You are on page 1of 18

CURS BIOCHIMIE HORMONI

Activitatea armonioasa a tuturor partilor organismului si a relatilor sale cu mediul inconjurator este asigurata de sistemul nervos. Sistemul de comunicare de tip hormonal imbunatateste activitatea de comunicare de tip nervos in interiorul organismului, sistemul endocrin fiind un elegant mecanism de "verificari si balante" care actioneaza prin anse de feed-back ce faciliteaza functionarea normala a organismului. Hormonii sunt substante chimice (peptide, proteine, steroizi) produse si secretate de celule specializate ce actioneaza pe diferitele celule "tinta" aflate local sau la distanta. Specificitatea actiunii hormonale este determinata de prezenta receptorilor specifici de pe celulele "tinta" iar raspunsul celular este determinat de programarea genetica particulara a celulei respective astfel incat acelasi hormon are actiuni diferite pe tesuturi diferite. Glandele endocrine sunt unitati functionale formate din mai multe celule care pot secreta hormoni, localizate in diferite regiuni ale corpului alcatuind sistemul endocrin. Fiecare glanda are o functie specifica care contribuie la mentinerea echilibrului mediului intern si a supravietuirii organismului uman. Desi exista si tesut endocrin difuz (ex. : epiteliul gastrointestinal) sunt cateva glande endocrine majore sau centrii de control ai sistemului endocrin : hipofiza, hipotalamusul, suprarenalele, tiroida, paratiroidele, pancreasul endocrin, testiculele, ovarele si epifiza. Glanda hipofiza este denumita si "glanda sefa" datorita rolului important pe care il au unii din hormonii secretati de ea in controlul secretiei celorlalte glande ca si a legaturii directe pe care o are cu centrul de control al sistemului nervos - hipotalamusul (prin sistemul sanguin port hipotalamo - hipofozar). Hipofiza este situata intr-o depresiune a osului sfenoid (os component al craniului) numita sa turceasca si este alcatuita din 3 parti : o parte anterioara care secreta sase hormoni peptidici (hormonul de crestere - STH cu rol important in dezvoltarea oaselor si a cartilagiilor, patru hormoni cu rol in controlul activitatii glandelor suprarenale - ACTH, tiroida - TRH, ovare si testicule - FSH si LH si prolactina cu rol in dezvoltarea sanilor si lactatie), o parte intermediara care secreta hormonul melanostimulant (melatonina este un pigment aflat in celulele pielii si care determina aspectul bronzat al acesteia) si o parte posterioara care este responsabila de eliberarea in circulatie a hormonilor : vasopresina sau hormonul diuretic deoarece are rol in absorbtia apei de la nivelul rinichilor, absenta lui duce aparitia diabetului insipid, boala in care pacientul are o urina foarte diluata si in cantitate mare si oxitocina - hormon care

stimuleaza celulele musculare ale uterului gravid si contribuie la expulzia fatului si care de asemenea determina prin actiunile lui si ejectia laptelui. Hipotalamusul, componenta a sistemului nervos central este considerat si glanda endocrina deoarece secreta hormoni care asigura controlul nervos al hormonilor secretati de hipofiza si implicit si al celor al altor glande endocrine. Tiroida, glanda situata in regiunea gatului intre trahee si laringe produce si secreta trei hormoni tiroxina (T4) si triiodotironina (T3) - importanti pentru cresterea si dezvoltarea normala si armonioasa a organismului, cu efecte pe metabolismul glucidelor, proteinelor si lipidelor cu producere de energie, calcitonina fiind cel de-al teilea hormon tiroidian, rolul principal fiind prevenirea cresterilor de calciu seric peste limita normala. Paratiroidele in numar de patru, situate la polii lobilor tiroidieni secreta parathormonul - hormonul metabolismului fosfo-calcic (rol in dezvoltarea osului, dar mai ales in contractia tuturor muschilor - extirparea paratiroidelor este incompatibila cu supravietuirea). Glandele suprarenale, aflate la polul superior al rinichilor produc si elibereaza in circulatia sanguina numitii hormoni mineralocorticoizi - aldosteronul care retine sodiul in organism, glucocorticoizi - cortizolul, important pentru metabolizarea glucidelor, proteinelor si grasimilor, in crestere si dezvoltare, in apararea impotriva infectiilor, mici cantitati de hormoni sexuali androgeni. Pancreasul endocrin are rol in reglarea valorilor glucozei sanguine prin hormonii sai insulina (anomaliile in secretie sau in raspunsul celulelor tinta la actiunile ei duc la diabet zaharat) si glucagonul. Testiculele secreta hormoni androgeni - testosteronul care determina dezvoltarea si mentinerea caracterelor secundare masculine (pilozitate, aspect fizic, voce etc.), promoveaza cresterea, participa la formarea spermei, determina caracterul agresiv si cresterea libidoului. Ovarele produc hormoni steroizi - importanti in dezvoltarea caracterelor sexuale secundare feminine, in dezvoltarea si mentinerea functiei reproductive a femeii, estrogenii care actioneaza pe musculatura uterina, cresc libidoul, scad nivelul colesterolului ceea ce duce la protectie impotriva ateromatozei vasculare si progesteronii cu rol in dezvoltarea tesutului mamar, a modificarilor endometrului in timpul ciclului menstrual. Epifiza secreta melatonina importanta in mecanismul somn - veghe.

BIOCHIMIA URINII Urina: reprezinta produsul functiei renale; Pe cale urinara sunt eliminati din organism o serie de produsi chimici in exces, cum ar fi apa, sarurile si diversi produsi rezultati din procesele metabolice; Urina este un produs de filtrare, resorbtie si excretie al rinichilor; Examenul fizico-chimic al urinii ne da indicatii pretioase asupra functionarii rinichilor si asupra proceselor metabolice din organism; Cel mai important organ de excretie al organismului este rinichiul,a carui unitate anatomica ce indeplineste functia este nefronul; Rinichiul contine circa 1.000.000 de nefroni; Nefronul este format din glomeruli si tubi uriniferi (renali). Functiile renale: functia de baza mentinerea homeostaziei organismului (asigura pastrarea limitelor fiziologice normale a volumului plasmei si a compozitiei sale); asigura constanta pH-ului si a presiunii osmotice a lichidelor corpului; regleaza echilibrul acido-bazic din organism; are functie cu rol hormonal producand renina si eritropoetina (renina = influenteaza presiunea sanguina; eritropoetina = actiune de crestere a sintezei hemului din maduva spinarii si accelereaza formarea ARN m). Formarea urinii: La nivelul glomerulilor trec zilnic cca. 1500-1700ml sange; prin aceasta filtrare se obtin 160-180 ml urina primara care nu contine proteine, dar contine in concentratii apropiate toate substantele cu molecula mica din plasma sanguina (filtrata); glomerulul are functie dubla, o functie de filtrare care produce 160 -180ml urina primara in 24h si o functie de retinere a componentelor de natura proteica La nivel tubular in tubul proximal are loc reabsorbtia electrolitilor, glucozei, aminoacizilor. Compozitia chimica a urinii: este dependenta de natura si cantitatea alimentatiei de variatiile fiziologice ale organismului; de greutatea corpului si sex, precum si de variatiile dintre zi si noapte, de ingerarile de apa si de temperaturile mediului. Recoltarea si conservarea urinii: se face dupa un regim definit si constant, la o ora anume dimineata. Proprietati fizice: volumul: 1000 1400ml; aspect: limpede si transparenta, iar dupa cateva ore apare un nor fin care se naruie sau se depune; culoarea: galben deschis pana la galben portocaliu; miros: specific datorita compusilor volatili; vascozitate: variaza in limite stranse si are valori mai mari de 1; Ph-ul urinii: apropiat de 6 (slab acid); Compozitie: Cloruri: la adult: 0,5-2,0g% ( NaCl); Fosfor: la adult 0,004g/kg corp; Sulf si compusii sai: 1,24 1,4g/24h Sodiu: la adult 3-5g Potasiu: 2-3g/24h Magneziu: 0,10-0,20g/24h Cupru: 0,028-0,073mg/24h

Fier: 0,040-0,150mh/24h Ureea: constituie cca. din cantitatea totala de substante solide din urina; dupa un regim alimentar normal se elimina cca. 30g; Acid uric: este rezultatul final al metabolismului nucleoproteinelor alimentare in cantitate medie in urina 1g/zi; Creatina: apare in urina adultului cand plasma se gasesc peste 0,5g/100ml; Creatinina: la barbati se elimina 20-26mg/kg corp/zi; la femei se elimina 14-22mg/kg corp/zi; Amoniacul: se elimina zilnic intre 0,3 -1,2g/zi Aminoacizii: 1,337-3,150g/zi.

Componenti patologici in urina: Glucoza: - fructozuria (eliminare de fructoza prin urina): la nou-nascuti 50-700mg/l; - galactozuria ( eliminarea de glucoza):la nou-nascuti 200-250mg/l, la adulti 3-25mg/l. Corpi cetonici: normal 10-100mg/zi Proteine urinare: se excreta proteine (albumine si globuline) in limite normale 30-200mg/zi Hemoglobina: apare in anumite boli, constituind stare de hemoglobinurie Porfirine Pigmenti biliari Bilirubina: la adulti 0,02-1,90mg/l Sedimentul urinar: format din componenti cae se depun fie dupa emisia si racirea urinii, fie dupa centrifugarea ei; format din: - componente organizate: hematiile, leucocite, celule epiteliale, cilindrii (granulosi, hematici, cerosi etc); - componente neorganizate (cristalacizii): saruri minerale ( de calciu, sodiu, amoniu), acid uric si unele substate organice (cistina,xantina, leucina, tirozina, colesterol etc.). Calculii urinari: sunt niste concretiuni ce se formeaza in rinichi sau in vezica urinara, datorita solidificarii substantelor minerale sau organice, care se elimina in exces prin urina. Calculii urinari produc dureri, hemoragii (hematurie) si infectii ale cailor urinare. Analiza calculilor se face pentru stabilirea compozitiei lor chimice, cu scopul de a se cunoaste masurile ce trebuie luate pentru prevenirea formarii de noi calculi. De aceea, bolnavul care are o "criza de rinichi" (colica renala) trebuie sa fie atent cand urineaza pentru a recupera eventualul calcul si a-l aduce la laborator ca sa fie analizat. In vederea recuperarii calculului (mai ales daca este mic) bolnavul trebuie sa urineze timp de 4-5 zile intr-un borcan de sticla. Apoi urina se filtreaza printr-o bucata de tifon, care retine calculul. Prevenirea formarii calculilor se face in primul rand prin regim alimentar. Astfel, persoanele care au facut calculi de fosfat de calciu vor evita alimentele bogate in calciu si fosfor (lapte, branza) iar cele care au avut calculi de oxalat de calciu vor consuma mai putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac, cafea, ciocolata, ceai etc.); persoanele care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia de carne.

BIOCHIMIA DIGESTIEI Alimentele ingerate sunt supuse actiunii sucurilor digestive, care le transforma in compusi absorbabili. Sub influenta sucurilor digestive alimentele trec in componente chimice relativ simple, usor solubile, care vor suferi in continuare o serie transformari chimice la nivelul celulelor si tesuturilor, unde sunt utilizate ca surse energetice, sau componente cu rol structural si functional (biocatalizatori, saruri minerale). Biochimia sucului gastric: Sucul gastric se prezinta ca un lichid incolor, limpede, fara miros; in cazuri patologice mirosul de acru, putred sau ranced; pH = 1; Adultul sanatos secreta aproximativ 1500ml suc gastric in 24h; Sucul gastric contine 99% H2O si restul de 0,1% substante minerale si substante organice (mucina, factorul intrinsec, histamina si fermenti); HCl este componentul cel mai important al sucului gastric; Hiperaciditatea apare de obicei in al doilea stadiu al gastritei acute, mai frecvent in ulcerele pilorice si duodenale; Hipoaciditatea exprima in special o productie scazuta de HCl, se intalneste in cancer gastric, anemii grave; Lipsa de HCl provoaca modificari ale continutului gastic si a florei microbiene din stomac; Contine enzime ca: pepsina, lipaza gastrica, labfermentul. Biochimia sucului pancreatic: Sucul pancreatic este un lichid incolor, clar, vascos, alcalin; Volumul secretiei in 24h este 1200-1500ml; pH = 7,5 8,8 Sucul pancreatic contine 98% H2O iar restul electroliti (Na+, K+, Ca+, Cl), proteine, enzime; Enzime secretate: tripsina, lipaza, amilaza. Biochimia sucului intestinal: Sucul intestinal este un lichid albicios sau galbui, uneori tulbure, datorita leucocitelor, celulelor epiteliale, mucusului; Cantitatea de suc intestinal secretat in 24h este 1500-3000ml; pH = 8,3; Sucul intestinal contine 98% H2O, 1% substante organice minerale (majoritate NaCl) si 1% substante organice (proteine, enzime); Enzime secretate: enteroKinaza, erepsina, carbohidraze ( zaharoza, lactoza, amilaza), lipaza, fosfataze. BIOCHIMIA MATERIILOR FECALE Componente: alimente nedegradate: celuloza, amidon, clorofila, grasimi, fosfati; produsi de catabolism: acizi ( butiric, palmitic, acetic, formic), substante azotate ( aminoacizi, amoniac, hematina etc), din procesul digestiei ( mucusul, celule, lecitina, colesterol, pigmenti biliari, microbi), apa( 75%). Examenul materiilor fecale: examenul parazitologic = prin care se depisteaza parazitii si ouale lor;

examenul fizico-chimic = se evidentiaza prin pigmenti biliari, calciu, lipide, enzime proteolitice, acizi organici, amoniac, aminoacizi, proteine nedegradate; examenul microscopic = urmareste parazitii, hematiile, leucocitele, celulele epiteliale, flora microbiana, reziduri digestive

Vitaminele sunt compui organici eseniali vieii, pe care organismul uman nu le produce n cantiti suficiente i care trebuie, deci, procurai din surse externe. Legumele, fructele, precum i multe alte produse alimentare sunt indispensabile alimentaiei omului contemporan. n procesul preparrii i conservrii se pierde, din pcate, o mare parte din valoarea nutriional de baz i din coninutul de vitamine i minerale. Organismul hrnit corespunztor se dezvolt mai bine, acumuleaz mai mult i trateaz stressul cu mai mult uurin. Vitaminele reprezint substane de origine vegetal, animal sau microbian cu rol biocatalitic i se gsesc n cantitate mic n alimente, fiind indispensabile pentru creterea i dezvoltarea normal a organismelor. Ele sunt sintetizate de organismele vegetale i numai n mic msur de unele specii animale. Animalele i procur vitaminele din hran, fie n stare liber, fie sub form inactiv de provitamine, care se transform ulterior n vitamine. n plante, vitaminele se gsesc n cantitate mai mare n frunze, semine n stare de germinaie, polen, drojdie de bere, alge, etc. Prima vitamin a fost descoperit de C. Funk n 1911, care a reuit s izoleze din trele de orez o substan ce vindec boala beri-beri i care a fost numit de autor vitamin, adic amin vital. I s-a dat numele de vitamin deoarece substana respectiv(vitamina B1) coninea azot atomic i era considerat indispensabil vieii. Astzi se cunosc un numr nsemnat de vitamine ce nu conin azot n molecula lor. Dei pentru ndeplinirea tuturor rolurilor funcionale ale vitaminelor organismul omului are nevoie de cantiti foarte mici (cteva miligrame sau chiar micrograme pe zi), raia alimentar trebuie s le procure regulat. Altfel, ajung s se declaneze anumite stri patologice, numite avitaminoze. Avitaminozele reprezint consecine ale deficienei sistemelor ezimatice la care particip vitaminele respective i pot fi cauzate de diveri factori sau pot avea diferite origini: alimentar (lipsa vitaminei din hran), digestiv (absorbia intestinal defectuoas), asimilatorie (imposibilitatea transformrii de ctre organism a provitaminelor inactive n vitamine active), necesiti metabolice mrite (efort fizic i intelectual, boli, gravitate, etc.), distrugerea microflorei intestinale, productoare de anumite vitamine, prin consumul de medicamente (antibiotice, sulfamide), prezena antivitaminelor corespunztoare.

Vitaminele au structuri chimice foarte variate. Din aceast cauz, ele nu s-au clasificat conform structurii ci s-a fixat drept criteriu de clasificare o nsuire fizic i anume, solubilitatea. Din punct de vedre a al solubilitii, vitaminele s-au grupat n 2 categorii: vitamine hidrosolubile (cele cu molecule polare, solubile n ap) i vitamine liposolubile (cele cu molecule nepolare, solubile n grsimi). Prima categorie cuprinde vitamine solubile n ap reprezentate de: vitamina B1, vitamina B2, vitamina B6, vitamina

PP, vitamina B12, vitamina C i vitaminele P. Dup realizarea unei concentraii optime, diferit de la un organism la altul, surplusul acestor vitamine se elimin din organism pe cale renal. A doua categorie cuprinde compuii solubili n grsimi, reprezentai de vitaminele: A, D, E, K i F. Aceste vitamine se depoziteaz n lipidele din ficat.

(retinolul) asigur adaptarea ochiului la ntuneric, normalizeaz creterea i reproducerea, mrete integritatea pielii, mucoaselor, scheletului, dinilor, rezistena organismului la infecii, stimuleaz sinteza glicogenului n ficat i sporete coninutul colesterolului n snge, participa la sinteza hormonilor steroizi i sexuali. Carenta vitaminei A scade adaptarea ochiului la ntuneric cu apariia hemeralopiei (orbul ginii), provoac ngroarea pielii, uscarea corneei (xeroftalmie), mrete receptivitatea organismului la infeciile aparatului respirator, tractului digestiv (faringite, bronite, enterocolite), duce la retena creterii copiilor, pot aprea malformaii congenitale. Surplusul vitaminei A n organism micoreaz pofta de mncare, provoac hiperestezia pielii. Vitamina A se ntlnete (n genere sub form de provitamina A sau carotin) n majoritatea plantelor i a legumelor verzi i n numeroase fructe, mai ales n morcovi, usturoi, ceap, roii, frunze de spanac, piersic, agud, castane, n banane, n nap, n ananas, cereale, coacze, zmeur, dude, caise, lmi, portocale, sau mce, n fructe oleaginoase (i n uleiuri vegetale). Vitamina A se gsete n ficat, lapte, smntn, fric, unt, glbenuul de ou. Ea poate ptrunde n organism cu hrana sub form de provitamin, numit caroten i n ficat se transforma n vitamina A. Carotenul se asimileaz mai bine n prezenta proteinelor i lipidelor.

(calciferolul) particip la absorbia calciului i fosforului din intestin, la depunerea lor n schelet i dini, mrete rezistena organismului la infecii, normalizeaz funcionarea glandelor tiroid, hipofiz, pancreas. Lipsa vitaminei D la copii provoac rahitism, iar la maturi - osteoporoza, osteomalacie. Administrarea dozelor mari de vitamin D, duce la hipervitaminoz, ceea ce se manifest prin depunerea srurilor de calciu n organele interne, hipercolesterinemie, inapeten, vom, dezvoltarea aterosclerozei. Dac unele vitamine acioneaz n organism imediat dup consumare, vitamina D trece printr-un anumit proces pentru a se activa. n prima faz, vitamina D se afl ntr-o stare

asemntoare colesterolului. Moleculele de dehydrocholesterol sunt stocate n piele, unde ateapt absorbia luminii solare. Dup ce se consum aceast faz, dehydrocholesterolul este transformat n previtamina D3 (cholecalciferol), cea mai rapid absorbit form a vitaminei D. O alt form este D2 (ergocalciferol), care deriv din plante i care poate fi obinut prin diet. Ambele forme ale vitaminei D sunt procesate de ficat i rinichi pentru a ajunge n forma final de calcitriol care navigheaz ctre receptorii de vitamina D, existeni n aproape fiecare celul a corpului uman. Alimentele cele mai bogate n vitamina D sunt ficatul petelui slab (ulei din ficat de morun), petele gras, glbenuul de ou, ficatul, laptele integral i produsele lactate nedegresate (unt, n special). Aceast vitamin este foarte sensibila la caldur, la lumin, la oxigen i la mediile acide.

(tocoferolul) ndeplinete un rol important n procesele de reproducere, dezvoltarea embrionului, ea determin funcionarea esutului muscular i celui nervos, particip la acumularea glicogenului n ficat. Carena tocoferolului n organism provoac hemoliza eritrocitelor, tulburri de reproducere ca sterilitate la brbai i femei, malformaii congenitale, avort, moartea intrauterin a ftului, hipogalactie la mam, tulburri musculare i nervoase. Vitamina E permite, datorit aciunii antioxidante, prevenirea apariiei cancerului pentru c protejeaz celulele sntoase ale organismului de radicalii liberi i agenii poluani, ntrete sistemul imunitar, permite o mai bun irigare sangvin n ntregul organism, ajut vitamina C la combaterea apariiei nitrosaminelor (celulele cancerigene), reciproc, vitamina C sprijin aciunea antioxidant a vitaminei E (la fel acioneaz betacarotenul i seleniul), atenueaz senzaia de oboseal, amelioreaz randamentul psihic, ajut organismul s se recupereze dup efort susinut (este o vitamin esenial pentru sportivii de performan), are aciune anticoagulant ce mpiedic agregarea plachetelor sangvine; circulaia sngelui se face astfel fr nici un impediment i nu mai exist riscul unor tulburri cardiace, accelereaz cicatrizarea rnilor provocate de arsuri. Cele mai bune surse de vitamina E sunt uleiurile vegetale din floarea soarelui, porumb, soia i msline. Nucile, seminele de floarea soarelui i germenii de gru sunt de asemenea surse importante. Alte surse sunt cerealele integrale, petele, uleiul de arahide i legumele frunzoase verzi.

(filochinona) este important n procesul de coagulare a sngelui, micoreaz permeabilitatea capilarelor, favorizeaz procesul de regenerare a esuturilor. Lipsa ei duce la apariia hemoragiilor musculare, cerebrale i apare mai des dup tratamente ndelungate cu antibiotice i sulfanilamide care distrug flora intestinal, capabil de a sintetiza vitamina K.

Vitamina K se gsete sub dou forme naturale (vitaminele K1 i K2) i una de sintez (K3 - menadiona). Vitamina K1 (filochinona) este sintetizat de plante, iar vitamina K2 (menachinona) este sintetizat n organismul uman de ctre bacteriile florei intestinale. K1 are rol n coagularea sngelui i are i efect antiinflamator. De asemenea, mpiedic decalcifierea oaselor. Vitamina K este produs n mod natural de propria noastr flor intestinal. Dar cantitatea produs astfel acoper doar jumtate din cantitatea necesara, restul fiind preluat din diet. Spanacul, broccoli, varza, varza de Bruxelles, fasolea verde, sparanghelul, napii, mazrea, morcovii i conopida sunt surse excelente de vitamina K, alturi de iaurt, ficat i, nu n ultimul rnd, glbenuul de ou.

(tiamina) Vitamina B1 este numit i vitamina antiberiberic. A fost izolat n anul 1911 de Funk, din trele de gru. Windaus i Wiliam i stabilesc n anul 1931 constituia chimic. Vitamina B1 este solubil n ap, alcool. Solubilitatea ei crete n mediu alcalin. Are un miros caracteristic i este stabil la o temperatur obinuit, peste 100 grade C se descompune. Absorbia i metabolismul: Vitamina B1 extras din alimente sau sintetizat de bacteriile intestinale se absoarbe prin simpla difuziune la nivelul intestinului subire. Prin resorbia intestinal ajunge n snge sub form liber. Excreia vitaminei B1 se face pe cale renal n cantiti de 50-250 micrograme. Valori mai mici de 40 de micrograme indic carena vitaminei B1. Vitamina B1 intervine n procesele metabolice de baz ale organismului, cu rol de coenzime. Particip la procese generale de oxireducere, regleaz schimburile gazoase, joac un rol important n funciile sistemului nervos central i periferic i a glandelor endocrine. Surse: n alimente de origine vegetal (cereale mai puin legume) i animal (carne, pete, lapte, ou etc). Cele mai mari cantiti de vitamin B1 se gsesc n drojdia de bere, n coaja i germenii boabelor de gru. se mai numete i vitamina hidrosolubil de cretere . Este termostabil (rezist i la 120 de grade C), solubil n ap i alcool, cu solubilitate crescut n mediul alcalin. Vitamina B2 a fost izolat pentru prima oar n anul 1933 i sintetizat de Kareer. Absorbia i metabolismul: Riboflavina se descompune la nivelul intestinului sub form liber, dup care ajunge n ficat i rinichi. Nu se depoziteaz n organism. Eliberarea se face prin fecale i mai puin prin urin. Intervine n procesele de oxireducere, n metabolismul

glucidelor, lipidelor n funciile sistemului nervos, a aparatului vizual i are rol antitoxic. Surse: alimente de origine animal (lapte, ou, ficat, creier, splin), crustacee i unele vegetale (spanac, salat verde, roii etc). Vitamina B2 poate fi sintetizat de unele bacterii.

cuprinde acidul nicotinic i amida acidului nicotinic cu proprieti aproape identice precum i o serie de derivai ai acidului nicotinic. Nucleul de baza al vitaminei este nucleul pirimidinic cu 5 atomi de C i un atom de N. Acidul nicotinic i amida nicotinica sunt substane cristaline, incolore, solubile n apa, alcool, termostabile. Absorbia i metabolismul: Sunt absorbite la nivelul intestinului de unde ptrund n snge. Se elimin prin urin, fecale, transpiraie. Vitamina B3 previne i vindec pelagra, caracterizat prin tabloul simptotic a celor trei D (demena, diaree, dermatita). Ele particip i la procesele de oxireducere, la metabolismul glucidelor, proteinelor, a produilor pigmentari i influeneaz sistemul nervos i activitatea unor glande cu secreie intern. E binecunoscut i aciunea vasodilatatoare a vitaminei B3. Surse: alimente vegetale mai ales n coaja boabelor de cereale, n drojdia de bere, alimente de origine animal (carne, rinichi, ficat). (adenina) are funcii i indicaii terapeutice, mai puin cunoscute. Ea alturi de alte vitamine B, intervine n funciile sistemului nervos ct i cele ale sistemului hematopoietic. Carena vitaminei B4 modific echilibrul leucocitar, prin producerea leucopeniei i granulopeniei. Administrarea sulfamidelor i a antibioticelor crete consumul de vitamin B4. Ea are un rol important n metabolismul glucidelor, lipidelor, a clorurii de sodiu, n funciile suprarenalelor i a proceselor creterii. Surse: alimente din regnul animal i vegetal. Cea mai important surs este drojdia de bere. Sintetizarea vitaminei B4 de ctre flora bacterian intestinal este redus la om. Absorbia vitaminei B4 se realizeaz la nivelul intestinului subire. n snge, concentraia cea mai mare de vitamina B4, este n hematii. Eliminarea vitaminei se face prin urin, fecale, transpiraie.

cuprinde piridoxina, piridoxalul i piridoxamina. n mediu alcalin i acid sunt sensibile la lumin. Regnul vegetal ofer o important surs de vitamin B6. Sursele de obinere a vitaminei B6 coincid cu cele ale celorlalte vitamine din aceasta grup. Absorbia vitaminei B6 se realizeaz la nivelul intestinului sub form liber i mai bine combinate cu proteine. n organismul animal predomin piridoxamina. Vitamina B6 intervine n metabolismul substanelor organice i intr n compoziia unui mare numr de enzime cu funcie de oxidoreducere. Particip la biosinteza sfingozimei cu rol n metabolismul lipidelor. Eliminarea vitamine B6 se face n cea mai mare msur pe cale renal i scade cu vrsta.

este indispensabil pentru viaa omului i a animalelor; vitamin hidrosolubil care joac un rol n maturarea globulelor roii plecnd de la celulele-mama i n sinteza unor acizi grai i anumitor acizi aminai. SINONIM: cianocobalamina. Are o structur deosebit de complex, continnd 4,5% cobalt i radicalul cian, de unde i denumirea de ciancobalamina. Este unul dintre cei mai puternici factori antianemici cunoscui, prezentnd o oarecare analogie structural cu hemoglobina. Are o importan deosebit n ce privete creterea, hematopoeza i funcionarea celulei nervoase. Denumirea de cianocobamida deriv din structura sa molecular ntruct conine gruparea cian(-CN), un atom de Co i grupri amidice. Se mai numete (pe lng cianocobalamina i cianocobamida) antianemic, vitamin antipernicioas, corinoid, factor antipernicios, factor anemic extrinsec, factorul proteinelor la animale etc. Denumirea de corinoid provine de la inelul porfirinic modificat din molecula sa numit inel corinic. Numele de cianocobalamina nu este riguros tiinific deoarece nu conine grupare aminica liber sau legat de nucleul central (corinic), nici de atomul de Co i nici de ribonucleotida, ci numai n componena gruprilor amidice, fapt pentru care este mai corect denumirea de cianocobamida dect cea de cianocobalamina. Identificarea, izolarea, stabilirea structurii i a activitii biologice a vitaminei B12 a necesitat colaborarea mai multor grupe de specialiti o perioad mai ndelungat de timp , reuindu-se n cele din urm obinerea acestei vitamine pe cale industrial. Activitatea i absorbia vitaminei B12 este condiionat de existena unui "factor intrinsec" coninut n sucul gastric normal, hipovitaminozele fiind rezultatul aportului insuficient sau lipsei "factorului intinsec". Carena vitaminic afecteaz esuturile n care se produc multiplicri celulare rapide. Cea mai bun surs este ficatul, dar i petele, oule, laptele i derivatele lactate. Aporturile nutriionale recomandate, minime i uor de acoperit printr-o alimentaie echilibrat, sunt de 1 pana la 2 micrograme pe zi pentru copii, de 3 micrograme pentru adolesceni sau pentru aduli, de 4 micrograme pentru femeile gravide sau care alpteaz. Ea este relativ stabil la cldur i la aer dar mai sensibil la lamina i la radiaiile ultraviolete precum i la acizi i baze. Absorbia intestinal a vitaminei B 12 are loc n ultima parte a intestinului subire Ea nu este posibila dect n prezena unei glicoproteine secretate de stomac, denumit factor intrinsec. Carena n vitamina B12, care nu este rar n rile industrializate, poate rezulta

deci fie, n mod excepional, prin aporturi alimentare insuficiente (regim vegetarian), fie dintr-o gastrectomie (ablaie a stomacului) sau dintr-o o boal responsabil de o anomalie a secreiei de factor intrinsec, precum boala lui Biermer; aceast caren poate, s mai provin dintr-o anomalie, dintr-o ablaie a poriunii terminate a intestinului subire i, n mod excepional, dintr-o infecie cronic a intestinului subire.

face parte din grupa vitaminelor hidrosolubile i din aceast cauz, n cazul unei solicitri fizice excesive, se elimin n cantiti mari din organism. Din fericire, cercetrile recente au descoperit preparatele cu absorbie lent datorit crora vitamina C poate fi prezent permanent n organism i i va exercita efectul benefic pe o durat mare de timp. Vitamina C a fost descoperit de ctre savantul maghiar Albert. El a fost primul care a reuit s extrag din ardei vitamina C i pentru aceast descoperire a fost distins cu Premiul Nobel. Astzi se pot procura uor i n ara noastr produsele cu vitamina C obinute din surse naturale. Vitamina C se gsete att n zarzavaturi ct i n citrice, sursa natural principal constituind-o mceele n care se gsete mpreun cu aa-numitele flavonide care sporesc efectele acidului ascorbic. Deficitul de vitamina C conduce la apariia scorbutului. Acidul ascorbic administrat n mod susinut stimuleaz sistemul imunitar i crete rezistena organismului faa de bolile infecto-contagioase. Particip la activarea multor sisteme enzimatice i are un rol important n respiraia celular. Accelereaz vindecarea rnilor, regenerarea esuturilor, particip la sinteza fibrelor de colagen, a cartilajelor i oaselor, precum i la sinteza hormonilor corticosuprarenalieni. Are efect antistress, faciliteaz absorbia fierului i mpreun cu acidul folic i vitamina B12 stimuleaz maturarea globulelor roii. Scade colesterolul sangvin i protejeaz organismul fa de substanele cancerigene. Crete i menine randamentul fizic. n timpul suprasolicitrilor fizice crete necesarul de vitamina C i din aceast cauz se recomand sportivilor un consum crescut nainte de competiii. La fel ca majoritatea vitaminelor, vitamina C se descompune uor i este sensibil la lumin, cldur i vapori de ap. La depozitarea vitaminei C trebuie s avem n vedere toate acestea. Preparatele moderne de vitamina C conin i bioflavonoide. Aceste substane sunt denumite uneori vitamina P, ns nu sunt vitamine propriu-zise. Bioflavonoidele favorizeaz absorbia vitaminei C, fiind preferat, astfel, administrarea lor concomitent. Dac mncm multe fructe i legume i avem grij s preparm alimentele fr a distruge elementele nutritive ne asigurm automat toate elementele necesare.

BIOCHIMIA SANGELUI Sangele format din 2 componente: plasma si elemente figurative ( hematii, globule albe si trombocite) care se afla in suspensie in plasma. Rolul sangelui circula in toate organele si tesuturile sub influenta fortei in contractie a inimii. Functiile sangelui se impart in 2 grupe mari: - vehicularea tuturor componentelor necesare vietii celulare; - reglarea si mentinerea constanta a proprietatilor fizico-chimice ale mediului intern. Prin vehicularea tuturor componentelor, sangele indeplineste diferite functiuni si anume: a. functia nutritiva - sangele transporta subtantele nutritive ( acizi grasi, aminoacizi, oze) spre ficat unde sunt depozitate sau metabolizate, si direct spre tesuturi, unde sunt deasemenea metabolizate; b. functia respiratorie - consta in transportarea oxigenului necesar oxidarilor biologice si a dioxidului de carbon din oxidari; c. functia excretoare - este indeplinita de sange prin indepartarea produselor de degradare inutile sau daunatoare, rezultate din metabolismul celular; - sangele transporta de la tesuturi spre caile de eliminare diversi produsi de catabolism (uree, acid uric, creatina, acizi organici etc.);

d. functia protectoare - sangele are rol in apararea organismului, prin leucocitele care fagoiteaza bacteriile si prin anticorpii pe care-i vehiculeaza in organism; e. functia de reglare - se realizeaza prin intermediul hormonilor, enzimelor, vitaminelor vehiculate de sange, pentru reglarea diferitelor procese metabolice; - sangele are rol in reglarea concentratiei ionilor de hidrogen, a presiunii osmotice, a apei, a temperaturii, facand posibila fuctionarea normala a celulelor; f. functia de rezerva proteica - este indeplinita de cate proteinele din plasma, care au rol in mentinerea echilibrului acido-bazic datorita prezentei gruparilor acide si bazice din moleculele lor.

COMPOZITIA CHIMICA A SANGELUI Elemente Figurative (45%): eritrocite: 4.000.000 5.000.000/ mm3 leucocite: 5.000 9.000/ mm3 trombocite: 150.000 400.000/ mm3 Plasma (55%): apa (91-95%) reziduu (5-8%): - substante anorganice - substante organice: azotate (proteice si neproteice) neazotate (glucide, lipide, metaboliti) - biocatalizatori

Coagularea Sangelui: consta in formarea coagului care are loc atunci cand sangele este scos din vasele sanguine ( proces fiziologic); la om in stare fiziologica normala, timpul de coagulare este de 8 minute, iar la baza coagularii sta procesul de transformare al fibrogenului in fibrina.

Factori anticoagulanti In organism exista un echilibru intre factorii activatori ai coagularii si factorii naturali inhibitori. Dereglarea acestui echilibru duce la stari patologice: cand tendinta de coagulare creste apare tromboza, iar cand capacitatea de coagulare scade apare sangerarea. Factori inhibitori ai coagularii: antitrombina; macroglobulina; antitromboplastina; heparina.

DETERMINAREA PRINCIPALELOR CONSTANTE BIOLOGICE:


VSH . TIMP DE COAGULARE - VSH-ul este o analiza simpla care se bazeaza pe proprietatea globulelor rosii ( hematii ) de a se depune ( sedimenta ) intr-un tub de sticla dupa ce sangele recoltat din vena a fost amestecat cu o substanta anticoagulanta. - VSH-ul se deosebeste de hematocrit prin faptul ca sangele se separa spontan dupa un oarecare timp in plasma si globule rosii ( hematii ), fara a fi centrifugat in prealabil. Daca un tub subtire, inalt de 200 mm, se umple cu sange si se mentine in pozitie verticala timp de o ora si apoi doua ore, se observa cum deasupra se separa plasma. - Valoarea VSH se socoteste dupa numarul de mm de plasma separata intr-o ora si in doua ore. Cu cat creste inaltimea plasmei separate si cu cat inaltimea stratului inferior compus din globule rosii ( hematii ), cu atat valoarea VSH este mai crescuta ( mai mare ). - VSH-ul se determina prin metoda Westergreen. Reprezinta un test nespecific de inflamatie care apreciaza si evolutia inflamatiei, nu numai prezenta ei. Valori normale ale VSH-ului: la barbati = 3-10 mm, la o ora; 5-15 mm la 2 ore la femei = 6-13 mm la o ora; 1-20 mm la 2 ore la copii mici = 7-11 mm la o ora. Cresteri patologice Valori crescute ale VSH-ului se intalnesc in:

- orice proces inflamator; - orice proces infectios; - cancer; - boli de colagen; - disglobulinemii. - cresterea VSH-ului peste 40-50 mm la ora constituie un semnal de alarma, chiar in lipsa altor simptome de boala. In aceasta situatie este necesara repetarea analizei dupa doua saptamani. Dupa cum valorarea VSH-ului scade, se mentine sau creste, medicul isi poate da seama si de evolutia bolii. - VSH-ului poate creste si in unele conditii fiziologice, la femei in perioada menstruala sau dupa luna a patra de sarcina, si la persoanele mai in varsta. Exista si persoane care toata viata au VSH-ul moderat crescut (20/40 mm) fara sa aiba vreo boala constitutional. Scaderi patologice Valori scazute ale VSH-ului se intalnesc in: - hepatita epidemica; - boli alergice; - talasemie; - poliglobulii. Metoda de calcul Pentru barbati: varsta / 2 Pentru femei: (varsta + 10) / 2 Unde "varsta" este exprimata in ani, iar VSH-ul este exprimat in mm / 1 ora

TIMP DE COAGULARE Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau in vederea unei operatii chirurgicale, Determinarea timpului de coagulare. Mod de lucru: - se recolteaza o picatura de sange din pulpa degetului; - se pune pe o lama de sticla; - se cronometreaza timpul care a trecut pana la coagularea sangelui. Valori normale 8-12 minute. Cresteri anormale - depasirea acestui timp (timp de coagular crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarziere, fapt ce poate predispune la sangerari, la hemoragii. Scaderi anormale - un timp de coagulare scazut (sub 5 minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui putand duce la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii microbiene. GLICEMIA = nivel al glucozei in sange. - este mentinuta sensibil constanta (in jur de 1 gram la litru) cu scopul de a aduce organelor si tesuturilor cantitati constante de glucoza sangvina. - reglarea nivelului sangvin al glucozei este asigurata multumita unui echilibru permanent intre substante, de natura mai ales hormonala, care micsoreaza glicemia (insulina) si cele care o cresc (glucagonul, adrenalina, hormonul de crestere). Masurarea glicemiei: glicemia se masoara fie in sangele venos in cursul clasicei "luari de sange" (glicemia venoasa), fie in sangele capilar dupa o mica intepatura in varful degetului (glicemie capilara), o picatura de sange fiind intinsa pe o banda reactiva; masurarea este atunci stabilita fie prin compararea culorii obtinute cu o scara de culori, fie prin citire directa, banda fiind introdusa intr-un mic aparat denumit autoanalizor. Valoarea normala a glicemiei este intre 4,4 milimoli pe litru si 6,7 milimoli pe litru (adica intre 0,8 si 1,2 grame pe litru) luata pe nemancate si de cel putin 6,7 milimoli pe litru (1,2 grame pe litru) la doua ore dupa luarea unei mese.

HEMATOCRIT = reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange. (volumul stratului de globule rosii (in procente) fata de volumul total al sangelul din tubul de sticla.) - procedeul consta in recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi acesta se combina cu o substanta antiocoagulanta si se repartizeaza intr-un tub de sticla foarte ingust, care se centrifugheaza puternic la o centrifuga. In urma acestei operatii se observa separarea sangelui in stratul superior (plasma) si stratul inferior, format din globule rosii, care constituie hematocritul. Valori normale: la barbati = 40-48% la femei = 36-42% la copii 2-15 ani = 36-39%. Cresteri patologice - se intalneste rar, cand se pierde multa apa din corp prin transpiratie, prin febra, prin varsaturi (deshidratare) precum si in boala care se caracterizeaza prin cresterea exagerata a numarului de globule rosii (poliglobulie). Scaderi patologice - se observa in anemii, in pierderea de sange sau cand se consuma multe lichide inainte de recoltarea sangelui. Hematocritul, alaturi de numaratoarea globulelor rosii si de dozarea hemoglobinei, ajuta la punerea unui diagnostic mai precis de anemie UREE = reprezinta forma de excretie a azotului continut de proteine, iar cantitatea eliminata urinar este direct proportionala cu intensitatea catabolismului proteinelor, cu conditia ca functia renala sa fie integra. - reprezinta practic azotul aflat in plasma si alaturi de alte componente cum ar fi creatina creatinina, aminoacizi, acid uric, polipeptide, reprezinta azotul total care nu este continut de proteine. Azotul neproteic total este azotul care se poate determina dupa precipitarea proteinelor din plasma. Valori normale La adult uree : 30-45 mg% (300 mg/kg corp/zi) continutul de azot(azotul ureic sanguin): 10-20 mg% La copil: ureea sanguina= 0,1-0,3g/l La sugar: -0,1-0,2 g/l La nou-nascut - 40-70mg/kgcorp/zi Cauze de crestere a ureei in sange : afectiuni renale acute si cronice - ca si creatinina ureea este invers proportionala cu GFR ( rata de filtrare glomerulara ) , cat timp perfuzia renala si aportul proteic sunt normale iar GFR >= 30 ml/min conc de uree se va mentine normala; in afectiuni cronice renale cu GFR < 30 ml/min ureea va monitoriza succesul dietei hipoproteice azotemie prerenala in hemoragii, varsaturi, diaree, arsuri cu aport insuficient de lichide, datorita reducerii volumului extracelular, care atrage diminuarea perfuziei renale si dezechilibre electrolitice , febra, tratamente cu doze mari de glucocorticoizi in raport U/C > 35 azotemia postrenala in obstructii ureterale, vezicale , uretrale, tumori prostatice , prostatite , litiaze,ureea. aport crescut de proteine > 200 g/zi U/C > 35 mg/dl insuficiena cardiac congestiv oc stres Concentratii scazute de uree in sange fiziologic la copii si gravide aport proteic scazut

afectiuni hepatice grave insotite de perfuzii a la long cu lichide sarace in electroliti

HEMOGRAMA = este un test de laborator care msoar diferite componente ale sngelui, prin numrarea elementelor figurate ale sngelui, care se folosete la diagnosticul infeciilor virale sau bacteriale, a anemiilor i a altor boli.