Cresterea orhideelor

www.afaceri-ok.

com
CRESTEREA ORHIDEELOR

Orhideele devin din ce In ce mai populare ca plante de apartament cu flori datorita
metodelor de cultivare Imbunatatite si datorita accesibilitati acestora. Odinioara
considerata pasiunea unei persoane bogate, orhideele sunt acum mult mai accesibile,
multumita descoperirilor recente In tehnici de raspandire. De la prima Incercare de a creste
orhidei, pe la mijlocul anilor 1700, acestea avand o reputatie de a fi greu de crescut; cu
toate acestea multe specii de orhidee sunt usor de crescut ca plante de apartament.
Orhideele sunt putin cam energice si pot supravietui multi ani In casa cu o Ingrijire
corespunzatoare.
Orhideele fac parte din familia Orhidaceaelor (or-kid-ACE-ee-ee). Familia orhidee
include peste 900 de soiuri/genuri si aproximativ 25.000 de specii, fiind una din cele mai
numeroase familii de plante cu flori din lume. Orhideele pot fi Intalmite In aproape toate
zonele din lume. Marea majoritate a orhideelor care se cresc In casa provin din zona
tropicala si subtropicala a Americii de Sud. Ele sunt de obicei epifite, Insemnand ca se
dezvolta pe partile copacilor sau litofite, Insemnand ca cresc In soluri pietroase. Orhideele
provenite din regiunile temperate ale lumii sunt In general terestre, adica se dezvolta In
pamant.
Orhideele sunt apreciate In mare masura pentru florile lor splendide, care se gasesc
Intr-o arie vasta de culori de la nuante de albastru, galben, alb, portocaliu si rosu pana la o
nuanta aproape neagra. Cateva tipuri de flori sunt dungate/liniate sau patate cu combinatii
complexe de culoare. Florile pot tine de la o saptamana pana la patru luni, dipinzand de
tipul speciilor. Oferindu-i-se conditiile optime de crestere, cateva tipuri de orhidee pot
Inflori continuu pe tot parcursul anului, In timp ce alte tipuri pot sa Infloreasca o singura
data pe an.
Frunzele sunt de obicei de culoare verde de o intensitate medie, dar cateva tipuri
de orhidee au frunze frumoase care prezinta un complex de pete si o diversitate de culori.
Multe tipuri de orhidee sunt frumos mirositoare. In timp ce altele pot mirosi precum carnea
putrezita, altele au mirosuri mai placute precum lamaia, portocala, ciocolata, zambila/
iacintul, scortisoara, perisorul, pepenele verde si nuca de cocos.

Notiuni generale despre cultura orhideelor.
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (1 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com
Cerintele de cultivare variaza mult In familia orhideei. Informatiile care urmeaza
constitue un ghid general de crestere al plantelor din familia orhideei. Cerintele de cultivare
pentru soiurile specifice pot diferi putin.

Lumina.
Motivul cel mai comun pentru care o orhidee nu Infloreste este lumina inadecvata.
Planta poate creste si sa para sanatoasa, dar daca nu este lumina suficienta, ea probabil nu
va Inflori. In industria horticola, intensitatea luminii este masurata In footcandles (lumina pe
picior (30,48 cm) patrat) (fc). O zi Insorita In exterior poate produce 10.000 de footcandle
(fc). O fereastra In interior, cu expunere nordica, poate produce atat de putina lumina cat
100 fc. Orhideele sunt clasificate In trei grupe In functie de necesitatile lor de lumina;
lumina puternica/nivel de lumina ridicat (3.000 sau mai mult fc), nivel de lumina mediu
(2.000 - 3.000 fc) si nivel scazut de lumina (1.200 – 2.000 fc).
Cel mai bun loc pentru a creste In casa o orhidee este pe pervazul ferestrei. O
fereastra pozitionata spre sud este locul ideal pentru rezultate optime. O fereastra
pozitionata spre est ar fi urmatorul loc, apoi vest si In cele din urma o fereastra pozitionata
spre nord. Daca locul de pe pervaz nu ofera suficienta lumina, ar putea fi folosita lumina
artificiala. Pentru o tramsmisie optima a liminii, curatati frecvent geamurile si curatati
frunzele de praf atunci cand este necesar.
Planta In sine este cel mai bun indicator al nivelelor optime de lumina. Daca nu ati
avut succes In a va face ordideea sa Infloresca, prima suspiciune ar trebui sa fie pe o lumina
scazuta In intensitate. Orhideele care nu primesc lumina suficienta vor fi plantele de un
verde Inchis, lipsite de stralucire. Plantele care primesc suficienta lumina vor avea frunze de
un verde mediu. Chiar daca orhideele In mod general nu primesc prea multa lumina In
spatiul de acasa, acestea pot prezenta arsuri provocate de soare daca sunt asezate afara la
contact direct cu soarele. Arsurile provocate de soare se manifesta prin Inegrirea sau
galbenirea frunzelor sau prin frunze care prezinta o nuanta de rosu.

Temperatura.
Temperatura constitue un element critic In procesul de fortare al orhideelor sa
Infloreasca. Orhideele sunt Impartite In patru categorii In functie de preferintele de
temperatura : orhidei care cresc la caldura si care prefera temperaturile din noptile de iarna
nu mai scazute de 60 F (15,5 C), orhideele care cresc la o temperatura intermediara si care
prefera o noapte de iarna Intre 50-55 Fs (10-12,7 Cs), orhideele care prefera temperaturile
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (2 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com
reci nu mai scazute de 45-50 F (7,2 -10 C) si orhideele rezistente care pot fi crescute afara
pe tot parcursul anului.
O scadere a temperaturii cu 10 grade noaptea este critica Infloririi majoritatii
tipurilor de orhidee. Plantele care cresc la o teperatura constanta nu vor creste si Inflori
atat de bine ca acelea care cresc cu temperaturi fluctuante. Daca plantele cresc afara vara,
temperatura va scadea In mod natural. Pentru plantele din interior, asezati plantele pe
pervaz unde se va produce o scadere naturala a temperaturii. Plantele crescute cu o lumina
artificiala voi primi In mod natural scaderea de temperatura atunci cand luminile sunt stinse
seara.

Apa.
Cauza principala a mortii plantelor de apartament este udarea din abundenta.
Orhideele nu fac exceptie. Marea majoritate a tipurilor de orhidee prefera mediul de
crestere uscat Intre udari. Exista mai multe metode de a determina cand o planta are nevoie
de udare. Cautati cu degetul pamantul la aproximativ 1 inch (2,54 cm) adancine In
apropierea centrului ghiveciului. Daca pamantul se simte uscat, planta are nevoie de apa ;
daca este umed, asteptati. Puteti de asemenea ridica ghivecele spre a compara greutatea
unui ghiveci uscat si a unui ghiveci umed. Ghiveciul va fi mai usor atunci cand el este uscat.
Este bine sa udati bine planta si apoi ocazional sa o udati In mod frecvent cu cantitati mici
de apa. Pentru o udare buna a orhideei, asezati-o Intr-o chiuveta si adaugati apa calduta
pana cand apa se scurge liber prin partea de jos a ghiveciului. A se evida utilizarea apei reci
(mai rece de 50 F – 10 C), Intrucat acest lucru poate degrada radacinile si poate ucide peri
radiculari. Aproximativ de doua ori pe an, puneti plantele la dus si udatile cu apa calduta
pret de cateva minute pentru a curata praful de pe frunze.

Umiditatea.
Orhideele iubesc conditiile de umiditate. Prefera valori cuprinse Intre 50-70 procent
de uniditate relativa. Exista mai multe metode de a ridica umiditatea din mediul orhideei.
Cea mai simpla metoda este de a aseza cateva plante aproape unele de celalalte pentru a
creste umiditatea aerului care Inconjoara orhideele. Plantele pot fi de asemenea asezate pe
tavite care contin un strat de pietricele rotunde sau pietris marunt (Figura 1). Umpleti tavita
cu atata apa Incat aceasta sa umple spatiile dintre granulele de pietris. Apa din pietris va
creste umiditatea. Nu lasati niciodata ordideele sa stea direct In apa, Intrucat acest lucru
poate cauza Imbolnavirea radacinii. Puteti de asemenea ridica umiditatea prin asezarea
plantelor la geamul baii, prin utilizarea de ghivece din plastic In locul ghivecelor din lut sau
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (3 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com
puteti sa cumparati un umidificator. Aparatele de aer conditionat sau radiatoarele de
caldura usuca aerul, deci evitati sa asezati orhideele In apropierea ventilatoarelor sau a
conductelor.
Figura 1. Cresteti umiditatea din mediul Inconjurator prin asezarea plantei Intr-o tavita cu
poetris. Umpleti tavita cu atat apa pana ce spatiile dintre pietris sunt pline.

Circulatia aerului.
Miscarea aerului este de asemenea importanta In cresterea cu success a orhideelor.
Miscarea aerului ajuta la scaderea incidentelor cu boli fungice si bacterii si ajuta In
aprovizionarea cu carbon dioxid, care este necesar plantei In procesul fotosintezei. Marea
majoritate a soiurilor de orhidee asezate pe pervazul ferestrei vor primi o circulatie a
aerului adecvata.

Fertilizarea.
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (4 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com
Cerintele orhideelor de fertilizare depind In mare masura de tipul de planta care se
creste si de tipul de amestec de crestere In care orhideea se dezvolta. O regula generala
utila este de a aplica fertilizatorul o data pe saptamana In timp ce planta produce o noua
vegetatie. Cu cat vegetatia Incepe sa se maturizeze scadeti fertilizarea. Recurgeti la o
fertilizare discontinua numai cand planta stagneaza sau Inceteaza sa mai produca vegetatie
noua. O tehnica buna consta In udarea cu apa plata, cel putin o data pe luna, spre a preveni
arsura radacinii In urma unei fertilizari abundente.
Se gasesc fertilizatori special destinati orhideelor care sunt diluati In prealabil.
Urmati cu exactitate instructiunile de pe eticheta atunci cand folositi fertilizatori pentru
orhidee. Se pot utiliza de asemenea fertilizatori In mod egal echilibrati precum 10-10-10 sau
12-12-12, dar acesti fertilizatori trebuie diluati la o concentratie de o patrime Inainte de
aplicare. Orhidei plantate In scoarta au nevoie de doze/procente mai mari de nitrogen fata
de plantele din alte amestecuri de crestere, astfel se recomanda un fertilizator la un raport
de 20-10-10 sau 30-10-10.

Mediul de crestere.
Drenajul si aerisirea sunt cei mai importanti factori care trebuie luati In considerate
atunci cand se alege un amestec de crestere. Se poate cumpara amestec special preparat
pentru cresterea orhideelor de la aproape toate centrele de gradinarit cu amanuntul. Aceste
amestecuri contin scoarta de brad/conifere, smirc cu muschi de turba si fie perlit fie silicat
spongios de mica. Multi cultivatori de orhidee prefera sa Isi prepare propriul lor amestec de
crestere. Exista mai multe tipuri de agenti de crestere dintre care putem alege, precum
feriga de copac, scoarta de conifer Sequoia sempervirens, pluta, smirc cu muschi de turba
sfagnum, feriga paniculata Osmunda, carbune de lemn vegetal, lana minerala toarsa din
calcar, materialul spongios din polistiren, cultura de roca si nisip. Agentii de crestere folositi
constitue o preferinta personala, depinzand de conditiile de crestere si de factorii de mediu
al celui care cultiva.

Transplantarea.
Marea majoritate a orhideelor trebuie transplantate In fiecare an sau la doi ani, cu
toate ca cateva varietati pot trai ani In sir fara sa fie transplantate. Executia la timp
constitue cel mai critic element In transplantarea orhideelor. Daca orhideele nu sunt
transplantate la momentul potrivit, Inflorirea poate sa nu mai apara pana In anul viitor.
Aproape toate transplantarile trebuie sa fie efectuate In intervalul februarie si iunie.
Aceasta este perioada cand marea majoritate a orhideelor produc o vegetatie noua si
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (5 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com
radacini noi. Acest lucru se Intampla de obicei dupa ce planta Infloreste. (Plantele care
cresc activ pe tot parcursul anului pot fi transplantate In orice moment.)
Atunci cand planta este scoasa afara din ghiveci, Indepartati vechiul amestec de
crestere si clatiti radacinile cu apa calduta. Inainte de transplantare, curatati toate
radacinile moarte, frunzele moarte sau Ingalbenite, florile moarte din inflorescenta si
pseudobulbi morti sau putreziti (la anumite tipuri de orhidee un peduncul Ingrosat care este
folosit pentru a Inmagazina apa). Transplantati baza sau coroana orgideei la acelasi nivel la
care a crestea Inainte de a fi transplantata. Pentru a Impiedica raspandirea parazitilor si a
bolilor, lucrati Intr-un loc curat, cu ghivece sterile, amestecuri de crestere sterile si nu
mutati nici o data pamantul de la o planta la alta.

Ghivecele.
Drenajul este unul dintre cei mai importanti factori care trebuie luati In considerare
atunci cand alegeti un ghiveci pentru orhideele dumneavoastra. Ghivecele confectionate
special pentru orhidei au crestaturi/fante de evacuare In partea de jos pentru o drenare
ajutatoare (Figura 2). Alte ghivece au gauri la partea de desubt a vasului. Daca aceste gauri
sunt prea mici, ele pot fi marite. Lutul si plasticul sunt cele mai utilizate materiale In
confectionarea ghivecelor pentru orhidei. Atunci cand se alege un ghiveci, luati In
considerare tipul de orhidee pe care Il cresteti si mediul Inconjurator In care se va dezvolta.
Plantele In ghivece de plastic sunt mai susceptibile la putrezire radacinii, lor trebuie sa li se
permita ca apa sa se usuce Intre udari. Apa de la plantele In ghivece de lut se va usca mai
rapid si va cere o udare mai frecventa. Ghivecele din lut respira mai bine decat cele din
plastic, lucru care este bun pentru plantele care prefera pamanturi bine aerisite, precum
orhideele Cattley.
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (6 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com

Figura 2. Ghiveci pentru orhidee prevazut cu fante de evacuare pentru a ajuta drenarea.

Parazitii si bolile
Prezenta parazitilor sau a bolilor la orhidei este un semnal ca ceva nu este In regula
cu mediul orhideei. E posibil ca plantele sa fie asezate prea aproape unele de celalalte,
Impiedicand miscarea adecvata a aerului sau frunze moarte ori o alta planta este cazuta,
murdarindu-l. Stresul plantei poate de asemenea conduce la paraziti si la boli. Plantele pot
fi stresate de timpul nefavorabil, de suprafertilizare, de un nivel scazut de umiditate, de un
amestec incorect de pamant, de lipsa luminii sau de schimbari extreme de temperatura.
Acesti factori trebuie luati In considerare atunci cand se identifica un parazit sau o boala si
trebuie corectata pentru a preveni probleme ulterioare. Pentru asistenta In identificarea si
controlul parazitilor si bolilor, contactati- va agentul judetean de Extindere.

file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (7 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com
Insecte.
Insectele nu prezinta probleme semnificative In cresterea orhideelor. Cele mai
comune insecte parazite sunt viermele alb (Pseudococcus sp.), paduchele verde (Coccidae),
paraziti din ordinul Afidieni/ aphide (paduchi ai plantelor), paraziti din ordinul Thrips/
Thysanoptera (paraziti ai plantelor), gaze de paianjen, tantari, ciuperci (Culex), limax
(Limax sp.) si melci (Helicidae sp.). Daca o infestare se detecteaza devreme, insectele pot fi
culese cu mana de pe planta. Bumbacul pentru curatare imbibat In alcool/spirt pentru
frectii poate avea de asemenea efect. Uleiuri si sapunuri insecticide pentru horticultura au
efect asupra infestarilor mai mari. Insecticide chimice mai puternice trebuie utilizate ca
ultima actiune, pentru ca acestea sunt adesea foarte scumpe, acestea putand sa omoare
insecte benefice si pot afecta multe alte specii de orhidee. Fiti siguri ca urmati
instructiunile de pe eticheta atunci cand folositi orice pesticid.

Boli fungice si bacteriene.
Bolile fungice sunt de obicei usor de controlat. Putrezirea radacinii orhideei
Phytophthora si putrezirea radacinii orhideei Pythium sunt printre bolile fungice cele mai
comune ale orhiheelor. Taciunele Botrytis este o boala fungica comuna care cauzeaza
decolorarea florilor. Bolile fungice pot fi identificate prin petele inelate de culoare brun
spre negru de pe frunze. Cea mai eficienta metoda de a controla boala este prin prevenire/
profilaxie. Tineti zona In care cresteti fara nici o planta cazuta, feriti udarea frunzelor si
luati surplusul de apa. Cand o boala este prezenta, Indepartati si distrugeti frunzele In
cauza. Fungicidele pot fi folosite ca o ultima actiune, dar precum orice alt pesticid chimic
puternic, fiti siguri ca urmati instructiunile de pe eticheta.
Petele moi, negre, umezite de apa de pe frunze indica boli bacteriene. Bolile
bacteriene pot fi vindecate cu fungicide ; de aceea, plantele cu boli bacteriene trebuie
distruse.

Virusi.
Din nefericire, virusi sunt foarte greu de identificat. Cele mai comune simptome
sunt deformarea florilor, frunze dungate, decolorarea nervurilor, Ingalbenirea, dezvoltare
oprita si moarte. Virusi nu pot fi vindecati. Orice orhidee care are un virus trebuie distrusa
pentru a preveni raspandirea lui la alte plante. Virusi pot fi preveniti prin pastrarea zonei de
crestere curata, folosind ghivece si amestecuri de crestere sterili, sterilizand toate
ustensilele de taiere si tinandu-va plantele departe de aphids/paduchii plantei, deoarece
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (8 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com
acestia pot transmite virusi.

Combaterea daunatorilor
Managementul Reunit al Parazitilor (MRP) este un program creat sa minimalizeze (nu
sa elimine) utilizarea produselor chimice de combatere din mediu. MRP nu este numai un
beneficiu pentru mediul Inconjurator, dar este de asemenea un beneficiu din punct de
vedere economic, Intrucat pesticidele chimice si fungicidele sunt adesea scumpe. Succesul
MRP-ului se bazeaza pe monitorizari si pe inspectii frecvente asupra plantelor. Printr-o
monitorizare si inspectie minutioasa marea majoritate a parazitilor si a bolilor pot fi
descoperite Intr-un stadiu la care se mai poate interveni; de aceea nevoia de chimicale
puternice este eliminata sau redusa. O data ce parazitul sau boala a fost identificata, prina
interventie este de culegere cu mana a insectei sau de taiere si Indepartare a tesutului
Imbolnavit. Capcane, sapunuri si uleiuri constitue o a doua alternativa. Ultima masura care
este recomandata spre a se recurge ar fi folosirea pesticidelor/fungicidelor botanice/
biologice si apoi a pesticidelor/fungicidelor chimice.

Tipuri de orhidee usor de crescut
Cea mai comuna greseala pe care cultivatori Incepatori de orhidei o fac atunci cand acestia
Isi aleg prima lor orhidee este de a cumpara cea mai spectaculoasa planta. Din nefericire,
cele mai spectaculoase orhidei sunt adesea si cele mai greu de crescut. Patru din cele mai
cunoscute tipuri de orhidee sunt Cattleyas, Phalaenopsis, Paphiopedilums si Oncidium.
Aceste orhidei nu sunt numai frumoase dar sunt si printre tipurile cele mai usor de crescut.

Cattleya
Cattleya (CAT-lee-uh) sau Orhideea Corsaj, este cea mai raspandita orhidee care se
creste acasa (Figura 3). Aceste plante epifite Isi au originile din Mexic si pana In Brazilia,
unde se Intalnesc adesea crescand pe copaci. Ele se prezinta Intr-o vasta abundenta de
culori, variind de la lavanda/levantica la alb, rosu, galben, portocaliu, verde si albastru.
Orhideele Cattleya, sau « orhideele catt », dupa cum sunt adesea numite, sunt adesea
mirositoare. Orhideele Catt au nevoie de o lumina stralucitoare si de ceva soare pentru a
Inflori. O fereastra spre est sau vest este ideala sau poate fi folosita o fereastra putin
umbroasa spre sud. Lumini artificiale pot fi folosite de asemenea. Patru becuri fluorescente
de 40 watt si doua becuri incandescente de 40 watt asezate deasupra plantelor la o distanta
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (9 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com
de 8 inchi (20,32 cm) vor furniva o lumina suficienta. Frunze moi de un verde Inchis sau o
Inflorire redusa indica o lumina insuficienta. Orhideele Catt au nevoie de o diferenta a
temperaturii Intre noapte si zi de 15 pana la 20 de grade. Sunt recomandate temperaturile
zilei variind de la 70 – 85 F (21,1 – 29,4 C) si temperaturile noptii variind Intre 55 – 65 F (12,7
– 18,3 C). Orhideele Cattleya au un pseudobulb In care se depoziteaza apa, astfel Incat
trebuie sa li se permita ca pamantul sa se usuce Intre udari. Au nevoie de o umiditate In
casa de la 50 la 60 procente. Asezati plantele In tavite care contin pietris umezit sau folositi
pentru a creste umiditatea un umidificator. Plantele Catt trebuie fertilizate saptamanal cu
fertilizator diluat de o jumatate la un sfert 10-10-10 sau 12-12-12. Transplantati orhideele
Cattleya tot la doi sau trei ani, primavara. Alegeti un ghiveci care este putin mai mare decat
sistemul radacinii astfel Incat planta poate creste fara o transplantare pentru alti doi sau
trei ani. O aeratie si drenare buna sunt esentiale pentru a creste cu succes orhideele
Cattleya.
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (10 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com
Figura 3. Cattleza sau Orhideea Corsaj

Phalaenopsis
Phalaenopsis (Fal-en-OP-siss), sau Orhideea Fluture, este cea mai populara planta si
una dintre cele mai usor de crescut plante pentru Incepatori (Figura 4). Marea majoritate a
celor 44 de specii ale clasei/genului provin din Filipine. Ele se prezinta In culori de la alb,
roz, galben si rosu pana la verde. Pot fi de asemenea dungate/liniate sau cu picatele.
Phalaenopsis, numita si phals, Inalta crengute lungi arcuite care pot contine Intre 20 pana la
30 de flori. Acestea sunt plante cu o Inflorire Indelungata, cateodata Inflorirea poate dura
pana la patru luni. Faceti ca phals sa Infloreasca mai mult timp prin taierea varfului pe sub
nodul al doilea sau al treilea dupa ce planta a terminat cu Inflorirea. Planta va creste
probabil un varf latereal cu mai multe flori pormind de la acest nod. Phals ofera de
asemenea excelente flori taiate, traind In apa pana la o saptamana.
Phals sunt plante care au nevoie de un nivel scazut de lumina (1000 – 1.500 foot
candles/ lumina pe picior (30,48 cm) patrat). Orhideele Phals vor suferi arsuri de la soare
daca sunt asezate la un geam cu orientare sudica sau vestica, astfel cel mai ideal este sa le
asezati la un geam orientat spre est. Daca un geam nu furnizeaza lunina adecvata, se poate
folosi lumina artificiala. Acest lucru se realizeaza prin asezarea a patru becuri fluorescente
de 40 watt si a doua becuri incandescente de 40 watt la o distanta de 8 inchi (20,32 cm)
deasupra plantei si programand un programator de timp la o lumina de 14 ore pe zi. Daca
frunzele devin de un verde Inchis si moi, atunci plantele au nevoie de mai multa lumina.
Orhideele Phals au nevoie de o temperatura ziua de 70-85 F (21,1 – 29,4 C) si nu mai scazuta
de 60 F (15,5 C) pe parcursul unei nopti de iarna. Se recomanda un amestec pentru plantat
format din 60 procente scoarta de brad/conifere, 20 procente perlit si 20 procente smirc
taiat cu muschi sfagnum. Ttrebuie aplicat saptamanal un fertilizator In procent unu la sfert,
diluat 10-10-10 sau 12-12-12. Orhideele phals au nevoie de o umiditate de 60 pana la 70
procente. In casa, asezati orhideele Intr-o tavita cu pietris umpluta cu apa sau In apropierea
plantelor poate fi amplasat un umidificator. Orhideele Phals prefera un sol uniform de umed
si sunt sensibile la seceta. Transplantati Orhideele Phalaenopsis tot la un an sau la doi ani
primavara tarziu sau dupa sezonul principal de Inflorire si alegeti ghivecele care se potrivesc
cu dimensiunea radacinii si nu cu dimensiunea plantei.
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (11 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com

Figura 4. Phalaenopsis sau Orhideea Fluture
Paphiopedilum
Paphiopedilum (paf-ee-oh-PED-ih-lum), sau Orhideea Papuc, este de asemenea o
alegere excelenta pentru Incepatori (Figura 5). Cele mai obisnuite si mai frumoase flori din
familia orhideei pot fi gasite In acest soi care cuprinde aproape 60 de specii. Provin dintr-o
arie raspandita Incepand din Nordul Indiei pana In Sudul Chinei si din Asia de Sud si Filipine.
Paphiopedilum, sau orhideea paphs, se prezinta In culori de la alb la verde, galben,
maro, roz si rosu pana la negru. Florile sunt adesea Impestricate cu pete, cu dungi/retele de
linii, peri si alte trasaturi ciudate care Ii cresc. Floarea consta dintr-un sac In forma de
traista cu o sepala mare si spectaculoasa In varf. Frunzele sunt de un moale placut la cateva
specii.
Orhideele Paphs, precum si Phalaenopsis, sunt plante care au nevoie de o intensitate
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (12 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com
scazuta a luminii (1500 foot candles/ lumina pe picior (30,48 cm) patrat). Dupa cum si la
Orhideele Phalaenopsis, putem folosi patru becuri fluorescente de 40 watt si doua becuri
incandescente de 40 watt la o distanta de 8 inchi (20,32 cm) deasupra plantei si programand
un programator de timp la o lumina de 14 ore pe zi pentru a suplini lumina necesara. In
general, Orhideele Paphiopedilum cu frunze Impestritate sunt plante care cresc la caldura,
preferand temperaturi ziua de 80s si noaptea de 60s. Orhidei paphs cu frunza unicolora
prefera temperaturi mai reci, mai scazute de 80s si mai ridicate de 70s ziua si noaptea de
50s. Temperaturile din noptile de iarna ar trebui sa fie Intre 50-60 F (10-15,5 C). Orhideele
paphs au nevoie de o umiditate de 60 pana la 70 procente. In casa asezati plantele pe tavita
cu pietris umpluta cu apa sau utilizati un umidificator pentru a creste umiditatea. Plantele
Papks trebuie udate bine si nu trebuie sa le lasati fara apa, ca pamantul sa fie uscat.
Orhideele paphs trebuie sa se creasca In ghivece de plastic Inguste si adanci. Un amestec de
crestere format din 50 procente scoarta de brad/conifere mediu spre fin, 25 procente
macrogranule de nisip cristalin si o cantitate egal Impartita de macrogranule de perlit si
pamant de frunze macinate sau smirc taiat cu muschi sfagnum. Fertilizati saptamanal cu un
fertilizator In procent unu la sfert, la o concentratie de 10-10-10 sau 12-12-12. Orhideele
paphs trebuie stropite o data pe luna cu apa plata. Paphiopedilums pot fi transplantate In
orice perioada a anului si ar trebui transplantate tot la un an sau la doi ani.
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (13 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com

Figura 5. Paphiopedium sau Orhideea Papuc
Oncidium
Oncidium (on-SID-ee-um) sau Orhideele Dansatoarei sunt cu mult mai dificil de
crescut decat orhideele Phalaenopsis, Paphiopedilum sau Cattleya, dar crengutele lor
numeroase cu flori galbene fac ca efortul sa merite (Figura 6). Orhideele Oncidium devin din
ce In ce mai populare pe masura ce hibrizi noi si usor de crescut sunt creati. Cativa dintre
noi hibrizi includ Oncidium Grower Ramsey, Oncidium Seet Sugar si Oncidium Taka. Soiul
Oncidium include aproximativ 600 de specii de plante epifite care provin din Noua Lume de
la Tropice.
Orhideele Oncidium sunt orhidei care au nevoie de o mare intensitate de lumina,
avand nevoie de mai mult de 2500 foot candles/ lumina pe picior (30,48 cm) patrat. Marea
majoritate a orhideelor Oncidium se dezvolta cel mai bine cu cateva ore pe zi de lumina
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (14 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com
provenita de la soare, dar plantele cu frunze groase pot tolera mai multa lumina decat cele
cu frunze subtiri. Este ideal pentru aceste plante un geam luminos amplasat spre sud.
Pentru a creste cu lumina artificiala Orhidei Oncidium asezati patru tuburi/lampi
fluorescente de 40 watt suplimentate cu becuri incandescente la o distanta de 6-12 inchi
(15,24 -30,48cm) deasupra plantei. Pot fi de asemenea folosite becuri din haloid metalic si
cu vapori de sodiu, dar trebuie asezate la o distanta mai mare de planta. Prefera
temperatura zilei In jurul valorii de 80s. Temperaturile unei nopti de iarna trebuie sa fie de
minim 55F (12,7 C). Orhideele Oncidium au nevoie de o umiditate mai redusa decat multe
alte tipuri de orhidei, cuprinsa de la 30 la 60 procente. In casa nivelele de umiditate pot fi
marite prin asezarea plantei In tavite cu pietris si cu apa sau prin pozitionarea unui
umidificator In apropiere plantei. Plantele cu frunze groase si carnoase nu trebuie udate
atat de frecvent cat acelea care au frunze subtiri. Tuturor tipurilor de orhidei Oncidium le
este necesar ca Intre udari pamantul sa se usuce. Orhideele Oncidium cu frunza groasa pot
fi crescute pe bucati de coaja de pluta sau pe pamant de padure din feriga de copac sau In
ghivece umplute cu materiale macrogranulate, cum ar fi carbunele de lemn vegetal.
Plantele Oncidium care sunt plantate Intr-un mediu care are la baza coji trebuie fertilizate
de doua ori pe luna cu un fertilizator la o concentratie de unu la sfert, diluat 30-10-10. La
plantele care sunt plantate In alt mediu, fertilizati cu un fertilizator 20-20-20. Translpantati
orhideea Oncidium primavara sau cand o vegetatie s-a maturizat pe jumatate.
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (15 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com

Figura 6. Oncidium sau Ordideea Dansatoarei.

Cumpararea unei orhideei
Inainte de a cumpara o orhidee verificati cu grija planta de orice semn de paraziti si
file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (16 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com
de boli. O orhidee sanatoasa va avea frunze de un verde mediu, o noua vegetatie si radacini
albe. Evitati plantele care par bolnave sau pe moarte, Incat acestea pot fi infectate cu
paraziti sau boli care pot fi transmise la alte orhideei sau plante de apartament. Pretul
orhideelor este In general In functie de dimensiunea lor. Fiti constienti de faptul ca
semanand orhidei accestea nu vor Inflori pret de cativa ani, deci dumneavoastra a-ti putea
dori sa cumparati o planta mai mare care sa Infloreasca mai repede.

Surse de achizitionare
Orhideele pot fi achizitionate de la centrele de gradinarit cu amanuntul, de la
comercianti en-gros, de la o pepiniera de orhidee sau prin cataloagele de comanda utilizand
posta electronica (mailul). Expozitiile de orhidee sunt o sursa excelenta de achizitionare de
plante. Plantele sunt de obicei sanatoase si vanzatorii sunt dornici sa Isi Imparta informatiile
legate de cultura si de sfaturi legate de crestere.












file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (17 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM
www.afaceri-ok.com


file:///D|/GATA/Orhidee/index.html (18 of 18)12/20/2005 6:52:31 PM

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful