Tulburările de psihomotricitate Tulburările psihomotrice sunt legate de afectivitate dar şi de somatic prin legătura cu calea finală comună, nefiind

dereglări definitive ale sistemului neuropsihologic. Domeniile de explorare a tulburărilor de psihomotricitate se regăsesc în patologia neurologică grupate în aşa numita infirmitate cerebrală motorie. Din punct de vedere relaţional sunt caracteristice dificultăţile de comunicare şi de contact cu alte persoane, alternând între stări de inhibiţie şi manifestări de instabilitate, duse până la agresivitate. Deficitul psihomotric nu se manifestă strict şi localizat. Apar tulburări difuze ale comportamentului motor şi al celui psihic. 4.1. Tulburările de psihomotricitate Conduitele motrice de bază Conduitele motrice de bază sunt în directă incidenţă cu capacitatea de control şi coordonare a sistemului nervos central. În conduitele de bază sunt incluse: deprinderile motrice de bază (mers, alergare, săritură, aruncare), controlul postural (echilibrul, coordonarea mişcărilor), respiraţia, capacitatea de relaxare şi inhibiţie voluntară. Conduitele motrice de bază sunt deficitare la majoritatea celor cu handicap de intelect. Mulţi dintre aceştia prezintă instabilitate, mişcări stereotipe, mişcări lipsite de scop şi precizie, sincinezii, respiraţie defectuoasă, dificultăţi în reglarea forţei musculare. Coordonarea oculo-motorie are reprezentare în efectuarea unui gest abil şi la copilul cu o tulburare psihomotrică ăn acest registru, este evidentă o dezorganizare a succesiunii mişcărilor. În anumite cazuri identificăm nepotriviri între acţiunile clonice şi cele tonice, caracteristice situaţiilor patologice, provenite din patologia cerebelului (la adult) sau a unei întârzie ri de maturizare (la copil), iar tulburarea este asinergia (incapacitatea patologică de a îndeplini simultan diferite mișcări elementare). Problemele de echilibru static şi dinamic sunt evidente prin deficienţe la nivelul sprijinului podal şi la nivelul controlului tonico-postural (tuburările echilibrului static apar în leziuni la nivelul sistemului vestibular, cerebelos şi la nivelul căii sensibilităţii profunde conştiente ). Dacă leziunea este uşoară, individul poate să-şi menţină echilibrul, dar baza de susţinere este mare, dar dacă leziunea este gravă, echilibrul static este imposibil de menţinut. Tulburările echilibrului dinamic apar în cazul unor leziuni ale căii piramidale, la nivelul sistemului piramidal, sistemului vestibular sau al sensibilităţii profunde sau la nivelul sistemului muscular. În acest caz, mersul este greoi, încet, de exemplu, în hemiplegia spastică, mersul este forfecat. (Albu, A., Albu, C., 1999: 152). Cert este că în aceste tulburări, mişcările corpului sunt orientate spre menţine rea echilibrului în deplasarea corpului în spaţiu, cu oscilaţii în jurul poziţiei de echilibru. Echilibrul corect menţinut are un rol important în coordonarea dinamică generală, pentru că energia consumată pentru menţinerea echilibrului va afecta coordonarea segmentelor corpului. Tulburările prezentate au la bază cauze neuromotorii dar pot avea şi cauze psihologice, atunci când copilul nu are încredere în posibilităţile proprii. Neîncrederea se manifestă clinic prin dezechilibrări ce apar în timpul mersului sau în poziţie ortostatică. Coordonarea dinamică generală Apariţia tulburărilor de coordonare dinamică generală sunt determinate de tulburări ale sensibilităţii superficiale şi profunde, conştiente sau inconştiente, tulburări cerebeloase sau vestibulare, tulburări psihologice, în care gesturile sunt discordante. Tulburări de coordonare • Discronometria se manifestă printr-o întârziere a declanşării mişcării şi un retard al opririi ei. • Dismetria se manifestă prin exces de mişcare, însoţită de hipermetrie, adică o mişcare de mare amplitudine (hipometrie, mişcarea scurtă). • Asinergia - lipsa de coordonare a componentelor musculare ale unei mişcări ample cum ar fi mersul, extensia. • Adiadococinezia - este dificultatea de a executa mişcările cu viteză mare. Literatura de specialitate încadrează dispraxia în cadrul tulburărilor de coordonare generală, cu efect în perturbarea preciziei actelor motrice şi învăţarea şcolară. Conduitele neuromotrice Tonusul muscular în relaţie cu motricitatea • Hipertonia musculară este atribuită leziunilor de neuron motor central şi se manifestă prin apariţia unei contracţii musculare reflexe atunci când se încearcă o întindere pasivă bruscă a muşchilor.

• • • •

Hipotonia musculară apare în momentul unei mişcări lente sau executată în viteză de examinator, simţind o scădere a rezistenţei pacientului, muşchiul pierzându -şi tonicitatea, relieful. Distoniile musculare se remarcă prin contracţii musculare lente şi fără ritm (distonii focale când se manifestă la un grup muscular şi distonii segmentare când apar la nivelul unui segment corporal). Paratoniile împiedică relaxarea voluntară a muşchilor (dacă se doreşte mobilizarea pasivă a unui segment, apar blocaje opoziţionale sau contracţii involuntare). Sincineziile sunt vizibile în mişcările involuntare care se combină cu cele voluntare în mişcările părţii active.

Conduitele perceptiv motrice Schema corporală este un element de bază în formarea, concretizarea personalităţii individului, pentru că ea facilitează conştientizarea propriului corp, prin care se deosebeşte de altcineva; reprezentarea pe care o fiecare entitate despre propriul corp în mişcare sau a corpului în repaos. Situarea individului în spaţiu constituie punctul central de la care se acumulează toate cunoştinţele referitoare la mişcare, spaţiu, timp. Personalitatea este rezultatul perceperii corpului în mediu şi în relaţia cu ceilalţi. Tulburările apărute la nivelul schemei corporale duc la dificultăţi în relaţionarea subiectului cu mediul, anxietate, tulburări de orientare spaţială şi temporală cu repercursiuni în lexie (vorbire), grafie, calcul, praxie, confuzia dreapta-stânga. Deficientul mintal poate prezenta disociaţii ale schemei corporale (în stadii ale schizofreniei corpul este perceput descompus în părţi distincte), având nevoie de educaţie psihomotorie specială. Tulburările sunt caracterizate prin întârziere în apariţia structurilor de schemă corporală, prin ritmul lent de formare şi evoluţie a acestora şi sunt cu atât mai accentuate cu cât deficienţa mintală este mai severă. Specialiştii remarcă faptul că, la copii, sunt evidente simptomele (Albu, A., Albu, C.: 1999: 162):  Nerecunoaşterea părţilor corpului. La cererea creionării unei persoane, aceste ia din urmă îi vor lipsi mâini, picioare, desenul va fi sărac în detalii;  Membrele sunt incorect poziţionate la cererea situării lor într-o poziţie oarecare;  Coordonarea mişcărilor este imposibilă pentru că acea acţiune va fi îndelung gândită şi greu executată. Lateralitatea Lateralitatea exprimă inegalitatea funcţională a părţii dreapta sau stânga a corpului, ca o consecinţă a diferenţei de repartiţie a funcţiilor în emisfera respectivă. Pe parcursul creşterii, se stabileşte o dominantă laterală care corespunde unor date neurologice, dar şi sub influenţa unor habitudini sociale. Lateritatea nefixată (slab conturată) şi cea încrucişată sunt frecvente la deficientul mintal, determinând tulburări de organizare spaţială, cu consecinţe în lexie, grafie, calcul, praxie. De aceea, exerciţiile trebuie centrate pe educarea lateralităţii, conduită care prezintă o foarte mare importanţă. Tulburările din acest registru sunt determinate de leziunile cerebelului şi se manifestă prin iluzii kinestezice. Sunt evidente dislateralitatea şi confuzia legată de o educaţie inadecvată. În general, întâlnim contrarierea lateralităţii, în încercarea de a reduce stângăcia sau de lateralizare forţată în cazul unei lateralizări nedefinite. În acest sens, stângăcia este explicată prin dominanţa em isferei dreapta asupra celei stânga, fiind o dispoziţie neurologică normală, egală cu dexteritatea (utilizarea mâinii dreapta). În opinia lui C. Păunescu, ( 1999: 228-229) efectele contrarierii sunt: o Fiziologice: enurezis (incontinenţă urinară), onicofagie (roaderea unghiilor), strabism, cecitate (absență a vederii datorită unor leziuni ale mediilor transparente oculare, ale retinei, ale căilor nervoase sau ale centrilor vederii) ; o Motrice: hiperexcitabilitate la nivelul mâinilor, ticuri, neîndemânare, instabilitate motrică; o Intelectual: lentoare generală, dislexie (tulburare de citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură), disortografie, bâlbâială, scris în oglindă; o Afectiv: timiditate, negarea studiilor, agresivitate etc. Tulburările legate de structura spaţială şi orientarea temporală

adaptată tulburării de psihomotricitate sau cumulului de tulburări ale copilului. -copilul nu înţelege ce este o oră. memoriei motrice. orientare. • Nu recunoaşte obiectele desenate de el. prezentând instabilitate. prin dificultatea cu care un copil se integrează într-un joc colectiv. atingerea repetată a unor părţi ale corpului. evidenţiind mijloacele de acţionare stabilite şi aplicate de kinetoterapeut. având la bază elementele senzorio-motorii. Conduitele motrice de bază sunt deficitare la majoritatea copiilor care au handicap de intelect. Tipuri de exerciţii utilizate în programele de reeducare psihomotrică Recuperarea psihomotorie condiţionează întregul proces de învăţare pentru că acesta nu poate fi eficient decât prin stabilirea unei reprezentări clare a propriului corp . 2006: 92) şi au reprezentare în plan mintal. tulburărilor de lateralitate sau tulburărilor vizuale cu leziuni optice. • Nu poate percepe poziţia braţelor. iar cauza lor este mediul familial nesănătos. afectivităţii. îi va lipsi memoria spaţiului şi timpului. limbajului. Tulburările de afectivitate caracterizează copiii hiperemotivi sau cei cu stări exagerate de furie. . conduitele perceptiv-motrice. Acţiunile care trimit la acest gen de tulburări sunt: scăparea obiectelor din mână. apariţia unei deficienţe legată de perceperea spaţiului. • Nu poate evoca o situaţie tactilă. capacitatea de relaxare şi inhibiţie voluntară. răsucirea gleznelor în mod repetitiv. insensibilitatea la căldură. Exemple: • Copilul nu poate menţine cu ochii închişi o poziţie impusă. respiraţie defectuoasă. adresându-se nu doar vârstei cronologice ci şi celei mintale. mişcări stereotipe. -imposibilitatea de a crea o ierarhie. Deci. organizare şi structurare spaţială şi temporală. executarea mişcării se va putea re aliza doar în faţa oglinzii. folosind cuburi de diferite forme şi mărimi. exerciţii prin care copiii trebuie să identifice. conştientizare prin care copilul dobândeşte capacitatea de a se orienta în timp şi spaţiu şi de a -şi coordona gesturile sale. propunând corectarea lor. concomitent vor fi prezente şi exerciţii pentru dezvoltarea gândirii. Programele de educare sau de reeducare trebuie să conţină mijloace de acţionare ce permit aplicarea gradată. Tulburările de structurare spaţială se datorează proastei integrări în schema corporală. memoriei spaţiale.2.Spaţiul şi timpul sunt structuri ale materiei în mişcare (Ochiană. de nivelul dezvoltării fizice şi psihice. lateralitate. Caracterul tulburărilor de sensibilitate trimite la natura motorie sau neurologică şi permite diferenţierea modului în care sensibilitatea profundă şi cea superficială sunt implicate în aceeaşi situaţie. mişcări lipsite de scop şi precizie. Tulburările de sensibilitate Existenţa acestor tulburări este evidentă prin incapacitatea copilului de a efectua o mişcare demonstrată de un educator. G. exerciţii de construire. fiind cu ochii închişi. prin schema corporală.. incluzând şi capacitatea de reglare şi autoreglare a mişcărilor prin lim baj. 3. 4. a. conduitele motrice de bază. dar. 4. dificultăţi în reglarea forţei musculare. Manifestările sunt remarcate prin gesturi necontrolate. crescând progresiv dificultatea construcţiei. culoare. sincinezii. În acest context. Orientarea temporală Noţiunea de timp se dezvoltă cu ajutorul schemei corporale şi la acest capitol au fost identificate 4 simptoame: -imposibilitatea perceperii ordinii şi succesiunii unui eveniment. Exerciţii pentru educarea coordonării oculo-motorii 1. este sesizabilă. Complexitatea psihomotricităţii se poate exprima schematic. are greutăţi în stabilirea unei progresii fiind incapabil să se orienteze. realizându-se cu ajutorul percepţiilor. • Execută greu anumite mişcări sau nu le duce la bun sfârşit. mărime. 2. pe cele care sunt asemănătoare ca formă. nu-şi găseşte lucrurile. o educaţie autoritară etc. dintr-o multitudine de obiecte. Programele de reeducare au ca obiective atenuarea deficienţelor fizice. are dificultăţi de înţelegere spaţială şi nu înţelege reversibilitatea şi transpoziţia. exerciţii care au ca obiectiv apucarea şi manevrarea obiectelor în spaţiu. transpiraţie în exces. -copilul nu are ritm stabil de lucru. iar dacă se orientează bine. exerciţii care cer copiilor să urmărească traiectoria unei mingi în mişcare.

în acelaşi timp cu educatorul. În tulburările acestei componente psihomotrice (deşi tulburările se asociază) se fac exerciţii pentru membrele inferioare şi superioare cât şi pentru dominanta oculară: 1. 3. necunoscute. mers / alergare şi conducerea mingii cu piciorul. căţărare etc. exrciţii efectuate din mers cu mişcări de coordonare braţe -picioare: mers depărtat cu ducerea braţelor sus. 5. mers pe vârfuri cu ducerea unui picior la braţul opus. d. . 2. 6. exerciţii executate în faţa oglinzii şi apoi fără oglindă. exerciţii de decupare şi formare a formelor geometrice. efectuarea unor mişcări cu braţele. ca apoi să crească dificultatea exerciţiilor şi deplasarea în plan înclinat. f. copilul va imita). denumirea părţilor corpului atinse de educator (exerciţiile se vor efectua iniţial cu ochii deschişi apoi cu ochii închişi). 4. alergare. jocul sculptorilor (un copil este sculptorul şi altul este modelul: sculptorul comandă ce poziţie trebuie să adopte modelul). a spaţiilor goale. îmbrăcarea ei. mers cu ţinerea unui obiect (plăcuţă. în imagini cu persoane. târâre. 7. exerciţii de asociere a unor obiecte de vestimentaţie cu părţile corpului la care se potrivesc (mănuşi – mână. Aşezat pe scaun. 3. alergare cu efectuarea conducerii mingii printre jaloane etc). pe rând sau cu două mingi de mărime mijlocie).). săritură. dezasamblare a unei păpuşi. până se va ajunge în sprijin pe omoplaţi. efectuarea aceluiaşi traseu şi cu celălalt picior. 5. Stând pe vârfuri. e. simultan cu denumirea părţilor corpului. exerciţii de reproducere a diferitelor poziţii (intuitiv şi apoi la comandă). 7. apoi. prin mers pe vârfuri (sau pe călcâie). de vârstă. exerciţii de echilibru: ţinerea unui obiect (săculeţ. cub) în echilibru pe un picior ridicat (piciorul dominant). 8. Exerciţii pentru educarea coordonării dinamice generale 1. 7. picioarele apropiate şi flectate cu sprijin pe perete. exerciţii pe perechi pentru sincronizarea mişcărilor: „joc în oglindă” (imitarea mişcărilor educatorului: educatorul lucrează. aruncare. escaladare. exerciţii de manevrare a obiectelor în deplasare (alergare cu dribling efectuat cu mâna. deplasarea uşoară a picioarelor pe perete. 3. 6. ridicarea în stând cu ajutorul terapeutului.5. 2. Exrciţii pentru dezvoltarea / educarea calităţilor motrice de bază şi a celor utilitaraplicative: mers. Din sprijin pe genunchi. exerciţii de identificare şi completare. ambele picioare). aruncarea şi prinderea mingii din alergare (se poate efectua cu ambele mâini. apoi se va efectua acelaşi lucru cu celălalt picior. b. Exerciţii pentru educarea lateralităţii. Prin acest program. exerciţii de identificare a părţilor corpului în imagini (folosind personaje cunoscute. Deplasare în plan înclinat. va fi ales de copil). exerciţii efectuate cu obiecte: mers / alergare şi conducerea mingii printre jaloane. Deplasare prin uşoare sărituri pe o bancă de gimnastică. fular– gât etc. Exerciţii pentru educarea echilibrului static şi dinamic 1. 2. La copiii cu tulburări psihomotrice accentuate se va educa mai întâi mersul. urmând un traseu prestabilit. exerciţii de asam blare. Exerciţii pentru educarea schemei corporale 1. pentru membrele inferioare: sărituri într-un picior (membrul inferior utilizat. 4. Exerciţii pentru dezvoltarea tonusului 1. cu cele care lipsesc. ducerea unui picior în lateral. 6. Stând în poziţie de echilibru cu sprijin pe un singur picior (se vor folosi alternativ. c. exerciţii de modelare cu ajutorul plastilinei: se cere modelarea şi denumirea părţilor corpului. se urmăreşte învăţarea părţilor corpului prin atingerea şi denumirea lor. concomitent cu ridicarea braţelor în prelungirea trunchiului. gen diferite). Deplasare pe o linie trasată pe sol. Din decubit dorsal.

urmând efectuarea aceleiaşi acţiuni cu cealaltă mână. 2. stabilind gradul de lateralitate. fără să-i cadă. apoi se va schimba aruncarea la ţin tă cu utilizarea celuilalt ochi şi a celeilalte mâini (ochiul care nu va lucra va fi închis. pentru membrele superioare: reproducerea unui ritm simplu prin lovituri cu o mână la alegere. „Arată-mi imagini cu jucării albastre sau roz. executâ nd dribling cu o minge. la fel. prin intuirea directă a realităţii cu asociaţia obiect . utilizând o mână. de mărime. de a se fixa execuţia pe partea mâinii dominante. g. identificarea acţională şi imagistică a culorilor şi formelor. apoi se va efectua acelaşi lucru cu cealaltă mână. Obiectivele pentru dezvoltarea capacităţii de structurare temporală au în vedere dezvoltarea capacităţii de ordonare temporală. parcurgerea unui traseu. (…) cercuri. la nivelul mâinii. în cazul lateralităţii rău afirmate sau încrucişate. memoria: „Cum este acesta?” (ce culoare are. la alegere. parcurgerea unui traseu. . copilul va învăţa să utilizeze obiecte. şi apoi repetarea acţiunii cu cealaltă mână. se utilizează schema celor 3 timpi (Seguin): 1. ţinând într-o mână (aleasă de copil) întinsă înainte o lingură în care se află o minge de ping-pong. apoi parcurgerea aceluiaşi traseu cu utilizarea celuilalt picior. exerciţiu de privit prin lunetă (utilizând un ochi apoi celălalt). reguli de respectat. 2. etc.). cantitate. exerciţii de ţintă cu pistolul. dezvoltarea memoriei spaţiale şi motrice. 3. folosind grămezi de jetoane sau imagistic.formă (floare verde. prin contrast – sus / jos. pe un picior. pătrate” acţional. Cunoaşterea noţiunilor spaţiale se realizează uşor şi motivant prin jocuri care îl ajută pe copil să înţeleagă noţiunea de teren. aruncarea unei mingi deasupra unui braţ întins şi prinderea ei. cu închiderea unui ochi. pentru dominanta oculară: jocuri la ţintă: acţiune de ochire a unui cerc desenat pe perete. ce formă).culoare. echipă. recunoaşterea: „Dă-mi obiecte roşii sau cercuri. urmând un traseu. apoi cu cealaltă. adânc / suprafaţă. triunghiuri etc. dezvoltarea capacităţii de apreciere temporală şi a capacităţii de percepere şi reproducere a unei structuri ritmice. Pentru identificarea culorilor şi formelor. asociaţia: „Acesta este verde sau cerc”. În acelaşi timp. nasture rotund. cunoaşterea noţiunilor de situaţii. utilizînd ochi-mână de aceeaşi parte. gutuie galbenă etc. timp de joc. poziţie. prezentându-le câte un cartonaş colorat sau arătându-le o imagine. va fi inactivă). descriind un arc de cerc. efectuarea cercurilor cu o panglică din gimnastica ritmică cu o mână. 3.săculeţ) în echilibru. Exerciţii pentru structurarea spaţială Exerciţiile pentru educarea orientării în spaţiu şi timp vor avea ca obiective cunoaşterea spaţiului imediat. apoi folosirea celeilalte mâini. Exerciţiile prezentate vor influenţa dezvoltarea abilităţilor pentru partea dominantă cât şi pentru cea nedominantă. obiect . cu scopul.

psihomotrice 4 Teme de reflecţie: Care este cauza apariţiei tulburărilor psihomotrice? Întâlnim tulburări care au o simptomatologie unică? Care sunt tulburările de sensibilitate? Compuneţi un set de 10 exerciţii pentru educarea ambilateralităţii podale. Schema corporală:     Lexie Grafie Calcul Agresivitat e Tonusul muscular:  Hipertonia  Hipotonia  Distoniile  Paratoniile  Sincineziile . 5. transpoziţia. Harta cursului nr. ordinea. nr. Lateralitatea: succesiunea timpului Nefixată şi spaţiul Încrucişată Contrariată Coordonarea oculo-motorie:  asinergia Echilibrul static şi dinamic:  dezechilibre Coordonarea dinamică generală:      Discronometri a Dismetria Asinergia Adiacocinezia Dispraxia Tulburările Fig.Harta cursului Orientarea spaţiotemporală: Copilul nu înţelege reversibilitatea.

totodată. director. Spiritul gregar. Pe măsură ce copilul se îndreaptă spre un mediu social mai larg. indiferent de nivelul spre care tin d. Elaborarea fişei de evaluare şi reevaluare psihomotrică 5. desenul. grupul pentru adolescent. reprezintă „o forţă de seducţie majoră” sau „o integrare într-o structură organizată”( Neculau. Ed. este greu de stabilit când un grup cu tendinţe nocive devine agresiv.1. Acţiunile educatorului (în domeniul kinetoterapiei) vor fi îndreptate spre dezvoltarea / educarea / reeducarea capacităţilor motrice de bază şi a celor psihomotrice. care pot fi administraţi de o prezenţă disponibilă din punct de vedere afectiv.Educare şi reeducare: delimitări conceptuale 5. reamintim că funcţiile motorii şi psihomotorii nu au doar sens neurologic şi neurofizioplogic. fiind la fel de greu de stabilit o limită între acţiunea familiei sau a culturii asupra individului în procesul de formare. 1998: 144). la o situaţie relaţională adevărată şi proprie în care lucrează ca un Eu autonom substituibil. ei caută liderul informal în cel care le împărtăşeşte aspiraţiile. N. Lumina Lex. în care lucrează ca auxiliar. Educare şi reeducare: delimitări conceptuale 5.. Familia este cel mai important mediu de educare al individului şi de transmitere a culturii. terapeutul. Educaţia psihomotorie se identifică prin mijloace pedagogice proprii (mişcarea.) pentru a se include între metodele de pedagogie activă.1. încă de la începutul existenţei lor. muzica. autonomia şi realizarea de sine..1. pentru că „grupul satisface unele dorinţe pe care logica socială nu le permite (înfruntarea conformismului. oricât de bine stăpânite. Familia este un produs cultural şi a fost creată prin cultură. Un corp bine exercitat.2. nu pot cere rezultate fără ştiinţa care cunoaşte omul. cu care lucrează. stimulii auditivi. de şcoli şi de alte instituţii importante sau persoane. pliate pe nevoile şi vârsta copilului în trei situaţii relaţionale: cu sine.2. din faza de început a organizării sociale. aprecierii sociale)” (Neculau. de cei care nu acceptă liderul formal.V. funcţia de control este preluată de persoanele cu acelaşi statut şi rol social.1. 1 Ceauşescu. interacţionând. prin puterea economică sau în calitate de instituţie educaţională”. . A. Funcţiile evaluării în procesul de educare şi reeducare psihomotrică 5. sunt funcţii tipice ale Eu-lui cu un fundament ontogenetic. Educarea şi reeducarea psihomotorie Obiectivele cursului: 5. Un rol important în evoluţia şi comportamentul unei persoane îl are şi grupul din care face parte. se antrenează sau clasa în care învaţă. A.1. jocul. În ceea ce priveşte reeducarea psihomotorie. este căutat de indivizii aflaţi la o anumită vârstă (adolescenţa) sau cu frustrări. În cadrul familiei învăţăm să ne comportăm şi.” Educaţia psihomotorie începe la vârsta preşcolară sau la vârsta şcolară. prin intermediul psihoterapiei. Ca şi în cazul interacţiunii dintre persoană şi mediu este dificil să se indice care este rezultatul acţiunii unui singur individ şi ce este rezultatul mediului. axându-se pe educaţia despre sine prin propriul corp. capabil să favorizeze dezvoltarea armonioasă a diferitelor aspecte ale personalităţii. libertin. N. oamenii dau naştere obiceiurilor (customer) şi comportamentelor specifice unei anumite culturi. cu lumea obiectelor şi cu lumea adulţilor. ce înseamnă acel comportament. 1989: 12). Sarcina educaţiei este de a da “omului deplină libertate de dezvoltare” (Radu. profesorul de educaţie fizică şi sport are obligativitatea profesională de a şti să treacă de la o situaţie didactică. cutanaţi. cuprinse în afara celor necesare supravieţuirii. Educatorul. tehnicile pedagogice. antrenor. etc. pentru că un comportament ostil de grup este destul de imprevizibil. „O bună educaţie fizică pune de acord spiritul şi trupul şi contribuie astfel la realizarea unor personalităţi libere. Istoria pedagogei sportului. De exemplu. Bucureşti. eforturile economice şi organizatorice. pentru a demonstra importanţa nevoilor subiectului cuprins în procesul de educare sau reeducare. Skinner acordă o mare importanţă mediului social în care. kinestezici.. În acelaşi timp. Scopurile sociale. reprezentat de profesor. Nicolae. Principalul catalizator în cadrul mediului social este familia care îl poate controla pe „copil printr-o diversitate de tehnici religioase sau de dominare. bine dezvoltat şi bine disciplinat este mult mai mult la dispoziţia spiritului decât un corp fără disciplină 1 şi diform. Strategia elaborării proiectului educativ sau reeducativ Educaţia reprezintă un proces socio-uman prezent în viaţa societăţilor. fiind permanent implicat în schimbările sociale. pentru a se adapta nevoilor copilului. ai văzului. după etape şi obiective educative. expresia corporală. 1998: 144). de stabilitate posturală şi de ritm. şi cel care educă…profesorul. psihodrama.-(2002).

educarea preciziei prin coordonare dinamică). Educaţia diferenţiată a. Pe de altă parte.Comunicarea paşilor stabiliţi în procesul de reeducare şi a rezultatelor atinse. deseori la o viteză mică. b. Ideea de recuperare psihomotrică aparţine medicilor sportivi. învăţarea lecturii).Organizarea spaţiului de lucru în privinţa activităţii reeducative. a conduitelor motrice de bază. neuropsihiatrilor.care se găseşte pacientul. Se spune că o problemă de sănătate se rezolvă uşor în momentul în ca re-i recunoaştem existenţa. va trebui să facă distincţie între copilul care are o creştere şi dezvoltare apropiată standardelor fixate de specialişti. Relaţia dintre pacient şi kinetoterapeut se bazează pe încredere. succesiunea temporală) 2. 5. conceptul de reeducare psihomotrică. formarea semnificaţiilor şi a reprezentărilor grafice).. însă. Albu şi colab. de durată. Organizarea spaţiului (asocierea exerciţiilor efectuate în spaţiu vertical cu cele executate în spaţiu orizontal. Atât educarea cât şi reeducarea psihomotrică se realizează într-un context afectiv şi relaţional profesionist. de cel suspect de anomalii neurologice sau o întârziere psihomotrică. cu ceilalţi şi cu mediul.Etapele acţiunii educative sunt: 1. se pot folosi tehnici corporale pentru a reeduca psihismul. deprinderilor şi calităţilor motrice. având la bază legile dezvoltării condiţiei fizice. respect şi colaborare. Organizarea timpului (noţiunea de rapiditate. . c. în dezvoltarea verbală. independenţa degetelor. Organizarea şi structurarea spaţio-temporală. Organizarea relaţiilor logice (organizarea relaţiilor cu lumea externă.Înregistrarea progresului pacientului. situaţiile afective de început vor fi estompate eşalonat şi vor permite o dinamică a motivaţiilor favorabilă realizării învăţării esenţiale şi adaptării necesare existenţei. Organizarea dinamică a persoanei (educaţia în spaţiu. c. organizarea spaţiului în relaţiile cu alţi copii). kintoterapeutul. Cei menţionaţi erau convinşi că. Reeducarea psihomotrică este o terapie neurofiziologică şi psihofiziologică cu ajutorul căreia se acţionează asupra corpului şi funcţiilor mentale şi comportamentale perturbate. L. Aici. Mai mult.Adaptarea sistemului de mijloace de acţionare specificului tulburării şi etapei evolutive în . coordonare. dialogul iniţial fiind nonverbal. trimite la ameliorarea tulburărilor mentale şi adaptarea subiectului la condiţiile variabile ale mediului ambiant. Funcţiile evaluării în procesul de educare şi reeducare psihomotrică Ideile cercetătorilor domeniului trimit la etapele urmărite de kinetoterapeuţi în acţiunea de reeducare. de Ajuriaguerra. Grafomotricitatea (independenţa braţului şi a mâinii în funcţie de grafism. b. Heuyer. performanţele copilului normal. fiind importante comunicarea sinceră. viteză la scris. pentru educarea / devoltarea priceperilor. Michaux. Tulburările psihomotrice se vor exprima mai simplu. de ritm. s chimbul de informaţii fiind esenţial într-o etapă superioară de reeducare. În acest sens. Copilul care va avea un diagnostic recunoscut patologic va participa la programe de reeducare care-i vor reorganiza motricitatea. pliată pe refacerea (reconstituirea) etapelor parcurse de un copil în creşterea şi dezvoltare sa. .1. terapeutul. oferindu-i-se posibilitatea de a dobândi.1. axată pe acţionare asupra corpului dar şi a minţii pacientului. . . privind evaluarea cu ajutorul funcţiilor (după C. în ordinea lor cronologică. comunicarea verbală este esenţială în etapa în care ambii indivizi implicaţi în procesul de reeducar e (kinetoterapeut-pacient) vor câştiga încrederea unuia celuilalt şi credinţa că se vor implica total în acţiunile programate. în procesul de însănătoşire intervin o multitudine de factori ce pot grăbi sau încetini evoluţia favorabilă a tulburării psihomotrice.Aplicarea personalizată a exerciţiilor. fără a cere copilului să verbalizeze problemele pe care le întâmpină în relaţia sa cu sine. asocierea spaţiu-timp. Reeducarea psihomotrică este o activitate metodică. evaluarea (ansamblul de acţiuni care sunt în interdependenţă cu scopul urmărit şi cu mijloacele utilizate p entru a îndeplini obiectivele procesului de educare şi reeducare psihomotrică).Raţionalizarea timpului afectat procesului de reeducare. psihopedegogilor reprezentaţi de J. .Asigurarea unui mediu familiar. Etapele acţiunii reeducative sunt: . coordonarea senzorio-motorie şi ideomotorie. . Educaţia generală a. 2006: 62-65): . Lublineau. treptat. gestuală şi atitudinea motrică. noţiunea de succesiune a timpului. J.

6. Funcţia de decizie: se referă la studiul capacităţii de adaptare a copilului la sistemul de mijloace şi metode folosite de terapeut pe parcursul procesului de reeducare psihomotrică.2. conştientizeze propriul corp în relaţia spaţiul reeducarea psihomotrică prevede perioadă a dezvoltării într-un anumit interval de timp particularităţile fiecăruia centrarea pe educaţia diferenţiată a individului care. informaţii ce evidenţiază elementele pe care le poate prelua familia pentru a ajuta progresul copilului în procesul de reeducare. Funcţia de diagnosticare evident prin prezentarea copilului la kinetoterapeut cu diagnosticul stabilit de medic (cu ajutorul familiei dar şi al psihologului) şi terapeutul supune subiectul unei baterii de teste pentru a stabili nivelul tulburărilor de psihomotricitate.1. psihologice. componentele motrice sau psihomotrice afectate. Elaborarea fişei de evaluare şi reevaluare psihomotrică Oricărui proces de educare sau reeducare îi corespunde o evaluare iniţială a bagajului motric acumulat. 4. 5. din diverse cauze (neurologice. Funcţia pedagogică cu ajutorul căreia pacientul (copilul) va conştientiza progresul pe care l-a realizat.1. sintezele. terapeutul. are un ritm de creştere şi dezvoltare încet sau a regresat. Funcţia de informare: terapeutul va compune sistemul de mijloace şi va informa familia asupra procesului de reeducare.  constatarea curentă: în fiecare etapă de lucru terapeutul notează toate aspectele majore legate de evoluţia copilului. Funcţii ale limbajului privite prin prisma asimilării limbajului copilului: forme izolate de comunicare. hotărârea de a încheia procesul de reeducare se bazează pe decizia echipei implicată în această activitate. psihomotrice). privit prin prisma îmbunătăţirii capacităţii psihomotrice a copilului cu tulburare. nr. 3. 2. Model de fişă pentru evaluarea bagajului psihomotric Numele şi prenumele: Tulburarea psihomotrică: Data evaluării: ASPECTUL VIZAT Schema corporală: Denumirea principalelor segmente corporale Localizarea segmentelor corporale Punctaj iniţial Punctaj final . apariţia formelor gramaticale ale limbajului. Funcţia de prognosticare în care kinetoterapeutul. Evaluarea Fig. va anticipa evoluţia copilului (rezultat optimist). 5. pe baza cunoştinţelor sale. sau care este rezultatul. raportul dintre vârsta cronologică şi cea biologică. Funcţia de constatare se referă la:  constatarea preliminară: terapeutul are o discuţie cu pacientul său. în care copilul învaţă să -şi acumulărilor dintr-o anumită de copil mijloacelecu în funcţie de în care fiinţează.  constatările etapizate: sunt stadii rezultate din analiza probelor de control stabilite la intervale bine determinate şi care au ca reper parametrii atinşi de pacient. Evaluarea în procesul de educare şi reeducare psihomotrică Pune în evidenţă În principal. educarea psihomotrică este o parte a educaţiei de bază în învăţământul formal. va fi condus de către educator spre activitatea comparativă: i se va transmite stadiul cunoaşterii iniţiale şi ce a realizat prin programul de recuperare. după care se elaborează proiectul de educare sau reeducare psihomotrică. 1. Evidenţiază progresele Verifică nivelul modul în care au fost folosite stagnările şi regresele înregistrate influenţând procesul evolutiv în perioada preşcolară şi şcolară. 6.

bazându-se pe indicatori cantitativi şi calitativi. folosirea pronumelui personal Diferenţierea eu / tu Identificarea obiectelor personale (a mea. metodelor şi formelor de organizare adecvate scopurilor . perioada fundamentală cu strategiile de acţionare care să asigure condiţii pentru însuşirea de noi capacităţi (conduite) psihomotrice. „planificarea este activitatea de elaborare a obiectivelor de instruire. evaluarea potenţialului psihomotric. Strategia elaborării proiectului educativ sau reeducativ Planificarea perioadei de reeducare psihomotrică se face urmărind paşi metodici care să introducă treptat copilul în mijloacele programului terapeutic. (2002: 475). îndoirea picioarelor.în funcţie de caz) şi care punctează progresul sau stagnarea în plan psihomotor. de a se târâ. răsucire. al meu) Poziţii şi mişcări de bază: Poziţii şi mişcări ale capului (drept. rotare) Poziţii şi mişcări ale mâinilor (întinse. cu reprezentare clară în format descriptiv.. În opinia lui A. pendulare. rupere. precum şi a mijloacelor.manuală Coordonare ochi . pacient). în continuarea trunchiului întinse. săptămână. ducerea braţelor jos. an) 5. presare.mână . ea este o strategie de fixare a obiectivelor generale şi specifice. program care va fi organizat astfel: perioada introductivă. stabilirea paşilor metodici şi a mijloacelor de acţionare. modelare) A aparatului fonoarticulator Coordonare oculo . perioada finală care încheie procesul de reeducare (educare. transportul obiectelor Motricitate manuală grosieră Motricitate fină: A mâinilor (apucare. îndoite. rotare) Poziţii şi mişcări ale picioarelor (ducerea lor înainte. de a sta în culcat şi a menţine această poziţie) Alergarea Aruncarea Săritura Căţăratul. ducerea lor înainte sau înapoi.picior Orientare spaţială: Poziţii în spaţiu Direcţii şi trasee în spaţiu Orientare temporală: Zi / noapte Ieri / azi / mâine Început / sfârşit Succesiunea evenimentelor (anotimpuri.manuală Coordonare bi . târâtul.2. stând/mers pe vârfuri / pe călcâie) Echilibrul static şi dinamic Conduite motrice de bază: Controlul primar al poziţiei capului şi corpului Mersul (capacitatea de a sta pe scaun. răsucire. În acest sens. lună. Dragnea. caracterizată de întâlnirea celor doi subiecţi implicaţi în procesul ameliorativ (terapeut. rotarea braţelor) Poziţii şi mişcări ale trunchiului (aplecare.Identificarea segmentelor corpului Recunoaşterea în oglindă (Re)cunoaşterea numelui propriu. în lateral. Planificarea înseamnă prevederea ştiinţifică a creşterii indicilor de pregătire a pacienţilor în concordanţă cu obiectivele de educare sau re educare stabilite în perioada introductivă. înapoi. înclinat.

stimularea şi mobilizarea acestora. evidenţiind strategia viitoare. cel care oglindeşte profesionalismul terapeutului prin stabilirea obiectivelor. copiilor incluşi în program. Partea de încheiere sau revenirea organismului după efort:  exerciţii executate din mers.  exerciţii specifice dezvoltării / educării calităţilor motrice cu şi fără obiecte. mişcări de braţe din alergare. de colaborarea dintre ei (verbal izarea este importantă în etapa fundamentală a programului). 2.propuse”. a paşilor metodici. în funcţie de condiţiile impuse de obiectivul principal stabilit. Prima parte a lecţiei este deosebit de importantă pentru că se realizează încălzirea organismului. Deşi planificarea. deprinderilor. a mijloacelor de acţionare.  exerciţii de respiraţie. proiectarea activităţii. va fi influenţat de relaţia dezvoltată între el şi terapeut. documentele planificării permit stabilirea mijloacelor şi metodelor de acţionare etapizată. Partea fundamentală:  exerciţii care urmăresc acumularea. 3.  jocuri de mişcare. morale și fizice a copiilor) Planificarea activităţilor educative sau reeducative Reeducare (acţiunea de a începe un nou proces de educaţie în cazul pierderii unei abilităţi) . organizarea şi orientarea colaborării între factorii ce vizează educarea sau reeducarea.  jocuri dinamice cu temă. de adaptarea comportamentului copilului la cerinţele impuse de activităţile curriculare.  jocuri de mişcare deconectante. de creşterea treptată a cerinţelor. conduitelor psihomotrice. exerciţiile folosite mai puţin statice şi mai puţin complexe. Instrumentul esenţial în procesul de educare şi reeducare psihomotrică este planul de lecţie. Pe baza acestui instrument se pot face predicţii. În fiecare lecţie. Harta cursului Educare (influențarea în mod intenționat. perfecţionarea priceperilor. modelabil în ansamblu şi pe perioada în care se lucrează cu un copil care are o tulburare psihomotrică (sau asocieri ale tulburărilor) . Întâlnim în cele trei părţi. următoarele categorii de exerciţii: 1. lecţiei. este un instrument perfectibil. se vor executa la începutul părţii fundamentale: după parcurgerea suitei de exerciţii în întregime. exerciţiile trebuie să alterneze pentru a motiva implicarea activă şi a se evita monotonia repetării unui singur mijloc de acţionare. concentrarea atenţiei şi motivarea pentru partea fundamentală a lecţiei. ele vor fi repetate parţial. ea nu este un instrument fix. de baza materială. sau obiectivelor. ajustarea permanentă în funcţie de randamentul înregistrat al pacienţilor. sistematic și organizat a dezvoltării intelectuale. creativitatea şi experienţa sa în domeniul în care activează. Mijloacele de acţionare specifice realizării obiectivului din lecţie.  exerciţii pentru segmentele corpului. Efortul va fi antrenant. adaptate problemelor subiectului. fiind un model al evoluţiei indivizilor. Partea pregătitoare: introducerea treptată a organismului în efort:  exerciţii organizatorice  exerciţii de mobilizare a capacităţii funcţionale a organismului.  alergare uşoară cu schimbări de ritm. este o acţiune de stabilire a activităţii viitoare . cu accent pe relaxare.  stretching. Mai mult. adaptându-se specificului evoluţiei copilului. deci mai puţin analitice. Răspunsul psihomotric al copilului. la care s -a făcut raportarea când s-a întocmit. la programul de educare sau reeducare. dozarea lor. stabilirea priorităţilor. obţinerea excitabilităţii optime a sistemului nervos central.

Fig. Harta cursului nr. Care sunt etapele planificării unei activităţi de educare sau reeducare? Construiţi un plan de lecţie pentru un copil cu tulburare de later alitate. 5 Teme de reflecţie: Delimitaţi conceptual acţiunea de a educa de cea de a reeduca. nr. 7. .

9. 7. exerciţii asimetrice. introducerea sarcinilor suplimentare. diferite condiţii de timp. iar în cel cognitiv despre posibilităţile de învăţare a actului motric. Capacităţile psihomotorii şi testarea lor Testul reprezintă un instrument cu ajutorul căruia se poate fixa diagnosticul motric sau diagnosticul psihic al pacientului. 5. fie simplu. poate determina în proporţii de valoare diferită dezvoltarea capacităţilor coordinative. modificarea greutăţii materialelor folosite. ocolirea unui fanion cu descrierea unui traseu de 360° în jurul fanionului.VI. Testul de coordonare generală Denisiuk are următoarea desfăşurare: plecare de la linia de start. creşterea numărului de mingi. capacitatea de orientare spaţială şi temporală. testul este o probă. 1. alergare 5m. În decursul timpului s -au efectuat şi o serie de procedee metodice pentru dezvoltarea capacităţilor coordinative: a) Exersarea (repetarea) actelor sau acţiunilor motrice în condiţ ii variabile pentru a surprinde viitoarea situaţie posibilă. Capacităţile coordinative sunt de neconceput fără celelate calităţi motrice: forţa.1. capacitatea de diferenţiere a mişcărilor. alergare . execuţii în oglindă. capacitatea de combinare a mişcărilor. De fapt. echilibrul static şi dinamic. ştafetelor şi concursurilor. 4. capacitatea de analiză statico-dinamică. creşterea numărului de subiecţi pe aceeaşi suprafaţă. rezistenţa (calităţi coordinative) şi implicarea lor complexă în realizarea mişcării. capacitatea de adaptare şi readaptare motrică. Specialiştii afirmă că această calitate. diferite condiţii de spaţiu. capacitatea de analiză kinestezică. coordonarea. ocolirea celui de-al doilea fanion 180°. c) Exersarea (repetarea) actelor şi acţiunilor motrice în condiţii relativ constante. existenţa în sistemul integrator a următoarelor capacităţi: capacitatea de învăţare motrică. ambidextria. Astfel. acestea nu sunt eficiente în evoluţia psihomotrică a copilului decât în cooperare cu capacităţile condiţionale. Capacităţile psihomotorii şi testarea lor Coordonarea are nu numai o formă motorie ci şi una cognitivă. 6. dar mai ales complex. viteza. introducerea actelor motrice într-un lanţ de acte motrice. capacitatea de coordonare generală şi de coordonare între segmentele corpului. căci ele permit achiziţionarea de abilităţi motrice necesare proceselor de educare şi de formare corporală. capacităţile coordinative sunt dependente de nivelul de dezvoltare al capacităţilor condiţionale. 3. de a învăţa cât mai repede înlănţuirea mişcărilor complexe. a particularităţilor de manifestare sau a gradului dezvoltării lui. îndepărtarea centrului de greutate faţă de sol. precizia. b) Exersarea (repetarea) actelor sau acţiunilor motrice în condiţiile sprijinirii complexităţii acestora prin creşterea dificultăţii realizate prin modificarea condiţiilor normale de lucru. Efe ctuarea oricărui exerciţiu. acustică. Pentru dezvoltarea capacităţilor coordinative se recomandă folosirea parcursurilor utilitaraplicative. compus pentru identificarea prezenţei sau absenţei unui aspect. trimite la capacitatea de a stăpâni prima mişcare complicată. ritmul. Aceste condiţii se pot manifesta astfel: 1. exerciţii în care s-a modificat ritmul sau tempoul. mişcarea părţilor corpului.1. Deci. Pe de altă parte. Metoda testelor a apărut după organizarea domeniului psihologiei experimentale având ca obiectiv principal determinarea diferenţelor individuale. exerciţii cu segmente „neîndemânatice”. calitatea de a răspunde la situaţii schimbătoare. alergare înainte cu faţa la direcţia de alergare. Capacitatea de coordonare poate fi definită ca o calitate psihomotrică care are la bază corelaţia între sistemul nervos central şi musculatura scheletică în timpul efectuării unei mişcări. capacitatea de reacţie. vizuală. Prin condiţii variabile se înţeleg diferite condiţii de mediu. 6. exersarea în condiţii de regulament modificate (micşorarea suprafeţei pe care se lucrează. alergare înainte. lateralitatea. rostogolire înainte pe o saltea de gimnastică. în domeniul motor este vorba despre muşchi şi nervi.). 2. capacitatea de dirijare şi control. 8. sau o serie de probe care alcătuiesc testul. Teste pentru evaluarea potenţialului psihomotric al copilului Obiectivele cursului 6. constatăm că putem intitula cu titlu generic psihomotricitate.

I. a cărei formulă de calcul este: X max-Xmin. Se va efectua acelaşi exerciţiu începând acţiunea cu piciorul drept. T3 . Testul de coordonare generală Matorin Testul Matorin măsoară coordonarea generală şi echilibrul şi este format dintr-o săritură cu întoarcere în jurul axei longitudinale a corpului (spre stânga sau spre dreapta). ocolirea fanionului 360° şi sosirea la locul de unde a plecat.săritură pe ambele picioare. simultan cu ducerea braţului drept înainte şi a celui stâng înapoi.pentru comiterea a două greşeli. ducerea braţului drept în lateral.I. 2. Sarcina profesorului constă în explicarea. iar suma tuturor înregistrărilor vor da timpul total. Datele care au cea mai mare importanţă în aprecierea abilităţii motrice sunt:  valoarea celei mai bune înregistrări (cel mai scurt timp înregistrat la deplasarea unei singure monede). cu tălpile apropiate. exprimă progresul făcut de subiect prin exersare. Vom descrie. rostogolire înainte. ducerea braţului stâng în lateral.9 puncte . dar nu trebuie să apară mai mult de două greşeli pentru trecerea lui. cu rotarea braţelor spre înapoi. Monedele se vor deplasa pe labirintul metalic. aceasta realizându-se numai cu mâna dreaptă. Înlănţuirea actelor motrice. demonstrarea exerciţiului. de exemplu.apropierea piciorului stâng de cel drept. Această performanţă foarte bună se notează cu 8 + . La o extremitate a tijei sunt înşirate 10 monede metalice. Distanţa de execuţie a traseului are lungimea de 30 de metri şi se cronometrează timpul efectuării sarcinilor. . Sensibilitatea kinestezică 4. Abilitatea este direct proporţională cu valoarea variaţiei şi invers proporţională cu timpul celei mai bune înregistrări.revenire în poziţia iniţială. Acţiunea se va cronometra şi se va da drumul cronometrului la comanda “start” a examinatorului. având între ele linia care desparte sectorul 1 de 8. . intrând în rotaţia a doua. acel exerciţiu care nu este cunoscut de copii. de la extremitatea dreaptă la cea stângă. Exerciţii ce pot fi folosite ca teste în scopul verificării capacităţii de coordonare a. 3. în continuare. f ie invers. Aici. Evaluarea abilităţii motrice (Testul Pieron) Se va folosi un dextrimetru Pieron (aparatul este format dintr-o tijă metalică de forma unui labirint.  variaţia.în sprijin îndoit. Se cronometrează timpul pentru fiecare încercare. . ale cărui margini sunt fixate într-un suport de fier. aterizând pe oricare din sectoare.ducerea piciorului stâng înapoi cu rotarea braţelor prin înainte-jos. cu rotarea braţelor spre înainte-sus şi revenire în poziţia iniţială. T4 .: Stând: T1 . iar mâna stângă va ajuta la fixarea suportului.9.executarea unui pas înainte cu piciorul drept. de trunchi şi de picioare în planuri şi direcţii diferite P. T4 .reproducerea exerciţiului fără greşeli.ducerea piciorului stâng întins-înainte. 5 puncte – pentru comiterea a trei greşeli. şi apoi copiii vor executa fără antrenament. Punctajul pentru notarea execuţiilor poate fi: .8. T2 . 5 puncte . Se desenează pe sol un cerc împărţit în 8 sectoare şi se numerotează fie în sensul acelor de ceasornic. cronometru. exerciţii ce pot fi utilizate ca teste de măsurare a capacităţii coordinative. Executarea simultană a mişcărilor de braţe.executarea unui pas înainte cu piciorul stâng. Salteaua pe care se va efectua rostogolirea este dispusă la mijlocul distanţei dintre cele două fanioane. Dacă executantul are o detentă bună şi o viteză de rotaţie mai mare. . sectorul pe care a aterizat.comiterea unei greşeli (lipseşte coordonarea dintre mişcarea braţelor şi cea a picioarelor sau se uită o mişcare. Poate fi considerat test . se va începe cu pas înainte cu piciorul drept.ducerea piciorului stâng îndoit înainte cu schimbarea poziţiei braţelor. T3 . poate să depăşească cele 360º ale cercului. se se va urmări dacă subiectul lucrează doar cu o mână. Exerciţiul continuă cu executarea inversă a acţiunilor. P. T2 .10 puncte .: Stând: T1 . Subiectul ia poziţia stând.

Vârful piciorului trebuie să acopere complet marca. sau un total de 100 puncte pentru traseul complet. O performanţă bună este obţinută atunci când se acoperă fiecare marcă cu vârful piciorului. Punctele se acordă separat pentru fiecare membru (2 braţe + 1 picior).: Stând pe piciorul preferat Subiectul va plasa piciorul drept / stâng pe linia trasată (examinatorul arată linia) şi va ridica celălalt picior (90° înapoi).Teste de măsurare a echilibrului Echilibrul este dependent de senzaţiile kinestezice. fără atingerea podelei cu călcâiul sau altă parte a corpului şi când se menţine poziţia statică timp de 5 secunde. până când termină traseul. înregistrându -se rezultatele fiecărei execuţii. Încercarea nu se validează şi se întrerupe dacă subiectul:  Nu menţine poziţia cu piciorul îndoit la 90° şi atinge solul. dependente de condiţiile de mediu şi de instruirea anterioară . piciorul stâng ridicat lateral la 45º. Testul de echilibru Bruininks-Oseretsky (citat de V. Se acordă 5 puncte pentru fiecare aterizare şi acoperire corectă a mărcii şi se adaugă câte un punct pentru fiecare secundă de menţinere a echilibrului static.braţele la un unghi de 90º. 1997): Ex. s-a adaptat tulburării pacienţilor.  Mişcă piciorul de sprijin (este admisă numai o uşoară balansare).  Alte puncte de interes în selecţie sunt legate de bagajul de cunoştinţe şi deprinderi de mişcare ale copilului. . cu acoperirea fiecărei mărci. pentru a înregistra această conduită psihomotrică. de percepţia vizuală etc. Dacă nu avem la dispoziţie scaunul Barani. prin existenţa în mecanismul de funcţionare al lor. Măsurarea echilibrului dinamic (testul Bass) Subiectul stă cu piciorul drept pe punctul de plecare (marca: 2. 5. Subiectul care merge direct spre ţintă are un echilibru bun. Teste pentru înregistrarea ambidextriei . Cu cât devierea este mai mare de la linie. Se cere mişcarea cu braţele şi un picior după cum urmează: . deci 6 pentru ambele variante de probă. piciorul drept ridicat lateral la 105º. subiectul trebuie să meargă spre o ţintă în linie dreaptă. Proba pentru precizia mişcărilor în spaţiu Această probă măsoară precizia mişcărilor de braţe şi de picioare. În continuare se trece la executarea testului cu notare. lăţimea şi configuraţia. 9. după care subiectul trebuie să îndeplinească aceeaşi sarcină motrică . Un subiect poate obţine maximum de 10 puncte pentru fiecare marcă. 7. 54 cm x 2cm. cel ce se referă la capacitatea de a menţine o poziţie pasivă. 11 bucăţi confecţionate din leucoplast) şi apoi sare pe prima marcă cu piciorul stâng şi încearcă să menţină poziţia statică timp de 5 secunde.braţele la unghi de 135º. testul se poate organiza astfel: executarea a 5 întoarceri succesive în acelaşi sens. insistând asupra menţinerii poziţiei corecte în tot acest timp). punerea mâinilor pe şolduri şi privirea îndreptată spre ţinta desenată pe perete. Se apreciază pe fondul unui ecran pe care se desenează un cerc gradat pe ambele sensuri. pe lungimea bârnei şi punctajul se dă în funcţie de rezistenţa deplasării pe aparat (timpul până când subiectul se dezechilibrează sau va atinge pământul). i se cere copilului să se deplaseze înainte. pe un cub. înapoi sau lateral.de deplasare în linie dreaptă spre o ţintă (abaterile de la traseul spre ţintă se înregistrează în cm). a posibilităţii de a fixa înălţimea. 6. Horghidan. sărind şi menţinând timp de 5 secunde poziţia statică pe fiecare punct. cu atât indicele de stabilitate vestibulară este mai slab. punctajul maxim care se poate obţine este de 3 puncte pentru un exerciţiu. întâlnind echilibrul static. Traseul va continua prin alternarea picioarelor.  Scapă piciorul sub un unghi de 45° grade după avertizare. De exemplu. 8. Test de echilibru pentru pregătirea specială a aparatului vestibular Testul de stabilitate vestibulară: după un număr dat de rotări repetate în scaunul Barani. se menţine poziţia până la semnalul terapeutului (terapeutul va cronometra timp de 10 secunde. la bârnă) au fost utilizate pentru studiile şi cercetările de deprinderi motrice perceptuale asupra unor subiecţi înregistraţi cu retard şi cu leziuni ale creierului. Pentru mişcările de braţe şi de picioare se acordă 1 punct pentru fiecare abatere mai mică de 6º. astfel încât acesta să nu se vadă. comunicându-le pe loc greşelile comise. Testele de echilibru (la bancă. Înainte de începerea testării se acordă subiecţilor trei execuţii de probă. Folosirea acestor aparate. în timp ce echilibrul dinamic reprezintă capacitatea de a menţine echilibrul în timpul mişcării.

la semnalul examinatorului. . degetul mare al cărei mâini se află deasupra. Cronometrul se declanşează la atingerea liniei de start şi se opreşte după trecerea liniei de sosire. Sarcina copilului este de a alerga până la linbia opusă. 10. scopul urmărit este ca el să parcurgă distanţa cât mai repede posibil. Capacitatea de apreciere a ritmului şi a intervalelor de timp Simţul ritmului Simţul ritmului se apeciază după capacitatea de a reproduce secvenţe şi structuri ritmice date experimental.Test pentru măsurarea ambidextriei: (împreunarea degetelor) Subiectul trebuie să încrucişeze degetele mâinilor. să atingă solul în spatele ei cu un picior. adică 90m. va reîncepe traseul. cu pauză de 30” între repetări. Viteza de deplasare şi agilitatea Naveta Se trasează două linii la o distanţă de 18 m una de cealaltă. în execuţia subiectului. se va cere repetarea pasei. sau mixtă când mingea este lovită cu aceeaşi eficienţă cu ambele picioare) Se acordă subiectului mai multe încercări. Subiectul va pleca de la una dintre linii. În fişa de înregistrare se notează: predominanţa laterală manuală dreaptă (când degetul mare al mâini i dreapta se află deasupra) sau predominanţa laterală stânga (atunci când deasupra este situat degetul mare al mâinii stânga). observând piciorul folosit în lovirea mingii. Se înregistrează toate cele 5 starturi şi se face media aritmetică a lor. echidistant faţă de vârfurile picioarelor subiectului) cu piciorul. să se întoarcă la punctul. El trebuie să alerge de cinci ori pe această distanţă. La ultimul traseu se opreşte cronometrul. cu start din picioare. când subiectul a trecut dincolo de linia d ela care a plecat. de la o distanţă de 1 m înapoia liniei de start. stânga. Test pentru măsurarea ambilateralităţii podale Subiectul are sarcina de a lovi o minge (aşezată pe sol. 11. Teste pentru măsurarea vitezei Viteza de deplasare 5 x 30 m cu pauză 30” între repetări Proba constă din 5 starturi şi alergare de viteză pe distanţa de 30 m. Construiţi harta cursului curent. să închidă ochii şi să execute o mişcare demonstrată (în prealabil) de terapeut / examinator cu mâinile apropiate. Terapeutul observă. trimiţând-o examinatorului. Se va nota în fişa de înregistrare predominţa podală (dreapta. exprimată în secunde şi zecimi de secundă. Se aleargă în pantofi sport de handbal. Evident. de plecare şi fără să se oprescă.

problematicul şi imprevizibilul sunt subordonate unor discipline ştiinţifice care folosesc raţiunea în soluţionarea lor. caracterizează jocul (Marcus. aplicarea lor în condiţii de concentrare fizică şi psihică pentru obţinerea unui rezultat bun. omul fiind obiectul şi subiectul principal de influenţă în sfera educaţiei prin joc. “jocul reprezintă o garanţie palpabilă şi o întreţinere constantă a reflexului libertăţii. de a trăi la adăpost în siguranţă. obiectele şi fenomenele lumii reale” ( M. moarte. Dezvoltarea calităţilor motrice este influenţată de practicarea jocurilor:  îndemânarea se educă prin dinamismul deprinderilor complexe. propusă sau visată” (2003: 7). jocurile reprezintă libertatea cu care se antrenează situaţiile problematice din viaţă. “jocurile copiilor”. munca a fost factor determinant al existenţei sale.se extinde şi asupra activităţilor de”loisir” a adulţilor. de idolatrizare sau anotimpurile anului. din activităţile cu caracter magic. sportiv şi totodată de adaptare la realitatea socială”. de a rezista atrocităţii fiarelor a dat corpului uman putere şi agerime. Conştiinţa este stimulată şi va fi focalizată spre îndeplinirea sarcinilor. în scop recreativ. omul se joacă. În viziunea lui Huizinga. exerciţiile fizice apărând din dorinţa de supravieţuire a speciei umane. acest sistem dezvoltând particularităţile socialbiologice fundamentale şi mărind eficienţa activităţii individului. Necesitatea biologică de a se hrăni. în forme specific. după reguli prestabilite. minţii isteţime. Educaţia fizică este parte componentă a culturii generale a societăţii. creând o legătură nouă cu mediul. situaţie care poate fi guvernată printr-o strategie premeditată. Epuran . Pe toată perioada vieţii sale. percepându-l pe celălalt ca partener de lucru (faţă de care atitudinea afectivă poate fi neutră sau prietenoasă).  activitate dezinteresată. În Terminologia educaţiei fizice şi sportului (1973). noţiunea de joc este definită ca o „activitate complexă predominant motrică şi emoţională. Încă de la apariţia omului. iar atenţia se orientează asupra contextului (în care oponentul are un control parţial). Jocurile practicate la începuturi proveneau din mistic.  activitate creativ-compensativă . 2001: 22 ) . pe când strategicul din joc.VII. de influenţele permanente ale societăţii în timpul existenţei sale. Putem încadra jocul în sfera raţionalului pentru că participanţii la joc sunt puşi în situaţia de a analiza situaţia. Libertatea se identifică în toate ipostazele enumerate în proporţie diferită în cadrul unui activităţi sportive. reflectă activitatea socială. doar că această formă de joc se modifică în funcţie de vârstă: jocul din perioada copilăriei şi adolescenţei se va transforma în muncă la maturitate numai că. simţurilor ascuţime.  activitate totală deoarece angajează toate componentele fiinţei umane. liant care i-a ajutat pe indivizi să stăpânească şi să învingă forţele naturii. Mihai Epuran aduce o completare a definiţiei jocului. Jocul şi rolul lui în procesul de educare şi reeducare psihomotrică Obiectivele cursului: 1. de conservare a ei. Actualmente.  activitate atractivă pentru că produce stări afective pozitive. religios. independentă sau încadrată într-un complex de exerciţii unde obiectivele educaţiei fizice sunt prioritare. 1998: 20). desfăşurată spontan. în funcţie de specificul său. având o importanţă deosebită pentru perfecţionarea fiecărui individ şi a întregii societăţi. fiind deosebită de muncă. de educaţia şi instruirea permanentă. Jocul poate influenţa personalitatea individului dependentă şi de caracteristicile sistemului nervos. enumerând caracteristicile sale:  activitate naturală – izvorâtă din necesitatea activităţii ludice. nu doar libertate căutată. Înlănţuirea armonioasă între ludus (joc problematic) şi paidia (libertate. Specificul jocurilor constă în existenţa echipelor care se întrec şi motivează participarea. râs nestăpânit).  activitate liberă – reflectată prin participarea fără constrângeri. improvizaţie. determinate de perioadele importante din viaţa omului: naştere. Rolul jocului în procesul de educare şi reeducare psihomotrică Activitatea sub formă de joc reprezintă o constantă în viaţa omului. iar acţiunile sunt conduse de impulsuri emoţionale care se apropie de analiza raţională. . Agreabilul libertăţii sugerează latura psihologică a practicării unei activităţi fizice. căsătorie.. promisă. S.

Piaget explică faptul că aceeaşi fetiţă a inventat primul său joc simbolic prefăcându-se că doarme. d) imaginea mentală. Jocul cu caracter educativ este specific copilului mic. afirma că în acţiunile copilului se remarcă (1968: 19-20): a) imitaţia amânată. Aplicat. detenta (viteză . afectiv (joaca în perechi. Jocurile educative psihomotrice utilizează tehnici de educare a copilului ca întreg. dar el va apare după vârsta de doi ani sau doi ani şi jumătate. copilul experimentează acţiuni care ulterior vor fi combinate cu alte deprinderi mai complexe şi-i vor îmbogăţi bagajul psihomotric. a regulilor de comportament în teren. Jocul stimulează implicarea activă.  forţa este o altă calitate de bază datorită căreia organismul poate realiza eforturi regăsite în deprinderile motrice de bază: aruncare. e) limbajul în curs de formare permite evocarea verbală şi aici. descoperă altele. redând totul râzând (imitaţia aceasta amânată este un început de reprezentare). copilul descoperă lumea prin intermediul jocului. prin imitaţia acţiunilor motrice a unor modele. imită alunecarea unei pisici de pe un zid prin intermediul obiectelor simbolice ( o scoică pe o cutie spunând „miau“). descoperirea obiectului permanent ar fi mult eşuată) fiind o imitaţie interiorizată. nivelul de pregătire şi nevoia copilului. activitatea de joc a copilului reprezintă reflecţia psihicului său inconştient. c) desenul este intermediar între joc şi imaginea mentală. dând o valoare crescută jocului:  spiritul de echipă de solidaritate (rezultatele se obţin prin împletirea. strigând şi dând din picioare (acţiuni noi în bagajul ei cognitiv şi motor): va imita scena după plecarea fetiţei. armonizarea muncii grupului).  disciplina. oferindu-se copiilor posibilitatea de a se implica emoţional şi motric în îndeplinirea sarcinilor de formare a deprinderilor motrice de bază şi aplicative. reprezentarea este clară.  verbalizarea sarcinilor ce revin fiecărui copil în parte. distins prin calităţile motrice. iniţiativa.  dezvoltarea gândirii pragmatice într-un timp limitat: luarea deciziilor spontane influenţează caracterul jocului. copilul va reda în prezenţa modelului (o mişcare a mâinii). ea îşi va adormi animăluţul preferat (jucăria). spiritul de organizare prin existenţa regulamentului de joc. Conţinutul şi organizarea jocului  adaptarea jocului la vârsta. dezvoltarea sau educarea calităţilor psihice influenţează şi formează personalitatea omului .forţă)  rezistenţa reprezintă fondul pe care se manifestă celelalte calităţi motrice . În timpul jocului. aplecându-şi capul. fără evidenţiere la nivel sensorio-motor (în caz contrar. Prin intermediul jocului. de acţionare asupra obiectelor şi de transpunere în situaţii diferite. în grup) şi social. aşezată fiind şi zâmbind. voinţa de autodepăşire. preşcolarului şi şcolarului. pentru ca în final să ajungă la construcţii complexe. în grup. Dacă am amintit despre calităţile motrice care se dezvoltă prin joc. Autorul sus menţionat. însoţită de obiecte cu valoare de simbol. le multiplică şi ele îi vor facilita evoluţia din punct de vedere cognitiv. copilul îşi satisface nevoia de activitate. a spiritului de fair-play. cognitive şi sociale. descoperirea lumii prin intermediul obiectelor de joc. incluzându-le pe cele de formare a personalităţii . nu separat. jocul este mijlocul prin care individul dobândeşte deprinderi fizice. săritură etc.  spiritul de combativitate. O dată cu trecerea timpului. Mai târziu. sau cea care se declanşează în absenţa modelului. Dacă întâlnim o conduită de imitaţie sensorio-motorie. creativă a copilului care repetă mişcări. Un alt tip de imitaţie întâlnim la copiii mai mari: o fetiţă de 16 luni vede un copil supărându-se. b) jocul simbolic (aproximativ de la 2 la 7 ani) sau jocul de ficţiune necunoscut la nivelul sensoriomotor. continuând în absenţa lui. Practic. apoi va încerca să realizeze câteva combinaţii. iar organizarea se realizează prin lucru individual şi în grup. se va transforma în jocul în perechi. practicat la vârsta copilăriei. de a învinge. Iniţial copilul mânuieşte piesele unui joc. copilul reuşeşte să rezolve unele probleme şi să înţeleagă modul de folosire a unor obiecte. viteza este întâlnită în joc sub toate formele ei de manifestare: de reacţie. fără să existe reprezentare în gândire. Aici.  prezentarea regulilor. Terapia prin joc se adresează copiilor cu probleme de sănătate. imitaţia târzie şi repetarea gestului descoperit întâmplător demonstrează un început de reprezentare mentală a actului motric. parcurgând etapele obişnuite pe care le observă atunci când adoarm e. de deplasare. însă închizându-şi ochii. de exerciţiu. În opinia lui Piaget jocul este o expresie a procesului de asimilare în care copilul încearcă să înţeleagă lumea din jur şi să o schimbe pentru a corespunde propriului nivel de înţelegere şi experienţă. În acest fel.

funcţii de relaxare. cea mai banală jucarie şi să o personifice. sinonim cu plăcerea. culori. Toate jucăriile trebuie să stimuleze creativitatea copilului. diversitatea materialului şi adaptarea la obiectivele fixate prin proiectul lecţiei. acţiunile se vor plia pe deficienţa / deficienţele pe care le are. Folosirea materialelor în joc În activitatea reeducativă se recomandă utilizarea materialelor simple. funcţii de facilitare a adaptării copiilor la complexitatea mediului înconjurător. lucru explicat de specialiştii domeniului prin inutilitatea seriozităţii deoarece bebeluşul va fi stimulat doar de plăcerile senzoriale. Jucarii utilizate pentru dezvoltarea calităţilor motrice: Tricicleta. folosite şi în grădiniţe. de a le manevra corect. jocurile de manipulare. efect ce poate fi observat prin acţiunile lor de a asambla elementele care nu au fost prevăzute să fie împreună. jocul este un element de neînlocuit în evoluţia sa. Alături de plăcerea pe care i-o produce. Jucării care dezvoltă afectivitatea Jucăriile din această categorie permit copilului să-şi exprime afecţiunea. inventând scenarii care î i obiectivează gândurile. Altele sunt centrate pe motricitatea globală. a transforma abstractul în familiar. reflectă interesul copilului de a creiona prin acţiuni motrice (nivelul său cognitiv s-a îmbogăţit) lumea sa interioară. foi mari de hârtie sau tablou mare. funcţii care vizează socializarea. care din diverse motive. mingea. îl scenarizează prin joc. educă dexteritatea. instrumente muzicale. Chiar dacă pare o caracteristică foarte matură a copiilor. balansoarul). dezvoltându-şi cordonarea oculo-manuală şi echilibrul. aceea care antrenează. popicele. Copilul se desprinde de lumea lui şi o imită pe cea a adultului. ce-l ajută să elimine tensiunile acumulate. Nu-i lipseşte imaginaţia de a-şi crea o lume nouă. de cele mai multe ori este lipsit de sens. nu este doar o reflectare a inocenţei copilului. şi atunci când copilul nu înţelege un conflict. a fost oprit la un moment dat şi redarea capacităţilor normale ale funcţiilor de mişcare ale organismului. Jucăriile care dezvoltă creativitatea şi imaginaţia A crea înseamnă a gândi. verbaliza. Copilul ştie să îmbogăţească. cu imaginaţia sa. Identificarea cu adultul Cert este că jocurile de până la vârsta de 18 luni nu reproduc acţiuni complexe din natură. evident. acţiune cathartică. structurile jocurilor din exterior (topoganul. în care se implică emoţional şi fizic. de a construi cu ele. adică au calitatea de a motiva copilul să folosească întregul sau corp într-o mişcare. având scopul de a-i oferi oportunitatea de a se identifica cu adultul. acolo unde aria cognitivă nu dă răspunsuri imediate. funcţia principală reflectându-se în descărcarea tensiunilor. Jucării care dezvoltă motricitatea (mişcarea) Jucăriile adaptate acestor obiective. a concepe. Ele au rolul de a stimula simţul tactil prin dorinţa de a le manipula. Toate activităţile vor fi orientate spre reluarea procesului de educare. reprezentând o pregătire a copilului pentru viaţă. vizează motricitatea fină. Jocul. marionete. jocuri de construcţie sau jocuri din bucăţi care se asamblează. Jocul are valenţe psihologice complexe. la fel ca şi în cea a adulţilor.Jocul cu caracter reeducativ este diferit de cel educativ: obiectivele jocului vor fi fixate împreună cu pacientul (copilul) în funcţie de tulburările sale. calitatea. Importanta jocului în dezvoltarea copilului Copilul de peste 18 luni consideră că jocul este o activitate naturală serioasă. să scoată din funcţie obiecte şi să inventeze moduri noi de a se juca cu acestea. rezolva. balonul. plastilina. dar modalitatea de introducere în joc va ţine seama de cantitatea. a învaţa. stresul este prezent în viaţa lor. funcţii formative. Vârsta de 2 sau 3 ani. nu-l poate descifra. Exemple de jucării care stimulează creativitatea: Creioane de ceară sau de colorat. Jucăriile afective . repunând totul în scenă prin jocul în grup. coarda. cercul. tandreţea şi. aceasta este modalitatea de a accepta un eveniment neplăcut. uneori agresivitatea. fiindu -i mai uşor să simuleze realitatea decât să o verbalizeze. iar sistemul de mijloace va fi redus. markere.

va arunca mingea unui copil rostind o silabă. toate sunt elemente care se manifestă în jocul spontan al copilului (Iolanda Mitrofan. să raţioneze. Dacă acel copil a formulat repede şi corect cuvântul. miros etc) şi cum se numeşte. toate marile funcţii care stau la baza operaţiilor mentale care în mod progresiv se maturizează. Desfăşurarea jocului: copiii formează un cerc iar terapeutul. îmbrăcămintea. Cum se joacă copilul. nivelul de dezvoltare cognitiv. comportamentul empatic. Psihanaliza are meritul de a fi acordat însemnătate jocului Infantile. prin evoluţia ontogenetică. Material: o minge. pentru a depista complexele ascunse. să clasifice. îşi hrăneşte păpuşa sau se joacă de-a doctorul care face injecţii. imitându-şi mama. Jocul reprezintă accesul la lumea interioară a copilului. de ex:"ta". Jucării: jocurile de constructie. jocurile de domino. jocurile de clasare. fixează reguli care-l vor antrena şi-i va implica afectiv. relaţia cu copiii. va complica progresiv jocurile. agreerea sau participarea la activitatea de grup. să spună care-i sunt caracteristicile (formă. reacţia la persoane necunoscute. figurine şi animale de pluş. având rolul şi de tehnici de identificare dar şi de mijloace de acţionare în programele terapeutice. copilul descoperă şi-şi exercită capacităţile mentale. de ex: "tata". dramatizarea unor poveşti. acoperite cu un şerveţel pentru a putea fi utilizate pe rând în cursul jocului. Studiul activităţilor copilului în jocul cu marionetele. diferite legume. Câştigătorii sunt . sunt foarte utile în evaluarea psihodiagnostică a copiilor. motrice. Prin manipulare. agresivitatea sau lipsa ei. câinele de joacă). să-l pipăie. desenul copacului. animalul de companie. Copilul. motric şi pe alţi copii în competiţie. jocurile puzzle. cu ce se joacă. Jucării care ajută copiii să imite Imaginaţia este procesul prin care copilul se apropie şi înţelege lumea care î l înconjoară: vorbeşte la telefon. care sunt formele sale de expresie. adaptându-se noilor cerinţe. folosind datele observate din acţiunile desfăşurate în joc. dar şi a antipatiilor. Material: legume. dacă nu. materialele. să reflecte. de ordonare. aliindu -se mediului. Jucării: păpuşile şi toate accesoriile lor (casa. încercarea de a asambla. Desenul liber. în desen. să memoreze. al familiei. rechizite. fructe. Prin calitatea şi creativitatea jocului spontan se pot identifica dezvoltarea normală sau tulburări le de psihomotricitate. relaţia cu copii nou întâlniţi. rechizite etc. 2001). căruia i se cere să închidă ochii şi să ia un obiect de pe masă. performanţa. Este chemat la măsuţă câte un copil. Silabele Obiectivul: găsirea silabei potrivite pentru compunerea unui cuvânt format din două silabe. fructe. afectivă. Exemple de jocuri: Recunoaşte obiectul Obiectivul: dezvoltarea capacităţii de analiză şi sinteză tactilă. Organizarea jocului: educatorul pregăteşte pe o măsuţă. O mare parte din jocuri sunt special concepute pentru a antrena copilul să descopere. va primi o bulină roşie. Dacă nu reuşeşte de două ori. este trimis la loc. cognitiv. Psihanaliştii s-au ocupat preponderent de jocurile simbolice pentru a sprijini activitatea diagnostică. Jocurile care dezvoltă capacitatea senzorială şi intelectuală Inteligenţa copilului este o inteligenţă senzorială. să aplice o raţ iune logică. Jocul continuă până ce sunt solicitaţi să răspundă toţi copiii. în compunerea de poveşti sau alte activităţi ludice s-a arătat eficient. modelajul. Dacă răspunsul este corect. gradul de activism. capacităţile adaptative şi creativitatea în rezolvarea problemelor simple (de exemplu: folosirea jucăriilor cu intenţia atingerii unui alt scop decât cel pentru care a fost destinată jucăria iniţială). Copilul spre care va fi aruncată mingea are sarcina de a forma un cuvânt prin adăugarea unei alte silabe. educatorul. în construcţii. maşinile. i se acordă o altă încercare. observarea afinităţilor. legătura cu latura afectivă a lui.sunt cele cu care copilul va crea legăturile cele mai durabile şi mai privilegiate: păpuşi. copilul este aplaudat.

o vulpe. individual. de către copilul care observă cel mai repede această dezintegrare. terapeutului. Desfăşurarea jocului: Copiii vor avea la dispoziţie planşele. fără ca educatoarea să demonstreze. Desfăşurarea jocului: Copiilor li se prezintă regulamentul de joc. fixarea cunoştinţelor despre părţile componente ale plantelor. animalelor. în ordinea în care le pronunţăm. Material: planşe reprezentând: un copil. Sarcina lor este de a denumi obiectele ilustrate de la stânga la dreapa şi de sus în jos. reconstruind întregul. formarea deprinderii de a formula corect propoziţiile. segment. o lamă. dezvoltarea capacităţii de analiza şi sinteză prin descompunerea şi recompunerea unui întreg. Materiale: planşe care reprezintă animale (domestice şi sălbatice) fructe. Materiale: planşe demontabile. Se precizează că silabele se scriu în acelaşi timp cu verbalizarea lor de la stânga spre dreapta. La semnalul „începeţi". legumă. legumelor. Ce nu se potriveşte? Obiectivul: consolidarea deprinderii de a deosebi animalele domestice de cele sălbatice şi legumele de fructe. . timp în care. le vor repeta în cor pentru a le fixa. Ce lipseşte? Obiectivul: formarea noţiunilor de întreg. de a o numi corect şi de a recunoşte numărul silabelor dintr-un cuvânt: aprofundarea cunoştintelor referitoare la cuvinte şi silabe. apoi. jocul organizaându-se pe acumulare de puncte. câştigând copilul care încercuieşte cel mai repede elementul ce nu se potriveşte ş i va şti să explice alegerea.copiii care au înregistrat cele mai multe răspunsuri exacte. dezvoltarea atenţiei. un caiet. copiii îşi vor acoperi ochii. Planşa trebuie să fie reconstituită prin aşezarea (asamblarea) părţii care lipseşte. ori legume. Se vor corecta fişele folosind culoarea roşie şi se vor marca greşelile pentru a se lucra. Cuvântul potrivit Obiectivul: formarea deprinderii de a recunoaşte o imagine. copiii vor scrie cuvintele şi silabele. cel care conduce jocul va luza o parte din planşă (corespunzătoare unui segment de plantă. Reprezentarea grafică se va face cu o culoare albastră pentru cuvinte şi cu o culoare maro pentru silabe. o floare. Desfăşurarea jocului: La semnalul educatorului. animal).

Harta cursului nr. 8.Harta cursului Jocul Activitate educativă Fig. . 7 Activitate reeducativă Activitate recreativă Teme de reflecţie: Definiţi jocul şi rolul lui în educarea copilului. Care sunt tipurile de jocuri utile activităţii de reeducare psihomotrică? Compuneţi trei jocuri pentru educarea orientării spaţio-temporale. nr.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful