANCIAR-VALUTARĂ INTERNAŢIONALĂ A ROMÂNIEI 3. economia mondială a determinat accentuarea interdependenţei economice dintre toate economiile naţionale. În perioada interbelică. a debutat la finele secolului al XIX-lea. ca în perioada interbelică. tehnologii. utilaje. pentru a înţelege amploarea şi structura acţiunilor financiar-valutare care au avut şi care vor avea loc în economia românească. ca urmare a înfiinţării a numeroase bănci cu capital autohton.). mai cu seamă în perioada actuală. Evoluţia activităţii financiar-valutare în ţara noastră În evoluţia sa. acesta nemaiputând juca acelaşi rol în refacerea economiei ţării. ce trebuie importate. pentru asigurarea mijloacelor de plată a importurilor. bine organizat şi lucrând la nivelul standardelor internaţionale. precum şi numeroase bănci populare. care formau un segment bine controlat al creditului cooperatist. Până la începutul celui de al Doilea Război Mondial numărul băncilor a crescut considerabil. Schimbările intervenite în societate în perioada 1944 – 1948 au influenţat şi sistemul bancar. energie etc. tehnologii. servicii).1. se impune o accentuare a activităţii de export. puternic afectată de consecinţele Primului Război Mondial. odată cu apariţia primelor bănci cu capital străin. Participarea la fluxul de bunuri de pe piaţa internaţională reprezintă premisa economică a activităţilor financiar-valutare externe. alături de Banca Naţională a României au funcţionat şi o serie de bănci comerciale. Banca Naţională a 77 . România nu poate rămâne în afara acestor fluxuri de bunuri. Dezvoltarea internă a unei economii nu este posibilă decât în contact direct şi divers cu fluxurile economice internaţionale. Activitatea financiar-valutară a României. a avut un rol esenţial în relansarea şi refacerea economiei naţionale. În această perioadă. motiv pentru care cercetarea modului de desfăşurare a evoluţiilor cantitative şi structurale referitoare la activitatea economică a României este absolut necesară. sistemul bancar din România. când refacerea şi restructurarea economiei naţionale presupun un volum mare de informaţii. cât şi în privinţa valorificării unei părţi importante din ieşirile rezultate (produse. În acelaşi timp. informaţii de produs sau economicofinanciare etc.

după instaurarea deplină a sistemului comunist. După anul 1964. statul-partid a instituit. Operaţiunile bancare privind celelalte ramuri ale economiei naţionale au rămas în continuare în sarcina Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România. S-au înregistrat schimbări importante şi în privinţa orientării geografice a comerţului exterior al ţării noastre. cu 69. Începând cu anul 1990. foste membre ale C. prin organizarea evidenţei şi a controlului de către o bancă unică.A. Ulterior. de bancă centrală şi de bancă de emisiune. verificare şi dirijare strictă a economiei naţionale.B.8 procente. de decontări şi de control. cele două bănci mai susmenţionate. Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară înfiinţată cu scopul de a înfăptui politica partidului şi statului în domeniul creditării şi finanţării producţiei agricole. în primele nouă luni ale anului 2002. cu atribuţii în domeniul finanţării şi controlului investiţiilor din economia României) au format sistemul bancar românesc până în luna decembrie a anului 1989. activitatea de comerţ exterior a înregistrat schimbări majore din punct de vedere cantitativ şi structural. manifestându-se în următoarele direcţii: 78 . Pe fondul unei scăderi drastice a Produsului Intern Brut (P. în anul 1968. concomitent cu menţinerea unui real deficit al balanţei comerciale (dar în anii din urmă au înregistrat creşteri semnificative.) exporturile şi importurile au înregistrat la început o scădere masivă. care deţinea monopolul asupra operaţiunilor financiar-valutare internaţionale.E. Toate aceste evoluţii au avut repercusiuni şi asupra activităţii financiar-valutare ale României. datorită intensificării activităţii de comerţ exterior. prin desprinderea de Banca Naţională a României au luat naştere: Banca Română de Comerţ Exterior. În perioada de după anul 1989. Casa de Economii şi Consemnaţiuni (reorganizată în octombrie 1949) şi Banca de Investiţii (înfiinţată în anul 1957.R. Astfel. Banca Naţională a României.României a fost etatizată în decembrie 1946 (una dintre primele legi adoptate atunci de Parlamentul controlat de forţele de stânga). ponderea ţărilor în tranziţie. scăzuse la l6. de casă.15 la sută. care a dus la accelerarea dezvoltării economice.I. un sistem centralizat de urmărire. devenită centru de creditare. totuşi cu deficit). Astfel. a apărut necesitatea înfiinţării unor noi bănci. De exemplu. întreaga activitate bancară din România s-a redus la existenţa acestei singure instituţii. specializate pe anumite domenii de activitate bancară. în timp ce locul principal revine ţărilor occidentale dezvoltate. Banca Naţională a României a reintrat în funcţiile sale normale. atât pentru tranzacţiile interne cât şi pentru cele internaţionale.

are şi atribuţii în domeniul financiar-valutar internaţional. precum şi cele politice. Aceste modificări au schimbat poziţia externă a României. băncile comerciale. în perioada în care se înregistrează deficit al balanţei (importul este mai mare decât exportul). s-a înregistrat o amplificare a repartiţiei financiare şi de credit pentru a acoperi deficitul balanţei comerciale. prin direcţia sa valutară. contribuind fie la plata datoriei externe. pe plan internaţional. cum ar fi Ministerul Finanţelor Publice. bancare şi economice. În privinţa riscului pentru afaceri.R. el trebuind să asigure aplicarea în practică a întregii politici financiar-valutare a ţării. cele sportive şi culturale. poziţia internaţională a ţării noastre este încă afectată de mersul lent al reformelor economice. format din instituţii financiare. 3. Astfel. Ministerul Finanţelor Publice are următoarele atribuţii: • aplică politica financiar-valutară pe plan internaţional. Prin valoarea activităţii sale în domeniul comerţului exterior. Banca Naţională a României. majoritatea comerţului exterior al României se desfăşoară în zona valutelor convertibile. Principalele instituţii cu atribuţii financiar-monetare pe plan intern. instituţiile bancare şi cele financiare intensificându-şi activitatea pe piaţa financiară internaţională. România ocupă un loc mediu în clasamentul mondial. 1) Ministerul Finanţelor Publice. fie la formarea unor rezerve valutare. • în al doilea rând.2. solicită organizarea şi desfăşurarea unei activităţi financiare şi valutare internaţionale de către un aparat specializat. Astfel. contribuind la o suplimentare a consumului. renunţându-se la modalităţile de plată specifice relaţiilor din zona ţărilor membre din fostul C. societăţile de asigurare. poziţie ilustrată atât prin balanţa creanţelor şi angajamentelor externe.• în primul rând. în cazul unui excedent. cât şi prin contribuţia pe care o are comerţul exterior la formarea/utilizarea produsului intern brut. În cadrul acestui Minister funcţionează o direcţie generală de specialitate care urmăreşte coordonarea tuturor activităţilor ce pot avea implicaţii financiar-valutare internaţionale. au şi atribuţii în privinţa legăturilor financiar-valutare pe plan extern. organ specializat al Guvernului. Organizarea activităţii financiar-valutare în România Activităţile României de comerţ exterior. activitatea de comerţ exterior majorează PIB. 79 .A. o parte a produsului intern brut format în ţară intră în circuitul internaţional.E.

• stabilirea cursului oficial al leului. Astfel. ca bancă centrală a statului. este foarte importat ca societăţile comerciale să cunoască: 80 . • propune Guvernului unele reglementări cu privire la circulaţia monetar-valutară şi la efectuarea unor operaţiuni financiar-valutare care pot avea implicaţii pentru economia României. precum şi la încheierea şi garantarea acordurilor financiar-monetare externe. participând direct la realizarea politicii financiar-monetare a ţării. în mod periodic. • reprezentarea României în relaţiile financiar-valutare internaţionale. • reprezintă România în cadrul Fondului Monetar Internaţional. 2) Banca Naţională a României (B.• colaborează cu instituţiile financiar-bancare din ţară şi din străinătate. • pregăteşte. finalitatea acestora se materializează prin decontare. Prin activităţile pe care le desfăşoară. • urmăreşte. precum şi a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe.). care poate fi realizată în lei sau în devize. • păstrarea şi administrarea rezervei internaţionale a statului. informări şi dări de seamă privind activitatea financiar-valutară a ţării. Banca Naţională a României stabileşte şi conduce politica valutară a statului. împreună cu băncile. Pentru derularea de operaţiuni ce implică decontarea în devize. • emiterea de reglementări cu privire la operaţiunile cu aur şi devize. are un rol deosebit şi în domeniul relaţiilor financiar-valutare internaţionale.R. pe lângă multele atribuţii pe care le are pe plan intern şi extern. • întocmirea balanţei de plăţi externe. Urmare a derulării diferitelor tranzacţii. • garantarea fluxurilor valutare şi financiare internaţionale ale României etc. întocmirea balanţei de plăţi externe şi realizarea indicatorilor cuprinşi în aceasta.N. având următoarele obiective: • reglementarea regimului valutar şi a pieţei valutare din ţară. • participarea la încheierea şi realizarea acordurilor financiarvalutare internaţionale. societăţile comerciale pot intra în legătură cu alte societăţi comerciale din ţară sau din străinătate. în scopul protejării monedei naţionale. • efectuarea de operaţiuni financiar-valutare cu băncile comerciale şi cu alte instituţii de credit. ceea ce permite băncii să efectueze intervenţii pe piaţa valutară.

pentru societăţile comerciale care efectuează operaţiuni supuse regulamentului valutar. 23 din data de 8 mai 1995 şi cea cu nr. la 21 decembrie. încasările.3. în baza prevederilor Legii nr. 4 privind efectuarea plăţilor externe pentru importurile de mărfuri.4.R. Normele nr. reglementează modul de supraveghere a poziţiilor valutare ale băncilor persoane juridice române. 54 din data de 21 decembrie 1995) privind efectuarea operaţiunilor valutare pe teritoriul României. circulare. o importanţă deosebită o reprezintă următoarele Norme emise de Banca Naţională a României: Normele nr. • modalitatea de obţinere a autorizaţiei de a efectua operaţiuni valutare. Banca Naţională a emis şi alte reglementări. Ordinul nr. respectiv Banca Naţională a României prin sucursalele sale teritoriale. 5 (emise în luna februarie a anului 1998) privind autorizarea deschiderii şi funcţionării conturilor în străinătate ale rezidenţilor. Drept urmare.N. Normele nr. Banca Naţională a României emite reglementările privind controlul tuturor tranzacţiilor valutare pe teritoriul României. (hotărâri. din septembrie 2000. 34/1991. norme. În legătură cu operaţiunile valutare. prelungeşte până la sfârşitul anului 2002 perioada de valabilitate a unui ordin anterior (nr. 9 privind controlul valutar asupra încasărilor provenite din exporturi şi din celelalte operaţiuni cu străinătatea. ordine). art. precum şi nivelul maxim al poziţiei valutare totale. Toate actele de acest fel sunt publicate în Monitorul Oficial al României. 81 . În privinţa operaţiunilor valutare între rezidenţi şi nerezidenţi. În conformitate cu Regulamentul Băncii Naţionale a României din data de 18 august 1994 (modificat prin Circularele nr. executarea de lucrări şi prestări de servicii. compensările. transferurile între persoanele fizice rezidente şi între acestea şi persoanele fizice rezidente se realizează în moneda naţională – leul. Normele nr. De exemplu. În acest sens. acestea se pot efectua doar prin conturi deschise în România la societăţi bancare autorizate de Banca Naţională a României să efectueze operaţiuni de acest gen. Toate operaţiunile valutare de pe teritoriul României sunt supuse normelor legale emise de Banca Naţională a României. stabilind nivelul maxim al poziţiilor valutare individuale ajustate. plăţile. modificat în aprilie 2001) referitor la tranzacţiile în valută ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni. 39. Tot în anul 2001.• reglementările cu privire la operaţiunile valutare. din septembrie 2001.8 al guvernatorului B. • competenţele şi atribuţiile organelor care supraveghează şi controlează modul de derulare a operaţiunilor valutare. Partea I.

emis de Banca Naţionala a României în temeiul Legii nr. şi persoanele fără cetăţenie. cetăţeni străini. cetăţeni români. cetăţeni străini. consulatelor şi reprezentanţele altor ţări în România. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare. care nu sunt înregistrate în România. b) persoane fizice: • persoane fizice. cetăţeni străini. precum şi personalul lor străin. consulatele sau alte reprezentante ale României în străinătate. organizaţii internaţionale ce funcţionează în România. şi persoanele fără cetăţenie. cu domiciliu în străinătate. • persoane fizice. consulare. în total. cu domiciliul în străinătate. şi care se află în România pentru o perioadă mai mică de 183 de zile. 49 49 Regulamentul nr. cetăţeni români. persoanele fizice. pe parcursul unui an calendaristic. care au domiciliul în România. cu domiciliul în străinătate. care lucrează în cadrul ambasadelor. indiferent de forma lor de organizare. • reprezentanţele firmelor străine care operează şi sunt înregistrate în România. al căror timp de şedere în România depăşeşte în total 183 de zile pe parcursul unui an calendaristic. filialele. agenţiile şi birourile firmelor româneşti care desfăşoară activităţi în străinătate şi nu sunt înregistrate acolo ca persoane juridice. b) persoane fizice: persoanele fizice. înregistrate în România. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României si al Legii nr. ale altor state în România. filialele. Nerezidenţi sunt consideraţi: a) persoane juridice: • persoanele juridice cu sediul în străinătate. sucursalele. 82 .Din punct de vedere valutar sunt consideraţi rezidenţi în România : a) persoane juridice: persoanele juridice române. înregistrate în România. reprezentanţele. dar care au drept de şedere în România. • misiunile diplomatice. sucursalele. în total. 33/1991 privind activitatea bancară. reprezentanţele. pe parcursul unui an calendaristic. agenţiile şi birourile firmelor străine. ambasadele. cetăţeni români. • persoane fizice. şi care se află în România pentru o perioadă mai mică de 183 de zile. persoanele fizice.

Sucursala Băncii Naţionale a României din judeţul în care îşi au sediul persoanele juridice rezidente trebuie să analizeze. importuri etc. împreună cu un exemplar al dosarului. în vederea executării acestora. îl trimite la Oficiul Control Devize al Băncii Naţionale a României. pe lângă temeiul legal al autorizării. persoanele juridice rezidente trebuie să obţină în prealabil autorizarea din partea Băncii Naţionale a României. de repartiţie şi de transferuri.) În cererea-tip trebuie să fie menţionată şi limita plafonului de casă. aferente operaţiunilor de prestări de servicii sau executării de lucrări în străinătate. În urma acestei analize. sucursala Băncii Naţionale a României din judeţul în care îşi au sediul persoanele juridice rezidente va întocmi un referat pe care. etc. documentaţia solicitantului şi să verifice în ce condiţii se vor efectua operaţiunile valutare. în termen de şapte zile. transferuri ce decurg din contractele încheiate între părţi. pe plan internaţional.). Băncile comerciale au fost autorizate să efectueze operaţiuni cu valută. prin casierie etc. ori exportatorul mărfurilor. însoţită de documente care să justifice operaţiunile valutare (de exemplu.) 3) Sistemul băncilor comerciale reprezintă aparatul operativ prin intermediul căruia se realizează mişcarea internaţională de fonduri şi a sumelor de bani rezultate din activităţi comerciale. sau comunică respingerea cererii de a putea efectua operaţiuni valutare. După analizarea dosarului. contracte ferme cu partenerii de export/import. cu băncile corespondente. Pentru a putea efectua operaţiuni valutare. precum şi motivul acestei respingeri. contracte de colaborare în domeniul serviciilor. Autorizaţia emisă de Oficiul Control Devize al Băncii Naţionale a României cuprinde. cu acceptarea sau modificarea plafonului de casă propus.Pe teritoriul României sunt permise transferurile valutare între persoanele juridice rezidente. scop pentru care a fost creat un sistem complex de legături interbancare. şi datele de identificare ale societăţii autorizate. specificând pentru ce fel de operaţiuni valutare s-a acordat autorizaţia (de exemplu. inclusiv sub 83 .). şi ce anume reprezintă contravaloarea (de exemplu: prestări externe de transport. Demersul pentru obţinerea acestei autorizaţii constă în completarea şi depunerea la sucursala Băncii Naţionale a României din judeţul în care îşi au sediul persoanele juridice rezidente a unei cereri-tip. exporturi. plăţi etc. Oficiul Control Devize al Băncii Naţionale a României transmite la sucursala judeţeană în cauză autorizaţia. pentru încasări. pentru anumite perioade. modul de desfăşurare a decontărilor (de exemplu: prin cont bancar. respectiv între titularul contractului extern şi prestatorul de servicii sau de lucrări realizate în străinătate.

U. care. începând cu anul 1992. Această societate şi-a propus îmbunătăţirea sistemelor de plăţi internaţionale. În prezent. • confirmări de tranzacţii. Sediul Societăţii de Telecomunicaţii Financiare Interbancare Internaţionale (SWIFT). 4) Societăţile de asigurare desfăşoară. • operaţiuni de portofoliu. Canada şi din Europa. numărul instituţiilor financiare româneşti membre ale reţelei fiind. Amsterdam. la Culpeper. • operaţiuni de schimb monetar. • mesaje cu privire la avizele de credit. se află la Bruxelles. la rândul lor. • vânzări de titluri. cu excepţia câtorva ţări din Africa. Reţeaua internaţională cuprinde patru ordinatoare gigant. Reţeaua SWIFT. SWIFT funcţionează sub forma unor reţele private de teletransmisie. iar în S. Majoritatea mesajelor (circa 80%) transmise din România prin intermediul reţelei SWIFT au fost cele referitoare la ordine de plată.. • mesaje conţinând extrase de cont etc.. a cunoscut o extindere foarte rapidă. Gama de operaţiuni ce se pot derula prin intermediul reţelei SWIFT este destul de mare. amplasate în Europa la Bruxelles. Reţeaua SWIFT se bazează pe utilizarea unor ordinatoare care permit transmiterea mesajelor bancare şi a ordinelor de transfer.U. la reţeaua SWIFT. având ca acţionari principali bănci din S. România a fost conectată. Aceste patru ordinatoare gigant comunică cu ordinatoarele mai mici amplasate în cadrul centrelor naţionale. Sigla SWIFT reprezintă sigla unei societăţi pe acţiuni cu scop nelucrativ. prin introducerea de programe informatizate. devenită operaţională cu începere de pe data de 9 mai 1977.A. de 36. înfiinţată la data de 3 mai a anului 1973. • deschideri de acreditive documentare. cu ocazia derulării de operaţiuni de 84 . comunică prin reţea cu terminalele amplasate la băncile participante la sistem. reţele care sunt închiriate acelor administraţii care deţin monopolul telecomunicaţiilor. activităţi financiar-monetare internaţionale. cuprinzând o gamă largă de servicii. de exemplu: • transferuri de valute. aria sa de cuprindere incluzând în prezent aproape întregul mapamond. la finele anului 1997.A.SWIFT). la rândul lor. denumite „centre de comutare”. • transmiteri de ordine de plată.forma unor legături informaţionale – prin intermediul Societăţii de Telecomunicaţii Financiare Interbancare Internaţionale (Society for Wordlwide Interbank Financial Telecomunication .

punct de plecare în fundamentarea deciziilor financiar-valutare pe plan extern. materii prime etc. Amploarea activităţilor financiar-valutare internaţionale a determinat o extindere a locurilor de muncă specializate în activităţi cu valută. firme. tot mai mult. care se prezintă astfel: I. Încasări – total. 3. de afluxul de informaţii specializate privind acest domeniu. sau transferul de sume determinate de fluxurile economice.3. servicii. investiţii străine. − Valuta cumpărată − Credite primite − Dobânzi încasate III. transferuri.asigurare pentru nerezidenţi şi a participării la operaţiuni de reasigurare. aport. fie în contextul economiei mondiale sau al instituţiilor internaţionale (comerţ exterior. la marile societăţi de asigurare din străinătate. ajutoare etc. Plăţi – total: − Importuri: investiţii. de volumul schimburilor valutare de la casele de schimb. inclusiv la nivel de firmă. care apar zilnic în mass-media etc. Disponibil la începutul anului II. Nivelul cantitativ al activităţilor financiar-valutare internaţionale este în creştere. comisioane etc.). La nivel de firmă decizia financiar-valutară se conturează sub forma Bugetului activităţilor de încasări şi de plăţi în valută . Nivelul acestor decizii depinde de activitatea economică – sau de altă natură – care a pus în mişcare pe plan internaţional o anumită valoare. acorduri etc.). 85 . deplasări. − Alte plăţi în valută: reclamă. financiare şi de credit. acţiuni sociale etc. instituţii. îşi au originea fie în economia naţională (investiţii. această creştere fiind reflectată de valoarea rulajului balanţei de plăţi externe din fiecare an. din: − Activitatea de bază: export. sub formă de bunuri sau mijloace de plată. vânzări etc. Aparatul financiar-valutar internaţional trebuie completat şi cu departamentele. plăţi. taxe. acestea putând fi regăsite. Aceste activităţi. cotizaţii. serviciile şi birourile specializate în operaţiuni cu valută (de exemplu: evaluări.) care funcţionează în cadrul unor ministere. dobânzi. producţie. Deciziile financiar-valutare internaţionale Participarea la activitatea financiar-valutară internaţională impune adoptarea de decizii sub forma unor hotărâri privind repartiţia financiară şi de credit. lucrări.

Active de rezervă (alte tranzacţii) 3.o. Ionela Costică. precum şi a mecanismelor. Pag. = (din engleză) free on board – „franco la bord”. Venituri C. Contul financiar: a. atât la nivel de firmă. Contul curent (A+B+C): A. Contul de capital B. cât şi la nivel macroeconomic.2.∗) 1.b. Erori şi omisiuni Fundamentarea. Editura Economică – Bucureşti.3. 50 Paul Bran. 55. (export/import)∗) b. Investiţii de portofoliu c. Conturi de tranzit e. instrumentelor. Bunuri f. Transferuri curente 2. în contul preţului de vânzare.IV. 1999. adoptarea şi realizarea efectivă a acestor decizii financiar-valutare internaţionale presupun. vânzătorul se obligă să predea marfa la bordul vasului care o va transporta. Conturi de clearing / barter f.o. Clauză contractuală prin care. Disponibilul la sfârşitul anului. ∗) f. care are următoarea structură.b. Servicii: − transport − turism − alte servicii B. procedeelor şi principiilor specifice activităţilor din acest domeniu. Relaţii financiare şi monetare internaţionale. Bunuri şi servicii: a. Investiţii directe b. Contul de capital şi financiar (A+B): A. Alte investiţii de capital d. La nivel de economie naţională decizia financiar-valutară se realizează sub forma Balanţei de plăţi externe.50 Procesul de adoptare a deciziilor presupune parcurgerea unor etape de cunoaştere informaţională (cunoaştere ce se poate realiza şi prin )  Structura detaliată este prezentată în subcapitolul 8. o cunoaştere cât mai completă şi calificată a fenomenului mondo-financiar şi monetar. 86 .

Relaţii financiare şi monetare internaţionale. 1995.evaluarea cu ajutorul etalonului monetar). în cazul în care rezultatele nu vor fi satisfăcătoare. precum şi a unor particularităţi ale activităţii financiar-valutare stabilite de sistemul financiar-valutar din ţara noastră51. Modalităţile de parcurgere a acestui proces decizional pot fi cunoscute pe baza conceptelor. 51 Paul Bran. tehnologiilor de lucru şi a fundamentelor teoretice şi tehnice adoptate de sistemul financiar-monetar internaţional. de sinteză a variantelor posibile. Editura Economică. Bucureşti. 87 . de realizare şi apoi de reglare a întregului proces decizional. de adoptare a variantei care este considerată optimă la un anumit moment.

Valutele Valutele sunt acele monede naţionale care au circulaţie. în urma încheierii contractelor. pe teritoriul altor state. precum şi amplificarea utilizării instrumentelor de plată şi credit de tipul cambiei. s-a extins folosirea cărţilor de credit. de regulă. în sfera mijloacelor şi instrumentelor de plată internaţionale sunt cuprinse valutele. monedele internaţionale şi devizele. pentru orice rezident în Japonia care îl utilizează în operaţiuni şi tranzacţii interne. prin valută se înţelege o monedă naţională a unui stat. De exemplu. de exemplu un englez. cecului. de exemplu: a) După forma sub care se prezintă • valută în numerar (efectivă) • valută în cont 88 .1. în vederea stingerii unor obligaţii. activităţi ce necesită plăţi şi încasări între parteneri şi care pot lua forme diferite. yenul este un ban. condiţii. o monedă. ele fiind folosite. Pe măsura dezvoltării schimburilor internaţionale şi a modernizării economiilor naţionale. utilizarea acestora reprezentând practic o plată în numerar. capacitatea de plată a debitorilor etc.CAPITOLUL IV MIJLOACE ŞI INSTRUMENTE DE PLATĂ INTERNAŢIONALE Pe piaţa economică internaţională au loc schimburi de bunuri şi de servicii între ţări. interesul părţilor. pentru a efectua plăţi în Japonia. converteşte în yeni o sumă în lire sterline. Altfel spus. Acelaşi yen devine valută atunci când un rezident plăteşte în yeni o marfă importată din Germania sau atunci când un nerezident. Valutele pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii. putere de plată şi pot fi constituite ca rezervă şi în alte ţări decât în cea emitentă. Valutele au calitatea de a realiza lichidarea imediată a obligaţiilor de plată în relaţiile economice internaţionale. Mijloacele tradiţionale de plată sunt reprezentate de moneda divizionară (piese monetare) şi moneda fiduciară (biletele de bancă sau bancnotele). pentru efectuarea plăţilor de mică importanţă. biletului la ordin. În concluzie. monedă ce poate fi utilizată. 4. în funcţie de împrejurări. atât de persoanele fizice cât şi de cele juridice. în practica internaţională s-a impus utilizarea monedei scripturale (moneda de cont) ca mijloc de plată principal. odată cu intrarea în „era electronică”. iar în ultima vreme. Efectuarea plăţilor în cadrul tranzacţiilor internaţionale necesită utilizarea unor mijloace şi instrumente care să asigure stingerea obligaţiilor apărute între părţi.

într-un cont bancar.. de la valuta convertibilă către valuta neconvertibilă. b) După regimul convertibilităţii valutele pot fi clasificate în: • convertibile. putând fi utilizată din dispoziţia titularului de cont. efectiv şi definitiv. cum ar fi cheltuielile de deplasare ale unei persoane. din anul 1991.Valuta în numerar (valuta efectivă) se prezintă sub formă de bancnote sau monede şi sunt utilizate cel mai frecvent în traficul de călători pentru achitarea cheltuielilor de transport. necesită măsuri speciale de securitate. francul francez şi yenul japonez) începând cu 1 iulie 2002. • neconvertibile. locul mărcii germane şi francului francez a fost luat. • liber-utilizabile. de EURO. Valutele liber-utilizabile sunt acele valute cu o convertibilitate totală. se preferă alte mijloace de plată. recunoscute de Fondul Monetar Internaţional precum şi de alte organizaţii financiare internaţionale ca utilizabile pe plan larg în cadrul tranzacţiilor internaţionale şi ca valute negociabile în volum mare pe toate pieţele financiare (de exemplu. monedele care se pot schimba liber contra unor alte monede naţionale sau internaţionale (emise de o instituţie financiar-bancară internaţională).A. putând fi schimbate într-un singur sens. Valuta în cont se află sub formă de disponibil. Ele participă la un număr foarte restrâns de operaţiuni valutare. iar la cererea acestuia poate fi transformată în valută în numerar (valută efectivă). Valutele transferabile sunt acele valute care au un anumit grad de convertibilitate. în cantităţi mai mari. din punct de vedere practic. Chiar şi în cazul unor plăţi minore. 89 . • transferabile. De aceea. După modul de constituire a depozitului. în afara ţării emitente (de origine). valuta în cont poate fi depusă la termen sau la vedere. Valutele neconvertibile sunt acele valute care nu pot fi schimbate în alte valute. datorită riscului foarte mare de pierdere sau de furt. Acestea sunt. lira sterlină. cum ar fi cecul de călătorie sau tichetul de credit. la cererea oricărui deţinător.U. Valutele convertibile presupun existenţa unui angajament al ţării emitente de a converti propria monedă. Plăţile şi încasările în valută efectivă sunt folosite extrem de rar în relaţiile de schimb internaţionale. în orice altă monedă. ca valute liber-utilizabile au fost stabilite: dolarul S. efectuarea de mici cumpărături etc. transmiterea valutei în alte ţări. stabilit în cadrul unor înţelegeri pe plan regional. marca germană. contribuind la transferul de fonduri pentru un număr restrâns de operaţiuni. Valutele convertibile sunt acele valute care au putere de circulaţie şi liberatorie de plată şi în alte ţări. întreţinere.

yenul japonez şi euro. ea trebuie să îndeplinească anumite condiţii: • să joace un rol important în operaţiunile financiar-valutare internaţionale. apreciate şi căutate pe piaţa financiară internaţională. diferite monede naţionale. Menţinându-şi identitatea lor naţională. datorită unor însuşiri şi împrejurări deosebite. lira sterlină. aceste valute sunt utilizate ca instrumente de plată cu putere circulatorie nelimitată şi ca mijloc de rezervă pe plan internaţional. francul elveţian. 90 . Monedele internaţionale Moneda internaţională este acea monedă care poate circula în afara graniţelor statului emitent.A. care au circulat şi în alte ţări decât în cea emitentă. acestea se grupează în: • valute care evoluează liber pe piaţă şi fluctuează liber. • valute a căror valoare este legată de cursul D. pot juca rolul de valută de rezervă. • să fie liber-convertibilă. s-a trecut la definirea puterii ei de cumpărare. În prezent. în funcţie de cerere şi ofertă. emise de ţări cu economie dezvoltată.c) În funcţie de regimul de definire a valutelor. capătă caracter de monedă internaţională.. de exemplu: napoleonul francez. În practică se disting două categorii de monede internaţionale: a) monede naţionale care. la definirea monedei naţionale prin conţinutul în aur sau în devize corespunzător valorii sale.U. • valute care fluctuează în conformitate cu regulile Sistemului Monetar European. 4. Pentru ca o monedă să poată servi drept valută de rezervă. în această categorie se înscriu dolarul S. Unele valute puternice. După ce s-a renunţat. Din această categorie au făcut parte. în evoluţia istorică a finanţelor. lira sterlină. • să se bucure de stabilitate pe termen lung. • valute al căror curs de schimb este legat de unele valute convertibile. criteriu mai aproape de realitate pentru compararea a două monede naţionale. servind ca mijloc de plată şi de rezervă pe piaţa internaţională.2. lira otomană şi altele.S.T. pe plan internaţional. b) instrumente monetare şi unităţi de cont. emise de organisme financiare internaţionale (unităţi monetare artificiale).

) şi de Banca Centrală a Elveţiei.Din această categorie fac parte: DST. Unitatea de cont este. s-a renunţat la „coşul” de 16 monede. După anul 1974 a fost adoptată o nouă metodă de calculare a valorii DST. în urma erodării poziţiei dolarului S. în anul 1969. de ţările membre ale acestui Fond – prin băncile lor centrale – de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.D. ACRU. ea fiind creată pentru a evita unele fluctuaţii de pe piaţă ale monedelor naţionale. • sumele în DST pot fi deţinute şi utilizate doar de Fondul Monetar Internaţional. unitate monetară utilizată pentru înregistrarea în conturile instituţiilor financiar-valutare internaţionale. adică numai după preschimbarea lor într-o altă valută.888678 g aur fin. 1 USD = 1 DST.. 1 DST = 0. • valoarea DST este bazată pe metoda „coşului valutar”. proporţional cu participarea lor la Fond.A. alături de aur şi de valutele convertibile. iar cu începere din 91 .I. • îşi pot îndeplini funcţia de mijloc de plată doar indirect.R. în general.I.U. Principalele caracteristici ale DST sunt următoarele: • reprezintă atât etalon monetar.). emis de Fondul Monetar Internaţional în tranşe periodice. de Banca Reglementelor Internaţionale (B. • persoanele particulare nu au dreptul de a deţine DST. cât şi instrument de rezervă valutară. ca monedă de rezervă pe plan internaţional. preluând rolul aurului. DST (Drepturi speciale de tragere) constituie prima unitate de cont emisă de Fondul Monetar Internaţional. Iniţial. pe baza unui „coş valutar” format din valorile a 16 monede ale ţărilor care aveau o pondere semnificativă în exporturile mondiale de bunuri şi de servicii. în cursul anului 1978. în mod indirect. • reprezintă un ban de cont fără acoperire reală. reprezentând un instrument de sporire a lichidităţilor internaţionale. • este un mijloc de plată convenţional. ceea ce făcea ca această unitate de cont să fie. EUA. valoarea unui DST a fost exprimată în aur. • sunt distribuite sub formă de credit. legată de valoarea dolarului. AMU etc. Deci. numărul acestora fiind redus la numai şase. IFU.R. alocate în conturile ţărilor membre. EURCO. căci un dolar era exprimat prin exact aceeaşi cantitate de metal preţios. constituind etalonul actual şi de perspectivă al Sistemului Monetar Internaţional. Ulterior.

Dar valoarea reală a unui D. ci se schimbă în funcţie de fluctuaţiile cursurilor de schimb. Tot atunci s-a stabilit.S.582 0.U.anul 1981 şi până în 2000. Iată cum se prezintă.S. la data stabilirii acestuia (pentru perioada actuală.446 27.T. în raport cu dolarul din ziua respectivă. cât şi de rolul crescând al pieţelor internaţionale de capital. De aceea. pe această bază. valoarea iniţială – valabilă 5 ani – a unui D.A.T..4260 21. Fondul Monetar Internaţional calculează în fiecare zi valoarea D. ca regulă generală. yenul japonez şi lira sterlină). coeficienţii de pondere şi cota efectivă a fiecărei unităţi monetare din componenţa coşului valutar al D.. Cu alte cuvinte.0984 0.S. la 1 ianuarie 2001 au intrat în vigoare atât noii coeficienţi de pondere ai celor patru monede (dolarul SUA. euro. nu rămâne aceeaşi pe întreaga perioadă (în cazul de faţă.813 0. a tuturor monedelor ce compun coşul valutar. potrivit cursurilor cotate în dimineaţa acelei zile pe piaţa Londrei. dimensiunea coşului valutar a fost redus la monedele a cinci ţări. corectată conform coeficienţilor de pondere. Euro Marca germană Yenul japonez Franc francez Lira sterlină 92 . au fost fixaţi noi coeficienţi de pondere ai celor cinci monede şi. anume acelea cu cea mai mare cotă de participare la exportul mondial de bunuri şi de servicii. ţinând cont atât de faptul că mai multe ţări europene au adoptat EURO ca monedă comună. Astfel. valoarea D.T. adiţionând valoarea în U.200 0.105 Unitatea monetară Dolarul S. este dată de media ponderată a monedelor ce compun coşul valutar. 2001-2005). în dolari S.S. revizuirea periodică a coşului din cinci în cinci ani. 1 ianuarie 1 ianuarie 2001 1996 0. după ultima revizuire. Consiliul de Administraţie al Fondului Monetar Internaţional a decis să modifice coşul valutar al D.D.S.U.S.5770 0..S.S.0000 0. La 1 ianuarie 1996.T. 1 ianuarie 2001). cât şi valoarea lor efectivă.T.T. comparativ cu revizuirea anterioară: Tabelul 7 Ponderea în cadrul coşului valutar – procente – Ultima Revizuirea revizuire anterioară 1 ianuarie 2001 1 ianuarie 1996 45 39 29 21 15 18 11 11 11 Cantitatea efectivă a fiecărui monede în valoarea unui D.A.T. În luna octombrie 2000.

în mod oficial.577000 0.143349 0.788826 D. în cadrul căreia urmau să fie adoptate decizii obligatorii pentru toţi participanţii.S. ECU (European Currency Unit) a fost unitatea de cont emisă în cadrul Sistemului Monetar European. Bulgaria.D. pare a înclina decisiv balanţa în favoarea variantei gaulliste. iar mai apoi al actualei Uniuni Europene.T. puţini au fost aceia care au crezut că aceasta va fi nucleul. urmând ca în viitor să se extindă la aproape 30 de membri. atunci când Robert Schuman a propus crearea unei Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Letonia.61300 117. respectiv.0984 21. se înmulţeşte cu cursul de schimb din ziua respectivă.D.5770 0. alături de Robert Schuman. cantitatea (cota) iniţială a fiecărei monede din componenţa coşului D.577000 0.267706 1. pe unitate monetară (în afară de yen.S.383869 0.06700 1. părintele. de a adăuga alţi 12 sau 13 membri celor 15 deja existenţi. • la 30 aprilie 2002: 1 D. Euro Lira sterlină Yenul japonez Aşadar. Urmează ca o viitoare conferinţă interguvernamentală să elaboreze reformele şi amendamentele 93 .A. Cu şase viitori noi membri – Polonia. Estonia.178298 1.M. Cehia. Slovacia şi Malta – au fost.158719 0. • la 18 ianuarie 2003: 1 D.U.0000 Coşului de schimb pe piaţa Londrei. care se exprimă în unităţi monetare/U. Lituania. = 1.D.45680 128.S.) şi. Întrebarea care se pune este dacă Europa viitorului va urma calea integrării crescânde. iar alte şase state – România.78000 Echivalenţa în U.S.U. acceptate în calitate de candidaţi la aderare. = 1.368559 U.S.) şi se însumează. în vreme ce Turcia a primit unele promisiuni în acest sens.454542 0.S.45000 18 ianuarie 2003 1.T.T. = 0.163488 0. calculată pe baza unui „coş valutar” format din monedele ţărilor membre (15 în total) ale Uniunii Europene.D. la: 30 aprilie 2002 1. care numără în prezent 15 membri. dar aderarea ei este legată de îndeplinirea unor anumite condiţii politice.T.S. = 0. a fiecărei monede din „coş”.267706 U.D.Pentru a calcula valoarea „la zi” a unui D.T. Ungaria.I..S.00000 0. în anul 1979.00000 1.S.A. la: 30 aprilie 18 ianuarie 2002 2003 0.S.S.T.S. 1 U.730696 D. în ultimă instanţă cea a federalizării – cale preconizată de Jean Monet. mai întâi al Pieţei Comune.T.4260 0.S. al ideii europene – sau va fi o Europă a patriilor.D. În tabelul de mai jos este calculată valoarea „la zi” a unui D.90110 1. exprimat în dolari S.368559 Dolarul S. 1 U. Tabelul 8 Unitatea monetară Cota iniţială a unităţii monetare 0. În luna mai a anului 1950. la 30 aprilie 2002 (conform Raportului anual 2002 al F. aşa cum a visat-o Generalul Charles de Gaulle ? Decizia adoptată la întrunirea la vârf de la Helsinki. la 18 ianuarie 2003 (operaţiune efectuată de autor). Slovenia – negocierile privind pre-aderarea au demarat deja.

în baza păstrării identităţii naţionale a statelor membre. care nu sunt dispuse să meargă atât de departe. 2973 din 28. Generalul Charles de Gaulle s-a opus din răsputeri ideii de supranaţionalitate. dar Uniunea Europeană nu-şi poate permite să amâne lărgirea. Sporirea substanţială a numărului de membri din cadrul „clubului european” va face şi mai greu de pus în practică visul unei Europe unite. iar fiecare din limbile vorbite – în total 11 limbi pentru cele 15 state membre – are statut de limbă oficială. integrarea deplină nu mai surâde chiar multora din cei 15. când acesta a lansat. votul în legătură cu problemele-cheie trebuie să fie unanim. O alternativă. Neogaulliştii au şi pus în circulaţie un termen nou. din ziarul „ADEVĂRUL” Nr. în frunte cu Anglia şi Franţa. moneda oficială a celor 12 state care au acceptat 94 . cu începere de la 01. fără a risca apariţia unor periculoase zone de instabilitate în răsăritul continentului. în situaţia în care limitele precizate mai sus erau depăşite. Statele Unite ale Europei rămân în continuare o idee vagă şi îndepărtată. Ca ţel ideal. cursul său flotând în limita de intervenţie +/2. să poată să funcţioneze cu circa 30 de membri. ECU s-a bucurat de un mare succes. Este de la sine înţeles că.1999 Încă de la început. EURO. moneda unică europeană. ci şi costuri enorme. Drept urmare. pentru a desemna curentul de idei potrivit căruia naţiunile trebuie să-şi păstreze dreptul prioritar de decizie.la Tratate. Acum. Piaţa Comună. prin tratatul de la Roma. o parte din ţările membre ale Uniunii Europene au trecut la o nouă etapă.25%. ţările membre ale Comunităţii Europene fiind obligate să intervină în vederea menţinerii cursului. În concluzie. prin acest consens consfinţindu-se deplina egalitate a ţărilor membre. locul unităţii de cont ECU fiind luat de moneda unică europeană. iar celălalt grup de state. şi prin intrarea în funcţiune a Băncii Centrale Europene. În aceeaşi direcţie se înscrie şi decizia înfiinţării unei forţe armate defensive comune – Eurocorp – aflată pentru moment doar în faza incipientă. pentru o Europă a patriilor. concepută iniţial să funcţioneze doar cu şase membri. respectiv al unei integrări mai strânse. cedările de suveranitate urmând a fi minime (şi numai în chestiuni secundare) şi neesenţiale. o Europă în care fiecare stat să-şi păstreze puterea de decizie suverană în problemele esenţiale care îl privesc. prin crearea euro. după revenirea sa putere în Franţa. pledând. respingând hotărârile ce se iau peste capul lor. După ROMULUS CĂPLESCU – Statele Unite ale Europei sau Europa patriilor ?.1999.01. s-au făcut progrese şi în domeniul structurilor supranaţionale. Este de la sine înţeles că traducerea în 11 limbi a uriaşei documentaţii a Comunităţii Europene înseamnă nu numai un mare consum de timp. necesare pentru a face ca o instituţie. mai degrabă utopică. după o perioadă când peste ea s-a aşternut tăcerea. Cum vor putea fi gestionate în mod eficient lucrările Comunităţii Europene. În anul 1958. „Europa patriilor” – conceptul atât de drag Generalului de Gaulle – este în prezent mai actuală ca oricând. „suveranism”. Începând cu data de 1 ianuarie 1999.12. în schimb. dacă numărul acestor limbi se va dubla ? Va fi oare vreuna din ţările membre dispusă să renunţe la dreptul de tratament egal ? Greu de presupus aşa ceva ! În timp. un fel de Statele Unite ale Europei – care a fost concepţia lui Jean Monet. şi care se vor mulţumi să aibă relaţii de tip „zonă liberă” cu acest nucleu. care a devenit. în anul 1957. în mare parte datorită stabilităţii. ar fi o Europă „cu două viteze”: un nucleu de state dispuse să treacă de la uniunea economică la cea politică. indiferent de mărimea lor. EURO este moneda unică a Uniunii Europene. în perspectiva unei Europe lărgite – aşa cum se profilează în urma reuniunii de la Helsinki – statele membre vor trebui să cedeze o parte din atributele suveranităţii lor către noul organism astfel creat. însă cu şanse de reuşită mai reduse. Acest vis ar putea fi transformat mai uşor în realitate în condiţiile păstrării numărului actual de membri. Toate aceste evoluţii sunt încă departe de armonizarea politică pe care au avut-o în vedere părinţii ideii europene. Însă acest lucru nu echivalează de loc cu o Europă supranaţională.

787564 1936.482000 40. pensiile. Grecia. 2 Escudo Portugalia Franci Belgia 3 3. 6. irevocabilă şi definitivă. Valuta Drahme Grecia Paritatea faţă de EURO 340. Germania. fie încă nu întrunesc toate condiţiile necesare (cazul Danemarcei şi al Suediei). Celelalte trei ţări membre ale Uniunii Europene. Spre deosebire de ECU. când au fost introduse în circulaţie monedele metalice şi bancnotele cu inscripţia EURO. Belgia. Finlanda.559570 40.203710 0. fosta monedă de cont a Sistemului Monetar European – care se calcula pe baza unui „coş valutar” – . crt.să treacă la „etapa EURO”: Austria.270000 1. 8.339900 6. Italia. monedele acestor state au continuat să fie utilizate pentru efectuarea de plăţi în numerar. cursul monedei unice este fix în raport cu valutele ţărilor din zona EURO. iar după data de 1 iulie 2002 monedele proprii ale celor 12 state au dispărut total şi definitiv din circulaţie. Olanda. Cu începere de la acea dată. iar în paralel putând fi deschise conturi curente în moneda comună europeană. Franţa. între EURO şi valutele celor 12 state. alocaţiile. 4 Franci Franţa Franci Luxemburg 5 5. acest lucru nu înseamnă că totul s-a schimbat într-o singură zi. Cu toate că EURO a devenit moneda comună a 12 ţări din Comunitatea Europeană. 1 2. impozitele şi salariile au fost convertite în EURO. fie nu acceptă trecerea la această etapă (cazul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord).750000 200. Sfârşitul perioadei de tranziţie a constituit-o data de 1 ianuarie 2002.339900 2. toate tranzacţiile. 6 Guldeni Olanda Lire Irlanda 7 7. Cu începere de la 31 decembrie 1998 a fost stabilită rata de conversie. 8 Lire Italia 95 . Irlanda. Luxemburg. Portugalia şi Spania. după cum urmează: Tabelul 9 Nr. 4.

945730 1. în cadrul grupului bancar european. 1 Denumirea monedei Marca germană Francul francez Lira sterlină Lira italiană Marca finlandeză Francul belgian Coroana daneză Lira irlandeză Francul luxemburghez Ponderea în cadrul European Composit Unit 0. fiind vorba de o monedă unică. 11.3500 4. 2 3 4. pentru obligaţiile emise de ea.386000 13. 7. Banca Europeană pentru Investiţii a fost prima instituţie europeană care a folosit-o. 1 Pesetas Spania Schilingi Austria 1 12.9000 1. „Coşul valutar” pentru EURCO era alcătuit din nouă monede. 1. 5.760300 10. 9. 8 9 96 . 9 Mărci Finlanda Mărci Germania 1 5.0700 80.0000 0.5000 0.5000 Simbolul monedei DM FF £ Lit DF BFr DKr I£ LFr 2.9. Un lucru foarte important de reţinut: cu începere de la data de 31 decembrie 1998.955830 166.2000 0. toate fluctuaţiile între monedele acestei zone au devenit imposibile. EURCO (European Composit Unit) este o unitate de cont introdusă în anul 1973. 4 5 6.2000 0. cu pondere fixă: Tabelul 10 Nr. 3. calculată tot pe baza unui „coş valutar”. 6 7 8. Această monedă – unitate de cont a fost utilizată pentru unele emisiuni de obligaţiuni.0015 0. crt.

Această monedă este menţinută la aceeaşi paritate ca şi DST. Toate aceste monede internaţionale (unităţi de cont). cu excepţia monedei unice EURO. în raport cu dolarul S. IFU (International Financial Unit) este o unitate de cont creată de banca franceză Crédit Lyonnais. au o stabilitate relativ superioară monedelor naţionale.A.U. Prin eliminarea celor mai puternice două monede şi a celor două mai slabe monede. evaluarea lor se face pe bază de „coş valutar”. ACRU (Arab currency related currency) este o unitate de cont introdusă de banca Hambros. în anul 1975. Egipt. Bahrein. coşul a fost stabilit la numai opt monede. echivalentă cu valoarea dolarului S. la data de 28 iunie 1974.A. nu sunt influenţate direct de evoluţia preţurilor. 97 . Evoluţiile ulterioare ale acestor opt monede au creat o serie de confuzii la stabilirea valorii coşului. în anul 1975. dar sunt utilizate ca etalon monetar. avantajul acestei unităţi de cont faţă de EURCO fiind acela de a cuprinde o gamă mai largă de monede cu vocaţie internaţională.A.5%. compusă din cantităţi anume din monedele Uniunii Europene. la data de 1 aprilie 1974.U. cu reale tendinţe de depreciere. Oman. Libia. Valoarea iniţială a IFU a fost egală cu cea a dolarului S. în scopul utilizării ei în cadrul operaţiunilor internaţionale. Siria. Ele sunt instrumente de plată cu circulaţie limitată. EUA (European Unit of Account) este o unitate de cont europeană.U. de 12. Comunitatea Economică a Cărbunelui şi a Oţelului a introdus EUA pentru operaţiunile pe care le efectuează. Valoarea ACRU. AMU (Assian Monetary Unit) este o monedă folosită de Uniunea de Clearing Asiatică pentru tranzacţiile între ţările membre. îndeplinesc funcţii monetare limitate. şi cuprindea monedele ţărilor membre ale „Grupului celor 10”.Această monedă compozită nu s-a bucurat de un prea mare succes. În anul 1975 Banca Europeană de Investiţii a adoptat EUA pentru înregistrările în conturile ei. Kuweit. dar succesul de piaţă al acesteia a fost destul de limitat. fiind create de diverse organisme financiare sau bănci internaţionale. un an mai târziu. au fost denumite unităţi monetare artificiale. în special datorită faptului că în componenţa sa se aflau şi monede slabe. Iraq.. în ideea reciclării fondurilor provenite din exporturile de ţiţei (petrodolari). a avut la bază monedele următoarelor 12 ţări arabe: Algeria. Arabia Saudită. Qatar. toate având o pondere egală. Liban. Emiratele Arabe Unite. motiv pentru care nici această unitate de cont – ACRU – nu a fost prea atractivă.

După conţinutul lor.Spre deosebire de D. • titluri de credit la purtător. beneficiarul intră în posesia sumei înainte de scadenţă. Principalele elemente caracteristice ale acestor instrumente de plată sunt: • au la bază un document-tip. datorită absenţei unui suport oficial. Titlurile de credit pot fi negociate.3. o clauză conform căreia acesta poate dispune ca plata să se poată face unei alte persoane. şi de E. Devizele Devizele sunt titluri de credit pe termen scurt. Titlurile de credit sunt documente având forma şi conţinutul standardizate. reprezentând cel mai important mijloc de plată internaţional.U. adică acele titluri de credit ce exprimă o obligaţie de plată. Ele au o valoare nominală (care este cea înscrisă pe document) şi o valoare de piaţă. se disting: • titluri de credit propriu-zise. 4. împreună cu dobânda aferentă. • titluri de credit la ordin. astfel: 1. adică pot fi vândute şi cumpărate înainte de scadenţă. 2.S. • documentul capătă putere circulatorie independent de tranzacţia care a stat la baza apariţiei lui. unui beneficiar. reprezentând o obligaţie a unei persoane (debitor) de a plăti la o scadenţă determinată o anumită sumă de bani. Titlurile de credit se pot clasifica după mai multe criterii. în schimbul unei taxe.C. Negocierea titlurilor de credit se poate face fie prin intermediul băncilor. 98 .T. care nu conţin nici o indicaţie asupra titularului. pe lângă numele titularului. După modul în care este desemnat beneficiarul. care conţin desemnarea expresă a numelui primului titular (acesta putându-se schimba. care rezultă în urma negocierii. care serveşte la afirmarea dreptului beneficiarului la transmiterea creanţei şi/sau la executarea acesteia. care conţin. prin negocieri). formulat în termeni precişi. nici una din aceste unităţi monetare artificiale nu s-au bucurat de un real succes. Prin vânzarea titlurilor de credit înainte de scadenţă. de exemplu: cambiile şi cecurile. denumite taxa de scont. fie la bursa de valori. titlurile de credit pot fi: • titluri de credit nominative. • documentul cuprinde condiţii esenţiale ce dau putere titlului de credit. (până la data de 31 decembrie 1998). exprimate în valută. acesta fiind chiar posesorul documentului.

• titluri de credit financiare: acţiunile. în această categorie sunt cuprinse: − conosamentul (document eliberat de comandantul unei nave. certificatele de depozit. fiind totuşi o creanţă în sarcina debitorului. Titlurile de credit îndeplinesc o dublă funcţie economică: • funcţia de instrument de plată prin care. sunt acele titluri de credit improprii. 4. pentru un eventual creditor. care nu au la bază un act comercial. Ca instrument de plată în relaţiile internaţionale. iar pe de altă parte. creditorul sau ultimul deţinător al documentului încasează suma respectivă. la scadenţă. cum ar fi: 99 . • titluri de credit de participare. titlurile de credit oferă numeroase avantaje.• titluri de credit reprezentative. rentele. − warantul (document eliberat de un depozit. independent de tranzacţia care stă la baza lui. pe de o parte dreptul de proprietate asupra unei mărfi. în sensul că un astfel de document se transferă şi trece prin mai multe succesiuni. Ele rămân în esenţă titluri de credit. ca participanţi la o societate (de exemplu: acţiunile). asupra valorii acelei mărfi). prin care debitorul procură o sumă de bani necesară beneficiarului. După felul valutei în care sunt exprimate. − recipisa de depozit. dreptul de garanţie. conosamentul şi warantul. • funcţia de instrument de credit prin care cumpărătorul obţine un credit necesar efectuării actului de comerţ intervenit între părţi. obligaţiunile. care reprezintă un drept real al titularului asupra unei mărfi determinate şi depozitate oficial. prin care se face dovada încărcării unei mărfi la bordul acelei nave). titlurile de credit mai por fi convertibile sau neconvertibile. 3. biletul la ordin şi cecul nu sunt totuşi instrumente de plată cu efect eliberatoriu imediat. care nu este eliberat de datoria sa decât în momentul când. sunt acele titluri de credit dobândite de titulari. Trebuie remarcat că trata. poate lichida sau naşte alte creanţe. • titluri de credit bancare: cecurile. bonurile de tezaur. • titluri de credit de complezenţă. După natura lor. se disting următoarele categorii de titluri de credit: • titluri de credit comerciale: efecte de comerţ (trata şi biletul la ordin). prin care se stabileşte. titlurile derivate.

warantul. deoarece deţine un drept propriu şi independent de raportul economic care l-a generat. • ordinul de a plăti necondiţionat o sumă de bani determinată. • locul plăţii (de regulă. • data şi locul emiterii. datorită forţei procesuale şi legale cu care sunt investite. este debitorul care urmează a efectua plata. • data scadenţei cambiei (tratei). b) fiind negociabile. certificatul de depozit. la indicaţia beneficiatului cambiei. o sumă de bani determinată. la sediul emitentului). necondiţionat şi formal. • semnătura emitentului. cecul. adresat de emitent. cărţile de plată.a) prezintă garanţie. Cambia mai poate conţine şi clauza „la ordin”. este şi creditorul care ar trebui să primească suma înscrisă în cambie. • numele persoanei căreia trebuie să i se plătească suma respectivă. Cambia este un ordin scris. În literatura de specialitate se consideră că cele două forme de existenţă ale cambiei sunt trata şi biletul la ordin. c) un deţinător al unui titlu de credit poate achita o datorie. prin care se stabileşte faptul că plata se va face către o altă persoană. constituind o certitudine asupra încasării sumei. Achitarea poate fi cerută la ordinul purtătorului documentului sau a unei alte persoane. beneficiarii lor au posibilitatea de a le transmite sau de a le sconta. de exemplu: cambia. andosând sau girând titlul respectiv (numai înaintea expirării termenului de scadenţă). 100 . prin care se solicită unei persoane să achite o sumă de bani. În circulaţia unei cambii sunt implicate deci trei persoane: • trăgătorul (emitentul). O cambie cuprinde obligaţia scrisă de a plăti (în acest caz se numeşte bilet la ordin) sau de a face să se plătească (în acest caz se numeşte trată) la scadenţă. 1. Toate aceste elemente sunt obligatorii. Elementele definitorii ale unei cambii (trate) sunt: • denumirea. intrând în posesia sumei înainte de scadenţă. altfel cambia îşi pierde valabilitatea. la cerere sau la termen. cu cele două forme ale sale (trata şi biletul la ordin). • numele beneficiarului. În continuare sunt prezentate cele mai importante instrumente de plată. • trasul. conosamentul. În terminologia modernă trata se identifică perfect cu cambia.

în vederea scontării. mai puţin o sumă ce reprezintă dobânda până la scadenţă. va efectua plata. iar beneficiarul care transmite dreptul său se numeşte girant. beneficiarul poate transfera dreptul său de creanţă unei alte persoane. atunci când nu se precizează numele beneficiarului (acesta fiind purtătorul documentului). În cazul cambiei emise „la ordin”. 101 . atunci când este indicat numele beneficiarului. În situaţia în care beneficiarul cambiei are nevoie de disponibilităţi băneşti înainte de data scadenţei. înscriind pe faţa documentului cuvântul „acceptat” şi semnând. după care datează şi semnează. el poate prezenta cambia unei bănci. în mod obligatoriu. când o va prezenta trasului. la rândul său. Operaţiunea se numeşte andosare sau gir. Perioada de timp cuprinsă între momentul prezentării cambiei la scont şi data scadenţei acesteia. Girul poate fi complet. garantarea cambiei se măreşte. până la scadenţa cambiei. fiind calculată astfel: 1-r t (1) VA = VN × sc × s 100 360 sau: VA = VN − Tsc unde: VA VN rsc ts Tsc = = = = (2) Valoarea actuală a cambiei. = Taxa scontului. devenind. Rata scontului. Acesta o va păstra până la scadenţă. înscriind pe verso documentului formula „plătiţi la ordinul…” (numele persoanei care devine beneficiar). garantând plata sumei la scadenţă. sumă denumită taxă de scont. sau separat. girant. care. direct pe cambie.• beneficiarul. apoi cambia este remisă beneficiarului. Suma pe care o primeşte cel ce prezintă cambia la bancă poartă denumirea de valoare actuală. Avalul înseamnă menţionarea în scris. în momentul scontării. Prin andosare. Uneori poate interveni o a patra persoană. deoarece fiecare girant răspunde solidar de neplata sumei la scadenţă. care prin operaţiunea de avalizare îşi asumă răspunderea. banca plăteşte celui care prezintă cambia suma înscrisă pe cambie. Creditorul remite mai întâi cambia debitorului. este fie chiar emitentul sau poate fi o terţă persoană. Fiecare nou beneficiar poate proceda la fel. În această situaţie. acesta trebuie să o accepte. sau poate fi în alb. Valoarea nominală a cambiei.

negocia cambia la Banca Centrală. Rata reescontului.Taxa scontului (mărimea scontului reţinut de bancă) se calculează astfel: Tsc = sau: VN × rsc × t s 100 × 360 (3) (4) Tsc = VN − VA La data scadenţei cambiei. înainte de scadenţă. valoarea cambiei în momentul reescontării se calculează astfel: unde: Ax = V = VN = rrs = tr = r t   VA x = VN  1 − rs × r ÷ 100 360   (5) Valoarea actuală a cambiei. adică valoarea nominală a acestuia. se pot calcula randamentul titlului (rata dobânzii) şi venitul (dobânda) realizate atât de banca comercială. Rata reescontului Perioada de timp cuprinsă între momentul prezentării cambiei la reescont şi data scadenţei acesteia. la rândul ei. cât şi de Banca Centrală. pentru perioada cât au deţinut cambia în portofoliul de efecte scontate. operaţiunea fiind denumită reescontare. În acest caz. Totodată. Valoarea nominală a cambiei. aceasta poate. în momentul reescontării. banca va primi de la debitor suma înscrisă pe document. În situaţia în care banca are nevoie de lichidităţi. astfel: • pentru banca comercială: (VA x − VA) 360 η× = VA p × 100 VA × p × η E(D) = 360 × 100 sau: E ( D ) = VA x − VA (6) (7) (8) • pentru Banca Centrală: VN − VA x 360 η= × x p × 100 VA (9) 102 .

2. Biletul la ordin poate deveni un act executoriu. P = Perioada de timp cât titlul (cambia) a fost în posesia deţinătorului. • obligaţia acestuia de a plăti o sumă de bani. operaţiune denumită protest. • data scadenţei şi locul unde se va efectua plata. În situaţiile în care cambiile (trata şi biletul la ordin) sunt exprimate în valută şi au la bază un act de comerţ între ţări. Se observă că. sub formă de dobândă. banca respectivă se substituie de fapt beneficiarului. Elementele esenţiale şi obligatorii ale biletului la ordin sunt: • denumirea şi adresa emitentului. care poate fi avalizat şi poate circula prin andosări succesive. Biletul la ordin. fiind emis de debitor şi. nu mai are nevoie de acceptare. este în acelaşi timp un instrument de plată şi un titlu de credit.E(D) = sau: VA x × p × η 360 × 100 (10) E ( D ) = VN − VA x (11) unde: η = Randamentul titlului. spre deosebire de cambie. prin scontare. expres şi necondiţionat. prin care se certifică neacceptarea sau refuzul de a face plata. realizat. la data şi locul specificate în document. beneficiarul sau deţinătorul acesteia se poate adresa autorităţilor judiciare. ca urmare. care emit un înscris public. În concluzie. acesta se poate adresa justiţiei printr-o acţiune de regres. biletul la ordin implică numai două persoane. • denumirea şi adresa beneficiarului. ele devin instrumente de plată şi de credit internaţionale sau devize. În cazul neacceptării cambiei de către tras sau în cazul neachitării ei la scadenţă. prin care sunt traşi la răspundere toţi giranţii şi avaliştii anteriori lui. să achite o anumită sumă beneficiarului. în acelaşi timp. prin care o persoană numită subscriitor. un titlu de credit la ordin. care sunt ţinuţi legal la o răspundere solidară. un credit purtător de dobândă. ca şi trata. Biletul la ordin este un înscris formal. garantat cu creanţa acestuia asupra trasului. ca şi prin reescontare. semnatar sau emitent se obligă. prin simpla sa protestare. În cazul executării unui girant pentru o cambie protestată. E(D) = Venitul. acordându-i acestuia. 103 .

104 . Cecul este înscris pe un formular special. ele garantând plata sumei la data stabilită de vânzător. a acordat un credit cumpărătorului. titular al unui depozit bancar sau al unui credit bancar. • semnătura trăgătorului. În cazul cecului. beneficiarul poate fi aceeaşi persoană cu trăgătorul sau cu purtătorul titlului. persoana care urmează să încaseze cecul. Cambiile. de complezenţă. trasul. • locul şi data emiterii. beneficiarul poate cere. fiind acceptate de trasul din altă ţară. Cecul este un instrument de plată prin care trăgătorul. dă ordin să se plătească din disponibilul contului său o sumă de bani către un beneficiar. Elementele definitorii ale cecului sunt: • denumirea de cec. fiind emise numai pentru a furniza o sumă necesară trăgătorului. în poziţia de tras.În cadrul relaţiilor economice internaţionale se deosebesc următoarele tipuri de cambii: − cambii comerciale. acceptul fiind. sau emitentul titlului (cecului). în consecinţă. • denumirea şi adresa emitentului. care se folosesc în cazul în care o bancă comercială. • denumirea trasului (banca plătitoare). adică persoana care dispune de cont în bancă. la o anumită dată. − cambii de complezenţă. În cazul folosirii cecului. în funcţie de cursul valutar din ziua scadenţei. şi beneficiarul. de obicei sub forma unui carnet de cecuri. care nu au la bază nici un act comercial. circulă în diferite ţări. 3. fiind de obicei o bancă. − cambii documentare. • ordinul de efectuare a plăţii. ca instrumente de plată internaţională. intervin trei părţi: trăgătorul. care se folosesc în cazul unui contract comercial. • locul unde trebuie să se facă plata. În cazul în care în cambie este prevăzută plata unei sume într-o anumită monedă ce nu este cotată la locul plăţii. după preferinţă. Dacă trasul întârzie plata. − cambii bancare. cambia fiind remisă vânzătorului. tipărit de bancă. fie ca plata să se efectueze la cursul valutar din ziua scadenţei. fiind condiţionate de remiterea unor documente care atestă expedierea sau calitatea mărfii. este cel care achită suma înscrisă pe cec. care se folosesc în cazul unui contract comercial pe credit. fie la cursul valutar din ziua plăţii. suma respectivă va fi achitată în moneda ţării locului de plată.

este un cec în care nu este indicat numele persoanei către care urmează să se facă plata. fiind emis chiar de titularul contului. în diagonală. c) cecul de virament. este un înscris cu valoare fixă.Emiterea. aceste cecuri nu se vor putea transmite prin gir (andosare). e) cecul certificat este cecul care prezintă specificarea expresă a existenţei provizionului. având înscris în textul său ordinul de a transfera suma respectivă într-un cont al cărui număr este expres indicat. este un cec în care este desemnată cu precizie numele beneficiarului. pe faţa cecului. B. comisionul băncii. f) cecul de voiaj (cecul de călătorie). ce se va achita la scadenţă. Beneficiarul este persoana care posedă documentul. a) cecul la ordin. se pot distinge trei categorii de cecuri: cecul nominativ. b) cecul la purtător. a expedierii acesteia şi a calităţii ei conforme cu clauzele contractuale. dar este stipulată şi clauza „la ordin”. care este achitat prin virarea sumei în contul de la bancă al beneficiarului. certificarea acestor cecuri se face de bancă. semnarea şi punerea în circulaţie a unui cec fără acoperire (disponibil în cont. cecul poate fi: a) cecul nebarat (de casă sau alb). Cecul. detaliu ce opreşte banca de a face plata în numerar. care se plăteşte în numerar. plătindu-se în plus. peste valoarea nominală. cumpărate de la bancă. pot fi încasate cu multă uşurinţă şi cu formalităţi reduse. denumit provizion) constituie în toate ţările o infracţiune sancţionată de lege. Ca urmare. la bancă. ceea ce dă dreptul beneficiarului de a putea transmite cecul prin gir. este un cec în care este desemnat beneficiarul. b) cecul barat. de asemenea. Cecurile de călătorie. emis şi imprimat de banca emitentă. După modul în care se încasează. bararea cecului se face prin două linii paralele. d) cecul documentar este cecul în care trăgătorul condiţionează plata sumei respective de prezentarea de către beneficiar a unor documente doveditoare a existenţei unei mărfi. nu se achită în numerar. cu ajutorul căruia călătorii (turiştii) pot obţine de la o bancă străină sume în valută pentru acoperirea cheltuielilor de călătorie. astfel: A. Cecurile pot fi clasificate în mai multe categorii. nu are nevoie de accept. 105 . După persoana beneficiară. ceea ce îi conferă o garanţie în plus. acesta fiind singura persoană îndreptăţită să încaseze suma în cauză.

Rezultă deci că cecul este un instrument de plată şi. unde titularul are cont deschis. Cartelele de plată (cardurile) sunt o variantă a cecurile de călătorie. de asemenea. în unele forme. comisionul perceput pentru emiterea unui astfel de cec fiind de 1%. 106 . Acest document dă dreptul titularului de a cumpăra diverse mărfuri.. şi care constă în eliberarea de către bancă a unui formular special. comparativ cu cei ce au un cont obişnuit. De asemenea. hoteluri şi restaurante. şi de credit.U. iar în celelalte ţări ele sunt acceptate de bănci pentru eliberarea de numerar. Mărimea dobânzii pe care o plăteşte banca la scadenţă se calculează astfel: D= unde: D VN t i VN × t × i 360 × 100 (12) = = = = Mărimea dobânzii plătite de bancă. o variantă a cecului. Valoarea nominală a certificatului de depozit. Canada şi în Australia cecurile Amex pot fi utilizate şi ca mijloc de plată. fiind emisă de bănci sau de alte instituţii financiare. acesta reprezentând principalul avantaj al celor ce investesc în certificatele de depozit. informaţii. Rata dobânzii.În România se pot cumpăra cecuri de călătorie American Express (Amex) de la opt bănci comerciale. În acest caz. fără a achita în numerar pe loc. cu o anumită dobândă. aceştia au şi avantajul unor facilităţi gratuite (de exemplu: reţineri de locuri. Perioada de timp pentru care înscrisul a fost emis. pentru o anumită perioadă de timp. Cartela de plată (cardul) este nominativ şi netransmisibil. de depozit. Certificatul de depozit poate fi exprimat şi în valută şi poate fi transferat prin andosare şi negociere ca şi celelalte titluri de credit. care exprimat în valută devine deviză cu circulaţie pe piaţa financiară şi de credit internaţională. În S. Este necesar ca solicitantul cecului de călătorie să deţină un cont în valută la una din cele opt bănci comerciale autorizate să vândă astfel de cecuri. de asemenea. aceste cecuri sunt acceptate în unele magazine. document prin care se dovedeşte depunerea de către titular a unei sume de bani la acea bancă. 4. care conţin o serie de date necesare pentru identificarea beneficiarului. pe baza facturii semnate de posesorul cartelei de plată (cardului) în momentul cumpărării. Certificatul de depozit este. Posesorii acestor cecuri pot beneficia de serviciile a 1 700 birouri de turism din 120 de ţări. în anumite magazine care acceptă această formă de plată. ca mijloace de plată. fiind documente cu un format standard. Decontarea se face între magazin şi bancă. diverse servicii turistice).A.

în consecinţă. p = Perioada de timp cât înscrisul a fost în posesia deţinătorului. Avantajul băncii emitente a acestor înscrisuri constă în faptul că fondurile rămân în bancă pe toată durata de timp pentru care a fost emis certificatul. Cu toate că primele carduri au fost emise în S. extrem de lichide. De asemenea. Certificatele de depozit sunt concepute „la purtător”. ts = Perioada de timp cuprinsă între momentul vânzării şi data scadenţei.pentru a obţine lichidităţile de care are nevoie.U. după următoarele formule: P − Pc 360 (14) η= v × Pc p × 100 E ( D ) = Pv − Pc (15) unde: η = Randamentul.U. preţul său de vânzare fiind calculat pe baza formulei: i t 1+ × (13) 100 360 Pv = i t 1+ c × s 100 360 unde: Pv = Preţul de vânzare al certificatului de depozit. în cursul anului 1947 şi au început să fie folosite în Europa de vest începând din anii ’60. Pc = Preţul de cumpărare al certificatului de depozit. precum şi mărimea venitului (dobânda) realizate de către deţinător. în urma negocierii (vânzării) unui certificat de depozit.A. cu intenţia de a oferi clienţilor un instrument de circulaţie naţională. în momentul achiziţionării. aferent certificatului de depozit.U. impuse de Legea Bancară Federală a S. sub formă de credit card. realizat de un deţinător. deţinătorul unui certificat de depozit îl poate vinde oricui înainte de scadenţă. înainte de scadenţă. în urma vânzării pe piaţă. au apărut pentru prima dată în S. care să permită depăşirea restricţiilor din acest domeniu. ic = Rata dobânzii pe piaţă.A. fiind.A. 107 . crescând semnificativ şi numărul deţinătorilor unor astfel de instrumente de plată. Cardurile.. dezvoltarea şi utilizarea acestora s-a extins abia după anii ’80. se poate determina randamentul acestuia (sau rata dobânzii). 5. indiferent de numărul deţinătorilor succesivi ai aceluiaşi înscris.

iar prin citirea informaţiilor conţinute de banda magnetică a cardului. el trebuie să prezinte cardul său vânzătorului. denumite voucher. aşa cum o sugerează chiar numele. au fost introduse pe piaţă şi cărţile de debit (debit card). prin accesarea procedurii de autorizare şi plată cu card. simultan cu realizarea operaţiunii de vânzare. cardul este realizat din plastic. pag. captarea şi transmiterea informaţiilor asupra plăţilor. Cardul este introdus printr-o fantă specială a terminalului. În cazul în care posesorul unui card doreşte cumpărarea unei mărfi. terminal ce permite preluarea. efectuarea electronică a plăţii sau obţinerea de numerar. având încorporate componente electronice speciale necesare decodificării diferitelor operaţiuni pentru care a fost conceput: accesul deţinătorului la contul său bancar. care va tipări automat borderoul vânzărilor (notele de plată).Tot în această perioadă (anii ’80). Editura Economică. Bucureşti. ca o alternativă la instrumentele „clasice” de plată (numerar şi cec). comerciantul va primi automat autorizare 52 L. prin mijloace electronice. conectat la infrastructura informatică şi de telecomunicaţii destinată efectuării plăţilor prin carduri. Plata mărfurilor şi a serviciilor presupune astfel existenţa unui terminal la comerciant. de la comerciant la centrul de autorizare52. a) efectuarea plăţii prin transferul electronic al fondurilor (EFTPOS) EFTPOS – Electronic Funds Transfer at Point of Sale – semnifică transferul electronic al fondurilor la locul vânzării şi. b) fie vânzătorul va folosi un aparat special de tipărire (IMPRINTER) pentru notele de plată standardizate. de dimensiunile unei cărţi de vizită. implică transferul fondurilor din contul bancar al unui client direct în contul vânzătorului. iar plata poate fi realizată în două modalităţi: a) fie cardul este introdus în terminalul electronic al magazinului (EFTPOS). tastându-se valoarea tranzacţiei. 1996. 402 108 . Cardul reprezintă un instrument de plată bazat pe electronică. Ca prezentare. care permite deţinătorului său să efectueze plata bunurilor şi serviciilor achiziţionate. Ionescu şi colaboratorii: Băncile şi operaţiunile bancare. autorizarea de plăţi. Deţinătorul unui card îl poate folosi pentru: • plata mărfurilor sau serviciilor la unităţile care vând mărfuri sau prestează servicii şi acceptă un astfel instrument de plată: • obţinerea de numerar de la ghişeele sau de la distribuitoarele automate de numerar (bancomate).

La sfârşitul programului. casierul comerciantului telefonează la centrul de autorizare. la un interval stabilit printr-un contract. 3. ce trebuie să fie semnate toate de către client. În general. După ce tranzacţia a fost autorizată. Principalele etape în derularea unei tranzacţii ce implică o asemenea tehnică de plată sunt următoarele: 1. După ce comerciantul confruntă semnătura de pe card cu cea de pe nota de plată. cu aceasta tranzacţia fiind încheiată. companiile emitente 109 . împreună cu un exemplar al notei de plată (imprinter voucher). în cazul în care acestea sunt similare. cât şi de alte instituţii specializate şi autorizate în emiterea de carduri. casierul întocmeşte nota de plată (imprinter voucher) în trei exemplare. Ulterior. vânzătorul va elibera clientului marfa. care vor fi semnate de client. denumit imprinter voucher. Acest mod de plată. împreună cu unul din exemplarele notei de plată. unde comunică elementele de identificare ale cardului (număr. el înmânează clientului marfa. comerciantul va totaliza şi înregistra notele de plată (imprinter voucher) din ziua respectivă. ce permite luarea unei „amprente” de pe elementele în relief aflate pe suprafaţa cardului şi transpunerea acestora pe un document confecţionat pe suport de hârtie. centrul de autorizare – după verificarea datelor primite – autorizează (sau nu) efectuarea tranzacţiei. 5. mai puţin rapid decât cel descris anterior. după confruntarea semnăturii de pe nota de plată cu cea de pe card. 4. 2. puse la dispoziţia publicului atât de către bănci. comerciantul verifică starea fizică a cardului. prin intermediul reţelei de telecomunicaţii prin satelit. implică utilizarea de către comerciant a unui dispozitiv mecanic. iar ulterior va preda câte un exemplar din fiecare băncii sale. care este de regulă chiar nota de plată a comerciantului. perioadă de valabilitate) precum şi valoarea tranzacţiei. În ţările dezvoltate există o mare varietate de carduri. folosind imprinterul.privind plata. b) Efectuarea plăţii prin utilizarea IMPRINTER –ului O a doua modalitate de efectuare a plăţilor prin intermediul cardului presupune existenţa unei legături telefonice între locul unde trebuie să se efectueze plata şi centrul de autorizare. terminalul emite nota de plată în două exemplare. precum şi corespondenţa dintre numele de pe card şi actele de identitate ale clientului. banca va achita comerciantului contravaloarea notelor de plată ce i-au fost predate. după primirea autorizaţiei.

• dobânda ce a fost debitată. este de 110 . • achitarea parţială a datoriei. titularul cardului poate să aleagă una din următoarele variante: • achitarea integrală a datoriei. dar şi de facilităţile pe care le acordă. caz în care. în limita unui plafon prestabilit. de charge-card. Credit-cardul permite deţinătorului său rambursarea creditului acordat în două variante: • fie rambursarea în totalitate a acestuia la sfârşitul unei perioade specificate în contractul dintre bancă şi client. partea rămasă neachitată urmând a fi considerată o prelungire a creditului acordat anterior. la compania emitentă a cardului. sau să ridice numerar. Titularii credit-cardurilor primesc lunar. • debit-card. Cu alte cuvinte. situaţia debitelor. până la limita plafonului stabilit – limită specificată în contractul încheiat între bancă şi client – reprezintă un credit acordat de bancă. • valoarea creditului sau suma disponibilă aflată în contul beneficiarului cardului. conform practicilor internaţionale. în care sunt cuprinse următoarele informaţii: • valoarea limită a creditului. în contul titularului. Se disting mai multe tipuri de carduri: • credit-card. • fie rambursarea parţială a creditului. La primirea acestei situaţii a debitelor. de la banca lor. • intrările de sume. dobândă care.structurează cardurile pe clase de clienţi. • carduri multifuncţionale. în funcţie de veniturile acestora. Credit-card (cartea de credit) este un instrument de plată care atestă faptul că posesorului acestuia i-a fost deschisă o linie de credit. caz în care poartă denumirea. • soldul la zi al contului titularului. de care poate beneficia titularul cardului. • plăţile ce au fost efectuate prin folosirea cardului. asupra sumei nerambursate se percepe o dobândă ce se adaugă la soldul debitor al contului titularului cardului. • smart-card. suma care depăşeşte disponibilul din contul său. care îi permite să achiziţioneze mărfuri şi servicii. • store-card.

existând două tipuri de asemenea carduri „inteligente”: unele pot înmagazina unităţi de valoare. Denumirea acestor carduri este datorată faptului că ele au încorporat un întreg microprocesor (cip). denumite store-carduri. Emiterea de store-carduri a devenit necesară datorită faptului că marile magazine sau companii de deservire a populaţiei au introdus propriile carduri. şi microprocesoare încorporate. concurează credit-cardurile. doar pe seama fondurilor disponibile în contul său. prin facilităţile de plată ce sunt oferite clienţilor se urmăreşte creşterea volumului vânzărilor. pentru asigurarea loialităţii clienţilor faţă de magazinul sau compania de deservire b) în al doilea rând. pe lângă benzi magnetice. • oferă o protecţie sporită contra fraudelor şi a riscului de credit al băncii emitente. ca şi acesta. prin debitarea contravalorii acestora. Principalele avantaje pe care le prezintă cardurile cu microprocesor faţă de cardurile cu bandă magnetică sunt următoarele: • nu mai este nevoie de autorizarea de acceptare la plată a cardului. • nu pot fi copiate. permiţând derularea unor tranzacţii mult mai complexe decât cele ce se pot efectua prin intermediul cardurilor cu bandă magnetică. • permit efectuarea de plăţi mai mari în cont descoperit. iar tranzacţiile nu se derulează prin intermediul sistemului bancar de decontări. preferând astfel emiterea unui instrument de plată propriu. astfel că acest tip de operaţiuni pot fi considerate ca aparţinând unui sistem închis. cât şi cele de credit) conţin. din mai multe considerente: a) în primul rând.regulă mult mai mare decât cea utilizată în condiţiile unui credit obişnuit. practic. prin intermediul terminalului electronic. tocmai pentru a descuraja clienţii să depăşească limita creditului. În unele ţări vest-europene foarte multe carduri (atât cele de debit. Store-cardurile pot fi utilizate exclusiv în cadrul aceluiaşi grup (reţea) de magazine. Smart-cardul (cardul inteligent) a apărut ca urmare a progresului pe care l-a înregistrat tehnologia realizării cardurilor. Store-cardul este o variantă a credit-cardului. care. 111 . iar altele au încorporate microprocesoare. Debit-cardul (cartea de debit) este un instrument de plată care permite posesorului său achiziţionarea de bunuri şi servicii. Debitarea contului titularului se efectuează simultan cu creditarea contului magazinului care acceptă un astfel de instrument de plată. având acelaşi mod de întrebuinţare. care le conferă un înalt grad de inteligenţă.

codul PIN (Personal Identification Number). extinderea utilizării cardurilor internaţionale ar însemna un real avantaj din punct de vedere al încasărilor în valută. cât şi pentru comercianţi. plata în valută pe teritoriul naţional prin intermediul unui card internaţional este similară cu încasarea contravalorii unui export. atât la nivelul băncilor. care însă mai îndeplineşte şi alte roluri. În România. Acest document se compune dintr-o recipisă.Cardul multifuncţional este de fapt tot un debit-card. cât şi pentru retragerea de numerar sau pentru garantarea plăţilor efectuate prin cecuri. • acela de carte de garantare a cecurilor (cheque guaranteed card). gajarea sau andosarea ei. până la concurenţa unei sume specificată de banca emitentă a cecului. care se utilizează în transportul maritim. care constituie titlul de proprietate asupra mărfii. Din acest motiv. şi warantul propriu-zis. Prin negocierea conosamentului se poate transmite direct proprietatea mărfii către noul proprietar. Acest act certifică încărcarea mărfii pe vas. care asigură garantarea unui cec emis şi semnat. MASTERCARD şi EUROCARD a făcut posibilă utilizarea cardurilor şi în ţara noastră. unui anumit beneficiar. eliberat de un depozit depunătorului unei mărfi. într-un anumit port. Cu toate că. Conosamentul atestă posesia mărfii şi oferă posibilitatea negocierii. Principala problemă a evoluţiei cardurilor în România o constituie faptul că implementarea acestui sistem de plăţi necesită investiţii foarte mari. prin intermediul cărţilor de plată internaţionale se va putea contribui în mod concret la scăderea deficitului balanţei de plăţi valutare a României. Astfel. obligaţia de a o transporta în condiţiile stabilite şi de a o preda. specific. 112 . redactat în formă-tip. numărul operaţiunilor pe bază de carduri din ţara noastră este redus. reprezentativ. în comparaţie cu alte ţări mai dezvoltate. 7. prin tastarea pe claviatura aparatului a codului său personal de identificare. cum ar fi: • acela de carte de numerar (cash-card). Prin warant se înlocuieşte circulaţia mărfii cu circulaţia unor documente. înfiinţarea în luna martie a anului 1994 a societăţii ROMCARD pentru procesarea şi autorizarea tranzacţiilor pe bază de carduri în sistem VISA INTERNATIONAL. 6. ca un efect de comerţ. Conosamentul (bill of lading) este un titlu de credit comercial. Rezultă deci că posesorul unui card multifuncţional îl poate folosi atât pentru toate operaţiunile specifice debit-cardurilor. Warantul este un titlu de credit comercial. un instrument cu ajutorul căruia deţinătorul poate retrage numerar de la distributoarele automate de numerar (bancomate). care circulă prin andosare.

După ce Banca Română de Comerţ Exterior a pierdut monopolul asupra operaţiunilor valutare. însă doar cu autorizarea 113 . Circulaţia titlurilor de credit este încă stânjenită şi de faptul că activitatea Bursei de Valori Bucureşti se află încă la începuturile sale.E. se poate face mult mai liber. Deşi cambiile se supun legislaţiei internaţionale în materie. agenţii economici care produc pentru export sunt noi.) şi Banca Română de Comerţ Exterior (B.C. Într-o măsură mai mică sunt folosite şi alte titluri de credit. ceea ce le uşurează situaţia financiară. relativ normale şi inevitabile într-o economie de piaţă. cum ar fi cecul şi warantul. obligaţiuni şi cupoane de rentă. circulaţia lor este încă restrânsă. prea puţin cunoscuţi pe piaţa internaţională. biletele la ordin şi cecurile documentare. nefiind avalizate sau girate şi doar rareori sunt reescontate la Banca Naţională a României. fie ca plăţi necomerciale ale unor instituţii sau persoane particulare din străinătate şi din ţară. acţiuni. agenţii economici care derulează operaţiuni de comerţ exterior nu mai sunt obligaţi să predea la Banca Română de Comerţ Exterior valuta obţinută. precum şi ca rezultat al operaţiunilor financiar-bancare iniţiate sau sprijinite de guvern. Ca urmare. ceea ce a însemnat restructurarea întregii economii. Banca Română de Comerţ Exterior a pierdut monopolul pe care îl deţinea în acest sector până în anul 1990. bănci private şi bănci mixte. De asemenea. O serie de bănci cu capital de stat. după acea dată.4. trecându-se la economia de piaţă. care şi-au făcut apariţia în sistemul bancar. cele mai utilizate fiind: tratele. aşa cum era normal. dacă până în luna decembrie a anului 1989 Banca Naţională a României (B.R. iar obţinerea unui credit se face cu greu şi numai în condiţii foarte stricte de garanţie. Pe de altă parte. operaţiunile cu mijloacele de plată străine.N.R. a fost necesară şi modificarea legislaţiei economice. acestea provocând circulaţia titlurilor de credit dinspre şi către ţara noastră. dau naştere la operaţiuni cu mijloace de plată internaţionale. au preluat şi ele. Derularea în România a operaţiunilor cu mijloace de plată străine Relaţiile financiar-valutare pe care ţara noastră le întreţine cu pieţele străine. Aceste operaţiuni de plată internaţionale apar fie ca urmare a activităţii comerciale (import-export). exprimate în valută. Banca Naţională a României şi-a păstrat o parte din prerogativele iniţiale privind activitatea financiar-valutară. Astfel.4. Majoritatea operaţiunilor efectuate prin intermediul mijloacelor de plată internaţionale sunt operaţiuni comerciale. După anul 1989 organizarea şi efectuarea operaţiunilor cu mijloace de plată străine au fost modificate total. cumpărarea de titluri.) deţineau monopolul exclusiv al operaţiunilor financiar-valutare.

România a obţinut şi un împrumut stand-by. prin acordarea de împrumuturi de mică valoare. şi dreptul de a beneficia de alocaţii în D. lipsa oricărei restricţii privind: preschimbarea. După aprobarea Acordului privind împrumutul stand-by. Restructurarea întregii economii naţionale. Fiecare bancă are posibilitatea de a efectua astfel de operaţiuni.5.U. tot cu destinaţie specială.S. de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. o serie de împrumuturi cu destinaţie specială. îmbunătăţirea reţelei de sănătate publică etc. în care se încadrează cheltuielile în valută pentru: oficiile diplomatice. Ca membră a Fondului Monetar Internaţional. dar altele au trebuit să fie rambursate. de asemenea. Convertibilitatea monedei naţionale Convertibilitatea este o însuşire a unei monede. şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. ca şi o serie de venituri din dobânzi şi dividende încasate din exterior. fiind cotate la Banca Naţională a României. ca şi Banca Europeană de Investiţii s-au implicat în sprijinirea economiei româneşti. în afara tranşelor anuale. cât şi ca fond de rezervă. ţara noastră a primit. a necesitat fonduri pentru susţinerea importurilor. Convertibilitatea presupune: 1.prealabilă din partea Băncii Naţionale a României. acela de mijloc de plată..C. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul emiterii de cambii şi de cecuri în valută. acordat cu unele condiţii economico-financiare. De asemenea. contribuind astfel la creşterea datoriei externe.T. Unele din aceste ajutoare au fost sub formă de credite nerambursabile. Pe de altă parte. fapt ce implică retehnologizarea industriei. şi de a folosi aceste alocaţii atât în tranzacţii. În ultima perioadă. 114 . modernizarea utilajelor şi a instalaţiilor unor fabrici şi uzine. 4. operaţiunile necomerciale. ca şi reorganizarea administrativă. doar într-o mai mică măsură. îndeplinind cu succes rolul de monedă de cont şi de monedă de rezervă şi. România a primit. monedele internaţionale D. primirea de succesiuni şi alte drepturi patrimoniale din străinătate. constând în calitatea acesteia de a putea fi preschimbată cu o altă monedă. cheltuielile cu delegaţiile oficiale. în legătură cu mărimea sumei. (aceasta doar până la data de 1 ianuarie 1999) au pătruns pe piaţa financiar-valutară românească. în mod liber. România a primit o serie de ajutoare. Drept urmare a acestor evoluţii. După Revoluţie. scopul preschimbării sau calitatea posesorului valutei. prin diverse mijloace de plată. refacerea căilor de comunicaţii şi de transmisiuni. şi E.S. necesară eficientizării acesteia. se fac în valută.T. în natură şi în bani. prin vânzare-cumpărare pe piaţă.

pentru menţinerea stabilităţii acestui curs. acordarea de licenţe şi protejarea profitului realizat de aceştia. Convertibilitatea poate fi de două feluri: convertibilitate limitată. Convertibilitatea se realizează prin statuarea dreptului deţinătorilor de monedă naţională de a obţine în schimb valute şi devize. − menţinerea unui buget echilibrat şi evitarea. − realizarea unei balanţe de plăţi echilibrate. − desfiinţarea restricţiilor valutare de orice fel. cu sprijinul existenţei unei rezerve valutare internaţionale corespunzătoare. mărfuri care să aibă calităţi competitive şi preţuri concurenţiale. − menţinerea unui curs valutar relativ stabil al monedei naţionale. ceea ce presupune încurajarea şi sprijinirea exportului prin avantaje oferite exportatorilor. de a converti moneda respectivă. existenţa unui angajament al ţării emitente a unei monede. dar în afara acestora mai există şi monedele liber-utilizabile. nu pot pătrunde în sistemul financiar-valutar 115 . la cursul valutar al pieţei. şi de a dispune în mod liber de valorile astfel obţinute. care să alimenteze rezerva internaţională. în orice altă monedă. presupune altele. − existenţa unui potenţial economic ridicat. fie în ceea ce priveşte efectuarea unor anumite operaţiuni. În prezent. iar cele exprimate în monede non-convertibile. Pentru realizarea convertibilităţii unei monede sunt însă necesare o serie de condiţii: − creşterea puterii de cumpărare a monedei respective.2. datoriei externe. Sumele exprimate în monede liber-convertibile sunt acceptate în circuitul internaţional. şi convertibilitatea deplină (liberă). fără nici un fel de restricţii. la cererea oricărui deţinător. care să asigure un mecanism de intervenţie pe pieţele valutare. precum şi creşterea PIB. destinate pieţei internaţionale. condiţie care. în general. cu convertibilitate absolută. folosite pe scară largă pe toate pieţele valutare. care să asigure cantităţile de mărfuri solicitate de partenerii externi. de exemplu: creşterea productivităţii muncii şi a producţiei economice. la rândul ei. sau micşorarea. cu restricţii fie în ceea ce priveşte calitatea posesorului. în lume există circa 60 de monede naţionale liber-convertibile.

1997. Problema convertibilităţii leului a fost inclusă în programul guvernelor post-decembriste. obiectiv realizat până în prezent doar într-o foarte mică măsură. fiind preconizate o serie de măsuri în acest scop. În privinţa leului românesc. procurate prin export sau primite sub formă de credite internaţionale. cum ar fi: • Oprirea scăderii producţiei şi a productivităţii. astfel. • Reducerea la minimum a inflaţiei. întrucât cursul de schimb arată. sau chiar deplină liberalizare (iunie – septembrie 1992 şi aprilie – octombrie 1994). în devalorizare controlată (noiembrie 1991 – aprilie 1994). politica valutară promovată de autorităţi. restructurări ale întreprinderilor economice. După ce Guvernul aflat la putere în acea perioadă a epuizat 53 Ioan Popa şi colab. pe linia unei tehnologii avansate. prin echiparea lor cu mijloace tehnice noi. Bucureşti. În stabilirea cursului valutar al leului. în condiţiile reformei. Dar rezultate cu adevărat importante în acest sens se vor putea obţine doar după privatizarea tuturor întreprinderilor. • Stimularea ofertei de valută pe piaţă. sau cu ajutorul unor monede convertibile. S-au efectuat. în anii reformei. dacă este suficientă.decât prin livrarea de mărfuri. • Sporirea rezervei valutare care. în raport cu alte ţări. în devalorizare controlată (noiembrie 1990 – noiembrie 1991). s-au înregistrat mai multe situaţii53: • curs fix. 116 . precum şi creşterea neraţională a importurilor. format pe piaţa interbancară (din aprilie 1994 – în prezent). Principalele motive ale devalorizării masive a leului le-au constituit unele nerealizări economice. În cadrul acestor etape se remarcă perioade de control accentuat sau de îngheţare a cursului (martie – aprilie 1992 şi octombrie – noiembrie 1992) care alternează cu perioade de relaxare. • Creşterea calităţii produselor. Editura Economică. asigură posibilitatea intervenţiei rapide pe piaţă a Băncii Naţionale a României. • curs liber.: Tranzacţii comerciale internaţionale. • curs flotant. puterea economică a unei ţări. sub aspect valutar. are ca finalitate trecerea de la regimul de ne-convertibilitate – moştenit de la regimul trecut – la o formă de convertibilitate care să permită afirmarea mecanismelor de piaţă în tranzacţiile internaţionale.

dar un prim pas în această direcţie a fost făcut. unde atât persoanele juridice. de circa 60 milioane dolari S. prin realizarea unei convertibilităţi interne. posibilitatea convertibilităţii externe a leului rămâne un obiectiv încă îndepărtat. burse) şi reglementările care facilitează aceste tranzacţii. a fi insuficient.A.8 miliarde USD. Caracteristicile şi rolul pieţei valutare Piaţa valutară naţională cuprinde ansamblul relaţiilor ce iau naştere între persoane fizice sau juridice.U. paritatea sa faţă de dolarul S. pag.A.rezerva valutară de circa 1. cât şi persoanele fizice. Buletin lunar nr. în urma unui împrumut din partea Fondul Monetar Internaţional.U. 6 milioane USD în D. în final. a fost atenuată sensibil tendinţa de depreciere masivă şi rapidă a leului înregistrată până în anul 2000 şi s-a consolidat tendinţa de apreciere a leului în raport cu dolarul SUA şi euro.3 milioane USD în aur monetar. pe piaţa valutară naţională. privind cumpărarea şi vânzarea de valute. pot cumpăra sau vinde orice sumă în valută. 117 . 54 Banca Naţională a României..U. precum şi instituţiile (bănci.1 milioane USD în devize convertibile). Banca Naţională a României şi-a constituit un fond valutar de rezervă. În aceste condiţii. Serviciul datoriei externe (rate plus dobânzi) pe primele trei trimestre ale anului 2002 a totalizat 1054.A. Banca Naţională a României nu a mai putut susţine continuu leul în timpul deprecierii sale. leul a devenit instabil.3 milioane dolari SUA54. În prezent (30 septembrie 2002). scăzând drastic. deoarece rezerva valutară nu mai exista.4 milioane dolari S.1. rezerva valutară a Băncii Naţionale a României a ajuns la 6.687. Totuşi.(din care: 1091. 9 – septembrie 2002. 22. CAPITOLUL V PIAŢA VALUTARĂ 5. În urma dezechilibrului balanţei comerciale de la sfârşitul anului 1995. lăsată de regimul antedecembrist. care s-a dovedit.P. Ulterior.590. şi 5.S.

rezidenţii din Franţa. fără restricţii. care au incluse în activitatea lor şi operaţiuni cu valute. precum şi dintr-o bursă valutară. care nu fac altceva decât să-i individualizeze conţinutul. dar nu şi asupra pieţelor valutare internaţionale.Prin noţiunea de piaţă valutară internaţională se înţelege un sistem de relaţii financiar-valutare prin care se desfăşoară vânzările şi cumpărările atât în valută (efectivă şi în cont) cât şi cele de instrumente de plată internaţionale (trate. menită să vină în sprijinul comerţului cu valute şi devize. case de schimb valutar care sunt autorizate în aceste sens şi alte instituţii nebancare. pot deţine conturi în dolari sau pot contracta credite în dolari. Aceste restricţii pot fi aplicate doar pe pieţele valutare naţionale. în schimb rezidenţii din Anglia nu au decât o libertate limitată în efectuarea tranzacţiilor de export sau import de capital. Principalele caracteristici ale pieţei valutare. piaţa valutară nu poate fi localizată din punct de vedere geografic. pe piaţa valutară cursul valutelor se stabileşte prin confruntarea directă a cererii şi ofertei. a cărei activitatea este reglementată prin lege. • În al treilea rând. Olanda. În urma acestor confruntări. bilete la ordin. cât şi pentru solicitantul operaţiunii. stabilindu-se în jurul unei valori medii. atât pentru ele. De exemplu. Motivul existenţei pieţei valutare internaţionale alături de pieţele valutare naţionale se află în restricţiile care adesea împiedică circulaţia internaţională a capitalului. valoarea de schimb a valutelor variază. pe piaţa valutară internaţională cursul la care se efectuează operaţiunile este într-o permanentă modificare. în anumite condiţii stabilite de părţi şi în limitele prevăzute de lege. sunt următoarele: • În primul rând. cecuri etc. • În al doilea rând. în timp ce pe piaţa valutară naţională cursul valutar rămâne neschimbat pe durata unei zile bancare. Principala deosebire constă în faptul că. Germania etc. pe piaţa de la Londra. piaţa valutară se compune dintr-o serie de bănci comerciale. în timp ce pe piaţa valutară naţională băncile efectuează cumpărări şi vânzări de valută în schimbul monedei naţionale. aceleaşi bănci derulează tranzacţii care au ca obiect o valută ce este străină. Piaţa valutară internaţională este în mod clar delimitată de pieţele valutare naţionale. ea materializându-se practic într-o reţea de legături electronice între dealerii din diferite bănci. O altă deosebire se referă la faptul că. numită cursul valutar al pieţei. 118 . în cazul pieţei valutare internaţionale.) exprimate în monedă străină.

subordonată intereselor sale economice şi financiare. pe piaţa valutară există situaţii în care tranzacţiile se îndepărtează de latura economică propriu-zisă şi capătă un profund caracter speculativ. motiv pentru care atât cererea cât şi oferta sunt deformate. ceea ce a şi favorizat dezvoltarea lor. Creşterea continuă.a. Din acest punct de vedere. legislaţia ce li se aplică este mai permisivă. pieţele valutare se supun legislaţiei financiare şi monetare a statului pe teritoriul căruia funcţionează. speculaţia valutară sau arbitrajul valutar. ceea ce a avut ca efect intensificarea plăţilor internaţionale şi accelerarea mişcării capitalurilor între pieţe. • creşterea şi diversificarea activităţii bancare. de exemplu. Importanţa pieţei valutare decurge şi din faptul că. cum ar fi. Aceste pieţe au puternice influenţe asupra activităţii valutar-financiare internaţionale. autorităţile monetare exercitând în acest domeniu politica valutară a statului respectiv. 119 . dar. Zürich. piaţa valutară este cea mai sensibilă piaţă la evenimentele economice. a rolului pieţelor valutare internaţionale a fost determinată de o serie de factori. pe ansamblul ei. fiind plasate pe teritoriul unor ţări. polarizează o serie de influenţe pe care apoi le reflectă asupra diferitelor economii naţionale sau asupra economiei mondiale. după cum remarcam şi în cuprinsul capitolului II. iar cursurile valutare stabilite pe aceste pieţe determină în bună parte cursul valutar de pe alte pieţe valutare. sociale şi monetare din diferite ţări sau chiar la cele de pe plan internaţional. de asemenea. fiind singura piaţă ce asigură trecerea fondurilor de pe o piaţă pe alta. Aceste pieţe valutare internaţionale. Aceste situaţii apar ca urmare a unor factori specifici. Rolul pieţelor valutare este determinat de posibilitatea pe care acestea o oferă participanţilor la schimburile economice internaţionale. cum ar fi: • continua liberalizare a comerţului internaţional şi atitudinea mai tolerantă în privinţa regimurilor valutare pe diverse pieţe. Paris. dintr-o ţară într-alta. deservind interese nelocalizate pe un anumit spaţiu geografic. Tokio ş. Există însă şi pieţe valutare care au un caracter internaţional. au. • În al cincilea rând. Cele mai importante pieţe valutare cu caracter internaţional sunt cele de la Londra. accentuarea creditării internaţionale precum şi a ponderii acesteia în tranzacţiile comerciale internaţionale. politice. pentru alegerea şi obţinerea mijloacelor de credit şi de plată cele mai convenabile.• În al patrulea rând. New-York. evident. obligaţia de a respecta legislaţia acestor ţări. în perioada contemporană.

cea mai mică variaţie a cursului de schimb al unei valute faţă de celelalte valute poate avea consecinţe foarte importante. a pieţei. în principal. întrucât ei dispun de mijloace rapide de comunicaţie şi de informare. 1992. 55 E. de zi cu zi. Ca atare. Drăgoescu: „Valuta şi implicaţiile ei în economia de piaţă” . Principalele categorii de operatori pe piaţa valutară Conform celor dezvoltate anterior. atunci când acţionează ca angajaţi ai dealerilor sau ca agenţi care realizează pentru contul lor propriu operaţiuni de schimb valutar. pag.• creşterea importanţei valutelor europene şi a yenului japonez în tranzacţiile de pe pieţele valutare internaţionale. această piaţă devenind un fel de barometru al activităţii economice dintr-o ţară şi. Cluj-Napoca. Operaţiunile valutare sunt extrem de complexe şi de dinamice. obiectul activităţii pieţelor valutare îl constituie. îndeosebi datorită faptului că. cursurile valutare de schimb se modifică foarte rapid. piaţa valutară ocupă un loc important prin rolul de conservator pe care îl joacă faţă de celelalte pieţe. în sensul că. atunci când apar în calitate de intermediari pentru operaţiunile de schimb. sau „neprofesioniştii”. în general. agenţii care asigură funcţionarea concretă. Editura Dacia. în timp şi în spaţiu. al conjuncturii economice generale de pe piaţa internaţională.2. în acelaşi timp. • evoluţia şi dezvoltarea pieţei eurovalutelor. prin capacitatea sa de a preschimba rapid şi în orice sumă o valută cu alta conferă supleţe. A. vânzarea şi cumpărarea de valute convertibile. În concluzie. în ansamblul pieţei financiar-valutare internaţionale. din acest punct de vedere valutele străine fiind tratate ca mărfuri. cât şi în calitate de „profesionişti” ai pieţei valutare. Drăgoescu. 120 . flexibilitate şi permeabilitate pieţelor internaţionale. 78. participarea tuturor ţărilor la circuitul economic mondial sunt. Amploarea relaţiilor economice internaţionale. două mari categorii de agenţi (operatori ai pieţei)55: 1. 2. La frontiera ce separă aceste două mari categorii de agenţi se află băncile comerciale. operatorii pieţelor valutare fiind singurii care au posibilitatea de a reacţiona rapid la aceste schimbări şi chiar să le prevadă. agenţii economici. care pot să fie atât agenţi „neprofesionişti” ai pieţei valutare. 5. de asemenea. adică „profesioniştii”. La funcţionarea unei pieţe valutare dintr-o ţară cu economie de piaţă participă. factori care au dus la creşterea rolului pieţei valutare în desfăşurarea operaţiunilor economice externe.

Băncile Centrale. pentru evitarea riscurilor valutare. vizând menţinerea cursului de schimb al monedei la un anumit nivel dorit sau în cadrul unei marje de fluctuaţie. face ca moneda 121 . în general. alături de politica ratei dobânzii. sunt incluşi agenţii privaţi nebancari (particularii independenţi). sau pot efectua pentru contul lor operaţiuni de schimb valutar (de exemplu: tranzacţii între filialele firmelor multinaţionale). în general: • persoane fizice. Intervenţiile Băncii Centrale reprezintă.În prima categorie. • firme care folosesc valutele pentru plata unor produse sau servicii achiziţionate din străinătate. care finanţează programe în străinătate sau îşi acoperă anumite deficite ale balanţei de plăţi prin operaţiuni pe piaţa valutară. organisme internaţionale etc. în funcţie de importanţa acordată controlului asupra schimburilor monetare. care solicită băncilor ori caselor de schimb valutar să efectueze anumite operaţiuni valutare. cea a „neprofesioniştilor”. intervenţiile Băncilor Centrale sunt orientate spre trei direcţii principale: • executarea ordinelor primite de la propria clientelă (guverne. Acest tip de intervenţie directă. rezidenţi sau nerezidenţi. bănci centrale străine. în calitate de operatori ai pieţei valutare. • firme care investesc în străinătate sume importante şi care îşi repatriază profiturile realizate. mai mult sau mai puţin accentuat. • marile corporaţii care se angajează în operaţiuni la termen. • guverne. reprezintă doar una dintre măsurile pe care le iau Băncile Centrale care. iar pe de altă parte. Agenţii privaţi nebancari transmit băncilor comerciale ordine de cumpărare sau de vânzare de valută. Cu toate că au un caracter sporadic. sub formă de vânzări-cumpărări de devize. În categoria agenţilor privaţi nebancari sunt incluşi. • controlul asupra pieţei valutare. din motive de politică internă. intervin de regulă pentru a controla fluctuaţiile pieţei sa pentru a reglementa condiţiile în care se efectuează operaţiunile de schimb valutar. pe de o parte. din necesitatea respectării unor angajamente internaţionale.). • încercarea de a influenţa cursul de schimb. în conformitate cu legislaţia în vigoare din fiecare ţară. precum şi Băncile Centrale. un instrument al politicii monetare proprii fiecărei ţări.

pe tot parcursul unei zile are loc un flux continuu. • efectuează compensarea cererilor cu ofertele. • telefoane digitale. au la dispoziţie un ansamblu diversificat de instrumente pentru transmiterea. cunoscuţi sub diferite denumiri. care să le permită legături instantanee cu filialele din străinătate. având următoarele atribuţii: • centralizează ordinelor primite de la clienţi. atunci când cursul de schimb îi este favorabil. • un ordinator performant.naţională să fie mai mult sau mai puţin atrăgătoare pentru plasamente sau investiţii. Concret. • mai multe linii directe de comunicaţii. Astfel. Ei operează în numele clienţilor lor – cetăţeni.U. iar în S. Dar dealerii nu îndeplinesc numai comenzile primite de la clienţi. dealeri şi brokeri valutari. dotat cu programe de calcul care trebuie să permită decizii rapide pentru operaţiuni de arbitraj. Dealerii lucrează în interiorul băncilor. • un sistem de informare care să redea pe loc poziţia băncii faţă de fiecare valută în parte. cu brokeri sau clienţi importanţi. care să le furnizeze informaţii prompte asupra cursurilor de schimb şi a ratelor dobânzii. printre activităţile lor fiind incluse şi operaţiuni pentru creşterea şi menţinerea unui „stoc” solid de valute bine cotate. include operatorii specializaţi. de cereri şi oferte între diferitele elemente ale pieţei valutare internaţionale. cu bănci. • transmit pe piaţa valutară cererile şi ofertele de devize excedentare. recepţionarea şi prelucrarea informaţiilor necesare desfăşurării activităţii lor profesionale. Dealerii răspund la diferitele comenzi ale clienţilor 122 . plasament sau speculaţii. firme. în ambele sensuri. guverne sau agenţii guvernamentale – şi reprezintă elementul principal al contractelor de vânzare şi cumpărare de valută.A. în Marea Britanie jobberi şi brokeri. Dealerii sunt într-un contract permanent cu piaţa schimburilor interbancare internaţionale. în funcţie de ţara în care aceştia operează. cea a agenţilor profesionişti ai pieţei. în Franţa putem întâlni cambişti şi curtieri de schimb. Cea de a doua categorie. informându-se în timp util asupra evoluţiilor ce pot interveni. De exemplu. fiecare post de lucru al unui dealer trebuie să cuprindă: • unul sau mai multe terminale. pentru a putea face faţă oricărei comenzi neaşteptate sau pentru a putea reacţiona rapid.

• arbitrajiştii care urmăresc realizarea unui câştig din diferenţa existentă între cursul efectiv al aceleiaşi monede. În principiu. separate. În principal. al unei monede. Viteza. precum şi asupra poziţiei pe care o pot lua dealerii lor faţă de o anumită valută. Ca şi dealerii. la o dată ulterioară. 123 . dar în funcţie de scopul urmărit de aceştia. cei care nu intervin pe piaţă decât pentru a-şi regla tranzacţiile lor economice (de exemplu: un importator se poate adresa pieţei valutare pentru cumpărarea valutei necesară achitării mărfurilor importante. dimensiunile şi importanţa internaţională a operaţiunilor valutare fac necesară existenţa unui control şi a unei supravegheri intense asupra acestora. băncile impun limite foarte stricte asupra volumului operaţiunilor. făcând astfel servicii deosebit de valoroase dealerilor. în acelaşi timp. brokerii trebuie să fie tot timpul la curent cu evoluţia valutelor şi să poată stabili cât mai rapid posibil legătura între clienţii-cumpărători şi clienţii-vânzători de valută. încheind în acest scop o tranzacţie la termen. Spre deosebire de dealeri. convenită cu agentul său). dar pe pieţe diferite. • să existe şi să se menţină un echilibru stabil între operaţiunile la vedere şi cele la termen. brokerii nu lucrează în interiorul băncilor. ei dispunând de spaţii proprii.şi caută să opereze cu diferite valute. nefiind angajaţii acestora. se pot distinge două tipuri de agenţi: 1. anticipat. 2. deşi acest importator contractează astăzi cumpărarea valutei. acţionând ca agenţi ai acestora. Motivaţiile celor care solicită sau oferă valută sunt multiple. Acest lucru presupune o bună legătură cu brokerii şi cu celelalte centre valutare din lume. astfel. în scopul obţinerii celor mai bune preţuri. el va intra în posesia sumei cumpărate la o dată ulterioară. De aceea. prin controlul şi supravegherea exercitate sunt urmărite două obiective majore: • ca banca să nu fie angajată într-o poziţie supraexpusă (de exemplu: existenţa unui stoc excesiv la o valută supraevaluată). Agenţii pentru care comerţul cu valute constituie un scop în sine şi care. pot fi: • speculatorii (puri) care urmăresc exclusiv realizarea unui câştig ca diferenţă între cursul actual şi un curs viitor. „Comercianţii”. cu diverse sume şi în diverse locuri. ei au rol de intermediari. la rândul lor. punând în legătură cele două părţi interesate în operaţiunile de vânzare-cumpărare de valute.

5.3. Operaţiuni desfăşurate pe pieţele valutare După cum s-a arătat mai înainte, piaţa valutară este formată dintr-un sistem de relaţii ce iau naştere între bănci, precum şi între acestea şi clienţii lor, prin intermediul cărora se efectuează vânzările şi cumpărările de valute în vederea derulării plăţilor internaţionale, sau pentru realizarea de operaţiuni cu scop financiar. Operaţiunile derulate pe piaţa valutară pot fi diferenţiate astfel: − în funcţie de natura lor: − operaţiuni la vedere, sau „spot”; − operaţiuni la termen, sau „forward”. − în funcţie de gradul de complexitate: − operaţiuni simple; − operaţiuni „swap”. − în funcţie de motivaţie: − obţinerea de profit, prin speculaţii sau arbitraj; − acoperirea riscului. În desfăşurarea acestor operaţiuni pe pieţele valutare trebuie să se ţină seama însă de modul de exprimare al cursului de schimb, adică de metoda de cotare. Pe pieţele valutare se întâlnesc două modalităţi de cotare al monedelor: • cotarea directă, care reprezintă preţul unei unităţi dintr-o monedă străină, exprimat printr-o sumă variabilă, în moneda naţională. Altfel spus, cotarea directă exprimă cantitatea de monedă naţională ce poate fi cumpărată sau vândută cu / pentru o unitate de valută străină. Acesta este tipul de cotaţie ce se aplică în majoritatea statelor, inclusiv în România. De exemplu: 1 $ = X lei; 1 ₤ = Z lei; 1 € = T lei. • cotarea indirectă, care se practică atunci când preţul unei unităţi de monedă naţională este exprimat în valută, sau altfel spus, cotarea indirectă exprimă cantitatea de valută străină ce poate fi cumpărată sau vândută cu/pentru o unitate de monedă naţională. Acest tip de cotaţie se utilizează pe pieţele valutare ale Marii Britanii şi ale Canadei. De exemplu: 1 ₤ = X $; 1 ₤ = Z ¥; 1 ₤= T €, toate celelalte ţări folosind cotaţia directă a valutelor. Cunoaşterea modalităţii de cotaţie de pe piaţa valutară este deosebit de importantă, deoarece permite determinarea sensului mişcării cursurilor valutare de pe o piaţă valutară, respectiv a aprecierii (creşterea

124

puterii de cumpărare) sau a deprecierii (scăderea puterii de cumpărare) a unei valute. Cotarea valutelor se face prin intermediul a doi termeni (cu semnificaţii diferite, în funcţie de modalitate de cotare) care sunt, pentru fiecare cotaţie, cursul de cumpărare (în limba engleză bid) şi cursul de vânzare (în limba engleză ask)56. De exemplu, la cotaţia 1 USD = 0,98-1,02 EUR, primul termen reprezintă cursul de cumpărare al valutei în monedă naţională, iar cel de al doilea termen reprezintă cursul de vânzare, ambele din punctul de vedere al operatorului care cotează. Diferenţa dintre cele două cursuri (cel de cumpărare şi cel de vânzare) poartă denumirea de spread şi reprezintă câştigul celui care cotează, presupunând că el cumpără şi vinde, în acelaşi timp. Operaţiuni la vedere (spot) Operaţiunile la vedere (spot) sunt acele operaţiuni în care vânzarea şi cumpărarea de valută sau de devize se încheie în aceeaşi zi (sau în maximum 48 de ore), astfel că practic momentul tranzacţiei coincide cu momentul formării cursului valutar al zile. Mecanismul formării cursului valutar pe o piaţă cunoaşte trei stadii, care conduc la o uniformizare a acestuia: • prima uniformizare a cursului pe piaţa valutară se produce la nivelul fiecărei bănci, prin jocul cererii şi al ofertei, la ghişeele băncii; • cea de a doua uniformizare a cursului pe piaţa valutară se produce la nivelul pieţei naţionale, prin compensare interbancară; • cea de a treia uniformizare a cursului pe piaţa valutară se produce la nivel internaţional, prin compensarea între pieţe. Operaţiunile la vedere sporesc viteza de circulaţie a valutelor şi uşurează derularea tranzacţiilor de import-export, ele deţinând ponderea cea mai mare în cadrul tranzacţiilor de vânzare-cumpărare de valută în cont. Cursurile la care se efectuează operaţiunile cu valută „spot” poartă numele de cotaţii sau cotaţii spot şi constituie baza de formare a cursurilor pentru tranzacţiile la care ziua de decontare este diferită de cea a operaţiunilor „spot”. Operaţiuni la termen (forward)

56

Ioan Popa şi colab. Op.cit., pag. 375.

125

Operaţiunile la termen (forward) sunt acele operaţiuni în care tranzacţia are loc imediat, dar livrarea valutelor sau devizelor se face după un anumit termen convenit şi la un curs stabilit în momentul încheierii respectivei tranzacţii. Acest termen este standardizat, putând fi de o lună (1 M), de două luni (2 M), de trei luni (3 M), de şase luni (6 M) : de 12 luni (Y)∗) Operaţiunile la termen (forward) pot fi de două feluri: • operaţiuni simple (normale) sau outright; • operaţiuni complexe (de exemplu: swap). Operaţiunile simple – outright – presupun vânzarea sau cumpărarea la termen a unei valute contra unei alte valute, cursurile la care se efectuează aceste operaţiuni purtând denumirea de cursuri forward. Băncile acţionează pe piaţa valutară fie în nume propriu, fie la ordinul unui client, de obicei existând unele restricţii valutare, de care băncile trebuie să ţină cont. Băncile îşi stabilesc propriul lor curs valutar, care poate fi diferit de cel al bursei valutare sau al bursei de valori, dar cu o marjă destul de rezonabilă. Cursul valutar al unei monede diferă la operaţiunea de cumpărare faţă de cel de la operaţiunea de vânzare, cotaţia la vânzare fiind, de regulă, mai mare decât cea de la cumpărare, diferenţa reprezentând comisionul vânzătorului. Cotaţia mai diferă, de asemenea, la operaţiunile la termen faţă de operaţiunile la vedere, în această privinţă putând apărea două situaţii: − cursul valutar exprimat în monedă naţională este mai mare pentru operaţiunile la termen decât pentru operaţiunile la vedere. Acest fenomen este normal, într-o anumită măsură, deoarece la cursul de tranzacţionare se adaugă şi dobânda pentru perioada de până la scadenţă, dar există şi situaţia când cursul la termen depăşeşte şi acest adaos, caz în care se spune că valuta respectivă „face primă” (premium) şi moneda face discont (discount) sau, cu alte cuvinte, există un report; − cursul valutar exprimat în monedă naţională este mai mic pentru operaţiunile la termen decât pentru operaţiunile la vedere. În acest caz se spune că valuta respectivă face discont şi moneda face primă, sau că există un deport. Tendinţele de apreciere şi depreciere aferente reportului şi deportului la diferite valute favorizează operaţiunile speculative şi pe cele de arbitraj.
)

„M” şi „Y” sunt iniţialele cuvintelor englezeşti Month (lună) şi Year (an).

126

În general cursul la termen (forward) este stabilit de bănci, ţinându-se cont de două elemente: • cursul la vedere al valutei (cursul spot); • diferenţa dintre ratele dobânzii pentru perioada operaţiunii de vânzare-cumpărare de valută la creditele exprimate în cele două valute. Formula de calcul a punctelor forward este următoarea: (16) Cs × K × Nz Fwd = 360 × 100 unde: Fwd = punctele de forward; Cs = cursul spot; P = Perioada de timp cât înscrisul a fost în posesia deţinătorului. K = diferenţa de dobândă dintre cele două valute pentru perioada de calcul a forward-ului Nz = numărul de zile al perioadei de calcul a forward-ului Pentru perioade fixe, de una, două, trei, şase sau 12 luni, formula de calcul a forward-urilor devine: Cs × K × N Fwd = 12 × 100 (17) unde: N = 1; 2; 3; 6; 12 luni Ca şi pentru cursul la vedere (spot), băncile stabilesc pentru cursul la termen (forward) un nivel pentru cumpărarea şi altul pentru vânzarea valutei. Atunci când forward-ul la cumpărare este mai mare decât forward-ul la vânzare, cursul este în deport, iar când este în situaţia inversă, cursul este în report. În concluzie, cursul forward (de vânzare sau de cumpărare) se obţine din cursul spot, din care se scade deportul sau se adaugă reportul. Practic, cursul forward se obţine din cursul spot, la care se adaugă sau se scade o diferenţă definită prin doi termeni (numiţi pip-uri) care corespund cursului de cumpărare, respectiv celui de vânzare. De exemplu: Se presupune că un dealer cotează EUR/USD astfel: bid ask spot 1,0620 1,0720 forward 1 M 40 30 Aceasta înseamnă că dealer-ul cumpără la termen (o lună), cu 1,0580 şi vinde cu 1,0690 (deoarece pip-urile erau în relaţie 40>30, acestea s-au scăzut din cursul spot). În situaţia în care dealer-ul cotează EUR/USD:

127

bid ask spot 1,0620 1,0720 forward 1 M 40 50 Aceasta înseamnă că dealer-ul cumpără la termen (o lună) cu 1,0660 şi vinde cu 1,0770 (deoarece pip-urile erau în relaţie 40<50, acestea s-au adăugat la cursul spot). Cursul forward, calculat, aşa cum s-a văzut, pe baza cursului spot, nu reprezintă însă o estimare a cursului spot în viitor, ci este determinat de cererea şi oferta de valută în perioada următoare. Acest tip pe curs de utilizează foarte mult în practica tranzacţiilor valutare, atât a celor de acoperire, realizate în scopul evitării unui risc valutar ( hedging), cât şi a celor care urmăresc îndeosebi realizarea de câştiguri: speculaţii valutare, arbitrajul valutar şi al dobânzilor, intervenţiile pe piaţă ale Băncilor Centrale etc. Operaţiuni de swap Operaţiunea de swap valutar constă în cumpărarea unei valute la o scadenţă dată şi la un curs determinat, concomitent cu vânzarea aceleiaşi valute la un termen dat şi la un curs determinat. Aceste operaţiuni sunt o categorie specială de operaţiuni la termen, care reprezintă practic o asociere a două operaţiuni valutare simultane şi opuse: una de vânzare şi cealaltă de cumpărare, una la vedere şi cealaltă la termen. De exemplu: o vânzare, astăzi, de dolari americani, contra lei româneşti, însoţită de o răscumpărare la termen (3 M) a monedei americane. Dacă la o primă vedere operaţiunea swap pare a fi „un troc” de monede, existenţa unui termen la care se face operaţiunea inversă face ca operaţiunea să echivaleze cu o rambursare. Din punct de vedere economic operaţiunea swap reprezintă deci un fel de credit în valută pe gaj de monedă, în general naţională. Operaţiunile swap se efectuează mai frecvent pe piaţa valutară internaţională, asigurând o importantă mişcare de lichidităţi pe această piaţă. De obicei, se apelează la operaţiuni swap atunci când operatorii de pe pieţele valutare nu pot găsi credite în valuta necesară lor pentru acoperirea unor datorii sau atunci când crearea unui depozit în eurovalute cu aceeaşi scadenţă ar implica în mod sigur costuri mult mai mari. Aproape toţi operatorii de pe piaţa valutară efectuează operaţiuni swap, în diferite scopuri, cum ar fi, de exemplu: • Băncile Centrale, cu scopul susţinerii monedei naţionale, împrumută valute contra unei sume echivalente în moneda naţională; aceste valute sunt oferite ulterior pieţei, în vederea redresării cursului monedei naţionale.

128

• Băncile comerciale apelează la operaţiunile swap pentru a-şi acoperi propriul necesar de o anumită valută din disponibilităţile din altă valută, dar fără să-şi reducă aceste disponibilităţi. • Speculatorii de orice fel apelează, la rândul lor, la operaţiuni swap, deoarece altfel, la scadenţa unor operaţiuni speculative deschise, în situaţia în care ipoteza lor cu privire la evoluţia cursurilor valutare nu se confirmă, ar înregistra o pierdere. • Firmele financiare şi cele comerciale îşi acoperă nevoile de credite în valută prin intermediul unor operaţiuni swap pe diferite termene. 5.3.1. Operaţiuni de acoperire a riscului valutar În regim de liberă convertibilitate, tranzacţiile comerciale presupun anumite decalaje în timp la efectuarea plăţilor în valută, ceea ce presupune un risc valutar privitor la deprecierea valutei prevăzute în contract. Pentru protecţia împotriva acestui risc valutar, exportatorii şi importatorii pot apela la două tipuri de operaţiuni: 1. Operaţiuni cu acoperire la termen, de tip hedging, care reprezintă tipul de operaţiuni prin care un operator se angajează să plătească o sumă în valută la un anumit termen şi împrumută simultan aceeaşi sumă în valută, cu aceeaşi scadenţă de rambursare. Finalitatea acestei operaţiuni constă în protecţia operatorului contra riscului de depreciere a valutei la termen. În acest mod, cumpărătorul de valută se pune la adăpost de riscul deprecierii valutei în intervalul de timp dintre momentul încheierii contractului şi executarea acestuia, deoarece la scadenţa plăţii, care coincide cu termenul de încasare a împrumutului, eventuala pierdere înregistrată la cumpărarea valutei este compensată cu un câştig egal, obţinut la împrumut. Totodată, în cazul în care valuta respectivă se apreciază, creditorul va câştiga la cumpărare, dar va pierde la împrumut, hedging-ul având drept scop, în final, anularea oricărui efect datorat variaţiei cursului valutar. Pe această cale, riscul valutar este transferat băncii împrumutătoare, care, la rândul său, va încerca să se protejeze împotriva riscului modificării de curs valutar. Acest lucru banca îl va face printr-o operaţiune offset, fie cu un alt client, fie cu o altă bancă. În mod concret, dacă o bancă decide să vândă unui client suma de 100 000 USD peste o lună, ea poate încheia, în paralel, un contract la termen pentru a cumpăra 100 000 USD, tot peste o lună. În acest fel, banca va elimina riscul ei propriu şi are garanţia obţinerii unui profit din respectiva operaţiune.

129

2. Covering-ul, sau acoperirea comercială, este utilizat pentru acoperirea riscului pe care îl implică o operaţiune determinată şi dispare odată cu executarea contractului. 5.3.2. Speculaţia valutară Speculaţia valutară este acea tranzacţie de vânzare-cumpărare de valută prin care se urmăreşte, nemijlocit, realizarea unui câştig, ca diferenţă între cursul unei valute la două momente diferite pe aceeaşi piaţă (un curs cunoscut şi un altul, preconizat). Această categorie de operaţiuni grupează acele tranzacţii efectuate pe pieţele valutare cu scopul efectiv de a realiza un câştig din diferenţele de curs valutar. În domeniul valutar este numit speculator acel agent care adoptă o poziţie de schimb, sperând ca în viitor cursul monedei să evolueze în sensul aşteptărilor sale. Poziţia de schimb se defineşte, pentru un agent şi la un moment dat, ca fiind diferenţa dintre cantitatea de valută deţinută (cea pe care o posedă, plus cea pe care urmează să o primească) şi cantitatea de valută datorată, în acest sens putând exista două situaţii57: • atunci când această diferenţă este egală cu zero, se spune că poziţia de schimb este închisă (poziţie ce nu presupune nici un risc); • atunci când suma este mai mare sau mai mică decât zero, se spune că poziţia de schimb este deschisă. În cazul în care suma este pozitivă, este vorba de o poziţie deschisă pe termen lung (sau long), aşteptându-se o apreciere a valutei avute în vedere; dacă însă suma în cauză este negativă, atunci este vorba de o poziţie de schimb pe termen scurt (sau short), aşteptându-se în acest caz, la o depreciere a valutei avute în vedere. Speculaţia valutară poate fi, în funcţie de obiectivul urmărit de speculator, de două feluri 58. − speculaţie activă − speculaţie pasivă 1. Speculaţia activă, la rândul ei, poate fi: a) Speculaţie activă la vedere, care reprezintă o formă de speculaţie ce poate exista chiar şi în situaţia în care piaţa valutară la termen nu există. Bunăoară, în cazul în care o monedă se depreciază rapid, speculatorii doresc să renunţe la ea, vânzând-o la vedere. Dacă, dimpotrivă,
57 58

E. Drăgoescu, A. Drăgoescu. Op.cit., pag. 82. D. Cosma, C. Olariu: „Relaţii monetare internaţionale”, Editura Augusta, Timişoara, 1998, pag. 108.

130

se estimează o reapreciere a unei monede, speculatorii vor avea, în mod evident, un comportament invers. Simplificând, se poate spune că speculaţia la vedere constă în împrumutarea unei valute pentru o perioadă de timp dată, urmată de imediata revânzare a acesteia, contra unei monede forte.
De exemplu: Să presupunem că valuta „X” are pe o anumită piaţă un curs în scădere; un speculator va împrumuta o cantitate dată din această valută „X”, pentru un anumit termen. Cât mai grabnic, cu această valută el cumpăra o sumă echivalentă, în valuta „Y”, despre care el estimează că sunt şanse reale de reapreciere sau mizează pe o relativă stabilitate a cursului. La termenul de rambursare a creditului, operatorul (speculatorul) va face operaţiunea inversă, adică va vinde valuta „Y”, obţinând o sumă mai mare în valuta „X”, dacă estimările sale asupra evoluţiei cursului de schimb se confirmă. O parte din suma astfel obţinută o va folosi pentru rambursarea împrumutului, iar restul constituie profitul lui, obţinut practic fără nici o investiţie.

b) Speculaţia activă la termen constă în anticiparea evoluţiilor cursurilor valutare la vedere. În condiţii teoretice, de perfectă certitudine, cursul la termen ar trebui să coincidă cu cel la vedere la scadenţă. Însă în realitate cursul la vedere în viitor este o variabilă necunoscută, putând face obiectul unor previziuni cu un grad mai mare sau mai mic de probabilitate. În principiu, speculaţia la termen constă în vânzarea de valută la termen, fără acoperire, adică fără a cumpăra în paralel valuta necesară. Cu alte cuvinte, operatorul vinde în acest caz ceva ce nu posedă deoarece, în ipoteza confirmării previziunilor sale, la termenul de lichidare, el va putea găsi foarte uşor, la un curs la vedere mai scăzut, valuta pe care trebuie să o predea. În consecinţă, speculaţia la termen se bazează practic pe diferenţa estimată între cursul la termen şi cursul la vedere din ziua scadenţei.
De exemplu: Se presupune că valuta „X” are un curs la vedere 1 X = 1,8 Y, iar cursul la termen de trei luni este de 1 X = 1,6 Y, deoarece se estimează o depreciere a valutei „X”. Dar operatorul consideră că valuta „X” nu se va deprecia, drept urmare el va cumpăra la termen de trei luni o sumă în această valută, în schimbul valutei „Y”. La scadenţă, dacă previziunile sale au fost corecte, el poate vinde la vedere valuta „X” contra valutei „Y”, realizând astfel un profit.

c) Speculaţia activă mixtă reprezintă o combinaţie între o speculaţie la vedere asupra diferenţelor dintre cursurile de schimb şi o speculaţie asupra diferenţialului dobânzii. 2. Speculaţia pasivă include în structura sa operaţiuni ce se desfăşoară fie la vedere, fie la termen, având ca scop doar prevenirea pericolelor cauzate de riscul valutar, iar nu obţinerea vreunui câştig din diferenţele de curs valutar la două momente diferite. În realitate aceste operaţiuni nu se încadrează în definiţia operaţiunilor speculative propriu-zise, ele fiind practic proceduri normale de acoperire a riscurilor. 5.3.3. Arbitrajul valutar

131

Arbitrajul valutar reprezintă o tranzacţie de vânzare-cumpărare de valută realizată de bănci (motiv pentru care i se mai spune şi arbitraj bancar), prin care acestea au posibilitatea de a-şi valorifica disponibilităţile de monedă naţională sau de valută, vânzând acolo unde cursul este mai mare, şi cumpărând de acolo unde cursul valutei tranzacţionate este mai mic. În esenţă, arbitrajul valutar nu este altceva decât o asociere de vânzare-cumpărare de valută, cu unicul scop de a realiza profit. Fiind efectuate pe baza unor cursuri certe, publicate pe diferite pieţe, aceste operaţiuni nu se pot solda, în principiu, decât cu profit. Practic, succesul unei operaţiuni de arbitraj valutar constă în rapiditatea valorificării situaţiei momentane a cursului unei monede pe diferitele pieţe valutare sau la momente diferite, pe aceeaşi piaţă. Astfel, sursele obţinerii profitului pot fi următoarele: • diferenţa dintre cursurile aceleiaşi valute înregistrate pe două pieţe diferite; • diferenţa dintre cursurile aceleiaşi valute înregistrate în momente diferite, pe aceeaşi piaţă; • diferenţa dintre cursurile a două valute înregistrate pe două pieţe diferite. Arbitrajul valutar poate fi de două feluri: 1. Arbitrajul valutar simplu, cu două variante: − arbitraj direct; − arbitraj triunghiular. 2. Arbitrajul valutar combinat. 1. Arbitrajul simplu direct constă în vânzarea unei valute pe o piaţă unde cursul este mai mare, şi cumpărarea simultană a aceleiaşi valute pe o altă piaţă, la un preţ mai mic. Arbitrajul simplu triunghiular se bazează pe un curs încrucişat, constând practic în vânzarea valutei „A” contra valutei „B”, şi cumpărarea simultană a valutei „C” prin revânzarea valutei „B”, pe aceeaşi piaţă. 2. Arbitrajul combinat, după cum sugerează şi denumirea sa, urmăreşte realizarea unui câştig maxim, din efectuarea următoarelor operaţiuni: − vânzarea spot a unei valute pe piaţă şi cumpărarea la termen pe aceeaşi piaţă; − cumpărarea spot pe o piaţă şi vânzarea la termen pe o altă piaţă, în funcţie de estimările făcute în privinţa evoluţiei cursurilor pe aceste pieţe. Arbitrajul valutar are o pondere însemnată în cadrul operaţiunilor efectuate de bănci pe pieţele valutare, acestea găsind astfel o modalitate eficientă de a-şi valorifica disponibilităţile valutare.

132

5.4. Piaţa valutară în România Crearea unei pieţe valutare în România a devenit posibilă abia după decembrie 1989, aceasta fiind iniţial o piaţă interbancară, funcţionând pe baza mecanismelor licitaţiei, prin care s-a urmărit stabilirea unui raport real de schimb între leul românesc şi dolarul american, iar prin intermediul acestui curs, a unui raport real de schimb faţă de cursul celorlalte valute – de schimb, convertibile şi neconvertibile. După data de 5 august 1991 au fost înfiinţate casele de schimb valutar, unde persoanele fizice au posibilitatea să facă operaţiuni de schimb valutar, în condiţii ceva mai limitative privind cumpărarea de valută, dar mai permisive pentru vânzarea acesteia. Mecanismul pieţei de licitaţie, care avea ca obiect central formarea cursului de schimb prin metoda fixing-ului la Banca Naţională, prezenta o serie de dezavantaje: • băncile acţionau doar în contul clienţilor (ca brokeri), neavând un rol activ în definirea cursului de echilibru; • cursul era fix, fiind valabil pentru 24 de ore; • se stabilea doar un curs spot (la vedere); • clienţii băncilor nu aveau posibilitatea alegerii dintre mai multe cursuri de schimb pe acela care era mai avantajos pentru ei. Pentru eliminarea acestor inconveniente, la data de 1 august 1994 a intrat în funcţiune piaţa valutară interbancară, care, împreună cu piaţa valutară pentru persoanele fizice, formată din casele de schimb valutar, alcătuiesc cele două segmente ale pieţei valutare din România. Piaţa valutară interbancară este o piaţă continuă, în cadrul căreia se efectuează vânzări şi cumpărări de valute pe baza monedei naţionale, la cursuri de schimb determinate de piaţă. Clienţii (agenţii economici) adresează cererea lor de vânzare-cumpărare de valută băncilor economice autorizate. Pe baza acestor cereri de vânzare-cumpărare, băncile respective vor oferi un preţ de vânzare (preţul cerut, sau „ ask”), la care clienţii pot cumpăra de la bancă sau un preţ de vânzare a valutei (preţul oferit, sau „bid”), la care clienţii pot vinde băncii valută. Principiile de operare pe această piaţă sunt următoarele: • concentrarea la băncile comerciale autorizate a ordinelor de vânzare-cumpărare de valută; • obligaţia băncilor de a „face piaţa” (în limba engleză: „market maker”), oferind la solicitarea clienţilor lor (agenţi comerciali), preţuri de vânzare şi, respectiv, de cumpărare a valutelor;

133

• extinderea sferei operaţiunilor efectuate, adică posibilitatea de a efectua, alături de operaţiunile la vedere (spot), şi operaţiuni la termen (forward). La această piaţă participă şi Banca Naţională a României, care are următoarele obligaţii în organizarea şi funcţionarea pieţei valutare interbancare: • reglementarea şi supravegherea pieţei valutare; • autorizarea intermediarilor de a opera pe această piaţă şi supravegherea lor; • participarea în mod nemijlocit pe piaţa valutară, în scopul punerii în aplicare a politicii valutare şi protejării monedei naţionale; • publicarea zilnică a cursului de referinţă a leului, în raport cu monedele străine. În ceea ce-i priveşte pe intermediarii care operează pe piaţa valutară din România, Regulamentul valutar emis de Banca Naţională a României prevede ca aceştia să fie, în prealabil, autorizaţi de B.N.R., acordarea acestei autorizaţii fiind condiţionată de îndeplinirea unor condiţii specifice calităţii de broker sau dealer. Aceste condiţii minime, care trebuie să fie îndeplinite pentru participarea pe piaţa valutară ca intermediari autorizaţi, sunt următoarele59: a) existenţa unui capital social adecvat; b) existenţa unei autorizaţii de funcţionare (nu poate fi autorizată participarea pe piaţa valutară a intermediarilor faţă de care a fost iniţiată procedura legală de reorganizare şi lichidare judiciară); c) existenţa unei structuri organizatorice distincte şi a unui spaţiu specific, adecvat pentru activitatea de intermediere valutară; d) existenţa unor norme proprii care să reglementeze: - procedurile de lucru cu clienţii; - relaţiile cu alţi intermediari; - competenţele şi limitele valorice până la care se poate manifesta fiecare arbitrajist, precum şi limitele de lucru cu ceilalţi intermediari autorizaţi; - penalităţile convenite în relaţia cu clienţii, precum şi cu alţi intermediari autorizaţi, în cazul nerespectării termenelor de decontare a tranzacţiilor; - sistemul de evidenţă contabilă a operaţiunilor valutare; e) desemnarea personalului implicat în activitatea de schimb valutar;
59

Reglementări valutare ale Băncii Naţionale a României. Norme privind funcţionarea pieţei valutare – N. R.V. 1.

134

În prezent. − cursul cotat. GBP.f) existenţa unor relaţii de corespondent. lira sterlină. în ceea ce priveşte cursurile spot (la vedere). acesta se prezintă sub trei forme: − cursul afişat. Prin adoptarea monedei unice europene. Cotaţia fermă reprezintă. marca germană. francul francez şi lira (lireta) italiană au fost înlocuite cu euro (€) 135 . • marja dintre cursurile de vânzare şi cele de cumpărare se stabileşte liber. băncile comerciale ocupând locul principal. marca germană. ) Dolarul S. în esenţă. în principiu. care este un curs efectiv (cel la care banca încheie tranzacţiile) şi care fluctuează pe tot parcursul zilei. − .. FRF.A. CHF. În situaţia în care cotaţia fermă este acceptată de un client. atât pentru clienţii lor. • intermediarii autorizaţi să participe pe piaţa valutară interbancară au obligaţia să coteze. • intermediarii erau solicitaţi să coteze şi să afişeze în permanenţă. g) existenţa unui sistem operaţional specific. • pentru cotaţiile la termen sunt stabilite cursuri pentru cel puţin trei scadenţe: o lună. piaţa valutară interbancară din România prezintă următoarele caracteristici: • în calitate de intermediari operează doar băncile comerciale şi casele de schimb valutar.U. ITL∗).cursul de referinţă. cursurile de schimb pentru cel puţin şase valute: USD. care se stabileşte de Banca Naţională a României la sfârşitul programului zilnic de lucru şi care reprezintă media ponderată a cursurilor zilei respective din sistemul bancar. stabilite prin conturi deschise în străinătate. DEM. la solicitarea acestora. francul elveţian şi lira (lireta) italiană. în timpul orelor de funcţionare a pieţei valutare interbancare. neschimbat în cursul unei zile. care este un curs indicativ al băncii şi care rămâne. tranzacţia se consideră a fi încheiată şi se execută necondiţionat. trei luni şi şase luni. • metoda de cotare practicată este cea directă. cursuri ferme sau informative. cât şi pentru intermediari autorizaţi. pe piaţa valutară interbancară. francul francez. un preţ care angajează în mod necondiţionat banca. • principalele operaţiuni efectuate pe această piaţă sunt cele la vedere (spot) şi cele la termen (forward).

ordine de plată. ) ACREDITIVUL reprezintă o sumă de bani special rezervate la cererea şi pe seama unui cumpărător. înţelesul termenului „limitat” este următorul: − în cazul unui ordin de vânzare: „vindeţi cu cel puţin…” − în cazul unui ordin de cumpărare: „cumpăraţi cu cel mult…” În cazul ordinelor la curs limitat. plata în momentul în care dovedeşte expedierea (predarea) mărfurilor în condiţiile stabilite în prealabil prin contract (vezi subcapitolul 7. Băncile satisfac în primul rând. acestea fiind doar obligate să facă dovada provenienţei legale a valutei deţinute. ordinele de cumpărare în limita ordinelor de vânzare existente.Băncile pot efectua şi operaţiuni de schimb valutar la un curs limitat. aceasta poate apela fie la alte bănci pentru a cumpăra valuta necesară. În situaţia în care cererea de valută este mai mare decât cea oferită la nivelul unei bănci. cât şi cumpărarea de valută se efectuează în baza unui ordin dat de clientul persoană juridică. pe formulare tipizate. în ultima instanţă. Cumpărarea de valută se poate realiza doar pentru operaţiuni comerciale şi necomerciale. poate apela la Banca Naţională a României. Vânzarea de valută de către persoanele juridice este astfel. pentru menţinerea sau constituirea unei anumite structuri a propriilor depozite în valută. clienţii băncilor trebuie să specifice pentru ce perioadă de timp sunt valabile aceste ordine (adică numărul de zile). practic. 2). pentru ca unui anumit furnizor să i se poată face. la o unitate bancară care o îl serveşte pe acesta. cât şi în contul clienţilor – persoane juridice. care atestă obligaţia unei plăţi în străinătate. pe baza unor documente comerciale sau financiare (acreditive∗). Atât vânzarea. garantat. Operaţiunile de vânzare-cumpărare de valute sunt efectuate de bănci atât în contul lor. fie. cambii). nelimitată. De exemplu. 136 . care nu este altceva decât un curs limită până la care un client poate solicita efectuarea unei operaţiuni. puse la dispoziţie de bancă.

. . ORDIN DE CUMPĂRARE VALUTĂ – LA VEDERE – LA TERMEN Valabil până la data de …………………………………………………. 3..lei/……… Semnătura clientului Semnătura autorizată L.operaţiune valutară curentă..... Nerezident ACCEPTAT/RESPINS (motivul) ………………………………………. Declarăm că suntem de acord ca sumele în valută cumpărate în baza prezentului ordin şi neutilizate în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de plată conform destinaţiei iniţiale sau pentru alte operaţiuni valutare curente să fie cumpărate de banca prin care se execută prezentul ordin.. sau la CURSUL LIMITAT solicitat de client de ……………………lei/…………………… EXECUTAT LA CURSUL de …. Echivalentul în lei îl veţi recupera din contul nostru disponibil nr. Scopul cumpărării de valută este: . la CURSUL COTAT FERM şi acceptat de client de ………………………….S...…………… cu data valutei de (cifre) (litere) …………………. L.alte operaţiuni valutare de capital.. deschis la ………………………………………………………………………..………………..Formular de cumpărare de valută Denumire / Nume client ……….investiţie de portofoliu. Nr.investiţie imobiliară. reprezentând: .lei/………………. din Registrul comerţului …………………… Cod fiscal ………………………………………. Se completează de intermediar la sediul acestuia. ……………… deschis la ………………………… ……………………………… 1....S..……………………………………………………….. Adresa / Sediul ………………………………….. Suma în valută cumpărată o veţi vira cu aceeaşi dată de valută (sus-menţionată) în contul nostru nr..………………/ . . ………………………………………. Tel.S.operaţiune valutară de capital. Anexăm următoarele acte care probează natura operaţiunii valutare: ……………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………… 2. Data întocmirii Semnătura autorizată L. 137 .. Către ……………………………………………………………………./Fax. în prezenţa clientului. ……. . CUMPĂRAŢI suma de . . Persoane de contact …………………………….investiţie directă.

Contravaloarea în lei se va vira cu aceeaşi dată a valutei în contul nostru în lei nr. ORDIN DE VÂNZARE VALUTĂ – LA VEDERE – LA TERMEN Valabil până la data de …………………………………… Către ………………………………………………………..………………… deschis la …………………………………………..operaţiune valutară curentă. . .lei/ ……………………………… sau la CURSUL LIMITAT solicitat de client de …………………………. VINDEŢI suma de …………………/ ………………… cu data valutei de (cifre) (litere) …………………..Formular de vânzare de valută Denumire / Nume client ………./Fax.. Cod fiscal ………………………………………………….investiţie directă. …………………………………………….S.investiţie de portofoliu.. Data întocmirii Semnătura autorizată L. .………………………………………………………… din contul nostru valutar nr. Se completează de intermediar la sediul acestuia. EXECUTAT LA CURSUL de ………………. în prezenţa clientului. 138 . Scopul cumpărării de valută este: ..……………………………….lei/ ………………………………. L. Tel. reprezentând: . Semnătură autorizată Semnătură clientului L. …………. …………………………………………………… …………… Adresa / Sediul ……………………………………………….operaţiune valutară de capital. Nr. ………. …………………………………………………… … Persoane de contact ………………………………………….lei/…………. ……………………………. Nerezident ACCEPTAT/RESPINS (motivul) ……………………………....S.S. . la CURSUL COTAT FERM şi acceptat de client de …………………………. deschis la …………………………………………… 1. din Registrul comerţului …………………………………. ………………….alte operaţiuni valutare de capital.investiţie imobiliară...

iar în cel de al doilea caz. Rezultă deci că acest curs valutar reprezintă preţul unei monede naţionale exprimat într-o altă monedă.5. cursul valutar sau cursul de schimb al unei monede reflectă raporturile dintre cererea şi oferta pentru moneda respectivă pe piaţa schimburilor valutare. atât valutele. având de făcut plăţi în străinătate. Ca orice alt preţ. Urmare a jocului cererii şi ofertei dintre exportatorii şi importatorii de valute sau devize de pe piaţă. iar cei care cumpără aceste valori de pe piaţă. cursul valutar poate fi exprimat prin următoarele două modalităţi: Ms = n ⇒ Ms = n • Mn a) prin raportul: Mn sau: Mn b) prin raportul: = m ⇒ Mn = m • Ms Ms unde: Ms = valoarea monedei străine Mn = valoarea monedei naţionale În primul caz. sunt fie importatori. deci pe piaţa liberă. în schimbul monedei naţionale. Cererea pentru o anumită valută este determinată de cererea persoanelor fizice şi juridice străine pentru bunurile. fie diverşi debitori. Mecanismul cursului valutar În economiile de piaţă. serviciile şi activele financiare al căror preţ este exprimat în valuta respectivă. cât şi devizele sunt vândute şi cumpărate de bănci autorizate şi la bursele valutare. posesori ai respectivei valute. precum şi publicarea cursurilor de schimb de către autoritatea naţională monetară sau de către diverse bănci comerciale poartă denumirea de cotaţie. Oferta pentru o anumită valută este determinată de cererea persoanelor fizice şi juridice străine. pentru bunurile. cursul valutar poate fi definit ca fiind valoarea unei unităţi monetare străine exprimată în unitate monetară naţională. În general. serviciile şi activele financiare al căror preţ este exprimat în valute străine. denumit curs. Cei ce vând pe piaţă valute şi devize sunt exportatorii şi ceilalţi beneficiari de încasări din străinătate.5. 139 . cursul valutar este definit ca fiind valoarea unităţii monetare naţionale exprimate în funcţie de o altă monedă străină. vânzarea şi cumpărarea valutelor şi a devizelor se efectuează la un anumit preţ. Stabilitatea raporturilor de schimb dintre moneda naţională şi monedele străine.

Pentru a se evita modificarea oficială a cursului. avem de a face cu o cotaţie directă. b) Curs neoficial Acest curs este de fapt preţul înregistrat pe piaţă la un moment dat de o unitate monetară. În funcţie de modul în care sunt stabilite: a) Curs oficial Acest curs este cel stabilit de autoritatea naţională monetară pe cale unilaterală. Când stabilirea cursului oficial este rezultatul unui acord internaţional bilateral. cursurile valutare au fost de trei feluri: a) Cursuri fixe (cursurile oficiale) sunt acele cursuri stabilite de oficialităţile monetare ale ţării respective şi care sunt menţinute la acelaşi nivel cât mai mult timp posibil. De exemplu: Să presupunem că. stabilit de regulă în afara pieţei valutare. autoritatea monetară va vinde moneda proprie pe piaţa valutară şi va cumpăra alte valute.1. cursul oficial coincide cu paritatea şi poartă denumirea de curs oficial paritar. Categorii de cursuri valutare Cursurile valutare pot fi clasificate în funcţie de criterii: 1. În această situaţie. cu o cotaţie indirectă. în sensul scăderii acestuia. fiind mai apropiat sau mai îndepărtat de raportul valoric real dintre monede sau de cel stabilit pe piaţă şi recunoscut de autoritatea naţională monetară. Această rigiditate a cursului faţă de modificările cererii şi ale ofertei necesită intervenţia autorităţilor monetare ale statului. la un anumit curs fix. în primul caz. iar în cel de al doilea caz.Pe baza celor prezentate mai sus se poate observa că. Dacă această valută este chiar moneda naţională.5. fiind format pe baza raportului dintre cererea şi oferta de monedă. 2. atunci cursul oficial poartă denumirea de curs oficial convenţional. autoritatea monetară va cumpăra propria monedă naţională. cererea depăşeşte oferta de pe piaţa valutară. Cursul oficial este fix. prin intervenţia sa autoritatea monetară va contribui la sporirea ofertei pentru valuta solicitată. În situaţia în care baza pentru stabilirea acestui curs oficial o constituie valoarea paritară. 5. ceea ce va determina o reducere a rezervelor valutare oficiale. fiind deci distinct de cursul real sau de cursul rezultat din raportarea puterilor de cumpărare a celor două monede pe piaţă. În funcţie de modul de variaţie: De-a lungul anilor. cumpărând valuta aflată în exces pe piaţă. Atunci când oferta depăşeşte sistematic cererea pentru o anumită valută. mai multe 140 . autoritatea monetară trebuie să intervină. se înregistrează presiuni puternice asupra cursului fix. Dacă însă excesul de ofertă vizează moneda naţională. încheiat cu o anumită ţară. mărind propriile ei rezerve de valute străine.

fără intervenţii din partea autorităţii monetare. ca urmare a funcţionării libere. va exista un exces al ofertei monedei respective faţă de cerere şi deci. Banca Centrală poate ridica ratele dobânzii (mai ales taxa oficială a scontului). lira sterlină.) Un alt aspect demn de luat în seamă este acela că. lira italiană. creşterea ratei dobânzii poate „calma” 141 . cursul de schimb fluctuează şi evoluează în funcţie de fluxurile cererii şi oferte. pe o piaţă complet liberă. pe de o parte. din punct de vedere al terminologiei. uneori chiar substanţiale. a mecanismului pieţei. este descrisă ca având un curs de schimb flotant. modificarea oficială a cursurilor fixe este desemnată prin cuvintele „revalorizare” – creşterea cursului. Pentru stabilizarea cursului de schimb al monedei naţionale autorităţile monetare au la dispoziţie un întreg set de instrumente ale politicii monetare macroeconomice. în vreme de în cazul cursurilor flotante (cu evoluţie efectivă pe piaţa valutară). că cererea de valută este suficientă pentru a absorbi valuta existentă şi oferită pe piaţă. Mişcările speculative internaţionale de capital pot afecta puternic nivelul cursului de schimb al valutelor. şi „devalorizare” – scăderea cursului. o situaţie în care o valută este liberă să-şi găsească propriul nivel de echilibru. un exemplu edificator îl constituie şocurile speculative pe care le-au resimţit. va avea loc deprecierea cursului de schimb al acestei monede. ceea ce a avut un impact considerabil asupra Sistemului Monetar European (S. francul francez. neinfluenţate. creşterea acestora este desemnată prin termenul de „apreciere”. peseta spaniolă şi escudo portughez. până ce se ajunge la un nivel la care piaţa valutară este în echilibru. iar scăderea prin cel de „depreciere”. ca răspuns la jocul cererii şi al ofertei de pe piaţa valutară. În acest sens. în speranţa atragerii de capital străin. Aceasta înseamnă. pe piaţă există suficientă valută. pentru evitarea deprecierii monedei. iar pe de altă parte.M.E. iar cursul ei de schimb se va aprecia. ale nivelului cursului de schimb. cererea pentru moneda acesteia va creşte. Ca atare. ca răspuns la jocul cererii şi al ofertei de pe piaţă. în anii 1992 – 1993. Acest sistem presupune revizuiri frecvente.b) Cursurile libere sau flotante sunt acele cursuri stabilite în mod normal. Astfel. pentru a putea satisface corespunzător cererea. dacă se înregistrează o creştere a volumului importurilor sau de capital. În situaţia inversă. De asemenea. În cazul în care se manifestă pe piaţa internaţională o cerere sporită pentru exporturile unei ţări sau pentru activele sale financiare. ceea ce ar duce la o creştere a cererii pentru moneda naţională. Astfel.

Bineînţeles. şi în favoarea acestora există următoarele argumente: • Cursurile de schimb flotante permit o ajustare automată.presiunea inflaţionistă. cu toate că o reîntoarcere la cursurile valutare fixe ar fi în totală contradicţie cu mecanismul actual al economiilor de piaţă. ceea ce ar avea drept urmare o reducere a rezervelor valutare. În acelaşi scop pot fi folosite şi instrumente fiscal-bugetare. • Dat fiind că speculaţiile de pe pieţele schimburilor valutare internaţionale sunt din ce în ce mai puternice. Acest lucru ar putea duce la reducerea cererii interne. • Cursurile de schimb flotante permit guvernelor să concentreze instrumentele politicii economice pentru realizarea unor ) A se vedea şi subcapitolul corespunzător din Cap. De exemplu. atât în cazul cursurilor valutare fixe. cât şi în cel al cursurilor flotante. pentru a se asigura echilibrul între cererea şi oferta unei valute. întrucât această politică ar genera presiuni pentru devalorizarea monedei naţionale. autoritatea naţională valutară (de fapt. Principalele argumente în favoarea cursurilor fixe sunt următoarele∗): • Cursurile fixe favorizează comerţul şi investiţiile internaţionale. prin atragerea excesului de lichidităţi de pe piaţa monetară. statul) neputând astfel să recurgă cu uşurinţă la creşterea masei monetare interne. mărind impozitele sau reducând cheltuielile bugetare. există o serie de argumente pro şi contra. care va favoriza dezvoltarea comerţului internaţional şi a investiţiilor. îndepărtând nesiguranţa şi riscul existente în cazul cursurilor flotante. se argumentează că piaţa nu poate realiza singură un curs de schimb stabil care să reflecte în mod real performanţa şi adevăratul potenţial economic al unei ţări. • Menţinerea cursurilor fixe necesită un grad ridicat de cooperare internaţională şi de coordonare a politicilor macroeconomice ale statelor. într-o ţară a cărei monedă se depreciază. 142 . În ceea ce priveşte cursurile flotante. guvernul poate adopta o politică fiscală deflaţionistă. ceea ce poate ajuta la crearea unui climat internaţional mai stabil. încurajând producătorii interni să-şi vândă produsele la export. • Angajamentul unui guvern de a menţine un regim de cursuri fixe poate disciplina modul de elaborare a politicii monetare. II.

oferind economiei interne posibilitatea evitării „importului de inflaţie” din străinătate. numite şi limite de intervenţie. se pot distinge: a) Cursul valutar real de schimb. În cazul în care limitele stabilite sunt depăşite. Aceste influenţe pot provoca oscilaţii ale cursului pieţei în jurul parităţii puterilor de cumpărare. dar numai între anumite limite fixate de autoritatea monetară naţională. paritatea puterii de cumpărare poate fi influenţată şi de alţi factori. care să fie utilizat în tranzacţiile valutare sau financiare. 3. în afara celor obişnuiţi. b) Cursul valutar economic (sau cursul pieţei) este stabilit pe baza etaloanelor internaţionale.25%. practica internaţională scoţând în evidenţă faptul că majoritatea statelor încearcă să adopte cursuri valutare stabile. nefiind însă un curs curent sau operativ. care este stabilit pe baza parităţii puterilor efective de cumpărare de pe pieţele monetare. prin Banca Centrală. statul. • Cursurile de schimb flotante protejează economia internă de şocurile preţurilor externe.6%. care pot determina nivelul puterilor de cumpărare.obiective interne. între cursurile valutare ale acestor ţări nu pot exista diferenţe. deci numai cu o anumită marjă de variabilitate. în funcţie de raportul existent între cererea şi oferta de valută. permiţând aprecierea monedei naţionale faţă de monedele ţărilor care înregistrează o rată ridicată a inflaţiei. cu ar fi de exemplu. fiind format printr-o fluctuaţie liberă pe piaţă. determinate pe piaţa monetară. în prezent. cu excepţia peso-ului spaniol. mai mari de 2. în plus sau în minus. atât cursurile fixe cât şi cele flotante sunt doar cazuri extreme. 143 . în funcţie de informaţiile privind posibila evoluţie a factorilor de influenţă. c) Cursurile fluctuante sunt acele cursuri valutare care pot flota doar în anumite limite. În funcţie de utilizarea efectivă pe piaţă. În realitate. Acest curs este cel practicat efectiv pe o piaţă la un moment dat. fără a fi confruntate cu restricţiile unui curs fix. factorii subiectivi datoraţi unor conjuncturi specifice. în sensul aducerii lui în cadrul limitelor fixate. Acest curs se situează între cursul fix şi cursul flotant. urmare unor tranzacţii. Un astfel de curs este practicat. dar flexibile. de ţările membre ale Sistemului Monetar European. intervine pentru susţinerea cursului monedei. pentru care este permisă o majă de +/. piaţa pe care.

în funcţie de sensul diferenţei cursului la termen faţă de cursul la vedere din ziua stabilirii lui.Discrepanţa dintre cele două cursuri se explică prin influenţa predominantă a factorilor de pe piaţa internaţională şi prin modul diferit de interpretare a factorilor naţionali şi internaţionali din partea operatorilor de pe piaţa monetară internaţională. Acest curs este stabilit în ziua încheierii tranzacţiei ca un preţ preconizat a fi realizat.U. sau 6 luni de la data perfectării operaţiunii respective. şi.A.A. b) Cursul la termen (forward) este folosit pentru tranzacţiile de valută care prevăd livrarea valutei şi primirea contravalorii ei (lichidarea tranzacţiei) după 1. apare astfel: − cumpărare: 1 ₤ = 1.64 $ − vânzare: 1 ₤ = 1. 4. pot fi distinse: • curs de schimb la vânzare • curs de schimb la cumpărare Aceste două cursuri indică preţul la care o bancă sau o casă (oficiu) de schimb valutar vinde sau cumpără o valută. la Tokyo.60 ¥ − vânzare: 1 $ = 117. cursul de cumpărare al valutei este de fapt cel de vânzare al monedei proprii. De regulă. cursul dolarului S.95 ¥ În cazul metodei indirecte de cotaţie. Fiind un preţ prestabilit. putem distinge: a) Cursul la vedere (spot) este cursul zilei în care se încheie tranzacţia de vânzare-cumpărare de valută. 3. indiferent de nivelul cursului din ziua lichidării tranzacţiei. datorită comisionului băncii sau al casei (oficiului) de schimb. cursul dolarului S. este evident că va fi respectat. 3 luni. În funcţie de poziţia băncii. curs la care se şi lichidează tranzacţia.U. există două feluri de cursuri la termen: − curs „în report”. în aceeaşi zi sau cel mai târziu după 48 de ore. Băncile comerciale contează valutele la termene diferite: 1 lună. 6 luni etc. De exemplu. 2. înscris în contract. cursul de schimb la vânzare este mai mare decât cursul de schimb la cumpărare. la Londra. sau cu discount 60 „Universal Currency Converter”/ 18 ianuarie 2003/13:17 GMT (adaptare) 144 . când se procedează la primirea sumelor convenite. De exemplu.58 $60 5. În funcţie de momentul lichidării tranzacţiei. apare astfel: − cumpărare: 1 $ = 117. banca sau casa (oficiul) de schimb cumpără mai ieftin valuta (moneda străină) şi o vinde mai scump. sau cu primă − curs „în deport”. În cazul cotaţiei directe. din această cauză el se situează sub cursul de cumpărare.

etalon ce s-a schimbat mereu de-a lungul anilor.5. Acest conţinut era denumit valoare paritară şi reprezenta valoarea unui etalon ales. În situaţia în care monedele îşi definesc valoarea paritară în drepturi speciale de tragere (D. Condiţia de bază pe care trebuia să o îndeplinească acesta o constituia stabilitatea. 145 . se poate spune că paritatea este valutară. În afară de paritatea-aur.S. atunci când se face raportul dintre două monede exprimate în valută. În condiţiile actuale. întrucât aveau la bază un act normativ şi de cele mai multe ori nu concordau cu realitatea. cursul real de schimb. precum şi a unor valori paritare mobile. Toate aceste valori paritare sau parităţi se mai numesc şi parităţi teoretice. stabilit prin lege de statele respective. Astfel. aceste valori paritare au fost înlocuite cu puterile de cumpărare. care intră în sistemul relaţiilor valutare şi financiare internaţionale şi preţul lor. acest rol l-a avut aurul. Pentru o perioadă s-a încercat utilizarea unor valori paritare glisante. sau cursul stabilit pe baza parităţilor puterii de cumpărare. acestea erau denumite paritate-aur sau paritate metalică. respectiv cu puterea de cumpărare efectivă a monedelor respective.T. În cele din urmă s-a constat că valorile paritare nu au nici o utilitate practică. paritatea dintre ele se numeşte paritate D. bine cotată pe piaţa internaţională. în teoria şi practica monetară se mai întâlnesc şi parităţi valutare. Metode aplicate în determinarea cursului valutar În trecut.5.T. monedele naţionale erau definite prin conţinutul lor valoric.A. vechiul statut al Fondul Monetar Internaţional prevedea ca valoarea paritară a monedei unui stat membru să poată fi definită şi în dolari S. Deşi lipsit de o valoare practică deosebită. dar şi recunoaşterea unanimă pe plan internaţional a valorii sale.). În cazul exprimării în aur a valorilor paritare. reprezentând raportul dintre cantitatea de bunuri şi servicii create într-o ţară. în care definiţia (paritatea) valutelor era ajustată periodic.2. în funcţie de cerere şi ofertă. fiind în cele din urmă eliminate din practică. reprezintă totuşi punctul de plecare pentru explicarea evoluţiei cursurilor economice stabilite pe piaţa valutară. urmat de etalonul aur-devize sau o altă monedă de referinţă. la intervale scurte de timp.U. caz în care ajustarea se făcea o dată pe an. Pentru un timp. exprimat în moneda ţării respective.S. Ca atare.

cursul valutar economic (cursul de schimb) variază pe o curbă ce oscilează în jurul unei axe. se observă că axa graficului se frânge atunci când se schimbă paritatea puterii de cumpărare printr-o depreciere sau devalorizare. b) factori externi. prezentată mai sus. al valorii producţiei. Din Figura nr. psihologici. specifici economiei mondiale. sau în urma unei reaprecieri sau revalorizări. evoluţia unor indicatori. − raportul cerere-ofertă privind monedele respective pe piaţa mondială. sunt grupaţi în: − factori economici: producţia de bunuri şi evaluarea lor prin preţuri. − factori financiari: dobânda. care se grupează şi ei în: − situaţia balanţei de plăţi externe a ambelor ţări. precum şi indicele evoluţiei parităţii unor monede naţionale sau internaţionale în momentul calculului. . determinând îndepărtarea cursului valutar economic de cursul real de schimb.Calculul parităţii puterii de cumpărare se face prin mai multe metode. Faţă de paritatea puterii de cumpărare. 1. Calculul puterii de cumpărare trebuie să fie raportat la momentul realizării. sociali. la rândul lor. 1. Cursul valutar economic fiind cel stabilit efectiv pe piaţă. se observă că este fie superior. care iau în considerare dimensiunile multiple ale puterii de cumpărare. fie inferior puterii de cumpărare. USDpc = EUR pc curs real paritatea puterii de cumpărare $/ € paritatea puterii de cumpărare 1 lună Figura nr. deoarece acesta se schimbă în timp. care. pot fi grupaţi în două categorii: a) factori interni. − factori politici. − factori politici. ca de exemplu: indicele preţurilor. Factorii care intervin asupra parităţii de cumpărare. creditul. masa monetară. sociali şi psihologici.

Presupunând că avem moneda x în ţara A şi moneda y în ţara B. În cea de a doua coloană este înscris preţul fiecăruia din produsele din prima coloană. în raport cu moneda y a ţării B şi pentru cursul monedei y a ţării B în raport cu moneda x a ţării A. 147 . Bucureşti. = preţul intern din ţara B pentru produsul i. „Relaţii valutar-financiare internaţionale” . se pot alcătui două tabele: pentru cursul monedei x a ţării A. este următoarea61: Crs = ∑ a i × Cri i =1 k (18) unde: Crs ai Cri k = = = = unde: pi A pi B cursul curs real de schimb. Tabelul 11 Grupa de produse specifice ţării A 1 Preţul în moneda ţării A piA (x) 2 Preţul în moneda ţării B piB (y) 3 Coeficienţi i de ponderare 4 Cursul de revenire Cri 5 Media ponderată 6 p1 p2 p3 TOTAL p1A(x) p2A(x) p3A(x) * p1B(y) p2B(y) p3B(y) * a1 a2 a3 ai p1 A p 1B p2A p 2B p3A p 3B * p1 A ×a p1B 1 p2 A ×a p 2B 2 p3 A ×a p 3B 3 ∑ ai ×Cri În prima coloană sunt înscrise o serie de produse specifice ţării A.O primă metodă de calcul a cursului real de schimb bazat pe puterea de cumpărare. 65. ponderea produsului i în valoarea tranzacţiei internaţionale curs de revenire numărul de produse (19) pA Cri = i pi B = preţul intern din ţara A pentru produsul i. Editura Didactică şi Pedagogică. 61 Const. Floricel. 1997. pag. exprimate în moneda ţării A(x).

cele două rezultate trebuie să fie aproximativ inverse. Totalul celei de a şasea coloane este cursul valutar real sau cursul real de schimb: k pA (20) Crs = ∑ i ×ai = M i =1 pi B Pentru o unitate monetară a ţării B se obţin M unităţi monetare ale ţării A. În cea de a şasea coloană acest raport (cursul de revenire) este înmulţit cu ponderea produsului respectiv. iar în coloana a cincea raportul este: p1 A m + n1 (21) p2 1 B 2 Totalul coloanei a şasea. interpretat astfel: pentru o unitate monetară a ţării A se obţin N unităţi monetare ale ţării B. tot după metoda puterii de cumpărare. cea care conţine rapoartele ponderate. Dacă s-a efectuat un calcul corect. exprimate în moneda ţării B(y). În cel de al doilea tabel se procedează la fel. cu ponderile lor respective în exportul acestei ţări. putem astfel construi următorul tabel: 148 . constituie cursul valutar real. În cea de a patra coloană sunt înscrise ponderilor produselor specifice ţării A în volumul exportului acestei ţări către ţara B. pot fi aceleaşi cu ale ţării A). în parte. numai că se iau în considerare produsele specifice ţării B (care. este următoarea: se presupune că avem moneda x în ţara A şi moneda y în ţara B. adică M • N ≅ 1.În cea de a treia coloană este înscris preţul fiecăruia din produsele din prima coloană. O a doua metodă de calcul a cursului real. În cea de a cincia coloană este înscris raportul celor două preţuri (cursul de revenire).

n2. cursul valutar paritar real. Cursul real se fundamentează pe teoria parităţii puterii de cumpărare. m2. Totalul acestei coloane constituie suma acestor medii ponderate şi reprezintă cantitatea de monedă x pentru o monedă y. libere sau dirijate. exportului şi importului. M2. M3. 149 . produse industriale 3. teorie care are două variante: absolută şi relativă. Prin utilizarea acestui curs se pot determina influenţele deprecierilor sau aprecierilor interne. a cererii şi ofertei şi a preţurilor etc. În cea de a patra coloană este înscris numărul de unităţi monetare x (adică n1. În cea de a cincia coloană se face media aritmetică a indicatorilor din coloanele 2 şi 3. În cea de a treia coloană este înscris numărul de unităţi monetare x (adică m1. este înscrisă ponderea pe care fiecare grupă de produse o reprezintă în volumul total al tranzacţiilor externe cu ţara de comparaţie (B). cu alte cuvinte. pentru analizarea evoluţiei comerţului exterior. aflându-se mediile M1. servicii TOTAL p1 p2 p3 pi m1x m2x m3x n1x n2x n3x * * m1 + n1 ×x = M1x 2 m2 + n2 ×x = M 2 x 2 m3 + n3 ×x = M 3 x 2 * k 4 M1 ×p1 ×x M 2 ×p 2 ×x M 3 ×p 3 ×x ∑ M i ×pi ×x (22) deci. n3) corespunzătoare aceleiaşi cantităţi de produse ce se pot cumpăra cu 1y pe piaţa B. În cea ce a şasea coloană (5). Cursul real de schimb este utilizat. de regulă. bunuri de consum 2. este calculată media ponderată. în conformitate cu formula de mai sus. cursul real pentru 1 y = ∑ M i ×pi ×x i =1 În prima coloană (0). pentru fiecare grupă de produse în parte. În cea de a doua coloană (1). m3) aferente unei cantităţi de produse ce se pot cumpăra cu 1 y pe piaţa A. ale monedei asupra producţiei. sunt înscrise grupele de produse şi servicii ce sunt luate în considerare.Tabelul 12 Grupa de produse sau de servicii 0 Ponde re 1 Piaţa Piaţa A B Pentru un 1 y se obţine 2 3 Media aritmetică simplă „Mi” Media aritmetică ponderată 5 1.

se primeşte această monedă din punct de vedere al puterii de cumpărare pe care o are în ceea ce priveşte bunurile şi serviciile ţării străine. Varianta absolută recurge la o comparaţie directă a puterii de cumpărare. probabilitatea ca preţurile să fie egale între ţări este aproape nulă. fiind folosit de băncile centrale.P. conform teoriei parităţii puterii de cumpărare. explică modul în care se formează nivelul şi cum se produc modificările asupra cursurilor de schimb de pe piaţă. arată că preţul intern al unui bun corespunde preţului în valută multiplicat cu cursul de schimb. a monedei naţionale. ….Această teorie. Dacă se consideră indicii preţurilor p şi p’ în ţara pentru care se face analiza şi respectiv în străinătate. dacă sunt îndeplinite (simultan) următoarele două condiţii: • preţurile fiecărui bun care intră în alcătuirea indicilor: p = f(p1. care calculează valoarea cursului real şi urmăresc evoluţia sa în timp. când se oferă o anumită sumă în moneda proprie. Pe de altă parte. p2. trebuie să fie unul şi acelaşi. În practică. pn). potrivit căreia preţul unui bun pe două pieţe legate între ele.C. legea unui singur preţ este valabilă pentru ansamblul economiilor. şi respectiv p’ = g(p1. exprimat fie în preţuri de consum. 150 . pentru analizele pe care acestea le efectuează la nivel macroeconomic. cursul real de schimb este dat de relaţia: p (23) Cr = p' Această relaţie. În practică însă. pn) sunt egale între ţări dacă sunt exprimate în aceeaşi monedă. la date diferite. fie în preţuri cu ridicata. În concluzie. evaluarea unei monede străine exprimată în moneda proprie depinde de puterea de cumpărare relativă a celor două monede. exprimat în aceeaşi monedă. …. Experienţa de până acum arată că determinarea prin calcul a cursului real de schimb are doar o importanţă orientativă. o creştere în termeni relativi a preţurilor interne (p). p2. Această teorie consideră că prin acceptul de a plăti un anumit preţ pentru o monedă străină. are ca efect deprecierea proporţională. În aceste condiţii. • fiecare bun intră în „coşul” de piaţă al fiecărei ţări cu o pondere egală (gradul de omogenitate pentru funcţiile f şi g este acelaşi). este oferită de fapt o putere actuală de cumpărare asupra propriilor noastre bunuri şi servicii. în termeni nominali. corectă din punct de vedere teoretic. motiv pentru care importanţa practică a acestei teorii este limitată. teoria parităţii puterii de cumpărare (P. Varianta limitată are în vedere compararea cursurilor de schimb şi a indicilor de preţuri din două ţări.) este folosită utilizând un indice specific. în ţările respective. numit „deflator” (diferenţial de inflaţie). Conform acestei variante limitate. având la bază legea echilibrului interregional al preţurilor (legea unui singur preţ). formulată de economistul suedez Gustav Cassel.

T. de asemenea.S.2. iar cercetările s-au înscris în cadrul unui model oferit de Flaming. sub nivelul indicat de P. oamenii ţin să schimbe monedele la cursuri care. pentru calcularea cursului valutar al etalonului D. fiind legate de viteza cu care au loc ajustările spre echilibru pe diferite pieţe (de bunuri şi de capitaluri etc. exprimă puterile relative de cumpărare.P. şi că pe o piaţă liberă.. fie sub nivelul P.C. creşterea economică etc. provoca o coborâre a valorii de schimb a unei monede. productivitatea. Clauzele structurale sunt cele care determină schimbări în preţurile relative de echilibru. rămâne perfect adevărat faptul că oamenii evaluează banii în raport cu ceea ce pot achiziţiona cu aceştia.S.P. a cărui alcătuire a fost explicată în subcapitolul 4.P.T. ce pot provoca o scădere a valorii de schimb al unei monede. în procente. Cauzele conjuncturale sunt cauze trecătoare.∗) să fie privită cu scepticism. prin care se determină un curs de schimb supraevaluat al monedei naţionale. Abaterile cursurilor de schimb stabilite pe piaţă de la nivelul puterii de cumpărare relative ale monedelor se datorează atât unor cauze structurale.). ale preţurilor diverselor active şi ale stabilităţii pe termen scurt a preţurilor bunurilor şi a salariilor.Modificarea din anii ’70 a cursului de schimb a făcut ca teoria P.C. • Astfel. dintre care se pot enumera: progresul tehnic. conform căruia fluctuaţiile cursurilor de schimb sunt determinate de anticipările mişcărilor de capitaluri. – Paritatea puterii de cumpărare 151 . în mare.P. • intervenţia autorităţii naţionale monetare pe piaţa valutară poate duce la situarea cursului de schimb economic fie deasupra.C. Reiterăm coeficienţii de pondere din structura D. trebuie menţionat că pentru unele monede internaţionale. • anticiparea unei inflaţii superioare poate.. dintre care se pot enumera: • restricţii comerciale mai severe asupra importului. Revenind la metodele de stabilire a cursului valutar. fără restricţii. cursul acestora este determinat prin metode specifice.C. • speculaţiile pe piaţa valutară. valabili pentru perioada 2001-2005: Valuta USD $ EUR € JPY ¥ GBP £ ) Ponderea (%) 45 29 15 11 P. Cu toate acestea. cât şi conjuncturale. este utilizată metoda „coşului valutar”.

Drepturile speciale de tragere sunt utilizate cu precădere în următoarele operaţiuni: a) obţinerea de valute prin tranzacţii bazate pe acorduri directe între membrii Fondului Monetar Internaţional. 152 . b) încheierea de acorduri swap. c) efectuarea de operaţiuni forward.

între câteva luni şi un an şi jumătate). pentru executarea în viitor. În cazul tranzacţiilor la termen.în prezent. vânzătorul acordând în acest caz. imediat după încheierea contractului. • Tranzacţii cu livrare viitoare (futures). care este o componentă a pieţei valutare) sau se pot organiza şi funcţiona ca pieţe de sine stătătoare (de exemplu: piaţa contractelor futures). livrarea şi plata (mărfii sau serviciilor) au loc. Principalele caracteristici ale tranzacţiilor la termen Unul din principalele criterii de diferenţiere a tranzacţiilor comerciale îl constituie momentul executării contractului. deoarece contractele futures şi cele cu 62 Ioan Popa şi colab. în condiţiile stabilite în momentul încheierii contractului. între momentul încheierii contractului şi momentul îndeplinirii obligaţiilor. situaţie în care poartă denumirea de contract spot.cit. tranzacţiile la termen presupun existenţa unui decalaj (de regulă. Tranzacţiile la termen se realizează pe pieţe specifice. III. pentru care percepe o dobândă. Tranzacţiile la termen nu trebuie confundate cu tranzacţiile pe credit. executarea contractului spot (livrarea şi plata mărfii sau a serviciilor) se realizează în termene cuprinse între 24 de ore şi 10 zile. atât livrarea cât şi plata sunt amânate. 153 . În practică. care sunt executate la preţul stabilit de plăţi prin negociere în momentul finalizării contractului de vânzare-cumpărare. Aceste tranzacţii pot exista ca structuri distincte în cadrul unei pieţe mai cuprinzătoare (de exemplu: piaţa forward. pag. cel puţin din punct de vedere teoretic. Tranzacţiile la termen se deosebesc de operaţiunile comerciale clasice prin mai multe caracteristici62: I. care sunt de fapt tot operaţiuni spot. Op. În majoritatea cazurilor. caracteristica de bază a acestui tip de contract constă în faptul că presupune livrarea obligatorie a mărfii şi efectuarea plăţii la cursul spot sau la cursul la vedere stabilit pe în ziua respectivă. un credit de marfă. dar plata este amânată. II.. care au un mecanism de funcţionare diferit faţă de cel al pieţelor spot. 361. Spre deosebire de tranzacţiile spot.prin contract . Tranzacţiile la termen de tip futures şi cele cu opţiuni au. • Tranzacţii cu opţiuni. în cadrul cărora livrarea are loc imediat. dincolo de aspectul comercial. Tranzacţiile la termen pot fi: • Tranzacţii cu livrare amânată (forward). cumpărătorului. părţile contractante angajându-se ferm .1. şi o dimensiune financiară care joacă rolul determinant în definirea conţinutului operaţiunilor.CAPITOLUL VI TEHNICA TRANZACŢIILOR LA TERMEN 6.

Contractele la termen forward Un contract forward se bazează pe un acord privat între două părţi – vânzătorul şi cumpărătorul – de a livra şi. Căutarea unei formule care să asigure o relativă simultaneitate în operaţiunea de predare a mărfii – efectuare a plăţii. fără intermediari. în realitate o piaţă de tip forward) şi de marile case de comerţ. care joacă şi rolul de contrapartidă. în cazul mărfurilor. Pe astfel de pieţe se negociază doar contractele standardizate asupra activelor suport (care pot fi mărfuri. Pieţele ocazionale (în limba engleză: over the counter-OTC) sau extrabursiere sunt mult mai suple. livrarea unei mărfi din Japonia în Anglia. prin sistemul depozitelor de garanţie şi al apelurilor în marjă. O altă caracteristică a acestor pieţe o constituie faptul că. Pieţele organizate se caracterizează prin înregistrarea şi compensaţia tranzacţiilor în cadrul unui organism denumit „casă de compensaţie” (în limba engleză: clearing house). perioadă în care sumele de bani cuvenite se aflau în posesia partenerului. comparativ cu pieţele organizate. de pildă. Apariţia burselor a dat posibilitatea vânzătorilor şi cumpărătorilor de a reduce riscul şi nesiguranţa preţurilor.opţiuni sunt instrumente financiare. fiecare dintre cei doi operatori sperând la un câştig cert. şi nu la o pierdere sigură ! Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea s-a putut face o distincţie clară între tranzacţiile încheiate pe pieţele ocazionale (sau extrabursiere) – tranzacţiile forward – care coexistau în paralel cu tranzacţiile efectuate pe pieţele organizate – tranzacţiile futures. care reprezintă valori mobiliare primare. 154 . Contractele negociate pe aceste pieţe nu sunt standardizate. la o dată viitoare prestabilită o marfă (valută sau titlu financiar). 6. ele oferă o garanţie aproape deplină. printr-o vânzare la termen. în raport cu acţiunile şi obligaţiile. respectiv de a plăti. iar tranzacţiile sunt încheiate direct. adică brokers-dealers şi market-makers. Problema tranzacţiilor la termen s-a pus cu mult timp în urmă. respectiv aşa-numitele valori derivate. operatorii fiind membri ai pieţei. Aceste pieţe sunt întreţinute de bănci în cazul devizelor (piaţa interbancară este. la un preţ convenit în momentul contractării. valute sau titluri financiare) şi/sau contracte cu opţiuni. caz în care transportul putea dura între trei şi patru luni. a constituit un prim pas spre apariţia contractelor la termen.2. de exemplu. mai exact în momentul în care comercianţii au sesizat lacunele contractelor comerciale obişnuite. ceea ce explică şi motivează extinderea lor. în timp ce marfa era încă pe drum. care presupuneau.

63 Teodor Ancuţa şi colab. Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri. preţ. se caracterizează prin următoarele elemente: • mărimea sa este adaptabilă fiecărei solicitări (vânzătorul poate livra cumpărătorului orice cantitate de marfă cerută de acesta). la o a treia persoană. principalele avantaje ale unui contract forward sunt următoarele: • în primul rând. preţul se modifică pe piaţă. Sibiu. de a-şi anticipa costurile viitoare. 1999. preţul convenit anterior. dar şi a datei exacte când va avea loc livrarea. certitudinea preţului poate oferii celor doi operatori posibilitatea de a-şi prognoza. abonatului i se va percepe. neutră. oferă cumpărătorului posibilitatea acoperirii în timp util a nevoilor individuale care l-au determinat să încheie tranzacţia. chiar dacă preţul revistei va creşte la chioşcul de ziare.De exemplu63. • în al treilea rând. 10. riscul ca unul din cei doi parteneri (în ultimă instanţă. pe toată durata valabilităţii abonamentului. În concluzie. pag. În concluzie. cât mai corect posibil. Astfel. de elementele sale esenţiale – părţi (cumpărătorul şi vânzătorul). în practică. se utilizează o metodă care constă în determinarea de către fiecare dintre cei doi participanţi (vânzător şi cumpărător) a unor sume de bani. Totul despre futures şi opţiuni. în urma tranzacţiei. Prin urmare. prin încheierea unui contract forward. cunoaşterea cu precizie a calităţii mărfurilor contractate (valute sau active financiare) oferă un plus de siguranţă cumpărătorului. oricare dintre aceştia) să nu-şi onoreze obligaţiile contractuale (fie datorită reducerii drastice a preţurilor. Cu toate acestea. cunoaşterea exactă a cantităţii de mărfuri (valute sau active financiare) pe care cumpărătorul o va primi. abonatul va plăti un preţ ce va fi blocat. obiect. Cu alte cuvinte. 155 . fluxurile de venituri viitoare şi. abonamentul la o revistă reprezintă un contract forward. una din părţi va înregistra în mod cert un profit. Achitând costul abonamentului la o anumită revistă pentru un an întreg. iar cealaltă. • în al doilea rând. termen de livrare/plată – în momentul încheierii tranzacţiei. ca şi în cazul unui contract forward. o pierdere. Ceea ce rămâne incert însă este valoarea contractului în momentul derulării. În vederea reducerii acestui risc. contractul forward este determinat deci. însă. după cum preţul pieţei în momentul executării contractului este mai mic sau mai mare decât preţul din momentul contactării. un contract forward. fie datorită creşterii nejustificate a acestora) nu este eliminat. cu titlu de garanţie. respectiv. ţinând cont faptul că între momentul contractării şi cel al executării.

• preţul la care se execută contractul este stabilit în particular de către vânzător şi cumpărător. deoarece nu sunt obligaţi să-şi imobilizeze inutil fondurile). care necesită. nu este obligatoriu (ceea ce constituie un avantaj pentru ambii parteneri.3. titlu financiar. Spre deosebire de contractul forward. respectiv efectuarea plăţii au loc la o dată stabilită de cei doi parteneri. Mecanismul de tranzacţionare pe piaţa futures Principalele caracteristici ale contractelor futures constau în modalitatea specifică de tranzacţionare a acestora. care doreşte să intre pe piaţa futures va da un ordin de cumpărare sau de vânzare brokerului său agent. tratate însă pe pieţele organizate (denumite în mod generic burse de mărfuri. ceea ce îl diferenţiază în mod evident de un contract bursier. 6. contactele forward standardizate s-au transformat în contracte futures. tranzacţionat la bursă. în mod direct. Clientul. un contract futures se concretizează într-un angajament standardizat de vânzare-cumpărare a unui activ (marfă. instrument monetar). fără intermediari. Cu alte cuvinte. 6. adaptabilă fiecărei solicitări. multe dintre acestea tranzacţionează cu precădere valori derivate bazate pe marfă sau pe alte active). în prezent. în vederea obţinerii de profit din diferenţa între preţul spot la executare şi preţul forward contractat. deci. tot pe bază de negociere. • în situaţia în care între vânzător şi cumpărător există o încredere deplină. • poate fi utilizat şi în scopuri speculative. depozitul de asigurare care rezolvă problema garantării executării tranzacţiei. • tranzacţiile sunt efectuate. plata diferenţei dintre preţul spot şi preţul forward). prin compensare (adică. • lichidarea contractului are loc o dată cu predarea fizică a mărfurilor şi. cumpărător sau vânzător. desigur. prin negociere directă.1. denumit activ suport. o anumită valută) şi scadenţa contractului. anumite costuri. fiind practic vorba de produse tranzacţionate aproximativ echivalente. doar în cazuri extrem de rare. la un preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei. • livrarea mărfurilor şi. chiar dacă. condiţiile contractului futures sunt standardizate în ceea ce priveşte natura obiectului comercializat (o marfă de o anumită calitate şi cantitate. cu lichidarea contractului la o dată viitoare.3. ordin 156 . Contractele la termen futures Tranzacţiile futures au apărut şi s-au dezvoltat pe baza tranzacţiilor forward. Astfel.

fiind calculat ca o medie ponderată (cu capitalizare) a titlurilor aflate în portofoliul indicelui. care semnifică faptul că ordinul trebuie să fie executat de către brokerul de ring imediat ce a fost primit de la agenţia sa. Raţiunea existenţei acestor două tipuri de ordine (care nu conţin decât o limită de preţ) rezidă în faptul că traderii se bazează pe volatilitatea ridicată a ) BET (Bucharest Exchange Trade) este primul indice oficial introdus la Bursa de Valori Bucureşti. operatorul care deţine o poziţie „short” vinde. 157 . nu devine în mod automat „short”. care să-i permită răscumpărarea acestora. contacte futures pe care nu le deţine. adică un operator care a avut iniţial o poziţie „long” (prin cumpărarea de contracte futures). de fapt. În acest domeniu tipologia este foarte vastă. Din acest motiv. Pentru evitarea confuziilor trebuie precizat faptul că poziţia „ short” nu reprezintă operaţia inversă. bazându-se pe o tendinţă descrescătoare a preţurilor. Acest tip de ordin poate suna aşa: „Cumpără la piaţă 10 contracte futures BET∗) cu scadenţa în august”. obţinând astfel un profit. fie prin deschiderea unei poziţii de vânzare (caz în care vânzătorul deţine o poziţie „short”). se pot transmite ordine „la piaţă la deschidere” sau „la piaţă la închidere”. indiferent de condiţiile de piaţă (respectiv de preţ). Tranzacţiile pe piaţa futures se pot iniţia fie prin deschiderea unei poziţii de cumpărare (în acest caz se poate spune că poziţia este „long”. fie vânzarea la un anumit preţ şi cumpărarea la un preţ mai mic. la scadenţă. Aceasta constituie de fapt regula de bază pe pieţele futures: fie cumpărarea unui contract la un anumit preţ şi vânzarea lui la un preţ mai mare. la începutul şedinţelor zilnice de tranzacţionale. în ambele cazuri urmărindu-se obţinerea de profit.ce este preluat şi notat pe tichetul de ordine. prin vânzarea ulterioară a contractelor cumpărate în vederea compensării poziţiei pe piaţă. aspectul cel mai important pentru client este ca ordinul său să fie executat cât mai repede. ordine pe care brokerul trebuie să le execute la deschiderea. Un aspect deosebit de important al mecanismului acestor tranzacţii constă în tipul ordinelor transmise de clienţi. respectiv la închiderea şedinţei de tranzacţionare. sau cumpărătorul deţine o poziţie „long”). de restricţiile de preţ şi de calitate. În acest caz. În cazul impunerii unor condiţionări temporare. Cel mai uzitat tip de ordin este ordinul „la piaţă” (în limba engleză: „market order”). principalele diferenţieri făcându-se în funcţie de momentul executării ordinelor. majoritatea burselor au stabilit. fiind consemnate totodată şi datele definitorii ale tranzacţiei. la un preţ mai mic. un interval de aproximativ 15 minute de „deschidere a pieţei”. ordine pe care brokerii de ring trebuie să le ducă la îndeplinire. Acesta reflectă tendinţa de ansamblu al preţurilor celor mai lichide 10 acţiuni. a poziţiei „long”. care prevăd anumite restricţii. Acest fapt constituie practic motivul principal pentru care brokerii de ring dau întâietate acestui tip de ordine faţă de altele. imediată. Concret.

Un astfel de ordin poate fi: „Vinde cinci contracte pe petrol pentru septembrie. − ordine valabile o anumită perioadă de timp Cea mai importantă restricţie pe care o pot conţine ordinele sunt cele de preţ. înseamnă că poziţia cumpărătorului va înregistra un profit de 30 de cenţi/uncie. ordinul limită de preţ trebuie să aibă şi o limită temporală (să fie un ordin de zi sau valabil o săptămână etc. iar clientul. Întrucât se întâmplă foarte rar ca preţul din ordin să fie egal cu preţul pieţei în momentul în care brokerul primeşte respectivul ordin. el va plasa un ordin stop la vânzare a două contracte la 158 . Ordinele cu limite temporare pot fi de mai multe feluri: − ordinul „de zi” (în limba engleză: „day order”). cât şi pierderi însemnate.30 USD/uncie. care trebuie să respecte condiţiile de mărime impuse de client.30 USD/uncie şi. dar. În această situaţie brokerul trebuie să aştepte până când preţul limită (conţinut în ordin) intră în piaţă pentru a-l duce la îndeplinire. în intervale foarte scurte. O variantă a ordinelor limită de preţ sunt „ordinele stop”. indiferent de timpul în care au fost realizate. atât profituri.). care sunt plasate în condiţiile în care traderul are deja poziţii deschise pe piaţă. este un ordin care conţine şi o limită de preţ. ordinele „limită de preţ” sunt ordinele executate la un anumit preţ de tranzacţionare. Un ordin stop este practic un ordin care devine ordin la piaţă dacă piaţa ajunge la preţul specificat de către client. − ordinul „până la anulare” (în limba engleză: „good till canceled”). la 5 USD/uncie”. deoarece în ultimă instanţă. Se numesc „ordine stop” deoarece limitează posibilele pierderi sau conservă un profit deja înregistrat de o evoluţie favorabilă a preţului. în cazul în care doreşte să mai efectueze tranzacţia. de regulă. acesta va aştepta ca preţul din ring să se apropie de cel din ordin. pentru a-l putea striga. el este anulat. majoritatea burselor de mărfuri au interzis folosirea acestui tip de ordin. în situaţia în care clientul nu se răzgândeşte şi anulează ordinul. Dat fiind că aşteptarea se poate prelungi uneori foarte mult. De exemplu: „Cumpără 2 contracte futures pe argint (nu contează luna). acest tip de ordin se referă doar la prima şedinţă a zilei. cumpărătorul va prefera să nu iasă de pe piaţă la 5. Uneori o zi poate include două şedinţe de tranzacţionare. Bineînţeles. Întrucât previziunile indică o creştere a acestui preţ. şi este frustrant pentru brokeri să stea mereu în gardă. care este un ordin pe care clientul îl vrea executat într-o anumită zi. Prin urmare. În cazul în care ordinul nu este executat în respectiva perioadă solicitată.pieţei care se înregistrează în momentele de deschidere/închidere a şedinţelor de tranzacţionare şi care pot genera.50 USD/baril”. trebuie să dea un alt ordin. la 28. Atunci când preţul ajunge la 5. pentru a proteja măcar o parte a acestui profit. preţul este cel care generează profiturile.

20 dolari/uncie.20 USD/uncie. care are rolul atât de supraveghetor al tranzacţiilor. În cazul în care. ceea ce înseamnă practic faptul că o persoană care a cumpărat un contract futures îl poate vinde mai târziu (fără să mai aştepte scadenţa). De regulă aceste garanţii nu reprezintă decât 10% din valoarea contractului şi poartă denumirea de marjă iniţială. garanţii care însă diferă de la o bursă la alta. preţul va scădea. În situaţia în care. între clientul care le emite şi agenţia care le execută trebuie să existe o încredere şi o colaborare perfecte. iar ordinul stop va rămâne inactiv. disponibilul din contul clientului scade. astfel încât să existe tot timpul o marjă de menţinere. dimpotrivă. i se solicită acestuia suplimentarea contului prin noi depuneri.20 dolari/uncie. În prezent. toate tranzacţiile trec prin Casa de Compensaţie (Clearing House). de circa 2/3 – 3/4 din marja iniţială. Astfel. O altă caracteristică esenţială a contractului futures o constituie posibilitatea de compensare. eliminându-şi astfel poziţia deschisă la agenţia de brokeraj la care a deschis contul de marjă. În mod concret. iar pe această cale profitul cumpărătorului va fi parţial protejat. cu acest proces. La sfârşitul fiecărei zile. brokerul îi va trimite clientului său un apel în marjă. adică debitor şi creditor în acelaşi raport juridic. sume provenind de fapt din marjele încasate de firmele de brokeraj de la clienţii lor). atât vânzătorul. 159 . iar clientul vânzător B dă un ordin de vânzare a unui activ suport brokerului său agent. care echivalează cu o cerere cu titlu de obligativitate pentru suplimentarea de fonduri. clientul cumpărător A dă un ordin de cumpărare a unui activ suport brokerului său agent. în vederea executării tranzacţiilor futures. În situaţia în care preţul îşi va menţine tendinţa de creştere. poziţia de cumpărare va înregistra în continuare câştiguri. denumite conturi de marjă. astfel încât suma din contul clientului să se ridice la nivelul marjei iniţiale. Prin urmare. prin marcarea pe piaţă. devenind pentru fiecare dintre ei parte în contract. numai circa 2% din totalul contractelor futures au ca rezultat o livrare fizică. legătura directă dintre cei doi brokeri este ruptă. cât şi cumpărătorul îşi deschid conturi speciale la firmele de brokeraj cu care lucrează. Având în vedere că majoritatea ordinelor de pe piaţă sunt transmise telefonic (sau electronic). Însă în cazul în care disponibilul din contul clientului scade sub această marjă. în momentul în care piaţa va ajunge la 5. cât şi de garant al executării contractului (orice operator de pe piaţa futures este obligat să constituie un depozit pe lângă Casa de Compensaţie pentru garantarea executării contractului. Casa de Compensaţie intervine între cei doi brokeri. Pe această cale. firmele de brokeraj solicită din partea clienţilor lor anumite garanţii în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contract. restul fiind finalizate prin compensarea poziţiilor deschise iniţial. brokerul va activa ordinul stop şi va vinde la 5. O altă caracteristică a tranzacţiilor pe piaţa futures o constituie existenţa contului de marjă.5.

• • fie prin închiderea poziţiei. deţinătorul unei poziţii deschise de cumpărare primeşte în contul său (denumit. lichidarea contractului are loc astfel: 160 . O altă caracteristică a contractelor futures o constituie şi modalitatea în care are loc lichidarea contractului. Dacă în cazul contractelor forward lichidarea contractului are loc la scadenţă. adică fără să mai aştepte scadenţa. odată cu livrarea mărfurilor şi primirea contravalorii acestora. În situaţia în care preţul contractului creşte. un contract este creat între brokerul A şi Casa de Compensaţie (brokerul A fiind „long”. preţul este actualizat. asigurând atât marcarea zilnică pe piaţă a poziţiilor futures. sau va pierde. ceea ce constituie un avantaj deosebit oferit de contractele futures. cât şi compensaţia globală a tranzacţiilor care se desfăşoară la bursă (adică regularizarea contractelor). prin intermediul Casei de Compensaţie. adică prin compensare cu o operaţiune în sens contrar. Ţinând cont de faptul că preţul unui contract futures oscilează zilnic. iar brokerul B fiind „short”). pe perioada valabilităţii contractului. care particularizează acest tip de contracte în raport cu contractele forward. aşa cum s-a menţionat. Dacă preţul contractual scade. Cu alte cuvinte. în cazul menţionat mai sus. pierderea va fi suportată din contul său. ţinând cont de faptul că pieţele futures sunt. ceea ce însemnă că deţinătorul unei poziţii deschide de vânzare va câştiga dacă preţul contractului va scădea. cumpărătorii şi vânzătorii de contracte futures nu-şi asumă obligaţii de natură financiară între ei. caracteristica principală care îl deosebeşte de contractul forward. ci fiecare dintre părţi îşi creează obligaţii faţă de Casa de Compensaţie. pieţe speculative). acest lucru înseamnă că. tot zilnic. iar bursa fiind „short”) şi un alt contract este creat între Casa de Compensaţie şi brokerul B (bursa fiind „long”. în funcţie de cerere şi ofertă. astfel încât pierderile uneia din părţile contractante sunt transferate ca venituri celeilalte părţi. valute sau active monetare). o sumă corespunzătoare profitului potenţial al contractului. În fapt. prin excelenţă. Se poate observa că participanţii la piaţa futures pot dispune de profitul disponibil rezultat din cotarea zilnică a contractelor. o reprezintă marcarea la piaţă (în limba engleză: marked to market). De exemplu: Pe o piaţă (bursă) care permite livrarea fizică. adică predarea-plata mărfii (caz foarte rar întâlnit. Casa de Compensaţie ia asupra sa rolul de garant al bunei desfăşurări a contractului faţă de fiecare broker. O altă caracteristică esenţială a oricărui contract futures (fie că este pe marfă. în cazul contractelor futures lichidarea se poate face pe două căi: • • fie prin livrare fizică. chiar înainte de închiderea poziţiei. dacă preţul contractului va creşte. cont de marjă).Astfel. marcarea la piaţă constituie esenţa contractului futures.

Etapa 1: operatorul A va deschide o poziţie de cumpărare pentru un activ suport, iar operatorul B va deschide o poziţie de vânzare pentru acelaşi activ suport; Etapa 2: cei doi operatori vor notifica intenţiile lor Casei de Compensaţie (aşa cum s-a arătat deja, Casa de Compensaţie se interpune între operatori, devenind vânzător pentru operatorul A şi respectiv, cumpărător pentru operatorul B); Etapa 3: la scadenţă, Casa de Compensaţie, în schimbul banilor pe care îi datorează operatorului B, primeşte marfa livrată de acesta, iar operatorul A primeşte marfa în schimbul banilor pe care îi datorează Casei de Compensaţie. Contractul de vânzare-cumpărare se va încheia la preţul cel mai mare, diferenţa de preţ fiind acoperită de Casa de Compensaţie, care este, prin natura sa, o persoană juridică non-profit, cu o poziţie netă permanentă zero.

În situaţia în care livrarea fizică nu este permisă de Regulamentul Bursei sau, pur şi simplu, nu se doreşte decât efectuarea de operaţiuni speculative, lichidarea contractului futures are loc, aşa cum s-a mai menţionat, prin închiderea poziţiei sau efectuarea unei operaţiuni de sens contrar, în perioada cuprinsă între încheierea contractului şi scadenţă. Mergând în continuare pe acelaşi raţionament, să presupunem că operatorul „A” nu aşteaptă scadenţa şi vinde activul suport, iar un alt operator participant pe piaţă, operatorul „C”, cumpără activul suport. Prin operaţiunea inversă, operatorul „A” îşi va compensa debitele şi creditele faţă de Casa de Compensaţie, închizându-şi poziţia deschisă anterior. În mod similar, operatorul „B” îşi va închide poziţia prin răscumpărarea activului suport. Prin urmare, principalele elemente ale unui contract futures sunt următoarele: simbolul contractului, unitatea de tranzacţionare, cotaţia, variaţia minimă de preţ-tick, limitele de variaţie zilnică a preţului, lunile de livrare, ultima zi de tranzacţionare, ultima zi de livrare şi programul de tranzacţionare. Prin elementele lor definitorii, prin standardizare şi prin crearea funcţiei de compensare, contractele futures au mărit eficienţa pieţei, permiţând apariţia unei pieţe mult mai fluide şi, mai ales, creând posibilitarea ca orice persoană să poată intra şi ieşi rapid de pe piaţă. 6.3.2. Asemănări şi deosebiri între contractele forward şi contractele futures Pornind de la cele expuse mai sus, se poate observa că principalele caracteristici ale contractelor futures sunt următoarele: • într-un contract futures, condiţiile contractuale sunt standardizate în ceea ce priveşte natura activului suport negociat, cantitatea contractată şi data livrării; • preţul contractelor futures este stabilit la bursă, printr-o procedură specifică de negociere (strigare într-o piaţă de licitaţie, la o bursă autorizată) şi variază în funcţie de condiţiile pieţei, valoarea contractului nemaifiind fixă, ca în cazul contractelor forward, ci variabilă, contractul futures fiind actualizat zilnic, prin marcarea la piaţă;

161

• executarea contractelor futures este garantată de Casa de Compensaţie şi, spre deosebire de contractele forward, riscul de neîndeplinire al obligaţiilor contractuale este nul; • lichidarea contractului futures poate fi făcută fie prin livrare fizică (circa 2% din cazuri), fie prin compensare cu o operaţie de sens contrar, adică operatorul cu poziţie „ long” îşi închide poziţia printr-o vânzare, iar cel cu poziţie „short” se acoperă printr-o cumpărare; • faptul că inclusiv pe pieţele unde livrarea fizică este permisă, acest lucru are loc în mai puţin de 2% din cazuri, dovedeşte faptul că participanţii nu intră pe piaţa futures cu intenţia de a cumpăra, respectiv a vinde activul suport al contractului , ci pentru a efectua operaţii speculative; • pe piaţa futures nu au acces direct decât membrii bursei care, prin reprezentanţii lor (brokeri de ring, deckeri, runneri, agenţi de bursă), acţionează la ordinele clienţilor şi pot determina, prin sfaturile şi opiniile lor, direcţii de acţiune. Sintetizând cele expuse până acum, diferenţele şi asemănările dintre contractele forward şi contractele futures pot fi analizate prin intermediul următorului tabel64:

64

Teodor Ancuţa şi colab. Op.cit., pag. 12. 162

Tabelul 13 Comparaţie între contractele forward şi contractele futures
Caracteristica Felul tranzacţiei Contract forward Cumpărătorul şi vânzătorul sunt obligaţi să cumpere sau să vândă o anumită cantitate dintr-o marfă (valută sau activ monetar), la un preţ stabilit şi la o dată viitoare. Negociabilă Negociabilă Preţurile sunt determinate în particular, de către vânzător şi de către cumpărător. Depinde de relaţia de încredere dintre cumpărător şi vânzător. Foarte mare Contract futures Cumpărătorul şi vânzătorul sunt obligaţi să cumpere sau să vândă o anumită cantitate dintr-o marfă (valută sau activ monetar), la un preţ stabilit şi la o dată viitoare. Standardizată Standardizată Preţurile sunt determinate prin strigare într-o piaţă de licitaţie dintr-o bursă autorizată. Atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul plasează fonduri (marja) la Casa de Compensaţie a Bursei. Foarte scăzută

Mărimea contractului Data livrării Metoda de tranzacţionar e Depozitul de asigurare Frecvenţa livrării Reglementare Localizarea Pieţei Lichidarea contractului Emitent şi garant

Legi comerciale Legi specifice În toată lumea, prin telefon Un sediu central (în interiorul unei sau mijloace electronice. burse), cu posibilităţi de comunicare în întreaga lume. Cu ocazia livrării; extrem de Prin compensare; foarte puţine rar prin compensare, care prin livrare. necesită un anumit cost. – Casa de Compensaţii a Bursei

6.4. Contracte futures pe valute Contractele futures pe valute (în limba engleză: currency futures) sunt contracte ce includ în conţinutul lor specificaţia expresă a unui volum standard dintr-o anumită monedă ce va fi schimbată la un anumit termen 65. Altfel spus, un contract futures pe valute reprezintă o obligaţie, asumată în cadrul bursei futures, de a cumpăra sau de a vinde o valută în viitor, conform specificaţiilor cuprinse în contract.
65

Gemmil Gordon. Options pricing: International perspective. Mc. Graw Hill, London, 1993. 163

6.4.1. Geneza şi caracteristicile contractelor futures pe valute În perioada modernă, unul din principalele obiective ale organizării schimburilor în cadrul bursei îl reprezintă asigurarea operativităţii tranzacţiilor comerciale şi financiare şi realizarea acestora pe o bază standardizată. Necesitatea extinderii şi intensificării schimburilor a generat o tendinţă de „dematerializare” a mărfurilor, de la bunuri determinate fizic trecându-se treptat la mostre şi eşantioane şi de la acestea, la titluri pe marfă. Prin urmare, bursa simplifică activitatea de tranzacţionare şi reduce practic negocierea la elementele sale esenţiale: sensul operaţiunii (vânzare-cumpărare), marfa, calitatea, preţul şi termenul de livrare. În esenţă, bursa nu mai constituie o piaţă originară unde se vând şi se cumpără mărfuri fizice, ci o piaţă derivată, pe care se vând şi se cumpără titluri de marfă, procesul de dematerializare a mărfii constituind practic primul pas spre apariţia tranzacţiilor futures. Atât bursele de mărfuri, cât şi cele de valori, au apărut acum câteva secole, fiind în prezent cele mai importante instituţii ale economiei de piaţă moderne. În accepţiunea contemporană, se pare că prima bursă a fost cea de la Anvers, înfiinţată încă din anul 1531, bursă care avea o clădire proprie, unde aveau loc tranzacţiile cu mărfuri coloniale. Ulterior, în cursul anului 1554, a luat fiinţă la Londra o bursă denumită „The Royal Stock Exchange”∗), care, începând cu anul 1773, s-a profilat exclusiv pe schimbul de efecte financiare. Au mai fost înfiinţate şi alte burse: la Bâle/Basel, în cursul anului 1699; la Paris, în cursul anului 1724; la Viena, în cursul anului 1761; la NewYork, în cursul anului 1792; la Bruxelles, în cursul anului 1801; la Milano, în cursul anului 1833; la Roma, în cursul anului 1827; la Madrid, în cursul anului 1831; la Geneva, în cursul anului 1850; la Tokyo, în cursul anului 1855 etc. Prima bursă organizată a apărut în cursul anului 1848, unde aveau loc întâlniri centralizate. Este vorba de Chicago Board of Trade (CBOT Bursa de Grâne din Chicago) care a ajutat la soluţionarea problemelor legate de oferta de grâne – care exista în trecut în S.U.A. – şi care a contribuit, de asemenea, la stabilitatea preţurilor cerealelor pentru tot restul unui an. În cursul anului 1874, negustorii din Chicago au format Bursa de Produse din Chicago, unde se comercializau la început ouă, unt, brânză, păsări domestice şi alte produse agricole. În cele din urmă însă, datorită faptului că la această bursă s-a început tranzacţionarea unor multiple şi diverse tipuri de
)

A fost înfiinţată de renumitul economist englez Thomas Gresham, autor al celebrei legi care îi poată numele, conform căreia „moneda bună este alungată de pe piaţă de moneda rea”. 164

mărfuri, cu începere din anul 1919, ea a început să fie denumită Chicago Mercantile Exchange (C.M.E.). Dezvoltarea explozivă a pieţelor la termen în această perioadă, precum şi creşterea semnificativă a numărului de tranzacţii, au determinat, începând cu anul 1971, diversificarea gamei produselor tranzacţionate la termen cu: metale preţioase, devize, titluri financiare cu venit fix şi indici bursieri. Drept urmare, în anul 1972, Chicago Mercantile Exchange – prin compartimentul său specializat, The International Money Market (IMM) – lansează primele contracte futures pe valute, iar în anul 1975, Chicago Board of Trade lansează primele contracte futures pe rata dobânzii. În prezent, în ceea ce priveşte comerţul cu mărfuri, cu toate că mărfurile cele mai importante sunt cotate pe pieţele futures, operaţiunile la termen nu mai reprezintă decât un volum limitat. Rezultă deci că dezvoltarea masivă a „industriei futures” se datorează în prezent domeniului financiar. Aşa cum a fost deja menţionat, piaţa contractelor la termen ( futures), pe valute, a fost inaugurată la data de 16 mai 1972, de către Chicago Mercantile Exchange, această tehnică răspândindu-se ulterior şi în alte centre financiare, dar fără a înregistra acelaşi succes ca cel de la Chicago Board of Trade. De exemplu, la International Monetary Market (IMM) – departamentul care funcţionează în cadrul Chicago Mercantile Exchange (CME) – contractele futures au fost disponibile pentru şapte valute frecvent tranzacţionate, astfel66: Tabelul 14 Categorii de valute tranzacţionate la IMM Valuta Liră sterlină Dolar Canada Franc francez Marcă germană Yen japonez Peso mexican Franc elveţian Unităţi/contract 25 000 100 000 250 000 125 000 12 500 000 1 000 000 125 000

Nu cunoaştem încă unităţile/contract stabilite, în prezent, pentru euro. Principalele caracteristici ale contractelor le termen pe valute negociate la IMM sunt următoarele: ♦ tranzacţiile sunt efectuate pentru perioade precise, care sunt martie, iunie, septembrie, decembrie, şi pentru durate ce pot atinge doi ani, ceea ce înseamnă că pot fi cotate simultan opt scadenţe;
66

D. Cosma, C. Olariu. Relaţii monetare internaţionale. Editura Augusta, Timişoara, 1998. 165

♦ valorile nominale ale contractelor sunt standardizate (25 000 lire sterline, 100 000 dolari canadieni etc.); ♦ limitele de variaţie ale contractelor sunt, de asemenea, standardizate, fiind cuprinse între 10 şi 12,5 USD pentru fiecare contract; ♦ depozitele de siguranţă diferă în funcţie de contract şi de volatilitatea cursului valutar, acestea reprezentând, de regulă, între 1 şi 3% din valoarea contractelor. Iniţial, marile bănci americane nu au agreat dezvoltarea acestor noi pieţe de instrumente financiare, reuşind chiar să le blocheze parţial evoluţia 67, deoarece exista teama, justificată în realitate, că aceste noi pieţe vor clătina monopolul pieţei interbancare. Ulterior, cu începere din anul 1977, situaţia s-a schimbat, o serie de bănci începând să efectueze arbitraje între cele două pieţe – piaţa interbancară (piaţa contractelor forward) şi cea a contractelor futures. În acelaşi timp, a început extinderea noilor pieţe de contracte la termen pe valute, unele având un real succes, exprimat mai ales prin volumul mare de poziţii deschise pe piaţă∗). În ceea ce priveşte pieţele futures deschise în afara S.U.A., acestea au înregistrat iniţial eşecuri, în principal datorită faptului că activitatea pe această piaţă era mult redusă, comparativ cu cea de pe piaţa interbancară. În concluzie, în prezent, piaţa contactelor standardizate, în măsura în care marile bănci nu vor mai pune piedici în calea dezvoltării acestui fenomen şi în măsura în care tot mai mulţi agenţi economici se vor iniţia în modul de funcţionare al acestei pieţe, are reale şanse de extindere pe plan mondial, având în vedere şi faptul că ele oferă, în aceeaşi măsură, o posibilitate în plus de acoperire a riscului de schimb, uneori cu cheltuieli incomparabil mai mici decât cele de pe piaţa interbancară. 6.4.2. Categorii de contracte futures tranzacţionate în România Contractele financiare futures pot îmbrăca mai multe forme, în funcţie de natura activului suport tranzacţionat, drept pentru care putem distinge trei categorii de contracte futures: ♦ contracte futures pe valute; ♦ contracte futures pe indici bursieri; ♦ contracte futures pe rata dobânzii. În prezent, în România, la Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS) se tranzacţionează doar primele două categorii de contracte futures – pe valute şi pe indici bursieri.
67 )

S. Gaftoniuc. Finanţe internaţionale. Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 224. De exemplu: în cursul anului 1985, bursa New-York Cotton Exchange a inaugurat un contract în dolari, evaluat pe baza cursurilor medii ponderate ale primelor zece devize utilizate în comerţul internaţional, iar în cursul anului 1986, aceeaşi bursă a creat primul contract la termen în ECU. 166

cel mai des utilizaţi în cadrul Bursei sibiene sunt:  Bursa este instituţia care pune la dispoziţia participanţilor cadrul 167 . această acţiune a constituit premisa esenţială care a dus la reorganizarea Bursei de Mărfuri Sibiu ca Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu – piaţă futures financiară.F. când au fost lansate în premieră la Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu. Conştientă de importanţa pe care o are bursa de mărfuri pentru implementarea şi dezvoltarea mecanismelor economiei de piaţă şi pentru corelarea proceselor vizând accelerarea procesului de integrare europeană şi euro-atlantică. prin introducerea de active noi spre tranzacţionare (contracte futures pe un indice bursier. Cu toate că încă din anul 1929 legea cunoscută sub denumirea de „Legea Madgearu” permitea derularea în România a operaţiunilor la termen. la data de 18 noiembrie 1998. reprezentativ pentru întreaga piaţă de capital. însă după ce va fi fost creată piaţa secundară pentru acestea) prin completarea tranzacţionării cu strigare cu tranzacţionare electronică.F. Fiind cunoscut faptul că lansarea cu succes a unui contract futures depinde de lichidităţile pieţei activului de bază tranzacţionat. domnii Thomas Curtean şi Alexandre Etienne Hergan. ce urmează a fi realizat în viitorul apropiat. Pe fondul unui volum scăzut al tranzacţiilor pe piaţa mărfurilor fungibile şi al lipsei unui cadru legislativ – care era tot mai insistent cerut pentru piaţa din România – Sibiu Monetary Financial & Commodities Exchange – .1. se bucura deja de recunoaştere din partea instituţiilor similare din alte ţări. Terminologia utilizată pe piaţa futures în România Mecanismele de tranzacţionare a contractelor futures la Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu (Sibiu Monetary Financial & Commodities Exchange) fac necesare cunoaşterea şi înţelegerea terminologiei specifice cu care se operează în mod frecvent. care au oferit consultanţă pentru implementarea acestei activităţi. iar din luna iulie a anului 1997 a introdus.M. Strategia pe termen scurt a BRM constă în dezvoltarea pieţei futures prin atragerea de noi actori pe piaţă (şi anume membrii compensatori). Prin eforturile sectorului privat.C. Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu a reuşit să includă numele României în rândul celor 38 de ţări din lume în care funcţionează burse futures şi de opţiuni.E. iar din luna noiembrie a anului 1998. B. opţiuni pentru contracte futures. contractele futures.2.. care se numea pe atunci doar Bursa de Mărfuri Sibiu s-a orientat spre lansarea contractelor futures pe valute şi pe indici bursieri. 6.Lansarea contractelor futures având drept activ de bază rata dobânzii constituie un obiectiv avut în vedere de BMFMS. tranzacţionarea contractelor futures pe active monetare.S-S. Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu ţine în permanenţă pasul cu cele mai noi concepte şi instituţii în domeniu din statele cu economie de piaţă consolidată şi în plină expansiune. Principalii termeni. După numai cinci ani de existenţă.N. având strânse relaţii cu cele două mari burse din Chicago: Chicago Mercantile Exchange (CME) şi Chicago Board of Trade (CBOT). Acest lucru a fost posibil datorită ajutorului acordat de reputaţi specialişti americani de origine română. pentru prima dată în România. fără nici un fel de sprijin guvernamental. Bursa Română de Mărfuri Bucureşti (Romanian Commodities Exchange) a lansat. De asemenea. Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu (Sibiu Monetary Financial & Commodities Exchange – SMFCE) a fost înfiinţată în cursul anului 1994.4. acestea nu au fost practicate în ţara noastră până la data de 11 iulie 1997. din domeniul burselor de mărfuri.M. contracte futures pe certificate de trezorerie.

− pierderi din tranzacţii. Agenţia de Brokeraj este o societate comercială. prin intermediul căreia se desfăşoară relaţia client/Casă de Compensaţie în ceea ce priveşte compensarea. Membru compensator este unicul participant la tranzacţiile futures şi cu opţiuni care poate avea legături directe cu Casa de Compensaţie. În calitate de membru compensator apare o societate comercială. Marja de menţinere este suma minimă care trebuie să existe în contul de marjă pentru menţinerea poziţiilor deschise. la ordinul căruia sunt tranzacţionate contracte futures sau cu opţiuni. Marja iniţială este suma existentă în contul de marjă. autorizată să efectueze tranzacţii în nume propriu sa în numele clienţilor săi. autorizată de Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu (Sibiu Monetary Financial & Commodities Exchange) să execute în ring ordinele de vânzare sau de cumpărare. în situaţia în care suma existentă în acest cont scade sub nivelul marjei de menţinere. asumându-şi întreaga răspundere pentru tranzacţiile efectuate.         organizat în care se pot desfăşura tranzacţiile bursiere. − rezerve. Client este o persoană fizică sau juridică. în/din care se creditează/debitează următoarele sume cerute de regulamentul de tranzacţionare: − marja iniţială. − comisioane. garantarea şi decontarea sumelor necesare tranzacţiilor la termen. − marja de menţinere. − garanţii. Cont de marjă este contul deschis de un client la Casa de Compensaţie sau la Agenţia de Brokeraj. Broker este o persoană fizică. Această solicitare trebuie onorată de 168 . Casa de Compensaţie este organismul care garantează şi care cere garanţii pentru toate tranzacţiile la termen ce se desfăşoară prin bursele de mărfuri. membră a Casei de Compensaţie. angajat al unei Agenţii de brokeraj. membră a unei burse de mărfuri. Apelul în marjă reprezintă solicitarea Casei de Compensaţie sau a Agenţiei de Brokeraj pentru suplimentarea cu fonduri a contului de marjă. necesară pentru iniţierea fiecărui contract la termen. exclusiv printr-un intermediar de bursă (Agenţie de Brokeraj). − profit.

un contract futures pe valute reprezintă un angajament. Pentru contractele futures este specific faptul că acestea au calităţile produselor standardizate. la sfârşitul fiecărei sesiuni de tranzacţionare. acţiune prin care se face ajustarea zilnică a contului de marjă rezultată în urma profitului sau a pierderii din contractele futures încheiate.2. Contractele futures pe valute Aşa cum s-a precizat mai sus. în urma unui ordin dat de Casa de Compensaţie sau din iniţiativa Agenţiei de Brokeraj. în funcţie de care se determină valoarea contractului. − pentru contractul ROL/EUR. unitatea de tranzacţionare stabileşte cantitatea. (ROL/USD∗)). începând din luna august a anului 1997.A. în cazul în care clientul nu răspunde apelului în marjă lansat. • contracte futures pe euro (ROL/EUR). astfel: − pentru contractul ROL/USD.U. motiv pentru care practica bursieră a impus simplificarea denumirii. Astfel. nu poate fi utilizată definirea completă a produsului. 169 . de a cumpăra sau vinde un activ monetar (o valută) la o dată viitoare. opusă celei iniţiale. singura variabilă fiind preţul. în momentul încheierii acestuia.A.. 6. ) Având în vedere faptul că produsele care stau la baza contractelor au o denumire şi un mod de identificare foarte precis. • contracte futures EUR/USD.U.2. Lichidarea (compensarea) poziţiilor deschise este operaţiunea prin care titularul contului de marjă încheie o operaţiune. în ţara noastră.4.     client până cel târziu înaintea începerii sesiunii de tranzacţionare de a doua zi. Poziţia descoperită este o poziţie deschisă care nu are acoperită marja de menţinere. Contractele futures pe valute au luat fiinţă. Marcarea la piaţă a poziţiilor deschise este operaţiunea efectuată de Casa de Compensaţie. în raport cu evoluţia preţului de marcare (cotare) la piaţă al fiecărei sesiuni de tranzacţionare. prin substituirea acesteia prin simboluri. în condiţiile stabilite prin contract. tot la Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu. în prezent tranzacţionându-se următoarele tipuri de contracte: • contracte futures pe dolarul S. asumat în cadrul bursei futures. Poziţia deschisă este reprezentată de un contract futures care nu a fost încă lichidat printr-o operaţiune de sens contrar. unitatea de tranzacţionare este de 1 000 EUR. Lichidarea forţată este o operaţiune de lichidare în ring a poziţiilor descoperite. unitatea de tranzacţionare este de 1 000 dolari S.

scadenţele fiind de la una la şase luni. fie short) deschisă. Dacă ai cumpăra valuta la nivelul cursului curent de schimb. Acesta este de regulă mai mare pentru contractele cu scadenţe mai îndepărtate şi scade pe durata de viaţă a contractului futures. În cazul contractelor futures pe valute tranzacţionate la BMFMS. rata dobânzii pe piaţa naţională şi rata dobânzii pe pieţele străine). valoarea contractului futures este egală cu 1000 × preţul futures al valutei.N. Diferenţa dintre preţul curent şi cel futures se numeşte basis. lunile de iniţiere a acestora sunt lunile anului.R. de exemplu.000 lei. Pentru contractele futures pe valute.465 lei/USD. dacă moneda unică europeană este tranzacţionată la 35480 lei/euro. Dacă deţii o poziţie (fie long. iar cumpărătorul este de acord să cumpere 1000 EUR × preţul futures al monedei europene la scadenţa contractului.415 lei/USD priveşte în cont 50. De exemplu. contractele futures pe devize se lichidează în numerar ca în exemplul următor. Casa Română de Compensaţie lichidează toate poziţiile deschise la acest curs. Preţul contractului futures. de a cumpăra sau vinde o valută în viitor.N. La scadenţă. la scadenţa contractului. vânzătorul (denumit şi short) este de acord să vândă 1000 EUR x preţul futures al euro. Un cumpărător care a achiziţionat contractul cu 30. dar poate fi mai mare sau mai mic datorită efectelor economice ale câtorva factori ca. nu trebuie să plăteşti decât marja de risc. fie să-ţi finanţezi achiziţia la nivelul ratei dobânzii pe termen scurt. Lichidarea finală are loc în ultima zi a lunii de scadenţă.480.Un contract futures pe valute este o obligaţie. ar trebui fie să o plăteşti integral în numerar. Contul 170 .R. la un preţ stabilit în prezent. Modalitatea de lichidare Termenii tuturor contractelor futures de la BMFM Sibiu sunt standardizaţi cu excepţia preţului. asumată în cadrul bursei futures.000 lei = 1000 USD x (30.. nu sunt plătiţi într-o singură tranşă.415).000 lei în euro. deţinerea unui contract futures este echivalentă cu investirea a 35. Când se tranzacţionează cu contract futures ROL/EUR.465 – 30. La scadenţă preţul curent şi preţul futures tind să se egalizeze. Dacă însă ai lua o poziţie long pe piaţa futures. Aceşti 50. Prin urmare. Dacă nivelul cursului valutar al dolarului american comunicat de B. este 30. Preţul contractului futures pe valute la BMFM Sibiu depinde de nivelul cursului valutar comunicat de B. o poţi lichida în orice moment înainte de scadenţă. Pentru ca preţul futures să reflecte o valoare comparabilă cu o poziţie spot. în ultima zi de tranzacţionarea din 28 septembrie. preţul futures poate fi tranzaţionat peste sau sub nivelul curent al cursului valutar depinzând de efectul net al acestor factori. care este negeciat prin ofertele de cumpărare şi vânzare introduse în piaţă prin intermediul sistemului electronic de tranzacţionare. trebuie ca aceste diferenţe de cost de finanţare să se reflecte în preţul futures.

De exemplu.. După iniţierea tranzacţiei. valoarea în lei a sumei în cont necesare va fi determinată de modificările de preţ ale contractului futures şi de numărul de contracte cumpărate sau vândute. trebuie să depui marja de risc la societatea de brokeraj care te reprezintă.R. deţinătorul unei poziţii short (vânzătorul) încadează 750 lei/euro × 1. Desigur. poziţiile rămase deschise sunt compensate în numerar. deoarece valoarea pe piaţă a contractului este mai mică decât valoarea la care a vândut. 6.1. pentru acea zi. deoarece valoarea de piaţă a contractului este mai mică decât valoarea la care a cumpărat contractele. Cumpărătorul sau vânzătorul pot să-şi închidă poziţiile. Măsuri de siguranţă pentru contractele futures Un avantaj important al burselor futures este că părţile contractului nu sunt expuse riscului de neplată a contrapărţii. Asemenea plăţi „marchează la piaţă” valoarea contractului futures. dacă preţul de cotare a contractului futures ROL/EUR cu scadenţă în octombrie a scăzut de la 28.000 EUR = 750. Acest proces se numeşte marcare la piaţă şi are rolul de a compara valoarea de cumpărare sau vânzare a contractului cu valoarea sa de piaţă. Metodologia de tranzac ţionare pe pia ţa futures în România Toate tranzacţiile futures şi cu opţiuni pe futures la Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS)/Sibiu Monetary Financial & Commodities Exchange – SMFCE au loc în spaţii special amenajate pentru 171 . conturile de marjă sunt debitate şi creditate zilnic.de marjă este ajustat zilnic. Sistemul de marje al BMFM Sibiu funcţionează după cum urmează.N. La iniţierea unei poziţii futures.850 între 15 şi 17 octombrie.2. în funcţie de preţurile pieţei. aşa cum am arătat anterior.2. Societatea de brokeraj are încheiat un contract de garantare a tranzacţiilor proprii cu un membru compensator. în funcţie de cursul valutar comunicat de B.000 lei.000 lei iar acesta plăteşte vânzătorului aceeaşi sumă. Bursele futures au perfectat sistemul marjelor pentru a proteja participanţii la piaţă. iar deţinătorul unei poziţii long (cumpărătorul) plăteşte 750.4. Membrul compensator este membru bursei acţionar al Casei Române de Compensaţie.600 lei 27.000 lei. Dacă preţul de cotare a contractului futures scade cu 70 lei. Aceste comparaţii au ca rezultat creditarea sau debitarea zilnică a contului fiecărui titular cu profitul sau pierderea din cotare. care garantează toate tranzacţiile efectuate în piaţă. La scadenţă. începând cu ziua iniţierii tranzacţiei futures şi continuând până la data lichidării contractului sau când contractul este compensat printr-o tranzacţie opusă. compensând contractele. Această marjă reprezintă doar o mică fracţiune (negociată între tine şi agenţie) din valoarea contractului şi îţi asigură o capacitate de finanţare suplimentară substanţială. la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare cumpărătorul plăteşte Casei de Compensaţie 70.

şi datorită faptului că potenţialul investitor trebuie să aibă încredere deplină în reprezentantul său pe piaţa futures. acţiune ce debutează prin semnarea de către client (investitor) a următoarelor documente: − declaraţia de asumare a riscului (prin care îi este adus la cunoştinţă faptul că tranzacţiile futures sunt investiţii cu un grad ridicat de risc). pentru a fi duse în ringurile de tranzacţionare. 5. În încăpere se află. prin marcarea la piaţă. Tranzacţiile la Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu nu reprezintă altceva decât cumpărarea şi vânzarea de contracte futures şi opţiuni. lichidarea contractului. pentru a se stabili cu precizie timpul în care au avut loc tranzacţiile. 172 . numeroase monitoare sau tabele electronice. sau diverse alte anunţuri. executarea ordinului. prin intermediul sistemului denumit licitaţie prin strigare. urmează acţiunea de iniţiere a contractului futures. 1) Înainte de a se implica pe piaţa futures. 3. un stil propriu de acţiune şi de comunicare cu clienţii săi. Astfel. clienţi ai agenţiilor de brokeraj din întreaga ţară. 6. În apropierea ringurilor de tranzacţionare se află tabele. care transmit informaţii suplimentare. operarea contului de marjă. − contractul de agenţie: se încheie personal între Agenţia de Brokeraj şi clientul său. în funcţie de tipul de activ tranzacţionat. acesta fiind unicul loc unde pot fi negociate activele respective. cum ar fi de exemplu. Fiecare broker are. negociate prin folosirea normelor de ofertare. transmiterea ordinului.această activitate. în acest sens. În imediata apropiere a ringurilor se află birourile agenţiilor de brokeraj unde sunt primite telefonic. de asemenea. în fiecare ring se tranzacţionează un singur activ. cele referitoare la preţurile de la alte burse sau pieţe. După alegerea brokerului. unde vor fi executate de brokerul agenţiei de brokeraj. Mecanismul de tranzacţionare de la Bursa sibiană presupune parcurgerea următoarelor etape: 1. pe care sunt afişate preţurile la care sunt efectuate tranzacţiile şi ora exactă a efectuării acestora. locuri denumite ringuri (în limba engleză: pit). fiecare client (potenţial investitor) trebuie să-şi aleagă o firmă de brokeraj care să corespundă şi să înţeleagă intenţiile sale. de asemenea. 2. prin fax sau prin mijloace electronice ordine de la investitorii individuali sau de la marii investitori comerciali. intervenţia Casei de Compensaţie. 4. Fiecare ring este alcătuit din mai multe etaje. Prin acest contract brokerul devine agent financiar al clientului său. prin strigări codificate sau prin semne manuale. iniţierea contractului futures. fiecare dintre acestea fiind utilizat pentru o altă dată de scadenţă a contractului. Alegerea brokerului este importantă.

2) Ordinul clientului (cu specificarea expresă a tipului acestuia. 68 Sursa: Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS) / (Sibiu Monetary Financial & Commodities Exchange – SMFCE) 173 . chiar şi sumar. ) Fiecare Agenţie de Brokeraj din România are cont deschis la o anumită bancă. brokerul de ring va executa contractul (va cumpăra sau va vinde un anumit număr de contracte futures pe o anumită valută. întrucât el nu mai este nevoit să-şi imobilizeze un volum prea mare de fonduri. acest lucru reprezentând un real avantaj.Tranzacţia este iniţiată deci de cumpărători/vânzători. care va consemna toate datele definitorii pentru tranzacţie. cel mai târziu până la începerea următoarei şedinţe de tranzacţionare. ordin limită şi aşa mai departe) este apoi transmis brokerului de ring. În funcţie de numărul de contracte pe care doreşte să le tranzacţioneze. în contul de marjă al clientului trebuie să existe în permanenţă o sumă minimă. clientul va trebui să depună o garanţie sub formă de marjă iniţială în contul de marjă pe care l-a deschis la brokerul cu care colaborează∗). se pot deduce cu uşurinţă câteva avantaje. În cazul în care clientul suferă o pierdere în urma marcării zilnice la piaţă. pe întreaga durată de valabilitate a contractului (acest lucru fiind posibil datorită standardizării zilei de lichidare a contractului). Dintre aceste avantaje menţionăm câteva: • garanţia depusă (sub forma marjei iniţiale) de orice investitor pe piaţa futures este mult mai redusă faţă de valoarea contractului. până ce contul va atinge nivelul marjei iniţiale. denumită marjă de menţinere. în piaţă. cele prezentate până acum. 3) În funcţie de tipul ordinului primit de la clientul său. aceste operaţiuni putând fi realizate în orice moment. Analizând. ceea ce înseamnă că titularul de cont este obligat să alimenteze contul cu fonduri suplimentare. în calitate de clienţi. iar nivelul marjei iniţiale scade sub nivelul de menţinere. adică: ordin la piaţă. care dau ordine Agenţiilor de Brokeraj – cu care aceştia lucrează – să încheie contracte futures. pentru o anumită scadenţă). 4) Dat fiind că valoarea contractului futures se modifică zilnic. la care clientul va depune suma de bani sub formă de marjă. • iniţierea sau lichidarea unui astfel de contract este relativ simplă. până se va ajunge la nivelul marjei iniţiale. el va primi un apel în marjă. la un anumit preţ. în funcţie de preţul de cotare la care se realizează marcarea pe piaţă. poziţiile rămase descoperite vor fi lichidate forţat. În situaţia în care clientul nu răspunde apelului în marjă lansat. care au ca efect final încurajarea investitorilor în alegerea făcută. element care asigură în ultimă instanţă integritatea Casei de Compensaţie şi a Agenţie de Brokeraj şi care reprezintă aproximativ 3/4 din marja iniţială68. în vederea menţinerii poziţiei iniţiale deschise.

se poate observa cu uşurinţă că operaţiunile futures au la bază următoarele motive: • acoperirea unui risc valutar (operaţiune cunoscută sub denumirea de hedging). în vederea protejării riscului de depreciere a leului pe piaţa valutară. Însă este evident faptul că. precizăm că. nu este permisă livrarea fizică a valutei. orice contract cumpărat sau vândut reprezintă o poziţie deschisă.2. ci doar plata în lei a diferenţelor dintre valoarea contractului iniţiat (la preţul futures stabilit în ziua încheierii contractului) şi 1 000* cursul leu/dolar comunicat de Banca Naţională a României în ziua scadenţei.4. prin intermediul pieţei futures. în scop de hedging Hedging-ul reprezintă în principal o operaţiune de protejare. cât şi compensaţia globală a tranzacţiilor care se fac la bursă. posibilitatea stabilirii unui anumit preţ pentru produse. între vânzător şi cumpărător. împotriva riscului de modificare nefavorabilă de pe piaţa cash. • operaţiuni speculative. un importator care urmează să achite o factură externă peste 40 de zile. 6.2. în ultimă instanţă. în momentul tranzacţiei. 6) În general. lichidare cash sau reglementarea diferenţelor de curs) Referitor la această modalitate de lichidare. cumpărând de la primul şi vânzându-i celui de al doilea. De exemplu. aşa cum s-a mai menţionat. la preţul stabilit de cele două părţi. la Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu. lichidarea contractelor futures are loc pe două căi: • la scadenţă (prin livrare fizică. cu mult timp înainte ca acestea să fie vândute. Prin urmare. adică o obligaţie faţă de Casa Română de Compensaţie. asigurând atât marcarea zilnică la piaţă a poziţiilor futures. fiind înlocuită cu alte două relaţii: una care se naşte între cumpărător şi Casa Română de Compensaţie şi cealaltă care se naşte între Casa Română de Compensaţie şi vânzător. Hedging şi specula ţie pe pia ţa futures a contractelor în valut ă în România Pe baza celor prezentate până acum. Casa Română de Compensaţii (CRC) se interpune. asigurând derularea tranzacţiilor. riscul valutar – datorat decalajului între momentul încheierii unui contract între un importator şi un exportator şi data scadenţei – poate fi acoperit prin stabilirea unei strategii de hedging.• prin iniţierea unui contract pe piaţa futures. garanţia depusă sub formă de marjă. în conformitate cu prevederile Regulamentului de funcţionare. a) Iniţierea unui contract futures pe valută. Astfel. 5) Casa Română de Compensaţie deţine un rol esenţial în derularea tranzacţiilor. va iniţia o poziţie de cumpărare ( long) de contracte futures pe valute. relaţia directă dintre cei doi parteneri dispare. pentru care este necesară. Prin urmare. reprezintă cel mai mare avantaj al compensării riscului în piaţă. la Sibiu Monetary Financial & 174 .2.

Commodities Exchange nefiind permisă livrarea fizică a valutei. în schimb.090 lei. Să presupunem că pentru un contract el trebuie să deţină în contul de marjă o sumă de 600. Hedging pentru exportator (hedging short): Să presupunem că este luna mai 2001.179 lei. dar va beneficia. în speranţa de a realiza un profit de pe urma modificărilor de curs prognozate. preţul spot al euro este de 25. în cazul în care se efectuează compensarea printr-o operaţie de sens contrar.000 lei. b) Iniţierea unui contract futures pe valută în scop speculativ Speculaţia reprezintă o tranzacţie pe piaţa futures prin care o persoană îşi asumă riscul. iar preţul pe piaţa futures la contractele cu scadenţă în iunie este de 27. dacă intuieşte o scădere a acestora. Momentan (în 17 mai). şi un exportator aşteaptă să primescă la sfârşitul lunii iunie suma de 100. de: • câştigul obţinut din diferenţa între preţul futures al dolarului şi cursul valutar comunicat de Banca Naţională a României în ziua scadenţei (în cazul în care datele scadenţei contractului futures şi cea a contractului comercial coincid). valoarea unui contract fiind de 1000 EUR. iată evoluţia operaţiunii de hedging: 175 . 100 contracte ROL/EUR cu scadenţă în luna iunie la preţul de 27. Prin hedging. Exportatorul îşi acoperă riscul la euro pe care îl va primi vânzând printr-o agenţie de brokeraj a BMFM Sibiu. Prin urmare. În continuare. Acţionând doar pe piaţa futures.Sibiu A.090. Speculatorul va cumpăra de pe piaţa futures. Studii de caz propuse de Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri . importatorul va cumpăra valuta (fizic) tot de pe piaţa valutară.000 EUR. speculatorul va fi întotdeauna expus la risc iar câştigurile sau pierderile sale pe această piaţă nu sunt compensate de câştigurile sau de pierderile de pe piaţa cash. • diferenţa între preţul de vânzare al contractului şi cel de cumpărare. dacă se aşteaptă ca anumite cursuri valutare să crească şi va vinde. importatorul nu va intra în posesia valutei în momentul scadenţei. dar pierderea sa va fi astfel compensată (parţial sau total) de câştigul obţinut pe piaţa futures. pe perioada de valabilitate a contractului. el poate bloca preţul EURO din iunie şi să se protejeze împotriva unei eventuale deprecieri a monedei unice europene faţă de leu.

Preţul de cotare a contractelor este 26.000.000. Pe piaţa interbancară.100.000+ 54. SUMA ÎN CONT 60.699 miliarde lei adică 26.000.394.000. 176 .000.179 lei/euro 22 mai 2001 Curs oficial 24.100. La această sumă se adaugă câştigul din piaţa futures.000 EUR la un curs în jur de 24.994 lei/euro.000+ 239. Rezultă un profit de 540.000 114.000 lei pe contract vândut şi cumpărat.000 60.400. în cont apare un profit de 201 lei/euro.000+ 20.4 milioane lei.000 lei/contract.000 1 iunie 2001 Curs oficial 24.000 2.400.394 lei/euro.000 lei. la 27.400. Profit 2.600 lei/euro şi încasează 2.699. respectiv 2.550 lei/euro. Profitul final este de 2.000.000 2. preţul apropiat de cel la care sa făcut operaţiunea de vânzare futures cu două luni în urmă.000 lei/euro. adică de 201.000 Costurile operaţiunii: 4.000.000 lei/contract.000 lei comisioane plătite agenţiei de brokeraj.899 lei/euro. Societatea încasează în total 2.896 lei/euro OPERAŢIUNEA Vânzarea 100 contracte ROL/EUR IUN 2001.696 lei/euro 60.Tabelul 15 DATA 17 mai 2001 Curs oficial 25.090 lei/euro.000 lei/contract.500. de 239.000+ 209.100.46 miliarde lei.460.000 299.000 60. Preţ de cotare 26.000 lei.000 269.000.000 80. adică 10.000. din care: − 1.670 lei/euro 29 iunie 2001 Curs oficial 24. societatea vinde cei 100.339 lei/euro 14 iunie 2001 Curs oficial 24.400. Preţ de cotare 25.000 lei/contract.000+ 239. Se depun în contul deschis la agenţie 60. adică marja pentru 100 contracte.100. Datorită valorii mai scăzute la care pot fi cumpărate contractele.000.000 60.090. Contractele vândute sunt cumpărate de la Casa de compensaţie la cursul oficial BNR.

la începutul lunii. Din acest moment. Hedging pentru importator (hedging long): Hedgingul poate fi de folos. costurile sunt remarcabil de mici. Importatorul ia legătura cu o societate de brokeraj a BMFMS şi dă un ordin de cumpărare a 100 de contracte ROL/USD (valoarea unui contract este de 1.000 USD) la sfârşitul lunii iulie.000 lei. importatorul are siguranţa că dolarii vor fi cumpăraţi la scadenţă cu 29.623 lei. 177 . Ei importă marfa. pierderea ar fi fost acoperită. Aceste surprize pot veni atât din partea pieţei interbancare interne. Ordinul a fost executat la preţul de 29. Dar intervalul de timp dintre plata mărfii către partenerul extern şi vânzarea şi încasarea ei la intern poate aduce mari surprize din punct de vedere al schimbului valutar. fiind sigur asupra preţului de vânzare al euro.000 USD.− dobânda pe 2 luni la marjele imobilizate: cu 35% dobândă.590 – 29. plus un profit. întrebarea este: la ce curs va cumpăra aceşti dolari? Mulţi importatori nici nu îşi pun această întrebare.000 USD). importatorilor de mărfuri.000 de dolari este cumpărarea unui număr de contracte futures care să acopere exact suma în cauză. depozitul de 60.500 lei.500. de vânzarea la preţ mai bun a celor 100. În luna iulie 2001. Cotaţiile futures ale contractului ROL/USD cu scadenţă la sfârşitul lunii iulie au atins. în acelaşi mod ca mai sus. de asemenea. Avantajul operaţiunii de hedging este că exportatorul şi-a putut calcula suma de încasat în lei.500 lei pentru un dolar. la un preţ care să acopere costul în valută. hedgingul exportatorului trebuie să pornească de la un preţ al valutei egal sau mai mare cu cel rezultat din calculele sale de rentabilitate. iar prin vânhzarea ei încasează lei care vor fi schimbaţi în valută pentru continuarea activităţii. În absenţa opraţiunii.181 lei la 29. pierderea sa din schimbul valutar s-ar fi cifrat la 48. deoarece produsele importante se vor vinde în lei.300. cu care va achita valoarea importului. o plătesc în valută. Ca regulă generală. de la 29. Aceasta înseamnă că la 31 iulie el va cumpăra de pe piaţa interbancară 100. cât şi din schimbarea parităţii internaţionale a valutelor. Luăm ca exemplu un importator care avea de efectuat o plată în dolari (100. În comparaţie cu rezultatul operaţiunii.000 lei ar fi adus 3. niveluri de 29.090 şi ar fi pierdut o sumă în piaţa futures. Chiar dacă în 29 iunie cursul oficial ar fi fost peste 27.000. cu scadenţă la 31 iulie 2001.000 lei. Dar de răspunsul la ea depinde dacă în bilanţul firmei vor apărea pierderi sau venituri din schimbul valutar. adică răspunsul la întrebarea: Cu ce preţ ar trebui să vând valuta încasată pentru a obţine un anumit profit? B. Întrebarea de mai sus devine astfel: la ce curs valutar se calculează preţul produselor? Singura modalitate prin care se poate bloca efectiv cursul valutar la care vor fi cumpăraţi cei 100. pe piaţa interbancară cursul leu/dolar a înregistrat o creştere de 442 lei.599 lei şi poate să-şi vadă liniştit de activitatea de distribuţie.000 EUR încasaţi de la partenerul extern.

îţi blochezi preţul de cumpărare a valutei. Spre deosebire de concurenţă. valoarea importului a fost de fapt de 87.475 lei pentru un dolar. importatorul nostru a avut o ofertă cu preţuri în lei valabile până la 31 iulie.623 lei pentru un dolar şi a plătit factura externă. prin cumpărarea de contracte futures cu scadenţă la acea dată. iar la scadenţă dolarii au fost cumpăraţi de pe piaţa interbancară nu cu 29. Achiziţionarea dolarilor le-a costat 2. Deci.3 milioane lei. care se justifica prin profitul adus de operaţiune de hedging. Importatorul a cumpărat de pe piaţa interbancară 100.Avantajul concurenţial este evident. dacă acele diferenţe ar fi fost acoperite de preţuri mai mari ale produselor distribuite.000.800. profitul ar fi fost de 14. O asemenea ofertă cântăreşte greu într-o licitaţie sau.333 lei. contractele cumpărate la 29.962.623-29. În acelaşi timp.000. fie pierderea avantajului concurenţial.000 lei • marjele depuse: 400.000 lei. Cu acestea s-a acoperit un risc care la scadenţă s-a dovedit că a avut o valoare de 12. rezultând un câştig de: (29. ceva mai scump. Din exemplul prezentat s-au eliminat costurile cu comisioanele bancare. ci. Dacă ar fi iniţiat hedgingul în 13 iulie. Dacă nu s-ar fi folosit contractele futures. când cursul valutar oficial leu/dolar comunicat de BNR a fost de 29. pur şi simplu.500 lei sunt vândute în ziua de scadenţă de Casa de Compensaţie cu 29. care. 178 . Însă principiul rămâne acelaşi: dacă plănuieşti să cumperi valută peste o anumită perioadă de timp. costurile totale ale operaţiunii s-a ridicat la 1.3 milioane lei.623.333 lei Total: 1.500) x 100 contracte x 1000 dolari/contract = 12. bineînţeles.000 lei.000 lei pe care i-ar fi pierdut din cursul nefavorabil din ziua cumpărării valutei de pe piaţa valutară pentru a plăti importul efectuat. Exemplul de mai sus se numeşte hedging perfect şi se întâlneşte mai rar în viaţa economică. expunerea din cursul valutar ar fi produs fie diferenţe nefavorabile de curs valutar.700 USD.623.233.000 × 100 contracte = 40.333 lei. La această dată au avut loc şi cadenţa facturii externe.000 USD cu un preţ în jur de 29.300.623 lei.233. ar fi fructificat cu maxim 7% şi ar fi adus 233. şi scadenţa contractelor futures. în comparaţie cu alte mărfuri echivalente. indiferent de evoluţia cursului valutar. Operaţiunea descrisă se numeşte long hedging deoarece s-a bazat pe cumpărarea de contracte. ca depozit la bancă. la cursul futures de 29. Sfârşitul acţiunii de protecţie împotriva cursului valutar nefavorabil (hedging) a avut loc la 31 iulie 2001. Costurile operaţiunii de hedging sunt următoarele: • comisioanele agenţiei : 5000 × 100 contracte × 2 = 1.

de mărfuri şi servicii.1. Astfel. Caracterizare generală Stingerea obligaţiilor băneşti ce rezultă din activitatea de comerţ exterior şi cooperare internaţională între parteneri din diferite ţări se realizează printr-o serie de modalităţi de decontare şi de plată internaţională pe care experienţa bancară le-a generalizat pe plan mondial. necomerciale. în funcţie de caracterul plăţii. incasso-ului documentar. controlul bancar precum şi circuitul documentelor prin intermediul cărora creditorul încasează de la debitor creanţa rezultată din schimburile economice externe. prin utilizarea temporară a unui credit comercial sau bancar (de exemplu: plăţile realizate prin intermediul acreditivului documentar. 179 . Prin modalităţi de plată în relaţiile de schimb economic internaţional sunt desemnate totalitatea operaţiunilor şi a tehnicilor de plată. echivalente. în principal. • statutul partenerilor şi gradul de încredere dintre ei. prin livrări reciproce.).). Utilizarea uneia sau alteia din modalităţile de plată internaţionale este determinată. anticipate sau realizate în momentul schimbului internaţional de mărfuri şi servicii (de exemplu: plăţi realizate prin intermediul ordinului de plată). de următorii factori: • natura raporturilor economice care le-au generat (relaţii comerciale. • plăţi efective. • gradul de solvabilitate şi de lichiditate al firmelor implicate.CAPITOLUL VII MODALITĂŢI DE PLATĂ UTILIZATE ÎN SCHIMBURILE ECONOMICE INTERNAŢIONALE 7. modalităţile de plată internaţionale se pot clasifica în: • plăţi la termen. financiare etc. • compensaţii. • clauzele contractuale stabilite între parteneri în legătură cu stingerea datoriilor lor. scrisorii documentare de credit etc.

1. • practicile comerciale sau necomerciale uzitate pe piaţa externă respectivă. elaborată de Camera de Comerţ Internaţional de la Paris. pe de o parte. în special cele mai uzitate. 500”. în tranzacţiile internaţionale există o perioadă relativ îndelungată între momentul expedierii mărfurilor şi momentul în care importatorul poate dispune de ele. care a fost revizuită în anul 1995. Definiţie şi caracteristici Ca urmare a preocupărilor Camerei de Comerţ Internaţionale de la Paris de a asigura la nivel internaţional o practică uniformă în materie de plăţi. Unele modalităţi de plată. cu aplicare începând de la data de 1 ianuarie 1996). în Publicaţia 500 este utilizat termenul de credit documentar pentru a desemna: orice angajament de plată contra documente. serviciilor sau lucrărilor livrate sau prestate. la încheierea contractelor comerciale. cum ar fi. 522”. agenţii comerciali vor prefera acele forme de decontare care asigură. Este necesar ca modalitatea de decontare externă să fie stabilită încă din faza de contractare. în cazul exportului. de pildă. precum şi inconvenientul că părţile implicate (importatorul şi respectiv exportatorul) nu sunt în relaţii directe. 7. în cazul importului.2. iar incasso-ul documentar este reglementat prin documentul „Reguli uniforme pentru incasso”. şi deci nu dispun de suficiente informaţii referitoare la solvabilitatea lor.• necesitatea recuperării integrale şi în cel mai scurt timp a contravalorii mărfurilor. un risc minim. iar dacă se face referire la acestea cu prilejul stabilirii modalităţilor de plată. motiv pentru care. ceea ce duce la apariţia de interese contradictorii între cele două părţi. indiferent cum este denumit sau descris. iar pe de altă parte. cu aplicare începând de la data de 1 ianuarie 1994. 180 . sunt reglementate prin „Reguli şi uzanţe internaţionale” (de exemplu: acreditivul documentar este reglementat prin documentul intitulat „Reguli uniforme şi practica acreditivelor documentare”. în literatura de specialitate s-a impus termenul de acreditiv documentar. derularea şi reglementarea eventualelor litigii urmează a fi realizate în conformitate cu reglementările în vigoare. cunoscut şi sub denumirea de „ Publicaţia nr. Prin uzanţă. Acreditivul documentar 7. • felul şi natura operaţiunilor contractate.2. comparativ cu celelalte. asumat de o bancă. • cuantumul cheltuielilor ocazionate de folosirea uneia din modalităţi. În general. cunoscut sub denumirea „Publicaţia nr. încasarea cât mai rapidă a contravalorii mărfurilor exportate sau a serviciilor prestate. acreditivul documentar şi incasso-ul documentar.

persoana care încasează banii. prestatorul de servicii. de regulă. este: . .este importatorul beneficiar al mărfurilor. în care precizează toate condiţiile privind termenele şi documentele conform cărora banca poate efectua plata. acreditivul documentar reprezintă angajamentul asumat de către o bancă (banca importatorului sau banca emitentă).iniţiază relaţia de acreditiv documentar prin instrucţiunile pe care le dă băncii sale de a plăti exportatorului. Aşadar. .banca plătitoare.exportatorul. în relaţia contractuală: . Rezultă deci că prin utilizarea acreditivului documentar exportatorul capătă o certitudine absolută în privinţa încasării contravalorii mărfurilor livrate. practic.2.Exportatorul ar dori să obţină contravaloarea mărfurilor imediat după livrarea acestora. dacă s-au îndeplinit condiţiile de termene şi documente cuprinse în textul acreditivului documentar. în calitate de garant intermediar (adică o bancă agreată de ambii parteneri. care. la solicitarea ordonatorului (importatorului). Această contradicţie s-a putut rezolva doar prin intervenţia unui terţ care.persoana în favoarea căreia banca importatorului s-a angajat la plată. • Banca corespondentă (situată. Din definiţia prezentată mai sus rezultă că în derularea unui acreditiv documentar sunt implicate patru părţi: • Ordonatorul acreditivului documentar. . care. va asigura părţile de îndeplinirea obligaţiilor lor contractuale.completează formularul intitulat „Ordin de deschidere a acreditivului documentar”. principalul motiv pentru care acreditivul documentar este una dintre modalităţile de plată cele mai utilizate pentru stingerea obligaţiilor care decurg din efectuarea tranzacţiilor internaţionale. care. dacă operaţiunea este derulată la termenele şi în condiţiile solicitate de importator. pe baza ordinului cumpărătorului.banca importatorului. . îşi asumă în scris angajamentul ferm de plată. în favoarea exportatorului. într-un interval de timp determinat. iar importatorul are siguranţa că banca nu va efectua plata decât în cazul în care exportatorul a îndeplinit întocmai condiţiile (clauzele) stipulate la deschiderea acreditivului. • Beneficiarul acreditivului documentar. de a vărsa (vira) o anumită sumă de bani vânzătorului (beneficiarului) prin intermediul altei bănci. . în anumite condiţii de termene şi documente. contra remiterii documentelor care atestă faptul că marfa a fost expediată. Părţile implicate în derularea unui acreditiv documentar. prestaţiilor sau serviciilor. dacă acreditivul documentar este domiciliat la ea. iar importatorul ar dori să efectueze plata acestor mărfuri doar după ce va fi intrat în posesia lor. care va utiliza acreditivul documentar). Acesta este. în relaţia contractuală. • Banca emitentă este: . în ţara exportatorului) este banca prin care banca emitentă transmite textul acreditivului documentar spre a fi 181 . 7.2.

• să remită documentele importatorului sau băncii emitente. Banca confirmatoare are următoarele atribuţii: • efectuează plata. se adaugă propriul ei angajament. • să achite la scadenţă cambiile beneficiarului. • să primească un comision „de notificare”. 7. • Bancă confirmatoare .în situaţia în care se utilizează o cambie trasă asupra băncii emitente şi o altă bancă este însărcinată cu negocierea plăţii.comunicat beneficiarului (exportatorului).în situaţia în care acreditivul documentar este domiciliat la ea. are următoarele obligaţii: • să plătească documentele prezentate de exportator.în situaţia în care plata are loc la banca emitentă sau la o terţă bancă. • denumirea şi sediul ordonatorului (cumpărătorului). Banca negociatoare ale următoarele atribuţii: • preia documentele de la exportator. şi poate fi: • Bancă notificatoare . • remite documentele băncii emitente. • să primească de la exportator documentele şi să le transmită băncii plătitoare. • încasează comisionul de negociere.atunci când. Banca trasă are următoarele obligaţii: • să primească documentele şi cambiile de la exportator. • încasează comisionul de confirmare. • Bancă plătitoare . Principalele elemente ale unui acreditiv documentar sunt următoarele: • denumirea şi sediul băncii care deschide acreditivul documentar. în cazul în care banca emitentă nu-şi onorează angajamentul. acreditivul documentar constituie un mijloc de siguranţă şi de control reciproc. având drept scop să asigure pe vânzător că va încasa contravaloare mărfurilor livrate.3. • să remită documentele băncii emitente.2. Banca notificatoare are următoarele obligaţii: • să anunţe exportatorul de deschiderea acreditivului documentar. în strictă concordanţă cu termenele şi condiţiile acreditivului documentar.în situaţia în care plata urmează să se facă prin cambii trase asupra sa. Elementele acreditivului documentar Conform celor precizate anterior. 182 . • să încaseze comisionul de accept / plată documente. • achită aceste documente. dacă a efectuat livrarea în termenele şi condiţiile stabilite de cumpărător. egal ca valoare şi condiţii. • Bancă negociatoare . • Banca trasă/acceptantă . la angajamentul de plată al băncii emitente. • să accepte cambiile şi să le restituie exportatorului.

Deschiderea acreditivului documentar Succesiunea momentelor deschiderii acreditivului documentar sunt următoarele: • încheierea contractului dintre vânzător şi cumpărător. La deschiderea unui acreditiv documentar. banca vânzătorului. 183 . prin care părţile convin modalitatea de plată. • termenul de valabilitate al acreditivului documentar şi locul unde acesta expiră. precum şi documentele în baza cărora se face plata. moment foarte important pentru exportator. • momentul deschiderii acreditivului. IMPORTATOR Ordonator AD 1 EXPORTATOR Beneficiar AD 2 4 BANCA IMPORTATORULUI BANCA EMITENTĂ 3 BANCA EXPORTATORULUI Figura nr. întrucât acesta nu livrează marfa înainte de a fi anunţat cu privire la deschiderea acreditivului. • termenul de livrare al mărfurilor. Întârzierea deschiderii acreditivului trebuie consemnată prin înscrierea unei clauze corespunzătoare. cumpărătorul dă ordin băncii sale să deschidă un acreditiv în favoarea vânzătorului prin intermediul unei bănci corespondente. Deschiderea acreditivului documentar se face. în contractul de vânzare internaţională. 2. cu efect de penalizare. având în vedere daunele pe care le poate înregistra vânzătorul. deschidere redată schematic prin Figura nr. prin sistemul SWIFT. • valoarea acreditivului şi valuta în care aceasta este exprimată.• denumirea şi sediul beneficiarului. • denumirea mărfii cu menţionarea principalelor ei caracteristici şi a documentelor care fac dovada livrării. 2. de regulă. • confirmarea acreditivului documentar. de regulă. • felul acreditivului.

4. Aceste situaţii apar în cazul în care importatorul deschide acreditivul la o bancă locală necunoscută. fără nici o avizare prealabilă a beneficiarului. condiţionat de prezentarea documentelor în strictă conformitate cu termenii şi condiţiile stipulate în acreditiv. toate condiţiile de termene şi documente care trebuie îndeplinite de exportator pentru a i se efectua plata. mai include şi un angajament de plată. care îl anunţă pe acesta de deschiderea acreditivului şi îi remite documentul primit.• importatorul dă ordin băncii sale să deschidă un acreditiv la dispoziţia exportatorului. al unei terţe bănci. Acreditivul documentar irevocabil neconfirmat presupune că banca emitentă. Acreditivul documentar irevocabil presupune angajamentul ferm al băncii emitente de a efectua plata în favoarea beneficiarului. dar.confirmat. în mod obligatoriu. iar exportatorul solicită în mod expres ca acest acreditiv să fie confirmat de o bancă importantă (care se angajează ea însăşi faţă de exportator că va achita contravaloarea mărfurilor.irevocabil. Un astfel de acreditiv nu poate fi modificat sau anulat de coordonator fără acordul băncii emitente. 7. care la rândul său. în schimbul documentelor). Acreditivul documentar irevocabil confirmat este acela care.neconfirmat. îşi asumă întreaga responsabilitate privitoare la plată. prin angajamentul său. „Ordinul de deschidere a acreditivului documentar” trebuie să cuprindă. • notificarea exportatorului se face de către banca sa. cu care el este în legături de afaceri. . poate fi: . document care este transmis băncii acestuia. este foarte rar utilizat. pe lângă angajamentul ferm al băncii emitente. Acreditivul documentar revocabil poate fi modificat sau anulat de banca emitentă în orice moment. ţinând cont de riscurile pe care le comportă acest tip de acreditiv. astfel: • După formă. luat la deschiderea acreditivului. acreditivul documentar poate fi: .2.revocabil . • deschiderea acreditivului documentar constă în elaborarea unui înscris prin care banca emitentă se angajează ferm la plată în favoarea exportatorului. independent şi ferm. 184 . băncii confirmatoare (dacă este cazul) şi al beneficiarului. denumită bancă confirmatoare. Clasificarea acreditivului documentar Acreditivul documentar poate fi clasificat după mai multe criterii.

Referitor la această modalitate de plată. această plată diferată (amânată) se efectuează la 30 . înainte de data scadenţei acestora. exportatorul prezintă băncii şi o cambie. o dată cu documentele. cu anumite scadenţe.În concluzie. Acreditivul documentar cu plata prin acceptare este utilizat cu precădere în cazul exporturilor pe credit. Bineînţeles. • dacă banca plătitoare nu este situată în ţara exportatorului. devenind astfel debitor cambial principal. controlul şi plata documentelor se face numai după ce acestea au ajuns la ea în cadrul valabilităţii acreditivului documentar.60 de zile faţă de momentul prezentării documentelor la banca plătitoare. Acreditivul documentar cu plata prin negociere (cunoscut şi sub denumirea de scrisoare comercială de credit) presupune prezentarea de către 185 . Astfel. Banca acceptă cambiile. • băncile nu plătesc documente neconforme cu termenii şi condiţiile din acreditiv. exportatorul prezintă băncii acceptante cambia (sau cambiile). menţionată în mod expres în textul acreditivului documentar. iar documentele le remite importatorului. ci la o dată ulterioară. banca trasă expres menţionată). trebuie făcute totuşi anumite precizări: • plata se face numai după ce banca a efectuat controlul documentelor şi a constatat stricta concordanţă a acestora cu termenii şi condiţiile acreditivului documentar. acreditivele pot fi: • cu plata la vedere. în momentul prezentării de către exportator a documentelor. • cu plata prin negociere. cu condiţia ca documentele prezentate să fie în strictă concordanţă cu termenii şi condiţiile din acreditiv. • cu plata prin acceptare. • cu plata diferată (amânată). iar aceasta le achită. banca acceptantă. Acreditivul documentar cu plata la vedere este acel acreditiv care. deci în textul acreditivului trebuie să se găsească precizarea „plata la vedere”. sau un set de cambii. La scadenţa. exportatorul are posibilitatea de a vinde (sconta) cambiile. le restituie exportatorului. De regulă. denumită taxă de scont. Acreditivul documentar cu plata diferată (amânată) este acel acreditiv în care plata documentelor nu se face în momentul prezentării acestora la bancă. este plătit imediat. trase asupra băncii indicate în textul acreditivului documentar (poate fi vorba fie de banca emitentă. contra unei taxe. • După modul de utilizare (sau plată). un acreditiv documentar irevocabil semnifică pentru beneficiar o certitudine privind plata. la banca plătitoare.

de a plăti exportatorului) şi de a le transmite băncii emitente. Inserarea acestei clauze în textul acreditivului documentar dă dreptul beneficiarului acelui acreditiv documentar să solicite băncii transferatoare să facă respectivul acreditiv documentar utilizabil (plătibil) în totalitate. • După clauzele speciale pe care le conţine: . în general. până la un anumit plafon. în calitate de beneficiar al acreditivului documentar apare un intermediar. Acreditivul documentar revolving se caracterizează prin faptul că valoarea acreditivului documentar este reîntregită automat. şi deci. potrivit dreptului cambial.cu clauză roşie (red clause). Pentru această operaţiune ea percepe un comision.subsidiar (back-to-back).transferabil. al băncii emitente). cu livrări eşalonate în timp. Acreditivul documentar cu clauză roşie (red clause). locul plăţii este la domiciliul trasului (în cazul nostru. când. în operaţiunile de intermediere. Prin inserarea acestei clauze în textul acreditivului documentar.revolving. . Acest tip de acreditiv este utilizat cu precădere în contractele de valori mari.beneficiar a documentelor însoţite de una sau mai multe cambii (după caz) trase asupra băncii emitente. Această situaţie este totuşi dezavantajoasă. pe măsura efectuării plăţilor. . Un astfel de acreditiv documentar este utilizat.cesionat. pentru unul sau mai mulţi beneficiari secundari. care este plătit de beneficiarul acreditivului documentar. în funcţie de fiecare livrare. . întrucât. iar în calitatea de beneficiar secundar apare exportatorul real. prin combinarea a două acreditive 186 . Acreditivul documentar transferabil. . sau parţial. Prin urmare. Astfel.de compensaţie (reciproce). banca plătitoare este autorizată să facă o plată în favoarea beneficiarului. pentru acest tip de acreditiv locul plăţii va fi întotdeauna în străinătate. banca emitentă (în baza instrucţiunilor primite de la ordonatorul acreditivului) poate autoriza o altă bancă să negocieze documentele. înainte ca acesta să prezinte documentele privitoare la expedierea mărfii. Pentru eliminarea acestui inconvenient. negocierea documentelor sau plata prin negociere semnifică de fapt dreptul băncii negociatoare de a „cumpăra” documentele (adică. Acreditivul documentar de compensaţie (reciproc) se caracterizează prin inserarea în textul acreditivului documentar a unei clauze ce nu permite utilizarea acreditivului documentar de export decât în corelaţie cu un acreditiv documentar de import. .

a celor două acreditive documentare. • documentele cerute exportatorului real trebuie să fie „strict neutre” şi emise la ordinul băncii intermediarului. să o cesioneze unui terţ . ambele domiciliate la aceeaşi bancă. beneficiarul acreditivului documentar are dreptul ca o parte (sau întreaga valoare) a acestuia. deschis în favoarea sa. prin domicilierea acreditivului documentar se înţelege locul prezentării documentelor. realizarea unei operaţiuni back-to-back presupune: • corelarea valorică. În principiu. exportatorul real necunoscând cine este importatorul final. Astfel: • acreditivul documentar de export are o valoare şi un preţ unitar mai mare şi o valabilitate mai îndelungată. desemnată în acreditivul documentar. respectiv va primi echivalentul mărfurilor nelivrate în compensaţie. • ambalajul şi marcajul mărfii trebuie să fie. respectiv ţara. Acreditivul documentar cesionat. În acest caz. „strict neutre”. • documentele privitoare la marfă sunt schimbate de iniţiatorul operaţiunii (intermediar) la banca sa. • acordul băncii de a accepta o astfel de operaţiune. Domicilierea acreditivului documentar este convenită între parteneri în cadrul contractului comercial internaţional şi preluată ca atare de ordonator în dispoziţia de deschidere a acreditivului documentar. din ţara sa. Acreditivul documentar subsidiar (back-to-back). şi din punct de vedere al termenelor. În acest caz. • confidenţialitatea operaţiunii. • acreditive domiciliate în ţara cumpărătorului (importatorului). este de fapt vorba de două acreditive documentare: unul de import al unei mărfi. va fi plătit de banca emitentă. iar altul de export al aceleiaşi mărfi. Practic. 187 . respectiv banca intermediarului operaţiunii. • Din punct de vedere al domicilierii • acreditive domiciliate în ţara vânzătorului (exportatorului). cu toate că denumirea este unică. de asemenea. • acreditivul documentar de import are o valoare şi un preţ unitar mai mic şi o valabilitate mai scurtă.documentare cu astfel de clauze. cel mai adesea exportatorului real al mărfii.beneficiarul cesiunii -. Acreditivul documentar domiciliat în ţara exportatorului semnifică un acreditiv documentar în baza căruia exportatorul prezintă documentele pentru plată la o bancă. • acreditive domiciliate într-o terţă ţară. oraşul şi în ultimă instanţă banca la ghişeele căreia urmează să aibă loc plata contravalorii mărfurilor. de către firma intermediară. partenerii care derulează operaţiuni prin contrapartidă sau în compensaţie se asigură că în cazul în care unui dintre ei nu va livra marfa în compensaţie.

De exemplu: în cazul exporturilor din România. cerute în deschiderea acreditivului documentar trebuie să fie realizate în timp util. care face doar serviciul de a le transmite băncii plătitoare. în conformitate cu prevederile Publicaţiei 500. din mai multe puncte de vedere. în funcţie de zonă geografică. • reglementarea tuturor litigiilor privind neexecutarea obligaţiilor ce decurg din derularea acreditivului documentar se va face potrivit legislaţiei din ţara unde acesta este domiciliat. dacă domicilierea acreditivelor este în străinătate. • domicilierea acreditivului documentar în ţara exportatorului constituie şi o sursă de venit valutar. dacă sunt în bună regulă. prin prezentarea documentelor precizate în cadrul acreditivului documentar. Astfel. la ghişeele băncii importatorului. al banilor. între 10 şi 40 de zile. astfel încât acesta să ajungă la banca plătitoare în cadrul valabilităţii 188 . această bancă va răspunde faţă de banca emitentă şi ca atare. riscă să nu i se mai ramburseze plata făcută pe baza unor astfel de documente. în sens invers. corespunzător intervalului de timp necesar parcursului documentelor (circuitul bancar) şi. transmiţând tot pe canal bancar. În practică. întrucât. • banca plătitoare sau banca unde este domiciliat acreditivul este în măsură să decidă asupra conformităţii documentelor cu condiţiile stipulate în cadrul acreditivului documentar. După ce banca plătitoare verifică documentele. • pregătirea şi expedierea documentelor. iar domicilierea acreditivului documentar în ţara exportatorului prezintă pentru acesta următoarele avantaje: • domicilierea acreditivului documentar în ţara exportatorului înseamnă pentru acesta o grăbire a momentului încasării. dacă domicilierea ar fi fost în ţara importatorului.Locul plăţii este deosebit de important. dacă în acreditivul documentar nu s-a precizat altfel. • domicilierea acreditivului documentar în ţara exportatorului prezintă pentru acesta şi avantajul evitării riscului ca documentele să se piardă pe parcursul poştal. efectuează plata. Dar domicilierea acreditivului documentar în ţara importatorului prezintă pentru exportator următoarele dezavantaje: • întârzierea încasării contravalorii mărfurilor. comisioanele şi spezele bancare cad în sarcina ordonatorului. banii. respectiv exportatorul le depune la banca sa. timpul de curier (circuitul bancar) al documentelor diferă. Prin acreditiv documentar domiciliat în ţara importatorului (sau o terţă ţară) se înţelege acel acreditiv documentar în baza căruia exportatorul poate încasa contravaloarea mărfurilor exportate. pentru orice plată efectuată de banca plătitoare pentru documente în neregulă. egală cu timpul de curier (circuitul bancar) al documentelor. documentele se transmit pe canal bancar.

Editura ALL. lista de colete/greutate. • în cazul în care documentele nu sunt în bună regulă. Importanţa facturii comerciale decurge din următoarele considerente69: • este actul primar în baza căruia operează în evidenţele lor contabile atât vânzătorul. deci în străinătate. În acest sens. În practică. documentul de transport şi certificatul de asigurare. după caz. respectiv acceptarea sau negocierea. FOB etc. 65.2. certificatul de calitate. Bucureşti. • permite identificarea valorii de ansamblu a mărfurilor vândute. de regulă. calitate. factura comercială este emisă de exportator imediat după expedierea mărfurilor.).5. Plăţi şi garanţii internaţionale. fiecare document solicitat va fi denumit în mod clar şi în strânsă concordanţă cu specificul tranzacţiei în ansamblu. din deschiderea acreditivului documentar. în formă tipizată. cuprinzând. preţ unitar. posibilitatea corectării lor este foarte redusă şi necesită timp şi corespondenţă suplimentare. Factura comercială este un document contabil. iar băncile îl tratează ca document de referinţă la controlul documentelor. 1998. întrucât trebuie să corespundă instrucţiunilor de ansamblu. sortiment. cât şi cumpărătorul.acreditivului documentar. Ordonatorul va preciza în cererea sa de deschidere a acreditivului documentar ce date şi ce informaţii trebuie să conţină aceste documente şi cine anume va trebui să le emită/semenze. buletinul de analize etc. în baza documentelor de transport şi a celorlalte documente care privesc expediţia. Documente prevăzute în acreditivul documentar Orice acreditiv documentar trebuie să precizeze în mod foarte clar şi precis documentele contra cărora se va efectua plata. Documentele cerute prin acreditivul documentar pot fi împărţite în două categorii: • documente principale: factura comercială. dat fiind faptul că valabilitatea sa expiră la ghişeele băncii plătitoare. respectiv costul transportului sau al asigurării. 7. • documente secundare: certificatul de origine. cheltuielile determinate de condiţia de livrare a mărfurilor (CFR. • este cel mai important document comercial în cazul unei plăţi documentare. privitoare la marfă. prin care vânzătorul fixează preţul mărfii pentru cumpărător. 69 M. Negruş. pag. 189 . ceea ce duce la întârzieri suplimentare în încasarea banilor. cantitate. valoarea totală a mărfurilor. toate precizările referitoare la: denumirea mărfii.

documentul de transport solicitat este scrisoarea de trăsură feroviară (COTIF). Certificatul. factura comercială trebuie să cuprindă următoarele elemente: − denumirea şi sediul exportatorului. − descrierea mărfii. − totalul sumei de încasat de la exportator. la o anumită dată şi la o anumită destinaţie. Documentul de transport este un înscris prin care vânzătorul face dovada expedierii sau preluării spre expediere a mărfii. − conţinutul coletelor/pachetelor . − semnătura exportatorului. trebuie să fie. • în cazul transportului fluvial. care este prezentată de vânzător în setul de documente. Certificatul de asigurare este un document care atestă înţelegerea prin care asiguratul se angajează să plătească o anumită sumă de bani asiguratorului. − marcajul şi numerotarea coletelor/pachetelor . − numărul şi tipul coletelor/pachetelor . în mod obligatoriu. − locul şi data emiterii. Sunt necesare unele precizări în legătură cu acest document: 190 . Acest document conţine confirmarea că marfa a fost acceptată de armator în conformitate cu descrierea prezentată.Sintetizând. • în cazul transportului rutier. în schimbul căreia acesta îşi asumă anumite riscuri şi se obligă să îl despăgubească pe asigurat în cazul în care intervin daunele pentru care s-a convenit asigurarea. − condiţia de livrare. documentul de transport este tipizat şi diferă în funcţie de modalitatea de transport aleasă: • în cazul transportului maritim. În general. − numărul licenţei de export sau a celei de import (dacă este cazul). • în cazul transportului feroviar. cel specificat în cerinţele acreditivului documentar. − denumirea şi sediul importatorului. documentul de transport solicitat este scrisoarea de trăsură rutieră (CMR). documentul de transport solicitat este conosamentul maritim. în vederea încasării sumei de bani cuvenite. că nu a fost avariată şi că este ambalată corespunzător pentru transportul maritim. şi aşa mai departe. numită primă de asigurare. − costul transportului şi al asigurării. − preţul unitar şi/sau total al mărfii. documentul de transport solicitat este scrisoarea de trăsură fluvială. sau poliţa de asigurare.

• pentru condiţia de livrare CIF sau CIP∗). Certificatul de origine este documentul care face dovada provenienţei mărfii. • pentru siguranţa operaţiunii. − descrierea tipurilor de asigurare acoperite prin certificatul respectiv. obţinerea acestui document cade în sarcina beneficiarului acreditivului documentar. dacă legislaţia vamală prevede aceste posibilităţi. obţinerea acestui document cade în sarcina ordonatorului acreditivului documentar. deoarece între momentul încărcării mărfii pe vas (sau alt mijloc de transport) sau momentul expedierii şi momentul asigurării ulterioare pot interveni evenimente care periclitează marfa. este întotdeauna necesar ca data emiterii documentului de asigurare să preceadă data expedierii mărfii. ) Condiţiile de livrare sunt standardizate prin Regulile INCOTERMS 1990. având astfel posibilitatea de a obţine eventuale scutiri sau reduceri de taxe vamale. pag. • pentru celelalte condiţii de livrare. − data emiterii. aceasta nefiind asigurată în acest interval de timp. în caz de producere a unuia sau a mai multora din riscurile acoperite prin certificatul respectiv. − locul unde se solicită încasarea asigurării. Derularea plăţii prin acreditiv documentar Plata prin acreditiv documentar face parte integrantă din ansamblul relaţiilor comerciale şi din construcţia financiară a unei afaceri. Această descriere trebuie să fie identică cu cea din factura comercială şi din acreditivul documentar. • importatorul acceptă oferta de marfă şi plata prin acreditiv documentar. În concluzie.6. 191 . 7. Negruş.cit.2. Succesiunea momentelor derulării unei plăţi pe bază de acreditiv documentar este următoarea70: Momentul I • exportatorul propune unui importator potenţial o marfă cu plata prin acreditiv documentar. 19. − declaraţia sub semnătură a asiguratorului. reguli adecvate modalităţilor de transport: 70 M. − descrierea mărfurilor asigurate. document pe care cumpărătorul îl utilizează la operaţiunea de vămuite. Op. − denumirea şi sediul asiguratului. − suma asigurată. certificatul de asigurare trebuie să cuprindă următoarele elemente: − denumirea. sediul şi semnătura autorizată a companiei de asigurare..

Încasarea sumei prevăzute de către exportator nu se face în mod automat. foarte stricte. • nedepunera la bancă a întregului set de documente convenit. importatorul fiind unicul în măsură să ridice sau nu rezervele exprimate de bancă. în vederea încasării contravalorii acesteia. • neconcordanţa datelor cuprinse în documentele transmise spre plată cu documentele prevăzute în ordinul de deschidere a acreditivului documentar. estimând că efectuarea plăţii nu va produce prejudicii importatorului. Există o serie de condiţii. • exportatorul depune la banca plătitoare documentele care atestă livrarea mărfii. plăteşte „sub rezervă”. • nedatarea sau neavizarea certificatului de origine. Printre motivele care pot determina astfel de situaţii. a căror neîndeplinire de către exportator poate duce la decăderea din dreptul de a încasa acreditivul documentar. • renunţarea de către importator la marfa contractată (situaţie ce se poate întâlni în cazul acreditivelor documentare revocabile). Concret.Momentul II • importatorul comandă marfa sau încheie cu exportatorul un contract comercial internaţional. doar în virtutea existenţei unui acreditiv documentar deschis în favoarea sa de către importator. • importatorul ordonă băncii sale deschiderea acreditivului documentar. Momentul III • exportatorul livrează marfa în condiţiile stabilite. a) Mecanismul derulării acreditivului documentar domiciliat în ţara 192 . Aceste rezerve ale băncii plătitoare sunt comunicate şi firmei exportatoare. • depăşirea termenului de valabilitate a acreditivului. • falimentul uneia din băncile implicate în derularea acreditivului documentar. enumerăm: • depăşirea termenului de livrare a mărfurilor. • întocmirea eronată a unor documente. • nerespectare condiţiilor de livrare. succesiunea derulării plăţilor prin acreditiv documentar depinde de tipul acreditivului documentar utilizat. conform celor convenite între exportator şi importator prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat. Există însă şi cazuri în care banca plătitoare. • nerespectarea valutei prevăzute în contract pentru efectuarea plăţii. • omiterea din documentele transmise spre plată a unor elemente importante. • lipsa licenţei de export sau a celei de import etc.

exportatorului Schematic. succesiunea momentelor derulării plăţii prin acreditiv documentar domiciliat la banca exportatorului se prezintă astfel: 193 .

• momentul 2. de către exportator.5 12 Importator Ordonator AD 1 Exportator Beneficiar AD 10 2 11 4 3 6 7 Banca emitentă Banca importatorului 8 9 Banca plătitoare Banca exportatorului Figura nr. • momentul 4. . el începe producţia mărfii sau o preia din stoc. prin care s-a stabilit ca plata să se efectueze prin acreditiv documentar. Încheierea contractului între importator şi exportator. respectând întru totul termenii acreditivului documentar. exportatorul/beneficiarul acreditivului documentar fiind şi cel care întocmeşte setul de documente cerut prin acreditiv. care îi remite şi documentul primit. Livrarea mărfii. telegrafic sau prin sistemul SWIFT). Mecanismul derulării plăţii prin acreditiv documentar domiciliat în ţara exportatorului • momentul 1. Importatorul dă băncii sale Ordinul de deschidere al acreditivului documentar la dispoziţia exportatorului. întocmite şi prezentate la plată. Notificarea beneficiarului (exportatorul) acreditivului documentar se face de către banca exportatorului. • momentul 5. • momentul 3. document care este transmis băncii exportatorului (prin poştă. 3. Deschiderea acreditivului documentar constă în elaborarea unui înscris prin care banca emitentă se angajează ferm la plată în favoarea beneficiarului acreditivului documentar (exportatorul). „Ordinul de deschidere” cuprinde toate condiţiile privind termenele şi documentele care trebuie să fie respectate şi respectiv. pentru a i se efectua plata. domiciliat în ţara exportatorului. apoi o livrează. După ce exportatorul studiază cu atenţie acreditivul documentar.

Banca emitentă. banca trebuie să verifice autenticitatea acesteia şi a semnăturilor autorizate. aceste ultime două momente semnifică documente contra bani. 4) în situaţia în care banca exportatorului este solicitată să-şi adauge confirmarea sa (alături de angajamentul ferm de plată al băncii emitente). după un nou control al documentelor. • momentul 11. De fapt. Importatorul. 3) Dacă nu apar şi alte riscuri şi toate instrucţiunile sunt clar formulate. După prezentarea documentelor la bancă. Rambursarea sumei. fără ca banca să-şi asume în vreun fel angajamentul de plată. Banca plătitoare. ridică marfa. • momentul 8. după ce a efectuat plata. banca plătitoare (banca exportatorului) trebuie să acorde o atenţie deosebită următoarelor aspecte: 1) La primirea scrisorii de deschidere a acreditivului documentar. are obligaţia de a verifica şi el documentele respective. le remite importatorului (contra plată). banca emitentă nu va rambursa banii către banca plătitoare. Plata contravalorii documentelor. .• momentul 6. Depunerea la bancă a documentelor care atestă livrarea mărfurilor. aceasta verifică concordanţa lor cu cerinţele acreditivului documentar şi efectuează plata. • momentul 9. care. • momentul 7. având documentele în posesia sa. Din punctul de vedere al unui acreditiv de export. • Momentul 12. rambursează banii către banca plătitoare. Banca emitentă. Plata documentelor. Eliberarea / ridicarea mărfii. Cărăuşul eliberează marfa contra documentelor de transport. în posesia documentelor referitoare la marfă. efectuează plata. la rândul lor. în funcţie de condiţiile prevăzute în respectivul acreditivul documentar. remite documentele băncii care a emis acreditivul documentar. După ce importatorul verifică documentele şi concordanţa acestora cu instrucţiunile pe care le-a dat prin cererea de deschidere a acreditivului documentar. beneficiarul este avizat de deschiderea acreditivului documentar. ea este obligată să verifice solvabilitatea băncii emitente şi să informeze părţile implicate de decizia luată. Remiterea documentelor. Notificarea importatorului. • momentul 10. 2) Să urmărească cu maximă atenţie documentele solicitate şi riscul pe care-l implică acreditivul deschis. În cazul în care documentele sunt neconforme cu prevederile acreditivul documentar.

banca va proceda la efectuarea acesteia în conformitate cu instrucţiunile prevăzute în acreditiv. Rezultă deci. practic. astfel: 5 1 12 Importator Ordonator AD 1 Exportator Beneficiarul AD 10 2 11 4 6 9 Banca emitentă Banca importatorului Banca plătitoare 3 7 8 Banca notificatoare Banca exportatorului 197 . sau va trimite aceste documente direct băncii emitente.5) banca trebuie să examineze cu foarte mare atenţie documentele prezentate de exportator şi doar în situaţia în care acestea sunt găsite a fi „în ordine”. astfel încât momentul plăţii se apropie considerabil de cel al livrării mărfii. în mod schematic. banca exportatorului va acţiona în sensul obţinerii acceptului băncii emitente. b) Mecanismul derulării acreditivului documentar domiciliat în ţara importatorului Succesiunea momentelor derulării plăţii prin acreditiv documentar domiciliat la banca importatorului se poate prezenta. vânzătorul transmite importatorului dreptul de proprietate asupra mărfii prin documentele prezentate. spre încasare. când. 8) la momentul plăţii. Acreditivul domiciliat în ţara vânzătorului (exportatorului) dă acestuia posibilitatea de a încasa contravaloarea mărfii imediat după depunerea documentelor la banca sa. poate dispune plata. banca va trebui să respecte totodată instrucţiunile de rambursare primite de la banca emitentă. că un asemenea acreditiv este avantajos pentru exportator. 7) în cazul în care documentele prezentate de exportator prezintă discrepanţe. adică în strictă concordanţă cu documentele precizate în „Ordinul de deschidere a acreditivului documentar”. 6) în cazul în care documentele prezentate de exportator sunt considerate a fi „în ordine”.

Livrarea mărfii. • momentul 2. Efectuarea plăţii contravalorii documentelor. După prezentarea documentelor la banca emitentă (plătitoare). Plata documentelor. după care le remite băncii emitente. • momentul 6. Încheierea contractului între importator şi exportator. electronică sau prin sistemul SWIFT). Remiterea documentelor importatorului. • momentul 8. Confirmarea primirii sumei reprezentând contravaloarea mărfii şi efectuarea plăţii către exportator. • momentul 11. care are obligaţia de a le verifica. Ordinul de deschidere a acreditivului documentar. conform cerinţelor din acreditivul documentar. Banca emitentă remite documentele privitoare la marfă importatorului. la dispoziţia exportatorului. domiciliat în ţara importatorului. După ce importatorul verifică 198 . Deschiderea acreditivului documentar constă în elaborarea unui înscris prin care banca emitentă se angajează ferm la plată în favoarea beneficiarului acreditivului documentar (exportatorul). Importatorul dă ordin băncii sale să deschidă un acreditiv documentar. Acest „Ordin de deschidere” trebuie să cuprindă absolut toate condiţiile de termene şi documente care trebuie îndeplinite de exportator pentru a i se efectua plata. contract prin care s-a convenit ca plata să fie făcută prin acreditiv documentar. Banca notificatoare îl anunţă pe exportator de primirea sumei care reprezintă contravaloarea documentelor expediate şi creditează contul acestuia. Marfa este livrată cu respectarea strictă a tuturor termenelor prevăzute de acreditivul documentar. Banca notificatoare verifică dacă documentele sunt conforme cu cerinţele acreditivului documentar. Remiterea documentelor către banca emitentă. • momentul 7. exportatorul/beneficiar întocmind şi tot setul de documente. aceasta verifică dacă documentele sunt în concordanţă cu cerinţele acreditivului documentar şi apoi efectuează plata. • momentul 10. Notificarea beneficiarului acreditivului documentar. Banca exportatorului îl anunţă pe acesta de deschiderea acreditivului documentar şi îi remite documentul primit. 4. • momentul 3. document care este transmis băncii exportatorului. Depunerea la bancă a documentelor care atestă livrarea mărfii. • momentul 4. pe cale poştală. • momentul 9. Mecanismul derulării plăţii prinacreditiv documentar domiciliat la banca importatorului • momentul 1. nr. • momentul 5.Fig.

asumat o dată cu deschiderea acreditivului documentar. Din punct de vedere al acreditivului documentar de import. • la momentul plăţii. • să analizeze riscul pe care-l implică tranzacţia respectivă din punct de vedere al bonităţii importatorului. • în cazul documentelor care prezintă discrepanţe faţă de termenii acreditivului documentar. banca va trebui să-şi îndeplinească angajamentul ferm de plată. • să verifice cu atenţie documentele primite de la banca exportatorului (în calitate de bancă notificatoare) pentru a se stabili conformitatea cu prevederile cuprinse în acreditivul documentar. care la rândul ei. Rezultă deci că acest tip de acreditiv documentar avantajează cumpărătorul şi dezavantajează vânzătorul care. • să realizeze deschiderea efectivă a acreditivului documentar. aflat în posesia documentelor. banca emitentă trebuie să acorde o atenţie deosebită următoarelor aspecte: • să verifice bonitatea importatorului (ordonatorului acreditivului documentar) şi să solicite. îşi poate ridica / prelua marfa. banca emitentă va trebui să solicite ordonatorului acreditivului documentar acceptul de plată. dispune efectuarea plăţii (are loc debitarea contului său). vor fi controlate. • în cazul documentelor găsite „în ordine”.documentele şi concordanţa acestora cu instrucţiunile pe care le-a transmis băncii sale prin cererea de deschidere a acreditivului documentar. diferite garanţii. c) Mecanismul derulării acreditivului documentar cu plata prin acceptare 199 . Eliberarea / ridicarea mărfii. va fi nevoit să aştepte până când documentele vor ajunge la banca plătitoare. Acreditivul documentar domiciliat în ţara cumpărătorului este acreditivul în baza căruia vânzătorul nu va putea încasa contravaloarea mărfii decât în momentul în care documentele prevăzute în „Ordinul de deschidere al acreditivului documentar” vor fi depuse la ghişeele băncii emitente şi vor fi controlate de aceasta. după ce a livrat marfa. banca emitentă va acţiona în sensul instrucţiunilor de rambursare stipulate prin acreditivul documentar. • să verifice cu atenţie toate instrucţiunile date de ordonatorul acreditivului documentar. şi abia după aceea urmează să primească contravaloarea mărfii pe care a livrat-o. Importatorul. a prezentat documentele la banca sa. • momentul 12. eventual. le-a remis băncii emitente.

Elementul caracteristic al acestui tip de acreditiv documentar este faptul că întotdeauna setul de documente cuprinde una sau mai multe cambii.documente + cambii EXPORTATOR Beneficiar AD 4. 5. cu scadenţa fixată în conformitate cu numărul de zile precizat în acreditivul documentar. 71 M.cambii acceptate 1. Op. bani 2. 200 . 97-98. asupra băncii acceptante (trase) sau asupra băncii emitente.Acreditivele documentare cu plata prin acceptare sunt utilizate în cazul vânzărilor pe credit cu termene scurte şi foarte scurte. documente BANCA PLĂTITOARE -ACCEPTANTĂ5. • momentul 2. Cambiile sunt trase de către trăgător (în calitatea sa de exportator). Banca plătitoare verifică dacă documentele sunt conforme acreditivului documentar. de regulă între 60 – 180 de zile. cambii acceptate (scadenţă) Figura nr.cit. Mecanismul derulării plăţii prin acreditiv documentar cu plata prin acceptare • momentul 1.. Utilizarea acreditivului documentar cu plata prin acceptare este prezentată schematic în Figura nr. iar dacă sunt în bună ordine acceptă cambia şi i-o restituie exportatorului. 71 IMPORTATOR Ordonator AD BANCA EMITENTĂ 3. Negruş.5. Odată cu depunerea documentelor care atestă livrarea mărfurilor. iar plata contravalorii mărfii se face la scadenţa cambiei. pag. exportatorul prezintă la banca plătitoare şi o cambie.

la rândul ei. permite exportatorului:  ca posesor al cambiei. prezentând o serie de avantaj. • în al treilea rând. la termenul scadent. La scadenţă. ca metodă de finanţare a afacerii. după vânzarea acestora. cât şi costul (taxa scontului) refinanţării sale prin scontarea cambiei. a aceleiaşi mărfi. • momentul 5. să achite importul. Utilizarea unui acreditiv documentar cu plata prin acceptare are semnificaţii diferite pentru cei doi parteneri. la negocierea preţului tranzacţiei. 201 . în acest mod importatorul nu mai avansează nici un fel de fonduri proprii în afacere. posibilitatea scontării cambiei la banca exportatorului. desigur. • în al doilea rând.  să ia în considerare. atât pentru exportator.  dacă este producător. exportatorul prezintă cambia băncii. Banca plătitoare remite documentele către banca emitentă care. le restituie exportatorului. pentru exportator reprezintă o vânzare pe credit a mărfii. În principiu.  acceptul dat pe cambie de bancă (accept bancar) constituie o garanţie a plăţii acesteia la scadenţă şi. transformând astfel o vânzare pe credit într-o vânzare cu plata la vedere. Banca plătitoare achită suma înscrisă în cambie.• momentul 3. cât şi pentru importator: • în primul rând. • momentul 4. exportatorii reali). şi un alt contract de vânzare. total sau parţial. dar de regulă la un preţ mai mare. permite importatorului:  dacă este intermediar. d) Mecanismul derulării plăţii în cazul acreditivului documentar transferabil Acreditivul documentar transferabil este utilizat în special în operaţiunile de intermediere. să utilizeze marfa pentru realizarea produselor finite şi. fiind în realitate un acreditiv documentar în virtutea căruia beneficiarul principal (în calitate de exportator intermediar) are dreptul să solicite băncii plătitoare să facă respectivul acreditiv documentar utilizabil. către un partener străin. să o sconteze la banca sa. de aici. firma intermediară încheie un contract de cumpărare a unei mărfi de pe piaţa sa sau din străinătate. atât dobânda aferentă vânzării pe credit. o facilitate pe care practic a acordat-o importatorului. să vândă marfa şi să o achite după vânzare. pentru unul sau mai mulţi beneficiari secundari (beneficiarii secundari fiind de fapt.

implică o pregătire foarte detaliată a întregii operaţiuni în ansamblul ei. oferă o siguranţă mai mare beneficiarului secundar (exportatorul real). sunt destul de substanţiale. pe teritoriul României legislaţia interzice plăţile în valută. banca transferatoare are dreptul să elibereze băncii emitente documentele depuse de beneficiarul secundar. costurile bancare sunt mai mari decât în cazul unui acreditiv documentar obişnuit.. fără a fi obligată să-şi angajeze într-un fel propriile fonduri. • În al doilea rând. 202 . întrucât ordonatorul. spre încasare. • În al treilea rând. suportarea lor fiind în totalitate în sarcina beneficiatului acreditivului documentar. • În al treilea rând. • În al cincilea rând. Printre principalele dezavantaje ale acreditivului documentar transferabil putem enumera: • În primul rând. în sensul că. să nu respecte termenele şi condiţiile impuse prin acreditivul documentar emis în favoarea lor etc. garantate de confidenţialitatea operaţiunilor bancare. câştigurile din diferenţele de preţ. Printre principalele avantaje ale acreditivului documentar transferabil putem enumera: • În primul rând. dacă beneficiarul principal (exportatorul intermediar) nu a depus documentele la bancă. fără să aibă vreo responsabilitate faţă de beneficiarul principal. există riscul ca beneficiarii secundari să nu livreze marfă de calitate. prin menţiunea „transferabil” va şti că. un astfel de acreditiv documentar permite unei firme dezvoltarea afacerilor. folosirea unui acreditiv documentar transferabil permite ca un producător intern să fie plătit în mod legal în valută. permite diversificarea operaţiunilor de export şi din afara specificului de activitate al firmei. • În al patrulea rând. marfa va fi furnizată de altcineva. rapiditate extremă şi o perfectă coordonare a condiţiilor şi termenelor din cele două acreditive. confidenţialitatea unei astfel de operaţiuni nu poate fi păstrată în totalitate. Utilizarea acreditivului documentar transferabil ca mod de plată pe plan internaţional oferă atât avantaje. • În al patrulea rând. dat fiind că în prezent.convenind cu acesta ca plata să se facă prin acreditiv documentar transferabil. total sau parţial. cât şi dezavantaje părţilor implicate. • În al doilea rând.

Încheierea contractului de cumpărare a mărfii de 203 .Pentru înlăturarea unor din aceste dezavantaje. în prealabil. 6: 7 1 bis IMPORTATOR Ordonator AD EXPORTATOR INTERMEDIAR BENEFICIAR PRINCIPAL 1 2 AD originar 4 11 BANCA EMITENTĂ BANCA IMPORTATORULUI 3 BANCA EXPORTATORULUI INTERMEDIAR BANCA TRANSFERATOARE 1 5 5 1 10 1 1 BANCA CORESPONDENTĂ 9 7 6 8 EXPORTATOR REAL BENEFICIAR SECUND Figura nr. exportatorul intermediar poate transfera în totalitate valoarea acreditivului documentar transferabil în favoarea beneficiarului secundar. Mecanismul derulării plăţii prin acreditiv documentar transferabil Succesiunea momentelor prezentate este următoarea: • momentul 1. după ce. . a convenit cu acesta comisionul – în valută – pe care trebuie să-l încaseze pentru mijlocirea intermedierii. Schema mecanismului plăţii prin intermediul unui acreditiv documentar transferabil este prezentată în Figura nr. 6.

iar aceasta înlocuieşte documentele. . domiciliat la banca exportatorului.În baza acreditivului documentar transferat în favoarea sa. întocmind un alte set de facturi şi de documente. • momentul 11.Plata contravalorii documentelor. la un preţ evident mai mare. • momentul 4.Încheierea contractului comercial internaţional. exportatorul real livrează marfa.Ordinul de deschidere al acreditivului documentar transferabil. . • momentul 8.Remiterea documentelor.Notificarea transferului. convenind cu acesta ca plata să se facă prin acreditiv documentar transferabil. .Ordinul de transfer al acreditivului documentar. Banca transferatoare notifică firma intermediară de primirea documentelor. unui partener străin. Banca corespondentă îl anunţă pe exportatorul real (beneficiarul secundar) că a fost efectuat transferul acreditivului documentar. • momentul 5.Notificarea exportatorului intermediar.pe piaţa internă sau cea externă. care constă în vânzarea aceleiaşi mărfi. e) Mecanismul derulării plăţii în cazul acreditivului documentar cu plata prin negociere (Scrisoarea comercială de credit) 204 . în conformitate cu cerinţele din acreditivul documentar original. . firma intermediară ordonă băncii sale să transfere în favoarea beneficiarului secundar o parte din valoarea acreditivului documentar. • momentul 10. un acreditiv documentar transferabil (acreditivul documentar originar). banca efectuează plata.Transferul acreditivului documentar în favoarea exportatorului real. în vederea remiterii acestora băncii transferatoare. partenerul străin dă ordin băncii sale să deschidă în favoarea firmei intermediare. în calitate de beneficiar principal. • momentul 7. . • momentul 6. În baza celor convenite prin contractul comercial internaţional. .Deschiderea acreditivului documentar transferabil (acreditivul documentar originar). • momentul 2.Depunerea la bancă a documentelor care atestă livrarea mărfii. • momentul 1 bis . . succesiunea plăţilor are loc conform mecanismului obişnuit de derulare a decontării prin acreditiv documentar la vedere. • momentul 3. • momentul 9. . După ce verifică dacă documentele sunt în concordanţă cu cerinţele acreditivului documentar transferabil. . În baza acreditivului documentar deschis. Începând cu acest moment. .

• plata cambiilor este garantată de banca emitentă. Succesiunea momentelor derulării plăţii prin intermediul scrisorii comerciale de credit poate fi prezentată prin două variante: 205 . să accepte sau să plătească cambii trase asupra sa. După acceptare. • este domiciliată întotdeauna în străinătate. din ordinul unui importator. aceste cambii fiind însoţite de documentele privind livrarea mărfii. cambiile devin libere iar achitarea lor la scadenţă nu mai depinde de scrisoarea de credit care şi-a îndeplinit funcţia. banca negociatoare trebuie. la prezentare. fiind garantate la plată de semnătura şi numele băncii acceptate. • în al doilea rând. Scrisoarea comercială de credit este un document prin care o bancă. se angajează în mod irevocabil. în perfectă stare şi să fie prezentate în cadrul termenului prevăzut. • este adresată direct beneficiarului. însă. cel mai adesea în moneda locală a propriei ţări. prin textul scrisorii comerciale de credit. Cambiile la vedere sunt plătite imediat după primirea lor. denumită bancă negociatoare. iar cambiile la termen trebuie acceptate. exportatorul trebuie să prezinte documentele însoţite de cambie. utilizată cu precădere în ţările care au adoptat sistemul de drept bancar anglo-saxon. mai ales prin intermediul unei bănci.Un acreditiv documentar cu plata prin negociere este o variantă a acreditivului documentar. cu condiţia ca acestea să fie însoţite de documente expres indicate. banca emitentă a scrisorii comerciale de credit autorizează alte bănci să negocieze documentele. Întrucât domicilierea scrisorii comerciale de credit la banca importatorului constituie un dezavantaj pentru exportator. faţă de un exportator. în practică. acţiune ce presupune existenţa a cel puţin două condiţii: • în primul rând. • este utilizabilă prin cambii trase de către beneficiar asupra băncii emitente. • banca emitentă o remite fie direct beneficiarului. la o altă bancă. fie prin intermediul băncii acestuia. denumită şi scrisoare comercială de credit (S/C). să fie autorizată să negocieze documentele. de banca emitentă a scrisorii. Principalele trăsături caracteristice ale scrisorii comerciale de credit sunt: • este deschisă la banca emitentă. în practică.

Restituirea cambiei acceptate sau efectuarea plăţii prin transfer. • momentul 4 . Emiterea şi utilizarea scrisorii comerciale de credit trase asupra băncii emitente 1) Emiterea şi utilizarea scrisorii comerciale de credit trase asupra băncii emitente: • momentul 1 .Remiterea scrisorii comerciale de credit direct exportatorului. • momentul 3 . • momentul 9 . • momentul 7 .5 IMPORTATOR Ordonator acreditiv 1 EXPORTATOR Beneficiar acreditiv 2 10 3 9 4 6 BANCA IMPORTATORULUI BANCA EMITENTĂ BANCA PLĂTITOARE 7 8 BANCA EXPORTATORULUI Figura nr.Remiterea documentelor către importator şi debitarea contului acestuia.Încheierea contractului comercial internaţional. însoţite de cambia trasă aspra băncii emitente. 7. 206 .Livrarea mărfii. • momentul 6 .Banca exportatorului creditează contul exportatorului şi debitează contul băncii emitente.Transmiterea scrisorii comerciale de credit către banca sa (a exportatorului).Depunerea documentelor la bancă. • momentul 2 .Importatorul dă ordin băncii sale să emită scrisoare comercială de credit.Banca exportatorului remite spre plată sau spre acceptare cambia + documentele care atestă livrarea mărfii. • momentul 5 . • momentul 10 . • momentul 8 .

Definiţie şi caracteristici Ca modalitate de plată utilizată în schimburile economice internaţionale.3. care au în acest sens angajamentul ferm şi irevocabil al băncii emitente.Încasarea banilor. dat fiind că acceptarea şi onorarea cambiilor se face numai după dovedirea. plata prin intermediul scrisorii comerciale de credit prezintă siguranţă atât pentru exportatori.Depunerea documentelor care atestă livrarea mărfurilor + cambiile trase asupra băncii emitente. Incasso-ul documentar 7. minus comisionul de negociere. • momentul 4. – Efectuarea plăţii.IMPORTATOR Ordonator al acreditivului documentar BANCA IMPORTATORULUI BANCA EMITENTĂ 4 3 BANCA EXPORTATORULUI BANCA PLĂTITOARE BANCA NEGOCIATOARE 2 1 EXPORTATOR Beneficiar al acreditivului documentar Fig. cât şi pentru importatori. • momentul 2.3. . 7. În concluzie. . a îndeplinirii obligaţiilor vânzătorului. pe bază de documente.Remiterea documentelor şi a cambiei. nr. incasso-ul este reglementat prin documentul intitulat 207 . • momentul 3. .1. 8 Utilizarea scrisorii comerciale de credit prin negocierea cambiilor de către o bancă locală 2) Utilizarea scrisorii comerciale de credit prin negocierea cambiilor de către o bancă locală • momentul 1.

documente pe care banca cumpărătorului le eliberează acestuia numai contra plată. 177. Rezultă deci că operaţiunea de incasso simplu constă în aceea că. impuse de instrucţiunile primite de la exportator. sau în alte condiţii. cec etc. b) incasso documentar. dar fără să comporte nici un fel de angajament de plată din partea băncilor implicate. vânzătorul îl va încredinţa băncii spre încasare.). decontarea prin incasso este relativ simplă. 208 . Principalele caracteristici ale mecanismului incasso-ului documentar sunt următoarele: • este o modalitate de plată iniţiată de exportator. contra plată. ieftină. datoria cumpărătorului se materializează într-un titlu de credit (cambie. pe obligaţia de plată a cumpărătorului. care fac dovada livrării mărfii. care este un incasso de documente financiare. Op. obligaţia băncilor implicate se rezumă doar la prestarea unui serviciu în anumite condiţii. remitere ce se realizează prin băncile celor doi parteneri.„Reguli uniforme pentru incasso”. • operaţiunea nu este decât o simplă vehiculare de documente şi. dar nu este garantată bancar. • plata prin incasso nu presupune nici un fel de obligaţie de 72 M.cit. de exemplu. − documente financiare (cambii. care este un incasso de documente comerciale însoţite sau nu de documente financiare. Spre deosebire de plata prin acreditiv documentar. documentul de transport. Această modalitate de plată constă în faptul că importatorul (cumpărătorul) acceptă plata documentelor remise de către exportator (vânzător). cunoscut şi sub denumirea de „Publicaţia 522”72. Cu alte cuvinte. • documentele vehiculate de bănci pot fi de două feluri: − documente comerciale (factura. • scopul operaţiunii îl constituie transmiterea documentelor comerciale sau financiare.). acceptare. bilete la ordin. Negruş. pag. în funcţie de care putem distinge două tipuri de incasso documentar: a) incasso simplu. ca atare. modul de funcţionare al incasso-ului documentar presupune ca banca vânzătorului să remită spre încasare băncii cumpărătorului documentele depuse de vânzător. în principiu.). de proprietate etc. rapidă. ea bazându-se. pe care acesta şi-a asumat-o prin contractul comercial internaţional. cec etc. de la beneficiarul plăţii la plătitor. neînsoţite de documente comerciale. dacă.

folosirea acestei modalităţi de plată este determinată de: a) gradul de încredere reciprocă dintre parteneri (relaţii tradiţionale şi curente de afaceri între cele două firme. Părţile implicate în derularea unui incasso documentar În derularea unui incasso documentar sunt implicate patru părţi: 1) Ordonatorul este întotdeauna exportatorul (vânzătorul). În concluzie.garantare a plăţii. banca îi solicită îndeplinirea anumitor condiţii (de exemplu: de plată. care mai poartă şi denumirea de trăgător. c) interesul sporit pe care îl are exportatorul de a-şi vinde marfa. • • • • • • • 209 . şi care este însuşi documentul denumit şi incasso documentar. pornind de la clauzele convenite în contractul comercial internaţional. instrucţiuni cât mai clare. este persoana care completează „Ordinul de încasare”. după controlul documentelor ce atestă livrare mărfii şi după ce acestea a fost găsite în strictă concordanţă cu prevederile contractului comercial internaţional. care mai poartă şi numele de tras. dispune efectuarea plăţii. d) situaţia conjuncturală economică. în afara obligaţiilor asumate de cumpărător prin contractul internaţional de vânzare-cumpărare.2. acceptare sau alte condiţii) în schimbul eliberării documentelor. conform instrucţiunilor exportatorului. pentru mărfurile oferite de exportator. este persoana care. este destinatarul documentelor vehiculate căruia. singura protecţie a exportatorului o constituie faptul că importatorul nu poate ridica marfa decât în momentul plăţii. serioase). în interesul ordonatorului. document care trebuie să conţină. deoarece operaţiunea se desfăşoară din ordinul său şi pe răspunderea sa.3. 3) Banca remitentă este banca exportatorului. Prin urmare. complete şi precise. firme solvabile. 2) Cumpărătorul este importatorul. 7. este persoana care iniţiază operaţiunea şi cea care stabileşte condiţiile de derulare. când va intra şi în posesia documentelor care îi atestă proprietatea asupra mărfii. politică şi financiară din ţara importatoare etc. b) gradul redus de intensitate a cererii pe piaţa externă.

elemente care trebuie să fie în deplină concordanţă atât cu clauzele contractului comercial internaţional. precizându-se totodată şi moneda în care se va face plata. documentul de transport. transmiţând în sens invers. care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu denumirea exactă a mărfii. respectiv vor fi remişi banii. certificatul de origine. sau acceptarea din partea trasului. care. Elementele incasso. de la banca remitentă. respectiv factura comercială. conform instrucţiunilor primite. 4) Banca încasatoare • este banca importatorului. contra documente. • menţionarea modalităţii în care se va face rambursarea sumei. o dată cu ordinul de încasare. pe de o parte vor fi transmise documentele.). 7.. • are sarcina de a asigura prezentarea către tras a documentelor şi de a obţine încasarea (acceptarea sau îndeplinirea altor condiţii). rezultatele incasso-ului (sume de bani.3. • denumirea şi sediul băncii încasatoare. va solicita plata. efecte de comerţ acceptate etc. • denumirea şi sediul băncii remitente prin intermediul căreia. respectiv a sumei care va fi solicitată la plată contra documentelor importatorului. • denumirea şi sediul exportatorului. cantitatea.ului documentar Ordinul de încasare este însuşi documentul intitulat incasso documentar şi el trebuie să cuprindă în mod obligatoriu anumite elemente stipulate clar şi corect de către exportator. • este banca la care sunt primite documentele cu dispoziţia de încasare. • este banca însărcinată cu primirea de la ordonator a documentelor. respectiv al beneficiarului incasso-ului. • numărul de ordine şi data incasso-ului documentar (element necesar în vederea identificării). Aceste elemente se referă în principal la: • denumirea şi sediul importatorului (trasului).• este banca la care ordonatorul a dispus deschiderea operaţiunii de incasso.3. • menţionarea firmei (exportatorul sau importatorul) care va suporta comisioanele şi spezele bancare.. preţul etc. • valoarea incasso-ului. calitatea. împreună cu instrucţiunile privind încasarea şi care are rolul de a remite documentele unei alte bănci. de calitate etc. • documentele care trebuie prezentate. iar pe de altă parte se decontează incasso-ul. • descrierea detaliată a mărfurilor. 210 . cât şi cu datele cuprinse în documentele transmise de exportator.

1. e) detalii privitoare la celelalte documente.. 2. c) să menţioneze instrucţiunile de rambursare pentru banca încasatoare. 102. g) denumirea şi sediul băncii încasatoare. în legătură cu: a) condiţiile de încasare. după ce a livrat marfa. b) denumirea şi sediul trasului. În cadrul primei faze. Op. 7. în situaţia în care aceasta nu este specificată în ordinul de încasare. pag. este obligată: a) să verifice dacă documentele primite sunt cele menţionate în ordinul de încasare. f) comisioanele şi spezele bancare. încasarea propriu-zisă. b) să desemneze banca încasatoare. astfel: 1. care de deosebesc între ele în funcţie de gradul de încredere dintre parteneri. h) informaţii privind protestul sau nonprotestul. împreună cu ordinul de încasare prin care instruieşte banca.3. d) scadenţa şi tipul acesteia. Mecanismul derulării plăţii prin incasso documentar În practica bancară internaţională sunt utilizate mai multe tipuri de incasso documentar. vânzătorul va stabili dacă documentele vor fi eliberate contra plată (ceea ce înseamnă că eliberarea documentelor de către banca importatorului se va efectua numai după ce acesta le-a plătit) sau contra acceptare (în acest caz documentele comerciale sunt însoţite de o cambie. emiterea ordinului de încasare. c) suma care trebuie să fie încasată. fiecare din părţile implicate în derularea unui incasso are îndatoriri pe care trebuie să le îndeplinească cu stricteţe: – exportatorul (ordonatorul sau trăgătorul). iar eliberarea documentelor de către banca importatorului se face numai dacă acesta acceptă cambia). Mecanismul derulării plăţii prin incasso documentar poate fi descris în două faze73. 73 C-tin Floricel. la primirea documentelor şi a ordinului de încasare semnat de exportator. însoţit de documentele aferente.cit. 211 .4. trimite documentele de transport şi alte documente specificate băncii remitente. În funcţie de natura documentelor trimise la încasare (documente cu plata la vedere sau documente cu plata la o anumită scadenţă). – banca remitentă.• numărul de expediţie al incasso-ului documentar.

andosarea documentelor. apar următoarele sarcini: . numai după ce a efectuat şi ultima plată parţială. la primirea documentelor şi a instrucţiunilor de încasare de la banca remitentă.exportatorul poate modifica în orice moment instrucţiunile date. – banca încasatoare. . are următoarele obligaţii: a) să verifice documentele din punct de vedere al numărului acestora. în caz de neplată. f) să elibereze documentele importatorului. să comunice trăgătorului (exportatorului) mesajele primite de la banca încasatoare. 2. de încasare propriu-zisă. solicitând în acelaşi timp noi instrucţiuni. c) să informeze trasul (importatorul) despre condiţia de derulare a incasso-ului. .banca încasatoare are obligaţia să elibereze documentele către tras (importator) numai contra plăţii sumei prevăzute. trebuie să verifice dacă instrucţiunile au fost îndeplinite 212 .la încasare este necesar ca banca remitentă să verifice dacă au fost îndeplinite întru totul instrucţiunile date şi. iar în cazul în care există utilizări parţiale. b) să avizeze banca remitentă asupra primirii documentelor. la primirea avizului de acceptare sau a tratei acceptate. dacă este împuternicită în acest sens. în vederea încasării imediate. presupune din partea celor doi parteneri – exportatorul şi importatorul – îndeplinirea unor îndatoriri specifice. . iar în caz de dificultate. dar numai până în momentul eliberării documentelor către importator. trebuie să dea instrucţiunile necesare în vederea achitării documentelor. Cea de a doua fază. având posibilitatea de a le sconta la o bancă comercială.importatorul (sau trasul) intră în posesia documentelor numai după ce a efectuat plata. – importatorul (cumpărătorul sau trasul). urmând întocmai instrucţiunile primite de la banca remitentă.exportatorul (trăgătorul) va primi din partea băncii remitente trata acceptată de importator (trasul) sau biletul la ordin emis de acesta.d) să constate. atunci când i se solicită acest lucru. d) să păstreze documentele până la reglementarea operaţiunii. în funcţie de tipul de incasso ales de părţi: a) în derularea unui incasso de tip documente contra plată. . e) să stocheze sau să asigure marfa. iar în caz de neplată să protesteze. se impune respectarea cu stricteţe a următoarelor condiţii: . b) în situaţia unui incasso de tipul „documente contra acceptare”. la primirea avizului de la bancă. acolo unde este necesar. trebuie să dea noi instrucţiuni băncii remitente.banca remitentă.

dacă este împuternicită în acest sens. act care va fi depus la tribunal.importatorul va obţine documentele numai după acceptarea tratei sau emiterea biletului la ordin. întocmit de un notar. în a 20-a zi după data scadenţei şi îi solicită plata tratei. în prezenţa martorilor. acest lucru este consemnat în actul de protest.banca încasatoare are obligaţia: • să elibereze documentele numai după acceptarea tratei primite de la banca remitentă sau numai după emiterea de către tras a unui bilet la ordin. solemn şi public. • să trimită înapoi băncii remitente efectele de comerţ sau să le păstreze în gestiunea sa pentru încasare la scadenţă. . • ţara importatorului nu impune nici un fel de restricţii cu privire la importuri şi la plăţi internaţionale. acţiune iniţiată de banca încasatoare în baza unei împuterniciri. banca încasatoare acţionează în numele băncii remitente şi al exportatorului (vânzătorul sau trăgătorul). • este cunoscută bine şi considerată ca sigură capacitatea de plată a cumpărătorului. la banca încasatoare.întocmai. notarul public. urmând ca apoi să se apeleze la calea juridică de soluţionare a acestui litigiu. acreditat de banca încasatoare. • în ţara importatorului situaţia este stabilă din punct de vedere politic. trebuie să trimită trăgătorului trata acceptată sau avizul de acceptare pentru efectele de comerţ care se află în păstrare. În caz de refuz. . economic şi social şi dacă există condiţii legale de desfăşurare a tranzacţiilor comerciale internaţionale. ceea ce îi va permite să intre în posesia mărfii contractate înainte de efectuarea plăţii. De asemenea. el poate fi constrâns să plătească. Protestul este un act scris. În cazul în care importatorul (cumpărătorul sau trasul) nu achită marfa. Ţinând cont de riscurile pe care le incumbă utilizarea unui incasso documentar ca mijloc de plată pe plan internaţional. În acest caz. se prezintă la domiciliul trasului. este recomandat ca acesta să fie utilizat numai dacă: • vânzătorul şi cumpărătorul se cunosc şi au o încredere deplină unul în celălalt. în vederea încasării. 9: 213 . prin care se certifică refuzul de plată a unei trate. printr-o acţiune juridică numită protest. Prin acţiunea de protest. beneficiind astfel de o perioadă de graţie. Succesiunea momentelor derulării unui incasso documentar poate fi reprezentată în mod schematic conform figurii nr.

nr. certificat de calitate. în cadrul căruia va prelua în totalitate instrucţiunile primite de la clientul său ordonator (exportatorul sau trăgătorul). intitulat incasso documentar. aşa cum au fost convenite prin contractul comercial internaţional. 2. Banca remitentă. 5. depunerea documentelor care atestă livrarea mărfii (factură comercială.2 8 EXPORTATOR Ordonator 1 IMPORTATOR Tras 10 3 4 9 5 6-7 BANCA EXPORTATORULUI Banca remitentă BANCA IMPORTATORULUI Banca încasatoare Fig. 9 Mecanismul derulări unui incasso documentar Succesiunea momentelor prezentate în Figura nr. document de referinţă pentru exportator în îndeplinirea obligaţiilor sale. remiterea documentelor care atestă livrarea mărfii şi a ordinului de încasare către banca importatorului. act prin care cei doi parteneri de afaceri au convenit plata prin incasso documentar. 9 este următoarea: 1. acţionând la ordinul clientului său ordonator (exportatorul sau trăgătorul). care trebuie să fie făcută în strictă concordanţă cu termenele de livrare şi cu condiţiile privind marfa. încheierea contractului comercial internaţional. certificat de origine etc. document de transport. livrarea mărfii. notificarea importatorului cu privire la sosirea documentelor. poliţă de asigurare. şi cel mai adesea una sau mai multe cambii). prin care exportatorul solicită în mod expres plata la incasso şi prezintă clar şi precis condiţiile în care documentele vor fi înmânate importatorului (documente contra plată sau documente contra acceptare). va emite propriul ei document. 214 . banca importatorului fiind obligată ca la sosirea documentelor să-l avizeze pe importator. 3. 4. însoţite de ordinul de încasare..

duplicatul de fracht sau scrisoarea de trăsură să fie andosat pe numele unei case de expediţii internaţionale. în cazul documentelor contra acceptare – remite cambia) băncii remitente. singura sa protecţie o constituie faptul că importatorul nu poate intra în posesia mărfii livrate decât în momentul în care o va plăti. urmând ca după acest moment să întreprindă demersurile necesare pentru a intra în posesia contravalorii acesteia. fie contra acceptare. fie contra plată. banca remitentă notifică exportatorului încasarea exportului. riscul de neplată ş. trebuie însă precizat faptul că ele nu fac altceva decât să diminueze.d. riscul diminuării încasării. importatorul poate ridica marfa.m.6-7. În funcţie de instrucţiunile primite în incasso-ul documentar. riscul exportatorului de a pierde marfa şi de a nu obţine plata pentru ea este eliminat. banca acestuia remite banii (sau. • să se solicite un avans în contul viitoarei livrări etc. După încasarea de la importator a contravalorii documentelor. Fără a neglija efectele benefice ale acestor măsuri de protecţie. La primirea banilor. 10. de aici. eliberarea documentelor contra plată sau contra acceptare. şi nu direct pe numele sau la ordinul importatorului. banca importatorului îi va elibera acestuia documentele. în afara obligaţiilor asumate de cumpărător în baza contractului comercial internaţional. odată intrat în posesia documentelor.a. dar mai rămân o serie de alte riscuri: riscul întârzierii plăţii. andosate în alb sau la ordinul băncii. • întocmirea documentelor de transport (mai ales a conosamentului) în formă negociabilă. riscul pierderii sau al deteriorării mărfii şi. În concluzie. • să se tragă cambii. într-o 215 . În situaţia în care prin instrucţiunile date au fost documente contra acceptare. care nu sunt de loc de neglijat. această modalitate de plată îl expune pe vânzător la o serie de riscuri. 8. banca îi va remite trata acceptată. cum ar fi: • practicarea acestui sistem de plată numai în relaţiile cu partenerii foarte siguri. 9. cel puţin în principiu. Literatura de specialitate recomandă o serie de măsuri necesare în vederea evitării riscurilor operaţiunilor pe bază de incasso documentar. urmând ca la scadenţă să o încaseze. Astfel. De exemplu: Exportatorul îşi îndeplineşte obligaţia contractuală (livrare mărfii). • să se utilizeze scrisori de garanţie bancară. Acum. dat fiind că plata prin incasso nu presupune nici un fel de obligaţie sau vreo garantare a plăţii.

operaţiunea este iniţiată de ordonator (în calitate de plătitor). prin natura sa. documentul fiind. 216 . Ordinul de plată Ordinul de plată semnifică un document care reprezintă o dispoziţie. 7. cum ar fi. constă în dreptul ordonatorului de a-şi retrage sau modifica instrucţiunile de plată.4. ordinul de plată este utilizat în special în cadrul operaţiunilor auxiliare actului comercial propriu-zis. − în al doilea rând. restituiri de garanţii. Având în vedere acest neajuns. şi anume: − în primul rând. plata cheltuielilor de transport. dat fiind că până în momentul plăţii efective suma în cauză se află la dispoziţia ordonatorului. cu condiţia ca ordinul său iniţial să nu fi fost executat (prin efectuarea plăţii către beneficiar). de exemplu: plata unor cotizaţii. Luând în considerare definiţia ordinului de plată şi avându-se în vedere şi practica utilizării sale. aşa cum s-a precizat anterior. dată de o persoană (în calitate de ordonator) unei bănci. revocabil şi deci poate fi anulat de către ordonator imediat înainte de încasarea lui de către beneficiar. primirea unor avansuri periodice. în vederea stingerii unei obligaţii băneşti care provine dintr-o relaţie directă existentă între ordonator şi beneficiar. dar fără a le elimina definitiv. îndeosebi datorită riscului de revocare pe care îl prezintă această formă de plată. acesta fiind cel care stabileşte regulile necesare derulării operaţiunii. plata taxelor vamale. de exemplu: restituiri de avansuri. achiziţionarea de hârtii de valoare etc. remiterea unor comisioane. cum ar fi.măsură mai mare sau mai mică. Ordinul de plată este destul de rar utilizat în comerţul internaţional. plata unor indemnizaţii. se pot desprinde anumite caracteristici ale ordinului de plată. în scopul efectuării transmiterii efective a banilor către beneficiar. relaţia de plată apare ca urmare a asumării unei obligaţii între ordonator şi beneficiar. Plata propriu-zisă se derulează prin intermediul conturilor bancare. dat fiind faptul că revocarea sa poate da naştere unei serii de prejudicii beneficiarului. riscurile derulării plăţii prin incasso. plata navlurilor. − în al treilea rând. în calitate de beneficiar. De aceea se recomandă ca utilizarea ordinului de plată în relaţiile de export sau de import să se facă împreună cu alte modalităţi de plată. sau în activităţi necomerciale. în favoarea unei alte persoane. plata salariilor. ordinul de plată are un caracter revocabil care. de a plăti o sumă determinată de bani.

− în al cincilea rând. 3) Banca emitentă (ordonatoare) • este banca importatorului sau o bancă la care ordonatorul dă dispoziţie privind efectuarea unei plăţi printr-un ordin de plată. ordinul de plată documentar presupune obligaţia băncii plătitoare de a efectua plata doar contra prezentării de către beneficiar a anumitor documente. se pot distinge două categorii de ordine de plată: • ordin de plată simplu. Altfel spus. din punct de vedere al modalităţii de încasare. a cărui încasare nu este condiţionată de prezentarea vreunui document sau a vreunei explicaţii privitoare la scopul sau motivul plăţii. iar în cazul ordinul de plată documentar au şi obligaţia de a solicita de la beneficiar documentele necesare plăţii. stabilind totodată şi condiţiile de efectuare a plăţii. indicate în mod expres de către ordonator. a cărui încasare este condiţionată de obligaţia beneficiarului de a prezenta anumite documente justificative. • este cel care plăteşte. unica lor răspundere constând în manevrarea corectă a fondurilor şi a documentelor. • până în momentul efectuării plăţii. plata prin intermediul ordinului de plată necesită în mod obligatoriu existenţa unui cont bancar deja constituit de ordonator la banca sa. conform instrucţiunilor primite de la ordonatorul plăţii. nu are certitudinea încasării sumei. care apare în calitate de iniţiator al operaţiunii. 217 . • este persoana în favoarea căreia a fost dispusă plata şi care are obligaţia de a se conforma condiţiilor prevăzute în ordinul de plată. băncile care intervin în derularea operaţiunii au doar rolul de prestatoare de servicii. până în momentul efectuării ei. în conformitate cu instrucţiunile primite de la banca ordonatoare (banca emitentă). 2) Beneficiarul • este exportatorul sau vânzătorul. Părţile implicate în derularea unui ordin de plată sunt: 1) Ordonatorul • este importatorul sau cumpărătorul. • este persoana care poate revoca în orice moment plata. • este persoana însărcinată să constituie depozitul bancar necesar efectuării plăţii.− în al patrulea rând. • ordin de plată documentar. − în al şaselea rând.

de la banca ordonatoare. • modalitatea de plată: letric (poştal). în cifre şi în litere. • scopul plăţii. • semnăturile autorizate ale băncii ordonatoare sau ale persoanei autorizate de către firma ordonatoare. cu indicarea valutei în care se va face plata. • denumirea şi sediul beneficiarului. • denumirea şi adresa băncii ordonatoare. Mecanismul de funcţionare al ordinului de plată poate fi redat schematic astfel: ORDONATOR 9-10 3 7 8 1 BENEFICIAR 2 4 5 6 BANCA ORDONATOARE BANCA PLĂTITOARE Figura nr. • documentele care trebuie să fie prezentate de beneficiarul plăţii (în cazul unui ordin de plată documentar). telegrafic. cum sunt: • denumirea şi sediul ordonatorului. suma care urmează să o plătească sau pe care a plătit-o deja. 4) Banca plătitoare • este banca exportatorului.10. • data emiterii ordinului de plată. document care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu anumite elemente. 10 este următoarea: 218 . • suma ce va fi plătită. • ordinul de a plăti. SWIFT. • este banca la ghişeele căreia se achită beneficiarului plăţii suma cuvenită. Documentul intitulat „ordin de plată” este de fapt un formular tipizat pus la dispoziţie de către bancă. Mecanismul de funcţionare a ordinului de plată Succesiunea momentelor prezentate în Figura nr. sau ulterior.• este banca la care importatorul (în calitate de ordonator) constituie depozitul bancar necesar efectuării plăţii. • este banca îndreptăţită să solicite anticipat.

Din definiţie rezultă cu claritate că. în cazul garanţiei bancare. care este titularul creanţei sau persoana în favoarea căreia banca emite garanţia. • banca garantă. • momentul 3: banca ordonatoare transmite băncii plătitoare instrucţiunile privind efectuarea plăţii prin ordin de plată. împreună cu instrucţiunile care stabilesc în detaliu condiţiile de efectuare a plăţii. în practică. • momentul 6: după verificarea documentelor. care este persoana la solicitarea căreia se emite garanţia bancară şi care are calitatea de obligat principal în executarea obligaţiei ce constituie obiectul garanţiei. se obligă în mod ferm şi irevocabil să plătească suma desemnată expres prin scrisoare unui anumit beneficiar.1. este necesară utilizarea unor instrumente de asigurarea a garanţiei plăţilor. motiv pentru care.5. denumită garantă. Un astfel de instrument este scrisoarea de garanţie bancară. • momentul 4: notificarea beneficiarului. care este banca emitentă a garanţiei ce se angajează la 219 . în situaţia în care debitorul principal nu-şi onorează obligaţiile asumate. Scrisoarea de garanţie bancară 7. Definiţie şi caracteristici Modalităţile principale şi secundare de plată utilizate pentru stingerea obligaţiilor de plată pe plan internaţional nu sunt întotdeauna lipsite de riscul neîndeplinirii condiţiilor contractuale. banca plătitoare efectuează plata. • momentul 9–10: banca ordonatoare transmite ordonatorului documentele. • beneficiarul garanţiei. el fiind practic debitorul principal. • momentul 5: prezentarea la banca plătitoare a documentelor necesare efectuării plăţii.5. 7. • momentul 7: banca plătitoare transmite băncii ordonatoare documentele. în caz de executare a garanţiei. realizând în acelaşi timp şi debitarea contului acestuia.• momentul 1: implică existenţa unei obligaţii de plată pe care ordonatorul şi-o asumă. care este un înscris prin care o bancă. deci în favoarea căruia va fi efectuată plata. sunt implicate trei părţi: • ordonatorul. banca ordonatoare va realiza acoperirea plăţii efectuate de banca plătitoare. • momentul 2: este reprezentat de emiterea ordinului de plată. în vederea remiterii acestora către ordonator: • momentul 8: pe baza depozitului constituit de către ordonator.

sau indirect. pe plan internaţional se cunosc următoarele tipuri de garanţii: 220 . pentru a se stabili cu certitudine când expiră obligaţiile garantului.2. fără ca în prealabil să-l urmărească pe debitorul principal garantat şi fără ca banca garantă să poată obiecta. a unor lucrări executate. când beneficiarul poate cere executarea plăţii de către bancă. Astfel. – în al treilea rând. Principalele tipuri de garanţii utilizate în comerţul exterior În funcţie de obiectul contractelor internaţionale. În momentul emiterii unei garanţii bancare. trebuie acordată o atenţie deosebită acestui aspect. a unor servicii prestate.plată. orice obligaţie asumată printr-un contract comercial internaţional poate constitui obiectul unei scrisori de garanţie bancară. din punct de vedere al angajamentului băncii garante. trebuie cunoscut cu exactitate termenul de valabilitate a garanţiei bancare. băncile garante trebuie să acorde o atenţie deosebită următoarelor aspecte: – în primul rând. banca garantă trebuie să cunoască cu exactitate atât legile din ţara importatorului. caz în care banca ordonatorului însărcinează o altă bancă să emită scrisoarea de garanţie bancară. alături de debitorul principal.5. − solidare. să efectueze plata. ci preia asupra sa obligaţia de plată în situaţia în care debitorul principal nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală. la emiterea unei garanţii bancare. 7. în practică sunt cunoscute mai mute tipuri de garanţii bancare. trebuie să ţină seama de faptul că partenerii implicaţi sunt din ţări diferite şi deci. obligaţia garantată pe această cale poate reprezenta contravaloarea unor mărfuri vândute. Rezultă deci că. toate obligaţiile faţă de beneficiar devin nule. mai ales în situaţia în care preţul din contract este variabil. un credit acordat debitorului (în cazul unui contract cu plata eşalonată în timp) etc. practic. banca garantă nu garantează fapte. deoarece după expirarea termenului de valabilitate al acesteia. de către banca ordonatorului. când banca garantă poate cere beneficiarului să urmărească mai întâi pe debitorul principal şi numai dacă acesta nu poate achita suma. Prin scrisoarea de garanţie bancară. – în al doilea rând. scrisorile de garanţie bancară pot fi: − simple. Astfel. Garanţiile bancare pot fi emise direct. ţinând cont de faptul că suma înscrisă în garanţia bancară este indicată uneori în procente din valoarea contractului. Avându-se în vedere cele menţionate mai sus. cât şi legile din ţara exportatorului.

obligaţia vânzătorului de a livra întocmai. corespunzând practic termenului de valabilitate a ofertei care o însoţeşte. De fapt. 3. Deosebirea dintre cele două tipuri de garanţii constă în faptul că garanţia de bună funcţionare acoperă doar 221 . în vederea garantării valorii ofertei sale. ofertantul (vânzătorul) refuză să semneze sau să execute contractul la care s-a angajat prin oferta fermă. De regulă suma înscrisă în garanţie este de 10% din valoarea contractului.1. cumpărătorul urmăreşte să se acopere contra riscului determinat de neîndeplinirea sau de îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor asumate prin contractul comercial internaţional. din punct de vedere calitativ şi cantitativ marfa convenită şi de a efectua livrările în intervalul de timp convenit în contractul comercial internaţional. fiind iniţiată de firma care participă la licitaţie. 2. după câştigarea licitaţiei. valabilitatea acesteia expirând o dată cu executarea completă a contractului. Suma înscrisă în garanţie este de regulă cuprinsă între 1% şi 5% din valoarea licitaţiei. în practică ea purtând de obicei aceeaşi denumire. iar valabilitatea garanţiei de licitaţie se situează în general între una şi şase luni. • în situaţia în care. Rezultă deci că prin acordarea unei astfel de garanţii. scopul solicitării garanţiei fiind acela de a-l asigura pe organizatorul licitaţiei de bonitatea şi seriozitatea ofertantului. Rezultă deci că valabilitatea garanţiei expiră la data-limită menţionată de ofertant pentru acceptarea ofertei şi semnarea contractului sau prezentarea garanţiei de bună executare. după încheierea contractului. aşadar. Garanţia de participare la licitaţie (bid bond) este o garanţie necesară în cazul cererilor de ofertă publice. ofertantul refuză să înlocuiască garanţia de participare la licitaţie cu o garanţie de bună execuţie. • în situaţia în care. banca se obligă să îi plătească beneficiarului suma garantată. Obiectul garanţiei de participare la licitaţie îl constituie dreptul organizatorului de a o executa în următoarele cazuri: • în situaţia în care ofertantul (vânzătorul) îşi retrage sau îşi modifică oferta înainte de adjudecarea licitaţiei. Garanţia de bună executare are rolul de a asigura faptul că mărfurile vor fi livrate sau că serviciile vor fi prestate în strictă conformitate cu prevederile stipulate în contract. în situaţia în care furnizorul nu se achită de obligaţiile contractuale. la cererea vânzătorului. Prin solicitarea unei astfel de garanţii. Obiectul garanţiei îl constituie. Garanţia de bună funcţionare (sau de bună execuţie tehnică) reprezintă o variantă a garanţiei bancare de bună execuţie. această garanţie înlocuieşte un depozit bancar pe care firma care participă la licitaţie ar fi trebuit să-l constituie.

în acest caz. sumă stipulată ca atare în contract. risc ce se poate ivi după momentul livrării mărfii. sub forma unei cote 222 . o dobândă procentuală. Astfel. variază între 5% şi 20% din valoarea mărfii sau a prestaţiei. 4. un an sau doi ani. ca urmare a neîndeplinirii sau a îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor asumate de vânzător cu privire la: remedierea defecţiunilor constatate. Obiectul garanţiei îl constituie acoperirea riscului cumpărătorului în caz de nerestituire a plăţilor în avans (efectuate înainte de livrarea mărfurilor). în situaţia în care obiectul contractului comercial internaţional îl constituie livrarea unor mărfuri (în general. la care se mai adaugă. Cumpărătorul avansează anumite sume vânzătorului. constituie un procedeu foarte des uzitat în prezent. această garanţie are un caracter strict financiar. instalaţii sau echipamente) pentru care vânzătorul acordă o perioadă de garanţie tehnică de şase luni. în vreme ce în industria de automobile. Obiectul garanţiei îl constituie. garanţia se poate întinde şi pe o perioadă de doi ani). efectuarea service-ului în perioada de garanţie etc. înlocuirea totală sau parţială a mărfii care nu corespunde din punct de vedere calitativ parametrilor stabiliţi prin contract. aplicată pe perioada imobilizării fondurilor la dispoziţia vânzătorului. care să-i asigure rambursarea sumei respective în cazul în care vânzătorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale. valabilitatea sa fiind diferită. Valoarea garanţiei. Cumpărătorul varsă avansul necesar doar dacă primeşte o garanţie de restituire.perioada de garanţie tehnică. stabilită procentual prin contract. această perioadă este acoperită printr-o garanţie de bună funcţionare. Garanţie de restituire a avansului (advance payment guaranatee). în funcţie de specificul mărfii exportate (de exemplu: în industria uşoară perioada de garanţie nu depăşeşte trei luni din momentul recepţiei mărfii. respectiv pentru perioada cuprinsă între momentul plăţii avansului şi cel al restituirii lui. la un nivel convenit între cele două părţi. în contul unor mărfuri sau a unor prestaţii viitoare şi este normal să-şi pună problema recuperării acestor sume în cazul nederulării contractului din culpa vânzătorului sau a unor cauze independente de acesta. În cadrul contractelor comerciale internaţionale plăţile în avans acordate de către cumpărător vânzătorului. de regulă. acoperirea riscului cumpărătorului. în caz de încetare a relaţiilor contractuale sau neexecutare a contractului din culpa vânzătorului. Valoarea acestei garanţii este egală cu suma plătită în avans de către cumpărător. Prin caracterul său. principala caracteristică a acesteia constituind-o angajamentul de restituire a unei sume de bani egală cu cea avansată. de regulă pentru procurarea de materii prime şi pentru acoperirea cheltuielilor de producţie.

Principalul inconvenient pentru beneficiarul titlului (exportatorul) îl constituie însă faptul că executarea unei astfel de garanţii presupune executarea prealabilă. de către cumpărător. Acesta este motivul pentru care garanţia de plată la incasso are un caracter de rezervă. în cazul livrărilor în tranşe. completată cu obligaţia plăţii unei dobânzi pentru perioada cuprinsă între momentul plăţii avansului de către cumpărător şi cel al restituirii acestui avans de către vânzător. Garanţia de plată (payement guarantee) este o formă de garanţie utilizată îndeosebi pentru a asigura plata pe baza prezentării facturii comerciale. exportatorul apelând la ea doar în cazul refuzului de plată al importatorului. dar riscantă pentru exportator. În cazul acestui tip de garanţie banca garantă se obligă la plată doar în cazul în care plata nu este onorată. în conţinutul unei astfel de garanţii trebuie inserat şi angajamentul garantului de a obţine de la cumpărător acceptarea cambiilor. a trasului. Pentru a oferi o siguranţă deplină. ceea ce determină o serie de 223 . pe cale cambială. pe măsura executării obligaţiilor furnizorului. atestate prin prezentarea documentelor contractuale. bilet la ordin) are ca obiect angajamentul băncii garante de a onora (plăti) la scadenţă cambiile trase de vânzător asupra cumpărătorului sau bilete la ordin emise de cumpărător în favoarea vânzătorului. prin recunoaşterea ei de către tras (cumpărătorul). Într-o accepţiune mai largă. iar valoarea garanţiei este egală cu contravaloarea mărfurilor sau prestaţiei efectuate de exportator. Garanţia de plată îmbracă următoarele forme: a) Garanţia pură de plată este garanţia prin care banca emitentă se obligă ca ea însăşi să achite contravaloarea mărfurilor sau prestaţiei efectuate de vânzător. b) Garanţia de plată la incasso are ca obiect acoperirea riscului de neplată la incasso care. specificul acestui tip de garanţie constituindu-l faptul că exportatorul se poate adresa pentru plată direct băncii.procentuale din valoarea întregii mărfi. sau poate avea o valoare mai mică decât valoarea totală a contractului. aşa cu a fost arătat anterior. de regulă. este o modalitate de plată ieftină. c) Garanţia pentru plata efectelor de comerţ (cambie. Valoarea garanţiei poate fi egală cu contravaloarea mărfurilor sau a prestaţiei efectuate de vânzător. rapidă. Specific acestei garanţii este faptul că valoarea ei se diminuează proporţional cu procentul de avans încasat. valabilitatea garanţiei expirând în momentul livrării mărfurilor. la prima cerere. 5. acceptul acestuia constituind de fapt certitudinea creanţei. obiectul garanţiei de plată îl constituie acoperirea obligaţiilor cumpărătorului de a plăti contravaloarea mărfurilor sau a prestaţiilor primite.

de regulă. 7. cât şi cea de import. prin prezentarea titlului de credit. În situaţia în care prin contractul comercial internaţional este prevăzut ca o parte a contravalorii mărfii livrate sau a serviciilor prestate să îmbrace forma creditului furnizor. Exportatorul are astfel posibilitatea de a solicita direct băncii garante plata la termenul convenit a fiecăreia din ratele scadente. Odată avalizate. Aceste compensaţii au anumite caracteristici esenţiale: • partizile de mărfuri de export şi cele de mărfuri de import nu se plătesc în valută. Obiectul garanţiei îl constituie asumarea de către banca garantă a obligaţiei de a avaliza efectele de comerţ acceptate de tras (debitorul sau cumpărătorul). – compensaţii globale care privesc mai multe activităţi ce nu sunt individualizate şi nu sunt urmărite în mod separat. iar uneori se mai poate adăuga o marjă suplimentară. aceste compensaţii globale fiind cunoscute şi sub denumirea de clearing. ci se compensează reciproc. angajament bazat pe principiul compensaţiei globale a fluxurilor de bunuri şi de servicii reciproce (care include: 224 . între două sau mai multe ţări. astfel: – compensaţii individuale (particulare) care au loc între doi sau mai mulţi parteneri şi care privesc un singur gen de activităţi. ea referindu-se exclusiv la efectele de comerţ pe care le acoperă. e) Garanţia de plată a ratelor scadente.întârzieri în procesul de încasare a sumelor garantate. Mecanismul plăţilor prin clearing (cliring) O altă modalitate de a stinge obligaţiile ivite pe plan internaţional o constituie compensaţiile. atât cea de export. pentru acoperirea taxelor conexe executării. d) Garanţia de aval este o formă de garanţie cu totul autonomă faţă de condiţiile comerciale ale contractului internaţional. • baza juridică a operaţiunii o constituie un singur instrument juridic (acord sau contract). Valoarea unei astfel de garanţii este întotdeauna egală cu suma creditului şi a dobânzilor aferente. garantate. efectele de comerţ devin drepturi de creanţă certe. Clearing-ul reprezintă un angajament de plăţi reciproce. sau servicii contra servicii.6. exportatorul se poate acoperi împotriva riscului de neplată a ratelor scadente şi a dobânzilor aferente acestora printr-o scrisoare de garanţie a ratelor scadente. însă fără intervenţia mijloacelor de plată. putând circula liber pe piaţă ca mijloace de plată de sine stătătoare. de regulă livrări de mărfuri fizice. care sunt schimburi de marfă contra marfă. • compensarea este. integrală. care acoperă ambele operaţiuni. În literatura de specialitate compensaţiile sunt clasificate în funcţie de obiectul lor.

cu excluderea totală sau parţială a transferului valutar. • creditul tehnic. 225 . • moneda de clearing în care se va ţine evidenţa schimburilor din acordul de clearing. durata de valabilitate a acestuia. Întreprinderile exportatoare din ţările participante la acordul de clearing vor primi contravaloarea mărfurilor exportate de la banca ţării lor. pe o perioadă determinată de timp (de obicei un an). de regulă. ce plăţi sunt admise a fi efectuate în cadrul respectivului acord de clearing. aceste anexe fiind cunoscute sub denumirea de nomenclator de clearing. de înregistrare şi de acoperire reciprocă a acreditivelor documentare. în moneda lor naţională. prin intermediul conturilor de clearing. • modul de deschidere. atunci când moneda de cont aleasă este instabilă). stipulează: data intrării în vigoarea a acordului de clearing. fără transfer efectiv de valută. Operaţiunile de compensare sunt efectuate de către băncile ţărilor implicate. la baza compensaţiei globale prin sistemul clearing aflându-se un acord interguvernamental. Caracteristica principală a acordurilor de clearing o reprezintă compensarea globală a creanţelor rezultate din prestaţii reciproce. • deschiderea şi funcţionarea conturilor de clearing. în conformitate cu prevederile contractelor internaţionale şi aşa mai departe. Acordurile de clearing sunt însoţite de anexe în care sunt menţionate mărfurile şi serviciile care pot face obiectul tranzacţiilor de clearing. Clearing-ul poate fi de două feluri: clearing bilateral şi clearing multilateral.compensarea schimburilor de mărfuri. de regulă. Derularea operaţiunilor de plăţi în cadrul unui acord de clearing bilateral este determinată de clauzele care sunt prevăzute în cadrul acordului de clearing: • desemnarea oficiilor de clearing. a prestărilor de servicii şi a altor forme de derulare a relaţiilor economice între ţările participante la aranjamentul de clearing). indicarea băncilor centrale sau a altor organisme speciale anume desemnate de guvernele participante de acordul de clearing să organizeze şi să execute decontările reciproce. • plăţile ce vor fi admise a fi efectuate prin conturile de clearing. • posibilitatea convertirii în moneda de clearing a obligaţiilor exprimate într-o terţă monedă. • o clauză referitoare la plata în devize. care. instituţia sau organul care este implicat în fiecare ţară în îndeplinirea obligaţiilor. • clauza de rectificare (această clauză este inclusă.

realizarea practică. sunt desemnate băncile centrale. efectuarea exportului în conformitate cu prevederile contactului de vânzare-cumpărare încheiat cu partenerul extern – va încasa suma reprezentând preţul global al mărfii exportate. Deschiderea celor două conturi înseamnă că fiecare din conturile de clearing de la cele două oficii de clearing este un cont activ. unde – dovedind. fie printr-un singur cont central. De regulă. de obicei în cadrul băncii centrale sau al altor instituţii însărcinate cu ţinerea contului de clearing. ci şi aplicarea unui tratament reciproc de perfectă egalitate care implică. iar pe de altă parte. Orice acord bilateral care stă la baza compensaţiei globale prin sistemul clearing trebuie să indice în mod concret numele organismelor însărcinate de guvernele celor două ţări cu organizarea şi cu desfăşurarea activităţii la care au convenit. cum ar fi Italia şi Elveţia. iar la fiecare din aceste oficii este deschis un cont de clearing al ţării partenere. pe de o parte. 226 . în spiritul şi litera acordului semnat. în sensul că fiecare din cele două bănci poate efectua în contul deschis la ea operaţiuni de plăţi şi de încasări. Din punct de vedere al tehnicii utilizate. în unele ţări. existând organisme special create pentru derularea acestor acorduri. iar exportatorul din cealaltă ţară parteneră se va prezenta la oficiul de clearing al ţării sale. O astfel de operaţiune asigură o perfectă simetrie a poziţiei celor două părţi şi permite în acelaşi timp realizarea unei egalităţi de tratament în derularea plăţilor reciproce. respectarea angajamentelor asumate prin acordul de clearing. clearing-ul bilateral poate funcţiona fie prin deschiderea şi funcţionarea simultană a două conturi de clearing. respectiv de debitare şi de creditare. în moneda sa naţională. dar cu condiţia existenţei obligativităţii pentru ambii parteneri de a efectua plăţile în mod unitar. Lunar. Existenţa a două conturi constituie nu numai o soluţie tehnică. Importatorul care a cumpărat o marfă din ţara parteneră achită la oficiul de clearing al ţării sale suma reprezentând preţul global al mărfii importate. cu documentele prevăzute în cadrul acordului de clearing bilateral dintre guvernele celor două ţări.• modul de lichidare al soldurilor intermediare. în moneda sa naţională. Clearing-ul cu două conturi are drept caracteristică principală înfiinţarea în fiecare din cele două ţări care au încheiat un acord de clearing a câte unui oficiu de clearing. • modul de lichidare al soldului final. Desemnarea oficiilor de clearing. Deschiderea şi funcţionarea conturilor de clearing. cele două bănci îşi remit reciproc extrasele conturilor de clearing pe care le au în administrare.

moneda de clearing (de exemplu. De regulă. care poate fi utilizat ca 227 . care devine titularul de cont ţinut de partenerul A. acestea fiind unităţi de cont. clearing-ul cu un singur cont fiind astfel structurat asimetric. în timp ce pentru mărfurile pe care le livrează partenerul A către partenerul B. DST). dar numai unul dintre ele va ţine un cont de clearing. oficiul de clearing al ţării creditoare deschide un cont de clearing pe seama oficiului de clearing al ţării debitoare. folosind această tehnică a operaţiunilor de plăţi. în fiecare ţară vor funcţiona cele două oficii de clearing. primeşte contravaloarea lor doar după ce mărfurile au sosit în ţara partenerului A. De obicei acordul de clearing cu un cont se utilizează atunci când o ţară este creditoare altei ţări şi se urmăreşte ca prin derularea unei operaţiuni să se lichideze total sau parţial creanţele. întrucât atunci când el livrează mărfurile sale către partenerul A. adică atunci când va fi emis avizul de creditare. avizând celălalt oficiu de clearing cu privire la operaţiunile efectuate în respectivul cont. În asemenea situaţii. În cazul în care s-a prevăzut ca decontările dintre cele două ţări să se efectueze printr-un clearing cu un cont. în raport cu care ele au fost definite. La acordul de clearing cu un singur cont este caracteristic faptul că unul din cei doi parteneri este pus într-o situaţie neconvenabilă fiind. întrucât faţă de acesta. plăţile internaţionale nu se mai efectuează în valută. sume cu care oficiul de clearing achită sumele cuvenite exportatorilor. În acest scop ţara creditoare deschide un cont de clearing în care se vor înregistra sumele încasate pentru ţara parteneră şi sumele plătite acesteia în moneda de clearing care este. în dezavantaj. monedă care trebuie să fie în mod obligatoriu convertibilă. moneda acordurilor de clearing este desemnată fie prin referirea la moneda naţională a uneia din ţările participante la acordul de clearing. Totuşi.În concluzie. sume în moneda naţională. Partenerul B este dezavantajat faţă de partenerul A. fie se recurge la monede artificiale (de exemplu. de regulă. Dacă partenerul A deschide un astfel de cont. În fiecare din cele două conturi de clearing se acumulează prin depunerile efectuate de importatori. evident. partenerul A va intra în posesia contravalorii acestora imediat după depunerea documentelor la bancă. Alegerea monedei de clearing are o foarte mare importanţă pentru ţinerea evidenţei în cont a schimburilor. acesta este purtătorul contului partenerului B. ci în monedele naţionale ale ţărilor partenere la acordul de clearing. ele nu pot fi practic niciodată schimbate la paritate cu monedele efective. dolarul clearing) face de regulă discount (este mai slabă) în raport cu moneda efectivă (dolarul). moneda ţării purtătoare de cont. Pe de altă parte.

la prima cerere a părţii creditoare. de a achita. adică oficiul de clearing din ţara exportatorului acordă un credit oficiului de clearing din ţara importatorului. care se constituie drept credit tehnic. nu se plăteşte dobândă. o continuare a creditului tehnic. în orice moment. prin plăţile efectuate de către importatori. Ca regulă generală. Rolul creditului tehnic este acela de a menţine neîntreruptă mişcarea schimburilor comerciale pe plan internaţional. chiar dacă oficiul de clearing nu are disponibil în cont pentru acoperirea creanţei unui exportator. Dacă durata este depăşită. Dar întrucât nici un exportator nu este dispus să aştepte pentru a-şi încasa sumele care i se cuvin. astfel că se poate întâmpla ca la un moment dat disponibilul din contul de clearing să nu fie suficient pentru plata exporturilor realizate. ea va fi obligată să plătească în valută convertibilă depăşirea creditului tehnic. în practică. dobânda plătindu-se pentru diferenţa cu care este depăşită mărimea creditului tehnic. în valută convertibilă. având ca scop să determine ţara deficitară să-şi sporească exporturile sau să-şi reducă importurile. deficit cel mult egal cu suma convenită. el va achita totuşi acestuia suma ce i se cuvine. Creditul tehnic. a fost conceput un instrument pentru înlăturarea acestui neajuns. Acordul bilateral de clearing trebuie să prevadă mărimea maximă a creditului tehnic pe care cele două părţi şi-l acordă reciproc. exporturile şi importurile nu se desfăşoară simetric din punct de vedere valoric. caz în care exportatorii ar trebui să aştepte până când în cont se va crea un disponibil suficient. Indiferent de modul de formulare al acestei clauze. pentru durata prevăzută în acordul de clearing (creditul tehnic fiind. procedându-se în mod similar şi în cazul în care mărimea creditului tehnic este depăşită. În cazul clearing-ului cu două conturi. aceasta constă. prin definiţie. în aceea că partea deficitară este obligată. cu titlu de dobândă. precum şi condiţiile în care acest credit tehnic poate fi acordat. În situaţia în care ţara respectivă nu-şi echilibrează balanţa de plăţi. atunci când 228 . un credit pe termen scurt).mijloc de plată pentru orice fel de marfă şi cu orice partener comercial fiind o monedă liber convertibilă. Conform acestei proceduri. acest tip de credit fiind denumit credit tehnic. intervenind ori de câte ori balanţa comercială a uneia din cele două ţări participante la acordul bilateral de clearing prezintă un deficit temporar. atunci se prevede achitarea unei anumite sume. Principala caracteristică a creditului tehnic este aceea că acest credit este lichidat în momentul în care disponibilul care s-a acumulat între timp în contul de clearing este suficient pentru stingerea datoriei. în esenţă. de fapt. orice sumă care depăşeşte plafonul tehnic. moneda de clearing poate fi utilizată la plăţi exclusiv pentru mărfurile specificate în nomenclatorul de clearing. Clauza devize constă în obligaţia ce revine ţării debitoare. de regulă. în vederea echilibrării balanţei de plăţi. Clauza devize este.

De asemenea. În concluzie. dacă vor trebui acoperite sumele respective anticipat sau numai la utilizarea lor la prezentarea documentelor pe baza cărora este pus în funcţiune mecanismul de decontare. în cazul fluctuaţiei cursului valutar al monedei de cont de clearing. Acordul de clearing trebuie să conţină şi o stimulare privind modul de convertire în moneda de clearing a obligaţiilor reciproce de plăţi exprimate într-o terţă monedă. Deschiderea. în textul acordului de clearing. recalcularea proporţională şi automată a conturilor de clearing. Clauza de convertire în moneda de clearing a obligaţiilor exprimate într-o terţă monedă priveşte îndeosebi acele situaţii în care. Dacă însă în textul acordului de clearing se prevede că partea care a cedat într-o anumită perioadă de timp valută convertibilă are dreptul să o recupereze imediat ce soldul acordului de clearing se va încadra în limitele convenite. nu este prevăzut în mod expres că valuta predată ţării excedentare de către ţara deficitară se va restitui acesteia din urmă. Clauza devize poate fi de două feluri: cu reversibilitate şi fără reversibilitate. schimbarea nivelului soldului. nu se poate introduce clauza de rectificare. avem de-a face cu clauza fără reversibilitate. înregistrarea şi acoperirea acreditivelor documentare sunt prevederi absolut necesare atunci când prin acordul de clearing se stabileşte o asemenea formă de decontare şi când oficiile de clearing trebuie să stabilească modalităţile tehnice de deschidere şi de utilizare a acreditivelor documentare. Această clauză presupune deci. din diferite motive. după caz. aplicându-se. se spune că acest acord conţine clauza cu reversibilitate. Clauza de rectificare. de pildă. În situaţia în care. atât la soldul creditor. 229 . în funcţie de modificările de curs ale monedei de cont de clearing. cât şi la cel debitor. părţile trebuie să hotărască dacă acreditivele documentare vor trebui deschise de o parte şi de alta. Clauza de convertire în moneda de clearing a obligaţiilor exprimate într-o terţă monedă. mai ales atunci când. Pe baza acestei clauze este asigurată. iar preţul lor este exprimat în altă monedă decât cea folosită ca monedă convenţională în acordul de clearing. să acopere soldul pasiv al balanţei de plăţi printr-un transfer de valută convertibilă. unele mărfuri sunt cotate la bursele internaţionale. aceste prevederi au ca scop punerea la adăpost a partenerilor şi asigurarea unui tratament egal pentru fiecare dintre aceştia.depăşeşte cadrul tehnic sau în cazul în care deficitul balanţei persistă.

datorită neefectuării unor importuri sau depăşirii unor exporturi. Pot fi acorduri de clearing în cadrul cărora să se prevadă că lichidarea soldului să fie făcută anual. un eventual sold activ apărut la sfârşitul anului în contul de clearing al unuia din parteneri. nu se realizează un echilibru. 230 . nouă sau douăsprezece luni. sunt acoperite de către partener prin livrări suplimentare de mărfuri sau prin prestări de servicii într-un termen stabilit.Lichidarea soldurilor intermediare şi a soldului final ale acordului de clearing este o prevedere cuprinsă în acordul de clearing care se referă la situaţia în care. Astfel. şase. în timpul derulării operaţiunilor şi la sfârşitul perioadei pentru care s-a încheiat acordul de clearing. dar există şi acorduri de clearing în cadrul cărora se prevede lichidarea soldului la încheierea perioadei de valabilitate convenită. de trei.

şi acordarea de fonduri financiare şi de credit. Echilibrul monetar constă în existenţa unui raport optim între masa banilor aflaţi în circulaţie şi necesarul de bani cerut de efectuarea normală a tuturor operaţiilor în cadrul echilibrului economic general. financiare şi valutare ale oricărei economii. restituiri de credite. se pune problema existenţei unui echilibru între operaţiunile care contribuie la majorarea venitului naţional şi cele care determină o micşorare a acestuia. având în componenţa sa trei laturi esenţiale: echilibrul monetar. cât şi pozitive (de exemplu puterea mare de cumpărare a sumelor în valută provenite din exterior care au o acoperire în bunuri şi servicii de o mare fiabilitate). Cu alte cuvinte. echilibrul economic general al ţării reprezintă un obiectiv urmărit cu prioritate de orice guvern. echilibrul monetar reflectă acea stare a economiei în care cererea şi oferta de monedă sunt egale.. în sensul majorării resurselor interne. BALANŢA DE PLĂŢI EXTERNE 8. 231 . pentru a nu se ajunge la pierderi de venit naţional. Echilibrul economic general al economiei naţionale este influenţat prin primirea de fonduri financiare şi de credit din exterior. a dividendelor şi a comisioanelor ridicate la contractarea internaţională de fonduri financiare). cu piaţa internaţională. Prin urmare. în sensul diminuării resurselor interne. Echilibrul financiar-valutar al fiecărei ţări constă în corelaţia dinamică dintre intrările şi ieşirile de fonduri financiare şi de credit şi între încasările şi plăţile în valută în relaţiile economice. plăţi de dobânzi şi dividende etc. activitatea financiar-valutară influenţează echilibrul economic general al ţării şi prin apariţia unor efecte indirecte. Conţinutul şi trăsăturile echilibrului financiar -valutar Având în vedere faptul că o cerinţă fundamentală a asigurării şi menţinerii funcţionării oricărei economii naţionale o reprezintă existenţa unui echilibru general între fluxurile de încasări şi plăţi. echilibrul financiar şi echilibrul valutar. Astfel.CAPITOLUL VIII ECHILIBRUL FINANCIAR-VALUTAR. În afara acestor influenţe vizibile.1. apare pe deplin justificată necesitatea găsirii mijloacelor şi modalităţilor celor mai adecvate pentru a caracteriza din punct de vedere calitativ activitatea financiar– valutară internaţională a fiecărui stat. care pot avea atât consecinţe negative (atunci când apar sub forma dobânzilor mari.

echilibrul valutar trebuie realizat astfel încât să facă posibile importurile de materii prime. fluctuaţia valutelor cu care se operează. sau. credite acordate şi primite etc. cu alte cuvinte. sunt egale cu importurile. sau poate fi total. ci în realizarea acestuia prin cât mai puţine credite. Echilibrul valutar constă în realizarea unui echilibru între încasările şi plăţile în valută ale unei ţări. tehnologii etc. echilibrarea să nu se producă prin contractarea unor împrumuturi în străinătate. cu un consum optim de valută. 8. vom avea două situaţii de realizare a echilibrului parţial: • E=I+Ca. care nu fac altceva decât să încarce peste măsură serviciul datoriei externe. • E+Cp=I. servicii. evoluţia preţurilor interne şi externe. fiind influenţat de o serie de factori. pe o perioadă determinată de timp.În mod concret. În general.. prestări de servicii internaţionale. Echilibrul valutar îşi are originea în echilibrul economic intern. În unele perioade s-a 232 . adică exporturile. • în situaţia realizării unui echilibru în relaţiile cu un grup de ţări: E+Cp=I+Ca (25) În esenţă. echilibrul financiar constă în egalitatea dintre resursele financiare necesare realizării obiectivelor stabilite şi posibilităţile reale sau efective de procurare a fondurilor. cum sunt volumul şi calitatea producţiei. turism. În concluzie. determinate. Lichiditatea şi solvabilitatea internaţională În legătură directă cu echilibrul financiar – valutar se află şi categoriile de lichiditate şi solvabilitate internaţională. atunci când se referă la egalitatea generală a încasărilor şi plăţilor în valută. volumul creditelor primite şi al celor acordate etc. adică doar la o anumită categorie de operaţiuni ori implicând un grup format din două sau mai multe ţări. echilibrul valutar poate fi realizat parţial. atunci vom avea următoarele cazuri de realizare a echilibrului valutar parţial al ţării în cauză: • pentru o anumită categorie de operaţiuni comerciale a ţării în cauză cu o altă ţară. operaţiuni necomerciale şi financiare între ţări. de regulă. cu Ca = credite acordate şi cu Cp = credite primite. de operaţiunile de import-export. ceea ce înseamnă că exporturile sunt egale cu importurile. cu I = importurile aceleiaşi ţări.2. la care se adaugă creditele acordate cumpărătorului. la care se adaugă creditele primite. Spre exemplu. calitatea echilibrului valutar nu constă neapărat în realizarea cu orice preţ a unui echilibru între încasări şi plăţi. dacă notăm cu E = exporturile unei anumite ţări.

Bucureşti. Rezerva valutară constituie partea cea mai importantă a rezervei monetare internaţionale. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. într-o primă accepţiune. 256. precum şi din alte surse. care pot fi uşor şi imediat transformabile în bani. acestea diferă atât pe plan extern. gradul de lichiditate al unei ţări este apreciat în funcţie de raportul dintre rezervele de aur şi valută. 75 Paul Bran. Relaţii valutar-financiare internaţionale. Astfel. pe de o parte. primiri de fonduri financiare şi de credit. 1995. Op.pus semnul egalităţii între aceste două categorii deşi. care include: depozite de aur. lichiditatea reprezintă indicatorul statistic care exprimă poziţia economică a ţărilor pe plan internaţional prin disponibilităţile şi rezervele de aur şi devize care să asigure satisfacerea obligaţiilor de plată în străinătate şi deci.. pag. aurul monetar provine din achiziţionările Băncii Naţionale din producţia internă a ţării sau de pe piaţa internaţională a aurului. DST. 200. transferuri) şi din operaţiunile de cumpărare de pe piaţa valutară. O altă definiţie dată lichidităţii internaţionale este aceea de capacitate a unui stat de a transforma rapid şi fără greutăţi activele sale în mijloace de plată în vederea stingerii unor obligaţii valutare în context internaţional75. valutele şi devizele convertibile rezultând în urma operaţiunilor din balanţa de plăţi (exporturi mai mari decât importurile. rezervele valutare. Astfel. 162. rezervă care se află permanent la dispoziţia ţării respective.cit. necondiţionat şi nelimitat. Fiecare componentă a rezervei monetare internaţionale se formează prin operaţiuni specifice. Relaţii financiare şi monetare internaţionale. 74 C. (alcătuite din valute şi devize convertibile). poziţia creditoare faţă de Fondul Monetar Internaţional. Într-o altă accepţiune lichiditatea internaţională este definită ca fiind totalitatea mijloacelor de plată de care dispune o ţară. 1976. În această accepţiune. Bucureşti. din punct de vedere al structurii şi rolului lor. pag. 76 C-tin Floricel. şi valoarea importurilor pe de altă parte74. în străinătate. 233 . Kiriţescu. cât şi pe plan intern. indiferent dacă aceste mijloace sunt deţinute de banca centrală sau de alte bănci ori de particulari din aceea ţară76. Lichiditatea cunoaşte în literatura de specialitate mai multe accepţiuni. structura lichidităţii internaţionale este următoarea: a) rezerva monetară internaţională deţinută de autoritatea monetară centrală. Editura Economică. pag.

lira sterlină.S. se consideră un nivel corespunzător pentru rezerva valutară acela care poate acoperi nivelul importului ţării respective pentru o perioadă de 3-5 luni. prin balansarea acesteia cu ajutorul operaţiilor de tip monetar (încasări din rezerva valutară pentru plăţi în afara ţării). Din acest motiv. ponderea principală o deţine dolarul american. cu 1.1 la sută. angajarea de credite comerciale şi bancare. Scopul principal pentru care o ţară îşi constituie rezerve valutare este reprezentat de dorinţa sa de a dispune. urmat de euro cu 39. 234 . inclusiv devizele convertibile deţinute de băncile comerciale) era de 4 luni la sfârşitul anului 2001 (rezerve valutare: 5441. primirea de fonduri financiare.Pe plan internaţional. O problemă deosebit de importantă care se pune în gestionarea rezervei valutare o constituie asigurarea unei structuri pe tipuri de valute cât mai echilibrate. • intervenţii pe piaţa valutară pentru a sprijini cursul monedei naţionale în raport cu celelalte monede. Astfel. fiecare stat. Practic. În cazul României. Ca atare.T. rezerva valutară a fiecărui stat reprezintă un indicator deosebit de important. • garantarea solvabilităţii economiei naţionale pe piaţa financiar-monetară internaţională. gradul de acoperire a importurilor prin rezerva valutară oficială (devize convertibile + D. deoarece ea caracterizează economia naţională în ceea ce priveşte credibilitatea financiară şi economică.) şi de 4 luni şi 18 zile la 30 septembrie 2002 (rezerve valutare 6828. chiar în condiţiile unei balanţe de plăţi balansate în caz de deficit.9 milioane U. cu 59.S. conf.1 milioane U. De exemplu. îşi formează o rezervă valutară pentru a o utiliza în situaţii critice. lira sterlină. yenul japonez). la un moment dat.. în vederea evitării la maximum a efectului de devalorizare generală a rezervei. în cadrul disponibilului de devize convertibile al României. rezervele valutare cuprind cu precădere valutele liber utilizabile (dolarul american. Raportului anual al Băncii Naţionale a României.3%. administrat de Banca Naţională.5% şi altele cu 0. rezerva valutară are următoarele destinaţii: • acoperirea deficitului balanţei de plăţi. euro. mobilizarea de fonduri pe piaţa internaţională de capital etc.D.1%. de la finele anului 2000. aceasta intrând în operaţiunile de plată internaţionale doar după epuizarea celorlalte modalităţi de încasarea contravalorii exportului. înregistrat la Parlament pe 28 iunie 2002.). de posibilitatea rapidă de stingere a obligaţiilor valutare.S.D. ) Situaţia de la 31 decembrie 2001. în majoritatea cazurilor.∗) De remarcat creşterea ponderii euro faţă de circa 23 la sută.

deţinute de bănci şi alte instituţii financiare din ţară. 201. toate exprimate în valută. lichiditatea internaţională se rezumă. fie sub forma unor credite pe termen scurt.cit. bonuri de tezaur. prin devalorizarea semnelor băneşti aflate în componenţa sa. pe bază de reciprocitate. Disponibilul în DST are ca provenienţă emisiile Fondului Monetar Internaţional şi distribuirile sale gratuite către ţările membre. Op. facilităţi de credit aprobate şi neutilizate. ca fiind reprezentată de rezervele de mijloace de plată străine de care o ţară are nevoie pentru a face faţă eventualelor fluctuaţii temporare ale veniturilor şi cheltuielilor externe77. trebuie acţionat şi pe linia plasării temporare a disponibilităţilor în valută. fie sub forma depozitelor la vedere. precum şi încasările ulterioare pentru operaţiuni de creditare în cadrul mecanismului Drepturilor Speciale de Tragere. în paralel cu asigurarea unei structuri optime pe tipuri de valute. elementele structurale ale lichidităţii internaţionale sunt: • rezervele monetare internaţionale (sau rezerva valutară) aflate la Banca Centrală. 77 C-tin Floricel. 235 . cu condiţia ca acestea să fie transformabile imediat în valută. titluri de valori şi creanţe). în raport cu disponibilităţile Fondului Monetar Internaţional în aceeaşi monedă. • facilităţile temporare pe care băncile centrale şi le acordă. doar la rezervele internaţionale aflate la Banca Centrală.Un alt aspect care trebuie menţionat este acela că. b) mijloacele de plată internaţionale şi activele internaţionale.. obligaţiuni. rezerva valutară riscă să înregistreze pierderi de valoare. • creditele internaţionale acordate de organismele internaţionale. se remarcă faptul că în structura lichidităţii internaţionale nu mai este inclusă şi categoria de mijloace de plată internaţionale deţinute de băncile şi particularii din ţară. În categoria mijloacelor de plată internaţionale se cuprind: depunerile bancare la vedere sau pe termen scurt. peste cota de participare a ţării respective. Creanţele asupra Fondului Monetar Internaţional ale unei ţări sunt constituite din virările în plus la Fondul Monetar Internaţional. într-un sens mai restrâns. făcute în moneda proprie. pe perioada păstrării. În acest caz. În categoria activelor cuprinse în structura lichidităţii internaţionale sunt incluse atât activele reale (aurul) cât şi activele financiare (diverse valute. depuneri pe librete de economii. Lichiditatea internaţională mai poate fi definită. motiv pentru care. Mai mult decât atât. În această accepţiune. acţiuni. în concepţia unora. pag.

care trebuiau înscrise în tabelul anului respectiv. facilităţi de creditare publice sau private. Indiferent însă de diversele accepţiuni date. 1997. statul respectiv poate folosi şi alte resurse pentru a face faţă plăţilor exigibile într-o anumită perioadă de timp. depozite la vedere sau la termen. aceasta nu trebuie însă confundată cu masa plăţilor reciproce. pag. Editura Economică. Fondul Monetar Internaţional consideră că lichiditatea internaţională este reprezentată de o sumă ce se compune din stocul de aur monetar. prin urmare. în final.În concepţia Fondului Monetar Internaţional. aptitudinea de a plăti cu promptitudine. lichiditatea internaţională este formată din orice stoc de valute convertibile sau neconvertibile folosite în relaţiile de plăţi. 8. cheltuieli militare. un activ este considerat lichid atunci când poate fi schimbat imediat într-un alt activ. DST şi creanţele asupra Fondului Monetar Internaţional. DST. Gaftoniuc în „Finanţe internaţionale”. Bucureşti. active deţinute de bănci şi alte persoane juridice. 337. a fost introdusă însă noţiunea de „ marea balanţă”. în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea s-a reuşit crearea unui model de balanţă care putea să evidenţieze 78 Jacob Viner. definită ca un tablou al creanţelor şi al datoriilor rezultate din schimbul de mărfuri şi de servicii din cursul anului luat ca bază de referinţă. Solvabilitatea sau capacitatea de plată a unui stat apare în situaţia în care. valute. în practică. pentru a stabili capacitatea de plată a unui stat este necesar să fie luate în considerare: activele din rezerva monetară internaţională – aur. Tocmai din aceste motive. utilizarea sa ca instrument de analiză era destul de greoaie. starea internă a economiei precum şi starea balanţei de plăţi externe. alături de lichiditate. În principiu. pe lângă importuri şi exporturi. dar şi cele din trecut. Studies în the Theory of International Trade . 236 . în Anglia. care cuprindea. venituri din pescuit şi chiar fonduri provenite de la cetăţenii catolici stabiliţi la Roma. Balanţa de plăţi externe – instrument de cuantificare a echilibrului valutar Noţiunea de balanţă a fost lansată iniţial de mercantilişti în secolul al XVII-lea şi reprezenta acel concept teoretic care asigura relaţia între analiza economică la scară naţională şi schimburile cu străinătatea. valori mobiliare în valută. Această balanţă era destul de complicată din punct de vedere metodologic şi al structurii sale în ansamblu şi. Albert Aftaion propunea o balanţă de conturi. motiv pentru care valuta este un element cu o lichiditate foarte mare. respectiv simpla balanţă de comerţ…”78.3. şi „încasări provenite din navluri. Tot în anul 1937. prin noţiunea de lichiditate trebuie înţeleasă. În anul 1937. citat de S. stocul de devize.

fluxurile economice. principalele modalităţi de atragere a fondurilor către sistemul valutar-financiar se concretizează în: plasarea directă de capital. În balanţa de plăţi îşi găseşte finalitatea în expresie valorică toate activităţile economice şi tehnicoştiinţifice. plasarea de titluri de plată în altă economie. 79 Balance of Payement Manual. financiare şi monetare între teritoriul naţional de referinţă şi restul lumii. fie anumiţi indicatori financiari de analiză. balanţa de plăţi a devenit un instrument care furnizează o multitudine de informaţii indispensabile pentru analizarea situaţiei economice din toate ţările lumii. dar şi transferurile particulare prin intermediul cărora au loc mişcări de valute. de regulă un an. vom obţine principalele elemente care se reflectă în balanţa de plăţi externe a fiecărui stat. plata dividendelor. care înregistrează sistematic ansamblul fluxurilor reale. Adăugând la acestea şi fondurile provenite din activitatea de creditare internaţională prin intermediul căreia se pun în mişcare fonduri şi mijloace de plată pentru stimularea comerţului internaţional. în cursul unei perioade de timp. schimbările de capitaluri şi mişcările aurului monetar. În acest sens. în vederea coordonării activităţii valutare şi financiarmonetare s-a încercat elaborarea unei scheme unice de balanţă. periodic. plăţi de dobânzi. fie pentru mijlocirea efectivă a schimburilor economice. financiare şi monetare intervenite între rezidenţii unei economii şi restul lumii. cotizaţii plătite la instituţii internaţionale. în principiu. manual care a fost difuzat tuturor statelor şi care se referă la activitatea comercială. 237 . În esenţă. Structura balanţei de plăţi externe diferă de la o ţară la alte. ca şi alte relaţii pe care un stat le poate avea cu alte state. în prezent. solicită fiecărui stat fie un exemplar al balanţei. Fondul Monetar Internaţional a editat un manual79 pe baza căruia s-a stabilit o schemă de principiu a balanţei de plăţi externe. fie în scop speculativ. plata primelor de asigurare. în aceasta se regăsesc posturile care exprimă raporturile cu exteriorul urmărite de Fondul Monetar Internaţional care. însă. întocmit sub formă contabilă. Întrucât la Fondul Monetar Internaţional sunt afiliate peste 150 de ţări membre. retrageri de capital etc. balanţa de plăţi externe reprezintă documentul statistic. Drept urmare. Potrivit manualului Fondului Monetar Internaţional .

rezidenţii unei economii sunt: • persoane fizice care îşi creează o gospodărie în ţară. Teritoriul economic al unei ţări în care au loc tranzacţiile este teritoriul geografic administrat de guvernul acelei ţări. • filialele şi sucursalele întreprinderilor româneşti stabilite în străinătate. Prin urmare. • turiştii. elaborarea sa bazându-se pe un set de reguli care definesc agenţii. care poate să nu coincidă exact cu teritoriul din interiorul graniţelor statului (pot exista porţiuni de teritoriu economic în afara graniţelor. Terminologia utilizată în cadrul balanţei de plăţi externe Balanţa de plăţi externe operează cu o serie de noţiuni specifice. iar altă parte nu. Balanţa de plăţi externe cuprinde tranzacţiile care se derulează între rezidenţi şi nerezidenţi. bunurile şi capitalul circulă liber. • persoanele fizice şi juridice române care şi-au mutat centrul de activitate în străinătate. transformarea. • persoane juridice (întreprinderi. În mod concret teritoriul economic al 238 . o parte a acestora putând implica şi plăţi. distincţia dintre cele două categorii neavând la bază naţionalitatea sau alte criterii legale. natura tranzacţiilor. • instituţii non-profit. corporaţii şi cvasicorporaţii . transferul sau stingerea unei valori economice şi care presupune schimbarea de proprietate asupra bunurilor şi/sau drepturilor financiare. Aceste concepte sunt necesare deoarece operaţiunile valutare luate în considerare la întocmirea balanţei de plăţi externe sunt numai acelea care au loc între un rezident şi nerezident. după cum pot exista enclave economice străine în interiorul lor). balanţa de plăţi externe nu utilizează noţiunea de plăţi. prestarea de servicii sau migrarea forţei de muncă şi a capitalurilor.sucursale ale investitorilor străini direcţi) autorizate să desfăşoare activităţi în ţară. care îşi desfăşoară activitatea în afara teritoriului românesc. Tranzacţia este un concept generalizator utilizat îndeosebi pentru a desemna fluxul economic care reflectă crearea. schimbul.1. Prin urmare. ci accepţiunea economică dată acestora.8. modalitatea de înregistrare a acestora etc. teritoriu în care persoanele. ci pe aceea de tranzacţie. funcţionarii diplomatici străini aflaţi în România.3. În rândul nerezidenţilor se numără: • persoanele fizice şi juridice străine. în accepţiunea generală a acesteia. • guvernul şi administraţia publică locală. oamenii de afaceri.

momentul înregistrării s-a convenit a fi data la care operaţiunile valutare sunt înscrise în evidenţele contabile ale societăţilor bancare. iar fiecare operaţie care generează o ieşire de devize fiind înscrisă în pasivul balanţei. operaţiunea este considerată a fi un transfer. Momentul de înregistrare al tranzacţiilor este momentul schimbului de proprietate şi nu cel al efectuării plăţii. respectiv. fiind un bilanţ anual al acelor schimburi care comportă un activ (credit) şi un pasiv (debit). apele teritoriale. care este definit ca fiind suma de bani pe care un potenţial cumpărător o plăteşte pentru a achiziţiona ceva de la un potenţial vânzător. Totuşi. Prin urmare. Sistemul dublei înregistrări. pe această cale suma tuturor intrărilor fiind egală cu suma tuturor ieşirilor. aşa cum s-a menţionat şi mai sus.). fiind considerate transferuri unilaterale (donaţii.unui stat cuprinde spaţiul aerian. precum şi poziţii financiare reprezentând reduceri ale activelor externe sau creşteri ale pasivelor externe ale economiei. burse. plăţii de venituri aferente factorilor de producţie aduşi spre valorificare din străinătate. soldul net al balanţei fiind întotdeauna zero. 239 . enclavele teritoriale din restul lumii aflate în interiorul statului. ambii parteneri fiind părţi independente care efectuează tranzacţia respectivă din interese pur comerciale. precum şi poziţii financiare reprezentând creşteri ale activelor externe ale ţării sau reduceri ale pasivelor sale externe. iar la pasiv (în debit) scăderea de resurse ca urmare a importului de bunuri. fiecare tranzacţie este evidenţiată prin două intrări de sens contrar care au aceeaşi valoare. În mod concret. Dacă această compensare nu se produce sub formă de resurse reale sau financiare. unele operaţiuni se fac fără contraprestaţie. fiecare operaţie care dă naştere unei intrări de devize fiind înscrisă în activul balanţei. utilizat la elaborarea balanţei presupune compensarea unei furnizări de resurse reale sau financiare de către un rezident unui nerezident prin încasări şi. În principiu. balanţa de plăţi externe cuprinde toate tranzacţiile de natură financiară sau comercială. încasarea de venituri aferente factorilor de producţie care au părăsit ţara. Evaluarea tranzacţiei se face la preţul pieţei. Balanţa de plăţi externe înregistrează la activ (în credit) aportul de resurse rezultate din exportul de bunuri. ajutoare. teritorii din apele internaţionale asupra cărora ţara are drepturi exclusive. premii etc. compensarea unei achiziţii de resurse reale sau financiare printr-o plată. prestarea de servicii. în întocmirea balanţei de plăţi externe. achiziţionării de servicii.

reduceri ale pasivelor externe. contul de capital sau financiar sau balanţa mişcărilor de capital.prestări servicii.3.reduceri ale activelor externe.transport . . bunuri f. .pentru relaţiile cu o anumită ţară. 8. Balanţa de plăţi externe poate fi întocmită: global . balanţa de plăţi externe se consideră a fi activă (favorabilă) când echilibrarea se face prin creşterea rezervei valutare de fonduri financiare sau de credit altor state. deşi nu se poate vorbi de un model unanim acceptat de către ţările lumii. Poziţii financiare: .CREDIT Resurse reale: . regional pentru relaţiile cu un grup de ţări. . În principiu.achiziţionări de servicii. starea de balanţă activă sau pasivă rezultând din modul în care se face echilibrarea. Structura balanţei de plăţi externe Aşa cum s-a mai menţionat. Banca Naţională a României întocmeşte balanţa de plăţi externe sub următoarea formă: 1. Astfel.2.importuri. Bunuri şi servicii: a. prin ieşiri de monedă proprie sau de monedă străină aflată în rezerva valutară. Balanţa de plăţi externe se consideră a fi pasivă (defavorabilă) atunci când echilibrarea se face prin primirea de fonduri financiare sau de credite. dar şi de interesele economice şi financiare pe care la promovează. Contul curent (A+B+C): A. servicii: . (export/import) b. retragerea monedei proprii de pe piaţa externă.o. Poziţii financiare: . Pornind de la această schemă.plăţi de venituri aferente factorilor de producţie. balanţa de plăţi externe poate fi structurată pe două capitole sau conturi: contul curent sau balanţa de plăţi externe curentă.exporturi.creşteri ale pasivelor externe. DEBIT Resurse reale: . bilateral . . balanţa de plăţi externe va fi întotdeauna echilibrată.turism 240 . .creşteri ale activelor externe.pentru relaţiile economice şi financiare ale unei ţări cu restul lumii. În vederea alinierii ţării noastre la recomandările Fondului Monetar Internaţional. . fiecare ţară realizează propria detaliere pe capitole şi posturi în funcţie de specializarea sa internaţională.b.încasări de venituri aferente factorilor de producţie.

din muncă . Aceste fluxuri sunt generate în principal de activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională. cuprind: • balanţa comercială. În concluzie. fluxurile de încasări şi plăţi sunt grupate în cadrul structurii balanţei de plăţi externe în cadrul a două conturi: 1. în care se înregistrează încasările şi plăţile valutare din tranzacţiile economice cu străinătatea. dar şi de alte tranzacţii financiare internaţionale şi de raporturile financiare derulate cu instituţiile financiarbancare internaţionale. Venituri .Contul de capital . Erori şi omisiuni Prin această balanţă se oglindesc fluxurile de încasări şi plăţi ale României cu alte ţări pe o perioadă determinată de timp.din investiţii directe . Transferuri curente . care la rândul lor.achiziţionare/vânzare de active B. Datorită conţinutului său. conturi de clearing/barter f.din investiţii de portofoliu . investiţii directe b.. Contul de capital şi financiar (A+B): A . 3. este format din: A.alte servicii B. Contul curent sau balanţa de plăţi externe curente .din alte investiţii (dobânzi) C. balanţa de plăţi externe constituie instrumentul principal de asigurare a echilibrului valutar şi sursa cea mai importantă de informaţii pentru evaluarea schimburilor internaţionale. conturi de tranzit e. active de rezervă (alte tranzacţii). în funcţie de natura tranzacţiilor la care se referă. care reflectă volumul tranzacţiilor de import- 241 . Contul financiar: a. de regulă un an. Bunuri şi servicii. alte investiţii de capital d. investiţii de portofoliu c.administraţia publică .transferuri de capital .alte sectoare 2.

deplasări oficiale. burse şcolare. în care se înregistrează intrările şi ieşirile de capital pe termen lung (peste un an) sub formă de investiţii directe pentru cumpărarea sau înfiinţarea de întreprinderi. mişcări de capital cu caracter speculativ etc. deoarece conduc la ieşiri de devize din ţară atunci 242 . impozite. Venituri. sport. C. În balanţa de plăţi importurile apar cu minus. subvenţii primite sau acordate pentru susţinerea bugetului. taxe. reclamă şi publicitate comercială. denumită şi balanţa veniturilor. B. tranzacţii oficiale ale efectelor financiare în afara ţării. în acest cont se înregistrează tranzacţiile internaţionale cu active şi pasive financiare. deoarece ele aduc bani în ţară. şi se referă. acesta având următoarea semnificaţie: dacă balanţa comercială a unei ţări înregistrează un deficit. cuprinde ajutoare internaţionale publice sau private. iar exporturile apar cu plus. servicii de poştă şi telecomunicaţii etc. deoarece pentru contravaloarea acestora trebuie plătiţi bani rezidenţilor străini. sau franco-frontiera română. care se concretizează în constituirea de active bancare în străinătate sau repatrierea lor. Activele externe reprezintă creanţe financiare ale României asupra rezidenţilor. împrumuturi acordate nerezidenţilor de către rezidenţi şi invers. în timp ce pasivele externe reprezintă creanţe financiare ale străinătăţii asupra unor persoane fizice şi juridice române. investiţii cu valori imobiliare (acţiuni. Contul de capital şi financiar sau balanţa mişcărilor de capital.) împrumuturi acordate sau efectuate de autorităţile publice. precum şi dobânzi şi dividende ale investiţiilor de capital în străinătate. subvenţii acordate de unele state în favoarea altora. denumită şi balanţa donaţiilor şi transferurilor unilaterale. Această poziţie. finanţarea unei filiale externe de către o întreprindere mamă etc. turism.export la preţul f. obligaţii etc. care cuprind încasările şi plăţile pentru servicii de transport. la toate bunurile mobile pentru care schimbul de proprietate se face între rezidenţi şi nerezidenţi. aceasta înseamnă că ţara importă mai mult decât exportă. 2. donaţii etc. Transferuri curente. Această poziţie.b. Creşterile de active externe sunt înregistrate cu minus în balanţa mişcărilor de capital. Diferenţa valorică dintre exportul şi importul de mărfuri constituie soldul balanţei comerciale. • balanţa serviciilor (invizibilelor). cuprinde în principal venituri din muncă şi din drepturi de autor. construcţii. Cu alte cuvinte. cultură. în principiu. asigurări. iar deficitul poate fi echilibrat cu un excedent. şi cele pe termen scurt (până la 1 an). încasate de rezidenţi sau plătite de ei pentru împrumuturile şi investiţiile în ţară ale nerezidenţilor.o. adică un surplus la alte poziţii ale balanţei plăţilor curente.

În esenţă activele de rezervă sunt constituite din: aur monetar. care cuprind: creanţe deţinute de rezidenţi asupra nerezidenţilor şi angajamente ale rezidenţilor (active obligatorii). iar reducerea pasivelor externe este înregistrată cu minus. disponibilităţi în valute străine şi alte creanţe. documentele de import-export în curs de decontare etc. operaţiuni de cooperare. împrumuturile şi creditele de la Fondul Monetar Internaţional. precum şi achiziţionarea sau vânzarea de active nefinanciare (pământul. DST. Fluxurile incluse în contul financiar se împart din punct de vedere funcţional în: • Investiţii directe. Contul financiar include toate tranzacţiile rezultate în urma schimbării proprietăţii activelor financiare străine. balanţa mişcărilor de capital cuprinde două grupări importante: A. care cuprinde toate operaţiile de încasări sau plăţi în vederea transferului internaţional al capitalului.când sunt achiziţionate. investiţii directe ale nerezidenţilor în România etc. dar şi pentru a interveni pe piaţa valutară pentru a susţine cursul de schimb al monedei naţionale sau pentru a executa alte influenţe. • Alte investiţii de capital. inclusiv crearea sau lichidarea de creanţe faţă de străinătate în cadrul activelor şi pasivelor financiare externe ale unei economii. Dimpotrivă. • Activele de rezervă se află sub controlul şi la dispoziţia autorităţii monetare din fiecare ţară în vederea corectării dezechilibrelor înregistrate de balanţa de plăţi externe.. 243 . toate acestea având ca efect evitarea transferului de valută. depozitele bancare. • Conturile în tranzit cuprind sumele a căror provenienţă sau destinaţie este în curs de stabilire. care cuprind: investiţii ale rezidenţilor în străinătate. Contul de capital.) tranzacţionate între rezidenţi şi nerezidenţi. mărci.. deoarece ele duc la intrări de devize în ţară. • Investiţii de portofoliu (sau tranzacţii ce au ca obiect valori mobiliare de natura acţiunilor sau obligaţiilor). creşterea pasivelor externe se înregistrează cu plus în balanţa de capital. iar reducerea activelor externe este notată cu plus în contul de capital. se referă la credite comerciale. În concluzie. operaţiuni de compensare. operaţiunile de barter (schimb direct marfă contra marfă sau o plată contra alteia echivalente). închirieri etc. • Conturile de clearing/barter cuprind operaţiunile de cliring (compensarea globală a tuturor creanţelor şi angajamentelor reciproce între două ţări). B. bogăţiile solului) şi active intangibile (brevete.

datele necesare alcătuirii balanţei provin din surse diferite. deoarece aceste neconcordanţe tind să se compenseze. balanţa de plăţi externe a unei ţări este în mod necesar echilibrată . înseamnă că exporturile depăşesc importurile. activul = pasivul. nivelul general al activităţii economice va creşte. în contextul mecanismelor de echilibrare a balanţei utilizându-se două concepte tehnice distincte: • balanţa „peste linie” pentru balanţa tranzacţiilor curente. un deficit al balanţei de plăţi. ca urmare a înregistrării tranzacţiilor economice ale unei ţări cu străinătatea în dublă partidă. rezervele de devize ale ţării pot creşte sau surplusul se poate utiliza pentru a rambursa creditele obţinute din străinătate sau pentru a cumpăra active în străinătate. înregistrările cu minus (plăţi făcute către străinătate) depăşeşte pe cele cu plus (încasări din străinătate). de pildă.3. iar intrările în fluxul circular depăşesc ieşirile. Erorile şi omisiunile apar de regulă. În acest caz. Totuşi. contractarea de credite externe. Un excedent al balanţei de plăţi datorat. determinând totodată îngreunarea analizei şi interpretării diferitelor posturi şi capitole din balanţă. Aşa cum s-a mai menţionat. acoperirea deficitului se poate face prin: diminuarea rezervelor valutare. aceasta înseamnă că. soldul balanţei plăţilor curente şi al balanţei mişcărilor de capital) este excedentar. 244 . astfel încât nivelul general al activităţii economice va scădea. Soldul balanţei reflectă relaţia în care se găsesc cele două conturi principale ale balanţei de plăţi externe (contul curent şi cel de capital) din punct de vedere al intrărilor şi ieşirilor generate de tranzacţiile internaţionale. dar inflaţia ar putea să se situeze pe o curbă ascendentă. Spre exemplu. datorită faptului că. în ansamblu. În acest caz. unui excedent al balanţei comerciale. Dacă soldul balanţei de plăţi. în timp ce rata inflaţiei ar putea să scadă. ceea ce face ca procesul de contabilizare prin dublă intrare să nu fie perfect. este deficitar. dacă aceste diferenţe sunt mari şi persistă în timp există riscul afectării întregii credibilităţi a balanţei. aceasta înseamnă că economia primeşte mai multe mijloace de plată din străinătate (înregistrări în plus) decât trebuie să plătească (înregistrări în minus). în sensul că. Dacă soldul general al balanţei de plăţi (adică. Însă. lucru care poate să conducă implicit la creşterea şomajului. datorat deficitului balanţei comerciale. deci. Ieşirile din fluxul circular depăşesc intrările. vânzarea de active în străinătate. Prin urmare. înseamnă că importurile depăşesc exporturile. rata şomajului va scădea. întrucât balanţa globală a unei ţări nu poate rămâne dezechilibrată. mărimea diferenţei nete nu poate fi considerată ca indicator al acurateţei unei balanţe.

creşterea serviciului datoriei externe datorată creşterii dobânzilor sau a structurii neadecvate a scadenţei etc. printr-un dezechilibru în sens invers. Reflectarea activităţii financiar-valutare a României prin intermediul balanţei de plăţi externe Aşa cum s-a mai precizat. în cadrul balanţei de plăţi externe deficitele sunt finanţate. tranzacţiile înregistrate „deasupra liniei” sunt acelea care necesită fie o finanţare a deficitului. Astfel. din punct de vedere contabil se realizează echilibrul balanţei. în cazul unui deficit al contului curent. 8. În cazul unui excedent al balanţei de plăţi externe curente. • Cheltuirea unei părţi din rezervele monetare internaţionale pentru a achita plăţile devenite scadente în anul de referinţă. iar cele înregistrate „sub linie” sunt cele care soluţionează dezechilibrul posturilor situate „deasupra liniei”. dar şi vulnerabilitatea ţării respective la şocurile regionale şi mondiale. de la un excedent de peste 2. a cunoscut după anul 1989 deteriorări semnificative. creşterea excesivă a importurilor. pentru autorităţile financiare. pe total. fie o capitalizare a excedentului.4. ca regulă generală. astfel încât. • O reducere a propriei datorii faţă de străinătate. • Amânarea rambursării datoriei externe contractate anterior. acesta determină „sub linie”: • Un export de capital sub formă de investiţii în străinătate sau împrumuturi acordate altor ţări. migrarea capitalului peste graniţele ţării coroborată cu reducerea sau încetarea intrărilor de capital. „Fractura” s-a produs în anul 1990. iar excedentele sunt utilizate (adică primesc o anumită destinaţie). acesta este acoperit “sub linie” prin: • Import de capital sub forma investiţiilor străine în economie sau a împrumuturilor contractate în străinătate.5 miliarde dolari (în valute convertibile şi 245 . Prin urmare.• balanţa „sub linie” pentru contul de capital şi financiar exclusiv postul „active de rezervă”. Contul curent al României. aşa cum am mai menţionat. prin analiza balanţei de plăţi externe. dar şi a datoriei externe pot fi evidenţiate şi o serie de cauze care conduc la materializarea riscului de ţară. când. Pe de altă parte. • O sporire a rezervelor monetare internaţionale ale ţării. care este una dintre componentele cele mai importante ale balanţei de plăţi. cum sunt: reducerea bruscă a exporturilor. analiza situaţiei balanţei de plăţi externe reflectă capacitatea unei ţări de a obţine valuta necesară acoperirii datoriei externe. În concluzie.

totuşi în cu totul alte condiţii decât în anii anteriori. comparativ cu 1998 (un calcul simplu şi neprofesionist. conform datelor provizorii 80 –. Privind însă problema dintr-un unghi mai realist (şi critic). înregistrându-se în anul 1994.I. deficitele în conturile curente ale balanţelor de plăţi externe s-au perpetuat. care a marcat întreaga perioadă de după 1989. de foarte mulţi ani. nu de puţine ori. „Şi în anul 2001 – consemnează Raportul anual al B. în anul 1998: aproape 2970 milioane dolari S. la care s-a adăugat majorarea deficitului balanţei veniturilor. cu un deficit accentuat – de 2317 milioane dolari SUA.D. a fost subliniată ponderea relativ mică a materiilor prime în totalul exporturilor . ci trebuie să fie revizuite cu atenţie – atât în privinţa „punctelor forte”. cât şi a vulnerabilităţilor României în operaţiunile de comerţ exterior. contul curent să se încheie. ceea ce este adevărat..U.A. în sensul majorării ponderii deficitului balanţei comerciale şi al diminuării ponderii deficitelor serviciilor şi veniturilor. orice încercare de analiză exhaustivă a balanţei comerciale nu poate fi decât hazardată. a cărui pondere în P. dar „publicistic”. a crescut de la 4. înregistrat în anul anterior. 43. arată că deficitele din anii 1999 şi 2000.R. aşadar. din nou. deteriorarea contului curent s-a produs pe fondul majorării deficitului balanţei comerciale. pag. Au urmat doi ani cu solduri debitoare ale conturilor curente sensibil micşorate. Pe de altă parte. Cauza principală a „lanţului” de solduri negative ale contului curent. de 428 milioane U. comparativ cu anul 2000. Raportul anual 2001.neconvertibile).B. ţara noastră a fost dintotdeauna „bogată în resurse sărace”. De exemplu.N. nici concluziile analizelor sumare pe perioade relativ restrânse nu pot fi absolutizate. chiar în interiorul anului de exerciţiu). structura deficitului contului curent s-a modificat. iar cel mai ridicat de după 1990. se situau cu 136 milioane dolari sub nivelul celui din 1998). 246 . –.5 la sută.6 la sută la 7.S.D. Realmente – şi dincolo de frumuseţea jocului de cuvinte –. România a încetat să mai fie un exportator semnificativ de materii prime. stă deci în deficitul cronic al balanţei comerciale (bunuri). printre avantaje. ca la sfârşitul anului 2001. De atunci. s-a ajuns la un deficit de 3337 milioane U. nu a fost un mare exportator de materii prime – iar 80 Banca Naţională a României. adâncirea deficitului comercial a atenuat influenţa pozitivă a acestora asupra contului curent”. Comparativ cu anul precedent. însumate. acesta atingând în 2001 cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani: 2969 milioane dolari! Datorită multitudinii de factori care intervin în desfăşurarea comerţului exterior (uneori. trebuie remarcat faptul că. în temeiul aceloraşi considerente.S. deşi fluxurile înregistrate de poziţia transferurilor curente s-au majorat. deosebirile constând doar în nivelul acestora – cel mai scăzut. experienţa demonstrează că.

după cum ar fi posibilă (şi de dorit) şi o reducere a ponderii facturii energetice în soldul balanţei comerciale – deziderat realizabil doar printr-o creştere în termeni reali a eficienţei utilizării energiei. la 42. principalul „punct forte” al comerţului exterior românesc constă în tendinţa de creştere a ponderii produselor prelucrate. ceea ce însemna mai puţin de jumătate din cât fusese în anul precedent. în 2001 – cel mai ridicat nivel de după anul 1988). deocamdată. Baza a constituit-o cifra din anul 1998. a celor care înglobează. tehnologia performantă. animale vii şi seminţe. vom constata că. S-ar putea ca în anii următori să asistăm la o sporire. Lăsând istoria să-şi urmeze cursul.când s-a vrut să fie aşa. De unde şi concluzia că sectorul de stat din industrie ar fi fost şi principalul vinovat de cronicizarea deficitelor de balanţă comercială. acesta s-a comis cu preţul jertfirii celor mai importante bogăţii. la 30. A existat şi o înclinare spre prognozarea. În ceea ce priveşte vulnerabilităţile României. căci nu acest aspect caracteriza fundamental sectorul în cauză. în valoare absolută. la cursul din acea vreme. Adevăr valabil numai în parte. După cum se ştie. iar pe primele trei trimestre din anul 2002. nici sectorul privat nu oferă.7 şi respectiv 37. în anul următor. a reducerii ponderii facturii energetice în deficitul balanţei comerciale.S. petrolul şi pădurile. când exportul tinde să se aşeze constant la peste 12 miliarde U.D. cu certitudine. chestiunea ponderilor trebuie privită altfel. această din urmă cifră urmând a fi modificată în trimestrul IV şi pe întregul an. valoarea acestuia abia dacă atingea 95-98 milioane dolari. în activitatea de comerţ exterior. Acum.4 procente. a fost adevărat – multă vreme s-a vânturat marota incapacităţii întreprinderilor – societăţi comerciale de stat. lemn. de a face exporturi cu produse noi. dezindustrializarea forţată – denumită pompos „contracţia programată a industriei” – s-a manifestat cu precădere în sectorul de stat. prea multe elemente care să confirme până la capăt teza expusă mai sus. a importurilor de energie – ca urmare a relansării activităţii în industrie –. iar în cadrul acestora. 247 . factura energetică avea să urce iarăşi. chiar dacă se procedează la corecţia cuvenită a puterii de cumpărare a dolarului american. (11385 milioane dolari. din ce în ce mai pregnant. exportul României era compus în proporţie de 90-92 la sută din petrol. până la 50. reflectând în principal ritmul lent al restructurării economice – ceea ce iarăşi. în perioada interbelică. „generatoare de pierderi şi plăţi restante”. De fapt.9 la sută din deficitul balanţei comerciale.3 la sută din deficitul total. cerute de piaţă.1 la sută (evident. Numai că. cereale. când soldul negativ al balanţei energetice a reprezentat 35. ponderea acesteia reducându-se în anii 2000 şi 2001. Când. implicit în compartimentele de cercetare ştiinţifică aferente. acesta fiind lipsit din start de mijloacele financiare necesare continuării procesului de retehnologizare. datorită influenţei sezonului rece).

3 76. Aşadar. îndeosebi Federaţia Rusă.7 60.0 80.4 56.b. acestea gravitează cu precădere.0 108. în jurul relaţiilor economice cu Uniunea Europeană.3 71.0 79.o.8 67.9 81.7 66.7 86.7 Orientarea preferenţială a comerţului nostru exterior către ţările Uniunii Europene este justificată nu numai de legăturile tradiţionale.3 57.5 65.3 58.7 81. există şi dezavantajul unei diversificări reduse a destinaţiilor exporturilor naţionale – şi cu cât diversificarea este mai redusă. sunt sintetizaţi principalii indicatori ce caracterizează locul sectorului privat în desfăşurarea comerţului exterior de bunuri. Total Sector Sector Comerţ privat de stat exterior Anii 1998*) 1999*) 2000 2001 48. după cum este şi firesc.În cele ce urmează. automat.0 98.9 65. Pe lângă aceste avantaje.o.b.o.b. indicatorii au fost calculaţi potrivit datelor cuprinse în Raportul Băncii Naţionale a României – 1999.7 65. şi eficientizarea acestei activităţi.) Import (f. de care România aparţine organic. deţine ponderea în structura pe grupe de ţări.5 63.8 70.7 48.0 89. amplificate în ultimii ani.0 76. faţă de crizele ce afectează Estul continentului. De departe această zonă a lumii.8 96.o.0 Sursa: Direcţia Generală a Vămilor *) Pentru anii 1998 şi 1999.4 119. certe şi vizibile.1 69.o.o.b.) Ponderea Uniunii Europene (în procente) 1998 1999 2000 2001 9 luni/2002 64. / import f. cu atât riscul „căderii” încasărilor 248 . atât la export.b. în ultimii patru ani raportaţi.6 46.7 76. poziţia dominantă pe care a obţinut-o sectorul privat în comerţul exterior de bunuri nu a însemnat. Tabelul 16 Contribuţia sectorului privat în comerţul exterior de bunuri – în procente – Indicatori Ponderea sectorului privat în: Total Export f.0 75. Total Import f.6 57. Tabelul următor este cât se poate de elocvent în această privinţă: Tabelul 17 Anii Structura Export (f. În privinţa avantajelor şi dezavantajelor ce decurg din orientarea geografică a comerţului exterior.5 87.8 68. de comunicaţiile mai lesnicioase comparativ cu alte zone ale lumii. cât şi la import. Total Deficit Gradul de acoperire export f. dar mai cu seamă de siguranţa pe care o conferă Vestul european.b.

..din export este considerat mai ridicat (adică volatilitatea veniturilor este mai mare). mobilier). maşini. 249 . se ajunge uşor la concluzia că o analiză globală a evoluţiei balanţei comerciale pe perioade mai îndelungate este nerecomandabilă tocmai datorită factorilor stimulatori şi/sau perturbatori. intensificarea specializării în domeniile în care România are un avantaj competitiv semnificativ (confecţii.N. ceea ce a determinat creşterea importului de produse agroalimentare. ce pot influenţa caracteristicile operaţiunilor de export-import.A. confecţii. în special. după cum am văzut. şi cele financiar-valutare.R. în plan politic şi militar mondial. b. reducerea producţiei agricole în anul 2000. s-a repercutat şi asupra exporturilor româneşti – în special.3 la sută din total. 81 Banca Naţională a României.U. care au plasat-o pe primul loc printre furnizorii Uniunii Europene. pe anul 2001: „Evoluţia deficitului comercial [.. sunt foarte sensibile la orice deviere de la normal. în această privinţă. consolidarea creşterii economice. Dar cum sursa principală a deficitului din 2001 a fost importul (în creştere cu peste 19 procente. raportat la anul 2000). este următorul pasaj din Raportul B.6 la sută.81 Din cele expuse până aici. cu aproape 54 procente mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului 2000”. exportul (în creştere cu 9. echipamente şi mijloace de transport). în pofida faptului că plafonarea comerţului internaţional. pe fondul atenuării expansiunii economiei mondiale în anul 2001. printre care: creşterea producţiei industriei prelucrătoare cu 9. a influenţat negativ şi balanţa comercială a României. în ultimul trimestru – pe ansamblul anului. încălţăminte. Nu poate fi ignorat nici riscul ca puseele de criză majoră la nivel global să afecteze pe termen scurt şi tranzacţiile economice intereuropene. pag. devansând Polonia. încălţăminte. ca urmare a secetei. subvenţionarea parţială a dobânzilor la creditele pentru export etc. diferiţi de la un an la altul. să urmărim mai în detaliu factorii care au contribuit la intensificare importului: a. extinderea exportului în lohn (textile. în general. Op. cit. în detrimentul exporturilor definitive. care a înregistrat în ultimul trimestru al anului un deficit record (1185 milioane dolari). care a ajuns să reprezinte 59.] a fost neuniformă pe parcursul anului. Am subliniat în câteva rânduri că relaţiile economice internaţionale. aparate. mai ales în prima jumătate a anului 2001. Sugestiv. Astfel.8 la sută faţă de anul anterior) a fost totuşi stimulat de o seamă de factori interni şi externi. reducerea drastică a ritmului de creştere a comerţului mondial după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 din S. c. 35.

a comerţului exterior. h.. g. Dacă în 1998 şi 1999. în ţări cu un puternic „comerţ invizibil”) ∗) după cum îl pot doar atenua (cum s-a întâmplat în anii 2000 şi 2001) ori accentua. care a stimulat investiţiile străine directe. cu excedente substanţiale. impulsionând importul de maşini şi echipamente. Raport anual 2001. facilităţile acordate întreprinderilor mici şi mijlocii şi investitorilor (Legea nr. În tabelul următor.6 şi. pag. ) A se vedea Gheorghe D.3. nu doar anihilată. 14-15. Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională a României.d. f. 128. manifestă o justificată îngrijorare faţă de perpetuarea unui fenomen aflat în contradicţie cu potenţialul economic al ţării: o parte însemnată a creşterii consumului intern a fost în ultimii ani – şi continuă să fie – asigurată din resurse externe! În raport cu soldurile contului curent. ocupă o poziţie dominantă – poate fi mai mic sau mai mare. 2001.4 şi 85. respectiv. contul curent cuprinde şi alte categorii de încasări şi plăţi valutare din tranzacţiile cu străinătatea. este destul de dificil de exprimat o opinie categorică privind eficacitatea reală. Vol.6 la sută). bănci. aprecierea în termeni reali a leului în raport cu dolarul american şi. după cum am văzut. Cu atât mai mult se impune un atare punct de vedere. cu cât forurile cele mai autorizate în materie. 88. în primul rând autoritatea monetară care este Banca Naţională. Bistriceanu. situându-se la 123. asigurări.133/1999 şi Legea nr. Conform celor prezentate în subcapitolul 8. eliminarea taxelor vamale la importul de bunuri industriale din Uniunea Europeană şi relaxarea unor măsuri protecţioniste aplicate la produsele agricole pe relaţia CEFTA. Soldurile acestora pot echilibra sau chiar acoperi.82 În măsura în care creşterea substanţială a exporturilor naţionale de bunuri a fost. în anii 2000 şi 2001 aceasta a devansat soldul contului curent.2. 250 . soldul balanţei comerciale – care. Lexicon de finanţe. este reprodusă sintetic balanţa de plăţi a României pe anii 82 Banca Naţională a României.1 procente. I – Editura Economică. mărind deficitul contului curent – situaţie înregistrată în anii 1998 şi 1999. implicit.332/2001) la o gamă foarte largă de importuri. e. actuală. ponderea soldului balanţei comerciale în soldul contului curent era subunitară (respectiv. un eventual deficit al balanţei comerciale (situaţie întâlnită. practic. de exemplu. cu euro. nivelul relativ scăzut al preţurilor externe. ameliorarea rating-ului de ţară. ci şi cu mult devansată de importuri – unele fără prea mare trebuinţă –.

care ne va ajuta să urmărim mai uşor identificarea surselor de finanţare a deficitului contului curent şi evaluarea impactului acestei finanţări asupra economiei româneşti. 251 .1999-2001.

„+” scădere) 3. CONT CURENT Bunuri şi servicii – Bunuri – Servicii Venituri Transferuri curente 2. CONT DE CAPITAL ŞI FINANCIAR Transferuri de capital Investiţii directe Investiţii de portofoliu Alte investiţii de capital (inclusiv conturi în tranzit şi de cliring) Active de rezervă („–” creştere. ERORI ŞI OMISIUNI Credit 10810 9854 8487 1367 152 804 5634 46 1102 213 3535 738 967 1999 Debit 12279 11538 9744 1794 563 178 5132 1 77 928 3215 911 0 Sold –1469 –1684 –1257 –427 –411 626 502 45 1025 –715 320 –173 967 Credit 13537 12133 10366 1767 325 1079 5397 37 1106 472 3768 14 133 2000 Debit 14900 14071 12050 2021 610 219 4167 1 58 371 2795 942 0 Sold –1363 –1938 –1684 –254 –285 860 1230 36 1048 101 973 –928 133 Credit 15251 13379 11385 1994 455 1417 6739 108 1303 1155 4173 0 818 2001 Debit 17568 16557 14354 2203 737 274 5240 13 129 580 3034 1484 0 Sold –2317 –3178 –2969 –209 –282 1143 1499 95 1174 575 1139 –1484 818 Sursa: Banca Naţională a României. Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională a României. Rapoarte anuale – 2000 şi 2001. .Tabel 18 BALANŢA DE PLĂŢI – milioane dolari SUA – 1.

6 la sută mai mari. contul curent a fost finanţat în bună măsură prin investiţii directe. chiar şi în cel cu sold negativ substanţial.D. cât şi în 2001 (iar. Soldul negativ foarte mare al contului curent nu a putut fi echilibrat decât cu o reducere substanţială a rezervei valutare (843 milioane U.). au avut loc importante intrări de capital prin credite externe. nu prea se vede şi în balanţa comerţului exterior).Se poate observa că în toţi anii avuţi în vedere. gradul redus de acoperire a importurilor prin exporturi în 1998. influxurile de capital s-au redus (au fost cu 18.).). anterioare producerii lor.S. din păcate. 130 milioane U. în 1999. în timp ce la poziţia „alte investiţii de capital”. Astfel. cu 1484 milioane în 2001 şi cu circa 1668 milioane dolari în primele trei trimestre ale anului 2002. în anul 1997 – favorabil din acest punct de vedere –. faţă de anul anterior etc. alături de investiţii. cu toată suita de foloase decurgând din aceasta (emisiuni de euroobligaţiuni în condiţii mult mai avantajoase decât în anii precedenţi. un nou acord stand-by cu Fondul Monetar Internaţional. În 1998. după ce în 1997 rezerva valutară sporise cu 1665 milioane dolari. spectrul intrării României în incapacitate de plată. influxuri de investiţii străine cu 11. – din cele şase. şi eliberarea primei tranşe – 67 milioane U.3 la sută mai mici decât în anul precedent). îmbunătăţirea climatului economic intern a influenţat pozitiv percepţia mediilor internaţionale şi în special a agenţiilor de rating cu privire la potenţialul economic şi financiar al României (care. totuşi investiţiile directe nete au însumat 2040 milioane dolari (cele de portofoliu. creşterea rezervelor valutare ale Băncii Naţionale cu 928 milioane dolari SUA în anul 2000. soldul a fost negativ. În anul 2000. au permis nu numai finanţarea deficitului extern. pe lângă finanţarea deficitului contului curent. caracterizate printr-o volatilitate mai scăzută decât investiţiile de portofoliu. însă. Declinul economiei. incompletă dacă nu am releva şi unele circumstanţe. dar mai cu seamă în 2001 şi 2002 (din datele de care am dispus până la definitivarea capitolului de faţă). cât şi investiţiile de portofoliu. atât în anul 2000. în mod deosebit în primele trei trimestre din anul 2002). De asemenea.D.S.S. care.D. după cum vom vedea. situaţie pe care balanţa de plăţi pe anul 1999 o reflectă cu fidelitate. 255 . în noiembrie 2001. creşterea afluxurilor de capital au permis. ci şi consolidarea rezervei valutare. semnalele transmise de agenţiile de rating – de creşterea riscului de ţară – şi altele au alimentat reticenţa investitorilor străini şi au descurajat atât investiţiile directe. blocarea acordurilor cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Banca Mondială. în 2001. Ca urmare. contul curent a fost finanţat autonom prin investiţii directe şi mult mai puţin prin investiţii de portofoliu. Aprecierea datelor prezentate ar fi.

S. efectuate în luna septembrie şi însumând 109. ceea ce indică o activitate. Tabelul 19 – milioane dolari SUA – Anul Anul 2000 2001 – 1363 – 2317 1363 36 1048 101 1106 1409 2567 1158 – 100 – 33 – 170 – 928 2317 95 1174 575 1957 938 2663 1725 – 45 223 841 – 1484 DEFICIT CONT CURENT SURSE DE FINANŢARE a.. serviciul datoriei externe (SDE) total a fost de 3008 milioane dolari.R.S.I. erori şi omisiuni.D. din care 447 milioane U. dar mai ales pentru plăţi în contul datoriei externe şi pentru răscumpărarea titlurilor în valută emise de Ministerul Finanţelor Publice.884 milioane U.M. alte investiţii de capital: – credite primite pe termen mediu şi lung  intrări  rambursări – credite acordate pe termen mediu şi lung. iar pe primele trei trimestre din 2002. net c. după 9 luni din anul 2002. certe şi/sau potenţiale. negativă. net b.4 milioane U. au contribuit şi tragerile aferente tranşelor 2 şi 3 ale acordului stand-by cu F. net – alte investiţii*) e. datoria externă totală se cifra la 12. conturi de cliring şi barter. ideea că se consumă mai mult decât se produce. („–” indică creştere) *) Sunt incluse poziţiile nete pentru numerar şi cecuri.) care se înscriu în limite oarecum liniştitoare. Dobânzi/total export etc. transferuri de capital. Dincolo de indicatorii (SDE/total export. atât pentru acoperirea unei părţi din deficitul contului curent (dacă va fi nevoie).874 milioane dolari.În continuare. net d. active de rezervă B. Toate evoluţiile enumerate – favorabile ori mai puţin bune – au fost polarizate de nevoia stringentă de capital pentru acoperirea deficitelor cronice ale contului curent.D. documente în tranzit. depozite.). pe termen scurt. investiţii de portofoliu.) sugerează obligaţii de plată. pe termen mediu şi lung 11. net – credite pe termen scurt. sunt prezentate sursele de finanţare a deficitului de cont curent. 256 .N. acesta se ridica la 13. aşa cum apar în Raportul Băncii Naţionale – 2001. referitor la „Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională a României”.D. În anul 2001.295 milioane dolari SUA (din care. Dacă la finele anului 2001.S. investiţii directe. în anul 2002. Însăşi creşterea rezervei valutare administrate de Banca Naţională (la care. în ansamblu. de 2459 milioane dolari.

că ne îndatorăm pentru consum şi mai puţin pentru restructurări care ar trebui să se reflecte pozitiv în balanţa comercială. stabilind de fapt. Din punctul de vedere al strategiei de îndatorare. În concluzie. pe termen mediu şi lung. pentru a se evita acumularea scadenţelor în perioada 2003-2006. reprezintă o preocupare de primă mărime a autorităţilor financiar-bancare (Legea nr. se apropiau de 1. şi o serie de exprimări matematice concrete care au rolul de a cuantifica cu o cât mai mare exactitate efectele oricărei activităţi. şi pe primele 9 luni din anul 2002. Şi în anul 2001.4 miliarde dolari (acelaşi plafon ca în anul 2002). În anul precedent.1 miliarde U. datoria externă publică şi public garantată. specialiştii recomandă următorii indicatori: 1.5 Eficienţa macroeconomică a operaţiunilor de comerţ exterior La nivel macroeconomic. în jurul a 65 procente din total. Astfel. poziţia reală a economiei naţionale în raporturile cu restul lumii. paralel cu modificarea structurii pe categorii de credite mai avantajoase. se recomandă prudenţă în contractarea datoriei publice externe pe termene sub 5 ani. dar şi a relaţiilor cu celelalte ţări. În asemenea condiţii. care se va adăuga la datoria cu care s-a încheiat anul anterior. în aceeaşi perioadă de timp. 8. în general. după formula: 257 . în special. şi societatea civilă. Fiindcă va creşte în continuare: pentru anul 2003 este prevăzut un plafon de îndatorare publică externă de 3. Prin urmare. în aprecierea eficienţei activităţii de comerţ exterior se operează cu anumite instrumente şi metode specifice. analiza situaţiei balanţei de plăţi externe a României permite o analiză a întregii activităţi economice a ţării. pe lângă exprimarea teoretică. asigurarea capacităţii de efectuare a plăţilor eşalonate. s-au situat. le obţin de pe urma creşterii datoriei externe. contrabalansează afectiv orice joc al indicatorilor financiari.D. orice analiză economică trebuie să cuprindă. iar împreună cu cele achitate în anul 2001. pentru a analiza eficienţa macroeconomică a comerţului exterior. până la 30 septembrie. 81/1999). se pune problema foloaselor reale pe care economia naţională. la scadenţe. Aceasta deoarece.S. împreună. Indicele raportului de schimb brut (IRSB) se determină ca raport între indicele volumului fizic al exportului – I Q(EX) – şi indicele volumului fizic al importului – IQ*(IM) –. dobânzile incluse în serviciul datoriei externe au însumat 445 milioane dolari. la care se adaugă şi o serie de indicatori prin intermediul cărora se apreciază efectele pe care activitatea de comerţ exterior le are asupra economiei naţionale.

ajungând la relaţia: IQ * = ∑ q1 ×P0 ∑ q0 P0 (25) O altă formulă. IQ este un indice de grup care. astfel: IQ = ∑ q1P0 ×∑ q1P1 ∑ q0 P0 ∑ q0P1 (27) Atunci când IRSB>1 se remarcă o îmbunătăţire a structurii de marfă a comerţului exterior. iar un indice al raportului de schimb brut calculat din asemenea raporturi cantitative neechilibrate valoric duce la concluzii eronate. formula lui Laspeyres care presupune ponderea cantităţilor specifice fiecărei perioade cu preţurile de bază (Po). nici raportul cantitativ nu exprimă exact ce cantitate trebuie exportată pentru a permite importul unei tone de marfă. 258 . reprezintă o medie geometrică a variantelor anterioare. În condiţiile în care între export şi import nu există un echilibru valoric.IRSB = I Q (EX) I Q (IM) * (24) Indicele volumului fizic caracterizează evoluţia cantitativă în termeni reali a exportului sau importului. în sensul că. de regulă. pentru mărfuri omogene se calculează ca raport între suma produsului dintre cantităţile exportate-importate şi preţurile acestora în anul de bază curent. iar pentru mărfuri eterogene se foloseşte. pentru mărfurile importate se exportă o serie de bunuri materiale în rândul cărora creşte ponderea produselor finite. o altă formulă. denumită formula Paasche recurge la ponderea cu preţurile perioadei P1: IQ = ∑ q1P1 ∑ q0P1 (26) În sfârşit. 2. Indicele raportului de schimb net (IRSN) rezultă din compensarea indicelui de preţuri al exportului cu cel al importului. Dacă IRSB<1. faţă de perioada de bază. În cazul analizat. raportul dintre export şi import evoluează defavorabil din punct de vedere structural. propusă de Irving Fischer(1867-1947).

astfel că. Elveţia etc. preţurile de export au crescut în aceeaşi perioadă. Indicele puterii de cumpărare a exportului (IPC) rezultă din înmulţirea indicelui de schimb net cu indicele volumului fizic al exportului: 259 . care utilizează relaţia conform căreia variaţia preţurilor se ponderează cu cantităţile perioadei de bază (q0): IP = ∑ q0 P1 ∑ q0 P0 (30) − formula Fisher. Canada. calculat faţă de aceeaşi perioadă de bază: IRSN = I P (EX) I P (IM) (28) Indicele valorii medii unitare caracterizează evoluţia preţurilor faţă de nivelul lor din anul de bază. Indicele de grup de preţuri Ip se calculează corespunzător mai multor formule.măsurând evoluţia de revenire a importului în termeni ai exportului. utilizată cu precădere în Australia. Pentru a înţelege semnificaţia raportului dintre indici se poate presupune că numitorul reflectă un nivel mediu constant al preţurilor de import. aplicată în S. este o medie geometrică a primelor două variante: IP = ∑ q1P1 ×∑ q0P1 ∑ q1P0 ∑ q0P0 (31) În situaţia în care IRSN>1 înseamnă că în condiţiile menţinerii preţurilor de import un nivel mediu constant. ci şi absolută. Marea Britanie. iar IRSN=100%. Japonia.U. Noua Zeelandă.Ip(EX) . aplicată în majoritatea ţărilor. ieftinirea importului faţă de perioada de bază este nu numai relativă. importul devine relativ mai ieftin. rezultă că. ca un raport între indicele valorii medii unitare la export . adică Ip(IM) = 1. faţă de anul de bază. inclusiv în ţara noastră: IP = ∑ q1P1 ∑ q1P0 (29) − o altă formulă este cea denumită Laspeyres.. astfel: − Formula Paasche. 3. deci.şi indicele valorii medii unitare la import – IP(IM) -.. Acest indice se calculează. ceea ce reprezintă o evoluţie avantajoasă sub aspectul variaţiei preţurilor: Dacă IP(IM)=100%.A.00 sau 100%.

calcul care.IPC = IRSN x I Q (EX) (32) Indicele puterii de cumpărare a exportului reflectă evoluţia volumului fizic al importurilor obtenabile cu încasările din export.Iv(EX) . calculat faţă de aceeaşi perioadă de bază. V0 şi V1 = volumul valoric al fiecărui flux de comerţ exterior în cele două perioade. el arată cu cât se ameliorează sau se deteriorează situaţia balanţei comerciale. Avantajul utilizării indicelui acoperii importului prin export constă în faptul că. GA = I V ( EX ) I V ( IM ) = V1 GA1 = V0 GA 0 (33) unde: GA = gradul de acoperire a importului prin export pe perioada analizată (1) şi în perioada de bază (0). a raportului dintre încasările în valută realizate pe seama exportului şi plăţile generate de importul de mărfuri. Indicele gradului de acoperire al importului prin export (IGA) se obţine raportând indicele valoric al exportului . întâmpină unele dificultăţi de informare asupra ultimului termen. pe lângă aspectele externe ale eficienţei. 5. ca expresie a eficienţei interne a producţiei pentru export: IFRS = IRSN × I W (34) în care: Iw = indicele productivităţii muncii furnizoare de export. IFRS se poate determina şi prin înlocuirea în formula menţionată a indicelui productivităţii muncii din ţara analizată. Acest indice exprimă evoluţia.la cel al importului . ca un raport între acest indice şi o medie mondială a dinamicii productivităţii muncii. schimburilor cu străinătatea şi productivitatea muncii în ramurile producătoare ale produselor şi serviciilor comercializate. faţă de anul de bază. în condiţiile variaţiei cantitative a exportului şi ale modificării conjuncturii pieţelor internaţionale de mărfuri. evident. se iau în considerare şi progresele realizate în 260 . Indicele factorial al raportului de schimb (IFRS) este un indice care ia în considerare. IFRS arată în expresie relativă cum evoluează eficienţa comerţului exterior al unei ţări atunci când.Iv(IM). alături de aspectele pur comerciale şi de conjunctură. 4.

Cursul de revenire la import este un indicator care exprimă cantitatea de monedă naţională obţinută de pe o piaţă la o cantitate de valută cheltuită pentru import. Un rezultat supraunitar exprimă efectul practicării unui comerţ exterior mai eficient. practica recomandă recalcularea lor în moneda de cea mai largă circulaţie . Datele necesare calculării acestui indicator sunt furnizate din documentele vamale şi se constituie ca sumă a valorii în vamă la export comparată cu suma valorii în valută rezultate din declaraţiile de încasare valutară obligatorii la orice export. adică preţul în lei al unei unităţi valutare încasate.în prezent dolarul S. reprezentate în valute diferite de la export la export. 8.U. la export. Indicele raportului de schimb în profil teritorial poate fi determinat luând ca bază de raportare preţurile unei pieţe etalon sau preţurile mondiale specifice ale mărfurilor care fac obiectul comerţului exterior al ţării analizate. Calculul trebuie făcut la data efectuării operaţiei pentru a diminua la minim posibilul efect de modificare a cursurilor valutare pe piaţa internaţională. În vederea unificării acestor date. în sensul că.sfera producţiei prin prisma capacităţii de a crea bunuri şi servicii destinate exportului. în timp ce la import eficienţa este dată de valoarea cât mai mare a cursului de revenire.A. 6. 261 . cu reducerea cheltuielilor în ceea ce priveşte resursele naţionale. în condiţiile preţurilor efective de export şi import. În aceşti ultimi doi indicatori există o relaţie de efect invers. Cursul de revenire brut la export este un indicator care se calculează ca raport între valoarea în monedă naţională a întregului export realizat şi valoarea în valută a încasărilor din acest export. Acest indice se mai poate obţine raportând coeficientul teritorial al exportului la cel al importului. 7. cu cât cursul de revenire. este mai mic cu atât operaţia sau acţiunea este mai eficientă.

sugerând necesitatea instituirii unei noi ordini economice mondiale. exigenţele de expresie recentă ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. o ordine articulată la actualul context al relaţiilor internaţionale. printre altele. câteva. Partea finală a capitolului II reliefa. nu încearcă să prospecteze un teren arid. aşezate statornic în empireul economiei mondiale.CAPITOLUL IX ORGANISME FINANCIAR-MONETARE INTERNAŢIONALE ŞI REGIONALE 9. evident.1. situate azi departe şi foarte departe de cele. O nouă ordine guvernată de acelaşi spirit de cooperare care a animat cândva Conferinţa Naţiunilor Unite de la Bretton Woods şi. în sine. precum democratismul. ci urmăreşte „fertilizarea” câmpului acţiunilor economice cu idei generoase. repartiţia echitabilă a veniturilor. 262 . investigarea unor şanse reale de afirmare a valorilor din majoritatea covârşitoare a statelor lumii. ca esenţă a dialogului interstatal. caracterizate de adâncirea interdependenţelor şi vizibil dominate de controversatul vector al globalizării. Demersul. Unele considerente cu privire la încercările de a se institui o nouă ordine financiară internaţională.

Se constată acolo că. O astfel de clauză era suportată cu dificultate de clienţi. ţările în curs de dezvoltare. Pag. printre care: amploarea operaţiunilor derulate. serviciul datoriei externe a ţărilor în curs de dezvoltare. băncile au început să pună condiţii. o perioadă de schimbări concrete.S. Alexandru Puiu.. „dacă în trecut ţările în curs de dezvoltare făceau împrumuturi pentru dezvoltarea economică. mai cu seamă. a unei expansiuni fără precedent. decât democratică şi tolerantă. la pe ste 100 de miliarde. precum şi alte ţări s-au văzut în situaţia de a apela tot mai mult la credite «neconcesionate». Nu mai vorbim de faptul că suma de 100 miliarde U. De exemplu. Încât. Ianev Stanovic. s-a produs o accentuată concentrare a activităţii bancare. în anul 1970. ridicându-se probabil la peste 60 de procente” – . obligaţia virtualilor debitori de a-şi constitui depozite la băncile respective şi numai după aceea să solicite noi împrumuturi. 1983.U. I/6 din volumul RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE. riscurile de insolvabilitate a debitorilor – situaţia ) Comentând fenomenul ca atare. în faţa numărului mare de cereri de împrumut. adică dobânzile plus achitarea ratelor scadente) al categoriei de ţări menţionate se ridicase de la 7. Pe de altă parte. în 1982. în 1970. după cum sublinia secretarul Comisiei Economice pentru Europa a O. era egală cu datoria contractată de ele. în condiţiile în care serviciul datoriei externe (anuităţile. Constantin Boştină: „Factor cu acţiune crescândă în evoluţia economiei mondiale” . deschiderea către noi orizonturi ale evoluţiei s-a făcut simţită de mai multă vreme. Editura Didactică şi Pedagogică – Bucureşti. determinate atât de „foamea” de capitaluri a ţărilor în curs de dezvoltare. 263 .În domeniul cel mai dinamic al economiei extinse la scară planetară – cel al relaţiilor financiar-monetare – . încât poartă încă amprenta specifică oricărei ofensive: mai mult dominatoare şi severă. împrumuturile tot mai mari solicitate de clienţi. Acest proces a fost cauzat de mai mulţi factori. cu dobânzi mari. 37. în acea perioadă. mai mult. cât şi de modificarea eşichierului politic şi economic de pe continentul european şi din Asia Centrală –. Cap.N. dr. dr. ultimele două decenii au însemnat pentru sistemele bancare ale ţărilor dezvoltate nu doar o perioadă de iniţiative şi tatonări – ca răspuns la noile provocări. structurale şi de atitudine. dar fenomenul continuă să se extindă cu atâta vigoare. în prezent numeroase ţări ale lumii fac noi datorii numai pentru menţinerea sistemului bancar mondial şi nu pentru accelerarea dezvoltării economice”. ponderea instituţiilor financiare particulare în sursele de credit orientate către ţările în curs de dezvoltare ajunsese la 50 la sută – cu observaţia: „în prezent.. era vorba despre o creştere extraordinară a acestei influenţe şi. analiştii români nu au pregetat să-i dezvăluie şi efectele: „Astfel. în cadrul unui proces care s-a manifestat pe mai multe planuri.D..S. Nicolae Sută. Prof. faţă de numai 23 la sută. în anul 1982. Fără îndoială.4 miliarde U.. constituirea depozitelor. ci. dr.∗) Este de la sine înţeles că un asemenea grad de proliferare a influenţelor şi acţiunilor principalelor instituţii bancare impunea şi un cadru organizatoric adecvat.. În acest sens. În primul rând. Primele semnale referitoare la extinderea rapidă a zonelor de influenţă dominate de marile bănci din ţările dezvoltate au fost cuprinse în Raportul anual – 1983 al Băncii Mondiale.D. ” (Prof. obligaţi să se împrumute pentru. cât reprezenta. în anul 1980. cu perioade de graţie reduse etc.

a unor sisteme de creditare şi decontare corespunzătoare actualelor cerinţe determinate de schimburile economice externe. forţa de penetrare pe alte pieţe şi. cu tentă imperialistă). Ca o consecinţă directă a acestor reaşezări. Cayman şi Bermude. prin expansiunea în alte ţări. Liban. practic. Ca metodă. consemnăm existenţa în interiorul fiecărui stat dezvoltat a câtorva grupări bancare care. O astfel de atitudine. În al doilea rând. cu alte cuvinte să-şi lărgească atât debuşeele. Paris. mai mult sau mai puţin eufemistic. aceste bănci consideră extinderea pe alte pieţe ca făcând parte integrantă din politica lor de dezvoltare. după caz. reprezentante ale puterii economice şi financiare. Tokyo – centre care s-au transformat în poli de convertire. pe plan naţional. ale unui număr tot mai mare de instituţii bancare. pe de altă parte. Caracteristica principală a acestui proces a fost crearea centrelor valutar-financiare-bancare internaţionale din Londra. Concentrarea activităţii bancare a căpătat diverse forme şi dimensiuni. deservind atât firmele naţionale. noile structuri bancare să-şi diversifice sursele active şi de împrumut. precum şi alte zone considerate. se manifestă pregnant un proces de internaţionalizare a sistemelor bancare din ţările dezvoltate. cam în egală măsură perturbatori sau favorabili: pe de-o parte. Zürich. acţiunea defensivă sau. deloc condamnabilă şi în perfectă concordanţă cu actualele tendinţe pe plan economic (totuşi. ca urmare. ocuparea unui loc dominant în viaţa valutarfinanciară a lumii. ofensivă poate fi considerată ori ca un răspuns în favoarea intereselor propriilor clienţi. ori ca o reacţie la concurenţa băncilor străine etc. având ca efect crearea în statele dezvoltate. astfel.incompatibilă cu dorinţa băncilor de a-şi mări câştigurile. Gibraltar. este justificată de acţiunea unor factori. în raport cu puterea şi obiectivele noilor structuri: monopoluri. în teritorii cu legislaţii bancare mai permisive. posibilitatea ca. New York. insulele Marshall. A apărut. binomul „concentrare-internaţionalizare”. cum ar fi cartierul Manhattan din New York. atragere şi plasare a fondurilor la nivel mondial. Frankfurt pe Main. restricţiile impuse băncilor. Dar dorinţa de a obţine profituri cât mai mari şi fuga de reglementările bancare naţionale prea stricte a dus la amplasarea de agenţii şi sucursale. cât şi modalităţile de a controla mai îndeaproape destinaţia creditelor şi disciplina rambursărilor. în ceea ce priveşte mărimea ratei profitului ori dezvoltarea activităţii. Prin practicarea unei politici agresive de implantare în noi puncte financiare de pe glob. Acestea au devenit noi centre financiare – 264 . monedele acestor state ocupând un loc important în plăţile internaţionale. cât şi pe cele internaţionale. consorţii şi/sau sindicate bancare. domină şi controlează întreaga activitate în domeniu. „paradisuri fiscale”.

astfel constituite. în calitatea lor de mai instituţii financiare. la o segmentare a pieţei prin apariţia unor noi tipuri de titluri de valoare şi. permite. mondializarea nu merge”. pe baza mesajelor stadardizate şi computerizate. regulile jocului în economia mondială sunt adesea fixate în funcţie doar de interesele ţărilor industrializate avansate – şi de anumite interese private din sânul lor –. Tendinţele manifestate de acestea – pe care le-am subliniat ceva mai înainte – sunt privite cu un ochi deosebit de critic de Joseph E. prin intermediul sateliţilor. Asta nu merge 265 . transmiterea tuturor operaţiunilor interbancare în termen de maximum şase ore şi la costuri de cinci ori mai mici decât telexul. Pe lângă aceste aspecte. pe piaţa internaţională. în final. fapt ce a condus la o modificare radicală a resurselor băncilor. oferă clienţilor lor (indiferent că sunt rezidenţi ori nerezidenţi) o gamă largă de servicii bancare. În consecinţă. Acest sistem. cu precădere. În privinţa metodelor de administrare a angajamentelor. Potrivit opiniei sale. Marile grupuri bancare. preocuparea de bază a acestor instituţii fiind diversificarea serviciilor oferite clienţilor. cu o evoluţie spre băncile globale. care nu sunt întotdeauna situate în afara ţării de origine.denumite generic „off shore” –. a crescut preocuparea băncilor în legătură cu plasarea propriilor instrumente de credit. dar exclusiv private. multifuncţionale. joacă un rol tot mai mare în desfăşurarea de ansamblu a circuitului economic mondial şi influenţează puternic principalele evoluţii ce se defăşoară în viaţa economică internaţională. fost economist-şef şi vicepreşedinte al Băncii Mondiale. care a avut ca efect dispariţia treptată a deosebirilor dintre operaţiunile diferitelor instituţii bancare de tip clasic şi ale celor moderne. la o majorare considerabilă a posibilităţilor instituţiilor bancare de a pune noi credite la dispoziţia eventualilor solicitanţi. începând de la simple schimburi valutare şi mergând până la acordarea unor împrumuturi imense. Stiglitz. cum ar fi recurgerea la mijloacele electronice şi la legătura în timp real între marile centre bancare. Ceea ce am relevat până în acest punct a avut în vedere. laureat al Premiului Nobel pentru ştiinţe economice. iar nu de cele ale lumii în dezvoltare. Tot dorinţa de a-şi asigura venituri certe şi sporite a dus la apariţia celei de-a treia tendinţe. El consideră această categorie de „aliaţi” ca fiind principalul responsabil de faptul că „astăzi. mai trebuie să menţionăm şi inovaţiile de ordin tehnic. la care participă peste 500 de bănci din întrega lume. reprezentative. mai flexibile şi mai rapide. „ofensiva” structurală şi managerială a băncilor mari. instituţiile bancare. apariţia de noi operaţiuni bancare. Şi eminentul economist adaugă: „Asta nu merge pentru săracii lumii.

pentru mediul înconjurător. de fapt. Asta nu merge pentru stabilitatea economiei mondiale”. şi având o largă deschidere către noi aderenţi. Agenţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite A. (Titlul original: „Globalisation and Its Discontents” – W. în vara anului 2002. 9.U. care a fost vreme îndelungată şi consilier al lui Bill Clinton. Stiglitz. Înfiinţate – atât la nivel mondial. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare *) Joseph E.1. o formulare mai dură a ceea ce însăşi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei remarca. a demisionat din postul său la Banca Mondială. Părerile sale referitoare la fenomenul mondializării sunt cuprinse în volumul „La grande désillusion” – Editions Fayard.2. şi organisme financiare regionale.2. instituţiile financiar-bancare internaţionale reprezintă pilonii de sprijin ai edificiului economic sugerat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei . Cadrul organizatoric actual al activităţii financiar-valutare internaţionale Aşa cum s-a precizat mai sus.2. 266 . Paris. aceste instituţii sunt singurele capabile să sesizeze oportunitatea unor reforme în profunzime ale statutelor lor şi ale politicilor preconizate. pot fi grupate în agenţii specializate ale O.Norton. Citatul este extras din cuprinsul paginii 279 a ediţiei franceze.*) Este. în anul 1999.W. funcţionarea sistemului instituţionalizat al activităţii financiar-valutare a fost concepută în cadrul unor organizaţii internaţionale guvernamentale. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Grupul Băncii Mondiale) 9. 9. Fondul Monetar Internaţional B. 2002). Aşadar.N.2. am preferat să plec” – avea el să explice. în funcţie de numărul ţărilor participante şi de misiunile ce le-au fost atribuite. „Mai curând decât să fiu redus la tăcere. care. se cuvine să facem necesara distincţie între „internaţionalizare” (ca mecanism al expansiunii segmentului privat al acestora) şi „internaţionale” (ca structură organică a instituţiilor specializate ale diverselor organizaţii interguvernamentale). cât şi la nivel regional – prin voinţa şi cu contribuţia unui număr important de state. Instituţii financiar-valutare (monetare) regionale A. Întreaga evoluţie a relaţiilor financiare şi valutare internaţionale constituie un argument solid în sprijinul acestei idei. 2002. În legătură cu marile instituţii bancare.

drept pentru care se impunea o cooperare monetară între toate ţările. în alegerea etalonului monetar. Ulterior au fost găsite metode democratice de condiţionare a activităţii ţărilor interesate. care a schimbat radical concepţia de până atunci în domeniul relaţiilor financiar-valutare. între toate ţările participante. prin introducerea unui spirit de înţelegere mutuală şi printr-o cooperare lărgită. angajate în dorinţa de rezolvare a propriilor lor probleme. în linii mari. Prin statutele noilor organisme financiar-monetare internaţionale s-a asigurat garantarea exercitării atributelor de suveranitate şi de independenţă ale ţărilor care ar fi fost interesate să adere la aceste organisme. la nivelul întregii comunităţi internaţionale. C. au fost puse bazale noului sistem monetar internaţional. bazate pe consens. G. D. în cursul anului 1944. I. menţinerea cursului de schimb al monedelor naţionale ale ţărilor interesate. asigurarea convertibilităţii. echilibrarea balanţelor de plăţi. Sarcinile noului sistem financiar-valutar constau. Banca Europeană de Investiţii Banca Reglementelor Internaţionale Banca Africană pentru Dezvoltare Banca Americii Centrale pentru Integrare Economică Banca Arabă pentru Dezvoltare Economică în Africa Banca Interamericană de Dezvoltare Fondul Monetar Arab şi Sistemul Monetar European Instituţiile financiar-monetare internaţionale Problema reglementării relaţiilor monetare s-a pus pentru prima dată după cel de-al doilea război mondial. 267 . prin consens. fapt greu de acceptat în contextul socio-economic din anii '45. Astfel. F.B. în primul rând. cu ocazia Conferinţei de la Bretton Woods. Conferinţa de la Bretton Woods a marcat trecerea de la relaţii exclusiv bilaterale la relaţii financiar-valutare multilaterale. cu toate că iniţial hotărârile acestor noi organisme financiar-monetare erau adoptate în mod democratic. Sub egida ONU. crearea rezervelor monetare. asigurarea lichidităţilor internaţionale. găsirea unul etalon valutar solid sau a unei valute internaţionale precum şi a unei instituţii internaţionale care să o emită. E. ele aveau mai mult caracter de „recomandare”. H. Dar această cooperare implica cedarea unei părţi din suveranitatea naţională. Se viza.

Conferinţa Monetară şi Financiară din iulie 1944 a marcat nu numai consacrarea unor noi principii.) şi Fondul Monetar Internaţional (F. Liberiei şi Noii Zeelande. drept pentru care s-a rămas la etalonul clasic. când 29 de state au ratificat statutul său. nu s-a putut găsi etalonul valutar ideal. totalul cotelor-părţi ce constituie capitalul său ajunge la 212 miliarde drepturi speciale de tragere (DST). În anul 2000 erau 182 state membre. care nu au ratificat atunci tratatul. cu excepţia U. România este membră a F.I. aur-valute).D. împreună cu Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare.M. dar activităţile sale financiare au început la 1 martie 1947. aur-devize (de fapt.). Fondul Monetar Internaţional Constituirea După cum am consemnat în „secţiunea istorică” a expunerii noastre.I. formează Grupul Băncii Mondiale.I.M. Dar dezmembrarea sistemului monetar internaţional bazat pe fixitatea cursurilor de schimb la începutul anilor ’70 a modificat fundamental rolul său.M.I.I.M. prin care se apreciază că o ţară nu poate deveni membră a B.S. care rămâne totuşi esenţial pentru stabilitatea sistemului monetar internaţional.S. Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor şi Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor.). F. dar şi instituirea organismelor care să concure la realizarea acestora. 9.I.R. În F. Societatea Financiară Internaţională. au intrat automat naţiunile reprezentate la Conferinţa de la Bretton-Woods din 1944.I.I. adoptat la conferinţa de la Brettton Woods. atâta vreme cât nu este şi membră a F. echivalentul a 300 miliarde USD.1.D. Fondul Monetar Internaţional a fost creat în scopul regularizării sistemului monetar internaţional de rate de schimb fixe şi de a pune capăt frecventelor devalorizări competitive folosite în anii ’30.R. şi anume Fondul Monetar Internaţional (F. Rolul principal deţinut de F. în care rolul-cheie revenea dolarului.M..În ciuda eforturilor specialiştilor în domeniu. din data de 7 decembrie 1972.2.D. a devenit un instrument de control financiar şi de ajutor pentru ţările 268 .M. Conferinţa de la Bretton–Woods a avut efecte remarcabile: au fost puse bazele celor două organisme financiar-valutare internaţionale. atunci fiind invitate să participe toate statele suverane şi independente. care.) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B. iar după majorarea din 22 ianuarie 1999. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I. în cadrul sistemului monetar internaţional este subliniat chiar de acordul încheiat la Bretton Woods.R.A.R.I.M. Fondul Monetar Internaţional a fost creat în mod oficial la 27 decembrie 1945.

însărcinat să ajute aceste ţări să depăşească unele crize temporare de finanţare a deficitului balanţei lor de plăţi. cu condiţia ca acestea să pună în practică politici adecvate pentru a ajunge la un echilibru al balanţelor lor de plăţi. atunci când vor fi fost create.M. Fondul va acorda atunci drepturi speciale de tragere. F.I.S.M. ei continuau să apere de-a lungul anilor. Care este mecanismul de bază al Fondului Monetar Internaţional ? În mod normal.M. După ce balanţa de plăţi a ţării s-a redresat. Acţiunea sa constă în a acorda împrumuturi în bani ţărilor cu astfel de dificultăţi. 269 . elemente ce au lipsit sistemului etalon-aur. Să presupunem. care trebuia să fie asigurată prin finanţarea pe termen scurt a deficitelor externe. Cu toată această conştientizare progresivă. o ţară trebuie să plătească la zi importurile sale din produsul exporturilor sale sau din împrumuturi pe termen lung. şi membrii săi cei mai importanţi au continuat să ducă o luptă strălucită.. totuşi. deci va consimţi şi va autoriza ca autorităţile ţării respective să cumpere cu moneda naţională o parte din stocul de dolari ce aparţine F.I. în vreme ce Statele Unite acumulau deficite de plăţi. în caz de dezechilibru. încă din momentul în care a devenit clar că dolarul U. În cursul anilor ’50 . Trei condiţii sunt necesare pentru a garanta buna funcţionare a oricărui sistem monetar internaţional: o încredere absolută a pieţelor în stabilitatea monedei-etalon. pentru a dispune în mod constant de finanţările necesare ajutorării ţărilor aflate în criză. şi în care speculanţii puteau face – în deplină siguranţă – pariu că monedele supraevaluate vor fi destabilizate. că aceste încasări sunt insuficiente şi că ţara respectivă are nevoie să-şi deschidă un credit pe termen scurt la F. a devenit conştient de faptul că fixitatea taxei de schimb. Limitarea capitalului său implică faptul că împrumuturile trebuie să fie pe termen scurt. Japonia şi alte ţări cu monede sub-evaluate aveau excedente de plată cronice. a devenit supraevaluat în anii ’60.I. ceea ce nu mai putea fi apărat. Germania. dar fără speranţe. programe de ajustare. sigur de aceste ipoteze.’60. nu mai funcţiona într-o lume în care costurile şi cererile se modificau într-un ritm şi un sens diferite de la o regiune a lumii la alta. pentru a acoperi această nevoie.I.M. care a fost cheia de boltă a sistemului de la Bretton Woods. F. Aşadar. o lichiditate monetară suficientă pentru a finanţa expansiunea schimburilor externe şi o voinţă de a întreprinde. după cum am stabilit şi în cuprinsul capitolului II. cu DST-uri − sumele în moneda naţională pe care ele le-au vândut în timpul unei perioade de criză.în curs de dezvoltare. pentru a face să funcţioneze sistemul ratelor de schimb fixe.M.A. În realitate. F. a fost creat pentru a rezolva problemele balanţelor de plăţi.I. Fondul aşteaptă de la autorităţile acelei ţări ca acestea să răscumpere cu aur sau cu dolari − ori.

Economistul american Robert Aliber punea chiar direct problema utilităţii menţinerii unei instituţii al cărei mandat era ca şi dispărut: „După câţiva ani. a trecut de la 60% la 112% între anii 1980 şi 1995. Această justificare i-a fost dată de criza datoriei ţărilor în curs de dezvoltare. cărora le va consacra apoi o parte importantă din activitatea sa. Rata datorie publică/produs naţional brut. criză ce l-a plasat în centrul dispozitivului internaţional ce are ca scop să pună în aplicare programe de ajustare structurală. Cinci ani mai târziu. sistemul mondial de reglementări se schimbă din nou. Noţiunea de datorie publică include nu numai datoria statului şi a instituţiilor sale dependente. Misiunea F. într-un singur deceniu. ci şi datoria debitorilor particulari care au beneficiat de o garanţie publică. ce a urmat. Ajustările parităţilor se vor succeda în serie. Ele au acumulat cantităţi foarte mari de dolari în rezervele lor pentru schimb monetar.I. suma avea să se ridice la 202 miliarde USD. ratele de schimb devin oficial flexibile. ajungând astfel. adică un fond comun de rezerve de schimb de dimensiuni modeste. Între anii 1980 şi 1985 datoria publică a statelor sărace şi foarte îndatorate s-a dublat∗. trebuia să-şi justifice existenţa într-o lume în care supravegherea sa asupra ratelor de schimb fixe nu mai era solicitată. Şocul provocat de decizia preşedintelui Nixon din 21 august 1971 a fost mare. În 1980-1982. această schimbare fiind fundamentală.M. a trebuit să-şi redefinească şi să-şi accentueze foarte mult activitatea de asistenţă pentru aceste ţări.  270 . se presupunea a lua sfârşit. Creşterea preţului petrolului sporeşte creşterea preţurilor mondiale. F. este F. mai ales în anii ’80.-ul însuşi. F..Anul 1967 a inaugurat o fază de mare instabilitate.I. fondată pe un sistem de rate de schimb fixe.M. de la 47. băncile centrale europene intervin masiv pe piaţa schimburilor monetare pentru a apăra dolarul. în 1971. În faţa apariţiei atacurilor speculative. o utilitate îndoielnică − dată fiind creşterea rapidă a rezervelor internaţionale − şi 1 800 de funcţionari internaţionali remuneraţi cu foarte multă generozitate care sunt însărcinaţi să supravegheze regulile jocului ce nu mai există. După cum ştim.7 la 181 miliarde dolari. Statele sărace şi foarte îndatorate se deosebesc de celelalte prin raportul. ca în perioada 1985-1990 să se dubleze din nou.M.I.M.I. indicatorul principal al îndatorării.” Altfel spus. înainte de a înceta orice achiziţie.M. singurul vestigiu al sistemului gestionat de F. Criza din 1973 va da instituţiei ocazia de a-şi reorienta activitatea.I. „valsul” numeroaselor ezitări a durat doi ani. foarte ridicat datorie publică / exporturi de bunuri şi servicii raport care a crescut. se ştie. În 1973. Întrucât ţările în curs de dezvoltare importatoare de petrol figurau printre principalele victime ale acelei crize mondiale.

3% în 1985.M. F. statele îşi fac singure reglementările. Încetul cu încetul. Global Development Finance. cheltuielile publice sunt reduse. integrarea regională şi monetară mai avansate. la un moment dat. reglementările privind piaţa muncii sunt ceva mai lejere. la Forum-ul de stabilitate financiară îi conferă un nou loc în cadrul acestui proces. F. la 263. desemnate cu iniţialele „FSAP” (Financial Sector Assessment 83 Banca Mondială. Fondul a dat răspunsul cunoscut. un organism care gestionează datoria Lumii a Treia. Devine. în special Banca Mondială şi Forum-ul de stabilitate financiară (Forum-ul.M. comerţul exterior este liberalizat. ceea ce în final înseamnă a controla. împreună cu Banca Mondială.I. Economiile lor sunt fragile şi exporturile prea puţin diversificate. această atitudine se schimbă. importanţa solidităţii sistemului financiar au scos în evidenţă importanţa unei supravegheri mai extinse. participarea F. Această aprofundare a politicii Fondului se traduce în special prin înlăturarea obstacolelor structurale în calea dezvoltării. Pentru a merge mai departe.I. prin stabilirea unui raport de forţe. chiar a decide. Aceste elemente au permis Fondului Monetar Internaţional de a-şi regăsi rolul.. Trebuie evitat risculsistem şi nu să se lupte neapărat contra speculaţiilor financiare.6% în 199583. fondată pe includerea de măsuri favorabile dezvoltării. La insistenţele SUA. Creşterea rapidă a pieţelor private de capital. a pus la punct în special două instrumente ce fac în prezent obiectul unor experienţe-pilot: rapoartele asupra respectării normelor şi codurilor.I. de „Grupul celor 7” ca urmare a Raportului „Tietmeyer”.de la 82. Cu toate acestea. Statele sărace şi foarte îndatorate se caracterizează printr-o puternică dependenţă faţă de finanţările externe şi o mare sensibilitate faţă de şocurile macroeconomice. esenţa politicilor economice a ţărilor în cauză. Aceste activităţi sunt desfăşurate în concordanţă cu alte instituţii şi instanţe internaţionale competente.3% în 1975. iar Fondul va decide să pună accentul pe o ajustare externă durabilă. desemnate în mod uzual prin iniţialele în engleză „ROSC” ( Reports on the Observance of Standards and Codes) şi programele de evaluare ale sectorului financiar. o întrebare pertinentă: dacă astăzi. a dereglării pieţelor interne şi a liberalizării ofertei productive.M.M. şi la 394. pieţele financiare sunt restructurate. 1997 271 . Este încurajată reforma fiscalităţii. S-a pus. ar putea să-şi piardă din nou rolul. se preocupă în mod special cu identificarea dificultăţilor sistemelor bancare susceptibile să provoace grave dezechilibre macroeconomice. are ca obiect de activitate o mai bună identificare şi o tratare a vulnerabilităţilor din sistemele financiare internaţionale cele mai importante).I. F. care să acopere politicile structurale. Fondul a inclus în planurile sale mai multe măsuri favorabile dezvoltării. Cu ocazia crizei asiatice. comandat în octombrie 1998. creat în februarie 1999.

FMI considera că politicile structurale şi distribuirea veniturilor era problema exclusivă a guvernelor. pentru a le asigura eficacitatea (şi de asemenea pentru a evita fraudele) şi în paralel întărirea sancţiunilor contra nerespectării de către statele membre mai ales a condiţiilor privind publicarea datelor.M. s-a dotat în noiembrie 1999 cu instituţii pentru a reduce sărăcia şi pentru creşterea economică. Accentul este pus în mod special pe buna guvernare. ţările membre trebuie să se angajeze să pună în practică un program ce decurge din cadrul strategic de luptă contra sărăciei. al căror obiectiv este de a descoperi eventualele vulnerabilităţi ale unui sistem financiar. program ce a fost elaborat în înţelegere cu societatea civilă. În sfârşit.M. Pentru a aduce la îndeplinire această strategie. În privinţa ţărilor sărace. Prin lărgirea câmpului său de acţiune. Aici aflăm şi rolul F. Planurile de ajustare structurală nu au permis celor mai sărace ţări să iasă din situaţia lor. Fondul a început să ducă politici de ajustare „cu faţă umană”. Numeroşi oameni politici şi economişti au subliniat efectele dezastruoase ale politicilor macroeconomice impuse de F. Luând în considerare aceste critici.I. F.Program). s-a interferat oarecum cu unele din competenţele Băncii Mondiale. cât şi chiar în sânul instituţiilor financiare internaţionale) şi obligativitatea luptei contra delicvenţei financiare. Până la sfârşitul anilor ’80. făcând astfel ca 272 .I. Subliniind o „neutralitate politică” faţă de această problemă. Fondul se mulţumea să amintească faptul că lupta contra sărăciei trecea prin stabilitatea economică. precum şi pe transparenţa şi calitatea alocării fondurilor publice. F. obiectând că lupta contra sărăciei nu era prevăzută în statutele sale.M. Pentru a putea beneficia de acestea.M.I. Fondul Monetar Internaţional şi-a fixat două obiective: restaurarea sau consolidarea marilor echilibre macroeconomice şi promovarea reformelor structurale ce întăresc potenţialul de creştere economică. consolidarea investiţiilor private şi punerea în practică a reformelor structurale. F. asupra nivelului de viaţă din ţările în curs de dezvoltare.I. lupta contra corupţiei (atât ca state primitoare a ajutorului. lărgind gama împrumuturilor acordate ţărilor în curs de dezvoltare. a acceptat să acorde o atenţie sporită impactului social al programelor de ajustare ce beneficiază de sprijinul său.M. În ceea ce priveşte ţările care ies din criză. ce s-au substituit instituţiilor de ajustare structurală mai profundă.: întărirea controlului utilizării resurselor atribuite.I. trei preocupări sunt în centrul atenţiei sale: stabilizarea ratei de schimb. care trebuie să fie în mod clar orientate spre utilizări cu impact puternic în cadrul luptei contra sărăciei. Această lipsă de flexibilitate a politicii Fondului l-a făcut pe acesta să se intereseze mai mult de reformele structurale şi de consecinţele sociale ale politicilor de ajustare puse în aplicare în aceste ţări.

ajutorul financiar şi asistenţa tehnică. Fondul Monetar Internaţional este o instituţie permanentă însărcinată cu menţinerea unei funcţionări armonioase a sistemului monetar internaţional. Recent. trebuie să-l facă să fie respectat. Supravegherea Într-o lume integrată. cum este cea de astăzi. este util să se poată dispune de un mecanism care să poată asigura coerenţa politicilor economice naţionale. Supravegherea exercitată de Fond consistă deci în evaluarea politicilor de schimb ale membrilor săi în cadrul unei analize aprofundate a situaţiei economice globale şi a politicilor desfăşurate de fiecare dintre aceştia.M.M. Pentru realizarea acestui scop. dar fără a se asocia la definirea acestor condiţii. Fondul s-a ocupat de dezvoltarea unei misiuni specifice de ajutorare a celor mai sărace ţări. el are în primul rând menirea de a contribui la expansiunea comerţului internaţional şi deci de a crea locuri de muncă în ţările membre. conţine 31 articole ce definesc obiectivele şi regulile funcţionării sale.aceste două instituţii să pară a fi mai de grabă concurente decât complementare.I. Fondul caută să ofere un sistem de prevenire capabil să semnaleze pericolele ce se profilează şi să definească măsurile de precauţie necesare. Pe aceste baze. în care evoluţia economică a unei ţări şi deciziile pe care aceasta le ia pot afecta multe alte state. pe care F. Obiectivele Fondului Mondial Internaţional Statutul F. Fondul asigură trei tipuri de misiuni principale: supravegherea. În baza Statutului său. Fondul trebuie să contribuie la aplicarea unui sistem de parităţi fixe şi la restabilirea liberei convertibilităţi a monedelor pentru operaţiuni curente. are mandat de a exercita o supraveghere a politicii de schimb a statelor membre pentru a controla sistemul monetar internaţional şi de a-i asigura buna funcţionare.I. F. aşa cum am arătat.I. stabileşte dacă politica şi evoluţia economică a fiecărui stat membru sunt de natură să favorizeze o creştere durabilă şi să asigure stabilitatea internă şi externă. Într-adevăr.M. Banca Mondială a considerat că F. el trebuie să favorizeze schimburile de informaţii între ţările membre. Acest „cod de conduită”. avea tendinţa de a pune în practică unele condiţii ce intrau în aria sa de competenţe. nu este un scop în sine. să încurajeze acordurile dintre responsabilii monetari şi să pună în funcţie mecanisme de cooperare internaţională pentru a împiedica acţiunile unilaterale.M.I. 273 . În acest scop. Mai exact. Făcând aceasta.

Astfel. avea de remis credite şi împrumuturi faţă de 93 de ţări. pentru a permite statelor membre. să menţină un control al schimburilor.I. În baza celui de al şaselea alineat al Articolului I din Statut. întărind eficienţa supravegherii.M. trebuie aibă monedele convertibile pentru operaţiunile curente.I. la lumina învăţăturilor trase din crizele mexicană şi asiatică. care au dificultăţi cu balanţa de plăţi.I.” Ajutorul financiar ia forma de credite şi împrumuturi pe care F. evitând totodată să perturbe economia altor ţări. Totuşi o clauză de salvgardare este prevăzută la Articolul XIV. le acordă ţărilor cu dificultăţi în echilibrarea balanţei de plăţi. în schimb. adică circa 75 miliarde USD repartizate cum urmează: Tabelul 20 Prezentarea totalităţii creditelor şi împrumuturilor (la 31 decembrie 1999. F. VIII) este acea conform căreia toţi membrii F.I.5 miliarde DST. Pentru. la 31 decembrie 1999. pentru a le susţine programele de ajustare şi reformele. în miliarde unităţi) Zona geografică Africa Asia Valoare (DST) 6. Fondul caută mijloacele de a repera mai bine primele semne de vulnerabilitate şi de a convinge ţările membre de a urma politici conforme cu propriile lor interese.M.M.I. asemănătoare sub unele aspecte cu o societate de credit mutual. pentru a discuta evoluţia politicii sale economice. în cadrul căreia guvernele ţărilor membre acordă un ajutor financiar temporar oricărui stat membru care întâmpină greutăţi în a-şi plăti bunurile şi serviciile pe care le importă şi în a asigura serviciul datoriei sale. ajutorul financiar temporar acordă statelor membre „posibilitatea de a corecta dezechilibrele balanţelor lor de plăţi fără a recurge la măsuri care să prejudicieze prosperitatea naţională sau internaţională. În ultimii ani. Fondul Monetar Internaţional este o instituţie bazată pe cooperare. statele se angajează să elimine restricţiile la cumpărarea de devize străine în cazul rezidenţilor şi nonrezidenţilor pentru operaţiunile curente. F. statul membru este de acord să-şi reformuleze politicile pentru a-şi corecta problemele ce au stat la baza dificultăţilor sale privind balanţa de plăţi.6 17. pentru a reduce şansele reproducerii unor asemenea crize. a luat mai multe iniţiative. aceasta. pentru o valoare de 57.9 274 . O a doua îndatorire impusă de Statutul Fondului (Art.Fiecare stat membru are obligaţia de a se supune unei „consultări” anuale din partea F. adică pentru operaţiunile privind bunurile şi serviciile.M.M.

Europa Orientul Apropiat Emisfera occidentală Întreaga lume
Sursa: Fondul Monetar Internaţional

17,4 0,7 17,9 57,5

În 1964, ca răspuns la cererile a mai multe state africane şi asiatice care tocmai îşi dobândiseră independenţa şi aveau nevoie de ajutor pentru a-şi pune în funcţie băncile centrale şi ministerele de finanţe, F.M.I. a început să ofere asistenţă tehnică ţărilor membre. Pe la mijlocul anilor ’80, efectivele alocate asistenţei tehnice se dublaseră practic şi, la finele deceniului al nouălea, F.M.I. a făcut mai mult loc misiunilor de experţi, consultărilor şi seminarelor de instruire, mai degrabă de scurtă durată decât de lungă durată. În 1990, numeroasele ţări ce treceau de la o economie planificată la o economie de piaţă au apelat şi ele la asistenţa tehnică a F.M.I.. Acesta a depus, mai ales în ultimii ani, mari eforturi coordonate, pentru a furniza rapid sfaturi recomandări economice şi operaţionale ţărilor care au trebuit să pună în funcţie instituţiile publice după grave tulburări civile. În prezent, F.M.I. furnizează ţărilor membre circa 300 ani-persoane de asistenţă tehnică pe an. O declaraţie de principiu, difuzată în martie 2000, inventaria obiectivele, efectele şi natura asistenţei tehnice asigurată de Fondul Monetar Internaţional, modul de stabilire a priorităţilor, rolul autorităţilor care primesc asistenţa, difuzarea externă a informaţiilor, gestiunea internă a asistenţei şi rolul finanţării externe. Asistenţa tehnică este bazată pe sprijinul pe care F.M.I. îl pune la dispoziţia membrilor săi în mai multe domenii: • Conceperea şi aplicarea politicii monetare şi bugetare; • Întărirea rolului instituţiilor publice, cum ar fi Banca Centrală sau Trezoreria Statului; • Executarea şi contabilizarea tranzacţiilor cu F.M.I.; • Strângerea şi îmbunătăţirea datelor statistice: • Formarea de funcţionari la Institutul F.M.I. şi, prin cooperare cu alte organisme financiare internaţionale, la Institutul Multilateral de la Viena, la Institutul Regional de Instruire de la Singapore, în cadrul Programului Regional de Instruire al Orientului Mijlociu şi la Institutul Multilateral al Africii. În perioada 1999-2000, acţiunile de asistenţă tehnică au reprezentat aproape 14% din cheltuielile administrative ale Fondului. Repartizarea pe zone geografice este aproape aceeaşi ca în perioada 1998-1999, înregistrându-se totuşi o scădere a ponderii ţărilor din Asia şi din zona Pacificului, ca urmare a ieşirii acestora din criza financiară asiatică.

275

Finanţarea Fondului Monetar Internaţional Majoritatea resurselor F.M.I. provin din subscripţii, din «cotelepărţi» ale ţărilor membre, ce reflectă ponderea relativă a fiecărui membru în economia mondială. Acestea constituie, într-un anumit fel, «fondurile proprii» ale instituţiei. Cota-parte a unui membru determină totalul maxim al resurselor financiare pe care acel membru trebuie să-l verse la F.M.I., numărul de voturi de care dispune în cadrul procesului decizional al instituţiei, tranşa din alocările de drepturi speciale de tragere (DTS) ce i se atribuie şi, în final, ajutorul financiar la care se poate aştepta să-l primească din partea instituţiei. Ansamblul acestor venituri este înscris în contul general al F.M.I. Tabelul 21 Resursele contului general al F.M.I. (în miliarde DST) Apr. Resurse 1998 1999 2000 Resurse totale 165,1 214,2 214,4 Minus: resurse neutilizabile 111,5 119,3 106,2 Balanţă: resurse utilizabile 53,6 94,9 108,2 A. resurse utilizabile neangajate nete 19,5 63,0 74,8 B. angajamente lichide 60,6 54,8 48,8 Rata lichidităţilor, A/B (în %) 32,2 115,0 153,1
Sursa: Fondul Monetar Internaţional. Raportul anual 2000

Resursele totale sunt constituite în principal de avuţia în monedă a ţărilor membre. Aici sunt incluse de asemenea şi avuţia F.M.I. în DST şi în aur, precum şi «alte avuţii», adică active diverse, de exemplu imobile. Resursele neutilizabile corespund avuţiei în aur* şi în monede slabe. Resursele utilizabile reprezintă avuţia în moneda ţărilor membre care au balanţe de plăţi şi rezerve puternice precum şi avuţia în DST. Resursele utilizabile neangajate sunt disponibile pentru finanţarea programelor, în vreme ce angajamentele lichide sunt constituite în principal din poziţiile ţărilor membre în tranşa de rezervă, ce pot fi trase imediat şi fără condiţii de ţările membre, şi din suma eventualelor împrumuturi pe care F.M.I. trebuie să le returneze, de exemplu, ca acorduri de împrumut, fie că este vorba de acorduri generale sau de noi acorduri. Rata lichidităţilor este raportul dintre resursele utilizabile neangajate nete şi din angajamentele lichide. Pe lângă contul general, există mai multe conturi fiduciare a căror finanţare este asigurată atât de contribuţiile Fondului, cât şi de contribuţiile bilaterale. Este cazul în special al finanţărilor noilor mecanisme pentru
*

Pentru vânzarea de aur este necesară o majoritate de 85% din totalul voturilor Consiliului de Administraţie

276

reducerea sărăciei şi pentru creşterea economică. Fiecăruia dintre statele membre ale Fondului Monetar Internaţional i se atribuie o cotă-parte sau o cotă, element esenţial al participării la viaţa instituţiei, căci serveşte la determinarea valorii subscripţiei ce trebuie vărsată, a importanţei drepturilor de vot şi a drepturilor de tragere din resursele financiare ale Fondului. Cota-parte este deci determinată de poziţia fiecărui stat în cadrul instituţiei: ea determină influenţa statului respectiv asupra deciziilor şi totodată stabileşte valoarea creditelor pe care acesta le poate obţine. Membrii achită 25% din cota lor-parte în fonduri de rezervă internaţionale, adică o deviză recunoscută pe plan internaţional (dolarul S.U.A., euro, yen sau lira sterlină) ori în DST. Soldul se achită în moneda naţională, fie în bani lichizi, fie în titluri la vedere din fondurile de rezervă ale ţării membre.

Tabelul 22 Partea diferitelor ţări sau grupe de ţări în capitalul F.M.I. − în procente din total −
Ţara
Ţări industrializate, din care: Statele Unite Japonia Germania Franţa Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Ţări exportatore de petrol, din care: Arabia Saudită Ţări în curs de dezvoltare şi în tranziţie, din care: Rusia China India Brazilia TOTAL:

1945
67,5 32,0 5,9 15,3 1,4 31,1 7,2 5,0 2,0 100,0

1981
60,0 20,0 4,0 5,1 4,6 7,0 9,3 3,5 30,7 3,0 2,8 1,6 100,0

1990
62,2 19,9 4,7 6,0 4,9 6,9 10,8 3,5 26,9 2,6 2,4 1,6 100,0

2000
63,7 17,7 6,3 6,2 5,1 5,1 7,0 3,3 29,3 2,8 2,2 2,0 1,4 100,0

277

NB: Ponderea drepturilor de vot diferă uşor de cea a cotelor-părţi. Într-adevăr, un minim de drept de vot este atribuit tuturor ţărilor, chir şi celor mai mici, pentru a se respecta un minimum de reprezentativitate pentru fiecare membru.

Sursa: Statistici financiare internaţionale ale Fondului Monetar Internaţional

S.U.A. au rămas primul contribuabil al F.M.I., dispunând de 37 114,3 milioane DST, adică 17,52% din totalul cotelor-părţi. În vreme ce Germania şi Japonia deţineau amândouă 8 241,5 milioane DST, adică 5,64% din totalul cotelor-părţi, după cea de a XI a revizie generală a resurselor, intrată în vigoare în anul 1999, Japonia a devenit al doilea contribuabil al Fondului, cu 13 312,8 milioane DST, adică 6,28% din totalul cotelor-părţi, iar Germania se plasează pe locul al treilea, cu 13 008,2 milioane DST, adică 6,14 din totalul cotelor-părţi. Franţa şi Regatul Unit îşi păstrează locul al patrulea, cu 10 738,5 milioane DST, adică 5,07% din totalul cotelor-părţi. Statele membre care au dificultăţi ale balanţei lor de plăţi îşi pot mobiliza DST-urile pentru a dobândi devize datorită unei «tranzacţii prin delegare». Un alt stat membru, desemnat de F.M.I. în funcţie de soliditatea sa externă, îşi vinde moneda sa către statul solicitant, primind în schimb DST-urile acestuia, drept cost al monedei vândute. Statele membre sunt obligate să accepte solicitarea F.M.I. în limita a de trei ori valoarea cumulată a DST-urilor alocate. Acestea şi statul în cauză pot, totuşi, să se pună de acord asupra unor valori superioare, în mod voluntar. De altfel, statele membre pot schimba între ele în mod liber, de bună voie, DST-uri şi monede naţionale, sau orice alte valori internaţionale de rezervă. În vreme ce, la începutul anilor ’80, transferurile totale se limitau la circa 8 miliarde DST-uri pe an, în perioada 1997-1998 ele au ajuns la valoarea record de 27,4 miliarde. Lichidităţile de care dispune F.M.I. pentru a ajuta din punct de vedere financiar ţările membre nu reprezintă decât o parte din resursele totale provenite din cotele-părţi. Într-adevăr, F.M.I. nu poate include în programul de tranzacţii financiare pe membrii care au deja împrumuturi în curs şi nici membri a căror balanţă de plăţi este relativ fragilă. De altfel, Fondul a angajat deja o parte importantă a resurselor sale în ţările care au beneficiat de împrumuturi. În fine, F.M.I. trebuie să păstreze suficient credit pentru ca membrii ce deţin creanţe lichide asupra instituţiei să le poată schimba contra unor fonduri de rezervă internaţionale, în cadrul unor termene rezonabile. În consecinţă, resursele de care dispune Fondul Monetar Internaţional pentru a acorda credite fluctuează zilnic. Pentru a asigura transparenţa, Consiliul de Administraţie a aprobat publicarea planului de tranzacţii financiare pe site-ul Internet al F.M.I., la capătul exerciţiului fiecărui plan trimestrial. Acordarea de împrumuturi Trei sunt izvoarele ce permit Fondului Monetar Internaţional să-şi

278

majoreze resursele, în afara cotelor-părţi: acordurile generale de împrumut, noile acorduri de împrumut şi acordul de asociere cu Arabia Saudită . Combinarea acestora permite F.M.I., la nevoie, să acorde împrumuturi. Fondul Monetar Internaţional îşi poate completa resursele provenite din cotele-părţi prin împrumuturi, mai ales în baza acordurilor generale de împrumut (AGE) încheiate în 1962 cu unsprezece ţări industrializate. Ele îi oferă posibilitatea de a împrumuta sumele specificate de la cele unsprezece ţări industrializate sau de băncile centrale ale acestora, în condiţii bine stabilite şi cu o dobândă legată de cea a pieţei. Valoarea totală a creditelor ce pot fi puse la dispoziţia F.M.I. în baza acordurilor generale de împrumut (AGE) este plafonată la 17 miliarde DST, adică circa 23 miliarde USD, la care se adaugă 1,5 miliarde DST prevăzuţi în acordul cu Arabia Saudită. Acordurile generale de credit au fost reînnoite la fiecare patru sau cinci ani, ultima oară în noiembrie 1997. Modul de organizare a Fondului Monetar Internaţional Organele de conducere Organele de decizie ale F.M.I. sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional şi Consiliul de Administraţie. F.M.I. nu este o instituţie independentă, cum sunt unele bănci centrale. Fondul este condus de reprezentanţii statelor membre, adunate în cadrul diferitelor instanţe decizionale. La cel mai înalt nivel se află Consiliul Guvernatorilor (82 de membri), investit cu toate puterile, compus dintr-un Guvernator pentru fiecare stat membru, de regulă ministrul de Finanţe sau Guvernatorul Băncii Centrale. Consiliul se reuneşte o dată pe an, ca Adunare Generală, în septembrie sau octombrie, pentru a examina activităţile Fondului şi pentru a adopta decizii majore, cum ar fi modificările Statutului sau admiterea de noi state membre. Întrucât se reunesc rar, Guvernatorii deleagă o mare parte din puterile lor Consiliului de Administraţie. Cei 24 de Administratori activează în permanenţă, la New York. Cinci dintre aceştia sunt numiţi direct de ţara lor: S.U.A., Japonia, Germania, Franţa şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. La rândul lor, Rusia, China şi Arabia Saudită au obţinut dreptul de a avea propriul lor Administrator în Consiliu. Statele membre trebuie să se adune în cadrul «circumscripţiilor», adică pe grupuri de ţări: de exemplu, ţările scandinave, precum şi ţările africane francofone. Consiliul de Administraţie dirijează afacerile curente relative la supravegherea politicii ratei de schimb, la acordarea de sprijin financiar, la consultările cu statele membre, cele privind evoluţia doctrinei, sau probleme administrative şi bugetare. Deciziile Consiliului Guvernatorilor şi ale Consiliului de

279

Administraţie sunt luate cu majoritatea calificată a voturilor. În fruntea F.M.I. se află un Director General care conduce serviciile şi prezidează Consiliul de Administraţie, organism care, la rândul său, alege Directorul General pentru o perioadă de cinci ani. Prin convenţie tacită, Directorul General al F.M.I. este din Europa, în vreme ce Preşedintele Băncii Mondiale este din S.U.A. Fiind vorba de luări de decizii – contrar principiului «un stat, un vot» ce se aplică în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite – ţările membre ale Fondului au drepturi de vot diferite: li se atribuie din oficiu un minimum de 250 de drepturi de vot la care se adaugă un vot suplimentar pentru fiecare tranşă de 100 000 DST, de cotă-parte vărsată. Voturi formale au loc foarte rar, căci majoritatea deciziile sunt luate pe bază de consens. Totuşi, când nu se poate ajunge la un consens, deciziile sunt luate pe baza votului Administratorilor sau al Guvernatorilor. În acest caz, la majoritatea deciziilor se aplică regula majorităţii simple, adică 51% din voturi. Regula majorităţii calificate, de 70% din voturi, se aplică anumitor decizii importante, în special cele ce privesc comisioanele legate de creditele Fondului şi de remunerarea fondurilor în DST. În fine, majoritatea de 85% din voturi este necesară pentru deciziile ce angajează viitorul Fondului, cum ar fi schimbarea cotelor-părţi, alocaţiile de DST sau vânzările de aur. În acest din urmă caz, unele ţări sau grupuri de ţări pot, de fapt, să-şi exercite dreptul de veto. Tabelul 23 Repartizarea drepturilor de vot ale administratorilor
LA 30 APRILIE 1993
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Statele Unite Germania Japonia Marea Britanie Franţa Belgia* Olanda* Mexic* Italia* Canada* Islanda* Arabia Saudită Australia* Egipt* Rusia Indonezia* 17,82 5,55 5,55 5,00 5,00 5,00 4,65 4,31 4,00 3,70 3,47 3,47 3,28 3,10 2,91 2,70 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

LA 30 APRILIE 2000
Statele Unite Japonia Germania Belgia* Marea Britanie Franţa Olanda* Mexic* Italia* Canada* Finlanda* Australia* Arabia Saudită Thailanda* Angola* Egipt* 17,35 6,22 6,08 5,21 5,02 5,02 4,92 4,34 4,23 3,76 3,76 3,38 3,27 3,18 3,17 2,99

280

54 2. Astfel.17 18 19 20 21 22 23 24 * Elveţia* Iran* Brazilia* India* Zambia* China Peru* Capul-Verde* 2. Dimensiunea sa redusă. la nivel de miniştri sau de guvernatori ai băncilor centrale. reuniunile sale au loc de două ori pe an.55 17 18 19 20 21 22 23 24 Rusia Elveţia* Brazilia* India* India* China* Chile* Gabon 2.61 2. Al doilea amendament al Statutului Fondului. fapt ce se traduce în special prin pregătirea reuniunilor la nivel de supleanţi.59 2. faţă de cei 82 de membri ai Consiliului Guvernatorilor. miniştri sau Guvernatori.I. îi permit să se constituie într-un excelent for de discuţii.29 2. avizează asupra transferurilor de resurse spre ţările în curs de dezvoltare. Reuniunile sale au loc în acelaşi timp cu cele ale CMFI. Comitetul pentru dezvoltare. ce se reunesc bi-anual.17 Administratori aleşi de un grup de ţări Sursa: Fondul Monetar Internaţional – Rapoarte Anuale Organele consultative Comitetul interimar a fost creat în 1974. cu ocazia reuniunii de primăvară a F. compus din 24 de membri. Comitetul interimar nu era mandatat decât pentru probleme monetare.66 2. cu ocazia reuniunilor de primăvară şi a adunărilor din toamnă. primăvara.65 2. Iniţial. CMFI în schimb are competenţa mai largi. şi cu ocazia Adunării Generale a Guvernatorilor.M. prevede înlocuirea comitetului interimar cu un colegiu permanent.03 1.M.M. când a luat fiinţă Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional (CMFI). direcţiile politice ale miniştrilor sunt mai bine reflectate iar guvernele sunt pe deplin investite în procesul de orientare. de exemplu punerea la punct de coduri şi de standarde economice şi financiare internaţionale. Ca şi comitetul interimar. CMFI întreţine relaţii strânse cu guvernele ţărilor membre. consilieri ai Guvernatorilor F.15 1. fapt devenit concret în septembrie 1999.I. fiind legitimat să trateze probleme financiare. şi a Băncii Mondiale. la finele lui aprilie sau începutul lui mai. Este format din 24 de membri.71 2.49 2. Un al doilea organism consultativ. intrat în vigoare în anul 1978. 281 . reflectă orientările politice majore ale Fondului. pentru a propune Guvernatorilor orientările majore privind sistemul monetar internaţional şi funcţionarea F.20 2. adică a înalţilor funcţionari ai statelor membre. care printr-un comunicat semestrial.I.79 2. la Washington.42 2.43 2. Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional s-a reunit pentru prima dată la 16 aprilie 2000. şi ai Băncii Mondiale.

cel de secretariat şi cel al tehnologiei şi al serviciilor generale. acordând. ş. Europa I. din care 693 personal auxiliar şi 1 600 cadre. sau cu rod de informare sau de legătură. La 30 aprilie 2000. Asia şi Pacific. Departamentul de studii. funcţionau circa 2 300 de persoane provenind din 127 de ţări.M. cel al bugetului şi planificării şi cel al controlului şi inspecţiei interne. Departamentul juridic. Directorul General al Fondului este asistat de un prim-director general adjunct şi de doi directori generali adjuncţi. Personalului permanent i se adaugă 444 colaboratori pe bază de contract: experţi. Directorul General este Horst Köhler. Din departamentele funcţionale şi serviciile specializate fac parte Departamentul finanţelor publice.M.I.I. se înscriu în cadrul perspectivelor bugetare trianuale şi pe termen mediu.. ca reprezentanţi rezidenţi. remuneraţi dintr-un buget special. sprijin pentru executarea programelor de ajustare. Aceste perspective bugetare sunt reexaminate anual de Consiliul de Administraţie. precum şi atragerea atenţiei Fondului asupra eventualelor derapaje în punerea în practică a politicii economice în statul gazdă. Departamentul trezoreriei şi Institutul F. în cadrul F. Orientul Mijlociu şi Emisfera Occidentală. Ţările care obţin un împrumut sunt obligate să plătească Fondului un comision cu o valoare superioară dobânzii pentru drepturile speciale de tragere. de naţionalitate germană. iar statele care sunt creditoare Fondului primesc o remuneraţie stabilită sub dobânda pentru DST. Departamentul monetar şi de schimb.I.Organizarea administrativă şi personalul Desemnat de Consiliul de Administraţie. Administraţia este organizată în general în departamente din punct de vedere geografic şi funcţional. adică într-un orizont de cinci ani. Aceste cheltuieli sunt finanţate dintr-un comision prelevat din remunerarea depozitelor şi din dobânzile încasate. Europa II. consultanţi. 75 de funcţionari din cadrul acestor departamente sunt detaşaţi pe lângă guvernele ţărilor membre. pe loc.M. Cheltuielile de funcţionare ale Fondului au crescut foarte mult după aderarea ţărilor din Europa Centrală şi Răsăriteană. Departamentul de statistică. Bugetul de funcţionare Bugetul administrativ şi cel pentru materiale al F. Diferenţa dintre comisioanele primite şi remuneraţiile acordate sunt sursa unui 282 . având ca misiune facilitarea comunicării recomandărilor Fondului către autorităţile naţionale. Misiunile rezidente sunt în general compuse dintr-un singur funcţionar. Cele 6 departamente sunt divizate în zone geografice: Africa. care i-a succedat francezului Michel Camdessus. La acestea se adaugă: Departamentul resurselor umane. Pe lângă Direcţia Generală există un birou de plasări. Departamentul pentru elaborarea şi examinarea politicilor.a.

iniţiativă în favoarea ţărilor sărace foarte îndatorate. pentru a face faţă noilor activităţi.1 Servicii administrative 14.8 milioane USD.3 Verificare şi formare 11. precum şi întărirea supravegherii şi a asistenţei tehnice. iar pentru bugetul de materiale suma de 50. considerate de statele membre ca prioritare. a programelor sectorului financiar şi a codurilor şi normelor internaţionale. furnizează o susţinere generală a balanţei de plăţi a unei ţări 283 .9 Relaţii externe 3. adică gestionarea mecanismelor pentru reducerea sărăciei şi pentru dezvoltare. un fel de provizion pentru eventuale pierderi.I.4 Activităţi ale Consiliului de Administraţie şi ale Comitetului Monetar şi Financiar Internaţional 1.M. depus în baza articolului 44 al Legii rectificative a Finanţelor pentru anul 1999.venit net pozitiv al Fondului.I. o parte din aceste venituri sunt folosite de Fond pentru constituirea de rezerve.3 Utilizarea resurselor Fondului (pregătirea şi urmărirea programelor) 16. Activităţi Partea din buget (în %) Activitatea de supraveghere 23.6 milioane USD.7 Sursa: Raport al Guvernului Franţei. pentru bugetul administrativ suma de 649. Tabelul 24 Repartizarea în anul bugetar 2000/2001 a costurilor de funcţionare a F. din iulie 2000 Punerea în aplicare a ajutorului financiar F. Bugetele aprobate la 24 aprilie 2000 pentru anul financiar 1 mai 2000 – 30 aprilie 2001 au cuprins. Majorarea bugetului administrativ rezultă în mare parte din cheltuielile cu personalul şi în special din recrutarea suplimentară a 108 experţi.4 Asistenţă tehnică 13. pe care acesta îl utilizează pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare. Începând cu anul 1987.M.8 Concedii plătite 15.

înaintea oricărei plăţi. a „criteriilor de realizare” sau a „reperelor”.M. contrar celor ale Băncilor de Dezvoltare. fixate pe baza proiecţiilor economice realizate de guvernul în cauză împreună cu misiunile Fondului. Sunt utilizate doar în cadrul mecanismelor pentru reducerea sărăciei şi pentru dezvoltare (FRPC). sub forma devizelor unanim acceptate pe scară internaţională şi D. inclusiv creditorii bilaterali.I. cu condiţia respectării. Documentele-cadru de politică economică. Acest ajutor financiar este apoi rambursat prin „răscumpărarea” propriei sale monede deţinute de F. Documentele în cauză sunt redactate de autorităţile interesate. variind doar componentele resurselor Fondului. cu ajutorul monedei sale naţionale. De regulă.I. sunt utilizate limitele expansiunii creditului.M. prin intermediul fondurilor de rezervă internaţionale. fonduri din rezerva F.I.I.M. iar Fondul poate verifica buna lor punere în practică. deficitul bugetar şi datoria externă pentru a garanta 284 . Aceste condiţii sunt stabilite în cadrul acordurilor cu statul membru. pe plan contabil. Fondul ajută un membru care se împrumută (cu excepţia împrumuturilor în cadrul mecanismului pentru reducerea sărăciei şi pentru dezvoltare) acordându-i din fondurile de rezervă. fonduri ce provin din cotele-părţi. Fondurile de rezervă pe care ţara ce se împrumută le obţine de la F. eliberat în tranşe.membre. servesc la anunţarea strategiei economice generale şi mai ales a măsurilor structurale. Ajutorul financiar este.I. Aceste scrisori conţin angajamente precise ale puterii publice privind măsurile de redresare. efectuate în contextul acordării şi înapoierii ajutorului financiar explică de ce..M. suma globală a resurselor F. cel mai adesea trimestriale. Aceste cumpărări şi răscumpărări. Este deci imposibil de a preciza întrebuinţările exacte date resurselor de la F. de către ţara care primeşte împrumutul. pe baza unei strategii de dezvoltare economică şi de reformă structurală. care se poate servi de acest sprijin pentru a efectua multiple plăţi internaţionale. în mod tradiţional aceasta fiind Banca sa Centrală.S.I. a condiţiilor stabilite în domeniul politicii economice şi financiare. sunt depuse la un organism financiar desemnat de ţara în cauză. de regulă. furnizate de alţi membri.M. Obiectivul lor este de a mobiliza finanţările externe. ele putând fi utilizate în mod liber. rămâne stabilă. statul care se împrumută „cumpără”.T. Această scrisoare. Criteriile de îndeplinit constituie obiectivele. sau memorandum-ul asupra politicilor economice care o însoţeşte. pe care puterea publică vrea să le pună în practică.M. Aceste ajutoare financiare nu sunt special legate de o activitate sau de un proiect. de misiunile Fondului şi de cele ale Băncii Mondiale. descrie programul economic pe care guvernul vrea să-l pună în practică şi pentru care solicită sprijin. Astfel. O scrisoare de intenţie este necesară pentru cererile de trageri asupra fondurilor F. la fel ca şi alte rezerve internaţionale.

Dar statul membru trebuie să verse 25% din cota sa parte într-o monedă internaţională de rezervă sau în D. statutară.. nu constituie un credit din partea Fondului.. statul în cauză îşi răscumpără propria valută.I. La sfârşitul operaţiunii. pentru ansamblul statelor membre ale Fondului.I. plătindu-le cu propria lor monedă. fără nici o condiţie. şi poate fi efectuată în orice momente.M. în vreme ce neîndeplinirea lor atrage oprirea plăţilor. Reamintim că tranşa de rezervă a unui stat membru este constituită dacă rezervele Fondului în moneda naţională sunt inferioare cotei sale părţi.faptul că programul autorităţilor este conform cu obiectivele iniţiale şi pentru a semnala necesitatea de a pune în practică măsuri de corectare. Aceste operaţiuni de cumpărare sunt analoge cu acordarea unui credit şi cu rambursarea sa ulterioară: statul care «cumpără» (ia cu împrumut) devize străine cu moneda proprie plăteşte un «comision» (dobândă) pentru această tragere şi trebuie apoi să «răscumpere» (să ramburseze) moneda proprie contra aur sau în valută forte aleasă de Fond. Rezervele Fondului în moneda naţională sunt deci obligatoriu inferioare cu 25% faţă de cota-parte a ţării în cauză. în monede «slabe». limitată în practică la 25% din cota-parte*. titluri de valoare din datoria publică a statului respectiv. şi faţă de care ei sunt fie creditori. care rămâne proprietatea statului în cauză. reducând astfel fondurile în devize «puternice» de care Fondul dispune.T.M. Numeroase politici reglementează acordarea de ajutoare financiare ale F. Această regulă nu se aplică decât ţărilor a căror monedă nu constituie o monedă internaţională de rezervă.M. în schimbul cărora sunt depuse la F. Aceste trageri din resursele în devize ale Fondului sunt supuse unor reguli stricte. exprimate în moneda acestuia.S. Acesta este dreptul de tragere. la care membrii fac depuneri şi obţin credite. cu devizele străine pe care trebuie să şi le fi procurat între timp.I. statele membre au dreptul de la cumpăra de la F.I. EUR. Prima facilitate. Respectarea acestor criterii permite accesul la resursele Fondului. * 285 . Două categorii de intervenţii ale Fondului corespund celor două niveluri de condiţionalitate. deci.M. căci ele cresc fondurile F.I. fie debitori. priveşte tranşa de rezervă. O tragere din tranşa de rezervă. tragerile sunt supuse unor condiţii din ce în ce mai stricte. după cum evoluează nevoile lor de finanţare. Mecanismul de funcţionare este acelaşi cu cel al unei instituţii de credit mutual.I.M. în baza căreia un stat membru poate dispune de un depozit de rezerve de schimb la F.. Pentru a evita epuizarea fondurilor de devize puternice. tranşa de rezervă poate fi asimilată unui depozit de rezerve de schimb la F. Pentru a-şi echilibra balanţa de plăţi. Condiţionalitatea este un mod de a se asigura că ajustarea este efectuată într-un mod eficace şi ordonat şi că este benefică. care rămâne accesibil imediat. devizele străine de care au nevoie.M. iar aceste modalităţi sunt definite în funcţie de natura dificultăţilor balanţei de plăţi pe care le întâmpină statul care cere împrumutul. Într-adevăr. o ţară în curs de dezvoltare care obţine un drept de tragere la Fond poate cumpăra USD. către statele sale membre. De exemplu.

imputabile factorilor exogeni.Până în prezent. creând o legătură între tragerile mai mari de 25% din cota-parte (deci peste tranşa de rezervă) şi criteriile macroeconomice Fonduri acordă de asemenea un sprijin sub formă de mecanism lărgit de credit. Din luna ianuarie 1984. Politicile şi mecanismele speciale Facilitatea compensatorie de finanţare permite ajutorarea ţărilor care au dificultăţi în balanţa de plăţi. iar în ianuarie 2000 acest mecanism a fost suprimat de Consiliul de Administraţie al Fondului. ce au ca ţintă ajutorarea statelor în depăşirea dificultăţilor temporare sau ciclice ale balanţei de plăţi şi trebuie rambursat într-un termen cuprins între trei ani şi trei luni şi cinci ani. transformă şi întăreşte mecanismul pentru reducerea sărăciei şi pentru dezvoltare. nu pot aplica un program normal datorită dezorganizării aparatului lor instituţional şi administrativ. pus la punct în 1974. între patru ani şi şase luni şi zece ani. în special pentru a face faţă distrugerii relaţiilor lor comerciale tradiţionale 286 . care conduc la o reducere temporară a încasărilor din export sau la o creştere temporară excesivă a costurilor importurilor lor. Mecanismul întărit de ajustare structurală. Fondul putea să-şi susţină membrii care aveau dificultăţi ale balanţei de plăţi în achitarea contribuţiilor lor la stocurile regulatorii internaţionale. Un mecanism pentru ajustare sistematică a fost creat în aprilie 1993 şi a fost închis în aprilie 1995. Reformele necesare pot cere o perioadă de execuţie mai lungă şi să întârzie săşi producă efectele pe deplin. acest mecanism viza prevenirea dificultăţilor ce le-ar fi putut întâlni statele membre ale căror încasări din exporturi erau vulnerabile în faţa unei degradări a preţurilor materiilor prime. Creat în 1969. create de Consiliul de Administraţie în 1952. Asistenţa financiară în caz de urgenţă permite furnizarea unui ajutor financiar ţărilor membre care au. Prin intermediul mecanismului de finanţare al stocurilor regulatorii. au permis punerea bazelor «condiţionalităţii». pentru realizarea primei trageri încheiate ca urmare a unui acord cu Fondul. În anul 1995 acest ajutor a fost extins la ţările care. Acest mecanism viza oferirea unei asistenţe financiare statelor membre angajate în tranziţia spre economia de piaţă. ajutorul a fost acordat în principal în cadrul acordurilor de confirmare. şi care poate fi rambursat pe o perioadă mai lungă. creat în 1987. Aceste acorduri de confirmare. prelungit şi lărgit în 1994. în caz de catastrofe naturale. pentru a susţine ţările ale căror dificultăţi în balanţa de plăţi sunt datorate mai ales factorilor structurali. probleme cu balanţa de plăţi. nu a fost efectuată nici o tragere în cadrul acestui mecanism. ieşind dintr-un conflict armat internaţional ori din tulburări politice sau sociale.

pentru a-i obliga pe beneficiarii acestor ajutoare să ramburseze creditele mai repede. de la 300 la 500 de puncte de bază. Marea Britanie şi S. Japonia. Dobânda aplicată ajutoarelor financiare de la F. cuprinde: 287 . dar angajamentele trebuie să se limiteze la un nivel cuprins între de trei ori şi cinci ori cota-parte.I. de asemenea.efectuate în cadrul fostului CAER sau creşterii costurilor energiei pe care aceste state o importau. ca în cazul crizelor ce au zguduit Mexicul în 1995 şi Asia în 1997. F. s-a dotat cu o linie condiţională de credit.B. Valoarea acestor linii de creditare nu este limitată. consimţindu-se la o finanţare pe termen scurt a acelor membri care pun în practică o politică economică sănătoasă. dificultăţi rezultate dintr-o pierdere bruscă şi destabilizatoare a încrederii pieţei. corespunde cu nivelul ratei dobânzii achitată creditorilor şi prevede o marjă pentru finanţarea sporirii rezervelor F. La începutul anului 1999. Liniile de credit preventive sau linii de credit condiţionale au fost stabilite în 1999 pentru a preveni propagarea unei crize financiare internaţionale. în sens strict.M.M. În schimb. Rambursarea creditului urma să se facă între patru ani şi jumătate şi zece ani de la fiecare tragere. Banca Mondială. acordarea creditului este condiţionată de respectarea normelor internaţionale în domeniul transparenţei şi în domeniul financiar. pentru a completa resursele deblocate cu titlu de acorduri confirmate şi acorduri lărgite şi pentru a furniza un sprijin suplimentar acelor ţări care se confruntă cu dificultăţi excepţionale ale balanţei de plăţi din cauza unei nevoi acute de finanţare pe termen scurt.I. Mecanismul suplimentar de rezervă a fost instituit în decembrie 1997 în cadrul planului de salvare a Coreei de Sud. şi-şi continuă lucrările privind implicarea sectorului privat în gestiunea crizelor. 9. Remuneraţia plătită ţărilor membre creditoare este echivalentul mediei ponderate a ratei dobânzii de pe piaţă aplicată la instrumentele de credit pe termen scurt negociate pe pieţele din Franţa. rolul unui catalizator al finanţărilor publice sau private pentru lumea a treia. Germania. şi pentru plata cheltuielilor administrative ale instituţiei. Ele poate fi acordate chiar înaintea apariţiei oricărei dificultăţi a balanţei de plăţi.M.A. Valoarea totală a resurselor accesibile era egală cu 50% din cota-parte a statului membru.U. destinată luptei împotriva instabilităţii financiare. Grupul Băncii Mondiale Grupul Băncii Mondiale apare astăzi ca principalul instrument multilateral de finanţare a ţărilor în curs de dezvoltare şi joacă.1.I. Ajutoarelor financiare acordate în baza mecanismelor suplimentare de rezervă şi a liniilor de credit preventive sunt taxate cu taxe suplimentare pentru dobânzi.2.

Banca a fost de asemenea însărcinată să ofere asistenţă tehnică guvernelor şi să promoveze investiţiile private. relative la investiţii (CIRDI).D. în calitatea sa de instrument administrativ. Într-adevăr. în a finanţa proiectele de investiţii în ţările în curs de dezvoltare.M. în perioada 1948-1951 acestea au fost ajutate de Guvernul american. Grupul Băncii Mondiale s-a îndepărtat într-un mod relativ de obiectivele sale iniţiale. să-şi găsească legitimitatea pe scena internaţională. 288 . Termenul «Banca Mondială» desemnează în mod obişnuit instituţiile B. Danemarcei şi Japoniei. în cadrul Planului Marshall. pentru că a căutat în mod constant. în special în regiunile cele mai puţin dezvoltate.M.Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID).. Olandei. datorită reconstrucţiei lente.Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor. care oferă investitorilor privaţi garanţii contra riscurilor politice.Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. . pentru a le ajuta să-şi finanţeze reconstrucţia economiilor lor. şi AID. în perioada interbelică. care se ocupă cu gestionarea litigiilor între investitorii privaţi şi ţările care au primit împrumuturi. În realitate. ci. ţările europene traversau o situaţie economică.. chiar şi atunci când aceste proiecte prezentau toate garanţiile de seriozitate şi de rentabilitate. . garantând şi participând la operaţiuni particulare În primii săi ani de existenţă. Banca Mondială a fost înfiinţată cu misiunea de a contribui la finanţarea acestor proiecte de investiţii. ca şi F.I. Evoluţia Grupului Băncii Mondiale Ca şi F. ceea ce va marca pentru un timp îndelungat activitatea Băncii.Societatea Financiară Internaţională (SFI). . Întrucât instituţiile create la Bretton Woods nu aveau nici vocaţia şi nici resursele pentru a ajuta la reconstrucţia ţărilor europene. Banca Mondială a fost eclipsată de Planul Marshall. Banca Mondială a acordat câteva împrumuturi pentru reconstrucţie Franţei.I.. financiară şi politică foarte gravă. nu numai pentru că s-a adaptat evoluţiei mediului de afaceri. .R. Prezenţa termenului de „reconstrucţie” în titulatura Băncii trebuie să fie interpretată în sensul propriu al termenului: în acel moment era vorba de a ajuta ţările distruse în timpul războiului să-şi reconstruiască propriile infrastructuri economice. în primii săi ani de existenţă. care finanţează (capital şi datorie) proiectele private fără recurs suveran. care dau împrumuturi guvernelor .I. Ideea creării unei Bănci pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare îşi are originea în constatarea faptului că pieţele financiare s-au arătat reticente.Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor (AMGI).

în care se arată că „ experienţa ultimilor ani ne arată că.I.). raport ce marchează începutul unei schimbări în declaraţiile instituţiei. care. în vreme ce prima fază a marcat o foarte lungă pauză. În anul 1992. Banca a publicat un raport asupra dezvoltării în lume.Acest Plan a fost conceput de Administraţia preşedintelui democrat Harry Truman. aşa cum proiectele «bune» nu sunt suficiente pentru a menţine creşterea economică într-un context instituţional şi de politică generală impropriu. Apariţia bruscă a acestei probleme în analizele Băncii datează în realitate din anii ‘70. Începând cu anul 1975. sărăcia a fost obiectul unei atenţii speciale din partea acesteia de mai mult timp decât în cadrul F. În anul 1945 Banca Mondială avea 44 de membri. cel puţin declarativ. mai mult de jumătate din lucrările de cercetare ale Institutului erau focalizate pe subiecte în legătură cu distribuirea veniturilor. care a fost însărcinat să-l pună în aplicare. numărul acestora „urcase” la 48.M. adică jumătate din 289 . ocuparea forţei de muncă. intitulat Sărăcia. sărăcia în strategiile sale axate pe piaţă şi de a uşura costul social al ajustărilor sociale. intitulat Sfidarea dezvoltării. populaţia.I. Plecând de la acel raport. Caracterul pragmatic al Planului Marshall va contribui la îndepărtarea Băncii Mondiale de ţările din Europa Occidentală. Atunci va fi întreprins un prim efort statistic: conform estimărilor Băncii Mondiale. dacă măsurile adoptate sunt deturnate de la scopul lor iniţial”. Raportul pentru anul 1990. constituie o etapă suplimentară a acestui proces. sub preşedinţia lui Robert S. Publicarea Raportului Anual pe 1987 marchează voinţa Băncii de a include. Importanţa pe care Planul Marshall a luat-o în Europa distrusă. 3 miliarde de indivizi. În perioada aprilie 1948 – decembrie 1951.5 miliarde USD (o dată şi jumătate din totalul cotelor-părţi ale F. iar în anul 1950. fapt dovedit de Raportul Anual pe 1985. a limitat acţiunile Băncii Mondiale doar la America Latină. la fel şi investiţia «ţintă» nu este suficientă pentru a reduce sărăcia absolută. continent ce va rămâne multă vreme câmpul său preferat de acţiune. dezvoltarea rurală şi cea urbană. Ţinând cont de misiunea iniţială a Băncii.M. SUA au acordat unui număr de 16 ţări europene un ajutor de 12. problema dezvoltării şi a sărăciei au devenit o axă a unei noi retorici ce promovează investiţia în „capitalul uman” şi în „buna guvernare” şi care denunţă statele „prădătoare”. în Africa aflată în febra decolonizării. s-au dezinteresat o lungă perioadă de respectiva instituţie. în Asia prinsă în angrenajul conflictelor regionale. Georges Marshall. din această cauză. sub numele de European Recovery Program şi a fost cunoscut ulterior sub numele Secretarului de Stat din acea vreme. McNamara. Pe acest ansamblu se va grefa ulterior şi preocuparea privind mediul înconjurător. fenomenul corupţiei şi efectele cheltuielilor militare şi ale războaielor.

a populaţiei atinse de sărăcie. Deceniul ce a luat sfârşit este marcat de majorarea. abilitarea (crearea capacităţilor şi accesul la cunoştinţe) şi formularea de reguli de joc clare şi corect aplicate (existenţa unui cadrul reglementar şi buna funcţionare a justiţiei). Obiectivele sunt în număr de trei: mai întâi. prevenirea conflictelor. slăbeşte instituţiile şi valorile africane. se constată schimbări majore în natura şi structura „guvernării” în numeroase ţări în curs de dezvoltare. pe planul educaţiei şi al sănătăţii. în sfârşit. Între altele.omenire. Buna guvernare. Banca Mondială insistă asupra necesităţii de a se acţiona în următoarele domenii: „o bună guvernare. ba chiar războaie civile. apoi o prioritate bugetară acordată sectoarelor sociale şi. nici de tentativa de a decapita statul. Studiul a arătat că sărăcia a sporit. o atenţie sporită asupra cheltuielilor militare şi asupra problemei guvernării. grave conflicte sociale. Banca Mondială îşi axează noua abordare în lupta contra sărăciei pe trei direcţii: întărirea capacităţilor (empowerment). se propune un cadru strategic naţional de luptă contra sărăciei: o concepţie globală a sărăciei şi a factorilor care o determină trebuie să permită alegerea intervenţiilor publice în funcţie de impactul acestora asupra sărăciei. iar 40% din aceste persoane trăiesc în ţările cu venituri intermediare. şi apoi să se urmărească rezultatele obţinute. conflictele şi epidemia de SIDA sunt tot atâtea plăgi suplimentare ce devastează continentul negru. trăiesc cu mai puţin de 2 dolari pe zi. securitate şi oportunităţi. trebuie întărit rolul statului. Dar crizele asiatice şi cele latino-americane au demonstrat. Aceasta trece prin coordonarea ajutoarelor. De altfel. ameliorarea competitivităţii economiilor africane. în vreme ce contribuţia Africii la economia mondială s-a diminuat. la diferitele sale nivele (central şi colectivităţile locale). Tendinţele demografice şi cele ce privesc evoluţia mediului schimbă contextul în care trebuie să se înscrie această nouă strategie şi va fi nevoie să se ţină cont de ele. 290 . Prevenirea şi gestionarea unor astfel de crize trebuie deci să figureze în centrul oricărei noi strategii de luptă contra sărăciei. regimul tratarea datoriilor şi ajutoarelor către ţările care au ieşit din conflicte. de asemenea. pe baza proceselor participative. o politică economică favorabilă dezvoltării şi a unei gestionări sănătoase a banilor publici. Dimpotrivă. dimpotrivă. Banca Mondială s-a folosit de aceste noi argumente. interogându-se ce anume a mers şi ce anume nu a mers în Africa. În ceea ce priveşte Africa. Se constată. Problema datoriei. Nu este vorba nici de a diminua programele de dezvoltare şi de luptă contra sărăciei. Într-un studiu recent privind rolul Africii în secolul XXI. o accentuare a diferenţelor între bogaţi şi săraci. în opinia Băncii Mondiale include mai multe elemente: responsabilizarea (populaţiile sunt libere să folosească aşa cum cred de cuviinţă creditele). Globalizarea şi liberalizarea pieţelor au scos în evidenţă necesitatea reorientării fluxului de capitaluri private spre ţările în curs de dezvoltare. precum şi de a putea fixa obiectivele. Banca Mondială afirmă că este conştientă de faptul că a dat o prea mare importanţă dezechilibrelor contabile. problema datoriei şi a dependenţei care. deşi multe altele cunosc. între altele. Dar aceste tendinţe globale disimulează marile diferenţe ce privesc rezultatele obţinute. în cifre brute şi la nivelul veniturilor. decurgând din aceasta. pericolului unei prea mari fragilităţi a capitalurilor. investiţii în «capitalul uman».

de la crearea sa Lumea s-a schimbat Progresul economic a lăsat de-o parte un mare număr de indivizi şi numărul săracilor a crescut în mod constant. ceea ce a demonstrat că politicile economice deschise şi bazate pe mecanismele economiei de piaţă sunt capabile să favorizeze dezvoltarea. sănătate şi educaţie Ajutorul Băncii a susţinut politicile favorabile economiei de piaţă şi dezvoltării instituţionale. care au tendinţa de a nu mai benefica de investiţii private. Politicile economice de izolare şi plasate sub controlul statului şi-au dovedit eşecul. sectoarele şi populaţiile ţintă cele mai sărace. 291 . care sunt cheile investiţiilor private. Bugetele pentru ajutoare ale donatorilor s-au redus. ale dezvoltării legate de exporturi şi de reducerea sărăciei. Evoluţia rolului Băncii Mondiale Banca şi-a fixat misiunea în reducerea sărăciei. datorită susţinerii «ferestrei sale concesionale» (Asociaţia Internaţională de Dezvoltare) şi a pus accentul pe bunăstarea indivizilor. Ajutoarele Băncii sunt dirijate prioritar spre ţările. iar fluxurile de capitaluri private au crescut în putere.Tabelul 25 Evoluţia rolului Băncii Mondiale.

Statele fondatoare au subscris.I. pentru a întări competenţa şi capacităţile popoarelor şi pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să-şi edifice consensul naţional. acţiuni concertate privind protecţia socială. În mod preponderent. reducerii sărăciei. cota-parte a S.U. reprezintă aproape o treime. paralel cu politicile economice. Încetul cu încetul. Banca a pus accentul pe consultarea şi participarea populaţiilor. Dezvoltarea apare ca un proces complex. Principiile democratice au început să se impună şi societăţile să devină mai deschise. dar nu suficientă. pentru a întări vocea popoarelor şi pentru a promova asimilarea familială a eforturilor de dezvoltare. o mare capacitate de intervenţie şi un câmp vast de acţiune. • participarea din punct de vedere financiar la selectarea celor mai utile şi mai urgente proiecte. datorită celor trei filiale şi organismului său de reglementare al diferendelor. • promovarea şi catalizarea investiţiilor internaţionale private. având. Banca a pus accentul pe necesitatea de a face dezvoltarea un fenomen exploziv. Banca poate transforma propriul său capital în împrumuturi internaţionale.A. Banca nu acordă atât de multe credite prelevate din capitalul 292 . acordate întreprinderilor sau statelor ale căror proiecte de investiţii par sănătoase din punct de vedere economic.R. este simplu. capitalul băncii. Din această valoare. care nu depinde numai de resursele financiare.Reformele structurale au apărut ca o condiţie necesară. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are astăzi 181 state membre. • promovarea expansiunii echilibrate a schimburilor internaţionale pentru ridicarea nivelului bunăstării muncitorilor. Articolul I al Statutului Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare fixează următoarele obiective ale instituţiei: • promovarea dezvoltării prin investiţii productive. dar care nu pot obţine credite private la un nivel rezonabil al dobânzilor. în funcţie de importanţa lor economică respectivă. Banca şi-a completat activităţile de împrumut cu activităţi de consiliere. Principiul B. astfel încât să satisfacă nevoile ce nu mai pot fi acoperite de sectorul privat. buna guvernare şi rolul eficient al satului. şi de a desfăşura. • optimizarea efectelor economice globale a investiţiilor realizate.D.

Salariile naţionale şi alte remuneraţii vor creşte datorită aporturilor de capitaluri străine ce vor face astfel să crească produsul naţional brut. ţările care iau cu împrumut pot realiza investiţii. A fi membru al Fondului este deci o condiţie sine qua non pentru a fi membru al Băncii..R. iar producţia lor va creşte într-o măsură mai mult decât suficientă. 293 . cu garanţie din partea guvernului interesat. împrumută direct ţările cu venituri intermediare. Accesul la Bancă a fost deschis şi altor membri ai Fondului Monetar Internaţional. Membrii iniţiali ai Băncii sunt membrii F.I.M. care au acceptat să se afilieze la Bancă înainte de 31 decembrie 1945. obligaţiile acestea putând fi considerate ca un plasament foarte sigur. adică cele cu un venit anual per locuitor mai mic de 5 445 USD.. Consiliul Guvernatorilor Băncii decide admiterea unei noi ţări prin votul majorităţii opţiunilor exprimate. sau întreprinderilor şi altor entităţi din ţară.D. Articolul II al Statutului prevede modalităţile de adeziune la B. întrucât ele sunt garantate de toate statele fondatoare.M. cât de multe acordă din împrumuturile pe care le finanţează prin emisiunile de obligaţii.său propriu. Excluderea devine automată în cazul în care ţara membră este exclusă din F. să-şi rişte fără teamă capitalurile. a obligaţiilor ce decurg din aceasta.I.R. Această clauză implică acceptarea de către candidaţi a obiectivelor F. până la concurenţa a 100 la sută din cota lor-parte. dat fiind că Banca devine garantul ducerii la bun sfârşit a operaţiunii. grupul Băncii Mondiale s-a dotat cu un instrument de finanţare concesional. Datorită afluxului de fonduri. dar acest nivel este totuşi prea ridicat pentru ţările cele mai sărace.M.I. dar până în prezent nu a fost pronunţată nici o excludere formală. sub rezerva de a se fi întrunit cvorumul de două treimi din voturile exprimate. persoanele particulare sau băncile private pot. Principiul pare simplu.I. lucru foarte avantajos pentru ţările care nu au încă acces uşor la finanţările private. pe baza acestui fapt. B. Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (AID) Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare acordă ajutoarele sale cu dobânda la nivelul celei de pe piaţă. rezervat ţărilor cele mai sărace. chiar de suspendare. pentru a servi la acoperirea dobânzilor pentru împrumuturi.I. Între altele. dar gravitatea unei asemenea proceduri a forţat instituţiile interesate să dea dovadă de imaginaţie pentru a evita să se ajungă la această situaţie extremă.D. contra unei mici prime. Banca poate garanta împrumuturi internaţionale. Pentru a putea duce la bun sfârşit misiunea sa de finanţare a dezvoltării. precum şi punerea în acord a legislaţiei lor cu statutul acestuia. care nu au deloc acces la pieţele de capital. Sunt prevăzute proceduri de retragere.

Astfel a fost creată Asociaţia Internaţională de Dezvoltare. Toate statele membre ale AID sunt obligatoriu membre ale Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Societatea Financiară Internaţională finanţează întreprinderi private din ţările în curs de dezvoltare şi furnizează resurse. pentru a permite ţărilor cele mai sărace să beneficieze de o finanţare sub formă de împrumuturi cu o rată a dobânzii practic nulă. în 1998). Asociaţia finanţează proiecte în ţări cu un venit pe locuitor egal sau inferior sumei de 925 USD. apă.. lucrând direct cu întreprinzătorii. Agenţia acordă asistenţă tehnică ţărilor care au drept la ajutorul său pentru a le face cât mai apte să atragă investiţiile străine directe. Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor (AMGI) Creată în anul 1988. societăţile şi instituţiile financiare din ţările dezvoltate şi din ţările în curs de dezvoltare ce doresc să pornească sau să dezvolte o afacere.R.I. Această instituţie este cea mai importantă sursă de finanţare pentru proiectele din sectorul privat al lumii. Aceste finanţări nu sunt garantate de guverne. acordându-le împrumuturi în condiţii concesionale. sub formă de împrumuturi şi de participaţiuni.D. în industrie. garantând investiţiile în străinătate şi asigurând investiţiile private contra riscurilor de transfer.2 miliarde USD. de război şi de răzmeriţe civile. Angajamentele financiare ale AID din 1999 se ridicau la 6. Societatea Financiară Internaţională (SFI) Creată în 1956. pe o durată de la 35 la 40 de ani. Ca şi B. de anulare a contractelor. de expropriere. în sectorul financiar. telecomunicaţii).4 miliarde USD: proiecte în sectorul infrastructurilor (energie. 294 .5 miliarde USD şi 135 de proiecte. ea cofinanţează din ce în ce mai multe proiecte cu fonduri ce provin din alte surse. În anul 1998 AMGI a acordat 348 de garanţii pentru o valoare de 4. pentru a încuraja investiţiile străine directe în ţările în curs de dezvoltare. ce valorau 3. ceea ce reprezintă «un cadou» de circa 85% din valoarea împrumutului acordat. ceea ce a facilitat investiţii în valoare de 25 miliarde USD în 62 de ţări în curs de dezvoltare. Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor a devenit operaţională în 1990. sindicalizând împrumuturi ale altor instituţii care dau bani cu împrumut şi oferind servicii de consiliere tehnică şi financiară privind diferite ţări şi sectoare de activitate. În anul 1998 SFI a participat la 308 proiecte.8 miliarde USD în cadrul a 145 de proiecte (7.

reglementările naţionale privind investiţiile precum şi tratatele referitoare la investiţiile bi şi multilaterale. Centrul dispune de un «mecanism suplimentar». în 1998. CIRDI a fost instituit printr-un tratat multilateral: Banca este depozitarul convenţiei intrată în vigoare în octombrie 1966. toate statele semnatare ale convenţiei. poate interveni în procedurile de conciliere şi de arbitraj în cazul diferendelor ce pun în cauză un stat sau un investitor dintr-un stat care nu a semnat convenţia. pentru uşurarea muncii personalului Băncii. care era din ce în ce mai ocupat cu litigiile tot mai numeroase dintre guverne şi investitorii privaţi. Din 1978. din momentul în care cele două părţi s-au implicat. semnatari ai convenţiei. ideea secundară fiind aceea a creării unei instituţii dedicate în exclusivitate acestei misiuni. nici una din ele nu poate renunţa în mod unilateral la arbitrajul CIRDI. Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor privind Investiţiile are legături privilegiate cu Banca Mondială. care va ajuta la promovarea creşterii fluxului internaţional de investiţii. ansamblu de reguli ce îi permit să intervină în anumite cazuri care nu intră sub incidenţa convenţiei. În afară de CIRDI. De la acea dată. În special. În plus. competenţele acestuia s-au extins. Aceste reguli permit ca CIRDI să fie solicitat pentru a realiza analize. numărul statelor semnatare ale convenţiei a ajuns la 131. CIRDI se ocupa în exclusivitate de reglementarea diferendelor dintre statele membre şi cetăţenii unui stat membru. numărul acestora dublându-se în ultimii cinci ani. Ca şi celelalte instituţii ale grupului.Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor privind Investiţiile (CIRDI) Deşi este o organizaţie independentă. Crearea sa este rezultatul voinţei Băncii Mondiale de a dispune de o instanţă independentă de arbitraj. Iniţial. chiar dacă nu sunt parte a unui diferend. Prevederile tratatelor bi şi multilaterale au avut un impact considerabil asupra numărului de cauze de care se ocupă CIRDI. American Arbitration Association (AAA) şi International Bar Association (IBA). principalii actori în domeniul arbitrajului internaţional sunt: Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comerţului Internaţional (CNUDCI). Elementele pe care se bazează Centrul sunt contractele de investiţii internaţionale. plus alte 30 de cazuri în curs. Centrul înregistrase 52 de cazuri. Misiunea acestei organizaţii este de mediere şi de conciliere. Recurgerea la CIRDI pentru o conciliere sau un arbitraj este absolut voluntară. trebuie să recunoască şi să aplice deciziile în materie de arbitraj ale Centrului. În schimb. La sfârşitul lui 1998. Complementar 295 . După adeziunea Columbiei şi a Lituaniei. Camera de Comerţ Internaţional (CCI). Numai pentru exerciţiul anului 1999 s-au înregistrat 11 noi cazuri.

evaluată la paritatea de 1. ce permite să se reducă puţin din puterea ţărilor mari în profitul ţărilor ce subscriu mai puţin: [Numărul de voturi = 250 + Numărul de părţi] Statele nu depun totalitatea subscripţiei lor. Finanţarea Băncii Componentele Băncii Mondiale dispun de o bază de acţionari potenţiali identici. de consiliere. Iniţial. cu titlul şi valoarea de la 1 iulie 1944.activităţii de reglementare a diferendelor. principalele resurse ale Băncii provin de pe pieţele financiare şi din veniturile plasamentelor sale. orice referinţă la dolarul american din 1944 trebuia de-acum încolo să fie înţeleasă ca reprezentând dreptul special de tragere. administratorii au decis ca începând cu data de 30 iunie 1987 şi până când dispoziţiile corespunzătoare din Statut vor fi fost amendate.D. capitalul social al Băncii era exprimat în USD.D.M. deoarece subscrierea părţilor determină numărul de voturi de care o ţară se poate prevala. Urmare a abandonării convertibilităţii dolarului.R. SFI şi AMGI formează subansambluri ale acţionariatului B. CIRDI desfăşoară şi o activitate de cercetare. Membrii AID. pentru a menţine un echilibru al puterilor între statele care îşi numesc administratorii şi statele care îşi aleg administratorii. În prezent. din 1974.S. capitalul rămas nevărsat constituie o garanţie pentru a permite B. ţinându-se cont de statutul şi de ponderea sa economică internaţională.5 miliarde USD. fiecare parte a capitalului social are o parte nominală de 100 000 D. Banca Mondială a produs un venit net. de pe pieţele financiare. Adeziunea la Bancă obligă statul membru să subscrie părţi din capital. pentru resursele sale. echivalentul beneficiului.I. de aproape 1. În 1999.S. cele 80 procente rămase putând fi 296 . Numărul de voturi depinde de următoare formulă.T. F. La 14 octombrie 1986. din 1974.20635 USD per un D. Din capitalul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost vărsată efectiv de statele membre doar o fracţiune limitată. să se împrumute.T. Doar 20% din capitalul subscris trebuie vărsat. şi de difuzare de informaţii privind arbitrajul internaţional. Întrucât aurul nu mai era etalonul unui sistem monetar internaţional ce trebuia să funcţioneze fără parităţi fixe. devenea imposibil de calculat valoarea actualizată a capitalului social al Băncii faţă de valoarea de la 1 iulie 1944.I. Numărul de părţi subscrise de o anumită ţară este ajustat periodic. a pus în vigoare dispoziţiile celui de al doilea amendament al Statutului său. De atunci.I.R. Numărul părţilor nominale autorizate a evoluat considerabil.

solicitate oricând de Banca Mondială pentru a face faţă. acţionare ale Băncii.D. s-au adăugat deci varii operaţiuni de împrumuturi.I. de a înlocui împrumuturile sale cu cele din sectorul privat.» Banca Mondială trebuie să se asigure de rentabilitatea proiectului finanţat şi deci şi de capacitatea celui care ia împrumutul de a rambursa împrumutul pe care i-l acordă. Fondul trebuie să dea credite pe termen scurt. La zestrea de capital a B.subscripţiile publice pe termen mediu şi lung. diversificate în funcţie de monedă. la nevoie.R. la resursele subscrise odată cu dotarea AID. Costul inerent al concesionalităţii finanţărilor Asociaţiei Internaţionale de Dezvoltare este acoperit prin contribuţiile ţărilor bogate.. în vreme ce Banca Mondială trebuie să se angajeze în acţiuni de ajutorare pe termen lung a proiectelor de investiţii. rambursării împrumuturilor sau garanţiilor. Prezenţa unui capital subscris dar nevărsat are drept scop să dea încredere pieţelor financiare şi să permită Băncii să ia împrumuturi la costuri mai mici. sursele de finanţare s-au diversificat.I. destinate redresării balanţei de plăţi. ci de a acţiona. de agent comercial însărcinat să acorde împrumuturi pe termen scurt sau lung. de asemenea. să verifice dacă acea investiţie contribuie la dezvoltarea ţării respective şi dacă necesită o finanţate în devize. Structura financiară concepută pentru Banca Mondială este deci. În timp. programe de bonuri cu prime. diferită de cea a F.M. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare se împrumută pe pieţele mondiale. se pot distinge trei mari categorii de împrumuturi: . formule experimentale). în condiţii rezonabile faţă de condiţiile pieţei financiare. Nu este vorba. Împrumuturile Pentru a finanţa majoritatea operaţiunilor sale. 297 . de scadenţe. aşa cum este subliniat în Statutul său: «atunci când cel care solicită împrumutul este incapabil să obţină un împrumut care să provină din sectorul privat. pentru Banca Mondială. SFI. de pieţe sau de cei ce dau împrumuturi. În afară de împrumuturi pe termen scurt (conturi ale băncilor centrale. în mod bizar.: Fondul este o construcţie originală ce funcţionează ca o punere în comun a devizelor pe care statele membre le pot lua temporar cu împrumut pentru a slăbi presiunile financiare externe la care sunt supuse. utilizând tehnici de dezmembrământ al caracteristicilor unui împrumut (swaps). finanţându-se cu ajutorul împrumuturilor de pe piaţa de capital. de ratele dobânzii. AMGI. în vreme ce Banca Mondială are o structură mai clasică. Banca trebuie.

D.R. membrii sunt repartizaţi în două grupe. cu excepţia unui acord între ţara respectivă şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare.I.3 miliarde USD. Aceste fonduri reprezintă 90% din totalul resurselor AID. prin împrumuturi luate de pe pieţele financiare. Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare nu are capital social materializat prin «părţi». Societatea Financiară Internaţională este independentă faţă de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Asociaţia a trebuit. Fondurile vărsate de aceste ţări sunt utilizabile numai pentru a finanţa proiecte localizate pe teritoriul membrului în cauză.D. Din punct de vedere juridic. în parte. B. pentru că sunt asimilabile subvenţiilor pentru investiţii finanţate de bugetele naţionale.R.R. Anii 1998 şi 1999 au fost marcaţi de creşterea foarte mare a plăţilor Băncii Mondiale. de conştientizarea crescândă a urgenţei nevoilor nesatisfăcute şi de modalităţile de rambursare a creditelor sale. legate de împrumuturile de ajustare. Oferite «în mod gratuit». Aici sunt incluse în special marile ţări industrializate.. în 1999. Membrii celei de-a doua grupe fac vărsămintele a 10% din subscripţia lor iniţială în monedă liber convertibilă. mai ales. Având în vedere. o notare «triplu A» din partea agenţiilor internaţionale.alte plasamente pe termen mediu şi lung constituite din împrumuturi sau din diverse emisiuni de bonuri sau de obligaţiuni. vărsat în totalitate de acţionarii săi: capitalul eliberat al SFI era la 30 iunie 1999 de 2.I. ca şi în cazul B. cărora li se adaugă Africa de Sud. finanţarea operaţiunilor sale fiind asigurată. Datorită extinderii acoperirii sale geografice. Creşterea mai modestă a plăţilor globale a dus la o scădere considerabilă a plăţilor consacrate proiectelor de investiţii care sunt. Membrii primei grupe fac vărsămintele în monedă liber convertibilă. Ca asociaţie. Asociaţia „trăieşte” din subscripţii şi contribuţii ale ţărilor membre. în moneda proprie sau în monedă liber convertibilă. precum şi toate celelalte subscripţii şi contribuţii. şi care poate fi schimbată de Asociaţie în cadrul activităţilor sale. utilizabilă. Rusia. din punct de vedere tehnic. . fondurile pot fi utilizate pentru credite fără dobândă acordate celor mai săraci membri. să facă apel la statele membre pentru a-şi majora resursele.I..D.plasamente pe termen mediu şi lung la băncile centrale şi în titluri de stat. De altfel. ca şi B. în mai multe rânduri. poate dota AID cu resurse (subvenţii) prelevate din benefici. Datorită acestei 298 . Societatea dispune de propriul său capital. de 14 miliarde USD. distribuirea numărului de voturi în cadrul organelor de gestionare strategică ale AID. Emiratele Arabe Unite şi Kuweit. iar restul de 90% rămas. Calitatea excepţională a acţionarilor săi conferă SFI.

al Chinei şi al Federaţiei Ruse. Pentru România. Capitalul Agenţiei Multilaterale de Garantare a Investiţiilor ca şi cel al B. conform unor proceduri şi tehnici de comunicare stabilite de Administratori. repartizaţi în grupe de ţări (circumscripţii). celelalte state fiind reprezentate de 19 Administratori aleşi de ceilalţi membri. Fiecare stat desemnează un Guvernator şi un Guvernator supleant. la sediul Băncii de la Washington. cu ocazia Adunării anuale a Băncii.2 miliarde USD. De obicei.I. Franţa.R. de asemenea. în general miniştrii de finanţe sau ai planificării. Guvernator este ministrul finanţelor publice. Japonia şi Marea Britanie − numesc fiecare câte un Administrator . Consiliul Guvernatorilor este similar unei Adunări Generale a Acţionarilor. Dacă Administratorii consideră că este urgent. se poate. este compus dintr-o parte la care se poate face apel şi dintr-o parte efectiv vărsată: capitalul subscris se ridică în prezent la aproape 2. cei 24 Administratori se reunesc de două ori pe săptămână.. Statele Unite. vota fără reuniune. Întrucât miniştrii se întâlnesc doar o dată pe an. bugetul administrativ. mai ales pentru a aproba operaţiunile de împrumut sau de garantare. de a înceta activităţile Băncii Mondiale.D. de a majora sau diminua capitalul social. noile politici. Guvernatorii. pentru a superviza activităţile Băncii. Cei cinci acţionari principali − Germania. ei deleagă majoritatea puterilor lor de Guvernatori către Consiliul Administratorilor. iar secretarul de stat care răspunde de relaţiile cu Banca Mondială este supleantul său. strategia de asistenţă pentru ţările membre. de un Administrator . Modul de organizare a Băncii Mondiale Organele de conducere Puterea de decizie în cadrul Băncii Mondiale aparţine membrilor acţionari. au puterea de a admite şi de a suspenda membri. Unele grupe nu cuprind decât o ţară. Adunările extraordinare pot avea loc la cererea a cinci state membre sau a unui număr de state ce reprezintă un sfert din voturile atribuite. Fiecare stat membru al grupului Băncii Mondiale este reprezentat. de a interpreta statutul şi de a încheia acorduri cu alte organisme internaţionale. însărcinaţi să-şi asume această responsabilitate. în toamnă. Guvernatorii se întrunesc o dată pe an.calităţi financiare. precum şi 299 . Societatea este în măsură să pună la dispoziţie împrumuturi de fonduri la cel mai mic preţ. De obicei. de a distribui venitul net asimilabil beneficiilor. ca în cazul Arabiei Saudite.

Fiecare birou regional este condus de un vice-preşedinte. Country Management Unit (CMU). ce poate fi reînnoit de Administratori. Există patru teme majore ce grupează sectoarele de intervenţie ale Băncii. adică al S. energie. el prezidează întrunirile Administratorilor şi este răspunzător faţă de conducerea generală a Băncii Mondiale. cu toate că ultimele două instituţii dispun de servicii şi de bugete distincte de cele ale Băncii Mondiale. mediul înconjurător. girate de «echipe pe ţară». În fiecare din cele şase regiuni ale Băncii Mondiale. pentru a face să se încline balanţa. Reţelele geografice sunt divizate în 6 regiuni. fiecare sub autoritatea unui director care supervizează între 4 şi 6 grupe: grupele de operaţiuni pe ţară. decât în cazul unui scrutin formal. Majoritatea personalului este concentrat în reţelele geografice. În cadrul fiecărui birou regional funcţionează mai multe departamente geografice care constituie sub-regiuni mai mici. Sectoarele se numesc Sector Management Unit (SMU). Preşedintele este personajul central al instituţiei: el este cel care imprimă Băncii şi celorlalte instituţii pe care le conduce ipso facto. Cu începere de la 1 iunie 1995.A.C. Organizarea Băncii poate fi schematizată sub forma a două tipuri distincte de reţele: reţele tematice şi reţele geografice. în toate accepţiunile cuvântului. conducând de asemenea AID. de naţionalitate americană. Ales pentru un mandat de cinci ani.deciziile privind împrumuturile sau aspecte financiare. un Regional Procurement Advisor (RPA) urmăreşte procedurile apelurilor de ofertă către întreprinderi. SFI şi AMGI. Fiecare temă are între trei şi cinci sectoare de intervenţie. este cel de al nouălea Preşedinte al grupului Băncii Mondiale. resurse umane. în funcţie de necesităţile lor. Wolfensohn. Grupul are antene locale în 67 ţări şi foloseşte serviciile a 9 000 de salariaţi care lucrează la punerea în aplicare a proiectelor. Tradiţia cere ca Preşedintele să fie un cetăţean al principalului acţionar al Băncii.U. departamentul tehnic organizează el însuşi grupele tehnice care sunt puse în serviciul grupelor geografice. rolul unui conducător. industrie. infrastructuri. dl. el a fost reales pentru un nou mandat. fiecare din aceste regiuni fiind la rândul ei divizată în unităţi operaţionale. ce ar avea ca rezultat un balotaj. dinamismul indispensabil jucând. James D. în virtutea articolului 5 al Statutului. La ultimele Adunări Generale. grupele sectoriale (agricultură. El asigură unitatea grupului Băncii Mondiale. Întreprinderile care au probleme în ceea ce priveşte 300 . sectorul financiar). Sediul grupului Băncii Mondiale se află la Washington D. El nu este chemat să voteze.

Reuniunile anuale ale CIRDI au loc simultan cu cele ale Băncii. cum ar fi de exemplu supravegherea din punct de vedere financiar a Fondului Mondial pentru Mediul Înconjurător*. Centrul alege o dată la şase ani un Secretar general. din punct de vedere istoric. Finanţarea marilor infrastructuri ţine de acest tip de operaţiuni. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a pus la punct o mare varietate de instrumente de împrumut. Banca Mondială nu a încetat să-şi extindă gama instrumentelor financiare pe care este calificată să le mobilizeze. care este de asemenea vicepreşedinte al Băncii Mondiale.încheierea contractelor pentru proiectele finanţate de Banca Mondială trebuie să se adreseze prioritar RPA. * 301 . ceea ce a condus la implantarea a 25 misiuni rezidente în 53 de departamente-ţări ale Băncii. Împrumuturile acordate pentru proiectele de investiţii sunt. În ultimele două decenii. şi AID. B. care este condus de preşedintele Băncii Mondiale. În prezent. acţiune cunoscută drept «pachet strategic» («Strategic Compact») destinat a apropia serviciile Băncii de cei ce se împrumută de la ea. având capacitate de decizie şi acoperind 75% din portofoliul Băncii. cu excepţia cazului în care statul în cauză dispune altfel. Organizarea Centrului Internaţional de Reglementare a Diferendelor privind Investiţiile este simplă: dispune de un secretariat şi de un Consiliu Administrativ. fiind o creaţie din 1990. În acest cadru. care pot fi clasate în două mari categorii: proiectele de investiţii şi programele de ajustare care vizează asistarea ţărilor membre în punerea în practică a reformelor economice. Banca Mondială dispune de câte o reprezentanţă în 92 de ţări. a Băncii Mondiale şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (PNUE). Banca s-a angajat într-un proces de descentralizare a activităţilor sale. instanţă supremă a CIRDI. încredinţate de statele membre. Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare. Instrumentele de finanţare ale Băncii Mondiale Prin cele două componente ale sale. Acestor acţiuni financiare li se adaugă misiuni speciale. este condus de Preşedintele Băncii Mondiale. Preşedintele Wolfensohn a angajat în 1997 un pact strategic de reînnoire a instituţiei sale. financiare şi structurale.R. Consiliul Administrativ.I. iar membrii Consiliului. Banca Mondială a dezvoltat mecanismul împrumuturilor de Fonds d’Environnement Mondial (FEM) a fost înzestrat cu mai multe miliarde USD. sunt de facto Guvernatorii Băncii. Societatea Financiară Internaţională şi Agenţia Multilaterală de Garanţie a Investiţiilor au acelaşi Consiliu de Administraţie.D. cele mai importante pentru Bancă. Proiectele FEM sunt puse în aplicare de aceste trei organizaţii.

au fost marile ţări emergente sau aflate în tranziţie: Argentina.I. Împrumuturi acordate pentru investiţii B.R. Rusia. fie că acestea fac obiectul unui proiect specific.I. dobânda de împrumutului de 10 ani.M. Contribuţii ale guvernelor finanţare remunerarea capitalului 12-20 ani.R. fie că se înscriu într-un 302 . Instrumentele de împrumut ale Băncii Mondiale 1.D. care aveau de făcut faţă crizei financiare. o perioadă de graţie de la 3 la 5 ani. educaţie. Coreea de Sud. a aprobat împrumuturi în valoare totală de 338. cu un venit Ţară membră.a.R. agenţii guvernamentale şi întreprinderi Guverne. Acest recul se explică prin descreşterea masivă a nevoilor de finanţare a ţărilor emergente.I. incorporând amânările amortizărilor. Banca Mondială acordă anual guvernelor împrumuturi între 20-25 miliarde USD pentru finanţarea proiectelor şi a operaţiunilor de ajustare. pentru a verifica dacă plăţile sunt făcute la timp şi conform modalităţilor convenite.I. pentru 128 de ţări. sănătate.8 miliarde USD pentru proiecte proiecte Sursa: Banca Mondială. În anul 1999. o perioadă de graţie Condiţiile 35-40 ani. B. Tabelul 26 Instrumentele BIRD şi AID BIRD AID Surse de Împrumuturi pe pieţe. beneficiarii împrumuturilor B. B. la 30 mai. Indonezia. Pentru exerciţiul financiar 2000. cu un venit Condiţii de anual pe locuitor între 1 505 şi anual pe locuitor sub 925 USD eligibilitate 5 445 USD (anul financiar 1999) Guverne. sub forma de ajutorare la finanţarea de către stat pentru a susţine un ansamblu de reforme într-un anumit sector (transporturi.D. a angajat 11 miliarde USD în noi împrumuturi faţă de 19 miliarde USD în luna mai 1999. Banca Mondială îşi împrumută membrii cu fonduri de patru ori mai mari decât cele acordate de F. Business Briefing.D.2 miliarde USD pentru 6. 9 decembrie 1999 Între crearea sa şi 30 iunie 1999.I. Banca ţine pentru fiecare din împrumuturi tabele ad hoc al scadenţelor. state sau organizaţii Beneficiari private ce beneficiază de o private garanţie guvernamentală Anul fiscal 1999: Anul fiscal 1999: Angajamente 2. BIRD este principala sursă de fonduri la nivel mondial în domeniul sănătăţii . dobândă 0 6. China. finanţe ş.D.) În prezent.18% Ţară membră.5 miliarde USD. utilizează mai multe instrumente pentru a susţine activităţile de investiţii.R.ajustare cu caracter general.

Aprobarea ansamblului programului pe termen lung şi a primului împrumut este de competenţa Administratorilor. Aprobarea acordării lor depinde de direcţia Băncii.D. prin care se asigură finanţarea unui program de dezvoltare pe termen lung printr-o serie de împrumuturi succesive.R. • Împrumuturi sectoriale pentru investiţii şi pentru întreţinere cu rolul de a face să concorde investiţiile. dar împrumuturile următoare sa aprobate de direcţia B.D. • Împrumuturi de urgenţă pentru o ţară sinistrată au ca scop să ajute ţările ale căror economii au fost grav perturbate de o criză majoră (război. Primele din aceste noi produse sunt instrumentele împrumutului evolutiv. pentru a întări capacităţile. • Împrumuturile pentru asistenţă tehnică trebuie să permită întărirea mijloacelor de acţiune a entităţilor responsabile cu politicile publice. gestiunea bugetelor publice şi elaborarea politicii economice. Valoarea acestor împrumuturi este mică. Pot fi menţionate următoarele instrumente: • Împrumuturi pentru investiţii specifice prin care se finanţează fie crearea de active productive sau infrastructuri economice. tulburări civile. şi nu de Administratori. Împrumuturi pentru ajustări • Împrumuturile pentru ajustare structurală vizează susţinerea reformelor determinate ale politicilor în domeniul public şi a cadrului instituţional.I. catastrofe naturale etc. după examinarea periodică şi evaluarea progreselor realizate şi de evoluţia necesităţilor. cu strategiile şi cu reformele instituţionale în domenii cum ar fi reforma şi privatizarea întreprinderilor publice. Conducerea B. într-un mediu concurenţial. după o decizie a Consiliului de Administraţie din 4 septembrie 1997: • Împrumuturi pentru dezvoltarea cunoştinţelor şi pentru inovaţii . fonduri ce vor fi folosite pentru operaţiunile lor generale de creditare sau pentru dezvoltarea unor anumite sectoare sau sub-sectoare. sub supravegherea Administratorilor. • Împrumuturi pentru intermediari financiari au ca obiect promovarea dezvoltării instituţiilor financiare. politicile şi rezultatele unui sector sau a unu sub-sector cu priorităţile economice predefinite. reforma funcţiei publice şi a sistemului judiciar. 2.) să-şi restaureze activele şi productivitatea. Decizia de acordare a unui nou împrumut este luată pe baza rezultatelor obţinute în legătură cu punctele de reper şi a indicatorilor conveniţi.. care includ.program de investiţii. Aceste împrumuturi sunt subordonate încheierii unui acord privind un cadru macroeconomic satisfăcător şi un program guvernamental a cărui 303 . pentru a explora iniţiativele promiţătoare. de maximum 5 milioane USD. asigurând fonduri intermediarilor. • Împrumuturi-programe evolutive.R.I. a pus la punct o serie de noi instrumente de împrumut. fie refacerea lor pentru a le permite funcţionarea la întreaga capacitate. prin care se finanţează mici programe a căror execuţie este importat a se realiza în cel mai scurt timp. sau pentru a testa şi perfecţiona modele locale înainte de aplicarea acestora pe scară largă.

D. Împrumuturile pentru ajustare sectorială susţin vaste reforme ale politicii în domeniul public şi din cadrul instituţional al sectoarelor prioritate. Consiliul de Administraţie a aprobat crearea a două noi instrumente financiare pentru a ajuta ţările afectate de criza financiară internaţională să facă faţă unor nevoi excepţionale şi să poată începe imediat reforme structurale: este vorba de împrumuturi de ajustare structurală programată şi de împrumuturi speciale de ajustare structurală. principalul instrument al asistenţei tehnice furnizate de Banca Mondială. au nevoie să fie finanţate cu fonduri pe termen lung. În acest scop sunt procurate devizele necesare repunerii în funcţie a infrastructurilor şi a echipamentelor productive de o importanţă crucială. Instrumentele de asistenţă tehnică şi de formare a cadrelor Institutul pentru Dezvoltare Economică (IDE). • Garanţii parţiale de risc de credit ce vizează proiectele sectorului privat pentru care este absolut obligatoriu să se obţină scadenţe mai lungi.R. Oferirea de garanţii Începând cu anul 1994.R. Banca Mondială.I. prin instituţiile sale B. pentru a fi viabile. Aceste garanţii se adresează particularilor care oferă împrumuturi şi vizează cel mai adesea proiecte de infrastructuri. făcând să acţioneze rolul catalizator al B. Împrumuturile pentru reabilitare au rolul de a susţine aplicarea reformelor angajate de guverne pentru ajutorarea sectorului public. aceste garanţii sunt de două tipuri / categorii: • Garanţii parţiale de riscuri suverane. În prezent. La data de 22 octombrie 1989. numit şi «Institutul Băncii». şi AID a pus la punct un produs de acoperire a riscurilor politice care pot interveni.• • • evoluţie poate fi controlată conform unui calendar convenit anterior cu Banca. prezintă riscuri politice majore şi. Este vorba de un centru de 304 . ca o completare şi în coordonare cu acţiunile AMGI şi ale SFI. Împrumuturile pentru reducerea riscului şi a serviciului datoriei sunt destinate ajutorării ţărilor foarte îndatorate şi care pot fi admise să acceadă la aceste împrumuturi prin finanţarea unei operaţiuni agreate de reducere a datoriei lor comerciale − pentru a reduce nivelul datoriei acestor ţări la un nivel pe care economia lor îl poate suporta. Aceste garanţii permit ridicarea capitalurilor private.D.I. a fost creat în anul 1955. Şi aceste împrumuturi sunt subordonate aceloraşi condiţii ca şi împrumuturile pentru ajustare structurală. pentru a acoperi riscul de neplată a serviciului garanţiei şi se limitează la angajamentele luate de stat. Aceste operaţiuni solicită mize mari.

instruire şi de perfecţionare a funcţionarilor din ţările membre care trebuie să lucreze pe probleme de dezvoltare.). orientându-se în această direcţie. doctrina. Pregătirea seminarelor este încredinţată atât personalului pedagogic propriu al IDE. unele ţări. fie la Washington. conectând în mod sistematic diagnosticul şi acţiunile publice cu planul luptei contra sărăciei. sau unor conferenţiari din exterior. Provocarea va consta în special în trecerea de la analize şi intervenţii sectoriale la un cadru de ansamblu axat pe contribuţia la reducerea sărăciei. rata mortalităţii. Acest institut este un importat instrument de difuzare a practicilor şi intenţiilor Băncii în ţările beneficiare a împrumuturilor. proporţia din populaţie cu acces la apă potabilă etc. Bolivia şi în general ţările din regiunea Asiei de Sud. IDE funcţionează ca o şcoală a cadrelor din domeniul dezvoltării. Acest cadru trebuie să constituie «contractul de încredere» între fiecare ţară beneficiară a tratamentului asupra datoriei sale ca o iniţiativă şi ansamblul comunităţii financiare internaţionale. specialişti într-un anumit domeniu. Instrumentele de luptă contra sărăciei Cadrul strategic de luptă contra sărăciei prezintă un mediu susceptibil de a fi utilizat de autorităţile naţionale spre a pune în aplicare cadrul de dezvoltare integrat. Acest document trebuie să fixeze obiectivele naţionale pe termen mediu în domeniul reducerii sărăciei. nivelul cheltuielilor sociale. Cadrul nu este întru totul nou. cât şi experţilor Băncii. este necesară creşterea 305 . Obiectul său de activitate constă în transferul cunoştinţelor tehnice sau practice în materie de economie a dezvoltării. Dar nici una din aceste ţări nu a aplicat pe de-a-ntregul şi în mod sistematic un cadru bazat pe rezultatele în domeniul sărăciei. fie în diverse alte locuri. educative. În plus. care au impactul maxim asupra sărăciei: este necesar ca intervenţiile să fie clasate în ordinea priorităţilor în funcţie de acest ultim criteriu. nivelul şcolarizării copiilor. reducerea barierelor etc. prin ameliorarea capacităţilor şi prin asigurarea de servicii esenţiale. Este clar că abordările multisectoriale sunt cheia îmbunătăţirii rezultatelor în domeniul luptei contra sărăciei. invitaţi să-şi împărtăşească «koow-how~ul». la nivelul fiecărei ţări. bazându-se în special pe indicatorii acceptaţi la nivel internaţional (numărul de locuitori trăind sub pragul de sărăcie de un dolar/zi. În special trebuie redusă sărăcia în termeni de venituri prin sporirea oportunităţilor economice pentru cei săraci (dezvoltarea pe baze largi. organizând seminare de instruire. cum ar fi Uganda.). Într-un prim pas trebuie să fie determinat în detaliu profilul săracilor şi factorii sărăciei. Banca Mondială a decis alegerea intervenţiilor publice. Mozambicul.

1 73. Evaluările impactului ajutorului internaţional au scos în evidenţă învăţăminte importante. există o strânsă legătură de la cauză la efect între ameliorarea guvernării şi cea a rezultatelor pe planul dezvoltării.responsabilităţii şi a participării: de o parte.4 92.8 76. Obiectivele dezvoltării internaţionale constituie un bun punct de plecare. în mod special. cum ar fi o bună guvernare şi procese participative.5 18.1 55. să se determine repartiţia între diferitele grupe socio-economice din interiorul ţării.1 81. În toate cazurile este recomandabil să fie utilizat pragul naţional de sărăcie. în măsura posibilului. trebuie.0 417.8 431.7 452.1 1.3 65. vitele sau economiile) sunt inima strategiei gestionării riscurilor. dar trebuie avut grijă ca ele să fie cu adevărat reprezentative pentru comunităţile sărace. precum şi indicatorii de sănătate şi de educaţie a căror pertinenţă trebuie să fie în funcţie de fiecare ţară. este important să fie garantată securitatea şi să fie redusă vulnerabilitatea celor săraci: bunurile (cum ar fi pământul.1 63. Tabelul 27 State care trăiesc cu mai puţin de 1 USD pe zi (1987 – 1998) (în milioane persoane) Regiuni Asia de Est şi Pacificul Cu excepţia Chinei Europa Răsăriteană şi Asia Centrală America Latină şi Caraibe Populaţie inclusă în anchetă (în %) ’87 ’90 ’93 ’96 ’98 90. să fie introduse programe de educaţie a fetelor şi de luptă contra discriminării.7 88.3 70. cei ce oferă fonduri insistă astăzi asupra faptului că guvernul ţării trebuie să conducă operaţiunile.8 265. faptul că finanţarea externă este în mod deosebit eficace atunci când ţara în cauză are politici şi instituţii solide.2 306 . Obiectivele trebuie să fie fixate şi urmărite apoi după un proces participativ: consultarea şi însuşirea sunt elemente-cheie ale acestui program.9 83. Banca şi-a asumat ca misiune fixarea obiectivelor şi urmărirea rezultatelor obţinute pe baza proceselor participative. În primul rând. pe de altă parte.1 24.0 7.1 23. dacă se doreşte să se obţină o condiţionalitate performantă. Trebuie ţinut cont de constrângerile în materie de resurse şi.0 278.5 114.8 71. În al doilea rând. fiind utile în contextul general pe termen lung. Participarea organizaţiilor neguvernamentale poate lua diverse forme.0 78. În fine.

totodată. au mai fost admise Albania (ca „membru fondator”.3 1 304. înfiinţat în anul 1949 prin acordul semnat de Bulgaria. Ce a fost C. Ulterior. Ungaria. cea mai sintetică – ni s-a părut a fi Dicţionarul Macmillan de Economie Modernă∗) (Editura CODECS – Bucureşti. Cuba (1972) şi Vietnam (în 1978).R. România şi U.4 217.A.0 505. Editura Antet – Bucureşti.R.5 522. Mongolia (în 1962).S.7 289.0 531. dar numai din 1949 până în 1961).3 474. Iugoslavia a participat din anul 1964 ca membru asociat. 307 .9 985. Bakker: Instituţiile financiare internaţionale.? În privinţa definirii rolului şi principalelor trăsături ale acelui organism economic internaţional.9 5. la iniţiativa Franţei. (Council for Mutual Economic Assistance – COMECOM) a fost un consiliu interguvernamental.3 1 276. Banca Dezvoltare Europeană pentru Reconstrucţie şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost înfiinţată de Consiliul Europei.) – încă mai era în funcţiune. cu sediul la Moscova. iar China şi Coreea de Nord s-au bucurat de statutul de observator. sursa cea mai obiectivă – şi.1 84.E.S. 1997. principala sursă de documentare pentru capitolul de faţă este Age F.2.2 879.0 1 190.7 495. P.6 980. Banca Europeană îmbină rolul de organism financiar internaţional cu activitatea unei bănci de afaceri.E. Consiliul de Ajutor Economic Reciproc – C.E.2.A. Înfiinţat în mod ostentativ ca răspuns la PLANUL MARSHALL şi la integrarea economică începută în Europa Occidentată.4 915. în anul 1989. După mai multe runde de negocieri.8 5.0 290. Acest consiliu urmărea să amelioreze şi să coordoneze dezvoltarea economică planificată şi integrarea ţărilor membre.1 273.3 955.5 97.R.7 9. Interesant este că Actul fundamental a fost semnat în condiţiile în care vechiul organism „comunitar” al ţărilor socialiste – Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.1 242.A.9 88. Cehoslovacia.R. în calitate de membri deplini. Sediul Băncii a fost stabilit la Londra. Această instituţie financiară este deschisă tuturor celor ce doresc să contribuie la stabilizarea economică şi politică a noilor democraţii esteuropene. Republica Democrată Germană (în 1950). Polonia. la 9 aprilie 1990 Actul fundamental a fost semnat la Paris de reprezentanţii a 42 de ţări acţionare şi fondatoare. Cu alte cuvinte. după profundele schimbări politice petrecute în Centrul şi Estul Europei. bazate pe principiile de piaţă.Orientul Mijlociu şi Africa de Nord Asia de Sud Africa subsahariană Total: Cu excepţia Chinei Sursa: Banca Mondială 52.2 9. CAER a contribuit doar în mică ) În lipsa altor menţiuni.9 5. la sfârşitul anului 1989.9 72.9 1 198. dar devenise evident ce soartă i se pregătea.A.5 5.2 1 183. 1999).

La acea dată. În atari condiţii. rubla transferabilă – fiind o unitate de cont în care se efectuau decontările multilaterale – era folosită numai în circuitul închis al acelor decontări. Stabilitatea parităţii metalice a rublei tranferabile era fixată. definită cu un conţinut în aur de 0. CAER a fost desfiinţat.S. în luna februarie 1991. de evidenţă. stabilirea de legături şi relaţii de afaceri cu bănci străine şi instituţii financiare internaţionale. (Lucrarea a apărut la Editura Politică în anul 1979). În anul 1975 a fost adoptat un plan de integrare multilaterală care prevedea dezvoltarea proiectelor industriale comune. prin Convenţie.987412 grame aur fin. 308 .**) După 31 decembrie 1991 numărul membrilor Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a crescut la 25.. Urmare a revoluţiilor din Europa de Est de la sfârşitul anilor '80. acordarea de credite pentru finanţarea comerţului exterior şi a altor operaţii. acceptarea de depozite sau de alte fonduri în ruble transferabile. care este reevaluată anual. în anul 1959. 1985.∗) Rubla transferabilă nu a fost o valută efectivă. Era diferită de rubla sovietică – moneda internă a U. multe dintre planurile şi proiectele propuse au fost respinse de unele ţări membre – ca România şi Germania de Est –. Matei şi colectiv.S. de la 1 ianuarie 1964) avea ca obiective: facilitarea decontărilor multilaterale în ruble transferabile.3 milioane ruble transferabile şi un depozit de 4. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică – Bucureşti. La 1 ianuarie 1984. Pag.98412 grame aur fin. **) Sursa: Mariana Negruş. pentru că toate deciziile adoptate de CAER trebuiau să fie unanime.măsură la dezvoltarea economică integrată a blocului socialist până la revizuirea. Refuzul Comunităţii Europene de a lua parte la negocieri comerciale interblocuri i-a stimulat pe membrii CAER să urmeze exemplul Iugoslaviei şi să-şi creeze legături economice individuale cu ţările vestice. emisă de o bancă sau altă instituţie specializată. banca avea un capital subscris de 305. Totuşi.3 miliarde ruble transferabile. ) Sursa: Horia C. a statutului.8 miliarde ruble transferabile. avea acordate credite în sumă de 4. Banca Internaţională de Colaborare Economică (în funcţiune.762-763. CAER a reuşit totuşi să încheie acorduri de cooperare cu Finlanda (1973). Banca Internaţională de Investiţii şi-a început activitatea la 1 ianuarie 1971. Statele lumii. având ca obiective: acordarea de credite pe termen lung şi mediu. ci o unitate de cont. care a pus un mai mare accent pe cooperarea economică şi tehnică dintre ţările membre.R.S.S. efectuarea de împrumuturi pe piaţa internaţională a capitalurilor. devize şi hârtii de valoare. toţi fiind în tranziţie spre economia de piaţă. cumpărarea şi vânzarea de aur. la 0. care căutau să ducă o politică economică independentă şi/sau erau încredinţate că majoritatea avantajelor de pe urma colaborării erau obţinute de U. aur sau valute convertibile. precum şi Banca Internaţională de Investiţii – ambele cu sediul la Moscova. monezi naţionale ale ţărilor membre sau valute convertibile. Din sistemul CAER au mai făcut parte şi Banca Internaţională de Colaborare Economică. Priorităţile pentru fiecare stat sunt stabilite în cadrul unei strategii de ţară. atragerea de fonduri în ruble transferabile. Rubla transferabilă avea caracter stabil. Iraq (1975) şi Mexic (1975).R. CAER a promovat cooperarea economică în comerţul exterior şi coordonarea planurilor economice naţionale.

ca membru al băncii. întrucât la acea vreme conducerea de la Moscova nu luase încă o decizie definitivă privind democraţia pluripartită şi o mai pronunţată orientare spre economia de piaţă. pe lângă faptul că stânjeneşte de multe ori acţiunile decisive ale băncii.R.R. În cadrul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Germania. contribuţiile U. Conducerea efectivă revine Consiliului Directorilor.A. s-a considerat ca utilă participarea acesteia. care decid în privinţa admiterii de noi membri. 9 din ţările Uniunii Europene şi câte unul pentru Uniunea Europeană şi Banca Europeană de Investiţii. ca şi la celelalte instituţii financiare internaţionale. împreună cu Uniunea Europeană şi cu Banca Europeană pentru Investiţii vor deţine majoritatea acţiunilor. Grupurile care reprezintă ţările din Europa Centrală şi Răsăriteană. sediul băncii se află la Londra.S. dar. numit pentru o perioadă de patru ani. Banca are 57 de acţionari. Această structură greoaie şi complicată.S. Italia şi Japonia. După cum am mai menţionat. acţionari. autoritatea supremă revine Consiliului Guvernatorilor. au devenit cel mai mare acţionar individual (cu 10% din capital).5% din capital. numesc fiecare câte patru directori.Principalele ţinte au fost privatizarea întreprinderilor de stat şi reprofilarea complexului militar-industrial la producţia de pace. Ex-republicile sovietice deţin împreună 309 . O problemă delicată în faza înfiinţării Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a constituit-o acceptarea U. fiecare cu câte 8. prezidat de un Preşedinte. restul Europei şi alte ţări. în cadrul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare au fost împărţite între fostele republici sovietice. împărţiţi în 4 grupe. Acordul de Constituire al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare specifică faptul că ţările membre ale Uniunii Europene. de 3-4 ori mai mari decât în cazul altor instituţii financiare internaţionale. care alcătuiesc un Comitet Executiv format din 23 de directori. Ţările nemembre ale Uniunii Europene s-au temut ca participarea Băncii Europene de Investiţii în cadrul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va crea un precedent periculos.S. necesită şi costuri ridicate. fiind inaugurat oficial la 15 aprilie 1991. care este şi şeful celor 750 de angajaţi ai băncii. care sunt. precum şi dezvoltarea unui sistem financiar modern. se face prin votul a cel puţin 50 la sută dintre guvernatorii acesteia. După presiuni puternice în cadrul „Grupului celor 7”. După 31 decembrie 1991.U.S. dar rezervele americanilor şi japonezilor au cedat în faţa dorinţei exprimate de Kremlin de a accepta compromisuri. având ca argument know-how-ul şi experienţa BEI. Numirea Preşedintelui. de asemenea. care reprezintă circa 12 la sută din costul operaţional total. Franţa. S. urmate de Anglia. a majorării capitalului sau a altor probleme majore.

după cum urmează: 310 . Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Numărul de voturi este direct proporţi onal cu cota de capital. şi restul membrilor. Acordul de Constituire a consfinţit un compromis între opiniile S. Iniţial. care doreau susţinerea exclusivă a sectorului privat. Împrumuturile către guverne sunt strict limitate. Acest capital (echivalent cu 12 miliarde USD) este repartizat astfel: cei 15 membri ai Uniunii Europene şi cele două instituţii ale acesteia (Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Executivă) deţin 51% din capital. Obiectivul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este reprezentat de promovarea investiţiilor în ţările Europei Centrale şi de Est. în 1993. iar restul de 70% capital garantat. spre deosebire de celelalte bănci regionale. care au dus la demisia. căci se ştie că industriile de stat sunt mari poluante.6% din capital. fuzionărilor şi achiziţiilor din toate ţările acestei regiuni.A. iar centralele nucleare şi sistemele de irigaţii pe scară largă constituie grave ameninţări la adresa mediului. De altfel. fiind acordate pentru „orice întreprindere de stat care operează competitiv şi participativ în cadrul economiei de piaţă şi oricărei întreprinderi de stat pentru a-i facilita tranziţia spre controlul şi proprietatea privată”.U. şi ale Angliei. are un pronunţat caracter politic: pot beneficia de împrumuturi numai ţările cu democraţii pluripartite. iar ţările din Europa Centrală şi de Răsărit au. Banca a elaborat de asemenea şi rapoarte anuale privind impactul activităţilor sale asupra mediului. precum şi crearea de societăţi mixte. din care doar 30% capital achitat. iar pentru adoptarea deciziilor importante este nevoie de o majoritate de voturi. puţin peste 6% din capital. chiar Acordul de Constituire menţionează sistemul legislativ disciplinat şi respectarea drepturilor omului drept condiţii ale îndeplinirii reformelor în Europa de Est. care doreau ca şi proiectele guvernamentale de infrastructură să fie sprijinite: împrumuturile către sectorul public nu trebuie să fie mai mari de 40% din totalul împrumuturilor băncii. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a avut un capital de 10 miliarde ECU. tot împreună. s-a acceptat plata contribuţiilor în USD. Lipsa unui control adecvat asupra lansării activităţilor băncii şi a costurilor ei de management a iscat vii critici. ECU /EUR şi JPY. facilitarea tranziţiei acestor ţări prin supervizarea privatizărilor. a primului Preşedinte al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. După negocieri foarte dure.

din care trebuie menţionat cel pentru ţările baltice. . finanţat exclusiv de ţările scandinave.A. Actualele plăţi sunt foarte limitate.U.. Italia deţin fiecare câte o cotă de 8.Ţările est-europene (inclusiv România) deţin în total 13. provenind de la investitorii industriali şi instituţionali.5%. . Banca poate acorda împrumuturi.20% (Luxemburg) şi 3. investind în bănci comerciale locale.8 miliarde ECU au fost investiţi în 250 de proiecte: principalul beneficiar a fost Polonia. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. şi instruind personalul acestor bănci.Franţa. specialiste în programele de stabilizare.Japonia deţine o cotă de 8. sunt mobilizaţi alţi doi. Putem exemplifica şi cu împrumutul pe care Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare l-a acordat României pentru realizarea investiţiilor necesare aducţiunii apei potabile şi contorizării acesteia în şapte judeţe. Este obligatoriu ca asociaţii care au subscris la capitalul social al Băncii să verse un procent din capital în maximum cinci ani de la subscriere. şi Banca Mondială. care limitează finanţarea doar a proiectelor guvernamentale sau la susţinerea balanţei de plăţi. După anul 1993. Toate acestea au evidenţiat obligativitatea unei foarte bune cooperări cu F. 311 . Rata scăzută a împrumuturilor a fost influenţată şi de politica băncii. peste 5.Celelalte ţări ale Comunităţii Europene deţin fiecare câte o cotă cuprinsă între 0. . În plus. ceea ce o face să angajeze împrumuturi de pe pieţele internaţionale de capital.50%.40% (Spania).I. poate participa la capitalul social şi poate acorda garanţii. Din anul 1994. dar totalul angajamentelor nu poate depăşi capitalul plus rezervele. Conducerea băncii susţine că pentru fiecare euro pe care-l investeşte. Germania.5%. a fost nevoie de o stabilizare macroeconomică. rata fiind de 1:1. ceea ce reflectă deficienţele iniţiale ale legilor proprietăţii şi ale societăţilor pe acţiuni: a durat până la clarificarea poziţiei legale şi financiare a fostelor întreprinderi de stat. pentru a putea garanta investiţiile. . Împrumuturile pe care le acordă Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare vizează în primul rând sectorul particular (în proporţie de 60%) şi apoi sectorul public (în proporţie de 40%). banca s-a orientat spre investiţiile de participare la capital social şi la finanţările globale.M. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare administrează şi Fonduri Speciale.S. datorită inflaţiilor galopante şi a deficitelor bugetare imense. au participaţie de 10%. preluând participări la capital social în Polonia şi în Rusia.

banca trebuie să se concentreze pe crearea de întreprinderi mici şi mijlocii. banca trebuie să se concentreze pe extinderea activităţilor de împrumut.S. pe cât posibil. creat din iniţiativa „Grupului celor 7” pentru modernizarea şi securizarea instalaţiilor nucleare de dincolo de linia Oder-Nissa-Tatra. Dintre funcţiile încredinţate Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare de ţările occidentale amintim şi administrarea Fondului pentru Siguranţă Nucleară. şi unde preluarea unui mare număr de afaceri de mică anvergură necesită foarte mult timp şi duce la creşterea costurilor băncii..S. Cu toate că instituţiile financiare internaţionale nu au rolul de a finanţa comerţul internaţional.S. partea americană a sugerat privatizarea ei. şi se concentrează asupra ţărilor din ex-U. dat fiind că procesul de tranziţie este temporar.2. Banca va trebui să acţioneze ferm pentru accesul liber al acestor produse pe pieţele Europei.S. 9.R.2.R. prin preluarea garanţiilor din domeniu şi încheierea de acorduri comerciale. foarte atractive pentru industria occidentală. lăsând regiunile mai puţin dezvoltate să stagneze ? Pentru evitarea. Oare Europa Unită avea să urmeze oare soarta Italiei. dovedit fiind că pentru procesul de transformare din ţările fostului bloc socialist schimburile comerciale au avut o importanţă crucială. după unificare. acţionând ca un catalizator în atragerea capitalurilor private spre ţările Europei de Răsărit şi a celor din fosta U.B. Banca Europeană de Investiţii Unul dintre obiectivele majore ale Tratatului de la Roma a fost analizarea consecinţelor instituirii unei Pieţe Comune asupra dezvoltării regionale. Banca Europeană Pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va putea avea un rol benefic în viitor. care avea 312 . ceea ce reprezintă cam 60% din totalul exporturilor din regiune. Ţările Uniunii Europene vor trebui în cele din urmă să-şi deschidă pieţele pentru produsele din Europa de Est. care. a acestei persp ective. s-a decis înfiinţarea Băncii Europene de Investiţii (BEI/EIB Banque Européenne d'Investissements / European Bank of Investments). a dezvoltat cu precădere zonele prospere. refractară reformelor pro-economie de piaţă. Pentru a-şi justifica existenţa. Întrucât de multe ori banca – deşi fruntaşă în acordarea asistenţei pentru tranziţia la economia de piaţă – a ajuns să concureze Corporaţia pentru Finanţare Internaţională (Corporation Financière Internationale / International Finance Corporation).În prezent banca acţionează în 24 de ţări. având mandatul limitat. Cu toate că în această zonă lansarea unei întreprinderi private este foarte dificilă. zonă foarte dificilă.

fiecare ţară putând să exercite mari presiuni pentru a beneficia preferenţial de creditele fondului. Creată ca un compromis între Italia. BEI/EIB devine acţionar la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare Constituirea Fondului European de Investiţii 313 .să partajeze costurile reconstrucţiei europene. Banca Europeană de Investiţii este de fapt răspunsul europenilor la supremaţia Băncii Mondiale. din care 1/4 este plătit de statele membre. Emiterea primei obligaţiuni a BEI/EIB. căci numai aşa se puteau selecţiona proiectele de credit. Americanii spun: „Puterea de a impozita implică puterea de a distruge. finanţat din resursele Comunităţii. În cazul în care s-ar fi instituit un fond susţinut din cotizaţii ale statelor membre. ar fi putut apărea riscul unor conflicte majore. Primul împrumut acordat ţărilor africane asociate în cadrul Acordului de la Yaoundé. care nu a văzut în noua instituţie decât „ o altă instituţie controlată de la centru”. se putea decide asupra condiţiilor de creditare şi menţine bonitatea instituţiei. care dorea un fond pentru dezvoltarea sudului (Mezzogiorno) şi ministrul german al afacerilor externe. dominată de americani. cu care BEI/EIB va colabora foarte strâns. şi nu a unui fond. s-a ales instituirea unei bănci. Constituirea Fondului European de Dezvoltare Regională. Mutarea sediului BEI/EIB de la Bruxelles la Luxemburg.” Independenţa BEI/EIB în cadrul Uniunii Economice este comparabilă cu cea a instituţiilor Bretton Woods faţă de Organizaţia Naţiunilor Unite: de aceea statutul BEI/EIB este foarte asemănător cu cel al Băncii Mondiale. având grijă să asigure tuturor regiunilor Europei posibilitatea de a beneficia de avantajele Pieţei Comune. Pentru ca instituţia nou înfiinţată să acţioneze cu răspundere în tranzacţii şi să facă investiţii în proiecte sănătoase. Date cronologice privind Banca Europeană de Investiţii 1958 1961 1965 1968 1975 1991 1993 BEI/EIB începe să funcţioneze cu un capital subscris de 1 miliard de unităţi de valoare europene.

din cadrul ministerelor de finanţe. ci şi de pregătirea şi implementarea deciziilor directorilor. În mod curent Banca Europeană de Investiţii acordă credite ţărilor membre şi celor asociate. El răspunde nu numai de afacerile curente. Comitetul director al Băncii Europene de Investiţii nu are membri rezidenţi şi se întruneşte doar o dată pe lună. Indiferent dacă proiectele provin de la firme particulare sau de la instituţii (cvasi) guvernamentale. din ţările membre ale Uniunii Europene. decide în privinţa alocării împrumuturilor şi garanţiilor. alcătuit din miniştrii de finanţe. care este alcătuit din funcţionari oficiali cu o mare experienţă. strângerea de fonduri şi fixarea ratei dobânzilor. În aceste condiţii Comitetul managerial – format dintr-un preşedinte şi şase vicepreşedinţi – are o poziţie foarte puternică. În general deciziile se iau cu votul majoritar. Banca are birouri la Atena. de organismele politice.Banca Europeană de Investiţii este o instituţie autonomă. este autoritatea supremă a BEI. care trebuie însă să reprezinte cel puţin 45% din capitalul subscris. Londra. Oficial. Statutul Băncii Europene de Investiţii face parte integrantă din Tratatul de la Roma. Lisabona. acestea trebuie să îndeplinească una din următoarele condiţii: 314 . Astfel sunt făcute propuneri la iniţiativa Comitetului managerial. Consiliul Guvernatorilor. el nu poate fi amendat decât cu aprobarea şi ratificarea tuturor statelor membre. fiind o bancă independentă din punct de vedere juridic: nici Consiliul de Miniştri şi nici Parlamentul European nu exercită vreun control direct asupra ei. Spre deosebire de toate celelalte instituţii ale Uniunii Europene. Madrid şi Roma. dar deciziile importante – cum ar fi o sporire a capitalului – necesită un vot unanim. afaceri economice. Bruxelles. Banca ar trebui să aibă avizul Comisiei pentru proiectele sale. ceea ce demonstrează că propunerile de împrumuturi sunt formulate de BEI şi nu impuse de sus. dar în cazuri excepţionale acordă împrumuturi pentru proiecte din alte ţări. personalul total fiind de 800 de funcţionari. dar în această privinţă nu au fost niciodată probleme. la care participă toate statele membre. Preşedinţia Băncii Europene de Investiţii este deţinută prin rotaţie. întrunit o dată pe an. fiind compus din câte trei reprezentanţi ai ţărilor mari (doar Spania are numai doi) şi câte unul pentru restul ţărilor. Voturile tuturor sunt egale. bănci comerciale şi instituţii publice de credit. Comitetul este condus de un director numit de Comisie. el stabileşte liniile directoare ale politicii de creditare. Comitetul director.

Sigurele criterii de acordare a împrumuturilor sunt selecţionarea celor mai bune proiecte şi disponibilitatea resurselor Băncii. ţări cu nivel de dezvoltare inferior majorităţii celorlalţi membri. Prin Statutul său. cealaltă jumătate trebuind să fie asigurată din resurse interne). asociate prin acordurile de la Lomé sunt plătite din Fondul European de Dezvoltare. în vederea realizării unor proiecte de modernizare în Bucureşti: căi de comunicaţii. rambursarea urmând a fi efectuată în aceleaşi valute. În anul 2002 Banca Europeană de Investiţii a acordat României un împrumut de 110 milioane EUR (jumătate din suma necesară. Portugaliei şi Spaniei. În principiu. în special Italia. tradiţionale. Irlandei. fondurile acordate de Banca Europeană de Investiţii acoperă doar maximum 50 la sută din costurile proiectului. sfera de acţiune a acestei Bănci a crescut foarte mult. Banca este de asemenea foarte activă în Marea Britanie. în realitate. Durata împrumutului este de circa 10 .15 ani. Aprobarea de către Bancă a unui împrumut pentru un proiect este o garanţie pentru alţi financiari asupra viabilităţii acestuia. În general.să fie de interes comun pentru două sau mai multe state membre. De regulă. BEI este doar o sursă suplimentară de fonduri. contorizare energie termică etc. . banca nu are dreptul să acorde subsidii la dobândă: subsidiile la dobânzi şi împrumuturi (condiţionate) pentru ţările în curs de dezvoltare..să faciliteze modernizarea întreprinderilor. deseori fără perioadă de amortizare. pentru Comunitatea Europeană sau pentru EURATOM. se verifică soliditatea proiectului din punct de vedere financiar. În plus. cota rareori depăşeşte 25 la sută. Banca Europeană de Investiţii mai administrează şi împrumuturi pentru statele membre. ea conlucrând cu alte instituţii financiare. 315 . private şi/sau publice. transport public. Pe lângă fondurile din propriile sale resurse. în funcţie de perioada de devalorizare/depreciere a proiectului. În funcţie de dobânzile ce îi sunt solicitate pe pieţele de capital pentru fondurile pe care le atrage. banca stabileşte cuantumul ratei dobânzii sale. . împrumuturile sunt acordate în tranşe şi în valutele pe care banca le are la dispoziţie în acel moment. unde încearcă să readucă la viaţă vechile zone industriale.să contribuie la dezvoltarea unei regiuni mai puţin dezvoltate. dar totuşi împrumuturile s-au axat spre anumite ţări. Prin includerea în Uniunea Europeană a Greciei. dacă este viabil din punct de vedere economic şi dacă proiectul corespunde politicii Uniunii Europene privind mediul înconjurător.

în sectorul particular. capitalul a fost sporit la 62 miliarde ECU. la bănci şi investitori instituţionali mari. din care s-au vărsat efectiv doar 7. iar restul de o cincime. la care raportul dintre împrumuturile acordate şi capital nu pot depăşi raportul 1:1. Finlandei şi Suediei. Banca s-a implicat mult şi în tratarea apelor uzate. foarte exigente.Peste 4 la sută din investiţiile globale de capital din Europa sunt susţinute de Banca Europeană de Investiţii. În anul 1991 capitalul Băncii s-a dublat. Banca procură majoritatea resurselor necesare din împrumuturi de pe pieţele de capital naţionale şi internaţionale. Banca Europeană de Investiţii are capitalul alcătuit din cotizaţiile tuturor membrilor Uniunii Europene. ajungând la 56. operarea mai curată în industria petrochimică. Raţiunea acestei poziţii a BEI este următoarea: banca îşi plasează împrumuturile în principal în ţările industrializate dezvoltate. spre deosebire de Banca Mondială şi celelalte bănci regionale de dezvoltare. de securitate a instalaţiilor. Banca poate acorda împrumuturi care să depăşească cu maximum 250 la sută capitalul subscris . finanţarea Eurotunelului. Prin aderarea Austriei. Banca Europeană de Investiţii acordă şi „împrumuturi globale” băncilor comerciale şi altor instituţii financiare. până la 1 ianuarie 1999 circa 15 la sută din împrumuturi au fost acordate în ECU. ceea ce denotă nu numai o poziţie privilegiată a sa pe pieţele internaţionale de capital. printr-un aranjament unic. 316 . parţial cofinanţată de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. este coacţionară. terminalul automat de containere al portului Rotterdam. dar în regiunile mai puţin dezvoltate contribuţia sa ajunge la 12 procente. Totuşi. în care este inclusă şi intensa sa activitate în Europa Centrală şi de Est. stabilite în funcţie de puterea lor economică. etc. Energia atomică este. TGV-ul francez. creşterea sectorului particular din Europa face ca guvernele să nu mai fie atât de prompte în garantarea împrumuturilor acordate de Banca Europeană de Investiţii: faţă de 80-90% din anii '80. În prezent. Pentru promovarea uniunii monetare pe piaţa europeană. la care BEI. iar garanţiile îi sunt acordate de asemenea de aceste ţări. În medie 80 la sută din împrumuturile băncii au fost plasate în domeniul public. acest rol revine euro. de asemenea.5%. ci şi o bună cunoaştere a condiţiilor locale ale pieţei de partenerii pe care şi-i alege. construcţia aeronavei Airbus. care la rândul lor acordă fondurile ca împrumut pentru proiecte mici sau medii ce corespund criteriilor băncii. finanţată de Banca Europeană de Investiţii. mai ales în ceea ce priveşte sistemele standard. cu o putere financiară mare.6 miliarde ECU. fapt ce constituie un real avantaj pentru bancă.

unde a avut statut de instituţie internă . Conform statutului său independent. s-a decis lichidarea Băncii Reglementelor Internaţionale şi includerea structurilor ei în F. sub presiunea masivă a S. care au furnizat aproximativ 15% din resursele necesare. la Bâle (Basel). rapiditatea executării proiectelor. de asemenea.. România este membră a BRI încă de la înfiinţare.C. Învingătorii s-au pus de acord cu Guvernul Elveţiei pentru a pune bazele unei bănci — strict neutră — la care membrii urmau să fie exclusiv Băncile Centrale din ţările lor şi care urma să se ocupe de reglementarea (de unde şi titulatura Băncii) reparaţiilor de război germane.U. în anul 1930. o dată ce executarea lor a fost demarată: în ţările dezvoltate industrial. depăşind Banca Mondială.în prezent doar 50% din creditele băncii beneficiază de garanţii guvernamentale. 9.I. După înfiinţarea „sistemului Bretton Woods”. sub formă de capital financiar. Rolul BEI în Europa mai este şi acela de a dirija. în vreme ce în ţările în curs de dezvoltare. surplusurile din balanţele de plăţi ale ţărilor dezvoltate spre ţările care nu dispun de asemenea resurse de capital. deşi sunt angajate multe resurse.la sfârşitul anilor '80 a devenit cel mai mare creditor supranaţional pe pieţele internaţionale de capital. Banca Reglementelor Internaţionale Potrivit menţiunilor cuprinse în capitolul privind evoluţia sistemului financiar-valutar internaţional. Specific băncii este. fiind de multe ori insuficientă pentru derularea programelor respective.A. Această distribuire a capitalurilor disponibile contribuie foarte mult la stabilitatea monetară europeană. Cu toate că banca îşi pierduse poziţia privilegiată pe pieţele de capital menţionate .2. fiind înfiinţată. cum este cazul Germaniei şi al Olandei. se ocupa de plata reparaţiilor de război germane către Aliaţi. revizia contabilă a Băncii nu este efectuată de Curtea de Revizori ai Uniunii Europene. capacitatea lor managerială şi de absorbţie este redusă.2. dar băncile centrale din Europa pur şi simplu au ignorat diktatul american. ci de contabili externi. printr-o decizie a Conferinţei de la Haga care. Banca Reglementelor Internaţionale (Banque des Règlements Internationaux / Bank of International Settlements) este cea mai veche dintre instituţiile financiare internaţionale.M. conform Planului Young. 317 . perioada dintre angajarea împrumutului şi achitarea sumelor necesare este scurtă.

ocupate de Preşedintele Federal Reserve Board şi respectiv. weekend-urile sau cea de-a doua zi de marţi a fiecărei luni sunt rezervate întrunirii Comitetului de directori al cărui Preşedinte este şi preşedintele 84 Dr. Marius Holtrop. de către Alan Greenspan – guvernator la Federal Reserve Board — a scaunului care-i era rezervat de aproape 65 de ani. când au apărut crize neaşteptate. De zece ori pe an (exceptând lunile august şi octombrie). cel al Federal Reserve Bank.”84 Acceptarea de către Administraţia de la Washington a acestui forum mondial principal de consultare şi cooperare între Băncile Centrale a fost consfinţită prin ocuparea. dar drepturile de vot sunt păstrate de Banca Centrală. unde. „nu au fost luate niciodată decizii efective. Canada. Fondatorii − Belgia. din Comitetul de directori mai fac parte şi guvernatorii băncilor centrale din Elveţia. ex officio. Italia şi Marea Britanie − deţin fiecare câte două locuri. Conform tradiţiei. În anul 1960 dr. unul sau mai mulţi vicepreşedinţi. (dar) a fost pregătită baza unei înţelegeri reciproce care a ajutat la adoptarea unor decizii rapide. din care unul revine. Consiliul de Administraţie alege dintre membrii săi Preşedintele Consiliului. i-a convins pe americani să participe la întrunirile lunare de la Bâle. Preşedintele Băncii şi un Director General. BRI are 33 de acţionari: aproape toate băncile centrale din Europa – multe din ele din estul continentului – precum şi băncile centrale din Austria. Japonia şi Canada au la rândul lor câte un loc fiecare. Guvernatorului în funcţie al Băncii Centra le a statului respectiv. iar începând cu anul 1994. Banca Reglementelor Internaţionale a organizat swap arrangements – aranjamente de schimb – între băncile centrale europene. ceea ce a permis sprijinirea ratelor de schimb şi stabilizarea preţului aurului. adesea prin convorbiri telefonice internaţionale.U. deţinătorul iniţial al acţiunilor.A. în anul 1994. Acţionând ca o companie pe acţiuni cu răspundere limitată.În momentul crizei sistemului ratelor fixe de schimb. În prezent circa 15% din acţiunile Băncii Reglementelor Internaţionale sunt deţinute de sectorul particular. preşedintele Băncii Reglementelor Internaţionale şi al Băncii Centrale olandeze. Olanda şi Suedia. are la rândul său două locuri. S. Germania. Marius Holtrop. Franţa. în special bănci din Europa. Japonia şi Africa de Sud. într-un interviu din anul 1979 318 . Comitetul de directori (Consiliul de Administraţie) al Băncii Reglementelor Internaţionale este alcătuit de regulă din 17 membri din ţările Grupului celor 10.

promovarea cooperării între băncile centrale. unde se realizează tranzacţiile propriu-zise. Depozitele celor 90 de bănci centrale la Banca Reglementelor Internaţionale reprezintă circa 10 la sută (peste 100 miliarde USD) din rezervele valutare mondiale. şi/sau a Băncii Mondiale. Placă turnantă a finanţelor europene şi mondiale. O parte din rezervele Băncii Reglementelor Internaţionale sunt depozitate la băncile centrale. Demn de notat este faptul că. Franţa şi Germania.M. oraşul Basel – Bâle. este ilustrată prin acordarea de credite acelor bănci ce nu dispun de lichidităţi.I. adună în oraş peste 500 de guvernatori de bănci centrale din întreaga lume. Banca Reglementelor Internaţionale are cea mai mare bază de date statistice financiare din lume. Cea mai importantă funcţie a băncii. Expuse in extenso în Statute. împărţit între Elveţia. unde specialiştii de înaltă valoare analizează situaţia monetară internaţională şi departamentul bancar. dintre care unele sunt făcute publice. sunt discutate de experţi ai Grupului celor 10 în cadrul Comitetului permanent al Eurodevizelor . Împrumuturile de compensare pe termen scurt sunt acordate ţărilor cu 319 . BRI acţionează ca o bancă comercială. ceea ce-i dă posibilitatea elaborării unor analize cu privire la tendinţele semnificative şi indică deficienţele şi eventualele perturbări ce pot apare pe pieţele financiare internaţionale. Adunarea anuală ce are loc în luna iunie. Administrate flexibil. ceea ce poate constitui un atú în caz de criză. dar mai ales cu discreţie absolută. conduşi de un general manager. Împrumuturile de compensare pe termen scurt au fost instituite după 1982. resursele Băncii Reglementelor Internaţionale pot fi rapid mobilizate. Rapoartele băncii. care de obicei sunt numiţi pe perioade lungi. oferă posibilitatea unor consultări neoficiale şi de creare a unor strânse relaţii personale între guvernatorii băncilor centrale. Banca Reglementelor Internaţionale are ca principale departamente cel monetar şi economic. funcţiile Băncii Reglementelor Internaţionale pot răspunde cu promptitudine schimbărilor din sistemul financiar internaţional.Băncii. Înfiinţată şi funcţionând ca o „Bancă Centrală a băncilor centrale”. Acest Comitet analizează implicaţiile politicilor macroeconomice ale evoluţiilor activităţii bancare internaţionale şi ale pieţelor internaţionale de capital. care le utilizează reinvestindu-le fie pe piaţa eurodevizelor. fie pe pieţele naţionale. deci este garantată continuitatea politicilor astfel stabilite. tranzacţiile directe dintre băncile centrale rămânând anonime. Personalul băncii este de 500 de funcţionari. Ele sunt organizate de BRI în funcţie de disponibilitatea de creditare a F. Trebuie menţionat că această cooperare inter-bancară este absolut voluntară: nu există nici un fel de transfer oficial de autoritate către Banca Reglementelor Internaţionale.

M.5 miliarde franci aur. nefiind supus intervenţiei Băncilor Centrale. când Elveţia a renunţat la standardul aur.I. ori din alte surse. faţă de celelalte instituţii financiare internaţionale. sau al Băncii Mondiale. În activităţile curente. Banca Reglementelor Internaţionale a păstrat paritatea originară (1 franc-aur = 0. divizat în 600 000 de acţiuni. Contabilitatea Banca Reglementelor Internaţionale este ţinută în franci-aur. francul-aur era identic cu cel elveţian. ceea ce făcea atunci ca un franc-aur să fie echivalent cu 1. numai ţările din regiune puteau fi membre ale băncii.2. Restul de circa 200 000 de acţiuni vor putea fi plasate la băncile centrale. Conform tradiţiei. fixându-şi sediul la Abidjan (Côte d'Ivoire).M. în anumite cazuri. Banca Reglementelor Internaţionale are un capital autorizat de 1. datorită unei marje mici de dobândă. Banca Reglementelor Internaţionale nu foloseşte francul-aur. în cazul în care BRI s-ar decide să-şi mărească numărul de acţionari. Investiţiile pe care le face Banca Reglementelor Internaţionale aduc profit. 9. de foarte mare independenţă. dar după anul 1936. Împrumuturile de compensare pe termen scurt trebuie rambursate cu resursele furnizate de împrumutul F. Activitatea propriu-zisă a băncii a început în 1966. dar totuşi raportul anual este o sursă foarte credibilă privind tendinţele de pe pieţele financiare internaţionale. managerul general al BRI solicită băncilor centrale pre-finanţarea împrumutului F.datorii semnificative. o valută artificială.I.29032285 grame aur fin). cu dificultăţi de lichidităţi şi care au convenit un program de ajustare cu F.94149 USD. din care au fost emise peste 2/3 iar 25 la sută au fost plătite complet. Întrucât acordarea de împrumuturi F. Până în 1982. Celelalte valute sunt convertite în franci-aur în funcţie de paritatea lor de piaţă cu USD. rapoartele Băncii Reglementelor Internaţionale sunt foarte discrete. Redactat liber şi deschis.I.2.M.D. este greoaie şi mai ales datorită faptului că sunt acordate în tranşe.I. dar ulterior au fost acceptate şi ţări neregionale. Iniţial. un număr de 30 de state independente din Africa au înfiinţat Banca Africană de Dezvoltare (African Bank for Development / Banque Africaine pour le Développement).M. astfel că banca nu are nevoie de sprijin financiar. După anul 1979 s-a folosit preţul aurului de 208 USD/uncia de aur fin. 320 . ceea ce îi conferă o poziţie unică. raportul anual reflectă opinii libere de orice consideraţii politice. Banca Africană pentru Dezvoltare În anul 1963.

ţărilor membre din regiune. împreună cu Banca Mondială. fond ce acordă împrumuturi fără dobândă. cu un venit pe cap de locuitor sub 510 USD/an. aşa cum sublinia şi preşedintele Băncii. Conducerea băncii este asigurată de 18 directori: 12 directori regionali şi 6 directori neregionali. prin intermediul Băncii deţin jumătate din voturile fondului. Ulterior. Dintre aceste fonduri. iar S. mare producător. este esenţială acum dezvoltarea sectorului privat. Din 1987. întrucât. Banca Africană de Dezvoltare acorda împrumuturi foarte modeste. 321 . iar donatorii neregionali deţin cealaltă jumătate a voturilor. „nu este treaba guvernelor să se implice în afaceri”. înfiinţat în anul 1973.Datorită faptului că Statutul Banca Africană de Dezvoltare impune ca două treimi din acţiuni să fie deţinute de ţările africane. această situaţie s-a modificat: doi directori neregionali pot..U. Pentru recuperarea anilor pierduţi printr-o conducere greşită. Nigeria. banca organizează o serie de cursuri. Finanţarea acestor fonduri se face din donaţiile de la bugetele de dezvoltare a ţărilor occidentale industrializate şi ţările arabe exportatoare de petrol. prin acordarea de credite bilaterale de către guvernele ţărilor occidentale sau prin împrumuturi de pe pieţele internaţionale de capital. Iniţial. În perioada când preţurile petrolului au explodat. banca a putut obţine resurse mai mari. poziţia în cadrul băncii a statelor împrumutătoare din regiune s-a menţinut mai puternică decât în cazul altor bănci regionale. Puterea de vot a membrilor depinde în principal de contribuţia fiecărei ţări la capitalul băncii. foarte sărace. pe termen de până la 15 ani şi cu o perioadă de graţie de 10 ani. aleşi prin vot pe grupe de ţări. În vederea dezvoltării sectorului privat şi a capacităţilor interne ale statelor membre. Urmare a presiunilor politice. în lipsa garanţiilor din partea ţărilor bogate. Preşedintele băncii are un personal format din 1 000 de funcţionari. În prezent.A. Acţionarii regionali cei mai mari sunt Nigeria şi Egiptul. Banca Africană de Dezvoltare are 76 de membri: 51 de ţări africane şi 25 de ţări din alte regiuni ale lumii. Banca Africană de Dezvoltare a acordat împrumuturi pentru programe de schimbare structurală şi împrumuturi suplimentare pentru proiecte tradiţionale. a făcut importante donaţii pentru aceste fonduri. destinate finanţării în condiţii foarte avantajoase pentru ţările cele mai sărace ale continentului. cel mai important este Fondul African de Dezvoltare. Banca Africană de Dezvoltare administrează şi fonduri speciale. fiind imposibilă obţinerea finanţării de pe pieţele internaţionale. Japonia şi Germania sunt cei mai mari acţionari neregionali. în special în domeniul management-ului dezvoltării. Ţările africane.

ceea ce va duce la revigorarea schimburilor comerciale din zonă. La rândul lor. în Uganda). Aceste aspecte au provocat neîncrederea membrilor neregionali în Banca Africană de Dezvoltare. Banca are un caracter tipic african: se ignoră întârzierile în rambursarea creditelor şi în plata dobânzilor datorate. temându-se de diminuarea credibilităţii băncii pe plan internaţional. Barbados. opune veto acordării unui împrumut. din care Banca Africană de Dezvoltare deţinea doar 25 milioane dolari. care se consideră patronii băncii. în Africa de Est (la Kampala. mai există şi bănci sub. în anul 1993 a fost înfiinţată Banca Africană de Export-Import. statele africane. la fel ca acum 20 de ani.împreună. fiind destinate agriculturii (30%). este necesară revigorarea transporturilor între ţările africane.2. Aceste bănci nu au membri din afara regiunii. care poate fi favorabilă sau nu cooperării în zonă. 9. Ţările industrializate încercă să transfere toate activităţile privind dezvoltarea în cadrul Fondului African de Dezvoltare. sunt iritate de insistenţa ţărilor occidentale de impunere a unui management solid la conducerea Băncii Africane de Dezvoltare. Întrucât în viitor statele africane vor trebui să dezvolte sectorul privat. Există de asemenea temeri că în general creditele sunt acordate în condiţii mult prea avantajoase pentru împrumutători.E. pentru a opri eventualele exoduri de capital. asupra căruia au un control mai mare. sector ce reprezintă doar 5 la sută din totalul comerţului continentului. Împrumuturile acordate de bancă şi de fond însumează împreună circa 3 miliarde USD/an. în Honduras). care au ajuns să reprezinte peste 9% din totalitatea creditelor acordate. în regiunea Caraibelor (la Birdgetown.regionale. În acest scop. Eficienţa acestor instituţii este diferită. este esenţială crearea unui sector financiar eficient şi solid. abolirea sau reducerea reglementărilor şi renunţarea la atitudinea xenofobă faţă de investiţiile străine directe. Relansarea economică a Africii înseamnă în primul rând reducerea birocraţiei. Banca Economică Americii Centrale pentru Integrare 322 . precum şi Banca Islamică pentru Dezvoltare (la Jeddah. şi fac presiuni pentru ca banca să finanţeze cu precădere sectorul privat. în Arabia Saudită). * * * În afara băncilor regionale menţionate.2. fiind influenţată în special de situaţia politică din fiecare regiune. în America Centrală (la Tegucigalpa. utilităţilor publice (20%) şi transporturilor. care ezită în a fi de acord cu ştergerea datoriei ţărilor cele mai sărace. cu un capital iniţiat de 750 milioane USD. În acelaşi timp. dese în cazul conflictelor din regiune.

A. precum şi Statele Unite. îşi are sediul la Tegucigalpa. aceasta era considerată o bancă tipică a împrumutătorilor.F. Situaţia s-a schimbat după şedinţa anuală de la Amsterdam din 1989. Banca Interamericană de Dezvoltare La iniţiativa Organizaţiei Statelor Americane. exprimat de propriul director. au putut deveni membre. în Honduras. redus astfel la numai 1 700 de funcţionari). 9.G. Sediul băncii se află la Washington D.2. reorganizând fluxul activităţilor şi descentralizând banca.C. în anul 1976 şi alte state. 9. a reuşit să înlăture obiecţiile S. BACIE sprijină proiectele de infrastructură subregională.U.. când poziţia majoritară a statelor de la sud de Rio Grande a slăbit.A. în Sudan. politica de mediu şi infrastructura socială. din afara continentului. cu sediul la Khartoum. Întrucât ţările Americii Latine deţineau poziţia majoritară în cadrul Băncii Interamericane de Dezvoltare.U.A. se poate amâna analiza unei cereri de credit cu până la 18 luni. Printr-un Amendament la Statut. Banca Interamericană de Dezvoltare are 46 de membri: 28 regionali şi 18 neregionali. care sprijină dezvoltarea economică a ţărilor Ligii Arabe. în S. Prin activităţile sale. inclusiv majoritatea membrilor OECD/OCDE {Organisation for Economic Co-operation and Development / Organisation de Coopération et Développement Économique}. Banca Arabă pentru Dezvoltare Economică în Africa Această bancă este o instituţie interguvernamentală. iar directorii băncii au fost învestiţi cu puteri de decizie mai mari.2. Banca Interamericană de Dezvoltare şi-a mutat atenţia de la proiectele majore de infrastructură (producerea de energie hidro-electrică şi construcţia de drumuri) spre dezvoltarea agriculturii. Dreptul de veto al preşedintelui BID în privinţa amânării creditului este limitat.2.2. mai ales în ceea ce priveşte acordarea de credite: în unele cazuri. preşedintele ales în 1988. 323 . spre a da satisfacţie S. Printr-o amplă restructurare (circa 20% din aparatul birocratic.. Caraibe.Banca. din care fac parte 19 state din America Latină. Scopurile ei sunt integrarea economică şi dezvoltarea economică echilibrată a membrilor săi. la data de 30 decembrie a anului 1959 a fost înfiinţată Banca Interamericană de Dezvoltare. proiectele de investiţii pe termen lung ce prezintă interes pentru piaţa Americii Centrale. înfiinţată în luna mai a anului 1961. care doreau ca votul lor.U. În prezent. să fie concordant cu mărimea capitalului subscris.

după Conferinţa de la Guadalajara (Mexic)..A. Banca Interamericană de Dezvoltare nu se mai ocupă de finanţarea proiectelor. aceste împrumuturi erau acordate în colaborare cu 324 . totalizând în prezent peste 100 miliarde USD. de 15 . Nemulţumite de politica băncii. acţiunile acestor parteneri au crescut cu 16 puncte procentuale. şi mărci germane. Pentru a se limita influenţa S. Pentru ţările împrumutătoare. După aceste modificări în structura votului. Brazilia. După Conferinţa de la Guadalajara. Începând cu anul 1994. au avertizat că.5 la 30 la sută.U. iar ca urmare a satisfacerii cererii lor. ţările neregionale.Ţările europene şi Japonia au fost nemulţumite de modul de reprezentare.U. dacă directorul american nu participă la şedinţa Consiliului. Columbia şi Peru (grupa B). lire sterline. astfel încât americanii au pierdut dreptul de veto. restul îl constituie capitalul garantat. Ţările împrumutătoare se împart în patru grupe. S.A. contribuţia de capital a membrilor BID se majorează. se consideră că nu este întrunit cvorum-ul şi nu poate fi luată nici o decizie legală. în dolari. 10 aleşi de ţările membre din regiune şi 3 pentru ţările neregionale. în cadrul sistemului de votare proporţional. în baza căruia banca poate angaja împrumuturi pe pieţele financiare internaţionale. în funcţie de venitul pe cap de locuitor şi după mărime: primele două grupe cuprind Argentina. La început. ele deţinând în prezent doar jumătate din voturi.U. Odată cu modificarea drepturilor de vot. ci se concentrează asupra ajustărilor structurale. aceasta va fi ultima majorare de capital. La fiecare patru ani. dar în realitate raportul est mai mic. În ultimii ani. voturile sale au fost reduse de la 34. banca a primit o infuzie de capital de 40 miliarde dolari. în părţi egale. banca acordă peste un sfert din împrumuturi reformelor în economie şi îmbunătăţirii eficienţei acesteia. în cazul în care obiectivele acesteia vor rămâne neschimbate. statele sudamericane au pierdut majoritatea de vot. Conform Regulamentului. Urmare acestei reorientări a politicii sale. de numai 1:1. iar cealaltă treime revine celor mai sărace ţări din celelalte două grupe. care asigură două treimi din capitalul acumulat al Băncii Interamericane de Dezvoltare au cerut o mai mare putere de decizie în cadrul băncii. împrumuturile nu trebuie să depăşească totalul capitalului (achitat şi garantat) şi rezervele. grupaţi după interese.. totuşi. împrumuturile se acordă pe termene lungi. deşi ele furnizau peste 25 la sută din capitalul disponibil. votul statelor nemembre era limitat la numai 8 procente. numărul directorilor a crescut de la 12 la 14: unul numit de S. Primele două grupe de ţări primesc în medie două treimi din împrumuturile acordate de Banca Interamericană de Dezvoltare. întrucât. Mexic şi Chile (grupa A).25 ani. Numai o mică parte din capitalul total al băncii este integral vărsat.A.

a preluat singură acest sector de împrumuturi. împrumuturi ce acoperă 30 – 50 la sută din costurile proiectelor respective.U. întrucât. Întrucât pentru unele ţări. şi cu dobândă redusă. dezvoltare urbană). cum ar fi Honduras sau Uruguay. dar pe măsură ce BID a căpătat experienţă. cu un capital achitat de 200 miliarde dolari. Banca Interamericană de Dezvoltare gestionează şi fonduri speciale. care nu doreau ca „banca lor” să fie controlată de instituţiile Bretton Woods. nu au mai cotizat la acest Fond. unde capitalul indigen nu este dezvoltat. resursele Fondului au sporit la 1 miliard USD. cu precădere pentru proiecte de infrastructură socială.A. prin împrumuturi pe termen de 20 de ani. După Conferinţa de la Guadalajara. educaţie. cu perioade de graţie foarte mari. sănătatea şi educaţia. ca o compensare a ţărilor latino-americane pentru pierderea majorităţii de votare în procesul decizional al Băncii Interamericane de Dezvoltare. fiind astfel înlăturate criticile ţărilor latino-americane. de 20 – 40 de ani. În anul 1986 a fost înfiinţată Corporaţia Interamericană pentru Investiţii este o filială de acelaşi tip ca şi Corporaţia Financiară Internaţională (International Finance Corporation/Corporation Financière Internationale). fonduri constituite prin contribuţii de la bugetele de dezvoltare ale ţărilor industrializate sau prin contribuţii directe ale celor mai bogate ţări din regiune. Ca replică la aceste critici. s-a decis ca jumătate din împrumuturile BID să fie acordate pentru consolidarea infrastructurii sociale (sănătate. transferul de tehnologie şi de management. În sectorul privat. pentru ca toate păturile sociale să poată benefica de reforme. iar pe de altă parte. Criticii au condamnat faptul că politica băncii de reducere a datoriei şi de creştere economică s-a făcut pe baza distribuţiei venitului. care acordă împrumuturi pe termene foarte lungi. care avea know-how-ul necesar. 325 . în scopul susţinerii întreprinderilor private. datorită crizei datoriilor. Banca Interamericană de Dezvoltare se implică în investiţii echilibrate în firme mici şi mijlocii de export. Rolul principal al Corporaţiei Financiare este de a atrage capitaluri suplimentare. destinate unor anumite împrumuturi. accesul pe pieţele internaţionale de capital este dificil. Una din facilităţile Băncii Interamericane de Dezvoltare este Fondul pentru Operaţiuni Speciale. ţările cele mai sărace din regiuni nu şi-au mai achitat contribuţia şi cheltuielile curente pentru infrastructurile sociale. S. pe de o parte. În anii '80 Fondul pentru Operaţiuni Speciale a cunoscut un pronunţat declin. prin participarea la capitalul de risc şi prin împrumuturi. după Conferinţa de la Guadalajara.Banca Mondială. fiind neglijate politica funciară.

9. banca şi-a reluat activitatea şi poziţia de cel mai mare furnizor multilateral de capital pentru ţările Americii Latine – depăşind chiar Banca Mondială – cu împrumuturi anuale de la 5 la 7 miliarde USD. apărând astfel nevoia de finanţare şi consultanţă din partea Băncii Interamericane de Dezvoltare. fără garanţii guvernamentale). iar Banca Interamericană de Dezvoltare par foarte dispusă să se implice în aceste evoluţii. împrumuturile băncii.H. care considerau că Banca Interamericană de Dezvoltare nu acordă suficient sprijin sectorului particular. Se considera.Datorită conflictelor dintre principalul donator. sau pot finanţa serviciile publice prestate în cadrul unor foste întreprinderi de stat privatizate anterior. stabilizarea cursurilor valutar şi asigurarea convertibilităţii monedelor ţărilor membre. De îndată ce procedurile decizionale au fost reorientate şi revizuite. de asemenea că Banca Interamericană de Dezvoltare nu insistă suficient de mult pentru implementarea politicilor de ajustare a economiilor de la sud de Rio Grande. „Efectul tequila” apărut după criza din 1995 a făcut să dispară capitalul necesar infrastructurii şi consolidării firmelor din întreaga regiune. Criza peso-ului mexican.2. Un nou departament din cadrul băncii va gestiona aceste fonduri. ce vor fi dirijate spre investiţiile private din infrastructură (sector a cărui calitate a fost puternic afectată în perioada anilor '80). care au fost confruntate până atunci cu o abundenţă de capital privat de la investitorii străini (se estimează că în 15 ani – 1979-1994 –. din 1995. care reprezintă 5 la sută din fondul total de creditare (peste 350 milioane USD. Fondul Monetar Arab Acest Fond a fost înfiinţat în cursul anului 1976. majoritatea statelor din America Latină sunt pe cale să-şi privatizeze întreprinderile de stat. grav afectate de creşterea datoriei lor externe. 9. S. din care o treime sunt destinate celor mai sărace ţări din regiune: Bolivia şi Haiti..2.2. şi ţările latino-americane.2. a permis reafirmarea importanţei Băncii Interamericane de Dezvoltare faţă de statele din regiune.U. prin acordarea de împrumuturi sectorului privat. din ultima jumătate a anilor '80 erau mult sub limitele anilor anteriori şi cu totul insuficiente pentru nevoile de capital ale acestor state.I. cu scopul acordării de credite pentru finanţarea deficitelor balanţelor de plăţi ale ţărilor arabe. În prezent. capitalul net pătruns în regiune a fost de peste 200 miliarde USD).A. Sistemul Monetar European 326 .

cât şi valuta sa. rolul monetar oferit ECU a fost limitat. care era de fapt o unitate monetară de tip „coş valutar” în care erau incluse toate valutele ponderate ale ţărilor membre. ca urmare a rezoluţiei Consiliului Europei – instituţia centrală a Uniunii Europene – având ca obiectiv principal al activităţii sale crearea stabilităţii monetare în Europa occidentală şi cooperarea dintre ţările Uniunii Europene în domeniul politicilor financiare. care au fost în permanenţă influenţate de evoluţia monedelor din componenţa coşului.339900 6.25%. În cazul în care valoarea fluctuantă a valutei naţionale a uneia din ţările membre avea tendinţa de a fluctua peste aceste limite. prin stabilirea unor cursuri de schimb fixe.A luat fiinţă în cursul anului 1979.. de evoluţia ratelor dobânzilor etc. ceea ce se explică prin faptul că un „coş valutar” nu poate fi o monedă unică. Sistemul Monetar European a operat cu o unitate de cont numită ECU (European Currency Unit). fix. Cu toate că atât Sistemul Monetar European. în cadrul Comunităţii Europene. fapt dovedit şi de evoluţiile de pe piaţa valutară. pentru a readuce valuta în cadrul limitelor prevăzute.482000 40. doar în cadrul unei marje de +/.559570 327 . Le repetăm: Valuta Drahmă Grecia Escudo Portugalia Franc Belgia Franc Franţa Paritatea faţă de EURO 340. Valutele ţărilor membre se aflau faţă de ECU într-un raport. în funcţie de cerere şi ofertă. a reprezentat un moment crucial pentru crearea Uniunii Economice şi Monetare.2. între monedele ţărilor membre şi euro. ECU. prin intervenţii asupra acestora. la moneda unică europeană. SME a preconizat o modalitate complexă de menţinere a cursurilor valutare. autorităţile ţării în cauză erau obligate să intervină pe piaţă. euro. În acest sens. şi nu de evoluţia unui instrument monetar compact. Trecerea. influenţând cererea sau oferta. cu sprijinul unor facilităţi de creditare. au înregistrat succese indiscutabile. dar puteau totuşi fluctua liber. irevocabile.750000 200.

328 . 2).339900 2.955830 166. Banca Latino-Americană pentru Export.945730 1. XII. Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă. cum ar fi: Banca Islamică pentru Dezvoltare. Bibliografie: 1. Abraham-Frois.787564 1936..386000 13.203710 0. 1994. Gilbert EconomiaPolitică (Cap. Fondul European de Dezvoltare Regională etc. toate create pentru sprijinirea ţărilor membre în accelerarea procesului de dezvoltare economică. secţiunea Editura Humanitas – Bucureşti. mai există şi ale organisme.Franc Luxemburg Gulden Olanda Liră Irlanda Liră Italia Marcă Finlanda Marcă Germania Peseta Spania Schiling Austria 40.270000 5.760300 * * * Alături de instituţiile financiar-monetare prezentate mai sus.

Editura Junimea – Iaşi. Relaţii valutare şi tehnici financiare internaţionale. Gheorghe D. Editura Economică – Bucureşti. Dutch Open University – Heerlen. 3. 2001. Paul Bran. 1998. Relaţii financiare şi monetare internaţionale . Princeton University – New Jersey. 7. 6. Academia Bulgară de Ştiinţe – Sofia. 1973. Ancuţa. Lexicon de Finanţe-Bănci-Asigurări. 13 . Bari. Ilie Bistriceanu. Aliber. Instituţiile Financiare Internaţionale. Ion 14 . The Management of the Dollar in International Finance. Editura Antet – Bucureşti. 1977. Costs and Benefits of Bulgarian Integration in the European Union. Editura Economică – Bucureşti. Department of Economics. Oxford University Press 329 . Teodor şi colaboratorii Anghelov. Age F. Ioan Şerbănescu. Nicolas Capanu.2. Totul despre futures şi opţiuni. 1996. Carter.) Energia…Imperativul reconsiderărilor. Finance internationale. Henri Bran. Peter Viitorul economiei mondiale – Studiu al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Relaţii financiare şi monetare internaţionale . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică – Bucureşti. Anne P. Bakker. Paul Costică. 1964. Robert Z. (Titlul original: „The Future of the World Economy – A United Nations Study ”. Editura Fundaţiei „România de mâine” – Bucureşti. Ionela Brezeanu. Editura Economică – bucureşti. Wassily Laureat al Premiului Nobel Petri. International Finance Section. 11 . 10 . 2001. (Titlul original: „International Financial Institutions”. 1995. 8. 12 . 1992. 1997. Bouquinat. Presses Universitaires de France. Editura Economică – Bucureşti. Éditions Dalloz – Paris. Bursa MonetarFinanciară şi de Mărfuri – Sibiu. P. 1981. 1999. 1999. Relations économiques internationales. 9. Petre Byé. Indicatorii macroeconomici – conţinutul şi funcţiile lor. Leontief. 4. 1998. Ivan 5.

Simona Valuta şi implicaţiile ei în economia de piaţă . Carmen Dăianu. 1996.– New York. 1995. nr. Dévoluy. Monetary Found. 25 . Margaret Dobrotă. Editura Augusta – Timişoara. Pierre Constantinescu. Finanţe internaţionale. 1945-1985.. 2001. Câştigători şi perdanţi. Monica Floricel. 1992. Relaţii monetare internaţionale. Cosma. 1997. Editura Economică – Bucureşti. Washington D.C. 20 .F. Colecţia „Biblioteca Băncii Naţionale”. 1997. Editura All Beck – Bucureşti. 26 . Politique monétaire ou politique fiscale. 1999. De Vries. 15 . 25 . 22 . 1998. 17 . Dorin Olariu. Căplescu. Editura Economică – Chabardes. Economie Politică. Les produits dérivés. Evaluarea riscului de ţară. 1923. 27 . Organizaţia Mondială de Comerţ – De la Havana la Marrakech. Centrul Român de Politici Economice – Bucureşti. Éditions Economique – Paris. F. 16 . Éditions Marne – Paris. Les deux Europes. Bucureşti. Hachette Superieur – Paris.M. 24 . 1977). 1969. 2973 din 28 decembrie 1999. in a Changing World. 19 . Relaţii valutar-financiare internaţionale. 23 . Elena Drăgoescu. Daniel . Milton Gaftoniuc. Anton Dudian. 21 . Romulus Statele Unite ale Europei sau Europa patriilor? Articol publicat în ziarul “Adevărul”. Editura Didactică şi Pedagogică – Bucureşti. Editura Dacia – Cluj-Napoca. Librailie Lafargue – Paris. Paul Delaisi. Monnaie et problémes financiers. Niţă Drăgoescu. La monnaie internationale. Hachette Superieur – Paris. 1999.coordonator - De Grauwe. 1996. 1994. The I. 1986. M. 330 . Adrian 18 . Constantin Friedman. Editura Enciclopedică – Bucureşti. 28 .

1970). Raport informativ depus de delegaţia Adunării Naţionale a Franţei pentru Uniunea Europeană. Simona Gaftoniuc. Editura Sylvi – Bucureşti. 35 . Forţele naţionale productive şi comerţul 39 . Editura Economică – Bucureşti. G. Hudson Institute. 40 . 1924. 32 . Relaţii valutar-financiare internaţionale. Economică – Bucureşti. Mihail 331 . Options pricing: international McGraw Hill – London. 38 . 1971 (Titlul original: „The Emerging Japanese Superstate – Challenge and Response”. 1997. Dragoş Manoilescu. Patrick 36 . 1997. Băncile şi operaţiunile bancare. 37 . Războiul României. 1993. Simona Georgescu. Editura Economică – Bucureşti. Economică – Bucureşti. Une action communitaire pour le tiers-monde: Le système de préférences généralisées.29 . Constantin Kiriţescu. (Liubliana. Editura Enciclopedică – Bucureşti. 1995. IV. Practici bancare internaţionale. 1995). Lucrare inclusă într-un studiu mai larg.coordonator - Hoguet. Slovene and European Trade Structures. Dimitrie . Vol. 1978. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică – Bucureşti. Gaftoniuc. 1996. 30 . Gusti. Daniel Vandille. 42 Kiriţescu. Editura Casei Şcoalelor – Bucureşti. coordonat de Boris Maycen şi editat de Institutul de Cercetări Economice – Liubliana. Tehnici de comerţ exterior. Editura Finanţe internaţionale. Éditions Robert Laffont – Paris. Herman Economia şi rolul băncilor. 33 . Ionescu. 41 . Gheorghe Gordon. Banca Mondială. 1943. perspective. Colecţia “Biblioteca Băncii Naţionale”. Lucian şi colaboratorii Ionescu. Imprimeria Naţională – Bucureşti. 1992. pour la période 1995-1997. Toma Caloiani. Editura 34 . Gemmil Gros. Lucian şi colaboratorii Kahn. 1995. 31 . L’ascension japonaise. Enciclopedia României.1999. Costin Luchian.

Redactor resp. Economie Politică. 54 Negrea. 1998. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică – Bucureşti. Nicolae Opriţescu. dr.Coordonator. and Exchange – Rate Policy. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică – Bucureşti. Banca Internaţională de Cooperare Economică. 1998. Editura Politică – Bucureşti. Fiscal. prof. Reprografia Universităţii din Craiova. 1976. Horia C. Editura . 45 . M.S. Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional. Vol. Editura Tribuna Economică – Bucureşti. . Banca Internaţională de Investiţii.E. Wallace E. Marin şi colaboratorii Popa. Victor şi colaboratorii Firma şi banca. 44 .Î. Statele lumii – Mică enciclopedie. şi colectiv McKinnon. I. 53 . 50 . Mariana Negruş. Silviu Nicolae. N. Plăţi şi garanţii internaţionale. Ioan 332 .E. Cap. Constantinescu Editura Didactică şi Pedagogică – Bucureşti. XV – E: “Relaţiile valutare şi de credit”. Princeton University – New Jersey. 48 . 1983. 52 . Ion Şteflea. Horia C. 47 . prof.S.E. Statele lumii – Mică enciclopedie.Î. Editura Tribuna Economică – Bucureşti. Oates. 46 . 1985. 51 .. 1999. Mariana Nistorescu. Department of Economics. exterior. – A. Editura ALL – Bucureşti. N. Documentar. 43 . Ghidul importatorului şi exportatorului român. Manole. Monedă şi credit. ediţia a II-a revăzută. 2001. Radu Negruş. 14027 din 13 decembrie 1989. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică – Bucureşti. dr. Editura 49 . Tranzacţii comerciale internaţionale. M. 1979. Bogaţii devin tot mai bogaţi…Documentar publicat în “România Liberă” nr. 1972. Relaţii economice internaţionale. International Finance Section. Ronald I. Neguţ. 1966.E. Nicolae Matei. 1986. – A. The Implications of International Economic Integration for Monetary. univ. Alexandru Puiu Matei.. univ. Didactică şi Pedagogică – Bucureşti.

64 . 1980 (Biblioteca Parlamentului României). contractare şi derulare în afacerile economice internaţionale. Editorial Tres Continentes S. Editura ALL – Bucureşti. . 65 . Éditions Fayard – Paris. El Embargo Petroliero Arabe. 62 . I/6 din volumul „Relaţii economice internaţionale”. Hutchinson University Library – London. 1995. Cap. W. 2 – „L’avènement de New Deal”. Nicolae . Schneider. Editura Didactică şi Pedagogică – Bucureşti. La Grande désillusion. Radu Văcărel. Politici economice şi financiare. 2002). 59 . Moneda şi politica fiscală. 1997. Brian Vasile. (Titlul original: „The Coming of the New Deal”. Factor cu acţiune crescândă în evoluţia economiei mondiale. Tehnici de negociere. Editura Uranus – Bucureşti. Economică – Bucureşti. Librailie Arthème Fayard – Paris. L’Ère de Roosevelt. – Buenos Aires. 1958). Ibrahim F. 66 .A. 63 .. Éditions Denoël – Paris. Ion Schlesinger jr. Editura Politică – Bucureşti. Editura All Beck – Bucureşti. Academiei – Bucureşti. Relaţii financiare internaţionale. Bertrand 60 . 58 . 1971. Editura Tribuna Economică – Bucureşti. Constantin Săndulescu.coordonator - Economică – Bucureşti. International Monetary Co-operation 1945 – 1965. 67 Shihata. 1983. 1997.coordonator - Tew. Comerţ internaţional şi politici comerciale. Vol. 1994.. Reguli şi practici în comerţul internaţional. Alexandru Puiu. 56 . 1965. Nicolae Boştină. Stiglitz. Houghton Mifflin Company. Arthur M. 1998. 2002 (Titlul original: „Globalisation and Its Discontents” – W. Raport către Clubul de la Roma. Revoluţia desculţilor. Norton. Iulian Zamfirescu. 55 . 1995. 1988. Joseph E. (Titlul original: „La révolution aux pieds nus”. Laureat al Premiului Nobel Sută. Alexandru Sută. 57 . Iulian Văcărel. I. 1996. 1985). Iulia Costuri şi beneficii ale aderării la Uniunea 333 . 61 . Editura Editura Puiu.

44 al Legii rectificative a Finanţelor pentru anul 1999. 24/10 – 16 iunie 2002. 74 . 4 – Bucureşti. Raport anual 2001. Economiei generale şi Planului din Camera Deputaţilor a Parlamentului Franţei. Iulie 2000. Redresarea economiei americane se lasă aşteptată. Washington D. La fin du miracle économique. 71 . 69 . decembrie 2001. 77 . nr. Colecţia „Studii”. Banca Naţională a României.. Raport cu privire la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială – 13 decembrie 2000. 9 – septembrie 2002. Raport anual. 70 . 73 . 5th Edition. nr. Comentariu al Agenţiei „France Presse”. 40 – Paris. Europeană. Banca Naţională a României. 2001. Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională a României. anul XIII. 1982. Buletin lunar nr. Banca Naţională a României. Raport al Guvernului Franţei. 41 din 9 octombrie 1982. – 1992. „Le Nouvel Observateur” nr. Comisia Finanţelor. depus în baza art. C. 72 . preluat de „Agerpres” în „Săptămâna internaţională” nr. *** *** 78 . serie nouă. 68 . Anuarul statistic al comerţului internaţional-1987. Regulamentul nr. *** *** 76 . „Mesagerul Economic”. *** United Nations Trade Statistics. *** *** *** *** *** *** International Monetary Found Balance of Payment Manua. 75 . Institutul European din România. Banca Naţională a României. Departamentul afacerilor economice şi sociale internaţionale al 334 . 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare.

dr. 1978. 82 . 1994. Economie Politică. 5 – Paris. 3 şi 4). (Titlul original: „Macmillan Dictionary of Modern Economics”. Foreigne Pollicy (Cap. Editura A. nr. 83 . 1989. Ed.S. 84 . 1991. Academia de Studii Economice. Anuarele Statistice ale României – 1984 – 2001. Editura Codecs – Bucureşti. 80 .E. Sorica Sava). Session du 2002 – Assemblé Parlemantaire. 1996).S. Conseil de l’Europe. by The Macmillan Press – London. Capitole selectate. Editura Economică – Bucureşti. 1999. Ministerul Educaţiei şi Învăţământului. univ. *** *** *** *** *** *** *** „Politique Internationale”. 81 . 79 ..ONU – Biroul de statistică – New York. – Bucureşti. 1995. Istoria Economiei Naţionale a României. 84 . Council of Competitiveness – Washington D. Dicţionar Macmillan de Economie Modernă (Coordonator pentru versiunea în limba română: prof. 335 . C. Economic Security: the Dollar and Sense of U.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful