LUMEA NEVĂZUTĂ: ÎNTRE FIZICĂ ŞI SPIRIT SAU ASTRONOMIE ŞI PNEVMATILOGIE Teolog Radu Teodorescu Una dintre cele mai

dificile sau grele probleme ale teologiei creştin ortodoxe este invizibilitatea sau faptul că Dumnezeu este nevăzut. Trebuie să precizăm că deşi Dumnezeu nu este văzut din punct de vedere fizic El este văzut din punct de vedere spiritual sau sufletesc. Omul poate ajunge la o cunoaştere a lui Dumnezeu, dar această cunoaştere este una deductivă şi nu una optică. Din punct de vedere optic Dumnezeu este nevăzut sau invizibil. Acest lucru este pentru mai mulţi o piatră de poticnire. Deşi Dumnezeu este nevăzut din punct de vedere fizic El este văzut din punct de vedere logic, raţional sau deductiv. Orice om poate ajunge la concluzia existenţei lui Dumnezeu prin faptul că lumea trebuie să aibă un creator la fel cum orice carte are un autor sau orice ceas are un ceasornicar. Această deducere raţională a existenţei lui Dumnezeu a fost denumită în teologie argumentul cosmologic prin care omul ajunge la o cunoaştere a lui Dumnezeu pe cale deductivă din universul înconjurător.1 Ceea ce secolul al XX-lea a adus nou din punct de vedere teologic este că astronomia a confirmat că cu adevărat Dumnezeu este o fiinţă nevăzută. Astronomii de la marile centre de cercetare astronomică au căutat cu telescoapele lor pe Dumnezeu. Dumnezeu a fost astfel nevăzut ochilor lor. Dumnezeu este nevăzut optic nu numai pe pământ ci şi în spaţiul cosmic. La fel cum omul Îl percepe pe Dumnezeu pe pământ, la fel Dumnezeu este perceput şi în spaţiul cosmic. Acest lucru pune raportul omului la existenţa lui Dumnezeu într-o lumină sau o viziune diferită şi deschisă mai multor interpretări. Până în secolul al XX-lea mai mulţi savanţi astronomi credeau că Dumnezeu există undeva în univers sau este foarte mult un fel de fiinţă extraterestră. Astronomia avea să infirme acest lucru. Existenţa lui Dumnezeu este identică pe pământ în atmosferă la fel ca şi spaţiul cosmic. Acest lucru vine să arate faptul că Dumnezeu nu este altul sau diferit în spaţiul cosmic decât pe pământ. Prin urmare, Dumnezeu şi raiul ţine de o lume transcendentă universului nostru. Dumnezeu nu este undeva în univers, ci cel mai sigur dincolo de univers. Raiul despre care au vorbit mai mulţi este dincolo de univers. Acest lucru Îl face pe Dumnezeu să fie prezent şi absent în univers concomitent. În orice spaţiu din lumea materială Dumnezeu poate fii prezent deplin dar El poate fii şi absent deplin. 2 Prin urmare, am stabilit că există o lume nevăzută care nu este partea nevăzută a universului, sau ceea ce nu putem vedea cu ochii pe bolta universului. Dacă Dumnezeu ar fii vizibil ar trebui să Îl putem vedea pe bolta stelară. Ori ceea ce vedem pe bolta cerului este soarele în timpul zilei, şi luna şi stelele în timpul nopţii. Atât soarele, cât şi luna şi stelele ne duc cu gândul la un lucru: ele nu ar fi putut să existe singure ci au avut un creator sau făcător. Acest creator sau făcător nu putea fii un om fiindcă omul nu are puterea de a crea un soare şi nici o lună sau o planetă. A doua concluzie la care ajungem din vederea soarelui, a lunii şi a restului stelelor este că Creatorul lor este o fiinţă supranaturală. Ca şi creator al naturii şi al universului Dumnezeu, este supranatural deci este dincolo de legile fizice, astronomice sau chimice ale lumii şi a universului. Dacă Dumnezeu ar fii văzut probabil El ar putea fii reperat undeva prin univers cu telescopul. Ori în univers s-au văzut mai mult stele, comete, meteoriţi şi asteroizi. Lumea nevăzută a astronomiei nu este prin urmare lumea nevăzută a lui Dumnezeu şi a îngerilor
1 2

Richard Swinbourne, Existenţa lui Dumnezeu (Calendron Press, 2004). Nicolae al Cusei, Vederea lui Dumnezeu (a se vedea operele lui Nicoale al Cusei).

1

Săi. Biblia ne spune că raiul unde locuia Dumnezeu nu este undeva în univers sau pe altă galaxie ci „spre răsărit”. Cel mai probabil raiul s-a aflat în jurul fluviului Eufrat. Eufratul este un râu din Siria de azi care traversează Turcia şi Irak. Cel mai probabil în această regiune geografică a existat un alt spaţiu sau o altă dimensiune supranaturală care ulterior a dispărut. Biblia spune că în această regiune au fost scoţi Adam şi Eva din rai de către un înger din ierarhia heruvimilor care avea o sabie de foc în mână. Biblia nu ne spune numele acestui înger din ierarhia heruvimilor. Este paradoxal că raiul şi Dumnezeu nu au existat conform scenariilor mai multor astronomi undeva în spaţiu pe altă planetă, galaxie sau constelaţie. După cum putem vedea nu este urmă de Dumnezeu în spaţiu cosmic. În anul 1969 când omul a păşit pe lună unii au crezut că Îl vor vedea „în carne şi oase” pe Dumnezeu. Dumnezeu însă nu a fost acolo. Trebuie să ştim că cum Îl percepem pe Dumnezeu în lumea noastră pământească la fel Dumnezeu este perceput şi în spaţiul cosmic. Acest lucru a răsturnat mai multe concepţii astronomice contemporane. Pentru a se întâlnii cu Dumnezeu, omul nu trebuie să iese în spaţiul cosmic după cum credeau unii în evul mediu. Dumnezeu este aici cu noi şi nu undeva în spaţiu pe o altă galaxie. Acest lucru ne face să ne gândim la o a doua lume: lumea spirituală sau lumea pnevmatică. Această lume spirituală sau lume pnevmatică nu este partea nevăzută a universului după cum cred unii. Lumea spirituală este o lume transcendentă ce nu operează cu categoriile acestui univers. O reflecţie a acestei lumi spirituale în lumea noastră materială sunt principiile sau concepţiile de bine şi de rău. Răul şi binele sunt de natură spirituală şi nu provin din lumea noastră materială. Faptul că pe lângă trup, omul mai are şi suflet este o reflecţie a faptului că mai există o altă lume spirituală pe lângă cea materială. Ceea ce mai mulţi sfinţi ne-au relatat este că în lumea nevăzută, atenţie nu partea nevăzută a universului, ci lumea pnevmatică există o antagonie dintre două realităţi pe care le denumim îngeri [fiinţe bune] şi diavoli [fiinţe rele]. Teologia ortodoxă crede că în starea originală diavolii au fost îngeri dar sub conducerea unui înger pe nume Satan care a dorit să fie dumnezeu, ei au fost scoşi din ceruri şi aruncaţi în iad sau infern. Odată cu acest lucru a apărut răul şi moartea. Aruncarea demonilor în infern poate fii considerată din punct de vedere uman moartea lor. Ceea ce este moartea pentru noi acea este iadul pentru diavoli. Noul Testament a dat mărturie că atunci când Domnul Iisus Hristos scotea demoni, ei nu erau dornici să se întoarcă în iadul din care au ieşit. Sfântul Apostol Matei ne spune că atunci când Domnul Iisus Hristos a voit să vindece sau să elibereze un demonizat de puterea diavolului, demonii au început să vorbească prin gura lui: „Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?" Din acest text deducem că diavolii nu sunt bucuroşi cu faptul că stau în iad. Lumea noastră este pentru ei o posibilitate de a ieşii din iad. Din acest motiv, poate scopul diavolilor este de a distruge pe om şi eventual a îi lua locul. Acesta este unul dintre motive pentru care diavolul şi-a folosit toată puterea şi a introdus în lumea moartea şi a făcut din natura umană una muritoare. Lumea noastră, pământul este pentru diavol o şansă de a ieşi sau a scăpa din iadul în care a fost aruncat de Dumnezeu. Raiul şi iadul sunt două entităţi spirituale dar care se află în antagonie, contradicţie sau conflict. După cum între lumină şi întuneric nu există nici un punct comun sau după cum între ordine şi haos nu există nici o asemănare nici între rai şi iad nu există un punct de legătură. Lucrurile nu sunt însă aşa în lumea noastră văzută. 3 Lumea noastră nu a suferit o separaţie atât de radicală ca şi în lumea nevăzută şi din acest motiv răul şi binele coexistă de mai multe ori paradoxal în lumea noastră. Oricum, în lumea noastră resimţim anumite tendinţe
3

Constantin Bălăceau Stolnici, Dialoguri despre cele văzute şi nevăzute (Editura Harisma: Bucureşti, 1995).

2

sau influenţe din lumea nevăzută: cel mai mult resimţim antagonia dintre bine şi rău. Binele este constructiv în timp ce răul este distructiv. Răul nu a fost inventat de om ci a fost creat de diavoli. Prin urmare, omul ajunge victimă a răului prin intermediul diavolilor care îl duc sau îl îndeamnă spre rău. Diavolii însă nu au putere de a îl duce pe om la rău fără acordul sau voinţa omului. Procesul prin care diavolii ne duc la comiterea răului începe prin ispite. Ispitele sunt de mai multe categorii: lăcomia pântecelui [sunt ispite care ţin foarte mult de gura omului: mâncare, băutură, fumat, droguri], desfrâul [sunt ispite care ţin de sexualitatea omului], mânia [sunt ispite care ţin de voinţa omului], tristeţea sau acedia [sunt ispite care ţin de sentimentele omului, sfinţii părinţi ne spun că există un diavol care din răutate îl duce pe om la tristeţe şi la tot ceea ce ţine de acest lucru: nefericire, plictis, iritare şi delăsare care culminează cu sinuciderea sau luarea vieţii], invidia sau pisma [sunt ispite care au de a face cu raportarea la cei din jur], avariţia sau zgârcenia [sunt ispite care se leagă foarte mult de bani, bunuri materiale şi posesiuni lumeşti] şi în cele din urmă mândria sau orgoliul [sunt ispite care ţin foarte mult de natura egoului personal]. Ştim că din motive foarte bine întemeiate Dumnezeu lasă ca omul să fie ispitit de una sau alte forme similare de ispită pe care le-am enunţat mai sus. În această situaţie omul este chemat să se opună. De mai multe ori el este însă biruit. Când este biruit omul însă nu trebuie să deznădăjduiască.4 Este adevărat că fără ajutorul lui Dumnezeu omul nu poate ieşii biruitor împotriva răului. Sunt însă mulţi care refuză să se opună răului, sau din nefericire sunt mulţi care se pun pe sine în slujba răului sub diferite forme. Formele de acţiune a răului sunt în mare bazate pe înşelăciune, manipulare şi disimulare sau falsitate. Biblia ne spune că diavolul folosindu-şi puterea lui sub chipul unui şarpe, i-a înşelat pe primii oameni promiţându-le că vor fii dumnezei sau ca şi Dumnezeu, dacă vor începe să facă distincţia dintre bine şi rău. În definitiv diavolul i-a înşeţat şi i-a făcut pe primii oameni muritori şi a fost cel care a adus moartea în lumea noastră. Greşeala protopărinţilor noştrii Adam şi Eva a fost că ei au consimţit cu promisiunea diavolului că dacă vor urma lui vor fii ca şi Dumnezeu. Ceea ce este important şi merită să ştim şi care este motivul pentru care am scris rândurile de faţă este să fim conştienţi că mai există o altă lume nevăzută dincolo de univers.

4

Sfântul Siluan Atonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei (Editura Deisis, 1993).

3

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful