PROF.UNIV.DR.

MARIN VOICU

DREPT COMUNITAR Note de curs

Bucureşti, 2003
1

TABLA DE MATERII

TITLUL I......................................................................................................13 DREPT COMUNITAR MATERIAL.........................................................13
CAPITOLUL I...............................................................13 CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ.................................13 IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR..............13
SECŢIUNEA I...........................................................................13 CREAREA COMUNITĂŢILOR EUROPENE.....................13 SECŢIUNEA A II-A.................................................................16 IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR..........................16 1. Izvoarele originare (primare)...................................................................................................17 2. Izvoarele secundare (derivate)..................................................................................................18 3. Principiile generale ale dreptului.............................................................................................18 3.1. Protecţia drepturilor fundamentale ale omului..................................................................19 3.2. Principiul respectării dreptului la apărare.........................................................................19 3.3. Principiul autorităţii de lucru judecat................................................................................19 3.4. Principiul certitudinii juridice.............................................................................................20 3.5. Principiul egalităţii..............................................................................................................20 3.6. Principiul proporţionalităţii................................................................................................20 3.7. Principiul loialităţii (solidarităţii).......................................................................................21 4. Jurisprudenţa instanţelor comunitare şi cutuma....................................................................21 5. Dreptul internaţional şi dreptul naţional.................................................................................22 SECŢIUNEA A III-A................................................................23 RAPORTUL DINTRE DREPTUL COMUNITAR ŞI..........23 DREPTUL INTERN AL STATELOR MEMBRE................23 1. Prioritatea dreptului comunitar...............................................................................................23 1.1. Principiul priorităţii dreptului comunitar..........................................................................23 1.2. Importanţa şi implicaţiile principiului................................................................................24 1.3. Aplicarea principiului în statele membre ale UE...............................................................26 2. Efectul direct al dreptului comunitar......................................................................................28 2.1. Principiul efectului direct....................................................................................................28 2.2. Importanţa şi conţinutul principiului.................................................................................29
2.2.1. Dreptul primar..........................................................................................................................................29 2.2.2. Dreptul secundar (derivat).......................................................................................................................30 2.2.2.1. Regulamentele...................................................................................................................30 2.2.2.2. Directive şi decizii ............................................................................................................31

2.3. Responsabilitatea administrativă a statelor membre..........................................................34 în cazul neaplicării directivelor..................................................................................................34 3. Dreptul comunitar şi tradiţia constituţională..........................................................................35 naţională (exemplul dreptului britanic)......................................................................................35

CAPITOLUL II.............................................................37

2

CETĂŢENIA EUROPEANĂ. DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE ALE PERSOANEI.....................37
SECŢIUNEA I...........................................................................37 CETĂŢENIA EUROPEANĂ...................................................37 1. Cetăţenia europeană.................................................................................................................37 1.1. Cetăţenia şi cetăţenia europeană.......................................................................................37 1.2. Europa cetăţenilor şi cetăţenia europeană.........................................................................38 1.3. Cetăţenia europeană şi tratatele constitutive......................................................................38 2. Cetăţenia europeană şi cetăţenia naţională.............................................................................39 2.1. Cetăţenia europeană, complementară ...............................................................................39 cetăţeniei naţionale ....................................................................................................................39 2.2. Cetăţenia europeană, corolar al naţionalităţii...................................................................39 unui stat membru.......................................................................................................................39 3. Statutul cetăţeanului european ................................................................................................40 3.1. Dreptul de participare la alegerile publice.........................................................................41
3.1.1. Participarea la alegerile pentru ..............................................................................................................41 Parlamentul European.......................................................................................................................................41

3.2. Participarea la alegerile municipale...................................................................................42
3.2.1. Principiul constituie un progres însemnat..............................................................................................42 al cetăţeniei europene........................................................................................................................................42 3.2.2. Modalităţi de exercitare a participării....................................................................................................43

4. Protecţiile cetăţeniei europene ..............................................................................................43 4.1. Protecţia asigurată de autorităţile diplomatice ..................................................................44 şi consulare ale statelor membre................................................................................................44
4.1.1. Principiul...................................................................................................................................................44 4.1.2. Punerea în aplicare a principiului...........................................................................................................44

4.2. Dreptul de petiţionare..........................................................................................................45
4.2.1. Originea şi sediul materiei.......................................................................................................................45 4.2.2. Admisibilitatea petiţiei ............................................................................................................................45 4.2.3. Examinarea în fond şi posibile soluţii date petiţiei.................................................................................46

4.3. ”Plângerea” către mediator................................................................................................47
4.3.1. Instituţia mediatorului ............................................................................................................................47 4.3.2. Admisibilitatea plângerilor .....................................................................................................................47 4.3.3. Rolul mediatorului....................................................................................................................................48

4.4. Dreptul de a comunica cu instituţiile .................................................................................49 şi organele comunitare...............................................................................................................49 SECŢIUNEA A II-A.................................................................49 LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE......................................49 1. Libertatea de circulaţie şi de şedere.........................................................................................49 1.1. Extinderea beneficiarilor libertăţii......................................................................................50 de circulaţie şi de şedere............................................................................................................50
1.1.1. Cetăţenia unui stat membru – condiţie ..................................................................................................50 a libertăţii de circulaţie şi de şedere..................................................................................................................50

2. Libertatea profesională, drept al persoanei........................51 2.1. Domeniul de aplicare al libertăţii profesionale..................................................................51
2.1.1. Libertăţile consacrate de dreptul comunitar..........................................................................................51 2.1.2. Beneficiarii libertăţii profesionale...........................................................................................................52

2.1.3. Locurile de muncă şi serviciile excluse............................................................................53 3

...............62 de securitate socială.................. Protecţia mediului..................5................... Reglementari sectoriale....................................1.........2................................................................84 4 ............................................................................................................. Interzicerea restricţiilor cantitative şi a............................. Lupta contra marginalizărilor............................................................................................... Transportul feroviar.....................................................................................................74 2..................................................2........................................................54 2..............................................................................76 4...................... Regimul juridic al diferitelor moduri de transport................................................................ Accesul la profesie................................81 1............57 1...................................................... Drepturile lucrătorilor salariaţi........................................... Clauze de protecţie.....................................2.......82 1.................77 5.............................................................................1.... Cadrul general al politicii transporturilor.......................72 CAPITOLUL III.................................................................................................. Transportul aerian.................. Reglementarea .................................................. Transportul fluvial............................................................. Specificitatea dreptului comunitar al sănătăţii......................2..................74 CAPITALURILOR ŞI PLĂŢILOR.................................................................................................................................54 2..... Protecţia consumatorilor.............................68 4....................54 libertăţii profesionale...............................................................74 LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR........66 3.................................................... Securitatea generală a produselor ...................................... Protecţia socială: coordonarea regimurilor .................83 SECŢIUNEA A III-A.............1............................................................1........................55 2...................... Protecţia culturii..................64 2.............75 3......62 1.2.................78 1.........................3...........................................................54 2................................................................................................2...................78 1..................................................................................3...........................72 5.......... Protecţia sănătăţii..................................... Drepturile recunoscute în cadrul....80 1.57 1....................................74 LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR... Protecţia drepturilor sociale................................ SERVICIILOR........................ Transportul maritim ...............................................................................................................................................2............................................................66 3...............................................................................................................................74 SECŢIUNEA I........................................................................................... Uniunea vamală şi barierele fiscale.................................................2.........77 SECŢIUNEA A II-A..1.1.....................2.................57 SECŢIUNEA A III-A...58 1..........................................................................................................67 4.................................74 1...........2....65 2........................65 2. Transportul terestru...............................................3...84 LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALULUI.....................70 5...................................................................4....................................................... Calificarea profesională................68 comunitare a mediului....................1.......................................78 1.................................. Învăţământul şi formarea profesională....................................................................................................2............2......... Regula raţiunii................................................................................................................................................2........ Principiul nediscriminării..........................................82 1.... Caracteristicile generale ale protecţiei........................................................................................................................ Monopolurile de stat comerciale..............................2...................... Cultura şi comunitate europeană.......78 LIBERA CIRCULAŢIE A SERVICIILOR....................... Transporturile........................1..........75 măsurilor cu efect echivalent.......................................................................................68 4.................................................................80 1.........2...........4......................................................................................................................................................................................................57 APĂRAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE....

......... Acorduri de cercetare şi dezvoltare...................... Aplicarea art...........................................3....................90 SECŢIUNEA A II-A........................................................................................ Acordurile regionale în spaţiul ............86 1...........................................2..........1............................................................85 POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ.........88 2.............................................. Întreprinderile şi asociaţiile de întreprinderi .................................................... Domeniul iniţial..................... 81 par........................................................................................................................................90 de tehnologie.........1.1............................................................................................................................................................................ Acordurile bilaterale..2........................................90 POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ....................................................................... Relaţiile comerciale cu ţările cele mai avansate....................87 1.............. Afectarea comerţului dintre statele membre..................................................... Relaţiile bilaterale dintre UE ŞI PECO......1........2.............................................89 2......88 şi practici concertate............................................................................................................ Acorduri şi practici concertate verticale......1.93 2..........................................................86 ale acordurilor.......................................................................................................2........95 Acordurile de asociere...................... Domenii de aplicare a libertăţii de circulaţie.........................................92 2...........92 2...................91 1........................94 noile ţări industrializate (NPI)....................1..........1............90 2...................86 1.......................1....................92 internaţionale................1................................................................................................ Efecte extrateritoriale.....................84 1..................................................................85 din Tratat......... Conţinutul relaţiilor cu NPI..................................................................95 acordat PECO.................85 1............ Condiţii de aplicare...........................1...........1................................................ Relaţiile Uniunii Europene cu ţările din ......................................93 2................................................84 2..............................1.......2................ Admisibilitatea unor acorduri.................................................................................................................................................................................................................................................................84 a capitalurilor.......................subiecte.............................................................95 2....................................2............................... Acorduri de cooperare............ Uniunea Europeană în relaţiile comerciale................................................ Practicile anticoncurenţiale..............86 1........................................................................91 1........................................3..................................................... Domeniul politicii comerciale comune.85 CAPITOLUL IV................... Relaţiile intre Uniunea Europeană şi ................................................................................................4.................................................................................................................................... ........... Fundamentul relaţiilor cu NPI.............85 1...........................................................................1.......................................................................................87 1.......1......................................85 SECŢIUNEA I......................94 2........................................................................ Programele multilaterale de ajutor ..................................................................96 5 ............................................92 2...........................................3............ Domenii de aplicare a libertăţii de...................................................91 1.. Acordurile cu aplicare generală... Politica comercială în expansiune continuă.............................................................................................................93 economic european (EEE)........................ Efectele practicilor anticoncurenţiale..................................................................... deciziilor sau practicilor interzise........... 1 şi 2.... decizii. Reguli prohibitive......................................3..............3.................................................................95 2...............................88 2......2..................................................................................................1.........1...............................................................................1...........2..........2........ŞI PLĂŢILOR....................3................................................ Extinderea politicii comerciale comune......................................................90 1...............94 2....................................................................................................................................85 circulaţie a plăţilor........................95 Europa Centrală şi de Est (PECO)..........................85 CONCURENŢA........... Acorduri în domeniul transferului....................................................95 2.......88 2..............................92 2..............2...............1......4....................................................................................................................................

......................................................................................................................3.......................102 2....... Siguranţa în faţa legii şi transparenţa...............................................2...........98 2................. Apărarea drepturilor fundamentale...................................................................102 în jurisprudenţa CJCE....................................................................................................................................97 2...............................106 ALE UNIUNII EUROPENE – DOCUMENT DE REFERINŢĂ.................97 2............................................... Relaţiile externe.....................ELEMENTE ALE UNEI....112 1...................................104 comunitar şi naţional.....................................................101 1.112 PUTERILE COMUNITARE.................................... Atribuţii de supraveghere şi control...................100 DREPTURILE FUNDAMENTALE ................................................................................ Definirea atribuţiilor..........................113 1.................................................................................................................................................113 1...113 1....................................................106 A COMUNITĂŢILOR EUROPENE..106 ÎN EVOLUŢIA CONSTITUŢIONALĂ ACTUALĂ..............................................................................................3..................................................................113 1.............112 DREPT COMUNITAR INSTITUŢIONAL.................................................114 al poporului..............................................112 INSTITUŢIILECOMUNITARE.................................CAPITOLUL V.............................................................. Obiectivele PESC (Politicii externe şi de securitate) a U..............................1..................................103 în jurisprudenţa CJCE....................................112 INSTITUŢIILE COMUNITARE DE DECIZIE........................................106 TITLUL II.101 fundamentale......................................114 1....................................................................................................100 NOI ORDINI CONSTITUŢIONALE A UNIUNII EUROPENE.........114 6 ........... Funcţia de legitimare şi de integrare.............. Atribuţii...............................................1.......................................112 SECŢIUNEA I.......... Atribuţii de anchetă şi de avocat............................................................................................103 2.......105 3.....2.....................1........................................................................................................................................... Apărarea drepturilor fundamentale la nivel..............................................98 de statele membre cu state terţe....................................................................2...................................... Cadrul constituţional al drepturilor .97 1.................97 POLITICILE EXTERNE COMUNITARE...............................................2....... Acordurile internaţionale încheiate..........................1...........104 3........102 2.....................................................................................105 3..101 2.......................................................................................................................98 şi cu ţări terţe............................................................................................................................................ Relaţiile cu organizaţiile internaţionale..........................................................................101 CONSACRAREA ŞI APĂRAREA DRETURILOR FUNDAMENTALE........98 3...............100 SECŢIUNEA I..............................................................................................................................................................2............................................113 1......1............2..............................2.................................. Atribuţii decizionale legislative............112 CAPITOLUL I.................... Garantarea drepturilor fundamentale............106 SECŢIUNEA A II-A................ Constituire..2...........................................................................................2... Principii de drept.....................98 CAPITOLUL VI...............E........................................................................................................................................... Parlamentul European.............................................................................................................................. Acordurile de asociere.............................................106 CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE......................... Necesitatea unui catalog al dreptului fundamental.....................................4...............................

................................................... Atribuţii......................................3...................................................................................115 2...............................................................................................115 2.......3............................................................................................................................................................................... Procedura de control.. Compentenţa de control a CJCE...........2............................................................ Componenţă şi decizii..........................................................1.................... Generalităţi...................................................................3....................................2....... Comisia..............125 4................................. Jurisprudenţa şi funcţiile Curţii de Justiţie.......................................... Funcţiile CJCE......................................... Stilul hotărârilor......... Modul de lucru şi mecanismele adoptării............124 4....................................................................130 II.....................................................131 comunitare...............122 4.........................................1...................5.......5.................2..4........................................................................................116 3.................1.................................................. Componenţa CJCE şi a CpIPE.....2............4...............................................................................................................117 Ordinii de drept comunitar...................................133 4......................3............................................115 2...............................................129 Jurisdicţia Curţii de Primă Instanţă............................3............. Mandatul jurisdicţional al CJCE ca organ al CE.......................... Actele susceptibile a fi contestate..........................................................................132 Efectele hotărârilor........................................ Controlul judecătoresc al actelor...2..........115 3......................................................3...........................124 4........................................................ Rolul instituţional al CJCE.............116 4.................................. Consiliul european.................................. Acţiunea în constatarea neîndeplinirii.......... Declararea nulităţii actelor....................6...................................128 Instituţia CEJ..........1.........................1......................................................................133 7 .....................................................................................2................................................3.................129 CEJ: Decizii preliminare...................................................2. competenţă . Controlul judiciar al actelor juridice comunitare.......................................................................................130 4................................................. Constituire şi componenţă.....117 4..................................................................................................2...........117 şi funcţionare......................117 Figura 1: Împărţirea puterii în CE.............................................................................4.........1.............131 4......................................2................................120 4..................................................... Atribuţii.......................................................................................4.............125 4...............131 4....................................................130 4.1..............................1.........................................3..........................................................117 I...................................................................1....................................... Generalităţi................................2...................................................1............................................................. Justiţia comunitară.1...................................................132 4.........................................................................131 4........................................2.............................118 4................................................119 4........................................................129 Statistici ale CEJ......................... Schema de funcţiuni...........................130 Instituţia CEJ – Perspective..................................................................... Legitimarea procesuală.......................................124 hotărârilor...................................................................... Perfecţionarea justiţiei comunitare...................................2.........................................................1............................................... Acţiunea în anularea actelor instituţiilor.............................1.... Atribuţii consultative...........127 4............1...........................................128 Jurisdicţia CEJ.........1..........................119 4........................................................ Acţiuni şi proceduri.......2...........2.................2................................................................................................................................................................124 4........116 3........................................................................................................122 4.................................................. Actele supuse controlului.................................................................1.............................................................................................................................................. Principalele tipuri de acţiuni....... Organizare.................................. Organizarea (autoritatea) CJCE........2... Anexe.......................................................... Istoric.......................133 statelor membre...............................................................................................................121 4............................................................................117 a Comunităţilor Europene în sistemul ...........................................................................132 III.......................123 4..2..............................133 4................ Metode de adoptare a hotărârilor ................................................................118 4....................................4..........

........ Faza jurisdicţională...........134 4...............................................................................2.............................1..................................................... Motivarea...............1........................... Competenţă..........135 către statele membre................................1................................................................... Executarea hotărârii Curţii de justiţie................ Procedura în faţa Curţii de primă................144 1.................137 4..........................................1................................................................ Procedura în faţa Curţii de justiţie................................2.............................................................................................................................. Regulamentele....................................................141 1.........137 (în daune) – art..........................2...........................145 1.................2.......................................de către statele membre a obligaţiilor..............................141 1.............139 4......................................1.......................................................1............1.................144 1............................................................................................142 2.............................................................3.....134 Comisiei (faza procedurală administrativă)....................................................................................................................133 4................ Banca europeană de investiţii.2....2...............4...............................................................................................................................................................................................................133 lor conform tratatelor comunitare.............................144 INSTRUMENTELE JURIDICE COMUNITARE ŞI144 SISTEMUL DECIZIONAL............ Acţiunea în răspundere .....................139 IV....................................................2...........................................................................146 2..........................................................................143 CAPITOLUL II.........134 4.........................2.. Directivele.................2......................140 de la Luxemburg...........................................................2... 288 alin..........1...........................................137 4.....2.............................................. Comitetul regiunilor..................................................................2..................................................................................................4..........................................3................................................144 1..................................................................................... Curtea de conturi.................................................. Comitetul consultativ al CECO..........146 8 .........................................................142 2...................................... Procedura judecătorească...... Procedura de control iniţiată de Comisie................................. Alte cazuri de control. Legitimare procesuală........137 condiţiile răspunderii Comunităţilor......................... Recomandările şi avizele................136 4..137 4.................2....................... Neîndeplinirea obligaţiilor de .......................................141 2.......................................................................................4. 2 CE...............................................................................3....................137 4.....................................2.2...........................144 SECŢIUNEA I............................................................................................................... Actele instituţiilor juridice comunitare........................135 4.........1..................................................1......................................................140 4........1..................................... Alte organisme comunitare...................................142 2............................................................................................................... Condiţiile necesare de admisibilitate a acţiunii ......................................................1...........................................................................................146 1.................................................140 instanţă (tribunalul).....................................3..............................146 a actelor comunitare.................................... Supravegherea exercitată de Comisie.................................... Motivarea şi procedura de adoptare...............142 2..........1..141 1...2........ Acţiuni introduse de funcţionarii............2.................................. Arbitrajul.........................................139 publici comunitari....................................................134 4......141 INSTITUŢIILE COMUNITARE CONSULTATIVE.........................................1.................................... Componenţă............1........................................................................................ Deciziile................................................... Acţiunea în răspundere şi...........................2................................139 4....... Acţiunea contra sancţiunilor pecuniare.....140 SECŢIUNEA A II-A........134 4................................140 4.....5......... Comitetul economic şi social............146 2............................................................................4....................2...................................1.....................................................................................................2...................................................................................144 INSTRUMENTELE JURIDICE COMUNITARE................................

..168 COOPERAREA JUDICIARĂ..........................................................168 BIBLIOGRAFIE.....................................................171 ABREVIERI...168 COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ168 SECŢIUNEA I..157 CAPITOLUL IV.....................................................................................................................185 9 ..................................................151 SECŢIUNEA A II-A....................................151 COMUNITARE.........................................................................151 SECŢIUNEA I.............. ACŢIUNILE ŞI INSTITUŢIILE......................................148 SISTEMUL DECIZIONAL AL INSTITUŢIILOR EUROPENE..................................157 A UNIUNII EUROPENE........... Procedura de adoptare...........151 TRATATUL DE LA NISA..................2.....................147 SECŢIUNEA A II-A............................................................157 NOUA ARHITECTURĂ CONSTITUŢIONALĂ........................................................................................................148 CAPITOLUL III.............................168 SECŢIUNEA A II-A................151 INSTITUŢIILE COMUNITARE DUPĂ...........................................................................168 LEGISLAŢIA COMUNITARĂ.............151 PRINCIPIILE..........................................................2................ PRIVIRE SUCCINTĂ.................................................................................

10 .

Paris. pag. W. Introduction to European Union Law. Simon. pag. pag. Cavendish Publishing Limited. ca atare. deciziile vor obliga numai statele ce le acceptă – au subscris şase state: Belgia. care urmărea plasarea producţiei de oţel şi cărbune sub o Înaltă Autoritate în cadrul unei organizaţii deschise altor ţări europene – luarea deciziilor de către organe compuse din reprezentanţii guvernelor. European Community Law. London-Sydney. La cele trei principii fundamentale ale acestui plan. între cumpărători şi între consumatori. Cavendish Publishing Limited. 1997. practicile restrictive care tind spre împărţirea şi exploatarea pieţii. precum şi măsurile care împiedică libera alegere de către cumpărător a furnizorului. IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR SECŢIUNEA I CREAREA COMUNITĂŢILOR EUROPENE Privire succintă asupra istoricului şi evoluţiei construcţiei europene Odată cu lansarea. în special în privinţa preţurilor şi condiţiilor de livrare ori a tarifelor şi condiţiilor de transport. la 9 mai 1950. a planului “Schumann”. Tratatul stabilind Comunitatea Economică Europeană şi Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene a Energiei Atomice. Fundamentul economic al acestui Tratat se află în dispoziţiile art. funcţiunile unei Adunări Parlamentare şi ale unei Curţi de justiţie urmând a fi îndeplinite de Adunarea şi de Curtea înfiinţate potrivit Tratatului CECO. începe o fază hotărâtoare în destinul comunităţilor europene1. 1997. Le système juridique communautaire . 1996. b. în sensul că sunt recunoscute ca incompatibile cu piaţa comună a cărbunelui şi oţelului şi că vor fi abolite şi interzise: a. 4. Tillotson. Germania. La 20 mai 1955 printr-un Memorandum al ţărilor Beneluxului prin care se afirmă principiul că integrarea economică ar trebui să preceadă integrarea politică. Italia. S-a convenit crearea. Franţa. măsurile şi practicile discriminatorii între producători. a unor instituţii precum: Consiliul de Miniştri. Luxemburg şi Olanda. subsidiile şi ajutoarele acordate de către state ori taxele speciale impuse de state în orice formă ar fi ele. J. PUF. la Paris.. London. c. împreună cu 1 A se vedea D. d. la Roma. statele nu vor fi obligate prin decizii contra voinţei lor (aplicarea regulii unanimităţii). 12. care. taxele la import şi la export ori taxele având efect echivalent şi restricţiile cantitative privind circulaţia produselor.TITLUL I DREPT COMUNITAR MATERIAL CAPITOLUL I CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ. 11 . Comisia Europeană. 7-10. La data de 25 martie 1957 au fost semnate. Cairns. 19. 2nd ed. Text Cases and Materials.

Weyland. afirmarea identităţii pe scena internaţională în special prin punerea în aplicare a unei politici externe şi de securitate comună. analyse. 1991. Bruylant. inclusiv definirea unei politici de apărare comună. Communautés Européennes. în ce măsură 2 3 L. Cartou. Actul Unic European cuprinde măsuri privind realizarea Uniunii economice prin înfăptuirea unei pieţe interne în 1992. coeziunea economică şi socială. prin crearea unui spaţiu fără frontiere interne. dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică şi mediul înconjurător. Le Traité de Maastricht. Creşterea numărului de membri ai Comunităţilor europene. progresului şi securităţii în Europa şi în lume. 51. la 7 februarie 1992. ca urmare a ratificării lor de către părţile contractante. Prin Actul Unic European s-a creat o dinamică favorabilă punerii în aplicare a altor reforme care vor trebui să permită realizarea Uniunii economice şi monetare şi să contribuie la edificarea unei Uniuni politice. În realizarea acestuia s-a afirmat că se urmăreşte în mod special (art. 1993. o monedă unică. O fază decisivă a procesului integrării europene a început o dată cu semnarea de către cei doisprezece membri ai Comunităţilor europene. Obiectivul major al Uniunii este acela de a organiza în mod coerent şi solidar relaţiile între statele membre şi între popoarele lor (art. cu unele rezerve care ar rezulta din procesul de aderare la Comunităţi a unui nou membru şi asupra unor probleme care generează unele dificultăţi (incidenţele politicii agricole comune asupra costului vieţii şi asigurarea unei evoluţii pozitive a agriculturii britanice. Asupra Tratatului. În 1978 a urmat crearea unei unităţi monetare – ECU. întărindu-se astfel identitatea Europei şi independenţa ei în scopul promovării păcii. 3. precum şi măsuri privind politica socială. serviciilor şi capitalului este asigurată în conformitate cu dispoziţiile Tratatului. Reinesh. Daloz. persoanelor. semnat la 17 şi 28 februarie 1986 la Luxemburg. într-o procedură anume prevăzută. pag. garantânduse siguranţa şi securitatea popoarelor în condiţiile facilitării liberei circulaţii a persoanelor. genèse. 4. sistemele ei de finanţare şi implicaţiile bugetare. 2. promovarea unui progres economic şi social echilibrat şi durabil. prin întărirea coeziunii economice şi sociale şi prin stabilirea unei Uniuni economice şi monetare comportând. A). astfel că acesta din urmă trebuia adaptat noilor cerinţe în condiţiile în care era din ce în ce mai clar că nu se putea evita cooperarea politică. În anul 1967 guvernul britanic şi-a manifestat voinţa de a accepta Tratatul de la Roma. D. iar la 13 martie 1979 a intrat în vigoare un sistem de stabilizare a ratelor de schimb. ca şi asupra balanţei de plăţi ori problemelor generate de existenţa Commonwealth-ului). 5. dezvoltarea unei cooperări mai strânse în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. au constituit cadrul legislativ fundamental al integrării economice europene2. a se vedea J.Tratatul CECO. prin care s-au pus bazele Cooperării politice europene. întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor resortisanţilor statelor membre prin instituirea unei cetăţenii a Uniunii. Vignes et J. Cloos. commentaires. ca şi nivelul diferit de dezvoltare şi al structurii economice. a Tratatului de la Maastricht privind instituirea unei Uniuni europene3. ca şi Declaraţia solemnă de la Stuttgart din 1983 a şefilor de state şi guverne privind Uniunea europeană şi practicile stabilite gradual între statele membre au fost confirmate prin Actul Unic European. Bruxelles. la Copenhaga în 1973 şi la Londra în 1981. la sfârşitul ei. această piaţă cuprinzând o zonă fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor. menţinerea a ceea ce s-a dobândit din punct de vedere comunitar (“l’acquis communautaire”) şi dezvoltarea acestuia în scopul de a examina. Intrarea în vigoare a noilor tratate a avut loc la data de 1 ianuarie 1958. 12 . au generat unele dificultăţi în formularea şi aplicarea politicilor comunitare în procesul integrării economice. B): “1. Rapoartele adoptate la Luxemburg în 1970. G.

art. B (2) alin. imigrare şi combaterea criminalităţii. Estonia. afirmarea identităţii ei pe scena internaţională. la Torino. începută la 29 martie 1996. securitate şi justiţie. promovarea progresului economic şi social şi a unui înalt nivel de folosire a forţei de muncă şi realizarea unei dezvoltări durabile şi echilibrate. comportând în cele din urmă o monedă unică în conformitate cu prevederile Tratatului.în art. pag. precum şi asupra unor probleme privind ratificarea. în special prin crearea unui spaţiu fără frontiere interne. relative la obiectivele Uniunii europene. în care libera circulaţie a persoanelor este asigurată în asociere cu măsuri specifice cu privire la controalele la graniţele exterioare. 2/1999. 3 au consacrat fundamentele Uniunii. în R. în sensul că Uniunea îşi propune ca obiective: “1. care ar putea să ducă la o apărare comună. 3) Prevederi generale şi finale. menţinerea integrală a acquis-ului comunitar şi dezvoltarea lui în scopul de a examina măsura în care politicile instituite de Tratat ar trebuie să fie revizuite în vederea asigurării eficacităţii mecanismelor şi instituţiilor comunitare”. 7-8/1999. Uniunea dispune de un cadru instituţional unic perfecţionat şi adaptat. pag. Ratificarea tratatelor de la Maastricht şi Amsterdam şi unele implicaţii pe planul dreptului constituţional. Comisia şi Curtea de justiţie. 13 .C. a se vedea V. Tratatul de instituire a Uniunii europene. 5 A solicitat aderarea la 22 iunie 1995.D.politicile şi formele de cooperare statornicite prin acest Tratat ar trebui să fie revizuite în vederea asigurării eficacităţii mecanismelor şi instituţiilor comunitare”. în sensul că aceasta este întemeiată pe Comunităţile europene. 4. constituit în principal. nr. Slovenia. Tratatul a fost supus ratificării de către statele membre ale Uniunii europene potrivit procedurilor naţionale respective. După adoptarea Tratatului de Maastricht. 2 a fost înlocuit în sensul că Tratatul constituie o nouă etapă în procesul creării unei uniuni fără încetare mai strânse între popoarele Europei. V. în R. întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor resortisanţilor statelor membre. Parlamentul european. în special prin punerea în aplicare a unei politici externe şi de securitate comune. 3. J7 (17). prin întărirea coeziunii economice şi sociale şi prin stabilirea unei Uniuni economice şi monetare. prin instituirea unei cetăţenii a Uniunii. completate cu politicile şi formele de cooperare instituite de Tratat. inclusiv elaborarea progresivă a unei politici de apărare comună. Tratatul de la Amsterdam – instrument juridic de referinţă în procesul integrării europene . Bulgaria. 2) Simplificare. A (1) par. 65-71. alte zece state au depus cereri de aderare: România 5. Au mai fost adoptate o anexă cu echivalenţa vechii şi noii numerotaţii şi protocoalele anexate. 63-68. Cehia. de Consiliul european. Prevederile art. Conferinţa a mai adoptat 51 de declaraţii şi a luat notă de alte 8 declaraţii. urmare a desfăşurării Conferinţei interguvernamentale de revizuire a Tratatului de la Maastricht. Noul Tratat cuprinde trei părţi: 1) Modificări aduse tratatelor. menţinerea şi dezvoltarea Uniunii ca un spaţiu de libertate. azil.C. 2. 4 Asupra unor elemente de noutate aduse de Tratatul de la Amsterdam. Tratatul de la Amsterdam a intrat în vigoare la 1 mai 1999 după depunerea la 30 martie 1999 a ultimului instrument de ratificare4. Ungaria. 5. Letonia şi Lituania. în care deciziile sunt luate cât mai deschis şi cât mai aproape posibil de cetăţeni. . B (2) este formulat într-o anumită măsură diferit. Duculescu. Duculescu. în cuprinsul cărora au fost aduse modificări prin Tratatul de la Amsterdam sunt: . Principalele dispoziţii din Tratatul de la Maastricht. nr. în conformitate cu art. Polonia.D. Slovacia. Constanţa Călinoiu. Tratatele privind instituirea Comunităţilor europene şi unele acte legate de acestea au fost modificate prin Tratatul din 2 octombrie 1997 de la Amsterdam.

Pentru o Europă mai puternică şi mai extinsă”. 26-28.decizia şi actul privind alegerile directe în Parlamentul european (1976). aşa cum se precizează în chiar cuprinsul lor (art. . 1983. 4. . Goldman. . 4ème éd.Tratatul de la Amsterdam. Partea a doua – Dispoziţii finale şi tranzitorii: art. Droit commercial européen. 13). luându-se notă de alte 3 declaraţii. 207 Euratom). Protocolul care a fost anexat la Tratatul CE şi care se referă la consecinţele financiare ale expirării Tratatului CECO şi la fondurile de cercetare privind cărbunele şi oţelul.Tratatele de instituire a celor trei Comunităţi europene.Tratatul de la Nisa.deciziile şi tratatele de aderare. . . prin care se fac recomandări detaliate în cazul fiecărei cereri şi asupra lansării procesului de negociere. 311 CE. 1 – art. Tratatele CE şi Euratom şi care priveşte Statutul Curţii de justiţie. Tratatele care instituie Comunităţile europene şi unele acte asociate acestora (Partea întâi – Modificări de fond: art. 67 din Tratatul CE. 3. A. 6 A se vedea în acest sens B. Unele dintre aceste acte comunitare cuprind şi protocoale anexe. Intrarea în vigoare a Tratatului în cauză este prevăzută pentru prima zi a celei de-a doua luni ce urmează aceleia în care este depus instrumentul de ratificare de către ultimul stat semnatar care îndeplineşte această formalitate. 7 – art. art. 14 . Prin Tratatul de la Nisa s-au modificat Tratatul privind Uniunea europeană.Tratatul de la Maastricht. Protocolul care a fost anexat la Tratatul privind Uniunea europeană. 1. Protocolul asupra art. pag. . S-au mai adoptat 4 protocoale. . 84 CECO. precum şi 24 de declaraţii. Lyon-Caen. 2. Ele fac parte integrantă din aceste acte. şi anume: 1. Izvoarele originare (primare) În categoria izvoarelor primare sunt incluse actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar6 constituite de: . Dalloz.Cu privire la cererile de aderare ale acestor state Comisia a adoptat la 16 iulie 1997 “Agenda 2000. . Protocolul care a fost anexat la Tratatul privind Uniunea europeană şi Tratatul CE şi care priveşte extinderea Uniunii europene.deciziile privind resursele proprii ale Comunităţilor. SECŢIUNEA A II-A IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR În doctrină se disting două categorii esenţiale de izvoare ale dreptului comunitar: izvoare primare şi izvoare secundare. . 6.Actul Unic European şi Tratatul de fuziune din 1967.Tratatul de modificare a tratatelor de instituire a Comunităţilor europene privind Groenlanda (17 martie 1984).cele două tratate bugetare. art.

E. directive. pag. Drept instituţional comunitar. Goldman. Convenţia din 1990 privind eliminarea dublei impuneri în caz de corectare a beneficiilor întreprinderilor asociate8. aranjamentele. decizii. chiar dacă Tratatul nu enunţă expres obiective specifice ale unei anumite activităţi. A se vedea B. A. 48. cit. în caz contrar. În asemenea situaţii se poate recurge şi la art. pag. proprietăţii industriale. aceste obiective pot fi normal deduse prin interpretare. În acelaşi timp. el va fi lipsit de efecte juridice. Având caracter derivat. actele adoptate de instituţiile comunitare în scopul aplicării prevederilor Tratatului: regulamente. concordatul şi alte proceduri similare. Termenul “act comunitar” înseamnă orice instrument legislativ sau administrativ adoptat de autorităţile administrative ale comunităţilor. va lua măsurile necesare. adoptat de Consiliu la 29 mai 2000 privind procedurile de insolvabilitate reţine elementele esenţiale ale acestui proiect). 1346/2000. păstrarea personalităţii juridice în cazul transferului sediului lor dintr-o ţară în alta şi posibilitatea fuziunii între societăţi şi firme cârmuite de legile diferitelor ţări.eliminarea dublei impuneri în cadrul Comunităţii. 1994. Pe de altă parte. care consideră că actele instituţiilor comunitare constituie “sursa cea mai importantă a dreptului comunitar”.simplificarea formalităţilor privind recunoaşterea reciprocă şi executarea hotărârilor curţilor ori tribunalelor şi a sentinţelor arbitrale”. satisfacerea şi protecţia drepturilor în aceleaşi condiţii ca în cazul drepturilor acordate de fiecare stat propriilor săi resortisanţi. 117. Lyon-Caen. stabilit de Consiliu în 1995. 9 L. Convenţia de la Bruxelles din 1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. Marcu. 91. Cartou. . Consiliul acţionând unanim la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului. însă. în domeniile energiei. dreptul secundar nu poate contraveni dreptului primar.Aceste acte comunitare menţionate constituie un adevărat “corpus” constituţional. respectiv comunitare.. dreptul secundar trebuie să fie conform obiectivelor fundamentale. care sunt înfăptuite prin intermediul diverselor politici comunitare şi.recunoaşterea reciprocă a societăţilor comerciale şi firmelor în înţelesul par. Conform art. 2 al art. trebuie să fie conforme principiilor generale ale dreptului 7 8 Acestea sunt convenţii internaţionale care produc efecte numai în relaţiile dintre statele membre ale U. 2. pot încheia convenţii între ele privind: “. dar care. totuşi. Convenţiile de la München din 1973 şi de la Luxemburg din 1989 relative la brevetele europene. op. . generale. în cazul în care o materie nu este reglementată prin legislaţia fundamentală. 33-35. op. 308 CE prin care se dispune că. Regulamentul nr. Editura Nora. Convenţia de la Roma din 1980 asupra legii aplicabile obligaţiilor contractuale. ale Comunităţilor şi obiectivelor cu caracter mai specific. nu a fost semnat de niciunul dintre statele membre. V. în măsura în care este necesar. dacă acţiunea Comunităţii s-ar dovedi necesară spre a se atinge. nu sunt simple rezoluţii sau recomandări care sunt folosite de regulă în dreptul internaţional9. statele membre. în cursul funcţionării pieţei comune.protecţia persoanelor. statele membre au adoptat noi reguli originare pe calea convenţiilor sau au pregătit asemenea reguli. Astfel au fost adoptate mai multe asemenea convenţii 7: Convenţia din 1968 privind recunoaşterea reciprocă a societăţilor. lichidarea. în mod obişnuit. Ele. Izvoarele secundare (derivate) Cea de-a doua categorie – izvoarele secundare – cuprinde. cit. falimentului (proiectul de Convenţie privind falimentul. Ele au un caracter juridic obligatoriu. ele având prioritate asupra altor acte comunitare de nivel inferior şi beneficiind de o prezumţie absolută de legalitate. 293 CE. . pag. totuşi. unul dintre obiectivele Comunităţii şi Tratatul nu a prevăzut competenţele necesare. 15 .

ele îşi au originea în apropierea sistemelor lor juridice. însă.reguli generale inerente ordinii juridice comunitare care sunt promovate independent de ordinea juridică naţională. etc. inclusiv atunci când regulile de aplicare acordă unui stat membru o perioadă mare de implementare. Aplicarea principiilor se poate face prin referire expresă în tratatele comunitare şi trebuie să fie general acceptate în ordinea juridică naţională a statelor membre în scopul de a constitui principii generale de drept comunitar. spre deosebire de ordinea internă a fiecărui stat care cunoaşte o lungă perioadă în care ea s-a sedimentat. . precum şi al statului de drept. respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. 43. în mod deosebit. Protecţia drepturilor fundamentale ale omului În faţa Curţii de justiţie au fost puse în discuţie problemele privind protecţia drepturilor fundamentale ale omului în legătură cu care nici unul dintre tratatele comunitare de bază adoptate nu a cuprins prevederi exprese sau cu caracter general. datorită caracterului de noutate a dreptului comunitar care se află încă în etapa consolidării sale. produsă de-a lungul anilor şi în nivelul lor de dezvoltare economică. cu sau fără elemente de echitate şi imparţialitate. 48. în legi ordinare. se impun. 3. ele sunt o creaţie a instituţiilor comunitare (inclusiv a Curţii de justiţie) ca urmare a interpretărilor şi motivărilor legale şi pot lua conturul unor principii generale. Principiile generale ale dreptului Principiile generale ale dreptului. . Nu este necesar. 3. principii care sunt comune statelor membre şi respectă drepturile fundamentale aşa cum sunt ele garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale semnată la Roma. 6 că Uniunea europeană se întemeiază pe principiile libertăţii. O categorie aparte de izvoare ale dreptului comunitar are ca obiect izvoarele terţiare incluzând acele regulamente.1. Respectarea acestor drepturi formează o parte integrantă a principiilor generale de drept apărate de Curtea de justiţie de la Luxembourg.reguli de reglementare comune legislaţiei statelor membre. ci numai să fie acceptate chiar în diverse forme. spre exemplu. aplicările diferenţiate trebuie să respecte principiul nediscriminării. Numai Tratatul de la Maastricht prevede în art. în Convenţia europeană şi în Carta socială europeană. socială şi culturală sensibil egal (este. ca ele să fie expres enunţate. precum şi prohibiţiile specifice enunţate de Tratat în diverse domenii (art. democraţiei. caracterul lor obligatoriu este de netăgăduit. 9. în acest sens. ca izvoare juridice. cât timp sunt inspirate de tradiţii constituţionale comune statelor membre. trebuie să fie asigurată în cadrul structurii şi obiectivelor Comunităţii. 39. în practica jurisdicţională. în fapt. la 4 noiembrie 1950 şi aşa cum ele rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre10. 52 şi 59 CE [23. dar dacă sunt încorporate în reglementările comunitare. în sensul că.comunitar. Curtea de justiţie şi Curtea de 10 În Preambulul AUE s-a făcut referire numai la promovarea democraţiei pe baza drepturilor fundamentale recunoscute în Constituţia şi în legile statelor membre. 16 .principii juridice obligatorii care sunt o moştenire juridică comună Europei ca formă a dreptului natural. o condiţie a dobândirii calităţii de membru al Uniunii europene). S-ar putea distinge trei categorii de principii: . Protecţia acestor drepturi. 49]). Drepturile fundamentale constituie o parte integrantă a principiilor de drept a căror respectare o asigură organele comunitare de jurisdicţie şi. ele sunt mai greu de definit. directive şi decizii care dobândesc forţă juridică din regulile de drept comunitar secundar. precum în cazul încorporării în legea fundamentală naţională.

în chiar textele tratatelor comunitare. sub aspectul dreptului de a fi audiat. Parlamentul. 141 CE interzice 11 A. potrivit căreia aplicarea legii la o situaţie specifică trebuie să fie previzibilă. cât şi pentru persoanele a căror situaţie juridică şi de fapt este afectată printr-o decizie adoptată de aceste instituţii. Astfel. El este prevăzut. chiar în procedurile administrative. 3. Principiul respectării dreptului la apărare Un alt principiu care trebuie să fie luat în considerare în procesul aplicării dreptului comunitar este principiul dreptului la apărare sub multiplele sale aspecte. dacă o sancţiune este aplicată de două ori pentru acelaşi act. adică un tratament egal al părţilor în situaţii identice şi comparabile. Nu mai puţin. Este necesar ca faptele incriminate să se fi produs pe teritoriul comunitar şi procedurile respective să fie realizate în faţa instanţelor din statele membre. Charlesworth. Principiul că o măsură nu poate fi modificată odată ce ea a fost adoptată de autorităţile competente constituie – a arătat Curtea de justiţie – un factor esenţial care contribuie la certitudinea juridică şi la stabilitatea situaţiilor juridice în ordinea juridică comunitară. nu fără temei.3. 1994. Sub un alt aspect. în primul rând. Cullen. însă.5.2. La Consiliul european de la Nisa din 7-11 decembrie 2000. principiul dreptului la apărare trebuie să călăuzească întreaga procedură în faţa organelor comunitare de justiţie. excluderea discriminării. 3. Consiliul Uniunii Europene şi Comisia au proclamat solemn Carta drepturilor fundamentale ale omului. Principiul autorităţii de lucru judecat Principiul autorităţii de lucru judecat – un principiu larg acceptat – înseamnă că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată – non bis in idem.primă instanţă se inspiră din tradiţiile menţionate şi din orientările oferite de tratatele internaţionale pentru protecţia drepturilor omului la care statele membre au colaborat sau pe care le-au semnat. Principiul egalităţii Acest principiu considerat ca derivând din natura dreptului comunitar presupune.4. atât pentru instituţiile comunitare. 3. art. dreptul la apărare trebuie să fie asigurat şi în privinţa dreptului de asistenţă din partea autorităţilor naţionale şi a dreptului de asistenţă şi reprezentare legală în legătură cu care există privilegiul profesional legal. într-o procedură diferită. Pitman-Blackstone. să prevadă existenţa ei. Astfel. În practică. ca şi modul în care ea va fi aplicată şi interpretată11. respectarea principiului se impune atât în privinţa audierii în procedurile în care pot fi aplicate sancţiuni. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului având o semnificaţie specială în acest sens. prin aplicaţii. cât şi în problema audierii martorilor asupra unor probleme determinate. 17 . 3. Principiul poate fi descris ca obligaţia ce revine autorităţilor publice de a asigura ca legea să fie uşor de stabilit de către aceia cărora li se aplică şi ca aceştia să poată. H. se consideră că principiul este respectat. London. când aceasta a fost cerută. dar potrivit unor reguli având în întregime scopuri diferite. Principiul certitudinii juridice Principiul certitudinii juridice este un principiu fundamental. European Community Law.

legalitatea ei este afectată. s-a accentuat că. o formă concretă a lor va fi dobândită. 3. dar. fără distincţie. două pozitive şi una negativă. 18 . considerat şi el ca derivând din natura dreptului comunitar. obstacolele la libera circulaţie a mărfurilor în cadru comunitar rezultând din dispariţăţile dintre legislaţiile naţionale trebuie să fie acceptate în măsura în care astfel de reguli. Constantinesco.discriminarea între sexe prin aplicarea principiului că femeile şi bărbaţii trebuie să primească plată egală pentru muncă egală. în sarcina statelor membre. mijloacele folosite de autorităţi trebuie să fie proporţionale cu scopul lor. iar art. să meargă mai departe decât este necesar să îl atingă. 3 B[5] CE. La Constitution économique de la CEE în RTDE nr. Prima obligaţie pozitivă este precizată în partea I a art. spre a asigura îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Tratat ori din acţiunea întreprinsă de instituţiilor Comunităţii. 3 din art. Principiul proporţionalităţii Înainte de a fi încorporat în alin. numai dacă o măsură este evident necorespunzătoare având în vedere obiectivul care îi este cerut instituţiei competente să îl urmărească. persoanelor şi capitalului12. 10 CE. în sensul de a lua toate măsurile corespunzătoare. Totuşi. de asemenea. El presupune ca legalitatea regulilor comunitare să fie supusă condiţiei ca mijloacele folosite să fie corespunzătoare obiectivului legitim urmărit de aceste reguli şi nu trebuie să depăşească.7. într-un domeniu în care organele legislative comunitare au o largă libertate de acţiune. Cea de-a doua obligaţie pozitivă – prevăzută în partea a doua din alin. ele trebuie să fie proporţionale cu scopul avut în vedere. cu toate acestea. s-a precizat că. 10 alin. cu deosebire în cel german. În acest principiu. Principiul nediscriminării se aplică tuturor relaţiilor juridice care pot fi statornicite în cadrul teritoriului comunitar în virtutea locului unde au fost convenite sau a locului unde îşi produc efectele. 1. 12 A se vedea L. când există o posibilitate de alegere între măsuri corespunzătoare. de a asigura îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Tratat ori din acţiunea întreprinsă de instituţiile Comunităţii şi că ele facilitează acesteia îndeplinirea misiunilor ei. iar. de Curtea de justiţie. Ele se vor abţine de la orice măsură care ar periclita realizarea obiectivelor Tratatului. denumit şi principiul solidarităţii. care corespunde responsabilităţilor politice ce le revin prin Tratat. care dispune că statele membre vor lua toate măsurile corespunzătoare. aplicabile produselor naţionale ori importate. Alte dispoziţii interzic discriminarea în materia liberei circulaţii a mărfurilor. 1977.J. este prevăzut la art. II. în absenţa unor reguli comune privind vânzarea şi cumpărarea unor produse. 12 CE interzice expres discriminarea pe motive de naţionalitate. în principiu. adică legislaţiei primare sau secundare. în conjuncţie cu obligaţiile şi obiectivele specificate în Tratat ori care se întemeiază pe acesta. 1 al art. consacrat de Tratat şi promovat. În mod asemănător. 3. pot fi recunoscute ca fiind necesare în scopul satisfacerii cerinţelor obligatorii privind protecţia consumatorilor. 10 – privind facilitarea realizării sarcinilor comunitare vizează îndatorirea statelor membre de a furniza Comisiei informaţiile cerute spre a se verifica dacă măsurile pe care ele le-au luat sunt conform dreptului comunitar. Obligaţiile pozitive nu au o formă concretă. Principiul loialităţii (solidarităţii) Acest principiu. indiferent că sunt generale sau speciale. indiferent că sunt generale sau speciale. Potrivit acestui principiu. trebuie să fie aleasă cea mai puţin oneroasă. se constată că sunt trei obligaţii în sarcina statelor membre. în acelaşi timp.6. acest principiu a fost recunoscut prin jurisprudenţă şi este afirmat în diverse sisteme juridice. ci mai curând una generală.

Actami.. Hotărârile judecătoreşti nu sunt obligatorii pentru cazurile viitoare. 1998. prin care. în unele domenii ale dreptului comunitar. într-un fel sau altul. Filipescu. 39 care nu specifică domeniul de aplicare a excepţiilor de “ordine publică” la libera circulaţie a lucrătorilor15. “prioritatea dreptului comunitar”. se face trimitere la activităţile implicate în acest proces. A. Basingstoke. pag. Bucureşti. astfel că frecvent el recurge la concepte cu un contur neclar. ele nu au efecte erga omnes. având în vedere lipsa reglementării sau reglementarea lacunară. Interpretarea dreptului ar urma să fie cu atât mai necesară cu cât legea este mai generală şi lacunele mai prezente. 19 .. cit. 10 alin. alteori ea a decis că nu este obligată de hotărârile sale precedente şi că tribunalele naţionale sunt îndreptăţite să ceară o nouă hotărâre preliminară dacă ele nu vor să urmeze o decizie dată asupra unei probleme asemănătoare într-o cauză anterioară. Jurisprudenţa comunitară.P. concomitent cu asigurarea respectării lor14. acest articol conţine şi mijloacele de realizare a obiectivelor. 72. Curtea face referire în mod expres la propriile hotărâri anterioare pentru fundamentarea noilor hotărâri. 1994. pag. 1 din Regulament nu are efect suspensiv”. în principiu. cum ar fi art. MacMillan Press Ltd. Totuşi. urmează ca notificarea conform art. Ed. se consideră că jurisprudenţa Curţii este un izvor esenţial de drept întrucât în numeroase probleme Curtea de justiţie completează şi precizează dispoziţiile Tratatului. realizând un act creativ de legislaţie judiciară. 2 CE. jurisprudenţa nu este acceptată ca izvor de drept în sistemul juridic continental 13. “aplicabilitatea directă” sunt opera Curţii de justiţie sau au fost perfecţionate de către aceasta. În acelaşi sens. unele dintre ele fiind incluse în tratatele comunitare (principiul solidarităţii şi principiul nediscriminării pe motiv de 13 Unii autori sunt de părere că jurisprudenţa ocupă un loc considerabil între izvoarele dreptului comunitar. Hamshire and London. 14 A se vedea L. Drept instituţional comunitar european. 2 statele membre trebuie să se abţină de la orice măsură care ar primejdui realizarea obiectivelor comunitare. În concret. 120. Houndmills. fără argumentarea necesară ori susţinându-se “aptitudinea Curţii de a crea dreptul” – I. dar. Doctrina a mai arătat că Tratatul de la Roma are în fapt caracteristicile unui tratatcadru în sensul că el stabileşte în mod foarte general un anumit număr de obiective şi precizează un cadru în care politicile destinate să realizeze aceste obiective urmează că fie puse în aplicare. 4 alin. Fuerea. 15 R. 3 şi 4. Cartou. Astfel. The European Court of Justice . O serie de concepte sau principii de drept comunitar precum “efectul direct”. Aceste obiective sunt prevăzute la art. “autonomia” ori “supremaţia dreptului comunitar”. menţionate la art. În alte cazuri. Curtea a recunoscut şi dezvoltat principiile generale de drept comunitar. 17/62. Jurisprudenţa instanţelor comunitare şi cutuma a. jurisprudenţa Curţii a putut fi considerată ca un important izvor de drept. pag. 28 care nu precizează exact ce înseamnă “măsuri cu efect echivalent” restricţiilor cantitative sau art. se consideră că fiecare aplicare a dreptului necesită interpretare. Cu toate acestea. În general.Cea de-a treia obligaţie – negativă – constă în aceea că. chiar dacă ele sunt tribunale de ultimă instanţă şi care sunt obligate în mod normal să ceară darea unei hotărâri preliminare asupra tuturor problemelor de drept comunitar. care înseamnă că. 4. 31. potrivit art. acordul poate să fie implementat pe riscul propriu al părţilor. la rândul lor. regulile sunt perfecţionate şi suplimentate. ca în materia concurenţei relativă la validitatea noilor acorduri încheiate după intrarea în vigoare a Regulamentului nr. Curtea de justiţie a decis că “deoarece Regulamentul presupune că atât timp cât Comisia nu a luat o decizie. op. aceste tribunale fiind libere să folosească hotărârile preliminare fără consultarea Curţii. Dehousse.

fie implicite. de unde rezultă că dreptul internaţional cutumiar privind încetarea şi suspendarea tratatelor în virtutea unei schimbări fundamentale a împrejurărilor este obligatoriu pentru instituţiile comunitare şi constituie parte a ordinii juridice comunitare. Alteori. care priveşte constituirea societăţilor şi firmelor în conformitate cu legea statului membru. Tillotson. în materie vamală. evident. 307. de exemplu art. pentru noii membri.. textul art. dreptul naţional poate constitui izvor al dreptului comunitar prin referiri fie exprese. Referirile implicite sunt făcute în special de instanţele comunitare de justiţie în unele cazuri în care au aplicat noţiuni juridice din dreptul naţional. 1 CE dispune că ele nu vor fi afectate de prevederile Tratatului CE. art. Comunitatea europeană trebuie să respecte dreptul internaţional în exercitarea competenţelor sale.naţionalitate). drepturile fundamentale ale omului. Cutuma Până în prezent doctrina nu a considerat cutuma ca un posibil izvor de drept comunitar. Dreptul internaţional Deoarece o mare parte din regulile de drept internaţional nu au o natură obligatorie. statele membre în cauză vor lua toate măsurile corespunzătoare spre a elimina incompatibilităţile stabilite. Dreptul naţional Uneori. prevede că în măsura în care astfel de acorduri nu sunt compatibile cu Tratatul. Astfel. ele sunt aplicate ca reguli de drept cutumiar sau ca principii generale de drept. deşi nu era obligată. iar altele fiind preluate din tradiţiile juridice naţionale ale statelor membre şi adaptate complexului comunitar (principiul egalităţii ca principiu general. legea naţională nu se aplică discreţionar. procedurile naţionale care sunt mai puţin favorabile. Curtea de Justiţie a aplicat dreptul internaţional ca izvor al dreptului comunitar. op. Dreptul internaţional şi dreptul naţional a. 74-75. Cu toate acestea. 307 alin. înainte de data aderării lor. dar ele pot afecta dreptul comunitar. b. 48 CE. cit. nu pot fi aplicate. 20 . aceasta înseamnă că este exclusă considerarea tratatelor în cauză ca făcând parte din ordinea juridică a Comunităţilor. Curtea a făcut numai trimitere la principiile dreptului internaţional. să se conformeze regulilor cutumiare internaţionale când adoptă un regulament ce suspendă concesiile acordate de sau în virtutea unui acord care a fost încheiat cu o ţară nemembră. 5. prevăzute în chiar actele comunitare cu este. De aceea. 2. b. întrucât nu este stricto sensu parte a ordinii juridice comunitare. pag. principiul proporţionalităţii)16. aşadar. Referirile exprese sunt. 16 J. fiind necesar. înainte de 1 ianuarie 1958 sau. În privinţa drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din acordurile (tratatele) încheiate între statele membre şi statele terţe. la alin.

Principiul înseamnă că dreptul comunitar decurge din propriile sale surse juridice şi se desprinde – odată cu concretizarea crescândă a noţiunilor şi principiilor sale de bază – atât de elementele lui fundamentale de drept internaţional.SECŢIUNEA A III-A RAPORTUL DINTRE DREPTUL COMUNITAR ŞI DREPTUL INTERN AL STATELOR MEMBRE Comunitatea Europeană a instituit o ordine de drept autonomă. specific comunitare. În măsura în care suportă paralela cu dreptul internaţional. în dreptul comunitar principiul priorităţii nu include. Fireşte. în afară de aceasta. şi anume dintre monismul orientat către filosofia lui Kant şi dualismul hegelian. autonomia ordinii de drept comunitare. Principiul priorităţii dreptului comunitar Raportul dintre dreptul statal şi dreptul suprastatal este.1.F. în hotărârea cu semnificaţie principală. egal îndreptăţite. din vremea jurisdicţiei sale anterioare. “efectul util” al dreptului comunitar implică faptul că dreptul comunitar prioritar acţionează direct în ordinile de drept naţionale. pentru dualişti ambele sisteme stau alături unul de celălalt. dualismul împiedica acţiunea acestuia asupra raporturilor de drept din interiorul sferei juridice naţionale şi intervenţia lui asupra fiecărui cetăţean. în cadrul proceselor în curs de soluţionare la ele. cu care – prin comunitatea originii – deseori se întrepătrunde şi împleteşte. se poate constata că ordinea de drept comunitară este organizată. În timp ce pentru monişti dreptul internaţional are întâietate faţă de cel naţional. ci pretinde. o temă centrală a specialistului în drept constituţional şi internaţional. Autonomia rezultă – în primul rând – din principiile de structură şi constitutive. fără echivoc. ca – în legătură cu principiul efectului direct – toate autorităţile şi instanţele statale să lase neaplicat dreptul naţional contrar. Această ultimă idee nu era nouă. Manfred A. care – în această privinţă. din conferinţa ţinută la Seminarul din 8-10 aprilie 2002. Altfel decât în dreptul internaţional. a CJCE. 21 . ale autorităţii nemijlocite şi ale priorităţii dreptului comunitar. şi fiecare se bucură de prioritate – în interiorul propriei sfere de dezvoltare – înaintea celuilalt. totuşi. monist. La fel ca şi principiul efectului direct. Germania. la Bucureşti cu tema “Drept interstatal şi Drept comunitar european”. cât şi de ancorarea sa istorică în concepte de drept ale statelor membre. de perfecţionare în domeniul juridic. Prioritatea dreptului comunitar 1. dată în cazul Costa/Enel – a dezvoltat principiul: 17 Prof. Dimpotrivă. astfel că – în caz de conflict – dreptul naţional trebuie să rămână neaplicat. impregnate de o comunitate legislativă europeană”. Disputa dintre şcoli. străbate istoria mai nouă a raportului între “dreptul internaţional şi dreptul naţional”. principiul priorităţii – un pilon de susţinere al ordinii supranaţionale de integrare – este rezultatul activităţii creatoare. actualmente ea încă se prezintă ca o “ordine de drept parţială” imperfectă. necesitând completarea din elementele fundamentale ale ordinii de drept naţionale.17 Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) a subliniat. dintotdeauna. trebuind să fie luat în considerare de către toate instituţiile statului respectiv. Dauses – Universitatea “Otto Firedrich” – Bamberg – R. care este “expresia unei conştiinţe deosebite a valorilor. 1. Întâietatea dreptului internaţional clasic se oprea la porţile ordinii de drept naţionale. numai obligaţia statelor membre de a aduce dreptul lor naţional în concordanţă cu dreptul comunitar prioritar.

c. de pildă. dreptul naţional în discuţie este armonizat cu dreptul comunitar european. 2 TCE). e. al cărei conţinut să fie contrar dreptului european. pe baza principiului competenţei individuale limitate. în acestea. dreptul comunitar prioritar produce un efect prohibitiv pentru legiuitorul statal. nici o normă juridică naţională oricât de asemănătoare. 3 b alin. 3 b alin. care se supuneau. alin.2. dacă lui nu-i va fi invalidat caracterul său de drept comunitar şi dacă însuşi temeiul juridic al Comunităţii nu va fi pus în discuţie. Se pot releva două importante chestiuni privind dreptul procedural. în măsura în care aceasta este în contradicţie cu dreptul european (prioritate la aplicare). Conform acestuia. 1. din punct de vedere al capacităţii lui de reglementare. până atunci. art. cetăţenilor din terţe state. De altfel. În măsura în care statele membre mai sunt încă autorizate să acţioneze. că prioritatea ierarhică a normelor este valabilă pentru întreg dreptul comunitar. În domeniul competenţelor exclusiv comunitare (de exemplu încheierea acordurilor comerciale şi a acordurilor de asociere cu terţe state) sau în cazul unei reglementări comunitare finale (cum este politica agrară comună). Această formulare a fost întărită într-o mulţime de decizii ulterioare şi a fost extinsă. CE/UE – ca organizaţie supranaţională – dispune. Ei – ca o comunitate de state – îi lipseşte omnicompetenţa principală. ea poate fi aplicată. CE/UE îi este permis să devină activă – chiar şi în privinţa profunzimii şi intensităţii de reglementare – numai dacă obiectivele urmărite pe planul naţional al statelor membre nu pot fi atinse într-o măsură suficientă (principiul subsidiarităţii. prin măsuri unilaterale. El are întâietate chiar faţă de dreptul constituţional naţional. conform prevederilor Tratatului. o normă de drept a unui stat membru – referitoare la imigrare. Instituţiile administrative şi instanţele nu mai au voie să aplice dreptul naţional ultra vitres (lit. Este adevărat că acest concept nu ajunge atât de departe încât respectivul drept naţional incompatibil să-şi piardă ipso iure valabilitatea sa (prioritatea validităţii). au rezervat reglementării prin ordinea de drept comunitară drepturi şi obligaţii.“Că înaintea dreptului creat de Tratat – deci izvorând dintr-o sursă juridică independentă – nu are prioritate. a) sau contrar. incompatibile cu noţiunea de comunitate”. propriilor ordini interne de drept – au provocat o restrângere a drepturilor lor de suveranitate. în privinţa conţinutului său. şi anume chiar şi atunci când respectivul drept naţional a fost emis mai târziu decât dreptul comunitar în cauză (lex posterior). dar care încalcă reglementările comunitare privind libera circulaţie – este inaplicabilă cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene. 1 din Tratatul de constituire a Comunităţii Europene TCE). CJCE a subliniat. Aşadar. b). 3 TCE). care le caracterizează pe acestea. Astfel. măsurile comunitare trebuie să corespundă principiului necesităţii (interzicerea excesului. d. totuşi el exprimă faptul că un astfel de drept nu trebuie luat în considerare. ratione materiae. a. ele nu au permisiunea de a elabora nici o formă de drept. Aceasta are valabilitate chiar dacă. În plus. independent de calitatea normei în discuţie. Importanţa şi implicaţiile principiului Principiul priorităţii se exprimă pe mai multe coordonate. în continuare. în sensul că el nu mai este autorizat pentru decretarea unilaterală a dreptului naţional. 3 b. numai de acele competenţe. care i-au fost atribuite prin respectivul Tratat de constituire (a se compara cu art. b. statele – prin faptul că ele. Implicaţiile principiului priorităţii sunt îngrădite. fireşte. care nu mai poate fi revocată ulterior. dat fiind această autonomie a lui. dreptului comunitar (lit. Prima problemă 22 . a. art.

această instanţă – pe baza propriei sale competenţe – lasă neaplicată orice prevedere contrară. astfel. mutatis mutandis. ar fi una temporară.. Conform acesteia. să le nege. instanţa de judecată a statului respectiv va suspenda procesul şi va înainta la CJCE – pe calea procedurii de luare a deciziei prealabile (art. care se pune. autorităţile) statelor membre ca – pe proprie răspundere – să verifice valabilitatea normelor dreptului comunitar şi. să verifice – şi. în calitate de instanţă comunitară oficială supremă. trebuie să se răspundă la întrebarea . chiar dacă piedica. eventual. CJCE a răspuns negativ prin hotărârea dată în cazul Foto-Frost. b. ar fi incompatibilă cu cerinţele stând în natura dreptului comunitar. instanţelor din fiecare stat membru le este interzis că constate nevalabilitatea actelor organelor comunitare (adică ale dreptului comunitar secundar).. atunci o pot lăsa neaplicată pe aceasta numai dacă nevalabilitatea ei a fost constatată anterior. Prin urmare. în această privinţă. la nevoie. eventual. din dreptul naţional. la care s-a făcut apel în cadrul competenţei sale. în care scop. faptul: “Că fiecare judecător al statului. care trebuie să asigure aplicarea dreptului comunitar. orice prevedere a unei ordini naţionale de drept sau orice practică legislativă. în calea deplinei eficacităţi a acestui drept. indiferent dacă ea a fost emisă anterior sau ulterior normei de drept comunitar. care constituie. judecător care – pe baza propriei competenţe – nu va lua în considerare eventuale norme de drept naţional contrare . Aceasta ar fi situaţia dacă – în cazul unei contradicţii între o prevedere juridică comunitară şi o lege statală ulterioară – soluţionarea acestui conflict între norme ar fi rezervată unui alt organ – dispunând de un mod propriu de apreciere – decât instanţei. care – în cadrul competenţei ei – trebuie să aplice prevederile dreptului comunitar. chiar ulterioară. administrativă sau judecătorească. este datoare să aibă grijă de asigurarea deplinei eficacităţi a acestor norme. este obligat să aplice neîngrădit dreptul comunitar şi să apere drepturile. dar nu au voie să se exprime cu privire la nevalabilitate. Această centralizare serveşte caracterului unitar al ordinii de drept comunitare şi coerenţei sistemului comunitar de protecţie juridică. Ele pot. pe care acesta le conferă fiecărui cetăţean. eventual să confirme – valabilitatea acestora. În acest scop. Prin urmare. Aplicarea principiului în statele membre ale UE 23 . 177 TCE) – întrebarea referitoare la valabilitate. fără a trebui să solicite sau să aştepte înlăturarea prealabilă a acestei prevederi pe calea legislativă sau prin vreo altă procedură de drept constituţional”. competenţa de respingere cu privire la dreptul comunitar secundar este monopolizată la CJCE. cu consecinţă juridică faptul că respectiva normă ar fi inaplicabilă în proces şi nu ar putea produce nici un efect prohibitiv faţă de dreptul statal incompatibil? La această întrebare. A doua problemă Principiul – că prevederile prioritare ale dreptului comunitar solicită valabilitatea neîngrădită şi unitară în ordinile de drept ale statelor membre – implică şi faptul că aceste prevederi trebuie aplicate direct de judecătorul din completul de judecată .3. dacă ele ajung să fie convinse că o reglementare foarte importantă pentru luarea decizie ar fi nelegală. de către CJCE.Sunt autorizate instanţele (şi. care ar conduce la o diminuare a eficacităţii dreptului comunitar prin faptul că instanţei competente pentru aplicarea acestui drept i se contestă autorizarea ca – deja la momentul acestei aplicări – să facă tot ce este necesar pentru a înlătura acele norme juridice ale statului respectiv. o piedică pentru eficacitatea deplină a normelor de drept comunitar. dacă instanţa de stat. lăsând neaplicată orice prevedere – posibil contrară – din dreptul naţional. ce-i drept. fără a fi obligat să aştepte înlăturarea lor de către legiuitor (abrogare) sau de către o Curte Constituţională (constatarea neconstituţionalităţii)? CJCE a decis astfel în cazul “Simmenthal” – o piatră de hotar în dezvoltarea teoretică a principiului priorităţii – expunând. 1. în mod obligatoriu. Aşadar. Aşadar.

chiar şi faţă de dreptul britanic ulterior. Ea a făcut clară subordonarea. în măsura în care este perceptibil. chiar în mod special. inclusiv faţă de Constituţie. în mod corespunzător. ea recunoaşte că CJCE garantează – între timp – o protecţie a drepturilor fundamentale. acţiunea directă şi prioritatea dreptului comunitar. sau declară. Spania şi Portugalia: Tribunalul Constituţional. care. Astfel. Italia: Curtea Constituţională. fie declară. În ordinile de drept ale celorlalte state membre.Aplicarea hotărâtă şi constantă a principiilor efectului direct şi priorităţii dreptului comunitar a ajutat. în mod deosebit. cât şi plângerile datorită încălcării Constituţiei. într-o decizie devenită faimoasă. se declară – în Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene. Rezistenţe de natură principală împotriva recunoaşterii acţiunii nemijlocite şi a priorităţii nu mai există. în esenţă. prin îndeplinirea obligaţiilor lui de membru al Comunităţii. deşi a recunoscut prioritatea dreptului comunitar faţă de dreptul italian. În hotărârea sa “Solange II” din 22 octombrie 1986. Competenţa lui de verificare poate ajunge – conform dreptului comunitar – mai departe decât împuternicirea sa pentru controlul normelor. prioritatea dreptului internaţional ori cel puţin a dreptului tratatelor internaţionale faţă de legislaţia naţională. astăzi. Italia şi Belgia. dacă ar fi să ne gândim doar la acele state membre. poate. care trebuie considerată egală. 65 şi următoarele) este consfinţită prioritatea dreptului internaţional. caracteristic faptul că principiile de structură menţionate sunt astăzi acceptate. legislativul a recunoscut autonomia. actele juridice ori prevederile emise de către stat. Cel mai departe pare să fi mers Constituţia irlandeză. la prioritatea dreptului comunitar. în jurisdicţia sa. Diferite state membre au introdus – în constituţiile lor – prevederi explicite. cu aceea impusă de către Constituţia germană: 24 . a ordinilor de drept ale statelor membre şi a întărit durabil protecţia juridică a cetăţenilor comunitari. care nu cunoaşte nici o constituţie formală. 55 al Constituţiei franceze din 1958. în ordinile de drept ale tuturor statelor membre şi. De acum înainte. la raţionalitate şi eficienţă. sunt strict respectate – cu excepţia celor câtorva cazuri – de către instanţele naţionale. din 1972 – pentru validitatea directă (§1) şi pentru prioritatea (§2) dreptului comunitar. 1 din Constituţie. Curtea Constituţională Federal ă Germaniei a declarat inadmisibile atât cererea înaintată conform art. De asemenea. În plus. doar în domeniul drepturilor fundamentale. Conform art. pe plan normativ. atribuită prin dreptul constituţional intern respectiv. “tratatele sau acordurile ratificate sau aprobate regulamentar au prioritate faţă de legile interne. Prin referendumul din 10 mai 1972. este. din fiecare stat membru. totuşi ea a formulat anumite rezerve pentru cazul unei încălcări – prin acte ale organelor comunitare – a drepturilor fundamentale prevăzute în Constituţie. şi că normele. jurisprudenţa a aplicat aceste norme. De aici. la exercitarea controlului normelor după criteriul priorităţii dreptului comunitar. Curtea de Casaţie a dedus prioritatea dreptului comunitar. în care competenţa de respingere referitoare la legile formale neconstituţionale se află în mâinile unor organe constituţionale speciale (Germania: Curtea Constituţională Federală. întâietatea dreptului comunitar. printre acestea şi Republica Federală Germania. actele juridice sau prevederile – emise de către Comunitate sau de către organele ei – au putere de lege în stat”. ea a fost amendată în sensul că: “Nici o prevedere a acestei Constituţii nu invalidează sau împiedică normele. Consiliul de Stat recunoaşte din 1989 – contrar punctului de vedere susţinut anterior – prioritatea dreptului comunitar chiar faţă de o lege emisă ulterior. sentinţa citată “Simmenthal” a subliniat rolul judecătorului din completul de judecată. Franţa: Consiliul Constituţional). în general. Curtea Constituţională italiană. într-o formă sau alta. 100 alin. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. sub rezerva că ele sunt aplicate şi de cealaltă parte”. în justiţia olandeză (art. Pentru stadiul îmbucurător al valabilităţii şi impunerii unitare a dreptului comunitar.

În această hotărâre. Principiul efectului direct După cum arată art. înlăturat definitiv. op. 2. în acest fel. 1 din Constituţie – nu sunt admise”.“Atât timp cât Comunităţile Europene. odată cu această decizie. Curtea Constituţională Federală nu va mai exercita jurisdicţia sa asupra aplicabilităţii dreptului comunitar derivat. mai amănunţit. sentinţa “Maastricht”). jurisdicţiei Curţii Constituţionale Federale”. explicit. încă. garantează – în general – o apărare eficientă a drepturilor fundamentale faţă de autoritatea suverană a Comunităţilor. în cadrul căruia Curtea Europeană de Justiţie garantează apărarea drepturilor fundamentale în fiecare caz separat. înţelegerea germană a Constituţiei este marcată. Astfel. în cele din urmă. conflictul de competenţă dintre instanţa germană şi CJCE pare să nu fie. în special jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor. de aceea Curtea Constituţională Federală se poate limita la o garantare generală a standardului indispensabil al drepturilor fundamentale”. prin urmare. 25 . impusă ca indispensabilă de către Constituţie. la 12 mai 1989. Manfred A. care este considerat ca principiu de drept pentru conduita instanţelor sau autorităţilor germane pe teritoriul suveranităţii Republicii Federale Germania. integrat în ordinea statală internă şi aplicabil unitar pe teritoriul supus suveranităţii proprii al 18 Prof. de către Constituţie – se poate face apel la Curtea Constituţională Federală”. prin pătrundere în textura ei de bază. până acum.1. este de considerat egală cu apărarea drepturilor fundamentale. Efectul direct al dreptului comunitar 2. Dacă. pentru întregul teritoriu al Comunităţilor Europene. această “identitate”18. În pofida principiului “neexercitării” condiţionate a jurisdicţiei CCF. întemeierea unei pieţe comune şi realizarea politicilor comune presupun că un anumit număr de domenii – care. Este adevărat că. apărare care. 2 şi 3 ale TCE. 100 alin. Curtea Europeană de Justiţie acordă protecţie juridică. CCF confirmă competenţa sa pentru garantarea generală a unei apărări eficiente a drepturilor fundamentale în domeniul de valabilitate a Constituţiei. stabilit în hotărârea “Solange II” (la care se referă. 23 din Constituţie îşi află barierele în abandonarea “identităţii ordinii constituţionale în vigoare. unui drept comun. arată o tendinţă amplificată spre “raţionalizarea” apărării drepturilor fundamentale faţă de autoritatea suverană a Comunităţii. referitor la obiectivele Comunităţii. şi – deci – nu va mai verifica acest drept după criteriul drepturilor fundamentale prevăzute de Constituţie. şi ele garantează – în general – mai ales conţinutul drepturilor fundamentale. Căci: “Competenţa transmisă prin art. în continuare. erau reglementate exclusiv pe baza dreptului statal intern – sunt supuse. din 12 octombrie 1993 (referitoare la Legea de aderare la Tratatul de înfiinţare a Uniunii Europene). Dausses. nu va fi obţinut standardul drepturilor fundamentale – impus ca indispensabil. Limitele transmise ei prin Constituţie se supun. cererile corespunzătoare – înaintate conform art. de acum înainte. competenţa de integrare conform art. Un mandat al viitoarei jurisdicţii a CCF va fi acela de a concretiza. Hotărârea relevantă cea mai recentă. CCF a statuat: “Dacă o directivă va încălca standardul drepturilor fundamentale al dreptului comunitar. cit. dar accentuează faptul că vrea să-şi exercite jurisdicţia într-un “raport de cooperare” faţă de CEJ. de faptul că. în structurile care o constituie”. 177 al Tratatului de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene (TCEE) nu este nemărginită. în esenţă.

a cărei funcţionare îi priveşte direct pe cetăţenii comunitari. noţiunea comunitară a efectului direct se deosebeşte de noţiunea de drept internaţional a tratatelor “auto-executabile” . Acesta a fost un act de deosebită temeritate. dar nu afirmă nimic despre efectul real al prevederii în respectiva sferă juridică naţională. conform naturii sale – el se pretează excelent pentru a produce efecte directe în relaţiile juridice dintre statele membre şi dintre indivizi supunându-se dreptului acestora. în favoarea căreia statele – chiar dacă în cadru restrâns – şi-au îngrădit drepturile lor de suveranitate. De aceea. cu o ordine de drept proprie şi autonomă. în mai vechea sentinţă din cazul Van Gend & Loos. Hotărârea Van Gend. sistematicii şi textului Tratatului”. consemnează că: “Din toate acestea trebuie trasă concluzia după care Comunitatea reprezintă o nouă ordine de drept internaţional. cu privire la art. şi anume o ordine de drept. Astfel. 12 din TCEE. în anumite circumstanţe. precum şi mărirea taxelor vamale şi a impozitelor existente în raportul dintre statele membre – “efecte directe”. În motivele sentinţei se argumentează sistematic şi teleologic: dacă o anumită reglementare ar produce efect direct. în sensul unei ordini supranaţionale de funcţionare. s-a lăsat pe seama jurisprudenţei CJCE ca – pe calea elaborării dreptului pretorian – să facă pasul decisiv de la obligaţia obiectivă a statului la dreptul legal subiectiv al individului. Tratatele comunitare nu conţin nici o exprimare despre vreun eventual efect direct al reglementărilor lor. aflat în discuţie. aceasta ar fi de apreciat “conform spiritului. 85 şi 86 ale TCE (reguli ale concurenţei) – care. se subliniază faptul că Tratatul conţine o interdicţie clară şi neîngrădită şi – de aceea. Făcând abstracţie de câteva puţine norme selectate. Efectul direct constituie o noţiune mult interpretată şi cu „sclipiri multicolore”. fără ca. reglementările privitoare la libera circulaţie a mărfurilor (edificarea uniunii vamale şi înlăturarea limitărilor cantitative. să fie nevoie de o intervenţie a legiuitorului statal. exclusiv la statele membre. el exprimă faptul că toate principiile comunitare – suficient de precise şi necondiţionate – sunt “apte de penetrare”. în care CJCE a conferit articolului 12 din TCEE – care interzice introducerea de noi taxe vamale şi impozite. şi anume în sensul că acest articol “stabileşte drepturi individuale. Această ultimă noţiune caracterizează numai capacitatea de principiu a conţinutului unei prevederi a tratatului de a-şi găsi aplicarea în dreptul statal intern al partenerului contractual. dreptul de stabilire a domiciliului şi liberul transfer al serviciilor) stabilesc – conform textului lor – numai obligaţii ale statelor membre. Apoi. trecerea de la tradiţionala ordine de drept internaţional la ordinea comunitară autonomă. comunitatea este – mai degrabă – o alianţă de state europene. pentru prima dată. care se supune propriilor principii structurale. căci el caracterizează. fără a le acorda indivizilor competenţa de a deduce. pentru aceasta. având acelaşi efect. ci şi fiecare persoană în parte. Prin aceasta. Ca element de bază al ordinii comunitare. totuşi. după natura lor. în sensul că ele creează relaţii juridice directe între autoritatea de stat şi cetăţenii comunitari (indivizi sau unităţi economice). ba chiar.fiecăruia dintre statele membre. ale cărei subiecte sunt nu numai statele 26 . din acestea. drepturi subiective corespunzătoare obligaţiilor statului. conform textului lor. ale căror subiecte de drept sunt nu numai înseşi statele membre. fără ca el să necesite preluarea prealabilă în dreptul naţional – printr-un act de tranzacţie sau ordin de executare – a normei în discuţie. adică Tratatul este mai mult decât un Acord. căreia literatura de specialitate şi jurisprudenţa nu i-au hărăzit mereu claritatea terminologică dorită. După voinţa întemeietorilor ei. se adresează fiecăruia dintre cetăţenii pieţei comune (unităţilor economice) – majoritatea prevederilor se referă. precum şi măsuri cu acelaşi efect) şi la libera deplasare a persoanelor (libertatea de deplasare a angajaţilor. precum art. adeseori citată în doctrină. Efectul direct ia naştere pe baza condiţiei de validitate a dreptului comunitar însuşi. care stabileşte numai obligaţii reciproce între statele membre. şi în raportul stabilit între cetăţenii comunitari. Elementele fundamentale au fost stabilite. Obiectivul TCEE este crearea unei Pieţe Comune. pe care instanţele statale trebuie să le respecte” .

enumerate în Tratat – ar fi periclitată. precum şi a taxelor cu acelaşi efect. 2. 119 din TC(E)E.membre. între statele membre. 48. De aceea. 48. . 13 şi 16 din TC(E)E. precum şi a măsurilor cu acelaşi efect. ci are şi legătură normativă directă cu fiecare individ afectat. Dreptul comunitar are caracter de drept obiectiv. chestiunea valabilităţii directe capătă. ci şi pe baza obligaţiilor neechivoce. . referitor la egalitatea salarizării bărbaţilor şi femeilor. Deşi până la scurgerea termenului de tranziţie au fost “armonizate” doar puţine dintre domeniile relevante. concomitent. . a judecătorului naţional. Importanţa şi conţinutul principiului 2. anulată în efectele ei. din cauză că subiecţii dreptului privat – în temeiul 27 .Art. pe care Tratatul le impune indivizilor. semnificaţie de legitimare a competenţei. ci. care au efect direct. ci şi în raportul dintre persoanele particulare (efect pe orizontală). 52 şi 59. căci – în general.2. conflictele dintre normele dreptului comunitar şi ale dreptului naţional reprezintă nu numai o chestiune de lezare a Tratatului. a şederii sau a expulzării). 52 şi 59 din TC(E)E.1. precum şi statelor membre şi organelor Comunităţii”. ca şi art.Art. CJCE a motivat aceasta prin faptul că înlăturarea piedicilor din calea liberei circulaţii a persoanelor şi a liberului transfer al serviciilor – unul dintre obiectivele esenţiale ale Comunităţii. sunt: . Principiul efectului direct urmează să fie consolidat şi extins printr-o mulţime de alte hotărâri. ele sunt o problemă a administraţiei executive şi cad în sarcina jurisdicţională a instanţelor naţionale. în calitate lor de părţi contractante. Astfel de drepturi iau naştere nu numai dacă Tratatul le stabileşte în mod explicit. Cele mai importante prevederi ale Tratatului. aşa cum el le impune şi obligaţii. CJCE a decis că cel puţin interdicţia discriminării pe motive de cetăţenie – interdicţie conţinută în aceste reglementări – produce efect direct. ci şi indivizii. ei pot acţiona – modelând dreptul privat – în special asupra reglementărilor colective din domeniul muncii şi al prestărilor de servicii.2. ca judecător comunitar. care are efect direct. care trebuie să aplice – în procesele aflate pe rolul lor – dreptul comunitar. 30 şi 34 TC(E)E. la libertatea de stabilire a reşedinţei şi la liberul transfer al serviciilor. Ca factori determinanţi ai ordinii de drept comunitare. din nou. În felul acesta. printre altele şi cu ajutorul directivelor de coordonare. referitoare la asigurarea liberei deplasări a angajaţilor. dacă desfiinţarea barierelor dintre state ar fi. Dreptul primar Implicaţiile acestei fundamentări juridice sunt deosebite. dreptul comunitar – care este independent de legislaţia statelor membre – urmează a le conferi indivizilor şi drepturi. referitoare la desfiinţarea taxelor vamale de import şi export. referitor la interdicţia de a percepe – pentru mărfurile provenite din alte state membre – taxe interne mai mari decât acelea pe care trebuie să le suporte mărfurile autohtone similare sau aflate în concurenţă. între statele membre. numai normele juridice comunitare cu efect direct pot deveni decisive la luarea hotărârii în procesele de soluţionat de către instanţele statale interne – deosebirea dintre aceste norme şi prevederile cu efect indirect determină măsura competenţei. el nu numai că trebuie luat integral în seamă de către statele membre.Art. Aceste reglementări prevăd că libertăţile menţionate vor fi transpuse treptat în practică.Art. în cursul perioadei de tranziţie. . referitoare la înlăturarea limitărilor cantitative la import şi export.Art. Actualmente – în jurisprudenţa curentă – el este un principiu structural de bază al ordinii de drept comunitare. 119 din TC(E)E este remarcabilă deoarece ea a recunoscut efectul direct al acestor prevederi din Tratat nu numai faţă de acte ale autorităţii publice (de exemplu măsuri pentru reglementarea intrării într-un alt stat. De aceea. 95 din TC(E)E. totodată. Jurisprudenţa privind art.

2. aşa cum este 28 . efectul direct al regulamentelor implică faptul că exercitarea drepturilor conferite de către ele nu este permis a fi îngrădită prin aceea că ea se face dependentă de emiterea unor reglementări de implementare. emiterea unei dispoziţii legale pentru implementarea unei directive comunitare necesită îndeplinirea tuturor condiţiilor conform art. ci şi creândule acestora obligaţii. 2. adică se verifică dacă activitatea – după care se determină grupa de salarizare în discuţie – este exercitată predominant de către femei (respectiv de bărbaţi). ar exista pericolul că – în cazul unei limitări la măsuri ale statelor – nu ar fi aplicată unitar interdicţia discriminării pe motive de cetăţenie. Pentru Germania aceasta înseamnă că atât alegerea între lege şi depoziţie legală. 80 din Constituţia germană. efectele directivelor îi afectează pe indivizi numai pe calea actului de transpunere pe plan naţional.2. Deci. forma juridică şi temeiul de împuterniciri ale actului de transpunere fiind stabilite de dreptul naţional. 189 alin.2. Aşadar. cât şi competenţa de emitere în raportul dintre statul federal şi landuri. astfel că – în principiu – nu se pune chestiunea efectului lor direct. lăsând.2. 2 din TCE. prioritatea dreptului comunitar este prevăzută explicit la art. sunt incluse şi cazuri în care tratamentul inegal – inadmisibil. Directivele sunt adecvate mai ales în domenii unde se tinde spre o anumită armonizare a situaţiei juridice. 189 alin. al deciziilor adresate statelor membre (adică acte individuale. de exemplu. de la început a fost în afara oricărei discuţii că – mutatis mutandis – criteriile elaborate vor fi utilizate şi pentru dreptul comunitar derivat. 3 din TCE stabileşte că ele obligă statele membre – cărora le sunt adresate – numai cu privire la obiectivul de realizat. Conform jurisprudenţei curente a CJCE. directivele au o mai mică intensitate de reglementare în detaliu. fie chiar şi indirectă.autonomiei lor ca parte – ar ridica astfel de piedici. Este puţin probabil să apară dificultăţi principale de natură juridică. în mod normal.2. adică acte normative cu valabilitate generală. 2. altele decât acelea necesare pe baza regulamentului însuşi. Din punct de vedere al structurii lor. Pentru acestea din urmă. comparativ cu regulamentele şi deciziile . 119 din TC(E)E este şi faptul că este considerată ca interzisă orice discriminare. totuşi. dar şi prin modul de încheiere a tranzacţiilor legale între persoane particulare. deoarece nu este justificat pe bază de criterii obiective – devine evident abia prin compararea alcătuirii reale. Caracteristic pentru jurisprudenţa CJCE cu privire la art. De aceea. pe sexe. se orientează exclusiv după dreptul constituţional german. Doctrina efectului direct al dreptului comunitar a fost dezvoltată. De aceea. evoluţia jurisprudenţei CJCE necesită o examinare mai atentă. obligatorii din punct de vedere juridic) şi al directivelor. unei reglementări prin lege şi regulament. în funcţie de statul membru respectiv.1. Aceasta se face prin transpunere în dreptul naţional. dar nicidecum spre o completă unitate din punct de vedere juridic.2. Regulamentele Pentru regulamente. În plus. a anumitor grupe de salarizare. ele lasă statelor membre o anumită libertate de apreciere cu privire la implementare . art. cu ocazia interpretării prevederilor din Tratat. Totuşi. iniţial. pe seama lor alegerea formei şi mijloacelor. deoarece condiţiile de muncă se supun. Directive şi decizii Mai dificil de argumentat este efectul direct.2. Dreptul secundar (derivat) 2. Necontestat este şi faptul că efectul direct al regulamentelor poate interveni – corespunzător naturii şi funcţiei acestor acte juridice – nu numai în favoarea indivizilor. pe plan intern.

nu ar putea produce niciodată efecte asemănătoare. Statele membre nu pot invoca – faţă de cetăţenii lor – omiterea. în cele din urmă. după expirarea termenului stabilit pentru implementarea lor (termen de transpunere). invocarea prevederilor directivelor îşi pierde justificarea dacă statul membru şi-a îndeplinit. caracteristic este faptul că este indiferent dacă statul devine activ conform dreptului public sau celui privat. să atribuie efect direct şi prevederilor directivelor. cum sunt federaţia. CJCE le conferă cetăţenilor comunitari dreptul de a invoca direct textul directivei. tipologia regulamentelor şi directivelor a fost estompată în mare parte. prevederile directivelor – care conţin obligaţii necondiţionate şi suficient de exact conturate – pot fi opuse aplicării dreptului naţional contrar. alte organizaţii teritoriale şi persoane de drept public. landurile. Ca urmare. menţionate în acest articol. Totuşi. De altfel. nu este afectat dreptul oricărei persoane de a invoca o directivă. Hotărârile relevante pleacă de la considerentul că invocarea prevederilor directivei serveşte protecţiei juridice a individului şi. a formei şi mijloacelor de transpunere – s-au menţinut în cadrul limitelor de apreciere. ci spre conţinutul şi funcţia respectivului act juridic în sistemul Tratatului: “Este adevărat că regulamentele au efect direct. prin art. conform art. orice persoană poate invoca aceste prevederi şi dacă ele stabilesc drepturi. în anumite condiţii. ca destinatar al efectului direct. 189. Ea cuprinde toate instituţiile statului. obligaţiile care-i revin dintr-o directivă. în 29 . efectul util al unei astfel de măsuri ar fi diminuat dacă orice persoană nu ar putea invoca aceasta înaintea instanţei şi dacă instanţele statale nu le-ar putea considera pe aceste persoane ca parte constitutivă a dreptului comunitar”. Fireşte. “Prin urmare. Această dezvoltare – care se află în sfera de responsabilităţi a legiuitorului comunitar – a determinat CJCE ca. existente încă în comerţul dintre statele membre. de aici nu rezultă că alte categorii de acte juridice. de pildă. dacă transpunerea nu are loc sau dacă ea se face neregulamentar. adesea. este de comentat pe larg. Noţiunea de stat. În orice caz. Această observaţie este valabilă mai ales pentru directivele care vizează desfiinţarea obstacolelor de natură tehnică. În special în cazurile în care. de-a lungul timpului s-a dovedit că simpla egalizare pe plan juridic – prin renunţarea la uniformizarea juridică. cerinţelor de integrare crescândă. Elementul raţional al efectului direct pare a fi de căutat. în proporţie mărită. care pot diminua – în mare măsură – libertatea de formulare a conţinutului de către statele membre.cazul în domeniul ajustării pe plan juridic (în special art. orice persoană poate invoca prevederile unei directive – al căror conţinut apare ca necondiţionat şi suficient de precis – împotriva tuturor prevederilor interne ale acelui stat. CJCE a stabilit efectul direct al prevederilor directivelor întotdeauna numai pentru cazul că acestea sunt în favoarea cetăţenilor şi cad în sarcina statului (aşa numitul efect direct vertical). sau nereglementaritatea transpunerii. Astfel. 189. 100 a TCE). Ar fi incompatibil cu efectul obligatoriu conferit directivelor. regulamentar. să se excludă – din principiu – că persoanele afectate pot invoca obligaţia impusă prin directivă. Efectul luării de măsuri al directivelor are. statului membru nu trebuie să-i rezulte nici un fel de avantaj. de aceea. administraţiile locale. Astfel. contrară directivei. şi – ca urmare – pot deja produce efecte directe datorită naturii lor juridice. obligate să asigure transpunerea. caracter de sancţionare. astfel. în practică. care pot fi revendicate faţă de stat”. Cazurile priveau mai ales domeniul activităţii fiscale a statului. astfel ca – în lipsa unui temei de autorizare pentru emiterea de regulamente – să realizeze uniformizarea din punct de vedere juridic. din acţiunea lui de încălcare a dreptului comunitar. în lipsa măsurilor de implementare emise la termen. lăsată pe seama lor. în principiul încrederii. cu scopul de a lăsa să se constate dacă instituţiile naţionale – la alegerea. autorităţile comunitare – prin directivă – obligă statele membre la o anumită conduită. care ajunge mai departe – nu răspunde. care le-au fost trasate prin directivă. reglementări de detaliu concrete. Cu alte cuvinte: directivele conţin. practica se foloseşte mai mult de forma directivelor. De aceea. neconforme cu directiva. Dimpotrivă. În acest fel. ea trebuie să se orienteze nu spre forma.

comparativ cu întreprinderile private. nu în raport cu cine se revendică efectul în procesul concret. conţinutul directivei nu va fi considerat izolat. CJCE a tras această concluzie în mod repetat şi nerestrictiv. în care se expune faptul “că o directivă nu poate stabili doar obligaţii pentru o persoană oarecare şi că – drept urmare – nu se poate recurge la prevederea directivei. Aceasta apare a fi îndoielnic. este de menţionat mai întâi faptul că – pentru a aprecia dacă există o favoare sau o împovărare – orientarea trebuie să fie către situaţia materială. Acelaşi lucru este valabil şi pentru întreprinderile de stat. faptul că o directivă. Limitarea efectului direct la raporturile pe verticală (cetăţean faţă de stat) se justifică din puncte de vedere corespunzând statului de drept . Din acest motiv pare a fi eliminat şi aşa numitul efect direct invers pe verticală (în favoarea statului şi împovărându-i pe cetăţeni).procesele Marshall şi Foster s-a clarificat că instituţiile statale – chiar dacă activează în domeniul economiei private (de exemplu ca angajator) – pot fi destinatare ale efectului direct. Principiul încrederii nu se opune acestui considerent. în mod real. desfăşurate de persoane particulare. faţă de o astfel de persoană”. În plus. În această privinţă. chiar dacă – în condiţiile existenţei unei marje corespunzătoare de interpretare – dreptul naţional relevant este interpretat conform directivei. indirect. care impun obligaţii terţilor. referitoare la atribuirea comenzilor publice 30 . care – odată cu remiterea lor către respectivul stat membru – devin obligatorii pentru aceasta. iar apoi apar. poate conduce. rezultă consecinţe împovărătoare doar pentru el. pentru prima oară în cunoscuta hotărâre “Marshall”. adică activitatea de poluare a mediului ambiant este desfăşurată de către acestea. împotriva unui efect direct pledează absenţa obligaţiei de publicare pentru directive. adică directive care au consecinţe favorizante pentru anumite persoane. conform sistematicii Tratatului. posibilitatea de invocare dispare dacă ea are drept scop o îngrădire a activităţilor poluante ale mediului ambiant. Din caracterul de sancţionare al efectului direct al directivelor rezultă că prevederile directivelor. în Monitorul Oficial. poartă răspunderea pentru implementarea regulamentară în cadrul sistemului lor juridic intern. Acelaşi lucru este valabil pentru directivele cu dublu efect. Împotriva unui efect pe orizontală sunt mai ales principiul siguranţei actului de justiţie şi cel al drepturilor legitime. care îndeplinesc sarcini publice şi care – de aceea. căci – totuşi – directivele. Hotărârea “Costanzo” nu se opune consideraţiilor de mai sus. Este recunoscut. dar pentru altele au consecinţe împovărătoare. doar cu titlu informativ. din prevederile directivei. ca atare. Mai degrabă el poate avea încredere că efectele directivelor îl afectează numai conform măsurilor de transpunere pe plan naţional. Nu este încă definitiv calificată întrebarea dacă prevederile directivelor pot produce efecte directe şi în raportul dintre persoanele particulare (aşa zisul efect direct pe orizontală). deoarece nici o persoană oarecare nu are vreo vină pentru încetineala statului membru. Procesul a avut ca obiect interpretarea unei instrucţiuni a directivei de coordonare. în interesul public – se bucură de drepturi speciale. hotărâtor este cine are de suportat. obligă doar statele membre cărora le sunt adresate şi care. Acest aspect devine deosebit de clar în domeniul protecţiei mediului ambiant: o persoană oarecare poate invoca un eventual efect direct al directivei numai în măsura în care reglementarea în discuţie are consecinţe împovărătoare material pentru instituţiile statului. însă. Aceasta trebuie să fie valabil şi pentru directivele cu caracter dublu. nu pot produce niciodată efect direct . netranspusă la termen. Ca urmare. consecinţele – considerate din punct de vedere economic – ale respectivei norme. În plus. care nu trebuie să răspundă pentru încălcarea dreptului comunitar de către statul membru. căci efectul direct al directivelor nu are voie – în nici un caz – să se răsfrângă împovărându-l pe cetăţean. la o împovărare a persoanelor. singure. nu către situaţia de drept procedural. Cetăţeanul – deoarece poate avea încredere în transpunerea directivei – nu trebuie să conteze pe faptul că. ci comparativ cu ansamblul reglementărilor dreptului naţional relevant.

În cazul directivelor se mai adaugă – ca o condiţie suplimentară – faptul că termenul de transpunere a expirat. independent de natura actului juridic. În această privinţă – la fel ca în cazul directivelor – CJCE recunoaşte un efect direct: “Ar fi incompatibil cu efectul obligatoriu conferit deciziilor. cetăţenii. care sunt adresate statelor membre. Dacă aici sunt obligaţi. Responsabilitatea administrativă a statelor membre în cazul neaplicării directivelor Dacă nu există premisele pentru efectul direct al unei reglementări din directivă. pronunţată de CJCE. de un proiect corespunzător conform art. 177 din TC(E)E. intervin şi pentru cetăţeni respectivele efecte dezavantajoase. Acestea sunt – precum în dreptul german – purtători de drepturi publice subiective. să se excludă – din principiu – că persoanele afectate pot invoca obligaţia impusă prin decizie. Dimpotrivă. atunci – conform celei mai recente jurisprudenţe a CJCE – oricărei persoane favorizate de directivă îi revine. numai la procedura de atribuire şi nu a avut nici o consecinţă directă asupra situaţiei de drept a concurenţilor. Curtea Constituţională Federală (CCF) a Germaniei a aprobat hotărârea respectivă. autorităţile comunitare – prin decizie – obligă un stat membru sau toate statele membre la o anumită conduită. totuşi. trebuie plecat de la considerentul că nici CCF nu ar recunoaşte un efect direct al directivelor. Alta este situaţia juridică în cazul deciziilor. trebuie verificat dacă prevederea în discuţie este adecvată – după natura ei juridică. ordinea de drept comunitară se aplică nemijlocit fiecărei persoane. 189 din TC(E)E pledează clar împotriva unui efect direct al directivelor. din cauza nerealizării (sau a realizării defectuoase) a transpunerii directivei. pentru a nu şterge complet – în structura formelor de operare ale art. de altfel. norme ale dreptului comunitar primar sau secundar. care obligă statele membre să acorde anumite drepturi cetăţenilor lor. efectul util al unei astfel de măsuri ar fi diminuat dacă membrii acelui stat nu ar putea invoca aceasta înaintea instanţei şi dacă instanţele statale nu i-ar putea considera pe aceştia ca parte constitutivă a dreptului comunitar”. În special în cazurile în care. Ca urmare. că respectiva sarcină este obligatorie şi este generală. scoţând în evidenţă caracterul de confirmare a acestei perfecţionări a dreptului comunitar. Ca urmare. conform căreia – în cazul unor oferte la preţuri excepţionale – beneficiarul public trebuie să verifice fiecare sumă a ofertei. Consiliul de Stat al Franţei refuză. În acest fel.3. astfel ca executarea lor să nu mai necesite nici o altă concretizare din partea legiuitorului naţional. pare – în măsura în care motivele concise şi 31 . deoarece – pentru el – textul art. 2. precum şi suficient de clară şi precisă. fără ca ei să poată invoca dreptul naţional mai favorabil. El se referea. “Articolul 177 din TCEE – conform căruia instanţele statale sunt autorizate să solicite Curţii de Justiţie să se ocupe de valabilitatea şi interpretarea tuturor acţiunilor organelor. necondiţionată. În mod corespunzător se prezintă situaţia juridică în cazul deciziilor. până acum. acţiunile menţionate. dezvoltat pe calea deliberării judecătoreşti independente.pentru lucrări de construcţii. totuşi decizia nu acţionează direct. Premisa este. de pildă. fără deosebire – presupune. că orice persoană poate invoca. dacă acestea sunt suficient de clare şi necondiţionate. în fiecare caz individual. Abia atunci când respectivul stat membru şi-a îndeplinit obligaţiile sale din decizie. mod de sistematizare şi text – pentru a motiva efecte directe în raporturile juridice dintre destinatarul acţiunii şi terţi”. deci. 189 din TCE – hotarul dintre regulament şi directivă. împovărător pentru indivizi. în continuare. un drept de a pretinde daune-interese din partea statului membru. 189 din TCEE. să se conformeze CJCE. Acesta a făcut abstracţie. concomitent. în faţa acestor instanţe. în anumite condiţii. conform art. În final este de reţinut că – pe baza jurisprudenţei CJCE – fiecare cetăţean comunitar poate invoca. Acest drept la despăgubire.

. în special în privinţa stabilirii instanţei competente şi a alcătuirii procedurii de intentare a acţiunii.(1) Obiectivul respectivei directive trebuie să fie conferirea de drepturi oricăror persoane. dreptul la despăgubire rezultă direct din dreptul comunitar. Atunci. face parte inseparabilă din ordinea de drept creată prin Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene”. . ei nu au putut invoca susmenţionata Directivă – care nu fusese transpusă la termen. drepturile conferite ei prin dreptul comunitar. “Factortame III” şi “British Telecommunication”.prin aceasta. . o obligaţie a statelor membre de compensare a unei daune există. reclamantului i-a fost provocată o daună. şi dacă – drept urmare. Dreptul de a invoca răspunderea statului există şi fără reglementare explicită în Tratatul CE. dacă o persoană oarecare nu ar avea posibilitatea să obţină o despăgubire pentru cazul că drepturile ei sunt lezate printr-o încălcare a dreptului comunitar. faţă de angajaţii reclamanţi. Conform acestora. pentru dauna suferită de ei pe baza încălcării Tratatului: “Deplina eficacitate a prevederilor de drept comunitar ar fi influenţată negativ. de către stat. în caz de inactivitate a statului – o persoană oarecare nu-şi poate revendica. iar apărarea drepturilor stabilite de ele ar fi diminuată. Recent. pe care le suferă orice persoană datorită încălcării. Astfel. care este de pus pe seama unui stat membru. În procesele soluţionate a fost vorba despre Directiva 80/897/CEE a Consiliului din 20 octombrie 1980. respectiv regulamentar – deoarece nu erau îndeplinite condiţiile impuse pentru efectul ei direct. mod care este condiţionat de încetineala la transpunere din partea statului membru. Curtea face aprecierea cu privire la condiţiile preliminare în care există o încălcare evidentă şi considerabilă. 32 . obligaţia de despăgubire.(3) Între încălcarea obligaţiei impuse statului membru şi prejudiciul provocat trebuie să existe o cauzalitate. principiul unei răspunderi a statului pentru daune.indiscutabile ale sentinţei permit să se sesizeze aceasta – ar fi fost derivat din “efectul util” al dreptului comunitar şi conceput ca o compensare pentru modul deficitar de implementare a drepturilor conferite prin normele de drept comunitar. dacă sunt îndeplinite următoarele trei condiţii preliminare: . . CJCE a pronunţat hotărârile în procesele “Brasserie du Pêcheur SA”. a dreptului comunitar. angajaţii reclamanţi nu şi-au putut impune drepturile lor salariale. deci că nu există. Posibilitatea unei despăgubiri prin statul membru este indispensabilă mai ales dacă eficacitatea deplină a prevederilor de drept comunitar depinde – precum în cazul de faţă – de faptul că statul devine activ. în faţa instanţelor naţionale. care se referă la protecţia angajaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului. Din cauza insolvabilităţii respectivului lor angajator. deoarece numai astfel – după cum se afirmă în motivele sentinţelor – se garantează deplina eficacitate a dreptului comunitar. efectul util al dreptului comunitar le interzice statelor membre să invoce faptul că legislaţia lor internă nu conţine un astfel de drept la daune-interese. De altfel. În cazul unei încălcări a obligaţiei de transpunere a unei directive. în principiu.(2) Conţinutul acestor drepturi trebuie să poată fi stabilit pe baza directivei însăşi.dreptul comunitar conferă oricărei persoane drepturi subiective. care este în vigoare în respectivul stat membru. Dimpotrivă – în cazul lipsei unei reglementări de drept comunitar – revendicarea dreptului la despăgubire se conformează dreptului naţional referitor la daune-interese. adică încălcarea dreptului comunitar trebuie să fie “suficient de calificată”. astfel. cu privire la armonizarea acelor reglementări juridice ale statelor membre. trebuie avute în vedere următoarele premise: . CJCE a decis că – într-un astfel de caz – respectivul stat membru răspunde.statul membru a depăşit “evident” şi “considerabil” limitele atribuţiilor sale.

Parlamentul de la Westminster (“mother of Parliaments”) este cel mai vechi corp legislativ reprezentativ din grupul tuturor statelor membre. trebuie să acţioneze în concordanţă cu obligaţiile internaţionale ale Regatului Unit. pe care Regatul Unit le-a exprimat faţă de adâncirea – din punct de vedere social şi al politicii generale – a Uniunii Europene. nu este de mirare că pretenţia de validitate a dreptului comunitar s-a lovit – în primul rând – de vechea şi vulnerabila doctrină a suveranităţii parlamentului. acestea erau constituite deja de 15. ci caută – în mod pragmatic – mijloace şi căi pentru a-i ajuta. În pofida acestei poveri – moştenite de sute de ani – a tradiţiei juridice şi constituţionale britanice. în care a fost un conflict între “Merchant Shipping Act 1988” şi dreptul comunitar. dreptul comunitar în interiorul ordinilor de drept ale statelor membre şi le penetrează. adică a unei structuri ai cărei şase membri fondatori aparţin – fără excepţie – sferei “dreptului continental” (drept civil). Atunci când la 1. potrivit regulii abrogării implicite (“implied repeal”). Cel mai important element al ordinii constituţionale britanice este parlamentarismul. în caz de îndoială. de cetăţenia britanică – a fost practica aşa-numitului sistem de “contingentare”. decât în ţările Europei continentale – este interpretat şi aplicat apolitic. efectiv. aderarea a pretins preluarea extrem de rapidă a “acquis”-ului comunitar. deja actualmente. De aceea. 33 . Dogma rezultată din aceasta. dreptului comunitar să se impună în ordinea de drept britanică. doctrina neîngrăditei “suveranităţi a Parlamentului”. Dreptul comunitar şi tradiţia constituţională naţională (exemplul dreptului britanic) Cât de profund acţionează. fără să fi avut o legătură autentică cu Regatul Unit. Fundalul aceste legi – care condiţiona înregistrarea navelor.1973. o lege britanică ulterioară ar fi trebuit aplicată prioritar faţă de dreptul comunitar potrivnic – instanţele au acordat. practic. Odată cu aceste hotărâri a fost revoluţionat fundamental dreptul comunitar referitor la răspunderea statului.Deoarece – cu privire la aceste procese – CJCE urma să se pronunţe în cadrul procedurii de luare a deciziei prealabile. printre altele. Un exemplu sugestiv în această privinţă este procesul “Factortame”. principiul comunitar al priorităţii s-a impus fără fricţiuni în aplicarea dreptului în Regatul Unit. Aceasta se reflectă într-o extrem de strictă şi corectă luare în considerare a dreptului comunitar în vigoare. trebuie constatat că autorităţile şi instanţele britanice respectă scrupulos ideea “comunităţii de drept” în Europa. judecătorii britanici nu mai sunt gata să urmeze. Regatul Unit a devenit membru al Comunităţilor Europene. şi anume că “parlamentul nu îi poate angaja pe succesorii săi”. întâietate la aplicare reglementării mai vechi a dreptului comunitar. adică al ţării de origine a dreptului comun. în această privinţă cote de pescuit. care sunt atenuate numai printr-o regulă de interpretare contestabilă – regula prezumţiei – conform căreia legiuitorul. s-a reflectat în dominanţa unei stricte reguli a legii ulterioare (lex posterior) şi a principiului abrogării implicite (“implied repeal”). În pofida tuturor rezervelor de natură politică. 3. acordate britanicilor prin dreptul comunitar. ci – în mare măsură – se bazează pe principii de drept nescrise şi pe reguli convenţionale. O altă problematică a rezultat din împrejurarea că Regatul Unit nu cunoaşte nici o Constituţie scrisă. erau jefuite de nave de pescuit spaniole şi portugheze. 177 din TCE. În practică. Astfel. acum cade în sarcina instanţelor de judecată naţionale să hotărască dacă există condiţiile preliminare menţionate mai sus. fără rezerve. în mai multe cazuri – în care. care – mai mult. probabil. care erau înregistrate sub pavilion britanic.01. conform art. respectiv 20 de ani. rezultă din exemplul Regatului Unit.

MATTERA „ Civis europaeus sum”. Doctrina „consemnează” cetăţenia 19 V. a stabilit că o instanţă naţională este obligată ca – în procedura protecţiei juridice temporare – să amâne. oglindeşte un nou stadiu de reflecţie asupra chestiunii raportului dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional. Tratatul urmează că fie o parte din dreptul nostru”. În această privinţă. proeuropeană. dată în procesul “Bulmer contra Bollinger” – s-a exprimat astfel: “Când ajungem să ne referim la chestiunea europeană. Camera Lorzilor are o atitudine fundamentală constructivă.3. însă. Procesul “Factortame” are semnificaţia unei pietre de hotar în evoluţia sistemului constituţional britanic. punerea în aplicare a unei legi a statului.15 34 .În pofida unei reglementări de drept comun. decurgând din reglementări cu efect direct ale dreptului comunitar. Fidelitatea supunerii de bună voie a instanţei britanice supreme. în concluzie. de cum înainte. recursului în interpretare întrebarea dacă dreptul comunitar poate obliga o instanţă dintr-un stat membru să acorde protecţia juridică temporară dacă sunt revendicate drepte subiective. Lordul Denning. ea a evoluat din timpurile cetăţii greceşti sau romane. El se revarsă în estuare şi în susul râurilor. P. 1998. CJCE a răspuns afirmativ la întrebarea înaintată şi. dacă se ajunge la ideea că legea incriminată este în contradicţie cu dreptul comunitar . bogate în tradiţii. neputând fi stăvilit.A. bine statornicită. devenită faimoasă. custodele colecţiei de documente. DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE ALE PERSOANEI SECŢIUNEA I CETĂŢENIA EUROPEANĂ Dacă noţiunea de „cetăţenie” îşi găseşte originea în dreptul intern. la care continuă. să se raporteze 19. Parlamentul a decretat că. conform căreia instanţele britanice nu aveau voie ca – în procedura protecţiei juridice temporare (adică înaintea deciziei definitive în speţa principală) – să lase neaplicată o lege emisă de parlament. atunci când el – în decizia. a recunoscut importanţa covârşitoare a dreptului comunitar în ordinea de drept britanică încă din 1974. Tratatul este precum fluxul unei maree. N. provizoriu. CAPITOLUL II CETĂŢENIA EUROPEANĂ. Camera Lorzilor a înaintat la CJCE. care a contribuit decisiv la reuşita principiului priorităţii dreptului comunitar. Conform aşteptărilor. RMUE.

drepturile speciale inerente cetăţeniei europene şi care instituie o veritabilă cetăţenie politică. RMC. În dreptul pozitiv. Cetăţenia europeană 1. creat la iniţiativa Consiliului European de la Fontainebleau din 25-26 iunie 1984 a propus „măsuri în vederea întăririi şi promovării identităţii şi imaginii Comunităţii faţă de cetăţenii săi în lume”. aproape în totalitate. de asemenea. în aceasta calitate. mai ales că se dovedeşte greu de definit21. P. este „noua cetăţenie” care situează cetăţeanul în centrul oricărei vieţi sociale. T 230/94. Dar exista excepţii. parte amploarea luată de conceptul de cetăţenie la nivel european pune problema relaţiilor dintre cele 2 cetăţenii: europeană şi naţională. 1. Printre drepturile speciale recunoscute în perspectiva unei Europe a cetăţenilor figurează. Dar această concepţie răpeşte conceptului o parte întinsă a specificităţii sale. ca de exemplu „cetăţenia britanică de peste mări” 20 sau cea a Uniunii franceze. În acest sens Comitetul ad-hoc privind Europa cetăţenilor. Ea implică faptul că cetăţenii Uniunii Europene beneficiază. condiţionat de naţionalitate. cu ceea ce în anii 1975-1985 erau „drepturi speciale”. Ca regulă. deoarece drepturile cetăţeanului nu se mai disting de drepturile oricărei alte fiinţe umane. Potrivit concepţiei propuse de Aristotel. cum ar fi dreptul la cultură sau protecţia mediului. pentru a-i dezvolta sentimentul de apartenenţa la Uniunea Europeană.BLUMANN. Europa cetăţenilor şi cetăţenia europeană În special după Consiliul european de la Fontainebleau din 1984 o altă noţiune s-a dezvoltat şi anume cea de Europă a cetăţenilor.2. Noţiunea de cetăţenie europeană ar putea să fie bazată pe aceste drepturi şi obligaţii corespondente. Cetăţenia şi cetăţenia europeană Noţiunea de cetăţenie îşi găseşte originea în dreptul intern. care presupune. 21 martie 1996. de aceleaşi drepturi care sunt acordate în mod tradiţional propriilor cetăţeni în ordinea juridică internă. 35 . participa la guvernarea Cetăţii. Dar putem găsi. Acestea se încadrează mai bine concepţiei celei mai largi (moderne) a cetăţeniei.284.politică. 20 21 TPI. accesul la funcţiile publice. „Europe de citoyens”. ca membri ai Cetăţii. în principal. participarea la viaţa politică (dreptul de a alege şi de a fi ales). Ideea de baza este că cetăţeanul european trebuie plasat în centrul construcţiei europene. anumitor obligaţii cum ar fi votul obligatoriu sau serviciul militar . drepturi care rezultă din integrarea economică. face referiri la cetăţenia economică sau socială. CL. Dreptul internaţional recunoaşte acest statut privilegiat. dreptul la protecţia diplomatică. fără îndoială. cetăţenia continuă să desemneze calitatea juridică ce permite unei persoane să ia parte la viaţa statului. dreptul de şedere pe teritoriul naţional. Aceste drepturi corespund. cum ar fi liberul acces la un loc de muncă într-o ţară aleasă şi drepturi noi care consacră lărgirea domeniului integrării. cetăţenia e recunoscută de către stat cetăţenilor săi care. 1991. Această concepţie a găsit ecou în noţiunea de Europă a cetăţeniilor care a precedat-o pe cea de cetăţenie europeană şi ale cărei legături cu aceasta din urma trebuie precizate. numit şi Comitetul ADONNINO. O putem distinge cu dificultate de cea precedentă. cetăţeanul se definea prin participarea la funcţiile judiciare şi la cele publice în general. în schimb. Trebuie reţinut încă de pe acum că structura Uniunii implică exercitarea anumitor drepturi la nivelul Uniunii Europene şi exercitarea altora la nivelul statelor membre. 1.1. FARRUGIA. (1) Pe de altă. bucurându-se de drepturi civice şi politice şi fiind supusă. II-195. P. rezervate cetăţenilor statelor membre ale Comunităţii.

Şi paradoxal. Cetăţenia europeană şi cetăţenia naţională Cetăţenia europeană este esenţialmente distinctă de cea naţională. 17 nou.H. dreptul de a alege şi de a fi ales în alegerile municipale). aceste drepturi. Astfel. din naţionalitatea acordată de către statele membre. cea de cetăţenie europeană şi cea de Europă a cetăţenilor. ambiguitatea nu pare să se fi risipit în întregime.H. RMUE. votul şi dreptul de a fi ales în Parlamentul european). cele 2 cetăţenii n-ar trebui să se confunde. 36 . egalitatea între bărbaţi şi femei ca şi prin întărirea cetăţeniei politice. 2. Cetăţenia europeană este. un cetăţean francez este în acelaşi timp cetăţean francez şi cetăţean european. 1. 3. Astfel. în Rezoluţia asupra funcţionării TUE în perspectiva CIG din 1996. dar nu defineşte această noţiune. art. o „completează … şi n-o înlocuieşte” (Tratatul CE. Cetăţenia europeană nu suprimă nici unul dintre drepturile inerente cetăţeniei naţionale. În mod evident. Cetăţenia europeană este reglementată de dreptul Uniunii. În principiu. fie la nivelul Uniunii (de ex. 17 nou).1. Tratatul se mărgineşte să declare că „este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru” şi că „cetăţenii Uniunii se bucură de drepturi şi sunt supuşi obligaţiilor prevăzute de prezentul tratat” (tratatul CE. este des întâlnită. deşi sunt recunoscute în dreptul Uniunii. Pur şi simplu ea conferă drepturi suplimentare care se exercită. ca şi cetăţenia naţională. De fapt. tratatele de la Maastricht şi Amsterdam. prin condiţiile sale de atribuire ea derivă. Această redactare pe care unii au calificat-o drept „confuză şi hazardată” 22 nu a fost ameliorată de Tratatul de la Amsterdam. Parlamentul European a cerut ca cetăţenia europeană să fie întărită mai ales prin aderarea Uniunii la Convenţia europeană a drepturilor omului. Cetăţenia europeană. protecţia minorităţilor. Dar anumite elemente ale cetăţeniei europene pot fi uneori de natură a slabi cetăţenia naţională în măsura în care unui resortisant dintr-un alt Stat membru i se recunosc drepturi care au fost rezervate în trecut doar cetăţenilor. fie la nivelul statelor membre (de ex. consacră un ansamblu de drepturi care se apropie mai mult de noţiunea de cetăţenie în sens tradiţional. Totuşi. 1996. interzicerea pedepsei cu moartea. deci nu rezervate cetăţenilor statelor membre şi nu drepturi inerente calităţii de cetăţean european. inserează dispoziţiile consacrate cetăţeniei Uniunii în Tratatul CE şi nu în Tratatul Uniunii europene. pe care. WEILER „Les droits des citoyens europeens”. deci. La ora actuală. Cetăţenii statelor membre ale Uniunii europene beneficiază astfel de o dublă cetăţenie. 8. 1). cetăţenia naţională aparţine doar dreptului naţional.Confuzia dintre cele 2 perspective. complementară cetăţeniei naţionale Departe de a aboli cetăţeniile naţionale. 2. art. decât de cea de Europă a cetăţenilor. art. alin. deşi noţiunea consacrată de tratate este cea de cetăţenie europeană. vor fi drepturi ale fiinţei umane în general. din 17 mai 1995. deşi se bazează pe cele 2 concepţii. percepută ca ameninţând sau concurând 22 J.36. conform formulării Tratatului de la Amsterdam. p.3. cetăţenia europeană li se adaugă. în care-şi găseşte izvoarele. Cetăţenia europeană şi tratatele constitutive Tratatul de la Maastricht introduce cetăţenia europeană în scopul întăririi relaţiei existente între Uniunea Europeană şi cetăţenii statelor membre.

dar şi în alegerile municipale. din 7 iulie 1992. Rezultă. deşi art. 17. „este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană având cetăţenia unui stat membru”. p. corolar al naţionalităţii unui stat membru Conform art. subordonată posesiei sau dobândirii cetăţeniei unui stat membru.2. este titularul unei diplome de odontologie obţinută în Argentina dar omologată în Spania în aplicarea unei convenţii bilaterale între cele 2 ţări. dar sunt supuşi în aceeaşi măsură şi unor obligaţii. (conflict între jus soli şi jus sanguinus. Nu îi poate fi. Aceasta soluţie a fost expres confirmata prin Declaraţia relativă la cetăţenia unui stat membru anexată tratatului de la Maastricht conform căreia „de fiecare dată când Tratatul instituind Comunitatea Europeană face referire la cetăţenii statelor membre. De unde reticentele mai multor state faţă de dezvoltarea cetăţeniei europene. 37 . a pieţei de muncă. că revine dreptului naţional al fiecărui stat să determine dacă o persoană are sau nu cetăţenia sa.1 CE (noul art. Astfel. Culegerea de decizii CIJ.2 (noul art. Acest lucru este evident mai ales în ce priveşte dreptul de şedere sau dreptul de a alege sau de a fi ales nu numai în Parlamentul European. armonizare puţin realizabilă în prezent din cauza marii sensibilităţi politice a problemei.cetăţenia naţională. NOTTEBOHM.2) proclamă în mod logic că cetăţenii Uniunii nu au numai drepturi. 17). opozabilitatea cetăţeniei faţă de statele terţe este subordonată existentei unei „legături efective între persoană şi stat”23. argentinian de origine. Statutul cetăţeanului european Dispoziţiile inserate în cea de-a doua parte a Tratatului CE sub titlul „Cetăţenia Uniunii” servesc ca ghid studiului statutului cetăţeanului european. Dar ceea ce este valabil cu privire la accesul la teritoriu şi exerciţiul unei activitati profesionale poate fi aplicat şi în ceea ce priveşte exerciţiul drepturilor civice. Pentru a fi conform cu dreptul internaţional. Curtea interzice unui Stat membru ”dreptul de a restrânge efectele atribuirii cetăţeniei unui alt stat membru cerând o condiţie suplimentară pentru recunoaşterea acestei cetăţenii în vederea exercitării libertăţilor fundamentale prevăzute de tratat”. dar având şi cetăţenia italiană ca descendent din părinţi italieni. problema de a şti dacă o persoană are cetăţenia unuia sau altuia dintre statele membre se rezolvă numai prin recurs la dreptul naţional al statului vizat”. deci. Trebuie să reamintim ca ele nu prezintă o coerenţă perfectă. 3. ca de exemplu admiterea în funcţiile publice? Mari dificultăţi pot apărea dacă statele Uniunii au legislaţii şi practici diferite în materie de acordare şi retragere a cetăţeniei. 4. Calitatea de cetăţean european este. 8. acest principiu ridică dificultăţi în ipoteza în care o persoana are mai multe cetăţenii dintre care una ar fi a unui stat nemembru al Uniunii. Domnul MICHELETTI. refuzat dreptul de a se instala în Spania în vederea exercitării profesiei pe motivul ca reşedinţa sa obişnuită era în Argentina. Cetăţenia europeană invită în mod logic la o anumită armonizare a legislaţiilor privind acordarea cetăţeniei. 8. 2. Mai întâi. deci. care privea libertatea de stabilire. Statele care restrâng dobândirea cetăţeniei riscă să accepte cu reticenţă deschiderea teritoriului lor. Cetăţenia europeană. el se limitează în ceea ce priveşte 23 Curtea Internaţională de Justiţie. În ordinea juridică internaţională. Danemarca a ţinut să declare că cetăţenia Uniunii nu acorda în nici un caz dreptul de a căpăta cetăţenia daneză. practici diferite în ceea ce priveşte naturalizarea lucrătorilor străini). deci. Dar CJCE a recuzat exigenţa efectivităţii în cazul MICHELETTI. a drepturilor politice pentru cetăţenii provenind din alte state membre mai liberale. 6 aprilie 1955.

Participarea la alegerile pentru Parlamentul European Aceasta participare este de natură să amelioreze calitatea reprezentării cetăţenilor europeni de către instituţiile Comunităţii. Cetăţenia. e poate consecinţa declinului serviciului militar obligatoriu care era îndatorirea clasică a cetăţeanului la nivel naţional. fără să le precizeze conţinutul. să socotim drept una dintre aceste îndatoriri respectul egalităţii bărbaţi-femei în materie de remuneraţie (art. fie ca este vorba de alegerile pentru Parlamentul European.1. Dar. tratatul nu respectă în întregime nici unul dintre cele 2 concepte. Trebuie subliniat faptul că aportul tratatului de la Maastricht nu reprezintă decât încoronarea unei îndelungi evoluţii. În prezent ea continuă să constituie o ramură care se desprinde din cetăţenie din cauza rolului pe care l-a jucat în dezvoltarea integrării comunitare. mai simplu. deci. consacră noi drepturi. Apoi. de exemplu. Aceste garanţii prezintă o puternică complementaritate cu protecţia jurisdicţională şi accesul la documente pe care. ele se inspiră din 2 concepte: cel al cetăţeniei europene şi cel al Europei cetăţenilor. cu privire la drepturi. dreptul de liberă circulaţie şi de şedere. 141) sau interzicerea oricărei discriminări bazate pe naţionalitate (art. 119. Dreptul de participare la alegerile publice Alegerile publice permit desemnarea membrilor autorităţilor chemate să reprezinte cetăţenii în conducerea afacerilor publice. dreptul de petiţionare. Sau. serviciu căruia încă nu i se poate substitui pentru moment unul social la nivel european. 3. Protecţiile (S2) prevăzute de tratat ţin de o Europă a cetăţenilor care nu se limitează însă la cetăţenii statelor membre ale Uniunii. recunoaşterea cetăţeniei europene pare lipsită de orice conţinut specific în ceea ce priveşte obligaţiile. iar pe de altă parte. pe de o parte. tratatele o consacră. un progres semnificativ către realizarea uniunii politice. 3. mai ales pe plan simbolic. dreptul de comunicare cu instituţiile). 12)? Pentru moment. priveşte un statut care este esenţialmente politic: accesul la funcţia publică prezintă pentru acest motiv unele afinităţi cu drepturi politice cum ar fi participarea la alegerile pentru Parlamentul European şi alegerile municipale (S1). deci contribuie la reducerea „deficitului democratic” de care suferă acestea. imnul sau paşaportul comunitar.1. 6. conform dreptului naţional. Deschiderea pentru cetăţenii altor state membre constituie. protecţii (protecţia diplomatică şi consulară. tratatul reafirmă.obligaţiile să trimită „la îndatoririle prevăzute de prezentul tratat”. dreptul deja recunoscut anterior. În ceea ce priveşte celelalte drepturi. plângerea adresata mediatorului. Este de necontestat că libertatea de circulaţie şi de şedere constituie unul din fundamentele Comunităţii Europene. a. Este poate rezultatul faptului că solidaritatea dintre cetăţenii Uniunii nu a atins încă gradul suficient pentru a constitui fundamentul obligaţiei. Ar trebui.1. noul art. Participarea la aceste alegeri este rezervata cea mai mare măsură cetăţenilor proprii. fie ca este vorba de alegerile municipale. în sensul tradiţional. fapt ce depăşeşte cu mult măsurile simbolice ca drapelul Uniunii. Evoluţia anterioară Tratatului Uniunii Europene 38 . drepturi politice (dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile europene şi la cele municipale). Legătura sa cu cetăţenia europeană are un caracter important. noul art. de altfel.

4). Alegerea Parlamentului European merită. devreme ce analiza mecanismelor de alegere a Parlamentului European revine de obicei lucrărilor consacrate instituţiilor Uniunii. cu excepţia Irlandei. De asemenea. statele nu permiteau votul cetăţenilor altor state membre. În consecinţă.puterilor Adunării şi numeroasele imperfecţiuni ale sistemului reprezentativ fac ca integrarea cetăţenilor în procesul de investire a puterii comunitare să fie încă insuficientă. în timp ce decăderea din dreptul de a fi ales în statul de origine atrage interdicţia de a fi ales şi în statul de reşedinţa (art. Decăderea din dreptul de a alege în statul de origine poate fi luată în considerare şi de către statul de reşedinţă împotriva cetăţeanului comunitar. la fiecare 5 ani. b. aleşi direct de cetăţeni. pentru a evita votul sau candidaturile multiple sunt prevăzute măsuri de siguranţă. în special condiţia de reşedinţă (art. 6). 39 . Până la Tratatul asupra Uniunii Europene cetăţenii comunitari care îşi aveau reşedinţa în afara ţării lor de origine nu aveau posibilitatea practică de a lua parte la alegerea parlamentarilor europeni. cetăţeanul comunitar dispune de alegerea statului – de origine sau de reşedinţă – în care votează sau candidează. adoptată de Consiliu în unanimitate aşa cum prevedea Tratatul. Într-adevăr. Tratatul Uniunii şi Directiva din 6 decembrie 1993 Dreptul de a alege şi de a fi ales sunt acordate prin Tratatul de la Maastricht. Directiva 93/109 din 6 decembrie 199324. Exerciţiul dreptului de vot este posibil prin înscrierea cetăţeanului comunitar pe lista electorală a statului de reşedinţă care e însoţită de renunţarea la vot în orice alt stat. exercita acest drept dacă îndeplineşte „condiţiile impuse de legislaţia statului membru de reşedinţa pentru exercitarea dreptului de a alege şi de a fi ales pentru proprii cetăţeni. conform căruia instituţiile asigură doar o reprezentare indirectă a cetăţenilor. a definit modul de exercitare a acestor drepturi. Marea Britanie în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii irlandezi.Atributul major al cetăţeniei europene s-a realizat efectiv prin intrarea în vigoare a deciziei Consiliului din 20 septembrie 1976 privind alegerea reprezentanţilor Adunării prin vot universal direct. să fie calificată ca un progres din punct de vedere democratic. deci. deci. 6).pe punctul de a fi surmontată . într-un stat membru. Scopul acestor dispoziţii este de a împiedica cetăţeanul european să-şi recapete drepturile civile prin deplasarea dintrun stat în altul. în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat”. În aceste condiţii. Statul în cauza. Faptul că din 1979. rămânea doar posibilitatea incomodă a votului prin procură sau prin corespondenţă. Tratatul Uniunii Europene aduce tocmai o ameliorare care va fi analizata separat. Tratatul CE. 30 decembrie 1993. chiar dacă slăbiciunea . Principiul este că orice cetăţean al Uniunii dispune de dreptul de a alege şi de a fi ales în statul în care îşi are reşedinţa în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui Stat. cu excepţia Italiei. cum ar fi cooperarea între statele membre. El poate. 8B (noul art. Votul devine chiar obligatoriu dacă legislaţia în vigoare în acel stat de reşedinţă este în acest sens. 19. nu poate să exercite acest drept decât într-un singur stat (art. „procentul cetăţenilor Uniunii care îşi au aici reşedinţa acolo fără a avea cetăţenia respectivă şi care au vârsta cerută pentru vot depăşeşte 20% din totalul cetăţenilor Uniunii cu vârsta de vot şi rezidenţi acolo”. Posibilitatea unui regim derogator a fost prevăzută în cazul în care. deci nu sunt responsabile politic cu privire la politica europeană în faţa acestora. Dar. membrii Parlamentului European sunt. Luxemburg.2) prevede că: „orice cetăţean al Uniunii rezident într-un stat membru şi care nu este cetăţean al acestuia are dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European în statul membru în care-şi are reşedinţa. are dreptul să condiţioneze exercitarea dreptului de a alege la 5 ani 24 JOCE L329. Olandei şi Belgiei (în anumite condiţii). dreptul de a fi ales era rezervat propriilor cetăţeni. a ştirbit principiul tradiţional al societăţii internaţionale. în art.

în timp ce primele aparţin unei instituţii care constituie un element al puterii statale. Pe de altă parte. Pe de o parte. dreptul de participare străinilor în condiţii care să faciliteze accesul cetăţenilor comunitari. Modalităţi de exercitare a participării După ce prevede căror colectivităţi le corespund alegerile municipale (în cazul Franţei.1.de rezidenţă şi dreptului de a fi ales la 10 ani. Spre deosebire de prevederile privind alegerile pentru Parlamentul European.2. deci. 40 . 31 decembrie 1994. care are îndatorirea să verifice persistenţa motivelor care au justificat aceasta derogare a prelungit-o şi pentru alegerile din 1999. 3. 25 JOCE L122. Belgia. Fără îndoială. doar Danemarca. 3. fapt care a determinat. considerându-se că accelerează integrarea cetăţenilor comunitari care s-au instalat într-un alt stat membru. Spania. Comisia. dreptul comunitar pare să prefigureze ceea ce ar putea fi condiţia acordată cetăţenilor străini de Uniunea Europeană. În marea majoritate a statelor.1 TCE) marchează. după un anumit interval de rezidenţă. maximum. Acestea din urmă privesc o instituţie care aparţine ordinii juridice comunitare. lucru în măsură să atenueze opoziţia faţă de participarea străinilor. 19. Grecia. modificarea Constituţiei franceze prealabil ratificării Tratatului de la Maastricht. Irlanda şi Olanda acordau. un important progres al cetăţeniei europene. Reversul este reprezentat nu numai de îngreunarea metodelor de a pune în aplicare aceasta participare (Tratatul prevăzuse în plus o durată suplimentară de 1 an). dar şi de dificultăţile de transpunere ale Directivei 94/80 din 19 decembrie 199425 (modificată prin Directiva 96/30 din 13 mai 1996 menită să adauge indicarea colectivităţilor locale de bază ale celor 3 noi state membre). de exemplu.2. Experienţa integrării europene nu permite însă subscrierea fără rezerve la acest punct de vedere. Suedia au întârziat transpunerea. Ea oferă cetăţenilor europeni posibilitatea de a vota în statul membru de reşedinţa dacă îşi manifestă voinţa în acest sens (art. alegerile municipale diferă fundamental de alegerile pentru Parlamentul European.2. 9) în aceleaşi condiţii ca şi naţionalii. Austria şi Finlanda nu au transpus-o decât parţial.2. 8B. exercitarea dreptului de vot în Statul membru de reşedinţă nu antrenează pierderea dreptului de vot şi de a fi ales în statul membru de origine decât dacă acesta din urma a decis în acest sens. Şi totuşi Directiva conţine ample dispoziţii derogatorii. inclusiv în ceea ce priveşte durata de reşedinţă în colectivitatea locală. deci exterioară statului. Participarea cetăţenilor altor state membre ale Uniunii pe care o consacră art. Participarea la alegerile municipale În general se acordă o mare importanţă acestei participări. precum şi posibilitatea de a candida (art. partizanii participării străinilor la alegerile municipale argumentează că aceste alegeri locale au o natura esenţialmente administrativă şi mai puţin politică. Principiul constituie un progres însemnat al cetăţeniei europene Importanţa participării la alegerile municipale o depăşeşte pe cea a participării la alegerile europene în statul de reşedinţă. Franţa.1 (noul art. 7). 3. Constituţia rezerva cetăţenilor proprii participarea la alegerile municipale. comunele). Vom aminti ca înainte de Tratatul de la Maastricht. Directiva 94/80 din 19 decembrie 1994 reia schema generală reţinută pentru alegerea Parlamentului European.

Dar numărul excepţiilor faţă de regula generală creste treptat, aşa cum lasă să se întrevadă propunerea de directivă elaborată în iunie 1988 de către Comisia care facilitase acordul în timpul negocierii Tratatului de la Maastricht. Pe de o parte, derogării „luxemburgheze” i s-a adăugat o derogare vizând Belgia, care permitea acestui stat să impună condiţii particulare de durată a rezidenţei în anumite comune. Pe de altă parte, se adaugă o derogare franceză permanentă în măsura în care consacra 2 limite aduse eligibilităţii cetăţenilor comunitari în momentul revizuirii Constituţiei din 25 iunie 1992 necesară datorită ratificării TUE . Statele pot să rezerve propriilor cetăţeni funcţiile de conducător, de adjunct sau de supleant sau de membru al Consiliului director al executivului comunal, fapt ce se justifică datorită funcţiilor de autoritate publică pe care tratatul le permite a fi rezervate naţionalilor (TCE art. 48 şi 55, noile art. 39 şi 45). Ele pot dispune de asemenea ca aleşii cetăţeni ai unui alt Stat membru „să nu poată participa la desemnarea electorilor unei adunări parlamentare sau la desemnarea membrilor acestei adunări”. Este vorba, în primul rând, de alegerile pentru Senat „marele consiliu al comunelor franceze”, conform formulei lui Gambetta. Tot astfel, legea organică din 25 mai 1998 interzice consilierului municipal care nu are cetăţenia franceză să fie ales primar sau adjunct sau să exercite chiar şi temporar aceste funcţii, precum şi să participe la colegiul electoral al senatorilor . 4. Protecţiile cetăţeniei europene Tratatul asupra Uniunii Europene introduce 4 modalităţi de protejare a cetăţeniei europene. Trei erau prevăzute în Tratatul de la Maastricht: protecţia acordată de către autorităţile diplomatice şi consulare ale statelor membre, dreptul de petiţionare şi dreptul de a se adresa mediatorului. Tratatul de la Amsterdam a adăugat dreptul de comunicare cu instituţiile şi anumite organe ale Comunităţilor (TCE art. 21, noul alin. 3). Aceste protecţii sunt de natură foarte diferită. Prima este pusă în aplicare de către statele membre faţă de statele terţe sau pe teritoriul acestora. Celelalte trei implică o acţiune a instituţiilor şi organelor Uniunii. 4.1. Protecţia asigurată de autorităţile diplomatice şi consulare ale statelor membre
4.1.1. Principiul

Art. 8C (noul art. 20) al Tratatului CE prevede că : „orice cetăţean al Uniunii beneficiază de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui Stat membru, pe teritoriul unui stat terţ în care statul membru căruia îi aparţine ca membru nu este reprezentat, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat”. Aceste dispoziţii au o largă aplicabilitate, ţinând cont de faptul că totalitatea Statelor membre nu este reprezentată decât în 5 ţări (China, Statele Unite, Japonia, Rusia şi Elveţia) şi de numărul mare de cetăţeni comunitari care se deplasează în afara Uniunii. Protecţia prevăzută de tratat nu poate fi exercitată decât de autorităţile unui stat membru. Ea nu se poate, deci, confunda cu aceea cerută de un cetăţean comunitar unei instituţii comunitare. Şi, dacă în cazul ODIGITRIA, nici TPI, nici Curtea nu au exclus în mod expres eventualitatea unor demersuri făcute de Comisie pe care în speţa aceasta a refuzat să le îndeplinească 26, tratatul manifestă în mod indubitabil intenţia statelor de a nu se dezinvesti de o competenţă atât regaliană cât şi tradiţională.
26

TPI, 6 iulie 1995, T 572/93, Culegerea p.ÎI-2025, CJCE 28 noiembrie 1996, C293/95, Culegerea p.I-6129.

41

Este vorba de protecţie diplomatică şi consulară sau doar de protecţie consulară? Problema a fost evocată dar nu şi rezolvată cu prilejul CIG. În ceea ce priveşte protecţia intereselor şi drepturilor cetăţenilor, dreptul internaţional nu pare să facă vreo distincţie între cele două tipuri de protecţie, decât în privinţa naturii autorităţii care intervine: cele două protecţii au acelaşi obiect, protecţia consulară fiind pusă în practică de către consul şi nu de către alţi reprezentanţi ai statului. Convenţiile de la Viena din 18 aprilie 1961 privind relaţiile diplomatice (art. 3, b) şi din 24 aprilie 1963 privind relaţiile consulare (art. 5, a ) fac referire la funcţia ce constă în protejarea intereselor cetăţenilor (Statului acreditar sau Statului de trimitere) în limitele admise de dreptul internaţional. Decizia reprezentanţilor guvernelor statelor membre reunite în Consiliul din 19 decembrie 199527 califică protecţia reprezentanţei diplomatice sau consulare drept „protecţie consulară” (art. 1). O protecţie de acest tip este conforma principiilor dreptului internaţional, Convenţia de la Viena prevăzând ca un stat poate să exercite funcţiile consulare pentru un stat terţ (art. 8). Dar statul faţă de care protecţia este exercitată nu este legat de această decizie şi i se poate opune. Tot astfel art. 8 TCE (noul art. 20) dispune că statele membre vor iniţia negocierile internaţionale necesare pentru asigurarea acestei protecţii.
4.1.2. Punerea în aplicare a principiului

Punerea în aplicare a acestor dispoziţii nu este facilă. Pentru moment nici o negociere internaţională de anvergură nu a fost întreprinsă. Statele membre au decis că orice cetăţean al Uniunii va putea beneficia de protecţia consulară, adică de asistenţă în caz de deces, accident sau boală gravă, arestare, detenţie sau violenţă, sau de ajutor şi de repatriere în caz de dificultate. În schimb, beneficiarul se angajează să ramburseze propriului său stat cheltuielile pe care acesta trebuie să le achite la rândul său statului care a prestat asistenţa (Decizia precitată a reprezentanţilor guvernelor statelor membre reuniţi în interiorul Consiliului din 19 decembrie 1995). În aceeaşi ordine de idei se înscrie Decizia 96/409/PESC28 a reprezentanţilor statelor membre reuniţi în Consiliul din 25 iunie 1996, care permite cetăţeanului european care şi-a pierdut paşaportul să obţină de la autorităţile unui alt stat membru, dacă statul sau nu este reprezentat, un titlu de călătorie provizorie, stabilit conform unui model uniform. Acest document este eliberat doar cu autorizarea autorităţilor statului membru de origine şi doar pentru durata minimală a voiajului pe care îl efectuează cel interesat. Rămân însă unele probleme privind coordonarea acţiunilor statelor membre. Acordarea protecţiei consulare este subordonată acordului statului de origine? Ce este de făcut dacă un cetăţean european se adresează simultan sau succesiv mai multor state membre? În sfârşit, ne putem întreba dacă nu era de preferat lărgirea protecţiei şi pentru persoanele juridice după modelul admis pentru alte protecţii. 4.2. Dreptul de petiţionare Petiţia este o cerere prezentată unei instituţii politice de către una sau mai multe persoane în scopul preîntâmpinării unei presupuse injustiţii sau a unei situaţii nesatisfăcătoare sau pentru a obţine încetarea unei astfel de situaţii.
4.2.1. Originea şi sediul materiei
27 28

Decizia 95/553, JOCE l 314/73, 28 decembrie 1995. JOCE L168/4, 6 iulie 1996.

42

Dreptul de a prezenta petiţii Parlamentului este în general recunoscut în statele membre, dar nu este folosit în aceeaşi măsură. În schimb, dreptul de petiţionare s-a afirmat ca o modalitate foarte utilă de protejare a drepturilor omului în ordinea internaţională29. În lipsa oricărei dispoziţii din Tratate, acest drept a fost introdus de către Parlamentul European (la acea vreme Adunarea generală a CECA) prin Regulamentul său din 1953 dar a fost consacrat de celelalte instituţii abia în 198930. Tratatul asupra Uniunii Europene nu face decât să acorde o bază „constituţională” acestei practici: Tratatul CE art. 8D (noul art. 21) şi 138 D (noul art. 194). El întăreşte poziţia Parlamentului European autorizat să ceară concursul, atât celorlaltor instituţii comunitare, cât şi statelor membre. Dar, dreptul de petiţionare păstrează caracteristicile conferite anterior de Parlament iar baza reglementării este determinată de regulamentul Adunării. Comisia de petiţii a Parlamentului, creată la 21 ianuarie 1987, joacă un rol major, atât în ce priveşte examinarea admisibilităţii, cât şi examinarea în fond a petiţiei.
4.2.2. Admisibilitatea petiţiei

a. Condiţiile de formă şi de procedură nu sunt foarte riguroase. Astfel, sunt admisibile atât petiţiile care parvin unui deputat, unei Comisii, cât şi cele adresate Preşedintelui Adunării. În schimb, petiţia trebuie scrisă, redactată în una din limbile oficiale ale Uniunii, semnată de petiţionari şi trebuie să identifice în mod clar pe fiecare dintre ei. Persoanele fizice trebuie să menţioneze numele lor, calitatea, cetăţenia şi domiciliul; persoanele juridice denumirea, domeniul de activitate, sediul statutar şi adresa. Petiţia poate fi individuală sau colectivă. Chiar dacă în practică petiţiile individuale sunt majoritare, există şi un număr deloc neglijabil de petiţii colective. Astfel, în cursul anului parlamentar 1997-1998, 6 petiţii au fost semnate de un număr de cel puţin 10.000 de persoane. Recordul rămâne deţinut de petiţia 150/91, privitoare la relele tratamente aplicate animalelor, cu peste 1.000.000 de semnături! Parlamentul European şi-a manifestat dorinţa ca petiţiile să-i fie adresate prin Internet. b. Calitatea de a prezenta o petiţie este recunoscută ”oricărui cetăţean al Uniunii şi oricărei persoane fizice sau juridice, cu reşedinţa sau sediul statutar într-un stat membru” (art. 138D, noul art. 194 din Tratatul CE). Cercul petiţionarilor nu se limitează la cetăţenii Uniunii Europene. Dreptul de petiţionare nu este, deci, un atribut al cetăţeniei europene. Aceasta soluţie este preferabilă, totuşi, restricţiei care a existat pentru o vreme, anterior Tratatului de la Maastricht. Parlamentul European şi-a rezervat posibilitatea de a examina petiţiile adresate de persoane străine Uniunii europene şi care nu-şi au reşedinţa într-un stat membru (Regulamentul, art. 156.9), atunci când consideră oportun, de exemplu atunci când se referă la libera circulaţie a persoanelor sau la protecţia drepturilor străinilor. Din faptul că dreptul de petiţionare este deschis tuturor cetăţenilor Comunităţii, Parlamentul a dedus că acest drept îi revine şi unui parlamentar european. Şi, fiind vorba de persoane juridice, acelaşi drept pare a fi recunoscut colectivităţilor teritoriale dar nu şi statelor. c. Conform tratatului, subiectul petiţiei trebuie să facă parte din „domeniile de activitate ale Comunităţii” (TCE, art. 138 D, noul art. 194). Parlamentul a lărgit această formulă, referindu-se în regulamentul său interior (art. 156.5) la ”domeniile de activitate ale Uniunii europene”, formulă ce include şi problemele legate de al doilea şi al treilea pilon. Iar Comisia petiţiilor continuă să
29

Protocolul Facultativ cu privire la Pactul internaţional asupra drepturilor civile si politice din 1966, Carta OIT, art. 26 si urm. 30 Acordul interinstituţional intre Parlamentul european, Consiliul si Comisia din 12 aprilie 1989 asupra dreptului de petiţionare, JOCE C 120, 16 mai 1989.

43

Dacă petiţia relevă o violare a dreptului comunitar de către unul dintre state. declarând admisibile nu numai petiţiile al căror subiect priveşte tratatele şi dreptul derivat. mediatorul.de exemplu. În schimb. protecţia mediului şi a animalelor. Poate transmite petiţia pentru informare. discriminarea bărbaţi-femei. litigiul între un angajat şi angajator. Examinarea în fond şi posibile soluţii date petiţiei Comisia petiţiilor are sarcina de a stabili faptele menţionate în petiţie. acest recurs nejurisdicţional a implicat crearea unei noi instituţii. Subiectul petiţiei trebuie să privească direct pe petiţionar. Această condiţie.3.sunt considerate admisibile în general. 138E (noul art. dar şi pe cele care poartă asupra unor subiecte pertinente ţinând cont de evoluţia previzibilă a dreptului comunitar sau asupra unor subiecte având legătura cu acţiunea unei instituţii sau organ al Uniunii. Parlamentul European consideră că recursul la mediator repetă inutil dreptul de petiţionare. la anchete la faţa locului. aviz sau atribuire altor Comisii ale Parlamentului. dă prilejul unei interpretări largi.3. cum ar fi interpelări. 8D TCE (noul art.interpreteze într-o manieră largă. ea nu cunoaşte decât aplicaţii limitate la nivel comunitar (de exemplu. Dar cea mai mare parte a petiţiilor sunt transmise Comisiei Europene care joacă un rol crucial în rezolvarea problemelor. ”Plângerea” către mediator Introdus prin TUE – art. în linia practicii anterioare şi nu impune petiţionarului stabilirea existenţei unui interes individual şi personal ca urmare a succesului demersului său. problemele sociale. 195). vot de rezoluţie. dacă aceasta este considerată întemeiată. Instituţia mediatorului Deşi instituţia este foarte răspândită în statele membre (sub diverse denumiri). 44 . 4. Parlamentul poate utiliza puterile recunoscute de tratate faţă de aceste instituţii. El poate încerca şi o rezolvare politică a problemei (numirea unui mediator în problema răpirii unor copii de către tatăl lor algerian). De altfel. a mărfurilor. armonizarea fiscală sunt subiectele cel mai des abordate de petiţionari. cu toate acestea Parlamentul European a adoptat în 1979 o rezoluţie favorabilă desemnării unui ombudsman. condiţia persoanelor . dar în astfel de cazuri petiţionarul va fi informat de poziţia Parlamentului European şi va primi sfatul de a se adresa organelor CEDO. Petiţiile privind protecţia drepturilor omului în interiorul statelor membre . cooperarea se dovedeşte mult mai puţin satisfăcătoare la nivelul Consiliului şi a statelor membre.1. Ea poate proceda la audieri. 4. a serviciilor şi a capitalurilor. Parlamentul poate determina Comisia să intenteze un recurs în constatare a neîndeplinirii obligaţiilor (de exemplu discriminarea între proprii cetăţeni şi cetăţenii comunitari cu privire la nivelul taxei de intrare în muzeele greceşti). Dacă lipsa este imputabilă Comisiei sau Consiliului.3. ci pur şi simplu faptul că problema supusă atenţiei este obiectul unei preocupări efective. 4. depinde de natura cererii prezentate.2. mediatorul instituit de Comisie pentru a examina plângerile funcţionarilor). 21) şi art. condamnarea pentru ascunderea de bunuri furate … Libera circulaţie a persoanelor. Soluţia dată petiţiei. creaţie a tratatului de la Maastricht. Petiţiile care poartă asupra unor probleme referitoare la dreptul intern al Statelor membre sunt declarate inadmisibile.

Persoanele care au calitatea necesară pentru a adresa o plângere mediatorului sunt aceleaşi care pot adresa o plângere Parlamentului: „orice cetăţean al Uniunii sau … orice persoană fizică sau juridică având reşedinţa sau sediul statutar într-unul din Statele membre”. Mediatorul prezintă în fiecare an un raport de activitate Parlamentului.1). dar numai în situaţia în care acesta nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exerciţiului funcţiunii sau se află în culpă gravă. JOCE C 44/9. Ea trebuie să specifice obiectul. „mediatorul îşi exercită atribuţiile în deplină independenţă.1). o întârziere. totuşi. pentru a începe o anchetă. în interesul general al Comunităţilor şi al cetăţenilor Uniunii. Admisibilitatea plângerilor a. aprilie 1997.1. Identitatea celui care face plângerea trebuie clar precizată. alin.2. Esenţa atribuţiilor mediatorului rămâne. 1). El a folosit această putere. 10 februarie 1998 Raport anual al Mediatorului european 1996. o omisiune. În schimb. b. fie prin intermediul unui membru al Parlamentului European. o injustiţie. 195. mai îngust decât cel al Parlamentului cu privire la dreptul de petiţionare. 4. Plângerea poate fi adresată mediatorului fie direct. Câmpul de intervenţie este. devreme ce exclude implicarea statelor membre.3. 1. o procedură ilegală. cu excepţia Curţii de justiţie şi a Tribunalului de prima instanţă în exerciţiul atribuţiilor jurisdicţionale” (TCE art. 138E. El stabileşte statutul (cu aprobarea majorităţii calificate a Consiliului şi cu avizul Comisiei) şi condiţiile generale de exerciţiu a funcţiilor mediatorului. noul art. p. a revenit mediatorului această sarcina. dificil de definit. examinarea plângerilor care îi sunt adresate. noul art. iar bugetul sau este anexat celui al Adunării. în orice caz. El nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni din partea vreunui guvern sau ale altui organism” (Statutul mediatorului. competenţa ratione materiae a mediatorului are reguli cu totul specifice. c. De aceea un mare număr de plângeri sunt declarate inadmisibile pentru că vizează proasta aplicare a dreptului comunitar de către statele membre.Profilul acestei instituţii aminteşte mai mult de ombudsman decât de mediatorul francez. asupra accesului public privind documentele deţinute de instituţiile şi organele comunitare 31 sau asupra atitudinii Comisiei faţă de plângerile privind încălcarea dreptului comunitar. o lipsa de competenţă. Totuşi. o discriminare. Mediatorul arată ca exemple: o neregularitate administrativă. a persoanelor private sau a statelor terţe.105 45 . Noţiunea de proastă administrare se dovedeşte. o insuficienţă sau un refuz de a acorda informaţii. alin. 195. Noţiunea de „administrare defectuoasă”. deoarece mediatorul european apare într-o anumită măsura ca auxiliar al Parlamentului. de exemplu. Este exclusă. Regulile de formă nu sunt mai riguroase decât cele din materia petiţiilor. art. Aşa cum prevede tratatul (art. nici de statut. deci. în lupta sa contra „administrării defectuoase ”. Conform tratatului. o neglijenţă. 9. mediatorul este competent a statua „asupra plângerilor … relative la cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor şi organelor comunitare. Ideea generală este că „este administrare defectuoasă atunci când un organism public nu acţionează în conformitate cu un principiu având pentru el forţa obligatorie” 32. 31 32 Raportul special 98/C44/09. El poate cere Curţii de Justiţie să îl declare demis pe mediator. admisibilitatea plângerilor contra deciziilor politice. Parlamentul numeşte mediatorul pentru durata legislaturii şi îi poate reînnoi mandatul. mediatorul dispune de puterea de a acţiona din proprie iniţiativă. Ilegalităţi şi comportamente inoportune se îmbină în această listă. un abuz de putere. cum ar fi poziţia luată de Parlamentul European faţă de problema testelor nucleare franceze în Pacific. urmată de proiecte de recomandare. 138 E. nefiind definită nici de tratat. o disfuncţionalitate. ca şi în dreptul intern.

În cazul în care constată o administrare defectuoasă. mediatorul începe studiul problemei. În caz contrar. dar nu se mărgineşte la acest domeniu. agenţii Comunităţilor Europene pot sesiza mediatorul cu plângeri privind relaţiile lor de muncă doar după epuizarea posibilităţilor de reclamaţii administrative interne. 4. aceasta reflectă frecventa suprapunere între acţiunea autorităţilor comunitare şi cea a autorităţilor naţionale însărcinate cu aplicarea regulilor comunitare.3. Comitetul economic şi social şi Comitetul regiunilor. ale Consiliului şi ale Comisiei pe care îl consacră noul art. Este vorba nu numai de un simplu drept de a scrie. Cel ce face plângerea trebuie sa o introducă în termen de 2 ani de când a luat cunoştinţă de faptele incriminate. dar de un drept la răspuns. Ar fi fost binevenită stabilirea unei legături cu dreptul de acces la documentele Parlamentului European. autorul plângerii este informat despre derularea şi rezultatul intervenţiei mediatorului 4. îl transmite instituţiei vizate cât şi Parlamentului European. aşadar de un drept la comunicare cu instituţiile comunitare. judecătorul este inclus dar majoritatea organelor Uniunii sunt excluse. acesta trebuie să fi întreprins demersuri administrative pe lângă instituţiile şi organele în cauză. Statutul de mediator prevede şi cooperarea cu mediatorii naţionali. El nu intervine nici în cazul în care Comisia de petiţii examinează sau a rezolvat o petiţie având acelaşi subiect ca şi plângerea. Acestuia din urma îi revine obligaţia de a întreprinde în caz de eşec orice acţiune pe care o consideră oportună pentru a stopa persistenţa administraţiei defectuoase. art. Contrar soluţiei reţinute în dreptul francez. El dispune de o putere de anchetă pe lângă instituţiile şi organele comunitare ca şi pe lângă agenţii care sunt obligaţi să depună mărturie la cererea sa (Statut. 3 nou TCE. În prealabil. reclamaţii. Şi poate ar fi fost oportună instituţionalizarea practicii ”plângerilor sau cererilor adresate Comisiei” privind nerespectarea dreptului comunitar care joacă un rol important în domeniul concurenţei.3. 46 . 21. Corespondenţii sunt cele 5 instituţii. Dreptul de a comunica cu instituţiile şi organele comunitare Unica inovaţie a Tratatului de la Amsterdam este dispoziţia art. 255 TCE. libertate care de altfel nu are nevoie de autorizare pentru a fi exercitată. comunicare de informaţii ca urmare a unei cereri – de exemplu semnalând o infracţiune adusa dreptului comunitar.Mediatorul nu poate să intervină într-o procedură jurisdicţională. conform căreia orice cetăţean al Uniunii poate scrie oricărui organ sau instituţii vizate de prezentul articol sau de articolul 7 „într-una din cele 2 limbi oficiale ale Comunităţii” şi să primească un răspuns „redactat în aceeaşi limbă”. mediatorul are mai întâi scopul de a căuta o soluţie amiabilă care să elimine administrarea defectuoasă şi să dea satisfacţie autorului plângerii. nici să pună în discuţie justeţea unei decizii de justiţie. cu eventualele recomandări. Instituţia sau organul trebuie să răspundă în următoarele 3 luni printr-un „aviz circumstanţiat”. tradusă deja în realitate. 3.4. el sesizează instituţia sau organul în cauză. alin. formulând un proiect de recomandare pentru soluţionarea problemei. Rolul mediatorului În cazul în care consideră plângerea admisibilă. Dar se întâmplă şi ca această Comisie de petiţii să-i trimită o petiţie cu care a fost sesizată. Statele membre sunt obligate să-i furnizeze informaţiile solicitate cu privire la administrarea defectuoasă a instituţiilor sau organelor comunitare. După ce mediatorul îşi stabileşte raportul. Această comunicare poate să se refere la diverse probleme: cerere de informaţii. Bineînţeles.2). d.

1) a pus capăt. 33 34 Droit materiel communitaire. Libertatea de circulaţie şi de şedere Instituirea în Tratatul de la Maastricht a dreptului „oricărui cetăţean al Uniunii de a circula şi de a se stabili în mod liber pe teritoriul Statelor membre” (TCE. 51. Polinizia Franceză. 39. cel puţin dacă luăm în considerare dispoziţiile art.1. Combinaţia de cooperare interguvernamentală – consacrată în special prin acordurile Schengen – cu integrarea comunitară. 47 . SECŢIUNEA A II-A LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE 1. Această consacrare reafirma întărirea unei libertăţi. care a încercat o punere în ordine a materiei. noul art. realizate cu mult timp înainte şi care îşi pierduse. TCE nu conţine vreo limitare bazată pe cetăţenia lucrătorilor care beneficiază de libertatea de circulaţie. C 171/96. 69 al Tratatului CECA. 1. Ei nu se pot prevala de un drept de intrare şi de şedere pentru a exercita o activitate salariată. controverselor şi tensiunilor privind libera circulaţie.1. Tratatele de aderare au exclus de la acest beneficiu pe cetăţenii danezi rezidenţi în Insulele Feroe ca şi cetăţenii din insulele anglo-normande34 şi din insula Malta. p.1) şi ale art. oarecum. art. deci. 1. de dorit organizarea progresivă a dreptului persoanelor private la recursuri nejurisdicţionale (sau extrajudiciare). Fiecare stat membru al Comunităţii rămâne liber să reglementeze care sunt cetăţenii săi.1 (noul art. 42.1). Cetăţenii din ţările şi teritoriile de peste mări care au cetăţenia unui stat membru (în cazul Franţei este vorba de Noua Caledonie. Cetăţenia unui stat membru – condiţie a libertăţii de circulaţie şi de şedere a. alin. Recueil. 48.1. este recunoscută resortisanţilor statelor membre (sau resortisanţilor comunitari). Wallis şi Futuna. Extinderea beneficiarilor libertăţii de circulaţie şi de şedere Libertatea de circulaţie şi de şedere. 8A. 1.1 (noul art.Este. Generalităţi Spre deosebire de art. precum şi persistenţa refuzului unor State de a elimina controlul la frontierele interioare „fac aproape ilizibil Tratatul de la Amsterdam” 33. 18 alin. drept al cetăţeanului Uniunii Europene. chiar înaintea Tratatului asupra Uniunii Europene caracterul exclusiv economic. I-4607. Saint-Pierre şi Miquelon. fiind generalizată progresiv în favoarea acestora şi a familiilor lor. pământurile australe şi antarctice franceze nelocuite) sunt într-o situaţie din cele mai complexe. Mayotte.

Dar Curtea a refuzat să le recunoască efectul direct37. Cetăţenii statelor terţe. dreptul de a însoţi lucrătorul41. Recueil. ceea ce împiedica pe lucrătorii turci să se prevaleze de liberul acces pe teritoriul statelor membre38. întrucât art. statutul de drept fundamental persoanei. Acest drept presupune. 37 CJCE. legal angajaţi de către o întreprindere comunitară care efectuează o prestare de servicii în alt stat membru.ci doar pentru a exercita o activitate independentă.5 (noul art. p. 48 . Perspectiva eliminării controalelor la frontierele interne ale Uniunii şi constituirea unui „spaţiu de libertate. în dreptul comunitar ca şi în dreptul intern. I-5113. Tetik. 7 din Decizia 1/80. 23 ianuarie 1997. 2 martie. 42 CJCE. p. I-3803. C 100 şi 101/89. 5 octombrie 1994. Eroglu. 10 septembrie 1990. 186) şi 132. 2. care le este recunoscut 39. 30 septembrie 1987. Decizia 1/80 adoptată de Consiliul de Asociere produce efect direct şi conferă cetăţenilor turci un drept de şedere derivat din dreptul la muncă. C 171/95. p. dacă nu libera circulaţie. Convenţiile încheiate între Comunitate şi state sunt prudente în ceea ce priveşte. p. Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) din 2 mai 1992 este cel mai favorabil în ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor statelor terţe. p. I-5113. în principiu. Kuss. I-6781. de libertatea de circulaţie şi de şedere. dreptul de şedere acordat ca accesoriu al accesului la un loc de muncă. lasă statelor membre o largă marjă de asociere36. Libertatea profesională. Recueil. dar aplicarea sa a ridicat unele probleme. un interval rezonabil pentru a căuta un nou loc de muncă 40 (soluţie asemănătoare celei din cazul Antonisse privind lucrătorii comunitari). 9 august 1994. Sevince. Acest fapt rezultă din aplicarea făcută dispoziţiilor art. Acordul de asociere încheiat în 1963 cu Turcia şi protocolul adiţional din 1970 sunt mai îngăduitoare datorită redactării lor în perspectiva realizării progresive a liberei circulaţii a lucrătorilor conform modalităţilor stabilite de Consiliul de Asociere. cu ar fi acordul de cooperare CEE-Maroc. EL-YASSINI. 135 (noul art. Vander Elst. 3719. 28 prevede libera circulaţie între statele membre ale CE şi Statele AELE. Conform reglementării comunitare în vigoare. C 237/91. b. Chiar din cele mai favorabile dintre ele. 35 36 CJCE. 12 decembrie 1990. Recueil. Recueil. În schimb. CJCE. Kaefer şi Procacci. 38 CJCE. C43/93. Membrii familiei au. 41 CJCE. I-3641. Recueil. C 355/93. p. 183) din TCE35. iar Tratatul de la Amsterdam îl consacră şi îl desăvârşeşte. există interacţiuni ce se produc între situaţia lor şi cea a cetăţenilor comunitari. membrii familiei unui cetăţean al unui stat membru pot să-l însoţească pe acesta în ţara de adopţie şi să exercite o activitate. Demirel. 39 CJCE. au dreptul de şedere în acest stat membru pentru intervalul de timp necesar executării acestei prestări de servicii42. muncitori marocani angajaţi de către o întreprindere belgiană efectuând lucrări pe un şantier din Franţa. 40 CJCE. Recueil. securitate şi justiţie” presupune o anumită armonizare a politicii statelor membre faţă de admiterea şi şederea cetăţenilor statelor terţe. C 416/96. 16 decembrie 1992. chiar şi pentru lucrătorii turci care au avut o ocupaţie mai mult de 4 ani pe teritoriul unui stat membru. Recueil. C 192/89. I-4647. 12/86. Situaţia cetăţenilor din statele terţe Deşi cetăţenii din statele terţe nu beneficiază. în aplicarea art. p. drept al persoanei Dreptul de liberă exercitare a unei profesii constituie.

1. beneficiarii săi. iar în absenţa unei remuneraţii nu există prestare de servicii. fapt ce distinge stabilirea de liberă prestare de servicii. ca şi locurile de muncă excluse sunt determinate prin intermediul celor trei libertăţi consacrate prin TCE. Libera prestare de servicii c. b. remunerarea şi alte condiţii de muncă”. drept care se realizează prin intermediul liberei circulaţii (art. Domeniul de aplicare al libertăţii profesionale Principiul liberului acces la o profesie. semnată la Torino la 18. Chiar dacă societăţile beneficiază de acest drept în ordinea juridică comunitară. 2. Libera exercitare a unei activităţi profesionale pe care o poate revendica o societate comercială doritoare să se implanteze într-un alt stat membru profită acţionarilor şi altor categorii de asociaţi şi rămâne un element de acces la piaţa serviciilor şi un drept fundamental al persoanei. 48 (noul art. Ca şi libera circulaţie a lucrătorilor. cuprinde 2 elemente: .1. 43 alin. 39) TCE.2). Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 8-9 decembrie 1989 proclama dreptul „oricărui lucrător de a exercita orice profesie sau meserie în Comunitate”. a lucrătorilor în general. 49 . aşa cum o prevede art. a.1.Libertatea de circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre. Libertatea de stabilire În virtutea art. În principiu. Libertăţile consacrate de dreptul comunitar Tratatul CE distinge trei libertăţi. deci crearea unei întreprinderi. precum şi constituirea şi gestionarea de întreprinderi” întrun alt stat membru. libertatea de stabilire este compusă din două elemente: dreptul de acces la o profesie şi cel de exercitare al profesiei. „orice persoană trebuie să aibă posibilitatea de a-şi câştiga existenţa prin exercitarea liberă a unei profesii”. de unde recunoaşterea dreptului de a „răspunde locurilor de muncă oferite efectiv” şi . activitatea independentă este exercitată cu titlu permanent. 2) „libertatea de stabilire implică accesul la activităţi independente şi la exercitarea lor. 2. În tratatele constitutive libertatea profesională apare mai puţin ca un drept al persoanei şi mai mult ca un instrument de mobilitate a agenţilor economici.Conform Cartei Sociale Europene.„Eliminarea tuturor discriminărilor bazate pe naţionalitate … în ceea ce priveşte angajarea. c.1.1961. ele sunt un instrument de acţiune economică. Noţiunea de servicii Tratatul CE consideră ca servicii prestaţiile furnizate contra unei remuneraţii de către agenţi economici independenţi. 2 TCE (noul art. Libera circulaţie a lucrătorilor şi liberul acces la locurile de muncă salariate Libera circulaţie a lucrătorilor. Ea implică instalarea în ţara de adopţie pentru a exercita acolo o activitate.10. 52 alin.

formând un tot logic. fiind supuse unor reguli specifice. Aplicarea dreptului comunitar presupune ca prestatorul şi destinatarul serviciului să nu fie din acelaşi stat. continuu. de exemplu turistul sau bolnavul care merge în alt stat membru pentru a primi îngrijiri. filmele de pe casetele video sunt mărfuri. deoarece cetăţeanul nu beneficiază de egalitate de tratament cu ceilalţi cetăţeni comunitari. pe teritoriul unui stat membru. Fiecare stat rămâne suveran în a-şi stabili propria politică de imigraţie.2. în principiu. c. al stabilirii şi caracterul provizoriu pe care îl prezintă activitatea de prestare de servicii. Dar deplasarea poate fi făcută şi de destinatarul prestaţiei. Această situaţie este des calificată ca „discriminare inversă (pozitivă)”. O parte din aceste acorduri prevede fie un 50 . c. Cetăţenii statelor terţe Condiţia cetăţenilor statelor terţe este.Mişcările de capitaluri aparţin domeniului serviciilor. să se pregătească pentru exercitarea unei funcţii mai degrabă decât să acceadă la ea. de exemplu avocatul care se deplasează pentru a-şi reprezenta clientul în faţa tribunalului unui alt stat membru.1. Criteriul distincţiei se bazează pe opoziţia între caracterul permanent. Principiul rămâne că cetăţeanul nu se poate prevala de dreptul comunitar când se găseşte într-o situaţie „pur internă”. este de ajuns să îndeplinească activităţi reale şi efective cu timp redus şi nu marginale şi accesorii.2. Principiul rămâne că cetăţenii statelor terţe beneficiază de libertate profesională doar pe baza acordurilor internaţionale semnate de Comunitate. cetăţeanul unui stat terţ este autorizat. b. activităţile artizanale şi activităţile profesiilor liberale pe care tratatul le plasează în capitolul consacrat serviciilor. Restricţia cu privire la şedere este dublată de statutul profesional riguros. nimic nu opreşte un student să aibă în acelaşi timp calitatea de lucrător şi să beneficieze de regimul acestuia din urmă. studenţilor. Naţionalii şi libertatea profesională comunitară Problema se pune atunci când un cetăţean al unui stat membru reclamă faptul că tratamentul pe care i-l impune propriul drept naţional este mai puţin favorabil decât cel de care beneficiază cetăţenii altor state membre din partea acelui stat. cel puţin la circulaţie în alte state membre. Exemplul clasic este cel al activităţilor audio-vizuale: producerea de emisiuni este o activitate de servicii. 50 TCE (noul art. Beneficiarii libertăţii profesionale a. 2. ca şi alte activităţi cu caracter industrial. Definind o astfel de întreprindere este important de conturat activităţile care aparţin producţiei serviciilor de cele care aparţin liberei circulaţiei a mărfurilor. În schimb. 60). Cel mai adesea cel care trece frontiera este prestatorul. şi mai defavorabilă în ceea ce priveşte libertatea profesională decât era în privinţa liberei circulaţii. Libertatea de circulaţie sau de şedere şi libertatea profesională nu coincid întotdeauna Dreptul de şedere permite. în mod normal. comercial. libera prestare de servicii permite prestatorului să exercite cu titlu temporar activitatea în ţara unde este furnizată prestaţia. Odată admis. Conţinutul liberei prestări de servicii Conform art. dacă nu la şedere.

cum ar fi dreptul de a alege. 2. 45) TCE exceptează de la aplicarea dispoziţiilor în materia dreptului de stabilire „activităţile care participă. 48. 43 alin. de a fi ales şi chiar de a participa la conducerea sindicatelor. noul art. 48. 66 TCE (noul art. 60.4. b.2). Principiul nediscriminării şi regula tratamentului naţional Regula cardinală a dreptului comunitar. Principiul nediscriminării a. Tratatul CE a exclus din domeniul de aplicare al libertăţii profesionale „locurile de muncă din administrarea publică” (art.2. 52 alin. „dispoziţiile prezentului articol nu sunt aplicabile locurilor de muncă din administraţia publică”. Locurile de muncă salariate Conform art. fie un „tratament nu mai puţin favorabil” decât cel acordat cetăţenilor comunitari (acordurile PECO).2. Această limitare a liberei circulaţii priveşte un număr considerabil de locuri de muncă. b.4). Nediscriminarea presupune ca cetăţeanul comunitar să beneficieze de acelaşi tratament ca cel naţional. 2. Locurile de muncă şi serviciile excluse Dreptul internaţional a recunoscut statelor posibilitatea de a exclude străinii de la exercitarea funcţiilor publice. 39.2.3. Activităţile nesalariate Dispoziţiile din art.4 TCE (noul art. Aceeaşi restricţie se aplică liberei prestări de servicii prin intermediul trimiterii pe care o face art. 48.1.4). noul art. chiar cu titlu ocazional. a. 55) la dispoziţia precedentă. principiul nediscriminării este înscris de Tratatul CE în fruntea celor 3 libertăţi care concretizează libertatea profesională. noul art. Stabilirea (art. cât şi de la exercitarea aşa-ziselor drepturi „politice”. 39. la exerciţiul autorităţii publice”. Discriminările directe şi indirecte 51 . 55 (noul art.1. 2) şi prestarea de servicii (art. Accesul la funcţia publică se face din drepturile politice rezervate naţionalilor. 2. Drepturile recunoscute în cadrul libertăţii profesionale Libertatea profesională presupune accesul la profesie şi exercitarea profesiei. Libera circulaţie a lucrătorilor implică „eliminarea oricărei discriminări bazată pe naţionalitate” (art. Efectul lor este totuşi limitat de faptul că dispoziţiilor respective nu le este recunoscut efectul direct.„tratament nediscriminatoriu”. 2. 50) se fac în ţara de adopţie „în aceleaşi condiţii pe care ţara le impune propriilor cetăţeni”. noul art. 39.

dacă e persoană fizică. impunerea unui număr de locuri de muncă accesibile (art. 2. Accesul la profesie Principiul tratamentului naţional sau al egalităţii de tratament constituie regula cea mai importantă în practică. Recueil. ea trebuie constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru şi având sediul statutar. 58 alin. 11). Recunoaşterea profesională conferă cetăţeanului statului membru care deţine o diplomă 43 CJCE. Este suficient deci să fie resortisantul unui stat membru.Libertatea profesională se bucură de o protecţie identică a celei acordate liberei circulaţii a mărfurilor sau egalităţii dintre bărbaţi şi femei şi se întinde asupra discriminărilor indirecte. beneficiul dreptului comunitar este dobândit din momentul în care fondatorul întreprinderii are naţionalitatea unui stat membru. ajung la acelaşi rezultat43. Recunoaşterea mutuală a diplomelor în scopuri profesionale Recunoaşterea mutuală a diplomelor constituie modalitatea cea mai semnificativă şi cea mai importantă în practică de recunoaştere mutuală a calificărilor profesionale. Calificarea profesională a. 6). Recunoaşterea diplomelor este numai în scopuri profesionale care diferă de recunoaşterea academică. Accesul lucrătorilor salariaţi la un loc de muncă Regulamentul 1612/68 recunoaşte cetăţeanului comunitar dreptul de a beneficia de aceeaşi prioritate în accesul la locurile de muncă disponibile ca şi cetăţenii statului de adopţie. 3 iunie 1986. 52 . adică crearea sau transferul într-un stat membru al sediului principal al activităţii profesionale.2. 152/73. Orice discriminare este eliminată.2). 4) sau supunerea la criterii medicale sau profesionale discriminatorii (art. Accesul la o activitate independentă Dreptul de acces la o activitate independentă este asigurat de libertatea de stabilire (art. Soţul şi copiii sub 21 de ani sau aflaţi în întreţinere beneficiază de acelaşi drept. 3. 307/84 precitată – accesul la locuri de muncă permanente în spitale era rezervat cetăţenilor francezi). ca şi recurgerea la proceduri de recrutare impuse străinilor (art. chiar dacă nu au naţionalitatea unuia din statele membre (art. administraţia centrală sau sediul principal în interiorul Comunităţii (art. 43 şi următoarele).3. Prestarea numitor locuri de muncă propriilor cetăţeni constituie o discriminare directă uşor de cenzurat (CJCE. 1). TCE. Dacă este vorba de o societate. a. 52 şi următoarele TCE. În ceea ce priveşte sediul principal. 753. Regimul sediului secundar diferă de cel al celui principal. însă. unei anumite calificări care rezultă din experienţa profesională.2. noul art. Comisia/Franţa. Sotgiu. b. noul art. În anumite cazuri accesul la o profesie este subordonat. 1. prin aplicarea altor criterii de diferenţiere. 2. p. ci şi toate formele disimulate de discriminare care. Principiul nediscriminării interzice „nu numai discriminările bazate pe cetăţenie. 15 februarie 1974. 48 alin.

Recunoaşterea diplomei permite cetăţeanului comunitar să beneficieze de dreptul de a se stabili în statul de adopţie. profesia de arhitect şi profesia de avocat. . Profesia de avocat 53 . Această directivă prevede recunoaşterea de către alte state membre a diplomelor care sancţionează formarea de nivel universitar. cu o durată minimală şi cu un anumit număr de ore. Profesia de arhitect Este reglementată de o singură directivă (Directiva 85/134 din 10 iunie 1985).eliberată într-un alt stat membru dreptul de a accede în orice alt stat al Uniunii la profesiile pentru care accesul este condiţionat de o calificare.1. cât şi pentru simpla prestare de servicii. Recunoaşterea academică este o recunoaştere de diplomă cu titlul de formare dobândită într-un alt stat ca fiind echivalentă diplomei naţionale pentru continuarea studiilor. privesc formarea: .veterinari (Directivele 78/1026 şi 78/1027 din 18 decembrie 1978). chiar dacă contribuie la favorizarea acesteia. Directive sectoriale de recunoaştere mutuală a diplomelor Reglementând în mod specific o profesie.1.farmacişti (Directivele 85/432 şi 85/433 din 24 septembrie 1985).3.moaşe (Directivele 80/154 şi 80/156 din 21 ianuarie 1980).infirmieri generali (Directivele 77/452 şi 77/453 din 25 iunie 1977). a.1. cu condiţia de a se supune procedurii de admitere impusă naţionalilor şi care revine fie administraţiei. a.1. Recunoaşterea diplomelor este valabilă atât în ce priveşte accesul la profesie. Ea are ca obiect direct asigurarea mobilităţii studenţilor şi nu a lucrătorilor. Profesiile din domeniul sănătăţii Aceste profesii sunt beneficiare ale recunoaşterii mutuale a diplomelor datorită unor similitudini importante: „corpul uman este acelaşi peste tot”. cu excepţia profesiei farmaceutice în această ultimă privinţă. cu titlu salariat sau independent.medicilor (Directivele 73/362 şi 75/363 din 16 iunie 1975 codificate prin Directiva 93/16 din 5 aprilie 1993).2. dar nu obligatoriu. ele privesc 3 sectoare: profesiile din domeniul sănătăţii. . . a. în materie. . Directivele. a.1.stomatologi (practicieni ai artei dentare) (Directivele 78/686 şi 79/687 din 25 iulie 1978). Două tipuri de directive vizând recunoaşterea diplomelor în scopuri profesionale au apărut: directive sectoriale şi directive generale. . statul al cărui cetăţean este – este calificat pentru exercitarea acesteia în orice stat al Uniunii Europene. fie organizaţiei profesionale. Ideea de bază este că dacă cineva este calificat pentru exercitarea unei profesii într-un stat – care este cel mai des.

recunoaşterea mutuală a diplomelor nu mai este automată în sistemul directivelor generale. 3). Accesul la studii Principiul fundamental este cel al egalităţii de tratament a tuturor cetăţenilor comunitari. constituie un al doilea cerc de beneficiari. a. cât şi a statului de adopţie. obligate să aprecieze de manieră obiectivă corespondentă dintre cunoştinţele şi calificările cerute de legislaţia naţională şi cele care au fost dobândite în alt stat membru. El trebuie să respecte atât deontologia statului de origine.4. susceptibilă de recurs jurisdicţional. Doar în cazul în care corespondenţa este parţială. Directivele generale de recunoaştere mutuală a diplomelor Directiva 89/48 din 21 decembrie 1988 priveşte profesiile reglementate a căror exercitare este subordonată deţinerii unei diplome sancţionând cu ciclu de studii postsecundar de cel puţin 3 ani. Aplicaţie a regulii nediscriminării. nici pe cea de copil de lucrător migrant. Profesiile vizate sunt doar profesiile „reglementate” (altele decât cele reglementate de directivele sectoriale) pe care directivele le concep ca fiind acelea al căror exerciţiu „este subordonat direct sau indirect prin dispoziţii legislative regulamentare sau administrative” deţinerii de diplome (Directiva 89/88) sau a unui titlu de formaţie sau a unei atestări de competenţă (Directiva 92/51). vizând diplomele ce sancţionează cel puţin un an de studii postsecundare. a. nu a diplomei. mai puţin în ce priveşte profesiile de consiliere sau de asistenţă privind dreptul naţional (profesii juridice).3. statul de adopţie este în drept să ceară celui interesat să demonstreze dobândirea acelor cunoştinţe şi calificări care îi lipsesc. fie un stagiu de adaptare sau un examen de aptitudine de tipul celor cerute chiar de el. Avocatul autorizat să profeseze într-un stat membru poate asigura reprezentarea şi apărarea în justiţie a unui client în alt stat membru. 7 din Regulamentul 1612/68 cu privire la învăţământul în şcolile profesionale şi în centrele de readaptare sau de reeducare. 2. Cetăţenii comunitari care nu au nici calitatea de lucrător migrant. acest principiu a fost abordat la început ca unul din drepturile lucrătorului migrant consacrat în art. dar limitat 54 . dacă se stabileşte că lucrurile nu stau altfel.2. statuând printr-o decizie motivată. Aceste directive se probează pe prezumţia conform căreia formările primite sunt compatibile de la un stat la altul. Directiva 98/5 din 16 februarie 1998 autorizează avocatul să exercite. Directiva 92/51 din 18 iunie 1992 o completează. Spre deosebire de regimul instituit prin directivele sectoriale. 120) din momentul în care se înscrie pe lângă autoritatea competentă a statului de adopţie (art. ci a calităţii de avocat. Dar. profesia. Ei dispun de dreptul de şedere. Autorităţile naţionale rămân. însă. Recunoaşterea diplomelor şi calificărilor în absenţa directivelor Recunoaşterea diplomelor îşi pierde caracterul său automat şi semiautomat în momentul în care ne aflăm în afara domeniului directivelor.Prin Directiva 77/249 din 22 martie 1977 se reglementează prestarea de servicii şi se instituie o recunoaştere mutuală. Alegerea între stagiu şi examenul de aptitudine este lăsată cetăţeanului comunitar. sub titlul său profesional de origine (art. permanent. fără să fie ţinut să aibă o reşedinţă sau să fie înscris într-o organizaţie profesională a acestui stat membru. Învăţământul şi formarea profesională a. statul de adopţie are dreptul de a cere fie o experienţă profesională complementară pentru a compensa durata mai mică de studii.

în principal. a. Pentru aceasta este nevoie de recunoaştere academică pentru ca titlul de formare dobândit în alt stat membru să fie recunoscut ca echivalentul diplomei naţionale pentru continuarea studiilor. 136 TCE). Lucrătorul trebuie să dispună de un recurs jurisdicţional. Deşi a fost conceput. durata concediului plătit. Creşterea şomajului a determinat conştientizarea faptului că promovarea locului de muncă trebuia să fie unul din obiectivele majore ale politicii sociale (art. convenţiile colective aplicabile. după un recurs la alte autorităţi. Accesul la un loc de muncă Accesul la un loc de muncă constituie primul drept al lucrătorului. nu se poate contesta importanţa drepturilor pe care le consacră. durata estimativă. regulile care asigură protecţia oricărei persoane împotriva anumitor riscuri sociale (securitatea socială).la durata studiilor şi subordonat condiţiei de a dispune de resurse suficiente şi de o asigurare de sănătate. Regimul juridic al accesului la un loc de muncă este susceptibil să exercite o influenţă asupra nivelului locurilor de muncă. Statele pot să excludă de la aplicarea directivei contractele pe o durată inferioară sau egală cu o lună sau cele care prevăd o durată săptămânală de mai puţin de 8 ore. dacă este cazul. Politica europeană comună a. SECŢIUNEA A III-A APĂRAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE 1. noul art. inclusiv în statul de origine.1. regulile care vizează asigurarea protecţiei lucrătorului salariat în relaţia de muncă. permiţând unui cetăţean european să-şi urmeze studiile în oricare alt stat. Mobilitatea din cursul studiilor Recunoaşterea mutuală a diplomelor în scopuri profesionale facilitează mobilitatea. Protecţia drepturilor sociale Protecţia socială conţine. calitatea muncii. Contractul de muncă Directiva 91/533 din 14 octombrie 1991 impune angajatorului obligaţia de a informa lucrătorul asupra aspectelor esenţiale ale contractului de muncă: identitatea părţilor. Drepturile lucrătorilor salariaţi 1. 121. relaţii de muncă. iar pe de altă parte. în ideea mobilităţii lucrătorilor (libera circulaţie a lucrătorilor). data începutului contractului.1. Ea nu permite fracţionarea unui ciclu de studii în formaţii urmate în state diferite. pe de o parte. 55 . durata zilnică sau săptămânală a muncii. cuantumul remuneraţiei şi accesoriilor sale. durata intervalelor de preaviz. 1. b.

Consiliul a putut adopta o abundentă legislaţie. Ulterior. 6) şi prevede garanţi specifice pentru lucrătorii de noapte. expunerea la substanţe carcinogene (90/394 din 29 mai 1990). impune protecţia împotriva riscurilor particulare inerente vârstei tinere şi limitări ale duratei de muncă. asistă Comisia şi statele în cunoaşterea informaţiilor cu privire la sănătatea şi securitatea lucrătorilor.b. Ea impune mai ales un repaus zilnic de 11 ore consecutive în cursul fiecărui interval de 24 de ore (art. C 84/94. Consiliul a adoptat o serie de directive particulare adaptând şi precizând protecţia în domenii specifice ca: echipamente de lucru (89/655 din 30 noiembrie 1989. bazată pe art. Ea interzice orice muncă pentru tinerii sub vârsta de 15 ani sau supuşi unei obligaţii legale de învăţământ.de 24 de ore fără întrerupere la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic (art. 29 iunie 1989. textul fundamental fiind Directiva cadru 89/391 din 12 iunie 1989 cu privire la punerea în aplicare a măsurilor vizând promovarea ameliorării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă46. pe lângă limitarea la 8 ore din 24 de ore (art. L 216/12. Această directivă stabileşte reguli minimale privind perioadele de repaus şi de instalare ca şi cu privire la munca în timpul nopţii şi ritmul de lucru. durata maximă de lucru săptămânală (art. 5) şi 4 săptămâni de concediu plătit anual (art. Directiva din 22 iunie 199447 cu privire la protecţia tinerilor sub vârsta de 18 ani urmăreşte un obiectiv similar şi vizează prevenirea exploatării economice. sistemul de alerta (92/58 din 24 iunie 1992). pentru ca obiectivul său esenţial este protecţia sănătăţii lucrătorilor45. 7). 30-39) şi permite elaborarea unei reglementări specifice.în principiu duminica . 118A TCE (noul art. 8). b. protecţia femeilor însărcinate (92/85 din 19 octombrie 1992) . munca pe ecran (90/270 din 29 mai 1990). Agenţia Europeană pentru securitatea şi sănătatea muncii. 4).. în limitele Directivei cadru.1. CJCE. care impune dezvoltarea "securităţii muncii" în industriile carbonieră şi siderurgică.1. un repaus săptămânal . un timp de pauză în caz de muncă zilnică depăşind 6 ore (art. la 48 de ore în medie. Protecţia în caz de concedieri colective 44 45 JOCE. L 307. pe bună dreptate. 3). modificată prin directiva 95/63). Protecţia locului de muncă şi a veniturilor lucrătorului c.. 117. 47 JOCE. 118 şi mai ales 118 A TCE. 55 al Tratatului CECA. 137. Recueil. REGATUL UNIT /CONSILIUL. Pe baza art. 12 noiembrie 1996. 13 decembrie 1993. I-5755. Organizarea timpului de lucru Reglementarea comunitară este dată de Directiva 93/104 din 23 noiembrie 1997 cu privire la anumite aspecte ale organizării timpului de muncă 44. 20 august 1994. c. 46 JOCE L 183/1. Condiţiile de lucru b. utilizarea protecţiilor individuale (89/656 din 30 noiembrie 1989).2. Pe de altă parte directiva stabileşte. Tratatul CEEA consacră un capitol protecţiei lucrătorilor şi populaţiei împotriva radiaţiilor ionizante (art. instituită la 18 iulie 1994 (regulamentul 2062/94 al Consiliului). Protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor Aceasta protecţie îşi găseşte fundamentul art. pe care Curtea a considerat-o. p. expunerea la agenţi biologici (90/679 din 26 noiembrie 1990). 56 .

2. întrucât cesionarul. 22 septembrie 1994.la aproape 2 decenii după depunerea "propunerii VREDELING".participarea la rezultate. modificată prin Directiva 92/56 din 24 iunie 199248 care priveşte încetările contractului de muncă. JOCE L 61. Acesta din urmă are obligaţia să consulte în timp util reprezentanţii personalului în vederea ajungerii la un acord asupra posibilităţilor de a evita sau reduce concedierile şi asupra măsurilor sociale auxiliare. 50 CJCE.3.BORK INTERNATIONAL 101/87. 52 JOCE. L 245 26 august 1992. 28 octombrie 1980. Mai ales salariaţii întreprinderii transferate sunt protejaţi împotriva oricărei concedieri colective. 6 martie 1977. intervenite la iniţiativa angajatorului. 53 JOCE L 254. în patrimoniul căruia sunt transmise drepturile şi obligaţiile rezultând din contractul de muncă. Consiliul a adoptat la 22 septembrie 1994 "Directiva 94/45 vizând instituirea unui Comitet European al Întreprinderilor sau a unei proceduri în întreprinderi de dimensiune comunitară şi în grupările de întreprinderi de dimensiune comunitară pentru informarea şi consultarea lucrătorilor53. 26 august 1992. Păstrarea drepturilor lucrătorilor în caz de transfer Directiva 77/187 din 14 februarie 197749 se aplică transferurilor din întreprinderi. 3057. în urma unei modificări substanţiale ale condiţiilor de muncă salariatul rupe contractul. cu excepţia cazului când legislaţia naţională dispune altfel şi poate acoperi cotizaţiile la regimuri profesionale complementare. c. P. Cedentul şi cesionarul sunt obligaţi să informeze şi să consulte organizaţiile lucrătorilor. c. instituţii sau părţi din instituţii cu un alt şef de întreprindere ca urmare a unei cesiuni sau fuziuni. 57 . p. 51 JOCE L 283/23. Recueil.informarea şi consultarea reprezentanţilor lucrătorilor este prevăzută în cazul transferurilor de întreprinderi şi al protecţiei sănătăţii şi securităţii personalului . 15 iunie 1988. capital şi beneficiu nu este decât obiectul unei simple recomandări (92/443 din 27 iulie 1992)52 . atât economice cât şi colective. Dacă. este obligat să îi menţină în locul lor de muncă (art. Participarea lucrătorilor la mersul întreprinderii În stadiul actual participarea îmbracă 3 forme: . 48 49 JOCE L 228. Obligaţia de garanţie poate fi plafonata cu condiţia de a asigura plata unui minim (în general ultimele 3 luni de salariu). Starea de insolvabilitate este atestata de deschiderea procedurii colective care vizează satisfacerea creditorilor. Protecţia în caz de insolvabilitate a angajatorului Directiva 80/97 din 20 octombrie 51 obligă statele să instituie un sistem de garanţie care să asigure plata creanţelor de remuneraţie a salariilor şi a indemnizaţiilor complementare rămase neplătite. d. Trebuie însă ca întreprinderea să subziste ca entitate economică50. ea se întinde asupra cotizaţiilor legale de securitate socială. această reziliere este considerată ca survenind în urma faptului angajatorului. 3 şi 4).Ea este reglementată prin Directiva 75/129 din 17 februarie 1975.

la formarea şi la promovarea profesională şi la condiţiile de muncă (Directiva 76/207 din 9 februarie 1976). 1365 57 Recueil din 30 mai 1996 58 CJCE. C 7/93. Întinderea principiului egalităţii Domeniul material de aplicare este definit prin directive: pe lângă securitatea socială. 119 TCE (noul art. în timp ce vechiul art. ci şi originile. DEFRENNE II. Singura recunoaştere a principiului de către Tratatele fondatoare se află în art. Egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei e. e. fie ca este vorba de sectorul privat sau de cel public59. p. 141) care impune egalitatea de remuneraţie. 56 DEFRENNE III. RUMMLER 237/85. 1459. e. p. 58 . 4471. acţiunea normativă este completată de punerea în practică a programelor de acţiune (al patrulea program acoperă anii 19962000) şi de numeroase iniţiative ale Comisiei. 149/77. 1997. el priveşte remuneraţiile (Directiva 71/117 din 10 februarie 1975 ). Recueil. deoarece îşi găseşte în acesta nu numai principalul domeniu de aplicare. 15 iunie 1978. fapt care a contribuit la curmarea imobilismului statelor. Recueil. accesul la un loc de muncă. 60 CJCE. 21 mai 1985. 8 aprilie 1976. 43/75. Evaluarea trebuie făcută printr-o luare în considerare obiectivă a naturii muncii de îndeplinit60. la 31 martie 1992 cu privire la supravegherea copiilor. înainte ridicarea eliminărilor bazate pe sex la rang de drept fundamental al persoanei având valoare de principiu general în dreptul comunitar56. 141. Principiul şi reglementarea sa Deşi egalitatea de tratament nu se aplică numai în dreptul relaţiilor de muncă. Comisia a invitat statele să promoveze o participare echilibrată în luarea deciziilor 57. p. 54 55 Paris. art. Recueil. 1 iulie 1986.443. p. 119 nu se referea decât la noţiunea de muncă.Neconsultarea Comitetului European de Întreprindere a fost considerata ca ilicită în cazul închiderii uzinei Renault din Vilvorde54. COMISIA/GERMANIA. iar criteriul muncii de aceeaşi valoare a fost reluat în noul art. 5. Cazurile DEFRENNE au dat Curţii ocazia de a recunoaşte efectul direct al art. 28 septembrie 1994. Droit social. Pe lângă aceasta. 11955. inclusiv persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă. 2101. ea are legături foarte strânse cu acest domeniu. Recueil. p. Discriminările interzise Fiind vorba de remuneraţie.1).2. BEUNE. Beneficiarii sunt lucrătorii. Directiva 71/117 impune egalitatea pentru "aceeaşi muncă sau pentru o muncă căreia îi este atribuită o valoare egală". Consiliul a adresat Statelor 2 recomandări: la 24 noiembrie 1991 pentru lupta împotriva hărţuirii sexuale.1. 248/83. Noţiunea de remuneraţie este interpretată larg ca incluzând toate prestaţiile plătite lucrătorului în baza relaţiei de muncă58.455. 59 CJCE. Recueil. p I. 7 mai 1997. incluzând prestaţiile plătite după încetarea activităţii şi permite evitarea excepţiilor în privinţa egalităţii din domeniul securităţii sociale şi condiţiile de concediere sunt incluse în condiţiile de muncă (Directiva 76/207.

Ele sunt mai puţin numeroase în ce priveşte relaţiile de muncă decât cu privire la securitatea socială. 5 mai 1994. b.3). Generalităţi Sistemele de securitate socială asigură protecţia persoanelor împotriva anumitor riscuri sociale ca bolile. Protecţia socială: coordonarea regimurilor de securitate socială 1. cum ar fi concedierea unei femei datorită faptului că era însărcinată 61. Recueil p. Protecţia sarcinii şi a maternităţii. statele membre ale Uniunii Europene având un nivel înalt de protecţie socială. 318/86. reglementată de Directiva 92/85 din 19 octombrie 1992 63. ele nu pot să privească remuneraţiile. chiar înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam.3359. mai ales pentru ca. datorită naturii sau a condiţiilor de exerciţiu. a. 2. în toate acţiunile pe care le întreprinde.2. Recueil I-4047. împiedică egalitatea reală între bărbaţi şi femei. 59 . 30 iunie 1988. 28 noiembrie 1992. judecătorul comunitar nu putea rămâne insensibil. C 179/88. a căror finanţare constituie o sarcină 61 62 CJCE.4). 8 noiembrie 1990. Tot astfel. Promovarea "egalităţii de şanse" conduce în mod clar la discriminări pozitive ce vizează remedierea inegalităţilor de fapt care. 141). în special remediind inegalităţile de fapt care afectează şansele femeilor" (art. Dar. CJCE. cu excepţia cazului când angajatorul se poate prevala de "factori justificaţi în mod obiectiv şi străini oricărei discriminări bazate pe sex". Prima priveşte excluderile din domeniul de aplicare a principiului egalităţii pe care statele sunt autorizate să le menţină. O a doua serie de derogări. 64 CJCE. Derogările la egalitatea de tratament Exista două serii de derogări cu privire la egalitatea de tratament. mai ales în ce priveşte sarcina şi maternitatea" (art. bătrâneţea. sistemele lor de securitate socială. HABERMANN. sexul constituind o condiţie determinantă (art. 3. C 421/92. Directiva 76/207 autorizează statele să excludă activităţile profesionale pentru care. 119 TCE (noul art. dar nu să transforme în principiu interzicerea lucrului în timpul nopţii pentru toate femeile65. 1. Conform art. de exemplu locurile de muncă din administraţia penitenciară sau poliţie. Comunitatea trebuie "să încerce să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei". stabilite în favoarea femeilor. STOECKEL. pune probleme şi mai delicate datorită faptului că arată complexitatea noţiunii de egalitate de tratament. C 345/89. 2. Astfel. nici cu privire la "măsurile vizând promovarea egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei.2). p. e. dar şi discriminările indirecte. Recueil p. Recueil. la determinarea pe care o arătase acesta în favoarea promovării egalităţii dintre bărbaţi şi femei. COMISIA/FRANTA. Ea autorizează legiuitorul naţional să interzică lucrul în timpul nopţii pentru femeile însărcinate64. I-3979. 65 CJCE 25 iulie 1991. şomajul. 2. dincolo de egalitatea formală. constituie o derogare pe care Curtea o interpretează strict. maternitatea. 63 JOCE L 348.2 nou TCE.3. Curtea cenzurează orice situaţie dezavantajoasă care afectează un procent de femei sensibil superior celui de bărbaţi. Dar. în conformitate cu art. Curtea interpretează foarte strict această dispoziţie62. HERTZ.I-1657.Dreptul comunitar interzice nu numai discriminările directe. Directiva 76/207 "nu se opune dispoziţiilor relative la protecţia femeii.

Principiul rămâne că securitatea socială ţine de competenţa statelor. din momentul în care supravieţuitorii sunt cetăţeni ai unui stat membru.dificilă pentru economie. 2. dar acest obiectiv trebuie realizat "după modalităţi specifice fiecărei ţări" (art. de "statele membre să stabilească principiile şi organizarea propriilor sisteme"67. Recueil Conseil 92/442 din 27 iulie 1992. Totuşi. 2. Dubois şi C.2. sunt în criză: cheltuielile legate de boală.1445. Persoanele beneficiare Acestea sunt lucrătorii. în principal. chiar dispariţia creşterii economice.1. „Droit communautaire materiel”.) 2. 60 . p. JOCE 245 /49. p. Membrii familiei şi supravieţuitori Regulamentul 1408/71 se aplică acestora oricare ar fi cetăţenia lor (art. El se aplică şi supravieţuitorilor unui lucrător care a fost supus legislaţiei unui stat membru.1. apatrizi sau refugiaţi (art. adică unui regim obligatoriu sau voluntar de securitate socială. 2000. Lucrătorii Lucrătorul salariat beneficiază de coordonarea regimurilor de securitate socială. Acest context a împiedicat orice lărgire notabilă a competenţei comunitare care rămâne identică celei din 195866. 2. 100). face finanţarea din ce în ce mai dificilă.2.lucrătorii frontalieri şi cei sezonieri intră în câmpul de aplicaţie al regulamentului 2. condiţiile de afiliere la aceste regimuri fiind determinate de legislaţia naţională68 . . dreptul comunitar se limitează.1.1).1. chiar dacă nu este cetăţean comunitar. COONAN 110/79. Ţine.2. Montchrestien.trebuie să fie sau să fi fost supus ca lucrător legislaţiei unuia sau unora din statele membre. şomaj nu încetează să crească în timp ce slăbirea. Prestaţiile respective 66 67 L. pensie. Domeniul de aplicare al regulamentelor comunitare 2. (a se vedea în sens contrar Recomandările 66/462 din 20 iulie 1966 şi 90/326 din 22 mai 1990 ale Comisiei invitând la o armonizare a indemnizaţiilor bolilor profesionale) să asigure coordonarea regimurilor aplicabile lucrătorilor migranţi în aşa fel încât aceştia să-şi păstreze drepturile dobândite sau în curs de dobândire. Bluman. 24 aprilie 1980. 112. 68 CJCE. Recueil. membrii familiei lor şi moştenitorilor lor. deci. 2.trebuie să fie cetăţean al unuia din statele membre la momentul exercitării muncii. cărora li se aplică legislaţia mai multor state membre. sau apatrid sau refugiat cu reşedinţa pe teritoriul unui stat membru. Carta comunitară a drepturilor sociale din 1989 stabileşte ca obiectiv instituirea unei protecţii sociale adecvate. dacă îndeplineşte condiţiile următoare prevăzute de Regulamentul 1408/71: .

14-1). 14) Termenul legislaţie acoperă regulamentele. 4. 13-1. Lucrătorii detaşaţi rămân supuşi legii statului în care erau angajaţi anterior. Recueil. Recueil. 71 JOCE L6. aplicaţie a unui principiu general al dreptului comunitar reluat în directiva 79/7 din 19 decembrie 197871 relativa la punerea progresiva în aplicare a principiului egalităţii de tratament dintre bărbaţi şi femei în materie de Securitate sociala. Recueil. Legea statului de reşedinţă se aplică lucrătorilor care-şi exercita activitatea în 2 sau mai multe state membre (art. dar şi autorităţilor comunitare. CJCE. ALLUE. 12 iulie 1979. BECKER 8/81.53. p. invaliditate. ci pe finalităţile şi condiţiile de acordare a prestaţiei. Legea sediului întreprinderii se aplică şi angajaţilor din transporturile internaţionale (art.1591. căruia Curtea i-a recunoscut efectul direct 72. 69 70 CJCE. 10-1) sau faptul de a subordona acordarea unei alocaţii naţionalităţii copiilor70. cum ar fi clauzele de rezidenta (art. adică la regimurile acoperind lucrătorii unei întreprinderi. 3. apoi în Directiva 86/378 din 24 iulie 198673 relativa la regimurile profesionale. 10 ianuarie 1979. în cazul în care detaşarea lor nu depăşeşte 12 luni şi nu sunt trimişi pentru a înlocui un alt lucrător ajuns la finalul perioadei de detaşare (art. măsurile de aplicare şi dispoziţiile statutare. 61 . Principiile directoare ale coordonării Regulile coordonării sunt foarte complexe şi variază în funcţie de diferitele categorii de prestaţii. supravieţuitori. este aplicabilă o singură legislaţie lucrătorului migrant (principiul unicităţii legii. 3. Determinarea legii naţionale aplicabile Pentru a evita orice conflict de legi.Coordonarea priveşte legislaţiile relative la ramurile securităţii sociale ce privesc prestaţiile de boală şi de maternitate. fie directa. 14-a). şomaj şi prestaţii familiale (art. prestaţiile de asistentă socială nu sunt acoperite de Regulamentul 1408/71 (art. inclusiv agricolă. fie indirecta 69. accidente de muncă sau boli profesionale. deces.4). 30 mai 1989. dar nu şi dispoziţiile pur convenţionale (cu excepţia declaraţiei contrare a statului). Distincţia dintre cele doua categorii de prestaţii se bazează nu pe calificarea atribuită de legiuitor.1. unui grup de întreprinderi sau a unui sector de activitate şi Directiva 86/613 din 11 decembrie 1986 cu privire la activitatea independentă. p. 19 ianuarie 1982. 14-1 b) şi întreprinderilor frontaliere (art. 12 august 1986. 73 JOCE L 225. 14-1 d). Aici se adaugă obligaţia de nediscriminare dintre bărbaţi şi femei. art.2. bătrâneţe. CRAM/TOIA. Egalitatea de tratament Orice discriminare bazata pe naţionalitate este interzisa. 3. 72 CJCE. Spre deosebire de prestaţiile de securitate socială. Aceasta exigenta se impune nu numai statelor. cu rare excepţii) Acest principiu suferă totuşi numeroase excepţii. 33/88. 237/78.2645. p.

conştient. Lupta contra marginalizărilor Ca şi lucrătorii salariaţi odată.. Recomandarea 92/441 recunoaşte "dreptul fundamental al persoanei la resurse şi prestaţii suficiente pentru a trăi conform demnităţii umane". cu efecte generale sau sectoriale.2. nu trebuie însă să fie mai puţin adaptate şi completate în aceste domeniu ce ţine atât de protecţia sănătăţii cât şi de protecţia consumatorilor. trebuie să poată beneficia de măsuri adiţionale concrete vizând favorizarea integrării sale profesionale şi sociale". tehnicile utilizate pentru protejarea intereselor economice. pentru că nu pot nici "să participe de maniera convenabilă la viaţă economică şi socială a societăţii în care trăiesc.. neglijând drepturile fundamentale ale persoanei. se completează la includerea expresă a acestor prestaţii în Regulamentul 1408/71.1. Ei suferă de un dezavantaj social provocat de deficienţa sau incapacitatea fizică sau psihică care limitează sau interzice îndeplinirea unui rol normal în societatea. 136 TCE). însă. 1..3. constituie din multe puncte de vedere un grup particular de excluşi. nici . Carta Comunitară a Drepturilor Sociale Fundamentale a lucrătorilor prevede că "orice persoana handicapată . Acordarea de drepturi sociale marginalizaţilor. De aceea sunt şi reguli specifice. Totuşi. Securitatea generală a produselor 62 . dar nu fără restricţii. cotizaţii şi prestaţii. cu atât mai mult cu cât recunosc statelor o putere de derogare deloc neglijabilă. cum este cazul stabilirii vârstei de pensionare. continuă să fie. Totuşi. Persoanele handicapate Persoanele handicapate. care sunt în număr de 10% din populaţie. de riscul de a lăsa să se dezvolte obstacole naţionale faţă de schimburi. Marginalizarea socială Lupta contra marginalizării sociale a devenit un obiectiv major al politicilor sociale ale statelor Uniunii iar Acordul asupra politicii sociale din 1992 a consacrat-o printre obiectivele Comunităţii Europene.. 1. mai ales în ce priveşte integrarea la şcoala şi la locul de muncă.3. au suscitat un important contencios. de exemplu informarea consumatorului sau responsabilitatea furnizorului. de competenţa statelor. Această includere este cu siguranţă confirmată de Tratatul de la Amsterdam (art.1. 2. 1. (art.Directive care vizează asigurarea egalităţii de acces la regimurile securităţii sociale. 4 şi 2 bis). 24 iunie 1992 faţă de criteriile comune relative la resursele şi prestaţiile suficiente în sistemele de protecţie socială). Protecţia consumatorilor Dreptul comunitar are în câmpul său normativ această exigenţă. să se înscrie cu succes într-un proces de integrare economică şi socială" (Recomandarea Consiliului 92/441. Directiva 89/654 din 30 noiembrie 1989 cu privire la regulile minime de securitate şi de sănătate pentru locurile de muncă impune amenajarea de locuri de muncă ocupate de lucrători handicapaţi şi de localuri anexe pe care să le utilizeze. în principal.3. 2. marginalizaţii sunt într-o situaţie precară care îi opreşte de la beneficiile unei calităţi minimale a vieţii.

Orice interdicţie de punere pe piaţă trebuie notificată Comisiei care.1. 4).2. ţinând cont de prezentarea sa. Lipsa constă în faptul că produsul „nu oferă securitatea aşteptată în mod legitim”. Producătorul este „responsabil de prejudiciul cauzat de o lipsă a produsului său” (art. 1). 2. 63 . 6) Este un sistem .2. În afara medicamentelor şi produselor cosmetice.Două directive au un rol complementar. conţinând directive cadru şi directive speciale care combină tehnicile de protecţie: informare a consumatorului asupra caracteristicilor produsului. Responsabilitatea producătorului este limitată la 10 ani începând de la data punerii în circulaţie a produsului. dacă nu de responsabilitate obiectivă. Conform art. sau în lipsă. de folosirea rezonabilă şi de momentul punerii în circulaţie (art. fie că sunt noi. a lipsei şi a identităţii producătorului. după consultare. victima trebuind să probeze doar „prejudiciul. de către victima prejudiciului. cel puţin de prezumare a responsabilităţii. Ea priveşte produsele destinate consumatorilor şi furnizate în cadrul unei activităţi comerciale cu titlu oneros sau gratuit. a furnizorului.1. prima asigurând repararea prejudiciilor cauzate de produsele defectuoase. Produsul sigur este cel care în condiţii normale de utilizare nu prezintă nici un risc sau doar riscuri reduse şi acceptabile pentru sănătate şi securitate. 4. Reglementari sectoriale Legislaţia comunitară este de mare amploare. adică orice bun mobil cu excepţia materiilor prime agricole şi produselor rezultate din vânat. de prezentarea şi de categoriile de consumatori cărora le este destinat. de efectele sale. 7 august 1985 JOCE L 228.1. Sistemul reţinut este cel al responsabilităţii fără culpă a producătorului. riguros pentru producător care nu se poate exonera stabilind că prejudiciul a fost cauzat de un terţ. cel mai adesea. 8) sau că lipsa este posterioară punerii în circulaţie sau datorată conformităţii produsului cu reglementarea în vigoare. 3). 8). 2. 11 august 1992. lipsa şi legătura de cauzalitate dintre lipsă şi prejudiciu” (art. identificat ca fiind fabricantul produsului. aceasta este situaţia când produsul este conform normelor comunitare specifice sau codurilor de bună conduită. Obligaţia de a nu pune pe piaţă decât produse sigure (Directiva 92/59) Directiva 92/59 din 29 iunie 199275 impune producătorilor să nu „pună pe piaţă decât produse sigure” (art. sunt elaborate de instituţii europene de specialitate (CEN şi CENELEC). iar acţiunea în reparaţie la 3 ani de la momentul cunoaşterii. care ţin mai mult de politica de 74 75 JOCE L 210. ţinând cont de caracteristicile sale. ci doar demonstrând că este datorat culpei victimei (art. Un sistem de alertă rapid este prevăzut pentru situaţiile de urgenţă (art. a doua vizând prevenirea punerii pe piaţă a produselor susceptibile să cauzeze pagube consumatorilor. 2. cu excepţia situaţiei când aceste produse fac obiectul unei reglementări specifice. decide dacă măsura este sau nu justificată (art. Respectul acestor obligaţii revine statelor care trebuie să ia măsurile de control necesare. 7). Responsabilitatea pentru produsele defectuoase (Directiva 85/374) Directiva 85/374 din 25 iulie 198574 defineşte regimul responsabilităţii pagubei cauzată persoanelor sau lucrurilor de către un produs. de ocazie sau recondiţionate. referiri la normele tehnice care.

80 Directiva 89/108 din 11 februarie 1989 . ca şi cel naţional şi internaţional consideră protecţia sănătăţii ca un sector de acţiune particular . Pe lângă acestea se adaugă obligaţia unui dublu control exercitat de fabricant81 şi de autorităţile naţionale 82. Protecţia sănătăţii Dreptul comunitar. în afara caracteristicilor produsului. 76 77 Directiva 79/112 din 18 decembrie 1978 . JOCE l33. automobilele. ca şi compoziţia ambalajelor78. JOCE L 175 . Directivele aplicabile produselor alimentare impun o obligaţie de informare extinsă care.1. Reguli specifice se aplică mâncării destinate sugarilor. se întinde şi la data-limită de consumare 76. „posesia celei mai bune stări de sănătate posibile este unul din drepturile fundamentale ale oricărei fiinţe umane. JOCE L 186. Directiva cadru 89/107. 79 Directiva 89/398 din 3 mai 1989. Normele cu privire la pericolele fizice pe care le pot prezenta jucăriile sunt revizuite periodic iar reglementarea caracteristicilor tehnice a automobilelor există în zeci de directive. JOCE L 167. 11 februarie 1989. Directiva cadru 89/109. 30 iunie 1989. JOCE L 40. trei sectoare prezintă o importanţă particulară: produsele alimentare. 84 97/579 din 23 iulie 1997. JOCE L 186 . 28 august 1997. Definiţia sănătăţii Definiţia sănătăţii cel mai des reţinută. 19 iulie 1993. 3. 4 februarie 1979. Specificitatea dreptului comunitar al sănătăţii 1. Preocupările de protecţie a sănătăţii se regăsesc în libera circulaţie a persoanelor şi a mărfurilor. opinii politice. 81 Directiva 93/43 din 14 iunie 1993. pe care o propune Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este foarte extinsă: „Sănătatea este o situaţie de completă bunăstare fizică. JOCE L 237 . JOCE L 40 .sănătate publică. Dreptul la sănătate privit ca drept fundamental Conform Constituţiei OMS. Consecinţa este că sunt foarte multe acţiunile susceptibile să aibă o incidenţă asupra stării sănătăţii unei persoane conform Tratatului CE „toate politicile şi acţiunile Comunităţii” concură la asigurarea protecţiei sănătăţii (art. fără deosebire de rasă. 78 Ex. 152. art. 11 februarie 1989. religie. mentală şi socială şi nu constă doar în absenţa de boală sau de infirmitate”. 82 Directiva 89/397 din 14 iunie 1989. 64 . 3. Ex.. Decizia Comisiei de a institui un comitet ştiinţific de alimentare umană83 întărită de diversificarea comitetelor intervenind în domeniul sănătăţii consumatorilor şi al siguranţei alimentare84 lasă să se prevadă o întărire a acţiunii comunitare. 2. 83 95/273 din 6 iulie 1995.. 129). 8 iulie 1995 . copiilor de vârstă mică şi altor persoane cu situaţie particulară79 sau produselor congelate80. Două directive din 11 februarie 1989 determină aditivii autorizaţi şi condiţiile utilizării lor 77. condiţie economică şi socială”. 30 iunie 1986. jucăriile.

art.1 TCE) iar art. 2 şi 152. 30.1). AUE nu citează sănătatea decât ca pe o componentă a politicii mediului (art. 95) invită Comisia la luarea ca bază pentru directivele privind instituirea pieţei comune a unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii.5) şi exclude. 129). Tratatul. 48.4 a şi b TCE).6) b. 152.1. 36) şi a persoanelor (TCE. litera O). spre deosebire de numeroase drepturi naţionale. conform căreia sănătatea este bunul fiecărei persoane. introducând în TCE Titlul XII relativ la sănătatea publică (art. de o amploare considerabilă devreme ce priveşte nu numai serviciile de sănătate. lărgeşte câmpul de acţiune al Comunităţii la toate acţiunile care vizează protejarea şi ameliorarea sănătăţii umane. 100 A TCE (noul art. pentru protejarea sănătăţii publice. art. Protecţia sănătăţii şi tratatele comunitare a. Tratatul de la Amsterdam prevede că acţiunea comunitară trebuie „să respecte pe deplin responsabilităţile statelor membre în domeniul organizării şi furnizării serviciilor de sănătate şi de îngrijire medicală” (art. după ce afirmase că acţiunea Comunităţii comportă „o contribuite la realizarea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii” (art. criza transfuziilor de sânge şi cea a „vacii nebune” obligă tratatul să împuternicească Consiliul să adopte „norme ridicate de calitate şi securitate a organelor şi substanţelor de origine umană. Dreptul comunitar. 3. titlul XIII nou. Pe de altă parte. ceea ce implică şi justifică intervenţia puterilor publice naţionale şi internaţionale”. armonizarea legislaţiilor vizând la protejarea sănătăţii. totuşi. TUE este primul care acordă Comunităţii o competenţă specifică în materie de sănătate. 117-118 CEE. 129. se referă la noţiunea de „sănătate publică” (TCE. CEEA). de o veritabilă rezervă de competenţă naţională care le autorizează. art. deci. a sângelui şi derivatelor sângelui”. acţiunea Comunităţii rămâne foarte puternic marcată de principiul subsidiarităţii şi se prezintă ca un simplu complement al politicilor naţionale (TCE art. noul art. Pe lângă aceasta. Competenţa statală Principiul originar este că protecţia sănătăţii aparţine competenţei statale întrucât statele dispun. Tratatul de la Maastricht supune politica sănătăţii publice principiului subsidiarităţii. 152. 100 R. Dreptul comunitar al sănătăţii şi bioetica 65 . vechiul art. ca şi „măsuri în domeniul veterinar şi fitosanitar având legătură în drept obiectiv direct protecţia sănătăţii publice” (art.3 şi 46. alin. Doar Tratatul EURATOM adaugă protecţia populaţiilor împotriva radiaţiilor ionizante (art. deşi face din „exigentele în materie de protecţie a sănătăţii … o componentă a altor politici ale Comunităţii” şi înţelege să favorizeze cooperarea cu ţările terţe şi organizaţiile internaţionale. 3. Dar. să limiteze libera circulaţie a mărfurilor (TCE. ci şi preluarea sarcinilor financiare a prestaţiilor de îngrijire. la o concepţie colectivă erijând sănătatea în bun comun al cetăţenilor. art. art. noul art.1. c. ex. 39.). 152.3 şi 56. art. 30 şi urm. Dezvoltarea dreptului comunitar al sănătăţii Tratatele constitutive lasă competenţa instanţelor comunitare doar în ce priveşte asigurarea protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor (art. 152. 46 şi 55 CECA. 152). această particularitate fiind explicabilă prin riscurile de contaminare radioactivă pe care le prezintă industria nucleară. ex. în principiu. 30 şi urm. Această noţiune marchează trecerea de la o concepţie individuală.Implicarea puterilor publice este.

se numeşte Grupul European pentru Etica Ştiinţei şi a noilor tehnologii. Deşi instituţiile comunitare nu dispun de competenţe pentru a edicta norme care să consacre principii etice. „ecolabel”. Parlamentul European a votat numeroase rezoluţii în acest domeniu. Actul Unic European recunoaste explicit competenţa comunitară în art. fie în cadrul programelor LIFE. 130 R. Reglementări Cu excepţia protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante (art. 30-39 CEEA). JOCE L 99. 33). îmbracă. S. Un exemplu semnificativ al acestei atitudini constă în rolul Comunităţii Europene la elaborarea Convenţiei Drepturilor Omului şi Biomedicinei. În schimb.1. fie prin Fondurile Structurale. Caracteristicile generale ale protecţiei comunitare a mediului 4.ajutoarelor financiare acordate proiectelor ce contribuie la protecţia mediului.1. pe lângă reglementări. 4. 66 . care din 1998. art. dar introduce o interacţiune mai ales cu art.1. b. 4. 30) rezervă statelor dreptul de a restrânge libera circulaţie a mărfurilor pentru „motive de protecţie a sănătăţii şi vieţii persoanelor şi animalelor sau a prezervării vegetaţiei”. 11 aprilie 1992. definită şi încadrată din 1973 de programele de acţiune. T care constituie titlul consacrat mediului. iar Comisia a creat. axat pe calitatea condiţiilor de viata ale omului în relaţie cu mediul ambiant. Regulament 1210/90 din 7 mai 1990. tratatele originare nu conţin nici o dispoziţie care să abiliteze Comunitatea pentru protecţia mediului.creării Agenţiei Europene pentru Mediu şi a reţelei europene de informare şi de observare a mediului86 85 86 Regulament 880/92 din 23 martie 1992 . JOCE L 120. Tratatele instituind Uniunea Europeană şi cel de la Amsterdam (noile art. Acţiuni Acţiunea Comunităţii. Protecţia mediului Dreptul mediului a cunoscut o puternică dezvoltare după anii 1970 ca fiind un drept din cea dea treia generaţie. ele manifestă rol activ pentru ca reglementările lor să respecte principiile comune statelor membre.atribuirii unei mărci. 174-176) nu aduc o modificare importantă.Dreptul sănătăţii este tot mai marcat de consacrarea juridică de noi exigente etice. 100 A cu privire la măsurile de armonizare vizând realizarea pieţei interioare. Dezvoltarea politicii comunitare a mediului a. adoptată de Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei la 19 noiembrie 1996 şi faptul că această convenţie este deschisă adeziunii Comunităţii (art. formele: . pentru organizaţiile naţionale produselor ce răspund exigenţelor normelor comunitare85 . la 20 noiembrie 1991 a unui grup de consilieri pentru etica biotehnologiei. 11 mai 1990. 36 TCE (noul art. .

principiul „poluatorul plătitor” precum şi principiul participării şi informării cetăţenilor consacrat de Directiva 90/313 din 7 iunie 1990 87.2. 13 octombrie 1992. L 158. cât şi încadrarea unei activitati poluante. b. plumbul. 89 Directiva 82/884 din 3 decembrie 1982.. legislaţia comunitară se bazează pe un anumit număr de principii (noul art. securitate publică.89 dioxidul de azot90. 30 august 1980.1. Obiectivele Propunându-şi să asigure un nivel ridicat de protecţie a mediului. principiul „corecţiei prin prioritatea sursei”. 23 iunie 1990. Mediile protejate a. Cadrul juridic Este marcat de interacţiunea a 2 principii: . ozonul92. a informaţiilor confidenţiale (apărare naţională. sub rezerva. 174 TCE): principiile „prudenţei şi acţiunii preventive”. Statele au obligaţia de a asigura controale şi de a informa Comisia şi de a schimba informaţii cu celelalte state membre cu privire la poluarea atmosferică (Decizia Consiliului 82/459).1. 3 B (noul art. noul art. Aerul Lupta contra poluării atmosferice are la bază fixarea de norme de calitate care determină pragurile care nu trebuie depăşite relativ la anihidridul sulfuros 88. 87 88 JOCE. Directiva 80/779 din 15 iulie 1980. JOCE L 378. ele determină obiectivele şi cadrul juridic al regulilor comunitare. 28 martie 1987. 3 decembrie 1982. JOCE L 229.principiul integrării exigentelor protecţiei mediului în toate politicile Comunităţii (vechiul art. din care rezultă libertatea de acces la informaţiile din domeniul mediului deţinute de autorităţile publice pentru orice persoană fizică sau juridică.principiul subsidiarităţii acţiunii comunitare în raport cu cea a statelor enunţat de art. 6). Principii de bază ale dreptului comunitar Incluse în prezent în tratate.2. atât protejarea unui mediu determinat. JOCE L 87 . 92 Directiva 92/72 din21 septembrie 1992 . 4. 130 R. 67 . secret comercial sau industrial). a. 4.participării la conferinţe şi acţiuni internaţionale care se concretizează prin participarea Comunităţii la încheierea convenţiilor internaţionale. 90 Directiva 85/203 din 7 martie 1985. amiantul91. înainte de a se dizolva în formula generala a art. bineînţeles. 4. Reglementarea Dreptul comunitar al mediului cuprinde un număr mare de directive şi regulamente care au ca obiect. 91 Directiva 807/217 din 19 martie 1987 . JOCE L 291 . 130 R. 5) şi . JOCE L 85 . care o solicită. 27 martie 1985.2. SO2.

a. b. 96 Directiva 76/160 din 8 decembrie 1975. concentrate. Convenţia de la Berna relativă la conservarea vieţii sălbatice şi a mediului natural în Europa din 19 septembrie 1979. se bazează pe stabilirea unor norme de calitate. JOCE L 229/80. ea a adoptat directiva antipoluare nr. totodată. 18 mai 1976. 25 aprilie 1979. Instalaţiile care prezintă riscul de accidente sunt supuse obligaţiei de prevenire a 93 94 Regulamentul 3093/94 din 15 decembrie 1994. a Mării Nordului şi a Mării Mediterane98. 30 august 1980. 99 JOCE L 103. Fauna şi flora sălbatică Protecţia faunei şi florei este asigurată prin Directiva 79/409 din 2 aprilie 1979 vizând conservarea rezervaţiilor sălbatice99.Comunitatea. inclusiv a apei potabile. 14 ianuarie 1997.2. 27 iulie 1975. numită „Convenţia chimică”. 5 februarie 1976.2. asumându-şi obligaţia de a reduce emisiile de gaz carbonic care răresc stratul de ozon93. participând şi la acordurile internaţionale care vizează asigurarea protecţiei mărilor. Directiva 75/440 din 16 iunie 1975. din 3 decembrie 1976. este parte la diverse convenţii internaţionale printre care Convenţia de la Geneva din 13 noiembrie 1979. pe 4 tipuri de activitate. Şi în acest domeniu Comunitatea este parte la numeroase convenţii internaţionale: Convenţia de la Washington din 3 mai 1973 asupra comerţului internaţional al speciilor de faună şi floră pe cale de dispariţie. 97 JOCE L 129/76 . 98 Convenţia de la Barcelona din 16 februarie 1976. ape destinate consumului95. care variază în funcţie de natura utilizării: ape superficiale destinate producerii de apă alimentară94. JOCE L 31. ape de scăldat96. Prevenirea riscurilor industriale majore Intoxicarea accidentală cu dioxină survenită în Italia la 10 iulie 1976 a condus la adoptarea Directivei „Seveso” din 24 iunie 1982. Activităţile reglementare Activităţile susceptibile a genera vătămări grave fac obiectul unor reglementări diverse. substanţial modificată prin Directiva „Seveso II” 96/82 din 9 decembrie 1996100. Comunitatea a aderat la Acordul semnat la Berna la 29 aprilie 1963 care îi permite să participe la Comisia Internaţională pentru protejarea Rinului şi la Convenţia de la Bonn. în special a Balticii. 4. 100 JOCE L 10 . în esenţa. JOCE L 194/75 . Convenţia de la Rio de Janeiro asupra biodiversităţii din iunie 1992. c. 76/464 din 4 mai 197697. 68 . Convenţia de la Bonn din 23 iunie 1979 asupra conservării speciilor migratoare. Apa Lupta contra poluării apelor dulci. 95 Directiva 80/778 din 15 iulie 1980.

Transportul Transportul constituie una din sursele de ameninţare cele mai serioase pentru mediu. d.riscurilor. Aceasta este supusă autorizării prealabile a autorităţii competente care. înregistrare. mai ales punerea lor pe piaţă. Pe de o parte. 1 noiembrie 1996 . apoi la valorificarea lor (reciclare. 8 mai 1990. statele trebuie să vegheze în principal la prevenirea sau reducerea producţiei de deşeuri. Protecţia culturii 101 102 JOCE L 78. dacă avizul este favorabil. statele având chiar puterea de a interzice vânzarea de carburanţi obişnuiţi cu plumb105. 5. recuperare de energie). Deşeuri Conform primei directive cadru. în loc să le elimine fără pericol şi cu respectarea principiului „poluatorul plăteşte”. modificată periodic. 75/442 din 15 iulie 1975. JOCE L 96. Biotehnologia (MGM şi OGM) Din ce în ce mai frecventă. ca şi Directivei 91/156 din 22 martie 1991101. a scăzut concentraţia de plumb din carburanţi 104. 26 martie 1991 JOCE L 118 din 2 iulie 1994 care înlocuieşte Directiva 78/319. 104 Directiva 78/64 din 29 iunie 1978 apoi 85/210 din 20 martie 1985. transmite dosarul Comisiei. 103 JOCE L 282 . după care statul vizat adoptă decizia. Directiva 90/220 priveşte diseminarea organismelor genetic modificate (OGM). refolosire. b. 106 JOCE L 117 . 69 . mai ales prin Directiva 96/69 din 8 octombrie 1996 103 şi directive specifice fiecărui tip de vehicule. utilizarea de material genetic prezintă riscuri pentru sănătatea umană şi pentru mediu pe care două directive din 23 aprilie 1990 106 modificate în 1994 încearcă să le împiedice. c. Directiva 91/689 din 12 decembrie 1991 modificată prin Directiva 94/31 din 27 iunie 1994 102 impune precauţii specifice de identificare. Reglementarea comunitară cea mai dezvoltată priveşte poluarea provocată de vehiculele cu motor. Directiva 90/219 prevede măsuri de prevenire şi de control aplicabile utilizării microorganismelor genetic modificate (MGM). În acest scop fiecare stat trebuie să creeze o reţea adecvată de instalaţii de eliminare şi să desemneze autorităţile însărcinate cu stabilirea planurilor de gestiune a deşeurilor. Ea impune notificarea lucrărilor către autoritatea competentă şi obţinerea unei autorizaţii dacă MGM-ul este patogen. 105 Directiva 87/416. Producerea de accidente trebuie notificată Comisiei iar un regim particular se aplică industriei nucleare. care decide asupra posibilităţii de punere în vânzare pe piaţă după consultarea statelor membre. ambalare şi autorizare în sarcina instituţiilor care asigură eliminarea deşeurilor periculoase. Pe de altă parte. 3 aprilie. au fost stabilite valori limită pentru emisia gazelor poluante: Directiva cadru 70/220 din 20 martie 1970. Industriaşii trebuie să notifice autorităţilor informaţii cu privire la riscuri ca şi măsurile prevăzute pentru a le preveni şi a le contracara în caz de accident.

în măsura în care vizează instituirea liberei circulaţii a persoanelor sau serviciilor.1. ca obiectiv şi politică a Comunităţii. întăreşte exigenţa respectului şi promovării diversităţii culturale (art. noul art.1. Tratatul CEE Tratatul CEE consideră (art. Cultura şi comunitate europeană Politica culturală este. Tratatul de la Amsterdam nu modifică principiul ci. 151. Tratatul asupra Uniunii Europene În preambulul TUE se afirmă dorinţa „de a aprofunda solidaritatea (între popoarele europene) cu respectul istoriei lor. 70 . 128. în prezent.1 TCE (noul art. În acelaşi timp. Cultura în tratatele comunitare Cultura. 36) cultura decât ca pe o valoare naţională a cărei protecţie îi revine fiecărui stat.4 TCE). a culturii şi tradiţiilor”.1. dimpotrivă. 5. un domeniu complex. 128.2). dacă este necesar. conform exigenţelor principiului subsidiarităţii. trasând ca sarcina pentru Comunitate contribuirea „la dezvoltarea deplină a culturilor Statelor membre respectând totodată diversitatea lor naţională şi regională şi punând în evidenţă moştenirea culturală comună”. şi.1) se arată mai explicit. Competenţa Comunităţii se limitează să „încurajeze cooperarea dintre statele membre. 5. el are ca obiect asigurarea libertăţii şi dezvoltării culturii. 151. în care acţiunea primează asupra reglementării. a. a fost consacrată abia prin Tratatul instituind Uniunea Europeană (TUE). Art.2. 151. Tratatul consacră complementaritatea de acţiune între Comunitate şi Statele membre.Dreptul comunitar nu se limitează numai la protejarea culturii. b. sprijină şi completează acţiunea acestora „ (art. tratatul favorizează dezvoltarea cooperării culturale în interiorul Comunităţii.

71 .

făcând posibilă stimularea producţiei şi a varietăţii sortimentale a mărfurilor. de la o anumită dată a taxelor vamale şi a altor taxe cu efect echivalent. 42.a. 25 prin modificarea introdusă prin Tratatul de la Amsterdam). Libera circulaţie a mărfurilor presupune realizarea unei uniuni vamale care să privească toate categoriile de mărfuri şi să implice interzicerea între statele membre a taxelor vamale asupra importurilor şi exporturilor ori a altor taxe având efect echivalent. SERVICIILOR. pag. interdicţia aplicându-se şi taxelor vamale de natură fiscală. ca şi implantarea acestora în zonele cele mai indicate economic şi productiv. Potrivit reglementării actuale (art. taxele vamale la importuri şi la exporturi şi taxele cu efect echivalent sunt interzise între statele membre. interzicerea în comerţul între statele membre. 25-31 CE. 12 CEE şi CE. În cursul perioadei de tranziţie taxele asupra importurilor au fost progresiv desfiinţate conform unui program strict (prevăzut la art. Taxele având efect echivalent taxelor vamale asupra importurilor au fost înlăturate progresiv până la sfârşitul acestei perioade. 1991. Taxele vamale asupra exporturilor şi taxele având efect echivalent au fost desfiinţate mai devreme. Le droit de la Communauté économique européenne. impunerea pe piaţă a celor mai competitive produse. Instituirea uniunii vamale între statele membre permite condiţii egale de concurenţă între participanţii la circuitul comercial şi productiv. nu numai mărfurilor care sunt originare dintr-un stat membru. 107 A se vedea L. 1. în dispoziţiile următoare – art. 1. deci. 23-24 CE din Tratat. pag.. 14-15. aplicându-se potrivit art. 16 (abrogat prin Tratatul de la Amsterdam). ci şi celor care provin dintr-o ţară terţă. CAPITALURILOR ŞI PLĂŢILOR SECŢIUNEA I LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR Regulile esenţiale privind această libertate sunt prevăzute la art. Interzicerea taxelor vamale are o sferă mai largă. De la această dată dispoziţiile legale respective erau direct aplicabile.CAPITOLUL III LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR. potrivit unui program stabilit prin directive de către Comisie. I. fiind dezvoltate. 72 . Mégret ş. Presses Universitatires de Bruxelles. vol. Dalloz. iniţial (fostul art. Ea a fost realizată odată cu expirarea perioadei de tranziţie pentru noile ţări care au devenit membre ale Comunităţilor – Spania şi Portugalia – prevăzută până la sfârşitul anului 1992. 1970. adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe şi eliminarea restricţiilor cantitative sau a măsurilor cu efect echivalent între statele membre. 241 şi J. potrivit art. adică până la sfârşitul primei perioade de patru ani pentru stabilirea pieţii comune. 25 CE). 24 par. ţinându-se seama şi de costul lor de producţie. abolirea şi. care se vor afla în liberă circulaţie între statele membre odată intrate în circuitul comercial comunitar107. Uniunea vamală şi barierele fiscale Uniunea vamală a implicat. Cartou. într-un prim sens. Communautés Européennes. devenit art. abrogate prin Tratatul de la Amsterdam). concentrarea şi specializarea producţiei şi a întreprinderilor.

restricţiile cantitative la export. ver. Între cele mai importante prevederi. un tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe. op. Orice marfă care urmează să intre pe teritoriul comunitar va fi supusă acestui tarif. acţionând. a fost considerată ca fiind normal incompatibilă cu art. s-a stabilit prin directive că prevederile şi practicile administrative care restrâng importul sau exportul. 30 (28) care interzice măsurile echivalente restricţiilor cantitative în măsura în care această reglementare are consecinţa de a face mai oneroase importurile de mărfuri provenind din celelalte state membre. în sensul art. Laren van Themaat. practici administrative şi toate instrumentele emanând de la o autoritate publică. ci de către autorităţile naţionale ale statelor pe teritoriul cărora intră mărfurile. Dar. În concluzie. fiind. cit. deci. ci şi prin restricţii cantitative sau alte măsuri cu efect echivalent ori prin controlul schimburilor comerciale. aşa cum este prevăzut în Directiva nr. prin urmare. deci. în numele Comunităţilor atunci când ele fac încadrările sau clasificările tarifare respective. aceste activităţi. afectând. pe de altă parte. J. nu constituie o taxă având efect echivalent unei taxe vamale în înţelesul art. odată intrat pe teritoriul comunitar. 383-387. principiul nediscriminării va fi aplicabil. din punct de vedere al impunerii de taxe. 73 . Mégret ş. 95 (90). regimul unui bun ca şi cum ar fi fost fabricat într-unul dintre statele membre. 30 (28) şi următoarele. pag. 28 CE.. pag. Având în vedre că un produs. în liberă circulaţie. prevederi administrative. Taxa pe valoare adăugată pe care un stat membru o impune asupra importurilor de produse dintr-un alt stat membru. Tariful vamal comun nu se aplică de o autoritate comunitară distinctă. cel mai târziu până la sfârşitul primei etape de tranziţie. În principiu. termenul “măsuri” (cu efect echivalent) înseamnă legi. 29 CE sunt interzise. îi determină să aibă o anumită conduită. va dobândi. regulamente. orice standard sau procedură folosită în mod obişnuit de o autoritate publică. cit. 2 – abrogat prin Tratatul de la Amsterdam – din acest articol). ca regulă generală. taxele din Tariful vamal comun sunt stabilite de Consiliu. 104. 13 par. Prin art. Potrivit art. op. au valoarea unor măsuri cu efect echivalent al unei restricţii cantitative. deşi nu obligă legal pe cei cărora li se adresează. nu numai prin impunerea de taxe vamale sau a taxelor cu efect echivalent. care statuează cu majoritate calificată. iar “recomandări” semnifică orice instrument care emană de la o autoritate publică şi care. precum şi toate măsurile cu efect echivalent. 2 (abrogat prin Tratatul de la Amsterdam). 70/50 a Comisiei. 12 (25) şi art.J. între statele membre. P. acţiuni sau practici administrative pot fi menţionate108: 108 A se vedea P.. dacă nici o astfel de taxă nu este impusă asupra aprovizionării cu produse similare efectuate de către o persoană fizică în cadrul teritoriului statului membru de import. dar nu şi al măsurilor care se aplică în mod egal importurilor şi exporturilor de produse indigene. care este impus la graniţele comunitare.a. Statele membre au trebuit să suprime. indiferent de ţara de intrare. de sine stătătoare. ea trebuie considerată ca o parte a sistemului general de impunere internă de taxe şi compatibilitatea ei cu dreptul comunitar trebuie să fie privită în contextul art. Practicile administrative înseamnă. inclusiv recomandări. Kapteyn. Interzicerea restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent Libera circulaţie a mărfurilor ar putea fi afectată.. la propunerea Comisiei. efectuate de o persoană fizică. 2. O reglementare naţională care are ca efect facilitarea exploatării abuzive a unei poziţii dominante susceptibilă să afecteze comerţul dintre state. asemenea restricţii şi măsuri existente la intrarea în vigoare a Tratatului CEE (conform par.Uniunea vamală mai presupune.

Sub incidenţa acestor proceduri se află cazurile în care un stat membru impune obstacole. pentru neconformitate cu propria sa reglementare naţională. comerţul internaţional sunt considerate măsuri având un efect echivalent. protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor. 81 CE privind concurenţa. op.”109. 4. Regula raţiunii Prin introducerea unei reguli de raţiune . fiind în cauză sectoarele nearmonizate. astfel că.legislaţia privind anumite mărfuri: margarina.“cerinţa obligatorie” . . Restricţiile sau prohibiţiile astfel justificate nu se vor putea constituie ele însele. 74 . op. asemănată cu condiţiile negative prevăzute la art.măsuri naţionale privind cumpărarea. direct sau indirect. Regula raţiunii nu poate fi. evident. istorică sau artistică.practicile privind invenţiile. în sensul că “prevederile art. . 251-255.stabilirea de preţuri maxime sau minime. ori protecţia proprietăţii comerciale şi industriale. numai în lipsa unor reguli comune privind producţia şi desfacerea mărfurilor. Dar s-a accentuat că aceste reguli trebuie să fie proporţionale cu scopul avut în vedere. . va reveni statelor membre datoria de a reglementa toate problemele privind acea producţie şi acea desfacere a mărfurilor. .s-a încercat atenuarea efectului principiului de bază stabilit în practică prin care măsurile susceptibile să împiedice.restricţiile asupra producţiei şi investiţiilor dacă vor conduce la o reducere a posibilităţilor de export. animalelor şi plantelor. Prin Regulamentul nr. Tillotson. produsele alcoolice. teza a doua. regula raţiunii. exporturilor sau mărfurilor în tranzit justificate pe motive de moralitate publică. observarea unei cerinţe de nediscriminare arbitrară ori a principiului bunei credinţe atunci când asemenea restricţii sau prohibiţii vor fi impuse. . 3. indicaţiile de provenienţă sau denumirea de origine. pag. în mijloacele de discriminare arbitrară sau restricţii disimulate în comerţul dintre statele membre.legislaţia naţională agricolă şi privind pescuitul şi legislaţia mediului afectând unele mărfuri. 149-152. excepţiile sau derogările sunt admise numai dacă ele sunt justificate în scopul salvgardării dreptului care constituie obiectul specific al acestei proprietăţi.verificări şi inspecţii duble.. în caz contrar. . cit.. întrucât art. Aşadar.legislaţia privind originea sau denumirea mărfurilor ori compoziţia ambalajelor. 30. Cairns. potrivit art. el trebuie să aleagă mijloacele care restrâng cel mai puţin libera circulaţie a mărfurilor în Comunitate.practici administrative dezavantajând importul şi (sau) exportul. mărcile. pot fi acceptate. ca şi celelalte prevederi derogatorii de la principiul de bază. 28 şi 29 nu vor împiedica prohibiţii asupra importurilor. s-a stabilit o procedură de informare privind măsurile naţionale ce derogă de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul Comunităţii. Clauze de protecţie 109 A se vedea şi W. 81. . J. 28 şi 29 nu cuprind posibilităţi de exceptare aşa cum poate fi acordată conform art. 30. O excepţie importantă de la principiul de bază menţionat este prevăzută la art. totuşi. 3052/95 din 13 decembrie 1995 al Parlamentului şi Consiliul. la libera circulaţie sau la punerea pe piaţă a mărfurilor fabricate sau comercializate într-un alt stat membru. protecţia tezaurelor naţionale posedând valoare arheologică. În cazul proprietăţii industriale şi comerciale . cit. prin urmare. Se impune. pag. . chiar temporar.. real sau potenţial. aşa încât dacă un stat membru poate să opteze între diferite măsuri spre a realiza acelaşi obiectiv. ordine publică sau securitate publică..

Monopolurile de stat comerciale Restricţii şi discriminări afectând libera circulaţie a mărfurilor pot surveni şi ca urmare a activităţii monopolurilor cu caracter comercial. în situaţii specifice. care impun un regim derogatoriu provizoriu. 100 A (95) par. export sau mărfuri în tranzit. 30. 30 ori privind protecţia mediului înconjurător ori a mediului de lucru. nici un stat membru nu va fi obligat să furnizeze informaţii a căror dezvăluire ar fi contrară intereselor esenţiale ale securităţii sale. oricare stat membru poate să ia astfel de măsuri pe care el le consideră necesare pentru protejarea acestor interese care sunt în legătură cu producţia ori comerţul cu arme. dacă după o măsură de armonizare luată de Consiliu sau Comisie acţionând cu majoritate calificată. să ia măsuri provizorii supuse unei proceduri de control comunitar. mai ales de natură economică. 120 sunt cu titlu conservatoriu şi nu trebuie să fie excesiv de prohibitive sau de restrictive pentru remedierea dificultăţilor neaşteptate care s-au manifestat. care dispune. vorba de secrete de stat. la par. Dacă monopolurile în cauză s-au transformat în întreprinderi publice. art. conform art. Statele membre se vor abţine. denumită şi “pasivă”. Această obligaţie este de a nu face. 1) a impus statelor membre obligaţia de a adapta aceste monopoluri astfel încât să se garanteze că. 296 CE prevede şi alte clauze de protecţie care pot să afecteze libera circulaţie a mărfurilor. tensiune internaţională serioasă constituind o ameninţare de război ori în scopul îndeplinirii obligaţiilor pe care el le-a acceptat pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Astfel. De altfel. Uneori funcţionarea pieţii comune ar putea fi afectată de măsuri ale unui stat membru care pot fi luate în cazul unor serioase tulburări interne afectând legea şi ordinea. 37 par. O clauză de protecţie. conform art. Art. va notifica aceste prevederi Comisiei. 95 par. Măsurile luate în acest scop. pentru unul sau mai multe dintre motivele neeconomice enunţate la art. de a introduce orice nouă măsură care este contrară principiului stabilit la par. 2. precum producerea şi desfacerea alcoolului şi tutunului (monopoluri delegate). Obligaţia astfel prevăzută s-a conturat ca o obligaţie de a face. 36 (30) care permite restricţii sau prohibiţii la import. Este. va fi aplicabil art. se adaugă alte două motive. că în cazul întreprinderilor publice 75 . 10 dispune că măsurile de armonizare avute în vedere mai sus vor include. Astfel. 31 par. poate fi aplicabilă şi atunci când survine o criză neaşteptată în balanţa de plăţi a unui stat membru. 5. la motivele justificate din art. 31 par. care poate fi invocată în situaţii deosebite. atunci când perioada de tranziţie a luat sfârşit. Monopolurile de stat pot să fie numai cu caracter comercial sau mixte – de producţie şi comerciale. denumită şi “activă”. 1 sau care restrânge domeniul de aplicare al articolelor care privesc interzicerea taxelor vamale şi restricţiile cantitative între statele membre. 86. Prin reglementările naţionale drepturile de monopol pot fi acordate unei întreprinderi de stat sau unei instituţii de stat care va supraveghea ori determina sau influenţa apreciabil comerţul dintre statele membre ori unei întreprinderi private pe calea concesionării unor activităţi importante. Art. evident. o clauză de salvgardare autorizând statele membre. în caz de război. 1 CE (în formularea şi cu numerotarea dinaintea Tratatului de la Amsterdam – în prezent art. 4 prin care. Noua dispoziţie este considerată ca o clauză generală de protecţie. extreme. un stat membru consideră că este necesar să menţină prevederile naţionale pe motive de nevoi majore avute în vedere la art. muniţii şi material de război. nici o discriminare privind condiţiile potrivit cărora mărfurile sunt dobândite şi desfăcute nu va exista între naţionalii statelor membre. dar aceste măsuri nu trebuie să afecteze condiţiile de concurenţă pe piaţa comună privind produsele care nu sunt destinate expres scopurilor militare. 1.Prin Actul Unic European a fost introdus în Tratatul CE un nou text – art. De asemenea. fără a deţine drepturi comerciale exclusive.

Dispoziţiile Tratatului se limitează la stabilirea marilor linii ale regimului general al transporturilor (b). aşa cum relevă art. a. Domeniul de aplicare al regimului transporturilor Art. Transporturile ocupă un loc de prim plan în măsura în care este vorba de una din marile politici comune originare (capitolul I). a unui cadru instituţional şi decizional foarte rigid (c) şi a domeniului de aplicare (a). în cadrul unei politici comune în domeniul transporturilor". Regimul lor specific se explică înainte de toate prin dimensiunea mondială a acestor activităţi căci este greu de distins o piaţă comunitară de una mondială. 1. Independent de măsurile particulare pe care le poate lua Consiliul în acest domeniu. 70).şi al întreprinderilor cărora statele le acordă drepturi exclusive sau speciale. transporturile maritime şi aeriene sunt supuse dreptului comun al tratatului în ceea ce priveşte celelalte ramuri ale liberei circulaţii şi concurenţei. SECŢIUNEA A II-A LIBERA CIRCULAŢIE A SERVICIILOR Serviciile au o un regim asemănător cu cel al mărfurilor: un regim general stabilit de tratat şi un număr de reguli particulare. 74 (noul art. Conţinutul regimului juridic general 76 . decurgând din tratat. puteau aduce atingere instituirii unei pieţe comune a cărbunelui şi otelului. în timp ce celelalte depind de acesta numai în măsura în care Consiliul decide astfel. ca şi serviciile financiare (capitolul 2). statele membre nu vor adopta. 74-84 (noile art. organizare juridică) existente. conform căruia "obiectivele tratatului sunt urmărite de statele membre . 84 (noul art. 70-79) TCE.1. drumuri şi ape navigabile de transporturile maritime şi aeriene. ele însele formate din tripticul căi ferate. b.transporturi maritime şi aeriene se bazează pe faptul că primele sunt supuse de drept dispoziţiilor tratatului. Ele prezintă dubla caracteristică comună de a ţine atât de integrarea negativă (piaţa interioara). Împărţirea transporturi terestre . cât şi de integrarea pozitivă (politicile comunitare). nici nu vor menţine în vigoare vreo măsură contrară regulilor stabilite prin Tratat.. Liberalizarea sectorului transporturilor a fost făcută printr-o acţiune comună din cauza marii diversităţi (mijloace de transport.. Transporturile Incluse în art. precum şi cele legate de dezvoltarea noilor tehnologii (capitolul 3). transporturile au numeroase legături cu agricultura. Cadrul general al politicii transporturilor Tratatul CECA (art. pentru realizarea marilor obiective comunitare: libera circulaţie. datorită insuficienţei dispoziţiilor convenţionale de bază. 70). libera concurenţă sau armonizarea. indispensabile. 80) distinge clar transporturile terestre. 1. reţine ca diferenţele în preţul transportului mărfurilor.

Această dispoziţie evocă indirect problema cabotajului. 75 (noul art. în vigoare clauza de salvgardare din art. art. 77) evocă taxele sau redevenţele percepute cu ocazia trecerii frontierelor. în funcţie de ţara de origine sau de destinaţia produselor transportate. care îngreunează trecerea frontierelor interne comunitare şi. însoţită de un dublu aviz. 71) pct. 85-86 (noile art. care acoperă cel puţin regulile de concurenţă. Statele au tendinţa să o rezerve propriilor cetăţeni. dacă nu ar fi regimul specific al transporturilor. Transportatorii „comunitari”. conform Tratatului de la Amsterdam. Problema preţurilor şi condiţiilor de transport revine pe un plan mai general în art. însă. 71) permite Consiliului să ia "orice alte dispoziţii utile". În domeniul concurenţei.3 (noul art. un aport al Tratatului de la Maastricht.2311. 97/78. devreme ce acestea sunt calificate astfel de art. dispoziţiile art. au deci dreptul să-şi ofere serviciile în orice stat membru. 71. în temeiul căreia dacă o decizie de principiu în domeniul transportului riscă să afecteze grav nivelul de 110 CJCE. există procedura de codecizie.2). Această dispoziţie permite depăşirea perspectivei pur economice a politicii transporturilor. b. Problema "preţurilor şi condiţiilor de transport" constituie o temă centrală a titlului V iar art. 75 (noul art. Obiective şi principii de baza Spre deosebire de art. în prezent. c. revenindu-i legiuitorului comunitar obligaţia de a stabili "reguli comune".1. 12). 77 (noul art. tratatul conţine un anumit număr de dispoziţii destinate să faciliteze realizarea unei pieţe comune în sectorul transporturilor. 73) admite un regim particular pentru ajutoarele de Stat. Este. 78 (noul art. c nou. Comisia nedispunând decât de o putere de recomandare pentru a acţiona în acest sens. 75. art. al Comitetului Economic şi Social şi al Comitetului Regiunilor. 133) privind comerţul exterior. Este vorba de o versiune particulară a principiului egalităţii tratamentului sau nediscriminării a art. 79 (noul art. pe care.2.b. 33) privind agricultura sau 113 (noul art. iar. 6 (noul art. însă. 8182). 77 . întrucât sunt declarate compatibile cu tratatul. dar sub rezerva condiţiilor stabilite de Consiliu. Totodată. 28 noiembrie 1978. Totodată. art. Recueil. art. SCHUMALLA. 75 (noul art. 81 (noul art. Procesul decizional Rolul Parlamentului a crescut treptat. 75) lasă loc discriminărilor în acest domeniu. care lasă în competenţa comunitară instituirea de "măsuri pentru ameliorarea securităţii transporturilor". Ea se înscrie în mişcarea de deschidere către preocupări extra-economice. destinată aplicării doar în cadrul transporturilor interioare ale unui stat membru. acelea care răspund cerinţelor de coordonare a transporturilor sau care corespund rambursării anumitor prestaţii inerente noţiunii de serviciu public. Aspecte specifice În afara principiilor de baza. ar fi calificate ca taxe cu efect echivalent taxelor vamale. cum ar fi problema de a şti dacă securitatea rutieră putea constitui un element al politicii comune a transporturilor110. 74) care invită la luarea în considerare a "situaţiei economice a transportatorilor" pentru orice măsura ce intră în câmpul lor de aplicare. Totuşi. 71) prezintă generic obiectivele sau principiile politicii comune a transporturilor. Există. cu acelaşi titlu ca şi omologii lor naţionali. 75 (noul art. art. 71) acordă competenţă Comunităţii pentru stabilirea "condiţiilor în care transportatorii nerezidenţi pot să efectueze servicii de transport într-un alt stat membru". Tratatul invită statele membre să le reducă treptat cuantumul. în general. 39 (noul art. p.

18 şi 10%112. De la această dată nu mai rămâne decât un sistem de licenţe comunitare acordate pe baza de criterii pur profesionale (capacitate profesională. 24 decembrie 1977. 175. JOCE L 95. marja de acţiune a legiuitorului comunitar este de aşa natură încât inacţiunea sa se dovedeşte greu de condamnat prin intermediul recursului în carenţă. este necesar votul unanim al Consiliului. că deşi tratatul stabileşte cadrul şi marile linii ale politicii comune a transporturilor. Transportul rutier Libertatea de stabilire în acest sector. În privinţa Consiliului. Ori. a. ca n-a adoptat măsurile necesare realizării liberei prestaţii a serviciilor în materie de transporturi. Ansamblul reglementării armonizează recunoaşterea capacităţilor profesionale şi financiare ca şi a diplomelor şi titlurilor. Recueil p. Un Regulament din 21 iunie 1988117 prevede eliminarea oricărei restricţii cantitative începând cu 21 iunie 1993. JOCE L 95. Regimul juridic al diferitelor moduri de transport 1. Cit.2. op. aplicabilă în acest sector graţie art. condiţiile de acordare a unei "licenţe unice" eliberată de statul de rezidenţă şi valabilă pe întreg teritoriul comunitar au fost adoptate printr-un Regulament din 26 martie 1992116. onorabilitate)118 111 112 PARLAMENTUL EUROPEAN /CONSILIUL 13/83. 78 . iniţiativa unui recurs în carenta împotriva Consiliului. 19 noiembrie 1974. Parlamentul European a luat. 113 n. Transportul terestru Acesta se împarte în transport rutier. 23 mai 1996. JOCE L 334. 61 (noul art. Curtea constată. şi o lărgire rapidă a contingentului comunitar. JOCE L 308. 116 nr. Confruntat cu acest blocaj. datorita impreciziei unui număr de dispoziţii din Tratat. Perspectiva deschiderii pieţei interioare a antrenat accelerarea mişcării de liberalizare. completată de cea din 12 decembrie 1977. situaţie financiară. 96/26. 77/796.74/561 şi 74/562. atât pentru transportul de mărfuri cât şi pentru cel de călători.viaţă şi locurile de muncă în anumite regiuni. totuşi.881/92. Mai mult. completate şi modificate de mai multe ori. J. feroviar şi fluvial şi constituie osatura traficului intracomunitar de mărfuri în proporţie de 72.2. JOCE L 124. 30 iunie 1988. 1. Politica comuna a transporturilor a cunoscut o dezvoltare foarte lenta. relativă la recunoaşterea diplomelor 114. diplome. 115 nr. această libertate fundamentală a pieţei comune. Curtea a pronunţat o soluţie nuanţată. 114 nr. au fost codificate printr-o noua Directivă din 29 aprilie 1996 115. 6 aprilie 1992. 118 Regulament din 26 martie 1992. a fost reglementată prin Directiva din 12 noiembrie 1974 113. în 1983. Aceste texte. p. 117 JOCE L 163. Transporturile maritime şi aeriene au un regim juridic comunitar apropiat celor terestre. din care rezultă. în principal. 51) implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de naţionalitate sau de loc de domiciliu faţă de prestatarii de servicii. Dubois. însoţit de un simplu aviz al Parlamentului European. C. care a rezultat intr-o importanta decizie a Curţii de Justiţie din 22 mai 1985111. 6 aprilie 1992.1. 1513. Bluman.

1101/89. artizani sau proprietari de vehicule. ci şi dezvoltarea de noi infrastructuri. Pe plan social. 2829/77 din 12 decembrie 1977. JOCE L 370. De aceea. Libertatea de stabilire în acest sector rezultă dintr-o Directivă din 9 noiembrie 1987 121. 31 decembrie 1985.în cadrul transportului de mărfuri şi cunoaşte un fenomen de supracapacitare structurală. cea de la Mannheim. Pe lângă reglementarea comunitară. 22/70. transportul feroviar se caracterizează printr-o puternică concentrare de întreprinderi. Textele se aplică tuturor conducătorilor. certificatelor şi altor titluri. 24 decembrie 1977. suportă numeroase constrângeri de serviciu public. Transportul fluvial Transportul fluvial ocupă un loc relativ modest . 28 aprilie 1989.b. JOCE L 334. de mărfuri ca şi cel de călători. fie că sunt salariaţi.5 tone.2. durata maximă de condus zilnică. aflate sub control public care se găseşte în situaţie de monopol în majoritatea statelor membre. Directiva proclamă principiul (deja stabilit în alte sectoare-telecomunicaţii) separaţiei între gestiunea infrastructurii şi activitatea de transport propriu-zisă. 24 august 1991. Regulamentul nr. mai ales ca urmare a cazului AETR 119.91/440. 263. Ele stabilesc durata maximă de condus continuu fără repaus. JOCE L 116. Problema supracapacitaţilor structurale face obiectul unei aşa-numite acţiuni de „divizare” prevăzută de un Regulament din 27 aprilie 1989122 . 119 120 CJCE. cu excepţia camioanelor având o greutate maximă inferioară a 3. privind Rinul. Totuşi. a misiunilor de control şi de securitate. fiind străin principiilor liberei circulaţii şi liberei concurente.aproximativ 9% din total . 122 nr. recent. 123 nr. Consiliul a adoptat un ansamblu de directive cu privire la greutate. Responsabilitatea poate fi încredinţată de către statele membre întreprinderilor feroviare deja existente. Recueil. dar şi oricărui alt organism public sau privat existent sau care urmează să fie creat. transportul feroviar. şi în urma intrării în vigoare a Acordului privind lucrătorii rutieri120. JOCE L 237. Gestiunea infrastructurii înglobează nu numai întreţinerea infrastructurilor existente.2. 31 martie 1971 COMISIA/CONSILIUL. la tonaj ca şi la limitările de viteză pentru diferitele categorii de vehicule cu motor. JOCE L 322. Alte texte se referă la controlul tehnic la care sunt supuse în mod periodic ansamblul vehiculelor cu motor. regulamentul nr. 121 nr. 79 . reglementări cu privire la timpul pentru condus şi pentru repaus al şoferilor au fost adoptate. 87/540. în particular. 3820/85 din 20 decembrie 1985. Transportul feroviar Spre deosebire de alte căi de transport terestru.2. p. consacrând principiul nediscriminării şi un sistem de recunoaştere mutuală a diplomelor. 1. care defineşte profesia de navigator şi stabileşte un anumit număr de condiţii de acces. materia este guvernată de diferite convenţii internaţionale şi. 12 noiembrie 1987.3. 1. care constituie temelia pieţii comune. legiuitorul european a adoptat Directiva din 29 iulie 1991 123 care consacră o anumită deschidere spre concurenţă a transporturilor feroviare. Măsurile privind integrarea pozitivă În domeniul normelor tehnice.

Prin decizia din 14 decembrie 1987125 s-a recunoscut guvernelor dreptul de a desemna mai mulţi transportatori din propriul pavilion pentru deservirea aceleiaşi destinaţii (multidestinaţie). ameliorarea prestaţiilor de serviciu public oferite beneficiarilor. adică prestarea de servicii. dezvoltarea unei politici sociale în direcţia angajaţilor căilor ferate. instituita în 1960 şi reorganizata în 1981 de către o convenţie internaţionala ar putea sa fie însărcinata cu gestionarea spaţiului aerian european.O Carte alba recenta a Comisiei124 defineşte strategia pentru revitalizarea căilor ferate comunitare. cel puţin 50 % din trafic este deschis companiilor altor State membre. b. responsabilitate). Textele din 1990 amplifică aceasta liberalizare şi lărgesc drepturile celei de a cincea libertăţi. integrarea sistemelor feroviare naţionale prin intermediul interoperabilităţii şi al armonizării normelor tehnice şi. 1. Regimul de licenţe ale transportatorului aerian este în mare măsura armonizat (capacitate profesională. 127 nr. n. 3922/91. fabricarea. 2. JOCE L 374. în sfârşit. 3.396 şi Raport general 1997.4. COM (96). Reguli de securitate Procedurile de certificare ale aeronavelor fac obiectul unui Regulament din 16 decembrie 1991127 relativ la armonizarea regulilor tehnice şi a procedurilor administrative. Regulamentele din 23 iulie 1992126 consacră o liberalizare totală a transportului aerian în ceea ce priveşte accesul pe piaţă. 24 august 1992. JOCE L373. Organizaţia Eurocontrol. Comisia pledează în mod viguros în acest sens şi a propus la 13 noiembrie 1996 o recomandare Consiliului în vederea deschiderii negocierilor. exploatarea şi întreţinerea aeronavelor.2. conceperea. în special. 126 JOCE L 240. 31 decembrie 1987.487. n.128 c. chiar foarte reduse (45-65%) prin raport cu tarifele oficiale. Tarife şi trafic Regulamentele din 1987 permit companiilor aeriene să stabilească tarife reduse (între 65 şi 80%). 1996. acest document prevede 5 mari direcţii de acţiune: 1. care permit unei companii să efectueze operaţiuni între două alte state decât statul de origine (cabotaj consecutiv). cu concursul Fondului Social European. 80 . 4. 31 decembrie 1991. Transportatorii tuturor statelor membre au un drept de acces la legăturile dintre toate aeroporturile deschise transportului aerian civil. 5. pentru transporturile intra-europene sau pentru cabotajul consecutiv. 128 Raport general de activitate. Transportul aerian a. datorită luptei împotriva concurenţei americane. liberalizarea printr-o repartiţie optimală a activităţilor de gestiune a infrastructurilor şi a celor de transport propriu-zise. chiar dacă statele membre rămân competente pentru acordarea lor. asanarea financiară a companiilor de cale ferată printr-o mai bună disciplină a ajutoarelor publice. Competenţa externă 124 125 30 iulie 1996. permiţând definirea puterilor unui nou Eurocontrol. privind. financiară. Plecând de la constatarea unui declin lent dar sigur al căilor ferate în raport cu alte mijloace de transport. Cu acest titlu.

31 decembrie 1986. 613/91. 129 130 nr. declinul flotei europene este mult mai pronunţat. iar statul de adopţie este în drept să verifice.5. Curtea s-a opus tendinţelor protecţioniste ale anumitor state. 84 (noul art. Transportul maritim Din anul 1970. cu toate că traficul mondial maritim descreşte în mod sistematic. astfel că în 1993. JOCE L 68.83. adică de problema acordării naţionalităţii. JOCE L 378. care doreau să rezerve pavilionul lor doar pentru navele aparţinând naţionalilor. 300) din partea Consiliului. Recueil p. Comisia a obţinut. Este Comunitatea abilitată să încheie cu ţările terţe acorduri de repartiţie a drepturilor de trafic aerian sau de acces pe piaţă.2. 4055-4059. un mai bun control al spaţiului aerian şi norme de securitate şi mai ales putere întărită a Europei în faţa Statelor Unite. face apel la Politica comercială comună şi valorizează numeroasele interese care ar decurge dintr-o perspectiva comunitară: gestiune facilitată cu mai mult de 600 de acorduri bilaterale. conform regulilor generale din dreptul internaţional public (Convenţia de la Montego Bay din 10 decembrie 1982) nu a refuzat aplicarea regulii legăturii substanţiale ce trebuie să existe între navă şi statul de pavilion131. 80) şi pe relativa fragilitate a puterilor Comunităţii în domeniul transportului aerian îi neagă orice competenţă decizională în acest domeniu. în aplicarea principiului egalităţii de tratament. conform art. stabilind condiţii excesive de rezidenţă sau de compunere a echipajului navelor 130.Componenţa externă a competenţei comunitare în materie de transport aerian figurează printre problemele cele mai preocupante şi mai controversate. Acest transfer trebuie făcut în condiţii de securitate egală. negocierile s-au limitat la probleme tehnice şi de securitate şi au vizat conţinutul dispozitivului regulamentar încadrând spaţiul aerian. din contră. Totuşi. PESCA VALENTIA 223/86. Comisia. care ar fi putut constitui o frână în opţiunea vaselor europene spre pavilioane de complezenţă (Comunicarea din 29 iulie 1989). Totuşi. C-3/87. bazându-se pe art. Recueil I-4459. În iunie 1996. CJCE. Comisia nu a putut să impună proiectul de creare a unui registru comunitar de înmatriculare a navelor (proiectul EUROS). armonizarea politicilor naţionale. Libertatea de stabilire este legată de problema înmatriculării navelor. mai multe regulamente din 22 decembrie 1986 129 permit introducerea libertăţilor de bază (A) şi reglementarea anumitor probleme aparţinând integrării pozitive. conformitatea navelor şi a echipamentelor lor cu normele şi convenţiile internaţionale. Curtea. 15 martie 1991. 14 decembrie 1989. cum ar fi Marea Britanie sau Irlanda. Totuşi. Pe plan juridic. 19 ianuarie 1988. flota comunitară nu reprezenta mai mult de 13% din tonajul mondial. 131 CJCE. În materie de pescuit. în locul statelor membre? Pe ce bază juridică? Unele state. Recueil. au acţionat pentru recunoaşterea dreptului de înmatriculare a navelor în favoarea ansamblului resortisanţilor comunitari. ca şi Curtea de Justiţie. mandat de negociere pentru a deschide convorbiri cu administraţia americană. Comunitatea. printr-o inspecţie specială. Într-o primă etapă. care nu ezită să mizeze pe diviziunea Statelor europene şi obţine acorduri deseori dezechilibrate în favoarea lor (acordurile Open sky). THE QUEEN. 17 noiembrie 1992. 132 nr. I-4459. Un Regulament al Consiliului din 4 martie 1991132 prevede modalităţile de schimbare de registru a navelor în interiorul Comunităţii. 1. 228 (noul art. COMISIA/REGATUL UNIT C-279/89. situaţia flotelor de mărfuri cunoaşte o involuţie accentuată. în perspectiva unei liberalizări totale a spaţiului aerian comunitar la 1 aprilie 1997. care aparţine numai statelor membre competente. 81 .

atât la transportul de mărfuri. 2. conform art. 56 CE par. cât şi la cel de călători. interzisă încă de la sfârşitul perioadei de tranziţie. JOCE L 364. 2 CE sunt interzise toate măsurile restrictive privind plăţile între statele membre şi între statele membre şi ţările terţe. inclusiv investiţiile imobiliare. de la un stat membru la altul. în cadrul dispoziţiilor Cap.Libera prestare de servicii în domeniul maritim este consacrată în Regulamentul Consiliului din 22 decembrie 1986133 cu privire la transportul intracomunitar. un nivel ridicat de folosire a forţei de muncă. dar şi relaţiile cu instalaţiile offshore sau cabotajul cu insulele. faţă de aceste ţări. Un Regulament din 7 decembrie 1992134 recunoaşte dreptul de cabotaj în profitul armatorilor comunitari exploatând nave înmatriculate într-unul din statele membre. prin această dispoziţie nu este afectată aplicarea. Astfel se va putea realiza obiectivul liberei circulaţii a capitalurilor între statele membre şi ţările terţe în cel mai înalt grad posibil.interdicţia restricţiilor prevăzută la art. orice restricţii la circulaţia capitalurilor între statele membre şi între statele membre şi ţările terţe. devreme ce include nu numai traficul din port în port al unui stat membru (mărfuri şi calatori). Această libertate trebuia să se manifeste şi în relaţiile cu ţările terţe. dând cabotajului o definiţie largă. în fapt. 133 134 JOCE L 378. o creştere durabilă şi neinflaţionistă. într-un mod asemănător regimului rezidenţilor altor state. Conform art. SECŢIUNEA A III-A LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALULUI ŞI PLĂŢILOR 1. neaparţinând Comunităţii. 1 CE. Domenii de aplicare a libertăţii de circulaţie a plăţilor Prin art. 1. astfel încât să contribuie la înfăptuirea obiectivului promovării dezvoltării armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii. Prin art. care extinde această libertate. 56 par. 4. pentru relaţiile între porturi. 12 decembrie 1992. a restricţiilor existente la 31 decembrie 1993 în virtutea dreptului naţional sau a dreptului comunitar în ceea ce priveşte circulaţia capitalurilor cu destinaţie sau provenind din ţările terţe implicând investiţii directe. sub rezerva altor dispoziţii ale Tratatului. 2 din Tratat. dacă ne raportăm la vechea reglementare (art. 31 decembrie 1986. nr. un înalt grad de convergenţă a performanţelor economice. dar punerea sa în aplicare s-a lovit de numeroase dificultăţi. Domenii de aplicare a libertăţii de circulaţie a capitalurilor Libera circulaţie a capitalurilor trebuie să fie motivată de necesitatea efectuării de investiţii pe piaţa comunitară fără restricţii. autorizarea.3577/92.interdicţia restricţiilor priveşte circulaţia capitalurilor între statele membre şi . 73 B (56) CE are în vedere circulaţia capitalurilor între statele membre şi ţările terţe. 106 CE). prestarea de servicii financiare sau admiterea de titluri pe pieţele de capitaluri. Orice restricţie asupra plăţilor este. În plus. Acest text comportă două aspecte: . etc. 73 C (57) par.. 82 . se interzic.

b. . 1 în cazul: . nu au nici o legătură cu astfel de contracte”. transferurile de capitaluri în cadrul liberei circulaţii a acestora şi transferurilor de salarii pentru activitatea desfăşurată de beneficiar într-un stat membru ca persoane care s-au deplasat în acel stat în virtutea liberei circulaţii a persoanelor. art. 81 par. în special. Totuşi. direct sau indirect fixează preţurile de vânzare sau de cumpărare ori alte condiţii comerciale. 120 CE. 119 CE. În plus. statul membru interesat poate lua măsuri de salvgardare potrivit art. nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru realizarea acestor obiective. CAPITOLUL IV POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ SECŢIUNEA I CONCURENŢA 1. acelea care: a. împart pieţele ori sursele de aprovizionare. b.oricărei decizii sau categorii de decizii ale asociaţilor de întreprinderi. va putea fi aplicat art. e. În acest sens. fie din natura devizelor de care dispune statul.oricărui acord sau categorii de acorduri dintre întreprinderi. pe de o parte. iar în ipoteza unei crize neaşteptate în această balanţă. 81 T. situându-i prin aceasta într-un dezavantaj concurenţial. interzice „ca incompatibile cu piaţa comună toate acordurile dintre întreprinderi. 1 şi 2 din Tratat Dispoziţiile art. deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile concertate care pot afecta comerţul dintre state şi care au ca obiect ori efect împiedicarea. nu dau unor astfel de întreprinderi posibilitatea de a elimina concurenţa în ce priveşte o parte substanţială a produselor în discuţie”. unele acorduri. de asemenea. cât timp urmează să se aloce consumatorilor o parte echitabilă a beneficiilor ce rezultă şi care: a. care. pieţele. Reguli prohibitive. face încheierea de contracte dependentă de acceptarea de către celelalte părţi a unor obligaţii suplimentare. declară “inaplicabile prevederile par. 58 CE şi art. d. sau potrivit uzanţelor comerciale. Tratatul declară ca fiind de drept nule orice astfel de acorduri sau decizii interzise. aplică unele condiţii diferite tranzacţiilor echivalente cu alţi parteneri comerciali. restrângerea ori distorsionarea concurenţei în cadrul pieţii comune şi. care contribuie la perfecţionarea producţiei şi distribuirii de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic şi economic. pe de altă parte.E. serviciilor şi capitalurilor. Art. sunt. 3. limitează ori controlează producţia. aplicabile în privinţa plăţilor. Aplicarea art.oricărei practici concertate ori categorii de practici concertate. dezvoltarea tehnică ori investiţiile. prin natura lor. 60 CE menţionate în materie de capitaluri. decizii sau practici concertate pot fi permise. . 81 par. în caz de dificultăţi sau ameninţare gravă cu dificultăţi în balanţa de plăţi provenind fie dintr-un dezechilibru global al balanţei.C. 83 . c. plăţile aferente schimbului de mărfuri.În categoria de plăţi sunt incluse.

care înlocuiesc cu bună ştiinţă riscurile concurenţei cu o cooperare practică între ele conducând la condiţii de concurenţă care nu corespund condiţiilor normale de piaţă136. înlocuiesc conştient riscurile concurenţei cu o cooperare practică între ele”. s-a arătat că art.Aşadar. creşterile simultane de preţuri.. op. West Publicshibg Company. 85 (81) trasează o distincţie între acest concept şi conceptele de “acorduri între întreprinderi” şi “decizii ale asociaţiilor de întreprinderi”. 85 (81) nu privesc acordurile sau practicile concertate între întreprinderile aparţinând aceluiaşi concern şi având statut de societate-mamă şi de filială.1. 81 s-a prevăzut orice asemenea acte care constituie bariere ori restricţii la comerţul comunitar. 1. Conceptul de practică concertată a fost determinat în jurisprudenţa Curţii de justiţie. împiedicând.H. Gordon. prin art. M. Pot fi situate. acordurile de împărţire a pieţelor şi a surselor de aprovizionare. pag. interdicţii ori restricţii privind exporturile (fixare de cote de export).A. Dar. 81 este instituită o regulă prohibitivă a cărei nerespectare este sancţionată cu nulitatea..1. Folsom. urmare cărora o parte să determine conduita celeilalte părţi prin exercitarea efectivă a unei puteri de control. deciziilor sau practicilor interzise Acordurile. 3 menţionat135. Practicile anticoncurenţiale Reglementându-se unele domenii în care acordurile.subiecte ale acordurilor. Paul. acordurile de adaptare a preţurilor de import la nivelul preţurilor naţionale. deciziilor sau practicilor nu tind să restrângă concurenţa. În scopul aplicării regulilor concurenţei. Curtea a decis că dispoziţiile art. Întreprinderile şi asociaţiile de întreprinderi . R. în categoria acestor acte: acordurile comerciale colective exclusive între producătorii naţionali şi cumpărători. unitatea de conduită a subiecţilor – societate-mamă şi filială – pe piaţă este precumpănitoare faţă de separarea formală între aceste societăţi ce rezultă din personalitatea juridică distinctă a lor. 135 136 A se vedea L. deciziile sau practicile concertate interzise sunt încheiate şi executate de întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi. restrângând ori denaturând concurenţa. etc. International business transactions. fără a se da o definiţie a acestor acorduri.W. 81 esenţial este criteriul independenţei subiecţilor acordurilor în cauză sau al inexistenţei unor raporturi de subordonare. Practicile concertate înseamnă o formă de coordonare între întreprinderi. Cartou. deciziile şi practicile concertate pot să afecteze comerţul dintre state. o formă de coordonare între întreprinderi care.1. de aceea. St. Scopul acesteia este de a aduce în cadrul interdicţiei acestui articol “. Minn.. 1. 358. practicile de reducere colectivă a cifrei de afaceri a producătorilor dintr-un stat.2. nefiind necesară nici chiar aplicarea excepţiilor de la par. În primul rând. Spanogle Jr. prin art. În aplicarea art.. J. cit. decizii şi practici. regula este aceea a desfăşurării unor relaţii juridice corecte în cadrul circuitului comercial. dacă întreprinderile formează o unitate economică în cadrul căreia filiala nu are vreo libertate economică reală de a determina sensul acţiunii pe piaţă şi dacă acordurile sau practicile au în vedere numai o repartizare internă de sarcini ca între întreprinderi. Condiţii de aplicare 1. restricţii privind importurile. pag. 84 .1. fără a fi ajuns în stadiul în care un acord propriu-zis să fi fost încheiat. iar marea majoritate a acordurilor. 275.

aceste acorduri. 137 138 P. pag.când din examinarea acordului nu rezultă ca s-a intenţionat o restrângere a concurenţei. restrângerea sau distorsionarea (denaturarea) concurenţei în cadrul pieţii comune. . 85 (81). Manolache. trebuie să se cerceteze. ca afectarea să fie reală. 23-25. de a se interzice orice acorduri care pot să aibă o asemenea consecinţă138. Nu sunt excluse nici simple contracte de informare reciprocă sau ocazionale. ci este suficient ca acordurile. au în vedere îndeplinirea unor condiţii: .. Nu se impune. Kapteyn.1. Dar chiar şi simple comportamente paralele pot să constituie probe în identificarea unei practici concertate. dacă în mod real concurenţa nu este împiedicată. pentru detalii. restrânge ori distorsiona concurenţa în cadrul pieţei comune dacă ele vor influenţa comportamentul liber pe piaţă al uneia sau mai multor întreprinderi praticipante ori au sau pot avea un impact apreciabil asupra condiţiilor pieţei prin modificarea poziţiei întreprinderilor terţe ori a beneficiarilor. Bucureşti. Înţelesul noţiunii de “afectare” a comerţului dintre statele membre este acela dat de scopul edictării regulilor de la art. pag. 510. deciziile sau practicile concertate vor împiedica. ordinea logică a criteriilor. dar care în realitate ar echivala cu o concertare subînţeleasă. de mărimea şi numărul întreprinderilor şi de dimensiunile pieţii respective. totuşi efectele acordului. P. între altele.4. op. reală sau potenţială. ALL . întrucât natura sau efectul dăunător asupra comerţului nu poate fi privit independent de faptul dacă un acord restrânge sau nu concurenţa137 şi . fără a se disimula intenţiile.Practicile concertate presupun coordonarea acţiunilor întreprinderilor prin contracte directe care să ducă la înlocuirea riscurilor concurenţei prin apropierea poziţiilor lor pe piaţă în privinţa beneficiarilor de produse ce fac obiectul cererilor şi ofertelor. nu pot fi garantate dacă actele sau faptele de comerţ sunt supuse unor practici restrictive sau limitative care alterează sensul relaţiilor intracomunitare ce trebuie stabilite potrivit cu obiectivele promovării şi dezvoltării armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii. de libera circulaţie a mărfurilor. 85 . dacă ele conduc la condiţii de concurenţă care nu corespund cadrului obişnuit al pieţii dependent de natura mărfurilor. practicarea unor preţuri ridicate pe plan intern în scopul finanţării exportului către alte state membre. Ed. decizii sau practici trebuie să aibă ca obiect sau efect al lor împiedicarea.să tindă să aibă un efect dăunător asupra comerţului dintre statele membre. volumului şi zonelor teritoriale ale afacerilor. aceasta fiind. 1. Efectele practicilor anticoncurenţiale Dispoziţiile art. Afectarea comerţului dintre statele membre Instituirea unei pieţe comune şi funcţionarea unei pieţe interne. făcându-se comparaţie cu starea concurenţei în situaţia în care acordul nu ar fi existat. faţă de formularea existentă în text. restrânsă sau distorsionată apreciabil. să se fi produs în practică. cit. 1. caracterizată. Afectarea ar putea consta într-o influenţă directă sau indirectă. Regimul juridic al concurenţei în dreptul comunitar.1. într-o opinie. 85 (81). A se vedea. asupra sistemelor de comerţ dintre statele membre prin diverse modalităţi. deciziile sau practicile în cauză să poată determina un efect dăunător asupra comerţului dintre state. cum ar fi împărţirea pieţelor privind anumite produse între unele state membre. Acordurile.J. O. care instituie o interdicţie direct aplicabilă. Aplicabilitatea regulii nu este dependentă de producerea consecinţelor negative. verd Loren van Themaat. creşterea sau scăderea volumului comerţului dintre state.3.

2 din Regulament nu se va aplica. sub rezerva posibilităţii pentru furnizori de a impune un preţ maxim de vânzare sau a recomandării unui preţ de vânzare. înseamnă ca. care sunt: “a. Chiar cazurile în care sunt implicate numai întreprinderi din ţări terţe pot să intre în domeniul interdicţiei stabilite în art. 81 par. 1 CE nu se va aplica acordurilor sau practicilor concertate convenite între două sau mai multe întreprinderi care. 85 (81) când una dintre părţile participante la acord. restrângerea posibilităţii cumpărătorilor de a stabili preţurile de vânzare.2. decizii şi practici concertate 2. 85 (81) par. a preţului lor şi a folosinţei ce le este destinată. dacă se produc efecte în statele membre. fiecare. Regulamentul (art. ei participă la înţelegerea care are obiectul restrângerii concurenţei în cadrul pieţii comune în înţelesul art.1. mărfuri semifabricate.1. Beneficiul exceptării de grup astfel instituit trebuie să fie limitat la acordurile verticale pentru care poate fi presupus cu suficientă certitudine că ele satisfac condiţiile art. care este susceptibilă de a afecta comerţul dintre statele membre. 3 CE categoriilor de acorduri şi de practici concertate verticale. 85 (81) al Tratatului. Exceptarea instituită în temeiul art. 81 par. încât aceasta constituie concurenţă în cadrul pieţii comune. 4. Curtea de justiţie a validat această soluţie (regula locului producerii efectului) atunci când a decis că. restrângerea teritoriului în care cumpărătorul poate să vândă mărfurile ori serviciile contractuale sau a clienţilor cărora el le poate vinde. 81 par. au ca obiect anumite restricţii (echivalente unor black clauses). 3 CE. Exceptarea este inaplicabilă acordurilor verticale încheiate între întreprinderi concurente. în mod separat sau în combinaţie cu alţi factori aflaţi sub controlul lor. atunci când acei producători convin asupra preţurilor pretinse clienţilor lor din Comunitate şi dau urmare acestei concertări prin vânzări care sunt real coordonate. b. 1. decizie ori practică concertată este stabilită într-un stat terţ. reluate din text. acordurilor verticale care. 2. service. Acorduri şi practici concertate verticale Comisia a adoptat Regulamentul nr. 2 par. Acestea sunt furnizorii reali sau potenţiali pe piaţa aceluiaşi produs. relative la toate sectoarele de distribuţie. iar piaţa produsului include mărfuri sau servicii care sunt considerate de către cumpărător ca interschimbabile cu mărfurile ori serviciile contractuale în virtutea caracteristicilor produselor. direct sau indirect. conform art. dacă ele produc la o restrângere a concurenţei în spaţiul Comunităţii. 86 . dacă producătorii stabiliţi în afara Comunităţii vând direct cumpărătorilor stabiliţi în Comunitate şi se angajează în concurenţa preţurilor în scopul de a câştiga comenzi de la aceşti clienţi. nefiind relevant dacă acordul s-a încheiat în cadrul sau în afara Comunităţii. Efecte extrateritoriale Nu există nici un impediment în aplicarea art. să vândă ori să revândă anumite mărfuri sau servicii (“acorduri verticale”). 1) prevede că art. Admisibilitatea unor acorduri. operează pentru scopurile acordului la un nivel diferit al canalului de producţie sau de distribuţie şi privitoare la condiţiile potrivit cărora părţile pot să cumpere. cu condiţia să nu se ajungă la preţuri de vânzare fixe sau minime ca rezultat al presiunii din partea oricăreia dintre părţi sau al stimulentelor oferite de ea. 2790/1999 din 22 decembrie 1999 privind aplicarea art.

81 par. Art. fără a prezenta dificultăţi din perspectiva politicii concurenţei. 1. 85 (81) par. când acordul este încheiat între întreprinderi care operează la acelaşi nivel de producţie sau de comercializare (acorduri “orizontale”). 1 par. 1. mai ales între întreprinderile mici şi mijlocii. Acorduri de cercetare şi dezvoltare Categoriile de acorduri de cercetare şi dezvoltare fac obiectul unui nou Regulament al Comisiei – nr. Acorduri de cooperare În scopul facilitării cooperării între întreprinderi. ca fiind inaplicabil acordurilor convenite între două sau mai multe întreprinderi care se raportează la condiţiile potrivit cărora aceste întreprinderi urmăresc: a. cu excluderea exploatării în comun a rezultatelor. când acordul este încheiat între întreprinderi care operează la niveluri economice diferite. cercetarea şi dezvoltarea în comun de produse sau procedee. 2 par. În cazul acordurilor mixte orizontale/verticale sau chiar când este dificil să se clasifice acordul ca fiind orizontal sau vertical. 81 par.2. 87 . realizarea instalaţiilor necesare şi obţinerea de drepturi de proprietate intelectuală aferente acestor rezultate (art. este aplicabilă limita de 5%. către utilizatorii finali sau reparatorilor ori furnizorilor de servicii cărora cumpărătorul nu le-a încredinţat repararea sau service-ul mărfurilor sale”. d. Prin cercetare şi dezvoltare se înţelege dobândirea de know-how privind produsele sau procedeele şi realizarea de analize teoretice. în oricare dintre pieţele relevante: a. care constituie un demers suplimentar în definirea domeniului de aplicare a art. 2. 1 al Tratatului instituind Comunitatea Europeană. b. 4). 81 par. precum şi exploatarea în comun a rezultatelor acestei cercetări şi dezvoltări. prin art. 2659/2000 din 29 noiembrie 2000 – cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2001. acordurile dintre întreprinderile angajate în producţia ori distribuirea de mărfuri ori în furnizarea de servicii nu intră sub interdicţia prevăzută în art. 1 din Tratat este declarat.3. Comisia a publicat “Comunicarea din 3 septembrie 1986 privind acordurile de importanţă minoră care nu intră sub incidenţa art. sub rezerva posibilităţii de a interzice unui membru al sistemului să opereze dintr-un loc de stabilire neautorizat. 1. restrângerea furnizărilor încrucişate între distribuitorii din cadrul unui sistem de distribuire selectivă. restrângerea vânzărilor active sau pasive către utilizatorii finali din partea membrilor unui sistem de distribuire selectivă care operează la nivel de comerţ cu amănuntul. restrângerea convenită între un furnizor de componente şi un cumpărător care încorporează aceste componente. încercările tehnice de produse şi de procedee. dacă plăţile din piaţa întreagă deţinută de toate întreprinderile participante nu depăşesc. inclusiv producţia experimentală. limita de 5%. limita de 10%. inclusiv între distribuitorii care operează la nivel diferit al comerţului. Potrivit Comunicării. pentru a facilita cooperarea între întreprinderile mici şi mijlocii. b. fiind considerate minore. de studii sistematice ori de experimentări. e. cercetarea şi dezvoltarea în comun de produse şi de procedee. ori c. care îl limitează pe furnizor să vândă componente precum piese de schimb. înlocuită prin Comunicarea din 9 decembrie 1997 a Comisiei având acelaşi obiect.c. exploatarea în comun a rezultatelor cercetării şi dezvoltării de produse sau de procedee realizate în comun potrivit unui acord încheiat anterior între aceleaşi părţi. 2.

85 (81) par. 1 şi 4). unele efecte care sunt incompatibile cu condiţiile prevăzute de art. inclusiv acelor acorduri care conţin prevederi accesorii privind drepturile de proprietate intelectuală altele decât brevetele. privind aplicarea art. Politica comercială în expansiune continuă Dispoziţiile art. Art. alături de PAC sau Politica transporturilor. 133) determină cadrul aproximativ al domeniului competenţei comerciale comunitare. ansamblul relaţiilor comerciale ale statelor membre se găsesc "comunitarizate" de facto. 7 din Regulament într-o serie de cazuri menţionate doar enunţiativ. una din marile politici comune originare. datorită procedurilor specifice de încheiere. 3 par. Din momentul în care statele membre au renunţat în favoarea Comunităţii la stabilirea liberă a taxelor vamale faţă de ţările terţe şi ţinând cont de locul primordial ocupat de taxa vamală în politica comercială externă. printr-o politică comerciale comună. la eliminarea progresivă a restricţiilor din comerţul internaţional.Acest beneficiu al exceptării de grup se aplică. 3. Noţiunea de acord de comerţ îmbracă un caracter funcţional. 2. în special când produsele nu sunt confruntate cu concurenţa reală în teritoriul concedat şi când beneficiarul are o poziţie puternică pe piaţă. Domeniul politicii comerciale comune În preambulul Tratatului de la Roma se arată că va contribui. ceea ce înseamnă recunoaşterea caracterului exclusiv al competenţei 88 . totuşi. unor categorii de acorduri de transfer de tehnologie. 1 din Tratat a fost declarat inaplicabil acordurilor pure de licenţă de brevete şi de know-how.4. 85 (81) par. 113 (noul art. 5). art. 1. 85 (81) par. 3. 113 (noul art. la care sunt parte numai două întreprinderi şi care cuprind una sau mai multe din obligaţiile strict determinate în sarcina titularului de brevet şi a beneficiarului licenţei. Dispoziţii specifice sunt prevăzute şi relativ la acordurile pure de licenţă de brevete şi ale acordurilor mixte de licenţă de brevete şi de know-how (art. atunci când Comisia consideră că un acord exceptat are. 240/96 din 30 ianuarie 1996 al Comisiei. Acorduri în domeniul transferului de tehnologie Prin Regulamentul nr. Exceptarea de grup poate fi restrânsă în condiţiile art. dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Regulamentul fixează unele condiţii generale în legătură cu aceste acorduri (art.1 prevăd că "politica comercială comună europeană este bazată pe principii uniforme". 1 şi art. SECŢIUNEA A II-A POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ Politica comercială comună este.1. conform art. 1 par. chiar instituţional. puternic influenţată de Uniunea Vamală a Comunităţii Europene. 3 din Regulament. 1. 133).

2603/69 din 20 decembrie 1969. 1. în caz de dificultate pentru piaţa europeană. între care se numără instituirea unei poliţe comune de asigurare de credit pe termen mediu şi lung sau pe termen scurt. cum este "uniformizarea măsurilor de liberalizare". se pot distinge în mod tradiţional măsurile referitoare la importuri şi cele referitoare la exporturi.comunitare în materie comercială. la propunerea Comisiei. 113 (noul art. 140 n. Măsuri referitoare la exporturi Dispoziţiile art. sub rezerva anumitor produse şi sub rezerva unei proceduri de informare şi de consultare. 141 Regulament nr. orice restricţie cantitativă. 142 Decizia 93/112 din 14 decembrie 1992. 133). Măsuri referitoare la importuri Modificările tarifare menţionate în art. iar Curtea de Justiţie a confirmat acest monopol comunitar139. Art. 2871. 1355. 112 (noul art. Comunitatea Europeană a privat statele membre de esenţialul competenţelor lor în materie comercială. a. 89 .1 reglementează domeniul de aplicare al politicii comerciale şi o concentrează în jurul a 5 mari teme. JOCE L 144. datorită strânsei legături dintre cele 2 categorii. p.1. Consiliul.1 prevăd "politica de export" între componentele politicii comerciale comune. textul art. Extinderea politicii comerciale comune 139 Aviz 1/75 Aranjament OCDE din 11 noiembrie 1975. 113 (noul art. 133). 113 (noul art. 133) se diferenţiază de "modificările sau suspendările autonome ale taxelor tarifului vamal comun". "regimul comun aplicat importurilor" rezultă dintr-un Regulament al Consiliului din 22 decembrie 1994140. în principal. 27 decembrie 1969. nu este dintre cele mai convingătoare.3285/94. însă. 133) între acorduri tarifare şi acorduri comerciale. 133). Noţiunea de acord comercial poate să includă celelalte măsuri de politică comercială menţionate în art. 133). În calitate de Uniune vamală. ca urmare a instituirii OMC. subvenţii) sau indirecte (exonerare a sarcinilor sociale sau fiscale. care pot consta în ajutoare directe (credite. 132) reglementează concret "ajutoarele la export". 113. promovarea produselor exportate). "Regimul comun al exporturilor"141 constă. 113 (noul art. a adoptat directivele de armonizare. Distincţia făcută de art. JOCE L 349. În legătură cu dispoziţia din art. ca al doilea titlu de competenţă comunitară. În prezent. Aviz 1/78 cauciuc natural 4 octombrie 1979 Recueil.2. ori liniile directoare pentru acordarea anumitor credite la export142. care confirmă libertatea importurilor fără să excludă. Recueil. 31 decembrie 1994 . 113 (noul art. 324. b. Domeniul iniţial În sensul art. 1.1.1. în afirmarea principiului libertăţii exporturilor. 113 (noul art.

cit. a considerat acest proiect ca pe un simplu "parteneriat economic transatlantic". CJCE nu a mai ezitat să includă în politica comercială comună acordarea de Comunitate a unui sistem de preferinţe generalizate în favoarea ţărilor terţe mai puţin dezvoltate144.1.1. cea mai mare parte a taxelor vamale şi a altor restricţii ar fi eliminata progresiv. ea nu a acceptat un regim de finanţare de ajutoare locale la export în politica de export în sensul Tratatului. 1493 145 Dubois. Totuşi. 2. p. Relaţiile comerciale cu restul lumii sunt numeroase. totuşi. Comunitatea a ajuns foarte repede – chiar de la Europa celor 6 . 26 martie 1987.1. 2. proiectul de acord de liber schimb transatlantic (NTM) dintre Comisia Europeană şi Statele Unite.2. în favoarea extinderii la politica comercială comună. 2.1355. op. 189. Deosebit este. însă. La 27 aprilie 1998. Acordurile regionale în spaţiul economic european (EEE) 143 144 Recueil. plecând de la principiul conform căruia competentele comunitare nu ar putea rămâne definitiv stabilite şi nu ar putea să se limiteze la simplele probleme de taxe vamale şi restricţii cantitative. Curtea se va pronunţa. cum ar fi cele de la Marrakech care au pus capăt rundei Uruguay. Uniunea Europeană în relaţiile comerciale internaţionale Datorită intensităţii schimburilor comerciale între Statele sale membre.Curtea a admis de-a lungul jurisprudenţei o extindere progresivă a domeniului politicii comerciale. dar înaintea Japoniei (8. Acordurile bilaterale Acordurile bilaterale cu Statele Unite se situează oarecum într-o perspectivă conflictuală. 90 . Astfel. Ele se concretizează în numeroase acorduri multilaterale comerciale. Relaţiile comerciale cu ţările cele mai avansate Relaţiile Uniunii Europene cu ţările bogate au drept cadru principal GATT/OMC şi au un caracter multilateral. Bluman. ca şi cele 122 misiuni diplomatice trimise de Comisie pe lângă ţările terţe. cu Acordul privind substanţele oleaginoase sau cele încheiate după lărgirile succesive ale Comunităţii. 2.7%)145. Comisia Consiliul 45/86 Recueil p.1.la rangul de primă putere comercială a lumii. în care. p . însă. dovadă fiind cele 165 de state străine reprezentate oficial pe lângă Comunitate.5%) după Statele Unite (20%).2% faţa de 15 % Statele Unite şi 12% Japonia) şi pe al doilea loc în ce priveşte importurile (18. Consiliul.. în Avizul sau 1/75 din 22 noiembrie 1975143. care permit Statelor Unite să-şi menţină exporturile agroalimentare privilegiate sau în domeniul siderurgic sau aeronautic. având ca obiect instituirea între părţi a unei zone de liber schimb. mai ales în materie agricolă. fiind pe primul loc în ce priveşte exporturile (aproximativ 20.

aduceau atingere regulilor comerţului internaţional. desenele şi modelele ca şi indicaţiile geografice. Ele au fost semnate iniţial de 119 State şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995. în afara celor 15. servind ca anticameră pentru statele care împărtăşeau concepţiile economice. SEE nu a avut succesul scontat. Acordul general asupra comerţului serviciilor (GATS) constituie un prim pas către liberalizarea schimburilor mondiale în lume în acest domeniu. şi dispoziţii specifice pentru sectoare determinat. forma zonelor de liber schimb sau de uniune vamală. mai ales. Comunitatea a fost. care. însă. dar care nu împărtăşeau încă viziunile politice. Alte şapte acorduri constituie noi angajamente rezultând din acordurile de la Marrakech şi un caracter sectorial cu privire la agricultura. de asemenea. deoarece Acordurile de asociere încheiate cu terţe ţări. dar care cuprinde.3. Spaţiul Economic European există azi. a. Dar lucrurile au evoluat diferit.1. dar este redus la un ansamblu format. trebuie să respecte disciplina impusă de GATT/OMC. drepturile de autor şi drepturile conexe.Acest tip de acorduri sunt încheiate cel mai adesea cu organizaţii internaţionale terţe sau cu Statele lor membre grupate şi iau. Pe lângă regulile generale. obiectivul sau vizând numai realizarea unei zone vaste de liber schimb. Islanda şi Liechtenstein. cât şi datorită excluderii agriculturii şi a altor sectoare de la liberalizarea schimburilor. regula de baza a schimburilor comerciale. El se voia un regularizator al procesului de lărgire a Comunităţii. În această privinţă. Acordurile cu aplicare generală Aceste acorduri confirmă caracterul multilateral al comerţului internaţional întrucât au vocaţia de a lega ansamblul statelor membre ale GATT şi ale OMC ultimele fiind constituite de Acordurile de la Marrakech din 15 aprilie 1994. Acest Acord reproduce o mare parte de reguli fundamentale care formează piaţa comună: libera circulaţie a mărfurilor. Franţa a obţinut înlăturarea sectorului audiovizual datorită "excepţiei naţionale culturale" şi aceasta cu toate că presiunea rămâne puternică. Acordurile multilaterale Acordul asupra mărfurilor (Anexa 1A a OMC) reprezintă partea cea mai detaliata a acordurilor de la Marrakech şi se integrează "dreptului general" al GATT aşa cum a fost elaborat din 1947. a serviciilor şi a capitalurilor. în general. atât în privinţa principiului reciprocităţii în eliminarea barierelor vamale. mai ales în curs de dezvoltare. a persoanelor. dar şi asocierea la piaţa unică a celor 7 membri AELE. mai ales acordurile privind obstacolele tehnice la comerţ. mai ales din partea Statelor Unite şi a anumitor membri ai Comisiei pentru ca acest sector să fie integrat regulilor comerţului internaţional. în dezacord cu GATT. trei dintre participanţi au aderat la Uniunea Europeană iar Elveţia a ieşit prin referendum din EEE. din Norvegia. acordul asupra valorii taxei vamale. Este vorba de un text cadru care stabileşte regulile generale privind schimburile de servicii. În realitate. De la 1 ianuarie 1995. sau acordul privind subvenţiile şi cel privitor la măsurile antidumping. şi. Spaţiul Economic European a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994. 2. acordul asupra mărfurilor include o serie de reguli specifice care se înscriu în cuprinsul celor 12 acorduri particulare: cinci dintre ele fuseseră deja adoptate la capătul Rundei de la Tokyo din 1979. la măsurile sanitare şi fitosanitare sau cu privire la textile. deja foarte legaţi economic de Comunitate. ca şi liste naţionale precizând serviciile şi activităţile pe care statele sunt pregătite să le deschidă concurenţei. El 91 . însă. acordul cu privire la drepturile de proprietate intelectuală (TRIPS) priveşte mai ales brevetele. În sfârşit.

cit. dar şi ţări ca Thailanda. Japonia. Filipine.a. chiar aproximative. mai ales cu ANASE şi MERCOSUR. 92 . în runda Tokyo. dar unele sunt interregionale.2. Conţinutul relaţiilor cu NPI Acordurile cu NPI. Cea mai mare parte din aceste acorduri conţine o clauza "politică" vizând dezvoltarea "dialogului politic" dintre Uniunea Europeană şi partenerii săi. esenţial rămâne conflictul americano-european prin intermediul societăţilor Airbus şi Boeing cu privire la natura şi întinderea ajutoarelor directe şi indirecte pe care le acordă cele 2 entităţi constructorilor respectivi. Argentina..prevede o protecţie întărită a programelor de calculator. Pe ea figurează un număr de ţări din sud-estul asiatic. la care participă Comunitatea. care se bazează. Relaţiile comerciale se bazează pe un tratament nepreferenţial. atunci când nivelul economic al partenerului o permite. Coreea de Sud şi Taiwan. 2. din 1996. 300) şi 235 (noul art.2. care sunt considerate ca acorduri bilaterale de "comerţ" şi "cooperare". Aceasta ultimă organizaţie.. grupează Brazilia. Uniunea contribuie la reglementarea paşnică a diferendelor în regiunile adesea tulburate de conflicte frontaliere sau de 146 J. Acest acord privind pieţele publice prevede deschiderea către concurenţa internaţională a pieţelor publice purtând asupra unor volume financiare mai mari de 300 milioane de euro. Dubois ş. pare dificilă.2. Acordurile plurilaterale Cele patru acorduri plurilaterale formează anexa 4 a acordului OMC şi constituie prelungirea acordurilor încheiate în 1979. impunând reguli de probă mai stricte pentru statele care se plâng din cauza subvenţiilor acordate aeronauticii de adversarii lor. de regulă. Singapore. Bangladesh). Statele Unite. 228 (noul art. Acordul privind aeronavele civile îl prelungeşte pe cel din 1979 prevăzând reguli specifice cu privire la subvenţii şi măsuri compensatorii în domeniul aeronauticii civile. b. sau preferenţial. Relaţiile intre Uniunea Europeană şi noile ţări industrializate (NPI) 2. p. Fundamentul relaţiilor cu NPI Grupul NPI este foarte eterogen şi întocmirea unei liste. ca şi un anumit număr de alte ţări şi inspirat din regulile comunitare cu privire la pieţele publice. Prin acest ansamblu. op.2. 195. dintre care cei 4 dragoni: Hong Kong. cel cu privire la pieţele publice. pe art. care justifică recursul la art. Malaezia. Uruguay. Asociaţia Naţiunilor din SudEstul Asiei (ANASE sau ASEAN) care reuneşte 7 ţări din subregiune. Mercosur fiind elementul de legătură al dezvoltării economice în America Latina. 133) sau pe art. Ca şi în alte ţări din lume. Totuşi. Malaezia. Paraguay şi Chile. 113 (noul art. instituită în 1991. joacă un rol de federator economic din ce în ce mai important146. însă. 2. Cel mai important acord plurilateral se dovedeşte.1. 308). 308) conţin o latură comercială şi o latură de cooperare. atunci când este apropiat de subdezvoltare (ex. 235 (noul art. în calitate de asociat. a mărcilor de fabrică sau de comerţ ca şi a desenelor şi brevetelor. observăm grupări în pieţe comune sau organizaţii economice regionale. Comunitatea Europeană a încheiat cu NPI un mare număr de acorduri.

calităţii vieţii. relaţiile dintre Uniunea Europeană şi PECO se desfăşoară pe două direcţii cadre juridice distincte: un cadru multilateral orientat spre o susţinere economică generală a PECO şi un cadru bilateral destinat să servească ca trambulină în vederea viitoarei aderări. ea a decis o divizare a creditelor în 2 părţi: 30 % pentru dezvoltarea instituţională.3.2. program de asistenţă tehnică pentru noile state independente rezultate din fosta URSS. Ungaria. 2. energia. Acordurile de asociere Iniţial comerciale. procesul a cunoscut o puternică accelerare după Tratatul de la Amsterdam. care pune în aplicare ansamblul instrumentelor politice. În prezent. apoi de cooperare. Acesta are ca obiect acordarea de ajutoare de urgenţă beneficiarilor în 5 domenii considerate prioritare: ajutor alimentar şi restructurare agricolă. Programul PHARE (Polonia. începând cu anul 1993-1994. care fac ravagii într-un număr de State ale subregiunii. Comisia a procedat la o importantă reorientare a programului.3.1.instabilitate politică cronică.3. juridice şi altele ale relaţiilor exterioare ale Comunităţii. după ce Consiliul European de la Essen din decembrie 1994 a luat decizia de principiu favorabilă lărgirii la ţările din PECO şi a definit cu această ocazie "o strategie de preaderare". în cadrul strategiei de preaderare. economice. Relaţiile bilaterale dintre UE ŞI PECO. Aceste relaţii au cunoscut în ultimii 10 ani o evoluţie spectaculoasă. Dialogul politic permite. 2. ceea ce a dus la a recunoaşte oficial Comunitatea Europeană şi la o poziţie de pre-aderare la UE. aceste acorduri vizează întărirea schimburilor comerciale între părţi. Acest program se adresează şi celor 13 ţări PECO şi vizează realizarea proiectelor în sectoare ca resursele umane (formare. restructurarea întreprinderilor ca şi distribuţia de produse agro-alimentare. 24 de ţări şi instituţii internaţionale. asistentă la restructurarea economiilor) grupează. în special în domeniul mediului. acordurile cu ţările PECO au îmbrăcat. adică un fel de „punere la punct” democratică şi 70 % pentru finanţarea investiţiilor. formarea profesională şi cooperarea în domeniul mediului. Programele multilaterale de ajutor acordat PECO Lansat cu ocazia Reuniunii la Vârf a şapte ţări industrializate la Paris în iulie 1989. Relaţiile Uniunii Europene cu ţările din Europa Centrală şi de Est (PECO) Legăturile cu Europa de Est au un caracter specific pentru a nu spune sui generis. transporturile. ai Statelor membre şi ai PECO. transporturilor. ameliorarea accesului la piaţă. La 19 martie 1997. de asemenea. forma asocierii. Comunitatea a lansat în 1991 programul TACIS. 2. care rămân la ora actuală destul de limitate (între 7 şi 8% din totalul importurilor şi exporturilor UE). pe lângă donatori. Perspectiva aderării ţărilor PECO la UE primează. iar Comisia a publicat un document de lucru şi de reflecţie intitulat Agenda 2000 93 . sistem social). Ele au fost chiar rebotezate începând cu 1995 ca acorduri europene vizând permiterea unui "dialog structurat" între cei mai înalţi responsabili politici ai Comunităţii. purtarea unei acţiuni pozitive în favoarea stabilizării democratice şi a respectării drepturilor omului. încurajarea investitorilor. Pe plan economic.

pregătirii importanţei reforme PAC şi coeziunii economice şi sociale. CAPITOLUL V POLITICILE EXTERNE COMUNITARE 94 .destinată. în perspectiva lărgirii. în principal.

E. Comunitatea să fie împuternicită să încheie acorduri cu ţările terţe într-un domeniu determinat. 27 A – art. în cadrul unei politici comune a relaţiilor externe. la o apărare comună. după ce sunt stabilite obiectivele generale care trebuie să fie urmărite prin instituirea unei cooperări în unul dintre domeniile Titlului V – adică salvgardarea valorilor şi susţinerea intereselor Uniunii în ansamblul ei prin afirmarea identităţii acesteia ca forţă concurentă pe scena internaţională – sunt trei condiţii pentru această instituire.competenţele Comunităţii europene şi . 27 A. deşi prudent. constituind un progres. în această materie. pe lângă ansamblul problemelor relative la securitatea Uniunii europene. în cazul în care Consiliul european decide în acest sens. Statele membre sprijină activ şi fără rezerve politica externă şi de securitate comună a Uniunii într-un spirit de loialitate şi solidaritate reciprocă. 1 partea întâi). în această ipoteză el recomandând statelor membre adoptarea unei decizii în această privinţă conform cerinţelor lor constituţionale respective (art. 2. CECO. Euratom – prevăd competenţa specifică pentru Comunităţile respective în vederea desfăşurării relaţiilor externe. precum şi deciziile luate în cadrul acestei politici. în RMCUE nr. 74 (70).1. 17 par.coerenţa între politicile Uniunii şi activităţile ei externe. Relaţiile externe 2. 15. Politica externă şi de securitate comună include. faţă de Tratatul de la Amsterdam147. la momentul oportun. în virtutea personalităţilor juridice proprii.1. Le traité de la Nice el les coopérations renforcées au sein de l’Union européenne . 27 E) privind cooperarea întărită în domeniile avute în vedere în Titlul V în discuţie. Relaţiile cu organizaţiile internaţionale şi cu ţări terţe Celelalte trei tratate comunitare fundamentale – CE. obiectivele. care ar putea să ducă. orientările generale şi coerenţa politicii externe şi de securitate comune. prin legislaţia subsidiară. nici art. Cu toate că nici art. în sensul că respectiva cooperare trebuie să respecte: . 444/2001. 147 În acest sens. St. Acţiunile comune angajează statele membre în poziţia pe care ele o adoptă şi în conducerea activităţii lor. Astfel. şi definirea unei politici de apărare comună. Rodrigues. 75 (71) din Tratat nu conferă expres Comunităţii autoritatea de a încheia acorduri internaţionale. . Ori de câte ori dreptul comunitar a creat pentru instituţiile Comunităţii competenţe în sistemul ei intern pentru atingerea unui obiectiv. Prin Tratatul de la Nisa au fost introduse în Tratatul de la Maastricht noi dispoziţii (art.principiile. Comunitatea – în opinia Curţii – are autoritatea de a intra în angajamente internaţionale necesare pentru atingerea acelui obiectiv chiar în absenţa unei prevederi exprese în acea conexiune. Comunităţile europene nu au fost constituite ca entităţi închise. în par. pag. Obiectivele PESC (Politicii externe şi de securitate) a U. 1 din art. Pentru a-şi realiza obiectivele a trebuit să se integreze în sfera largă a raporturilor internaţionale prin promovarea unor relaţii de cooperare şi de schimb în diverse domenii. 95 . este posibil ca.

48 din Tratatul de la Maastricht. Maroc. recent. Până la momentul intrării în vigoare a Acordului a fost operant un Acord interimar privind comerţul şi aspectele legate de comerţul 148 A se vedea F. Tunisia. 226 CE. Malta şi Cipru. respectiv din 24 ianuarie 2000. 3. Ele sunt suverane în a decide dacă şi când să convină asemenea acte juridice. Cehia. Acest cadru a devenit mai complicat ca urmare a modificărilor intervenite prin adoptatarea Tratatului de la Maastricht. 96 . Letonia şi Lituania 148.S.R. şi Comunităţile europene şi statele membre ale acestora. Sunt stabilite relaţii diplomatice cu un mare număr de state terţe. care. pe de altă parte. 2. Acordurile internaţionale încheiate de statele membre cu state terţe Comunitatea europeană poate avea relaţii cu organizaţiile internaţionale. pag. spre exemplu cu Rusia la 24 iunie 1994. Slovacia.2. pe de o parte. Malta.În realitate. De asemenea. precum şi cu toate organizaţiile internaţionale. Turcia. asemenea acorduri au fost limitate la ţările mediteraneene – Grecia. Instituirea Comunităţilor europene şi a Uniunii europene nu a înlăturat şi nici nu înlătură posibilitatea pentru statele membre de a încheia independent acorduri internaţionale.S. 300 este pus la dispoziţie doar cadrul procedural pentru încheierea acordurilor. iar Grecia a aderat la Comunităţile europene. În acest scop Comisia. Iniţial. Estonia. intrat în vigoare la 1 iulie 1998. 300 obligă instituţiile Comunităţii şi statele membre. Asemenea acorduri au fost semnate. şi al art. 302 CE. a fost semnat de ţara noastră la 1 februarie 1993 şi ratificat prin Legea nr. la 14 iunie 1994. By Laura Cram. au rămas în vigoare acordurile cu Turcia. pe fond. 206 Euratom. Bulgaria. nu ar afecta capacitatea de a încheia acorduri internaţionale. au fost încheiate acorduri mediteraneene de asociere – Deciziile Consiliului şi Comisiei din 26 ianuarie 1998. conform art. Acordurile încheiate în conformitate cu art. în legătură cu neîndeplinirea unei obligaţii potrivit Tratatului de către un stat şi posibilitatea sesizării Curţii de justiţie şi de către Comisie. deseori ca o modalitate de tranziţie. Trade and Aid. Laursen. Acordul european de asociere între România. 20 din 6 aprilie 1993 (intrat în vigoare la 1 februarie 1995). Ungaria. prin art. Cipru. ea întreţine o strânsă colaborare cu OCDE. cu Moldova în noiembrie 1994. Singurele elemente restrictive. cu Ucraina. modificările trebuie să fie mai întâi adoptate potrivit procedurii prevăzute în art. în Developments in the european Union (Ed. Dinan. va asigura menţinerea unor raporturi adecvate cu organele Naţiunilor Unite şi ale instituţiilor sale specializate. dar. În ultimii ani au mai fost convenite acorduri de asociere cu: România. Ele sunt convenite în temeiul art. Cu Tunisia şi Maroc. Nugent). 310 CE şi art. Nici unul dintre tratatele comunitare nu conţine vreo referire expresă în această privinţă. 10 CE care prevede obligaţia statelor de a se abţine de la orice măsură care ar putea să pericliteze realizarea obiectivelor Tratatului. ar putea fi considerate cele ce sunt de domeniul art. ca şi prin Tratatul de la Amsterdam. Comunitatea va stabili toate formele corespunzătoare de cooperare cu Consiliul Europei (art. Polonia. Acordurile de asociere Aceste acorduri sunt încheiate de Comunităţile europene în principal cu diverse state europene terţe. 304 CE). Un tip distinct de acorduri – de cooperare şi parteneriat – a fost conceput pentru ţările din fosta U. Atunci când Consiliul intenţionează să încheie un acord care să modifice Tratatul CE. D. Slovenia. în modalităţile care sunt fixate de comun acord (art. de adaptare sau de aşteptare în vederea dobândirii statutului de membre ale Uniunii europene. N. 218-219. 230 CE).

prevederi comune). .alte prevederi cu caracter economic şi armonizarea legislaţiei.prevederi instituţionale. gospodărirea apelor. spălarea banilor. protecţia consumatorilor. . Acordul mai conţine 19 anexe care privesc definirea produselor industriale şi agricole. . transporturile. etc. . pe de o parte. telecomunicaţiile.circulaţia lucrătorilor. 16 din 29 martie 1993149. produsele de resortul CECO. întreprinderi mici şi mijlocii. ştiinţă şi tehnologie.cooperarea economică în diverse sectoare: industrie.principii generale. generale şi finale. politica monetară. capital. dreptul de stabilire şi furnizare de servicii. Acordul cuprinde 9 titluri care se referă la: . asistenţa reciprocă în materii vamale.plăţi. exercitarea dreptului de stabilire şi proprietatea intelectuală. învăţământ şi pregătire profesională. domeniul social. pe de altă parte. A se vedea textul integral în Partea a III-a. concesiile comunitare şi ale României în domeniile industrial. dezvoltarea regională. agricultură şi sectorul agroindustrial. . investiţii. unele concesii. concurenţă. Cap. I. şi Comunitatea europeană şi CECO. precum şi 7 protocoale relative la textile şi îmbrăcăminte. semnat la Bruxelles. comerţul privind produsele agricole prelucrate.dialogul politic. sectorul nuclear.dintre România. 149 Monitorul Oficial nr. prevederi specifice privind comerţul între România şi Spania şi Portugalia. .libera circulaţie a mărfurilor (produse industriale. şi ratificat de ţara noastră prin Legea nr.cooperarea culturală. definirea conceptului de produse originare şi metodele cooperării administrative. la 1 februarie 1993. standarde agroindustriale. 97 . agricol şi piscicol.cooperarea financiară. vamă. serviciile bancare. . 66 din 30 martie 1993. . agricole şi piscicole. mediul înconjurător. . energie. droguri. turism.

ELEMENTE ALE UNEI NOI ORDINI CONSTITUŢIONALE A UNIUNII EUROPENE SECŢIUNEA I CONSACRAREA ŞI APĂRAREA DRETURILOR FUNDAMENTALE 1. din constituţiile statelor. catalog care să corespundă .ca mărime şi forţă de exprimare – părţii. UE nu dispune încă – în pofida numeroaselor cereri existente în literatura de specialitate şi a celor din partea Parlamentului European – de nici un catalog cu drepturi fundamentale. Cadrul constituţional al drepturilor fundamentale După cum este cunoscut. formulat integral şi cu valabilitate obligatorie.CAPITOLUL VI DREPTURILE FUNDAMENTALE . referitoare la drepturile fundamentale. Profesiunea de credinţă pentru respectarea drepturilor fundamentale – preluată în Tratatul de la 98 .

“Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene” – adusă la cunoştinţă publică. ci se limitează la o stabilire a ţelului Constituţiei. în mod festiv. dreptul la educaţie. de aici. mai ales dacă se ţinea seama de amplele efecte – pe plan instituţional – ale unei astfel de măsuri de aderare (prin care ar putea fi reduse competenţele CJCE conform art. 51). o aderare CE/UE la CEDO ar fi exclusă – cel puţin în actuala conjunctură juridică – din motive de drept comunitar. Domeniul de aplicare a Cartei se întinde la organe şi instituţii ale Uniunii Europene. Dar. au fost deosebit de controversate drepturile sociale. F. ca şi în faptul că – pe de altă parte – un catalog de drepturi fundamentale al Comunităţii nu poate fi elaborat pe baza dreptului comunitar secundar. Ca urmare. dreptul la încheierea căsătoriei şi la întemeierea familiei. care este formulată ca o clauză generală şi. II al TUE)”. este luată în jurisprudenţa CJCE: “Uniunea respectă drepturile fundamentale. în realitate. dar acestea implementează dreptul comunitar (art. chintesenţa acestui raport pare a sta în faptul că – pe de o parte – nu este permisă punerea la dispoziţie. dar fără obligativitate juridică. precum sunt dreptul la azil. 219] ale TCE). 292 [fost art. egalitate şi solidaritate. 6] 99 . a căror garanţie s-a lovit – înainte de orice – de rezistenţă din partea Regatului Unit. este adevărat că toate cele 15 state membre UE – nu însă şi Comunităţile Europene/Uniunea Europeană ca atare – sunt părţi contractante ale Convenţiei Europene asupra Drepturilor Omului (CEDO) a Consiliului Europei. în plus. care au elaborat Carta. care se întemeiază pe demnitatea omului. securitatea socială şi ajutorul social. că tratatele internaţionale din acest domeniu nu se pot sprijini pe nici un temei juridic specific al dreptului comunitar. nici pe clauza subsidiară a umplerii lacunelor. În 54 de articole (conţinute în 7 capitole) se jură credinţă demnităţii omului. căci – dacă nu se ia în seamă titlul pretinzând respect – este vorba. prin acorduri internaţionale. înzestrată cu înaltă autoritate morală. 12 [fost art. drepturilor la libertate. la 4 noiembrie 1950 – şi cum rezultă ele. care este concepută ca o veritabilă convenţie între state. 308 (fost art. art. CJCE a scos în evidenţă “dimensiunea de drept constituţional” a modificării esenţiale – survenind odată cu o astfel de aderare – a sistemului de apărare a drepturilor omului în Comunitate şi a conchis. a obţinut o largă semnificaţie simbolică şi un amplu efect politic. Într-un recent raport. din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre” (art. libertatea antreprenorială. 220 [fost art. 8. prevăzută la art. Pe de altă parte. pe libertate. În afară de aceasta. ca dreptul de coparticipare a lucrătorilor la luarea deciziilor în întreprinderi. Făcând abstracţie de câteva sporadice reglementări din tratate – care se referă la drepturi fundamentale (de exemplu interzicerea discriminării pe considerente de cătăţenie – art. referitor la aderarea Comunităţii la CEDO. în cadrul căruia – în cazul unei aderări a CE – ar fi considerat şi CEDO. libertatea religioasă. aşa cum sunt ele garantate în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale – semnată la Roma. referitor la Uniunea Europeană – nu specifică nici un drept individual. 52). a structurii de bază a Comunităţii. drepturilor cetăţeneşti şi drepturilor în faţa justiţiei. Confirmate prin documente sunt. 164]. egalităţii. Ce-i drept. Aderarea ar pretinde o modificare a Tratatului. la 8 decembrie 2000. Îngrădirile exercitării drepturilor şi libertăţilor recunoscute trebuie să fie prevăzute legal şi să respecte esenţa acestor drepturi şi libertăţi (art. printre altele. drepturi “clasice” – precum respectarea vieţii private şi a vieţii de familie. drepturile copilului precum şi ale oamenilor vârstnici şi handicapaţi. Pe durata celor 9 luni de tratative între cei 62 de membri ai Adunării. 235) al TCE. ca principii generale ale dreptului comunitar. solidarităţii. dreptul la exprimarea liberă a opiniei şi la informare – dar şi drepturi “moderne”. despre o simplă Proclamaţie. bazându-se pe principiile democraţiei şi statului de drept.Maastricht. fost art. precum şi la statele membre. În preambul se face referire la faptul că Uniunea este o comunitate de valori. protecţia datelor referitoare la persoană. protecţia mediului înconjurător şi a consumatorilor sau interzicerea clonării oamenilor. consecinţele ei juridice nu ţin pasul cu acestea.

deci şi subiecţi din terţe ţări. Curtea de Justiţie stabileşte conţinutul fiecărui drept fundamental pe calea comparării evaluatoare a normelor de drept. 2. În ceea ce priveşte CEDO. 17 [fost art. ceea ce are scopul practic de reproducere autonomă a CEDO în ordinea de drept comunitară. Principii de drept În jurisprudenţa ei – între timp puternic consolidată – CJCE sprijină drepturile fundamentale ca pe o parte componentă a principiilor de drept generale. Atenţia principală a jurisprudenţei iniţiale a CJCE a fost la sursele juridice şi la introducerea drepturilor fundamentale în structura generală a dreptului comunitar. drepturile fundamentale ale CE/UE angajează nu numai organele comunitare – în special pe acela având funcţia de organ legislativ al Comunităţii – ci şi statele membre. Ca urmare. Similar clauzei legăturii sociale. de exemplu cu Constituţia germană. Apărarea drepturilor fundamentale în jurisprudenţa CJCE 2. care – conform propriei sale metodici cazuistice – a dezvoltat. Pe termen mai lung. . de tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre. Ulterior. şi anume. dar ea accentuează că garantarea acestor drepturi trebuie să fie inclusă în structura şi ţelurile Comunităţii. care servesc binelui general. 8] I TCE). 34 II 2 [fost art.proporţionalitatea intervenţiei. în primul rând. 14 al Constituţiei germane. trebuie menţionat faptul că drepturile fundamentale prevăzute de CE/UE îi protejează – în domeniul de valabilitate a dreptului comunitar – nu numai pe cetăţenii Uniunii. adică pe cetăţenii statelor membre UE (a se vedea art. ea se lasă condusă. dacă acestea implementează dreptul comunitar. în primul rând CEDO.justificarea intervenţiei prin ţelurile Comunităţii. în general evoluţia apărării drepturilor fundamentale în CE/UE şi în special cristalizarea domeniului de apărare şi a limitelor fiecăruia dintre drepturile fundamentale se sprijină pe dreptul judiciar. Din acest punct de vedere. dar ea antrenează – ca mijloace de orientare ajutătoare – şi tratatele internaţionale referitoare la apărarea drepturilor fundamentale. dar – cu toate acestea – CJCE recurge la ordinile constituţionale naţionale în cadrul stabilirii conţinutului propriilor principii de drept ale Comunităţii. din art. De aceea. 141 [fost art. încheiate de către statele membre. În această privinţă. pe primul plan a trecut conotaţia socială a drepturilor fundamentale. dacă aceste drepturi fundamentale sunt – conform calităţii respectivei norme – adecvate în acest scop (îndreptăţirea la drepturi fundamentale). Curtea de Justiţie scoate în evidenţă faptul că drepturile fundamentale – recunoscute de către ea – trebuie privite în legătură cu funcţia lor socială.garantarea esenţei dreptului apărat. mai ales dacă ele îl pun în executare pe plan administrativ (obligarea faţă de drepturile fundamentale). principiul proporţionalităţii şi interzicerea discriminării în domeniul Pieţei Agrare Comune – art. 40 III 3] TCE) – tratatele comunitare sunt “oarbe la drepturile fundamentale”. pentru instituţiile naţionale aceasta înseamnă că ele sunt supuse unei duble obligări în privinţa drepturilor fundamentale. principiul salarizării independente de sex – art. ţinând seama de scopul urmărit. 119] TCE.1. tendinţa jurisprudenţei CJCE este de a considera prevederile acesteia ca pe un standard minim pentru dreptul comunitar. efectul reciproc – 100 . considerate ca surse de găsire a soluţiei legale. Pe de altă parte. decurgând din dreptul statului respectiv şi din dreptul comunitar. . ci şi pe toate persoanele fizice şi juridice. CJCE nu este dispusă să compare direct dreptul comunitar secundar cu vreuna din constituţiile naţionale.TCE. ele sunt opera elaborării dreptului pretorian de către CJCE. Intervenţii în poziţiile relevante pentru drepturile fundamentale sunt admisibile numai în următoarele trei condiţii: . În privinţa întinderii apărării. o doctrină coerentă a drepturilor fundamentale. cu intensitate crescândă.

dacă au fost excluşi de la repartizarea unei cote tocmai din cauza faptului că – pe baza unei obligaţii temporare de necomercializare. . al căror grad de apărare autonomă este încă inferior dreptului comunitar. Garantarea drepturilor fundamentale în jurisprudenţa CJCE Corespunzător stabilirii obiectivelor preponderent economice ale Comunităţii. în această situaţie. a drepturilor fundamentale în acele state membre. Între drepturile fundamentale recunoscute de către CJCE sunt următoarele: . cu efect ex tunc. chiar dacă o diferenţiere ar fi justificată în mod obiectiv”. în domeniul unei reglementări a cotelor de lapte. respectiv intrarea retroactivă în vigoare a unui regulament. chiar omite ocazional o mai precisă stabilire a domeniului de apărare a drepturilor fundamentale.legat de acest aspect – al ambelor sfere juridice s-ar putea repercuta pozitiv asupra apărării. Fireşte.dreptul de proprietate.alegerea liberă a partenerului de afaceri. cu această ocazie. deoarece aici este vorba despre două sfere juridice separate una de cealaltă. totuşi există deja o succesiune de diferite alte drepturi fundamentale. . . .libertatea de asociere şi libertatea de coalizare. agenţii economici afectaţi aveau dreptul de a se încrede în efectele. acest principiu nu este valabil direct în raportul dintre sancţiunile dreptului comunitar şi acelea ale dreptului naţional (de exemplu datorită încălcării reglementărilor referitoare la concurenţă). Sancţiunile în procedura disciplinară şi în procedura de stabilire a amenzii se supun imperativului non bis in idem. promovată chiar de către Comunitate – ei nu produseseră deloc lapte în anul de referinţă în discuţie.libertatea opiniei şi a informării.libertatea profesiei. Principiul drepturilor legitime poate împiedica retragerea unui act administrativ nelegal. 3b] III TCE) cuprinde – similar ca în dreptul constituţional german – o dispoziţie de apreciere a bunurilor şi intereselor. . . limitate în timp. Astfel. pe plan intern.2. În această privinţă. dar şi în procedura CJCE. juristul pregătit în dreptul german remarcă predispoziţia metodică şi pragmatică a jurisprudenţei.respectarea vieţii private şi a vieţii de familie. . de exemplu. fermierii pot invoca principiul drepturilor legitime.confidenţialitatea corespondenţei purtate cu apărătorul. . drepturile fundamentale cu legătură economică şi socială formează obiectul principal al jurisprudenţei de până acum.libertatea religioasă şi libertatea cultului.dreptul de a nu trebui să te acuzi singur. . care – de regulă – procedează într-un mod orientat spre rezultat şi. Totuşi – la impunerea unei amenzi pe baza dreptului comunitar – autoritatea 101 . ale obligaţiilor asumate de ei anterior. Principiul echităţii (interzicerea discriminării) afirmă – în definiţia lui cea mai generală – că “situaţii de fapt compatibile nu este permis să fie tratate diferit. care conţine aspectele referitoare la caracterul adecvat şi de necesitatea. favorizant. asigurat de dreptul în discuţie.inviolabilitatea locuinţei. în legătură cu a căror existenţă şi importanţă persoanele afectate nu s-au putut exprima concret. 5 [fost art. Dreptul de a fi audiat în justiţie trebuie respectat – ca o componentă de bază în procesul aflat pe rol – în procedura administrativă în faţa Comisiei. Principiul afirmă că nu este permis ca măsuri defavorizante să se sprijine pe fapte sau documente. respectiv dreptul la activitate economică. 2. la alegerea mijloacelor şi la interdicţia excesului. Principiul proporţionalităţii (a se vedea art.

fiind puternic criticată în literatură. care – nu pe nedrept – le-a adus agitatorilor. chiar şi fără ca. “atât timp cât” aceste condiţii nu sunt îndeplinite. după cuvântul iniţial al tezelor din deciziile în discuţie. totuşi ea a avut suspiciuni că – cel puţin în actualul stadiu al procesului de integrare europeană – nu ar fi garantată încă o suficientă certitudine de natură legală cu privire la o apărare eficientă a drepturilor fundamentale.F. deşi ea are şi partea ei bună. odată cu “hotărârea Solange II”. în raport cu autoritatea suverană a Comunităţii – CCF nu va mai exercita activitatea de control al normelor faţă de dreptul comunitar. referitoare la acest aspect. ulterior. să fi fost adoptat un catalog al drepturilor fundamentale pentru CE. conflictul de competenţă latent între Luxemburg şi Karlsruhe150 pare a fi dezamorsat – el nu este încă înlăturat definitiv. De acum înainte. însă. Cel puţin. care serveşte ca bază juridică pentru atitudinea instanţelor şi autorităţilor germane. care trebuie considerată ca fiind. pe baza respectivului drept naţional. Cu toate acestea – deşi. 102 . căci ordinea comunitară nu dispune încă de nici un catalog al drepturilor fundamentale – definitiv formulat şi hotărât de către un Parlament – care să fie corespunzător catalogului drepturilor fundamentale al Constituţiei germane. Problematica încărcată de stare conflictuală a devenit cunoscută în literatură ca jurisprudenţa “Solange”. care leagă transferul – către deţinători internaţionali de suveranitate – al drepturilor de suveranitate naţionale de condiţia unui nivel funcţional echivalent de apărare a drepturilor fundamentale. îi revine CCF obligaţia de a verifica compatibilitatea dreptului comunitar derivat cu drepturile fundamentale. pentru aceeaşi situaţie. Această jurisprudenţă ar putea căpăta relevanţă actuală în privinţa competenţei Băncii Centrale Europene (EZB) de a dispune – împotriva acelor societăţi lente în îndeplinirea obligaţiilor şi contravenind politicii monetare a Sistemului European al Băncilor Centrale (ESZB) – amenzi sau obligarea la plată (art. 108 a] III EGV). Aşadar – atât timp cât CJCE garantează o protecţie eficientă a drepturilor fundamentale. mai degrabă. CCF întăreşte competenţa sa pentru garantarea generală – 150 Sediul Curţii Federale Constituţionale a Germaniei . reproşul de imperialism de dreapta. Decizia menţionată a CCF a fost resimţită. Ca urmare. să ia mai des în considerare chestiuni privind drepturile fundamentale. CCF a putut – cu Hotărârea din 22 octombrie 1986 (“Solange II”) – să abandoneze rezervele sale faţă de afirmatul deficit de drepturi fundamentale al Comunităţii. cerinţa existenţei unui eficient sistem comunitar de apărare a drepturilor fundamentale este. în mod tradiţional conservativ-izolaţionistă. Germania (CCF). unică pe plan european. În cultura juridică germană. Apărarea drepturilor fundamentale la nivel comunitar şi naţional După cum s-a arătat. Deşi în hotărârea “Solange I” din 29 mai 1974. “Sentinţa Maastricht” din 12 octombrie 1993 – cu care CCF a afirmat. 110 [fost art. o reînnoită punere a accentului în sensul unei amplificate tendinţe spre “renaţionalizarea” apărării drepturilor fundamentale faţă de autoritatea suverană a Comunităţii.comunitară trebuie să ia în considerare sancţiunea aplicată deja într-un stat membru. În această sentinţă. ca o lovitură împotriva integrării europene. care decurge dintr-o sursă juridică autonomă. o chestiune a teoriei dreptului constituţional naţional. egală celei impuse de către Constituţia germană. această cerere a condus la o exagerare naţionalistă. căci i-a dat CJCE ocazia ca.3. în acest caz Curtea Constituţională Federală a R. CCF a recunoscut – în concordanţă cu jurisprudenţa CJCE – că dreptul comunitar constituie o ordine de drept de sine stătătoare. compatibilitatea Tratatului asupra Uniunii Europene cu Constituţia germană. nu sunt admise. Cererile înaintate de judecători. în mod general. summa summarum. în esenţă. 2. CCF recunoaşte că între timp – pe calea perfecţionării dreptului judiciar – CJCE garantează o apărare a drepturilor fundamentale. dar a pus obstacole semnificative în calea dezvoltării mai departe – lasă să se recunoască. între timp. totodată.

Necesitatea unui catalog al dreptului fundamental De mai mult timp. În această perspectivă. noua versiune) îşi găseşte limitele ei în abandonarea “identităţii ordinii constituţionale în vigoare. 3. a cerut-o energic Parlamentul European – merită o susţinere durabilă. de multă vreme. prin instrucţiunile cu caracter normativ ale unui catalog întocmit în scris şi având valoare de constituţie. 3. Funcţia de legitimare şi de integrare Pe baza caracterului de transparenţă urmează a nu se pierde din vedere efectul – aducând legitimitate şi promovând integrarea – al unui catalog al drepturilor fundamentale. dacă justiţia pretoriană individuală – la urma urmelor cunoscută şi înţeleasă numai de către specialişti – este delimitată. Această teză este susţinută cu diferite argumente. prin pătrunderea în structura ei de bază”. ca obiectiv şi conţinut. în mod indirect – să devină un factor de 103 . precum şi precizarea şi alcătuirea acestora. dar subliniază faptul că vrea să-şi exercite jurisdicţia sa într-un “raport de cooperare” cu CJCE. este încredinţată puterii judecătoreşti. Chiar şi în sistemele juridice ale statelor membre UE. Siguranţa în faţa legii şi transparenţa Drepturile fundamentale au nu numai caracter de apărare individuală. Un astfel de catalog ar putea să contribuie la formarea – în rândul populaţiei UE – a unei conştiinţe europene comune a drepturilor fundamentale. nu doar proclamativ. solicitarea unei codificări a drepturilor fundamentale în Uniune – aşa cum. pe întreg teritoriul Comunităţilor Europene. în nici un caz. iar pe de altă parte funcţia de legitimare şi de integrare a drepturilor fundamentale. de către o putere constituantă – a inclus Uniunea într-o ordine caracteristică statului de drept.1. ci şi o funcţie de ordine politică. drept urmare CCF putându-se limita la o garantare generală a standardului indispensabil pentru drepturile fundamentale”. al drepturilor fundamentale – formulate într-o formă inteligibilă pentru cel supus legii şi confirmate prin documente – ar aduce transparenţă suplimentară. 3. raport “în care CJCE garantează apărarea drepturilor fundamentale în fiecare caz individual. siguranţă în faţa legii şi apropiere de cetăţean. Prin această constatare nu trebuie. Aşadar. obligatoriu din punct de vedere juridic. 24 Cf. în prim plan fiind două direcţii de argumentare: pe de o parte siguranţa în faţa legii şi transparenţa. aceasta înseamnă o creştere a transparenţei şi a previzibilităţii. în pofida principiului – stabilit în hotărârea “Solange II” (la care se referă explicit “sentinţa Maastricht”) – al neexercitării condiţionate a jurisdicţiei CCF. Ca expresie a angajamentului faţă de valori ale dreptului. Un catalog aflat în vigoare. ele întruchipează concomitent elemente ale unei ordini valorice obiective a “comunităţii juridice” europene.2. Totuşi. stabilirea conţinutului textelor din constituţie. aşadar siguranţă în faţa legii. subapreciată activitatea CJCE de edificare juridică. înţelegerea germană a constituţiei este încă marcată de teza conform căreia competenţa pentru integrare a Republicii Federale Germania (art. care constă în faptul că – anticipând elaborarea unei constituţii a UE. să ajute la dezvoltarea unor concepte comune privind democraţia şi statul de drept şi – astfel. voci critice – exprimate în literatură – critică insuficienţa apărării pur pretoriene a drepturilor fundamentale în ordinea de drept a Uniunii şi asociază această critică cu cerinţa întocmirii unui catalog al drepturilor fundamentale.în domeniul de valabilitate a Constituţiei – a unei apărări eficiente a drepturilor fundamentale. obligatoriu din punct de vedere juridic şi având valoare de constituţie a UE.

Consiliului şi Comisiei din 5 aprilie 1977 s-au făcut referiri la jurisprudenţa dezvoltată după 1969 a Curţii de justiţie în materia drepturilor fundamentale. codificată după modelul CEDH. ar putea fi consolidată. semnat la 7 februarie 1992. un catalog UE al drepturilor fundamentale va putea să-şi dezvolte întreg potenţialul său politic de integrare numai dacă el este realizat prin coparticiparea şi cu aprobarea unei Adunări Populare europene. Istoricul adoptării Cartei În declaraţia comună a Parlamentului. privind „proiectul unei constituţii europene” a fost prezentat Parlamentului European. cu unele nuanţe. alese în mod democratic. La reuniunea Consiliului European de la Köln (4 iunie 1999) s-a decis. 6 II din Tratatul asupra Uniunii (fostul F II 2) sub forma unei obligaţii de respect a drepturilor fundamentale. iar temeritatea judecătorilor de a casa acele acte de justiţie comunitare. care sunt contrare drepturilor fundamentale. Alături de declaraţiile Consiliului. având valoarea programelor politice. Un proiect al drepturilor fundamentale inserat în decizia din 10 februarie 1994.).U. ca fiind insuficientă – ar putea fi mărită. Propunerea unui catalog de drepturi fundamentale a apărut abia în concluziile Consiliului European din 15 şi 16 decembrie 1995 ca un punct aparte pe ordinea de zi a Conferinţei interguvernamentale din 1996 (Anexa 15). deja. Desigur. crearea unui organism special cu misiunea elaborării unei carte a 104 . în reuniunea solemnă din 7 decembrie 2000. Carta constituie rezultatul extraordinar al eforturilor din ultimii ani de elaborare a unui document scris care să garanteze drepturile fundamentale şi un relevant „punct de vedere” în dezbaterea actuală asupra unei proceduri adecvate de elaborare a Constituţiei Uniunii.U. de şefii de state şi de guverne din cele 15 State membre ale Uniunii Europene. Eficienţa apărării pretoriene a drepturilor fundamentale de către CJCE ar avea numai de câştigat în această privinţă: “densitatea controlului” – deseori resimţită din perspectiva doctrinei germane a dreptului constituţional. cu un an mai târziu. la tradiţiile constituţionale comune statelor membre şi la convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDH).E. a deschis calea spre realizarea obiectivului unei Carte a drepturilor fundamentale. introduc o revizuire a Tratatelor trimiţând. declaraţia Parlamentului European relativă la drepturile şi libertăţile fundamentale. din 12 aprilie 1989.) din 28 februarie 1986 şi cel al Tratatului asupra Uniunii Europene (T.impulsionare şi o forţă motrice a procesului de integrare aflat în curs.E. SECŢIUNEA A II-A CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE – DOCUMENT DE REFERINŢĂ ÎN EVOLUŢIA CONSTITUŢIONALĂ ACTUALĂ A COMUNITĂŢILOR EUROPENE Consiliul European. Singura dispoziţie convenţională figura în art. el reluând. Declaraţia din 1989. Preambulul Actului Unic European (A. adică a Parlamentului European. a adoptat Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene acceptată. la propunerea guvernului federal german. la raportul dintre legitimarea democratică şi izvoarele precitate ale jurisprudenţei.

2. timpul de intervenţie (luarea de cuvânt) al membrilor Convenţiei a fost strict reglementat. Constituirea Convenţiei pentru drepturile fundamentale a fost decisă la una din reuniunile Consiliului European de la Tampere (Finlanda) la 16 octombrie 1999. adoptarea şi publicarea Cartei Procedura de lucru a Convenţiei a fost adoptată de aceasta. Pentru a asigura o eficacitate optimală. precum şi un reprezentant al Comisiei Europene. de cele trei organe constituţionale europene: Preşedintele Parlamentului European. 3. grupări sociale şi experţi. iar. ai Comitetului economic şi social. asupra nediscriminării şi principiului egalităţii. în persoana fostului preşedinte la Curţii Constituţionale federale germane şi al Republicii Federale. La 2 octombrie 2000. cel al Comisiei Europene şi cel al Consiliului de miniştri. apoi. 16 membri ai Parlamentului European şi 30 de membri ai Parlamentelor naţionale (2 la un Stat membru). Mandatul dat acestuia trebuia să conţină principiile comune ale CEDH şi tradiţiile constituţionale comune Statelor membre: drepturile fundamentale economice şi sociale care figurau în „Carta socială europeană” şi în „Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor” trebuiau. ai Comitetului regiunilor şi a Mediatorului european. de asemenea. alegându-şi preşedintele. conform mandatului său. nu putea fi obţinută unanimitatea. Carta drepturilor fundamentale a fost publicată câteva zile mai târziu în partea C a Buletinului oficial al Comunităţii Europene. O nouă redactare a textului a fost elaborată pe baza discuţiilor ţinând cont de propunerile de modificare orale sau scrise. mai ales. documentele de lucru au fost elaborate de comitetul de redactare şi prezentate Convenţiei. proiectul Cartei. să fie luate în consideraţie. În paralel. Astfel definită. Textul proiectului Cartei a fost luat în dezbatere de un număr mare de organizaţii neguvernamentale şi de experţi. proiectul a fost examinat de reprezentantul Consiliului Europei. Convenţia pentru drepturile fundamentale a prezentat. fiecare articol s-a propus la vot. insistându-se. Roman Herzog. Convenţia s-a constituit. Declaraţia comună a trei instituţii politice şi a subliniat că problema valorii juridice a Cartei va fi examinată ulterior. fiind compusă din 15 reprezentanţi ai şefilor de state şi de guvern. dr. la 7 decembrie 2000. Elaborarea. în total 62 de membri. asupra raportului Cartei cu drepturile sociale. Principalele norme ale Cartei drepturilor fundamentale Carta se compune din preambul şi 7 capitale. Mandatul acestei Convenţii cuprindea şi sarcina de a proceda la un schimb de idei intense cu statele candidate la aderare şi cu alte instanţe. de 66 organizaţii neguvernamentale (ONG) care lucrează în favoarea protecţiei şi promovării drepturilor omului şi care au fost audiate la sesiunea din 12 mai 2000 a Convenţiei. examinat de reprezentanţii organelor Comunităţii Europene. Potrivit concluziilor Consiliului European de la Tampere. iar. fiind. la 17 decembrie 1999 la Bruxelles. în măsura în care.drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. ea a fost semnată în şedinţa solemnă de la Nisa a Consiliului European. Consiliul European a primit. de asemenea. Preşedintele a renunţat la votul pe articole şi a considerat adecvată regula consensului. cu satisfacţie. potrivit cu autonomia largă care i-a fost încredinţată de Consiliul European. Preambul 105 . practic. fiind limitat la 3 minute pentru fiecare membru şi numai la o singură intervenţie în privinţa unui articol.

art.art. 14 – Dreptul la educaţie . expulzării sau extrădării Capitolul III – Egalitatea (art. 6 – Dreptul la libertate şi securitate . 9 – Dreptul la căsătorie şi dreptul de întemeiere a familiei . 30 – Protecţia împotriva concedierii nejustificate 106 .art.art. 12 – Libertatea de întrunire şi de asociere . 28 – Dreptul de negociere şi acţiune colectivă .art. 25 – Drepturile persoanelor vârstnice . 4 – Interzicerea torturii şi a tratamentelor sau a pedepselor inumane sau degradante .art. conştiinţei şi religiei .art. 16 – Libertatea de a conduce afaceri .art. 5 – Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate Capitolul II – Libertăţi .art. 27 – Dreptul lucrătorilor la informare şi consultare în cadrul întreprinderilor .art.art. 17 – Dreptul de proprietate . 27-38) . 8 – Protecţia datelor personale . 11 – Libertatea expresiei şi informării .art.Capitolul I – Demnitatea (art.art.art.art.art.art.art. 20 – Egalitatea în faţa legii . 7 – Respectul vieţii private şi de familie . 10 – Libertatea gândirii. 23 – Egalitatea între bărbaţi şi femei .art.art. 20-26) . 22 – Diversitatea culturală.art. 1 – Demnitatea umană .art. 13 – Libertatea artelor şi ştiinţelor . 15 – Libertatea alegerii ocupaţiei şi dreptul de angajare în muncă . 2 – Dreptul la viaţă . 29 – Dreptul de acces la serviciile de plasament . 26 – Integrarea persoanelor cu handicap Capitolul IV – Solidaritatea (art. 24 – Drepturile copilului . religioasă şi lingvistică .art.art. 3 – Dreptul la integritatea persoanei . 21 – Nediscriminarea . 18 – Dreptul de azi .art.art.art.art. 19 – Protecţia faţă de eventualitatea strămutării. 1-5) .art.art.

art. 42 – Dreptul de acces la documente . 40 – Dreptul de a vota şi de a candida la municipale .art. 31 – Condiţii de muncă egale şi juste . 13) şi.art.art. 43 – Avocatul poporului .art. 32 – Interzicerea muncii copiilor şi protecţia tinerilor la locul de muncă .art.art. dreptul de a munci) sau dreptul de azil.art. 46 – Protecţia diplomatică şi consulară Capitolul VI – Justiţia (art. însă. 8). totodată.art.art.art. 53 – Nivelul de protecţie .art. competenţele şi misiunile actuale ale Comunităţii. indivizibilitatea şi universalitatea drepturilor omului. astfel încât.art.art. care se regăsesc şi în Carta 107 . unele drepturi economice fundamentale (libertatea profesională. 51 – Domeniul de aplicabilitate . 47-50) . 39 – Dreptul de vot şi de candida la alegerile Parlamentul European . 34 – Securitatea socială şi asistenţa socială . 51-54) .art. 47 – Dreptul la căi de atac efective şi la o corectă .art. 37 – Protecţia mediului . 50 – Dreptul de a nu fi judecat şi pedepsit de procedurile penale pentru aceeaşi faptă Capitolul VII – Dispoziţii generale (art. În capitolele I-III sunt cuprinse drepturile şi libertăţile esenţiale conţinute în CEDH. 54 – Interzicerea abuzului de drepturi apărare faptelor două ori în pentru alegerile judecată garantate Preambulul Cartei subliniază fondul de valori comun popoarelor europene şi conştiinţa responsabilităţii pentru patrimoniul său spiritual şi moral. cum este cel al egalităţii. unele drepturi fiind. el accentuează. 35 – Asistenţa sanitară . 52 – Domeniul de aplicabilitate a drepturilor .art. 39-46) .. ca şi drepturile fundamentale sociale. 48 – Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la . 49 – Principiile legalităţii şi proporţionalităţii penale şi a sancţiunilor . Totodată. 41 – Dreptul la o bună administrare .art. 38 – Protecţia consumatorului Capitolul V – Drepturile cetăţeneşti (art.art. regionale şi internaţionale. o inovaţie proprie Cartei. sunt reglementate principiile generale. principiul subsidiarităţii să ţină cont de tradiţiile constituţionale comune statelor membre şi de drepturile omului. 33 – Viaţa de familie şi profesională . 36 – Accesul la serviciile de interes economic general .art. cum ar fi protecţia datelor cu caracter personal (art.art. 45 – Libertatea de circulaţie şi de reşedinţă .art.art. recunoaşterea libertăţii artei şi ştiinţei )art. de asemenea.

interpretarea. ca o interdicţie de a coborî sub acest nivel. fără excepţii. accesul la toate drepturile fundamentale. apare oportună. Prima limită priveşte garantarea substanţei dreptului fundamental. fundamentale al muncitorilor din 9 decembrie 1989. 4. cu excepţia drepturilor de cetăţenie evocate în capitolul V. în Carta comunitară a drepturilor sociale. oricărei persoane şi. sociale şi culturale.socială europeană din 18 octombrie 1961. principiului proporţionalităţii. ca un izvor indirect al dreptului comunitar. Domeniul de aplicare a Cartei drepturilor fundamentale 4. Contrar CEDH (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). care conţine – ca şi numeroase ale constituţii europene – pentru fiecare drept fundamental. totodată.E. Din punct de vedere material Potrivit art. 4. VI-VII). V). ca şi statelor membre.2. Carta are o concepţie largă care deschide. după care CEDH trebuie să servească drept normă directoare şi de referinţă în interpretarea Cartei nu trebuie să conducă la concluzia că ordinea comunitară a drepturilor omului îşi poate pierde autonomia şi caracterul său propriu. ca şi drepturile de natură procesuală recunoscute de CEDH şi de Pactul internaţional asupra drepturilor civile şi politice (cap. aceasta se aplică instituţiilor şi organelor Uniunii în respectul principiului subsidiarităţii. Carta garantează drepturile cetăţeanului. ca şi în Pactul internaţional asupra drepturilor economice. 108 . numai atunci când „pun în aplicare dreptul Uniunii”. această interpretare trebuind să ţină cont de distincţia între executarea directă de către organele C.1. chiar resortisanţilor ţărilor terţe. 45 cetăţenilor Uniunii. 22). Chiar dacă această Cartă nu are valoare juridică directă. Concepţia împărtăşită de membrii Convenţiei. la nivelul minim oferit de CEDH. adoptat de ONU la 19 decembrie 1966. relativ la limita interesului general şi la necesitatea protecţiei drepturilor şi libertăţilor altuia (ale celuilalt). Numai dreptul la libertatea de circulaţie şi la libertatea de şedere sunt rezervate prin art. Drept urmare. recunoscute ca drepturi individuale şi nu ca drepturi colective. 51 al Cartei. nu se poate nega că ea produce deja efecte asupra organelor Uniunii. deci. privite ca drepturi fundamentale acordate cetăţenilor Uniunii (cap. limitele specifice care pot fi aduse limitării exerciţiului său. dar şi asupra cetăţenilor. Carta a optat pentru o clauză limitativă generală sau orizontală. iar drepturile fundamentale cetăţeneşti sunt. fiind considerată. Persoanele vizate de Cartă Din punct de vedere comparativ. şi transpunerea în fapte de Statele membre. inclusiv din cele referitoare la minorităţi )art. în principiu. iar cea de-a doua.

109 .

189). Parlamentul European 1. Ele au fost unificate prin Tratatul de fuziune. exercită puterile care îi sunt conferite prin Tratat (art. fiecare instituţie acţionând în limitele atribuţiunilor care îi sunt conferite prin tratat. Constituire Parlamentul European.o Curte de conturi. compus din reprezentanţi ai popoarelor reunite în Comunitate. Aceste dispoziţii legale au o dublă semnificaţie: prima – în sensul că de vreme ce membrii Parlamentului reprezintă popoarele respective.o Curte de justiţie .un Consiliu . ei nu pot să 110 . astfel că. începând cu 1 iulie 1967 cele trei Comunităţi au dispus de instituţii comune.un Parlament european .1.o Comisie . PUTERILE COMUNITARE În conformitate cu art. prin tratatele de instituire a Comunităţilor europene s-au creat organe paralele cu atribuţiuni asemănătoare.TITLUL II DREPT COMUNITAR INSTITUŢIONAL CAPITOLUL I INSTITUŢIILECOMUNITARE SECŢIUNEA I INSTITUŢIILE COMUNITARE DE DECIZIE. 7 din Tratatul CE. 1. Iniţial. sarcinile încredinţate Comunităţii sunt realizate de: .

el dă avize conforme şi avize consultative (alin. Italiei şi Marii Britanii. Dacă nu este prevăzut altfel în Tratat. 1. 272 şi art. Parlamentul se întruneşte în sesiune anuală ordinară care este prevăzută să înceapă în a doua zi de marţi a lunii martie. 198). 197 CE). 99 par. 1 enunţă un principiu. din care 99 revin Germaniei. Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile dacă este realizat un cvorum de o treime din membrii săi. ci şi alte popoare ale comunităţii. Dezbaterile sunt publice. Conferinţa preşedinţilor. 64 Spaniei. urmare a modificărilor aduse prin TA). Austriei 21. ultim). Atribuţii decizionale legislative După enunţarea acestor atribuţii.fie mandataţi de guvernele statelor lor spre a îndeplini anumite instrucţiuni şi nici nu pot să fie ţinuţi de vreo obligaţie de consultare. faţă de totalul de 567 la alegerile din 1994 şi 518 anterior. exercitând atribuţiile sale în cadrul procedurilor definite la art. art. 273 CE. aprobarea amendamentelor ce-i sunt înaintate după ce s-a obţinut avizul Curţii de justiţie în cazul revizuirii Tratatului CECO (art. 252.2. Grecia şi Portugalia. câte 16 Danemarcei şi Finalandei. Un drept decizional individual este acordat numai în materie bugetară – art. 252 [fostul art. 5. 2. a doua – în sensul că statele sunt reunite în Comunitate. s-ar putea discuta în ce măsură Parlamentul European are o competenţă decizională de natură legislativă comunitară. 189 C introdus prin TMs]. Mai mult.1. elaborarea de propuneri în scopul de a se permite alegerile prin vot universal direct potrivit unei proceduri uniforme în toate statele membre şi luarea unor decizii privind alegerile. câte 25 pentru Belgia. în măsura în care acesta din urmă prevede. 192 alin. Parlamentul va acţiona pe baza unei majorităţi absolute a voturilor exprimate. Conferinţa şefilor tuturor delegaţiilor interparlamentare (chestorii au funcţii consultative). Conferinţa preşedinţilor birourilor permanente şi temporare. 103 par. 252. art. dar el se poate întruni şi în sesiune extraordinară. 31 Olandei. Un drept de cooperare al Parlamentului în luarea deciziilor este instituit în virtutea art. Atribuţii 1. Numărul total al reprezentanţilor aleşi este în prezent de 626. Textul art. 95 alin. Regulile de procedură determină cvorumul (art. emiterea de avize conforme şi formularea de avize consultative.2.2. câte 87 revine Franţei. votul prin procură fiind interzis. exercitarea atribuţiilor sale în cadrul procedurilor definite la art. 192 din Tratat. s-a afirmat că membrii Parlamentului reprezintă nu numai propriile lor popoare. cum ar fi cele privind propria organizare internă şi funcţionarea sa. 251 şi art. Suediei 22. şi 2. la cererea unei majorităţi a membrilor săi ori la cererea Consiliului sau a Comisiei. Atribuţiile specifice cu caracter decizional mai pot reveni Parlamentului numai în cazuri strict determinate.2. 111 . acela al participării la procesul ce duce la adoptarea de acte comunitare prin două modalităţi: 1. având în vedere formarea grupurilor de partide politice. fiind înlocuite cu trimiteri la art. 189 B introdus prin TMs]. Definirea atribuţiilor În conformitate cu art. El îşi alege preşedintele şi biroul dintre membrii săi (art. Parlamentul European participă la procesul ce conduce la adoptarea de acte comunitare. 15 Irlandei şi numai 6 pentru Luxembrug. o bună parte dintre trimiterile la art. Organele de conducere ale Parlamentului sunt: Biroul. Dreptul de vot este personal. 1. 252 în puţine cazuri (de exemplu. afară dacă Parlamentul nu decide altfel cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate. 251 [fostul art. ceea ce relevă o comuniune de interese şi aspiraţii. potrivit obiectivelor ce le stabilesc. 1). 251 şi art.

4. 1. este asigurat şi un drept de petiţionare.2.2. cât timp procedura jurisdicţională nu este terminată.. . este utilizată expresia “.1. ca urmare a modificărilor aduse prin Tratatul de la Maastricht (art. 3 partea I. 2. De fapt. Atribuţii de supraveghere şi control Funcţia de supraveghere şi control este exercitată de Parlament. în special cu privire la Comisie. 11 par. 21 CE). 197 alin. afirmaţiile de infracţiune sau de rea-administrare în aplicarea dreptului comunitar. afară dacă faptele afirmate sunt în discuţie în faţa unui organ de jurisdicţie şi. art. .2. Atribuţii de anchetă şi de avocat al poporului Parlamentul.3. 107 par. 3). .depunerea unei moţiuni de cenzură (art. Constituire şi componenţă 112 . Acest drept este un element de noutate absolută în dreptul comunitar. 3 partea a II-a şi a III-a. 300 par. 194 şi art. conform art. să constituie o comisie temporară de anchetă pentru a examina. poate. 161. raportul general anual prezentat de Comisie. Pe de altă parte. textele legale au făcut acest lucru. cu excepţia Curţii de justiţie şi Curţii de primă instanţă în exercitarea funcţiilor lor jurisdicţionale (art. art. potrivit art. Consiliul european 2. 1. 195 par. 4. Comisia va răspunde oral sau în scris. la cererea unui sfert dintre membrii săi. 6. 105 par. la întrebările ce i se pun de Parlament sau de membrii săi (art. art.5. Totuşi. la cererea lor. 2. 5. de exemplu). Atribuţii consultative În general. 49 alin. 1.în cadrul unor discuţii publice se va dezbate.membrii Comisiei pot să participe.în cadrul unei proceduri asemănătoare la care se adaugă şi o procedură scrisă.instituirea de comisii parlamentare care pregătesc deciziile ce se iau de Parlament şi vor stabili contacte cu membrii Comisiei mai ales când Parlamentul nu se află în şedinţă efectiv şi . 300 par. din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Tratatului. 197 alin. conform art. 1). rezultă că avizul care va fi dat în îndeplinirea acestei atribuţiuni este consultativ. 195 CE.1. precum şi pentru orice persoană fizică sau juridică rezidentă sau având sediul său statutar într-un stat membru. 2 la toate şedinţele Parlamentului şi. art 190 par. vor fi audiaţi în numele Comisiei potrivit unei proceduri orale. pentru orice cetăţean al Uniunii. prin mai multe modalităţi: . O poziţie importantă în valorificarea dreptului la petiţionare este deţinută de mediatorul numit de Parlament şi abilitat să primească plângerile ce provin de la persoanele menţionate şi care sunt relative la cazurile de rea-administrare în acţiunea instituţiilor sau organismelor comunitare. Categoria avizelor conforme este prevăzută expres prin art. art. sub rezerva atribuţiilor conferite prin Tratat altor instituţii sau organisme.după consultarea Parlamentului european” fără a se distinge în legătură cu natura avizului său. 201). sau în cazul TMs – art. întrucât atunci când s-a dorit să se facă vreo distincţie în legătură cu natura avizului. 200.. de asemenea. în puţine cazuri se face referire expresă la noţiunea de “aviz” (art.

Prin urmare. 5) sau chiar a Comisiei şi Curţii de justiţie (art. 4 CE – la recomandarea Comisiei. pe baza unor propuneri sau recomandări ale Comisiei şi. 279). Olanda. 1). . 225A alin. Grecia. pe rând. 207 par. 123 par. art. în sensul că “în afara dispoziţiei contrare a prezentului Tratat.2. 4 CE – la propunerea Comisiei). Marea Britanie. art. în virtutea art. Danemarca.are puterea de a lua decizii. i s-au încredinţat importante atribuţii. pe care urmează să le îndeplinească potrivit unei stricte proceduri. în procedura prevăzută la art. Spania. Consiliul încheie acorduri internaţionale care au fost negociate de Comisie. Consiliul este format din câte un reprezentant din fiecare stat membru. 104 CE privind deficitele publice (apr. Comisia 3. Italia. membrii Consiliului sunt reprezentanţi ai statelor. în domeniul decizional. la nivel politic şi juridic. Portugalia. Spania. 2. 4. în principal. compoziţia sa. Componenţă şi decizii 113 . 3. care are sarcina de a pregăti lucrările Consiliului şi de a executa mandatele care le sunt încredinţate de acesta (art.pentru un prim ciclu de 6 ani: Belgia. Irlanda. Actele Consiliului sunt adoptate potrivit principiului stabilit la art. cu contribuţia legislativă a Parlamentului (art. Franţa. art. Irlanda. Marea Britanie. Comitetul economic şi social şi Comitetul regiunilor (art. 149 par. 11) sau să adreseze recomandări statelor (de exemplu art. În acest scop. 1 CE).pentru ciclul următor. În afara actelor cu caracter normativ. 300 CE. precum şi instrumentele ce-i stau la îndemână sunt astfel concepute încât acţiunile comunitare să fie bine definite şi fundamentate. 153 par. În luarea deciziilor sale Consiliul acţionează. putând să impună unele condiţii în exercitarea acestor puteri. potrivit unei ordini stabilite prin Tratat (art. 2. Preşedinţia Consiliului este exercitată. Germania. 156. Consiliul poate să hotărască impunerea de amenzi într-un cuantum determinat. Pe lângă Consiliu funcţionează un Comitet al reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre (Coreper).asigură coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre. la nivel ministerial. exprimând interesele naţionale şi nu vor acţiona cu titlu independent (ca în cazul membrilor Comisiei). art. 202 CE. Luxemburg. 151 par. Grecia. În materie bugetară adoptă bugetul. 203 CE). potrivit art. 149 par. de către fiecare stat membru pentru o durată de 6 luni. . 200 alin. în mod obişnuit. în conformitate cu prevederile Tratatului: . 161) ori a numai unuia dintre aceste Comitete (art. 148. Olanda. 4. Italia. după caz.1. Belgia. art. după consultarea Parlamentului sau a altor instituţii ori organisme – Curtea de conturi (art.conferă Comisiei. Portugalia. prin tratatele comunitare. Luxemburg. Consiliului atribuţiile necesare realizării obiectivelor stabilite. 203 alin. în actele pe care le adoptă. 4). tot 6 ani: Danemarca. De aceea. Consiliul va acţiona cu majoritatea membrilor săi”. 1. Germania. Franţa.Consiliul este instituţia comunitară căreia. . împuternicit să angajeze guvernul acestui stat membru (art. puteri pentru implementarea regulilor pe care le stabileşte. Consiliul. BCE (art. 1). Atribuţii Tratatele comunitare încredinţează. 99 par. 205 par.): . introdus prin TMs.

Potrivit reglementării în vigoare. în conformitate cu art. .2. 114 . 12. care îi definesc competenţa au finalitatea “asigurării şi funcţionării pieţei comune”. 13”. adică legislaţia primară şi subsidiară. Atribuţii Principalele atribuţii ale Comisiei. care decide. 211 din Tratat. El poate să schimbe aceste însărcinări în timpul mandatului Comisiei. aleşi potrivit art.Comisia este organul executiv comunitar cu atribuţii foarte importante pentru a căror îndeplinire este afectată cea mai mare parte a personalului comunitar. ori c. 217 CE.exercită puterile ce-i sunt conferite de Consiliu pentru implementarea regulilor stabilite de acesta”. asemenea atribuţii fiindu-i conferite direct prin Tratat. în şedinţe. 86. prin procedură scrisă conform art. asupra organizării ei interne în scopul de a asigura că ea acţionează neîntrerupt.va avea puterea proprie de decizie şi va participa la conturarea măsurilor luat de Consiliu şi Parlament în modul prevăzut în Tratat. Comisia va asigura executarea tratatelor comunitare şi a actelor adoptate în aplicarea lor. să emită directive ori să ia decizii. Consiliul întrunit în compunerea şefilor de stat sau de guvern şi statuând cu majoritate calificată. de unde şi caracterul său de supranaţional. prin delegare. Membrii Comisiei sunt numiţi pentru un mandat de cinci ani (care poate să fie reînnoit). 214 par. eficient şi pe baza răspunderii colective. 1 CE). după care desemnarea este aprobată de Parlament. dacă el astfel prevede ori în cazul în care Comisia consideră necesar acest lucru. În primul rând. Ea poate să adopte regulamente. În concret. poate să stabilească grupe de lucru ale membrilor Comisiei şi le va desemna conducătorul lor. De asemenea. potrivit art. Comisia are competenţă decizională şi de executare . Comisia: “. . Astfel. fără ca numărul membrilor având naţionalitatea unui aceluiaşi stat membru să fie mai mare de doi. art. desemnează persoana pe care el intenţionează să o numească în calitate de preşedinte al Comisiei. sau prin delegare de către Consiliu. resortisanţi ai statelor respective. Regulile de procedură (art. 219 alin. sub rezerva art. 4) instituie trei modalităţi de luare a deciziilor: “a. 3. 213 par. de exemplu.va asigura că prevederile Tratatului şi măsurile luate de instituţii potrivit acestuia sunt aplicate. Membrii Comisiei îşi realizează sarcinile care le sunt încredinţate de preşedinte sub autoritatea lui (art. Comisia trebuie să cuprindă cel puţin un resortisant din fiecare stat membru. 217 par. aceasta pentru a asigura o pondere echitabilă a naţionalilor unui stat. 201 CE. potrivit art. 1 CE. îşi fixează priorităţile şi îşi adoptă programul de activitate. Comisia acţionează colectiv în conformitate cu regulile sale de procedură (adoptate la 18 septembrie 1999) şi. 2 CE. Procedând astfel. potrivit procedurii stabilite la art.va formula recomandări ori va prezenta avize asupra materiilor avute în vedere de Tratat. ori b. avându-se în vedere competenţa lor generală şi oferirea tuturor garanţiilor de independenţă. În prezent. . 2). Preşedintele poate să încredinţeze membrilor Comisiei domenii speciale de activitate cu privire la care ei sunt în mod concret răspunzători pentru pregătirea lucrărilor Comisiei şi punerea în aplicare a deciziilor ei. în îndeplinirea orientărilor politice stabilite de preşedintele ei (art. ea se compune din 20 membri.

Filipescu. 121 par. 97-98. op.) sau în art.P. 2. Curtea de Conturi. W. art. cit. art. 153 Conform art. 280. şi în art. op. art. Tillotson. ca în cazurile prevăzute. ambele. 7 (4) al TCE. Cairns. considerând-se chiar că în această privinţă rolul ei de executare este suplimentat prin puteri proprii de luare a propriilor sale decizii care ar fi de natură judiciară151. Fuerea. op. legislativă J. op. care abia corespunde categoriilor tradiţionale de împărţire a puterilor: Consiliul şi Comisia exercită. 72. 98. 120 par. 99 par. Tillotson. 3 (toate CE) – pentru Consiliu. Consiliul. op. La acestea se adaugă faptul că – în calitatea sa de organ de stabilire a normelor de drept – Consiliul se recrutează dintre reprezentanţi ai executivelor naţionale. precum şi faptul că statele membre pot – ca părţi semnatare ale tratatelor – să le modifice pe acestea după dorinţă. Ea reprezintă puterea judecătorească tipică într-o structură. acestea sunt: Parlamentul European. 23. ea putând să interzică ori să impună o anumită conduită.. 27E (ambele din TMs. part. pag. Comisia poate să formuleze avize sau recomandări152. pag. 2 şi 4. 77 CE – pentru statele membre. 27C şi art. 2. A. cit. prin convenţii de drept internaţional. Comisia. J. în art. cit. Cairns. cit.. 4. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) trebuie înţeleasă ca unul dintre cele cinci organe ale Comunităţii Europene (CE) 153. pag. Curtea de Justiţie. op.. 6 şi 13. 133 par. 23-24. pag. pag. Parlamentul European poate fi comparat doar condiţionat cu un parlament tradiţional.În al doilea rând. cit. 111 par. 2 şi 3. cit. W. 151 152 115 . atât funcţii legislative. art. Boulouis. Organizare. Comisia contribuie decisiv la pregătirea şi conturarea măsurilor luate de Consiliu şi de Parlament prin care se formulează politicile comunitare. În sfârşit. prezentându-le propuneri. Justiţia comunitară. 104 par. Comisia are atribuţii de control şi de impunere ale respectării legislaţiei comunitare de către statele membre şi de către resortisanţii lor.. competenţă şi funcţionare I. cât şi executive. persoane fizice şi juridice.1. pag. I. Figura 1: Împărţirea puterii în CE Putere J. Rolul instituţional al CJCE În primul rând şi înainte de orice. spre exemplu. Jurisprudenţa şi funcţiile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în sistemul Ordinii de drept comunitar 4.

ei îi este încredinţată – în mod general – interpretarea şi alcătuirea juridică a dreptului comunitar. Pentru funcţiile CJCE este valabil “principiul împuternicirii individuale limitate” 155. 131 al TCECO (Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului) şi la art. 116 . În pofida competenţelor – între timp lărgite – ale Parlamentului. aceeaşi până azi.Putere executivă Consiliu Parlament Comisie Comisie Consiliu Putere judecătorescă CJCE Dată fiind această situaţie. aceasta înseamnă că aplicarea dreptului european rămâne – principal şi primar – sarcina instanţelor naţionale.2. această constelaţie a rămas. cât şi modul de administrare ale Comunităţii – deci verifică atât legislativul. s-a trecut în responsabilitatea CJCE şi sarcina de a realiza punerea de acord a intereselor comunitare cu acelea ale statelor membre. 155 Vezi şi art. CJCE joacă un rol la fel de important pentru echilibrul instituţional al Comunităţii. cât şi executivul – şi aplanează litigiile dintre fiecare organ al Comunităţii şi statele membre. ca şi pentru raportul ei cu statele membre.2. Pentru jurisdicţie.1. Mandatul jurisdicţional al CJCE ca organ al CE 4. 220 (164) al Tratatului de înfiinţare a CE (TCE). În faţa CJCE au posibilitatea atât organele de a obliga statele membre la loialitate faţă de Comunitate. 4. în timp ce CJCE i se atribuie numai 154 Reglementările corespunzătoare se găsesc la art. Dincolo de controlul interinstituţional. dar – pe de altă parte – şi pentru că nu se dorea acordarea unui exagerat ansamblu de competenţe Consiliului şi Comisiei. Generalităţi Conform art. Ca urmare. În plus. competenţe de control faţă de executiv). cât şi statele membre de a controla legalitatea modului de a acţiona al organelor. la înfiinţarea Comunităţilor s-a considerat necesar să i se atribuie CJCE o poziţie solidă de putere judecătorească. efectuat de către Curtea de Justiţie. de altfel cunoscut în dreptul comunitar. 136 al TCEEC (Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene pentru Energie Nucleară). astfel. deoarece – pe de o parte – nu s-a putut ajunge la un consens politic pentru a face ca Parlamentului să-i revină competenţe legislative autentice (şi. a fost concepută o strictă competenţă de control. CJCE controlează atât actele juridice. practic. 240 (183) al TCE. CJCE – ca putere judecătorească tipică – îi revine funcţia “de a asigura respectarea normelor de drept la interpretarea şi aplicarea acestui tratat”154.

CJCE verifică numai respectarea obligaţiilor specifice dreptului comunitar (exemplu: Comisia acuză Austria pentru obstrucţionarea politicii transporturilor. 117 . Bineînţeles că.Competenţele de control sunt deja ceva mai puţin puternice în raportul dintre organe şi statele membre: aici. ele corespund diferitelor tipuri de acţiuni.2. încă nepublicată în culegere.07. CJCE îi sunt atribuite doar puţine competenţe. Parlament/Consiliu. 46 (L) al TUE. CJCE. C-189/97.CJCE are cele mai puternice competenţe de control în raportul organelor CE între ele (exemplu: Parlamentul este de părere că – în procedura de stabilire a normelor de drept – Consiliul nu a ţinut seama suficient de drepturile sale de participare157). practic – toate sectoarele justiţiei. vezi art. independent de această limitare. precum şi în raportul dintre fiecare organ. în funcţie de apropierea părţilor implicate în raport cu ordinea de drept comunitară: Figura 2: Competenţa de control a CJCE Competenţa de control a CJCE Particulari/ Particulari State membre/ Particulari Organe CE/Particulari şi state terţe Organe CE/ State membre Organe CE între ele . Compentenţa de control a CJCE În ceea ce priveşte posibilităţile de acţiune ale CJCE. 4. exclusiv pentru totalitatea relaţiilor reciproce. care sunt definite fiecare la art. activitatea CJCE priveşte toate obiectele materiale ale dreptului comunitar 156 şi – astfel. din cauza taxei de trecere prin 156 157 Totuşi.2. există o “competenţă de control” gradată. În cadrul competenţelor atribuite.1999. . în dreptul Tratatului UE (TUE). adică nimeni – şi mai ales – nu o poate contesta. jurisdicţia CJCE este şi obligatorie.anumite competenţe. 220 (164) şi următoarele din TCE. sentinţa din 8. Practic. care sunt tratate individual în partea a II-a.

pag.378. Comisia/Republica Austria. chiar şi de terţe state.tunelul Brenner158. 159 CJCE.12. proces în curs de soluţionare. proces în curs de soluţionare. pag. I-4921. rezultă o definire diferită a respectivei funcţii a CJCE (simplificat . dacă ele consideră activitatea organelor ca fiind.a. aşadar numai atunci când instanţele naţionale apelează la CJCE pe propria lor răspundere. în sensul că persoanele particulare pot face apel la CJCE. Culegerea de sentinţe ale Curţii de Justiţie şi ale Curţii de primă instanţă (CS)/1991. în astfel de cazuri. Monitorul Oficial al CE/1998. nelegală.1995. 4. în care CJCE a stabilit obligaţia statelor membre de a-i despăgubi pe proprii cetăţeni pentru cazul că nu sunt transpuse regulamentar directivele ale căror dispoziţii conţin – în această privinţă – drepturi subiective ale persoanelor particulare).2. sentinţa din 15. C-6/90 şi C-9/90. .În ceea ce priveşte verificarea activităţii organelor. I-5357.3. C. în totalitate. 20. C-205/98. Fireşte că. 161 CJCE. se poate apela la CJCE numai în cazul afectării individuale a celor implicaţi (exemplu: plângerea unei firme împotriva unei hotărâri a Comisiei CE de stabilire a unei amenzi din cauza existenţei unui cartel interzis prin dreptul comunitar). . concretizată pe calea aşa-zisei proceduri de luare a deciziei prealabile. Funcţiile CJCE Conform acestei gradări a apropierii părţilor implicate faţă de ordinea de drept comunitară.a. efectuată de persoane particulare din Comunitate şi de alţi terţi. 12. 160 CJCE. CS/1995. 118 . . Francovich şi Bonifaci/Italia. C 234. pag. Republica Federală Germania acuză Consiliul din cauza unei directive.figura 3): Figura 3: Funcţiile CJCE Funcţiile CJCE Instanţă de asigurare a unităţii juridice Tribunal administrativ/ Tribunal internaţional Curte Constituţională Curte Constituţională 158 Instanţă de asigurare a unităţii juridice CJCE. C-415/93. pag. consecinţele juridice pentru statele membre pot fi extrem de ample (exemplu: cazul “Francovich” 160.11.. care conţine o interzicere a reclamei pentru ţigări159). cum s-a decis în cazul “Bosman”161). Nu există nici o posibilitate de introducere a unei “acţiuni populare”. C-376/98. Uniunea Regală belgiană a societăţilor de fotbal-asociaţie ş. bineînţeles că sunt mai puţin frecvente cazurile în care dreptul comunitar stabileşte – în raport pe orizontală – drepturi şi obligaţii (exemplu: interzicerea – prin clauze – a limitării libertăţii de stabilire a reşedinţei prin transfer la asociaţii sportive private.În raportul dintre persoane particulare există o posibilitate de acţiune a CJCE tot numai pe baza cererii – înaintate de instanţele naţionale – de luare a deciziei preliminare.În raportul dintre statele membre şi persoanele particulare există o competenţă a CJCE doar pentru interpretarea şi verificarea valabilităţii dreptului comunitar./Bosman ş. Germania/Consiliu şi Parlament. sentinţa din 19.1991. Monitorul Oficial CE/1998.

CJCE devine activă în mod asemănător unui tribunal administrativ. 220 (164) şi următoarele din TCE sunt prevăzute – în diferite situaţii – următoarele tipuri principale de acţiuni (figura 4): Figura 4: Tipuri de acţiuni în faţa CJCE Tipuri de acţiuni în faţa CJCE Decizie preliminară la cererea instanţelor naţionale Decizie preliminară la cererea instanţelor naţionale Acţiune în anulare.4. 4. Principalele tipuri de acţiuni Conform funcţiilor CJCE.2. Această situaţie poate avea consecinţe în toate domeniile justiţiei. procedura pentru încălcarea Tratatului 119 . ea este o “instanţă de asigurare a unităţii juridice”. sau dintre acestea şi cetăţeni străini. la care instanţele naţionale pot face apel pe calea cererii de luare a deciziei preliminare. . instanţele naţionale sunt preponderent chemate să garanteze protecţia juridică. acestui rol i se adaugă funcţia unei instanţe pentru litigii de serviciu. .. CJCE joacă rolul unei Curţi Constituţionale. la art. respectiv a unei instanţe pentru litigii de muncă.În raportul dintre organele CE. . pentru respectarea normelor de drept comunitar. sarcina CJCE este numai de a asigura o aplicare unitară a dreptului comunitar de către instanţele tuturor statelor membre. deci. respectiv unui tribunal internaţional. şi anume în privinţa obligaţiilor reciproce specifice dreptului comunitar.Acelaşi lucru este valabil în raportul dintre persoanele particulare. . În privinţa plângerilor funcţionarilor.În raportul dintre statele membre şi propii lor cetăţeni. Aici.Calitatea de Curte Constituţională este valabilă şi în raportul dintre organele CE şi statele membre. acţiune pentru neîndeplinirea şi acţiune pentru daune-interese Acţiune în anulare şi acţiune pentru neîndeplinire.În raportul dintre organele CE şi persoane particulare sau state terţe.

Acţiune în anulare şi acţiune pentru neîndeplinire

- În raportul dintre organele CE sunt admise acţiunea în anulare şi acţiunea pentru neîndeplinire (art. 230-232 [173-175] din TCE). În privinţa litigiilor organelor CE cu proprii salariaţi, mai trebuie menţionată acţiunea înaintată de funcţionari (art. 236 [179] din TCE). - Controlul raporturilor juridice dintre statele membre şi organele CE se desfăşoară tot pe baza acţiunii în anulare şi a celei pentru neîndeplinire – dacă statele membre sunt reclamante – respectiv pe baza acţiunii pentru încălcarea Tratatului (art. 226 [169] din TCE), dacă organele sunt reclamante. - Tot pe baza acţiunii în anulare, persoanele particulare pot solicita verificarea activităţii administrative a Comunităţii, ele trebuind să facă dovada că sunt afectate direct; aceasta nu reuneşte aproape niciodată în cazul unei acţiuni pentru neîndeplinire. La nevoie, există posibilitatea unei acţiuni pentru daune-interese (art. 235 [178] din TCE). - În raportul dintre statele membre şi persoane particulare există numai posibilitatea procedurii de luare a deciziei preliminare (art. 234 [177] din TCE), cu ocazia unui proces aflat pe rolul instanţei naţionale; totuşi, asupra înaintării cererii respective hotărăşte – pe propria lui răspundere – judecătorul naţional. - Acelaşi lucru este valabil în raportul dintre persoanele particulare. Ce-i drept, în ultimul timp, aici se mai adaugă acţiunile juridice referitoare la mărci şi sortimente, în care CJCE capătă o autoritate specială în raportul pe orizontală. Aceste tipuri principale de acţiuni, precum şi celelalte tipuri de acţiuni complementare, respectiv secundare, sunt examinate – separat – în Secţiunea a II-a. 4.3. Componenţa CJCE şi a CpIPE
4.3.1. Istoric

CJCE a fost înfiinţată în Luxemburg – în anul 1952 – drept Curte de Justiţie a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), iar ulterior a devenit competentă ca organ comun al celorlalte două Comunităţi: Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană pentru energie nucleară (Euratom). De atunci, centrul de greutate al activităţii sale s-a aflat în domeniul CEE, respectiv CE; acţiunile din domeniile CECO şi Euratom sunt foarte puţine la număr şi, de aceea, nu sunt tratate mai departe în acest manual 162. Din anul 1989, organul CJCE este împărţit în CJCE şi Curtea de Primă Instanţă a Comunităţilor Europene (CpICE) (art. 225 [168a] din TCE 163). Aceasta din urmă îşi desfăşoară activitatea tot în Luxemburg. Aşadar, în cazul denumirii “CJCE” trebuie băgat de seamă dacă este abordată funcţia de organ sau funcţia de curte de justiţie.
162

Desigur, tipurile de acţiuni se aseamănă forte mult; desfăşurarea acţiunii este identică, în mare măsură, cu aceea din speţele CEE. Ca urmare, pe baza respectivelor texte din Tratat, utilizatorul ar trebui să fie capabil să se orienteze rapid. 163 Vezi, pentru aceasta, Hotărârea Consiliului din 24 oct. 1988, referitoare la înfiinţarea unei Curţi de primă Instanţă a Comunităţilor Europene, publicată în Monitorul Oficial al CE/1988, L 319, pag. 1, modificată şi publicată în M. Of. al CE/1993, L 144, pag. 21 şi în M. Of. al CE/1994, L66, pag. 24.

120

Împărţirea devenise necesară mai ales din cauza faptului că CJCE s-a văzut în faţa unui volum de lucru tot mai mare, pe care nu-l mai putea rezolva singură. În afară de aceasta, împărţirea corespundea şi cerinţei opiniei publice pentru o jurisdicţie europeană cu mai multe nivele: de acum înainte, împotriva sentinţelor CpICE se poate face apel la CJCE. Treptat, CpICE şi-a extins competenţele. În timp ce, la început, ea era autorizată numai pentru acţiuni ale persoanelor particulare în cauze referitoare la concurenţă şi la CECO, precum şi pentru acţiunile în justiţie ale funcţionarilor, competenţa a fost extinsă – din anul 1993 – la toate acţiunile intentate de persoane particulare împotriva organelor CE; este în pregătire o nouă extindere la anumite cazuri, în care reclamante sunt statele membre (de exemplu în speţe privind subvenţiile). CpICE îi revin preponderent – în primă instanţă – funcţiile de “instanţă administrativă” şi de “instanţă pentru litigii de serviciu” ale organului CJCE, descrise mai sus164.
4.3.2. Schema de funcţiuni

Schema posturilor la CJCE şi la CpICE este relativ simplu structurată: actualmente (de când CE are 15 state membre) există câte 15 judecători 165 la fiecare din cele două instanţe, precum şi – suplimentar – un număr de nouă avocaţi generali 166 la CJCE. Teoretic, la CpICE, un judecător poate prelua ad hoc funcţia de avocat general. În majoritatea statelor membre funcţia de avocat general este necunoscută. Conform art. 222 (166) alin. 2 din TCE, avocatul general – în deplină imparţialitate şi independenţă – trebuie să formuleze, public, concluzii motivate la procesele supuse dezbaterii la Curtea de Justiţie, pentru a-i ajuta acesteia să-şi îndeplinească misiunea. Concluziile nu sunt obligatorii, dar – din punct de vedere al rezultatului – ele corespund, frecvent, sentinţelor. Din punct de vedere al motivării, ele sunt – cel mai adesea – mult mai amănunţite şi, ca urmare, foarte valoroase pentru înţelegerea ştiinţifică a dreptului comunitar. Numirea judecătorilor şi a fiecărui avocat general este făcută de către guvernele statelor membre pentru un mandat de câte 6 ani, fiind permis să fie numiţi şi pentru un al doilea mandat 167. Judecătorii de la CJCE şi de la CpICE îşi aleg din rândul lor – pentru 3 ani – respectivul preşedinte, care are poziţia de primus inter pares168. Bineînţeles că, din punct de vedere instituţional, Preşedintele CJCE este unul din reprezentanţii de rang cel mai înalt ai CE. În procesele aflate pe rol, judecătorii pot decide în alcătuire diferită: - la CJCE există posibilitatea de complet de judecată integral (15 judecători), de complet de judecată redus (11 judecători), de Curte din 5 judecători şi de Curte din 3 judecători; - la CpICE există posibilitatea de complet de judecată integral (15 judecători), de Curte cu 5 judecători, de Curte cu 3 judecători, precum şi – mai recent – posibilitatea luării deciziei de către judecător unic169.
164

De aceea, are o anumită îndreptăţire cererea CpICE – exprimată în luarea sa de poziţie la Conferinţa şefilor de guvern, din 1996 – de a fi “rebotezat” în “Tribunalul Administrativ European”. 165 Art. 221 (165) alin. 1 şi 225 (168a) din TCE. 166 Dintre aceştia, fiecare dintre “statele membre mari” – Germania, Franţa, Italia, Spania şi Regatul Unit – trimit câte o personalitate; restul poziţiilor este repartizat în ordine alfabetică – începând cu Belgia, stabilită pentru 1998 – celorlalte state membre (vezi Declaraţia comună cu privire la art. 31 al Hotărârii pentru armonizarea documentelor referitoare la aderarea de noi state membre la Uniunea Europeană, M. Of. al CE/1995, L 1, pag. 221). 167 Art. 223 (167) din TCE. 168 Art. 223 (167) din TCE. În prezent, Preşedintele CJCE este prof. dr. Gil Carlos Rodriguez Iglesias (S); Preşedintele CpICE este dr. Bo Vesterdorf (D). 169 În această privinţă, vezi III.2.5; în practică, şedinţa în plen nu joacă nici un rol la CpICE. Pentru luarea deciziei de către judecător unic, vezi Hotărârea Consiliului din 16.04.1999, în M. Of. al CE/1999, L 114, pag. 52. Prima sentinţă a CpICE,

121

4.3.3. Organizarea (autoritatea) CJCE

În prezent, organul CJCE este o autoritate cu un total de circa 1.000 angajaţi, din care aproximativ 400 de jurişti. Cu titlu de exemplu, fiecare judecător şi avocat general de la CJCE are ca referenţi – în “cabinetul” său – 3 jurişti, iar fiecare judecător la CpICE 2 jurişti. De altfel, cam jumătate din totalitatea angajaţilor de la CJCE, activează în serviciul de limbi străine170; alte compartimente importante sunt, înainte de toate, cele două cancelarii – care sunt răspunzătoare pentru modul de desfăşurare a tuturor preoceselor şi au sub-compartimente naţionale, respectiv sub-compartimente organizate în funcţie de limbă – precum şi compartimentele ştiinţific şi de documentare, inclusiv biblioteca, care activează în egală măsură pentru ambele instanţe. 4.4. Modul de lucru şi mecanismele adoptării hotărârilor
4.4.1. Generalităţi

Atât CJCE, cât şi CpICE sunt instanţe care se întrunesc continuu, cu şedinţe în mai multe zile ale săptămânii; deci nu au loc sesiuni speciale sau altele asemănătoare. Bineînţeles că există – distribuite în cursul anului – circa 10 săptămâni fără şedinţe (aşa-numitele “săptămâni albe”), în care judecătorii nu trebuie să fie prezenţi permanent. La acestea se mai adaugă vacanţa judecătorească, care durează de la mijlocul lunii iulie până la mijlocul lui septembrie. În faţa CJCE şi CpICE este dat un număr total de 500 de şedinţe/an, din toate domeniile dreptului, la o durată a unui proces de 1½ - 2 ani la CJCE şi de circa 2½ ani la CpICE; de cele mai multe ori, CJCE îi revine un număr ceva mai mare, deoarece procedurile la CpICE sunt – în medie – mult mai ample, includ fazele de cercetare a probelor, etc şi – ca urmare – nu pot fi încheiate atât de repede. În perioada de la înfiinţarea CJCE până la sfârşitul anului 1999 au fost aduse, în faţa ambelor instanţe, aproape 14.000 de speţe juridice, din care circa 1.400 sunt actualmente în curs de soluţionare (din acestea circa 60% la CJCE şi restul la CpICE). Nu există nici o specializare a judecătorilor sau a Curţilor, pentru a asigura un efect uniform al tuturor ordinilor de drept naţionale asupra tuturor proceselor. Nu are loc publicarea opiniilor divergente ale judecătorilor, aceasta mai ales pentru a sublinia independenţa fiecărui judecător faţă de statul de către care a fost delegat.
4.4.2. Stilul hotărârilor

În privinţa stilului hotărârilor de la CJCE şi CpICE, aceasta se deosebeşte considerabil de practica din statele membre. În timp ce, de exemplu în Franţa, sentinţele pronunţate de Curţile de Apel sunt, în mod obişnuit, redactate extrem de concis – având adeseori numai câteva pagini, iar decizia formulată în ele fiind apodictică, fără ca să fie date motivările pentru aceasta, astfel că sentinţele date de CJCE sunt considerate ca fiind foarte amănunţite – în statele membre, care fac parte din spaţiul de limbă germană, impresia este mai degrabă contrară. În aceste state se simte mai ales lipsa faptului că

care a fost dată de un judecător unic, a fost sentinţa din 28.10.1999, în cazul Cotrim/CEDEFOP, T-180/98, nepublicată încă în culegerea de sentinţe. 170 De asemenea, în compartimentele de limbi străine este un număr de jurişti, deoarece toate traducerile scrise ale documentelor procedurale, sentinţelor, etc. sunt făcute de către jurişti.

122

pag. expresia compromisurilor politice. Aceasta este. nu joacă. de ce ea aspiră la un anumit act juridic. unei aprecieri sistematic teleologice. care ia în considerare particularităţile dreptului comunitar. eliberat de definiţiile naţionale. apoi. Aici sunt de observat următoarele elemente: .03. nu însă şi consensul la care s-a ajuns în final. care şi aici este mai degrabă apodictică. pag. aşa cum fac instanţele supreme naţionale din acest spaţiu. 171 Vezi. acest aspect fiind valabil. practic. 3845. Chiar atunci când aceasta se întâmplă. motivul cererilor înaintate la CJCE. adeseori. Comisia/Regatul Unit. mai ales al CJCE. consecinţa unei jurisdicţii supranaţionale specifice. deseori. în cazul Maksel/BALM. “interpretarea autonomă”: în vederea asigurării uniformităţii ordinii de drept comunitare. care trebuie să decidă. câteodată. în egală măsură. ele provin – cel mai adesea – de la fiecare guvern şi redau doar punctul de vedere naţional. la CpICE sentinţele sunt cu mult mai lungi. interpretarea istorică. CS 1985.4. 100/84. CJCE. este necesară o scurtă privire asupra metodelor de care se foloseşte CJCE la interpretarea dreptului comunitar. ceea ce este de pus mai curând pe seama prezentărilor – cel mai adesea ample – ale respectivelor situaţii de fapt şi ale susţinerilor părţilor (cu privire la dreptul de atacare prin apel) şi mai puţin pe seama argumentaţiei juridice. nici un rol în dreptul comunitar. la rândul lor. diferenţele de conţinut – existente între textele de lege ale fiecărei versiuni lingvistice – sunt. în caz de dubiu. 314 (248) – are caracter obligatoriu în toate versiunile lingvistice (în prezent 11). După cum se ştie. Stilul sentinţelor. cele mai puţin publicate sunt documentele de lucru. deci să le dea acestora un conţinut autonom. în special în expunerile considerentelor de drept.CJCE nu se ocupă îndeaproape cu condiţiile de drept din literatura de specialitate. Ce-i drept. sentinţa din 7. aşa cum sunt ele cunoscute din doctrina juridică a spaţiului de limbă germană. aduce cu sine compromisuri. 1169. Mecanismele folosite preponderent de către CJCE corespund. de exemplu. De o importanţă la fel de mică este. CS 1988. Dimpotrivă. asupra conţinutului obligatoriu al unei dispoziţii171. Pe de altă parte. totuşi. în dreptul comunitar. Interpretarea dreptului comunitar după cuprinsul textului este o metodă adecvată doar limitat. Metode de adoptare a hotărârilor În vederea clarificării modului de lucru al CJCE pentru stabilirea soluţiei legale. şi pentru toate actele dreptului secundar. actele legislative în Consiliu şi Comisie (de cele mai multe ori de către nejurişti) şi că ele sunt.07. stilul este marcat de afirmaţii autorizate şi aproape deloc de argumentări. sentinţa din 28.Uniformitatea în toate statele membre. De altfel – în mod cu totul conştient – CJCE nu vrea să joace rolul unei “instanţe de suprarevizuire”.1985. 4. Dacă ne gândim sub ce presiune a timpului sunt formulate.3.1988. Nici declaraţiile de intenţie ale Comisiei. se apelează frecvent la CJCE pentru ca să interpreteze “autonom” noţiuni. făcute fără a da atenţie unei coerenţe metodice deosebite. atunci devine clar că textul dreptului comunitar nu poate reprezenta deloc un factor de interpretare demn de încredere. compromisului acceptat ulterior în Consiliu. de exemplu în speţe ţinând de dreptul comunitar fiscal. nu sunt deloc obligatorii şi nu corespund. mai degrabă. ci doreşte să ţină seama de tradiţiile juridice diferite ale celor 15 state membre. dintre actele juridice. care trebuie să judece cu aceeaşi măsură pentru toate statele membre. care – privite dintr-o perspectivă pur naţională – par a nu se potrivi. ceea ce. 55/87. “Materialele”. TCE – conform propriului său art. Confruntarea cu teoria sau cu jurisprudenţa naţională este lăsată pe seama avocatului general. 123 . adesea. este caracterizat – pe de o parte – prin concizie.

1997. În final. sentinţa din 3. în cazul Peterbroeck. . CJCE este indicată cu mult mai mult decât instanţele naţionale. C312/93. de exemplu. Chiar şi principiile de drept generale – pe care. 255. Baden-Baden. de exemplu. precum cele ale art. 5 [3b] TCE): De la Tratatul de la Maastricht. pag. CJCE le aduce în dreptul comunitar – sunt stabilite. căruia CJCE îi acordă o mare atenţie. Jann/Hakenberg. adesea. sentinţa din 17. CJCE lucrează foarte mult pe baza studiilor de drept comparat. CJCE. care sunt comune ordinilor de drept ale statelor membre” 174. pag. de exemplu. pe baza comparării legislaţiilor. cum s-a menţionat mai sus. rezultată din împărţirea dreptului comunitar în drept primar şi drept secundar. La acestea se adaugă dispoziţii. ceva în sensul că dispoziţiile procedurale naţionale – precum termenele de prescriere şi altele asemănătoare – nu au voie să-i răpească dreptului comunitar eficienţa sa173. pentru aceasta. ca şi articolul aceluiaşi autor “Evaluarea principiului subsidiarităţii de către CJCE” apărut în ÖJZ. 761. de exemplu. pag. în această privinţă. referitoare la promovarea integrării. Astfel. CS 1994. Compararea legislaţiilor este interesantă pentru CJCE nu numai pentru stabilirea temeiurilor sentinţelor sale. deoarece – pentru asigurarea respectării dreptăţii în dreptul comunitar – trebuie. CS 1993. apărut în publicaţia “Studii de drept austriece”. sentinţa din 14.02.Principiul subsidiarităţii (art. umplute lacunele. care sunt întocmite de către propriul compartiment ştiinţific. respectiv – pe de altă parte – dreptul creat de organele comunitare. CS 1995. 124 . . . adică principiul conform căruia o activitate va fi desfăşurată la nivelul Comunităţii numai în măsura în care ea nu poate fi realizată mai bine la nivelul statelor membre176. articolul fundamental al lui Schima “Principiul subsidiarităţii în dreptul comunitar european”.11. 2 din TCE. În plus. I-4599. avându-se în vedere atât materia imperfectă supusă reglementării în dreptul comunitar. C-308/87. 1999. Van Campenhout & Cie/Statul belgian.1995.a. totuşi ideea lui fundamentală este prezentă în multe sentinţe. I-341. însuşi colegiul judecătorilor – precum şi participarea statelor membre la procese.12. în definitiv. . Viena 1994. 172 173 Vezi. Ce-i drept. (editor) “Contribuţii la omagierea lui Fernand Schockweiler”. conformă Tratatului. cum este dreptul fiscal172. CJCE. Rezultă particularităţi. pag. care lasă la aprecierea CJCE luarea în considerare a “principiilor de drept generale. cu privire la perfecţionarea legislaţiei în dreptul comunitar. 174 Foarte instructivă pentru aceasta este. . permisă în mare măsură – oferă deja garanţia prezenţei permanente a comparării legislaţiei 175. etc.Efectul util al dreptului comunitar: aceasta demonstrează o metodă.Dezvoltarea dinamică a dreptului comunitar : Este clar că. în prim planul interpretării unei directive stă – adesea – întrebarea: ce obiective ale TCE urmează a fi urmărite prin această directivă? . C-68/92. a dreptului comunitar secundar: aceasta este o consecinţă logică.Interpretarea. 288 (215) alin. adeseori. 22. cum sunt principiul proporţionalităţii. “Recurgerea la fiecare drept naţional în activitatea CJCE” în Rodriguez Iglesias ş. CJCE. 176 Vezi.Principii de drept generale: Aici este vorba de un domeniu deosebit de complex. în cazul Grifoni/EAG.1993. cât şi dinamica dezvoltării acestuia. dreptul comunitar trebuie interpretat din puncte de vedere politice. Vezi. care urmăreşte să confere impunerii dreptului comunitar cea mai mare eficienţă posibilă. care se utilizează – în primul rând – în domenii foarte tehnice. vol. în cazul Comisia/Franţa. I-5881. la interpretare joacă un rol important şi principiul subsidiarităţii. pag. aşadar – pe de o parte – dreptul Tratatelor constitutive. ci şi pentru efectele ulterioare ale acestora în statele membre.1994. şi anume regulamentele şi directivele. Bineînţeles că CJCE ia în considerare drepturi fundamentale şi principii. 175 Vezi.Aceasta este o metodă. acest articol conţine doar o regulă pentru un domeniu special.Compararea legislaţiilor: Chiar şi în afara acesteia.

o modificare în componenţa şi organizarea Curţii de Justiţie (modificarea principiului “un judecător pentru fiecare stat membru”.introducerea procedurii rapide (mai ales în privinţa noilor domenii: azil şi imigrare). care ar urma să conducă la o schimbare rapidă. de exemplu dreptul la azil sau dreptul internaţional al familiei (vezi II. a cauzelor privind acţiunile înaintate de către funcţionari.o mai bună colaborare cu părţile şi cu instanţele naţionale. . în publicaţia “Neue Juristische Wochenschrift” 1993.5. .introducerea unui mecanism de filtrare în cazul căilor de atac. . În opinia generală. Cu toate acestea. iar ulterior la şi mai multe state membre. 125 . Desigur. către instanţele naţionale descentralizate. a marcat decisiv imaginea Comunităţii ca o comunitate de drept şi a întărit considerabil drepturile fiecărui individ. pag.o transferare mai amplă. 177 din TCEE?”. Curtea de Justiţie a luat ea însăşi iniţiativa şi a prezentat Consiliului – în primăvara lui 1999 – un memoriu cu privire la propiul ei viitor177. 1999. . Vezi. chiar şi în domenii. ca să nu mai amintim de extinderea UE în curând la 21. cu privire la instrucţiuni şi informaţii. Mai departe sunt puse în discuţie câteva puncte. viziunea generală a unei “Curţi de Justiţie pentru Europa în noul mileniu” constă în faptul că. şi dreptul comunitar tradiţional a atins dimensiuni deosebite.îmbunătăţirea situaţiei de suprasolicitare. a verificării chestiunilor de drept comunitar. care – până atunci – erau străine dreptului comunitar.o mai amplă strămutare. şi anume: . dar – poate – şi în cazul procedurilor de luare a deciziilor preliminare. şi în cazul CJCE se simte nevoia unei reformări fundamentale: în anii scurşi. actualele discuţii – referitoare la elaborarea unei Carte Europene a drepturilor fundamentale – mergând tot în această direcţie. CJCE evoluează spre o Curte Constituţională supremă pentru Europa. cu privire la noile competenţe). Carl Otto “Spoială sau comunitate de drept – restrângerea. la Curţile de Apel interinstituţionale sau la instituţii similare. La început. CpICE – care ar putea fi extinsă considerabil din punct de vedere al personalului şi ar putea fi împărţită în Senate speciale – ar fi răspunzătoare pentru detaliile 177 178 Vezi rezumatul memoriului în “Revista europeană pentru drept comercial”. Activitatea ei. Într-o astfel de situaţie. acestea fiind: . pag. ea este considerată ca fiind extraordinar de eficientă.14. 420. CJCE este unul din organele CE. desfăşurată în cei aproape 50 de ani ai existenţei sale.o posibilitate sporită de a renunţa la dezbaterea orală.introducerea unei proceduri simplificate de luare a deciziei preliminare în cazuri speciale. la instanţele supreme. în special Tratatul de la Amsterdam a adus cu sine o lărgire considerabilă. precum şi . competenţele sale au sporit puternic. Lenz. dacă ne-am gândi doar la feluritele măsuri de ajustare juridică în sfera dreptului privat – la care “părinţii Tratatelor” sigur nu cutezau să viseze – sau la problemele juridice aflate în legătură cu uniunea monetară. treptat. La aceasta se mai adaugă faptul că. în acestea sunt enumerate diverse puncte. astfel s-ar putea ajunge la o limitare a dreptului de înaintare a cererilor (de exemplu limitare la instanţele naţionale supreme178). care se bucură de cel mai mare respect şi de cea mai înaltă preţuire în statele membre.4. 2664. treptat. între timp. în această privinţă. . a dreptului de înaintare a cererii conform art. Perfecţionarea justiţiei comunitare În mod sigur. existentă în compartimentele de traduceri (adeseori durata lungă a proceselor provine de la aşteptarea traducerilor). ca şi . o mai pronunţată repartizare către Curţi şi instituţii similare). pe care însăşi Curtea de Justiţie nu le susţine integral şi necondiţionat.

400 Personal administrativ Fig. 50 Personal cercetare juridică Aprox. 400 Traducători Aprox. 2 – Jurisdicţia CEJ Jurisdicţia CEJ Dispute între instituţii şi statele membre Dispute între statele membre (rar) Dispute între instituţii (des) Decizii preliminare Apel împotriva deciziilor Cuţii de Primă Instanţă 126 . iar instanţelor statelor membre le-ar fi conferită o mai mare responsabilitate pentru aplicarea zilnică şi pentru impunerea dreptului comunitar. 100 “Jurişti-secretari pe lângă un judecător” Aprox.domeniilor materiale. Anexe Fig. 4. 1 – Instituţia CEJ Instituţia CEJ 1+1 Preşedinţi 14+14 Judecători 8 Avocaţi Generali Aprox.6.

500 decizii pe an procedurile durează 2 ani toate statele membre sunt vizate în aceeaşi măsură (proporţional) 127 .Dispute între persoane fizice şi instituţiile comunitare. 4 – Jurisdicţia Curţii de Primă Instanţă Jurisdicţia Curţii de Primă Instanţă . 5000 decizii din 1952 în prezent: aprox. în special în domeniul dreptului concurenţei .Se poate face apel la CEJ împotriva tuturor deciziilor Statistici ale CEJ Fig. 5 – Statistici ale CEJ - aprox. 3 – CEJ: Decizii preliminare CEJ: Decizii preliminare Procedură extrem de importantă de interpretare şi control a prevederilor dreptului comunitar privind diferite aspecte Numai în cazul în care curţile naţionale cer o calificare CEJ Decizia CEJ este obligatorie pentru cazul în cauză. dar şi pentru probleme similare din toate statele membre - Fig.Cazuri din CE privind personalul .Cazuri din CE privind mărcile de comerţ .Fig.

dar sunt vădit ilegale. precum şi actele care sunt lipsite de orice temei legal. 179 A se vedea M. Dacă un act este adoptat şi publicat din eroare. el poate fi declarat ca inexistent. pag. pag.1.CPI devine Curte administrativă şi îşi extinde jurisdicţia .Reforma sistemului CEJ în Tratatul de la Nisa . în RTDE nr.CEJ devine Curte Constituţională (Carta Drepturilor Fundamentale) . 3/1989.Crearea “Camerelor specifice” (3 instanţe) II. În cazul în care este stabilită inexistenţa actului.Fig. acţiunea introdusă urmează să fie declarată inadmisibilă. Controlul judiciar al actelor juridice comunitare 4. 6 – Instituţia CEJ . La theorie de l’inexistence en droit communautaire . cum ar fi actele care nu au intrat în vigoare sau cele care emană de la persoane care nu deţin competenţa necesară. astfel încât nu trebuie să fie aplicate. Actele supuse controlului Nu pot fi supuse controlului judecătoresc aşa-numitele “acte inexistente”. În unele cazuri s-a acceptat să se supună procedurii Curţii de justiţie acte care nu sunt avute în vedere de tratatele comunitare. întrucât nu se poate contesta ceva ce nu există. chiar dacă nu sunt contestate în termenul prevăzut179. 393 şi nr.C. 4/1989. categorie în care sunt incluse acte care există. cu consecinţa suportării cheltuielilor de către reclamant. În această categorie au fost incluse actele inexistente în fapt.Perspective Instituţia CEJ – Perspective . 647. 128 . Bergerés.

abuzul de putere. 1 CE prin Tratatul de la Maastricht. când ele urmează să aplice un act comunitar a cărui valabilitate este îndoielnică. 181 A se vedea şi P. 1979. Bolouis. pag.excepţia de nelegalitate. Curtea de justiţie a Comunităţilor Europene. . . . sunt prevăzute limitativ în art. a actelor Consiliului. 336-338 şi Brînduşa Ştefănescu. Acestea sunt: . Curtea de justiţie controlează legalitatea actelor adoptate împreună de Parlamentul european şi Consiliu. 5e édition.acţiunea în anulare – o acţiune directă privind actul respectiv. care poate fi introdusă de tribunalele naţionale (la cererea unei părţi).2. .cererea pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare asupra validităţii unui act comunitar. Montchretien. .1.stabilirea validităţii unui act într-o cauză privind daunele provocate de un act ilegal181. ver Loren van Themaat.J. P. Trebuie. Droit institutionel de L’Union Européenne . op. 129 . să se decidă că o acţiune în anulare este admisibilă contra măsurilor adoptate de Parlamentul european destinate a avea efecte juridice faţă de terţi. printr-o acţiune în anulare.încălcarea oricărei reguli de drept privind aplicarea Tratatului. pag. cit. 1 CE. la organele comunitare de justiţie. Comisiei şi Băncii centrale europene. 230 par. Paris. 4. Este în principiu fără importanţă forma particulară în care actele şi deciziile sunt adoptate.2. se impune precizarea că ele pot fi supuse controlului de legalitate ca efect al modificării art. destinată anulării totale a acestuia.2. Procedura de control Din ansamblul dispoziţiilor legale comunitare rezultă că pot fi utilizate modalităţi de contestare a actelor instituţiilor comunitare. Bucureşti. în măsura în care ea priveşte posibilitatea ca ele să fie contestate printr-o acţiune în anulare şi fondul lor 180 J. .1.Cauze de nelegalitate Cauzele de nelegalitate a actelor care pot fi invocate sunt următoarele180: . art. 60-62. care este menită să împiedice aplicarea unui act ilegal spre a fi folosit ca temei pentru acţiunea viitoare. Acţiunea în anularea actelor instituţiilor comunitare 4. urmărind sancţionarea inacţiunii acestor instituţii pentru a deveni mai diligente în îndeplinirea atribuţiilor lor.acţiunea relativă la abţinerea instituţiilor comunitare de a acţiona. În legătură cu actele Parlamentului destinate a avea efecte faţă de terţi. Astfel. deci.încălcarea Tratatului. . 33 şi 38 CECO şi în art. . Actele susceptibile a fi contestate Actele susceptibile a fi atacate.necompetenţa. pag. 169 (226) CE. O acţiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică cu privire la refuzul Comisiei de a nu iniţia proceduri contra unui stat membru pentru neîndeplinirea obligaţiilor a fost considerată ca inadmisibilă – art. se relevă contribuţia practicii judecătoreşti la dezvoltarea dreptului comunitar. 230 par. altele decât recomandările şi avizele şi a actelor Parlamentului european destinate să producă efecte juridice faţă de terţi. 4.. Kapteyn. Editura Ştiinţifică şi enciclopedică.1. 146 Euratom.încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale. potrivit cu împrejurările şi natura cauzelor. 221. 1995.

Parlamentului european şi Consiliului (art. III. pag. 146 alin.1. Ele nu trebuie să demonstreze vreun interes în introducerea unei acţiuni în anulare. D. 235 CE. op.. cit. În sistemul Tratatului CECO dreptul la acţiune contra actelor Comisiei aparţine statelor membre. el revine unui stat membru sau Comisiei (art. 2) precum şi Curtea de conturi şi BCE. Simon. pag. 146 alin. precum şi contra deciziilor. Boulouis. 4. din care rezultă că BCE nu are îndreptăţirea de a introduce asemenea acţiuni. modificat) iar contra actelor Parlamentului şi Consiliului. în aceleaşi condiţii ca în cazul reclamanţilor privilegiaţi. cit. Cairns. deşi. 4. aşadar. întrucât acesta este întotdeauna prezumat183. 230 alin. numai persoanele fizice şi juridice care sunt destinatarii lor. potrivit art. 4. 5-6/1984. op. În privinţa deciziilor şi recomandărilor generale se poate constata că nu pot fi invocate alte cauze de nelegalitate. În sistemul Tratatelor CE şi Euratom – art. 230.. 2 şi 3 şi art. Consiliul şi Comisia (alin. cit. W. 33. G. pag. Controlul judecătoresc al actelor statelor membre 182 A se vedea şi Brânduşa Ştefănescu. nr.2. Direct and indirect control Community Acts in practice: the relation between articles 173 and 177 of the EEC Treaty. pot să introducă acţiuni un stat membru. 2 şi art. deşi luate în forma unui regulament sau a unei decizii adresate unei alte persoane. op. 2-4 CE182 şi art. 146 alin. vol. spre deosebire de Euratom (art. 2-4 Euratom. pag. 54-59. 130 . 230 alin. Tillotson. 173 (230). op. cit. 338-339. 82. având-se în vedere calitatea lor. Această posibilitate constituie numai o excepţie. 188 par. Parlamentul european.2.2. 288 par. decât abuzul de putere. pot fi. ele declară actul contestat ca fiind nul.. privind. de asemenea atacate. În primul rând. Legitimarea procesuală Dreptul de a introduce acţiuni în anulare (locus standi) aparţine categoriilor de reclamanţi aşa cum sunt menţionate la art. însă.. 3). Deciziile care. 4. Declararea nulităţii actelor. 110-113 şi J. pag. care. îl privesc direct şi individual pe reclamant. în conformitate cu art. 333. respectiv art. cit. pag. posibilitatea introducerii unei acţiuni împotriva Comunităţii pentru daunele produse părţii vătămate prin actul anulat. 38).3. orice persoană fizică sau juridică poate să introducă o acţiune contra deciziilor al căror destinatar este. art. 424-430.1.. de către aceste persoane. explicată prin faptul că în acest caz elementul individual prevalează încă. 151 Euratom şi art. îmbracă forma unui regulament sau a unei decizii adresate altei persoane. Acţiunile în anulare pot fi îndreptate numai contra deciziilor care au un caracter individual. care pot să atragă anularea actului. atunci când se tinde la salvgardarea drepturilor acestora (alin. o privesc direct şi individual. Bebr. în MLR. Aceste instituţii şi state sunt considerate ca reclamante privilegiate. 3). op. Efectele hotărârilor Organele comunitare de justiţie nu au competenţa într-o acţiune în anulare de a decide asupra posibilelor obligaţii ale autorităţii naţionale după această anulare. 40 CECO. Declararea nulităţii actului poate crea. 183 J. chiar dacă. 1229-1232. atunci când acţiunea este fondată. Regulamentele nu pot fi supuse controlului judecătoresc pe această cale. toate aceste posibilităţi existând numai în sistemul Tratatului CE.este acela care trebuie să fie examinat în scopul de a determina dacă ele constituie măsuri în sensul art.

de a se obliga la un anumit comportament. riguros amenajată. 131 . după caz.2. să fie constrânse. Procedurile ce se declanşează în această privinţă duc la constatarea neîndeplinirii unora dintre aceste obligaţii de către un stat membru şi la determinarea acestuia să satisfacă cerinţele dreptului comunitar (în cauză sunt. să nu poată recurge la acte discriminatorii sau care ar afecta interesul comun. Supravegherea exercitată de Comisie 184 A se vedea şi D.1. 10 CE. compatibilă cu obiectivele stabilite. 292 CE: “Statele membre se angajează să nu supună un diferend relativ la interpretarea şi aplicarea prezentului Tratat unui alt mod de reglementare decât cele prevăzute de acesta”. care a făcut ca. înlătură. nediscriminatorie şi nelimitată în timp. 188 CECO. În executarea obligaţiilor sale.1. ca atare. În acelaşi timp. cit. structura instituţională.1. Comisia urmează să garanteze că prevederile Tratatului şi măsurile luate de instituţiile comunitare pe baza acestuia vor fi aplicate.1. 415. 226-228 CE. Obligativitatea ei rezultă din dispoziţiile specifice ale art. astfel că. pag.2. Simon.. în caz contrar. Acţiuni şi proceduri 4.În cazul Uniunii europene normele adoptate de instituţiile comunitare. Statele membre se vor opune. de regulă. Unul dintre mijloacele pentru a o înfăptui. Sediul materiei se află la art. Op. într-un mod strict. cu excluderea eventualelor tendinţe de tutelare sau hegemonice. întrucât statele respective au înţeles să-şi supună comportamentul lor acestor norme. art. 4. şi. fie în inacţiuni. conform art. potrivit art. constă în strângerea oricăror informaţii şi realizarea oricăror verificări pentru realizarea sarcinilor ce-i sunt încredinţate184. indiferent că ele sunt de o generalitate extremă ori de o adresabilitate directă. în acţiunea lor. Acţiunea în constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligaţiilor lor conform tratatelor comunitare Curtea de justiţie are competenţa (exclusivă) de a judeca statele membre în legătură cu neîndeplinirea obligaţiilor impuse de Tratate şi de dreptul comunitar în general. 226-228 CE) şi la art. aflate în faţa dreptului comunitar. numai jurisdicţiei comunitare. Aceasta presupune posibilitatea pentru Comisie de a exercita o supraveghere permanentă a componentelor statelor respective. 211 CE. directivele). ea fiind exclusivă.. posibilităţile statelor membre de a evita sau de a se sustrage de la aplicarea regulilor comunitare. Procedura de control iniţiată de Comisie 4. la săvârşirea unui act pozitiv sau la o abţinere. Această situaţie este favorizată de caracterul de omogenitate a statelor membre. 141-143 Euratom (în mod identic cu art. într-o măsură decisivă.1. 4. care deţin competenţe specifice încredinţate de statele membre sunt cu mai mare uşurinţă puse în aplicare.1. să pornească de pe poziţii sensibil egale. În acest proces Comisia are sarcina supravegherii comportamentelor statelor care trebuie să să se concretizeze fie în acţiuni. restrânsă.

şi. considerat în culpă. evident. Faza procedurală administrativă ia sfârşit printr-un aviz motivat. Condiţiile necesare de admisibilitate a acţiunii Comisiei (faza procedurală administrativă) a. pot fi negative sau de abţinere. Existenţa unei neîndepliniri (sau încălcări) de către statele membre a obligaţiilor lor. concretizată în adoptarea uneia sau mai multor reglementări prin care s-au respectat obligaţiile comunitare. 226 alin. chiar dacă statul incriminat urmează dreptul de a introduce acţiune la Curtea de justiţie contra deciziei Comisiei. uneori. Decizia este executorie. prevăzut la art.1.3. Conform art. 169 (226) nu poate fi fondată pe alte motive decât cele stabilite în avizul motivat. invitându-l. în consecinţă.2. în acest sens. după ce. Discuţii formale. atunci când Comisia consideră. cit. legitimarea procesuală activă. neîndeplinirea unor obligaţii nu se poate produce decât dacă sunt în discuţie obligaţii preexistente. 185 A se vedea J. Ele sunt de o anumită natură şi întindere. b. În sesizare trebuie să fie precizate în mod necesar obiectul litigiului. care nu poate fi extinsă şi la persoanele fizice şi juridice. o acţiune întemeiată pe art. 4. acordând statului membru un termen pentru îndeplinirea acesteia. 88 alin. 88 alin. Faza jurisdicţională Această nouă fază începe prin sesizarea Curţii de justiţie de către Comisie. pe de altă parte. punctul de vedere al Comisiei şi se va continua. pag. constând în neadoptarea unor dispoziţii legale. 2 CECO) ceea ce înseamnă că nu există vreo prezumţie de validitate a deciziei.Potrivit Tratatului CECO (art. care va avea. unele dintre obligaţii sunt strict sau suficient determinate în unele dintre textele Tratatelor comunitare. procedura. Comisia va constata neîndeplinirea obligaţiei printr-o decizie motivată. să-şi prezinte observaţiile sale într-o procedură formală. op. în termenul de două luni de la notificare. printr-o scrisoare care trebuie să înfăţişeze problemele în litigiu şi toate elementele necesare statului pentru a-şi pregăti apărarea. 169 (226) – a accentuat Curtea – este delimitat prin procedura precontencioasă prevăzută de acest articol. că statul respectiv nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform Tratatului.2. inclusiv pentru eventualitatea în care el nu-şi însuşeşte în final. 132 . care trebuie să fie identice cu cele evocate în faza anterioară. c. Avizul motivat. Decizia care trebuie să fie astfel executată echivalează cu o injoncţiune faţă de statul membru185. Boulouis. Acţiunile respective ale statelor nu au trăsăturile unor acţiuni în anulare. care. Dar textele legale reglementează în realitate un ansamblu de comportamente. astfel. Fără îndoială. fără posibilitatea de suspendare.1. cu titlu definitiv.2. putând fi atât obligaţii de diligenţă.. Curtea are competenţa nelimitată în soluţionarea acţiunilor introduse de statul membru (art. în timp ce altele nu pot fi precis determinate decât apelându-se la legislaţia subsidiară. sau inacţiunea sa. 88 alin. putând să înlocuiască decizia Comisiei prin propira sa decizie. Obiectul unei acţiuni conform art. Ea are opţiunea de a se pronunţa asupra validităţii. Comisia va evalua acţiunea statului. 1. concluziile şi expunerea sumară a motivelor invocate. cât şi obligaţii de rezultat. iar posibilitatea pentru statul în cauză de a avea prilejul să prezinte observaţiile sale constituie o garanţie fundamentală conform Tratatului şi o cerinţă esenţială pentru conducerea corespunzătoare a procedurii şi. prin urmare. Comisia trebuie să dea posibilitatea statului membru. 1. 361-371. 1). a analizat toate argumentele părţilor şi a luat în considerare toate faptele relevante. 4.

Existenţa unor căi legale susceptibile de a angaja jurisdicţiile naţionale nu poate, în nici o privinţă, să prejudicieze exercitarea acestei acţiuni, fiecare dintre acţiunile introduse urmărind scopuri şi având efecte diferite. În această fază pot să survină situaţii în care statul membru înţelege să dea curs măsurilor pe care Comisia le-a avansat în avizul motivat , ca fiind posibile de luat pentru îndeplinirea obligaţiilor de către acest stat. Cu toate acestea, în jurisprudenţă a fost acceptată şi ideea existenţei unui interes material, nu numai a unui interes “în drept”, astfel încât să fie stabilită existenţa unei eventuale responsabilităţi a statului respectiv aflat în culpă, atât faţă de Comunitate, cât şi faţă de alte state membre sau faţă de persoane. În jurisprudenţa Curţii s-a statuat că, în absenţa unor reglementări comunitare, obligaţia statului de a repara prejudiciul cauzat persoanelor urmează să fie adusă la îndeplinire în cadrul naţional al responsabilităţii, cu observaţia că, atât condiţiile de fond, cât şi cele de formă, stabilite prin diverse legislaţii naţionale în materie, nu trebuie să fie mai puţin favorabile decât cele ce privesc reclamaţii asemănătoare de natură internă şi nu trebuie să fie organizate de aşa manieră încât să se facă excesiv de dificilă sau practic imposibilă obţinerea reparaţiunii.
4.1.2.4. Neîndeplinirea obligaţiilor de către statele membre

Statele membre pot să justifice conduita lor evocând diverse cauze, atunci când se desfăşoară o procedură jurisdicţională în materia de faţă. Au fost invocate, spre exemplu186: “- declararea unei rezerve atunci când au acceptat un act al Consiliului, dar s-a argumentat că rezerva este inadmisibilă, ea fiind posibilă doar în tratatele multilaterale; - autonomia statelor, în cazul în care statele rămân suverane în anumite domenii; s-a reţinut că, în exercitarea drepturilor lor suverane, ele nu pot să ia unilateral măsuri interzise de Tratat; - absenţa interesului, când nu s-a cauzat nici un prejudiciu celorlalte state, dar s-a precizat că în cazul respectiv (art. 141 Euratom) nu este implicată o condiţie prealabilă a producerii unui prejudiciu înaintea declanşării procedurii respective; - absenţa culpei; s-a respins această justificare pentru motivul că art. 226 priveşte doar calificarea dreptului şi nu doar vinovăţia sau moralitatea, aplicarea acestuia nefiind dependentă de o dovedire a unei inerţii sau opoziţii din partea statului membru respectiv; - circumstanţe excepţionale prevăzute în Tratat (fostul art. 226 CE, abrogat prin Tratatul de la Amsterdam); - nevaliditatea unei reguli nerespectate; nu s-a admis excepţia de nelegalitate când se contestă validitatea dreptului într-o procedură conform art. 226, precum în cazul deciziilor individuale care ar fi putut să fie contestate în termenul perevăzut pentru contestaţia în anulare; - existenţa unor mijloace locale de soluţionare; s-a statuat că existenţa sau inexistenţa unor căi de soluţionare de către tribunalele locale (mai ales în cazul regiunilor comunitare cu efect direct) nu poate să aibă vreo influenţă asupra exercitării posibilităţilor de soluţionare prevăzute la art. 226, deoarece cele două căi au obiective diferite şi efecte distincte, ele fiind independente una faţă de cealaltă;
186

A se vedea H.G. Schermers, D. Waelbroeck, Judicial protection in the European Communities , 5-th ed., Kluwer Law and Taxation Publishers, Deventer-Boston, 1992, pag. 297-305; J. Boulouis, op. cit., pag. 366-367; G. Nafilan, La position des États membres et les recours en manquements des articles 169 CEE et 141 CEEA, în RTDE nr. II/1977, pag. 225-241; V. Marcu, op. cit., pag. 190; D. Simon, op. cit., pag. 422-426.

133

- fapta altuia: nu poate fi invocată când cel în cauză nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii; dar, când datorită neglijenţei altuia, s-a creat o stare de incertitudine şi neclaritate privind obligaţiile de îndeplinit, ea va putea fi calificată ca susceptibilă de a justifica propria acţiune sau inacţiune; - efectul direct al directivelor: nu exonerează statele membre de obligaţia de implementare a lor prin adoptarea de măsuri naţionale în termenul cuvenit pentru a se satisface scopul directivelor; - organizarea constituţională sau administrativă a fiecărui stat: s-a statuat că un stat este răspunzător pentru neexecutare conform art. 169 (226), indiferent de problema identificării agenţiei naţionale care este real răspunzătoare pentru acea neexecutare, chiar dacă agenţia respectivă este dependentă potrivit dreptului intern187; - prevederi, împrejurări sau practici existente în sistemul juridic al unui stat membru care sunt modificabile după dorinţă de către autorităţi şi cărora li se dă o publicitate corespunzătoare; - faptul că statele membre sunt în curs de transpunere sau implementare a reglementărilor comunitare sau că legislaţia este în stadiu de proiect, de discuţii sau de adoptare , chiar foarte avansat, ori dacă s-au stabilit comitete de redactare a actelor legislative ori s-au dat prin lege împuternicirile necesare pentru a fi luate măsuri de implementare sau aceste măsuri trebuie să parcurgă procedura parlamentară obişnuită ori că ea este în progres, nu este luat în considerare; - dificultăţile transpunerii reglementărilor comunitare sau complexitatea subiectului ori întâmpinarea unor probleme procedurale sau legale nu pot fi reţinute; - s-a respins argumentul că întârzierea în transpunerea directivei nu stânjeneşte comerţul intracomunitar, precum şi cererea pentru oprirea procedurilor până la adoptarea reglementărilor de implementare; - obiecţiile sindicatelor privitoare la o directivă determinată nu pot constitui o apărare valabilă pentru netranspunerea ei”.
4.1.2.5. Executarea hotărârii Curţii de justiţie

Dacă un stat membru a adoptat acte în legătură cu care Comisia a solicitat intervenţia Curţii, conform art. 226, Curtea nu va putea să anuleze actele respective , întrucât aceasta ar constitui o ingerinţă în activitatea jurisdicţională internă, incompatibilă cu dispoziţiile Tratatelor. Ea poate numai să constate o neîndeplinire a obligaţiilor de către statul respectiv , cu consecinţa că aceasta trebuie să ia măsurile pe care le comportă, conform art. 228 alin. 1 CE, executarea hotărârii Curţii, spre a se înlătura această abatere (hotărârea Curţii având un caracter declarativ). Textul legal nu prevede un termen în care hotărârea Curţii trebuie să fie executată. Totuşi, în practică s-a stabilit că, avându-se în vedere interesul în imediata şi uniforma aplicare a dreptului comunitar, este de domeniul evidenţei că procesul de aducere la îndeplinire a unei hotărâri trebuie să fie iniţiat de îndată şi terminat cât mai curând posibil. Atunci când Curtea admite că statul membru în cauză nu s-a conformat hotărârii sale, ea poate să-i aplice sancţiunea plăţii unei sume forfetare sau a unei sume cu caracter cominatoriu (art. 228 par. 2 partea a treia). Aşadar, Curtea nu este obligată să aplice sancţiunile ce i-au fost înfăţişate de Comisie sau în cuantumul propus de aceasta. 4.2. Alte cazuri de control
4.2.1. Acţiunea în răspundere (în daune) – art. 288 alin. 2 CE
187

P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. cit., pag. 280; D. Simon, op. cit., pag. 275-276.

134

4.2.1.1. Legitimare procesuală

În general nu există restricţii privind posibilitatea oricărei persoane fizice sau juridice de a introduce acţiuni în daune de natura celor prevăzute la art. 215 (288) alin. 2 şi 3. Partea contra căreia se introduce acţiunea – legitimarea procesuală pasivă – a fost considerată a fi Comunitatea aşa cum este ea reprezentată de către instituţia acuzată a fi comis actul culpabil, şi nu comunitatea ca un întreg, aceasta în pofida faptului că numai Comunitatea, nu şi instituţiile sale, are capacitate juridică.
4.2.1.2. Acţiunea în răspundere şi condiţiile răspunderii Comunităţilor

Pentru a exista răspunderea Comunităţilor, Curtea de justiţie a stabilit că, având în vedere principiile evocate, trebuie să fie întrunite şi dovedite de către partea interesată următoarele elemente: - existenţa unui act culpabil al Comunităţii; - producerea unei daune; - o legătură cauzală între aceste elemente. a. Existenţa unui act culpabil Acest element poate privi188: - abuzul de putere dispreţuit în mod manifest şi grav, mergând până la arbitrar; - neexecutarea obligaţiilor de către Comunităţi; - organizarea necorespunzătoare a administraţiei Comunităţilor şi lipsa de supraveghere a organismelor, lipsa diligenţei manifeste; - informare greşită; - rezilierea ilegală a contractelor de angajare a personalului Comunităţilor şi insuficienta protecţie a membrilor acestuia; - încălcarea unor reguli interne; - încălcarea unor norme superioare de drept; - nerespectarea obligaţiei de confidenţialitate. Acţiunea în despăgubire nu urmăreşte anularea unei anumite măsuri comunitare, ci numai repararea daunelor cauzate prin acţiunea sau inacţiunea comunitară, constând, deci, într-un act sau o omisiune culpabilă. Ea are efecte numai inter paters şi fără a duce la desfiinţarea actului cu efect retroactiv. În cazul principiului răspunderii comunitare pentru un act legal, recunoscut în dreptul comunitar, s-a admis că o atare răspundere poate să existe numai dacă dauna pretinsă, fiind socotită a constitui o “vătămare care subzistă încă” afectează o sferă determinată de operatori economici într-un mod disproporţionat în comparaţie cu alţii (prejudiciu special) şi depăşeşte limitele riscurilor economice inerente în activitatea din sectorul în cauză (prejudiciu neobişnuit), fără ca măsura legislativă care a dat naştere daunei pretinse să fie justificată printr-un interes general. Daunele cauzate de instituţiile naţionale nu sunt, în principiu, susceptibile de a pune în cauză responsabilitatea instituţiilor comunitare, organele comunitare de jurisdicţie fiind competente să
188

H.G. Schermers, D. Waelbroeck, op. cit., pag. 330-334; J.F. Couzinet, Le renvoi en apreciation de validité devant la Cour de justice des Communautés européennes , în RTDE nr. 4/1976, pag. 785-815; D. Simon, op. cit., pag. 404-405; W. Cairns, op cit., pag. 121.

135

i-ar fi permis solicitantului să stabilească mai uşor relaţiile comerciale189. cât şi alţi funcţionari. 409.soluţioneze. 40 CECO.. Curtea de justiţie a definit. Procedura unei daune Într-o acţiune în răspundere delictuală reclamantul trebuie să afirme realitatea unui prejudiciu. A se vedea P. iar art. 189 190 A se vedea D. pag. 151 şi 153 Euratom şi art. 40 alin. 136 . 4. cerere pe care dacă ar fi respins-o mai devreme. cauzele privind repararea daunelor provocate de instituţiile comunitare sau de agenţii acestora. op.).2. Caracterul îndepărtat şi speculativ al legăturii cauzale este factorul care limitează şansele reclamantului de a reuşi în pretenţii. Un prejudiciu este cert atunci când are o existenţă neîndoielnică şi întinderea sa poate fi stabilită. cit. 359-361. reprezentând cuantumul şi cauzele care l-au provocat. op. respingerea unei acţiuni în răspunderea necontractuală contra Comunităţii nu se opune introducerii unei acţiuni contra autorităţilor naţionale acţionând chiar în cadru comunitar.J. Acest element nu suscită. Printr-o acţiune în daune se poate pretinde. orice prejudiciu cauzat de instituţiile Comunităţii sau de agenţii ei. 34 alin. Prejudiciul care urmează a fi luat în considerare pentru acordarea despăgubirii cuprinde atât pierderea efectivă – damnum emergens – cât şi beneficiul nerealizat – lucrum cessans. de asemenea. cit. ce înseamnă “prejudiciu indirect”: dauna cauzată printr-o tergiversare a examinării unei cereri de cartel de către Înalta Autoritate. ver Loren van Themaat. 2 CE. 228 alin. şi repararea daunelor morale. în caz contrar fiind posibilă declararea inadmisibilităţii acţiunii.. Necesitatea ei este impusă chiar de reglementările legale: art. Funcţionarii publici comunitari pot să facă sesizarea organelor jurisdicţionale competente. Cu toate acestea. 228 CE şi art. la rândul ei. Curtea a considerat că prin hotărârea sa a reparat orice prejudicire care ar fi putut fi provocată poziţiei profesionale a reclamantului şi nu a acordat nici o daună190. conform art. În alte situaţii. de regulă. 1 şi 2 CECO. priveşte prejudiciile cauzate de orice act sau omisiune din partea Comunităţii. b. Simon. Legătura cauzală între actul comunitar culpabil şi daună Între actul culpabil şi prejudiciile suferite trebuie să existe o legătură cauzală care să facă posibilă acordarea despăgubirilor. Kapteyn. acţionând în exerciţiul funcţiunilor sale. Prejudiciul trebuie să fie direct. Caracterul special al prejudiciului rezultă din prevederile art. Acţiuni introduse de funcţionarii publici comunitari În categoria funcţionarilor publici comunitari care pot să introducă acţiuni la organele comunitare de jurisdicţie sunt incluşi atât oficialii Comunităţilor. 40 CECO. 1 CECO (dacă un prejudiciu direct şi special este suferit de o întreprindere sau de un grup de întreprinderi.2. c. aceasta în scopul reglementării amiabile a litigiilor. aspecte controversate. cert şi special. P.. dar fondată pe o cauză diferită. art.. 235 şi 288 CE. Uneori s-au acordat numai simbolic daune morale spre a se oferi părţii o satisfacţie corespunzătoare. Caracterul său direct rezultă din chiar modul de redactare a art. pag. prin intermediul superiorilor direcţi. cu avizarea autorităţii de numire.

Acţiunea în cauză are natura unei acţiuni în anulare, cu toate consecinţele privind aplicarea regulilor controlului judecătoresc în asemenea cazuri. Curtea sesizată are competenţă nelimitată numai în litigiile cu caracter financiar, putând să modifice cuantumul sumelor stabilite în deciziile contestate. Funcţionarii pot, de asemenea, să acţioneze contra oricărui act care îi afectează, chiar dacă el a fost adresat altor persoane, de exemplu cele care au fost numite sau promovate. Esenţial, însă, este ca acei funcţionari să acţioneze în propriul interes concret191.
4.2.3. Acţiunea contra sancţiunilor pecuniare

Comisia are dreptul de a impune sancţiuni pecuniare pentru încălcarea dreptului comunitar, adoptând în acest scop decizii care pot fi contestate în justiţia comunitară. Potrivit Tratatului CECO, acest drept de a impune sancţiuni pecuniare revine Comisiei prin chiar dispoziţiile sale specifice prevăzute în anumite texte (de exemplu art. 47 alin. 3, art. 64 alin. 5, art. 68 alin. 6). În sistemul Tratatului CE acest drept este acordat Comisiei de către Consiliu prin regulamentele adoptate în diverse materii, dar în special în materie de concurenţă. În conformitate cu aceste reglementări, Curtea de justiţie are competenţa nelimitată în cazul acţiunilor privind sancţiunile pecuniare, ea putând să anuleze, să mărească sau să micşoreze sancţiunile aplicate, fapt care evidenţiază deosebirea sa esenţială de acţiunea în anulare. Ea nu se mărgineşte doar la a cerceta dacă faptele sunt corecte sau cum au fost ele apreciate, ci poate să exprime un nou punct de vedere care îl poate înlocui pe cel al Comisiei192, asigurându-se astfel şi un rol preventiv al sancţiunilor pecuniare în procesul aplicării dreptului comunitar. În exercitarea competenţei sale nelimitate, Curtea este îndrituită să evalueze pentru sine însăşi împrejurările cauzei şi natura încălcării în discuţie, în scopul de a determina cuantumul amenzii, astfel încât acesta poate fi stabilit la un nivel mai mic decât cel fixat de Comisie, dacă unele fapte nu sunt dovedite.
4.2.4. Arbitrajul

Curtea de justiţie are competenţa, conform art. 238 Ce, art. 153 Euratom şi art. 42 CECO, de a soluţiona acele litigii care îi sunt încredinţate spre rezolvare ca urmare a unei clauze de arbitraj (compromisorie) cuprinsă într-un contract încheiat de sau pe socoteala Comunităţilor, indiferent că acest contract este cârmuit de dreptul public sau privat. Curtea de justiţie este competentă să soluţioneze, de asemenea, orice litigiu între statele membre care priveşte obiectul Tratatului, dacă litigiul îi este astfel supus potrivit unui acord special între părţi (art. 239). Dispoziţia este aplicabilă în cazurile care exced prevederile art. 227. IV. Procedura judecătorească 4.1. Procedura în faţa Curţii de primă instanţă (tribunalul) Regulile de bază privind procedura în faţa Curţii de primă instanţă sunt cârmuite de Titlul III din Statutul Curţii de justiţie, în măsura în care poate fi necesar, sunt stabilite în Regulile sale de procedură dispoziţii suplimentare şi mai detaliate (art. 53 din Statut). Aceste Reguli pot să deroge de la
191 192

A se vedea P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. cit., pag. 245-246. A se vedea P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. cit., pag. 574.

137

cel de-al patrulea paragraf din art. 40 (despre limitarea unei cereri de intervenţie) şi de la art. 41 (luarea unei decizii în absenţă) în scopul de a se ţine seama de trăsăturile specifice ale litigiului în domeniul proprietăţii intelectuale. Regulile de procedură ale Curţii de primă instanţă (Tribunalul) sunt aproape identice în formă şi conţinut cu cele ale Curţii de justiţie. În cazul în care Curtea de primă instanţă consideră că nu are competenţa de a supune dezbaterii şi a hotărî asupra unei acţiuni în privinţa căreia este competentă Curtea de justiţie, ea va îndrepta acea acţiune la această Curte. În mod asemănător, când Curtea de justiţie apreciază că o acţiune este de competenţa Curţii de primă instanţă, ea va trimite acea acţiune Curţii de primă instanţă, după care această Curte nu va putea să-şi decline competenţa. În legătură cu formele speciale de procedură, Curtea de primă instanţă poate să rezolve numai cazurile privind suspendarea acţiunii unei măsuri adoptate de o instituţie ori a executării şi alte măsuri provizorii, chestiunile prealabile, intervenţia, luarea unei hotărâri în absenţă şi anularea ei, proceduri excepţionale de reexaminare – procedura terţului (terţa opoziţie), revizuirea şi interpretarea deciziilor, această din urmă procedură fiind, deci, clasificată, în situaţia de faţă, ca o procedură excepţională de reexaminare, în comparaţie cu situaţia prezentată în ce priveşte Curtea de justiţie. 4.2. Procedura în faţa Curţii de justiţie de la Luxemburg În conformitate cu dispoziţiile art. 225 par. 1 CE, deciziile pronunţate de Curtea de primă instanţă în cazurile avute în vedere în art. 230, 232, 235, 236 şi 238, precum şi în cazul altor categorii de acţiuni care pot fi prevăzute în statutul Curţii de justiţie, pot să facă obiectul unui recurs la Curtea de justiţie, limitat la probleme de drept, potrivit condiţiilor şi în limitele stabilite în Statut. Dreptul de recurs fiind limitat, aşadar, numai la chestiunile de drept, se poate afirma că, per a contrario, Curtea nu are a se pronunţa asupra problemelor de fapt. Prin Tratatul de la Nisa a fost inclus în Tratatul CE un nou articol (225 A) al cărui par. 3 prevede că deciziile camerelor jurisdicţionale pot să facă obiectul unui recurs limitat la problemele de drept sau, când decizia de constituire a camerei prevede acest lucru, al unui drept de apel purtând şi asupra problemelor de fapt, la Curtea de primă instanţă. Recursul poate fi introdus contra deciziilor finale (prin care s-a soluţionat, deci, litigiul) ale Curţii de primă instanţă şi deciziilor acesteia care sancţionează litigiile pe fond numai parţial ori un incident de procedură privind o excepţie de necompetenţă sau de inadmisibilitate193. Aşa cum s-a arătat, recursul va fi limitat numai la chestiuni de drept. Ca urmare, vor putea fi invocate numai motive de nelegalitate: 1. necompetenţa curţii de primă instanţă; 2. nerespectarea procedurii în faţa ei, prejudiciind interesele recurentului; 3. încălcarea dreptului comunitar de către această Curte. Recursul se va întemeia luându-se în considerare numai motive legate de mărimea cheltuielilor de judecată sau relative la partea obligată să plătească. Obiectul acţiunii la Curtea de primă instanţă nu poate fi schimbat în recurs. Procedura în recurs constă, potrivit art. 59 din Statutul Curţii de justiţie, într-o fază scrisă şi întro fază orală, aceasta din urmă putând să fie eliminată de către Curte după depunerea actelor procedurale conform art. 115 par. 1 şi art. 117 par. 1 şi 2 din Regulile de procedură ale Curţii de justiţie; ea include şi un raport al judecătorului-raportor şi după ascultarea avocatului general, dacă nici una din părţi nu supune o cerere care precizează motivele pentru care ea doreşte să fie ascultată.
193

Statutul Curţii de justiţie, art. 57 alin. 1.

138

Dacă recursul este întemeiat, Curtea va casa decizia Curţii de primă instanţă şi, dacă stadiul procedurii permite, poate să procedeze ea însăşi la judecată , pronunţând decizia finală în materie, ori poate trimite cauza Curţii de primă instanţă pentru a decide , dar această Curte va fi ţinută de decizia Curţii de justiţie privind chestiunile de drept194.

SECŢIUNEA A II-A INSTITUŢIILE COMUNITARE CONSULTATIVE 1. Curtea de conturi 1.1. Componenţă Curtea de conturi a dobândit prin Tratatul de la Maastricht un statut echivalent celui instituit pentru celelalte patru instituţii comunitare principale195. În compunerea Curţii de conturi fiecare stat membru este reprezentat de un cetăţean al său. Membrii săi, potrivit art. 247, sunt aleşi dintre personalităţile care fac sau au făcut parte în ţările lor respective din instituţiile de control extern sau posedă o calificare specială pentru această funcţie. Membrii Curţii sunt numiţi pentru 6 ani de către Consiliu, care, statuând cu majoritate calificată, după consultarea Parlamentului european, adoptă lista membrilor întocmită în conformitate cu propunerile făcute de fiecare stat membru. 1.2. Competenţă Curtea de conturi asigură controlul conturilor (art. 246). Ea este competentă să verifice conturile totalităţii veniturilor şi cheltuielilor Comunităţii, precum şi ale oricărui organism creat de Comunitate, în măsura în care actul constitutiv nu exclude această verificare (art. 248). În îndeplinirea atribuţiilor sale, Curtea verifică legalitatea şi regularitatea veniturilor şi cheltuielilor şi certifică buna gestiune financiară, semnalând, în special, orice neregularitate. Curtea de conturi întocmeşte un raport anual după încheierea fiecărui exerciţiu financiar, fiind transmis celorlalte instituţii comunitare şi publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţii europene, însoţit de răspunsuri ale acestor instituţii la observaţiile Curţii. În sfârşit, Curtea va asista Parlamentul şi Consiliul în exercitarea funcţiilor de control al execuţiei bugetare. 2. Alte organisme comunitare 2.1. Banca europeană de investiţii
194 195

Statutul Curţii de justiţie, art. 61. A se vedea şi J. Cloos, G. Reinesch, D. Vignes, J. Weyland, op. cit., pag.

439-442.

139

151 par. subscris de Statele membre în proporţiile stabilite prin Protocolul (A) privind Statutul Băncii. dacă va considera acest lucru necesar.2. pag. fiind compus din cel puţin 84 de membri. Reinesch. El cuprinde reprezentanţii colectivităţilor regionale şi locale care sunt. Vignes şi J. art. D. 267. 2 CE197. muncitorilor. astfel cum a fost modificat la 1 ianuarie 1995. 156. în special care privesc cooperarea transfrontieră. Reinesch. ea este obligată să solicite consultarea. 7 par.. 149 par. avizul. El este format din 222 de membri. în mod normal. pag. 150. fie sunt răspunzători politic faţă de o adunare aleasă.Această Bancă este înfiinţată potrivit art. pag. instituţiile beneficiare. fie titularii unui mandat electoral în cadrul acestora. la dezvoltarea echilibrată şi fără obstacole a pieţei comune în interesul Comunităţii. potrivit principiului simetriei. 9 (Titlul IV din Partea a treia – în reglementarea anterioară Tratatului de la Maastricht) şi acţionează în limitele ce-i sunt conferite prin Tratat şi prin statutele prevăzute în Protocolul anexă la Tratat.3. pag. Numărul membrilor este fixat în funcţie de ponderea populaţiilor statelor membre. art. transportatorilor. potrivit art.acestea fiind. cit. cit. profesiilor liberale. plus comercianţii. lucrătorii şi cumpărătorii (consumatorii). op. W. 263 CE) a fost înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht. El poate fi consultat şi de Parlamentul european.000 milioane EURO. Comitetul consultativ al CECO Acest Comitet (art. În îndeplinirea sarcinilor sale. în special reprezentanţi ai producătorilor. J. Comitetul are un rol consultativ pentru Comisie în toate cazurile în care aceasta consideră necesar. având un rol consultativ. precum şi o prezentare a deliberărilor fiind transmise Consiliului şi Comisiei .. 2 şi art. Banca de investiţii are sarcina. Cairns. 8 CECO) funcţionează pe lângă Comisie. Cloos. D. Ea are personalitate juridică. 416-418. G. Ea este condusă de Consiliul guvernatorilor. Consiliul şi Comisia. cit.. Cloos. G. dar nu mai mult de 108. 161). Ei sunt numiţi de Consiliu. care reprezintă în mod egal producătorii. art. Droit institutionnel de l’Union européenne. 2. 408-413. 40-41. Comitetul poate emite un aviz şi din proprie iniţiativă. Weiland. Paris. 4. op. făcând apel la pieţele de capitaluri şi la resursele proprii. reprezentanţi ai diverselor componente economice şi sociale ale societăţii civile organizate. cu un rol consultativ196. Membrii Băncii sunt statele membre. 7 par. 5. dar dacă acest lucru este expres prevăzut în Tratatul CECO. Montchretien. Banca facilitează finanţarea programelor de investiţii în legătură strânsă cu intervenţiile fondurilor structurale şi ale altor instrumente financiare ale Comunităţii. meşteşugarilor. Boulouis. J. 2. de asemenea. art. La data de 5 iunie 1998 Consiliul guvernatorilor a decis creşterea capitalului Băncii la 100. 5-e édition. Comitetul regiunilor este consultat de Consiliu şi de Comisie în cazurile prevăzute în Tratat şi în toate celelalte cazuri. Vignes. A se vedea J. în care una dintre aceste două instituţii consideră oportun (de exemplu. 1995. Comitetul regiunilor Comitetul regiunilor (art. op.4. consumatorilor şi ai interesului general. potrivit art. Weyland. Comitetul economic şi social Acest Comitet asistă. fermierilor. 140 . de a contribui. 196 197 A se vedea şi J. compus din miniştrii delegaţi de statele membre. 2. comercianţilor.

Regulamentele 141 . 4. art. 149 par. 93. art. spre exemplu. CAPITOLUL II INSTRUMENTELE JURIDICE COMUNITARE ŞI SISTEMUL DECIZIONAL SECŢIUNEA I INSTRUMENTELE JURIDICE COMUNITARE 1.1. 156 CE. Actele instituţiilor juridice comunitare 1. etc. aceasta în funcţie de materia şi de importanţa problemei în discuţia lor. 4. 150 par. 94. art. În celelalte cazuri consultarea va avea loc numai dacă cele două instituţii comunitare vor considera oportun. Obligaţia Consiliului de a consulta Comitetul – s-a statuat de către tribunal (Curtea de primă instanţă) – trebuie să privească opţiunile pe care intenţionează să le facă asupra bazei propunerilor naţionale şi nu asupra acestor propuneri înseşi. art. desigur.Comitetul este obligatoriu consultat de către Consiliu sau Comisie în cazurile expres prevăzute. art.

un regulament trebuie să întrunească trei caracteristici: a. op.Aşa cum este prevăzut în art. fiind creatoare de drepturi subiective în beneficiul particularilor198. 161 Euratom. Comitetului economic şi social. A. ci unor categorii înfăţişate abstract şi în ansamblul lor. 1. Aplicabilitatea directă înseamnă că nu este necesară vreo acţiune legislativă formală din partea statelor membre pentru ca ele să intre în vigoare.. Regulamentele se pot clasifica în regulamente de bază şi regulamente de executare. să fie obligatorii în toate elementele lor. în baza Tratatului.. În absenţa acestei precizări. să fie de aplicabilitate generală. Lyon-Caen. potrivit art. Simon. potrivit art. efectul util al acestui act ar fi diminuat dacă persoanele ar fi împiedicate să invoce în faţa tribunalelor naţionale şi dacă acestea din urmă ar fi împiedicate să o ia în considerare ca element de drept comunitar”. neimpunându-se de exemplu. să fie direct aplicabil în fiecare stat membru. În privinţa condiţiilor de fond. Pierre Rodière. Regulamentele obligă nu numai statele. 1999. Louis Dubois şi Claude Bluman. 202.. cit. 249 alin. desemnaţi sau identificabili. aşa cum s-a arătat în practică. lăsându-se autorităţilor naţionale competenţa alegerii formelor şi mijloacelor de aplicare a lor. statele au adoptat un anumit sistem juridic care. 1991.. 249 alin.. Regulamentele de executare pot fi adoptate de către Consiliu sau de către Comisie. Droit communautaire matériel.2. Droit social international et européen. Această distincţie. 2 CE şi art. b. L. Data intrării lor în vigoare este menţionată în chiar textul lor. Lyon-Caen. avizele care trebuie să fie obţinute (din partea Parlamentului. după caz) şi îndeplinirea procedurilor formale prevăzute pentru adoptarea actului în cauză (cine a avut iniţiativa sau propunerea legislativă. Aceste condiţii sunt cerute. un regulament trebuie să indice temeiul legal al adoptării sale. Directivele Directivele au forţă obligatorie pentru fiecare stat membru căruia i se adresează numai în ce priveşte rezultatul de atins. din punct de vedere al interpretării şi validităţii. 1999. 3 CECO. ele intră în vigoare în a douăzecea zi de la data acelei publicări. pag. 66. 199 A se vedea W. 142 . În sfârşit. Dalloz. şi în cazul deciziilor şi directivelor. un act legislativ de ratificare. 3 Euratom şi art. cit. întrucât acestea sunt obligatorii pentru state numai în ce priveşte rezultatul de obţinut. a fost introdusă prin practica instituţiilor şi confirmată de Curte200. Regulamentele nu sunt aplicabile unor destinatari limitaţi. neindividualizat. ci şi întreprinderile. Paris. 166. în preambulul său mai trebuie avută în vedere şi o motivare în fapt şi în drept pentru hotărârile luate. 3 CE. Posibilitatea de a invoca o obligaţie impusă prin directivă nu poate fi exclusă în ce priveşte persoanele. art.J. al situaţiilor la care se aplică şi al efectelor produse sub raportul subiectelor juridice cărora li se adresează. având în vedere efectul obligatoriu atribuit directivelor. 190 (253) din Tratat. 189 (249). persoane fizice şi juridice şi statele membre. Droit social de l’Union Européenne. 14 alin. au impus statelor membre obligaţia de a urma o anumită conduită. “. a fost integrat în sistemele lor juridice”199. pag. Cairns. 200 A se vedea D. ceea ce presupune caracterul nedeterminat. Comitetul regiunilor etc. 161 alin. regulamentului de bază faţă de care trebuie să fie conforme. c.G. Curtea a precizat că “în special atunci când autorităţile comunitare. şi ele sunt subordonate. cu abilitarea dată de acesta. Paris. Regulamentele se publică obligatoriu în Jurnalul oficial al Comunităţilor europene.. op. consultarea altor organisme). Montchrestie. fapt care le deosebeşte de directive. nici nu pot fi adoptate măsuri prin care să le modifice domeniul lor de aplicare sau formulate dispoziţii suplimentare. această trăsătură fiind dată de faptul că. 198 G. deşi neprevăzută de art.D. prin directivă. pag.

Directivele se adresează numai statelor membre şi. Simplele practici administrative. J. Raţiunea pentru care o persoană poate să invoce prevederile unei directive înaintea unui tribunal naţional constă în faptul că obligaţiile ce se nasc potrivit acelei directive privesc toate autorităţile statelor membre. Directivele sunt destinate să promoveze armonizarea sau coordonarea legislaţiilor naţionale . J. rezultatul prevăzut de directivă să comporte atribuirea de drepturi în beneficiul persoanelor. această problemă nu se pune. de vreme ce statul destinatar a satisfăcut obligaţia sa de transpunere. tinzând să îngrădească în anumite domenii autoritatea statelor în materie de reglementare juridică prin stabilirea în sarcina lor a unor obligaţii de a face. 2. Un stat membru care nu a adoptat măsurile de implementare pretinse de directivă. În cazul în care o directivă nu este transpusă în legislaţia naţională de către un stat membru. Boulouis. nu pot fi considerate ca o îndeplinire corespunzătoare a obligaţiei ce incumbă statelor membre. nu poate invoca împotriva persoanelor propria neîndeplinire a obligaţiei pe care o presupune directiva. de către autorităţile naţionale şi cărora nu li se dă publicitatea adecvată. conţinutul acestor drepturi să fie identificabil pe baza dispoziţiei directivei. Aşa. după dorinţă. Dalloz. limitat. 46-48. care şi prin natura lor sunt modificabile. Boulouis. Formele şi metodele alese de către state trebuie să ducă la aplicarea directivei astfel încât prevederile din legislaţia naţională care urmează să fie modificate şi (sau) adaptate să asigure certitudinea şi eficienţa juridică în sensul garantării forţei lor obligatorii. în termenele stabilite sau nu a implementat-o corect . 77/249 din 29 martie 1977 a Consiliului privind facilitarea exercitării efective de către avocaţi a libertăţii de a furniza servicii. 44 par. conform art. (Este cazul directivelor pe care Consiliul le adoptă în materia liberei circulaţii a lucrătorilor – art. În principiu. 1991. ipoteză în care această calitate constituie o garanţie minimală. ele neputând să impună obligaţii persoanelor. pag. 143 . existenţa unei legături cauzale între încălcarea obligaţiei ce incumbă statului şi daunele suferite de persoana lezată. statul în cauză având obligaţia de despăgubire potrivit criteriilor stabilite în dreptul său intern în măsura în care sunt întrunite trei condiţii: 1. Chevalier. 202 A se vedea şi J. în privinţa căruia directiva este obligatorie. prin ipoteză. În legătură cu aplicabilitatea directă a unei directive 201 s-a afirmat că. (Tone 1) . statele membre urmau să ia măsurile necesare spre a aduce la îndeplinire Directiva într-un anumit termen (doi ani) de la notificarea ei şi trebuia să comunice Comisiei textele principalelor prevederi ale legislaţiilor naţionale pe care ele le vor adopta în domeniul avut în vedere. efectul lor fiind. în cazul Directivei nr. 253. 40.. deoarece. persoanele vătămate prin faptul netranspunerii pot să permită repararea daunelor încercate. 201 A se vedea G. 47 par. op. art. 2). cit. face necesară modificarea legislaţiilor naţionale sau adoptarea de prevederi legale în domeniile ce fac obiectul ei. rezultatul “de atins”. 3 CE. de exemplu. Arr (I) – Grands arrêts de la Court de justice des Communautes européennes. Directivele nu pot fi invocate în raporturile dintre particulari. 3. numai acestora le pot fi impuse obligaţii. iar problema de a şti dacă aceste măsuri constituie sau nu o aplicare corectă nu este o chestiune de aplicare directă. pag. există măsuri naţionale de aplicare. deci. 189 (249) alin. 1. ci numai contra unui stat membru căruia îi sunt adresate. part. M. Această aplicabilitate directă nu este de interes decât atunci când directiva nu a fost transpusă în termenele prescrise. ca atare. ci de conformitate a dreptului naţional cu dreptul comunitar202. a unor restricţii sau a unor interdicţii.

lipsit de justificare legală. 249 alin. ele nu pot fi contestate în justiţie. 211. care sunt pur de executare.3. Deciziile Deciziile sunt obligatorii în întregul lor pentru cei cărora li se adresează conform art. Deciziile nu cuprind reguli generale care să fie valabile erga omens. pag. total sau parţial. op. cit. persoanele fizice sau juridice205. pag. Ca atare. Motivarea şi procedura de adoptare a actelor comunitare 2. astfel încât să afecteze validitatea măsurii în cauză dacă se stabileşte că. adoptate cu deosebire în contextul politicilor comunitare şi în materie de numire şi promovare a funcţionarilor203. op. Acestea nu se adresează unor subiecte exterioare. care au o natură cvasijudiciară. În ce priveşte motivarea legală.1. 2. a raţiunilor de fapt şi de drept care îl întemeiază în funcţie de natura măsurilor ce sunt preconizate şi de împrejurările în care hotărârile vor fi luate.1. individuale. 68. 1. directivele şi deciziile adoptate de Parlamentul european şi de Consiliu. fapt care a generat încălcarea unor prerogative ale unei alte instituţii comunitare în procesul de luare a deciziilor. spre exemplu. Procedura de adoptare 203 204 A se vedea şi W. 4 CE. dispozitivul acesteia. precum statele. În sfera avizelor nu intră acele avize care se încadrează în procedura de adoptare a unor acte comunitare obligatorii. pag. argumentele respective trebuind să aibă un caracter decisiv şi să fie clar formulate. Ele sunt instrumente de orientare. 161 alin. în tot sau în parte.. cele relative la concurenţă. cit. Cairns. un act comunitar poate fi anulat. Se poate distinge între deciziile declarative. 51. În enunţarea motivelor nu trebuie să existe contradicţii. 14 alin.4. Neconţinând reguli susceptibile de a fi aplicate obligatoriu. Recomandările şi avizele Aceste categorii de acte nu au forţă obligatorie. invitând pe destinatar să adopte o linie de conduită determinată204. organele comunitare de justiţie au pronunţat o multitudine de decizii raportate la motivarea actelor comunitare care îi afectează pe destinatarii lor. prin care dreptul comunitar este aplicat. ca urmare. motivele reale ale deciziei şi. Cu deosebire în materie de concurenţă. se impune o prezentare în preambulul sau în expunerea de motive a actului în cauză. nu au caracter normativ. art. 2. 253 CE. ultim CE. destinatarul măsurii nu este în situaţia de a aprecia. 205 A se vedea G. 249 alin. Motivarea Regulamentele. ele neavând o adevărată autonomie juridică. ca şi actele adoptate de Consiliu sau de Comisie trebuie să fie motivate în conformitate cu art. D Simon. este. nici pentru autorul. şi deciziile administrative. potrivit art. urmare a contradicţiilor. Ele sunt numai acte administrative. 144 . 253. Arr (I). nici pentru destinatarul lor. Acestea ar putea constitui o încălcare a art. 4 Euratom şi art. 2 CECO.. atunci când instituţia care a adoptat actul în discuţie nu a ales temeiul juridic corespunzător.2.

distingându-se între: 1. categoriile de proceduri sunt cele care duc la: . Consultarea Este procedura originală. Parlamentul are un rol care variază potrivit cu procedura legislativă adoptată şi care poate să meargă de la simpla consultare la un drept de veto.decizii legislative. care se aplică încă în cazul PCC (Politica Comercială Comună). CM le adoptă). Astfel. adevăratul organism legislativ comunitar). ca regulă generală: a. op. 3. cit. Consiliul este organul care are decizia finală. care decide..decizii privind conţinutul Tratatelor. 206 A se vedea în acest sens W. . În general.decizii de politică comercială comună (comerţ exterior). procedura de codecizie. . B. Parlamentul European şi-a crescut progresiv puterea (primând şi un rol.decizii de direcţie generală. În prezent. d.decizii în domeniul pilonului 2 şi pilonului 3. 145 . . Parlamentul se pronunţă asupra acestora. procedura de conciliere (variantă a procedurii de consultare).decizii bugetare şi . cu excepţia cazului când el va putea fi neutralizat prin implicarea Parlamentului (în cazul procedurii de codecizie). legislativ la nivel comunitar. există patru proceduri decizionale în cadrul instituţiilor comunitare: A. alte organisme precum Consiliul economic şi social şi Comitetul regiunilor au o funcţie consultativă. Cairns. alături de Consiliul Miniştrilor. În funcţie de tipul de decizii pe care procedurile respective le guvernează. Diviziunea aceasta este reflectată în procedurile legislative.Există mai multe tipuri de proceduri de luare a deciziilor. adică decizii stabilind un cadru pentru dezvoltarea politicilor Uniunii Europene. pag. 4. după ce obţine avizul Parlamentului European. c.drepturile cetăţenilor. Asentimentul Presupune acordul PE (Parlamentului European) în următoarele cazuri: . . . 49-55. Comisia are drept de iniţiativă legislativă şi va propune legislaţia. b. procedura tradiţională. 5.decizii administrative. SECŢIUNEA A II-A SISTEMUL DECIZIONAL AL INSTITUŢIILOR EUROPENE Modul de decizie a evoluat considerabil faţă de situaţia iniţială a Tratatului de la Roma (care stipula p separare simplă a puterilor. în procesul legislativ sunt implicate mai multe instituţii şi alte organisme comunitare potrivit unei specializări riguros reglementată206. le transmite CM. 2. ca în cadrul unei guvernări naţionale: Comisia trimite propuneri CM. procedura de consultare. procedura de aviz conform. Comisia face propuneri.

funcţionarea Băncii Centrale Europene.reexaminează propunerea proprie în lumina opiniei Consiliului şi a amendamentului PE .Procedura electronică a PE. C.. . ceea ce conferă PE o pondere mai mare în sistemul decizional al UE. Asentimentul subînţelege dreptul de veto al Parlamentului European (introdus prin Tratatul de la Maastricht).Fondurile structurale. . termen 3 luni) propune amendamente respinge propunerea adoptă poziţie comună (simpla majoritate) termen: o lună termen: 3 luni CONSILIUL (a doua dezbatere) poate adopta actul (prin unanimitate) sau actul este respins definitiv CONSILIUL (a doua dezbatere) adoptă actul în conformitate cu poziţia comună COMISIA . prin majoritate calificată) PE (al doilea aviz. Cooperarea Este o formă mai complicată de relaţii între Comisie-Parlament-Consiliu.acordurile de asociere.Statutul SEBC (Sistemul European al Băncilor Centrale). prin simpla majoritate) CONSILIUL (poziţie comună. . Se bazează pe următorul algoritm: COMISIA CONSILIUL Solicită avizul PE PE (primul aviz. .poate include unele amendamente ale PE propunerea revizuită CONSILIUL (a doua dezbatere) termen: 3 luni nu reacţionează adoptă propunerea revizuită de Comisie amendează propunerea Comisiei adoptă propunerea revizuită şi amendamentele PE respinse de Comisie 146 .

Aşadar. în condiţiile în care numărul ţărilor membre se va dubla în aproximativ 10 ani. criteriul principal fiind populaţiei fiecărei ţări şi a crescut ponderea deciziilor luate prin majoritate calificată.008. aviz) PE (a doua dezbatere) termen: 3 luni propune amendamente termen: 1 lună COMISIA termen: 3 luni CONSILIUL (a doua dezbatere) nu aprobă amendamentele PE termen: 6 săptămâni COMITETUL DE CONCILIERE (reprezentanţi ai Consiliului şi ai PE plus Comisia) Respingerea actului dacă una dintre cele două instituţii nu confirmă termen: 6 săptămâni Dezacord pe text Respingerea textului respinge poziţia comună în caz de acord cu PE. unanimitate dacă Comisia nu acceptă amendamentele PE) termen: 6 săptămâni Adoptarea actului dacă PE şi Consiliul sunt de acord Sistemul de decizie din cadrul instituţiilor europene a fost revizuit de Consiliul European de la Nisa (7-10 decembrie 2000). reprezentând cel puţin 62% din populaţia UE ori 74. se adoptă ca atare sau se adoptă doar o poziţie comună CONSILIUL (prima dezbatere) adoptă poziţia comună (simpla majoritate) sau nu reacţionează. ceea ce duce la adoptarea actului aprobă amendamentele PE (majoritate calificată. Co-decizia între Consiliu şi PE are următorul circuit decizional: COMISIA PE (prima dezbatere.D.445 59.228 147 .1% din voturile ponderate Acordul de la Nisa se poate prezenta schematic sub forma unui tabel: Populaţia Locuri în Parlamentul European 99 72 Voturi ponderate în Consiliul Miniştrilor 29 29 Locuri în Comitetul Economic şi Social 24 24 Locuri în Comitetul Regiunilor 24 24 Germania Marea Britanie 82.555. s-a reglementat din timp modul de participare la decizia colectivă a noilor membri.

083 5. 148 .756 38.363.375 57.418. Dintre ţările candidate.279.640.779.182. 24 locuri în Ecosoc şi 24 locuri în COR). a cărei populaţie (67.424.706.862. Singura ţară candidată pentru care Summitul de la Nisa nu a stabilit ponderea decizională este Turcia.270. o pondere substanţială o vor căpăta Polonia (care se va alătura „grupului celor 5 mari”) şi România (ţară cu populaţie medie).815 434.040 9.897 5.355.897 10.121 15.106. deci.Franţa Italia Spania Polonia România Olanda Grecia Republica Cehă Belgia Ungaria Portugalia Suedia Bulgaria Austria Slovacia Danemarca Finlanda Irlanda Lituania Letonia Slovenia Estonia Cipru Luxemburg Malta Total 58.235.982 3.224 3. înaintea Marii Britanii.246 482.504 8.069.995 10.2 milioane locuitori) al plasa-o pe locul doi după Germania (cu 81 locuri în PE.032.739 10.772 382.437. Franţei.462 10.215 8.523 2.579. Italiei şi Spaniei.610 8.994.967.603 1.050 72 72 50 50 33 25 22 20 22 20 22 18 17 17 13 13 13 12 12 8 7 6 6 6 5 732 29 29 27 27 14 13 12 12 12 12 12 10 10 10 7 7 7 7 7 4 4 4 4 4 3 345 24 24 21 21 15 12 12 12 12 12 12 12 12 12 9 9 9 9 9 7 7 7 6 6 5 344 24 24 21 21 15 12 12 12 12 12 12 12 12 12 9 9 9 9 9 7 7 7 6 6 5 344 Procesul extinderii va perturba.150 1.141 22.792.163 40.706 5.086.698. raportul actual de forţe din cadrul instituţiilor europene.679.358 794. 29 voturi CM.

noile aspecte ale complexităţii relaţiilor externe şi de securitate ale U. în soluţionarea noilor „provocări” şi sfidări continentale şi globale. . 7 (din Tratatul asupra U.CAPITOLUL III INSTITUŢIILE COMUNITARE DUPĂ TRATATUL DE LA NISA SECŢIUNEA I PRINCIPIILE.E.. .strategia optimă de extindere şi problematica sa.) se înlocuieşte cu următorul text: Articolul 7 149 . . Tratatul de la Amsterdam (1997) a marcat începutul procesului de adaptare instituţională şi legislativă a Uniunii Europene la noile cerinţe ale extinderii sale . Principiile fundamentale ale dreptului comunitar şi unitatea Uniunii Europene constituie obiectivul major al protecţiei noului Tratat (TN).E. care chiar de la început. în contextul reglementărilor sale privind perspectiva lărgirii Uniunii europene şi aprofundarea integrării europene. 2. Articolul 1 pct. totodată. 1 pct. în primul său articol (art. 1 "Art.U. . El reprezintă un nou şi semnificativ episod în evoluţia construcţiei europene.armonizarea şi amplificarea cooperării statelor membre. Tratatul Conferinţa Interguvernamentală din decembrie 2000 are meritul de a finaliza formarea Tratatului adoptat la reuniunea Consiliului european de la Nisa (9-11 decembrie 2000) şi semnat de guvernele statelor membre la 26 februarie 2001.T. 1) pune un accent important pe "violarea gravă" a principiilor fundamentale care garantează unitatea Uniunii Europene. ceea ce „va schimba fundamental şi ireversibil harta politică a Europei şi a lumii”.accelerarea reformei Uniunii Europene. cu efecte majore în dinamizarea reformei Uniunii Europene. ACŢIUNILE ŞI INSTITUŢIILE COMUNITARE. PRIVIRE SUCCINTĂ I. Principiile şi cooperarea comunitară 1. un mijloc mai eficient de acţiune pentru: . Este evidentă această finalitate a Tratatului de la Nisa.E. iar noul Tratat îl dezvoltă şi constituie.

a celor 27. în perspectivă. care 150 . 3. 6 alin. a Parlamentului European sau din partea Comisiei Consiliului. poate cere unor personalităţi independente să prezinte. în prima sa parte. Consiliul verifică cu regularitate dacă motivele care au condus la o atare constatare îşi păstrează valabilitatea.1. 3. Consiliul. Textul consacră obiectul şi limitele de acţiune ale Politicii externe şi de securitate comună. Afaceri Interne şi Justiţie (EUROJUST) şi în alte politici comune generale şi sectoriale. în orice situaţie. ceea ce va putea da o nouă imagine externă Europei celor 15 şi. inclusiv drepturile de vot ale reprezentanţilor guvernului acestui stat membru în Consiliu. poate constata existenţa unei încălcări grave şi repetate din partea unui stat membru a principiilor menţionate în art. mai clar şi fără echivoc. chiar a cristalizat procesul reformării acestora. poate decide să suspende anumite drepturi ce decurg din aplicarea prezentului Tratat privind statul membru în cauză. În baza unei propuneri motivate din partea unei treimi a Statelor membre. Politicile comune ale Uniunii Europene Europa celor 15 a realizat performanţa consolidării instituţiilor sale şi. conform alin. dacă Consiliul European decide în acest sens. îşi menţin. în art. după obţinerea avizului conform al Parlamentului European. 3. care ar putea conduce la o apărare comună. intutulată "Modificări fundamentale". 2). . Politicii de Apărare Comună. pilonul II al U.asigurarea identităţii interne şi de apărare a U. 1 alin.realizarea Uniunii Monetare.. Tratatul de la Nisa (T N). poate constata că există un risc de încălcare gravă din partea unui stat membru a principiilor enunţate în art. Tratatul de la Amsterdam (TA) a conturat proiectele Uniunii Europene în domeniile Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC). hotărând în conformitate cu aceeaşi procedură. Atunci când. Tratatul de la Nisa (T N) instituie "un Comitet politic şi de securitate . Consiliul ia în considerare consecinţele posibile ale unei atare suspendări asupra drepturilor şi obligaţiilor persoanelor fizice şi juridice. 17 pct. cu o majoritate de patru cincimi a membrilor săi. cuprinde definirea progresivă a unei politici de apărare comună. în conformitate cu acest Tratat. Se precizează. Uniunea Europeană a marcat o etapă decisivă în: .E. consiliul audiază respectivul stat membru şi. 1. Obligaţiile ce revin statului membru în cauză. în cadrul unei limite rezonabile de timp . 1 pct. în sensul că Politica Uniunii nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi de apărare a unor state membre. caracterul de obligativitate pentru acel Stat". 2 "Politica Externă şi de Securitate Comună" . După semnarea T A. respectă obligaţiile ce decurg din Tratatul NATO şi este compatibilă cu politica Uniunii de securitate şi de apărare stabilită în cadrul respectiv (art. Înainte de a proceda la o asemenea constatare.1. Procedând astfel. 1 şi să-i adreseze acestuia recomandări adecvate. îndeosebi prin impunerea monedei unice EURO. limitele PESC. un raport asupra situaţiei statului membru în cauză. Consiliul. vizează. după invitarea guvernului statului membru în cauză spre a-şi prezenta orice obiecţie referitoare la aceasta.pregătirea legislativă pentru aprofundarea şi accelerarea reformei instituţionale. reunit la nivelul şefilor de Stat sau de guvern şi hotărând în unanimitate la propunerea unei treimi din numărul statelor membre sau din partea Comisiei şi după obţinerea avizului conform din partea Parlamentului European. 2. (prin crearea armatei europene) şi . 2. cu o majoritate calificată. o astfel de constatare a fost făcută. În context.E. 6 alin.

b.O. facilitând cooperarea strânsă între EUROJUST şi Reţeaua judiciară europeană în special.urmăreşte situaţia internaţională în domeniile care ţin de politica externă şi de securitate comună şi contribuie la definirea politicilor. împuternicind EUROJUST să contribuie la o bună coordonare între autorităţile naţionale ale statelor membre de urmărire penală. asigurarea. 40). obiectivele. adoptată de Consiliu la 29 iunie 1998 (J. c. Cooperările intensificate într-unul dintre domeniile la care se face referire "au ca scop să permită Uniunii să devină mai rapid un spaţiu al libertăţii.A. 31 alin. 2). competente îîn statele membre. d. incluzând. promovând participarea EUROJUST la anchetele penale în cazurile de criminalitate transfrontalieră gravă. emiţând avize adresate Consiliului. în vederea facilitării execuţiei unor comisii rogatorii şi a punerii în aplicare a cererilor de extrădare. iar . coerenţa între toate politicile Uniunii şi activităţile externe ale acesteia. adoptarea progresivă a unor măsuri care să stabilească reguli minimale referitoare la elementele constitutive ale infracţiunilor penale şi la sancţiunile aplicabile în domeniile crimei organizate. El exercită. cooperarea prin intermediul EUROJUST în domeniul procedurilor şi al aplicării deciziilor. 27 A-D) au ca obiect " cooperările intensificate" care au drept scop "protejarea valorilor şi servesc intereselor Uniunii. în special privind crima organizată. precum şi deciziile luate în cadrul acestei politici. controlul politic şi dirijarea strategică a operaţiunilor de gestionare a crizelor " (art. Deosebit de aceasta. 3. c. 3. e.Reţeaua judiciară europeană a fost înfiinţată prin Acţiunea Comună 98/428/J.2. direcţiile generale şi coerenţa politicii externe şi de securitate. în măsura necesară ameliorării acestei cooperări. 2 aupra art. b. b.I. detaşaţi de fiecare stat membru (EUROJUST) s-a luat în octombrie 1999 la Tampere. Noi reglementări (art. în principal: a. competenţele Comunităţii Europene şi c. în ansamblul ei. respectând totodată competenţele Comunităţii Europene" (art. inclusiv prin intermediul Uniunii Europene de cooperare judiciară (EUROJUST)" (art. Tratatul de la Nisa cuprinde noi dispoziţii relative la "o mai strânsă cooperare între autorităţile judiciare şi alte autorităţi competente ale statelor membre. cooperarea este încurajată de Consiliu prin EUROJUST: a. 27 A). acolo unde este necesar.decizia de a crea o unitate compusă din procurori.3. securităţii şi justiţie . Rolul EUROJUST este subliniat şi în Declaraţia nr. sub responsabilitatea Consiliului. terorismului şi traficului de stupefiante. prevenirea conflictelor cu privire la jurisdicţia între statele membre.798). 29 alin. Acţiunea comună în cadrul cooperării judiciare în materie de drept penal vizează. Aceste cooperări intensificate trebuie să respecte: a. ţinându-se cont mai ales de cercetările efectuate de Europol. magistraţia sau ofiţeri de poliţie de competenţă echivalentă. 2 din Tratatul Uniunii Europene în care se relevă: . 151 . a compatiblităţii regulilor aplicabile în statele membre. facilitarea şi accelerarea cooperării dintre ministerele şi autorităţile judiciare sau echivalentele acestora. facilitarea extrădării între statele membre.L. afirmându-i identitatea ca forţă coerentă pe scena internaţională" (art. principiile. 25 reformulat). 191/7.

deci.Germania. de regulă.de a pregăti rapoartele.politica de coeziune economică şi socială şi . . II.. . România (locul 7) cu 14 voturi ş. regula unanimităţii. Reforma instituţională 1. c. Conform noului tablou al repartizării voturilor primele 4 state cu populaţie mare . Regula unanimităţii funcţionează în mecanismul decizional în domeniile de: . fie la cererea Consiliului sau a Comisiei. Tratatul (TN) îşi propune. la 27 de state membre.cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală. fiind definită în funcţie de adeziunile necesare. să asigure flexibilitatea procesului decizional prin cele trei proceduri: a. Procedurile Reforma instituţională constituie obiectivul central al Tratatului de la Nisa.de a facilita schimburile de informaţii.d. de a formula avize sau de a întreprinde şi alte activităţi în domeniile ce ţin de competenţa sa. b.de a urmări situaţia socială şi evoluţia politicilor de protecţie socială în statele membre şi în Comunitate. a. . Instituţiile comunitare 2. apoi. În ce priveşte regula majorităţii simple aceasta se aplică numai în luarea deciziilor de ordin procedural. Regula majorităţii calificate este substanţial extinsă prin TN. În domeniul social textul Tratatului instituie un Comitet de protecţie socială cu caracter consultativ.a.m. inclusiv în domeniile comerciale şi al cooperării judiciare în materie civilă. de cel puţin 62 de voturi din cele 87 totale.1. 2. Majoritatea calificată trebuie să cuprindă cel puţin 62% din populaţia Uniunii.4. Sistemul instituţional de decizie. Italia şi Marea Britanie . câte 27 de voturi.E. procedura aplicată în adoptarea deciziilor politice ale UE privind piaţa internă la un număr de zece politici comunitare. neafectat de noile dispoziţii.vor avea câte 29 de voturi. Spania şi Polonia. de experienţă şi bune practici între statele membre şi Comisie. Majoritatea calificată este. care are scopul: . b. . Franţa. ea fiind. majoritatea calificată şi c.politica de azil şi imigrări.politică externă şi de securitate comună (PESC). .fiscalitatea. majoritatea simplă pentru deciziile de procedură. fie din proprie iniţiativă. Parlamentul European 152 . în perspectiva extinderii U. având rolul de a promova cooperarea între statele membre şi Comisie.

1. Franţa.12. după criteriul numărului cetăţenilor naţionali. Conferinţa a adoptat că "Finanţarea partidelor" politice la nivel european făcută din bugetul Comunităţilor Europene nu poate fi folosită. Italia (câte 29). Franţa. Portugalia . Textul prevede şi repartiţia locurilor pentru statele candidate.membrii Comisiei sunt aleşi în baza competenţei lor generale şi independenţa lor trebuie să fie deasupra oricărei îndoieli. 2.câte 12. Finlanda .13.13. România ocupă. 153 .71. conţine noile prevederi privind Parlamentul European.2009". 2. Comisia Protocolul privind lărgirea UE (art 4) include noi dispoziţii care prevăd că: . Deputaţii europeni sunt grupaţi pe grupări de partide politice. stabilind că: .câte 10. România ocupă locul 7 cu 33 de deputaţi .câte 29. Germania 99. Protocolul (anexa .3. Irlanda şi Finlanda . 2. după Germania.25. Anglia .13.72.72.În procedura de codecizie şi cooperare. Italia . considerate că exprimă voinţa politică a cetăţenilor europeni.18 şi Regatul Unit .22. Prevederile asupra finanţării partidelor politice se aplică.diagrama 2) conţine şi repartizarea conţine şi repartizarea ponderii voturilor ce revine noilor state candidate (12). Olanda . direct sau indirect. în art. 2.22. pe aceeaşi bază. locul 7 cu 14 voturi. numărul membrilor Comisiei trebuie să fie mai mic decât numărul statelor membre.a.27. pentru funcţionarea partidelor politice la nivel naţional. Franţa . iar .1. spania . Luxembourg . Danemarca. Grecia . Când Uniunea va avea 27 de state membre. Spania şi Portugalia (câte 27).1.repartizarea lor pe statele membre este următoarea: Belgia . tuturor forţelor politice reprezentate în Parlamentul European. distinct şi funcţia de control politic al Comisiei.numărul membrilor Comisiei poate fi modificat de către Consiliu. după Polonia (5) şi înainte de Olanda (25). 2. îndeplinind. 3 din protocolul asupra lărgirii UE (anexă a T N) stabilesc ponderea votului membrilor în Consiliu în cazurile în care este aplicabil votul calificat al majorităţii: Germania.2. Olanda . Protocolul asupra lărgirii Uniunii Europene (A).21. Belgia. Spania . de asemenea. deciziile vor avea nevoie de cel puţin 169 de voturi pentru. . 23-2 Tratat CE). care statuează cu unanimitate de voturi. Ungaria şi Republica Cehă (câte 20) ş. care fixează numărul reprezentanţilor aleşi în fiecare stat membru începând cu "1 ianuarie 2004 şi cu efect în mandatul 2004 .6.2. Irlanda .numărul total al acestora este de 732.50. Distinct. Suedia . astfel că totalul acestor voturi ajunge la numărul de 345. Parlamentul are rolul de organ legislativ şi de autoritate bugetară.câte 7 şi Luxemburg . Danemarca . anexă la Tratatul de la Nisa. Consiliul Dispoziţiile art. Grecia şi Portugalia (cu câte 22).Comisia are în competenţă un reprezentant naţional din partea fiecărui stat membru şi că . Portugalia şi Grecia . Italia şi Regatul Unit . urmând să fie aleşi printr-un sistem de rotaţie bazat pe principiul egalităţii.17. din partea a cel puţin două treimi dintre membri (art. Textul nou mai prevede că: "Pentru adoptarea lor.4. Suedia şi Austria . Belgia. Marea Britanie.

şi efectul deciziei C. "Organizarea" curţii (Titlul II . Tratatul de la Nisa conţine norme care întăresc puterile preşedintelui Comisiei. De asemenea.J.art. 9-18). 19-46). . "Procedura" (Titlul III . 2 T N). .I. Justiţia comunitară 2. Potrivit art. Tratatul de la Nisa prevede şi pentru Tribunalul de Primă Instanţă avocaţi generali.I. 2-8).art.P. cuărinde norme privind "Statutul judecătorilor li avocaţilor generali" (Titlul I . Avocatul general continuă să aibă funcţia de autoritate profesională imparţială şi independentă. Noile prevederi stabilesc expres criteriul conform căruia cele două instanţe sunt formate din câte un judecător din fiecare stat membru. asupra litigiului.art. 2.). a Comisiei.P. Protocolul B.4. cât şi avocaţilor primei instanţe. până la noua extindere. 4) a Protocolului se prevede că "orice stat care aderă la Uniune are dreptul ca. potrivit competenţei determinate prin statut. prin norma finală (pct.2. Tratatul de la Nisa conţine Protocolul asupra statutului Curţii de Justiţie (C. iar.E. în special în sfera recursurilor directe. căreia să i se stabilească prerogative privind soluţionarea cauzelor în anumite materii specifice. până la adoptarea deciziei Consiliului. 47-62) şi "Prevederile finale" (Titlul V .4. 154 . 220 C. efectul procedurii de revizuire asupra caracterului executoriu al deciziei C.art. Instituind o nouă instanţă judiciară denumită Camera Jurisdicţională (art. în cel mai scurt timp posibil. fiecare în cadrul jurisdicţiei proprii.a. sunt formate din câte 15 judecători şi 8 avocaţi generali (erau 9 până acum). statutul Curţii de Justiţie fiind aplicabil atât judecătorilor. precum şi noile prerogative acordate preşedintelui. un proiect de decizie pentru crearea unei Camere Jurisdicţionale competentă în a soluţiona litigiile dintre Comunitate şi particulari în primă instanţă ş. anexă la TN. care pune concluzii în anumite cauze. "Tribunalul de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene" (Titlul IV . "Curtea de Justiţie şi Tribunalul de Primă Instanţă.în cazurile excepţionale în care Curtea decide să revizuiască o decizia C.cere Curţii şi Comisiei să pregătească.J.. aceasta urmând să decidă repartiţia voturilor.P. .art.a. contra hotărârilor date în primă instanţă de Camera Jurisdicţională. Conferinţa a adoptat un număr de 6 Declaraţii relative la Justiţia comunitară (nr. T N reglementează şi calea de atac a recursului la C. asupra unei chestiuni prejudiciale. Compunerea Parlamentului. trebuie să acţioneze în cadrul unei proceduri de urgenţă. 2. în momentul aderării sale. cu privire specială la rolul părţilor în procedura Curţii.solicită Curţii şi comisiei sp examineze ansamblul reparaţiei competenţelor între Curtea de Justiţie şi Tribunalul de Primă Instanţă.) şi norme relative la o nouă instituţie judiciară Camera Jurisdicţională. relevă perspectiva noii ordini constitutiv reale a Uniunii europene. 2 pct.P. 63-64).1.I.4. mai ales.În sfârşit. Comisia putând dobândi rolul de guvern supranaţional al unei eventuale federaţii europene. 32). în formularea nouă (art. a Consiliului şi.I. remanierea responsabilităţilor comisarilor pe durata mandatului său ş.să se definească prevederile esenţiale ale procedurii de revizuire în Statutul Curţii. a Tribunalului (Curţii) de Primă Instanţă (C. asigură respectarea legii în interpretarea şi aplicarea prezentului tratat". să aibă un reprezentant naţional ca membru al Comisiei". 12-17) prin care: .

2 – Valorile sale . 4 – Personalitatea sa juridică Titlul II – Cetăţenia Uniunii şi drepturile fundamentale .art.art. 11 – Competenţele comune (împărţite) . politica de apărare comună.Anteproiect A. 9 – Categoriile de competenţe: definiţie . 1 – Crearea (Comunităţii Europene. Controlul subsidiarităţii şi proporţionalităţii.art.10. 5 – Cetăţenia Uniunii .art. Aplicarea în timp . Uniunii Europene.art.SECŢIUNEA A II-A NOUA ARHITECTURĂ CONSTITUŢIONALĂ A UNIUNII EUROPENE UNIUNEA EUROPEANĂ CONVENŢIA EUROPEANĂ Secretariat Bruxelles. 8 – Respectul principiilor fundamentale: competenţele de atribuire limitate. 12 – Domeniile de acţiune .2002 Convenţia 369/02 TRATAT INSTITUIND O CONSTITUŢIE PENTRU EUROPA . 10 – Competenţele exclusive . Europei Unite) . politica în materie de poliţie şi justiţie în domeniul penal 155 . 7 – Principiile fundamentale: atribuţia.art. 3 – Obiectivele sale . 6 – Carta drepturilor fundamentale Titlul III – Competenţele şi acţiunile Uniunii .art. 28. TABLA DE MATERII Prima parte: Arhitectura constituţională Titlul I – Definiţia şi obiectivele Uniunii .art.art.art. 13 – Politica externă şi de securitate.art. Primatul dreptului Uniunii.art. subsidiaritatea şi proporţionalitatea .art.

35 – Legea electorală uniformă pentru alegerea Parlamentului European .art. 15 bis – Preşedinţia Consiliului European .Principiul egalităţii democratice a cetăţenilor Uniunii . atribuţii .art. 26 – Procedurile de adoptare a deciziilor .art. 33 . posibilităţii „absenţei constitutive” şi consecinţele sale Titlul VII – Finanţele Uniunii .art.art. 31 – Politica în materie de Poliţie şi Justiţie în domeniul penal .art. 17 – Consiliul: compunere. 27 – Procedurile de adoptare a actelor de .art.art.art. 28 – Procedurile de îndeplinire a acţiunilor (incluzând programele). 37 – Regulile de vot ale Instituţiilor Uniunii. 18 bis – Preşedinţia Comisiei . 17 bis – Preşedinţia Consiliului . 14 – Sistemul instituţional comun al acţiunilor Uniunii şi al acţiunilor Statelor membre. 19 – Congresul Popoarelor Europei .art. Supravegherea executării lor .art. rol. 25 – Procedurile legislative: adoptarea legilor şi cadru .Titlul IV – Instituţiile Uniunii .art.art.art. 23 – Organele consultative ale Uniunii Titlul V – Exercitarea competenţelor şi acţiunilor Uniunii .art. împreună în cadrul Uniunii .art.art. atribuţii (monopolul iniţiativei) .art. 15 – Consiliul European: compoziţie. 40 – Procedura bugetară a Uniunii Titlul VIII – Acţiunea Uniunii în lucru 156 legilelegilor aplicare de sprijin Uniunii Exercitarea .art. 22 – Banca Centrală Europeană . deciziile europene . 38 – Resursele Uniunii .art.art.art. sarcini . atribuţii .art. 21 – Curtea de Conturi .art. 34 – Principiul unei democraţii participative .art.art. 30 – Politica de apărare comună .art. 39 – Principiul echilibrului bugetar al Uniunii . cadru.art. 20 – Curtea de Justiţie . 29 – Politica externă şi de securitate comună . 32 – Recursurile la cooperările intensificate Titlul VI – Viaţa democratică a Uniunii . 16 – Parlamentul European: compoziţie. 24 – Instrumentele Uniunii: legile europene.art.art. 36 – Transparenţa dezbaterilor legislative ale . 18 – Comisia: compunere.

art. 41 – Reprezentarea exterioară a Uniunii Titlul IX – Uniunea şi vecinii săi . 45 – Suspendarea drepturilor apartenenţei la Uniune . Libertatea de prestare a serviciilor 4. Cercetarea şi dezvoltarea tehnologică A4. Transporturile VIII. 44 – Procedura de aderare a Uniunii . Reţelele transeuropene IX. Interdicţia restricţiilor cantitative III.. Coeziunea economică şi socială IV. Politicile în alte domenii specifice I. Capitalurile şi plăţile IV. Vizele. Politica socială III. Libertatea de stabilire 3.art. Uniunea vamală 2. Muncitorii 2. Piaţa internă I. 42 – Relaţiile privilegiate între Uniune şi vecine Titlul X – . Agricultura şi pescuitul V. azilul şi imigraţia şi politicile legate de persoanelor II. Protecţia consumatorilor VII. Regulile concurenţei II.art.art. Politica economică şi monetară A3. care respectă strict valorile sale şi drepturile fundamentale şi acceptă funcţionarea regulilor sale . Armonizarea legislaţiilor Statele circulaţia A2. Politicile şi acţiunile interne A1.art. 46 – Retragerea din Uniune Partea a 2-a: Politicile şi activităţile Uniunii A.art. Securitatea internă 157 . Mediul înconjurător VI. Libera circulaţie a mărfurilor 1. Libera circulaţie a persoanelor şi serviciilor 1. 43 – O Uniune deschisă către toate Statele Europei.

Domeniile în care Uniunea poate să decidă o acţiunea de sprijin I. Apărarea D.Politica în materie de poliţie şi justiţie în domeniul penal A5. Cooperarea pentru dezvoltare III. Industria IV. Continuitatea raport cu Comunitatea Europeană şi cu Uniunea Europeană Câmpul de aplicare Protocoalele Procedura de revizuire a Tratatului constituţional Adoptarea. DESCRIEREA SUMARĂ A TEXTULUI Partea 1: Arhitectura Constituţională Preambul Titlul 1 – Definiţia şi obiectivele Uniunii juridică în Tratatului 158 . Sănătatea publică III. Cultura V. Acţiunea exterioară I. Gestiunea crizelor A1-A4 C. formarea profesională. Educaţia. Politica externă 2. Politica externă şi de securitate comună 1. Politica comercială II. tineretul B. rectificarea şi intrarea în vigoare a constituţional Durata Limbile B. Funcţiunea Uniunii Dispoziţii instituţionale şi procedurale. dispoziţii bugetare Partea a 3-a: Dispoziţii generale şi finale Ultimul titlu: Abrogarea Tratatelor anterioare. Funcţionarii II. Aspecte externe ale politicilor prevăzute în capitolele IV.

dreptul de petiţie. 7 Principiile acţiunii Uniunii: se exercită conform dispoziţiilor Tratatului în limitele competenţelor conferite prin Tratat şi în respectul principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.dezvoltarea unei politici externe şi de securitate comună şi a unei politici de apărare. democraţie. Comunităţii. ca şi a Uniunii economice şi monetare. anumite competenţe comune . 4 Recunoaşterea explicită a personalităţii juridice (a Uniunii. . Art.o Uniune a Statelor europene.decizia de înlocuire a denumirii (o entitate numită Comunitate Europeană. 5 Instituirea şi definirea cetăţeniei Uniunii: orice naţional al unui Stat membru este cetăţean al Uniunii.întărirea pieţei interne. Europa Unită) .promovarea coeziunii economice şi sociale. de vot şi de a fi ales în alegerile municipale şi în Parlamentul European. Titlul II – Cetăţenia Uniunii şi drepturile fundamentale Art. . a intereselor şi a independenţei Uniunii. care coordonează strict politicile lor la nivel european şi care îndeplineşte. Art. cetăţenia naţională şi cetăţenia europeană şi utilizează liber pe una şi pe cealaltă. dreptul de scriere şi de a obţine un răspuns de la instituţiile europene în propria limbă. securitate şi justiţie. 6 Carta drepturilor fundamentale (text nefinalizat) Titlul III – Competenţele şi acţiunile Uniunii Art. 159 . . 1 . Statelor Unite ale Europei. conservând identitatea lor naţională. . Art. pentru apărarea şi promovarea valorilor Uniunii în lumea exterioară. Art. cu drepturile şi îndatoririle proprii fiecăreia din ele. stat de drept. Drepturile proprii cetăţeniei europene: de circulaţie.apărarea valorilor comune.recunoaşterea caracterului plural al Uniunii . Uniune Europeană. de sejur.o Uniune deschisă tuturor Statelor europene care împărtăşesc aceleaşi valori şi care se angajează să le promoveze în comun. El dispune de o dublă cetăţenie. drepturile fundamentale.Art.încurajarea progresului tehnologic şi ştiinţific. toleranţă.crearea unui spaţiu de libertate. Textul stabileşte principiul nediscriminării cetăţenilor Uniunii în funcţie de naţionalitate. 2 Enumeră valorile Uniunii: demnitatea umană. . respectul obligaţiilor şi al dreptului internaţional. Europei Unite).promovarea unui înalt nivel de utilizare şi a unui grad ridicat de protecţie socială. Statele Unite ale Europei. după dorinţa sa. 3 Obiectivele generale ale Uniunii: . după model federal. . protecţia diplomatică în ţările terţe.

Art. Art.enunţă obligaţia pentru Instituţiile europene de a asigura şi de a promova o administraţie deschisă. în cadrul Uniunii. . 8 Principiul după care orice competenţă reatribuită prin Constituţia Uniunii rămâne în competenţa Statelor membre. regulile controlului efectiv al subsidiarităţii şi proporţionalităţii şi rolul Parlamentelor naţionale (care va fi determinat). Principiul primatului dreptului Uniunii. 15 Defineşte Consiliul European. . 10 Stabileşte domeniile de competenţă exclusivă a Uniunii Art. .enumeră Instituţiile Uniunii. dar nu are competenţa de a legifera. Se stabileşte obligaţia de cooperare loială a Statelor membre vis-á-vis de Uniune. 12 Reglementează domeniile în care Uniunea intervine sau coordonează acţiunea Statelor membre. 14 Stabileşte că: . Titlul IV – Instituţiile Uniunii Art. compoziţia sa şi misiunile sale. Textul fixează regulile care stabilesc adaptabilitatea sistemului.Uniunea dispune de un cadrul instituţional unic. în exercitarea competenţelor care i-au fost atribuite. . Art. 9 Stabileşte categoriile de competenţe ale Uniunii Art.acest cadru asigură coerenţa şi continuitatea politicilor şi acţiunilor duse în vederea atingerii obiectivelor Uniunii. . 13 În anumite domenii Statele membre definesc şi pun în aplicare. 11 Stabileşte domeniile de competenţă partajată între Uniune şi Statele membre. o politică comună după modalităţi specifice (Textul prevede şi aceste domenii).stabileşte principiul după care fiecare Instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care i-au fost conferite de Tratat. conform procedurilor şi în condiţiile şi în scopurile prevăzute de acesta în fiecare domeniu. cât şi principiul aplicării prin aceasta a actelor instituţiilor. dar şi principiul că Statele membre nu pot acţiona decât în limitele definite prin legislaţia Uniunii Art. Art.stabileşte principiul cooperării loiale în relaţiile între Instituţii. eficace şi sobră. 15 bis 160 .Art.

17 Enumeră compoziţia şi atribuţiile Consiliului şi a formaţiilor sale. 18 bis Va stabili rolul şi modul de desemnare a Preşedinţiei Comisiei. prevede procedura moţiunii de cenzură asupra Comisiei. a Consiliului Guvernatorilor şi a celui Director Art. 17 bis Textul va stabili regula de desemnare a Preşedinţiei Consiliului.Va stabili modul de desemnare şi durata mandatului Preşedinţiei Consiliului european. Art. 23 Dispoziţia relativă la asistarea Parlamentului. Art. 25 161 . Art. compoziţia sa. 16 Stabileşte compoziţia Parlamentului European ai cărui membri sunt aleşi prin sufragiu universal direct şi enumeră atribuţiile sale. procedura de nominare a membrilor săi şi atribuţiile acestora. 20 Compoziţia. Art. 21 Stabileşte compoziţia şi atribuţiile Curţii de conturi Art. Art. 24 Stabileşte diferitele instrumente de care dispun Instituţiile Uniunii pentru exercitarea competenţelor lor Art. rolul său şi responsabilităţile sale. rolul său şi responsabilităţile sale. Art. Art. Consiliului şi Comisiei de un Comitet Economic şi Social şi de un Comitet al Regiunilor. precum şi procedura de lucru. 22 Compoziţia şi sarcinile Băncii Centrale Europene. organe cu funcţii consultative. inclusiv a Tribunalului de Primă Instanţă. Titlul V – Exercitarea acţiunilor Uniunii Art. cât şi acţiunile Art. 18 Prevede dispoziţii relative la compoziţia şi atribuţiile Comisiei. ca şi consecinţele unei astfel de moţiuni. 19 Textul evocă posibilitatea de a institui Congresul popoarelor Europei. atribuţiile şi procedura Curţii de Justiţie. ca şi durata mandatului său.

30 Stabileşte procedurile de aplicare în domeniul politicii de apărare comună Art.domeniile tratatului ce exclud cooperarea intensificată. 26 Prevede procedurile de adoptarea deciziilor Art. . ca şi a mijloacelor de supraveghere a executării lor Art.Reglementează procedura legislativă a Uniunii – de adoptarea legilor şi legilor-cadru.condiţiile pentru instaurarea unei cooperări intensificate în cadrul tratatului. Art. 35 Trimite la Protocolul care conţine dispoziţiile relative la procedura alegerii Parlamentului European. ca şi mijloacele de supraveghere a executării lor Art. 162 . 27 Reglementează procedurile de aplicare de către Uniune a actelor vizate de art. .obligaţiile Statelor participante şi neparticipante la o cooperare intensificată Titlul VI – Viaţa democratică a Uniunii Art. 24. 32 Va stabili: . . Art. 31 Descrie procedurile de aplicare pentru politica în materie de poliţie şi justiţie în domeniul penal Art. 34 Enunţă principiul unei democraţii participative.principiul aplicării dispoziţiilor pertinente ale tratatului pentru adoptarea actelor necesare punerii în practică a cooperării intensificate. 33 Stabileşte principiul după care cetăţenii Uniunii sunt egali în faţa Instituţiilor Uniunii Art. 28 Descrie procedurile de aplicare de către Uniune a acţiunilor de sprijin. 29 Descrie procedurile de aplicare în domeniul politicii externe şi de securitate comune Art. Instituţiile asigură un grad ridicat de transparenţă care permite diferitelor forme de asociere a cetăţenilor să participe la viaţa Uniunii. etc. uniformă în toate Statele membre.

deja exercitate. Titlul VIII – Acţiunea Uniunii în lume Art. în forma sa legislativă. inclusiv asupra definiţiei majorităţii calificate şi punerea în practică a regulii posibilităţii absentării constructive şi a consecinţelor sale. . 43 Stabileşte principiul după care Uniunea este deschisă tuturor Statelor Europei care împărtăşesc valorile sale şi vor să le urmărească în comun. în numele Comunităţii.să specifice că toate nevoile şi cheltuielile Uniunii vor trebui să facă obiectul proiectelor pentru fiecare exerciţiu bugetar şi să fie înscrise în buget. 44 163 . ţinând cont de competenţele. 36 Stabileşte regula publicităţii deliberărilor legislative ale Parlamentului European şi ale Consiliului. 42 Va conţine dispoziţiile privind relaţia privilegiată între Uniune şi Statele vecine. Titlul VII – Finanţele Uniunii Art. Art. 38 Prevede că bugetul Uniunii este integral finanţat prin resursele proprii. 40 Textul va trebui: . Art. ca şi procedura de urmat pentru stabilirea sistemului resurselor proprii. El va defini rolul şi rangul Înaltului Reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună. Art. Titlul IX – Uniunea şi vecinii săi Art.Art. Art. care respectă strict drepturile fundamentale şi care acceptă regulile funcţionării Uniunii.să descrie procedura de adoptare a bugetului. 41 Textul va stabili cine reprezintă Uniunea în relaţiile internaţionale. 37 Stabileşte regulile de vot aplicabile deliberărilor Instituţiilor Uniunii. 39 Conţine principiul echilibrului bugetar ca şi dispoziţiile relative la disciplina bugetară. Titlul X – Apartenenţa la Uniune Art.

) Partea a 3-a – dispoziţii generale şi finale Ultimul titlu Art. X+3 Procedura de revizuire a Tratatului constituţional Art. X Abrogarea Tratatelor anterioare. ratificarea şi intrarea în vigoare a Tratatului constituţional Art. X+2 Protocoale: Protocoalele anexate Tratatului fac parte integrantă din el Art. 46 Textul prevede posibilitatea de a stabili procedura retragerii voluntar din Uniune în baza deciziei unui Stat membru.Prevede procedură pentru adeziunea noilor State membre la Uniunea Europeană. cât şi consecinţele instituţionale ale unei astfel de retrageri.a. X+1 Câmpul de aplicare al Tratatului Art. Continuitatea juridică în raport cu Comunitatea Europeană şi Uniunea Europeană Art. Art. X+4 Adoptarea. Partea a 2-a – Politicile şi aplicarea acţiunilor Uniunii (Va conţine bazele juridice. tipul de competenţe. 45 Stabileşte procedura pentru suspendarea drepturilor de apartenenţă la Uniune în caz de constatare a unei violări a principiilor şi valorilor Uniunii din partea unui Stat membru. X+5 Durata: Tratatul se încheie pentru o durată nelimitată Art. actele şi procedurile care vor fi aplicabile în relaţie cu partea 1 ş. X+6 Limbile 164 . Art.

12 (principiul care interzice discriminarea bazată pe cetăţenie) .CAPITOLUL IV COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ SECŢIUNEA I LEGISLAŢIA COMUNITARĂ 1.Art.Articolele 61-69 ale TCE (noua versiune a părţii a treia a Tratatului: cadrul legal pentru cooperarea judiciară în materie civilă).Art. . 308 (baza legală alternativă pentru adoptarea legislaţiei privind cooperarea în materie civilă) 165 . 95. Legislaţie primară . 293.

26 ianuarie 1998 . 220 al TCE.Regulamentul 1206/2001 din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre privind comisiile rogatorii în materie civilă şi comercială .1999.05. Constituie obiectul noii versiuni a Titlului IV al Părţii a treia a TCE: Viza. Cooperarea judiciară în materie civilă şi comunitarizarea acesteia prin Tratatul de la Amsterdam Deşi tratatul fondator conţinea prevederi care permiteau statelor membre să adopte măsuri pentru cooperarea judiciară în materie civilă.Decizia Consiliului din 28 mai 2001 stabilind Reţeaua Judiciară Europeană în materie civilă şi comercială 3. 1347/2000 din 29 mai 2000 privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi răspunderea părinţilor pentru copii . 1346/2000 din 29.Convenţia de la Lugano privind competenţa şi recunoaşterea deciziilor în materie civilă şi comercială.2000 privind procedurile de insolvenţă . cooperarea judiciară în materie civilă a fost comunitarizată. 166 . JO C27. JO L 139 din 25 noiembrie 1998 SECŢIUNEA A II-A COOPERAREA JUDICIARĂ 1.Convenţia de la Roma din 1980 asupra legii aplicabile obligaţiilor contractuale. migraţiune şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor.05. Tratatul de la Maastricht a stabilit ca unul din obiectivele celui de-al treilea pilon al UE cooperarea în materie civilă (în cadrul cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne). 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială .Convenţia de la Bruxelles privind competenţa şi recunoaşterea deciziilor în materie civilă şi comercială. azil. Legislaţia adoptată în cadrul acestui titlu a fost enumerată anterior.2.Regulamentul Consiliului CE nr.Regulamentul Consiliului 1348/2000 din 29 mai 2000 privind transmiterea între statele membre a documentelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială . ca rezultat al cooperării interguvernamentale în temeiul art. Atunci când Tratatul de la Amsterdam a intrat în vigoare la 1. Legislaţia secundară . După timide încercări de a soluţiona problema dreptului civil în cadrul cooperării politice europene.Regulamentul Consiliului CE nr. Între actele adoptate pentru aplicarea prevederilor celui de-al treilea pilon se numără Convenţia din 1997 privind transmiterea documentelor şi Convenţia din 1998 privind competenţa în probleme matrimoniale. Jurnalul Oficial C 027 din 26 ianuarie 1998 . Convenţii (legislaţie terţiară) .Regulamentul Consiliului (CE) nr. cu o singură şi notabilă excepţie: Convenţia Bruxelles din 1968. această posibilitate nu a fost folosită.

care va putea fi interpretată după mulţi ani de CEJ. 3. 4. 69 se referă la situaţiile specifice Danemarcei. Procesul de adoptare a deciziilor este descris în art. orice prezentare a cooperării judiciare europene în materie civilă trebuie să se refere înainte de toate la convenţie. Mai mult.există încă anumite confuzii privind competenţa externă (competenţă comunitară sau mixtă?). Convenţia Bruxelles (înlocuită de la 1 martie 2002 cu Regulamentul 44/2001) şi contribuţia la ordinea juridică comunitară Convenţia Bruxelles este. securităţii şi justiţiei. există o jurisprudenţă bogată în ceea ce priveşte Convenţia. Conţinutul acestor măsuri pot cuprinde de la simplificarea procedurilor. adoptarea regulilor pentru soluţionarea conflictului de legi şi competenţă până la eliminarea obstacolelor în calea bunei funcţionări a procedurilor civile. La nivel instituţional. Condiţiile pentru adoptarea legislaţiei privind cooperarea judiciară în materie civilă şi scopul acestei legislaţii sunt indicate de art. regulile privind cooperarea judiciară sunt obligatorii doar pentru 12 din cele 15 state membre. iar Danemarca este exclusă de la aplicare. În ceea ce priveşte scopul aplicării: . . în principiu. benefică pentru dezvoltarea ordinii juridice a Comunităţii. Conceptul cooperării judiciare în materie civilă în cadrul Titlului IV al TCE Obiectivul noului titlu IV este de a stabili în mod progresiv un spaţiu al libertăţii.cu puţine excepţii. care prevede o perioadă tranzitorie de 5 ani pentru adoptarea acestora. Aceasta poate duce şa întârzieri în revizuirea Convenţiei de la Lugano sau aderarea a noi părţi contractante.în principiu.procedura hotărârii preliminare poate fi folosită numai de instanţele supreme ale statelor membre. este întemeiată pe factori obiectivi şi nediscriminatori (precum domiciliul pârâtului). Articolul 68 prevede competenţa CEJ de a pronunţa hotărâri preliminare în acest domeniu iar art.ratione materiae: limitele dintre problematica civilă şi dreptul public. care.este supusă interpretării CEJ. exclud orice interferenţă în dreptul material.este o dublă convenţie.2. în opinia generală. . Cooperarea judiciară în materie civilă este unul din cele 5 mijloace pentru realizarea acestui obiectiv. unul din succesul cooperării internaţionale judiciare şi a contribuit în mare măsură la dezvoltarea ordinii juridice comunitare. trebuie notate următoarele aspecte: . în sensul că se referă atât la recunoaştere şi aplicare. . Ca rezultat. . există câteva limite ale acesteia: . chestiunile preliminare şi incidentale.introduce un sistem închis. . 65 al TCE. din moment ce Marea Britanie şi Irlanda au optat pentru neaplicarea acestora. Acestea trebuie să fie măsuri cu implicaţii transfrontaliere şi care sunt necesare pentru buna funcţionare a pieţei interne. 67. Irlandei şi Marii Britanii. exclusiv. Limitele comunitarizării Deşi comunitarizarea este. spre deosebire de legislaţia adoptată până la 1 mai 1999. în principiu. 167 . cât şi la faptul că are reguli directe pentru stabilirea competenţei.

Reguli pentru competenţă . 47). 7-12a.litispendenţa şi probleme determinând prima instanţă sesizată şi alte cauze similare ale acţiunilor (art. 21 [art. 13-15 şi paragrafele 2 şi 3. . În ceea ce priveşte competenţa. 31 Regulament] – a se vedea şi art. o importanţă specială este acordată noilor reguli privind locus solutionis (art. 23 Regulament]).3 şi 36 Regulament]). reguli aplicabile asigurărilor. 17 [art. Sistemul recunoaşterii şi executării . precum şi prevederi pentru instanţele de origine în ceea ce priveşte emiterea certificărilor (art. 18 [art. [art.1).ratione personae: domiciliul pârâtului în Comunitate determină competenţa (cea mai importantă excepţie este cea prevăzută de art. . 5.3 şi 26 [art. examinarea temeiurilor pentru nerecunoaştere este în competenţa curţilor de apel (art. 34 Regulament]).ratione temporis: regulile stabilite de art. Norvegia. art. Numeroase liste cu experţii de la dreptul general. art. . 16. În fine. protecţiei consumatorilor şi contractelor de muncă (art. [art. 36 şi urm. 5. 22 al Regulamentului).. 22 Regulament]).măsuri provizorii (art. nici substanţa hotărârii nu pot fi atacate (art. Islanda. extinderea tacită a competenţei (art. 41). Regulamentul 44/2001 Regulamentul care comunitarizează convenţia are aceleaşi caracteristici şi urmează aceleaşi principii. . precum şi singurei reguli ce determină timpul în care instanţa competentă poate fi sesizată pentru aplicarea regulilor de litispendenţă.temeiuri pentru nerecunoaştere (art. Elveţia şi Polonia. Cele mai importante modificări sunt cele care au în vedere facilitarea recunoaşterii şi executării. 35. 168 . 54 şi 58 şi appendix). 2 şi 5-6a). 54. 24 Regulament]). . clauze de extindere (art. 18-21 Regulament]). 16 [art.stabilirea unei ierarhii: competenţa exclusivă (art. în timp ce alte state europene au solicitat admiterea ca membru. art. .proceduri pentru executarea unei hotărâri străine şi proceduri pentru căile de atac (art. în ceea ce priveşte substanţa: a.ratione loci: Convenţia paralelă de la Lugano extinde preactic aceleaşi reguli la statele EFTA. reguli şi structuri precum convenţia. 38 şi urm Regulament]). 66 al Regulamentului. b. domiciliul pârâtului şi competenţa specială (art. apeluri. 27 [art. 28. lista instanţelor competente sunt furnizate în anexe.principiul conform căruia nici competenţa instanţei de origine. De exemplu. 27 şi 30 Regulament]).1. 24 [art. 5.

Y. 566. 721. Etudes européennes. .F. The Evolution of EU Law. dr. . Presses universitaires de Tours.P. eur.J.). Dehousse. Chers du GERSE nº 0. AJDA 1997. p. Traité d’Amsterdam. Rev. Ed. de Schoutheete.Y.L’émergence d’un droit constitutionnel pour l’Europe . Federal Trust. p. La Documentation française. p. eur. 1997. nº 4. Sweet and Maxwell. 1997. Oxford. p. trim. G. De l’ULB. Quelle Union pour quelle Europe? L’après – traité d’Amsterdam.BIBLIOGRAFIE I.Actualité du traité d’Amsterdam. Le principe de l’unité du cadre institutionnel de l’Union européenne. eur. Londres. . European institutional architecture after Amsterdam: Parliamentary system or regulatory structure?. mai 1996. 6-7 mai 1996. Dubouis. Blumann. Le traité d’Amsterdam. 1999.Chaires Jean Monnet. La Tribune du droit public nº spécial 1998.H. Rev. Cahiers du CUREI nº 12. Craig.C.F. Louvain. Audeoud (dir. 4. Le traité d’Amsterdam.O. . LUCRĂRI DE SPECIALITATE 1. 1998. de la Serre et C. de Burca (dir). .R. G. Réflexions sur le traité d’Amsterdam. Annales d’Etudes européennes.P. Lequesne (dir). Chaiers du GERSE. Duff. 721.). . Reforming the European Union. Aspects institutionels. Cah. Bruxelles. Bruxelles. Blumann et a. . 1997. Dehousses. . Synthèse des propositions faites pour la préparation de la Conférence intergouvernementale de 1996.G.). E. . trim. 169 . CML Rev. 595.-M. Thèmes et commentaires. p. Tratatul de la Amsterdam. . Europe août-septembre 1998. Gautier. L’Union européenne. . Clarendon Press. eur. Honorat. 1997. 1998. 265. Le Protocole “intégrant l’acquis de Schengen dans le cadre de l’Union européenne”. Audéoud (dir. . Bruxelles.O. . Les Notices. . p. D’interprétation à l’incantation.L. 1997. Guillermin (dir. . STRĂINĂ A. 1997. Editions Complexe. dr. chron. Cah. Paris. . . De Bergues. Le project de traité d’Amsterdam. 1997. Le traité d’Amsterdam. Favret. dr. Le traité d’Amsterdam: une révision a minima de la “Charte constitutionelle” de l’Union européenne.C. reflect de la nouvelle Europe. dr. Chavrier. Nancy.A. 1999. Nancy.. . 1997. Conférence intergouvernementale de 1996. février 1999.

Nouveaux concepts d’intégration européenne. Europe 1995. 1998. Winter. . Mouton et T. p. . dans numéro spécial sur le traité d’Amsterdam. nº 46. . Le référendum européen. Le traité d’Amsterdam.J.). Mangas Martin. 1996. p. Tizzano. .).A.P. Un espace de sécurité. CML Rev. Reforming the Treaty on European Union: The Legal Debate. 1995 nº 1.) La Conférence intergouvernementale sur l’Union européenne: répondre aux défis du Xxe siècle. p. Rev. dr. . 1999. Editions Complexe. Koenig. Le modifiche istituzionali e del procedimento decisionale .J. Paris. De Maastricht à Amsterdam. p. Curtin. . 267. nº 1/96. . PIE. Petite.Y. .J. . 1997. La reforma institucional en el Tratato de Amsterdam. p. chr. Académie de droit européen.E. L’Europe et son nouveau traité . Mattera (dir. rapports du Comité d’initiative en vue de la conférence intergouvernementale de 1996 et du comité de réflexion sur les questions institutionneles. De Smijter. Pedone. Labayle.A. CEDAM. Labayle. Telo et P.-U. 1995.A. de Witte (dir. Lenaerts. Uniunea europeană. La révision dutraité sur l’Union européenne.IFRI. JT. Février 1998.M. dans numéro spécial sur le traité d’Amsterdam. Il dirritto dell’Unione europea 2-3 1998.-D.C. L’UE face à l’échéance de 1996. Il diritto dell’Unione europea. trim. Il Trattato di Amsterdam. L’Union européenne au-delà d’Amsterdam. Mohr Siebeck. Rev. 1995 et 1996. aur. Le traité d’Amsterdam: ambition et réalisme. . Rev. dr. Rev. La réforme institutionnelle de 1996: les enjeux.K. . Pechstein. .Mouvement européen. . Kluwer Law International. 1.. Vers une nouvelle Constitution pour l’Union européenne? La Conférence intergouvernementale de 1996. . Magnette. Bruxelles. E. Proposals for a new constitution for the European Union: building-blocks for a constitutional theory and constitutional law of the EU. Manin. Tübiengen. 17.J. Lejeune (dir. 813. Bruylant. 1996.M. Politique étrangère . 1996. . Bruxelles. 1997.G. 903. Dr. . Il diritto dell’Unione europea 2-3 1998. . Etudes européennes. Lipsius. 1997. 240. Deventer.). Jacqué. eur. 1997.Revue des affaires européennes. de Derecho Comunitario Europeo 1998. M. . Espoir et déceptions. . Padoue. eur.M. 170 . 1998. . Profili generali del Trattato di Amsterdam .H. Marché unique 3/1997. . Paris. p. trim. La coopération européenne en matière de justice et d’affaires intérieures et la Conférence intergouvernementale. p. B. août-septembre. numéro spécial sur le traité d’Amsterdam. La constitutionnalisation du système communautaire dans un traité fondamental de l’Union européenne. Petersmann. RTD eur. p. Il diritto dell’Unione europea 2-3 1998. Stein. Raux. 407.H. Trêves. 1123. 1997. Clément Juglar. Strozzi. Rev. 9. p.-F.-P. Marché commun 1998. de liberté et de justice. Le traité d’Amsterdam.A Auer et J. La simplification et la consolidation des traités. 1999.A. aff. Rev. eur.J. Le traité d’Amsterdam: une négociation inachevée. Die Europäische Union: die Vertrage von Maastricht und Amsterdam 2 Auflage. 2. 43. Le traité d’Amsterdam. La conférence intergouvernementale de 1996. 240. . Haguenau – Moizard. 1995. Bruylant.C. 1998. Westlake (dir. p. Tizzano. Flauss. Con i testi coordinati del Trattato di Maastricht e del Trattato delle Communità Europea. Bruxelles. . . Bruxelles. D. RTD eur. perspectives et réalités .

Science politique. Favret. Cartou. Libreria dello Stato.L. Gaceta juridica de la C. p. 1993. Le Traité sur l’Union européenne (Maastricht. . Doutriax et. An ever Closer Union?. . De Boeck-Université. Une Europe à droits variables. 1994. La Documentation française. nº 69. .E.C. Bruxelles. . 1998. Reflections on the structure of the European Union.A. L’Union européenne. 1992. Paris.-Cl. PUF. 1993. G. 1998. Le Traité de Maastricht. . Gualino. Montchrestien. Dubouis. Paris.. dans a Barav et C. Traités de Paris-Rome-Maastricht. Quelques réflexions. vol. Vignes. 2e éd. 7 février 1992). eur. D.V. 51. Europa Union Verlag. Paris. ULB. J. Curtin.-M. Politique. Philip (dir. aff.J. . Dietz-Hachleitner. Bruylant Academia. Il trattato di Maastricht sull’Unione europea. Paris.M. Dalloz. . Paris. 1992.J.Y. . Comentaires. A propos des dispositions institutionnelles du Traité d’Union européenne. 1997. Law Books. 4. Dehousse (dir. Favret. Les institutions de l’Union européenne. From Luxemburg to Maastricht. p.F. Paris. nº 7.J. Dictionnaire juridique de l’Union européenne. W. 1992. Everling. 1995.D. Vade – mecum de l’Union européenne et du Droit communautaire. C. nº 115.R. 1998. nº 48. . nº 4. U. 1997. J. 1994.C. Cloos.-Cl. Jans. Dictionnaire juridique des Communautés européennes.M. Fallon. Genèse. 9. 2e éd. Institutions. p. . Pouvoirs.J. Engel. . Constantinescu. p. . 1996. .M. 1994. addendum. Points. Louvain – la – Neuve. Armand Colin. Mise en oeuvre du traité de Maastricht et construction européenne . Gautron. Carnelutti. p. Le droit de la CEE . 2 vol. Bonn. Bruilant.. 1992. L’Union européenne. Gerkrath. p. 1996. Durand. La reforma institucional de las Comunidades europeas acordada en Maastricht. 1995.. Introduction au Droit de l’Union européenne. 1997. 1994.J. 1995. ULB. 1992. La Documentation française. Paris. 1992.J. Duverger. Degryse. Weyland. Dictionnaire de l’Union européenne. Lequesne. . 8e éd. 1992.E. Doutriax. . 1053. 200.C. . Paris. Bruxelles. de la Fuene. 2 vol. 2e éd. Les Fondamentaux. Droit et practique de l’Union européenne. .). . Modes de formation et sources d’inspiration de la constitution des Communautés et de l’Union européenne . Institutional change in the European Community after the Single European Act. 2e éd. Paris. .C. p. Debroux et D.-F. Droit européen.). 5e éd. CML Rev. Europe.. eur. Munich. Boulouis. Seuil. .C. 1995.J. The constitutional structure of the Union: a Europe of bits and pieces.-Cl. . Bruylant.U. 77. Gaz. Dalloz. Pouvoirs 1989. Paris. Le Traité d’Union européenne. Paris. Bruxelles. Les institutions. Dutheil de la Rochère. Droit institutionnel de l’Union européenne. 1993. Rev.. Europe. Hachette Supérieur. Analyse. présentation générale. . dans Commentaire Mégret. Gautron.Y. Reinesch. CML Rev. . Fontaine. Rome. 17. PUF.J. . L’émergence du droit constitutionnel pour l’Europe. .ENA. Wessels (dir. p. 5.. Boulois. De la Communauté à l’Union. 357. Peut-on gouverner à Douze?. 105. Europe After Maastricht. Bruxelles. Droit matériel général des Communautés européennes. L’Europe dans tous ses États. Programmes . dans Europe.-M.).J. . p. réflexe Europe.J.P. fasc. Bruxelles. Le Traité sut l’Union européenne. 171 . L’Union européenne. L. . 1. Gialdino. 1994.

Mangas Martin. dans Europe. Montchrestien. 1998.-L. 1996. PUF. Perspectives institutionnelles d’une Europe élargie. IEAP. Labouz (dir.D.-C. 21. 802. International and Comparative Law Quarterly 1993. 5. dans L’Europe des Communautés. 129. . . aff. fr. 3. Laursen et S. Legal Issues of the Maastricht Treaty. . .E. nº 2. Paris. .E. Paris. Mac Millian. 1992.J. Dalloz. de la Serre. fr. 1992. Quermonne.M. 213. Marché Commun juin 1992. Lequesne. 11. Paris-Aixen-Provence. The ratification of the Maastricht Treaty: Issues. p. 1995. Le système politique de l’Union européenne . . p. et a.J. Logiques juridiques. 2e éd.F.-L. . L’application du titre VI du traité sur l’Union européenne .. .J. L’Union européenne. . Paris.C. O’Keefe. Londres. p. Les institutions européennes. eur. Vers un droit pénal communautaire. L’avenir fédéraliste de l’Europe. Scotto. Gad. Law of the European Union.). Sidjanski. Guillermin (dir. CML Rev.A. Rev.C.J. DelmasMarty (dir.J. 1993. Mathieu. La Documentation française.J. dans M. . Paris.). 13. pol. La nature juridique de l’Union européenne.M. Perspectives institutionnelles à la suite du traité de Maastricht sur l’Union européenne. Les Communautés européennes. 1992. Moreau-Defarges. . . p. 3e éd. Que-sais-je?. Louis. 1994. Labayle. 1991. 1995. Koopmans. . nº 721-722. Que-sais-je?. 1995. D. 1996. Rev. Maastricht. PUF. Les institutions européennes. Rasmussen. Manin. 1996. Un premier bilan. p. Harley. Rideau. Paris. Rideau. PUF.-L.J. Federalism: The Wrong Debate.J.).). De la Communauté à l’Union. El Tratado de Union Europea: analisis de su estructura general. . p.J. vol. Essai d’analyse comparative. Où en est l’Europe politique?. L’Harmattan. Armand Colin. Rev.J. 4e éd. Gaceta juridica de la C. adm. Copenhague. . trim. P. p. Twomey (dir. Aspects juridiques du traité sur l’Union européenne. livre 1. Gouaud.). nº 69.C. Constitutional and Institutional Aspects of the Maastricht Agreement. . Paris. mai 1996. 1992. 1992. Paris. . Paris. Rev. 1994. const. .T. p.A. Clefs. Le traité de Maastricht du 7 février 1992 sur l’Union européenne.P. Montchrestien 1992.H. Girers. Masclet. Le dorit del’Union européenne. 287. . 172 . Les accords de Maastricht.P. eur. 1998. 1998. ..C. p. p. 1992. nº spécial. Recueil des cours de l’Académie de Droit européen. Marché unique européen 1991. . Aspects institutionnels. . .E. De la coopération politique européenne à la politique étrangère et de sécurité commune. P. Les difficultés d’aplication du traité sur l’Union européenne.-V. sc. Vanhoonaker (dir. La Documentation française.T. M. nº 114. Wiley Chancery. 3e éd. Rideau. Paris. 1992. Traité sur l’Union européenne. Ann. publ. dr. dr. Le Monde éditions-Marabout. Paris. Rev. Les accords de Maastricht el la constitution de l’Union européenne . 1994. 187. Rev. Pouvoirs. 1994.D. Les méthodes institutionnelles de la construction européenne. Cahiers du CUREI nº 10. Quermonne. . L’Union européenne. p. EU-ret i kontekst. Shaw. NED. Pedone.-F. . Grenoble. 1047. Debates and Future Implications. eur. Pliakos. 1.H. Paris. .-P. 1992. . 1994. Noël. Paris. Trois lectures du trité de Maastricht.F. 775. Le project de Constitution européenne. p.

p. Bruxelles-Paris. Dalloz. 1979. t. Barav et C. Nauwelaerts. Heymans. 1995. 3e éd. 1995. p. 2e éd. Beutler. Van Raepenbusch. Kahil-Wolff. . Campbell. 245. Nijhoff. dans R. BruylantLGDJ.D.. Cours général de droit communautaire. Fallois. 3e éd. contrôle jurisdictionnel.I.). Caractères généraux du droit communautaire. Union européenne. Paris. Puf. p.A. Catalanº et R. . .R. . Réformes et mutations de l’Union européenne . aff. 173 . Sarasio. 1997. Lineamenti di diritto comunitario e dell’Unione europea. Les objectifs et les institutions .. Ann fr. p. de Broeck et Larcier. Maastricht: progrés quantitatifs ou saut qualitatif?. 1993. . eur. 1992. Dony. Bruylant. Luxembourg.J. . Europe 1992.S. Muller. 1993. 1991. 1993.D. int. t. .-M. Paris. Editions législatives et administratives. Paris. Stephanou. L’avenir fédéraliste de l’Europe. Dictionnaire juridique des Communautés européennes. . Note sur le contenu et la portée du traité sur l’Union européenne signé à Maastricht le 9 février 1992. . Milan. .C.T. Das Recht des Europaïschen Union. Oceana. 6e éd. Le droit communautaire. dr.E. . 1995 nº 6. Trente ans de droit communautaire.C. Ballarino. . A. Europarecht. Chevallier. vol. Longmans. Paris. Paris.J. . 1997. La construction européenne. 579.C. Grands arrêts de la Cour de justice des Communautés européennes. Pikporn. Commission. . Cologne. . Rev.A.Communautés européenes. t.-C.Y. Stephanou.A Barav et C. 685. 83. Some reflections on the acquis communautaire. 1991. Gavalda (dir . 3. . Zarka. Gauthier. 1990. L. Communautaire. L’Union européenne et les analogies fédérale et confédérale: réflexions dans la perspective de la Conference interguvernementale de 1996. F. OPOCE. . 3e éd. . 1. Philip (dir. Gualino.) Dictionnaire juridique des Communautés européennes . Baden Baden.D. 1994.O Van der Galblentz. 1992. Paris. Paris. Kovar et C. p. Streil. Philip (dir. PUF.). J. Barav et C. Dalloz. Philip (dir. Bieber. dans A. 1995. Institutions communautaires. Luxembourg revisited or the importance of European Political Cooperation.D. 40 éd. 1998. J. 1984. Les institutions de l’Union européenne. Le droit européen. Paris. R. . . Cedam. .B. 1. Sidjanski.. Droit européen des affaires . Common Market Law. 473. Dictionnaire juridique des Communautés européennes. 2. PUF.C. p. Padoue. Boulouis et R. Bleckmann. Biebr. 210.) Rép. 5e éd. Bruxelles-Beauvechain. Vignes. Bruxelles.Dictionnaire permanent. Principi di diritto comunitario. 774. Traité de Maastricht . Drept comunitar. 1994.R. 2e éd 1996. Y. nº 1. B. livre 1. Nomes. Simon. p. CML Rev. 1. 1992. . Droit institutionnel de l’Union et des Communautés européennes. 1989.A.. . Scarpa. Curti Gialdino. Paris. Cerexhe. Paris. Constantinho et M. Tizzano. 1993. Appunti sul Trattato di Maastricht: structtura e natura dell’Union europea. P. col. Recueil des cours de l’Académie de Droit européen. Gautier. dans A. collection Perspectives européennes. 49. Dordrecht. PUF. 1982.N. Schmitter.. droit institutionnel. L’équilibre institutionnel (principe de l’). CML Rev. . 3. Toulemon. Colin. p.

6e éd. Spécial Maastricht. Joliet. (dir. Elementi di diritto comunitario. J.A.C. 1969. .G. Lauria.E.P. Masson. collection Perspectives européennes.-P. . 1994. 1991. Garcia de Enteria. livre 1.) Droit des Communautés européennes. p. EG-Vertrag Kommentar. . Guillermin. Cologne-Bâle-Vienne. Verloren van Themaat.U. Presses universitaires. Liège. W. dans Academy of European Law. Le système communautaire européen. Larcier. A guide to European Community Law. .D.G. Communautaire. Les rapports entre ordres juridiques. Bruxelles. Trivium. Beck. . .. 2 vol. OPOCE. Manuale di diritto delle Comunità europee. Hartley.J. 1994. Aspects juridiques du traité Communauté européenne. 1996. Oxford. Padoue. 4e éd. Kluwer. Munich. C. Lsok et J.-V. Rép. Jurisclasseur Europe. 1992. Ferrari Bravo et E. Nomos. 1994.W.J. P. Université. Law and Institutions of the European Communities . Europarecht. Bruxelles. L’Harmattan. Butterworths. Milan. . Il diritto della Comunità europea. Le principe de l’équilibre institutionnel dans la jurisprudence de la Cour de justice des Communautés européennes.C. Raux.C. Kapteyn et P. p. Giuffrè.O. Kovar et C. Londres.-F. 1993.D. Luxembourg. Baden-Baden.. The institutional framework of the European Communities . 1990. p. 1994. The foundations of European Community law: an introduction to the constitutional and administrative law of the European Community. 2e éd. 174 . Cours général de droit communautaire. Lenz (dir.J. Mengozi. OPOCE. Isaac. 1998.E. 1991. Jacqué. 3e éd. Loius. .C. 237. Les sources.T. Deventer.. Regards sur l’actualité. 1992. Davidson. After the Coming into force of the Single European Act. Rawlinson et M. . R. Gavalda (dir. Londres. Moavero Milanezi. Labouz. Madrid. Les institutions de la Communauté européenne. Ein Studienbuch. Loy (dir. . Londres. Molina del Pozo. 1995. Naples.T.. 1994.). nº 180. Bridge. Philip. 2e éd. Paris. L’ordre juridique communautaire. . Manual de derecho de la Comunidad europea. 1995.. . Droit communautaire général.. Introduction to the Law of the European Communities. . Cornwell-Kelly. G. . Nicolaysen.). Waterlow. Le droit de la Communauté économique européenne . Granshof van der Meersch (dir.. Lezioni di diritto comunitario.J. 23.). 2e éd. Milan. 1990. Freestone et S.M. à partir de 1992. 1990. Croom Helm. Diritto delle Comunità europee.. J. 1991.). . Paris. La Documentation française. Londres.F. 1993. Girerd. Gonzalez Campos et G. .. en cours. e 2 éd. 6e éd. De la CEE à la Communauté européenne: ce qui change dans le traité de Rome . Turin. Collected Courses of the Academy of European Law.P. 1988.P. . Paris. Europarecht. ..W. e 2 éd. Masson. .J.. . O. . JDI 1992. Opperman. . Mathijsen. . Luxembourg. European Community Law. Editoriale Scientifica. 2e éd. Sweet and Maxwell. UTET. Les Novelles. Paris. I.R.P. Giffré.L. 6e éd. .F. Le droit institutionnel des Communautés européennes... Paris. Clarendon. Draeta. Noël. Ed. CEDAM. F. Les institutions. Du Jurisclasseur. 1990. 319. . 1988. . vol. 15 vol. Dalloz. Berger-Levrault. Parte instituzionale. 1986. J. I. Paris. 6e éd. Les institutions européennes. Mégret et a.. Bundesanzeiger-HelbingUberreuter. Pocar. 1981. .

Paris. European Community Law. Schwarze. 1993. 1995. 3e éd. Cahiers du CUREI nº 9. 1994. Le pari du XXI e siècle.M. 1998. Istoria şi perspectivele construcţiei europene: . Franfort sur le Main.). 1990. Chirstophe-Tchakaloff. Vienne. Dashwood. . PUF. . L’acte unique européen. 1993. Weatherill.J. Cohen-Tanugi. La nouvelle Europe de Charlemagne. Rev. de Ruyt. 5. Butterworths. EC Law.S.-Binnnenmarkt. WAG) mit Schwerpunkt EWG. . . . L’Europe difficile.C. Verhoeven. 1992.P. Actul Unic European: . Heidelberg. 1995. Folio. 1996. Londres..C.C. Rousset. 1991. Combat pour l’Europe. Law of the European Communities Service . Londres. OPOCE-Bruylant. Vallée. dr. Journées d’études du 21 février 1992. A Constitution for the European Union?. . mars 1986. 5e éd. Bruxelles. Kusters. Université. Histoire politique de la Communauté européenne .Club de Florence. . Presses universitaires ULB. 1985. Que-sais-je?. LuxembourgBruxelles. Université. Economica. Journée d’études. Rudden et D. J. 289. Strategie. Bruxelles. Steinz.M.). 1986. 1993. Europe: l’impossible statu quo.. Gounaud. Schweitzer et W. Le droit des Communautés européennes. Droit des Communautés européennes. Sweet & Maxwell. Luxembourg. . 2e éd. . F. Stock.J.A. Paris. 2 vol.Institut d’Études européennes. 1990. Fayard. Penguin. Rittinger et C. Handbuch der Europaïschen Integration. Bitsch. . Bruxelles-Luxembourg. Paris. Oxford University Press. vor der Groeben. La construction de l’Europe. Müller. Europarecht.J. das Recht der Europäischen Gemeinsschaften (EGKS. Metzner. Droit administratif européen.M. Paris. Dartmouth. P.Institut universitaire européen. Londres. . Gallimard. .-F. 4. 1995.R. 175 . Texeira. const. Vandersanden. 2 vol.D. . Grenoble.B.-T. Bruxelles. fr. Le project de Constitution européenne.. . L’Acte unique européen. Paris. Une clef pour l’Europe.). . 1993. Guillermin (dir. Paris.H. 1994. 1996. . 4e éd. Olivi. conférence de mai 1994. 1994. . Complexe. Weyringer (dir.. 1996. 1995. Hummer. Leprette. 1996.. Europareht. pag. Basic Community Laws. Vaughan (dir. . Les grandes étapes de l’organisation de l’Europe.G.J. . OPOCE. Fondements de la Communauté économique européenne . Perspectives européennes. Gerbet. Struktur.). . Beaumont. Paris. EWG. Politik im E. OPOCE-Labor. D. . European Community Law. 1995. 2e éd. Almedina. Snyder (dir.. L’Union européenne après Maastricht.: F. Bruxelles. Paris.D.L. Imprimerie nationale. Bruylant. Le droit des Communautés européennes. 2e éd. Wyatt et A. Manz. Wyatt. 2e éd. Que-sais-je?.. Coimbra. 2 vol. A natureza das Comunidades europeias (estudo politico-juridico). Bruxelles.M.G. Larcier.. Les conséquences institutionnelles des élargissements de l’Union européenne.Institut d’Études européennes. Histoire de la construction européenne. Aldershot. Le choix de l’Europe.. . 1989. . . Bruxelles. PUF. J. 1995.B.M.

Zorgbibe. 1996. Traité sur l’Union européenne (signé à Maastricht le 7 février 1992). Paris. 1993. 1994. 1960. . von der Groeben. (dir. Monaco. Verlag C... Smit et P. . D.. Civitas. Kommentar zu dem Vertrag zur Gründung der Europäischen Gemeinschaft. Gueydan. Le Traité d’Union européenne. 6.. Quadri.L. Classen. The Law of the European Economic Community .). Geiger. Oxford. 1993. Fox. Culegeri de texte: . R. E-G-Vertrag. M. Beck.G. 4e éd. Grabitz (dir. R. Cartou.S. Glaesner.L. 1996.Boulouis J.Commentaire Mégret. 1991. Simmonds et a. . Matthew Bender. 4e éd. M.). Berthu. Bruxelles.). Economica. Beck.. .C. Commentaire article par article. European Community Law Selected Documents. Dubouis et C.). Dalloz. . Code européen des personnes. 3 vol. 1995. Constantinesco. Commentaire article par article .B. Histoire. Tratado de Derecho Comunitairo Europeo. 15. J. nº hors série 1998.). 1993. Bieber. Baden-Baden. Grands arrêts de la Cour de justice des Communautés européennes. C. Paul.. Capotorti.R. 10. . 1996.). Études européennes.). Ed. tome II. Une version et simplifiée des traités régissant l’Union européenne et les Communautés européennes. New York. acquis.Druesne G. Université. Histoire de la construction européenne. à partir de 1976 (avec mises à jour). Paris. Comentarii asupra tratatelor: . . 2e éd. Goebel. 8. commentaire du project adopté par le Parlement européen. Madrid.. Kommentar zum E. . Dalloz. Toulemon. Thiesing. Munich. 176 . 1985. West Publicshing Co. Economica. . Université. Londres. Munoz Machado. 1990. Berlin-Francfort. J. 1992. 11. Fasquelle. . 6 vol. Paris. De Fallois. St. Hilf. .R. Le droit de la CEE. 1996. Beck-Texte im dtv. Constantinescu ea a. 2e éd. . 4 livres (avec mises à jour). H. Ehlermann (dir.K.. A. Die Europaïsche Wirtschaftsgemeinschaft. J. Sprung (dir. Paris.). Kovar.E. 9. Jacwué. Texte intégral comparé et commenté.V. Munich.Institut universitaires européen. Commentario. Trattato istitutivo della Comunità economica europea. 1. .. E. 1997. Auflage 1999. 1986.D. Nördlingen.. Trabucchi (dir. Milan. Jacobs. H. D. . GLN Joly à partir de 1995. Kommentar zum EWG-Vertrag.. Everling. Droit constitutionnel de l’Union européenne. 2e éd. F. 1965. A. Dalloz. spécialement vol. . Sweet and Maxwell. Paris. 4e éd.). U. Wolfarth. . The Oxford Encyclopedia of European Community Law. R. PUF.H. et. Chevallier R. . Bruxelles. Davey. M.-Vertrag. raport pour le Parlament européen. (dir. La Construction européenne. faisant suite à Dictionnaire du Marché commun.G. 2e éd. J.C. perspectives . D. Florence. . Traité instituant la CEE. . Europa – Recht. Code européen de la concurrence. Liberté politique.W.V.A Toth (dir. Baden-Baden. R. . 15.-P. . en cours.R. Paris. Clarendon. 1990. Bermann.-D. Simon (dir. W. Herzog (dir.Kovar R.G. Monos. Encyclopedia of European Community Law. Institutional Law. R. Grands textes de droit communautaire et de l’Union européenne .H.. Dalloz 1996. 7. .E. Joly communautaire. Le traité d’Amsterdam contre la démocratie. 1995.

. În limba engleză: . .D. Code de droit social européen.Maastricht Journal of European and Comparative Law. 1994. Martines Higueras.Gazette européenne (Gazette du Palais). A.Diritto comunitario e degli Scambi internazionali. Code de l’Union européenne. T. ... .Revue trimestrielle de droit européen. Tizzano. e i testi collegati. Codigo de la Comunidad Europea. Code de l’Union européenne. B.Revue des affaores européennes.Cahiers de droit européen.Tizzano A. În limba italiană: . Butterworths.Revue du Marché unique européen. 1999. . Bruylant.. Eurojuris. 1996. . 2..Common Market Law Reports. Bruylant. În limba germană: .European Law Review.Common Market Law Review. . Dalloz.Legal issues of European integration. 1995. . M. Padoue. . .Europarecht. 177 . .Journal des Tribunaux Droit européen. .Yearbook of European Law. . 3. J. Tizzano.Europe. Vignes. Londres. Bruxelles. 1998. 4.European Public Law. .Europäische Zeitschrift für Wirtschaftrecht. . . Lopez Garrido. Pollard. REVISTE DE SPECIALITATE 1. CEDAM.Europäische Wirtschafts-und Steuerrecht.Journal of Common Market Studies. . . . În limba franceză: . 1996. . .Teyssié B.A. 4e éd.European Commercial Cases. D.Europäische Grundrechte Zeitschritf. devenue Revue du Marché Commun et de l’Union européenne.Vogel L. M.D.Austrian Review of International and European Law. Ross.Irish Journal of European Law. . Madrid. 1992. European Community law: texts and materials . il Trattato C. Il Trattato di Maastricht.Revue du Marché commun. Bruxelle4s. . Palomo Derecho. et Vignes D.. Codice dell’Union europea.E. . Litec. Code européen des affaires. .

annexe Débats du Parlament européén). .Rapport général sur l’activité de l’Union européenne (anciennement rapport général sur l’activité des Communautés européennes.Comunidad Europea. . În limba greacă: .Agence Europe (Bulletin quotidien) Bruxelles..Revista de estudios e investigacion de las Comunidades europeas.JUSletter. OPOCE. ALTE PUBLICAŢII .C. . Baden-Baden. . annuel.Divulgaçao do direito comunitairo.S. 178 . . 2 vol. . 1995.Revista de insticiones europeans. . .Rivista di diritto europeo. Oxford. Commission).). . Jupiter. . 5. .La ley-Comunidades europeas. . . 6.Il diritto dell’Unione europea. În limba spaniolă: . 2 tomes.Europa-Forum. .Revue hellénique de droit européen. Publiching. .Rivista italiana di dirrito pubblico comunitario. Paris.Europolitique (Bulletin bihebdomadaire) publié par Europe Information service. 7.Notes d’informations communautaires (mensuel).Asuntos Europeus. . C.European Court of Justice Reporter.Caudernos europeos de Deusto. . În limba portugheză: . D.Rivista europea di diritto penale civile comunitario. .Recueil des accords conclus par les Communautés européennes (11 volumes).Noticias CEE devenue Noticias de la Union Europea.Union européenne..Journal officiel (sErie Législation et série Communications. tome 1. 30e éd. Paris. Bulletin d’information du dictionnaire du Marché commun. Dir.Gaceta juridica de la CE. . .Aperçu des activités du Conseil.Répertoire des actes de droit communautaire en vigueur (1997. . E. . Recueil des tratés. PUBLICAŢII ŞI ALTE LUCRĂRI ALE UNIUNII ŞI COMUNITĂŢILOR EUROPENE . Nomos Verlag.Revue des Communautés européennes. Luxembourg. Dictionnaires Joly. . Paris.Documents de séance du Parlament eurpéen.La lettre de Jupiter.

Vogel L. tome 1. 1997. 1991. 1969..Recueil de textes.Boulouis Jean et Chevallier R. .Druesne Guy.. Lyon-Caen A. 3e éd. mensuel. Droit communautaire et protection des droits fondamentaux dans les Etats membres. . Paris..Lyon-Caen Gérard et Antoine. Paris. Le droit social européen. Droit international privè. tome 2. 7e éd. . 6e éd. Univ.-Cl. 5e éd. Paris. Paris. 2e éd. Paris.Vogel-Polsky E. 8e éd.Isaac Guy. LUCRĂRI GENERALE . 2e éd. 1983. Droit social européen. Que sais-je?. Droit international privé. (Commission). .Simon Denys. Droit européen des affaires. . L’Europe sociale: faits. . 4e éd. 1992. Droit communautaire général. Paris. . 4e éd. Masson. 1995. LUCRĂRI DE SPECIALITATE.Boulouis Jean. 1995.. 1983.-J.Goldman B. 1993.Rodiere Pierre. Paris. 1994.. Le Systéme juridique communautaire. . Paris. LGDJ. .Bulletin de l’Union européenne (anciennement Bulletin des Communautés européennes. 1994.. Grands arrêts de la Cour de justice des Communautés européennes. 1994. 1992. LUCRĂRI COLECTIVE 179 . Paris. Paris. Droit et politiques de la Communauté et de l’Union européennes . 8e éd. 1996. . diffusion par 24 détenteurs de licence de versiondérivées de CELEX sur CE-ROM ou en ligne. . coll. et Vogel J. . . LGDJ. TEZE. . 2e éd. Droit international du travail.Blanpain R. 6e éd. . problémes. Paris. Droit commercial européen. . Paris. tome 1.Caire Gui. 1993. Litec. Dalloz. . Paris. L’Europe sociale 1993: illusion. Droit du travail communautaire.Valticos Nicolas. 5e éd. PUF. . Pédone..Recueil de jurisprudence de la Cour de justice et du Tribunal de premiére instance des Communautés européennes et arrêts en offset. Droit social international et européen. Droit institutionnel des Communautés européennes.Pretot Xavier. La politique sociale des Communautés européennes. 1997. alibi au réalité? .Catala Nicole et Bonnet René. 8e éd. Le Tallec G. 1993. Les cours du droit. Paris. Organisation.Banwues de données CELEX. 1997. 1997. compétences et procédure de la Cour (1993). Paris. . libre de Bruxelles. et Parleani G. Montchrestien. Paris. .Schapira J. F.Manin Philippe.). Paris. Dalloz.. Paris. système interinstitutionnel de documentation automatisée por le droit de l’Union européenne: diffusion par l’Ofiice des publications à des utilisateurs privilégiés comme les Euroinfo-centres et les centres de documentation européenne au bibliothèques universsitaires abonnement par le réseau d’agents officiels. 1997. 1990.-B. tome 2. 1992. . Litec. 2e éd. .Mayer Pierre. et Lagarde P. PUF. PUF.. 3e éd.Batiffol H.Ribas J. E. Les Communauté européennes – L’Union européenne.Dubouis Louis (dir. RAPOARTE.-M. Droit des affaires de l’Union européennes. Blaise J. enjeux. Paris. Armand Colin..Document Com. PUF.. 1991. et Javillier J. Droit social international et européen. Dalloz. COLOCVII. Montchrestien. Dalloz. Commission). Dalloz. Economica. .. Bruxelles. . Paris.Gavalda C.

. 1987. Paris. .). Quel avenir pour l’Europe sociale . Paris. série communication (C). thèse ParisDauphine (Paris IX). . PUF.Rodiére Pierre. 1988. Pour une politique sociale en Europe.Lyon-Caen Gérard.Pertek Jacques. et autres. PRINCIPALELE PERIODICE .Baron Frédéric.Martin Philippe. La convention collective de travail en droit international. Economica. . La contribution du droit communautaire à la réalisation d’une Europe sociale. L’Europe des diplômes et des professions. Bruxelles.Bulletin de l’Union européenne (ex-Bulletin de la CE) (mensuel).D. 1993. 1998. Francis Lefebre éd. . Bruylant. . Paris. Sirey. Bundesanzeiger. 1994. Trente ans de libre circulation des travailleurs . Paris. série législation (L). Desclée de Brouwer. Paris. . OPOCE. La citoyenneté européenne face au droit social et du travail.Journal du droit international (Clunet) (trimestriel). 1997. . .. Paris.Revue du Marché commun et de l’Union européenne (mensuelle). 1992 et après?.Revue critique de droit international privE (trimestrielle). . La documentation française. Les aides d’Etat les Communautés européennes. 1999. thèse Paris 1 (Panthéon-Sorbonne). des Realtions industrielles et des affaires sociales. .Revue internationale du travail (mensuelle).Bonnechere Michèle (dir.Droit social (mensuel). Paris. Paris.Europe sociale. Les relations internationales de travail. Bruxelles. Gazette du Palais. . La libre circulation des personnes dans l’Union européennes . Genéve.Vandamme Jacques (dir. . Economica. . Paris.Cahiers de droit européen (bimestriels). L. débats du Parlament européen. G. Politique sociale. Paris. Liaisons.Omarjee Ismaël. Bruxelles. 2e éd.G. 1998. Libre circulation des personnes. LGDJ. Paris. Paris. 1992. . L’outre-mer français et le droit social communautaire.). coll. 3. des services et des capitaux . .Rodiére Pierre. . Luxembourg. 1991. Le comité d’entreprise européen.CELEX. 1990. Manifeste pour une Europe sociale. La documentation française. de droit européen de Trèves. Acad. . 180 . 1997. Editions du Jurisclasseur.Mückenberger Urlich et al. . 1997. . OPOCE. publication périodique de la Commission européenne.Journal officiel des Communautés européennes. Paris. Que sais-je?. 1993. Marché intérieur et droit social dans l’Union européenne . 1984.Teyssie Bernard. Litec. de Bruxelles. Paris. Base de donnEes des Communautés européennes. 1998. thèse Bordeaux.Gaudement-Tallon Hélène. 2e éd. Ed.J. vol. . éd. Paris.Revue de jurisprudence sociale (mensuelle). Editions techniques et économiques.). .Aubry Martine. Editions techniques et économiques. Pour une Europe sociale.Cahiers sociaux du Barreau de Paris (mensuels).Megret J. 1996. Trav. 1996.. éducation et jeunesse. . 2e éd. Paris.Vogel-Polsky Eliane (dir.de Lary Henri. Luxembourg. Economica.Rodiére Pierre. . Bureau international du travail. Le droit de la CE et de l’Union européenne . Direction générale de l’Emploi. Univers. Cologne. CIACO. . .. Les conventions de Bruxelles et de Lugano. .Cherot Jean-Yves. 1998. Droit social de l’Union européenne. .

1996. Montchrestien. cool. Paris. Economica. Giuffré. PUF. .Diez Hochleitner J. Paris.Oppermann I. 1996. Paris. Paris. . 1999.Doutriax Y. 5e éd. Paris... Montchrestien..Issac G. Droit institutionnel de l’Union européenne. Il Diritto materiale della Comunità Europea. 1998. Penguin Books. Paris. . LGDJ. De Boeck 2e éd. 1997... et Blumann C. Armand Colin.. European Community Law. et Lequesne C. Droit de l’Union européenne et politiques communes. Droit institutionnel de l’Union et des Communautés européennes ...-P. 1996.). Derecho comunitario europeo. Jacque J. . Münich.. 1998. Droit de la Communauté européenne. Droit matériel général des Communautés. Beck. Kovar R..Fallon M. Droit et pratique de l’Union européenne. Le systéme juridique communautaire.Constantinesco V.. 1998. . . et Luby M. CEDEX.Boulouis J. Mémento Dalloz. Larcier. REPERTOARE ŞI TRATATE .Manin P. Droit fundamental.. et Philip C. Beaumont. coll. 6e éd. Hachette. Paris.Gautron J.Icart P. 1998. . Commentaire par article du traité CEE. Précis Domat.. Sweet et Maxwell.. PUF. Madrid. Paris. H. 181 .Danielle L.Verhoeven J. . Bruylant.Poillot-Peruzzetto S. Dalloz.. DICŢIONARE. l’Union européenne. 1997.Favret J.. Milan. Les Communautés européennes. et Simon D. Le droit communautaire appliqué à l’entreprise. 8e éd. PUF.. 6 éd. Paris.. . 2e éd. 2e éd.. Droit fondamental. 1999.. Le droit des affaires dans les pays de la CEE.Mire P... Dictionnaire juridique des Communautés européennes. Paris. Sirey. Droit institutionnel de l’Union et des Communautés européennes .. Eska. 1999. e I. Les institutions de l’Union européene. 2e éd. Paris.Commentaire Megret (ex-droit de la CEE). 1995. . . . 1999. (dir. Gualino. L’Union européenne: traités de Paris – Rome – Paris. .Simon D. 4e éd. . 2e éd.. .Collection Jupiter. et Martinez Capdevila C. ParisBruxelles. 1992.Dutheil de la Rochere J. 1999. MANUALE . Paris. en cours de réédition. Droit européen.Raepenbusch van S. C. Bruxelles.. 1997. Europarecht.Druesne G. Droit matériel et Politiques communautaires. Mémento Dalloz. Précis Dalloz. . . . Droit et politiques de la Communauté et de l’Union eurpéennes .. 1995. M. Introduction au droit de l’Union européenne..Revue trimestrielle de droit européen. COMENTARII. 2e éd. Droit communautaire matériel.Cartou L..Rideau J. .Barav A... Paris. Londres. Paris. EC Law. . 1996. 1993. 1995.Hanlon J. 1998. . Bruxelles. 1996.. 15 volumes..Dubois L. Paris. 1998. 1999.. . . LGDJ. Londres. Éditions de l’Université de Bruxelles. Documentation Française. Mac Graw Hill. . Pedone. Droit communautaire général.Weatherhill et P. .

Oscar Print. Éditions législatives. Ed. Cele patru libertăţi fundamentale. . Evoluţie. ROMÂNĂ LUCRĂRI 2001. . et Simon D. Kovar R. Ed. Drept comunitar general.Dictionnaire JOLY communautaire (depuis 1995. Augustin Fuerea. All Beck. Drept instituional comunitar european. CE CECO .Capitol . . . Ed. Ce este cetăţenia?. Cap. Lumina Lex. Polirom.Ştefănescu Brânduşa. Curţi internaţionale de justiţie .contra . Ed. All Beck.Banca centrală europeană .Constantinesco V. All Beck. 2000. Commentaire par article du traité sur l’Union européenne. AIEA AUE BCE c. Ştiinţifică şi Enciclopedică. All Beck. . Ordine juridică . 1995. Lumina Lex. Burdescu Ruxandra. depuis 1989). . Bucureşti. II.Actul Unic European .Diaconu Dumitru. 1979. Ed.Gilles Ferrol. Ed. 1999. prof. ex-Dictionnaire du Marché Commun).. Luxembourg. 2001. . Bucureşti. 1996. Ed.Acad.Jinga Ion. 2002. . . Bucureşti. 2001. Instituţii.Comunitatea europeană a cărbunelui şi Oţelului 182 . Consiliul Legislativ. * Un concept românesc privind viitorul Uniunii Europene .Rapport général sur l’activité de l’Union européenne (annuel).Manolache Octavian. Art. Mocuţa Gheorghe. Uniunea Europeană – Realităţi şi perspective. 2000. Drept european.. . . . 2001. Economica.Manolache Octavian.Dominique Schnapper. Drept comunitar. Curtea de justiţie a Comunităţilor Europene. Curtea penală internaţională. Ed.Répertoire Dalloz droit communautaire (3 volumes. Éditions techniques (7 volumes. Bucureşti. depuis 1992). .Munteanu Roxana. 2001. Filipescu Ion. Ed. Bucureşti.Marcu Viorel. Polirom. .Voican Mădălina.Agenţia internaţională a energiei atomice . Istorie şi realitate. Dicţionarul Uniunii Europene. 2000. Dr.Comunitatea europeană .Dictionnaire permanent – Droit européen des affaires.Alineat . Bucureşti.. Ed. Ed.Juris-Clausseur Europe. .Articol . All Beck. ABREVIERI Alin. Polirom. OPOCE. Ed. Bucureşti. .

Of. Rev.Volum 183 .Uniunea Europei occidentale .Revue de marché commun el de l’Union européenne . M.Curtea de primă instanţă .Editura .Drept .Organizaţia mondială a comerţului .Monitorul oficial al României .Litera .Fondul monetar internaţional . . ECU Ed.Commun Market Law .Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord .Paragraf . DPCI Dr.Revista .Jurnalul oficial al Comunităţilor europene . NATO OMC Par.Comunitatea europeană a energiei atomice . Lit.Acordul general pentru tarife şi comerţ . TMs. IME J.Tratatul de la Amsterdam .Hotărâre .Tratatul de la Maastricht .Comunitate economică europeană .Droit et pratique du commerce international . UEO Vol.CEE CJ CML CPI Dec. Euratom FMI GATT Hot.Revue trimmestrielle de droit européen .Punctul . RMCUE RTDE T.European Currency Unit . Pct.Decizie .Curtea de justiţie .A.Institutul monetar european . Of.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful