You are on page 1of 13

FAMILIILE MONOPARENTALE SI CONJUGALPARENTALE Familia monoparentala desemneaza grupul copil (copii) - parinte (si nu parinti) si este privit ca o alternativa

la (si nu ca o deviatie de la) familia clasica. Deci monoparentalitatea devine normala pe masura ce inregistreaza o crestere a frecventei si pe masura ce devine o conduita familiara pentru membrii societatilor actuale. Conceptul 'familie monoparentala' are meritul de a defini familia prin relatia parentala care este secundara in definitiile clasice ale familiei, si este preferabil termenilor de 'familie dezorganizata', 'familie dezmembrata', 'familie incompleta', 'familie disimetrica' utilizati in literatura romaneasca, acesti termeni exprimand ideea de deformare a 'constelatiei familiale'. Termenul familie parentala este poate mai adecvat, el afirmand normalitatea sociologica a unitatii constituite dintr-un adult si copiii sai si a existentei relatiei parentale independent de relatia conjugala. Termenul familie conjugala ar putea fi folosit pentru a desemna cuplul casatorit fara copii. In concluzie, numim familia constituita din doi adulti si copiii ai caror parinti sunt, familie conjugal-parentala. Familia parentala poate rezulta ca urmare a unor experiente diferite: nasterea unui copil in urma unei experiente sexuale juvenile care nu se concretizeaza intr-o casatorie; decizia unor femei (trecute de 30 de ani de regula) de a avea un copil in afara unei casatorii legale; divortul sau cupluri cu copii, necasatoriti; decesul unuia dintre parteneri. Deoarece in marea majoritate (90%) a cazurilor de divort, mamele sunt cele carora li se incredinteaza copilul, cele mai multe familii parentale sunt alcatuite din femei cu unul sau mai multi copii in intretinere (familii parentale materne). DIFICULTATI DE EXERCITARE A ROLURILOR EDUCATIVE IN FAMILIILE MONOPARENTALE Potrivit unei sinteze realizate de Bawin-Legros (1988), studiile asupra familiilor monoparentale arata ca probabilitatea de a
1

identifica nasteri ilegitime, abandonuri ale copiilor, tulburari de comportament, abandon/esec scolar sau chiar delincventa este mai mare in aceasta categorie de populatie. Familiile monoparentale sunt adesea victime ale saraciei, iar copiii au tendinta de a repeta experienta parintilor. Aceleasi studii arata ca monoparentalitatea rezultata din divort este corelata cu o diminuare a activitatii educative: mama este suprasolicitata atat din punct de vedere emotional cat si material si relational si este mai putin disponibila pentru copil exact cand acesta are mai mare nevoie de atentie si eforturi sporite. In acest timp rolul patern este analizat in termenii 'absentei paterne', 'deprivarii paterne', 'deresponsabilizarii paterne'. In urma rupturii, capacitatea de a exercita adecvat sarcina de parinte este puternic diminuata, parintii comunica mai putin bine cu copiii, sunt mai putin afectuosi le controleaza mai putin bine comportamentul. Copiii aflati sub incidenta divortului sunt marcati de numeroase probleme psihologice si relationale. Totusi, acesti copii reactioneaza diferit in functie de varsta, sex, timpul trecut de la ruptura intervenita intre parinti, calitatea relatiei trecute si prezente cu fiecare dintre acestia. Cei mai puternic afectati in urma unui divort sunt copiii de varsta mica, ei devenind mai neascultatori, agresivi si mai putin afectuosi. Copiii de sase-opt ani sunt marcati de o mare tristete, de sentimente de frustrare, confuzie si anxietate, multi dintre ei cautand contactul cu parintele absent. Pentru copiii de nouadoisprezece ani lucrurile sunt mai clare, ei fiind capabili sa-si controleze starile psihologice, dar totusi sunt multi cei care sunt incercati de anxietate si rusine si deseori isi revarsa furia pe parintele pe care il considera vinovat. Nici in adolescenta experienta divortului nu este suportata fara probleme, existand sentimente de tristete, furie, neliniste in legatura cu viitorul. Reactiile copiilor se manifesta cu cea mai mare intensitate in primul an dupa separarea parintilor. Studiil arata ca la cinci ani dupa divort pot fi distinse trei grupuri de copii:
2

a) cei carte sunt complet restabiliti (34%); b) cei care au o dezvoltate medie si un comportament comparabil cu cel al copiilor din familii bi-parentale, dar uneori incearca sentimente de tristete (29%); c) cei care manifesta insatisfactie, solitudine, depresie, retard in dezvoltare. In multe cazuri unul dintre parteneri sau amandoi au in ingrijire unul sau mai multi copii dintr-o casnicie anterioara. In literatura romana se utilizeaza termenul de familie compusa pentru a desemna un grup rezultat dintr-o recasatorire si in care cel putin unul dintre parteneri are in ingrijire copii dintr-o casnicie anterioara. Familia poate fi simplu compusa (cand unul dintre parteneri a mai fost casatorit si aduce cu el copii dintr-o casatorie anterioara), dublu compusa (cand ambii parteneri se afla in aceasta situatie) si complexa (cand pe langa copiii adusi din casatorii anterioare cuplul are si copii nascuti din relatia respectiva). In ceea ce priveste importanta tatalui natural si a celui 'vitreg' exista doua cazuri: - cel al categoriilor populare si al celor cu un nivel scazut al studiilor, in care adultii sunt orientati dupa o logica a substitutiei vechii familii ale carei erori vor sa le stearga cu noua familie. In acest caz tatal vitreg are obligatia de intretinere si pentru acesti subiecti triunghiul parental este de neconceput; - cel al categoriilor favorizate economic si al celor cu un nivel ridicat al studiilor, care sustin continuarea contactelor copilului cu tatal biologic, care ramane educatorul copiilor sai. In ambele cazuri, exercitarea rolului patern este dificila iar apropierea intre copil si tatal vitreg se realizeaza greu. Se pot distinge patru tipuri de reactie pe care le are copilul fata de tatal vitreg: a) copilul manifesta antipatie, fie ca nu-l place pe adult ca persoana, fie pentru ca il compara cu tatal biologic de care este inca atasat, fie pentru ca ii este frica sa nu piarda din afectiunea si
3

atentia pe care i le acorda mama; b) copilul este distant, dar dornic sa intre in contact cu adultul, iar daca acesta din urma e cumsecade, distanta poate fi inlaturata; c) copilul este gata sa-l accepte pe adult ca tata (in special la o varsta la care copilul nu are inca o imagine paterna constituita); d) copilul (de varsta mai mare si mai matur) intelege ca adultul nou venit este in primul rand sotul mamei si in al doilea rand tatal sau. In cazul in care noul parinte este mama, se pot distinge trei tipuri de conduite ale mamelor vitrege similare cu ale tatilor vitregi: a) Atunci cand mama vitrega incearca sa substituie mama biologica, asumandu-si in intregime responsabilitatile si dreptul de control si disciplinare in raport cu copilul, preocupandu-se de starea lui fizica si emotionala. De multe ori copilul este rezistent la incercarile de substituire a mamei naturale. b) Mama vitrega poate juca rolul unei alte mame, dubland rolul matern pe care mama naturala continua sa il exercite. De multe ori modelul mama naturala-copil-mama vitrega genereaza confuzie si frustrare si uneori se concretizeaza in conflicte intre cele doua mame, in timp ce tatal devine arbitru. c) Mama vitrega-prietena incearca sa castige afectiunea copilului dar nu sa il si disciplineze, ea este ingaduitoare si evita sa judece si sa critice comportamentul copilului. Studiile arata ca dificultatile rolului matern sunt mai mari atunci cand copilul are mai mult de opt ani, cand acest copil este o fata si intretine relatii cu mama biologica. In prezent se pune accentul din ce in ce mai mult pe fericirea si realizarea personala si astfel multi oameni renunta la relatiile pe care le considera mai putin decat satisfacatoare. Astfel stigmatul social legat de divort este aproape inexistent, si fiecare om are dreptul sa-si refaca viata, insa neuitand de indatoririle sale de parinte, daca este cazul. In ultimele decenii a crescut exponential numarul familiilor monoparentale, acele familii in care copilul sau copilul sunt
4

crescuti de un singur parinte Studiile psihosociologilor arata ca fenomenul familiilor monoparentale nu este in niciun caz o cauza a inmultirii problemelor de adaptare sociala a acestor copii, asa cum se credea pana acum zece ani. Exista insa si unele probleme mai delicate de care trebuie sa tina cont orice parinte care isi asuma singur responsabilitatea cresterii unui copil Daca mama este parinte unic Cercetatorii scotieni au aratat ca 85% din femei sunt capabile sa-si creasca singure copilul si pot reusi sa suplineasca aproape total lipsa tatalui. Mai mult, exista dovezi stiintifice care arata ca o femeia singura devine un mai bun educator decat in cazul in care ar fi casatorita, datorita unui plus de echilibru intre afectiune si vigilenta. In foarte multe cazuri, aceste efecte sunt determinate atat de teama de a nu gresi, cat si de sentimentele materne intense, care devin mai bine controlate. Oricum, pentru femeia care este singurul parinte apar numeroase probleme de a caror rezolvare depinde dezvoltarea psihica a copilului. Stresul de a suplini prezenta tatalui Cele mai multe femei considera, in mod gresit, ca sarcina de a creste singura un copil este dubla, orice efort fiind considerat chiar de doua ori mai obositor. Daca ne referim la aspectul brut al muncii fizice, le-am putea da dreptate acestor mamici. Insa, referitor la educatia si stabilirea contactului cu micutul, efortul este acelasi. Pentru ca, in realitate, o mama, fie ea casatorita sau nu, depune instinctiv acelasi efort de a comunica, a se juca si al educa pe copil.Problema consta in faptul ca, din cauza autosugestiei, efortul este perceput ca fiind dublu. Aceasta perceptie gresita, ca si gandurile negre legate de soarta nefericita creeaza un stres foarte intens, care poate reduce atat comunicarea, cat si contactul afectiv cu micutul. Uneori, din cauza
5

suprasolicitarii sistemului nervos in acest mod, se instaleaza nevroze.Cel mai bine este sa te gandesti ca, daca esti mamica, esti puternica si faci de fapt acelasi lucru ca si cum ai fi casatorita, ba poate chiar cu mai putin stres decat daca ai fi avut un sot neintelegator. Ce trebuie sa stie copilul despre lipsa tatalui Este foarte important sa luam o decizie bine gandita in legatura cu ce ii vom spune despre faptul ca nu are tatic. Daca acesta nu mai este printre cei vii, pana la varsta de patru ani ii putem spune copilului ca tatal lui este departe, intr-un loc frumos, dar, din pacate, nu poate veni la el. Nu-i spune ca a murit, pentru ca acest aspect este periculos la varstele mici, mai ales ca nu intelege foarte bine sensul cuvantului moarte. Vorbeste-i laconic, distant, despre un loc unde este bine, insa de unde taticul nu poate veni acasa. Micutul nu trebuie sa vada pe fata ta tristete sau lacrimi atunci cand te intreaba despre tatal sau. Evita total sa-i vorbesti in asa fel incat el sa banuiasca ce s-a intamplat si, in general, fereste-l sa afle intr-un mod foarte dur ce inseamna a nu mai fi printre cei vii. Daca taticul este in viata, insa stii ca nu va veni prea curand sal vada, vorbeste-i despre el in mod asemanator, pana la varsta de trei-patru ani. Dupa varsta de cinci ani, inventeaza o poveste eroica, dar realista, in care finalul sa semene cu o poveste care i-a placut. Atunci ii poti spune ca tatal sau este in Rai, facandu-i chiar si o descriere a acestui loc. Ai mare grija cum prezinti lucrurile: nu trebuie sa plangi, ci chiar sa para ca te bucuri ca el este acum in Rai. Fii atenta si ca nu cumva micutul sainteleaga ca este mai bine in Rai decat pe Pamant, alaturi de tine! Daca tatal este in viata, incearca sa-i spui micutului, dupa varsta de cinci-sase ani ca uneori oamenii nu se mai inteleg si e mai bine sa stea la distanta unul de celalalt pentru o vreme. NU ii spune absolut nimic rau despre tatal sau pentru ca exista riscul unor traume ireversibile. Ai grija insa ca in intalnirile cu taticul sau sa nu-i spuna el lucruri rele despre sine sau despre tine.
6

Cum ii explici ce este familia Micutul trebuie sa afle mai intai de la tine, si nu de la rude, prieteni sau de la gradinita, ce este familia. La varste mici,este bine sa-i spui ca familia poate fi formata din doi oameni, mamica si copil sau sot si sotie. Copilul de varsta mica trebuie sa inteleaga ca tot ceea ce-i oferi tu, cadourile, surprizele, mangaierile sunt acele lucruri care intaresc familia. Explica-i ca in familie toate lucrurile trebuie sa fie legate de dorinta de a face ceva bun impreuna, de dorinta ca si celorlalti din familie sa le fie bine si sa fie protejati. In acest context, explica-i faptul ca exista si certuri, neintelegeri care fac ca familiile sa nu mai fie unite, dar, chiar si asa, copiii sunt intotdeauna pretuiti si iubiti de toti membrii familiei. Abia dupa ce a inteles aceste concepte pe care trebuie sa i le explici foarte clar poti sa-i descrii si alte aspecte legate de notiunea de familie. Ce ii poti spune despre iubire si moralitate Chiar daca micutul a fost parasit de taticul sau, el trebuie sa afle ca este iubit de ambii parinti. Ofera-i cat mai multe exemple din basme sau din viata din care sa inteleaga ca iubirea este un sentiment superior, care nu tine cont de micile certuri, neintelegeri sau despartiri. El trebuie sa invete de la varste fragede ca iubirea este un atasament vesnic si sa nu o confunde cu placerea de a privi ceva, a asculta ceva sau cu dorinta de a primi ceva in schimb. Un bun exemplu este tocmai cel al taticului sau, care-l iubeste desi este departe. Chiar daca este o minciuna, acest exemplu il poate ajuta sa inteleaga o parte din ceea ce inseamna sentiment. Mai tarziu, el va intelege singur ce inseamna si cum se judeca un sentiment. Un lucru foarte important este ca micutul sa nu judece gresit atitudinea tatalui sau, mai grav, atitudinea ta, ca o cauza a faptului ca, spre deosebire de alti copii, el nu are doi parinti. Dupa varsta de patru ani, trebuie sa-i explici destul de clar ca nici tu, nici tatal sau nu ati incalcat regulile moralei. Daca taticul traieste, arata-i
7

ca este moral ca lui sa-i fie bine, iar situatia prezenta, asa cum e, il face sa-i fie bine. Justifica-i de ce-urile, apoi explica-i pe intelesul sau in ce situatii extreme se poate vorbi de imoralitate. Abia dupa ce va trece de varsta scolara arata-i ca unii oameni pot gresi si pot face lucruri imorale pentru care platesc foarte scump. Daca tatal este unic parinte Este lesne de inteles ca si in cazul tatilor care isi cresc singuri copiii problemele trebuie tratate in mod asemanator celor descrise anterior. Studiile recente au verificat o ipoteza mai veche, conform careia taticii care isi cresc singuri copiii pot dezvolta un comportament parental echivalent unei femei. Dificultatile sunt insa legate mai ales de educarea rabdarii, care este o problema majora pentru 70% din barbati. In realitate, toti tatii trebuie sa invete ce inseamna rabdarea de a spune basme micutilor, de a le raspunde la oricare intrebare in cuvinte pe care sa le poata intelege. Taticii trebuie sase asigure ca micutii se simt iubiti la fel ca de o mamica tandra. Astfel, chiar daca un copil este mangaiat si alintat mai mult timp de de un barbat, acesta nu percepe afectiunea la fel ca de la o mamica. Studiile legate de comunicarea parentala tata-copil arata ca acest deficit de perceptie este datorat atat gesturilor masculine, cat si lipsei moliciunii specifice a mangaierilor oferite de mama. Din acest motiv se impune ca barbatii sa invete prin incercare si eroare cum le place micutilor sa fie mangaiati si alintati. De asemenea, zambetul masculin ceva mai rece decat cel feminin trebuie safie ajustat, invatand tot din experienta aprecierii de catre copil. Trucul suplinirii contactului afectiv cu atentii materiale nueste recomandat in nicio relatie parinte-copil si mai ales in cazul in care tatal este unicul parinte. Cazul special al familiei monoparentale nu e obligatoriu sapornesca in analiza, de la prejudecata insuccesului asigurat. Si categoric nu se poate incadra cu un procent prea mare in categoria cu parintele face-tot si, mai ales, este tot !

Diada copil-parinte prezent va cuprinde, pentru totdeauna triada parinte absent - copil - parinte prezent. Isi poate asuma parintele prezent sarcinile sale si pe ale celui absent in mod integral? Ce inseamna aceasta presiune social emotional-economica pentru el? Dar pentru minorul prins, de multe ori intre transeele unui razboi cu nuante de la cald la rece? Din transferul angajamentelor, uneori uitate de un parinte se poate naste o problema. Dificultatea de adaptare preseaza parintele cu un rol-status modificat, caruia ii este dificil sa prinda calea de mijloc in relatiile cu copilul sau. Parintele ramas, poate trece prin stari emotionale pe care nu si lea imaginat. Si in acelasi timp, nu poate uita de prezenta minorului spectator si vulnerabilizat de situatie. Cazurile particulare ale copilului-problema provenit dintr-o familie monoparentala seamana, uneori cu cele ale copiluluice provine dintr-un cuplu marital in deriva. Copilul experimenteaza dezradacinarea sa, intr-un moment in care coloana sa morala este inca fragila. Este dezorientat si va dezvolta diferite mecanisme defensive pentru protectia eu-lui sau. Copilul-problema din familia monoparentala traieste distrugerea triadei privindu-si parintii cu mirare impletita cu furie, dezamagire, tristete ajungand din pacate, la asumarea unei vinovatii explicative situational. Copilul cu un parinte are un traseu etapizat emotional. El se simte abandonat, nedreptatit si in functie de sexul sau, de relatia anterioara cu parintele absent, de propria personalitate se va comporta diferit-in fiecare caz.

Astfel, un baietel se poate alia uneori cu mama, cu care a ramas resimtind plecare tatalui ca pe o necesitate si de aici derivand starea de bine in familie. In acest caz e obligatoriu ca mama sa pastreze echilibrul parteneriatului, nelasand ca baiatul sa preia rol-statusul de sot. Pentru ca in acest punct pot aparea mai multe tipuri de pericole, impiedicand dezvoltarea naturala a minorului. Mama il va determina prin atitudinea sa matura si echilibrata sa inteleaga ca el baietelul - va fi un ajutor nesperat si necesar, ca se bazeaza pe el , mai mult decat in trecut, nesacrificandu-si propria evolutie pentru a oferi suport mamei. El-baiatul e un sprijin, dar isi asuma prioritar rolul de fiu. Mama nu il incarca cu prea multe responsabilitati si mai ales il va scuti de efortul emotional de a-i suporta nefericirea si depresia. Baiatul care-si iubeste mult mama se va distruge in umbra mamei depresive care-i fura energia si dorinta de a propria identitate de barbat pentru ca taica-tu a fostsi a dres Baiatul care este dezorientat intre doi parintii, care l-au dezamagit la fel de mult, se poate transforma intr-un calau pentru parintele prezent, producand complicatii acasa, la scoala, in societate. Durerea lui se preface in furie, are probleme cu autoritatea oriunde s-ar afla aceasta si iese in evidenta prin adoptarea unui comportament agresiv. In toate formele de agresiune! Fetitele lasate cu mama se adapteaza usor cu o mama echilibrata. Vor duce dorul tatalui si, daca nu sunt corect orientate, vor relationa dificil, ulterior, cu cei de sex opus. Fetitele care raman cu tatal vor avea o evolutie buna daca tatal se va ingriji( ca si mama ce ramane cu baiatul) sa existe o persoana de acelasi sex, care sa-i influenteze dezvoltarea, sa-i stea la dispozitie,
10

sa constituie Imago-ul potrivit. Copii cu probleme psiho-pedagogice anterioare dizolvarii mariajului isi accentueaza modificarile comportamentale. Asa avem copii anxiosi, depresivi, furiosi si agresivi. Copiii care regreta absenta triadei, de multe ori suprainvestindu-l pe demisionar si chinuindu-l pe parintele prezent. Copiii isi pot striga tristetea, nevoia in moduri diferite. Unii se izoleaza, iar altii apasa pedala suprastimularii distrugandu-se. Scindarea interioara a copilului se reflecta in relatia cu familia ramasa, cu cea a parintelui absent sau demisionar, cu scoala, cu ceilalti tineri/copii si chiar cu sine. Din multele modificari cateva ar fi : tulburari de alimentatie; tulburari de conduita : agresivitate(hetero si autoagresivitate), intoleranta, frustrare si opozitionism, indiferenta(chiar anestezie psihica); tulburari de limbaj (uneori chiar regresii); tulburari psihosomatice(dureri organice persistente, alergii, disfunctii,, tulburari atipice, aparitia unor boli cu scaderea imunitatii generale si prelungirea convalescentei, prezenta recidivelor; esec si abandon scolar si profesional. Aspectarea problemelor e diferita la fiecare copil, iar incidenta lor la copiii din familiile monoparentale paradoxal - sunt mai crescute decat in familiile cu un parinte turbulent si agresiv sau indiferent. Copiii stiu, din viata prenatala ca au doi parinti si ar trebui ca acestia sa nu-i paraseasca sau sa-i traumatizeze oricum ar face-o ! Ce-i sunt necesare copilului ce trebuie sa existe si sa se dezvolte intr-o familie monoparentala:

11

1. O despartire amiabila intre parinti, fara stresul prelungirii traumelor pe zona legal financiara. 2. Parinti echibrati (sau care sa treaca mai rapid prin travaliul divortului): cel prezent, asumandu-si propriul rol si contand pe celalalt parinte, care are un angajament fata de minor. Cel prezent rezervandu-si luxul tristetii doar in compania unui membru al familiei adult si trecand iute pe reconsiderarea propriei pozitii, continuandu-si viata printr-o atitudine,permanent constructiva pozitiva si sanatoasa. Parintele care a plecat isi va aminti ca divortul s-a produs in raport cu partenerul sau adult, iar angajamentul fata de copil ramane. Chiar atentia fata minor trebuie mult marita, pentru a compensa unele neajunsuri, inerente despartirii. 3. Parintii se vor intelege in privinta timpului petrecut cu copilul, respectand nevoile acestuia (de recomandat consultarea unui specialist psiholog). 4. In cazul nefericit in care parintele plecat este si unul demisionar, toti adultii cu care relationeaza copilul se vor concentra, cat mai mult posibil (si ceva din imposibil), sa convinga demisionarul despre necesitatea refacerii legaturii cu minorul. Parintele va fi incurajat sa se implice in viata minorului. Un membru al familiei unuia dintre parinti, important pentru parintele plecat sau preotul din parohie, orice alta persoana cu credibilitate pentru acesta, va face oficiul medierii. Scoala va trimite rezultatele, sesizarile psihopedagogice, privitoare la minor, ambilor parinti, solicitandu-le cooperarea in educatia acestuia. 5. In privinta scolii, pentru fiecare caz in parte, se va face o instruire a cadrelor didactice, pentru ca acestea sa fie prevenite, dar si informate pentru a interveni eficient si a-i fi de folos minorului.

12

6. Minorul si parintii acestuia vor participa la consilieri - de tip scolar sau psihologic pentru ca adaptarea la situatie sase incadreze pe cale optima, potrivita minorului. 7. Deficientele sale de adaptare, tulburarile de conduita sau de alta natura e necesar sa fie identificate in fazeleincipiente(factorii implicati in educarea si formarea copilului se vor afla in relatii de stransa colaborare impreuna cu specialistii). Rezolvarea situatiilor critice se va realiza cu delicatete, competenta pentru a nu oferi o alta sursa de stres. 8. Minorul va fi responsabilizat sa trateze cu seriozitate propria evolutie, degrevandu-l de problemele adultilor si motivandu-l puternic pozitiv, atunci cand indeplineste cerintele psihopedagogice specifice varstei. 9. Minorul va fi incurajat sa-si petreaca timpul cu cei de-o varsta, sa devina independent si sa aiba o relatie sanatoasa cu ambii parinti, lasandu-i-se cat mai mult posibilitatea de a decide. Bibliografie: 1.Stanciulescu, Elisabeta, 1997, Sociologia educatiei familiale, Iasi, Editura Polirom 2.Giddens, Anthony, 2000, Sociologie, Bucuresti, Editura Bic All 3.Goodman, Norman, 1992, Introducere in sociologie, Bucuresti, Editura Lider. 4. www.copilul.ro un articol de psiholog Luminita Badita

13