MANAGEMENTUL DE CAZ.

STRATEGII DE ORIENTARE A
CLIENŢILOR
PROF. DR. DOINA COSMAN
V
â
n
ă
t
o
r
u
l

d
e

v
i
s
e


T
e
o
d
o
r
a
C
o
s
m
a
n
MANAGEMENTUL DE CAZ
• Managementul cazului psihiatric a apărut odată cu psihiatria comunitară.
• Psihiatria comunitară:
– furnizează servicii adecvate pacienţilor dintr-o zonă prestabilită (catchement
area), deci cât mai aproape de mediul firesc al pacientului
– asigură continuitatea şi abordarea multidicsiplinară, în echipa terapeutică, a
fiecărui pacient
– evauează pacientul în cursul evoluţiei
– stimulează participarea consumatorilor de servicii psihiatrice în cadrul unui
parteneriat cu echipa terapeutică
– abordează corelat problematica terapeutică cu cea preventivă la nivelul
teritoriului respectiv.
• Acestea s-au dovedit utile pentru că:
– nu sunt restrictive
– ameliorează funcţionarea familiei şi toleranţa faţă de pacient
– împiedică cronicizarea unor simptome
– sunt flexibile până la individualizare
– răspund adecvat nevoilor
– sunt mai ieftine
MANAGEMENTUL DE CAZ
• Constă în identificarea, coordonarea şi furnizarea tuturor serviciilor
necesare pentru menţinerea pacientului în terapie pentru a-i îmbunătăţi
astfel calitatea vieţii. (Mondersheid & Henderson, 1995)
• Este funcţia centrală a unui sistem de suport comunitar, care asigură:
– coerenţa sistemului din punctul de vedere al cazului individual
– navigarea adecvată a acestuia de-a lungul lanţului terapeutic, după nevoile
sale şi prescripţiile echipei terapeutice
– accesul clientului la toate serviciile disponibile
– continuitatea pe termen lung a accesului la aceste servicii de suport
• Este o strategie coordonată după client, pentru ca acesta să obţină
serviciile de care are nevoie atunci când are nevoie de ele şi cât timp are
nevoie. (Solomon, 1992)
• Este, de asemenea, un proces sau o metodă prin care să i se asigure
clientului serviciile de care are nevoie într-o manieră coordonată, efectivă
şi eficientă. (Intagliata, 1982)
MANAGEMENTUL DE CAZ
• Funcţiile managementului de caz sunt:
– cunoaşterea nevoilor clientului (care rezultă din
evaluare)
– planificarea
– conectarea serviciilor pentru realizarea asistării
celei mai adecvate a nevoilor clientului
– monitorizarea
– suport acordat clientului în relaţiile cu instituţiile.
MANAGEMENTUL DE CAZ
• Obiectivele managementului de caz sunt:
– pe termen scurt:
• reducerea simptomelor de distres şi discomfort datorate
intoxicaţiei sau abstinenţei
• prevenirea şi/sau tratarea complicaţiilor grave ale intoxicaţiei,
abstinenţei sau dependenţei
• abolirea uzului de drog
• pregtirea pacientului pentru atingerea obiectivelor pe termen lung
• cooptarea familiei în procesul terapeutic
– pe termen lung:
• prevenirea recăderilor (implicit a reinternărilor)
• recuperarea capacităţilor funcţionale, prin reabilitare psiho-
socială, până la atingerea celui mai înalt nivel posibil de
funcţionare, în condiţiile date.
MANAGEMENTUL DE CAZ
• Etapele managementului de caz sunt:
– evaluarea
– culegerea informaţiilor despre serviciile disponibile în zona accesibilă
pacientului
– recomandarea şi trimiterea adecvată a bolnavului/clientului către
serviciile adecvate
– coordonarea continuă a desfăşurării programelor cu mişcarea şi
voluţia clienţilor pentru a menţine gradul de adecvare al serviciilor
oferite cu nevoile acestora
– controlul resurselor de orice tip pentru a fi siguri de reala lor utilizare,
de necesitatea completării/îmbunătăţirii lor, de adecvarea lor la
nevoile programului
– identificarea unor noi terapeuţi disponibili, a unor noi tipuri de
programe de care ar putea beneficia pacienţii/clienţii
– controlul costurilor în vederea obţinerii celor mai cost-eficiente
combinaţii de intervenţii sau programe terapeutice.
EVALUAREA
• Scopurile evaluării sunt:
– recunoaşterea şi tratamentul oricărei urgenţe sau a unei
probleme acute
– obţinerea confirmării referitoare la consumul de drog
(istoric, examinare şi analiza urinară)
– evaluarea gradului de dependenţă
– identificarea complicaţiilor abuzului de drog şi evaluarea
comportamentelor de risc
– identificarea tuturor celorlalte probleme medicale, sociale
şi psihiatrice
– determinarea aşteptărilor pacientului faţă de tratament şi
gradul motivaţiei pentru schimbare
– evaluarea celui mai adecvat serviciu terapeutic pentru
pacient şi îndrumarea lui către acest serviciu.
DIAGNOSTICUL DE ABUZ DE DROG
• În urma evauării se formulează diagnosticul de abuz de drog.
• Principalele etape în formularea diagnosticului de abuz de drog sunt:
– Stabilirea istoricului consumului de drog:
• motivele şi modul în care persoana solicită sau ia contact cu unitatea şi serviciul terapeutic
• modul de consum
• istoricul consumului de droguri injectabile şi al comportamentelor de risc pentru contaminarea
cu virusurile HIV şi hepatitice
• antecedentele personale patologice
• diagnosticul eventualelor comorbidităţi psihiatrice sau somatice
• istoricul social al persoanei
• istoricul judiciar al persoanei
– Examinarea:
• valoarea motivaţiei pentru oprirea sau schimbarea modelului de consum de drog sau pentru a
realiza alt gen de schimbare în viaţa personală
• evaluarea stării de sănătate fizică
• evaluarea stării de sănătate mintală.
– Investigaţii specifice:
• hematologice:
– dozarea hemoglobinei şi a creatininei
– testele hepatice
– teste pentru hepatita tip B şi C
– testarea prezenţei virusului HIV
• analiza urinii
CONSIDERAŢII GENERALE DE TRATAMENT
• Cea mai mare parte a persoanelor cu probleme legate de consumul de
substanţe necesită ajutor clinic de specialitate, acordat în condiţii de
spital şi în cea mai mare măsură în condiţii ambulatorii.
• Spitalizarea nu rezolvă decât o secvenţă limitată în timp a acestei boli:
– Cura de detoxifiere
– Sindromul de sevraj
– Comorbiditatea cu alte boli psihice ce necesită un tratament dual
– Complicaţiile somatice ale consumului de droguri.
• Terapia ambulatorie “extra muros” este cea pe care se axează efortul
terapeutic major.
– Întrucât în această etapă, mai mult ca în orice altă condiţie psihiatrică
terapia şi prevenţia se combină şi se intercondiţionează reciproc, se
preferă folosirea termenului de program terapeutic ce reflectă mai
adecvat variaţia, complexitatea, multitudinea de abordări.
MANAGEMENT TERAPEUTIC
GHID DE PLANIFICARE A TRATAMENTULUI LA
PACIENŢII CU ABUZ DE SUBSTANŢĂ
1. Asistare medicală în ambulator, dacă:
abuzul de substanţă este intermitent sau experimental
nu există semne psihopatologice
nu există comportament antisocial
2. Aplicarea tratamentului de specialitate, sub forma unui program, dacă:
este prezent abuzul şi uzul compulsiv de drog
semne psihopatologice prezente
funcţionare şcolară, social, profesională diminuată
3. Aplicare a tratamentului în regim de spitalizare, dacă:
prezenţa semnelor de dependenţă la drog
alterarea gravă a sănătăţii mintale
comportament antisocial validat în justiţie
simptomatologia psihică necesită tratament cu psihotrope
tipul de comportament constituie un pericol pentru sine şi ceilalţi
CENTRE DE TRATAMENT
• TRATAMENT AMBULATOR
• SPITALIZARE IN SPITALE DE PROFIL
• COMUNITATE TERAPEUTICĂ
DECIZIA DE PRESCRIERE A UNUI
TRATAMENT
• Decizia de a prescrie tratament pentru dependenţa de drog,
ce anume şi cât se prescrie, depinde de mai mulţi factori:
– planul general de tratament individualizat pentru persoana în cauză
– protocoale locale
– gradul de experienţă şi nivelul de pregătire al medicului
– consultarea altor membrii din echipa multidisciplinară
• Prescrierea unui tratament de substituţie se face numai
dacă:
– drogul este consumat în mod cronic, regulat
– există dovezi certe ale dependenţei
– pacientul este motivat pentru a schimba cel puţin unele aspecte ale
modului de consum
– evaluarea (anamneza, analiza urinii, consumul zilnic de drog) susţin
necesitatea tratamentului
DECIZIA DE ÎNCETARE A TRATAMENTULUI
• Ideal, ar trebui să facă parte din planul
terapeutic agreat de pacient.
• Pacientul trebuie informat asupra necesităţii
reducerii până la stopare a tratamentului
• Când pacientul a terminat cu succes
tratamentul, el va trebui îndreptat către medicul
de familie şi luat în evidenţa acestuia.
MODALITĂŢI MAJORE DE TERAPIE ALE
TOXICOMANILOR
• terapia de întreţinere prin substituţie folosind
metadona (TMM)
• terapia rezidenţială pe termen lung
• modelul comunităţii terapeutice cu metodologie
centrată pe grupuri de indivizi cu grave tulburări de
comportament, cu dezadaptare socială, dominată de
conduita de tip “drug-seking”
• norme comportamentale ferme
• psihoterapie individuală şi de grup
• susţinerea unui sistem de pedepse şi penalizări bine
elaborate, precum şi gratificaţii specifice în contextul
unei economii comunitare
• o ierarhie a posibilităţilor, privilegiilor şi stimei prin
îndeplinirea unor atribuţii şi a unor teste de
performanţă de la admitere până la externare din
comunitatea terapeutică
MODALITĂŢI MAJORE DE TERAPIE ALE
TOXICOMANILOR
• tratamentul non-metadonă ambulatoriu
– tratament ce constă în şedinţe de psihoterapie şi consiliere, cu o durată de 1
an şi mai mult
– 1-2 vizite săptămânale tip de 3-6 luni în care se folosesc o mulţime de abordări
terapeutice: consiliere psihologică, “social-work”, comunitate terapeutică
– multe din aceste programe ambulatorii non-farmacologice funcţionează pe
baza unor contracte cu sistemele penitenciare
– control inopinat prin administrarea de teste pentru depistarea consumului de
droguri
• tratamentul în spital pe termen scurt (model Minnesota-programul
celor 12 etape sau programul de tip Hazelden)
– tratament prin internare pe termen scurt 3-6 săpt. Pacienţii sunt în mod activ
de pe parcursul internării angajaţi în planuri de recuperare concepute pe
principiul celor 12 etape de tip “Alcoholic Anonymus”sau “Narcotic Anonymus”
– programele de post-cură sunt considerate a face parte din însăşi componenţa
acestor terapii prin internare pe termen scurt
– pacienţii sunt îndemnaţi să continue schemele intensive de la “NA” sub formă
de şedinţe de terapie de grup pe o perioadă de “follow-up” de 3 luni până la 2
ani
– menţinerea contactelor interpersonale se face prin convorbiri telefonice,
terapie de grup săptămânală şi consiliere individuală în funcţie de nevoile
pacientului.
TRATAMENTUL DE RECUPERARE
RECONSTRUCTIA PERSONALITATII PRIN
PSIHOTERAPIE
• TERAPIE INDIVIDUALĂ
• TERAPIE FAMILIALĂ SISTEMICĂ
• TERAPIE DE GRUP
• TERAPIE RECREAŢIONALĂ

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful