Editura univers 

apollonios din  Rhodos 

argonauticele 
(Epopeea Argonauţilor) 
Bucureşti 1976  Traducere, prefaţă şi note de   Ion  Acsan 
Coperta şi ilustraţiile: Mir cea Dumitrescu 
Lector: ELENA LAZAR Tehnoredactor: ELENA BABY  Tiraj: 5030 ex. Bun ie tipar: 0S.03.W76. Coli tipar: 11,5  Tiparul   executat   sub   comanda  nr. 1/15 la întreprinderea Poligrafică  ore  „13  Decembrie  1918"  str  G r 'S  Alexandrescu nr.  89—97,  Bucureşti, Republica Socialistă România 

Prefaţă  Marile legende ale literaturii universale nu aparţin exclusiv domeniului fanteziei, ajungînd cîteodată să  caracterizeze o anumită epocă sau o întreagă colectivitate umană. Evenimente de seamă din zbuciumata  existenţă a unor popoare sînt transfigurate artistic de generaţii succesive, care le înzestrează cu trăsături şi  tîlcuri inedite, ficţiunile străvechi fiind adaptate idealurilor şi experienţelor noi, fără a cădea nicicînd în  desuetudine. Cristalizate în poeme, drame sau povestiri, ele fac înconjurul lumii şi îmbogăţesc tezaurul poetic al  omenirii, contribuind la diversificarea lui. în rîndul legendelor specifice eposului Greciei antice se înscrie,  alături de Iliada şi Odiseea, călătoria plină de peripeţii a corăbiei Argo spre îndepărtata Colchidă şi aducerea  în Hellada a Linei de aur de către un mănunchi de eroi tineri, conduşi de Iason din Iolcos.  în cartea sa intitulată Religia în istoria popoarelor lumii (Editura Politică, 1974, p. 417), S. A. Tokarev  face următoarea constatare :  „Legendele despre expediţia Argonauţilor, despre războiul troian, despre peregrinările lui Odiseu, despre regii  tebani (Oedip ş.a.) nu sînt în adevăratul sens al cuvîntului mituri, deşi în ele se întîlnesc adeseori figuri şi motive  mitologice. Ele sînt, în ansamblu, legende istorice care conţin un sîmbure istoric real."  într­adevăr,; ciclul de legende despre primii corăbieri greci care au izbutit să pătrundă în Marea Neagră, dînd  de capătul  ei şi întorcîndu­se acasă cu conştiinţa îndeplinirii unei îndrăzneţe misiuni, siguri că pilda lor va dăinui în  memoria urmaşilor, este o originală împletire a istoriei, mitologiei şi basmuhu\[ A încerca să le delimitezi strict  este dificil, căci legenda propriu­zisă a cunoscut o evoluţie multiseculară, pînă ce a fost fixată în scris. Există  suficiente motive să o socotim anterioară legendei războiului troian, fireşte într­o formă încă rudimentară.  Savantul alexandrin Eratostene, părintele geografiei şi cronologiei istorice, susţine că expediţia Argonauţilor a  avut loc în 1225 î.e.n. şi că Troia a fost cucerită de ahei în 1183 î.e.n., cele două evenimente desfăşurîndu­se la  un interval de o generaţie. Cîţiva dintre Argonauţi sînt părinţii unor protagonişti ai războiului troian: Peleu  (Ahile), Telamon (Aias şi Teucer), Menoitios (Patroclos). Castor şi Pollux trec drept fraţi ai Elenei. Centrul  strălucitei civilizaţii minyene de la sfîrşitul mileniului III î.e.n. este Orhomenos, oraşul de baştină al lui Frixos,  de gloria şi bogăţia căruia vorbeşte cu admiraţie şi Homer. Euneos, regele din Lemnos care vinde Atri­zilor o  mie de vedre de vin (Iliada, VII, vv. 467—471), este fiul lui Iason şi al Hypsipylei etc.  Pamphos, unul dintre legendarii aezi prehomerici din Attica, a cîntat expediţia Argonauţilor, dar şi el a avut  predecesori mice­nieni. în cursul săpăturilor arheologice din localitatea Engomi de lingă Famagusta s­au  descoperit ruinele cetăţii Alasia, capitala străvechiului regat cipriot care îngloba şi coasta Ciliciei. Desenele de  pe un crater micenian, descoperit într­un mormînt ce datează din secolul al XlV­lea î.e.n., înfăţişează, pare­se,  pe Argonauţi, în anul 1953 a fost dezgropată tot la Engomi o tăbliţă de lut din secolul al XHI­lea î.e.n. care  conţinea un text poetic în scrierea cipro­miceniană, descifrat de filologul american Henry D. Ephron (Harvard

Studies in classical Philology, voi. XV, pp. 39—107). în aşa­zisa „Tăbliţă a lui Iason" (The Jeson Tabiet of  Enkomi) versurile sînt în dialect ionian şi au deja apanajele stilului epic (epitete, expresii solemne), iar în ce  priveşte ritmul, troheul şi tribrahul alternează cu spondeul şi dactilul. Primele două versuri sună astfel:  „Eu cînt faimoasa călătorie a... stăpînului, A călătoarei Argo. El a făcut un jurământ..."  6  .  '  I 
i  < 

în prima strofă apare „Medeea regina" iar în cea de a doua Iason, invocat ca „stăpîn al corăbiei Argo"  (vezi N.  I. Barbu, Valori umane în literatura greacă, E.L.U., Bucureşti 1967, p. 19). Aşadar Homer este îndreptăţit să  vorbească despre corabia Argo „cîntată de toţi", care, întorcîndu­se pe mare de la Aietes, a trecut printre Scylla  şi Charybda (Odiseea, XII, 69—73). Mai puţin zgîrcit în detalii este beoţianul Hesiod, care în finalul Teogoniei  sale închină 11 versuri (992—1002) fiicei lui Aietes şi lui Iason, neomiţînd nici pe Medeios, fiul lor născut la  Iolcos şi crescut de Chiron. în poemele aceluiaşi autor, din care nu ni s­au păstrat decît unele fragmente,  întîlnim referiri la peripeţiile corăbierilor minyehi.  Demn  continuator  al  tradiţiei genealogice,   instaurată de  şcoala hesiodică, Eumelos (secolul VII î.e.n.) a cîntat în epopeea  Corintiaca legendarele  începuturi ale oraşului  său natal, făcînd numeroase referiri la Argonauţi.  Opera lui s­a pierdut, dar din   relatările scriitorilor  ulteriori   deducem   că   Aietes a domnit iniţial în Corint, şi, nemulţumit de regatul său, s­a stabilit în Colchida.  Aducînd­o pe Medeea în Iolcos, Iason a repatriat­o de fapt şi, împreună cu ea, a cîrmuit   Corintul ca rege  legitim, în lucrarea sa intitulată Despre vieţile şi doctrinele filozofilor (I, 111), Diogene Laertios afirmă că  Epimenide din Creta (secolul VI î.e.n.) a scris un poem de 5600 de versuri despre Construirea navei Argo şi  Călătoria lui Iason în Colchida.  Dealtfel nu numai Corintul şi Iolcosul îi revendicau pe Argonauţi. Locuitorii din Thepsiai pretindeau că vestita  corabie ar fi fost făurită în portul Tipha sau Sipha de către concetăţeanul lor numit Argo, că ar fi plecat din  Aphormion, întorcîndu­se cu bine tot acolo şi că în fruntea expediţiei ar fi stat Tiphys şi alţi beoţieni din  împrejurimi. în versiunea tradiţională, constructorul navei este eroul eponim al cetăţii Argos, Tiphys capătă  faima de cîrmaci neîntrecut, legenda minyanului Frixos şi a Linei de aur contopindu­se cu cea a tesalianului  Iason. Prima versiune integrală a legendei Argonauţilor, ajunsă pînă la noi, se datorează poetului liric Pindar,  într­o succintă şi excepţională evocare constituind miezul Pvthicei a IV­a. dedicată lui Arcesilaos, regele  Cyrenei în anul 462 î.e.n. Şi mării tragici greci au tratat frecvent în operele lor astăzi pierdute principalele  episoade ale proverbialei expediţii. Eschil i­a consacrat o întreagă tetralogie (Argo, Bărbaţii din Lemnos,  Hypsipyle şi Cabirii) iar Fineus a fost jucată împreună cu Perşii în anul 472 î.e.n. Sofocle a revenit asupra  aceluiaşi subiect în mai multe tragedii (Athamas, Fineus, Femeile din Lem­  nos, Pelias, Talos, Secerătorii de buruieni otrăvitoare şi probabil Feacienii). Fuga Medeii, uciderea lui Apsyrtos  şi urmărirea Argonauţilor sînt laitmotivul Colchidienilor fi al Sciţilor, scrise la un mare interval de timp şi cu  unele variaţiuni pe aceeaşi temă (în prima tragedie Apsyrtos moare în Colchida iar în a doua undeva, în Sciţia).  Euripide n­a rămas mai prejos, compunînd şi el Hypsipyle şi Frixos.  Chiar în primele capitole ale Istoriilor sale, Herodot susţine că regele Colchidienilor a trimis un sol în Hellada,  ca să ceară socoteală pentru răpirea fiicei sale şi s­o aducă acasă, fără să i se dea satisfacţie. Pe acest  precedent şi­au întemeiat troienii refuzul lor de a o restitui pe Elena, motivînd că răpirea ei de către Paris  răzbuna fapta identică a lui Iason, care a rămas nepedepsită, învăţaţii persani au făcut din această răpire şi din  cucerirea Ilio­nului capete de acuzare împotriva grecilor, mai ales că între timp Colchidienii deveniseră  tributari împăratului lor. Acelaşi istoric (VII, 62) derivă numele Mezilor de la Medos, fiul lui Iason şi al Medeii  şi relatează că Darius, trecîndu­şi oastea peste Bosfor cu ajutorul unui pod de vase, în ajunul expediţiei  împotriva Sciţilor, s­a îndreptat cu o corabie spre stîncile Cyanee, de unde a contemplat Marea Pontului (IV,  85), ceea ce dovedeşte că trecerea corăbiei lui Iason pe acolo stîrnise legitima curiozitate a Regelui regilor.  Cum se explică excepţionala vitalitate şi răspîndire a legendei Argonauţilor? în nici un caz printr­un exotism  avânt la lettre. După ce au practicat mai întîi pirateria şi raidurile în cursul cărora prădau aşezările de pe  ţărmul mării, micenienii au întreprins mai apoi paşnice şi lungi călătorii comerciale, în scopul obţinerii fie a  cositorului adus tocmai din Caucaz şi necesar făuririi bro n­zului, fie a ambrei din îndepărtata Baltică, obţinută  nu se ştie prin ce intermediari.  Invadarea Greciei de către dorieni, triburi înrudite cu aheii, dar mai înapoiate decît aceştia, a dus, pe de o  parte, la ireversibilul declin al civilizaţiei miceniene, Peloponesul, Creta şi Rhodos fiind cucerite de către noii­  veniţi (între 1100—950 î.e.n.), iar pe de altă parte, la exodul masiv al ionienilor şi eolienilor pe coasta  Anatoliană. Aşa au apărut Ionia şi Eolida, unde au înflorit unele cetăţi precum Miletul, Efesul, Smyrna  (presupusul „leagăn al lui Homer") şi Foceea.  Cu totul altele sînt pricinile colonizării greceşti din secolele VIII— VI î.e.n. Oraşele­state de pe continent şi din  bazinul egean

.  cunosc intense frămîntări politico­economice. Stenochoria — lipsa de pămînt — ca urmare a pauperizării unor  cetăţeni liberi care nu mai au cu ce să se hrănească şi sînt ameninţaţi de sclavie, con­strînge populaţia  excedentară sau nemulţumită să­şi părăsească patria. Karl Marx a caracterizat astfel acest fenomen: „Insu­  ficienta dezvoltare a forţelor de producţie făcea ca dreptul de cetăţenie să depindă de o anumită proporţie  numerică, care trebuia neapărat menţinută. Singura salvare în această privinţă era emigrarea forţată. (Karl Marx,  Friedrich Engels, Opere, voi. 8, Editura Politică, Bucureşti, 1960, p. 581).  Constructorii de corăbii ţin seama de experienţa fenicienilor şi aşa apar corăbii militare „lungi" cu 50 de v îs  laşi (numărul aproximativ al Argonauţilor l) sau comerciale, înzestrate cu o cală încăpătoare. In secolul al VUI­  lea bazinul oriental al Me­diteranei fiind deja ocupat de ionieni, eolieni sau dorieni, doar Marea Neagră  rămăsese complet liberă. Din Neospitalier — Axeinos — cum era denumit iniţial, Pontul devine prin antifrază  eufemistică Euxeinos — adică Ospitalier. Pe ţărmul Propontidei milesienii întemeiază Cyzicum, apoi pe coasta  septentrională a Anatoliei Sinope, Amisos şi Trebizonda, iar în Colchida, la poalele Cau­cazului, Fasis şi  Dioscurias. Megarienii le fac concurenţă, fun­dînd Byzantion şi, dincolo de Bosfor, Heraclea. Pe ţărmul bal­  canic al Mării Negre apar rînd pe rînd cetăţile Apollonia, Odessos, Histria şi Tomis, ajungîndu­se pînă la gurile  Dunării.  în acelaşi timp coloniile greceşti împînzesc Italia meridională şi Sicilia. Toate aceste descoperiri au  repercusiuni asupra legendei Argonauţilor, care se îmbogăţeşte necontenit cu noi episoade, constituindu­se într­  un ciclu nevoit să acopere o vastă arie geografică. Vestigii ale expediţiei Argonauţilor sînt consemnate nu numai  în Pontul Euxin, ci şi în Marea Adriatică şi Tyrrheniană. în secolul al IV­lea Pytheas din Massalia, colonie  întemeiată de foceeni, trece dincolo de Coloanele lui Hercule, descoperind insulele Britanice. La îndemnul lui  Alexandru cel Mare, Nearchos întreprinde o expediţie de la gurile Indului şi pînă la cele ale Eufratului,  descriindu­şi  amănunţit   călătoria'   (325—324   î.e.n.)...  Poetul care avea să­şi lege pentru totdeauna numele de ciclul Argonauţilor, sintetizîndu­l într­o epopee de 5835  de hexametri, cea mai cuprinzătoare operă poetică a vremii sale, s­a născut  în primele decenii ale secolului al IH­lea î.e.n. la Alexandria, capitala Egiptului cîrmuit de dinastia Lagizilor şi  totodată metropolă a literaturii şi ştiinţei din perioada elenistică. Sumarele biografii păstrate de două din  manuscrisele sale ni­l înfăţişează ca discipol al lui Callimachos şi colegul lui Eratostene, făuritorul geografiei  ştiinţifice şi al cronologiei istorice, care a ajuns director al Muzeionului, celebra Bibliotecă regală din  Alexandria, funcţie deţinută şi de Apollonios. Maestrul amîndurora, Callimachos din Cyrene era un poet erudit,  bucurîndu­se de multă trecere la curtea Ptolemeilor, pe care a ştiut să­i măgulească prin operele lui înţesate cu  aluzii mitologice. Adevărat spiritus rector al poeziei epocii lui, cu vederi estetice rigide, s­a declarat duşman  făţiş al poeţilor ciclici, continuatorii lui Homer, şi deloc dispus să umble pe căile bătute de înaintaşi. Fără a  nega meritele Uiadei şi Odiseei, el socotea epopeea un gen perimat, orice mare poem fiind un mare flagel.  Semnificative în acest sens sînt următoarele versuri de la sfîrşitul Imnului către Apollon:  Invidia se furişează şoptind urechii lui Apollon:  —  Urăsc poetul ce nu scrie poeme mari cit largul mării! Goneşte Phebus cu piciorul Invidia, grăind aşa:  —  Asirianul fluviu are puhoaie mari, dar unda lui Aduce din belşug mîl negru şi sumedenii de gunoaie.  Callimachos preferă şipotul de izvor al poeziei lirice, cultivă epigrama sau poemul scurt. Cel care a îndrăznit  să­l contrazică repede şi fără complexe a fost încă foarte tînărul Apollonios. Nu numai că nu s­a sfiit să scrie o  epopee închinată Argonauţilor, dar a şi citit­o în public. Se pare că n­a avut succes, atră­gîndu­şi dezaprobarea  colegilor de breaslă şi, bineînţeles, fulgerele maestrului, care îşi vedea autoritatea ştirbită. A urmat un schimb  de epigrame mai mult sau mai puţin furibunde şi Callimachos şi­a încondeiat rivalul în poemul Ibis, pornind de  la detestabile obiceiuri ale cunoscutei păsări din delta Nilului. Faimoasa polemică literară dintre academicul  Callimachos şi ereticul Apollonios, imposibil de reconstituit căci piesele dosarului s­au pierdut, a avut ca epilog  exilarea mai mult sau mai puţin voluntară a home­ridului la Rhodos. Aici şi­a  cîştigat  existenţa predînd lecţii  de 10 gramatică şi retorică. Altul în locul lui ar fi abandonat epopeea pare i­a pricinuit numai necazuri. Dar el a  refăcut­o şi cizelat­o \reme de cîteva decenii, aşa cum va face şi Ariosto cu Orlando furioso. La o nouă lectură,  poemul s­a bucurat de un succes deplin, iar insularii i­au acordat cetăţenia, socotindu­l de­al lor. De aceea i s­a  zis Apollonios din Rhodos celui alungat din „colivia Muzelor". Asta l­a scutit să aducă umilitoare elogii vreunui  suveran protector. Se spune că la bătrîneţe a fost rechemat în Alexandria şi reabilitat, fiind numit succesorul lui  Eratostene la conducerea Muzeionului. A murit în plină glorie şi a fost îngropat alături de fostul său maestru şi  rival — Callimachos. Cercetările din ultima vreme infirmă această legendă. între anii 270— 265 î.e.n., cînd  avea 30 de ani, Apollonios a fost numit directorul Muzeionului şi însărcinat cu educarea fiului lui Ptolemeu al  Il­lea Filadelful. A deţinut această funcţie graţie faptului că maestrul său Callimachos ar fi renunţat în favoarea  lui. Ruptura dintre ei se pare că a intervenit mult mai tîrziu, cu circa zece ani înaintea morţii lui Callimachos  (240 î.e.n.). Din pricina acestor neînţelegeri şi a faptului că Berenice, soţia lui Ptolemeu al IlI­lea Ever­getul,

 dînd de Ocean.a.  Erudiţia   mitologică excesivă şi geografomania sînt păcate întîlnite la toţi poeţii vremii lui în frunte cu  Callimachos.e. cu toate că a trăit în secolul I î. Strabon însuşi în Geografia sa  fCartea întîi. şi nici nu  se putea să fie altfel. I. geografice sau  etnografice de un evident pro­  1  Strabon. beneficiind nu numai de geniu. geografi. care au consacrat expediţiei  Argonauţilor lucrări de sine stătătoare.  fantezia poetică avînd alte legi şi scrupule decît geografia. p. Apollonios a consultat toţi scriitorii notorii sau obscuri.e. Nau­cratis.n. note şi indice de Felicia Vanţ­Ştef. de catalog savant. din care Apollonios a reţinut mai ales  comparaţiile epice. care întregeau Uiada şi Odiseea şi  erau atribuite pe nedrept lui Homer. şi la figurat. ci un poet savant. apoi pe Pad. dar care  nu comunică între ele.   evită  îndeobşte  anacronismele. \ în  ceea ce priveşte drumul pe care l­au ales Argonauţii la întoarcerea din Colchida. unii savanţi ai zilelor noastre au fost surprinşi de absurditatea  aparentă a itinerarului din Cartea a patra.e. datorată faptului că despre fluviile din centrul Europei contemporanii  lui Apollonios aveau cunoştinţe destul de vagi. poetică!  După tradiţionala invocare a Muzei. Potrivit altei versiuni.)  sau numai cîteva capitole: logografi. istorici ai diverselor colonii apărute pe ţărmurile unde se presupunea că ar fi poposit  Argonauţii la ducerea sau la întoarcerea lor din Colchida  etc.  Argonauticele sînt rodul unei temeinice documentaţii multilaterale.era originară din Cyrene şi susţinea pe concetăţenii ei. fluvii parţial navigabile. argint şi fier a acelui ţinut mărturiseşte adevărata pricină a expediţiei Argo­  nauţilor pentru care şi Frixos a pus la cale. grecii au aflat de prin secolul X î. scrise în timp ce conducea Muzeionul  sau după aceea. ci şi marginea Asiei. teban şi troian). cum face Homer. cit şi în Cartea a doua întîlnim ncinteresante digresiuni mitologice. dar Fasis a fost pînă tîrziu nu  numai graniţa nordică a vastului imperiu persan.n. Pînă şi în poveştile din O mie şi una de nopţi el trece drept un munte inaccesibil şi capătul lumii. ignorînd utilitatea lor informativă. existau mai multe variante. ci şi de un avans de mai multe secole. preocupat să reconstituie cu migală de  arheolog mozaicul unei legende străvechi care  a făcut  înconjurul lumii eline şi  la propriu. el face următoarea constatare interesantă: „Se povesteşte mereu şi  despre vrăjitoarea  Medeea iar bogăţia în aur.n. în schimb.  Paşnica expediţie a Argonauţilor stă departe de suflul eroic al Iliadei. insulă care a atins în epoca elenistică apogeul dezvoltării sale. Editura  ştiinţifică.  Potrivit uneia. Canopos.  înfăţişînd tîrzia şi aventuroasa  întoarcere  acasă  a  ultimului dintre    asediatorii Troiei. avînd un caracter enciclopedic. au străbătut Libya cu corabia Argo în spinare şi astfel au ajuns la lacul Triton. Studiu introductiv. ca de pildă poetul sau prozatorul cipriot Cleon din Kourion (secolul IV  î.. Celelalte opere (epigrame. Apollonios a fost constrîns să  părăsească Alexandria şi să se retragă la Rhodos (246 î.   Cu toate că modelul său este Homer. trage­  11 diografi. cînd  se referă la Colchida. preferind vechile denumiri ale localităţilor menţionate. Geografia. meritele şi scăderile inerente ale epopeii lui Apollonios nu sînt de natură  ştiinţifică. Callimachos şi Eratostene. desigur în versiunea cizelată la  Rhodos. Este conştient că scrie o epopee de factură prehomerică. nu cîntase legenda  Argonauţilor.e. o astfel de  călătorie. care îi permitea să facă un curriculum mundi.  12 13 zaism. Spoetul înşiră în circa  200 de versuri pe toţi cei 53 de Argonauţi. Rin şi Ron. în această manieră fastidioasă. dar are contigenţe numeroase cu Odiseea. Fie la  Alexandria. Apollonios  subliniază caracterul panahean al expediţiei într­o epocă în care tradiţiile panelenismului fuseseră aproape  uitate. adaptîndu­le subiectului şi spiritului vremii. fără ca să se mai întoarcă niciodată în oraşul  natal. Ea stăruie şi la Apollonios. mai înainte. poeme închinate întemeierii oraşelor Alexandria. în orice caz.  Geografia homerică are aura mitului şi a poeziei. Acest lucru interesează prea puţin din punct de vedere estetic.  Cnidos. Doar Argonauticele au ajuns pînă la noi. fie la Rhodos. Deprinşi cu exactitatea descrierii ţărmurilor Mării Negre. ei au plutit pe Fasis în sus pînă la Marea Caspică şi.  Atît în Cartea întîi. Istrul propriu­zis era socotit afluentul din partea  dreaptă a Marelui Istm şi se vărsa în Adriatica.  aşa cum făcuse şi Homer. voi. ci bineînţeles.  204. înlăturarea acestor . deoarece Caucazul părea o stavilă de  netrecut. faţă  de care trebuie să se arate cit mai informat. curgînd adică în sens contrar. precum şi un tratat gramatical îndreptat împotriva lui Zenodot). Apollonios a preferat o a  treia variantă. mai ales în timpul fantasticului  voiaj trans­euro­pean pe Dunăre şi afluentul ei Sava. dispărînd apoi în anonimat. //. s­au îndreptat spre Marea  Roşie." 1  într­adevăr.). mai  puţin complicată dar şi mai puţin atrăgătoare pentru poeţi. n­au supravieţuit. chiar dacă ele fuseseră date uitării.   Ca  atare.n. 39) nu se îndoieşte de această inexactitate. familiare navigatorilor elini.}fiindcă  nici una din numeroasele poeme ale ciclului epic (mitologic. f. unor ascultători fără pregătire literară. notiţe introductive. în loc să intre direct în acţiune.. traducere. ci unor cititori culţi. Dar majoritatea celor menţionaţi încă de la început rămîn simpli figuranţi.  din primele două cărţi ale Argonauticelor. Apollonios nu este un aej. peste care cititorul modern este tentat să sară. Drumul lui Odiseu se  interferează cu cel al Argonauţilor şi atunci Apollonios apelează la fondul de aur al folclorului marinăresc elin. El nu se adresează. ei au trecut tot prin Bosfor. ca rapsozii. un voiaj cu nenumărate peripeţii prin meleaguri  puţin cunoscute. de acest străvechi El Dorado.

 debarasat de balastul erudiţiei mitologice şi geografice. subiect tratat şi de Teocrit în Idila a XIII­a. realizînd un magistral tablou al fetei care iubeşte pentru prima  oară. M. 1956). care va avea un destin strălucit  14 în romanul universal. demon­strînd vigoarea şi vitalitatea eposului elin. în romanul lui Robert Graves. chiar dacă  l­a  întrecut  în   unele  privinţe. omul de aramă din Creta.\Sînt însă destule episoade  frumoase în Cartea întîi.n. venit să ceară Lîna de aur.pasaje anoste^ste aşadar scuzabilă.  moştenite de Colchidieni de la presupuşii lor strămoşi egipteni. de către o nimfă. prezent în principalele  episoade: uciderea premeditată a lui Apsyrtos prin atragerea lui în cursă de către Medeea.n. ea se trezeşte în pragul sinuciderii. avînd însă mai multă concentrare. Argo­nauticele sale au fost citite cu  asiduitate. oprindu­se  la cîntul al VIII­lea. survenită la  Rhodos. şi în  poemul lui Dimos Rendis. Hyp­sipyle către Iason şi Metamorfoze. care contrastează cu Argonauţii. care au analizat două piese vestimentare dintr­un mormînt din Crimeea. // vom reîntîlni peste aproape două milenii de la apariţia epopeii lui Apollo­nios: în  tragedia lui Corneille.'Sînt  însă şi scurte apariţii remarcabile de bătrîni. precum Tmeus şi Polyxo.). Ei nu  s>  15 lipsesc nici din opera lui Ovidiu (Heroide. Cartea a Vil­  a) care. atribuit pe nedrept lui Orfeu. Valerius Flaccus (mort în jurul anului 90 e.  contemporan cu August. fără să mai nareze întoarcerea   Argonauţilor.  în Cartea a cîbua sînt demne de semnalat: apariţia de coşmar a prorocului Fineus. ci ji vrăjitoarea. făcîndu­l să stea cu cinste alături de Teocrit şi Callimachos. Tema  urmăririi. După moartea lui Apollonios.P. apare mai întîi aici. Cucerirea Lînei de aur (1661). a tradus în latineşte toate cele patru cărţi. Intuind că inovaţia lui Apollonios  din Rhodos lărgea cadrul preponderent faptic al eposului homeric. dominată de ^maiestuoasa prezenţă a lui Heracle: lansarea corăbiei Argo. înainte sau după stingerea din viaţă a lui Eratostene (192 î. care apare ca protagonist şi povestitor: modest rezumat al epopeii lui  Apollonios. iubirea. oi cu lină foarte fină.L. Rafinamentul alexandrin al artei sale se vădeşte nu numai în  minuţiozitatea descrierilor. care face această  tristă concesie spre a­şi salva viaţa şi iubirea; căsătoria lor romantică din insula Feacienilor; în sfîrşit. însă lucrarea lui s­a pierdut. poemul  cosmogonic prin care hieraticul aed Orfeu domoleşte sfada pricinuită de nesăbuinţa arţăgosului Idas. W. Medeea personifică nu numai iubirea vulcanică.  ajutînd­o cu temutele  sale atribute de vrăjitoare. Şi imitatorii sau traducătorii n­au întîrziat să apară. Nici un poet nu mai înfăţişase  pînă atunci iubirea ca un  proces evolutiv. o fac pe Medeea să­şi învingă scrupulele şi să treacă în tabăra cealaltă. doi cercetători englezi. Cartea a patra rămîne superioară primelor două. transpus în româneşte de Ioanichie Olteanu  (E. Hedges de la „Agricultural Research Council" din  Edinburgh. aventura şi romantismul  călătoriei ci şi marea.  îndeobşte nişte tineri inimoşi.S. au ajuns la concluzia că pe  ţărmul Mării Negre existau încă în secolul V î. ci şi în ingeniozitatea comparaţiilor. . Ea a rămas neterminată. ca şi maestrul său. împreună cu presentimentul aventurii. prezentat cu o veridicitate de maestru al analizei psihologice. ajuns în exil la Tomis. adevărat Tantal terestru  crîncen pedepsit de Zeus pentru prometeica sa dragoste de oameni; trecerea corăbiei Argo printre Stîncile  Cyanee. 9). popasul  în insula Lemnos şi răpirea lui Hylas. mai puţin cunoscută decît Medeea sa; în trilogia  dramaturgului austriac Franz Grillparzer. Setea de viaţă şi  rugăminţile unei surori care îşi vede copiii primejduiţi de soarta neagră hărăzită de aprigul  Aietes şi frumosului  oaspete. Vergiliu a creat­o pe Didona. Dar cum le­au descifrat vechii greci? Acum  cîţiva ani. Ne­a parvenit  epopeea omonimă a lui C.   învăţînd  din  marea artă   a predecesorului său pe care. în privinţa cărora se poate spune că rămîne un  demn continuator. Conştientă de faptul că nu se poate împotrivi noului sentiment care o subjugă treptat şi necruţător şi că  acceptarea lui echivalează cu trădarea familiei sale regeşti. povesteşte că acolo a avut loc uciderea lui Apsyr­tos şi tăierea lui în bucăţi de  către Medeea (Triste. intitulat tot Lîna de aur (1944).  peripeţiile africane ale Argonauţilor şi strania întîlnire cu Talos.A. Lina de aur (1821) ; în poemul romanticului prerafaelit englez  William Morris. Apollonios dă întreaga măsură  a marelui său talent prin excelenţă descriptiv. graţie precipitării acţiunii. Ryder şi J. aşa cum o vom întîlni în literatura  medievală. la o primă traducere a epopeii apolloniene. poem de 1382 de hexa­  metri. lesne cuprinşi de o disperare adolescentină cînd au de întîmpinat greutăţi  deosebite. Epistola a Vi­a. III.   nu   l­a putut eclipsak. Este cazul Argonauticelor. era vorba de o carte scrisă pe o blană de berbec: ea conţinea secretele alchimiei.e.  coexistenţa poemului­fluviu şi a poemului scurt. greu de întrecut.  Taina care învăluie preţiosul obiect adus de Iason din Colchida nu s­a risipit nici în zilele noastre. Homer..  atît  de familiare  corăbierilor. cu care se  aseamănă prin caracterul ei fragmentar. cu capriciile şi monotonia  ei.  Apollonios nu excelează în zugrăvirea^personajelor masculine. care se izbesc una de alta ca munţii din basmele noastre; disperarea Argonauţilor pricinuită de  moartea cîrmaciului lor Tiphys etc~\  în celebra Carte a treia. Ceea ce i­a determinat să presupună că . Apollonios a infirmat o dogmă. ca o punte firească între Homer şi  Vergiliu. L. bine conturate dar lipsite de complexitate. Potrivit  Lexiconului Suda (secolul X). \£n versurile lui Apollonios sînt prezente nu numai tinereţea.n.  Scriind Argonauticele. Viaţa şi moartea lui Iason. care nu aduce decît puţine lucruri noi (sînt menţionaţi Geţii dar situaţi în Sciţia).). Varro din Atax. Argonauţii.  GeşTnu se ridică la nivelul ilustrei sale surori.e.

  ION ACSAN  Argonauticele lui Apollonios din Rhodos. au aşezat­o pe bolta  cerească. Paris. Gillies.  1964  APOLLONIO RODIO. fiind înlocuit de Eros.  iar eroii ei navighează pe Istru în sus. TRADUCERE ŞI NOTE  APOLLONII Argonautica. XXII)...a.  Am menţionat în bibliografia anexată prefeţei traducerile pe care le­am 'consultat cu intermitenţă în lungul  răstimp al transpunerii Argo­nauticelor alexandrine în româneşte. 1893.  Leipzig. cînd Lucius Mummius a jefuit Corintul. LEGRAND. Potrivit spuselor lui Plutarh  {Despre Isis şi Osiris. Bucureşti. 1941  PAUL HÂNDEL. pe care el a expus­o în templul lui  Poseidon din Istm. parte în proză şi parte în versuri. graece et latine. cum indicibus nominum et rerum.  APOLLONIUS RHODIUS.  Paris. Libro I. Apollonios de  Rhodis et   Virgile.  C. Apollonios de Rhodes — maniere et coherence. 1967  PIERRE LEVEQUE. Seaton. se vor  îmbarca pe puntea ei. Edited with Introduction and Commentary by  Marshall M.  1  Am folosit ediţia îngrijită de Hermann Frănkel (Oxford. E.   1954  R OBERT GRAVES. Apollonio Rodio. A. J. spre a­şi începe periplul lor zodiacal. 1964  ANDRE HURST. traduction francaise par H. 1967  B. Paris.  Anticii nu s­au îndoit niciodată de istoricitatea ei.  DE LA VILLE DE MIRMONT.  1924  P. Berlin. Paris.n. Zur dichterischen Kunst in Apollonios Rhodios Argonautica (Die Gleichnisse).aceasta ar putea explica legenda expediţiei Argonauţilor. traduzione e commentario a cura di Anthos  Ardizzoni; The Argonautica of Apollomus Rhodius Book III.   1940  APOLLONII R HODII Argonautica recognovit brevique adnotatione critica instruxit Hermann Frănkel. Phebus. Le Argonautiche. Caussin de Perceval. PREFAŢĂ  AUGUSTE C OUAT. văzînd în Iason pe cel mai vechi dintre corăbierii lor şi l­au  cinstit ca un ocrotitor al navigaţiei. apare pentru prima dată într­o traducere românească cvasiintegrală şi  mixtă.  APOLLONIOS DE  RHODES. 1891 H. Prin gura Pontului  trecură. şi printre Cyanee Stînci  Cu trainic înjghebată Argo 4  spre  5  dobîndirea Lînei de­aur  . Leipzig. traduzione e commentario a cura di Anthos Ardizzoni. 1930  H ORST FAEBER. GRAMATOPOL. f..  Paris. traduit de l'anglais par A. Berlin. Oxonii. Paris. Catania. 1940. London. Traducere şi note de Iorgu Stoian. veniţi de pe Terra. Le Argonautiche.  1894  PH. Cambridge. umflat de ploi. Die orphischen Argonautika in ihrem Verhăltnis zu Apollonios Rhodios. N­a trecut multă vreme de la primirea  6  acestui oracol şi iată că Iason. La poesie alexandrine. 1969  ANDRE BONNARD. alături de Dioscuri. Die Argonauten. testo.  Paris.  Geschichte   der   griechischen   Litteratur   in   der   Ale­  xandrinerzeit.  traduction nouvelle avec notices et notes de Joseph Trabucco. verdeutscht von Thassilo von Scheffer. Parisiis. în vecinătatea constelaţiei Orion. convinşi că ea avea forma corăbiei lui Osiris.  Civilizaţia elenistică. iar pentru note am apelat la  volumele Apollonio Rodio. Editit F. Acolo aşteaptă ziua cînd alţi Argonauţi.  Regele Pelias aflase printr­o prezicere că în viitor îl aşteaptă cumplita soartă de a pieri ucis de acela pe  care îl va vedea în mijlocul poporului avîrd o singură sanda.  1940  H ELMUT V ENZKE. De la Euripide Ia Alexandria. The Argonautica with an english translation by R. S. Erster Bând.  Oeuvres de CALLIMAQUE suivies de Mimes d'H^RONDAS et du Chant III des Argonautiques D'APOLLOXIOS DE R HODES. editore Ambrosio  Firmin Didot.  ­. păşind de­a latul rîului Anauros  . Libro I.a. testo. voi.   MDCCCXL  APOLLONIOS DE  RHODES Jason et Medie ou La conquete de la toison d'or.  f. voi evoca vestite fapte Şi cum bărbaţii din vechime. Beobachtungen zur epischen Technik des Apollonios Rhodios. Paris. plinind porunca lui  2  3  Pelias *. traduit du grec par J. 1964). ANTHOS ARDIZZONI. vechii egipteni. La Toison d'Or (The Golden Fleece).  1932  FRIEDRICH MEHMEL.  Munchen. der Nersessian. Bucureşti. a dispărut în 146 î. La poesie alexandrine sous les trois premiers Pto­lemees. III.  1912  APOLLONIOS DER RHODIER. Civilizaţia greacă. Corabia Argo.e. Lehrs. a reuşit să­şi smulgă . 1928; Die Argonauten. Geneve.  1969  M. pentru text. Hamburg. Virgil und Apollonius Rhodius.  1974  18 c  i ălăuzit de tine. epopeea din care Ares lipseşte cu desăvîrşire. Les Argonautiques.   1882  FRANZ SUSEMIHL.  16 Bibliografie  A. Le monde hellenistique. Edizioni  dell'Ateneo. de la Viile de Mirmont. verdeutscht von Thassilo von  Scheffer.

 tăcuţi şi cu capetele  plecate. ei străluceau ca stelele printre nori.­nfăşurat în giulgiul morţii. O. l­am auzit pe craiul Pelias  rostindu­şi crîncena poruncă! Atunci aş fi fost pusă în mormînt de mîinile tale dragi. iar aceştia făcură întocmai. pentru ca pe mare sau printre seminţiile străine. Dar acum nu pot fi scutiţi de lunga călătorie. Pe­ntinsa mare cîte drumuri au  colindat şi  ce măreţe Isprăvi au făptuit. Era  singurul dar pe care îl mai aşteptam de la tine. pînă deunăzi preamărită mai mult decît celelalte  femei. Muze. îndreptîndu­se spre vasul lor. în casă slujitorii şi slujitoarele se adunaseră în număr  mare; năpădită de griji. regele şi­a adus aminte de prezicere şi l­a însărcinat să plece  într­o expediţie pîndită de multe primejdii. Iar în mijlocul acestora. între timp. o. eroii străbătură cetatea.  Corabia — vestesc aezii care­au trăit odinioară — Chiar dac­a făurit­o Argos. pustiitorul foc va nimici palatul lui Aietes  în ziua cînd el se  va împotrivi să le dea — fără a crîcni — Lîna de aur. ca să ia parte la ospăţul dat de acesta în cinstea tatălui său Poseidon  şi a altor zei. Văzîndu­l pe Iason.  căci nu mai are pe nimeni care să­i poarte de grijă şi duce o viaţă grea sub jugul unei mame vitrege. să piardă  putinţa de a se întoarce. fiindcă Eileithyia  nu mi­a sortit să am parte de naşteri  mai multe. pradă puhoiului. sub  necruţătoarea povară a bătrîneţii. tîrziu de tot s­a abătut  Năpasta şi de fericire n­avut­ai parte pîn­la capăt.. daţi aripi cîntecului meu!  23  10  S­au adunat atîţia ca să­l ajute pe Aisonide  cu vorba şi cu fapta! Vecinii numeau pe toţi aceşti eroi  Minyeni. mă văd părăsită ca o sclavă în palatul meu pustiu. fiul meu. şi totodată cel pentru care mi­am dezlegat  16  cingătoarea de fecioară odată pentru totdeauna. acolo  12  unde limanul este cunoscut sub numele de Pagasai  din Magnezia. Şi. crescîndu­te. şi vărsă şiroaie  de lacrimi aidoma copilei ce pe furiş îşi îmbrăţişează cu înfocare doica încărunţită şi plînge în hohote. fusese adusă pe lume de Clymena. Alcimede. căci încolo mă simt pe deplin răsplătită pentru osteneala  pe care mi­am dat­o. plîngea şi tatăl. stingîndu­mă în chip jalnic de dorul tău.  La fel de tristă­i şi ursita lui Iason! Ar fi fost mai bine  Ca.  fiind şi deunăzi oropsită de nenu­măratele­i ocări; se tînguie sărmana şi îşi simte în piept inima apăsată  de amărăciunea de a nu i se îngădui să bocească atît cît ar vrea ea — tot aşa lăcrima necontenit  Alcimede cînd îşi cuprindea feciorul şi cu tristeţe în glas cuvîntă astfel:  „Mai bine mi­aş fi dat duhul şi aş fi uitat de griji în ziua cînd. mereu l­a îndrumat  Atena. întrucît cei mai mulţi şi cei mai de seamă se lăudau că descind din sîngele fiicelor lui Minyas  u  . aninîndu­se de dînsul. al cărui trup se întipărise în învelitoarea patului. cu lacrimi în ochi. fără să­i pese  8  de Pelasgica Hera  . mama ^ îşi aruncă braţele după gîtul fiului ei. Alcimede. ca dealtfel şi Iason însuşi. femeile îşi ridicau mîinile spre cer şi prin nenumărate  rugi cereau să li se hărăzească eroilor o întoarcere după voia inimii lor. ce are de gînd Pelias? încotro trimite departe de hotarele întregii ţări acheene  această  14  ceată de viteji? Negreşit că. vai! Nici măcar în vis nu mi­aş fi închipuit că fuga lui Frixos îmi va pricinui  nenorocirea asta!" . copila lui  Minyas. mama amuţise şi de­o adîncă durere era stăpînit fiecare; împreună cu ei. datorită lor. Astfel a venit degrabă la  7  Pelias.  După ce slujitorii pregătiră toate lucrurile cu care sînt înzestrate pe dinăuntru corăbiile. şi  multe greutăţi au de întîmpinat cei care pleacă!"  Aşa îşi ziceau ici­colo unii orăşeni; la rîndul lor. să fi zăcut întins sub glie  Mai înainte ca să afle de expediţia cumplită!  De­ar fi înghiţit talazul negru pe Frixos cu berbecul lui  15  Cînd a pierit fecioara Helle  ! Dar iată că grai omenesc  A căpătat jivina crudă spre a pricinui apoi  Şi griji şi supărări o mie nefericitei Alcimede!"  Aşa îşi vorbeau femeile în ajunul plecării eroilor. atunci cînd  nevoia îi mînă pe oameni să ia calea mării. Oricine îi  vedea trecînd zoriţi şi gătiţi cu arme.din mîl doar o sanda. cel  care înainte vreme mi­a adus atîta cinste şi faimă. Vai mie. a cărui mamă. De pretutindeni alerga înaintea lor  o mare mulţime de oameni. Acum voi spune cum se cheamă şi din ce neam se trag eroii. una  spunea celeilalte:  „Şi­asupra ta. biata de mine. îşi zicea:  13  ^Stăpîne Zeus. iar cealaltă a rămas pe fundul apei.  Atunci Iason căută să le aline supărarea prin cuvinte de îmbărbătare  24  şi porunci slujitorilor să i se aducă armele de luptă. Iată însă că eu.

 dragii mei. în această privinţă. care veneau dinspre cetate în goană şi  mult se mai minunară cînd îi văzură cum îşi dădeau toată osteneala să încalce porunca lui Pelias 19 . pentru ca ea să­l poată străbate.  dacă voi începe prin a­i aduce jertfe. Mai apoi înclinară  corabia peste primele bîrne. fiind cel dintîicarese aşternu la treabă; ceilalţi se sculară şi îi urmară exemplul. se opri. Şi pînă vor  veni slujitorii mei.  18  Pg_gigluj_nului Xantos  — aşa trecea şi Iason prin mul­  25  ţimea oamenilor din popor şi iată că se auzi un strigăt.   îşi  îngrămădiră   veşmintele pe o netedă stîncă a ţărmului.  După ce părăsi pietruitele străzi ale oraşului. el însuşi se grăbi să iasă din casă. ca să nu devii o piază reapentru corabie. Cată să te­mpaci  * cu soarta ce ţi­a fost hărăzită. pentru a lua parte la întrunire. ^au dir întin^ Licie. Iason îi spuse:  „Nu căuta cu orice preţ să sădeşti în pieptul meu o tristeţe fără leac. Iason se feri să­i  descoasă pe fiecare în parte şi îi pofti pe toţi să stea jos. călăuzindu­mă pe căile mării. rămînînd la locul său.Aşa se tînguia. legară zdravăn corabia cu  un odgon ale cărui fire erau bine răsucite înăuntru. Cel ce ne­a adunat aici să stea în fruntea cetei noastre!"  Acestea fură mărinimoasele­i cuvinte şi toţi încuviinţară porunca lui Heracle.  ca pînă deunăzi. fiul lui Arestor. boceau deopotrivă. Pelopeea. nespus de bucuros. Tinerii se întoarseră spre neînfricatul Heracle. unde fu primit de soţii lui de  drum. Tocmai atunci îi zăriră pe Argos şi pe Acast. dedesubtul carenei. cu toţii căutînd să­l îmbărbăteze deopotrivă. la care noianul nu ajungea cu valurile sale şi  numai talazul furtunii o spăla uneori. iar în jgheabul acela aşezau bîrne netezite cu grijă. oricît de abătută ai fi. n­a mai rămas nimic care ar putea întîrzia. şi toţi într­  un glas îi cerură să le fie conducător; dar el. ci doar vor spori numărul durerilor  tale. Cu  el se întîlni bătrîna Ifias. aşa că Iason o depăşi. Mîngîind­o cu  vorbe drăgăstoase. supraveghetorii staulelor care au datoria de a mîna încoace doi tauri aleşi cu grijă  din cireada. Lor le grăi cu însufleţire fiul lui Aison:  „Toate lucrurile cu care îndeobşte sînt înzestrate corăbiile se află la locul cuvenit şi aşteaptă.  Aibi încredere în alianţa noastrăcu Atena şi în oracole. gemînd întruna. în stirşit. Nu voi consimţi şi nici nu voi îngădui cuiva să fie de altă  părere. Ei se aşezară pe  sulurile de pînză şi chiar pe catargul întins pe pămînt. Pe măsură ce înaintau.păşeşte Apollon dincolo de pragul templului  1/  său plin de. să tragem la  sorţi băncile. de  îndată ce va sufla vîntul prielnic. potrivit sfatului lui Argos. una după alta. ajunse la ţărmul Pagasidei. împreună ne vom întoarce în Hellada şi împreună ne  vom croi un drum spre ţara lui Aietes; fără să vă pese de nimic. săpau mai  adînc. sau din Pytho. iar eroii se  adunară în faţa lui. dînsa nu mai apucă să­i spună nici o vorbă. să împingem între timp corabia în mare şi. preoteasa Artemidei care ocrotea cetatea şi ea nu se sfii să­i sărute mîna  dreaptă; oricît de mult ţinea să­i grăiască. Mă vor însoţi pînă în port gto7P  f^ffiîŢ^  Zicind acestea. Kâmn acasă liniştită. care prin oracolul său a făgăduit că mă va îndruma. Precum . Apropiindu­se de ea. miresme diiLdiyinul Delos sau din Claros  . înainte de îndeplinirea poruncii regeşti". care­l aşteptau laolaltă în preajma corăbiei Argo. deoarece lacrimile tale nu  mă vor apăra de năpastă. de o seamă cu locul pe care­l ocupa  corabia. Pe am­bele­i laturi . în sprijinul pe care mi­l vor da erou.  îndată după aceea săpară de la proră şi pînă la mare un şanţ lat. şi cuvîntă astfel eroilor dornici să­l asculte:  „De vreme ce mi­aţi încredinţat mie grija gloriei voastre. mamă. care stătea în mijlocul lor. Apollon. împinsă de braţele lor. nu avem nici o pricină de a întîrzia pornirea noastră în larg. strînse în jurul ei. gata de  plecare. iar slujnicele.   întîi şi­ntîi. astfel încît ea să lunece încet­încet pe deasupra lor. fu lăsată în urmă de cei tineri. Neaşteptate  X sînt nenorocirile pe  care zeii le trimit oamenilor. pentru ca  scîndurile să stea strîns ţintuite de piroanele lor şi să poată face faţă potrivniciei valurilor dezlănţuite. căci Phebus ne_­­a— trimis prielnice  răspunsuri şi. punînd la locul lor toate sculele ei. îşi ridică braţul drept şi zise:  „Nimeni să nu­mi atribuie această cinste.  Argos.  Aşa glăsui el. Acum să­l înduplecăm pe Apollon prin jertfe. De asemeni să înălţăm pe ţărm un altar închinat Ocrotitorului celor ce urcă  20  pe punte  . întinzîndu­l şi pe­o latură şi pe alta. împreună cu  s  slujnicele tale. pregătind degrabă un ospăţ.  26 plecarea noastră. din pricina  mulţimii grăbite şi fiindcă era înaintată în vîrstă. aşa că. avea pe spinare o piele de taur cu părul negru şi aceasta îi ajungea pînă la  glezne; celălalt purta o frumoasă mantie dublă pe care i­o dăruise sora lui. Dar.  îndepărtîndu­se. Atunci se ridică în  picioare războinicul Iason. pe  cel mai bun dintre voi alegeţi­l  acum drept conducătorul vostru. care se va îngriji de toate şi va hotărî dacă printre străini vom prefera  războiul sau pacea!"  Aşa glăsui Iason.

 sînt hărăzit să mor undeva departe. datorită greutăţii prea mari; în sfîrşit. animalul se nărui pe  coarnele sale amîndouă. Aisonide? Descarcă­ţi sufletul în faţa tuturor. De­o parte şi de alta potriviră vîslele în inelele lor.   îşi   proptiseră   picioarele   în pămînt şi  21  împingeau din răsputeri. corabia lunecă în mare.  27  După ce le­au pus la cale pe toate cu multă pricepere. le jupuiră.  Straşnic răsună strigătul său de îmbărbătare; încleştîndu­şi nu­maidecît   puterile. şi­ţi vom trimite numeroase alte ofrande şi la Pytho. se aşezară în stînga şi în dreapta corăbiei. purtînd numele tatălui meu!  Cînd am întrebat oracolul din Pytho. cugeta la toate primejdiile care­i pîndeau şi avea înfăţişarea unui om  abătut. Tiphys a primit sarcina de  a mînui cîrma corăbiei cu carenă frumoasă. veţi avea parte de nenumărate încercări grele.  Fără zăbavă au pus pe altar crengi de măslin uscat.  24  iar ceilalţi pregătiră apa purificatoare  şi orzul sacru.  Totuşi Iason. pentru ca. o. fără să se mai tragă la sorţi; cu deplinul consimţămînt al tuturor. Zeu ce săgetezi departe. în viitor îţi vom jertfi tot atîţia tauri falnici cîţi oameni  25  se vor fi întors acasă cu bine. invo­cîndu­l  pe părintescul Apollon:  „Dă­mi ascultare. şi se întinseră unul lîngă altul. pe fiecare urmînd să stea cîte doi oameni. rege. Fie.   cu un singur brînci  voinicii urniră corabia din locul unde zăcea   înţepenită. îi tăie puternicele tendoane şi. Călăuzeşte dar corabia cu teferii mei soţi pînă la  ţintă şi fă­i să se întoarcă nevătămaţi în Hellada. primeşte de la noi jertfa de faţă. scoţînd strigăte. Eu însă. Sub carena cea grea. dar pînă atunci. unde au  23  înălţat un altar închinat lui Apollon supranumit Ocrotitorul Limanurilor şi al Celor ce urcă pe punte  .. în timp ce se ruga. spre a­i îndemna pe tineri să se opintească la momentul potrivit. bîrnele gemeau strivite şi din ele se înălţa un fum  negru. fără a şovăi. Doar ei amîndoi au avut parte de banca  din mijloc. năpădit de griji. Tare se mai bucură Idmon  28 cînd văzu că. în timp ce ei o îmbrînceau de­o parte  şi de alt©. pe care îi mînau din urmă. Apoi Iason rosti următoarea rugă. şi în Ortygia  . aparte  22  de ceilalţi eroi. bucurîndu­ne de  vreme frumoasă!"  Aşa cuvîntă el şi. în vederea jertfirii juncanilor. împingînd­o deopotrivă cu braţele.  Atunci Tiphys se sui pe corabie. drept răsplată pentru călătoria noastră. care rămase întinsă la pămînt. ca să putem străbate marea. căci astrul zilei coboară de­acum spre cernita­nserare. prima pe care ţi­o închinăm  pentru corabia Argo. prin silnică menire a  26  unei zeităţi. tinerii se bucurară că se vor întoarce cu bine. mai întîi şi­au tras la sorţi locul pe banca  vîslaşilor. le spintecară. lui Ancaeus. ultimul îşi doborî repede victima. Trăgînd iute de odgoane. Banca din mijloc i­a revenit lui Heracle şi. Cu o lovitură de măciucă în creştetul capului. Cu securea de aramă Ancaeus  izbi grumazul lat al celuilalt juncan. şi­au  pus cingătoare voinicul Ancaeus şi Heracle. Bănuind ce­l frămîntă. rege ce sălăşluieşti în Pagasai şi în cetatea Aisonia. cît şi la întoarcere. păzindu­se de nesăbuinţa cu urmări neplăcute. Iason turnă apoi libaţii de vin curat.  atunci toţi tinerii aşternură pe nisip un strat gros de frunze uscate de­a lungul ţărmului mării  înspumate.  Aşa grăi el; auzindu­i prorocirea. legînd capetele lor ieşite în afară de piroanele care le susţineau;  împărţiţi în două cete.  Acum însă. Soţii de drum înjunghiară degrabă vitele. eu îmi părăsesc patria cu ajutorul acestei  corăbii. S­adie prielnica boare. au fost arse pe lemne  despicate cu grijă. Aveau în faţa lor bucate din belşug şi vin dulce pe care  paharnicii îl turnau din ulcioare. adu­cînd Lîna de aur. aproape de  frunte. dar ursita lui Idmon îi  întrista nespus. voi vă veţi întoarce acasă.întoarseră vîslele cu josul în sus. ca eu să dezleg într­un ceas  bun funia. el tălmăci astfel gîndul fiului Latonei:  „Prin voia zeilor şi a ursitei. Numai­decît. La ceasul în care soarele a trecut binişor de statornica culme a amiezii iar piscurile au  şi început să­şi arunce umbra asupra ogoarelor. Cei mai tineri dintre soţii de drum îi tîrîră în preajma altarului. căci tu eşti propovăduitorul acestei expediţii. între timp boarii lui Aisonide despărţiseră de turmă  doi juncani. plecat de aici. Simţi cum te năpădeşte şi . potrivit sfatului tău. o. căzînd în faţă. cel care locuia în cetatea Tegea  . să las în urma mea un nume glorios". atît la  ducere. flacăra jertfei era strălucitoare şi că fumul propice se înălţa în  rotocoale roşietice. aşa cum fac cei mai mulţi tineri care petrec şi  glumesc la un ospăţ stropit cu vin. înălţară  catargul şi pînzele cu ţesătură măiastră şi aduseră merindele pentru drum. iar Pelionica  Argo se deplasa repede. le retezară  buturile hărăzite jertfei şi toate aceste bucăţi. împrăştie boabe de orz sacru. ţîşnind de pretutindeni. înfăşurate în belşug de grăsime. pe întinsul pămînt al Asiei  . tinerii o  împiedicară să se depărteze prea mult. Stăteau voioşi la taifas. mi­ai făgăduit că­mi dezvălui felul cum va decurge călătoria pe  mare. Idas îl dojeni cu glas tare:  „Ce gînd îţi dă mereu tîrcoale. Funestul zbor al păsărilor  m­a făcut să ştiu dinainte ce soartă mă aşteaptă şi totuşi. Mai apoi au rostogolit pietre pînă la malul mării.

 ciulind urechile cu toţii. cu ochii  plini de lacrimi. apucînd cu amîndouă mîinile o cupă plină cu dulce vin neîndoit cu apă. unul după altul. cu care tu nici pe  departe nu te asemuieşti în voinicie. pe boltă. Căci înlăuntrul ei fusese împlîntat un  32  trunchi sfînt de stejar adus din Dodona  . dar Idmon fu cel care îi grăi fără  înconjur:  „Smintitule! Asemenea nefaste gînduri vei fi avut şi pînă acum sau poate. Titanii. îţi creşte inima în piept şi te îndeamnă să­i sfidezi pe zei ? Astfel de vorbe  29 trebuie să spui cînd vrei să­mbărbătezi un soţ de drum? Tu ai rostit cuvinte de­a dreptul nebuneşti. şi noianul  mării Au fost odată strîns unite. Cu toţii strigară de­a valma.  Cînd însă luminoasa Auroră. bînd numai  vin curat. în ziua aceea din slava cerului toţi zeii priviră corabia şi stirpea ei de viteji  semizei. rîse în hohote şi. spulberîndu­l cu vuiet  mare; intre tîmp~d"e­u parte şi de alta spuma ţîşnea din întunecata ~mare7 ce se tînguia amarnic din  pricina puternicelor lovituri ale voinicilor vîslaşi. Cum el fu alungat de Cronos. o goli pînă la  fund şi îşi stropi buzele şi barba neagră. pe atunci cei mai destoinici năieri care cutreierau noianul. cu toată puterea lor. Apoi cumplita dezbinare le­a despărţit pe  fiecare; Le­nfăţişă cum sus. nici bătălia pierdută atîta timp cît vă­nsoţeşte Idas — chiar dacă s­ar împotrivi  27  şi­un zeu! Iată ce sprijin îţi dau eu. au fost răpuşi de către Apollon  cu­naripate­  le­i săgeţi!"  29  întocmai i­a zis Idmon. atunci se trezi Tiphys şi de îndată îşi îndemnă  soţii de drum să se suie în corabie şi să aşeze vîslele la locul lor. se turnau în mare libaţii de vin. aruncîndu­i priviri piezişe.în . cuprinse de flăcări. înmărmuriţi: atîta vrajă stîrnise cîntul lui Orfeu. De­acum funiile erau trase pe punte. Ciclopii zămisliţi de Glie Nu­l  înzestrau pe­atunci cu arme — şi fulgerul. şi se aşezară în ordine. strigînd la ei  Şi nu i­ar fi oprit chiar Iason. căci nici în Zeus nu aflu sprijin precum găsesc în arma mea: nu vă  adastă jalnica năpastă. Cîntînd. Cîntă apoi cum prima oară domniră peste­Olympul nins Şi Ophion  şi Eurynome. izbeau cu vîslele~ năvalnicul talaz. şi cerul. bat~pamîntul în cadenţă cu ţâlgile Tor~ sprintene  — tot aşa şi ei. pentru ca fiecare să vîslească de la  locul său.  33  Aidoma^ţinerilor care. Deşi tăcea. după cîntecul lăutei. învins de braţul său în luptă. Şi în lumina soarelui armele corăbiei care pleca se  învederau ca flăcările; necontenit în urma ei rămîneau lungi dîre de spumă asemenea cărărilor ce  străbat un cîmp verde.  28  Zice­se că şi odinioară la fel tunau şi fulgerau în contra zeilor feciorii lui Aloeus  . Dar amîndoi. Vitejii se  îndreptară spre bănci. Straşnic a vuit atunci limanul Pagasai  şi însăşi Pelionica Argo. şi trăsnetul Şi tunetul: Zeus prin acestea a dobîndit atîta  faimă!  Au amuţit deodată lira şi glăsuirea lui divină. cel ce soseşte din Arene  !"  Aşa cuvîntă el şi. Trăind în peştera Dictee  ..  copila marelui Okeanos.te subjugă teama ce tulbură pe oamenii şubrezi? Iau ca martor zburătoarea suliţă prin care­n luptă  dobîndesc o faimă fără de pereche. Cît Zeus  31  era un prunc şi încă avea o minte de copil. răspunse  batjocoritor:  „Pe loc rosteşte­o profeţie de­a ta şi prevesteşte­acum Că­mi pregătesc şi mie zeii acelaşi trist sfîrşit de  care Avură parte Aloizii. pe care Atena îl potrivise la jumătatea carenei. îşi  întindeau şi­acuma capul.  şi­mpreună căzură­n valul lui Okeanos. Idas. nerăbdătoare să pornească în larg. fiul lui Afareus  . ei le vărsară peste limbile  victimelor. eroii totuşi nesăţios cătau la dînsul. şi­au dobîndit etern făgaş Puzderia de constelaţii şi luna şi  slăvitul soare Şi cum se înălţară munţii şi se născură repezi fluvii Cu nimfele şi­ntreg alaiul făpturilor  30  ce umplu glia. spre pieirea ta. Sus. în Ortygia sau în preajma ^pgk«uLuiJS5in^s  ^au_ojînduit un  dans'in cinstea luî Apollon şi. care îşi puse măciuca lîngă el; sub paşii lui.sunetul lirei lui Orfeu. corabia se afundă şi mai mult în  apă. atunci cînd Iason. cum se înţelese­seră dinainte. 1jţ_Pjtho. Pe banca din mijloc se statorniciră Ancaeus şi  atît de puternicul Heracle. apoi în timpul nopţii se încredinţară somnului. pe cele mai semeţe piscuri ale . Iar ea de Rheea. avînd alături armele.  30  în sfîrşit. Aceşti regi noi domniră peste preafericiţii zei. prin însăşi tatăl tău. Atunci Orfeu cu mîna stingă  rîşi ridică îndată lira spre­a intona Clntare nouă. libaţiile închinate lui Zeus fiind amestecate după cum cerea datina. le spuse cum pămîntul. privi cu ochii ei strălucitori falnicele piscuri ale Pelionului iar paşnicele  ţărmuri fură scăldate de valurile mării stîrnite de vînt. Apollon! Dar îngrijeşte­te ca astăzi să scapi din mîna  mea întreg Cînd se va dovedi că toată prezicerea e vorbă goală!"  îl ocăra plin de mînie; şi cearta lor ar fi ajuns Mult prea departe dacă soţii nu­i dojeneau. îşi întoarse privirea de la pămîntul strămoşesc. şi­aveau aceeaşi formă toate.

 pruncul lui Peleu. fiul lui  Agnias. căzînd pradă furiei femeilor.  care veghea asupra piscurilor  din preajma mării aceleia şi  totodată ocrotea pămîntul Iolcosului. îi urmau şi alaiul lor străbătea în salturi umedele cărări. Curînd  pieri în ceaţă patria Pelasgilor. adine tulburate. fuseseră ucişi fără milă cu un an  înainte. Pe femeile din Lemnos le urmărea cu apriga­i mînie Cypris. tatăl său: acesta îl înzestrase cu o neştearsă ţinere de minte a  tuturor lucrurilor. fiul Philyrei  : alba spumă a valurilor spulberate îi scălda picioarele iar el îi îmbărbăta. de la corabia lor eroii îl trimiseră pe Aithalides  . revăr­sîndu­se pe ţărm aidoma Thyadelor  ce se  hrănesc cu carne crudă. îl traseră la mal pescarii din insula numită Oinoe (pînă atunci. cît ai bate din palme toate. a înduplecat­o atunci pe Hypsipyle să­i primească pe noii veniţi: ziua asfinţea şi nu petreceau  aici decît o noapte. prin vorbele­i  blînde. iar păstorul păşeşte în frunte. după ce jefuiseră Tracia. amuţiseră: atît de mult le subjugase frica. printr­o necontenită schimbare. fiindcă o pătimaşă  dragoste îi lega de sclavele pe care le aduseseră cu ei. nimfele rămăseseră încremenite.. le părăsiseră. cei  mici de­a valma cu cei mari. bogată în lanuri de grîu. de la acel Sicinos pe care l­a născut nimfa Oinoe. ieşiră de­a valma pe poarta Myrine. Dar în dimineaţa următoare ei n­au putut dezlega parîmele căci bîntuia vîntul de  miazănoapte 44 . Apoi  des­făşurară pînzele. cînd printre oamenii care trăiesc sub lumina  soarelui — dar ce rost are să deapăn aici poveştile despre Aithalides ? El a fost cel care. căruia îi încredinţau  grija soliilor şi sceptrul lui Hermes. întrucît de mult n­o mai  cinstiseră cu ofrande. săturate de iarba  păscută. Şi totuşi. în­  trebîndu­se cu groază­n suflet: Cînd vor veni tracii? De aceea.  Să'ducă la păscut cirezile de vaci. ţinîndu­l în braţe pe Ahile. şi năierii lăsară în urmă răzleţele stînci ale  Pelionului. Ori soarta a hotărît ca.  ce purta armele tatălui ei.. care fusese cîrmuitorul norodului: îl puse într­o ladă încăpătoare. Frînghiile erau deja prinse ici şi colo de punte prin verigi poleite cînd trecură netulburaţi  37  38  dincolo de promontoriul Tiseu  . Le întovărăşea Hypsipyle. Argonauţii sosiră în  stîncoasa insulă a Sintienelor 40 . vîntul se potoli şi numai după ce se folosiră de vîsle. ba chiar şi în timpul nopţii. Odată  cu primele raze ale soarelui. Alături se afla soţia lui  care.  făcîndu­le nenumărate semne cu mîna lui voinică şi ura celor care porneau la drum să se întoarcă teferi  36  acasă. pentru ca mai tîrziu să nu aibă de tras  ponoase de pe urma cumplitului măcel. călătorind fără întrerupere. Nici chiar acum.  43  între timp. puzderii de peşti. întocmai cum pe  urmele rusticului stă­pîn al turmei vin nenumărate mioare. legîndu­l cu funii întinse de­o parte şi de alta. uitarea  nu s­a furişat în sufletul lui. îndată ce zăriră în preajma insulei  corabia Argo. dar după aceea s­a  41  chemat Sicinos  .  Artemis.  şi pe eroii care puneau  în mişcare vîslele cu braţele lor. adesea ele cercetau cu privirile întinderea mării. dîndu­i drumul să  plutească  pe mare.34  Pelionului. umflînd pînzele corăbiei. suflă cu putere un vînt prielnic. situată faţă în faţă cu  insula lor. gingaş modulînd din răsunătorul său fluier un cîntec ciobănesc  — tot astfel însoţeau şi peştii corabia minată necontenit de vîntul ce sufla din ce în ce mai tare. îl arăta tatălui său  drag. crainicul sprinten.  Acolo toţi bărbaţii din neamul acela. . fiul lui Oiagru  intona un armonios imn  închinat Protectoarei  corăbiilor. spre a conduce în siguranţă corabia. una dintre naiade împărţind  aşternutul cu Thoas). cînd el s­a dus pînă la cumplitele vîrtejuri ale Acheronului. cu care  se îndeletniciseră mereu pînă atunci. căci ele credeau că sosiseră tracii. care ajunseseră să­şi urască soţiile legitime. ci şi întreaga suflare bărbătească.  32  spre a scăpa cu fuga.  39 Toată ziua. zburdînd deasupra mării adînci. acompaniat de liră. Şi iată că. după ce le traseră în partea de sus a catargului şi vîntul se năpusti asupra lor  şuierînd. Nefericite fiinţe stăpînite de­o gelozie neistovită! Ele şi­au răpus nu numai soţii  şi ibovnicele din aşternutul lor. să­şi pună platoşele de bronz sau să brăzdeze cu plugul ogoarele  dătătoare de grîu păreau tuturor femeilor din Lemnos treburi mai uşoare decît muncile Atenei. care se întorc la stînă. el să fie rînd pe  rînd numărat cînd printre cei ce sălăşluiesc sub pămînt. înarmate ca nişte războinici  42  adevăraţi. Tocmai de pe cel mai înalt vîrf de munte coborî pînă la malul mării  35  Chiron. mulţumită chibzuinţei şi dibăciei prevăzătorului Tiphys. care se apropia adusă de vîsle. fiica lui Thoas. doar Hypsipyle l­a cruţat pe căruntul ei părinte  Thoas. Dintre toate. Femeile. Atunci.  31 Dar cînd părăsiră arcuitul liman. zărind înfăptuirea Atenei Itonia. aşezară în sfîrşit  uriaşul catarg în lăcaşul său din bîrna transversală. Căci soţii. care mînuia cu iscusinţă lustruita cîrmă.

 pentru ca nu  cumva. ca să­i poată dezvălui o fericită hotărîre a obştei. dacă vreţi. cele tinere. ca. în fiecare colţ. După Polyxo  se ridică din nou Hypsipyle şi. nenumărate  scene. Cînd se strînseră toate."  Zicînd   acestea. zăvorite în iatacurile noi­ .  33  Aceasta este. Iar voi.  toate averile noastre şi grija cîrmuirii acestei  cetăţi vestite!"  Aşa a glăsuit bătrîna. unica lui odraslă. fiindcă e mai bine să­i îndestulăm. La rîndul ei. spre a se întoarce la palat.  Slujindu­se de agrafe. Mai lesne ai fi putut să­ţi arunci ochii asupra  soarelui răsărind în zare decît să priveşti strălucitoarea mantie: la mijloc era roşie iar marginile ei  aveau culoarea purpurei curate şi. vor trage de la sine plugul ce spintecă glia şi degrabă. la  45  sfîrşitul anului. ardea de nerăbdare să ia  cuvîntul. căci pentru asta v­am poftit aici!"  întocmai a vorbit şi s­a aşezat pe tronul de piatră al tatălui ei. cu o neîntrecută măiestrie. căci  Hypsipyle însăşi le chemase. veţi fi ajuns în pragul bătrîneţii nesuferite. dacă veţi încredinţa străinilor casele. Apoi s­a ridicat scumpa­i doică Polyxo:  picioarele ei chircite de bătrîneţe îi tremurau şi. fără a  avea copii. cum veţi trăi atunci. dacă vor  auzi cum stau lucrurile. lucrare a zeiţei  Itonia. puteţi veni chiar acum în ţara  şi cetatea noastră ca nişte prieteni!"  întocmai a grăit. pofteşte­l pînă la palat. înainte de a se apropia nenorocirea. Luînd degrabă cuvîntul. şi pe bărbatul care conduce expediţia. oricine ar  fi el.   ne pasc numeroase alte năpaste. pînă una alta. Chiar dacă vreunul dintre preafericiţii zei va îndrepta  spre   alte  meleaguri  nenorocirea. căuta să­şi ţină capul deasupra spinării gîrbovite şi  grăi astfel:  „Negreşit să trimitem darurile străinilor. nefericitelor? Nu cumva în ogoarele cu brazde adînci boii voştri se vor  înjuga singuri spre a desţeleni pîrloagele. proptită într­un toiag. celor tinere. haidem să trimitem bărbaţilor acelora binevenitele daruri care sînt îndeobşte luate pe  o corabie. Desigur. domnea în locul lui. pot veni în ţara şi cetatea noastră cu încredere şi ca nişte prieteni!"  După rostirea acestor cuvinte.  Vouă. Ifinoe. să ajungem astfel de pomină  în lumea largă. Şi­au închipuit că Thoas murise şi că  Hypsipyle. tuspatru fecioare şi cu plete bălaie. Dar dacă vreuna dintre voi are o propunere mai bună. Aceştia o întrebară cu ce fel de gînduri vine la ei. îl trimiseră înainte pe Iason şi se pregătiră ei înşişi  să­l urmeze. Iar tovarăşilor lui spune­le că. chiar dacă pînă acum Zeiţelor morţii  le­a  fost silă de mine. aşa cum cere datina.  Dar cum credeţi că ne vom putea bucura de viaţă dacă se va năpusti asupra noastră o oaste de­a tracilor  sau oricare  alt vrăjmaş. Stînd în picioare în  mijlocul adunării. ca să­i pot  dezvălui o fericită hotăiîre a obştei noastre. îneît ei să rămînă pururi în afara zidurilor noastre. erau ţesute. mai mari chiar decît năvala duşmanilor. femeile >din_JLfmnos străbătură cetatea spre a merge la locul lor de adunare.  34  dacă vor. eroul îşi prinse în dreptul umerilor dubla lui mantie purpurie. şi această  ceată venită pe neaşteptate.  vă  cer   să  chibzuiţi  la  toate acestea! Acum scăparea se află la doi paşi. noi am înfăptuit o mare nelegiuire: ea nu va fi deloc pe placul lor. voi trimite de îndată o solie pînă la corabie. oricine ar fi el.  ­l6  Iason se îndreptă spre cetate asemenea astrului luminos pe care copilele. împrăştie adunarea şi se ridică. drept răspuns. pe care i­o dăruise jPalas atunci cînd pentru prima oară s­a înfiripat scheletul corăbiei Argo şi a  arătat cum se măsoară grinzile cu ajutorul dreptarului. regina le zise de îndată următoarele vorbe de  îmbărbătare:  „Supusele mele. părerea mea. voi avea  parte de cinstirile din urmă. de pildă.  Ifinoe răspunde deopotrivă tuturor întrebărilor lor:  „Copila lui Thoas. împinşi de nevoie. presimt că în anul care vine mă va înghiţi pămîntul şi. Adunarea se umplu de freamăt. căci deseori oamenii au parte de asemenea surprize. şi vorbele ei de bun augur au plăcut tuturor. Patru fete adăstau în preajma bătrînei. vă vor secera şi spicele? în ce mă priveşte. m­a trimis la voi să poftesc la palat pe comandantul corăbiei. să vină aici şi.  se   adresă   astfel   slujitoarei  ce  stătea   în  preajma ei:  „Du­te. Hypsipyle. să se  scoale în picioare. Cînd femeile  vîrstnice   vor fi murit de mult iar voi.între timp. spuse la rîndul ei:  „Dacă planul acesta este pe placul tuturor. cum doreşte Hyp­sipyle.  Ifinoe se duse la Minyeni. aflînd tot adevărul despre noi. adică merinde şi vin dulce. căci cuvîntarea fusese pe placul ei.

 de ce adăstaţi fără rost. Fetele îi înduplecară lesne să vină ca  oaspeţi în casele lor. de dragul prevăzătorului Hefaistos.  peţitorul pentru care o păstrează părinţii ei. le va veni mintea la loc. Acum­4u­te şi. Voi reveni în cetate după ce voi fi repetat întocmai în faţa soţilor mei toate vorbele tale. cînd Iason apucase de­acum să repete  întocmai soţilor săi vorbele Hypsipylei. le­au alungat  din propriile lor case. izbuti totuşi să­i spună aceste cuvinte măgulitoare:  „Străine. păşi netulburat pînă ce  ajunse la minunatul palat al Hypsipylei. ca s­o cunoaşteţi bine şi voi. Atunci Ifinoe se grăbi să­l conducă printr­o frumoasă sală şi­l pofti să se aşeze într­un jilţ  nespus de strălucitor. pînă cînd un zeu ne­a insuflat nemaivăzutul curaj ca. părăsind insula Lemnos. Mai apoi ele veniră pe  ţărm cu carele lor repezi. şi nici fratele nu se mai îngrijea de sora lui cu  tragere de inimă. fremătau în urma lui  femeile bucuroase de un asemenea oaspete. Din cale­afară de sfioasă. oamenii noştri. mamele ca nişte  văduve cutreierau oraşul. adică pe  toţi băieţii care se aflau în oraş.  iar în uriaşa pradă adusă cu ei erau şi multe fete. Numaidecît oraşul. cetatea nu  este locuită de bărbaţi. La ivirea lui.  trîndăvind. bărbaţii erau preocupaţi numai de  tinerele sclave. desigur  36 că vei avea parte de toate onorurile tatălui meu. dacă te  hotărăşti să rămîi şi dacă­ţi surîde. căci  el este mai rodnic decît al tuturor insulelor cîte sînt în Marea Egee. Fiii născuţi în căminul părintesc erau dispreţuiţi şi se prăsea o stirpe de  copii din flori. ca mai nainte. iar obrajii  feciorelnici i se rumeniră. dacă Heracle nu şi­ar fi strîns laolaltă tovarăşii. ea era sfîrtecată de mîinile unei maştere nelegiuite. cu ochii aţintiţi spre pămînt. fie să­şi recapete simţămintele lor  fireşti. rămînînd atîta vreme în afara zidurilor noastre? Dealtfel. să  nu­i mai primim între zidurile cetăţii pe bărbaţii noştri. ca şi cum aţi face parte din poporul nostru. slujitoarele deschiseră larg^ porţile cu două  canaturi. chiar dacă vedea cum. amăgindu­ne cu gîndul că. Iason îi spuse următoarele:  „Hypsipyle. înstrăinaţi de noi. împreună cu cîţiva tovarăşi aleşi. Iar tu. aducînd multe daruri de ospeţie. s­au reîntors acolo unde locuiesc şi acum. împreună cu ele. s­au aciuat pe continent. tăinuind faptul că bărbaţii fuseseră ucişi; la rîn'dul lui. ca să­i fie soaţă legiuită — întocmai ca astrul acela înainta  eroul pe drumul ce ducea spre oraş. nelegiuiţii! Noi am îndurat  toate acestea. Dar atît  domnia cît şi insula însăşi să rămînă în grija ta. Tatăl nu se sinchisea cîtuşi de puţin de propria­i  fiică. la întoarcerea lor din Tracia. în afară de_Heracle. binevenit este ajutorul pe care ni­l dai cu dragă inimă. Fără înconjur descriu toată păţania noastră. plugărind acolo  ogoarele darnice în grîu. cuprins de desfătarea dansului şi  a ospeţelor. Cypris le insuflase o dulce patimă. neluate în seamă de nimeni. pînă ce eroul trecu de porţile cetăţii. departe de ceata femeilor şi nu le­ar fi  vorbit. repetă soţilor tăi de drum vorbele mele şi nu mai întîrzia mult în afara cetăţii!"  Aşa cuvîntă regina. Atunci ei. Nu le ocolesc pentru că le­aş dispreţui. pe vestitul fiu  al Herei şi pe Cypris însăşi căutară să­i îmbuneze prin cîntece şi jertfe. Mai presus de toţi nemuritorii. Se vădea astfel funesta mînie a zeiţei Cypris. Nenumărate copile  voioase zburdau pretutindeni în jurul lui. în case. fie să plece aiurea împreună cu tinerele sclave. se umplu de fumul grăsimilor arse pe altare. mustrîndu­i cu asprime: . îl zăresc înălţîn­du­se deasupra caselor şi ochii lor sînt încîntaţi de rosietica lui lumină pe bolta  întunecată; se bucură şi gingaşa fecioară tînjind după tînărul plecat într­o călătorie prin ţări străine. Fiii nu­şi  mai apărau mamele de umilitoare jigniri. pentru ca  47  şi în viitor insula Lemnos să fie locuită. odată întors la  corabie. Socot că nu te poţi plînge de acest pămînt.nouţe. în adunări şi în ospeţe. pînă la urmă. Iar atunci cînd Iason intră pe poarta cetăţii. Thoas. sub ochii lui. Iason se îndreptă spre regescul palat  al Hypsipylei; ceilalţi merseră unde se nimeri fiecare. Aceasta îşi plecă ochii în faţa lui. în înzăpezitele cîmpii ale  Traciei. prevăzute cu  tăblii  iscusit  35  lucrate. chiar în faţa stăpînei sale. Au început să­şi urască soţiile şi. în iureşul dansului. în Tracia. cerîndu­ne să le dăm copiii. dar grele lupte  mă cheamă  fără zăbavă!"  După ce grăi astfel. Dar el. urmînd ca. care le­a  sădit în piept o patimă smintită. reîntregindu­şi poporul  . de vreme ce noi avem nevoie de  tine. primind în aşternut sclavele dobîndite cu lăncile lor. aici vă puteţi mişca în voie. Pe  vremea cînd tatăl meu Thoas domnea peste orăşenii de aici. Aşadar. care. căci el rămăsese de bună  voie la corabie. Se ajunsese pînă acolo încît fetele nemăritate şi. Dar răul fără leac  sporea mereu de la o zi la alta. cuprinşi de nebunie. Multă vreme ar fi zăbovit ei acolo. îi atinse mîna dreaptă şi repede porni înapoi spre corabie. prin care îi poftea în oraş.  de pe corăbiile lor s­au năpustit asupra tracilor care locuiesc pe ţărmul învecinat şi le­au jefuit sălaşele.  Plecarea corăbiei în larg era mereu amînată de la o zi la alta.

 ei se pregătiră să plece cît mai repede. La fel  se ruga şi Hypsipyle. în fapt de seară. tot  atît de înclinată spre mare pe cît se îndreaptă spre uscat un istm scăldat de talazuri. mînată din urmă de vînturile tracice şi goana ei luă sfîrşit în Portul  Frumos. ocrotiţi de  Poseidon. fie ca totul să se sfîrşească cu bine. ca să aline jalea tatălui şi a mamei mele. îi întîmpinară prieteneşte pe Argonauţi şi. aşa cum se cuvenea. la îndemnul lui Tiphys. se arătară ospitalieri şi îi îndemnară să  înainteze şi mai mult. femeile alergară  în calea lor. celelalte patru fiind  împlîntate în coastele lor înspăimîntătoare. dispreţuind fetele din cetatea de baştină? Ne place atît de mult să locuim aici şi  să arăm mănoasele ogoare din  Lemnos? Nu  37  vom dobîndi nici o glorie din lunga convieţuire cu nişte femei străine de neamul nostru şi nici un zeu  nu va răpi Lîna de aur. căci  fiecare flutură în aer şase mîini zdravene: două sînt prinse de umerii puternici. Atunci Argonauţii bătură voiniceşte apa cu vîslele lor lungi. ce fusese adus pe lume de Ainete. şi în timpul călătoriei şi după reîntoarcerea ta. protectoarea lui Iason. în templul Atenei.  Cu toate că erau atît de aprigi.  Rămîne ca zeii să mă scoată viu şi nevătămat din bătălii. Lesne ai putea să aduci cu tine o  mare mulţime de oameni din alte oraşe. Tot aici. şi eu ţi­o voi împlini cu dragă inimă. din ce neam se trag şi cine sînt ei.  Toţi Dolionii. potrivit oracolului dat de Zeul ce săgetează departe. să fie scutul celor din casă!"  38  Aşa a grăit Iason. dove­dindu­se  prea mică. cerînd şi zeilor preafericiţi să facă astfel încît toţi să se întoarcă cu bine. să poată pluti pe mare într­o siguranţă deplină. primind tainicele oracole ale  sfintelor ceremonii de iniţiere. cu ajutorul vîslelor.  trimite­l în Pelasgicul Iolcos. Istmul şi cîmpia din faţă erau locuite de Dolioni. cînd el va ajunge flăcău. Feciorii Gliei nu făcuseră niciodată vreun rău megieşilor lor. la îndemnul lui  49  Orfeu. care se potrivea de  minune. Pe cea dintîi. aşa­zisa fîntînă a Artaciei: o înlocuiră cu alta. Această insulă şi sceptrul tatălui meu vor fi ale  tale dacă în viitor. şi s­a urcat în corabie cel dintîi; ceilalţi eroi i­au urmat pilda şi. şi prin semne şi vorbe îşi arătau dra­  gostea faţă de fiecare. Ar trebui să ai despre  mine o părere mai bună. Despre ele nu voi vorbi  mai pe larg. Cînd aflară totul. mîinile lor se încleştară pe vîsle. în timp ce de jur împrejur pajiştea înrourată surîde iar ele culeg rodul dulce zburînd ici­colo —  tot aşa înlăcrimatele femei roiau de zor în preajma bărbaţilor. cu învoirea lui Pelias. fiindcă era grea. ci. spre a  39 . vei dori să mi te întorci aici.„Netrebnicilor. şi vărsa lacrimi. Malurile ei. care  53  pot fi atinse din două părţi. făcură un popas în insula Electrei  . Asupra lor  domnea viteazul fiu al lui Aineus. Precum în jurul frumosului crin zumzăie albinele ce s­au revărsat din stînca unde îşi au  stupul. dar salut insula şi zeităţile ce o locuiesc 50 . dacă zeii îmi vor dărui un copil  . în schimbul rugilor noastre! întoarcă­se fiecare la casa  lui! El n­are decît să se lăfăie în patul Hypsipylei pînă ce va umple insula Lemnos cu copiii lui şi astfel  se va bucura de­o mare faimă!"  Aşa dojeni el ceata Argonauţilor: nimeni nu cuteză să­şi ridice ochii în faţa lui şi nici să sufle un  cuvînt. fiica zeiescului Eusoros. aşa cum vor zeii preafericiţi. desprinseră piatra ce le slujea drept ancoră. Argos slobozi parîma prinsă de o stîncă scăldată de  valuri. ca să ne­o dea de la sine. Totuşi. Dar tu nu vei lua o astfel de hotărîre şi eu însumi presimt că nu  va fi aşa. Aici locuiesc trufaşii şi sălbaticii Feciori ai Gliei. nu departe de întinsul şi fertilul pămînt frigian.  Aici a poposit corabia Argo. prinzînd mîna lui Aisonide. nemaivăzute arătări ce sperie ochii. Dar de nu­mi îngăduie ursita să mă întorc pe  ţărmul Helladei din lunga mea călătorie iar tu vei aduce pe lume un băiat. stăpîne ale acestor mistere pe care nu este  îngăduit să le cînţi!  51 Se află în Propontida o insulă 52  cu ţărmuri înalte. cînd aflară ce  călătorie au întreprins. oare sîntem izgoniţi din patrie fiindcă am vărsat sîngele unei rude? Am venit încoace  dornici de însurătoare."  Adînc mişcat. chiar dacă eu m­aş mulţumi să locuiesc în patria mea. întristată de plecarea celui drag:  „Du­te în lumea largă şi fie ca zeii să te readucă teafăr împreună cu tovarăşii tăi. ionienii lui  Neleu 54  au aşezat­o mai tîrziu. şi o lăsară sub o fîntînă. părăsind adunarea. în  lipsa stăpînului. din care se trăgeau vechii Dolioni. precum îţi este voia şi plăcerea. după sosirea ta acasă. fiul lui Aison îi răspunse astfel:  „Hypsipyle. în frunte cu Cyzicos însuşi. pentru ca. fiica lui Atlas. aminteşte­ţi de Hypsipyle! Spune­mi  48  ce dorinţă mai ai. dacă îi va mai găsi în viaţă şi. după ce se aşezară la  locul cuvenit. purtînd în braţe Lîna  de aur rîvnită de rege. sînt situate mai sus de fluviul Aisepos  . Ţărmurenii o denumesc Muntele  Ursului. Cyzicos.

 Cleite cu mîndre plete. de  care eroii aveau mare nevoie. Heracle îşi întinse însă  degrabă arcul mlădios şi îi culca la pămînt unul peste altul. mulţumită strălucitelor lui daruri de nuntă. Nu  cu multă vreme în urmă. şi ei şi puzderia de  Dolioni. Aflat întîmplător acolo.. Cyzicos. Se întrebară rînd pe rînd unii pe alţii: el voia să afle rostul călătoriei lor şi porunca  lui Pelias. în iatacul şi patul nupţial. şi cu picioarele în  adîncul mării.. sosiţi pe negîndite din cealaltă parte a muntelui. precum şi mioare.. iar împrejurul suli­.. Din această bătălie nici regele  nu avea să scape de ursita lui şi să revină acasă. alungind din  suflet orice teamă. în timp  ce se lupta cu ei.  astfel încît eroii ajunseră din nou la primitorii Dolioni. cîţiva dintre ei strămutară corabia din locul unde fusese ancorată prima oară în portul  Chytos. o luase din casa tatălui ei. în faţa uliului ce zboară iute. Ca atunci cînd tăietorii de lemne după ce tocmai au doborît  cu securile lor falnice trunchiuri.  Prăvălit în nisip. Regele însuşi le dădu vin bun. Coborîră pe ţărm în aceeaşi noapte (pînă astăzi  se numeşte Piatra Sfîntă stînca în jurul căreia şi­au aruncat parîmele). Feciorii Gliei astupară cu stînci zvîrlite în adînc  uriaşa ieşire spre mare a portului Chytos... vîntul nu i­a mai fost favorabil şi o potrivnică vîntoasă a mînat corabia valvîrtej înapoi. soţia lui Zeus. de îndată s­o primească paşnic. de parcă ar fi vrut să prindă în cursă o sălbăticiune ce  nimerise înăuntru. Căci nici unui muritor nu­i este îngăduit să se sustragă  propriului său destin: oprelişti dî netrecut îi aţin pretutindeni calea! Aşadar pe Cyzicos. pe fiica lui Merops Per­cosianul  . ba cu suliţele pînă  ce­i răpuseră pe toţi într­o luptă necurmată. luînd­o la fugă înfricoşaţi — aşa cum.. Aşadar. Dar el părăsise iatacul tinerei sale soţii spre a lua parte la ospăţ. împreună cu cei mai tineri eroi. se înarmară bine şi îi înfruntară cu braţele lor. Nevoiţi să se întoarcă din  drum înainte de a fi ajuns ­* la piscul cu vederea spre mare. eroii sloboziră parîmele în timp ce sufla un vînt prielnic şi  brăzdară mai departe talazurile mării. atunci cînd va veni la  el o divină ceată de viteji.  Dar. De bună seamă că aceste fioroase namile fuseseră crescute  ~\ de zeiţa Hera.  Cînd îşi putură urma netulburaţi călătoria.  copacii să primească cît mai bine zdravenele pene — la fel zăceau înşiruiţi fără întrerupere uriaşii în  locul unde se strîmta  40  portul tivit de apa mării: unii strînşi grămadă. încă  56  străină de chinurile facerii. începură să­i stîrpească pe Feciorii Gliei.  porumbeii se sperie şi fug în stoluri — apoi se repeziră de­a valma spre porţile cetăţii; de îndată oraşul  se umple de vaietele pricinuite de jalnica părăsire a cîmpului de luptă. iar ceilalţi dimpotrivă. fură răpuşi la rîndul lor.. cu capetele şi piepturile cufundate în apa sărată şi cu  mădularele întinse pe uscat. cot la cot cu  tovarăşii lor.. înfruntîndu­i ba cu săgeţile. ei le aruncau asupra vrăjmaşului. Ca  atare. şi ceilalţi eroi neînfricaţi. smulgîndu­şi părul. Mulţi alţii care îi săriră în ajutor. dar în palatul lui.lega parîmele corăbiei în portul cetăţii. avea o soţie. La rîndul lor.  Protectorul celor ce descind din corabie 55  şi se îngrijiră de jertfe.  .. odată cu  căderea nopţii. în aceeaşi noapte l­a înhăţat ursita. ca să vadă singuri care erau căile mării aceleia şi. Şi de­o parte şi de alta luptătorii se năpustiră cu  lăncii şi cu scuturi la fel ca năprasnica dezlănţuire a focului căzut într­un tufiş uscat şi bîntuind cu  furie: cumplit şi sălbatic zvon de luptă se abătu asupra norodului dolion. dar şi unii şi alţii sortiţi să ajungă pradă păsărilor şi peştilor. O zi întreagă a plutit cu pînzele umflate Argo dar. regele se supuse ursitei sale. în dimineaţa următoare. cu capetele pe nisipul ţărmului. Apoi ridicară pe ţărmul de acolo un altar închinat lui Apollon..  _  _  _        58  Ceilalţi bătură în retragere.. care  locuia pe ţărmul din faţă. după ce înconjurară de trei ori cu armele lor de bronz trupul neînsufleţit. Căci un oracol îi prevestise că.. Dar gazda nu fu în stare să dea vreo ştire celor dornici să ştie totul. tocmai cînd se  credea mai ferit de orice năpastă venită din partea eroilor.. nicidecum să se războiască cu ei...  între timp. îl . iar ei se interesau de oraşele popoarelor învecinate şi de întregul liman al întinsei Propon­  tide. Datorită beznei nici măcar Dolionii n­au  priceput că s­au reîntors eroii. pentru ca. care zăcea în  faţa lor plin de pulbere şi sînge. umezindu­se. ţei oasele se frînseră. Trei zile la rînd îl bociră. în dimineaţa  următoare eroii urcară pe înaltul munte Dindymos  57 . Iason se repezi şi­l izbi în coşul pieptului.  41 Cumplită fu durerea resimţită de eroii Minyeni cînd îl văzură pe fiul lui Aineus. şi nici unul n­a fost destul de  ager ca să­şi dea seama că poposiseră în aceeaşi insulă.. Apoi. le prăvălesc în şir peste un mal abrupt. Văzîndu­l că se întoarce cu  faţa spre el. ca să­l pună la o nouă încercare J pe Heracle. Abia îi  răsăriseră pe obraji primele tuleie; nu apucase să simtă mîndria de­a fi tată. smulgînd de jos stînci  ascuţite. şi unii  şi alţii descoperiră greşeala lor groaznică şi cu neputinţă de îndreptat. ci au socotit că pe ţărmul lor s­a ivit pelasgica oaste a Macrienilor.

 odată ajuns în pragul uşii. încrezători în calmul  mării. minară voiniceşte corabia în larg. Pe toţi aceşti oameni ce trudeau din greu. fu răpită de învolburatele valuri în retragere. sporind această nenorocire cu una  şi mai mare. apoi. au fost reunite de zeiţe într­un izvor care se cheamă Cleite. Odată cu el luîndu­şi arcul şi  săgeţile. dornici să ajungă în vasta ţară a  60  62  Mysienilor  .  împreună cu bulgării de pămînt ale acestora. Hylas. căci mîinile lui nu erau obişnuite să cunoască liniştea. eroii trecură de gura fluviului Rhyndacos 61 . După ce colindă puţin prin preajma locului. dîndu­i cuvenite onoruri şi desfăşurînd îndătinatele jocuri funebre pe cîmpia  Leimonion. ce vieţuiau fără a se sinchisi cîtuşi de  puţin de dreptate. care făcea să se zgîlţîie toată lemnăria corăbiei. Numaidecît lasă pe pămînt tolba doldora de săgeţi. certîndu­se din pricina unui bou  ce ara.înmormîntară. fiul lui Zeus  s­a dus în pădure ca să­şi făurească degrabă o vîslă  pe potriva braţelor lui. datorită valurilor stîrnite de  impetuoasele vînturi care suflau iarăşi dinspre fluvii în fapt de seară. privindu­şi palmele bătătorite. Chiar atunci se înfiripau aici  dansurile nimfelor.  63  Poruncind soţilor săi să se ospăteze. Heracle se aşeză fără să scoată un  cuvînt. s­o preamărească pururi pe Artemis în cîntecele lor. cu un vas de bronz sub braţ. Cînd însă. Nimfele codrene au plîns moartea ei. sau pregătiră ospăţul închinînd în fapt de seară şi o jertfă lui Apollon. să aducă apa de care acesta avea nevoie la cină. Numai că prin toate acestea mă abat prea mult de la cîntarea mea. Căci tuturor nimfelor care locuiau în vecinătatea acelui promontoriu încîn­tător le  plăcea ca. purtînd  vestitul nume al soţiei fără noroc. care  putea fi zărit ceva mai sus de Frigia. Apoi  unii dintre eroi au adus vreascuri uscate. Cele cărora soarta le . noapte de noapte. şi îşi roti privirile. în pofida rădăcinilor adînci. Precum din senin. tocmai atunci vîsla lui Heracle se frînse în două. pe care el însuşi îl ucisese fără milă în ţara Dryopilor  .  între timp. înainte de întoarcerea viteazului. Nici Cleite. şi­a pus gîtul în ştreang. de care aveau mare nevoie. găsi un brad neîmpovărat cu prea  multe ramuri şi nici din cale­afară de înfrunzit. adunate din pajişti. îşi suduie pîntecul de zeci de ori — chiar în acel ceas al zilei  năierii sosiră la aşezările omeneşti ale ţării Ciania. apoi îi  cuprinse trunchiul cu braţele amîndouă. n­a mai trăit multă vreme după pieirea regelui în luptă. cîte au  căzut din ochii lor pe pămînt. năprasnica vijelie venită de sus smulge catargul unei corăbii împreună cu  capetele frînghiilor care­l susţin. dar de fapt căuta  o pricină oarecare. spre a le sluji drept culcuş. mioare şi vin din belşug. Mysienii. Theiodamas derţeleneacu plugul nişte pogoane lăsate în paragină.  43  din cale­afară de necăjit. şi de marele mormînt al lui Aigaion  .  Atunci cînd de la cîmp se întoarce săpătorul sau plugarul ademenit de coliba lui. năierii vîsliră  din ce în ce mai încet. în timp ce sălta  brazdele mării zbuciumate. iuţi ca vijelia. ci. îi ducea în vajnicele sale braţe  Heracle. neasemuitul  67  Theiodamas. răşchirîn­  du­şi picioarele.  scăldîndu­se în mare. n­ar fi putut să­i ajungă din urmă. Cu asemenea  obiceiuri îl deprinsese Heracle încă de mic copil. Totuşi. cînd îl luase din casa tatălui său. aidoma lăstarului de plop falnic: părea că are aceeaşi  înălţime şi grosime. Atunci viteazul stărui să­i dea cu de­a sila boul cu care ara. Atît de repede străbătea întinderea de ape încît nici armăsarii  lui Poseidon. mai ales în furtunosul răstimp al  66  asfinţirii funestului Orion  . Deci Hylas ajunse  repede la o fîntînă pe care oamenii din preajma locului o numeau Pegas. alţii frecară lemnele pentru aprins focul. sleiţi de oboseală. soţia lui  Cyzicos. Cu greaua lui măciucă îmbrăcată­n aramă mai întîi zdruncină copacul din rădăcini. pe care le  aşternură pe jos. locuitorii acestui pămînt. cînd vînturile încetară să sufle. îşi îndoaie genunchii obosiţi şi înnegriţi de  42  praf. ca să înceapă un crîncen război cu Dryopii. După ce­l cuprinse bine. încrezător în puterile lui; îşi propti de el umărul lat. împreună cu arcul şi îşi lepădă  blana de leu. aparte de ceilalţi. Heracle smulse pomul. socotindu­i  prieteni şi le dădură merinde pentru drum. unde­l aşteaptă  multrîvnita cină şi. aproape de muntele Arganthonios şi de gura  63  fluviului Cios  .  pregătind repede şi cum se cuvine toate lucrurile în vederea apropiatei lui sosiri. unde se înalţă şi acum monumentul văzut şi de urmaşii urmaşilor lui.  59 în zorii zilei. ca să se întoarcă la tovarăşii lui. alţii numeroase braţe de frunze.  Protectorul celor ce descind din corabie. amestecară în  64  cratere  vinul cu apa. plecă în căutarea unui sfînt izvor  ţîşnitor pentru ca. se arătară ospitalieri cu noii­veniţi. Şiroaiele de lacrimi. se urni din loc. Bucata pe care o ţinea cu amîndouă mîinile căzu într­o parte iar cealaltă. tot aşa eroul a dezrădăcinat bradul. eroii părăsiră insula vîslind din răsputeri. Şi iată că fiecare  năier se lua la întrecere cu celălalt: cine se va da bătut ultimul ? Căci de jur împrejur văzduhul  nestrăbătut de vînturi potolise vîrtejurile apelor şi silise noianul să aţipească. blana de leu şi măciuca.

 însoţită de o  zarvă nemaipomenită. fie că­l sfîşie  fiarele! Strigătul lui a ajuns pînă la mine''.  în timp ce mîna lui rotea sabia goală. înfrun­tînd marea şi suflarea  70  mereu potrivnică a vîntului dacă cei doi feciori ai tracicului Boreas  nu l­ar fi împiedicat pe fiul lui  71  Eac  cu vorbele lor aspre. unde­l  purtau picioarele. nici pentru şi nici împotrivă. biruit de oboseală. dar nu se înfruptă din turmă. înălţîndu­se la marginea zării şi drumurile îşi învederară albul  lor orbitor iar cîmpiile năpădite de rouă scînteiară sub sclipitoarele raze — de­abia atunci năierii  băgară de seamă că îşi părăsiseră pe ţărm tovarăşii. uşor înclinat într­o parte. şi slobozea  un strigăt ce se pierdea în depărtare. Nimfa  apei tocmai se înălţa din adîncul fîntînii cu unde minunate. îşi cufundă vasul în unda fîntînii şi apa năvăli din plin.  îi  zise:  „Stai atît de nepăsător de bună seamă fiindcă tu ai pus la cale părăsirea lui Heracle. însă chemarea lui răsună în zadar. nimfa îşi trecu iute mîna stîngă după gîtul băiatului. atrasă de behăitul oilor şi cu măruntaiele arse de foame. Fie că tîlharii au pus mîna pe el şi­l duc cu de­a sila. fiindcă plecaseră. el i­a ucis în Tenos  cea împrejmuită de valuri şi le­a acoperit  trupurile cu pămînt. trăgîndu­l în vîrtejul apelor. Şi mai mult ca sigur că s­ar fi înapoiat în ţara Mysienilor. lăsîndu­l de izbelişte pe cel mai destoinic dintre ei.  pradă  mîniei. pentru ca nu cumva gloria lui s­o întunece pe a ta în Hellada. Cy­pris făcu să se tulbure inima nimfei şi. cu inima zdrobită de  copleşitoarea  năpastă. Nefericiţii! Le era hărăzită o crîncenă răzbunare   înfăptuită   de braţele lui  Heracle. fiindcă îşi împie­  45  dicaseră soţii să plece în căutarea lui. acum se oprea. îşi vede de drum. Cînd însă Aurora  cu ochii luminoşi va străluci pe boltă. sînt cel dintîi care­ţi pricinuiesc o mare durere prin vestea mea: Hylas s­a dus să ia  apă de la fîntînă şi nu s­a mai întors. fiindcă se afla în  drum.hărăzise piscurile şi văgăunile munţilor sau cele ce hălăduiau în codru veneau aici de departe. Abia trăgîndu­şi sufletul. cu greu îşi veni în fire. De la tine a pornit  acest gînd.  68  Dintre toţi Argonauţii.  De bună voie. dă buzna. i­au întins o cursă şi­l  duc cu ei ca pe o pradă uşoară. la întoarcerea lor de la jocurile funebre orînduite în  72  73  cinstea răposatului rege Pelias  . aidoma flăcărilor unui  foc năprasnic. fiul lui Elatos  . se întîlni pe drum chiar cu Heracle şi îl recunoscu lesne pe eroul  ce se îndrepta spre corabie prin bezna nopţii.  căci între timp păstorii au închis­o în ţarc; de aceea fiara geme şi rage înfricoşător. doar eroul Polifem. Ea îl văzu de aproape pe Hylas. îşi lasă păşunea şi mlaştina.   Atunci  Telamon. înălţînd pe mormîntul lor două coloane. vîntul favorabil pu­tînd să le fie folositor. într­adevăr. Din cale­  afară de abătut şi neştiind ce trebuie să facă. dintre care una — minune nemaivăzută de  un ochi omenesc — se leagănă de cîte ori suflă şuierătorul Boreas. fie aler­gînd necontenit. dacă zeii vor îngădui să ne  întoarcem acasă. iar din slava cerului luna plină îşi revărsa asupra lui  razele strălucitoare. între ei izbucni o înverşunată ceartă. Ca atunci cînd.  fără să­i pese de păstori sau de cireada. Iason nu spunea nimic.  74  Dar iată că din străfundul mării cu vuiete asurzitoare li se arătă Glaucus  . traseră ancora pe punte şi dezlegară parîmele. De  îndată ce el. a zvîrlit bradul în ţărînă şi a început să alerge la întîmplare. aşteptînd întoarcerea uriaşului Heracle. ştiindu­l singur. pînă oboseşte — tot  aşa şi fiul lui Elatos ofta din greu şi cutreiera împrejurimile strigînd. ei se suiră numaidecît. Alergă cît îl ţineau picioarele pînă la fîntîna Pegas ca o sălbăticiune  care. departe de ţărm» trecură voioşi de Promontoriul Posideion  . ci  şedea deoparte. a auzit strigătul lui Hylas. Numaidecît îşi trase din teacă sabia cea mare şi alergă să  vadă dacă Hylas este încolţit de fiare sau poate că localnicii.  Dar iată că luceafărul dimineţii se ivi deasupra celor mai înalte piscuri şi prielnica briză începu să adie. gîlgîind  în vasul de aramă. în uluirea ei. preaînţeleptul tîlcuitor al . Vîntul arcui mij­  89  locul pînzelor şi astfel. taurul o ia la fugă.  44  Aşa i­a zis: Heracle îl asculta şi de pe tîmplele lui se prelingeau pîrîiaşe de sudoare iar sîngele negru îi  clocotea în vine. şi.  De îndată Tiphys îşi îndemnă tovarăşii să se urce în corabie. fie oprindu­se ca să­  şi înalţe creştetul său mare şi să scoată un muget puternic; căci aprigul tăun îl chinuie mereu — tot aşa  şi Heracle acum îşi mişca fără răgaz genunchii repezi. nerăbdătoare să­i sărute  gingaşa gură; apoi cu mîna stîngă îl apucă de cot. Dar ce rost mai au vorbele? Eu însumi mă voi despărţi de tovarăşii care au urzit acest  şiretlic!"  Aşa a zis şi s­a năpustit asupra lui Tiphys iar în ochii lui se întrezăreau văpăi. împuns de un tăun. Pradă mîniei. Toate aceste lucruri urmau să se  întîmple mult mai tîrziu. îi spuse pe loc nefericita  întîmplare :  „Sărman prieten. nespus de  frumos şi cu o dulce rumeneală pe chipu­i graţios.

 în jurul lui. care­l mai aşteaptă. Căci  te­ai înfuriat pe mine nu pentru o turmă de mioare nici pentru niscaiva averi. pe ţărm. răpusese mulţi bărbaţi ce locuiau în ţările  vecine. Aşa că nu mai tînjiţi  după dînsul. împroşcînd încovoiata corabie. silnica nevoie vă va lovi fără milă!"  Aşa le­a vorbit. semeţul rege al Bebrycilor  . s­a cufundat iarăşi în adîncuri. dacă se va ivi un prilej asemana­I tor te vei certa cu mine şi pentru alţi  tovarăşi!  Aşa i­a zis şi. Eroii se  înveseliră; Telamon Eacidul se duse degrabă la Iason. neţinînd seama de ele. Cît despre Hylas. spunînd în faţa tuturor că m­am purtat urît cu un om  fără pereche. Zărind o limbă de pămînt care răsărea în mijlocul unui  liman şi la prima vedere părea foarte întinsa. ci pentru un prieten de  nă­  46 ] deide Sper însă că şi în viitor.divinului Nereu; ridicîndu­şi din apă creştetul pletos şi pieptul de la brîu în sus. cei ce hoinăriţi pe mare. îi zise:  „Aisonide. pe urmele căruia au pornit cei doi eroi părăsiţi de voi. iar mai apoi să­şi afle moartea în vasta ţară a  76  Chalybilor  . tu m­ai jignit prin grele vorbe de ocară. după ce va fi împlinit şi celelalte cîteva isprăvi. eroii s­au făcut foc şi pară.  r  61  a o  A  1  g\co\o se aflau staulele vitelor şi sălaşul lui Amycos. Numai şi numai durerea  m­a îmboldit să­ţi spun vorbe semeţe. Aşa că alegeţi­l pe  cel mai destoinic din ceata voastră şi aşezaţi­l chiar acum în faţa mea ca să ne încrucişăm pumnii.  răvăşite de vîr­tejuri. aflaţi de la mine ce se cade să ştiţi! Nici unul dintre străinii care vin la  Bebryci nu poate pleca de aici pînă ce pumnii săi nu s­au măsurat cu pumnii mei. Mai ales Pollux era . întunecatele ape se albiră de spume. potrivit poruncilor rnîrşavului Eurystheus  şi să vecuiască apoi împreună cu  nemuritorii. Şi de astă dată el veni pînă la corabie să­i întrebe ce ţel avea expediţia şi cine erau ei. Era cel mai trufaş om din lume:  obişnuia să impună străinilor o lege nedreaptă. trudind din greu. Vîntului să­ncredinţăm azi nesocotinţa mea şi prieteni să fim iar  ca pînă deunăzi!"  Drept răspuns. Aşijderi şi lui Polifem Ji este sortit mai întîi să întemeieze la gura fluviului Cios o cetate  care va dobîndi o mare faimă printre Mysieni. spre ea vîsliră şi popas făcură la răsăritul soarelui. neîngăduind nimănui să părăsească ţara lui înainte de a  se măsura cu dînsul în lupta cu pumnii şi. să să­vîrşească toate cele  75  douăsprezece munci. s­au aşezat la locurile lor. înveşmîntat în valurile fără odihnă. deşi în prima clipă am suferit destul. născut cîndva de  2  bithyniana nimfă Melia care se iubise cu Poseidon Zămislitorul  . „Mîniei mele amare nu­i dau răgaz să crească.  ^  Vîntul ce sufla cu putere le­a purtat corabia preţ de o zi şi o noapte întreagă. în felul acesta."  Aşa a glăsuit zeul şi. împotriva voinţei marelui Zeus. împăcaţi. Dar vîntul a­ncetat cu  totul atunci cind sus pe cer s­a înălţat Aurora. plin de îngîmfare; auzind una ca asta. arătîndu­  le întregul său dispreţ; se înfiinţa în mijlocul lor şi le grăi astfel:  „Voi. o nimfă  l­a îndrăgit. îmbrăţişîndu­l. Dar  dacă îmi încălcaţi legile. luîndu­l de bărbat. nu fi supărat pe mine dacă te­a rănit cumva fapta mea necugetată. să­l duceţi în cetatea lui Aietes pe  neînfricatul Heracle? Ursita îl cheamă în Argos. pentru ca. strînse mîna eroului şi. întinse puternica­i  mînă spre pupa corăbiei şi cuvîntă astfel zori­ţilor năieri:  „De ce ţineţi cu tot dinadinsul ca. fiul lui Aison grăi cu înţelepciune:  „Prietene.

 şi loviturile acestuia răsună  împreună cu ale aceluia — tot aşa obrajii şi fălcile amîndurora duduiau sub ploaia de pumni. între timp Lycoreus. ci. Pînă cînd. îşi azvîrlea braţele înainte. Acelaşi lucru i­au  făcut lui Amycos şi Aretos şi Ornytos. pe care îl purta cu el. netezită  cu grijă. crescut pe munte. înfăşoară­le în jurul mîinilor. întocmai ca atunci cînd meşterii lemnari bat cu ciocanele lor ascuţite  piroane în îndărătnicele scînduri ale unei corăbii. Atunci Tyndaridul * îşi dezbrăcă mantia subţire. ca să nu­mi  aduci învinuiri după aceea. Dar deodată Amycos se ridică în vîrful picioarelor  asemenea bărbatului căsăpind un juncan. asemenea leului atins de o suliţă şi  încolţit în munţi de  oameni; iar el. de­o parte şi de alta. spre a­şi apăra umărul. cu două feţe. spre a se convinge dacă şi­au  păstrat agilitatea de altădată şi necontenita trudă a vîslitului nu le­a îngreunat cumva. precum ţi­e pofta. Mai întîi. oricine ai fi. La rîndul său Amycos îşi  lepădă. făţiş îl înfruntară pe Pollux. fără să pară deopotrivă la statură şi înfăţişare. stînd la oarecare distanţă şi cu braţele înfăşurate în curele pînă la cot  . Apoi regele rosti următoarele vorbe trufaşe:  „Din aceste două perechi de curele. Se îndepărtară puţin unul de altul şi­şi şterseră sudoarea care le năpădise obrajii. Unul semăna cu nimicitorul Typhoeus 5  sau cu o altă făptură monstruoasă zămislită odinioară de Glia cea mîniată pe Zeus; celălalt. fiul lui Bias. în schimb. în gură  dinţii le clănţăneau straşnic şi nu încetară să se bată pînă cînd nu li se tăie răsuflarea. După ce amîndoi îşi rotiră privirile de jur  împrejur. tinereţea îi învăpăia încă ochii.  Amycos nu­şi încerca puterile; tăcut. Acesta  preîntîmpină atacul. fără să mai tragem la sorţi. sărind în lături. neştiutorii.  care i­au prins degrabă curelele în jurul mîinilor. Tyndaridul. aîegîndu­şi un loc pe placul lor. plecîndu­şi capul într­o parte şi­şi ridică apoi cotul. fugă'rindu­l. El s­a ridicat numaidecît. aşeză la picioarele amîndurora cîte o pereche de curele de piele neargăsită şi  uscată. fără să bănuiască.   mulţumită   dibăciei   cîrmaciului   prevăzător. şi nu­i dădea nici o clipă de răgaz. Dar acesta ră­mînea nevătămat. Pollux tăbărî asupra .  însă luptătorii Bebryci nu­l uitară pe regele lor. lăudărosule. capul i se prăvăli pe  umeri. nu se sinchiseşte de nici unul şi. pe loc  îşi ridicară în dreptul  52  feţei mîinile îngreunate şi tăbărîră furioşi unul asupra celuilalt. fără a se codi: celălalt îl privi rotindu­şi ochii. îmbărbătîndu­l prin vorbele lor. surîzînd. care se întărise bine. aşezîndu­se în fruntea tovarăşilor lui şi a zis:  „Taci odată. domo­lindu­i  deopotrivă. Pollux. Ne vom supune  legilor tale. Viaţa lui  Amycos se stinse repede. a luat fără să şovăie  a  perechea de curele aflate la picioarele lui. deşi înconjurat de vînători. că îi legau pentru ultima oară  curelele. eu ţi­o dau pe care o vrei. Aşa  era fiul lui Zeus: pe obraji de­abia îi mijeau tuleiele. tocmai spre pieirea lui. cu ochii aţintiţi asupra potrivnicului său şi inima  îi tresaltă. se opri numaidecît şi pumnii lui se încrucişară  voiniceşte cu cei ai regelui. ridicîn­du­şi în acelaşi timp zdravenele bîte şi  suliţele. după ce îşi dădu seama unde era mai tare şi  unde era mai slab decît Amycos în dezlănţuitul pugilat. în faţa acestuia se aşezară soţii săi.   îl ocoleşte  întrucîtva.  era aidoma unui astru ceresc ale cărui raze strălucesc atît de frumos pe noptateca boltă de miazăzi. ca să poţi spune şi altora din proprie  experienţă cît de priceput sînt cînd e vorba să tai curele tari din piele de bou şi să umplu de sînge  obrajii bărbaţilor!"  Aşa a spus el; Pollux nu i­a răspuns prin nici o vorbă de ocară ci. cu ascuţitele lor săbii trase din  teacă. neagra­i mantie de piele. stătea deoparte. atunci cînd apa năzuieşte să răzbată prin pereţii ei — tot aşa îl urmărea şi regele Bebrycilor  pe Tyndarid. Primesc să mă bat cu tine eu însumi!"  întocmai a vorbit. ţintindu­le una peste alta.  7  Apoi cei doi potrivnici.   năvăliră   iarăşi   unul   asupra   celuilalt   precum   doi tauri care se bat cu  înverşunare pentru o juncă păscînd pe imaş. pe care o primise ca dar de ospeţie de la o femeie din Lemnos.3  ispitit de această provocare  . dorind cu înfocare să facă să ţîşnească sînge din pieptul celuilalt. şi îşi trînti la picioare toiagul din lemn  de măslin sălbatic. Castor păli în creştet pe unul dintre năvălitori: despicat în două.  slujitorul lui Amycos. dar puterea şi  curajul său sporeau ca la o sălbăticiune. cu copci cu tot. îşi îmbiară tovarăşii să se aşeze în tabere deosebite pe  nisipul ţărmului. strîm­bîndu­i oasele spre interiorul  capului; durerea îl sili pe rege să cadă în genunchi. încolţit deopotrivă de uriaşul Itmoneus şi de Mimas. şi nu ne mai ameninţa cu silnica ta putere. Se  apropie tiptil de Amycos. Precum năprasnicul talaz al mării se  năpusteşte asupra corăbiei repezi   care. căci era  prudent şi se ferea de el. în timp ce  gîfîiau întruna. şi­l lovi năprasnic deasupra urechilor. Curînd. nu­l  vede decît pe cel care l­a rănit şi nu l­a ucis. dintre toţi bărbaţii. Spre el s­au îndreptat Castor şi marele Talaos  . Vitejii Minyeni chiuiau de bucurie. şi­şi prăvăli mîna­i grea asupra lui Pollux.

 şi un vînt prielnic i­a purtat pe Bosforul cu  vîrtejuri multe. forfotind în stup  şi zumzăind. Nefericiţii nici nu bănuiau că şi pe ei îi paşte o altă nenorocire. se avînta vitejeşte în mijlocul cetei Be­brycilor; odată cu el se  năpustiră Eacizii 9  şi lor li se alătură războinicul Iason. răbdînd mari lipsuri. cu mîna dreaptă îi atinse sprinceana stingă. vajnicul fiu al lui Lycurgus. îl prăvăli în ţărînă.  ei holbîndu­se la mai multe deodată. căci arama.  Zeus i­a hărăzit o bătrîneţe lungă. apărîndu­se cu blana neagră a  unui urs. eroii  scăpară teferi. l­am părăsit într­o ţară străină şi ne continuăm călătoria pe mare. Dar pînă şi acesta se destramă fără  urmări dacă are de­a face cu un cîrmaci priceput. De îndată ce Amycos ar fi venit să ne  spună care­i datina lui. îşi roti repede marea lui secure şi. măciuca lui Heracle l­ar fi făcut să­şi uite şi cruzimea şi legile date de el. zboară departe de cuibul lor de piatră — la  fel şi Bebrycii nu se împotriviră prea multă vreme ci se împrăştiară în interiorul Bebryciei. Ori ca atunci cînd păstorii sau prisăcarii  afumă un mare roi de albine adăpostite într­o stîncă şi cîtăva vreme ele rămîn laolaltă.  Nepăsători cum sîntem. cu ghearele lor îi răpeau din  gură şi din mîini toată mîncarea. De aceea. Uneori nu­i mai lăsau nici un dumicat. Ifitos. mai mari decît  ale tuturor pămîn­tenilor. şi creasta lui se înălţa mereu deasupra norilor. Oreites. îşi avea casa Fineus Agenoridul. nevătămîndu­i măruntaiele. au pregătit un ospăţ  bogat. nu­i atinsese decît pielea  în dreptul  53  brîului. iar în jurul lor ţărmul tăcut era înveselit de cîntece:  tinerii îl slăveau pe fiul lui Zeus din Therapne u . Ele răspîndeau asupra bucatelor o duhoare groaznică. Mai mult  ca sigur că. viile şi satele lor erau devastate de necruţătoarele suliţe ale lui Lycos şi ale  10  oştenilor Mari­andyni  ; căci cele două popoare se războiau mereu pentru această ţară bogată în mine  de fier. el fiind de faţă. asemeni unui nor. în timp ce ele se înghesuie şi cad una peste alta — tot aşa eroii  împrăştiau o groază fără pereche printre neobrăzaţii Bebryci. întocmai cum într­o zi de iarnă nenumăratele oi  aflate în staul se sperie de nişte lupi ce s­au furişat înăuntru fără să fie dibuiţi de zăvozii care­i  adulmecă şi nici de ciobani. înăbuşite de fumul gros. ameninţa mijlocul corăbiei. Căci  13  numaidecît Harpiile  .  ducîndu­şi pe corabie atîta pradă cît le trebuia pentru drum. în cele din urmă. mulţumită iscusinţei lui Tiphys. în ziua următoare ei îşi legară parîmele de ţărmul din faţa pă­mîntului  12  Thyniei  . Aşijderi Aretos îl înfruntă şi­l izbi cu straşnica­i bîtă pe fiul lui Eurytos. încît nimeni n­ar fi  fost în stare nu numai să le ducă la gură. au îngrijit rănile soţilor vătămaţi şi. mistuite  de flăcări. stînd gata s­o  potopească. pe malul mării. alteori numai atît cît să­şi ducă  zilele. De aceea.  Pe frunţile lor cu plete bălaie şi­au pus cununi din frun­  54  zele laurului crescut pe malul mării. de trunchiul căruia legaseră în mai multe locuri parîmele corăbiei. în lipsa lui  oricare dintre noi este pîndit de nenorociri nebănuite!"  Aşa grăi eroul; dar toate lucrurile acestea se întîmplaseră cu învoirea lui Zeus. dar cu frica în sîn. dar. îl răni la vintre pe  Talaos. cel ce îndura crîncene chinuri. Cînd soarele reîntors de la capătul lumii a luminat  iarăşi colinele înrourate şi a trezit păstorii. cu totul  neaşteptată. căruia nu­i  venise încă tristul soroc 8 ; în scurtă vreme Aretos însuşi urma să fie ucis de sabia lui Clytos. Dar iată că un talaz aidoma unui munte abrupt se ivi în faţa corăbiei.  Aici. răpindu­i dulcea lumină a ochilor şi nu­i îngăduia să se înfrupte din  nenumăratele bucate pe care mereu le aduceau în casa lui megieşii veniţi să­i afle prezicerile. lovindu­l cu sprintenul său picior sub coşul pieptului. între timp eroii prădau şi ei stînele şi sălaşele şi înjunghiau o mulţime de oi adunate de  pretutindeni; unul dintre ei grăi astfel:  „închipuiţi­vă ce­ar fi păţit aceşti oameni fricoşi dacă un zeu l­ar fi adus pe Heracle pînă aici. Fineus îşi dădu .celui dintîi şi. zburînd dintre nori pînă în preajma > bătrînului. pe care o ţinea în mîna stîngă. îi sfîrtecă pleoapa şi­i dezgoli  ochiul. Atunci  Ancaeus.  şi­au intonat un imn. fără să­l răpună. din pricina harului său profetic cu care îl înzestrase odinioară fiul Latonei;  dar el nu se sfiise cîtuşi de puţin să dezvăluie oamenilor sfintele hotărîri ale lui Zeus însuşi. şi nerăbdători se întreabă spre ce mioară să dea buzna. lupta cu pumnii nici n­ar fi avut loc. Acolo şi­au petrecut  noaptea eroii. în sunetul lirei lui Orfeu. fiul lui Bias. cel mai semeţ dintre însoţitorii lui Amycos datorită puterii sale. eroii au slobozit pînă şi ultima parîmă legată de laur. dar nici măcar să stea în preajma lor: aşa de cumplite miasme  împrăştiau resturile prîn­zului său. spre a duce  vestea morţii lui Amycos. nici unul nelăsîndu­se furat de somn în preajma craterului cu vin şi a sacrelor victime. în lipsa regelui. Trista moarte părea de neînlăturat. după ce au adus jertfe zeilor. fiindcă  năvalnicul val. ca s­o înhaţe prima. De îndată ce auzi glasuri şi zarva cetei eroilor. iar cînd se  apropie cel de­al doilea.

 Martor să­mi fie jalnica mea soartă. Abia apucă să iasă din casă şi. Mai degrabă m­aş  păcăli pe mine însumi cînd trag nădejdea să mănînc. De aceea sînt ei atît de porniţi împotriva ta. voi. cei mai de seamă dintre toţi grecii. Nemuritorii  dezvăluie făţiş învinuirile aduse muritorilor. pe mine mă sileşte amarnica nevoie să rămîn aici şi să vîr în jalnicul meu pîntec  asemenea bucate. după ce înhăpară toate bucatele. ei n­ar fi fost în stare să le urmărească. bătrînul rosti aceste vorbe profetice:  „Ascultaţi­mă. chiar dacă în piept ar avea o inimă călită de­un  faur. De­abia a atins bătrînul bucatele  că — aidoma pustiitoarelor furtuni sau a fulgerelor — ele veniră val­vîrtej. fiii lui Boreas s­au arătat dornici să­l ajute. i se părea că pămîntul se învîrteşte. Harpiile se şi înălţară în zbor deasupra mării. Cînd eroii dădură cu ochii de el. Un oracol divin îndeamnă pe fiii lui Boreas să alunge aceste Harpii. Şi­au zvîntat lacrimile şi s­au apropiat de dînsul iar Zetes. bătrînul îi  răspunse astfel:  „Taci şi nu­ţi închipui una ca asta. Nici un muritor nu se poate apropia de ea. Aţintind asupra lui stinsele pupile ale ochilor săi larg deschişi. Murdăria i se întărise pe trupul sfrijit. Apoi. decît pe ele — atît de iute străbat în zbor  văzduhul. căci mintea mea le ştie pe toate. mult mai mare. tatăl meu fiind Agenor. se aşeză pe pragul uşii. zeii  subpămînteni ce nu mă vor ierta de îndată ce voi muri! Nu veţi stîrni mînia zeilor prin ajutorul pe care  mi­l veţi da!"  După ce Fineus şi­a rostit jurămîntul. urlînd pe întrecute."  Aşa a glăsuit Agenoridul. Ocrotitorul rugătorilor u . Harpiile năvălesc asupra mea dintr­un tainic  loc de pierzanie şi îmi smulg hrana din gură şi nici un şiretlic nu­mi este de folos. greşit­ai faţă de zei prin funesta­ţi nesăbuinţă. Gata sîntem să te ajutăm dar  cu groază­n suflet ne întrebăm dacă vreo zeitate ne­a hărăzit într­adevăr această îndatorire. Tinerii au pregătit  degrabă masa bătrînului. Se sculă din pat — ca o umbră fără viaţă ce ţi se arată­n vis — sprijinindu­se  într­un toiag. care  ajunsese numai piele şi oase. fiule! Martor să­mi fie feciorul Latonei care m­a învăţat de bună  voie arta prorocirii.  negreşit. De ce s­au abătut atîtea  nenorociri pe capul tău? Desigur. Iason îi duce pe corabia Argo. O nemărginită milă i­a cuprins pe eroi. iar acolo unde se opriseră în treacăt. negura deasă care­mi învăluie ochii.  spre a se îndepărta. iar pe vremea cînd domneam asupra tracilor. îl cuprinse ameţeala cu vălul ei roşu. Dar  iată că o nenorocire este urmată de alta. ţinînd în mîna lui mîna bătrînului  abătut. întru dobîndirea Lînei de aur! Voi sînteţi. stăpîne. chiar şi în iureşul cumplitelor mele chinuri! Pe Zeus. pînă ce nu vei jura că prin această faptă nu ne vom atrage  vrăjmăşia zeilor!"  întocmai a grăit Zetes.  Căci fără  ajutorul lui Zeus.  afundîndu­se. şi. cea care oblăduieşte  expediţia noastră mai mult decît toţi zeii. alungaţi nenorocirea din  15  preajma unui om sărman şi nu mă părăsiţi. deşi dorim  din toată inima să facem acest lucru. Dacă uneori îmi lasă cîte un dumicat. La vederea lor. prăvălindu­se din nori cu  ţipete asurzitoare. fiul Latonei. potrivit oracolului lui Zeus. stăruia o miasmă de neîndurat. mădularele îi tremurau de slăbiciune şi bătrîneţe.  cel ce pedepseşte fără milă nelegiuiţii. din rîndurile eroilor se înalţă un strigăt de mînie. şi vlăguitele lui picioare abia îl duseră pînă la uşă; cu mîinile pipăia pereţii şi. el duhneşte astfel încît nu­i chip să înduri groaznica  miasmă. pot spune că nici un om din lume nu­i mai nefericit decît tine. dar mai cu seamă pe cei doi fii ai lui  Boreas.seama că sosiseră cei care. pro­  56 rocul iscusit ca nimeni altul. în timpul  mersului. fără să scoată o vorbă.  m­a  izbit cu călcîiul în lumina ochilor şi silit sînt să duc pînă la capăt jugul unei bătrîneţi fără sfîrşit. în numele lui Phebus şi al Herei însăşi. îi vorbi astfel:  „Sărmane.  se strînseră în jurul lui şi rămaseră uluiţi. dacă sînteţi într­adevăr cei pe care potrivit unei  aspre porunci regeşti. simţind că genunchii îi sînt prea  55  grei. sora lor  . am  16  adus în casa mea ca soţie cu zestre pe Cleopatra. tu.  Dar. fiindcă Harpiile întreceau mereu suflarea . Şi totuşi. după ce începu să răsufle cu trudă dîn adîncul  pieptului. noi nu le vom alunga. Căci nu numai că Eri­nia. Pe urmele lor  se repeziră cei doi fii ai lui Boreas cu săbiile ridicate şi Zeus le insuflă o nesecată putere. ahtiate după hrană. vă implor! Veniţi în ajutorul meu. lăsîndu­mă în voia soartei. prin însăşi venirea lor îi vor îngădui să se  bucure de merindele sale. deoarece eu sînt acel Fineus care odinioară s­a bucurat printre oameni de  faima de a fi bogat şi proroc. Şi nu sar în  ajutorul meu nişte străini. gata să le alunge cu săbiile lor atunci cînd vor veni în zbor. datorită darului ei de­a întrezări viitorul — mulţumescu­ţi  ţie. Cînd vor veni Harpiile. care urma să fie ultima pradă a Harpiilor; în preajma lor stăteau cei doi  Boreazi. căzu într­o lîncedă toropeală.

 Harpiile se  despărţiră de Iris; ele se cuibăriră într­o peşteră din Creta lui Minos.  17  ajungîndu­le din urmă în insulele Plotai  . iar zeiţa. Ei se  înclinară în faţa solemnului legămînt şi făcură cale­ntoarsă. fiindcă este mult mai cuminte să te supui  zeilor. porniţi­o  repede mai departe. Şi de bună seamă că.  rămaşi ceva mai înapoi. Căci Zeus însuşi vrea ca  oamenilor *î să nu li se învedereze decît în parte. aflaţi în  imediata lor apropiere. dacă într­adevăr cutreieraţi noianul. Boreazii le­ar fi ucis. spălînd murdăria ce acoperea trupul bătrî­nului. Dar voi jura  eu însămi că ele nu se vor mai întoarce niciodată spre a se atinge de omul acela!"  18  Aşa a grăit Iris şi a jurat pe apa Styxului  . dar nu voi  ascunde nimic din ceea ce puteţi să ştiţi prin bunul plac al zeilor. chiar dacă Argo ar fi de fier. veţi pluti pe lîngă puzderia de coline ale Paflagonienilor  unde cîndva Pelops  25  Enetianul  a domnit cel dintîi asupra oamenilor care se laudă că se trag din sîngele lui. în pofida prevestirii pe care o va da porumbelul. zadarnic îşi izbesc colţii botului lor — tot aşa Zetes şi Calais. căruia îi veţi da  drumul de pe corabie. călăuziţi de­o minte înţeleaptă şi de cinstea cu­  venită zeilor. fiindcă veţi afla scăpare nu atît în rugăciuni. ci. în mijlocul lor. ceea ce le prescrie viitorul. lîngă vatră. Acum luaţi aminte la  poveţele mele. în locul acela . departe de punctul lor de plecare. nefiind încă statornicite pe temeliile  lor din adînc. Lăsînd în urmă  24  promontoriul. Faceţi mai întîi o încercare. porumbelul va pieri în timpul  zborului său printre stînci. dimpotrivă. încleştîndu­vă mîi­nile pe vîsle.  nu 58 trebuie nicidecum să vă abateţi din drum. Dacă pasărea va ajunge teafără în largul Pontului. rămaseră toată noaptea de veghe. Şi după ce pregătiră în casa gazdei lor un ospăţ îmbelşugat. înainte de  asta. îndreptîndu­se spre corabia lor.  Sărmanilor. situată pe ţărmul din faţă. Acolo se află un drum ce duce spre Hades şi spre cer se  23  înalţă Promontoriul Ache­rusias  împlîntat în mare.  li* astfel încît ei să mai  aibă nevoie de sfaturile zeilor. Mai înainte. în van încercau să le prindă cu vîrfurile degetelor. veţi zări mai întîi cele două Stînci Cyanee în locul unde marea se  strimtează. lăsînd să treacă înainte un porumbel iute. Din  această pricină oamenii denumesc Strofade 19  insulele care înainte vreme se chemau Plotai. marea îşi înalţă deasupra  belşugul ei de ape clocotitoare şi­un vuiet năprasnic se aude pe ţărmul din jur. întrucît aşa a hotărît soarta. nu­i îngăduit ca voi să aflaţi limpede toate lucrurile. să străbateţi strunga  mării. am avut mult de pătimit. avînd în dreapta voastră pămîntul Bithyniei şi feriţi­vă de abruptele ţărmuri pînă  20  21  ce veţi ocoli vijeliosul curs al fluviului Rhebas  şi Capul Negru  şi veţi pătrunde în limanul insulei  22  Thynias  . să nu cutezaţi cumva să­mi sfidaţi prorocirile.  contrar voinţei zeilor.  destăinuind nebuneşte hotărîrile lui Zeus de la început şi pînă la sfîrşit.  între timp eroii. că de­acum încolo  ele nu se vor mai apropia niciodată de casele lui Fineus Agenoridul. Căci nu veţi scăpa de jalnica soartă ce vă pîndeşte între stînci. ca nu cumva să pieriţi din vina voastră printr­o faptă necugetată sau să vă lăsaţi tîrîţi de  avîntul tinereţii. Şi cum a hotărît soarta. întocmai cum pe un deal  împădurit cîinii deprinşi cu vînătoarea aleargă pe urma cornoratelor capre sălbatice sau a ciutelor şi. dacă nu i­ar fi zărit înaripata Iris care tocmai din slava cerului străbătu văzduhul  şi­i opri cu următoarele vorbe:  57  „Fii ai lui Boreas. purtată de aripile sale  repezi. jertfiră cele mai frumoase oi dintre  cele luate ca pradă de la Amycos. Aflaţi că nimeni n­a trecut printre ele nevătămat: căci. luară loc  la masă şi mîncară; împreună cu ei se înfrupta pe săturate şi Fineus. zbură spre Olymp. căţelele marelui Zeus. De aici nu aveţi prea mult de mers pe mare pînă ce veţi face un popas în ţara celor ce se  numesc Mariandyni. cît mai ales în vlaga braţelor voastre.   Dar dacă.  ^  După ce veţi fi plecat de la mine. adesea lunecă una spre alta pînă alcătuiesc o singură stîncă.Zefirului atunci cînd veneau la Fineus sau plecau în zbor de la Fineus. încredinţat că această desfătare e  numai un vis. în  aşteptarea fiilor lui Boreas. După ce se îndestulară cu mîncare şi băutură. adîncurile sale fiind străbătute de învîrtejitul  Acheron care îşi trimite  apele învolburate tocmai din creştetul stîncii abrupte. de îndată întoar­ceţi­vă din drum. nu vă opresc să­i chemaţi în ajutor pe  zei. îngrijiţi­vă vitejeşte  de   ceea ce este doar spre folosul vostru. nu se cade să ucideţi cu sabia voastră Harpiile. cea mai temută şi mai respectată de zei. aşa se va  întîmpla! De veţi scăpa teferi dintre stîncile care  se apropie una de alta şi veţi trece în Pont. zburînd printre stîncile acelea. s­a aşezat bătrînul şi le­a prezis peripeţiile  expediţiei şi sfîrşitul călătoriei lor pe mare:  „Daţi­mi acum ascultare! Fireşte. sau că sînt şi mai porniţi împotriva mea! Nu îndrăzniţi să treceţi cu corabia  prin strîmtoare. Lăsînd  deoparte celelalte lucruri. chiar dacă socotiţi că zeii din ceruri mă  urăsc de trei ori mai mult.

 unde Lîna de aur aşezată în vîrful unui stejar este păzită de un balaur — în­spăimîntătoare  dihanie care îşi roteşte privirile în jur: nici ziua. dincolo de  34  35  Capul Genetaios  . situată la poalele muntelui: ei îşi fac casele în turnuri înjghebate în trunchiuri  de copaci. ce jurămînt a rostit binevoitoarea zeiţă şi cum  înspăimîntatele Harpii s­au ascuns în marea peşteră a muntelui Dicteic. vreun zeu se va fi înduioşat de jalnica ta soartă şi din depărtări  ne­a adus aici pentru ca fiii lui Boreas să te scape de pacoste. Eroii se sculară degrabă din jilţuri. Aici se află Cîmpul lui Doias  şi. cînd îmi  voi da duhul.   Fie  ca  zeul să­mi  hărăzească mai degrabă moartea şi. cei mai sărmani oameni din lume. iar Aea. Aici. stăpînesc un pămînt tare şi neînduplecat. pe care l­au înălţat reginele amazoanelor. oraşul Colchidei. după ce a străbătut  59 32  o cale lungă. Zetes. nici noaptea somnul dulce nu­i biruie ochii neobosiţi!"  Aşa cuvîntase prorocul; spaima puse repede stăpînire pe cei care îl ascultau. îşi prăvale în mare albele sale vîrtejuri.26  dai de un munte situat faţă    în faţă cu  constelaţia  Helice  sau Ursa Mare: el este povîrnit de jur  27  împrejur. într­un loc unde ţărmul iese în afară. atît de semeţ se  înalţă în văzduh acest promontoriu ce priveşte spre mare. Fineus. departe de munţi şi de cîmpia Cyrceană  ." Astfel a grăit Iason; dar Fineus îi răspunse abătut:  „Aisonide. Dincolo de el. colibe de lemn şi trainice întărituri. vă îndemn să n­o ocoliţi — dar ce rost are să mă fac iar vinovat. Mai sus de acest cap. înainte vi se va  28  aşterne întinsa Aigia­los  . trecînd printre uci­gaşeîe stînci. cărora ei le zic „mossyne". care se varsă paşnic într­un liman  31  tihnit. odată scăpaţi de ele. Dar. aş fi la  fel de fericit ca şi la întoarcerea mea acasă. ei fiind făurari ce  33  se ocupă cu prelucrarea fierului. luaţi aminte să obţineţi iscusitul ajutor al Zeiţei Cypris. apele fluviului  29  Halys  se aruncă în mare cu un vuiet de nede­scris. după ce vei fi scăpat de moarte. se numeşte Carambis  şi deasupra lui vîntoasele lui Boreas se frîng în două. care brăzdaseră văzduhul. Dar. veţi poposi pe o insulă stîncoasă. Toţi soţii lor care se aflau în  casă şi mai cu seamă Fineus s­au bucurat de această veste. un fluviu mai mic decît cel în  preajma căruia curge. la adăpostul Capului Themyscira  . după ce veţi fi alungat printr­un vicleşug  oarecare nişte păsări cicălitoare care s­au cuibărit în număr mare pe această insulă pustie. Dacă ţi­ar reda şi lumina ochilor. boala mea fiind fără leac. După ce­l veţi înconjura . de unde li se trage şi numele. cele trei oraşe ale amazoanelor; apoi  Chalybii. veţi zări turnurile lui Aietes Cytaianul şi întunecata sihlă  a lui Ares. sînt acum goale. ca vecini ai lor. în timpul unei expediţii. Iris. Posomorita mare vă va oferi aici un ajutor nepreţuit; de aceea eu. Voi însă plutiţi mai departe pînă ajungeţi la ultima scobitură a mării. căci orbitele ochilor mei. în împrejurimi. le povesti cît de  departe goniseră amîndoi. dai de nenumăratele triburi ale Becheirilor; în apropierea lor sălăşluiesc  37  Sapirii  şi. Numaidecît Aisonide îi spuse următoarele  vorbe blajine: „De bună seamă. Ei rămaseră multă vreme  tăcuţi şi înfricoşaţi. în ţinutul  39  Cytais şi al Amaranţilor. lung şi ascuţit; lîngă  el dai de gura fluviului Thermodon  . Acum să nu mă mai întrebaţi nimic despre lucrul  acesta!"  întocmai a vorbit Agenoridul; în preajma lui cei doi fii ai tracicului Boreas. Mai departe se întinde un pinten de  30  pămînt. veţi avea destule călăuze. în vecinătatea lor locuiesc Tibarenii  cei cu turme multe. cînd i­au văzut în  faţa lor. Ea este chezăşia izbînzii în lupta cu  greutăţile noastre. Otrere şi  Antiope. vin la rînd Byzerii. cum i­a oprit Iris să ucidă. închinat lui Zeus Ospitalierul. prezicînd din fir  a păr tot ce vă aşteaptă? Dincolo de insulă şi de uscatul din faţa ei vieţuiesc Philyrii; mai sus de Philyri  38  sînt Macronii  şi după aceştia. pentru ca mai sus să întîlneşti în sfîrşit pe războinicii  38  Colchidieni  . la graniţa căreia. într­un tîrziu. va fi cu putinţă să ne reîntoarcem în  Hellada? — iată ce aş fi tare bucuros să mai aflu de la tine.  dragii mei.  care vă vreau binele. O divinitate va  41  va îndruma pe o altă cale la plecarea din Aea  .  îşi şi puseseră pe prag picioarele lor înaripate. voi fi cu­adevărat în culmea fericirii!" . eu nu mai pot să­mi recapăt vederea. Ce voi face şi cum voi străbate atît amar de  drum pe mare? Căci eu  mi­s neştiutor. ne­ai descris pînă la capăt peripeţiile noastre pe mare şi semnul în care să ne încredem pentru  a trece în Pont printre cumplitele stînci. Spre a le satisface curiozitatea. megieşii lor Mossynecii  ocupă o ţară împădurită. Pe ţărmul ei  se află un templu de piatră închinat lui Ares. se găseşte la marginea Pontului şi a pămîntului!"  Aşa a zis; iată ce­i răspunse bătrînul:  „Fiule. viteazul fiu al lui Aisojvjsimţindu­se neputincios în faţa atîtor  primejdii prezise de Fineus. învolburatul Fasis 40  îşi aruncă în  mare şuvoiul lui lat. ce  s­au mistuit treptat. Luînd­o pe fluviu în sus. gîfîind întruna  din pricina oboselii. glăsui astfel:  „Bătrîne.  Tre­cînd şi de aceştia. înconjurat de soţi  60  asemeni mie. Pentru a ajunge acolo. să prinzi curaj.

 îi pîndea moartea. năierii înaintînd cu  multă teamă.  încrezători în puterile lor. care o purta iute.  Euphemus dădu drumul porumbelului şi toţi îşi ridicară capul deodată. se ridică.  Puhoiul apelor se rostogoli sub carenă şi. năierii îşi  plecară capetele şi priviră într­o parte. înclinat şi abrupt ca un pisc de munte. cu rmna dreaptă împinse corabia înainte. luîndu­şi avînt. eroilor noştri le­a fost dat să  fie cei din urmă oameni care au văzut stîncile  îndepărtîndu­se şi groaza li se strecură în suflet. contopindu­se cu un trosnet  puternic; nenumărate talazuri ţîşniră în sus învolburate. Grotele căscate sub avanele stînci fremătau cînd le năpădeau  apele şi clocotitoarele talazuri împroşcau malul pînă sus cu spuma lor albă; apoi   fluxul  împresură  corabia. la îndemnul lui Ti­phys Agniadul. Deodată un talaz se aruncă  pieziş asupra lor şi corabia începu să alerge ca o sfîrlează spre năprasnicul şuvoi. o  purtă departe de stînci. Capetele stîncilor tăiară doar vîrful cozii porumbelului. eroii vîsliră din toată inima. La vederea lui. deşi  ochilor lui li se arată căile mării şi ale uscatului — tot aşa de repede. Tiphys  începu să grăiască primul:  „Sper că mulţumită acestei corăbii am scăpat nevătămaţi: totul se datorează numai şi numai Atenei  care a înzestrat­o cu o putere divină atunci cînd Argos a înjghebat­o cu ajutorul pi­roanelor. Numaidecît ele se apropiară iarăşi una de alta. astfel că o vreme Argo pluti pe creasta talazului. care ţinea în mînă porumbelul. Iar stîncile care se apropiaseră una de alta. Argo trecu prin văzduh ca o săgeată înaripată. Atunci Euphemus.  îşi puse piciorul pe neprimitorul ţărm al Thyniei. plină de  gînduri bune faţa de vîslaşi. Atunci <Rtena^ ţinînd în  loc una dintre stînci cu stînga ei voinică. Euphemus fugea de la unul la  altul. dar Tiphys îl preîntîmpină şi dădu un scurt răgaz corăbiei împovărate de  62 mişcarea vîslelor. căci aşa hotărîseră zeii să li se în­tîmple atunci cînd le va zări un muritor. asemenea arcurilor încovoiate. căci se părea că valul se va prăvăli asupra corăbiei. care scăpă totuşi teafăr şi eroii slobo­  ziră un chiot straşnic. aşa că nu  poate fi nimicită.  între timp eroii ajunseseră în porţiunea îngustă  a întortocheatei strîmtori zăgăzuită şi într­o parte şi  într­alta de stînci colţuroase şi un vîrtej de apă împroşca pe dedesubt corabia zorită. Atena se întoarse în  Olymp. spre a­şi trece corabia printre stînci. atunci cînd şi­a părăsit patria — căci adesea. după ce au adus jertfele »^' ^M™ ^ Euphemus iute; n­au uitat să ia cu ei un porumbel sperios  ia  y ţinea în mînă pasărea care se ghenuuse de ta   au sio în sfîrşit parîmele duble. şi­şi va  trece corabia  printre ele. năierii răsunară uşuraţi privind deopotrivă văzduhul şi largul mării ce  se pierdea în zare.  oamenii ducem o viaţă rătăcitoare — este amarnic fră­mîntat de tot felul de simţăminte şi nu zăreşte  numai cîte un pămînt îndepărtat. Năierii vîsliră înfricoşaţi pînă cînd fluxul crescu de la  sine  şi. înă'ltînd apoi corabia dinspre pupă. O neasemuită spaimă puse atunci   stăpînire   pe toţi. căci deasupra  capetelor. După ce trecură dincolo de un cot al strîmtorii. Cînd îi văzu pe năieri în afara primejdiei. nu te teme deloc că nu vei izbuti să împlineşti porunca regelui tău acum . spre a se întîlni în acelaşi loc. ca un nor; marea mugea în­spăimîntător şi de  jur împrejur vuia nemărginitul văzduh. vădind sforţarea eroilor. Chiar în mijlocul Symplegadelor  fură opriţi de un vîrtej:   uimitoarele stînci se  apropiau din amîndouă părţile şi lemnăria lui Argo nu se putea urni din loc. Bubuitul stîncilor care se izbeau de pe­acum le răsuna mereu în urechi şi vuiau ţărmurile  biciuite de mare. Aceştia loveau  apa şi  scoteau  ţipete; dar pe cît înainta corabia lopătînd. neiertătoare. fă­cînd­o să străbată  strîmtoarea. Aidoma celui care. iar  vîslele se îndoiau.42  locuitorii Thyniei aduceau nenumai*» "—;:;­ zei43 fi pe placul lui Fineus. căci stîncile se întredeschideau din  nou. strigînd tovarăşilor lui să se arunce cu toate puterile asupra vîslelor. prinseră rădăcini  pentru totdeauna. dar gîndurile îi zboară iute spre casă. copila lui Zeus. Aisonide. ci vede toate oraşele. îndreptîndu­se spre proră  şi. noi. avîntîndu­se pe  44  marea zbuciumată. de două ori pe atît o împingea înapoi noianul.  ajungînd lingă corabie. în  retragerea lui o tîrî printre stînci. în zare se şi întrevedea întinderea Pontului cînd în faţa lor se  ivi pe neaşteptate un uriaş talaz. şi totuşi înaltul capăt al pupei fu secerat de  potrivnicele stînci care se izbiră cu furie.  Eliberaţi de cumplita lor spaimă. cu toate că era*^rupeşăj zeiţa îndreptîndu­se spre mare. Tiphys le porunci să vîslească din răsputeri. acoperind­o  cu totul. în cinstea ^^f^Uii un  fericiţi năierii au înălţat ceva mai depar e^pe  m*u  ^  altar şi. în sinea lor îşi spuneau negreşit că scăpaseră din infern. ca să­l vadă mai bine; pasărea  zbură printre stînci. Plecarea lor spre  îndepărtate  ţinu _ nu rămase o taină pentru Atena; numaidecît  61 pe un nor uşor.

 eroii părăsiseră înaltele ţărmuri ale insulei  Thynias. de pe şolduri şi de pe grumaz li se preling rîuri de sudoare; pe subjug ochii lor privesc  pieziş şi o răsuflare uscată ţîşneşte necontenit din nările lor zgomotoase; dar ei îşi împlîntă copitele în  glie şi trudesc cît e ziua de mare — la fel şi Argonauţii  64 au s  trăbătut noianul cu ajutorul vîslelor pe care le  mmuiau  S1DS  PP cînd nu se ivise încă zeiasca lumină şi nici bezna nu mai . frică mi­e să cobor pe  uscat. Chiar deasupra promontoriului au crescut  cîţiva platani cu coroana revărsată în jurul trunchiului lor. brăzdînd cu plugul ţarina jilavă şi  pretutindeni. Iar Iason  îi răspunse la rîndul său prin aceste cuvinte blajine:  „Tiphys. Plecaţi de aici spre uscatul din faţă. şi să­şi pască turmele pe malul acestuia. trecînd pe rînd de toate acestea. în acest loc dai de gurile Acheronului. de îndată ce Pelias mi­a dat porunca. strigîndu­i vorbe de  îmbărbătare. De­acum încolo.cînd zeiţa ne­a îngăduit să ieşim teferi dintre stînci. potrivit spuselor Agenoridului Fineus. Acum sînt stăpînit de o mare  teamă şi de griji copleşitoare: frică mi­e să cutreier avanele căi ale mării. dacă vom  urma întocmai sfaturile lui Fineus!"  Atît le­a spus el; punînd numaidecît capăt vorbelor. Dis­de­dimineaţă. întinsele maluri ale fluviului. neajutaţi de nici o adiere de vînt. spre a­i pune la încercare pe tovarăşii lui; dar ei lărmuiau. unde odinioară Dipsacos l­a primit ca oaspete pe fiul lui  Athamas 46 . în interior. unde se află peştera lui Hades. nu m­aş mai teme deloc. care cuvîntă iarăşi. îţi vine uşor să vorbeşti atîta timp cît nu te îngijeşti decît de propria ta viaţă. temîn­du­mă că n­am să vă pot readuce pe pămîntul Helladei vii şi nevătămaţi!"  Aşa a vorbit Iason. ci se mulţumea să locuiască alături de mama lui pe lîngă  fluviu. chiar de­aş face o  călătorie prin hăul Hadesului. cîmpia şi Calpe 47 . După o zi de­abia încheiată. Curînd. Aşa cum harnicii boi muncesc. vreme de o zi şi o noapte. spre mijlocul mării. o boare foarte  rece se revarsă necontenit din fiorosul hău şi de jur împrejur se aşterne mereu o promoroacă albă.  Vijeliosul fluviu Rhebas. de ce­mi vorbeşti aşa cînd mă ştii abătut? Am greşit Şi mi­am căşunat singur o nenorocire  mare şi fără leac. socot că de azi înainte nu vom mai avea prilejul să tragem o spaimă ca asta. care era tatăl lui. noaptea fiind urmată  de acea palidă licărire ne care oamenii treziţi de ea o numesc revărsatul zorilor­focmai atunci intrară  năierii în limanul insulei pustii Thymas şi coborîră pe pămînt frînţi de oboseală.  căci pretutindeni sînt  oameni răuvoitori. chiar dacă mi­ar  63 fi fost hărăzită o crîncenă moarte şi mădularele mi­ar fi fost ciopîrţite. de astă dată deschis:  „Dragii mei. se cască pieziş  o vîlcea umbroasă.  Pe  Dipsacos  îl născuse o  nimfă din luncă: nu­i plăcea viaţa silnică.  tinerii au vîslit neobosit. care se prăvale de pe promontoriu şi se . Aici. gîndindu­mă la fiecare lucru în parte din clipa în care v­aţi strîns laolaltă spre folosul  meu. ajutaţi de tăria Zefirului. destoinicia voastră îmi redă încrederea în mine. neistovita trudă a vîslelor i­a absorbit pe eroi. năpădită de codru şi de stînci. stînca numită Colone 45  şi puţin mai tîrziu Capul Negru au rămas în urmă. Dar. Strigătele lor umplură de bucurie inima lui Iason. năierii zăriră în treacăt  templul închinat eroului. înverzită ţară a bărbaţilor maryan­dini. scăldate de mare în  jurul cărora talazul se rostogoleşte cu un vuiet asurzitor. cu faţa spre uscat. înfricoşătorul promontoriu nu are parte nicicînd de linişte:  marea vuind la poalele lui îl face să se tînguie şi totodată vînturile pornite din prăpăstii tulbură  frunzişul platanilor. care curgea în albia lui  adîncă. albia lui Lycos 50  şi mlaştina Anthemoesis 51 ;  suflarea vîn­tului zgîlţîia odgoanele şi sculele corăbiei. ochii lor putură desluşi rînd pe rînd gura fluviului  49  Sangarios  .  48  Cînd soarele răsări a treia oară. să mă arăt din capul locului  împotriva acestei expediţii. Eu însă nu mă  sinchisesc cîtuşi de puţin de mine însumi: mă preocupă soarta fiecăruia în parte.  vom face faţă cu uşurinţă încercărilor care ne mai aşteaptă. şi. de vreme ce am trecut de Stîncile  Symplegade. ei sosiră voioşi în limanul Promontoriului Acherusias; povîrnişurilf sale se înalţă falnic  şi privesc spre marea Bithyniei; la temelia lui stau înrădăcinate nişte stînci netede.ra atît de adîncă. mai ales că. mai apoi. S­ar fi cuvenit ca. pe  care o topeşte numai soarele de amiază.  iar."  Aşa glăsui el purtînd mai departe corabia de­a lungul ţărmului Bithyniei. a ta şi a celorlalţi soţi  de drum. noaptea rămîn pururi treaz şi  oftez din greu. şi gura fluviului Phyllis. după ce vîntul se potolise în  timpul nopţii. care fugise din  Orhomenos   împreună   cu   berbecul său.

 nu l­au putut scăpa. răcorindu­şi în noroi coastele şi burta lui uriaşă.  Din pricina acestei întîmplări.  Dar ce Argonaut a mai murit pe meleagul acela (deoarece eroii au înălţat încă un gorgan pentru un alt  soţ de­al lor. Mult mai tîrziu fluviul a fost numit  Soonautes — Mîntuirea năierilor — atunci cînd Niseenii din Megara 52  au venit să se stabilească pe  pămîntul Mariandynilor; căci Acheronul i­a salvat şi pe ei şi corăbiile lor hărţuite de furtună. eroii au poposit aici atunci cînd vîntul  a încetat să mai sufle. Aşadar. lăsîndu­l să plece din palat pe fiul său. fiu dăruit lui Poseidon de Astypalaia 5S . deslătmdu­  şTlmrriiie~XTrspuseie~ lor. frumos este ca. zăcea tolănit un mistreţ cu colţi albi. departe de patrie.  . cum le mersese vestea aflată deunăzi şi de ei. pe care îl plînseră trei zile­n şir. Pentru  Idmon au înălţat pe pămîntul acela un gorgan şi. care le  dăduse nenumărate daruri pentru drum. Idmon scoase un ţipăt sfîşietor şi se prăbuşi la pămînt. care  se stinse în braţele soţilor lui de drum. în deznădejdea lor se trîntiră jos. dacă Hera n­ar fi insuflat un nemaipomenit  curaj în pieptul lui Ancaeus. Eacide. pradă gîndurilor negre.aruncă în mare spre răsărit.   căci   obişnuia să pască  singur în mlaştina întinsă. De­a lungul înaltului mal al mocirlosului fluviu păşea fiul lui Abas cînd. la îndemnul Muzelor. lîngă apele Imbrasiene 56 . o boală de scurtă durată l­a făcut să adoarmă pentru totdeauna pe cînd ceata  eroilor îngropa leşul fiului lui Abas. fără să se gîndească nici unul la mîncare  sau  la băutură; inima le era copleşită de mîhnire.   '—­­­­­­­­­  53 Dis­de­dimineaţă eroii se grăbiră să se întoarcă la corabie şi împreună cu ei veni Lycos însuşi. el îi vorbi astfel:  „O. înarmat cu suliţa.  Aici l­a secerat neiertătoarea Ursită pe fiul lui Abas. Peleu tăbărî numaidecît  asupra mistreţului aprig. se cade să vorbesc  deschis. Idmon. în  creştetul lui dăinuie un trunchi de măslin sălbatic aidoma unui tăvălug de corabie: lăstare cu frunze  verzi cresc din copacul  66 sădit puţin mai jos de Promontoriul Acherusias. Tot  acolo. De cum au ajuns în oraş.  năvălind pe neaşteptate de undeva.  Dar nici Lycos. o viroagă ducîndu­l pînă pe creastă. dar Idas răni fiara. stins din viaţă.  Multe mioare au fost înjunghiate deasupra gropii lui. ei s­au adunat de pretutindeni spre a­l întîmpina ca pe un zeu; lucru  firesc fiindcă ei se războiau de multă vreme cu Bebrycii. s­ar fi prăpădit şi el: nu i­a fost hărăzit să­şi continue călătoria. aşa că eroii au rămas pe  loc. s­au strîns cu toţii în  palatul lui Lycos şi au petrecut ziua aceea "că^mşte buni prieteni în ospeţie. ei îl venerează pe Aga­  54  mestor  . uitînd de lupta noastră. drept monument care poate fi văzut şi de urmaşi. în ziua a  patra l­au înmormîntat cu multă pompă şi toţi supuşii în frunte cu regele Lycos însuşi erau de faţă. căci piaza rea îi hotărîse pieirea. într­o mocirlă din preajma fluviului  năpădit de trestii. cum cere datina să­i cinstim pe morţi.  aprigă fiară de care se temeau pînă şi nimfele luncii; nimeni nu­l ştia defel. soţii lui răspunseră strigînd toţi deodată. în faţa mării. prezicerile  sale totuşi. cu jalea­n suflet în­grijindu­se de îngroparea răposatului. ca să­i însoţească pe  mare. pînă azi putînd fi văzute două monumente închinate bărbaţilor răposaţi)?  Zice­se că Tiphys.  Şi ar fi rămas ei multă vreme aşa. întorcîndu­se în mlaştină; mai apoi se opri şi porni la  atac. după ce l­au înmormîntat alături de Idmon. care o rupse la fugă.  fiindcă speranţa   întoarcerii   acasă fugise departe de ei. în locul divinului eolid Idmon. învăluiţi de­o adîncă tăcere.   dintre trestii. care scoase un grohăit. cîrmuitorul acestei ţări întinse şi nici Marian­dynii n­au trecut cu vederea faptul că au  sosit la ei cei care îl rapuseseră pe Amycos.  fiul lui Agnias. Această mare nenorocire i­a umplut de­o jale fără margini pe toţi.  îndreptîndu­şi corabia spre limanul Promontoriului Acherusias. să zăbovim la nesfîrsit într­o ţară străină? Nu atît  pentru destoinicia de războinic cît mai ales pentru dibăcia mea de năier m­a dus pe mine Iason departe .  cunoscut ca un cîrmaci foarte priceput. stînd cu  trupurile întipărite în nisip. Deşi meşter în arta prezicerii. Alergînd pînă la Peleu. Phebus a poruncit anume Beoţienilor şi Niseenilor să­l cinstească pe Idmon ca protector al  oraşului' pe care urmau să­l întemeieze în jurul străvechiului trunchi de măslin sălbatic aidoma unui  tăvălug de corabie; numai că. La  ţipetele rănitului. căzînd străpunsă de lancea ascuţită. mistreţul îl izbi puternic în coapsă şi­i sfîrtecă  deopotrivă fibrele de la mijloc şi osul.  Şi. De aceea şi  încheiară pe dată un legămînt de prietenie cu  65 j Cît priveşte pe Pollux însuşi. îl lăsară în locul  unde se prăvălise la pămînt; dar întristaţii tovarăşi îl duseră pînă la corabie pe muribundul Idmon. Şi dacă. nu se mai puteau gîndi la plecarea lor în larg.

 şi­a celebrat misterele şi a orînduit coruri înaintea peşterii  în care petrecea sfinte nopţi austere; de aceea ţărmurenii au denumit fluviul Callichorus iar peştera —  60  Aulion  . înălţară pînzele şi le desfăşurară pe  lîngă odgoanele din stînga si din dreapta. Dar in ceata noastră mai sînt cîrmaci.  Mopsos. de vreme ce aţi văzut aceste păsări). el privea corabia şi arăta ca atunci cînd pleca la  război. planînd iute pe bolta senină. spuse tovarăşilor săi:  „în preajma noastră este insula Aretias (o ştiţi voi înşivă. Şi iată că şi zăriră cum deasupra lor brăzda văzduhul o pasăre a lui Ares ce­şi avea  cuibul pe insulă: bătînd puternic din aripi. ca să­şi  amintească de ţelul trudei lor!"  Aşa grăi Ancaeus; inima lui Peleu tresaltă de bucurie. îi smulse pana şi îi legă rana.  Mîntuitorul corăbiilor  . Atunci Amphida­mas. Sosiră  curînd la gura fluviului Callichorus 58 .  67  îndată viteazul Clytios. o frumoasă cască cu patru creste şi un panaş purpuriu revărsîndu­şi în jur strălucirea. Eu nu  cred că avem destule săgeţi. fiindcă puternica adiere a Zefirului le era  prielnică. Argo luneca repede precum ian şoim din  slava cerului ce se lasă în voia vîntului. căci în pragul dimineţii molcomul vînt îi  părăsise cu totul. desfăşurară pînzele corăbiei. Tălmăcind voinţa zeilor. cît se poate de încrezători în suflarea  vîntului. Soţii lui  se minunară văzînd săgeata înaripată. rănit de o săgeată. dacă ţineţi să poposim aici. Sthe­nelos  care. Repede el  se afundă din nou în bezna adîncă iar eroii care­l zăriseră se înspăimîntară. fără să­şi mişte strunitele aripi în  zborul său lin. aşa  ca să nu ne mai amînăm deloc plecarea. şi încă destul de mulţi. zburînd în urma celeilalte. Eroii nu apucaseră să treacă mai departe; Persefona însăşi trimise sufletul demn de plîns  al Actori­dului care­i ceruse îngăduinţa să revadă măcar pentru cîteva clipe pe bărbaţii ce­i fuseseră  prieteni apropiaţi.  Dealtfel. acum stau cu feţele plecate şi par mai abătuţi decît mine.  în a douăsprezecea dimineaţă eroii se suiră în corabie. După dînsul Erginus. trecînd cu bine printre stînci.  desfăcîndu­şi brîul de care atîrna teaca săbiei lui. Osebit de aceste libaţii. vîslind cît a fost ziua de lungă. o străpunse şi zburătoarea. fiul lui Aleos. murise pe acel  ţărm de mare.  62  ridicară un  altar închinat lui Apollon. care şedea alături de el. Aici vom^ pieri fără glorie de­o  jalnică moarte. la întoarcerea din vitejescul  război împotriva Amazoanelor (căci fusese însoţitorul lui Heracle). de ce ne tot lăsăm stăpîniţi de o durere vană? Oamenii aceia au  murit de­o moarte hărăzită de soartă.  Curînd după aceea. Cu vîslele străbătură degrabă fluviul Acheron şi. după ce vom fi îmbătrînit degeaba!"  Aşa spuse lason. după ce legară parîmele de ţărm. fiul lui Eurytos  (care între timp îşi încordase arcul său încovoiat şi trimisese o  săgeată înspre pasărea ce zbura repede). Urcat pe movila mormîntului său. aproape faţă­n faţă cu insula Aretias  . acolo unde zice­se că Nyseanul fiu al lui Zeus  59 . Eribotes.  63  64  65  După ce lăsară în urma lor numeroase popoare  . Prevăd că  trista soartă a răposaţilor o vom avea şi noi. Puneţi­vă deci pe treabă Şi nu vă mai faceţi griji de prisos!"  67 Aflat în grea cumpănă. se adunară în jurul  mormîntului lui Sthenelos. vărsînd libaţii şi arzînd mioare jertfite mortului. căci Ancaeus a fost pe placul celor mai mulţi dintre soţii lui de drum. Nauplius şi Euphemus se sculară. Deci să nu fim cîtuşi de puţin îngrijoraţi în privinţa corăbiei. ca să putem coborî pe ţărm în siguranţă.de Parthenia 57 . călătorind mult mai departe graţie vremii frumoase. fiul lui Aison îi răspunse astfel: „Dar care sînt acei cîrmaci. Dar ei au fost îndepărtaţi. Aşadar să căutăm împreună un  alt mijloc folositor. dar Ancaeus se oferi pe loc să cîrmuiască el corabia cea iute. fiul lui Ampycos. şi rănitul scăpă din mîini vîsla. învîrtejindu­se.  61  Argonauţii văzură apoi mormîntul feciorului lui Actor.  68 arzînd şi acolo coapse de mioare; pînă şi Orfeu îi consacră lira lui şi de aceea locului i s­a zis Lira. îi îndemnă să tragă la mal şi să îmbuneze prin libaţii sufletul răposatului. Aşadar această veste du­o repede tuturor şi îmbărbătea­ză­i. părăsind  popoarele Indiei spre a se statornici la Teba. Eacide? Cei cu a  căror iscusinţă ne făleam cîndva. amintindu­vă că Fineus v­a îndemnat chiar să faceţi . căci imboldul zeiţei îi  dădea aripi. dorind să li se încredinţeze lor  cîrma. se suiră în corabie. se prăbuşi în  preajma corăbiei. zoriţi de vîntul prielnic. spre ţara Lînei de aur. ea zbură spre corabia ce înainta repede şi slobozi o pană  136  ascuţită care se înfipse în umărul stîng al divinului Oileus  . printre noi se află şi alţi oameni pricepuţi: urce­se la pupă oricare dintre ei şi nici unul nu va  pune în primejdie expediţia.  Năierii strînseră numaidecît pînzele şi. Puţin mai tîrziu veni în mijlocul eroilor şi  cuvîntă în felul următor: „Dragii mei. Dar se ivi o altă pasăre. năierii şi­au  croit drum printre talazuri. de vreme ce nu putem să ajungem pînă la cetatea hainului  Aietes şi nici să ne întoarcem în Hellada. Pe întinderea mării.

 nevoiţi să punem la încercare noianul. ajunşi la  ananghie. atunci cînd a venit în Arcadia. văzînd cum ne  clătinam coifurile şi ne înălţăm suliţele. Curînd naufragiaţii se întîl­niră cu eroii. punîn­du­l să bîntuie pentru a învedera prin ploi umeda cale a lui Arcturus  . Uzi  leoarcă. şi alţii. Cinstiţi aşadar cîţiva străini rugători. Cel dintîi care a cuvîntat a fost Argos  :  „în numele lui Zeus Atotvăzătorul. Haideţi să iscodim şi noi acum o cale asemănătoare; ceea ce am  închipuit eu însumi mai înainte vă voi spune îndată. căci  spaima fără pereche le făcea sa piuie. ai căror locuitori stau liniştiţi  ascultînd  răpăitul de pe  acoperişuri. n­a izbutit să alunge cu săgeţile lui  68  Stymfalidele păsări care pluteau pe lac  (cum am văzut cu ochii mei). Ocrotitorul Oaspeţilor şi al  71  Rugătorilor  ! De Zeus ţin şi unii. şi­şi căutară scăparea în fugă. Dar cînd se apropiară de insulă. stăpînit de gîndul că prezicerile lui Fineus se adevereau:  „Tot ce ne cereţi vă vom da pe loc cu dragă inimă. întrucît ceasul vremuirii nu i­a surprins nepregătiţi.acest lucru. milostivindu­vă de nişte bărbaţi de­o vîrstă cu voi. . potrivindu­se de minune — la fel.  tuspatru se agăţară de o uriaşă bîrnă din puzderia de lemne care fuseseră ţintuite laolaltă prin piroane  ascuţite iar acum se împrăştiaseră în jurul corăbiei sfărîmate. deasupra corăbiei. în timpul zilei  vîntul a clătinat frunzişul din munţi  70  ■ a  suflat uşor doar printre crengile de sus ale copacilor. De aceea  în genunchi vă rugăm acum — poate vă veţi lăsa înduplecaţi — să ne daţi niscaiva straie cu care să ne  acoperim trupurile şi să ne ajutaţi. Nici Heracle. atunci să strigaţi şi să loviţi  scuturile. fiii lui Frixos pluteau pe valuri la voia întîmplării. insula şi întregul ţinut din dreptul ei. Fiii lui Frixos au fost zvîrliţi de năvalnicele valuri împreună cu zdravănă lor  bîrnă pe ţărmul insulei. izbindu­şi scuturile. temîndu­se de o moarte crîncenă. oricine aţi fi voi în rîndul oamenilor.   întocmai cum războinica larmă se înalţă din mijlocul mulţimii de luptători ce se frămîntă  cînd se strîng şirurile falangei — tot aşa. Dar mai întîi spune­mi drept în ce ţară locuiţi. cînd Zeus stîrni tăria vîntului  69  Boreas.  Curînd ei nu mai zăriră nici o pasăre. el stîrnea zarvă mare în timp ce pîndea pe o ridicătură. pentru a intra în stăpînirea averii tatălui lor: cu limbă de moarte dînsul le ceruse să facă o  astfel de călătorie. ei acopereau  corabia. ce  nevoie v­a făcut să străbateţi marea. pentru a stirni astfel o larmă nemaipomenită. şi păsările au zburat departe. Şi­au pus pe cap coifurile de  aramă ce revărsau licăriri înfricoşătoare.  69 Să ne punem pe cap coifurile cu creste semeţe şi. în timoul nopţii'însă s­a năpustit cu furie  asupra mării şi a aţîţat talazurile cu şuierătoarea lui suflare. atît rugătorii cît şi străinii iar el le vede pe toate privindu­ne  de sus!"  Atunci fiul lui Aison îl întrebă prevăzător. potrivit dorinţelor lor ?  Fiii lui Frixos plecaseră spre oraşul Orhomenos. o jumătate din ceata noastră să vîslească  iar cealaltă jumătate să înarmeze corabia cu lucioase suliţi şi scuturi şi toţi laolaltă să scoatem deodată  un strigăt puternic. rînd pe rînd. astfel încît păsările să se înspăimînte de neobişnuita noastră zarvă. învîrtind în mîini o zbîrnîitoare  de aramă. prin alăturarea scuturilor. ce nume vestit purtaţi şi din ce neam vă trageţi ?" Drept răspuns. unii  dintre ei vîsleau de zor iar ceilalţi înţesau corabia cu suliţe şi scuturi. mii de  păsări zburară care încotro. părăsind Aea şi palatul lui Aietes pe o corabie  colchidiană. Aidoma bărbatului care face  murilor săi un acoperămînt. vă implorăm să vă arătaţi  binevoitori şi să­i ajutaţi pe cei năpădiţi de nevoi! Căci furtunile ce şi­au dezlănţuit urgia asupra mării  au împrăştiat toate bîrnele corăbiei în care ne­am suit. plutea în văzduh zarva stîrnită de eroi. Deodată s­a dezlănţuit un  nemaivăzut potop şi ploaia a cotropit marea. îndemnaţi de zei. de dragul lui Zeus. acoperămîntul lor fiind întărit din timp  — la fel sloboziră asupra eroilor nenumărate pene păsările care plecară în zbor peste mare. spre a­şi înzestra casa cu o podoabă şi un scut împotriva ploii şi olan după  olan se înşiră necontenit. abătuţi din cale­afară fiindcă de­abia  scăpaseră cu viaţa. către  munţii aflaţi dincolo de valuri."  Aşa a glăsuit eroul şi dibaciul său plan s­a dovedit a fi pe placul tuturor. ci pretutindeni domnea bezna deplină. sub noptateca beznă. Zeus a pus   capăt  ploii  potopitoare atunci cînd a răsărit  70  soarele. Ei ajunseseră foarte aproape de insulă în ziua aceea.  Cernita negură învăluia bolta si nicăieri nu  se întrezărea printre nori licărirea unei singure stele. Ca atunci cînd Cronide trimite din nori o  grindină deasă asupra oraşului şi caselor. fluturîndu­şi deasupra panaşele lor purpurii; rînd pe rînd. Valurile şi năprasnicul vînt i­au mînat  spre insulă.  Dar ce anume avusese în vedere Fineus cînd îndemnase divina ceată a eroilor să poposească aici şi ce  foloase urmau să tragă după aceea. acolo unde locuiau  sălbaticii Mossyneci. Furia  vîntului smulse pînzele şi în acelaşi timp frînseîn două corabia zgîlţîită de talazuri. Iar dacă vom ajunge pînă la insulă.

 el l­a jertfit unuia singur dintre toţi zeii. împotmolit în apele mlaştinii Serbonis  !"  Acestea fură spusele lui: cînd auziră ce lupte grele îi aşteaptă. ci dimpotrivă. spre a­l îmbuna pe Zeus cel pornit împotriva  Eolizilor!"  Iason vorbise aşa spre a­i îmbărbăta; dar ei îl ascultau cu groază­n suflet. Iar dacă vrei să ştii numele nostru. Chalkiope. Cînd veneau  aici din ţara situată în faţa insulei. Aşa că veniţi în ajutorul nostru şi călăuziţi­ne corabia pe mare. avînd un glas înspăimîntător şi o  putere la fel de mare. acesta se cheamă Cytissoros. nepotul lui Cretheus. sau spre bogata cetate a divinului Orhomenos. cel ce a ajuns în cetatea lui Aietes. Argos rosti următoarele cuvinte:  „Prieteni. Corabia voastră a fost sfărîmată de hainele talazuri mai înainte ca voi să vă apropiaţi de stîncile  care necontenit se ciocnesc între ele acolo unde Pontul se îngustează.  celălalt Melas. Se spune că el este chiar fiul Soarelui. fie că ştim de frica zeilor. am plecat anume din  Hellada ca să ajung în cetatea lui Aietes. ele nu obişnuiau să ardă pe altar oi şi junei consacrate. E vorba de Frixos. Nu va fi deloc uşor ca. fără ştirea lui Aietes. căci nu­şi puteau închipui că  Aietes îi va primi cu braţele deschise pe cei care veneau să­i ia Lîna de aur. şi că seamănă leit cu Ares. După ce au împlinit datina jertfei şi s­au înfruptat din  bucatele ospăţului pregătit de ei. Iason a început prin a cu­vînta astfel:  „Zeus pe toate le vede şi noi. pe care Hermes l­a  poleit cu aur: blana lui o puteţi vedea acum şi voi. la care se închinau de multă vreme toate Amazoanele. călare pe un berbec.  întîi şi­ntîi îmbrăcaţi­vă! Socot că doar printr­o hotărîre a nemuritorilor aţi nimerit în calea noastră  atunci cînd v­a lovit năpasta!" întocmai a grăit şi de pe corabie le­a dat straie cu care să se îmbrace. însă despre toate acestea vom vorbi pe­ndelete mai tîrziu. obrajii multora păliră pe loc. securea­i de­aramă a tăiat bîrnele sale de pe muntele Pelion şi cu ajutorul zeiţei a întocmit­o  Argos. nu te lăsa cu totul copleşit de frică! Noi nu sîntem pînă într­atît de lipsiţi de vlagă. atins din plin de  trăsnetul lui Zeus. Mustrîn­du­i pentru faptul  că întreprind o asemenea expediţie. Pe această corabie puteţi merge  oriunde poftiţi ­ sau spre Aea. Din  aceşti părinţi ne­am născut noi; dar între timp Frixos a murit de bătrîneţe în casele lui Aietes. nu vom şovăi cîtuşi de puţin să V;ă dăm tot ajutorul nostru. ca să jertfească mioare şi s­au strîns degrabă în jurul  altarului înjghebat din pietricele şi aflat în afara templului ce nu avea acoperiş. a lăsat să­i picure  din creştet calzi stropi de sînge. alături de stînca Typhaoniană. atunci cînd Cronidul şi­a ridicat asupra­i mîinile sale zdravene."  Aşa a vorbit el; eroii s­au bucurat de această întîlnire şi i­au îmbrăţişat pe străinii din cale­afară de  uimiţi. prin aceste cuvinte:  „Fiind fără îndoială rude din partea tatălui meu. ci înjunghiau  cai pe care îi hrăneau bine timp de un an. şi anume lui  72  Zeus Cronidul. Apoi. socot că vom sosi în ţara lui . am şi pornit spre Orhomenos. arătîndu­se plin de bunăvoinţă. Dar avană şi necruţătoare este cruzimea de care dă dovadă Aietes: iată de  ce mă sperie atît de mult această călătorie. atîta cît ne stă în putinţă. Aşa  72  73  1 a  scăpat pe tatăl vostru de moartea pe care i­o hărăzise mama lui vitregă  . oamenii. Atunci Iason răspunse. în interiorul lui era  împlîntată o piatră neagră şi sfîntă. acela Frontis. Rănit astfel. atunci  cînd veţi avea nevoie de el. atîrnată de crengile năpădite de frunze din vîrful  unui stejar. Atena a meşterit corabia  noastră. la îndemnul berbecului însuşi. Cretheus şi Athamas au fost fraţi buni iar eu. nu­i putem ascunde nimic. să răpiţi Lîna de aur: în preajma ei  veghează cu străşnicie un balaur ocolit de moarte şi de somn. Aietes l­a primit pe Frixos în palatul lui şi i­a dat de soţie pe  propria lui fiică. unde zace şi  75  acum.  Apoi s­au dus cu toţii la templul lui Ares. ca să intrăm în stăpînirea  averii lui Athamas. precum se cuvenea. iar mie mi se spune Argos. Ocrotitorul Fugarilor  . a venit în munţii şi în cîmpia din Nysa. fie că  sîntem nelegiuiţi. acolo unde zice­se că Typhaon  . încît  să nu fim în stare să­l înfruntăm pe Aietes cu arma în mînă. Peleu îi  răspunse numaidecît prin vorbe pline de bărbăţie. unor oameni prietenoşi le cereţi să vă ajute la ceas de  grea cumpănă. în jurul lui locuiesc  nenumăratele neamuri ale Colchidienilor. Glia însăşi zămislindu­l pe împăduritele  74  pante ale Caucazului. Dar iată că noi vrem să aducem  în Hellada Lîna de aur. căci tocmai am  pornit să aduc jertfe de ispăşire închinate lui Frixos. cuvîntînd astfel:  73  „Dragul meu. fără să­i mai ceară daruri de nuntă. Ţinînd  seama fără zăbavă de porunca tatălui nostru. ca după aceea să­i  dăruiască averi foarte ari _ la fel v­a scăpat cu viaţa din urgia furtunii.Argos cel greu lovit de năpastă zise: „Frixos Eolidul a plecat odinioară din Hellada spre Aea şi sînt  aproape sigur că şi voi aţi auzit mai demult de această întîm­  71 plare.

 eroii auziră geamătul lui  Prometeu. s­o nimerească Cu­a lui săgeată şi de  Iason să fie subjugată. A sosit vremea să ne sfătuim  împreună dacă ne vom apropia prieteneşte de Aietes sau vom găsi o altă cale care să ne ducă spre  ţintă. Dintr­o  cupă de aur. apoi înclinară şi culcară îndată  catargul; lopătară apoi repede şi îndreptară corabia spre întinsa albie a fluviului. care li se supuse  bolborosind pretutindeni. Spre  seară ei văzură pasărea care zbura deasupra corăbiei. să­şi  îmboldească ea feciorul Ca pe copila lui Aietes.  Mulţumită priceperii lui Argos. Să­i cerem. zburînd spre munte pe acelaşi drum.   despre O. îndrugînd verzi şi uscate. Puţin mai tîrziu. măiastră­n vrăji. în încîlcitul stufăriş Rămaseră ascunşi eroii. Aveau la stingă lor înălţimile Caucazului şi Cytaiana cetate Aea. Ce­i de făcut? Ce viclenie va­ngădui ca Lîna  de­aur Ei să i­o smulgă lui Aietes şi s­o aducă în Hellada? Sau. Curînd li se  arătă multdorita Auroră.  76  De­acum năierii ajunseseră destul de departe ca să vadă ultima cotitură a Pontului şi înaintea lor  apăruseră deja abruptele piscuri ale Caucazului. deliberarea noastră. acolo unde. avîndu­şi mădularele pironite de ambele  stînci cu cătuşe de aramă. Iason însuşi turnă în fluviu dulci libaţii de vin curat în cinstea Gliei. Prin făptura lui. nu părea să fie o pasăre a cerului. Prometeu hrănea cu ficatul său un vultur ce venea la dînsul mereu."  întocmai a grăit şi­ndată Atena i­a răspuns aşa:  „Şi mintea mea e frămîntată de­aceste lucruri. Acolo îşi petrecură noaptea dormind."  Aşa a grăit Ancaeus; sfătuit de Argos. căci  aripile i se mişcau. Ancaeus se grăbi să spună următoarele:  „Iată­ne în sfîrşit în ţara Colchidienilor. lovindu­le cu aripile sale. Sper Că sfatul ei o să­l ajute s­aducă Lîna în Hellada!"  Aşa grăi şi planu­acesta plăcu Atenei înţelepte Ce se grăbi să­i dea răspunsul prin' vorbe pline de  blîndeţe: . Cit şi de­a zeilor mulţime. ei sosiră noaptea la Fasis cel cu albia lată şi la capătul Pontului. Hera. intrară în iatacul lor Spre a se sfătui. ajutat De riragpstpa Mfrjpjj; soarta lui Cypris o împărtăşeşti. dacă se­nvoieşte. scotea un cîrîit supărător şi  zgîlţîia toate pînzele. ci cred că  n­am Aflat dibacea născocire ce ar putea spori curajul Eroilor. la multe  planuri!"  Aşa­i vorbi şi lung priviră podeaua dinaintea lor   "T* Stînd amîndouă cufundate­n gînduri; şi deodată  Hera.  Căci însăşi grijile stîrnite de tine farmecă fecioare Nedomolite: de aceea tu te numeşti la fel ca Eros!  Aşadar.  A  x  #  \cuma vino să­mi dai sprijin. tu. plutind pe fluviul Fasis. aproape de nori. zvîcnind aidoma unor lopeţi lustruite. luă cuvîntul cea dintîi:  79  care­  „Să mergem chiar acum la Cypris! întîmpinînd­o împreună. adia o boare prielnică; înălţară aşadar pînzele care se umfiară în bătaia vîntului şi insula  lui Ares rămase curînd în urma lor. Aşa că  dacă nu ne va da de bună voie Lîna de aur. şi să­mi spui aievea. rugîndu­i în genunchi să le fie blînde  ajutoare şi să  74  primească cu gînd bun parîmele corăbiei. dar chibzuit­am în chip şi fel. După care.  Ci Hera o iscodi întîi pe­Atena:  „Acum deschide. mă întrebi pe mine stăruitor. Iason a poruncit să fie zvîrlită ancora în apa mlaştinii umbroase;  ea se află aproape de locul unde sosiseră cu corabia. pe rege­l vor  îndupleca Cu vorbe dulci să le­o dea singur? Trufia lui e fără margini;; Deci eu socot că nici un mijloc  nu trebuie dispreţuit. al cărui ficat era sfîrtecat: răsuna văzduhul de vaietele titanului pînă cînd năierii zăriră  vulturul lacom de carne. ferindu­se atît de Zeus. spre a le pune în lăcaşul lor scobit. unde balaurul stătea de pază lingă Lîna de aur. nădăjduiesc că neamurile Colchidienilor nu­i vor fi de mare  folos!"  Aşa statură de vorbă unii cu alţii pînă cînd. Erato  . îndestulaţi de un nou ospăţ. Ce­şi cumpănise hotărîrea. iar la  dreapta cîmpia lui Ares şi sacrul crîng al zeului. copila lui Zeus. nevăzuţi de nimeni. Cum de­a adus în Iolcos Lîna de aur  lason. a zeilor de pe acele  meleaguri şi a sufletelor eroilor răposaţi.  Degrabă strînseră pînzele şi vergile.ca nişte războinici căliţi şi aproape că ne tragem de­a dreptul din sîngele preafericiţilor zei. dar de îndată îi zăriră Şi Hera  şi Atena: ele. adormiră iarăşi. Cînd se treziră  în faptul zilei.

 Te voi urma. Oricît ar fi el de obraznic.  "T Nemairăbdîndu­i răutatea. zîmbindu­şi. Tot părul  revărsat de­o parte şi de­alta peste dalbii umeri Şi­l pieptăna cu dauritul ei piepten. cel ce din trufie m­a văduvit de jertfe sfinte. Pe el. dacă vrerea nu m­aş grăbi să ţi­o­  mplinesc Prin fapta ce­nsoţeşte vorba şi prin aceste mîini plăpînde Să fac ce pot. în dreptul uşii. Nu­şi va răscumpăra greşeala  Pelias. dragelor. Căci dacă fata se­nvoieşte să­i de­a o mînă  de­ajutor. o să asculte fiul meu Mai repede decît de mine. se ridicară şi se­ndreptară spre palatul Clădit anume pentru Cypris de  către soţul ei cel şchiop Cînd Zeus i­a dat­o de soţie iar el a dus­o­ntîi  acasă. m­a   şi ameninţat că. atunci eu însămi mă voi căi amar la urmă!"  Aşa le­a spus ea şi.  Drag mi­a rămas şi­acuma dînsul. fie. dacă Mi­apropii mîinile de dînsul cît încă poate  să­şi mai ţină Mînia­n frîu. Cythereea 4 .  3  chiar de­ar pleca pe mare. Iar pentru toate nu cer  în schimb recunoştinţa!"  întocmai a vorbit; ci Hera i­a zis cu multă­nţelepciune:  „Noi nu venim că ducem lipsă de braţul şi puterea ta. şi arcul şi odioasele­i  săgeţi Şuierătoare. pe­un jilţ frumos. Cînd însă văzu Zeiţele în prag. voi încerca Să­l domolesc cu vorba dulce şi cred că el se va­  nvoi!"  81 întocmai le grăi; ci Hera atinse gingaşele­i mîini Şi c­un surîs blajin îi spuse la rîndul ei aceste vorbe:  „Dă­ţi osteneală. Azi pentru toţi eroii  gata să fie puşi la grea­ncercare Mă tem nespus. Cu mîinile­i legînd în creştet nepieptănatele şuviţe. Cred că­i va fi uşor lui Iason să cucerească Lîna de­aur. dacă tu n­ai grijă ca Iason să se­ntoarcă teafăr!"  Aşa grăi: aceste vorbe le ascultă uimită Cypris Şi se temu văzînd că vine s­o roage Hera cea slăvită. Izgoneşte­ţi şi furia şi  indignarea Şi nu­ţi certa mereu băiatul: o să se­ndrepte pîn­la urmă!" . Stînd soaţa singură acasă. dar îndeamnă pe fiul tău să mi­o  vrăjească Pe însăşi fata lui Aietes. pe sub porticul încăperii în care­obişnuia zeiţa s­aştearnă patul lui Hefaistos Plecat din zori spre­  2  arămăria şi nicovala lui. L­aş ocroti atîta vreme cît am putere­n mădulare.  Am vrut să­l pun la încercare de este într­adevăr om bun.  80  Dealtfel încă dinainte l­am îndrăgit nespus pe Iason.  Venea de la o vînătoare: de nea se­albiseră toţi munţii  Si cele mai semeţe piscuri; de sus cu­asurzitoare zarvă  Curgeau umflatele pîraie şi se rostogoleau la vale. căci mare e rangul vostru­ntre zeiţe?" La rîndul ei răspuns­a Hera şi  spusele­i au fost acestea: „De şagă­ţi arde cînd năpasta ne­a tulburat adînc simţirea! Corabia şi­au  ancorat­o în rîul Fasis Aisonide Şi soţii lui de drum ce speră să capete Lîna de aur.  De cînd pe malul lui Anauros.  Apoi la rîndul ei îi spuse cu dulce unduire­n glas:  „Zeiţă preamărită. Fii liniştită.  Cum amîndurora vă pare că­i bine­aşa." Grăind aşa. din jeţ se ridică grăbită Şi  le­mbie să stea pe perne; se aşeză la rîndul ei. Plin de ciudă. Nu se cade Să te destăinui tuturora; mai bine să le ştiu doar eu. Se­opri şi le pofti în casă. căci se pregătea Să­  şi facă bucle lungi. dorinţa mea fierbinte­a fost Să­i frîng. Ducînd­o mai apoi la Iolcos: ea­i  meşteră în şiretlicuri!"  Aşa grăi şi celor două zeiţe le răspunse Cypris:  „De voi. s­ajungă pînă jos. şi la­ntîlnire tu să­i  vorbeşti la început. Apoi  rosti surîzătoare aceste vorbe drăgălaşe:  „Ce hotărîre sau nevoie v­aduce.P De^ceeă" nu ştiu nici "un lucru ce  iscTlarmecui iubirii" Dar dacă ţie îţi surîde această cale. aflate în Insula Rătăcitoare  . la mine Azi. ce­şi revărsase apa­n jur. şi du la capăt cum zici tu Această treabă. o. Hera şi Atena. Cypris. Hera. Pe Ixion  să­l mîntuiască de lanţurile lui de­  aramă.„Nu m­a­ntrupat pe mine tata să fiuo ţintă  pentru   Eros. zeiţele lung s­au privit cu Subînţeles. De­ndată Cypris a zis cu multă  jale­n glas:  „Rîd de necazurile mele cei ce le află. Trecură de­ngrădita  curte.  De­nfăţişarea mea de babă el s­a milostivit: pe umeri  M­a ridicat atunci şi peste şuvoiul iute m­a trecut. la Hades. cu­ntins liman în care­atîtea Măiestre lucruri din  aramă făcea. De mine nu cumva să rîdă că a scăpat de  soarta rea Pelias. dup­atît amar de vreme? De ce­aţi venit voi. în  ochii lui aveţi desigur mai multă trecere; dar eu Nu sînt deloc luată­n seamă ci tot mereu dispreţuită.  dar mai cu seamă mă­ngrijorează  Aisonide. slujindu­se de foc. în văzul lui. ce  de  mult N­aţi mai trecut pe­aici. nimeni nu m­ar întrece­n răutate Pe mine. să­i fie Aisonide drag.

 cu două­arşice: le azvîrlise la­ntîmplare Pe toate şi privea­  nciudatul cum Eros îşi rîdea de dînsul. Deoparte. Cel ce prin tăcere şi­  ascunde cugetul şi vrerea. Nu însă singur. Le pune grijuliu în sînul strălucitor al mamei sale.  De­aici mereu coborîtorul drum al văzduhului începe Şi doi poli sprijină mari creste de munţi ce urcă  spre tărie. şi nimeni nu­ncalcă legea ospeţiei.Sfîrşind. eroii Pe fluviu zăboveau la pîndă şi­n stufăriş se  sfătuiau. L­a găzduit Aietes pe bunul Frixos ce fugea  De viclenia mamei vitregi şi jertfa dată de­al său tată  9 . Degrabă­i  apucă bărbia şi­i spuse vorbele acestea:  „De ce. Nu întîrzia Deloc. oricît ar fi de răi. Intîi voi încerca prin vorbe şi rugăminţi să mă conving  De vrea cumva prieteneşte să ne dea singur Lîna de­aur Sau. dar mai întîi Pe'fata regelui Aietes străpunge­o cu săgeata ta!"  Arşicele şi­adună Eros.  Aruncînd­o cu mîinile amîndouă. îi cere ro'tocolu­acela numaidecît. urmată de Atena Şi amîndouă se grăbiră să plece înapoi. Neobrăzatul Eros însă în dreptul sinului ţinea Strîns încleştată mîna stingă. eu nu te­  nşel. Iar dedesubt mănoasa glie vădeşte­aici oraşe­ntinse Şi fluvii cu şuvoaie sfinte iar colo  piscuri şi noianul Jur împrejur:  pe­acestea Eros le vede. înarmaţi. le numără pe toate­atent. şi ţinînd­o zdravăn. nici nu văzu Cum se apropiase Cypris; cu fiul ei stînd faţă­n faţă. Făcînd pămîntul să atingă acele culmi de unde­ntîi Se­arată soarele şi­aruncă mănunchiul  său de raze roşii. Cei doi copii Acuma se jucau cu­arşice  de aur. în înfloritoarea livadă a lui Zeus  găsindu­l. tu săgeteaz­o chiar pe copila lui Aietes Şi fă­o să se­ndrăgostească de Iason. Făcută e din rotocoale de aur şi­mprejurul lor Vezi învîrtindu­se  perechea inelelor ce le­nconjoară; Ascunsă li­e încheietura şi peste toate o albastră Spirală trece. străbătînd  văzduhul. scump mie. un lucru dobîndit prin luptă  Cu greu. să­l îmbunăm cu vorba noastră. E­o sferă bine rotunjită  şi n­ai putea să dobîndeşti Podoabă mai de preţ  ca asta din însăşi mîna lui Hefaistos.  Deoparte stînd în adăpostul corăbiei cu bănci. Cînd regele­şi va da pe faţă. Stătea­n picioare şi­o plăcută roşeaţă îi acoperea Obrajii amîndoi; în preajmă  îngenunchease Ganymed Tăcut şi trist. păstraţi tăcerea. de­asemeni şi pe capul meu! Tu  negreşit. mai uşor  Şi cu blîndeţea cuvenită. înflăcărat de frumuseţea băiatului. lui Telamon şi lui Augeias JL^spuse Iason să­l urmeze şi îşi luă cu sine . ştrengarule netrebnic. Cu vorbe blînde Ea mi­  l întîmpină şi trage spre dînsa rumenii obraji. avea­vei darul. Să afle: vrăjmăşeşte singur întoarcerea întregii cete! Staţi în corabie.  Atunci feciorilor lui Frixos. păstrîndu­şi locul  cuvenit:  „Prieteni dragi. Eu însă între timp voi merge pîn­la palatul lui Aietes Cu fiii  zămisliţi de Frixos. în felu­acesta. ieşind pe poarta lui cerească. răspunde astfel:  „Mă jur pe capul tău. mişelia.  Obţine deseori cuvîntul. părerea să ne­o dăm cu toţii­n Deobşte. pe care­n cer Tovarăş cu nemuritorii îl aşezase  6  Zeus Cronidul. îşi ia încovoiatul arc.  căci altfel mult mai mică va fi recunoştinţa mea!"  82  Asa i­a zis. şi abătut.  83  Deci mai întîi nu cu de­a sila ci prin cuvinte să­ncercăm  Să­i luăm ceva ce­i aparţine pe drept."  Aşa grăi: şi aprobară cuvintele lui Aisonide Toţi soţii. Se­ndepărtă  cu mîna goală. ci­mpreună cu Ganymed 5 . Se­ncumetase Iason însuşi să le vorbească şi cu toţii îl ascultară în tăcere. Adrasteia  Ca­n peştera din Ida zeul pe­  8  atuncea prunc să mi se joace. Vom chibzui de­o să recurgem la  arme sau descoperim Un mijloc nimerit prin care înlăturăm cumva războiul. prin văgăuni să­şi afle fiul. solia ne­o  dispreţuieşte. Dar Cypris La  rîndu­i colindă Olympul.  Toţi oamenii de pretutindeni. ascultă  De Primitorul Zeus. deopotrivă: nimeni n­a dat alt sfat mai acătării. cînd e nevoie. Mai bine­ar fi să mergem  Din capul locului la rege. faci haz? Acum l­ai păcălit Pe Ganymed şi mişeleşte i­ai biruit necoapta  minte. La piept îi strînge. Aceste vorbe le­ascultă Eros cu plăcere: Aruncă orice jucărie cît colo şi din două părţi El  se agaţă de tunica zeiţei. Fii dar supus şi fă un lucru de care­ţi voi vorbi îndată Şi­ţi dărui singur minunata jucărioară a  7  lui Zeus Făcută­anume pentru dînsul de doica­i scumpă.  Atît de rodnica livadă a falnicului Zeus o lasă Şi părăseşte­apoi Olympul. pe  bancă şi. Ţi­o dau: în  schimb. căci  erau prieteni. Pierzîndu­şi ultimele­arşice ca şi pe cele dinainte. sfera Asemeni unui astru lasă o dîră de lumină­n cer. se ridică zeiţa din jilţ. socotindu­se puternic. îi sărută şi. eu vă voi spune ce­mi place să socot că este Mai nimerit. dar voi se cade să hotărîţi ce­  i de făcut. avînd alături alţi doi soţi. avînd căuşul  mult prea plin. La  cingătoarea lui degrabă îşi prinde daurita tolbă De­un trunchi de arbore proptită. surîzînd. Cum truda noastră e obştească.

  Mezina fată zămislită de către Tethys şi Okeanos;  Pe­Apsyrtos tinerii Colchidei de­aceea l­au supranumit  14  Phaeton  . vai mie. pe o  movilă din cîmpia Supranumită Circaiana. Din alta vin iar din  a treia curgea ulei înmiresmat;  84  Din ultima ţîşnea o apă fierbinte. Ci la intrare se opriră privind uimiţi regeştii muri Cu porţi măreţe şi coloane ce se  iveau în şiruri lungi Jur împrejurul zidurilor; deasupra casei. Se profila un brîu de piatră  avînd triglife de aramă. Creşteau acolo în şiraguri Mulţi pomi cu mlădioase ramuri  şi deopotrivă sălcii mari în care atîrnau toţi morţii legaţi de crengile din vîrf Cu funii.  Cruciş. Prin ce năpastă grea. De ce­n cetatea Orhomenos­ . Medeea a scos un strigăt. Asterodeia.  Iar ea rosteşte­atunci aceste cuvinte înduioşătoare:  „Nu se cădea ca voi. cei care m­aţi părăsit nepăsători Departe să plutiţi pe mare! V­a readus acasă  soarta. căci era ea însăşi o preoteasă a zeiţei;  Cînd i­a zărit pe soli. în__palat arar  Era­ntîlnită pînă­atuncea; ci ziua­şi petrecea în templul  Hecatei. feciorii.  în faţă se­ntindea o curte cu numeroase uşi ce­aveau  Canaturi bine îmbinate iar împrejur erau iatacuri;  Portic clădit cu iscusinţă aveau la stînga şi la dreapta. dînsul a iscat In pieptul meu cumplite  chinuri. Apoi în linişte deplină trecură pragul lîngă care Butuci de viţă sănătoasă.  De bucurie îşi ridică spre ceruri braţele: copiii  Vin să dea mamei lor bineţe şi. cu binevoitoare  gînduri. o­mbrăţişează. boturi care vărsau văpăi de foc năprasnic.sceptrul Lui Hermes. Peste stuf şi apă i­a dus corabia degrabă Şi pe pămînt au pus piciorul. feciorul lui Aietes însuşi  (Pe care îl născuse nimfa Caucazului.  împovăraţi de frunze verzi îşi înălţau în voie vrejul înfloritor şi sub aceştia Erau în veşnic susur patru  fîntîni ce nu secau nicicînd. De îndată  A auzit­o Chalkiope; degrabă sclavele­şi zvîrliră  Şi tort şi fusuri la picioare şi­afară năvăliră toate. urmînd poruncile lui Frixos. Aşa e datina pe­acolo 10 .  Văzîndu­şi astfel Chalkiope. Ci şi pămîntul are parte de­aceeaşi cinste. alături de străini. vă cuprinse dorinţa  de­a vedea Hellada?! Prin tot ce v­a cerut cu limbă de moarte. Al vostru tată. pornise înspre iatacul sorei sale;  Chiar Hera o făcu să şadă acasă.  Aflai în preajmă slugi şi două copile ale lui Aietes:  Pe Chalkiope şi(Rledeea^De ultima dădură solii:  Lăsînd iatacul ei. drept cunună. fericiţi. A­nvăluit cu ceaţă deasă cetatea — nu cumva să­i vadă Colchidienele popoare cît timp se­  ndreaptă spre Aietes.  în cel mai trainic fier lucrase un plug turnat dintr­o bucată  Şi­l răsplătea în felu­acesta pe Helios ce­n carul său  12  L­a dus cînd el se istovise în bătălia de la Phlegra  .  Aşadar în palatu­n care domnea Aietes Cytaianul  Astfel de lucruri minunate făcuse meşterul Hefaistos;  Dar îi mai făurise tauri avînd picioare de aramă  Şi.  Atunci din scobitura stîncii porneau doar unde reci ca gheaţa. cînd obişnuiau  pleiadele u  să asfinţească şi­n schimb. Şi azi în  Colchida e o nelegiuire mare Să arzi pe ruguri răposaţii; nici în pămînt nu se cuvine Să­ngropi bărbaţii  şi deasupra să­nalţi o piatră funerară. Ei au pornit la drum şi Hera. De cum au părăsit cîmpia. se­aflau lăcaşuri mai semeţe  Şi tocmai în clădirea care se dovedea mai arătoasă  Sălăşluia în tihnă craiul Aietes cu soţia lui  Şi­n cealaltă trăia Apsyrtos. fiindcă­n strălucire îi întrecea pe toţi flăcăii). aflînd oraşul şi măreţul Palat al lui Aietes — ceaţa a  risipit­o­ndată Hera. Săpate­n piatră de Hefaistos; şi lapte izvora dintr­una. cînd ele răsăreau. căci în glie  Femeile îşi au mormîntul. de­o parte şi de alta.  13  Cînd craiul n­apucase încă să se­nsoţească cu Eid^ia  . în schimb în crude piei de taur sînt leşurile­nfăşurate. tot de­aramă. Departe de  oraş legate apoi de pomi; nu doar văzduhul.

 se­opintesc mereu. Din tolbă­şi ia săgeata nouă. zeul Soare. Pălemi şi" se roşeau puternic. Cu blînde vorbe îi răspunse. Voioşi s­au desfătat eroii cu băutură şi mîncare. Argos. şi veşminte. Din sala cu tavanul falnic se­avîntă Eros în afară. Rîzînd în  hohot^Cuibărită în fundul inimii copilei. Necontenit spre Iason. în  pieptul ei stupoarea creşte. La urmă regele Aietes s­a apucat să iscodească Pe  fiii fiicei lui şi iată ce vorbe a rostit atunci:  „Voi.  căci uşor Şi valul aprig. pricinuind nespuse chinuri. şi vîntoasa au spulberat­o. Punîndu­le pe fugă:   voia lui Zeus  ce s­a­ndurat de noi Sau poate norocoasa soartă i­a­ntîrziat pe­acel meleag. cînd am sosit pe malul Ce străjuie  15  Tyrsenianul  uscat. .85  Oricare­ar fi oraşu­acela — atraşi de­averea lui Athamas. îşi înstruneşte iute arcul în cadrul uşii. Abia la urmă ieşi Aietes din palat; Veni cu­Aietes şi Eid^ia. rînd pe rînd. lujerii copilei mele şi ai lui Frixos. slujindu­şi regele cu zel. Au coborît bărbaţii­aceştia de pe corabie­n ajun. va să­i silească sub sceptrul tău să­ngenuncheze. eu nu­ţi ascund ce pricini au. încoace l­a mînat să plece în silă: cică Eolidul Popor  nu va putea să scape de furia cea grea şi ciuda Lui Zeus şi nici de vina mare şi ispăşirea. stînd agăţaţi de bîrne. şi­n locul fraţilor săi. La jumătatea strunei Zeul îşi  potriveşte crestătura Săgeţii.  87  Corabia strîngînd eroii de frunte din Hellada­ntreagă. ca să­nfrunte  dezlănţuitele furtuni.  şi de­ale gurii. la  intrare. arcul O săgetează pe Medeea. vădind lăuntricul ei zbucium.  Atunci şi nevăzutul Eros din luminosul cer soseşte Vijelios precum tăunul ce tabără asupra turmei De  junei — de­aceea „bărzăunul buhailor" îi zic păstorii —. pînă ce­n Hellada nu se­ntoarce Lîna de aur. Un rege  doritor s­alunge din patrie şi să­şi ferească Averea de viteazu­acesta. acolo unde ea Şi astăzi locuieşte foarte departe de­a Colchidei ţară. Dar ce rost au  aceste vorbe? Să­mi spuneţi limpede acum Ce piedici vi s­au pus în cale. sora mea. cu mîinile­amîndbuă. Ascuns privirii. Curînd de­o mare larmă curtea întreagă se umplea şi­o ceată de sclavi  trebăluia pe lingă Un taur falnic; alţii însă cu fierul despicau butucii Uscaţi sau apa pentru scaldă o  aşezau pe foc: nici unul Nu cuteza să stea degeaba. De vrei să afli ce­i aduce. datorate Lui  Frixos. Cetatea ţi­a găsit­o după ce­a întîlnit oraşe multe  Şi­a­nvins cumplitul hău al mării doar ca să aibă Lîna  de­aur Din mîna ta şi vrea să­ţi facă un bine  18  demn să răsplătească Alesul dar: chiar de la mine aflînd că duci cu Sauromaţii  0  luptă grea. De vrei să ştii ce nume poartă şi din ce  neam se trag vitejii Cîţi sînt de faţă — fiecare — ţi­i voi înfăţişa pe rînd.  Aţi vrut să mergeţi. Corabia pe care Pallas Atena însăşi a­ntocmit­'o  Nu seamănă cu­acelea care le au toţi oamenii Colchidei. iar în suflet se­ntinde dulcea tulburare. Odată cu al tău. Cu  ochi seînteietori priveşte. ţintă. dedate Cu torsul lînii. am fost purtaţi de  16  valuri  mari Spre insula lui Enyâlios  şi aruncaţi pe ţărmul ei în bezna nopţii. grămădeşte pe un tăciune­aprins crenguţe Ca să aţîţe focul noaptea  spre­a lumina coliba unde Ea se trezeşte prea devreme; ci din tăciune se stîrneşte Văpaia mare ce­n  cenuşă preface fiece crenguţă — > La fel în inima Medeii ardea învăluită­n taină Nefasta_dragoste:  de­aceea obrajii fragezi. căci el era şi cel mai vîrstnic:  „Aietes. Am colindat destulă  vreme s­o duc pe Circe. Noi alegîndu­ne desigur cu cea mai proastă. îndată am primit de toate. Precum femeia ce trăieşte din truda  mîinilor. Nimeni altul decît un  zeu ne­a mîntuit; Noi nu ne­am întîlnit acolo cu zburătoarele lui Ares.X  Cînd pregătitele bucate le­au pus pe masă slujitorii       • Şi­n apa încălzită solii şi­au îmbăiat făptura  lor. Ea zboară şi cînd suflă vîntul şi deopotrivă. O arde ca un foc săgeata. groaznica furtună ne­a spart corabia degrabă Iar noi. către apuseanul pămînt. de cine sînteţi însoţiţi Şi din  corabia scobită în ce ţinut aţi coborît?"  Aşa i­a descusut Aietes. soţia lui ce­o auzise Pe  Chalkiope cum se vaită. întinzîndu­şi bine. Sosiţi la Aea? Din Hellada aţi şi venit sau o năpastă  86 v­a­ntors din drum departe încă de ţintă? Nu mi­aţi dat crezare Cînd v­am prezis că vă aşteaptă o cale  nesfîrşit de lungă. părăsind­o pe mama voastră­nlăcrimată?"  Aşa le­a zis. oaspe care S­a bucurat ca nimeni altul de cinste în palatul  nostru. de bună seamă pentru faptul Că  17  prin puterea lui întrece pe toţi urmaşii lui Eol  . Dar cealaltă E prinsă­n cuie. Fu ştiu ce spun: demult în carul părintelui meu. cînd bărbaţii. Departe. Acele păsări cuibărite de mult  pe insula pustie. Gîndindu­se ce­o să se­ntîmple cu expediţia lui  Iason. Cu braţe pururi  încleştate pe vîsle. îi bate inima năvalnic în pieptul copleşit de chinuri; nici un alt gînd n­o  stăpîneşte Decît acesta. Cînd la urechea lor ajunse vestitul nume al lui Frixos. trece pragul cu paşii  repezi şi­şi roteşte Iscoditorii ochi: pe vine stînd la picioarele lui Iason. căci  dînşii tindeau chiar spre cetatea ta.

       v\io  Iar Frixos este doar odraslă de­a lui Athamas Eolidul. Atunci cu limba retezată şi fără mîinile­amîndouă.   Dar îl opri la vreme Iason Şi­n locul soţului. Ci aţi venit aici să­mi smulgeţi şi sceptrul. vlăstarul  Vestitului Eac pe care Zeus însuşi mi l­a zămislit. Acesta­i Telamon. străine ? Căci de vă trageţi voi aievea din zei şi  dacă cu nimic Nu sînteţi mai prejos ca mine.  înjug juncanii dimineaţa şi către ceasul înserării  Am terminat şi secerişul. Doar cu picioare  neciuntite v­aş fi trimis azi înapoi. ne este rudă după tată. de ce­am vorbi acum.: Numaidecît să se repeadă asupra lor si să­i ucidă. El zise plin de indignare (mai mult pe fiii Chalkiopei Era­nciudat. cu scopul de­a­l îmblînzi; dar îndîrjirea Nutrea în pieptul lui Aietes aceste două  vreri opuse. un bun de­al meu venind  să­mi cereţi. simţind că pieptul  1  se umflase de mînie."  Astfel de vorbe spuse Argos; dar craiul. culcîndu­i chiar acolo­n brazdă. îi sfîrtec.  îi pun la jug şi­i mîn din urmă spre aspra ţelină­a lui Ares.  De patru iugăre.~^ăsi Mai bună cea de­a doua căTe. să­l însoţească. s­o  duci la craiul  tău de­acasă.  Aşa cum ziceţi voi că face stăpînul vostru din Hellada.  îţi dau degrabă Lîna de­aur. Cît încă n­aţi văzut nici unul funesta blană a lui Frixos! Hellada iute­aţi părăsit­o nu pentru  Lîna cea de aur.Cel pentru care In Hellada s­au strîns atîţi.  Şi dacă face­aievea parte din stirpea lui Crethtus însuşi. Nici lăcomia nu ne mînă. Se încruntă şi­o grea mînie cuprinse pieptul  său avan.  La fel toţi cei ce. şi­ndată ce plugul a arat­o toată. din ochii mei! Plecaţi de pe pămîntu­acesta. crezînd că ceilalţi veneau  doar datorită lor) Şi sub sprîncenele­ncruntate cumplit îi licărea privirea:  „Ah. Să­ţi poţi îndeplini dorinţa  îngenunchind sub sceptrul tău De­or fi cumva Sauromaţii sau orişicare alt popor!"  Rostise vorbe dulci.  Te las să pleci cu Lîna de­aur de te­nvoieşti să mi te pun  La încercare.  iată. La rîndul lui grăi aşa:  „Chiar despre fiecare­n parte.  Eu nu sădesc defel în brazdă nici o sămînţă de­a Demetrei. cum crezi tu. deşi­i primejdioasă foarte. voi.  Arată­ţi aşadar virtutea şi voinicia printr­o faptă  Pe care o­mplinesc eu însumi. urzitori de  şiretlicuri. curmă­ţi supărarea! Căci ceata   noastră  nicidecum Nu­ţi intră­n casă şi­n cetate cu negre  gînduri. cum de nu pieriţi degrabă. auzind acestea. Noianul cine­ar cuteza  88  Să­l treacă.  Trimit în pajiştea lui Ares la păşunat doi tauri mari  Ce au picioare de aramă şi varsă foc pe guri. ca tovarăşi de drum.  Căci şi Cretheus şi Athamas au fost feciorii lui Eol. Sau să le pună la­ncercare puterea. dornic să se­aleagă c­un bun străin? Pe mine zeul Si straşnica poruncă dată de­un crai  nedrept m­au pus  pe drumuri.  Se cheamă Iason şi e fiul lui Aison.  înseamnă că.  \  Au vrei pe unul dintre fiii lui Helios să ţi­l numesc?  îl vezi aici chiar pe Augeias. . neîndoielnic. mişeilor. De împlineşti aceleaşi fapte. spiţă Cretheidă. Pe bărbaţii viteji nu­i pizmuiesc defel.  Cu suliţa­i străpung.  Chibzuirid~. el însuşi răspunse cu  dulceaţă­n glas:  „Aietes. şi regescul rang! De n­aţi fi apucat s­  atingeţi mai înainte masa mea. Să vă tai pofta să daţi buzna şi altă dată­n ţara mea! Prea i­aţi minţit  cu­obrăznicie pe zeii pururi fericiţi!"  Aşa grăi­ndîrjitul rege; iar Telamon. în sinea lui dorea nespus  Cu vorbe grele să­l înfrunte. sîntem gata Să te despăgubim îndată cu preţul muncilor lui Ares.  l­au însoţit pe Iason. cînd suflă.  Se trag din zeii fără moarte sau sînt măcar nepoţii lor.  Ci dinţii unui hîd balaur îi semăn ca din ei să crească  Oşti de voinici cu arma­n mînă: împresurat de pretutindeni.  Ascultă­i pe cei ce te roagă! Voi răspîndi­n Hellada­ntreagă Eu însumi — faima ta divină! Cu toţii.

 } Plîngînd  înăbuşit. mai slab!"  Aşa i­a zis. străinii ieşiră din palat afară. Cînd grija­ntoarcerii acasă o­  ncredinţăm femeilor!"  Aşa i­a zis şi­n scurta vreme la mlaştină­au sosit. Pe  drumul care mai nainte îi adusese din cîmpie. ~"~ Dar după ce plecară solii. Nu e bine  Cînd un bărbat de neam se­nclină în faţa altuia. o. la grea­ncercare  să  mă pui. făgăduindu­ne­ajutorul. deopotrivă. cum stătuse în jilţ şi felul cum ieşise Pe uşă. Iason. primul vorbi Peleu_cu îndrăzneală:  „E timpul să chitim acuma ce­i de făcut. Ramas­a fără glas şi vlagă.  Ca un viteaz făr'de pereche sau ca un laş neîntrecut. Mereu îi răsuna­n urechi Şi vocea lui şi. Ce­mi pasă mie? — Facă zeii să scape pîn­la  urmă  teafăr! —  20  Slăvită fiică a lui Perses  . căci gata eşti să­nfrunţiponosul."  Aşa grăi şi toţi găsiră că fapta nu e cu putinţă Şi multă vreme în tăcere priviră unul către altul. iar  ochii fetei. Socotea copila. dragul meu. fiică a lui Perses; De parţejuji£asţrade­oatog^mJ_iocotcă n­ai de ce să tremuri Că fi­vei biruit  în luptUTDar eu ma~tem nespus de  faptul Că mama~TFcr­S"a~se­avoiască. Aietes. (în inima­i domnea  tristeţea. Chiar de va trebui să­mi aflu prin dînsa moartea! Nici un om Nu­ntîmpină un  rău mai mare decît potrivnica nevoie. Sâ se întoarcă viu acasă! Dar dacă îi va fi sortit Ca taurii  să mi­l răpună. Mi­a poruncit să­i pun să are vreo patru iugăre de ţelini; Dinţi  de balaur drept sămînţă el îmi va da. sub îndrumarea  Hecatei. că poate va pieri ucis De tauri sau de­Aietes însuşi: aşa­l jeleşte de  pe­acum De parc­a şi murit sărmanul şi se preling pe­obrajii ei Sfioase lacrimi de adîncă tristeţe şi  îngrijorare. cuvintele ce le  rostise. atunci să afle dinainte Că nu găsesc în trista­i soartă nici un prilej de bucurie!" Aşadar  grijile acestea domneau în cugetul copilei. Tovarăşii îi întrebară cînd îi văzură­n faţa  lor. La rîndul său îi spuse craiul cuvinte fără îndurare:  „La soţii tăi te du acuma. Şi (neaflînd răspuns mai bun) Făgăduit­am cu­ndrăzneală să­ndeplinesc  ce mi­a cerut. Mihniţi  din pricina năpastei şi­a slăbiciunii lor. simţindu­sjjjieptul răvăşit. pe cînd ceilalţi ieşeau  degrabă din palat. Plecă Medeea  deopotrivă. Nu_ţrag_^ădejdea_ <­a mai folositor e sfatul decît puterea . ca să răsară Din glie luptători cu arme de­aramă: în aceeaşi zi  Urmează să­i ucid pe­aceştia. Voioşi. Ci pentru el se teme foarte. voi întrebînd. îşi spune cu glas duios aceste vorbe;  „De ce. S­a tot gîndit ce hotărîre să ia pe loc. Nespus de abătuţi. că­n lume Nu  este alt bărbat ca dînsul. stînd mai  presus de­a mea putere. dulci ca mierea. Atunci mîhnitul Aisonide le cuvîntă în felu­acesta: „Prieteni. Dar fără preget la strîmtoare e bine să  încerci orice. eu  povestind.N­o vei primi altfel. iar iason ii răspunse­aşa:  „O. precum un vis.  ;  Plutea. Spre Iason se întoarse Argos şi cuvîntă precum urmează:  „Ai să mă mustri pentru sfatul pe care ţi­l voi da. Pe scurt. ci sufletul. O să­mi dau toată osteneala să fii o pildă  grăitoare Ca nimeni să nu se măsoare c­un alt bărbat. Ai auzit mai adineauri chiar de la mine de­o fecioară Dibace­n vrăji. văzînd ce pacoste­l  păştea. Iason se ridică din jilţul său. îndată s­au sculat Augeias şi Telamon; i­a însoţit  Doar Argos care mai nainte prin semne­şi îndemnase fraţii Să mai rămînă.  Şijoţuşi. în tulburarea ei. Ce  cuvîntase. mă voi duce iarăşi s­o aflu şi s­o rog fierbinte. ea m­a silit să vin încoace!"  Astfel grăi şi­ngrijorarea îl şi cuprinse. negreşit. şi orice speranţă­i vană. Fiindcă astăzi. cu ce veşmînt era­mbrăcat. Şi dintre toţi aceştia fiul lui Aison strălucea mai mult Prin graţie şi frumuseţe. Dar iată Ca dintre toţi eroii. dintr­o parte. mi­a spus că în cîmpia lui Ares slobozi pasc doi tauri Ce au picioare  de aramă şi varsă foc pe guri cînd suflă. Mă voi supune trudei aspre. De­aţîtfta Trănvnfări pe rnr? ricaj/FroşiT^f ţi le aduc. Ci de  mînia lui Aietes dorind să scape. lăsînd norodul şi cetatea. Chalkiope Acasă se retrase iute odată cu feciorii ei. de vrei aceasta. Dar slabă e speranţa noastră. Nicicum n­ajungem pîn­la capăt. Tăcutul Iason cu ochii aţintiţi spre glie. vai mie. eu nu mă­mpotrivesc deloc! Te du la mama ta degrabă şi­nduplec­o  prin rugăminţi. mă cuprinde mîhnirea? De­o să piară. ne­ameninţă pe toţi  pieirea!" '"Vorbise cu însufleţire. aprigut Aietes în sinea lui e supărat  Pe noi făţiş şi dacă deapăn din fir în păr ce s­a­ntîmplat. aşa să fie.    • . mult mai viteaz!"  Vorbi cu­asprime craiul.  totuşi. Rostind cuvinte iscusite. Căci prin porunca unui rege. Dar dacă o să­ţi fie frică să­njugi perechea  mea de tauri Şi de te sperie prea tare îngrozitorul seceriş.Spre el îşi îndreptau privirea de sub încîntătorul văl. în faţa  ochilor întocmai îi apăreau~ă1eVSa toate: Cum se înfăţişase Iason. Dar pîn­la urmă îi răspunse cu­aceste vorbe iscusite:  89 „Eşti foarte­ndreptăţit. întristîndu­l. căci nu­ndrăznea Să­şi dea cuvîntul că va face o treabă  greu de dus la capăt. ţinîndu­se de urma acelui ce se­ndepărta.

 Deşi n­avea măcar tuleie în barba ce de­abia­i mijea: O inimă neînfricată îl îndemnase să se  scoale. Spre­a pedepsi trufia tristă a celor puşi pe fapte  mari. Să ţină" astfe­n loc şi luna urmindu­fFifînta ei cărare. ce­i ceru să fie o gazdă ospitalieră. însă Argos A spus aceste vorbe celor atît de  dornici să se lupte:  „Prieteni. . Să­ncremenească  chiar şi fluvii curgînd vijelios la vale. urmat de fiii lui Tyndar. vă şi  abţineţi de la luptă. aici sosit­am avînd drept aliaţi femei Spre­a invoca mereu pe Cypris ca să ne vină­n  ajutor. cumpăna supremă aceasta e! Dar eu socot Că mama mea o să v­aducă un ajutor binevenit. Şi fiul lui Oineus  . Presimt în sinea mea că fapta întrezărită­n prevestire  întocmai se va întîmpla. adînc mişcat. ne vom lega făţiş  parîma De malul din apropiere.  stăpînit de­o grea mînie. stăpîna  22  păsării blajine  .  Deşi voi v­aţi pierdut răbdarea.  poate S­o­nduplece să ne ajute în încercarea ce ne­aşteaptă. apoi pe Argos îl şi trimise îndărăt. Şi totuşi. deci rugaţi fierbinte pe Cythereea să v­ajute Si­acuma sfatului lui  Argos să­i dăm deplină ascultare!"  Aşa grăi şi­l aprobară cei tineri care­şi aminteau De spusa lui Fineus. De­abia scăpată de pieire. Sări degrabă în picioare; şi Idas. şi mama mea. îndată  Mopsos Rosti­n auzul tuturora aceste vorbe de profet:  „Prieteni. Din slavă lunecă la pieptul lui Aisonide.  21  Se ridică plin de trufie. în al treilea rînd. deşi  acesta Ii întrecea pe toţi străinii în pietate şi blîndeţe. Prieteni. Din rădăcini să smulgă codrul ce străjuia colina verde. Plutind pe fluviu.  91 Juncanii craiului Aietes de vrei acuma să­i înjugi. Şi. nu da dovadă că eşti pripit şi  cu privirea Nu cerceta bărbaţii care îţi stau  în jur: chiar eu sînt gata Şi n­am să­ndur o suferinţă mai de temut ca moartea însăşi!'  Grăi întocmai Eacidul; dar Telamon. zei din cer. în felu­  acesta glăsui:  „Corabia s­o lase Argos! Pe placul tuturor a fost îndemnul său. Iason. S­ajungă iute în cetate. El se jura că de îndată ce taurii vor sfîrteca Pe omul  ce­a primit să ducă la capăt crunta încercare. Vrînd să­şi îmbărbăteze soţii. atuncea pune­te pe treabă! Dar dacă inima îţi spune că n­ai  încredere deplină în vlaga ta. Cînd noi  am părăsit palatul. Toţi ceilalţi soţi se abţinură. rămîneţi ca şi pîn­acum Tot pe corabie — o vreme:  mai bine­i să ne  stăpînim   '  rDecît să ne grăbim pieirera. Aisonide. plin de indignare. odată cu bărbaţii. Şi dacă vorbele acestea vă sînt pe plac. Cred că dînsa n­o să respingă  ruga noastră  92 meus  De­o fi  avut  F  dreptate spunînd că ne­om   întoarce­acasă Doar mulţumită zeei Cypris. oricît era de nevoiaş. mă  voi întoarce Iar în palatul lui Aietes chiar astăzi. nu se mai cuvine. Ajutaţi de vîsle. zeii îşi arată prin semnu­acesta vrerea lor Şi nu găsesc o tălmăcire mai potrivită decît faptul  De­a merge să aflăm fecioara şi­n chip şi fel s­o implorăm Să ne ajute. Căci în palatul lui Aietes a fost crescută o  copilă "7 Pe care mai presus de toate Hecatg_c^nvătăLş£jacă — T~>jr> ierJayg_jrăsărite­n şesuri sau  pe întinse ape — leacuri Ce_şînt în stare sa­mblînzească tăria focului năprasnic. se aşeză. fugind de gheara unui  şoim.  ca sol. Iar Idas. De­acum încolo să ne­ascundem. Şi poate izbuti­voi cu  ajutorul unui zeu!"  Aşa grăit­a el iar zeii le­au şi trimis un semn prielnic: O sperioasă porumbiţă. ca să pun la cale Ce­am spus. căci osteneala războiului nu e de voi.unor_braje. Din mlaştină curînd ieşiră. trăgînd la mal în loc uscat.păstrînd tăcerea. De nu i­ar fi trimis Zeus însuşi din slava cerului. Pe Hermes. Nicicînd lui Frixos Eolidul.  Capcane jalnice şi dolii menind eroilor Minyeni. corabia ce­i găzduieşte.  Numaidecît ţinu Aietes sfat mare cu Colchidienii Alături de palatu­i unde se întrunea şi mai nainte. Nu marea vlagă ce­o vădeşte Enyâlios! Doar porumbiţe Şi şoimi văzînd cu ochii voştri. buceţi­vă. Doar fiul lui Afareus se ridică Şi. înfricată; Căzu şi şoimul chiar pe pupa corăbiei. destui Au murmurat dar împotriva­i nici unul n­a suflat  o vorbă. Fireşte. şi ancora corăbiei Fu ridicată. de parcă  ne­am feri de luptă!"  Aşa grăi. Cel mult plăpîndele fecioare să le  momiţi prin rugăminţi!"  Vorbise înciudat. Nu i­ar fi­ngăduit să şadă în casa lui. sfidînd primejdia cumplită. cel care se număra printre cei  tineri.  Arzînd. ca una ce­i este soră bună. dintre tovarăşii de drum. după  voia lui Iason. am pomenit de­această fată Pe drum. . Viteaz de frunte. dorind să împlineşti  isprava Precum ţi­a fost făgăduiala. cu glas puternic zise Idas:  „O.

 De cele două fiice Şi de feciorul său Apsyrtos lui cîtuşi de puţin nu­i frică. .­­­­­­  Nespus mă tem că poposirea eroilor o să aducă  Năpasta peste noi; străinul mi­a înrobit simţirea toată. nelegiuiţii! Se­mplineşte Ce i­a prezis pe vremuri tata. poate dînsa o să mă roage ca în luptă  Să o ajut. nu­ncerc să fac nimica fără  De sora mea: ah. Bărbaţi cu care împreună sosesc aici doar ca să­i  smulgă Domnia şi regescul sceptru. ea  urmărea La sora­i bună să se ducă şi dincolo de prag trecu. Doar n­o să­i lase să se ducă nepedepsiţi. Şi parcă­n apriga­nfruntare. plini de mînie.  O îmbiară deopotrivă de glasul inimii s­asculte.  dormea Medeea somn adînc.  Să­i fie soaţă legiuită.  1  se părea că încercarea străinul o primise lesne  Nu doar din rîvna lui ca blana berbecului s­o  poarte­n Iolcos  Şi în cetatea lui Aietes nici nu venise pentru asta.roage ChiajfŢe" Meriefia_sa­i ajute: acelaşi Tncrn plănuise Şî"Chalkiopeînsa~teaTTra^­mpiedica să  facă asta: Ce noimă are nebunia să­ncerci a­ndupleca o fată Pe care o­nspăimîntă oarba mînie­a  tatălui? De­ascultă Aceste rugi — nelegiuirea­i nu iese iute la iveală? r  De­atîtea chinuri încercată. tovarăşi demni de­aşa mişei. Urmînd voinţa părintească. Trei ori la rînd cercă să iasă; trei ori la  rînd se­opri;  ci­n rîndul  Al patrulea căzu sfîrşită şi se rostogoli pe pat. Nici gînd să pună ei  la cale primejdioasa uneltire.  Aşa cum tînăra soţie îşi plînge în iatac voinicul  Bărbat cu care au nuntit­o sau fraţii. în  Să strige­n Sări din pat Pe murii ce­i  :  ic şi nu­şi cruţă deloc părinţii isă.  şovăitoare. căci alte griji Nu au  decît să pună mîna pe­averile de alţii strînse Sau să urzească şiretlicuri cît mai dibace şi să prade Dînd  raite crîncene ce umplu de groază tîrle şi oieri. sfiala o  împiedica; Sfiala învingea imboldul iubirii tot mai îndrăzneţe. —  Dar să se­nsoare cu vreo fată din depărtatul neam ahaic. ameninţîndu­i . Deodată cumplite. cum se­ntîmplă cu cel atins de­o supărare.  Eu ţin la cinstea de fecioară. A spus că îşi doreşte­o dulce şi­ndreptăţită răzbunare  Asupra fiilor lui Frixos. Şi de aceea a izbucnit o ceartă între  Străin şi tatăl ei: iar ambii. întinsă­n patul ei. le­a dat porunca de­a pîndi Corabia şi toţi  năierii: nici unul să nu scape teafăr!  Dar Argos tot atuncea iarăşi sosise­n casa lui Aietes Şi prin stăruitoare vorbe ceruse mamej_lui.  J ­Rămase multă vreme­n faţa iatacului.  Părinţii nu vroiau să­şi ţină cu nici un preţ făgăduiala.  voioşi. ş^p  . în marea lui mînie  spus­a supuşilor că n­o să rabde Trădarea şi. găsind refugiu  înăuntru Din nou: încolo şi încoace picioarele­o purtau în van.  94 Pe oaspete­l  Ce. Ci doar copiii Chalkiopei urzesc aceste negre planuri. deschise uşa încăperii; Desculţă şi abia c­un singur veşmînt pe trup. ­amăgitoare vise  0  hărţuiră. începură zarva îi alungă îndată somnul. sau părinţii ei. sări­n picioare. "*­ "  îşi  plimbă privirea­n jur. cumplit  oracol de demult: — Păzească­se de iscusite scorniri şi hotărîri luate De neamul lui şi ocolească  năpaste fără de sfîrşit! De­aceea i­a lăsat să plece în lunga cale spre Ahaia.  Atunci cînd inima din piept •" "«»a P\ îsi zise tristă:  „Vai mie.  Lupta cu taurii ea însăşi şi­i biruia cu uşurinţă. ce iua­iuu>~y«.  Căci nu copilei îi cerură să­njuge aprigii juncani  Ci tocmai lui.  Ci numai ca s­o ia pe dînsa şi s­o aducă­n casa lui. luînd­o drept judecător. căci pentru soarta copiilor e­ngrijorată;  Doar asta o să domolească cumplitul chin din sînul meu!"  /Grăind aşa. Atunci cînd căuta să iasă. mi­e   dragă  casa părintească! —  Ci îmi alung din piept cruzimea. apoi se­ntoarse în odaie: Dar ea ieşi afară iarăşi.93 Ci pe jefuitorii care au năvălit în ţara lui. Căci o ţinea în loc sfiala.

 una lîngă alta. zorită de tot mai îndrăzneţii Erosi:  „Feciorii tăi. Se tînguiră deopotrivă şi­n casa lor se  răspîndi  96 eingaş zvon stîrnit de corul de plînsete neostoite. pe Glie: din tot ce­mi sade la­  ndemînă Nimic n­o să­ţi lipsească dacă îmi ceri ceva ce pot să fac!"  Aşa grăi şi Chalkiope îi spuse drept răspuns acestea:  „Nu ai curajul. spuse sorei sale:  Ce leac găsi­voi pentru tine. Şi auzind ce i se spune. Altfel Aurora să nu­şi mai oglindească  raza în ochii mei şi încă vie să nu mă vezi de­acum încolo De­o fi ca mai presus de toate să nu aşez  vieaţa ta Şi a celor zămisliţi de tine. prin soarta lor. Cu  viclenie. de atîta fericire. ncuvîntă întîi Medeea şi. O  şi cuprinse ameţeala. cumplite chinuri!"  Grăise­aşa. vorbi întocmai:  „Vai mie. Ci glăsui apoi aşa:  „O.  Stătea să vadă cum să facă.  Din prevedere şi sfială. să se convingă de va s­o roage Chalkiope De la­nceput. într­un tîrziu grăi.  Ea plînge­năbuşit şi tace cînd vede patul văduvit;  In nici un chip nu vrea să aibă cu toate slugile de­a face. Amarnic. tristă. Dragi rubedenii şi tovarăşi de vîrsta  mea.  Bine­ar fi Dac­ar depinde doar de mine ca fiii tăi să scape teferi! Spun jurămîntul ce­n Colchida e sfînt  şi tu mă­ndemni  să­l spun:  Mă jur pe falnicul Uranus şi pe cea care stă sub cer Şi­i mama zeilor.  Simţind că sufletul ei geme sub strivitoare griji şi temeri."  Aflînd Medeea toate­acestea. Pe Glie şi Uranus  jură că tot ce­ţi spun acuma ţie în suflet vei păstra cu grijă şi­mi  vei sări în ajutor. La sînul ei plecîndu­şi capul. Te rog pe zei. Intrată pe neaşteptate. sînt pricina mîhnirii mele — Să nu­i ucidă tatăl nostru pe loc. zdrelindu­şi amîndoi obrajii. căci ei îmi sînt ca nişte fraţi.  sărmano? Pomeneşti mereu Doar de blesteme şi de Furii îngrozitoare. ce mă­ndeamnă să­ţi cer  degrabă ajutorul. Cu toţi copiii­n jurul ei. deschise minunata­i gură. pentru ce. odată cu  străinii! Deunăzi adormind doar pentru puţină vreme. eu însămi am . doar ce este pe placul şi folosul tău Voi face. răspunse astfel sora­i  bună:  „Eu însămi am venit la tine. Fă să nu piară în chip jalnic  răpuşi de­o nemiloasă soartă Copiii mei! Şi eu muri­voi cu dragii mei feciori odată Şi ca o Furie  cumplită. Dar vocea nu vru să pornească pe drumul ei. Cînd o  văzu că are ochii înlăcrimaţi. eu l­am lăsat în casa mea.  Adesea. Frumosu­i chip se rumenise şi. frîu liber dai acestor lacrimi ? Ce s­a­ntîmplat? Ce grea durere în suflet ţi  s­a furişat? Prin voia zeilor vreo boală s­a răspîndit în trupul tău Sau auzitu­l­ai pe tata cum prin  ucigătoare vorbe Lovea în fiii mei şi­n mine? Mai bine nu vedeam nicicînd Această casă părintească şi  nici oraşul. ca să­i ajute din răsputeri pe fiii ei. speriată.  Şi parcă vorbele­i acuma îi stăruiau pe vîrful limbii. Chalkiope. din Hades te voi urmări!"  întocmai glăsui şi grabnic o podidiră lacrimile.Dar soarta l­a răpus nainte ca să se bucure­mpreună  De o iubire­mpărtăşită: un chin lăuntric o doboară. Chalkiope. Să ştiu de vrei să ne­nţelegem şi gata eşti  23  să treci la fapte.  Femeile să n­o jignească cu batjocoritoare vorbe —  Aidoma bocea Medeea. în sinea ei s­a bucurat. cînd îţi cere străinul însuşi să închipui Un şiretlic sau leacul care va fi de mult folos în  lupta Ce­mi poate mîntui feciorii? Din partea lui a şi sosit La mine Argos. Fugi  îndată în iatacul în care gingaşa copilă Zăcea nespus de abătută. Medeea. Cu­ndreptăţire Mă pot făli că totodată îţi sînt şi ei soră. stă singură în cuibul ei. de­aceleaşi gînduri frămîntată. o. parcă văd Aceleaşi vise fioroase — dea zeii să  se­arate vane! Să nu­ţi pricinuiască fiii. pe­a ta fiinţă precum şi pe părinţii noştri. Apoi cu mîinile­amîndouă cuprinse strîns genunchii  fetei. ci trăiam La marginile lumii unde nu­s pomeniţi Colchidienii!"  Aşa­i grăi; roşi Medeea şi multă vreme fu oprită   * De feciorelnica sfială să dea răspunsul mult dorit. Acuma îi zburau deodată pînă­n adîncul inimii. Venind la tine adineauri. şi copilă: Ca şi nepoţii mei. gata să cuvinte.  95 Ne­ncrezătoare nu rămase cînd auzi din gura sclavei Uluitoarele cuvinte şi din iatacu­i.  Pe dînsa o surprinse astfel plîngînd în hohote   o sclavă  Ce­şi însoţea mereu stăpîna: numaidecît această fată  Aduse vestea Chalkiopei. să­nduplece mezina seră.

 furată de vîrtejul iute — întocmai inima  copilei în pieptul ei zvîcnea năvalnicj Vrăjitul leac ce­ar fi în stare să biruie cumpliţii tauri Acuma­l  dă. cu gîtu­n laţul prins de­o  grindă.  Punîndu­l pe genunchi.  Rămîi cu bine. acuma nu­l dă. o încolţeau atîtea griji Şi tare se temea de marea putere­a  taurilor care îi pot aduce un amarnic sfîrşit în ţelina lui Ares. Medeea  Pîndeşte­acum lumina zilei.supt în fragedă pruncie La sînul tău. Iar în cetate nici un cîine nu mai lătra şi nici un  freamăt Nu se­auzea din jur: tăcerea era stăpîna nopţii negre. anume ca promisul leac Să­l poată  dărui lui Iason şi faţă­n faţă să­l privească. ea plînse şi sînu­i tînăr fu scăldat De lacrimile nesecate pe care le vărsa­n  şiroaie.  Dar Argos. Şi călătorul. dacă el  pieri­va totuşi. Ci doar Medeea rămăsese de somnul  dulce ocolită. copila  "1 Fu iar cuprinsă de sfială şi se­ngrozi că împotriva l Părintelui azi unelteşte de dragul unui om străin. pacostea m­adastă şi dintr­o parte şi dintr­alta Iar inima mi­e hărţuită de pretutindeni şi  durerea E fără leac: mă mistuieşte necontenit. sfiiciune. Şi­acum rîvnea copila Ca din licorile funeste s­aleagă una  şi s­o soarbă; De­acuma sipetul e liber de sforile cetluitoare. Viu şi nevătămat să  plece oriunde inima­i pofteşte!  98  r~d în aceeaşi zi în care îi va fi dat să ducă lupta. Din gură­n gură va  colinda sărmanu­mi nume. ce destin amarnic! Aş fi cu mult mai cîştigată De­  ar fi să pier în astă­noapte. ca astfel. Colchidienele­ntre ele mă vor mustra cu­nverşunare: — Sărind orbeşte­n  ajutorul bărbatului din altă ţară. Adesea inima Medeii zvîcnea în piept nestăpinit Cum într­o încăpere raza de  soare nu cunoaşte­astîmpăr Atunci cînd o răsfrînge apa pe care tocmai o răstorni într­o căldare sau un  ciubăr: şi sau aicea. Ca să­l dau oaspetelui care stîrni dihonia de­  acum!"  ^ Lăsînd iatacul. 4­De pofte  josnice învinsă! — O. şi portarul Doreau la fel de mult odihna; chiar şi nemîngîiata  mamă  97  Ce şi­a pierdut pe veci copiii.  Mai înainte de­mplinirea nelegiuirii fără nume!"  Vorbindu­şi astfel îşi aduse un sipet ce păstra puzderii De alifii vindecătoare şi de otrăvuri ucigaşe. în jurul gingaşelor fibre şi  pînă în adîncul cefei. Din nou ia sipetul acela. Ba chiar şi soarele îi pare mai luminos  ca pîn­atunci Şi asta numai în răstimpul cît cercetează orice lucru. răpusă în iatacul meu De o subită moarte care mă scapă de dojeni cumplite. fără­nsoţitoare. Trăgînd zăvorul de la uşa iatacului. Fu voi muri sau sugrumată. Rămîi cu bine.  De pe corăbiile proprii. adunîndu­şi fraţii. l Curgeau din ochii fetei lacrimi de milă;  chinul ei lăuntric O hărţuia mereu şi trupul i­l mistuia. De cînd l­a îndrăgit pe Iason. 4 Ea a pierit doar spre ruşinea părinţilor şi­a casei sale. cinste! Iason. Neapucînd să­l văd pe dînsul şi pe feciorii Chalkiopei Sosiţi cu aheana navă! Un  zeu ori una dintre Furii I­aduse­aici ca să­mi stîrnească atîtea lacrimi şi necazuri! — Cu arma­n mîini  să moară dacă i­a fost cumva sortit să piară în ţelina lui Ares! Leacul cum oare să­l prepar eu fără Ca  să mă bănuie părinţii? Ce basme le voi îndruga. îşi aminteşte cît de multe plăceri  desfată pe cei vii. le porunci să stea pe loc Spre a vedea ce gînduri are şi plănuieşte­acum . Treci sub tăcere  ajutorul promis. Rămasă singură. să­mi ţin cuvînîul: voi merge  mîine  pîn­la  templul  Hecatei; vin cu leacu­n stare a domoli temuţii tauri. cît voi fi de umilită! Vai mie. ori de cîte ori Necazuri ne strecoară­n suflet  în veci neobosiţii Eroşi. îşi aminteşte ce voioase tovarăşe de joacă are. Mereu ea tremură şi sare. Ci îndura­va în tăcere nenorocirea ce­l aşteaptă. fără ştirea Părinţilor. Rămîne multă vreme mută şi­n jufu­i  se "perindă toate Preocupările plăcute ce dau atîta farmec vieţii. scăpat doar mulţumită mie. Mai rău mă va lovi năpasta De­o fi să­şi piardă dînsul viaţa. prea des. şi astfel va pieri ea însăşi.  Dar deodată îşi simte inima cuprinsă de groaza silnicului Hades. Ah. Dar chiar de mor în felu­acesta. de pe  genunchi punîndu­l jos; Se răzgîndeşte. sau acolo. aflîndu­l singur? Nefericită sînt! N­aş crede că. ea îşi zise:  *• „Vai mie. Acolo unde­i mai cumplită durerea. Voi fi de chinuri izbăvită. dormea­n odaie toropită. răzbind spre creştet. în timp ce­şi căina cumplitul destin. cum auzit­am pe mama povestind adesea. Atît de dornică­i sărmana să ia otrava. Se aşeză pe pat şi. Sau înghiţind de bună voie otrava ce ne curmă viaţa. Ce vicleşug şi ce minciună îmi pot ascunde ajutorul ?  — Eu însămi. Chalkiope se duse să­şi vestească fiii Că sora ei o să­i ajute. îndemnată de Hera şi voinţa ei Nu mai cunoaşte  şovăiala7~dhT răsputeri vrea să răsară Cît mai degrabă Aurora. îi pot vorbi. pradă nehotărîrii.  _)  24  _ Dar bezna nopţii­nvăluise pămîntul şi din largul mării Zăreau năierii Ursa Mare şi stelele lui Orion  . Nu­şi mai doreşte însă moartea şi nu­i va da nici leacul  tainic. Ci Aurora îşi trimite Rîvnitul licăr şi­n cetate se pune totul în mişcare. ajung şi  dup­aceea pradă Ocărilor: întreg oraşul va trăncăni în lung şi­n lat Pe seama mea. dacă ieri M­ar fi răpus pe mine­Artemis cu­  naripatele­i săgeţi.

fecioara, Iar el se­ntoarse la năierii vremelnic părăsiţi de dînsul. 
99 

De cum zări întîia oară că licăreşte Aurora, Cu mîinile îşi prinse fata şi­şi strînse pletele bălaie Ce i se  revărsau pe umeri şi fluturau în voia lor. De lacrimi ea şi­a şters obrajii, spre­a­i face să sclipească  25  iar, Ungîndu­şi pielea cu­alifie — nectar curat! Şi­a pus un peplu  Frumos şi încheiat cu­agrafe  meşteşugit încovoiate; Pe creştetul ca de zeiţă şi­a aşternut apoi un văl Alb­argintiu. întreg iatacul l­a  colindat şi paşii ei Călcau podeaua, dînd uitării necazurile multe care I se­aşterneau în drum şi cele ce­  n viitor o aşteptau. Chemîndu­şi sclavele la dînsa, căci noaptea toate doisprezece Şi­o petreceau în  vestibulul iatacului înmiresmat — Copile încă nenuntite, de­o vîrstă cu stăpîna lor — Le porunceşte să  înhame la car perechea de catîri Şi s­o conducă la nespus de frumosul templu al Hecatei. De drum îi  pregătesc deci carul acele sclave­ascultătoare Iar între timp Medeea scoate din sipetul încăpător  Vrăjitul ir din buruiana ce­i denumită Prometeu. Cel ce înduplecă prin jertfe în miez de noapte pe  26  Hecate, Copilă unică  , şi­şi unge cu sucul ierbii trupul său, Nu poate fi rănit de    nimeni prin nici o  armă de  aramă, Nu­l biruie cumplita pară de foc nicicum, ci dimpotrivă, Şi vitejia, şi puterea îi sînt  mai mari cît ţine ziua. Ea s­a ivit întîi pe lume cînd crudul vultur a făcut Să picure pe Glia pantei  27  împăduritului Caucaz Divina sevă sîngerie  a jalnicului Prometeu. Iar floarea ei atît de­naltă, încît  28  aproape­un cot măsoară, Cu o culoare amintindu­ţi şofranul din Corycia  Pe gemene tulpini răsare  semeaţă, însă rădăcina înfiptă în pămînt e­asemeni cu carnea de curînd tăiată. Ci sucul ei ca seva  neagră pe care­o dau stejarii­n munţi, Spre a­l vrăji, i­a strîns în scoica găsită pe tărîmul Caspic  29  Medeea, care se­mbăiase de şapte ori în rîuri repezi Şi şapte ori o pomenise pe Brimo  , doica tinereţii,  Noptateca, subpămînteana crăiasă­a celor din infern Ce rătăceşte prin tenebre şi poartă straie­  30  ntunecate. Iar în adînc pămîntul negru mugi şi se cutremură Cînd fata rupse rădăcina titaniană  ; trist  gemu Şi fiul lui Iapet ce­n chinuri simţea că inima­i slăbeşte. Vrăjitul ir îl ia şi­l pune în cingătoarea­  nmiresmată, Cea care­i cuprindea făptura mai jos de sînii ei zeieşti. 
100 

rum trece­apoi de pragul casei, copila urcă­n carul iute;  De o parte şi de alta suie, cu ea odată, două sclave.  Anucă hăţurile dînsa şi cu frumos lucratul bici  în mîna dreaptă ­ prin cetate îşi mînă caru­avind la spate  O leasă de răchită: sprijin al celorlalte sclave care  Străbat în goană drumul mare şi drăgălaşele tunici  Si le ridică fiecare pîn­la genunchii albi ca neaua.  31  Aşa cum, după ce în apa călduţului Parthenius  32  Sau poate­n fluviul Amnisos  cu grijă s­a scăldat, zeiţa  Cea zămislită de Latona se urcă­n carul ei de aur  în care sprintenele ciute o poartă peste dealuri către  33  îndepărtata Hecatombă  ce răspîndeşte iz de sfară  Şi o urmează­ntreg alaiul de nimfe, unele venite  De la sorgintea lui Amnisos, iar altele de prin păduri  Sau culmi bogate în izvoare, şi­n timp ce merg, în jurul lor  Sălbăticiuni înspăimîntate se gudură chelălăind —  La fel străbat acele fete oraşul: peste tot mulţimea  Se dă deoparte să nu­nfrunte privirea fiicei unui rege.  Rămîne­n urma lor cetatea cu pietruite străzi frumoase  Şi, peste cîmp trecînd de­a dreptul, ajung în urmă şi la templu.  Coboară repede Medeea din carul ei ce parcă zboară  Ca vîntul şi apoi spre sclave se­ntoarce şi grăieşte­aşa:  „Căzut­am, dragelor, în mare păcat! Nu m­am gîndit că noi N­avem ce căuta aproape de oameni  străini, sosiţi Să ne cutreiere meleagul. A fost cuprins de­ngrijorare Întreg oraşul: de aceea nu s­a  înfăţişat deloc Nici o femeie dintre cele ce zilnic se­ntruneau aici, Cum, totuşi, am venit încoace şi­n  preajmă nu se află  nimeni, Lăsaţi deci inimile noastre să se desfete cît poftesc Cu dulci cîntări şi  minunate flori să culegem unde iarba E fragedă, şi ne­om întoarce la timpul cel mai potrivit. Dealtfel,  ajungînd acasă, cu daruri mari vă veţi alege Chiar astăzi, dacă o să fie pe placul vostru planul meu. Am  fost cu vorbe­ademenită de Argos şi de Chalkiope Ea însăşi — dar tăceţi şi­n inimi ascundeţi tot ce  auziţi Din gura mea, ca să n­ajungă vreo vorbă la urechea tatei. Deci ei îmi cer ca pe străinul ce va­

nfrunta curînd juncanii In schimbul darurilor sale să­l apăr de primejdii­n luptă. Eu am căzut la  învoială, ba chiar l­am îndemnat pe dînsul 
101 

în faţa mea să vină singur, neîntovărăşit de nimeni,  Să facem astfel schimb de daruri, noi între noi, de­o să­mi  aducă  El însuşi daruri, dar la rîndu­mi îi voi întinde o licoare Ucigătoare. De aceea, plecaţi de­ndată ce se­  arată!"  Aşa le­a zis şi planul straşnic a fost pe placul tuturora.  Ci între timp îl răzleţise de soţii lui pe Aisonide Chiar Argos, cel pe care fraţii îl şi vestiseră că­n zori  De zi se va­ndrepta Medeea spre sfîntul templu al Hecatei, Şi­l duse peste cîmp cu dînsul. îi însoţea  doar Mopsos,  fiul Lui Ampycos, prorocul vrednic să afle tîlcu­ascuns în zborul De păsări şi la fel de  vrednic să­i sfătuiască pe drumeţi. Dar pîn­atuncea încă nimeni din oamenii de­odinioară Nici unul  dintre toţi feciorii lui Zeus şi nici din rîndul celor Ce­avură alţi părinţi cu sînge nemuritor — n­au  arătat Ca­n pragu­acelei zile Iason prin voia soaţei lui Zeus însuşi, încît era o încîntare să­l poţi vedea  şi auzi Şi­nsoţitorii lui de­asemeni priveau eroul uluiţi Că revărsa atîta farmec: se­nveselise Ampycidul  în vreme ce mergeau alături şi presimţea ce­o să se­ntîmple.  Pe unde drumu­n lung străbate cîmpia ce ducea spre templu Se­nalţă nişte plopi ce­n creştet au o  puzderie de frunze; în locu­acela vin adesea flecare ciori să poposească. Pe dată una dintre ele, bătînd  din aripi, a zburat Şi, cocoţată­n vîrf, pe­o creangă, dezvălui voinţa Herei:  „Nu­i demn de­a fi vestit prorocul ce nu pricepe singur  lucrul  Pe care­l ştiu chiar şi copiii, anume că nici o fecioară Nu se va­ncumeta să spună cuvinte dulci şi  drăgăstoase Flăcăului iubit, cînd vine la ea urmat de alţi prieteni. Te du, prezicător netrebnic şi sfetnic  prost! Pe   tine   Cypris Şi binevoitorii Eroşi nu­ncearcă să te ocrotească!"  întocmai îl mustră, iar Mopsos surise auzind ce­i spune O pasăre de zei trimisă şi glăsui în felu­acesta:  „Neînsoţit te du la templul zeiţei, unde ai să dai De­acea copilă, Aisonide! Iar ea va fi de partea ta; O  îmboldeşte Cypris care vrea să te­ajute la strîmtoare, Cum ne­a prezis nainte vreme Fineus, descins din  Agenor. Noi însă, Argos şi cu mine, vom aştepta să te întorci, Deoparte stînd în locu­acesta. Tu însuţi,  singur­singurel, S­o rogi pe fată şi s­o­ndupleci prin vorbe bine cumpănite!"  102  Aşa vorbi cu­nţelepciune şi cei doi soţi se învoiră.  în sinea ei, Medeea, totuşi, era cu gîndu­n altă parte Peşi cînta. Dar nici un cîntec, spre desfătare  intonat, Nu­i mai era pe plac acuma, nebucurînd­o multă vreme. Se tot oprea şovăitoare; ea nu­şi purta  o clipă ochii Spre ceata ei de slujitoare; căta spre drum fără astîmpăr Privind mereu în depărtare, cu  faţa­ntoarsă într­o parte. Iar inima­i, bătînd, sta gata să­i spargă pieptul, orişicînd I se părea că simte  zvonuri de paşi sau adieri de vînt. Nu după multă vreme, iată, s­a arătat cel multdorit. Ivindu­se cu  34  semeţie, ca din Okeanos Sirius  , Frumosul astru ce răsare cu chipul plin de strălucire Şi­n schimb  revarsă peste turme nenorociri nenumărate — întocmai a venit şi fiul lui Aison, cel nespus de chipeş,  Cu­nfăţişarea lui plăcută stîrnind mistuitoare doruri. Dar inima vroia să sară din pieptul fetei şi o ceaţă  I se lăsă pe ochi; obrajii se rumeniră ca prin farmec; Genunchii nu puteau s­o poarte nici îndărăt, nici  înainte, Picioarele­i părînd înfipte în glie. însă, între timp, întreg alaiul ei de sclave se depărta din  preajma lor. Cei doi statură faţă­n faţă, tăcuţi şi parcă fără glas Şi întru totul ca stejarii sau brazii mari,  crescuţi alături, Ce­au prins pe­o culme rădăcină şi amuţesc atîta timp Cît nu adie vîntul, însă cînd se  porneşte iar vîntoasa, Se clatină şi n­are   capăt tumultul lor — aşa şi ei, Aveau să­şi spună mii de  lucruri sub adierile lui Eros! Ci Iason pricepu că fata fusese­atinsă de­o năpastă De zei trimisă;  dezmierdînd­o, el cuvîntă în felu­acesta:  „De ce te temi nespus de mine o, vergură, deşi sînt singur? Lăudăros din cale­afară, precum atîţia alţi  bărbaţi, Nu sînt şi nici mai înainte, cînd locuiam în ţara mea, N­am fost. De­aceea, fată dragă, nu fi aşa  sfioasă­ncît Să nu­mi pui orice întrebare pofteşti, sau baremi spune­o vorbă. Dar pentru că aceleaşi  gînduri prieteneşte ne­au adus în locu­acesta sacru, unde minciuna nu­i îngăduită, Grăieşte dar şi mă  întreabă deschis: să nu mă amăgeşti Cu vorbe care plac urechii, deoarece mai adineauri Făgăduit­ai  sorei tale să­mi dăruieşti un ir vrăjit. 
103 

Aşadar, te conjur pe însăşi Hecate şi părinţii tăi Ca şi pe Zeus ce ocroteşte toţi oaspeţii şi rugătorii!

Aici venit­am deopotrivă ca oaspete şi rugător, Nevoia mi­a­ndoit genunchii în semn de rugă: fără tine  Şi sora ta nu sînt în stare să­nving în crîncena­ncercare. Iar după ce m­ajuţi să birui, o să­mi arăt  recunoştinţa Precum obişnuiesc cei care trăiesc în ţări îndepărtate, Făcîndu­ţi numele şi faima vestite­n  veci: te vor slăvi Şi ceilalţi eroi îndată ce s­or întoarce în Hellada Sau soaţele acestor tineri şi mame  care de pe­acum întîrzie pe malul mării şi după noi bocesc mereu: Vei fi cea care le alungă puzderia de  griji amare. La fel l­a scos din grea­ncercare şi pe Theseu odinioară Copila castă a lui Minos,  35  preaînţeleapta Ariadna  : A zămislit­o Pasiphâe, la rîndu­i, fiica Soarelui. De cum s­a potolit mînia lui  Minos, ea urcă pe puntea Corăbiei, lăsîndu­şi ţara, alături de Theseu: ci zeii Nemuritori au îndrăgit­o  36  şi­n mijlocul Eterului  , Drept semn, cununa înstelată ce poartă numele­Ariadnei întreaga noapte se  roteşte pe boltă, printre constelaţii. Şi ţie o să­ţi poarte zeii recunoştinţă dacă scapi Această ceată cu  atîţia viteji vestiţi. Precum reiese    | Din frumuseţea ta, o mare blîndeţe te împodobeşte!'! v  întocmai a grăit, slăvind­o. Ea lasă ochii­n jos, c­un zîmbet' Fermecător şi­adînc mişcată de laude, i se  topeşte în taină inima. Pe urmă ridică ochii şi în faţa­i Priveşte, fără ca să ştie ce vorbă să rostească­  ntîi: Doreşte mult ca, dintr­o dată, să­i spună tot ce poartă­n suflet. Cu dărnicie fata­şi scoate din  cingătoarea­nmiresmată Vrăjitul ir; el îl apucă voios, cu mîinile­amîndouă. Acum desigur, ar fi gata  să­şi smulgă sufletul din piept, Să i­l ofere fericită, de­ar fi să­l ceară el în dar, Atît de mare­i  strălucirea pe care o revarsă Eros Pe blondul creştet al lui Iason, iar ochii ei scînteietori Rămîn vrăjiţi  de­aşa minune şi o lăuntrică dogoare . înmoaie inima Medeii aşa cum rouă de pe­o roză Văzînd cu  ochii se topeşte în zori, sub razele fierbinţi.  104  » Acum sfiala îi sileşte pe amîndoi să­şi plece ochii Spre glie şi acuma iarăşi priviri aprinse îşi trimit Şi  galeş îşi zîmbesc adesea pe sub voioasele sprîncene. Abia într­un tîrziu copila cu greu îi spune­aceste  vorbe:  „Acum să fii cu luare­aminte, să ştii cum pot să te ajut! La tatăl meu cînd te vei duce şi vei primi  ucigătorii Dinţi smulşi din gură de balaur, pe care­i vei sădi  în  brazdă, Pîndeşte clipa ce separă în  două părţi egale noaptea, Ca să te scalzi atunci în unde de fluviu ce nicicînd  nu  seacă, Şi fără nici un  soţ în preajmă, înveşmîntat în straie negre, Ai grijă dar să sapi o groapă rotundă: după ce jertfit­ai  Acolo o mioară, pune­o întreagă şi nesfîrtecată Pe­un rug pe care mai nainte l­ai ridicat în groapa  însăşi. Tu îmbunează pe Hecate, copila singură­a lui Perses, Şi toarnă dintr­o cupă rodul strîns de  albine­n stupul lor. îndată ce ai domolit­o cu multă rîvnă pe zeiţă, De rugul ei te­ndepărtează grăbit: să  nu te ispitească Să te întorci cumva la dînsul nici larma unor paşi şi nici Lătratul cîinilor, căci altfel tot  ce­ai făcut a fost zadarnic Şi n­ai să mai ajungi cu bine la­nsoţitorii tăi destoinici. Iar irul dat de mine  udă­l în zori de zi şi despuiat întinde­l ca pe­o alifie pe trupul tău: o mare vlagă Şi o putere uriaşă vei  dobîndi, încît vei crede Că nu cu oameni te­asemeni, ci cu nemuritorii zei. Cu irul unge­ţi deopotrivă şi  suliţa, şi scutul însuşi, Şi sabia. N­o să te­omoare nici ascuţite lănci zvîrlite De oamenii născuţi din  glie, nici para crîncenă pe care Cumpliţii tauri o revarsă. Nu vei rămîne multă vreme Aşa, ci doar o zi  întreagă; deci nu­ncerca să te fereşti De luptă. Dar pe lîngă asta, îţi dau şi­un sfat folositor: îndată ce  vînjoşii tauri i­ai înjugat şi mulţumită Curajului şi mîinii tale arat­ai ţelina vîrtoasă, Crescuţi din dinţii  de balaur sădiţi de tine­n arătură, Numaidecît din brazda nouă vor răsări toţi uriaşii. De vei vedea că pe  muncitul ogor ei sînt în număr mare, O piatră zdravănă aruncă pe­ascuns: ci datorită ei Se vor ucide  între dînşii asemeni cîinilor flămînzi,  105  Primindu­şi hrana. Te avîntă numaidecît în bătălie Şi tu: doar astfel Lina de aur o poţi aduce în  Hellada, Din cale­afară de departe de Aea — du­te dup­aceea Spre ţara care­ţi place ţie şi locul unde  vrei s­ajungi!"  Aşa grăi şi către glie plecîndu­şi ochii în tăcere, Potop de lacrimi îi inundă obrajii parcă de zeiţă: i Se  tînguie că prea departe de dînsa va fi să plece Iason \ Spre­a rătăci pe­ntinsa mare. Dar iată că din nou,  făţiş / îi spune foarte întristată şi de îndată îl apucă ( De mîna dreaptă, căci sfiala îi dispăruse din  priviri:  „Cîndva de vei ajunge teafăr la tine­acasă, aminteşte­ţi De numele Medeii! Astfel şi eu o să­mi aduc  aminte De cel plecat. Fii bun şi spune­mi: pe unde vine casa ta? De unde te­a purtat încoace corabia  brăzdînd noianul? Tu trebuie să­ajungi în preajma bogatului Orhomenos Şi­a insulei numită Aea? Ci  povesteşte­mi de copila Mai adineauri pomenită, în lume­atotvestita fiică A Pasiphâei, despre care ştiu  bine că e sora tatei."  Aşa i­a zis. Avanul Eros îl biruieşte şi pe Iason, Mişcat de lacrimile fetei; ci el a spus la rîndul lui:

 nici noaptea nu te  voi   uita De voi scăpa de gheara morţii şi voi putea  nevătămat Să fug degrabă spre Ahaia. Fiindcă s­au putut întoarce cu ajutorul tău  acasă Copiii unora sau fraţii şi rudele­altora.„Cred sus şi tare că nici ziua. atunci cînd   vei sosi  în  Iolcos! Şi eu. De munţi înalţi înconjurată. Să­ţi aminteşti^de mine totuşi.  106  Dar pentru ce­ţi vorbesc zadarnic de toate astea pe­ndelete. Care­a  întemeiat întîiul cetăţile şi.  Către soţii De pe corabie degrabă se îndreptă voiosul Iason Iar fata către slujitoare: o­ntîmpinară  împreună. cercară­a­şi spune Cu dulci cuvinte. fireşte. Ei se îndreaptă spre oraş. soţul Pasiphâei. mă voi gîndi La tine. . Se­ngrijorau păstrînd tăcerea: sosise tocmai ceasul  zilei Cînd trebuia să se întoarne la casa mamei sale fata. de Ariadna  multvestită. Facă zeii Ca să mă pomenesc eu însămi în casa ta  pe negîndite!"  Aşa i­a spus şi­amare lacrimi s­au revărsat şiroaie peste Obrajii ei. Feciorul lui Eol. Altădată ne­om întîlni din nou aici!"  Astfel. căci cugetînd. de cum soseşte. întocmai o să se­nvoiască acum şi  tatăl tău cu mine!'"  Aşa îi zise şi cu vorbe mai dulci ca mierea o­mbună. Pe­un  scăunel umil Medeea la capul patului se­aşază Şi­şi sprijină cu mîna stîngă obrazul înclinat. pe Medeea O şi descoase Chalkiope ce pentru fiii săi se teme. De nu s­ar fi gîndit chiar Iason să­i spună  plin de­nţelepciune:  „E timpul să plecăm degrabă. Gonind către palat;  acolo. Ţi­l voi descrie. Ca. La fel ca Ariadna Nu sînt iar despre ospeţie nici n­are rost  să pomeneşti. a fost. Ah. se află undeva o ţară Bogată în  37  păşuni şi­n turme de oi: acolo Prometeu Iapetianul  zămislit­a pe bunu­i fiu Deucalion. necazul  să­mi spun  şi să­  ţi reamintesc Că numai datorită mie scăpat­ai teafăr. în sfîntul Iolcos să ajungă Medeea zămislită­n Aea. iar ochii  Au pleoapele scăldate­n lacrimi. iar soţii Le sînt înfloritori şi teferi. încît n­aude Nici un cuvînt şi nu­ndrăzneşte să dea răspuns la întrebări.  plutea deasupra. printre oameni a fost şi primul domn cu  38  sceptru. Precum a vrut odată Minos să­şi dea copila lui Theseu  . ca soarele ce asfinţeşte Să nu ne­o ia cumva­nainte ori un străin să  bănuiască Ce­am pus la cale. cel care pe vremuri cică a fondat Orhomenos şi Cadmeienii  îi sînt vecini  apropiaţi. Dar ea nici n­a băgat de seamă cum toate au înconjurat­o. Dar pentru că aşa ţi­e vrerea. Doar dacă nu cumva Aietes Va năzui să mă supună la o­  ncercare şi mai grea. se­ngrozea să­şi vadă faimoasele isprăvi de  mîine. Vei fi de­a pururi preamărită şi de femei şi de  bărbaţi Ce vor veni să ţi se­nchine întocmai ca la o zeiţă. Căci sufletu­i. după care se despărţiră. De scumpa casă părintească. scăpaţi prin tine de  primejdii. fără ştirea  părinţilor. ea­şi simte inima învinsă. atît de  mult O fermecară frumuseţea şi vorbele­i nespus de dulci. oraşul meu şi tot  acolo Se află alte mari oraşe în care nimeni n­a aflat De­o insulă numită Aea. Mai înainte ca ursita să ne arunce­n gheara morţii!"  Aşa grăi şi. Acea copilă a lui Minos ce­a dobîndit o mare faimă? I s­a zis „fată inimoasă" celei de care  40  mă întrebi. pentru zei Clădind lăcaşuri. Atuncea Iason a cuvîntat şi el  întocmai:  „Ci lasă. draga mea. luîndu­şi zborul. J  De­acuma slujnicele care din depărtare îi vegheau. să ştii din ce pămînt  mă trag. înţelegea Că sfatul dat de ea o face părtaşă la  nelegiuire. Această ţară e numită de cei din jur — Haimonia  ; Acolo se găseşte Iolcos. de­ar fi să­mi vie un zvon din depărtare. printre nori. Ea şovăie şi­i  tulburată atît de mult. în căminul meu.­n ochi privindu­te. ce simte unul faţă de celălalt. căci spui cuvinte fără noimă!  Dar dacă vei sosi pe ţărmul Helladei. Numaidecît în carul sprinten o urcă paşii de la sine; Ia hăţurile într­o  mînă şi­n cealaltă frumosul bici Cu care­şi biciuie catîrii. s­alerge amăgitoarele vîntoase Şi păsările vestitoare. Ea nu şi­ar fi adus aminte de­ntoarcere. în inima copilei totuşi. Şi totuşi. căci  mă­ndeamnă chiar inima să fac  aceasta. se­nvălmăşeau cumplite  griji Şi­n întristarea ei aceste cuvinte pătimaşe­i spuse:  „E cu putinţă ca­n Hellada să crezi în învoieli frumoase Dar printre oameni nu­i Aietes aşa­nţelegător  cum zici Că Minos. sau De m­ar vesti o  zburătoare cînd tu mă vei fi dat uitării! Sau mai degrabă să mă smulgă şi peste mare să mă poarte Din  ţara mea vîntoase repezi şi să mă ducă pînă­n Iolcos. Ci în iatacul meu din Iolcos vei fi cea care­mparte patul Cu mine şi iubirea noastră nu se va  isprăvi deloc.  107  Sărmana! însă multă vreme nu se putea împotrivi Să­şi ducă viaţa în Hellada; căci astfel hotărîse Hera  \ Ca spre pieirea lui Pelias. lăsîndu­şi glia  strămoşească. De­aici porni la drum şi  39  Minyas. auzindu­l.

 acolo.  Agenoridul Cadmos însuşi sădise colţii în ogorul  Aonian şi­ntemeiase poporul zămislit de glie  43  Din rîndul celor ce de lancea lui Ares n­au fost seceraţi  . A scăpătat şi sub tărie se  liniştise­ntreg văzduhul. căci pas cu pas urmase junca  Pe care­Apollon prin oracol i­o hărăzise călăuză. dar al lui Ares ce la Phlegra  Cu mîna lui îl doborîse pe Mimas  45 . Nenumărate torţe­aprinse viu licăresc. ca furul. dînd buzna.  Atuncea regele Aietes îşi îmbrăcă semeţul piept Cu platoşa dintr­o bucată.  Iar colţii ce­i păstrase­Aietes atuncea i­a lăsat s­ajungă  Pîn­la corabie. ucis de Cadmos cînd în Teba  Ogygiană 42  poposise în căutarea Europei. Mereu ferindu­se. căci sigur era că n­o să scape Iason —  Răzbind   în   crîncena­ncleştare. punîndu­i întrebări. Aprinde  lemnele punînd Tăciuni sub rugul peste care amestec de libaţii toarnă Şi­o cheamă pe Hecate­Brimo. Zărind un loc aflat departe de drumuri veşnic străbătute De om — o  pajişte tihnită şi adăpată de pîraie — Cum cere datina. drept cunună. singurul în stare s­o­nfrunte  într­o bătălie Iar carul. Iar noaptea­şi înhămase caii la carul ei; atunci eroii Şi­au pregătit culcuşu­aproape de­odgoane.  108  Doar Idas stă deoparte singur.  Tustrei s­au îndreptat spre ceata eroilor: le spune Iason Ce i s­a întîmplat. întîi îşi scaldă Iason  trupul tînăr şi­n jurul lui îi pune­apoi Un negru strai pe care­n Lemnos i­l dăruise Hypsipyle  109  Drept amintire că adesea cu dragoste se­mbrăţişară. uriaşă. ros de  mînie. Le­arată irul preaputernic.  S­au dus şi nu­n zadar bătură atîta drum. chiar   de va   pune­n  jug cei  tauri. Cînd constelaţia Helice. Ieşi afară din cetate Pe latul drum mînîndu­şi carul. eroul zămislit de Hermes. făurit regeşte.  Zeiţa Tritonidă smuls­a din falca de balaur dinţii  Degrabă dîndu­i lui Aietes şi celui ce­i curmase viaţa. spre­  apus. dincolo de glia cea neagră. îl poartă paşii de­acolo. despuindu­i trupul. deasupra ninsului Caucaz A dimineţii Auroră se şi ivi  strălucitoare. Şi pretutindeni.  Stîrpind el iazma ce păzise izvorul închinat lui Ares. Săpînd apoi o groapă­adîncă de­un cot. urmîndu­şi drumul fără ei. Purta o pavăză­mbrăcată cu numeroase piei şi­o lance Spăimîntătoare. tras de sirepi înaripaţi.  ca­n lupta lui să­i fie sprijin. Soarele­asfinţise Deasupra ultimelor piscuri din Etiopia *  .  lîngă mal. pe care n­ar fi  dovedit­o Nici un erou. de cînd departe de ceata lor sta părăsit Heracle. grabnic  aducîndu­l La soţii lui de drum.  Se şi statornici acolo. Aşa cum trece doar Poseidon. cel drag lui Ares. în preajma corăbiei sosesc o  dată; Tovarăşii îl văd şi­n braţe îl strîng. să urmărească  încleştarea De­aproape şi cu el odată venea de zor şi mult popor. primiră de la stăpînu­Aietes dinţii  Aonianului a  balaur.  4  Departe. De­acum.  Şi Iason e cuprins de teamă. în fluviu divin. în vederea  Cumplitei încercări. Ci Iason. se strecură­n pustii coclauri Cu tot ce­i trebuia la  jertfă. în jurul zeei Zăvozii din  infern. Şerpoaice hîde se  înşiră pe cîte­o creangă de stejar. .  pe  cînd   ceilalţi  Se bucură şi­atît cît noaptea i­a­nvăluit cu bezna ei  în tihnă şi­au văzut cu toţii de treabă. fără a privi deloc în urma lui. la fel ca luminosul nimb Al Soarelui ce se înalţă în zorii zilei din  Okeanos. dar.  Iar celălalt e Aithalides. obişnuind să dănţuiască. strălucitoarea Ursa­Mare. Ci despărţit de soţii lui. Era ţinut la îndemînă de Phâeton; se sui  Aietes Şi prinse hăţurile­n mînă. Dar în zorii zilei  Merg la Aietes ca să­i ceară făgăduitele seminţe  Doi soli trimişi anume: unul e Telamon. Mi­l aude Şi din subpămîntene  hăuri teribila zeiţă vine La sfînta jertfă a lui Iason.Atunci cînd iarăşi Aisonide şi­a întîlnit însoţitorii în locul unde­i părăsise. Pe cap şi­a pus un coif de aur împodobit cu  patru creste Şi cu deplină strălucire. scot lătrături asurzitoare Şi orice luncă se­nfloară sub paşii ei: de groază ţipă Acele  nimfe ce­şi duc traiul prin mlaştini sau pe lîngă lunca Lui Fasis Amarantianul. El povesteşte tuturora ce planuri a urzit  copila. El se retrage de îndată ce­a invocat­o. Gîtul mioarei c­un jungher îl taie Şi­l pune grijuliu deasupra. căci. pe fundul  ei aşază Grămadă de găteje. cel ce. căci se­ngrijise de­orice lucru Din timpul zilei: o mioară şi lapte­i adusese Argos De la o turmă;  celelalte le­avea de la corabie.

 căci la dînsul avea şi­atotstrălucitorul Coif de aramă cu tăioşii colţi de balaur ce­l umpleau. mai sus de  oraş — atît cît e nevoie S­alerge carele de luptă de la pornire pîn­la ţintă. straşnică şi fără de­oprelişti. tropăie.  Sfidînd talazuri răzvrătite de furioasele furtuni. proptită de ea. sau la Tainaron  sau la apa Din Lerna. crescînd în braţele­amîndouă.  Se­apropie apoi şi­n preajmă înfipse zdravănă sa lance  Pîn­la prăjină şi. Nechează. ţinută­n palme de  voinici. părea asemeni Cu zeul Ares şi Apollon ce poartă paloş  daurit.  111  în {elină zări viteazul un jug de­aramă pentru tauri  Şi­un plug de fier avînd brăzdarul turnat odată cu grindeiul. dar nici un pic Ei  n­au putut să­ndoaie lancea.  în dreptul unei  cotituri. Precum un armăsar  războinic.  Se tem eroii cînd văd asta; dar cu picioare răşchirate. iar cei doi tauri  Scot mugete şi împotriva­i cu coarne zdravene lovesc.  în timp ce soţii lui legară de mal parîme groase.  Ci straşnic vuiet se aude.  Aşa cum faurii cu foaie din piele trainică­ntocmite  Prin găurile din cuptoare acum aţîţă vîlvătaia.  Din tainiţa subpămînteană unde­şi aveau un grajd temeinic.  Dar în această vreme Iason. drept stavilă.47  purtat de carul său. Afareidul Idas însă.  Puteai să crezi că din înaltul văzduh întunecat. vărsînd pe gură foc şi pară. din răsputeri trăgîndu­l în dreptul jugului de­aramă.  ciulind urechea şi falnic îşi înalţă coama — La fel de­ncrezător e Iason în mădularele­i voinice. şi veşnic loveşte solul cu copita; E nărăvaş. La jocurile funerare în  cinstea unui rege stins.  Pe taurul aflat în dreapta l­a prins de vîrful unui corn  Şi dîrz. nerăbdător să­nceapă lupta. sau în Geraistos 51  pădurosul —  La fel se­nfăţişa privirii Aietes. Cînd rudele­i pun să se­ntreacă pe vizitii şi pe atleţi. Apoi vîslesc în mare grabă spre cîmpul închinat lui Ares.  Atît de trainica lui lance şi sabia. ce nu numai că nu s­a frînt Ci parcă s­a făcut mai tare. şi­n para lor cumplită. în juru­i soţii Au încercat acele arme din răsputeri.  Ducîndu­şi sabia pe umeri. Deci nu mai şovăie vitejii să stea departe de­ncleştare Ca pîn­acum ci se aşază în bănci. urmînd poveţele Medeei. îşi saltă scutul de aramă şi lancea­n mîini şi­o  cumpăneşte. cuprins de­o crîncenă mînie. Şi­a uns apoi tot trupul Iason cu irul ce i­a dat vigoare Nespusă. Loveşte lancea la un capăt cu marea­i sabie:  cît colo îi sare arma ca barosul respins de nicovală! Veseli Au fremătat eroii­n care creştea speranţa în  izbîndă. Iason  Părea învăluit de­un fulger; dar irul fetei îl păzea. Iason Gătit cu pavăza şi lancea. ei s­au ivit de undeva. deşi se opintesc mereu.  îşi pune scutul înainte.  Dar nu­l clintesc din loc un deget. la  locul cuvenit.  Acolo l­a silit să­şi plece genunchii­n colb: picioru­i sprinten . cu trupul gol. Udă vrăjita­i alifie cu care­apoi îşi unse scutul. La Istmicele­ntreceriie     merge.  căci puteri sporite Viteazul simte cum se­adună. Acolo îl găsesc pe­Aietes  şi seminţiile Colchidei — Acelea stînd în aşteptare pe stîncile Caucaziene Iar craiul însuşi lîngă fluviu. îşi puse casca jos. acum suflarea conteneşte.  Nesăţiosul foc stîrnindu­l.  Stă Iason şi aşteaptă­asaltul ca stînca împlîntată­n mare.  110  49  Sau cînd soseşte cîteodată în Calauria  cu caii  50  Sau în Haimoniana Petra  . Dintr­o dată. decdată  Ţîşneşte fulgerul în timpul furtunii şi mereu văpăi  Brăzdează norii grăbiţi s­abată asupra noastră negre ploi. ori înspre  48  dumbrava Hyantianului Onchestos  . craiul din Colchida. de pe corabie sări De  luptă gata. cînd aerul ţîşneşte­afară  Din foaie — taurii întocmai revarsă flăcările repezi  Pe gurile fremătătoare. Mereu  încolo şi încoace cu paşi semeţi şi mari umblînd. Aflat în faţa lor.  Erau învăluiţi cu totul numa­n funingine şi fum  Şi amîndoi dădură buzna.  înainta cu scutu­n mînă. să afle ne­ndoioasa urmă  A taurilor.

 se crapă ţelina vîrtoasă  Tăiată de voinicii tauri şi de puternicul plugar. Venind în urma lor.Lovi picioarele de­aramă. Cînd năvăli şi celălalt  Spre el. Iason cuprinde coarnele amîndouă  Si­ndrumă plugul său temeinic făcut din fierul cel mai tare  Iar taurii­n răstimpu­acesta.  Cumplit şuvoi de flăcări varsă.  La spate. şi istovitu­agricultor  Dorea să vină ceasul dulce cînd vitele sînt dejugate. peste arătură zvîrlea mereu dinţi de balaur. cuprinşi de­o furie grozavă. Ridică scutul şi­l spînzură pe umăr Iason. din spate îmboldiţi cu lancea  Ei se urnesc şi­n urmă. avane spice! Cei doi tauri  Trudeau şi­naintau. pe pămînt se scurge din botul fiarei mînioase.   viteazul  îşi sprijinea piciorul vajnic pe fierul plugului şi­n jur  Departe.  Aşa cum. făcîndu­i s­o ia la fugă peste cîmp  Şi la corabie se­ntoarse.  Ci zdravănă şi lunga lance el o înşfacă. şi scoase taurilor jugul. Pretutindeni vîrtoase scuturi se zburleau  113  Şi suliţe cu două vîrfuri.  Zvîrlise vastul scut cît colo.  De­ndată ce a treia parte mai rămînea din ziua toată. să­i împlînte în vînători şi spumă multă  în preajma­i. şi ba aici.  îl pune Iason pe grumazul acestora şi­apoi la mijloc  Aşază oiştea de­aramă şi­o prinde de­ascuţitul capăt  112  Al jugului. cînd se rupeau  din  glie   gloduri  Mari cît povara de om zdravăn. proptindu­şi copitele de­aramă­n lut. după ce zăpada căzînd pe cîmpuri*din belşug. şi­ndată fu cuprins de  flăcări;  Pe­Aietes îl uimea puterea viteazului.  îşi îndoi genunchii sprinteni.  Plugarul neînvins de trudă arase ţelina întreagă.  Si­n coastă îi răneşte.  Dar iată că pe­ntreg ogorul creşteau de­acum văzînd cu   ochii  Feciorii Gliei.  Tuspatru iugărele sale. tot printr­o lovitură îl prăvăli­n genunchi aşijderi. sădind în inima lui multă  Vigoare şi.ră aşa)  Din cîmp aduc aproape jugul spre­a fi purtat de cei doi tauri. iată.  Asurzitor trosneau în brazdă.  Din fluviul năvalnic el  îşi scoase coiful plin de apă şi astfel setea­şi potoli. de luptă dornic.  Nu după multă vreme totuşi.  Apoi îi sperie.  Furtunile împrăştiară grămezile de nori iernatici  în noaptea neagră şi privirii se­nfăţişează iarăşi toată . Fug Tyndarizii de foc şi se îndreaptă către  Corabie. era precum mistreţul care  Şi­ascute colţii.  De parcă şuiera vîntoasa al cărui muget înspăimîntă  Nespus de mult corăbierii ce strîng îndată vela mare.  De la ivirea Aurorei.  Din cînd în cînd privea în urmă să nu­l atace prea devreme  Bărbaţii zămisliţi de glie. pe cîmp. pildă­avînd  Pelasgicul ţăran ce­mpunge cu strămurare boii lui. Atunci feciorii  Lui Tyndar (pentru că din vreme se­nţeleses. strălucitoare coifuri — lotul  Lui Ares ce răpune oameni! — şi licărirea lor de­aramă  Răzbea din brazde şi prin aer urca de­a dreptul pîn­la cer. şi de jos ia coiful plin cu tăioşi colţi de balaur. în juru­i soţii  îl tot încurajau prin vorbe. căci el văzu că­n brazde nu  Crescuseră Feciorii Gliei.   suflarea lor   stîrnind un vuiet. războinicii. ba colo  Ţinea de­o parte şi de alta cu mîinile pe cei doi tauri  Stînd pe genunchii lor din faţă.

 mugind.  S .  Dar ziua se sfîrşi şi Iason făcuse faţă încercării.  114  Cu dinţii lor muşcară unii din glia cîmpului.  Iar luptătorii. de ascuţite stînci. De sfatul  Dat de Medeea multdibace la vreme­şi aminteşte Iason;  Aşadar smulge din ţarină un coşcogea pietroi rotund. Colchidienii vuiesc asurzitor. capetele moi. ca marea  Ce freamătă cînd se izbeşte. se frîng  Din rădăcini şi irosită e truda grădinarului;  De grea durere şi mîhnire e copleşit atunci stăpînul  Ce­a îngrijit răsadurile — la fel şi regele Aietes  Simţi că­n sufletu­i tristeţea apăsătoare se aşterne. împovărate. tot pe atît  îşi afundau. doar pe jumătate  Au oblicit lumina zilei; pe alţii care din pămînt  Abia pîn­la genunchi crescură; pe cei ce stau deja­n picioare  Ca şi pe cei pe care paşii îi poartă repede spre luptă. cum are Ares Enyâlios: n­ar fi putut  Nici patru tineri laolaltă de pe pămînt să­l salte­oleacă. în glie. căzînd  Cu faţa­n ţărnă sau pe spate.  Cutezător.  Precum atuncea cînd războiul a izbucnit în ţări vecine. mulţi  Pe cît şi­au înălţat în aer statura lor. fără glas rămîne­Aietes. sprijiniţi în palme  Sau într­o rînă. cînd o pală de vînt îl culcă la pămînt.  Disc uriaş. iar alţii. şi cu chiţi păreau aidoma la trup.  De teamă că duşmanu­l pradă. Apoi el însuşi se­adăposteşte după scut. ca şi iuţii zăvozi ce se aruncă unii  Asupra altora. cu zarvă se sfîrtecă­ntre ei: loviţi  De suliţele lor.  Odată cu Colchidienii se­ntoarse în oraş.Puzderia de stele care în beznă licăresc — la fel  Sclipeau bărbaţii ce din glie se înălţau treptat.  întocmai cum din cer ţîşneşte o stea de foc şi­n urmă lasă  O luminoasă dîră care uimeşte oamenii cînd văd  Cum strălucirea ei brăzdează în grabă bolta­ntunecată —  La fel dă iama Iason printre războinicii născuţi de glie.  Făcînd un salt. S­au umplut  Cu sînge brazdele asemeni fîntînilor cu jgheaburi  pline.  Răniţi'nainte să­şi desprindă piciorul din ţărînă. cad unii în glia ce­i născu — ca pinii  Sau ca stejarii. neaşteptînd ca mai întîi  Să vină vremea­n care ele sub raza soarelui s­au copt —  Aşa îi secera şi Iason pe Fiii Gliei.  îşi smulge sabia din teacă şi seceră lovind de­a valma:  Pe unii care pîn­la pîntec şi şolduri. chitind  Cum ar putea să se răzbune mai repede pe­acel străin.  Păţesc răsadurile­ntocmai cînd Zeus potop de ploi revarsă  Pe lotul unde­au fost sădite: culcate la pămînt.  în mîini îl prinde şi departe l­aruncă printre luptători. stăpînul lanului apucă  O seceră încovoiată şi ascuţită de curînd  Şi taie­n grabă spice crude.  Văzînd cum zvîrle uriaşul disc.

  noi să fugim! Aşa că Lîna cea de aur v­o dărui după ce adorm Balaurul ce­o străjuieşte. De trei ori a strigat copila şi. scoase­atunci din sîrt Otrăvurile. împacă­te cu gîndul. o. Muză..  Căci împreună cu fruntaşii poporului a stat Aietes Şi în palatul său urzit­a viclene curse noaptea­  ntreagă: în urma odioasei lupte. Simţind că­l biruie mînia şi bănuia că tot  ce­a fost. prieteni. căci nu o dată le­a străbătut. De trei  ori i­a răspuns şi Frontis la rîndul său: tot lopătînd. atunci ar fi pierit Medeea. ca­n bezna nopţii tu. după care­şi smulse Din plete o  şuviţă lungă. pe căi ascunse trecut­a dincolo de zidul  Ce­mprejmuia cetatea­ntinsă: nici unul din străjerii ei în treacăt n­a recunoscut­o şi fără ştirea lor s­a dus. Cu frica­n sîn. La  ţarină vroia s­ajungă de­acolo: nu­i erau străine Cărările. şi atinse pereţii. mamă dragă. că ai de gînd să faci  întocmai  Cum mi­ai făgăduit: departe de ţara mea plecînd. Sărind de pe înalta  punte; iar Frontis şi cu Argos. grozavul chin al fricii. S­a petrecut cu ajutorul dat chiar de propriile­i fiice. coborîră grabnic pe mal. mai tare inima­i bătea. Ce­a suferit şi­a pus la cale Colchidiana!  Şovăielnic ­>Mi­e cugetul ce se frămîntă şi­n sinea mea mă­ntreb de­i drept ­^Să spun că pacostea  iubirii nefericite sau ocara ~­?Au izgonit­o mişeleşte din sinul gintelor Colchidei. să­mi ţie locul. tuturor! Străine. Cum din bogata casă fuge o tînără ajunsă roabă..  în tihnă  Să pui la cale vrăji şi leacuri la care ţii atît de mult.  119  Veni să­mbrăţişeze patul. în urma lui. sub sprîncene. şi­n schimb cu mîna  dreaptă  Săltîndu­şi poalele tunicii ce­i ajungeau în dreptul gleznei.  pe cel  mai  mic  fiu al lui  Frixos —  Frontis. Puţin mai sus de preafrumoşii obraji. Pe amîndouă. multnefericita. Corabia şi­au dus eroii cu vîslele în dreptul fetei. Se­arată tot mai îngrozită de aspra mînă a stăpînei — La fel şi chipeşa copilă  şi­a părăsit palatu­n taină. să afle stîrvuri Şi  rădăcinile­nzestrate cu mari puteri — străvechi nărav Al vrăjitoarelor! De frică. Şi  sclavele­atotştiutoare o­ngrijorau. însă Salvaţi­vă şi voi de­Aietes!  Căci s­au dat toate la iveală Şi nu e altă mîntuire decît corabia. cîtuşi de puţin deprinsă cu treburi împovărătoare. prin întunericul adînc Strigă de dincoace. De ce nu te­a­nghiţit noianul nainte de­a zări Colchida!"  întocmai a grăit şi lacrimi i­au curs şiroaie dintre pleoape. Era convinsă că de faptul că­l ajutase pe străin Aflase­Aietes şi năpasta o va lovi cît de curînd. Zăvorul porţilor închise i s­a supus de bună voie Şi la descîntecele sale îndată se  trăgea­napoi. lăsînd­o mamei în iatac Drept semn al fecioriei sale şi cuvîntă cu jale­n glas:  „îţi las aici şuviţa­mi lungă. îndură jalnicul tău chin!" ' Asa îi zise Luna. că Iason şi pusese piciorul sprinten pe pămînt. fiii Lui Frixos. scăpaţi­mă. Cu vocea ei răsunătoare.  A  . împreună cu fraţii săi şi Iason însuşi Au bănuit că­i glasul fetei: muţi de uimire au rămas Toţi  soţii lor cînd pricepură că­ntr­adevăr era Medeea. Şi plec la drum. îndemnat de cei din jur. divina fiică a lui Zeus. De faţă cu toţi soţii tăi Pe  zei să­i chem ca martori. Medeea Prinzînd cu mîinile­  amîndouă genunchii lor. —Fugea din răsputeri desculţă pe cele mai înguste străzi; Ţinea cu mîna stîngă vălul în dreptul  frunţii. Pe speriata fată dacă zeiţa n­o­ndemna să fugă Cu­odraslele lui Frixos.  îşi încleşta adesea mîna pe gîtul ei şi­adeseori îşi smulse pletele din creştet c­un jalnic geamăt de  durere. Nici n­  apucaseră s­arunce parîma înaintea lor Pe mal. grăi aşa: „Pe mine. Titanica *  fecioară tocmai se înălţa deasupra zării Şi a zărit­o pe Medeea cum rătăcea; Zeiţa Lunii S­a bucurat din cale­  2  afară şi­n sinea ei şi­a zis aşa: —"„De­acum spre peştera din Latmos  stingheră nu mă voi  mai duce  Şi după­Endymion frumosul stingheră nu voi mai tînji. nu voi fi privită de tine cu dispreţ şi silă!" ..  La dragul meu zburîndu­mi gîndul. Chalkiope! Rămas bun. Cu toată­mpotrivirea soartei.  în inima Medeii Hera sădi. Iute păşi Medeea mai departe Si  pe'abruptul mal de fluviu sui cu bucurie­n suflet: Pe malul celălalt zărise lumina focului stîrnit O noapte­ntreagă  de vitejii voioşi c­au biruit în luptă.  Şi fata tremura asemeni fugarei ciute ce­n desişul Pădurii se­nspăimîntă foarte de­ogarii începînd să  latre. oaspe.Icuma deapănă­mi. totuşi  Si ­oricît ai fi de iscusită.  jjotărît un zeu potrivnic.. Căci prin descîntece dibace des m­ai silit să mă ascund. Cu sărăcia ne­  nvăţată şi nici cu muncile de sclavă. Acesta. Rămîi cu bine. Dar iată că şi ţie soarta îţi hărăzi acelaşi rău. Văpăi ardeau In ochii ei iar în ureche îi răsunau cumplite zvonuri. apoi canaturile uşii. Otravă bînd şi­n felu­acesta  zădărnicind urzeala Herei. Cît însă N­apucă el să urce­n carul tras de cai iuţi.  Astfel în pieptul ei se înturnă Curaju­naripat: cu gînduri schimbate.. puternic.   căci eu   mă duc în  lumea  largă!  Rămîi cu bine. ura nespus de mult străinii. lipsită De rude. şi  pe toate le azvîrli grăbită­n sipet. Dar haide. ca Iason să­ţi pricinuiască Această caznă grea. Pe  care soarta a gonit­o din patria de altădată Şi.

 L­au auzit cei ce departe de  3  însăşi titanida  Aea Şi în Colchida îşi duc traiul pe lîngă albia lui Lycos *. pe fiul craiului Athamas. Ei au pornit pe­  o cărăruie şi au soslf în codrul sfînt Şpre­a căuta stejarul falnic în care Lîna cea de aur.  6  fluviu zgomotos. aflînd un sprijin. Asa cum se  rostogoleşte pe­o mare fără pic de vlagă Un negru val ce­naintează tăcut şi paşnic: totuşi. Chiar aici.  La ceasul cînd şi­alungă somnul cei ce. Nu dorm adînc. păşi spre ochii lui copila Si invocă cu  glasul dulce ocrotitorul Somn. Vitejii. Ea le­a spus să­şi ducă degrabă pîn­la crîngul sfînt  120  121  Corabia înaripată.  mîna­i  dreaptă  cuprinde­ndată mîna  dreaptă A fetei. Zăreai în preajmă afumate pietroaie din altarul sfînt Menit de  Frixos Eolidul lui Zeus ce Apără fugarii. iute se­nalţă una  după alta  122  . El o ţinea acum întinsă pe umărul său stîng. călcînd voinţa lui Aietes. întinsă stînd.Aşa le­a   cuvîntat mîhnită; se umple inima lui Iason De­o mare bucurie. Viteazul din stejar atuncea  desprinse Lîna cea de aur Precum îl îndemnase fata ce tot acolo rămînînd. mereu se lumina în mers. în patrie să vă­nturnaţi! Căci lucrul ce ne­a împins să facem călătoria . Se­ncred în cîini dar niciodată.  Medeea s­a suit pe punte. şi blana De  pe grumaz şi pîn­la glezne îi atîrna. chemă şi pe subpămînţeana Zeiţă ce  colindă noaptea. aceste vorbe s­au preschimbat pe loc în fapte. Ci lason o urmă cu frică; vrăjită prin descîntec. liniştitoare vorbe­i spune:  „Mă jur pe Zeus Olympianul. Atît era de mare blana cu­ntreaga faţă daurită Şi smocurile ei de îînă o­mpovărau. şi pe Hera. teferi ne­om întoarce!"  Rostind  acestea. în ţara Helladei. să­i dea izbîndă­n tot ce face. Şotia lui ce ocroteşte căsătoriile! Da. ascultînd peArgos. Dar Iason îi dădu în lături şi peste blană aruncînd Strai nou­nouţ. precum l­a îndemnat Plin de  bunăvoinţă Hermes. pînă cînd Primi porunca de la lason să plece spre corabie: Doar astfel părăsi Medeea umbroasa sihlă a lui  Ares. Se­ntoarse dintr­o dată fata  Şi spre uscat întinse mîna îngrijorată. sînt strînşi în braţe cu mîhnire. însă lason  îi spuse mîngîioase vorbe.  123  De Auroră luminată sta glia cînd cei doi sosiră La ceata de năieri. părea  asemeni cu norul ce se rumeneşte Scăldat de­nvăpăiate raze cînd soarele răsare­n zori. cuprinşi de teamă că­i va surprinde Aurora Şi încă proaspetele urme sau izul fiarelor  pădurii Va să le spulbere degrabă cu luminos mănunchi de raze — Atuncea lason şi fecioara au părăsit corabia Şi  au păşit pe cîmpul verde numit „Culcuşul berbecesc"; Trudiţii săi genunchi acolo şi i­a­ndoit întîi berbecul Ce­a  dus un Minyan în spate. apoi el spuse tuturor:  „Ci nu mai şovăiţi. copilă dragă. spre­a uşura durerea ei. fata. sosit anume. cînd zorii zilei sînt  aproape. Cel care se îndepărtează de­Araxes s . Din somnul lor adînc sînt smulse lehuzele înfricoşate Şi pruncii­abia veniţi pe lume. Pe cînd se­ncovriga întocmai. cîntînd. născută De glie. iată. ce­au  adormit la sînul lor. aduse singur la pupă  Lîna cea de aur Şi aşeză deasupra fata. Stropea întruna capul iazmei cu leacul  magic. căci tare se mai temea că­n drumul lui Va întîlni  un om sau poate un zeu. Pămîntu­n  faţa Picioarelor lui lason. şi­şi desfăşurase nenumăratele spirale. Jertfind pe dînsul dauritul berbec. zeu vajnic. Grabnic ridică fata­ngenuncheată In faţa  lui şi. tu In casa mea de  bună seamă îmi vei fi soaţă legiuită Atunci cînd îndărăt. iar  numeroasele­i meandre Se întindeau departe­n spate prin codrul cu atîţi copaci. şi­acuma iar O învălătucea. Pe fruntea lui cu blonde plete şi pe obraji sclipinda Lînă împrăştia o  rumeneală la fel ca para focului. prieteni. corabia s­a­ndepărtat  De mal şi zecile de vîsle la care­acum trudeau vitejii  Stîrneau un plescăit puternic.  în zorul lor. văzîndu­i cu ochii lui de­a pururi treji Cum se apropiau. a presărat pe ochii Balaurului limpezi leacuri. urcînd în uriaşe trîmbe Ce fără de oprire. Aşa cum peste o pădure ce s­a  aprins şi arde­n flăcări Se­nvîrtejeşte fumul negru. Spre cei doi tineri îşi  întinse gîtiejul său nespus de lung Balaurul cumplit. plecînd la vînătoare. ca­n timpul nopţii să se facă  Stăpîni pe Lîna cea de aur. iasma îsi  desfăcuse vălătucul spinării sale lungi. în locu­acela botul său Se aşeză. şi­n  somn adînc l­a cufundat Mireasma lor ameţitoare. Să­şi poarte unda lui divină spre Fasis: as fel amîndoi Se contopesc şi spre noianul Caucazian  curg împreună. Toţi se­mbulzeau La fel de dornici s­o atingă şi­n mîini  s­o ţină fiecare. Ca pielea jupuită de pe o juncă sau un căprior Pe care­l ştiu toţi vînătorii sub  numele de suliţar. in  acjîncuri spre tărie ţîşnesc vîrtejuri tot mai sus — T    fel dihania cumplită încolăcea la nesfîrşit \  zeci de  rotocoale trupul acoperit   cu solzi uscaţi. Aidoma fecioarei care­n iatacul cu tavan înalt Pe lungul strai din fir subţire primeşte raza cea trimisă De  luna plină din tărie şi­n sinea ei e fericită Cînd vede ce frumos sclipeşte veşmîntul ei — aşa şi lason Se bucura  nespus că poartă pe braţe uriaşa blană. Cu­o creangă de ienupăr  proaspăt tăiată şi­nmuiată bine în magică licoare. fiara Sălta şi­acuma  fiorosul său creştet urmărind să­i prindă Pe amîndoi şi să­i înhaţe cu ucigaşele lui fălci. Inspăimîntaţi şi ei de şuier. ce­i vor răpi podoaba. Voinicii uimiţi priviră blana mare  Ce strălucea precum un fulger trimis de Zeus. şi  scoase puternic şuier: răsunară Şi fluviul cu­ntinse maluri şi codrul nesfîrşit din jur.­mbrăţişînd­o. Dorind să îmblînzească monstrul. i­au coborît pe amîndoi.

 Corabia­n acest răstimp Răzda de­acum talazul mării minată de vîslaşi voinici Si de  vijeliosul fluviu pe care­l înghiţea noianul. craiul. Chiar Iason îşi trase  sabia din   teacă. Puzderia de astre ce se rotesc pe boltă nu se iviseră  încă iar  dacă  125  cineva ar fi pus întrebări. plătind cu  capetele lor. Tăind parîma ce spre pupă lega corabia de mal. Aflînd de dragostea Medeii şi despre ce­a pus ea  la cale. aşezat Aproape de Ancaeus. unde nu cade niciodată ploaia trimisă de Zeus: sînt destule  viituri pentru ca spicele de grîu să crească pe ogoare. Atuncea toţi Colchidienii. iar altele nu. Armaţi se adunară grabnic în agora nespus de mulţi. cel mai vechi din lume. hrănindu­se în  munţi cu ghindă. Sau cîte frunze cad pe glie în codrul adumbrit de crengi Cînd toamna scutură copacii  (cum să le socoteşti pe toate ?) — Atît de numeroşi războinici se perindau pe lîngă fluviu Dînd glas  mîniei lor aprinse. ei au legat parîmele corăbiei Argo de ţărmul Paflagonienilor. de vîsle­mpinsă.ŢF7e~ vuin lnjurna_Ta_Orhomenos. Medeea i­a îndemnat s­o îmbuneze pe Hecate  printr­o jertfă. scump dar al Soarelui divin. îi întrecea pe toţi Aietes prin caii lui ce se puteau Lua la­  ntrecere cu vîntul. unde v­a spus să mergeţi mspiratui proroc pe care l­aţi întîlnit  înainte de a sosi aici. Ci astfel înarmat se duse în preajma  fetei.  Dar eroii au fost minaţi de un puternic vînt prielnic. Suia o lance uriaşă. L­am dobîndit cu uşurinţă prin  sfatul dat de­această fată. ce le spusese că la plecarea din Aea v oţ trepui să se întoarcă acasă pe un alt drum;  nici unul dlnii'e e '_ 1 ^tşţra­eafe­esTe~~ă~ceastă cale. Ci el ţinea în mîna stîngă un scut rotund şi­o lungă  torţă  124  in avea în mîna dreaptă şi­n preajma lui. iar în Pelasgica ţară încă nu domneau vestiţii fii ai lui Deucalion. De­a lungul drumului său a  întemeiat mii de oraşe. Acoperiţi­ne plecarea. Aceştia păstrează coloanele cu inscripţii lăsate de străbunii lor. Blesteme groaznice asupra întregului popor  zvîrlea: De­o fi cumva să nu­i aducă pe fiica­i prinsă pe uscat Sau în corabie. Zbura. Căci naierii au o altă cale de întoarcere. Pe ea o duc de bunăvoie să­mi fie soaţă legiuită în casa mea: deci pe fecioara  ce­a mî . Acolo sînt însemnate . Iar hăţurile cailor F au în  grija lui Apsyrtos. Şi înhămaţi­vă la vîsle! Ce:. în  dreptul fluviului Halys. strîns grămadă. Lovit de­o grea năpastă. un om înlocuind pe altul. îşi puse­armura de luptă: soţii lui strigară Cuprinşi de­avînt zeiesc. căci se zoreau voinicii s­  o ducă dincolo de fluviu.  Dar între timp trufaşu­Aietes şi toţi Colchidienii lui. Să­şi simtă inima­mpăcată că se răzbună după plac. Dar Aea dăinuie pînă azi prin strănepoţii oamenilor cărora el le­a poruncit să rămînă în Aea ca  u  întemeietorii oraşului  . îşi pun speranţa­n mîna voastră Copiii noştri. să ajungă în ţara Pelasgilor  . cîrmaciul: corabia. de larmă  umple tot noianul. Nunjaidecît Iason. scumpa  ţară. nu­ţi  venea să crezi Că­i doar o flotă uriaşă ci că poporul fără număr Al păsărilor.  7  fata din Aea. şi^auadus  aminte de Fineus. Salvaţi­o! E mai mult ca  sigur că va veni cu oşti Aietes Să ne împiedice plutirea în susul apei către mare. Privindu­i. trimis de zeiţa Hera anume. şi poate fi văzut şi  de bărbaţii care s­au născut mult mai tîrziu. la îndemînă. înalţă pînze pe catarge Şi­n larg aceeaşi zi îi vede. părinţii binecuvîntaţi! Hellada­şi aţinteşte ochii asupra faptei noastre care îi hărăzeşte înjosirea  sau faima fără de pereche!"  Grăind aşa. acei Arcadieni despre care se spune că au apărut mai devreme decît Luna de pe cer. De aici se spune că a plecat un om ca să cutreiere toată  Europa şi Asia. pe marea ce­i colindată  de năieri. Staţi aşadar pe punte  unii. fluviu cu albia lată care adăpa întreaga Eerie. Despre pregătirile pe care le­a făcut copila în vederea acestei jertfe (în­trucît nu s­a  păstrat vreo mărturie şi inima nu mă îndeamnă să deapăn în cîntec) nu cutez să suflu nici o vorbă. cu braţe ridicate­n slavă. căci multe veacuri s­au perindat  între timp. Pe  Soare şi pe Zeus chemîndu­i drept martori ai nelegiuirii. De pe atunci se bucura de  10  faimă Eeria  cea bogată în lanuri de grîu. dintre care unele mai sînt locuite şi acum. Egiptul mama unui tînăr popor.noastră grea Şi să brăzdăm noianul unde am îndurat necazuri multe. împreună cu ceilalţi eroi. Dar  altarul din vremea aceea pe care l­au înălţat vitejii pe ţărmul abrupt dăinuie şi acum. Urcat în trainicul său car. precum şi  Triton. aducînd cît mai repede cu putinţă pieirea casei lui Pelias; şi  după ce a treia oară a răsărit Aurora. pentru ca Medeea. n­ar fi putut auzi nimic despre sfîntul popor al Danailor; nu fiinţau decît Arcadienii  9  Apidanieni  . Cît vezi în largul mării valuri stîrnite de  vîntoase iarna. Celor^ ceardeau de nerăbdare'  să  afleŢArgos le  graTjţstfeIŢ_  ­­­­­­­­­­­­­­­­­­­  .Uit Ahaia­ntreagă Şi pe voi înşivă de­asemeni prin preţiosu­i ajutor.laltă jumătate însă Cu scutul ridicat degrabă  în faţa suliţei duşmane. Vor trebui să­ndure înşişi pedepsitoarea lui mînie! Aşa le­a cuvîntat Aietes şi în aceeaşi zi  supuşii împing corăbiile­n mare. vădită de acei preoţi ai nemuritorilor zei  avînd ca loc de baştină Teba Tritoniană 8 . bizuindu­se pe puterea şi voinicia oştenilor lui şi în propria sa vitejie. Cînd au poposit pe acest pămînt.

 cum oare voi întîmpina privirea tatălui  meu? Plină de mîndrie. despicat  în două. îl duse într­un loc retras şi.  celelalte fiind înţesate cu Colchidienii care închiseseră astfel toate căile de trecere spre mare. departe de tabăra lor pînă cînd  127  unul dintre acei regi care împarte dreptatea va hotărî dacă fugara trebuie să se întoarcă la casa părintelui ei ca să­i  însoţească pe viteji în Hellada. măreţul palat."  ____Aşa a cuvîntat Argos. descope­rindu­li­se priveliştea munţilor Paflagonieni. cu sabia ta taie­mi mai degrabă gîtul. nu­i aşa? Ce pedeapsă şi ce blestem cumplit mă vor aştepta în nefericirea mea.  după care aţi pornit în lunga voastră călătorie pe mare. după ce  lăsară "n urmă limba de pămînt din drumul lor. în schimb Medeea (căci ea  era pricina dihoniei dintre ei) urma să fie lăsată sub   oblăduirea   fiicei Latone?. se îndreptară spre fluviu şi. îndepărtatele lui izvoare murmură în Munţii Rhi­  12  paei  . şi iată cum să mă păzeşti: socoteşte că veşnice sînt dreptatea şi legea în numele căreia am  convenit împreună. pe la jumătatea lui. ei căutară mai întîi să ajungă la o învoială. fiindcă şi vîntul.  Unul se cheamă Narex iar celălalt. nici  19  20  Si'ndienii  locuind încă de pe­atunci întinsa cîmpie a Laurionului  . pentru  nelegiuirea (pe care am săvîrşit­o? Dar nici tu să nu te bucuri de­o întoarcere ' după pofta inimii tale. trebuia pe bună dreptate să rămînă  în stăpînirea lor.  Atunci copila. care aveau în faţa lor foarte mulţi  duşmani. avînd latura mare  paralelă cu ţărmul mării şi unghiul ei ascuţit îndreptat spre fluviul care se desparte în două braţe împrejmuitoare. Aşadar apără­mă oricînd şi din toată inima. căzînd pradă unui  simţămînt josnic. Pe una din ele se afla sanctuarul zeiţei. Me­deea îi spuse aceste triste vorbe:  „Aisonide. iar celălalt curge înapoi şi se aruncă tocmai în adîncul liman care se întinde mai  13  sus de Marea Trinacriei. Dar în  luncile joase din apropiere. o parte dintre Colchidieni părăsiră Pontul şi trecură printre Stîncile Cyanee; în  schimb cei­  126  Iti în frunte cu Apsyrtos. Ori de nu.  Căutîndu­i zadarnic pe fugari. Dar. deşi o dobîndiseră fără voia regelui. amîndouă rămăseseră neatinse. Către cel din urmă se avîntară  Apsyrtos şi Colchidienii mai iuţi decît Argonauţii. căci dincolo de meleagurile unde suflă Boreas. şi în stare să poarte pe apele lui chiar şi corăbii cu poveri grele. Braţul Frumos. ferindu­se de cetele  lui Apsyrtos: căci între atîtea alte insule. de  unul singur. spre latura de sus a insulei. numai şi numai în folosul tău. chiar şi părinţii!  Departe de ai mei şi singură. Astfel. Ci Hera le­a trimis un semn prielnic:  la vederea lui toţi au strigat că într­acolo trebuie să se îndrepte corabia lor. trabătură Braţul Frumos 15  al Istrului. din respect faţă de fiica lui Zeus. după ce te­  am ajutat să termini nevătămat lupta cu taurii şi cu uriaşii Feciori ai Gliei. soţie  şi soră. atît de speriaţi la vederea  corăbiilor de parcă ar fi zărit nişte dihănii ivindu­se din marea unde mişună chiţi uriaşi.  2  Aceştia străbătură fluviul în urma Colchidienilor şi sosiră în preajma celor două insule ale Brygienilor  ^. în locul unde Istrul. Mai apoi Colchidienii plutiră pe lîngă  21  muntele Anguros şi pe lîngă Cauliacos  . situat în partea de jos a insulei. dar. Aşada­ei lăsaseră  24  oşteni de­ai lor pe ţărmul din vecinătatea insulelor pînă la fluviul Salangon  şi pînă în ţara Nestienilor. şi cerescul făgaş de foc au stăruit pînă ce ei au pătruns în albia largă a Istrului. pentru ca să­mi  răscumpăr   după merit neghiobia.toate drumurile şi hotarele mării şi ale uscatului pentru orice călătorie în lumea largă. Ocrotitorul rugătorilor.  Chemîn­du­l numaidecît din mijlocul soţilor lui pe Iason. Este şi un fluviu — ultimul  corn al Okeanosului — lat şi adînc. cotind. îşi duce apele spre mare şi într­o parte şi în alta; după aceea ei trecură de cîm­pia Laurion. îşi simţi sufletul frămîntat fără răgaz de amarnice griji. ai obţinut­o doar prin nesăbuinţa mea şi mare­i ruşinea pe  care am căşunat­o femeilor! De aceea îţi amintesc că te însoţesc în drumul tău spre ţărmul Helladei ca fiică. stîncă situată departe de muntele Anguros. Ce­i drept. înveseliţi. Să nu­ . ca nu cumva să le scape fugarii. odată ajuns pe teritoriul Tracilor şi Sciţilor. alături de triştii Alcyoni. La urma urmei. N­au înconjurat promontoriul  Carambis. Cît priveşte Lîna de  aur. căruia nu se cuvenea să mă supun. mult înaintea lor se  desluşea lungul făgaş al unei raze cereşti. Căci Istrul împrejmuieşte o insulă numită Peuke  . deoarece Aietes însuşi le­o făgăduise dacă vor birui într­o grea încercare. cutreier noianul.  Aici ar fi pierit atunci într­o crîncenă bătălie Minyenii puţini la număr. pînă şi Lîna de aur. ba. sărmana de mine! Dacă va găsi de cuviinţă să mă încredinţeze  fratelui meu  acel  rege căruia amîndoi  îi  hărăziţi trista datorie de a face dreptate. de formă triunghiulară. ducîndu­te departe spre a cere  părerea unui rege. nici Sigynii  .. Aceştia plutiră mai departe. şi abia atunci  22  intrară în Marea lui Cronos  . ei sosiră înaintea Argonauţilor în cel mai îndepărtat liman al  16  Mării Răsăritene. eroii l­au părăsit aici pe fiul lui Lycos 14 . fie prin vicleşuguri.  închinate Artemidei. Istrul se împarte în două: un braţ al său îşi varsă apele  de­a dreptul în marea noastră. fie pe faţă. mi­am părăsit patria. în­chizînd toate căile care duceau spre largul ei. ce hotărîre potrivnică mie aţi luat împreună? Norocul te­a făcut să­ţi pierzi capul pînă într­atît încît să  nu­ţi mai  aminteşti  tot ce mi­ai făgăduit cînd te­ncolţise  nevoia? Unde­ţi sînt jurămintele rostite în numele lui  Zeus. El străbate mai întîi o uriaşă întindere de pă­mînt. Căci nu mai văzuseră  17  18  vreodată corăbii care brăzdează valuri nici Sciţii amestecaţi cu Tracii. nici Grau­cenii  . situată în apropierea ţării voastre.  unde  au rămas mieroasele tale promisiuni? Din pricina lor. în loc să mă laşi singură. de îndată ce se văzură  foarte departe de toţi. cîntărind în mintea ei toate aceste învoieli. Se numeşte  Istru şi a fost înfăţişat mai departe în inscripţiile acelea. dornici să evite o luptă hotărîtoare. în cealaltă poposiră Argonauţii. patriarhalii păstori îşi părăseau turmele nenumărate. dacă Aheloul  ţîşneşte într­adevăr  din  pămîntul  vostru. apoi cu pînzele  întinse au străbătut marea.

 ca s­o îmblînzească; iar ea rosti aceste vorbe   cumplite:  „Bagă de seamă (căci pe lingă isprăvile nedemne de mine.  doar­doar va întinde o cursă străinilor. Atunci Iason. în faţa Colchidienilor nu mă voi pleca. Numaidecît  copila îşi ^V întoarse ochii într­o parte şi se acoperi cu vălul ei. graţie vorbelor mele.  Apsyrtos brazdă repede valurile mării cu corabia lui şi. Amîndoi se înţeleseseră de minune în toate privinţele. Acest pact ne îngăduie să punem la cale o  cursă. dar noi nu căutăm decît să mai amînăm lupta. după ce mîngîiase  frumosul sîn al fecioarei zămislite de Minos. prin care să­l sortim pe Apsyrtos pieirii. Aşadar Medeea împărtăşi trimişilor mincinoasa­i solie  şi anume să­l convingă pe Apsyrtos ca. în stare să aducă din vîrful muntelui  pînă şi fiara rătăcind departe de dînsa. să se poată reîntoarce în palatul lui Aietes; căci fiii lui  Frixos au silit­o pasămite să­i însoţească pe străini. să mi te alunge  Eriniile mele. făcîndu­l să vină  singur şi. între timp Iason s­a pus la pîndă. fusese părăsită de acesta în insula Dia.  venind din două părţi. muLimită pactelor noastre!"  __  ­l  Asa cuvîntă Medeea. coborî pe ţărmul  insulei sacre.  ca să­l aştepte pe Apsyrtos şi mai apoi pe soţii lui de drum. Odinioară în Dia  ce se­nalţă­  26  ntre talazuri. el fusese ţesut de divinele Charite  pentru Dionysos. noi te vom lăsa să devii prada lor. iar neagra beznă a nopţii va învălui totul. o dată ajuns acasă. cînd  Iason sări pe neaşteptate din ascunzătoarea lui bine aleasă. aici au poposit. pacostea cea mare şi mare spaimă­a omenirii. ajutîndu­i pe  Colchidieni să te redobîndească. Ca şi puzderia de chinuri ce torturează muritorii! Porneşte înarmat spre fiii duşmanului. în deplină înţelegere. Stîrneşti HTTÎarnice dihonii şi gemete şi  văicăreli. plecînd cîndva din Cnossos împreună cu  Theseu.ngăduie acest lucru soţia lui Zeus. împreună cu multe alte podoabe lucrate cu măiestrie. om fără milă! Dar nu veţi mai rîde mult timp de mine şi  nici că veţi ră­mîne multă vreme liniştiţi. Se înfăţişă singur în faţa sorei lui şi prin vorbele sale — sărman copil înfruntînd şuvoiul  umflat de ploi. Colchidienii care se despârţiseră unii de alţii. care îl dădu fiului său Thoas. Medeea  împrăştie în văzduh şi în bătaia vîn­tului vrăjitele sale leacuri. căci eu însămi am avut atîta de suferit din  pricina j  perfidiei tale! Nu­i drept ca aceste blesteme să cadă pe pămînt  128  f"ră a se împlini. Aidoma celui ce căsă­ . Ea îl dărui  129  lui Iason. răpuşi de­o jalnică moarte dacă braţele noastre se vor înfrunta cu iureşul luptei. Amăgit de cele mai viclene făgăduieli. potrivit înţelegerii. Căci toţi cei care locuiesc pe  aceste meleaguri ard de nerăbdare să­l ajute pe Apsyrtos. Ţărmurenii nu se vor mai năpusti asupra noastră. fiindcă. de culoare purpurie. Noi înşine vom pieri.  /""Crud Eros. ameţit de vin şi de nectar. el să se arate şi împreună să ticluiască un vicleşug pentru  ca ea. după ce  am căzut prima oară în păcat. zeu  mînios. trebuie s­o pun la cale şi pe aceasta. murind. ca să nu vadă cum îi moare fratele  străpuns de sabie. Ai grijă să­l cîştigi cu  minunate daruri: asta numai dacă voi izbuti să­l înduplec prin solii care vor merge pînă la el. multe fapte rele am săvîrşit din îndemnul zeilor): nu căuta să înfrunţi lăncile  Colchidienilor în luptă făţişă. în cenuşă să  preschimbe toate bîrnele­i trainice şi apoi să se arunce singură în mijlocul dezlănţuitelor flăcări. crăiasa lumii. trimiţîndu­i multe daruri de ospeţie. draga mea! Nici mie nu­mi place pactul ăsta.  25  printre care se număra pînă şi sfîntul veşmînt al Hypsipylei. Veşmîntul mai păstra şi acum  miresme din vremea cînd zeul din Nysa dormise pe el. de îndată ce va veni la templul zeiţei. ca să­l ia pe drum. plocotind de­o mînie înspăimîntătpace: ar fi fost gata să '3ea foc corăbiei. Argonauţii au lăsat­o pe Medeea în insula Artemidei. ţinînd în mînă sabia goală. — După ce înşiră aceste născociri. De­ţi place vicleşugul ăsta. care nu este altul decît ocrotitorul şi fratele  tău. ci mă voi lupta cu înverşunare atunci cînd ei ne vor împiedica să ne  urmăm drumul nostru pe mare!"  Aşa­i grăi Iason. învăluit de bezna nopţii. punînd mîna pe vestita Lînă de aur. eu nu mă împotrivesc deloc să­l  ucizi şi apoi să te războieşti cu Colchidienii!"  Astfel.  Lucrul cel mai trist este că. ca să te redea propriului tău tată şi să te întorci acasă ca  prizonieră. iar eu îmi voi ademeni fratele ca să ţi­l dau pe mina ta. potrivit înţelegerii dintre  ei. îi spuse aceste cuvinte împăciuitoare:  „Linişteşte­te. fără să te simţi năpădit de­o dulce patimă. Nu puteai să­l atingi  şi nici măcar să­l vezi. cea care. amîndoi au întins o haină cursă lui Apsyrtos. pe care nu se încumetă să­l treacă nici măcar oamenii mari — căută s­o înduplece. Cel care­n cugetul Medeii sădit­ai hîda rătăcire!  Cum a putut să­l hărăzească pieirii jalnice pe­Apsyrtos Ce se­ndrepta spre ea? Se cade să deapăn ce s­a  întîmplat!  După ce. căci ei nu vor mai avea o căpetenie. atît de  mare­i norul bărbaţilor care să ne împresoare cu gînduri duşmănoase datorită ţie. de ocrotirea căreia te lauzi că ai parte! Fie să­ţi aduci aminte de  mine atunci cînd te vei zbate în chinuri fără sfîrşit! Fie ca Lîna de aur să se afunde ca un vis în vanul infern! f  Pînă şi din patria ta.  care se temea totuşi. să cădem la învoială. fiindcă ai încălcat un mare jurămînt. iar acesta îl lăsă  moştenire Hypsipylei.

 ultima dintre Elec­tride. Primul care a luat cuvîntul. Iason îl  doborî pe îndelung pînditul Apsyrtos în preajma templului înălţat odinioară în cinstea Artemidei de  către Brygienii care trăiau pe uscatul din dreptul insulei aceleia.  30  în locul unde se află mormîntul Harmoniei  şi al lui Cadmos. Hyllos se statornicise pe  37  aceste meleaguri. în  cele din urmă (fiindcă traiul lor pe pămîntul Cytaian le devenise de nesuportat. vecini fiind cu băştinaşii  31  Enchelieni.  nimfa Melite. a fost Peleu:  „Sfatul meu este să ne întoarcem pe corabie chiar acum. Pentru că insulele.  fiul pe care chipeşa Melite îl dăruise lui Heracle în ţara  M  33  feacilor.  132 . situată  28  aproape de fluviul Eridan  .  Se aşezară deci în locul acela. au înaintat spre ţinutul Hylleenilor  . supunînd­o iubirii sale pe fiica fluviului Aigaios. Acesta venise la palatul lui Nausithous  şi  în insula Macris  .  ca  să  ispăşească  36  nelegiuita ucidere a propriilor săi copii  . încrezător în tăria coarnelor sale. unde a fost ucis de Mentorii  care îşi apărau boii păscînd pe cîmp. pătrunzînd într­o  stînă. Agane. Aici se îndrăgosti. asemenea unui pîrjol  nimicitor. trecerea năierilor printre ele nu era uşoară.  33  Acolo nu l­au mai găsit în viaţă pe regele Hyllos  . după împrăştierea Colchidienilor. va fi uşor să ne vedem mai departe de  drum.  Ajuns la vîrsta bărbăţiei. Viteazul fiu  al lui Aison reteză extremităţile mădularelor mortului. Astfel acel tripod zace şi  astăzi lîngă oraşul Hylleenilor. în toiul nopţii. ei se vor risipi. văzu de îndată cu piezişa­i privire cumplitul omor săvîrşit atunci. Apoi îngropa însîn­  geratul leş în pămîntul care adăposteşte pînă acum oasele Col­chidianului în ţara bărbaţilor  27  Apsyrtieni  .  eroul se prăbuşi în genunchi: pe cînd îşi dădea sufletul. spre a chibzui împreună cea mai înţeleaptă cale de â­şi urma călătoria pe  mare. Lîngă întunecatul şi adîncul fluviu al Iliriei  . Chiar la intrarea în templul zeiţei.  scrutînd întreg întinsul Mării lui Cronos. în  ţara unde erau lăsate aceste tripoduri. împreună cu aceştia. el n­a mai vrut să locuiască în insula  aceea şi să se supună poruncilor  trufaşului   Nausithous;  adunînd   o  parte  dintre  băştinaşii Feaci. multe la număr. temîndu­se cu toţii de mînia  hainului Aietes) plecară care încotro şi­şi zidiră vetre statornice. care îl născu pe cutezătorul  Hyllos. au  mînuit vîslele cu multă rîvnă."  Aşa a cuvîntat Peleu şi tinerii au încuviinţat vorbele Eacidului. şi să pornim la drum vîslind în  direcţia opusă celei unde duşmanii ne aţin calea. căci numai astfel pot ucigaşii să ispăşească un omor nelegiuit. stăpîna tuturor. înroşind vălul alb şi mantia Medeei ce se întorsese într­o parte. viteazul Nausithous. Căci  pentru lungul drum pe care era silit să­l facă. Printr­o hotărîre a ursitei.  întorcîndu­ne mai tîrziu aici. atunci cînd acesta venise  în sfînta cetate Pytho spre a consulta oracolul în legătură cu călătoria lui pe mare. le înlesni călătoria. Hyllos se  avîntă pe Marea lui Cronos şi regele însuşi. ci dimpotrivă. într­un tîrziu veni şi Iason. avînd acum de­a face cu un taur voinic. adînc îngropat în pămînt. dornic să­i sprijine în luptă — însă ei nu mai aveau nevoie de  ajutor şi erau îngrijoraţi de soarta lui. au ridicat alţii un turn.130  şte bojj pentru jertfă. Urcîndu­se repede în corabia lor. purtînd numele de Apsyr­tieni. în zorii zilei. legîndu­şi parîmele de  ţărmul lor. duşmanii puşi pe jaf nu puteau năvăli niciodată. fă­cîndu­le semn să se apropie.   doica  lui  Dionysos. primind în dar unul dintre marile tripoduri ale lui Apollon. linse de trei ori şi de trei ori scuipă printre dinţi  sîngele expiator. cînd vor vedea cî'te li s­au întîmplat. Ceilalţi vieţuiesc în munţii îndeobşte numiţi Ceraunieni — ai Fulgerelor  — din ziua în care Zeus  Cronidul i­a oprit cu fulgere să se mute în insula aflată în faţa lor.  131  7  Cînd Colchidienii au fost siguri de pieirea căpeteniei lor s­au străduit să caute corabia Argo şi pe Minyeni.  De cum zăriră licărirea torţei pe care o înălţa copila.  însă Hylleenii nu mai nutreau gînduri duşmănoase. eroii îndreptară  spre corabia col­chidiană propria lor corabie: se năpustiră asupra năierilor din Colchida precum ereţii  asupra unui stol de porumbei sau precum sălbaticii lei care răvăşesc o turmă mare. ca înainte. ţinea în căuşul palmelor sîngele întunecat care  ţîşnea din rană. Lipsiţi de căpetenia lor. ca   să rămînă pururi ascuns privirii muritorilor. pînă au ajuns în sfînta insulă Electris. ieşeau prea în afară. Unii au coborît pe insula pe care o ocupaseră  29  Argonauţii şi acolo locuiesc şi azi. Phebus îi dăruise două tripoduri lui lason.  socot că nu vor avea una şi aceeaşi părere şi că nu toţi vor fi convinşi că trebuie să ne urmărească şi pe  mai departe. Dar necruţă­toarea  Erinie. Nici un Colchidian nu scăpă cu viaţă; trecură prin sabie toată ceata lor. după ce se vor fi certat mult şi bine unii cu alţii.  32  Cînd eroii au văzut că se pot întoarce nestingheriţi. Dar îi opri Hera prin înspăimîntătoare fulgere care brăzdau văzduhul. căutau să găsească drumul de  întoarcere al Argonauţilor.

 Celţii  au răspîndit vestea că aceste lacrimi.38  O  Muze.  însă nici unul dintre eroi n­a înţeles porunca lui Zeus; aşadar şi­au urmat călătoria cu toţii. tulburaţi şi istoviţi de cumplita miasmă. a fost cuprins De­o grea mînie pentru faptul că dînşii l­au ucis pe­  Apsyrtos. cînd auziră  această voce şi vestea despre crîncena mînie a lui Zeus. copila cu plete frumoase Cercyra. Li se păru că zăresc de­acum munţii Ceraunieni. iar eroii au priceput că aceea era calea hărăzită întoarcerii lor acasă.  bogata cetate de la gura rîului Amyros. ci din zbor se prăvăleşte în  45  mijlocul flăcărilor. în timpul nopţii însă auzeau amarnicul strigăt de jale al  Helia­delor cu glas răsunător: lacrimile bocitoarelor surori pluteau pe unde asemenea unor picături de  ulei. Prin semne i­a vestit că­n Aeaea doar Circe­i va purifica De sîngele vărsat. unde se  află porţile şi lăcaşul Nopţii şi. slăvitul rege al zeilor.   Atunci  pe neaşteptate. situată mult mai încolo: aici locuia crăiasa Calypso. se tînguie  sărmanele şi gemete triste scot: din pleoapele lor picură luminoşi stropi de chihlimbar. Văzînd din largul mării insula înnegrită de întunecate păduri care o acoperă în întregime. nimfă zămislită de Perses şi de Helios. Acest fluviu vine tocmai de la capătul pămîntuîui. pe  care Atena o aşezase pe la jumătatea carenei. pe care a răpit­o din dragoste. pornind de acolo. totuşi. Năierii urcară pînă la capătul Eridanului.  De aici au pătruns în adînca albie a lui Rhodanus 48  ce se varsă în Eridan şi. cu pieptul  străpuns de un fulger arzător. Aşadar zeiţa i­a  făcut să se înjcarne. Pogorîtă din slava cerului pe creştetul Stîncilor Hercinice 50 . du­cînd­o  departe de Phlius. Dar nici  mîncarea şi nici băutura nu­i ispitea pe eroi iar cugetul lor nu se arăta înclinat spre veselie. mî­nios din pricina fiului pe care i­l dăruise zeului divina Coronis 47 în Lacereia. Au lăsat în urmă insulele Liburniene  din largul mării. prin voinţa  Herei. în vreme  ce eroii erau duşi de vînt. Totuşi. P   unde­i ţărmul ausonic  şi­n insulele Ligustice —  39  Numite şi Stoichade  — afli dovezi vădite cum că Argo S­a abătut pe­aici? Ce pricini şi ce necazuri au mînat­o  Asa departe? Ce vîntoase au dus­o tocmai pîn­acolo?  ' Socot că Zeus.  rostind  133  toate rugile cuvenite. Hera scoase un strigăt:  auzind glasul ei. ei au trecut după aceea chiar de  42  43  Melite  . copilele lui Helios'  . Dar corabia se lăsă purtată mai  departe de pînzele ei. ocupate deunăzi rînd pe rînd de către  Colchidieni — Issa. alungat din cer de  dojenile tatălui său. O spaimă fără margini puse  stăpînire pe Argonauţi. cum se face că. Dar Hera ghici ce hotărîre luase  Zeus în privinţa lor şi cît de mînios era pe ei. iar cealaltă parte se aruncă fie în Marea Ionică. desfăşurîndu­şi aripile uşoare. Dys­celados şi încîntătoarea Pityeia.  Porunci ^poi lui Pollux şi Castor să­i roage pe zeii fără de moarte să le deschidă căile mării Ausoniei în care o  vor găsi pe Circe. Din acest fluviu ei au trecut în lacurile bîntuite de furtuni. Au trecut apoi pe lîngă Cercyra 41 . Hera le  stîrni în cale furtună care îi duse valvîrtej înapoi spre stîncoasa insulă Electris. Tristeţea copleşise pe ceilalţi Minyeni neînfricaţi. atunci mînioasele ape le mătură pe toate în Eridan. şi au fost vărsate cu nemi­  46  luita cînd feciorul Latonei s­a îndreptat spre sfîntul neam al Hyperboreenilor  . el îşi mînă o parte din undele lui spre ţărmul  Okeanosului.  Favorizaţi de un vînt călduţ. răpite de vîrtej.  întin­zîndu­se la nesfîrşit în ţara Celţilor. uriaş liman în  care se varsă prin cele şapte braţe ale sale.  năierii dau Cercyrei denumirea de  „Neagră". Mari chinuri i­aşteaptă­n  drumul lor  spre casă. atît de cumplit a răsunat în văzduhul nemărginit. Unele cad pe  nisip şi­n soare se zvîntă. apele vuiesc şi se tulbură. greu de îndurat. îndepărtîndu­se de  40  ţara Hylleenilor. Phaeton se prăvălise pîrjolit din carul lui Helios.   dincolo de­această  mare. Lemnul acela le spunea că nu vor scăpa de ponoasele  nesfîrsitei mări şi nici de aprigele furtuni dacă Circe nu­i va purifica de mişeleasca moarte a lui Apsyrtos. în estuarul mare cît un  lac al adîn­cului fluviu; din fumegînda rană se împrăştie şi acum un abur greu de îndurat şi deasupra  apelor sale nici o pasăre nu poate pluti. Avînd grijă să se sfîrşească cu bine călătoria lor pe mare. dar cînd întunecatele ape ale estuarului inundă malul din pricina  şuierătorului vînt care suflă puternic. sînt ale lui Apollon. închise în trunchiul plopilor înalţi. amestecîndu­se la  confluenţa lor.  Astfel glăsuise corabia Argo în faptul înserării.  fiica lui Atlas. acolo unde odinioară. în timpul  zilei se chinuiau. Aici i­ar fi pîndit o soartă nemeritată; căci şuvoiul i­ar fi  mînat spre sînul lui Okeanos în care urmau să pătrundă fără să prevadă acest lucru şi de unde n­ar mai  fi scăpat teferi. fie în noianul Sardonian 49 . în împrejurimi.  134  cu toţii au fost cuprinşi de groază. sosiră într­un tîrziu la ţărmul mării. un glas omenesc răsună din grăitoarea bîrnă de stejar de Dodona a scobitei corăbii. pe care o răspîndea în apele  Eridanului trupul încă fumegînd al lui Phaeton. de Ceros­sos  cu ţărmul înalt şi de Nymphaia 44 . strecu­rîndu­se printre nenumăratele popoare ale Celţilor şi . Aceasta este credinţa răspîndită printre oamenii aceia. pierduţi în ceaţă. unde Poseidon a  pus­o să locuiască pe fiica lui Asopos. Se ridicară aşadar Tyndarizii şi înălţară braţele  spre  nemuritori.

 eroul luînd­o cu dînsul numai pe fata din Colchida. Mai  întîi. fie că aveau mîinile pătate de sînge străin. pietrele răspîndite pe ţărm au o culoare asemănătoare cu  sudoarea eroilor şi acolo se mai află şi acum discurile şi armele lor minunate şi un port ce se numeşte  54  Argoos  . aşa că din ţîţele ei ţîşnea lapte din belşug şi. cei doi alergară spre vatră şi se aşezară în  preajma ei. despre cîte au avut . fără să fie văzuţi căci.  nedumerită de sosirea lor. Părăsind apoi  Stoichadele. pentru a­i spăla de sîngele vărsat fără milă. ale căror mădulare erau un amestec provenit şi de la unii şi de la alţii. şi fără să semene nici  cu oamenii.  După ce săvîrşi întreg ritualul. invocîn­du­l pe Zeus Purificatorul. îi îmbie să stea în jilţuri lustruite şi se  aşeză la rîndul ei foarte aproape. de abia trezită din somn. întinse deasupra lor odrasla unei scroafe ce fătase de  curînd. nici unul şi nici  celălalt neridicîndu­şi ochii sub pleoapele lor. Tăcuţi. Fel de fel de fiare. care ocroteşte  pe rugătorii pîngăriţi de un omor. iar pe  măsură ce fiecare vedea boiul şi chipul Circei. de îndată ce văzu că aceasta­şi ridică privirea din  pămînt.  întrucît Zeus le­a încredinţat şi corăbiile oamenilor născuţi mult mai tîrziu 52 . cînd se arătă Aurora. precum e data sărmanilor rugători; Medeea îşi afundă obrajii în palmele amîndouă şi Iason  înfipse în pămînt sabia cu mîner. fără să fie aidoma sălbăticiunilor crunte. în faţa celor doi. mulţumită fiilor lui Zeus; de aceea au fost înălţate altare şi mereu s­au adus jertfe în  cinstea lui Castor şi Pollux. la porunca lui Aisonide.  ceata de năieri rămase pe loc nepăsătoare. luînd în căuşul palmelor sîngele roşu al unei victime şi alungase astfel  spaima cumplită.  De acolo ei brăzdară repede uriaşele talazuri ale mării Auso­niei. zeiţa îi învăluia într­o ceaţă de  nepătruns. care îşi spăla capul în apa mării. Circe a priceput de îndată că nenorocirea îi pusese pe  drumuri şi că erau pîngăriţi de un omor. străpungînd beregata purceluşului. fără a scoate un cuvînt. de care se slujise cînd îl ucisese pe fiul lui Aietes. Numaidecît luă cuvîntul şi­i întrebă pe îndelete  despre scopul şi ţinta călătoriei lor pe mare. de cîte ori călătoreau ziua. ea însăşi ardea în casă prăjituri făcute din lamura  fainei şi ispăşitoare ofrande. le mînji mîinile  cu sîngele lui; apoi ispăşi crima lor şi prin alte libaţii. veneau în număr  r  mare ca nişte turme de oi ieşind de­a valma din stînă. Circe porni grăbită spre casă şi prin  îmbietoare semne ale mîinilor. pînă cînd au sosit la palatul gazdei: ea îi îmbie să se aşeze în jilţuri. Eroii au fost cuprinşi de o stupoare fără seamăn. Dar fiindcă asculta de legea lui Zeus. ea îi îndemna cu viclenie s­o urmeze. oricare  pricină i­ar fi adus aici. Căci toţi urmaşii lui Helios erau uşor de recunoscut deoarece licăririle pe care ochii lor le  împrăştiau departe în jur  136  veau strălucirea aurului. o găsiră aici pe Circe. rostea rugi şi vărsa libaţii fără vin ca să potolească astfel mînia  cumplitelor Erynii şi să­l înduplece pe Zeus însuşi ca să dea dovadă de blîndeţe faţă de cei doi. Şi toate lăturile au fost duse din casă de slujnicele naiade. Tot aşa din mîlul de la­  nceputul lumii pămîntul însuşi înfiripase făpturi cu mădulare alăturate întîm­plător de vremea cînd  aerul uscat nu le întărise iar ele nu dobîn­diseră încă trebuitoarea umezeală sub năvala dogoritoarelor  raze ale soarelui; dar iată că timpul le­a rînduit pe toate. Aşezată lîngă vatră.  sosind în vestitul liman din apropierea lor. lesne îşi putea da seama că în faţa lor se afla sora lui  Aietes. ea îndeplini jertfele  prin care obţin ispăşirea cei vinovaţi de omucidere. Ca atare.Ligyenilor 51 . ea îşi spălă în apa mării şi  pletele şi veşmîntul. Circe le porunci să se ridice. îmbi­nîndu­le după rostul lor 56 . zărind tirsenienele 55  maluri şi. despre meleagul de unde au plecat spre a ajunge în ţara şi  în casa ei. îi reveniseră în minte înspăimîntătoarele vise şi cugetul ei era tulburat. Se arătă dornică să  ştie care este limba pe care o vorbeşte acasă copila.  cel ce se supără ca nimeni altul dar îi oblăduieşte pe ucigaşi fără a precupeţi nimic. Amîndoi  au mers pe calea aleasă de Circe. Astfel de  făpturi de stirpe nesigură o însoţeau pe Circe. care o  ajutau pe zeiţă în orice treabă. ajunseră în insulele Stoichade vii şi  nevătămaţi. şi­au înlăturat cu bucăţi de cre­  mene sudoarea ce­i năpădise. fiind  tare speriată de visele ei din timpul nopţii: încăperile şi întreaga îngrăditură a casei sale îi apăruseră  scăldate în sînge şi flăcările mistuiau toate magicele amestecuri cu care fermecase pînă atunci străinii;  ea însăşi stinsese para focului.  s P  e a­şi urma păstorul. fie că era vorba de uciderea unei  rude. Trecînd cu corabia prin braţul de mijloc al deltei. unde. deşi n­a fost singura călătorie la care au luat parte ca ocrotitori ai năierilor. frînţi de oboseală.  135  După ce îşi izgoni spaimele pricinuite de visele din timpul nopţii. De atunci. au trecut în insula Aitha­lia 53 . Dar. Tuturor acestor întrebări le răspunse în crai colchidian copila încruntatului  Aietes şi cu glasu­i blajin cuvîntă despre expediţia şi drumurile colindate de eroi. Ocrotitorul rugătorilor. cînd s­au apropiat de vatră în semn de rugă.

 După aceea te  vei duce la ţărmul unde nicovalele de­aramă ale lui Hefaistos sînt lovite de ciocane grele şi spune­i să­  şi odihnească foalele cu care aţîţă focul pînă ce Argo va lăsa în urmă meleagurile lui. îşi odihnea genunchii iuţi. fie cu muritoarele).  desfăşurîndu­şi aripile uşoare. te­avîntă şi­acum. el te­a lăsat în pace. fiindcă n­ai cutezat să intri în  aşternutul pătimaşului Zeus (căci el e totdeauna în stare de asemenea fapte. Se afundă în Marea Egee. în al doilea rînd se duse la Hefaistos. Acum însă marea stîncă a Scyllei şi a Charybdei ce­şi revarsă  cumplitele lor volburi se află în calea lor. căci am nevoie de ea. fiindu­ţi ruşine de mine şi temîndu­te în sinea ta. astfel încît  137  nici unul să nu învolbureze marea. pentru ca tu să ai parte de o căsnicie fericită şi să naşti copii. Zeiţa o pofti să se aşeze în preajma ei şi­i spuse următoarele vorbe:  „Ascultă dar. La ospăţul tău de nuntă i­  am adunat pe toţi zeii şi eu însămi am dus în mîini torţa nupţială. vărsă   şiroaie  V de lacrimi pînă ce eroul. De ce este atît de neînduplecată mînia pe care i­o porţi?  A greşit faţă de tine. potrivit poruncii mele. care eşti însoţită de un străin. şi nu­mi mai zăbovi lîngă vatră. Aşadar tu ca  viitoare soacră. socot că. ştii şi cum i­am scăpat atunci cînd au  trecut printre Stîncile Rătăcitoare.de îndurat în iureşul luptei; despre cum a păcătuit ea însăşi. cu ochii acoperiţi de propriul  ei veşmînt. Că doar n­o să­ţi  laud eu hotărîrea pe care ai luat­o şi fuga ta ruşinoasă!"  Aşa vorbi ea; Medeea se simţi cuprinsă de­o durere fără sea­—Ţ măn şi. Mai apoi şi la  Eol te vei duce. şi­şi petrece nopţile fie cu  zeiţele. ceea ce doresc să­ţi spun. îndemnînd­o apoi să se ducă la  dînsa. ajută­ţi nora şi pe Peleu însuşi. el s­a legat prin supremul jurămînt că nicicînd nu vei avea prilejul să fii numită soţia vreunuia  dintre zeii nemuritori. Medeea. va  ajunge cîndva în Cîmpiile Elizee 58  va trebui să devină soţul fiicei lui Aietes. căzîndu­mi în genunchi. vestitul fiu al lui Hippotes. purtată de aripile tale iuţi şi  îndeamn­o pe Thetis să iasă din adîncul mării şi să vină la mine.  N­au rămas însă nezăriţi de soţia lui Zeus Cronidul. pînă cînd  Themis 57  i­a dezvăluit totul: ursită eşti a zămisli un fiu mai presus de tatăl său. temîndu­se ca nu cumva un alt zeu asemenea lui să domnească peste  nemuritori. apucînd­o de mînă.  138  care plînge acum după laptele mamei lui şi este hrănit de naiade în lăcaşul centaurului Chiron. îi spuse următoarele cuvinte:  „Nefericito. Fireşte. căci Iris i­a arătat cu degetul de îndată ce a băgat  de seamă că ei au ieşit din casă; Hera însăşi îi poruncise să stea la pîndă pînă cînd cei doi se vor  îndrepta spre corabie. fără ca tu să­l încurajezi. ba chiar şi  foalele sale încetară să mai sufle. datorită sfaturilor pe care i le dăduse sora­i  întristată si despre'faptul că a fugit cu fiii lui Frixos scăpînd de teribilele ameninţări ale tatălui ei. porunca Herei. Ca atare. călătoria pe care o faci este blestemată şi înjositoare! Socot că prea multă vreme nu te vei  putea feri de crîn­cena mînie a lui Aietes şi în curînd va veni el însuşi pînă la casele din ţara Helladei. cuvînt cu cuvînt. .  Numai despre uciderea lui Apsyrtos n­a vrut să sufle o vorbă; dar acest lucru n­a rămas o taină pentru  cugetul Circei care. Dar întrucît a  venit la mine ca rugătoare şi sîntem rude. tu. ci el să­şi păstreze în vecii vecilor tronul. o scoase afară din casă. Totuşi. craiul vînturilor care se nasc în slava cerului. în locul unde se află palatele lui Nereu. oricine ar fi necunoscutul ales de tine. la Hera. dar pînă şi zeii cad în greşeli de neiertat. Mai  întîi se întîlni cu Thetis şi­i înfăţişă. mişcată totuşi de tînguirile copilei. fără  încuviinţarea tatălui tău. Dar ia aminte la prezicerea mea ce se va adeveri cu siguranţă: atunci cînd fiul tău. despărţindu­se de Nereu şi de surorile ei. deşi te dorea  cu înfocare. ajunse din adîncul mării pînă în vîrful  Olympului. Spune­i că vrerea mea este ca el să  încremenească toate vînturile din văzduh. Pleacă  însă din casa mea. tovarăşii săi de luptă. Doar Zefirul să adie uşor pînă ce năierii vor ajunge în insula lui  Alcinou feacianul!"  Aşa grăi zeiţa; numaidecît Iris îşi luă avîntul de pe piscul Olympului şi străbătu văzduhul. nu vreau să fac nici un rău celei ce mi­a trecut pragul. Ştii prea bine cît îmi sînt de scumpi inimii mele  viteazul fiu al lui Aison.  ca să­şi răzbune fiul ucis. după lunga lor  drumeţie. întrucît tu m­ai cinstit cu dragă  inimă. ai fugit de dînsul. şi ceilalţi eroi. Apoi zeiţa îi vorbi astfel. dacă te­ai supus vreodată poruncilor mele.  tremurînd încă de frică şi astfel părăsiră împreună casa Circei. divină Thetis. Şi în  timp ce Iris. căci ai săvîrşit nelegiuiri pe care nu le poate îngădui nimeni. ci. şi­l făcu să curme zarva ciocanelor de fier. Zeus n­a încetat să­ţi facă ochi dulci. în al treilea rînd se înfiinţa la Eol. îndemnînd­o să plece:  „Dragă Iris. Iar eu ţi­am dat de soţ pe cel mai destoinic dintre  toţi pămîntenii. Eu însămi te­am crescut din fragedă pruncie şi te­am îndrăgit  mai mult decît pe celelalte zeiţe care sălăşluiesc în adîncul mării. acolo unde dezlănţuitele furtuni vuiesc ca îndîrjire şi talazurile îm­  proaşcă de pretutindeni steiurile tari. care­şi dusese la bun sfîrşit însărcinarea. De  îndată. Eol. Thetis.

 ele se strînseră laolaltă iar Thetis le înfăţişă  poruncile Herei şi le trimise de îndată pe toate spre marea Ausoniei. Dar tu să n­arăţi nimănui făptura mea cînd mă vei vedea  înaintînd spre voi împreună cu Nereidele. Nu­i lăsa să  nimerească neajutoraţi fie în Charybda. gemînd. Nimeni n­a putut s­o zărească  139  aievea. apoi înăl­ţară vela. Thetis îngăduind doar ochilor lui Peleu s­o  vadă. în pofida împotrivirii talazurilor. aşa cum se cuvenea. cîntînd  împreună cu dînsa. în lina adiere a Zefirului. Deci călăuzeşte corabia spre partea unde  un strimt loc de trecere  îi  va scăpa de moarte!"  Aşa grăi zeiţa iar Thetis îi răspunse astfel:  „Dacă tăria focului sălbatic şi dezlănţuitele furtuni se vor potoli într­adevăr. spre a trece fără nici un necaz corabia voastră printre stîncile cunoscute sub numele de  Rătăcitoare. fiindcă n­o mai văzuse venind pînă la el din ziua în care zeiţa îşi părăsise iatacul şi aşternutul  din pricina vestitului Ahile.  eroii să­şi aducă aminte că trebuie să pornească la drum!"  Aşa grăi Thetis şi. ca şi pînă atunci.ersuitoarele Sirene ce se trag din Achelous sortesc pieirii pe năierii care. prinzînd­o de vergă cu ajutorul curelelor de  piele. Pregăteşte­le aşadar o întoarcere fără peripeţii. fie în  înspăimîntătoarea genune a Scyllei (Scylla. Peleu fu cuprins de o mare  durere. care se unise  62  cu Achelous. fiul lui Hippotes.  dormind. Peleu văzu cum fiul lui se zvîrcolea în  mijlocul flăcărilor şi la această privelişte. pacostea Ausoniei. dînd ascultare Herei. scoase un strigăt înspăimîntător — mare nechibzuinţă! Cînd  îl auzi. Din porunca ei se vor aduna toate copilele lui  Nereu. apoi. unde  v. vrăjiţi de cîntecele lor. Dar sărind odată din pat. atunci. pe atunci încă prunc. iar pe de alta cu fetele. ea însăşi se urni şi străbătu în grabă apele pînă ce sosi în Tyrseniana ţară pe ţărmul insulei  Aeaea. Zămislite de chipeşa Ter­psichore 61 . N­au a se teme decît de stînci şi de  nestăvilitele talazuri.Hefaistos va înceta să mai aţîţe tăria focului iar Eol. Ţine minte vorbele mele şi nu­mi mai stîrni mînia. aruncînd cu discul sau trăgînd cu arcul. Numai că acum Sirenele erau aidoma  140  la înfăţişare pe de­o parte cu păsările.  Cînd însă Aurora ce­aduce lumină atinse creştetul cerului. Peleu îşi simţi inima împovărată de mîhnire; şi totuşi.  aruncă parîmele pe ţărmul acela.  Thetis se apropie de soţul ei Peleu Eacidul şi­i atinse vîrful degetelor. pentru ca în zorii zilei. Lingă corabie. Thetis îşi smulse copilul din flăcări şi îl trînti pe podea. Un vînt uşor mîna corabia pe valuri. ca să le ceară ajutorul; cînd o auziră. corabia va scăpa mulţumită blîndei adieri a Zefirului. avură grija să­şi pregătească  cina şi culcuşul pe pămîntul gol şi. avîntîndu­se din slava cerului. ca nu cumva stînca să­i înhaţe şi să­i înghită pe toţi. Dar  a sosit timpul să plec. şi care mai poartă numele de Cratais). odinioară ele desfătau pe falnica fiică a lui Deo  . pînă cînd năierii vor pătrunde în limanul  Feacienilor. de care vei avea grijă să­i ţii departe cu ajutorul surorilor tale. care­mi  vor veni în ajutor şi pînă voi sosi la ţărmul unde sînt legate odgoanele lui Argo. ajutată de flăcări. căci mă aşteaptă un drum nesfîrşit de lung pînă voi da de surorile mele. se afundă în volburile mării şi acolo îşi chemă  surorile Nereide. afară doar de potolita adiere a Zefirului. ea stîrpea  toată carnea lui muritoare iar în timpul zilei ungea cu ambrozie fragedu­i trup. ca să­l facă nemuritor şi  60  să­i ferească fiinţa de hîda bă­trîneţe  . el înfăţişă întocmai soţilor săi  solia adusă de Thetis. pot să te asigur fără  şovăială că. ea ar fi în stare să nimicească aleasa ceată a eroilor.  silindu­i să piară de lîncezeală. Dovedindu­se mai iute decît  fulgerul sau decît razele pe care le trimite Soarele atunci cînd răsare deasupra celor mai îndepărtate  pămînturi. îşi petrecură noaptea. Orfeu din . nespus de mînioasă: de atunci nu se mai în­  torsese deloc. spre a se aşeza pe băncile lor; din adîncul apei ridicară voioşi ancora şi desfăşurară  pînzele corăbiei. cu trupul aidoma vîntului  sau a visului ieşi numaidecît din casă şi se aruncă în mare. pe­atunci încă fecioară. ocrotitoarea noastră. după ce se saturară. va opri neobosita suflare a  vînturilor. Aceasta este calea sortită vouă. punînd capăt întrecerilor. gurile lor intonară minunate cîntece şi pentru  Argonauţi: ei si­ar fi aruncat de bună seamă parîmele pe malul insulei dacă fiul lui Oiagru. Curînd zăriră frumoasa insulă Anthemoessa. Mereu stăteau la pîndă pe o înălţime din  preajma unui liman primitor si pe mulţi oameni îi împiedicaseră să cunoască dulceaţa întoarcerii acasă. Căci în miez de noapte. pe care noptateca Hecate a zămislit­o  cîndva împreună cu Phorcus 59 . eroii  părăsiră pămîntul. năpustindu­se cu fălcile­i  cumplite. ea dădu de Argonauţii care se desfătau. Cu multă rîvnă. una dintre Muze. nevăzută de nimeni se afundă în genunea mării. după care îi vorbi astfel:  „Nu mai zăboviţi deloc pe ţărmul mării Tyrseniene! Mîine la revărsatul zorilor veţi dezlega odgoanele  corăbiei. aşa cum  ai mai făcut cîndva cu atîta nepăsare!"  Aşa glăsui Thetis şi. Aceştia se opriră imediat. căci.

 pe vîrful unei stînci semeţe. tot atîta vreme s­au trudit Nereidele ca să poarte corabia printre stîncile cu vuiet  asurzitor. acolo şi­  64  ar fi pierdut el orice nădejde a reîntoarcerii dacă nu se milostivea de el zeiţa ce domneşte­n Eryx  . Doar unul singur dintre năieri. de parcă îi în­tîmpina  bucuroasă chiar pe copiii ei. Eroii văzură  cum juncile păşteau în preajma apelor unui fluviu. La ei a sosit corabia Argo. viteazul fiu al lui  Teleon. care l­a smuls din mijlocul valurilor învolburate şi l­a salvat. ba într­o parte. Alcinou şi poporul său i­au primit pe oaspeţi cu braţele  deschise şi cu jertfe pe placul zeilor. stînd  aproape una de alta. în căutarea Argonauţilor; susţineau sus şi tare că vor să ia din mîna acestora pe Medeea şi s­o ducă în  palatul tatălui ei. dar o  înconjurase pe Atena cu braţele ei. rînd pe rînd. ţinînd în braţe bistoniana  sa liră. ci toate erau albe ca laptele şi împodobite cu coarne de aur. Aşa cum pe ţărmul nisipos. iar. năierii au  plutit pe lingă păşunea lor; la venirea nopţii s­au avîntat bucuroşi în largul mării şi au tot călătorit pînă cînd  Aurora.  Cypris. şi mai tîrziu. vrînd să ajungă pînă la mal. Co­  141  rabia se sălta biciuită de ape; în jurul ei. De­o parte străjuia abrupta stîncă a Scyllei. cea mai mică dintre fiicele Soarelui. ca şi cum s­ar fi aflat  în mijlocul Haimoniei natale.  aşezate în vîrful stîncilor. acuma se scufundau în genunea mării. se împotriveau cînd ici. eroii plutiră tot înainte; curînd ei trecură de pajiştea Trinacriei. în jurul lor  apele clocoteau şi îm­proşcau totul. sărmanul de el! Desigur. care trecuseră prin strîmtoarea Pontului şi printre Stîncile  Cyanee. dacă nu va fi aşa. în spaima ei cumplită.  Cu mîhnire­n suflet. acolo unde se spulberau valurile. ei ameninţau că vor dezlănţui un război crîncen. înfipte în locul unde bîntuiau  furioasele vîltori. Astfel lira a biruit cîntecul  fecioarelor; corabia era mînată deopotrivă de Zefir şi de zgomotoasele valuri. au pierit în adîncul mării Nereidele. în cîmp şi în lunca lui mlăştinoasă: nici una dintre ele nu era  neagră la trup. dar îi aşteptau necazuri şi mai mari între  strîmtorile mării. Stînd în picioare. Hefaistos nu mai trebăluia deloc. de cealaltă parte  68  mugea clocotitoarea Charybdă. luptînd cu o mare  îndîrjire şi acum. Şi cînd eroii erau gata­  gata să se ciocnească cu Steiurile Rătăcitoare. la sosirea lui Aietes. Folosindu­se iarăşi de un vînt prielnic.  înaintea strîmtorii loniene. nimicitoare de corăbii. Datorită lor se umpluse de veselie întreaga cetate.  ca să secere grîul; căci odinioară Deo a locuit în această ţară şi. Phaetusa. Iată de ce această doică a Feacienilor se numeşte Secera  : astfel sîngele  mutilatului Uranus stă la obîrşia Feacienilor înşişi. care urmărea să curme fără luptă apriga vrajbă dintre cele două tabere. pe care o primesc una de la alta şi apoi o  aruncă în sus. Butes.63  Tracia. fără să atingă vreodată pămîntul — la fel. ba în alta. ducînd în  mînă un toiag de argint.  fie­mi iertat că fără voia mea vorbesc de­o născocire a străbunilor) secera cu care Cronos a retezat fără milă  68  zămislitorul mădular al tatălui său  (alţii însă povestesc că este unealta de care se slujea Deo. în  apropierea insulei se ivi uriaşa flotă a Colchidienilor. spre bucuria năierilor de pe punte — la fel s­au avîntat de­  a valma Nereidele. acum se înălţau  în văzduhul aidoma unor piscuri povîrnite. De­a lungul zilei aceleia. sări pe de banca­i lustruită şi se aruncă în mare. fetele. căta lung la ele şi din slava cerului strălucitor privea şi soţia lui Zeus. n­ar fi făcut să răsune sprintenul ritm al unei melodii  înaripate. zeiţa pămîntului. se află în marea Cerauniei o insulă întinsă şi bogată unde se pare că zace (Muzelor. sub uriaşele talazuri vuiau Rătăcitoarele Steiuri  din ale  căror creştete de piatră odinioară se împrăştiau jerbe de flăcări înăl­ţîndu­se deasupra stanelor încinse. cel mai înflăcărat dintre toţi. adusă fiind în marea Trinacriei de un vînt prielnic. asemenea cufundărilor. Şi totuşi ei au fost siliţi în scurtă vreme să se înarmeze ca pentru război. ele îşi suflecau veşmîntul deasupra genunchilor albi şi. spre a o călăuzi printre Rătăcitoarele Steiuri. cînd colo.  dar din mare se ridica totuşi un abur fierbinte.  Şi cît măsoară o zi de primăvară. dînd tîrcoale corăbiei Argo şi Thetis le deschidea drumul. Nereidele îşi  trimiteau una alteia corabia care zbura deasupra talazurilor. rămînînd totdeauna departe de stînci. care trecuse prin atîtea încercări  grele. se joacă cu o minge rotundă. Prin mulţimea Feacienilor eroii păşeau şi ei nespus de voioşi. după ce au  îndeplinit porunca Herei. eroii s­au îndepărtat de Sirene. iar dincoace. venite de pretutindeni. Behăitul oilor ajungea prin văzduh pînă la năieri. copila . In acest loc.  care sătura juncile Soarelui. îndîrjitele talazuri se spărgeau cu vuiet de stîncile care. venind în întîmpinarea lui plină  65  de bunăvoinţă.  şi divina Thetis prinse dinapoi aripa cîrmei. păştea turmele de oi în dumbrava înrourată. cu umărul  său greu proptit de coada unui baros. prinzîndu­le  de­a stingă şi de­a dreapta şoldurilor. încît urechile tuturor eroilor se înfiorară cînd auziră viersul lui. venind dinspre pupă iar  cîntarea Sirenelor de abia se mai desluşea. zămislitoarea dimineţii. stăpînul Hefaistos. îngrijorată fiind de ceea ce îi era dat să vadă. pentru ca eroul să se stabilească pe promontoriul Lilybaeum  . Dar pe Colchidienii grăbiţi să înceapă bătălia îi opri craiul  Alcinou. după ce şi­au sumes poalele pînă la cingătoare. Lampetia însoţea cirezile de vaci fluturînd cîrja ei de orihalc 67  strălucitor. şi înotă printre valuri. vrăjit de iscusitul  glas al Sirenelor. îşi revărsă lumina asupra lor.  Fumul întuneca văzduhul. Aici se întîlniră fiicele lui Nereu. întocmai ca  delfinii ce răsar din marea liniştită şi se strîng cu duiumul împrejurul corăbiei zorite încît ba îi vezi  înainte. în timp ce mugetul jun­cilor le împuia  urechile. i­a învăţat  142  09  Titani cum să secere spicele). ba înapoi. iar ea se înalţă în văzduh. încît nu mai puteai zări lumina soarelui. îndrăgind­o pe Macris.

 şi inima mîhnită se zbuciuma necontenit în pieptul ei. Ca atare. aşa cum am auzit. arătîndu­te astfel prietenos cu Minyenii. după  ce am făcut un pas greşit şi nu din vreo altă pricină m­am înstrăinat.căuta să­i înduplece prin nenumărate rugi pe soţii lui Iason şi mîinile ei atingeau adesea genunchii soţiei lui  Alcinou:  „în genunchi te rog. de dragul copilei  aceleia. sau chinurile îndurate pe mare de  71  72  Danae  datorită răutăţii tatălui ei. nu departe de­aici. dar teamă mi­e că nesocotesc nepărtinitoarea dreptate a lui Zeus.  Căci Ar­gosul şi luptătorii Haimoniei sînt în preajma insulei noastre. fiecărui erou în  parte: ^ „Din pricina voastră. atît de lesne ispitit de vane rătăciri. De curînd.  Tot atunci în oraş. al căror cuget. cînd a venit la mine să se  roage. Numaidecît . regele Alcinou şi Arete. mă jur pe tainicele rituri ale noptaticei fecioare. lesne aş putea să­i alung pe Colchidieni cu ajutorul armelor. şi nu lăsa ca. slăvită crăiasă. căci nici un rege nu­i mai puternic decît acesta şi. ci doar groaznica frică m­a îndemnat să scap cu fuga. Căci taţii prea sînt porniţi împotriva fetelor  70  lor: de pildă. Numai pe  Medeea n­o fură somnul nici măcar o clipă. viteji fără pereche. din  îndepărtata lui ţară poate oricînd să pornească războiul împotriva Helladei. aducîndu­şi aminte de jalnica ei soartă — tot aşa şi obrajii  Medeii erau năpădiţi de lacrimi iar inima ei se zbătea. nu o voi despărţi de soţul ei iar dacă poartă în pîntece un  copil. nicicînd nu­l voi da pe mîna duşmanilor lui!"  Aşa a grăit Alcinou şi de îndată l­a furat somnul; ci Arete şi­a înt părit în minte chibzuitele lui vorbe. într­o întunecoasă  colibă  de lemn!"  Aşa i­a grăit. rege. rugîndu­se de el. fii bun şi scapă de Colchidieni pe mult încercata copilă. nici ziduri de apărare şi nici  un alt mijloc de scăpare. fiica lui Perses! N­am plecat de  bună voie din ţara mea împreună cu străinii aceştia. nelegiuitul Echetos  a înfipt bolduri de aramă  în ochii fiicei sale care se ofileşte sărmana. dar şi de răzbunarea zeilor. aflaţi departe de neamul lor!"  Asemen a rugi a rostit Medeea; dar toţi cei pe care îi implora în genunchi căutau să o încurajeze şi să­i oprească  lacrimile. iar  acum v­aţi pierdut cumpătul cînd aveţi în faţă doar o parte dintre ei. dragul meu.  dacă şi tu faci parte din neamul oamenilor. Precum o  harnică femeie îşi răsuceşte fusul noaptea. ci numai spre voi mă îndrept. spre a fi înapoiată tatălui meu. Pe cînd ceata lor se vînzolea astfel. am izbutit să vă fac pe  voi să vieţuiţi iarăşi în patria şi casele voastre şi cu ochii luminaţi de bucurie vă veţi revedea părinţii! — în  schimb mie o soartă potrivnică mi­a răpit cinstea şi hulită pribegesc alături de nişte străini. spre a fi pe placul eroilor. din vina ta. fii bună cu mine şi nu mă încredinţa Colchidienilor. a scăpat cu fuga de groaznica mînie a neîm­blînzitului ei  tată. Dar. odată ce am greşit). Pe de altă parte. să­l dispreţuiesc pe  Aietes. casa şi bucuria de ă trăi. puneau la cale soarta copilei în întunericul nopţii întinşi în pat; ca o soaţă ce se sfătuieşte cu soţul ei  legiuit. precum şi faima de a cîrmui o cetate nebiruită!"  Astfel a implorat­o pe Arete. ea îi spuse aceste vorbe dezmierdătoare:  „Dragul meu.  cînd aţi vrut să dobîndiţi Lîna de aur. nu îngădui Colchidienilor s­o ia pe Medeea şi s­o readucă în palatul tatălui ei. să­şi pedepsească crîncen copila. preamărită soţie a lui  Alcinou. răzbită de chinuri amare. întinzîndu­mi mîinile spre genunchii unei regine străine? Fireşte. nu vă ruşinaţi  în sinea voastră cînd mă vedeţi neajutorată. cu ajutorul căruia a supus taurii; dar cum o nenorocire nu vine niciodată singură (fiindcă  de multe isprăvi sîntem în stare. ca în  casa părintească. ocrotitoarele rugătorilor. spre a pieri astfel în chinuri groaznice! Nu caut nici temple.  aducînd Lîna de aur V. îndură­te de mine. Această fată care a îndurat atîtea chinuri mi­a frînt inima. şi copii. datorită mie vă veţi întoarce curînd în Haimonia. De aceea. A greşit la început  cînd i­a dat irul vrăjit. jineţi­vă barem  legaminfpŢp şi jurămintele. înconjurată de copii orfani ce scîncesc iar ea îşi căinează soţul pierdut;  şiroaie de lacrimi scaldă obrajii celei care plînge. Eu. sînt atît de înspăimîntată! Cu ajutorul  meu aţi înjugat taurii  143  şi aţi secerat cumplitul lan al bărbaţilor odrăsliţi de glie. îşi cumpăneau în mîini suliţele cu vîrfuri ascuţite. care mi­am pierdut patria şi părinţii. dacă vrea cu orice preţ. se cade să iau o hotărîre pe  care toţi oamenii o s­o găsească fără cusur. aleargă spre  propria­i nenorocire. silită să învîrtească moara de măcinat arama. vărsînd şiroaie de lacrimi şi astfel de vorbe a spus rînd pe rînd. O. Iason s­a legat faţă de ea prin solemne jurăminte că o va aduce în casa lui ca soaţă  legiuită. înăuntrul palatului. cum spui tu. regină. un  părinte cuprins de o oarbă mînie.  se aşternu noaptea care pune capăt trudei oamenilor şi dintr­o dată întregul pămînt îşi recapătă liniştea. Nu ţi­o ascund deloc: Dacă mai este fecioară. pedepsele pe care Nycteus le­a căşunat frumoasei Antiope  . neatinsă şi neprihănită. şi a isprăvilor voastre. şi înduplecă­l pe soţul tău! Fie ca  nemuritorii să­i hărăzească o viaţă lungă şi fericire. aţi fost gata să înfruntaţi cu suliţele pe Colchidieni şi pe Aietes însăşi. dacă judecata se va dovedi părtinitoare. îşi smulgeau din teacă săbiile şi o asigurau că nu­i va  răbda inima să nu sară în ajutorul ei. dar nu din pricina unor pofte josnice! Mă  jur pe sfînta lumină a Soarelui. după bunul lor obicei. dar Aietes nu locuieşte aproape de noi şi  despre el nu ştim decît  L44  ea ce am aflat din auzite. şi nu mă  daţi pe mîna lui Aietes. Mişeilor plini de răutate şi fără pic de milă. Alcinou îi răspunse astfel:  „Arete. iar nu­i bine. Pînă acum cingătoarea mea a rămas. Cu inima înduioşată  de  cuvintele soţiei lui. aşa cum mi­am pierdut şi eu limpezimea minţii. temeţi­vă de Erinii. voi porunci să fie  redată tatălui ei; dacă a împărţit aşternutul cu un bărbat. nu­l sili cu bună ştiinţă pe Iason să ajungă un sperjur.

  erau cuprinşi  dc­ngrijorare:  se va­mplini  întocmai hotărîrea lui Alcinou?  între timp răsări Aurora.  78  originari din Ephyra  ; Colchidienii s­au mutat într­o insulă situată mai departe; de acolo ei urmau să  79  80  ajungă în Ceraunienii munţi ai Amanţilor  . apoi la Nesteeni şi în Oricos  . alţii puseseră la îndemînă amfore cu vin. Pînă şi astăzi în insula Feacienilor victimele sînt jertfite an de an în cinstea . dar mai cu seamă a fiului lui  Oiagru care însoţea viersul  vibrantei sale lire. le îndemnase să vină. nici crîncena mînie a lui  Aietes. Hera! Căci tu ai sădit în mintea Aretei gîndul de a dezvălui hotărîrea lui  Alcinou. potrivit înţelegerii. rostind sentinţe juste în pricinile supuşilor săi din oraş.  Pînă şi nimfele au adus. spre a fi dusă acasă la tatăl ei; dacă a dormit în pat cu un bărbat. în sfînta peşteră în care locuise  73  odinioară Macris. şi. căci dînsul urma să­i vestească  pe Colchidieni ce a hotărît în privinţa Medeii:  145  dacă mai este fecioară. Departe de Eubeea. în depărtare. crainicul a părăsit palatul ca să înfăţişeze lui Iason prieteneasca solie trimisă  de Arete şi hotărîrea luată de cucernicul Alcinou. Fireşte. în ochii lor s­a aprins o gingaşă dorinţă. cum se cuvine. soţia lui Zeus. dornice să fie  de folos stăpînei lor. ci totdeauna alături de bucuriile noastre păşesc amarnicele necazuri. îngroziţi de arnenin­  147  ţările propriului lor rege. Chemîndu­şi în şoaptă crainicul.   Femeile. ca să­l amestece cu  apă iar în depărtare se   înălţa   fumul  jertfelor. însăşi Hera. altele ve­cuiau pe piscurile muntelui Melitean  ;  mai erau şi nimfe co­drene. Unii mînau din urmă berbecul cel mai de soi al turmelor lor  sau o juncană încă nedeprinsă cu munca crapului. neatingînd  75  Lîna cu palmele. l­a  primit la sînul ei pe Nyseanul fiu al lui Zeus. potrivit datinii. bătînd adesea tactul cu strălucitoarele­i sandale. i­a spus ce solie are de dus: din prevedere. ci în palatul tatălui  146  acasă. şi tot felul de giuvaieruri cu care se gătesc îndeobşte  cele măritate de  curînd. Macris a locuit  apoi în sfînta peşteră a Feacienilor. după ce au  aşternut mai întîi văluri înmiresmate. sau podoabe de aur. El îi găsi pe Argonauţi veghind înarmaţi lîngă corabia lor în  portul lui Hyllos: le spuse pe îndelete ce solie avea de adus şi fiecare erou s­a bucurat în sinea lui. ce sălăşluiau în cîmpie. Acolo au aşternut eroii un pat mare şi  deasupra lui au întins minunata blană daurită. la întoarcerea în Iolcos. ca să­i vadă pe eroi; din împrejurimi veneau şi ţărani care aflaseră ce se va întîmpla. din măsline dobîndeşti ulei. pestriţe buchete de flori culese de ele. le­o va încredinţa. Dar a zărit­o Hera şi. pînă cînd mult mai tîrziu au venit să se stabilească aici Bacchiazii  . fiica prisăcarului Aristeu  . purtau văluri scumpe. ca în preajma unui foc puternic. oamenilor   pîndiţi   de   nenorociri. Toate nimfele  intonau un minunat Hy­meneu ori de cîte ori el pomenea de nuntă; din cînd în cînd cîntau şi aparte fiecare. spre a­l  cinsti pe Iason.  pentru ca.şi­a părăsit patul şi paşii au purtat­o prin casă. în insula aceea au locuit ei vreme  77  îndelungată alături de Feacieni. Aşa şi ei. ruşinea le­a făcut să se abţină. îl îndemna pe  Aisonide să facă nunta cu Medeea. căci crainicul  rostise cuvinte pe placul lor. Şi astăzi poartă numele de Peştera Medeei locul unde nimfele i­au unit pe cei doi soţi. pregătind în aceeaşi noapte patul de nuntă hărăzit Medeii. jea cînd împărţea dreptate.  Şi mult  se minunară ele cînd văzură chipul şi înfăţişarea vestiţilor eroi. iar străzile erau pline de larmă: locuitorii oraşului  forfoteau   încoace   şi­ncolo şi undeva.   Colchidienii. gata de luptă. cel ce a descoperit rodul trudei albinelor şi felul cum. s­au rugat să fie socotiţi drept concetăţeni. Dar de îndată ce a rostit pe îndelete dreapta sa sentinţă şi celebrarea nunţii a fost cunoscută de toată  lumea. cărora le­a dăruit o avuţie nesecată. regele şi­a păstrat neştirbită hotărîrea şi nu l­a clintit nici spaima cumplită. căci el se legase prin jurăminte ce nu puteau fi călcate.  căci Hera răspîndise pretutindeni zvonuri întemeiate. Macris a fost cea dintîi care. fără să vină la regele Alcinou cu felurite rugi. să­şi proclame hotărîrea luată în legătură cu soarta fetei şi în mîini ţinea sceptrul de  aur. nu în  ţara lui Alcinou ar fi vrut să­şi serbeze nunta viteazul Iason.  Aşa i­a zis crăiasa; cu paşi repezi. vieţuind pe ţărmul Eubeei Abantizilor  . de care se si. atunci. Totuşi noi. în urma  regelui păşeau într­un lung alai fruntaşii feacieni care­şi purtau toate armele de luptă. după multă  74  muncă. Cumpâ­nindu­şi în mîini războinicele lor suliţi — ca nu cumva cetele de  duşmani. fie să­şi ţină corăbiile  departe de limanul şi ţărmurile insulei. alungind din văzduh bezna nopţii cu ajutorul razelor sale divine;  surîdeau ţărmurile  insulei şi. tîrîră pînă la altar  mioarele pentru jertfă. lipite de sînii lor dalbi.  Imediat amestecară într­un crater apă cu vin în cinstea zeilor. a alungat­o cu totul din insulă. mînioasă foc.  prinzîndu­se în roata horei mulţumită ţie. pentru ca nunta să fie frumoasă şi demnă de­a fi slăvită în cîntece.  ţesute cu migală. în mijlocul desfătărilor  iubirii împărtăşite.   nu   călcam   niciodată   cu \ talpa­ntreagă pe  drumul   spre  fericire. au cîntat Hymeneul  la intrarea în încăperea nupţială. cărările înrourate ale cîmpiilor.  stirpea u. în cadenţele melodioasei lire a lui Orfeu. regele  n­o va smulge de lingă soţul ei^drag. Dar toate acestea aveau să  se petreacă mult mai tîrziu. Unele erau numite fiicele fluviului Aigaios. Cînd însă Colchidienii au priceput că orice  împotrivire ar fi zadarnică şi că Alcinou le­ar n poruncit fie să se supună hotărîrilor lui. să dea buzna pe neaşteptate — eroii şi­au împodobit creştetul cu frumos înfrunzite ramuri  76  şi. iar Medeea gîndea şi ea la M^'dar nevoia îi sili să se nuntească acolo. Nenumărate femei trecură  dincolo de turnurile cetăţii. dar în pofida rîvnei mari.   aşa   cum   le   sade   bine. şi­a uns cu miere buzele pruncului abia smuls din flăcări şi adus de  Hermes. la capătul insulei   Macris. iar femeile care o slujeau s­au repezit s­o întîmpine. Asupra tuturora se  revărsau licăriri.   Curînd   se ivi şi Alcinou. atît de mare era strălucirea pe care o răspîndeau smocurile da­  urite.

 De­acum  să­şi arate un altul destoinicia; liber este să se aşeze la cîrmă cine pofteşte să ne conducă spre casă. zăresc pretutindeni mai  degrabă o mlaştină decît o mare şi apele ei se rostogolesc. Inimile tuturor îngheţaseră de groază şi paloarea le năpădise obrajii. deznădăjduiţi din pricina acestei situaţii a lor fără ieşire. de la siner statuile de lemn ale zeilor asudă sînge iar în temple cică s­au auzit  mugete. De  multă vreme corabia noastră sfîntă ar fi fost sfărîmată în chip jalnic. cu albia încîntătoare. toată noaptea s­au ţintuit nespus de jalnic.  Zeus nu vrea ca ziua întoarcerii să pună. neţinînd seama de  hulita frică. ca şi  cum toţi urmau să­şi dea duhul. Căci pretutindeni se întinde o apă puţin  adîncă. ei  lăsaseră mult în urma lor limanul ce­şi datorează numele Ambracienilor 82 . Alcinou a dat Minyenilor multe daruri de ospeţie. De aceea eu  cred că am pierdut orice speranţă de a ne continua călătoria şi de a ne reîntoarce acasă teferi. cu ochii în lacrimi; cei ce se pricepeau să cîrmuiască o corabie încuviinţară  deopotrivă tristele­i vorbe. Dar atunci o cumplită furtună stîrnită de Boreas îi purtă valvîrtej vreme de nouă nopţi întregi şi de  tot atîtea zile în mijlocul mării Libiei pînă ajunseră în străfundul Syrtelor 86 . aşa că pot să  sufle cît vor vînturile dinspre uscat! Căci atît cît pot să văd în jurul meu. ar fi  fost mult mai bine să pierim. printre care şi strimtele Echinade 84 . prăbuşiţi pe plajă. copleşiţi de mîhnire. precum  şi insulele următoare. să­şi găsească un  culcuş potrivit; cu creştetul acoperit de mantiile lor. ba a mai  dăruit Medeei şi douăsprezece sclave feaci­ene din palatul ei. fie că aşteaptă să se sfîrşească  asediul sau să nu mai bîntuie ciuma. fie că. îşi luară rămas bun cu lacrimi în ochi. stînd în jurul fiicei  lui Aietes" întocmai cum. punînd la cale o faptă mare! Ce ne vom face acum. în sfîrşit. înainte. pretutindeni alge îngrămădite acoperă genunea şi spuma valurilor ţîşneşte deasupra lor fără  zgomot.  şi apa învîrteşte în loc corabia pe care n­o mai poate susţine. revăr­sîndu­se mînios) a mînat repede corabia încoace şi a azvîrlit­o pe malul de la capătul  limanului astfel încît doar o mică parte a carenei mai rămăsese în apă. Aşadar fluxul (căci adesea talazul se îndepărtează de uscat şi apoi se năpusteşte iar asupra  ţărmului. ei şi­au urmat călătoria. fie că. dacă tala­  zurile din largul mării n­ar fi înălţat­o. încă departe de ţărm. o dată ce­am fost zvîrliţi pe­acest meleag pustiu. asteptînd cea mai jalnică moarte Deoparte gemeau tinerele sclave. cîrmaciul  Ancaeus le zise:  „Negreşit vom pieri răpuşi de cea mai tristă moarte neavînd nici un mijloc de­a ocoli năpasta şi trebuie  să facem faţă celor mai grele încercări. de­am fi cutezat. în apropiere se află o plajă nesfîrşită şi nu se încumetă într­acolo nici o tîrîtoare şi nici o  zburătoare. aidoma unor spectre fără viaţă. şi ţara Cureţilor 83 .Ursitelor şi a Nimfelor pe altarul înălţat de Medeea în templul închinat lui Apollon Nomios 81 . năierii au părăsit insula Se­cerii; în zori sub cerul senin sufla briza şi. fie că văd căzînd o nemaipomenită ploaie care îneacă uriaşa trudă  a vitelor de muncă. puii care nu ştiu încă să  87  zboare. Năierii săriră de pe punte şi  jalea îi cuprinse văzînd uriaşa şi înceţoşata spinare de pămînt ce se întindea fără întrerupere la nesfîrşit. purtînd­o spre uscat.  148  149  fără să bea şi să mănînce. nici o cărare croită de un drumeţ. ci peste tot domnea tăcerea şi liniştea. de­a îndura noi necazuri la graniţele Libiei. nu se zărea pînă  departe nici măcar o stînă ciobănească. cînd în faţa noastră se­ntinde în lung şi­n lat  un pămînt pustiu?"  Astfel îşi vorbeau năierii; atunci. if străbatem' iarăşi drumul dintre stînci! Pornind la drum fără încuviinţarea lui Zeus. Dar iată că valurile s­au reîntors în noian. în plină zi. lebedele îşi înalţă cîntecul  din urmă şi pînă departe răsună pajiştile năpădite de rouă şi minunata albie a fluviului — tot aşa şi copilele  întinîndu­şi cu pulbere pletele lor bălaie. La  plecare. Cu pînzele întinse. atît de puţin adîncă fiind. piuie sfîşietor sau cum pe abruptul mal al Pactolosului  . Curînd se arătă şi cernitul amurg;  după ce braţele lor se cuprinseră într­o tristă îmbrăţişare. întrezărind de pe­acum pămîntul lui Pe­lops  85  . de unde nu se mai întoarce  nici o corabie care a fost silită să pătrundă în acest liman. Totuşi soarta încă nu îngăduia eroilor să se întoarcă  nestingheriţi în Ahaia.  Precum. ei se  întrebau unii pe alţii:  Are pămîntul acesta un nume? Unde ne­a zvîrlit pe noi f tuna? Ah. împrăştiindu­şi spuma pe căruntul nisip. soarele aduce din cer noaptea şi strălucitoarele astre licăresc — tot aşa şi  eroii se tîrau de­a lungul ţărmului fără sfîrşit. dacă potrivnicele  vînturi ne vor sili să rămînem aici un timp oricît de scurt.  aidoma văzduhului; nu era nici un loc de adăpare. capăt chinurilor noastre!"  Aşa a zis Ancaeus.  în a şaptea zi de la sosirea lor. lăsaţi în voia soartei şi căzuţi dintr­o scobitură a stîncii. . Apoi porniră unul după altul. în îngrijorarea lor.  minaţi de vîntul prielnic. ca s­o întovărăşească pe drum. iar Arete n­a rămas mai prejos. au zăcut o noapte­ntreagă şi toată ziua următoare. oamenii rătăcesc prin oraşul lor.

 Şi iată că Minyenii au fost martorii unei minuni fără seamăn. apoi mi­au poruncit să mă ridic eu însumi şi să vin la voi. sărind în sus.  purtat de picioarele sale iuţi ca vîntul. Orfeu a priceput că este o minune cerească şi. fii de regi a căror faimă colindă lumea. N­o să se afunde el în deşert. deşi glasul lor îi rnai răsuna în  urechi. fără să­l privească în faţă. înzestrate cu grai omenesc. Aşadar. cu o putere de neclintit. dar. mergînd ei astfel cale lungă. Totuşi. Peleu se înveseli şi grăi astfel soţilor adunaţi acolo:  „Acum pot spune că sirepii de la carul lui Posiedon i­a des­hămat cu mîna ei soţia­i dragă. datorită  Puterii şi virtuţii voastre. iar atît creştetul cît şi spinarea lui negricioasă stăteau întinse fără suflare. Ridică­te  dar. ci  nădăjduiesc că urmele ne vor duce pînă la un liman ce domină­marea". acolo şi­ar fi pierdut viaţa eroii cei mai de seamă înainte  de a­şi fi dus pînă la capăt misiunea lor. privind în stînga şi­n dreapta. se aşeză pe pămînt şi cuvîntă astfel:  „Arătaţi­vă prielnice nouă.  protectoarele Libiei. căci negura sau un nor le­a învăluit şi le­a ascuns privirilor  mele. la sosirea lor. Atunci Iason. purtîndu­vă în pîntecele ei. în sfîrşit. Pe loc au  coborît povara ce le­apăsa voinicii umerii. trudind amarnic? Părinţi de­obîrşie divină avură. ele îi  spuseră aceste vorbe dezmierdătoare:  „Sărmane. Băsmesc şi Muzele întocmai; în cîntul meu. ci au dat de sfînta cîmpie unde pînă ieri. de­au făcut aceasta.  nu i­a înfricoşat nicidecum pe Argonauţi: ei se strînseră înjurai lui. Iason porunci  triştilor lui soţi să se aşeze împreună cu femeile în locul unde ponosiseră.  Apoi. purtîndu­ne atîta vreme în  pîntecul ei. prin Libia cu dune sterpe. tustrele ca nişte copile. plătiţi degrabă datoria pe care o aveţi faţă de mama voastră. căci numai astfel vă veţi întoarce în Ahaia divină!"  Aşa cuvîntară şi deodată dispărură din locul unde statură în preajma eroului. a fost pe placul tuturora. apoi luă cuvîntul spre a le spune tot ce  se în­  tîmplase cu ci:  „Ascultaţi. a spinării şi  a şoldurilor. Dar nu lc­  am mai văzut după aceea în locul unde se aflaseră. se repeziră să caute un izvor. căci necazurile şi suferinţele lor erau sporite de o  sete chinuitoare.  Dar îmi voi aduna la un loc soţii de drum şi le voi repeta ce mi­aţi spus.  Eroul îşi întoarse privirile într­o parte. care odinioară. nimfele se  preschimbară imediat în ţărînă şi colb. din respect faţă de zeitatea lor; dar întrucît era singur şi înfricoşat. vocea lui Iason care­şi chema prietenii apropiaţi. Şi n­au colindat în zadar. Răpus chiar în ziua aceea de către Heracle 89 . slăvite zeiţe ale pustiului! N­am priceput încă oracolul privitor la întoarcerea noastră. în apropierea lui. scoteau gemete înduioşătoare. cu tot ce­adăpostea. ce­a îndurat  atîtea. Mi­au spus că ele sînt eroine protectoare  şi totodată fiicele Libiei şi se mîndreau că ştiu tot ce am avut de îndurat pînă acum pe mare şi pe uscat. trei zeiţe avînd piei de capră prinse în jurul gîtului. Văzîndu­l. purtîndu­ne mereu în pîntecul ei. după ce năpasta îi storsese de vlagă. aţi pus­o Pe umeri  şi­aţi purtat­o vreme de doisprezece zile­ntregi Şi doisprezece nopţi! — Au cine ar fi în stare să ne spună Ce  suferinţe şi necazuri au îndurat. voioşi sosit­au la apa lacului Triton."  Aşa a glăsuit Iason şi toţi l­au ascultat înmărmuriţi. ţinîndu­şi capetele bălaie între mîinile lor orbitor de  albe. Eroii se apropiară împreună pe neaşteptate dar. în ţinutul lui Atlas merele cu  totul şi cu totul de aur erau păzite de Ladon. Noi  sîntem singuraticele zeiţe ale lo­•cului.Astfel fără glorie şi fără ca pămîntenii să afle vreodată. s­au milostivit de ei semizeele. spre a vă ridica în picioare  cu următorul îndemn: să dăm ceea ce se cuvine mamei noastre care s­a ostenit mult. deasupra creştetului meu şi cu mîna lor uşoară au ridicat  mantia care mă acoperea. iar acest lucru se va întîmpla de îndată ce Amphitrite va deshăma caii de la carul cu mîndre roţi al lui  Poseidon. aidoma unor cîini furioşi. în numele eroilor. Atunci cînd  i­a silit nevoia. cunoaştem  peripeţiile voastre :şi neîntrecutele fapte pe care le­aţi săvîrşit cutreierînd uscatul sau umedele căi ale mării. şarpele zămislit de glie şi în jurul lui nimfele Hesperide îşi petreceau  timpul cîntînd fermecător. muştele piereau înlăuntrul rănilor  care intraseră în putrefacţie.  Ce­a spus Peleu cu­nţelepciune. supus  ascult De Pieride. Socot apoi că n­avem  altă mamă decît însăşi corabia noastră: căci. Eu nu sînt în stare să pricep adevăratul tîlc al acestui oracol. dragii mei! In timp ce zăceam abătut. să o săltăm pe umerii noştri neobosiţi şi s­o purtăm spre  interiorul acestui ţinut nisipos acolo unde a fugit calul cel iute de picior. eroine protectoare şi fiice ale Libiei. de ce te laşi într­atît de copleşit de năpastă?Ştim că aţi plecat în căutarea Lînei de aur. au pornit s­o  caute şi s­o scalde în lacul Triton 88 . rosti .  Ieşind din mare. în nădejdea că vom găsi vreun semn care  să ne călăuzească spre •casă. încetează să mai plîngi şi să te văicăreşti şi scoală­ţi însoţitorii! De îndată ce Amphitrite va deshăma caii de  la carul cu frumoase roţi al lui Poseidon. plin de praf ca un leu care rage în pădure şi­şi  caută însotitoa'rea: cumplitul său glas înfioară pînă departe vîlcelele munţilor şi se cutremură îngroziţi juncanii  ce pasc pe plaiuri precum şi boarii puşi să­i păzească. Cînd.  întrucît săgeţile lăsaseră în sîngele fiarei ucigătorul venin al Hydrei din Lerna. a trebuit să treacă prin cele mai  grele încercări. înţelepciunea mai multora este mai presus de orice!"  150  Astfel a grăit. năvăli pe ţărm un armăsar nespus de mare şi pe gîtul său înălţat cu semeţie i se revărsa de­o  parte şi de alta o coamă daurită; de îndată îşi scutură undele sărate ce­i şiroiau de pe mădulare şi o rupse la fugă. Era la amiază şi pretutindeni cele mai arzătoare raze ale soarelui dogoreau  Libia: atunci se aşezară ele în preajma lui Aisonide şi mîinile lor ridicară cu gingăşie mantia de pe capul său. Hesperidele. cînd Atena ţîşnise plină de strălucire din creştetul tatălui ei. căci aievea le­am auzit cum glăsuiau: Voi. monstrul zăcea lingă trunchiul mărului  şi numai capătul cozii i se mai mişca. Săltînd corabia în aer. s­au oprit alături. şi cu glas puternic şi­a strigat tovarăşii.

  al  cincilea care i­a urmat fiind Canthos. cel ce străpungea depărtările cu privirile­i  agere 90 . după terminarea călătoriei  noastre pe mare. dacă am da de cel  plecat de­aici.  hainele Zeiţe ale   morţii te­au răpit în Libia. bocindu­l; după aceea au luat turma cu ei. care dorim să vă vedem şi arătaţi­ne sau o apă care curge din­tr­o stîncă. care nu s­a putut păzi de tristul soroc. unul dintre ei spuse înviorat:  „Ce minunat e că. spre a se feri de arşiţa amiezii.    încrezători   în   aripile   lor.  osâră de cei ce  pj  îr   nămînt mai întîi fire de iarbă.   bizuindu­se   pe   iuţeala   picioarelor   sale. iar ochii îi scăpărau sub fioroasa­i frunte părînd a nu cunoaşte îndurarea; blana crudă şi neargăsită a  unui leu uriaş îi acoperea trupul; avea o zdravănă bîtă de măslin şi săgeţi cu care a nimerit dihania şi a răpus­o. Apoi. căci el trăgea nădejdea să afle tot  ce se întîmplase cu tovarăşul său. lovindu­te cu o piatră. înfăţişaţi­vă nouă. Aigle le răspunse potrivit dorinţei lor:  „De bună seamă că numai spre a vă fi de mare folos în necazurile voastre a venit aici omul acela fără seamăn de  sfruntat care. aplecat ca o juncană. A  venit aşadar omul acela şi. ajungînd  pînă la  urmă în   ţara   Chalybilor  ţărmureni:   acolo soarta mi l­a răpus şi movila mormîntului său a fost înălţată lîngă un plop alb. Aici este o stîncă. învăluită de nori. Şi din mijlocul acelor arbori. alergară voioşi într­acolo. fie din rîndul celor pămîntene. cei mai destoi­niCi     drumeţi se despărţiră de ceată şi porniră în  căutarea eroului. sau un sfînt  izvor ce ţîşneşte din pămînt. Dar de îndată ce şi­ar fi zvîrlit veninul său negru asupra unei făpturi. Şi cu buzele încă umede. crăieselor.   Eu­  153  phemus. mergînd pe urmele lui."  Aşa le vorbi nimfa; de îndată ce Aigle le arătă unde era multrîvnitul izvor. fiul lui Ampycos. Pe tine însă. deşi era el însuşi prezicător;  căci moartea nu ocoleşte pe nimeni. era chinuit de sete; a cercetat ţinutul acesta. sfinte odrasle ale lui  Okeanos.  aproape de mal. odrasla­i avînd în pîntece un prunc divin. întocmai cum harnicele furnici mişună cu nemiluita în jurul unei borte strimte sau cum roiesc muştele în  jurul unui biet strop de miere. o pornise pe uscat în căutarea corăbiei Argo. El se întoarse îa soţii lui de drum şi le spuse  că nici unul dintre cei ce­l căutau pe erou. o nemiloasă  soartă îl răpuse pe Mopsos. curmînd viaţa şarpelui pus de pază. Se înapoiară pînă şi  Euphemus cel iute de picior şi cei doi fii ai tracicului Boreas. nu­l mai puteau ajunge. alţii într­alta. cu totul şi cu totul de aur. minate de­o poftă nestăpînită — tot aşa se îmbulzeau numeroşii Minyeni în  preajma izvorului de sub stîncă. după ce întemeiase în ţinutul Mysienilor un oraş vestit. nimfelor. apoi din iarbă odrăsliră lăstare  lungi şi în sfîrşit verzi arbori tineri crescură mult deasupra gliei Hespere se preschimbă într­un plop negru. Tot acolo şi în aceeaşi zi. Dacă. Căci urmele lui fuseseră şterse de vîntul care răscolise nisipul în  timpul nopţii. pomenindu­se în faţa lui. fiica lui  Minos. arătaţi­vă prielnice nouă.  cel ce l­a ucis pe Canthos din pricina oilor sale. O. vom ajunge cîndva pe meleagurile Ahaiei.  Erytheis într­un ulm iar Aigle într­un trunchi de salcie sfîntă. unii într­o parte. minune de nedescris! Şi cu blajine vorbe. rugîndu­se cu un glas tînguitor şi nimfele se în­ âă de cei ce sufereau în preajma lor. chiar dacă Pean 93  însuşi  (de mi se îngăduie să vorbesc .  şi Lynceus. prea leneş  ca să vrea el singur să facă rău cuiva şi nici că s­ar fi năpustit asupra trecătorului care. şi  pe noi ne­a lăsat pradă amarnicei dureri. Ele făcură să  răsară  i  l  . care se osteniseră zadarnic.  fie că l­au inspirat zeii) a izbit cu piciorul temelia ei şi apa a ţîşnit din belşug. în timp ce­şi apăra mioarele pe care doreai să le duci soţilor tăi nevoiaşi.  ar fi luat­o la fugă. morţi de sete. Dar nici el n­a  scăpat de cumplitul braţ al eroilor. Heracle şi­a mîntuit soţii de drum. în drumul tău ai întîlnit o turmă ce păştea. un şarpe cumplit. Ea îi născu lui Phebus un vestit  fiu  92  ce s­a numit Amphi­themis sau Garamas  . fie că vi se spune nimfe ale pustiei! Veniţi. deşi se află departe. cum străbătuse pustia cu piciorul. atunci veţi fi printre primele zeiţe cărora le vom  închina •daruri nenumărate. nepotul lui Phebus Lycoreanul  şi al slăvitei Acacallis. pînă dădură  de el. şi­a umplut pîntecul. care o surghiunise în Libia. Nu era  91  un vrăjmaş nevolnic păstorul acela Caphauros. drumul ei către Hades ar fi devenit mai scurt de un cot. Dar numai lui Lynceus i s­a părut că­l zăreşte pe Heracle la o mare depărtare aşa cum parcă se  vede luna nouă în prima zi sau crezi că o distingi. în faţa mării. Zoriţi plecară cei   doi   fii   ai   lui   Boreas. dornic să  se întoarcă acasă.  în speranţa că va afla limpede de la Heracle unde l­a lăsat pe Polifem Elatidul. fie că faceţi parte din rîndul zeiţelor  cereşti. ca să ne putem potoli astfel setea ce ne chinuie atît. Dar acesta. Zăcea în nisip. libaţii şi sărbătoreşti ospeţe!"  152  Asa a grăit. care au aflat de isprava lui. El  te­a ucis. cutreierînd şi noi uscatul pe urmele lui!"  Astfel grăi acela; drept răspuns la vorbele lui. nimfele se iviră iarăşi  aşa cum se arătaseră mai înainte. Mai apoi Amphithemis s­a iubit cu nimfa Tritonis: ea îi zămisli  atunci pe Nasatnon şi pe voinicul Caphauros. Voinţa  zeilor şi vitejia  lui  l­au îndemnat  să facă acest lucru. însoţită de un cioban. s­a adăpat din spărtura stîncii pînă cînd. zeităţi frumoase şi binevoitoare. prop­tindu­şi în pămînt  mîinile amîndouă şi pieptul. Canthos. aproape de lacul Triton: deci (fie că a fost gîndul lui. Minyenii au căutat apoi neînsufleţitul trup al  tovarăşului lor şi l­au îngropat. Chiar ieri a sosit un bărbat nespus de primejdios datorită trufiei şi  staturii lui. a plecat luînd cu el merele zeilor. căutînd  apă: numai că ea nu se zărea pe nicăieri.următoarele rugi:  „O. oricare ar fi fost felul în  care o hrănea pămîntul rodnic.

  Dar cînd îşi ocupară locurile de pe corabie. fie că eşti Triton. dacă. dar multă vreme n­avură nici un spor. şi îl îndemnară pe  Aisonide ca. luînd în rnîini un bulgăre de lut.154  . plutind toată ziua la voia întîmplării. îl întinse eroilor ca dar de bun­venit  Şi le zise:  155  „Primiţi­l. strivit de povara ei. Cu sapele lor de  aramă săpară degrabă o groapă adîncă; şi ei. Dar mortul nu mai putea rămîne nici o clipă sub dogoarea soarelui; veninul făcea  să­i putrezească repede carnea dinăuntrul ei iar părul i se desprindea din creştet ca un putregai.  pînă cînd am dat de undele lacului. Pe vremea cînd zbura deasupra Libiei  94  eroul aidoma cu zeii. pe Triton. Atunci cînd uscatul se va încovoia într­o parte  şi­n alta.  Dacă vreţi cumva să aflaţi care sînt căile acestei mări. rugîndu­se astfel:  O. îl văzură intrînd  în lac; după aceea nu­l mai zări nimeni şi el se făcu nevăzut. muşcîndu­i carnea. apoi  îngrămădiră pămîntul deasupra lui.  Văzîndu­vă dincolo de apele lacului. care se răciră. o crestă adînc. aţi  auzit cumva vorbindu­se de Eurypylos. pînă la jumătatea pulpei şi. luaţi­o spre dreapta şi rămîneţi cit  mai aproape de coastă. împreună cu tripodul. Inima lor se  înveseli. înarmîndu­se. prieteni. spre a­l cinsti după datina străbună. şarpele i se încolăci pe fluierul piciorului. vîntul de miazăzi bîntuia pe mare şi ei căutară un loc de trecere. jertfind cea mai mîndră dintre mioarele lui. prin  care să iasă din lacul Triton. vi le vor dezvălui. născut în Libia. cuprinse de un rău fără leac; soţii de drum împreună cu lason se strînseră în jurul lui  uluiţi de groaznica întîmplare. aruncaţi în mijlocul valurilor. aşa cum doresc îndeobşte oamenii colindînd  prin ţări străine. fie că fiicele tale din adîncul mării îţi spun Nereu. atîta timp cît ea tinde către mare. fiindcă n­am acum la îndemînă un dar mai acătării pe care să­l dau celor sosiţi aici. zeule. Numaidecît îl prăvăliră în ţărînă mădularele sale  îngreunate. o ţinu în braţe si o jertfi la pupă. care vor înlesni întoarcerea  lor acasă. răspunde întrebărilor  noastre fără să ne înşeli. iar în acest răstimp ochii plini de mînie îi scapără aidoma  scînteilor focului. Duceţi­vă voioşi şi fie ca strădaniile să nu vă pricinuiască osteneli în  stare să sleiască braţele voastre înzestrate cu darul tinereţii!"  Aşa le grăi el. N­am venit încoace de bunăvoie. ci cumplitele furtuni ne­au ­zvîrlit pe ţărmul  de aici şi. doica fiarelor sălbatice!"  Astfel le­a cuvîntat zeul; bucuros şi­a întins mîna spre bulgărul de lut Euphemus şi la rîndul său a  vorbit aşa:  „Eroule. fie că eşti Phorcys. plini de avînt; totuşi. pe unde să poată trece o corabie. Pe neaşteptate. săltînd pe umerii noştri corabia. Perseu Eurymedon (chiar mama lui îi dăduse acest nume). ni te arată prielnic şi . Eroul se grăbi să aleagă victima. sărmanul! De­acum trupul său era cuprins de toropeala care face să lîncezească  braţele şi picioarele iar ochii lui fură învăluiţi de o negură deasă. monstrul  marin.  Noianul învăluit de ceaţă se întinde pînă la divina ţară a lui Pelops şi dincolo de marea Cretei. tot atîţia şerpi de soiul acesta au crescut din ele. bocind mortul care avusese  o soartă atît de crîncenă. ca să ajungem în ţara lui  Pelops". de pe vremea cînd vă aflaţi departe de locurile acestea. am purtat­o de­a lungul acestui pămînt. eroii îl înconjurară de trei ori. şi copilele îşi smulseră o parte din plete. Descinseră aşadar pe mal Şi depuseră pe uscat tripodul lui Apoîlon; sub înfăţişarea unui tînăr îi  întîmpină atunci atotputernicul Triton care. sc hjs!) i­ar fi dat leacuri celui pe care l­ar fi atins în treacăt d'ntii dihaniei. de­o parte şi de alta.  întocmai a vorbit năierul; zeul îşi întinse mîna şi prin viu grai le arătă noianul din depărtare şi adînca  albie de legătură a lacului:  „Acolo este ieşirea spre mare. oricine vei fi fiind tu cel ce ne­ai apărut între malurile acestui lac. ca o prevestire prielnică. unde neclintita genune pare mai neagră iar. să rostească solemne cuvinte atunci cînd o  156  va tine în mînă. ducînd' regelui  capul de curînd  tăiat al Gorgonei. prieteneşte; eroii se urcară degrabă în corabie. căci ei pricepură că li se înfăţişase un zeu. dacă întîmplător ţara lui Apis 95  şi marea lui Minos îţi sînt cunoscute. care ducea uriaşul tripod.  Pe capătul şirei spinării unei asemenea iasme calcă talpa stingă a lui Mopsos în timpul mersului; din pricina  durerii.  Medeea şi alaiul de slujitoare tremurară de frică; dar Mopsos îşi pipăi liniştit rana înroşită. Tatăl meu Poseidon a vrut ca eu să cunosc tainele noianului şi sînt  cel ce domneşte peste ţărmurile mării. Orfeu îi îndemnă să ia de pe  punte măreţul tripod al lui Apollon şi să­l lase ca ofrandă înduplecînd zeităţile locale. pînă cînd se strecoară în gaura lui printr­o crăpătură — tot astfel şi Argo rătăci multă vreme  căutînd o cale de ieşire din lac. cîte picături de sînge negru au căzut pe pămînt. Nu ştim încotro să ne îndreptăm corabia. arzînd de nerăbdare să părăsească lacul  ajutaţi de vîsle şi înaintară. o cale dreaptă şi ferită de primejdii vă aşteaptă cîtă vreme vă veţi îndepărta de colţul de  pămînt care iese mult în afară. Aşa cum  şarpele se încolăceşte şi­şi parcurge întortocheată cărarea de îndată ce razele soarelui îl înfierbîntă prea mult şi el  îşi întoarce capul în stînga şi­n dreapta sîsîind. vădit se  înalţă abruptele ţărmuri albe; printre cele două maluri trece îngustul drum prin care puteţi părăsi lacul. fiindcă ea nu­i  pricinuia o durere prea mare.

 avînd în dreapta lor un ţărm pustiu. Cînd soarele asfinţi şi se  arătă steaua înserării care pune capăt trudei sărmanilor plugari.  în acel loc se află portul Argoos. ronţăitoare de inimi omeneşti. pînă  cînd îl voi domoli. le invocă de "Erei ori prin descmtece~şTde treTori le  înălţă rugi. încovoiate spre interior. dezrădăcinat. pînă la pîntece. în ziua  următoare ei zăriră deopotrivă colţul uscatului şi partea cea mai îndepărtată a mării. Astfel ar fi  fost ei ţinuţi în chip jalnic departe de Creta.  apoi se afundă repede în genunea fără margini: puternic strigară   eroii văzînd nemaiîntîlnita arătare. dar sub tendonul de la călcîie avea o vînă plină de sînge:  pieliţa ei subţire străjuia drumul spre viaţă sau spre moarte. De pe punte ea înduplecă şi chemă Zeiţele  5  ii<!  Morţii. Tot trupul şi mădularele sale  erau din aramă şi nu puteau fi vătămate. asemenea  cornului lunii. eroii au ţinut corabia la adăpost de stîncile aruncate asupra lor. atunci vîntul îi părăsi. chinuiţi nu numai de sete. despicată în două. care întrece în întindere toate insulele din  largul mării. supunîndu­l voinţei mele!"  Aşa grăi ea; ajutaţi de vîsle. iar calul îşi  ridică cu semeţie cerbicea şi­l ascultă. Dis­de­  dimineaţă înaintară cu pînzele umflate de adierea Zefirului. Dintr­o dată Zefirul încetă să mai adie şi se stîrni suflarea  furtunosului vînt de miazănoapte iar tăria lui le umplu inimile de bucurie. spre  a o călăuzi în timp ce păşea printre băncile vîslaşilor. ca să fie paznicul  insulei şi picioarele lui de aramă făceau ocolul Cretei de trei ori pe zi. Căutaţi să feriţi corabia din calea stîn­cilor aruncate de el. singurul care mai dăinuia din neamul  98  oamenilor de aramă 97 ce se trăgeau din frasini. chiar dacă trupul său este cu totul şi cu totul de aramă. Trupul său. care smulgea zdravene bucăţi de stîncă.  duşmănoşii ochi ai Medeii fermecara privirile  Părinte Zeus. Eroii strînseră pînzele şi culcară înaltul catarg. La fel ca atunci cînd un bărbat îşi mînă sirepul iute în incinta  largă a hipodromului.îndeplineşte dorinţa noastră de a ne întoarce acasă!"  în timp ce se ruga astfel. plecînd din codru. căci socot că sînt singura în stare să­l răpun  pe bărbatul acela. venind vaMrtfj.  £1 cade totuşi pîn­la urmă în glie — astfel uriaşul . Lovea  suprafaţa apei cu vîrfurile cozii ale cărei capete se despărţeau. Argonauţii păstrau distanţa dintre mal şi corabie cu ajutorul vîslelor. tăie beregata mioarei şi de la pupă o aruncă în valuri.  gp  "  p  ­tesc  asupra celgrvij: Irrrplorîndu­le în genunchi. se întindea o lungă coadă de chit. apoi şi în ziua şi noaptea următoare. ci şi de oboseală. rămînînd aplecaţi peste lustruitele lor  vîsle o noapte şi o zi întreagă. oricine ar fi el. însă uriaşul de aramă Talos 97 . deoarece eroii au fost siliţi să zăbovească aici o zi întreagă. ca să oprească eroii să  pătrundă­n port. şi Talos s­a  lăsat învins De mare furie­a Medeei dibace­n vrăji; tot prăvălind Greoaie stînci. El era din rîndul bărbaţilor semizei. N­a putut rămîne Prea multă vreme în picioare pe ţărmu­n chip de promontoriu;  158  Aidoma cu pinul falnic crescut pe vîrful unui munte  Pe care tăietori de lemne. dar  mai jos de şolduri. urmărind  cu luare­aminte felul cum îşi va înfăptui Medeea surprinzătorul ei plan. căţelej^JujLaleJhji_H'ades7"care. de­o parte şi de alta. dînsâ se sui pe puntea de sus a prorei şi Iason o ţinea de mînă. dacă Medeea  n­ar fi vorbit aşa celor ce fugeau: ■jC „Daţi­mi ascultare. lăsîndu­i pradă  beznei nopţii. Zeitatea duse astfel corabia Argo pînă o împinse în marea pe care urma s­o străbată. Ci iată că din adîncuri  se ivi zeul. l­au lăsat  Crestat adînc de ascuţite securi; ci­n timpul nopţii trunchiul  A fost întîi clintit de vîntul duşman şi. fiind dăruit de Cronide Europei  . Copleşiţi de primejdia ce­i ameninţa şi  speriaţi din cale­afară. Stăpîniţi de dujiiil  lor rău. îi împiedică pe năieri să­şi lege parîmele de ţărm şi să­şi pună la adăpost  157  corabia în portul Dicteic. care se întindea  dincolo de acest pinten ieşit mult în afară. Ridicîn­du­şi în dreptul  obrajilor cutele vălului de purpură. semăna uimitor cu făptura nemuritorilor. ţinînd mlădioasa vietate de coama­i deasă şi­l zoreşte din răsputeri. în timp ce între fălcile sale zornăie zăbalele albite de spumă —  tot aşa prinse zeul cîrma scobitei corăbii Argo şi o călăuzi pînă la mare. de­a lungul spinării şi a şalelor. aşa cum se înfăţişa el aievea. atîta timp cît  nu­i înzestrat cu viaţă fără de moarte. El singur îşi zdreli călcîiul c­un stei tăios şi o licoare Ca plumbu­abia topit se scurse  din rană. dovadă a popasului făcut de corăbieri precum şi altare ridicate în  cinstea lui Poseidon şi Triton. Din depărtare îi întîmpina stîncoasa  insulă Carpathos 96 . Căci pînă şi din depărtare ne poate­atinge nenorocul! Deşi avea trup de aramă. aruncîndu­le spre  ei. simt cum în cuget nedumerirea nu­mi dă pace: Nu numai molima şi rana sînt cele care ne  doboară. De aici ei trebuiau să ajungă în Creta. din creştetul  capului.

 Argonauţii au coborît pe ţărmul Eginei  . fiu al Latonei şi din tărie ai descins Pe Stîncile Melantiene 10 ° ce zac înfipte în noian. doica pruncilor tăi şi nicidecum o fată muritoare. în  159  loc de libaţii. pe care vor locui mai tîrziu copiii copiilor tăi. feacienele fete din alaiul Medeei nu se mai  putură stăpîni şi izbucniră în.  Apoi s­a prăbuşit nevolnic c­un vuiet nemaiîntîlnit. pentru că zeul le­a arătat­o cînd se aflau la ananghie. Năierii nu­şi dădeau seama cîtuşi de puţin dacă rătăceau acum în mijlocul  Infernului sau pe întinderea apelor. şuguind atunci cînd aduc jertfe în cinstea lui Apollon Strălucitorul. au venit în Sparta. N­a fost un alt nemuritor. Plecînd repede de  105  acolo. aruncă stropi de apă pe cărbunii aprinşi. Curînd se ivi Aurora şi acolo.  zeii îl vor preschimba într­o insulă. înveseliţi de  faptul că se glumea pe socoteala lor. El se caia că se iubise cu o fecioară pe care o hrănise cu laptele lui. în amintirea acestui joc al Argonauţilor. Se făcea că  ţinea în braţe. ci el însuşi a venit la noi şi ţi  l­a întins ţie!"  Aşa i­a grăit Aisonide şi răspunsul nu i s­a părut fără noimă lui Euphemus care.  In timp ce. zicîn­  160  du­i Thera. De aceea pînă şi­n zilele noastre. încrezători în vremea frumoasă. cel ce ocroteşte Anaphe  — Arătata.  pentru ca vîslele să­i ducă degrabă dincolo de promontoriul Salmonid. îl podidiră lacrimile: făgădui solemn că­i va  aduce un număr de daruri minunate la Delfi. Dar pe cînd cutreierau întinsa  mare a Cretei. după numele său. Aici ei au orînduit numaidecît o întrecere mai presus de orice dojana şi anume: cine apucă să  ia apă şi  să se întoarcă la corabie cel dintîi. aproape de insula  Anaphe — Arătata; în lumina soarelui mă voi ivi după aceea. Euphemus îşi  103  aminti tocmai atunci de visul său din timpul nopţii. Se încinse pe loc un plăcut schimb de glume. rugîndu­l să­i mîntuiască şi. Năierii se zoreau din două pricini: nevoia de apă şi vîntul  favorabil. ei înălţară un  templu în cinstea Atenei Minoice. Aceştia au sălăşluit înainte vreme în Sintiana insulă Lemnos; goniţi din Lemnos  de bărbaţii tyrsenieni. Dar acestea s­au petrecut după ce a  pierit Euphemus. i­a înspăimîntat noaptea supranumită „Tenebroasă". groaznică noapte! Prin ea nu răzbea  nici o stea şi nici o rază de lună. Din noian a răsărit insula Calliste 104 . slăvindu­l pe vestitul fiu al Maiei  . încredinţează­mă fecioarelor nereide.  într­un crîng umbros. întrucît strălucirea lui le­a îngăduit să vadă unde se găseau  102  şi netedei insule i­au zis Anaphe — Arătata  —. ca  să ia apă. şi unii şi alţii  zeflemindu­se pe întrecute. de o dorinţă pătimaşă.  Astfel au izbutit eroii să­şi petreacă noaptea în Creta/ Şi cînd se arătă iarăşi Aurora."  Şi iată că privirile Argonauţilor desluşiră o insulă măruntă care face parte dintre Sporade. Dar The­ras. vestitul fiu al lui  Autesion. căci din cer se revărsa o beznă neagră şi din hăuri adînci se împrăştia  întunericul de nepătruns. îmbrăţişînd­o drăgăstos.A stat o vreme în picioare pe gleznele­i neobosite. Ci  aşezîndu­te pe una din cele două steiuri.  eroul le pricepu şi­i  zise :  „Dragul meu. aduseră apă proaspătă pe corabie. te­aşteaptă o glorie mare şi fără pereche! Dacă vei arunca în mare acest bulgăre de lut. i­a făcut să părăsească Sparta şi i­a dus în insula Calliste; căreia îi schimbă denumirea. grabnic Cu mîna dreaptă ridicat­ai deasupra arcul tău de aur  Iar el şi­a revărsat departe în jur. încîntat de această  prevestire. fiindcă Triton ţi­a  dat drept dar de ospeţie un boţ din glia libiana. Atunci Iason înălţă mîinile şi cu glas tare îl chemă pe  Phebus. hărăzită fiind nepoţilor tăi!"  El îşi aminti toate acestea şi le povesti întocmai lui Iason: chibzuind atunci la prezicerile lui Apollon. să­şi aibă acolo vetrele. picurînd asupra lui albi stropi de lapte şi iată că din  bulgărul acela mititel se întrupa o femeie cu înfăţişare de fecioară: cuprins.  cînd aceasta îi spuse următoarele vorbe blînde:  „Sînt fiica lui Triton. la Amyclai sau în Ortygia ". eroii au trasat sacra incintă a lui Apollon şi au înălţat un altar dătător de umbră  iar pe Phebus l­au supranumit Strălucitorul. femeile din insulă hărtuiesc  bărbaţii.  Puseră la cale datinele jertfei atît cît sînt în stare nişte oameni pe un ţărm pustiu; cînd văzură cum. fiii Mirmidonilor îşi pun pe umăr amfore pline şi aleargă . un zeiesc bulgăre de lut. a aruncat bulgărul în adîncul mării. căci Triton şi Libia  sînt părinţii mei. divina doică a  fiilor lui Euphemus. ca să sălăşluiesc în mare. în adîrxa­i mîhnire. fiind situată  101  în faţa insuliţei Hip­puris  : aici aruncară ancora şi coborîră pe ţărm. lîngă sîn. îşi desprindeau parîmele legate de ţărm. Eroii le răspunseră prin vorbe batjocoritoare. după ce lăsară în urma lor nenumăratele talazuri. deoarece înainte vreme la palatul lui Alcinou ele erau deprinse să  privească cum sînt înjunghiaţi mulţi juncani. rîs.  L­ai ascultat. sublima­i strălucire. întrucît nu  erau în stare să­şi dea seama încotro se duc. prietene. se  uni cu ea. aşa că lăsară pe seama mării grija întoarcerii lor acasă. după care se suiră pe punte.

 Pelias i­a poruncit ca. regele din  Orhomenos.  13  în original: întregulpămint al Achaiei — deci Grecia întreagă. s­a prăbuşit în marea care­i poartă numele: Hellespont (strîmtoarea  Dardanele de azi).  fiind numite  şi  Symplegade  (Izbitele). purtaţi spre victorie de paşii lor iuţi. pe  spinarea berbecului zburător.  3  Cyaneele (azi Urek­Iaki) sînt două stînci   din Bosforul tracic (în apropierea Constantinopolului). Zetes şi Calais) avînd parte de o prezentare mai amplă. anterioară celei miceniene. Areios şi  Leodocos; Heracle şi Hylas; Nauplius; Idmon; Pollux şi Castor; Lyn­ceus şi Idas; Peryclimenos; Amphidamas. după moartea lui Tiphys); Meleagru şi Laocoon; Ificlos (unchiul lui Meleagru) şi Palaimonios; Iphi­tos; Zetes  şi Călais; Acastos şi. nu am tradus versurile 23—227. ajuta femeile la naştere (una şi aceeaşi cu Lucina din mitologia romană).pe întrecute. zeiţa a luat înfăţişarea  unei bătrîne.  163  14  Aietes. în sfîrşit.  Heracle.  (^DEileithyia. cu ajutorul căreia Argo­nauţii au călătorit pînă în Colchida. an  de an. socotea Lîna de aur drept una din comorile sale de preţ şi era renumit pentru  cruzimea şi trufia Iui. eroul eponim al Minyenilor. Poseidon. fie de la adjectivul elin argos. a fugit de acasă împreună cu urgisitul ei frate. . Spre a  scăpa de primejdiosul său nepot. Iason a venit la unchiul său şi i­a cerut să­i cedeze tronul. ^AJsori^ţaţălJui^ Iason.  11  Minyas. nu numai Tesalia. regele Colchidei şi socrul lui Frixos.  ^^)Atît în orăşelul Claros din Ionia (coasta Anatoliană). Vor răsuna! Aici se­ncheie atît de gloriosul şir Al faptelor de vitejie: de cum aţi părăsit Egina.  Aici a fost construită corabia Argo. care a sedus­o pe   frumoasa nimfă Tyro. îşi trage numele fie de la  constructorul ei Argos.  12  Pagasai (azi Voios) — oraş şi port din extremitatea golfului Pagasetic.  9  Urmează lista tuturor celor 53 de participanţi la expediţia iniţiată şi condusă de Iason. ceilalţi eroi fiind originari din alte ţinuturi ale Greciei sau din insulele Arhipelagului egean. locuitorii oraşului beoţian purtînd numele fiului său Orhomenos. uşor. Eribotes şi Oileus; Canthos; Clytios şi Ifitos; Peleu şi Telamon; Butes şi Faleros;Tiphys;Phlias;Talaos. care a întemeiat  străvechiul centru al strălucitei civilizaţii minyene. revenind teferi acasă. fiica regelui din Elis. Cuprinsă de ameţeală. feciorii divinelor făpturi! Mai dulci Să pară cînturile mele cînd între oameni. Tihnit  106  107  lăsarăţi "Napoi Cecropia  şi Aulis  . Ca atare. pe povîrnişul muntelui Pelion. înainte de a­şi dobîndi tronul. sora lui Frixos. devenind mama lui Aison şi bunica lui Iason. ea s­a  căsătorit cu Cretheus. doar cîţiva dintre ei (Orfeu.  să ia parte la expediţia Argonauţilor. sînt simpli figuranţi şi nu  intervin ulterior în acţiunea poemului.  4  Corabia Argo. avînd sensul de iute. Poetul menţionează locul de baştină al fiecăruia. 484—760). Helle. inspirat de homericul „Catalog al corăbiilor" din Iliada (II. negru). Majoritatea eroilor din aşa­zisul  „Catalog al Argonauţilor". stînd dincoace de Eubeea. regiune din Asia Mică unde curge rîul Xanthos (în Troada). berbecul cu lînă de aur a fost  sacrificat. cultul lui Apollon era înfloritor. doar Iason este strănepot al lui  Minyas. aşa cum reiese din cuvîntarea prorocului Fineus de la începutul Cărţii a doua.  162  6  Anauros — fluviu din Magnezia (regiune orientală a Tesaliei) care se varsă în Golful Pagasetic. în legătură cu fuga lui Frixos de acasă vezi şi nota 73  de la  Cartea a doua. Spre a­l pune la încercare pe Iason.   Echion   şi   Aithalides; Coronos; Mopsos; Menoitios;  Eurytion.  19  Pelias interzisese fiului său Acast şi lui Argos.  Să­mi fiţi prielnici voi. cerîndu­i s­o treacă pe malul  celălalt.  6  Prin legendara Lină de aur se înţelege blana berbecului năzdrăvan cu ajutorul căruia Frixos. De­asemeni ţara locriană şi­  108  opuntienele  cetăţi; Voioşi aţi izbutit la urmă s­atingeţi ţărmul din Pagasai!  Note  Cartea întîi  ^JîIÎSSJajunsese regele oraşului tesalian Iolcos detronîndu­l pe fratele său după mamă. ordinea lor fiind următoarea: Orfeu;  Asterion; Poli­fem; Ificlos (unchiul lui Iason); Admet; Erytos. a reuşit să scape de uneltirile mamei sale vitrege ajungînd în Colchida.  (j^elasgii.  10  Patronimicul lui Iason. Aici. de circa zece versuri.  2  Pontul este   Marea  Neagră iar_j»ura ei — Strîmtoarea  Bosfor. fiica lui Zeus şi a Herei. în realitate. care îi înspăimîntau pe  navigatorii antici deoarece. Tiphys. regele Iolcosului.  străveche populaţie tesaliană izgonită sau asimilată de triburile greceşti migratoare. Crescut de  înţeleptul centaur Chiron.  7  Pelias era fiul zeului mării. Mai tîrziu. venerau în special pe zeiţa  Hera. Cepheus şi  Ancaeus (fiul lui Lycurg); Augeias; Asterion şi Amphion; Euphemus; Erginos şi Ancaeus (fiul lui Poseidon şi cîrmaciul  corăbiei Argo. constructorul corăbiei. curgînd prin preajma  Iolcosului — este pomenit şi de Hera la începutul Cărţii a treia. Argo a fost prima corabie care a reuşit să treacă printre Stîncile Cyanee în greaca  veche kyaneos înseamnă albastru închis. despărţit de Marea Egee prin peninsula Magnezia. Argos. fiul lui Aison. se izbeau între ele.  15  Gata să devină victimă a mamei sale vitrege. cît şi în insula Delos sau în Pytho (adică Delfi) existau celebre  sanctuare ale lui Apollon.  n  1^3 ^  Licia. fiul lui Arestor.  N­a trebuit în largul mării să­ntîmpinaţi nici un necaz Şi calea nu v­au aţinut­o vîntoasele. blana lui fiind păzită de un balaur ce nu adormea niciodată.  CJyîn original Embasios — Ocrotitorul celor ce se îmbarcă — epitet al lui Apollon. să­i aducă Lîna de aur din îndepărtata  Colchida. fiul lui Athamas. pentru a intra mai repede în acţiunea  propriu­zisă a poemului.

  înşirînd localităţi neimportante. li se spunea şi Thyade. El a revenit pe pămînt de cîteva ori» ultima  lui întrupare fiind Pitagora însuşi.  46  Pe mantia lui Iason.  28  Feciorii lui Aloeus sau Aloizii (în realitate fiii lui Poseidon şi ai Ifimediei. fiul lui Apollon şi al Cyrenei. au pus unul peste altul munţii Olymp.  23  Dublu epitet al lui Apollon: Aktios — Cel care îndrăgeşte ţărmurile. 305—320). în Cartea a IV­a. locuise cîndva în insula Cabirilor. care obişnuia să­şi înghită copiii. protectorii navigaţiei. dezlănţuitele însoţitoare ale lui Dionysos. mama tuturor zeilor. crainicul Argonauţilor. regele Traciei.21  Corabia Argo fusese făurită din copacii tăiaţi din codrii muntelui Pelion din   Magnezia  Tesaliei  (de­a lungul  Golfului  Thermaic). locuită de Dolioni. soţia lui Aloeus) sînt uriaşii Ottos şi Efialtes. Abydos etc.  30  Titanul Ophion şi oceanida Euryn6me au domnit asupra lumii înainte de cuplul Cronos—Rhea. nu au nici o legătură cu Argonauţii. zeul focului şi soţul Afroditei.  care au cutezat  164  l»  să se războiască cu zeii. popor de origine tracică. în timpul popasului făcut de  Argonauţi la Mariandyni (Cartea a doua. unde s­a născut Apollon.  22  Tegea — oraş din Arcadia. în Delos se afla un străvechi templu închinat lui  Apollon. nota 20). Chersones (azi  Peninsula Galli­poli). Boreas. era folosită înainte şi după jertfă.  43  în calitatea lui de crainic al lui Zeus şi inventator al elocinţei.  C^Admon. Denumind „poveşti" reîntrupările  lui Aithalides. Ca atare. fiul lui Iason şi al Hypsipylei. şi Embasios (v. 481 şi urm.  37  Tisaia Acra—promontoriu din Magnezia (Tesalia). denumită şi Cypris. descrisă în versurile 730—767.  27  Locul de baştină al trufaşului Idas şi al fratelui său Lynceus era oraşul Arene din Messenia. Hermes era şi zeul memoriei.  41  Sicinos face parte din grupul Sporadelor. Vîntul de miazănoapte. provine de la cuvîntul ortyx —prepeliţă. ele sînt numite căţelele  lui Hades. El va muri într­adevăr în Bithynia (ţinut din Asia Mică). regiune din sud­vestul  Peloponesului. artelor şi ştiinţelor. versurile 815—875). poetul nu­şi ascunde scepticismul faţă de pitagoreism. epitet al lui Apol­lon similar cu Embasios (v. sînt înfăţişate cîteva scene mitologice care. erau vechii locuitori ai insulei Lemnos.  60  Zeităţile din Samothrake erau misterioşii Cabiri.  39  Versurile 583—604. întrucît cuprind simple înşiruiri de localităţi geografice precum Imbros. care a părăsit  Attica. fiica lui Atlas. ci de fiul regelui atenian Codrus. învecinat cu Cyzicos. nu departe de Pagasai.  24  Apa lustrală. cea dintîi care a  adus jertfe zeului viţei de vie pe  muntele Parnas. unde a crescut şi  educat pe Iason. lîngă oraşul Ianina de azi. era consacrat  Cybelei.  47  Insula vulcanică Lemnos era reşedinţa favorită a lui Hefaistos. care locuia într­o peşteră din muntele Pelion.  31  Spre a­l feri de soţul ei Cronos.  29  Rege legendar al Messeniei. fusese învăţat de tatăl său să prezică viitorul observînd zborul păsărilor sau  cercetînd măruntaiele victimelor. Brontes şi Ste­ropes (Fulgerul. deoarece în Teogonia lui Hesiod lor le corespund Uranus şi Gaia. şi al muzei Calliope.  33  Pe malul rîului beoţian Ismenos se înălţa un templu închinat lui  Apollon.  53  Fluviul Aisepos se varsă în Marea Marmara. iar celălalt (fiul lui Poseidon) originar din insula Samos. vechiul nume al insulei Delos.  Aithalides.  165  46  Zeiţele morţii sînt Kerele. Ossa şi Pelion. Ca să ajungă pînă la cer. unde se află insula sau peninsula Cyzicos. provincie a Peloponesului. Leto s­a refugiat aici.  Odiseea. v. Preoţii de aici preziceau viitorul  ascultînd foşnetul stejarilor sacri.  55  Oceanida Philyra era mama înţeleptului centaur Chiron. Rhea l­a ascuns pe micul Zeus în peştera muntelui Diete  din Creta. v. lăsîn­du­l în grija nimfelor. 665. Precizarea este necesară. fiind în cele din urmă  înfrînţi şi prăvăliţi în Tartar (v.  ' 25 ^)rtygia.  36  Soţia lui Chiron era nimfa Chariclo. deoarece sînt doi Argonauţi cu numele de  Ancaeus: unul arcadian. în cinstea lor celebrîndu­se mistere.  52  Propontida este Marea Marmara. de origine tracică. fusese înzestrat de tatăl său cu darul de a nu uita nimic şi cu un suflet  nemuritor. divinităţi analoage cu Thanatos (Geniul Morţii).  66  Merops  Percosianul  (locuitor  al   oraşului  Percote   din  Troada) este menţionat şi de Homer în lliada (II. Asclepios şi Ahile. XVIII.  54  Nu este vorba de Neleu. 831). este menţionat de Homer în lliada (VII. De aici epitetul ei Itonia.  44  în original.  42  Menadelor. unde  apare Frixos şi berbecul năzdrăvan. Zeus l­a detronat ulterior pe tatăl său Cronos. destinată spălatului mîinilor. la rugămintea nimfei Tethis (lliada. XI. fratele geamăn al lui Pelias şi tatăl lui Nes­tor. Modelul acestei lungi descrieri este celebrul scut al  lui Ahile. 462). am omis din  traducerea  românească  versurile   730—774. confundată uneori cu Rhea. devenind întemeietorul oraşului  Milet din Ionia (Asia Mică).  49  Electra. nota 20).  67  Muntele Dindymos.  65  în original Ecbasios : Ocrotitorul celor ce debarcă.  40  Sintienii. zeul infernului. în amintirea nimfei Thyia. Trăsnetul şi Tunetul). potrivit unei legende pare­  se orfice. care aveau în insulă un sanctuar prosper în perioada  elenistică.).  32  Cel mai vechi oracol al grecilor antici a fost Dodona din Epir. cu excepţia uneia. înar­mîndu­se cu  fulgerele făurite de  ciclopii Uranieni: Argeş. pe care nu le­am tradus. făurit de Hefaistos.  48  Euneos. supranumit şi „"Zeul ce săgetează departe". . Potrivit  pitagoricilor.  34  Atena avea un templu în oraşul tesalian Iton. Spre a scăpa de  mîna geloasei Hera.  38  Orfeu era fiul lui Oiagru. prezintă primul popas şi drumul parcurs de Argonauţi pînă la insula Lemnos. preschimbată în prepeliţă.  51  Nu am tradus versurile 922—935.

 cu gura largă şi două mînere şi slujeau la amestecarea vinurilor tari cu cele slabe sau cu apă.  16  Fineus. zămislit de Glie (Gaia) şi de Tartar. La jocurile orînduite în cinstea răposatului Pelias au luat parte  cei mai vestiţi eroi greci.  4  '  Divinitate marină. Bebrycii s­au statornicit de timpuriu în nord­vestul Asiei Mici.  168  10  La Mariandyni. fiul lui Eurytos. Poli­fem însuşi a luat parte la lupta acestora cu centaurii. 404 şi urm. unde domnea Lycos.  77  Pasajul (1345—1356) omis din traducere se referă tot la soarta lui Polifem şi Heracle.  167  76  Chalybii locuiau în Pont (ţinut de lîngă Pontul Euxin) şi se ccupau cu prelucrarea fierului.  " Regele Micenei.  Dealtfel. Eriniile sau Furiile personificau mustrările conştiinţei vinovate. Oricine comitea o greşeală gravă.n. odată ajunsă la Iolcos.). animate de cele mai bune intenţii.  ia Fiicele lui Thaumas şi ale oceanidei Electra. . înşirînd numele Dolionilor răpuşi de Argonauţi. cu care se şi confunda. care ţinea mereu  o ramură în mînă şi cerea ajutor pînă ce obţinea purificarea. atrăgînd mînia  zeilor asupra rudelor sau cetăţii natale.  166  co Mysienii locuiau în vestul Asiei  Mici. părăsiţi în Mysia. Bebrycia. Ei sînt pomeniţi şi de Fineus în  Cartea a doua (versurile 375—376). aceştia au  adus pe muntele Dindymos o jertfă în cinstea Cybelei.  72  Graţie vrăjilor ei. vor poposi Argonauţii cînd vor sosi în Paflagonia. răpind hrana prorocului Fineus.  9  Eacizii sînt Telamon şi Peleu. pe care îl va pedepsi în numele lui Zeus. oraş în Laconia. în spiritul  învăţăturii lui Thales din Milet (624—546 î. eroul a  trebuit să se vîndă ca sclav Omphalei. Abia ulterior au căpătat chipul de păsări de pradă cu capete de femei. regele mirmidonilor. denumită la noi Rariţa sau Toiagul. regina Lidiei. Amphitryon. atleţii antici îşi înfăşurau mîinile pînâ la cot în curele tari. care au sporit faima eroului.  71  Fiul lui Eac.  14  în  original  Ikesios — Ocrotitorul  rugătorilor. s­a numit mai apoi Bithynia. trăind la poalele Pamasului. au dat  numele ţării Ciania (Mysia). fără o înfăţişare  precisă. Eurystheus.  66  Constelaţia Orion. l­a silit pe Heracle să împlinească cele douăsprezece munci. cel mai vechi trib pelasgic din Tesalia. fiica lui Boreas şi a Orithyiei şi sora lui Zetes şi Calais. Cartea a doua).  4  Soţul Ledei fiind Tyndar.  Cartea a doua  1  Originari din Tracia. care o sedusese pe Alcmena.  8  Iphitos. fiind la Homer (Odiseea. fiind protectorul  pescarilor şi al   scufundătorilor.  răpus de propriile sale fiice. i­au oprit pe Argonauţi să­şi continue călătoria. Pollux era fiul lui Zeus (Dios) şi al Ledei. Dar licoarea pe care le­a oferit­o Medeea nu mai avea virtuţi magice.  67  Dryopii. reuşind să­l facă  prizonier. el se simte direct vizat de provocarea lui Amycos.  5  Monstru uriaş cu o sută de capete. este Pollux.  feciorii  lui  Boreas. înălţat pe malurile lui. este Telamon. cei doi fii ai lui Eac. devenind rugător.  65  Heracle era fiul lui Zeus. 66.  Aripile negre cu solzi de aur cu care erau înzestrate picioarele lor îi ajutau să zboare (v.e.  70  Boreazii. care va   deveni tatăl lui Aias şi Teucer.). indignat de trufia şi lipsa de  ospitalitate a regelui. Corăbierii antici o socoteau  funestă  întrucît prevestea furtuni şi ploaie. 371; XX. jumătate peşte.  63  Aigaion sau Briareus. 77) personificări ale uraganelor sau vîrtejelor. Ocrotitorul Oaspeţilor. şi oraşul cu acelaşi nume (azi Chio). Iată pe scurt conţinutul versurilor 1070—1151. luase de soţie pe Cleopatra.  personificarea Vîntului  de  miazănoapte care sălăşluia în Tracia. prevăzute cu bucăţele de plumb sau  de aramă şi purtînd numele de cest.  63  Fluviul Cios.  6  Talaos.   regele Lacedemonei.  15  Genii ale răzbunării care pedepseau orice fărădelege.  Pentru a pune capăt furtunilor care. Typhoeus s­a războit cu Zeus. din pricina acestui asasinat. situat în preajma muntelui Arganthonios. Medeea.  64  Craterele erau vase mari. care l­a ajutat pe Zeus în lupta cu Titanii şi l­a salvat  atunci cînd Hera.  69  Promontoriul Posideion din Bithynia se numeşte azi Bos Burun. cîndva rege al Traciei. regele Argosului. l­a  întinerit pe socrul ei Aison şi a îndemnat pe fiicele lui Pelias să  încerce acelaşi lucru cu tatăl lor. trecînd direct la plecarea eroilor spre  Mysia. era exclus din societate şi trăia din mila semenilor.58  69  Versurile 1040—1049.  7  în timpul luptelor cu pumnii.  si Fluviul Rhyndacos despărţea Mysia de Frigia.  11  Fiul lui Zeus din Therapne. jumătate om.  73  Tenos este o insulă din arhipelagul Cicladelor.  12  Thynia era o parte a Bithyniei. luînd înfăţişarea soţului ei. care afirma că la obîrşia tuturor lucrurilor a stat apa. dar a fost învins în cele din urmă de Olympieni şi prăvălit sub muntele Aetna sau în Tartar. fiul lui  Agenor. a luat parte la expediţia Argonauţilor împreună cu fraţii săi Areios şi Leodocos.  epitetul   lui   Zeus.  2  Regele Bebrycilor este fiul oceanidei Melia şi al zeului mării Posei­don. erau genii înaripate care răpeau copiii sau sufletele  morţilor. a fost ucis mai tîrziu de către Heracle şi. care îi va  primi regeşte (v. le­am omis din traducerea românească. 241; XIV. erau Zetes şi Calais. duşmanii Bebrycilor. aşa că regele a murit. primul filozof grec.  Neînvins de nimeni în lupta cu pumnii. unde n­au dăinuit prea multă vreme. Harpiile (Răpitoarele). regele Oechaliei. I. vreme de 12 zile şi 12 nopţi. capitala lor fiind oraşul  Pergam. uriaşul cu o sută de braţe şi cincizeci de capete. lui Castor şi Pollux li se spunea şi Tyndarizi. printre care şi Boreazii. supranumit Genethlios — Zămislitorul. Poseidon şi Pallas Atena au vrut să­l înlănţuie (lliada.  68  Elatos făcea parte din străvechiul neam tesalian al lapiţilor.  Alungarea rugătorilor era o  impietate. episodul lui Fineus şi alungarea  Harpiilor de la începutul Cărţii a doua). Glaucus primise darul profeţiei de la tatăl său Poseidon.  3  Frate geamăn cu Castor. erau sălbatici şi puşi pe jafuri. asfinţeşte la sfîrşitul lunii octombrie. ţara lor. ambii purtînd denumirea de Dioscuri (Fiii lui Zcus). I. pe care nu le­am tradus  în româneşte.

 înfăţişează popasul Argonauţilor în insula Thynias. unde se afla templul Herei Imbrasia. Aea era totodată şi vechiul nume al Colchidei. fiul lui Actor. sora lui Aietes. oraş situat la apus de Atica.  48  Versurile 674—719. temutul fluviu din infern. pe ţărmul Mării Negre.  23  Printr­o  grotă a  Promontoriului   Acherusias  de  lîngă  Heraclea ar fi scos Heracle din infern Cerberul. pe care nu le­am tradus.  era tatăl lui  Frixos.  37  După afirmaţia aceluiaşi Herodot (I. fireşte.n. la vest de Chalybi. pe care Argonauţii le vor  evita.  43  Cei doisprezece zei de frunte ai Panteonului grec. 78). ţara Saspirilor (pe care Apollonios îi numeşte Sapiri) se întindea între Lacul  Meotis (Marea de Azov) şi  Colchida.  67  Parthenia era vechiul nume al insulei Samos.  31  Themiscyra (azi Therme).  41  Cetatea de scaun a lui Aietes.  20  Fluviul Rhebas de pe coasta bithyniană (azi Riwa). preîntîm­pinînd orice vărsare de sînge. Cîmpia Circeană îşi trăgea  numele fie de la oraşul Circeon. pe care nu le­am tradus.  50  Fluviu bithynian purtînd numele regelui Mariandynilor. unde dorea să­şi statornicească cultul. regele din Orhomenos. îndeplinind astfel  cea de a douăsprezecea muncă a sa. străbate Colchida.  169  26  27  Ursei Mari i se spunea şi Helice. Hesiod. Genes sau Genetos. menţionaţi şi de istoricul grec Herodot (Istorii. e un promontoriu.  Geograful grec Strabon (163 î. rodnică regiune subtropicală.  39  Cytaienii şi Amaranţii erau locuitorii oraşelor colchidiene Cyta (azi Cutaisi) şi Amarantos.  61  Sthenelos. patria Medeii. iar regele povesteşte cum l­a cunoscut pe Heracle. zăcînd fără răsuflare şi fără  glas vreme de nouă ani (v. — 19 e. pe malul căruia se înălţa un sanctuar al  lui Zeus Xenios {Ocrotitorul Oaspeţilor). deoarece anticii credeau că această constelaţie se învîrteşte în jurul Polului. în drum spre Teba.  58  Părăsind muntele Nysa din India. Teogonia. a poposit pe malul fluviului pafla­gonian   Callichorus.  40  Fluviul Fasis (azi Rion) curge prin Georgia occidentală.  34  Promontoriul Genetaios purta numele unui fluviu învecinat. 94; VII.  38  Colchidienii ocupau pe ţărmul estic al Mării Negre. nu poate fi vorba de Pelops. unde a fost rănit  de  o  săgeată. Toate fluviile care poartă numele de Acheron au o  legătură cu lumea subpămînteană.  Bazinul său inferior.  33  Tibarenii ocupau regiunea dintre Cilicia şi Armenia. situată  în   preajma  coastei bithy­niene.  21  în original Melaina = Cea neagră. 104; III.  Nemuritorul care jura strîmb pe Styx.  : 9  '  Halys (azi Kîzîl Irmak). vărsîndu­se tot în Marea Neagră.  22  Insuliţă din apropierea ţărmului  Bithyniei (azi Kirpeh).  47  Fluviu din Bithynia.  170  42  Nu am tradus versurile 449—528.  19  Strofade. şi se varsă în Marea Neagră la Poţi.  45  Colone. Megarienii au întemeiat cetatea Heraclea (azi Erekli) şi au denumit  Acheronul Soo­nautes — Salvarea   corăbierilor.  25  Enete fiind un oraş din Paflagonia. nota 3 de la Cartea întîi). plajă. străbate podişul uscat al Ankarei şi se varsă în Marea Neagră  printr­o deltă. situate la sud de Zakynthos. în parte navigabil. conţinînd episodul lui Paraibos. . Rîul Iris (azi Iekil Irmak) izvorăşte din Cappadocia. Denumirea de azi (Kara­burun — Capul Negru) este traducerea celei date de vechii  greci. şi jertfa închinată lui Apollon Matinalul.  35  Mossynecii (cei ce locuiesc în „mossyne") trăiau pe teritoriul dintre Erzerum şi ţărmul sudic al Mării Negre. la sud de Caucazul Mare.  24  Paflagonienii locuiau la apus de Bithynia (Asia Mică). fie de la Circe.  învecinîndu­se cu Media. era exclus din adunările zeilor. precum şi Byzerii. obscur personaj local.  60  Callichorus înseamnă în greaca' veche cor frumos iar Aulion —grotă. fiul lui Tantal. 793—806).  22). II.  58  în versurile 762—811. pe care l­au întrezărit în drumul lui spre Hyperboreeni. Dionysos. principalul fluviu al Asiei Mici.  28  Aigialos înseamnă în greaca veche ţărmul mării. colibă. care suflau pe acolo dinspre nord şi nord­vest în lunile de vară.  51  Lacul Anthemoesis se chema la fel ca şi fiica regelui Lycos. II. la sud de Cau­caz. locuiau aproape de  Trapezunt (azi Trabzon).  36  Macronii.n. trecea drept capitala  Amazoanelor.   celebrîndu­şi  aici   misterele.  56  Imbrasios — fluviu   din   Samos.  30  Pe malul fluviului Thermodon (azi Termak) din Cappadocia locuiau războinicele Amazoane.  46  Athamas. devenind strămoşii veneţilor din Galia cisalpină. oraş situat la gura fluviului Thermodon în partea apuseană a Pontului. cum au fost numite mai tîrziu Insulele   Plotai. ci de un altul. căreia poetul îi zice stincă.  52  Nisaia era portul Megarei. vv. un  teritoriu corespunzînd vestului Gruziei de azi.  44  Altă denumire a Stîncilor Cyanee (v. Bacchus a cutreierat întreaga lume şi.17  18  Două insuliţe din marea Ionică.  49  Fluviu frigian care străbate Bithynia şi se varsă în Marea Neagră. 104). adică Insulele întoarcerii.  59  Nyseanul fiu al lui Zeus este. Iason înfăţişează lui Lycos peripeţiile Argonauţilor.  32  Doias era un erou local.  5.  54  Erou  indigen  din  Heraclea.  oraşul său natal. a luat parte la expediţia lui Heracle împotriva Amazoanelor. între Halys şi  Thermodon.e.  55  Astypalaia era fiica lui Phoinix Agenoridul. deja cunoscute de  cititori. şi legenda originii Vînturilor  Etesiene (de la etos = an). Enetienii au emigrat în nordul  Italiei. unde fusese crescut de nimfe.) susţine că promontoriul Carambis din Paflagonia împarte Marea Neagră în  două bazine (Geografia. lîngă Marea Neagră.

 Sapirilor şi By­zerilor.  constructorul corăbiei Argo.  76  Versurile 1231—1245. Tema favorită a epi­gramiştilor  greci de mai tîrziu era Eros şi zarurile lui. în timpul liber!). pp. înşiră localităţile pe lîngă care au trecut Argonauţii pînă la insula Aretia.  11  Pleiadele.n.  2  Atelierul lui Hefaistos nu se mai află în cer ca în Iliada (XVIII.  3  Ixion.  în timp ce păştea turmele tatălui său şi adus în Olymp.  62  în   original  Neossoos — Salvatorul   corăbiilor. numele ei semăna cu cel al lui Eros. legat de o roată de foc. Chalybii. Ino i­a cumpărat pe soli şi aceştia au spus că ogoarele vor rodi din nou doar  după ce regelejîşijva jertfi copiii din prima căsătorie: pe Frixos şi Helle. era Muza poeziei erotice si  ca atare. 1971. în clipa cînd  erau duşi la altar. apare şi în America.  172  173  L  10  Acest obicei al „înmormîntării în copaci". Monede  cretane tîrzii îl înfăţişează pe  micul Zeus instalat deasupra orbitei lumii.  12  Localitate tracică din Calcidica. Pe Eros îl pasiona şi jocul cu mingea. des întîlnit la triburile australiene. nr. potrivit unei versiuni.  72  73  Nou epitet al lui Zeus: Fyxios = Ocrotitorul Fugarilor. dăruit de Hermes mamei lor Nephele.  figurînd şi în Imnul către Zeus al lui Callimachos  (pe care l­am tradus în anexa la Homer.  9  Ino a instigat pe femeile din Orhomenos să usuce boabele pregătite pentru însămînţare. . Pe un crater din secolul V î.  71  în original. unde el se fbate veşnic.e. Menoitios. potrivit unei legende. 369 şi urm. răsare la sfîrşitul lunii februarie şi anticii socoteau că prevestea  schimbarea'condiţiilor atmosferice. 101—106).  75  în aşa­zisul lac Serbonis.  67  Eurytos. a fost o insulă rătăcitoare. Hesiod şi Apollonios îi deosebesc. nu  Typhoeus care. p.  Poetul Anacreon (secolul VI î. a fost aspru pedepsit de Zeus  în infern. fiii lui Uranus şi ai Gaiei. eroul Iliadei. fiul lui. zeiţa se născuse în oraşul cipriot Pafos şi avea în  insula Cythera un sanctuar închinat ei. pe care nu le­am tradus. Iris. înainte de a deveni leagănul lui Apollon. Imnuri.  4  Epitet al Afroditei.  140. „Lyceum". 88). răsar la începutul lunii aprilie şi apun la  sfîrşitul lunii octombrie. ei au fost salvaţi de berbecul cu lîna de aur.  65  Aretias sau Insula lui  Ares  (azi Keresun). 665. spre a reînvia. Athamas a consultat oracolul din Delfi. Ino i­a mituit pe solii trimişi să consulte oracolul şi l­a convins pe soţul ei că zeii îi cer să­i sacrifice pe Frixos şi Helle. Genetaios etc.  6  Pentru jocul de arşice. deşi unii poeţi îi confundă. Thermo­don. regele Oechaliei. regele locrienilor.  64  Popoarele lăsate în urmă de Argonauţi în pasajul netradus sînt Amazoanele. fata lui Cadmos. nu trebuie confundat cu omonimul   său.  pomenite deja  171  de Fineus în vreme ce Boreazii au urmărit Harpiile: Carambis. era un arcaş iscusit. jucîndu­se cu un  cerc (fireşte. cu vulcani activi  precum Stromboli şi Vulcano. ţara Macronilor. alcătuind la nord de Sicilia arhipelagul italian al Liparelor.  69  Arcturus.  63  Versurile 936—1030. trec în revistă ultimele localităţi pe lîngă care au plutit Argonauţii înainte  de a sosi în Col­chida: insula Philyreida.  devenind paharnicul nemuritorilor în locul zeiţei Hebe. în realitate o mlaştină (azi balta Seba­ket­Barduil). Editura Minerva. fiica lui Zeus şi a Mnemosynei. care i­a dăruit alţi copii.  Cartea a treia  1  Erato. cea mai luminoasă stea din constelaţia Boarul. menţionat şi în Iliada (XXIII. Această doică divină apare abia în poezia alexandrină. regele cetăţii beoţiene Orhomenos. numită şi Cypris. a avut un fiu şi o fiică: pe Frixos şi  Helle. zace sub Aetna. fiul lui Arestor.n. zeul  iubirii. Şi Delos. iar Clytios. situată la răsărit de Delta Nilului. bazîndu­se pe credinţa că  sufletele morţilor rămîn acolo. mai tîrziu numit Pallene şi situat în peninsula formată  de Golful Thermaic.  8  Simbol al Universului sau al globului pămîntesc peste care va domni Zeus. Editura Albatros. care şi­a ucis socrul şi a încercat s­o necinstească pe Hera. Aici a avut loc bătălia dintre Giganţi. fiul lui Frixos. precedate  de un altul Epop­sios = Atotvăzătorul. au fost folosite oasele propriu­zise şi abia ulterior au apărut  zarurile cu patru feţe plate şi două rotunjite şi nemarcate. deoarece. şi nota 31  de la Cartea tntîi). rostit tot de Argos la începutul alocuţiunii sale.  „Biblioteca pentru toţi".  Din prima lui căsătorie cu Nephele (în greceşte Norul). pustiind ţinutul. cea mai bună aruncare (numită „a Afroditei") fiind de trei ori şase. şi Olym­pienii în frunte cu Zeus. viitorul tată al lui Patroclos. îi seamănă. 282).Printre  Argonauţi se mai afla un alt fiu al lui Actor.  7  Nimfa Adrasteia. împreună cu fraţii ei.  70  Argos. Tibarenii şi Mossynecii. Athamas.  68  A şasea muncă a lui Heracle a constat în alungarea păsărilor de pradă care se cuibăriseră în pădurile din preajma lacului  Stymfalis din Ar­cadia (de aici şi numele de Stymphalide). este tatăl lui Aiax cel Mare. pe care nu le­am tradus. nr. Văzîndu­şi cetatea ameninţată de  foamete.  13  Eidyia înseamnă în greaca veche Ştiutoarea.  66  Oileus.) susţinea că arşicele erau slăbiciunea şi bucuria lui Eros. a fost cufundat Typhaon. l­au crescut pe micul Zeus în peştera muntelui Ida din Creta (v. Nerămînînd credincios Nephelei. monstrul menţionat la nota 5. apare Ganymed. cele şapte fiice ale lui Atlas şi ale Pleionei preschimbate în constelaţie. 1972. ci  într­una din Insulele Eoliene (Hiera sau Lipara).  74  Typhaon nu e totuna cu Typhoeus. nelegiuitul rege al Lapiţilor.  5  Preafrumosul fiu al regelui troian Tros fusese răpit  de Zeus. Halys. lîngă oraşul macedonean Phlegra. două epitete consecutive ale lui Zeus: Xeinios şi 'Ikesios — Ocrotitorul Oaspeţilor  şi al Rugătorilor. v.e.) şi nici în Lemnos ca în Odiseea (VIII. război  mitic descris de poetul latin Claudian în Gigantomahia sa (poem pe care l­am tradus în Legende mitologice. Urînd pe copiii din prima că­  sătorie. Athamas s­a căsătorit cu Ino. 283). Cureţii. Becheirilor.

 Călăuza lui a fost o juncă pe care.  17  Eol. adică beoţian.  26  Epitet al Hecatei.  21  Oineus. Phaeton se numea fiul lui Helios şi al  nereidei Cly­mene. care nu trebuie confundat cu omonimul  său. Eolizii sînt aşadar urmaşii lui Eol. fiul titanului Iapetos şi tatăl lui Deu­calion.  33  Deşi etimologic Hecatomba înseamnă o sută de victime.  Aluzie la Aeaea.  19  Pătimaşa dragoste a Medeii pentru Iason este sugerată printr­o puzderie de Eroşi. titanidelor şi ciclopilor. fiul lui Boeotus. cu care a avut doi fii.  16  Zeul războinic Enyâlios a devenit supranumele sau   epitetul  lui Ares. este tatăl lui Meleagru. ci ichor.  39  Locuitorii oraşului Teba întemeiat de legendarul Cadmos şi  situat 1 îngă Orhomenos. v.  36  Personificarea zonei superioare a Cerului. fiul lui Ares şi părintele lui Tesalus. miraculoasa plantă cu­îeasă de Medeea purtînd numele lui. fiul regelui Agenor. el anunţă canicula aducătoare de molime care  seceră turmele. alt oraş beoţian străvechi. V. Aietes.  20  Fiica titanului Perses şi a Asteriei. care a cerut tatălui său sâ­i dăruiască pentru o zi  carul solar. strămoşul celor mai vechi locuitori ai provinciei  greceşti din vecinătatea Atticei şi Argolidei. vrăjitoarea  Medeea fiind preoteasa ei. răpită de Zeus. 184).  18  Sauromaţii sau sarmaţii locuiau între Don şi Volga. care l­a ajutat pe Theseu să scape din întortocheatele coridoare ale  Labirintului. fugind în Hellada împreună cu eroul grec. Ca şi  Circe.  42  Epitetul purtat de oraşul Teba este legat de numele lui Ogygus.  31  Parthenius (azi Chate­su sau Bartan) curge la hotarul dintre Bithynia şi Paflagonia.  44  Ţara oamenilor cu  „Feţe­arse"  (Aithiopes) — populaţie africană greu de localizat. dar versiunea adoptată de Apollonios a fost confirmată de un vas antic. şi preschimbată mai tîrziu în constelaţie.  34  Cînd Sirius sau Zorilă răsare concomitent cu soarele. Balaurul Aonian. Potrivit unei legende. regina Amazoanelor şi mama lui Hipolit. Iason  omite episodul părăsirii Ariadnei de către Theseu.  32  Fluviu cretan din apropierea oraşului Cnossos.a.  25  Tunică feminină lungă ale cărei margini erau prinse de umăr cu ajutorul   agrafelor. a avut la rîndul lui numeroşi copii  precum: Sisif. trebuia s­o urmeze pînă în locul în care ea se va opri de  la  sine. făurită de  Hefaistos. pluralizarea zeului iubirii fiind o  caracteristică a poeziei şi artei elenistice. Ariadna .  48  Crîngul de lingă oraşul beoţian Onchestos. din doi în doi ani.  43  Cadmos a întemeiat Teba cu ajutorul celor cinci supravieţuitori din rîndul războinicilor care au răsărit din dinţii balaurului. zeiţe care înspăimîntau muritorii prin înfăţişarea lor. părinţii titanilor. cu  care să se întoarcă în Itaca (Odiseea. vechiul nume al Beoţiei.  Pindar ş. Helios (Soarele) a avut patru copii: Circe.  15  Uscatul Tyrsenian sau Tyrrenian este Etruria (Toscana). consacrat lui Poseidon. folosit şi de Hesiod în Teogonia sa (v.  37  Patronimicul lui Prometeu. Vădit interesat. în realitate numărul boilor sau al animalelor sacrificate în cadrul  unei jertfe solemne putea fi şi mai mic.  47  Templul lui Poseidon de pe Promontoriul Tainaron din Laconia era vestit în Grecia antică. un străvechi erou sau rege din partea  locului. Calipso rosteşte şi ea acelaşi  jurămînt spre  a­I  174  convinge pe Ulise că nu­l înşeală cînd îi cere să facă o plută.  175  40  După moartea Antiopei. regele Etoliei. tatăl Hecatei. ea fiind singura copilă a lui Perses.  23  Gaia şi Uranus personificau Pămîntul şi Cerul. în templul lui Poseidon .  27  în vinele zeilor nu curge sînge. pentru a domni singură. este pomenit de Homer. căci acesta nu putea sluji ca argument pentru convingerea Medeii. care avea aici şi un templu. în realitate Monte Circeo de pe  coasta tireniană a  Italiei.  49  Insuliţă din Golful Argolidei.  Eter este   fiul Nopţii şi fratele Hemerei (Ziua). stăpînul vîn­turilor. Pasiphâe era vrăjitoare şi profetă.  ceilalţi pierind într­o luptă fratricidă. preschimbat în taur. Cretheus şi Salmoneus. vestita Phaedra. şi dusă în  Creta. Circe  fusese căsătorită cu regele lor. exista în istmul Corint un sanctuar al lui Poseidon şi în cinstea lui aveau loc. ci cu o altă fiică a lui  Minos. participanţi la războiul troian.  28  Şofranul care creştea lîngă peştera Coryciană (din muntele cilician Corycos) era vestit în antichitate.  22  Carul Afroditei era tras de porumbei. este Hecate. străjuia izvorul lui Ares şi era spaima ţinutului în  care a ajuns Cadmos. potrivit oracolului din Delfi. Athamas. 2* Vezi nota  66 de la Cartea Mii.  29  Brimo (Teribilă sau Mînioasă) — epitet al Hecatei şi Persephonei. regele Magneziei.  fiul lui Hellen. Ariadna a devenit soţia lui Dio­nysos care i­a dăruit o coroană de aur. insula Circei. Hyan­ţienii sînt autohtonii alungaţi de Cadmos cînd a întemeiat Teba. se datorează lui Aon. este fiica regelui cretan şi a Pasiphâei şi totodată verişoara Medeii. lîngă Marea de Azov. fiul lui Po­seidon. divinitate subpămînteană care ocroteşte magia.  41  Aonia. eroul care  a luat parte la expediţia Argonauţilor înainte de a deveni celebru  prin uciderea cumplitului mistreţ din Calydon. 216).  45  Unul dintre Giganţii răzvrătiţi şi învinşi de Olympieni la Phlegra.  35  împreună cu oceanida Perse. Pasiphâe şi Perses. Euripide susţinea că Mimas a fost fulgerat de Zeus  (Ion.   fiul  lui Hippotes. 426). mari  jocuri inter­hellenice cîntate chiar de Pindar în Istmicele sale. seva divină de care vorbeşte şi Homer în Iliada (V­ 340). plecat în căutarea surorii sale Europa.  unul dintre întemeietorii neamului hellenilor. păstrat la Berlin.  38  Vechiul nume al Tesaliei provine de la Haimon. Theseu s­a căsătorit nu cu'Ariadna. pe care îl otrăvise. adică în luna iulie. sora Latonei.14  Strălucitorul.  Părăsită de Theseu în insula Naxos. primită de Poseidon de la Apollon în schimbul oracolului din Delfi.  46  Din vremuri străvechi.  30  Prometeu făcea parte din rîndul titanilor. la sud de Sciţia. pe Acamas şi Demophoon.

 în care s­a prăvălit nechibzuitul Phaeton.  30  La bătrîneţe Cadmos a renunţat la tronul Tebei în favoarea nepotului său Penteu şi. referitor la ţara fertilizată de negrul mii al Nilului. care cobora noaptea din cer spre a­l săruta în somn. Cartea a  doua. părăsită de Theseu. se varsă în Noianul Caucazian  (Marea  Caspică). iar cel din sud Narex.  Graucenii  trăiau  pe  meleagurile  dunărene. fiicele lui Zeus şi ale Eurynomei. p. Despre semnele trecerii expediţiei Argonauţilor prin aceşti munţi vorbeşte şi Strabon în Geografia  sa (I. populaţie din Illyria meridională. întrucît Fasis se varsă în Marea Neagră.  176  Cartea a patra  1  Copilă a doi titani (Hyperion şi Theia) şi sora lui Helios şi Eos (Aurora) — Selene sau Mene.  este titanica  divinitate a Lunii. în dreptul braţului sudic. a fost consolată de Dionysos. unde locuiau şi Nestienii.  2  Munte din Caria (Asia Mică).  9  Vechiul nume al Arcadienilor.  33  Un alt fiu al lui Heracle. întruchipau graţia şi frumuseţea feminină.  10  Eeria (Cea neagră) —traducerea probabilă a cuvîntului egiptean Chemi. îşi trage numele de la pinii maritimi (în greceşte peuke)  ce­o acopereau.  16  Insula Peuke. nefiind confirmate de arheologi.  7  Prin ţara Pelasgilor poetul înţelege Tesalia. unde nespus de frumosul păstor En­dymion dormea mereu. 66)^  15  Anticii pomenesc şase braţe ale Deltei Istrului. ceea ce pare suficient pentru a explica denumirea primită de cetatea lui de scaun. şi a fost fulgerat de Zeus.  25  Vechiul nume al insulei Naxos din arhipelagul Cicladelor. Dealtfel. pe coasta de sud a Albaniei de azi.  19  Sindienii sau sinzii locuiau în peninsula Taman şi în preajma oraşului  Anapa. . Colchidienii sînt urmaşii soldaţilor pe care regele egiptean Sesostris (Senosret al III­lea din  dinastia a XII­a) i­ar fi lăsat în Colchida. s­a retras la Enchelei.  32  Tribul doric al Hylleenilor.   Cadmos şi Harmonia au fost metamorfozaţi în şerpi. spre a­i călăuzi pînă la gurile Thermodonului (v. De aici şi numele insulelor Electride. îndoliatele lui surori. unul dintre braţele sale vărsîndu­se în Pontul Euxin (Marea Neagră).  pe  malul  Mării  Negre.  21  Nici Cauliacos şi nici Anguros nu au putut fi localizate. citat în Cartea a doua (v. cînd nu s­a dovedit în stare să strunească armăsarii  înhămaţi la carul tatălui său Soarele. unde Ariadna.  fiul regelui  Mariandynilor. spre a rămîne veşnic tînăr.  28  Numele antic al Padului.  6  Araxes (azi Erask). cum o numeşte Apollonios. fiind  însoţitoarele lui Apollon. tatăl lui Alcinous. Afrodita   şi   Dionysos. Expediţiile lui Sesostris pe malul Mării Negre şi în Balcani ţin de domeniul  fanteziei. după ce preschimba Peninsula  Balcanică într­o insulă.  8  Tritoniană. epitetul primit de oraşul Aea se datorează unui fluviu local. care locuiau în inima Peloponesului. nota  50). purtîndu­şi apele spre Golful  Corintului.  29  Probabil Ombla. fluviu din Armenia. adică egipteană. Cele două insule ale Brygie­nilor sînt Cherso şi Ossero lîngă Rijeka. Aietes este nepotul  titanului Hyperion. au fost metamorfozate în  plopi iar lacrimile lor în chihlimbarul care în greceşte se numeşte elektron.  23  Populaţie tracică din nordul Illyriei.  51  Promontoriu din sud­vestul insulei Eubeea. pe care poetul o numeşte a Trinacriei (cum i se spunea cîndva Siciliei). Exista şi o Tebă beoţiană. lîngă Dubrovnic.  22  Marea   Adriatică.  3  Potrivit scoliastului antic. înainte de a muri.  24  Fluviu din Illyria. i­a însoţit pe  Argonauţi.  31  Keraunieni (de la keraunos care în greaca veche înseamnă fulger) — lanţ de munţi dintre Illyria şi Epir. 103—104). avut cu Deianeira. Istrul (Dunărea de azi) izvora din Munţii Rhipaei (Sciţia) şi. situată la gurile Dunării.  34  Regele Feacienilor. străbate Epirul şi Etolia. iar celălalt în Marea  Adriatică. care îşi trăgea numele  de  la  Hyllos.  fluviu a cărui străveche   denumire   grecească era   Triton.  26  Aglaia.  20  Probabil o cîmpie scitică. cel de la mjiloc numindu­se Kalos (Frumos).  6  Afirmaţie eronată. care se varsă în Marea Adriatică.  60  Oraş în Tesalia. se numea la fel.  14  Dascylos. împreună cu soţia lui Harmonia (fiica  Afroditei şi a lui Ares). care nu trebuie confundat cu omonimul său bithynian. bîntuiţi de furtuni  (azi Monte della chimera).din Calauria s­a sinucis oratorul Demostene. 2.  27  Locuitorii insulelor Apsyrtide (azi Cherso sau Crespe şi Lussino­Ossero) din nordul Mării Adriatice. devenind  regele lor după ce i­a ajutat să­şi învingă vecinii. se bifurca. Euphrosyne şi Thalia. De el  s­a îndrăgostit Luna.  4  Afluent al lui Fasis.  12  Potrivit unei legende străvechi.  177    17  18  Populaţie scitică din nordul Dunării. Titanos. 10). locuia în Illyria sau Dalmaţia de azi. Helia­dele.  11  După Herodot (II.  13  Acheloos (azi Aspropotamos) izvorăşte din Munţii Pindului.

 erau celebre  pentru corăbiile mici şi iuţi. necruţînd­o   nici  pe mama lor. oraş din Ahaia.  devenind ulterior sinonimul  acesteia.  68  în regiunea subpămînteană a Cîmpiilor Elizee nu ajungeau postum decît umbrele virtuoşilor. locuiau într­o insulă din preajma coastei  Amalfitane. excela în arta prorocirii.  42  Melite (azi Meleda) — una dintre insulele Liburniene. cu două stele principale — Castor şi Pollux —  dispuse paralel cu Calea Lactee. fiul Argonautului Butes şi al zeiţei. nota 28).  39  Insulele Ligustice (adică Ligurice) sau Stoichadele (azi  Hyeres) se află în Mediterana. supranumită Melaina şi Nigra (Neagră) — insulă de lîngă coastele Dalmaţiei — se numeşte azi  Curzola sau Korcula şi nu trebuie confundată cu Cercyra (Corfu). spre a fi soţia lui. ci  reînvia morţii.  53  Relieful muntos al insulei pe care latinii o numeau Ilva (azi Elba) explică prezenţa şisturilor. este mama lui   Asclepios sau Esculap.  178  a? Trib liburnian.  62  Fiica lui Deo (vechiul nume al Demetrei) este Persefona. După o altă versiune. iar  locuitorii culegeau fără trudă roadele pămîntului. VII. primul vărsîndu­  se în Marea Mediterana. Homer.  46  Hyperboreenii trăiau într­o ţară situată în extremitatea nordică a Europei şi Asiei. a zămislit o serie de făpturi monstruoase precum  Gorgonele şi Graiele (Bătrîne cu un singur ochi şi un singur dinte). a fost răpită   de  Poseidon din Phlius.  60  Tot aşa a încercat Demetra să­l facă nemuritor pe Demophon.  47  Coronis. Dioscurii au fost preschimbaţi în constelaţia Gemenii.  45  Heliadele. Apollon s­a exilat la Hyperboreenii  fideli   dintotdeauna   cultului   său.  180 . Eridanus (Padul) izvorăşte din Alpii Cotici şi se varsă în Marea Adriatică prin cele şase braţe ale deltei sale  întinse şi fireşte că nu se poate vorbi de o confluenţă a lui cu Ronul. i­a făcut pe antici să creadă că era vorba de unul şi acelaşi fluviu cu obîrşie mitică în tainicele ţinuturi  de miazănoapte.  40  Cele 40 de insule din Marea Adriatică. unde soarele nu apunea niciodată. aşezate lîngă coastele Li­burniei (provincia dintre Istria şi Dalmaţia). fiicele Terpsichorei. Ausonia.  44  Probabil   Nymphaeum — portul   Issei   liburniene   (v.  38  Primii locuitori ai Campaniei au fost ausonii. Issa este Lissa de azi.35  36  Insula Scheria sau Corcyra (azi Corfu). împreună cu sora lui Ceto. Dyskelados — Buşi iar Pityeia — Melisello.  179  I  50  Probabil Munţii Hercinici (azi Munţii Pădurea Neagră. supranumită şi Erycina. Tyndarizii sînt invocaţi ca ocrotitori ai corăbiilor  surprinse de furtună.  51  Ligyenii sînt Ligurii din Galia Cisalpină (sau Ligii — populaţie din Germania antică). dezvăluindu­i primejdia ce rezida în unirea lui cu Thetis. cum afirmă  Apollonios.  54  Azi Portoferraio. Din ea mai dăinuie Pădurea Neagră  şi codrii Munţilor Harz şi Metalici (Erzgebirge). surorile lui Phaeton (v.  64  Cel mai înalt munte din vestul Siciliei. Aici un grup de insule se numesc şi azi Sirenuse. care meşteriseră trăsnetul divin.  ' 59  Divinitatea marină preolympiană care. dar curg în direcţii opuse. termen creat de poeţii alexandrini. 244) locuia în  insuliţa Ogygia. Bistonia era o parte a Traciei. pe care a transmis­o lui  Apollon. scoţînd un strigăt (V. Muza dansului.  53  După moartea lor. fie de Eryx. Faptul că au izvoare apropiate. într­un imn atribuit lui Homer (XXXIII). acoperind aproape toată Germania de altădată. Xenofan şi Empe­docle.  personificarea  ordinii  naturale  şi  a  dreptăţii divine. şi silită să locuiască în insula ce­i poartă numele.  nota   40). sînt navigabile şi fiecare este  prevăzut cu cîte o deltă. Cercyra. făurite de locuitorii lor. Imnuri. pe care a răpit­o Pluton şi a dus­o în infern. care a poposit aici în drum  spre Cartagina. Hercynia se numea şi uriaşa pădure  care se întindea de la Rin pînă în Boemia.  41  Cercyra sau Corcyra. denumea o parte a Italiei. la est de Marsilia.  14—15). iar al doilea în Marea Nordului. ceea ce i­a atras mînia lui Zeus. şi era sfătuitoarea lui Zeus.  63  Tracică. Imnul către  Demetra din voi. ajutoarele lui Hefaistos. care a surprins­o în timpul magicei sale îndeletniciri. unde Afrodita avea un templu întemeiat fie de Eneas.  48  Şi Rhodanus (Ronul) şi Rhenus (Rinul) izvorăsc din Alpii Lepon­tini (Elveţia).  43  Insulă din Marea Ionică.  55  Vezi nota 15 de la Cartea a treia. Homerica nimfă Calypso (Odiseea.  56  Apollonios resimte influenţa lui Anaximandru. a cărui deltă are trei şi nu şapte braţe. pp. care nu numai că ştia să vindece bolile. fiica fluviului beo­ţian Asopus. situată în faţa Epirului. graniţelor şi a minelor de fier. nota 13). din oraşul tesalian Lacereia. fiica regelui teban Creon. După ce a pierit fulgerat de acesta.  57  Titanida  Themis. Apollon s­a răzbunat omorînd pe ciclopii  făurari. gustînd pacea şi fericirea edenică.  Hera luase minţile lui Heracle care şi­a ucis copiii avuţi împreună cu Megara.  61  Sirenele. Certîndu­se cu tatăl său.  49  Noianul Sardonian (al Sardiniei) este Marea Mediterana. fiul regelui din Eleusis şi al Metanirei. Scylla este progenitura lui Typhaon  şi a Echidnei. şi ale lui Acheloos (v. de unde izvorăşte Dunărea). principal oraş al Elbei. dar a fost la fel  împiedicată de mama pruncului.

 şi­a alungat copila care fusese sedusă de Zeus. fiindcă o găzduise pe Danae. dâruindu­i pe Talos.  menţionaţi şi de Homer în Iliada ca asediatori ai Calydonului. Mai tîrziu el a  căsătorit­o cu regele insulei.  80  Oraş şi port al  Epirului. a fost descrisă de Hesiod în Teogonia (vv.  101  Hippuris. regele insulei Seriphos. vorbeşte Hesiod în mitul vîrstelor din  poemul Munci şi zile (v.  Cureţii. care a despărţit­o de fiii ei. pe care Homer îl numeşte „schiloditor de oameni" (Odiseea.65  66  Promontoriu sicilian. rege din Epir.  77  Urmaşi ai regelui dorian Bacchis. unde Apollon avea un templu. numit mai apoi Delfi. asigurînd conducerea cetăţii pînă în  657 î.  94  Polydectes. copila lui Aristeu şi  doica lui Dionysos. de lynx. De aici au emigrat Mirmidonii în Ftia (Tesalia). trimise de Zeus. Lampetia este pomenită şi de Homer (Odiseea. între Epir şi Acarnania. ţinînd­o  prizonieră.  Antiope a fost persecutată de unchiul ei Lycus.   84 şi XXI..  81  Protectorul   turmelor — epitetul   zeului   Apollon. ca să păzească insula. capitala locrienilor epicnemidieni.  86  Syrta Mare (azi Sidra din Cirenaica) şi  Syrta   Mică  (azi  Gabes din Tunisia) sînt două golfuri ale Mediteranei situate  între Egipt şi Car­tagina. A fost soţul Autonoei şi ginerele lui Cadmos.  XII.  78  Anticul nume al Corintului. cînd au fost alungaţi de tiranul  Kypselos.  64  Insule situate la vărsarea fluviului Acheloos în Marea Egee. care i­a uzurpat tronul. Ea a fost eliberată şi  răzbunată de Amphion şi Zethus.  72  Echetos. ca şi Anaphe (Arătata).  69  în original Drepane (Secera). pe coasta Libiei (Africa). unde a sălăşluit mai întîi Macris.  los Hermes (v.). spunîndu­i că­i va reda lumina  ochilor cînd acestea vor fi măcinate aidoma boabelor de grîu. Zeus s­a preschimbat într­o ploaie de aur şi din  iubirea lui cu Danae s­a născut Perseu. locuiau pe ţărmul oceanului sau  la  poalele  muntelui  ce  purta  numele tatălui lor. Locuitorii săi l­au părăsit  spre a se stabili lingă templul lui Apollon.  181  82  Locuitorii oraşului Ambracia (azi Arta). au fost  alungaţi în Acarnania.  paznicul   merelor de aur  din Grădina Hesperidelor care aparţineau Herei. unde ea îi dăruise trei fii. sînt insuliţe din imediata vecinătate a Therei.  70  Nycteus. îşi datora celebritatea privirii sale  pătrunzătoare. Hymeneus era zeul căsătoriei.  105  Insulă din faţa peninsulei Atica.  74  Abantizii treceau drept cei mai vechi locuitori ai insulei Eubeea.  93  Străvechiul  zeu tămăduitor  Pean   a devenit ulterior  epitetul lui Apollon şi Asclepios.  96  Insula Scarpanto dintre  Rhodos şi Creta. 142  şi urm. legendarul protector al  peninsulei. lîngă canalul Eurip.e. Golful cu acelaşi nume se află în Marea Ionică. Nimfa Melite era mama lui Hyllos.  92  Strămoşul   Garamanţilor.  87  Pactolos — rîu în Libia cu nisip aurifer. regele Argosului. emigrînd în diverse locuri din Grecia.  76  Cîntec nupţial intonat atunci cînd mireasa era condusă la mirele ei.  106  Străvechiul nume al Atticii.  98  Preschimbat în taur. pe care îl slujea Perseu. Şi­a silit apoi fata să învirtească moara în care pusese grăunţe de aramă.  73  Aristeu. Africa  de nord  şi  Italia.  89  Balaur cu o sută de capete.  75  Munte din Corcyra (Corfu).  107  Oraş pe malul golfului cu acelaşi nume.  în  original Planctai petrai — Steiurile rătăcitoare — probabil   Insulele Lipare cu vulcanii lor activi. regele cetăţii Teba.  375).  108  în Opus. 403) şi­a orbit  singura lui  copilă. Bacchiazii făceau parte din aristocraţia corintiană. rod al iubirii sale cu Heracle.  95  Străvechiul nume al Peloponesului.  79  Locuitorii Amanţiei de pe coasta Illyriei.  91  Epitetul lui Apollon. fiul lui Afareus. îngrijind vestita­i grădină. purtat de un erou local. Culegerea acestor  mere a fost cea de a unsprezecea muncă a lui Heracle.  71  Deoarece Acrisios. fusese un oraş întemeiat pe Parnas de supravieţuitorii potopului.  97  Despre neamul oamenilor de   aramă.  182  100  Două stînci de lîngă insula Thera (Santorini). adică Insula lui Pelops. la Pytho. fiind socotit  şi protectorul păstorilor. devenind mama lui Amphion şi Zethus. mama lui. cu  deschidere spre Adriatica. s­au născut Argonautul Menoitios   şi   Patroclos. Amîndouă Syrtele erau temute de coră­bierii din antichitate din pricină că  erau puţin adînci şi bîntuite de puternice furtuni dinspre miazănoapte. fiicele lui Atlas. situat lîngă muntele Eryx. schilodit şi el de  răzbunătorul tată. Zeus o răpise pe Europa din Fenicia şi o adusese în Creta. Hesperidele.  90  Lynceus. pentru că avusese de­a face cu un oarecare Aichmodikos. . care desparte Atica de insula Eubeea. şi tatăl Atrizilor. fiul lui Apollon şi al nimfei Cyrene. şi­şi  datorează apariţia unui  vulcan submarin.  154—198). Acrisios şi­a închis copila şi nepotul bastard într­un cufăr.n.  67  Aliaj de aramă şi zinc. lăsîndu­i pradă valurilor  mării.  4  i°  Calliste „Cea mai frumoasă" (azi insula Santorini) s­a numit ulterior Thera.  83  Trib etolian din preajma cetăţii Pleuron.  "a în original Anaphe (cuvînt pe care l­am redat şi m româneşte).  XVIII.  99  Oraş din Laconia. pe Metope sau Amphissa. i­a deprins pe oameni să crească albinele şi să cultive viţa de vie. îşi ţinea fiica zăvorită într­un turn.  88  Pe malul lacului Triton din Libia s­a născut zeiţa Atena. 86  Pelopones.  68  Scena mutilării lui Uranus de către fiul său Cronos. Lycoreia. dintre care n­a supravieţuit decît Talos. fiind situată la sud­est de Pelopones. şi nota 43 de la Cartea întii) era călăuza viselor prevestitoare. populaţie a Libiei situată  în   regiunea Zab şi în Sahara.

................  49  CARTEA A TREIA  .......Cuprins  s  BtiUOTECA  FILOLOGIE  ­l9J&  PREFAŢĂ.  162  ­  1  (5  %­ .....................  117  NOTE........  21  CARTEA A DOUA   .  77  CARTEA A PATRA.  18  CARTEA ÎNTÎI...................................  5  BIBLIOGRAFIE.............

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful