Dascăl prost

Foarte de dimineaţă, într-o mahala depărtată, bat la uşa amicului meu Pricupescu, profesor de cursul secundar — predă istoria în clasele inferioare la un liceu. Deşi foarte buni prieteni, n-am fost niciodată la el acasă; aşa, nu mă mir că i se pare ciudat a mă vedea la dânsul. — Ei! ce cauţi tu prin mahalaua noastră aşa de dimineaţă? — Am trecut pe aici — zic eu — şi am intrat să-ţi dau bună ziua… Ştiu că pe la ceasul ăsta pleci de acasă… şi… zic: haide să văz… o fi plecat Pricupescu? dacă o fi plecat, bine; dacă nu, merg cu el pânăn târg… Azi o să fie o căldură… mai teribilă ca ieri… S-a pus pe călduri… O să ne topim în vara asta… Pricupescu este un om bănuitor; zice: — Fac prinsoare pe ce vrei, că şi tu ai venit să mă rogi pentru vreun măgar, pentru vreun leneş, pentru vreun ticălos… — Aş! zic eu… — Măi! adaugă el… mai am doi ani până să ies la pensie… douăzeci o să mi se pară… Uf! să mă văz odată scăpat de canonul ăsta, care a ajuns de la o vreme nesuferit… Uite! până viu eu, citeşte! Şi zicând acestea, scoate din buzunar un vraf de scrisori, mi le trânteşte dinainte pe masă şi iese. Pricupescu este indiscret. De vreme ce mi-a dat voie, m-apuc să-i citesc scrisorile. „Iubite domnule Pricupescu, Ştiţi că de când am fericirea a vă cunoaşte, şi e cam mult de atunci, nu v-am supărat cu vreo rugăciune de favoare, fiindcă nu-mi place să importunez pe cineva în îndeplinirea datoriilor sale, mai ales când îl ştiu de o corectitudine exemplară ca dv. Crez că a venit momentul ca, mai ales în şcoală, de la care depinde viitorul naţiunii noastre, noi românii să încetăm odată cu nenorocita sistemă a favoritismului, a îngăduielii, a hatârului. Când mai cu seamă ne aflăm în faţa unui bărbat devotat datoriei, cum sunteţi dv., şi conştiinţios, făra nici o umbră de bănuială, trebuie să-l lăsăm a-şi îndeplini misiunea aşa cum crede el, în matura lui judecată nepărtinitoare. Profesori ca dv. fac onoarea unei şcoli, ei sunt o garanţie că tinerele generaţiuni cari le trec prin mână, când vor deveni cetăţeni, vor fi perfect educate şi solid instruite, şi vor face fala naţiunii. Pentru aceea, când frate-meu Ghiţă Postolache, deputatul, m-a consultat în ce liceu să-şi dea copilul la Bucureşti, i-am spus numaidecât: — Dacă vrei să înveţe o bună creştere şi carte ca lumea, dă-l la liceul unde este profesor amicul meu d. Pricupescu… acolo poţi fi sigur şi-n privinţa educaţiunii şi-n privinţa instrucţiunii! Băiatul, Costică Postolache, după cum ştiţi, stă la mine; eu îi ţiu loc de tată; prin urmare, înţelegeţi de ce mă interesez, şi de ce-mi permit, în puterea prietiniei ce mi-aţi acordat-o totdeauna, a vă importuna cu o mică rugăminte. Nepotul meu, precum veţi fi observat cu perspicacitatea ce vă caracteriză, este foarte timid; pe lângă aceasta, a fost şi cam bolnav în anul acesta, a trebuit să-i scoatem o măsea, aşa că are o mare frică de examen. Ne-aţi îndatora foarte mult şi pe frate-meu şi pe noi mai ales, pe mine şi pe soţia mea, căci în grija noastră am avut pe copil, dacă aţi fi, nu indulgent, aceasta nu v -o putem cere, dar nici prea sever cu el, care nu ştiţi câtă iubire vă poartă şi cu cât respect pomeneşte totdeuna de dv. De aceea, fiindcă vedem cât ţine Costică la d-voastră, ne-am hotărât sa vă luăm pe d-voastră ca meditator, începând chiar din vacanţă. Ştiţi ca mergem la ţară, la munte. Am fi fericiţi dacă aţi primi,

Dacă ai ţinut tu vreodată la mine măcar a suta parte din cât mi -ai spus. bineînţeles. cocoşelule moţat. Când ăi veni la puiculiţa ta. domnule Pricupescu! gândesc eu… Cine să fie puiculiţa? A! un plic rose-pâle cu un blazon aurit într-un colţ… Să vedem. şi el are groaza când se gândeşte la ziua de mâine. după ce că nu sunt buni de nimic. nu zic. Octavian Popescu. cele mai afectuoase salutări din partea soţiei mele şi din partea devotatului dv. să indispui pe nişte oameni cu atâta influenţă? Nu e mai bine să ţi-i faci binevoitori? Aseară am prânzit acolo. — Am înţeles… Nu ţi-am spus eu?… ghicisem… — Ei! nu fi şi tu aşa de… cum să zic… de sever… Ştii că de când te cunosc… şi de! slavă domnului! ne cunoaştem din copilărie… mi te-am supărat cu vreo rugăminte. un dăscălaş pârlit. zic: . băiatul tot va trece. apoi sunt şi brutali şi mojici. mai ales cu copiii de familii bune. Nicu Postolache senator” Halal de Pricupescu! zic în gândul meu. care zice că tremură toţi băieţii de frica ta. ca să aranjăm această afacere. negreşit. nu. când ştii bine că. neavând altceva mai bun de făcut. — Zău. fiindcă nu-mi place să importunez pe cineva. — Uite. Ei bine tu… tu eşti un bărbat devotat şi conştiinţios. călărit… plus două sute de lei pe lună cel puţin… Oameni cu dare de mână! Dar nu mai vine Pricupescu!… Să citim mai departe: „Amice Pricupescule. să veniţi cu noi. să încetăm. N-ar fi rău prin urmare să ne vedem cât mai curând. Până atunci. în interesul tău. Toată vremea la masă s-a vorbit rău de profesori. fără nici o umbră de bănuială. băutură. În interesul tău îţi atrag atenţia încă o dată.” Alta: „Dragă Bică. eu. P u i c u l i ţ a” Bravo. — De ce? — Venisem să te rog să-mi faci un mare hatâr. nu se poate… Dar mâine seară la ceasul ştiut. trebuie să ne hotărâm odată.cum n-aveţi îndatoriri de familie. Mâine încep la voi examenele. că eşti prea sever. Ia seama. pe timp de vară cinci sute de lei? Am aruncat vorba cea mare… Pricupescu e nebun!… a început să zbiere la mine… să-mi spuie că: nu mi-e ruşine! prieten vechi! Dar eu. care cunosc bine şi pe nenea Nicu Postolache şi moşia lui şi gospodăria lui. stimate domnule Pricupescu. mai ales când e vorba de şcoală. aer. atunci… — Fireşte. şi m-a conjurat pe tot ce am mai sacru. cum eşti tu… — Apoi. cuminte. să-i spui că l-ai trecut pe Octavian. cari. nu fi sever cu băiatul persoanei cunoscute. mă-nţelegi… — Îţi spun eu că le-ai cetit undeva. că e cam târziu. numai ca să te faci grozav. La plecare. să-ţi vorbesc în privinţa baiatului ei.N. — Sunt gata. de ce venisem eu la tine. Era o sumă de oameni mari. Pentru ce tu. fiindcă Octavian i-a spus curat că. Ar fi o prostie din partea ta să faci exces de zel. nu… Uite ce e: un băiat… timid… şi a fost cam bolnăvior iarna asta… a trebuit să -i scoaţă o măsea… — Când îţi spun eu… — Pe ochii mei!… şi în sfârşit. Pune-te tu în locul ei. Am dori ca şi-n vacanţă să se mai ocupe cu cartea. şi fără să vrei tu. n-are să-ţi meargă comod. cucoana a spus că dacă cumva persecuţi pe mititelul. A venit Miţa Popescu la mine cu lacrimi în ochi. cocoşelule moţat. ce mai una-alta?… ce să mai umblu cu mofturi?… De colea ar fi pentru tine. de la care depinde viitorul naţiunii noastre. cât de prietin să-mi fie. zic eu şi înghit în sec… apoi. îmi iau inima -n dinţi. aide. mai ales când îl ştiu de o corectitudine exemplară. primiţi. Astă-seară. — Pe onoarea mea. am treabă la şcoală. sper că n-ai să mă refuzi. se împuşcă. dacă rămâne repetent. Biata Miţă este desperată. un dăscălaş. în îndeplinirea datoriilor sale. Amic N. şi pe madam Postolache… în paradis îl invită nenea Nicu şi consoarta! mâncare. frate Pricupescule. noi românii. Eu am garantat pentru tine. mă-nţelegi… — Astea le-ai citit undeva. ca mamă. care trebuie în misiunea lui să fie.

— Ba tu eşti prost!… Mă-sa e văduvă.roli.ro . apoi zbier şi eu… Un băiat cu atâtea rude. Mare dobitoc d. frumoasă şi de familie mare… în loc să te iei cu binele. bogată. cari ţi ar fi de mare sprijin… — Eşti un prost! strigă Pricupescu. a fost peste putinţă să-l scot pe pedant din ale lui. mai ales cu copiii de familie bună! — A! strigă Pricupescu… Iar? — Secule! am strigat eu… Dacă e vorba de zbierete.— Nu-ţi cunoşti interesul! de ce să te pui cu nişte oameni mari. să te ia meditator!… Am strigat degeaba. cari au atâta influenţă?… De -aia v-a ieşit vorba la toţi dascălii că sunteţi mojici şi brutali. Pricupescu!… Poveste scrisă de Ion Luca Caragiale www.