P. 1
Calculul-Placilor.pdf

Calculul-Placilor.pdf

|Views: 16|Likes:
Published by Catalin Alexa
Calculul placilor
Calculul placilor

More info:

Published by: Catalin Alexa on Sep 30, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/13/2014

pdf

text

original

MIHAI VRABIE

CALCULUL
PLĂCILOR












EDITURA SOCIETĂŢII ACADEMICE "MATEI-TEIU BOTEZ"
IAŞI, 2011
REFERENŢI ŞTIINŢIFICI

Prof. univ. dr. ing. Mircea IEREMIA
Prof. univ. dr. ing. Cornel Traian BIA

TEHNOREDACTARE
Conf. univ. dr. ing. Mihai Vrabie
Ing. Pânzariu Gabriel

GRAFICĂ
Ing. Gabriel Pânzariu

COPERTA
Informatician Cristian Vrabie








Editura Societăţii Academice “Matei-Teiu Botez”
B-dul Dimitrie Mangeron, nr. 43, Iaşi, România
Director: Prof. univ. dr. ing. Constantin Ionescu

PREFAŢĂ

Plăcile plane şi curbe se utilizează pe scară largă în cele mai diverse domenii
ale ingineriei (civilă, mecanică, navală, chimică şi petrochimică, aeronautică etc.).
În construcţii, plăcile se întâlnesc la planşee, acoperişuri plane sau curbe, radiere,
pereţi, cheiuri, ecluze, rezervoare, castele de apă, conducte, decantoare, baraje etc.
În prezenta lucrare, ca şi în literatura de specialitate internaţională, prin
plăci plane (“plates” în limba engleză) se înţeleg elemente de construcţii
bidimensionale, caracterizate prin suprafaţa mediană, grosime şi mod de rezemare.
Suprafaţa mediană, care este locul geometric al punctelor situate la mijlocul
grosimii (egal depărtate de cele două feţe ale plăcii), poate avea diverse forme
geometrice şi moduri de rezemare. Rezemarea poate fi continuă pe contur sau pe
întreaga suprafaţă (pe un mediu elastic), respectiv discontinuă sau discretă.
Grosimea plăcilor, constantă sau variabilă (continuu sau în trepte), se măsoară
perpendicular pe suprafaţa mediană şi este mică în comparaţie cu dimensiunile din
planul sau suprafaţa mediană (plăci subţiri). Teoria de calcul prezentată în lucrare
se limitează la teoria clasică a plăcilor subţiri (CPT – Classical Plate Theory).
Accepţiunea curentă a termenului de placă plană este aceea de placă plană
încovoiată, acţiunile având direcţia normală pe suprafaţa mediană.
Plăcile curbe (“shells”) diferă de cele plane prin curbura iniţială a suprafaţei
mediane, care poate fi cu simplă sau dublă curbură, lucru care complică întrucâtva
teoria şi modul lor de calcul. La secţiunea consacrată plăcilor curbe, se insistă
asupra teoriei de membrană a plăcilor curbe de rotaţie şi a celor cilindrice, acestea
fiind şi cele mai utilizate în practică. Teoria de încovoiere este prezentată doar
pentru plăci curbe cilindrice axial simetrice.
Materialul este prezentat după concepţia "de la simplu la complex, de la
particular la general", dar uneori şi invers, din rezultate generale se obţin cazuri
particulare. Sunt prezentate fundamentele teoriei, urmărindu-se în mod selectiv
aspectele esenţiale şi explicaţiile fizice ale ipotezelor, noţiunilor şi fenomenelor care
guvernează răspunsul plăcilor la acţiuni statice. Sistemele de referinţă şi notaţiile
adoptate în lucrare urmează esenţial convenţiile acceptate şi standardizate pe plan
naţional şi internaţional.
Scurtele aplicaţii introduse la unele capitole, ca şi problemele propuse
pentru rezolvare, la care se prezintă unele rezultate, facilitează înţelegerea teoriei şi
demonstrează utilitatea ei practică în proiectare.
Volumul de faţă se adresează studenţilor din învăţământul superior tehnic,
cu precădere celor de la ciclul de master, specializarea Inginerie structurală, de la
Facultatea de Construcţii şi Instalaţii, care au prevăzut în planul de învăţământ un
curs mai dezvoltat de plăci. Parte din materialul prezentat este util şi studenţilor din
ciclul de licenţă, de la facultăţile cu profil de inginerie civilă (Construcţii şi
Instalaţii, Hidrotehnică, Geodezie şi Protecţia Mediului) sau cu profil mecanic, care
au în programa analitică disciplina de Teoria Elasticităţii, în continuarea sau
împreună cu un curs dezvoltat de Rezistenţa Materialelor. Lucrarea poate fi utilă,
de asemenea, şi doctoranzilor, cercetătorilor, specialiştilor şi inginerilor care
lucrează în proiectarea, execuţia sau exploatarea construcţiilor sau sistemelor
structurale, ce au în componenţă plăci plane şi curbe.
Lucrarea se constituie şi ca un modest omagiu adus memoriei specialistului,
profesorului şi, mai ales, omului Nicolae Ungureanu, îndrumător şi formator pentru
zeci de generaţii de ingineri constructori. Personal, mă număr printre cei care au
beneficiat în cel mai înalt grad, pe parcursul carierei mele profesionale, de
competenţa, dăruirea şi generozitatea sa intelectuală!
Conf. dr. ing. Mihai Vrabie

5
CUPRINS

PREFAŢĂ 3

CUPRINS 5

PLĂCI PLANE 9

1. PLĂCI PLANE ÎN COORDONATE CARTEZIENE. ECUAŢII GENERALE 11
1.1. Consideraţii introductive şi ipoteze 11
1.2. Aspectul geometric al deformării plăcilor 14
1.3. Tensiuni în plăcile plane 16
1.4. Eforturi în plăcile plane 19
1.5. Exprimarea tensiunilor cu ajutorul eforturilor 21
1.6. Relaţii diferenţiale dintre eforturi şi încărcări. Ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane
deformate 23
1.7. Eforturi în secţiuni înclinate faţă de planele paralele cu axele de coordonate 26
1.8. Condiţii pe contur la plăcile plane 28

2. METODE DE DETERMINARE A SOLUŢIILOR LA PLĂCI PLANE
DREPTUNGHIULARE 33
2.1. Încovoiere cilindrică 33
2.2. Plăci acţionate de momente pe contur 35
2.3. Soluţii pentru plăci plane dreptunghiulare prin serii Fourier simple 37
2.4. Rezolvarea plăcilor dreptunghiulare cu ajutorul seriilor Fourier duble 43
2.5. Calculul plăcilor plane prin metoda diferenţelor finite 49

3. PLĂCI PLANE ÎN COORDONATE CILINDRICE 55
3.1. Preliminarii 55
3.2. Aspectul geometric 55
3.3. Tensiuni. Eforturi 56
3.4. Relaţii diferenţiale între eforturi şi încărcări la plăci plane în coordonate cilindrice 58
3.5. Ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate 60
3.6. Plăci circulare axial simetrice 61
3.7. Soluţia ecuaţiei diferenţiale 65
3.8. Placa circulară plină 68

4. ENERGIA POTENŢIALĂ A PLĂCILOR. METODE VARIAŢIONALE
PENTRU CALCULUL PLĂCILOR 73
4.1. Energia potenţială specifică 73
4.2. Energia potenţială de deformare a plăcilor 73
4.3. Metode variaţionale pentru calculul plăcilor 76
4.3.1. Metoda Ritz 76
4.3.2. Metoda Galerkin 81



6
5. PLĂCI ORTOTROPE 85
5.1. Ecuaţiile plăcilor ortotrope 85
5.2. Soluţii ale ecuaţiei diferenţiale a plăcilor ortotrope 87
5.3. Netezirea plăcilor cu ortotropie geometrică sau de structură 91

6. CALCULUL PLĂCILOR ACŢIONATE DE FORŢE NORMALE PE PLANUL
MEDIAN PRIN METODA ELEMENTELOR FINITE 95
6.1. Consideraţii preliminarii 95
6.2. Matricea de rigiditate a elementului finit 95
6.3. Determinarea deplasărilor, eforturilor şi tensiunilor 102

7. PLĂCI PLANE PE MEDIU ELASTIC 105
7.1. Ipoteze. Modele pentru mediul de rezemare 105
7.2. Consideraţii asupra obţinerii soluţiilor 109

8. PLĂCI PLANE CU DEPLASĂRI MARI 113
8.1. Ecuaţii geometrice şi fizice 113
8.2. Eforturi secţionale 115
8.3. Ecuaţii diferenţiale de echilibru 116
8.4. Ecuaţii diferenţiale rezolvente ale plăcilor în calculul de ordinul doi 119

9. STABILITATEA PLĂCILOR PLANE 121
9.1. Ecuaţia de stabilitate 121
9.2. Placa solicitată la compresiune uniaxială 122
9.3. Placa solicitată la compresiune biaxială 126

10. PROBLEME 129

PLĂCI CURBE 143

1. CONSIDERAŢII GENERALE ŞI NOŢIUNI CU PRIVIRE LA GEOMETRIA
PLĂCILOR CURBE 145
1.1. Consideraţii asupra plăcilor curbe 145
1.2. Noţiuni de geometria suprafeţelor curbe 146

2. TENSIUNI, EFORTURI, DEFORMAŢII ÎN PLĂCILE CURBE 155
2.1. Definiţii şi ipoteze în calculul plăcilor curbe 155
2.2. Tensiuni şi eforturi în plăcile curbe 156
2.3. Starea de membrană a plăcilor curbe 159
2.4. Ecuaţii de deformaţie 160
2.5. Ecuaţii fizice. Eforturi 162

3. PLĂCI CURBE DE ROTAŢIE ÎN STAREA DE MEMBRANĂ 165
3.1. Ecuaţii de echilibru 165
3.2. Cazuri particulare de plăci curbe 170
3.2.1. Plăci curbe sferice 170
3.2.2. Plăci curbe conice 170

7
3.3. Plăci curbe de rotaţie axial simetrice în teoria de membrană 172
3.3.1. Calculul eforturilor 172
3.3.2. Deformaţii de membrană ale plăcilor curbe de rotaţie axial simetrice 176
3.3.3. Calculul deplasărilor pentru plăcile curbe de rotaţie axial simetrice 177
3.3.4. Aplicaţii la cupole sferice 179
3.3.5. Aplicaţii la cupole conice 184
3.4. Plăci curbe de rotaţie încărcate nesimetric 188
3.4.1. Cupolă sferică acţionată de vânt 188
3.4.2. Cupolă conică acţionată de vânt 192

4. PLĂCI CURBE CILINDRICE 195
4.1. Generalităţi 195
4.2. Ecuaţii diferenţiale de echilibru 196
4.3. Ecuaţiile geometrice şi fizice ale plăcilor curbe cilindrice în starea de membrană 198
4.4. Aplicaţii 199
4.4.1. Învelitoare cilindrică rezemată pe timpane 199
4.4.2. Turn cilindric circular vertical acţionat de vânt 206

5. ÎNCOVOIEREA PLĂCILOR CURBE CILINDRICE 209
5.1. Ecuaţii diferenţiale de echilibru 209
5.2. Aspectul geometric al deformaţiilor 210
5.3. Aspectul fizic şi expresiile eforturilor 211
5.4. Ecuaţia diferenţială de încovoiere a peretelui cilindrului şi soluţii 212
5.5. Rezervoare pentru lichide 216
5.5.1. Rezervoare scurte 216
5.5.2. Rezervoare lungi 218

6. PROBLEME 225

ANEXE 233

BIBLIOGRAFIE 235















8














































9












PLĂCI PLANE










10























11

1. PLĂCI PLANE ÎN COORDONATE CARTEZIENE.
ECUAŢII GENERALE

1.1. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE ŞI IPOTEZE

Placa plană este un element structural bidimensional, mărginit de două
suprafeţe S
1
şi S
2
(fig.1.1). Ea se caracterizează prin planul median şi grosime.
Locul geometric al punctelor egal
depărtate de cele două suprafeţe S
1
şi S
2
se numeşte planul median al plăcii.
Grosimea plăcii este distanţa dintre feţele
S
1
şi S
2
, măsurată pe normala la planul
median şi se notează cu h (se mai
folosesc notaţiile δ, t, g).
Plăcile plane fac parte din clasa
corpurilor sau elementelor structurale la
care dimensiunile din planul median sunt
preponderente în raport cu grosimea.
Trebuie menţionat însă că teoriile de
calcul ale acestor elemente structurale
diferă semnificativ funcţie de direcţia de
Fig. 1.1. Elemente de identificare ale unei plăci plane

aplicare a acţiunilor în raport cu planul median. Astfel, dacă planul forţelor (acţiuni
şi reacţiuni) coincide cu planul median al elementului structural, atunci acesta se
află în stare plană de tensiune şi poartă denumiri specifice: perete structural, grindă
perete, diafragmă, şaibă, element planar etc. Analiza stării de tensiune şi de
deformaţie din astfel de elemente structurale s-a făcut la Teoria elasticităţii, şi nu
face obiectul prezentei lucrări.
În continuare se analizează elementele structurale de tip placă, la care
acţiunile sunt perpendiculare pe planul median. Prin urmare, în prezenta lucrare, ca
şi în literatura de specialitate a domeniului, cu înţeles mai restrâns se foloseşte
denumirea de placă pentru elementele plane solicitate la încovoiere.
Formele de plăci cele mai frecvent întâlnite în practică sunt:
dreptunghiulare, circulare, inelare (fig. 1.2 a, b, c), oblice (sub formă de
paralelogram), poligonale, triunghiulare etc.
În funcţie de raportul dintre dimensiunea minimă din plan (l
min
=min(a,b))
şi grosimea h, plăcile plane se clasifică pentru calcul în două mari clase:
12

- plăci plane subţiri, la care
min
5
l
h
> ;
- plăci plane groase, la care
min
5
l
h
< .
Teoria de calcul are particularităţi specifice pentru fiecare clasă menţionată,
dar în prezenta lucrare se tratează numai teoria plăcilor subţiri.

a) b) c)
Fig. 1.2. Forme frecvent întâlnite de plăci plane

În construcţii plăcile plane se întâlnesc la planşee, acoperişuri plane, radiere,
pereţi, cheuri, ecluze, rezervoare, decantoare, baraje etc.
Sistemul de referinţă se alege astfel încât axele x şi y să fie în planul median
şi să formeze un sistem drept. La plăcile aşezate în poziţie orizontală axa z are
direcţia acţiunilor gravitaţionale (fig. 1.3 a).

a) b)
Fig. 1.3. a) Sistemul de referinţă; b) Semne convenţionale pentru rezemarea laturilor
13

Modul de rezemare al plăcilor poate fi:
- continuu, pe tot conturul sau pe o parte a acestuia;
- pe toată suprafaţa, pe un mediu elastic;
- discret, pe stâlpi, piloţi, coloane etc.
În figura 1.3 b se arată semnele convenţionale pentru marginea încastrată,
simplu rezemată şi liberă.
Teoria de calcul a plăcilor plane subţiri este cunoscută sub denumirea de
teoria clasică a plăcilor plane (Classical Plate Theory – CPT), şi bazele ei au
fost puse încă de la începutul secolului al 19-lea de Lagrange (1811) şi Germain
(1821). Ea utilizează conceptul de încovoiere pură a plăcilor la dezvoltarea
ecuaţiilor, în care normalele la suprafaţa mediană dinainte de deformarerămân
drepte şi normale la suprafaţa mediană deformată [Qatu 2004]. CPT este o teorie
simplificată a plăcilor plane, în care se folosesc următoarele ipoteze:
- materialul constitutiv este continuu, omogen şi izotrop;
- pentru încărcări moderate (cum sunt cele de serviciu ale exploatării
normale) placa se comportă elastic şi este valabilă legea lui Hooke;
- materialul are acelaşi modul de elasticitate la întindere şi compresiune;
-se admite că deformaţiile sunt mici, deci pot fi neglijate în raport cu
unitatea;
- se consideră că deplasările sunt mici în raport cu grosimea (raportul dintre
deplasarea maximă normală pe planul median şi grosime este mai mică decât 1/5) şi
echilibrul se poate scrie pe forma nedeformată; această ipoteză nu se foloseşte în
calculul de ordinul doi şi de stabilitate, pentru care echilibrul se scrie pe forma
deformată;
- la deformarea plăcii, nu se produc deformaţii liniare şi de lunecare în
planul median: (ε
x
)
z=0
=0, (ε
y
)
z=0
=0, (γ
xy
)
z=0
=0, adică un element diferenţial din
planul median al plăcii nedeformate se regăseşte ca formă şi dimensiuni pe
suprafaţa mediană a plăcii deformate.
- ipoteza segmentului normal: un segment de dreaptă normal pe planul
median al plăcii nedeformate, rămâne rectiliniu, inextensibil şi normal la suprafaţa
mediană deformată. Această ipoteză aparţine lui Kirchhoff şi constituie o
generalizare a ipotezei lui Bernoulli, admisă la încovoierea barelor [Precupanu
1982]. Consecinţele admiterii ipotezei segmentului normal sunt că deformaţiile
specifice în direcţia grosimii, ε
z
, şi lunecările din planele transversale γ
xz
,

γ
yz
se pot
neglija şi prin urmare ε
z
=0, γ
xz

zx
=0, γ
yz

zy
=0.
Ultima ipoteză acceptată conduce la unele contradicţii care vor fi
menţionate la locul cuvenit.

14

1.2. ASPECTUL GEOMETRIC AL DEFORMĂRII PLĂCILOR

Sub acţiunea încărcărilor normale pe planul median, o placă se deformează
şi punctele sale se deplasează în spaţiu. Conform ipotezei segmentului normal
inextensibil rezultă:
0
z
w
z
c
c
= =
c
(1.1)
Urmează că suprafaţa mediană deformată a plăcii nu depinde de z şi deci:
w =w(x,y) (1.2)
Aceasta înseamnă că punctele unei plăci de pe un segment normal pe planul median
vor avea aceleaşi deplasări w. De asemenea, condiţiile γ
xz

zx
=0 şi γ
yz

zy
=0
(consecinţe ale ipotezei segmentului normal) se scriu:
0
u w
z x
c c
+ =
c c
, 0
v w
z y
c c
+ =
c c
(1.3)
sau
u w
z x
c c
= ÷
c c
,
v w
z y
c c
= ÷
c c
(1.4)
Prin integrarea acestora în raport cu z se obţine:
1
2
( , )
( , )
w
u z f x y
x
w
v z f x y
y
c
= ÷ +
c
c
= ÷ +
c
(1.5)
Întrucât în suprafaţa mediană deformaţiile specifice liniare şi lunecările sunt
nule, deci:
( ) ( )
( )
0
0
0
0
0
0
0, 0,
0
x y
z
z
z
z
xy
z
z
u v
x y
u v
y x
c c
¸
=
=
=
=
=
=
| | c c | |
= = = =
| |
c c
\ .
\ .
| | c c
= + =
|
c c
\ .
(1.6)
urmează că f
1
(x,y) şi f
2
(x,y) sunt constante, adică pentru z =0, u =u
0
, v =v
0
şi f
1
=
u
0
, f
2
=v
0
, iar u şi v au forma:
0
w
u z u
x
c
= ÷ +
c
,
0
w
v z v
y
c
= ÷ +
c
(1.7)
În particular, dacă punctele din planul median se deplasează normal pe
acesta u
0
=0 şi v
0
=0, iar deplasările u şi v au expresiile:
15

w
u z
x
c
= ÷
c
,
w
v z
y
c
= ÷
c
(1.8)
Rezultatul obţinut arată că deplasările u şi v din planul plăcii sunt
determinate de deplasările w, normale pe acest plan. În continuare se pot obţine
imediat deformaţiile specifice din planul plăcii:
2
2
x
u w
z
x x
c
c c
= = ÷
c c
(a)
2
2 y
v w
z
y y
c
c c
= = ÷
c c
(b) (1.9)
2
2
xy
u v w
z
y x x y
¸
c c c
= + = ÷
c c c c
(c)
Aceste deformaţii au o variaţie liniară pe grosime, fiind nule în suprafaţa
mediană şi maxime pe suprafeţele S
1
şi S
2
.
Relaţiile (1.8) pot fi deduse şi direct, din considerente geometrice, rezultate
ca urmare a ipotezelor admise.
Printr-o placă, solicitată de forţe normale pe planul median, se face o
secţiune normală, paralelă cu planul xOz (fig. 1.4 a). În fig. 1.4 b se arată secţiunea
înainte şi după deformarea plăcii.
Fig. 1.4. Secţiune normală printr-o placă plană cu indicarea deplasării u la cota z

Un punct, situat la distanţa z de planul median, se va deplasa în sensul
negativ al axei x cu cantitatea u, şi din figura 1.4 rezultă:
tan
x
w
u z z
x
u
c
= ÷ · = ÷
c
(1.10)
Printr-un raţionament similar se obţine:
16

tan
y
w
v z z
y
u
c
= ÷ · = ÷
c
(1.11)
Aceste relaţii (1.10 şi 1.11) sunt o consecinţă directă a ipotezei segmentului
normal şi sunt identice cu (1.8).
Deformaţiile specifice ε
x
, ε
y
şi γ
xy
, exprimate prin relaţiile (1.9) reprezintă
aspectul geometric al deformării plăcilor plane subţiri, arătând că, într-o primă
aproximaţie, aceste deformaţii variază liniar pe grosimea plăcii, iar suprafaţa
mediană este strat neutru.
Deplasările fiind mici, într-un punct al suprafeţei mediane curburile plăcii
deformate în direcţiile axelor de coordonate pot fi exprimate aproximativ după cum
urmează:

2
2
1
x
x
w
x
_
µ
c
= = ÷
c
,
2
2
1
y
y
w
y
_
µ
c
= = ÷
c
(1.12)
în care ,
x y
µ µ sunt razele de curbură ale suprafeţei mediane deformate. S-a luat
semnul minus, centrele de curbură fiind în sensul negativ al axei z. De asemenea
expresia:

2
1
xy
xy
w
x y
_
µ
c
= = ÷
c c
(1.13)
se numeşte torsiunea suprafeţei deformate în punctul considerat.
Deformaţiile specifice (1.9), ţinând cont de (1.12) şi (1.13) se pot scrie:

x x
z c _ = ,
y y
z c _ = , 2
xy xy
z ¸ _ = (1.14)

1.3. TENSIUNI ÎN PLĂCILE PLANE

Ţinând cont de ipotezele făcute şi neglijând presiunile dintre straturi ca fiind
nesemnificative ( 0
z
o = , consecinţă a lui 0
z
c = ), legea lui Hooke se scrie:
1
( )
x x y
E
c o vo = ÷ ,
1
( )
y y x
E
c o vo = ÷ ,
2(1 )
xy xy
E
v
¸ t
+
= (1.15)
Exprimând tensiunile în raport cu deformaţiile specifice rezultă:
2
( )
1
x x y
E
o c vc
v
= +
÷
,
2
( )
1
y y x
E
o c vc
v
= +
÷
,
2(1 )
xy xy
E
t ¸
v
=
+
(1.16)
Deformaţiile specifice din (1.9) se introduc în (1.16), obţinându-se
următoarele expresii pentru tensiunile , , :
x y xy
o o t
17


2 2
2 2 2
1
x
E z w w
x y
o v
v
| | · c c
= ÷ +
|
÷ c c
\ .
(a)

2 2
2 2 2
1
y
E z w w
y x
o v
v
| | · c c
= ÷ +
|
÷ c c
\ .
(b) (1.17)

2
1
xy
E z w
x y
t
v
· c
= ÷ ·
+ c c
(c)
Dacă în ecuaţiile (1.16) se înlocuiesc deformaţiile specifice , ,
x y xy
c c ¸ în
funcţie de curburile şi torsiunea suprafeţei mediane deformate din (1.14), se obţine:

( )
2
1
x x y
E z
o _ v_
v
·
= +
÷


( )
2
1
y y x
E z
o _ v_
v
·
= +
÷
(1.18)

1
xy xy
E z
t _
v
·
=
+

Din expresiile (1.17), respectiv (1.18), rezultă că tensiunile normale
x
o ,
y
o
şi tensiunile tangenţiale
xy
t , se distribuie liniar pe grosime, fiind nule în suprafaţa
mediană şi având valori maxime pe suprafeţele S
1
şi S
2
ale plăcii (fig. 1.6).

Fig. 1.6. Distribuţiile tensiunilor normale şi tangenţiale pe grosimea plăcii

Dacă se examinează ecuaţiile diferenţiale de echilibru din teoria elasticităţii,
se constată că pentru a fi satisfăcute trebuie luate în considerare şi tensiunile
xz zx
t t = ,
yz zy
t t = şi
z
o , care în raţionamentele precedente au fost neglijate.
18

Aceste tensiuni pot fi determinate din ecuaţiile diferenţiale de echilibru, dar
prezenţa lor este în contradicţie cu ipotezele geometrice admise iniţial. Din această
cauză teoria clasică a plăcilor plane apare ca fiind contradictorie. Totuşi, la plăcile
plane subţiri, erorile care se fac, pot fi neglijate din punct de vedere practic.
Întrucât axa z este în direcţia acceleraţiei gravitaţionale, componentele X şi
Y ale intensităţii forţelor masice se pot considera nule şi, din primele două ecuaţii
diferenţiale de echilibru,
0, 0
yx xy y zy
x zx
x y z x y z
t t o t
o t
c c c c
c c
+ + = + + =
c c c c c c
(1.19)
ţinând cont şi de (1.17), rezultă:

3 3
2 3 2
3 3
2 2 3
1
1
yx
zx x
zy xy y
Ez w w
z x y x x y
Ez w w
z x y x y y
t
t o
v
t t o
v
c | | c c c c
= ÷ ÷ = +
|
c c c ÷ c c c
\ .
c c c
| | c c
= ÷ ÷ = +
|
c c c ÷ c c c
\ .
(1.20)
Integrând în raport cu z se obţin , ,
zx zy
t t

2 3 3
1 2 3 2
2 3 3
2
2 2 3
( , )
2(1 )
( , )
2(1 )
xz zx
yz zy
Ez w w
t x y
x x y
Ez w w
t x y
x y y
t t
v
t t
v
| | c c
= = + +
|
÷ c c c
\ .
| | c c
= = + +
|
÷ c c c
\ .
(1.21)
Funcţiile
1
( , ) t x y şi
2
( , ) t x y se determină scriind că pe suprafeţele S
1
şi S
2
,
deci pentru / 2 z h = ± , tensiunile 0
xz yz
t t = = , din care se obţin:

2 3 3
1 2 3 2
2 3 3
2
2 2 3
( , )
8(1 )
( , )
8(1 )
Eh w w
t x y
x x y
Eh w w
t x y
x y y
v
v
| | c c
= ÷ +
|
÷ c c c
\ .
| | c c
= ÷ +
|
÷ c c c
\ .
(1.22)
Înlocuind
1
( , ) t x y şi
2
( , ) t x y în (1.21) rezultă expresiile (1.23):
2 2 2 2
2 2 2
2 2 2 2
2(1 ) 4 2(1 ) 4
xz
E h w w E h
z z w
x x y x
t
v v
| | | | | | c c c c
= ÷ ÷ + = ÷ ÷ V
| | |
÷ c c c ÷ c
\ . \ . \ .

2 2 2 2
2 2 2
2 2 2 2
2(1 ) 4 2(1 ) 4
yz
E h w w E h
z z w
y x y y
t
v v
| | | | | | c c c c
= ÷ ÷ + = ÷ ÷ V
| | |
÷ c c c ÷ c
\ . \ . \ .

19

Relaţiile (1.23) arată că pe grosimea plăcii tensiunile
xz
t şi
yz
t se distribuie
după o lege parabolică (fig.1.6) (analog cu distribuţia tensiunilor tangenţiale la
grinzile cu secţiune dreptunghiulară solicitate la încovoiere cu forfecare).
În cazul unor acţiuni distribuite pe placă, presiunile dintre straturi nu sunt
nule, cum s-a admis, putând fi determinate din a treia ecuaţie diferenţială de
echilibru, fără considerarea forţei masice, dar la plăcile subţiri valorile lor sunt în
general neglijabile.
Notă: O teorie exactă a plăcilor plane se poate dezvolta, fără simplificările
admise, plecând de la ecuaţiile teoriei elasticităţii, dar calea este prea complexă
pentru a putea fi folosită în practică.

1.4. EFORTURI ÎN PLĂCILE PLANE

Se consideră o secţiune normală la axa x, pe care apar tensiunile , ,
x xy xz
o t t
şi o secţiune normală la axa y, pe care apar tensiunile , ,
y yx yz
o t t (fig. 1.7).
Fig. 1.7. Secţiuni ortogonale normale prin placă şi ilustrarea tensiunilor pe un element de arie

Efectele globale ale acestor tensiuni pe unitatea de lungime din secţiune şi
pe toată grosimea plăcii, reduse la centrul de greutate al secţiunii 1 h · , formează un
torsor de reducere (o rezultantă forţă şi un moment rezultant), ale căror
componente se numesc eforturi.
Sumând tensiunile
x
o pe unitatea de lungime şi pe toată grosimea plăcii se
obţine componenta
x
N :
20


2 2
/ 2 / 2
2 2 2
/ 2 / 2
1
h h
x x
h h
E w w
N dz zdz
x y
o v
v
÷ ÷
| | c c
= = ÷ +
|
÷ c c
\ .
} }
(1.24)
Datorită distribuţiei antisimetrice a tensiunilor
x
o faţă de axa y, rezultanta
acestora este nulă (
x
N =0). Acest fapt este confirmat de anularea integralei
reprezentând momentul static al suprafeţei 1 h · faţă de o axă centrală.
Momentul forţei elementare
x
o dz faţă de axa y este (
x
o dz)z şi prin
sumarea pe suprafaţa 1 h · se obţine momentul de încovoiere
x
M ,
2 2
/2 / 2
2
2 2 2
/2 / 2
1
h h
x x
h h
E w w
M zdz z dz
x y
o v
v
÷ ÷
| | c c
= = ÷ +
|
÷ c c
\ .
} }
(1.25)
Integrala are valoarea h
3
/12, reprezentând momentul de inerţie al suprafeţei
1 h · faţă de axa y.
Se face notaţia:

3
2
12(1 )
E h
D
v
·
=
÷
(1.26)
care se numeşte rigiditatea plăcii la încovoiere sau rigiditatea cilindrică a plăcii.
Cu notaţia precedentă, momentul încovoietor
x
M are expresia:
2 2
2 2
x
w w
M D
x y
v
| | c c
= ÷ +
|
c c
\ .
(1.27)
Sumând tensiunile tangenţiale
xy
t pe suprafaţa 1 h · rezultă:

2
/2 / 2
/2 / 2
1
h h
xy xy
h h
E w
N dz zdz
x y
t
v
÷ ÷
c
= = ÷ ·
+ c c
} }
(1.28)
Evident, forţa de lunecare este nulă ( 0
xy
N = ).
Momentul forţei elementare
xy
dz t faţă de axa x este (
xy
dz t )z, iar momentul
xy
M al tuturor forţelor elementare se obţine prin integrare:
2
/2 /2
2
/2 /2
3 2 2
1
(1 )
12(1 )
h h
xy xy
h h
E w
M zdz z dz
x y
Eh w w
D
x y x y
t
v
v
v
÷ ÷
c
= = ÷ · =
+ c c
c c
= ÷ · = ÷ ÷
+ c c c c
} }
(1.29)
xy
M este moment de torsiune pentru secţiunea cu baza unu şi înălţimea h.
Prin sumarea tensiunilor tangenţiale
xz
t se obţine forţa tăietoare V
x
,
21

2
/2 /2
2 2 2
2
/2 /2
2(1 ) 4
h h
x xz
h h
E h
V dz w z dz D w
x x
t
v
÷ ÷
| | c c
= = ÷ V ÷ = ÷ V
|
÷ c c
\ .
} }
(1.30)
Analog se determină N
y
=0, M
y
, N
yx
=0, M
yx
, V
y
. Dualitatea tensiunilor
tangenţiale conduce la egalitatea M
xy
=M
yx
=M
t
(notat cu T în Eurocoduri). De
notat că în literatura de specialitate mai veche, pentru forţele tăietoare, notate cu
V
x
, V
y
după Eurocoduri, se mai întâlnesc notaţiile T
x
, T
y
sau Q
x
, Q
y
.
În consecinţă, eforturile care apar în plăcile plane încărcate cu forţe normale
pe planul median sunt: momentele încovoietoare M
x
, M
y
, momentele de torsiune
M
xy
= M
yx
= M
t
, forţele tăietoare V
x
, V
y
, şi se determină cu relaţiile:
2 2
2 2
x
w w
M D
x y
v
| | c c
= ÷ +
|
c c
\ .
(a)
2 2
2 2
y
w w
M D
y x
v
| | c c
= ÷ +
|
c c
\ .
(b)
2
(1 )
t
w
M D
x y
v
c
= ÷ ÷ ·
c c
(c) (1.31)
x
V D w
x
c
= ÷ A
c
(d)
y
V D w
y
c
= ÷ A
c
(e)
unde s-a folosit notaţia
2 2
2
2 2
x y
c c
A = V = +
c c
(operatorul lui Laplace).
Momentele, fiind definite pe unitatea de lungime din secţiune, au aceleaşi
unităţi de măsură ca şi forţele: N(Nm/m), kN, MN; forţele tăietoare se măsoară în
unităţi de forţă pe unitate de lungime: N/m, kN/m, daN/cm etc.

1.5. EXPRIMAREA TENSIUNILOR CU AJUTORUL EFORTURILOR

Comparând relaţiile (1.17 a şi b), care dau tensiunile
x
o şi
y
o , cu relaţiile
(1.31 a şi b), care dau momentele încovoietoare M
x
şi M
y
rezultă:
3
3
12
12
x x
x
y y
y
M M
z z
h I
M M
z z
h I
o
o
= · = ·
= · = ·
(1.32)
22

în care
3
1 /12 I h = · este momentul de inerţie al suprafeţei 1·h, faţă de axa în jurul
căreia se produce încovoierea.
Aceste expresii sunt similare cu cele corespunzătoare grinzilor încovoiate
de secţiune dreptunghiulară (Navier).
Valorile maxime, în modul, ale tensiunilor
x
o şi
y
o se obţin pentru
/ 2 z h = ±

max max
2 2
6
6
); )
y y
x x
x y
M M
M M
a b
h W h W
o o = = = = (1.33)
în care, W =1·h
2
/6 este modulul de rezistenţă al suprafeţei 1 h · , faţă de axa în jurul
căreia se produce încovoierea.
Din relaţiile (1.17c) şi (1.31c) se obţine expresia tensiunilor
xy
t , generate
de momentul de torsiune
t
M

3
12
t
xy
M
z
h
t = · (1.34)
Tensiunile
xy
t maxime în valoare absolută rezultă pentru / 2 z h = ±

max
2
6
t
xy
M
h
t = (1.35)
Expresiile tensiunilor
xz
t şi
yz
t în raport cu forţele tăietoare V
x
şi respectiv
V
y
se obţin comparând relaţiile (1.23) şi (1.31d, e):

2
2
3
2
2
3
6
4
6
4
x
xz
y
yz
V h
z
h
V
h
z
h
t
t
| |
= · ÷
|
\ .
| |
= · ÷
|
\ .
(1.36)
Aceste expresii sunt similare cu cele obţinute folosind formula lui Juravski
la grinzi cu secţiune dreptunghiulară. Pentru z =0 rezultă valorile maxime ale
tensiunilor
xz
t ,
yz
t :

max
max
3
2
3
2
x
xz
y
yz
V
h
V
h
t
t
= ·
= ·
(1.37)
Existenţa tensiunilor tangenţiale în suprafaţa mediană şi deci a deformaţiilor
unghiulare nu corespunde cu ipotezele iniţiale, dar la plăcile subţiri efectele lor sunt
neglijabile.
23

1.6. RELAŢII DIFERENŢIALE DINTRE EFORTURI ŞI ÎNCĂRCĂRI.
ECUAŢIA DIFERENŢIALĂ A SUPRAFEŢEI MEDIANE DEFORMATE

Pentru a determina relaţiile diferenţiale dintre eforturi şi încărcări, se
detaşează din placă un element diferenţial, având dimensiunile dx, dy în planul
median al plăcii şi grosimea h.
Pe feţele laterale ale acestui element se introduc eforturile de conexiune cu
placa din care s-a extras, anume: pe feţele obţinute prin secţionare cu planele x =
constant şi y =constant se introduc eforturile din punctul (x,y) al planului median,
iar pe feţele x+dx =constant şi y+dy =constant, eforturile din punctul (x,y)
corectate cu creşterile corespunzătoare aproximate prin diferenţiale (fig.1.8).

Fig. 1.8. Element diferenţial de placă şi eforturi pe feţele sale

Folosind regula şurubului se stabilesc sensurile vectorilor moment de
încovoiere şi de torsiune.
Sarcina distribuită p(x,y) este normală pe planul median al plăcii
nedeformate, având direcţia axei z. Pentru poziţia orizontală a plăcii, în p(x,y) se
24

poate include şi greutatea proprie.
Forţele şi cuplurile, ce acţionează elementul diferenţial de placă, formează
un sistem în echilibru. Forţele sunt paralele cu axa z, iar cuplurile au vectorii
corespunzători în planul Oxy (fig. 1.8d) şi deci, din cele şase ecuaţii de echilibru
rămân semnificative numai trei: ecuaţia de proiecţie a forţelor pe axa z şi ecuaţiile
de momente în raport cu axele x şi y.
Ecuaţia de proiecţie a forţelor pe axa z se scrie:
( , ) 0
y
x
x x y y
V
V
V dy V dx dy V dx V dy dx p x y dxdy
x y
c | | c | |
÷ + + ÷ + + + =
| |
c c
\ .
\ .
(1.38)
După reducerea termenilor asemenea şi deoarece dxdy este factor comun
diferit de zero se obţine:
( , ) 0
y
x
V
V
p x y
x y
c
c
+ + =
c c
(1.39)
Ecuaţia de momente în raport cu o dreaptă paralelă cu axa y, care trece prin
centrul elementului infinitezimal de placă are expresia:
0
2 2
yx
x
x x yx yx
x
x x
M
M
M dy M dx dy M dx M dy dx
x y
V dx dx
V dy V dx dy
x
c
| | c
| |
÷ + + ÷ + + ÷
| |
c c
\ .
\ .
c
| |
÷ ÷ + =
|
c
\ .
(1.40)
Reducând termenii asemenea şi neglijând infiniţii mici de ordin superior, se
obţine:
0
yx
x
x
M
M
V
x y
c
c
+ ÷ =
c c
(1.41)
Analog, făcând momentul faţă de o dreaptă paralelă cu axa x, care trece
prin centrul elementului infinitezimal de placă rezultă:
0
xy y
y
M M
V
x y
c c
+ ÷ =
c c
(1.42)
Se derivează ecuaţia (1.41) în raport la x şi ecuaţia (1.42) în raport la y,

2
2
2
0
yx
x x
M
M V
x x y x
c
c c
+ ÷ =
c c c c
(a)

2 2
2
0
xy y y
M M V
x y y y
c c c
+ ÷ =
c c c c
(b) (1.43)
Se adună (1.43a) şi (1.43b) şi ţinând cont de (1.39) se înlocuieşte
25

y
x
V
V
x y
c | | c
÷ +
|
c c
\ .
cu p(x,y), obţinându-se:

2
2 2
2 2
2 ( , ) 0
y
x t
M
M M
p x y
x x y y
c
c c
+ + + =
c c c c
(1.44)
Eforturile M
x
, M
y
, M
t
se înlocuiesc cu expresiile lor din (1.31a, b, c),
exprimate în raport cu derivatele de ordinul doi ale funcţiei deplasărilor w(x,y)
2 2 2 2 2
2 2 2
2 2 2
2 2 2
2 (1 )
( , ) 0
w w w
D D
x x y x y x y
w w
D p x y
y y x
v v
v
(
| | ( c c c c c
÷ + ÷ ÷ ÷
( | (
c c c c c c c
\ . ¸ ¸
¸ ¸
(
| | c c c
÷ + + =
( |
c c c
\ .
¸ ¸
(1.45)
sau
2 2 2 2 2 2
2 2 2 2
2 2 2 2 2 2
2 2 2 2
2
2 ( , )
w w w
D D D
x x x y x y y y
w w w
D D D p x y
x y x y x y y x
v
| | | | | | c c c c c c
+ + +
| | |
c c c c c c c c
\ . \ . \ .
(
| | | | | | c c c c c c
+ ÷ + =
( | | |
c c c c c c c c
\ . \ . \ .
¸ ¸
(1.46)
S-a obţinut astfel ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate a
plăcilor plane.
Dacă rigiditatea plăcii D este constantă, paranteza dreaptă se anulează şi
ecuaţia (1.46) devine:
4 4 4
4 2 2 4
( , )
2
w w w p x y
x x y y D
c c c
+ + =
c c c c
(1.47)
care reprezintă ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate a plăcilor plane
de grosime constantă, fiind cunoscută şi sub denumirea de ecuaţia Sophie-Germain-
Lagrange.
Folosind operatorul de câmp a lui Laplace(
2
A = V ) ecuaţia (1.47) se poate
scrie şi sub una din următoarele forme compacte:

2 2
( , )
( , )
( , )
( , )
p x y
w x y
D
p x y
w x y
D
AA =
V V =
(1.48)
Ecuaţia diferenţială cu derivate parţiale (1.47), respectiv (1.48), poate fi
exprimată echivalent printr-un sistem de două ecuaţii diferenţiale cu derivate
26

parţiale de ordinul II. Astfel, adunând M
x
cu M
y
din (1.31a şi b) se obţine:
2 2
2 2
(1 )
x y
w w
M M D
x y
v
| | c c
+ = ÷ + +
|
c c
\ .
(1.49)
Se face notaţia:

1
x y
M M
M
v
+
=
+
(1.50)
şi ecuaţia (1.49) devine:

2
M
w w
D
A = V = ÷ (1.51)
Înlocuind
2
w V din (1.48) cu –M/D rezultă o a doua ecuaţie:

2
M M p A = V = ÷ (1.52)
În unele cazuri se pot obţine mai uşor soluţiile, folosind formele (1.51) şi
(1.52), numite şi ecuaţiile dedublate ale plăcii.

1.7. EFORTURI ÎN SECŢIUNI ÎNCLINATE FAŢĂ DE PLANELE
PARALELE CU AXELE DE COORDONATE

Într-un punct de pe suprafaţa mediană a plăcii se consideră cunoscute
eforturile , , , , ,
x xy x y yx y
M M V M M V pe secţiuni paralele cu planele de coordonate.
Momentele încovoietoare şi de torsiune de pe aceste secţiuni formează un tensor
simetric de ordinul doi:
x yx x t
M
xy y t y
M M M M
T
M M M M
| | | |
= =
| |
\ . \ .
(1.53)
Momentele încovoietoare
n
M şi de torsiune
ns
M dintr-un punct, situat pe
o secţiune înclinată faţă de planele de coordonate, se pot exprima în funcţie de
elementele tensorului
M
T , iar forţa tăietoare
n
V în raport cu forţele tăietoare
x
V ,
y
V . În acest sens, în vecinătatea punctului se detaşează o prismă elementară cu
două feţe laterale paralele la planele de coordonate, având lungimile dx, dy şi o faţă
înclinată cu unghiul o respectiv /2, | o t = + faţă de axa y (fig.1.9). Înălţimea
prismei este egală cu grosimea plăcii h.
Elementul diferenţial de placă, încărcat cu forţele interioare şi exterioare
corespunzătoare, se află în echilibru. Condiţiile de echilibru exprimate prin ecuaţiile
de momente în raport cu direcţia secţiunii înclinate şi cu normala la această secţiune
conduc la următoarele relaţii:
27

2 2
cos sin 2 sin cos
n x y xy
M M M M o o o o = + +

2 2
( )sin cos (cos sin )
ns x y xy
M M M M o o o o = ÷ ÷ ÷ (1.54)

2 2
sin cos 2 sin cos
s x y xy
M M M M o o o o = + ÷

sn ns
M M = ÷

Fig. 1.9. Element diferenţial de placă (prismă elementară) cu eforturi pe feţe

Proiectând forţele tăietoare pe direcţia normală la suprafaţa mediană şi
neglijând infiniţii mici de ordin superior (forţele masice şi de suprafaţă) se obţine:
cos sin
sin cos
n x y
n x y
V V V
V V V
o
|
o o
o o
= +
= ÷ +
(1.55)
Se constată că eforturile pe secţiuni înclinate se pot determina în mod
univoc cunoscând eforturile pe două secţiuni ortogonale (duse prin acelaşi punct al
planului median).
Se remarcă o asemănare cu starea plană de tensiune din jurul unui punct al
unui corp solicitat.
Momentele încovoietoare principale într-un punct al planului median , apar
28

pe două secţiuni ortogonale, normale la planul median, pe care momentele de
torsiune sunt nule, şi au valori extreme.
Unghiurile
1
o şi
2
o , care determină secţiunile principale rezultă din
relaţiile:

1,2
2
tan2
xy
x y
M
M M
o =
÷
(a);
1,2
1,2
tan
x
xy
M M
M
o
÷
= (b) (1.56)
Momentele încovoietoare principale se calculează cu expresiile:

2 2
1,2
1
( ) 4
2 2
x y
x y xy
M M
M M M M
+
= ± ÷ + (1.57)
Pe secţiuni înclinate la / 4 t faţă de cele principale, momentele de torsiune
au valori extreme, anume:

2 2
1 2
max
min
1
( ) 4
2 2
ns x y xy
M M
M M M M
÷
= ± ÷ + = ± (1.58)
iar momentele încovoietoare sunt egale cu semisuma momentelor principale. Se
remarcă faptul că
n s x y
M M M M + = + este un invariant.

1.8. CONDIŢII PE CONTUR LA PLĂCILE PLANE

Soluţia reprezentând suprafaţa mediană deformată a unei plăci plane, poate
fi precizată (individualizată) numai dacă sunt satisfăcute condiţiile de rezemare şi,
eventual, alte constrângeri de natură fizică.
Fie o margine rectilinie de direcţie s şi normală n . Această margine poate
fi considerată încastrată, simplu rezemată sau liberă. În particular pot exista
rezemări elastice sau de altă natură (vâscoelastice, cu deformări plastice limitate,
elastoplastice etc.). Pe contur pot
exista încărcări (forţe şi cupluri).
Margine încastrată. Pe zona
încastrată a conturului (fig. 1.10)
deplasările (săgeţile) şi rotirile în
direcţia normală la margine sunt
zero (w =0, / 0 w n c c = ).
În lungul laturii încastrate
momentele de torsiune sunt nule.
Fig. 1.10. Latură (margine) încastrată

Întrucât rotirea / 0 w n c c = , deci nu depinde de s, urmează că
29

/ ( / ) 0 s w n c c c c = şi implicit momentul de torsiune este nul. În concluzie, condiţiile
de contur pe o latură încastrată se scriu:
( ) ( )
0 ; 0
w
w a b
n
c
= =
c
(1.59)
O margine încastrată poate avea o tasare w
0
uniformă sau liniară
0
w w a s = + · (a fiind o constantă ce poate fi interpretată ca o rotire).
Margine simplu rezemată. Pe marginea simplu rezemată deplasarea w şi
momentul încovoietor M
n
sunt nule (fig. 1.11).
( ) ( )
0 ; 0
n
w a M b = = (1.60)
Condiţia de moment încovoietor nul
conduce la:
2 2
2 2
0
w w
n s
v
c c
+ =
c c
(1.61)
Întrucât după deformarea
plăcii marginea simplu rezemată
rămâne rectilinie, are deci curbură nulă
Fig. 1.11. Latură simplu rezemată

şi (
2 2
/ 0 w s c c = ), condiţia de mai sus devine
2 2
/ 0 w n c c = .
Curburile nule simultan, fac ca pe margineasimplu rezemată să se poată
scrie condiţiile:
( ) ( ) ( )
2
2
2
0 ; 0 0
w
w a b sau w w c
n
c
= = A = V =
c
(1.62)
Momentul de torsiune M
ns
este în general nenul. Dacă se admite că M
ns
=0
urmează că / w n c c nu depinde de s, adică / ( / ) 0 s w n c c c c = , ceea ce în general nu
se realizează.
O margine simplu rezemată poate avea o tasare uniformă w
0
sau liniară
(w
0
+as).
În cazul unei margini simplu rezemate pe care acţionează un moment
distribuit m(s), condiţiile pe contur devin:
( )
( )
( )
2
2
0 ;
m s
w
w a b
n D
c
= = ÷
c
(1.63)
Margine liberă. Pe marginea liberă (nerezemată şi neîncărcată – fig. 1.12),
condiţiile pe contur sunt:
( ) ( ) ( )
0 ; 0 ; 0
n ns n
M a M b V c = = = (1.64)
30

Relaţiile (1.64) sunt în exces,
consecinţă a ipotezelor simplifica-
toare adoptate.
Dacă pe marginea liberă
există încărcări, condiţiile pe contur
devin:

Fig. 1.12. Margine liberă (nerezemată şi
neîncărcată)

( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
; ;
n n ns ns n n
M M s a M M s b V V s c = = = (1.65)
În baza principiului lui Saint-Venant, ultimele două condiţii se pot înlocui
echivalent cu una singură. Momentul de torsiune, de intensitate
ns
M , sumat pe o
distanţă infinitezimală ds, are valoarea ( )
n
M s ds şi se poate considera ca un cuplu
format din două forţe paralele, egale şi opuse, având mărimea
ns
M şi braţul ds (fig.
1.13). Trecând de la coordonata s la s+ds se modifică intensitatea momentului:
( ) ( )
ns
ns ns
M
M s ds M s ds
s
c
+ = +
c
(1.66)

Fig. 1.13. Ilustrarea transformării condiţiilor (1.65 b, c) în forţă tăietoare generalizată

Rezultanta momentului pe următorul element diferenţial ds va fi:
( )
ns
ns
M
M s ds ds
s
c
| |
+
|
c
\ .
(1.67)
care se poate interpreta, de asemenea, ca un cuplu, forţa fiind:
31

( )
ns
ns
M
M s ds
s
c
+
c
(1.68)
Sumând forţele ce formează cuplurile pe distanţa infinitezimală ds rezultă:

ns ns
ns ns
M M
M M ds ds
s s
c c
÷ + + =
c c
(1.69)
Intensitatea acestei forţe este
ns
M
s
c
c
care se sumează cu
n
V şi se obţine

* ns
n n
M
V V
s
c
= +
c
(1.70)
La extremităţile laturii rămân două forţe concentrate de valoare
ns
M .
Mărimea
ns
M
s
c
c
se mai numeşte forţa adiţională a lui Kirchhoff. În cazul a două
margini simplu rezemate ce se întâlnesc în unghi drept, reacţiunea concentrată din
colţ are valoarea
ns
M şi crează tendinţa de ridicare a acestuia (confirmată
experimental).
Ţinând cont de relaţiile (1.31), se obţine pentru
*
n
V expresia:

2
* 2
2 3 3
2
2 3 2
(1 )
(1 ) (2 )
n
w
V D w
n s n s
w w w
D w D
n s n n s
v
v v
(
| | c c c
= ÷ V + ÷ =
( |
c c c c
\ .
¸ ¸
( ( c c c c
÷ V + ÷ = ÷ + ÷
( (
c c c c c
¸ ¸ ¸ ¸
(1.71)
Dacă latura liberă este neîncărcată, condiţiile pe contur devin:

( ) ( )
0 ; 0
n n
M a V b
-
= = (1.72)
sau

( ) ( )
2 2 3 3
1 1
2 2 3 2
0 ; (2 ) 0
w w w w
a b
n s n n s
v v
c c c c
+ = + ÷ =
c c c c c
(1.73)
În colţul unei plăci format de două laturi adiacente încastrate, momentul de
torsiune fiind nul, nu apar reacţiuni concentrate.
La o placă cu două laturi adiacente, ortogonale libere şi neîncărcate,
reacţiunea din colţ este nulă, deci 0
ns
M = şi
2
0.
ns
M
n s
c
=
c c

În cazul plăcilor dreptunghiulare direcţiile n şi s devin x şi y. Ca exemplu se
consideră o placă dreptunghiulară, având o latură încastrată, una liberă şi două
laturi paralele simplu rezemate, pe una dintre ele acţionând un moment uniform
32

distribuit de intensitate m
0
(fig. 1.14).

Condiţiile de contur se exprimă după
cum urmează:
- latura încastrată (x =0)
0, 0
w
w
x
c
= =
c

- latura liberă (x = a)
2 2
2 2
3 3
3 2
0 0
0 (2 ) 0
x
n
w w
M
x y
w w
V
x x y
v
v
-
¦ c c
= ÷ + =
¦
c c
¦
´
c c
¦
= ÷ + ÷ =
¦
c c c
¹

- laturile simplu rezemate (y = 0 şi y = b)

Fig. 1.14. Exemplificare condiţii pe contur

- latura y =0

2
0 0 2
0,
y
w
w M m D m
y
c
= = ÷ ÷ =
c

- latura y = b

2
2
0, 0 0
y
w
w M
y
c
= = ÷ =
c
.


33

2. METODE DE DETERMINARE A SOLUŢIILOR
LA PLĂCI PLANE DREPTUNGHIULARE

2.1. ÎNCOVOIERE CILINDRICĂ

Plăcile de lungime mare (teoretic infinită), având condiţii de rezemare şi
încărcare uniforme în lung, au suprafaţa mediană deformată de formă cilindrică.
Acţiunile în direcţia scurtă pot avea o variaţie oarecare. Deplasările w depind numai
de coordonata normală pe lungime, de exemplu x (fig. 2.1).
Placa se poate asimila cu o serie de fâşii (grinzi) alăturate, având
deschiderea egală cu latura scurtă a plăcii şi secţiunea dreptunghiulară. În particular
aceste fâşii pot fi identice, de lăţime egală cu unitatea.
a) b) c) d)

Fig 2.1. Plăci plane solicitate la încovoiere cilindrică

O fâşie oarecare, fiind împiedicată să se deformeze în direcţia lăţimii
unitare, de către fâşiile învecinate, se află în starea plană de deformaţie. Prin
urmare, deformaţiile plăcii în direcţia lungimii sunt împiedicate, deci 0.
y
c = Din
ecuaţiile geometrice ale elasticităţii spaţiale se obţine:


34

( )
( )
2
2
2 2
2 2
0 0
x
y
u w
z a
x x
v w w
z b
y y y
c
c
c c
= = ÷
c c
c c c
= = ÷ = ÷ =
c c c
(2.1)
Folosind legea lui Hooke, condiţia 0
y
c = implică

x y
o vo = (a);
2
(1 )
x
x
E
o
c v = ÷ (b) (2.2)
Din ecuaţia (2.1 b), ţinând cont de (2.1 a) rezultă:

2
2 2 2
1 1
x
x
E Ez w
x
c
o
v v
c
= = ÷ ·
÷ ÷ c
(2.3)
Folosind ecuaţiile de echivalenţă sau particularizând (1.9) pentru
2 2
/ 0 w y c c = şi întrucât w = w(x), simbolul c se înlocuieşte cu d şi se obţine:

2
2
x
d w
M D
dx
= ÷ (a)

2
2
y x
d w
M D M
dx
v v = ÷ = (b) (2.4)

3
3
x
x
dM d w
V D
dx dx
= ÷ = (c)
Relaţia (2.4a) reprezintă ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate
şi este analogă celei a grinzilor:

2
2
x
d w
M EI
dx
= ÷ (2.5)
în loc de EI fiind D =
2 3 2
/(1 ) /12(1 ). EI Eh v v ÷ = ÷ Prin urmare, plăcile au
rigiditatea mai mare decât a grinzilor formate din aceleaşi fâşii independente,
deformaţiile fiind în consecinţă mai mici. În plus, datorită împiedicării deformaţiilor
în direcţia axei y, apar momente încovoietoare
y
M .
Din cele de mai sus, rezultă că plăcile solicitate la încovoiere cilindrică, se
tratează în mod similar cu grinzile.
În practică, plăcile cu raportul (b/a) >2 şi încărcări de intensitate constantă
în direcţia laturii lungi, b, se pot considera ca fiind solicitate la încovoiere cilindrică,
influenţa rezemării pe laturile scurte fiind limitată(fig. 2.2a).
În cazul plăcilor continue, la care raportul max (b/a
i
) >2(fig. 2.2b), iar
acţiunile sunt uniforme în direcţia laturii b, calculul se face considerând o grindă
continuă de lăţime egală cu unitatea, încărcată cu acţiunile aferente.


35

Fig. 2.2. a) Zonele de influenţă a rezemării pe laturile scurte, b) Placa plană continuă

2.2. PLĂCI ACŢIONATE DE MOMENTE PE CONTUR

O placă neîncărcată în câmp, are ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane
deformate de forma:
2 2
( , ) 0 w x y V V = (2.6)
deci w = w(x,y) este o funcţie biarmonică.
Folosind metoda inversă, se admite pentru suprafaţa mediană deformată o
funcţie w(x,y), care satisface ecuaţia diferenţială (2.6) şi se determină încărcarea pe
contur corespunzătoare. În continuare se consideră polinomul de gradul II în x şi y
care este funcţie biarmonică:

2 2
1 2 3 4 5 6
( , ) w x y C x C y C xy C x C y C = + + + + + (2.7)
Curburile acestei suprafeţe deformate rezultă constante:
2 2 2
1 2 3
2 2
1 1 1
2 , 2 ,
x y xy
w w w
C C C
x y x y µ µ µ
c c c
= ÷ = ÷ = ÷ = ÷ = ÷ = ÷
c c c c
(2.8)
Eforturile secţionale au expresiile:

1 2
(2 2 )
x
M D C C v = ÷ +

2 1
(2 2 )
y
M D C C v = ÷ + (2.9)

3
(1 )
xy
M D C v = ÷ ÷
0, 0
x y
V V = =
Prin urmare, în orice punct momentele încovoietoare şi de torsiune sunt
constante, iar forţele tăietoare sunt nule. Aceste valori fiind şi pe contur se
precizează astfel:
pentru
1
,
2
x xy t
a
x M M M M = ± ÷ = = (a)


36

pentru
2
,
2
y yx t
b
y M M M M = ± ÷ = = (b) (2.10)
Condiţiile (2.10 a, b) se introduc în expresiile (2.9), din care se determină
constantele C
1
, C
2
, C
3
,
1 2
1
2
,
2 (1 )
M M
C
D
v
v
÷
= ÷
÷

2 1
2
2
,
2 (1 )
M M
C
D
v
v
÷
= ÷
÷

3
(1 )
t
M
C
D v
= ÷
÷
(2.11)
Cu aceste valori, suprafaţa mediană deformată devine:
2 2
1 2 2 1
4 5 6
2 2
( , )
2 (1 ) 2 (1 ) (1 )
t
M M M M M
w x y x y xy C x C y C
D D D
v v
v v v
÷ ÷
= ÷ ÷ ÷ + + +
÷ ÷ ÷
(2.12)
Alegând sistemul de referinţă în centrul plăcii deformate (fig. 2.3), rezultă:
w(0,0) =0, V
x
(0,0) =0, V
y
(0,0) =0
conducând la C
4
=C
5
=C
6
=0 şi, în
consecinţă, ecuaţia suprafeţei mediane
deformate este:
2 1 2
2
2 2 1
2
( , )
2 (1 )
2 (1 ) (1 )
t
M M
w x y x
D
M M M
y xy
D D
v
v
v
v v
÷
= ÷ ÷
÷
÷
÷ ÷
÷ ÷
(2.13)
În particular, pentru M
t
=0 se
obţine încovoierea simplă, suprafaţa
Fig. 2.3. Placa acţionată de momente pe contur mediană fiind un paraboloid eliptic.

Dacă
1 2
M M M = = suprafaţa mediană deformată are ecuaţia:

2 2
( , ) ( )
2 (1 )
M
w x y x y
D v
= ÷ +
+
(2.14)
care este un paraboloid de rotaţie.
(Notă: Mai riguros condiţia
1 2
M M M = = implică egalitatea curburilor în
orice punct şi suprafaţa mediană deformată este sferică).
Dacă
1 2
0 M M = = şi 0
t
M = , suprafaţa mediană deformată are ecuaţia:
( , )
(1 )
t
M
w x y xy
D v
= ÷
÷
(2.15)
care este un paraboloid hiperbolic cu generatoarele rectilinii, în direcţia axelor.
Întrucât încărcarea pe contur
t
M = constant şi ,
xy yx t
M M M = = rezultă
/ 0,
xy
M x c c = / 0.
yx
M y c c =


37

Prin urmare, placa acţionată cu un moment de torsiune constant pe contur
este echivalentă cu placa încărcată cu forţe concentrate la colţuri având valoarea
2
t
M (fig. 2.4).
Fig 2.4. Placa acţionată cu forţe concentrate la colţuri

2.3. SOLUŢII PENTRU PLĂCI PLANE DREPTUNGHIULARE
PRIN SERII FOURIER SIMPLE

Se consideră o placă simplu rezemată pe două laturi paralele, pe celelalte
două condiţiile la limită fiind arbitrare(fig. 2.5).











Fig. 2.5. Placa simplu rezemată pe două laturi paralele (în direcţia axei y)

Se alege pentru suprafaţa mediană deformată w(x,y) o soluţie sub forma
unei serii Fourier simple cu coeficienţi variabili, astfel încât să fie îndeplinite
condiţiile la limită pe cele două laturi simplu rezemate, anume:
-pentru x =0 şi x =a să rezulte:


38

2
2
0, 0
w
w
x
c
= =
c
(2.16)
Soluţia care satisface aceste cerinţe este de forma:

1
( , ) ( )sin
n
n
n x
w x y Y y
a
t
·
=
=
¿
(2.17)
Expresia (2.17) trebuie să fie soluţie a ecuaţiei diferenţiale a suprafeţei
mediane deformate (1.47).
Introducând w(x,y) din (2.17) în ecuaţia diferenţială (1.47) se obţine:
( )
2 4
1
( , )
2 sin
IV II
n n n n n n
n
p x y
Y Y Y x
D
o o o
·
=
÷ + =
¿
(2.18)
unde s-a făcut notaţia / .
n
n a t o =
Se admite că încărcarea p(x,y), care este relativ arbitrară, se poate dezvolta
în serie Fourier

1
( , ) ( )sin
n n
n
p x y p y x o
·
=
=
¿
(2.19)
în care coeficienţii p
n
(y) (n =1,2,…,∞) se determină din condiţia de ortogonalitate

0
2
( ) ( , )sin
a
n n
p y p x y xdx
a
o =
}
(2.20)
Ţinând cont de (2.19), din ecuaţia (2.18) rezultă că pentru fiecare termen al
seriei, trebuie sa fie îndeplinită condiţia:

2 4
( )
2
IV II n
n n n n n
p y
Y Y Y
D
o o ÷ + = (2.21)
care este o ecuaţie diferenţială ordinară, neomogenă, cu coeficienţi constanţi.
Soluţia ecuaţiei diferenţiale (2.21) este de forma:

1 2
( ) ( ) ( )
n n n
Y y Y y Y y = + (2.22)
unde
1
( )
n
Y y este soluţia ecuaţiei diferenţiale omogene

2 4
2 0
IV II
n n n n n
Y Y Y o o ÷ + = (2.23)
iar
2
( )
n
Y y este o soluţie particulară a ecuaţiei neomogene (2.21). Urmează deci:
2
( ) cosh cosh
sinh sinh ( )
n n n n n n
n n n n n n
Y y A y B y y
C y D y y Y y
o o o
o o o
= + +
+ + +
(2.24)
Introducând ( )
n
Y y din (2.24) în expresia (2.17) rezultă soluţia:


39

( ) |
( )
1
2
, cosh cosh sinh
sinh sin
n n n n n n n
n
n n n n n
w x y A y B y y C y
D y y Y y x
o o o o
o o o
·
=
= + + +
( + +
¸
¿
(2.25)
Soluţia particulară
2
( )
n
Y y poate fi determinată cu ajutorul regulii lui
Cauchy, folosind exprimarea:

2
0
1
( ) ( ) ( )
y
n
n n
Y y Y y t p t dt
D
= ÷
}
(2.26)
unde ( )
n
p t are forma (2.20), în care y se înlocuieşte cu variabila auxiliară t. Funcţia
( ) n Y y se construieşte din termeni ai soluţiei ecuaţiei omogene (2.23), astfel încât
să fie îndeplinite condiţiile:
' '' '''
(0) (0) (0) 0, (0) 1 n
n n n
Y Y Y Y = = = = (2.27)
În continuare se consideră următoarea funcţie ( )
n
Y y , care satisface
cerinţele (2.27)
( )
2
1 1
cosh sinh
2
n n n
n n
Y y y y y o o
o o
| |
= ÷
|
\ .
(2.28)
Se înlocuieşte segmentul y cu y-t, obţinându-se ( )
n
Y y t ÷ , care se introduce
în (2.26). Integrarea se face în raport cu t, iar y este parametru şi limita superioară
a integralei. Expresia (2.26) va avea forma:

( ) ( ) ( ) ( )
( )
}
2
2
0
0
1 1
cosh sinh
, sinh
y
n n n
n n
a
n
Y y y t y t y t
aD
p x t xdx dt
o o
o o
o
¦
(
¦
= ÷ ÷ ÷ ÷ ·
´
(
¦¸ ¸
¹
·
}
}
(2.29)
Pentru determinarea constantelor de integrare , ,
n n n
A B C şi
n
D se folosesc
condiţiile la limită pe marginile paralele cu axa x. De exemplu, în cazul încastrării
rezultă:
-pentru
0
0
0
w
y
w
y b
y
=
¦
=
¹
¦
÷ c
` ´
= =
)
¦
c
¹
(2.30)
implicând următoarele relaţii:

' '
(0) 0, ( ) 0, (0) 0, ( ) 0
n n n n
Y Y b Y Y b = = = = (2.31)
Dezvoltând (2.31) se obţine un sistem de patru ecuaţii (pentru fiecare


40

valoare n) cu necunoscutele , , ,
n n n n
A B C D din care, prin rezolvare se obţine:
0,
n n n
A B C = = ÷ ;
'
2 2
2 2 2
(sinh cosh ) ( ) sinh ( )
sinh
n n n n n n
n
n n
b b b Y b b bY b
C
b b
o o o o
o o
+ ÷
= ÷
÷
(2.32)
'
2 2
2 2 2
1
( )sinh sinh cosh ( )
sinh
n n n n n n
n
n
n n
bY b b b b b Y b
D
b b
o o o o
o
o o
| |
+ ÷
|
\ .
= ÷
÷

Pentru alte moduri de rezemare a laturilor paralele cu axa x se obţin
constantele de integrare în mod analog.
În unele cazuri soluţia particulară poate fi obţinută direct prin încercări, fără
a mai utiliza dezvoltările în serii Fourier.
Un caz particular specific este cel al încărcării de intensitate constantă în
direcţia laturilor simplu rezemate, pentru care
n
p din










Fig 2.6. Încărcare constantă în direcţia y

dezvoltarea în serie a încărcării (relaţia 2.19) nu depinde de y (fig. 2.6). În acest caz
soluţia particulară se determină ca la încovoiere cilindrică. Deplasarea w poate fi
reprezentată ca o sumă formată din soluţia generală a plăcii fără încărcare în câmp,

2 2
( , ) ( , ) 0 w x y w x y AA = V V = (2.33)
şi soluţia ecuaţiei diferenţiale a suprafeţei mediane deformate de la încovoierea
cilindrică

4
4
( ) d w p x
dx D
= (2.34)
reprezentând soluţia particulară. Deci
1 2
( , ) w x y w w = + (2.35)


41

sau
(
)
1
2
( , ) cosh cosh sinh
sinh sin
n n n n n n n
n
n n n n
w x y A y B y y C y
D y y x w
o o o o
o o o
·
=
= + + +
+ +
¿
(2.36)
Deplasarea
2
w se poate obţine integrând (2.34)

( )
2
1
w dx dx dx p x dx
D
=
} } } }
(2.37)
sau se dezvoltă în serie Fourier:

1
( ) sin
n n
n
p x p x o
·
=
=
¿
(2.38)
unde

0
2
( )sin
a
n n
p p x xdx
a
o =
}
(2.39)
În ultima alternativă deplasarea w(x,y) are forma:
1
4
( , ) ( cosh cosh sinh
sinh sin
n n n n n n n
n
n
n n n n
n
w x y A y B y y C y
p
D y y x
D
o o o o
o o o
o
·
=
= + + +
|
+ +
|
.
¿
(2.40)
Considerând axa x la mijlocul laturii b, pentru rezemări identice pe laturile
paralele cu această axă, suprafaţa mediană este simetrică în raportcu variabila y şi
din (2.40) rezultă necesar 0.
n n
B C = = Urmează că ecuaţia (2.40) devine:
4
1
( , ) ( cosh sinh )sin
n
n n n n n n
n
n
p
w x y A y D y y x
D
o o o o
o
·
=
= + +
¿
(2.41)
Constantele
n
A şi
n
D se determină în raport cu modul de rezemare a plăcii
pe laturile paralele cu axa x.
a) Margini simplu rezemate
Pentru / 2 y b = ± condiţiile de rezemare sunt:
2
2
0, 0
w
w
y
c
= =
c
(2.42)
În ecuaţia (2.41) se face / 2 y b = ± şi pentru orice n, paranteza care se
înmulţeşte cu sin
n
x o trebuie să se anuleze. Se face derivata
2
2
w
y
c
c
în expresia


42

căreia se ia / 2 y b = ± şi, de asemenea, pentru orice n parantezele de lângă sin
n
x o
trebuie să fie nule. Aceste condiţii cu notaţia / 2
n n
u b o = conduc la următoarele
ecuaţii în
n
A şi
n
D ,

4
cosh sinh 0
cosh (2cosh sinh ) 0
n
n n n n n
n
n n n n n n
p
A u D u u
D
A u D u u u
o
+ + =
+ + =
(2.43)
din care se obţin:

4 4
tanh 2 1
;
2cosh 2cosh
n n n n
n n
n n n n
u u p p
A D
u D u D o o
+
= ÷ · = · (2.44)
Introducând
n
A şi
n
D din (2.44) în ecuaţia (2.41) aceasta devine:
4
1
tanh 2
( , ) 1 cosh sinh sin
2cosh 2cosh
n n n n
n n n
n
n n n
p u u y
w x y y y x
D u u
o
o o o
o
·
=
(
+
= ÷ +
(
¸ ¸
¿
(2.45)
Pentru diferite încărcări de intensitate constantă în direcţia axei y, prin
dezvoltare în serie Fourier se calculează
n
p . Folosind relaţiile (1.31) se determină
expresiile eforturilor , , , ,
x y t x y
M M M V V şi, pentru valori precizate ale
coordonatelor (x,y), se evaluează mărimile acestora precum şi ale deplasărilor.
b) Margini încastrate
Pentru / 2 y b = ± condiţiile la limită se scriu:
0, 0
w
w
y
c
= =
c
(2.46)
Introducând în expresia săgeţii (2.41) şi în derivata acesteia
w
y
c
c
valorile
/ 2 y b = ± , se obţin ecuaţiile:

4
cosh sinh 0
sinh (sinh cosh ) 0
n
n n n n n
n
n n n n n n
p
A u D u u
D
A u D u u u
o
+ + =
+ + =
(2.47)
Rezolvând sistemul de ecuaţii (2.47) rezultă valorile constantelor
n
A şi
n
D :

4
4
sinh cosh
sinh cosh
sinh
sinh cosh
n n n n
n
n n n n
n n
n
n n n n
u u u p
A
u u u D
u p
D
u u u D
o
o
+
= ÷ ·
+
= ÷ ·
+
(2.48)


43

Cu expresiile (2.48) pentru
n
A şi
n
D ecuaţia (2.41) devine:
4
1
sinh cosh
( , ) 1 cosh
sinh cosh
sinh
sinh sin
sinh cosh
n n n n
n
n
n n n n
n
n n n
n n n
p u u u
w x y y
D u u u
u
y y x
u u u
o
o
o o o
·
=
| +
= ÷ +

+
\
|
+
|
+
.
¿
(2.49)
Pentru diferite valori ale coordonatelor (x,y) se determină săgeata w. De
asemenea, se pot determina eforturile cu relaţiile (1.31), folosind pentru w(x,y)
expresia (2.49). În tabelul 1 din Anexă, pentru diferite rapoarte b/a, sunt date
deplasările
max
w şi momentele maxime
max max max
, , .
x y t
M M M

2.4. REZOLVAREA PLĂCILOR DREPTUNGHIULARE
CU AJUTORUL SERIILOR FOURIER DUBLE

Se prezintă soluţia lui Navier pentru placa simplu rezemată pe contur
(fig.2.7).
Acţiunea aplicată pe placă, normal
la planul median, poate avea orice
distribuţie. Se adoptă pentru w(x,y) o
soluţie particulară a ecuaţiei diferenţiale
(1.47) a suprafeţei mediane deformate sub
forma unei serii Fourier duble (2.50), care
satisface condiţiile pe contur:
1 1
( , ) sin sin
mn
m n
m x n y
w x y A
a b
t t
· ·
= =
=
¿¿

Seria (2.50) reprezintă, pentru un
număr infinit de termeni, ecuaţia exactă a
suprafeţei mediane deformate a plăcii, dar
Fig. 2.7. Placa simplu rezemată pe contur pentru un număr limitat de termeni este o

ecuaţie aproximativă. Scrisă dezvoltat, seria (2.50) are forma:
11 21
12 22
2
( , ) sin sin sin sin
2 2 2
sin sin sin sin ...
x y x y
w x y A A
a b a b
x y x y
A A
a b a b
t t t t
t t t t
= + +
+ + +
(2.51)
Condiţiile de rezemare pe care trebuie să le satisfacă (2.50) respectiv (2.51) sunt:


44

-pentru x =0 şi x =a

2
2
0, 0
w
w
x
c
= =
c
(2.52)
-pentru y =0 şi y =b,

2
2
0, 0
w
w
y
c
= =
c
(2.53)
Orice termen al seriei (2.51) se anulează pentru x =0 şi respectiv y =0, deoarece
sin0 0 = , iar pentru x =a şi respectiv y = b, se obţine sin 0 mt = , sin 0 nt = .
Derivatele de ordinul II au expresiile:
2
2
2
2
2
2
sin sin
sin sin
mn
m n
mn
m n
w m m x n y
A
x a a b
w n m x n y
A
y b a b
t t t
t t t
c
| |
= ÷
|
c
\ .
c
| |
= ÷
|
c
\ .
¿¿
¿¿
(2.54)
Derivatele de ordinul II conţin, de asemenea, în fiecare termen produsele
sin sin
m x n y
a b
t t
· , care se anulează pentru x =0 şi x =a, respectiv y =0 şi y =b.
Deci, prin modul de alegere a suprafeţei mediane deformate, sunt îndeplinite
condiţiile la limită.
Încărcările aplicate pe placă se pot înlocui echivalent cu o încărcare
obţinută prin dezvoltarea acestora în serii Fourier duble. Astfel p(x,y) dezvoltată în
domeniul (0 , 0 x a y b s s s s ) are forma:
1 1
( , ) sin sin
mn
m n
m x n y
p x y a
a b
t t
· ·
= =
=
¿¿
(2.55)
în care:

0 0
4
( , )sin sin
a b
mn
m x n y
a p x y dxdy
ab a b
t t
=
} }
(2.56)
Pentru a determina coeficienţii
mn
A se foloseşte condiţia ca w(x,y) din
(2.50) să satisfacă ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate. Derivatele
4
4
4
sin sin
mn
m n
w m m x n y
A
x a a b
t t t c
| |
=
|
c
\ .
¿¿

2 2
4
2 2
sin sin
mn
m n
w m n m x n y
A
x y a b a b
t t t t c
| | | |
=
| |
c c
\ . \ .
¿¿
(2.57)


45


4
4
4
sin sin
mn
m n
w n m x n y
A
y b a b
t t t c
| |
=
|
c
\ .
¿¿

şi p(x,y) din (2.55), introduse în ecuaţia (1.47), conduc la egalitatea următoare:
4 2 2 4
4
2 sin sin
sin sin
mn
m n
mn
m n
m m n n m x n y
D A
a a b b a b
m x n y
a
a b
t t
t
t t
(
| | | | | | | |
+ + =
(
| | | |
\ . \ . \ . \ .
(
¸ ¸
=
¿¿
¿¿
(2.58)
Cele două serii sunt egale dacă termenii de acelaşi rang au coeficienţi egali, adică:
2
2 2
4
2 2
mn mn
m n
D A a
a b
t
| |
+ =
|
\ .
(2.59)
de unde rezultă:
2
2 2
4
2 2
2
0 0 2 2
4
2 2
4
( , )sin sin
mn
mn
a b
a
A
m n
D
a b
m x n y
p x y dxdy
a b
m n
D ab
a b
t
t t
t
= =
| |
+
|
\ .
=
| |
+
|
\ .
} }
(2.60)
Ecuaţia suprafeţei mediane deformate devine:
2
2 2
4
2 2
( , ) sin sin
mn
m n
a m x n y
w x y
a b
m n
D
a b
t t
t
=
| |
+
|
\ .
¿¿
(2.61)
în care
mn
a depinde de încărcarea normală pe placă p(x,y).
Eforturile din placă (momentele încovoietoare , ,
x y
M M momentele de
torsiune
xy yx t
M M M = = şi forţele tăietoare ,
x y
V V ) rezultă din relaţiile (1.31):
2 2
2 2
2
2 2
2
2 2
sin sin
mn
x
m n
m n
a
a b m x n y
M
a b
m n
a b
v
t t
t
| |
+
|
\ .
=
| |
+
|
\ .
¿¿



46

2 2
2 2
2
2 2
2
2 2
sin sin
mn
y
m n
m n
a
a b m x n y
M
a b
m n
a b
v
t t
t
| |
+
|
\ .
=
| |
+
|
\ .
¿¿

2
2 2
2
2 2
(1 )
cos cos
mn
t
m n
m n
a
m x n y
a b
M
a b
m n
a b
v
t t
t
÷
= ÷
| |
+
|
\ .
¿¿
(2.62)
2 2
2 2
cos sin
mn
x
m n
m
a
m x n y
a
V
a b m n
a b
t t
t
=
| |
+
|
\ .
¿¿

2 2
2 2
sin cos
mn
y
m n
n
a
m x n y
b
V
a b m n
a b
t t
t
=
| |
+
|
\ .
¿¿

Coeficienţii dezvoltărilor în serie pot fi exprimaţi în funcţie de raportul
laturilor plăcii a/b.
Convergenţa seriilor trigonometrice duble este foarte bună pentru
deplasările w şi bună pentru momentele încovoietoare şi de torsiune, astfel încât
pentru calcule practice se pot reţine primii patru termeni ai dezvoltării. Pentru
forţele tăietoare convergenţa este ceva mai slabă şi o precizie corespunzătoare se
poate realiza cu un număr mai mare de termeni din dezvoltare.
În continuare se consideră o placă dreptunghiulară simplu rezemată,
încărcată cu o forţă uniform distribuită pe toată suprafaţa (fig. 2.8).
Se determină coeficienţii
mn
a cu relaţia (2.56)
0 0
4
sin sin
a b
mn
m x n y
a p dxdy
ab a b
t t
= =
} }

0 0
4
sin sin
a b
p m x n y
dx dy
ab a b
t t
= =
} }
(2.63)
0 0
4
cos cos
a b
p a m x b n y
ab m a n b
t t
t t
= =


47

( )( )
2
4
cos cos0 cos cos0
p
m n
mn
t t
t
= ÷ ÷ =
2
16
, ( , 1,3,5,....)
p
m n
mn t
=
Deplasările w(x,y) au expresia:
2 6
2 2
1,3... 1,3...
2 2
sin sin
16
( , )
m n
m x n y
p
a b
w x y
D
m n
mn
a b
t t
t
= =
=
| |
+
|
\ .
¿ ¿
(2.64)
Săgeata maximă se produce la mijlocul deschiderii plăcii(x = a/2, y = b/2)
max 2 6
2 2
1,3... 1,3...
2 2
sin sin
16
2 2
m n
m n
p
w
D
m n
mn
a b
t t
t
= =
=
| |
+
|
\ .
¿ ¿
(2.65)














Fig. 2.8. Placa simplu rezemată încărcată cu o forţă uniform distribuită

Se pune în evidenţă raportul laturilor a/b şi se înlocuieşte rigiditatea plăcii D
cu expresia din (1.26)
4
2
max
2 6 3
2
1,3... 1,3...
2 2
sin sin
192
2 2
(1 )
m n
m n
pa
w
Eh
a
mn m n
b
t t
v
t
= =
= ÷
(
| |
+
(
|
\ .
(
¸ ¸
¿ ¿
(2.66)
care se mai scrie:


48


4
max
3
pa
w
Eh
o = (2.67)
unde:
2
2 6
2
1,3... 1,3...
2 2
sin sin
192
2 2
(1 )
m n
m n
a
mn m n
b
t t
o v
t
= =
= ÷
(
| |
+
(
|
\ .
(
¸ ¸
¿ ¿
(2.68)
În particular pentru placa pătrată a = b şi pentru 0.2 v = (placă de beton
armat) coeficientul (1) o are expresia:
2
6 2 2 2 2 2 2 2 2 2
2 2 2 6
192 11 1 ( 1) ( 1) 1
(1) (1 0.2 )
11(1 1 ) 1 3(1 3 ) 3 1(3 1 )
( 1)( 1) 192 0.96
... (0.2500 0.0033 0.0033 0.00003) 0.0467
3 3(3 3 )
o
t
t
· · ÷ ÷ ·
= ÷ + + +

· + · + · +
¸
( ÷ ÷ ·
+ + = ÷ ÷ + =
(
· +
¸

Calculul detaliat al coeficientului (1) o evidenţiază, în acest caz,
convergenţa foarte bună a seriilor trigonometrice duble pentru cazul săgeţilor.
Eforturile într-un punct de pe placă se determină după cum urmează:
2 2 2 2 2
4 2 2 2 2 2
16 /
sin sin
( / )
x
m n
pa m n a b m x n y
M
mn m n a b a b
v t t
t
+
=
+
¿¿
(a)
2 2 2 2 2
4 2 2 2 2 2
16 /
sin sin
( / )
y
m n
pa n a b m m x n y
M
mn m n a b a b
v t t
t
+
=
+
¿¿
(b)
2
4 2 2 2 2 2
cos cos
16
(1 )
( / )
xy
m n
a m x n y
pa
b a b
M
m n a b
t t
v
t
= ÷ ÷
+
¿¿
(c) (2.69)
3 2 2 2 2
cos sin
16
( / )
x
m n
m x n y
pa
a b
V
n m n a b
t t
t
=
+
¿¿
(d)
3 2 2 2 2
sin cos
16
( / )
y
m n
a m x n y
pa
b a b
V
m m n a b
t t
t
=
+
¿¿
(e)
(m,n =1,3,5,...)
Momentele încovoietoare maxime apar în centrul plăcii, pentru x = a/2 şi y
=b/2 şi se pot scrie condensat sub forma:

2 2
max max
,
x y
M pa M pa | |' = = (2.70)


49

unde | şi
'
| rezultă din relaţiile (2.69 a şi b) introducând x = a/2 şi y = b/2.
Pentru o placă pătrată a = b şi (1) (1) | |' = are expresia:
2 2 2 2 2 2
4 2 2 2 2 2 2 2 2 2
2 2
2 2 2
16 1 0.2 1 1 0.2 3 3 0.2 1
(1) 11 1 ( 1) ( 1) 1
11(1 1 ) 1 3(1 3 ) 3 1(3 1 )
3 0.2 3
( 1) ( 1) 0.0434
3 3(3 3 )
|
t
+ · + · + ·
= · · + · · ÷ + · ÷ · +

· + · + · +
¸
( + ·
+ · ÷ · ÷ =
(
· +
¸

Valoarea exactă a coeficientului | este 0.0443 abaterea fiind de 2.1%.
Forţele tăietoare maxime în modul apar în mijloacele laturilor simplu
rezemate şi pot fi scrise sub forma:

max max
,
x y
V pa V pa ¸ ¸ ' = = (2.71)
Coeficienţii ¸ şi ¸ ' se calculează funcţie de raportul a/b, din relaţiile (2.69
d şi e). Coeficienţii , , , , o | | ¸ ¸ ' ' se întabulează funcţie de raportul a/b şi de
materialul de constituţie al plăcii;.

2.5. CALCULUL PLĂCILOR PLANE PRIN
METODA DIFERENŢELOR FINITE

Determinarea deplasărilor şi eforturilor în plăcile plane se poate face cu
ajutorul metodei diferenţelor finite. Pe suprafaţa mediană a plăcii se trasează o reţea
în nodurile căreia ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate se transpune
în diferenţe finite, obţinându-se ecuaţii algebrice. În continuare se analizează plăcile
plane dreptunghiulare, pentru
care se folosesc reţele
ortogonale paralele cu laturile.
Fiecare nod este indexat cu doi
indici, unul de coloană i, care
marchează diviziunile pe axa x şi
unul de linie, j, marcând
diviziunile pe axa y (fig 2.9).
Distanţele dintre noduri sunt
respectiv x A şi y A .
Operatorul de transcriere
a derivatelor de ordinul IV ale
Fig. 2.9. Reţea ortogonală de diferenţe finite săgeţii w din ecuaţia diferenţială a
suprafeţei mediane deformate a plăcilor plane (1.47), în diferenţefinite în nodul (i,j)


50

are forma:
( ) ( ) ( )
( )
4 2 2
4
1 2 1
1 2
1 4 6 4 1 2 4 2
1 2 1
1
1 4 6 4 1
T
ij
x x y
p
D
y
÷
(
(
(
÷ ÷ + ÷ ÷ +
(
¸ ¸
A A A
(
÷
¸ ¸
(
+ ÷ ÷ =
¸ ¸
A
(2.72)
Valorile încadrate se referă la nodul (i,j), iar ultimul vector din membrul
întâi este de tipul coloană căruia i s-a aplicat operaţia de transpunere pentru a fi
scris ca vector linie. Membrul întâi al ecuaţiei (2.72) reprezintă transcrierea în
diferenţe finite a operatorului dublu laplacian. În membrul doi apare densitatea
încărcării distribuite din nodul (i,j),
ij
p . Dacă încărcarea prezintă discontinuităţi se
înlocuieşte cu o forţă de intensitate constantă, distribuită pe câmpul aferent.
/
ij y
p P x = A /
ij x
p P y = A /
ij
p P x y = A A
a) b) c)
Fig. 2.10. a, b) Acţiuni distribuite în lungul unei linii; c) Acţiune concentrată

Ca exemplu se consideră: acţiuni distribuite în lungul unei linii (fig. 2.10a şi
b), acţiunea concentrată (fig.2.10c), acţiuni de intensitate constantă distribuite pe
zonele haşurate (fig. 2.11a, b, c), pentru fiecare caz specificându-se
ij
p . Pentru
acţiunile din fig. 2.10, dacă , x y A = A = A intensităţile
ij
p devin respectiv
2
/ ; / ; /
ij y ij x ij
p P p P p P = A = A = A .
Ecuaţia (2.72) cu notaţia
2
( / ) y x ì = A A poate fi pusă sub forma:


51

, 1, 1, , 1 , 1
1, 1 1, 1 1, 1 1, 1 2, 2,
4 4
, ,
. 2 , 2
1 1
6( ) 8 4 (1 )( ) (1 )( )
2( ) ( )
( ) ( )
1
( )
i j i j i j i j i j
i j i j i j i j i j i j
i j i j
i j i j
w w w w w
w w w w w w
p x p y
w w
D D
ì ì
ì ì
ì
ì
ì ì
÷ + ÷ +
+ + ÷ + + ÷ ÷ ÷ + ÷
+ ÷
( (
+ + ÷ + + + + + +
( (
¸ ¸ ¸ ¸
+ + + + + + +
A A
+ + = =
(2.73)

/ 2
ij
p p = / 4
ij
p p = 3 / 4
ij
p p =
a) b) c)
Fig. 2.11. Acţiuni distribuite pe zonele haşurate

Pentru o reţea pătrată x y A = A = A şi 1 ì = , iar ecuaţia (2.73) devine:
, 1, 1, , 1 , 1 1, 1 1, 1 1, 1
4
,
1, 1 2, 2, , 2 , 2
20 8( ) 2(
)
i j i j i j i j i j i j i j i j
i j
i j i j i j i j i j
w w w w w w w w
p
w w w w w
D
÷ + ÷ + + + ÷ + + ÷
÷ ÷ ÷ + ÷ +
÷ + + + + + + +
A
+ + + + + =
(2.74)
Coeficienţii necunoscutelor w ai operatorului (2.74) sunt daţi în fig. 2.12.
Ecuaţia (2.73), respectiv
(2.74) se scrie în toate nodurile
reţelei în care deplasările w sunt
necunoscute.
Funcţia w(x,y) se extinde
şi în afara domeniului ocupat de
placă, iar la scrierea ecuaţiilor cu
diferenţe finite apar şi valori ale
deplasărilor din noduri în care nu
s-au scris ecuaţii de forma (2.73)
sau (2.74), ele apărând ca
necunoscute suplimentare.
Exprimând condiţiile pe
contur (în particular de rezemare)
Fig. 2.12. Operatorul de transcriere pentru reţea pătrată se obţin ecuaţiile necesare pentru
necunoscutele suplimentare.


52

a. În puncte ale reţelei situate pe o margine simplu rezemată (fig. 2.13a)
deplasările sunt nule, 0,
c
w = deci cunoscute. În ecuaţia cu diferenţe finite (2.73)
sau (2.74), scrisă într-un nod imediat învecinat conturului, intervine deplasarea w
dintr-un punct exterior(
ext
w ).








a) b) c)

Fig. 2.13. a) Margine simplu rezemată; b) Margine încastrată; c) Margine liberă

Pe marginea simplu rezemată, momentul încovoietor
n
M (n fiind direcţia
normală la contur) este nul, deci:
2
int
2 2
2
0 0 0
c ext
n
w w w w
M
n
÷ + c
= ÷ = ÷ =
c A
(2.75)
Întrucât 0
c
w = rezultă:

int ext
w w = ÷ (2.76)

b. Pe o margine încastrată (fig. 2.13 b) deplasările sunt nule şi, de
asemenea, pantele în direcţia normală la contur,

int
0, 0 0
2
ext
c
c
w w w
w
n
÷ c
| |
= = ÷ =
|
c A
\ .
(2.77)
sau

int ext
w w = (2.78)

c. Într-un punct de pe o margine liberă, neîncărcată (fig. 2.13c), se scriu
condiţiile:

*
0, 0
ns
n n n
M
M V V
s
c
= = + =
c
(2.79)
sau


53


2 2 3 3
2 2 3 2
0; (2 ) 0
w w w w
n s n n s
v v
c c c c
+ = + ÷ =
c c c c c
(2.80)
Operatorii de exprimare în diferenţe finite a condiţiilor (2.80) sunt daţi în
fig. 2.14a, b, pentru x y A = A şi în fig. 2.14c, d pentru . x y A = A
Fig. 2.14. Operatorii de transcriere a condiţiilor de pe o margine liberă

Momentul de torsiune fiind nul pentru două laturi adiacente libere
reactiunea din colţ, egală cu 2
xy
M , este de asemenea nulă,
2 2
2 2 (1 ) 0 0
xy
w w
M D
x y x y
v
c c
= ÷ ÷ = ÷ =
c c c c
(2.81)
a cărei reprezentare în diferenţe finite este în fig. 2.14e.
Necunoscutele din afara conturului plăcii pot fi eliminate din aproape în
aproape, rămânând de rezolvat un număr de ecuaţii egal cu numărul deplasărilor
nenule din nodurile reţelei aparţinând plăcii. În cazul utilizării calculatorului se pot
considera toate ecuaţiile simultan.
Prin rezolvarea ecuaţiilor cu diferenţe finite se află deplasările în nodurile


54

reţelei, iar pentru alte puncte se procedează la interpolare. Având deplasările w, în
continuare se determină eforturile. Ca exemplu, acestea se scriu în punctul (i,j) al
unei reţele dreptunghiulare.
( )
( )
, 1, 1, . 1 , 1 2
,
2(1 ) ( ) ( )
x i j i j i j i j i j
i j
D
M w w w w w
x
v v
ì ì
÷ + ÷ +
(
~ ÷ ÷ + + + + +
(
¸ ¸ A

( )
( )
, , 1 , 1 1. 1, 2
,
2(1 ) ( ) ( )
y i j i j i j i j i j
i j
D
M w w w w w
y
v v
ì ì
÷ + ÷ +
(
~ ÷ ÷ + + + + +
(
¸ ¸ A

( )
1, 1 1, 1 1, 1 1, 1
,
(1 )
( )
4
t i j i j i j i j
i j
D
M w w w w
x y
v
÷ + ÷ ÷ + ÷ + +
÷ ÷
~ ÷ + ÷
A A
(2.82)
( )
, 1, , 1, , , 1 , , 1
,
2 2
x i j x i j t i j t i j
x
i j
M M M M
V
x y
+ ÷ + ÷
÷ ÷
~ +
A A

( )
, 1, , 1, , , 1 , , 1
,
2 2
t i j t i j y i j y i j
y
i j
M M M M
V
x y
+ ÷ + ÷
÷ ÷
~ +
A A

Pentru o reţea pătrată, în relaţiile (2.82) se face x y A = A = A şi 1. ì =
Se poate folosi de asemenea exprimarea în diferenţe finite a sistemului de
ecuaţii diferenţiale cu derivate parţiale (1.51), (1.52), obţinându-se:
2
, 1, 1, , 1 , 1 ,
2
, 1, 1, , 1 , 1 ,
2(1 ) ( ) ( ) ( )
( )
2(1 ) ( ) ( )
i j i j i j i j i j i j
i j i j i j i j i j i j
M M M M M p x
x
w w w w w M
D
ì ì ì
ì
ì ì
÷ + ÷ +
÷ + ÷ +
+ ÷ + ÷ + = A
A
+ ÷ + ÷ + =
(2.83)
Pentru o reţea pătrată ecuaţiile (2.83) devin:
2
1, 1, , 1 , 1 , ,
2
,
1, 1, , 1 , 1 ,
4
4
i j i j i j i j i j i j
i j
i j i j i j i j i j
M M M M M p
M
w w w w w
D
÷ + ÷ +
÷ + ÷ +
+ + + ÷ = ÷ A
A
+ + + ÷ =
(2.84)
La plăcile dreptunghiulare simplu rezemate pe toate laturile, condiţia

( )
2
0
contur
w V = (2.85)
conduce la
( )
0
contur
M = şi primul sistem de ecuaţii din (2.83) sau (2.84) se poate
rezolva separat, după care se introduc valorile
, i j
M în al doilea sistem.


55
3. PLĂCI PLANE ÎN COORDONATE CILINDRICE

3.1. PRELIMINARII

Analiza unor plăci de formă circulară, inelară, sector de cerc etc., se poate
face mai uşor folosind sistemul de coordonate cilindrice. Planul median al plăcii
este descris de coordonatele r şi u , iar în direcţie normală acestuia este axa z.
În baza ipotezei segmentului normal inextensibil, deplasările w, normale la
planul median al placii nedeformate, nu depind de coordonata z şi, prin urmare,
( , ). w w r u =
Elementul infinitezimal de placă, în vecinătatea unui punct din planul
median, se obţine cu ajutorul a două secţiuni radiale normale ce trec prin polul O şi
fac între ele un unghi du şi cu două secţiuni cilindrice de rază r şi respectiv r dr + .
Tensiunile de pe feţele cilindrice ale elementului infinitezimal, cu normala r,
sunt , , ,
r r rz u
o t t iar cele de pe feţele radiale, cu normala u , , ,
r z u u u
o t t (fig. 3.1).

Fig. 3.1. Tensiuni pe feţele elementului infinitezimal de volum

3.2. ASPECTUL GEOMETRIC

La plăcile subţiri conform ipotezelor admise are loc condiţia 0,
z
w
z
c
c
= =
c

iar în stratul neutru lunecările
zr
¸ şi
zu
¸ se neglijează. Starea de deformaţie dintr-
un punct este caracterizată de deformaţiile specifice ,
r u
c c şi
ru
¸ , care pot fi
exprimate in funcţie de deplasările u, v şi derivatele acestora în raport cu r şi u
(ecuaţiile geometrice ale elasticităţii plane în coordonate polare):


56
1 1
, ,
r r
u u v v v u
r r r r r r
u u
c c ¸
u u
c c c c
= = + = ÷ +
c c c c
(3.1)
Folosind expresiile deplasărilor u şi v determinate în coordonate carteziene:
,
w w
u z v z
x y
c c
= ÷ = ÷
c c
(3.2)
şi luând raza vectoare identică cu Ox şi direcţia y după arcul s ru = (ds rdu = ),
rezultă:
1
,
w w w w
x r s r u
c c c c
= =
c c c c
(3.3)
În continuare ţinând cont de (3.2) deplasările u şi v devin:
,
w z w
u z v
r r u
c c
= ÷ = ÷
c c
(3.4)
Introducând u şi v din (3.4) în ecuaţiile geometrice (3.1) se obţin:
2
2
r
w
z
r
c
c
= ÷
c

2
2 2
1 1 1 z w z w w w
z
r r r r r r r
u
c
u u u
| | c c c c c
| |
= ÷ ÷ ÷ = ÷ +
| |
c c c c c
\ .
\ .
(3.5)
2
2
2
1
1 1 1
2 2
r
z w z w w
z
r r r r r
w w w
z z
r r r r r
u
¸
u u u
u u u
c c c c c | | | |
= ÷ + + ÷ =
| |
c c c c c
\ . \ .
| | c c c c
| |
= ÷ ÷ = ÷
| |
c c c c c
\ .
\ .


3.3. TENSIUNI. EFORTURI

Folosind legea generalizată a lui Hooke se pot exprima tensiunile
, ,
r r r u u u
o o t t = în raport cu derivatele funcţiei ( , ), w w r u =
( )
2 2
2 2 2 2 2
1 1
r r
E Ez w w w
r r r r
u
v v
o c vc
v v u
| | c c c
= + = ÷ + +
|
÷ ÷ c c c
\ .

( )
2 2
2 2 2 2 2
1 1
1 1
r
E Ez w w w
r r r r
u u
o c vc v
v v u
| | c c c
= + = ÷ + +
|
÷ ÷ c c c
\ .
(3.6)
2
2
1 1 1
2(1 ) 1 1
r r
E Ez w w Ez w
r r r r r
u u
t ¸
v v u u v u
| | c c c c
| |
= = ÷ ÷ = ÷
| |
+ + c c c + c c
\ .
\ .



57
Se remarcă faptul că aceste tensiuni variază liniar pe grosime fiind
proporţionale cu distanţa z până la stratul neutru (fig. 3.2).
Eforturile se definesc, de
asemenea, pe unitatea de
lungime, şi anume: pe secţiuni
cilindrice – momentul
încovoietor
r
M , momentul de
torsiune ,
r
M
u
forţa tăietoare
,
r
V iar momentul încovoietor
M
u
, momentul de torsiune
r
M
u

şi forţa tăietoare V
u
- pe
secţiuni radiale.
Relaţiile de echivalenţă
dintre momente şi tensiunile
care le generează au forma:
Fig. 3.2. Variaţia tensiunilor pe grosimea plăcii

/2 /2 /2
/2 /2 /2
, ,
h h h
r r r r r
h h h
M zdz M zdz M M zdz
u u u u u
o o t
÷ ÷ ÷
= = = =
} } }
(3.7)
Introducând expresiile tensiunilor din (3.6) în relaţiile de echivalenţă (3.7) şi
integrand se obţine:

2 2
2 2 2
r
w w w
M D
r r r r
v v
u
| | c c c
= ÷ + +
|
c c c
\ .


2 2
2 2 2
1 1 w w w
M D
r r r r
u
v
u
| | c c c
= ÷ + +
|
c c c
\ .
(3.8)

1
(1 )
r r t
w
M M M D
r r
u u
v
u
c c
| |
= = = ÷ ÷
|
c c
\ .

unde
3 2
/12(1 ) D Eh v = ÷ este rigiditatea plăcii la încovoiere. Comparând relaţiile
(3.6) şi (3.8) rezultă:
, ,
t r
r r
M M M
z z z
I I I
u
u u
o o t = = = (3.9)
unde
3
1 /12. I h = · Valorile maxime ale tensiunilor sunt în punctele de pe suprafaţa
plăcii,


58
max max max
2 2 2
6 6 6
, ,
t r
r r
M M M
h h h
u
u u
o o t = = = (3.10)

3.4. RELAŢII DIFERENŢIALE ÎNTRE EFORTURI ŞI ÎNCĂRCĂRI
LA PLĂCI PLANE ÎN COORDONATE CILINDRICE

Se detaşează din placă un element diferenţial cu două plane radiale ce fac
între ele unghiul du şi două secţiuni cilindrice de rază r şi respectiv r+dr. Pe feţele
laterale ale elementului se introduc eforturile corespunzătoare reprezentând
interacţiunea cu placa (fig. 3.3a). Acest element sub acţiunea încărcărilor aferente

a) b)
Fig. 3.3. a) Element diferenţial de placă cu încărcări şi eforturi
b) Vectorii momente încovoietoare şi de torsiune

(inclusiv greutatea proprie) şi a eforturilor de pe feţele sale se află în echilibru.
Întrucât forţele sunt normale pe planul median, iar vectorii momente sunt situaţi în
acest plan (fig. 3.3b), se scriu trei ecuaţii de echilibru: de momente în raport cu
direcţiile radială şi tangenţială ce trec prin centrul elementului şi de proiecţii ale
forţelor pe axa z, după cum urmează:


59
a)
( ) cos
2
cos sin sin
2 2 2
0;
2 2
r
r r r
r
r
r
r r
M d
M rd M dr r dr d M dr
r
M M d d d
M d dr M dr M d dr
V dr dr
V rd V dr rd
r
u
u u
u u u
u
u u
u u u
u u
u u
u u
c
| |
÷ + + + ÷ +
|
c
\ .
c c
| | | |
+ + ÷ ÷ + ÷
| |
c c
\ . \ .
c | |
÷ ÷ + =
|
c
\ .

b)
( ) cos
2
cos sin
2 2
sin 0;
2 2 2
r
r r
r
r r
M d
M rd M dr r dr d M dr
r
M M d d
M d dr M dr M d
V d dr dr
dr V dr r d V d dr r d
u
u u u
u u
u u u
u
u u
u
u u
u u
u u
u u
u
u u u
u
c
| |
÷ + + + ÷ +
|
c
\ .
c c
| | | |
+ + + + + ·
| |
c c
\ . \ .
c | | | | | |
· ÷ + ÷ + + =
| | |
c
\ . \ . \ .
(3.11)
c)
( )
( , ) 0.
r
r r
V
V rd V dr r dr d V dr
r
V
V d dr p r rd dr
u
u
u
u u
u u u
u
c
| |
÷ + + + ÷ +
|
c
\ .
c | |
+ + + =
|
c
\ .

Se neglijează infiniţii mici de ordin superior, se aproximează cos 1,
2
du

sin
2 2
d d u u
 şi după reduceri se obţine:

( )
( )
( , )
r
r
r
r r
r
r
rM
M
M rV
r
M
rM M rV
r
V V
r V rp r
r
u
u
u
u u u
u
u
u
u
u
c
c
+ ÷ =
c c
c c
+ + =
c c
c c
+ + = ÷
c c
(3.12)
sau


60
1
2 1
1 1
( , )
r r r
r
r r
r
r
M M M M
V
r r r
M M M
V
r r r
V V
V p r
r r r
u u
u u u
u
u
u
u
u
u
c ÷ c
+ + =
c c
c c
+ + =
c c
c c
+ + = ÷
c c
(3.13)

3.5. ECUAŢIA DIFERENŢIALĂ A SUPRAFEŢEI MEDIANE
DEFORMATE

În primele două relaţii din (3.13) se introduc expresiile momentelor din
(3.8), rezultând:
2 2
2 2 2
2 2
2 2 2
1 1
1 1 1
r
w w w
V D
r r r r r
w w w
V D
r r r r r
u
u
u u
| | c c c c
= ÷ + +
|
c c c c
\ .
| | c c c c
= ÷ + +
|
c c c c
\ .
(3.14)
sau

2
2
1
r
V D w
r
V D w
r
u
u
c
= ÷ V
c
c
= ÷ V
c
(3.15)
unde

2 2
2
2 2 2
1 1
r r r r u
c c c
V = + +
c c c
(3.16)
este laplaceanul în coordonate polare.
Introducând
r
V şi V
u
din (3.15) în ultima ecuaţie din (3.13) se obţine:
2 2 2
1 1 1
( , ) D w D w D w p r
r r r r r r
u
u u
c c c c c
| | | | | |
÷ V + ÷ V + ÷ V = ÷
| | |
c c c c c
\ . \ . \ .
(3.17)
sau, în cazul plăcilor de grosime constantă
2 2
2
2 2 2
1 1
( , ) D w p r
r r r r
u
u
| | c c c
+ + V =
|
c c c
\ .
(3.18)
S-a obţinut ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate a plăcilor
plane în coordonate polare,


61
2 2 2 2
2 2 2 2 2 2
1 1 1 1 ( , ) w w w p r
r r r r r r r r D
u
u u
| || | c c c c c c
+ + + + =
| |
c c c c c c
\ .\ .
(3.19)
sau

2 2
( , )
( , )
p r
w r
D
u
u V V = (3.20)
Sumând
r
M şi M
u
din (3.8) şi ţinând cont de notaţia (3.16) se obţine:

2
1
r
M M
M D w
u
v
+
= = ÷ V
+
(3.21)
Pentru plăci plane de grosime constantă, înlocuind
2
w V din (3.20) cu
/ M D ÷ (ec. 3.21) rezultă:

2
( , ) M p r u V = ÷ (3.22)
Sistemul de ecuaţii diferenţiale format din (3.21) şi (3.22) este echivalent cu
ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate (3.19), respectiv (3.20).
Determinând ( , ) w r u se pot calcula în continuare eforturile şi tensiunile.

3.6. PLĂCI CIRCULARE AXIAL SIMETRICE

Plăcile circulare pline şi cu goluri, având simetrie geometric-elastică, de
rezemare şi încărcare în raport cu centrul, se numesc axial simetrice sau cu
simetrie polară. Deplasările, eforturile, tensiunile şi deformaţiile acestor plăci nu
depind de unghiul polar, orice diametru fiind axă de simetrie. Este deci suficient să
se cunoască aceste mărimi în lungul unei raze. Rezultă că w =w(r), derivatele de
orice ordin în raport cu u sunt nule, 0,
r r
M M
u u
= = 0 V
u
= . Ecuaţia diferenţială a
suprafeţei mediane deformate şi expresiile eforturilor se obţin prin particularizare
din cele corespunzătoare cazului general.
Din ecuaţia (3.19), anulând derivatele în raport cu u , rezultă
2 2
2 2
1 1 ( ) d d d w dw p r
dr r dr dr r dr D
| || |
+ + =
| |
\ .\ .
(3.23)
unde D are expresia cunoscută (rel. 1.26).
La fel se particularizează ecuaţiile (3.21) şi (3.22),

2
2
( ) ( )/
( ) ( )
w r M r D
M r p r
V = ÷
V = ÷
(3.24)
Momentele încovoietoare
r
M şi M
u
, care sunt eforturi principale, şi forţa
tăietoare V
r
se obţin din (3.8) şi (3.14) prin particularizare:


62

2
2
r
d w dw
M D
dr r dr
v | |
= ÷ +
|
\ .


2
2
1dw d w
M D
r dr dr
u
v
| |
= ÷ +
|
\ .
(3.25)

2
2
2
1
r
d d w dw d
V D D w
dr dr r dr dr
| |
= ÷ + = ÷ V
|
\ .

În practică, mai frecvent întâlnite sunt plăcile circulare pline şi plăcile
circulare cu gol central (inelare).
a. Plăcile circulare pline pot fi rezemate pe circumferinţă, încastrate sau cu
o rezemare elastică (fig. 3.4).

Contur simplu rezemat (fig. 3.4a)
r = a
2
2
( ) 0
( ) 0 0
r
r a
w a
d w dw
M a
dr r dr
v
=
= ¦
¦
| |
´
= ÷ + =
|
¦
\ .
¹


a)

Contur încastrat (fig. 3.4b)
r = a
( ) 0
( )
( ) 0 0
r
w a
dw a
a
dr
u
=
¦
¦
´
= ÷ =
¦
¹


b)

Contur cu reazeme elastice (fig. 3.4c)
r = a
( ) ( )
( ) ( )
r Vw
r M r
V a k w a
M a k a
u
u
=
¦
´
=
¹
sau mai general
c)
( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( )
r Vw V r
r Mw M r
V a k w a k a
M a k w a k a
u
u
u
u
= +
= +
,
unde , , ,
Vw V Mw M
k k k k
u u
sunt coeficienţi de rigiditate ai
Fig. 3.4. Tipuri de rezemare pe contur reazemelor elastice.


63
Dacă rezemarea se realizează continuu pe o faţă sau pe un reazem simplu
circular concentric (fig. 3.5), atunci circumferinţa este liberă şi au loc condiţiile:
r = a
( ) 0
( ) 0
r
r
M a
V a
= ¦
´
=
¹
sau
2
2
0
r a
d w dw
dr r dr
v
=
| |
+ =
|
\ .

2
2
1
0
r a
d d w dw
dr dr r dr
=
| |
+ =
|
\ .

Fig. 3.5. Rezemare pe o faţă, respectiv pe un reazem circular concentric
În cazul rezemarii plăcii pe toată suprafaţa, se pun, în orice punct, condiţiile
de contact cu mediul de rezemare. Pentru rezemare simplă pe o circumferinţă cu
raza b (b < a) se introduce şi condiţia w(b) =0.
Alte combinaţii ale rezemărilor menţionate sunt de asemenea posibile.
b. Plăcile inelare pot fi rezemate sau încastrate pe conturul exterior sau pe
circumferinţa conturului interior (fig.3.6) sau pe ambele contururi (fig. 3.7); de
asemenea, cele două contururi pot avea şi alte moduri de rezemare.


r = a
( ) 0
( ) 0
r
w a
M a
=
¦
´
=
¹

r = b
( ) 0
( ) 0
r
r
M b
V b
= ¦
´
=
¹


a)



r = a
( ) 0
( )
0
w a
dw a
dr
=
¦
¦
´
=
¦
¹

r = b
( ) 0
( ) 0
r
r
M b
V b
= ¦
´
=
¹

b)


64

r = a
( ) 0
( ) 0
r
r
M a
V a
= ¦
´
=
¹

r = b
( ) 0
( ) 0
r
w b
M b
=
¦
´
=
¹


c)

r = a
( ) 0
( ) 0
r
r
M a
V a
= ¦
´
=
¹

r = b
( ) 0
( )
0
w b
dw b
dr
=
¦
¦
´
=
¦
¹

d)
Fig. 3.6. Plăci inelare rezemate pe conturul exterior (a, b), respectiv interior (c,d)

În practică se întâlnesc frecvent şi plăci inelare rezemate pe toată suprafaţa,
pe un mediu deformabil.

r = a
( ) 0
( ) 0
r
w a
M a
=
¦
´
=
¹

r = b
( ) 0
( ) 0
r
w b
M b
=
¦
´
=
¹



r = a
( ) 0
( )
0
w a
dw a
dr
=
¦
¦
´
=
¦
¹

r = b
( ) 0
( )
0
w b
dw b
dr
=
¦
¦
´
=
¦
¹

Fig. 3.7. Plăci inelare rezemate pe ambele contururi


65
3.7. SOLUŢIA ECUAŢIEI DIFERENŢIALE

Ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate (3.23), după dezvoltări,
devine:
4 3 2
4 3 2 2 3
2 1 1 ( ) d w d w d w dw p r
dr r dr r dr r dr D
+ ÷ + = (3.26)
Soluţia acestei ecuaţii diferenţiale se constituie ca suma dintre soluţia
generală a ecuaţiei omogene(cu membrul doi zero),
0
w , şi o soluţie particulară,
p
w , a ecuaţiei cu membrul doi, care depinde de încărcarea p(r),

0 p
w w w = + (3.27)
Ecuaţia diferenţială omogenă asociată ecuaţiei (3.26)

4 3 2
4 3 2 2 3
2 1 1
0
d w d w d w dw
dr r dr r dr r dr
+ ÷ + = (3.28)
este cu coeficienţii variabili (de tip Euler) şi se liniarizează făcând substituţia
( ln )
t
r e t r = = obţinându-se:
4 3 2
4 3 2
4 4 0
d w d w d w
dt dt dt
÷ + = (3.29)
Ecuaţia caracteristică
4 3 2 2 2
4 4 ( 2) 0 S S S S S ÷ + = ÷ = are rădăcini duble
1,2
0 S = şi
3,4
2 S = ± şi corespunzător, integrala generală a ecuaţiei (3.29) este:
0 2 2
1 2 3 4
t t
w C C t C e C te = + + + (3.30)
Revenind la variabila r şi notând
1 1 3 1 2 1 4 1
, , , , C A C B C C C D = = = = soluţia
0
w se scrie:

0 2 2
1 1 1 1
ln ln w A B r C r Dr r = + + + (3.31)
Suprafaţa mediană deformată, w =w(r), se obţine introducând (3.31) în
(3.27)
2 2
1 1 1 1
ln ln
p
w A B r C r Dr r w = + + + + (3.32)
Constantele de integrare
1 1 1
, , A B C şi
1
D se precizează prin condiţiile de
rezemare.
Soluţia (3.32) poate fi obţinută pe o cale mai directă, explicitând totodată
p
w .
Laplacianul în coordonate polare poate fi exprimat după cum urmează:

2
2
1 1 d d d d
r
dr r dr r dr dr
| |
+ =
|
\ .
(3.33)


66
Ţinând cont de reprezentarea (3.33), ecuaţia diferenţială a suprafeţei
mediane deformate (3.23) devine:

1 1 ( ) d d d dw p r
r r
r dr dr r dr dr D
¦ ¹
(
| |
=
´ `
| (
\ .
¸ ¸
¹ )
(3.34)
Efectuând integrări succesive ale ecuaţiei (3.34) rezultă:
( )
0 0 0 0
2 2
1 2
1 3 4
1 1 1
( ) ( )
3
ln ln
4 4 16
r r r r
w r r p r rdr dr dr dr
D r r
C C
r r C r C r C
¦ ¹
(
= +
´ `
(
¸ ¸
¹ )
| |
+ + ÷ + +
|
\ .
} } } }
(3.35)
Se fac notaţiile
2 1
1 4 1 1 1 3 1
3
, , ,
4 16 4
C C
A C B C C C D = = ÷ = = (3.36)
şi
( )
0 0 0 0
1 1 1
( )
r r r r
p
w r p r rdr dr dr dr
D r r
¦ ¹
(
=
´ `
(
¸ ¸
¹ )
} } } }
(3.37)
care este soluţia particulară. Se regăseşte astfel (3.32), în care
p
w este explicitată
prin expresia (3.37).
Un raţionament similar se poate face folosind sistemul de ecuaţii dedublate
(3.24), care ţinând cont de (3.33) se scrie:

1
( )
1
d dM
r p r
r dr dr
d dw M
r
r dr dr D
| |
= ÷
|
\ .
| |
= ÷
|
\ .
(3.38)
Integrând sistemul de ecuaţii (3.38) se obţine, de asemenea, soluţia (3.32),
în care soluţia particulară rezultă din următoarele integrale:

( )
0 0
0 0
1
( )
1 1
r r
r r
p
M p r rdr dr
r
w Mrdr dr
D r
(
= ÷
(
¸ ¸
= ÷
} }
} }
(3.39)
care sunt echivalente cu expresia (3.37).

Aplicaţia 1. Se consideră o placă circulară încărcată cu o forţă uniform
distribuită pe suprafaţă, pentru care se determină soluţia particulară (fig. 3.8 a).


67
Fig. 3.8. Diverse încărcări distribuite pe placa circulară plină: a) de intensitate constantă; b) liniară, cu
intensitatea maximă pe contur; c) liniară, cu intensitatea maximă în centru; d) trapezoidală

Se utilizează expresia (3.37)
2 2 2
0 0 0
1
,
2 2 4
r r r
pr pr pr
prdr p rdr dr
r
= = =
} } }

2 3 4
0 0
4 4 16
r r
pr pr pr
r dr dr = =
} }
(3.40)
4 3 4
0 0
1 1 1
16 16 64
r r
p
pr pr pr
w dr dr
D r D D
= = =
} }

Soluţia particulară este deci:
4
64
p
pr
w
D
= (3.41)
Aplicaţia 2. Folosind expresiile (3.39), se determină soluţia particulară,
pentru o placă circulară, încărcată cu o forţă distribuită având variaţie liniară axial
simetrică (fig. 3.8b).
( )
r
p r p
a
=
3 3
2
0 0 0
1 1
3 9
r r r
p pr pr
M r dr dr dr
r a r a a
| | | |
= ÷ = ÷ = ÷
| |
\ . \ .
} } }
(3.42)
3 5
0 0 0
1 1 1 1
9 45
r r r
p
pr pr
w rdr dr dr
D r a D r a
( | | | |
= ÷ ÷ =
| ( |
\ . \ . ¸ ¸
} } }

şi

5
225
p
pr
w
aD
= (3.43)
Soluţii particulare pentru încărcările din fig. 3.8c şi d se obţin din


68
combinarea soluţiilor (3.41) şi (3.43):

( )
0 4 0 5
5
4
0
0
64 225
64 225
p
p
p r p r
w
D aD
p p r
p r
w
D aD
= ÷
÷
= ÷
(3.44)

3.8. PLACA CIRCULARĂ PLINĂ

În cazul plăcii circulare pline soluţia (3.32) conduce, pentru r =0, la valori
nedefinite ale deplasării(săgeţii) w în centrul plăcii, deoarece ln0 . = ÷· Pentru a
corespunde situaţiei fizice reale, rezultă că în ecuaţia (3.32) trebuie ca cele două
constante care se înmulţesc cu lnr să fie nule (
1 1
0 C D = = ), astfel că soluţia
devine:
2
1 1
p
w A B r w = + + (3.45)
Panta în direcţie radială are expresia:
1
2
p
r
dw dw
B r
dr dr
u = = + (3.46)
Eforturile secţionale , ,
r r
M M V
u
se obţin folosind relaţiile (3.25), în care
deplasarea w este dată de ecuaţia (3.45),
2 2
1
2 2
2 (1 )
p p
r
d w dw d w dw
M D D B
dr r dr dr r dr
v v
v
(
| | | |
= ÷ + = ÷ + + +
( | |
\ . \ .
¸ ¸

2
1
2
1
2 (1 )
p p
dw d w
M D B
r dr dr
u
v v
(
| |
= ÷ + + +
( |
\ .
¸ ¸
(3.47)
3 2
3 2 2
1 1
p p p
r
d w d w dw
V D
dr r dr r dr
| |
= ÷ + ÷
|
\ .

Forţa tăietoare
r
V nu depinde de modul de rezemare, ci numai de tipul
încărcării şi poate fi determinată, în acest caz al plăcilor axial simetrice, dintr-o
ecuaţie de echilibru, reprezentând proiecţia forţelor pe direcţia normală la suprafaţa
plăcii, a unei porţiuni de placă obţinută cu o secţiune cilindrică de rază r (fig. 3.9)
2 0
r r
rV R t + = sau
0
2 ( ) 0
r
r
rV p r dr t + =
}
(3.48)


69



unde
r
R este rezultanta forţelor normale pe
suprafaţa plăcii, aferente zonei centrale de rază r.
Rezultă forţa tăietoare
r
V :
0
1
( )
2 2
r
r
r
R
V p r dr
r r t t
= ÷ = ÷
}
(3.49)




Fig. 3.9. Forţa tăietoare la placa circulară plină

Aplicaţia 3. Se consideră o placă circulară simplu rezemată, încărcată cu o
forţă uniform distribuită (fig. 3.10).
În ecuaţia suprafeţei mediane
deformate (3.45) se înlocuieşte
p
w cu
expresia (3.41), iar pentru determinarea
constantelor de integrare se pun condiţiile de
rezemare corespunzătoare
- pentru r = a
( ) 0
( ) 0
r
w a
M a
=
¦
´
=
¹

Se obţine un sistem de două ecuaţii cu
două necunoscute, anume:
4
2
1 1
2
1
0
64
2 (1 ) (3 ) 0
16
pa
A B a
D
pa
B
D
v v
+ + =
+ + + =
(3.50)
din care rezultă:
Fig. 3.10. Placa simplu rezemată pe contur

4 2
1 1
5 3
,
64 1 32 1
pa pa
A B
D D
v v
v v
+ +
= = ÷
+ +
(3.51)
Ecuaţia suprafeţei mediane a plăcii deformate devine


70

4 2 2 4
5 3
2
64 1 1
p
w a a r r
D
v v
v v
+ +
| |
= ÷ +
|
+ +
\ .
(3.52)
Deplasarea maximă are loc în centrul plăcii, pentru r =0 şi din (3.52) se
obţine:

4
max
5
64 1
pa
w
D
v
v
+
=
+
(3.53)
Cu ajutorul relaţiilor (3.25) şi ţinând cont de (3.52) sau folosind expresiile
(3.47), în care se introduce
1
B determinat mai sus şi expresia soluţiei particulare
p
w , se determină eforturile

2 2
2 2
(3 )( )
16
(3 ) (1 3 )
16
2
r
r
p
M a r
p
M a r
pr
V
u
v
v v
= + ÷
( = + ÷ +
¸ ¸
= ÷
(3.54)
Momentele încovoietoare maxime sunt în centrul plăcii

2
max max
(3 )
16
r
pa
M M
u
v = = + (3.55)
Pe contur (la r = a) se obţin următoarele valori:

2
0, (1 ),
8 2
r r
pa pa
M M V
u
v = = ÷ = ÷ (3.56)
În fig. 3.10 sunt date diagramele momentelor încovoietoare
r
M şi M
u
,
considerând 0.2. v =

Aplicaţia 4. Placa inelară liberă pe conturul interior şi încastrată pe
conturul exterior (fig. 3.11a).
La plăci inelare originea nu aparţine domeniului ocupat de placă şi ecuaţia
suprafeţei mediane deformate are formă completă,
2 2
1 1 1 1
ln ln
p
w A B r C r Dr r w = + + + + (3.57)
Panta la suprafaţa mediană deformată, în direcţia razei polare, rezultă:

1
1 1
2 (2ln 1)
p
r
C dw dw
B r Dr r
dr r dr
u = = + + + + (3.58)
Se derivează expresia pantei încă o dată


71

2 2
1
1 1
2 2 2
2 (2ln 3)
p
C d w d w
B D r
dr r dr
= ÷ + + + (3.59)
şi apoi se obţine momentul încovoietor
r
M
( )
2
1
1 2 2
2
1
2
2 (1 ) (1 )
2 1 ln 3
r
p p
C d w dw
M D D B
dr r dr r
d w dw
D r
dr r dr
v
v v
v
v v
| |
¦
= ÷ + = ÷ + ÷ ÷ +
´ |
¹
\ .
¹
( + + + + + +
`
¸ ¸
)
(3.60)
Se formează laplacianul funcţiei w(r), după care se scrie expresia forţei
tăietoare
r
V :
2 2
2
1 1
2 2
1 1
( ) 4 4 (ln 1)
p p
d w dw d w dw
w r B D r
dr r dr dr r dr
V = + = + + + + (3.61)
3 2
2
1
3 2 2
4 1 1
( )
p p p
r
D d d w d w dw
V D w r D
dr r dr r dr r dr
| |
= ÷ V = ÷ + + ÷
|
\ .
(3.62)
Pentru o încărcare uniform distribuită de intensitate p se obţin:
4 3 2 2
2
2 2 3 2
2
2 3 2 2
, , (3 )
64 16 16
1 1 1
,
4 2
p p p
p
p p p p p
p
pr dw pr d w dw pr
w
D dr D dr r dr D
d w dw pr d d w d w dw pr
w
dr r dr D dr dr r dr r dr D
v
v = = + = +
+ = V = + ÷ =
(3.63)
Condiţiile de rezemare pentru conturul interior şi exterior sunt:
- pentru r = b: ( ) 0, ( ) 0
r r
V b M b = =
- pentru r = a:
( )
( )
( ) 0, 0
r
dw a
a w a
dr
u = = =
Aceste condiţii conduc la următorul sistem de ecuaţii:
| |
1
2
1
1 1
2
3
1
1 1
4
2 2
1 1 1 1
4
0
2
2 (1 ) (1 ) 2(1 )ln 3 (3 ) 0
16
2 (2ln 1) 0
16
ln ln 0
64
D pb
b D
C pb
B D b
b D
C pa
B a Da a
a D
pa
A B a C a Da a
D
v v v v v
+ =
+ ÷ ÷ + + + + + + =
+ + + + =
+ + + + =
(3.64)
Prin rezolvarea acestui sistem de ecuaţii se determină constantele
1 1 1
, , A B C


72
şi
1
D . Se fac notaţiile:
2 2
2
1 2
(1 ) (1 )(1 4 ln )
, ,
(1 ) (1 )
b r
k
a a
v | v | |
| µ |
v v |
÷ + + +
= = =
÷ + +
(3.65)

a) b)
Fig. 3.11. Placa inelară: a) încastrată pe conturul exterior; b) încastrată pe conturul interior
Expresiile finale care dau mărimile , , , ,
r r r
w M M V
u
u au forma:
4
4 2 2 2 2
1 1
3
3 2
1
1
2
2 2 2
1
1 2
2
2 2 2
1
1
2
2(1 2 )(1 ) 4 ln 8 ln 1
64
(1 ) 4 ln
16
(1 )(1 ) 4 (3 ) (1 ) 4(1 ) ln
16
(1 )(1 ) 4 (1 3 ) (1 ) 4(1 ) ln
16
r
pa
w k k
D
k pa
k
D
k pa
M k
k pa
M k
u
µ | µ µ | µ µ
u µ µ | µ µ
µ
v | v µ v v | µ
µ
v v| v µ v v | µ
µ
( = + ÷ ÷ ÷ ÷ ÷ ÷
¸ ¸
(
= ÷ ÷ + +
(
¸ ¸
(
= + ÷ + ÷ + ÷ ÷ + +
(
¸ ¸
= + ÷ + ÷ + ÷ ÷ + +
2
r
pa
V
|
µ
µ
(
(
¸ ¸
| |
= ÷
|
\ .
(3.66)
Relaţiile (3.66) sunt valabile pentru ambele cazuri prezentate în fig. 3.11, şi
anume: dacă 1 | > şi 1 , µ | s s este cazul din fig. 3.11b, iar dacă 1 | < şi
1, | µ s s este cazul din fig. 3.11a. Diagramele de eforturi date sunt particulare,
întrucât valorile numerice corespund parantezelor mari din expresiile (3.66), pentru
1/ 6 v = şi 0.5 | = (fig. 3.11a) respectiv 2.00 | = (fig. 3.11b).
73
4. ENERGIA POTENŢIALĂ A PLĂCILOR. METODE
VARIAŢIONALE PENTRU CALCULUL PLĂCILOR

4.1. ENERGIA POTENŢIALĂ SPECIFICĂ

Evaluarea energiei potenţiale de deformare a plăcilor presupune
cunoaşterea expresiei densităţii de energie,
s
U . Aceasta se mai numeşte energie
potenţială specifică de deformare şi reprezintă energia de deformare acumulată
într-un volum egal cu unitatea.
Se foloseşte relaţia generală a densităţii de energie din cazul spaţial (3D) , în
care, conform ipotezelor admise pentru plăci plane subţiri, 0
z
o = şi se pot neglija
termenii conţinând deformaţiile
xz
¸ şi
yz
¸ şi deci,
( )
1
2
s x x y y xy xy
U o c o c t ¸ = + + (4.1)
În această expresie se introduc deformaţiile specifice şi tensiunile date de
relaţiile (1.9) şi respectiv (1.17), obţinându-se:
2 2 2
2 2 2 2 2 2
2 2 2 2 2
2 2(1 )
2(1 )
s
Ez w w w w w
U
x y x y x y
v v
v
(
| | | | | | c c c c c
( = + + + ÷
| | |
÷ c c c c c c
(
\ . \ . \ .
¸ ¸
(4.2)
Între parantezele pătrate se adaugă şi se scade termenul

2 2
2 2
2
w w
x y
c c
·
c c
(4.3)
pentru a pune în evidenţă operatorul laplacian şi densitatea de energie ia forma:
2 2
2 2 2 2 2 2
2 2 2 2 2
2(1 )
2(1 )
s
Ez w w w w w
U
x y x y x y
v
v
¦ ¹
(
| | | | c c c c c ¦ ¦
( = + ÷ ÷ ÷
´ ` | |
÷ c c c c c c
(
\ . \ .
¦ ¦
¸ ¸
¹ )
(4.4)
sau
( )
2
2 2 2 2
2
2
2 2 2
2(1 )
2(1 )
s
Ez w w w
U w
x y x y
v
v
¦ ¹
(
| | c c c ¦ ¦
( = V ÷ ÷ ÷
´ ` |
÷ c c c c
(
\ .
¦ ¦
¸ ¸
¹ )
(4.5)

4.2. ENERGIA POTENŢIALĂ DE DEFORMARE A PLĂCILOR

Energia potenţială de deformare a plăcilor se obţine ca o integrală pe
întregul volum a densităţii de energie
s
U (rel. 4.6):
74
( )
( )
2
2 2 2
2
2 2
2 2 2
2
2 2 2
/2 2
2 2
2 2 2
/2
2(1 )
2(1 )
2(1 )
2(1 )
s
V V
h
h
S
E w w w
U U dV w z dV
x y x y
E w w w
w dxdy z dz
x y x y
v
v
v
v
÷
¦ ¹
(
| | c c c ¦ ¦
( = = V ÷ ÷ ÷ =
´ ` |
÷ c c c c
(
\ .
¦ ¦
¸ ¸
¹ )
¦ ¹
(
| | c c c ¦ ¦
( = V ÷ ÷ ÷
´ ` |
÷ c c c c
(
\ .
¦ ¦
¸ ¸
¹ )
}}} }}}
}} }

Se efectuează integrarea în raport cu z, se înlocuieşte
3 2
/12(1 ) Eh v ÷ cu D
şi expresia energiei U devine:
( )
2
2 2 2
2
2
2 2
2(1 )
2
S
D w w w
U w dxdy
x y x y
v
¦ ¹
(
| | c c c ¦ ¦
( = V ÷ ÷ ÷
´ ` |
c c c c
(
\ .
¦ ¦
¸ ¸
¹ )
}}
(4.7)
Făcând anumite transformări arătate în continuare, pentru cazuri particulare
de rezemare a plăcilor pe contur, se pot pune în evidenţă unele simplificări. Ultimul
termen din relaţia (4.7) se integrează de două ori prin părţi,
2
2 2 2 2
3 2 3
2 2
S
L S
w w w w w
dxdy dx dy dx
x y x y x y x y x
w w w w w w
dy dx dxdy
x x y x y x x x y
| | | c c c c c
= = ÷
|
c c c c c c c c c
\ . \
| c c c c c c
÷ = ÷
|
c c c c c c c c c
.
}} } } }
} } }} 
(4.8)
Primul termen este o integrală de linie, pe marginile paralele cu axa x. Al
doilea termen se poate dezvolta analog după cum urmează:
3 3 2 2 2
2 2 2 2 2
2 2 2
2 2 2
S
L S
w w w w w w w w
dxdy dy dx dy dx
x x y x x y x y x y
w w w w
dy dxdy
y x x y
| | c c c c c c c c
= = ÷ =
|
c c c c c c c c c c
\ .
c c c c
= ÷
c c c c
}} } } } }
} }} 
(4.9)
Primul termen reprezintă o integrală de linie pe marginea plăcii paralelă cu
axa y. În final rezultă:
2
2 2 2 2 2
2 2 2
S L L S
w w w w w w w
dxdy dx dy dxdy
x y x y x y x x y
| | c c c c c c c
= ÷ +
|
c c c c c c c c c
\ .
}} } } }}  
(4.10)
Introducând în expresia energiei U (rel. 4.7) se obţine:
( )
2 2
2
2
2
(1 )
2
S L L
D w w w w
U w dxdy D dy dx
y x x y x
v
| | c c c c
= V ÷ ÷ ÷
|
c c c c c
\ .
}} } }  
(4.11)
Pe un contur oarecare încastrat w =0 şi / 0, w n c c = ultima condiţie
scriindu-se:
75
0 0
w w dx w dy w w
n x dn y dn x y
c c c c c
= + = ÷ = =
c c c c c
(4.12)
La plăcile dreptunghiulare încastrate pe contur, cele două integrale de linie
se anulează întrucât sunt multiplicate cu / w x c c care, conform (4.12), este nul.
La placa dreptunghiulară simplu rezemată pe contur w =0 şi, pe laturile
paralele cu axa x, / 0 w x c c = , iar pe laturile paralele cu axa y,
2 2
/ 0 w y c c = , şi cele
două integrale de linie se anulează. Expresia energiei potenţiale de deformare a
plăcilor, în aceste două cazuri particulare de rezemare, are forma:
( )
2
2
2
S
D
U w dxdy = V
}}
(4.13)
În coordonate cilindrice, energia potenţială de deformaţie pentru plăci plane
are expresia:
( )
2 2
2
2
2 2 2
2
2
2
1 1
2(1 )
2
1 1
S
D w w w
U w
r r r r
w w
rdrd
r r r
v
u
u
u u
¦

| | c c c ¦
= V ÷ ÷ + ÷
´ |
c c c
\ . ¦ ¸
¹
¹
(
| | c c ¦
( ÷ ÷
` |
c c c
(
\ .
¦
¸
)
}}
(4.14)
şi s-a obţinut din (4.7) făcând următoarele înlocuiri:
2 2 2 2
2 2 2 2 2
1 1
,
w w w w w
x r y r r r u
c c c c c
¬ ¬ +
c c c c c
2 2
2
1 1 1 w w w w
x y r r r r r u u u
c c c c c
| |
¬ = ÷
|
c c c c c c c
\ .
(4.15)
2 2
2
2 2 2
1 1 w w w
w
r r r r u
c c c
V = + +
c c c

Energia potenţială U în coordonate polare se mai poate exprima:
( )
2
2
2
2 2
1
(1 )
2
1 1
S L
L
D w w
U w rdrd D dr
r r r
w w w
rd
r r r r
u v
u
u
u
c c c
| |
= V ÷ ÷ ÷
|
c c c
\ .
¸
(
| | c c c
÷ +
( |
c c c
\ .
¸
}} }
}


(4.16)
La o placă încastrată, pe contur 0
w
r
c
=
c
şi U are forma:
( )
2
2
2
S
D
U w rdrdu = V
}}
(4.17)
76
Energia potenţială totală a plăcilor are exprimarea:

0
2
e i e
U L U U H = ÷ = + (4.18)
Se consideră că pe suprafaţa plăcii O acţionează o sarcină distribuită iar pe
conturul plăcii momente încovoietoare ( )
n
M s şi forţe generalizate ( ).
n
R s În
consecinţă 2
e
L are expresia:
2 ( , ) ( , ) ( ) ( ) ( , )
e n n
w
L q x y w x y dxdy M s R s w x y ds
n
O
c
(
= + +
(
c
¸ ¸
}} } 
(4.19)
În particular momentele încovoietoare ( )
n
M s şi forţele generalizate ( )
n
R s ,
provenite din forţe tăietoare şi momente de torsiune, pot exista numai pe o parte a
conturului. De asemenea, sarcina distribuită de intensitate q(x,y) se poate extinde
numai pe o parte a suprafeţei plăcii. În cazul unei forţe de intensitate ,
L
P distribuite
de-a lungul unei linii L şi a unor forţe concentrate
j
P (j =1,2,...,m), aplicate în m
puncte de pe placă, expresia (4.19) se completează cu termenii:

1
( )
m
L j j
L
j
P w L dL P w
=
+
¿
}
(4.20)
Alte tipuri de încărcări pot fi, de asemenea, luate în considerare.

4.3. METODE VARIAŢIONALE PENTRU CALCULUL PLĂCILOR

4.3.1. Metoda Ritz

Este o metodă variaţională, funcţionala care se minimizează fiind energia
potenţială totală
0
H .
Funcţia deplasărilor w(x,y) se aproximează sub forma:
( )
1
( , ), 1,2,...,
n
n k k
k
w C f x y k n
=
= =
¿
(4.21)
în care:
-
k
C (k =1,2,...,n) sunt constante ce urmează a fi determinate;
- ( , )
k
f x y (k =1,2,...,n) sunt funcţii de coordonate continue, construite
astfel încât să fie liniar independente şi să satisfacă fiecare cel puţin condiţiile la
limită în deplasări (condiţiile geometrice).
Deplasările care respectă condiţiile de rezemare se numesc admisibile.
Dacă
1
( , )
n
k k
k
C f x y
=
¿
aproximează pe w(x,y) cu orice precizie pentru n
77
suficient de mare, funcţiile ( , )
k
f x y formează un şir complet. Se pot construi şiruri
(sisteme) complete de funcţii polinomiale, trigonometrice etc.
Dintre toate deplasările admisibile, cele care corespund echilibrului, fac
minimă energia potenţială totală
0
H , care conform relaţiei (4.18) unde se
înlocuieşte (4.7) şi (4.19) (cu 0
n
M = şi 0
n
R = ) şi ţinând cont de (4.21) va avea
forma:
2
2 2
0
2 2
1 1
2 2
2 2
1 1
2
2
1 1
( , ) ( , )
2
2(1 ) ( , ) ( , )
( , ) ( , ) ( , )
n n
n k k k k
S
k k
n n
k k k k
k k
n n
k k k k
k k
D
C f x y C f x y
x y
C f x y C f x y
x y
C f x y dxdy p x y C f x y dxdy
x y
v
= =
= =
= =
O
¦
( c c ¦
H = + ÷
´
(
c c
¦
¸ ¸
¹

| | c c
÷ ÷ · ÷
|
c c
\ .
¸
¹
(
| | c ¦
( ÷ ÷
` |
c c
(
\ .
¦
¸
)
¿ ¿
}}
¿ ¿
¿ ¿
}}
(4.22)
Gradul de aproximaţie al energiei potenţiale totale este dat de valoarea lui
n, care este şi indice pentru
0
H . Energia
0
n
H rezultă ca funcţie pătratică de .
k
C
Condiţia de minim este
0
0
n
oH = , care dezvoltat se scrie:
0 0 0
1 2
0, 0, , 0
n n n
n
C C C
cH cH cH
= = =
c c c
 (4.23)
Ecuaţiile (4.23) formează un sistem liniar în
k
C (k =1,2,...,n), a cărui
soluţie conduce la minimul funcţionalei
0
n
H şi la o soluţie aproximativă pentru w,
anume:

1
( , ) ( , ) ( , )
n
n k k
k
w x y w x y C f x y
=
~ =
¿
(4.24)
Gradul de precizie a rezultatelor depinde de n şi creşte cu acesta. Pentru
valori diferite ale lui n, în general şi parametrii
k
C corespunzători sunt diferiţi.
Precizia depinde totodată şi de tipul funcţiilor de coordonate.
În particular, funcţiile de coordonate se pot construi sub forma unor
produse de câte două funcţii, fiecare depinzând de câte o singură variabilă. Funcţia
deplasării se poate scrie ca o sumă dublă (cu doi indici)

1 1
( ) ( )
n n
n hi h i
h i
w C f x f y
= =
= ·
¿¿
(4.25)
Exemple reprezentative sunt funcţiile trigonometrice.

78
Aplicaţie. Ca exemplu ilustrativ se consideră o placă dreptunghiulară
simplu rezemată pe contur şi încărcată cu o forţă uniform distribuită (fig. 4.1).
Funcţiile de coordonate se iau sub
forma unor produse de funcţii sinusoidale,
sin sin
hi
h x i y
f
a b
t t
= (4.26)
În continuare deplasările w(x,y) se
aproximează cu expresia:
1 1
1 1
( ) ( )
sin sin
n n
n hi h i
h i
n n
hi
h i
w C f x f y
h x i y
C
a b
t t
= =
= =
= · =
=
¿¿
¿¿
(4.27)
Placa fiind simplu rezemată energia
potenţială totală are forma:

Fig.4.1. Placa dreptunghiulară simplu rezemată pe contur

( )
2
0 2
0 0 0 0
2
4 2 2
2 2
0 0
1 1
0 0
1 1
( , ) ( , )
2
sin sin
2
sin sin
a b a b
n
n n
a b
hi
h i
n n
a b
hi
h i
D
w dxdy p x y w x y dxdy
D h i h x i y
C dxdy
a b a b
h x i y
pC dxdy
a b
t t t
t t
= =
= =
H = V ÷ =
(
| |
= + ÷
( |
\ .
¸ ¸
÷
} } } }
¿¿
} }
¿¿
} }
(4.28)
Pătratul seriei duble dintre parantezele drepte se efectuează după cum
urmează:

2
2 2
2 2
1 1
sin sin
n n
hi
h i
h i h x i y
C
a b a b
t t
= =
(
| |
+ =
( |
\ .
¸ ¸
¿¿

=
2 2
2 2
1 1
sin sin
n n
hi
h i
h i h x i y
C
a b a b
t t
= =
(
| |
+
( |
\ .
¸ ¸
¿¿
.
.
2 2
2 2
1 1
sin sin
n n
jk
j k
j k j x k y
C
a b a b
t t
= =

| |
(
+
|
(
¸
\ .
¸
¿¿
= (4.29)
2 2 2 2
2 2 2 2
1 1 1 1
sin sin sin sin
n n n n
hi jk
h i j k
h i j k h x i y j x k y
C C
a b a b a b a b
t t t t
= = = =
| | | |
= + · +
| |
\ . \ .
¿¿¿¿

79
Ţinând cont de această transformare energia potenţială totală
0
n
H ia forma:
4 2 2 2 2
0
2 2 2 2
0
1 1 1 1
0 0 0
1 1
sin
2
sin sin sin sin sin
n n n n
a
n hi jk
h i j k
n n
b a b
hi
h i
D h i j k h x
C C
a b a b a
j x i y k y h x i y
dx dy p C dx dy
a b b a b
t t
t t t t t
= = = =
= =
| || |
H = + + ·
| |
\ .\ .
· ÷
¿¿¿¿
}
¿¿
} } }
(4.30)
Integralele
0 0
sin sin , sin sin
a b
h x j x i y k y
dx dy
a a b b
t t t t
} }
(4.31)
sunt nule pentru h j = şi respectiv i k = şi au valorile a/2, respectiv b/2 pentru h =
j şi i =k.
După efectuarea integrării, expresia energiei
0
n
H devine:
2
4 2 2
0
2 2 2
1,3,5... 1,3,5...
4
8
n n
hi
n hi
h i
C Dab h i pab
C
a b h i
t
t
= =
(
| |
( H = + ÷
|
·
(
\ .
¸ ¸
¿ ¿
(4.32)
Se derivează energia
0
n
H în raport cu coeficienţii
hi
C şi se anulează:
( )
2
0 4 2 2
2 2 2
4 1
2 0,
8
, 1,3,5, , 2 1
n
hi
hi
Dab h i pab
C
C a b h i
h i n m
t
t
| | cH
= + ÷ =
|
c ·
\ .
= = ÷ 
(4.33)
Din aceste ecuaţii se deduc coeficienţii
hi
C ,
( )
2 6
2 2
2 2
16 1
, , 1,3,5, , 2 1
hi
p
C h i n m
Dhi
h i
a b
t
= · = = ÷
| |
+
|
\ .
 (4.34)
Funcţia deplasărilor plăcii va avea deci următoarea expresie:
( )
4
2 6
2
2 2
2
sin sin
16
, , 1,3,5, , 2 1
n
h i
h x i y
pa
a b
w h i n m
D
a
hi h i
b
t t
t
= = = ÷
| |
+
|
\ .
¿¿
 (4.35)
Dacă n ÷· se obţine soluţia exactă pentru w(x,y). În particular, pentru
n=1 rezultă prima aproximaţie a deplasărilor
1
, w
80

4
1
2 6
2
sin sin
16
1
x y
pa
a b
w
D
a
b
t t
t
=
(
| |
+
(
|
\ .
(
¸ ¸
(4.36)
Deplasarea maximă este în centrul plăcii , :
2 2
a b
x y
| |
= =
|
\ .


4
1max 2
2
6
2
16
1
pa
w
a
D
b
t
=
| |
+
|
\ .
(4.37)
În cazul plăcii pătrate şi pentru 0.3 v = se obţine:

4 4
1max
6 3
4 0.0455 pa pa
w
D Eh t
= = (4.38)
aici h fiind grosimea plăcii. Rezultatul obţinut diferă cu 2.7% de soluţia exactă, care
este
4 3
max
0.0443 / . w pa Eh =
Expresiile momentelor încovoietoare
x
M şi
y
M pentru n =1 sunt:
( )
( )
2 2 2
2 4
2 2
2 2 2
2 4
2 2
16 1 /
sin sin
1 /
16 /
sin sin
1 /
x
y
pa a b x y
M
a b
a b
pa a b x y
M
a b
a b
v t t
t
v t t
t
+
=
+
+
=
+
(4.39)
Valorile maxime alemomentelor încovoietoare au loc în centrul plăcii.

( )
( )
2 2 2
max 2 4
2 2
2 2 2
max 2 4
2 2
16 1 /
1 /
16 /
1 /
x
y
pa a b
M
a b
pa a b
M
a b
v
t
v
t
+
=
+
+
=
+
(4.40)
Pentru placa pătrată se obţine

2 4 2
max max
4 (1 )/ 0.0535
x y
M M pa pa v t = = + = (4.41)
Diferenţa faţă de valoarea exactă
2
max max
0.0479
x y
M M pa = = este de
11.7%. Considerând mai mulţi termeni ai seriei se obţin rezultate mai apropiate de
cele exacte.

81
4.3.2. Metoda Galerkin

Metoda Galerkin derivă din principiul deplasărilor virtuale, aplicat la
exprimarea echilibrului corpurilor deformabile, şi are la bază tehnica
ortogonalizării.
Se consideră ecuaţia diferenţială a plăcilor plane
2 2
( , ) ( , ) 0 D w x y p x y V V ÷ = (4.42)
cu condiţii pe contur liniare şi omogene.
O soluţie aproximativă se poate construi sub forma:

1
( , )
n
n i i
i
w C x y ¢
=
=
¿
(4.43)
unde
( , )
i
x y ¢ ÷ sunt funcţii care se aleg astfel încât să satisfacă condiţiile pe
contur;

i
C ÷ sunt parametri ce urmează a fi determinaţi.
Condiţiile de ortogonalitate au forma:
2 2
( , ) ( , ) ( , ) 0
1,2, ,
n k
S
D w x y p x y x y dxdy
k n
¢
O=
( V V ÷ =
¸ ¸
=
}}

(4.44)
Integrarea se face pe domeniul O ocupat de placă.
Se înlocuieşte
n
w din (4.43) în relaţia (4.44) şi rezultă:
2 2
1
( , ) ( , )
( , ) ( , ) 0, 1,2, ,
n
i i k
i
k
C D x y x y dxdy
p x y x y dxdy k n
¢ ¢
¢
O
=
O
( V V ÷
¸ ¸
÷ = =
¿
}}
}}

(4.45)
După efectuarea integralelor se obţine un sistem de ecuaţii algebrice liniare
cu necunoscutele
i
C (i =1,2,...,n).
Funcţiile ( , ),
i
x y ¢ formează primele n funcţii de coordonate dintr-un şir
complet de funcţii în domeniul de referinţă şi trebuie să satisfacă toate condiţiile la
limită statice şi cinematice. Dacă parte sau toate condiţiile statice nu sunt
îndeplinite, atunci relaţiile (4.45) trebuie să includă şi lucrul mecanic virtual al
forţelor de pe contur.
Soluţia finală apare mai simplă dacă funcţiile ( , )
i
x y ¢ formează un sistem
complet şi ortogonal.
82
Aplicaţie. Se consideră o placă
dreptunghiulară încastrată pe contur şi
acţionată de o sarcină uniform distribuită
(fig. 4.2) pentru care se determină
deplasările w(x,y) şi eforturile.
Suprafaţa mediană deformată se
aproximează cu funcţia:



Fig. 4.2. Placa încastrată pe contur



1 1
1 2 2
( , ) 1 cos 1 cos
4
m n
mn ij
i j
i x j y
w x y C
a b
t t
= =
| || |
= ÷ ÷
| |
\ .\ .
¿¿
(4.46)
Această expresie satisface condiţiile de rezemare, anume, pentru x =0 şi x =
a, respectiv y =0 şi y = b se obţine
0, 0, 0
w w
w
x y
c c
= = =
c c
(4.47)
În continuare se reţine numai primul termen al seriei
11
11 11 11
2 2
( , ) ( , ) 1 cos 1 cos
4
C x y
w x y C x y
a b
t t
¢
| || |
~ = ÷ ÷
| |
\ .\ .
(4.48)
care se înlocuieşte în relaţia (4.45),
2 2
11 11 11 1
0 0 0 0
( , ) ( , ) ( , ) ( , ) 0
a b a b
C D x y x y dxdy p x y x y dxdy ¢ ¢ ¢ V V ÷ =
} } } }
(4.49)
sau
( )
2
4
11 2 2
0 0
4
0 0
2
1 2 2 2 1 2 2
1 cos cos cos cos
16 8
1 2 2 2 2 2
1 cos cos 1 cos 1 cos
16 4
2 2
1 cos 1 cos 0
a b
a b
y x x y
C D
a b a a b a b
x y x y
dxdy
a b a b
x y
p dxdy
a b
t
t t t t t
t t t t t
t t

| | | |
÷ ÷ ÷ · +

| |
\ . \ .

¸
| | | | ( | || |
+ ÷ ÷ ÷ ÷
| | | |
(
\ . \ . ¸ \ .\ .
| || |
÷ ÷ ÷ =
| |
\ .\ .
} }
} }
(4.50)
Se integrează şi se obţine parametrul
11
C :
83
( ) ( )
4 4 4
11
4 4 2 2 4 4 2 2 4 4
3 2 3 3 2 / 3 /
pa b pa
C
D b a b a D a b a b t t
= =
+ + + +
(4.51)
Înlocuind
11
C din (4.51) în expresia deplasărilor (4.48) rezultă:
( )
4 4
11
4 2 2 4 4
2 2
( , ) 1 cos 1 cos
4 3 2 / 3 /
pa b x y
w x y
a b
D a b a b
t t
t
| || |
= ÷ ÷
| |
+ + \ .\ .
(4.52)
În centrul plăcii, la x = a/2, y = b/2 se obţine săgeata maximă

( )
4
11max
4 2 2 4 4
3 2 / 3 /
pa
w
D a b a b t
=
+ +
, (4.53)
iar pentru placa pătrată (a = b) rezultă:

4 4
11max
4
0.00128
8
pa pa
w
D D t
= ~ (4.54)
care este cu 1.6% mai mare decât valoarea exactă (
4
max
0.00126 / w pa D = ).
În continuare se fac derivatele de ordinul doi,
( )
2
4
2
2
4 2 2 4 4
2
2 2
cos 1 cos
4 3 2 / 3 /
pa
w x y a
x a b
D a b a b
t
t t
t
| |
|
c
| |
\ .
= ÷
|
c
+ + \ .

( )
2
4
2
2
4 2 2 4 4
2
2 2
1 cos cos
4 3 2 / 3 /
pa
w x y b
y a b
D a b a b
t
t t
t
| |
|
c
| |
\ .
= ÷
|
c
+ + \ .
(4.55)
( )
4
2
4 2 2 4 4
2 2
2 2
sin sin
4 3 2 / 3 /
pa
w x y a b
x y a b
D a b a b
t t
t t
t
| | | |
| |
c
\ . \ .
=
c c
+ +

Introducând aceste derivate în expresiile momentelor încovoietoare
,
x y
M M şi în momentul de torsiune
xy
M se obţine:
( )
2 2
2
2 2 2 4 4
2 2
cos 1 cos
3 2 / 3 /
2 2
1 cos cos
x
pa x y a
M
a b b
a b a b
x y
a b
t t v
t
t t

| |
= ÷ ÷ + ·
|
+ + \ .
¸
| | (
· ÷
|
(
\ . ¸

84
( )
2 2
2
2 2 2 4 4
2 2
1 cos cos
3 2 / 3 /
2 2
cos 1 cos
y
pa a x y
M
b a b
a b a b
x y
a b
t t
t
t t
v

| |
= ÷ ÷ +
|
+ + \ .
¸
(
| |
+ ÷
|(
\ .
¸
(4.56)
( )
2
2 2 2 4 4
2 2
sin sin
3 2 / 3 /
xy
pa a x y
M
b a b
a b a b
t t
t
= ÷
+ +

În centrul plăcii (x = a/2, y = b/2), momentul de torsiune este nul, iar
momentele încovoietoare au valorile:
( )
( )
( )
( )
2
2 2
2 2 2 4 4
2
2 2
2 2 2 4 4
2
1 /
3 2 / 3 /
2
/
3 2 / 3 /
x
y
pa
M a b
a b a b
pa
M a b
a b a b
v
t
v
t
= +
+ +
= +
+ +
(4.57)
Pentru placa pătrată (a = b) se obţine
( )
2
max max max
2
1
4
x y
pa
M M M v
t
= = = + (4.58)
Valoarea obţinută diferă de cea exactă cu aproximativ 40%, dar
considerând mai mulţi termeni pentru w, de exemplu trei, se obţin rezultate bune şi
pentru momente.
85
5. PLĂCI ORTOTROPE

5.1. ECUAŢIILE PLĂCILOR ORTOTROPE

Plăcile ortotrope reprezintă un caz particular al plăcilor anizotrope, fiind
frecvent întâlnite în practică la planşee şi radiere cu nervuri sau pe reţele de grinzi,
pereţi cu rigidizări, tabliere de poduri, construcţii pentru corpul navelor şi
avioanelor, elemente structurale în construcţii de maşini etc.
Plăcile ortotrope se împart în două grupe:
1 . ° Plăci cu ortotropie de material: plăci de beton armat cu armătură pe
două direcţii şi procente de armare mult diferite, plăci din lemn (placaj, de tip
sandviş), plăci din materiale compozite;
2 . ° Plăci cu ortotropie geometrică sau de structură: plăci cutate sau
ondulate, plăci celulare tip fagure, plăci sandviş, plăci cu elemente de rigidizare
echidistante, reţele de grinzi etc.
Plăcile cu ortotropie geometrică sunt structuri cu elemente discrete sau cu
discontinuităţi ordonate, materialul constitutiv fiind izotrop sau ortotrop. Pentru
calcul, ortotropia geometrică se asimilează cu cea de material, realizând netezirea
structurii prin distribuirea elementelor discrete pe suprafaţa acesteia, obţinându-se
un mediu continuu echivalent.
Se consideră că proprietăţile elastice ale plăcilor ortotrope nu variază pe
grosime, fiind definite de patru constante elastice independente. Cele două plane de
simetrie elastică (de ortotropie) sunt ortogonale şi definesc direcţii principale
elastice. Ipotezele admise în studiul plăcilor izotrope se menţin. Conjectura
segmentului normal (un segment rectiliniu normal pe planul median al plăcii înainte
de încovoiere, rămâne rectiliniu şi normal la suprafaţa mediană deformată a plăcii),
conduce la ecuaţii geometrice identice cu (1.9) de la plăcile izotrope:
2 2 2
2 2
; ; 2
x y xy
w w w
z z z
x y x y
  
c c c
= ÷ = ÷ = ÷
c c c c
(5.1)
Considerând axele de coordonate x şi y din planul plăcii dirijate după
direcţiile principale elastice şi întrucât s-a admis 0,
z
 = ecuaţiile fizice sunt:
, ,
xy y yx xy xy
x
x y y x xy
x y y x xy
E E E E G G
    

     = ÷ = ÷ = = (5.2)
unde ,
x y
E E sunt modulele de elasticitate la întindere (compresiune) pe direcţiile
principale elastice x şi y;
xy
G G = - modulul de elasticitate transversal
corespunzător lunecării în planul xy;
xy
 şi
yx
 - coeficienţi de tip Poisson, primul
86
indice indicând contracţia, iar al doilea direcţia de lungire provocată de acţiune. Din
teorema de reciprocitate a lucrului mecanic (Betti) rezultă
x xy y yx
E E   = (5.3)
Tensiunile se pot exprima în raport cu deformaţiile:

' "
' "
x x x y
y y y x
xy xy
E E
E E
G
  
  
 
= +
= +
=
(5.4)
unde

' ' "
, , , 1/ (1 )
x x y y xy x yx y xy yx
E E E E E E E        = = = = = ÷ (5.5)
Proprietăţile elastice ale materialului ortotrop sunt caracterizate deci de
patru constante elastice:
' ' "
, , , .
x y
E E E G
Înlocuind deformaţiile specifice din (5.1) în ecuaţiile fizice (5.4) rezultă:

2 2
' "
2 2
2 2
" '
2 2
2
2
x x
y y
xy
w w
z E E
x y
w w
z E E
x y
w
Gz
x y



| | c c
= ÷ +
|
c c
\ .
| | c c
= ÷ +
|
c c
\ .
c
= ÷
c c
(5.6)
Folosind relaţiile de echivalenţă pentru momentele încovoietoare
( )
,
x y
M M
şi momentul de torsiune
xy yx t
M M M = = se obţine:
2 2 2 2
/2 /2
' " 2
1
2 2 2 2
/2 /2
h h
x x x x
h h
w w w w
M zdz E E z dz D D
x y x y

÷ ÷
| | | | c c c c
= = ÷ + = ÷ +
| |
c c c c
\ . \ .
} }

2 2 2 2
/2 /2
" ' 2
1
2 2 2 2
/2 /2
h h
y y y y
h h
w w w w
M zdz E E z dz D D
x y x y

÷ ÷
| | | | c c c c
= = ÷ + = ÷ +
| |
c c c c
\ . \ .
} }
(5.7)
2 2
/2 / 2
2
/2 / 2
2 2
h h
t xy xy
h h
w w
M zdz G z dz D
x y x y

÷ ÷
c c
= = ÷ = ÷
c c c c
} }

unde s-au făcut notaţiile:
' 3
' 3 " 3 3
1
; ; ;
12 12 12 12
y
x
x y xy
E h
E h E h Gh
D D D D = = = = (5.8)
Notând
1 xy x yx y
D D D   = = (5.9)
87
rezultă o altă expresie a momentelor
x
M şi
y
M .
Întrucât ecuaţiile diferenţiale de echilibru (1.39, 1.41, 1.42) nu depind de
material, rămân valabile şi în cazul plăcilor anizotrope.
Pentru plăci ortotrope de grosime constantă, introducând expresiile (5.7) în
relaţia (1.44), se obţine ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate:
4 4 4
4 2 2 4
2 ( , )
x y
w w w
D H D p x y
x x y y
c c c
+ + =
c c c c
(5.10)
în care,

1
2
xy
H D D = + (5.11)
În ecuaţiile diferenţiale de echilibru (1.41, 1.42) introducând , ,
x y t
M M M
din (5.7) rezultă, de asemenea, expresiile forţelor tăietoare:

2 2
2 2
2 2
2 2
x x
y y
w w
V D H
x x y
w w
V D H
y y x
| | c c c
= ÷ +
|
c c c
\ .
| | c c c
= ÷ +
|
c c c
\ .
(5.12)
În particular, cazul plăcilor izotrope se obţine pentru
( )
"
' '
2
, 2 1
1
x y
E E
E E G E 
 
= = = + =
÷
(5.13)
Condiţiile de rezemare sunt similare cu cele dela plăcile izotrope.
Pe o margine liberă neîncărcată forţa tăietoare generalizată este nulă şi are
expresia:

3 3
1
3 2
(2 ) 0
ns
n n
M w w
V D H D
s n n s
c c c
+ = + ÷ =
c c c c
(5.14)
unde n este direcţia normală la contur, iar s direcţia paralelă cu conturul.

5.2. SOLUŢII ALE ECUAŢIEI DIFERENŢIALE
A PLĂCILOR ORTOTROPE

1 . ° Plăcile dreptunghiulare simplu rezemate pe două laturi paralele se pot
rezolva cu ajutorul seriilor Fourier simple.
Se consideră pentru w(x,y) o soluţie sub forma unei serii în sinus, care
satisface condiţiile la limită pe cele două laturi simplu rezemate (fig. 5.1):
88
( , ) ( )sin
m
m
m x
w x y Y y
a

=
¿
(5.15)
Densitatea încărcării se dezvoltă de
asemenea în serie de sinus,
( , ) ( )sin
m
m
m x
p x y p y
a

=
¿
(5.16)
Introducând (5.15) şi (5.16) în ecuaţia
diferenţială (5.10) rezultă:


Fig.5.1. Placa dreptunghiulară simplu rezemată pe două laturi paralele

2 2 4 4
2 4
2 ( )
IV II
y m m x m m
m m
D Y H Y D Y p y
a a
 
÷ + = (5.17)
Ecuaţia caracteristică asociată ecuaţiei diferenţiale omogene (ec. (5.17) fără
membrul doi) este:

2 2 4 4
4 2
2 4
2
0
x
y y
D H m m
r r
D a D a
 
+ + = (5.18)
şi are rădăcinile
2
1,2,3,4 x y
y
m
r H H D D
a D

= ± ± ÷ (5.19)
Soluţia ecuaţiei diferenţiale neomogene (5.17) este de forma:
( ) exp
m mp
m
Y y r Y
a

| |
= +
|
\ .
(5.20)
mp
Y fiind soluţie particulară ce depinde de încărcare prin termenul din membrul al
doilea al ecuaţiei.
Se disting trei cazuri în raport cu semnul expresiei
2
,
x y
H D D ÷ cazuri care
se prezintă în continuare:
a.
2
0
x y
H D D ÷ > ¬ toate rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt reale.
Se fac notaţiile:
i i
r  = (i =1,2,3,4) cu
3 1 4 2
, .     = ÷ = ÷ Deplasările w(x,y) se
exprimă după cum urmează:
( )
1 2 1 2
1 2 3 4
( , ) sin
y y y y
m m m m mp
m
m x
w x y C e C e C e C e Y
a
   

÷ ÷
= + + + +
¿
(5.21)
b.
2
0
x y
H D D ÷ = ÷ rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt duble,
89

1,2 3,4
,
y
m H
r r
a D

  = = = ÷ (5.22)
pentru care soluţia finală devine:
( ) ( )
1 2 3 4
( , ) sin
y y
m m m m mp
m
m x
w x y C C y e C C y e Y
a
 

÷
( = + + + +
¸ ¸
¿
(5.23)
c.
2
0
x y
H D D ÷ < ÷ rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt complex
conjugate. Cu notaţiile:

1,2
2
x
y y
D m H
D D
a

 = ± ± (5.24)
rădăcinile ecuaţiei se scriu

( )
1,2,3,4 1 2
r i   = ± ± (5.25)
iar expresia deplasărilor w(x,y) ia forma:
( )
( )
1
1
1 2 2 2
3 2 4 2
( , ) cos sin
cos sin sin
y
m m
m
y
m m mp
w x y e C y C y
m x
e C y C y Y
a


 

 
÷
= + +
¸
( + + +
¸
¿
(5.26)
Soluţiile obţinute se pot exprima şi cu ajutorul funcţiilor hiperpolice.
Soluţia particulară ,
mp
Y pentru încărcări de intensitate constantă în direcţia
laturilor simplu rezemate (a axei y), poate fi pusă sub forma:

4
4 4
m
mp
x
p a
Y
m D 
= (5.27)
în care ( 1,2,..., )
m
p m = · sunt coeficienţii dezvoltării în serie Fourier a încărcării

1
( )sin
a
m
a
m x
p p x dx
a a

÷
=
}
(5.28)
În cazul în care p = constant, rezultă
( )
4
, 1,3,5,
m
p
p m
m
= =  . (5.29)
2 . ° Plăcile simplu rezemate pe întreg conturul, pentru orice încărcare pot fi
soluţionate cu ajutorul seriilor Fourier duble. Utilizând acelaşi sistem de referinţă
ca şi la plăcile izotrope (cu axele din planul plăcii dirijate după două dintre
marginile simplu rezemate) se adoptă pentru w(x,y) următoarea expresie care
satisface condiţiile de rezemare:
90
( , ) sin sin
mn
m n
m x n y
w x y A
a b
 
=
¿¿
(5.30)
Încărcarea se dezvoltă, de asemenea, în serii Fourier duble
( , ) sin sin
mn
m n
m x n y
p x y p
a b
 
=
¿¿
(5.31)
Din condiţia ca (5.30) să satisfacă ecuaţia diferenţială (5.10) se obţine
mn
A
şi w(x,y) devine:
4 2 2 4
4
4 2 2 4
( , ) sin sin
2
mn
m n
x y
p m x n y
w x y
a b
m m n n
D H D
a a b b
 

=
| |
+ +
|
\ .
¿¿
(5.32)

3 . ° Metoda diferenţelor finite poate fi cu uşurinţă extinsă la plăcile
ortotrope. Operatorul de transcriere a ecuaţiei diferenţiale (5.10) în diferenţe finite,
pentru o reţea ortogonală cu pasul A constant şi egal pe cele două direcţii (fig. 5.2)
are forma:
( ) ( )
( )( ) ( )
( ) ( )
, 1, 1,
, 1 , 1 1, 1 1, 1 1, 1 1, 1
4
2, 2, , 2 , 2 ,
8 6 4( )
4 2
x y i j x i j i j
y i j i j i j i j i j i j
x i j i j y i j i j i j
H D D w H D w w
H D w w H w w w w
D w w D w w p
÷ +
÷ + ÷ ÷ ÷ + + ÷ + +
÷ + ÷ +
(
+ + ÷ + + ÷
¸ ¸
÷ + + + + + + +
+ + + + = A
(5.33)
Condiţiile de rezemare pentru
marginea simplu rezemată, respectiv
încastrată, sunt identice cu cele de la
plăcile izotrope. Condiţiile pe o
margine liberă neîncărcată (2.79), sunt
similare celor din fig. 2.14 c şi d, în
care se fac înlocuirile  cu
1
/
n
D D în
fig. 2.14 c şi  cu
1
(2 )/
n
H D D ÷ în
fig. 2.14 d (n = x respectiv y).
Consideraţiile privind membrul
al doilea al ecuaţiei (5.33) rămân
aceleaşi ca la plăcile izotrope.
Fig. 5.2. Reţea ortogonală de diferenţe finite
cu pasul egal pe ambele direcţii



91
5.3. NETEZIREA PLĂCILOR CU ORTOTROPIE GEOMETRICĂ
SAU DE STRUCTURĂ

Pentru diferite cazuri de plăci cu ortotropie geometrică, netezirea se poate
realiza înlocuind structura reală cu una netedă echivalentă; se obţin astfel rigidităţi
echivalente ale plăcilor netede înlocuitoare.

1 . ° Plăci cu rigidizări identice, simetrice, din material izotrop, având
constantele elastice E şi  .
a. Rigidizări sub formă de nervuri într-o singură direcţie, de exemplu y-y,
(fig. 5.3).







Fig. 5.3. Placă ortotropă cu nervuri identice simetrice pe o singură direcţie

Rigidităţile la încovoiere ale nervurilor se distribuie uniform pe placă:
3 3
2 2
,
12(1 ) 12(1 )
x y
Eh Eh EI
D H D
b  
= = = +
÷ ÷
(5.34)
I – momentul de inerţie al unei nervuri în raport cu planul median al plăcii;
b – distanţa dintre axele a două rigidizări consecutive.
b. Rigidizări cu nervuri pe două direcţii
Analog cu cazul precedent, rigidităţile nervurilor se distribuie uniform pe
placă:

3 3 3
2 2 2
, ,
12(1 ) 12(1 ) 12(1 )
y
x
x y
x y
EI
EI Eh Eh Eh
D D H
b b   
= + = + =
÷ ÷ ÷
(5.35)
unde
I
x
, I
y
- sunt momentele de inerţie ale nervurilor de pe direcţiile x, respectiv
y, în raport cu suprafaţa mediană a plăcii;
b
x
, b
y
- sunt distanţele dintre axele nervurilor în direcţiile x, respectiv y.

2 . ° Reţele dese de grinzi
a. Grinzi dese ortogonale, echidistante, care formează ochiuri de formă
dreptunghiulară (fig. 5.4 a)
92
Rigidităţile echivalente corespunzătoare sunt:
1 2
1 2
1 2 1 2
, , 2
p p
x y
I I
EI EI
D D H G
e e e e
| |
= = = +
|
\ .
(5.36)
în care:

1 2
, e e - distanţele între axele grinzilor în cele două direcţii;

1 2
, I I - momentele de inerţie axiale ale grinzilor;

1 2
,
p p
I I - momentele de inerţie polare.
b. Reţele de grinzi identice cu ochiuri sub formă de triunghiuri echilaterale
cu latura e (fig. 5.4 b)
a) b)
Fig. 5.4. Reţele dese de grinzi cu ochiuri dreptunghiulare (a), respectiv triunghiulare (b)

3
3
8
p
x y
EI GI
D D H
e
+
= = = · (5.37)
I şi
p
I fiind momentul de inerţie axial, respectiv polar al secţiunii
transversale a unei nervuri.

3 . ° Plăcile ondulate (fig. 5.5) se pot înlocui echivalent cu plăci ortotrope
având următoarele rigidităţi:
3 3
1 2
, , 0, 2
12(1 ) 12(1 )
x y xy
l Eh s Eh
D D EI D H D
s l  
= · = ~ = = ·
÷ +
(5.38)
I – momentul de inerţie al secţiunii ondulate corespunzător unităţii de lungime.
Pentru ondule sinusoidale se pot face aproximările:
93
2
2
2
0.81
1 , 1
2 2
1 2.5
2
s f f h
I
l l
f
l

(
(
| |
(
~ + ~ ÷
|
(
\ .
| |
+
(
|
\ .
¸ ¸
(5.39)

Fig. 5.5. Plăci ondulate

Cazuri mai complexe pot fi găsite în lucrările (Timoshenko şi Woinowsky-
Krieger 1968, Soare 1977, Mazilu ş.a. 1983).























94







































95
6. CALCULUL PLĂCILOR ACŢIONATE DE FORŢE
NORMALE PE PLANUL MEDIAN PRIN METODA
ELEMENTELOR FINITE

6.1. CONSIDERAŢII PRELIMINARII

În metoda elementelor finite (MEF), plăcile plane supuse la încovoiere se
tratează considerând aceleaşi ipoteze ca şi în cazul celorlalte metode folosite.
Placa se partiţionează în subdomenii disjuncte numite elemente finite. În
planul median al plăcii, elementele finite pot fi triunghiulare, dreptunghiulare,
paralelograme sau patrulatere oarecare. În continuare se vor considera elemente
finite de formă dreptunghiulară, frecvent folosite pentru plăcile de aceeaşi formă.
Punctele nodale se iau în colţuri şi eventual pe laturi. Pentru fiecare punct
nodal se adoptă un număr convenabil de grade de libertate (GDL). La punctele
nodale din colţuri gradele de libertate luate în considerare sunt: deplasările normale
pe planul median, w, şi rotirile normalelor la planul median în jurul laturilor,
x
u şi
.
y
u Unui punct nodal i se asociază deci, trei grade de libertate. Numărul gradelor
de libertate pe nod poate creşte şi cu alţi parametri luaţi în considerare, ca de
exemplu curburile suprafeţei mediane deformate a elementului finit.

6.2. MATRICEA DE RIGIDITATE A ELEMENTULUI FINIT

a. Fiecare element finit se raportează la un sistem de referinţă cartezian
propriu (local), fig. 6.1.
Fig. 6.1. Element finit dreptunghiular (grade de libertate şi eforturi la noduri)

Deplasările nodale, în număr de trei pentru fiecare nod (săgeata w şi rotirile
96
x
u şi ,
y
u fig. 6.1 a), în total 12, reprezintă componentele vectorului deplasărilor
nodale,
{ }
N
d sau
{ }
e
d
{ } { } { }
{ } { } { }
, ,
, ,
Ni
i
Nj
e N Ni xi
Nk
yi
Nl
j
k l
Nj xj Nk xk Nl xl
yk yl
yj
d
w
d
d d d
d
d
w
w w
d d d
u
u
u u u
u u
u
¦ ¹
¦ ¹
¦ ¦
¦ ¦ ¦ ¦
= = =
´ ` ´ `
¦ ¦ ¦ ¦
¹ )
¦ ¦
¹ )
¦ ¹
¦ ¹ ¦ ¹
¦ ¦
¦ ¦ ¦ ¦
= = =
´ ` ´ ` ´ `
¦ ¦ ¦ ¦ ¦ ¦
¹ ) ¹ )
¹ )
(6.1)
Forţele nodale, reprezentând efectele sumate ale eforturilor de pe marginile
elementului finit şi ale încărcărilor concentrate în noduri,
{ }
N
P , precum şi al
forţelor distribuite (inclusiv forţelor masice) aferente domeniului ocupat de
elementul finit, au componentele dirijate după deplasările nodale şi formează, de
asemenea, un vector cu 12 componente, câte trei pe fiecare nod. Vectorul forţelor
nodale echivalente se notează cu
{ }
N
F sau
{ }
e
F , componentele sale fiind:
{ } { } { }
{ } { } { }
, ,
, ,
N Ni
i
Nj
N
e N Ni xi
Nk
N
yi
Nl
N
N N
j
k l
N N N
Nj xj Nk xk Nl xl
N N
N
yk yl
yj
F
V
F
F F F M
F
M
F
V
V V
F M F M F M
M M
M
¦ ¹
¦ ¹
¦ ¦
¦ ¦
¦ ¦
= = =
´ ` ´ `
¦ ¦ ¦ ¦
¹ ) ¦ ¦
¹ )
¦ ¹
¦ ¹ ¦ ¹
¦ ¦
¦ ¦ ¦ ¦
¦ ¦
= = =
´ ` ´ ` ´ `
¦ ¦ ¦ ¦ ¦ ¦
¦ ¦ ¹ ) ¹ )
¹ )
(6.2)
Între forţele şi deplasările nodale se stabileşte o relaţie de legătură, în
particular liniară pentru plăci din materiale care ascultă de legea lui Hooke.
b. Funcţia de deplasare se alege sub forma unui polinom cu 12 parametri,
corespunzător numărului gradelor de libertate nodale:
2 2 3
1 2 3 4 5 6 7
2 2 3 3 3
8 9 10 11 12
( , ) w x y a a x a y a x a xy a y a x
a x y a xy a y a x y a xy
= + + + + + + +
+ + + + +
(6.3)
în care ( , )
e
x y D e (
e
D fiind domeniul pe care este definit elementul finit e).
Un punct M din planul elementului finit se regăseşte în , M
-
pe suprafaţa
97
deformată a acestuia, la distanţa w (fig. 6.2). Curbele de pe suprafaţa deformată,
obţinute prin intersecţie cu plane paralele la cele de coordonate, au în M
-
pantele
x
u şi
y
u care au expresiile:
2 2 2 3
2 4 5 7 8 9 11 12
2 3 2 3
x
w
a a x a y a x a xy a y a x y a y
x
u
c
= = + + + + + + +
c
(6.4)
2 2 3 2
3 5 6 8 9 10 11 12
2 2 3 3
y
w
a a x a y a x a xy a y a x a xy
y
u
c
= = + + + + + + +
c
(6.5)





Fig. 6.2. Deplasările unui punct curent
după deformareaplăcii





Funcţia de deplasare w(x,y) şi pantele
x
u şi
y
u sunt continue în orice punct
din interiorul domeniului
e
D . Se poate verifica continuitatea şi pe frontiera
elementului finit. Dacă deplasările pe frontieră, între două noduri consecutive, se
pot exprima în mod univoc în raport cu parametrii nodali, satisfac condiţiile de
continuitate; în caz contrar continuitatea pe frontieră, între noduri, nu este
asigurată. Fie de exemplu latura ij, pentru care expresiiledeplasărilor sunt:

2 3
1 3 6 10
2 3
2 5 9 12
2
3 6 10
2 3
x
y
w a a y a y a y
a a y a y a y
a a y a y
u
u
= + + +
= + + +
= + +
(6.6)
Se constată că deplasările de pe această latură depind de 8 parametri. Se
exprimă deplasările din i şi j pentru y =0 şi respectiv
e
y b = ,

2 3
1 1 3 6 10
2 3
2 2 5 9 12
2
3 3 6 10
,
,
, 2 3
i j e e e
xi xj e e e
yi yj e e
w a w a a b a b a b
a a a b a b a b
a a a b a b
u u
u u
= = + + +
= = + + +
= = + +
(6.7)
Se remarcă faptul că w şi
y
u depind de 4 parametri
( )
1 3 6 10
, , , , a a a a care pot
98
fi exprimaţi univoc în raport cu deplasările nodale , , , .
i j yi yj
w w u u Urmează că w şi
y
u sunt continue pe frontiera . ij Panta (rotirea)
x
u în direcţie normală la frontiera
ij depinde de patru parametri
( )
2 5 9 12
, , , a a a a şi condiţiile din nodurile i şi j sunt în
număr de două, insuficiente pentru determinarea necunoscutelor. Deci
x
u nu este
univoc determinat în raport cu deplasările nodurilor adiacente, prezentând
discontinuităţi. Funcţia (6.3) nu asigură continuitatea pentru pantele în direcţia
normală la contur. Analizând întreaga frontieră se ajunge la concluzii similare.
c. Deplasările w(x,y), ( , ),
x
x y u ( , )
y
x y u formează un vector
{ } { }
( , ) , ,
T
x y
d x y w u u = , care în raport cu parametrii generalizaţi
g
a (g =1,2,...,12)
are expresia:
{ } ( ) { } ( , ) , d x y x y a ¢ ( =
¸ ¸
(6.8)
unde ( ) , x y ¢ ( =
¸ ¸

2 2 3 2 2 3 3 3
2 2 2 3
2 2 3 2
1
0 1 0 2 0 3 2 0 3
0 0 1 0 2 0 2 3 3
x y x xy y x x y xy y x y xy
x y x xy y x y y
x y x xy y x xy
(
(
=
(
(
¸ ¸
(6.9)
{ } { }
1 2 12
, ,...,
T
a a a a = (6.10)
Deplasările în nodurile elementului finit ( 0, 0),
i i
i x y = =
( 0, ),
j j e
j x y b = = ( , ), ( , 0)
k e k e l e l
k x a y b l x a y = = = = au forma:
{ } ( ) { } ( ) { }
{ } ( ) { } ( ) { }
{ } ( ) { } ( ) { }
{ } ( ) { } ( ) { }
, 0,0
, 0,
, ,
, ,0
Ni i i
Nj j j e
Nk k k e e
Nl l l e
d x y a a
d x y a b a
d x y a a b a
d x y a a a
¢ ¢
¢ ¢
¢ ¢
¢ ¢
( ( = =
¸ ¸ ¸ ¸
(
( = =
¸ ¸
¸ ¸
( ( = =
¸ ¸ ¸ ¸
( ( = =
¸ ¸ ¸ ¸
(6.11)
Particularizarea coordonatelor s-a făcut pentru sistemul de referinţă local utilizat.
Vectorul deplasărilor nodale { } { }
, , ,
T
N Ni Nj Nk Nl
d d d d d = rezultă din (6.11)

{ } | |{ }
N
d A a = (6.12)
în care
| |
A este matrice pătrată cu dimensiunea 12 12 × , nesingulară.
99

| |
| |
( )
| |
| |
| |
| |
| |
| |
( , )
(0,0)
, (0, )
( , )
( , )
( ,0)
( , )
i i
j j e
e e
k k
e
l l
x y
x y b
A
a b
x y
a
x y
¢
¢
¢ ¢
¢
¢
¢
¢
(
(
(
(
(
(
( ¸ ¸
= =
(
(
(
(
(
(
¸ ¸
¸ ¸
(6.13)
Din ecuaţia (6.12), prin inversarea matricei
| |
A , se obţin parametrii
generalizaţi
{ }
, a în funcţie de deplasările nodale
{ }
N
d
{ } | | { }
1
N
a A d
÷
= (6.14)
În continuare vectorul variabil ( ) { }
, d x y poate fi exprimat în raport cu
deplasările nodale
{ } | || | { } | |{ }
1
( , ) ( , ) ( , )
N N
d x y x y A d N x y d ¢
÷
= = (6.15)
unde s-a notat cu ( ) ( ) | |
1
, , N x y x y A ¢
÷
( ( =
¸ ¸ ¸ ¸
- matricea funcţiilor de formă sau
de interpolare.
d. Deformaţiile specifice ,
x y
c c şi
xy
¸ exprimate în raport cu w(x,y) sunt
date de relaţiile (1.9) şi anume:

2 2 2
2 2
, , 2
x y xy
w w w
z z z
x y x y
c c ¸
c c c
= ÷ = ÷ = ÷
c c c c
(6.16)
Fie { } { }
, ,
T
x y xy
c c c ¸ = vectorul deformaţiilor specifice, care ţinând cont de
w(x,y), (6.4) şi (6.5), ia forma:
{ }
( )
( )
( )
( ) | | ( ) { } y x d y x B z
y x
y x
y x w
x y
y
x
z
y
x
xy
y
x
, ,
,
,
,
0
0 0
0 0
-
÷ =
¦
)
¦
`
¹
¦
¹
¦
´
¦
(
(
(
(
(
(
(
¸
(

¸

c
c
c
c
c
c
c
c
÷ =
¦
)
¦
`
¹
¦
¹
¦
´
¦
=
u
u
¸
c
c
c (6.17)
sau
{ } ( ) ( ) { } ( ) { } , , ,
N N
z B x y N x y d z B x y d c
-
( ( ( = ÷ = ÷
¸ ¸ ¸ ¸ ¸ ¸
(6.18)
unde
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) | |
1
, , , , , B x y B x y N x y B x y x y A ¢
÷
- -
( ( ( ( ( = =
¸ ¸ ¸ ¸ ¸ ¸ ¸ ¸ ¸ ¸
(6.19)
Matricea ( , ) B x y
-
(
¸ ¸
, ca şi
| |
A , depinde de forma aleasă pentru w(x,y) şi de
100
sistemul de referinţă adoptat.
e. Pentru determinarea tensiunilor se folosesc legile fizice; în particular, se
consideră două cazuri de plăci frecvent utilizate: ortotrope şi izotrope.
Tensiunile se pot exprima sub forma:

{ } | |{ }
E o c = (6.20)
în care matricea de elasticitate
| |
, E depinde de material. În particular pentru
materiale ortotrope legea constitutivă (5.4) se poate pune sub forma următoare:
{ } | |{ }
0
0
0 0
x x x
y y y
xy xy
E E
E E E
G
o c
o o c c
t ¸
' '' ¦ ¹ ¦ ¹
(
¦ ¦ ¦ ¦
(
'' ' = = =
´ ` ´ `
(
¦ ¦ ¦ ¦
(
¸ ¸
¹ ) ¹ )
(6.21)
Pentru materiale izotrope legea (1.16) se pune sub forma:
{ } | |{ }
2
1 0
1 0
1
1
0 0
2
x x
y y
xy xy
E
E
o v c
o o v c c
v
t v ¸
(
( ¦ ¹ ¦ ¹
( ¦ ¦ ¦ ¦
= = =
´ ` ´ `
(
÷
¦ ¦ ¦ ¦
(
÷
¹ ) ¹ )
(
¸ ¸
(6.22)
Din relaţiile (6.21), respectiv (6.22) rezultă expresia matricei de elasticitate
a materialelor ortotrope, respectiv izotrope.
Dacă se ţine cont de (6.18) se obţine expresia tensiunilor

{ } | || |{ }
( , )
N
z E B x y d o = ÷ (6.23)
f. În continuare se foloseşte teorema lucrului mecanic virtual, care stabileşte
egalitatea dintre variaţia lucrului mecanic al forţelor exterioare şi variaţia energiei
interne de deformaţie a elementului finit:
L U o o = (6.24)
Se consideră deplasări virtuale,
{ }
N
d o , cărora le corespund deformaţii
specifice virtuale
{ }
oc .
Primul membru al egalităţii (6.24), L o , este dat de forţele echivalente de
legătură din noduri,
{ }
N
P , şi de acţiunile aplicate pe elementul finit sub formă de
forţe şi cupluri distribuite şi/sau concentrate, reprezentate prin vectorii:
{ } { } { } { }
, , , , ,
T
T
e x y j j xj yj
q p m m Q P M M = = (6.25)
şi are expresia:
101
{ } { } { } { } { } { }
{ } { } | | { } | | { }
T
T T
N N e j
j
A
j
T T T
N N e j
j
A
j
L d P d q dA d Q
d P N q dA N Q
o o o o
o
= + + =
| |
= + +
|
\ .
¿
}}
¿
}}
(6.26)
Indicele j marchează poziţiile încărcărilor concentrate aplicate pe elementul finit.
Termenul al doilea şi al treilea dintre parantezele rotunde se constituie într-
un vector
{ }
e
Q al acţiunilor distribuite şi concentrate pe elementul finit.
Membrul al doilea al relaţiei (6.24) se scrie:
( ) { } { }
T
x x y y xy xy
V V
U dV dV o oc o oc o o¸ t oc o = + + =
}}} }}}
(6.27)
Folosind relaţiile (6.18) în care
{ }
N
d se înlocuieşte cu
{ }
N
d o şi (6.23),
rezultă pentru U o expresia:
{ } | | | || |{ }
{ } | | | || |
( )
{ }
2
/2
2
/2
( , ) ( , )
( , ) ( , )
T T
N N
V
h
T T
N N
A h
U z d B x y E B x y d dV
d B x y E B x y dA d z dz
o o
o
÷
= =
=
}}}
}} }
(6.28)
Efectuând integrala pe grosimea plăcii, h, în raport cu z se obţine
3
/12. h
De asemenea rezultă (rel. 5.8):
| | | |
3
12
h
E D = (6.29)
Se face notaţia:

| | ( ) | || |
, ( , )
T
e
A
k B x y D B x y dA ( =
¸ ¸ }}
(6.30)
care constituie matricea de rigiditate a elementului finit de placă încovoiată.
Cu notaţiile efectuate, egalitatea (6.24) devine:
{ } { } { } ( ) { } | |{ }
T T
N N e N e N
d P Q d k d o o + = (6.31)
Simplificând relaţia cu { }
T
N
d o care este nenul, se obţine:

{ } { } | |{ }
N e e N
P Q k d + = (6.32)
Suma din membrul stâng reprezintă vectorul forţelor nodale echivalente:

{ } { } { } { }
N e N e
F F P Q = = + (6.33)
cu care, relaţia fizică elementală (6.32) se scrie

{ } | |{ }
N e N
F k d = (6.34)
sau în forma general cunoscută

| |{ } { }
e e e
k d F = (6.35)
102
Dacă acţiunile aplicate sunt numai în noduri
{ }
0.
e
Q =

6.3. DETERMINAREA DEPLASĂRILOR, EFORTURILOR
ŞI TENSIUNILOR

Condiţiile de continuitate şi echilibru, exprimate pentru toate nodurile
sistemului discretizat, conduc la sistemul de ecuaţii de forma:
| |{ } { }
K F A = (6.36)
unde
| |
K este matricea de rigiditate a structurii, obţinută prin tehnica de asamblare
a matricelor elementelor finite componente, iar
{ }
F este vectorul forţelor nodale
aplicate structurii.
Prin rezolvarea sistemului de ecuaţii (6.36), după impunerea condiţiilor de
rezemare, se obţin deplasările nodale ale structurii discretizate.
În continuare, folosind relaţiile de echivalenţă dintre eforturi şi tensiuni, se
determină eforturile de tip moment (momentele încovoietoare şi de torsiune):

| | ( ) | |{ }
| | ( ) | |{ }
e
h
h
e
h
h
xy
y
x
e
xy
y
x
d y x B E
h
dz z d y x B E zdz
M
M
M
,
12
,
3
2 /
2 /
2
2 /
2 /
÷ =
= ÷ =
¦
)
¦
`
¹
¦
¹
¦
´
¦
=
¦
)
¦
`
¹
¦
¹
¦
´
¦
} }
+
÷
+
÷
t
o
o
(6.37)
Comparând (6.16) cu (6.18), rezultă:
( ) | |{ } { }
e e
d y x B _ ÷ = , (6.38)
unde, în membrul drept este vectorul curburilor de încovoiere şi torsiune,
{ }
e
e
xy
y
x
e
y x
w
y
w
x
w
¦
¦
¦
)
¦
¦
¦
`
¹
¦
¦
¦
¹
¦
¦
¦
´
¦
c c
c
÷
c
c
÷
c
c
÷
=
¦
)
¦
`
¹
¦
¹
¦
´
¦
=
2
2
2
2
2
2
_
_
_
_ (6.39)
Deci:

| | ( ) { } | |{ }
3 3
,
12 12
x
y e
e
xy
e
M
h h
M E B x y d E
M
_
¦ ¹
¦ ¦
( = ÷ =
´ `
¸ ¸
¦ ¦
¹ )
(6.40)
103
Având în vedere şi notaţia (6.29), relaţia pentru momente se mai scrie:

{ } | |{ }
e e
M D _ = (6.41)
Dacă alături de momente se determină şi forţele tăietoare, se poate scrie:
1 0 0 0
1 0 0 0
2
1
0 0 0 0
2 ( )
0 0 0 1 0
( ) 0 0 0 0 1
x
x
y
y
xy
xy
x y
x
y
x y
M
M
M D
x V
V
y
_
v
_
v
_
v
_ _
_ _
¦ ¹
(
¦ ¦ ¦ ¹
(
¦ ¦ ¦ ¦
(
¦ ¦ ¦ ¦
( ¦ ¦ ¦ ¦ ÷
=
´ ` ´ ` c
(
+
¦ ¦ ¦ ¦
(
c
¦ ¦ ¦ ¦
(
c
¦ ¦ ¦ ¦
(
+ ¹ )
¸ ¸
¦ ¦
c
¹ )
(6.42)
unde cu scalarul D s-a notat rigiditatea plăcii la încovoiere (vezi rel. 1.26).
Relaţia (6.42) se poate scrie într-o formă mai compactă

{ } { }
e e
M D _
- - -
( =
¸ ¸
(6.43)
unde
{ }
2 2 2 2 2 2 2
2 2 2 2 2 2
, , 2 , ( ), ( )
, , 2 , ,
T
x y xy x y x y
e
x y
w w w w w w w
x y x y x x y y x y
_ _ _ _ _ _ _ _
-
¦ ¹ c c
= + + =
´ `
c c
¹ )
¦ ¹
| | | | c c c c c c c c c ¦ ¦
= ÷ ÷ ÷ ÷ + ÷ +
´ ` | |
c c c c c c c c c c
¦ ¦
\ . \ .
¹ )
(6.44)
În particular, dacă se determină numai momentele { } { }
, ,
T
x y xy
e
M M M M = ,
expresia (6.43) devine:

{ } | |{ } | |{ }{ }
( , )
e
e e
M D D B x y d _ = = (6.45)
adică s-a regăsit rel. (6.41), în care, pentru plăcile ortotrope, respectiv izotrope
matricea
| |
D este:
- plăci ortotrope - plăci izotrope
| |
1
1
0
0
0 0
x
y
xy
D D
D D D
D
(
(
=
(
(
¸ ¸

| |
3
2
1 0
1 0
12(1 )
1
0 0
2
Eh
D
v
v
v
v
(
(
(
=
(
÷
(
÷
(
¸ ¸
(6.46)
Pentru a determina direct tensiunile se folosesc relaţiile (6.21), (6.22),
exprimate sub forma (6.23).
105
7. PLĂCI PLANE PE MEDIU ELASTIC

7.1. IPOTEZE. MODELE PENTRU MEDIUL DE REZEMARE

Se consideră plăci plane care reazemă pe toată suprafaţa pe un mediu
(suport) deformabil. Reacţiunea mediului este necunoscută, sistemul placă-suport
fiind static nedeterminat. Se admite că pe toată suprafaţa de rezemare se menţine în
permanenţă contactul dintre placă şi suport, deci, în orice punct deplasările plăcii şi
terenului sunt identice, adică se realizează continuitatea deplasărilor pe suprafaţa de
contact.
Plăcile care reazemă pe teren: radiere pentru fundaţii la clădiri, pereţi la
construcţii îngropate, radiere pentru unele structuri hidrotehnice, dale la
îmbracăminţi de drumuri şi aeroporturi etc., se consideră ca fiind pe mediu elastic.
Pentru calculul plăcilor pe suport elastic se folosesc modele idealizate. Cel
mai simplu model asimilează suportul de rezemare, în particular terenul, cu un
câmp de resoarte independente. Conform acestui model, deplasarea dintr-un punct
al mediului este dată numai de forţa aplicată în acel punct, cele două mărimi fiind
proporţionale
( , ) ( , )
m
w x y f p x y
-
= (7.1)
unde w(x,y) este deplasarea suportului în punctul de coordonate (x,y), ( , ) p x y
-

este presiunea din acel punct, iar
m
f coeficientul de flexibilitate al mediului. Dacă
mediul elastic este omogen se poate considera
m
f ca fiind constant.
Presiunea ( , ) p x y
-
se poate exprima în raport cu w(x,y):

1
( , ) ( , ) ( , )
m
p x y w x y kw x y
f
-
= = (7.2)
fiind proporţională cu deplasarea din punctul considerat (ipoteza Winkler).
În cazul plăcilor pe mediu elastic, intensitatea reacţiunii mediului de
rezemare r(x,y) este de semn opus presiunii ( , ) p x y
-
:
( , ) ( , ) r x y kw x y = ÷ (7.3)
unde k este coeficientul de rigiditate al mediului sau coeficientul de pat şi are
semnificaţia de presiune corespunzătoare unei deplasări unitare. Unitatea de măsură
a coeficientului k este
3
/ F L (
¸ ¸
, aceeaşi cu a greutăţii specifice ( ). Experienţa
arată că la terenuri, coeficientul k depinde într-o anumită măsură de dimensiunile
plăcii, dar în practică, adesea, acesta se consideră constant.
Pentru diferite terenuri, valorile lui k sunt în general, între anumite limite,
după cum rezultă din tabelul 7.1:
106
Tabel 7.1. Valorile coeficientului de pat, k, pentru diverse terenuri
Nr.
crt
Tipul terenului Coeficientul de
pat k [N/mm
2
]
1 Nisip argilos afânat, argilă nisipoasă în stare de curgere 0.01-0.05
2 Pietriş, nisip şi nisip argilos de compactitate mijlocie, argilă
şi argilă nisipoasă în stare plastică
0.05-0.5
3 Pietriş, nisip şi nisip argilos în stare compactată, argilă şi
argilă nisipoasă consistentă
0.5-1.0
4 Terenuri stâncoase, stâncă dură cu fisuri, fundaţii pe piloţi,
fundaţii având ca suport plăci de beton şi beton armat
1.0-15.0

Un alt model, frecvent utilizat, asimilează
mediul de rezemare, în particular terenul, cu un
semispaţiu liniar elastic, omogen şi izotrop. Deplasarea
( , )
s
w x y a unui punct oarecare de coordonate (x,y) de
pe suprafaţa semispaţiului, produsă de o forţă
concentrată P, normală la aceasta (fig. 7.1) se
determină cu relaţia (Boussinesq):
2
(1 )
( , )
m
m
P
w x y
E r


÷
= (7.4)
unde
m
E şi
m
 sunt modulul de elasticitate şi
coeficientul lui Poisson ai mediului, r distanţa de la
punctul de aplicaţie al forţei la punctul în care se
determină deplasarea. În punctul de aplicaţie al forţei
concentrate, deplasarea w tinde la infinit.
Pentru o încărcare distribuită, q, pe un domeniu
A de pe suprafaţa semispaţiului, deplasarea w(x,y) se
determină cu expresia:
( )
( )
2
2
2
,
1
( , )
( )
m
A
m
q dA
w x y
E
x y
 


 
÷
=
÷ + ÷
}}
(7.5)
Fig. 7.1. Semispaţiul încărcat cu o forţă concentrată P

În particular, deplasarea într-un punct de pe suprafaţa semispaţiului dată de
o încărcare distribuită pe un domeniu având conturul din linii paralele cu axele de
coordonate (fig. 7.2), se poate determina aproximativ după cum urmează. Pe
suprafaţa semispaţiului se trasează o reţea dreptunghiulară cu laturile a, b,
acoperind domeniul pe care acţionează încărcarea distribuită, iar punctul m, în care
107
se determină deplasarea, se află în centrul unui dreptunghi, în mijlocul unei laturi
sau într-un colţ. În interiorul unui dreptunghi intensitatea forţei se consideră
constantă, dar variabilă de la un dreptunghi la altul.

a) b)
Fig. 7.2. Încărcare uniform distribuită pe suprafaţa semispaţiului

Considerând dreptunghiul cu laturile a şi b (fig. 7.2) încărcat cu forţa
uniform distribuită de intensitate p, deplasările (tasările) în centrul (1), în mijlocul
laturii a (2), în mijlocul laturii b (3), respectiv într-unul din colţurile (4), se
calculează cu relaţia:
2
( ) ( )
(1 )
, 1,2,3,4
h h m
m
p A
w h
E


÷
= = (7.6)
care s-a obţinut prin efectuarea integralei din expresia (7.5).
Coeficienţii
( ) h
 depind de raportul laturilor a/b şi sunt daţi în tabelul (7.2).
Pentru alte valori ale raportului a/b, se efectuează interpolare.
Dacă în loc de intensitatea încărcării p se foloseşte rezultanta R = pA,
relaţia (7.6) devine:

2
( ) ( )
(1 )
, 1,2,3,4
h h m
m
R
w h
AE


÷
= = (7.7)
Deplasarea unui punct k al semispaţiului, situat în exteriorul dreptunghiului
încărcat (fig. 7.3), se face prin suprapunere de efecte:
(4) (4) (4) (4)
1 1 1 1
( ', ') ( ', ) ( , ') ( , )
k k k k k
w w a b w a b w a b w a b = ÷ ÷ + (7.8)
În relaţia (7.8), între paranteze s-au trecut laturile dreptunghiurilor pentru
care s-au considerat deplasările colţurilor.


108
Tabelul 7.2. Valorile coeficienţilor
( ) h



Fig. 7.3. Deplasarea unui punct k

În cazul unei încărcări oarecare, domeniul respectiv se partiţionează în
subdomenii cu laturile , ,
i i
a b pe care intensitatea încărcării se consideră constantă
şi, într-un număr de puncte selectate, se scriu deplasările w folosind suprapunerea
de efecte. Se obţine astfel un sistem de relaţii între forţele aplicate şi deplasări, care
se scriu:
{ } | |{ }
m m m
w f R = (7.9)
unde,
{ }
m
w este vectorul deplasărilor considerate,
{ }
m
R vectorul forţelor
rezultante de pe fiecare subdomeniu,
| |
,
m
f matricea coeficienţilor de influenţă,
determinaţi de relaţia (7.7), respectiv (7.8);
| |
m
f se mai numeşte şi matricea de
flexibilitate a mediului.
Dacă numărul componentelor vectorului
{ }
m
w este egal cu cel al vectorului
{ }
m
R şi relaţiile dintre ele sunt liniar independente, matricea
| |
m
f este nesingulară,
deci inversabilă şi vectorul
{ }
m
R se poate exprima în raport cu
{ }
m
w :
{ } | | { } | |{ }
1
m m m m m
R f w K w
÷
= = (7.10)
Se constată o analogie formală între (7.10) şi (7.2). O forţă rezultantă oarecare
h
R
se poate exprima:

,1 1 ,2 2 ,
... ...
h h h h h h hn n
R k w k w k w k w = + + + + + (7.11)
n fiind numărul deplasărilor selectate şi totodată ordinul matricei
| |
m
K .
Dacă nu există influenţe reciproce între deplasări rezultă
,
,
h h h h
R k w = adică
ipoteza Winkler.
109
7.2. CONSIDERAŢII ASUPRA OBŢINERII SOLUŢIILOR

1.

Se consideră mai întâi cazul plăcilor plane rezemate pe mediu Winkler.
Pe faţa superioară a plăcii plane acţionează încărcarea distribuită q(x,y), în
general cunoscută, iar pe cea inferioară reacţiunea r(x,y) necunoscută. Urmează că:
( , ) ( , ) ( , ) p x y q x y kw x y = ÷ (7.12)
Introducând p(x,y) în ecuaţia (1.47), se obţine ecuaţia diferenţială a suprafeţei
mediane deformate

2 2
( , ) ( , ) ( , )
( , )
p x y q x y kw x y
w x y
D D
÷
V V = = (7.13)
sau

2 2
( , )
( , ) ( , )
k q x y
w x y w x y
D D
V V + = (7.14)
În coordonate polare ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate
este analogă, coordonatele (x,y) înlocuindu-se cu
( )
, r  şi considerând expresia
operatorului dublu laplacian în aceste coordonate.
În cazul axial simetric se obţine:

2 2
( )
( ) ( )
k q r
w r w r
D D
V V + = (7.15)
Condiţiile de rezemare îşi păstrează forma cunoscută.
Soluţii analitice ale ecuaţiei (7.14) se pot obţine în cazuri particulare de
rezemare şi încărcare. Pentru placa simplu rezemată cu conturul rigid sau având
deplasări care rămân într-un acelaşi plan, se pot obţine soluţii cu ajutorul seriilor
Fourier duble. Se pot de asemenea utiliza seriile Fourier simple pentru plăcile
dreptunghiulare simplu rezemate pe două laturi paralele şi având încărcarea
uniformă în direcţia acestor laturi.
Folosind ecuaţia (7.15) pentru placa de întindere infinită acţionată de o
forţă concentrată se obţine o soluţie cu ajutorul funcţiilor Bessel.
Se mai pot utiliza metode energetice – variaţionale, diferenţe finite,
elemente finite etc.
2.

Pentru plăci rezemate pe semispaţiu există puţine soluţii analitice,
calculele fiind complexe. În continuare se prezintă succint modul de rezolvare a
plăcilor pe mediu elastic prin metoda elementelor finite (Ungureanu 1972 a, 1972
b, Ungureanu ş.a. 1975, Ungureanu ş.a. 1977, Ungureanu şi Strat 1977).
Se consideră o placă plană discretizată în elemente finite dreptunghiulare
(fig. 7.4).
110




Fig. 7.4. Placa şi suprafaţa
de contact discretizate în
elemente finite de formă
dreptunghiulară






Suprafaţa de contact se discretizează în elemente finite de interfaţă, de
asemenea dreptunghiulare. Punctele nodale interioare ale plăcii coincid cu centrele
geometrice ale elementelor de interfaţă de pe mediul elastic. În vecinătatea
marginilor, elementele finite de pe suprafaţa de contact au dimensiunile normale la
contur egale cu jumătate din cele ale dreptunghiurilor interioare. La colţurile plăcii
dreptunghiulare ambele laturi ale aceloraşi elemente finite sunt pe jumătate.
Pe elementele finite de interfaţă presiunile de contact se presupun
constante, dar diferite de la un element la altul. Rezultantele presiunilor reactive pe
fiecare element finit de pe suprafaţa de contact se aplică în nodurile elementelor
finite ale plăcii (fig. 7.4).
Considerând la început forţele nodale echivalente provenite din presiunile
de contact ca forţe exterioare, membrul doi
{ }
F al ecuaţiei matriceale (6.36) se
modifică, devenind
{ }
{ }
1 2
, ,
T
m
F P R P
-
= ÷ unde
{ }
1
P este subvectorul forţelor
nodale pe direcţia deplasărilor w,
{ }
m
R - vectorul forţelor nodale echivalente
provenite din presiunile de contact,
{ }
2
P - subvectorul forţelor nodale pe direcţia
rotirilor
x
 şi
y
 . Ecuaţia (6.36) modificată se partiţionează pentru a pune în
evidenţă subvectorii
{ } { }
1 i
w = A şi
{ }
m
R .

1 1 11 12
21 22 2 2
m
P R K K
K K P
÷ A ¦ ¹ ¦ ¹ (
=
´ ` ´ `
(
A
¸ ¸ ¹ ) ¹ )
(7.16)
Se înlocuieşte
{ }
m
R cu expresia sa din (7.10) în care, din condiţia de
continuitate deplasările mediului
{ }
m
w sunt egale cu deplasările nodale
{ } { }
1 i
w = A
111
ale plăcii şi rezultă

1 1 1 11 12
21 22 2 2
m
P K K K
K K P
÷ A A ¦ ¹ ¦ ¹ (
=
´ ` ´ `
(
A
¸ ¸ ¹ ) ¹ )
(7.17)
care se mai poate scrie:

1 1 11 12
21 22 2 2
m
P K K K
K K P
A + ¦ ¹ ¦ ¹ (
=
´ ` ´ `
(
A
¸ ¸ ¹ ) ¹ )
(7.18)
sau
{ } { } K P
-
( A =
¸ ¸
(7.19)
Deci, matricea de rigiditate a sistemului se obţine din matricea de rigiditate a plăcii
şi matricea de rigiditate a mediului pe suprafaţa de contact.
Rezolvând sistemul (7.19) se obţine vectorul deplasărilor nodale
{ }
, A din
care se separă
{ } { } { }
1 1
,
m
w w A = = iar din ecuaţia (7.10) se determină vectorul
{ }
.
m
R Componentele acestuia împărţite prin ariile elementelor finite
corespunzătoare dau presiunile medii de contact. În continuare se determină
eforturile şi tensiunile din placă, ca la paragraful 6.3.




















112







































113
8. PLĂCI PLANE CU DEPLASĂRI MARI

8.1. ECUAŢII GEOMETRICE ŞI FIZICE

Plăcile plane la care raportul
1
5
w
h
> se consideră că au deplasări mari şi
efectul acestora asupra eforturilor nu mai poate fi neglijat. Condiţiile de echilibru se
exprimă pe forma structurală deformată. Fixarea marginilor la aceste plăci are drept
consecinţă apariţia de deplasări în suprafaţa mediană, care nu mai sunt neglijabile şi,
în consecinţă, se renunţă la ipoteza suprafeţei mediane inextensibile.
Deplasările
0
u şi
0
v din suprafaţa mediană fiind nenule, un punct oarecare
din placă situat la distanţa z de suprafaţa mediană, va avea deplasările u şi v ale
căror expresii sunt:
0 0
,
w w
u u z v v z
x y
c c
= ÷ = ÷
c c
(8.1)
Deformaţiile specifice , ,
x y xy
   din punctul considerat(generic) au forma:
2 2 2
0 0 0
2 2
, , 2
x x y y xy xy
w w w
z z z
x y x y
     
c c c
= ÷ = ÷ = ÷
c c c c
(8.2)
Deformaţiile din suprafaţa mediană, considerând şi gradientul deplasărilor,
au următoarele expresii:
2 2 2
0 0 0 0
2 2 2
0 0 0 0
0
0 0 0 0 0 0
1
2
1
2
x
y
xy
u u v w
x x x x
v u v w
y y y y
u v u u v v w w
y x x y x y x y



(
c c c c | | | | | |
= + + +
(
| | |
c c c c
\ . \ . \ .
(
¸ ¸
(
| | | | | | c c c c
= + + + (
| | |
c c c c
( \ . \ . \ .
¸ ¸
c c c c c c c c
= + + + +
c c c c c c c c
(8.3)
În relaţiile (8.3) de mai sus, se neglijează termenii
( ) ( ) ( ) ( )
2 2 2 2
0 0 0 0
/ , / , / , / u x v x u y v y c c c c c c c c în raport cu ( )
2
/ , w x c c respectiv
( )
2
/ w y c c şi, de asemenea,
( ) ( )
0 0 0 0
/ / , / / u x u y v x v y c c c c c c c c în raport cu
( )
/ / . w x w y c c c c Relaţiile (8.3), din care se elimină termenii menţionaţi se introduc
în (8.2) şi se obţine:
114
2
2
0
2
2
2
0
2
2
0 0
1
2
1
2
2
x
y
xy
u w w
z
x x x
v w w
z
y y y
u v w w w
z
y x x y x y



c c c | |
= + ÷
|
c c c
\ .
| | c c c
= + ÷
|
c c c
\ .
c c c c c
= + + ÷
c c c c c c
(8.4)
Deformaţiile specifice din planul median
0 0 0
, ,
x y xy
   nu depind de
coordonata z şi sunt deci constante pe grosime având expresiile:
2
0 0
2
0 0
0 0 0
1
2
1
2
x
y
xy
u w
x x
v w
y y
u v w w
y x x y



c c | |
= +
|
c c
\ .
| | c c
= +
|
c c
\ .
c c c c
= + +
c c c c
(8.5)
Deformaţiile specifice
0 0 0
, ,
x y xy
   satisfac următoarea ecuaţie diferenţială,
care se verifică cu uşurinţă,

2
2 0 2 0
2 0 2 2 2
2 2 2 2
y xy
x
w w w
y x x y x y x y
 

c c
| | c c c c
+ ÷ = ÷ ·
|
c c c c c c c c
\ .
(8.6)
Ecuaţia (8.6) este o condiţie de continuitate a deformaţiilor. De asemenea
se constată că şi deformaţiile , ,
x y xy
   satisfac aceeaşi condiţie de continuitate

2
2 2
2 2 2 2
2 2 2 2
y xy
x
w w w
y x x y x y x y
 

c c
| | c c c c
+ ÷ = ÷ ·
|
c c c c c c c c
\ .
(8.7)
Aspectul fizic este dat de legea lui Hooke, având forma următoare:

( )
2 2
0 0
2 2 2 2
1 1
x x y x y
E E w w
z
x y
     
 
(
| | c c
= + = + ÷ +
( |
÷ ÷ c c
\ .
¸ ¸

( )
2 2
0 0
2 2 2 2
1 1
y y x y x
E E w w
z
y x
     
 
(
| | c c
= + = + ÷ +
( |
÷ ÷ c c
\ .
¸ ¸
(8.8)
( ) ( )
2
0
2
2 1 2 1
xy xy xy
E E w
z
x y
  
 
| | c
= = ÷
|
+ + c c
\ .

115
Ecuaţiile fizice pun în evidenţă faptul că tensiunile se pot separa în două:
cele din planul median care corespund stării de membrană şi cele dependente de z,
reprezentând efectul încovoierii şi torsiunii
0 0 0
, ,
i i i
x x x y y y xy xy xy
         = + = + = + (8.9)

8.2. EFORTURI SECŢIONALE

Eforturile, aşa cum s-au definit la paragraful 1.4, rezultă din relaţiile de
echivalenţă. Pentru ,
x y
N N şi
xy
N acestea sunt:
/2 /2 /2
/2 /2 /2
, ,
h h h
x x y y xy xy
h h h
N dz N dz N dz   
÷ ÷ ÷
= = =
} } }
(8.10)
Se introduc , ,
x y xy
   din (8.8), se integrează în raport cu variabila z şi se
obţine:
( )
0 0 0
2
0 0 0
2
0 0
( )
1
( )
1
2 1
x x y x
y y x y
xy xy xy
Eh
N h
Eh
N h
Eh
N h
  

  

 

= + =
÷
= + =
÷
= =
+
(8.11)
Prin urmare, eforturile ,
x y
N N sunt de întindere sau compresiune, iar
eforturile
xy
N de lunecare.
Fie relaţiile de echivalenţă care dau momentele încovoietoare şi momentul
de torsiune:
/2 /2 /2
/2 /2 /2
, ,
h h h
x x y y xy yx xy
h h h
M zdz M zdz M M zdz   
÷ ÷ ÷
= = = =
} } }
(8.12)
În acestea se introduc ,
x y
  respectiv
xy
 din (8.8) şi se integrează în
raport la z; se obţin expresiile cunoscute ale eforturile , , :
x y t
M M M

( )
2 2
2 2
2 2
2 2
2
1
x
y
t
w w
M D
x y
w w
M D
y x
w
M D
x y



| | c c
= ÷ +
|
c c
\ .
| | c c
= ÷ +
|
c c
\ .
c
= ÷ ÷
c c
(8.13)
116
8.3. ECUAŢII DIFERENŢIALE DE ECHILIBRU

Un element diferenţial de placă este acţionat de forţele exterioare aferente,
iar pe contur de eforturile reprezentând interacţiunea cu placa din care s-a detaşat.
În fig. 8.1a s-au reprezentat, pe elementul diferenţial, eforturile din planul median,
corespunzător stării de membrană (întindere sau compresiune şi lunecare), iar în
fig. 8.1b eforturile din starea de încovoiere.

a) b)

Fig. 8.1. Element diferenţial de placă plană cu eforturi: a) din starea de membrană; b) din starea de
încovoiere

Condiţiile de echilibru se scriu pe elementul diferenţial detaşat din structura
deformată, exprimându-se prin ecuaţiile de proiecţii pe axele de coordonate şi
ecuaţiile de momente în raport cu axele din planul elementului nedeformat.
În fig. 8.2 sunt puse în evidenţă, pentru elementul diferenţial deformat,
deplasările şi pantele la suprafaţa mediană şi implicit poziţia eforturilor de
membrană pe placă, după deformarea acesteia.
Deşi echilibrul se scrie pe sistemul deformat, se poate totuşi admite că
pantele sunt mici şi unghiurile se pot lua egale cu sinusurile, respectiv cu tangentele
lor,

117
Fig. 8.2. Element diferenţial de placă cu deplasările, pantele la suprafaţa mediană şi
poziţiile eforturilor de membrană după deformarea plăcii

2
2
2
2
sin tan , sin tan
sin tan
sin tan
sin ta
x x x y y y
x x x
x x x
y y y
y y y
x x
x x
w w
x y
w w
dx dx dx dx
x x x x x
w w
dy dy dy dy
y y y y y
dy dy
y y
     
  
  
  
  
 
 
c c
~ ~ = ~ ~ =
c c
c c c c c | | | |
+ ~ + ~ + = +
| |
c c c c c
\ . \ .
c c c
| | | | c c
+ ~ + ~ + = +
| |
c c c c c
\ . \ .
| | c c
+ ~ + ~
|
c c
\ .
2
2
n
sin tan
x
x
y y y
y y y
w w
dy dy
y x x y
w w
dx dx dx dx
x x x y x y


  
  
| | c c c
+ = +
|
c c c c
\ .
c c c | | | | c c
+ ~ + ~ + = +
| |
c c c c c c
\ . \ .
(8.14)
Cosinusurile acestor unghiuri se consideră toate egale cu unu.
Proiectând eforturile din starea de membrană (fig. 8.2) pe axele Ox şi Oy se
obţine:
118
0
0
yx
x
x x yx yx
y xy
y y xy xy
N
N
N dy N dx dy N dx N dy dx
x y
N N
N dx N dy dx N dy N dx dy
y x
c
| | c
| |
÷ + + ÷ + + =
| |
c c
\ .
\ .
c c | | | |
÷ + + ÷ + + =
| |
c c
\ . \ .
(8.15)
După efectuarea reducerilor rezultă următoarele ecuaţii diferenţiale:
0 ); 0 );
yx xy y
x
N N N
N
a b
x y x y
c c c
c
+ = + =
c c c c
(8.16)
În continuare se proiectează pe axa z eforturile din suprafaţa mediană deformată.
a. Eforturile de întindere din direcţia axei x:
sin sin
x x
x x x x
N
N dy N dx dy dx
x x

 
c c
| | | |
÷ + + +
| |
c c
\ . \ .
(8.17)
b. Eforturile de întindere din direcţia axei y:
sin sin
y y
y y y y
N
N dx N dy dx dy
y y

 
c c | | | |
÷ + + +
| |
c c
\ . \ .
(8.18)
c. Eforturile de lunecare:

sin sin
sin sin
yx
x
yx x yx x
xy y
xy y xy y
N
N dx N dy dx dy
y y
N
N dy N dx dy dx
x x

 

 
c
| | | | c
÷ + + +
| |
c c
\ . \ .
c c | | | |
÷ + + +
| |
c c
\ . \ .
(8.19)
d. Se proiectează pe axa z forţele tăietoare şi încărcarea distribuită normală
pe planul median:
( , )
y
x
x x y y
V
V
V dy V dx dy V dx V dy dx p x y dxdy
x y
c | | c | |
÷ + + ÷ + + +
| |
c c
\ .
\ .
(8.20)
Sumând proiecţiile de mai sus (a, b, c, d), ţinând cont de (8.14), efectuând
reducerile şi neglijând infiniţii mici de ordin superior se obţine:
2 2 2
2 2
2
( , ) 0
y
x
x xy y
yx xy y
x
V
V w w w
N N N
x y x x y y
N N N
N w w
p x y dxdy
x y x x y y
c
c c c c
+ + + + +

c c c c c c
¸
( c c c
| | | | c c c
+ + + + + =
( | |
c c c c c c
\ . \ .
¸
(8.21)
Termenii din parantezele rotunde, de pe lângă / w x c c şi / , w y c c sunt zero
conform relaţiilor (8.16) şi dxdy fiind nenule, rezultă:
119
2 2 2
2 2
2 ( , ) 0
y
x
x xy y
V
V w w w
N N N p x y
x y x x y y
c
c c c c
+ + + + + =
c c c c c c
(8.22)
Ecuaţiile de momente în raport cu axe trecând prin centrul elementului,
paralele cu x şi y, conduc la relaţiile diferenţiale cunoscute:
0, 0
yx xy y
x
x y
M M M
M
V V
x y x y
c c c
c
+ ÷ = + ÷ =
c c c c
(8.23)
Din ecuaţiile diferenţiale (8.23), ţinând cont de expresiile momentelor
(8.13) se deduc, de asemenea, expresiile cunoscute ale eforturilor
x
V şi
y
V pentru
plăci plane de grosime constantă:

2 2
,
x y
V D w V D w
x y
c c
= ÷ V = ÷ V
c c
(8.24)

8.4. ECUAŢII DIFERENŢIALE REZOLVENTE ALE PLĂCILOR
ÎN CALCULUL DE ORDINUL DOI

În relaţiile (8.24) se derivează
x
V în raport la x şi
y
V în raport la y şi se
introduc în (8.22) care devine:
4 4 4 2 2 2
4 2 2 4 2 2
2 2 ( , )
x xy y
w w w w w w
D N N N p x y
x x y y x x y y
| | | | c c c c c c
+ + ÷ + + =
| |
c c c c c c c c
\ . \ .
(8.25)
Ecuaţia (8.25), având necunoscute funcţiile
( )
, w x y ,
( )
,
x
N x y ,
( )
,
y
N x y ,
( , )
xy
N x y , este insuficientă pentru a obţine soluţii. În continuare se utilizează şi
ecuaţia de continuitate (8.6).
Deformaţiile
0 0 0
, ,
x y xy
   se pot exprima în raport cu tensiunile din suprafaţa
mediană, din ecuaţiile (8.11), respectiv în raport cu eforturile de membrană,

( ) ( )
( ) ( )
( ) ( )
0 0 0
0 0 0
0 0
1 1
1 1
2 1 2 1
x x y x y
y y x y x
xy xy xy
N N
E Eh
N N
E Eh
N
E Eh
   
   
 
 
= ÷ = ÷
= ÷ = ÷
+ +
= =
(8.26)
Deformaţiile
0 0 0
, ,
x y xy
   se derivează corespunzător şi se înlocuiesc în (8.6),
iar cu ajutorul ecuaţiilor de echilibru se elimină termenii care depind de coeficientul
lui Poisson. După efectuarea acestor operaţii se obţine următoarea ecuaţie
120
diferenţială:
2
2 2
2 2 2 2
2 2 2 2
2
xy y
x
N N
N w w w
Eh
y x y x x y x y
(
c c
| | c c c c
( ÷ + = ÷
|
c c c c c c c c
(
\ .
¸ ¸
(8.27)
Se introduce funcţia de tensiune F(x,y), astfel încât să genereze eforturile
, ,
x y xy
N N N cu ajutorul operaţiilor:
2 2 2
2 2
, ,
x y xy
F F F
N h N h N h
y x x y
c c c
= = = ÷
c c c c
(8.28)
Se înlocuiesc ,
x y
N N şi
xy
N din (8.28) în ecuaţiile diferenţiale (8.25) şi
(8.27) şi se obţine un sistem de ecuaţii diferenţiale cu derivate parţiale, având ca
funcţii necunoscute w(x,y) şi F(x,y):
4 4 4 2 2 2 2 2 2
4 2 2 4 2 2 2 2
2 2 ( , )
w w w F w F w F w
D h p x y
x x y y y x x y x y x y
| | | | c c c c c c c c c
+ + = ÷ + +
| |
c c c c c c c c c c c c
\ . \ .

2
4 4 4 2 2 2
4 2 2 4 2 2
2
F F F w w w
E
x x y y x y x y
(
| | c c c c c c
( + + = ÷ ·
|
c c c c c c c c
(
\ .
¸ ¸
(8.29)
Acest sistem de ecuaţii neliniare, dedus de Kárman, poate fi exprimat mai
compact cu ajutorul unor operatori:

2 2
2 2
( , )
( , ) 0
2
D w hL F w p
E
F L w w
V V ÷ =
V V + =
(8.30)
unde s-a introdus, pe lângă operatorul dublu laplacian
2 2
V V , aplicat lui w respectiv
F, şi operatorul ( , ), L F w care este produsul scalar al vectorului tensiunilor de
membrană
{ }
 , tensiuni exprimate prin intermediul funcţiei de tensiune
( )
, F x y
({ }
{ }
2 2 2 2 2
/ , / , /
T
F y F x F x y  = c c c c ÷ c c c ), cu vectorul curburilor suprafeţei
mediane a plăcii deformate, { }
{ }
2 2 2 2 2
/ , / , /
T
k w x w y w x y = c c c c c c c . Operatorul
( , ) L w w se obţine din ( , ) L F w înlocuind F cu w.
Prin integrarea sistemului (8.29) împreună cu condiţiile la limită se obţin
w(x,y) şi F(x,y) cu care se determină toate eforturile.
Soluţii exacte ale ecuaţiilor (8.29) sunt dificil de obţinut şi de aceea se
folosesc metode aproximative (variaţionale, diferenţe finite, elemente finite).
121
9. STABILITATEA PLĂCILOR PLANE

9.1. ECUAŢIA DE STABILITATE

În cazul plăcilor plane subţiri, încărcate în planul lor, este importantă
problema determinării mărimii forţelor aplicate pe contur, la care placa îşi pierde
forma plană de echilibru şi care se numeşte sarcină sau încărcare critică.
Fenomenul de pierdere a formei plane de echilibru, la plăci, datorită forţelor din
planul median se mai numeşte şi voalare. Problema poate fi abordată plecând de la
sistemul de ecuaţii neliniare ale lui Kárman (8.29). Totuşi la deformaţii mici se
poate lineariza considerând că eforturile de membrană nu variază pe suprafaţa
plăcii ci rămân egale cu forţele aplicate pe contur. În acest caz, din sistemul (8.29)
se reţine numai prima ecuaţie, iar practic se foloseşte (8.25), în care p(x,y) =0:
2 2 2
2 2
2 2
( , ) 2 0
x xy y
w w w
D w x y N N N
x x y y
| | c c c
V V ÷ + + =
|
c c c c
\ .
(9.1)
Condiţiile la limită sunt cele prezentate în paragraful 1.8.
Determinarea sarcinilor critice sau de voalare constituie o problemă de
valori proprii.
În continuare se consideră cazul plăcii dreptunghiulare simplu rezemată pe
toate laturile şi acţionată pe contur la compresiune de forţele .
x
N const = şi
.
y
N const = (fig. 9.1). Corespunzător, ecuaţia (9.1) (schimbând semnele,
x
N şi
y
N fiind negative) devine:
4 4 4 2 2
4 2 2 4 2 2
2 0
x y
w w w w w
D N N
x x y y x y
| | c c c c c
+ + + + =
|
c c c c c c
\ .
(9.2)
Întrucât ecuaţia diferenţială (9.2)
conţine numai derivate pare, în cazul
plăcii simplu rezemate pe întreg conturul,
se poate determina w(x,y) cu ajutorul
seriilor Fourier duble.
Expresia deplasărilor w se ia sub
forma (9.3):
( , ) sin sin
mn
m n
m x n y
w x y A
a b
 
=
¿¿

care îndeplineşte condiţiile de rezemare
Fig. 9.1. Placa simplu rezemată, acţionată pe contur la compresiune

122
(pe frontieră săgeată nulă şi moment încovoietor nul).
Se introduce (9.3) în ecuaţia diferenţială (9.2) şi se obţine:
2
2 2 2 2
2 2
2 2 2 2
sin sin 0
mn x y
m n
m n m n m x n y
A D N N
a b a b a b
 
 
(
| |
( + ÷ ÷ =
|
(
\ .
¸ ¸
¿¿
(9.4)
Pentru oricare cuplu de valori (m,n), expresia dintre parantezele drepte se
anulează (termenii sumei fiind liniar independenţi); urmează deci că:

2
2 2 2 2
2
2 2 2 2
x y
cr
m n m n
N N D
a b a b

| | | |
+ = +
| |
\ . \ .
(9.5)

9.2. PLACA SOLICITATĂ LA COMPRESIUNE UNIAXIALĂ

În continuare se analizează placa acţionată de forţe de compresiune pe o
singură direcţie.
Se consideră
x
N N = şi 0
y
N = , caz în care relaţia (9.5) devine:

2
2 2 2 2
2 2 2
cr
Da m n
N
m a b
 | |
= +
|
\ .
(9.6)
Se admite că în direcţie perpendiculară pe cea de compresiune, voalarea se
produce cu o semiundă (n =1) şi notând / , a b  =
cr
N ia forma:

2
2
2
2
1
cr
D
N m
a m


| |
= +
|
\ .
(9.7)
sau

2
2 2
2 2 cr
D m D
N k
b m b
  

| |
= + =
|
\ .
(9.8)
Factorul
2 2
/ D a  este forţa critică (Euler) a unei fâşii din placă de lăţime
unitară şi lungime a, articulată la capete, iar factorul din paranteză al relaţiei (9.7)
reprezintă efectul de placă. În relaţia (9.8) factorul din paranteză poate fi numit
coeficient de voalare:

2
m
k
m


| |
= +
|
\ .
(9.9)
Pentru m (numărul de semiunde) dat se determină valoarea raportului  ,
care minimizează expresia coeficientului de voalare k

2
1
0 2 0
dk m m
d m m

  
| || |
= ÷ + ÷ + =
| |
\ .\ .
(9.10)
123
A doua paranteză se anulează pentru m  = . Introducând în relaţiile (9.7),
respectiv (9.8), se obţine:

2 2 2
,min
2 2
4 4
cr
D D
N
a b
  
= = (9.11)
Valoarea coeficientului k devine minimă întâi când 1,  = apoi pentru
2;  = 3...  = (fig.9.2).
Fig. 9.2. Variaţia factorului k în funcţie de raportul laturilor α şi numărul de semiunde m

Se poate conchide că voalarea unei plăci se produce cu o semiundă pe
direcţia normală încărcării (n =1) şi un număr întreg de semiunde, m =1, 2, 3... în
direcţia de acţiune a forţei. Liniile nodale sunt echidistante şi paralele cu axa y
(latura b).
Pentru a determina domeniul de valori al raportului / , a b  = la un număr
de semiunde m, care face minimă expresia:
m
m


| |
+
|
\ .
(9.12)
trebuie ca la limita superioară aceasta să aibă valori egale pentru m şi m+1, iar la
limita inferioară pentru m şi m-1
( 1) ( 1)
); )
( 1) ( 1)
mb a m b a mb a m b a
a b
a mb a m b a mb a m b
+ ÷
+ = + + = +
+ ÷
(9.13)
Condiţiile (9.13) conduc respectiv la:
124
( 1), ( 1)
a a
m m m m
b b
= + = ÷ (9.14)
Prin urmare m face minimă expresia (9.12) dacă  îndeplineşte condiţiile:
( 1) ( 1) m m m m  ÷ s s + (9.15)
Rezultă:
2
1, 0 2,
b a
m k
a b

| |
= < < = +
|
\ .

2
2
2, 2 6,
2
b a
m k
a b

| |
= < < = +
|
\ .
(9.16)
2
3
3, 6 12,
3
b a
m k
a b

| |
= < < = +
|
\ .
etc.
În fig. 9.2 este reprezentat coeficientul de voalare k în funcţie de . 
Pentru alte moduri de rezemare a laturilor paralele cu axa x se obţin
rezultate care arată că
cr
N se poate pune sub forma (9.8), modificându-se factorul
k, deci:
2
2 2
2 2
12(1 )
cr
D Eh h
N k k
b b
 

| |
= =
|
÷
\ .
(9.17)
Tensiunea critică de voalare rezultă:

2
2
2
12(1 )
cr
cr
N k E h
h b



| |
= =
|
÷
\ .
(9.18)
Coeficientul de voalare, k, pentru câteva cazuri de rezemare şi încărcare,
este dat în tabelul 9.1.
Raportul h/b este similar coeficientului de zvelteţe  pentru flambajul
barelor comprimate.
Relaţiile care dau
cr
N şi respectiv
cr
 sunt determinate pentru domeniul
elastic, deci este satisfăcută condiţia ,
cr e
  s de unde rezultă domeniul de
valabilitate al acestora

( )
2
12 1
e
b kE
h

 
>
÷
(9.19)




125
Tabelul 9.1. Cazuri diferite de voalare

Încărcarea şi rezemarea
plăcii Coeficientul k funcţie de 









126
9.3. PLACA SOLICITATĂ LA COMPRESIUNE BIAXIALĂ

Considerând compresiune pe ambele direcţii, înlocuind ,
x x
N h  =
y y
N h  = în relaţia (9.5), după unele transformări se obţine:

2
2 2
2
2 2
2
x y
m D m
n n
b h

 
 
(
| | | |
+ = +
(
| |
\ . \ .
(
¸ ¸
(9.20)
Făcând notaţia /
y x
   = din expresia (9.20) se determină
xcr
 după cum
urmează:

2
2
2
2 2
2 2 2
2
xcr
m
n
D D
k
b h b h
m
n

 



(
| |
+
(
|
\ .
(
¸ ¸
= =
| |
+
|
\ .
(9.21)
în care coeficientul de voalare k are forma:

( )
2
2
2
2
2
, , 1,2,3,
m
n
k m n
m
n



(
| |
+
(
|
\ .
(
¸ ¸
= =
| |
+
|
\ .
 (9.22)
Întrucât tensiunea critică euleriană a unei fâşii de placă de lungime infinită
în direcţia x, de grosime h şi deschidere b în direcţia y, articulată la extremităţi şi
comprimată numai pe direcţia y are expresia:

2
2
E
D
b h

 = (9.23)
rezultă că

xcr E
k   = (9.24)
Valorile coeficientului de voalare k sunt date în fig. 9.3 pentru diferite
rapoarte  şi . 
Analizând condiţiile de minim pentru k dat de (9.22) (considerând ecuaţia
/ 0 dk d = ) rezultă următoarele concluzii:

2
2
1
0.5 1; oarecare
1
0 0.5;
1
1 2
k
 


 


| |
s s
¹
+
|
¦
\ .
=
`
s < s
+
¦
÷
)
(9.25)
127
0 0.5;  s <
1
;
1 2


>
÷
4(1 ) k  = ÷
În cazul compresiunii pe două direcţii, tensiunea critică de voalare, la
acelaşi coeficient / a b  = se diminuează mult cu creşterea coeficientului . 
Pentru 0.5,  < placa voalează cu câte o semiundă pe ambele direcţii.
Fig. 9.3. Valorile coeficientului de voalare k pentru diferite rapoarte α şi β
















128







































129
10. PROBLEME

1. Fie o placă dreptunghiulară simplu rezemată pe contur ca în fig.10.1,
încărcată cu o forţă uniform distribuită de intensitate p; folosind seriile Fourier
simple, să se determine expresia deplasărilor w(x,y).
R:
4
5 5
1,3..
2 4 1
1
2
sin
2
n n
n
n
n
n
u thu pa n y
w ch
D n chu a
n y
n y
a
sh x
chu a





·
=
| +
= ÷ +

\
|
|
+
|
|
.
¿

Fig. 10.1. Placa simplu rezemată pe contur

2. Folosind rezultatul de la problema
precedentă, să se determine deplasarea maximă. Să se calculeze valoarea
max
w
pentru placa pătrată (a = b) şi să se compare cu valoarea exactă
2
max
0.00406 / . w pa D =
Dacă la placa dreptunghiulară latura a este mult mai mare decât b (a >> b),
să se arate că
max
w este aproximativ egală cu cea a unei fâşii de placă de lăţime
unitară simplu rezemată, având deschiderea a şi rigiditatea D. La placa pătrată, să
se arate că suma reacţiunilor depăşeşte cu aproximativ 25% forţa totală
2
. pa
( )
1
4
2
max
5
1,3,5...
1
2 4
: ,0 1 ;
2 2
n
n n
n
n
u thu a pa
R w w
D n chu
÷
·
=
÷ | |
+
| |
= = ÷
| |
\ .
\ .
¿

( )
1
4 4 4
2
max max
5 5
1,3,5...
1
4 5
, 0.0041 ; ,
384
n
n
pa pa pa
a b w a b w
D D n D 
÷
·
=
÷
= = ~ ~
¿

Să se determine reacţiunile concentrate din colţuri şi să se arate că suma lor
compensează depăşirea de 25%.
4 4 0.065 R = ·

3. La o placă simplu rezemată pe două laturi paralele şi încastrată pe
celelalte două (fig.10.2), folosind seriile Fourier simple să se determine expresiile
deplasărilor, momentelor încovoietoare şi de torsiune pentru o sarcină uniform
distribuită de intensitate p.
130

R:
4
5 5
1,3,5..
2( ) 4 1
1
2 2
2
sin
2
n n n
n
n
n n
n n
n n
n n
shu u chu pa
w ch y
D n u sh u
shu
y sh y x
u shu



 
·
=
+
= ÷ · +

+
¸
(
+ ·
(
+
¸
¿


Fig.10.2. Placa având două laturi simplu rezemate şi două laturi
încastrate

4. Fie o placă simplu rezemată pe două laturi paralele şi liberă pe celelalte
două (fig.10.3); folosind seriile Fourier simple să se determine expresiile
deplasărilor şi eforturilor, pentru o încărcare p uniform distribuită pe toată
suprafaţa plăcii.
R:
( ) ( )
( ) ( )
|
4
5 5
1,3,5..
1
2
4 1 1
1
3 2 2 1
2
3 2 2 1
sin
n n n
n
n n
n
n n
n n
n n
shu u chu
pa
w
D n sh u u
shu
ch y y
sh u shu
sh y x



  

 
 
 
·
=
+ | |
÷
|

÷
\ .
= ÷ ·
+ ÷ ÷

¸
· + · ·
+ ÷ ÷
·
¿

Fig. 10.3. Placa simplu rezemată pe două
laturi paralele şi liberă pe celelalte două

5. Se consideră o placă
dreptunghiulară simplu rezemată pe contur,
acţionată de o forţă distribuită triunghiular
(presiune hidrostatică) (fig.10.4). Se cere să
se determine:
- coeficienţii dezvoltării în serie a încărcării;
- expresia deplasării w(x,y);
- expresiile eforturilor (se notează / a b  = ).

Fig. 10.4. Placa simplu rezemată acţionată de presiunea hidrostatică

131
R:
( )
0
2
4
cos cos 1
mn
p
a m n
mn
 

= ÷

( )
1
0
2
8
1 , 1,2,3, , 1,3,5,
n
mn
p
a m n
mn 
+
= ÷ = =  
( )
1
0
2 6
2 2
2 2
1
8
sin sin
m
m n
p m n
w x y
D a b
m n
mn
a b
 

+
÷
=
| |
+
|
\ .
¿¿

( ) ( )
( )
1
2 2 2
2
0
2 4
2 2 2
1
8
sin sin
m
x
m n
m n
p a m n
M x y
a b
mn m n

 


+
÷ +
=
+
¿¿

( ) ( )
( )
1
2 2 2
2
0
2 4
2 2 2
1
8
sin sin
m
y
m n
m n
p a m n
M x y
a b
mn m n
 
 


+
÷ +
=
+
¿¿

( ) ( )
( )
1
2
0
2 4
2 2 2
8 1 1
cos cos
m
xy
m n
p a
m n
M x y
a b
m n
 
 


+
÷ ÷
= ÷
+
¿¿

( ) ( )
( )
1
2 2 2
0
2 3
2 2 2
1
8
cos sin
m
x
m n
m n
p a m n
V x y
a b
n m n

 


+
÷ +
=
+
¿¿

( ) ( )
( )
1
2 2 2
0
2 3
2 2 2
1
8
sin cos
m
y
m n
m n
p a m n
V x y
a b
m m n

  


+
÷ +
=
+
¿¿


6. Considerând placa de la problema precedentă, să se determine deplasarea
şi momentele încovoietoare în centrul plăcii şi momentele de torsiune în colţurile
plăcii. Să se determine valorile acestora pentru o placă de beton armat având
3 , a b m = = h =7 cm, E =30000
2
/ , N mm 0.2,  = pentru (m,n =1 şi m,n =1,3)
şi să se compare.
R:
( )
( )
( )
1
4
2
0
max
2 6
2 2 2
1
8
, , 1,3,5,
m n
m n
p a
w m n
D
mn m n


+
÷
÷
= =
+
¿¿

( ) ( )
( )
1
2 2 2
2
0
2 4
2 2 2
1
8
,
2 2
m
x
m n
m n
p a a b
M
mn m n



+
÷ +
| |
=
|
\ .
+
¿¿

132
( ) ( )
( )
1
2
0
2 4
2 2 2
8 1 1
(0,0)
m
xy
m n
p a
M
m n
 


+
÷ ÷
= ÷
+
¿¿


7. O placă dreptunghiulară simplu rezemată, cu laturile a şi b, este încărcată
cu o sarcină distribuită parţial pe o suprafaţă dreptunghiulară cu laturile 2c şi 2d
inclusă în suprafaţa ab şi având centrul geometric în punctul
( )
0 0
, x y (fig. 10.5). Să
se determine, cu ajutorul metodei seriilor Fourier duble, expresiile deplasărilor
w(x,y) şi ale eforturilor.












Fig. 10.5. Placă simplu rezemată încărcată parţial

( )
0 0
2
2 2
6
2 2
16
sin sin sin sin , , 1,3,
mn
m x n y p m c n d
A m n
a a b b
m n
Dmn
a b
   

= =
| |
+
|
\ .

0 0
2 6
2 2
1 1
2 2
sin sin sin sin
16
( , ) sin sin
m n
m x n y m c n d
p m x n y
a a b b
w x y
D a b
m n
mn
a b
   
 

· ·
= =
= ·
| |
+
|
\ .
¿¿

2 2
2
2 2
sin sin
x mn
m n
m n m x n y
M D A
a b a b
 
 
| |
= +
|
\ .
¿¿

2 2
2
2 2
sin sin
y mn
m n
n m m x n y
M D A
b a a b
 
 
| |
= +
|
\ .
¿¿

133
( )
2
1 cos cos
xy mn
m n
mn m x n y
M D A
ab a b
  

| |
= ÷ ÷
|
\ .
¿¿

2 2
3
2 2
cos sin
x mn
m n
m m n m x n y
V D A
a a b a b
 

| |
| |
= ÷ +
| |
\ .
\ .
¿¿

2 2
3
2 2
sin cos
y mn
m n
n m n m x n y
V D A
b a b a b
 

| |
= ÷ +
|
\ .
¿¿


8. Folosind rezultatele de la problema precedentă să se determine expresiile
deplasărilor şi eforturilor pentru o încărcare concentrată P aplicată în punctul de
coordonate
( )
0 0
, . x y
Indicaţie: Se determină
mn
A folosind expresia de la problema precedentă şi
se trece la limită 0, c ÷ 0 d ÷ şi 4 , pcd P ÷
0 0
2
0 2 2
0 6
2 2
16 sin sin
lim sin sin
mn
c
d
m c n d m c n d
p
m x n y
a b a b
A
m c n d
a b
m n
Dmn
a b
a b
   
 
 

÷
÷
= ·
| |
+
|
\ .

R:
0 0
2 4
2 2
2 2
sin sin
4
( , ) sin sin
m n
m x n y
P m x n y
a b
w x y
Dab a b
m n
a b
 
 

= ·
| |
+
|
\ .
¿¿


9. Se consideră o placă dreptunghiulară având două laturi paralele de
lungime a încastrate, iar celelalte două de lungime b =1.5a, simplu rezemate. În
centru, placa reazemă pe un stâlp (asimilându-se cu un reazem simplu). Se admit
trei cazuri de încărcare:
1.

Patru forţe concentrate de mărime P, aplicate la a/4 şi b/4 de colţurile
plăcii (respectiv de centrul plăcii);
2.

O acţiune uniform distribuită, p, pe toată suprafaţa plăcii;
3.

O acţiune liniar distribuită în direcţia laturii a, cu intensitatea maximă
0
p la mijlocul acesteia (fig. 10.6).
Se cere să se determine deplasările, w, în nodurile reţelei de diferenţe finite
din fig. 10.6.
Rezolvare:
134
Placa prezintă două axe de simetrie pentru rezemare şi încărcare şi, pentru
rezolvare, se poate considera un sfert de placă.
În dreptul stâlpului deplasarea w =0 şi pentru reţeaua considerată sunt 23
noduri interioare. Deplasările de pe contur sunt nule, cele din exterior simetrice faţă
de latura simplu rezemată sunt egale ca valoare cu cele din interior, dar de semn
contrar, iar cele simetrice faţă de latura încastrată sunt egale cu cele din interior.

Fig. 10.6. Cazuri de încărcare şi numerotarea reţelei de diferenţe finite

Ecuaţiile cu diferenţe finite scrise în cele 23 de puncte interioare, conform
operatorului de transcriere (2.74) a ecuaţiei diferenţiale a suprafeţei mediane
deformate a plăcii, ţinând cont de condiţiile de rezemare, sunt prezentate în tabelul
10.1. În ultimele trei coloane sunt termenii liberi pentru cele trei cazuri de încărcare
considerate.
135
Tabel 10.1. Ecuaţii cu diferenţe finite pentru placa din figura 10.6

136
Rezolvând sistemele de ecuaţii s-au obţinut următoarele soluţii:

Cazul 1 de încărcare Cazul 2 de încărcare Cazul 3 de încărcare

2
.
Pa
D

4
.
pa
D

4
0
.
p a
D

1
0.13261423 02 w E = ÷
1
0.42471517 03 w E = ÷
1
0.25263795 03 w E = ÷
2
0.21256215 02 w E = ÷
2
0.65507158 03 w E = ÷
2
0.35970091 03 w E = ÷
3
0.15326513 02 w E = ÷
3
0.48451894 03 w E = ÷
3
0.24761804 03 w E = ÷
4
0.18550770 02 w E = ÷
4
0.50327880 03 w E = ÷
4
0.33550712 03 w E = ÷
5
0.25103793 02 w E = ÷
5
0.68398891 03 w E = ÷
5
0.42649228 03 w E = ÷
6
0.28897445 02 w E = ÷
6
0.76239166 03 w E = ÷
6
0.43283662 03 w E = ÷
7
0.18974391 02 w E = ÷
7
0.52021997 03 w E = ÷
7
0.27262949 03 w E = ÷
8
0.40614097 02 w E = ÷
8
0.94977411 03 w E = ÷
8
0.63652213 03 w E = ÷
9
0.44050589 02 w E = ÷
9
0.98115951 03 w E = ÷
9
0.62909978 03 w E = ÷
10
0.44812788 02 w E = ÷
10
0.89900539 03 w E = ÷
10
0.52949938 03 w E = ÷
11
0.26792558 02 w E = ÷
11
0.56404620 03 w E = ÷
11
0.30599380 03 w E = ÷
12
0.49964455 02 w E = ÷
12
0.10690211 03 w E = ÷
12
0.72192028 03 w E = ÷
13
0.53457716 02 w E = ÷
13
0.10408207 03 w E = ÷
13
0.67685283 03 w E = ÷
14
0.56918249 02 w E = ÷
14
0.88804710 03 w E = ÷
14
0.53287152 03 w E = ÷
15
0.31402400 02 w E = ÷
15
0.53525070 03 w E = ÷
15
0.29513982 03 w E = ÷
16
0.36777637 02 w E = ÷
16
0.82835736 03 w E = ÷
16
0.56633627 03 w E = ÷
17
0.38129124 02 w E = ÷
17
0.79427194 03 w E = ÷
17
0.52204088 03 w E = ÷
18
0.37268048 02 w E = ÷
18
0.66378032 03 w E = ÷
18
0.40004516 03 w E = ÷
19
0.21449614 02 w E = ÷
19
0.39651649 03 w E = ÷
19
0.21716842 03 w E = ÷
20
0.14061992 02 w E = ÷
20
0.36080155 03 w E = ÷
20
0.25243274 03 w E = ÷
21
0.14435971 02 w E = ÷
21
0.34582807 03 w E = ÷
21
0.23021811 03 w E = ÷
22
0.13706932 02 w E = ÷
22
0.29065367 03 w E = ÷
22
0.17357455 03 w E = ÷
23
0.80438954 03 w E = ÷
23
0.17664312 03 w E = ÷
23
0.93076538 04 w E = ÷

0
0 w = pentru toate cazurile de încărcare.



137
11. Fie o placă pătrată de latură a, simplu rezemată pe două margini
consecutive, încastrată pe celelalte două şi încărcată în trei ipoteze:
1.

o forţă uniform distribuită de intensitate p, pe toată suprafaţa;
2.

o forţă concentrată, P, în centrul plăcii;
3.

o forţă distribuită în lungul diagonalei care uneşte colţul de intersecţie al
marginilor simplu rezemate şi colţul de intersecţie al marginilor încastrate, având
intensitatea constantă Q (fig. 10.7).
Să se determine deplasările şi eforturile pentru reţeaua din fig. 10.7 şi să se
traseze deformatele şi diagramele de eforturi pe liniile centrale şi diagonale.















Fig. 10.7. Placă pătrată cu simetrie faţă de o diagonală şi reţeaua de diferenţe finite

R:
( )
4
/ pa D ·
( )
2
/ Pa D ·
( )
3
/ Qa D ·
1
w 0.810618E-03 0.161517E-03 0.199359E-02
2
w 0.207950E-02 0.546626E-03 0.442584E-02
3
w 0.233650E-02 0.885817E-03 0.479254E-02
4
w 0.139080E-02 0.389455E-03 0.304344E-02
5
w 0.297128E-03 0.498868E-04 0.873877E-03
6
w 0.129554E-02 0.292372E-03 0.269189E-02
7
w 0.137510E-02 0.338693E-03 0.244058E-02
8
w 0.106959E-02 0.242428E-03 0.160433E-02
9
w 0.497706E-03 0.934312E-04 0.605247E-03
138
10
w 0.220578E-02 0.664153E-03 0.424868E-02
11
w 0.170405E-02 0.461213E-03 0.287257E-02
12
w 0.778347E-03 0.174840E-03 0.110597E-02
13
w 0.180052E-02 0.570208E-03 0.346363E-02
14
w 0.817787E-03 0.208406E-03 0.139178E-02
15
w 0.636395E-03 0.143327E-03 0.134677E-02

12. Fie o placă circulară simplu rezemată încărcată cu o forţă distribuită
liniar (fig. 10.8). Raza plăcii este a, iar intensitatea
maximă a forţei în reazem
m
q . Să se determine
expresiile mărimilor ( ), ( ), ( ), ( ).
r r
w r M r M r V r


se traseze diagramele , , , ,
r r
w M M V

calculându-
se valorile în punctele caracteristice.

Fig. 10.8. Placă circulară simplu rezemată pe contur

( )
( )
4 2 5
2 5
2 3
3
4 1
1 1
45 2 1 5
4 1
45
m
m
r
q a r r
w
D a a
q a r
M
a



(
| | | | +
= ÷ ÷ ÷
( | |
+
( \ . \ .
¸ ¸
| |
= + ÷
|
\ .

( )
2 3
3
2
1 4
4 1
45 4
1
3
m
r m
q a r
M
a
r
V q
a




( +
= + ÷ ·
(
+
¸ ¸
= ÷


13. La placa circulară încastrată, încărcată cu o forţă distribuită liniar, cu
intensitatea zero în centru şi maximă la
margine (fig. 10.9), se cere să se determine
( ), w r ( ), ( ), ( ),
r r
M r M r V r

să se traseze
diagramele acestor mărimi determinându-se
şi valorile în punctele caracteristice.

Fig. 10.9. Placa circulară încastrată pe contur
139
( )
( )
4 2 5
2 5
2 3
3
2 3
3
2
3 5 2
45
4
1 1
45 1
1 4
1 1
45 1
1
3
m
m
r
m
r m
q a r r
w
D a a
q a r
M
a
q a r
M
a
r
V q
a







| |
= ÷ +
|
\ .
| | +
= + ÷
|
+
\ .
| | +
= + ÷ ·
|
+
\ .
= ÷


14. Fie o placă circulară de rază a, încastrată pe contur, acţionată de o forţă
parţial uniform distribuită pe suprafaţa de
rază b (fig. 10.10). Să se determine
expresiile deplasărilor w(r) şi eforturile
, ,
r r
M M V

şi să se reprezinte grafic.
Indicaţii: Se consideră expresii ale
deplasării w(r) pe cele două subdomenii
distincte.
Fig. 10.10. Placa circulară încărcată parţial
1.

0 <r <b
4
2
1 2
64
pr
w C C r
D
= + +
2.

b <r <a
' ' 2 ' ' 2
1 2 3 4
ln ln w C C r C r C r r = + + +
Se pun condiţiile de rezemare şi condiţiile de continuitate la graniţa dintre
cele două subdomenii.
Subdomeniul 1


2 2 2 2 2 2 2 4
2 2 2 2 2 2 2
4 3 4 ln 2 4ln
64
pa b b b b b b r r
w
D a a a a a a a b
(
| |
= ÷ + ÷ ÷ +
( |
\ .
¸ ¸


( )
2 2
2
2 2
3
1 4ln
16
r
pb b b
M r
a a b


(
| | +
= + ÷ ÷
( |
\ .
¸ ¸


( )
2 2
2
2 2
1 3
1 4ln
16
pb b b
M r
a a b



(
| | +
= + ÷ ÷
( |
\ .
¸ ¸


2
r
pr
V = ÷
140
Subdomeniul 2



2 2 2 2 2 2
2 2 2 2
2 1 2 2 ln
32
pa b b r b r r
w
D a a a a a
(
| || | | |
= ÷ ÷ + +
( | | |
\ .\ . \ .
¸ ¸


( ) ( )
2 2 2
2 2
4 1 1 4ln
16
r
pb b b r
M
r a a
 
(
| |
= ÷ + ÷ + + ÷
( |
\ .
¸ ¸


( ) ( )
2 2 2
2 2
4 1 1 4ln
16
pb b b r
M
r a a

  
(
| |
= ÷ ÷ ÷ + + ÷
( |
\ .
¸ ¸


2
.
2
r
pb
V
r
= ÷

15. Pentru placa circulară încastrată pe contur, folosind rezultatele de la
problema precedentă, să se determine expresiile deplasărilor şi eforturilor în cazul
încărcării cu o forţă concentrată aplicată în centru (fig. 10.11). Să se construiască
diagramele mărimilor , , ,
r r
w M M V

şi să se calculeze valorile în centru şi pe
contur.







Fig. 10.11. Placa circulară încărcată cu o forţă concentrată în centru
R:
2 2
2
1 1 2ln
16
Pa r r
w
D a a 
(
| |
= ÷ ÷
|(
\ .
¸ ¸

( ) 1 1 ln
4
r
P r
M
a


(
= ÷ + +
(
¸ ¸

( ) 1 ln
4
P r
M
a

 

(
= ÷ + +
(
¸ ¸


2
r
P
V
r 
=
Notă: Pentru a determina momentele încovoietoare şi forţele tăietoare în
centrul plăcii, forţa se consideră distribuită pe o suprafaţă mică, de rază b
141
(expresiile acestora fiind valabile pentru r b > ).

16. Se consideră o placă inelară simplu rezemată pe conturul exterior şi
liberă pe cel interior, care este acţionat de un
moment uniform distribuit în lungul
circumferinţei (fig. 10.12). Să se determine
expresiile deplasărilor şi eforturilor şi să se
reprezinte grafic.

Fig. 10.12. Placa inelară acţionată pe conturul interior de un moment M
0


R:
( )
( )
2
2 2 2 0
2 2
11
ln
1 ( ) 21
M b a
w a r a
a b D r

 
÷
(
= ÷ ÷ +
(
÷ ÷ +
¸ ¸


2 2
0
2 2 2
1 ;
r
M b a
M
a b r
| |
= ÷
|
÷
\ .

2 2
0
2 2 2
1
M b a
M
a b r

| |
= ÷ +
|
÷
\ .
























142

143











PLĂCI CURBE











144
























145
1. CONSIDERAŢII GENERALE ŞI NOŢIUNI CU
PRIVIRE LA GEOMETRIA PLĂCILOR CURBE

1.1. CONSIDERAŢII ASUPRA PLĂCILOR CURBE

Plăcile curbe sunt corpuri ce se caracterizează geometric prin suprafaţa
mediană curbă (ca formă şi contur) şi prin grosimea lor în orice punct, măsurată
normal la suprafaţa mediană. Ele sunt, în general, subţiri şi au curbura mică,
suprafaţa mediană putând fi cu simplă sau dublă curbură. Grosimea este, în mod
obişnuit, constantă sau monoton variabilă, dar ea poate varia şi brusc (în trepte).
Clasificarea plăcilor curbe se poate face având în vedere mai multe criterii,
dintre care, cel mai utilizat este forma suprafeţei mediane. Din acest criteriu
decurg o serie de criterii secundare, cum ar fi: curbura totală, modul de generare al
suprafeţei, existenţa unor generatoare rectilinii etc.
După forma suprafeţei mediane, plăcile curbe subţiri pot fi:
- de rotaţie (sferice, conice, parabolice, eliptice etc.);
- de translaţie (paraboloidul circular, hiperbolic etc.);
- riglate (cilindrice, conice, conoizii etc.);
- de revoluţie (elipsoidul eliptic, paraboloidul eliptic etc.);
- de formă oarecare.
Un criteriu important de clasificare a plăcilor curbe este modul de
transmitere a încărcărilor la reazeme, criteriu după care deosebim:
- plăci curbe care transmit încărcările la reazeme mijlocit, prin intermediul
grinzilor, arcelor sau altor elemente marginale;
- plăci curbe care transmit nemijlocit încărcările la reazeme.
Cele din prima categorie sunt considerate elemente structurale sub formă de
plăci curbe. Cu acest rol de elemente structurale, plăcile curbe pot fi întâlnite în
componenţa a numeroase construcţii sau structuri complexe din variate domenii
tehnice. Plăcile curbe care transmit nemijlocit încărcările la reazeme sunt ele însele
structuri complete sau integral autoportante.
Un alt criteriu de clasificare distinge plăci curbe deschise, respectiv închise.
În literatura de specialitate (Soare 1968, Beleş şi Soare 1969, Mihăilescu
1977, Ungureanu 1988) se întâlnesc şi alte criterii de clasificare. Analizând aceste
criterii, se poate constata că unele suprafeţe curbe pot fi încadrate în mai multe
categorii, astfel încât clasificarea plăcilor curbe nu trebuie considerată restrictiv sau
în mod rigid. Ea este importantă din punct de vedere al teoriei de calcul, în măsura
în care, pentru fiecare categorie de suprafaţă se poate adopta un sistem de referinţă
şi un set de necunoscute, care să conducă la simplificări ale calculului.
146
Dintre sistemele de coordonate, cel mai des folosit este sistemul cartezian
triortogonal Oxyz, dar în numeroase cazuri rezultatele pot fi obţinute mai simplu
dacă poziţia unui punct este definită de o pereche de valori (o
1
, o
2
) sau (o, |),
denumite coordonate curbilinii ale suprafeţei considerate. Ca particularizări
frecvent utilizate sunt sistemele de referinţă sferic şi cilindric.
De remarcat că, atât în vorbirea curentă cât şi în literatura de specialitate,
plăcile curbe subţiri sunt întâlnite sub diverse denumiri, legate implicit de o serie de
caracteristici ale acestora. Astfel, ca denumiri generice întâlnim: învelitori sau
învelişuri, pânze sau suprafeţe subţiri, membrane, suprafeţe autoportante. Ca
denumiri specializate, întâlnim: cupole sau bolţi subţiri, vase sau rezervoare cu
pereţi subţiri, recipiente de presiune etc.
Plăcile curbe sunt folosite în domeniul ingineriei civile (construcţii civile,
industriale, hidrotehnice etc.) la acoperişuri, rezervoare, castele de apă, baraje,
diferiţi recipienţi, conducte etc., precum şi în construcţii mecanice, aviaţie, nave,
submersibile, vehicule aerospaţiale etc.
Ca elemente structurale sau structuri integral autoportante, destinate să
preia diverse acţiuni, plăcile curbe sunt deosebit de eficiente.

1.2. NOŢIUNI DE GEOMETRIA SUPRAFEŢELOR CURBE

O suprafaţă poate fi generată cinematic prin mişcarea continuă în spaţiu a
unei curbe constante sau variabile. În continuare se menţionează suprafeţele mai
frecvent întâlnite în tehnică.
1.

Suprafeţele de rotaţie se obţin prin rotirea unui segment de curbă plană
în jurul unei axe fixe (ex.: cupole circulare, parabolice, eliptice, torul, hiperboloidul
circular etc.).
2.

Suprafeţele de translaţie sunt generate de o curbă de formă constantă,
ce lunecă în lungul unei curbe directoare şi rămâne paralelă cu ea însăşi (ex.:
paraboloidul circular, hiperbolic etc.).
3.

Suprafeţele riglate sunt generate prin mişcarea unei drepte şi dintre
cele mai cunoscute se menţionează:
a. Suprafeţele cu plan director şi curbă directoare se obţin prin alunecarea
unei drepte pe o curbă (directoare), care rămâne paralelă cu un plan fix (plan
director), generatoarea sprijinindu-se pe o curbă dată.
b. Conoizii sunt generaţi de o dreaptă, care se deplasează paralel cu un plan
director, se sprijină pe o altă dreaptă şi pe o curbă, ambele fixe.
c. Suprafeţele cu trei directoare se obţin prin lunecarea unei drepte variabile
pe trei curbe oarecare în spaţiu.
147
d. Suprafeţele conice sunt generate de o dreaptă variabilă, care trece printr-
un punct fix şi se mişcă pe o curbă oarecare.
e. Suprafeţele cilindrice se obţin prin alunecarea unei drepte în lungul unei
curbe, generatoarea rămânând paralelă cu o direcţie dată.
4.

Suprafeţele de revoluţie se construiesc periodic în jurul unei axe
(elipsoidul eliptic, paraboloidul eliptic etc.).
O suprafaţă este definită de mulţimea punctelor M din spaţiu ale căror
coordonate satisfac una dintre ecuaţiile:
( , , ) 0 F x y z = (1.1)
( , ) z f x y = (1.2)
1 2 3
( , ), ( , ), ( , ) x f y f z f       = = = (1.3)
în care (1.1) este ecuaţia implicită a suprafeţei, (1.2) ecuaţia explicită şi (1.3)
ecuaţiile parametrice. Funcţiile care definesc suprafaţa sunt reale, uniforme şi
continue şi admit derivate de ordinul I continue; funcţiile
1 2 3
, , f f f stabilesc o
corespondenţă biunivocă şi bicontinuă între punctele M şi perechile ordonate
( , ),   care sunt parametri reali.
Ecuaţia unei suprafeţe poate fi exprimată şi vectorial:
( , ) ( , ) ( , ) ( , ) r r r x i y j z k         = ÷ = + + (1.4)
unde , , i j k sunt versorii axelor de coordonate.
Liniile de pe suprafaţă pentru
care succesiv . const  = şi respectiv
. const  = se numesc curbe coordonate
(coordonate curbilinii). O suprafaţă este
complet determinată de două familii de
curbe coordonate. Dacă se elimină  şi
 din ecuaţiile (1.3) se obţine ecuaţia
suprafeţei sub forma implicită (1.1) sau
explicită (1.2).
Pentru exemplificare se consideră
suprafaţa sferică (fig. 1.1), ale cărei
ecuaţii sunt:
- ecuaţia implicită,
Fig. 1.1. Suprafaţa sferică

2 2 2 2
0 x y z a + + ÷ = (1.5)
- ecuaţia explicită,
148
( )
2 2 2
z a x y = ± ÷ + (1.6)
- ecuaţiile parametrice,
cos sin , sin sin , cos x a y a z a      = = = (1.7)
unde  este longitudinea şi  latitudinea;
- ecuaţia vectorială,
( )
cos sin sin sin cos r a i j k      = + + (1.8)
- curbe coordonate
0
  = rezultă  - linie i
0
  = rezultă  - linie;
 - linie,
0 0 0
cos sin , sin sin , cos x a y a z a      = = = (1.9)
 - linie,
0 0 0
cos sin , sin sin , cos x a y a z a      = = = (1.10)
Două puncte învecinate, C şi D, de pe suprafaţă sunt specificate de razele
vectoare r şi r dr + sau de coordonatele curbilinii corespunzătoare ,   şi
, d d     + + (fig. 1.2).

















Fig. 1.2. Raze vectoareşi coordonate curbilinii

La limită, lungimea elementului de arc, care conectează punctele C şi D,
devine element diferenţial ds, având ca măsură valoarea absolută a vectorului , dr
149
ds dr r d r d     = = + (1.11)
unde / , r r   = c c / r r   = c c sunt vectori tangenţi la curbele de coordonate în
punctul C. Se face pătratul elementului de arc ds,

2
2
ds dr dr dr = = (1.12)
Din ecuaţia vectorială (1.4) a suprafeţei se deduce:
x y z x y z
dr i j k d i j k d  
     
| | c c c c c c
| |
= + + + + +
| |
c c c c c c
\ .
\ .
(1.13)
Se substituie (1.13) în (1.12) şi, ţinând cont de forma produsului scalar, se
obţine:
2 2 2
1
2 ds Ed Fd d Gd     u = = + + (1.14)
în care coeficienţii E, F, G (se folosesc şi notaţiile
2
, E A =
2
G B = ) sunt:

2 2 2 2
2 2 2 2
E A r r x y z
F r r x x y y z z
G B r r x y z
 
  
 
     
 
  
= = · = + +
= · = + +
= = · = + +
(1.15)
S-a folosit, de asemenea, pentru derivatele coordonatelor în raport cu
parametrii, notaţia indicială (ex. / x x

 = c c ).
Expresia (1.14) este prima formă fundamentală a unei suprafeţe (Lamé).
Aceasta caracterizează geometria internă a suprafeţelor: lungimile liniilor trasate pe
ele, unghiurile dintre aceste linii, porţiunile de arie de pe suprafaţă delimitate de
curbele coordonate. Prima formă fundamentală a unei suprafeţe este un polinom
omogen de gradul II în diferenţialele coordonatelor curbilinii.
Din relaţiile (1.15) urmează că:
, , cos A r B r F r r      = = = · · (1.16)
şi rezultă cos
cos
F F
A B
r r  
 = =
·
(1.17)
Având în vedere definiţia produsului vectorial şi interpretarea sa
geometrică, se determină măsura ariei elementare , dE
150
( )
( )
2
2 2
2 2
sin sin
1 cos
d r r d d r r d d r r d d
r r d d EG F d d
     
 
       
    
E = · = = =
= ÷ = ÷
(1.18)
În lungul curbei (liniei) coordonate . const  = rezultă 0 d = şi lungimea
elementului de arc
1
CC este:

1
ds Ad = (1.19)
şi similar în lungul curbei coordonate ., const  = 0, d = lungimea arcului
1
CD
fiind:

2
ds Bd = (1.20)
Dacă liniile de coordonate reprezintă o reţea ortogonală pe suprafaţă, atunci
F =0
( )
cos 0  = şi prima formă fundamentală devine:

2 2 2 2 2 2 2
1 2
ds ds ds A d B d   = + = + (1.21)
În cazul că ecuaţia suprafeţei este dată sub forma explicită rezultatele
obţinute se particularizează:

, , 1, 0, 0, 1
, , ,
x y x x y y
z p z q d dx d dy
   
 
 
 
= = = = = =
= = = =
(1.22)
unde p, q sunt notaţiile lui Monge.
Substituind (1.22) în (1.15) se obţine:

2 2 2 2
1 ; ; 1 E A p F p q G B q = = + = · = = + (1.23)
Prima formă pătratică fundamentală a suprafeţei devine:

2 2 2 2 2
(1 ) 2 (1 ) ds p dx pqdxdy q dy u = = + + + + (1.24)
De asemenea, pentru cos şi dE se obţin următoarele expresii:

( )( )
( ) ( )
2 2
2 2
cos ; 1
1 1
p q
a d p q dxdy b
p q

·
= E = + +
+ +
(1.25)

Aplicaţie. Să se determine elementul diferenţial de arc ds şi elementul
diferenţial de arie dE pentru sferă. Se folosesc de exemplu ecuaţiile parametrice
(1.7) (a este raza sferei R = a).

( ) ( )
2 2
2 2 2 2 2
sin sin cos sin sin E x y z a a a
  
     = + + = ÷ + =
( )( )
( ) ( ) ( )
sin sin cos cos
cos sin sin cos 0 sin 0
F x x y y z z a a
a a a
     
   
    
= + + = ÷ +
+ + · ÷ =

151
( ) ( ) ( )
2 2 2
2
cos cos sin cos sin G a a a a      = + + ÷ =
2 2 2 2 2 2
1
sin ds a d a d    = u = +
2 2 2
sin ds a d d    = +
2 2 2
sin sin d EG F d d a d d a d d         E = ÷ = = .

În continuare, pentru o suprafaţă regulată , E într-un punct M de pe
suprafaţă
( )
M eE , cu vectorul de poziţie r şi n versorul normalei la suprafaţă în
acelaşi punct, se defineşte a doua formă pătratică fundamentală,
2
u , ca produsul
scalar dintre n şi
2
d r

2
2
n d r u = · (1.26)
Vectorii r şi r fiind în planul tangent, produsul lor vectorial conduce la
un vector , N normal pe planul tangent în M, dirijat după normala la suprafaţa E în
acelaşi punct (fig. 1.3):
N r r   = × (1.27)
Fig. 1.3. Definirea celei de-a doua forme patratice a suprafeţei

Versorul acestei normale n se deduce după cum urmează:

2
N r r r r
n
N r r
EG F
   
 
× ×
= = =
×
÷
(1.28)
152
Vectorul dr r d r d     = + se diferenţiază încă o dată:

2 2 2 2 2
2 d r r d r d d r d r d r d            = + + + + (1.29)
Înmulţind scalar n şi
2
d r şi ţinând cont că , n r ± n r ± deci
0, n r n r   · = · = rezultă:

2 2 2
2
2 n d r n r d n r d d n r d        u = · = · + · + · (1.30)
sau:

2 2
2
2 Ld Md d Nd     u = + + (1.31)
2
u este a doua formă fundamentală (Gauss) a unei suprafeţe.
Având în vedere expresia versorului n , relaţia (1.28) şi
2
d r din relaţia
(1.29), se deduce că L, M şi N, coeficienţii celei de a doua forme fundamentale a
suprafeţei sunt daţi de produsele mixte formate din cuplul de vectori , r r   şi
respectiv vectorii , , , r r r    amplificate cu acelaşi factor
( )
1/2
2
1/ EG F ÷

2
1
x y z
L x y z
EG F
x y z
  
  
  
=
÷


2
1
x y z
M x y z
EG F
x y z
  
  
  
=
÷
(1.32)

2
1
x y z
N x y z
EG F
x y z
  
  
  
=
÷

Dacă ecuaţia suprafeţei este dată sub forma explicită (1.2) atunci:
1, 0, 0, 0, 0 x x x x x
    
= = = = =
0, 1, 0, 0, 0 y y y y y
    
= = = = = (1.33)
, , , , z p z q z r z s z t
    
= = = = =
Coeficienţii L, M, N şi forma a doua fundamentală
2
u se exprimă prin
relaţiile:
2 2 2 2 2 2
; ;
1 1 1
r s t
L M N
p q p q p q
= = =
+ + + + + +
(1.34)
153

( )
2 2
2
2 2
1
2
1
rdx sdxdy tdy
p q
u = + +
+ +
(1.35)
Pe o suprafaţă regulată , E într-un punct M
( )
M eE , având vectorul de
poziţie r se duce o curbă , I având  versorul normalei principale al acesteia în
punctul M. Versorul  face unghiul  cu versorul n al normalei la suprafaţa E în
M, iar R este raza de curbură a liniei I în M. Se demonstrează că există relaţia:

2 2
2
2 2
1
cos 2
2
Ld Md d Nd
R Ed Fd d Gd
    
   
u + +
= =
u + +
(1.36)
Pe suprafaţa E se trasează o curbă I şi, de asemenea, cu o secţiune
normală se obţine curba .
n
I Acestor curbe li se asociază versorii normalelor  şi
n  şi razele de curbură R respectiv
n
R în punctul de intersecţie al celor două
curbe; ştiind că
( )
,n   =  se obţine (Meusnier):

2
1
cos 1
n
k
R R
 u
= ± = =
u
(1.37)
k fiind curbura normală. Funcţia curburii k se mai poate reprezenta prin relaţia:

2
2
2
2
Lm Mm N
k
Em Fm G
+ +
=
+ +
(1.38)
obţinută din (1.36) prin împărţirea numărătorului şi numitorului cu
2
d şi cu
notaţia / . m d d   =
Se numesc curburi principale pe suprafaţa E în punctul , M eE valorile
extreme (maximum absolut şi minimum absolut) ale funcţiei k(m) şi se notează
1 2
, . k k Curburile principale
1 2
, k k ale suprafeţei E în punctul M eE sunt
rădăcinile următoarei ecuaţii în k:
0
Ek L Fk M
Fk M Gk N
÷ ÷
=
÷ ÷
(1.39)
Direcţiile unei suprafeţe regulate E într-un punct
( )
, M   sunt
determinate de ecuaţia

Lm M Mm N
Em F Fm G
+ +
=
+ +
(1.40)
Curbele de pe suprafaţă,
1 2
, I I , care au curburile normale în M egale cu
1
k
şi
2
k sunt obţinute cu secţiuni normale principale. Direcţiile tangentelor la aceste
curbe în punctul M se numesc direcţii principale şi sunt determinate de
154
1
/ d d m   = şi
2
/ , d d m   = valori obţinute din (1.40). Direcţiile principale sunt
ortogonale.
O curbură oarecare k a unei curbe I se poate exprima în funcţie de
curburile principale
1
k şi
2
k ale curbelor
1
I şi
2
I cu ajutorul relaţiei lui Euler:

2 2
1 2
cos sin k k k   = + (1.41)
unde
( )
1 ,n   =  .
Curbura totală (curbura lui Gauss), K, la suprafaţa E în punctul M eE se
exprimă prin produsul curburilor principale:

2
1 2
2
LN M
K k k
EG F
÷
= · =
÷
(1.42)
Se defineşte, de asemenea, curbura medie (H):

( )
1 2
1
2
H k k = + (1.43)
Punctele unei suprafeţe se separă în trei clase, determinate cu ajutorul
curburii totale K:
1.

K >0 puncte eliptice
2.

K <0 puncte hiperbolice
3.

K =0 puncte parabolice
a) suprafaţă eliptică b) suprafaţă hiperbolică c) suprafaţă parabolică

Fig. 1.4. Clasificarea suprafeţelor după curbura totală

Suprafeţele care au toate punctele eliptice se numesc suprafeţe de tip eliptic
(fig.1.4 a). Exemple: elipsoidul, sfera, paraboloidul eliptic, hiperboloidul cu două
pânze etc.
Suprafeţele care au toate punctele hiperbolice se numesc suprafeţe de tip
hiperbolic (fig.1.4 b). Exemple: paraboloidul hiperbolic, hiperboloidul cu o pânză.
Suprafeţele care au toate punctele parabolice se numesc suprafeţe de tip
parabolic (fig.1.4 c). Exemple: suprafeţele cilindrice, conice.
155
2. TENSIUNI, EFORTURI, DEFORMAŢII
ÎN PLĂCILE CURBE

2.1. DEFINIŢII ŞI IPOTEZE ÎN CALCULUL PLĂCILOR CURBE

Pe suprafeţele descrise din punct de vedere geometric în capitolul 1, se
construiesc plăci curbe care se mai numesc şi învelitori sau învelişuri în sensul de a
închide, a acoperi, a delimita prin suprafeţe curbe sau poliedrale.
Plăcile curbe (învelitorile sau învelişurile), folosite la structuri pentru
construcţii diferite, sunt în general subţiri; raportul dintre grosimea h şi oricare din
distanţele între reazeme
1,2
L este mic
1,2
1 1
100 800
h
L
> > (2.1)
De asemenea, aceste suprafeţe au curbură mică (rază de curbură mare);
raportul dintre grosimea plăcii h şi razele de curbură normale
1,2
r este mic,
1,2
1 1
20 600
h
r
> > (2.2)
Plăcile curbe au grosime constantă sau monoton variabilă. La deschideri
mari plăcile pot fi nervurate pe o direcţie obţinându-se învelitori ortotrope, sau pe
mai multe direcţii – învelitori politrope.
Plăcile curbe la care
1,2
/ h L şi
1,2
/ h r satisfac inegalităţile (2.1) şi (2.2) sunt
subţiri, au curbură mică şi acestea se vor analiza în continuare.
Plăcile curbe (învelitorile sau învelişurile) se pot clasifica în:
a) – închise; b) – deschise.
Exemple din natură de învelitori: coaja de ou este învelitoare continuă
închisă; coaja de nucă este învelitoare ortotropă închisă; bolta craniană este
învelitoare continuă deschisă; coaja de scoică este învelitoare ortotropă deschisă.
Plăcile curbe se împart în două clase în raport cu modul de transmitere a
acţiunilor la reazeme:
1.

Plăci curbe sau învelitori, care transmit acţiunile la reazeme în mod
mijlocit, prin intermediul grinzilor, arcelor sau altor elemente marginale, fiind
considerate elemente structurale sub formă de plăci curbe.
2.

Plăci curbe (învelitori sau învelişuri) care transmit acţiunile la reazeme
în mod nemijlocit, fiind considerate structuri complete sau integral autoportante.
Ipotezele de bază în calculul plăcilor curbe sunt:
1.

Materialul constitutiv al plăcilor curbe se consideră omogen şi izotrop.
156
2.

La valori moderate ale acţiunilor, ca cele curente, materialul se
comportă liniar elastic, iar modulul de elasticitate este acelaşi la întindere şi
compresiune.
3.

În starea neîncărcată eforturile, respectiv tensiunile, din placa curbă sunt
nule (ipoteza stării naturale).
4.

Tensiunile normale la suprafaţa mediană
( )
z
 sunt mici şi pot fi
neglijate.
5.

Deformaţiile specifice sunt mici în raport cu unitatea.
6.

Deplasările sunt mici în raport cu grosimea şi echilibrul se poate
exprima pe structura nedeformată. În calculul de ordinul doi şi de stabilitate
echilibrul trebuie considerat pe structura deformată.
7.

Se admite conjectura independenţei acţiunilor şi, faţă de ipotezele de
mai sus, rezultă că se poate folosi suprapunerea efectelor.
8.

Un segment rectiliniu, normal la suprafaţa mediană nedeformată, rămâne
rectiliniu şi normal la suprafaţa mediană după deformarea plăcii curbe (ipoteza
Kirkhhoff-Love).
9.

Se admite principiul efectului local, al lui Saint-Venant, conform căruia
un sistem de forţe, ce acţionează pe o zonă restrânsă a plăcii curbe, poate fi înlocuit
cu un alt sistem de forţe static echivalent, care produce în zona de aplicare o stare
de tensiune diferită faţă de primul sistem, dar are o influenţă neglijabilă la distanţe
mai mari de locul aplicării forţelor.

2.2. TENSIUNI ŞI EFORTURI ÎN PLĂCILE CURBE

Se consideră o placă curbă raportată la un sistem de referinţă cartezian.
Grosimea plăcii, măsurată normal la suprafaţa mediană este h.
În vecinătatea unui punct oarecare de pe suprafaţa mediană se detaşează, cu
perechi de plane ortogonale, normale pe suprafaţă, un element diferenţial având
laturile dx şi dy (fig. 2.1 a), şi razele de curbură ale liniilor de secţionare de pe
suprafaţă
x
r şi
y
r , acestea fiind totodată raze de curbură principale (fig. 2.1 b).
Adesea, ca şi în continuare, se admite că lunecările din suprafaţa mediană
sunt nule şi tensiunile
z
 se neglijează (consecinţă a ipotezei segmentului normal).
Pe cele două secţiuni, în punctele situate la distanţa z de suprafaţa mediană,
tensiunile au câte trei componente,
x
 şi
y
 tensiuni normale,
xy
 şi
yx
 , tensiuni
tangenţiale paralele cu suprafaţa mediană,
xz
 şi
yz
 , tensiuni tangenţiale paralele
cu normala la suprafaţa mediană, în punctul considerat.
157
Se precizează că planele ortogonale, normale la suprafaţa mediană într-un
punct, care determină liniile principale de curbură pe suprafaţă (axele x şi y fiind
tangente la acestea) şi planul tangent formează sistemul de referinţă (z are direcţia
normalei la suprafaţa mediană).
Fig. 2.1. Element diferenţial de învelitoare (a); tensiuni pe feţele elementului (b)

Pe unitatea de lungime din suprafaţa mediană se definesc eforturi globale
sau secţionale. Eforturile rezultante pe unitatea de lungime sunt (fig. 2.2):
- eforturi normale
/ 2
/ 2
1
h
x x
h
y
z
N dz
r

÷
| |
= ÷
|
|
\ .
}
(a)
/ 2
/ 2
1
h
y y
h
x
z
N dz
r

÷
| |
= ÷
|
\ .
}
(b)
- eforturi de lunecare
158
/2
/2
1
h
xy xy
h
y
z
N dz
r

÷
| |
= ÷
|
|
\ .
}
(c)
/ 2
/2
1
h
yx yx
h
x
z
N dz
r

÷
| |
= ÷
|
\ .
}
(d)
- eforturi de forfecare
/ 2
/ 2
1
h
x xz
h
y
z
V dz
r

÷
| |
= ÷
|
|
\ .
}
(e)
/ 2
/ 2
1
h
y yz
h
x
z
V dz
r

÷
| |
= ÷
|
\ .
}
(f)
Fig. 2.2. Definirea eforturilor

- eforturi momente încovoietoare (2.3)
/2
/2
1
h
x x
h
y
z
M z dz
r

÷
| |
= ÷
|
|
\ .
}
(g)
/2
/2
1
h
y y
h
x
z
M z dz
r

÷
| |
= ÷
|
\ .
}
(h)
- eforturi momente de torsiune
/ 2
/ 2
1
h
xy xy
h
y
z
M z dz
r

÷
| |
= ÷
|
|
\ .
}
(i)
/2
/2
1
h
yx yx
h
x
z
M z dz
r

÷
| |
= ÷
|
\ .
}
(j)
Lungimile fibrelor situate la distanţa z de suprafaţa mediană a plăcii, în
comparaţie cu unitatea din suprafaţa mediană se modifică cu /
y
z r ÷ respectiv
/
x
z r ÷ (rezultă din asemănarea triunghiurilor curbilinii).
Observaţie: Întrucât / / ,
x y
z r z r = urmează că, în general,
xy yx
N N = şi
,
xy yx
M M = dar
xy yx
  = (dualitatea tensiunilor tangenţiale).
Pentru plăcile curbe la care h/r <1/80 se pot neglija rapoartele /
x
z r şi
/
y
z r în raport cu unitatea. Eforturile exprimate prin relaţiile de echivalenţă de mai
sus (rel. 2.3) devin:

159
/2 /2 /2
/2 /2 /2
, ,
h h h
x x y y xy yx xy
h h h
N dz N dz N N dz   
÷ ÷ ÷
= = = =
} } }
(a)
/2 /2
/2 /2
,
h h
x xz y yz
h h
V dz V dz  
÷ ÷
= =
} }
(b) (2.4)
/2 /2 /2
/2 /2 /2
, ,
h h h
x x y y xy yx xy
h h h
M zdz M zdz M M zdz   
÷ ÷ ÷
= = = =
} } }
(c)
Semnele sunt similare celor de la plăci plane.
Unităţile de măsură sunt: pentru , , , , ,
x y xy x y
N N N V V forţă/lungime (N/m);
pentru , ,
x y xy
M M M forţă (N).

2.3. STAREA DE MEMBRANĂ A PLĂCILOR CURBE

În unele cazuri, depinzând de geometrie, rezemare şi încărcare, tensiunile
, ,
x y xy yx
    = sunt uniforme pe grosime şi 0,
xz zx
  = = 0.
yz zy
  = = Aceasta
înseamnă că momentele de încovoiere şi de torsiune şi, de asemenea, eforturile de
forfecare sunt nule. O astfel de stare de eforturi se numeşte de membrană.
Starea de membrană se realizează teoretic în două situaţii:
1) dacă placa curbă are o rigiditate mică la încovoiere şi deci nu poate
prelua momente încovoietoare;
2) placa are rigiditate la încovoiere, dar încărcarea şi modul de rezemare nu
introduc momente încovoietoare.
În realitate se realizează starea de membrană la plăcile curbe cu grosime
relativ mică, având rezemarea pe contur în planul tangent, plăcile curbe nu prezintă
goluri sau discontinuităţi (sunt netede), iar acţiunile sunt distribuite pe suprafaţă.
Forţele concentrate introduc efecte de încovoiere în domenii situate în
vecinătatea aplicării acestora, dar care se diminuează repede, pe măsura îndepărtării
de ele, mai ales că forţele concentrate sunt de fapt distribuite pe zone mici.
Dacă rezemarea este în planul tangent la suprafaţa mediană, reacţiunile sunt
similare unor eforturi corespunzătoare stării de membrană, aplicate pe contur.
Condiţiile de rezemare cerute nu se pot realiza în mod ideal, îndeosebi şi datorită
deformării plăcii curbe sub efectul greutăţii proprii. Experienţa arată că momentele
de încovoiere scad repede către interior, deci rezemările introduc un efect de
încovoiere, relativ localizat, numit efect de contur.
Eforturile care apar în starea de membrană sunt , , ,
x y xy
N N N cărora le
corespund tensiunile , ,
x y xy
  
/2 /2 /2
/2 /2 /2
, ,
h h h
x x x y y y xy xy xy
h h h
N dz h N dz h N dz h      
÷ ÷ ÷
= = = = = =
} } }
(2.5)
160
,
x y
N N produc întindere-compresiune şi
xy yx
N N = lunecare.
Din punct de vedere al eforturilor, deci şi al tensiunilor, starea de membrană
este static determinată interior şi eforturile rezultă din ecuaţiile de echilibru.
Întrucât eforturile se obţin prin integrarea ecuaţiilor diferenţiale de echilibru
este necesar să se poată pune condiţiile la limită în eforturi. Condiţiile de
constrângere în exces introduc nedeterminări statice exterioare.

2.4. ECUAŢII DE DEFORMAŢIE

Fie elementul diferenţial de placă curbă ABCD (fig. 2.3).
Fig. 2.3. Element diferenţial de placă curbă înainte de deformare (a); după deformare (b)

Segmentele rectilinii EG, FH, după deformarea plăcii curbe rămân rectilinii,
iar curburile suprafeţei mediane după deformare sunt
'
1/
x
r şi
'
1/ .
y
r
Deformaţiile specifice în suprafaţa mediană sunt
0
x
 şi
0
,
y
 iar stratul situat
la distanţa z de suprafaţa mediană are deformaţiile specifice
x
 şi respectiv .
y

Deformaţia ,
x
 de exemplu, se defineşte:
' '
x
M N MN
MN

÷
= (2.6)
unde
161

( )
0
'
1 , ' ' 1 1
x x x
x x
z z
MN ds M N ds
r r

| | | |
= ÷ = + ÷
| |
\ . \ .
(2.7)
care se înlocuiesc în expresia deformaţiei ,
x
 obţinându-se:

( )
0
0
'
0 '
1 1
1 1 1
1 1 1
x
x
x x
x x x
x
x x x
z z
r r
r r
z
z z z
r r r




| | | |
+
+ ÷ ÷ ÷
÷
| |
\ . \ .
= = ÷
÷ ÷ ÷
(2.8)
Se neglijează
0
x
 în raport cu unu şi de asemenea
'
/
x
z r , astfel încât rezultă:

0
'
1 1
x x
x x
z
r r
 
| |
= ÷ ÷
|
\ .
(2.9)
Analog se obţine
y
 :

0
'
1 1
y y
y y
z
r r
 
| |
= ÷ ÷
|
|
\ .
(2.10)
Se notează variaţia curburii cu  (hi):

' '
1 1 1 1
,
x y
x x y y
r r r r
  = ÷ = ÷ (2.11)
unde ,
x y
  sunt variaţii ale curburilor normale. Astfel, în continuare, deformaţiile
specifice ,
x y
  devin:

0
0
x x x
y y y
z
z
  
  
= ÷
= ÷
(2.12)
Într-un caz mai general apar şi deformaţii specifice unghiulare,
xy
 , care se
pot exprima prin relaţia:

0
2
xy xy xy
z    = ÷ (2.13)
în care
0
xy
 sunt deformaţiile specifice unghiulare din suprafaţa mediană, iar
xy
dx 
este rotirea marginii EH faţă de axa Ox, mărimea
xy
 fiind numită torsiunea
suprafeţei mediane.
Relaţiile (2.12) şi (2.13) reprezintă ecuaţiile de deformaţie sau geometrice
ale plăcilor curbe.



162
2.5. ECUAŢII FIZICE. EFORTURI

Se foloseşte legea lui Hooke, în care, conform ipotezelor făcute 0,
z
 =
considerând forma inversă, în care tensiunile sunt exprimate în raport cu
deformaţiile specifice:
( )
( )
( )
2
2
1
1
2 1
x x y
y y x
xy yx xy
E
E
E
  

  

  

= +
÷
= +
÷
= =
+
(2.14)
Pentru plăcile curbe, în (2.14) se înlocuiesc deformaţiile , ,
x y xy
   cu
expresiile lor din (2.12) şi (2.13) şi se obţin:

( )
( )
( )
( )
0 0
2
0 0
2
0
1
1
2
2 1
x x y x y
y y x y x
xy xy xy
E
z
E
z
E
z
    

    

  

(
= + ÷ +
¸ ¸
÷
(
= + ÷ +
¸ ¸
÷
= ÷
+
(2.15)
Tensiunile , ,
x y xy
   din (2.15) se introduc în relaţiile de echivalenţă (2.4
a), se integrează în raport cu z şi rezultă:

( ) ( )
( )
0 0 0 0
2 2
0
,
1 1
2 1
x x y y y x
xy yx xy
Eh Eh
N N
Eh
N N
   
 


= + = +
÷ ÷
= =
+
(2.16)
De asemenea, aceleaşi tensiuni din (2.15) se introduc în relaţiile de
echivalenţă (2.4 c), se integrează în raport cu z şi se obţin:

( ) ( )
( )
,
1
x x y y y x
xy yx t xy
M D M D
M M M D
   
 
= ÷ + = ÷ +
= = = ÷ ÷
(2.17)
în care

( )
3
2
12 1
Eh
D

=
÷
(2.18)
este rigiditatea la încovoiere a plăcii curbe.
163
Relaţiile (2.17) şi (2.18) sunt similare cu cele de la plăcile plane, dar
variaţiile curburilor pot avea diferite forme în raport cu tipul de placă curbă.
În unele cazuri, deformaţiile specifice datorită variaţiei curburilor şi a
torsiunii prin deformarea suprafeţei plăcii curbe, pot fi neglijate în raport cu
deformaţiile specifice din suprafaţa mediană. Urmează că deformaţiile specifice se
pot considera constante pe grosime şi egale cu
0 0
,
x y
  şi
0
.
xy
 Aceasta revine la a
neglija efectele eforturilor ,
x y
M M şi
t
M faţă de , , ,
x y xy
N N N obţinându-se astfel
starea de membrană.






























164







































165
3. PLĂCI CURBE DE ROTAŢIE ÎN STAREA DE
MEMBRANĂ

3.1. ECUAŢII DE ECHILIBRU

Plăcile curbe (învelişurile sau învelitorile) de rotaţie au suprafaţa mediană
generată de un segment de curbă plană, care se roteşte în jurul unei drepte (axa de
rotaţie). Curba generatoare se numeşte meridian. Orice plan ce conţine axa de
rotaţie se numeşte plan meridian. Un punct de pe planul meridian generează o
curbă numită cerc paralel. Planele perpendiculare pe axa de rotaţie, conţinând
cercuri paralele se numesc plane paralele.
Se admite că aceste plăci curbe au grosimea constantă sau variabilă
continuu, nu au elemente de rigidizare, nu prezintă discontinuităţi în încărcare (ex.:
forţe şi cupluri concentrate) şi, de asemenea, deplasările din punctele de rezemare
nu sunt constrânse. În aceste condiţii, pentru calcul se poate folosi teoria fără
momente. Starea de tensiune este de membrană, tensiunile fiind uniforme pe
grosime. Suprafaţa mediană a plăcii curbe este tensionată chiar în cazul unor
deplasări mici.
La o placă curbă de rotaţie (fig. 3.1 a,b), curba meridian este principală, iar
raza de curbură într-un punct A,
1 1
r O A = este rază de curbură principală normală

Fig. 3.1. Placa curbă de rotaţie

maximă a suprafeţei în punctul considerat. Secţiunile conice normale la planele
meridiane sunt, de asemenea, principale. Raza de curbură în acelaşi punct A,
166
2 2
, r O A = este minimă şi este determinată de segmentul de normală dintre suprafaţa
mediană şi axa de rotaţie.
Într-un punct al suprafeţei, intensitatea acţiunii se descompune după
direcţiile tangentelor la cercul paralel şi la curba meridian şi după direcţia normalei
la suprafaţă, componentele corespunzătoare notându-se respectiv cu , ,
x y z
p p p
(fig. 3.2 a).
Fig. 3.2. Elementul diferenţial de placă cu acţiuni şi eforturi

Elementul diferenţial de placă curbă se obţine prin secţionarea cu două
plane meridian având unghiul dintre ele du şi respectiv două conuri cu unghiul d¢
167
între generatoare (fig. 3.2 a,b). Urma intersecţiei unui con cu suprafaţa mediană a
plăcii curbe este un cerc paralel.
Elementul diferenţial de placă curbă are suprafaţa
1
, d rd r d u ¢ O = · iar
componentele încărcării rezultante ca forţe de suprafaţă sunt:
1 1 1
, ,
x y z
p rd r d p rd r d p rd r d u ¢ u ¢ u ¢ (3.1)
Direcţiile x, y, z sunt ale sistemului de referinţă ataşat elementului
infinitezimal în centrul său şi indică, în ordine, direcţia tangentei la cercul paralel, a
tangentei la meridian şi a normalei la suprafaţă.
Rezultantele eforturilor (fig. 3.2) pe faţa AB sunt , N rd
¢
u , N rd
¢u
u iar pe
faţa CD se consideră că la cele de pe AB se adaugă creşterile diferenţiale
corespunzătoare modificării unghiului ¢ cu d¢
( ) ( )
, N rd N rd d N rd N rd d
¢ ¢ ¢u ¢u
u u ¢ u u ¢
¢ ¢
c c
+ +
c c
(3.2)
Rezultantele eforturilor pe faţa AC sunt
1
, N r d
u
¢
1
, N r d

¢ iar pe faţa BD
modificându-se u cu du devin:

( ) ( )
1 1 1 1
, N r d N r d d N r d N r d d
u u u¢ u¢
¢ ¢ u ¢ ¢ u
u u
c c
+ +
c c
(3.3)
La trecerea de la faţa AB la faţa CD, unghiul elementar du rămâne
constant şi poate ieşi în afara operatorului de derivare în raport cu . ¢ La trecerea
de la faţa AC la BD, unghiul d¢ rămâne constant şi poate ieşi dintre parantezele
asupra cărora acţionează operatorul de derivare în raport cu . u
Placa curbă aflându-se în echilibru şi elementul diferenţial detaşat se află în
echilibru sub acţiunea forţelor de suprafaţă, de volum şi de pe contur.
Practic forţele ce acţionează un element diferenţial de placă curbă nu dau
momente în raport cu axele x şi y din planul tangent.Ecuaţia de momente în raport
cu axa z, neglijând termenii infinitezimali de ordin superior, conduce la expresia:

1 1
0 N rd r d N r d rd
¢u u¢
u ¢ ¢ u ÷ = (3.4)
care se reduce la egalitatea:
N N
¢u u¢
= (3.5)
În continuare se scriu ecuaţiile de proiecţie pe axele x, y, z:
- proiecţii pe tangenta la cercul paralel (axa x)
( )
( )
1 1 1
1 1
0
x
N r d N r d N r d d N rd N rd
N rd d N r d d p r d rd
u u u ¢u ¢u
¢u u¢
¢ ¢ ¢ u u u
u
u ¢ ¢ c ¢ u
¢
c
÷ + + ÷ + +
c
c
+ + + =
c
(3.6)
168
Se reduc termenii asemenea, unghiurile infinitezimale d¢ şi du se scot în
afara parantezelor şi rezultă:
( ) ( )
1 1 1
0
x
N r d d N r d d N r d d p r rd d
u ¢u u¢
¢ u ¢ u ¢ c ¢ u
u ¢
c c
+ + + =
c c
(3.7)
Din fig. 3.2 se obţine:

2
2
2 2
sin
tan , (cos )
tan tan
r rd
r d rd d d d
r r
¢ u
¢ c u c u ¢ u
¢ ¢
= = = = (3.8)
În ultima ecuaţie se înlocuieşte , dc se scoate în factor produsul d d ¢ u care
este nenul şi se obţine:
( ) ( )
1 1 1
cos 0
x
N r N r N r p r r
u ¢u u¢
¢
u ¢
c c
+ + + =
c c
(3.9)
- proiecţii pe tangenta la meridian (axa y)
( )
( )
1 1
1 1 1
cos 0
y
N rd N rd N rd d N r d N r d
N r d d N r d d p rd r d
¢ ¢ ¢ u¢ u¢
u¢ u
u u u ¢ ¢ ¢
¢
¢ u ¢ ¢ u u ¢
u
c
÷ + + ÷ + +
c
c
+ ÷ + =
c
(3.10)
Termenul
1
cos N r d d
u
¢ ¢ u se obţine după cum urmează:
- se compun forţele
1
N r d
u
¢ şi se obţine
1
N r d d
u
¢ u (fig. 3.3 a) care are
direcţie orizontală şi care se proiectează pe direcţia tangentei la meridian
( )
1
cos N r d d
u
¢ u ¢ (fig. 3.3 b). Se reduc termenii asemenea şi după ce se dă factor
comun 0 d d ¢ u = se obţine:
( ) ( )
1 1 1
cos 0
y
N r N r N r p rr
u¢ ¢ u
¢
u ¢
c c
+ ÷ + =
c c
(3.11)
- proiecţii pe normala la suprafaţă (axa z):
( )
( )
1 1
sin sin
2 2
sin 0
z
d d
N rd N rd N rd d
N r d d p r d rd
¢ ¢ ¢
u
¢ ¢
u u u ¢
¢
¢ u ¢ ¢ u
| | c
+ + +
|
c
\ .
+ + =
(3.12)
169
Fig. 3.3. Componente ale eforturilor după paralel şi după meridian

Primul şi al doilea termen al
ecuaţiei rezultă din fig. 3.4, prin proiecţia
forţelor N rd
¢
u şi
( )
N rd N rd
¢ ¢
u u
¢
c
+
c

pe direcţia normalei la suprafaţă
( )
1
. OO
Termenul al treilea se poate obţine din
fig. 3.3 b, proiectând
1
N r d d
u
¢ u pe
direcţia normalei. Considerând
sin / 2 / 2, d d ¢ ¢  neglijând infiniţii mici
de ordin superior se obţine:

Fig. 3.4. Proiecţii ale eforturilor pe normala la suprafaţă


1 1
sin 0
z
N rd d N r d d p r rd d
¢ u
u ¢ ¢ ¢ u ¢ u + + = (3.13)
sau

1 1
sin 0
z
N r N r p r r
¢ u
¢ + + = (3.14)
Ecuaţiile (3.9), (3.11) şi (3.14) formează un sistem ale cărui soluţii permit
să se determine eforturile de membrană, , N N
¢ u
şi . N N
¢u u¢
=
Ecuaţiile de echilibru mai pot fi prelucrate astfel: primele două ecuaţii se
170
împart cu
1
, r în ultima ecuaţie se înlocuieşte
2
sin , r r ¢ = se împarte la
1 2
sin , ( 0) r r ¢ ¢ = , şi rezultă:

( )
( )
1
1
1 2
1
cos 0
1
cos 0
0
x
y
z
N
rN N rp
r
N
rN N rp
r
N
N
p
r r
u
¢u u¢

¢ u
¢
u
¢
u ¢
¢
u ¢
c c
+ + + =
c c
c
c
+ ÷ + =
c c
+ + =
(3.15)
Se remarcă faptul că una dintre ecuaţii fiind algebrică, se poate elimina unul
dintre eforturile N
¢
sau , N
u
rămânând de integrat un sistem de două ecuaţii
diferenţiale cu derivate parţiale. Problema fiind static determinată, condiţiile de
margine, care permit determinarea constantelor de integrare, se pun în eforturi.
Starea de deformaţii, derivă din starea de eforturi şi poate fi uneori incompatibilă
cu legăturile sau pot să apară incompatibilităţi de natură statică. Acestea sunt
consecinţe ale ipotezelor admise.

3.2. CAZURI PARTICULARE DE PLĂCI CURBE DE ROŢATIE

3.2.1. Plăci curbe sferice

La suprafeţele sferice cele două raze principale de curbură sunt egale
1 2
., r r R const = = = iar raza unui cerc paralel este sin . r R ¢ = Ecuaţiile (3.15)
devin:
( )
sin 2 cos sin 0
sin cos sin 0
0
x
y
z
N
N
N p R
N N
N N p R
N N p R
¢u
u
¢u
¢u ¢
¢ u
¢ u
¢ ¢ ¢
u ¢
¢ ¢ ¢
u ¢
c
c
+ + + =
c c
c c
+ + ÷ + =
c c
+ + =
(3.16)

3.2.2. Plăci curbe conice

La suprafeţele conice raza de curbură a generatoarei (meridianului) este
infinită
( )
1
, r = · iar unghiul ¢ pentru orice punct de pe suprafaţă este constant.
Adesea, în locul variabilei ¢ se utilizează distanţa y în lungul generatoarei,
171
măsurată de la vârful conului, şi unghiul , o dintre generatoare şi axa de rotaţie,
complementar unghiului ¢ (fig. 3.5 a).
Fig. 3.5. a) Variabila y la suprafaţa conică; b) Variabila s
1
pe curba meridian

Mai întâi se introduce variabila
1
s (arcul măsurat pe curba meridian (fig. 3.5
b)) în locul variabilei ¢ . Întrucât
1 1
ds r d¢ = urmează că:
1
1
r
s ¢
c c
=
c c
(3.17)
Efectuând această schimbare de variabile ecuaţiile (3.15) devin:
1 1
cos 0
x
N
N r
N r N rp
s s
¢u
u
¢u u¢
¢
u
c
c c
+ + + + =
c c c

1 1
cos 0
y
N N
r
N r N rp
s s
u¢ ¢
¢ u
¢
u
c c
c
+ + ÷ + =
c c c
(3.18)
1 2
0
z
N
N
p
r r
¢
u
+ + =
În cazul suprafeţelor conice
1
, s y = sin , r y o = cos sin , ¢ o =
1
/ / sin , r s r y o c c = c c =
2
tan r y o = şi
1
/ 0 N r
¢
÷ obţinându-se:
sin 2 sin sin 0
x
N
N
y N p y
y
¢u
u
¢u
o o o
u
c
c
+ + + =
c c

172
( )
sin sin sin 0
y
N N
y N N p y
y
¢u ¢
¢ u
o o o
u
c c
+ + ÷ + =
c c
(3.19)
tan 0
z
N p y
u
o + =

3.3. PLĂCI CURBE DE ROTAŢIE AXIAL SIMETRICE ÎN TEORIA
DE MEMBRANĂ

3.3.1. Calculul eforturilor

Se consideră plăci curbe de rotaţie având geometria, proprietăţile
materialelor constitutive, rezemarea şi încărcarea simetrice faţă de axa de rotaţie
(simetrie totală); simetria încărcării implică 0
x
p = şi independenţa de unghiul u a
intensităţilor încărcării
y
p şi .
z
p De asemenea, datorită simetriei totale, eforturile
normale N
¢
şi N
u
nu depind de unghiul , u iar efortul tangenţial 0 N N
¢u u¢
= = ,
întrucât în oricare punct al învelişului direcţiile tangente la paralel şi meridian sunt
principale. În consecinţă, prima ecuaţie din sistemul (3.15) este identic nulă, iar
următoarele două devin:
( )
1
1 2
1
cos 0
0
y
z
rN N rp
r
N
N
p
r r
¢ u
¢
u
¢
¢
c
÷ + =
c
+ + =
(3.20)
Din a doua ecuaţie se scoate N
u
şi se introduce în prima şi, după unele
calcule, se obţine:
( ) ( )
1
sin cos sin cos 0
y z
rN rN rr p p
¢ ¢
¢ ¢ ¢ ¢
¢
c
+ + + =
c
(3.21)
Primii doi termeni se pot exprima sub forma:

( )
sin N r
¢
¢
¢
c
c
(3.22)
iar sin cos
y z
p p q ¢ ¢ + = reprezintă proiecţia intensităţii încărcării pe direcţia axei
de rotaţie (fig. 3.6 a).
Prin urmare se ajunge la ecuaţia:

( )
1
sin
d
N r r rq
d
¢
¢
¢
= ÷ (3.23)
173
Fig. 3.6. a) Componentele încărcării; b) Cupolă de rotaţie deschisă

Se integrează această ecuaţie diferenţială, considerând o cupolă deschisă
(fig. 3.6 b):
0
1
sin N r r rqd C
¢
¢
¢
¢ ¢ = ÷ +
}
(3.24)
Constanta C se poate exprima în raport cu efortul
0
N
¢
de pe cercul paralel
superior, la deschidere, de rază
0
r respectiv,
0
. ¢ ¢ =
0
0 0
sin C N r
¢
¢ = (3.25)
Înlocuind în relaţia (3.24) se obţine:
0
0
0 0 1
sin sin N r N r r rqd
¢
¢ ¢
¢
¢ ¢ ¢ ÷ = ÷
}
(3.26)
Efortul , N
¢
astfel calculate, se introduce în a doua ecuaţie din (3.20), după
care se determină N
u

2
2
1
z
r
N N r p
r
u ¢
= ÷ ÷ (3.27)
În cazul cupolei sferice
( )
1 2
r r R = = , rezultă:

z
N N Rp
u ¢
= ÷ ÷ (3.28)
Dacă se utilizează o condiţie de echilibru global pentru partea de cupolă
situată deasupra cercului paralel determinat de unghiul , ¢ exprimată prin proiecţia
forţelor pe axa de rotaţie, rezultă:
2 sin 0 rN R
¢ ¢
t ¢
A
+ = (3.29)
sau
174

2 sin
R
N
r
¢
¢
t ¢
A
÷
= (3.30)
unde R
¢ A
este rezultanta încărcărilor gravitaţionale aferente; indicele A arată că
suportul rezultantei încărcărilor se află pe dreapta de rotaţie, iar indicele , ¢ arată
că această rezultantă depinde de unghiul , ¢ deci de poziţia cercului paralel. În
, R
¢ A
în cazul plăcilor curbe deschise, se includ şi eforturile
0
, N
¢
având rezultanta
0
0 0
2 sin r N
¢
t ¢ şi, din comparaţia cu relaţia (3.26), se obţine:

0
0
0 1
/ 2 sin R N r r rqd
¢
¢ ¢
¢
t ¢ ¢
A
÷ = ÷
}
(3.31)
În cazul unor încărcări particulare frecvent întâlnite (greutatea proprie,
încărcarea din zăpadă, constantă în plan orizontal, presiunea hidrostatică), R
¢ A
se
determină după cum urmează:
) o Greutate proprie. Rezultanta R
¢ A
' se determină cu relaţia:
R gS
¢ ¢ A
' = (3.32)
unde S
¢
este suprafaţa mediană a plăcii curbe delimitată de conul cu unghiul ¢ la
vârf şi se calculează prin integrare

2
2
0 0
S EG F d d
t ¢
¢
u ¢ = ÷
} }
(3.33)
La plăci curbe deschise se obţine:

( )
0
R g S S
¢ ¢ ¢ A
' = ÷ (3.34)
unde

0
0
2 2
2 2
0 0 0 0
S S EG F d d EG F d d
t ¢ t ¢
¢ ¢
u ¢ u ¢ ÷ = ÷ ÷ ÷
} } } }
(3.35)
) | Încărcarea cu zăpadă având intensitatea q în plan orizontal. Rezultanta
R
¢ A
'' are expresia:

2
R r q
¢
t
A
'' = (3.36)
Dacă plăcile curbe sunt deschise rezultă:

( )
2 2
0
R r r q
¢
t
A
'' = ÷ (3.37)
Componentele intensităţii încărcării,
y
p şi
z
p , depind de asemenea de tipul
acţiunii distribuite.
) o Greutate proprie. Se proiectează greutatea pe unitatea de suprafaţă, g,
pe tangenta şi pe normala la meridian (fig. 3.7)
175

sin
cos
y
z
p g
p g
¢
¢
=
=
(3.38)
Intensitatea greutăţii proprii este dată
de componenta
1
g din greutatea plăcii şi
componenta
2
g dată de termoizolaţie,
hidroizolaţie, stratul de protecţie etc., care se
pot determina cunoscând greutăţile specifice
şi grosimea fiecărui strat,
Fig. 3.7. Componentele acţiunii din greutatea proprie


1 2
,
j j
j
g h g h ¸ ¸ = =
¿
(3.39)
Intensitatea g rezultă prin sumare
1 2
. g g g = +
) | Încărcarea din zăpadă de intensitate constantă în plan orizontal.
O unitate din suprafaţa mediană se
proiectează în plan orizontal având mărimea
1 cos¢ · (fig. 3.8), iar pe unitatea de
suprafaţă înclinată încărcarea va fi cos q ¢ ·
şi componentele ,
y z
p p rezultă:
2
cos sin
cos
y
z
p q
p q
¢ ¢
¢
= ·
=
(3.40)



Fig. 3.8. Componentele încărcării din zăpadă
) ¸ Presiune hidrostatică. Adâncimea
H
¢
, măsurată de la suprafaţa lichidului până
în punctul de pe suprafaţa plăcii curbe în care
se determină
z
p , depinde de unghiul , ¢ şi
anume:
0
H H H¢
¢
= + (3.41)

Fig. 3.9. Acţiunea presiunii hidrostatice
unde H¢ se determină în raport cu coordonatele punctului de pe suprafaţa mediană
176
(fig. 3.9).
Presiunea hidrostatică este normală la suprafaţă, deci:

z
p H
¢
¸ = (3.42)
unde ¸ este greutatea specifică a lichidului.

3.3.2. Deformaţii de membrană ale plăcilor curbe de rotaţie
axial simetrice

Deplasările u după tangenta la cercul paralel sunt nule datorită simetriei faţă
de dreapta . A Deplasările v după tangenta la curba meridian şi w după normala la
suprafaţă depind numai de unghiul . ¢
Elementul de arc AB de pe curba meridian, având măsura
1
, ds r d¢ = după
deformarea plăcii curbe ajunge în noua poziţie A B
- -
(fig. 3.10), având măsura
( )
*
1
v
ds r w d v d v ¢ ¢
¢
c
= ÷ + + ÷
c
(3.43)
Deformaţia specifică a arcului de
meridian
¢
c este:
( )
*
1 1
1
A B AB ds ds
AB ds
dv
r w d v d v r d
d
r d
¢
c
¢ ¢ ¢
¢
¢
- -
÷ ÷
= = =
÷ + + ÷ ÷
= =

1 1
1 dv w
r d r ¢
= ÷ (3.44)
Deformaţia specifică după cercul
paralel rezultă:
Fig. 3.10. Deplasările elementului de arc

( )
2 2
2 sin cos 2
cos sin cot
2
r w v r
v w v w
r r r r r
u
t ¢ ¢ t
c ¢ ¢ ¢
t
÷ + ÷
= = ÷ = ÷ (3.45)
Prin urmare aspectul geometric este dat de relaţiile:

( ) ( )
1 1 2 2
1
; cot
dv w v w
a b
r d r r r
¢ u
c c ¢
¢
= ÷ = ÷ (3.46)
Ecuaţiile fizice pentru plăcile curbe de rotaţie axial simetrice se pot exprima
în raport cu deplasările. Se foloseşte legea lui Hooke, forma directă, în care se
177
înlocuiesc tensiunile în funcţie de eforturi ( / , N h
¢ ¢
o = / N h
u u
o = )

( ) ( )
( ) ( )
1 1
1 1
N N
E Eh
N N
E Eh
¢ ¢ u ¢ u
u u ¢ u ¢
c o vo v
c o vo v
= ÷ = ÷
= ÷ = ÷
(3.47)
Din relaţiile precedente se exprimă eforturile în raport cu deformaţiile
specifice, respectiv cu deplasările:
( )
( )
2 2
1 1 2 2
2 2
2 2 1
1
cot
1 1
cot
1 1
Eh Eh dv w v w
N
r d r r r
Eh Eh v w dv
N w
r r r d
¢ ¢ u
u u ¢
c vc v ¢
v v ¢
v
c vc ¢
v v ¢
(
| |
= + = ÷ + ÷
( |
÷ ÷
\ .
¸ ¸
(
| |
= + = ÷ + ÷
( |
÷ ÷
\ .
¸ ¸
(3.48)

3.3.3. Calculul deplasărilor pentru plăcile curbe de rotaţie
axial simetrice

Din ecuaţiile geometrice (3.46) se elimină deplasarea w şi înlocuind ,
¢ u
c c
din (3.47) se obţine:
( ) ( )
1 2 1 2 2 1
1
cot
dv
v r r N r r N r r
d Eh
¢ u ¢ u
¢ c c v v
¢
( ÷ = ÷ = + ÷ +
¸ ¸
(3.49)
sau
( )
cot
dv
v f
d
¢ ¢
¢
÷ = (3.50)
Se face notaţia:

( ) ( ) ( )
1 2 2 1
1
f N r r N r r
Eh
¢ u
¢ v v ( = + ÷ +
¸ ¸
(3.51)
Pentru cupole sferice
1 2
r r R = = şi
( )
f ¢ devine:

( )
( )
( )
1 R
f N N
Eh
¢ u
v
¢
+
= ÷ (3.52)
Înmulţind ambii membri ai ecuaţiei (3.50) cu 1/sin¢
( )
0 , ¢ = aceasta se
poate pune sub forma:

( )
2 2
1 cos
sin sin sin sin
f
dv d v
v
d d
¢
¢
¢ ¢ ¢ ¢ ¢ ¢
| |
÷ = =
|
\ .
(3.53)
Integrând această ecuaţie diferenţială rezultă:
178

( )
sin sin
f
v
d C
¢
¢
¢ ¢
= +
}
(3.54)
Cu ajutorul condiţiilor de rezemare pe cercul paralel de bază se determină
constanta de integrare C.
În cazul realizării unei rezemări cu penduli după tangente la curba meridian,
se poate aprecia că pentru valoarea maximă a unghiului , ¢ deplasarea v este nulă,
0
m
v ¢ ¢ = ÷ = (3.55)
Dacă cupola eate prevăzută cu inel de rezemarela bază, se poate introduce
condiţia de deplasare nulă în direcţia axei de rotaţie. În mod frecvent această
deplasare
( )
v
o este verticală şi se obţine din proiecţiile componentelor v şi w:
sin cos
v
v w o ¢ ¢ = + (3.56)
Prin urmare condiţia se scrie:
sin cos 0
m v m m
v w ¢ ¢ o ¢ ¢ = ÷ = + = (3.57)
Inelul de rezemare limitează componenta deplasării
( )
H
o din planul său,
care are expresia:

2
cos sin sin
H
v w r r
u u
o ¢ ¢ c ¢ c = ÷ = = (3.58)
În continuare se determină w din ecuaţia (3.46 a):

( )
1
1
r dv dv
w r N N
d d Eh
¢ ¢ u
c v
¢ ¢
= ÷ = ÷ ÷ (3.59)
Deplasarea w dedusă cu (3.59), trebuie să îndeplinească şi condiţia:

( )
2
2
cot cot
r
w v r v N N
Eh
u u ¢
¢ c ¢ v = · ÷ = ÷ ÷ (3.60)
care poate fi folosită pentru verificare. Dacă w se determină cu (3.60), atunci (3.59)
se poate utiliza pentru verificare.
Deplasarea w astfel determinată, adesea nu corespunde cu cea reală, dar
abaterile ca valoare, numai uneori sunt mari.
Prin deformarea plăcii, tangenta la curba meridian se roteşte. Această rotire,
_ , este pozitivă în sensul crescător al unghiului ¢ şi are expresia:
1
1 dw
v
r d
_
¢
| |
= +
|
\ .
(3.61)
Deplasările în starea de membrană sunt îndeosebi utile în analiza efectelor
de încovoiere.



179
3.3.4. Aplicaţii la cupole sferice

1.

Cupola sferică acţionată de greutatea proprie (fig. 3.11).
Componentele intensităţii acţiunii sunt date de relaţiile (3.38).
Fig. 3.11. Cupola sferică acţionată de greutatea proprie – geometrie şi eforturi

Se determină , R gS
¢ ¢ A
= unde g este greutatea proprie pe unitatea de
suprafaţă şi S
¢
suprafaţa calotei sferice corespunzătoare unghiului ¢ , care se
poate determina cu relaţia:
2 2
sin S EG F d d a d d
¢
o | | o | = ÷ =
}} }}
(3.62)
unde a = R, sau

( )
2 2
2 2 2
0 0 0 0
sin sin 2 1 cos S R d d R d d R
t ¢ t ¢
¢
¢ ¢ u u ¢ ¢ t ¢ = = = ÷
} } } }
(3.63)
2 S Rf
¢ ¢
t = (3.64)
Coordonatele curbilinii o şi | în notaţiile adoptate sunt u şi respectiv , ¢
iar
( )
1 cos f R
¢
¢ = ÷ (fig. 3.11).
Efortul N
¢
se determină cu expresia:
( )
2
2 2
2 1 cos
2 sin 2 sin 2 sin
R R R g
N
r R R
¢ ¢
¢
t ¢
t ¢ t ¢ t ¢
A A
÷
= ÷ = ÷ = ÷ (3.65)
care, după unele transformări şi simplificări, devine
1 cos
gR
N
¢
¢
= ÷
+
(3.66)
Pentru 0 ¢ = rezultă / 2 N gR
¢
= ÷ şi pentru ,
m
¢ ¢ = .
1 cos
m
gR
N
¢
¢
= ÷
+
În
cazul cupolei emisferice
( )
/ 2
m
¢ t = se obţine . N gR
¢
= ÷
Din relaţia
z
N N Rp
u ¢
= ÷ ÷ se determină efortul după tangenta la cercul
180
paralel:
( )
2
1 cos cos
cos
1 cos 1 cos
gR
gR
N gR
u
¢ ¢
¢
¢ ¢
÷ ÷
= ÷ =
+ +
(3.67)
Efortul N
u
este negativ la cheie, având valoarea gR/2 şi este crescător,
anulându-se pentru
' "
514938 ¢ =

, după care devine pozitiv, producând întindere.
În cazul cupolei emisferice, .
2
N gR
u
t
¢
| |
= =
|
\ .

Modul de variaţie al eforturilor N
¢
şi N
u
este arătat în fig. 3.11.
În continuare se determină deplasările. Eforturile N
¢
din (3.66) şi N
u
din
(3.67) se introduc în (3.52) şi se obţine:
( ) ( )
2 2
cos cos 2
1
1 cos
gR
f
Eh
¢ ¢
¢ v
¢
+ ÷
= +
+
(3.68)
Se introduce
( )
f ¢ în (3.54) şi se integrează:
( )
( )
2
1
1
ln 1 cos
sin 1 cos
gR
v
C
Eh
v
¢
¢ ¢
+
(
= + ÷ +
(
+
¸ ¸
(3.69)
Din condiţia de rezemare pentru 0,
m
v ¢ ¢ = ÷ = rezultă valoarea constantei C,

( )
( )
2
1
1
ln 1 cos
1 cos
m
m
gR
C
Eh
v
¢
¢
+ (
= ÷ + ÷
(
+
¸ ¸
(3.70)
Cu ajutorul ecuaţiei (3.59), în care
1
r R = şi înlocuind
¢
c în funcţie de N
¢

şi N
u
se poate determina deplasarea w,

( )
dv R
w N N
d Eh
¢ u
v
¢
= ÷ ÷ (3.71)
Din ecuaţia (3.69), prin derivare, rezultă ,
dv

care se introduce în relaţia
(3.71) şi, de asemenea, în aceeaşi relaţie se înlocuiesc N
¢
din (3.66) şi N
u
din
(3.67), obţinându-se:
( ) ( ) ( )
2
1 cos ln 1 cos cos 1 cos
gR
w C
Eh
v ¢ ¢ ¢ v ¢ ( = + + + ÷ + +
¸ ¸
(3.72)
Pentru rotirea tangentei la curba meridian se foloseşte ecuaţia (3.61)
181
( )
1
2 sin
dw gR
v
R d Eh
_ v ¢
¢
| |
= + = ÷ +
|
\ .
(3.73)
În fig. 3.12 sunt
reprezentate diagramele de
variaţie ale deplasărilor v, w,
şi _ pe meridian la o cupolă
emisferică.
Se poate calcula şi
deplasarea orizontală :
H
o

Fig. 3.12. Variaţia deplasărilor pe meridian la o cupolă emisferică

2
1
sin cos
1 cos
H
gR
Eh
v
o ¢ ¢
¢
| | +
= ÷
|
+
\ .
(3.74)

2.

Cupola sferică acţionată de încărcarea cu zăpadă (fig. 3.13).
Componentele intensităţii acţiunii sunt date de relaţiile (3.40).
Fig. 3.13. Cupola sferică acţionată de încărcarea cu zăpadă – geometrie şi eforturi

Se determină R
¢ A
corespunzător unghiului ¢ cu relaţia (3.36)
2
R q r
¢
t
A
= (3.75)
Cu relaţia (3.30) se calculează efortul meridian : N
¢

2
2 sin 2 sin 2sin 2
R
q r qr qR
N
r r
¢
¢
t
t ¢ t ¢ ¢
A
= ÷ = ÷ = ÷ = ÷ (3.76)
În continuare se determină efortul paralel , N
u

182
2
cos cos2
2 2
z
qR qR
N N Rp qR
u ¢
¢ ¢ = ÷ ÷ = ÷ = ÷ (3.77)
Efortul N
u
se anulează la
4
t
¢ = rezultând: pentru
( )
0, / 4 , ¢ t e 0 N
u
<
(compresiune), pentru
( )
/ 4, / 2 , ¢ t t e 0 N
u
> (întindere).
În figura 3.13 sunt date diagramele de variaţie ale eforturilor N
¢
şi . N
u

Pentru calculul deplasărilor se determină
( )
, f ¢
( ) ( )( )
2
2
(1 )
1 sin
R qR
f N N
Eh Eh
¢ u
v
¢ v ¢
+
= + ÷ = ÷ (3.78)
Se introduce
( )
f ¢ din (3.78) în expresia (3.54), se integrează şi se obţine:
( )
2
1
sin cos sin
qR
v C
Eh
v
¢ ¢ ¢
+
= + (3.79)
Constanta C se determină din condiţii de rezemare; în particular, pentru
0
m
v ¢ ¢ = ÷ = şi rezultă:
( )
2
1
cos
m
qR
C
Eh
v
¢
+
= ÷ (3.80)
Dacă se introduce constanta C din (3.80) în expresia deplasării v, (3.79),
aceasta ia forma:

( )
( )
2
1
sin cos cos
m
qR
v
Eh
v
¢ ¢ ¢
+
= ÷ (3.81)
Folosind relaţia (3.59), în care se introduc
dv

obţinută din (3.79) şi
eforturile , N N
¢ u
determinate cu (3.76) şi (3.77) rezultă deplasarea w,

( )
2
1 2 cos2 cos
2
qR
w C
Eh
v ¢ ¢ ( = + + +
¸ ¸
(3.82)
Cu ajutorul relaţiei (3.61) se determină rotirea tangentei la cercul meridian

( )
3
1
sin2
2
qR
dw
v
R d Eh
v
_ ¢
¢
+
| |
= + = ÷
|
\ .
(3.83)
Deplasarea radială, ,
H
o determinată cu relaţia (3.58), are expresia:

( )
2
cos2 sin
2
H
qR
Eh
o v ¢ ¢ = ÷ (3.84)
Valorile deplasărilor depind de
m
¢ prin intermediul constantei C.
183
3.

Cupolă sferică deschisă încărcată pe conturul superior (fig. 3.14).
O astfel de cupolă se obţine înlăturând o calotă superioară de rază
0
, r
respectiv având unghiul meridian
0
, ¢ golul fiind destinat realizării unui luminator
sau sistem de ventilare, capac în care se montează conducte la acoperişuri pentru
rezervoare etc.
Acţiunea transmisă este uniform distribuită pe conturul golului având
intensitatea P
-
(fig. 3.14). Considerând numai această încărcare rezultă:
0
0 )
2 )
x y z
p p p a
R r P b
¢
t
-
A
= = =
=
(3.85)
Pentru acest tip de încărcare R
¢ A

are valoarea constantă.
Folosind relaţiile generale (3.30) şi
(3.28), se determină expresiile eforturilor
N
¢
şi : N
u


Fig. 3.14. Cupolă sferică deschisă încărcată pe conturul exterior

0 0 0
2
0
2
sin sin
)
2 sin sin sin sin sin
sin
)
sin
z
R
r P R P P
N a
r r R
P
N N Rp N b
¢
¢
u ¢ ¢
¢ ¢
t ¢ ¢ ¢ ¢ ¢
¢
¢
- - -
A
-
÷
= = ÷ = ÷ · = ÷
= ÷ ÷ = ÷ =
(3.86)
Introducând N
¢
şi N
u
în expresia (3.52) se obţine
( )
, f ¢
( )
( )
0
2
2 1
sin
sin
P R
f
Eh
v
¢
¢
¢
-
+
= · (3.87)
Se introduce
( )
f ¢ în (3.54) şi după integrare rezultă:

0
2
(1 )sin cos
lntan
sin sin 2
P R v
C
Eh
v ¢ ¢ ¢
¢ ¢
-
| | +
= ÷ +
|
\ .
(3.88)
Pentru 0,
m
v ¢ ¢ = ÷ = condiţie din care se obţine constanta C,

( )
0
2
1 sin
cos
lntan
sin 2
m m
m
P R
C
Eh
v ¢
¢ ¢
¢
-
+ | |
= ÷
|
\ .
(3.89)
Deplasarea w se determină cu relaţia (3.59) sau (3.60),
184

( )
0
1 sin
1 cos lntan cos
2
P R
w C
Eh
v ¢
¢
¢ ¢
-
+
| |
= ÷ + +
|
\ .
(3.90)
Folosind relaţia (3.61) rezultă, în cazul realizării ideale a stării de
membrană, că rotirea tangentei la curba meridian este nulă. În realitate există
perturbări marginale.
În orice punct al cupolei tensiunile
¢ u
o o = ÷ , deci starea de tensiune este
de întindere după tangenta la cercul paralel şi compresiune egală după tangenta la
meridian. Această stare este echivalentă cu forfecare pură, adică pe direcţiile care
bisectează unghiurile dintre paralel şi meridian apar numai tensiuni tangenţiale,
0
2
sin
sin
P
h
¢u u¢
¢
t t
¢
-
= = (3.91)
În particular pentru cos 0, lntan 0 ,
2 2 4
m
t t t
¢
| |
= = =
|
\ .
rezultă C =0.
Interesează adesea deplasările la margini, care sunt utilizate şi în calculul la
încovoiere al plăcilor curbe.

3.3.5. Aplicaţii la cupole conice

Se analizează plăcile curbe conice de rotaţie, care constituie un caz
particular al plăcilor conice, curba directoare fiind cerc şi totodată un caz particular
al plăcilor de rotaţie, curba meridian fiind un segment de dreaptă (generatoarea
suprafeţei). Suprafeţele conice sunt cu simplă curbură (fig. 3.15 a), având:
1 2
cos
, cot tan
sin sin
r y
r r y y
¢
¢ o
¢ ¢
= · = = = = (3.92)
Un element diferenţial din suprafaţa mediană se obţine prin intersecţia a
două generatoare şi două secţiuni cu plane normale la axa de rotaţie, care
interesectate cu suprafaţa mediană dau două cercuri paralele (fig. 3.15 b).
La încărcare axial simetrică eforturile în starea de membrană sunt:
,
y
N N h N h
¢ ¢ u u
o o = = · = (3.93)

185
a) b)
Fig. 3.15. a) Geometria suprafeţei conice; b) Element diferenţial de suprafaţă şi eforturi

Pentru determinarea efortului N
¢
se utilizează relaţia (3.30), în care R
¢ A
se
notează
r
R
A
sau
y
R
A
întrucât . const ¢ = şi rezultanta încărcărilor depinde de r
respectiv
2
r sau y, deci:
2 sin 2 sin cos sin2
y y
r
R R
R
N
r y y
¢
t ¢ t o o t o
A A
A
= ÷ = ÷ = ÷ (3.94)
în care s-au făcut înlocuirile
sin cos , sin
2
r y
t
¢ o o ¢ o
| |
= = ÷ =
|
\ .
(3.95)
Din ecuaţia (3.27), respectiv din sistemul (3.19) se obţine : N
u

2
tan
z z
N p r p y
u
o = ÷ = ÷ (3.96)
Componentele intensităţii acţiunii distribuite sunt similare celor determinate
în paragraful 3.3.1:
- greutatea proprie de intensitate g
0, sin cos , cos sin ;
x y z
p p g g p g g ¢ o ¢ o = = = = = (3.97)
- încărcarea cu zăpadă de intensitate q
2 2
0, sin cos cos sin , cos sin ;
x y z
p p q q p q q ¢ ¢ o o ¢ o = = = = = (3.98)
- presiunea hidrostatică
0, 0,
x y z y
p p p H ¸ = = = . (3.99)
Ecuaţiile geometrice rezultă din (3.46), în care
1
, r = ·
1
, r d dy ¢ = iar
¢
c se
186
poate nota şi :
y
c
( )
2
1
; cot
dv
v w
dy r
¢ u
c c ¢ = = ÷ (3.100)
Ecuaţia (3.49), după împărţirea cu
1
r şi trecerea la limită, devine:
( )
1
( )
dv
f y N N
dy Eh
¢ u ¢
v c = = ÷ = (3.101)
Prin integrare în raport cu y se obţine deplasarea v,

( )
1
( ) v f y dy C N N dy C
Eh
¢ u
v = + = ÷ +
} }
(3.102)
Cu ajutorul relaţiei (3.60) în care se înlocuieşte cot tan , ¢ o = se poate
determina deplasarea w:

( )
2
tan
r
w v N N
Eh
u ¢
o v = ÷ ÷ (3.103)
Din expresia (3.61), în care se înlocuieşte
1
r d dy ¢ = şi se trece la limită
1
( ) r ÷· , rezultă rotirea , _

dw
dy
_ = (3.104)
Pentru diferite acţiuni se pot determina eforturile şi deplasările.

1.

Cupolă conică închisă acţionată de greutatea proprie
Se consideră o cupolă conică simplu rezemată în lungul generatoarelor (fig.
3.16), acţionată de greutatea proprie.
Se determină :
y
R
A

2
sin
y
R ryg gy t t o
A
= = (3.105)
Cu relaţia (3.94) se determină N
¢

2
sin
2sin cos 2cos
gy gy
N
y
¢
t o
t o o o
= ÷ = ÷
(3.106)
Din relaţia (3.96), înlocuind
cos sin
z
p g g ¢ o = = , rezultă , N
u


Fig. 3.16. Cupolă conică închisă acţionată de g

2
sin
tan
cos
z
N p y gy
u
o
o
o
= ÷ = ÷ (3.107)
187
Eforturile N
¢
şi N
u
sunt negative (de compresiune), variază liniar în lungul
generatoarei, având valori nule în vârf; iar în reazem au următoarele expresii:

( ) ( )
2
sin
,
2cos cos
gl gl
N l N l
¢ u
o
o o
= ÷ = ÷ (3.108)
În continuare se determină deplasările. Se calculează f(y),
( ) ( )
2
1 1
sin
cos 2
gy
f y N N
Eh Eh
¢ u
v v o
o
| |
= ÷ = ÷ ÷
|
\ .
(3.109)
Prin integrare în raport cu y se obţine v,
( )
2
2
1
sin
2 cos 2
gy
v f y dy C C
Eh
v o
o
| |
= + = ÷ ÷ +
|
\ .
}
(3.110)
Constanta C rezultă din condiţia ( ) 0 v l = , care conduce la:

2
2
1
sin
2 cos 2
gl
C
Eh
v o
o
| |
= ÷
|
\ .
(3.111)
Expresia deplasării v devine:

( )
2 2 2
1
sin
2 cos 2
g
v y l
Eh
v o
o
| |
= ÷ ÷ ÷
|
\ .
(3.112)
Cu relaţia (3.103) se deduce deplasarea w
( )
2 2 2 2
1 1
2 sin tan sin tan
2 cos 2 2
g
w y l
Eh
v v o o v o o
o
¦ ¹
( | |
= ÷ + ÷ + ÷ ÷
´ `
|
(
¸ ¸ \ .
¹ )
(3.113)
În continuare, ţinând cont de (3.104), rezultă rotirea _
( )
2
1
2 sin tan
cos 2
gy
Eh
_ v v o o
o
(
= ÷ + ÷ +
(
¸ ¸
(3.114)

2.

Cupolă conică deschisă încărcată uniform pe marginea superioară
Astfel de cupole se întâlnesc la acoperişuri având luminator, sisteme de
ventilare, goluri tehnologice etc.
Se admite că pe marginea inferioară, placa conică este simplu rezemată în
direcţia generatoarei (fig. 3.17). Se determină
y
R
A

0
2
y
R r P t
A
= (3.115)
Folosind expresia (3.94) se obţine , N
¢

0 0
2 2Pr
sin2 sin2
r P
N
y y
¢
t
t o o
= ÷ = ÷ (3.116)
Întrucât 0
z
p = rezultă 0. N
u
=
188
Funcţia f(y) va avea forma:
( )
0
2Pr 1 1
sin2
f y
Eh y o
= ÷ · (3.117)
Integrând f(y) în raport cu y se
obţine v,
0
2Pr
ln
sin2
v y C
Eh o
= ÷ + (3.118)
Din condiţia
( )
0 v y L = = , rezultă
constanta C,


Fig. 3.17. Cupolă conică deschisă încărcată uniform pe marginea superioară


0
2Pr ln
sin2
L
C
Eh o
= (3.119)
În final, deplasarea v se poate scrie

0
2Pr
ln
sin2
L
v
Eh y o
= (3.120)
Folosind relaţia (3.103) se calculează deplasarea w,
2
0 0
2
tan tan
2Pr Pr
ln tan ln
sin2 cos
N
r
w v N v
Eh Eh
L L
Eh y Eh y
¢
¢
v
o v o
v o v
o o
| |
= + = + =
|
\ .
| | | |
= ÷ = ÷
| |
\ . \ .
(3.121)
Deplasarea w se anulează pentru ln / L y v = .
Rotirea generatoarei conului, _ , rezultă:

0
2
Pr
cos
dw y
dy Eh L
_
o
= = · (3.122)

3.4. PLĂCI CURBE DE ROTAŢIE ÎNCĂRCATE NESIMETRIC

3.4.1. Cupolă sferică acţionată de vânt

Se consideră că presiunea vântului se exercită normal pe suprafaţa mediană.
Unghiul u se măsoară de la direcţia de acţiune a vântului. Componentele
intensităţii acţiunii sunt:
189
0, 0, sin cos
x y z
p p p p ¢ u = = = (3.123)
Încărcarea este simetrică faţă de planul 0 u = şi antisimetrică în raport cu planul
/ 2. u t = Distribuţiile de presiuni din vânt sunt date în fig. 3.18, şi anume, în fig.
3.18 a, după curba meridian şi în fig. 3.18 b pe un cerc paralel. Pe o jumătate din
suprafaţa cupolei forţele sunt de presiune, iar pe cealaltă jumătate de sucţiune.

Fig. 3.18. Distribuţiile de presiuni din vânt: a) după curba meridian; b) după cercul paralel

Din condiţiile de echilibru (3.16) se elimină N
u
şi se obţin următoarele
două ecuaţii diferenţiale cu derivate parţiale:

sin 2 cos sin cos cos 0
sin 2 cos sin sin 0
N N
N pR
N N
N pR
¢ ¢u
¢
¢u ¢
¢u
¢ ¢ ¢ ¢ u
¢ u
¢ ¢ ¢ u
¢ u
c c
+ + + =
c c
c c
÷ + + =
c c
(3.124)
Legea de distribuţie a acţiunii sugerează modul de variaţie a eforturilor.
Pentru eforturile N
¢
şi N
u
se admit, pe un cerc paralel, variaţii în cos , u iar pentru
eforturile de lunecare în sin , u
( ) ( ) ( )
cos , cos , sin N n N n N n
¢ ¢ u u ¢u ¢u
¢ u ¢ u ¢ u = = = (3.125)
Se înlocuiesc expresiile eforturilor din (3.125) în ecuaţiile (3.124), se dă
factorul comun cosu în prima şi sinu în a doua ecuaţie, care sunt diferite de zero
şi rezultă, între paranteze, ca sume nule două ecuaţii diferenţiale ordinare de
variabilă , ¢
190
sin 2 cos sin cos 0
sin 2 cos sin 0
dn
n n pR
d
dn
n n pR
d
¢
¢u ¢
¢u
¢ ¢u
¢ ¢ ¢ ¢
¢
¢ ¢ ¢
¢
+ + + =
+ + + =
(3.126)
Adunând şi scăzând ecuaţiile obţinute, se obţine un nou sistem echivalent,
funcţiile necunoscute fiind n n
¢ ¢u
+ şi , n n
¢ ¢u
÷
( ) ( )( ) ( )
( ) ( )( ) ( )
sin 1 2cos sin 1 cos
sin 1 2cos sin 1 cos
d
n n n n pR
d
d
n n n n pR
d
¢ ¢u ¢ ¢u
¢ ¢u ¢ ¢u
¢ ¢ ¢ ¢
¢
¢ ¢ ¢ ¢
¢
+ + + + = ÷ +
÷ ÷ ÷ ÷ = ÷
(3.127)
Aceste ecuaţii, cu necunoscutele suma şi respectiv diferenţa funcţiilor
( )
n
¢
¢ şi
( )
n
¢u
¢ sunt decuplate şi au forma generală
( ) ( )
dN
a N L
d
¢ ¢
¢
+ = (3.128)
unde
( ) ( ) ( )
, 1 2cos , sin 1 cos N n n a L pR
¢ ¢u
¢ ¢ ¢ ¢ ¢ = ± = ± = ± (3.129)
Soluţia ecuaţiei (3.128) este de forma:

( )
( )
( )
{ }
a d a d
N e C L e d
¢ ¢ ¢ ¢
¢ ¢
÷
} }
= ÷
}
(3.130)
Efectuând operaţiile specificate de (3.130) rezultă:

3
1
3
3
2
3
1 cos 1
cos cos
sin 3
1 cos 1
cos cos
sin 3
n n C pR
n n C pR
¢ ¢u
¢ ¢u
¢
¢ ¢
¢
¢
¢ ¢
¢
( +
| |
+ = + ÷
| (
\ .
¸ ¸
( ÷
| |
÷ = ÷ ÷
| (
\ .
¸ ¸
(3.131)
Prin adunarea şi scăderea relaţiilor (3.131) şi renotând constantele de
integrare
1 2 1 2
', " C C C C C C + = ÷ = (3.132)
se obţine:

( )
( )
2 4
3 3
3
3 3
1 1
' "cos cos cos
2sin sin 3
1 1
" 'cos cos cos
2sin sin 3
pR
n C C
pR
n C C
¢
¢u
¢ ¢ ¢
¢ ¢
¢ ¢ ¢
¢ ¢
| |
= + + ÷
|
\ .
| |
= + + ÷
|
\ .
(3.133)
191
Introducând n
¢
şi n
¢u
în prima şi a treia expresie din (3.125) se obţin N
¢
şi
, N
¢u
iar ultima ecuaţie din (3.16) permite să se determine , N
u

( )
( )
( )
2 4
3 3
2 4 4
3 3
3
3 3
cos cos 1
' "cos cos cos
2sin sin 3
cos cos 1
' "cos cos cos sin
sin sin 3
sin sin 1
" 'cos cos cos
2sin sin 3
pR
N C C
pR
N C C
pR
N C C
¢
u
¢u
u u
¢ ¢ ¢
¢ ¢
u u
¢ ¢ ¢ ¢
¢ ¢
u u
¢ ¢ ¢
¢ ¢
| |
= + + ÷
|
\ .
| |
= ÷ + ÷ ÷ +
|
\ .
| |
= + + ÷
|
\ .
(3.134)
În continuare se consideră o cupolă având deschiderea la cheie dată de
0
¢
şi rezemarea la partea inferioară pe un cerc paralel definit de unghiul ,
r
¢ în plane
tangente la curbele meridiane. La partea superioară nu există eforturi, deci pentru
0
0, 0 N N
¢ ¢u
¢ ¢ = ÷ = = (3.135)
Din aceste condiţii rezultă:

2
0 0
1
' 0, " 2 cos 1 cos
3
C C pR ¢ ¢
| |
= = ÷ ÷
|
\ .
(3.136)
Înlocuind C' şi C'' în (3.134) se obţin expresiile finale ale eforturilor:
( )
( )
( )
3 3
0 0
3
3 2 4
0 0
3
3 3
0 0 3
cos cos 1
cos cos cos cos
sin 3
cos
cos 3cos cos 3sin 2cos
3sin
sin 1
cos cos cos cos
sin 3
N pR
pR
N
N pR
¢
u
¢u
¢ u
¢ ¢ ¢ ¢
¢
u
¢ ¢ ¢ ¢ ¢
¢
u
¢ ¢ ¢ ¢
¢
(
= ÷ ÷ ÷
(
¸ ¸
(
= ÷ ÷ ÷
¸ ¸
(
= ÷ ÷ ÷
(
¸ ¸
(3.137)
Pentru cupola plină în relaţiile (3.137) se face
0
0 ¢ = şi se obţine:
( )
( )
( )
3
3
2 4
3
3
3
cos cos
2 3cos cos
3sin
cos
2cos 3sin 2cos
3sin
sin
2 3cos cos
3sin
N pR
pR
N
pR
N
¢
u
¢u
¢ u
¢ ¢
¢
u
¢ ¢ ¢
¢
u
¢ ¢
¢
= ÷ ÷ +
= ÷ ÷
= ÷ ÷ +
(3.138)
Relaţiile (3.138) dau valori nedeterminate pentru 0 ¢ = (la creştetul
cupolei). Înlăturând nedeterminarea, rezultă valori nule.

192
3.4.2. Cupolă conică acţionată de vânt

Presiunea vântului se exercită normal pe suprafaţă şi componentele acţiunii
după meridian şi după tangenta la paralel sunt nule ( 0,
x
p = 0
y
p = ). Unghiul u se
măsoară de la direcţia de acţiune a vântului şi componenta normală este:
sin cos cos cos
z
p p p ¢ u o u = = (3.139)
Se folosesc ecuaţiile (3.19), în care se introduc 0,
x
p = 0,
y
p = iar
z
p se
înlocuieşte cu expresia (3.139), apoi se elimină N
u
şi se obţine:
1
sin cos 0
sin
2 sin 0
N N N
p
y y y
N N
p
y y
¢ ¢ ¢u
¢u ¢u
o u
o u
u
c c
+ + · + =
c c
c
+ + =
c
(3.140)
Pentru N
¢
şi N
¢u
se admit expresii sub forma unor produse de funcţii de
variabila ¢ şi respectiv . u Legile de variaţie sunt similare cu cele ale acţiunii şi, în
raport cu termenii liberi ai ecuaţiilor (3.140) se iau de forma:

( )
cos , sin N n N n
¢ ¢ ¢u ¢u
¢ u u = = (3.141)
Aceste expresii se introduc în ecuaţiile (3.140) şi după simplificări rezultă:

sin 0
sin
2
0
dn n n
p
dy y y
dn n
p
dy y
¢ ¢ ¢u
¢u ¢u
o
o
+ + + =
+ + =
(3.142)
A doua ecuaţie diferenţială, cu o singură funcţie necunoscută, n
¢u
, are
următoarea soluţie:

1
2
3
C p
n y
y
¢u
= ÷ (3.143)
Se înlocuieşte n
¢u
din (3.143) în prima ecuaţie din (3.142), care devine:

1
3
1 1
0
sin sin 3 sin
dn n
C p
dy y y
¢ ¢
o o o
| |
+ + ÷ ÷ =
|
\ .
(3.144)
Integrând această ecuaţie diferenţială se obţine:
1 2
2
1 1
2sin 3 sin sin
C C p
n y
y y
¢
o o o
| |
= ÷ + +
|
\ .
(3.145)
Se consideră în continuare cupola conică deschisă la partea superioară, cu
193
conturul liber şi lipsit de acţiuni (fig. 3.19), pentru care rezultă condiţiile:

0 0
, 0, 0 r r y y N N
¢ ¢u
= = ÷ = = (3.146)
şi constantele de integrare
1
C şi
2
, C

3 3 2
0 0
1 2
cos
,
3 2sin
y py
C p C
o
o
= = ÷ (3.147)
Având constantele de integrare determinate, se introduc în (3.143) şi
(3.145). În continuare, rezultă eforturile , , , N N N
¢ u ¢u


( )
3 3
2 2 0
0
cos
2 3
6 sin
y y p
N y y
y y
¢
u
o
( ÷
= ÷ ÷
(
¸ ¸

sin cos N py
u
o u = ÷ (3.148)
( )
3 3
0
2
sin
3
p y y
N
y
¢u
u
÷
=

Fig. 3.19. Cupola conică deschisă

În cazul cupolei conice pline
( )
0
0 y = , expresiile eforturilor devin:

( )
2
2 3cos cos
6sin
sin cos
sin
3
py
N
N py
y
N p
¢
u
¢u
o u
o
o u
u
= ÷ ÷
= ÷
= ÷
(3.149)
La cupola plină, eforturile variază liniar în lungul generatoarei.












194



































195
4. PLĂCI CURBE CILINDRICE

4.1. GENERALITĂŢI

Plăcile curbe cilindrice se întâlnesc la acoperişuri pentru construcţii
industriale, rezervoare, castele de apă, castele de echilibru în sistemele
hidrotehnice, baraje cilindrice, decantoare radiale, gazometre, conducte, diferiţi
recipienţi industriali etc.
Plăcile curbe cilindrice fac parte din clasa suprafeţelor care au curbură
Gauss nulă. La aceste plăci este indicat să se folosească coordonatele cilindrice. În
planul normal la axa cilindrului coordonatele sunt r şi , ¢ iar pe direcţia
generatoarei este coordonata x. Un element diferenţial de arc se scrie . ds rd¢ =
Un element diferenţial de placă din suprafaţa mediană se obţine cu două
generatoare situate la distanţa ds, măsurată pe arc şi două curbe directoare situate
la distanţa dx măsurată pe generatoare (fig. 4.1).
















Fig. 4.1. a) Element diferenţial de placă cilindrică; b) Tensiuni de membrană

Tensiunile corespunzătoare stării de membrană sunt arătate în fig. 4.1 b.
Acestea, sumate pe grosimea plăcii şi pe unitatea de lungime de arc, respectiv de
generatoare, dau eforturile ,
x
N N
¢
şi
x x
N N
¢ ¢
=
, , ,
x x x x x x
N h N h N h N h
¢ ¢ ¢ ¢ ¢ ¢
o o t t = = = = (4.1)

196
4.2. ECUAŢII DIFERENŢIALE DE ECHILIBRU

Din placa curbă aflată în echilibru se detaşează un element diferenţial
încărcat cu forţele de suprafaţă aferente având intensităţile
x
p după generatoare,
y
p în direcţia tangentei şi respectiv
z
p după normala la curba directoare. Acest
element este acţionat pe contur de forţele de interacţiune cu placa, având ca
intensităţi eforturile , , ,
x x x
N N N N
¢ ¢ ¢
şi respectiv creşterile lor (fig. 4.2). Atât
forţele de suprafaţă cât şi cele de pe contur s-au luat pozitive, creşterile fiind în
sensul pozitiv al axelor.
Elementul diferenţial
generic considerat se află în
echilibru. Dintre cele şase ecuaţii
de echilibru, două, anume
ecuaţiile de momente în raport cu
axele x şi y sunt identic
satisfăcute, deoarece forţele sunt
paralele sau întâlnesc axele
respective.
Ecuaţia de moment în raport cu
axa z, neglijând infiniţii mici de
ordin superior este:
Fig. 4.2. Eforturi pe feţele elementului diferenţial

0
x x
N rd dx N dxrd
¢ ¢
¢ ¢ ÷ = (4.2)
şi conduce la egalitatea .
x x
N N
¢ ¢
=
Ecuaţiile de proiecţii pe axele sistemului de referinţă considerat sunt:
- proiecţii pe axa x
0
x
x
x x x x x
N
N
N rd N dx rd N dx N d dx p dxrd
x d
¢
¢ ¢
¢ ¢ ¢ ¢
¢
c
| | c | |
÷ + + ÷ + + + =
| |
c
\ .
\ .
(4.3)
- proiecţii pe axa y
0
x
x x y
N N
N dx N d dx N rd N dx rd p rd dx
dx
¢ ¢
¢ ¢ ¢ ¢
¢ ¢ ¢ ¢
¢
c c
| | | |
÷ + + ÷ + + + =
| |
c
\ . \ .
(4.4)
- proiecţii pe axa z
0
2 2
z
N
d d
N dx N d dx p rd dx
¢
¢ ¢
¢ ¢
¢ ¢
¢
c
| |
+ + + =
|
c
\ .
(4.5)
197
În ecuaţia a doua la primii doi termeni s-a considerat cos 1,
2

~ iar în
ecuaţia a treia, de asemenea la primii doi termeni s-a luat sin .
2 2
d d ¢ ¢
~
După reduceri, neglijând infiniţii mici de ordin superior şi dând factor
0 dxd¢ = , ecuaţiile de proiecţie devin:

1
0
1
0
0
x
x
x
x
y
z
N
N
p
x r
N N
p
x r
N
p
r
¢
¢ ¢
¢
¢
¢
c
c
+ + =
c c
c c
+ + =
c c
+ =
(4.6)
S-a obţinut un sistem de trei ecuaţii cu trei funcţii necunoscute
, , .
x x x
N N N N
¢ ¢ ¢
=
Ultima ecuaţie din (4.6) este o ecuaţie algebrică şi arată că N
¢
se poate
determina direct, depinzând de componenta
z
p a încărcării şi de raza de curbură,

z
N rp
¢
= ÷ (4.7)
Eforturile
x
N
¢
şi
x
N se obţin prin integrări succesive ale celorlalte două
ecuaţii din sistemul (4.6):

1
2
1
( ) )
1
( ) )
x y
x
x x
N
N dx p dx f a
r
N
N dx p dx f b
r
¢
¢
¢
¢
¢
¢
¢
c
= ÷ ÷ +
c
c
= ÷ ÷ +
c
} }
} }
(4.8)
Funcţiile
1
( ) f ¢ şi
2
( ) f ¢ se pot determina din condiţii la limită. În cazul în
care aceste condiţii permit determinarea în mod univoc a funcţiilor
1
( ) f ¢ şi
2
( ) f ¢ ,
placa curbă este static determinată exterior. În unele situaţii, pentru determinarea
funcţiilor
1
( ) f ¢ şi
2
( ) f ¢ sunt necesare şi condiţii de deformaţii, învelitoarea fiind
static nedeterminată exterior.





198
4.3. ECUAŢIILE GEOMETRICE ŞI FIZICE ALE PLĂCILOR
CURBE CILINDRICE ÎN STAREA DE MEMBRANĂ

Un element diferenţial ABCD, după deformarea plăcii curbe ajunge în
poziţia A′B′C′D′ (fig. 4.3).
Fig. 4.3. Element diferenţial ABCD înainte şi după deformare

Din analiza geometrică a deformaţiilor rezultă:
- deformaţia specifică în lungul generatoarei, ,
x
c
' ' ' "
x
u
dx u dx u dx
A C AC A C AC u
x
AC AC dx x
c
c
+ + ÷ ÷
÷ ÷ c
c
= ~ = =
c
(4.9)
- deformaţia specifică în lungul curbei directoare, ,
¢
c
( )
' ' 1
v w
v
r w d v d v rd
A B AB w v
AB rd r r
¢ ¢ ¢
¢ ¢ ¢
¢
c c c
¢ ¢
c
÷ + + ÷ ÷
÷ c c
= + = = = ÷ +
c
(4.10)
- lunecarea specifică în suprafaţa mediană, ,

¸
1 1 1
' "
x
u v u v
d dx
rd x dx r x
¢
¸ o o ¢
¢ ¢ ¢
c c c c
= + ~ + = +
c c c c
(4.11)
Deci, ecuaţiile geometrice ale plăcilor curbe cilindrice în starea de
membrană sunt:
1 1
, ,
x x
u w v u v
x r r r x
¢ ¢
c c ¸
¢ ¢
c c c c
= = ÷ + = +
c c c c
(4.12)
Ecuaţiile fizice rezultă din legea lui Hooke pentru problema plană
( )
0 ,
z
o =
199
în care se înlocuiesc:
/ , / , /
x x x x
N h N h N h
¢ ¢ ¢ ¢
o o t = = = (4.13)
obţinându-se
( ) ( )
( )
2 1
1 1
, ,
x x x x x
N N N N N
Eh Eh Eh
¢ ¢ ¢ ¢ ¢
v
c v c v ¸
+
= ÷ = ÷ = (4.14)
Din ecuaţiile geometrice, prin integrare, se obţin deplasările; astfel, din
prima ecuaţie se deduce u, din a treia v şi apoi din a doua w,
( )
1 2
1
( ), ,
x x
u v
u dx v dx dx w r
r
¢ ¢
c ¢ ¢ ¸ ¢ ¢ c
¢ ¢
c c
= + = ÷ + = ÷
c c
} } }
(4.15)
Se introduc deformaţiile specifice din (4.14) şi se obţine:
( ) ( )
( )
( )
( )
1 2
2 1
1 1
,
x x
x
u
u N N dx v N dx dx
Eh Eh r
v r
w N N
Eh
¢ ¢
¢
v
v ¢ ¢ ¢ ¢
¢
v
¢
+
c
= ÷ + = ÷ +
c
c
= ÷ ÷
c
} } }
(4.16)
Se menţionează, fără a efectua o analiză în acest sens, că numărul
condiţiilor la limită fiind în exces, apar incompatibilităţi între deplasările w calculate
şi cele reale. De asemenea, pot să apară nepotriviri între calcul şi realitate în starea
de eforturi de pe marginile situate pe generatoare.

4.4. APLICAŢII

4.4.1. Învelitoare cilindrică rezemată pe timpane

Se consideră o învelitoare sub forma unei plăci curbe cilindrice, curba
directoare fiind cerc, generatoarele orizontale, iar rezemarea la capete pe două
timpane rigide în planul lor şi de rigiditate neglijabilă în sens transversal. Distanţa
dintre timpane este L, iar raza curbei directoare r. Ca încărcare se consideră,
succesiv, greutatea proprie, zăpada şi presiunea vântului.

a. Eforturi din greutatea proprie
Fie g greutatea plăcii pe unitatea de suprafaţă mediană. Proiecţiile
intensităţii acţiunii au expresiile (fig. 4.4):
0, sin , cos
x y z
p p g p g ¢ ¢ = = = (4.17)
Folosind ecuaţiile diferenţiale de echilibru se deduc eforturile. Din ecuaţia
(4.7) rezultă efortul N
¢

cos
z
N rp gr
¢
¢ = ÷ = ÷ (4.18)
200
Fig. 4.4. Componentele intensităţii acţiunii din greutatea proprie

Din ecuaţiile (4.8) se obţin eforturile , ,
x x
N N
¢


( )
( )
1
1
1
sin sin
2 sin
x
x
N gr dx g dx f
r
N gx f
¢
¢
¢ ¢ ¢
¢ ¢
= ÷ ÷ +
= ÷ +
} }
(4.19)
Datorită simetriei, pentru x =0, 0
x
N
¢
= şi rezultă
( )
1
0 f ¢ = . Prin urmare
efortul de lunecare are expresia:
2 sin
x
N gx
¢
¢ = ÷ (4.20)
În continuare se calculează efortul ,
x
N
( )
( ) ( )
2
2
2 2
1
2
cos cos
x
x x
N
N dx p dx f
r
g gx
x dx f f
r r
¢
¢
¢
¢ ¢ ¢ ¢
c
= ÷ ÷ + =
c
= + = +
} }
}
(4.21)
Funcţia
( )
2
f ¢ se determină din condiţii la limită. Timpanele, fiind de
rigiditate neglijabilă în direcţie transversală, nu preiau eforturi ,
x
N deci pentru
0
2
x
L
x N = ± ÷ = , ceea ce înseamnă că

( )
2
2
cos 0
4
gL
f
r
¢ ¢ + = (4.22)
de unde rezultă

( )
2
2
cos
4
gL
f
r
¢ ¢ = ÷ (4.23)
Expresia finală pentru efortul
x
N are forma:
201

2
2
cos
4
x
g L
N x
r
¢
| |
= ÷ ÷
|
\ .
(4.24)
Variaţiile eforturilor, în direcţia cercului director, ca şi în direcţia
generatoarei cilindrului, sunt redate în fig. 4.5.


Fig. 4.5. Variaţiile eforturilor din acţiunea greutăţii proprii

b. Încărcarea cu zăpadă
Se admite că zăpada este de intensitate constantă q în plan orizontal.
Componentele intensităţii acţiunii vor fi:

2
0, cos sin , cos
x y z
p p q p q ¢ ¢ ¢ = = = (4.25)
Se determină efortul N
¢


2
cos
z
N rp qr
¢
¢ = ÷ = ÷ (4.26)
Se efectuează derivata efortului N
¢
în raport cu , ¢
2 cos sin
N
qr
¢
¢ ¢
¢
c
=
c
(4.27)
În continuare se determină efortul de lunecare,
x
N
¢

202
( )
( ) ( )
1
1 1
1
2 cos sin cos sin 3 cos sin
x y
N
N dx p dx f
r
qx qx f qx f
¢
¢
¢
¢
¢ ¢ ¢ ¢ ¢ ¢ ¢ ¢
c
= ÷ ÷ + =
c
= ÷ ÷ + = ÷ +
} }
(4.28)
Datorită simetriei, la mijlocul deschiderii, pentru x =0, efortul
x
N
¢
trebuie
să fie zero. Din această condiţie rezultă
( )
1
0 f ¢ = şi deci

3
3 cos sin sin2
2
x
N qx qx
¢
¢ ¢ ¢ = ÷ = ÷ (4.29)
Se efectuează derivata /
x
N
¢
¢ c c
3 cos2
x
N
qx
¢
¢
¢
c
= ÷
c
(4.30)
Se determină efortul
x
N

( ) ( )
( )
2 2
2
2
1 3
cos2
3
cos2
2
x
x x
N
q
N dx p dx f xdx f
r r
qx
f
r
¢
¢ ¢ ¢
¢
¢ ¢
c
= ÷ ÷ + = + =
c
= +
} } }
(4.31)
Întrucât timpanele nu pot prelua
x
N , rezultă că pentru ,
2
L
x = ± 0,
x
N =
de unde se obţine
( )
2
f ¢

( )
2
2
3
cos2
8
qL
f
r
¢ ¢ = ÷ (4.32)
Urmează că efortul N
x
are expresia

2
2
3
cos2
2 4
x
q L
N x
r
¢
| |
= ÷ ÷
|
\ .
(4.33)
Diagramele de variaţie ale eforturilor , , ,
x x
N N N
¢ ¢
într-o secţiune
transversală sunt date în fig. 4.6.
În lungul generatoarei învelitorii cilindrice, eforturile de membrană ,
x
N N
¢ ¢

şi
x
N au legi de variaţie similare cu cele datorate greutăţii proprii şi numai cu
valori diferite.

203
Fig. 4.6. Variaţiile eforturilor cauzate de încărcarea cu zăpadă

c. Presiunea vântului
Se admite că presiunea vântului este normală la suprafaţa mediană a plăcii
curbe şi variază sinusoidal pe circumferinţă (fig. 4.7):
sin
v
p p ¢ = (4.34)
Prin urmare, componentele intensităţii acţiunii sunt:
0, 0, sin
x y z v
p p p p ¢ = = = ÷ (4.35)
Direcţia vântului fiind de la stânga la dreapta produce presiuni pentru
( )
0,
m
¢ ¢ e ÷ şi sucţiuni pentru
( )
0,
m
¢ ¢ e şi de aceea
z
p este negativă.




Fig. 4.7. Presiunea vântului




Rezultă imediat efortul , N
¢

sin
z v
N rp p r
¢
¢ = ÷ = (4.36)
Având N
¢
se poate determina efortul ,
x
N
¢


( ) ( )
( )
1 1
1
1
cos
cos
x v
v
N
N dx f p dx f
r
p x f
¢
¢
¢ ¢ ¢
¢
¢ ¢
c
= ÷ + = ÷ + =
c
= ÷ +
} }
(4.37)
La mijlocul deschiderii, pentru x = 0, datorită simetriei rezultă 0.
x
N
¢
=
204
Această condiţie conduce la
( )
1
0. f ¢ = Deci
cos
x v
N p x
¢
¢ = ÷ (4.38)
În continuare se determină ,
x
N

( ) ( )
( )
2 2
2
2
1
sin
sin
2
x
v
x
v
N
p x
N dx f dx f
r r
p x
f
r
¢
¢ ¢ ¢
¢
¢ ¢
c
= ÷ + = ÷ + =
c
= ÷ +
} }
(4.39)
Neglijând rigiditatea timpanelor , pentru
2
L
x = ± rezultă 0
x
N = şi deci:

( )
2
2
sin
8
v
p L
f
r
¢ ¢ = (4.40)
Expresia efortului
x
N are în final forma:

2
2
sin
2 4
v
x
p L
N x
r
¢
| |
= ÷
|
\ .
(4.41)
Variaţiile eforturilor , ,
x x
N N N
¢ ¢
în raport cu ¢ sunt prezentate în fig. 4.8.

Fig. 4.8. Variaţiile în raport cu φ ale eforturilor date de presiunea vântului

În direcţia generatoarei variaţiile eforturilor ,
x
N N
¢ ¢
şi
x
N sunt similare
celor date de greutatea proprie.

În continuare se determină deplasările u, v şi w la placa curbă cilindrică
acţionată de greutatea proprie.
Se folosesc relaţiile (4.16), cu care se află succesiv u, v, w.
Deplasarea u rezultă:
205

( ) ( )
( )
( )
1
2
2
1
2 2
1
1
1
cos
4
cos
4 3
x
u N N dx
Eh
g L
x r dx
Eh r
g x L x
rx
Eh r
¢
v ¢ ¢
v ¢ ¢ ¢
v ¢ ¢ ¢
= ÷ + =
(
| |
= ÷ ÷ ÷ + =
( |
\ .
¸ ¸
(
| |
= ÷ ÷ ÷ +
( |
\ .
¸ ¸
}
}
(4.42)
Se determină funcţia
( )
1
; ¢ ¢ datorită simetriei, la mijloc, pentru x =0,
deplasarea u =0, de unde rezultă
( )
1
0. ¢ ¢ = Deci:

2 2
1
cos
4 3
gx L x
u r
Eh r
v ¢
(
| |
= ÷ ÷ ÷
( |
\ .
¸ ¸
(4.43)
În continuare se determină deplasarea v,
( )
( )
2
2 1
1
x
u
v N dx dx
Eh r
¢
v
¢ ¢
¢
+
c
= ÷ + =
c
} }

( )
( )
2 2
2
2
4 1
sin
sin
4 3
g
g x L x
xdx x dx
Eh Eh r
v
¢
¢ v ¢ ¢
( + | |
= ÷ ÷ ÷ ÷ + =
( |
\ .
¸ ¸
} }
(4.44)
( )
2 2 2
2
2
3 1
2 sin
2 4 2 3
gx L x
Eh r
v ¢ ¢ ¢
(
| |
= ÷ + + ÷ +
( |
\ .
¸ ¸

Întrucât rezemarea simplă pe timpane împiedică deplasarea v în planul
tangent al plăcii, lăsând libere celelalte deplasări rezultă condiţia
0
2
L
x v = ± ÷ = (4.45)
din care se obţine funcţia
( )
2
¢ ¢

( )
2 2
2
2
3 5
1 sin
2 4 96
gL L
Eh r
¢ ¢ v ¢
| |
= + +
|
\ .
(4.46)
Rezultă următoarea relaţie pentru v:
2 2 2 2 2
2 2 2
3 5 1
1 4 3 sin
2 4 96 2 2 3
gx L L L x
v
Eh x r r
v v ¢
(
| | | |
= + + ÷ ÷ ÷ ÷
( | |
\ . \ .
¸ ¸
(4.47)
Folosind ultima relaţie din (4.16) se deduce deplasarea w
2 2 2 2 2
2 2
2 2
5
1 2 cos
2 4 96 4 2 3 2
g L L x L x
w x r
Eh r r
v v
¢
(
| | | |
| |
= + + ÷ ÷ ÷ + +
( | | |
\ .
\ . \ .
¸ ¸
(4.48)
206
Pe timpane, pentru / 2 x L = ± se obţine deplasarea w nenulă

2
cos
2
L gr
w
Eh
¢
| |
± =
|
\ .
(4.49)
ceea ce nu corespunde cu realitatea, w fiind nulă. Se introduc astfel momente
încovoietoare de care nu se poate ţine cont în teoria de membrană, teorie care cere
legături numai în planul tangent (penduli tangenţiali la curba directoare care
împiedică numai deplasarea v, ce nu sunt realizabili în practică).

4.4.2. Turn cilindric circular vertical acţionat de vânt

Se întâlneşte la rezervoare, turnuri pentru castele de apă, recipienţi
industriali etc.
Se presupune că presiunea vântului acţionează normal la suprafaţa mediană
a plăcii curbe, pe circumferinţă având variaţie cosinusoidală, iar pe înălţime fiind
constantă (fig. 4.9). Alte acţiuni nu se iau în considerare. Deci:
0, 0, cos
x y z
p p p q ¢ = = = (4.50)
Fig. 4.9. Variaţiile eforturilor la turnul cilindric circular acţionat de vânt

Folosind ecuaţia (4.7) se deduce N
¢
şi apoi din (4.8), prin integrare în
raport cu x, rezultă
x
N
¢
şi ,
x
N obţinându-se:
cos N qr
¢
¢ = ÷ a)
207
( )
1
sin
x
N qx f
¢
¢ ¢ = ÷ + b) (4.51)
( )
2
1
2
cos
2
x
df qx x
N f
r r d
¢ ¢
¢
= ÷ + c)
Pentru determinarea funcţiilor
( )
1
f ¢ şi
( )
2
f ¢ se pun condiţii la partea
superioară a turnului, adică la
0, 0
x x
x l N N
¢
= ÷ = = (4.52)
din care rezultă:

2
1 2
sin , cos
2
ql
f ql f
r
¢ ¢ = = (4.53)
Introducând
1
f şi
2
f în (4.51) se obţin expresiile finale ale eforturilor
cos N qr
¢
¢ = ÷ a)
1 sin
x
x
N ql
l
¢
¢
| |
= ÷
|
\ .
b) (4.54)

2
2
1 cos
2
x
ql x
N
r l
¢
| |
= ÷
|
\ .
c)
În continuare se determină tensiunile într-un punct oarecare din peretele
turnului:
2
2
cos , 1 sin , 1 cos
2
x x
qr ql x ql x
h h l rh l
¢ ¢
o ¢ t ¢ o ¢
| | | |
= ÷ = ÷ = ÷
| |
\ . \ .
(4.55)
Se poate considera turnul ca o consolă încărcată cu o forţă uniformă, având
intensitatea dată de rezultanta densităţii p
z
pe direcţia de acţiune a vântului

( )
2 2
2
0 0
cos cos cos p q rd qr d rq
t t
¢ ¢ ¢ ¢ ¢ t = = =
} }
(4.56)
Se determină tensiunile
x
o şi
xy
t pentru o bară solicitată la încovoiere cu
forfecare, folosind relaţiile lui Navier şi Juravski şi se obţin aceleaşi expresii din
(4.55). Prin urmare, turnul considerat ca placă curbă în starea de membrană, pune
în evidenţă, în plus faţă de calculul efectuat prin metodele elementare ale rezistenţei
materialelor, tensiunile .
¢
o
Folosind primele două ecuaţii din (4.16), în care se introduc expresiile
eforturilor
x
N şi respectiv
x
N
¢
şi integrând se obţine:
( )
3
3
1
1 cos
6
ql x
uEh qrx
r l
v ¢ ¢ ¢
(
| |
= ÷ ÷ + +
(
|
\ .
(
¸ ¸
(4.57)
208
( )
( )
4
4 2
2
1
2
2 1 1 sin 1 sin
2 24 2
x ql x x
vEh qlx q
l r l
d x
r d
v ¢ v ¢
¢
¢ ¢
¢
(
| | | |
= + ÷ + ÷ + ÷
(
| |
\ . \ .
(
¸ ¸
÷ +
(4.58)
Se pun condiţii de rezemare la bază, anume pentru 0 0, 0, x u v = ÷ = =
care conduc la următoarele expresii pentru
( )
1
¢ ¢ şi
( )
2
: ¢ ¢

( ) ( )
3 4
1 2
2
cos , sin
6
ql ql
r r
¢ ¢ ¢ ¢ ¢ ¢ = = (4.59)
Introducând
1
¢ şi
2
¢ în (4.57) şi (4.58) şi folosind şi a treia ecuaţie din
(4.16), se obţin în final funcţiile deplasărilor,
3
3 2
3
6
1 1 cos
6
ql x r x
u
Ehr l l
v
¢
(
| |
= ÷ ÷ +
(
|
\ .
(
¸ ¸
(4.60)
( )
4
3 2
2 3
1
1 2 1 1 sin
24 2 2 6 4
ql l x rx x rx l
v x
Ehr r l l l l r
v
v ¢
(
| | | | | |
= ÷ + + ÷ + + ÷
(
| | |
\ . \ . \ .
(
¸ ¸
(4.61)
( )
4 2
3
2
2
2
3
1 2 1 1 1
24 2 2
1
cos
2 6 4
ql l x rx x r x
w
Ehr r l l l l l
r x l
r x
l r
v
v
v
¢

| | | | | |
= ÷ + + ÷ + ÷ +

| | |
\ . \ . \ .

¸
(
| |
| |
+ + + ÷
( | |
\ .
\ .
¸
(4.62)
Având în vedere condiţiile introduse pentru determinarea funcţiilor
( )
1
¢ ¢
şi
( )
2
, ¢ ¢ deplasarea w la baza turnului (în încastrare) este nenulă, depinzând de
raportul / r l şi coeficientul lui Poisson . v Pentru rapoarte / 1/5, r l < w în
încastrare este neglijabil, iar deplasarea la vârf,
( )
w l , este foarte apropiată de cea
calculată ca la o grindă în consolă, considerând atât efectul momentului
încovoietor, cât şi efectul forţei tăietoare.
209
5. ÎNCOVOIEREA PLĂCILOR CURBE CILINDRICE

5.1. ECUAŢII DIFERENŢIALE DE ECHILIBRU

Se consideră plăci curbe cilindrice complete, simetrice faţă de o axă şi
simetric încărcate (axial simetrice). Eforturile care apar sunt figurate pe un element
diferenţial (fig. 5.1).
Fig. 5.1. Acţiuni şi eforturi pe elementul diferenţial

Condiţiile de echilibru conduc la următoarele ecuaţii:
- proiecţii pe axa x:
( )
0
x x x x
N N dN rd p rd dx ¢ ¢ ÷ + + + = (5.1)
- proiecţii pe direcţia razei r (axei z):
( )
2 sin 0
2
x x x z
d
V V dV rd N dx p rd dx
¢
¢
¢ ¢ ÷ + + + + = (5.2)
- moment în raport cu direcţia y (a tangentei la cercul director):
( )
0
2
x x x x z
dx
M M dM rd V rd dx p rd dx ¢ ¢ ¢ ÷ + + ÷ + = (5.3)
Considerând sin /2 / 2 d d ¢ ¢ ~ şi neglijând mărimile infinitezimale de ordin
superior, după reduceri se obţine:
x
x
dN
p
dx
= ÷
0
x
z
N
dV
p
dx r
¢
+ + = (5.4)
210
0
x
x
dM
V
dx
÷ =
Din prima ecuaţie de echilibru rezultă ,
x
N

x x
N p dx C = ÷ +
}
(5.5)
Prin urmare,
x
N nu depinde de componenta
z
p a intensităţii încărcării, ci
numai de forţele dirijate după generatoarea cilindrului (forţele aplicate la
extremităţi, greutatea proprie, forţele de precomprimare longitudinală).
În particular se consideră greutatea proprie la un cilindru vertical (fig. 5.2):

x p
p q h ¸ = ÷ = ÷ (5.6)
unde q este greutatea pe unitatea de suprafaţă,
p
¸ fiind greutatea specifică a
materialului din peretele cilindrului, cu care efortul după generatoare se scrie
x
N qx C = + (5.7)
Încărcarea longitudinală la partea
superioară, provenind din acoperiş, este
x N
(fig. 5.2).
Se admite că originea sistemului de
referinţă este la bază, astfel că pentru , x l =
, x
x
N N = ÷ pentru constanta C rezultând:
x C ql N = ÷ ÷ (5.8)
Expresia efortului
x
N devine
( ) x
x
N N q l x = ÷ ÷ ÷ (5.9)
ea putând fi obţinută şi direct, făcând
echilibrul fâşiei de deasupra nivelului x.
Fig. 5.2. Acţiuni şi eforturi pe direcţia generatoarei

5.2. ASPECTUL GEOMETRIC AL DEFORMAŢIILOR

Datorită simetriei axiale a structurii, deplasările v, după direcţia tangentei la
cerc, sunt nule.
Deplasările u, în lungul generatoarei, provin din starea de membrană, care
sunt şi deplasările din suprafaţa mediană, peste care se suprapun deplasările din
încovoiere, similare celor de la plăci plane. Panta din încovoiere a generatoarei este
.
x
dw
dx
¢ = Expresia deplasării u are forma:
211

0 0 x
dw
u u z u z
dx
¢ = ÷ = ÷ (5.10)
Folosind prima ecuaţie din (2.12), se obţine deformaţia :
x
c

2
0
0
2
x x x
du d w
z z
dx dx
c c _ = ÷ = ÷ (5.11)
Această expresie rezultă şi direct din (5.10) unde / .
x
du dx c =
Deplasarea v fiind nulă, deformaţia specifică
¢
c provine numai din
deplasarea w şi este simetrică faţă de axa cilindrului.

w
r
¢
c = ÷ (5.12)

5.3. ASPECTUL FIZIC ŞI EXPRESIILE EFORTURILOR

Ecuaţiile constitutive sunt date de legea lui Hooke pentru starea plană de
tensiune (
z
o s-a admis zero), deformaţiile specifice având expresiile (5.11) şi
(5.12):

( )
( )
2
0
2 2 2
2
0
2 2 2
1 1
1 1
x x
x
du E E d w w
z
dx dx r
du E E w d w
z
r dx dx
¢
¢ ¢
o c vc v
v v
o c vc v v
v v
| |
= + = ÷ ÷
|
÷ ÷
\ .
| |
= + = ÷ + ÷
|
÷ ÷
\ .
(5.13)
Eforturile corespunzătoare stării de membrană,
x
N şi N
¢
, se obţin din
condiţii de echivalenţă:

2
/ 2 / 2
0
2 2
/ 2 /2
2
/ 2 /2
0
2 2
/ 2 / 2
1
1
h h
x x
h h
h h
h h
du E d w w
N dz z dz
dx dx r
du E w d w
N dz z dz
r dx dx
¢ ¢
o v
v
o v v
v
÷ ÷
÷ ÷
| |
= = ÷ ÷
|
÷
\ .
| |
= = ÷ + ÷
|
÷
\ .
} }
} }
(5.14)
După efectuarea integrării rezultă:

0
2
0
2
1
1
x
du Eh w
N
dx r
du Eh w
N
r dx
¢
v
v
v
v
| |
= ÷
|
÷
\ .
| |
= ÷ +
|
÷
\ .
(5.15)
Momentele încovoietoare,
x
M şi M
¢
, se determină de asemenea din
212
condiţii de echivalenţă,

2
/2 /2
0
2 2
/2 /2
2
/ 2 / 2
0
2 2
/ 2 / 2
1
1
h h
x x
h h
h h
h h
du E d w w
M zdz z zdz
dx dx r
du E w d w
M zdz z zdz
r dx dx
¢ ¢
o v
v
o v v
v
÷ ÷
÷ ÷
| |
= = ÷ ÷
|
÷
\ .
| |
= = ÷ + ÷
|
÷
\ .
} }
} }
(5.16)
Se efectuează integrarea şi se obţine

( )
( )
3 2 2
2 2
2
3 2 2
2 2
2
12 1
12 1
x
x
Eh d w d w
M D
dx dx
Eh d w d w
M D M
dx dx
¢
v
v v v
v
= ÷ = ÷
÷
= ÷ = ÷ =
÷
(5.17)

5.4. ECUAŢIA DIFERENŢIALĂ DE ÎNCOVOIERE
A PERETELUI CILINDRULUI ŞI SOLUŢII

Din ecuaţiile (5.15) se elimină
0
/ : du dx din prima se separă
0
/ du dx

2
0
1
x
du w
N
dx Eh r
v
v
÷
= + (5.18)
Se introduce
0
/ du dx în expresia efortului N
¢


( )
2
2
2
2
2
2
1
1
1
1
1
x
x x
Eh w w
N N
r r Eh
Eh w Eh
N w N
r Eh r
¢
v
v v
v
v
v v v
v
| | ÷
= ÷ + + =
|
÷
\ .
( ÷
= ÷ ÷ + = ÷ +
(
÷
¸ ¸
(5.19)
Se înlocuieşte N
¢
în a doua ecuaţie diferenţială de echilibru din (5.4),

2
0
x x
z
N dV Eh
w p
r r dx
v
÷ + + + = (5.20)
A treia ecuaţie de echilibru din (5.4) se derivează în raport la x şi, ţinând
cont de expresia (5.17) a momentului încovoietor M
x
, rezultă:

2 2 2
2 2 2
x x
dV d M d d w
D
dx dx dx dx
| |
= = ÷
|
\ .
(5.21)
Introducând (5.21) în ecuaţia (5.20) se obţine următoarea ecuaţie
diferenţială:
213

( )
2 2
2 2 2
z x
d d w Eh
D w p x N
dx dx r r
v | |
+ = +
|
\ .
(5.22)
Dacă grosimea peretelui rezervorului este constantă ecuaţia (5.22) devine:

( )
4
4 2
z
x
p x
d w Eh
w N
dx r D D rD
v
+ = + (5.23)
Se face notaţia:

( )
2
4
2 2 2
3 1
4
Eh
Dr h r
v
o
÷
= = (5.24)
o numindu-se coeficient de amortizare şi având dimensiunea inversul unei
lungimi.
Cu notaţia precedentă, (5.24), ecuaţia diferenţială (5.23) se mai scrie:

4
4
4
4
z
x
p d w
w N
dx D rD
v
o + = + (5.25)
Soluţiile acestei ecuaţii diferenţiale se pot determina separat pentru fiecare
termen din membrul al doilea. Pentru cazuri frecvent întâlnite în practică, efectul
celui de al doilea termen din membrul doi este mic şi se neglijează.
În continuare se consideră ca încărcare presiunea normală ,
z
p ecuaţia
diferenţială fiind:

4
4
4
4
z
p d w
w
dx D
o + = (5.26)
Această ecuaţie a fost întâlnită la capitolul ”Grinzi pe mediu elastic” şi
soluţia ei poate fi pusă sub forma:
1 2
3 4
cosh cos cosh sin
sinh sin sinh cos
w C x x C x x
C x x C x x w
o o o o
o o o o
- -
- -
= + +
+ + +
(5.27)
sau în forma
( ) ( )
1 1 1 1
cos sin cos sin
x x
w e A x B x e C x D x w
o o
o o o o
÷
= + + + + (5.28)
unde w este soluţia particulară a ecuaţiei diferenţiale (5.26).
Cele două expresii (5.27) şi (5.28) sunt echivalente. Astfel dacă se
înlocuiesc:
cosh sinh , cosh sinh
x x
e x x e x x
o o
o o o o
÷
= ÷ = + (5.29)
în (5.28) se obţine (5.27), constantele fiind
1 1 1 2 1 1 3 1 1 4 1 1
, , , C A C C B D C D B C C A
- - - -
= + = + = ÷ = ÷ (5.30)
Având
( )
w x o se pot determina:
214
2 3
2 3
, , ,
x x
dw d w d w Eh
M D V D N w
dx dx dx r
¢
¢ = = ÷ = ÷ = ÷ (5.31)
Se fac notaţiile
max
, x x o ç o ì = = (5.32)
unde
max
x este lungimea plăcii curbe, măsurată pe generatoare, şi se notează cu L
sau H (coordonatele ç şi ì sunt adimensionale).
În expresia (5.27) se introduc următoarele constante de integrare:
1 1 2 4 2 2 4 4
, , / 2 C C C C C C C C
- - - - -
= + = ÷ = (5.33)
deci
2 2 4 4 2 4 3 3
/ 2 / 4, / 2 / 4, / 2 C C C C C C C C
- - -
= + = ÷ = (5.34)
şi soluţia (5.27) se scrie
( ) ( )
( ) ( )
1 2
3 4
1
cosh cos cosh sin sinh cos
2
1 1
sinh sin cosh sin sinh cos
2 4
w C C
C C w
ç ç ç ç ç ç ç
ç ç ç ç ç ç ç
= + + +
+ + ÷ +
(5.35)
S-au pus astfel în evidenţă funcţiile (Krîlov):

( )
( ) ( )
( )
( ) ( )
1
2
3
4
cosh cos
1
cosh sin sinh cos
2
1
sinh sin
2
1
cosh sin sinh cos
4
f
f
f
f
ç ç ç
ç ç ç ç ç
ç ç ç
ç ç ç ç ç
=
= +
=
= ÷
(5.36)
Aceste funcţii sunt soluţii particulare ale ecuaţiei diferenţiale omogene
asociată ecuaţiei (5.26) şi au proprietăţile:
( ) ( ) ( ) ( )
1 2 3 4
0 1, 0 0, 0 0, 0 0 f f f f = = = = (5.37)
iar derivatele lor sunt
( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( )
1 4 2 1
3 2 4 3
4 ,
,
f f f f
f f f f
ç o ç ç o ç
ç o ç ç o ç
'
' = ÷ =
'
' = =
(5.38)
În continuare
( )
, w ç
( )
, ¢ ç
( )
,
x
M ç
( )
,
x
V ç
( )
N
¢
ç au forma:
( ) ( ) ( ) ( )
1 1 2 2 3 3 4 4
w C f C f C f C f w ç ç ç ç = + + + +
215
( ) ( ) ( ) ( )
1 4 2 1 3 2 4 3
4C f C f C f C f w ¢ o ç ç ç ç
(
'
= ÷ + + + +
(
¸ ¸

( ) ( ) ( ) ( )
2
1 3 2 4 3 1 4 2
4 4
x
M D C f C f C f C f w o ç ç ç ç
(
''
= ÷ ÷ ÷ + + +
(
¸ ¸
(5.39)
( ) ( ) ( ) ( )
3
1 2 2 3 3 4 4 1
4 4 4
x
V D C f C f C f C f w o ç ç ç ç
(
'''
= ÷ ÷ ÷ ÷ + +
(
¸ ¸

( ) ( ) ( ) ( )
1 1 2 2 3 3 4 4
Eh
N C f C f C f C f w
r
¢
ç ç ç ç
(
= ÷ + + + +
¸ ¸

Soluţia particulară w depinde de legea de variaţie a încărcării,
( )
z
p ç , şi
poate fi pusă sub forma:
( ) ( )
4
4
0
1
z
w f t p t dt
D
ç
ç
o
= ÷
}
(5.40)
Funcţia
( )
4
f ç satisface condiţiile (Cauchy):
( ) ( ) ( ) ( )
4 4 4 4
0 0, 0 0, 0 0, 0 1 f f f f
'''
' '' = = = = (5.41)
Pentru 0 x =
( )
0 ç = se notează:
( ) ( ) ( ) ( )
0 0 0 0
0 , 0 , 0 , 0
x x
w w M M V V ¢ ¢ = = = = (5.42)
Cu aceste condiţii rezultă constantele
1 2 3 4
, , , C C C C
0 0 0
1 0 2 3 4
2 3
, , ,
M V
C w C C C
D D
¢
o o o
= = = ÷ = ÷ (5.43)
Presiunea hidrostatică
( )
z
p x într-o secţiune are expresia:

( ) ( ) ( ) ( )
); )
z z
p x H x a p b
¸
¸ ç ì ç
o
= ÷ = ÷ (5.44)
Se înlocuieşte variabila ç cu t în expresia presiunii
z
p (rel. 5.44 b) şi se
introduce în (5.40):
( )( ) ( ) ( )
4 1 2
5 5
0
4
w f t t dt f f
D D
ç
¸ ¸
ç ì ì ç ì ç ç
o o
( = ÷ ÷ = ÷ ÷ +
¸ ¸ }
(5.45)
Relaţiile (5.39), după înlocuirea constantelor de integrare din rel. (5.43) şi a
soluţiei particulare w dată de (5.45), devin:
( )
0 0 0
0 1 2 3 4 1 2
2 3 5
4
M V
w w f f f f f f
D D D
¢ ¸
ì ç ì
o o o o
= + ÷ ÷ + ÷ ÷ +
( )
0 0
0 4 0 1 2 3 4 1
2 4
4 1 4
4
M V
w f f f f f f
D D D
¸
¢ o ¢ ì
o o o
= ÷ + ÷ ÷ + ÷ + +
216
( )
2 0
0 3 0 4 0 1 2 3 4
3
4 4
x
V
M Dw f D f M f f f f
¸
o o ¢ ì
o o
= + + + ÷ ÷ (5.46)
( )
3 2
0 2 0 3 0 4 0 1 2 3
2
4 4 4
x
V Dw f D f M f V f f f
¸
o o ¢ o ì
o
= + ÷ + ÷ ÷
( )
0 0 0
0 1 2 3 4 1 2
2 3 5
4
M V Eh
N w f f f f f f
r D D D
¢
¢ ¸
ì ç ì
o o o o
(
= ÷ + ÷ ÷ + ÷ ÷ +
(
¸ ¸

Parametrii
0 0 0 0
, , , w M V ¢ se determină din condiţii de rezemare la
extremităţi.
Soluţia prezentată este indicată pentru plăcile curbe cilindrice având 5 ì < -
de lungime finită – la care influenţele reciproce între eforturile, respectiv forţele de
legătură de la extremităţi, sunt importante. Dacă 5 ì > influenţele reciproce ale
eforturilor, respectiv forţelor de legătură de la extremităţi, devin nesemnificative
din punct de vedere practic. Este cazul plăcilor curbe cilindrice de lungime infinită.

5.5. REZERVOARE PENTRU LICHIDE

Se analizează rezervoarele cilindrice circulare în care se înmagazinează
fluide, îndeosebi lichide: apă, hidrocarburi, diferite substanţe chimice etc.
În raport cu factorul H o ì = rezervoarele se clasifică în două categorii,
cum s-a arătat mai sus:
a) rezervoare scurte - 5 H o ì = <
b) rezervoare lungi - 5. H o ì = >

5.5.1. Rezervoare scurte

Se consideră ca exemplu un rezervor încastrat la bază şi liber la partea
superioară. Urmează că pentru 0, x = deci 0, ç = deplasarea
0
0 w = şi panta
0
0. ¢ =
Relaţiile (5.46) devin:
( )
0 0
3 4 1 2
2 3 5
4
M V
w f f f f
D D D
¸
ì ç ì
o o o
= ÷ ÷ + ÷ ÷ +
( )
0 0
2 3 4 1
2 4
1 4
4
M V
f f f f
D D D
¸
¢ ì
o o o
= ÷ ÷ + ÷ + +
( )
0
0 1 2 3 4
3
x
V
M M f f f f
¸
ì
o o
= + ÷ ÷ (5.47)
217
( )
0 4 0 1 2 3
2
4
x
V M f V f f f
¸
o ì
o
= ÷ + ÷ ÷
( )
0 0
3 4 1 2
2 3 5
4
M V Eh
N f f f f
r D D D
¢
¸
ì ç ì
o o o
(
= ÷ ÷ ÷ + ÷ ÷ +
(
¸ ¸

La partea superioară, pentru , x H = H oç o ì = = condiţiile de margine
liberă sunt:
( ) ( )
0, 0
x x
M V ì ì = = (5.48)
sau

( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( )
0
0 1 2 3 4
3
0 4 0 1 2 3
2
0
4 0
V
M f f f f
M f V f f f
¸
ì ì ì ì ì
o o
¸
o ì ì ì ì ì
o
( + ÷ ÷ =
¸ ¸
( ÷ + ÷ ÷ =
¸ ¸
(5.49)
Rezolvând sistemul (5.49) se obţin
0
M şi
0
, V
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( )
2
1 4 2 3 2 1 3
0 3 2
1 2 4
2
1 3 4 1 2 3 4
0
2 2
1 2 4
4
4 4
4
f f f f f f f
M
f f f
f f f f f f f
V
f f f
ì ì ì ì ì ì ì ì
¸
o ì ì ì
ì ì ì ì ì ì ì ì
¸
o ì ì ì
( ÷ + ÷
¸ ¸
= ÷
+
( + ÷ +
¸ ¸
= ÷
+
(5.50)
Aplicaţie. Fie un rezervor de beton armat cu dimensiunile: 12 , D m =
3 , H m = 16 . h cm = Să se determine expresiile mărimilor , , , ,
x x
w M V N
¢
¢ şi
diagramele , ,
x x
M V N
¢
considerând peretele încastrat în radier. Coeficientul lui
Poisson este 0,2. v =
Se calculează , o

( ) ( )
2 2
4 4
2 2 2 2
3 1 3 1 0.2
1
1.3295
6 0.16 r h m
v
o
÷ ÷
= = =
·

Rezultă 1.3295 3 3.9888 5 H ì o = = · = < (rezervor scurt).
Folosind tabele se determină funcţiile
( )( )
1,2,3,4
i
f i ì = :

( )
1
3.9888 17.8597, f = ÷
( )
2
3.9888 19.0517, f = ÷

( )
3
3.9888 10.1210, f = ÷
( )
4
3.9888 0.6021. f = ÷
Aceste valori se introduc în relaţiile (5.50), din care se obţin
0
M şi
0
, V

0
3
1.493 , M
¸
o
= ÷
0
2
3.487 V
¸
o
=
218
Expresiile mărimilor , , , ,
x x
w M V N
¢
¢ devin:
( )
3 4 1 2
5
1.493 3.487 0.9972 0.25 0.25 0.9972 w f f f f
D
¸
ç
o
= ÷ ÷ + ÷ +
( )
2 3 4 1
4
1.493 3.487 3.9888 0.25 0.25 f f f f
D
¸
¢
o
= ÷ + + ÷
( )
1 2 3 4
3
1.493 3.487 3.9888
x
M f f f f
¸
o
= ÷ ÷ + ÷
( )
4 1 2 3
2
5.972 3.487 3.9888
x
V f f f f
¸
o
= + ÷ +
( )
3 4 1 2
5
1.493 3.487 0.9972 0.25 0.25 0.9972
Eh
N f f f f
r D
¢
¸
ç
o
= ÷ ÷ ÷ + ÷ +
În fig. 5.3 se prezintă diagramele de eforturi din perete, cu valori calculate
la bază şi pentru 1, x o ç = = (x =0.752) şi
2
x
t
o ç = = (x =1.181), 2, x o ç = = (x
=1.504 m).

Fig. 5.3. Diagramele de eforturi din peretele rezervorului

5.5.2. Rezervoare lungi

Rezervoarele de lungime (înălţime) mare se pot asimila cu un cilindru
semiinfinit. Pentru x ÷ · efectele de încovoiere de la margine se amortizează
tinzând la zero. Deoarece
x
e e
o ç
= creşte nelimitat, soluţia reală impune valori nule
pentru constantele
1
C şi
1
. D În relaţia (5.28), făcând
1 1
0 C D = = şi considerând
soluţia particulară sub forma
219
2
( ) r H x
w
Eh
¸ ÷
= ÷ (5.51)
rezultă:
( )
( )
2
1 1
cos sin
x
r H x
w e A x B x
Eh
o
¸
o o
÷
÷
= + ÷ (5.52)
Cu notaţiile introduse, expresiile deplasărilor şi eforturilor se scriu:
( ) ( )
2
1 1
cos sin
r
w e A B
Eh
ç
¸
ç ç ì ç
o
÷
= + ÷ ÷
( ) ( )
2
1 1 1 1
cos sin
dw dw r
e B A A B
dx d Eh
ç
¸
¢ o o ç ç
ç
÷
( = = = ÷ ÷ + +
¸ ¸

( )
2 2
2 2
1 1 2 2
2 cos sin
x
d w d w
M D D D e B A
dx d
ç
o o ç ç
ç
÷
= ÷ = ÷ = ÷ (5.53)
( ) ( )
3 3
3 3
1 1 1 1 3 3
2 cos sin
x
d w d w
V D D D e A B A B
dx d
ç
o o ç ç
ç
÷
( = ÷ = ÷ = ÷ + ÷ ÷
¸ ¸

( ) ( )
1 1
cos sin
Eh Eh r
N w e A B
r r
ç
¢
¸
ç ç ì ç
o
÷
= ÷ = ÷ + + ÷
Constantele
1
A şi
1
B se determină cu ajutorul condiţiilor de rezemare în
origine, care se ia, după caz, la bază sau la partea superioară.

1.

Rezervor având peretele încastrat la bază
În cazul radierelor rigide se poate considera că peretele rezervorului este
încastrat în radier, implicând condiţiile:
( )
0 0 0, 0
dw dw
x w
dx d
ç o
ç
= = ÷ = = = (5.54)
din care se obţin:

2 2
1 1
1
,
r H r
A B H
Eh Eh
¸ ¸
o
| |
= = ÷
|
\ .
(5.55)
Expresiile (5.53), pentru aceste rezervoare devin:
( )
2 2
1
cos 1 sin
r H r
w e
Eh Eh
ç
¸ ¸
ç ç ì ç
ì o
÷
(
| |
= + ÷ ÷ ÷
| (
\ .
¸ ¸

( )
2 2
cos 2 1 sin
r r
e
Eh Eh
ç
¸ ¸
¢ ç ì ç
÷
( = ÷ ÷ ÷ +
¸ ¸

220
2
1
1 cos sin
2
x
H
M e
ç
¸
ç ç
o ì
÷
(
| |
= ÷ ÷
| (
\ .
¸ ¸
(5.56)
1 1
2 cos sin
2
x
H
V e
ç
¸
ç ç
o ì ì
÷
(
| |
= ÷ ÷ ÷
| (
\ .
¸ ¸

( )
1
cos 1 sin
r
N rHe
ç
¢
¸
¸ ç ç ì ç
ì o
÷
(
| |
= ÷ + ÷ + ÷
| (
\ .
¸ ¸

Pentru uşurinţa calculelor se pot introduce funcţiile:

( ) ( )
1 2
cos , sin e e
ç ç
¢ ç ç ¢ ç ç
÷ ÷
= = (5.57)
care sunt tabulate; relaţiile (5.56), iau forma:

( )
2 2
1 2
1
1
r H r
w
Eh Eh
¸ ¸
¢ ¢ ì ç
ì o
(
| |
= + ÷ ÷ ÷
| (
\ .
¸ ¸


( )
2 2
1 2
2 1
r r
Eh Eh
¸ ¸
¢ ¢ ì ¢ ( = ÷ ÷ ÷ +
¸ ¸


1 2
2
1
1
2
x
H
M
¸
¢ ¢
o ì
(
| |
= ÷ ÷
| (
\ .
¸ ¸
(5.58)

1 2
1 1
2
2
x
H
V
¸
¢ ¢
o ì ì
(
| |
= ÷ ÷ ÷
| (
\ .
¸ ¸


( )
1 2
1
1
r
N rH
¢
¸
¸ ¢ ¢ ì ç
ì o
(
| |
= ÷ + ÷ + ÷
| (
\ .
¸ ¸

Anulând expresia pantei ¢ se obţine o ecuaţie transcendentă

( )
1 2
2 1 1 ¢ ì ¢ ÷ ÷ = (5.59)
Soluţiile acesteia conduc la valori ale abscisei x pentru care w ia valori extreme.
Din condiţia 0
x
V = rezultă valorile x pentru care momentul încovoietor are
valori extreme, anume

1 2
1 1
2 0 ¢ ¢
ì ì
| |
÷ ÷ =
|
\ .
(5.60)

( )
( )
2
1
1
0 0
1
tan 2 , 0 )
tan 2 1 arctan 2 1 )
a
x H x H k b
¢
ç ì ¢
¢ ì
o o o o t
| |
= = ÷ =
|
\ .
= ÷ ÷ = ÷ +
(5.61)
Maximele absolute ale momentului încovoietor şi forţei tăietoare se produc
în încastrare
221

max max
2
1 1
1 , 2
2 2
x x
H H
M V
¸ ¸
o ì o ì
| | | |
= ÷ = ÷ ÷
| |
\ . \ .
(5.62)

2.

Rezervor având peretele articulat la bază
Peretele având rotirea liberă faţă de radier se consideră articulat, condiţiile
de margine fiind:

( ) ( ) ( )
0 0 0 0, 0 0
x
x w M ç = = ÷ = = (5.63)
Din aceste condiţii se obţin constantele de integrare,

2
1 1
, 0
r H
A B
Eh
¸
= = (5.64)
Expresiile deplasărilor şi eforturilor devin:
( ) ( )
2 2 2 2
1
cos
r H r r H r
w e
Eh Eh Eh Eh
ç
¸ ¸ ¸ ¸
ç ì ç ¢ ì ç
o o
÷
= ÷ ÷ = ÷ ÷
( ) ( )
2 2 2 2
1 2
cos sin
r r r r
e
Eh Eh Eh Eh
ç
¸ ì ¸ ¸ ì ¸
¢ ç ç ¢ ¢
÷
= ÷ + + = ÷ + +
2
2 2
sin
2 2
x
H H
M e
ç
¸ ¸
ç ¢
o o
÷
= ÷ = ÷ (5.65)
( ) ( )
1 2
cos sin
2 2
x
H H
V e
ç
¸ ¸
ç ç ¢ ¢
o o
÷
= ÷ ÷ = ÷ ÷
( )
1
r
N rH
¢
¸
¸ ¢ ì ç
o
= ÷ + ÷
Deplasările w, care sunt nule la bază, cresc relativ repede apropiindu-se de
valorile date de teoria de membrană. Valoarea
0
x pentru care w ia valoarea maximă
şi deci şi , N
¢
se poate obţine din anularea pantei
( )
0 0
0, x ¢ ç o = =
( )
1 2
1 0 ì ¢ ¢ ÷ + + = (5.66)
deci o ecuaţie transcendentă de forma:

( )
0
0 0
cos sin 1 0
x
He x x
o
o o o
÷
÷ + + = (5.67)
care se rezolvă folosind tabelele; pentru
1 2
1/ H ¢ ¢ o + = se determină
0
. x o
Momentul încovoietor se anulează simultan cu sin x o şi ia valori extreme
în secţiunile în care se anulează forţa tăietoare ;
x
V deci:
( )
1 2 2
0 tan 1, 0 x ¢ ¢ o ¢ ÷ = ÷ = = (5.68)
Abscisele corespunzătoare sunt /4 , t o 5 / 4 , t o 9 / 4 ... t o
Raportul dintre prima valoare a momentului încovoietor maxim şi a doua
222
valoare este:

4
5
4
sin
1 4 4
23.14
5
5
sin
4
4
x
x
M e
e
M
e
t
t t
t t
t
t
÷
÷
÷
| | | |
÷
| |
\ . \ .
= = ÷ ~
| |
| |
|
|
\ .
\ .
(5.69)
Momentul încovoietor prezintă o descreştere accentuată, maximul absolut fiind

( )
4
,max
2 2
sin 0.1612
2 4
x
H H
M e
t
¸ t ¸
o o
÷
÷
= ÷ ~ ÷ (5.70)
Forţa tăietoare maximă se produce la bază şi are valoarea:

,max
2
x
H
V
¸
o
= ÷ (5.71)

Aplicaţie: Se consideră un rezervor de beton armat articulat în radier,
având 20 , D m = 8 , H m = 20 , h cm = 0.2. v = Greutatea specifică a apei este
3
10 / . kN m ¸ = Se cere să se determine diagramele de eforturi în peretele
rezervorului.


( ) ( )
2 2
4 4
1
3 1 3 1 0.2
0.921155
10 0.2
m
rh
v
o
÷
÷ ÷
= = =
·

0.921155 8 7.36924 5 H o ì = = · = > ¬ rezervor lung.
Abscisele la care se anulează momentul încovoietor sunt:

2
3.4104929 ; 6.82
0.921155
m m
t t t
o o
= ~ = .
Forţa tăietoare se anulează pentru următoarele valori ale abscisei : x
5 5
0.85262 ; 4.26311
4 4 0.921155 4 4 0.921155
m m
t t t t
o o
= = = =
· ·
.
În secţiunile în care forţa tăietoare se anulează, momentele încovoietoare au
valori extreme:
( )
,max
2 2
10 8
0.1612 0.1612 15.19811 /
0.921155
x
H
M kNm m
¸
o
÷
·
= ÷ = ÷ = ÷
( )
,max
2
10 8
0.00695 0.00695 0.65525 /
0.8485265
x
H
M kNm m
¸
o
+
·
= = =
Forţa tăietoare maximă este la bază,
( )
,max
10 8
43.423745 /
2 2 0.921155
x
H
V kN m
¸
o
÷
·
= ÷ = ÷ = ÷
·

223
Secţiunea în care N
¢
ia valoarea maximă rezultă:

( )
0
1 2 0 0
1 1
cos sin 0.1357
x
e x x
H
o
¢ ¢ o o
ì o
÷
+ = ÷ + = =
Se obţin:

0 0
1.764
1.764 1.91498
0.921155
x x m o = ÷ = =
( ) ( ) ( ) ( )
max 1 0 0 1 0 0
1
1.764
10 10 8 0.0329 1 634.82 /
7.36924
r
N rH x x rH x x
H
kN m
¢
¸
¸ ¢ o ì o ¸ ¢ o ì o
o o
(
= ÷ + ÷ = ÷ + ÷ =
(
¸ ¸
| |
= · · + ÷ =
|
\ .

Diagramele de eforturi sunt prezentate în fig. 5.4.

Fig. 5.4. Diagramele de eforturi în peretele rezervorului

















224















































225
6. PROBLEME

1. La o cupolă sferică de rază R, încărcată cu presiune normală uniformă p,
să se determine eforturile şi deplasările de membrană. Se consideră dată grosimea
h, constantă, modulul de elasticitate E şi coeficientul lui Poisson . 
R:
( )
2
, 0, 1 , 0
2 2
pR pR
N N v w
Eh
 
  = = ÷ = = ÷ = .

2. Să se determine eforturile într-o cupolă sferică acţionată de presiune
hidrostatică (fig. 6.1).
R:
2 2
0
3 2cos
1
6 1 cos
H R
N
R

 

| |
= ÷ ÷ ÷
|
+
\ .


2 2
0
3 4cos 6
1
6 1 cos
H R
N
R

 

| | ÷
= ÷ ÷ ÷
|
+
\ .



Fig. 6.1. Cupolă sferică acţionată de presiune
hidrostatică


3. La o cupolă sferică deschisă ca în figura 6.2, se cere să se determine
eforturile de membrană sub acţiunea greutăţii proprii şi a încărcării din zăpadă,
considerată uniform distribuită pe suprafaţa orizontală.
R: Greutatea proprie
( )
0
2
cos cos
sin
gR
N

 

= ÷ ÷
( )
0
2
1
cos cos cos
sin
N gR

  

(
= ÷ ÷ ÷
(
¸ ¸

Zăpadă
2
0
2
sin
1
2 sin
gR
N



| |
= ÷ ÷
|
\ .

2
2 0
2
sin
2cos 1
2 sin
gR
N




| |
= ÷ + ÷
|
\ .
Fig. 6.2. Cupolă sferică deschisă


226
4. Se consideră un rezervor sferic acţionat de presiunea interioară p,
produsă de un gaz comprimat. Se
cere: să se determine eforturile în
înveliş; să se determine deplasările
în două ipoteze (fig. 6.3):
a) rezervorul este rezemat
în lungul circumferinţei maxime;
b) rezervorul este rezemat
pe planul tangent orizontal inferior.

a) b)
Fig. 6.3. Rezervor sferic rezemat: a) în lungul circumferinţei maxime; b) pe planul tangent orizontal

Notă: Pentru cazul b) se deduce mai întâi w, determinându-se şi constantele
de integrare.
R: Eforturi:
2
pR
N N
 
= = ÷ ; Deplasări: a) 0, v =
( )
2
1
2
pR
w
Eh
 = ÷ ÷
b)
( )
2
1 sin ,
2
pR
v
Eh
  = ÷ ÷
( )( )
2
1 1 cos
2
pR
w
Eh
  = ÷ ÷ +

5. Fie o cupolă de rotaţie parabolică având ecuaţia
2
2 z ay = (fig. 6.4). Să
se determine eforturile datorită greutăţii proprii, de intensitate g pe unitatea de
suprafaţă.
Indicaţie: Sistemul de referinţă se ia cu z axa
de rotaţie şi x, y în planul tangent în punctul de
intersecţie cu axa de rotaţie.
R:
3
2 2
1 cos
;
3 sin cos
a
N g


 
÷
= ÷ ·

2 3
2
2 3cos cos
;
3 sin
a
N g

 

÷ +
= ÷ ·
Fig. 6.4. Cupolă parabolică

6. În cupola de la problema precedentă să se determine eforturile pentru o
încărcare uniformă în plan orizontal, de intensitate q (zăpadă).
; cos
cos 2
qa qa
N N
 


= ÷ = ÷ .
7. O cupolă conică (fig. 6.5) este acţionată de o încărcare uniformă de
227
intensitate p, normală pe suprafaţa mediană. Se cunosc , , , E h  lungimea
generatoarei l, unghiul .  Să se determine eforturile şi deplasările.
R: cot ,
2
py
N

 = ÷ cot N py

 = ÷
( )
2 2
1
cot
2 2
p
v l y
Eh
 
| |
= ÷ ÷
|
\ .
( )
2 2 2
1
cot 1 cot
2 2 2
p pr
w l y
Eh Eh

  
| | | |
= ÷ ÷ + ÷
| |
\ . \ .
( )
2
1 cot 1 cot
2 2
p pr
y
Eh Eh

   
| |
= ÷ ÷ + ÷
|
\ .

Fig. 6.5. Cupolă conică

8. Un rezervor conic, articulat în lungul generatoarei, este plin cu lichid (fig.
6.6). Se cunosc: , , , , E h   lungimea generatoarei l şi unghiul .  Să se determine
eforturile şi deplasările din starea de membrană.

Fig. 6.6. Rezervor conic articulat în lungul generatoarei

R:
( ) ( )
3 2 cos ; cos
6
N l y y N l y y
 

   = ÷ = ÷
( ) ( ) ( )
2 3
cos
9 1 2 4 1 3 6 5
36 tan
v ly y l
Eh
 
  

( = ÷ ÷ ÷ + ÷
¸ ¸

( )
2 2
cos
32 27 6 5
36 tan
w y ly l y
Eh
 

( = ÷ ÷ ÷
¸ ¸


228
9. Se consideră o cupolă conică deschisă (fig. 6.7). Se cere să se determine
eforturile datorită greutăţii proprii g şi respectiv încărcării cu zăpadă q, considerată
de intensitate constantă pe un plan normal la axa de rotaţie. Se cunosc l şi . 
R: a) greutate proprie:

2
1
2
1
2sin
y y
N g
y


| |
= ÷ ÷
|
\ .


cos
tan
N gy



= ÷
b) zăpadă:

2
1
2
1 cot
2
y y
N q
y


| |
= ÷
|
\ .

Fig. 6.7. Cupolă conică deschisă
2
cos
tan
N qy



= ÷

10. Fie o placă cilindrică în consolă, de rază r şi lungime L, supusă acţiunii
zăpezii de intensitate constantă q în plan orizontal (fig. 6.8). Încastrarea este
realizată astfel încât împiedică deplasările u şi v. Să se determine expresiile
eforturilor.

R:
2
cos N qr

 = ÷

3
1 sin2
2
x
qL x
N
L


| |
= ÷
|
\ .


2
2
3
1 cos2
x
qL x
N
r L

| |
= ÷
|
\ .



Fig. 6.8. Placă cilindrică în consolă

11. Se consideră o placă cilindrică de lungime L având curba directoare arc
de parabolă, rezemată la capete pe două timpane rigide în planele lor şi de rigiditate
neglijabilă în direcţia normală la planele acestora. Să se determine eforturile de
membrană pentru încărcarea cu greutatea proprie (g). Ecuaţia parabolei (fig. 6.9)
este 2 z ay = şi raza de curbură
3
/ cos r a  = în care ”a” este raza de curbură în
vârful parabolei.
229
R:
2
; sin
cos
x
ga
N N gx
 


= ÷ =

2
2 4
cos
2 4
x
g L
N x
a

| |
= ÷
|
\ .


Fig. 6.9. Placă cilindrică cu directoarea arc de parabolă

12. La placa curbă cilindrică de la problema precedentă să se determine
eforturile de membrană şi deplasările pentru încărcarea din zăpadă, având
intensitatea q în plan orizontal.
R: , 0, 0
cos
x x
a
N q N N
 

= ÷ = =

2
2
; sin2
cos 4 4
qax q L
u v x
Eh Eh
 


| |
= = ÷
|
\ .


2
2
2
cos2
2 4 cos
q L ra
w x
Eh


(
| |
= ÷ +
( |
\ .
¸ ¸


13. O placă cilindrică, având curba directoare arc de lănţişor, este rezemată
la extremităţi pe două timpane rigide în plan vertical şi fără rigiditate în direcţia
normală pe planul lor, situate la distanţa L. Să se determine eforturile şi deplasările
de membrană din greutatea proprie (g). Ecuaţia lănţişorului este cosh / , z a y a = ·
”a” fiind ordonata vârfului (fig. 6.10). Raza de curbură rezultă:
2 2
cosh / / cos . r a x a a  = · =
R: , 0, 0
cos
x x
a
N g N N
 

= ÷ = =
2
2
, sin
cos 2 4
gax g L
u v x
Eh Eh

 

| |
= = ÷
|
\ .

2
2
2
cos
4 cos
g L ra
w x
Eh
 

(
| |
= ÷ +
( |
\ .
¸ ¸

Fig. 6.10. Placă cilindrică având directoarea arc de lănţişor

14. Se consideră o placă cilindrică circulară de lungime L, încastrată la
extremităţi (fig. 6.11). Să se determine eforturile de membrană produse de
greutatea proprie (g) şi de zăpadă având intensitatea q în plan orizontal. Să se
230
reprezinte grafic
x
N şi să se discute în raport cu coeficientul lui Poisson . 
Fig. 6.11. Placă cilindrică circulară încastrată la extremităţi

Indicaţie. Se pune condiţia invariabilităţii lungimii generatoarelor

/ 2
/ 2
0
L
x
L
dx 
÷
=
}

R: greutatea proprie:
cos , 2 sin
x
N gr N gx
 
  = ÷ = ÷

2 2
2 2
cos
12
x
L x
N gr
r r
 
| |
= + ÷
|
\ .

zăpadă:

2
3
cos , sin2
2
x
N qr N qx
 
  = ÷ = ÷

2
2 2
3 cos2 cos
2 4
x
q L
N x qr
r
  
| |
= ÷ ÷
|
\ .


15. La un rezervor scurt, articulat în radier şi liber la partea superioară, să
se determine parametrii
0 0 0 0
, , , . w M V  Se cunosc greutatea specifică a apei, , 
înălţimea H, raza r şi grosimea h a rezervorului, modulul de elasticitate E şi
coeficientul lui Poisson . 
R:
0
0, w =

( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( )
2
1 4 2 3 2 1 3
0
2
2 3 1 4
4
f f f f f f f
D f f f f
       


    
( · ÷ · + ÷ ·
¸ ¸
= ·
· ÷ ·


0
0, M =
( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( )
2
3 2 4
0
2
2 3 1 4
f f f
V
f f f f
  


    
÷ ·
=
· ÷ ·



231
16. Se consideră un rezervor cilindric de beton armat, încastrat în radier,
având diametrul 18 , D m = înălţimea 6 , H m = grosimea peretelui 16 , h cm =
coeficientul lui Poisson a betonului 0.20,  = greutatea specifică a apei
3
10 / . kN m  = Să se determine eforturile maxime şi să se traseze diagramele de
eforturi.
R:
,max
23.45207 /
x
M kNm m =

,max
51.02683 / .
x
V kN m =






























232

ANEXE
Calculul deplasărilor şi eforturilor pentru plăci dreptunghiulare cu un singur câmp se poate face cu relaţii
compacte, în care intră coeficienţi numerici întabulaţi. Relaţiile de calcul au forma:
4
2 2 2
3
; ; ;
x x y y y x xy yx t
pa
w M m m pa M m m pa M M M pa
Eh
      ' = = + = = + = = = =
; ; ; ;
x y x y
V pa V pa V pa V pa R pa     
- - - -
' ' = = = = =
Pentru plăci dreptunghiulare simplu rezemate pe contur, încărcate cu o forţă uniform distribuită p, având
latura scurtă a, coeficienţii din relaţiile de mai sus se exprimă cu:
( ) ( )
2 2 2
0 1 2 1 2 2 1 3
1 ; ; ; ; ; 1 ;
x y
k m k pa m k pa k k k k k         ' = ÷ = = = + = + = ÷
( )
4 5 6 7 8
1 ; ; ; ; k k k k k      
- -
' ' = ÷ = = = =
unde coeficienţii ( ) 1,2, ,8
i
k i =  se dau în ANEXA 1, funcţie de raportul laturilor plăcii b/a.

Valorile lui , ,
x y
w m m
se referă la centrul plăcii, R la colţuri, iar V şi V* la mijlocul laturilor (pentru V şi V* s-a considerat ν =0).
În lucrarea „Manual pentru calculul construcţiilor” (coordonator Caracostea A.), secţiunea VI Plăci plane
(autor Soare V.M.), capitolul 3 Plăci dreptunghiulare, se dau tabele pentru plăci dreptunghiulare cu un singur câmp,
în care structura formulelor folosite este următoarea:

( )
( ) ( )
4
2 2 2
0 3
1 2
2
1,2
3 3 4 5
1 1
1 ; ; ; ; ;
1 2 1 1
1 ; 1 ; , ; ,
x x y y y x x y
xy yx x x y y
pa
w k M m m M m m m pa m pa
Eh k k
M M pa R pa V V pa V V pa
k k k k
  
 
- -
= ÷ = + = + = =
= = ÷ = ÷ = =

Coeficienţii numerici se citesc în tabele în funcţie de raportul laturilor / 1,00 2,00 b a =  (a – latura scurtă);
coeficienţii
0 1 2 3
, , , k k k k sunt independenţi de  , iar pentru
4 5
, k k s-a considerat 0  = . Punctele în care sunt calculate
mărimile statice sunt indicate în figurile care însoţesc fiecare tabel. În ANEXA 2 se dau coeficienţii k
i
pentru placa
încărcată uniform, având laturile scurte a încastrate perfect şi celelalte două laturi simplu rezemate.
ANEXA 1. Plăci dreptunghiulare simplu rezemate pe contur, încărcate cu forţa uniform distribuită, p

( )
2 4
0
3
1 k pa
w
Eh
 ÷
=
2
1 x
m k pa =
2
2 y
m k pa =
( )
4
1
R k
pab 
= ·
· ÷

5 x
V k pa =
6 y
V k pa =
7 x
V k pa
-
=
8 y
V k pa
-
=
b
a

0
k
1
k
2
k
4
k
5
k
6
k
7
k
8
k
1,0 0,0476 0,0369 0,0369 0,0927 0,338 0,338 0,455 0,350
1,1 0,0582 0,0445 0,0361 0,0914 0,360 0,347 0,474 0,360
1,2 0,0678 0,0523 0,0344 0,0897 0,380 0,353 0,487 0,367
1,3 0,0766 0,0595 0,0324 0,0871 0,397 0,357 0,498 0,372
1,4 0,0846 0,0660 0,0308 0,0843 0,411 0,361 0,507 0,377
1,5 0,0926 0,0728 0,0281 0,0815 0,424 0,363 0,512 0,380
1,6 0,0996 0,0785 0,0258 0,0772 0,435 0,365 0,515 0,382
1,7 0,1059 0,0838 0,0235 0,0743 0,444 0,367 0,517 0,384
1,8 0,1118 0,0884 0,0214 0,0714 0,452 0,368 0,519 0,386
1,9 0,1169 0,0927 0,0193 0,0685 0,459 0,369 0,520 0,387
2,0 0,1215 0,0965 0,0175 0,0657 0,465 0,370 0,519 0,388
3,0 0,1468 0,1173 0,0052 0,0443 0,493 0,372 0,510 0,390
4,0 0,1538 0,1231 0,0015 0,0343 0,498 0,372 0,504 0,390
5,0 0,1556 0,1246 0,0001 0,0272 0,500 0,372 0,501 0,390
· 0,1563 0,1250 0 0 0,500 0,372 0,500 0,390






ANEXA 2. Placă încărcată uniform, având laturile scurte a încastrate perfect şi celelalte două laturi simplu rezemate
( )
4
2
0 3
1
pa
w k
Eh
 = ÷
2
1
1
x
m pa
k
=
2
2
1
y
m pa
k
=
2
2
1
y
m pa
k
= ÷
'

4
1
x
V pa
k
-
=
5
1
y
V pa
k
-
= ±
b
a

0
k (la centru)
1
k (la centru)
2
k (la centru)
2
k' (la mijlocul
laturilor încastrate)
4
k (la mijlocul
laturilor s. rezemate
5
k (la mijl.
lat. încastrate
1,00 0,0230 63,3 35,1 14,3 2,95 1,94
1,05 0,0266 52,2 33,7 13,4 2,82 1,86
1,10 0,0303 46,1 32,9 12,7 2,71 1,80
1,15 0,0343 39,8 32,2 12,0 2,60 1,74
1,20 0,0383 35,5 31,7 11,5 2,52 1,69
1,25 0,0425 31,5 31,3 11,1 2,44 1,65
1,30 0,0467 28,5 31,2 10,7 2,38 1,61
1,35 0,0510 25,8 31,2 10,3 2,32 1,58
1,40 0,0553 23,7 31,4 10,0 2,27 1,55
1,45 0,0596 22,0 31,7 9,75 2,22 1,52
1,50 0,0639 20,1 32,1 9,50 2,18 1,50
1,55 0,0681 19,0 32,7 9,30 2,14 1,47
1,60 0,0722 17,9 33,3 9,20 2,11 1,46
1,65 0,0762 16,9 34,0 9,05 2,09 1,44
1,70 0,0802 16,0 34,9 8,90 2,07 1,43
1,75 0,0840 15,2 35,9 8,80 2,05 1,42
1,80 0,0878 14,6 37,1 8,70 2,03 1,41
1,85 0,0914 13,9 38,3 8,60 2,01 1,40
1,90 0,0949 13,4 39,7 8,50 2,00 1,40
1,95 0,0982 12,9 41,1 8,40 1,99 1,39
2,00 0,1013 12,5 42,4 8,40 1,98 1,39

237
BIBLIOGRAFIE

A
Alămoreanu Elena, Buzdugan Gh., Iliescu N., Mincă I., Sandu M. (1996)
Îndrumar de calcul în ingineria mecanică, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Alămoreanu Elena, Chiriţă R. (1997) Bare şi plăci din materiale compozite,
Ed. Tehnică, Bucureşti.
Aliperin V.I. ş.a. (1979) Konstrucţionnîe stekloplastiki, Izd. Himia, Moskva.
Ambartsumian S. A. (1990) Series in Theoretical and Applied Mechanics, vol.
10, Fragments of Theory of Anisotropic Shells, World Scientific
Publishing Co., Pte. Ltd. Singapore.
Amenzade, A. Yu. (1979) Theory of Elasticity, Mir Publishers, Moscow.
Andreev L.V. (1986) V mire obolocek, Izd. Znanie, Moskva.
Avram C., Bob C., Friedrich R., Stoian V. (1984) Structuri din beton armat.
Metoda elementelor finite. Teoria echivalenţelor, Ed. Academiei,
Bucureşti.

B
Baker, E.H., Kovalevsky, L., Rish, L. F. (1972) Structural Analysis of Shells,
Mc. Graw Hill Book Company Inc., New York, London, Sydney, Toronto.
Beleş A., Soare M. (1969) Calculul plăcilor curbe subţiri, Ed. Tehnică,
Bucureşti.
Bezuhov, I.N. (1960) Culegere de probleme din teoria elasticităţii şi
plasticităţii (trad. din limba rusă), Ed. Tehnică, Bucureşti.
Bia C., Ille V., Soare M. (1983) Rezistenţa materialelor şi teoria elasticităţii,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Brebbia, A.C., Connor, J.J. (1973) Fundamentals of Finite Element
Techniques, Butterworths & Co Ltd, London.
Buzdugan, Gh. (1980) Rezistenţa materialelor, Ediţia a XI-a, Ed. Tehnică,
Bucureşti.
Buzdugan Gh. (1986) Rezistenţa materialelor, Ed. Academiei RSR, Bucureşti.
Buzdugan Gh. ş.a. (1991) Rezistenţa materialelor – Aplicaţii, Ed. Academiei
Române, Bucureşti.
C
Caracostea, A. (1977) Manual pentru calculul construcţiilor, Secţiunea III
Rezistenţa materialelor şi Teoria Elasticităţii (autor Caracostea A), Secţiunea
VI Plăci plane (autor Soare V.M.), Secţiunea VII Învelitori subţiri (autor
Mihăilescu M.), Ed. Tehnică, Bucureşti.
238
Chernych K. F. (1998) An Introduction to Modern Anisotropic Elasticity,
Begell House Inc. Publishers, New York.
Cioclov D. (1983) Recipiente sub presiune, Ed. Academiei, Bucureşti.
Ciomocoş F.D., Ciomocoş T. (1994) Teoria elasticităţii în probleme şi
aplicaţii, Ed. Facla, Timişoara.
Ciomocoş F.D. (2002) Rezistenţa materialelor în ingineria structurilor, partea
a III-a, Teoria elasticităţii, ediţia a II-a, Univ. „Politehnica” Timişoara.
Constantinescu I.N., Dăneţ G.V. (1989) Metode noi pentru calcule de
rezistenţă, Ed. Tehnică, Bucureşti.

D
Decher E., Secu Al. (1991) Soluţii de acoperiş din poliesteri armaţi cu fibre de
sticlă pentru rezervoare, Lucr. Sesiunii „Modernizarea Construcţiilor”,
secţia Structuri, Iaşi.
Decolon Ch. (2004) Analysis of Composite Structures, Butterworth Heineman.
Diaconu, M. (1978) Rezistenţa materialelor, vol. I şi II, I. P. Iaşi.
Diaconu, M. (1985) Rezistenţa materialelor şi Teoria elasticităţii, I. P. Iaşi.
Diaconu, M. (1987) Rezistenţa materialelor şi Teoria elasticităţii, partea I şi a
II-a, I. P. Iaşi.
Diaconu, M. (1999) Teoria aplicată a elasticităţii liniare, vol. 1, 2, 3, Editura
Cermi, Iaşi.
Domnişoru C. (1994) Turbo Basic, Ed. Gh. Asachi, Iaşi.

E
Evseev E. G., Morozov E. V. (2000) Dynamic analysis of orthotropic shells by
the grid - characteristic method, Composite Structures 48, Elsevier, 91 – 94.

F
Fan J., Zhang J. (1992) Analytical Solutions for Thick, Doubly Curved,
Laminated Shells, Journal of Engineering Mechanics, Vol. 118, No. 7.
Filin A.P. (1987) Elementî teorii obolocek, Stroizdat, Leningrad-skoe
otdelenie.
Filonenko-Borodici, M.M. (1968) Theory of Elasticity, Mir Publishers,
Moscow.
Fleşeriu I.P. (1972) Contribuţii la calculul static al cupolelor metalice cu
nervuri şi inele, rezumat teză de doctorat, Timişoara.
Fulton R.E. (1971) Numerical Analysis of Shells of Revolution, High Speed
Computing of Elastic Structures, Tome 1, Proc. Symp. UTAM, Université
de Liège.

239
G
Gaev A. I., Şciugorev V.D., Butolin A.P. (1986) Podzemnîie rezervuarî, Izd.
Nedra, Leningrad.
Gallagher H.R. (1975) Finite Element Analysis – Fundamentals, Prentice-Hall,
Inc., Englewood Cliffs, New Jersey.
Gere M. J. (2003) Mechanics of Materials, 6
nd
ed., Thomson – Engineering.
Gioncu V. (1979) Plăci curbe subţiri de beton armat, Ed. Academiei,
Bucureşti.
Gioncu V., Ivan M. (1978) Instabilitatea structurilor din plăci curbe subţiri,
Ed. Academiei, Bucureşti.
Guzi A.N., Babici I.I. (1980) Trehmernaia teoria ustoicivosti sterjnei, plastin i
obolocek, Visşaia Şkola, Kiev.
Guzi A.N., Zaruţkii V.A. ş.a. (1984) Experimentalinîe issledovania
tonkostennîh konstrukţii, Izd. Naukova Dumka, Kiev.

H
Haroun M.A., Abou-Szzeddine W. (1992) Parametric Study of Seismic Soil-
Tank Interaction, I. Horizontal Excitation, II. Vertical Excitation, Journal
of Structural Engineering, Vol. 118, No. 3.
Horbaniuc, D. (1973) Rezistenţa materialelor, vol. I, II. I. P. Iaşi.
Hua Li, Lam K.Y., Ng T. Y. (2005) Rotating Shell Dynamics, Studies in
Applied Mechanics 50, Elsevier.

I
Ibănescu I. (1995) Teoria plăcilor elastice, Ed. Gh. Asachi, Iaşi.
Ibănescu M., Ungureanu N., Vrabie M. (2003) Plates on Dense Elastic
Supports, Proc. of the Intern. Conference “Constructions 2003”, Vol. 2
Structural Mechanics & Steel Structures, pp. 147-156, Cluj-Napoca.
Ibanescu M., Vrabie M., Diaconu-Sotropa D. (2009), Model for flexible plates
supported on piles, Bul. I.P. Iasi, Tomul LV (LIX), Fasc. 1, pag. 29-38.
Ieremia M. (1998) Elasticitate, plasticitate, neliniaritate, Ed. Printech,
Bucureşti.
Ille, V. (1981) Rezistenţa materialelor, vol. II, ediţia a II-a, I. P.Cluj-Napoca.
Ivan M. (1985) Bazele calculului liniar al structurilor, Ed. Facla, Timişoara.

J
Jerca Şt., Vrabie M., Ibănescu M. (1995) On the Use of Finite Element Method
to the Design of the Cylindrical Shells (Tanks), Proc. of the 3-th Int. Conf.
on Boundary and Finite Element „ELFIN 3”, Section 2.2, Constanţa.
240
J i – Fan He (1995) Static Analyses of Laminated Shells Using a Refined Shear
Deformation Theory, Journal of Reinforced Plastics and Composites, vol.
14, No. 7, Sage Publications, 652 – 674.
J ianping P., Harik I.E. (1992) Axisymmetric General Shell and Jointed Shell of
Revolution, Journal of Structural Engineering, Vol. 118, No. 11.
Jones R. (1999) Mechanics of Composite Materials, 2
nd
edition, Taylor and
Francis.
Juncu Gh., Popa C. (1991) Introducere în metoda multigrid, Ed. Tehnică,
Bucureşti.

K
Kalandia, A.I. (1975) Mathematical Methode of Two Dimensional Elasticity,
Nauka, Moskva.
Key S.W., Beisinger Z.E. (1971) The Analysis of Thin Shells by the Finite
Element Method, High Speed Computing of Elastic Structures, Tome 1,
Proc. Symp. UTAM, Université de Liège.
Kizima G.A. (1964) Issledovanie napriajennovo sostoiania rebristîh obolocek
nulevoi gaussovoi kriviznî, „Teoria obolocek i plastin”, Izd. Akademii
Nauk Armianskoi SSR, Erevan.
Kolesnik I.A., Plehanov A.A. (1988) Neklasiceskii variant teorii anizotropnîh
plastin, Stroitelistvo i Arhitectura, No. 9.
Kolkunov N.V. (1987) Osnovî rasceta uprughih obolocek, Vîsşaia Şkola,
Moskva.
Kollar P.L., Springer S.G. (2003) Mechanics of Composite Structures,
Cambridge University Press.
Korobov L.A., Nazariev O.K., Pavilainen V.I. (1981) Jelezobetonnîie
prostranstvennîie konstrucţii atomnîh i teplovîh electrostanţii, Energoizdat,
Moskva.
Kriz D. R. (1997/2001) Micrustructure Lectures, www.jwave.vt.edu.
Kulikov G. M. (1990) Non axisymmetric stress-strain state of multilayer
anisotropic shells of revolution, Prikladnaya Mekhanika, vol. 26, No.11,
66 – 70.
Kulikov G. M. (2001) Non-linear analysis of multilayered shells under initial
stress, International Journal of Non-linear Mechanics 36, 323 – 334.
Kuzneţov N.D., Kartaşov G.G., Rasskazov A.O., Şuliga N.A. (1981)
Sobstvennîie kolebania sloistîh anizotropnîh plastin i pologhih obolocek,
Prikladnaia Mehanika, Tom XVII, 4.



241
L
Lakis A.A., Sinno M. (1992) Free Vibration of Axisymmetric and Beam-Like
Cylindrical Shells, Partially Filled with Liquid, Int. J. Numer. Methods
Eng., vol 33.
Lamatic C., Ungureanu N., Vrabie M. (2008) The Analysis of Liquid-Filled
Cylindrical Tank's Wall Flexibility, Proceedings of the Sixth International
Symposium “Computational Civil Engineering 2008”, Iasi, May 30, pp.
287-297, ISBN 978-973-8955-41-7.
Lekhnitskii S.G. (1981) Theory of Elasticity of an Anisotropic Body, Mir
Publishers, Moskow.
Levy M., Salvadori M. (1998) De ce cad construcţiile, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Lin C.-H., Jen M.-H.R. (2003) Analysis of Laminated Anisotropic Cylindrical
Shell by Chebyshev Collocation Method, Journal of Applied Mechanics,
Volume 70, Issue 3, 391-403.
Lindblom O., Naslund R., Persson L.E., Fallstrom K.E. (1977) A study of
bending wawes in infinite and anisotropic plates, Aplications of
Mathematics, No. 3, 213 – 232, 42.
Lobkova N.A. (1988) K rascetu napriajenno-deformirovannovo sostoiania
trubî s vintovîm gofrom, Prikladnaia Mehanika, Tom 24, nr. 2.
Lopez-Anido R., GangaRao H.V.S. (1995) Macroapproach Closed-Form
Series Solution for Orthotropic Plates, Journal of Structural Engineering,
Vol. 121, No. 3.

M
Martin J. W. (2007) Concise Enciclopedia of the Mechanical Properties of
Materials, Elsevier.
Massonnet, Ch. (vol. I 1977, vol. II 1979) Résistance des Materiaux, Deuxième
edition, Science et Lettres, Liège.
Massonet Ch., Deprez G., Maquoi R., Muller R., Fonder G. (1974) Calculul
structurilor la calculatoare electronice, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Mazilu, P. (1974) Rezistenţa materialelor, I. C. Bucureşti.
Mazilu P., Ţopa N., Ieremia M. (1983) Teoria şi calculul plăcilor ortotrope,
Ed. Tehnică, Bucureşti.
Mazilu P., Ţopa N., Ieremia M. (1986) Aplicarea teoriei elasticităţii şi a
plăcilor în calculul construcţiilor, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Mazilu, P., Posea, N., Iordăchescu, E. (vol. I 1969, vol. II 1975) Probleme de
rezistenţa materialelor, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Mârşu O., Friedrich R. (1975) Construcţii industriale speciale din beton armat,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
242
Melerski E.S. (1991) Simple Elastic Analysis of Axisymmetric Cylindrical
Storage Tanks, Journal of Structural Engineering, Vol. 117, No. 11.
Melerski E.S. (1992) An Efficient Computer Analysis of Cylindrical Liquid
Storage Tanks under Conditions of Axial Symmetry, Computer and
Structures, Vol. 45, 2.
Mihalache N. (2003) Metode numerice în Elasticitate şi Plasticitate, Ed.
Societăţii Academice „Matei-Teiu Botez”, Iaşi.
Mihăilescu M. (1977) Învelitori subţiri, Secţiunea VII din „Manual pentru
calculul construcţiilor”, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Mileikovskii I.E., Kupar A.K. (1978) Ghiparî – rascet i proectirovanie
pologhih pokrîtii v forme ghiperboliceskih paraboloidov, Stroizdat,
Moskva.
Mocanu, R.D. (1980) Rezistenţa materialelor, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Mocanu D.R. (coordonator) ş.a. (vol. 1 1976, vol. 2 1977) Analiza
experimentală a tensiunilor, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Mocanu D.R., Safta V. (coordonatori) ş.a. (vol. 1, 2 - 1982, vol. 3 - 1986)
Încercarea materialelor, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Momanu Gh. (1980) Plăci curbe subţiri rezemate pe medii elastice având
aplicaţii la fundaţiile construcţiilor, teză de doctorat, I.P. Iaşi.

N
Neamţu L. (1995) Finite Elements Analysis of Laminated Composites Plates,
Based on an Equivalent Single Layer Theory, Proc. ELFIN 3, Section 1,
Constanţa.
Negoiţă Al. ş.a. (1985) Inginerie seismică, EDP, Bucureşti.
Negoiţă Al., Ungureanu N. ş.a. (vol. 1 - 1988, vol. 2 - 1990) Aplicaţii ale
ingineriei seismice, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Nemcinov I.I. (1981) K teorii anizotropnîh obolocek i plastin, Prikladnaia
Mehanika, Tom XVII, No. 12.
Noor A. K., Jeanne M. Peters (1987) Analysis of Laminated Anisotropic Shell
of Revolution, Journal of Engineering Mechanics, vol. 113, No. 1, 49 – 65.



O
Oprea Vasiliu C., Constantinescu Al., Bârsănescu P. (1992) Ruperea
polimerilor. Teorie şi aplicaţii, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Ottosen N. S., Ristinmaa M. (2005) The Mechanics of Constitutive Modeling,
Elsevier Science Ltd.

243
P
Palaninathan R., Montague P. (1981) Studies of Dome-Ended, Composite
Construction, Cylindrical Vessels Subjected to External Pressure, Proc.
Instn. Civ. Engrs., Part 2, 71, 83-105.
Panasiuk V.V., Savciuk M.P., Daţîşin A.P. (1976) Raspredelenie napriajenii
okolo treşcin v plastinah i obolocikah, Izd. Naukova Dumka, Kiev.
Pankratova N.D. (1979) K issledovaniiu napriajennovo sostoiania dvuhsloinîh
ţilindriceskih obolocek, Prikladnaia Mehanika, Tom XV, No. 4.
Parton, Z.V., Perlin, I.P. (1981) Méthodes de la théorie mathématique de
l’élasticité, Edition Mir, Moskow.
Pavel A. (1985) Stabilitatea recipientelor, Ed. Academiei, Bucureşti.
Posea, N. (1979) Rezistenţa materialelor, E. D. P., Bucureşti.
Posea, N., Anghel, Al., Manea, C., Hotea, Gh., (1986) Rezistenţa materialelor.
Probleme Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Precupanu D. (1981) Plăci subţiri, I.P. Iaşi.
Precupanu D. (1982) Teoria elasticităţii, I.P. Iaşi.
Preda N., Missir Ioana (1973) Calculul plăcilor curbe subţiri. Suprafeţe de
revoluţie, I.P. Iaşi.
Prişcu R. (1974) Construcţii hidrotehnice, vol. 1, 2, EDP, Bucureşti.
Prişcu R., Popovici A., Stematiu D., Stere C. (1980) Ingineria seismică a
construcţiilor hidrotehnice, EDP, Bucureşti.
Prusov I.A. (1978) Termouprughie anizotropnîh plastinki, Izd. V.I. Lenin,
Minsk.

Q
Qatu M. (2004) Vibration of Laminated Shells and Plates, Academic Press.

R
Rasskazov A.O., Bondari A.G., Babkov A.V., Işcenko I.V. (1992) K rascetu
napriajenno-deformirovannovo sostoiania i ustoicivosti sloistîh obolocek s
ucetom realinîh svoistv materialov sloev, Prikladnaia Mehanika, Tom 28,
No. 2.
Reddy J. N. (1981) Finit-Element Modeling of Layered, Anisotropic Composite
Plates and Shells: a Review of Recent Research, The Shock and Vibration
Digest, vol. 13, No. 12, 3 – 12.
Reddy J. N. (1982) Bending of Laminated Anisotropic Shells by a Shear
Deformable Finite Element, Virginia Polytechnic Inst. Blacksburg
Storming Media Pentagon Reports, 35 pag.
Rékatch, V. (1980) Problèmes de la théorie de l’élasticité, Editions Mir,
Moscow.
244
Rigo P. (1992) Stiffened Sheatings of Orthotropic Cylindrical Shells, Journal of
Structural Engineering, Vol. 118, No. 4.
Rychter Z. (1992) Family of Iterative Shear-Deformation Theories for Shallow
Shells, Journal of Engineering Mechanics, Vol. 118, No. 11.

S
Salvadori M. (1983) Construcţii. Lupta împotriva gravitaţiei, Ed. Albatros,
Bucureşti.
Salvadori M. (1991) Mesajul construcţiilor, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Samuli, I.V. (1982) Osnovî teorii uprogosti i plasticinosti, Vîsşaia Şkola,
Moskva.
Sandi H. (1975) Metode matriceale în mecanica structurilor, Ed. Tehnică,
Bucureşti.
Savcenko V.I. ş.a. (1988) Ispolizovanie maşinîh analiticeskih preobrazovanii v
mehanika obolocek, Paketî prikladnîh program, Sbornik naucinîh trudov,
Izd. Nauka, Moskva.
Secu Al., Decher E., Isopescu D. (1991) Acoperiş cupolă din PAS pentru castel
de apă de 300 mc, Lucrările Sesiunii „Modernizarea Construcţiilor”, secţia
Structuri, pag. 302-307, Iaşi.
Secu Al. (1997) Structures en matériaux composites, Ed. Document, Iaşi.
Shimizu N. (1988) Simplified Seismic Analysis Method of Cylindrical Tanks on
Rigid Foundation with Soil-Structure Interaction Subjected to Horizontal
Ground Motions, Proc. of 9-th WCEE, vol. VI, Tokio-Kyoto.
Slitskouhov I., Budanov V. ş.a. (1989) Wooden and Plastic Structures, Mir
Publishers, Moskow.
Soare V.M. (1968) Aplicarea ecuaţiilor cu diferenţe finite la calculul plăcilor
curbe subţiri, Ed. Academiei, Bucureşti.
Soare, V.M. (1977) Plăci plane. Manual pentru calculul construcţiilor,
Secţiunea VI, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Soare, V.M. (1978) Rezistenţa materialelor, vol. I şi II, I. C. Bucureşti.
Soare, V.M. (1979) Elemente de teoria elasticităţii, teoria plăcilor plane şi
teoria plăcilor curbe. Curs şi aplicaţii, I. C. Bucureşti.
Soare M.V. (1985) Interacţiunea dintre plăci şi nervuri, Revista Construcţii,
nr. 4-5.
Soare M., Teodorescu P.P., Toma Ileana (1999) Ecuaţii diferenţiale cu
aplicaţii în mecanica construcţiilor, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Spunt L. (1971) Optimum Structural Design, Prentice-Hall, Inc., Englewood
Cliffs, New Jersey.
Srinagesh K. (2006) The Principles of Experimentals Research, Butterworth –
Heineman.
245
Stematiu D. (1991) Calculul structurilor hidrotehnice prin metoda elementelor
finite, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Strătescu I. (1984) Executarea construcţiilor cu placă ortotropă, Ed. Tehnică,
Bucureşti.
Stricklin J.A. (1971) Geometrically Non-Linear Static and Dynamic Analysis
Shells of Revolution, High Speed Computing of Elastic Structures, Tome 1,
Proc. Symp. UTAM, Université de Liège.

T
Tamuj V.P., Protasov V.D. ş.a. (1986) Razruşenie konstrucţii iz kompozitnîh
materialov, Izd. Zinatne, Riga.
Tang Yu (1993) Dynamic Response of Tank Containing Two Liquids, Journal
of Engineering Mechanics, Vol. 119, No. 3.
Tănăsescu F.T., Stanciu V., Niţu Smaranda, Niţu C. (1990) Agenda Tehnică,
Ed. Tehnică, Bucureşti.
Tenek L. T., Argyris J. (1997) Finite Element Analysis for Composite
Structures, Kluver Academic Publishers.
Teodorescu, P.P., Ille, V. (vol. I 1976, vol. II 1978, vol. III 1980) Teoria
elasticităţii şi introducere în mecanica solidelor deformabile, Ed. Dacia, Cluj.
Thevendran V., Thambiratnam D.P. (1986) Minimum Weight Design of
Cylindrical Water Tanks, Int. J. Numer. Methods Eng., Vol. 23, 1679-1691.
Timoshenko St., Woinowski-Krieger S. (1968) Teoria plăcilor plane şi curbe,
Ed. Tehnică, Bucureşti.
Timoshenko, P. St., Goodier, N. J. (1970) Theory of Elasticity, 3
rd
Ed. Mc
Graw-Hill Book Comp., New York.
Tin-Loi F., Pulmano V. (1991) Limit Loads of Cylindrical Shells under
Hydrostatic Pressure, Journal of Structural Engineering, Vol. 117, No. 3.
Toorani M.H. (2003) Dynamics of the geometrically non-linear analisys of
anisotropic laminated cylindrical shells, International Journal of Non-linear
Mechanics 38, 1315 – 1335.
Toorani M.H., Lakis A.A. (2001) Shear deformation in dynamic analysis of
anisotropic laminated open cylindrical shells filled with or subjected to a
flowing fluid, Computer Methods in Applied Mechanics and Engineering,
Volume 190, Issues 37-38, 4929-4966.
Toorani M.H., Lakis A.A. (2002) Non-linear vibrations of anisotropic
cylindrical shells, Proc. of the 6-th Conference on Computational
Structures Technology, 191 - 192.
Toorani M.H., Lakis A.A. (2003) Dynamics behavior of axisymmetric and
beam-like anisotropic cylindrical shells conveying fluid, Journal of Sound
and Vibration, Volume 259, Issue 2, 265-298.
246
Toorani M.H., Lakis A.A. (2004) Large amplitude vibrations of anisotropic
cylindrical shells, Computers and Structures, vol. 82, Issues 23 - 26, 2015 -
2025.
Toorani M.H., Lakis A.A. (2006) Vibrations of non-uniform composite
cylindrical shells, Nuclear Engineering and Design, Volume 236, Issue 17,
1748-1758.
Tripathy B., Rao K.P. (1993) Stiffened Composite Axisymmetric Shells –
Optimum Lay-up for Buckling by Ranking, Computers and Structures, Vol.
46, No. 2.
Tsai C.T., Palazotto A.N. (1990) A Modified Risk Approach to Composite Shell
Snaping Using a High-Order Shear Deformation Theory, Computers and
Structures, Vol. 35, No. 3.
Tung A., Kiremidjian A. (1991) Seismic Reliability Analysis of Elevated
Liquid-Storage Vessels, Journal of Structural Engineering, Vol. 117, No. 5.

Ţ
Ţăranu N., Hapurne T., Isopescu A. (1991) Aplicarea teoriilor de rupere la
studiul lamelelor compozite ortotrope, Lucrările Sesiunii „Modernizarea
Construcţiilor”, secţia Structuri, pag. 261-271, Iaşi.
Ţăranu N., Isopescu D. (1991) Forme structurale eficiente pentru elemente de
construcţii din materiale plastice, Lucrările Sesiunii „Modernizarea
Construcţiilor”, secţia Structuri, pag. 272-279, Iaşi.
Ţăranu N., Isopescu D. (1996) Structures Made of Composite Materials, Ed.
Vesper, Iaşi.
Ţăranu N., Roşca V., Isopescu D. (1996) Criterii şi posibilităţi de optimizare a
elementelor din materiale compozite, Lucr. Conf. „Priorităţi actuale şi de
perspectivă în concepţia, proiectarea şi consolidarea construcţiilor”, vol. 1,
pag. 383-390, Iaşi.
Ţăranu N., Secu Al., Decher E. (1991) Structuri de luminator de mare
suprafaţă, Lucrările Sesiunii „Modernizarea Construcţiilor”, secţia
Structuri, pag. 308-316, Iaşi.
Ţăranu N., Secu Al., Decher E., Isopescu D. (1992) Structuri din materiale
compozite şi asociate, U.T. „Gh. Asachi” Iaşi.
Ţăranu N., Secu Al., Isopescu D., Decher E. (1991) Procedură de proiectare şi
realizare a elementelor de construcţii din materiale plastice, Lucrările
Sesiunii „Modernizarea Construcţiilor”, secţia Structuri, pag. 255-260, Iaşi.
Ţopa, N. (vol. I 1982, vol. II 1983) Teoria elasticităţii. Culegere de probleme,
I.C. Bucureşti.


247
U
Ungureanu, N. (1972 a) Calculul unor plăci rezemate pe piloţi, Studii şi
cercetări de mecanică aplicată, tom. 31.
Ungureanu, N. (1972 b) Analiza prin elemente finite a efectului interacţiunii cu
terenul la structurile în cadre fundate pe radier general, Lucrările Simp.
Naţional ”Interacţiunea construcţiilor cu mediul înconjurător”, vol. II.
Ungureanu, N. (1977) Rezistenţa materialelor şi statica construcţiilor, I.P. Iaşi.
Ungureanu, N. (1979) Rezistenţa materialelor şi teoria elasticităţii, vol. I, I. P.
Iaşi.
Ungureanu N. (1988) Rezistenţa materialelor şi teoria elasticităţii, I.P. Iaşi.
Ungureanu, N., Ciongradi, I., Missir, Ioana (1975) Conlucrarea spaţială
structură-substructură-teren la clădiri înalte de beton armat, Conferinţa de
betoane. Construcţii înalte, vol. I, Iaşi.
Ungureanu, N., Ciongradi, I., Strat, L. (1977) Framed structure-fondation
beams-soil interaction, Int. Symp. on Soil-Structure Interaction, University
of Roorkee, India, Published by Sarita Prakashan, Meerut, India.
Ungureanu, N., Strat, L. (1977) Analysis of Elastic Plates on Piles by Means of
Finite Elements Method, Bul. I. P. Iaşi, tom. XXIII(XXVII), fasc.1-2, sec.
V. Construcţii şi Arhitectură.
Ungureanu N., Strat L., Vrabie M. (1985) Efectul de încovoiere în rezervoarele
metalice cu grosimea pereţilor variabilă în trepte, Lucr. celei de-a IV-a
Conferinţe de Construcţii Metalice, Timişoara.
Ungureanu N., Vrabie M. (1985) Asupra proiectării pereţilor cu ortotropie de
material sau structurală, Simp. „Elemente de închidere şi compartimentare
la clădiri civile, industriale şi agricole”, Cluj-Napoca.
Ungureanu N., Strat L., Vrabie M. (1986) Bending Effects in Liquid Storage
Tanks with Stepwise Variable Wall Thickness, Proc. of the 17-th Congress
Committee Yugoslav Society of Mechanics, Belgrad.
Ungureanu N., Negoiţă Al., Vrabie M. (1986) Modele de calcul antiseismic ale
rezervoarelor de apă considerând efectele de interacţiune, Lucr. Simp.
"Modelarea construcţiilor rezistente la acţiunea seismică", Târgu-Mureş.
Ungureanu N., Moroianu A., Breabăn V., Vrabie M. (1987) Interacţiunea
construcţie-lichid, Lucr. Simp. „Metode actuale de analiză a structurilor în
regiuni seismice”, vol. 3, Iaşi.
Ungureanu N., Vrabie M. (1987) Interacţiunea structură-lichid la acţiunea
seismică asupra rezervoarelor şi castelelor de apă, Lucr. Simp. „Metode
actuale de analiză a structurilor în regiuni seismice”, vol. 1, Iaşi.
Ungureanu N., Negoiţă Al., Ciornei R., Vrabie M. (1988) Principii de
consolidare a turnurilor pentru castelele de apă, Lucr. celei de-a XIV-a
Conferinţe de Betoane, Cluj-Napoca, 11-13 oct.
248
Ungureanu N., Vrabie M., Gorbănescu D. (1993) The Finite Element for
Rotation Shells with Axisymmetrical Anisotropy and Nonlinearities, Proc.
of „ELFIN 2”, Sibiu.
Ungureanu N., Vrabie M., Ibănescu M. (1993) The Finite Element Method for
Axisymmetrical Layered Rotation Shells, Proc. of Int. Symp.
„Constructions 2000”, Cluj-Napoca.
Ungureanu N., Vrabie M., Vlad I. (1993) On the Use of Finite Element Model
to the Analysis of Cylindrical Orthotropic Tanks, Proc. of „ELFIN 2”,
Sibiu.
Ungureanu N., Vrabie M., Vlad-Missir Ioana, Răileanu P. (1994) Studies
Concerning the Analysis of Flexible Pier on Pile Foundation, Bul. I.P. Iaşi,
Tomul XL (XLIV), Fasc. 1-4, Secţia VI Construcţii. Arhitectură, pp. 59-66.
Ungureanu N., Marinescu Şt., Vrabie M. (1995) Specific Aspects of the Seismic
Interaction among Liquid Tanks and Soil, Lucr. Simp. Int. „Prevenirea şi
apărarea împotriva efectelor provocate de cutremurele de pământ în
România”, Iaşi, 28-31.
Ungureanu N., Ibănescu M., Vrabie M. (1996) On the Seismic Response of the
Flexible Cylindrical Storage Tanks, Bul. U.T. Iaşi, Tomul XLII (XLVI),
Fasc. 1-2, Secţia VI, pag. 29-38.
Ungureanu N., Vrabie M. (1996) Determinarea eforturilor şi tensiunilor în
unele rezervoare cilindrice anizotrope la acţiuni antisimetrice, Lucr. Conf.
„Priorităţi actuale şi de perspectivă în concepţia, proiectarea şi consolidarea
construcţiilor”, vol. 1, pag. 399-405, Iaşi.
Ungureanu N., Vrabie M. (1999) Rezistenţa materialelor, vol. I, Ed. Gh.
Asachi, Iaşi.
Ungureanu N., Vrabie M. (2001) Dezvoltări ale teoriei de încovoiere la cupole
cu ortotropie structurală, Simp. „Realizări şi perspective în activitatea de
construcţii şi în învăţământul de specialitate”, vol. II, pp. 243-248, Ed.
Societăţii “Matei-Teiu Botez”, ISBN 973-85050-5-4, Iaşi.
Ungureanu N., Vrabie M. (2004) Rezistenţa materialelor, Probleme avansate,
Ed. Societăţii Academice „Matei-Teiu Botez”, Iaşi.
Ungureanu N., Marţincu C., Vrabie M. (2006) Isoparametric Finite Element
for Moderately Thick Shalow Shells, Proc. International Conference VSU
2006, 22-23 May, Sofia, Bulgaria, vol. I, pp. 102-108.
Ungureanu N., Vrabie M., Lamatic C. (2008) About Analysis with Finite
Elements of Some Tanks Made of Anisotropic Materials, Proc. Int. Conf.
VSU 2008, 29-30 May, Sofia, Bulgaria, vol. I, pp. IX-77 – IX-82.
Ungureanu N., Vrabie M., Teodoru I.B. (2008) The Seismic Soil-Structure
Interaction Effect for Pile-Raft Systems, „Intersections” International
Journal/Revista „Intersecţii”, ISSN 1582-3024, Vol. 5, Issue 3, pp. 83-93.
249
Ungureanu N., Căciulă S.D., Vrabie M. (2010) About Some Suspension Roofs
Made of the Orthogonal Cable Networks, Bul. I.P. Iaşi, Tomul LVI (LX),
Fasc. 4, Secţia Construcţii. Arhitectură, pp. 111-119.

V
Vasilenko A.T. (1977) K rascetu po utocinenoi modeli ortotropnîh sloistîh
obolocek peremenoi tolşcinî, Prikladnaia Mehanika, Tom XIII, No. 7.
Vasilenko A.T., Golub G.P. (1983) Opredelenie napriajenno sostoiania
anizotropnîh obolocek vraşcenia s ucetom poperecinîh sdvigov, Prikladnaia
Mehanika, Tom XIX, No. 9.
Vasiliev V.V. (2007) Advanced Mechanics of Composite Materials, Elsevier.
Veletsos A.S., Tang Y., Tang H.T. (1992) Dynamic Response of Flexibly
Supported Liquid-Storage Tanks, Journal of Structural Engineering, Vol.
118, No. 1.
Velicikin A.V., Fedii P.S. (1982) Oţenka dinamiceskih usilii pri poperecinîh
kolebaniah podkreplennoi obolociki, zapolnennoi jidkostiu, Procinosti i
nadejnosti elementov konstrucţii, Izd. Naukova Dumka, Kiev.
Vinson R. J., Sierakowski L. R. (2002) The Behavior of Structures Composed
of Composite Materials, Kluwer Academic Publishers.
Vlachoutsis St. (1992) Shear Correction Factors for Plates and Shells, Int. J.
Numer. Methods Eng., Vol. 33, 1537-1552.
Vlad I., Ungureanu N., Negoiţă Al. (1992) Influenţa interacţiunii structură-
lichid-teren asupra răspunsului dinamic al rezervoarelor cilindrice, Conf.
Geotehnică şi Fundaţii, Timişoara.
Vlasenko I.N. (1982) Issledovanie deformirovannovo sostoiania ortotropnoi
ţilindriceskoi obolociki s uprughih zapolnitelem pri localinîh nagruzkah,
Procinosti i nadejnosti elementov konstrucţii, Izd. Naukova Dumka, Kiev.
Voinea, P.R., Voiculescu, D., Ceauşu, D. (1976) Elasticitate şi plasticitate,
I. P. Bucureşti.
Volmir A.S., Kuranov B.A., Turbaivskii A.T. (1989) Statika i dinamika slojnîh
structur, Maşinostroenie, Moskva.
Vrabie M. (1991) Plăci curbe ortotrope în stare de membrană şi în stare de
încovoiere, referat 1 doctorat, I.P. Iaşi.
Vrabie M. (1992) Soluţii analitice şi numerice pentru plăci curbe ortotrope,
referat 2 doctorat, I.P. Iaşi.
Vrabie M. (1994) Rezervoare cu structură ortotropă – soluţii şi dezvoltări,
referat 3 doctorat, I.P. Iaşi.
Vrabie M. (1998) Dezvoltarea teoriei de calcul a plăcilor curbe ortotrope cu
aplicaţii la proiectarea unor rezervoare, teză de doctorat, U.T. „Gh.
Asachi” Iaşi.
250
Vrabie M. (1999) Dezvoltări privind evaluarea deplasărilor de membrană la
plăci curbe anizotrope de rotaţie, Revista "Construcţii", nr. 4, pp. 49-57.
Vrabie M. (2000) One-Dimensional Finite Elements for Structural Analysis of
Orthotropic Cylindrical Tanks, Proc. of the 5-th Int. Conf. on Boundary
and Finite Element (ELFIN 5), Section 1, pp. 1-9, University of Oradea.
Vrabie M. (2001) Dezvoltări şi sistematizări în calculul plăcilor curbe
cilindrice anizotrope în teoria de membrană, Simp. „Realizări şi
perspective în activitatea de construcţii şi în învăţământul de specialitate”,
vol. II, pp. 243-248, Ed. Societăţii “ Matei-Teiu Botez”, Iaşi.
Vrabie M. (2002) The effect of material anisotropy on the membrane
displacements of rotation shells, Ovidius University Annals of
Constructions, ISSN-12223-7221, Vol. 1, No. 3, 4, pp. 183-188.
Vrabie M. (2004) Plăci curbe ortotrope cu aplicaţii la rezervoare. Teorie şi
calcul, Ed. Societăţii Academice „Matei-Teiu Botez”, Iaşi.
Vrabie M. (2004) Calculus Model in Displacements for Layered Cylindrical
Shells in the Membrane Theory, Proc. International Conference VSU 2004,
Sofia, Bulgaria, vol. I, pp. 84-89.
Vrabie M. (2004) Static Analysis of the Cylindrical Tanks with Variable
Anisotropy by Finite Differences Method, Proc. International Conference
VSU 2004, Sofia, Bulgaria, vol. I, pp. 73-78.
Vrabie M. (2004) Asupra teoriei de calcul a plăcilor curbe pleoştite cu
anizotropie geometrică, A II-a Conferinţă Tehnico-Ştiinţifică Internaţională
„Probleme actuale ale urbanismului şi amenajării teritoriului”, vol. I, pp.
220-225, Chişinău.
Vrabie M. (2005) Some Aspects about Symmetrical Bending of the Orthotropic
Cylindrical Shells, Proc. International Conference VSU 2005, 26-27 May,
2005, Sofia, Bulgaria, vol. I, pp. 188-193.
Vrabie M. (2006) Some Aspects Regarding the Variable Anisotropy of
Cylindrical Shells, Proc. International Conference VSU 2006, 22-23 May,
Sofia, Bulgaria, vol. I, pp. 95-101.
Vrabie M., Ungureanu N. (1991) Asupra calculului rezervoarelor cilindrice cu
pereţi ortotropi, Lucrările Sesiunii „Modernizarea Construcţiilor”, secţia
Structuri, pag. 73-80, Iaşi.
Vrabie M., Ungureanu N., Ibănescu M. (1993) About Design of Cylindrical
Tanks with Layered Walls, Proc. of Int. Symp. „Constructions 2000”, pp.
405-409, Cluj-Napoca.
Vrabie M., Vlad I., Gorbănescu D., Ungureanu N. (1993) Cylindrical Tanks of
Variable Geometry and Loading Conditions, Bul. U.T. Iaşi, Tomul XXXIX
(XLIII), Fasc. 1-4, Secţia VI.
251
Vrabie M., Ibănescu M., Jerca Şt. (1996) Linear Finite Element Applied to the
Design of Axial-Symmetric Cylindrical Shells, Bul. U.T. Iaşi, Tomul XLII
(XLVI), Fasc. 1-2, Secţia VI, pag. 13-22.
Vrabie M., Ungureanu N. (1996) Modele echivalente pentru plăci curbe
cilindrice anizotrope cu nervuri, Lucr. Conf. „Priorităţi actuale şi de
perspectivă în concepţia, proiectarea şi consolidarea construcţiilor”, vol. 1,
pag. 432-439, Iaşi.
Vrabie M., Ibănescu M., Ungureanu N. (1997) Plane Finite Element for
Anisotropic Shells, Bul. U.T. Iaşi, Tomul XLIII (XLVII), Fasc. 1-2, Secţia
VI.
Vrabie M., Ungureanu N., Ibănescu M. (1997) About Finite Element Method in
the Design of Cylindrical Tanks with Structural Orthotropy, Proc. of the 4-
th Int. Conf. On Boundary and Finite Element „ELFIN 4”, Section 2.2, pp.
148-157, Iaşi.
Vrabie M., Ungureanu N., Marţincu C. (2000) Finite Elements for Orthotropic
Shallow Shells, Proc. of the 5-th Int. Conf. on Boundary and Finite Element
(ELFIN 5), Section 2, pp. 126-133, Oradea.
Vrabie M., Ungureanu N., Ibănescu Mihaela, Ciornei R. (2002) About
Rehabilitation of Cylindrical Reinforced Concrete Towers with
Applications to Water Towers, Bul. I.P. Iaşi, Tomul XLVIII (LII), Fasc. 3-
4, Construcţii. Arhitectură, pp. 63-69.
Vrabie M., Ungureanu N. (2002) About the using of the transfer matrix at the
calculus of the orthotropic cylindrical tanks, Ovidius University Annals of
Constructions, ISSN-12223-7221, Vol. 1, No. 3, 4, pp. 605-610.
Vrabie M., Ungureanu N., Marţincu C. (2005) About Some Finite Elements
Used in the Analysis of Orthotropic Plates with Moderate Thickness, Proc.
International Conference VSU 2005, Sofia, Bulgaria, vol. I, pp. 151-156.
Vrabie M, Marţincu C., Ungureanu N., Ibănescu Mihaela (2005) Effect of
Thickness Variation upon Plates Subjected to Bending, Revista
„Intersections/Intersecţii”, ISSN 1582-3024, vol. 2, nr. 1 „Structural
Mechanics”, pp. 25-35.
Vrabie M., Ungureanu N. (2008) About Analysis of Multilayred Plates by
Using the Finite Element Method, Acta Technica Napocensis, Section:
Civil Engineering – Architecture, 51, Vol. I, pp. 299-304, (Proc. of the
International Conference „Construction 2008”, Cluj-Napoca).
Vrabie M., Ungureanu N., Diaconu-Şotropa D. (2010) Transfer matrix method
for orthotropic cylindrical shells with variable wall thickness, Proceedings
of the Romanian Academy, Series A, Volume 11, No. 2/2010, pp. 171-178.


252
W
Walker A.C., Sridharan S. (1980) Analysis of the Behaviour of Axially
Compressed Stringer-Stiffened Cylindrical Shells, Proc. Instn. Civ. Engrs.,
Part 2, 69, 447-472.
Wang C.M., Reddy J.N., Lee K.H. (2000) Shear Deformable Beams and
Plates: Relationships with Classical Solutions, Elsevier Science Ltd.
Wang X., Lu G., Guillow S.R. (2002) Stress wave propagation in orthotropic
laminated thick-walled spherical shells, International Journal of Solids and
Structures, Volume 39, Issue 15, 4027-4037.
Washizu, Kyaichiro (1975) Variational Methods in Elasticity and Plasticity,
Pergamon Fress, Oxford, New York, Toronto, Paris, Sydney.
Weaver P.M., Driesen J.R., Roberts P. (2002) Anisotropic effects in the
compression buckling of laminated composite cylindrical shells,
Composites Science and Technology, Volume 62, Issue 1, 91-105.
Widera G.E.O., Logan D.L. (1980) Refined Theories for Nonhomogeneus
Anisotropic Cylindrical Shells, Part I-II, Journal of the Engineering
Mechanics Division, EM 6.
Williamson B. (1991) Design of Polymeric Composite Structures, University
of California, Berkeley.
Woo K.S., Hong C.H., Basu P.K. (2003) Materially and geometrically
nonlinear analysis of laminated anisotropic plates by p-version of FEM,
Computers & Structures, Volume 81, Issue 16, 1653-1662.
X
Xi W., Kui Z., Wei Z., Bing C. J. (2000), Theoretical solution and finite
element solution for an orthotropic thick cylindrical shell under impact
load, Journal of Sound and Vibration, Volume 236, Issue 1, 129-140.

Y
Yang B. (2005) Stress, Strain and Structural Dynamics: an Interactive
Handbook of Formulas, Solutions, and Matlab Toolboxes, Academic Press.
Yeh K.Y., Sun B.H., Rimrott F.P.J. (1995) Buckling of Imperfect Sandwich
Cones under Axial Compression – Equivalent Cylinder Approach,
Tehchnische Mechanik, Band 14, Heft ¾, 239-248, Part I (1994), Band 15,
Heft 1, 1-12, Part II.
Yu W., Hodges D.H., Volovo V.V. (2002) Asymptotic generalization of
Reissner–Mindlin theory: accurate three-dimensional recovery for
composite shells, Computer Methods in Applied Mechanics and
Engineering, Volume 191, Issue 44, 5087-5109.
253
Yuan F. G. (1992) Exact Solutions for Laminated Composite Cylindrical Shells
in Cylindrical Bending, Journal of Reinforced Plastics and Composites, vol.
11, No. 3, 340 – 371.
Yuan F.G. (1993) Bending of Filament Wound Composite Laminated
Cylindrical Shells, Composites Engineering, Vol. 3, No. 9.
Yuan F.G. (1995) Cross-Plied Cylindrical Composite Shells under Transverse
End Load, Journal of Composite Materials, Vol. 29, No. 7.
Yuan F.G., Yang S. (2002) Crack-tip fields in anisotropic shells, International
Journal of Fracture, vol. 113, Nr. 4, Springer, 309 – 326.

Z
Zahari R., El-Zafrany A. (2008) Progressive failure analysis of composite
laminated stiffened plates using the finite strip method, Composite
Structures.
Zaruţkii V.A. (1992) Volnî, beguşie vdoli mnogosloinîh ortotropnîh
ţilindriceskih obolocek, usilennîh prodolinîmi rebrami, Prikladnaia
Mehanika, Tom 28, No. 6.
Zaruţkii V.A., Pocitman I.M. (1978) Issledovanie vliania znaka eksţentrisiteta
reber na optimalinîi po sobstvennoi ciastote kolebanii proekt ţilindriceskoi
obolociki, Prikladnaia Mehanika, Tom 6, No. 4.
Zhou M., Zheng S., Zhang W. (1992) Study on Elephant-Foot Buckling of
Broad Liquid Storage Tanks by Nonlinear Theory of Shells, Computers and
Structures, Vol. 44, No. 4.
Zhou R.G., Hu Y.X., Duan L., Chen W.F. (1993) Approximate Solution of
Creep of Ortogonal Anisotropic Concrete Thin Plates, Eng. Struct., Vol.
15, No. 1, 61-66.
Zorin I.S., Romaşev I.A. (1988) O napriajenno-deformirovannom sostoianii
sloistîh plit nesimetricinovo stroenia, Prikladnaia Matematika i Mehanika,
Tom 52, 1.

***
*** Teoria obolocek i plastin (1964), Izd. Akademii Nauk Armianskoi SSR,
Erevan.
*** Manualul inginerului hidrotehnician (1970), vol. 2, Ed. Tehnică,
Bucureşti.
*** Issledovania po teorii plastin i obolocek (1973), Izd. Kazanskovo
Universiteta.
*** Procinosti i nadejnosti elementov konstrucţii (1982), Naukova Dumka,
Kiev.
254
*** Manual de utilizare a programului SAP 05(1983), Bucureşti.
*** Modeli deformirovania i razruşenia kompoziţionnîh materialov (1988),
Akademia Nauk SSSR, Urali-skoe Otdelenie, Sverdlovsk.
*** Prikladnaia mehanika kompozitov (1989), Sbornik statei, Izd. Mir,
Moskva.
*** Cercetări teoretice şi experimentale privind comportarea la acţiuni
seismice a rezervoarelor cu pereţi flexibili, Contract nr. 1333/92 elaborat
de Cat. Mec. Constr., Fac. Constr. şi Arh., U.T. Iaşi cu ICCPDC Fil. Iaşi,
Faza 2/1993, Fazele 3, 4, 5, 6/1994, resp. temă N. Ungureanu.
*** Dezvoltarea unor metode de proiectare la acţiuni statice, dinamice şi
seismice pentru sisteme structurale realizate din plăci plane şi curbe
anizotrope sau stratificate, grant cu CNCSU elaborat de Cat. Mec. Constr.,
Fac. Constr. şi Arh., U.T. Iaşi, Fazele 1/1994, 1, 2/1995, 1/1996, director
grant N. Ungureanu.
*** Studii cu privire la răspunsul plăcilor curbe anizotrope (din materiale
compozite stratificate, asociate, sisteme echivalente pe cabluri) la acţiuni
statice şi dinamice (vânt, seism, incendiu), proiect de cercetare exploratorie
tip „IDEI”, cod CNCSIS ID-619, contract 60/2007 (fazele 2007, 2008,
2009, 2010), elaborat la Cat. Mec. Constr., director proiect Vrabie M.
*** Manuale de utilizare ALGOR, ANSYS, COSMOS/M, NASTRAN,
NISA/DISPLAY, ROBOT 97, SAP 90, SAP 2000.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->