ELEMENTE DE REZISTENTA MATERIALELOR

1

INTRODUCERE IN REZISTENTA MATERIALELOR

1. REZISTENTA MATERIALELOR. OBIECTUL STUDIULUI Perechea de valori efort unitar-deformaţie specifică (constituind - în forma sa cea mai elementară - răspunsul stucturii pe o anumită treaptă a solicitării) reprezintă coordonatele unui punct aflat pe diagrama caracteristică a materialului din care este acătuită structura (fig.1.1.)

Fig.1.1. In raport cu desfăşurarea complexă a diagramei caracteristice, poziţia punctului indică atât nivelul solicitării, cât şi un anume mod particular de comportare şi patru răspunsuri de tip diferit sunt precizate pe diagrama σ - ε a moale:

Fig.1.2. 1 - solicitare moderată; comportare liniar-elastică; 2 - solicitare cu intensitate medie; comportare elastică neliniară; 3 - solicitare puternică; comportare plastică cu deformaţii exagerat de mari; 4 - solicitare excesivă, în preajma ruperii.

2

Dirijarea răspunsului spre anumite zone ale diagramei caracteristice, spre un anume mod de comportare a materialului, este posibilă şi constituie aspectul ingineresc al procesului de proiectare. Următorii sunt factorii care controlează răspunsul şi asupra cărora există posibilitatea unor intervenţii de natură să-i modifice parametrii: - regimul acţiunilor exterioare (solicitarea); - configuraţia de ansamblu a sistemului de bare care alcătuiesc structura (geometria axelor); - configuraţia secţiunii transversale (geometria secţiunii). In determinarea tuturor formelor răspunsului, aceşti factori sunt angrenaţi în cadrul următorului sistem de relaţii:
STATICA CONSTRUCTIILOR

SOLICITAREA GEOMETRIA AXELOR EFORTURI SECTIONALE EFORTURI UNITARE SI DEFORMATII SPECIFICE

GEOMETRIA SECTIUNII REZISTENTA MATERIALELOR

Elemente sumare de STATICA CONSTRUCTIILOR, care au făcut obiectul părţii a III-a a cursului, au furnizat - deocamdată - metode pentru determinarea eforturilor secţionale. (Dirijarea răspunsului secţional prin modelarea geometriei axelor, corelarea configuraţiei de ansamblu a structurii cu regimul acţiunii exterioare, constituie o treaptă superioară a acestui studiu şi va fi abordată mai târziu). Pentru elementele de tip bară, alcătuite din materiale omogene, cu comportare simetrică (oţel şi alte materiale metalice, lemn etc.), modul în care EFORTURILE SECTIONALE - parametrii globali (la nivelul secţiunii considerate în ansamblu) ai forţelor interioare de legătură - se traduc în EFORTURI UNITARE - parametrii discuţii, punctuali (la nivelul fiecăruie punct aparţinând secţiunii) ai aceleeaşi interacţiuni - şi implicaţiile pe care GEOMETRIA SECTIUNII TRANSVERSALE ca element cheie în dirijarea răspunsului punctual, le are în cadrul acestui sistem relaţional fac obiectul părţii a patra a cursului , intitulată ELEMENTE DE REZISTENTA MATERIALELOR. Răspunsul structurilor alcătuite din materiale omogene sau cu comportare puternic nesimetrică (beton simplu, beton armat, beton precomprimat) va fi studiat în cursul anilor următori. Determinarea distribuţiei pe secţiune a forţelor interioare de legătură (precizarea parametrilor eforturilor unitari în fiecare punct al secţiunii( capătă rezolvări particulare pentru fiecare din cele patru tipuri de solicitare simplă

3

pentru materiale fragile. cu valori supraunitare. proprii fiecărui material (şi în anumite condiţii . pentru materialele ductile.(întindere/compresiune centrică. fragil). sau limita de ruperi. In acest scop. . *) Acest tip de răspuns. în funcţie de tipul materialului (ductil. Se obişnuişte ca rezistenţa admisibilă să fie subordonată uneia din valorile particulare de pe curba caracteristică (limita de curgere. situate în domeniul comportării liniar elastice. σa = r (pentru materiale casante). este guvernat de legea lui Hooke. σr. Conform metodei. σa = (pentru materiale ductile). metoda impune următoarele două inegalităţi fundamentale: σ max ≤ τ τ max ≤ τ (1. în vederea dirijării răspunsului spre forme raţionale (dictate de un complex de considerente dintre care SIGURANTA SI ECONOMIA joacă rolurile principale) se desfăşoară în cadrul organizat al unei METODE DE CALCUL. caracterizat de liniaritatea relaţiei efort unitar-deformaţii specifică.proprii şi unor particularităţi ale modului de solicitare a elementului).σmax. valori convenţionale ale unor eforturi moderate. rezistenţele admisibile se definesc atunci sub una din formele următoare: σ c σ σa = c . torsiune) definite în cadrul staticii construcţiilor.1) unde: . proiectarea trebuie să asigure răspunsului parametrie liniarelastice*. reprezintă coeficientul de siguranţă. şi τmax reprezintă (pentru solicitarea dată) eforturile unitare maxime ce pot apărea în cea mai solicitată zonă a structurii (în cel mai solicitat punct al celei mai solicitate secţiuni). cu curgere. σC. şi τa reprezintă rezistenţe admisibile. c c unde c. sub cele două forme: σ = Eε şi τ = Gγ 4 . Metoda de calcul folosită curent în Rezistenţa materialelor este moetoda rezistenţelor admisibile. fără curgere). forfecare. 2.σa. sau c c σ σ σa = r . Procesul proiectării secţiunii transversale (modelare geometriei secţiunii). încovoiere. METODA DE CALCUL A REZISTENTELOR ADMISIBILE In metoda rezistenţelor admisibile comportarea elementului sub încărcări este controlată prin eforturi unitare.

sunt sursa unor modelări aproximative ale fenomenului real.6. Rolul moderator al coeficientului de siguranţă. se acceptă un coeficient de siguranţă c = 1. 5 . Pentru oţelul OL 37 (oţel moale. procedeele de calcul etc. a fost unanim acceptată până către jumătatea secolului nostru.Fig. ductil).schematizările privind forma structurii şi modul de aplicare a forţelor. a cărui limită de curgere se consideră egală cu 24 ore Kg/cm2.1. Metoda de calcul a rezistenţelor admisibile. în aceste condiţii.în fig.3. σ 2 a = 100 kgf/cm . XIX. are în vedere siguranţa în comportare a structurii şi decurge din următoarele considerente: .3). care limitează comportarea materialului la o zonă restrânsă a diagramei sala caracteristice (OA . 1. . . introdusă de Navier la începutul sec. Rezistenţele admisibile sunt precizate prin normele şi standardele de stat care reglemetează proiectarea.caracteristicile mecanice ale materialului nu pot fi cunoscute cu precizie şi este posibilă oricând o supraevaluare a rezistenţelor. procedeele. Pentru noi ea mai constituie metoda de calcul a structurilor metalice şi din lemn.determinarea încărcărilor este în toate cazurile aproximativă şi o depăşire a valorilor considerate în calcul nu este exclusă. Pentru lemnul de brad supus la întindere/compresiune în lungul fibrelor.

1. (2.) Momentul de inerţie axial al suprafeţei secţiunii în raport cu axa este definitiv de expresia I∆ = ∫ A a2dA.) unde a reprezintă distanţele de la elementele de arie dA (aparţinând suprafaţa secţiunii) la axa ∆.1.1. Io = ∫ A r2 dA (2.2) unde r reprezintă distanţele de la elementele de arie dA (aparţinând suprafeţei secţiunii) la polul 0.1.1. 1. MOMENT DE INERŢIE AXIAL Fie suprafaţa secţiunii (de arie A) şi axa ∆ cuprinsă în planul ei (fig.2. fig.2.2).1.1. MOMENTE DE INERTIE 1. 6 . MOMENT DE INERŢIE POLAR Fie suprafaţa secţiunii (de arie A) şi punctul 0 cuprins în planul ei (fig.Capitolul II GEOMETRIA SECTIUNII BAREI 1. Momentul de inerţie polar al suprafeţei secţiunii în raport cu polul σ este definit de expresia. DEFINITII 1.2.2.

MOMENT DE INERŢIE CENTRIFUGAL Fie suprafaţa secţiunii (de arie A) şi sistemul ortogonal de axe 0xy cuprins în planul ei (fig.2.2. Momentul de inerţie centrifugal al suprafeţei secţiunii în raport cu cele două axe este definit de expresia: Ixy = ςA xy dA.2. Ix + Iy = Io = const.1.4.Fig.2. Faţă de orice sistem ortogonal de axe Oxy (cu originea în polul 0). 1.4). căci x2 + y2 = 22 (fig.2.) unde x şi y reprezintă distanţele de la elementele de arie dA la cele două axe. Observaţie.3) (2.4.3. 7 . (2.3) fig. Fig.2.2.

2. Momentul de inerţie al unei secţiuni circulare în raport cu un diametru 4 ID = πd 64 unde D este diametrul cercului (2. MOMENTE DE INERTIE AXIALE ALE SUPRAFATA DE FORMA PARTICULARA UNOR SECTIUNI CU 1. paralelă cu latura h.5) fig. hb 3 12 Iy = (2.2. 2. Momentul de inerţie al unei secţiuni dreptunghiulare în raport cu o axă de simetrie Fie o suprafaţă dreptunghiulară cu laturile b.5.5). 1.2.1. h şi axa x paralelă cu latura b (fig. la puterea întâi intervine dimensiunea laturii paralele cu axa In mod similar.6) 8 . în raport cu axa y.1.2. Ix = bh 3 12 Notă: în produsul de la numărător.1.

dacă I1 (în raport cu axa D) are valoare maximă.3) stabilită anterior .2. Să se determine momentul de inerţie al aceleaşi suprafeţe în raport cu axa D paralelă cu axa ∆G. MOMENTE PRINCIPALE DE INERTIE.3. AXE PRINCIPALE DE INERTIE.7) epresie cunoscută sub numele de formula lui Steiner Momentul de inerţie în raport cu o axă centrală are valoare minimă (căci cantitatea Ad2 este nulă).1. In raport cu diferite axe trecând prin punctul 0 cuprins în planul suprafeţei momentele de inerţie au valori diferite.26 I = ςAa2dA= ςA (aG = d)2 da. 1. se numesc momente principale de inerţie. rezultă că I2 (în raport cu axa D2) are valoare minimă. I = ςAa2 GdA + 2d ςA abdA + d2ςAdA. Momentele de inerţie cu valori extreme. la distanţa d (fig. cele două axe perpendiculare între ele . MOMENTE DE INERTIE IN RAPORT CU AXE CONCURENTE. relaţiei (2. întrucât ςA aGdA = 0 (căci reprezintă momentul static al unei suprafeţe în raport cu σ axă centrală). I1 = Imax şi I2 = I min.4. I = IG + Ad2 (2. Fig.în raport cu 9 . Intrucât în raport cu două axe perpendiculare (D1 şi D2) suma momentelor de inerţie este o constantă .conf.6). MOMENTE DE INERTIE IN RAPORT CU AXE PARALELE Fie IG momentul de inerţie al unei suprafeţe de arie A în raport cu axa D G ce trece prin centrul de greutate al suprafeţei (axă centrală).

care momentele de inerţie ating aceste valori se numesc axe principale de inerţie. la care suprafaţa este distribuită evident în lungul uneia din cele două axe. momentele extreme se numesc momente centrale principale de inerţie. inclusiv cercul). Dacă suprafaţa are o axă de simetrie. cea de-a doua axă principală (fig.7 Pe baza relaţiei de definiţie (2. desigur. perpendicular pe ea se află. este cazul secţiunilor b. se poate aprecia (fără calcul) că în raport cu această axă momentul de inerţie este minim. este cazul suprafeţelor cu mai mult de două axe de simetrie (suprafeţele poligoanelor regulate. Fig. pentru anumite forme de secţiuni. iar axele .2.2.7. La suprafeţele pentru care I1 = I2 (adică Imax = Imin) toate momentele de inerţie centrale sunt egale şi toate axele centrale sunt axele principale de inerţie. Când punctul 0 este centrul de greutate al suprafeţei. ea este axă centrală principală de inerţie (fără demonstraţie). d din fig.1) în care intervin distanţele a.axe centrale principale de inerţie.7). 10 . c. 2.

2. AIII….8 2. (2. reprezentând expresia momentului de inerţie se poate descompune în integrale pe ariile parţiale AI. AII.8.2.5. în baza relaţiilor (2. Integrala pe aria A. în raport cu aceeaşi axă.1. CALCULUL MOMENTELOR DE INERTIE LA SECTIUNI DE FORMA OARECARE Fie o suprafaţă de arie A compusă din mai multe suprafaţe cu ariile AI. unde GI şi GII sunt centrale de greutate ale celor două suprafeţe parţiale de formă dreptunghiulară. Observaţia serveşte la calculul momentului de inerţie al suprafeţelor compuse din figuri geometrice regulate (de obicei dreptunghiuri). pentru care momentul de inerţie este uşor de calculat.h. DEFINITIE Modulul de rezistenţă este o caracteristică geometrică a suprafeţei secţiunii definită în raport cu una din cele două axe principale centrale de inerţie. AII. momentul de inerţie I al întregii suprafeţe în raport cu axa ∆ este I = II + III = 3 b. 11 . a12 + H II + bII hII a II 12 12 Fig.7). reprezentând momentele de inerţie ale suprafeţelor parţiale: I = ςA a2dA = ςAI a2dA + ς AII a2dA + ςAIII a2dA + …… adică I = II + III + IIII + ….1. (2. Cu notaţiile din fig.8) Momentul de inerţie al unei suprafeţe în raport cu o axă este egal cu suma momentelor de inerţie al unor suprafeţe componente.5) şi (2. MODUL DE REZISTENTA 2.8).I n b h3 2 + b.. AIII….

2.9 Dacă axa x nu este axă de simetrie.10) 12 . de-a lungul axei y (cea de-a doua axă principală de inerţie) .9) 1x I max Fig. h şi axa x paralelă cu latura b în baza relaţiilor (2-9) şi (2.2.corespunzătoare celor două distanţe maxime. MODULUL DE REZISTENTA AL UNOR SECTIUNI DE FORMA PARTICULARA 2.2. se definesc două valori ale modulului de rezistenţă .5) bh 3 Wx = 12 h 2 bh 2 6 Wx = (2.Modulul de rezistenţă Wx în raport cu axa x are expresia. Modulul de rezistenţă al unei secţiuni dreptunghiulare Fie o suprafaţă dreptunghiulară cu laturile b. de la axa x la extremităţile secţiunii (fig.1.WIx şi WxII . Wx = unde : .2.Ymax este distanţa. 2. . IImax şi III max.Ix este momentul de inerţie al suprafeţei în raport cu axa x.

A (2.b).9) şi (2.2.2. πd 4 W = 64 . d 2 πd 3 W= 32 3.A este aria secţiunii 4. RAZA DE INERTIE (RAZA DE GIRATIE) 3. Modulul de rezistenţă al unei secţiuni circulare In baza relaţiilor (2.11) 13 .1. dacă d este diametrul cercului. Raza de inerţie ix în raport cu axa x are expresia ix ) unde . .2. TABELE DE CARACTERISTICI GEOMETRICE Următoarele tabele cuprind caracteristicile geometrice ale secţiunilor profilelor laminate I şi U din oţel şi ale secţiunilor dreptunghiulare din lemn ecarisat. Ix . DEFINITIE Rapa de inerţie este o caracteristică geometrică a suprafeţei secţiunii definită în raport cu una din cele două axe principale de inerţie. cu dimensiuni standardizate în România*.12) (2.Ix este momentul de inerţie al suprafeţei în raport cu axa x.

344 7.562 7.812 375 4.625 1.583 1.604 3.375 450 4.552 2.66 Aria A cm2 120 150 190 144 180 228 300 225 255 285 375 450 475 570 625 750 900 Iy cm2 1000 1. s-au folosit notaţiile y şi z.LEMN ECARISAT (după STAS 942-71) Denumirea bxh cm 10 x 12 10 x 15 10 x 19 12 x 12 12 x 15 12 x 19 12 x 25 15 x 15 15 x 17 15 x 19 15 x 25 15 x 30 19 x 25 19 x 30 25 x 25 25 x 30 30 x 30 Axa de încovoiere x .437 14.89 3.750 8.552 39.48 1.22 4.604 7.250 1.547 902 5.750 2.33 5.141 722 4.728 2.716 602 5.250 8.979 7.850 8.66 24.219 4.22 42.063 67.250 7.750 2.500 8.250 3.500 Wy cm2 200 250 317 288 360 456 600 562 637 712 937 1.728 288 3.66 *) In tabele.33 6.504 1.46 4.219 562 4.805 2.91 8.33 5.781 5.22 56.125 1.33 6.46 2.160 2.031 8.859 722 5.736 3.531 1.66 67.140 240 3.z Iz Wz iz m4 cm2 cm 1.290 17.66 32.500 iy cm 2. pentru axele principale de inerţie ale secţiunii.600 4.46 3.48 7.48 19.22 8.48 15. 14 .740 1.125 4.22 33.500 4.148 32.

O pereche de forţe echilibrate aplicate pe o bară dreaptă de-a lungul axului ei generează între punctele de aplicaţii întindere/compresiune centrică (fig.1.1). numai sub formă de întindere. ELEMENTE SOLICITATE LA INTINDERE SI COMPRESIUNE CENTRICA 1. ea este proprie firelor (drepte. interacţiunea este exprimată printr-o pereche de forţe axiale (fig.1. DEFINITIE. EXEMPLE Intinderea/compresiunea centrică este solicitarea simplă în prezenţa căreia.3. INTINDEREA SI COMPRESIUNEA CENTRICA.2). In practică. încărcate cu forţe în punctele de articulare). întinderea/compresiunea centrică este solicitarea caracteristică barelor grinzilor cu zăbrele (şi în general sistemelor alcătuite din bare drepte articulate la capete.3. 3. în secţiunea transversală. fig. 15 . poligonale sau curbe). Forţa axială N are intensitatatae P a fiecăruia din cele două forţe exterioare Fig.3.Capitolul III REZISTENTA SI RIGIDITATEA ELEMENTELOR DE TIP BARA 1.2.

Efortul secţional N şi sistemul de eforturi unitare sunt măsura aceleaşi interacţiuni. rezultă τ = 0.4. Dacă γ = 0. rezultă = const.3) liniile transversale se depărtează /aproape (prin translaţii) rămânând drepte.prezenţa unor deformaţii liniare egale în toate fibrele longitudinale ale barei (∆l = const.3. confirmând-o (cu puţin pe suprafaţa ..4). Sinteza studiu geometrică ..1.2. paralele între ele şi normale pe cele longitudinale.studiu fizic. Fig. Eforturi unitare pe sectiunea transversala Studiul geometric (privind modul de deformare).2. 3. Studiul static consemnează echivalenţa dintre cele două moduri de exprimare ale ei: 16 . Dacă ε = const. 3. Studiul static.lipsa deformaţiilor unghiulare ( = 0) căci unghiurile reţelei nu se modifică .3. Pe suprafeţele laterale ale unei bare drepte cu secţiune dreptunghiulară se trasează un sistem de linii longitudinale (paralele cu axa) şi transversale (perpendiculare pe axă).3.1. Fig.vizibilă . interacţiunea punctuală este exprimată prin eforturi unitare normale τ egale (uniform distribuite) (fig. REZISTENTA BARELOR INTINSE/COMPRIMATE CENTRIC 1. Pe secţiunea transversală. Observaţia corespunde ipotezei Bernoulli (secţiuni transversale plane şi normale pe axă rămân plane şi normale tot timpul deformării). In regim de solicitare (fig. deci ε = const.a barei) Cu privire la cele două tipuri de deformaţii (liniare şi unghiulare) se constată .). Studiul fizici consemnează condiţia de elasticitate liniară (legea lui Hooke) acceptată în Rezistenţa materialelor.

2.aria A. N = σ ∫A dA = τA. proiectaread îmbracă trei aspecte: verificarea. Verificare. parametrul geometriei secţiunii transversale.forţa axială N. A N.studiu static. I.solicitarea. Intrucât σ = const. parametrul global al interacţiunii din secţiune.2.N= ∫ A σ dA Sinteza studiu geometric . Condiţia de rezistenţă impusă de metoda rezistenţelor admisibile (1. σ= N A (3. . Cele trei aspecte ale proiectării sunt prezentate sintetic în tabelul 3. Parametri cunoscuţi Verificare Dimensionare N. ei corespund celor trei factori care apar ăn procesul celor trei factori care apar în procesul proiectării secţiunii: .materialul.2. σa. Proiectarea de rezistenţă a secţiunii barelor întinse/comprimate centric 1.2. dimensionarea şi determinarea capacităţii portante a secţiunii. După felul în care aceştia intervin (ca parametrii cunoscuţi sau necunoscuţi). Tabelul 3. capacitate portantă. σa Parametri necunoscuţi Aria necesară Anec Relaţia de calcul N ≤ σa A Anec = σ a N 17 .1. exprimată prin aria A. .1 şi comentate în continuare. Condiţii de rezistenţă. exprimat prin rezistenţa sa admisibilă τa. măsura solicitării .1.1) de unde: Mărimea efortului unitar σ depinde de doi parametri: .1) devine N ≤ σa A Relaţia conţine trei parametri. dimensionare.geometria suprafeţei secţiunii transversale. exprimată prin forţa axială N.

Aef ≥ Anec.3. b. Ncap .2. 1. 18 .corespunzătoare unor eforturi unitare egale cu rezistenţa admisibilă.Capacitate portantă Forţa capabilă Ncap = σaA Ncap In problemele de dimensionare.2.numită forţă capabilă. vor fi mai puternic solicitate. *) Flambajul va fi analizat pe larg în unul din capitolele următoare ale cursului.8. cu deformaţii longitudinale mai mari.3. σa. după stabilirea ariei necesare Anec. indiferent de forma ei . Rezistenţa barei este asigurată dacă efortul axial N corespunzător solicitării (determinat în funcţie de încărcări) nu depăşeşte efortul capabil N ≤ Ncap.3. Fig. dimensiunile secţiunii (cărora le va corespunde aria efectivă Aef) se aleg astfel. c) aflate la distanţe diferite de punctul de aplicaţii a forţei exterioare. prin fenomenul numit flambaj*. fig.8) ipoteza lui Bernoulli (a secţiunilor plane…) este infirmată de experiment.2. Observaţie privind proiectarea barelor comprimate. Capacitatea portantă a unei secţiuni se măsoară prin forţa axială . pericolul flambajului este cu atât mai mare cu cât barele sunt mai svelte. Barele comprimate se pot distruge mai înainte cu eforturile unitare (determinate cu raport între forţa axială şi aria secţiunii transversale) să atingă limita de rupere sau de curgere a materialului. Numai barele robuste (cu lungimea redusă şi secţiuni transversale desvoltate) pot fi proiectate la compresiune în condiţiile analizate în capitolul de faţă. Concentrări de eforturi In secţiuni transversale foarte apropiate de punctul de aplicaţie a forţei exterioare axiale (fig.8 prezintă distribuţia eforturilor unitare σ în trei secţiuni (a.2. A 1. încât. In principiu.3. Fibrele longitudinale din preajma axei barei.

treptat.3.3.3. Neuniformităţile în distribuţia eforturilor unitare pe secţiunea transversală apar şi la variaţii ……. ale formei secţiunii (găuri. toate eforturile unitare din secţiune ating rezistenţa de curgere. care se sfârşeşte chiar după ce. pe măsură ce creşte solicitarea. distribuţia eforturilor unitare în câteva faze premergătoare ruperii unei bare alcătuite din material ductil este prezentată în fig.3. distribuţia în secţiune a eforturilor unitare nu este influenţată de modul de aplicare a acestor forţe (principiului Saint-Venant)..9). crestături etc.3. Concentraţiile de eforturi din secţiunile slăbite de găuri sau crestături au consecinţe diferite la materialele casante şi ductile. fig. sau cu deformaţii plastice mari) ruperea este un proces îndelungat.) (fig. La materialele ductile (cu curgere.11.10).In secţiuni transversale suficient de depărtate de punctul de aplicaţie a forţelor exterioare.10 19 . La materialele casante bara se rupe brusc când “vârful” eforturilor atinge τr (deci la o valoare a efortului mediu mult mai mică decât τr (fig.10 fig.

DEFORMATIILE BARELOR INTINSE/COMPRIMATE CETRIC 1.3. 10-5 . α = 1. acesta.3) Nl ∆l = (3. 1. o bară de oţel de 8 m lungime se alungeşte/scurtează cu ∆lt = 30 . ∆lt = ∆to α l (3. Cum ε reprezintă deformaţia unităţii de lungime. supusă unei variaţii de temperatură ∆to se dilată/contractă (alungeşte/scurteayă) cu cantiatea.1.2 . La o variaţie de temperatură de 30o. de aici se deduce expresia formaţiilor specifice liniare ε: N N ε= σ = A = E E EA Deformaţia specifică liniară ε este proporţională cu solicitarea (N) şi invers proporţională cu factorul de rigiditate la întindere /compresiune (produsul EA).2. depinde de două categorii de parametri: modulul de elasticitate E (care exprimă rigiditatea materialului) şi aria suprafeţei secţiunii transversale A (care exprimă rigiditatea secţiunii).11 1. la rândul lui.88 mm Dacă dilataţia/contracţia barei este împiedicată de legăturile acesteia în sistem. 8000 mm = 2.4) EA 1. Calculul deformaţiilor Intre deformaţii şi eforturi există legătura liniară exprimată de legea lui Hook σ = Eε. 3. deformaţia întregii unităţi de lungime.3. Efectul static al variaţiilor de temperatură în bare O bară liberă.2 .3. 10-5 Aplicaţie. deformaţia întregii bare (alungirea sau scurtarea ∆l) e proporţională cu lungimea l: ∆l = εl (3. pentru oţel. în bară apar eforturi τt de compresiune/întindere corespunzătoare 20 . cu lungimea l.5) unde α este coeficientul de dilataţie termică al materialului.fig.

6) nu intervine geometria barei (nici aria secţiunii transversale. deci fără consecinţe asupra stării de efort din bare. 3. In sistemul static determinate (cu număr minim de legături) deformaţiile de dilatare/contracţie se produc liber (fig. fig.12 21 . 106 = 755 Kgf/cm2 De remarcat că în expresia eforturilor unitare (3. blocarea deformaţiilor de dilatare/contracţie genereayă eforturi unitare care consumă mai mult de jumătate din reyistenţa admisibilă a materialului: σt = 30 .2 . α . l = de unde N = ∆t . α .a). Pentru bara din exemplul precedent. generând în bare eforturi (fig.12. EA σt = (3. nici lungimea).b). cu posibilitatea de dilatare sau contracţii neblocată în lungul axului podului.12.3. ci printr-o conformare de ansamblu a structurii care să permită deformaţii libere.6) Aplicaţie. ∆to . 1. Podurile metalice sunt totdeauna structuri simplu rezemate (cu un reazem fix şi altul mobil). E A Nl . Legăturile suplimentare ale sistemelor static nedeterminate îngrădesc libertatea de deformare. 10-5 . Eforturile nu pot fi moderate prin dimensionare.3. 2.alungirii/scurtării blocate (ca şi cum eforturi axiale de compresiune N ar constrânge bara dilatată cu cantitatea ∆lt să revină la poziţia iniţială printr-o scurtare ∆lN egală ∆lt = ∆l N.1 .

1. ELEMENTE SOLICITATE LA FORFECARE PURA. .3. FORFECARE PURA. la distanţă neglijabilă între ele.2. 22 . Forfecarea pură este solicitarea simplă în prezenţa căreia. etc. paralele. EXEMPLE. normal pe axul barei. acţionând.2. cordoane de sudură . In cele ce urmează studiul se limitează la cazane curent al forfecării pieselor cu secţiuni transversale mici (mituri.folosite la îmbinările elementelor din metal) la care efectul unor solicitări secundare este redus. interacţiunea este exprimată printr-o pereche de forţe tăietoare (fig.3.15). Forşa tăietoare T are intensitatea P a fiecăreia din cele două forţe exterioare. DEFINITIE. 2.14. Două forţe P. FORFECAREA PIESELOR CU SECTIUNE REDUSA. egale şi de sens contrar. Fig. buloane. generează forfecare pură (fig.14. 3. Fig. în secţiunea transversală. 2.14).3. CADRUL PROBLEMEI Sub formă pură (sau măcar aproximativ) solicitarea apare rar.

La forfecarea pieselor cu suprafaţa secţiunii redusă se admite că forţa tăietoare este rezultanţa unor eforturi elementare tangenţiale paralele. APROXIMATIV SI IPOTEZE SIMPLIFICATOARE A. momentul cuplului este mic însă şi se neglijează.1.5. 23 .3.4. Imbinarea se realizează prin introducerea niturilor încălzite la roşu în găuri date în prealabil şi formarea. Fig. Descrierea imbinării O îmbinare realizează legarea elementelor într-un ansamblu indeformabil.3.5. de unde. T = A.16 prezintă o astfel de îmbinare. 3.15 forfecarea lor însoţită la încovoiere.3. prin baterie.3. 2.17. a celui de-al doilea cap (fig. B.2.16.b). Fig.a. PROBLEME DE FORFECARE LA O IMBINARE CU NITURI SOLICITATA AXIAL 2.17. Imbinărilşe cu nituri solicitate axial blochează deplasările relative în lungul unui ax comun celor două elemente. EFORTURI UNITARE PE SECŢIUNEA TRANSVERSALA In condiţiile ipotezei B făcută în paragraful precedent (τ = const). 3.7) 2. Niturile sunt piese din oţel (rezistenţa oţelului nitului este puţin inferioară celei a oţelului pieselor care se îmbină) cu forma din fig. a căror măsură este un efort unitar τ cu intensitate constantă. τ = T A (3. Chiar şi în cazul din fig.

fig.18). cele două elemente au tendinţa de a luneca relativ (fig. Modul de lucru. “Transportul” forţelor prin îmbinare (adică efectul lor pe suprafaţa forfecată şi pe suprafaţa strivită) este reprezentat în fig. care solicită îmbinarea. 3. 2. . de sens contrar.2.3.17.18 .1.19 prin forţe interioare de legătură.5. îmbinarea se poate distruge în două feluri: fig.fig.2.5.19 24 . Sub acţiunea forţelor P.prin strivirea tijei pe suprafaţa de contact dintre tijă şi pereţii găurii de nit.prin forfecarea tijei sitului în secţunea transversală din dreptul planului de separaţie a celor două elemente.3. Ca urmare. Proiectarea îmbinărilor cu nituri 2. 3.3.

b).2.2 pentru simplificarea calculelor.20. Forţa pe care o poate transmite îmbinarea prin intermediul unui singur nit (numită rezistenţa nitului) depinde de rezistenţa la forfecare Rf (în secţiunea transversală a tijei) şi de rezistenţa la strivire Rs (pe suprafaţa de contact dintre dijă şi elementele îmbinate. volumul matizat.3. 2. Rezistenţa nitului la strivire.3.20 In aceste condiţii simplificatoare. fig. r (3. şi de rezistenţa admisibilă la forfecare. unde τa este rezistenţa admisibilă la compresiune a materialului elementelor care se îmbină. 2. capacitatea de rezistenţă la strivire Rs depinde de aria secţiunii strivite. se consideră af = 0. Rf = Af .7). af = 0.2. Af.3. Presiunile reciproce dintre tijă şi pereţii găurii au distribuţia neuniformă din fig. Pe baza experimentale. a unui plan diametral (fig.5.Se remarcă echilibrul care controlează parametrii tuturor acestor forţe. având o distribuţie uniformă.5. In baza relaţiei (3. τaf. pe edeală.8 τa. Pentru elemente din OL 37 (cu nituri din OL34). As = dt 25 .8) unde d este diametrul nitului. Capacitatea de rezistenţă în secţiunea transversală a tijei depinde de aria secţiunii forfecate.8 x 1500 = 1200 Kgf/cm2. a materialului tijei. Rezistenţa nitului la forfecare.2. de formă dreptunghiulară. af Rf = πd 2 af.3.

πd 2 af 4 Pentru mai multe secţiuni de forfecare.9) Rezistenţa admisibilă la strivire τag se consideră dat în raport cu rezistenţa admisibilă τa a materialului elementelor de îmbinat: ag = 2 a Pentru OL37. dacă nf este numărul lor Rf = ng πd 2 af 4 (3. Dacă elementele care se îmbină au grosimi diferite (t1ft2).5. este cea mai mică dintre valorile Rf şi Rs definite anterior. P = Af .21) forţa P se transmite prin forfecare a două secţiuni.10) La determinarea rezistenţei nitului la strivire. Rezistenţa nitului (forţa P pe care o poate transmite îmbinarea prin intermediul unui singur mit). căci numai jumătate din forţa P trebuie echilibrată de eforturile tangenţiale dintr-o secţiuune transversală a tijei.2. 2.2. interacţiunile ce apar la contactul tijei cu elementele cu tendinţe de lunecare opuse 26 . ag = 2 x 1500 = 3000 Kgf/cm2 2. 2 de unde Rf = 2 af. R. Rezistenţa nitului la forfecare Rf se va dubla. La o îmbinare de trei elemente (fig. eforturile unitare de strivire fiin mai mari pe piesa mai subţire.5. La limita de rezistenţă. Rezistenţa nitului.si de rezistenţa admisibilă la strivire de pereţii găurii de nit τag.4. în determinarea ariei As se va considera tmin : Rs = dtmin τag (3.3. Rezistenţa nitului cu mai multe secţiuni de forfecare.5. aceeaşi forţă P se distribuie pe suprafeţe cu arii diferite.

numărul necesar de nituri. Deşi calculul îmbinărilor nituite are un caracter convenţional (fiind condus pe baza mai multor ipoteze simplificatoare). Tot standardele precizează reguli privind propoziţia niturilor în îmbinare. pe baza unor prevederi constructive cuprinse în standarde (cu aproximaţie.12) Diametrul nitului (care intervine în calculul rezistenţei sale) se alege în funcţie de grosimea celui mai subţire element din pachet. se consideră separat. întrucât rezistenţele admisibile acceptate sunt determinate. tocmai prin ruperea unor astfel de îmbinări. In această ipoteză. n. Determinarea numărului de nituri.2.6. 2.Fig.11) unde (Σt) min este suma minimă a grosimilor elementelor care tind să se deplaseze în acelaşi sens. La îmbinarea elementelor solicitate la întindere sau compresiune centrică se admite că forţa transmisă prin îmbinare se repartizează în mod egal tuturor niturilor. d = 2t).5. strivirea maximă apare pe suprafeţa minimă şi aceasta este suprafaţa care intervine în determinarea rezistenţei Rs Rs = d (Σt) min ag (3. se determină împărţind forţa P care “traversează” îmbinarea la rezistenţa R a unui singur mit: n= P R (3.3. 27 .21. experimental. rezultate obţinute corespund capacităţi reale de rezistenţă.

suduri în adâncime. La îmbinarea prin buloane de înaltă rezistenţă. 2. cu tija prelucrată. După poziţia relativă a elementelor care se îmbină. pretensionate la montaj. folosite la îmbinarea cap la cap a două elemente în prelungire (fig.buloane de înaltă rezistenţă.1. cu tija neprelucrată .7. COMPORTAREA IMBINARILOR CU BULOANE La îmbinarea elementelor metalice se folosesc două categorii de buloane: .3. care se introduc liber în găuri cu diametrul mai mare şi buloane păsuite.în cazul buloanelor brute).2.22).3. Descriere Solidarizarea elementelor sudate se realizează cu material topit sub forma unui cordon. fig. In aceste condiţii bulonul este solicitat la întindere. rândurile se împart în două categorii: . .sau cu rezistenţe ceva mai mici . transmiterea forţelor prin îmbinare se bazează pe frecarea dintre elementele strivite puternic prin intermediul buloanelor. executate la elemente suprapuse (fig.22 fig.7.în cazul buloanelor păsuite .3.suduri în relief sau de colţ. .23).3. introduse forţat în găuri de acelaşi diametru). PROBLEME DE FORFECARE LA IMBINARI SUDATE SOLICITATE AXIAL 2.6. Imbinarea cu buloane obişnuite se comportă la foc cu îmbinarea cu nituri (cu rezistenţe admisibile identice celor folosite la îmbinările cu nituri .23 28 .buloane obişnuite (buloane brute.

7. de sudură şi latura mare egală cu lungimea cordonului de sudură.2. acoperitor.ruperea unui cordon frontal. fig.26 29 . capacitatea cordonului este T = τas A Se consideră că rezistenţa admisibilă la forfecare a cordonului de sudură τas este două treimi din rezistenţa admisibilă τa a materialului pieselor îmbinării. Grosimea de calcul. Condiţii de rezistenţă.1. iar fig. Modul de lucru.2. fig. egală cu înălţimea triunghiulară isoscel înscris în forma secţiunii transversale prin cordon (fig. as.3. 1500 = 1000 Kgf/cm2. a.24 fig. Proiectarea îmbinărilor sudate 2.7. 3.7 b. admiţând că eforturile tangenţiala τ se distribuie uniform pe suprafaţa forfecată. Lungimea de calcul.7.2.3.25 .2.3.24 prezintă ruperea unui cordon lateral. se consideră.2. Suprafaţa forfecată a cordonului de sudură este un dreptunghi cu latura mică egală cu grosimea cordonului. l.25 2.3. Capacitatea de rezistenţă a cordonului de sudură (forţa tăietoare din planul suprafaţă forfecate corespunzătoare unei distribuţii de eforturi unitare egale cu rezistenţa admisibilă) depinde de aria forfecată As şi rezistenţa admisibilă a materialului sudurii. Se constată experimentul că sudurile în relief se distrug prin forfecarea cordonului de sudură în planul său bisector. rezultă din lungimea efectivă ls a cordonului prin fig. ea corespunde secţiunii forfecate cu aria (deci şi capacitate de rezistenţă) minimă. pentru OL 37. τas = 2/3 .2.3.b) : a ≅ 0.

scăderea zonelor de capăt (fiecare cu o lungime aproximativ egală cu grosimea de calcul a) unde sudura este de slabă calitate : l = ls . 30 . şi sunt solicitate la eforturi normale τ. se deosebesc următoarele două cazuri: .încovoiere pe două direcţii sau încovoiere oblică (cazul general). ELEMENTE SOLICITATE LA INCOVOIERE PURA 3. tronsoanele 1 . Două cazuri sunt furnizate la situaţiile particulare de încărcare din fig.3.27 De obicei. când direcţia vectorului cuplu este oarecare faţă de direcţia axelor. DEFINITIE. încovoierea apare însoţită de forfecare. în secţiunea transversală interacţiunea este exprimată printr-o pereche de momente încovoietoare (vectori cuplu cuprinşi în planul secţiunii).2 ale celor două grinzi (unde T=0) sunt solicitate la încovoiere pură. EXEMPLE Incovoierea pură este solicitarea simplă în prezenţa căreia. In funcţie de direcţia vectorului moment încovoietor faţă de axele principale de inerţie ale secţiunii transversale.2a. Sub formă pură.1.27. astfel încât capacitatea însumată a tuturor cordoanelor forfecate să fie superioară forţei axiale transmise prin îmbinare. x Sudurile în adâncime lucrează la întindere. Cu observaţiile de mai sus: As = Σl . a Alegând grosimea unui cordon (se recomandă b ≤ tmin). sub această formă. rezultă lungimea sa.încovoiere pe o direcţie sau încovoiere simplă (cazul particular).3. încovoierea apare iar. 3. când direcţia vectorului cuplu coincide cu direcţia uneia din axe. . tipică grinzilor va fi tratată în subcapitolul 4. Fig.

O pavă de acoperiş (fig.3.Grinzile cu secţiuni simetrice (în raport cu cel puţin o axă). Este cazul cel mai des întâlnit în practică şi el va fi studiat în continuare. sunt solicitate la încovoiere pe o singură direcţie (fig.3.3.28).3. fig. dar fiecare din cele două componente Mx şi My (pe direcţiile principale de fig. încărcate cu forţe în planul de simetrie longitudinal.29 31 .28 inerţie) este măsura unei solicitări de încovoiere simplă.29) este solicitată la încovoiere oblică (pe două direcţii) .

2.31.31.3. EFORTURI UNITARE PE SECTIUNEA TRANSVERSALA.30. Din asemănarea triunghiurilor OAB şi BNN’ rezultă: NN ' BN = AB OA sau 32 .a). rămânând . 3. Variaţia de lungime a unei fibre oarecare (MNN’) aflată la cota y’ faţă de firbra neutră este pusă în evidenţa în fig. REZISTENTA BARELOR INCOVOIATE 3.în spiritul ipotezei lui Bernoulli .a).lipsa deformaţiilor unghiulare (γ = 0).b) liniile longitudinale se curbează în liniile transversale se curbează în liniile transversale se rotesc. In regim de solicitare (fig. FORMULA LUI NAVIER Studiul geometric.drepte şi normale pe cele longitudinale. căci unghiurile reţelei nu se modifică.30 a-şi modifica lungimea. Pentru a evidenţia modul de deformare. pe suprafeţele laterale ale unei bare drepte cu secţiune dreptunghiulară se trasează un sistem de linii longitudinale (paralele cu axa) şi transversale (perpendiculare pe axă) (fig.prezenţa unor deformaţii liniare pe direcţia axei barei.3. Cu privire la cele două tipuri de deformaţii (liniare şi unghiulare) se constată: . In zonele cu încovoiere pozitivă (cazul din figura) fibrele longitudinale de la partea inferioară se alungesc.3. 3. intersecţia dintre acest plan şi planul secţiunii transversale se numeşte axă neutră. .1.30. Se intuieşte prezenta unui plan de fibre (fibre neutre) care se curbează fără Fig. Două secţiuni aflate la distanţa elementară dz se rotesc cu unghiul elementar d (fig.2.3. pe desen s-au pus în evidenţă fibra neutră AB cu lungimea neschimbată (AB = dz) şi raza de curbură a fibrei neutre (OA = OB = ). iar cele de la partea superioară se scurtează.b prin segmentul NN’.

3. nule în dreptul axei neutre. AB ρ primul raport (dintre alungirea fibrei şi lungimea ei iniţială) este deformaţia specifică ε şi relaţia de asemănare devine: 1 >’.32. 3.c).a). 33 . nule în dreptul axei neutre. ρ σ=E (3. Pe secţiunea transversală.3. Introducând relaţia (3. variază liniar pe înălţimea secţiunii transversale (fig.31 Studiul fizic consemnează condiţia de elasticitate liniară (legea lui Hooke) acceptată în Rezistenţa materialelor: σ = Eε τ = 6γ Sinteza studiu geometric .32. variază liniar pe înălţimea secţiunii transversale (fig.studiu fizic. ρ ε= (3. rezultă: 1 y’.13) deformaţiile specifice ε.NN ' Y ' = . τ = 0.b şi 3. 3.32.32. fig. Dacă γ = 0.d).13) în legea lui Hooke. eforturile unitare normale τ. interacţiunea este măsurată numai prin eforturi unitare normale τ. Axa neutră împarte secţiunea în două zone: una comprimată şi alta întinsă (fig.14) ca şi deformaţiile specifice ε.

Cu (3.măsura interacţiunii: prin eforturi unitare normale şi prin momentul încovoietor M d .24).3.diagrama de distribuţie a deformaţiilor specifice ε b .33): Fig.Studiul static consemnează echivalenţa dintre cele două moduri de exprimare a interacţiunii: prin eforturi a .15) (3. prima relaţie de contravalenţă devine N=E.diagrama de distribuţie a eforturilor unitare normale c . y (3.secţiunea transversală şi axa neutră Fig.33 N = SA τdA = 0.32 secţionale (Mx ≠ 0.3.16) Sinteza studiu geometric .studiu fizic .studiu static. adică SA y’dA = 0 1 SA y’dA ρ 34 . N = 0) şi prin eforturi unitare ( ) (fig.3. Mx = SA τdA .

motiv pentru care y şi y’ măsoară aceeaşi distanţă.Integrala reprezintă un moment static (al suprafeţei secţiunii transversale faţă de axa neutră a secţiunii). Fig.18) cunoscută sub numele de formula lui Navier precizează mărimea efortului unitar normal τ într-un punct M situat la distanţa y faţă de axa neutră (fig. rezultă că axa neutră trece prin centrul de greutate al suprafeţei secţiunii. ρ (3. Revenind la relaţia (3.3.17) 1 SA y2dA ρ unde Ix reprezintă momentul de inerţie ale suprafeţei secţiunii în raport cu axa x.34 35 . ea coincide cu axa x. din faptul că e nul.14).17) devine Mx = τ Ix y (3.34).14) a doua relaţie de echivalentă devine: Mx = E sau Mx = E 1 SA Ix. Cu (3.18) τ= Mx y Ix Expresia (3. din care rezultă 1 τ = ρ y E (3. 3.

3. Fc.3.35). sunt două forţe egale şi de sens contrar (fig. şi comprimată. Trei forme ale interacţiunii sectionale Rezultanţa forţelor interioare de legătură de pe zona întinsă. Momentul încovoietor M.35 moment este echivalent cu momentul încovoietor M. 3. ele formează un cuplu al cărui Fig. măsura solicitării.2.2. 3. Mx Wx τmax = (3. Fi. EFORTURI UNITARE MAXIME Valorile maxime ale eforturilor unitare se dezvoltă în fibrele extreme (cele mai depărtate de axa neutră). Dacă Ymax este distanţa de la fibra extremă la axa neutră rezultă τmax = Mx Ymax Ix Mx τmax = Ix Ymax unde la numitor apare expresia modulului de rezistenţă Wx al suprafeţei secţiunii în raport cu axa netură x (2.19) Mărimea efortului unitar maxim deprinde de doi parametri: . . parametrul global al interacţiunii din secţiune.9). cuplul forţelor Fc şi Fi (rezultantele forţelor interioare de legătură) şi sistemul de forţă 36 .3. Cu această observaţie.momentul încovoietor M.2. parametrul geometriei secţiunii transversale.modulul de rezistenţă W.

alta în zona comprimată a secţiunii. Tabelul 3.materialul . dimensionare.20) Relaţia conţine trei parametri. Parametrii cunoscuţi Verificare Dimensionare Capacitate portantă M. fonta) sunt necesare două verificări: una în zona întinsă.21) 37 .4.2. . .1) devine M ≤ σa W (3. ei corespund celor trei factori care intervin în procesul proiectării secţiunii barelor încovoietoare: .2. exprimat prin rezisnteţa sa admisibilă σa. proiectarea îmbracă trei aspecte.geometria suprafeţei secţiunii transversale. exprimată prin momentul încovoietor M.2. capacitate portantă Condiţii de rezistenţă impusă de metoda de calcul a rezistenţelor admisibile (1.solicitarea. σa. Cele trei aspecte ale proiectării secţiunii sunt sintetic în tabelul 3.4. Proiectarea de rezistenţă a secţiunii barelor încovoiate 3. (3. Condiţii de rezistenţă. încât Wef ≥ Wnec. După felul în care aceştia intervin (ca parametri cunoscuţi sau necunoscuţi). Verificare. verificarea rezistenţei secţiunii. determinat în raport cu axa neutră (axa principală centrală de inerţie ce coincide cu suportul vectorului moment). M Parametrii necunoscuţi modulul de rezistenţă necesar Wnec momentul capabil Mcap Relaţia de calcul M ≤σa W M Wnec = σa Mcap = σaW La materialele cu rezistenţe admisibile diferite la întindere şi la compresiune (de ex. In problemele de dimensionare dimensiunile secţiunii se aleg astfel. 3.1.W M. dimensionarea secţiunii şi determinarea capacităţii portante a secţiunii. exprimată prin modulul de rezistenţă W. σa σa.2.interioare de legătură cu distribuţie continuă (a căror măsură sunt eforturile unitare normale σ) reprezintă trei forme ale aceleaşi interacţiuni.

Criterii de conformare. Creşterea capacităţii secţiunii prin creşterea valorii rezultantelor forţelor interioare de legătură Suprafaţa secţiunii nu este solicitată uniform.unde Wef este modulul de rezistenţă efectiv (al secţiunii propuse prin proiectare). Pentru bare cu secţiune circulară. la arii egale. Pentru secţiuni de alte forme. Capacitatea secţiunii (exprimată ca moment al cuplului rezultantelor forţelor interioare de legătură) este proporţională cu valoarea . sau al majorităţii grinzilor din lemn cu secţiune dreptunghiulară). verificând relaţia (3. urmând reducerea consumului de material se preferă formele cu arie minimă. 38 . Secţiuni raţionale. forme diferite asigură capacităţi diferite. căruia îi corespunde un efort unitar maxim egal cu rezistenţa admisibilă.2. cu atât rezultanta forţelor interioare de legătură (ca sumă a produselor dintre efortul unitar şi elementul de arie) va fi mai mare.a celor două rezultante (Fc = Fi) şi cu braţul lor de pârghie Z (fig. Rezistenţa barei în secţiunea analizată este asigurată dacă momentul încovoietor M generat de încărcare nu depăşeşte momentul capabil: M ≤ Mcap.2. Pentru barele cu secţiuni stadardizate care se confecţionează într-un număr limitat de tipuri (cazul profilelor laminate din oţel. Capacitatea portantă a unei secţiuni se măsoară prin momentul încovoietor (numit moment capabil. Criteriul de rezistenţă Wnec = M/σa aplicat la dimensionarea secţiunii oferă o infinitate de soluţii. Pe de altă parte. bh 2 ≥ Wnec.3.36). Cu cât o parte cât mai mare din suprafaţa secţiunii se va afla în zonele cele mai solicitate (cu eforturi unitare mari).2) pentru diferite secţiuni propuse. dimensionarea se face prin încercări. 6 relaţia conţine două necunoscute . randamentul secţiunii.b şi h.egală . forma raţională va corespunde capacităţii maxime. Verificarea şi dimensionarea cu momentul încovoietor maxim. 3. Pentru bare cu secţiunea dreptunghiulară. El poate fi satisfăcut de secţiuni cu forme şi arii diferite. fie cu anumit raport (orientativ) între ele. determinarea lor se face propunând fie una din ele. πd 3 ≥ Wnec 32 de unde rezultă diametrul. Mcap).4. A. Pentru o secţiune dreptunghiulară cu aria A. secţiunea rezultă direct prin compararea valorii Wnec cu valoarea Wef din tabelele de caracteristici ale fiecărui tip de secţiune.

rezultanta va fi dublă. braţul creşte (ca şi rezultantele forţelor interioare de legătură) tot prin îndepărtarea materialului axa neutră. valoarea capacităţii portante. Este evident că braţul creşte odată cu creşterea înălţimii secţiunii. indiferent de proporţiile lor. Iată acum. z = h.). ca produs între rezultantele forţelor interioare de legătură şi braţul de pârghie: 39 .3.3. cu aceeaşi arie. cu suprafaţa concentrată în mod simetric la cele două extremităţi (acolo unde toate eforturile unitare ating rezistenţa admisibilă ) (fig. corespunde secţiunii ideale cu suprafaţa concentrată la cele două extremităţi. La înălţimea constantă. ideală. Creşterea capacităţii secţiunii prin creşterea braţului de pârghie.22) Braţul de pârghie maxim.b). Z= 2 h 3 (3. 22 Fc = Fi = A σ 4 Pentru o secţiune fictivă. etc. estetice.Fc = Fi = 1A σa.37 B.36 Fig.3. Fc = Fi = A σa 2 Fig. pentru cele două tipuri de secţiune luate ca repere în exemplele precedente. Pentru secţiunile de formă dreptunghiulară.37. Mcap. Dar creşterea înălţimii h este limitată de diferite considerente (funcţionale.

Mcap = A Ah σa . A 2 Ah σa . O secţiune naţională tinde.39). Fig. către forma ideală descrisă mai sus. confecţionate prin sudare sau solidarizarea cu nituri (fig. capacitatea secţiunii ideale este de trei ori mai mare decât capacitatea secţiunii de formă dreptunghiulară. prin conformarea ei.3.38). realizată prin sudarea.. Această formă constituie reperul secţiunilor de tip I sau U ale parapetelor laminate sau ale grinzilor din oţel “cu secţiune compusă”.pentru secţiunea dreptunghiulară. aceeaşi înălţime şi sunt alcătuite din aceleaşi material.3. h = σa.3. 2 2 Dacă secţiunile au aceeaşi arie.38 Este de semnalat şi tipul de grindă metalică “expandată”.3. în poziâie decalată.39 Caracteristica geometrică a suprafeţei secţiunii care determină nemijlocit capacitatea portantă este modelul de rezistenţă W: N cap = W σa. 40 . 4 3 6 Mcap = . h = σa. Fig.pentru secţiunea ideală. a două jumătăţi de inimă tăiate după o linie poligonală (fig.

cu valori nule în dreptul axei neutre (care o împarte în două zone: una comprimată. In elementele solicitate de încovoiere pură. cu fibre scurtate. Parametrii globali sunt raza de curbura barei 1/σ. 3. deci dublu. Randamentul secţiunii profilelor laminate de tip I şi U este aproape 2/3. 41 . 3.3.1.3.3. In legătură cu secţiunea ideală se defineşte modulul de rezistenţă ideal: I ideal = h 2 Ah 2 2 A h 2 ( ) 2 2 h 2 Wideal = Wideal = Raportul dintre modulul de rezistenţă W al unei secţiuni de formă dată şi modulul de rezistenţă ideal reflectă raportul dintre capacităţile portante ale celor două secţiuni şi se numeşte randament al secţiunii: r= W Wideal (3. rotirea elementară dρ (rotirea elementară a două secţiuni aflate la distanţa elementară dz). variază liniar pe înălţimea secţiunii.1. Parametrii globali (privind deformarea unui tronson elementar de bază. Parametrii deformării 3.3. 3.41).40 3. cu fibre alungite) (fig. deformaţiile unghiulare sunt nule (γ = 0) iar deformaţiile liniare ε. DEFORMAREA BARELOR INCOVOIATE 3. Fig. alta întinsă.40).1. măsurate în lungul axului barei.3.1. rotirea specifică cu (rotirea relativă a două secţiuni aflate la distanţă unitară( (fig.2.capacitatea este direct proporţională cu modulul de rezistenţă. Parametrii elementar) fundamentali (privind deformaţia unui volum Parametrii care definesc deformarea unui volum elementar sunt deformaţia specifică liniară ε şi de formaţia specifică unghiulară γ.23) Randamentul secţiunii dreptunghiulare este doar 1/3.

3.41. considerând şi relaţia (3. 3.42 Fig. rezultă: 42 . Relaţii între parametrii deformării. Deformaţia specifică ε este proporţională cu curbura 1/ρ (conform relaţiei 3.41 se deduce relaţia dintre parametrii globali ai deformării: 1 dϕ =ω = ρ dz (3. a centrului de greutate al unei secţiuni ) (fig.3.3.3.3. 3.43. prin derivare.24) Din fig. 3.24).3.25) De unde.3.43 3. pe direcţia normală la axa barei. care prezintă un tronson elementar de bară în două poziţii înainte şi după deformarea barei. Parametrii practici ai deformării sunt rotirea ϕ (rotirea absolută a unei secţiuni) şi săgeata v (deplasarea.4.Fig.1. Parametrii practici ai deformării (privind deformaţiile absolute ale bazei). se deduce relaţia dintre cei doi parametri practici ai deformării: dv =ϕ dz (3.42).24): ε= 1 y ρ Din fig. Fig.1.

EI 43 . Determinarea parametrilor deformării (3. 3.1.3. prin modulul de elasticitate E.2. Relaţii între parametrii statici şi parametrii geometrici ai răspunsului şi schema relaţiilor.3. parametrul parametrii statici global parametrul fundamental τ σ = εE parametrul fundam. expresia curburii.d 2 v dϕ 1 = = dz ρ dz 2 care face legătura între toţi parametrii deformării.26) 3. ε parametrii geometrici parametrul global 1/ρ ε= 1 y ρ σ= M y I Parametrii răspunsului Introducând în legea lui Hooke (relaţia dintre parametrii fundamentali ai răspunsului .τ şi ε) expresiile lor în funcţie de parametrii globali M şi 1/ρ. numit factor de rigiditate la incovoiere introduce în expresia curburii atât rigiditatea materialului. măsurată prin momentul încovoietor M. Produsul EI. prin momentul de inerţie I al suprafeţei secţiunii în raport cu axa neutră.27) Curbura barei este proporţională cu solicitarea. De remarcat faptul că expresia rotirii specifice ω= M . rezultă 1 M = ρ EI (3.2. cât şi rigiditatea formei secţiunii.

ϕ(z) = dv dz şi săgeţii v(z) Următoarea aplicaţie va urmări stabilirea ecuaţiei elastice a barei şi determinarea expresiilor rotirii şi săgeţii pentru o consolă încărcată cu o forţă concentrată la extremitatea ei (fig.elastic) Cu (3. Ecuaţia axei elastice a barei (a axei bazei în regim de deformare liniar .3.27 devine d 2v M = dz 2 EI (3.46 44 . are aceeaşi structură cu expresia alungirii/scurtării specifice ε la solicitarea de întindere/compresiune centrică (3.care derivă din (3.2.2).27) şi (3. Determinarea rotirii şi săgeţii prin integrarea analitică a ecuaţiei axei elastice. relaţia (3.29) se obţin expresiile rotirii. 3.28) devine d 2v M =− 2 EI dz (3.24). 3. derivată a doua a săgeţii trebuie să fie negativă. prin integrarea succesivă a ecuaţiei (3.2b) relaţia (3.45) Fig.29) Fig.2.28) Intrucât pentru momente încovoietoare pozitive (în prezenţa cărora săgeţile sunt pozitive) concavitatea barei este îndreptată spre sensul negativ al axei v.3.44 3.3. 3.3.45 Fig. cu această observaţie. 3.2.

30) ecuaţia axei elastice devine d 2v P = (l .4. Epresiile generale ale rotirii şi săgeţii sunt deci: ϕ(z) = P z2 (lz − ). se obţine pe rând : d v P z2 = (l ) + C1.32) 3. C1 = 0 şi C2 = 0.z) 2 EI dz Integrând de două ori.49).46): Pl 2 ϕmax = (3. In paralel cu grinda reală (fig.30) v(z) = La capătul liber al consolei (pentru z = l). şi săgeata şi rotirea sunt maxime (fig. Intre săgeata v.3. se consideră o grindă fictivă. EI 2 P lz 2 z 3 ( − ) EI 2 6 (3. d 2 v dϕ M = =− 2 dz EI dv (3.33) 45 .3. şi rotirea şi săgeata sunt nule. la distanţa z de încastrare.Intr-o secţiune S. de unde.50).2. rotirea ϕ şi momentul încovoietor M (parametrii ai situaţiei reale) există relaţia. momentul încovoietor are expresia M (z) = .3.P (l . Determinarea rotirii şi săgeţii prin metoda grinzii conjugate (fictive). z EI dz 2 2 P lz 2 z 3 v= ( − ) + Ciz + C2 Ei 2 6 ϕ= Pentru z = 0 (în încastrare). conjugată celei reale (fig.3. dedusă anterior.z) Cu (3.31) 2 EI vmax = Pl 3 3EI (3. pentru care urmează să se determine parametrii deformării ϕ şi v.

EI Fig.Intre încărcarea p.49 d 2 M dT = = −p dz dz 2 Dacă p= M .34) 46 . 3. v=M şi (3. Fig.50 d 2v d 2 M = dz 2 dz 2 şi dϕ dT = dz dz iar în condiţiile în care constanţele de integrare sunt nule. forţa tăietoare T şi momentul încovoietor M (parametri ai situaţiei fictive) există relaţia dedusă în partea a III-a a cursului. 3.

ϕ=T (3. 3. Fig. supusă încărcării M ( z) Ei p (z) = Anularea constantelor de integrare este condiţionată de un anume mod de rezemare a grinzii fictive în funcţie de rezemarea grinzii reale. conjugată celei reale.51). Grindă reală Grindă fictivă Următoarea aplicaţie va urmări determinarea săgeţii şi rotirii maxime pentru o consolă încărcată cu o forţă concentrată la extremitatea ei (fig. Unei încastrări a grinzii reale (cu ϕ = 0 şi v = o) în corespunde în grinda fictivă un capăt liber (căci numai întro astfel de situaţie şi T şi M sunt nule).35) Ceea ce înseamnă că. unui capăt liber al grinzii reale (cu ϕ ≠ 0 şi v ≠ 0) îi corespunde în grinda fictivă o încastrare (care asigură F ≠ 0 şi M ≠ 0) . 3. Modul de rezemare a grinzii fictive este sintetizat în tabelul de mai jos. în orice secţiune a grinzii reale. unui reazem simplu sau articulat (cu ϕ ≠ 0 şi v = 0) la capătul grinzii reale îi corespunde în grinda fictivă acelaşi tip de reazem (pentru care F ≠ 0 şi M = 0). săgeata şi rotirea sunt egale cu momentul încovoietor şi forţa tăietoare din secţiunea corespunzătoare a unei grinzi fictive.51 47 .

Tabelul următor prezintă expresiile acţiunii maxime şi săgeţii maxime pentru grinda simplă rezemată şi grinda încastrată în două situaţii particulare de încărcare. în cadrul aplicaţiei de la punctul 3. Formule uzuale pentru cazuri particulare de rezemare şi încărcare.2.Tmax = 1 Pl l. 48 . Proiectarea rigidităţii barelor încovoiate Funcţionarea corectă a unei construcţii este condiţionată şi de o anume rigiditate a elementelor sale. Deformaţii mari dăunează exploatării.3. Proiectarea rezistenţei trebuie dublată de proiectarea rigidităţii.2.3.3.3.5. ϕmax Pl 2 16 EI Pl 2 16 EI Pl 2 16 EI Pl 3 6 EI vmax Pl 3 48 EI 5Pl 4 384 EI Pl 3 3EI Pl 4 8 EI 3. chiar dacă rezistenţa este asigurată. 3.3. 2 EI PC 2 2 EI ϕmax = Tmax = M max = PC 2 2 l 2 EI 3 PC 3 2 EI vmax = Mmax = Aceleaşi rezultate s-au obţinut şi prin integrarea analitică a ecuaţiei axei elastice.

EFECTULA FORTEI TAIETOARE IN GRINZI 4.un coeficient care depinde de funcţiunea elementului.36) unde f este săgeata maximă. EXEMPLE Incovoierea cu forţe tăietoare este o solicitare compusă în prezenţa căreia.1.deschiderea iar k . In paragraful de faţă va fi analizat efectul forţei tăietoare. de importanţa sa etc. DEFINITIA SOLICITARII.53). Cu o săgeată mare ste perceptibilă numai în raport cu o deschidere relativ mică. 49 . interacţiunea este exprimată prin două tipuri de efort secţional: moment încovoietor şi forţa tăietoare. Valorile sale curente sunt cuprinse între 200 şi 400. Fig.3. Incovoierea cu forţe tăietoare este tipică elementelor de tip grindă (bare drepte încărcate cu forţe normale pe axul lor). condiţia de serie sub forma f 1 ≤ s k (3.Condiţia de rigiditate care se impune de obiecei urmăreşte limitarea săgeţilor. (fig. Intre momentul încovoietor şi forţa tăietoare există relaţia stabilită anterior (partea a III-a) dM =T dy aceasta înseamnă că prezenţa forţei tăietoare atrage după sine variaţia momentului încovoietor. ELEMENTE SOLICITATE LA INCOVOIERE CU FORTE TAIETOARE. Efectul momentului încovoietor (răspunsul barelor solicitate la încovoiere pură) a fost analizat în paragraful precedent.53. în secţiunea transversală. l . 4. 5.

b). Pe un element de bară aflat deopotrivă sub regimul forţelor tăietoare şi al forţelor de lunecare. M + dm. FORFECAREA SI LUNECAREA Echilibrul tronsonului elementar din fig. Fig. interacţiunea este măsurată prin eforturi unitare tangenţiale (fig. împreună cu cele de pe feţele opuse ale elementului. de eforturile secţionale M.54. Conform principiului dualităţii eforturilor unitare tangenţiale. T. schemei din fig. alături de forţele exterioare a-i revin. 3. eforturile unitare sunt egale şi formează.3. Această diferenţă de valoare este sursa unei tendinţe de lunecare dea lungul oricărui plan longitudinal ce separă (imaginar) elementul de bară. cu valori diferite în cele două secţiuni (conf. momentul încovoietor este constant şi tendinţele de lunecare sunt nule). T + dT.a este asigurat. 3. deci a prezenţei forţei tăietoare în zonă.4.55). EFECTUL FORTEI TAIETOARE. forţele de lunecare blochează lunecarea şi asigură integritatea formei.2.56) 50 . respectiv întinderi. Măsura interacţiunii dintre partea superioară şi cea inferioară a elementului este perechea forţelor de lunecare dL.54 Cele două cupluri (M şi M + dm) introduc în lungul fibrelor longitudinale compresiuni. cupluri egale şi de sens contrar (fig 3. 3. (Pe zonele de bară cu forţa tăietoare nulă. restabilind echilibrul fiecărei părţi.54. Tendinţa de lunecare este consecinţa variaţiei momentului încovoietor.

3. căci în prezenţa forţei tăietoare momentul încovoietor variază.58) este asigurat de forţele de interacţiune a căror măsură.3.3. la partea superioară a barei. pe secţiunea transversală este sistemul eforturilor unitare σ. Pe cele două secţiuni transversale compresiunile sunt diferite. Creşterea de a rezultanţei volumului de compresiuni este echilibrată de forţa elementară de lunecare dL: 51 .3.forţa elementelor de lunecare dL = τbdz (3. 3. Echilibrul de translaţii pe direcţia axului barei (fig. 3. 3.Fig. Eforturi unitare tangenţiale. Formula lui Juravski Se consideră volumul ABCD.57 Fig.57). eforturile unitare τ măsoară compresiuni. iar pe secţiunea longitudinală .1. REZISTENTA GRINZILOR IN PREZENTA FORTEI TAIETOARE 4.3.55 Fig.56 4.58 In prezenţa unor momente încovoietoare pozitive. decupat din bară (fig.37) Fig.

(3. σ reprezintă efortul unitar tangenţial yz din planul longitudinal egal cu efortul unitar tangenţial zy din planul secţiunii transversale. care poartă numele lui Juravski.40). 3.39) rezultă S'x Ix bdz = dMx = şi dMx S ' x dz bIx = TS ' x bIx (3.40) In expresia (3.38) unde A’ este aria secţiunii transversale aflate în interacţiune. înlocuind efortul σ cu expresia (3.37). σdA (3. ambele planuri trec prin punctul C în care ne-am propus determinarea efectului forţei tăietoare (fig.39) Din (3. ydA . Semnificaţia parametrilor din membrul drept al formulei lui Juravski este următoarea: 52 . se obţine Mx Mx yDA = S A .58).18). Ix Ix Mx S 'x Ix C = SA’ C= unde S’x este momentul static al suprafeţei parţiale A’ a secţiunii transversale în raport cu axa x.57 şi 3.38) şi (3. de aici dC = dMx S'x Ix (3.dL = dC Rezultanta volumului de compresiune cu expresia C = SA.

S’x . momentul static al suprafeţei A’ este egal cu momentul static al suprafeţei” (S’x + S”x = Sx = 0.momentul static în raport cu axa x (axa neutră a secţiunii) al suprafeţei parţiale A’ determinate pe secţiunea transversală de planul longitudinal ce trece prin punctul C (punctul în dreptul căruia se defineşte efortul tangenţial).3.2. Aşa cum rezultă din formula lui Juravski.lăţimea secţiunii transversale în dreptul punctului considerat. b . în funcţie de cota y a planului de lunecare. Expresia momentului static. La secţiunile dreptunghiulare (cu lăţime constantă). Distribuţia eforturilor unitare pe secţiunea transversală. Fig. Ix .îi corespunde o variaţie parabolică. variaţia eforturilor este determinată doar de variaţia momentului static.momentul de inerţie al suprafeţei secţiunii în raport cu axa x (axa neutră a secţiunii).1.59): h ( + y) b h2 S(y) = b ( h − y) 2 = ( − y2) 2 2 2 4 Ei . simetrică în raport cu axa x.58 4. în valoare absolută.3. cu valori nule pentru y = h/2 (la extremităţile secţiunii) şi valoarea Fig. parametrii care determină variaţia eforturilor unitare … pe secţiunea transversală sunt b şi S. 3.forţa tăietoare din secţiune. este (fig. eforturi unitare tangenţiale maxime.59 53 . S’x = S”x). căci Sx reprezintă momentul static al unei suprafeţe în raport cu o axă ce trece prin centrul de greutate.şi deci şi efortului unitar .T . 3.

maximă pentru y = 0 (în dreptul axei x, axa neutră a secţiunii). Pentru y = 0 bh 2 8 T

Smax =

bh 2 8 τmax = bh 3 b. 12 T = 1,5 τ med bh

τmax = 1,5

(3.41)

unde σ med s-a notat efortul unitar (fictiv) corespunzător unei distribuţii uniforme pe secţiunea transversală. La secţiunile de tip I şi asimilate, cu secţiunea tălpilor şi a inimii de formă dreptunghiulară, distribuţia eforturilor unitare este cea din fig.3.60.a. Variaţia parabolică este întreruptă de salturi în dreptul modificării bruşte a lăţimii secţiunii.

Fig. 3.60

Fig. 3.61

In realitate această variaţie bruscă a formei este sursa unor perturbaţii în distribuţia teoretică a eforturilor unitare şi generaeză concentrăii de eforturi (fig.3.60.b). Pentru atenuarea vârfului de efort, secţiunile profilelor laminate de acest tip au laturile unite prin racordări (fig. 3.61). 4.3.2.2. Verificarea rezistenţei la forfecare. La grinzi cu secţiune de formă dreptunghiulară eforturile unitare tangenţiale sunt mici în comparaţie cu eforturile unitare normale. Aplicaţia din fig.3.ba este edificatoare.

54

Fig. 3.62 Pl M max = 42 σmax = W bh 6

τ
de unde

P T max max = 1,5 = 1,5 2 bh bh

τ ma x h = δ max 2l
Se vede că pentru grinzi cu proporţie normală, raportul τmax este net în favoarea efortului unitar τ; de aceea aceste grinzi se verifică numai la încovoiere. In mod curent verificarea la forfecare nu este necesară nici în cazul grinzilor cu secţiune I sau asimilată acesteia, deşi eforturile unitare tangenţiale sunt mai mari ca cele corespunzătoare secţiunii dreptunghiulare. 4.3.3. Rezistenţa barelor în secţiuni longitudinale (rezistenţa la lunecare) 4.3.3.1. Determinarea forţei de lunecare. Variaţia forţei de lunecare Observaţie privind ipteza lui Bernoulli. Forţa elementară de lunecare a fost determinată în paragraful 4.3.1. dL = dM

ς I

55

Pe lungimea finită cuprinsă între două secţiuni (A şi B),
B

LAB =

A

dl
B

LAB =


I

A

dm =


I

B

A

Tdz

LAB =


I

AT

(3.42)

unde AT este aria diagramei de forţe tăietoare cuprinsă între secţiunile A şi B. La grinzile cu secţiune constantă (cazul curent), forţa de lunecare este proporţională cu aria diagramei de forţe tăietoare, deci maximă spre reazemele grinzii. In planuri situate la cote diferite, forţa de lunecare este proporţională cu momentul static, deci maximă în dreptul planului neutru. In fig.3.b se exprimă această variaţii prin deplasări relative diferite între fâşii longitudinale de bară.

Fig. 3.63 Imaginea obţinută infirmă ipoteza lui Bernoulli (a secţiunilor plane….). Tipul de deformaţie din fig.3.b3 este doar una din cele trei componente ale deformaţii complexe cu care bara răspunde solicitării de încovoiere cu forţe tăietoare; ele sunt prezentate în fig.3.64.

56

tradiţional. Grinzi de lemn cu secţiune compusă La acest tip de grindă asigurarea interacţiunii longitudinale se realizează. în planurile longitudinale care separă elementele componente ale grinzii se manifestă tendinţe de lunecare (fig. 57 . I.2.3.3. marcabil prin eleganţa soluţiei. 3.3.66). La grinzile de mare deschidere sau în cazul în care forţa tăietoare prezintă variaţii mari în lungul grinzii. se urmăreşte ca prin aşezarea penelor la distanţe diferite (mici în zonele cu forţă tăietoare mare. prin intermediul penelor (fig.65).65 modul particular de blocare a acestor lunecări (asigurarea interacţiunii longitudinale) la diferite tipuri de astfel de grinzi. fig.3. 3.Fig. Distanţa dintre pene depinde de capacitatea lor la forfecare şi de mărimea de capacitatea lor la forfecare şi de mărimea forţelor de lunecare. deci lunecări puternice şi mari zonele cu forţă tăietoare redusă) să se realizeze o încărcare uniformă a penelor.68.66 Istoria construcţiilor şi sistemul din fig. Când dimensiunile prea mari ale secţiunii transversale nu permit realizarea grinzii dintr-o singură bucată. Probleme practice privind asigurarea interacţiunii longitudinale.64 4. 3. 3. In cele ce urmează se prezintă Fig.

3.3.72 58 .se realizează prin îmbinări sudate (fig.70) fig.70 III. 3. 3. 3.elementele componente ale grinzii .69 fig. Asigurarea în turaţiuni longitudinale între inimă şi tălpi .fig. compuse în sistem cu ochiuri triunghiulare (fig. 3. articulate la capete. Grinzi cu zăbrele.71 Fig.71 şi 3.68 II. Lunecarea dintre cele două tălpi este blocată de legături de tip pendul. Grinzi metalice cu secţiune compusă de tip I sau asimilată. asigurate de bare transversale simple.72) Fig. 3.69) sau nituite (3.

Grinda de beton armat. ELEMENTE SOLICITATE EXCENTRICA LA COMPRESIUNE (INTINDERE) 5. în funcţie de orientarea lor. DEFINITIA SOLICITARII.76) poate fi asimilată cu o grindă cu zăbrele: talpa superioară (comprimată) este alcătuită din beton simplu (doar pe cca un sfert din înălţimea sa grinda de beton armat este comprimată).75 Fig. se deosebesc următoarele două cazuri: 59 .Barele transversale (denumite. Grinda de beton armat (fig. Grinzi Vierendel. diagonala din stânga este comprimată. iar cea din dreapta întinsă). încastraţi la capete. Fig.din “vine” de beton comprimat şi armături întinse (în două variante: bare înclinate.71. Montanţii sunt forfecaţi şi încovoiaţi. formând. interacţiunea este reprezentată de o forţă axială şi un moment încovoietor (vector cuplu cuprins în planul secţiunii).75 şi 3. talpa inferioară (întinsă) este alcătuită din bare longitudinale de oţel (armături) iar elementele transversale “de coasere” ale celor două tălpi .74).1. pe secţiunea transversală. Fig. în prezenţa căreia.74 V. 3. sisteme cu ochiuri dreptunghiulare (fig.3. împreună cu tălpile. Lunecarea dintre cele două tălpi este blocată de montanţi robuşti. In funcţie de direcţia vectorului moment încovoietor faţă de axele principale de inerţie ale secţiunii transversale. EXEMPLE Compresiunea (întinderea) excentrică este o solicitare compusă.3.73 Fig. 3.3.76 5. de tip diagonale şi etrieri. 3. IV. 3.73 şi 3. de tip montanţi). diagonale sau montanţi) sunt alternativ comprimate şi întinse (pentru sensul tendinţei de lunecare precizat în fig.

. ea se reduce în centrul de greutate al secţiunii la o forţă axială N = P şi un cuplu M = Pl. aplicată excentrică. 3.78) se generează cazul particular de compresiune excentrică . între punctul de aplicaţie. compresiunea excentrică este solicitarea caracteristică a stâlpilor de cadru în regim gravitanţional de solicitare (fig. Când punctul de aplicaţie se află pe una din axele principale de inerţie (fig. compresiune (întindere) excentrică (fig.77 forţelor exterioare.3.78 In practică.3. 3.. O pereche de forţe echilibrate aplicate pe o bară dreaptă de-a lungul unui suport paralel cu axa barei generează. de-a lungul suportului. 60 . 3. când direcţia vectorului cuplu coincide cu direcţia uneia din axe. fig. unde e este excentricitatea punctului de aplicaţie a forţei interioare. măsura interacţiunii este o forţă normală A = P. când direcţia vectorului cuplu este oarecare faţă de direcţia axelor. In aria secţiuni transversală.încovoiere simplă cu forţă axială (cazul particular).77).79).încovoierea simplă cu forţa axială.încovoiere oblică cu forţa axială (cazul general de compresiune sau întindere excentrică). Fig.

cu semnele corespunzătoare sensului eforturilor unitare τ= N Mx + y A Ix 5.2. efortul unitar corespunzător solicitării compuse se obţine prin însumarea eforturilor unitare corespunzătoare fiecărei solicitări simple.2. Eforturi unitare pe secţiunea transversală Determinarea eforturilor unitare pe secţiunea transversală se face prin suprapunerea efectelor celor două solicitări (simple) componente: compresiunea (întinderea) centrică şi încovoierea …… Ambele generează pe secţiunea transversală eforturi unitare normale τ (fig.2. INCOVOIEREA SIMPLA CU FORTE AXIALE 5. Dacă elementele supuse la compresiune excentrică (stâlpi.Fig. 3. 3. τ = τN + τM La distanţa y de axa x .2.80). cărămidă.1.) se urmăreşte ca secţiunea să fie comprimată în totalitatea ei. Fig. Semnele eforturilor şi condiţiile de încărcare Eforturile unitare însumate pot avea acelaşi semn (când domină efectul forţei axiale) sau semne diferite (când domină efectul momentului încovoietor). Pentru aceasta este necesar ca (în valoare 61 .79 5. etc. arce etc) sunt alcătuite din materiale nerezistente la întindere (piatră.80 Intr-un punct curent al secţiunii.3.

3. 62 . indiferent de proporţiile ei. 3. W bh 2 / b h = = A bh b (3.43) La o secţiune dreptunghiulară. eforturile vor avea acelaşi semn (compresiuni).1.3.. Fig..3. Descompunerea solicitarii compuse in solicitari simple Forţa P aplicată în punctul P (xo.81 5. unde ……….87. în corespondenţă cu poziţia forţei faţă de treimea mijlocie. 3. sunt prezentate în fig.82. Tipurile de diagramă.absolută) ……………. Reducerea s-a făcut în două etape. reprezintă efortul maxim de întindere corespunzător momentului încovoietor: N Mx ≥ A Wx de unde Mx Wx ≥ N A l= (3. INCOVOIERE OBLICA CU FORTA AXIALA 5. din punctul P în punctul P1 şi din P1 în centrul de greutate.44) Pentru excentricităţi inferioare valorii h/b adică pentru poziţii ale forţei de compresiune cuprinse în treimea mijlocie a secţiunii dreptunghiulare.y) se reduce în centrul de greutate al secţiunii la o forţă axială N = P şi două momente încovoietoare: Mx Pyo şi My = Pxo. etapele sunt prezentate în fig.

3.2. A I 2 x Ix 2 (3. Ecuaţia axei neutre. τ=+ τ=N Mx My + y+ x.y). efortul unitar corespunzător solicitării compusă se obţine prin însumarea eforturilor unitare corespunzătoare fiecărei solicitări simple: τ = τn + τMx + τmy In punctul M (x. A Ix Ix P YYo xxo (+ + . cu notaţiile 63 .45) τ=- 5.1. Axa neutră 5.3.2. Din condiţia τ = 0 rezultă ecuaţia axei: yy o xxo + 2 =0 2 ix i y 1+ x y + 2 2 i ix = 1 − x xo yo sau.82 Cele trei eforturi secţionale (N. Mx. My) le corespund eforturi unitare normale … Intr-un punct curent al secţiunii. A Ix Ix P Pyo Pxo − y− x. 3. Axa neutră este locul geometric al punctelor cu eforturi unitare nule.fig.

83 5.84).3.2. 3.83) fig. Intrucât. la valori pozitive ale coordonatelor xo.3. faţă de punctul de aplicaţie a forţei.46) x y + =1 a b (3. x b i i x xo − x yo Conform relaţiilor (3.2. 64 . Proprietăţile axei neutre. conform relaţiilor (3.- 2 iy xo =a şi 2 ix =b yo (3. = const.46). axa neutră se află de cealaltă parte a centrului de greutate (fig. Punctelor de aplicaţie a forţei aflate pe o dreaptă ce trece prin centrul de greutate le corespund axe neutre parafele. yo corespund valori negative ale distanţelor a şi b. axa neutră se apropie de centrul de greutate când punctul de aplicaţie se depărtează (fig.46) . A.48) Axa neutră este o dreaptă care taie axele de referinţă la distanţele a şi b de originea aflată în centrul de greutate al secţiunii (fig.3. căci 2 iy 2 iy a yo xo = = 2 . 3.85). B.

86). 3.88. fig. cu dimensiunile laturilor B şi H. 3. 3.fig. 3.3.84 fig. Punctelor de aplicaţie ale forţei aflate pe o dreaptă care nu trece prin centrul de greutate le corespund axe neutre concurente (fără demonstraţie) (fig.3. 65 .85 C.3.86 5.4. Sîmburele central al unei secţiuni dreptungiulare. Fie secţiunea dreptunghiulară din fig.

fig. xo = 0 BH 3 12 H yo = . punctul de aplicaţie a forţei parcurge segmentul 1-2.87 conform (3. cu coordonatele. 3. yo = - Poziţiei (1) a axei neutru.46) 2 iy xo = - a 2 ix b .BH = H b − 2 Poziţiei (2) a axei neutre. tangentă la una din laturile mici ale secţiunii (cu a α şi b = . îi corespunde punctul 2 cu coordonatele xo = y=o Când axa neutră se roteşte în jurul punctului A. se deduce B b 66 . tangentă la una din laturile mari ale secţiunii. îi corespunde punctul 1 de aplicaţie a forţei. Prin anologie.H/2).

distribuţia presiunilor se face pe o zonă limitată a suprafeţei tălpii. 3.92).4.89).Fig.4. Dacă forţa este aplicată în afara sâmburelui central.3.93). numită zona activă (fig. 5.89. 3. Acesta este un romb cu diagonalele egale cu o treime din lungimea laturilor dreptunghiului (fig. Eforturi unitare pe talpa unei fundaţii Fig.88 Fig. 3.3.91): πD 4 64 πD 2 yo = 4 =D D 8 2 Fig. interacţiunea nu poate fi realizată decât prin eforturi de compresiune. 3-4 şi 4-1 care închid sâmburile central. De aceea. Sâmburele central al unei secţiuni circulare este un cerc cu diametrul egal cu un sfert din diametrul secţiunii (fig.90 şi 3. 3. şi poziţia punctelor simetrice 3 şi 4 şi segmentele 2-3.91 Pământul este un material nerezistent la întindere. Dacă forţa este aplicată în interiorul sâmburelui central. 3. 3.3. 67 . după legea trapezoidală precizată anterior (fig. la contractul dintre fundaţie şi teren.4.90 5. distribuţia presiunilor se face pe toată suprafaţa tălpii.

la distanţa C de marginea fundaţiei (fig. 3. 3. iar efortul unitar maxim.Fig. 3. de două ori mai mare decât efortul mediu P σmax = 2 bd 68 .93).92 Fig. lăţimea zonei active este d = 3 c.93 Suprafaţa zonei active şi valoarea efortului unitar maxim se determină din condiţia ca forţa P. aplicată exentric şi rezultanta R a volumului de presiuni să formeze un sistem echilibrat. Dacă P calcă pe una din axele de simetrie ale unei fundaţii dreptunghiulare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful