II.

CURENTE DE GÂNDIRE ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE Literatura românească de specialitate se află încă în aşteptarea unei lucrări cuprinzătoare de prezentare şi valorizare a curentelor de gândire în domeniul relaţiilor internaţionale, lipsă parţial suplinită prin traduceri1. Prezentăm aici o sinteză bazată pe aceste traduceri. Realismul Realiştii pornesc de la premisa că mediul relaţiilor internaţionale este anarhic, atâta timp câ nu funcţionează un guvern mondial. Chiar dacă funcţionează, în mod formal, egalitatea drepturilor şi obligaţiilor statelor, statele mai puternice reuşesc să-şi impună în mai mare măsură interesele. Astfel, determinantă pentru structurarea relaţiilor internaţionale este politica de putere („power politics”). Schimbările în mediul internaţional sunt provocate de schimbarea raporturilor de putere. Temele principale ale realismului sunt:  Care sunt sursele principale ale stabilităţii şi instabilităţii în sistemul internaţional?  Care este echilibrul de putere real şi dezirabil între state?  Cum ar trebuie să se comporte marile puteri unele faţă de altele, şi faţă de statele mai slabe?  Care sunt sursele şi dinamica schimbărilor contemporane în echilibrul de putere? Răspunsurile oferite de către analiştii realişti ai sistemului internaţional sunt diferite, uneori fundamental opuse. Este relevant pentru diversitatea teoriilor realiste, faptul că între realişti identificăm adepţi ai unor forme diferite ale echilibrului de putere – unipolar, bipolar sau multipolar. Autori şi lucrări de referinţă:  Raymond Aron, Paix et guerre: - Relaţiile interne diferă fundamental de cele internaţionale; relaţiile internaţionale se desfăşoară permanent în ameninţarea sau în pregătirea războiului; relaţiile internaţionale sunt „relaţii între unităţi politice care pretind fiecare dreptul de a-şi face singure dreptate şi de a fi singurul arbitru în privinţa deciziei de a lupta sau de a nu lupta”; - Obiectivele de politică externă ale unui stat sunt securitatea, puterea, gloria, ideile; - Statele se influenţează unele pe altele în funcţie de: caracteristicile epocii istorice; constrângerile materiale ale spaţiului (geografia), populaţiei (demografia) şi resurselor (economia); factorii morali, ce decurg din felul specific al statului respectiv de a fi şi de se comporta.  Robert Gilpin, War and change in World Politics, conturează un model al schimbării în sistemul internaţional: 1. Un sistem internaţional este stabil (adică în echilibru) dacă nici un stat nu consideră că schimbarea sistemului este profitabilă; 2. Un stat va încerca să schimbe sistemul internaţional dacă beneficiile aşteptate depăşesc costurile presupuse;

1

Referiri, pe larg, la Griffiths, Martin, Relaţii internaţionale. Şcoli, curente, gânditori, Bucureşti, 2003; Guzzinni, Stefano, Realism şi relaţii internaţionale, Institutul European, Iaşi, 2000; Lupu, Corvin, Noţiuni de teoria relaţiilor internaţionale, Sibiu, 2002; coord. Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu, Manual de relaţii internaţionale, Polirom, Iaşi, 2006; Mearsheimer, John J., Tragedia politicii de forţă, Antet, Bucureşti, f.a.; Puşcaş, Vasile, Relaţii internaţionale contemporane. Note de curs, Editura Sincron, 1999; Waltz, Kenneth, Omul, statul şi războiul, Institutul European, Iaşi, 2001; Wight, Martin, Politica de putere, Bucureşti, 1998

În epocă. dezarmarea şi Organizaţia Naţiunilor Unite nu sunt soluţii serioase pentru păstrarea echilibrului internaţional şi evitarea războiului. 2. descurajându-l. Liberalismul Liberalismul pune libertatea individului în calitate de valoare supremă şi în relaţiile internaţionale. 3. statele puternice fac alianţe.O structură bipolară este mult mai stabilă decât una multipolară. Eşecul Societăţii Naţiunilor şi cel de-al doilea război mondial au marginalizat liberalismul pentru o bună perioadă de timp. Liberalismul republican. sistemul se va schimba şi se va stabili un nou echilibru care va reflecta redistribuţia puterii. Dacă pe plan intern. .În bipolaritate. Theory of International Politics: .Dreptul internaţional. care prin definiţie sunt instabile. costurile economice de menţinere a statu-quo-ului tind să crească mai repede decât capacitatea economică de a susţine statu-quo-ul. Politics among Nations: . Autori şi lucrări de referinţă:  Francis Fukuyama. Un stat va căuta să schimbe sistemul internaţional prin expansiune teritorială. şi promovând mai reţinut interesele elitelor economice şi militare. deopotrivă la nivelul organizaţiilor şi practicilor.  Hans Morgenthau. sprijină propagarea democraţiei în rândul statelor. niciodată lumea internaţională nu a fost dominată de mai mult de opt state puternice. expresia practică sumpremă a acesteia fiind Societatea Naţiunilor a lui Wilson. adversarii liberalismului etichetau pe autorii liberali drept „idealişti”. Liberalismul regulator. The End of History and the Last Man (1992): . Premisa ar fi ca democraţiile sunt mai paşnice decât regimurile tiranice. . odată cu aparenta victorie a „democraţiei liberale” în plan global. Dacă dezechilibrul din sistemul internaţional nu este soluţionat. . Conform analizelor lui Robert Keohane. Abia după prăbuşirea comunismului şi a sistemului bipolar.În cazul multipolarităţii. Odată ce se ajunge la un echilibru între costurile şi beneficiile unei viitoare schimbări (şi expansiunea este atinsă). politică şi economică până când costurile marginale ale unei viitoare schimbări sunt egale sau mai mari decât beneficiile aşteptate. şi va mări costurile războiului.Pentru fiecare dintre cele trei tipuri de politică. de nevoia de a respecta cerinţele economiei de piaţă şi normele de drept. astfel guvernele devenind mai responsabile faţă de cetăţeni. 4. .  Kenneth Waltz. metodele. interdependenţa economică între state va reduce stimulii pentru folosirea forţei. opinia publică. politicile potrivite pentru a le contracara. caută să promoveze domnia legii în relaţiile internaţionale. 5. imperialism sau politica prestigiului. O primă prioadă de afirmare a teoriilor liberale a fost cea interbelică (Norman Angell. promovează schimbul şi comerţul peste graniţele statelor. puterea statului trebuie limitată de răspunderea democratică faţă de proprii cetăţeni. se pot distinge trei tipuri de liberalism: 1. Alfred Zimmern).3. toate aceste convingeri trebuie transpuse în plan internaţional. teoriile liberale concurează serios pe cele realiste. iar statele dominante se bazează pe propriile puteri şi nu pe aliaţi. rezultând astfel şi o stabilitate în relaţiile dintre state.În istorie.Toate politicile internaţionale sunt subordonate unuia dintre cele trei obiective: echilibru de putere. Woodrow Wilson. Liberalismul comercial. sunt stabilite scopurile. . ameninţările sunt mai uşor de identificat.

democraţia liberală riscă totuşi să se fragmenteze. care cumulate pe ramuri constituie o „lege democratică internaţională”. şi nici un regim nu le poate încălca. regula: în 1940 erau 13 democraţii liberale. Autodeterminarea şi păstrarea valorilor democratice sunt priorităţi colective generale. crează un model de democraţie cosmopolită: 1. .. Astfel. Ca şi la nivelul societăţii. afirmă marxiştii. în acelaşi timp. O alternativă viabilă ar putea fi modelul japonez. În principiu. Toate grupurile şi asociaţiile cu interese internaţionale au anumite drepturi. deoarece nu există joc cu sumă nulă. . totuşi capitalismul s-a dovedit imbatabil. economia de piaţă liberă şi democraţia parlamentară devin. Acest principiu este compatibil cu democraţia. economice. false de altfel. Deşi de-a lungul timpului a suferit transformări şi adaptări la evoluţia evenimentelor. Există şi o contribuţie a continuatorilor lui Marx. 2. • Marx şi-a susţinut întreaga pledoarie plecând de la ideile. Structuralismul Cea de-a treia paradigmă în relaţiile internaţionale. care să opereze în producţia. Trebuie precizat de la început că Marx nu a redactat o teorie de sine-stătătoare a relaţiilor internaţionale. în categoria largă a abordării marxiste sunt incluse teoria imperialistă a lui Lenin. în 1960 – 37. şi dorinţa de recunoaştere a valorii noastre de către cei din jur. acest curent se bazează pe o serie de elemente rezultate din literatura marxistă. 5. . ce au înmulţit (ocolim în mod intenţionat cuvântul „îmbogăţit”) atât bagajul de idei cât şi curentele de abordare.Dacă creşterea economică poate fi promovată de diverse regimuri politice. libertatea politică şi egalitatea. Elaborarea şi asigurarea respectării legii este la latitudinea unor instanţe regionale şi internaţionale. Models of Democracy (1987). Ordinea globală constă în reţele de putere multiple şi suprapuse. în mediul internaţional a fost posibilă dezvoltarea unor state prin „exploatarea” altora. . rezultat al unei patimi exacerbate împotriva capitalismului. cu mici excepţii. sunt axate pe: • Un presupus caracter exclusiv social al relaţiilor de producţie. în 1990 – 62. teoria sistemului mondial a lui Wallerstein şi neogramscianismul. nu putem înţelege mediul internaţional dacă nu ne oprim asupra studierii capitalismului şi a originilor sale. 7. dar folosirea forţei rămâne o soluţie de ultimă instanţă în faţa acţiunilor tiranice pentru eradicarea legii democratice internaţionale. . Atunci când cineva a avut de câştigat. combinaţia democraţie liberală – capitalism s-a dovedit superioară oricărei alternative de sistem economico-politic.  David Held. democraţia liberală este singură care respectă valoarea şi demnitatea umană. . marxismul mai este denumit în literatura de specialitate şi structuralism. Tot corpusul de idei al structuralismului este o preluare şi o adaptare a fundamentelor cu pretenţie de universalism ce se regăsesc în opera lui Marx. ale caracterului conflictual al factorilor de producţie şi al acumulării prin furt. Peste tot trebuie să funcţioneze principiul justiţiei sociale. sociale şi politice. care combină o economie de succes cu legături sociale destul de puternice.În căutarea exagerată a egalităţii în detrimentul performanţei.În Europa de Sud. Anumite standarde sunt specificate pentru toate grupurile internaţionale.Între statele democratice războiul este tot mai rar în cursul istoriei. 3.La sfârşitul secolului al XX-lea. 4. la ora actuală. distribuţia şi exploatarea resurselor. Ideile centrale ale marxismului. 6. de aceea. Anerica Latină. relaţiile internaţionale sunt necoercitive. părţi din Asia şi Europa de Est. Relaţiile internaţionale se regăsesc în relaţiile sociale capitaliste şi.Sursa superiorităţii acesteia este capacitatea de a satisface trebuinţele primare ale naturii umane: dorinţa de a deţine bunuri materiale.

Imperialismul. prin emanciparea acestora pentru a îndepărta discrepanţele faţă de cei „cu sânge albastru”. Creşterea centrului. dar tot dăunătoare progresului. într-un sistem căruia autorului i se părea a fi o conspiraţie. Hegemonia se bazează. de argumentare ideologică şi politică. a unui grup de favorizaţi. prin urmare. a dezvoltat. o împărţire a lumii între capitalurile străine. care au avut acces la putere prin conflict militar şi apoi au dominat prin relaţii economice de schimb. schimbarea mediului social şi a celui internaţional nu trebuie să vină. stăpânirea instrumentarului economic şi discursul ceva mai puţin violent îndeamnă mai mult la meditaţie. autorul încearcă să găsească explicaţia. între care există relaţii de schimb inegale. clasa proprietarilor. Vinovatul este tot capitalul. s-a bazat pe exploatarea periferiei. De aceea. La ideile prezentate mai sus se adaugă şi cele ale lui Lenin. Există o anumită ciclicitate în deţinerea puterii de către o serie de puteri hegemonice. Aşa încât. ce acoperă în întregime toate oportunităţile. ele au deposedat naţiunile lumii de resurse. ce ţin de cultură. publicată în 1916. nu ar mai exista nici o cale paşnică pentru ca ţările mai slab dezvoltate să intre pe pieţele de desfacere. De aceea. un tip de relaţii comerciale „cosmopolite”. bazate pe liberul schimb între ţările bogate şi defavorabil celor sărace. Ea lansează ideea cercurilor concentrice de dezvoltare. susţin marxiştii. Având la bază ideile şi scrierile lui Antonio Gramsci. aşa cum sugera Marx. Multitudinea de date statistice şi istorice. pe expansiunea internaţională a unei clase. şi aici discursul devine vitriolat. este nevoie de o cifră de afaceri mai mare şi. Nu sunt importante relaţiile de producţie. prin forţă şi vărsare de sânge. teoria lui Cox încearcă să abordeze relaţiile dintre state nu din . Conflictele dintre naţiuni nu par a fi decât o reflecţie a unor lupte de acaparare a resurselor de către anumite clase sociale. cu explicaţii ce au drept sprijin sistemul noţional al economiei politice clasice şi neoclasice. a existenţei unui centru înaintat şi a unei periferii slab dezvoltate. Pentru aceasta. Cea mai reprezentativă lucrare este a lui Immanuel Wallerstein. ci prin accesul maselor la cultură şi educaţie. Soluţia o reprezintă o redivizare a lumii prin intermediul forţei. firmele au nevoie să se extindă în permanenţă în căutarea de noi pieţe de desfacere. pentru ca masa acestuia să rămână constantă. acesta se bazează pe determinarea non-economică a relaţiilor dintre oameni şi dintre state. reflectate în cea mai mare parte în cartea sa. stadiul cel mai dezvoltat al capitalismului. ideologie şi politică. Plecând de la inegalitatea dezvoltării dintre state. ce se sprijină pe puterea unor state. apelând la ideologie. al revoluţiei sau războiului. • Deoarece piaţa mondială este foarte importantă pentru desfacerea rezultatelor producţiei capitaliste. intitulată Sistemul economic mondial modern. vine să completeze actul cultural-educativ.altcineva a avut de pierdut. burghezia cum o numeşte Marx. Cartea este bine documentată din punct de vedere istoric şi statistic. în accepţiunea lui Cox. existând. El a dezvoltat studiile asupra puterii hegemonice. O seamă de reprezentanţi ai Şcolii Dependenţei au reiterat ideile marxiste într-o formă ceva mai moderată. îndeosebi în ţările sărace. ele recurg la strategii de „exploatare” a pieţelor. O opinie aparte în peisajul larg al marxismului o face gramscianismul. este nevoie de o revoluţie mondială care să repună în drept pe cei oropsiţi şi să răstoarne sistemul capitalist global. gândeşte Lenin. Bazându-şi acumularea pe forţă şi exploatare. De aceea. deoarece ele sunt doar o rezultantă a unor comportamente mai largi. • Capitalismul este un sistem bazat pe exploatare şi distribuirea inechitabilă a bogăţiei. afirmă autorul. al cărui purtător este corporaţia: date fiind ratele descrescătoare ale profitului. educaţie. Anii ’60 . Actul de convingere. • În spatele intereselor de stat se ascund interesele clasei capitaliste. Denumită şi teoria critică. Extensia gramscianismului la nivelul relaţiilor internaţionale a fost făcută de către Robert Cox. mai argumentată şi cu soluţii mai puţin violente. pentru a supravieţui.’70 au fost prolifici pentru gândirea neomarxistă. vinovate de înapoierea şi sărăcia unei mari părţi a globului sunt statele dezvoltate.

Din această perspectivă.  Din punct de vedere ideologic. care să respecte cele zece porunci biblice în organizarea ei internă şi în relaţiile dintre statele componente. dimpotrivă. naţionale şi internaţionale. Reprezentativ pentru acest curent este Michael Waltzer. regulile convieţuirii internaţionale trebuie căutate în Europa medievală. punk-ismul. de stimulare. şi nevoia de control. cruciadele şi războaiele misionare deveneau războaie drepte.  Soluţii pentru o ordine mondială mai dreaptă. Autori reprezentativi: John Burton. de securitate. care se bazează pe voinţa marilor puteri. . nici legile economice. ci sisteme structurale. al cărei rol în schimbarea sistemului capitalist este transnaţional. moralitatea şi dreptul internaţional întemeiat pe moralitate trebuie să stea la baza relaţiilor dintre state. că nu forţa.  Nu individul este vinovat pentru nevoile sale. Pentru creştinii europeni ai epocii. de multe având punct de plecare teoria marxistă. în care propune o „paradigmă legalistă” pe care ar trebui să o respecte toate statele. Richard Falk. de a se face înţeles. care a căutat să constituie o „republică creştină”. în virtutea moralei şi dreptului internaţional: 1. de a fi perceput ca actor raţional. de justiţie redistribuitivă. justificate prin doctrina creştină. cu lucrarea Just and Unjust Wars (1977).  Suveranitatea statului nu trebuie să devină un concept desuet. spre deosebire de realişti şi liberali. 2. drepturile de integritate teritorială şi suveranitate politică. această societate internaţională are legi care stabilesc drepturile membrilor ei – mai presus de orice.  Noile mişcări sociale (feminismul. care trebuie să plece de la studiul condiţiilor istorice în care a apărut capitalismul. Conflict: Resolution and Prevention (1990):  Frustrarea cauzată de nevoi este principala cauză a violenţei şi conflictului în lumea contemporană. Human Rights and State Sovereignity (1981):  Drepturile omului se pot dezvolta numai prin sprijinirea mişcărilor populare care se opun forţelor imperialiste reprezentate de Statele Unite ale Americii. rolul statelor în relaţiile internaţionale va trebui să crească. Teoriile radicale Autorii care se încadrează în acest curent de gândire constată că aplicarea realismului şi liberalismului în relaţiile internaţionale conduce la inegalităţi structurale între state şi regiuni lumii. de recunoaştere. ci a cauzelor care au condus la apariţia ordinii mondiale existente şi a identificării posibilităţilor de schimbare. Dimpotrivă. nu ar trebuie să guverneze lumea internaţională. socialismul este superior capitalismului prin intenţia de distribui bunăstarea în mod echitabil şi prin respectarea drepturilor omului. utilizarea în orice mod a forţei sau ameninţarea iminentă cu utilizarea forţei de un stat împotriva suveranităţii politice a altuia constituie agresiune şi reprezintă un act criminal. există o societate internaţională formată din state suverane. Ei caută soluţii pentru depăşirea inechităţilor sistemului capitalist global. 3. etc. Teoriile societăţii internaţionale Autorii care teoretizează societatea internaţională consideră. Câteva idei principiale comune ale radicalilor:  Nemulţumirea faţă de reformele sistemului internaţional.perspectiva rezolvării lor imediate.) nu se pot substitui clasei muncitoare revoluţionare.  Situaţiile conflictuale pot fi rezolvate doar prin satisfacerea a opt nevoi fundamentale ale părţilor antagoniste: nevoia de răspuns. sub autoritatea morală a Bisericii.

Teoreticieni ai statului (Anthony Giddens. cu perspective noi asupra structurii şi funcţionării relaţiilor internaţionale. feminismul vede în genul feminin motorul şi fundamentul economic al societăţii contemporane. a intervenţiei altor state într-un război civil. De aceea. şi propune o mobilizare a femeilor pentru implicare în viaţa internaţională şi pentru obţinerea de drepturi specifice. care se constituie în şcoli de gândire.4.  echilibrarea. În prezent. 5. ca o contraintervenţie. . Immanuel Wallerstein) şi teoreticieni ai naţiunii (Ernest Gellner ş. agresiunea justifică două tipuri de ripostă violentă: un război de autoapărare din partea victimei şi un război de aplicare a legii de către victimă sau de către alt membru al societăţii internaţionale. 6. Postmoderniştii analizează lumea contemporană ca rezultat al progresului tehnic. un atac militar împotriva unui stat independent este legitim din punct de vedere moral în următoarele situaţii:  susţinerea mişcărilor secesioniste care luptă pentru eliberare naţională. O categorie a postmodernismului. regula a cincea este cel mai pretabil a fi încălcată. Conform analizei lui Waltzer.) propun alte înţelegeri şi rezolvări ale problemelor internaţionale din alte perspective. care întregesc o varietate impresionantă de sisteme de idei puse la dispoziţia decidenţilor politici pe întreg mapamondul. avantajele tehnologice fiind o raţiune fundamentală pentru care actorii internaţionali cooperează sau concurează. după ce statul agresor a fost învins din punct de vedere militar. acesta poate fi şi pedepsit.a. al inovaţiilor tehnologice care creează şi un alt tip de conştiinţă socială. se conturează tot mai mult o diversitate de modele de analiză a relaţiilor internaţionale. numai agresiunea poate justifica războiul şi nimic altceva.  salvarea populaţiilor ameninţate cu înrobirea sau exterminarea.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful