Testamentul Papei Ioan Paul al II-lea Roma, 6.III.

1979 Totus Tuus ego sum (şi adăugările succesive) În numele PreaSfintei Treimi. Amin.

1

” Vegheaţi pentru că nu ştiţi în ce zi va sosi Stăpânul vostru ” (cf. Mt 24, 42) – aceste cuvinte îmi amintesc de ultima chemare care, va avea loc în momentul în care Domnul va voi. Doresc să-l urmez şi doresc ca tot ceea ce face parte din viaţa mea pământească să mă pregătească pentru acest moment. Nu ştiu când va veni acesta dar, ca şi toate celălalte şi acest moment îl depun în mâinile Mamei Învăţătorului meu: Totus Tuus. Tot în mâinile ei materne las toate şi pe toţi cei de care m-au legat viaţa şi vocaţia mea. În aceste mâini las mai ales Biserica şi naţiunea mea şi toată omenirea. Le mulţumesc tuturor. Cer iertare tuturor. Cer şi rugăciune pentru ca milostivirea lui Dumnezeu să se arate mai mare decât slăbiciunea şi nevrednicia mea. În timpul exerciţiilor spirituale am recitit testamentul Sfântului Părinte Paul al VI-lea. Această lectură m-a îndemnat să scriu prezentul testament. Nu las în urma mea nici o proprietate de care să trebuiască să se dispună. Cât priveşte lucrurile de folosinţă zilnică care îmi trebuiau, cer să se împartă aşa cum vă va părea oportun. Notiţele personale să fie arse. Cer ca de acestea să se ocupe părintele Stanislav, căruia îi mulţumesc pentru colaborarea şi ajutorul atât de îndelungat în ani şi atât de plin de înţelegere. Toate celălalte mulţumiri, în schimb, le păstrez însă în inimă în faţa lui Dumnezeu însuşi, pentru că este greu să le exprim. Cât priveşte înmormântarea, repet aceleaşi dispoziţii pe care le-a dat Sfântul Părinte Paul al VI-lea (aici este o notă în margine: mormântul în pământ, nu în sarcofag, 13.03.1992). Locul îl vor decide Colegiul Cardinalilor şi Conaţionalii. << apud Dominum misericordia et copiosa apud Eum redemptio >> Ioan Paul pp. II Roma, 6.03.1979 După moarte cer Sfinte Liturghii şi rugăciuni. 5.03.1990 Foaie fără dată. Exprim cea mai profundă încredere că în ciuda întregii mele slăbiciuni, Domnul îmi va dărui toate harurile necesare pentru a înfrunta după voinţa Sa orice datorie, încercare şi suferinţă pe care le va cere de la slujitorul Său în cursul vieţii. Am încrederea că nu va permite niciodată ca, prin vreo atitudine de a mea: cuvinte, fapte sau omisiuni, sa pot trăda datoriile mele în acest Scaun Petrin. 22.02 – 1.03.1980 Şi în timpul acestor exerciţii spirituale am reflectat asupra adevărului Preoţiei lui Cristos în perspectiva de acea Trecere care pentru fiecare dintre noi este momentul propriei morţi. De plecarea din această lume – pentru a ne naşte în cealalta, pentru lumea viitoare, semn elocvent (adăugat deasupra: decisiv) este pentru noi Învierea lui Cristos. Am citit, deci, redactarea testamentului meu de anul trecut, făcută şi aceasta în timpul exerciţiilor spirituale – l-am comparat cu testamentul marelui meu Predecesor şi Părinte Paul al VI-lea, cu acea mărturie sublimă despre moartea unui creştin şi a unui Papă – şi am reânnoit în mine conştiinţa întrebărilor la care se referă redactarea din 6.III.1979 pregătită de mine mai degrabă în mod provizoriu. Astăzi doresc să adaug la ea numai acest lucru, că fiecare dintre noi trebuie să ţină cont de perspectiva morţii. Şi trebuie să fie pregătit pentru a se prezenta în faţa Domnului şi al Judecătorului – în acelaşi timp Răscumpărător şi Tată. Aşadar, iau şi eu în consideraţie acest fapt în mod continuu încredinţînd acel moment decisiv Maicii lui Cristos şi a Bisericii – Maicii speranţei mele.

2 Timpurile în care trăim sunt nespus de dificile şi neliniştite. A devenit dificilă şi grea şi calea Bisericii, încercare caracteristică a acestor timpuri – atât pentru Credincioşi cât şi pentru Păstori. În unele Ţări (cum este de exemplu cea ce am citit în timpul exerciţiilor spirituale) Biserica se află într-o aşa perioadă de persecuţie care nu este inferioară celei din primele secole, dimpotrivă, le depăşeşte prin gradul de cruzime şi de ură. Sanguis martyrum – semen christianorum. Şi mai mult de acesta – atâtea persoane dispar în mod nevinovat, chiar şi în această ţară în care trăim.... Doresc încă o dată să mă încredinţez total harului Domnului. El însuşi va hotărî când şi cum trebuie să termin viaţa mea pământească şi ministerul pastoral. În viaţă şi în moarte Totus Tuus prin mijlocirea Neprihănitei. Acceptând acum această moarte, sper ca Isus Cristos să-mi dea harul pentru ultima trecere, adică Paştele (meu). Sper să fie de folos acestei cauze căruia caut să-i slujesc: mântuirea oamenilor, salvarea familiei umane şi în ea toate naţiunile şi popoarele (între ele inima se îndreaptă în mod particular la Patria mea pământească), cu beneficiu pentru persoanele care mi-au fost încredinţate în mod deosebit, pentru situaţia Bisericii, pentru gloria aceluiaşi Dumnezeu. Nu doresc să adug nimic la ceea ce am scris cu un an în urmă – doar să exprim promptitudinea şi în contemporan această încredere, la care m-au dispus din nou aceste exerciţii spirituale. Ioan Paul II 5.03.1990 În cursul exerciţiilor spirituale din acest an am citit (de mai multe ori) textul testamentului din 6.03.1979. În ciuda faptului că încă îl consider ca provizoriu (nu definitiv) îl las în forma în care există. Nu schimb (deocamdată) nimic şi nici nu adaug, cât priveşte dispoziţiile în el conţinute. Atentatul la viaţa mea din 13.05.1981, a confirmat într-un fel exactitatea cuvintelor scrise în perioada exerciţiilor spirituale din 1980 (24.02 – 1.03). Cu atât mai profund simt că mă aflu total în mâinile lui Dumnezeu – şi rămân încontinuu la dispoziţia Domnului meu, încredinţându-mă Lui în Neprihănita Sa Mamă Totus Tuus. Ioan Paul II 5.03.1982 În legătură cu ultima frază din testamentul meu din 6.03.1979 (<< Despre locul / adică locul înmormântării / să decidă Colegiul Cardinalilor şi Conaţionalii >> - clarific că am în minte: mitropolitul de Cracovia sau Consiliul General al Episcopatului din Polonia – Colegiului Cardinalilor cer să satisfacă, pe cât posibil eventualele cereri ale celor mai sus menţionaţi. 1.03.1985 (în cursul exerciţiilor spirituale) Iarăşi – cât priveşte expresia << Colegiul Cardinalilor şi Conaţionalii >>; << Colegiul Cardinalilor >> nu are nici o obligaţie de a interpela cu privire la această temă pe <<Conaţionali >>, cu toate acestea poate să o facă dacă va considera de drept pentru un motiv sau altul. Ioan Paul II (12 – 18.03) Exerciţiile spirituale din anul jubilar 2000 A. D. 17.03.2000 [pentru testament] Atunci cănd în ziua de 16 octombrie 1978, conclavul cardinalilor l-a ales pe Ioan Paul al II-lea, Primatul Poloniei Card. Stefan Wyszynski mi-a spus: << Misiunea noului papă va fi de a introduce Biserica în mileniul al treilea >>. Nu stiu dacă repet exact fraza, dar cel puţin acesta era sensul la ceea ce am auzit atunci. A spus aceasta Omul care a intrat în istorie ca Primatul Mileniului. Un mare Primat. Am fost martorul misiunii sale, al încredinţării sale totale. Al luptelor sale: al victorie sale >>. Victoria, când va veni, va fi o victorie prin Maria >> - aceste cuvinte ale Predecesorului său, Card. August Hlond, obişnuia să le repete Primatul Mileniului.

3 În felul acesta am fost într-un fel pregătit pentru misiunea care, în ziua de 16 octombrie s-a presentat în faţa mea. În momentul în care scriu aceste cuvinte, Anul Jubilar din 2000 este deja o realitate în desfăşurare. În noaptea de 24 decembrie 1999 a fost deschisă simbolica Poartă a Marelui Jubileu din Bazilica Sfântul Petru, pe urmă acea din Sfântul Ioan în Lateran, apoi la Sfânta Maria Maggiore – în ultima zi din an, iar în ziua de 19 ianuarie poarta Bazilicii sfântul Paul fuori le mura. Acest ultim eveniment prin caracterul său ecumenic, a rămas întipărit în memorie în mod deosebit. Pe măsură ce anul jubilar 2000 continuă, zi după zi se închide în spatele nostru secolul al douăzecilea şi se deschide secolul al douăzeci şi unulea. Conform planurilor Providenţei mi-a fost dat să trăiesc în secolul dificil care trece în trecut şi acum în anul în care vârsta vieţii mele ajunge la optzeci de ani (<< octogesima adveniens >>), trebuie să mă întreb dacă nu este momentul de a repeta cu Simeon din Biblie, << Nunc dimittis >>. În ziua de 13 martie 1981, ziua atentatului împotriva papei în timpul audienţei generale în Piaţa Sfântul Petru, Divina Providenţă m-a salvat în mod miraculos de la moarte. Cel care este singurul Domn al vieţii şi al morţii El însuşi mi-a prelungit viaţa, într-un anumit fel mi-a dăruit-o din nou. Din acest moment ea aparţine şi mai mult Lui. Sper că El mă va ajuta să recunosc până când trebuie să continui acest serviciu la care m-a chemat în ziua de 16 octombrie 1978. Îi cer să mă cheme când El însuşi va voi. << În viaţă şi în moarte noi îi aparţinem Domnului... suntem ai Domnului >> (Rm 14, 8). Sper ca de aceea până când îmi va fi dat să îndeplinesc slujirea Petrină în Biserică, Milostivirea lui Dumnezeu să-mi dea forţele necesare pentru această slujire. Ca în fiecare an în timpul exerciţiilor spirituale am citit testamentul meu din 6.03.1979. Continui să menţin dispoziţiile conţinute în el. Ceea ce atunci şi apoi s-a adăugat în timpul exerciţiilor spirituale care au urmat constitue o reflecţie a unei situaţii generale dificilă şi încercată care a marcat anii optzeci. Din toamna anului 1989 această situaţie s-a schimbat. Ultimul deceniu al secolului trecut a fost liber de tensiunile precedente; aceasta nu înseamnă că nu a adus cu sine noi probleme şi dificultăţi. În mod deosebit să fie laudă divinei Providenţe pentru aceasta, că perioada aşa-numită a << războiului rece >> s-a terminat fără violentul conflict nuclear al cărui pericol apăsa asupre lumii în perioada precedentă. Fiind în pragul mileniului al treilea << In medio Ecclesiae >>, doresc încă o dată să-mi exprim mulţumirea către Duhul Sfânt pentru marele dar al Conciliului Vatican II, faţă de care împreună cu întreaga Biserică – şi mai ales cu întregul episcopat – mă simt dator. Sunt convins că şi pe mai departe noile generaţii vor lua din bogăţiile pe care acest Conciliu din secolul al XX-lea le-a dăruit. Ca episcop care am participat la eventul conciliar din prima până în ultima zi, doresc să încredinţez acest mare patrimoniu tuturor celor care sunt sau vor fi chemaţi în viitor să-l realizeze. Din partea mea îi mulţumesc Păstorului etern care mi-a permis să slujesc această mare cauză în cursul tuturor anilor pontificatului meu. << In medio Ecclesiae >>... din primii ani ai slujirii episcopale – tocmai datorită Conciliului – mi-a fost dat săexperimentez comuniunea fraternă a Episcopatului. Ca preot al Arhidiecezei de Cracovia experimentasem ce era comuniunea fraternă a preoţilor – Conciliul a deschis o nouă dimensiune a acestei experienţe. Câte persoane ar trebui să amintesc aici. Probabil că Domnul Dumnezeu a chemat la el pe majoritatea dintre ei – cât priveşte pe cei care mai sunt încă pe aici cuvintele din acest testament să-i amintească pe toţi şi de pretutindeni, oriunde se vor afla. În cursul celor peste douăzeci de ani de când desfăşor slujirea Petrină << in medio Ecclesiae >> am experimentat colaborarea binevoitoare şi deosebit de rodnică a atâtor Cardinali, Arhiepiscopi şi Episcopi, a atâtor preoţi, a atâtor persoane consacrate – Fraţi şi Surori – în sfârşit a atâtor persoane laice în ambientul Curiei, în Vicariatul Diecezei de Roma ca şi din afara acestor ambiente. Cum să nu îmbrăţişez cu o amintire recunoscătoare toate Episcopatele din lume cu care m-am întâlnit cu ocazia vizitelor << ad limina Apostolorum >>! Cum să nu amintesc pe atâţi Fraţi creştini – necatolici! Şi pe rabinul de Roma şi aşa pe numeroşii reprezentanţi ale religiilor necreştine! Şi pe câţi reprezentanţi din lumea culturii, a ştiinţei, a politicii, a mijloacelor comunicaţiilor sociale! Pe măsură ce se apropie limita vieţii mele pământeşti mă întorc cu amintirea la început, la părinţii mei, la fratele şi la sora mea (pe care nu am cunoscut-o pentru că a murit înainte de naşterea mea), la parohia din Wadowice unde am fost

4 botezat, la acel oraş al tinereţii mele, la cei de o vârstă cu mine, colege şi colegi de la şcoala elementară, de la liceu, de la universitate, până în timpurile ocupaţiei când am lucrat ca muncitor şi apoi la parohia din Niegowic, la cea cracoviană a Sf. Florian, la pastoraţia academicienilor, la mediu..., la toate mediile..., la Cracovia şi la Roma..., la persoanele care mi-au fost încredinţate în mod special de către Domnul. Tuturor vreu să le spun un singur lucru: << Dumnezeu să vă răsplătească >>. << In manus tuas, Domine, commendo spiritum meum >>. A. D. 17.03.2000

Traducere de Pr. Mihai Patraşcu

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful