Tema 1. Introducere în bioetică 1. Noţiunea şi premizele apariţiei bioeticii. 2. Obiectul de studiu al bioeticii. 3. Principiile bioeticii. 1.

Noţiunea şi premisele apariţiei bioeticii. Revoluţia tehnico-ştiinţifică, progresele ştiinţelor biologice şi biomedicale, în mod special ale geneticii, care au marcat secolul XX, au adus în prim plan o noua etică – bioetica. Bioetica s-a născut la intersecţia a trei câmpuri fundamentale: medicina clinica şi cercetarea medicală, filozofia şi disciplinele umaniste, sistemul de sănătate publica, fiind un studiu interdisciplinar dinamic al unor probleme legate de menţinerea unor valori medicale în contextul dezvoltării ştiinţifice. La 3 decembrie 1967, când Dr. Cristian Barnard a realizat primul transplant de inimă in Cape Town (Africa de Sud), oamenii de ştiinţă au constatat că posibilităţile care au apărut în domeniul medical, în ştiinţă şi tehnologia biologică au impus formularea unor noi reguli de etică şi deontologie medicală. Termenul de bioetică a fost introdus de V. R. Potter în cartea „ Bioethics: Bridge To The Future (1971). În această lucrare autorul analizează principiile şi problemele fundamentale ale relaţiilor din cadrul sistemului Om – Societate – Natură. Adaptată la noile realităţi, bioetica studiază efectele nedorite ale progresului tehnico-ştiinţific, care pot afecta drepturile, demnitatea omului, integritatea sa fizică, ceea ce poate avea un impact negativ asupra viitorului biologic al omenirii. Bioetica este disciplina care studiază problemele etice rezultate din progresele biologiei şi medicinii. 2. Obiectul de studiu al bioeticii. Bioetica poate fi împărţită în trei domenii bine delimitate: • Etica medicală umană sau clinică este folosită în relaţia directă pacient – doctor. • Etica cercetării elaborează norme de comportament experimental pe animale şi om. Un aspect al eticii cercetării este clarificarea incertitudinii care domneşte în societate în legătură cu impactul cercetărilor din domeniul ingineriei genetice asupra sănătăţii, securităţii şi mediului. • Etica socială studiază impactul descoperirilor ştiinţifice asupra structurilor sociale.

Fig. 1. Domeniile bioeticii. Bioetica fiind o ştiinţă interdisciplinară, pune în dezbatere un spectru larg de probleme etice şi morale, precum probleme ale: • avortului; • contracepţiei; • planificării familiei; • tehnologiilor noi de reproducere (fertilizarea „ in vitro”, maternitatea prin substituţie); • manipulării genomului, celulelor şi a embrionilor umani; • cercetărilor experimentale pe om şi animale; • respectului faţă de drepturile pacienţilor; • transplantării de celule şi organe;

1

incluzând organele. suicidului. Pot apărea însă contradicţii între păstrarea tăcerii asupra informaţiilor şi interesul celorlalţi. morţii. asupra organelor sale. Se cere ca orice acţiune să aibă ca efect asigurarea fericirii unui grup cât mai mare de oameni. Principiile bioeticii. prioritatea ar trebui să fie acordată programelor ce se adresează nevoilor majorităţii populaţiilor. Bioetica are câteva principii de bază. De cele mai multe ori folosim conceptul autonomiei pacientului pentru a releva capacitatea individului de a lua decizii legate de ingrijirea sau cercetarea medicală. Aici însă. Este corect să se accepte traficul de organe? Teoretic. cu utilizarea tehnologiei şi personalului potrivit nevoilor. trebuie direcţionate eforturile către primul nivel al îngrijirii în serviciile genetice. În cadrul serviciilor genetice. Multe persoane din lumea a treia sau din ţările sărace sunt dispuse să-şi vândă un organ pentru a-şi asigura o viaţă mai bună. Probleme foarte delicate pot apărea în cazul bolilor psihice sau a copiilor. economice sau religioase. • dreptatea – tratarea persoanelor cu nepărtinire şi echitate. politice. Dreptatea. Este vorba de cazurile în care forma de bine acceptată sau dorită de pacient nu se suprapune peste interesul medical dar. Nimeni nu trebuie să fie prejudiciat în interesul bolnavului. Astfel s-a acceptat ideea că nici un organ nu poate fi comercializat datorită abuzurilor care ar putea apărea. Conform principiului beneficiului se cere păstrarea confidenţialităţii atât timp cât nu se periclitează viaţa membrilor familiei sau a comunităţii. Autonomia. Pe de altă parte. pot interveni anumite restricţii dacă bolnavul ar aduce prejudicii sociale prin hotărârea sa. 2 . Dar este greu de decis dacă trebuie asigurată fericirea majorităţii în detrimentul minorităţii. Dar dacă ar fi acceptata comercializarea de organe s-ar ajunge la inegalităţi. În particular. rămânând inaccesibile majorităţii. omul are dreptul asupra propriului corp. • beneficiul – se va considera de maximă prioritate bunăstarea persoanei şi maximalizarea beneficiilor pentru sănătatea ei. cei care şi-ar permite să cumpere organele necesare fiind doar cei bogaţi. Principiul dreptăţii trebuie să asigure că puţinele resurse să fie utilizate echitabil pe baza nevoilor şi că cei care se opun cererii de servicii genetice (spre exemplu diagnosticului prenatal) o fac din motive culturale sau personale şi mai puţin din motive medicale. eutanasiei. celulele sau structura ADN şi are libertatea de a avea opţiuni în ceea ce priveşte „administrarea” acestuia. aşteptărilor şi credinţelor comunităţii. în timp ce săracii ar fi cei care şi-ar vinde organele pentru o stare financiară mai bună. Nonvătămarea. care satisfac doar sectorul bogat al societăţii. 3. distribuirea beneficiilor şi a poverii îngrijirii sănătăţii cât mai echitabil posibil în societate. Respectul persoanei. se transforma în "a face rău". este proprietarul propriului său corp. include două cerinţe morale distincte: necesitatea de a respecta autonomia şi necesitatea de a proteja pe cei cu autonomie redusă. A nu răni înseamnă a nu leza un individ care nu ar putea obiecta sau chiar ar putea accepta să i se facă rău. Acestea se pot rezuma foarte sumar la următoarele patru: • autonomia – respectarea autodeterminării indivizilor şi protejarea celor cu autonomie limitată.• • atitudinii faţă de bolnavii incurabili în auspicii. este inechitabilă folosirea puţinelor resurse pentru dezvoltarea unor servicii de înaltă tehnologie costisitoare. Conform principiului autonomiei fiecare individ este liber să aibă orice fel de concepţii morale. Obiecţia principală adusă principiului autonomiei este că întotdeauna va fi contrabalansat de principiul non vătămării. în viziunea medicului. Astfel un bolnav poate refuza tratamentul propus de medic. • nonvătămarea – evitarea şi prevenirea lezării unei persoane sau cel puţin minimalizarea lezării. fundamentul relaţiei medic-pacient. apărut ca o reacţie la situaţiile în care "a face bine" nu este întotdeauna în interesul pacientului. Din principiul beneficiului rezultă şi cel al evitării consecinţelor nefavorabile. Beneficiul.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful