PROTECŢIA INTERNAŢIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI CURS ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

 CAPITOLUL I – ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL INTERNAŢIONAL AL DREPTURILOR OMULUI
TEMA 1 - Noţiunea şi trăsăturile dreptului internaţional al drepturilor omului TEMA 2 - Sursele dreptului internaţional al drepturilor omului  CAPITOLUL II – SISTEME DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI -

SISTEMUL REGIONAL EUROPEAN.
TEMA 3 - Sisteme regionale de protecţie a drepturilor omului. Sistemul regional european TEMA 4 - Curtea europeană a drepturilor omului. Organizare şi funcţionare

 CAPITOLUL III – DREPTUL DREPTURILOR OMULUI

EUROPEAN

PROCEDURAL

AL

TEMA 5 – Procedura în faţa Curţii europene a drepturilor omului

 CAPITOLUL IV – DREPTUL EUROPEAN MATERIAL AL DREPTURILOR OMULUI
TEMA 6 - Clasificarea drepturilor prevăzute în Convenţia europeană a drepturilor omului şi în protocoalele sale adiţionale TEMA 7 - Ingerinţele şi derogările privind drepturile omului TEMA 8 - Inviolabilităţile TEMA 9 – Drepturile privind respectarea vieţii private TEMA 10 – Libertăţile spiritului. Libertăţile de acţiune socială şi politică TEMA 11 – Interzicerea discriminării. Protecţia proprietăţii TEMA 12 – Drepturile de procedură

CAPITOLUL I – ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL INTERNAŢIONAL AL DREPTURILOR OMULUI

Tema 1 NOŢIUNEA ŞI TRĂSĂTURILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL AL DREPTURILOR OMULUI
Dreptul internaţional al drepturilor omului este o instituţie a dreptului internaţional public, alcătuită din ansamblul normelor juridice internaţionale care consacră şi garantează drepturile omului. Precizări de ordin terminologic1 Un număr de acte internaţionale consacră drepturi şi libertăţi fundamentale ale individului. Totuşi, se poate observa că în aceste acte internaţionale (fie că este vorba despre tratate sau despre alte tipuri de acte emanând de la organizaţii internaţionale interguvernamentale), terminologia utilizată nu este unitară, făcându-se referire la „drepturilor omului”, „drepturile fundamentale ale omului sau ale fiinţei umane”, „drepturile şi libertăţile omului”, „drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”. De asemenea, în unele documente internaţionale se face referire la „drepturi ale popoarelor sau ale minorităţilor” şi „obligaţii/îndatoriri ale omului”. Pentru a înţelege noţiunea de „drepturilor omului” din perspectiva dreptului internaţional al drepturilor omului, trebuie înţeleasă semnificaţia noţiunilor mai sus menţionate.  Noţiunile de „drepturile omului” şi „drepturi şi libertăţi fundamentale” sunt echivalente, fiind consacrate în instrumente internaţionale precum Convenţia europeană a drepturilor omului, referindu-se la drepturi inerente personalităţii umane şi consacrate la nivel internaţional. Noţiunea de „libertăţi publice” are un sens echivalent, însă aparţine mai curând dreptului intern, fiind consacrată în terminologia constituţională.  Noţiunea de „drepturi ale popoarelor sau ale minorităţilor” se referă la drepturile colective (de ex. dreptul popoarelor la autodeterminare, dreptul popoarelor de a dispune de bogaţiile şi resursele lor naturale). Drepturile colective nu interesează însă conceptul de „drepturi ale omului”, care sunt drepturi individuale.  Noţiunea de „obligaţii ale omului” este şi ea consacrată în unele documente internaţionale, cum ar fi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice, Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale, Carta africană a drepturilor omului şi popoarelor. Totuşi, la ora actuală, nu se poate spune că la nivel internaţional există veritabile „obligaţii ale omului” având natură juridică. Ele nu reprezintă decât nişte „deziderate morale”.

1

- a se vedea şi C. Bârsan, “Convenţia europeană a drepturilor omului – Comentariu pe articole, Vol I. Drepturi şi libertăţi”, Editura All Beck, Bucureşti 2005, pag. 3 – 15.

2

Noţiunea de „drepturi ale omului”  Definiţie. Drepturile omului reprezintă acele drepturi subiective care sunt esenţiale pentru viaţa, demnitatea, libertatea, egalitatea, fericirea şi pentru libera dezvoltare a fiinţei umane şi care sunt consacrate şi protejate prin normele dreptului internaţional public.  Elemente definitorii: (a) sunt drepturi individuale - titularul lor este individul, nu o colectivitate sau un popor în ansamblul său. După cum arătam mai sus, drepturile colective nu interesează materia drepturilor omului; (b) sunt drepturi esenţiale pentru viaţa, libertatea, demnitatea şi dezvoltarea personalităţii umane; (c) sunt drepturi consacrate şi protejate prin normele dreptului internaţional.  Categorii de drepturi ale omului: (a) Drepturi civile şi politice. - Din perspectivă istorică, drepturile civile şi politice sunt primele apărute, o dată cu revoluţiile burgheze, ca o reacţie împotriva absolutismului feudal, fiind de inspiraţie liberală. - Ele au apărut în dreptul intern, fiind ulterior consacrate şi la nivel internaţional. - Reprezintă libertăţile fundamentale clasice (ex. dreptul la viaţă) şi pun accent pe individ. - Iniţial, au avut numai o dimensiune negativă, cuprinzând obligaţia statului de a nu le încălca. Treptat au dobândit şi o dimensiune pozitivă, care constă în obligaţia statului de a lua măsurile necesare pentru a asigura respectarea acestor drepturi faţă de toţi indivizii. (b) Drepturi economice, sociale şi culturale. - Această categorie de drepturi a apărut mai târziu, după dezvoltarea societăţii capitaliste şi a economiei de piaţă, fiind de inspiraţie socialistă. - Şi ele au apărut iniţial la nivel intern, fiind ulterior preluate şi consacrate în dreptul internaţional. - Spre deosebire de drepturile civile şi politice, care sunt drepturi justiţiabile, drepturile economice, sociale şi culturale nu au acest caracter, întrucât la nivel intern nu există o acţiune în justiţie pentru protejarea acestora. În mod asemănător, nici la nivel regional european nu poate fi promovată în faţa Curţii europene a drepturilor omului o acţiune pentru constatarea violării unui astfel de drept. (c) În doctrină se afirmă că ar exista şi o altă categorie de drepturi, de „generaţia a treia”, numite „drepturi de solidaritate” (de ex. dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu sănătos, dreptul la pace). Spre deosebire de drepturile din categoriile mai sus enunţate, aceste drepturi nu îşi au originea în dreptul intern al statelor, ci s-au născut direct în plan internaţional, fiind promovate în special de ţările lumii a treia. Existenţa acestei categorii de drepturi este contestată, întrucât ele ridică unele probleme conceptuale la care nu s-a găsit un răspuns satisfăcător, cum ar fi: cine sunt titularii drepturilor de solidaritate, cine sunt titularii obligaţiilor corelative (un individ, un stat, un grup de state), sau care ar fi posibila sancţiune specifică în cazul încălcării acestor drepturi. În literatura română de
3

Editura All Beck 2000. fiind mai uşor de găsit un numitor comun asupra valorilor comune. sociale şi culturale .12. .-L. . dreptul internaţional al drepturilor omului evoluează pe două planuri: universal şi regional. ele nu au a fi incluse în obiectul de cercetare al acestei materii.html Aceasta este primul text cu caracter general şi vocaţie universală în materia drepturilor omului.care se bucură.ch/html/menu3/b/a_ccpr. întrucât nu reprezintă drepturi individuale. decât a se încerca crearea unei noi categorii de drepturi. La nivel universal – s-au conturat două etape în evoluţia dreptului internaţional al drepturilor omului: a) etapa declaratorie . problema drepturilor omului şi a respectării acestora era o chestiune ce ţinea de competenţa naţională exclusivă a statelor.ch/html/menu3/b/a_cescr.Declaraţia Universală a Drepturilor Omului → http://www. dacă am accepta la ora actuală existenţa acestei categorii de drepturi. proceduri”. În orice caz. Trăsăturile dreptului internaţional al drepturilor omului2 1.drepturile civile şi politice şi.htm La nivel regional – evoluţiile diverselor sisteme de protecţie a drepturilor omului au fost mai rapide.un.htm  Pactul internaţional relativ la drepturile economice. . b) etapa convenţională – odată cu adoptarea. la data de 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a rezoluţiei 217A(III)/10. el apărând şi dezvoltându-se după cel de-al doilea război mondial.unhchr. Până la această dată nu existau decât extrem de puţine reglementări internaţionale în numai patru domenii ale dreptului internaţional: (i) dreptul internaţional umanitar.org/Overview/rights. Caracterul recent al dreptului internaţional al drepturilor omului .principala sursă fiind Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Dreptul internaţional al drepturilor omului se naşte odată cu adoptarea la Paris. 4 .1948 . 8 – 16. (iv) protecţia minorităţilor naţionale. Există la ora actuală 3 sisteme regionale de consacrare şi garantare a drepturilor omului: . sociale şi culturale → http://www. . (iii) protecţia lucrătorilor – în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii.Dreptul internaţional al drepturilor omului este o ramură recentă a dreptului internaţional. la nivel internaţional. .a se vedea C. (ii) interzicerea sclaviei şi a traficului de persoane.unhchr. “Protecţia internaţională a drepturilor omului – surse.specialitate s-a exprimat părerea că această categorie de drepturi ar putea fi mai curând integrată celorlalte două categorii de drepturi . 2 . Popescu.sistemul african. respectiv.sistemul european. în anul 1966 a celor două Pacte internaţionale (în vigoare din anul 1976):  Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice → http://www. instituţii.sistemul interamerican.De la această dată.Până la jumătatea secolului XX. pag. de o protecţie adesea concretă şi efectivă. drepturile economice.

3. Într-o sintagmă consacrată. Excluderea regulii competenţei naţionale exclusive în materia drepturilor omului şi limitarea suveranităţii statului prin consacrarea şi garantarea internaţională a drepturilor omului Potrivit dreptului internaţional. ci trebuie să respecte normele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale acestora. în baza regulii reciprocităţii. aceasta au ieşit din aria „domeniului rezervat” al statelor. potrivit căruia normele juridice internaţionale se nasc prin acordul de voinţă al statelor. Din această trăsătură a dreptului internaţional al drepturilor omului decurg următoarele consecinţe: a) în cazul tratatelor în materia drepturilor omului nu funcţionează principiul reciprocităţii. instrumentele internaţionale în materie au consacrat şi o veritabilă acţiune populară. au dobândit valoarea de jus cogens. Subsidiaritatea dreptului internaţional al drepturilor omului faţă de dreptul intern Rolul principal în consacrarea şi garantarea drepturilor omului revine statelor. făcând obiect de reglementare şi la nivel internaţional. statul nu mai are puteri absolute asupra indivizilor ce se află sub jurisdicţia sa. Cu alte cuvinte. pe lângă posibilitatea oferită victimei de a sesiza un organ internaţional cu privire la încălcarea drepturilor sale fundamentale (acţiune individuală). Prin apariţia şi dezvoltarea protecţiei internaţionale a drepturilor omului. „suveranitatea statelor se opreşte acolo unde încep drepturile omului”. În schimb. prin dreptul intern. fie pe cale cutumiară. problema respectării drepturilor omului interesează întreaga comunitate internaţională. Normele în materia drepturilor omului. consacrate fie convenţional. statele au un „domeniu rezervat”.Dintre acestea. adică o sferă de competenţe asupra căreia nu se poate interveni şi care nu poate face obiect de reglementare la nivel internaţional. b) întrucât la nivel internaţional nu există un „Minister Public” care să asigure respectarea ordinii publice internaţionale în materia drepturilor omului. Cu alte cuvinte. Crearea unui regim internaţional de ordine publică în domeniul drepturilor omului şi excluderea regulii reciprocităţii în această materie Dreptul internaţional clasic se întemeiază pe principiul consensualismului. de nederogat. al cărei titular este orice stat parte la tratatul internaţional respectiv. ca substitut al acţiunii publice din dreptul intern. creându-se o adevărată ordine juridică internaţională în materia drepturilor omului. adică de norme imperative ale dreptului internaţional public. un stat este obligat să respecte normele decurgând dintr un tratat privind drepturile omului chiar dacă un alt stat parte la acelaşi tratat nu face acest lucru. 5 . cel mai evoluat este sistemul regional european născut odată cu adoptarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. primul stat neputând invoca excepţia de neexecutare. 2. în baza suveranităţii lor.  Din punctul de vedere al consacrării drepturilor omului subsidiaritatea constă în aceea că dreptul internaţional al drepturilor omului reprezintă un standard minimal la care statele pot adauga o protecţie superioară (prin norme mai favorabile). 4.

 Din punctul de vedere al garantării drepturilor omului. Aplicabilitatea directă a normelor dreptului internaţional al drepturilor omului în dreptul intern Dreptul internaţional clasic este. b) două condiţii privitoare la dreptul international: . tratatele internaţionale în materia drepturilor omului au ca destinatar direct individul. în ceea ce priveşte raportul drept intern – drept internaţional. cât şi pentru statul în cauză). un drept al relaţiilor inter-statale. sistemul monist. şi aceştia având obligaţia de a respecta drepturile omului.” Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. în general aceste tratate au caracter „self executing”. În schimb. art. b) efectul orizontal – se produce în relaţiile dintre indivizi. adică sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă a statelor. Instanţele internaţionale intervin doar atunci când mecanismele statale s-au dovedit necorespunzătoare sau insuficiente – de aici consacrarea regulii epuizării căilor interne de atac ca o condiţie a sesizării acestor instanţe internaţionale. nu pe cel dualist. neinteresând direct subiectele din ordinea juridică internă a statelor – prin urmare.norma să fie susceptibilă de aplicabilitate directă. De exemplu: în art. Superioritatea normelor de drept internaţional al drepturilor omului faţă de normele dreptului intern 6 . Pentru ca o normă internaţională în materia dreptului internaţional al drepturilor omului să fie direct aplicabilă în dreptul intern. sociale şi culturale. 5. Această trăsătură rezultă însăşi conţinutul tratatului respectiv. subsidiaritatea semnifică faptul că statele sunt în primul rând chemate să asigure respectarea drepturilor omului şi repararea eventualelor încălcări. Condiţii privitoare la această cerinţă:  norma să fie suficient de clară (precisă) şi completă. trebuie întrunite anumite condiţii: a) o condiţie privitoare la dreptul intern – dreptul naţional respectiv să consacre. în principal.norma internaţională să fie în vigoare pentru statul în cauză (atât cu caracter general. iar statul să nu fi formulat vreo rezervă cu privire la un anumit text. Din acest motiv. 1 . 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este prevăzut explicit: „Înaltele Părţi contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Titlul I al prezentei Convenţii. 6. el nu are aplicabilitate directă în dreptul intern. nu cele privind drepturile economice. acestea având obligaţia negativă de a nu încălca drepturile omului. De regulă satisfac această condiţie normele privind drepturile civile şi politice. acest efect produce în sarcina statelor obligaţii pozitive de a lua toate măsurile pentru a asigura respectarea drepturilor omului.  să existe intenţia statelor-părţi la tratat de a conferi acestuia aplicabilitate directă. Efectele aplicabilităţii directe a normelor de drept internaţional al drepturilor omului: a) efectul vertical – se produce în relaţiile dintre individ şi autorităţile statale.

Poziţia individului ca subiect al dreptului internaţional al drepturilor omului Ca regulă. creându-se astfel un adevărat bloc de convenţionalitate alcătuit din tratate şi jurisprudenţă. dreptul internaţional „clasic” nu are ca destinatar individul. Spre deosebire de dreptul internaţional. atunci când este necesar. o poziţie: (a) supraconstituţională. soluţia este nuanţată. 9. alături de state. având uneori chiar dreptul de a sesiza aceste organe internaţionale. În materia dreptului internaţional al drepturilor omului însă. (b) constituţionalăl (c) infraconstituţională dar supralegislativăl (d) legislativă.  La nivel intern. iar dacă norma internă este mai favorabilă. b) individul poate participa la proceduri internaţionale de garantare a drepturilor omului. Din această trăsătură decurg o serie de consecinţe: a) individul devine titular al unor drepturi decurgând direct din tratatele internaţionale. Rolul important al jurisprudenţei ca sursă a dreptului internaţional al drepturilor omului Dreptul internaţional cunoaşte ca principale izvoare convenţia (tratatul) şi cutuma internaţională. în funcţie de modalitatea în care dreptul intern reglementează raportul drept intern/drept internaţional. Astfel. în caz de conflict între norma internaţională şi norma internă. dacă norma internaţională este mai favorabilă. dreptul internaţional nu are caracter justiţiabil în faţa instanţelor internaţionale. se face aplicarea principiului superiorităţii. 8. dreptul internaţional al drepturilor omului vizează direct individul. Prin corelarea principiilor superiorităţii şi subsidiarităţii se ajunge la concluzia că. el poate invoca aceste drepturi direct în faţa organelor interne şi internaţionale. se aplică întotdeauna norma cea mai favorabilă. există tribunale internaţionale specializate. dreptul internaţional al drepturilor omului poate avea. adresându-se numai statelor şi organizaţiilor internaţionale interguvernamentale. Existenţa unor tribunale internaţionale specializate în materia drepturilor omului În general. În acest caz. jurisdicţiile internaţionale afirmă întotdeauna superioritatea normei de drept internaţional faţă de normele de drept intern (indiferent de poziţia acestora în ierarhia normativă internă). dreptului internaţional al drepturilor omului i se recunoaşte cel puţin o valoare supralegislativă. La nivel internaţional. însă numai la nivel regional. devine aplicabil principiul subsidiarităţii. Din perspectiva dreptului internaţional al drepturilor omului însă. pentru judecătorul internaţional norma internă fiind o simplă situaţie de fapt. un rol foarte important joacă şi jurisprudenţa (în sensul cel mai larg al termenului) tuturor organelor internaţionale având atribuţii de garantare a drepturilor omului. De regulă. în raport de dreptul internaţional. în special la proceduri cu caracter jurisdicţional. 7 . completează prevederile tratatelor internaţionale privind drepturile omului. 7. Jurisprudenţa acestor organe interpretează şi. nu şi la nivel internaţional universal.

Tema 2 SURSELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL AL DREPTURILOR OMULUI
Sursele dreptului internaţional al drepturilor omului (izvoarele formale) reprezintă forme de exprimare a normelor juridice care consacră şi garantează, în planul dreptului internaţional public, drepturile omului. Clasificare3: 1. sursele convenţionale - tratatele internaţionale în materia drepturilor omului; 2. sursele cutumiare – practica statelor, relativ îndelungată şi uniformă, considerată de state ca exprimând o regulă de conduită cu forţă juridică obligatorie 4 şi privind drepturile omului; 3. sursele jurisprudenţiale, în sens larg – soluţiile cu caracter juridic, pronunţate de organele internaţionale cu atribuţii în materia drepturilor omului, fie că sunt specializate sau nu; 4. alte surse, inclusiv cele de „soft law”. 1. Sursele convenţionale Tratatele în materia drepturilor omului se pot clasifica după mai multe criterii, din care reţinem: I. În funcţie de sfera geografică de aplicabilitate:  tratate universale (cu vocaţie universală) - orice stat are vocaţie să fie sau să devină parte la aceste tratate;  tratate regionale – pot fi parte la aceste tratate numai state care fac parte dintr-o anumită regiune geografică. II. În funcţie de conţinut:  tratate generale - consacră toate drepturile omului şi se referă la toate fiinţele umane;  tratate speciale/specializate - se referă fie la o anumită categorie specială de drepturi, fie la o categorie anume de persoane protejate. Prin combinarea celor două criterii rezultă 4 tipuri de surse convenţionale: A. Tratate universale generale - Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice, la care se adaugă cele două Protocoale facultative; Pactul relativ la drepturile economice, sociale şi culturale. B. Tratate universale specializate – se referă la anumite categorii de drepturi fundamentale sau de persoane protejate, de exemplu: Convenţiile O.N.U. privind
3

- a se vedea C.-L. Popescu, “Protecţia internaţională a drepturilor omului – surse, instituţii, proceduri”, Editura All Beck 2000, pag. 19 şi urm. 4 - R. Miga-Beşteliu, “Drept internaţional. Introducere în dreptul internaţional public”, Ediţia a III-a, Editura All Beck 2003, pag. 46.

8

eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenţia Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei, Convenţia Naţiunilor Unite asupra torturii, Convenţia privind protejarea drepturilor copilului, Convenţia privind protecţia lucrătorilor migranţi. C. Tratate regionale generale – la ora actuală există 3 mari sisteme regionale de protecţie a drepturilor omului – sistemul regional european, sistemul regional american şi, respectiv, sistemul regional african. Sistemul regional european cunoaşte două surse convenţionale generale de protecţie a drepturilor omului: a) Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), adoptată la 4 noiembrie 1950 şi intrată în vigoare la data de 3 septembrie 1953, care consacră drepturi civile şi politice, la care se adaugă 14 protocoale, respectiv 6 protocoale adiţionale (Protocoalele nr. 1; 4; 6; 7; 12 şi 13) şi 8 protocoale de amendare (Protocoalele nr. 2; 3; 5; 8; 9; 10; 11 şi 14). La ora actuală, forma Convenţiei este dată de revizuirea ei prin Protocolul nr. 11, în vigoare din data de 1 noiembrie 1998. Procedura în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a cunoscut o nouă reformă, prin intrarea în vigoare, la data de 1 iunie 2010, a Protocolului nr. 14. b) Carta Socială Europeană, care se prezintă în două forme: Carta Socială Europeană iniţială (1961) şi Carta Socială Europeană revizuită (adoptată în anul 1996, intrată în vigoare în 1999) – aceasta va înlocui progresiv tratatul iniţial din 1961. → pentru informaţii suplimentare: http://www.coe.int/T/F/Droits_de_l%27Homme/Cse/ D. Tratate regionale specializate – de exemplu, la nivel regional european: Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi ale medicinei – Convenţia asupra drepturilor omului şi biomedicina, Convenţia pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal. → pentru o listă a tratatelor încheiat sub auspiciile Consiliului Europei, a se vedea: http://conventions.coe.int/Treaty/Commun/ListeTraites.asp?CM=8&CL=ENG 2. Sursele cutumiare În general, în materia Dreptului internaţional al drepturilor omului este codificată prin tratate internaţionale. Totuşi, parte din normele de Drept internaţional al drepturilor omului consacrate convenţional au dobândit în timp, prin practica statelor, şi o valoare cutumiară. Aceste norme de Drept internaţional al drepturilor omului sunt obligatorii pentru statele care nu sunt părţi la tratatele respective, dar care le respectă ca norme cutumiare. Exemple de astfel de norme: intezicerea torturii, interzicerea sclaviei, interzicerea genocidului, a discriminării rasiale, respectarea regulilor fundamentale ale unui proces judiciar. 3. Sursele jurisprudenţiale
9

Sursele jurisprudenţiale au un rol deosebit de important între sursele Dreptului internaţional al drepturilor omului, întrucât, în cadrul sistemelor de protecţie a drepturilor omului există o legătură indisolubilă între normele convenţionale şi jurisprudenţa dezvoltată pe baza acestora de organele – judiciare sau nu – chemate să interpreteze şi să aplice aceste norme. Din această perspectivă, termenul de „jurisprudenţă” are un sens foarte larg, desemnând toate „soluţiile, cu caracter juridic, pronunţate de organele internaţionale cu atribuţii în materia drepturilor omului (fie ele specializate sau nu), indiferent de caracterul acestora de organe judiciare, parajudiciare, quasi-judiciare sau nejudiciare”5. Un exemplu relevant este bogata jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, fără de care prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi sistemul european de protecţie a drepturilor omului nu ar putea fi înţelese (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei vorbeşte de o „solidaritate” a acestor două surse). Sistemul european de protecţie a drepturilor omului este fundamentat atât pe dreptul continental (principalul izvor de drept fiind „legea”, tratatul internaţional) cât şi pe dreptul anglo-saxon (principalul izvor de drept fiind jurisprudenţa). În materia drepturilor omului, tratatele şi jurisprudenţa organelor specializate fac corp comun, alcătuind un „bloc de convenţionalitate”. 4. Alte surse (inclusiv soft law) Enumerăm dintre aceste surse6:  Acte interne adoptate de organe ale unor organizaţii internaţionale, cu forţă juridică propriu-zisă. De regulă, prin aceste acte („rezoluţii”, „decizii”) se crează organe subsidiare ale organelor principale din cadrul organizaţiilor internaţionale, li se atribuie competenţe, se stabilesc proceduri. De exemplu, Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului, adoptat la 4 noiembrie 1998, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998, ultima actualizare: iulie 2009. → pentru textul integral al Regulamentului: http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/D1EB31A8-4194-436E-987E65AC8864BE4F/0/RulesOfCourt.pdf  Acte interne adoptate de organe ale unor organizaţii internaţionale, cu caracter „declarator” sau „programator” – sunt acte care au o anumită forţă juridică, dar care este însă mult inferioară surselor obişnuite ale Dreptului internaţional al drepturilor omului. De regulă, aceste acte se impun prin valoarea conţinutului lor. Exemple: - Declaraţia universală a drepturilor omului, proclamată prin Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. 217A(III) din 10 decembrie 1948; - Declaraţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială, proclamată prin Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. 1904(XVIII) din 20 noiembrie 1963.  Acte cu caracter politic şi juridic (soft law), având o forţă juridică extrem de redusă, dar care totuşi există; de regulă sunt adoptate în cursul reuniunilor internaţionale în materia drepturilor omului. Exemple:
5 6

- a se vedea C.-L. Popescu, op. cit., pag. 30 şi urm. - pentru o prezentare detaliată, a se vedea C.-L. Popescu, op. cit., pag. 32 – 35.

10

Bucureşti 2005. Sudre. 4. Determinaţi particularităţile Dreptului internaţional al drepturilor omului faţă de Dreptul internaţional (general). Jean-François Renucci.  „soft law” / „jus cogens”.C. teme de dezbateri. adoptată în cadrul C. Explicaţi următoarele noţiuni și încercați stabilirea unei corelații între aceastea:  „aplicabilitate directă” / „efect direct”. instituţii. Editura All Beck 2000. Editura All Beck 2003. 2006. 5. F. la 25 iunie 1993. sociale şi culturale. Întrebări.  „solidaritatea surselor în materia Dreptului internaţional al drepturilor omului” / „bloc de convenţionalitate”. Explicaţi importanţa surselor convenţionale şi a celor jurisprudenţiale în materia Dreptului internaţional al drepturilor omului. 4.S. Vol. C. C. la 1 august 1975.Actul final al Conferinţei de la Helsinki. proceduri”. Bucureşti. Popescu.S. 2009. 3. . Care este raportul dintre principiul subsidiarităţii şi principiul superiorităţii în materia Dreptului internaţional al drepturilor omului? 3.E. la 21 noiembrie 1990.-L. referate: 1. Editura All Beck. R. precum şi importanţa redusă a surselor cutumiare. 2. I. 2.C. Presses Universitaires de France.  „dimensiunea negativă”/„dimensiunea pozitivă” a drepturilor omului. 11 . Introducere în dreptul internaţional public”. Ediţia a III-a. Bibliografie: 1. Drepturi şi libertăţi”.). „Convenţia europeană a drepturilor omului – Comentariu pe articole. „Tratat de drept european al drepturilor omului” (traducere).. Miga-Beşteliu. adoptat în cadrul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C. 5.Carta de la Paris pentru o nouă Europă. Identificaţi elementele de diferenţiere dintre categoria drepturilor civile şi politice şi categoria drepturilor economice. adoptate de Conferinţa mondială asupra drepturilor omului de la Viena. „Protecţia internaţională a drepturilor omului – surse. .E. Editura Hamangiu.. 1989 – volum tradus în limba română şi apărut la Editura Polirom. Bârsan. „Drept european şi internaţional al drepturilor omului”. „Drept internaţional.Declaraţia şi Programul de acţiune.

Luxemburg. Germania. unor tragedii asemănătoare celor trăite de umanitate în prima jumătate a secolului XX.coe. Italia. 12 . 8 . Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.asp?NT=001&CM=8& DF=4/5/2008&CL=FRE 7 . Belarus. Italia. Luxemburg. Irlanda. SISTEMUL REGIONAL EUROPEAN Aspecte introductive Aşa cum am precizat. Armenia. Grecia. Suedia şi Ungaria. Republica Cehă.SISTEMUL REGIONAL EUROPEAN. Norvegia. Federaţia Rusă. Lituania. cuprinzând 56 de state membre9. Slovenia. Liechtenstein. Ungaria. Olanda. Finlanda. Turcia. Andorra. Malta. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Sistemul regional european este şi cel mai complex. Croaţia.. din dorinţa naţiunilor europene fondatoare de a împiedica producerea. Irlanda. cuprinzând 47 de state membre8. Lituania. Uzbekistan. Malta. Belgia. Protecţia drepturilor omului în cadrul acestor organizaţii se realizează prin mijloace specifice fiecăreia dintre ele. Bulgaria. Luxemburg.Albania. cuprinzând la ora actuală 27 de state membre7.Albania. Bulgaria. San Marino. Estonia. Turkmenistan. Portugalia. Portugalia. Slovacia. Portugalia. Spania. Moldova. Franţa. Consiliul Europei – organizaţie internaţională specializată în protecţia drepturilor omului Consiliul Europei s-a născut imediat după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.E. Elveţia. Bulgaria. există la ora actuală 3 mari sisteme regionale de protecţie a drepturilor omului: sistemul european. Monaco. Azerbaidjan. Polonia. Ucraina. Malta. Tema 3 SISTEME REGIONALE DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI. Canada. Letonia. cel interamerican şi cel african. Cipru. Danemarca. Finlanda. Estonia. Olanda. Finlanda. România. Cipru. Lituania. Kazahstan. România. Serbia. Germania. Austria. în funcţie de scopurile şi obiectivele pentru care au fost create aceste organizaţii. Italia. Grecia. San Marino. Belgia. Danemarca. Ungaria. Franţa. Andorra. Letonia. Statele Unite ale Americii. la data de 5 mai 1949. Turcia. 3) Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa – O. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Letonia. Olanda. în viitor. Primul sistem apărut şi cel mai dezvoltat la ora actuală este sistemul regional european. Polonia. a Statutului Consiliului Europei → a se vedea: http://conventions. 9 . Acest deziderat s-a realizat prin semnarea la Londra. Islanda. Bosnia-Herzegovina. Vatican. Muntenegru. Cipru. Suedia. Germania. Georgia. Irlanda. Elveţia. Republica Cehă. Franţa. Georgia. Slovacia. Estonia. Armenia. Monaco. Norvegia. România. Spania. Croaţia. Suedia. Grecia. Federaţia Rusă. Slovenia.Austria. Islanda. Bosnia-Herzegovina. Belgia. Serbia. întrucât se organizează în jurul a 3 mari organizaţii internaţionale distincte: 1) Uniunea Europeană. Polonia. Slovenia. Danemarca. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.C. Tadjikistan. Azerbaidjan. Republica Kîrgîză. Liechtenstein. 2) Consiliul Europei.S. Spania. Republica Cehă. Muntenegru. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.CAPITOLUL II – SISTEME DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI . Ucraina. Slovacia. Austria.int/Treaty/Commun/QueVoulezVous. Moldova.

cuprinzând 636 de membri (318 titulari şi 318 supleanţi). în august 1950. avizat favorabil de Adunarea Parlamentară şi deschis apoi spre semnare la Roma.Consiliul Europei a făcut din respectarea drepturilor omului unul dintre cele mai importante obiective ale sale... s-a trecut la realizarea celui de-al doilea deziderat al membrilor fondatori. C. cit. art. din trei organe .-L. Popescu. construit în jurul a trei valori fundamentale: . Astfel.. cit.democraţia. alcătuit din cei 47 de miniştri ai afacerilor externe ai statelor membre sau delegaţii lor permanenţi. a se vedea C. de asemenea.. 11 .. Convenţia a intrat în vigoare la data de 3 septembrie 1953. . art. „Scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi. prin depunerea instrumentului de ratificare de către cel de-al 10-lea stat semnatar. b) Adunarea Parlamentară – organ politic principal cu rol consultativ. 11 la Convenţie (la 1 noiembrie 1998).pentru detalii cu privire la atribuţiile acestor organe pri ncipale ale Consiliului Europei în materia drepturilor omului. op. 72 şi urm.. dar şi să instituie un mecanism de protecţie internaţională efectivă. prin suprimarea sistemului cu 3 organe de decizie şi instituirea unui mecanism format din două organe: Curtea Europeană unică a Drepturilor Omului (organ cu competenţe decizionale) şi Comitetul Miniştrilor. cit.-L. s-a realizat o reformă profundă a acestui sistem. c) Secretariatul – organ executiv ce asistă Comitetul Miniştrilor şi Adunarea Parlamentară. pag. Bârsan. 11 la Convenţie. pag. Este condus de Secretarul general. Comitetul Miniştrilor a adoptat proiectul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. op. Comisia Europeană a Drepturilor Omului şi Comitetul Miniştrilor. pag. [. în scopul salvgardării şi promovării idealurilor şi principiilor care reprezintă patrimoniul lor comun şi de a favoriza progresul lor economic şi social. 1 lit. 3. a „Fiecare membru al Consiliului Europei recunoaşte principiul preeminenţei dreptului şi principiul potrivit căruia orice persoană aflată sub jurisdicţia sa trebuie să se bucure de drepturile omului şi libertăţile fundamentale.drepturile omului. alcătuit. 68 şi urm. Popescu. desemnat de Adunarea Parlamentară la recomandarea Comitetului Miniştrilor. După intrarea în vigoare a Protocolului nr. După crearea Consiliului Europei. 10 .Curtea Europeană a Drepturilor Omului.a se vedea C.]” Statutul Consiliului Europei. teza I Organele statutare ale Consiliului Europei sunt10: a) Comitetul Miniştrilor – organ politic principal. care să consacre drepturile şi libertăţile fundamentale ale individului.” Statutul Consiliului Europei. cu rol decizional. Prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a instituit şi mecanismul de garantare a drepturilor consacrate11. anume adoptarea unei carte a drepturilor omului. op. la 4 noiembrie 1950. 77 şi urm. parlamentari reprezentând cele 47 de parlamente naţionale. 13 . până la intrarea în vigoare la Protocolului nr. . cu rang de ambasadori. Luxemburg.statul de drept. (cu atribuţii de supraveghere a executării hotărârilor Curţii).

adică data la care instrumentele de ratificare au fost depuse la Secretarul General al Consiliului Europei. România a ratificat Protocolul nr. 135/31 mai 1994 şi a intrat în vigoare pentru România la data de 20 iunie 1994.2005. 11. . publicată în Monitorul Oficial al României. 14 la Convenţie.03. . 238/22. România a semnat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele sale adiţionale la data de 7 octombrie 1993.are o activitate permanentă. 14 la Convenţie prin Legea nr. care priveşte sesizările individuale şi sesizările statale.jurisdicţia Curţii este obligatorie pentru statele-părţi la Convenţie.are o competenţă teritorială limitată la nivel regional european. În prezent se preconizează o nouă reformare a sistemului. Partea I. ! Prin Protocolul nr. asupra problemelor juridice privind interpretarea Convenţiei şi a protocoalelor sale. nr. o dată cu depunerea instrumentelor de aderare la Statutul Consiliului Europei. funcţionarea şi procedura în faţa Curţii. . . Convenţia a fost ratificată prin Legea nr.Urmare a acestei reforme. 14 . . nr.este un organ cu caracter jurisdicţional (un tribunal internaţional specializat în materia drepturilor omului). Se încearcă astfel eficientizarea activităţii Curţii. 14 la Convenţie. căutarea de soluţii pentru gestionarea acestor probleme.2005. Curtea s-a confruntat şi se confruntă cu un aflux fără precedent al plângerilor individuale. Tema 4 Curtea Europeană a Drepturilor Omului. dar şi a aderării unui număr important de state (din Europa centrală şi răsăriteană) la sistemul Convenţiei.are o competenţă materială generală – în materia drepturilor civile şi politice consacrate de Convenţie.are două tipuri de competenţe:  competenţă contencioasă. Organizare şi funcţionare  Aspecte introductive Curtea Europeană a Drepturilor Omului: . . respectiv competenţa Curţii de a emite avize consultative la solicitarea Comitetului Miniştrilor.03. eveniment ce s-a produs la data de 1 iunie 2010. la relativ scurtă vreme după intrarea în vigoare a Protocolului nr. Partea I.  o competenţă consultativă. 39/17. ceea ce a impus. s-au adus modificări importante aspectelor care ţin de organizarea.este un organ principal al Consiliului Europei. publicată în Monitorul Oficial al României. în prezent sufocată de numărul mare de plângeri cu care este sesizată. odată cu intrarea în vigoare a Protocolului nr. 30/1994.

Alegerea judecătorilor .prin urmare. având în vedere că mandatul de judecător încetează la împlinirea vârstei de 70 de ani12. Beck. a se vedea mai jos punctul e). de orice natură. în numele fiecărui stat-parte la Convenţie.compentenţa profesională – potrivit aceluiaşi articol: „[.H. Procedura în faţa Curţii.nu există interdicţia ca în compunerea Curţii să intre mai mult de un resortisant al unui stat. în prezent. 21 par. art.de asemenea.. pag. ceea ce presupune cunoaşterea a cel puţin uneia din limbile oficiale ale Curţii – engleza sau franceza -. ori care se exercită la nivel naţional. Compunerea Curţii Europene a Drepturilor Omului 1. “Convenţia europeană a drepturilor omului – Comentariu pe articole. .judecătorii Curţii nu pot exercita nicio activitate incompatibilă cu cerinţele de independenţă şi imparţialitate impuse de funcţia lor. . . Vol II. Executarea hotărârilor”. Curtea este compusă din 47 de judecători. 15 .Curtea este compusă dintr-un număr de judecători egal cu acela al statelor-părţi la Convenţie. .anumite condiţii referioare la vârsta judecătorului. Incompatibilităţi şi disponibilitate .calitatea morală – potrivit art. Judecătorii Curţii a. c. d. adică egal cu numărul statelor membre ale Consiliului Europei care au semnat şi ratificat Convenţia. însă (prin Raportul explicativ la Protocolul nr. b. adică ei nu sunt reprezentanţi ai statelor-părţi.] şi să întrunească condiţiile cerute pentru exercitarea unor înalte funcţiuni judiciare sau să fie jurişti având o competenţă recunoscută” (2 cerinţe alternative). ori internaţional.judecătorii îşi exercită funcţia cu titlu individual. de pe o listă de trei candidaţi ce este prezentată de fiecare stat-parte la Convenţie. 19.judecătorii Curţii sunt aleşi. Bucureşti 2006.. 11) s-a formulat recomandarea de a nu exista în principiu mai mult de doi judecători de aceeaşi naţionalitate în cadrul Curţii. Bârsan. 21 din Convenţie: „judecătorii trebuie să se bucure de cea mai înaltă reputaţie morală”.competenţa lingvistică (prevăzută în norme interne ale Consiliului Europei privitoare la alegerea judecătorilor Curţii). procedura alegerii judecătorilor presupune 2 etape: o etapă internă (presupunând desemnarea celor 3 persoane de pe lista de candidaţi) şi o etapă internaţională (presupunând alegerea propriu-zisă a judecătorului „naţional”). având în vedere activitatea permanentă a Curţii. de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Numărul judecătorilor . .Prin urmare.a se vedea C. Condiţii de exercitare a funcţiei . fie ea politică sau administrativă. Această cerinţă se referă la exercitarea oricărei alte funcţii. . . . 3 al Convenţiei instituie o cerinţă de disponibilitate impusă de activitatea cu normă întreagă exercitată în cadrul Curţii. . fiind aleşi pe locul ce revine fiecărui stat în cadrul Curţii13.pentru detalii. Editura C. 12 13 .

Totuşi.mandatul judecătorilor încetează automat la împlinirea vârstei de 70 de ani. Vol.judecătorul ad hoc trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute pentru exercitarea funcţiei de judecător la Curte. atunci când situaţia o va impune. e. .în cazul în care judecătorul ales în numele unui stat parte la un litigiu şi care este de drept membru al formaţiunii jurisdicţionale ce judecă litigiul (Cameră sau Marea Cameră) nu poate.  consultarea. atunci el va fi înlocuit de un judecător ad hoc. statele-părţi fiind obligate să prezinte în prealabil o listă de persoane care ar putea exercita această funcţie. . cit. a parlamentelor naţionale. 14 la Convenţie modifică semnificativ sistemul de desemnare a judecătorilor ad hoc. din diverse motive. fără posibilitatea realegerii. putând presupune şi un „apel public” la candidaturi. preşedintele Curţii va alege judecătorul ad hoc pentru un anumită cauză. II. Judecătorul ad hoc . par.  Protocolul nr.  candidaţii trebuie să aibă experienţă în domeniul protecţiei drepturilor omului.  listele de candidaturi trebuie să fie echilibrate atât din punctul de vedere al reprezentării persoanelor de ambele sexe. având în vedere faptul că el este desemnat expres pentru soluţionarea unui anumit litigiu. precum şi o mai mare independenţă şi imparţialitate a acestora. Durata mandatului judecătorilor  Protocolul nr. 16 . fiind lăsată statelor -părţi stabilirea aspectelor procedurale. 22 şi urm. cât şi sub aspectul valorii candidaţilor. prin urmare o anumită publicitate a iniţierii procedurii de selecţie la nivel naţional. 14 . în forme adecvate.. Se consideră că această dispoziţie va asigura un grad de profesionalism mai ridicat al judecătorilor. mai puţin exigenţa privitoare la disponibilitatea necesară realizării unei activităţi cu normă întreagă.etapa internaţională: alegerea judecătorilor se face de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei cu majoritatea absolută a voturilor exprimate de parlamentarii prezenţi. op. Bârsan. să cunoască sistemul naţional de drept şi să aibă a anumită compentenţă lingvistică. a se vedea C. să îşi exercite funcţia.pentru o prezentare detaliată a procedurii de alegere a judecătorilor. 14 la Convenţie prevede că judecătorii vor fi aleşi pentru un mandat de 9 ani. .etapa internă: nu este reglementată de Convenţie. listă de pe care. 2. o serie de documente elaborate la nivelul Consiliului Europei stabilesc o serie de principii care trebuie să guverneze aceste proceduri interne14:  procedura trebuie să fie „transparentă şi echitabilă”.

el nu participă decât la examinarea cauzelor îndreptate împotriva statului în numele căruia a fost ales ca judecător. şedinţele de judecată ale Marii Camere a Curţii şi pe cele ale colegiului Marii Camere. Prin Regulamentul Curţii însă. . nu o formaţiune de judecată.  constituie camere (secţii ale Curţii) pentru o perioadă determinată. iar hotărârile se iau.în ceea ce priveşte activitatea de judecată. preşedintele Curţii. secţiile Curţii.  alege grefierul Curţii şi unul sau mai mulţi grefieri adjuncţi.este ales de Adunarea plenară a judecătorilor Curţii pentru un mandat de 3 ani.  Formaţiunile administrative ale Curţii Europene a Drepturilor Omului .el prezidează reuniunile Adunării plenare a judecătorilor Curţii. 17 . Preşedintele Curţii .Potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. structurile administrative interne ale Curţii sunt: Adunarea plenară a judecătorilor Curţii. . grefierului Curţii sau a grefierilor adjuncţi. secţiile Curţii. formaţiunile administrative au fost desemnate sub termenul de „secţii”.cvorumul este de două treimi din judecătorii aleşi în funcţie. . .În cele ce urmează ne vom referi la următoarele structuri administrative interne ale Curţii: Adunarea plenară a judecătorilor Curţii.reprezintă Curtea şi asigură relaţiile acesteia cu Consiliul Europei.Convenţia Europeană a Drepturilor Omului desemnează cu acelaşi termen „cameră” atât formaţiunile jurisdicţionale. preşedinţii de secţie. 3. 1.Secţiile Curţii. .  adoptă Regulamentul Curţii. sunt constituite de Adunarea plenară a judecătorilor Curţii pentru o perioadă de 3 ani. preşedintele Curţii.  alege preşedinţii camerelor (secţiilor) Curţii. Secţiile (camerele) Curţii .reprezintă reunirea tuturor judecătorilor Curţii. însă reprezintă o formaţiune administrativă. Adunarea plenară a judecătorilor Curţii . . cât şi pe cele administrative ale Curţii.  decide ridicarea imunităţii judecătorilor. vicepreşedinţii Curţii.judecătorul ad hoc trebuie şi el să fie independent şi imparţial.Preşedintele conduce întreaga activitate a Curţii. .la fel ca şi în cazul judecătorilor aleşi. 2. ca formaţiuni administrative.  decide revocarea judecătorilor.Adunarea plenară a judecătorilor Curţii are următoarele atribuţii:  alege preşedintele Curţii şi unul sau doi vicepreşedinţi. nu există o condiţie privitoare la cetăţenia judecătorului ad hoc. el nereprezentând statul care l-a desemnat. în regulă generală. cu posibilitatea realegerii. .. cu votul majorităţii membrilor prezenţi. .

Ei fac parte din grefa Curţii. La ora actuală sunt constituite 5 secţii ale Curţii. . după aprobarea lor de către preşedintele Curţii. . .Grefa Curţii este aşadar o structură organizatorică ce asigură buna desfăşurare a activităţii Curţii.Grefa se compune din grefierii de secţie. cel de traduceri) ce asigură Curţii prestaţiile administrative şi juridice necesare desfăşurării activităţii acesteia. Camerele.Grefa este condusă de un Grefier ales. în număr egal cu cel al secţiilor Curţii. reglementează funcţionarea grefei.  elaborarea de instrucţiuni generale care. . Protocolul nr. ca formaţiuni administrative. art.La ora actuală Curtea dispune de cinci formaţiuni jurisdicţionale: judecătorul unic (formaţiune jurisdicţională înfiinţată prin Protocolul nr. Curtea dispune de o grefă ale cărei sarcini şi organizare sunt stabilite prin regulamentul Curţii.fiecare judecător face parte dintr-o secţie a Curţii. precum şi din serviciile corespunzătoare (de exemplu. de Adunarea plenară a judecătorilor Curţii. serviciul de cercetare şi documentare.  Potrivit Protocolului nr.compunerea secţiilor trebuie să fie echilibrată atât din punct de vedere geografic.  păstrarea arhivei Curţii.  realizarea de informări cu privire la activitatea Curţii. comitetele. . 18 . aşa cum am precizat.  intermedierea comunicărilor şi notificărilor adresate Curţii sau provenind de la aceasta. cât şi din punct de vedere al reprezentării sexelor şi diferitelor sisteme juridice existente în statele-părţi.potrivit Convenţiei.  Grefa Curţii Europene a Drepturilor Omului . Curtea este asistată de raportori care îşi exercită funcţiile sub autoritatea preşedintelui Curţii. 14 la Convenţie. .printre atribuţiile Grefierului Curţii se numără:  asistarea Curţii în îndeplinirea funcţiilor sale de judecată. 14 la Convenţie.  responsabilitatea organizării întregii activităţi a grefei. colegiul Marii Camere şi Marea Cameră.. sub rezerva obligaţiei de discreţie corespunzătoare funcţiei. 2  Formaţiunile jurisdicţionale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului .Regulamentul Curţii prevede că se constituie cel puţin 4 secţii ale Curţii. .în cadrul secţiilor Curţii. pentru o perioadă de 5 ani şi este reeligibil. atunci când se pronunţă în complet de judecător unic. . comitetele de 3 judecători şi camerele de 7 judecători. se constituie formaţiunile jurisdicţionale ale Curţii – judecătorul unic.Grefierul este ajutat de doi grefieri-adjuncţi. 14 la Convenţie). cu privire la cauzele aflate sau care se vor afla pe rolul acesteia.

1.judecătorul unic are atribuţii în principal în etapa admisibilităţii cererii. Judecătorul unic . . . iar în cazul în care acesta este împiedicat să participe. 2. . . preşedintele Curţii. 4. fiind compuse din 7 judecători. Marea Cameră .şedinţele Marii Camere sunt prezidate de preşedintele Curţii.se constituie pentru o durată de 3 ani. 3. acesta va face totuşi parte de drept din respectiva cameră. Comitetele . de unul dintre vicepreşedinţi.  Dacă Marea Cameră este sesizată în temeiul art.camera cuprinde în mod obligatoriu pe preşedintele secţiei şi judecătorul ales în numele statului parte în respectivul litigiu. membru al Marii Camere.se constituie pe o perioadă determinată. .realizează activitatea jurisdicţională de bază a Curţii.aşa cum îi spune şi denumirea. reprezentând completul care examinează pe fond cererile individuale cu care a fost Curtea sesizată. în cadrul secţiilor. . preşedintele secţiei este automat şi preşedintele tuturor camerelor constituite în cadrul respectivei secţii.fac parte din oficiu din Marea Cameră: judecătorul ales în numele statului parte la litigiu. vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţie. Camerele .în funcţie de modalitatea de sesizare. cu cea mai mare vechime ca judecător al Curţii.este compusă din 17 judecători şi 3 judecători supleanţi. . Colegiul Marii Camere . .este compus din 5 judecători.fiecare comitet este condus de un preşedinte. această formaţiune jurisdicţională este compusă dintr -un singur judecător – care însă nu poate examina nicio cerere introdusă împotriva statului în numele căruia respectivul judecător a fost ales. potrivit ordinii de precădere. 19 . 43 din Convenţie – cererea de retrimitere – nu pot participa la soluţionarea cererii de retrimitere judecătorii care au făcut parte din camera ce s-a pronunţat (cu excepţia preşedintelui camerei şi a judecătorului statului în cauză). 4. componenţa Marii Camere se completează după cum urmează:  Dacă Marea Cameră este sesizată în temeiul art. .se constituie pe o durată de 3 ani.comitetele sunt compuse din 3 judecători care activează în cadrul aceleiaşi secţii. . acesta este judecătorul.dacă judecătorul naţional nu face parte din secţia căreia i s-a repartizat cauza îndreptată împotriva statului în numele căruia a fost ales. membru al comitetului. 30 din Convenţie – adică în urma desesizării unei camere – judecătorilor care fac parte din oficiu din Marea Cameră li se vor adăuga şi membrii camerei care s-a desesizat. de regulă 1 an.nu este obligatoriu ca judecătorul „naţional” să facă parte din această formaţiune jurisdicţională a Curţii.prin urmare. . de unul din preşedinţii de secţie sau de un judecător ales. .

vicepreşedinţii de secţie. 14 la Convenția europeană a drepturilor omului și relevanța acestora pentru eficientizarea activității Curții. .şedinţele colegiului Marii Camere sunt prezidate de preşedintele Curţii.  Protocolul nr. preşedinţii de secţie.fac parte din Colegiul Marii Camere: preşedintele Curţii. iar în lipsa acestora. altele decât secţia în cadrul căreia s-a constituit camera ca cărei hotărâre este atacată cu cererea de retrimitere. teme de dezbateri. potrivit ordinii de precădere. de unul dintre vicepreşedinţi.în care dintre formațiunile jurisdicționale judecătorului “național” îi este interzis să facă parte? 6.din care dintre formațiunile jurisdicționale ale Curții europene a drepturilor omului judecătorul “național” face parte de drept? . Care sunt deosebirile dintre formaţiunile jurisdicţionale şi formaţiunile administrative ale Curții europene a drepturilor omului? 4. Stabiliți: . 3. de unul din preşedinţii de secţie sau de un judecător ales. *** Întrebări. . membru al colegiului Marii Camere. un judecător suplimentar. Uniunea Europeană și OSCE ca organizații regionale europene de protecție în materia drepturilor omului.nu poate face parte din colegiul Marii Camere judecătorul ales în numele statului parte la litigiu. la cererea Adunării plenare a Curţii. 14 la Convenţie prevede. iar în cazul în care acesta este împiedicat să participe. Precizați care sunt particularităţile instituţiei judecătorului ad hoc şi stabiliți de unde rezultă necesitatea consacrării acestei instituţii. desemnat prin rotaţie dintre judecătorii care nu au participat la judecata în cadrul camerei. Care este deosebirea dintre Adunarea plenară a judecătorilor Curţii şi Marea Cameră? 5. Care este rolul Colegiului Marii Camere? Cum apreciați utilitatea aceastei formațiuni jurisdicționale a Curții? 7.în care dintre formațiunile jurisdicționale judecătorul “național” poate face parte? . posibilitatea reducerii numărului judecătorilor ce fac parte dintr-o cameră de la 7 la 5. în mod excepţional. Stabiliți relația între Consiliul Europei. 20 . Identificați elementele de noutate aduse de Protocolul nr. referate: 1.. prin hotărâre a Comitetului Miniştrilor adoptată în unanimitate şi pentru o perioadă determinată. 2.

2010. „Convenţia europeană a drepturilor omului – Comentariu pe articole. 2. Editura C. Executarea hotărârilor”. Jean-François Renucci. Vol I. Popescu. Procedura în faţa Curţii. „Protecţia internaţională a drepturilor omului – surse. Vol II. Bârsan. Editura All Beck. C. „Convenţia europeană a drepturilor omului – Comentariu pe articole”. 3. Editura C. 5.H.H. 21 . „Drept european şi internaţional al drepturilor omului”. 6. Sudre. Bucureşti 2006. 2009. Beck. Beck. Editura Hamangiu. C.Bibliografie: 1. instituţii. Presses Universitaires de France. 1989 – volum tradus în limba română şi apărut la Editura Polirom. Bârsan. 4. 2006. Bârsan. Ediția a 2-a. „Tratat de drept european al drepturilor omului” (traducere). „Convenţia europeană a drepturilor omului – Comentariu pe articole. C. proceduri”. Bucureşti 2005.-L. Drepturi şi libertăţi”. C. Bucureşti. F. Editura All Beck 2000.

Marea Britanie. considerate de o mai mare importanţă pentru că dau expresie ideii de ordine publică europeană. 34) . părţile în procedură (atât latura activă cât şi latura pasivă) sunt statele.procedura nejudiciară: emiterea de avize consulative. 33) şi plângeri individuale –cele mai importante (art. Curtea nu e competentă. privind situaţia din Irlanda de Nord.orice stat parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 11 la Convenţie (1 noiembrie 1998) .proceduri judiciare (2 tipuri): sesizări interstatale (art. Această persoană trebuie să se pretindă victima încălcării unuia din drepturile sale prevăzute de Convenţie. despre care se pretinde că a încălcat drepturile omului prevăzute în Convenţie. Dacă dreptul nu e prevăzut de Convenţie. Nu există nicio condiţie de cetăţenie/naţionalitate. Părţile în procedură: . La momentul redactării Convenţiei se urmărea a se pune accentul pe sesizările interstatale. Părţile principale: 1. Cipru vs. Totuşi. 22 .CAPITOLUL III – DREPTUL EUROPEAN PROCEDURAL AL DREPTURILOR OMULUI Tema 5 DREPTUL EUROPEAN PROCEDURAL AL DREPTURILOR OMULUI Curtea Europeană a Drepturilor Omului aplică 2 forme de proceduri: . 14 la Convenţie Introducerea şi înregistrarea plângerii individuale Etapa I.părţi principale .reclamantul şi pârâtul . chiar dacă s-a încălcat dreptul intern. În cazul sesizărilor interstatale. Reclamantul (latura activă) – poate introduce plângere la Curte „orice particular” (orice persoana fizică. 14 la Convenţie s-a prevăzut posibilitatea aderării Uniunii Europene la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 2. Procedura plângerii individuale la Curtea Europeană a Drepturilor Omului după intrarea în vigoare a Protocolului nr. orice organizaţie neguvernamentală sau grup de indivizi cu sau fără personalitate juridică).terţii intervenienţi A. Turcia. cu modificările aduse prin Protocolul nr. doar două soluţionându-se pe fond (Irlanda vs. privind situaţia din Ciprul de Nord). acestea au fost rare. Pârâtul (latura pasivă) .  Prin Protocolul nr.

fără ca acest lucru să reprezinte un drept sau o obligaţie. în România. este o cale de atac ordinară din punct de vedere european. cererea e respinsă ca prematură). În cazul autorizării. Sunt necesare acordul Curţii şi voinţa intervenientului în acest sens. Cererea se depune la Curte şi se înregistrează. 36 din Convenţie). Admisibilitatea A. Acesta poate interveni în orice cauză aflată pe rolul unei Camere sau a Marii Camere. recursul în materie civilă. adică să fie susceptibilă de efect util (să rectifice violările drepturilor omului). Intervenţie autorizată/la invitaţie – orice alt stat sau subiect de drept poate fi autorizat sau invitat de Curte să intervină în procedură. Reprezintă o expresie a principiului subsidiarităţii şi înseamnă parcurgerea completă a căilor ordinare de atac interne. Epuizarea căilor interne de atac (în caz contrar.a comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei. adică să fie disponibilă părţilor. 2. Termenul de introducere a plângerii este de 6 luni de la data deciziei interne definitive.  Prin Protocolul nr. 23 . Noţiunea de cale ordinară de atac este o noţiune europeană autonomă şi nu se suprapune întotdeauna peste ce anume consideră legislaţiile naţionale ca fiind o cale ordinară). Terţii intervenienţi Există două tipuri de intervenţie: cea voluntară şi cea autorizată/ la invitaţie (prevăzute de art. 14 la Convenţie se prevede posibilitatea intervenţiei ex officio – în interesul „ordinii publice europene” . (b) lua parte la audieri. În sistemul Curţii. putând: (a) prezenta concluzii scrise. Înainte de introducerea plângerii trebuie epuizate căile interne de atac. b) calea de atac să fie efectivă. Intervenţia voluntară – presupune dreptul (dar nu obligaţia) intervenientului de a interveni în procedură. aşa că trebuie parcursă. 1. De exemplu. Etapa a II-a. astfel cum este prevăzut în dreptul intern român. iniţiativa aparţine celui în cauză.B. recursul este calificată de dreptul intern o cale extraordinară de atac în materie civilă şi ordinară în materie penală. Este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: a) calea de atac să fie accesibilă. Preşedintele Curţii atribuie cauza secţiei din care face parte judecătorul „naţional” al statului pârât. Condiţii de admisibilitate a cererii: 1. Intervenientul este un stat parte la Convenţie a cărui cetăţenie o are reclamantul (această formă de intervenţie reprezintă o reminiscenţă a instituţiei protecţiei diplomatice).

Principiul aplicat este „electa una via non datur recursus ad alteram”. Rămâne ca jurisprudenţa Curţii să explice ce anume înseamnă „prejudiciu important” şi în ce condiţii devine aplicabilă această condiţie de admisibilitate. cu consecinţa reducerii intervalului de timp de soluţionare a cauzelor. 3. Admisibilitate – procedura. Să nu existe un caz de litispendenţă. judecătorul unic se poate pronunţa cu privire la plângerile individuale cu care este sesizat. Plângerea să nu fie abuzivă. Pentru aceasta. fiind tardivă. prevăzute de textul convenţional: (a) condiţia de admisibilitate nu va produce efecte şi. Unul dintre obiectivele principale ale adoptării Protocolului nr. prin urmare. plângerea va f i declarată admisibilă chiar dacă este vorba de un prejudiciu minim în situaţia în care „respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin protocoalele sale impune examinarea pe fond a cererii”. (b) această condiţie de admisibilitate nu va putea duce la respingerea unei plângeri individuale care nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională. putând adopta una din următoarele soluţii: (a) declară plângerea inadmisibilă 24 . 6. Plângerea să nu fie în mod manifest neîntemeiată (de exemplu. plângerea este inadmisibilă.  Protocolul nr. 8. inclusiv în raport cu alte organe internaţionale. să privească nu drept care în mod vădit nu este cuprins în dispoziţiile Convenţiei). prejudiciul suferit de reclamant să fie un prejudiciu important. Să nu existe autoritate de lucru judecat sau decis. 5. Protocolul nr. Există totuşi două excepţii de la această condiţie de admisibilitate. 14 la Convenţie a adus importante modificări procedurii la Curte. 14 la Convenţie introduce o nouă condiţie de admisibilitate a plângerii individuale: 9. În caz contrar. 14 a fost acela al degrevării Curţii de numărul mare de cauze şi întărirea capacităţii de filtrare a acestora. B. Plângerea să nu fie în mod manifest contrară dispoziţiilor Convenţiei. ! – Protocolul nr. 7. în principal în etapa admisibilităţii cererii. Alte chestiuni ţinând de competenţa formaţiunilor jurisdicţionale ale Curţii. 14 la Convenţie a introdus o nouă formaţiune jurisdicţională – judecătorul unic – cu competenţe specifice în această etapă şi a extins compentenţele uneia dintre formaţiunile jurisdicţionale existente – comitetele de 3 judecători -. Competenţa judecătorului unic:  În această etapă a admisibilităţii.2. Plângerea să nu fie anonimă. Să nu se fi depăşit termenul de 6 luni de la data deciziei interne definitive. 4. adică să nu fie sesizat şi alt organ internaţional cu acelaşi litigiu.

14 la Convenţie a stabilit o nouă competenţă a comitetelor.  Protocolul nr. să fie invitat să participe în locul unuia dintre membri. În acest caz. Competenţa comitetelor:  Comitetele au atribuţii în privinţa plângerilor individuale şi pot adopta una dintre următoarele soluţii: (a) declară plângerea inadmisibilă sau (b) radiază cauza de pe rol  Condiţia: soluţiile trebuie să poată fi adoptate fără o examinare suplimentară a cauzei.  Comitetele se pronunţă printr-o decizie. să pronunţe o hotărâre pe fond în situaţia în care problema de drept ce se ridică în respectiva cauză face obiectul unei jurisprudenţe constante a Curţii. de exemplu. a unirii admisibilităţii cu fondul.  Decizia trebuie adoptată în unanimitate.  Plecând de la această practică a Curţii. iar în cauzele ulterioare apare aceeaşi problemă de drept. Ele pot. decizia asupra asupra admisibilităţii poate fi luată separat. Unirea admisibilităţii cu fondul.    sau (b) radiază cauza de pe rol. a unirii admisibilităţii cu fondul. Această hotărâre este definitivă. C. Procedura se foloseşte. 25 .  Decizia este definitivă. Curtea va pronunţa o singură hotărâre. În cazul în care judecătorul unic sau comitetele nu declară plângerea inadmisibilă aceasta este încredinţată uneia dintre Camerele Curţii. practica va preciza în ce condiţii se va exercita această competenţă a comitetelor şi care este sensul sintagmei „jurisprudenţă constantă” a Curţii. în orice fază a procedurii.  Dacă judecătorul ales în numele unui stat parte în cauză nu este membru al comitetului. Dacă judecătorul unic apreciază că nu poate declara plângerea inadmisibilă sau nu o poate radia de pe rol fără o examinare suplimentară. în acelaşi timp. apoi asupra fondului. atunci când există o hotărâre de principiu într-o cauză. în cazul plângerilor individuale. 14 la Convenţie a instituit regula. Şi în acest caz. Judecătorul unic se pronunţă printr-o decizie. Există însă şi posibilitatea – des practicată de Curte în ultima perioadă. de unire a admisibilităţii cu fondul. în care statuează întâi asupra admisibilitatii. spre examinare. Protocolul nr. Această decizie este definitivă. să declare admisibilă o plângere individuală şi. el va transmite cauza unui comitet sau unei camere pentru o examinare suplimentară. Prin excepţie. el poate. cu unanimitate. Condiţia pentru adoptarea acestor soluţii este ca oricare din ele să poată fi luată fără o examinare suplimentară a cauzei.

se trece la etapa următoare. dacă este cazul. anume judecarea pe fond în calea de atac. În cazul în care s-a ajuns la o soluţie amiabilă. Judecarea admisibilităţii căii de atac este de competenţa Colegiului Marii Camere. Competenţa revine Marii Camere. se trece la următoarea etapă.cale extraordinară de atac. Etapa a IV-a. Curtea este obligată să accepte înţelegerea părţilor şi pronunţă o decizie de radiere a cauzei de pe rol.  declararea căii de atac ca inadmisibilă de către Colegiul Marii Camere. Hotărârea Marii Camere este definitivă din momentul pronunţării (sau comunicării care valorează pronunţare). Camera pronunţă o hotărâre. ceea ce face ca hotarârea Camerei să devină definitivă.Etapa a III-a. Camera trece la judecarea fondului acesteia. Colegiul Marii Camere poate să pronunţe o decizie de inadmisibilitate. există şi două proceduri speciale: 26 . Procedura de soluţionare amiabilă este confidenţială. dacă nu s-a exercitat calea de atac. Judecarea cauzei în calea de atac Cauza se judecă în două etape: admisibilitatea căii de atac şi fondul căii de atac (nu al plângerii). Decizia este trimisă Comitetului Miniştrilor care supraveghează executarea acesteia. ci este susceptibilă de a fi atacată cu o cerere de retrimitere . poate proceda la o anchetă. Etapa a V-a. Judecarea fondului în prima instanţă În cazul în care s-a declarat cererea admisibilă. Hotărârea pronunţată de Cameră nu este definitivă. Termenul de introducere este de 3 luni şi începe să curgă în principiu de la pronunţarea hotărârii Camerei. Daca Colegiul Marii Camere consideră calea de atac admisibilă. *Alte proceduri speciale şi căi extraordinare de atac A. În cele mai multe cazuri însă. procedura este esenţialmente scrisă şi nu presupune o etapă orală. Dacă nu s-a reuşit soluţionarea amiabilă. În afară de procedura standard. formaţiune compusă din 17 judecători. Încercarea de soluţionare amiabilă a cauzei Această fază este o expresie a principiului subsidiarităţii mecanismului internaţional de protecţie a drepturilor omului faţă de cel intern.  daca în interiorul termenului de 3 luni toate părţile renunţă în mod expres la exercitarea căii de atac. descrisă mai sus. se poate trage următoarea concluzie cu privire la momentul în care poate deveni definitivă o hotărâre de Cameră:  la expirarea termenului de 3 luni. Cauza este examinată în condiţii de contradictorialitate cu reprezentanţii părţilor iar. Având în vedere posibilitatea atacării hotărârii de Cameră.

b. Această desesizare este posibilă numai dacă părţile nu se opun. Aceasta este o procedură excepţională. B. întrucât ele sunt private de o cale de atac. Efectul desesizării constă în aceea că dosarul este transmis Marii Camere unde judecata continuă în exact acea fază procesuală în care rămăsese la Cameră. cererea de revizuire – priveşte ipoteza în care se descoperă un fapt ce. . care apare pentru prima dată în faţa Curţii. 41 şi 46 din Convenţie. sau (b) schimbarea unei jurisprudenţe. Executarea hotărârii A. 2. 41 din Convenţie.1. Camera se poate desesiza în favoarea Marii Camere oricând din momentul învestirii sale până în momentul dezînvestirii ei. în 2 ipoteze alternative: (a) crearea unei jurisprudenţe noi. Această indemnizaţie cuprinde patru elemente: .cheltuielile cu procedura (atât procedura internă. în situaţia unei probleme grave de drept. Unirea admisibilităţii cu fondul. Procedura desesizării Camerei în favoarea Marii Camere (art. . nu deciziile acesteia. care intervine numai pentru motive de drept. dar şi din jurisprudenţa evolutivă a Curţii pe baza acestor articole. Căile extraordinare de atac de retractare În afară de cererea de retrimitere (cale de atac de reformare). la data hotărârii.astfel. poate acorda victimei o satisfacţie echitabilă sub forma unei indemnizaţii în bani. cât şi cea din faţa Curţii). 30 din Convenţie) – Camera se poate desesiza în favoarea Marii Camere în cazul în care cauza adusă înaintea sa ridică o problemă gravă privitoare la interpretarea Convenţiei sau a protocoalelor sale.daune morale.competenţele Curţii din acest punct de vedere decurg din art. cererea de interpretare a hotărârilor Curţii 3. nu de cea superioară). 27 . care nu sunt susceptibile de atac. prin pronunţarea hotărârii. există 3 căi extraordinare de atac de retractare (prin urmare. hotărârile acesteia fiind definitive. Curtea poate stabili prin hotărârile sale: a. la care ne-am referit mai sus. căi de atac soluţionate de aceeaşi formaţiune de judecată. în baza art. că s-a produs (sau nu) o încălcare a unuia dintre articolele Convenţiei privitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale consacrate. 1. cererea de rectificare a erorilor materiale Etapa a VI-a. prin natura lui. cât şi împotriva celor pronunţate de Marea Cameră . 2. Aceste căi de atac pot fi introduse atât împotriva hotărârilor pronunţate de Camere. ori dacă soluţionarea unei probleme poate conduce la o contradicţie cu o hotărâre pronunţată anterior de Curte. în cazul constării unei violări. . Ce anume poate acorda Curtea în urma sesizării sale cu o plângere individuală? . Singura diferenţă procedurală este aceea că nu există o cale de atac împotriva hotărârii de fond a Marii Camere. ar fi putut să exercite o influenţă decisivă asupra rezultatului unei cauze deja soluţionate de Curte şi care.daune materiale. Toate cele 3 căi vizează numai hotărârile Curţii. era necunoscut Curţii şi nu putea fi în mod rezonabil cunoscut de o parte.

. Curtea a mai dispuns. B. 41 din Convenţie impune 3 condiţii cumulative: . în temeiul statutului acestei organizaţii. printr-o altă hotărâre. simpla constatare de către Curte a violării dreptului constituind o reparaţie suficientă). situaţie mai rar întâlnită. fie restituie bunul. Curtea a utilizat această posiblitate în cauza Brumărescu contra României. 28 .obligarea statului pârât să adopte anumite măsuri cu caracter general (de exemplu. 41 din Convenţie. Alegerea aparţine statului condamnat. prin hotărârile sale: .Curtea să considere necesară acordarea aceastei indemnizaţii (astfel. decurgând din interpretarea art. printr-o jurisprudenţă evolutivă. etc. Executarea hotărârilor Curţii este asigurată prin mijloacele specifice dreptului internaţional. din care enumerăm: 1. Pentru acordarea acestei indemnizaţii. Curtea poate decide că nu există prejudiciu material. Curtea se pronunţă asupra articolului 41 (satisfacţia echitabilă).să se fi constatat existenţa violării unui drept prevăzut în Convenţie.dobânzi moratorii. în cazul constatării violării art. Comitetul Miniştrilor nu poate trece la executarea silită.dreptul intern al statului pârât să nu permită decât o reparare imperfectă a prejudiciului cauzat prin violarea dreptului prezăzut în Convenţie.obligarea statului pârât să dea sau să facă ceva: de exemplu. . Ulterior. în înţelesul intern al termenului. Curtea a stabilit în sarcina statului pârât o veritabilă obligaţie alternativă: fie plăteşte o indemnizaţie de satisfacţie echitabilă. Din punctul de vedere al modului în care Curtea se poate pronunţa pe terenul art. părţile au posibilitatea de a ajunge la un acord în privinţa satisfacţiei echitabile până când Curtea pronunţă hotărârea de acordare a satisfacţiei echitabile. ulterior. în caz de executare cu întârziere a hotărârii Curţii de către statul condamnat. sau de a redeschide anumite proceduri interne. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. care se poate elibera prin oricare dintre cele două modalităţi. executarea hotărârilor Curţii fiind supravegheată de Comitetul Miniştrilor care este însă un organ politic principal al Consiliului Europei. . să îşi modifice corespunzător legislaţia). dar nu au caracter executoriu. Curtea acordă dobânzi moratorii. acordarea de către Curte a dobânzilor moratorii. Aceasta nu se desfăşoară în faţa Curţii. pentru executarea cu întârziere a hotărârii. Hotărârile Curţii sunt definitive şi obligatorii. Procedura executării propriu-zise a hotărârilor Curţii.  Curtea statuează asupra existenţei sau inexistenţei violării şi. se disting următoarele ipoteze:  Curtea statuează şi asupra existenţei violării şi a satisfacţiei echitabile prin aceeaşi hotărâre. 41 şi 46 din Convenţie. art.. iar nu un organ execuţional al Curţii. Daca un stat nu execută o hotărâre a Curţii. În această situaţie.

în cazul în care Comitetul Miniştrilor consideră că un stat nu îşi îndeplineşte obligaţiile decurgând dintr-o hotărâre pronunţată de Curte. C.  excluderea statului din Consiliul Europei. Comitetul Miniştrilor poate decide sesizarea Curţii pentru a se pronunţa asupra acestei probleme de interpretare. În general.  invitaţia adresată statului de a se retrage din Consiliul Europei. Pornind de la prevederile Convenţiei.2. dimpotrivă. În cazul violării acestor valori fundamentale se pot aplica sancţiuni statutare de către Comitetul Miniştrilor. Noutatea constă în implicarea Curţii în această etapă a procedurii. să sesizeze Curtea cu privire la această problemă. drepturile omului şi statul de drept. stabiliţi elementele de specificitate în procedura de judecată a plângerilor interstatale de către Curtea europeană a drepturilor omului. . 14 la Convenţie  Prin Protocolul nr. sancţiuni specifice la nivelul unei organizaţii internaţionale interguvernamentale. Curtea va transmite cauza Comitetului Miniştrilor care va decide încetarea supravegherii executării. după ce a pus în întârziere statul respectiv. va trimite cauza Comitetului Miniştrilor pentru ca acesta să examineze măsurile ce se impun. neexecutarea/nerespectarea hotărârilor acesteia aduc atingere drepturilor omului şi statului de drept. . o încălcare o obligaţiilor statului rezultând din hotărâre. 2. Curtea nu constată o astfel de încălcare. într-adevăr. În caz contrar. Care este diferenţa dintre intervenţia voluntară şi intervenţia autorizată/la invitaţie? 29 . 3. 14 la Convenţie s-au stabilit unele măsuri specifice privitoare la supravegherea executării hotărârilor Curţii de către Comitetul Miniştrilor. în cazul de faţă Statutul Consiliului Europei. de exemplu suspendarea delegaţiei parlamentare a statului pârât care nu execută hotărârea. sancţiuni cu caracter politic prevăzute în actele interne ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. *** Întrebări. referate: 1.în cazul în care Comitetul Miniştrilor consideră că supravegherea executării hotărârii este împiedicată de o dificultate de interpretare a hotărârii. Principiile fundamentale ale Consiliului Europei sunt democraţia. Măsuri de executare a hotărârilor Curţii instituite prin Protocolul nr. Este vorba despre:  suspendarea statului din Consiliul Europei. Dacă Curtea constată. Comitetul Miniştrilor poate. faţă de plângerile individuale. teme de dezbateri. statele execută hotărârile Curţii. prevăzute de actul constitutiv al acesteia. Dacă.

4. „Protecţia internaţională a drepturilor omului – surse.echr.coe.int/NR/rdonlyres/A2AF67CF-7E6C-4F07-B38624ABFB67B09A/0/SCHEMA_FR. Beck. Exerciţiu practic: discutarea modalității de redactare a unei plângeri individuale la Curtea europeană a drepturilor omului. Bârsan. publicată în Monitorul Oficial al României. 424/31.coe. Executarea hotărârilor”. la adresa: http://www. 5.int/NR/rdonlyres/DFFC9067-217C-4CD7-9B8AB3155B8313C3/0/ROU_P0_pack. „Convenţia europeană a drepturilor omului – Comentariu pe articole.pdf http://www. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi regresul statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă.1999. instituţii.coe.pdf Bibliografie: 1.3. „Convenţia europeană a drepturilor omului – Comentariu pe articole”. Beck.08. 2. pornind de la formularul pus la dispoziţie de Curte: http://www. 30 . Exerciţiu practic: analiza procedurii în faţa Curţii europene a drepturilor omului.echr.pdf 4. C. Vol II. nr. Partea I. actualizat în iulie 2007. 2010.coe.H. Ediția a 2-a. Editura C. proceduri”. Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului. C.echr. Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale.-L.H.echr. Bucureşti 2006. Popescu. C. 3. Procedura în faţa Curţii.int/NR/rdonlyres/DD9DE91F-2494-4347-B9B6C5B9F89BAC32/0/SCHEMA_EN.pdf 6. Editura All Beck 2000. Editura C. disponibil pe Internet.int/NR/rdonlyres/4DC96BA12663-45AF-B978-08A1432B1FFE/0/ReglementDeLaCour. Ordonanţa Guvernului nr. Bârsan. pornind de la reprezentarea schematică a acesteia: http://www.

3 din Protocolul nr. VI. 4). III. 2) libertatea de exprimare (art. 4 din Convenţie). 5) nulla poena sine lege (art. 1).CAPITOLUL IV – DREPTUL EUROPEAN MATERIAL AL DREPTURILOR OMULUI Tema 6 Clasificarea drepturilor prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în Protocoalele sale adiţionale I. 5 din Convenţie) şi interzicerea privării de libertate pentru datorii (art. 11 din Convenţie). 4) dreptul la respectarea corespondenţei (art. 1 din Protocolul nr. dreptul la căsătorie (art. 10 din Convenţie). 3 din Convenţie). 3) interzicerea sclaviei şi a muncii forţate (art. 4). 7). LIBERTĂŢILE SPIRITULUI 1) libertatea de gândire. 2) dreptul la respectarea vieţii familiale (art. 3) dreptul la respectarea domiciliului (art. 1). 2. 12 din Convenţie). IV.4 din Protocolul nr. de conştiinţă şi religie (art.3. INTERZICEREA DISCRIMINĂRII 1) Interzicerea discriminării (art. 7 din Convenţie). 12). 3) dreptul la alegeri libere (art. 3) dreptul la instruire (art. INVIOLABILITĂŢI 1) dreptul la viaţă şi interzicerea pedepsei cu moartea (art. LIBERTĂŢILE DE ACŢIUNE SOCIALĂ ŞI POLITICĂ 1) libertatea de reuniune (art. 8 din Convenţie). 9 din Convenţie). PROTECŢIA PROPRIETĂŢII 31 . 11 din Convenţie). DREPTURI PRIVIND RESPECTAREA VIEŢII PRIVATE 1) dreptul la respectarea vieţii private (art. 2) libertatea de asociere (art. 5 din Protocolul nr. Protocolul nr. 4) dreptul la libertate şi siguranţă (art. 8 din Convenţie). 13 – interzicerea pedepsei cu moartea în toate împrejurările). 8 din Convenţie). 6) libertatea de circulaţie (art. 2) interzicerea torturii (art. 8 din Convenţie). 2 din Convenţie. 2 din Protocolul nr. Protocolul nr. II. 14 din Convenţie şi Protocolul nr. egalitatea între soţi (art. V. 6 – interzicerea pedepsei cu moartea.

libertatea sindicală (art. 3 Protocolul nr. de criză şi pot merge până la suprimarea dreptului. Drepturi politice: . 1 Protocolul nr. 3 din Protocolul nr. împreună cu art. 4 la Convenţie. Majoritatea drepturilor prevăzute de Convenţie sunt drepturi civile. dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară (art. . Derogările intervin în situaţii excepţionale. 1). Din perspectiva ingerinţelor. . 2 (parţial). Drepturile civile vizează individul/fiinţa umană indiferent de cetăţenie. dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală (art.libertatea de exprimare şi asociere (art. există două mari categorii de drepturi: A) absolute – nu sunt susceptibile de ingerinţe (de exemplu: interzicerea torturii.1) dreptul de proprietate (art. 7). anume un drept care se găseşte şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în Carta Socială Europeană (drept civil şi social în acelaşi timp). dar în proporţii diferite şi în situaţii diferite. Totuşi. Ingerinţele intervin în situaţii normale şi presupun restrângerea exerciţiului dreptului. sociale şi culturale se face pe baza unui criteriu pur formal. dimensiunea internă a libertăţii de gândire şi conştiinţă). 2) dreptul la o cale efectivă de atac (art. adică restrângeri ale existenţei/exercitării acestor drepturi. iar drepturile din Carta Socială Europeană sunt drepturi economice. 1 Protocolul nr. 4 Protocolul nr. Ingerinţe în drepturile fundamentale I. 11 din Convenţie). separarea în drepturi civile şi politice. 32 . 7). B) susceptibile de ingerinţe. Tema 7 Ingerinţele şi derogările privind drepturile omului Ingerinţele şi derogările sunt măsuri care afectează drepturile omului. 10 şi 11 din Convenţie – sunt doar parţial drepturi politice). sociale şi culturale. Există o singură excepţie. dreptul de a nu fi judecat şi pedepsit de două ori (art. 13 din Convenţie). 6 din Convenţie). 3) garanţii procedurale în cazul expulzării străinilor (art. şi drepturi economice. Toate drepturile din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt drepturi civile şi politice. VII.dimensiunea internaţională a libertăţii de circulaţie şi chestiunea expulzării (art. 7). în timp ce drepturile politice sunt recunoscute numai cetăţenilor. 7).dreptul la alegeri libere (art. pe de o parte. DREPTURI DE PROCEDURĂ 1) dreptul la un proces echitabil (art. 2 Protocolul nr. 3 din Protocolul 1).

b.ingerinţa este prevăzută în mod explicit printr-o normă de drept comun. 2.  legea trebuie să fie clară şi previzibilă. b. iar individul îşi poate regla comportamentul în funcţie de prescripţiile acesteia. există mai multe situaţii posibile: . c. a cărui violare este invocată. Pentru ca o ingerinţă în exercitarea unui drept fundamental prevăzut de Convenţie să fie permisă. cumulativ. legea trebuie să existe. (ii) după stabilirea existenţei dreptului. „Legea” este privită în sens material. are loc a violare a drepturilor prevăzute de Convenţie. este aplicabil). Daca o singură condiţie/subcondiţie din cele de mai sus nu este respectată. o „lege” trebuie să întrunească trei subcriterii: a. .În privinţa consacrării ingerinţelor în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.  legea trebuie să ofere garanţii împotriva arbitrariului. ea trebuie să îndeplinească. întrucât este singura modalitate pentru atingerea scopului legitim urmărit (ingerinţa este impusă de existenţa unei nevoi sociale imperioase). Previzibilitatea legii înseamnă faptul că se pot prevedea consecinţele ei. 33 . se poate face apel la consultanţă juridică. actele administrative. Curtea verifică dacă a existat o ingerinţă cu privire la acest drept.pentru statele în care jurisprudenţa este izvor de drept.ingerinţele sunt prevăzute în mod implicit. nu formal (adică act al Parlamentului). ingerinţa să fie necesară într-o societate democratică – această condiţie presupune îndeplinirea a trei subcondiţii: a. apărarea drepturilor şi intereselor altuia). sănătatea şi morala publică. .ingerinţa este prevăzută în mod explicit printr-o normă specială. ingerinţa să fie proporţională cu scopul legitim urmărit. existenţa unei nevoi sociale imperioase. prin „lege” se înţelege orice sursă de drept – de exemplu legea stricto sensu. Curtea parcurge 3 etape: (i) verifică existenţa dreptului pretins a fi violat (dacă articolul respectiv din Convenţie. ingerinţa să fie prevăzută de lege Trebuie să existe o bază legală în dreptul intern pentru ingerinţă. ingerinţa să urmărească un scop legitim (de exemplu siguranţa naţională. Pentru a fi considerată îndeplinită această condiţie. În analiza făcută pentru a hotărî cu privire la violarea sau nu a unui drept fundamental prevăzut de Convenţie. Noţiunea de „lege” utilizată în acest sens de Convenţie este o noţiune europeană autonomă. legea trebuie să satisfacă anumite cerinţe calitative:  legea trebuie să fie accesibilă (să fie cunoscută – în general această cerinţe se îndeplineşte prin publicarea legii). Ingerinţa trebuie să fie strict necesară. următoarele condiţii: 1. În consecinţă. 3. ordinea. pentru a înţelege conţinutul legii. înfăptuirea justiţiei. jurisprudenţa . La nevoie. autorităţile care recurg la ingerinţe să justifice în mod temeinic această masură.

7. să existe o stare de război sau un alt pericol grav care ameninţă viaţa naţiunii. pentru ca o măsură derogatorie să fie considerată compatibilă cu standardele Convenţiei. măsurile derogatorii să fie proclamate oficial şi aduse la cunoştinţa publicului. 6. . respectarea celorlalte angajamente internaţionale ale statului. măsurile derogatorii să nu vizeze drepturi de nederogat (dreptul la viaţă. 2. notificarea Secretarului General al Consiliului Europei asupra luării şi. fie însăşi existenţa drepturilor. adică restabilirea situaţiei de normalitate. Condiţii pentru validitatea măsurilor derogatorii: 1.măsurile derogatorii pot viza fie exercitarea. nullum crimen sine lege. interzicerea torturii. să fie strict necesare.(iii) Curtea verifică dacă ingerinţa respectă condiţiile prevăzute de Convenţie cu privire la validitatea acesteia. interzicerea pedepsei cu moartea. după caz. Măsurile derogatorii II. încetării măsurii derogatorii. în special dreptul internaţional umanitar. situaţia să fie excepţională (de criză). proporţionalitatea derogării în raport cu interesul/scopul legitim urmărit. 15 din Convenţie. enumerate mai sus. 8. . 9. non bis in idem). 5.sunt prevăzute de art. 34 . măsura să nu fie discriminatorie. interzicerea sclaviei sau servituţii. 4. 3. măsurile derogatorii trebuie să aibă ca scop „salvarea vieţii naţiunii”. .aceste condiţii sunt cumulative.

2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. b. 15 din Convenţie nu este îngăduită. Convenţie. Statul respectiv va comunica Secretarului General al Consiliului Europei dispoziţiile aferente ale legislaţiei în cauză. nu economic. 13 la Convenţie – extras Articolul 1 . Interzicerea derogărilor Nici o derogare de la dispoziţiile prezentului Protocol pe temeiul art. Protocoalele nr. Articolul 2 . Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale. Sediul materiei: art. Articolul 3 . Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolute necesară la forţă : a. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat. Protocolul nr. conform legii. Articolul 2 . Articolul 2. 6 la Convenţie – extras Articolul 1 . DREPTUL LA VIAŢĂ 1. 15 din Convenţie nu este îngăduită. Pedeapsa cu moartea în timp de război Un Stat poate să prevadă în legislaţia sa pedeapsa cu moartea pentru acte săvârşite în timp de război sau de pericol iminent de război. Dreptul la viaţă 1. Dreptul la viaţă nu înseamnă dreptul la un anumit standard de viaţă. pentru a reprima. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat. Curtea a afirmat că dreptul la viaţă este o valoare fundamentală a statelor democratice membre ale Consiliului Europei. Dreptul la viaţă presupune garantarea de către stat a faptului că nimeni nu va fi privat în mod arbitrar de viaţa sa. 35 . c. 2. 2. ci se referă la „viaţă” în sens biologic. tulburări violente sau o insurecţie. 6 şi 13. o asemenea pedeapsă nu va fi aplicată decât în cazurile prevăzute de această legislaţie şi conform dispoziţiilor sale. Noţiunea şi conţinutul dreptului la viaţă. Acest drept condiţionează toate celelalte drepturi. decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.Tema 8 Inviolabilităţile A. Interzicerea derogărilor Nici o derogare de la dispoziţiile prezentului protocol în temeiul art. Abolirea pedepsei cu moartea Pedeapsa cu moartea este abolită. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute. Abolirea pedepsei cu moartea Pedeapsa cu moartea este abolită. Protocolul nr.

Mare Cameră. statul are obligaţii mai importante de a le proteja decât în cazul celorlalte persoane.o obligaţie negativă (abţinerea de la luarea vieţii unei persoane). d) adoptarea de măsuri suplimentare de protecţie. 10 aprilie 2007. Cameră. să se dea un răspuns in abstracto la problema de a şti dacă un copil ce urmează a se naşte este „o persoană” în sensul art. Aceste măsuri trebuie luate şi dacă există ameninţări credibile că o anumită persoană este în pericol. . în aceste situaţii.o serie de obligaţii pozitive (de protecţie acordată tuturor persoanelor). respectiv dreptul la moarte. neexitând un consens european privitor la definiţia ştiinţifică şi juridică a începuturilor vieţii. 36 . Momentul de început/sfârşit al dreptului la viaţă Jurisprudenţă relevantă a Curţii: .3. apreciind de asemenea că nu este de dorit şi nici posibil ca. ceea ce înseamnă o fiinţă deja născută. în condiţiile actuale. Aceste obligaţii privesc: a) adoptarea de către stat a unei legislaţii penale care să reprime infracţiunile împotriva vieţii (obligaţie generală substanţială). Curtea a stabilit că dreptul la viaţă nu implică şi o latură negativă.cu privire la problema momentului de început al vieţii: cauza Vo contra Franţei. Mare Cameră. dacă există ameninţări cu acte teroriste. 2 din Convenţie. Conţinutul dreptului la viaţă Art. . 2 din Convenţie determină două obligaţii în sarcina statelor: . Titularul dreptului la viaţă este persona. Dreptul la viaţă vizează doar copilul născut. 5. Persoanele private de libertate se află într-o stare de vulnerabilitate. Limitele dreptului la viaţă. în principiu. Obligaţiile pozitive (care sunt obligaţii de diligenţă. întrucât faptul că o personă îşi ia singură viaţa nu reprezintă o privare arbitrară de viaţă. nu de rezultat) presupun că statul trebuie să ia toate măsurile de protecţie a vieţii persoanei. 29 aprilie 2002. c) efectuarea unei anchete prompte şi efective pentru identificarea şi pedepsirea celor vinovaţi. în raport cu oricine. Există anumite ipoteze în care se poate provoca decesul unei persoane fără a se încălca art. sinuciderea face ca art. nu şi pe infans conceptus. nu constituie un motiv de aplicare al art. Deoarece statul îşi manifestă puterea asupra acestor persoane. 2 din Convenţie. Aceste situaţii reprezintă limitele dreptului la viaţă (ingerinţe prevăzute explicit). Există însă şi excepţii: cazul persoanelor private de libertate şi cel al militarilor încorporaţi. care pot fi cerute în mod rezonabil şi obiectiv. 8 iulie 2004 şi cauza Evans contra Regatul Unit al Marii Britanii.cu privire la problema momentului de sfârşit al vieţii: cauza Pretty contra Regatul Unit al Marii Britanii. Curtea a considerat că punctul de plecare cu privire la dreptul la viaţă este o chestiune care ţine de marja de apreciere a statelor. dreptul de te sinucide. 4. b) crearea unui aparat de stat care să reprime în concret infracţiunile împotriva vieţii (obligaţie generală substanţială). 2 din Convenţie să devină aplicabil. 2 din Convenţie. Sinuciderea. 7 martie 2006 şi Mare Cameră.

decesul fiind neintenţionat (de exemplu. De exemplu.  proporţionalitatea măsurilor folosite. În cazul deţinuţilor noţiunea de prag minim de gravitate dispare. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. îl înjosesc în ochii săi şi ai altora (aceste acte nu includ şi suferinţe fizice).a. Sediul materiei: art. pedepse/ tratamente inumane – cele care provoacă suferinţe fizice sau psihice acute (ascuţite). În ultimele două situaţii. Convenţie. pedepse/tratamente degradante – actele care umilesc grosier individul. Cameră. nu a ucide evadatul). tortura – acele acte ce cauzează suferinţe fizice şi/sau psihice de o intensitate cu totul deosebită. 2. legitima apărare vizează numai apărarea vieţii şi integrităţii. pedeapsa cu moartea. Din perspectiva Convenţiei. 28 iulie 1999 şi cauza Bursuc contra României. Cameră. 3 din Convenţie este absolută. Cameră. 6 martie 2007. Curtea verifică îndeplinirea acestor condiţii raportându-se la circumstanţele concrete ale fiecărei cauze în parte. în nicio situaţie (normală sau de criză). b. d. 3 nu suferă nicio ingerinţă. 2 din Convenţie are anumite limite. INTERZICEREA TORTURII ŞI A RELELOR TRATAMENTE 1. c. reprimarea unei revolte sau insurecţii. problemă apreciată de Curte în fiecare caz în parte. Cameră. 3 iunie 2003. nu şi proprietatea. 3 din Convenţie să fie aplicabil. a se vedea cauza Pantea contra României. deoarece obligaţia de protecţie este mai mare în cazul lor. nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. În consecinţă. care implică o acţiune din partea statului. Orice act de violenţă nejustificat (oricât de mic) împotriva unui deţinut determină aplicarea art. Noţiunea de prag minim de gravitate Pentru ca art. 3 are în vedere o valoare fundamentală a oricărei societăţi democratice. 37 . c. art. nu este vorba de o încălcare a dreptului la viaţă (nu este vorba de o ingerinţă arbitrară) dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative:  provocarea morţii să nu fie un scop în sine. Interzicerea torturii Nimeni nu poate fi supus torturii. protecţia oferită de art. cauza Selmouni contra Franţei. împiedicarea unei evadări dintr-o stare legală de deţinere. spre exemplu. trebuie să existe intenţia de a opri evadarea. Curtea a afirmat că art. art. b. Articolul 3. B. A se vedea. Prin intrarea în vigoare a Protocoalelor 6 şi 13 în prezent pedeapsa cu moartea este abrogată la nivel european. 3. 12 octombrie 2004. este nevoie de o intensitate minimă a relelor tratamente. Formele relelor tratamente: a. legitima apărare. 3 din Convenţie fără a se lua în considerare pragul minim de gravitate. Tortura este un act de barbarie care şochează conştiinţa umanităţii. Dacă în situaţii normale. a se vedea cauza Erdoğan Yağiz contra Turciei. De exemplu.

Curtea nu a pronunţat până în prezent o condamnare a vreunui stat pentru sclavie. cum ar fi: natura tratamentului aplicat. Nu se consideră “muncă forţată sau obligatorie” în sensul prezentului articol: a. fiind o diferenţă cantitativă.o serie de obligaţii pozivite – de a identifica şi pedepsi persoanele răspunzătoare de aplicarea relelor tratamente. nu şi calitativă.Formele superioare de rele tratamente le includ pe cele inferioare. 3. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie.nu există jurisprudenţă bogată pe terenul acestui articol. 3 din Convenţie este aplicabil. chiar dacă este plătită şi chiar dacă nu este umilitoare. 38 . b. 4 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Interzicerea relelor tratamente este un drept absolut. Interzicerea muncii forţate/obligatorii Este interzisă muncă împotriva voinţei persoanei. în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conştiinţă. INTERZICEREA SCLAVIEI. se verifică întâi nivelul minim de gravitate. Convenţie. până în prezent existând o singură condamnare pe servitute. În ambele cazuri este vorba de o apreciere în concret. Articolul 4. intensitatea. 2. Sediul materiei: art. Limitele dreptului. 3. . orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civice normale. orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii. genul. orice serviciu cu caracter militar sau. 26 iulie 2005. c. Nu există limitări ale acestui drept. Derogările nu sunt permise nici în timpuri normale. Cameră. 5. Diferenţa dintre forme este doar de intensitate.Interzicerea sclaviei şi servituţii reprezintă drepturi de nederogat. Sclavul este un bun. orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile prevăzute de articolul 5 din prezenta Convenţie sau în timpul în care se află în libertate condiţionată. starea victimei (vârsta. C. Conţinutul dreptului .o obligaţie negativă – de abţinere a autorităţilor statului în a aplica rele tratamente. starea de sănătate). Pentru a vedea dacă art. 2. . un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu. Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate 1. 4. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire. Curtea urmând a verifica o serie de elemente. iar apoi se ţine seama de ierarhizarea formelor. nici în situaţii excepţionale. Nu există limite ale dreptului. SERVITUŢII ŞI A MUNCII FORŢATE 1. 4. cauza Siliadin contra Franţei. Definirea unor termeni Sclavia este acea stare juridică în care asupra persoanei se exercită toate/unele dintre prerogativele dreptului de proprietate. timpul/ durata. obiect al dreptului de proprietate. în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim. d. .

d) munca impusă deţinuţilor. 39 .Limitele dreptului sunt următoarele (cazuri când nu se consideră că este vorba despre muncă forţată sau obligatorie): a) serviciul militar. LEGALITATEA ÎN MATERIE PENALĂ 1. era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate. b) munca în situaţii excepţionale (de exemplu. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care. calificate astfel potrivit „principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate”. Sediul materiei: art. A se vedea cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni contra României. 7 din Convenţie este tot o noţiune europeană autonomă. în momentul în care a fost săvârşită. Noţiunea de “drept” utilizată în art. D. Cameră. Paragraful 2 apare ca o excepţie de la paragraful 1 pentru că nu s-a dorit punerea sub semnul întrebării a actvităţii Tribunalului Militar Internaţional de la Nüremberg. Articolul 7. care trebuie să existe la data săvârşirii faptei (principiul legalităţii incriminării). 2. În materie penală. cu două excepţii: legea penală dezincriminatoare şi legea penală mai favorabilă. Retroactivitatea este interzisă în materie penală. crimele împotriva umanităţii şi crima de agresiune. potrivit dreptului naţional sau internaţional. sinonimă noţiunii de “lege”. nu constituia o infracţiune. Convenţie. 5 din Convenţie – a se vedea mai jos – şi este o noţiune europeană autonomă. E. în caz de calamităţi naturale). O faptă poate fi calificată drept infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. DREPTUL LA LIBERTATE ŞI LA SIGURANŢĂ 1. De asemenea. c) obligaţiile civice normale. 3. Definirea unor termeni. Crimele internaţionale includ: genocidul. Dubiul profită mereu celui acuzat. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care. 7 paragraful 2 din Convenţie: Principiul legalităţii şi interzicerea retroactivităţii nu se opun judecării şi condamnării pentru crime internaţionale. Noţiunea de „infracţiune” este sinonimă cu o noţiunea de „penal” prevăzută de art. 24 mai 2007. Sediul materiei: art. Art. crimele de război. Calificarea unei fapte ca infracţiune şi pedepsele ataşate trebuie prevăzute în lege. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Calitatea legii penale este net superioară legii din alte domenii. legalitatea se apreciază strict. în momentul săvârşirii sale. nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii. 2. Legea penală se interpretează mereu restrictiv (sunt interzise interpretarea prin analogie şi interpretarea extensivă). Nicio pedeapsă fără lege 1.

5 e structurat în trei părţi: (i) consacrarea dreptului – art. trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. 2. f. (ii) cazurile de privare de libertate . 2. conform legii. Articolul 5. d.Convenţie. a unui toxicoman sau a unui vagabond. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent. 40 . art.lit c) din prezentul articol. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.limitele dreptului la libertate individuală – art. a unui alcoolic. prevăzute alternativ şi limitativ. cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: a.cazurile de privare de libertate Pentru validitatea privării de libertate conform Convenţiei. 5 par. 1 fraza 1: „Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. e. pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor. atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia. (iii) garanţiile de care se bucură persoanele private de libertate – art. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. 5 par. Dreptul la libertate şi la siguranţă 1. 5 par. Structura articolului. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente. în condiţiile prevăzute de paragraful 1. de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege. 3. Orice persoană arestată trebuie să fie informată. 4. 1 fraza 1. (i) Consacrarea/afirmarea dreptului Consacrarea dreptului la libertate şi siguranţă se găseşte în art. a unui alienat. în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă. 2 – 5.  privarea de libertate să se regăsească în unul dintre cele 6 cazuri indicate la literele a)-f). hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală. b. c. 1 fraza 2. 5 par. 5. asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. punctele de la a) la f). în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Din punct de vedere tehnico-juridic. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.” (ii) Ingerinţele (limitele) dreptului . textul impune două condiţii cumulative:  respectarea dreptului intern („potrivit căilor legale”). Orice persoană arestată sau deţinută. dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată.

care interzice constrângerea corporală pentru executarea obligaţiilor contractuale. alienaţi. 5 par. În acest sens. De exemplu. ci verifică doar dacă s-a încălcat Convenţia. e) privarea de libertate ca măsură de siguranţă cu privire la anumite categorii de bolnavi sau marginali sociali (de exemplu. prevăzute de art. toxicomani. fiind prezumată nevinovată.  motivele trebuie să continue să subziste pe toată durata privării de libertate. Constrângerea corporală este permisă numai pentru garantarea executării unei obligaţii legale sau judiciare. există o corelaţie perfectă între art. Persoana este „deposedată” de corpul său. fie pentru a preveni pătrunderea ilegală pe teritoriu. în dreptul român sunt prevăzute doar 5 din cele 6 cazuri de privare de libertate licită permise de Convenţie. Curtea nu cenzurează dreptul intern. respectarea Convenţiei depinde de respectarea dreptului intern. 5 din Convenţie este dată de faptul că respectarea Convenţiei depinde de respectarea dreptului intern. Încălcarea dreptului intern determină eo ipso încălcarea Convenţiei. 1 din Convenţie: a) privarea de libertate ca măsură sancţionatorie (numai în materie penală şi doar pronunţată de o instanţă). interzicând închisoarea datornicilor. Dreptul român nu prevede o astfel de măsură. Deşi persoana nu este condamnată. 1 din Protocolul nr. fie pentru a garanta o măsură de îndepărtare silită de pe un teritoriul de stat (expulzare. alcoolici. vagabonzi). 4. 5 este o noţiune europeană autonomă. Curtea nu verifică dacă s-a încălcat/respectat dreptul intern. extrădare). însă există sisteme de drept în care. În cazul art 5. b) privarea de libertate ca măsură de constrângere corporală. c) privarea de libertate ca măsură de prevenţie. 1 lit. până la rămânerea definitivă a hotărârii. dreptul intern este „absorbit” în Convenţie. există un interes social important pentru luarea măsurii. după exercitarea căilor de atac. Măsura prevăzută de art. dar este interzisă pentru garantarea executării unei obligaţii contractuale. nu impune aceste cazuri. pentru obligaţii fiscale sau vamale o persoană poate fi constrânsă corporal. Convenţia permite. În ceea ce priveşte cele 6 cazuri în care privarea de libertate este permisă. 5 par. În acest caz. ci are rolul de a constrânge o persoană să execute o obligaţie. b) din Convenţie nu este o măsură sancţionatorie. 1 lit. dar pot exista mai puţine astfel de situaţii. În principiu. Eliberarea trebuie să aibă loc în clipa executării obligaţiei. b) din Convenţie şi art.  organul care ia măsura restrângerii libertăţii trebuie să justifice expres luarea acestei măsuri. Noţiunea de „lege” folosită în art. Această măsură este prevăzută în legislaţia penală a statelor. Regula pentru procesul penal este că urmărirea şi judecarea se fac în libertate.Particularitatea art. O astfel de măsură trebuie să respecte 3 condiţii:  trebuie să existe motive temeinice la momentul luării măsurii. d) privarea de libertate ca măsură educativă cu privire la minori. în dreptul intern nu se pot adăuga cazuri suplimentare. 5 par. În consecinţă. Cazurile de privare licită de libertate. f) privarea de libertate ca măsură de siguranţă în legătură cu trecerea unei frontiere. (iii) Garanţiile de care se bucură persoanele private de libertate 41 .

par. Informarea trebuie făcută în mod complet în fapt şi în drept şi pe înţelesul celui în cauză (ţinându-se seama de nivelul intelectual al acestuia. nu mai există dreptul de a face plângere. Cel privat de libertate trebuie informat în termenul cel mai scurt cu privire la aceste aspecte.dreptul la despăgubiri în cazul unei privări nelegale de libertate. cu privire la natura învinuirii. 5. Art.privarea de libertate ca măsură de prevenţie. aplicabile numai în cazul privării de libertate ca măsură de prevenţie (art. 5 din Convenţie. Garanţiile speciale sunt garanţii suplimentare în raport cu garanţiile generale. care să verifice legalitatea măsurii şi să îl elibereze. 4 .sunt prevăzute în text numai pentru persoanele private de libertate pe temeiul paragrafului 1 litera c) .Au rol de garanţii suplimentare. 4 şi 5 ale art. această informare trebuie făcută în principiu.sunt recunoscute persoanelor private de libertate în oricare din cele şase cazuri de privare licită de libertate (paragraful 1. 5 .  Garanţiile speciale. în caz de nelegalitate a acesteia.  speciale . la momentul luării măsurii sau de îndată ce este posbil. 5 este respectată de la început. iar nu garanţii de substituire. 5 par. 5. într-o limbă pe care o înţelege. dacă este cazul.Aceste garanţii sunt reglementate de paragrafele 2. Această garanţie urmăreşte împiedicarea existenţei unor privări de libertate arbitrare şi abuzive. şi dacă este cazul (pentru că nu toate privările de libertate presupun o acuzaţie).  Garanţiile generale: 1. în faţa unei instanţe care să statueze cu privire la legalitatea acesteia. să ordone eliberarea deţinutului. Art. pentru că garanţia prevăzută de par. Convenţia nu stabileşte cine poate dispune măsura privării de libertate. Art. procurorul. nu de substituire. Această garanţie este mai favorabilă decât cea prevăzută în paragraful 4.dreptul la un control judiciar al privării de libertate. lit a-f). 2. 3.dreptul de a fi informat cu privire la motivele privării de libertate. Potrivit jurisprudenţei Curţii. aceasta fiind o problemă ce ţine de dreptul intern al statelor – de exemplu o comisie de medici. 1. 3. 3 al art. În jurisprudenţa Curţii s-a afirmat că. Rolul lor este de a asigura o protecţie sporită persoanei aflate în această situaţie. 5. 4 al art. par. 2 . Există 2 tipuri de garanţii . 5 par. sunt în număr de două şi sunt reglementate de par. fără să fie neapărat vorba de limba oficială a statului sau de limba sa maternă). însă cel privat de libertate trebuie să aibă posiblitatea să atace măsura într-un termen scurt. Este vorba despre dreptul de a formula o plângere la un judecător care să verifice legalitatea detenţiei şi. dreptul persoanei private de libertate de a fi adusă de îndată în faţa unui judecător sau altui magistrat abilitat prin lege cu exercitarea funcţiilor judiciare. care vorbeşte despre dreptul unei persoane deţinute de a face plângere. această persoană putând 42 .generale şi speciale:  generale . 1 litera c) . dacă însăşi luarea măsurii privării de libertate s-a făcut de un judecător.

constituie măsuri necesare. Privarea de libertate ca măsură preventivă este posibilă. 2. persoana privată de libertate are dreptul să fie judecată într-un termen rezonabil (este vorba de judecarea arestării preventive – „termenul rezonabil” este diferit de cel prevăzut de art. Starea de libertate este regula pe parcursul procesului penal (perioadă în care operează prezumţia de nevinovăţie). iar sistemul din care fac parte să fie independent şi imparţial.judecătorul este un magistrat de scaun aparţinând puterii judiciare care se bucură de imparţialitate. LIBERTATEA DE CIRCULAŢIE ŞI CHESTIUNEA EXPULZĂRII 1. 4 din Protocolul nr. independenţă. prevenirea faptelor penale. om politic şi membru al puterii executive. dar această măsură nu poate dura exagerat de mult. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară. Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot.  Noţiunea de „judecător sau magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare” . procurorii în sistemul român nebucurându-se aşadar de garanţia imparţialităţii. 3. De exemplu. adică şeful ierarhiei să fie deplin independent şi imparţial. de pe teritoriul statului 43 . Interzicerea expulzării propriilor cetăţeni 1. 2. 4 la Convenţie – extras Articolul 2. dar nici un reprezentant al Ministerului Public.  Noţiunea „de îndată”: conform jurisprudenţei Curţii. Acel „alt magistrat împuternicit prin lege” nu este un judecator. aşa cum apare în sistemul român. cu condiţia ca subordonarea să se facă tot faţă de un magistrat.exercita sau nu dreptul. Cameră. F. pentru securitatea naţională. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care. nu satisface această condiţie (a se vedea în acest sens cauza Pantea contra României. În cazul paragrafului 3. sau persoana trebuie să fie eliberată pe parcursul procesului. sunt justificate de interesul public într -o societate democratică. inclusiv pe a sa. Sediul materiei: art. 4. de asemenea. să facă obiectul unor restrângeri care. Şi acest „alt magistrat împuternicit prin lege” trebuie să asculte de exigenţe de independenţă şi imparţialitate. 3 iunie 2003. prevăzute de lege. ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. termenul de 4 zile şi 6 ore nu a fost considerat „de îndată”. inamovibilitate şi a cărui hotărâre trebuie garantată prin executare silită. Este posibil ca în situaţia acestor „alţi magistraţi” să existe o subordonare ierarhică între aceşti magistraţi. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui Stat are dreptul să circule în mod liber şi săşi aleagă în mod liber reşedinţa sa. 4 la Convenţie Protocolul nr. siguranţa publică. 6 din Convenţie) sau eliberată pe parcursul procedurii. Nimeni nu poate fi expulzat printr-o măsură individuală sau colectivă. corelativ. menţinerea ordinii publice. Libertatea de circulaţie 1. 3. capul Ministerului Public este Ministrul Justiţiei. o obligaţie a autorităţilor statului de a aduce persoana deţinută în faţa instanţei. un procuror. chiar dacă ele nu se ridică neapărat la cele impuse pentru un judecător. În România de exemplu. 2. putând fi mai reduse. în anumite zone determinate. Articolul 3. protecţia sănătăţii sau a moralei. într-o societate democratică. este prevăzut un drept al celui deţinut şi. prevăzute de lege. eliberarea poate fi subordonată condiţiei depunerii unei garanţii (cauţiuni). chiar şi pentru infracţiuni grave de terorism sau crimă organizată. Potrivit prevederilor Convenţiei.

Un străin se poate plânge totuşi pe terenul art. 2. Cameră. O măsură individuală de expulzare presupune: (a) individualizarea persoanei. b) dreptul de a intra într-o ţară este recunoscut exclusiv cetăţenilor statului respectiv. în anumite situaţii. Acesta este un drept recunoscut oricărei persoane. 7 la Convenţie. . astfel cum este precizat prin jurisprudenţa Curţii. nu politic. dar este interzisă expulzarea ca măsură colectivă (art. Articolul 4. pe care îl au atât străinii cât şi proprii cetăţeni. A se vedea cauza Conka contra Belgiei. şi (b) analizarea şi prezentarea tuturor motivelor expulzării. Problema expulzării În această materie există două reguli: .  Dimensiunea internă a libertăţii de circulaţie presupune două elemente: a) libertatea de a circula în mod liber pe teritoriul unui stat. Aceste două elemente ale libertăţii de circulaţie interne sunt condiţionate de legalitatea aflării pe teritoriul unui stat. libertatea de circulaţie în dimensiunea sa internă este un drept civil. Potrivit jurisprudenţei Curţii. 1 din Protocolul nr. fiind un drept politic. 4 din Protocolul nr. apartenenţa la etnia rromă).al cărui cetăţean este. 3. neexistând nicio condiţie de cetăţenie. 4). Aşadar.în privinţa cetăţenilor expulzarea este interzisă ca măsură individuală sau colectivă (art. 4). În privinţa expulzării care vizează numai cetăţenii străini. Libertatea de circulaţie are 2 mari dimensiuni: una internă şi una internaţională (sau externă). Dreptul de a intra într-un stat nu este recunoscut străinilor. 2. 3 din Protocolul nr. Cetăţenii nu pot fi expulzaţi sub nicio formă. Acest prim element este un drept civil. Interzicerea expulzărilor colective de străini Expulzările colective de străini sunt interzise. inclusiv propriul stat.este permisă expulzarea străinilor ca măsură individuală. 44 . dar analiza motivelor expulzării trebuie făcută pentru fiecare persoană în parte. sistemul Convenţiei instituie o garanţie procedurală specifică.  Dimensiunea internaţională a libertăţii de circulaţie presupune două elemente: a) libertatea de a părăsi teritoriul unui stat (dintr-o ţară spre exterior). Nimeni nu poate fi privat de dreptul de a intra pe teritoriul statului al cărui cetăţean este. b) libertatea de a-şi stabili în mod liber reşedinţa pe teritoriul statului. 5 februarie 2002. 8 din Convenţie (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale). fiecare stat putând stabili în mod liber politica de primire sau nu a străinilor pe teritoriul său. Expulzarea mai multor persoane se poate face printr-un singur act. prevăzută în art. Libertatea este recunoscută atât cetăţenilor cât şi străinilor. expulzarea este colectivă (deci neconformă cu standardele Convenţiei) dacă este condiţionată de simpla apartenenţă la un anumit grup (de exemplu. Ei nu pot fi siliţi să plece din ţară şi nu pot fi împiedicaţi să intre în ţară.

7). Toate aceste drepturi au fost interpretate foarte larg de Curte care. dreptul la respectarea vieţii private (art. 2. Noţiunea de „viaţă privată” Viaţa privată este o noţiune europeană autonomă. Dreptul la căsătorie Începând cu vârsta stabilită prin lege. 5 din Protocolul nr.Tema 9 Drepturile privind respectarea intimităţii Există patru drepturi privind respectarea intimităţii. 2. a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 3. dreptul la respectarea vieţii de familie (art. este necesară pentru securitatea naţională. reglementate de trei articole ale Convenţiei şi Protocoalelor sale adiţionale: 1. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care. Articolul 12. 2. A. apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale. Prezentul articol nu împiedică Statele să ia măsurile necesare în interesul copiilor. Convenţie. Astfel. Este mereu interpretată extensiv şi poate fi descrisă printr-o enumerare. bunăstarea economică a ţării. Egalitatea între soţi Soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil. Protocolul nr. DREPTUL LA RESPECTAREA VIEŢII PRIVATE 1. dreptul la respectarea domiciliului (art. ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). cu un sens extrem de larg. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie 1. printr-o jurisprudenţă evolutivă a extins foarte mult domeniul este aplicare al art. Convenţie. dreptul la respectarea corespondenţei (art. 12 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) şi egalitatea între soţi (art. care nu poate fi definită cu precizie. protejarea sănătăţii sau a moralei. între ei şi în relaţiile cu copiii lor în ceea ce priveşte căsătoria. pe durata căsătoriei şi cu prilejul desfacerii acesteia. 4. siguranţa publică. prin jurisprudenţa sa Curtea a protejat intimitatea sub următoarele aspecte: 45 . Sediul materiei: art. într -o societate democratică. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Articolul 8. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). dreptul la căsătorie (art. 7 la Convenţie – extras Articolul 5. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie. bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). 8.

. (a) Viaţa privată personală (intimitatea privită ut singuli. care implică dreptul de a trăi în condiţii optime de mediu înconjurător. 46 . cărora le-a conferit protecţie în mod corespunzător:  dreptul de a avea un nume şi un prenume şi de a le schimba.să nu presupună o contraprestaţie bănească. Notă: această enumerare este exemplificativă. spre exemplu.(a) viaţa privată personală. cât şi pentru cele homosexuale. (c) Viaţa privată socială. 16 decembrie 1992). Cameră. de exemplu. cauza von Hannover contra Germaniei. 24 iunie 2004). (d) protecţia mediului. 10 noiembrie 2004 şi cauza Moreno Gomez contra Spaniei.  dreptul la imagine (a se vedea. după cum spuneam jurisprudenţa Curţii este foarte bogată pe terenul acestui articol. . Mare Cameră. Cameră. inclusiv cele sado-masochiste. 9 martie 2004). restrânsă.  dreptul la onoare şi reputaţie.  dreptul la protecţia datelor care ţin de starea persoanei (inclusiv situaţia medicală a persoanei).  dreptul la protecţia datelor cu caracter personal (a se vedea.  dreptul la identitate sexuală şi dreptul la schimbarea sexului. Dreptul nu se găseşte ca atare consacrat în Convenţie. spre exemplu cauza Glass contra Regatul Unit al Marii Britanii.să se desfăşoare într-un cadru privat. (b) Viaţa sexuală (inclusă de unii autori în cadrul vieţii private personale). de regulă în strânsă corelaţie cu dreptul la respectarea domiciliului (a se vedea cauza Taşkin şi alţii contra Turciei. 16 noiembrie 2004). (c) viaţa privată socială.să fie liber consimţite. fără poluare fonică. Şi cu privire la acest aspect Curtea are o jurisprudenţă bogată şi evolutivă. Cameră. . Jurisprudenţa Curţii a relevat următoarele aspecte ale acestei vieţi. (d) Protecţia mediului înconjurător. Aceste condiţiile sunt aplicabile atât pentru relaţiile heterosexuale. sfera cea mai intimă. cauza Rotaru contra României. (b) viaţa privată sexuală. a vieţii individului). dacă au loc cu consimţământul partenerilor. inclusiv homosexuale. ci a fost dedus de Curte pe cale jurisprudenţială. spre exemplu. Acest drept există cu respectarea anumitor condiţii cumulative: . 4 mai 2000). care se referă la dreptul oricărei persoane de a stabili şi dezvolta relaţii sociale cu semenii săi (a se vedea cauza Niemietz contra Germaniei. chimică sau de orice altă natură. Convenţia protejează practici foarte largi. Reţinem următoarele aspecte:  dreptul la a avea relaţii sexuale. Cameră.  dreptul la protecţia integrităţii fizice şi psihice (a se vedea.relaţiile să aibă loc între persoane adulte. Cameră.

în mod voluntar. 12 din Convenţie. Există multe situaţii în care „familia” nu izvorăşte din căsătorie (de exemplu relaţiile părintelui cu copilul din afara căsătoriei. Statul are două obligaţii: . . „Familia” nu se reduce la căsătorie şi relaţiile soţilor cu copiii lor (familia de drept). 2. Există totuşi o excepţie. neoficializată (concubinajul) intră în noţiunea de familie. s-ar fi creat relaţii de familie. situaţia în care în mod absolut natural şi obiectiv o familie sar naşte dacă nu ar fi împiedicată prin acţiunea unor terţi. B. 8 din Convenţie se întinde şi asupra memoriei strămoşilor (de exemplu. Este ipoteza separării nounăscutului de părinţi imediat după naştere – e firesc să se creadă că. de a muta rămăşiţele părinteşti ale rudelor). 47 . care presupune existenţa unor relaţii stabile şi de durată care trebuie protejate. ele nu mai fac parte din viaţa sa privată şi nu mai beneficiază de protecţie.  între alte rude decât părinţi şi copii (de exemplu între bunici şi nepoţi). dreptul de a asista la înmormântarea părinţilor. Curtea a făcut să prevaleze realitatea bioligică asupra ficţiunii juridice. 5 din Protocolul nr. sub forma dreptului la căsătorie. Art. În jurisprudenţa sa.o obligaţie negativă de a nu încălca aceste drepturi. Chiar şi uniunea stabilă de fapt.  între părinţi şi copii. Acest drept e recunoscut doar pe temeiul art. Conţinutul dreptului. de exemplu în materia stabilirii filiaţiei: a se vedea cauza Marckx contra Belgiei. 3. Sediul materiei: art.obligaţii pozitive. 8 şi art. ci cuprinde şi familia de facto. în mod normal. de a proteja intimitatea persoanei. Prin art. EGALITATEA ÎNTRE SOŢI 1. 8 din Convenţie protejează familia existentă. Noţiunea de „familie” este o noţiune europeană autonomă foarte largă. art. relaţiile copilului cu părintele divorţat căruia nu îi este încredinţat). Dacă.  între concubini (familie de facto protejată). Relaţiile de familie se stabilesc:  între soţi – corelare cu art.Toate aceste elemente ale vieţii private sunt protejate câtă vreme se menţin în sfera privată. 12 din Convenţie – prin căsătorie se întemeiază o familie. DREPTUL LA CĂSĂTORIE. dar căsătoria nu e singura formă de familie protejată de art. Protecţia pe terenul art. 8 din Convenţie. individul face publice aceste aspecte. 7 la Convenţie. Noţiunea de viaţă de familie Se întrepătrunde de multe ori cu viaţa privată a individului. DREPTUL LA RESPECTAREA VIEŢII DE FAMILIE. 12 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 13 iunie 1979). 8 se realizează şi protecţia indirectă a străinilor împotriva măsurile de îndepărtare de pe teritoriul statelor. nu dreptul de a avea o familie.

zona în care locuiesc persoanele nomade). Egalitatea între soţi presupune două aspecte: (a) soţii sunt egali între ei. 12 din Convenţie are două trăsături fundamentale: . iar nu 48 . e-mail. nepresupunând în mod necesar finalitatea de a procrea. Conform jurisprudenţei Curţii.  sediul şi depozitele comerciale ale societăţilor comerciale. Sediul materiei: art. Sediul materiei: art. adică dreptul la divorţ. C. Principala ingerinţă adusă dreptului la domiciliu este percheziţia. Noţiunea de „domiciliu” . Convenţia apără drepturi efective şi reale. întrucât. 12 din Convenţie dimensiunea negativă a dreptului la căsătorie.este o noţiune europeană autonomă. aceasta existând atunci când două sau mai multe persoane schimba prin orice mijloc şi pe orice suport un mesaj sau o idee. (b) soţii sunt egali în raporturile cu copiii. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. extinsă foarte mult prin jurisprudenţa evolutivă a Curţii. Mare Cameră. transsexualii au dreptul la căsătorie (a se vedea cauza Christine Goodwin contra Regatul Unit al Marii Britanii. 2. precizează Curtea. DREPTUL LA RESPECTAREA DOMICILIULUI 1. 2. Noţiunea de „corespondenţă” . D.este o căsătorie monogamă. 2 al acestui articol. Curtea a refuzat să recunoască pe terenul art. 8 din Convenţie. dar nici nu conferă un astfel de drept. 3.noţiune europeană autonomă. .se referă la orice formă de corespondenţă (de exemplu prin telefon. Dreptul la corespondenţă este apărat în mod special pentru deţinuţi. Dreptul la căsătorie Viaţa de familie izvorăşte şi din căsătorie. cort. Convenţia şi Curtea prin jurisprudenţa sa nu interzic căsătoriile homosexuale. scopul căsătoriei este acela al întemeierii unei familii.  sediul profesional al membrilor profesiilor liberale. Acest drept are în vedere:  domiciliul/reşedinţa personală (statornică sau temporară – cameră de hotel. DREPTUL LA CORESPONDENŢĂ 1. rulotă. scrisori). .are un caracter heterosexual (între un bărbat şi o femeie). şi aceasta trebuie să respecte exigenţele impuse de par. Căsătoria prevăzută de art.3. pentru că reprezintă un mod de menţinere a relaţiilor sociale. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Ca orice ingerinţă într-un drept prevăzut de art. 11 iulie 2002 ). 4.

Libertatea de gândire. Articolul 9. practici şi îndeplinirea ritualurilor. 2. 49 . nesusceptibil de ingerinţe (cum ar fi administrararea de substanţe halucinogene pentru a determina o persoană să spună ce gândeşte. gradate în funcţie de gravitatea intruziunii în acest drept şi care trebuie justificate temeinic: . a) Dimensiunea internă presupune un drept absolut. legale sau nelegale. Caracterul absolut al dimensiunii interne a art. Libertăţile de acţiune socială şi politică Libertăţile spiritului A. 3. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. constituie măsuri necesare. protecţia ordinii. pentru siguranţa publică. a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. opinii. Convenţie. b) dimensiunea exteriorizată a acestui drept. iar statul are obligaţia pozitivă de a-i furniza deţinutului facilităţile necesare pentru exercitarea acestui drept. care nu poate fi supusă în principiu unor ingerinţe. în public sau în particular. LIBERTATEA DE GÂNDIRE. într-o societate democratică. ideilor. 2. 8 şi 6 din Convenţie).interceptarea corespondenţei. . 9 protejează absolut orice fel de gânduri. pentru că s-ar încălca dreptul persoanei de a face plângere la Curte (încălcarea art. teorii. Sediul materiei: art. Curtea este foarte severă cu privire la protejarea corespondenţei cu avocatul. 8 şi 34 din Convenţie). Există două mari dimensiuni ale dreptului: a) forul interior al persoanei (ansamblul gândurilor. prevăzute de lege. de conştiinţă şi de religie 1. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care. învăţământ.teoretice şi iluzorii.deschiderea corespondenţei.citirea corespondenţei. de conştiinţă şi de religie. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire. aşa că secretul corespondenţei implică în primul rând dreptul de a avea o corespondenţă. sau îndoctrinarea copiilor în şcoală). idei. Nu este permisă nicio ingerinţă în corespondenţa către şi provenind de la Curte. prin cult. Tema 10 Libertăţile spiritului. concepţiilor. precum şi libertatea de a -şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv. CONŞTIINŢĂ ŞI RELIGIE 1. acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea. Există trei tipuri de ingerinţe. decât la limita deschiderii corespondenţei (încălcarea art. indiferent dacă ele sunt morale sau imorale. sentimentelor). . teoriilor.

Cameră. protecţia sănătăţii sau a moralei. care constituie măsuri necesare. B. dar şi pentru atei. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune.În ceea ce priveşte titularii libertăţii de religie. Libertatea de exprimare 1. de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. Conţinutul dreptului Art. 9 din Convenţie consacră între altele libertatea religiei. . 2.Această libertate are două dimensiuni:  dimensiunea pozitivă . a cultului. obligaţia statului de neutralitate interzice ca în procedura de autorizare să fie asociat un alt cult religios (a se vedea cauza Mitropolia Basarabiei şi alţii contra Republicii Moldova. 18 februarie 1999). 9 par. Articolul 10. într-o societate democratică. Convenţie. pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. integritatea teritorială sau siguranţa publică.Impunerea unui jurământ religios obligatoriu încalcă art. libertatea religiei este esenţială într-o societate democratică şi a fost greu cucerită şi scump plătită de-a lungul secolelor. O societate democratică. Curtea se referă mai ales la art. . Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. 10 şi 11 din Convenţie. 13 decembrie 2001). adică doar asupra dimensiunii exterioare a libertăţii de religie. . . spirit de deschidere şi fericirea fiecăruia. restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege. 3. Dacă. Cameră. . protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora. Sediul materiei: art. 9 din Convenţie (a se vedea cauza Buscarini şi alţii contra Republicii San Marino. sceptici sau indiferenţi. . condiţii. . Posibilitatea de ingerinţă (art.Statul are obligaţia negativă de neutralitate faţă de cultele religioase pentru că libertatatea religiei presupune egalitatea cultelor. pentru securitatea naţională.Prozelitismul religios este permis dar sub rezerva de a nu fi agresiv. potrivit jurisprudenţei Curţii.b) Dimensiunea exteriorizată a acestei libertăţi se referă la practicarea ritului.dreptul de a avea orice religie. poate fi supusă unor formalităţi. apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor.Atunci când se aduce atingere libertăţii de religie. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.  dimensiunea negativă . este permisă supunerea cultelor religioase unui regim de autorizare. LIBERTATEA DE EXPRIMARE 1. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. . pluralistă este bazată pe toleranţă.dreptul de a nu avea nicio religie. Libertatea religiei este valabilă pentru orice formă de manifestare a cultelor religioase. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi. dar pot fi invocate şi art. agnostici. 2) se întinde numai asupra libertăţii de a-şi manifesta religia sau convingerile. 50 . Curtea a subliniat constant în jurisprudenţa sa că acest drept este important în egală măsură pentru credincioşi. în mod individual sau împreună cu alte persoane. în privat sau în public.Exercitarea acestei libertăţi implicând ambele componente implică şi dreptul de a schimba religia.Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii. 9 din Convenţie.

. 6 par. Între categoria omului politic şi cea a simplului particular se află funcţionarul public. în scopul protejării independenţei justiţiei. care 51 . se poate cere demonstrarea/proba faptei. chiar dacă trebuie să dea dovadă de responsabilitate. Opinia nu este susceptibilă de probă. Libertatea presei a fost calificată de Curte ca fiind un element esenţial al unei societăţi democratice. ea reprezintă o părere personală. Curte calificând expres presa drept „câinele de pază al democraţiei”. În cadrul noţiunii de funcţionari publici. ci şi pentru şi mai ales pentru. Libertatea de exprimare nu e atât de largă precum în cazul oamenilor politici. . Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii. dreptul la viaţă privată (art. libertatea de exprimare pot intra în conflict cu alte drepturi garantate de Convenţie. şochează.Acest drept este considerat esenţial într-o societate democratică. chiar de provocare. Diferenţa sub aspect probator între informaţie şi opinie constă în aceea că. Cameră. Mare Cameră. pentru că statul are interesul legitim să protejeze funcţia publică şi încrederea generală în autorităţi publice.Libertatea de exprimare prevăzută de art. În cazul omului politic. voluntar unei priviri atente a publicului şi a presei. pluralistă. o situaţie intermediară. În consecinţă. de la caz la caz. de exemplu. specifice stilulul ziaristic.2. iar sfera noţiunii de libertate de exprimare este mult extinsă. de exemplu în cazul magistraţilor – pentru care Curtea acceptă o protecţie mai severă.Libertatea presei (care înseamnă atât opinie cât şi informaţie) şi.  libertatea de informaţie.Informaţia are un caracter obiectiv. 24 iunie 2004). Dreptul ziaristului de a păstra secretul sursei de informaţie constă în respectarea confidenţialităţii sursei. care arată că un anumit lucru există sau nu există. 10 şi celelalte articole. cum ar fi. Totuşi.Există 2 dimensiuni ale libertăţii de exprimare:  libertatea de opinie. Conţinutul dreptului. Oamenii politici se supun conştient. în cazul oamenilor politici limitele criticii admisibile sunt mult mai largi. ideile care lovesc. Simplul particular are dreptul la o mai mare protecţie a vieţii private (a se vedea cauza von Hannover contra Germaniei. neliniştesc. are dreptul la o anumită doză de exagerare. opinia are un caracter subiectiv. ei trebuie să dea dovada de o mare toleranţă faţă de criticile care li se aduc (a se vedea cauza Dalban contra României. anume cazul în care o opinie decurge dintr-o bază factuală şi pentru care se poate cere proba acelei baze de fapt. prezumţia de nevinovăţie (art. . În exercitarea libertăţii de exprimare ziaristul. . în general. 28 septembrie 1999). 2 din Convenţie). Curtea face o diferenţă între judecători şi procurori. libertatea de exprimare există nu numai pentru ideile sau opiniile general acceptate de societate sau privite cu indiferenţă. Acest echilibru se stabileşte în concret. A cere proba unei opinii înseamnă violarea art. 10 este extrem de importantă în dimensiunea sa de libertate a presei. atunci când se exercită libertatea de informare. Conform Curţii. Există totuşi o nuanţă. 10 din Convenţie. nemulţumesc societatea. . Curtea introduce unele nuanţe. existând însă o diferenţă de principiu în cazul simplului particular şi al omului politic. pentru că libertatea de exprimare înseamnă în primul rând toleranţă. sfera noţiunii de viaţă privată este mai restrânsă. aşa că se pune problema unui just echilibru între art. ea contribuind la dezbaterea democratică prin exprimarea de opinii şi transmiterea de informaţii. 8 din Convenţie). tolerante şi pluraliste. libertatea de exprimare împotriva acestora fiind mai redusă.

în timp ce asociaţia are o durată mai mare în timp. fie în mişcare) şi se poate desfăşura într-un loc public sau privat. protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere. apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor. ai poliţiei sau ai administraţiei de stat. va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice. C. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 2 din Protocolul nr.  asociaţia are un caracter instituţionalizat. În cazul exprimării politice. 10 din Convenţie). Manifestaţia poate avea orice formă (mitinguri. 1 la Convenţie – extras Articolul 2. Curtea acceptă o protecţie sporită a libertăţii de exprimare politică a membrilor unui organ reprezentativ ales (de exemplu Parlamentul. într-o societate democratică. spre deosebire de reuniune (manifestaţie). Libertăţile de acţiune socială şi politică A. Magistraţii sunt mai bine protejaţi decât membrii unor autorităţi politico-jurisdicţionale (de exemplu Curtea Constituţională). DREPTUL LA INSTRUIRE 1. . pentru securitatea naţională. cât şi în cazul altor persoane. 2. Libertatea de întrunire şi de asociere 1. Conţinutul dreptului Această libertate constă în a manifesta pentru a exprima o opinie. fiind legată de libertatea de exprimare (art. 10 din Convenţie. siguranţa publică. Statul. Sediul materiei: art. întruniri fie statice. 2. presupune o ierarhie şi organe de conducere. Convenţie. atât în cazul oamenilor politici. prevăzute de lege. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate. consiliile locale).pot fi criticaţi mai larg. Criteriul de distincţie între o „reuniune” („manifestaţie”) şi „asociere” este următorul:  reuniunea (manifestaţia) este temporară. ideile politice nu pot fi cenzurate sub aspectul exprimării lor. În principiu. 52 . constituie măsuri necesare. inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. LIBERTATEA DE REUNIUNE 1. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care. care este nestructurată.Libertatea de exprimare politică este foarte bine protejată prin art. 1 la Convenţie Protocolul nr. Articolul 11. Dreptul la instruire Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Sediul materiei: art. marja naţională de apreciere este extrem de redusă.

16 din Convenţie).  cultele religioase.  partidele politice. fundaţii. 11 sunt excluse societăţile comerciale).entităţile de drept public.Asociaţia are următoarele caracteristici:  este o structură privată.Art. Convenţie. . 11 din Convenţie: . Prin urmare. . ai poliţiei sau ai administraţiei de stat. protejate ca atare pe terenul art. Sediul materiei: art. fie ca un drept politic (are o natură duală). fără scop lucrativ. obligaţia de a fi membru al unui barou pentru a profesa avocatura nu încalcă art. avocaţilor. într-o societate democratică. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea d e asociere. art. Prezentul articol nu interz ice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate. Articolul 11. după cum este folosit în concret. siguranţa publică. farmaciştilor. nu reprezintă asociaţii. În consecinţă. Scopul manifestaţiei poate fi politic sau nepolitic. 11 din Convenţie. LIBERTATEA DE ASOCIERE 1. pentru securitatea naţională. . constituie măsuri necesare. Conţinutul dreptului .ordinele profesionale ale medicilor. 11 din Convenţie garantează dreptul de a constitui o asociaţie (care poate fi sau nu un nou subiect de drept). Asociaţiile protejate pe terenul art. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care. protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. nu o persoană juridică. federaţii).  nu are un scop lucrativ (prin urmare din domeniul art. . notarilor. 11 poate fi privit. Libertatea de întrunire şi de asociere 1. în orice domeniu (asociaţii.Singura condiţie impusă de text este ca manifestaţia să fie paşnică (fără niciun fel de arme). fie ca drept civil.  sindicatele. 2. inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.Ca şi art. pentru că art. orice poate părăsi o asociaţie). B. apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor. prevăzute de lege. 53 . 11 nu este aplicabil unui ordin profesional.Asocierea presupune o structură de drept privat. 10 din Convenţie. indiferent dacă are sau nu personalitate juridică.Libertatea de asociere presupune o dimensiune pozitivă (dreptul de a constitui o asociaţie şi de a fi membru al unei asociaţii) şi o dimensiune negativă (nimeni nu poate fi obligat să fie membru al unei asociaţii. 2. de exemplu:  asociaţiile şi fundaţiile. . 11 numai în cazul activităţii politice a străinilor (potrivit art. 11 din Convenţie pot fi.  nu conţine elemente de putere public (sunt excluse ordinele profesionale). pentru că implică un element de putere publică.  orice altă entitate de drept privat fără scop lucrativ. Statul poate restrânge aplicarea art.

3 februarie 2005). 1 la Convenţie.  dreptul de a candida în alegeri. prin excepţie. .În cazul partidelor politice. Potrivit jurisprudenţei Curţii.Dreptul la alegeri libere are o natură exclusiv politică. alegeri libere cu vot secret. o organelor legiuitoare ale regiunilor de peste mări. după caz. Un partid politic poate aduce în dezbaterea politică orice teme. în cazul unui Parlament bicameral. 18 februarie 1999). Iniţial. art. Sediul materiei: art. Dreptul la alegeri libere Înaltele părţi contractante se angajează să organizeze. inclusiv cele care contravin legii/constituţiei. o organelor legiuitoare paralamentare ale regiunilor politice din statele regionalizate politic (de exemplu Spania). . . 3 din Protocolul nr. este posibilă interzicerea unui partid politic dacă: o proiectul politic propus de acel partid este nedemocratic. în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. 54 . Natura şi conţinutul dreptului . C. dar nu poate fi dizolvat decât dacă propune un regim nedemocratic. pluralistă. Existenţa partidelor politice este esenţială într-o societate democratică. cât şi a statelor federate).Acest drept are două dimensiuni:  dreptul de vot. nu şi la algerile pentru şeful de stat sau organele locale. ingerinţa cea mai gravă este interzicerea partidului politic (dizolvarea lui sau neacordarea autorizaţiei de constituire. dar Camera aleasă prin sufragiu universal trebuie să fie camera care decide în ultima instanţă. Curtea a statuat că acest drept vizează numai alegerea parlamentelor naţionale. la intervale rezonabile. a se vedea cauza Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu contra României.Acest drept se referă numai la alegerea Parlamentului. DREPTUL LA ALEGERI LIBERE 1. 1 la Convenţie – extras Articolul 3 . Protocolul nr. dotate cu putere de autodeterminare. o mijloacele de care înţelege să se folosească partidul sunt ilegale/violente. Cameră. Totuşi. Mare Cameră. 11 nu impune sufragiu universal direct pentru ambele Camere. 2. dar ulterior a decis că acest articol este aplicabil şi: o alegerii Parlamentului European (a se vedea cauza Matthews contra Regatul Unit al Marii Britanii.Curtea a avut o jurisprudenţă evolutivă cu privire la acest drept.. o parlamentelor statelor federale (atât a statului federal.

cu privire la drepturile prevăzute de aceasta. b) diferenţa de tratament este proporţională . din Convenţie prevede un drept care nu are o existenţă independentă. origine etnică sau socială. vârstă. naştere sau orice altă situaţie.Uneori. opinii politice sau orice alte opinii. prin întrunirea a două condiţii cumulative: a) autorităţile care recurg la această diferenţă de tratament furnizează o justificare adecvată a acestei diferenţe (de exemplu. Sediul materiei: art. Prin excepţie. aplicarea aceluiaşi tratament poate însemna discriminare). apartenenţă la o minoritate naţională. doar femeile au concediu pentru naştere. Articolul 14 . Protecţia proprietăţii Interzicerea discriminării 1. Conţinutul dreptului: . Convenţia interzice discriminarea dar nu la modul absolut. 14 . gen. Regula o constituie tratamentul egal. atunci când diferenţa de tratament este justificată în mod obiectiv. religie. art. Această diferenţă de tratament poartă denumirea de „măsuri afirmative sau pozitive” („discriminare pozitivă”). Prin urmare. 2. culoare. trebuie să existe: a) o diferenţă de tratament. 55 . Noţiunea de „discriminare” Pentru a vorbi de discriminare. diferenţa de tratament este interzisă. Aceste măsuri trebuie să respecte şi ele criteriile de proporţionalitate şi să fie în principiu temporare (cât durează starea de vulnerabilitate). de regulă. fiind posibilă violarea art. origine naţională sau socială. 4.Tema 11 Interzicerea discriminării. o diferenţă de tratament înseamnă discriminare. limbă. pe sex. 14 fără să existe violarea dreptului din Convenţie la care se referă. Caracterul dependent al art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. avere. rasă. . Interzicerea discriminării Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată. ci doar relativ.Totuşi. Convenţie. etc. 3. în special. b) diferenţa de tratament trebuie să se fundamenteze pe anumite criterii: rasă. este posibil ca o diferenţă de tratament să nu constituie discriminare. religie. art.Dreptul constă în aplicarea unui tratament egal persoanelor aflate în situaţii similare.Art 14. dar cel pentru îngrijirea copilului poate fi acordat şi bărbaţilor). dacă se invocă discriminarea raportată la un drept prevăzut în dreptul intern al statului dar nu şi în Convenţie. 14 nu este aplicabil. interzicerea discriminării presupune măsuri afirmative (pentru persoanele care nu sunt în situaţii similare. 14 din Convenţie are un caracter autonom. după cum poate exista obligaţia pozitivă de a trata în mod diferit persoanele aflate în situaţii diferite. În consecinţă. pentru a asigura o egalitate reală de şanse. În principiu.

 drepturi de creaţie intelectuală. 56 . opinii politice sau orice alte opinii. naştere sau oricare altă situaţie. în special. clientela profesională sau comercială.B. DREPTUL DE PROPRIETATE 1. Protecţia proprietăţii Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. 1.  orice alte drepturi reale.  orice valoare economică. 2. Sediul materiei: art.Dreptul de proprietate este un drept civil. patrimonială. a bunurilor actuale şi nu de dreptul de a dobândi în viitor o proprietate. Interzicerea generală a discriminării 1. sau a amenzilor. 1 din Protocolul nr. cum ar fi acţiuni sau părţi sociale. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1. origine naţională sau socială. Curtea a stabilit că textul garantează dreptul de proprietate. religie. 12 la Convenţie: introduce interdicţia discriminării în general. 1 din Protocolul nr. 2. care reprezintă acea vocaţie concretă. Protocolul nr. INTERZICEREA DISCRIMINĂRII PREVĂZUTĂ ÎN Protocolul nr. Este vorba deci de protecţia proprietăţii existente. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii. . avere.Noţiunea de „proprietate” (echivalentă cu noţiunea de „bun”) este o noţiune europeana autonomă şi are un sens foarte larg. Ea include:  dreptul de proprietate asupra oricăror bunuri mobile şi imobile.  drepturile de creanţă. nu un drept economic. culoare. Treptat însă. recunoscută de norme juridice. nu dreptul la proprietate. pe sex. 1 la Convenţie. esenţial pentru fiinţa umană. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată. limbă. Curtea şi-a nuanţat jurisprudenţa prin introducerea unui concept intermediar: speranţa legitimă. nu numai cu privire la drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie. Protecţia proprietăţii A. pe rasă. 12 la Convenţie – extras Articolul 1. apartenenţa la o minoritate naţională. 1 la Convenţie – extras Articolul 1. de a deveni proprietar. Conţinutul dreptului şi noţiunea de „proprietate”: . O persoană având o certitudine suficient de mare că poate spera în mod obiectiv la recunoaşterea unor valori valori patrimoniale este protejată pe temeiul art. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Protocolul nr.

anume asigurarea unui just echilibru între drepturile individuale pe de-o parte şi interesele generale ale societăţii pe de alta parte. despăgubirea trebuie să fie echitabilă. Curtea a recunoscut statelor o marjă naţională de apreciere foarte largă (condiţie prevăzută expres de text). 23 noiembrie 2000): a) prevederea în lege (condiţie prevăzută expres de text). 57 . ţinându-se cont de valoarea bunurilor şi de dezvoltarea economică a ţării (a se vedea şi cauza Brumărescu contra României. fraza 2): „Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. În principiu. 1. Mare Cameră. Prima regulă are caracter general.” c) Reglementarea utilizării bunurilor. 1 conţine trei reguli: a) Consacrarea dreptul de proprietate (alin. prin jurisprudenţa sa. Această condiţie avea în vedere situaţia străinilor care au proprietăţi în alt stat şi care sunt protejaţi de această condiţie. 1 din Protocolul nr. din economia generală a art. 2): „Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii. Structura articolului: Art. ca de altfel din economia tuturor textelor Convenţiei rezultă un principiu fundamental. sau a amenzilor. Mare Cameră. trebuie îndeplinite o serie de condiţii. În cazul privării de proprietate.Prin privare de proprietate Curtea înţelege nu numai lipsirea de toate prerogativele dreptului de proprietate. plata impozitelor şi a amenzilor (alin. acest just echilibru se asigură prin plata unei indemnizaţii/despăgubiri în cazul privării de proprietate. fraza 1): „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. 1.” Regulile 2 şi 3 fac referire la limite. 28 octombrie 1999 şi 23 ianuarie 2001) Curtea a afirmat că. ei trebuind despăgubiţi pentru privarea de proprietate. 1. d) ulterior.Pentru ca aceasta să fie conformă standardelor Convenţiei. Privarea de proprietate .3. b) existenţa cauzei de utilitate publică – în această privinţă. unele prevăzute în mod expres de text. altele impuse de Curte prin jurisprudenţa sa (a se vedea şi cauza Ex-Regele Greciei şi alţii contra Greciei. c) respectarea principiilor generale ale dreptului internaţional (condiţie prevăzută expres de text). la ingerinţele în dreptul de proprietate.” b) Condiţiile privării de proprietate (alin. . Curtea. 1 din Protocolul nr. 4. Regulile 2 şi 3 sunt norme speciale în raport cu prima. Lipseşte condiţia necesităţii într-o societate democratică (proporţionalitatea între ingerinţă şi scopul legitim urmărit). ci chiar şi lipsirea de un singur element esenţial al dreptului de proprietate. a adăugat acestor condiţii şi pe care privind existenţa unei despăgubiri pentru privarea de proprietate şi a stabilit o serie de reguli jurisprudenţiale cu privire la această despăgubire.

în special. publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale. dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător. dreptul: a. c. fiind invocat în cel puţin jumătate din plângerile în faţa Curţii. Protocolul nr. Exercitarea acestui drept. 2. atunci când interesele justiţiei o cer. în împrejurări speciale. în interesul moralităţii. Tema 12 Drepturile de procedură A. în termenul cel mai scurt. 3. Sediul materiei: art. să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu. sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă. Articolul 6. Dreptul la un proces echitabil 1. de către o instanţă independentă şi imparţială. Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore. 7 la Convenţie – extras Articolul 2. e. Orice acuzat are. sunt reglementate de lege. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public. Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală 1. Reglementarea folosinţei bunurilor. dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere. 2. ingerinţă care vizează satisfacerea unui interes general. ci despre o ingerinţă a statului în utilizarea unor bunuri. dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia. se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi. atunci când. atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale. b. într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit. 3. d. aşa cum acestea 58 . al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică. 4 din Protocolul nr. Convenţie. instituită de lege. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Este un drept care a general o jurisprudenţă extrem de bogată a Curţii. 2.5. 7. să fie asistat în mod gratuit de un interpret. inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat. fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL 1. care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Şi în acest caz însă trebuie respectat principiul proporţionalităţii. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa. asigurarea plăţii impozitelor şi a amenzilor În acest caz nu este vorba despre o privare de propritetate. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil. să fie informat.

pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară. persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în Statul respectiv.  Procesul civil cuprinde: a) ceea ce dreptul intern califică drept litigiu civil.sunt definite de lege.  Procesul penal – pentru stabilirea dacă un proces este „penal” în sensul Convenţiei. b) orice litigiu de drept privat (lato sensu) . 2. Nu intra în această categorie acele litigii de drept public unde dimensiunea de putere publică este predominantă. dreptul familiei. Tot ceea ce. diplomaţi. se ţine cont de (a) sfera destinatarilor normei. contencios fiscal). unele fapte grave nu sunt calificate ca fiind penale. c) natura şi asprimea sancţiunilor pe care le riscă acuzatul. cele intim legate de exercitarea suveranităţii naţionale (de exemplu contencios electoral. chiar dacă. Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori 1. aceste noţiuni fiind însă noţiuni europene autonome. şi de (b) scopul normei. dacă destinatarii normelor sunt toate persoanele 59 . Pentru calificarea unui litigiu ca fiind penal. Curtea a stabilit trei criterii alternative: a) calificarea ca proces penal făcută de dreptul naţional. membrii Guvernului. b) natura şi gravitatea faptelor reproşate acuzatului. Astfel. cu o sferă foarte largă. potrivit dreptului intern. conform legii şi procedurii penale a statului respectiv. militari. Articolul 4. 2. membri ai serviciilor de informaţii). O materie este penală în cazul unei sancţiuni privative de libertate sau a unor sancţiuni pecuniare (amenzi) foarte mari. privind de exemplu.drept comercial. c) litigiile de drept public caracterizate printr-o dimensiune patrimonială importantă (de exemplu litigiile de contencios administrativ privind retragerea unei autorizaţii de construire sau privind concedierea unui funcţionar public). contenciosul partidelor politice. Dispoziţiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului. Dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată graţierea. Nicio derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul art. politişti. 3. cu excepţia cazului în care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte. contenciosul înaltei funcţii publice (pentru acele funcţii intim legate de zona politicului sau de exerciţiul suveranităţii naţionale. 15 din Convenţie. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat. dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată. magistraţi. sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale. Domeniul de aplicare: . dreptul muncii. Articolul 3. ci numai pe cele „civile” şi „penale”.nu vizează toate procesele. potrivit dreptului intern. este calificat ca penal intră şi în noţiunea europeană.

 speciale – aplicabile numai în materie penală. ci garanţii suplimentare. stabilite prin lege . 1 din Convenţie 1. se bucură de stabilitate şi este garantată prin executare silită. compusă din judecători care. şi cu atât mai mult înainte de începerea procesului. dreptul ca procesul să se desfăşoare în faţa unei instanţe independente. imparţiale. după ce intră în puterea lucrului judecat. este obligatorie. 3. după cum urmează:  Înainte de începerea procesului: a) în procesele penale există anumite garanţii care se aplică nu numai în faza judecăţii. garanţiile pot fi explicite (expres prevăzute de text) sau implicite (afirmate în jurisprudenţa Curţii). Mare Cameră. chiar dacă debitorul refuză (garanţia executării silite a hotărârii judecătoreşti). garanţiile prevăzute de art. Aplicabilitatea temporală a protecţiei conferite de art. 28 octombrie 1999).  După terminarea procesului: a) dreptul părţii de a obţine o hotărâre judecătorească. Din această definiţie se desprind următoarele elemente: 60 .În realitate însă unele garanţii se aplică şi înainte de începerea procesului. În principiu. precum şi după încetarea procesului. executarea trebuie să se facă de bună-voie. materia este penală. Conţinutul şi garanţiile dreptului Textul reglementează două tipuri de garanţii:  generale – valabile atât în procesele civile cât şi în cele penale. Aceste garanţii nu sunt garanţii de substituire. c) prezumţia de nevinovăţie există pe tot parcursul procesului penal. De asemenea. Curtea a statuat în jurispdrudenţa sa că dreptul la un proces echitabil presupune mai întâi de toate dreptul la un proces. (a) Garanţii explicite  Garanţii generale: prevăzute de art. fără să fie necesară executarea silită.(adică normele au aplicabilitate generală) şi dacă sancţiunea are un scop preventiv şi punitiv. b) dreptul la un proces echitabil în materie civilă include dreptul de acces la o instanţă. ci şi în faza urmăririi penale.Ca regulă generală.Noţiunea de „instanţă” în sensul art. 6 par. 6 privesc întreaga durată a procesului. pe baza unei proceduri contradictorii. după epuizarea căilor de atac (a se vedea cauza Brumărescu contra României. c) dreptul de a obţine concursul statului la executarea hotărârii. 4. b) dreptul la stabilitatea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat. . 6 din Convenţie se referă la o formaţiune jurisdicţională care are plenitudine de jurisdicţie atât în fapt cât şi în drept. soluţionează litigiul dedus judecăţii printr-o hotărâre care. când este vorba despre hotărâri obţinute împotriva statului. 6 din Convenţie .

pentru că independenţa şi imparţialitatea trebuie să fie vizibile (a se vedea şi cauza Perote Pellon contra Spaniei. Aparenţele sunt importante. instanţa are plenitudine de jurisdicţie în fapt şi în drept.imparţială: imparţialitatea se analizează în raport cu părţile procesului. Din perspectiva acestei caracteristici. adică este deplin competentă să stabilească faptele şi să interpreteze şi să aplice dreptul. 2. 3. Cameră. în cazuri justificate (de exemplu.Din punct de vedere subiectiv. . spre exemplu. Judecătorul trebuie să se afle la o distanţă egală faţă de părţi. adică adoptă o hotărâre (nu o opinie sau un aviz) prin care soluţionează acel litigiu.Din punct de vedere obiectiv. anume despre poziţia personală a unui anume judecător într-o anumita cauză. judecătorul care a judecat fondul şi a fost promovat nu va judeca şi apelul.publicitatea este regula. . Aceste caracteristici au două dimensiuni şi pot fi analizate dintr-o perspectivă subiectivă şi dintr-o perspectivă obiectivă. incluzând nu numai instanţele judecătoreşti ci şi instanţele administrative. 61 . astfel că unele sau chiar toate şedinţele pot fi declarate secrete.Pentru a fi conformă standardelor Convenţiei. Există totuşi excepţii permise. procese privind minorii. jurisdicţiile profesionale şi ordinale. Instanţa nu trebuie să fie subordonată unei alte puteri în stat. Nu este obligatorie pronunţarea în şedinţă publică. pentru ca garanţiile să fie îndeplinite. neexistând excepţii de la această regulă. pe când imparţialitatea priveşte relaţia părţilor cu judecătorul. Nu este obligatoriu ca în faza de judecată publicitatea să funcţioneze în toate gradele de jurisdicţie.  instanţa tranşează litigiul. este vorba despre o chestiune concretă. ţinerea la dispoziţia publicului la grefă). procesul să se desfăşoare în mod public Garanţia se referă numai la faza de judecată. în special puterii executive. . 25 iulie 2002 şi cauza Kyprianou contra Republicii Cipru. Pronunţarea este publică în mod absolut. instanţa trebuie să fie: . Cameră. Sau judecătorul care a dispus arestarea preventivă nu mai poate fi considerat imparţial. iar judecătorul nu poate fi el însuşi parte. Deliberările se fac de regulă în secret. Principiul ţine de relaţia dintre părţi. . 27 ianuarie 2004) . dar hotărârea trebuie să fie accesibilă publicului. nu trebuie să existe temeri legitime că judecătorul nu ar fi independent şi imparţial.instanţa să fie stabilită prin lege. între procuror şi acuzat. procesul să se desfăşoare în mod echitabil Părţile trebuie să aibă şanse egale de prezentare a cauzei (principiul egalităţii armelor). sau procese vizând siguranţa naţională). 6 este o noţiune europeană autonomă având un sens foarte larg. indiferent de modalitatea aleasă pentru aceasta (publicarea pe internet. Urmărirea penală este lăsată în marja naţională de apreciere. Noţiunea de „instanţă” folosită de art.independentă: independenţa se analizează în raport cu puterile statului. jurisdicţiile fiscale. În etapa dezbaterilor . Garanţia cea mai mare a independenţei este inamovibilitatea judecătorului. Acest principiu este aplicabilă în egală măsură în procesul penal.

.  Garanţii speciale: vizează doar procesele penale. Termenul rezonabil înseamnă un termen scurt.dreptul de acces la o instanţă (a se vedea cauza Kreuz contra Poloniei. 5. 4. 7. 2 din Protocolul nr.dreptul părţii de a obţine o hotărâre judecătorească prin care să se tranşeze litigiul.dreptul părţii de a fi prezentă la judecarea cauzei. . Cameră. importanţa/ miza procesului pentru parte. dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară. (iii) o condamnare pronunţată în calea de atac declarată împotriva unei hotărâri de achitare. 2. litigiile de muncă şi de securitate socială. 3. 7. 2 din Convenţie.obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti (a se vedea cauza Albină contra României. 3. Cameră. 3 din Protocolul nr.obligaţia de loialitate a organelor judiciare în adunarea probelor şi în participarea la proces. Curtea pretinde o celeritate deosebită în procese ca cele privind stabilirea filiaţiei. . . prevăzut de art. dar care să nu conducă la o justiţie expeditivă. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 4 din Protocolul nr. . principiu prevăzut de art. Mare Cameră.plenitudinea de jurisdicţie a instanţei. prezumţia de nevinovăţie. 7. 8 octombrie 2002). Se aplică exclusiv raporturilor dintre jurisdicţiile penale ale aceluiaşi stat. comportamentul autorităţilor. 62 . 28 aprilie 2005). ele fiind garanţii suplimentare. 6 par. 7. non bis in idem. Curtea va ţine cont de complexitatea cauzei. Durata rezonabilă a procesului este esenţialmente relativă (se stabileşte de la caz la caz). drepturile apărării.4. 2. nu de substituire 1. 28 octombrie 1999). comportamentul părţii. (ii) ipoteza judecării procesului în primă instanţă de cea mai înaltă jurisdicţie a ţării. . proces să fie soluţionat într-un termen rezonabil Noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă. . prevăzute de art. (b) Garanţiile implicite – dezvoltate de Curte prin jurisprudenţa sa. 19 iunie 2001). 3 din Convenţie şi de art. prevăzută de art.dreptul la stabilitatea hotărârii intrată în puterea de lucru judecat (a se vedea cauza Brumărescu contra României.principiul egalităţii armelor. . dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală. 4 din Protocolul nr. Sediul materiei: art.dreptul la executarea silită a hotărârii judecătoreşti. Cameră.privilegiul tăcerii: dreptul acuzatului de a nu se autoincrimina (a se vedea cauza Beckles contra Regatul Unit al Marii Britanii. DREPTUL LA O CALE EFECTIVĂ DE ATAC 1. prevăzut de art. B. 6 par. de exemplu: . Pot fi excepţii de la principiul existenţei dublului grad de jurisdicţie: (i) infracţiunile mărunte. Atunci când analizează dacă un anumit proces s-a desfăşurat într-un termen rezonabil. .

Cameră. 24 mai 2007. 14. Pantea contra României. Cameră. fără ca dreptul prevăzut de acest alt articol să fie violat separat). este posibilă violarea art. Calea de atac trebuie să aibă un caracter efectiv. 2. 9 martie 2004. ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate. Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni contra României. 5 februarie 2002. Curtea verifică dacă e respectat art. teme de dezbateri. la fel ca şi în cazul dreptului prevăzut de art. Articolul 13. Dreptul la o cale efectivă de atac Orice persoană. analizați următoarele hotărâri ale Curţii europene a drepturilor omului: 1.Cameră. 4. 12 octombrie 2004. 10. von Hannover contra Germaniei. Selmouni contra Franţei. 7. 8. Dreptul consacrat de art. Glass contra Regatul Unit al Marii Britanii. Cameră. 2. 11. Calea de atac este mijlocul procedural pus la dispoziţia părţii. sesizarea Avocatului Poporului). 13. 12. nu este neapărat un mijloc judiciar. 13.  să ofere anumite garanţii minimale de procedură. adică să aibă următoarele caracteristici:  să fie disponibilă părţii. 13 din Convenţie nu este un drept independent (trebuie invocat în conexiune cu un alt drept prevăzut de Convenţie) dar este autonom (adică. Cameră. Erdoğan Yağiz contra Turciei. Cameră. 16 decembrie 1992. 5. Rotaru contra României. 26 iulie 2005. Evans contra Regatul Unit al Marii Britanii. 13 din Convenţie se corelează cu principiul epuizării căilor interne de atac. 6. 13 coroborat cu un drept prevăzut de un alt articol din Convenţie sau din Protocoalele adiţionale ale acesteia. 14 din Convenţie. 10 aprilie 2007. Mare Cameră. 6 din Convenţie sunt mult mai puternice decât garanţiile prevăzute de art. 8 iulie 2004. Siliadin contra Franţei.Convenţie. 13. 3. 6 martie 2007. Cameră. care apar ca un drept subsidiar. Garanţiile prevăzute de art. 29 aprilie 2002. nu neapărat la o instanţă (de exmplu plângerea administrativ-ierarhică. Art. Pretty contra Regatul Unit al Marii Britanii. 28 iulie 1999. Vo contra Franţei. referate:  Plecând de la precizările de ordin teoretic de mai sus. Bursuc contra României. 9. Conka contra Belgiei. 13. Mare Cameră. Cameră. *** Întrebări. 7 martie 2006 şi Mare Cameră. Cameră. 6 nu e aplicabil se verifică direct art. 24 iunie 2004. Cameră. 6 şi doar în cazul unui răspuns negativ verifică respectarea art. 3 iunie 2003. are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale. Cameră. Calea de atac se îndreaptă la o autoritate publică. Doar dacă art. Niemietz contra Germaniei. 63 . Mare Cameră. Partea trebuie să dispună de căile de atac pentru a le putea epuiza. 4 mai 2000.  să fie susceptibilă să producă un efect util (să fie aptă să remedieze violarea drepturilor omului). chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.

Mare Cameră. 23 noiembrie 2000. 28. 18 februarie 1999. Editura C.-L. Kreuz contra Poloniei. 18 februarie 1999. Dalban contra României. Cameră. 21. Popescu. Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale. Albină contra României. Cameră. 28 octombrie 1999 şi 23 ianuarie 2001. 3. Editura C. 19 iunie 2001. Cameră. 19. Bucureşti 2005. Brumărescu contra României. Bârsan. Editura All Beck. 5. Moreno Gomez contra Spaniei. Buscarini şi alţii contra Republicii San Marino. Taşkin şi alţii contra Turciei. 27. 26. 11 iulie 2002. Marckx contra Belgiei. 18. Beckles contra Regatul Unit al Marii Britanii.-L. Bârsan. Mitropolia Basarabiei şi alţii contra Republicii Moldova. „Convenţia europeană a drepturilor omului – Comentariu pe articole”. 28 septembrie 1999. 2006. 64 . 28 aprilie 2005. Ex-Regele Greciei şi alţii contra Greciei. 27 ianuarie 2004. 13 decembrie 2001. Cameră. „Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului – 2004”. Popescu. Editura All Beck. 3 februarie 2005. Cameră. 6. 22. „Drept european şi internaţional al drepturilor omului”. Cameră.H. Christine Goodwin contra Regatul Unit al Marii Britanii. 8 octombrie 2002. „Convenţia europeană a drepturilor omului – Comentariu pe articole. Beck. Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu contra României. 16. Matthews contra Regatul Unit al Marii Britanii. C. Kyprianou contra Republicii Cipru. C. Bucureşti 2006. C. Sudre. F. 23. Cameră. Mare Cameră. 29. Vol I. 4. Presses Universitaires de France. 30. 13 iunie 1979. 25 iulie 2002. Mare Cameră. „Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului – 1999 – 2002”. Bucureşti 2003. 10 noiembrie 2004.15. Drepturi şi libertăţi”. Cameră. 24. 20.H. 2010. Perote Pellon contra Spaniei. Cameră. 1989 – volum tradus în limba română şi apărut la Editura Polirom. 2. 25. Mare Cameră. Ediția a 2-a. C. 16 noiembrie 2004. Beck. Bibliografie: 1. Mare Cameră. Cameră. 17.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful