Mecanismele  de  apărare   psihică  

Prof.  Dr.  Doina  Cozman  

Mecanismele  de  apărare  psihică  
Ê  Sintagma   apărare  psihică  a  fost  u6lizată  pentru  prima  dată  de   Sigmund  Freud  într-­‐o  lucrare  din  1894  in6tulată   Psihoneurozele  de   apărare .     Ê  Până  în  1926,  când  elaborează  lucrarea   Inhibiţii,  simptome  si   anxietatea ,    el  tratează  termenii  de   represie si   apărare drept   sinonimi;  de  aici  încolo  el  va  dis6nge  între   apărare ,  văzută  drept   termen  general  pentru  tehnicile  u6lizate  de  către  eu  pentru  rezolvarea   conflictelor  interene  şi   represie ,  considerată  drept  o  tehnică  specială.     Ê  Munca  tatălui  va  fi  con6nuată  de  către  Ana  Freud,  care  analizează,  în   lucrarea  sa   Mecanisme  de  apărare  ale  eului  (1936),  zece  mecanisme   de  apărare:  

    negarea  defensivă.     disocierea.   clivajul   •  •  •  •  •  •  •  •  •  •  •  •  contrainvestirea   denegarea   identificarea   identificarea  cu  agresorul   identificarea  proiectiva   intelectualizarea   înlăturarea   raţționalizarea   refugiul  în  reverie   refuzul  realităţții   retragerea  apatică   umorul   .   represia.   sublimarea.   proiecţția.Ana  Freud   •  •  •  •  •  •  •  •  •  •  •  regresia.   izolarea.   formarea  reacţției  adverse.     introiecţția.   masochismul  moral.

 disimulare?   La  ce  nivel  se  realizează  ?  –  conştient  sau  inconştient?   .  3.  2.   remanierea  realităţții.  etc?   Ce  finalitate  are?  –  reducerea  unui  conflict  intrapshic.  5.  restaurarea  homeostaziei  psihice.  strategie.  etc?   În  raport  cu  ce  se  realizează  apărarea?  –  pericole  interne  sau  externe?   Prin  ce  se  realizează  apărarea?  –  suprimarea  unui  element  al  conflictului.  diminuarea   angoasei.Mecanismele  de  apărare  psihică   •  1.  operaţție.  mijloc.  4.  protejarea  individului   împotriva  anxietăţții.  deformarea  temporară  a  realităţții.  Aceste  definiţții  ne  indică  principalele  repere  în  delimitarea   conceptului  de  mecanism  de  apărare:   Ce  este?  –  proces.

 chiar  şi  parţial.  consideră  că  mecanismele  de  apărare  reprezintă  diferite   6puri  de  operaţii  în  care  se  poate  concre6za  apărarea.   .Mecanismele  de  apărare  psihică   Ê  Atât  S.   nu  şi  a  evenimentelor  trauma6ce  externe  (apar  doar  la  interfaţa  dintre  id  si  ego.  Freud  u6lizează  sintagma   mecanism  de  apărare în  sens   restrâns.   nu  şi  dintre  ego  şi  realitatea  externă).     Ê  Ele  sunt  post-­‐emoţionale  şi  sunt  ierarhizate  în  funcţie  de  gradul  lor  de  maturitate   (un  mecanism  este  cu  atât  mai  matur  cu  cât  se  dovedeşte  mai  eficient  in   blocarea  presiunilor  ins6nctuale  ale  id-­‐ului).   Ê  Laplanche  si  Pontalis.  exclusiv  blocarea  pulsiunilor  interne.  cât  şi  A.  în  opinia  psihanaliş6lor.  să   suprime  orice  schimbare  suscep6bilă  de  a  pune  în  pericol  integritatea  şi  constanţa   individului  biopsihologic.  Apărarea  ia  adesea  o  înfăţişare  compulsională  şi   operează.  înţelegând  prin  ele  toate  procesele  care  au  acelaşi  scop  şi  anume   protecţia  ego-­‐ului  împotriva  dorinţelor  ins6nctuale.  Freud.     Ê  Ţinta  lor  vizează.  în  mod  inconş6ent.  menite  sa  reducă.

 ac6vismul  (iden6ficat  cu  ac6ng-­‐out-­‐ul).  ipohondria.Vaillant   Ê  Pentru  M.  formaţiunea  reacţională.  disocierea.   Ê  Vaillant  descrie  apărările  ca  procese  mentale  de  reglare  vizând   restaurarea  homeostaziei  psihice.  izolarea  afectului.  distorsiunea  şi  refuzul  psiho6c.  sublimarea.  agresiunea   pasivă.  fantezia  schizoida.   Ê  apărări  nevro6ce  sau  intermediare:  deplasarea.     Ê  apărări  imature:  proiecţia.  reprimarea  (înlăturarea).   Ê  apărări  mature:  altruismul.   definite  în  funcţie  de  caracterul  lor  adapta6v  în  6mpul  vieţii  adulte:     Ê  apărări  psiho6ce:  proiecţia  delirantă.  umorul.   refularea.  mecanismele  de  apărare  sunt  inconş6ente  şi  sunt   u6lizate  de  individ  pentru  a  diminua  angoasa  generată  de  conflictele   interioare  dintre  exigenţele  ins6nctuale  şi  legile  morale  si  sociale.  Sillamy.  El  le  grupează  în  patru  categrii.   an6ciparea.   .

 ele  au  drept  scop  mascarea  sau  atenuarea   conflictelor  sau  factorilor  de  stres  care  generează  anxietatea.   .  anxietatea  si  stresul.Vaillant   Ê  În  DSM  III-­‐R.  conflictele  sau  pericolele.  să  evite  sau  să   modifice  ameninţările.  apărute  ca  răspuns  la  perceperea  unui   pericol  psihic.  cum  sunt   conflictul.  mecanismele  de  apărare  sunt  definite  ca   ansambluri  de  sen6mente.   Ê  Plutchik  susţine  ca  termenul  de  “apărare”  se  referă  la  un   proces  inconş6ent  menit  să  disimuleze.  frustrarea.   Ê  Pentru  Holmes.  mecanismele  de  apărare  sunt  strategii  prin   care  indivizii  reduc  sau  evita  stările  nega6ve.  gânduri  sau  comportamente   rela6v  involuntare.

 retragere  apa6că.  izolarea  afectului.  precum  şi  anumite  pulsiuni.  realizarea  unei  conş6en6zari  a  sen6mentelor.   consecinţelor.   Ê  nivelul  acţiunii:  cuprinde  apărări  caracterizate  prin  u6lizarea  acţiunii  sau  retragerii  în  prezenţa  unor   factori  stresanţi  (ac6vism.   dorinţe  sau  temeri  suscep6bile  de  a  reprezenta  o  amenţintare  potenţială  (deplasarea.  imaginii  celorlalţi.  ele  fiind  atribuite  eronat  unor  cauze   externe  (refuzul.  Autorii  americani  realizează  o  clasificare  exhaus6va  a  mecanismelor  de   apărare.  refuzul  psiho6c.  sen6mente.   Ê  nivelul  negării:  apărările  menţin  în  afara  conş6inţei  factorii  de  stres.  altruismul.  de  perceperea  unor  pericole  sau  de  factorii  de  stres.  desfăşurată  pe  şapte  nivele:   Ê  nivelul  adapta.  Se   subliniază  că  subiecţii  nu  conş6en6zează  existenţa  acestor  mecanisme  de  apărare  decât  atunci   când  sunt  deja  ac6vate.   accentuarea  sen6mentului  de  gra6ficare.  ceea  ce  antrenează  o  ruptură  în  raport  cu  realitatea  obiec6vă   (proiecţia  delirantă.  imaginii  corporale.  umorul.   .  raţionalizarea)   Ê  nivelul  distorsiunii  majore  a  imaginii:  reveria  au6stă.DSM  IV   Ê  În  DSM  IV  (1996)  se  specifică  faptul  că  mecanismele  de  apărare  sunt  procese  psihice  automate   care  protejează  individul  de  anxietate.  proiecţia.  disocierea.  omnipotenţa).  autoafirmarea.  iden6ficarea  proiec6vă.  distorsiunea  psiho6că).  reprimarea).   sublimarea.   Ê  nivelul  inhibiţiilor  mentale:  cuprinde  apărările  care  menţin  în  afara  conş6inţei  idei.  precum  şi  asigurarea  echilibrului  op6m  între  mo6vaţiile  conflictuale  (an6ciparea.   Ê  nivelul  distorsiunii  minore  a  imaginii:  apărările  din  acest  nivel  operează  unele  distorsiuni  minore  ale   imaginii  de  sine.  refularea.  plângerea  cuprinzând  solicitarea  unui  ajutor  şi  respingerea   ajutorului  şi  agresiunea  pasivă).   Ê  nivelul  disreglării  defensive:  apărările  cuprinse  în  această  categorie  reprezintă  semnul  eşecului  reglării   defensive  a  subiectului  la  factorii  de  stres.  cu  scopul  reglării  autoaprecierii  (deprecierea.  amin6ri.  autoobservarea.  anularea  retroac6vă).  ideilor.   idealizarea.  clivajul  imaginii  de  sine  sau   al  imaginii  de  ceilalţi.  afecte   sau  sen6mente  de  responsabilitate  neplăcute  sau  inacceptabile.  formaţiunea  reacţională.   intelectualizarea.v  ridicat:  cuprinde  apărările  care  permit  o  adaptare  op6mă  la  factorii  de  stres.   capacitatea  de  a  recurge  la  celălalt  (afiliere).

pot fi conştiente sau inconştiente”. remaniind realitatea internă şi/sau externă şi ale căror manifestari – comportamente.Ş. ei fac o sinteza amecanismelor de apărare. idei sau afecte . ajungând la o lista de 29: –  –  –  –  –  –  –  –  –  –  cele  zece  ale  Anei  Freud   activismul   afilierea   afirmarea  sinelui  prin  exprimarea   sentimentelor   altruismul   anticiparea   ascetismul  adolescentului   clivajul   contrainvestirea   denegarea   –  –  –  –  –  –  –  –  –  –  identificarea   identificarea  cu  agresorul   identificarea  proiectiva   intelectualizarea   înlăturarea   raţționalizarea   refugiul  în  reverie   refuzul  realităţții   retragerea  apatică   umorul   . Deasemeni.  Ionescu   Ionescu şi colaboratorii sintetizează toate abordările anterioare într-o singură definiţie: “Mecanismele de apărare sunt procese psihice inconştiente care vizează reducerea sau anularea efectelor neplăcute ale pericolelor reale sau imaginare.

 aceş6a  ni  se  par  nepotriviţi  deoarece   primul  face  referire  mai  degrabă  la  o  secvenţă  din  manifestarea  unei  apărări.  întrucât  procesele  psihice  sunt   universale.  care  presupune  întotdeauna  o   iden6ficare  prealabilă.     Ê  Considerăm  că  este  vorba  de  un  conflict  intern  deoarece  chiar  dacă  avem  de-­‐a  face  cu  un  conflict   aparent  între  o  exigenţă  internă  şi  una  externă.   refulare)  sunt  veritabile  procese  psihice.  în  realitate  conflictul  se  naşte  doar  atunci  cănd   exigenţa  externă  a  fost  îndeajuns  de  mult  internalizată  pentru  a  funcţiona  ca  exigenţă  internă.  proiecţie.   .   Ê  Mecanismele  de  apărare  au  funcţia  de  reducere  a  anxietăţii  legată  de  un  conflict  între  exigenţe   interne  disonante  ce  pot  apărea  in  relaţiile  dintre  diverse  instanţe  psihice  şi  chiar  la  nivelul   aceleiaşi  instanţe.     Ê  În  ceea  ce  priveşte  termenii  de  operaţie  sau  strategie.     Ê  Trebuie  totuşi  să  subliniem  că  unele  mecanisme  defensive  primare  (iden6ficare.  şi  nu  procese.  în  6mp  ce  mecanismele  psihice  pot  sau  nu  să  apară   toate  în  viaţa  unui  subiect.  în  6mp  ce  unele  mecanisme  de  apărare   includ  în  ele  şi  alte  mecanisme:  de  exemplu  introiecţia.Mecanismele  de  apărare  psihică   Ê  Vom  considera  că  apărările  sunt  mecanisme  psihice.  iar  cel  de-­‐al  doilea   la  o  grupare  de  apărări  care  servesc  aceluiaşi  scop.  putând  fi  întâlnite  la  orice  individ.     Ê  De  asemenea.  procesul  psihic  este  un  fapt  ireduc6bil.

 de  subliniat  faptul  că  un   mecanism  defensiv  devenit  conş6ent  nu  implică  şi  conş6en6zarea  conflictului  subiacent.   intensitatea.     Ê  Apărările  sunt  mecanisme  inconş6ente.  care  însă  pot  fi  conş6en6zate.  un  subiect  nu  poate  fi  considerat  bolnav  pentru  că  recurge  la  apărări.  În  acest  fel  apare  o  confuzie  între  “explanandum”  si  “explanans”.  prost   adaptate  realităţilor  interne  şi  externe  şi/sau  exclusiv  de  acelaşi  6p.  acestea  pot  fi  iden6ficate  după  trăsături  ca:  rigiditatea.  chiar  dacă  subiectul  este  conş6ent  că  un  anume   comportament  are  o  funcţie  defensivă.  mecanismele   fiind  uneori  invocate  pentru  a  explica  anumite  comportamente.   ci  pentru  că  apărările  de  care  uzează  în  mod  obişnuit  pot  fi  calificate  drept  ineficiente.     Ê  Dezvoltând  pe  tema  apărărilor  patologice.   Gradul  de  deformare  a  realităţii  poate  fi  chiar  un  indice  al  caracterului  patologic  al  unei  apărări.  apărările  sunt  mecanisme  psihice  inconş6ente  care  se  ac6vează  datorită  anxietăţii  legate  de   reprezentarea  unui  conflict  generat  de  un  pericol  intern  sau  extern  şi  care  au  funcţia  de  reducere  a   anxietăţii  printr-­‐o  deformare  a  acestei  reprezentări.  În  virtutea   acestui  fapt.  iar  alteori  insuşi  comportamentul  este  considerat   mecanism  de  apărare.  iar  in  alte  situaţii  comportamentele   însele  sunt  considerate  mecanisme  defensive.     Ê  Un  comportament  este  uneori  considerat  ca  fiind  una  dintre  manifestările  observabile  ale  unui  proces   defensiv  mai  abstract.  suprageneralizarea.     .  prea  rigide.  ele  pot  rămâne  funcţionale  şi  eficiente.Mecanismele  de  apărare  psihică   Ê  Orice  apărare  reuşită  presupune  menţinerea  în  inconş6ent  a  conflictului  generator  de  angoasă  prin   deformarea  realităţii  (modificarea  reprezentării  realităţii  în  sensul  mascarii  elemetelor  conflictogene).  care  îl  determină  şi  îl  explică.   Ê  Deci.

 În  limba  engleză   înseamnă  “a  face  faţță”.  în  care  are  loc  răspunsul  individului   la  stimulul  stresant  şi  reevaluarea  şi  redefinirea  situaţție   –   post-­‐confruntarea.   acesta  având  numeroase  semnificaţții  şi  mulţți  înlocuitori.  Alţți  autori   echivalează  termenul  de  coping  cu  “controlul”.  Autorii  francezi  utilizează   termenul  de  “strategie”  sau  “comportament  de  ajustare”.  Indiferent  de  denumirea  dată.  şi   anume:   –  anticiparea  sau  avertizarea:  când  mai  poate  fi  amânată  sau  prevenită.  “a  rezolva  o  dificultate”.  etapa  în  care  se  analizează  semnificaţția  pentru   persoana  a  celor  petrecute.   când  persoana  se  poate  pregăti  pentru  confruntare  şi  poate  să  evalueze   strategia  şi  costul  confruntării   –  confruntarea  propriu-­‐zisă  sau  impactul.   •  .Mecanisme  de  adaptare  la  stres   (copingul)   •  Impunerea  termenului  de  “coping”  a  fost  un  proces  anevoios  şi  controversat.   Lazarus  si  Folkman  vorbesc  în  acest  sens  de  ansamblul  eforturilor  cognitive  şi   comportamentale  destinate  controlării.   în  literatura  de  specialitate  el  desemnează  mecanismele  de  prevenţție  şi   adaptare  la  stres.  După   aceşti  autori.  procesul  de  prevenire  şi  adaptare  la  stres  parcurge  trei  etape.  reducerii  sau  tolerării  unor  exigenţțe   interne  sau  externe  care  ameninţță  sau  depăşesc  resursele  individului.

Mecanisme  de  adaptare  la  stres   (copingul)   •  •  Bloch  şi  colaboratorii.  al  cărui  rol  este  de  a  se  ocupa  de  gestionarea   problemei  aflate  la  originea  tulburării  homeostaziei  individului.  care  prin  utilizarea  unor  mijloace  active.  Paulhan  si  Bourgeois.   –  coping  “vigilent”.  care  vizează  reglarea  tulburărilor  emoţționale.   Făcând  o  sinteză  a  literaturii  de  specialitate.  refuzul.  definesc  strategia  de  adaptare  la  stres  drept  procesul   activ  prin  care  individul.  de  susţținere  socială  şi  de  mijloace.   .  ajută  persoana   să  înfrunte  situaţția  pentru  a  o  rezolva.  sprijinindu-­‐se  pe  autoaprecierea  propriilor  activităţți  şi   motivaţții.  care  permite  individului  să  reducă  tensiunea  emoţțională   prin  utilizarea  unor  modalităţți  pasive  ca  fuga.   –  coping  centrat  pe  problemă.  face  faţță  unei  situaţții  stresante  şi  reuşeşte  să  o  controleze.  cum  ar  fi   căutarea  de  informaţții.   menţționează  mai  multe  tipuri  de  strategii:   –  coping  centrat  pe  emoţție.   –  coping  de  evitare.  resemnarea.

 Numărul  şi  varietatea  acestora  este  extrem  de  mare.  Miclea.  orice  tranzacţție  între  subiect  şi  mediu  în  vederea  reducerii  intensităţții   stresului…adaptarea  în  acest  caz  vizează  nu  numai  <<convieţțuirea  cu  stresul>>.  ci  şi  înlăturarea  lui  printr-­‐o  acţțiune  fermă”.   .  cât  şi  la  nivel  individual.  În  opinia  sa.   Mecanismele  de  coping  comportamental  reduc  stresul  doar  atunci  când  costul  realizarii  lui  nu   depăşeşte  beneficiile  (în  caz  contrar  fiind  ele  însele  cauzatoare  de  distres).   •  Mecanismele  de  coping  pot  intra  in  acţțiune  fie  anticipat.   Există  mai  multe  ipoteze  care  încearcă  să  explice  preferinţța  subiectului  pentru  acest  tip  de   coping.   asimilarea  lui.  fie  în  momentul  inducerii  stresului  sau  după   acţțiunea  stresorului.  abandonarea  în  activităţțile  cotidiene.  căutarea  unui  sprijin  social.  aproape  orice   comportament  într-­‐un  anumit  context  putând  dobândi  funcţție  adaptativă  sau  profilactică  (ex.  încercările  de  anihilare  a  stresorului.  În  accepţțiunea  lui  M.  văzut  drept  “orice  mecanism  de  prevenţție  şi   adaptare  la  stres.  antrenamentul  sistematic).  perseverenţța.  atât  la  nivel  de   specie.  mecanismele  de  coping  pot  fi  grupate  in  trei  mari   categorii:   –  comportamentale:  grupeaza  toate  comportamentele  care  au  funcţția  de  a  preveni  sau  reduce   reacţția  de  stres.  cea  mai  plauzibilă  fiind  cea  evoluţționistă.  acţțiunea   planificată.  copingul  vizează   “toate  modalităţțile  de  gestionare  a  stresului”.  reclamă  un  control  din  ce  in  ce  mai  sporit  asupra  mediului.:   fuga  sau  lupta.Mircea  Miclea   •  Mircea  Miclea  dă  o  definiţție  copingului.  conform  căreia  evoluţția.

 apoi  una  secundară.  tutun.  de  către  subiectul  insusi  (ex.  la  planificarea   rezolvării  problemei.  Organismul  îşi  reduce   stresul  operând  nu  asupra  situaţiei  stresante.:  secreţia  masivă  de  endorfine.  fie  după  ce   această  evaluare  a  avut  loc  (ex.).  care  au  funcţia  de  a  diminua  reacţia  la  stres..  care  are  drept  obiect   situaţia  stresantă  obiec6vă.:  represia  sau  intelectualizarea  traumei).  sau  pot  fi  induse  deliberat.  evaziunea  in  imaginar.  gândire  magică  sau  raţionalizarea   eşecului.   .Mircea  Miclea   (con6nuare)   Ê  cogni6ve:  spre  deosebire  de  copingul  comportamental.  sau  de  către  terapeut  (tehnicile  de   relaxare).  ca  reacţie  de  apărare  (ex.  Copingul  cogni6v  cuprinde  totalitatea  mecanismelor  de  prelucrare   a  informaţiei.  Formele  pe   care  le  pot  imbraca  mecanismele  de  coping  cogni6v  sunt  foarte  variate.  mecanismele  de  coping  cogni6v  vizează  medierea  sa   informaţională.  proliferarea   celulelor  “natural  killer”).  ci  asupra  modului  cum  este  ea   percepută:  este  efectuata  o  evaluare  primară.  Intervenţia  mecanismelor  de  coping  cogni6v  se  face   fie  în  momentul  evaluării  situaţiei-­‐s6mul  (“apărarea  percep6vă”).  cărora  le   urmează  un  şir  de  alte  evaluări  şi  reevaluări.  droguri.  de  către   organism.  copingul  cogni6v  vizează  tocmai   modularea  acestor  procesări.  de  la   corectarea  evaluărilor  iniţiale  sau  reevaluarea  resurselor  proprii.:   consumul  de  medicamente.   Ê   neurobiologice:  reacţia  la  stres  are  o  evidentă  componentă  biologică  –mijloacele   de  op6mizare  a  reacţiilor  biochimice  la  stres  pot  fi  generate  spontan.

 biaxială.  În  general.  M.  respectiv  dupa  vectorul  acţțiunii  sale.   cognitive  sau  neurobiologice  orientate  spre  stresor.   Selectivitatea  se  realizează  în  două  modalităţți  principale:  a)  scotomizarea  informaţției  negative   traumatice.  negat.   –   Într-­‐o  definiţție  succintă.  cognitive  şi  neurobiologice  care   procedează  la  eludarea  stresorului.  Ele  vizează  abordarea  directă  a  situaţțiilor  problematice.  Această  vectorizare  este  data  de  utilizarea   perechii  conceptuale  confruntare/evitare.   traumatizante  şi  căutarea  unei  soluţții  optime  pentru  reducerea  impactului  lor.Confruntare/evitare   •  Clasificarea  modalităţților  de  gestiune  a  stresului  in  funcţție  de  tipul   dominant  de  mecanism  implicat  era  insuficientă.  în  sensul  că  acest  tip  de  informaţție  este  ignorat.  Confruntat  cu  o   “problemă”.  în  general   evitat.  spre  informaţția  stresantă  sau  reacţția   biochimică  generată  de  stres.b)  distorsiunea  informaţției.  confruntarea  constă  în  totalitatea  strategiilor  comportamentale.  reprimat.  individul  adoptă  o  atitudine  rezolutivă.  prin  prelucrarea  selectivă  a  informaţției  negative.       –  Evitarea  cuprinde  toate  strategiile  comportamentale.   Miclea  propune  o  clasificare  mai  comprehensivă.  subiectul  căutând   să-­‐şi  aloce  resursele  cognitive  pentru  procesarea  informaţțiilor  neutre  sau  cu  valenţță  pozitivă.   •  Coroborând  cele  două  tipuri  de  categorizări.  după  natura   mecanismului  de  coping.  reinterpretarea  ei  într-­‐un  cadru  care  îi  diminuează  valenţțele   negative.   .  prin  aceste  mecanisme  se  evită  “semnalele  de  pericol”.  impunându-­‐se  luarea   în  considerare  şi  a  orientării  sau  vectorizării  acestor  mecanisme  in   raport  cu  situaţția  stresantă.

) Blocarea procesării informaţiei cu valenţă negativă sau prelucrarea ei selectivă (ex. analiza logică a problemei) Neurobiologic Preîntâmpinarea reacţiei biologice la stres sau atacul direct al stresorului biologic (ex. glucocorticoizii sintetici –în inflamaţii) . căutarea suportului social. consumul de droguri. raţionalizarea) Neutralizarea efectelor stresorului biologic. hormoni cu funcţie catatonică. distracţiile. orice intervenţie în mediu menită să reducă intensitatea sau severitatea stresorului ) Cognitiv Procesarea prioritară a informaţiei stresante (ex. indecizia etc. devalorizarea intensităţii stresului. în condiţiile evitării inlăturării sale (ex. atenţia la semnalele stresante. regresia. amânarea confruntării.Vectorizaraea funcţionării Confruntare Tip de mecanism Comportamental Comportament de înlăturare a stresorului (acţiunea optimistă. fuga. ruminarea pe tema stresului. ignorarea semnaleleor de avertizare. administrarea de medicamente) Evitare Comportament de evaziune din situatia stresantă (ex.

 raţționalizarea.  izolarea  şi  intelectualizarea.  întâlniri  ulterioare  cu  stimuli  traumatizanţți  vor  activa  automat  mecanismele  de   evitare  cognitivă.  dezvoltă  ulterior  tulburări  emoţționale  sau  o   puternică  stare  de  distres.     –  Ca  urmare.     –  Persoanele  predispuse  să  prelucreze  preponderent  informaţția  traumatică  şi  ale  căror   mecanisme  defensive  nu  funcţționează  eficient.   •  Există  mecanisme  de  apărare     –  negarea  defensivă  (refuzul).   .  proiecţția.     –  Ele  mediază  relaţția  dintre  informaţția  traumatizantă  şi  vulnerabilitatea  (biologică)  a  unor   subiecţți  la  acest  gen  de  informaţție.     –  Evitarea  sistematică  pe  parcursul  ontogenezei  a  prelucrării  informaţțiilor  negative  poate  fi   întărită  pozitiv  prin  confortul  psihic  pe  care  îl  menţține  sau  induce  (cu  titlu  temporar).Mircea  Miclea   •  Nu  se  ştie  dacă    toate  mecanismele  de  apărare  postulate  de   psihanalişti  pot  fi  reconsiderate  ca  mecanisme  cognitive  de  prelucrare   selectivă  a  informaţției  traumatice.  represia.  ce   permit  o  abordare  cognitivă  şi  care  pot  fi  incluse  în  clasa  mecanismelor  cognitive  evitative.

 nu  vom  avea  nici  o  ierarhie  maturaţțională  a  mecanismelor.  mecanismele  cognitive  de  apărare  nu  mai  sunt  “ale  eului”.Ca  atare.   2.   păstrându-­‐se  doar  denumirile  psihanalitice.  c)  expectanţțele  pentru  viitor.  b)  estimarea  resurselor  personale  de  adaptare  la  solicitările   situaţției.  internă  sau  externă.  nu  se  mai  poate  spune  că  unele  mecanisme  sunt  mature   (pentru  că  utilizează  cu  succes  energia  libidinală).  Ele  pot  modula  severitatea.  Miclea.  mecanismele  de  apărare  pot  intra  la  categoria  copingului   cognitiv  evitativ.  semnificaţția.   .  Ele  devin  preponderent  preemoţționale.  Mecanismele  cognitive  de  apărare  au  menirea  de   a  prelucra  selectiv  informaţția  traumatică.   chiar  dacă  pot  opera  şi  după  daclanşarea  reacţției  emoţționale.  Reacţția  afectivă  survine  după  intervenţția  mecanismelor  cognitive  de  apărare.  Prin  intermediul  lor.   Reconsiderarea  cognitivă  a  acestor  mecanisme  schimbă  radical  concepţția  asupra  mecanismelor  de  apărare.  chiar  dacă   reperele  ontogenetice  ale  achiziţției  acestora  sunt  diferite.  mecanismele  cognitive  de  apărare  nu  mai  sunt  postemoţționale.  astfel  încât  să  reducă  efectele  sale   disruptive.Mircea  Miclea   •  •  Conform  taxonomiei  biaxiale  enunţțate  de  către  M.  Nu  avem  nevoie  de  ipoteza  unui  ego  fantomatic.  renunţțând  la  ideea  că  mecanismele   defensive  apar  (numai)  la  interfaţța  dintre  id  şi  ego.  Deci  emoţția  negativă  (“anxietatea  de   semnal”)  nu  mai  devine  cauza  iminentă  a  activării  unui  mecanism  defensiv.  Evaluarea  secundară  are  în  vedere:  a)   atribuirea  responsabilităţții  pentru  situaţția  dată.  Mecanismele   cognitive  de  apărare  pot  modula  si  evaluarea  secundară  a  stresului.   3.  subiectul  evită  să  proceseze.    A  treia  deosebire  principală  dintre  mecanismele  defensive  ca  mecanisme  de  procesare  a  informaţției   traumatice  şi  mecanismele  de  apărare  ale  eului  din  paradigma  psihanalitică  vizează  organizarea  lor   ierarhică.   1.   probabilitatea  sa  de  apariţție  şi  durata  până  la  momentul  confruntării.  sau  minimalizează  informaţția  traumatică.  iar  altele  sunt  primitive  sau  imature  (  pentru  că  o   blochează  vehement  ).  Intensitatea   distresului  resimţțit  subiectiv  de  o  persoana  este  în  funcţție  de  eficacitatea  acestor  mecanisme.   un  homunculus  presat  mereu  de  un  id  energetic  si  libidinal.  cu  schimbarea  completă  a  constructelor  teoretice.  Renunţțând  la  ideea  unui  id  pulsional  si  dezadaptativ.  Mecanismele  cognitive  de   apărare  se  iniţțiază  imediat  după  evaluarea  primară  a  stimulului.  deci  nu  sunt  orientate  doar  spre  interior  aşa   cum  erau  considerate  in  psihanaliză.

 este  o  negare   categorică.  utilizând   aceleaşi  denumiri  ca  şi  în  psihanaliză.     –  Este  vorba  de  mai  mult  decât  de  o  simplă  negare.  acestea  se  activează  imediat  după  evaluarea  primară  a   stimulului  şi  vizează  eludarea  reprezentării  lui  mentale  ca  stimul   traumatic.•  În  continuare  se  vor  defini  principalele  constructe  cognitive  defensive.   copleşitoare  pentru  el.     •  Negarea  defensivă  (refuzul)  cuprinde  toate  procedurile  cognitive  de   contracarare  a  constituirii  unei  reprezentări  interne  informaţționale  a   traumei.  legată  de  o  percepţție  dezagreabilă  a  lumii  exterioare.   .   cu  ajutorul  aparatului  conceptual  al  psihologiei  cognitive.  care  îndeplineşte  rolul  unui  ecran   ce  protejeaza  subiectul  în  momentul  în  care  apare  o  percepţție  traumatică.     –  Este  o  apărare  plină  de  forţță  şi  eficientă.

    •  Conştient  se  caută  eludarea  anamnestică  atât  a  traumei  propriu-­‐zise.  asociindu-­‐se  într-­‐un   fel  sau  altul  cu  trauma.  care.  este  parţțial  sau  integral  blocata.  în  sensul  că  reactualizarea  informaţției  neplăcute.   .  se  consideră  că  reprezentarea   internă  a  traumei  a  avut  loc.•  Represia  vizează  modalităţțile  de  evitare  a  reactualizării  informaţției   traumatice  în  memoria  de  lucru.     •  Mecanismul  inconştient  constă  în  amnezia  totală  sau  parţțială  a  unui  eveniment   asociat  cu  o  emoţție  negativă  foarte  puternică.  cât  şi  a   evenimentelor  (chiar  a  celor  cu  conotaţție  pozitivă).  acesta  mai  purtând  şi  numele  de   “amnezie  post-­‐traumatică”.     –  Represia  se  poate  realiza  conştient  sau  nu.  dar  accesul  ei  in  conştiinţță  este  blocat.     –  Spre  deosebire  de  negarea  defensivă.     –  Se  referă  la  toate  procedurile  care  concură  la  o  reactualizare  selectivă  a   informaţției  din  memorie.   traumatice.  ar  putea  să  o  evoce.

  acesta  putând  fi  o  persoana  sau  o  situaţție  vag   definită.  individul  scapă  de  conştiinţța  culpei  proprii.  “ceilalţți”)  etc.•  Proiecţția  constă  în  atribuirea  responsabilităţții  pentru  situaţția  de   stres  unor  factori  externi  (“destin”.  dar  e  pusă  pe  seama  unui  factor  extern.   de  disconfortul  asumării  propriei  responsabilităţți.  a  pătruns  în   conştiinţță.   .   păstrându-­‐şi  astfel  neafectată  imaginea  despre   propria  persoană.     –  Proiectarea  unor  eşecuri  sau  defecte  proprii  pe   ceilalţți  -­‐în  special  pe  persoane  care  se  bucură  de   prestigiu  îi  permite  subiectului  să  efectueze  o   reevaluare  pozitivă  a  caracteristicilor  negative   proprii.     –  Proiecţția  presupune  că  trauma  sau  caracteristica   negativă  a  fost  asumată  conştient.  stima  de  sine.

  care  înseamnă  căutarea  lanţțului  cauzal  real  ce  a   provocat  o  anumită  situaţție.  astfel  încât   impactul  emoţțional  să  fie  redus.   –  Raţționalizarea  nu  trebuie  confundată  cu  “explicaţția”.  în  mod  direct.   menite  să  scuze  individul  în  ochii  proprii  şi  ai  celorlalţți.•  Raţționalizarea  vizează.  dar  justificate  în   ochii  proprii  prin  construcţții  teoretice  contrafăcute.   .     –  Carenţțele  proprii  sau  responsabilitatea  pentru  impactul   cu  situaţția  stresantă  nu  mai  sunt  atribuite  unor  factori   externi.  ci  sunt  asumate.  reevaluarea  pozitivă  a  situaţției   stresante  şi  a  comportamentului  dezadaptativ  propriu.     –  Deficienţțele  proprii  sunt  recunoscute.     –  Raţționalizarea  include  toate  procedurile  de  justificare  a   comportamentului  dezadaptativ  pe  care  un  individ  l-­‐a   avut  şi  de  reevaluare  a  situaţției  traumatice.

•  Intelectualizarea/izolarea  are  două  accepţțiuni:     –  Una  are  semnificaţția  de  eliminare  a  afectului  legat  de  o   reprezentare  (amintire.  în  timp   ce  reprezentarea  respectivă  rămâne  conştientă.     –  O  a  doua  accepţțiune  se  referă  la  o  separare  artificială   între  două  idei  sau  două  componente.  care  în  realitate   sunt  legate  între  ele.  dar  a  căror  legătură  subiectul  nu  o   poate  accepta  fără  o  anumită  doză  de  anxietate.  în   condiţțiile  disocierii  acesteia  de  consecinţțele  emoţționale.  gând)  conflictuală.   .  idee.     –  Cele  două  desemnează  aşadar  un  ansamblu  de  strategii   cognitive  care  vizează  analiza  informaţției  traumatice.

  .  operaţționalizează  strategia  de   evitare  cognitivă  a  stimulilor  traumatici.  în  funcţție  de  gradul  de  scotomizare  şi   distorsiune  a  situaţției  stresante.  Mircea  Miclea   plasează  cele  cinci  mecanisme  cognitive  defensive  pe  un   continuum.Mircea  Miclea    Toate  aceste  mecanisme  de  prelucrare  a  informaţției   negative.  În  ordine  descrescătoare.  stresante.   gradul  lor  de  evitare  cognitivă  este  urmatorul:    Negarea  >  Represia  >  Proiecţția  >  Raţționalizarea  >   Intelectualizarea  /  Izolarea.

ritualizat • orientare spre trecut • implică automatisme • distorsionează realitatea • produse la interfaţa dintre eu si id • procese inconştiente Mecanisme de coping • orientare spre controlul stresorilor externi sau interni • ca declanşare se pot activa în orice moment al reacţiei la stres • eficienţă situaţională • permit afirmarea afectivă • caracter flexibil • orientate spre prezent si viitor • implică scop şi perspective • permit confruntarea cu realitatea • produse în contact cu realitatea • procese conştiente şi subconştiente .Mecanisme de apărare • orientare spre blocarea pulsiunilor instinctuale interne • ca declanşare sunt post-afective • organizare ierarhică • blochează exprimarea afectivă • caracter rigid.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful