Comunicarea interpersonală în relaţiile de familie

Mary Anne Fitzpatrick John Caughlin

În ultima perioadă de timp, cercetătorii şi-au arătat un interes crescut pentru studierea familiei deoarece, în interioarul familiei cei mai mulţi dintre noi învaţă să comunice, dar nu în ultimul rând, familia este locul unde marea majori tate învaţă modul cum trebuie să se raporteze la comunicare (ce cred despre comunicare). Familia este o formă socială universală, de obicei este un mic grup bazat pe relaţiile de rudenie. Grupul format din rude le transmite membrilor mai tineri obligaţiile pe care le au faţă de familie, iar această transmitere are loc prin comunicare. Lucrarea de fată prezintă în trei secţiuni comunicarea în familie. Prima dată vor fi prezentate cele 3 tipuri de definiţii ale familiei: structura familiei, definirea activitătilor psihosociale şi definiţii ale procesului tranzacţional. În al doilea rând se va demonstra importanţa comunicării în orice încercare teoretică de a se înţelege familia. În al treilea rând au fost alese câteva dintre cercetările ce au fost realizate pe interacţiunea familială.

1. Definiţiile familiei
Structura familiei Cei mai mulţi dintre noi utilizează termenul de familie în 2 feluri:  Când vorbim de parteneri şi copii (familia de procreare);  Când ne referim la rudele de sânge sau căsătorie ca părinţi şi fraţi, bunici, mătuşi, unchi şi veri. Familia de origine este familia extinsă sau oricare alt grup cu care a fost stabilită o legătură legitimă biologică sau socio-juridică în temeiul geneticii comune, căsătoriei sau adopţiei. Familia de procreare, în mod normal este denumită „familia nucleară”, este în continuare limitară celor care trăiesc în aceaşi casă. Definiţiile despre structura familiei presupun clarificarea criteriilor de aderare la famili şi ierarhiile în familie bazate pe sex sau vârstă.

Este mult mai uşor să determini cine locuieşte cu cine decât este să evaluezi calitatea performanţiei activităţilor de familiei sau de experienţa subiectivă a identitaţii grupului sau afecţiunii. ALEX .Multe dintre cercetările ce au analizat interacţiunea în familie au utilizat o abordare a structurii familiei în care familiile implicate sunt legate în unităţi soci o-juridice si membrii locuiesc în aceaşi gospodărie. Acestă modalitate de definire are avantaje în faţa celorlate două:  Definirea tranzacţională pune un accept foarte mare pe comunicare ca vehicului major in stabilireanivelului de interdependenţă şi de angajament.  Definiţiile pot cuprinde multe forme de viată de familie modernă ce se definesc mai degrabă bazându-se pe criteriile socio-juridice sau genetice. Una din definiţii subliniază că familia este unitate socială ce acceptă responsabilitatea de a ocupa de socializarea şi îngrijirea copiilor. ce se finalizează cu legături puternice de loialitate şi emoţie şi o experienţă a unui trecut şi a unui viitor impreună. Definiţiile activităţilor psihosociale Al doile set de definiţii se concentrează pe ideea dacă există anumite ativităţi în viaţa de familie ce sunt realizate. Definiţiile procesului tranzacţional Ultimul grup de definiţii ale familiei acordă o importanţă centrală proceselor tranzacţionale. familia este definită ca un grup ce este format din cel puţin un membru adult şi unul sau mai multe alte persoane. formând legături de identitate şi identitate. În acest model. ce lucrează împreună spre împlinirea nevoilor reciproce. Definiţiile activităţilor sunt de obicei interesate de descrierea funcţiilor familiei. O definiţie care se concentrează în totalitate pe sarcina de creştrere a copilului ignoră varietatea de căi prin familie. a trecutului si fiitorului. O familie este definită ca un grup de apropiaţi care generează un sentiment de „acasă” si de apartenenţă la grup. În acest caz. cuplurile fără copii sunt considerate o etapă naturală a familiei nucleare de la ambele extremităţi ale ciclului.

. indivizii nu au un raspuns clar. Perspectiva teoretică timpurie a modului în care individul îşi selectează partenerii sunt teorii ale etapelor şi de filtrare. Până în acest moment a fost considerat că insatisfacţia este prima cauză a divorţului. Cercetările ulterioare asupra căsătoriei sugerează că există o oarecare legătura între instatisfacţia materială şi un eventual divorţ. Cercetătorii au adus o explicaţie asupra limitelor de cercetare a atracţiei iniţiale. Perechea maritală: cuplul recunoscut În cercetările de specialitate în legătură cu perechea căsătorită există două elemente importante: satisfacţia materială şi stabilitatea materială. Cadrul angajamentului civil susţine că o persoană are în vedere căsătoria cu o anumită persoană cântareste factori cu sunt: cât de mult el sau ea îşi doresc sa fie cum persoană de lângă ei. Percepţia şi evaluarea cuplurilor căsătorite asupra relaţiei lor si comunicarea în interiorul relaţiei sunt corelaţii importante ale rezultatelor maritale. iar aceasta a condus cercetătorii să considere că factorii predicitivi a insatisfacţiei şi divorţul sunt acelaşi lucru. tipul de curtare ce se bazează pe timp şi pe cursul traiectoriei raporturilor cuplurilor de progres şi angajament asupra relaţiei. relaţia bazată pe cazul orientat (relaţie ce este caracterizată printr-o continua creştere a angajamentului faţă de căsătorie) faţă de curtare. cât de mult el sau ea simt că au o obligaţie morală pentru partenerul lor şi cât de mult el sau ea au motive structurale pentru căsătorie (măsura în care persoana se încadrează şi este integrată în reţeaua socială a individului). bipolar şi ambivalent unii altora conţinute de construcţia atitudinii. Fiecare consideră că procesele individuale ce conduc către relaţiile de lungă durată filtrând anumite informaţii ce au în vedere compatibilitatea cognitivă. cercetătorii fiind concentraţi pe angajamentul persoanelor de a se căsătorii în perioada de certare.Prezentarea generală a cercetărilor privind comunicarea în relaţia de familie Perechea maritală: etapa de curtare Într-o relaţie în curs de desfăşurare. Câţiva cercetători au propus o tipologie a curtării: 1. Modul în care se comunică în această perioadă va fi important pentru modul în care se va comunica în timpul căsătoriei. 2.

În ciuda rezultatelor impresionante asociate cu apariţia perspectivei de dificultate. 2. De asemenea a mai fost dezvolat un model alternativ pentru interacţiunea maritală. Majoritatea persoanelor se căsătoresc. Cuplul marital: divorţul Peste 50% din căsătoriile realizate se sfârşesc printr-o separare permanentă sau printr-un divorţ. Există o conexiune între schimbarea statisfacţiei şi apariţia comportamentului negativ este reciprocă. Cea mai importantă perspectivă a acestei probleme este capacitatea cuplurilor şi a modului în care ei sunt capabili să îşi rezolve este cea mai bună modalitate de predicţie a succesului pe termen lung a relaţiei. iar căsătoria este direct asociată cu schimbări semnificateve în modul în care persoanele se văd pe ele însele. Chiar dacă există aparent conportamente conflictuale distructive ce prevăd scăderea satisfacţiei maritale. cuplul căsătorit fericit sau nu. aceasta perspectivă simplifică legătura dintre interacţiunea maritală şi dificultatea cu care se confruntă cuplul. În loc să ne concentram pe afectul negativ.Probabil. Unele cercetări de la apariţia perspectivei dificultăţii au demonstrat faptul că oricare ar fi cazul. cuplul simetric: aceste cupluri se dovedesc ca au un nivel al statisfacţiei în interiorul căsătoriei mai mare. 3. pe partenerii lor şi a lumii lor. sarcasmul). . acest model se concentreaza pe putere. Înţelegerea totalăa legăturii dintre comunicare şi rezultatele maritale impune o înţelegere a contextului căsătorieie din punct de vedere a psihologiei şi comportamentului. acest lucru nu stabileşte cauzalitatea. cea mai investigată problemă este legată de comunicarea familială este concentrată pe conexiunea dintre interacţiunea maritală şi rezultatele matromoniale cum sunt insatisfacţia si divorţul. poate fi deosebită prin rata lui de a schimba comportamente comunicaţionale negative (critica. O altă tendinţă în cercetarea interacţiunii cuplurilor căsătorite este un apel pentru un accent mai mare asupra comportamentului în afara conflictului. cuplul paralel: utilizează un echilibru al modelelor în funcţie teme sau situaţii. cuplul complemetar: cuplul in care soţul este cel dominant a raportat un nivel ridicat al satisfacţiei şi un grad ai mic de discrepanţă în comparaţie cu acele cupluri în care femeia este cea cea deţine rolul dominant. Pot fi definite 3 tipuri de cupluri: 1.

Ceea ce s-a putut observa a fost faptul că există în mai multe cupluri ce cobitează un comportament violent şi conflictual în comparaţie cu cei căsătoriţi. în particular.Studiile longitudinale au arătat că nivelele ridicate de nevroză a soţiilor şi capacitatea scăzut a soţilor de a se controla pe moment au dus la insatisfacţie în interiorul căsătoriei şi divorţ (venituri mici. psihologice. sexuale. acesta fiind foarte asemănator cu un cuplu căsătorit in ceea ce priveşte partea organizatorică. După separare femile în general încearcă să gasească o explicaţie pentru care relaţia nu a mers. Chiar dacă nu a existat un suport din parte societăţii contemporane. dar acest lucru nu se poate spune despre acele cupluri care plănuiesc să se căsătorească. Comparativ cu acele cupluri căsătorite. Studiile comparate asupra cuplurilor lesbiane şi gay au raportat multe puncte comune în ceea ce priveşte dorinţele personale şi evaluarea propriilor relaţii. empatia. persoanele ce coabitează au raportat un nivel mai scăzut al calităţii relaţiei. Ce îşi spun cuplurile în timpul divorţilui sau al separării este decisiv. În momentul în care se realizează divortul iar la mijloc de află copii. sunt consideraţi că nu sunt interesaţi să stabilească o relaţie de durată. cele două parţi trebuie să menţină o legătura. activităţile sociale etc. În studiile longitudinale realizate pe asemenea cupluri s-a putut observa o calitate mai mare a relaţiiei a fost raportată la cuplurile lezbiene şi la cuplurile care trăiesc împreună mai mult . educaţie precară). economice dar şi sociale ce se desfăşoară pe o perioadă de timp. care se transformă de la „prieteni perfecţi” la „duşmani de foc”. Divorţul cuprinde o serie de evenimente legale(oficiale). Cuplul ce coabitează Multe cupluri văd coabitarea nu ca o alternativă la căsătorie dar ca un element premergător acestui eveniment deoarece majoritatea plănuiesc să se căsătorească la un moment dat. multe cupluri de femei şi bărbaţi au reuşit să îşi formeze relaţii sănătoase şi funcţionale. Unii cercetătorii au descoperit că există un grad mai mare de statisfacţie în interiorul cuplurilor ce nu au coabitat înainte de căsătorie şi posibilitatea ca ei să divorţeze este mai mică. Cuplul homosexual Cuplurile de bărbaţi.

Fraţii au dendinţa să se joace şi să lucreze împreună. devenind pănâ la sfârşitul vieţii să devină cei mai buni prieteni. fraţii se află într-o continuă competiţie pentru iubirea familiei şi atenţia parinţilor. având adesea dorinţa să domine. anxietate şi dorinţa de a concura ce noul membru al familiei. Expresivitatea reciprocă şi calitatea de putere par să fie cele mai importante teme în relaţia de tip lezbian. S-a constat că în momentul apariţiei unui frate mai mic. primul copil a arătat semne de ostilitate. fraţii şi surorile folosesc metode fizice. Indivizii ce au fost integraţi în comunităţi homosexuale erau deja în relaţii care seamănă cu o căsătorie. În adolescenţă. oferindu-şi unii altora sentimentul de siguranţă. aceştia sunt tentaţi să interacţioneze mai mult cu părinţii acestora decât cu celălalt frate. relaţia dintre fraţi ajunge să fie de egalitate. În general. indiferent de etapa la care a ajuns relaţia dintre fraţi. iar acesta este modul în care urmează să se comporte şi cu părinţii. În momentul în care se ajunge la „tinereţea adultă”. iar din acest motiv relaţia cu fraţii este foarte importantă. chiar dacă mai există influenţa fratelui mai mare. având o relaţie monogamă. ţipete. de cele mai multe ori. Acest comportament dispare în momentul în care fraţii intră la scoală şi există o diferenţă de 4 ani intre ei . În momentul în care există o diferenţă consederabilă între freţi. Acest comportament se poate rezolva cu iubirea şi grija părintească iar părintii fiind responsabili pentru formarea legăturii dintre fraţi. relaţia dintre fraţi se întăreşte. În general. lovituri şi expresii negative unii altora. Unele cercetări au analizat efectul ordinii naşterii în relaţia dintre fraţi în dezvol tarea persoanlă şi a reuşitelor deoarece această ordine influenţează dezvoltarea fraţilor din toate punctele de vedere. s-a considerat relaţia dintre fraţi în termeni negativi. Influenţaţi de cercetările lui Freud. relaţia dintre cei doi se concentrează în jurul a două probeme: factori care determină calitatea relaţiei dintre ei şi diferenţa de sex. În momentul copilăriei. . Relaţiile dintre fraţi Mulţi oameni trăiesc o bună parte din copilăria lor împreună cu fraţii lor. la maturitate. relaţia dintre aceştia poate fi comparată cu relaţia dintre părinţi şi copii.de 11 ani.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful