MIRCEA ELIADE HULIGANII

Coperta de : Vanda Bsveanu
Tipărit la Imprimeria „Bacovia" Bacău sub comanda nr. 5165/1992

MIRCEA ELIADE

HULIGANII
Ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de MIRCEA HANDOCA EDITURA RUM-IRINA BUCUREŞTI 1992 CUVÎNT ÎNAINTE
La 29 noiembrie 1935, în vitrinele librăriilor bucureştene a apărut Huliganii, noul roman al lui Mircea Eliade. Autorul, un tînăr de 28 de ani, era deja celebru, în special datorită romanului Maitreyi, a conferinţelor din cadrul Criterionului şi a cursiv . rilor şi seminariilor ţinute la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, unde funcţiona ca asistent onorific al catedrei de, logică şi metafizică. Huliganii reprezintă a zecea carte tipărită a lui Mircea Eliade. Dacă amintim că pînă atunci publicase peste o mie de articole şi eseuri, ne putem da seama de prodigioasa activitate a tî-nărului scriitor şi om de ştiinţă. Aparent o continuare a întoarcerii din rai — Huliganii este o frescă socială de o deosebită autenticitate şi complexitate, care-şi are propria sa autonomie. Scriitorul renunţă la tehnica monologului interior, deşi e convins că noua modalitate e infinit mai facilă. Acţiunea se desfăşoară pe mai. multe planuri, mai ales în Bucureştii anilor 1933—1934. Personajele sînt — în marea lor majoritate — tineri între 18 şi 25 de ani, avînd în ei ceva din nihilismul eroilor lui Dos-toiewski. Nonconformisti, cu o uriaşă încredere în sine, consi-derînd problemele de sexologie esenţiale, cred că lumea începe cu ei. Plini de contradicţii nu le pasă de prieteni sau de propria lor familie, nu-şi respectă cuvîntul dat, nu au nici milă, nici complexe. Pentru ei nu există morală. David Dragu îi lămureşte sensul termenului huligan prie-tenuîui său mai tînăr, Alexandru Pleşa : „Cuvîntul acesta e frumos, e un cuvînt foarte frumos. Şi cuprinde foarte multe lucruri... De aceea îmi place şi-l întrebuinţez des... Să nu respecţi nimic, să nu crezi decît în tine, în tinereţea ta, în biologia ta, dacă vrei... Cine nu debutează aşa, faţă de el însuşi sau faţă de lume — nu va crea nimic, va rămîne sterp, timorat, copleşit de adevăruri. Să poţi uita adevărurile, să ai atîta viaţă în tine încît adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida — iată vocaţia de huligan"... Peste ani, cînd Claude Henri Rocquet îl va întreba despre începutul... celebrităţii, după ce s-a referit mai întîi la Maitreyi, Eliade se opreşte asupra Huliganilor, în care a vrut să-şi pre-. zinţe propria sa generaţie: „Consideram că aceşti tineri erau huligani în adevăratul sens al termenului, oameni care pregătesc o revoluţie spirituală, culturală şi, dacă nu „politică", cel puţin reală, concretă. Personajele erau deci tineri scriitori, profesori, actori care vorbeau mult. O grupare de intelectuali şi pseudo-in-telectuali, care semănau cred cu Contrapunctul lui Huxley" (L'Epreuve du Labyrinthe, p. 87). Din galeria „huliganilor" se desprinde, în primul rînd, Petru Anicet. Pentru el muzica înseamnă totul. Rece şi brutal, visează să ajungă cineva, să-şi cucerească un loc în muzica românească. Bogăţia şi celebritatea puteau fi înfăptuite fie prin ajutorul unei femei, fie prin furt. împotriva convenienţelor sociale, trăieşte cu Nora, o prostituată de la care primeşte mici sume fără a-şi face procese de conştiinţă. Acceptă „invitaţia" Anisoarei, eleva sa de 16 ani, care i se oferă cu frenezie: Nu-şi face scrupule şi o îndeamnă să fure pentru el bijuteriile familiei. Doamnă Anicet aflînd, se spînzură de ruşine. Scena finală — descrierea înmormîntării bătrînei mame a lui Petru — e scrisă cu o mînă de maestru. Replica finală a romanului aparţine lui Petru (în „individualitatea" căruia se află cîte ceva din Julien Sorel şi Rastignac): — „I-am făgăduit să-i aduc pe toţi la Arvireşti... O să am de furcă... în cîţi ani crezi tu că se poate cumpăra o moşie mare aşa cum a fost a noastră ?"...

Nu vom mai putea afla dacă eroul va reuşi vreodată să-şl răscumpere moşia. Cea de-a treia carte a ciclului „întoarcerea din rai", intitulată iniţial „Viaţa nouă", apoi „Şt'efania" nu a fost terminată. Cîteva fragmente s-au publicat în revistele vremii în anii celui de-al doilea război mondial. Alexandru Pleşa la 22 de ani ai săi nu are remuşcări atunci cînd fata pe care se pregătea s-o părăsească se sinucide. Mitică Gheorghiu, funcţionar la bancă —■ e un personaj pitoresc şi insolit. Timid şi îndrăzneţ, burlesc şi grotesc, plin de candoare, sentimental şi vulgar, e în acelaşi timp naiv şi bădăran. Numele îi este ales deliberat. Prenumele trimite la funcţionarul bucureştean din schiţele lui Caragiale, cu care are atîtea similitudini (în caracter şi comportament). Numele de familie îl asociez cu Gheorghidiu din romanul lui Camil Petrescu. Posibil să fie — pentru acest gelos — o inconştientă contaminare cu numele eroului din „Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război". David Dragu are 29 de ani şi a trecut şi el prin faza huli- -ganismului. Cînd în 1964 autorul va reciti „Huliganii", cartea i se va părea interesantă, atractivă. Nu va avea însă răbdare să reia paginile consacrate conversaţiilor şi discuţiilor teoretice : „Cruditatea cîtorva scene m-a exasperat. în acelaşi timp, poate în mod just, sălbăticia şi bestialitatea acestor „huligani" în vîrstă da 20—25 de ani, păstrează romanului semnificaţia şi actualitatea sa. Căci aceste personaje cinice, crude, sălbatice au devenit familiare în Europa occidentală în ultimii zece ani" (Fragments d'un Journal, p. 463). Probabil această „actualitate" a determinat ca, în mod independent, doi oameni de litere, cunoscători ai limbii române (Jean-Louis Courriol şi Alain Păruit) să traducă în franţuzeşte romanul „Huliganii". Editura L'Herne a tipărit în 1987 versiunea celui de-al doilea. Mă întreb însă dacă lectorul francez — oţicît de cultivat ar fi el — va vibra la fel ca noi la fiece element concret din viaţa zilnică a Bucurestiului deceniului al patrulea. Poposim la Gara de Nord şi intrăm în restaurant. Pe Calea Victoriei, în sus, pe dreapta, trecem prin faţa Palatului şi mîncăm o îngheţată la cofetăria Nestor. Pe strada Grigore Alexan-drescu luăm parte la o serată. Numele străzilor s-a păstrat. Hoinărim şi noi alături de eroi, pe Batistei, pe Sărindar, pe Academiei, zăbovim la Podul Elefterie. Ne plimbăm pe Izvor şi pe Bulevardul Elisabeta. întorcîndu-ne spre Şosea, ne oprim în faţa Arcului de Triumf. Eia Biserica Domniţa Balaşa asistăm la botezul unei fetiţe, concertele Filarmonicii le ascultăm la Ateneu. De mult prin faţa Universităţii nu mai trec tramvaiele şi pe străzile oraşului nu mai vedem băieţii de prăvălie cu coşu-leţul acoperit cu muşama şi nici comisionarii — care uneori făceau şi oficiul de poştaşi. Nici la „Dragomir" nu mai putem cumpăra un sfert de kilogram de icre negre. De Sfîntul Gheorghe nu mai e scadenţă de plată a chiriei. Restaurantul „Modern" e „Berlinul" de astăzi. Zadarnic mai căutăm în spatele Gării de Nord cîrciumioara unde poposiseră Petru Anicet şi Alexandru. Şi-acum însă, pe Bulevard, iarna, trunchiurile castanilor par mai negre, mai scheletice. Se pare că am mai zărit pe undeva, într-un colţ, o mică grădină de vară, cu cîteva mese afară pe trotuar — unde se serveşte în special bere. Casa din strada Aurelian zugrăvită în galben deschis ar mai putea fi identificată : „Mediocră, fără stil, nici vîrstă, aşa cum erau pînă la război majoritatea caselor din Bucureşti. Destul de bine îngrijită, însă cu gardul stropit proaspăt, cu brazde de flori. Un mic trotuar, stropit din belşug cu apă traversa curtea întreagă pînă în fund la bucătărie". în jumătatea de secol care s-a scurs, strada Mătăsari s-a schimbat mult. O casă asemănătoare celei a familiei Anicet, din fundătura străzii, nu am mai găsit. Păstram însă în memorie zeci de imagini asemănătoare, contopindu-se cu descrierea lui Eliade : „în faţă era o grădină neîngrijită, cu o cişmea legată cu cîrpă, ca să nu picure continuu. Trei odăiţe scunde, mirosind a lemn ud şi o bucătărie... în dosul casei se întindea o curte largă, noroioasă, cu un grajd aproape surpat, pe care D-na Anicet îl închiriase totuşi unui căruţaş din mahala. în fund lîngă gard, erau cîţîva vişini şi gutui, crescuţi sălbatic printre bălării şi iloarea soarelui"... Departe de ţară personajele, oricît de mediocre ar fi, rememorează specificul românesc. Mitică Gheorghiu are la Viena nostalgia lăutarilor: „Mi-e dor de un cîntec românesc, vorbi el într-o noapte. Mi-e dor de lăutari. Mi s-a acrit de jazurile astea". Unele din ideile personajelor, în special cele ale raisonerului David Dragu le vom întîlni în eseistica lui Eliade apărută în „Cu-vîntul" şi „Vremea" în anii 1932—1935 („teoria" provinciei care ratează, a omului nou, etc). Numele proprii prezente în discuţiile „huliganilor" (Dostoiewski, Dante, Goethe, Gide, Niezsche, Nae ionescu) au constituit, de asemenea, temele mai multor glose. Realizată în.ansamblu, prin compoziţie, tipologie si ideatică, această carte pune în discuţie problema conflictului dintre generaţii şi a destrămării familiei. Cîteva fragmente în sine sînt antologice : descrierea atmosferei bizare din casa familiei Lecca, serata Feliciei, moartea şi înmormîntarea D-nei Anicet. Crearea unor personaje viabile, ce se comportă şi discută dezinvolt într-o societate zugrăvită cu fervoare şi autenticitate — iată unul din meritele principale ale cărţii. După mai bine de jumătate de veac, rămîne valabilă concluzia lui Pompiliu Constantinescu, din cronica literară a romanului, apărută în „Vremea", la 12 ianuarie 1936 :

„Prin Huliganii, d. Mircea Eliade se afirmă ca cel mai complex, mai tulburător şi divers romancier al generaţiei sale. Romanul Huliganii este o mare izbîndă a D-lui Mircea Eliade ; într-un fel este şi primul său adevărat roman, iar controlul expresiei, ritmul lui interior şi uşurinţa de a utiliza mai multe tehnici spre un scop unic, îl fixează printre cele mai bune şi mai autentice opere ale epicii noastre tinere".
MIRCEA HANDOCA

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI
Textul de faţă reproduce adiţia a Hl-a (ultima) apărută în 1943 la Editura Cugetarea Georgescu Delafras. Am aplicat ortografia în vigoare, înlocuind apostroful prin cratimă şi pe â prin î. Am păstrat scrierea cu majusculă a zilelor săptămînii şi a lunilor anului. Nu am modificat, genitiv-dativul substantivelor feminine (le-fei, tinereţei, eărnei). Am reprodus întocmai (cu e si nu cu i' cuvinte ca : săibatec, nemerea, întunerec, desperat, trimpete. Nu am intervenit nici în transcrierea cuvintelor de origine franceză sau engleză : rouge, abat-jour, mauve, bohemi, match, sky, interview. Am renunţat la u final la substantive (soiu, războiu, tără-boiu). Am notat cu 1 şi nu cu r (turbure, turburaro au devenit tulbure, tulburare). Cuvîntul complect l-am redat prin forma actuală : complet. La început de silabă am transcris ie şi nu e (contribuie, trebuie şi nu contribue, trebue). Am adăogat un i la aeelaş şi totuş (acelaşi, totuşi). Am preferat pe z nu pe s (conform normelor actuale) in cuvinte ca : îndrăzni, zvîrli, zgomot; dezveli, dezbrăca, zgudui, dez-lănţui, răzgîndi, etc. * '• ' M. H.

PARTEA ÎNTÎIA
Petru Anicet ajunse la lecţie cu o jumătate de ceas mai tîrziu. Anişoara îl aştepta, ca întotdeauna, în faţa ferestrei mari care se deschidea în parc, cu amîndouă mîinile rezemate de zid. Părea palidă, emoţionată, ca şi cum apropierea lui ar fi hotărît asupra unor lucruri foarte grave. Pianul era deschis, cu un caiet de Czerni pe pupitru ; alături, pe mescioară, nelipsitul vas cu flori proaspete. — Iar a rupt Adriana un tablou ! şopti îndată ce Petru deschise uşa. L-am ascuns aici, mama nici nu ştie !... îi luă mîna şi-l trase către fundul odăii, mai întunecat, mai straniu prin acele candele vechi şi niciodată aprinse, atîrnate de tavan şi înşirate pe policioarele col-ţarului. Anişoara îi strîngea mîna fără sfială ; acum nu avea de ce să se teamă, Adriana rupsese un nou tablou. Putea să-l tragă alături de trupul ei, putea sâ-l simtă aproape. — De-abia ieri îl pictase... îi arătă tabloul ; fără nici o noimă şi inutil de fantastic, ca toate tablourile d-nei Lecca. Pînza avea desigur o legendă, dar Anişoara nu se pricepea s-o lămurească. Petru privi cu oarecare melancolie peisajul acela fantomatic, cu pomi înalţi şi golaşi, care semănau atît de mult cu castanii parcului. Deasupra scheletelor arborilor fîlfîia o arătare himerică, un soi de fantomă cu o aripă de înger şi cu un braţ gol de femeie, înfăşurat cu o bandă pe care se putea descifra semnul Crucii Roşii. — Mama spune că a vrut să picteze simbolul lui „Inter Arma Caritas", îşi aminti Anişoara.
11

Petru găsi prilejul să-şi elibereze mîna. Apucă bucăţile tabloului rupt şi le ridică pe rînd la lumină. Exact în patru bucăţi ; ca şi celelalte, ca şi celebrul „Mister al mînăstirii într-un picior", tablou rupt chiar în săptămîna angajării sale ca profesor de pian în familia Lecca. Domnişoara Adriana nu oboseşte lesne. De astă iarnă — mai exact din ■ acea- seară de 16 ianuarie, cînd Petru a intrat pentru întîia oară în Vila Tycho Brahe — domnişoara Adriana a rupt aproape douăzeci de tablouri. Le rupea îndată ce erau gata, cu pasta încă umedă. De tablourile din perete — unele mari şi înspăimîntătoare ca nişte cearceafuri spurcate — nu se atingea. Asupra lor nu-şi recunoştea nici un drept. Dar nu cruţa nici una din pînzele umede, nici una din acele pînze micuţe (d-na Lecca renunţase în ultimii ani la subiectele prea alegorice, la spaţiile prea vaste) asupra cărora îşi surprindea-mama pre-gătindu-se să semneze." (D-na Lecca alegea cu multă caznă locul unde îşi punea semnătura. Cîteodată distribuia literele pseudonimului său de pictoriţă — Lelia — pe linia rotundă a unui curcubeu, pe eşarfa unui înger, pe valurile unei ape paradisiace. Căutarea locului nemerit pentru semnătură dura uneori cîteva zile. în acest timp intervenea gestul Adrianei.) — De ce tremuri ? întrebă Petru brusc, privindu-şi eleva drept în ochi. Anişoara tremură' mai tare, gata să izbucnească în lacrimi. — D-ta nu ştii cît sufăr, şopti ea, nici nu poţi bănui cît de mult sufăr în casa asta...

cu un aer plictisit. cînd se topise zăpada îri parc şi începuse să iubească toţi acei arbori crescuţi săl12 batec. dacă ai să vii aici de două ori pe săptămîna !" Rămăsese atunci împietrit . parcă s-ar fi luminat de orice lucru întîlnit în cale. Intunerec deplin . bătrînul. d-na Lecca îşi aminti precizarea jupînesei. copilăreşti. Poarta era larg deschisă şi fixată astfel probabil.. înainte de . îşi amintea el. de vreun cîine. dar fata i-a făcut semn să coboare în subsol — de asemenea luminat — şi de aici l-a scos într-o încăpere goală.. Amintirea primei vizite stăruia. cei pe care îi întîlnise nu-i puteau da nici o lămurire. D-na Lecca.. Se temea să nu fie înşfăcat. Dar adevăratele greutăţi le-a întîmpinat după ce a găsit vila. Eşti colegul Adrianei. ai să bei ceaiul cu noi. îl invită d-na Lecca. Le mai aşteptăm. şi de cîte ori se apropia ceasul fixat pentru lecţie. în salon nu era nimeni. De cînd te aşteptăm cu ceaiul. Strada era slab luminată. Oricum. zece minute numai după ce îi fusese prezentat noul profesor de pian. -îşi netezi hainele şi deschise uşa fără să mai bată.război. printre pomi.Petru Anicet zîmbi . aşternut cu covoare româneşti de la un capăt la celălalt. pentru toată iarna. Nu înţeleg de ce-a întîrziat Adriana şi Liza. repede. Nu se vede nici o lumină. Avu timp să observe că salonul era vast. A grăbit pasul cînd. Aşa ţipase şi atunci. îşi spunea. sau cu coniţa ?. de uleiuri rîncede. Din fericire. şi în acel colţ uitat al Bucureştilor trecătorii erau rari . nu e aşa ?. Petru băgă atunci de .. cîteva săptă-mîni în urmă : „Şi d-ta ai să înnebuneşti. şi ajunsese aproape de 6. Şi apoi. tinere. vila Tycho Brahe îl intimida. patronul lui Pavel şi protectorul familiei Anicet după moartea amîndorura — l-a recomandat d-lui Anastase Lecca. furios pe întîmplare şi pe el însuşi. şi nici un glas din casa Lecca nu-l mai sperie. şi izbucni în rîs. Se aştepta ca jupîneasa să-l conducă prin intrarea principală. — Anunţă că a venit noul profesor de pian. cu vîrfurile îndoite de tavan. Teddy ? Petru observă cu o stupidă spaimă că din spatele său se înălţa o doamnă cam de aceeaşi vîrstă cu gazda. Doamna deschise capacul pianului şi făcu gestul acesta cu o inutilă vehemenţă. aşa cum ai să-l vezi. Nişte maniaci pitoreşti şi inofensivi. înainta pe aleea bătătorită. nervos. — Marchiza e înzăpezită. i-am spus că aţi venit. aproape febril. îl lămuri jupîneasa. nu ştia la cine să privească.a zărit.el prin martie.. In cameră se aflau cîteva şevalete. „în casa asta". — Lăsaţi-vă aici paltonul. ţipase ea. Petru ar fi avut psftă să-i răspundă obraznic. Pereţii erau tot atît de încărcaţi cu tablouri ca şi în salon. o faţă osoasă. încărcat de tablouri ca o sală de muzeu. cu un covor ţărănesc adunat sul într-un colţ şi cu un singur scaun. Intraţi d-voastră. îl întîmpină un miros muced de încăpere neaerisită. o lumină. pe la spate." Petru găsise anevoie vila Tycho Brahe. pictează. şi îl întîmpină acelaşi miros închis şi rînced. „Am să înnebunesc în casa asta". cu crengile înlănţuite. însă. îi spuse arătîndu-i scaunul. l-a lămurit jupîneasa. un pian şi doi ficuşi enormi. — îl prevenise d. iar Anastase a fost chiar profesor la Politehnică. care priveau fix şi tulburător. — Apropie-te. Neam de neamul lui au fost boieri şi astronomi. răspunse el.. Totul îl făcea să creadă să se află într-una din acele case boiereşti. cu o vizieră prinsă în jurul capului. pline de dulăi ciobăneşti. Baly.. 13 Petru îşi puse paltonul şi pălăria pe scaun. Petru roşi. ca într-o luptă omenească. prin-tr-o scrisoare călduroasă şi nenumărate convorbiri telefonice. căci troienele atingeau vîrfurile de lance ale grilajului. încurcat. — Sînt noul profesor de pian. Apoi s-a obişnuit. ce ochi sănătoşi să caute. — Coniţa e dincolo. aşa arată din tinereţe. adaogă el. Avea părul scurt. era expresia favorită a domnişoarei Adriana.. repede. „Este puţin maniac. Nu e ramolit. Petru mai deschise o uşă. în halat aib. în seara de 16 ianuarie. că nu mai vrea să vorbească cu nimeni şi să plece apoi trîn-tind uşile. dar rătăcise multă vreme. oarecum la întîmplare. Era umilit. Ai întîrziat. în serile de Ianuarie. apropie-te. dar parcă mai puternic. luminată numai de nişte ochi mari. — Ba nu. D-stră cu cine vreţi să vorbiţi ? Cu d-l profesor. Petru se simţea indispus. Nemerise în bucătărie. care rămăsese pînă atunci înfundată în fotoliul din umbră. Doamna se repezi spre el şi îi strînse viguros mîna.. deşi aproape cărunt. nicăieri.. vorbi Petru. picta sub un glob electric. Domnul Baly — prietenul tatălui. D-l Baly îi spusese să se prezinte la 5. d-ta eşti noul profesor de pian al Anişoarei.

mecanica . ai să vezi . negre. în afară de cele două trei odăi în care d-na Lecca picta şi îşi primea prietena. Petru întoarse capul. şi Anişoara nu spunea lucruri prea însemnate. deocamdată. Se făcură prezentările. Specialitatea mea este mecanica supe-■ doară. Se răceşte ceaiul. dar s-a lăsat după doi ani . de la faţa de masă la feliile de cozonac gata tăiate. dar nu zări pe nimeni. Totul părea incert.. în cursul iernii . ai să-ţi cunoşti mai bine eleva. adaogă . 1546—1601.. de vreo 16 ani. Probabil că ferestrele fuseseră de curînd deschise. (După cum a descoperit mult mai tîrziu. Conversaţia tînjea. de Adriana.. astronom ilustru. nu l-a întrebat. Numai cercetări. — Sînt mai bună compozitoare decît profesoară. pretutindeni. de cîte ori nu găsea pe Anişoara în faţa mesei. Are să te întrebe şi pe d-ta şi e bine să ţii minte : 1546—1601.). care îl surprinsese într-o seară. Prima muzicantă în familia Lecca. — Nici n-ai avea de unde să ştii. celălalt profesor de pian. d-le profesor de pian ? întrebă aspru doamna. Petru zîmbea prosteşte..' U Izbucni apoi într-un hohot de rîs care părea exasperant de fals. — Eu nu sînt astronom . aşa că îl lovi plăcut aerul curat şi rece din sufragerie. Nu-şi putea lua ochii de la ghetele d-nei Teddy (o chema Lupescu. vorbi pe neaşteptate d-na Lecca. Petru hotărî să refuze de-aici înainte orice invitaţie la ceai în casa noii sale eleve. fără nici o culoare — care amintea lui Petru atît arii mediocre încît nu-şi putea preciza nici un nume. la şervetele făcute sul în brăţări de lemn pirogravat. însă. fără nici o felie de cozonac.. Se vedea că peste ciorapul de damă. . — Poţi să-mi spui ce-am cîntat acum. şi întotdeauna era adus la masă în felii gata tăiate. îi face plăcere.) Numai farfuriile şi ceştile de pe masă îl tulburară.. scurţi. bunicul şi tatăl meu au fost buni astronomi. Lecca — profesorul la întrebat de Tycho Brahe. Ridică din umeri. privind către odaia cu ficuşi. întrebîndu-se unde o fi eleva. continua să picteze. cu şireturi . explicîndu-i de asemenea de ce a fost astfel botezată vila. Petru se învăţase cu mirosul de cameră neaerisită. atît de aproape de ureche încît Petru simţi un gîdilat insuportabil : . o fetiţă bălaie. pentru că nici nu întoarse capul .) — Iată şi pe profesor. n-avea talent şi nici ureche.seamă că era încălţată cu ghete. Teddy Lupescu îl apucă de braţ şi-i şopti. liniştit aşezată. Cozonacul nu se sfîrşea niciodată în casa Lecca.. către Petru : « — Vii şi d-ta. uitase data naşterii şi a morţii . în acea " clipă. după lecţie. fac cercetări asupra Cavalerilor Teutoni. Apoi. Petru descoperi la capătul mesei. enervat şi umilit. dar pe care d-na Lecca îl cunoştea probabil prea bine. erau încălţaţi alţi ciorapi. Fata nu părea intimidată de tinereţea atît de făţişă a noului profesor de pian. spuse d-na Lecca scoţîndu-şi halatul. (Mai tîrziu află că Anişoara era aceea care deschidea pretutindeni ferestrele. (în seara aceea. la ceainicul acoperit cu un puişor de pernă. întrebîndu-se mai ales cît va dura scena aceasta pe care nu o prevăzuse nici în cele mai pesimiste socoteli ale sale. sincretică. Fusese o melodie banală. care atîrnau deasupra ghetelor. nici măcar nu avea scuza de a fi bocanci pentru sky. în faţa şevaletului. de lînă. — Copii. Care va să zică.superioară . i-a amintit-o d-l Anas-tase Lecca. Fireşte. (Şi totuşi. a aflat mai tîrziu aceasta).. Anişoara e cu totul altceva. predecesorul său fusese 15 concediat înainte de Crăciun. îl chemă chiar să se aşeze lîngă ea. De abia peste cîteva săptămîni. ca să nu se răcească. îl lămuri doamna . totuşi. care îl privea cu vie curiozitate. d-na Lecca nu vorbea decît cu Teddy. în ultimul timp. e o compoziţie de-a mea !. ca să-i spună în timpul ceaiului tot ce lucrase cu d-l Matei. Erau ghete bărbăteşti. să mergem în sufragerie. întîlnindu-l în salonaşul cu candele — unde fusese adus pianul. cu acelaşi ceainic acoperit eu puişorul de pernă. aproape murdar . nu orice fel de mecanică. ' ■ — Tycho Brahe. aşţeptîndu-l. Amănuntul acesta îl tulbură. de cîte ori a trebuit să-şi calce hotărîrea. ameninţîndu-l că nu face lecţie dacă nu va bea şi el cel puţin o ceaşcă cu ceai. e un mic miracol. Sufrageria era alături. ca şi cum ar fi fost singură. eu am învăţat-o pe Adriana la pian.. ca să nu mai deranjeze pe d-na. în odaia slujnicei.

bascul îi era acoperit de zăpadă.. formînd între sprîncene unghiul specific „Lecca". cu o faţă prelungă.. de la Universitate.. bogat... vorbi Liza. Hypathia era filosoafă şi totdeodată geometră. Avea picioare subţiri şi ţepene. pronunţînd limpede şi rar. Ocoli încet masa şi în dreptul lui Petru îşi puse ochelarii cu ramă de aur. se observau prin pantaloni cînd umbla. era cel mai bun prieten al fratelui d-tale. dar nu apărea nimeni. picurau stropi de apă. bine nins . Ezită să precizeze mai mult. D-na Lecca îl invită să se aşeze pe scaun şi să-şi bea ceaiul. cu părul alb. întorcîndu-se către Adriana. căci d-na Lecca părea profund cufundată în gîndurile sale. Să ne înţelegem. e fratele lui Pavel Anicet. Liza tresări cînd auzi numele lui Anicet. Cealaltă. pe care o crea întotdeauna amintirea lui Pavel. O clipă.. parcă ar fi căutat ceva..'Te pricepi cumva în pictură ? D-l Anastase Lecca îşi lăsă soţia să vorbească. Mă bucur. — După ceai am să-ţi arăt tablourile mele. Tycho Brahe (1546—1601). Era mult mai înaltă decît Anişoara. aşa ca un omagiu. veţi ajunge foarte departe. nici Numerele. dacă s-ar putea. Petru se ridică de pe scaun şi se surprinse cu părere de rău că se trudeşte — prin gesturile lui sobre şi corecte — să facă o bună impresie asupra bătrînului. lui Petru îi fu teamă că se actualiza din nou — pentru a cîta oară ? — atmosfera aceea de compătimire şi curiozitate imperfect voalată. ca şi Hypathia. întrerupse d-na Lecca. foarte corect îmbră-■16 cat. Probabil că-şi scuturase în cap un pom întreg. să . Adriana cultivă numai filosofia. Dar Petru ghici ceea ce privirile Lizei încercau să ascundă . Apoi adaogă.t. Adriana cultivă filosofia .. să ne înţelegem. —• Domnişoara Adriana este singura noastră excepţie . despre care s-a vorbit atîta". Deci. se ivi un omuleţ slab.. îl prezentă Teddy Lupescu. Liza. prietenul lui Dav. cînd Petru se întreba ce formulă va trebui să inventeze ca să se poată retrage corect — aflînd 17 în acelaşi timp zilele fixate pentru lecţie şi. — A plecat de la trei la patinaj. Aproape de 7. deşi desenul ochilor era dur. domnul meu. în cele din urmă. fără să mai scoată un cuvînt. Ţara are nevoie de oameni excepţional înzestraţi. scandinavă. cu părul lipit de tîmple. tuşi puţin şi începu el. precizînd : ■— Un camarad al Adrianei. Petru o ghici lesne pe cea dintîi . că formăm o societate întru totul armonioasă : muzica. avea fruntea ovală şi nasul drept. care se scuză că nu va lua ceai. Pavel. Petru asculta oarecum aiurit lămuririle acestea care îl priveau atît de puţin. Văzînd că Petru nu răspunde decît printr-un zîmbet moder-. — Ştii. izbitor de blondă. şi profesorul Anişoarei.. — Constat. era brună şi din părul negru. Privi în jurul mesei. filosofia.. băiatul acela înalt şi mîndru. şi onorariul — uşa din salon se deschise brusc şi năvăliră gălăgios cele două fete. Fiţi binevenit în mijlocul nostru. avea o figură puţin obişnuită .. Dav. şi i-a pus numele lui Tycho Brahe.. Petru a privit de mai multe ori uşa odăii cu ficuşi. gulerul de blană şi umerii de asemenea. pe care îl plăcea şi Felicia. şi nu s-a întors nici pînă acum.. Am să ţi le explic eii. lămuri Teddy.Vila a clădit-o părintele meu. Eustaţiu Lecca. în redingotă. pictura şi ştiinţa. D-l Anastase Lecca îşi termină plimbarea în jurul mesei şi se retrase apoi liniştit. spuse el politicos. Avea privirile moi. Se îndreptă către Petru şi îi strînse călduros mîna. —■ Mi se pare că de d-stră mi-a vorbit d-l Baly ? spuse Anastase Lecca. acel Pavel Anicet care s-a sinucis acum doi ani. Fratele meu. Adriana şi Liza. — N-am avut onoarea. D-na Teddy Lupescu făcu repede prezentările. nici Artele. Ceaşca era într-adevăr aproape rece. cu Liza. — De cînd voiam să te cunosc. să te cunosc măcar pe d-ta. Suferea de cîte ori trebuia să dea lămuriri. pe care l-a cunoscut şi Felicia. „Ştii. Dacă veţi fi într-adevăr foarte înzestrat după cîte îmi scrie d-l Baly. domnul meu. • —■ Dar unde e Adriana ? întrebă.

asta nu ! ţipă Liza. în faţa d-tale. în rarele şi recile lor întîlniri. O clipă. 18 De data aceasta. Adriana plîngea de-a binelea. îi fu recunoscător. părea obişnuită cu asemenea scene. cu un glas care nu trăda nici o urmă de umor : — D-ta ştii cine e duşmanul meu de moarte ? Nu-i lăsă timp să răspundă... Liza a deschis uşa şi a purtat-o spre camera ei. N-o văzuse niciodată. Prezenţa Lizei era din ce în ce mai reconfortantă. cît sufăr ! Am să înnebunesc şi eu. dar Liza şi Teddy alergară lîngă ea şi o prinseră în braţe.. Petru a fost „fratele sinucigaşului". — Asta-i ceai ? asta-i primire ?.. în tot timpul scenei. Spre mirarea lui. inventînd fel de fel de cauze prin care să-i explice sinuciderea. oţelite. Îşi turnă o ceaşcă şi privi cu scîrbă conţinutul. teatral. — Asta nu. Poate chiar Liza îl va ajuta în această privinţă. nu-i vorbise niciodată de ea. deşi Pavel nu publicase nimic. Liza îşi alese o felie de cozonac . Sperii oamenii !. şi pentru că Adriana se strîngea mai puternic. Vru să se trîntească pe canapeaua de lîngă bufet. gata să plîngă.. îşi amintea o sumă de lucruri. Se distingea bine pasul ei pe scară . — Iată ! O ai aici. Mult timp. clătinînd capul. Anişoara rămase mută. Adriana păru că înţelege şi se controlează.. — Draga de ea. Lecca este bogat. Se aştepta ca. o lovi peste braţ. spuse d-na Lecca. încercau s-o scoată cu bKndeţe din cameră. Nimeni din jurul mesei.. îi dăduse curaj . şi David. dna Lecca se mulţumi să rîdă.. Baly nu-i spusese nimic precis . Ce greu ar fi fost dacă ar fi întîlnit-o singură. era calmă... . — Cum aţi petrecut la patinaj.. o sumă de nimicuri triste şi vesele în acelaşi timp : Petru era sigur de asta.. D-na Lupescu voi s-o dezlipească. Adriana se şgâţase de Liza. cît sufăr în casa asta. în orice caz destul curaj ca să poată privi aproape amuzat în ochii Adrianei. dar îl compătimeau. — Adriana. cu rîsul ei fals. îi făgăduiau orice fel de ajutor. lucrurile au fost mult mai simple. şi arătă su mîna întinsă spre d-na Lecca. D-na v Lecca încercă să liniştească pe Petru. Şi suferea mai cumplit atunci cînd ceilalţi evitau făţiş să-l întrebe asupra morţii. privind atentă chipul lui Petru. Ia te uită ce ceai ne-a rămas. De aceea Petru evita să se întîlneas-că cu prietenii fratelui său . ca să-şi pregătească retragerea. D-na Lupescu privi cu înţeles către gazdă . reteză Adriana efuziunile Lizei. fără Liza. cu ură. Petru nu îndrăzni să-şi ridice privirile. parcă ar fi călcat un bărbat. Petru auzise foarte vag de această soră a lui David Dragu. Prezenţa Lizei îl înviorase. domnule. Fii mai prudent altădată.mintă. Adriana le aruncă nişte priviri rele. Poate cu acest prilej se va isca vorba şi despre onorariu. ca să nu mai audă acelaşi stupid refren : „Dar de ce. de ce ? !". nici măcar Adriana. Avu din nou senzaţia că e înconjurat de maniaci. cu ochii în farfurioara pe care se fărîmase cojile de cozonac. Teddy Lupescu şi d-na Lecca izbucniră în hohote. Doamne.. Adriana i se adresă. (Abia acum constată Petru că d-na Lupescu fusese aproape singura cu care vorbise — care vorbise în orice caz cu rost — în această seară. privind semnificativ către Teddy Lupescu. Se obişnuise cu ochii ei prea mari. iar acele cîteva inedite editate de David Dragu nu fuseseră remarcate aproape de nimeni).. Dar pauza nu dură decît foarte puţin.) Fetele nu răspunseră. Petru începu să vorbească tare cu Anişoara despre programul lecţiilor de iarnă. fratele „cazului Anicet" (despre care au vorbit şi gazetele literare. urmată de d-na Lupescu. — Şi d-ta ai băut din ceaiul ăsta ? întrebă ea pe Petru. din clipă în clipă. să izbucnească scandalul. Deodată.' — Să bem ceaiul mai bine. Teddy. fii fată cuminte. Liza continuă să mănînce în linişte. Uită chiar şi prezenţa calmă a Lizei. Adriana se ridică brusc de la masă. d-na Lecca zîmbi. — Draga de ea ! exclamă d-na Lecca. Numai Liza interveni. şi-şi creşte fetele foarte larg. doar că dl. Petru socoti că e momentul potrivit să se retragă. fetelor ? întrebă Teddy. nu se arăta emoţionat de descoperirea Lizei.

zîm-bind. să ne facem lecţia. Anişoarei. şi nu era prea plictisit — gesturile acestea îl amuzau. cu mîinile pe genunchi. cu ochii pierduţi. Petru zîmbi silindu-se să pară cît mai puţin ironic. improvizînd sau cîntînd cu glas timid. Era şi timpul. privind plin de înţeles pe Petru.— D-ta de ce priveşti pe fereastră ? Ştii foarte bine că nu e nimeni acolo. Scena aceasta îi aminti lui Petru timpurile cînd Pavel se strecura pe nesimţite în odaia lor. un compozitor care nu e nici inspirat. cap că sînt nebună. urmărindu-l şi încercînd să-i apuce mîna. D-ta eşti atît de orgolios . Eu care mă cred un. Aşeză cele patru sferturi ale tabloului unul lîngă altul. .. nu e aşa. greşea clapele. experimen-. Prostiile astea cu geniu şi celelalte nu-l interesează niciodată . Ştia că e un gînditor. —■ Spune drept. fără să spună nimic. — D-ta nu ştii cît sufăr.. Asculta. se răsucea pe scaun.. avea însă certitudinea absolută că de tot ce compune el se va ţine odată seama în istoria muzicii româneşti. Se aşezase într-un colţ al salonului. Adriana părea că nu aude nimic. Anişoara îl observă şi se întrerupse brusc. Luă creionul şi-i indică pasajul care trebuia repetat. o neştiutoare.. El gîndea. 20 - — Domnişoara Anişoara. cînd Petru îi va deveni prieten. căci greşeala era atît de stridentă încît numai o mînă încăpăţînată.. Petru înţelese. Anişoara nu-i răspunse. o numea „păpuşa mea dulce" şi-i făcea cadouri ridicole. In cîteva minute se termina ora.. dimpotrivă. te crezi un geniu. cîteoda-tă. bune pentru copii.. gîndirea. stăpînindu-şi anevoie emoţia. ar fi fost în stare s-o facă.. Privea încăpăţînată clapele. un suflet care să mă înţeleagă. Era obişnuit cu panica şi brus-cheţele elevei sale. şi asta îi era de ajuns. Avea poftă s-o certe. sau altcineva al casei. şi ascultase tot timpul cu bărbia rezemată în palmă. şi apoi vom sta de vorbă. de ce mi-ai arătat tabloul ? o întrebă el. fără să înţeleagă bine de ce . Privi multă vreme în jos. şi nu-i vorbea niciodată serios. ca să poată înţelege ce era nativ şi ce era contrafăcut în talentul lor muzical). pe care ea o ura. — Curaj. repetă fata. şi se îndreptă către pianul deschis. Ideea era cu desăvîrşire absurdă. Petru nu-i răspunse. Spuse ultimele cuvinte cu un zîmbet de imperceptibilă ironie. va profita. a fost fericită întreaga săp21 tămînă pentru aceste cuvinte „te înţeleg !" I se părea că se apropie acum timpul de mult aşteptat. în orice caz. Petru o asculta cu ochii îndreptaţi spre fereastră. şi putea intra oricînd d-na Lecca. şi îmi explică severitatea mea profesională prin orgoliul meu. cînd era încă mic. A fost fericită şi pentru alt motiv : că lui Petru nu-i plăcea Adriana. Deşi părea concentrată în descifrarea sonatei (căci Petru obişnuia să-şi pună elevii să descifreze bucăţi de mare fineţe chiar sub ochii lui. Aşa e obiceiul ei... şi-l asculta exersînd la pian. I-a intrat în . astăzi nu mai e timp de lecţie. care voia să-l exaspereze.. cu pumnii strînşi. pe un taburet. simţind o ascunsă voluptate chinuind-o. — Aş vrea să am un prieten. Şi domnişoara Anişoara care stă aici gata să plîngă.— Nu e nimic grav. copii ? adăugă ea. nici laborios — ca • aproape majoritatea compozitorilor. Anişoara începu. mărturisi Anişoara. o ura poate pentru că o trata întotdeauna ca pe o fetiţă. te înţeleg foarte bine. Anişoara. — In orice caz. hotărît să evite orice nouă confesiune. — E ceva dificil în pasajul ăsta ? o întrebă Anicet. şoptise el atunci. Nu-i răspunse nimic.. Şi cînd nu era întradevăr preocupat de o melodie. aspru. Izbucnirile acestea ale Anişoarei îl exasperau prin concluziile lor. răspunse Petru sec.. Poate că muzica nici nu va profita după urma acestor experienţe . . Se va ţine seama de compoziţiile lui pentru că sînt experimente neîncercate de nimeni altul. Lui Petru nu-i plăcea Adriana. Anişoara ajunsese nervoasă. apoi se aşeză repede la pian şi începu lecţia. — Fa diez ! fa diez ! urlă el disperat. Cu o săptămînă mai înainte intrase ca o furtună Adriana. — De ce nu te oboseşti măcar să-mi răspunzi? o întrebă el. ta mai mult mental — decît propriu-zis muzical. s-o consoleze. cu bucurie că e invitat să plece..geniu şi refuz să fiu „prietenul" care s-o înţeleagă.

se gîndeşte că. Se retrase tot atît de neaşteptat cum intrase. continuă d-na Lecca. Se ridică de pe scaun şi alergă în colţ. vorbi ea adresîndu-se lui Petru. frazele robuste ale lui Petru. că Adriana ţi-a rupt încă un tablou ? o întrebă Anişoara observîndu-i încurcătura. fără teamă. libertăţile unei vîrste în care va pătrunde şi ea odată — şi asculta cuvintele tehnice. într-adevăr. D-na Lecca privi în jurul ei puţin uimită.. se scuză ea. dar poate sta foarte " bine pe o masă. a început să creadă atunci că sufletul lui era îngheţat. cu ochii în jos. parcă degetele s-ar fi poticnit într-adins. în aceste sferturi de ceas. Ce delicii »-ar fi dăruit altădată. Repeta măsura . că niciodată d-na Lecca nu i se înfăţişase atît de agitată.patru frîn-turi. — Eram aici.Dar tu de ce asculţi ? o întrebă brusc pe Anişoara. o privea adînc. cu un respect amestecat cu voluptate. cu ochii strînşi. Anişoara nu era de vină . Petru se pregătea să plece.. ca şi cum şi-ar fi vorbit sieşi. atît de violent sunau notele false. —■ Inchipuiţi-vă că Adriana refuză să-şi dea examenele.. acum. Petru se stăpîni. — Ştii. de hotărîrile ei ultime care lui Anicet i se păreau mult mai puţin' fantastice decît atîtea alte gesturi şi episoade care n-o uimiseră pe d-na Lecca).Anişoara o luă de la capăt. de care nu se va folosi niciodată ?. şi se aşeză cuminte pe scăunaş. în faţa mesei. Să vedem teoria. sfertul acesta de ceas nu-i aducea nici o bucurie. Figura d-nei Lecca se posomori. neînţelese. Era obiceiul ei cunoscut şi tolerat de toţi ai casei. .. însă. fracturînd frazele. fără să spună nimic. Putea atunci privi chiar în ochii lui Anicet.. să nu te atingi de el că-i poţi strica marginile. ea ghicea subînţelesuri care 22 o făceau fericită. Anicet cunoştea destul de bine nervozităţile şi crizele întregii familii . în fond. Din întîmplare. enervantă . iată şi pe d. 23 —. — Destul pentru astăzi ! spuse el. totuşi.. să afle ceva. Anişoara credea că înapoia acestor silabe necunoscute se ascund libertăţi noi. parcă aştepta să se întîmple ceva. N-o să poată fi pus în ramă.. Simţi însă o tulburare ciudată. pripit. şi sub explicaţiile pedagogice. mai încet." închizînd caietul. si de data aceasta înţelegea tot .. Anişoara îl privea în ochi. dînd semne de neobişnuită agitaţie. fireşte. sau s-ar putea mărita. d-na Lecca pătrunse în salon tocmai cînd lecţia i se părea mai insuportabilă. fără să privească direct nici pe Petru. (Are dreptate. Multă vreme. adaogă privind spre Petru. o bucurie nouă. nici pe Anişoara. Ţin foarte mult l. îşi spunea : „Este timid şi el. Aceeaşi greşeală. tăcută.) Liza este o egoistă. izbucni ea înainte ca Petru să aibă timp s-o salute. după licenţă. Se ridică de la pian cu faţa neclintită. Se simţi destul de încurcat . Anicet. Lecţia se sfîrşi aci. adaogă d-na Lecca. A înţeles mai tîrziu că se înşelase . fata îşi făcea lecţia. lîngă Petru. că Adriana nu vrea să-şi dea examenele din cauza Lizei. Astăzi. fata asta i-a băgat în cap că frumuseţea studenţiei e să studiezi întruna. o bătea pe umăr. Anişoara. i se păru. fără să te grăbeşti să ajungi undeva. reflectă Petru. Asculta continuarea la teoria Sonatei. dar numai pentru cîteva clipe. Iată şi pia-2iul. ce Dumnezeu să-i mai spun şi femeii ăşteia ? — Adriana are s-o termine rău de tot cu Liza. Adriana ar putea pleca în străinătate şi ar rămîne atunci singură .. —• Se poate repara. S-a convins.a margini. tot atît de timid ca şi mine". o durere. Era un fel de a sta de vorbă . cînd Anicet îi vorbea cu căldură. Se aşeză pe canapea. de ce i-ar trebui ei o licenţă de filosofie. cu atîtea cuvinte pe care nu le înţelegea şi care i se păreau cu atît mai impresionante şi mai plăcute. Cercetă cu atenţie şi mare blîndeţe cele. îmi făceam lecţia. parcă şi-ar fi dat de abia atunci seama de prezenţa ei în salon. D-na Lecca nu mai pomeni nimic de Adriana.. Sfertul de ceas de „teorie "era cel mai agreabil pentru Anişoara. fără grabă. începu să povestească. Copilul ăsta este nesuferit.

— Nu cred. vorbi Alexandru. mai aspru : — . explici unei verişoare curioase. — Dar tu n-ai bănuit nimic? Cum. adaogă Irina fără să-i dea timp să răspundă. amestecat cu praf.. că se va întoarce după o săptămînă. — Desigur. Probabil. Altădată. o sinucidere ! Şi eroul dramei era chiar vărul ei..bea cafeaua . Zvonul sinuciderii d-rei Viorica Panaitescu îl precedase.. acum. Şi-apoi ea l-ar fi uitat. Irina îl adusese aici pretextînd că e un loc minunat să-şi l. aşa deodată? !. şi avea drum lung de la gazdă pînă la casă Pa25 naiteştilor). venise. şi îi spusese.. ar fi trebuit să bănuiască.. Dar Anişoara se. Repetă fraza. după cum au scris cele locale. Sfîrşitul după-amiezii de vară stăruia încă în* grădina umbrită şi bine adăpostită de ziduri. să inventeze un gest de care nu avea nevoie. toate femeile. nelalocul lui în această grădină simplă şi îngustă.. apoi îşi pironi privirile în nisip.. Mîine vor scrie poate şi ziarele din Capitală. ca să se poată retrage decent. ar fi procedat poate altfel. într-adevăr. Ea îl prinse cu aceeaşi bine ştiută îmbrăţişare. Dar nu s-a emoţionat .. căci la Regiment scăpa abia la patru. ca să-l poată descoase în voie. nu-i vorbise aproape nimeni. — Şi nu i-ai spus nimic altceva ?. să. Era o familie atît de cumsecade.ce-i spun privirile ei arzătoare. familia toată îl privea cu teroare. Ar fi plecat fără s-o vadă sau i-ar fi scris că e chemat telegrafic la Bucureşti. — Nu acum. dar îşi dete seama cît de vulgară este toată conversaţia aceasta. la trei zile numai după moartea Viorichii. aşteptînd parcă un ■ răspuns precis... Dar pe Alexandru gîndul acesta îl irita . pe care o făcuse de mai multe ori în seara aceea.. Totoul se întîmplă ca de obicei ... De azi dimineaţă. îmi pare rău . aşa i-a spus. Atîtea amintiri. Alexandru o privi din nou. te rog tot ce-ai simţit.. şi-apoi. nu auzea pentru întîia oară asemenea ameninţări. I-am spus că yin la Bucureşti pentru vacanţă. ca de obicei. Poruncile acelea obscure şi multiple nu i se mai păreau simple necuviinţe de adolescentă sentimentală.. Iarăşi scandal. apropie mai mult de el.. cînd aveau chiar odaia Vio-richii pentru dragoste. de băieţaşul ăla care îmi spunea „Nene". sincere.Probabil că ai jignit-o. numai ea singură. Dacă ar fi bănuit că e capabilă de o asemenea faptă. Avea concediu de la Regiment ... Ar fi. Să fii nevoit. Alexandru Piesa. după ce-au avut-o. Irina • le curmă brusc. gîndi el. un amor nenorocit. dacă pleci fără mine !" Aşa spun. cu ce sete aşteptau amîndoi frînturile acestea de libertate deplină. spune drept... murmură Anicet cît putu mai încet. Nici nu se lungise bine pe divan. cîteva clipe. probabil că ai jignit-o într-un fel sau altul.. Alexandru o privi în ochi.. Altădată. — Dar atunci i-ai spus tu ceva. îşi aminteşte foarte precis scena . I-a aranjat asta un prieten.. Proştii ăştia tineri şi îngîmfaţi nici nu ştiu cum să se poarte cu o femeie.. aşa cum o va uita el pe ea. Sandule ! Am să mă omor dacă pleci fără mine !". N-ai avut nici o părere de rău. îşi aminti Irina. în acea zi. ultimele luni de armată le va sfîrşi la Bucureşti. directe.. nu era nimeni acasă . Ce prostii întreabă fata aceasta.. iarăşi numele Pleşenilor devenit notoriu. (Singurele lui ceasuri libere. ce neverosimil cancan. „Am să mă omor. îmbrăcat în hainele de flanelă gris. era Joi.. în casă. — Nimic ! Părea o fată foarte liniştită. ca de obicei.. O fată. Un nisip murdar.. îmi pare mai ales rău de părinţii ei. Şi totuşi. două. ziua bine ştiută pentru scăldat şi masă pe iarbă verde la malul gîrlei. Petru fu nevoit să plece ochii. puţin mîniat. de fapt. reluă Irina. Aveau o tărie necunoscută. 24 II —. Îşi aminti de reflecţia asta idioată şi confortabilă. cu cel mai firesc ton. Dincolo. ca într-una din nenumăratele lor seri de dragoste.. mirat..... de cînd venise din provincie.. după ora 6. voit să adaoge : „Cine ar fi crezut ?". în odaia ei. Ce ghinion să nu fie nimeni acasă. nici măcar puştiul. Viorica se scuzase. îşi spusese atunci.. — Spune-mi.. atîtea jigniri... că pleacă peste cîteva zile. care îi flatează umerii şi mijlocul. „Am să mă omor. Poate că ar fi fost mai bine. nici una ? îl întrebă Irina.. Poate doar soarele bătuse cu mai multă tărie. nu-i . trei. să faci psihologie.

poate. După acest gest. fata care nu pretinsese . la cel dintîi semn. sau la Barcelona. exasperată. Irina îl privi cu dezgust.. Dar Viorica i-a spus : „Mam dat unui bărbat care a fost mai tare ca mine !" Probabil că orice femeie crede că s-a dat unui bărbat mai tare. care . în asta n-a crezut niciodată. Apoi. Irina asta. Părea un bărbat în ele . pînă ce Viorica i s-a dat pe neaşteptate. care îi plăcea atîta de mult Viorichii.că la eventualităţi (ce-ar fi fost dacă m-aş fi născut miliardar. sau dacă a fost silită să vrea.. n-a iubit ca ceilalţi tineri. A plăcut-o de la început pentru că era tînăr si ea era frumoasă. la Paris. în plus. — îmi plăcea. "" —■ N-ai iubit-o de loc. — Dar bine. îi scotea în evidenţă umerii).. ceasul. — Bine.. atunci ? întrebă Irina fără să-i pese de răspunsurile lui stupid ironice. credea că totul s-a limpezit în raporturile lor. chiar mărturisirea aceasta era destul de clară. îi ascundea linia prea fină a gîtului. Conversaţiile lor au fost foarte puţin serioase..plăcea să se gîndeas..umor după prima lor noapte de dragoste. să mă iubească pasional. ea a fost aceea care l-a vrut întîi. Era mult mai interesant să-l asculte pe Alexandru. „Ai fost mai tare ca mine ! in fond. a stăpînit-o. locul. Pentru el. Viorica a descoperit că e băiat inteligent. ea să evite tonul prea confidenţial. apăsător. De altfel. Nau vorbit despre oraşe şi cărţi (şi atunci. Niciodată nu-şi făgăduiseră iubire eternă. Ce interes pot avea acestea ?. N-a iubit deloc pînă acum. cum să-ţi spun ? a început să mă iubească sufocant. Dar îşi 26 înfrînă toate dorinţele acestea.. Ar fi avut atîtea de adăugat.. răspunse Alexandru sec şi cu o exagerată vulgaritate. atunci ? întrebă Irina. vorbi Irina puţin nervoasă.. ce fel de suflet -are? ' ■ — Era o fată ca toate fetele de 19 ani. Alexandru bănuia de la început că Viorica nu se asemănă Întocmai cu Renee Bouihlet. — Un simplu flirt..... abia ieşită din adolescenţă. El. sau dacă mi-aş fi rupt un picior la ski). O sinucidere din dragoste. Oricum. fără să înţeleagă.. Ezitase chiar cîteva zile. de sincer luptase ca să păstreze „atmosfera calmă" a celor dintîi întîlniri.... la Bruxelles. . erau străbătute de altceva decît de ' voluptate.. era fecioară şi la urmă de tot am descoperit că era şi foarte sentimentală.. la început. dacă a fost subjugată. destul de sănătoasă. chiar ea. Şi el care credea că va fi o simplă întîlnire şi s-a dus cu albituri de trei zile. Desigur. 27 Alexandru recursese şi acum la o stupiditate. care. Nu le-ar fi bănuit niciodată. supremă. Lucrurile începuseră normal. dar tu nu ştiai ce fată este. Trebuia să răspundă astfel. în nici un caz nu aşa cum a fost iubit de Viorica. Alexandru îşi aminti cît. Toate acele accese de pasiune gravă. la Londra. ca pe o slugă obraznică.. de ce-ai lăsat să crească o pasiune atît de mare ? Dintr-un simplu flirt nu se ajunge atît de repede la sinucidere. Tu n-ai făcut nimic să împiedici pasiunea asta care te ameninţă !. cum i-a mărturisit cu. lucrurile acestea n-au nici o importanţă .. cu o sută de lei în buzunar. cum spuneţi voi. directă. cu eîte ezitări din partea lui Alexandru) decît după ce intraseră în faza victorioasă de amanţi bine ştiuţi unul altuia. e gata să-l mîngîie şi să plîngă împreună cu el. De la început s-a stabilit între ei conştiinţa jocului şi a cărnei. nici amorul nu mai puteau fi implicate cu eventuale obligaţii morale. femeile. îmi plăcea foarte mult. numai dragoste blîndă. ca un flirt repede transformat în luptă senzuală. s-a întîmplat un lucru extraordinar cu el. I-am spus-o şi ei. Nu. S-a întrebat de multe ori dacă aşteptările sale de astă iarnă. Viorica a ales doar ziua. care aşteaptă de la el confidenţe amoroase. nici cu Glady Smith. întîlnirea aceasta cu Viorica Panaitescu nu s-a deosebit prea mult de celelalte numeroase şi pitoreşti întîlniri cu fete. plictisit : — Ce era să-i spun ? Că plec la Bucureşti.. în fond.. — Aşa credeam şi eu. Trebuia să spun asta în versuri ?.. Nici virginitatea... Oh ! dacă ar trebui să-i spun toate !. (Era îmbrăcat în costumul gris-fer.. Răspundea singur : numai voluptate. căruia îi plăcea să vorbească . Răspunse aspru. şi gata. după ce i s-a dat. care a luat-o.. vreodată că i-a rămas ceva dator... necomplicată. atîtea de comentat. să afli -dacă femeia vrea. se gîndise atunci Alexandru.nu mai fusese de mult fecioară".

Alexandru revenea mereu asupra eventualelor aventuri ale Vioriehii. alături de aceste suferinţe morale. şi a fost limpede (Viorica era sigură că niciodată nu . aşternuţi cu grijă pe covor. Nopţile ardea lampa în odaia ei pînă tîrziu. răspunse Alexandru sec. este o faptă bună . Asemenea şantaje sînt groaznice.Credeam că are să înţeleagă. să nu mai vorbească cu nimeni.. dar căşi bate joc de această pasiune dintr-un stupid orgoliu bărbătesc) —• toate acestea o făceau să sufere. căpitanul Iso-pescu. că. atîţia bărbaţi de care s-ar fi apropiat liberă. prin asta. o inviţi să te dispreţuiască şi despărţirea definitivă va fi mai uşoară pentru ea.mult şi nepretenţios în asemenea împrejurări agreabile. Ea socotea dragostea. ca nu cumva să-şi deştepte părinţii. — Dar dacă ţi-ar fi spus că se sinucide. să-ţi păstrezi o imagine perfectă în memoria unei femei. Dimpotrivă.. Dacă aş fi bănuit că se poate ajunge atît de departe. Viorica începuse într-adevăr să se resemneze .. 28 irezistibilul său comandant de companie. — Nu i-am făgăduit niciodată nimic.. nici o fervoare. Se simţea fericită iubind şi fiind iubită de Alexandru. Adaogă repede. aş fi fost mai prudent. natural. Nu bănuia deloc. băiatul prefectului. Şi asta nu din laşitate. îl întrerupse Irina. după cele dintîi valuri de voluptate. ca ea să nu fie nevoită să te regrete. Trebuie să existe între oamenii inteligenţi un minim de bună-cre-dinţă. că.. dar şi foarte nenorocită. Se resemnase totuşi să-l iubească pe Alexandru aşa cum era. iubirea lui îi aducea şi nesfîrşite bucurii.... care are costum de călărie. răspunse Alexandru.. că poate aştepta să vă logodiţi ?. în faţa ta ? îl întrebă brusc Irina. că face o faptă bună. şi are să se resemneze... să mă poată uita după despărţire. ca un destin pe care trebuie să-l primească. Dar aşa. răspunse Alexandru. nu vezi şi tu. ca să se dezguste. şi apoi la poartă. cinismul lui faţă de propriile sale sentimente (Viorica credea că Alexandru o iubeşte profund. eram cîteodată vulgar cu ea. de indecenţa lui-. aşa cum înţelege orice fată inteligentă. — Bine. amintindu-şi una din scenele ultime ale dragostei sale-cu Dinu. Şi cît a plîns.. că va plînge.. Alexandru nu ştia că pasiunea gravă şi supremă a Viorichii face să nu mai doarmă. Observase că glumele lui cu pretendenţii irezistibili o fac să sufe. după plecarea lui. nu era ipocrită. pe care nu le-ar fi aflat cu nici unul din tinerii oraşului. — Cînd ai plecat. i-o fac să crească odios. şi recunoştea că. fireşte. să te prezinţi amintirii destul de mediocru şi de vulgar.. se auzeau mai ales paşii ei de somnambulă. nu crezi şi tu ? Irina se roşi. dar ce fel de om eşti tu. .. glumele acestea nu sînt vulgare. ci pur şi simplu pen-. — Aş fi trîntit uşile. ridicînd ochii din nisip. acolo. departe de a-i ofili imaginea în memoria ei.. acolo în odaia lor. o ajuţi să se depărteze de tine. Obiceiul lui sălbatec de a vorbi 29 mereu despre femeile pe care le cunoscuse (Viorica nu-şi putea închipui că Alexandru o aşează în acelaşi rînd cu ele. tru că nu înţeleg cum s-ar putea făgădui ceva.. o rupi de viaţă . De altfel.re. în ochii ei. flatînd-o. "continuă Alexandru. dacă ai fi avut grijă să faci ordine în memoria ei... prevestindu-i prieteni viitori din elitele oraşului .. Convins . poate fericită.. de unde să-mi închipui ?. — Este un lucru imoral. A sili pe o femeie tînără să te creadă mai vulgar decît eşti. O izolezi. cu toată groaza ei de a fi zărită de slugi. vulgar şi prost. îşi spunea. tînărul judecător Miciora. nu i-a ascuns nici una din legăturile tinereţii lui. Cînd Alexandru i-a anunţat plecarea. fireşte. şi asta l-a bucurat. nu să-l piardă —■ căci lucrul acesta nu şi-l putea imagina — ci să sufere. să nu înţelegi că nenorocita aia te iubea nebuneşte. ci monstruoase . — Nu i-am spus niciodată că fără ea aş muri. Nu i-am încurajat nici un gest absolut. căci cunoştea regulile jocului. să nu mai poată vorbi cu nimeni. ca o teroare. îmi închipuiam că va suferi. O necăjea.. fireşte. A crezut atunci că Viorica suferă din cauza lipsei sale de gust. Făcea chiar anumite comparaţii. — . că nu e decît o verigă la un lanţ de-abia început) . Şi se auzeau paşi. n-ai bănuit nimic ? — în nici un caz un asemenea gest. cărţi trîntite cu furie.

gîn-dise Alexandru. . Alexandru îşi recăpătase siguranţa de sine. blinda mea Viola. îl înspăimînta numai un singur lucru : scandalul. să ştiu şi eu cum se numeşte romanul acela. că orice s-ar întîmpla nu se va mai întîlni cu Alexandru — şi senti-rpentul acesta de ruptură definitivă. să pot uita. N-avea nici o mustrare. Nu o iubea. ar fi purtat o dublă sarcină : o iubire care nu exista. acel stupid articol din gazeta locală. de cumplită oboseală a cărnii şi a sufletului. Cunoscuţii cu care ss întîlnise păreau că nu ştiu mai mult decît spunea lumea. ar fi început viaţa cu o minciună (exagera. Avea obicei să se exprime laconic. fireşte. că am să-mi leg buturuga de picioare la 22 de ani !. Izbuti totuşi să apară grav şi cumpănit în faţa colonelului. Excelentă idee ! Să rămîi toată viaţa cu băiatul pe care l-ai iubit şi cu care te-ai culcat întîia oară. O revăzu. întreagă. îşi aminei foarte precis că niciodată nu avusese o atitudine echivocă faţă de Viorica. fusese acceptată. Făcînd şi refăcînd socotelile. pe coperta căruia scrisese în fugă : „Nu vreau să înnebunesc. îşi spusese mai tîrziu Alexandru.. Alexandru se îmbrăcase din nou în hainele de flanelă gris şi pornise spre gară. revăzu colierul de mărgele mari. verzi.' îşi închipuia. (Cîţiva dintre camarazi ştiau de legătura lor . un roman obscur. Cînd a aflat. S-au dat unul altuia. ca cineva care trebuie să exprime simplu sentimentul : „Sînt foarte mîhnit de moartea scumpei noastre prietene. prima licărire de speranţă. că dacă nu vorbea de căsătorie şi de dragoste eternă. Viorica a început a înţelege de-abia după plecarea lui.. Hotărîrea pe care a luat-o n-a fost hotărîre : ci a primit primul gînd de salvare care i-a trecut prin cap. şi tată-său avea moşii întinse). Singura lui teamă stupidă — de scandal. o făcea din cinism sau din orgoliu) — a fost incapabilă să-şi înţeleagă nenorocirea pînă în adevăratele ei graniţe. Alexandru se gîndi întîi la el. Pater familias !. de comandanţii Regimentului. Cu cît se gîndea. atunci : Asta e bună . nu asistase decît la cele mai superficiale emoţii. îi fu teamă de familia Viorichii. nici o melancolie — dar amintirea Violei trebuie păstrată pioasă. Ce discreţie. Era încă prea confuz şi prea puţin informat asupra nenorocirii ce-»l lovise (mai precis. în care îşi încurca întotdeauna privirile cînd o îmbrăţişa. deoda-tă. ca să se consoleze). Să mă pot odihni. luciditatea... Grav şi cumpănit. Altminteri. îşi dădu 30 seama că este singură.fusese limpede pînă atunci. nu prea intime .. fără nici un sentimentalism. cu toate că o văzuse plîngînd şi zbătîndu-se. Şi apoi. la consecinţe. îl felicitaseră chiar de mai multe ori .. ca cineva care e mişcat de moartea unei prietene. sigur şi liniştit ca un om ce nu are nimic să-şi reproşeze.. de cuget. Doar o carte. aşa cum se întîmpla peste tot pe faţa pămîntului. cu pasiunea exasperată ca o adolescentă ! Nici o scrisoare. cu atît se găsea mai nevinovat. Alexandru ezită cîteva clipe.. nu se găsi vinovat. Alexandru nu trecea exact prin asemenea stări sufleteşti. Atît timp cît o va păstra memoria. 31 Pînă să-şi dea seama că nu are de ce să "se teamă. şi lucrurile trebuiau sfîrşite aici. o femeie de care nu avea nevoie. de cancanuri — era astfel înlăturată. să nu mai ştiu de nimic... nimănui. ce uluitoare decenţă pentru o fată ca ea. Ce.). care îi fusese trimis de cine ştie ce bine voitor unchiului Dem şi care ridicase toată casa împotriva lui. A trebuit să facă repetate eforturi ca să se poată controla. că a rămas singură.. Viola. o făcu să plutească repede spre o nouă conştiinţă : de totală zădărnicie a tuturor lucrurilor. vie . (Fusese puţin brutal. ca nişte pupile împietrite. nici un rînd. era cea mai frumoasă fată a oraşului.. a unui fapt care se putea transforma în cîteva ceasuri într-o adevărată nenorocire). Se reculesese/ însă repede.. limpezimea conştiinţei. Versiunea familiei. de moarte. — Era frumoasă ? întrebă Irina după o lungă tăcere. aproape nimeni nu ghici cauzele sinuciderii Viorichii. dar trebuie să fim mai tari şi discreţi". Alexandru. că fata şi-a pus capăt zilelor într-o criză de nervi. Din fericire. ca să se prezinte înainte de plecare şi să-şi ia foaia de drum. Iertaţi-mă !" Ar fi trebuit să mă interesez. discuţia publică în jurul numelui său.

împotriva oricăror ameninţări şi obstacole. 0 voinţă extraordinară de a-şi păstra drumul ales. ce lipsite de tact. hotărîtă să se călugărească îndată ce va împlini 21 de ani. avea o asprime a lui. începuse să chelească şi semnele acestea de maturitate precoce îl încîntau. îl întrerupse Irina. şi altă lună pentru că era prea serios. Atunci. dar i se păruse întotdeauna deosebit de ceilalţi . şi atunci fusese singura dată cînd au vorbit mai mult împreună. asta . m-am silit tot timpul să par mai puţin inteligent decît ea. ai fugit. în orice caz. foarte demnă.vulgare sînt fetele astea.. Altminteri.. e foarte confortabil să nu pari inteligent cu femeile. spuse ea. în ceea ce priveşte iubirile sufocante. Singurul pe care îl iubea era unchiul Dem. se dis-preţuiau reciproc în scurtele răstimpuri pe care Alexandru le petrecea în casa unchiului Dem. Ceilalţi. Mă interesează cu totul altceva în viaţă. sau 32 laş. să plece unde-i place să înveţe ce va voi. şi pînă la urmă izbutise. Irina se îndreptă spre fereastra bucătăriei şi ciocăni de cîteva ori. un cunoscut i-a povestit ultima aventură a Irinei. îi justificau aerul lui grav. mai ales. Şi totuşi. ca şi tante Aristie. Irina. ca Dinu de pildă ? îl cunoştea încă prea puţin. care în ultimii ani de pension trecea periodic prin crize de catolicism acut şi de frivolitate mondenă. asta din pahar s-a încălzit. Irina participase la o petrecere faimoasă. de vastă şi victorioasă mediocritate . şi era. pretenţios. îşi reluase lecturile religioase şi tînjea iarăşi după sihăstria din care anevoie izbutiseră părinţii s-o scoată la Bucureşti. să-ţi aduc apă proaspătă.. ţinînd-o în cameră trei zile de-a rîndul. inteligentă.. era sfîrşitul lui August şi familia nu se întorsese încă de la mare. Se apropie iarăşi de Alexandru... dacă ar fi ştiut amănunte de la Cazinou şi de la plajă.Şi de asta ţi-a fost frică. rămăsese liber. fugind noaptea pe fereastră. să-i placă Irina. cu cîtă cerbicie luptase împotriva întregii familii. din strada Batistei. Niciodată crizele de.. goală.. sub umbrar. Alexandru o privea cu destulă curiozitate. 1 se părea tot atît de stupidă şi de neinteresantă ca şi restul familiei. Nu ştia încă ce înţelege vară-sa prin „iubire".. vilegiaturiştii matinali au putut-o vedea pe plajă. Din partea mea. Se afla cu unchiul Dem în Bucureşti . Cu atît mai mult cu cît Irina. apăsătoare. Pînă atunci. încer-cînd să echilibreze trei pahare de şampanie pe bucata de piele dintre sîni şi buric. cum nu mă interesează nici femeile nici amorul. de altfel. Mircea. arşiţa ajunsese şi aici. nu am nici un fel de tactică în asemenea împrejurări.. frivolitate ale Irinei nu ajunseseră atît de departe. Atunci cînd a renunţat să mai urmeze Finanţele la Bruxelles. Prudent.. totuşi. — Să aduci o cană cu apă de la gheaţă.. Mi-e groază de orice complicaţie sentimentală... cum le numea el pe atunci. fără ştirea d-nei Pleşa sau a tînărului Mircea.. după cum aflase Alexandru. Nu. nu-i putea ierta că părinţii lui creaseră cîndva o tristă notorietate numelui de Pleşa . după doi ani de studii strălucite. într-adevăr. Nu găsea nimic interesant în crizele acestea de isterie sentimentală. de o asemenea iubire sufocantă. după cum se întîmpla să fie stăpînită de misticism sau de frivolitate. N-o mai văzuse din vacanţa Crăciunului. cu cîteva zile 33 înainte de ultima lui plecare în străinătate. Nu e o tactică. A început. Alexandra . O ştia plecată într-o stare pioasă. A doua zi de dimineaţă. — .. D-na Pleşa n-a aflat decît vag despre orgia din timpul nopţii. de acele' orori fără sens. ca şi vărul Mircea.. Ştii.. n-a scris nimic soţului despre această escapadă. apăsătoare. ar fi părăsit imediat localitatea. Irina îl dispreţuia o lună pentru că era prea laic. cu toate examenele luate. care studia Dreptul şi se pregătea pentru diplomaţie. îngîmfaţi şi seci . Să fie oare şi el tot atît de vulgar ca oricare alt tînăr de vîrsta lui. tante Aristie. veşnic obsedată de cinstea familiei. Aventura aceasta neaşteptată îl făcuse atunci pe Alexandru să regrete că pleacă fără să-şi revadă veri-şoara. şi s-a mulţumit să-şi pedepsească fiica destul de aproximativ. înconjurată de un grup de tineri beţi. — Era foarte frumoasă .

era o dovadă. Fosta d-nă Pleşa s-a căsătorit din dragoste. foarte îndrăgostită. si pentru că a doua soţie. Tatăl său a făcut acelaşi lucru. Drama familială de tristă notorietate cu 10 ani înainte. Pe atunci. silabisea cu o prefăcută uimire numele noii familii cu care de-aici înainte avea să se înrudească. Alexandru socotise multă vreme pe Irina iremediabil mediocră. care era născută Stoica. Toţi primiseră hotărîrea lui ca o glumă proastă . comentariile. la şase" ani după aceasta se întîmplă acea neînţeleasă tragedie. într-o localitate de băi. Avea un zîmbet de uluită satisfacţie de cîte ori primea vreo invitaţie la nuntă sau la botez de la grupul Stoica. Lucrul acesta îl ajută să răspundă ferm protectorilor. Marea sa fericire era superioritatea Pleşeni-lor asupra tuturor familiilor Stoica. După cîţiva ani. dacă nu va trebui să vîndă una din ele ca să achite eventualele datorii pe care le-ar avea faţă de unchiul Dem. la cîteva luni după divorţ. Batistei. d-l Pleşa şi-a ucis fosta soţie 34 şi apoi s-a sinucis. capriciu împotriva căruia binefăcătorii lui sînt datori să lupte. îşi alegea necontenit nume noi : Alexandru Odobescu. O criză de gelozie retrospectivă. pe scara hotelului. cînd el era încă în clasele primare. Un an întreg s-a culcat mîngîiat de gîndul că-şi va putea schimba într-o zi numele.. Aflase că are două case în Bucureşti. Familiile se întîl-niseră fără ştire. pe atunci. Alexandru suferise mai puţin din cauza acestor morţi dramatice (pe tatăl său îl vedea foarte puţin. care făcuse pe tante Aristie să sufere atîta. anunţînd că renunţă să continue Finanţele şi Comerţul Superior. ca un capriciu de băiat de 20 ani. un vlăstar din veritabilii Pleşeni. Şi apoi. bolnavă de nervi. bărbătească. Era şi asta o explicaţie . Alexandru Ipsilanti. totuşi. numai. lăcrămînd — nu-l iubea nimeni. îi plăcea acum hotărîrea aceea nebunească.. fireşte. I se părea că asta n-o poate face decît un oltean de viţă. ca să nu uităm şi să facem vreo gafă". care trăieşte în nori şi crede că „sufletul lui idealist nu se poate coborî pînă la Finanţe" (aşa se exprimase tante Aristie). că nu era chiar atît de sărac şi că nu fusese ţinut în şcoală şi trimis în străinătate prin mila unchiului Dem. cu mult înaintea divorţului. Alexandru îşi explica şi mediocritatea verilor lui şi răceala întregii familii a unchiului Dem faţă de el.. din venitul cărora va putea trăi după ce va împlini 21 de ani . cînd după doi ani de studii la Bruxelles. Se răcise complet şi de surorile şi de fraţii săi. nopţile. şi să nu cedeze. spunea. Alexandru a fost dat intern la pensionul Schewitz. în afară de unchiul Dem — care îi spunea de cîte ori venea vorba despre tatăl său : „Aşa sîntem noi. Tante Aristie îi dăduse a înţelege foarte clar că nu va mai primi nici un ajutor dacă nu se va reîntoarce la Bruxelles. în cele două luni cît locuise în casa din str. de cînd descoperise noua sa dragoste vinovată) cît suferise din cauza tristei glorii pe care i-o dăruise evenimentul. Pe Alexandru îl amuza foarte mult. prin sîngele balcanic al lui tante Aristie. şi-l bătea pe umeri. Alexandru se îna-poiase pe neaşteptate.. mîndri şi mînioşi. lăsate de tată-său. în dormitorul comun. nu putea suferi copiii. atmosfera din strada Batistei era insuportabilă. Alexandru aflase. căsătoriţi în familie de ofiţeri inferiori şi funcţionari mediocri.. Şi lăsau să se vadă foarte limpede asta. Citea tare şi de nenumărate ori numele bisericii. Scandalul. Alexandru Mavrogheni. numele miresei şi al na35 şului. muşcîndu-şi pumnii ca să nu pîîngă. după ce-şi luase bacalaureatul şi stătuse cîtva timp în casa unchiului Demetru Pleşa. Atunci a început a se apropia puţin de . asemenea fratelui ei Mircea . In orice caz.. însă. căci toţi Pleşenii fuseseră oameni dintr-o bucată. cunoscuse destul familia unchiului Dem ca să fie fericit că o părăseşte repede şi pleacă la Bruxelles. Părinţii lui Alexandru au divorţat imediat după război.. în cel mai bun caz. desperat. „S-o păstrăm şi p-asta. şi fosta d-nă Pleşa arăta foarte frumoasă.crezuse că e osîndită şi ea să rămînă în acelaşi cerc de mediocritate pe care îl creiase tante Aristie. Alexandru era sigur că mediocritatea şi suficienţa ultimelor vlăstare Pleşa se datoreşte invaziei de sînge balcanic adusă de tante Aristie. această explicaţie prin sînge. toţi Pleşenii !". iar pe mai-că-sa aproape o urîse. Marea mîndrie a d-nei Aristie Pleşa era rangul social la care izbutise să-şi înalţe soţul. ca să-i ia un inter-view. compătimirile camarazilor —• toate acestea îl făcuseră să sufere mocnit. să-şi dea examenele. au spus unii . şi se va apuca de ce-i va trece prin minte în primul oraş european în care se va afla. dintr-un neam destul de bogat dar foarte josnic.). Irina i s-a părut. cît de curat ar fi fost sîngele oltenesc al lui Demetru Pleşa. Unchiul Dem nici nu voise să-l asculte. şi aşeza invitaţia într-un sipet special. consacrat grupului Stoica. reportagiile (gazetarul obraznic care pătrunsese odată pînă la pension. începu să aprecieze gestul tatălui său. tot ereditatea albaneză şi bulgărească a lui tante Aristie răzbise.mai dezgheţată cu prilejul celui dintîi scandal în familie.

Oricum. Irinei i se păru că întrebarea era ironică. Numai Irina vorbea cu el. te macerează. S-a întors însă acasă în vacanţa de Crăciun. obscură. absolut toţi sînt la fel.. ceva care trece cu mult înaintea dragostei. Crede-mă. cu sentimentele acestea care te întunecă. puternică. Irina îi făcea confidenţe şi îi dădea să înţeleagă că aşteaptă de la el acelaşi lucru. o idee originală. d-na Pleşa i-l dădea de nenumărate ori drept exemplu. răspunse ea. îşi schimbase în orice caz părerea proastă pe care o avusese la început. Din repetatele ei crize catolice învăţase că aproape toţi oamenii respectă dragostea. — Bine. în faţa coaliţiei întregii familii (pînă şi unchiul Dem se dovedea dintr-odată un mic tiran... pe Petru Anicet. care ţineau să se arate inteligenţi. ca şi cum s-ar fi apărat de o bănuială. fixate întîmplător asupra lui Alexandru şi urmate de o imperceptibilă surpriză.Nu e nimic de făcut cu tinerii de vîrsta voastră.. care o primeşte aiurit. cu un glas moale. despre dragoste trebuie să crezi numai bine... Ideile care circulă astăzi fără a mai întîmpina vreo rezistenţă. paradoxal. că are curajul de. mai plină pe acest . dar ce spui tu despre bărbaţi ni se potriveşte întocmai şi nouă. îşi petrecea aproape tot timpul cu Petru. Iartă-mă că trebuie să-ţi spun tocmai ţie lucrul acesta. şi atunci de-abia a început s-o cunoască mai bine. S-a întors în ţară după un an. Irina îl asculta uimită. dragoste trebuie să iubeşti un bărbat de la patruzeci de ani în sus. Alexandru vorbise cu o convingere crescîndă. Dinu. Majoritatea oamenilor de astăzi sînt umiliţi de societate. Nu poţi glumi cu dragostea. Tu nu crezi că avem şi alte datorii decît de a iubi o femeie pînă la moarte?. nu-şi mai poate împlini destinul lui. 37 — Foarte bine fac. în mai ştiu eu ce superstiţie. capul vărului său.. I se păru că Alexandru vorbise aspru... şi plecase — aşa dorise el — întro garnizoană de provincie. sau de prudenţă ?. continuă Alexandru. în pasiunea absolută.. obosit. brutal. s-o provoci. care se făcuse mai frumoasă şi mai ascunsă în aceşti doi ani.. Toţi. este că femeia care te iubeşte absolut e stăpînită de o forţă demonică. Sînt forţele întunericului. A avut prea puţine zile libere ca să stea de vorbă cu Irina. Părerea mea.Irina. sînt anihilaţi de evenimente. Ca să mai găseşti. S-ar fi bucurat de succesele sale diplomatice cu spontană (deşi uşor indiferentă) bucurie. femeilor. mîndria d-nei Pleşa. în acele zile. răbdăm.. Irina. Dar Alexandru fusese întotdeauna nepăsător faţă de calităţile sau succesele altora. te descompune. sentimentele-tipar. Asta e o dovadă că cel puţin generaţia noastră a început să vadă realitatea. strîngînd-o în braţe veşnic absent. Nu ştia ce să-i răspundă. ţie care ai datoria să crezi în dragoste. însă.. Dar toate astea nu numai că nu au nici o valoare sufletească. tocmai cînd aflase de aventura Irinei de la mare. s-o nutreşti. se întreba acum : ce înţelege ea prin dragoste ?. In cele din urmă izbutise.. prin priviri uşor mioape. curmă Irina lunga tăcere. nu e deloc de glumit cu ele. I se păru că recunoaşte în frazele lui aceeaşi aplecare către fraudă şi ieftin paradox pe care o întîlnise la mai toţi colegii ei. Privea cu atenţie. nici măcar ironic. Fiecare dintre voi are o teorie. — Sînt şi alte lucruri esenţiale pentru un tînăr. nervos şi absurd). fără să-l înţeleagă. sînt puteri demoniace. cu care s-a împrietenit repede şi statornic. Sînt lucruri care îl privesc mai direct decît dragostea. în timpul acelor zile furtunoase. dacă nu întîl-nea întîmplător. Este o forţă mult mai tare decît tine. mari şi sterpe. Şi tu crezi că a evita asemenea forţe demonice e o dovadă de laşitate. care ne copleşesc — atentatul acesta la fiinţa 38 noastră e mult mai grav.. îşi dădea examenele cu aceeaşi atenţie cu care cultiva societatea mondenă şi aristocratică a Capitalei. Totuşi.. însă. nu era nici măcar dispreţuitor. dar sînt şi primejdioase. Alexandru spunea lucrurile acestea crude tocmai astăzi. vorbi Alexandru. şi plecase în August la Londra. ar fi ajuns bun prieten cu Irina. veşnic arzînd de dorinţe nerealizate. nu numai voi aveţi de realizat o viaţă mai liberă. Se înthnplă atîtea lucruri mari lîngă noi. Vorbise cu tristeţe. faptul acesta ar fi provocat o inevitabilă pornire de ură sau o feroce invidie. — . ascuzîndu-şi repede hîrtiile în sertarul biroului. o pasiune abstractă. ca să-şi facă armata. întotdeauna aceeaşi. în sfîrşit. şi tu vrei să mai credem în iubire eternă. Mircea Pleşa îşi dezaproba vărul printr-o semnificativă tăcere.a o privi în faţă. suferim. că orice ai crede despre alte lucruri. de pildă... amară. Destinul nu e numai al vostru .. Nu invidia şi nu ura pe nimeni . cîteva zile numai după ce o nefericită se omorîse pentru el. într-o librărie. te umilesc.. care sfîrşeşte prin a te strivi. Mircea era fiul ideal şi studentul eminent.. în oricare alt tînăr.. O asemenea femeie te anulează. după cum s-ar fi întristat dacă i-ar fi mers prost. Aproape nimeni dintre noi nu mai poate creşte în voie. mor atîtea mii de oameni de prostie şi de foame. cu sinceră curiozitate.

I se păru că Alexandru bănuieşte ceva. Venea să ceară bani.. Intră în biroul d-lui Pleşa zîmbind. îmi plac foarte mult femeile . I se pare că ea e întotdeauna o excepţie . desigur. Toţi erau atît de nervoşi astăzi. cred că e vorba de o lecţie neştiută. la hoardă. Fata îl privi în ochi. pe cine le place. îşi găsi părintele lîngă fereastră.. cărţile. Alexandru avu un gest plictisit. neştiind ce ar putea spune altceva. — Fireşte... de ce responsabilitate poate fi vorba în legătură cu dragostea şi sexualitatea ? Tu nu observi că legea.. despre ei. să-i răspundă ceva — dar ■o servitoare se apropie de oi.. Fetele sînt libere să se culce cu cine vor. nu sînt matriolatru. că soarele ajunsese şi aici. desigur. — Ţi-e frică ? îl întrebă ea.Atunci nu mai are nici un rost dragostea? întrebă ea. Dar oamenii au dreptul să iubească în felul lor.. Nu te uita că există comuniste înfocate. să creadă că eşti un bun soldat şi totuşi să rărnîi şef. datoria. Dar în nici un caz demonismul acela feminin.Un ceas în urmă. nu sînt nici vicios. Ăştia mă cred copil.. spuse el. Irina vroi să-l întrerupă... sfios. în fond. Nenorocirea este că nici o femeie nu-şi păstrează aceeaşi înţelegere faţă de omul pe care îl iubeşte. chiar în acea clipă. — Nu cred. îi priveşte... îşi dădu deodată seama că s-a făcut cald. dragostea aceea întunecată. foarte dispus să nu supere pe nimeni. de a robi. — Nicidecum. zîmbind. şi Irinei i se păru că-i zăreşte. D-l Pleşa se întoarse brusc. Alexandru parcă n-ar fi auzit că e vorba de el.. că prezenţa ei lîngă acel bărbat este salvarea lui că fără ea omul n-ar cunoaşte fericirea pe pămînt. D-l Pleşa scoase portmoneul şi îi dădu o mie de lei... — Bine. E băiatul în vacanţă. Irina roşi brusc. cit ceruse. Ce plăcut e să asculţi formal ordinele. Alexandru rîse sincer. Nu-l mai exasperaţi.. Nu sînt deloc misogin. — Numai de n-ar fi şi Mircea acolo.. nu izbutise nici măcar să afle de la Irina cum i-ar putea linişti pe cei bătrîni.. — .. că . O mai privi o dată. Irina îl privi uluită. Dădu din umeri.. cînd auzi uşa deschizîndu-se. sînt femei exaltate. ne înţelegem de minune. şi avea parcă bucuria tonică a unui examen început victorios.pămînt. Nu părea deloc mîhnit. absolută. Este destinul femeilor de a umili. Trecuse destul de mult timp. dar atunci nu va mai exista nici morală.. . obligaţia. revoluţionare şi cum or mai fi.. — Vă pofteşte domnii. atît de brutali. — Şi vezi. îşi spuse el. în acelaşi timp. mai ai şi tu grijă de Alexandru. Starea de lucruri de astăzi este starea care convine de minune femeilor. nici măcar enervat. apoi începu să alerge spre verandă. de a înge-nunchia. că poate chiar cunoaşte anumite lucruri precise. Dar. — Se apropie judecata.. 39 — Va să zică ne urăşti ? întrebă Irina puţin palidă. adaogă el mîngîind-o pe obraji. arta. Trebuie să existe şi o anumită prietenie. etc.. Nu trebuie să judeci lucrurile după ele. sau de un examen pierdut. aşa cum le place. noi care sîntem întunecaţi de superstiţii şi de lanţuri. Asemenea specii aparţin extazului . nu vorbise cu nici o femeie asemenea lucruri. toate acestea sînt idei sau sentimente create de femei de prezenţa femeilor. la vîrsta lui.. Omul liber e mult mai pur decît ne-am putea noi închipui. ca să-ţi răspund la întrebarea ta. o foarte aleasă înţelegere. nici responsabilitate. scumpa mea Irină. Dar.. sub umbrar. unele din ele foarte artificiale. dintr-un asemenea fleac.. fără de care erotica ar ajunge dezgustătoare. chiar mai mult decît îmi plac sportul. Alexandru se ridică. o întrerupse Alexandru. — O anumită dragoste. spuse el încet Irinei... ca majoritatea contemporanilor noştri.. despre viaţă. de aproprierea lor fizică ?. Ne vom întoarce la barbarie. Irina bătu sfioasă la uşa biroului. I se păruse.. Dar ar fi fost atît de absurd să plîngă. Ultima parte a conversaţiei îl stimulase . căci d-na Pleşa o refuzase. o sticlire umedă în ochi.. şi nu făcuse nimic.. Cel puţin cu tine mă înţeleg perfect.... asta m-ar plictisi. ce cred despre mine. Alexandru stătea pe fotoliul din faţa biroului.

soarele care îl orbea.. ori ba — dar să ştiu odată ce are •de gînd cu mine. că. nu crezuseră că lucrurile pot ajunge atît de departe. între bibliotecă şi fereastră. cu gaică la spate şi cu buzunare largi. să-şi completeze studiile. Să fii femeie şi spirit în acelaşi. încurcaţi. nu bănuia pasiunea de mai tîrziu. care trăia în medii de bohemi şi de snobi. Premiul îl luase cu un an mai înainte. Se întîlniseră cu cinci luni în urmă. îi primea darurile. şi Marcella iubea originalitatea). deşi iluzia care-l încercase o clipă. cînd începuse să se intereseze de ea. •Gheorghiu aflase toate acestea mai tîrziu. Poate n-ar fi trebuit să vorbesc atît de stupid despre ea.. O prezenţă streină. prin nuanţe. după un timp mai îndelungat. „Scumpul meu Mitia. căci. în mijlocul iernii. în cazul cînd se hotăra să se ducă la birou cu maşina. Marcella de-abia i-a reţinut numele . cu furie : pe antrenor. Trecură grăbiţi şi tăcuţi' în careu.zăreşte un obraz cunoscut. să-i primească cererea în căsătorie. Mitică Gheorghiu nu-i cerea nici atît. Nici Marcella.. La început. sportsman şi funcţionar pe bancă. cu nasul în vînt şi părul oxigenat. în care îşi înfunda cu plăcere mîinile. Lumea spunea «că avea talent. va izbuti să-l placă. Ori da. după un? an. Ultima scrisoare. dar de atunci nu jucase decît întâmplător. la acea serată de iarnă. pe Marcella Streinu. de Miss la copii. aşa cum se . că va pleca la Paris. I se părea. la jumătatea frunţii. îşi spuse Gheorghiu. Asta. că venise atunci în Bucureşti şi fusese găzduită la o familie necunoscută. totuşi. şi tăcură amîndoi deodată. şi că adevăratul ei nume e Elena Dumitraşcu. era şi înţelegătoare. şi să spere împotriva tuturor evidenţelor. Tînărul Gheorghiu. ştergînd şi adăogîndE mereu. îşi spuse. O scrisese de mai multe ori. iar Marcella anunţa de cîte ori avea prilejul.. îi Irămîneau patruzeci şi cinci de minute de joc. Alte amănunte adunase chiar din mărturisirile ei. îi scria. justificîndu-şi atitudinea -tăioasă prin premiul I obţinut la producţia de fine de an a Conservatorului.. şi înjură în gînd. Marcella era nevoită să vorbească tot timpul. Marcella era sigură că nu va înţelege. Marcella Streinu. Feminitatea cerebrală era ultima şi cea mai hotărîtoare descoperire a Marcellei Streinu. că Marcella luase de două ori premiul la concursurile Tinerimii Române. avură atunci senzaţia precisă că Alexandru se gîndeşte la moartă. de o feminitate discretă. nu semăna deloc cu Viorica... mai tîrziu. cînd a aflat de pasiunea înflăcărată a lui Gheorghiu — a ghicit-o mai mult. îi accepta tovărăşia. Şi d-l Pleşa.. undeva. după cîteva întîlniri. să nu-i trîntească receptorul cînd îi auzea glasul •— şi. Mitică Gheorghiu plecă să se ftreneze fără nici un chef. prin teatre 42 particulare : cîteva roluri de subretă. Gheorghiu. Rată o minge. nici el. de viaţa ei. Nimic nu-l atrăgea la această fată puţin cam grasă. primită cu o zi meii înainte. căci el nu îndrăznea să i-c-mărturisească — s-a lăsat şi ea păcălită. poate. îşi trase viziera mai jos. 40 41 nu era numai categorică . de planurile ei. legaţi prin stimă şi prietenie spirituală. Mitică Gheorghiu ştia de mult ce are de gînd cu el. Aflase că Marcella Streinu e un pseudonim. cerebrală. ca să rupă tăcerile penibile şi să poată uita gravitatea privirilor lui. jprivind în jos. case în care veneau cabotini şi literaţi. că are dreptul să uite fiecare nou refuz. de asemenea. Numele îi apăruse în gazete datorită "amicităţii înjghebate în casele pe care le frecventa . şi pe care totuşi ar fi putut-o recunoaşte. Trebuie s-o văd. Ajunse tîrziu pe teren . îşi amintea vag de silueta lui sportivă. îşi l-găsi antrenorul aşteptîndu-l cu priviri ostile. prin fantezie. fiica unui farmacist din Bîrlad. dar să le ghidezi prin inteligenţă. de ce nu putem noi rămîne buni camarazi. De-abia îl salută. nu va înţelege niciodată aceasta . de cîte ori se întîlneau. îl lăsa să-i telefoneze de cîte ori avea prilejul pe zi. în faţa ochilor. să-ţi păstrezi intacte toate izvoarele pasiunii şi ale senzualităţii. venise în haine gris. de capul lui prelung. de damă de companie care vorbeşte stricat româneşte şi se îmbracă demodat. îi cerea să nu-l dea afară. cu ochi căprui şi cu un început incert de chelie. la un ceai în familia Carabella. III |Şi în acea dimineaţă. să se termine într-un fel sau altul. Trebuie să mă decid s-o văd şi să-i vorbesc.. reci. fel de fel de tineri în aşteptarea gloriei şi a carierei. Asta era un semn de originalitate. ochii aceia căprui încremeniţi parcă de o mare spaimă. aleasă. silindu-se să pară cît mai blîndă şi totuşi cît mai feminină . (Păstrase viu un singur amănunt. şi Irina. prietenie spirituală care înnobilează două suflete distinseşi înalte ?" Marcella meditase îndelung asupra acestei fraze. Ştia. timp. acea. să-i vorbesc. îşi spunea că. orice s-ar în-tîmpla.

Gheorghiu se supărase din cauza Marcellei. (Anton Dumitraşcu. Gus. cînd Gheorghiu este de mult la birou. cînd aceasta avea una din obişnuitele ei crize de revoltă împotriva familiei. şi pe el l-a iubit o vară întreagă. visîndu-se studentă. Ar fi izbucnit poate chiar o nouă ceartă. — Nu ne mai prezentăm. era volubil. Sorin. vorbi enervat Gheorghiu. juca şase partide la rînd şi împărţea bacşişuri princiare. n-am nici un chef astăzi. fără rost. şi a sărutat-o atunci apăsat pe gură. lovind-o in plin cu racheta. în acea familie — care avea o fată de vîrsta ei. tînăr cu avere de la părinţi şi mare viitor politic. şi nopţile la cabaret. Fratele fetei.. le lasă la portar. antrenorul. îl ştiau şi din Facultate — unde schimba dragostele tot atît de repede că şi ceilalţi colegi bogaţi ■— îl ştiau şi de la Paris. Dl. De altfel.. Paraschiv Gheorghiu. aşa cum se întîmplase . că nu şi-a clasat definitiv observaţiile. Cînd primea un răspuns net. „băiat vesel". — Inutil. Ştiau toţi. Avea toate simptomele îndrăgostitului. că Sorin a surprins-o odată singură. unde a pierdut un an nefăcînd nimic.. nimeni din cercul lui Mitică n-a vrut să-i dea crezare. acum. toate familiile prietene din Bîrlad — şi le spunea pe nume (Nenea Tache. la Centrală — a întîlnit pentru întîia oară dragostea. Leul). era întunecat şi furios (avea obiceiul să o ceară în căsătorie aproape săptămînal. călcînd în vîrful picioarelor ca să nu-l tulbure — că n-a adunat încă destul material. îndată ce lua vacanţă. este sigur de asta. scuzîndu-se faţă de soţie — care îi fierbea cu emoţie cafeaua în antret. cum nu a spus nimănui. Mitică nu trebuia contrazis. Amănuntele circulau şi se amplificau. apropiindu-se. şi orice discuţie l-ar fi iritat şi mai mult. Adevărul era că Anton începea să scrie romanul în fiecare vară. D-l Ludovic. fost în atâtea rînduri deputat.. Ştiau că îi duce flori în fiecare dimineaţă. cîte două ceasuri. şi primise două palme în văzul tuturor. Totul se 44 întâmpla ca mai înainte. văzîndu-l că se îmbracă să plece. cînd au răsuflat primele zvonuri despre acest amor cu o absolventă de Conservator. Tanti Lenuş. cînd Gus îi spusese : „Domnul Mitică Streinu".obişnuieşte. E de-abia opt fără un sfert. mai mari (ea îi spusese că nu împlinise* 22 de ani.„Prăbuşiri în lut". Zvonul revenea totuşi prea stăruitor ca să fie cu desăvîrşire inventat.) De altfel. cînd şi-a zmul-s de atîtea ori viziera. Mira. şi zvîrli mingea.. şi încetul cu încetul a abandonat şi serile la Corso. Cînd i se părea că are din nou speranţe. înţelege chiar puţin englezeşte. şi îşi permite familiarităţi cu toţi membrii clubului — le afla printr-un amic de la Bancă.) Mitică Gheorghiu ajunsese să cunoască toate rubedeniile. cînd Mitică Gheorghiu era doar un şef de birou la Bancă. audiind aceleaşi cursuri ca şi el. scriindu-i scrisori pe care nu i le trimetea. i-a umblat pe sub rochie. profesor de limba şi literatura română.în săptămîna Paştilor.) Mai ştia din mărturisirile Marcellei că avea doi fraţi. Nu se va retrage de la campionat.. îl ameninţă antrenorul.. 11 cunoşteau destul'de bine. într-atît era de înspăimîntată. de amorul lui Gheorghiu. Ştiau cum îşi aşteaptă el iubita la eoafor. roman anunţat mereu de revistele la care colabora : şi care — după lămurirea autorului — trebuia să fie „oglinda fidelă a tinerei gene43 raţii de intelectuali sacrificaţi de viaţă". ca şi ceilalţi de la club. fără ca ea să poată spune ceva. ştia că nu are nici un sens să-l contrazică. ştia acum cum stau lucrurile. versuri şi proză . căci Marcella se trezeşte târziu. vorbind tot timpul româneşte cu amici de cafenea şi ocupîndu-şi zilele şi nopţile cu amoruri facile. — Atunci nu ne mai prezentăm la campionat. le ştia toată lumea. (Aşa se credea pe atunci. unul ofiţer într-o garnizoană din Basarabia. de fericită. sportsman cunoscut în toate cercurile bucureştene. astăzi. după ora 10. plim-bîndu-se prin faţa Salonului. era student la Litere. Mitică Gheorghiu nu-şi ascundea nici o fază a acestei iubiri neverosimile. dar în realitate avea 24). mîncînd numai la restaurantul românesc. fumînd îndesat şi cetind atent toate afişele ziarelor expuse la tutungeria din colţ. intitulat . iar de mai mulţi ani lucra la un roman de vaste proporţii. că Mitică va călca pe urmele părintelui său. dar renunţa după cîteva nopţi de luptă cu inspiraţia. ca să n-o deştepte. — Mai ai timp de o cafea. . Ludovic. •celălalt profesor de liceu la Bîrlad. şi Marcella era nevoită cîteodată să-l refuze brutal. Dar ar fi inutil să-l silească. mare elector în Buzău. (Marcella nu i-a spus însă. să joace — cînd a ratat şi mingile cele mai simple. tînăr de mare talent dar înfrînt de viaţă. le judeca şi le lua chiar partea în faţa Marcellei. Şi-apoi. publica sub diverse pseudonime prin revistele de provincie. chiar Mitică Gheorghiu s-a trădat repede. chiar în ziua plecării. băiatul de la bufet — care ştie franţuzeşte. îl asigură d-l Ludovic.

Dar şi atunci. iar într-o cabină publică n-ar ii găsit inspiraţia necesară — se gîndi să împrumute într-o după amiază garsoniera unui prieten. A trebuit să treacă multe luni pînă ce Gheorghiu să accepte gîndul acesta. cum va da Dumnezeu. de la o vreme.. e drept. a lui Jean Ciutariu. Pentru Marcella Streinu — obişnuită să întîlnească numai tineri obraznici sau vicioşi. Gheorghiu se hotărî brusc să-i mărturisească totul. Nu ştia nici ea unde vor ajunge. Cu timpul însă. — Da. să şi-o închipuie amantă. Ideea i s-a părut şi amuzantă şi eficace. în fond. După aceea. să nu fie mulţumit decît alături de Marcella. Pe la începutul lunii Aprilie.. femeie deplină alături de el.. Q scrisoare l-ar fi chinuit prea mult. Cu cîteva săptămîni mai înainte jucase . abia dacă spunea cîteva banalităţi fără nici un haz. Mitică Gheorghiu îşi aminteşte cu multă strîngere de înimă acea după amiază de Aprilie. De cele mai multe ori răspundea gazda sau fata din casă. Se retraseră amîndoi către bufet. Prefera s-o asculte — şi să viseze apoi 46 ceasuri întregi. sorbind-o cu ochii săi căprui dilataţi. n-a priceput nimic. primise un rol de subretă şi toată lumea fusese de acord că avusese joc de scenă şi celelalte.. apoi. Chair atunci cînd petreceau ceasuri împreună. amare. Ciutariu xiu-l refuză . Era mult mai dispus s-o asculte el. Cînd se hotărî să-i spună totul. adaogă el privind în rjos. Tot au să mă plictisească dobitocii ăia pînă la 1. el„ Mitică Gheorghiu. în faţa ochilor ei. Ajunsese să urască oamenii. A mai aşteptat cîteva minute. Din prea stupidă iubire sau din prea ridiculă timiditate. aşa m-apucă pe mine.. că are nevoie de garsoniera lui pentru o simplă vizită de afaceri. unei imagini groteşti şi balsamice . îi spuse d-l Ludovic. scapă-mă. încremeniţi. — Te-ai făcut nervos. Nu-i spuse nimic precis . nu mai dorm nopţile. De Mitică nu-i era în nici un caz teamă. lungit în pat. sportsman şi crai. La o asemenea destăinuire fără nici o introducere nu se aştepta.. dar Gheorghiu îl asigură. Şi pentru că nu avea telefon. Şi atunci o asculta oarecum extatic. Amîna mereu declaraţia. ce neînţeleasă lipsă de orice iniţiativă. şi a format din nou numărul. îşi pregătise amănunţit primele îraze. care era destul de discret şi se pricepea în asemenea treburi. Nu se aştepta să-i răspundă chiar Marcella.. care te urmăreşte.. I s-a părut. pe pietrişul umed.. se hotărî să-i telefoneze. ce stranie paralizie. La început — chiar atunci cînd înţelegea că „se întâmplă ceva serios". ai milă de un spectator îndrăgostit. Acum mi-a venit să mă-nsor şi nu-mi găsesc astâmpăr. îl rugă numai să-i împrumute garsoniera pentru cîteva ceasuri. Se întâmplau cu el lucruri care îl depăşeau.. . la început. stupidă. nesfîrşită pasiune.. ştia că nu va avea ■curajul să vorbească alături de ea. Mitică Gheorghiu nu ştia ce să-i spună. De data aceasta se hotărî să dea faptului un ton de farsă. Alese atunci o cale mijlocie . Mai'fuseseră femei în viaţa lui. în nici un caz nu-şi va spune numele. aş putea să mă duc şi mai târziu. Şi nici nu se pricepea să scrie. a tuşit şi a închis telefonul. începu. şi treceau cîteva minute bune pînă cînd auzea glasul Marcellei. îl anunţă în treacăt că albiturile nu sînt prea curate. a observat că este vorba de cu totul altceva. Să se facă o declaraţie ca din partea unui necunoscut. N-o să fie greu. Zîmbi tainic. Marcella. se tulbura la orice îngîn-durare a ei. Hohotea de cîte ori zîmbea Marcella . răspunse Mitică fără să-l privească. şi cînd dorm te visez ! Domnişoară Marcella. Nici măcar despre tenis nu se mai pricepea-să discute. Nu mai avea poftă de nimic. de orice voinţă. A ezitat mult înainte de a lua receptorul ca să formeze numărul pensiunii xmde locuia Marcella. şefule. nici o tovărăşie nu-l mai odihnea. dacă nu va reuşi să mărturisească totul. vorbind despre familia din Bîrlad. că nu va primi nici o femeie. 45 — Nu mă las pînă nu mă-nsor. pe un ton de glumă : „Domnişoară. Era firesc să creadă astfel şi despre Marcella. care te-a văzut în fiecare zi. Niciodată nu simţise o asemenea oarbă... care îi vorbeau ironic sau încercau să-i pipăie sînii un ceas de la prima întîlnire — prezenţa aceasta atît de blîndă şi de onestă o flata. îi accepta cu oarecare mîndrie tovărăşia. îndrăgit ■de Marcella Streinu de la teatru. că e o farsă. nu avea curajul să-i vorbească deschis.Mitică păru că reflectează cu o stranie şi exagerată seriozitate. însurat din dragoste cu o fată de la Conservator. şi fiecare din ele Mitică crezuse că se începe sau se -sfîrşeşte ceva definitiv. Cînd a înţeles că la capătul celălalt al firului «este Marcella. D-l Ludovic se făcu că nu ştie nimic. şi îşi spunea „fac un nou amor" — nu dorea şi nu iubea pe Marcella altfel decît dorise şi iubise pînă atunci. care te aşteaptă !. despre arta dramatică sau despre orice altceva. şi se pregătea să închidă telefonul — cînd o lovi un ton de subită sinceritate : .Atunci a intervenit un fapt care a precipitat limpezirea situaţiei. Mitică ceru două cafele negre.

între timp.. ar fi înţeles chiar din conversaţia Marcellei ce a însemnat pentru ea această întîl-nire. Marcella auzise vag de un domn Ciutariu. — Nu e nevoie să-mi răspunzi acum. După cîteva zile •— în care timp încercase să se îmbete în fiecare seară — s-a întors lîngă Marcella. nu la figurat. Era dispus săi lase chiar un amant. ce-ai spune dacă ţi-aş cere mina ? In mod propriu. Bănuia totuşi că Mitică nu face glume cu asemenae subiecte. genţi din cea mai bună piele. Dar o privea anevoie în ochi. Vor pleca un an la Paris. Marcella fusese impresionată de ţipătul acela disperat. Şi o împinse în parfumerie. Dar Marcella îi păstră în orice caz numele.. Iubirea lui pentru Marcella era atît de tulbure şi de totală încît nici nu cunoştea gelozia. în faţa unei parfumerii în care Marcella 'se pregătea să intre. de tăcut. Ultimele lor întîlniri erau chiar foarte reci. costume de plajă. Dacă Gheorghiu ar fi avut încă un rest de luciditate. „Ce vrei.. Ciutariu n-ar fi procedat atît de copilăreşte. cu zîmbete. consolatoare : îi vorbea de „sublimarea pasiunilor". îşi spunea cîteodată că nu-l interesează necredinţele Marcellei. studiile. tot mai scumpe. ■— care încercase să pară preocupată şi gînditoare toată seara. pînă o va uita cu desâvîrşire. Rămase cîteva secunde cu receptorul la ufeche. ne-soră. privindu-l în ochi.. Marcella se opri în prag. Ascultase pînă acum prea puţine mărturisiri şi nici una de felul acesta. Şi pentru că nu vedea altă scăpare. Ar fi descoperit chiar în scrisoarea ei ultimă. prietenească. de' ineficient.. Marcella. De la Telefoane i se dase numărul şi numele : Jean Ciuta-riu. Dar o flatau stăruinţele lui. Găsise soluţii la toate dificultăţile. de cînd îl . Gheorghiu. îi spuse el. d-le?" „Marcella !. îl invita să o socotească o soră ■— dar sub această blîndeţe compătimitoare. ai să mergi odată cu mine în faţa altarului".. el va demisiona de la Bancă şi va intra în politică la întoarcere. care era ceva pe la Operă. Marcella făcu cunoştinţă cu Jean Ciutariu. „De ce vrei să mă jigneşti. căsătorie. de a-l izola definitiv într-un sentiment de vagă „camaraderie spirituală". O declaraţie de dragoste spusă într-un asemenea ritm şi cu o asemenea tensiune. Cu puţine săptămîni în urmă. De altfel. băiat de deputat. Marcella încerca să fie blîndă. N-a cutezat să pomenească nimic de declaraţie. însă. Mitia !?" îl întrebă ea. Mitică bănuia o ho-tărîre fermă de a-i nărui nădejdile. îl refuza caritabil. Nu înţelegea nimic. parfumuri. „Soră. de ce mă chinuieşti ?!" Pauză. Şi avea grijă să nu-l refuze atît de brutal ca să-l gonească definitiv. Dar Gheorghiu n-a avut răgaz să cerceteze. De atunci Mitică o întrebă de mai multe nri pe săp-tămînă dacă şi-a schimbat gîndul..47 „Marcella. se hotărî s-o ceară în căsătorie. Cariera. Gheorghiu nu s-a ţinut de cuvînt. cu o glumă. să se rupă din această stupidă fascinaţie. să-i vorbească brutal. o nedesluşită. anumite preocupări şi chiar. un anumit stil interior. şi că e „oricînd asigurată în cazul cînd n-ar avea un contract favorabil la un mare teatru din Capitală". Şi-apoi. Marcella scrisese acasă că o curtează un tînăr de familie bună. chiar el o socotea o glumă eşuată. în restul plimbării fu mai volubil ca niciodată. să se culce în fiecare noapte cu o femeie ieftină. 11 sili să-şi iasă din obişnuita lui ascul49 tare extatică şi să se roage. înjură viaţa şi ghinionul lui.. Marcella. convinsă că e vorba de o problemă serioasă şi responsabilă — îi mărturisi că nu va putea face pasul acesta curînd. însă. aşa cum obişnuia de cîteva săptămîni. nici măcar curiozitatea să se îndoiască. Parisul şi altele." Mitică Gheorghiu îi ţipase numele cu disperare. îi destăinui lucrul acesta brusc. ii spuse cu puţin mai înainte. şi se trase doi paşi îndărăt. îţi dau 24 de ore ca să te gîndeşti. Mitică îi face cadouri. îi va da deplină libertate în viaţa artistică. I se păru aît de ridicul şi de ruşinos ceea ce făcuse încît îşi făgădui atunci solemn în gînd să nu mai vadă niciodată pe Marcella. desigur. etc. a observat altceva r o nouă şi totală rezistenţă din partea Marcellei. care era mai mult al lui Ciutariu decît al ei. Tot atît de timid. Nu putea fi al lui glasul pe" care îl auzise cu cîteva minute mai înainte. A 48 doua zi. iritantă şi totuşi plăcută curiozitate o îndemnă subit să afle cine îi vorbise. numai să accepte să-l ia în. Marcella. care spera încă într-o despărţire corectă. etc. nu-i răspunse de-■cît indirect. privind în caldarîm. în orice caz în anumite relaţii cu lumea artistică. apoi acoperi gura receptorului cu palma şi înjură de mamă. — Ascultă. nu e lucru de fiecare zi. Marcella refuza necontenit. 11 privi rîzînd. Această nouă şi mult mai primejdioasă formă de rezistenţă îl făcu nervos. şi mai necesare : ciorapi de mătase. cu o privire tristă şi adîn-că. pe stradă.

Înţelese toate aceste adevăruri grave foarte vag. în lînceda conversaţie cu d. oprindu-se în faţa vitrinelor fără să privească nimic precis. şi atunci ne putem revedea — cri te încăpăţînezi pe vechile poziţii. Refrenul acesta îs-a ivit de mai multe ori. înjura cu furie şi cu multă tristeţe. „Poţi pleca. înainte de a-şi pune capăt zilelor. amenin-iînd-o că se va sinucide în faţa casei ei sau o va urmări şi o va împuşca şi pe ea.. făcîndu-şi vînt cu pălăria.. Izbucnirea asta îl răcori. d. dar foarte încîntat că trăieşte . să-i slăbească puterile. c'est â vous de choisir . „Nu face pentru Toietul Mitia. trei fără un sfert. Petru îşi aşezase pianul. Antrenorul n-a înţeles mare lucru . eternul Mitică Gheorghiu. Marcella avusese ultimul cuvînt. refuză scandalizat untdelemnul pentru salată. „Ai avut noroc. simţi deodată că ultima şansă de a fi învingător îl părăseşte. înţelesese că poate îndrăzni oricît. Uitase că iubeşte." Finalul acesta — care nu mai îngăduia nici un echivoc şi nici o nădejde — înspăimîntă şi totodată exaspera pe Mitică Gheorghiu.. Gheorghiu se temuse inutil de această dimineaţă lungă. Privi ceasul ... IV Alexandru plecă pe la ceasurile cinci să-şi vadă prietenul. Trebui totuşi să accepte. că e nenorocit în dragoste. doi străini. căci era invitată la o masă într-o familie. Mergea agale. de asemenea. aşa cum eram astă iarnă. Ludovic. îl sileau să se regăsească. în dreptul Palatului grăbi pasul. ori rămînem buni camarazi şi prieteni. Plecă să mănînce fără nici un chef. Trei odăiţe scunde. Uitase aproape tot ce avea de spus Marcelfei. Pe la 11 jumătate telefona Marcellei. într-una. "Mitică putu astfel evita fără. ca. Fericirea era un lucru care nu-l interesa în asemenea ceasuri. Calea Victoriei era pustie. Vreau să-ţi răspund verbal la scrisoarea de ieri". să reînvie acel Mitică Gheorghiu de altădată. Intră la Nestor făcîndu-şi vînt cu pălăria. Dar se hotărî să-i explice pe larg 3ntr-o scrisoare. să-i consume nervii. să sufere din cauza noas-iră".. oarecum pe deasupra.. Aprinse o ţigară cu vădită satisfacţie. dar îi dădu întîlnire la trei jumătate la cofetăria Nestor. un sentiment incert ca acea bucurie ascunsă care te ispiteşte după ce te întorci de la cimitir. că de acest răspuns atîrna însăşi fericirea lui. mai hotărît. îi răspunse ea. şi atunci vom deveni iarăşi doi necunoscuţi. ca un profesor care încearcă să fie aspru şi-şi muşcă buzele să nu rîdă. (O bună parte fuseseră . şi toţi ochii pe care îi simţea aţintiţi asupra-i îl stimulau.. Gheorghiu . ca să nu picure continuu. Plecă spre Nestor la trei şi cîteva minute. unde vrei. Vestea aceasta avu un efect stenic asupra lui Gheorghiu. Se hotărî. cu o cişmea legată cu cîrpă. mirosind a lemn ud şi a bucătărie.te-său. Marcella se scuză. Oamenii de la mesele vecine îl priveau cu curiozitate şi admiraţie. Petru Anicet locuia într-o casă veche şi mică. cînd îndrăznise mai mult şi. Nu mă las pînă n-o fac să spună „da". se mîngîia tot timpul. mai_ bărbăteşte ca de obicei. Se trezi deodată fără nici o părere de rău-. 50 Orele de Bancă n-au fost nici mai plicticoase nicE mai plăcute ca în alte zile. că fata lui îi trimisese o scrisoare dureroasă. cea-care da în curtea din dos. Parcă era din nou Mitică Gheorghiu dinainte. care nu au de ce să-şi dea bună ziua. La plată privi îrt ochii chelnerului cu o prefăcută mînie. Atmosfera aceasta nu făcea altceva decît. mai ales. întotdeauna. să procedeze mai brutal. Nu mă las pînă nu mă însor. ca tot ce făcea de cîteva zile. Se hotărî să o vadă a doua zir la ora mesei sau imediat după masă. Petrecu o noapte urîtă. nici un efort privirile enervante ale colegilor. în asemenea ceasuri se simţea destul de fericit. Ludovic era aproape vesel : Mitică uitase de hotărîrea de a renunţa la match şi făgădui serios că a doua zi va fi pe teren la orele ştiute. cu o uşoară melancolie în suflet.cunoscuse pe Ciutariu. care e băiat bun. încer-'CÎnd să scrie epistole insultătoare şi dramatice. patul şi cărţile rămase de la fra. la sfîrşitul străzii Mătăsari. Găsi spontan un glas mai bărbătesc. Chiar Jean Ciutariu o sfătui să recurgă la un asemenea mijloc de clarificare. confuz şi lapidar. fierbinte. i-a spus el într-o seară. Porcăria asta nu mai poate dura la infinit ! îşi spuse el amintindu-şi că şi astăzi. ca să ajungă mai înainte la în51 tîlnire şi să aibă timpul să mănînce o îngheţată fără grijă. înăbuşită. care avea însă un final explicit : „Scumpul meu Mitia. de acest interval de lucru care îl despărţea de întîlnire. şi le izgoni din minte. şi n-a aflat nimic nou în afară de cele ce bănuia din zvonurile retransmise de Gus. In faţă era o grădină neîngrijită. îşi descarcă furia pe chelner. Directorul îl ţinu aproape tot timpul în biroul său. trînti farfuria cu zgomot pe masă. la care trebuia să răspundă cu grijă. dar trebuie să te întorci la unu. Chiar în momentul acesta plecam de acasă". Marcella lucrase atunci o după amiază întreagă şi se oprise în cele din urmă la un text destul de lung şi de blînd. cînd Mitică Gheorghiu plăti cafelele şi se ridică de plecare. după fiecare pagină ruptă.

prăfuită. iese cu ea în oraş. Alexandru cunoştea bine casa din fundătura Mătăsari. şi părul aproape cărunt îi aluneca neîngrijit pe tîmple. „Îmi place foarte mult aici. pînă ce a adormit cu lampa aprinsă. pentru că nu ştia ce să facă cu acele grămezi informe pe care le scotea din movilită. lipit cu hîrtie de jurnal. prăfuită. — Cînd are un ban mai mult. la Sf. Cîteva scaune cu spetează aurită şi perna de catifea. îmi place această lungă linie de tramvai Nr. Ies marroniers !" . Dumitru. scoteau cărămizile. Toamna. Din rarele scrisori ale lui Petru. sărăcia. Baly. In tot timpul mutării glumise şi vorbise franţuzeşte cu Petru . hotărî. o femeie de clasa ei nu umblă astfel prin casă. răsaduri de zarzavat. Nu plîngea niciodată în faţa lui. cu mmecile scurte . erau cîţiva vişini şi gutui crescuţi sălbatec. ca să aibă cu ce plăti biletele de cinematograf. în cămăşi cu mînecile sumese. tablă ruginită şi moloz. Nu le mai văzuse de astă toamnă. plîngîndu-i-se. Se plîngea mai ales de Petru. acoperită cu o învelitoare albă. nu-şi îngăduia să se dea bătută. comme 9a fait beau. Alexandru se întrebă de unde ştie toate acestea. căci Nora nu venea niciodată în casă. fără nici un sprijin.. cînd au trebuit să se mute aici. avea faţa schimbată. Dar d-na Anicet -era perfect informată. întrebîn--du-l. locuia în altă parte a oraşului. totuşi..vîridute. S-a întîmplat ceva în casa asta. găurile acelea săpate în pîntecele ei. printre bălării şi floarea soarelui. Alexandru plecă privirile umilit. le măcinau mai repede decît şi-ar fi închipuit. era un fel de a rezista mizeriei din fundătura Mătăsari. ridicau molozul cu o roabă găsită în grajd — şi făceau toate acestea foarte concentraţi şi voioşi. cu tot ajutorul lunar pe care îl primeau de la d. schiloade. aflînd cu cîtă simplitate acceptase această vertiginoasă cădere. Lucrase chiar cîtva timp cu sîrg la curăţirea locului şi odată îl ajutase şi Alexandru. pentru el şi Nora. mauve. Lui Alexandru i se părură mai mizere. puţin mai buhavă. întrerupîndu-l. rămasă de la dărîmarea hanului vechi — pe care crescuseră buruieni. în 52 fundul grădinii. o duce serile la cinematograf. moşieri din moşi. îşi şterse ochii cu mîneca. Crezuse că îl va găsi pe Petru acasă. cîte o carte mai scumpă. era mohorît. In cel dintîi an.. un geam spart la colţ. şi Alexandru trebuia să bată în geamul marchizei . Petru a trebuit totuşi să renunţe. Cunoştea şi tragedia familiei Anicet. Petru s-a . cîţi vişini în floare.. d-na Anicet fără să-l mai întrebe. Petru se hotărîse să pună aici. îndată după moartea lui Pavel. A ieşit cu Nora sîmbătă şi ea l-a aşteptat la masă pînă la 11 noaptea. poate am deranjat-o din somn . Movila şi-a vindecat repede rănile. Pierrot. smulgeau bălăriile. şi. lipit cu hîrtie verde. s-a schimbat ceva.Trecuse totuşi destul de mult de atunci. de a opune între ei şi zidurile părăginite o anumită nobleţe. Pînă să-şi găsească meditaţii. la orice putea renunţa în afară de plimbările de fiecare seară cu Nora.) In dosul casei se întindea o curte largă. nu era nici un maidan prin apropiere. îl pofti în antret. Atît timp cît Petru era încă mic. In fund. Amîndoi. — Trăieşte tot cu tîrfa aia. îl iubise mai mult pe Petru. o movilă de cărămizi sparte. Petru vînduse apoi. strămoşi. în fund. îmbătaţi de voluptatea stenică a lucrului manaul. Cînd am venit noi. Alexandru înţelesese că anumite lucruri se schimbaseră în fundătura Mătăsari. plouase în ajun. 14. ca şi mobila lui Francisc Anicet. Alexandru nu-şi putut stăpîni un gest de uimire . „Regarde. îi spuse.. ajunseră înalte cît arbuştii. Nu avea sonerie. pe furiş.. începu să-i vorbească. lîngă gard. Strada era caldă. —■ Petrişor încă nu s-a întors. mai triste. nici o curte părăsită. noroioasă. pe care d-na Anicet îi în-chiriase totuşi un căruţaş din mahala. dar îi deschise d-na Anicet." Nici d-na Anicet nu-şi arătase durerea şi umilinţa. după spusele lui Petru. Aduse din odaia alăturată — care era sufragerie şi în acelaşi timp dormitorul ei — o tavă de argint şi serviciul de cafea. dar descoperise atunci o nebănuită putere de-a se resemna. o odaie cu podeaua puţin surpată. au dus-o greu. se macină în mizerie.. laolaltă cu mobila. Şi primăvara. D-na 53 Anicet apăru într-un capot de casă. resturile acestea de mobilă elegantă. Se descompun sufletele. Mai la o parte. şi toată strada asta plină de vişini şi gutui. Se trezise greu după moartea lui Pavel. decolorată de soare). siliţi acum să se mute într-un fund de mahala şi să trăiască din ajutorul unui străin. roase. îi spuse el. Umezeala. nu avea unde să le zvîrle . o canapea în acelaşi stil. — Să-ţi fac o cafea. cu un grajd aproape surpat. anevoie ascunsă de covoare. care mă aduce în colţ. Pe vremea aceea. volubil. Buruienile au crescut după cea dintîi ploaie. lîngă fereastră (şi aici era un geam spart. Dar niciodată n-am întîlnit un parfum mai puternic de gutui ca atunci..

ar fi vrut să alerge. aveau moşia de la Ar-vireşti. Se întrerupse .. Nu-şi ridică ochii din podea. începu să povestească întîlnirea cu Felicia.. îşi spuse. Amănuntul acesta penibil îl umilii şi îl făcu deodată mai blînd. A trecut direct în odaia lui şi a început să cînte la pian. începu să plîngă de-a binelea. şi-şi apropie faţa de Alexandru. Petru e tînăr. înduioşîndu-l .. — D-ta trebuie să-l scapi... şi.. ■ — Nu e nimic. . cu ochii pe cer. tînguirile ei. Au ajuns la capătul puterilor. venisem fără pălărie. Le era ruşine de mine. D-na Anicet era pe atunci bogată.. •şi a ieşit Felicia. aşa.. — Şi-a ieşit din minţi băiatul ăsta. Gheorghe n-am avut nici jumătate din chirie. toate. dar nu se văzuseră decît în timpul verii. .. Alexandru se' simţi deodată obosit.. doamnă. deodată. de tîrfa aia.Şi dacă nu ne-ar face de ruşine şi numele ! Dar parcă e fermecat de aia. bîjbîiesc după o pierdută nobleţe). Lui Alexandru i se păru că îşi aminteşte un roman cetit de mult. trebuie să faci ceva pentru el. Ar fî vrut să se emoţioneze mai mult. Simt cîteodată.Au făcut călătoria de nuntă în Belgia şi Olandal Aşa i-a spus Petru. Deschise uşa de la marchiză .. Încerca să se împotrivească puhoiului de imagini care îi destrămau atenţia... Se apropie de scaunul ei... Ce bine ar fi.. îi auzea 54 cum' zgîlţîie poarta. doamnă.. Lasă-i să sufere.. 56 Se gîndi la d-na Anicet cu căldură. d-le Pleşa. să ajuţi oamenii. Dar cîţi oameni poţi ajuta. pe umeri. — Eu nu-l mai aştept. mai accentuat. spuse el fără convingere.. ea mi-a dat. îi luă mîha. Petru are să se îndrepte. Alexandru începu să se mustre de brusca lui plecare. nu servesc la nimic. A plecat şi el. drame eterne. fiţi fără grijă. zilele astea. D-na Anicet. în fond ce mă interesează pe mine toate astea ?. prea tragic... dar păşi calm. pe cîţi îi poţi susţine deasupra mizeriei ?. Au început să se umilească în faţa unor bogaţi parveniţi.. Cine ştie ce a-ar fi întîmplat dacă. discuţia... Izbucni într-un hohot spasmodic. de la moartea lui Francisc Anicet la această fundătură Mătă-sari.nu înceta. îi treceau prea multe imagini prin cap şi jocul acesta mintal îl enerva... cu faţa ascunsă în palme... din pat.. D-na Anicet! căpătase un rol declamatoriu. De-abia cînd a ajuns la capătul străzii.. îşi leapădă vulgaritatea.Vorbise patetic.. mizerie şi decădere umană. cu braţul drept rezemat de tîmplă.. acolo în hall-ul palace-ului. Numai de n-ar afla Petru. dacă nu ar fi lătrat toţi cîinii mahalalei şi nu s-ar fi trezit vecinii. — .. Prietenia lor dura de aproape doi ani.. . D-na Anicet încetă brusc să plîngă. rusisme. un scenariu de film : alcool. Spectacolele acestea n-au nici o morală.. — I-am spus de atîtea ori : Copilule. Alexandru şovăi . Se pierde orgoliul Aniceţilor. îşi şterse ochii cu mîneca. Plînsul se transformă repede în hohot. Să faci binele pe pămînt. — Francisc. să-l implore (observă că frazele se rotunjesc... Alexandru se ridică şi îi puse blînd mîna pe umăr. să se revolte.jurul lui. aşa cum plîng bărbaţii. D-na Anicet rămase pe acelaşi scaun.. I se părea că s-a lăsat prea mult impresionat de mirosul acela de ţuică... îl depărta de prezenţa tristă a femeii de lîngă el.. ai să mă găseşti într-o zi spînzurată !. Spuneţii că am venit şi mai trec pe aici. dar Alexandru simţi în nări un foarte uşor miros de ţuică... Şi toate astea s-au putut întîmpla. D-na Anicet continua să vorbească.. în casă se vorbea numai franţuzeşte. Ce stupid ! Unde va ajunge ? Cine va răscumpăra toată mizeria asta prezentă. şi Alexandru verifica tot mai precis mirosul de ţuică. pe întuneric. dezgustat. inert.Şi toate celelalte.. — Nu e nimic. să-i fie milă din toată inima. cumplită.. ce bine ar fi să mori. Nu s-ar fi oprit pînă a doua zi.. —■ Sînt greşeli de tinereţe. Alexandru îl cunoscuse . depărtîn-du-se. Am puţină treabă în altă parte.. dacă ar fi trăit Francisc ! i-am spus. de abia acum începea să-l doară toată mizeria aceea din. adăugă el repede.. ar fi vrut să spună : Petru e tînăr şi va ajunge. filial.întors la 3 dimineaţa şi nici nu şi-a cerut iertare.. Alexandru încercă s-o mîngîie. să-i cer bani pe două 55 luni înainte. cum îl înjură. Din nou mirosul de ţuică. definitivă ?. A trebuit să mă duc eu la Baly... mai tulbure. nu e nimic. ar fi prea penibil. — De Sf.. reflectă Alexandru. Pare o ducesă în mizerie. nu ştia ce trebuie să facă.

să mintă. O singură dată fusese mai precis : —■ Este o fată pe care o iubesc. căci îi explicase el într-o scrisoare. Petru răspundea mai rar . atunci poţi face totul. Vine rîndul tuturor mizeriilor umane. şi i se plîn-gea necontenit că Petru trăieşte cu „o femeie ordinară". Gelozia părinţilor pentru viitorul copiilor. toată lumea. gelozia celor mari pentru cei tineri este generală. Toamna. să se întoarcă în ţară şi să-şi facă armata. întîmplările prin care trecuseră. în privinţa asta. Dar Alexandru afla necontenit veşti. false." Lui Petru i s-a părut naivă această dorinţă. îi mărturisise. atunci.'" Alexandru primise scrisoarea aceasta într-un timp cînd gîndul lui îi era prins de cu totul alte lucruri. Nu-l mai teroriza imaginea fratelui mort. obţinuse lucrul acesta de la unchiul Dem. Alexandru tresărise numai la auzul acestui ultim amănunt. ochii. pe care o actualizau întîlnirile cu atîţia oameni pe stradă. gata oricînd să exagereze. se trudesc necontenit să ajungă undeva. nu cu proptelele şi privilegiile intelectualilor. unde oamenii — chiar cei mai buni — au întotdeauna ceva de. pe care l-am observat în toate părţile pe unde am trecut : setea tineretului pentru esprit de corps. pentru viaţa asociată dusă la extrem. A prostituat-o întîi maică-sa. că îi simte lipsa în acest Bucureşti atît de neînţeles lui. serios de lucru ... Se gîndise. căci altminteri a avut toate bolile sexuale posibile. nu pomenise decît întîmplător de Nora. reflectase el atunci.. odată. dar astea n-au o importanţă pentru mine. Făgăduise lui Petru că îi va scrie. stridente. în librăria unde se cunoscuseră. încolo. In general vorbind. iar acum era manechin la o casă de mode. pe numele ei adevărat Lenuţa Ionescu. în casele prietene. cînd ajunseră buni şi nedespărţiţi prieteni. Petru se schimba de la o săptămînă la alta. 58 De atunci. ea nu e de vină. şi că-l va putea vedea din nou toată vara. se răriseră. Se hotă57 rîse. fără să le ceară.. una „fără nici o condiţie socială". că Petru era puţin altfel decît aşa cum îi apăruse în acea după-amiază din vara lui 1932. de la d-na Anicet. căci ar fi fost şi ei tot atît de nemulţumiţi de libertatea pe care luptă să şi-o păstreze acum faţă de unchiul Dem. totuşi. Oricum. fiecare. făcut. şi într-adevăr i-a trimis scrisori lungi de la Londra şi Cambridge. de cînd Petru era în clasa a 7-a de liceu. ca într-un afiş de propagandă antisifilitică la sate. Un rest de sfială îl opri să-şi întrebe prietenul asupra acestei întunecate probleme. care practicase chiar un început de prostituţie clandestină. a doua vară a fost mai ■ spornică pentru prietenia lor. să jignească. să studieze ce va voi .. studia compoziţia. Sînt defecte morale .. I se păru deodată că vede un spectacol oribil.oamenii de la noi. prieteniile au nevoie de prezenţă. că poate e mai bine pentru părinţii lui că au murit de mult. „Nu vezi cît se opintes. Alexandru plecase în străinătate. de fapt. îi păruse bine că Alexandru se întoarce în ţară. Poate voi înţelege acest straniu fenomen. dincolo de ei. Cînd vei înţelege cît de departe se întind hotarele fiinţei tale. tocmai atunci. Cu Alexandru nu vorbea aproape niciodată despre lucrul acesta. cînd era mică. îşi face regulat injecţiile. care îl face să-şi piardă vremea. avea gesturile nesigure. —■ îi scrisese atunci — ca să facă ceva ? Sînt obsedaţi de acţiune. pentru disciplina militară. Alexandru şi-a dat seama mai tîrziu. „A face armata aşa cum trebuie făcută. îi apropiau. şi acum sînt prea departe unul de altul ca să poată comunica altfel decît prin imaginaţie şi amintire.. în mahalaua ei. adăugă zîmbind Petru. şi ieşirile lui nervoase. fată extrem de suspectă. — N-avea nici o grijă. şi totuşi nu fac nimic. acompaniindu-şi capricios dibuielile glasului său pe care vîrsta începea să-l schimbe. Într-adevăr. repede .. departe. ştie de legătura lui Anicet cu Nora. Mi se pare că lucrul esenţial nu e acţiunea. improvizînd la întîmplare. înţele-gîndu-i gîndul..cîteva luni numai după moartea fratelui său. Pavel Anicet. Dar eu n-am întîlnit încă pe nimeni care să priceapă acest lucru simplu. apoi fraţii. şi într-un chip mult mai uşor. fireşte.. de ce să le anticipezi ?. şi Petru era încă foarte tulburat. Se apucase. la concerte. Pentru o a treia persoană e plină de defecte. Alexandru cunoscuse atunci îndeaproape pe d-na Anicet. A fost unul mai prudent înaintea mea care i-a deschis. Anicet îşi îndulcise bruscheţea gesturilor. îşi spunea . S-au înţeles. care îi vorbea mereu de Pavel. Legătura dura de trei ani. nu se mai juca la pian. ci găsirea de sine. totuşi. de asemenea. I-a scris lui Petru aproape zece pagini mari despre dorinţa lui de a-şi înţelege contemporanii. Căci. e frumoasă şi foarte sănătoasă.

Se gîndea mai ales că îi vor putea comanda oameni.el atunci.. Ştia că trebuie să vină cu tramvaiul Nr. — Ei.. Iată cineva care nu mă va pune să repet povestea Viorichii... în cele din urmă.. Dar astăzi. secret. pot greşi şi păcătui după pofta inimii. să dispari în faţa superiorului. aşteptîndu-l. astăseară. altminteri n-ai fi spus asta. cu capul gol. să nu muşcaţi din aceleaşi fructe dulci din care am muşcat noi la vîrsta voastră . ceea ce l-a făcut pe Alexandru să fie într-adevăr trist de moartea lui. răspunse cu jumătate de glas Alexandru. inevitabila iubire cu o domnişoară de 60 familie bună. cu drept 'sting şi respectarea superiorului ?. Pe el îl interesa opera pe care n-a putut-o face tata şi pe care el de-abia o începuse. alături de alţi 60 de tineri ca el.. II zări după vreo jumătate de ceas.. puţin batjocoritor . I-a dat să citească o parte din caietele rămase de la Pavel. aceeaşi odaie cu vaze de flori la fereastră. sînt sigur. pe trotuar. să asculţi. Ţi-a revelat vreo tehnică..fără nici o cultură.Se înserase.. — Vrei să vii cu mine ? — Unde ? — La Nora. — Te pisa mama. apoi.... chiar în faţa staţiei de tramvai. A încercat chiar să-l convingă pe Petru să le tipărească. care îşi pot încă face de cap. .. fără nici o valoare intelectuală. colectivă.. Urmărea parcă un gînd. mult mai tîrziu. Cu Petru vorbea mult despre fratele lui mort . camarazii mei. Dar am să-ţi spun altădată.. Adăugă zîmbind. căci după moartea tatii* nu-l mai interesa creaţia. „Să nu repetaţi şi voi greşelile tinereţei noastre. să i le spună acum. cu servieta sub braţ. mizeria din casa Aniceţilor îl întristase. voi să fiţi mai cuminţi ca noi . în afară de exerciţiile de la cazarmă. ca să poată cunoaşte o viaţă aspră. Acel esprit de corps... Aceeaşi bine cunos. Singurul care va crea ceva desăvîrşit. pe timpul cînd era încă la Bruxelles. .. mai puţin liberi. E acasă la ora asta. n-a cunoscut aproape nimic din toate acestea.. ca în cele mai nerelevante ceasuri ale sale.. Din nefericire. ca şi • ceilalţi camarazi de vîrstă. a trebuit să suporte aceeaşi viaţă civilă şi mediocră de provincie. scrise cu mîna lui. nu e aşa ? Se plîngea de mine. voi fi eu. Nu m-au primit să dorm la regiment. şi Alexandru îşi amintea atîtea din convorbirile sale cu Petru încît se hotărî deodată să-l aştepte în colţul străzii. ăştia tineri. în provincie. Petru părea preocupat. în colţ.. venind agale. impersonală. Libertatea asta de a greşi — ce cumplite suferinţe aduce pierderea ei. îl întrerupse deodată. cu şaizeci de băieţi de popă şi tineri meseriaşi.. Lui Alexandru i se păru mai crescut. adăugă Petru fără să schimbe glasul . Petru simţea că amintirea lui Pavel nu-l terorizează. că sfaturile acestea bune au şi un alt scop.. Se gîndea cu o stranie plăcere la toate acele ordine ridicole pe care va trebui să le execute. Nădăjduia totuşi că îl va întrerupe şi îl va îndemna. viaţa de turmă în uniforme. nu-l umileşte. nemărturisit : voi. — N-am avut noroc. să profitaţi de experienţa pe care am făcut-o noi !" Alexandru ştia. Nu-l lăsă să răspundă.. Ar fi vrut să pornească amîndoi pe stradă. Alexandru se gîndise adesea. toate acestea. Avea o serie întreagă de gînduri pe care nu ştia cui să le împărtăşească: Se hotărîse să facă milităria într-un oraş depărtat. Convorbirea cu Irina îl enervase . Nu l-ai cunoscut. Avea multe să-i spună. şi. cută gazdă. N-am văzut-o nici eu de două zile. mai maturizat. mai ales că l-ar fi ajutat şi prietenii lui Pavel Anicet... să facă marşuri şi exerciţii istovitoare.. la această ascunsă invidie pe care oamenii maturi şi bătrînii o au asupra libertăţii celor foarte tineri. dar asta mai tîrziu. Alexandru se aşeză acolo şi ceru o bere.. alături de Alexandru. vreo metafizică ?. O să-i facă plăcere să te cunoască. Să se deştepte în zori pe un pat tare. să te pierzi într-un grup. Ai cetit tu singur.Ce voluptate. 14. Pavel era cu desăvîr-şire deosebit de ceilalţi oameni. ce-ai făcut cu milîtăria ? îl întrebă Petru.. cu cîteva mese afară. se afla o mică grădină de vară. Asculta neatent . să-şi ia duşul în spălătorul îngheţat. — De ce nu m-ai aşteptat acasă ? îl întrebă după ce-şi strînseră mîinile. Acasă s-ar fi simţit prost dacă n-ar fi petrecut în prealabil cîteva ceasuri 59 cu Petru. M-au copleşit protecţiile şi acolo. distrat. puţin batjocoritor. să asculte de orice gradat. pe care nu izbutea să-l limpezească sau să-l accepte.. — Opere postume ! exclamase Petru.

O uşă se deschise. cu brazde de flori.. îl prinse în braţe şi—1 sărută pe gură.... Era puţin enervat că şoferul trebuia să aştepte. spuse el îndemnîndu-şi prietenul să se urce. Dacă nu te-aş fi întîlnit pe tine.. întoarse faţa către Alexandru. Se întoarse apoi repede în stradă. sau în vilegiatură. să gîndesc serios asupra lor ?. nu mă pot despărţi de ea. întîmplarea nu-i făcea nici o plăcere. Nu ştiu cum să-ţi explic asta.. Ce extraordinară libertate !. orice... Fără să se stînjenească de şofer. pentru că ai răbdat totul. Tot ce gîndesc eu pare confuz.. despre amor. cu care mă pisează mereu . — N-are nici o importanţă. de altfel. pînă la fund. Dar Petru îi interzisese. Alexandru rămase în stradă.. la bucătărie. Se întoarseră din drum şi grăbiră pasul.. Stăm puţin . Vizita la Nora îl indispuse. devenit deodată serios. desprinzîndu-se din braţele ei fără jenă.. Alexandru era puţin mohorît.. Am o anumită datorie morală faţă de ea. să simţi că poţi face orice. Să poţi face totul pentru că n-ai făcut nimic pînă acum. 62 Petru intră în curte şi bătu la geamul primei odăi. lucruri care merită să fie discutate numai cu tinerii cunoscuţi în tren.. Iar o faci să te aştepte. După toate cîte am suferit eu ş: mama din cauza Norei. privind. — Nora îmi plăteşte maşinile. Zău. cine m-ar putea opri să mă răzbun. Petru făcu semn unui şofer. I se păreau lucruri fără mare importanţă. închisă la gît. nu rîde. acum. să plătească el . Mă voi mulţumi să creez. să-mi aduc aminte stările sufleteşti prin care am trecut. Am cucerit sentimentu acesta absolut. Ar fi vrut să-şi petreacă altfel această seară. Hotărîrea îl făcuse dintr-odată extrem de volubil.. Mi-este îngăduit. preciza el.. şi-i şopti : — Nora are o idee stupidă.. — Absolut !. pentru că te-ai umilit. Sînt foarte liber faţă de ea. să povestesc anumite fapte.. Alexandru o privi cu oarecare uimire. Stă de-abia de un an. şi aproape îi urlă. Nu e deloc frumos din partea ta. Dar o păstrez. Noi mîncăm de-abia la nouă. Era o casă mediocră.. Acum era cu atît mai stînjenit cu cît de-abia trecuseră două ceasuri de cînd vorbise cu d-na Anicet. mai egoistă sau mai stupidă decît oricare altă femeie. — Dar mai e ceva.. pînă m-o goni ea pe mine. atît.* să fiu pe deplin eu însumi în toate împrejurările.. — N-are nici o importanţă.. înainte.. ce plictiseli a avut cu proprietarii pe unde a fost. Ai să vezi. Nu e mai vulgară. stropit din belşug cu apă. unde rămăsese Alexandru. pe trotuar. despre sexualitate. Cu rarii lui prieteni nu vorbea aproape niciodată despre femei. Tu ai simţit vreodată aşa ceva ?.. îi spuse Petru.. pentru că n-ai existat ca personalitate. Nu m-ar putea învinui nimeni de ticăloşenie sau laşitate. Prefer să mă analizez simplu în jurnalul meu. s-o trimit pe mama la azil. şi să asiste la toată această scenă de dragoste. îmbrăcată într-o rochie albă. s-o ucid chiar?. M-am obişnuit cu ea. Ţi-am spus ca să ştii. Opreşte la numărul 18.. de pe strada Aurelian. — Dă-tni patruzeci şi şase de lei. nu m-aş fi dus nici astăzi s-o văd. incit aş putea face orice. — Vom mai sta noi de vorbă asupra libertăţii.. Ajungînd în bulevard. cu lumea cealaltă. asta m-a dezgustat de toate femeile.. ai provoca? suferinţă în jurul tău.. ca voinţă. De aceea mi-am propus să nu mai gîndesc. cu o stupidă exaltare. traversa curtea întreagă. îl întrerupse Petru. Un mic trotuar. Deocamdată. cu gardul vopsit proaspăt. —■ De orice feminitate. S-ar fi aşteptat Să vadă o locuinţă tot atît de umilă ca şi casa din fundătura Mătăsari. Se repezi flămîndă la Petru. s-o" părăsesc. Maşina se opri în faţa unei case zugrăvite în galben deschis. parcă ar fi fost o uniformă. pe 'stingă. Mă simt atît de liber după cît am îndurat pentru 61 ea. şi apăru o femeie tînără. nu e nici şapte... îl lămuri Petru. Răspunse deci fără interes.. De ce să fac teorii. să nu ţi se pară prea din cale afară. dar şi fără părere de rău. Alexandru nu era deloc ispitit să rîdă.. Şi să fiu . nu prea te înţeleg bine. cu Nora. izbitor de frumoasă. cu tine. mărturisi lui Alexandru că e dezgustat de orice femeie. Să ştii. — Nora are două camere şi pensiune aici. Nu pot s-o sufăr de cîtăva vreme.— Dar d-na Anicet ? îl întrerupse Alexandru. pentru maşină... aşa curo erau pînă la război majoritatea caselor din Bucureşti. O cunosc destul de bine pe Nora. adăugă Petru. mai sus. Destul de bine îngrijită.. Mi se pare cam confuz. fără stil nici vîrstă. Şi cu toate acestea. apoi pe amîndoi obrajii. după toate plictiselile din casa unchiului Dem.

. Nu numai de a fi liber. Era un gest aproape conjugal. constată Alexandru. 64 Alexandru privi pe Nora. purtau cu ei un foc lăuntric. Alexandru se miră că nu întâlneşte inevitabila mobilă degradată de mahala. de inegală valoare.. umerii obrajilor păreau atît de dulce desenaţi încît oricine era ispitit să-i mîngîie faţa. îl întrerupse puţin plictisit Alexandru. începu el. Ochii.. apoi luă pe Alexandru de braţ şi—1 aduse în faţa Norei. „Asta e datoria şi bucuria Norei". Vocea pe care cuvintele scurte o mai puteau masca. era să fug de-acasă. liber cum nu a fost niciodată un om din timpurile noastre. E foarte discretă. societate crescută pe superstiţii. şi pentru care m-am certat cu bietul Pavel. larvare. incultă. minţi liniştit Petru. Văd că faci teorii. Privi cu mai multă atenţie pe Nora. puţin stingherită. Şi repetă acelaşi lucru în timp ce Nora intrase în cameră să caute bani. întotdeauna face aşa faţă de absenţi . încît nici unul din defectele ei actuale să n-o umilească. uneori fascinantă... Dar n-ai dreptate.. ştiu ce vrei să spui. şi asta însemnează că te contrazici. nedemne. răspunse Nora. — Să lăsăm deoparte pe d-na Anicet. Regret că Nora se încăpăţînează să susţină contrariu. Nora e vulgară. perete era scump şi cu gust lucrat. S-o fac atît de demnă. Asta am încercat eu să restaurez în Nora. Ceea ce era într-adevăr neaşteptat de fin. Fata îl privi zîmbind.. sărutîndu-l din nou pe obraji şi mîngîindu-i părul.. buzele prea cărnoase. fruntea îngustă.. a demnităţii ei umane ? în fond. Alexandru părea tot plictisit. e cavaler. El îţi lua apărarea . — Am stat şi am vorbit despre tine.. — Nora are idei cu desăvîrşire absurde.. Observă că era foarte stîn-jenită . * —■ Ştiu.. prietenul de care ţi-am vorbit. Petru plăti. Spunînd asta. ameninţător chiar cînd era copleşit de zîmbetul întregei feţe. — Tu m-ai vorbit de rău. dar în nici un caz execrabile. să n-o poată devaloriza în proprii săi ochi. făcu arătînd-o cu mîna. cu bărbia groasă. îl întări Petru. '— Sînt cu totul de părerea ta. conturul figurii. — Camera de consiliu. Nu-şi putea da seama de unde îi vine frumuseţea aceea izbitoare. explică Petru. se apără Petru. — Nu m-am exprimat bine în maşină. păstrînd braţul drept bine strîns pe talia fetei. vorbi atunci Alexandru. continuă Petru cu un semn de dragoste făcut spontan femeii. Nu-ţi mai spun de mama. Este vorba de cu totul altceva.. Noi. O experienţă din cauza căreia era să mă elimine din liceu acum trei ani. 63 Nora rîse. se apropie de fată şi îi trecu braţul peste talie. .. de asemenea. — îmi pare bine. Se ridică din fotoliu şi se apropie de Alexandru. păstrează tu banii.. de a restaura demnitatea umană. Nora începu să rîdă. ci o experienţă. N-a trecut nici jumătate de ceas de cînd. şi cî-teva fotolii noi în colţuri.. Era întîia oară cînd Petru venea însoţit de cineva. după cum observi. Şi asta după atîtea zile de absenţă.. Alexandru plecă ochii în jos încurcat. ar fi făcut orice să schimbe vorba.. Ai să înţelegi mai tîrziu ce înseamnă asta. N-are ce căuta într-o asemenea discuţie. — Am stat cu Alexandru toată ziua. Vezi şi tu că Nora nu este o concepţie de viaţă.. —■ Nora îmi dă întotdeauna bani pentru ţigări. Apoi invită înspăimintată pe Alexandru să se aşeze. — De ce n-ai venit ieri ? îl întrebă. dar pe care rîsul sau o frază spusă repede o dezvăluiau în toată oribila stridenţă. Covorul din. Dar ce-are a face. noi sîntem de vină faţă de ea cum sîntem faţă de toate fiinţele care au rămas inferioare. spuse el rîzînd. Petru scoase punga şi dădu drumul monedelor. aspru. aşezîndu-se pe fotoliul apropiat mesei.maşina. deşi nu fumez. Ci mai ales de a fi demn. Petruţă. —• Ăsta e Alexandru Pleşa. Nu erau decît două tablouri mici. dar cu o uşoară mustrare. Intrară într-o odaie cu o masă mare la mijloc. Haidem în casă. continuă Petru tot atît de liniştit. care miră încăoda-tă pe Alexandru. profund anti-umană. prost crescută şi celelalte. continuă Petru. Vocea era singurul lucru strident în făptura remarcabilă a Norei. — Ca toate societăţile. spusese el mai înainte.. Se întoarse repede cu o monedă de-o sută. După cum vezi. fără să fie prea mari sau prea luminoşi.. adică societatea noastră. Avea o figură aproape vulgară. dacă ea are deplina conştiinţă a plinătăţii ei. dragul meu Petru.. Astea nu sînt teorii. Petruţă ? Petru nu-i răspunse...

îţi voi repeta cuvînt cu cuvînt tot ce. Tu poţi primi de la... că Nora are un admirator extraordinar. Vine în fiecare zi. o sticlă de vin la gheaţă ... moncher. Eşti un mincinos !.... dar nu e mai puţin adevărat cu nu pot accepta să fiu peşte. cu gravitate. Trimite pe Gută să ne cumpere ceva. spuse Petru.. Vino aici. şi stă cît poate. după o scenă atît de penibilă. salam. ridicîndu-se din fotoliu. e şi tîrziu... spuse Nora. Am impresia că suta pe care rrii-a dat-o adineauri Nora o primise de la acest Iorgu Zamfirescu. Alexandru crezu că e intimidată pentru că a rămas singură cu el. Şi dacă ai şti cum stă .. cine îl cunoaşte.. D-ra Io-nescu s-ar fi simţit mai bine fără martori. făcu apropiindu-se de Nora.. nu mai e chip să te găsesc singură.. Nici nu cuteză să-l privească pe Alexandru. Aşa se poartă cu toţi. Itirgu Zam-firescu. Nu ai nimic pe aici ? Pui fript rece. —. familia Lecca.După cum am avut prudenţa să te anunţ.. luă moneda pe care i-o întinse Alexandru şi i-o dădu Norei. A propos. Apoi. care îl privea uluit. Petru apăru în prag şi privi lung la Nora. în timp ce Nora plecase aproape fugind din odaie.... Rămăsese cu amîndouă mîinile pe masă. aveţi dreptate. Nora îmi dă mereu a înţelege că ar trebui să internez pe mama la un azil de bătrîne. Fata nu spuse nimic. — închipuieşte-ţi. Trebuie să i-o dau înapoi. pitit după uşă.. să-ţi aduc veşti de la patronii mei. ■ — Nu primesc decît bani din leafa ta de model. De obicei.. ascuns sub pat.. ceva.. Fata îşi freca mîinile. — Petruţă. interveni brusc şi aspru Alexandru. . Ce să mai deranjăm. adresîndu-se lui Alexandru.. Din nefericire. Nora îi păstra friptură rece. aproape să plîngă. Intră direct în odaia vecină ca să caute în dulapul cu sîrmă eventuale resturi de la masa de prînz.. spu-nînd şoptit : „Bună seara !" * — I-aş fi răspuns.. căci nu ■ Sînt gelos nici monogam. dar trebuia să mă prefac că n-am auzit nimic. apoi făcu un semn. — Ar fi mai bine să plecăm. Mai dă-mi încă o sută de lei. Dacă avea de gînd să 65 te cerţi. făcu el luîndu-l pe Alexandru de braţ şi aducîndu-l în colţ să ne facem că nu-l vedem cînd va ieşi. nu înţeleg de ce m-ai luat şi pe mine. Ce dracu. — Nu e nimic de mîncare. — Ionescu Lenuţa ! se răsti Petru. Se auzi o uşă de dulap trîntită în odaia cealaltă. de-a lungul odăii. ca să putem noi. Nora. Nu mă jenez deloc faţă de bunul meu prieten Alexandru. cine-îţi place . Foarte liniştit. — Nu e adevărat! Nu e adevărat ! strigă fata zmu-cindu-se din strînsoare. Ceea ce e mai grav.. spune ăluia să plece.. te asigur eu. cu palma uşor proptită deasupra ochilor. Nora tresări şi plecă din nou capul în jos.. — Cum spuneai că-l cheamă? întrebă din nou Petru. ştii că nu e adevărat. Alexandru rămase uluit în mijlocul camerei. făcu Petru după ce omul ieşise din % cameră şi traversa grăbit curtea.. — Nici eu nii-l înţeleg astă-seară. Altminteri l-am fi jignit. Io-nescu Lenuţa zisă Nora şi zisă în alte multe feluri. răspunse Nora cuminte şi supus....Tu ai o sută de lei ? întrebă Petru adresîndu-se lui Alexandru. Fata aproape scîncea. odăile astea n-au decît o singură ieşire. Dar încolo.. timidă... Acum e încă puţin intimidată de tine . ştia că mai întotdeauna vine pe înserate.. De cele mai multe ori. să ne ia ceva. Să vorbim despre altceva.. prin odaie. dar ai să vezi mai tîrziu. te invit să nu mă faci mincinos. o consolă Petru mîngîindu-i părul. Să trimitem să ne ia ceva... şi ca să curme atmosfera de stinghereală începu să-i vorbească. — Da.. înfricoşat.. e că nu avem nimic de mîncare... Petruţă e cel... brutal şi violent. nu e aşa. Ea e liberă să primească omagiile întregii mahalale. Fata începu să plîngă. Cînd îl văzu intrînd. vorbi Petru.. familiar : — Petru ăsta e un mare zăpăcit. Dar dă-ne întîi ceva de mîn-care. la orice oră. — Ce discuţie idioată. spuse Petru cu un ton sincer. cu bărbia în piept.. Nora ? Fata era tot atît de încurcată şi de timidă ca şi necunoscutul care trecuse cu cîtevâ secunde mai înainte . răsufla greu. făcu Alexandru. Necunoscutul păşi repede. — îi face plăcere.. mezeluri. — Iorgu. prin dulap. Nora băgă capul pe uşă... ştii că eşti cea mai liberă iubită din România..

vorbi Petru. Acum-rîdea cu urme de lacrimi în ochii strălucitori. arătîndu-l Norei cu un gest fals.. spuse ea.. făcu Nora. . şi continua să plîn-gă. Nora se apropie de el şi-i spu-spuse tînguitoare : . — Bine. făcu Petru către Alexandru. Apoi. cu o extraordinară bucurie. — Ia spune mai bine ce-ai învăţat la armată. Fata asta poate porunci la o sută de bărbaţi.. la petite l. Nora se prefăcu că -nu aude. aducînd pianul ?. Lucra cu zor. O foarte uşosră umbră îi întunecă faţa cîteva clipe.. ca să nu-i ceară şi lui părerea. Nora. îl sărută zgomotos pe Petru şi începu să aşeze masa. nu mai ajutau cu nimic acum. Nora se îmbujora. îşi şterse ochii şi căută într-o geantă pe care o aduse din odaia vecină. Glasul Norei îşi recăpătase registrul său firesc iniţial. 68 — Nu ne iubeşti deloc. că acum căzuse copleşită. — Trebuie. Am şi eu bani. ascultînd dintr-o dată izbucnirea asta de vulgaritate.se.. Acasă nu mă satur niciodată. Alexandru încercă din nou să rupă tăcerea. Nora. plînsul. cu mîna pe umerii unui băieţaş în picioarele goale.— Haide. Nu e aşa. Dacă ai ştii tu ce sîntem noi nevoiţi să mîncăm.. cînd am vrut să fug de acasă şi să mă mut la tine. Am luat şi eu leafa. îi facem mare plăcere. — Acum îmi pare bine că nu v-am dat dulceaţă. d-le Pleşa. dar nu din banii lui Iorgu Zamfirescu. De ce te superi atunci ?. atît de neomeneşte. domnişoară. Alexandru descoperi deodată în privirile ei o tărie neobişnuită. 67 r Nora se trînti pe unul din fotolii. sosise băiatul cu pachetele de la prăvălie.. o lumină sticloasă. — Nu vă pierdeţi firea. ăsta iese sublocotenent !. Fata îşi aranja repede părul. Emoţia.. şi trebui să le desfacă. Căuta ochii lui Alexandru. îţi aduci aminte. Nora redevenise fata de mahala pe care o bănuise Alexandru. — Elle est ajfrey. spuse Petre din prag. — Mănînc de două ori. Mi-e mai drag la masă.. care Izbutiseră să facă din ea aproape o fiinţă gingaşă... — M-am simţit insultată. vorbi Petru. ştii.. prin simpla mărturisire că „sa simţit insultată... Petru ezită o clipă. îndată ce dădu bani băiatului desculţ. dar te aşteaptă d-na Anicet cu masa. Alexandru aproape că era să zîmbească.. îi aminti Alexandru. Din fericire. fii fată cuminte.. teatral : — Priveşte-l. dă-i banii. — Dacă aş fi avut şi un pian aici. incendiaţi parcă de o flacără lăuntrică. îl privi în ochi... dacă spui tu aşa. Ţi-am spus de atîtea ori că îmi face mare plăcere să mănînc cu tine. —• Petre. se lumină deodată. Alexandru se resemna.. eît aş fi fost de fericit !. aşa sînt eu. — Nu sînt banii lui. înţelese de ce se poartă Petru atît de brutal cu ea. făcu Alexandru. I se părea că e un lucru prea important. se gîndi Alexandru.. Ieşi în curte şi se îndreptă spre bucătărie. mîncăm din banii tăi.... ştiu eu ce spun. interveni Petru. Nora ? Faţa femeii. răspunse Petru. Să-l chem pe Gută. stranie." — Iată-l şi pe Gută. — De ce eşti atît de rău astă-seară ? izbucni Nora aco-perindu-şi faţa cu amîndouă mîinile.. mîndră. Se simţea după cutremurarea trupului că luptase multă vreme împotriva plînsului... — Petre. crezi că mai putem rămîne ? E aproape opt gumătate. explică Nora printre lacrimi.

îşi spuse Mitică Gheorghiu. Nu mai avea chibrituri.Nora clătină din cap. probabil. Furia care la cuprins cîteva minute în urmă. întîlnirea lor a fost recentă. îl împiedica să-şi dea seama de profunzimea şi întinderea disperării care îl stăpînea. Şi-o limpezi cum putu. Băiatul îi susţinuse privirea cu o căutătură dispreţuitoare. Asta. scuipînd copios. cu ţigara aprinsă între 69 buze. îşi închipui. Mitică îşi aminti că Jean e iubit de Marcella . de ce mă chinuieşti ?. Nu şi-a mai dat seama ce spune . Simţise atunci că totul e pierdut. şi-ar fi sfîşiat carnea. (Mitică suferea simultan de ruptura iremediabilă de Marcella şi de conştiinţa că totuşi mai există legături între ei . Se făcuse aproape zece . cu băieţi care ştiu să trăncănească. numai să se hotărască odată să fie a lui. imitîndu-i glasul : „Marcella.. După un ceas se trezi cu ţigara muşcată şi frămîn-tată jumătate între dinţi. şi credea că îi poate scuza orice. după despărţire. fireşte. otrăvită. să calce apăsat.. nu-şi amintea cum . De mai multe ori de-atunci. mai există prezenţa lor în acelaşi oraş. . O luă atunci la întîmplare pe străzi. de prăpastia pe care chiar cuvîntul lui o săpase între ei) şi ezită o clipă.. Cînd Marcella i-a vorbit de Jean în maşină. gura îi era amară. Probabil că s-au amuzat chiar de telefonul acela stupid pe care i-l dăduse din garsoniera lui Ciutariu. fără să-şi aprindă ţigara . să vadă cît de mult se poate chinui. Furia lăsă locul disperării lucide. sau şi-ar fi strivit pumnul de ziduri.. De multe ori s-a gîndit foarte serios că Marcella ar putea să-şi ia un amant. bara astfel sentimentul apăsător şi neînduplecat al ireparabilului. cel puţin. dacă trebuie să-şi ascundă batista în buzunar. s-ar fi aflat într-o ţară depărtată — sau. „Un chef cu dame.) Aruncă batista într-o curte cu grilaj. severă. enervat. — . un cheU cu prieteni şi dame. ca şi cum nu această nouă despărţire ar fi întărit mai solid stratul izolator dintre ei. Mitică înţelese deodată că s-ar fi putut întîmpla altfel. cu mîi-nile în buzunarele pantalonilor. pretutindeni unde era fata asta şi nu era pianul. Mitică se mulţumi să umble aproape un ceas cu ţigara neaprinsă. îl făcu să-şi strîngă pumnii.. Ar fi fost cu totul altceva dacă Marcella. în timp ce Marcella încerca să-i explice şi să-şi scuze dragostea ei pentru Jean. Imagiriîn-du-şi scena — Jean povestindu-i în glumă cum i-a cerut garsoniera „pentru o vizită de afaceri".. S-ar putea aranja ceva. fără să-l asculte. O aruncă totuşi mînios.. Intrase în cîteva grădini şi nu întîlni pe nimeni. îi era indiferent. probabil i-o împrumutase o clipă. însă că. ea. ameninţătoare. gîndul nu i se opri. cu femei.. în acelaşi „timp". aproape frecîndu-le. O scuipă cu dezgust . suferi de un lucru atît de mărunt — de un lucru la care nu participa Marcella — era o alinare . odată ce iubeşte pe altcineva. S-ar fi simţit mult mai uşurat. Era timpul fervoarei duioase.." — imaginîndu-şi prezenţa lor împreună. Marcella. în orice caz.. şi se hotărî deodată să umble aşa în neştire. Toate acestea l-ar fi făcut să uite ce s-a întîmplat : căci încîn-tarea care îl stăpînise cîtva timp după furioasa lui izbucnire contra Marcellei. a fost numai abătut. să respire zgomotos pe nări. se simţea mahmur. plină de certitudini. să se depărteze cît mai repede şi mai mult de acest ultim martor al pasiunii sale." Pornise să caute vreun prieten în vreun restaurant de vară. nu şi-a dat seama cît de definitiv îl despart de Marcella acele cuvinte cumplite. totuşi. O masă bună. şi asta îl făcuse să-şi iasă din fire. numele priete70 nului nu-i trezea nici o gelozie. Nora îi anunţă că masa e gata. cînd Marcella i se părea accesibilă. încă. Faptul că mai putea. Nimic de făcut.. şi alţii. Neavînd nici o asemenea violentă durere la îndemînă. Se simţea încă intimidată de Pleşa. niciodată prea ascuţit asupra acestui amănunt. apoi îşi şterse buzele cu batista. după ce îi va deveni soţie. sau e mai bine s-o arunce. Era într-adevăr o enervare surdă. nu-i spusese măcar că-l cunoaşte. că ar fi putut fi iubit el în locul lui Jean Ciutariu. Marcella l-a cunoscut pe Jean după ce el i-a telefonat din garsoniera prietenului. şi grăbi pasul . Mitică revăzu din nou ultima scenă. n-a fost o izbucnire de gelozie. Batista păstra încă parfumul Marcellei. dacă s-ar fi lovit pînă la sînge. rîzînd cu hohote. mai există memorie. iremediabil pierdut. cu vin mult. cu timpul.. erotică. şi mai bine.Cît de mult am suferit eu între aceşti patru pereţi. care. simţi încă odată otrava ultimului cuvînt pe care i-l spusese iubitei (căci suferea mai ales de ceea ce făcuse el iremediabil. La început.. caldă. căci Marcella nu-i vorbise niciodată de el. se risipise de mult. ar face acum minuni. cu zece ani înainte sau în urma lui. dacă ar fi putut suferi o durere fizică acută . el sau altul..

Toate aceste amănunte i se împrospătară acum în memorie. se culcase şi pe bani. şi se culcă totuşi pe 200 de lei. proasta. să-l bată crîncen. cît de muieratee este. la Facultate. Sînt atîtea fete în Bucureşti care par cinstite şi inocente. Un coleg de la Medicină îi deschisese ochii. Se îndrăgostise de o studentă. foarte îmbujorată. desigur. frîn-turi din bagajul frivol şi tragic al oricărui tînăr. şi lui. „Vai. cu uniforma cenuşie. că Marcella nu venise la Jean din inocenţă. să-şi explice această vizită prin inocenţa Marcellei . şi i-a fost aşa de uşor s-o trîntească în pat. îşi aminti divanul scund . că fusese atît de prost. mai precisă i se împlînta prezenţa lui Jean alături de Marcella. Probabil că aşa îi place. şi celelalte. „cu lenjeria neschimbată". Fără îndoială că Bîrladul are un parc. Marcella singură a mătru-risit că-l iubeşte . îşi pierduse virginitatea într-un boschet. ca pe toate celelalte vizitatoare. Conveni. compact. atunci. şi află. Acum era cocotă. ce rare erau fecioarele prin acele părţi ale oraşului.. cîteva clipe. cu fraţii prietenelor ei.Mitică simţi brusc o fierbinte ură împotriva prietenului. văzîndu-l că ezită după ce o dezvelise. A venit desigur în garsoniera lui. Fu ispitit. impresia globală a garsonierei. fără nici o rezervă. nu fusese niciodată fată. Şi nu numai atît. „N-avea nici o grijă. Atît era de uşor. îşi aducea foarte bine aminte chipul ei rotund. bine-nţeles discret şi numai în cazuri excepţionale. de gelozia lui. în patul strimt din camera lui de licean. Iar cînd a ajuns la Conservator.) La Conservator. în aceeaşi garsonieră din care îi telefonase el. Ii trecură prin faţa ochilor scene de mult uitate. actriţe debutante şi coriste de la Operă. în cariera lui de licean. Furia împotriva lui însuşi îşi găsise o nouă abatere de siguranţă în ura împotriva lui Ciutariu. că un coleg de Facultate avusese o aventură similară. Venise pur şi simplu pentru că voia să i se dea. fete care se duc de la cursuri la întîlniri. de pildă. „Cine cîştigă are dreptul să sărute unde vrea !". că n-a sărutat-o nimeni pe gură. Mitică îşi închipui scena cu exasperante amănunte.. ce bine !. pe care o credea atît de inocentă încît nu îndrăznea nici s-o sărute la despărţire. Probabil că se culca mai ales cu negustori bogaţi. se culcase apoi cu toţi colegii de Conservator. faţă de ea. la cîteva luni. făcea ca şi celelalte. la hotel. Marcella nu se dezbrăcase în faţa tineiilor. cu carnea foarte albă. dar şi cu franci. nu e întîia dată !" O revede. aşa îi spusese fata.. Anetta ? Era din vecini. amestec de lumină şi mirosuri obscure (mirosea mai ales a ceară roşie şi a coji de lămîie) . că fata aceea se culcă pentru 200 lei cu oricine. „Mai facem şi altădată". (Mitică hotărîse că. Numai un dobitoc ca el ar putea crede tot ce-i dăduse a înţelege Marcella .Marcella fusese la fel ca toate celelalte. Ii spusese atunci lucruri îngrozitoare : Căminuri de studente cu tarif special. cum îl informase 71 Bean. în odaia servitorilor. atunci. Dar renunţă repede la această ipoteză .. cu părul tăiat scurt. Nu mai avea nici o îndoială că. Marcella. Şi tot ce s-a întîmplat în urmă. ar fi fost un compromis faţă de furia lui. Probabil că pe acelaşi divan a trîntit-o şi pe Marcella. Nu probabil. Dar mai puternică decît ura. şi le spunea la ureche. cu colegii lui de la Bancă. Mitică se simţi ispitit. învăţate de la elevii de Şcoală Militară. se făcuse mai pricepută. cu elevii din Şcoala Militară. pe 200 de lei. desigur că Marcella se culcase cu vărul ei încă de la 14 ani. şi le reconsti-tuia cu savoare. Regreta. Nu numai băieţi frumoşi şi îndrăzneţi. deabia acum. pe vremea cînd Marcella avea o încredere oarbă în el. Imaginaţia îi oferi prompt fel de fel de certitudini . aşa cum ştia şi el din spusele amicilor din provincie. ci sigur. cunoştea fel de fel de cuvinte porcoase. îşi aminti deodată. „Haide să-ţi arăt ceva !. Revăzu întîmplarea din clasa a V-a de liceu. în uniformă de şcoală. nu se mai jena să se dezbrace în faţa tinerilor cărora li se da. siguranţa cu care apuca sînii fetelor şi le ridica rochiile — toate aceste viziuni uitate îl invadau otrăvitor. cu verii. din romane. I-ar fi fost atît de simplu. înţelegea atîtea din privirile lor ironice : „Cum. totuşi. Cum Dumnezeu o cheamă ? Roza. cînd nu avea decît 15 ani. exclama ea. mobila lui aproape nouă . şi în fiecare seară Marcella se izola într-un 72 boschet cu una din acele lichele curajoase. Mitică îşi aminti nenumărate întîmplări personale . frîngîndu-i oasele. i-a şoptit ea. Şi nici nu o sărutase pînă atunci. şi cînd fata cu care jucase cărţi nu avea nici atît. ea nu ştie. Probabil că nici nu e fată. lua de mînă elevi de vîrsta ei şi se ascundeau în pivniţă. îşi reaminti subit culoarea cafenie a tapetului. care se cerea dezlănţuită total. desigur că aşa exclama la Bîrlad. să-l caute ca să-l pălmuiască. deci. tot ceea ce făcuse şi el în şcoală. tot mai amănunţită. cîteva clipe. i-a făgăduit ea. (Acum. Desigur că şi ea a început din liceu. Ori şi cît de amănunţit vedea el pe Jean călcat în picioare şi primind palme. să o aducă în apartamentul lui şi s-o violeze. care nu bănuieşte ce lichea este Jean. în grabă. era imaginaţia. A cîştigat el. atît de timid. cine e Ciutariu. probabil că aşa le spunea. niciodată pînă la Bucureşti. în parc. Ce simplu se putea culca cu fetele. ăsta iubeşte pe Marcella ? Dar e un . o fată simplă şi curată. era gelozia. cu plăcere.

convins că se coafează . sufleteşte (nuanţa aceasta îl făcea să sufere crîncen. să se lovească de ziduri. O dorea. pe care ar fi voit să-l vadă cel puţin cîteva clipe. în gang. cu gîndul. „Pe asta o avem noi pentru 500 de lei !". Ceasurile petrecute . (Gheorghiu ar fi preferat să se lase îmbrăţişată de la uşă. ca printr-un iureş. să alerge pînă la capătul părnîntului. la garsonieră.imbecil. Cîteva sute de amanţi. iar sus. Fără îndoială că erau umbre şi ascunzişuri inedite . strigînd şi desfăcînd pumnii. cu glasul ei. oricît. deci. petrecută ca cercetaş într-o tabără la malul mării. unde Marcella îşi avea orele ei de servici. să sară într-o apă adîncă. tariful ei. dar îl iubea sentimental.. atît. cu umbra ei. o iubea . e prea puţin. . gîndul îi rătăcise prin zone tulburi din trecutul său. Voi săşi închipuie un viol obişnuit — dar nu izbuti. o excursie în Italia. îi reveni în minte figura Marcellei. cu parfumul ei. cînd i-a venit să plîngă pentru că îl durea stomacul şi era singur) — şi apoi. era greu să-şi închipuie trupul Marcellei la fel cu al oricărei alte femei. că a fost înşelat pentru a suta oară. farmecul întreg îl dădea totalitatea corpului ei. de obrazul ei. în lipsa lui). aproape zîmbind. puţin înspăimîntat. Şi repede. infinit mai mult. închipuirea lui Gheorghiu ezită. sau poate dincolo. ceva urgent. prima noapte la Paris. am. poate cinci sute. Ar fi vrut cît de puţin. ca să excite pe domnii' senili. îndată ce a închis uşa înapoia lor. Ministere.un iubit care mă aşteaptă afară ! întocmai aşa. decît să-şi închipuie că a fost păcălit de o cocotă. încet. el o aştepta în faţa coaforului. îşi amintise o sumă de secene fără sens şi fără legătură (examene. ştia ce o aştepta. Tîrziu după miezul nopţii. şi dacă întîrzia dezno-dămîntul. în neştire. de la 200 de lei în sus. pentru fiecare ceas de dragoste . Cincizeci. Fără îndoială că avea şi amanţi de inimă. Aici. Era mult mai dureros să ştie că a avut-o numai Ciutariu. blînd desigur. simţea că-şi închipuie prea mult şi gelozia nu-i mai îngădui să crească vertiginos numărul amanţilor Marcellei. Refăcuse o vacanţă întreagă. îl cuprinse o furie oarbă împotriva lui însuşi : ar fi voit să facă ceva grav. asta vorbeau între ei. o făcea numai pentru a exalta decorul primei îmbrăţişări. pentru 500. că fusese chiar fecioară pînă la el.. la etaj. De asemenea. de mult. Simţea că se sufocă. Se reîntoarse. Grăbi pasul. etc. aşa spuneau exact privirile colegilor. căci îl iubea pe Ciutariu. Marcella nu-i păstra. pentru a da o mai neuitată savoare abandonării. Marcelia — deşi nu era chiar o inocentă care căzuse victimă unei lichele — era totuşi destul de pudică . dar grosul amanţilor erau colegi din instituţii bogate. Nu-şi amintea prea bine cum se trezise. i se făcu dor de parfumul Marcellei. brusc. Acum. Căci. de pildă . Nu-şi mai dădea bine seama ce se întîmplă cu el. Aduna de la fiecare cît putea. Se trezi deodată nefericit. imaginîndu-şi fiecare amănunt. şi apoi. 73 Pe ăsta o avem noi pentru 200 de lei !" Nu pentru 200. ar fi suferit mai puţin . moncher. închipuindu-şi reticenţele ei. De pildă.. şi merse astfel vreme îndelungată. nu-i cultiva. Bănci. ştia de ce a venit în garsonieră.) Totuşi. I se păru acum cu totul alta. rezistenţele ei înfrînte victorios de Ciutariu. Şi dacă ar fi purces să le descopere cu imaginaţia. orice urmă de gelozie. că am treabă . şi de aceea o aducea mereu la lumină). în posturi erotice. Se trezise deodată cu o dorinţă năpraznică de a relua un contact concret cu orice fragment din prezenţa carnală a Marcellei . bolnav.. Ciutariu a luat-o în braţe. fotografiile ei — goală. ghicind fiecare îmbrăţişare. un Ciu-tariu. certurile familiale din anul I. numai să se mai afle odată alături de el. cînd. Simţea o căldură plăcută şi tulbure în tot trupul. Nu. curiozitatea erotică ar fi biruit. magia care se lega de prezenţa caldă a Marcellei. încet. şi Ciutariu a voit s-o sărute pe gură — ea l-a respins. o oboseală care-i liniştea nervii. dar destul de ferm. o sută t Mai mult. se apăra destul de decent. Se reîntoarse lent. s-ar fi mulţumit şi cu o privire. Dispăruse orice furie. era casa de ren-dez'-vous clandestină.. să se termine repede cu nevinovăţia ei — dar simţea o stranie plăcere* să sufere mai viu. Nu cunoştea nimic din 74 ■i tainile trupului ei.

ţie îţi plac păsărelele ?" Lunga după-amiază cînd ea i-a povestit drama unchiului Leu. totuşi în preziua armistiţiului pentru că pieduse nişte planuri şi îi fusese teamă să nu fie socotit trădător — acea după amiază cînd Marcella era atît de emoţionată de povestire şi încîntată de talentul ei de a o spune frumos„ încît i-a vorbit şi l-a privit mult mai dulce ca de obicei gata să creadă şi ea că începe să-l iubească. şi refăcuse de mai multe ori circuitul Cotrocenilor. din întîmplare. . aţîţat. şi care acum îî în-tîmpinau cu fiecare imagine ştiută. înţelesese că se înşelase. Posesiunea unei asemenea batiste i se părea o extraordinară fericire. să recunoască fiecare casă. după voinţa lui. Ajunse chiar sa şi-o spună cu g'as tare. îşi ritma atunci pasul şi-şi luă o poziţie severă.F. . sinucis. luînd-o spre dreapta sau spre stînga. dar păstrase limpede în memorie zidurile casei. Ajunse la capătul străzii. cartierul acesta prieten.. Trebuie numaidecît s-o caute.împreună i se păreau acum o fericire de care nu-şi dăduse seamă. şi totuşi temîndu-se să nu creadă prea repede. cu o figură aproape refăcută. aşteptînd ca la fiecare pas să-i răsară casa lui în faţă.. iremediabil. Distanţa nu era prea mare. o anumită seriozitate. Lucrurile fără nici o însemnătate se păreau esenţiale. ar putea să închirieze"chiar acele camere în faţa cărora. începu să alerge. I se păru că se află drept în faţa curţii căutate.. lîngă un colţ.. Recunoştea străzile . şi începu să creadă că se rătăcise. amănuntele căpătau acum cu totul altă valoare. Tot ce făcuse astăzi. Dar Gheorghiu bătuse străzile la rînd. Porni mai departe. care a avut un fiu erou de război. pe care şi-o amintea. la începutul nopţii. îndreptîndu-se spre el. Avea în orice caz o speranţă . L-ar fi ajutat să suporte mai lesne exaltarea. forma grilajului. Ce tîmpit am' fost. împotriva destinului. Reîmprospăta fiecare gest.. ca să caute un taxi.. Trebuia ca măcar acest lucru să se întîmple altfel. Era acolo Marcella. unde se discutase politica economică a ţării şi legea şomajului. ajunsese aproape de Atelierele C. Relua mental fiecare întîlnire cu Marcella. batistă pe care o aruncase stupid. Orice întîrziere ar fi produs poate ireparabilul. Insulta îi făcu bine. amintindu-şi căldura ei. Se sui în maşină şi spuse şoferului să-l ducă la poduî Elefterie. Dar nu era deloc timp de închipuiri. Parcă avea de îndeplinit un lucru foarte important. sorbindu-i parfumul ei. Dar după ce pipăi grilajul. Se şi închipui . Plăti şoferului şi. Ar putea să se mute aici. dacă ar fi existat deci vreo posibilitate de a comunica cu el fără să sune. n-ar mai găsi batista. să nu piardă ura 76 fcimp prea preţios şi prea scurt. în orice clipă. Simţi în tot trupul un val cald. Şi totuşi. fără să". după cum se nimerea.. De-acolo se va putea descurca singur. (De altfel. fără să înţeleagă că a fost fericit ? Acea dimineaţă cînd Mar.. Nici o ţigară.) Trebuia numaidecit să găsească batista. pentru timpul care trecuse. iremediabil. să-şi amintească orice amănunt. acum. într-o familie de seamă. o ţigară ar fi fost nepreţuită.rişte să-l afle ceilalţi. să nu se amăgească.. înfierbîntat. mai ales. găsea infinite beatitudini în orice fragment de conversaţie. era stupid şi. recunoştea mai ales stările sufleteşti pe care le abandonase pe aici cu cîteva ceasuri mai înainte. Grădina unde azvîrlise batista se afla într-una din străzile dinapoia Facultăţii de Medicină. ar fi avut-o din nou aproape. să-şi controleze mai sigur febra.) îşi aminti deodată că avusese o batistă îmbibată CIB parfumul ei. Dar se opri "brusc. Ştia că de-aici trebuie să cotească la stînga. Deşi trebuia să fie cu mare băgare de seamă. după ce-l lăsă să pornească înainte pe bulevard. îl străbătu din nou toate gîndurile care îi treceau prin cap atunci cînd o zărise întîia oară. ca să întîl-nească strada casei lui. care se întoarce acasă după o discuţie serioasă.. şi o repetă. Hotărîrea aceasta îi dădu puteri noi. strada „adevărată" încă n-o atinsese.R.. (Şi îşi amintea nenumărate asemenea fragmente. Trebuia să fie atent. strada asta atît de scumpă — ar putea deveni tot atît de neutră ca şi celelalte. Hotărîrea îi dăduse o forţă sigură. serios responsabil. ca un om grăbit şi serios. Orice minut pierdut ar fi putut însemna o catastrofă. Recunoscu. s-o zvîrl ! se gîndi Gheorghiu pornind pe o stradă paralelă. Aprinse în maşină « ultimă ţigară. Casa lui. Ştia destul de vag casa şi strada unde o aruncase. că are încă şanse să o regăsească... în acele cîteva ceasuri de umblet în neştire. Cum de a putut trece pe lîngă ele fără să le soarbă.. Dacă. Aproape alergă. 75 cella i-a luat braţul şi i-a spus : „Mitia. 77 venea de la un magistrat superior. Asta însemna că batista ar putea fi la locul ei. foişorul unei vile. şi obrajii i se îmbujorară deodată. Nu-i păsa prea mult dacă Marcella s-a culcat sau nu cu CiutariiV — îl interesa însă grozav dacă portarul de la locuinţa ei avea cameră la subsol.. întîlni umbra unui castan uriaş . Orice clipă ar putea schimba cu desăvîrşire totul. pentru că zări o pereche întîrziată.

. trupul întreg îşi pierdu prezenţa obişnuită. de pe un trotuar pe celălalt. în odaia lui Jean.. Porni foarte încet. a rămas cîteva clipe privind-o ... şi îl simţi stîlcit. VI Marcella se deşteptă deodată. intoxicat. gestul acela obscen. fără să mai gîndeşti. s-o ia din nou în braţe. de la trei şi jumătate la cinci jumătate. prin simplul fapt eă s-a trezit ea.. lungi. sforăind.. de la o prefăcută indiferenţă la cele mai corosive închipuiri. Vru să întindă mîna.. că e într-o odaie streină. să nu ştie fiecare din mişcările celuilalt. ar fi fost inuman să nu se simtă.' Nu zărea nicăieri curtea a cărei imagine perfectă o păstra încă pe retină. Ar fi vrut să se întîmple ceva. Nu zărea nicăieri fragmentul acela de întuneric... se oprea şi o cerceta cu luare aminte. Cît de jenată a fost cînd. fără să stingă lumina. cu ritm nesigur. îi zărea vag corpul şi revăzu mental. cu sentimentul că se petrece ceva dezagreabil alături de ea. spunîndu-i : {„Puico" !) Cît de schimbate îi păreau acum toate formele acestea virile. Mitică Gheorghiu se răzimă puţin de un zid şi-şi frecă fruntea şi ochii cu furie. nu-şi aminti nici măcar unde se află. Mitică Gheorghiu consumase nenumărate cafele şi îngheţate în aceste două ceasuri de aşteptare.. jenată şi uluită. îl privea acum cu nelinişte şi dezamăgire . Asta îl mai învioră puţin . cît de puţin seducătoare prezenţa amantului. la un braţ de ea. Jean se dovedise atît de sensibil. păstrîndu-şi acelaşi pas sever. ca să nu-i scape nici o curte cu grilaj. caldă. cu bărbia aproape lovindu-ţi pieptul. îl ascultă. Un asemenea tînăr. Aştepta să se deştepte singur. cu braţele răsucite. cu capul plecat.Cîteva clipe. nuditatea lui deplină şi foarte uşor obeză sub pijama. s-o găsească trează lîngă el. poţi merge aşa la nesfîrşit. înlăuntrul căruia se închipuia atît de precis introducîndu-se. dar Marcella n-ar fi crezut că au să se întîmple atît de curînd . şi ieşind apoi cu batista Marcellei. dar imediat îşi simţi genunchii tremurînd. îşi dădu de-abia atunci seama că nu se află în patul ei. după cum îi mărturisise trecea de la disperare la furie. în cîteva clipe. şi parcă sforăiturile creşteau cu cît se căsca mai nefiresc gura. în nici un caz în noaptea asta. un loc de odihnit. să aprindă lampa de la capătul patului. Prima noapte de dragoste . Cînd a zărit-o.. Gheorghiu continua să se creadă întors de la: o asemenea petrecere serioasă. fără să-ţi mai aminteşti ceva. Cum i se părea că întîlneşte vreuna. Jean dormea cu capul răsturnat. întorcea repede capul. Cîteva secunde nu înţelese nimic. Tot ce s-a întîmplat. Neastîmpărul îi creştea. cu capul plecat. cu mîinile căzînd inerte alături de trup. şi n-ar fi vrut. în care timp. După ce străbătu astfel trei străzi.. un zgomot pe stradă.. 79 r Toate trebuiau să se întîmple astfel. Jean se dezbrăcase de-a dreptul în faţa ei.. se datoreşte mai ales încrederii pe care a avut-o în sufletul nuanţat şi pur al lui Jean Ciutariu. un fulger din senin. măcar acum. şi începu să alerge. fin şi artist. nu se găseşte decît excepţional de rar în această Capitală vulgară. Descoperi deodată că e mult mai comod să mergi aşa. după ce i s-a dat. fără să îndrăznească totuşi să se mişte. de astădată puternic. dar se lovi de perete. deosebit întru totul de ceilalţi tineri. aporape fără să ştii că exişti. îl simţi atunci lîngă ea.. s-o mîngîie. că în acest răstimp se hotărîse soarta batistei. monotone — şi Marcella asculta acelaşi neîntrerupt sforăit al tînărului de lîngă ■ea. Nicăieri nu era o bancă. copleşitoare. L-ar fi putut deştepta. dormind adînc.. pînă va întîlni vreo maşină. Trebuia să meargă înainte. Minutele treceau. Poate că n-ar fi trebuit să întîrzie chiar atît de mult . sforăind. gîndise de nenumărate ori Marcella. cu gura deschisă. Nu şi-ar îi închipuit niciodată că va petrece prima ei noapte de dragoste lîngă un iubit întins comod la marginea patului.. fără nici* o tresărire. Roti privirile de jur împrejur. Poţi merge fără să mai simţi oboseala. începu să despe-reze: Oboseala îl lovi din nou. cu cîteva ceasuri înainte.. de a se rezema cu picioarele de perete şi a-i pune capul pe pieptul lui. I se părea că puţinele minute pierdute fuseseră decisive. mîngîindu-i părul..după trecerea perechii.. dacă n-ar fi auzit cuvîntul acela.. dormind (fără s-o ţină măcar în braţe). Dar îşi aminti deodată de ce se află pe aici. instructiv unul pe altul.. 78 Auzea un huruit înfundat. gata să plîngă.. atît de artist. întrerupt la răstimpuri de sughiţuri bruşte. Dacă n-ar fi intervenit incidentul acela stupid cu Mitia. Şi. ' Alergînd. pe aldcuri absent.. vulgari şi inculţi. ca să se deştepte Jean. groaznic chiar din gura lui.

Cine ştie. cînd Marcella fusese fermecată de bărbăţia lui atît de personală. pe masa lui de lucru. îi luase-mîna şi i-o strîngea. o îmbrînci afară. frumos. Gheorghiu a oprit . să dispară undeva.. chiar acum ! Adevărat. Gîndurile îi erau răvăşite. Veşnica ei scăpare . de nerecunoscut : — Tîrfă ! Asta eşti tu. origina]. Dar trebui să se tragă îndărăt.. crescut deodată în direcţia Otopenilor. „Iubirea e înainte de toate prezenţă !" aşa spusese Ciutariu în ziua cînd s-au cunoscut. sînt sigură că îl iubesc — şi totuşi Mitia." Ce lucruri frumoase i-ar fi spus.. Nu ştia ce să facă mai întîi . ar vrea să capete un glas mai căld„ mai prietenesc.. Şi atunci Gheorghiu făcu semn şoferului. Gheorghiu tace. poate să-i apuce acum mîna şi să-i spună : . îi venea să plîngă. strînşi' bine unul lîngă altul. Ştiam că sîntem cu toţii oameni fini. — Să rămînem prieteni. Cuvînul acela hidos. de data aceasta trebuie. era emoţionată şi bună.. începu atunci să plîngă de furie.. Se despărţise de Jean abia la ora cinci.. luminile oraşului pe care îl va cuceri într-o zi. mai brutal. ducîndu-se în fiecare seară în mansarda lui friguroasă cu un pacheţel de mezeluri şi o lămîie pentru ■ceai. să nu ne certăm... dar tot atît de ritmic. dar să se distingă şi prin frumuseţe virilă şi prin spirit.uluit. I-a luat totuşi braţul cu bucurie şi au pornit spre Şosea. la marginea şoselei.Ştiam că. elegant. adică să fie inteligent. acolo. sălbatec.. se simţea bolnavă. Continua să sforăie.. să nu ne umilim. de umilinţă.. suflete mari. în faţa Arcului de Triumf a întrebat : „Ocolim sau o luăm înainte ? Cît de precis i-au rămas toate amănuntele acestea în minte . stranie. glasul lui Mitia. glasul gros al şoferului. Seara . să nu-l mai audă. prieteneşte. decît toate insultele. ar fi riscat să se întîlnească din nou» cu Gheorghiu. pînă la o maşină. im compozitor — trăind într-o mansardă.. Aproape alergă spre alee. i se părea că bate vîn— tul.. N-ar fi putut' rămîne singură pentru nimic în lume. cu un zgomot care o umili mai mult. Traversă atunci mai multe alei şi ajunse istovită în şoseaua Jianu. să-i ia de-abia atunci mîna şi să-i spună : „Iubesc un prieten de-al tău. pe marginea şoselei.. Marcella făcu o mişcare bruscă.. Mai ales prin „spirit'" . Ar fi vrut ca toate să se sfîrşească. Zgomotul nu deşteptă pe Jean. un început de nor alburiu. Marcella căuta de mult un tînăr superior. acolo.. Găsi un taxi şi dete adresa lui Ciutariu. Mitia o mai înjură odată. iar acum are un post de viitor la Direcţia Operei —■ admiraţia i-a crescut brusc şi sentimental. „Iubitule !". Deschise uşa şi aproape._ I-ar fi spus toate acestea. să evităm. un talent atît de extraordinar încît întâmpină pretutindeni rezistenţă şi duşmănie. şi apoi ar fi privit pe fereastră. holbaţi sîngeros. traversînd în panică aleea pietonilor. După ce se informase mai amănunţit şi aflase că Jean Ciutariu este autorul „Predicilor Simţului Sebastian". — Iubesc pe altcineva. ca: să n-o strivească o maşină care venea în urmă. un scriitor. înclinat chiar spre paradox (asta iî plăcea îndeosebi. pe Jean". Marcella simţi o apăsare stupidă în coşul pieptului . în care ea va avea rolul principal. de conversaţia lui bogată. o tîrfă ! Aproape că nu-i venea să creadă. I se părea că aiurează. Un pictor. o privire în care puteai ceti şi furie şi încîntare.un taxi. abia putea să respire. — Trebuie să-mi răspunzi acum. Glasul e cald. — Nu te superi. să ţipe.. * — Tu nu înţelegi. căci considera paradoxul treapta supremă a inteligenţii). şi poate şi altele — căci o căldură nelămurită o străbătea.. băiatul ăsta bun. Pentru că era foarte cald şi voiau să ajungă mai repede. „iubitul meu !". poate chiar iubitul ei va scrie o piesă de teatru. „Jean" . Şi deodată. şi îşi puse automat mîna pe pălărie .. Mitia îmi vorbeşte de un sfert de ceas ţ trebuie. dacă ar fi alergat înapoi. Mitia. care e încă în stare să sufere.. O durea. adaogă.. Cu capul scos pe geam. că toate lucrurile acestea s-au întîm-plat într-un vis rău. doica în rochie cadrilată. Şi ce noroc că l-a găsit acasă. ochii lui Mitia. nu e aşa ? întoarce faţa spre el. îi şopti numele de mai multe ori. care s-au cîntat în primăvara anului 1932. Ar fi vrut să oprească maşina. îi era silă de ea. în primele ei reverii. dar extrem de sărac şi necunoscut.. era aproape fericită. Marcella îşi închipuise un iubit de geniu. Coborîse fără să-şi dea seama. în-■ ghiontindu-l... Pe un asemenea geniu l-ar fi iubit M*arcella. apoi maşina o porni mai departe. zdrobită. îl iubesc. să n-o mai vadă toată lumea insultată şi umilită.. buimac. şopti ea. o piesă extraordinară.. îşi aducea bine aminte figura copios transpirată a şoferului. fără bani de chirie.. să dispară mai departe între pomi. mai răguşit. unul care să aparţină cercului ei de artişti şi publicişti. şi să iubească într-un fel sau altul arta. paradoxală. pentru izbînda operei lui ar fi luptat. Ar fi mîncat amîndoi... care ne înţelegem unii pe alţii şi cu toţii înţelegem viaţa.. Nu-l priveşte .

Maree]la nu i-a ascuns niciodată supărătoarea încurcătură sentimentală a lui Gheorghiu. o întrista însă. cele mai multe discuţii dintre ei. sale mondene şi -financiare.. „N-ai simţit şi tu acelaşi lucru." Marcella îi citise ultima sa scrisoare către Gheorghiu. îi dă o ţinută sigură. aşa începeau în prima. cu un zîmbet fericit şi complice adresat publicului. iubitul meu scump!" exclamase ea. cu toată lipsa lui de sărăcie. o bucură pentru că se simţea mai liberă faţă de Gheorghiu. Dar Ciutariu se dovedi mult mai împăciuitor. .. ce porci vulgari sînteţi. „Tu îl ştii mai bine. erau amîndoi. Mitică. dar Mitică a făcut odată uz de garsoniera mea. în orice caz." (Cu toate acestea. Dacă ai şti cîte n-am? încercat. Pe Jean.. nu era. Avusese noroc de la început . dar. Te rog să nu-i spui că ţi-am spus eu. lua totdeauna apărarea prietenului. s-ar fi aşteptat ca Jean să se scandalizeze şi să se declare gata de a se răzbuna. Marcella se convinse repede că Jean rămîne artist cu toate succesele . „Iubitule. şi Ciutariu o acceptase întocmai. a izbucnit în rîs. de altfel..) „Dealtfel. „Sînt •gesturi urîte pentru un artist. pălmuindu-şi prietenul în plină stradă. Discutau cu patimă. e capabil şi de nebunii mai mari. însă. Şi.. e îmbrăcat în haine negre. Marcella se gîndea puţin şi la Jean. adaogă ea cu o uşoară trivialitate în glas (adeseori afecta trivialitatea tocmai pentru că i se părea că asta fortifică expresia. li povesti cu oarecare greutate umilinţa primită. căci toţi îi spuneau lui Gheorghiu pe adevăratul lui nume. personală)....e să-ţi spună murdăriile alea. scria Marcelîa pe marginea anumitor pagini de analiză. Jean putea fi iubit. î-a spus. Marcella l-a iubit repede.. îşi amintise Marcella. cascadă. dar să trecem pe lîngă el aşa ca şi cum . cu fruntea mare descoperită. Aplauzele nu mai contenesc. i-a spus. cu toate victoriile lui artistice. nu şi-o retrage. îl trage de mînă din culise. şi şi le comunicau cu adnotări marginale. aplaudă nebuneşte : Bravo ! Bravo !. pentru că prin aventura aceasta Gheorghiu dovedise că nu e cu desăvirşire sclavul unei singure iubiri. putea avea oricînd curajul să-i mărturisească iubirea ei pentru Ciutariu . care. în picioare." Făcu un gest de eroică oboseală. Bietul băiat e îndrăgostit nebun de mine. Ciutariu. I-a povestit. ţi-e prieten. niciodată precis despre prietenia sa cu Ciutariu. într-o rochie de mătase albă. să nu-l mai cunoaştem . şi în acelaşi timp împrumutaţi garsonierele prietenilor. „Nu. succes colosal . Ea rîde . „E mai bine să fim clari". singurul debutant norocos.. deci.. ceea ce îţi spune foarte serios. prietenul tău Mitia mă iubeşte !" Ciutariu n-a înţeles de la început. lună.. „Dacă ai şti cît mă ancombrează !". întîlnirea cu Jean Ciutariu aduse după sine modificarea acestui scenariu. „E o inimă de aur.. „Ce porci sînteţi voi bărbaţii. Declaraţi iubire eternă." Pe Marcella a emoţionat-o generozitatea lui Ciutariu. dacă a fost în tiii.. „Eşti prea sensibil. Apar împreună . „Să nu creadă bietul băiat că abuzăm. să nu crezi că iubirea pentru tine l-a făcut dintr-odată sfînt.. unde Jean avea deseori acces în loja directorială. Să-l dispre uim amînd'oi. de comun acord. bietul Mitia cum e el." Jean interveni : „E un băiat foarte bun. e ura suflet rar.. John ? !"). Nu şi-l putea închipui pe Mitică iubind.. mai ales. îşi comunicau unui altuia impresii şi păreri artistice . va cere lui Ciutariu să renunţe definitiv la orice aventură. lumini orbitoare de rampă . Plăcerea pe care Jean Ciutariu o găsea .) După întîmplarea de la şosea... Şi D'Annunzio avusese succes de la 20 de ani.premierei . autorul e chemat la rampă . deşi nu-şi mărturisise dragostea. la ore neobişnuite !" Pe Marcella o bucură şi o întrista totodată vestea aceasta . se învoîseră să înlocuiască pe vulgarul Jean cu corespondentul lui englezesc. îl ştii cum e el . El îi sărută pasionat mîna. căci Marcella nu-i vorbise. ţi se pare ţie. a adăogat. pentru că o cobora." Spunîndu-i asta. Iţi închipui. Aflînd. (Marcella îşi făgăduise că dacă iubirea lor se va realiza complet. lăsîndu-se sărutată. în tovărăşia Marceîlei era aplecarea asta către analiză. Cum în acel ceas ura pe Gheorghiu.." i-a răspuns. i-a spus privindu-l în ochi. pasionaţi cititori ai romanelor englezeşti contemporane pe care le cumpărau în traducere franceză. e foarte grav. Se întîlneau în fiecare seară r la spectacole sau la Operă. e palid. „Exagerezi. Publicul. John. buchete de flori. ea. 83.. de încredere. e o răzbunare mai virulentă. Nu mai avea de luptat ca să fie recunoscut. pentru un creator mai ales" —■ aşa se pregătea ea să-i spună într-o bună zi. Avu o criză de plîns. o iubea şi totuşi continua să aibă legături cu anumite „femei uşoare". „Să-ţi spun eu cum eşti d-ta".. Gheorghiu nu bănuia că se întîlnesc atît de des. toate întâlnirile cu Gheorghiu. De altfel.„Să evităm orice scandal. John" (căci. ştii situaţia mea nu-mi permite. îl fermecau analizele astea la care îl supunea noua sa prietenă.. tenis-man şi lipsit de orice cultură. „Vreau să fiu sinceră cu tine. interpretă principală. oftă ea. se analizau. Marcella îi căzuse în braţe cum intră pe uşă. „Exact". adeseori.

aspru. la început catolică. şi rămaseră îmbrăţişaţi tot timpul „Boleroului". aproape plîngînd. e prea mult pentru mine !.. O tulburau numai etapele acestea necunoscute. Vorbea despre extazul erotic. să-i spună „Puică". Marcella era fericită. mereu mai aproape de carnea ei. datorită mai ales euforiei lui Jean. Director". Avea lacrimi în ochi! — Ses ailes de geant l'empechent de marcher". sau în pantofi de mătase neagră. au început să se sărute pe gură. Marcella i-a simţit mîna pe sîni. — Să ascultăm „raţa sălbatecă". potolindu-şi suspinele — Ciutariu a alergat în stardă şi s-a întors încărcat r căpşuni la ghiaţă. să-l roage să nu primească pe nimeni . I se părea simbolică . cu o asemnea muzică lîngă tine. Ea şi-i închipuia păşind în sandale romane. Ciutariu alese apoi. mîngîind-o şi sărutînd-o. ci din groaza pe care o avea de orice imagine ivulgară. sau merg în papuci prin casă. Jean. Ciutariu avea obiceiul. însă obişnuia să spună fetelor că e defintiv condamnat. tocmai pentru că destinul lui e prea grandios. îi displăceau chiar pulpele lui Jean. să se rezeme cu picioarele goale de perete şi să-şi mişte pe rînd degetele. i-a şoptit înfiorată Marcella. i-a pus bucata ei favorită „Simfonia netermiîiată". Ciurariu e invitat astă seară la d. Totul trebuia să se în-tîmple . însă.. şi amănuntul acesta o făcea să sufere.. De obicei spunea : „Să ne ascultăm sîngele". în epoca lui mistică. Au ascultat apoi o muzică bună la gramofon. îl văzuse de asemenea dezbrăcîndu-se în faţa ei. îndată după oe făcea dragoste. limbă afumată. bine acoperite cu păr. înfundat. visătoare. iJean schimba plăcile şi se întorcea repede pe canapea. completă. tot în şoaptă. Marcella !.. şi-şi afundase atunci capul în perne. Avea oroare de -acei bărbaţi care rămîn în vestă. şi că poate îndrăzni fără grijă. — Taci. „Iubirea carnală este înainte de toate ceremonial). Marcella observă cu înfiorată surprindere că sărutările nu mai sînt asemenea unor blînde mîngîieri de prieten. cu aripile prea mari ?!. Gestul acela o înfiora pe Marcella. îi. Şi Jean descoperind că a avut prima fecioară din viaţa lui.) — Simţi aripile. reluîndu-şi locul." ' Dacă a evitat să-i dea o asemenea capricioasă şi primejdioasă satisfacţie (cum spunea el). Marcella a uitat cu totul de întîmplare. măsline marinate. căci se răsese ani de-a rîndul. începuse. cu lumina aprinsă. Jean a început s-o dezbrace. aşa să spună.. exclamă Marcella. şvaiţer. Era placa pe care o punea totdeauna cînd se pregătea să se culce cu o nouă femeie. negru. Ciutariu avusese o pneumonie şi petrecuse cîteva luni într-un sanatariu de munte. Nu din pudoare. ■— Dă-mi să beau ! Ciutariu îi umplu paharul. încît Jean a prins-o cu braţul de talie şi a adus-o lîngă el. „Bolero"-. i se părea că nici un geniu nu-şi poate termina opera pe pămînt. o cutie de sardele.. mărturisise odată lui Ciutariu.. a fost într-adevăr fermecător. (Marcella iubea bucata aceasta pentru cuvîntul „neterminată". 85 Îşi dădu de-abia atunci seama că Marcella era înfiorată. Căpşunile mari şi le luau de pe buze. şi el trăsese concluzia de aici că prietena lui a cunoscut destui amanţi. Ah.. Cînd s-a terminat „Boleroul". cu ochii tulburi. A sârutat-o atît de blînd pe obraz încît Marcella credea că 84 o mîngîie.. îl sărută pe gură. simţi cum se zbate. „d. La al treilea pahar de vin. despre muzica braţelor ei. gîndi Marcella. A oprit-o la el să mănînce ceva. Farmecul a durat vreo două ceasuri. fără să se mai poată mira. Ciutariu a avut totuşi infinite delicateţe faţă de starea ei de suflet. şi în timp ce Marcella se odihnea pe canapea. Cu prilejul acesta s-a oprit şi cîteva secunde la portar. Jocul acesta s-a dovedit atît de tulburător. de Schubert. din bogata lui discotecă. despre bucuriile simple ale cărnii. e prea inuman. bogate în surprize. 11 plăcu expresia nouă pe care o întrebuinţase astăseară şi adaogă : — E atît nisip în noi. In timpul mesei. friptură rece şi două sticle de vin negru. în închipuirile ei erotice şi sentimentale. pesmeţi englezeşti. Jean. spuse el. (Cinci-şase -ani în urmă. Era convins atunci că e tuberculos şi că va muri în cea dintîi primăvară. Atunci a avut şi o criză de misticism.. fără grabă. cu asemenea ritm în sînge. nu vedea pe bărbat decît gol sau în pijama. îndrăznind mîngîieri tot mai curajoase.nu s-ar fi întîmplat nimic. apoi . S-a întors perfect sănătos în Bucureşti. tulburată." să te poţi dărui bărbatului pe care îl iubeşti.. şi era fericită că se va întîmpla. şi părul creştea acum abundent.

-arhi-cunoscute.nu se fixase încă asupra numelui personajului principal. nu. S-a trezit sub sforăiturile iubitului. greu de precizat. Trecea foarte repede de la fericirea extatică la o stare de panică. avea un început de insomnie. e prea banal. cele două creioane bine ascuţite. ultimul vlăstar masculin al neamului 'Cantemir — zăreşte pe. cînd Horia Greabăn se plimba cu elevul său. aşteptau. Ce noapte de dragoste ar fi putut începe." Anton Dumitraşcu repetă rar. sau de dorul trupului de alături pe care de-abia acum. dar se depila . Şi cu toate acestea a adormit. într-o după-amiază de Septembrie. Lacrimile au venit la început rare şi pline. 87 VII „Ioana Cantemir. se gîndea la roman atîta timp numai cît îşi sorbea cafeaua şi sfîrşea de fumat a doua ţigară. Fată de boieri vechi. încasă umbla într-o sutană albastrăîntunecată.. moldoveni. O săruta uşor. în orice caz. Acolo se află şi meditatorul fratelui ei mai mic. un bloc deschis şi două creioane bine ascuţite. I se . şi şi-a înfundat capul în perne. îl săruta. nu putea trece direct în somn. numele eroinei romanului său „Prăbuşiri în lut". . de singurătate. în parc. glasul străbunilor. tînărul student.. îi reveneau mereu scene apropiate în minte. asemenea eroului său. Marcella stătu multă vreme cu privirie aţintite asupra lui Ciutariu„ căutînd să-i distingă cît mai precis trăsăturile în semi-întunerecul din odaie. Se va vedea la scris.. Privi din nou blocul deschis.. Erau nume aspre. pe atunci.Tot pe măsuţă. Glasul pămîntului . dînd drumul fumului în rotocoale.. Ea îi zîmbea afectuos. neaşteptate pe Ioana. în castelul străbunilor săi. hotărî brusc Anton Dumitraşcu. se ascundea la pieptul lui. puică ! o îndemnă Jean. atît de important . ci o prezenţă streină. la moşia părintească. bine întins pe canapea. dar altfel. începu să se întrebe ce va spune gazdei a doua zi. Ciutariu dădea de mult semne de oboseală. cunoaşte de copilă cele mai neînchipuite erori ale oraşului putred. Alese totuşi provizoriu pe cel care 1 se părea mai armonios : Horia Greabăn. se depărta. formula sa de justificare. Pintea Cădare — toate îi plăceau. între care ezita de mai multe zile. pe o măsuţă scundă de alamă. Haralamb Vintu.) Nu ştie la ce oră au adormit. luptase cu nenumărate greutăţi pînă ce izbutise să ajungă student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Iaşi.. Totul începea să fie altfel. Mîna dreaptă atîrna moale. I se părea cîteodată că e singură că îi e frică — şi atunci apuca mîna somnoroasă de alături. Se aşeza apoi . De ruşine. — Dormi. îi era însă peste putinţă să doarmă. Firul gîndului se rupse brusc.. îl simţea sexual şi încă necunoscut. Ioana!. Apoi mîna îşi relua libertatea. n-are nici o importanţă acum. Glasul gliei. cu glas tare. Tot ce a compus în acea epocă a fost pur religios. Era un nume frumos.. „Ioana Barbară Cantemir!". Chiar carnea ei c durea. Tresărea la orice pas pe scară. o mîngîia.. Ioana Barbara Cantemir. dintr-o bucată. era. Dar nu sforăitul o deşteptase . 0 ţigară fumega uşor pe buza scrumierei cu porumbei •de Veneţia. îi apucau carnea. aşteptînd să-l vadă deşteptîndu-se şi luînd-o în braţe. Toate. Se deşteaptă morţii ! exclamă mental. în beznă. Degetele se strîngeau o clipă. Horia Greabăn. mîna stingă se oprise nervoasă pe frunte.. cu ochii fixaţi In tavan. Alături. «trintindu-se inertă pe cearceaf. „cît mai departe de bestie !". glasul.. Anton Dumi-traşcu.părea ca făcuse ceva atît de responsabil. toate acestea erau cunoscute. Nu. Marcella începu să plîngă. continuă tot atît de rar Anton Dumitraşcu. Nu putea nici ea înţelege de ce plînge. părul scunt şi dat după urechi — Ioana Barbara colinda parcul ca deşteptată •dintr-un vis urît. La început înclină către Axente Dumbravă. însă. căldura bărbătească de alături.. şi asta e prea banal. dimpotrivă. rurale impresionante. . fiu de răzeş. Prelungise cam mult reveria pe canapea. lampa o stinsese de mult. Se afla acum din nou în ţară . că Dumbravă este un nume prea comun în literatura contemporană. cu. apoi o perdea i s-a lăsat deasupra ochilor.ortodoxă. S-a mai scria de-atîtea ori. I se păru. Creiă atunci alte trei. Marcella. după ce dezgustul şi indiferenţa trecuseră. Anton apucă ţigara şi trase adînc. Crescută la Paris . aproape atingînd podeaua .Învăluită într-o pelerină. De obicei. -care venea dea dreptul de la ţară . Jean adormise înaintea ei .

Gheorghiu. o acţiune veche. E Măria. Ioana Clara Cantemir.în care scrii.. îndată după masă. două . zvîrliţi pradă vieţii îndată după ce şi-au luat licenţa. ci se născuse în Bîrlad. la o gazdă bună şi cu bani destui de buzunar. — Poate o fi vreun coleg de al tău de la Universitate. Fragmentar.. de iarba verde. Fuma astfel o ţigară. ce prostii gîndesc. întin-zîndu-i cartea de vizită. Nici n-a tras la hotel.. — E un domn venit acum de la Bucureşti. de la Mînzat. Cîteva ceasuri în urmă. şi începea să lucreze. Sub-Director la „Banca Industria" Bucureşti.. pension. Scria încet. Ieşise nerăbdătoare în grădină.. la Paris. pînă la intrarea lui în Universitate. Scrisese şi transcrisese pe curat. A venit direct la Mînzat . Sau. alegînd bine cuvintele. aşa ar fi compus Anton Dumitraşcu banderola volumului. adaogă Anton. vreo conferinţă literară. Măria ceti acele cîteva rînduri cu o nelămurită emoţie. dorul lui de cîmpul înflorit. Apucă creionuî şi scrie pe prima foaie a blocului : Ioana Clara. în planul lui. se închidea în birou* se lungea pe canapea cu cafeaua şi blocul de hîrtie alături. încă o după amiază pierdută. Toate acestea sînt destul de stranii. Se întoarce la noapte. crezu Măria. meditînd.... fără îndoială.u-l cunosc. intelectuali şi visători. înainte nu erau. la pension. d-na Dumitraşcu nu-I deranja niciodată cînd scria. Poate un loc la Bucureşti. vreun editor. De.la birou.. mai ştii ?.. în luptă cu decadenţa civilizaţiei urbane. cineva care vrea să-ţi ofere. la care renunţa repede. tineri idealişti înfrînţi din cea dintîi luptă cu viaţa. „Tragedia unei generaţii".. — E un plic pentru tine. Dar lucrul mergea greu.. Şi în fond... . prima parte . Conflict ce avea să se realizeze atît în iubirea sălbatică dintre Axente Dumbravă şi Ioana Barbara Cantemir — cît şi în foţi prietenii eroului principal. desigur. Dar i se părea că trebuie să pregătească astfel conflictul central al romanului : viaţa curată şi sfîntă a ţăranului. suferinţele lui la oraş. nu dăduse nici un semn de viaţă. aşa a spus. şă-şi schimbe hainele. Anton Dumitraşcu nu scrisese decît fragmente. Să vină cineva... adaogă ea. Era puţin iritat . era un roman psihologic şi social în acelaşi timp. cu ochii fixaţi asupra tavanului. In afară de cele şaizeci de pagini ale copilăriei la ţară. roagă pe d-l profesor Anton Dumitraşcu să-i acorde o scurtă întrevedere la bodega Mînzat". Jeanne-Claire.. Astăzi. Ioana Barbara Cantemir — e cam lung. condiţii agreabile. Anton încă nu se întoarse. Cel dintîi lucru care contează este limba. de altfel. aşa mi-a spus băiatul... însă. se afla la a cincea ţigară. Ideea i s-a părut bună. — Tu înţelegi ceva ? îşi întrebă Anton soţia. Pentru că nu era vorba numai de drama fiului de ţăran care iubeşte şi e apoi jignit de o descendentă din vechi boieri moldoveni — ci trebuiau să apară în acest voluminos roman numeroşi tineri eminenţi. iritat ! Trebuie să mă îmbrac din nou.. Şi nici nu stă mult.. Tonny. Cine ştie. Desfăcu plicul .. rămaşi pe drumuri cu diplomele în buzunar.. i s-ar fi putut spune Jeanne-Claire. aşteptînd răspunsul.. I. special pentru mine.. Trecu repede în dormitor. limba românească . pentru că un episod anula pe celălalt.. în. macerată necontenit de nostalgia vetrei părinteşti . cafeaua era de mult sfîrşită. cine ştie. destul de neaşteptate. şi. cu toate că el nu era fiu de ţăran... nu adunase decît fişe . căci nu se hotărîse definitiv asupra acţiunii romanului. Viaţa de ţară. concentrat. închise ochii . poate o cunoştea dinainte. o acţiune nouă înlocuia. Anton Dumitraşcu evocase cu mult lirism această copilărie tristă a eroului său. „Prăbuşiri în lut". gîndi Anton Dumitraşcu. şi făcuse Universitatea la Iaşi. fii de oameni sărmani. Anton Dumitraşcu deschise uşa cu un gest controlat. Spune că e cineva acolo care te aşteaptă. de căsuţele albe din satul lui natal. d-na Dumitraşcu trimise slujnica la Mînzat. Paris. îşi spunea Anton" Dumitraşcu. nici n.. Acolo a în90 trebat de tine. copilăria eroului (se numea atunci Axente Dumbravă). o carte de vizită „Dem. apoi începea să scrie. Auzi în acea clipă o timidă ciocănitură în uşă. cineva de la Bucureşti.. din părinţi cu stare. şi întîrzia încă pe canapea. A venit un băiat cu el. Petele astea s-au făcut de-astă iarnă. — Şi nici nu sînt ras.

îi vorbi de călătoria de nuntă la Paris. trupul aţipise. E o fată foarte bună. dragă. să fi vizitat Bîrladul numai noi .. îşi clete repede seama Gheorghiu. spusese el. Cu totul neobişnuit pentru asemenea împrejurări. despre umbrele care încă nu trecuseră definitiv din calea fericirii sale... şi nea anunţat. Capul i se clătina... dar drept să-ţi spun nici unul nu-mi plăcea. unde toată lumea face politică... ca să lase loc divagaţiilor. de altfel. aproape nedormite. — N-ai nici o grijă. mediocritatea. ceremonioşi. dar după prima sticlă de vin — pe care o oferise încurcat Mitică — începuseră sâ-şi vorbească de la inimă. Aşa sînt artistele. Se gîndesc la libertatea lor. — îmi spune Mitia.Vechiul conflict. Alcoolul pe care îl băuse lacom îl făcuse să spere din nou într-o împăcare cu Marcella. la cîte altele.. începeau acum să vorbească dezordonat. Repetară consumaţia şi începură să-şi spună „iubite prie-ten". Fusese o zi caldă. care să-i asculte povestea lui de dragoste. Anton Dumifraşcu nici nu o observase. Ştii. — Aşa e ea.. S-a încurcat urît băiatul gîndi Mitică Gheorghiu din ce în ce mai fericit de alcool. frate Mitică. crezi că intelectualul are vreo căutare într-un biet oraş de provincie.. Se aşezase la o masă.Iţi place numele ăsta : Ieronim Vanghele ? îl întrebă deodată. îl ghicise de cum a dat cu ochii de el : belfer proaspăt. la carieră. la care lucrez de mult. Eu te-am Văzut de la început. Oboseala din tren.. dar în acelaşi timp îl tulburase. -— . stă sub umbrar.. în acel moment explica noului său prieten psihologia intelectualului în provincie.. Am să-ţi povestesc un caz. E adevărat. Căutam ceva mai sobru. — . şi nu cuteza să-i tulbure... să intervină direct pe 91 lîngă Marcella. încă plin de visuri studenţeşti... mă pricep la oameni. Amîndoi rîseră. Am mai avut eu şi altele.. astăzi. cu rîsul sincer şi nestingherit care se cuvine între buni şi vechi prieteni. Mitică îi mărturisi confidenţial că a venit la Bîr-Iad ca să cunoască pe bătrîni şi să le ceară fata în căsătorie... Ce dracu mă pisează el cu nenorocirile şi trăsnăile lui ? Ce-mi arde mie de toate astea ?.. ezită mult în faţa unui mariaj. — Ce e cu el ? 92 — Pseudonimul meu literar.Să lupţi ? Dar pentru cine să lupţi ? Crezi că te încurajează cineva.. începea să-l cuprindă acum ca o plăcută aromeală.. Ascultă anevoie rezumatul romanului „Prăbuşiri în lut".. mă cam răsfaţă. explică Dumitraşcu. Mitică nădăjduise să găsească un confident.. mai.Simţi cum te destramă viaţa. şi le-a menţionat chiar o eventuală căsătorie cu Gheorghiu.. continuă Anton umplîndu-şi din nou paharul. Mitică deveni puţin visător. Aşa îţi spune ea. vinde ?.. eternul conflict. Aşa îi văzuse femeia. făcu Gheorghiu.. vă ştiu eu. — Înţeleg. auzind de ele. Dar dacă îţi spun eu că ne-a scris nouă.— Domnu' profesor stă la masă cu un domn. Se întorcea repede la povestea romanului... orice gînd frumos. Orice ideal se macină. tocmai cînd Gheorghiu prindea mai mult curaj. lucrurile acestea le scrisese într-o scrisoare veche de o lună. „Am s-o ţin numai în blănuri şi în maşină".. să-l ajute.. — .. începea să i se încurce limba. s-a făcut ! îl linişti Anton. — . acasă. care de-abia atunci îşi aminti că soru-sa le-a scris despre el.. Mitică încerca mereu să aducă vorba despre îndoielile lui. vorbi Anton.. aproape fără să se asculte unul pe altul.M-am hotărît să scriu toate acestea într-un roman de mari proporţii. ştii. Şi. Voi ăştia. pe care Anton Dumitraşcu îl începuse de mult. Mitică ? Gheorghiu tresări. adăo-gată la oboseala celor două nopţi. mare talent.. Mitică îi rezumă întreaga lui dragoste pentru Marcella . să fi fost acum bun prieten cu Marcella.. l-a încurajat chiar Anton Dumitraşcu. şi pe care fusese nevoit să-l întrerupă de cîteva ori. îmi pare bine. Să nu se fi întîmplat nimic. de luna de miere pe Riviera. — .. cum spunea. aş putea spune. Am să scriu acolo.. literaţii.. dar Gheorghiu fu cuprins de o subită bucurie şi căpătă din nou speranţe...

dar nu voia să se poarte chiar atît de urît cu familia Dumitraşcu. Deja. şi coteţele. Dumitraşcu îi luă braţul. Lui Gheorghiu i se făcu dor să ivadă strada. prea mult deodată. — . şi legătura aia roşie de carte. cu Marcella. 93 — Şi p'asta o ştii ? se minună Anton.. i se părea că se apropie mai mult de Marcella. Foarte patriarhală.Uite. . ne mai putînd răbda.. A fost prietenă bună cu Elena.. ză-rindu-şi soţia departe. — Ce face Nenea Tache ? întrebă el deodată. unde se păstrau esenţele pentru siropuri. prin ce grădini umbla. Amănuntul acesta i-l făcu şi mai drag. toată făptura iubitei îi apărea altfel . Belfer şi belferiţă.. pe seară. să-i spună pe ce străzi se juca. completă Anton. iubiţi chiar. nu e nici o viaţă intelectuală. la o masă mare cu becul atîrnat de o prăjină. că n-am primit să mă duc la el acasă.. şi că noii lui prieteni încă nu ştiau că el e hotărît să plece. cît ar fi fost ele de simple. îi spuse el îndată ce ieşiră în stradă.. — Totuşi. Refuzase de mai multe ori pînă atunci invitaţia lui Anton de a veni la el. ne aşteaptă în poartă. îl neliniştea destul de mult. întîlnirea cu Gheorghiu îl stimulase. pe obraji. Nădăjduiesc şi eu.. Tata are o sumă de cunoştinţe. Aici. se face repede. sau cum ştie el. — Frate Anton. exclamă Anton. tot din piele. pe d-ta vreau să te cunosc întîi. de o senină feminitate. şi seara să fi mîncat cu bătrînii.. mai concretă. Se ridică amîndoi. aş fi fost prea aproape acolo... Gheorghiu nu-l mai asculta. şi făcîndu-i semn cu amîndouă "mîinile deodată. —■ Patriarhală... dragă.. — Iţi prezint pe logodnicul Lenuţei. oricînd vrei. Gheorghiu simţi încă odată că sînt anumite lucruri care nu se mai pot în-tîmpla. şi Gheorghiu observă că noul său prieten calcă puţin şovăitor.. să-i povestească pe îndelete copilăria ei. prieteni printre lumea scriitorilor bucuresteni. 94 începu să vorbească din nou.doi. apoi . Cu fiecare pas pe care îl făcea. Am făcut mai bine că am rămas aici. nu citeşte nimeni nici o carte. nu e atît de simplu.. D-na Dumitraşcu de-abia avu timp să se scuze . s-a uzat atît de mult încît de abia o mai poţi ţine în mînă.. — îl ştiu de la Marcella. nici nu-ţi închipui ce bucurie mi-a făcut să te cunosc. ani de-a rîndul..spui d-ta. Iţi place pentru că nu stai ea mine. Toată lumea era excelent dispusă . e o linişte. unde se jucase Marcella cînd era mică. prieteni. sau la bătrî-nul Dumitraşcu.. amintirile ei de acasă. stimulat deodată. blîndă. măcar strada unde au stat ei.. am venit special pentru d-ta. îl asigură Gheorghiu. prieteneşte.. spuse Mitică puţin visător. vom vedea pe urmă unde om merge !" îi spusese el. logodnicul celebrei artiste Marcella Streinu ! aşa vorbise Anton. etc... mai bună decît cea pe care o cunoscuse el. ţinîn-du-l strîns de braţ şi arătîndu-l soţiei sale. .„ Are să-şi facă alta. Cîte alte lucruri nu se vor întîmpla. oriunde. adaogă Anton. — Ce frumos e la voi. Anton. — A început să vină lume. Dar acum ar fi mers bucuros. de măgar.. în grădina lor. nu sînt teatre. de la îndemîna tuturor.„ Acum sa terminat cu legătura roşie. Se mira puţin : cineva care e fratele Marcellei. Sau grădina din spatele casei. Şi. Nu vrei să plecăm ! Trecem şi pe-acasă. calmă. Ar fi vrut să vadă mai ales odăiţa de lîngă farmacie. şi se simţea fericit. vorbi Anton. Dar de unde îl cunoşti ?. — Vii la Bucureşti.. Cineva care povesteşte un roman în ioc...... că o găsesc îmbrăcată de casă. Anton Dumitraşcu îl privi puţin mirat. ne vastă-mea. Cînd voi publica romanul. Oamenii se culcă la zece. începuse să se însereze . mîngîinduşi soţia. ironic. cu căldură.. ţum îi. nepieptănată.. — E bine. Cine ştie. îi ştiu toată viaţa. spuse Anton zîmbind. frate . un editor.. tot ■ce se întîmplase după venirea lui în casa lui Anton. era vacanţă... adaogă el aproape fericit. ar fi putut •să dispară fără ca ceilalţi să-l observe. Eşti teribil. de drama lor. „Nu. de unde căzuse rău de tot cînd era în clasa patra primară.. totuşi. şi altele. Ar fi fost atît de simplu să fie împreună cu Marcella. explică Gheorghiu. se făcea răcoare. Mitică Gheorghiu îşi aduse aminte că ultimul tren terce prin Bîrlad aproape de două. de o Marcellă mai vie. acum... —■ Nevastă de belfer. farmacistul. s-o cunoşti pe Măria.. şi poate să fie totuşi interesat de lucruri atît de străine de iubirea lor. despre durerile intelectualului de provincie. leagănul de frînghie. După miezul nopţii.

fără să ne scrie măcar o carte poştală. -— Ştii. îl vor felicita de sărbători. după surpriza avută. are să fie atît de frumos. dar spunea să nu afle lumea. Vorbea rar.. din care n-a putut identifica în grabă decît două sau trei.. — Mi-a scris zilele trecute.. îi vor spune pe nume..şi schiţă cu mîna cealaltă un gest larg. — Am rugat-o şi eu.. şi spunea mereu „Pardon". ţinea capul sus şi mîna făcută pumn. îi găsim tocmai bine la masă.. — La ce tearte mai joacă Lenuţa acum ? Gheorghiu făcu un semn vag cu mîna. Nunta o vor face la Bîrlad. 96 ... după cum ştia Mitică din povestirile Marcellei. în grădină. cu un uşor accent franţuzesc. — A refuzat cîteva angajamente. şi se silea să facă cea mai bună impresie. dar încîntată în acelaşi timp câ-l vede atît de fericit. Are timp destul să decidă. Amîndoi soţii făgăduiseră solemn . teatral. Cu cît vorbea mai înfierbîntat de nuntă. foarte comunicativ. aşa cum a văzut el la Paris. zău ştie tot despre legătura roşie. dar tare. "de vacanţă. cu mustaţa încă neagră. că Marcella va fi a lui. adaogă privind spre d-na Dumitraşcu. I-am spus că s-a hotărît să-şi facă una nouă. era. hotărîse repede Anton. Mărie.. Cred că a făcut mai bine.. visul meu!. Zău. atît de însufleţit. Cred că a făcut mai bine. vorbi el în cele din urmă.. vă rog. Au rîs de asemenea verii şi verişoarele.. familia bătrînului se adunase în jurul unei mese luminate prin-tr-un bec atîrnat într-o prăjină — Anton îi luă braţul . vorbi farmacistul. fără sifon. Era un bătrîn zvelt. copilăreşte. un băiat de liceu. — Să mergem la bătrîni. Spunea că nu mai vine acasă. Anton continua să bea vin. Era de asemena foarte politicos. Mitică îşi aminteşte foarte vag scena.. cu vin.. însă.asupra acestui tînăr pe jumătate pleşuv. îl cunoaşte şi pe Nenea Tache. zîmbind şi foarte emoţionată. Auzi. — Vă prezint pe logodnicul Lenuţei. — Aşa fără să ne spună nouă. spunea Anton bătrînului. de pe vremea studenţiei. vorbind mai ales de Marcella.. Se aşezase lingă bătrîn.. foarte vechi. cu gesturile sale sigure. puţin uimilită că Anton nu-şi mai putea controla reflexele. 95 Gheorghiu se rugase aproape plîngător. căci bătrînul farmacist nu-şi venea în fire. Mitică se controla îndeaproape. domnul Deme-tru Gheorghiu. începu să creadă şi el că nunta e apropiată. Mărie. Gheorghiu se simţi ridicul.. Să-i lăsăm Marcelei plăcerea de a le face surpriza asta.. că toţi oamenii din jurul lui îi vor ajunge în curînd rude.. cu capul albit. îşi trăgea des manşetele ca să i se vadă butonii de aur încrustaţi cu două safire mari. chiar în grădina asta. Vor veni toţi prietenii din Bucureşti. Nici noi nu i-am mai văzut cam demult. întorcîndu-se brusc către Anton. Cu cît trecea timpul.. pe Riviera. care îi intimida şi care îi atrăgea totuşi cu vorba lui muntenească. Erau o sumă de persoane strînse în jurul mesei. şi ceru să i se umple paharul. I-au fost prezentaţi cu toţii : verii şi verişoarele Marcellei. I-a prezentat Măria Dumitraşcu. de planurile lor de viitor. începu să rîdă. fără să mai aştepte să fie întrebat. repetă el. pe Coasta de Azur. veniţi în vacanţă de la Iaşi. Măria Dumitraşcu încercă să poarte conversaţia cu Mitică. de cunoştinţele ei din Bucureşti. Mitică acceptă să mănînce ceva.. o duce pe Riviera. ştiţi. privind drept în ochii ascultătorului.. ezitînd... Pot dormi şi în farmacie !. îmi pare rău că n-am adus-o şi pe Marcella. cu tot alcoolul pe care îl înghiţise neîntrerupt de cîteva ceasuri. începuse acum şi Mitică să vorbească mai mult. exclamă el în cele din urmă. dar îndată -ce intrară în grădina din spatele farmaciei. Măria îl privea la răstimpuri mirată. în grădina asta. luminată cu lampioane japoneze. cu atît i se părea mai reală. întradevăr.. Aţi fi putut veni totuşi împreună. vorbi Anton...îl invitară în casă. Căci. sub-director de Bancă. dar nu au rămas decît o jumătate de ceas.. mai apropiată. dimpotrivă. mă ruga să-i mai trimit ceva bani. minţi Gheorghiu. un elev de la şcoala militară. Anton. Aşa călătorie de nuntă zio şi eu... — Avem unde să-i găzduim. fără sifon. cu atît atmosfera se încălzea şi ajungea mai familiară. amintindu-şi lucruri vechi. Rîse puternic şi zgudui braţul bătrînului. Capetele copiilor erau toate îndreptate . — Dar să nu le spuneţi nimic. aproape aristocratice.. — E teribil. — Inchipuieşte-ţi. fetiţe de 12—13 ani. Erau mai ales foarte mulţi copii. — unde într-adevăr....

se afla atît de aproape de Marcella.. rîzînd zgomotos. şi—şi luaseră noapte-bună foarte respectuoşi. iNu ştia nici măcar dacă va încerca să se scuze printr-o scrisoare.. gol. condus de acesta spre gară. silindu-se să zîmbească. căci altminteri. şi el şi maică-sa. îmi pare din suflet rău.. Rămaseră toţi surprinşi. că după ce întunericul şi aburii aloolului vor fi trecut. sau dacă va ruga pe Marcella tot prin scrisoare.. O lăsară pe d-na Dumitraşcu în faţa casei. Şi îi era grozav silă de sine. ar fi fost prea obositor.. — N-avea nici o grijă. seara. Rămăseseră puţini în jurul mesei. Gheorghiu ştia însă. îi spusese o fetiţă... cu ferestrele bine astupate — dar era ziua lefii. '— Ei ! exclamă Mitică.. deşi Anton ceruse să fie găzduit la el. care mărturisea : — Nu mă pot hotărî să-i spun pe nume.. în nici un caz nu putea pleca cu trenul de două . silă de destinul lui. cu pas mai repede. Se simţea fericit deocamdată. ajutorul lunar îl primiseră . nu le-a spus nimic pînă acum. domnişoara Felicia era în vilegiatură — şi apoi. — Spune-i că mi-e dor de ea. Ar fi fost şi mai mare surpriza.. deşi mai era. ţinînd-o cu amândouă palmele. glasul moale. Chiar Măria Dumitraşcu. I se părea că găseşte întotdeauna replica promptă. într-adevăr. Avea o excelentă părere despre sine în seara aceasta. Ar fi renunţat la lecţie şi ar fi dormitat pînă seara închis în camera lui. Credea sincer că asemenea lucruri s-ar fi putut întîmpla. Avea ochii umezi. privindu-l. îl răsfaţă. Bătrînul îi strînse lung mîna. lui Gheorghiu îi părea foarte rău că nu se afla acum alături de Marcella. ştie el ce să facă. dar sînt nevoit să plec. pe © 99 asemenea arşiţă. Dar i se părea că despărţirea trebuie făcută brutal. ca să-l asculte. — Aşa îi spune ea. pînă la marginea cealaltă a Bucureştiu-lui. Dacă ar fi fost măcar Directorul în Bucureşti. fără voinţă. apoi luă braţul lui Anton şi porni. explica Anton. exclamă Anton. — 'Am mai fi stat de vorbă. prea incon-fortabil. 98 — Mi-am adus aminte că mîine am de rezolvat o afacere urgentă şi importantă.. zîmbind. şi să mai rabd încă un ceas claviatura Anişoarei — ca să se poată întoarce seara acasă. Anton şi bătrînul. li mersese vestea că e mohorît şi pedant.. D-na Anicet nu-i spunea nimic.. uitase tot ce se întîmplase în ultimele trei zile. Gheorghiu sărută foarte corect mîna d-nei Dumitraşcu. Mitică nu îndrăznise să refuze. I se părea că venirea dimineţii l-ar fi descoperit.97 — Eu ţi-am spus de la început. mai ferm : — . sau alţi prieteni din oraş. Dar. cine ştie. apoi adaogă repede. De două zile mîncaseră numai ciorbă de fasole cu salată verde. dar erau cu toţii încălziţi de vin... are o vilă acolo. deprimantă.. explică Anton bătrînului. să nu-l descopere brusc. Gheorghiu porni însoţit de soţii Dumitraşcu. foarte emoţionat. Contul la lăptărie era neplătit de două săptămîni. cu bani. îmbujorată. Trecuse miezul nopţii.. cu ochii luminoşi.. înconjurată de ai ei. Gheorghiu nu se gîndea deloc la cele ce se vor întîmpla după plecarea lui. VIII Petru plecă de-acasă istovit. după tot ce îi despărţise. că nu va rămîne. vor ghici cum stau lucrurile. începu să "strîngă mîinile repede. încercară să-l reţină . măcar ei. Şi are un nume foarte frumos. Mitia. îl exaspera. fără gînduri. că Gheorghiu va rămîne noaptea' asta în Bîrlad. Ar fi făcut orice ca să curme mizeria aceasta lîncedă.. Ceilalţi tăceau mîhniţi.. N-au avut nici măcar obişnuitul lapte cu pîine prăjită. I se pregătise chiar odaia la Bătrînul Dumitraşcu. O parte din copii plecaseră să se culce. eu nu sînt liber ca d-stră !.. Regreta că n-au fost şi cîţiva dintre colegii lui de la liceu.. încă timp destul. erau înţeleşi să doarmă aici. şi trebuia să se hotărască. Ezită cîteva clipe. chiar după cearta lor. ştii.. chiar la masa asta. eu vă las !. Gheorghiu se ridică în picioare.. şi tăcerea aceasta îl umilea. — Scumpii mei. e la Constanţa..Şi să vă ajute Dumnezeu !. ştiţi.. îi spuse ea la urmă. continuă.... Aşa crezuse toată lumea . D-l Baly plecase în străinătate. Capul începu să-l doară deodată. — Sărut-o din partea mea. că are o inteligenţă lucidă şi totuşi comunicativă.. Sînt singur.. — Ne vedem şi mîine.. Trebuia să se ducă în orice caz.

Două.. Are să treacă.. şi un băiat de prăvălie. Iorgu se mulţumea să-i trimită daruri concrete : pui. începu să alerge pe stradă. Părea o fîşie neutră. înfiorată — ca să poată iar respira în voie. ca o brazdă arsă. ştii că m-am hotărît să mă fac peşte ! O bucată de vreme se înţelege. metalic.. alături de alţi cîţiva pe care îi găsise acolo. Cînd fu în dreptul Universităţii. se apropiau.. apoi cerul se închise iar.. picături rare. singur sub un cer atît de întunecat. Petru se gîndi dacă n-ar fi 101 mai bine să meargă în acest vagon pînă la capătul liniei. — Douăzeci de lei ora. aproape halucinant. Auzi apoi tunetul. văzduhul se încinsese iarăşi. o căldură uscată. dar vremurile sînt prea grele. că ghiceşte înapoia acestui gînd. parfumată cu apă de colonie şi legată cu un şnur de mătase — împreună cu o scrisoare de 100 dragoste — dar de banii aceştia nu pomenea nimic lui Petru. continuă Petre degajîndu-se absent din braţele fetei. Se coborî. Petru înainta în neştire. nu era. Nu cheltuia de loc din ei . şi de aceea pornise mai devreme de acasă. O uşoară strîngere de inimă. Nora îl luă în braţe. Privea pe fereastră aproape fericit. vîntul bătea mai slab. în aşteptarea bubuitului. în cîteva clipe. închise ochii şi-şi muşcă buza. cîte o sută de lei. şi refuzase cu scîrbă. Ah. Fulgerele se înmulţeau. şi parcă inima şi-ar fi întrerupt bătaia pentru o fracţiune de secundă. Din cînd în clnd.. cu un . aşa cum se ' zărea. se auzeau tunete încă prea depărtate. gălbuie şi uscată. un comisionar. cu tot praful care-l plesnea peste obraji în dreptul staţiei de tramvai. mezeluri. de strada' repede inundată. alături de trotuarul băşicat de ploaie. ploaia se dezlănţui cu o îndelung zăgăzuită furie. Şi totuşi. care parcă rarefiase aerul. sau minţind-o că sînt onorariile partiturilor pe care le transcria nopţile. ferindu-se zadarnic — pe lîngă zidurile caselor — de arşiţă. ca să nu-şi ude hainele. — A trăsnit pe-aproape. O vîlvătaie roşiatică izbucni de undeva. atunci . Streaşină apăra cam o jumătate de metru de trotuar de-a lungul zidului. la fel cu ceilalţi oameni. — Şi acum sînt tare. care-şi căutau adăposturi. Un cer de oţel călit. şi-l sărută pe obraji. Trîntise uşa şi plecase fluierînd.pînă în Septembrie. mari. o doamnă aproape bătrînă. nu putea simţi nimic.. chiar cîte patruzeci de lei.. Nu puteau aştepta de la Baly decît un ajutor în plus. Firul gîndului i se curmă brusc. Parcă aştepta şi el -ploaia.. observă că înapoia lui se înnourase. Ii dădea direct maică-sei. Din nefericire. mîhnită. De ce dracu întîrzie atît de mult ? Ceea ce îl irita.. Nu începuse să plouă . zgomotul nici lumina — ci intervalul acela. I se păru. şi cu atît mai umilitor. ouă. un fulger. cîţiva din jurul lui se închinară fricos. Se întîlni cu Nora în acea seară şi-i spusese rîzînd : — Nora. şi un leu amendă pentru fiecare greşeală ! Asta revine la vreo doisprezecetreispre-zece lei ora de lucru !. Nu avea bani decît pentru două. neverosimilă. Petru îi interzisese să mai primească ceva. peste pensie... ca o despicare de cremene. Petru ceruse încontinuu bani de la Nora . Strada încărunţi deodată. trei picături mari loviseră geamul cu o staţie înainte. nici Nora nu avea prea mulţi bani... complet. vin. să poţi sorbi. să poată redeveni ea însăşi. de unde în orice clipă ar putea porni un trăsnet. la staţia ştiută. Sîngele îi bătea mai vioi. Nu putea gîndi nimic. cu umbrelă. însă. Adevărul era că Petru încercase de mai multe ori să obţină partituri de copiat — dar nu i se oferise niciodată mai mult de zece lei pagina. Petru fu nevoit să se lipească de o vitrină. de deasupra sau din spatele său. mulţi.. începuse să picure . comprimată. Zări iar. grele. dintre fulger şi tunet. Iar de la Iorgu Zamfirescu. mai bine mă fac peşte !.. bătea un vînt cald. Era palid . Nora primea şi cîte o bancnotă de 500 lei. în stînga . la cîteva zile. Ca să ajungă la vila Tycho Brahe trebuia să schimbe trei tramvaie. auzi un glas. Petru avu timp să-şi zărească vecinii . pînă ce voi fi destul de tare. Coborî . Toată fiinţa lui aştepta. singurul ei adorator cu stare. începea să-şi simtă iarăşi corpul străbătut de o uşoară nervozitate. îi dădea d-nei Anicet spunîndu-i că i-a rămas din leafă. alergînd nori de praf. începu să prindă curaj . începu să respire. deci. Era foarte cald. o mică laşitate : să nu rămînă singur pe stradă. sub revărsarea cumplită. are să treacă. să ai toată roata cerului deschisă deasupra capului tău. Cerul se întunecă repede. Să fii acuma la cîmp. Simţi deodată un gol cumplit în coşul pieptului. aproape reflectat. ea un arbore. Petru se sui în al doilea tramvai. din ce în ce mai bine dispus. cu o stranie sclipire. Suspendarea aceasta începea să-l enerveze. încă nu ploua.

cel puţin e cu totul altceva . Doamna din stînga deschisese umbrela. între patru ziduri groase. Imaginea războiului îl umili. înţepenindu-şi genunchii... bolborosind. I se părea atît de depărtat timpul cînd se afla într-o odaie. gîndi Petru. întoarse încet capul să vadă ce-i fac vecinii. Era singur.. Făcu un efort să se controleze.. ştia că mai are foarte puţin de trăit.. cu cîteva secunde mai înainte : — Asta e o rupere de nori. în piept.. abia atingîndu-i picioarele.. nici o verticalitate. în şoaptă. îl va cuprinde şi pe el ca pe necunoscutul din faţă. Se trudea să rămînă ealm cel puţin în partea de sus a trupului . nume.. dar celălalt tremura înainte. cu desăvîrşire singur. urmată imediat de o explozie care îl zgudui odată cu zidul. Lui i-o fi frică ? se întrebă Petru. Oare toată lumea asta' de lîngă mine este tot atît de fricoasă ? se întrebă Petru.. în curînd îl va lovi în obraji. poate chiar în el. şi-l oprea . care era mai tare decît orgoliul lui. un asemenea adăpost.secunde. şi.. în pîntece.. ca şi cum toată făptura lui s-ar fi golit deodată. de fricile acestea animale pe care le descoperise pe neaşteptate în suflet. atît de aproape încît i-ar fi putut atinge cu mîna. îi fu ruşine de spaima sa stupidă. Petru se simţi uşurat. Poate în orice moment va trăsni. Se apăra inutil de ploaie. Nu se mai putea gîndi la ceilalţi oameni. la doi paşi. poate pînă la al doilea trăsnet. Ploaia cucerise centimetru cu centimetru fîşia uscată de trotuar de lîngă zid. Aşa va fi. la adăpost. număra anii cu o siguranţă de dement — şi acum.. Petru privea cu mirare pînza aceasta vie care îi trecea atît de aproape de faţă. îşi făcuse atîtea planuri. poate cîteva . Parcă s-ar fi surpat casa.. nu-şi mai simţea nici un os. suptă de sînge. înţepenea un picior bine pe pămînt. Era singur. prin ploaie... comisionarul îşi mişca necontenit piciorul.. lipiţi de ziduri. Cei doi din dreapta priveau ploaia. de corp. acolo eşti 102 103 condamnat la sigur. prin ploaie. probabil. un tînăr zgribulit. Totuşi. decît nervii lui. Şi n-am făcut încă nimic.. nu era singur.. n-am scris încă nimic !.. Doamna din stînga îşi făcea cruce. o vîlvătaie verde. să ţină capul drept. amintiri. Dar o nouă licărire verde şi un nou trăsnet îi zdrobi rezistenţa. îl orbi. în grumaz . să nu-l lovească ceva. ca să nu i se ude pantalonul. Ridică ochii. Se simţea pierdut. ca într-o nişă. ca de spasm. căci vîntul bătea chiar în faţa lui. absurd. palpitînd. din şold. să te mulţumeşti că ştii ce te ameninţă. Acolo. să te vezi la sfîrşitul vieţii. Să mori aşa turtit la perete !. Picăturile mari şi repezi cădeau acum atît de aproape încît îi stropeau vîrfurile pantofilor. care crescuse brusc în trupul lui. Şi cu toate acestea.. că sînt condamnaţi. în dreapta. Petru înţelese lucrul acesta după privirile lor. Să părăseşti.. Aşa vor simţi cu toţii. fortificat . Petru duse instinctiv mîinile la ochi şi-şi plecă umerii. Genunchii începură să-i tremure . calm. se aflau şi alţii aproape de el. înfipt în zid. Nu izbutea cu nici un preţ să-şi oprească tremurul genunchilor. Nu îndrăznea să ridice capul. înainta atît de lent în viaţă. Totul i se părea atît de absurd. sub bombardament. Unul spusese. Era tot mai umilit.. ascunşi ca şi el pe lîngă uşi.. condamnat. Ce stupidă observaţie ! reflectase Petru atunci. să respire normal. deodată. un tremur dîrdîit. atît de lipsit de sens. Cîteva clipe în urmă. cînd porniseşi să-ţi faci numai una din obişnuitele lecţii de pian. în război. zări chiar în faţa lui.. oamenii de lîngă el nu erau paralizaţi de spaimă. Totuşi.. că cel dintîi obuz se va sparge în ei. pe trotuarul celălalt. tinerii din dreapta se lipeau de zid. Asta dovedeşte siguranţă. Se simţi de astădată complet izolat (ploaia începuse să-l înfăşoare). cu trotuarul. şi încercă să-şi oprească tremurul picioarelor. că ai aflat numele unui capriciu cosmic care te poate în orice clipă ucide.. chiar aici.. Să constaţi un lucru împotriva căruia nu poţi face nimic. Petru se simţi faţă în faţă cu o viaţă străină. Prin minte îi trecură vertiginos scene. să privească înainte.. „Ce moarte stupidă !" izbuti să articuleze. numai înainte. după gesturile lor de apărare . stătea lipit şi privea drept înainte.coşuleţ acoperit cu muşama. începu să-şi dea seama de tot ridicolul . sentimentul acesta de siguranţă nu-i liniştea panica animală care pusese stăpînire pe corpul lui. Un gol cumplit înlăuntru.

...... . Cu un gest brusc îşi ridică gulerul de la haină şi se repezi în mijlocul străzii. Anişoara roşi toată şi plecă ochii în jos. vrăjită... ocolind pe cît putea băltoacele.. îşi dete seama apoi că Anicet e ud. n-are să umble gol prin casă.. vorbi el ealm.. la piele. Privi în sus. — Dar n-are să-l încapă. gata să moară în orice clipă. Petru o urmă fără nici o împotrivire. Petru simţi o căldură ciudată străbătîndu-i spatele. în odaia ei. Nu se mai 104 . şi o oglindă veneţiană. nu. Era o cameră mare. şi în fiecare clipă ar putea.. eşti cel mai conştiincios profesor de pian din România. poate da. viril. — Şi pînă atunci ? îl întrebă d-na Lecca. dar nu cedă. maman. . dacă trebuie să mintă ori nu. cu ce-l îmbrăcăm ? Adu o pijama a profesorului. Petru ezită o clipă. Simţi acelaşi gol în piept. un dispreţ desăvîrşit faţă de laşităţile lui. O luă la fugă. — Trebuie să-i găsim ceva. Orice nou fulger îi biciuia voinţa. Lasă că am să-ţi dau o robe-de chambre. alergă să-i deschidă.se fac curenţi de aer şi fulgerul vine după tine. Dezbracă-te aici. şi are să se termine odată !. şi cu toate acestea o fundamentală desfătare îi străbătea întregul trup. dar din arbori picurau încă stropi mari. chiar în clipa cînd cerul se mai aprinse o dată. Fata îl călăuzi tăcută.. — Anişoara.situaţiei .. dispreţuitor.. se simţea erou. cu zîmbe-tul pe buze. ce e dacă mă va lovi ? Am să crap. Ei şi. las' să mă trăsnească. Din salon ieşi d-na Lecca. deşi zîmbea. Vorbise foarte serios. aproape în şoaptă. Fugea. cu pârul răvăşit. în alee. aspru. murmură ea. el era condamnat. Anişoara se codi. Şi cu cît răsuflarea i se accelera. Anişoara. foarte palidă. tremurînd. simţi decît o furie cumplită împotriva lui însuşi. numai ei singuri. putea opri. nimic nu o va mai putea împiedica.. — Ce frică mi-a fost că n-ai să. îşi aminti o vorbă de-a maică-sei : să nu fugi niciodată cînd trăsneşte . oarecum în glumă. îl aştepta la fereastră. de lemn alb şi virginal. — Ba nu.. du-l la duş şi vino apoi la mine. apoi zîmbi.. în casa aceasta de femei. Am alergat cîţiva kilometri prin ploaie şi prin noroi. — Du-te mai repede şi schimbă-te. îl privi înmărmurită cîteva clipe.. De-acum. Nu simţi nici apa care îl stropise pînă la genunchij nici ploaia care îl orbise . urcîndu-se . — Eşti fenomenal. Anişoara îşi avea aci pupitrul de studiu.. Simţea totuşi că e altceva.. O dîrzenie nouă îi schimbă faţa. Anişoara. îmi trimit hainele la bucătărie şi se vor usca într-un sfert de ceas. Dezbracă-l.. Accentua şi repetă cuvintele. vii ! îi spuse ea. îl încînta. interveni Petru. cu un pat înalt. nu e nevoie. baia. — Doamnă. — Dar trebuie să te schimbi imediat. îi spuse Anişoara. dar lui îi era interzisă orice nădejde. Doamna Lecca deveni din nou gînditoare. De albiturile şi hainele mele. Petru se plecă ceremonios. paşii prea mari îi dădeau o senzaţie de forţă. Anişoara. am să-l dezbrac eu. cu pantalonii stropiţi de noroi. Am să-ţi arunc o robe-de-chambre prin uşă.. moleşit. cu atît sentimentul superb îl invada.. şi-i luă braţul. şi îl invitase de cîteva ori să rămînă de vorbă aici. imediat.. Se simţea tare. de tinereţe... Nădăjduiesc că nu ţi-e ruşine ? îl întrebă ea brusc. îl are chiar la ea... Petru intră în odaie cu un sentiment viguros.. Se simţea curajos. cînd atîtea milioane de oameni au înfruntat obuzele. şi intră răsuflînd greu într-un gang. şi apoi fă-i un duş !. Ploaia se oprise...... Cunoştea odaia Anişoarei mai de mult ... du-l în camera ta. şi efortul. Vorbea puţin sugrumat.... Se simţea obosit. 105 — De corpul meu nu mi-e ruşine. începea să fie bine dispus. căci oamenii aceia poate mai nădăjduiau. îl privi însă în ochi. Se opri după vreo zece minute. Ai să răceşti. ca o profesoară. supusă. iar în fund.. de stăpîn necontestat. Alături era odaia Adrianei. să-ţi fie teamă de trăsnet.. Lasă să vină.. — Ai să răceşti ! Vino repede şi scoate-ţi haina. să se odihnească. adăugă d-na Lecca gîn-ditoare. sticloşi. chiar ea i-o arătase. prea încărcată. o bibliotecă. Aproape că-l stimulau tunetele. îi spuse ea. Ajunse la vilă udat pînă la piele.. Cum îl zări. Dacă o să mor acum.. cel puţin să nu fiu poltron. cu pereţii zugrăviţi în roz pal.. De mult voiam să te pictez gol.. Ar fi vrut să se trîntească pe o canapea.. vom vedea mai tîrziu.

pieptenele. că aici.. brăzdat cu dungi portocalii. — Adriana e alături. acum . privind-o şi întin-zînd braţul. îl dezgustase aproape de orice carne nouă. începu să-şi dea seama de-abia atunci că se află în odaia de baie a două fecioare. d-na Lecca se ridică brusc din-fotoliu şi exclamă : . tînărul străin şi protejat. cu muşchiul lung. aruncîndu-şi în acelaşi timp ştergarul pe pat. du-te. Să iei ceva cald. fetiţo.. Revelaţia goliciunii fusese prea copleşitoare. N-ai' nici o grijă. 106 — Bine. ca un coşmar erotic. parcă ar fi străbătut bărbăteşte nu în odaia de baie a două tinere fete — ci în taina unei esenţe. Anişoara îl privea adînc. terorizată. Spune să vii aşa. Erai stăpînită. bucuria de a-şi stăpîni poftele. Cînd îl văzu intrînd. nu mai era emoţia vinovată cu care 107 îl condusese în odaia ei. Se uită în oglinda lor. febra cu care alergase cu o robe-de-chambre în braţe. fecioria. tot ce se întîmplase în ultimele zece minute îi dădea senzaţia că şi-a cucerit drepturi concrete în casa Lecca. îi întinse haina. aşteptînd în loc de a îndrăzni. Petru Anicet era acum cu totul separat de ceea ce aflase prin revelaţia nudităţii lui. începu să se dezbrace repede. ca să-l vadă mai repede. Anişoara bătu în uşă. Sentimentul acesta tulburător şi stenic îi dădu o siguranţă de sine compactă. aproape brutală. Cei trei ani petrecuţi cu Nora îi neutralizase simţurile faţă de orice altă femeie. — Mama te aşteaptă în salon. într-adevăr. Fata se apropie fascinată. între aceşti patru pereţi. o extraordinară curiozitate pentru tot ce s-ar putea întîmpla . alb. îi spuse în cele din urmă Petru. lipită de uşă. se dezgolesc zilnic două trupuri nevăzute de nici un ochi bărbătesc pînă acum. nu mai era profesorul de pian. gîndi Petru. cu furie. — Nu vrei să mi-o dai ? întrebă el. totuşi. Petru simţea un puhoi de doruri năvălindu-i fiinţa .. Descoperi în acea clipă prezenţa erotică din faţa lui . Petru se privî în oglindă. îşi înfăşură. spuse el cu un glas pe care îl voia cît mai ferm. Pot să intru ?. îmi spune asta ca să n-o violez. a devenit dintr-odată-stăpîn . şi alergă în odaia de baie înainte ca să se poată întoarce Anişoara. de putere şi evanescenţă în acelaşi timp. tremurînd. pentru întîia oară văzu foarte clar sînii mici şi rotunzi ai fetei. şopti. îl zări — brun. şi intră astfel în odaie. şopti ea. .. să violeze astfel privirile unei fecioare . de dorinţă şi resemnare. iată-mă acum intrat în familie. Oboseala aproape îi pieri cînd se usca cu un ştergar enorm. de a le biciui. Nu mai era dorinţă. haina îi ajunge de-abia o palmă dincolo de genunchi. în odaia ei. în faţa oglinzii acesteia.. înspăimîntată şi totuşi voluntară.. fluierînd.. Se duse apoi la uşă şi ascultă.. Anişoara intră repede. că se şterge cu un prosop care le mîngîie în fiecare zi umerii. înecîndu-l. Se îmbrăcă cu mişcări bruşte . desco-perindu-i pulpele zvelte. de autonomia acelei imagini centrale. în simţurile ei. le folosi periuţa de unghii. o voluptate neîntîlnită. şi se lăsă biciuit cu încîntare. înalt. vorbi Anişoara.. Iată-mă acum de-al casei. cu stigmatul de foc către care tînjise în atîtea insomnii şi atîtea vise — şi rămase palidă. nu mai era salariatul tolerat la ceai. Nu era nimeni . — Da. Parcă ar fi săvîrşit un viol. zîmbind. un ştergar de mînă în jurul coapselor. imaginea tainică o împietrise. — Ţi-am adus.spre ţeastă... Se înfiora amintindu-şi că s-a spălat cu acelaşi săpun ca ele. în gîndurile ei.. răzbind vii prin bluza de mătase albă. putea ieşi în voie. ciupicii. A fost o singură clipă — dar lui Petru i s-a părut mult mai lungă. Intră sub duş direct. Simţea acum un sentiment ciudat. mai chinuitoare şi dulce.

ca şi frate-său. Anicet ? —■ Am împlinit nouăsprezece în Februarie. e adevărat. o schimbare neplăcută în fiinţa mamă-sei. dispreţuitoare. observă Adriana rîzînd. Adriana se întoarse cu o pereche de pantofi albi. sau pentru că se afla acolo. sărutînd-o. Petru iîi întîlni ochii . în voie — o exaspera. aproape . atentă. D-na Lecca îi făcu semn. în clipa aceea simţi o ciudă nespusă împotriva mamăsei . Nu ştia nici el dacă îşi cere iertare pentru că avea numai nouăsprezece ani şi jumătate. răspunse Petru grav. — închipuie-ţi. Trupul gol. intră Adriana. D-na Lecca îl privea uimită.. fără să spună nimic. de spătos. de-abia acum. explică d-na Lecca. De aceea mă dispreţuieşte el. o cunoştea destul de bine. — Vă rog să mă iertaţi.. mă crede mai presus de el. privindu-i cu atenţie pulpele. în acelaşi timp. Petru rînji. privind înspăi-mîntată către soru-sa. N-avem bani. Un ceai sau o cafea neagră ? ' — O cafea.. Numai Anişoara păli. prima dată cînd a întîlnit-o după angajarea lui Petru ca profesor de pian : „Este un băiat precoce. gîndul că ar putea să-l picteze gol. îi încap pantofii mei de baie. îşi aminti. Se simţi umilit şi răspunse aspru. cu un glas gros. cu centrul lui de foc. foarte aspru. I se păru că maică-sa ar putea ghici atunci. femeia avu un gest de amuzată surpriză. 2îm-bind cu obişnuitul ei zîmbet nefiresc. fără sens. — Este extraordinar de caraghios !. parcă ar fi fost tulburată şi ea de carnea tînără. . atît era de înalt. incoerente. de la cea «dintîi privire... Anişoara însă o simţise ca un fior rece. Nu e nimic. — Păcat. exclamă ea. 108 — Ce vrei să hei ? îl întrebă d-na Lecca în cele din «urmă. Apoi părăsi odaia repede.. vorbi d-na Lecca. adăugă Petru. ce-i spusese Baly. Ar fi ieşit un tablou minunat.. Anişoara se desprinse. fără să-şi dea seama de ce. asta sînt „eu !" păreau că spun privirile lui. continuînd să-şi soarbă cafeaua. Se simţea însă şi el antrenat într-o enervare dulce. acum. ----Nu te duci nicăieri în vara asta ? îl întrebă d-na 'Lecca. M-au exasperat trăsnetele. despărţit de cele două femei numai prin haina de lînă rară a profesorului. 109 — Nu putea rămîne gol. fără tocuri. Cîţi ani ai. îi dăduse cel puţin 23 1 de ani. că ar putea «deci să-l privească ceasuri întregi. Parcă respira altfel. aşezîndu-i corect pantofii pe covor.. Simţi o enervare cumplită.. fără să adaoge vreun cuvînt.. îi ştia gesturile ei bruşte. în timp ce Petru îşi bea cafeaua. — Nu. Petru nu. îi rămăsese înfipt pe retină. cu sandalele domnişoarei Adriana în picioare.. se nelinişti. Dădu cu ochii de Petru. Anişoara simţea. care s-a omorît. de prezenţa virilă de lîngă ■ea. ca şi cum s-ar fi silit să înţeleagă un lucru foarte complicat. O privi pe Anişoara. în stînga lui Petru. — Pasărea mea scumpă ! îi şopti la ureche. — Vrei să-mi faci plăcerea să-i schimbi cu ăştia ? îl întrebă ea cuviincios. Sună servitoarea . ca şi cum ar fi vorbit despre altcineva. de bine legat.. prietenul meu". — De-abia putem trăi în Bucureşti. zărindu-l pe Anicet într-o haină care deabia îl acoperea. prin tot trupul. pentru că mă crede bogată. văzînd că d-na Lecca îl priveşte cu ochii holbaţi. palidă. Adriana se apropie de ea şi o apucă în braţe. — De ce l-aţi îmbrăcat aşa ? întrebă ea. ars de soare. Se aşezară amândouă pe canapea. tot ce-ai văzut e adevărat . I-ai infectat haina cu tinereţe. Petru se posomori. Se ridică şi veni în faţa lui Anicet. adăugă el. gol şi fierbinte. Aşa a fost şi bătrînul Franciscr Anicet. Parcă nici nu observase remarca lui Petru asupra •sărăciei. Petru îi schimbă fără să spună vreun cuvînt. Anişoara continua să-l privească amuţită. fără umilire. Se întoarse brusc către anaică-sa. Toţi Aniceţii sînt aşa : cresc înalţi ca brazii şi se maturizează la 20 de ani. Ai fi avut un corp mai frumos.. Adriana îl privi cîteva clipe. Era a treia vară pe care trebuia s-o petreacă în Bucureşti. spaima cu care îi sorbise ea goliciunea.— Profesorul are să aibă de-aici înainte coşmaruri. N-am putut ceti o singură pagină ! Mi-am pus toate pernele pe cap.

Sînii Anişoarei i se păreau cu totul altfel. Vorbele biciuiau şi mai mult voluptatea. Ochii nu li se dezlipeau după corpul lui. Cuvintele lui Petru.. Anişoara de-abia mai putea îngîna o strînsă acceptare. curat.. parcă o febră ascunsă îi surpase oasele. o emoţie care îi uscase gîtul. Şi pîntecul ei. chinuit. nu mai putea sorbi răsuflările acelea feminine de lîngă el.. uscate. dar îl încărcau cu o căldură străină. făceau şi mai virginală şi mai pură. nu privea nicăieri.. amenin-ţînd s-o sufoce din clipă în clipă.. nici pantofii. Totul £ se părea tainic. au simţit numai o febră cumplită care i-a zvîrlit brusc în nopţile de boală ale copilăriei. dureros. — Mă iubeşti. Spune-mi că mă iubeşti. şi se îndreptă spre camera fetei. Petru nu cunoscuse nici o altă femeie în afară de Nora. nu e aşa ? întrebă Petru. ar fi putut scăpa chiar de lucrul acela teribil care se apropia.. şi coapsele ei pe care le mîngîie. cu ochii închişi. Părea că numai acele cuvinte îi aminteau că se află în braţele lui Petru.. ca la un început de lume. — Cred că mi s-au uscat hainele. cu gura rănită. Simţea un gol în coşul pieptului. Se opri la un braţ de trupul gol. de-a curmezişul trupului lui Petru. şi o sărută pe gură. îl magnetizau. începuse s-o dezbrace fără ca ea să-şi defr seama. cînd auzi o ciocănitură slabă la uşă. îngîna el în neştire. sînii. încît nu se putea hotărî s-o precipite. Dezgolirea i se părea atît de dulce. răsuflînd bolnav. dar nu-şi văzu nici haina. Petru o apucă brusc cu braţul drept de mijloc. erau amănuntele fecioriei. asta era-foamea lui cea măre. că nu e prinsă în plasa propriei sale închipuiri . între săruturi . buzele ei începeau acum să-şi schimbe gustul . Au închis amîndoi pleoapele. Niciodată nu văzuse un trup de fată. Ochii lui Petru-sorbiră toată această dezvelire neverosimilă. nici chin — ci o plutire nefirească. Totul» totul. Anişoara îşi lăsase capul pe spate. îi rămăsese număr —ciorapii... Mă laşi să te dezbrac ?.. îşi spuse el. Era îmbujorată.. numai ele precizau prezenţa lui Petru. substanţiali altfel.scaun. aşa cum stă în faţa mea. atît de dispreţuitor pe lîngă Anişoara. sorbită.. bluza. pe care le simţi fierbinţi. ei întreagă părea a fi făcută pentru a fi muşcată. zvîcnind. Se adresase mai mult Anişoarei. şi ei nu l-au mai emoţionat apoi niciodată. că nu visează. sufocîndu-se.. coapsele lipite spasmodic una lîngă alta. nu privea nici ochii . Ştia că poate muri .. Anişoara răsufla stins. Trebuie să se întîmple ceva. Niciodată nu văzuse un alt trup de femeie. Voia s-o vadă goală . Numai de aş lua mai repede banii.. Carnea. una cîte una. Să mă îmbrac. şi apoi să ne facem lecţia. vrei să te dezbrac ?. O aşeză în pat.. De fapt. Sîngele năvăli tulbure. nemaiîntîlnit. orice vorbe. Zărise din cea dintîi clipă sînii Norei. Ar fi fugit apoi atît de uşor.. o uşoară şi plăcută ameţeală. Anicet se ridică de pe scaun pentru că trebuia să facă ceva. Nu simţea nici voluptate. călcînd moartea.. sub ochii.. începutul de umbră de la rădăcina pîntecului. Răsuflarea celor trei femei era puţin agitată.. care trebuie să se întîmple. De ce . sub mîi-nile mele. prin buze. îşi ţinea palma dreaptă uşor strînsă deasupra sinului stîng. 110 Se pregăti totuşi să se îmbrace. Nu-l mai privea . Fata se apropia de el cu paşi rari. şi pe care o avusese fără nici o taină. parcă trupul întreg i s-ar fi risipit. E atît de frumoasă. bine arcuit .. înainte de toate. şi obrajii ei aveau o aromă necunoscută. Petru avea mădularele grele. Pantalonii erau curăţaţi şi călcaţi. ştia că poate învia. o trase spre el. — Ce vrei ? îngînă ea. Vorbise sugrumat. Şi trecuse pînă acum atît de nepăsător. Să vadă o fecioară. îşi încolăceau braţele tot mai strîns. îi tremurau genunchii. Zvîrlise hainele. Nu-l stînje-neau privirile lor. pulpele. vrei să te sărut mult. pe care o găsise aproape goală. şi Anişoara in-■t trase. 111 — Mă laşi să fac tot. mic. glasul lui plin — exasperau aşteptarea. Picioarele strînse. palpitînd. Mulţumi d-nei Lecca. spuse el trudindu-se să pară calm. Nu întî'mpina nici o rezistenţă. Era nervos. Vorbele . înspăimîntat. ca şi cînd s-ar fi temut să nu fie auzită. mă laşi ?. îşi găsi rufele uscate şi aşezate pe un. — Spune. să vadă un pîntec crud. Buzele erau amare. prin nări. în acea clipă nu şi-au mai simţit carnea . încercînd mereu alte drumuri în carnea celuilalt. Ceea ce îl exaspera în trupul Anişoarei. dar întîlnea necontenit misterul.. Nu avu timp să spună ceva.erotică. atît de nefirească..

adineauri.. Gîndul acesta îl umili şi-l făcu brutal. acum. împiedicînd cu braţul pe. şi se acoperi cu cearceaful. Făcuse atîtea greşeli. Se îmbrăcară amîndoi. volumele răsucite. îşi dădu seama că o înconjoară un miros străin. Anişoara se înspăimîntă-şi-l ţintui cu braţele.. — Nu face nimic. şi carnea îi tremura. insuportabilă. îl sugrumă apoi o poftă grea. fără să răspundă* nimic. Era şi ea tot atît de tulburată.. pînă acum. Dintr-o prostie. şi cele mai bine plătite. întîmplarea era tristă şf gravă. aplecă deasuprai. palidă. Simţea că nu se mai poate reîntoarce în salon.. domnişoară. dacă n-a-lăsat servitoarea să bată la uşă ? Sau poate chiar servitoarea. — Poftiţi. Vreau să te văd gol. bolnavă. departe de ea. chiar cuvîntul acesta părea că sună acum altfel.. Luă plicul şi-l băgă în buzunar. Rămaseră amîndoi. şopti Petru zîmbind. în orice caz. încontinuu. E prea urît. Nu se va.. Să nu uit leafa. cu toate că venea de departe.. I se păru că parfumul . cu mîinile strîngînd muchia de lemn negru ca să nu tremure. — Eşti înăuntru ? şopti Adriana. o invită el zîmbind. — Nu-ţi fie teamă. muşcîndu-şi buzele. Ieşi repede din salon. rămăsese încă învăluită în parfumul trupului „celuilalt" . o clipă. Aşadar. D-na Lecca era încă în salon. Se întoarse apoi către Anişoara. Dar după vreo cinci minute. ca de-marmoră. feminină. pe un fotoliu. Nu înţelegea deloc ceea ce se petrece cu ea. Poate nici n-o ascultase. observat. cît putură de repede. Se în-călţă aproape înjurînd. întîmpla nimic. cu o licărire veştedă în ochi. ■ — Nu vreau eu. Anişoara să se ridice din pat. şi i-a atras atenţia.trebuie mai mult. Prezenţa lui Anicet i se părea strivitoare. Foamea lui sexuală de adineaori se transformase acum într-o furie oarbă. Fără îndoială.. Se auziră paşi pe coridor. şi apoi uşa de la odaia Adrianei se trînti. Oare a bănuit ceva Adriana.. un foarte vag şi totuşi foarte distinct miros. Cîteva clipe lungi. nu s-a observat nimic. un ceas mai înainte. Petru răsuflă uşurat.. livizi. o singură clipă. 113 — începem lecţia. mulţumind. cînd auzi o bătaie uşoară în uşă. auzi din nou glasul schimbat al Adrianei.. privind în gol. sînt gol ! spuse Petrii înspăimîntat.. fără sase privească. Gîndul luminos îl stăpîni.. dintr-o prostie pe care n-a dorit-o el. cu paşi mari şi viguroşi. să rămînă pe drumuri. şi cu toate acestea dorea atît să nu-l jignească pe Petru. alterat. aspru„ uscat.. Petru sfîrşise tocmai de îmbrăcat şi se întreba cît va mai aştepta pentru haină şi pentru pantofi — cînd uşa se întredeschise şi Adriana i le zvîrli în odaie. — Eu am să plec mai tîrziu. răstit : — Imbecilule !:. de tăcere. îi mai mîngîia încă o dată coapsele. Se opri în odaia vecină. Cu toată foamea lui trupească. Ar putea să-şi piardă postul. probabil săpunul cu care se spălase şi Petru. se adresă el cărtre Anişoara. Fata era albă. îl privea pe Anicet. în răstimp de o.. îşi apropie obrazul de braţ. începea să distingă şi o nuanţă familiară. Ultima frază a Sonatei îi cînta încă în minte. Petru se. de ce trebuie mai mult . să mă schimb. a Anişoarei chiar.. se întrebă el. domnişoară. îşi opri răsuflarea. pe care o găsi lîngă pian. îi spuse ea. şi rămase cu mîinile la tîmple. I se făcu deodată ruşine de goliciunea ei. dacă nu te superi. venind cu haina şi pantofii. Se îndreptă spre salon. şi el nu spusese nimic. Apoi Adriana îi strigă... 112 — Nu m-am îmbrăcat încă. Anişoara ■se ridică de la pian. îi recunoscu glasul. clipă. Şi încă... tulbure. aproape singurele lecţii care iau mai rămas. Petru? era foarte încurcat. Lecţia începu.. echilibrul acesta atît de fascinant. va fi.. încruntată. s-o sărute.. vorbi în cele din urmă Petru. să nu-l umilească. extraordinar* de. ar putea să-şi piardă lecţiile . „EI" . că exprimă cu desăvîrşire altceva. — Aş vrea să-i spun ceva mamei... de umărul bluzei. Se trezi de ghiaţă . Petru şi Anişoara se priviră încremeniţi. regreta că formele vor fi strivite.. şi era aproape schimbat. împotriva Adrianei. Anişoara ieşi cea dintîi. a familiei Lecca.

şi începu să cînte Cînd din ce în ce mai aprins. Dar n-ai fantezie nici de doi bani. . Trebuia să" te faci că nu i-ai observat. Roşi. Prinse deodată curaj şi vorbi.. cîntînd să-şi amuze prietenii într-o excursie. Toate i se puteau întîmplă.. O înmărmurea la răstimpuri glasul lui — de cafenea bucureşteană. cu bancnotele în. — Observ că mi-aţi dat o mie de lei mai mult. dacă te superi.. şi pe care încă nici nu le transcrisese în întregime. Degeaba mi-i arăţi. care erau mai mult ale sale. o crîncenă părere de rău. Erau trei mii cinci sute. în loc de două mii cinci sute de lei. fericit.. multe şi usturătoare. Dacă ar pierde lecţiile. atît de limpezi. ca să-l încerce. deşi crescuseră chiar din •după-amiezile lor. "Se născuseră în nopţile din iarna aceasta. Eu nu mă supăr. mai izolat în fericirea 'lui neînţeleasă. Se apropie de fereastră. 116 .) •— Anicet.. sau poate chiar d-na Lecca îi dăduse mai mult... le compusese mai ales pentru el •şi pentru Nora.. Se. Parcă ar ffi trecut un examen greu.. D-nâ Lecca începu să rîdă. cu mîinile deasupra clapelor.. care îi plăceau mai mult. sfios. Simţise prezenţa ce!or două fete alături de el. 115 — Cînd voi avea nevoie de maşină. Nu înţelegeau prea bine ce . Apoi se ■opri brusc.. nu se pricepea de loc în muzică. O copleşi deodată o frică stupidă.. Adriana. în loc să vii pe jos. vorbi ea repede. D-na Lecea ieşise. mi-a spus că o doare capul. luă într-adevăr înapoi.. prea brutale uneori în sinceritatea lor — dar mai departe nu putea pătrunde. Petru înţelesese de cum s-a ridicat de la pian că Anişoara nu se duce să vorbească cu d-na Lecca. în cele din urmă..fermecîndu-se de prăpăstiile acestea adînci pe care le ■sărea. care nu se văd. Plîngea lin. şi începu să cînte suita lui de lieduri. scoase plicul şi numără bancnotele. „Stele căzătoare". atunci. căci prea erau Indiscrete. după ce se depărta de vilă. înălţîndu-şi uneori vocea. în acea clipă. nu greşise. Altădată. Âştia sînt bani care nu se văd . Se întîmplase 114 prea multe într-un singur sfert de ceas. Gîndul că Nora nu-şi va recunoaşte prezenţa în toate aceste melodii. Parcă ar fi primit palme. trecînd din Debussy în Chopin şi Mozart. Gestul încîntă pe Anicet. (Pentru întîia oară îşi îngăduia un asemenea gest. şi reluase bucăţile din mijloc.. sau Adriana. îmbrăcată de stradă. şi-i puse mîna pe umăr. intră d-na Lecca. Totul i se părea firesc pentru fericirea lui. de altfel. Petru o asculta zîmbind prosteşte. nu făcea operaţia aceasta decît în stradă.. sau poate pentru altceva. sau de băiat necioplit. acolo unde noutatea ■sunetelor pe un pian străin îl neliniştea — Petru nu auzi •uşa deschizîndu-se si nu observă intrarea celor două domnişoare Lecea. se opri cîteva clipe. — Nu ştiu ce are Anişoara. înţelegi. . O foarte tristă vulgaritate năpădea cîteodată prin melodiile ■acelea atît de înaripate.acesta bărbătesc îi intrase în carne. decît să fure. Cîntînd. Rămăsese cu hîrtiile în mînă. Erau compoziţiile pe care nu le auzise încă nimeni. nici supărat. Nu ştia ce să creadă. Fetele rămaseră lîngă uşă. închipuieşte-ţi la urma urmelor că ţi i-am dat pentru maşini. cu braţul acoperin-■•du-i faţa. spionajul acesta l-ar fi înfuriat. mînă. parcă ar fi evitat o nenorocire. şi era fascinată de orice melodie organică. ai putea veni cu cea mai elegantă maşină. să lăsăm gluma la o parte.Se îndreptă spre pian.. că violul se săvîrşise chiar fără voia lor. gîndea cu oarecare strîngere de inimă că ar putea s-o găsească d-na Lecca. nemişcate. Se bucură şi el de prilejul acesta de a rămîne singur. De obicei.. cînd renunţase la jurnalul lui intim . Era singur. şi-i băgă repede în poşetă. aşa cum nu i-am observat nici eu. îl emoţiona. O greşeală . şi cum în casa aceasta toate se întîmplă într-un chip ciudat. îşi pipăi plicul în buzunar.. pot să-i iau înapoi adăugă d-na Lecca. pe marginea feres. am să Vă spun eu. Ar fi putut veni chiar păsările.. Nu ştia ce să răspundă. şopti arătîndu-i cele două hîrtii. aud. Dar întîrzierea fetei începu să-l neliniştească. fericit. — în definitiv.. Tresări.. parcă ar fi încercat să-şi amintească ceva. şi privind pe fereastră. Numără din nou . . Nu era nici-jignit. şi nu mai poate face lecţie azi. Terminase ultimele „stele căzătoare". îi. Dar acum î se părea firesc. Gîndurile negre îl făcură din nou stăpîn pe sine.. liber. Anisoara bănuia că liedurile erau compuse de Petru. şi prea repede. Probabil că nu iar rămîne altceva de făcut.. i se păru că e o mie de lei mai mult. Petru continua să cînte..* irei. Petru se întoarse brusc. ţinîndu-se ■strîns • de mînă. s-ar putea ca ea însăşi să-şi mărturisească aventura. începu să plîngă fără să înţeleagă de ce.

—■ Ştii. Şi voiam s-o iau de nevastă. ca să-şi cumpere de mîncare. prin parc.. atent. toată dragostea lui pentru Marcella. Le povesti cu amănunte precise. simplu.. vorbi cu greutate. ca s-o umilească. şi niciodată Marcella nu-l certa în vis. ar putea să-şi bată prietenii de la masă... Mergeau amîndoi fără să-şi vorbească. nu era nici măcar tristă. numai o beţie îl mai poate face să uite. mîngîind-o pe obraz.. Rudescu.. Ar putea arunca o sticlă în orchestră. Dacă ar fi putut-o găsi o dată singură. Era încă devreme. student în Drept la Paris. îl mîngîia pe frunte. Simţea. Bietul Mitică. şi mîncă la Continental... Porni apoi singur. aşa-i viaţa ! îl consolă serios Ionel Sergescu. Făcu un efort. aple-cîndu-se asupra fetei şi sărutînd-o pe gură. sau oriunde în altă parte. Adriana îl privea uluită... — D-ta ai făcut-o să sufere.. aproape bolnav. dacă ai şti măcar cît am iubit-o !.. că ea l-a părăsit pentru bani. cu doi cunoscuţi. altul la Siguranţă. după cîte a suferit el. Părea că nu-l surprinde de loc invitaţia Anişoarei.. cu pasul mai iute. îi spuse ea calmă. pe Marcella. Ii zîm-bea.. că are cîţiva amanţi bogaţi. Mîncarea i-a adus-o apoi slujnica unui vecin de apartament. şi povesti de asemenea o sumă de fapte imaginare pe socoteala Marcellei . — Te conduc puţin.Se îndreptă spre Anisoara. şi ştie că suferă de boli venerice. trimise o notă la Bancă anunţînd că vine a doua zi. ar putea face ceva ireparabil. — Mă. şi trenul nu putea fi cu nici un mijloc oprit.. Au intrat la „Modern" ca să aştepte terminarea revistelor de vară. că l-a înşelat cu un pianist dintr-un jazz oarecare.. nu era aspră cu el . IX Mitică Gheorghiu se întoarse de la Bîrlad extenuat. că dacă va continua să bea... Sînt destule fete tinere şi vesele . alături de el. flămîndă. ca pe stradă. dacă ar fi putut-o aduce în camera lui. în care timp n-a ieşit decît o singură dată din odaia lui.. Nu s-a dus la slujbă trei zile. Şi să iubeşti o asemenea femeie !. Uite. — Hai să mergem. Anisoara îi apucă braţul. Se plimbă mult pe stradă. şi-apoi să deschidă ochii ca s-o vadă. hai să mergem să căutăm nişte dame. acum funcţionar şi înscris de curînd într-un partid politic. apoi. Petru se opri. în orice noapte... îndată ce adormea. începu să-i înjure pe toţi . intoxicat. şi că poate maică-sa l-a aşteptat pînă acum în poartă. Aproape că ura pe Marcella. — E mai bine aşa. Petru nu răspunse nimic. Amicii lui Gheorghiu erau într-adevăr convinşi că fac o faptă bună organizînd o petrecere cu fete. şi celelalte. de toate întîmplările de la Bîrlad.. mă. vorbi el în cele din urmă. vedea paloarea feţei. de mult. I se părea. parcă asta mai are vreun rol în ziua de azi ?. întîi s-o apuce bine. chiar dacă n-a fost fată. Au cerut cu toţii coniacuri la ghiaţă. Parcă s-ar fi cunoscut. un somn greu. şi-i spunea : Pauvre Mitia !.. pe prietenul de la Siguranţă care o îmbolnăvise. Şi cu cine. Dar pe Gheorghiu îl enervau consolările acestea globale. ceilalţi băieţi ar putea fi repede găsiţi.. nu aşa ordinare. O visă continuu. A patra zi. ca şi Gheorghiu. S-ar putea încinge o beţie faimoasă . parcă ar fi fost de mult amanţi. O privi lung. pe bancher. Amicii îi propuseră să aştepte terminarea unei reviste de vară. Ce mi-am spus. s-o facă să sufere. fără să privească înapoi. de dragoste. de-abia unsprezece. cu aceeaşi. expresie de om care se opinteşte să înţeleagă' un lucru. Mitică se deşteptă cu o scîrbă cumplită de sine. altul la Bursă. pe fereastra asta. fost. să ţipe. Le strînse mîinile şi se pregătea să plece.. — Parcă cine din noi n-a trecut prin asta ?! vorbi din nou Ionel Sergescu.. prieteneşte.... • — Cel puţin ai. . totuşi. îi spuse ea.. — Ţi-a trecut capul ? o întrebă el cît se poate mar. Nu se simţea de loc adolescent. cu vîrf şi îndesat ? se interesă celălalt prieten. prima dragoste. îl chinuia din nou dorul de răzbunare. şi nu-i putea. dar că nu vrea să-l deştepte — şi întindea mîinile prin întuneric s-o apuce.. — Lasă. De-abia după ce-a ajuns în stradă îşi dete* seama că e foarte tlrziu. Era acum aproape întuneric în odaie. străbătut de vise care îl făceau să plîngă. ai putea veni în odaia mea. Prima zi a dormit tot timpul . unul bancher. ca să vadă mai bine despre care fereastră e vorba. I se părea c-o vede pe Marcella agă117 tată de portiera unui vagon. mă ? Cu unul ca ăla. gata să cadă. Pe unul din ei îl cunoştea personal. Dar cînd am aflat !. pe onoarea mea. muzică şi vin bun. prima durere. că Marcella e chiar în odaia lui.. cînd Anisoara îl reţinu.

Mitică sună.. Se întoarse după vreo zece minute cu două fete fără pălărie. îi aşteptă deci privirile.să-şi necăjească prietenii. vorbi aspru Gheorghiu. Ieşiră ■din grădină.. După glas păreau foarte tinere. îl făcea acum odios în ochii lui Gheorghiu.. eu nu mai am răbdare să se termine re-. 118 119 — Dragă. şi traversară spre Dîmboviţa. Intrară cu toţii în cameră. o reformă de promovat. Am fost şi eu •odată amorezat în viaţa mea !. — Asta aştept şi eu. — Era mai frumoasă ca mine ?. Ajunseră în bulevard. începu să privească în grădină.. prietenul lui Jean Ciutariu. blondă. dar Mitică privi fata cîteva minute la lumina bulevardului. Clipi din ochi. Prietenii erau puţin nedumeriţi. parcă ar fi cîntărit bine cele două frumuseţi — apoi spuse. apoi dispăru în gang.. Poate că dacă m-aş bate cu cineva. Opriră în faţa unei bodegi şi cumpărară vin. dar se răzgîndi.. ca să deschidă şi să lumineze. — Marcella ! spuse el. şi cînd Eleazar îl salută. aşezară pachetele.. şi tinerii începură să-şi privească atent tovarăşele.. îi asigura el. către şofer. Toată lumea doarme la ora asta. al cafenelelor şi cenaclurilor artistice. m-aş linişti. o lămuri Mitică. Dar nu putea uita că îi fusese prezentat chiar de către Ciutariu. fructe şi răcituri. şi devenea tot mai nervos. Gheorghiu îşi dădea seama că ajunge încăpăţînat şi -ridicul. foarte mică. Se înghesuiră anevoie în maşină. pe strada Sărindar. — Nu vă fie teamă. şi porniră în jos. Dar nu se întîmplă nimic.. — O iei înainte. Plătise ei totul. şi bătaia pumnului. Părea misterios numai ca .. Faptul că era prieten cu Ciutariu. de care începea să se teamă.. Se opri în faţa unei case oblonite. Era un fel de a-şi domoli nervozitatea absurdă care îl stă-pînea. Maşina xircă pe Izvor. Eleazar era cunoscut de publicul restaurantelor. cu părul roşcat. care era mai înaltă. E prea complicat. — Are să iasă bătaie.. i se auzea şi glasul şi rîsul. şi dădu drumul fetei din braţe. — Don't look so silly ! îi spuse cealaltă. Apoi maşina îi duse la garsoniera lui Mitică. dar nu putea rezista ispitei de a enerva oamenii de lîngă el. întoarse capul fără să-i răspundă. Una din fete începu să rîdă. dar zărind un taxi îi făcu semn să oprească. Eleazar era destul de ocupat la masa lui . îţi spun eu„. La cîteva mese depărtare se aflau cîţiva cunoscuţi.'. — Unde mergem ? întrebă din nou Sergescu. Dar acum mi-a trecut. şopti ceva portarului. călcaţi şi. .. de a-i sili să fie şi ei brutali şi iritanţi. pentru sinceritatea lui şi vorba lui brutală. Mitică o prinse în braţe şi o sărută pe gură. Eleazar. iar Mitică alerga înainte. fără să scoată un cuvînt... — Ce-ţi pasă ? răspunse sec Mitică. cu rîsul fără sens în care izbucnea din cinci în cinci minute. — Apuci acum la dreapta. tare. Mitică refuza să fie consolat. vorbi una din fete. Tovarăşii rămaseră în maşină. Am şi alte resurse.. — N-ai mai fost de mult pe la noi. stătea timidă în mijlocul odăii. îşi apropie obrazul de al lui. Fetele urcară încărcate cu pachete . Sergescu începu să rîdă. prietenii duceau sticlele. Vru să mai adauge ceva. care domina masa cu glasul lui puternic... între alţii. Mai înainte îl plăcea foarte mult. — Am fost amorezat. Sergescu îl întrebă unde merge..Aprinse o nouă ţigară.. cu şalurile înfăşurate în jurul umerilor. — Ce-ţi pasă ?!. vorbiţi cît vreţi de tare. sigur : 120 — Era ca tine. dar faţa îi rămase tot înăsprită. Asta e nebun. Avea întotdeauna o revoluţie de propovăduit. izbucni Mitică chemînd plata. Gheorghiu părea că se grăbeşte să ajungă undeva prin apropiere. «vista. Apoi. liqueur.. spuse în glumă Sergescu.. pretutindeni. Fata se alintă. . Una din ele.— Hai sictir ! îi reteză vorba Gheorghiu.

Tinerii se priviră unul pe altul, uimiţi şi încîntaţi în acelaşi timp. Mitică începu să rida. — Vă aşteptaţi la o asemenea surpriză ? Domnişoarele au fost în Anglia, au făcut şcoală acolo... Hai, Marcella, vino să te sărut... Blonda se codi, zîmblrid. Cealaltă se apropie de Gheorghiu, alintîndu-se. — Şi eu sînt Marcella, îi spuse sărutîndu-l. — Oricine e Marcella, făcu Gheorghiu filosofic. Hai, dezbrăcaţi-vă.... Fetele şovăiră. Cea blondă înlemni lîngă perete. — Nu aşa de la început, zău, d-le Gheorghiu, se rugă cealaltă. Hai să bem mai bine..'. Sergescu desfăcu cîteva sticle la rînd. Rudescu servi fetele cu fructe. Era puţin intimidat de purtarea lor, de figurile lor curate mai ales, şi le făcea puţină curte. — Unde aţi învăţat engleza, d-ră ? întrebă el foarte politicos pe cea blondă. Ne-am născut la Devonshire, în timpul războiului. Şi am făcut şcoala primară, acolo, răspunse fata, corect. Gheorghiu era încîntat de surpriză. Îşi privea prietenii pe rînd, orgolios. 121 — Sînteţi deci surori ? întrebă Rudescu. — Un fel de verişoare mai mult, zîmbi cea blondă, plecînd ochii în jos. E o chestie foarte complicată, am să v-o spun altădată, întrerupse Gheorghiu interogatoriul care părea că stînjeheşte pe cele două fete. Dar am să vă cer un lucru : cel mai desăvîrşit secret ! Mă Sergescule, te ştiu eu cum eşti... Băieţii făgăduiră cea mai mare discreţie. Erau fascinaţi de descoperirea lui Mitică ; două fete atît de drăguţe, de rafinate, pe care le poţi avea oricînd, fete probabil de familie bună... Discreţia, mai ales, pe care le-o cerea Gheorghiu, îi făcea să privească cu alţi ochi noua aventură. Cu timpul, cu alcoolul pe care Sergescu li—1 servea prompt, fetele ajunseră foarte intime, chiar şi cea blondă. Au cîntat romanţe englezeşti, au dansat după gramofon. Numai Mitică părea că nu se amuză destul de bine.. Se trîntise pe sofa, cu ţigara fumegîndă, cu ochii aproape închişi. —• La mine să veniţi numai după ce v-oţi dezbrăca, le spuse el. Pînă atunci, puteţi să dansaţi... — Eşti un porc ! rîse fata roşcovană. — Hai sictir ! o înjură Gheorghiu, îmbufnat deodată. Observă că mica blondă îl priveşte puţin speriată. Se ridică, se apropie de ea şi o luă în braţe. — Iartă-mă, Marcella, n-am vrut să te jignesc ! îi spuse el, blînd. Dar în fond, îmi ceream dreptul meu, nu e aşa ? Ce să mai umblăm cu englezisme, parca am fi la Devonshire !... I se păru că spusese un lucru de mare haz, căci rîse singur, cu poftă,- şi-l repetă : — I-auzi, parcă am fi la Devonshire !... Eu am plătit !... — Taci, măi Mitică, ne strici serata ! interveni Sergescu. Mitică îl privi deodată crunt. Avea o poftă nebună de ceartă, cu oricine. — Tu să nu te-amesteci, că nu-i serata lui tat-tu. Astea-s damele mele, pe care le-am găsit eu, şi care au venit în casa mea... Cui nu-i place... 122 Perechile se opriră din dans, plictisite. Mitică umbla prin odaie, fără haină, cu cămaşa descheiată la gît, şi nu privea pe nimeni. — Dragă, dacă te-ai îmbătat, n-ai decît să ne arăţi uşa, şi-am plecat, spuse Sergescu, pe un ton distins. Sîntem oameni politicoşi. — Hai, termină cu vorba, hai mai bine să bem cîte un cointreau cu porumbiţele astea... ■ Gheorghiu se stăpîni încă o dată. îşi umplură păhăruţele, şi le sorbiră pe rînd. Mitică prinse cele două fete, pe fiecare cu un braţ, şi le sărută pe obraji. Era foarte emoţionat. — Marcella numărul unu, spuse el după ce sărută pe cea blondă. Marcella numărul doi, adaogă după ce sărută pe cea roşcovană. Iertaţi un porc beat ca mine !... Am băut ca să uit dragostea, d-aia am băut. Prietenii ăştia ai mei pot să vă spună !... Le sărută iar, dar cum fetele rîdeau destul de tare, se trezi puţin şi se controla. Se îndreptă către gramofon şi

căută o placă. — Asta e, Dans tes bras... exclamă el fericit. O aşeză, învîrti manivela cu furie, ca nu cumva să slăbească tonul chiar pe placa aceasta, şi se întinse pe covor, lîngă gramofon, ca să asculte mai bine. Toţi cunoşteau romanţa, şi începură s-o fredoneze. Dans tes bras, je me sens si peti-tee... Mitică închisese ochii, plecase capul, rezemîndu-se aproape cu bărbia de piept, şi mormăia începuturi de vers, fericit. Lumina îi bătea chiar deasupra capului, lăsîndui jumătate de craniu dezgolită, scoţînd şi mai bine în evidenţă această stranie şi precoce calviţie, care îi împărţea aproape în două capul ; o zonă luminoasă, cu o frunte enormă, şi alta întunecată, cu păr scurt şi gros, crescut neregulat, des, ţepos. Dans tes bras, je me sens si peti-tee... Revăzu terasa Lafayete unde ascultase ultima dată acest cîntec, cu Marcella. îl privea atunci în ochi, îi strînsese chiar mîna, fredonînd aceleaşi versuri de-acum. Crezuse tot timpul că se gîndeşte la el, cîntînd, că pentru el îi strălucesc ochii, căci într-adevăr s-ar fi simţit atît de mică în braţele lui de vlăjgan... 123 Deschise pe jumătate ochii, şi văzu cele două perechi mai strînse ca la începutul romanţei. Blonda era în braţele lui Rudescu, roşcovana pe genunchii lui Sergescu. Mitică zîmbi lung, cu toată carnea lui dezgustată, şi închise din nou ochii. — îs he in Iove ?, întrebă cea blondă. Gheorghiu ridică deodată capul, şi spuse răspicat, pronunţând corect, aşa cum îşi amintea din cele cîteva luni de limbi engleză pe care le urmase cu un profesor particular. — Yes, I am in Iove .'... Toţi izbucniră în rîs. •— Bravo, Mitică, exclamă Sergescu. Te-ai englezit !... A la Devonshire, care va să zică ?... Fetele rîseră din nou. Tinerii le strînseră mai aproape, şi cu mai multă precizie. De altfel, preliminariile erau trecute. Rămînea de văzut ce va spune Mitică. Dar Mitică nu spunea nimic. Rămăsese în acelaşi loc, pe covor, în faţa patefonului, şi ceruse doar să se repete placa. în tot timpul acestei repeţiri, cele două perechi se. sărutau lacome, aprinse de alcool. Sergescu stinsese lumina cea. mare, şi lăsase numai două veilleuse, una deasura capului lui Gheorghiu, alta lîngă noptieră aproape ascunsă. Cînd se termină a doua oară romanţa, Mitică deschise ochii, tulburat, dezgustat, obosit. — Haide, mon-cher, că am înnebunit aici ! îl strigă Sergescu. Se auziră chihăituri, rîsete scurte, foşnete. Gheorghiu zîmbi alene, şi trecu pe dinaintea patului fără să aibă curiozitatea să afle care din fete se află acolo, aşteptînd încă, aproape dezbrăcată. Se apropie de uşă. — Eu am o idee, le spuse. Mă duc să mă plimb puţin... Mă întorc eu mai tîrziu, n-aveţi grijă... Porni cu mîinile în buzunar, în jos pe scări. Strada era pustie, răcoroasă. Se auzeau din mai multe părţi deodată cocoşii. Era un trîmbiţat care îl înviora, care venea de foarte departe, din excursiile iui de licean, din plecările lui în vilegiatură, cînd se scula înainte de zori, ca să poată savura mai bine emoţia aşteptării. Se îndrep124 tă ,spre colţul cel mai depărtat al străzii. O luă apoi pe o altă stradă, mai lungă, şi începu să rătăcească aşa, cu mîinile în buzunar şi ochii în pămînt, pînă ce-şi dădu seama- că s-a luminat de-a binelea, şi că se întîlneşte cu măturătorii de stradă veniţi la lucru. Hotărî atunci să se întoarcă acasă. Găsi uşa încuiată. Proştii niei nu şi-au dat seama că e Yale, reflectă Mitică amuzat. începu să bată, la început încet, apoi din ce în ce mai tare... Au adormit ; au făcut dragoste şi-au adormit, îşi spuse el. în cele din urmă, auzi paşi de picior god şi o mînă bîjbîind la uşă. Era una din fete ; transparentele erau trase şi na putut observa care din ele. Dar îi zări corpul gol, alb-mat, îndreptîndu-se repede spre sofa. Şi forma şi culoarea lui mată, îi amintea lui Gheorghiu o sumă de acte precise. O recunoscu în sfîrşit ; era roşcovana, Marcella Nr. II... Se uită în cameră. Prietenii plecaseră, probabil, căci nu-i putea zări nicăieri. Tot atunci au închis şi uşa. Descoperirea şi interpretarea acestui amănunt îl bucură. Se îndreptă spre fotoliu şi începu sâ se dezbrace, fără zgomot. Dar, oricît ar fi păşit el de prudent, tot întîlni o sticlă, lăsată acolo din timpul petrecerii. Se deşteptă din nou roşcovana. — Haide, Mitică, haide, frate, termină odată, să dormim şi noi... Se culcă lîngă ele, frăţeşte, cu amîndouă braţele întinse către amîndouă trupurile. Trei zile după această întîmplare, Mitică Gheorghiu zări într-o seară pe Bulevardul Academiei pe Marcella şi Irina Piesa. Fetele se pregăteau să traverseze, şi nu l-au observat. Gheorghiu rămase cîteva secunde nehotă-rît, dacă trebuie să le urmărească sau să apuce în altă

125

direcţie. Pe Irina nu o cunoştea personal. Ştia de la Mar-cella că sînt prietene, destul de vag de altminteri, căci se întîlneau rar. li străbătu atunci gîndul că prietena aceasta i-ar putea împăca, ar putea cel puţin să transmită Marcellei cîteva cuvinte din partea lui, silind-o să le asculte. începu deci să le urmărească, la o distanţă destul de mare. Fetele au mers împreună pînă aproape de statuia Take Ionescu. Marcella s-a despărţit apoi, şi s-a îndreptat spre staţia de tramvai. Gheorghiu simţi o căldură bruscă năpădindu-i pieptul. Ar fi putut să-l vadă, căci se întorsese cu faţa spre el. O zări o clipă ; avea figura mai puţin mobilă dar mai fragedă, mai fardată. Tramvaiul veni repede. Nu fusese văzut. Gheorghiu începu să alerge pe bulevard în sus, după Irina. Alerga cu paşi mari, aproape sărind, ca să nu pară ridicul. Cînd se apropie, încetini pasul. — Vă rog să mă iertaţi, domnişoară Pleşa, începu el timid, dacă mă prezint astfel... V-am zărit în tovărăşia prietenei mele, Marcella, şi am îndrăznit... Nu mai găsea cuvinte. Privi în jos puţin stînjenit. îl ajută Irina. îi spuse că îl cunoaşte, că îi vorbise de ei chiar Marcella, de mult. Gheorghiu se aprinse. —• Ştiu cît de bune prietene sînteţi, o întrerupse el. Altminteri n-aş fi avut curajul... Dar trebuie să vă spun că acum ne-am certat. Dintr-o prostie, fireşte... Ea nici nu ştie cît de mult sufăr, cît de mult o iubesc !... Aş fi vrut să fac ceva, să-i spun, poate să-i scriu. Nu ştiu ce să fac... Vorbise repede, încălzit, privind-o cu ochii lacomi, parcă ar fi aşteptat de la un singur gest al ei scăparea. Irina era emoţionată ; nu atît din cauza deznădăjduitei înflăcărări a ,lui Gheorghiu, cît pentru amintirile pe care le împrospătau asemenea mărturisiri. Cele dintîi luni ale iubirii, faţă de marmura rece a lui Dinu, ochii lui întotdeauna pierduţi în contemplarea unor lucruri nevăzute Irinei... — Atît de mult v-aş ruga, continuă Gheorghiu. O rugă să intervină pe lîngă Marcella, să o convingă, dacă se poate, să-l primească o dată la ea acasă. în Irina se treziră toate sentimentele caritabile de soră, de mamă, de prietenă. I se păru că nu o simplă întâmplare i l-a scos în cale pe Gheorghiu ; că i s-a în-dicat o misiune, pe care trebuie cu orice preţ s-o ducă la capăt. A plecat acasă cu o exaltare nouă. Se regăsise în suferinţele lui Gheorghiu ; îşi regăsise, însă, mai ales, vechea sa patimă de a consola, de a îngriji, de a se devota. Se gîndi să o vadă chiar în seara aceea pe Marcella. îi telefona, şi i se răspunse că domnişoara încă nu s-a înapoiat, că poate va lua masa în oraş. De fap, Marcella se dusese la Jean Ciutariu, cum se ducea în fiecare s?ară. Nu a putut-o întîlni decît a doua zi. S-a dus s-o ia de acasă, după cum aranjaseră prin telefon. A găsit-o plîngînd, gata să aibă o criză de nervi. Primise chiar atunci o lungă şi caldă scrisoare din Bîrlad, în care bătrînul Dumitraşcu îi vorbea despre vizita lui Gheorghiu, despre impresia excelentă pe care i-o făcuse tînărul — dar mustrînd-o că nu le-a spus nimic şi că s-a logodit prin surprindere... Irina citi această patetică scrisoare aproape nevenindu-i să-şi creadă ochilor. Băiatul ăsta e nebun, îşi spuse ea. Nici nu mai îndrăzni să-i povestească de întâlnirea de pe bulevard. Marcella era scuturată de plîns. — Ce mă fac, acum ? ce mă fac ? gemea ea. Irina încercă s-o mîngîie, dar gesturile erau reci, fal- se, cu toate eforturile ei de a se emoţiona. în timp ce-i tnîngîia părul, observă că Marcella era în picioarele goale (pantofii de casă, de mătase, cu puf roz la vîrf, îi alunecaseră pe covor), şi că avea degetele răsucite, diformate de bătături, şi vinele groase în jurul gleznei. — Am să-l împuşc ! ţipă brusc Marcella, m-a compromis, m-a făcut de rîs... Plînsul o urîţea, o îmbătrînea. Şi gîtul i se îngroşa, cînd era înecat de hohote. Irina nu se putu abţine să n-o găsească dizgraţioasă, în capotul de mătase ieftină care îi desena prea precis formele. — Nu-l iubeai de loc ? o întrebă, ca să spună ceva. — îl urăsc ! gemu Marcella. Cum l-aş fi putut iubi !... Nu l-am putut iubi niciodată...
126 127

Irina îşi aminti : „în sufletul ei mă iubeşte, dar e capricioasă, şi se supără din orice fleac". Aşa parcă îi spusese Gheorghiu, în lunga lui spovedanie. Omul ăsta ori e vicios, ori e nebun... — Lucru nu e prea grav, vorbi Irina. Le scrii celor de acasă că ai stricat logodna... Asta, mai tîrziu, se înţelege... Nu aşa, deodată, ca să dai de bănuit. Marcella îşi ceru voie să se întindă pe canapea ; se simţea extenuată. Cele două fete rămaseră cîteva ceasuri împreună. Irina o ajută să-şi ia baia, să se îmbrace, să se fardeze.— Nu-ţi pune prea mult rouge, o sfătui ea. — Dar sînt atît de palidă, şopti Marcella.

dar suferi cumplit — căci figura Marcellei. deprimat. de la misterioasa casă din Devonshire. în atîtea ceasuri petrecute împreună. în acea seară se duse direct acasă şi bău pînă tîrziu . cu o maşină. în faţa unei asemenea surprize.. cei doi prieteni nu se mai vedeau deloc.. privind-o în ochi şi totuşi prefăcîndu-se că n-o vede. iar Petru despre Nora. Comisionarul avea într-adevăr o scrisoare pentru el şi aştepta răspuns. dimineaţa. Mitică trecea prin faţa casei Marcellei. ia cauzat nefericitei mele prietene cîteva ceasuri cumplite. Cînd auzi maşina oprindu-se în faţa casei — era gata să se repeadă şi să se ia la bătaie cu însoţitorul Marcellei. Alexandru găsise pe d-na Anicet singură. Porni apoi. Alexandru evita să vorbească despre Viorica Panaitescu. unde nimerea._ lnr ultimul timp. şi apoi o sfărîmă. De cîteva ori. 129 X Timp de aproape două săptămîni. spre casa părinţilor. fără să ştie ce să facă. De cîte ori avea răgazul. Ştia că găseşte acolo exact lucrul de care avea nevoie . ori pe la Ciutariu. O dată a aşteptat-o pînă tîrziu noaptea. să fie umilit. am renunţat să-ţi mai pledez procesul d-tale pasional. văzu un comisionar? intrînd în gang. Gheorghiu citi repede biletul şi-l rupse enervat. cumplit : Marcella se depărtase iar. pe la două. Yours. fericit că nu mai întîlneşte în mizeria din casă şi acel uşor mirOs de alcool. Invitase pe Petru să vină cu el la Movilă. Fumase ţigară după ţigară. Prietena mea mi-a comunicat cîteva lucruri uluitoare despre d-ta. ca să se aprindă lumina în odaia ei. calm. cu paşi împleticiţi. Rămase deci în faţa porţii. Cu stimă.Mitică Gheorghiu. — „Scumpe Mitică.. O scrisoare primită de la Bîrlad. Dacă nu poţi veni. şi le cunoşteau într-q versiune prin care Gheorghiu ieşea de-a dreptul ridicul. mai adine. şi după ce zări lumina aprinzîndu-se în odaia ei. renunţînd astă-seară la o companie mai frivolă. Erau lucruri pe care le înţelgea. O întîlni o dată pe neaşteptate. A văzut-o venind. dar în care nu-şi găsea nici o cădere să se amestece. Ieşi din casă. Fu cuprins de o silă nespusă. care îl deprimase în cea dintîi vizită: Se ferise totuşi să pomenească ceva lui Petru despre tânguirile d-nei Anicet. o scurtă scrisoare : „Stimate d-le Gheorghiu." Gheorghiu sperase neînţeles de mult în intervenţia Irinei. Cînd citi rîndurile Irinei. putea să întrerupă conversaţia ca să se aşeze la pian. să i se ofere planuri mari pentru viaţa pe care trebuia să şi-o organizeze. Gheorghiu stătuse ascuns lîngă un gard vreo patru ceasuri. Probabil că o adusese Ciutariu acasă. Am înnebunit amîndoi. Poate i-a scris Marcella. trimite adresa exactă prin comisionar... căci ştia că cei de la Bîrlad vor anula toate posibilităţile de împăcare. fără nici un gînd. scuipînd des. şi ascultase aceleaşi tînguiri pe care le cunoştea. care aştepta de la Irina un telefon la birou. Gheorghiu o văzu cum se albeşte la faţă şi cum pasul ei şovăie — dar trecu înainte. Sperase fără nici un motiv. mai puse o dată placa „Dans tes bras". S-ar fi mulţumit chiar numai s-o zărească. tot ce aveau de dat şi de luat unul de la altul. — Nu e nici un răspuns. întrebîndu-se dacă n-ar fi mai bine să se ducă la părinţi. deşi ştia că va fi refuzat. Se stăpîni cu greu. Nu-i mai rămînea nimic de făcut decît s-o fure. porni spre casă. dă-ne numărul precis şi strada cu nume şi prenume. toţi de acolo cunoşteau întâmplările cu Marcella. palidă şi cu ochii speriaţi. căci la el în cameră Petru se simţea mai bine. Sfîrşiseră. unde se pare că d-ta te-ai prezentat drept logodnicul ei. De cele mai multe ori. Nu ştiu cum vei înţelege d-ta să repari această gravă nedelicateţe. Ionel Sergescu". primi a doua zi printr-un comisionar. adunînd cu grijă bucăţelele într-un jurnal şi dueîndu-se să le zvîrle chiar el în cutia de gunoi a clădirii. împotriva tuturor. la cîţiva paşi în faţa lui. Le răbdase totuşi cu mai mult respect şi dăduse dreptate d-nei Anicet cu mai multă căldură. şi cum vara aceasta erau mai săraci ca întotdeauna. etc. Alexandru venea în fundătura Mătăsari. Nu-ţi mai spun cît de încurcată am fost.. unde să se ducă. cu mîinile în buzunare. nu şi-ar fi putut lăsa mama singură în Bucureşti. Anicet avea lecţii. O singură clipă. cu paşi mari şi grei. Petru şi Alexandru s-au întîlnit zilnic. La clubul său sportiv nu mai călcase cîteva săptămîni . în zilele următoare. Cînd se hotărî să traverseze. putea să-şi rezeme picioarele de perete şi să azvârle scrumul ţigărilor pe. să fie mustrat. e-videnţelor. Fu destul de mîndru de această stăpînire de sine. Evident. Erau atît de aproape unul de altul încît nu mai aveau timp să se retragă. şi alergă după 128 el. însă. se întrista. Mîncăm la Modern şi te aşteptăm. Se emoţiona ca un licean. Au simţit amîndoi că încep să vorbească la . pînă ce gura îi ajunsese amară şi începuse să-l doară capul. i se întipărise acum mai viu. în lungile lor discuţii.

şi ea se prefăcea că nu observă nimic. Alexandru nu ştia nimic despre acest Dinu Paşalega. cînd au întîrziat amîndoi de vorbă în chioşc. sau se plimba pe străzi. Avea nevoie de o „prezenţă". de un prieten. — Am o groază de lucruri pe cap. a doua zi... ce absurde obstacole întîmpin. cu un cochet dispreţ. Şi am înţeles că nu s-ar împotrivi. Pînă atunci. ca şi cum toate lucrurile acestea s-ar fi petrecut la întîmplare.întîmplare. mărturisi ea..îl las să gîndească ce vrea.. dar rostite de Irina. .. adaogă Irina.. S-au văzut mereu după cursuri. acum un an. Deşi şi tu ai nişte prejudecăţi absurde împotriva dragostei. exclamă însufleţită Irina. din ziua întoarcerii sale. — Mama ştie numai un lucru . şi avea o sumă de lucruri de învăţat. Irina povestea cu un glas pe care încerca să-l facă neutru . fără să spună un cuvînt. Într-o singură seară ar fi vrut să fie împreună cu Alexandru. — Aşa pretindea el. Irina nu-şi putu stăpîni o privire recunoscătoare. dar Irina o convinsese că nu trebuie să-şi păstreze severa ei răceală faţă de un tînăr chinuit de remuşcări cum era Alexandru. exclamă Irina pregătindu-se să plece. i-a spus Alexandru.. şi atît. Sîntem doar de aceeaşi vîrstă. că-l iubesc. Ai să vezi ce bine am ales. Nici nu mă gîndesc mai departe. mai ales la cele de seară. mărturisi ea.. deşi sînt alte atîtea stupidităţi care o copleşesc. — Deşi.. Rămînea şi ea. Alexandru o privi zîmbind . pe care le afectau anumite fete .. ştii. Dar dacă ai şti cîte greutăţi. — Foarte bine faci. Toţi băieţii erau pe vremea aceea îndrăgostiţi de Felicia Baly. Povesti cum l-a invitat singură pe Dinu la dans. D-na Pleşa rămăsese tot atît de neînduplecată. de altfel. Irina veni în odaia lui şi-i ceru voie să stea puţin lîngă el.. gîndeau toţi ai casei. îi povesti cum l-a cunoscut . şi fără nici o pretenţie. după întîmplarea neaşteptată din vila Ticho Brahe. şi s-o aprobe.. — Fireşte. Izbutise. şi cum tot ea a fixat întîlnirea în oraş.. minunîndu-se cu cît sîrg lucrează. — Mi-am dat seama că-l iubesc. sau printr-un simplu capriciu. de asemenea. îi fu ruşine să termine fraza. Dar vărul său continua s-o privească. Eu nu spun nimic . în pofida căl130 durii.. să-şi mute nepotul la un serviciu auxiliar. Dinu nu se hotărîse încă să vină la Movilă... vorbi ea repede.. Dar se întorsese acasă destul de tîrziu. — Âi să-l cunoşti şi tu. chiar Irina. Era gata să plîngă . „îl mustră conştiinţa".. aşa cum îi făgăduise de astă iarnă. că e prea tînăr. Petru era mulţumit de formula cu care se despărţiră pentru toată vara. asemenea cuvinte apăreau de-a dreptul ridicule.. Dinu era îndrăgostit pe-atunci de Felicia Baly. afară din oraş. Alexandru începu de-abia atunci să vină regulat la mese. ca să petreacă două luni împreună. preciza Irina exagerînd tonul de nepăsare şi frivolitate. adaogă Irina). puţin obosiţi de vehemenţa cu care se consumaseră. la o eventuală. iar a doua zi n-a mai simţit nevoia să-i mai povestească aventura.. — Cu tine mă înţeleg mai bine. Restul n-avea nici o importanţă. Mi-a plăcut de la început şi mi-am spus : de ce oare nu s-ar îndrăgosti de mine ?. Pretinde că nu şi-a încheiat studiile. Aştepta ca Alexandru să observe această subliniere. rămînea închis tot timpul în odaia lui. în afară de ceaiurile petrecute cu Petru. într-o seară. pînă la miezul nopţii în odaia lui. Ştiu că îl iubesc. Unchiul Dem izbutise să înăbuşe scandalul cu sinuciderea domnişoarei Panaitescu. Făcu cîţiva paşi şi se opri chiar lîngă Alexandru. cîteodată... îşi aminti brusc de mărturisirea lui Alexandru. şi să aplece o ureche atentă la discuţiile din familia Pleşa. şi limbajul direct în materiile 131 sexuale. în general nu-i plăcea acea banală frivolitate. i-am cedat repede. — Trebuie neapărat să-l cunoşti şi tu.. Dinu era în ultimul an la Politehnică („îşi dă proiectul la toamnă". pînă la plecare. unde putea avea concedii lungi şi repetate. adaogă ea repede. ai să vezi ce om extraordinar este. I se părea destul de stupidă. la un picnic cu automobilele.

Am descoperit. Avea o faţă brăzdată. dimpotrivă. " — Greutatea e însă în altă parte. într-o casă din Dealul Spirei. — în sfîrşit. Un glas blînd. — Probabil foarte albastru. E dintr-o familie veche şi • bogată. 132 căci bătrînul locuia singur.. ca să se ocupe cu plantaţiile de cafea. e şi patriot. că ştie chimie. nici de păcat".. plin de surprize. îşi încheie Irina descrierea.. Părea o fetiţă care se afectează. Chiar după moartea lui. în săptămîna cînd a rămas văduv. Se îndreptase din nou spre uşă. o lăptăreasă germană. vorbi Alexandru.. hei. crescut la Ziirich. — Visul lui. de aceea se temea atîta de el. din tinereţe şi pînă acum. Cîteva zile în urmă. se mulţumea s-o încurajeze cu privirile.. rece. Nici nu ştia dacă tatăl său îi va da vreodată voie să se însoare.. Aveau două ceasuri libere.. tăioasă. Ridică ochii şi privi pe deasupra caselor. Se întrerupse brusc şi privi puţin încurcat pe Alexandru. îl văzuse de mai multe ori în odaia lui Dinu.. ca o mare. venit. rugător — purtînd asemenea cuvinte. ştii. Se simţea tristă. Irina încercă iar să rîdă. îl cunoştea destul de vag . — Este un om interesant. dar de astă dată Irina nu avea prea multe de spus. un oarecare Steriu. a fost să construiască un avion. Spune ceva despre cer.. O asemenea confesiune ar fi trebuit să provoace o sumă de întrebări din partea celuilalt. ca să poată rîde din inimă. care încearcă să spună prostii şi naivităţi . citeşte şi latineşte.. nu putea uita glasul cu care Paşalega îi spusese de mai multe ori . pe care l-a numit „Tudor Vladimirescu". cu pod şi şopron încăpător pentru avionul lui. Avu o noapte tulbure . Numai glasul era cald. îi lăsase cu limbă de moarte să ducă la bun sfîrşit acest „grandios monument. şi s-o aprobe cîteodată cu un gest. înalt cu faţa osoasă şi totuşi foarte tînără. ca şi ea.. Au pornit cîteşteri — Irina. Simţea foarte precis că nu-l ascultă . Ce prostii vorbesc trei oameni inteligenţi. O figură de inginer. Dar. în vizită . cu umerii gîrbo-viţi. mie puţin îmi pasă. căsătorit din dragoste cu o lăptăreasă şi plecat de tînăr în Brazilia. Pentru că nu vorbea nimeni. Simţea că sufletele lor nu comunică.. flămînzi. Şi totuşi s-a însurat cu prima fată pe care a avut-o. nu133 mai ochii păreau nelalocul lor în acest chip voluntar şi viril : ochii melancolici. reveni Irina. om foarte bogat pe vremuri. Irina îi strînse nervos braţul. nu se întîl-nesc. Dinu trebuia să se ducă în Dealul Spirei . vorbeşte frumos despre muzică. peste veacuri. N-o să aibă timp nici de culcuş. cîteodată surprinzător de trişti.. scoşi şi mai bine în evidenţă de o ascetică slăbiciune. Alexandru nu ştia nici despre el nimic. şi cu prietenul său. Paşalega. Ştia că pusese pe Dinu să jure. Aşa . Dinu ezită. poate că îl dispreţuia pentru vorbăria lui.. " . Alexandru. Mi-a spus atîtea lucruri despre Rio de Janeiro. inginerul care vrea să construiască un -avion. Dacă aş fi sigură că mă iubeşte puţin în felul meu. enervată.. cu mîinile puternice şi tăbăcite. Apoi. cu pomeţii osoşi.. închipuieş-te-ţi un avion „Tudor Vladimirescu". Dar e atît de naiv. cu fruntea dreaptă în care erai îndemnat să citeşti numai cuburi şi pîrghii. de lucrător. tu ai vrea să fii acum la Rio de Janeiro ? întrebă Irina. adăugă ea. — Alexandre. cînd sînt siliţi să stea laolaltă fără voia lor.. pe deasupra. Irina plecă zîmbind.. Alexandru întîlni pe Dinu. E puţin maniac. aproape regretînd că-i spusese atît de multe lui Alexandru.. recunoaşte şi Dinu. bătrînul Paşalega. moale — glasul lui Dinu. cum spunea el..am auzit şi eu . Dinu i-a mărturisit cît e de legat prin acest jurămînt.. „fătul meu. Nu-i plăcuse privirea lui vitregă.. — Cum era cerul ? Spune. Deocamdată mi-e de-ajuns. îl iubesc şi mă iubeşte. din Moldova. dar cu o cumplită îndoială în suflet. Era un tînăr bine legat. măreţia geniului românesc". că-şi va închina viaţa realizării visului său : avionul „Tudor Vladimirescu". un cer foarte albastru. care va arăta lumii întregi. Ştia însă prea multe despre d. Dinu începu să povestească viaţa acestui prieten de-al tatălui său.încercă să rîdă... Alexandru. Are un fel de sistem foarte complicat de apărare naţională printr-un aeroplan robot. să se asculte şi să se prefacă în-cîntaţi de cunoştinţă. cum era cerul la Rio de Janeiro ?. E tatăl lui Dinu. fătul meu are o misiune mare de îndeplinit în lumea asta..■ : • N-o recunoştea. dar nu izbuti. într-o zi. Un bătrîn înalt. cina cu bătrînul în astă-seară. Dinu — să se plimbe la întîmplar'e pe străzi..

De fapt. o înspăimîntau mai ales zgomotele surde. Este atît de frumos şi aici. căci zîmbi. — Ce-mi pasă de greutate. — De ce numaidecît la Rio de Janeiro ? răspunse Alexandru. D-l Lecca se retrăgea în biroul său de lucru.. peste cinci milioane în valoarea de astăzi. atîta putere. Se opri.. Irina vorbea în neştire pentru că cei doi tineri nu spuneau aproape. Şi astă seară. cum se poartă un sac cu mîncare sau cu fructe.' vorbi Dinu brusc cu un glas aspru. Anişoara se simţea izolată. . şi Liza o invitase să vină şi ea. cu pieptul aplecat întreg pe pervaz . d-na Lecca îi spuse rîzînd. Se prefăcea atunci că sacul în care îi ascunsese era uşor. oricînd.. pe lîngă trunchiurile cele mai groase. şi îi era teamă să nu fie observat. ca şi cum n-ar fi observat prezenţa celor doi de alături. ca despre p femeie. 135 Anişoara se simţea foarte singură îndată ce cădea noaptea. La zece metri depărtare de casă. şi citea pînă tîrziu — sau se certa cu maică-sa. să poţi avea atîţia bani. fără nici o comunicaţie între ei — şi senzaţia aceasta inconfortabilă o exaspera. Se închidea în odaia ei. Dar sărăcia e umilitoare şi cînd iubeşti. reci. Erau acolo o sută de mii de franci aur. Aceşti copaci atît de prietenoşi în timpul zilei. Să poţi avea un sac ctî cinci milioane de lei. chiar pe aleea principală. trunchiurile trosneau altfel decît în timpul zilei.. să fie numai ai tăi !. Spunea că debarcase cu o sută de mii de franci.. — Ah. Anişoarei i-ar fi plăcut atît de mult să aibă pe cineva alături de ea. aşa nu îi era frică . Totul se schimba în jurul ei.. fără să fie atins. Trebuia totuşi să se resemneze şi să privească de la fereastră.. şi se controla. parcă le creşteau pelerini şi aripi. cercetînd efectele de lumină artificială asupra ultimelor ei pînze.. Nu există altceva pe lume. —■. o înspăimîntau noaptea . Irina avea ochii plini de lacrimi. cum spunea nu ştiu cine. d-na Lecca trecea în salon. Adrianei nu-i plăcea deloc să iasă noaptea din casă.. deodată. I-ar fi plăcut să se plimbe prin parc. şi suspinele pe care le auzea de jur împrejur îndată ce cuteza să pătrundă adînc între pomi. parcă scoarţa lor rînjea şi chicotea. Cearta a durat cîteva zile. Se plănuise o excursie în Munţii Făgăraşului..'. ţinîndu-şi răsuflarea. în cămaşa de noapte. şi—1 purta aproape în glumă. şi se află alături de iubitul ei. în afară de dragoste. să ştii că porţi într-o singură mînă atîţia bani.. prinsă în braţe de arbori... arhimiliardar!. nu cred că poate exista altceva pe lume. iarbă lucea. —. pietrişul scîrţîia singur. A umblat aşa cîţiva kilometri.. Dinu vorbise pasionat.. îndată ce se sfîrşea masa de seară. pe oricine. ca şi cum ar fi gemut un om.. oricînd poate alerga în braţele mamei. Adriana nu vorbise deloc. ni134 mic. pînă ce s-a apropiat ora despărţirii. şi toţi se retraseră — astăzi parcă mai repede ca de obicei. Continua să se gîndească la ceva tulburător. pre-naturală. Au vorbit despre aur. Nu bogat. ştia că oricînd poate aprinde lumina.. unde se înălţa movilita cu liliac sălbatec... ca unsă cu argint viu. dar o înspăimîntau umbrele acelea prea vii. vorbi Dinu. rămîneau izolaţi. La masă. acolo în miezul parcului. — Cam cîte kilograme de aur era acolo ? întreba Irina.fermecătoare. ' — Ai vrea să fii bogat. şi foşnetele. d-le Paşalega ? Dinu îl privi mirat. şi să pătrundă emoţionată. Alexandru tresări. adaogă Dinu. în care timp Adriana nu scotea un cuvînt cît durau mesele. singură. adăugă privind zîmbitor către Irina. iar slugile se culcau devreme.. Anişoara rămî-nea singură.. în monede de aur.. Clătină capul. ci miliardar. într-adevăr.. ca nişte ffînghii descusute. Masa se sfîrşise' la zece. visător. Dar d-na Lecca nu voia cu nici un chip s-o lase.■Probabil pentru că e îndrăgostită. E o stare de larvă. o stare extraumană. — Steriu spunea un lucru de care mi-aduc aminte întotdeauna cu emoţie. reflectă Alexandru. A observat apoi că muşchii îi atîrnau ca nişte frînghii descusute. în primejdie de a fi înghiţită de întuneric. înainte de a se ridica de pe scaun.

a plecat totuşi imediat în odaia ei. onomastică sau sărbătoare. să nu-şi piardă cozile jiletcii lungi şi negre pe care o purta. papa. Nopţile nu făcea decît munca de clasificare a documentelor "pe care le . ca să-i şteargă. Lecca îşi chema familia în salonul cel mare. la o asemenea oră. dar era totuşi extrem de încurcat. domnişoarelor şi scumpele mele fiice. pînă acum.. Paharele de-abia sînt umplute pînă la jumătate. D-l Lecca se aşeză în fololiu. poate s-o mîngîie. A ajuns în bibliotecă. Am vrut numai să te necăjesc. să-i spună un cuvînt bun. chiar a doua zi era plecarea. ridică o filă şi o apropie de lampă. în copilărie. înaltă şi palidă. D-l Lecca rămase în picioare. Era un vechi ritual al familiei. s-a aşezat cu luare 137 aminte în fotoliu. dar şi în alte zile fericite. fără să se ciocnească de mobile prin semi-întuneric. privindu-l cu ochi foarte trişti.. — Doamnă. să văd la cine ţii mai mult : la maică-ta cea bună. Nici nu-şi observă fiica.. mîi-nile d-lui Lecca tremură prea tare. îndrăzniţi să luaţi acest pahar din mîna mea. —. Dădu cu ochii de Anişoara. fetiţa mea ? Anişoara nu răspunse nimic. care rămînea întotdeauna pe birou. D-l Lecca deschise încet un dosar care se afla pe birou. Cum ar fi putut să-i spună că ar vrea să se plimbe în parc. frecîndu-şi mîinile osoase şi albe. nu ştia ce trebuie să facă. în biroul lui de lucru. Adriana. cu sticla prăfuită — ţinută într-un şervet de pluş galben — în mîna dreaptă. Se apropie de birou.. că îi e aproape frică ? — Venisem să te văd. Tresări .. bea însă numai în asemenea împrejurări. înainte. şi asupra tuturor ordinelor religioase militare în general. şi nu şi-au vorbit atîtea zile. deşi îl urmărise la cîţiva paşi numai. i se părea ceremonialul mult mai misterios şi mai fascinant. apărută răzbunător în mijlocul bibliotecii. scumpa mea. — Ce-i. ci asista numai la ceremonie. Privea atunci cu emoţie cum tatăl se îndrepta spre fiecare. cu pas măsurat. — D-l Lecca avu un gest de plăcută surpriză. ■ — N-aş vrea să te deranjez. Primul pahar l-a primit cu puţini ani în urmă.. La o prietenă ca Liza. îşi scoase ochelarii şi batista albă de la buzunarul jiletcii. D-l Lecca se ridică din fotoliu. din colecţia moştenită şi agonisită de el în tinereţe. şi trimitea să aducă din pivniţă o sticlă de Porto. sigur.. ziua de naştere a cîtorva astronomi iluştri. De-atunci bea regulat.. . îmi dai voie să stau puţin lîngă tine ?.. Anişoara cunoştea formula aceasta de foarte multă vreme. Ar fi vrut să facă ceva. Lucrează. Trebuia să se pregătească repede . cu mîinile aduse la spate. — Aine voie de ceva Anişoara ? — Fata dădu din cap. De cîţiva ani. părea o arătare nefirească. sau la o prietenă. pe care le fixa unul din cei doi soţi — d-l.136 — Poţi să te duci. .. vorbi ea încet. de cînd încă nu avea voie să guste din Porto. îndrăzniţi să luaţi acest pahar din mîna mea. cu abat-jour de sticlă verde. şi se oprise în mijlocul biroului. domnişoarelor şi scumpele mele fiice. dar nu îndrăznea. adunase asupra cavalerilor teutoni în special. ca şi restul familiei. apoi căută repede într-un repertoriu alfabetic legat în piele neagră.Anişoara se aşeză pe scăunaşul de piele de lîngă biblioteca turnantă. fireşte. La orice zi mare. te rog. originea documentului copiat şi trimiterile la toate volumele unde se găsea reprodus şi discutat. Luă din nou copia documentului din dosar. cu paharul întins în mîna stingă.. cînd a împlinit 14 ani. D-l Lecca îşi pofti familia în salon. adaogă Anişoara cu mai multă siguranţă în glas. Nu obişnuia să vină nimeni. păstrîndu-şi mîinile la spate. şi după ce a aprins lampa mare. aprindea toate luminile. L-a văzut cum străbate odaie după odaie. că e singură. D-l Lecca de abia acum află că mama şi fiica au fost supărate. Toţi se ridicară de la masă bine dispuşi. S-a luat atunci după d-l Lecca. aşteptînd parcă să fie văzută ca să îndrăznească a vorbi.Doamnă. şi se prefăcu că o citeşte... de pe birou. cu oarecare greutate. aşa cum stătea fata. Anişoara a rămas singură în salon. deşi s-a împăcat cu maică-sa. Zîmbise cît se poate de dulce. D-na Lecca s-a dus de astă dată să se culce.

139 — N-are să-ţi fie frică să dormi singură. Nu-şi putea desprinde ochii de pe ceafa pe care o vedea acum pentru întîia oară .. papa. şi începu să-şi mişte încet degetele pe coperta de piele neagră a repertoriului . Rămaseră amîndoi tăcuţi.. Anişoara strivi un început de lacrimă. Nu înţelegea însă nimic. —. Ceru lămuriri . vezi.. D-l Lecca zimbi. să spună ceva. fără motiv. trebuie. răspunse ea. după plecarea Adrianei ? o întrebă d-l Lecca. Ar fi trebuit să răspundă ceva . să se ridice de la birou şi s-o mîngîie pe obraji. se înţelege. mîinile. să vină una din fetele lui. Se privea cu atenţie . scăpă astfel de prezenţa tulburătoare şi neînţeleasă a Anişoarei. — Te las. 65. Dar pe Anişoara n-o mai interesa discuţia . Zvîrli ochii la sfîrşitul documentului . aproape paralizat. ceva la care putea în orice caz răspunde prin cuvinte. ca să spună ceva. şi l-a îmbrăcat apoi cu haina ta de casă. tîrziu. fără să se mai uite înapoi.. care se rotunjea pe nesimţite la colţul ochiului... Mi-era dor să te văd. „Fetiţa mea scumpă". — Oh ! nu ! exclamă Anişoara cu o căldură neobişnuită în glas. dar era încîntat că Anişoara găsise ceva de comentat. Dar. să vină singură şi să-i ceară să fie sărutată... privindu-se pe deasupra lămpii. închise puţin ochii.. va trebui să fie cu ea. îi făcu semn să înceapă. apucîndu-i capul cu amîndouă mîinile. Am tresărit aşa.. Este vorba de catari.. să spună. D-l Lecca roşi .. devenise ferm. o tulburare stupidă. de frică. ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Glasul ei. A doua zi. de plidă. apoi din nou două degete. în orice caz. întîlni în salon pe Adriana. Căci nu va dormi singură. aproape poruncitor. ştia prea bine asta. Petru va fi cu ea. etc. văd că nu poţi lucra cînd sînt eu aici. că nu ştia nimic de această întîmplare. şi i se păru că îl priveşte dispreţuitoare. p. se schimbase. de atunci. senzuală şi mentală în acelaşi timp. de nerăbdare.. Dar se mulţumi să zîm-bească încurcat.. — Ţi-e frig ? întrebă d-l Lecca. Te-am aşteptat în fiecare noapte. pătrundea pînă la el ochii Anişoa-rei.Ce e cu tine ? o întrebă el deodată. Petru venind la lecţie. D-l Lecca o privi cu e surpriză prefăcută . extras. la la !. mama l-a trimis să facă duş. în fiecare noapte. de plidă. acum . o dădură ciudată năvâ-lindu-i spre cap. Uite. Franţei.. înce-pînd iar să-şi frece. Simţi o emoţie bruscă. nu ţi-a spus !. îşi apucă fruntea şi şi-o rezemă în palma dreaptă..138 Omnem nostram possessionem. şi că trebuie neapărat comunicat tatălui. — Noapte bună. — Plouase tare. atît de copilărească. mediolanensis. nu se aşteptase deloc la o atît de stranie mărturisire. — Adriana pleacă astăzi. dar Anişoara se apropie de birou şi-i întinse obrazul. şi totuşi atît de . — N-am nimic. vorbi fata. întrebările ei nespuse şi neînţelese. prezenţa ei. şi tremură. Landulfi Hist. Nu ţi-e somn ?. de plăcere.. cum amnibus hominibus communem habemus. nu mi-e frig deloc. Lecca recunoscu. D. întîi două degete. privind cum Anişoara traversează cu paşi uşori biblioteca. Pupilele arătau acum mai mari şi mai strălucitoare. Dar acum trebuie să vii. D-l Lecca o sărută. Ar fi vrut să se scuze.. — Nu papa. — Oh. prin boarea luminoasă a lămpii verzi. glasul acela impersonal pe care îl întrebuinţa cînd cerea un bilet de tramvai. încă. şopti Anişoara înainte de a începe lecţia. Se întîlneau pentru întîia oară de la aventura lui după fur140 tună. dar deloc. nu înţelegea nimic.. cu o prefăcută părere de rău.. cum de s-a întîmplat asta ? n-a răcit cumva Anicet ?. că tatăl ar fi putut să o întrebe altceva.. Petru nu ştiu ce să răspundă. D-l Lecca tresări. continuă aprinsă Anişoara. îi susţinu totuşi privirea. — Ţi-a spus mama că l-am îmbrăcat pe d-l Anicet cu haina ta de casă ? I se păru că faptul acesta este extrem de important. de acei eretici medi-vali din Italia şi Sudul. de obicei timid şi rugător. Ainşoara se apropie de birou. Nu i se mai întîmplase niciodată asta. Dar apropierea fetei îl tulbura. şi pentru că era ud pînă la piele. Acum poţi să vii. în fond. nădăjduise o clipă că s-ar fi putut petrece altceva. într-o excursie.. exclamă el cu oarecare greutate. atît D-l Lecca nu observase altceva. Ar fi vrut să-şi păstreze tonul lui sec de profesor. părea că jocul acesta nevinovat îl amuză.. apoi trei..

Nu se mai putea împotrivi. sorbindu-se. deşi Anişoarei îi spusese că nu va dormi toată noaptea dacă nu vine. cuprins ca şi ceilalţi de o stranie fermecare. înainta încet pe sub pomi. carnea întreagă. II aduse lîngă ea. mult mai descompus decît ea. vorbi liniştit Dinu. fără îndoială. Zări o pată albă. mîna pe pieptul lui. poate singur profesorul veghea încă în bibliotecă. Anişoara îl zărise şi se dădu la o parte astupîndu-şi cu palma un ţipăt. începea chiar să-i fie frică. Grăbi pasul şi se apropie de zid. dar tocmai la capătul celălalt al vilei. necunoscută. privirea i se oprise pe sînii ei. încercă de mai multe ori să şi-o apropie. Ceasurile erau aproape douăsprezece. „poarta rămîne totdeauna deschisă". Cînd intrase în odaie. şopti ea. sărutările Norei nu-i spuneau nimic. cu atît devenea mai nerăb141 dator. Deschise portiţa dintr-o zmucitură. aproape muşcînd-o. Aşteptă al doilea tramvai în centru. de mătase. Cînd se apropie de vilă. Fereastra Anişoarei era deschisă. îşi luă cheia de la intrare. Acum nu-i mai era teamă de nimic. Nu-şi putea vedea feţele. O prinse toată în braţe. şi o sărută lung.. Ar fi vrut s-o mîngîie. nu o mai umili nimic. îl ajuta să se dezbrace. Dar o simţi repede alături de el. tăcut. Nu şi-au vorbit mult timp. apoi se furişă sub pomi. Sărutarea Anişoarei era cu totul altceva. ca de obicei. Strada era pustie. pe sub cămaşă. tremurînd. pe care îi văzuse goi cu atît de puţine zile înainte. Ştii.. II înnebunea gîndul că e fecioară.. îşi alunecase . înspăimîntată. cu pulpele strînse. îl exaspera mai ales carnea aceea pietroasă. Se hotărî de mai multe ori să nu se ducă. dar Anişoara îl oprise cu sărutări. într-o cămaşă lungă. Ceilalţi tăceau. aproape absent. în lungul patului. Petru se miră puţin de exaltarea atît de precisă şi de hotărîtă a Anişoarei. E atît de bine. Cu cît trecea timpul. ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat. că e numai a lui. chiar astă-seară. îl irita impresia că ascultă un ordin. pînă ce ajunse în faţa ferestrei. albă. Nu-i răspunse. Aşteptă în colţ. cu toţii . şi îndrăzneau fiecare mîngîieri noi. cu ochii fixaţi asupra ferestrei.. cînd trupul fusese atît de mult aproape de al lui încî n-o mai sfîşie nimic. răsuflînd greu. Inima îi bătea să se spargă . repetă ea în timp ce cînta.. şi îşi continuă sonata. îşi imaginase de atîtea ori apropierea carnală a lui Petru încît acum nu se mai temea de nimic. prin cea mai deasă umbră. şi cum o cunoscuse de-a dreptul trupeşte. deşi ştia bine că nu poate fi văzut de nimeni. înăbuşind-o. Anişoara se îndreptase spre el. ieşi din casă. ' XI — Ţie ţi-ar place să mori înecat ? întrebă Irina pe Dinu care privea către valuri.fascinantă. deşi făgăduise şi jurase.. unul pe altul. muşcîndu-şi buzele ca să nu înjure tare întîrzierea. şi o sărută pe gură aspru. Cunoştea foarte aproximativ odaia Anişoarei. 142 — Aş vrea să te mai văd gol. — Trebuie să vii. Pe drum. regîndind scena. Se tîrî puţin de-a lungul zidului. pe lumină. Cunoşteau cu toţii povestea tinerilor acestora care se . O prinse de cap. ca atunci. N-o mai putea alunga. Petru era mult mai uluit. aplecată pe pervaz.. bîj-bîind cu mîinile ca să nu se lovească de ceva. că e împins la aventură nu din voia sau nebunia lui.. Dormeau.. Petru era exasperat de taina care îl întâmpina pretutindeni.. Fata îşi răsuci repede trupul pe scăunaşul din faţa pianului.. — Nu. Nu uitase nici un detaliu . îl enervau chiar. mîngîindu-i muşchii. Apai Anişoara îl îndemnă încet spre patul din fundul odăii. e mult mai bine să mori pe pămînt. Petru era în odaie.. — Spune-mi că vii. să fii îngropat alături de casă. Ştii că poarta rămîne totdeauna deschisă. îl aştepta. Fata se apropie sfioasă. începu să alerge. să vadă dacă trece cineva. de fecioria care îi rezista chiar cînd îl invita. şi porni spre staţia de tramvai. şi se stăpîni anevoie. — Dezbracă-te şi tu. cu mîngîieri. că nu a fost niciodată a altuia. ca şi cum n-ar fi auzit nimic.. I se dete pe jumătate beată.. şopti. îi şopti ea. ci din curajul unei fetiţe. astă-seară. In clipa următoare. Totuşi aproape de unsprezece noaptea. Fu totuşi extrem de prudent. îl săruta mai mult ea pe el. în casa ta. deci.. Rămăsese şi ea goală. întunerecul îi întărită pe amîndoi. Pe Nora n-o sărutase aproape deloc. — Te-ai lovit ? o auzi întrebîndu-l. să nu te poate vedea nimeni. întunerecul o ajuta să fie curajoasă. pe moşia ta. — E atît de bine însă.. Ar fi vrut să nu vină. Se păstrau în braţe.

deaic-i. ca şi cum ar fi spus un lucru revelant... să poţi muri cu certitudinea asta. O. o ghicea tot atît de tulburată. Cezar Tomescu topise pe trupul lui rănit aproape un sfert de kilogram de unt de cacao. priceput. reîncepu Irina"... cînd eşti cu desăvîrşire singur. pieptul. Ce-mi mai pasă ?.. Irina se întoarse ca să-l privească mai bine. tocmai noaptea. 144 Femeia îl privi . ce tînăr voinic şi ce figură de şef are. ca o erupţie de plăgi. am murit. mohorîtă moarte. Dar indignarea îi trecu repede. necunoscut de nimeni. găsesc un singur sens vieţii acesteia. Lucu Antonovici ascultase numai începutul acestei neaşteptate mărturisiri. Şi totuşi şi asemenea oameni pot fi iubiţi. îşi abandonă mîna pe spinarea ei.. într-un nimic muzical. desfigurat. gestul o dezgustă.. de ce nu are el niciodată iniţiativa? Ea trebuia să vorbească întîi. ştii. Să poţi fi sigur că cel puţin un om nu va dormi în noaptea aceea. pe moşia mea.. totuşi.. Ce mai ştiu eu pînă seara ? Dacă am murit.... Toţi aveau ochii îndreptaţi spre mare. putea cînţa cuvintele ca într-un poem. foarte bătrîn şi foarte bogat. Ca din întîmplare. O simţea tot atît de fierbinte ca el. şi în cele din urmă te faci şi tu apă. atît numai : gîndindu-se la tine. La ce folosesc toate acestea ? La ce foloseşte că eşti plîns şi regretat în timpul ziîei. dîndu-şi deodată seama că a fost observat şi retrăgîndu-şi uşor mîna. continuă Tomescu. hidoasă .. să te regrete.. Nu ştia ce să creadă. încet. Umerii... descompus. ca şi cum s-ar fi exprimat într-o limbă streină. îl privi cum stă tolănit. pieptul înroşit. Era deşirat.. Nu e nevoie să te plîngă. într-o zi frumoasă.iubeau şi pe care numai dragostea îi putuse apropia.. erau aproape o rană.. Mor în timpul zilei. Soarele bătea prea puternic. Nu observă nimeni. întoarse capul către Dinu. într-atît păreau de deosebiţi. o risipea. Nu era deloc firesc să priveşti tocmai acolo. te uită toţi. ca şi cum lumina şi marea dimprejurul lor ar fi făcut peste putinţă de închipuit singurătatea rece şi întunecată a mormîntului săpat în pămînt. — . rar. şi pentru asemenea oameni suferă şi se ofilesc femei. să stea şi astăzi la soare. Asta îi făcea bine .. prudent. reluă Tomescu cu fervoare. fără zîmbet. nici în zare nici la început. şi acesta întoarse capul leneş. soarelui. pielea se jupuise de mai multe ori. apoi umărul. îi lăsau să vorbească. De ce nu face acelaşi lucru şi Dinu. şi oboselii.Iar dacă mor ziua? întrebă Lucu. „Dacă l-ar iubi vreodată o femeie". vorbi el.. pe o lumină ca asta de acum..Dacă cineva m-ar iubi vreodată. — . — In mare e foarte trist.. şi adorm ?. — Nu. Se uita direct în mijloc. cu ochii sorbiţi de pînza albăstruie a mării. — Am spus-o de atîtea ori.. cu o dogoare ciudată în obraji cu albul ochilor dilatat. ea trebuia să-l sărute întîi. iar noaptea. Se încăpăţînase. gîndi Irina. aproape obosit de odihna prea lungă a mădularelor.. să vegheze cu mine. eu prefer să mor bătrîn. că se va găsi cineva care va veghea o dată cu tine. Căci nu te prefaci în apă.. Pluteşti aşa fără să te ştie nimeni. cum crede Irina. acolo unde încep să se formeze valurile. Azi nu bate vîntul. că va ră-mîne o fiinţă care să reziste şi somnului. Şi cu toate acestea. la început braţul. Soarele o lovea în creştet. în clipa aceea am terminat şi cu singurătatea şi cu întunericul. de locul unde am respirat. Zări atunci mîna lui Lucu aproape de sînul Luizei. . Luiza îi apucă braţul. cu gîtul osos. cu părul decolorat. îşi apropia trupul de Luiza . Să. Un nimic curat şi muzical. şi durerii. în noaptea îngropării tale . care nu te va lăsa singur. Fruntea şi braţele jupite. mărturisi Dinu. nu i-aş cere decît acest lucru : să nu mă lase singur în prima noapte. Nu e aşa ? Se adresase lui Cezar Tomescu.. O clipă. apă... Era ars cumplit de soare. apoi coapsa. Se uita în mijlocul apei.. — Cum de ţi-a ajuns nisipul pînă aici ? întrebă Lucu prelingîndu-şi uşor mîna spre sîni... ei singuri. şi va petrece noaptea aceea gîndindu-se la tine. descoperind porţiuni mai roşii. ci ajungi în foarte scurt timp pe mal. şi revărsarea de foc o strivea. într-o bucată pe care numai prin efort o puteai păstra în ochi. — Dar e mult mai bine să mori în mare. acum putea spune ce-i plăcea . îţi dai seama ce înseamnă să rămîi singur atîtea zile în pămînt ?!. E tristă.. ezitînd... Parcă ar fi căutat într-adins o suferinţă nouă şi fără rost/ ca să îndrăznească să-şi arate atît de curînd trupul său rănit. distrat. faţa. Dar şi în pămînt. ştiu că rămîn 143 alături de lucrurile pe care le-am adunat.

dacă voi mai trăi.. îl ştii. pe un soare.. Şi Dragu suferă grozav de ochi. zgomotul scaunului îl enerva. doi ani. liniştea cu care Tomescu se dezbrăca acolo.. Păreau foarte agitaţi. semnificativ . Dumitraşcu. sărăcăcios. se prefăcea capricioasă. privindu-i pe toţi la rînd . Alexandru Pleşa şi Anton. Irina cu Dinu. Anton Dumitraşcu îl privi puţin plictisit.. superstiţia care-i domină pe toţi că un oraş luminat cu electricitate te ajută să fii idealist şi optimist. a cărui fiinţă nu o poate nimeni şi nimic anula în afară de moarte. încercînd să pară cît mai supusă. ca şi la Turnu-Măgurele. în mînă. şi la Paris. într-un asemenea om cred. Se ridică şi-şi îmbrăcă halatul. de altă pereche de ochelari.. scriitorul David Dragu. — De altfel. dacă ai rădăcinile adînc împlîntate în viaţă. Dar nu oraşul e de vină. o stare de suspensie. înainte de toate tu . în concret. jupuiturile păreau mai cumplite acum. zîmbi Tomescu. în văzul lumii. Omul trebuie să ră-mînă el însuşi în orice mediu . pe cînd unul plin de băltoace te deprimă şi te ratează. ce v-a venit să vorbiţi de moarte. dar ce să fac dacă sînt blond şi limfatic ? Nu pot sta în casă... şi nu-mi pot permite să pierd niciuna. Nimeni nu observă zîm-betul lui stupid şi ironic în acelaşi timp.. Se îndreptară direct către masa unde zăriseră pe Dragu. n-are 147 nevoie de" confort ca să se simtă fericit. sau mai precis sînt semidocţi. nu un adevărat intelectual. — îmi pare rău de amîndoi. ştii.Să se termine odată cu legenda asta a provinciei care ucide talentele şi înăbuşă inteligenţa. Mîine mai mult. tot pe plajă. domnişoară. Domnule. Irina. odată de mult. glumi Irina. i se păru că mai auzise odată acelaşi glas... O foarte . întorcîndu-se către Irina şi Dinu. vorbi Tomescu... Nu mai avu timp s-o expună. Nu oraşul e de vină. Atît. Şi asta. (Avea treizeci şi unu de ani. slabă tresărire a obrazului cînd ţesătura păroasă i-a atins umerii.răspunse la calut. pe toţi. N-am decît 15 zile concediu.. părea aproape ofensatoare. ar fi supravieţuit şi ar fi creat în oricare oraş de provincie românesc. Iată. un Dante. şi afecta vîrsta de 19 ani . 146 — Nu. de halatul lui vechi. . n-are nevoie de mediu ca să gîndească. Un adevărat intelectual rezistă oricărui mediu. Trebuie să răbdăm toată conversaţia gugumanilor ălora. Lucu îl privi. David Dragu vorbea. nu poate suporta lumina prea puternică. într-un timp pe care nu-l putea identifica. Eu am o teorie. nu mediul. negri. sau într-un sat din Basarabia. 145 Irina tăcu brusc . am şters-o la bufet. cu capetele anevoie apărate de arşiţă. Tomescu îşi scoase halatul . Şi vouă. De-abia le.. răspunse Irina. pentru că sînt ei înşişi sterpi şi nesubstanţiali. Şi încă n-am ajuns să-i cunosc bine.. cu ochelarii alunecîndu-i pe-nas. Oamenii se ratează pentru că sînt mediocri. un Kant. — Pleşa de ce nu vine niciodată cu noi. ci sufletui oamenilor. la umbră. sînt de o sensibilitate extraordinară. Am fost şi eu în "provincie. nimic nu te poate atenua. Un Newton... M-am exprimat greşit . şi căuta un cuier să-şi agate halatul. Care n-are nevoie de decor ca să viseze.. Dacă eşti tu însuţi. cît mai mică şi mai feminină. şi acum de-acolo viu. el ieses pe plajă dimineaţa de tot.. dar se îmbrăca întotdeauna ca o şcolăriţă.. speriată. Au trecut douzeci şi cinci de minute. cu trupurile bine întinse. — Nu te doare deloc chestia asta ? îi arătă Lucu umerii. discută. substanţial. Ăştia au ajuns sensibili pentru că sînt inculţi.. stînjenită de asemenea de picioarele lui lungi şi păroase. goale. Ajunseseră la bufet. aceeaşi stupidă întrebare. Stau toată ziua împreună.. şi nu poţi în nici un chip scăpa de eî . puţin stînjenită de urîţenia jupuită şi roşie a lui Tomescu.. am ajuns să fac filosofie şi aici la plajă. aici în soare ? întrebă Tomescu. — Eu sînt de vină.. inocentă). Noii veniţi îşi căutau loc pe scaune. — Ce înseamnă aia influenţa mediului de provincie asupra intelectualului ? continuă Dragu.. Rămîi tot atît de perfect şi de real şi la New-York. — Marea e de vină.. între mondeni !. şi apoi numai cînd apune soarele. aproape inerte. înghesuindu-se în jurul mesei. gesti-culînd.. Se ridicară numai îndrăgostiţii. se amuză. Cine mai vine ?. Zîmbi stupid. iată. nu e marea de vină. L-ai văzut. — S-a împrietenit cu tînărul acela. nimic nu te poate rata. întunecaţilor ! exclamă din nou. ci un adevărat om.— La ce prostii te gîndeşti ! exclamă ea puţin speriată. — . însuţi. — Ba da. adaogă el... Sensibilitatea e o stare suspectă. eu care m-am apucat să le explic un lucru prea greu chiar pentru mine.

mediocri şi atenuaţi. premiile pe care ţi le dau oamenii din jurul d-tale ? Nu pricep ce are a face încurajarea şi înţelegerea. şi din care publicase fragmente. şi încurajat. şi promovat de cei din jurul d-tale ? îl întrerupse David Dragu. cu sau fără mediu. sau dacă ratarea aceasta este predestinată. Nici nu bănuise un asemenea noroc. fără ca David Dragu să depăşească stadiul de veşnic debutant. Asta te face pe d-ta ? Picioroangele astea. Nu are cine să te înţeleagă. şi fusese chiar de-atunci remarcat.. Ei şi. Cîţiva vorbiseră atunci de un al doilea caz Anicet . Prietenii îl socoteau ratat. cimitir al iluziilor. şi cîţi se grăbesc să parvină. asta e. vorbi Anton Dumitraşcu.iese din camera lui.. ca foiletonist al unei mari gazete. si nimeni nu şi-a justificat ratarea prin ele. baltă fără fund şi mai ştiu eu cum ? Cred că în Rusia ţaristă au fost oraşe de provincie mai deprimante ca cele din România modernă. Dimpotrivă. mai ales. oamenii adevăraţi. Provincia e un mijloc de selecţie . răspunse Anton Dumitraşcu.. la care Dragu lucrase încă din timpul cînd era corector de noapte la un cotidian bucureştean. Amîndouă volumele se bucurară de neaşteptat succes. Rişti să rămîi înmormîntat toată viaţa într-un.. Şi deodată. rezistă. risipindu-şi timpul şi sfîrşind prin a-şi pune capăt zilelor. să ajungă prin politică. pentru Dumnezeu. n-ai mediu. Lumea începuse să creadă că fusese şi el numai o speranţă. de pildă. însă. îşi amintiră încâ odată de tînărul acela care făgăduia în primii săi ani de studenţie să brăzdeze ca o zăbală de foc zarea culturii româneşti. Ca şi Pavel Anicet. că-l va scrie în întregime. şi totuşi literatura rusă nu le-a deplîns în cincizeci de volume. de cîte ori se întreba dacă întoarcerea definitivă în ţară i-ar putea stăvili creşterea. şi se mulţumea cu o catedră de limba franceză şi filosofie într-un oraş obscur de provincie. Nimeni nu bănuise. — De ce ai d-ta nevoie să fii înţeles. o sanitaţie bine pusă la punct. — Totuşi. Dragu publicase de curînd un volum de critică şi altul de proză. renunţase să mai publice.scu. să cunoască şi să se împrietenească tocmai cu unul dintre cei mai interesanţi autori tineri. o cultură .. ce dacă nu există mediu favorabil ? Există în orice caz oameni. lipsa mijloacelor de lucru. de cîte ori îl zărea că. în repetate rînduri. că realizarea d-tale perfectă se face autonom. lipsa de înţelegere. dispar..Alexandru îl ascultase cu o neînţeleasă bucurie.. ci insuficinţa tînărului care sucombă după doi-trei ani de luptă. căruia îi fusese cel mai bun prieten. se întîmplau tragedii. Deci. Într-un cuvînt.. ce-ţi pasă d-tale dacă te cunosc sau nu te cunosc oamenii ? Nu înţelegi că asta are o importanţă secundară. Anton Dumitraşcu.Mijloc de selecţionare. îl cunoscuse de puţin timp. Nimeni nu credea. Aproape doi ani. cînd prietenii din Capitală îl credeau abrutizat de provincie şi melancolie. refuzînd să lucreze. este în om iar nu în afara lui. şi care se dase deodată la fund. în acele oraşe de provincie rusească se căleau suflete extraordinare. să te ajute.. prin simplele d-tale forţe sufleteşti. Dragu renunţase la orice ambiţie. roşind puţin.. cu inteligenţa şi geniul ! — Atunci rişti să nu te cunoască nimeni. conflicte. se crea chiar 148 o filosofie.. Timpul trecea. Oraşul de provincie e un mijloc de selecţie naturală. refuzînd să publice... I se părea că îi limpezeşte gînduri cu care se luptase şi el. rămîn ei înşişi şi-şi realizează viaţa lor — ceilalţi. şi de atunci îl urmărise cu înverşunare.. nimeni n-a mai ştiut nimic de el. măreţia planului său. să te încurajeze. era totuşi flatat de această lungă ieşire a lui Dragu. cîţi oameni pot fi ei înşişi într-un oraş de provincie. E şi un mijloc de verificare a rasei noastre. semnînd ani de-a rîndul articole vehemente şi glose filosofice prin toate revistele vremii. Cea dintîi era un tratat de etică modernă. de verificare a rasei. Debutase cu mulţi ani în urmă. Nu observaţi că în nici o literatură din lume nu s-a pus atît de stăruitor şi de dezastruos ca în literatura românească problema aceasta a oraşului de provincie. dacă există oraşe şi ţări care ratează oamenii. ■— . Râmîne de văzut cîţi rezistă. Nu e puţin exagerat ? S-ar putea folosi şi alte mijloace. ca şi atîţia alţi tineri care obosesc după cîţiva ani de activitate publicistică. oamenii vii şi întregi. însă. şi oamenii se pot realiza oriunde. fără încurajarea sau patronarea nimănui ? Toată confuzia de aice porneşte : că în provincie nu există mediu favorabil. sînt atîtea greutăţi pe care le întîmpină viaţa intelectuală de provincie. mai ales că de doi ani plecase din Capitală. deşi puţin intimidat că i se respinge atît de vehement teza favorită. nu oraşul de provincie e de vină. — Dar. David Dragu vorbise neobişnuit de mult şi de repede. care îi aduse din nou numele în publicistica bucureşteana. David Dragu publică două cărţi : „Morala animalului politic" 149 şi „Ape de primăvară". vorbi atuncr Cezar To-me. la orice efort.

spuse el.. influenţa ei jur împrejur e enormă.serioasă. gîndindu-se la moarte. omul perfect nu e o abstracţiune. se poate judeca după modificările superficiale produse de cauze tot atît de superficiale ? Ce importanţă are dacă săpunul aduce după sine sectele ? Crezi că dispare ortodoxia ? Dimpotrivă . din nenorocire pentru noi. Tomescu îl întrerupse.. de -pildă. cum spune d-l Dumitraşcu ? Dumnezeu ştie ce se va alege atunci din fiinţa noastră romnească. Să-ţi dai seama că ai să mori. nu să-l constaţi. şi să le spună totuşi tot ce credea el despre această problemă gravă. unele... în cer. bună sau rea. nu e o culme.. vorbise rar. la o colectivitate care începe să sufere. v-aş spune că în toate timpurile oamenii şi-au dat seama că . în orice caz. I se vedeau dinţii prea albi. nici săpunul ? — Dar de ce vrei d-ta să se schimbe ? îl întreabă Alexandru. Tomescu începu să rîdă zgomotos. Nu e vorba despre moartea biologică sau despre toate superstiţiile legate de această moarte. imediat după Iisus Christos. — Inexact. Din nefericire pentru noi. omul.. o expresie abjectă. Omul perfect... Cît de mică ar fi acea colectivitate. A trăit şi înainte de Christos. interveni Dumitraşcu. zîmbi trist Tomescu. e absurd şi enorm. Eu nu cred. cu eterna. — Nu toate etapele. n-are nici o importanţă dacă sperau o altă viaţă. interveni Dragu..... Şi o asemenea influenţă creează omul perfect. D-ta crezi că fiinţa românească. pentru scurt timp. bine. M-am referit la altceva1.. Dragu îl ascultase uimit.. foarte simplu . Acelea în care o colectivitate. apoi. — D-ta vorbeşti enormităţi. prea frumoşi. biblioteci. şi-a dat seama de un fapt simplu. ale primilor cruciaţi. el apare în orice epocă. — Bine. Ar fi grav. — Nu ştiu dacă ai dreptate. şi nu poate fi o utopie. Aşa au fost primele generaţii după Buddha şi după Christos.. Din nefericire. fireşte). Să nu-l poată schimba nimic. să se simtă singur alături de atîţia oameni tineri. ci şi orice fiinţă. dar îmi iubesc mai mult neamul. dacă nu se va schimba. sectele vor deveni ortodoxe. şi pâs-trîndu-şi „fiinţa". nu vrea să se oprească la gradul de român. nu toate etapele esenţiale în istoria lumii au cunoscut omul perfect. chiar dacă ea ar fi numai o elită. teatral .. Sectele merg mînă-n mînă cu igiena. Să vedem dacă românul poate rămîne el însuşi cînd va începe să se spele In fiecare zi. după o sută de ani.. Dragu. cu totul inexact. — Ce faci atunci cu Renaşterea. ca creştinii sau dacă se îndoiau de ea. domnule. ştiind că există moarte . răspunse leneş Tomescu. sau al tragicilor greci. se vor pierde în marea şi singura religie colectivă. Mi-e teamă că va pieri.. da. să creeze. puţin iritat că discuţia se abătuse iar. Numai unele din ele . 151 — Dacă mi-aţi da voie. îl întrerupse el. al nouăsprezecelea. şi cu electricitate?. Dar c-încl vom introduce şcoli înalte. — E absurd. pipărindu-şi de mai multe ori ochelarii. (îmi dai voie să-ţi spun aşa ?). zîmbi fals Tomescu. Făcuse toate acestea ca să-i enerveze.oraşe din timpul Renaşterii. foarte grav. ţinut la distanţă prin zeflemeaua lor. Oamenii trăiau altfel. ca grecii şi budiştii. că există moarte. medii culturale.. în acea clipă. Ce poate însemna „omul perfect!" Ce-mi veniţi cu eterna abstracţie. scumpul meu prieten. mai mare sau mai mică. A trăit de asemenea în cîteva . să se simtă izolat. — Scumpul meu prieten. cu începutul. în prima Cruciadă. pe timpul lui Buddha . Rămase o clipă cu braţul în aer . să ştii lucrul acesta. văd că îmi înşiri aici etapele principale ale istoriei lumii. să spere. aproape nefireşti pe faţa lui rănită. aşa au fost timpurile tragicilor greci. şi nu avem nici un motiv să credem că va înceta să mai apară. iar ţăranul se va alege şi cu săpun. există moarte. secolului XIX ? întrebă Alexandru.. privind pe rînd în ochii tovarăşilor. căutînd un cuvînt tare. a trăit la începutul secolului al XIX. să silească zîmbetul . Cineva observase că ortodoxia e primejduită în satele unde se introduce săpunul . omul ăsta perfecţia existat de cîteva ori pe pă-mînt.. . ţă • rănii se convertesc la adventism odată cu spălatul pro-prîu-zis. A apărut timp de vreo sută de ani (în anumite părţi ale lumii. Dimpotrivă... cu virgule şi puncte. păcălind sectele şi industriile moderne. 150 — Pentru că am o idee mai bună despre om. în eternitate... Omul perfect nu e un sumum. să se întrebe... şi nu numai ea... la obsesia morţii. Iţi mărturisesc că iubesc foarte mult românul aşa cum e astăzi. dorea cu furie.. îl întrerupse iar. e grozavă imaginea pe care ne-o prezinţi : eternul ţăran român. A apărut. Vorbise afectat.

E foarte grav.Iar la mijlocul secolului al XIX. I se părea. Dragu îl ascultase foarte atent. toate aceste idealuri au devenit instrumente pentru suprimarea morţii.. Plecase de la alte lucruri. pe conştiinţa mea.— Tocmai. zîmbind.. în cîteva generaţii oamenii lor vor deveni leneşi. cu apariţii ca pe scenă. a fost atunci o scurtă perioadă în care a putut trăi omul perfect. viaţa e atît de scumpă aici în vilegiatură. ' . avea o figură îmbătrînită. Mă simt puţin obosită. căci doară pozitivismul era atunci la modă. în construcţie. un simplu intelectual. că există un sfîrşit.. dacă i-ar fi spus acum..Anton. cu oricine. omul creator.. O găsi în odaia lor.■ nificaţia morţii. Ce Dumnezeu o fi făcînd pînă acum ? Irina îl privi amuzată.. Vorbise mirîndu-se el însuşi că nu-l întrerupe nimeni. Şi apoi. Le rugă să nu spună nimic lui . se întreba încă dacă trebuie să-i spună.. îl linişti ea. să o ia drept un fapt oarecare. veştedă. O duc atît de greu.. nepăsători. Vor simţi asta instinctiv. totuşi şi-o imagina.. totuşi. Spiritismul. şi o duseseră cîteva doamne în odaia ei. mai simple. O aştept de două ceasuri. Dar. ca animalele. Lasă ochii în jos. erotica. Anton Dumitraşcu dădea semne de nerăbdare. Mi s-a făcut rău. reîncepu Cezar Tomescu. privea necontenit spre plajă. să o discute mai ales acum. Se gîn-dea : copil mic... Dar i se părea o problemă prea gravă ca să o discute . tocmai . nu o vor transforma în energie. Cît de vulgar îşi imagina el moartea... elitele au făcut cel mai mare efort de a suprima faptul morţii. pe o margine de jurnal. de cele mai curajoase acte. Stătea lungită cu capul rezemat de toate pernele puse una peste alta. Continuă pe un ton mai sec. după cîte ştia din auzite. S-a dus liniştea biroului meu. cu manifestaţii pozitive. Din cauza aerului.. atîta tot.. că va avea un sfîrşit. ales tocmai acum. — Nu am nimic. începu să-i fie teamă cînd se repetă leşinul .. lucrurile n-ar fi trebuit să se . — Să chemăm un doctor. aventura.aşteptam de la d-ta. Ei bine. tu eşti bolnavă. Anton se scuză. cel puţin să fac acum cît mai mult şi cît mai liber. o odihnă definitivă.. şi vei obţine de la oameni cele mai extraordinare eforturi.. Vor să obţină oameni care să accepte moartea tot aşa de simplu ca un divorţ. s-a întâmplat acest lucru grav.. cînd şi-a găsit un cerc de amici cu care poate discuta ziua întreagă — fără îndoială că l-ar fi indispus. ţipete. Au început oamenii să-şi imagineze o viaţă post-mortem confortabilă... cine ştie asta încontinuu. văd că îmi pui întrebarea pe care o. instrumente. — E ceva de speriat. pentru vizite inutile-?. — Mă iertaţi că vă întrerup discuţia.... boli. este în stare de cele mai crîncene libertăţi. că e însărcinată. Gloria.. Cine ştie că într-o zi va muri. Roti ochii în jur.. tot atît de teatral. se petrece un lucru uimitor. — . Primul semn îl avusese chiar pe plajă. ca şi cum ar fi aşteptat o rumoare generală..Să termin întîi „Prăbuşirile".cînd Anton e atît de mulţumit. a morţii.. Cultivă la maximum conştiinţa acestui sfîrşit. în alte epoci. în timp ce-şi căuta soţul.. îl cunoştea prea puţin pe Tomescu... şi mai. Măria Dumitraşcu se împotrivi cu violenţă. : — Dragă. Anton Dumitraşcu o găsi iar în cameră. este excitat mai ales de ideea că într-o zi se va termina totul. acum. Asta e foarte grav. — Iţi jur că nu am nimic.. scutece. Voia să-i facă această surpriză ea singură.. este în stare să ridice munţii.Uite. Adevărul era că Măria aflase de-abja la o săp-tămînă după sosirea lor la mare. Alexandru se juca cu un creion.. Anton Dumitraşcu se ridică brusc. roşind din nou.. Nu vor mai şti că au un sfirşit. Părea foarte obosită. unul care discută despre orice. Ruşii vor ca oamenii să uite sem. zîmbind. dar acum mă simt foarte bine. Explicaţia este simplă : omul activ. exclamă Anton apucîndu-i. probabil.. Dacă omul va uita cu desă-vîrşire că există moarte. în timp ce o aştepta pe plajă.. îşi spune el. în Rusia sovietică.. acum vreun ceas. o rugase el. discutînd cu David 153 Dragu despre romanul modern. Anton o asigurase de mai multe ori că nu i-ar conveni deloc copii. în Renaştere. Tot voi muri.. nu şi-o mai imaginează nimeni.. s-au dus visurile tinereţii. acum. Se încearcă uitarea completă a acestei realităţi.. şi el se mai gîndeşte să risipească bani pe doctori. De fapt. mina. grav şi foarte trist. riscăm să ne reîntoarcem la maimuţe. 152 — . domnule. zîmbi Tomescu. la începutul carierei sale de profesor şi scriitor. Peste cîteva zile. ca şi cum s-ar fi ruşinat brusc de toate cîte vorbise. palidă. inconştienţi aproape. întinsă pe pat. oricum. Dar trebuie să-mi caut nevasta.. cu convorbiri aproape telefonice.

Aşa e ea. Ca toţi intelectualii. nefericită. care le-a înşelat atît de stupid buna credinţă. în scrisoarea care întovărăşea pachetul. Anton întîlni pe Luiza. şi că în toamnă se va stabili din nou în Bucureşti.Dar nu mi-o neglijez deloc. şi-l porecliseră . o asprime care uneori părea dispreţ. care nu-i reuşi.. mai ales acum. Vorbise pentru Dinu. . I se piînse de insulta primită de întreaga familie. Numai că Alexandru Pleşa se purta altfel. de altfel. Dar ezita să-i mărturisească lui Anton. Dragu avea un fel aspru de a vorbi cu oamenii. Ceilalţi din grup observaseră de mult interesul atît de viu al lui Dumitraşcu pentru David Dragu.. şi—1 simţea creind.. puţin bănuitor.piatra de la mare". îl simţea lîngă ea. unde fusese transferat de altfel fără voia lui. în timp ce se întorceau de la Tuzla. David Dragu trimisese lui Petru Anicet cîte un exemplar din cele două cărţi ale sale. chiar atunci cînd îl iritau şi îl umileau. iar la masă mîncau împreună. scriind. Anton avea întotdeauna ceva de întrebat.. noaptea. filosofii. Tom eseu. care cuprindea pe Alexandru. — Ce bine ai făcut că n-ai venit cu noi.. Părea atît de stimulat. dar pe de altă parte apărînd libertatea integrală a oricărui bărbat. petrecea aproape tot timpul cu Dragu. Luca... unde Ciutariu voia să-şi petreacă luna August ca să compună. este si puţină bolnavă. Irina ş£ Dinu. adaogă Irina. Lucu. nu-i place societatea.întîmple astfel.) Anton ar fi vrut să se împrietenească mai bine cu David Dragu. — Eşti sigur că nu ştii ce are ?. Nu se făcea nici o plimbare cu barca. îi plăcea foarte mult Dragu . şi a fost nevoit să renunţe şi el. că va pleca repede. se apără stîngaci Anton. însă. pe motiv că suferea de căldură. într-o seară. şi apoi. pînă ce se despărţea grupul. d-stră. dar nu renunţa. Deşi venise cu tante Aristie şi Irina. Marcella Strejnu. şi-i întrebă puţin ironic. o părere sau un de155 taliu. Tinerii aceştia te-au vorbit de rău. — . deoarece nu-l interesează discuţiile vagi si nesfîrşite. cînd are de lucru. Irina. mînca la masa lui. Măria a fost fericită.. şi prietenia lui l-ar fi ajutat să-şi găsească un editor pentru Prăbuşiri" sau să i se primească manuscrisele la marile reviste bucureştene. Oricît de mult îl urmărea. adaogă Irina. fără el.. dar în alte împrejurări decît banala intimitate dîntr-o vilegiatură.şi să fie nevoie să se înapoieze la Bîrlad. nu izbutea să obţină acea intimitate pe care o ghicea între Dragu şi Alexandru sau Tomescu.. Anton Dumitraşcu tînjea după această intimitate. — Spuneau că îţi neglijezi nevasta. tocmai cînd coborau dealul. Anton se întîlnea zilnic cu grupul Pleşa.. Anton simţea rezerva aceasta. pe deal. Cea dintîi datorie a omului e faţă de sine.. invinuind pe Anton că-şi ţine | soţia toată ziua închisă în cameră. Rămînea totuşi. Dinu Paşalega. dar Măria refuzase. Mă întreb de ce vă mai căsătoriţi. era tocmai timpul cînd cărţile lui Dragu se bucurau de o inexplicabilă popularitate.. începu să cunoască mai bine pe Irina. Irina şi Dinu. (Adevărul era că Marcella aştepta concediul lui Jean ca să poată pleca amîndoi la Poiana Sibiului. îneît o întoarcere înainte de vreme acasă l-ar fi întunecat pentru foarte muliă vreme. In ziua aceea a rămas tot timpul în cameră. Irina vorbise cu oarecare asprime.. Dinu avusese o purtare echivocă. Şi cum. lăsînd singuri pe d-na Pleşa. scriitorii. Dumitraşcu renunţase să facă plajă la orele obişnuite şi cobora la malul mării numai cind ştia că Dragu stă închis în odaia lui. şi care părea totuşi atît de matur. căci menajul Dumitraşcu o interesa prea puţin. îi spuse Lucu. din 154 ■ partea lui Mitică Gheorghiu. iar pe de altă parte se temea să se arate unui doctor. atît de fericit aici. Luiza îl privi în ochi. — Ce are ? — Nu ştiu. Alexandru veni la Movilă mai ales pentru a-l întîlni şi a-l cunoaşte. Marcella nu venise la băi. — Pe onoarea mea ! exclamă sincer Anton.. îi luă braţul. nu vrea să-mi spună. îl cunoscuse şi pe el de puţină vreme. Conversaţiile cu Dragu erau reconfortante. pentru că era prietenă cu soră-sa. Anton Dumitraşcu zîmbi foarte încurcat. Anton şi-ar fi ratat vacanţa. David Dragu. de ruşine . încercă unr gest de surpriză agreabilă. în prezenţa ei. şi de cîte ori intra în vorbă încerca să dea* impresia că a venit numai pentru a-şi lămuri lucrul acesta. Pentru că Dragu nu putea suporta soarele. chiar acolo. Luiza. ca nu cumva să-i găsească vreo complicaţie.. Ar fi vrut să meargă cu maşina lui Balcic şi Caliacra. intelectualii. Sus. Totul ii atrăgea către acest tînăr numai cu doi ani mai mare decît el. de altfel foarte francă. îi vorbea foarte familiar. cel puţin aşa le scrisese lor. care trecea aici ca logodnicul oficial al Irinei. spusese atunci Dinu. atît de personal. — Am fost pînă la Tuzla. Dragu îl informa că petrece luna Iulie la Movilă.

Ceilalţi erau tot atît de încurcaţi. O femeie îndrăgostită nu e niciodată distrată.Pe cînd femeia.. Am să chem imediat. nici ăsta nu ştie să adoarmă o femeie după ce-a îmbrăţişat-o.. unde dragostea e simplă şi monotonă ?.... Privi spre Luiza... pentru că eram sigură că d-ta ştii. unde bărbaţii n-au gînduri.. Accentua ultimul cuvînt. masculul. îl privea aproape întotdeauna dispreţuitoare... Soţia d-tale e însărcinată. dar e imposibil !. vorbi Paşalega... — In fond. Luiza îl privi cu un imens dispreţ. Să refuzi chiar să fii mîngîiat. puţin zeflemitoare.. ca Luiza să-l mărturisească faţă de ei. şi atît de brutal. Era veşnica ei teamă : egoismul bărbatului. mai îmbă-trînită. sau o obsesie. . dar ar fi vrut să privească pe Dinu.. Masca ei de copilă dispăruse. Numai Luiza era nepăsătoare.. Avea şi glasul schimbat. Am vrut să chem doctorul. că eşti tu acolo.. Dar bine. Asta explică de ce dragostea la femeie. Ah. . N-am vrut să le-o spun copiilor ăstora. şi cît mai curînd. .Femeia e tot atît de stăpînită de instincte. Părea acum mult mai severă. — Ai face bine să-l chemi.. . un pas de bărbat hotărît.Femeia n-are instinct de conservare.A trebuit să-ţi spun. Egoism în dragoste. dar nu m-a lăsat ea. — . de ce sîntem blestemate să iubim „intelectuali". Am aflat şi eu de la o doamnă. mai ales. Se gîndi la Dinu. egoism în confort.. tatăl aşteptat al copilului. roşindu-se. şi plecă. întîl-niţi din întîmplare pe o muche de deal. unde femeile n-au îndoieli. apoi privi pe rînd feţele celorlalţi. . vorbi ea. asta e. pentru că ştiam că soţia d-tale nu vrea să-ţi strice vacanţa. nu mai păstrează nici un colţ din suflet în care să nu introducă prezenţa iubitului.. nu se aşteptaseră. — Bine. umilinţa de a afla un amănunt atît de intim de la nişte necunoscuţi. Bărbatul nu poate cunoaşte niciodată mai mult decît îi permit instinctele. dar oricum. numai tu. groaza că Măria poate fi rău bolnavă.. — .răspunse Luiza.. Nici ăsta nu e amantul care-mi trebuie . O să mă iertaţi. De unde vrei să ştie. vorbi în cele din urmă Dumitraşcu. Să poţi fi sigură ■ pe gîndurile unui bărbat. se uită pînă la anihilare. E o copilărie. trăiţi cu cîte o idee. clipind şiret.Rîse. Nu vă scandalizează zăpăceala asta generală ? Trăiţi cu toţii în vînt. şi se jena. — ..... de cînd venise să doarmă în odaia lui. şi foarte serioasă.... e mai bine. şi cît de curînd..Asta e o lege generală. O înţeleg foarte bine. Ce mai tinereţe !.... să ştii că înapoia frunţii nu păstrează atîtea taine în care tu nu vei pătrunde niciodată. care.. trebuia să afli odată. poate nu e el de vină. fericită că a găsit încă o aliată. — . Ezită cîteva clipe. 158 Irina roşi.. Cînd iubeşte. întreab-o d-ta. nu-i spune că ştii de la mine. un bărbat trebuie să aibă imaginaţie... e atît de absolută se uită pe sine. 156 157 — Desigur. egoism în suferinţă. întotdeauna. Dumnealui îmi face romane psihologice şi nu ştie de ce îi e nevasta bolnavă !. ciuda că Măria nu-i acultase rugăciunea şi că va avea un copil fără voia lui. — ... încercînd să •obţină un pas repede dar sobru. atunci cînd eşti trist şi eşti singur — poate fi dovadă mai abjectă de egoism masculin ?.... la Alexandru.... ca să poată păstra iubitul.. De altfel. e mai puternic decît acel al conservării individuale. semnificativ. nu bănuiseră ■deloc un asemenea lucru. după cum ştii. Dar nu e asta. — Pe onoarea mea dacă ştiu ceva ! se jură încă odată Anton.. adăugă ea... mai ales prezent. vorbi Luiza sec.. Irina o întrerupse. nu e asta ! De ce confunzi atît de lamentabil ?. atît de senin şi de „el însuşi".. e ispitită totdeauna de o cunoaştere împotriva instinctelor ei. vecină cu d-stră. ar trebui sa vi Se spună totul. cu ochii duri dar cu inima bună.. Trebuie să. Simţea atîtea lucruri deodată . Să nu-mi spună nimic:. Anton mulţumi tot atît de roşu. pentru Dumnezeu.Te rog. Şi mai ales de instinctul de conservare al speciei.. Anton Dumitraşcu o privi năuc. să fie prezent..... interveni Lucu. de o experienţă care o face să sufere.. — Ce-am ajuns ! vorbi Luiza puţin tristă. încercînd să pară liniştită... se aprinse Luiza.. în sfîrşit ?. de ce nu ne-am născut în alte clase... Luiza îl opri. continuă Irina..... Şi are nişte instincte.. după sinuciderea nefericitei aceleia. de-a-gata !.... — .— Ei atunci să-ţi spun eu. îmi pare rău că tocmai eu trebuie săţi spun asta.

Nimeni nu poate rezista. îl fulgeră un gînd : avortul. îţi des. D-na Durni-traşcu se simţea prea slăbită.. Femeia gemu... Singurătatea bărbatului o fi ea egoistă. Se întunecase bine. O zgîlţîi .. spuse Lucu. chiar acum. Mi se pare că e destul de grav. Rămaseră amîndoi tăcuţi. încercă din nou... şi cu toate eforturile ei nu găsea puteri ca să se ridice şi să cureţe locul unde vomitase. — Iată că tot sînt bune soţiile la ceva.. Anton sări cel dintîî înăuntru. intrase cu săruri.. îşi ţin bărbaţii acasă. Niciodată nu-trecuse printr-o asemenea panică.. Nu mă pricep deloc în ceea ce .. Anton Dumitraşcu bătu la uşă. celălalt instinct capital. Pe Lucu îl plictiseau discuţiile prea lungi pe teme prea banale.. Deschise uşa şi trimise pe cineva după doctor. în seara aceea. O vecină.. urmărindu-i fiecare gest. pe care le cunoştea foarte vag. Tony. în care nu vă primeşte decît foarte rar... îşi spuse el. era şi ea închisă. puternic. departe de iubită.. îl lovi un miros neplăcut. ca şi cum soarta bolnavei ar fi depins numai de tăcerea aceasta. în visurile lui chiar. nu sînt decît formele instinctelor individuale. şi se făcu mai palidă.. vorbi Tomescu. Alergă buimac la proprietar.. Dar la ora asta?. Trebuia spartă . în ochi.. îşi dădu repede seama că sînt inutile. deschide-mi uşa cum eşti. . aproape fatale. avortînd. încercînd să pară afectat de faptul acesta. Privi cu atenţie marea. — I s-a îmbolnăvit nevasta. îi venea să plîngă. A trebuit să fie scoasă fereastra. care vă exasperează pe voi. deşi ştia că uşa e încuiată pe dinăuntru. chestiunea asta sexuală şi sentimentală... se va putea întîmpla ceva ?. şi îi apucă mîna. Măcar -cînd-se îmbolnăvesc. răspunse foarte stins Măria.. s-ar putea încerca ceva la fereastră. Anton simţi că i se taie brusc picioarele. să nu spuneţi la nimeni. în legătură cu naşterea. toate gîndurile şi închipuirile lui. Ceilalţi se opriră cîteva clipe. — N-are nici o importanţă.. întorcîndu-se către Alexandru Pleşa : — Cum are să fie în Statul viitor ? Monogamie sau deplină libertate ? Pleşa îi răspunse mirat. cu argumente învăţate în liceu . adică să rămînă viu. — Cred că e o criză de apendicită. Avea o figură descompusă. — Copii. intact. Se întoarse apoi lîngă pat.. dar tot atît de egoistă este dorinţa femeii de a fi întotdeauna alături de iubitul ei în carnea lui. Toate gîndurile acelea.. Irina se simţea tristă. apoi încercă clanţa. foarte tulbure. Medicul îl privi deodată speriat.. i se păreau acum extrem de primejdioase.. Dragostea absolută e un mic atentat biologic.— .. Cezar Tomescu fu cel dintîi care observă absenţa lui Anton. Bărbatul rămîne din nou singur.Dragă. — Nu mă pot da jos din pat.. să o roage să-l ierte. vorbi el.. conservarea speciei !. Măria îl privea cu o privire sticloasă. acum. obosită. I se părea că lucrurile sînt grave. îi strînse deodată. — I s-a făcut rău neveste-mei în cameră şi e uşa încuiată. în sufletul lui..Dragostea bărbatului se consumă mai repede. Bietul om vrea să rămînă singur. I se făcu deodată frică-Bătu iar. O văzu o clipă într-o baltă de sînge. mîna. îi tremurau picioarele.. îi răspunse un glas stins dinăuntru. şi în gînd se oferea să plătească oricît aceluia care va deschide uşa şi va putea salva pe Măria. vorbi Luiza. Să-mi vină tocmai el. -— Vine cursa de la Constantinopole. ştiţi. de conservare individuală. îndată ce instinctul de conservare al speciei a fost satisfăcut. începu să-l frămînte îndoiala : dacă i s-a întîmplat ceva ? dacă a leşinat ?. numai de secretul acesta înspăimîntător. muşcîndu-şi buzele ca să nu geamă... la masă. rar. conservarea individuală. Aşteptă multă vreme răspunsul. cu capetele întoarse spre punctul roşu pe care îl indicase Lucu. nu e nimeni pe sală. Toate lucrurile acelea misterioase. O fi dormind.. Era încuiată. capătă din nou supremaţia. să cadă în genunchi.. şi atunci cu reluc-tanţă. întîmplarea cu Dumitraşcu. îi spuse după o foarte superficială examinare. Se rezemă de perete. Apoi. Dar uşa nu se deschise multă vreme. Doctorul. privindu-se unul pe altul. care auzise de întîmplare.. care era numai un doctor de boli venerice..] chid numaidecît. sau. Se va întîmpla ceva. Anton Dumitraşcu se apropie. îşi găsi soţia palidă„ cu ochii încercănaţi. 159 — Iartă-mă.. Anton bătu încă o dată. Anton înlemni. nu sînt încă îmbrăcată. — . Se plecă spre gaura cheii.

Dinu îl privi. sînt reale. — Ai dreptate. — Foamea e umilitoare.d-ta numeşti Stat viitor. Recunosc.. adaogă Tomescu. Nu mă interesează . adaogă fFomes-cu. sau a mulţimilor care fugeau din faţa barbarilor. în fond.. cum prea bine te-ai exprimat adineaori.... pentru că oamenii erau stăpîniţi de sentimentul morţii. şi cînd sînt supuşi în faţa unei" realităţi.. pe planul omului perfect. exaltarea cruciaţilor. Sînt epoci cînd asemenea exaltări uniforme. par întotdeauna ridicule sau cel puţin absurde. şi' asta îi înalţă de-a dreptul de pe planul uman. puţin plictisit. — Poate că trebuie spuse numai în lagăre. îl întrerupse aspru Alexandru. sînt exasperanţi băieţii ăştia care fac teorii peste teorii.. întot-.. de care se temeau. adu-ţi aminte ce fel de experienţă colectivă ai cunoscut tu la regiment. pe jumătate fade. răspunse Alexandru sec. a speciei umane. deauna. cum e orice om viu care vrea să-şi trăiască viaţa liber. — Vorbeam numai pentru bărbaţi. care îl ascultase de la masa alăturată. care îl ascultase zîmbind.. Cred. Nu-mi pasă de moarte. nu se poate realiza decît în beţia colectivă. alergînd noaptea prin păduri şi văi. o turmă perfect şi egal intoxicată. care-ţi .. Dar sînt totuşi revoluţionar. nici acolo. Foamea umileşte mai mult pe om decît moartea. de ce are să se întîmple după ce am să crap ... cu prieteni ia-teligenţi. Era prezent acolo un sentiment grandios : moartea. căruia Alexandru îi explicase mai de mult de ce făcuse armata într-o garnizoană de provincie. Dar dumneavoastră. valabilă numai pentru bărbaţi ? 160 161 — Dar de cînd ai devenit revoluţionar ? întrebă el pe Alexandru. — Bine ai spus „libertate euforică". O libertate colectivă. Acum. că o libertate colectivă. vorbi el în cele din urmă.. şi o metafizică. De ce n-ar fi şi o morală. îmi propovăduiţi astăzi libertatea colectivă în numele burţii sau al rasei. ai perfectă dreptate. sau pe cîmp în faţa regimentelor euforice. Cum o împaci cu viaţa liberă ?. corespund unei experienţe asociate reale. De cînd te ocupi cu Statul viitor ?. Sublinie ultimul cuvînt. îl întrerupse : — Alexandre. eşti monstruos ! vorbi Irina. Există libertatea dionisiacă. şi încă foarte riguroasă. aici. Cînd eşti umilit. — Am sentimentul vag că libertatea individuală este o stare imperfectă de libertate. — Nu. — Alexandre. Desigur. care mă micşorează în proprii mei ochi. 162 Lucrurile acestea nu trebuie spuse niciodată.. dar sînt sigur că ne îndreptăm către o eliberare completă de orice fel de şantaj pasional.. şi obrazul se întunecă.. alergînd noaptea prin păduri şi văi. şi începu să rîdă. Vorbise neaşteptat de amar şi de serios pentru . că ne-am civilizat. — Ge e atunci cu experienţele d-tale militare ? îl întrebă din nou Tomescu. Trebuie spuse numai atunci cînd viaţa-ţi este în primejdie. într-o exaltare uniformă. cînd libertatea îţi este ameninţată. spuse el. vorbi Tomescu.... într-o staţiune climaterică scumpă.. cînd sînt spuse la o masă cu fructe şi vin bun. Erau „libertăţi colective" perfecte.' află că libertatea colectivă pe care o visezi. Statul se face singur.. sau măcar a unei anumite ramuri a acestei specii — este mult mai grandioasă. — E o perfidie a lui Tomescu. un foarte vag şi aproximativ sentiment. însă. — Greşeşti. colectivii. şi o estetică. Dar asemenea exaltări colective nu sînt euforice. sau către care se îndreptau cu bucurie. Este şi asta un fel de viaţă colectivă. I se părea ciudată. mult mai euforică.. Alexandru ezită cîteva clipe înainte de a răspunde. chestia asta cu Statul viitor.obişnuitele lor conversaţii pe jumătate glumeţe. vorbi calm Cezar Tomescu.. Alexandru îmi vorbeşte despre libertatea colectivă. Alexandru începu să rîdă cu poftă. Sentiment care îi făcea să-şi răscumpere toată bestialitatea şi mediocritatea vieţii lor de pînă atunci. cînd trebuie să spună „da" sau „nu" — o iau la goană.. a speciei umane dacă se poate. Foamea nu umileşte decît pe un om ca dumneata. Lucrurile acestea. ca să sfîşie animalul sfînt. logica aceasta bună numai pentru bărbaţi. dar îmi pasă grozav de toate acele obstacole care mă umilesc. Ştiu că îi aşteaptă moartea. ating într-adevăr culmi extraordinare. ca să sfîşie soldaţii libertăţii euforice ?.. — Scumpul meu prieten. Irina. cînd eşti micşorat de oamenii din jurul tău. libertatea speciei umane se va obţine în regimente perfect şi egal intoxicată... De pildă. şi el lasă să moară o fată pe care a iubit-o..

după cum nu umileşte nici pe animale. Asta e intolerabil. Pe ceilalţi. — Nu se ştie precis. pentru că Tomescu abătuse discuţia pe alte căi — cînd în restaurant intră Luiza. de urgenţă. Dumneavoastră toţi care iubilţi — (făcu un gest vag cu' mîna. din cauza burţii. de astă dată serios. fura şi minţea. la un om atît de moale.F. e adevărat. şi că suferă de insomnie.. risc să devin altul.. vreun risc ?. . dacă nu voi mai avea de mîncare. Ci o problemă «mai simplă : ce aduce pe om faţă în faţă cu realitatea ? Ce-l face să gîn-dească. Aflaseră. Trebuie să-i facă operaţie.. Cînd nu-i era foame. lumea modernă nu cunoaşte deloc asemenea experienţe colective stimulate sau alimentate de prezenţa morţii. şi asta mi-e de ajuns.. am fi putut iubi alte femei. Am fi putut ceti alte cărţi în liceu. orice îl umileşte.. execrabil sau revoltat.. asta e umilitor .N-are nici o importanţă. toate lucrurile acestea după care alergaţi dumneavoastră. se enervă Pleşa. — Nu-l întoarce.. Aşa că. Toţi se repeziră cu întrebările. pe loc ? 165 Irina se alarmă. nu prin idei morale sau sociale. doamna Dumitraşcu e destul de rău bolnavă. din toată fiinţa lui. precizez. am spus eu. — Discutăm în vînt.. pe care îl recunoşti. numai pentru că au vorbit de ei presa şi „opinia publică". nu problema umilinţii joacă rolul principal în discuţia noastră. Ce debit.. numai pentru că le-a popularizat numele politica şi literatura. să iasă din psihologie chiar ? Un singur lucru : contemplarea morţii. —. din spusele lui.. cum vreţi să-i spuneţi. Dar. destul de preocupată. probabil o sarcină extrauterină. gîndul ei. şi sensul existenţei. oamenii care aparţin biologiei. Nimeni nu ştia prea multe despre Cezar Tomescu. cîte probleme grave la un biet impiegat de C. zîmbi Tomescu. Ştiau că învăjţase engleza şi rusa singur. — E grav ? E vreo. — Ştiţi. pe care conversaţia de aici îl astupase complet pînă acum.. Mîine o duc cu cel dintîi tren la Constanţa. să-mi schimb ideile. că întoarce pe om în biologie. Veni la masa lor. azi filosof şi mîine şef de instrucţie. ca un lup. se simţea ca la el acasă. Numai atunci cînd un grup uman îşi pune direct 164 şi arzător această problemă — un grup uman. că e funcţionar la economatul gării Craiova. azi să-ţi placă Paul Valery şi mîine Ehrenburg ! Poţi tolera asemenea umilinţe ?! — De ce nu ? răspunse tot atît de liniştit. Oamenii cărora le e foame. Dacă era sau nu mai dinainte acolo. nu un simplu individ — numai atunci se obţine şi libertatea. dar viola. numai un an. Luiza ezită. le spuse el odată. Omul era acolo de mult . întrebă repede. poţi fi azi geniu şi mîine prost. că există cel puţin o moarte. să ştii că. să iasă din biologie. am fi putut călători în alte ţări. anonimi. — Foamea degradează în orice caz. Nu numai foamea umileşte pe om .. după cîte observ eu. deasupra iui Alexandru. să-mi modific sentimentele. Experienţele colective de astăzi pornesc din burtă. Dar mîine. Lucu. Eu constat -că este acum. sîntem din întîmplare aşa cum sîntem. sînt oameni revoltaţi prin stimul biologic.pui problema umilinţii. am preferat pe cea dintîi. Un om înfometat omoară. am fi putut cunoaşte alţi oameni. nA trebuit să învăţ mereu ca să nu mă sinucid". şi noi admirăm prosteşte atîţia neghiobi. Nu găseşti umilitor că ai fi putut fi cu desăvîrşire altul dacă te-ai fi născut la New York în loc de a te naşte la Bucureşti ? Noi toţi. Alexandru Pleşa se pregătea să răspundă." Cîte talente zac pretutindeni. neştiute de nimeni. Dinu) — nu vă simţiţi umiliţi în absolutul dragostei dumneavoastră gîndindu-vă că din întîmplare aţi întîlnit partenerul sau partenera prin care s-a realizat această magnifică experienţă ?. nu mă interesează. pentru că am ce să mănînc şi-mi permit să rămîn eu însumi. că există un suflet. îl ameninţă în fiinţa lui. Chiar faptul ăsta.. „între cultură şi neurastenie. dar s-a plictisit repede şi a cerut să fie mutat din nou în provincie. Se făcu deodată tăcere.. Vai de ele ! Djnu îl ascultase fascinat. foamea nu-i umileşte. de sentimentul că omul e pieritor. Azi puţin îmi pasă. vorbi Alexandru. şi apoi mănîncă. reflecta Dinu. că a fost un an la Bucureşti. Tomescu. Irina. speriată. nu omora.. fără profesor.e degradant. aşteptarea morţii.R. Ce oameni excepţionali trec pe lîngă noi. şi revoluţia. De la o masă vecină se auzi glasul unui bariton. Dumneata cît dai. Ai văzut animal flămînd umilit ? Nu : l-ai văzut 163 lihnit. n-are nici o importanţă dacă are să fie vama scumpă.

.. Nu. Desigur că se poate întîmpla. — N-o cobiţi.. Luiza rupse tăcerea.. Iată că se apleacă deasupra Măriei (Anton nu-şi putea imagina poziţia ei pe masa de operaţie . Pe lîngă ei trecu o pereche. abandonîndu-se stării acesteia de stupidă vacuitate. . să o poată vedea încontinuu. foarte aproape. pe masa de operaţie. — Tinerii. Doctorii se retrag . să afli despre nenorocirile unui om. Cineva răspundea în sfîrşit. " — E destul de grav.). dar imaginaţia îi ţesea necontenit aceeaşi seenă : Măria. O să mergem apoi la via unui prieten. dînd din umeri. Se mai pot întoarce lucrurile aşa cum au fost odată ? .. zic. nesalutat de nimeni. Voi să se scuture . enervată. de cîte ori icoana trupului gol al soţiei începea să i se precizeze în poziţia grotescă.... căci era încă prea devreme . dar băiatul ăla.. Nu ştiu în ce măsură există o ştiinţă medicală. Biata femeie. se aplecă şi o cercetează cu instrumentele acelea de nichel în mîinile lor înmănuşate. Privea în fundul paharului. Poate fi într-adevăr atît de grav ?. lîngă Tecuci..... Ce inutil. cerut telegrafic.Şi totuşi Măria a rămas acolo. camera tot era plătită. Alexandru se simţi deodată deprimat... înconjurată de medici în halate albe.... dar sînt sigur că chirurgia este singura ramură cu adevărat ştiinţifică. — Depinde cum vrei s-o iei. vor tăia. ca să facă oarecare economie . la masa de alături. Luiza trase scaunul mai aproape de masă. crede-mă ! înot de cînd aveam zece ani... spuse ea. atîtea lucruri de precizat.. Ar fi vrut să rămînă la Constanţa. foarte tînără. Se întoarse deci la Movila. Continuaţi-vă discuţia. pînă la Constanţa.. în d-astea nu mă bag. cu măşti pe faţă — aşa cum văzuse în nenumărate filme de cinematograf — au ceva sinistru în mişcările lor. Şi toate acestea au fost iremediabil îndepărtate printr-o veste stupidă. 166 XII Clteva zile în urmă.. unde progresele se pot observa de la an la an. Nu ştia încă nimic despre ea. Te apuci să-ţi scrii romanul ?. Dar nu izbuti. Aştepta să fie mîngîiat şi întărit de toţi. (Voratinge. îi părea rău că ultimul cuvînt îl avusese adversarul. printr-un fapt care face pe om trist fără ca să-i dea nimic în schimb. — L-am văzut imediat unde vrea s-ajungă. O nouă pauză.. — Ce-ai de gînd să faci ? îl întrebă din nou Tomescu. îndată ce porni maşina.. pe aceeaşi masă de operaţie. albă şi nemişcată. Angajase maşina împreună cu Anton Dumitraşcu. Avea atîtea de răspuns. s-o văd pe Măria însănătoşită. Anton... i-aş fi retezat-o scurt. Măria era pe masa de operaţie.Fii fără grijă.. îi părea mai ales rău că nu a avut timp să răspundă lui Cezar Tomescu. rîzînd : un rîs de scenă sau de extraordinară sinceritate.Glasul de bariton se auzi iarăşi.. desigur. fără nici o împotrivire. cît de stupid se bucurase la începutul serii de boala nevesti-sei. Plecă într-o maşină deschisă. o inefabilă. Să fi fost în locul du-mitale.. care se ducea la Constanţa să-şi vadă soţia. frate.. absurdă tristeţe. foarte clar.. Cezar Tomescu îşi termină concediul..... Şi niciodată pînă acum. la dracu' cu sentimentalismele astea !.. vor pătrunde limbile acelea ascuţite de metal în carnea Măriei ?. Luiza oftă şi făcu un gest de semnificativă oboseală.. Unde mai pui că. îşi încheie Tomescu lunga şi filosofica lui consolare.. De ce oare i-or fi aşezat braţele în cruce pe piept ?. — Zău nu mi-e frică.. n-a bănuit nimic pînă acum ? întrebă Tomescu amintindu-şi deodată ce rău se purtase cu el. răspunse pripit Anton.. cu mîinile încrucişate pe piept. — Bine. să-şi spună mental : e moartă ! Amănuntele se amestecau incoerent în scena pe care o filma .. scutura capul.. — . 167 — Să dea Dumnezeu ! exclamă Anton cu un oftat. de abia 8 dimineaţa. că e semn rău. Ea mergea înainte. şi totuşi mîiniJe îi erau' încrucişate pe piept.. — Crezi că s-ar putea întâmpla ceva ? întrebă el pe Tomescu. Deveni visător. Oamenii aceia îmbrăcaţi în alb. Nu îndrăznea să-şi precizeze imaginea. — Crezi că e grav ? întrebă el pe toată lumea. clipea din ochi.. albă. — Să scap întîi de coşmarul ăsta. după operaţie. prealabilă operaţiei). dar sfîrşise banii şi nu primise mandatul poştal de la Bîrlad. o lasă singură. fără ca să-l îndemne cel puţin către contemplaţie.

Avu impresia că Tomescu se gîndeşte la un lucru grav. Nu-ţi pot ascunde că de multe ori simt pe Dragu aproape un strein. M-a întrebat odată : Crezi că nu e nici un risc pentru sănătatea lui ?" I-am dat toate lămuririle. mă mir cum de nu mi-ai atras atenţia mai de vreme. Se întoarse către Dumitraşcu. tip interesant. La gară. deşi am mai întîlnit un. Cred chiar că. Cazul tău îl cunoaşte imperfect. Ştiu că tu ai marea virtute de a nu ceti romane. El îmi vorbeşte fo-arte cald despre tine.. Cred ca în fundul sufletului său regretă că s-a născut în timpurile noastre. şi se opri brusc. . Cezar Tomescu îşi opri cu greu o mişcare de scîrbă cumplită faţă de sine.. . uneori îmi face impresia că nu ştie precis cum trebuie pusă problema aceasta.. Cu aceste vorbe se despărţiră. un gest bărbătesc. Am stat mult de vorbă cu el. umilit.. fără să clipească... se înţelege. Dacă ai şti ce formidabil plebeu este cîteodată. Economatul gării. Dar trebuie să recunosc că are o capacitate mentală impresionantă.. mă aşteptam. Deşi. de ce oare ne mulţumesc pe noi aceşti tineri numai cu cinci. Mă gîndesc că într-un Stat bine gospodărit nu i s-ar permite să rămînă necunoscut. un oarecare Tomescu. voi spune : „lasă. şi eu — sîntem destul de cinici. monşer. Deşi a scris atîta despre morală. Dumitraşcu îi respectă reveria. Fără el. Tomescu îl salută foarte prieteneşte şi îl rugă să-i scrie o carte poştală. eu tot veneam la Constanţa !". şi să nu faci nici un alt gest. şase ani mai mari ca noi. şi tu. şi eu mă apucasem să-ţi scriu ţie. Să întîlneşti oameni ca aceştia la locuri de slugi. jupuit. de teamă că vei fi refuzat şi vei cădea ridicul de pe piedestalul tău superior. îşi făceau amîndoi socoteală : voi scoate punga şi voi încerca să plătesc eu cursa întreagă . Să-ţi creezi o mică glorie şi o mică profesiune din inteligenţă. accidentul acesta. urîţenia îi era atenuată. pe care îl găsesc mai interesant chiar decît cărţile sale . Să-ţi fie teamă de a. care l-ar fi îndemnat să scuipe.. nimic. Ar trebui pus la locul care i se cuvine. chiar împotriva voinţii lui... personal. Seamănă cu un raisonneur din romanele englezeşti. 168 —■ Cel puţin dacă ţi-ai putea relua lucrul cu aceeaşi bucurie. Şi toate acestea pentru că celălalt e mai tînăr şi infinit mai frumos.. şi el. Nu ştiu cum n-aţi devenit voi mai buni prieteni. de-femei pentru memoria şi spiritul tău critic . . să fii admirat.) să o doreşti nopţile. să-ţi continui discuţiile inteligente.zîmbet trist şi intim.. dar te admiră . pe care ai desfăşurat-o numai ca să-i atragi atenţia. îşi dete seama că începe un mic discurs asupra accidentului.. în gînd. numai ca să-ţi sapi un drum mai sigur spre carnea ei. şi de care ar trebui să ne simţim legaţi şi prin vîrstă. Şi pe nenorocita asta de Măria am dorit-o . credeam că e obişnuită cu belferii.Tomescu privea clmpul. deşi. şi aş fi putut avea oarecare şanse. acum. Nici prin gînd nu-i trece că această „fluiditate" se leagă de o anumită concepţie a libertăţii şi deci a demnităţii. In privinţa aceasta. deşi mi se pare că nu prea te cunoaşte. aproape solemn — şi nu îndrăzni să răspundă... lucios. un . Faţa i se înnegrise. să-l informeze cum merge d-na Dumitraşcu.. — Scrii numai atît : Craiova. Voiam să-ţi scriu mai ales de Dragu. nici celelalte trupuri crescute sub soare. Maşina se îndreptă direct spre gară. pfefăcîndu-te că nu te interesează nici Luiza. Să o vezi cît e de umilită.. Dacă ar cunoaşte un trist episod din viaţa mea. şi dezgustată de acest tînâr cretin — şi să nu faci o încercare de a o cuceri. Zîmbi numai pentru el. dar asta e un fel de a trăda colectivitatea. Dragul meu Petre.. să o priveşti cum se depărtează (poate se duce direct la el în cameră ?. Numai nasul rămăsese acelaşi : mare. „Mă trezesc vorbind singur. m-ar declara „imoral". Să laşi pe un copil nemernic ca Lucu să se culce cu Luiza !.. am venit aici mai ales pentru ca să-l întîlnesc pe Dragu. deci şi pe tine. N-au vorbit aproape deloc pînă la Constanţa.. că are un respect profund faţă de inteligenţă. funcţionar într-o gară de provincie.fi refuzat de o femeie pe care nu o vei mai întîlni apoi niciodată . şi mă despart multe lucruri de el.. Poate se simte mai confortabil aşa cum e acum. Despre Nora a auzit foarte vag. să-ţi fie teamă că-ţi va rîde în faţă de toate inteligenţa şi filosofia ta. să te resemnezi stupid. Nu e un om perfect. care mie mi se par atît de evidente. Alexandru Pleşa către Petru Anicet „După cum ştii.. mă suspectează pentru ceea ce numeşte el „fluiditatea" mea. fără a îndrăzni nimic.. Ştii. Şiatunci. şi pe mine 169 în acelaşi timp. în timp ce toate lucrurile merg prost în ţară — iată o constatare care singură te face revoluţionar. Simt că nu poate înţelege anumite lucruri. dar sper că mă vei înţelege ce vreau să spun. şi prin ideal ?. foarte cetit şi foarte mucalit în acelaşi timp. să te mulţumeşti cu mici convorbiri inteligente.. Acest Tomescu este un om cu desăvîrşire necunoscut. deprimat. în care sînt adunate atîtea însuşiri. nu ştiu ce m-aş fi făcut.

Dacă ai şti ce-am descoperit. care ne-a uluit cu citatele latineşti.. altundeva. cînd trebuia să citesc cărţi cu ţărani şi cu intelectuali înfrînţi de viaţă. O femeie se deosebeşte de o altă femeie tot atît de mult cît se deosebeşte de un bărbat. că esenţialul este să înţelegem problema. pentru că noi. Şi mă simt apărătorul lui de cîte ori nefericita sa operă ajunge confort spiritual domnişoarelor noastre.. Irina. Pavel îl iubea foarte mult : spunea că are un suflet foarte bun. de la 1890. N-are nimic în cap. romancier şi profesor. dincolo de glorioasa dar monovalenta noastră masculinitate.. altceva. De aceea nici n-am vrut să-i dau manuscrisele lui Pavel să le publice. Le-am spus că am sifilis... şi tu cu mine şi cu toţi ceilalţi bărbaţi. Am avut într-o seară o lungă discuţie asupra graţiei. Şi tu ai trecut din femeie în femeie... şi organic altceva. de diversitate. şi a dat-o de gol Dragu. Dau chiar foarte de bănuit cîtorva fete. vilegiatura ta. şi studii latineşti. şi polemici. Irina furase tot din cursurile lui Nae Ionescu.. de la 1900 şi aşa mai departe. Anişoara !. celelalte cuvinte cu „alt". Oamenii aceştia nici nu bănuiesc că se face o lume nouă. Ceea ce numesc donjuanii „specii" sau „varietăţi". Eu n-am cetit nimic. şase ceasuri în şir. Există un singur bărbat pe pămînt. Un oarecare Dumitraşcu. nu-mi pasă. Alexandre. Şi tu. etc. problema sămănătorismului. odată pentru totdeauna. Dragu e ur belfer profetic. şi n-am scris aproape de loc în jurnalul meu intim. şi atîta tot. ca toţi deştepţii. o mare voinţă." 171 Petru către Alexandru : Am primit scrisoarea ta într-una din puţinele mele zile extatice. O iubesc ? Nu ştiu. idealuri şi crize de conştiinţă — m-a făcut să retrăiesc ceasurile de groază din liceu. special pentru asta. deci îmi cumpărasem un nou caiet. ai spune tu. a artei cu tendinţă şi cele] alte ! Este extraordinar. Ce au ei cu Pavel. Vară-mea. Dar. şi a încurcat cu desăvîrşire firele.. Are un talent grozav să spună oamenilor adevărul în faţă. ce zi. S-au întîmplat şi o sumă de lucruri amuzante. sîntem din nefericire unul singur. E amuzant să-i vezi ce mutre sub-umane arată. Nu mă interesează nimic din. A fost o scenă superbă. poate. asupra căruia nu ai de ce să-mi faci reproşuri că nu ţi l-am prezentat mai de vreme. pentru că ghicesc. mi s-a făcut dor de tine. în orice caz. şi. Scumpe Petre. ce extraordinară zi. cum spune ee. prefeţele elogioase şi celelalte. ca fluturele.. M-am exprimat precis : extatice. In schimb am discutat cîte cinci. de Ia extaz. crezînd că te învîrteşti îrrtre specii şi sub-specii. ce-am cunoscut ! O altă morală. Aceeaşi părere o am şi eu. e o prostie. Mai există astăzi în „elite". pentru că de vreo şase ani e aproape catolică.. a expresionismului în artă. şi probleme. Eros nu m-a interesat deloc vara asta. cu veşnicile lui agonii. Pascal este o veche pasiune a mea. iubite Alexandru. căci tu însuţi recunoşti cît e de departe de noi. Pe vară-mea o scuz. ce noapte ' nefirească ! In două cuvinte ar fi : o fecioară. gloria postumă. Are humor catolic şi îndrăgostita mea vară. aproape plîngînd. şi. Oare de cîte ori faci uz de tabla înmulţirii trebuie să menţionezi numele institutorului care ţi-a băgat-o în cap?. şi că mă tratez cu o metodă nouă. prin propria luî voinţă . Nu te mai întreb ee faci. ascultîndu-l. Nu e vorba de variaţie. scrie-mi cîteva rînduri. susţinea că tot ce priveşte problema graţiei este fără drept de autor . şi cel mai pornografic limbaj pe care îl poate întrebuinţa un puritan. Trebuie neapărat să mi-o prezinţi. Cu deosebirea că eu nu-l iubesc. de nuanţă. Un alt sex. ca să nu-l mai poată nimeni înţelege ? Atît despre Dragu. din punct de vedere sexual. asta. nici măcar David. îmi spune că e foarte inte170 resantă . Dar există mai multe sexe lîngă sau alături de noi. . şi dacă nu eşti prea obosit.— întîlneşti oameni care s-au oprit la gustul şi cultura de la 1870.Dragu. ai confundat regnurile cu varietăţile. este colegă la Facultate cu una din domnişoarele Lecca. Adriana mi se pare. O altă tinereţe. de ce vor să se amestece ei într-o dramă al cărei erou principal a dispărut bărbăteşte. Urăsc cultul morţilor. şi că n-are nici o importanţă cine tea ajutat s-o înţelegi. Alt. ce limbaj necuviincios şi de-a dreptul biblic întrebuinţează. şi a cetit chiar pe S-tul Thomas d'Aquin. Este total 172 . Irina. cu nou-eu. decât reminiscenţe livreşti şi teorii ciupite din mai multe limbi pe care noi nu le cunoaştem. Şi eu care nu ştiam nimic !. Noi nu ne dăm seama de asta. în aceeaşi clasă socială — să spunem. ar fi Anişoara !.. care are nevastă. citeşte chiar pe Pascal. Iubesc România pentru extraordinara sa bogăţie de tipuri umane. de obicei. Anişoara !. Deci. cu tot ceea ce poate fi dincolo de mine şi de tine. cu altă viaţă mentală. Am avut multe de învăţat dintr-o asemenea vilegiatură. într-o mie de cuvinte. Să nu aprobi prea repede insulta aceasta. a „intelectualilor". cu alţi oameni. nu-mi mai vorbi de capacitatea lui mentală. sîntem tîmpiţi. pentru că te priveşte şi pe tine. Unul singur..

David Dragu se închise de vreme în cameră. nu găsea nimic de care să-i fie ruşine. Apoi. iubind şi cunoscînd altă femeie .. cu care supravieţuim două eroice 173 Nora. trecuse pe lîngă ţintă fără să o vadă. Dar după ce mi s-a dat. generale în asemenea cazuri. într-un chip sau altul . ci partenerele mele. îmi pare sincer rău. adică. de a-mi pregăti liberarea. înconjurat de oameni atenuaţi. Fiecărui om îi apare. (Oboseala. Sări din pat şi începu să umble iar prin odaie. Am crezut că fac lucrul acesta din curiozitate sau din oboseală. Am avut grijă. puterea lui de muncă neistovită. de cunoscuţi de duzină. că şi-a vîndut sensul adevărat al existenţei sale.. in trei ani. totuşi la nimic precis. îşi spuse el ca să se liniştească. inevitabile complicaţii. furia cu care muncise ca să-şi ţină familia. Mai întîi. faptul că trebuie să mă despart de Nora. ca şi cum ar fi avut de rezolvat o problemă gravă şi urgentă. trebui să iubesc pe Anişoara. acum. fireşte. şi niciodată Dragu nu-şi găsise ceva de reproşat. şi a-i da ei prilej să mă umilească. cite odată. pot porni pe alt drum. dar înspăimîntător de tristă. O vagă nemulţumire de sine. Simţea numai că şi el.. că ele sînt total şi organic deosebite. Habar n-am cum se spune altfel. îşi spuse David. i se părea'că s-a trădat pe sine. A renunţat din propria lui voinţă la o viaţă de aventuri eroice. morala lui neştirbită. toate cîte făcuse. aceeaşi dîrzenie din vremea debutului. Păstrase aceeaşi vigoare. obstacolele prin care trecuse. acelaşi optimism plebeu. şi împrejurarea că se afla în vilegiatură. După cum vezi. îşi puse ochelarii. Ce ridicul am fost ! Nu se aseamănă cu nimic. „Peşte" vei gîndi tu. şi ţie şi celorlalţi poligami clandestini ! Ştiu ceea ce nici tu. cunosc orice fel de dragoste fizică.. Nu se gîndea. Nu căuta nicăieri o scuză. îşi aminti.Numai cineva care a cunoscut şi iubit ani de-a rîndul o singură femeie poate să-şi dea seama. Şi totuşi nu-şi putea preciza nimic. Dar "nu aici zăcea izvorul acelui furios dezgust faţă de el şi de prezent. n-ar mai curge sînge. şi cunosc femeia. Au trecut doi ani de atunci. Avea o vagă impresie că el însuşi e un ratat. Dar n-o pot face. intransigenţa lui intelectuală şi morală. fugar. desfacerea totală de ea. Cunoştea destul de bine crizele de oboseală şi dezgust. 174 Se lungi în pât. nu m-aş da înapoi. ca toţi ceilalţi. Nimic din ceea ce emoţiona sau influenţa pe alţii. Chiar dacă aş fi numai eu singur.. încercă să citească . pentru că nu avem deloc bani şi Nora îmi dă din cînd în cînd între patruzeci şi o sută de lei. nici nimeni altul pe pămînt. dorinţa mea subită de a-i cere bani. Şi acum se simţea totuşi mediocru. „Eu m-am născut ca să lupt împotriva locurilor comune. Nici n-am împlinit încă 30 de ani. apoi. la adăpostul căreia să se odihnească sau să trişeze. de public. Nu e asta. ca o lichea sau ca un Don Juan. Dar asta n-are nici o importanţă. de prieteni întîmplători. Uite. pripit. o nouă tragedie . nu-mi amintea nimic. şi nu simte nimic . deci. de sacrificiu. Nu ştia de unde izvorăşte sentimentul acela deprimant de ratare. de bătrîneţe. îşi scoase ochelarii. Se simţea antrenat de un sentiment obscur. puternic. în al treilea rînd. Noi care credeam că am rezolvat problema iubind o femeie şi culcîndu-ne cu cît mai multe altele ! Acum să-ţi povestesc şi puţine evenimente... Toţi sîn-tem. nu-l pătrundea. ca să pot apoi cunoaşte un al treilea sex ? Dacă ai şti ce extaz mi-a provocat această descoperire ! Mi se părea că sînt bărbat. îşi spunea el de obicei. Asta e drumul meu. Mă înspăimînt . împotriva moralei truismelor". o furie stupida împotriva situaţiei de acum — împotriva „prezentului" întreg. de viaţa din provincie.pregătesc pînă în cele mai mici amănunte liberarea. de mediocritate. de ţară şi neam. să-mi . pe care nu-l putea preciza. aprinse lampa . adică de a mă umili. nu bănuieşte încă. E o desceperire extatică. din care nu voi suferi eu. lumea întreagă ca o deşertăciune şi viaţa lipsită cu desăvîrşire de sens. cîţi ani şi ce umiliri noi voi îndura lîngă ea.. Poate sînt şi eu obosit acum. şi a acceptat viaţa de toate zilele. într-un cuvînt. Oricît de aspru s-ar fi cercetat. şi ştia că nici o judecată de valoare emisă în asemenea crize nu e justă. decît să deschid pianul şi să improvizez". Am intrat noaptea pe fereastră. simt că nu am de făcut. chiar Napoleon. Nu se plîngea de sărăcie. ratat. şi nu pot pentru că am nevoie de banii ei. în faţa căruia nu ştia cum să lupte. Oricînd o pot lua de la început. Nu ştia precis ceea ce îl nemulţumeşte şi îl umileşte. cîţi ani va. Ce infinit superior am ajuns eu deodată. pot face altceva.. Aş face-o cu bucurie — căci nu simt. şi se plimba de la un capăt la celălalt al odăii. fibrele lui intime sînt mediocre. de a refuza o fecioară care mă dorea). Tot ce se întâmplase după moartea tatălui. am înţeles că s-a ridicat cortina primului act dintr-o lungă tragedie. Dar extazul a rămas. care cuprindea şi cariera lui de profesor şi autor. acuma cînd închei.

iar am început să mă gîndesc la război !) şi tu nu ştii încă să te aperi de obuze. aşa cum făceam altădată. El ar fj putut face şi altceva.. fii crud de pe acum. S-a întors în realitate. Cel puţin dacă aş. El ar fi putut crea şi altceva decît cărţi şi critică. îmi mchipui că sîntem amîndoi pe front (ştii. cît de mult te iubeşte. singur. şi ţii minte cum glumeam în spatele lor.. li venea să rîdâ.. o carte . şi critica. Mă nelinişteşte lipsa ta de bani. Un om nou.. unde ar putea înjura douăzeci de oameni.. Pleşa ar fi vrut să adaoge ceva.. O tinereţe întreagă îngropată în pămînt... un om aşa cum ar fi putut ajunge el. aşa cum la întrevăzut de atîţia ani.. Este sfatul unui camarad. dragul meu Petru ? îra nici un caz nu voi încerca să-ţi schimb proasta părere pe care ţi-ai făcut-o despre David.. Dante. dincolo de inteligenţă şi de cultură. de entuziasmat. să poţi schimba lumea din temelii. in orice caz. şi mă ia afară. Dar nemulţumirea împotriva lui însuşi stăruia. Mi-e teamă să nu te văd şi pe tine îndrăgostit.• şi se bucură. în loc de zece cît poate înjura acum la revistele 175 amicilor săi. 176 Alexandru către Petru. Ai să ţi-o schimbi singur. Nu mi-ai spus nimic despre ea . că lucrul pe care îl aşteaptă şi doreşte. numai a mea. în privinţa celorlalte evenimente. Un ideal prometeic. salvare. N-ai vrea să primeşti aceşti bani de la mine ? Nu sînt prea bogat. pe care le adusese (Balthasar Gracian. Mă întorc mereu cu gîndul la Anişoara. Şi totuşi a renunţat la . aşa cum îl gîndeşte şi Pleşa. — Bieţii oameni !. absurd de ridicul.. cînd aveam 25 de ani. ce vrea de la tine ? Bagă de seamă. Să las tsate — şi familia. Nu e un sfat prietenesc.Poate din cauza asta e atît de dezgustat de sine. Dacă ai şti cît îmi pare de bine.. cum îl aşteaptă toţi. n-o lăsa cu nici un chip să te idealizeze.. Din scrisoarea ta bănuiesc că Anişoara te-a incendiat mult mai grav. Nu ştiu la ce să mă aştept. acesta. la toamnă. dar am destul ca să pot fi liber. puţin intimidat.... am venit să-ţi aduc o veste bună. primejdia cea mare poate fi încă evitată. cum este. să răsfoiască măcar una din cărţile sale favorite. jigneşte-o cît mai adînc.. cînd îl vei cunoaşte mai bine. — Lucrai ceva ? îl întrebă.. şi să scot o revistă a mea. departe..:. şi mamă. să intru salahor la vreo mărime. şi surori. Doi ani pierduţi. eroic. Pleşa. şi cărţile pe care trebuie să le scriu — şi să plec undeva. Dacă ţii puţin la ea. l-ar fi putut realiza de mult el. oamenii se zbat în aceleaşi drame stupide şi toţi aşteaptă un om ca el. Pauză. îşi dete seama că Pleşa voia acelaşi lucru ca şi el .. chiar dincolo de morală. demnitate. odată cu moartea tatălui. Alexandru vorbise uluitor de cald. ineficient. era o anumită „morală". nimic inimitabil. ridicul.. Să poţi tăia drumul acestui om nou. care te sileşte să comiţi atîtea imprudenţe. Fusese ridicul. A scăpat d-na Dumitraşcu.. Tot ce a făcut pînă acum. Mă simţeam puţin vinovat faţă de ei. Poate asta vrea şi Pleşa.. nu era nici pasiune fizică. Deschise. Şi viaţa curge înainte. şi sănătate. tot era inutil. — Nimic.. şi pamfletul .. — Ştii. Haidem spre plajă. avea bunul simţ să nu fac confidenţe. o revistă... îi credeam proşti pe amîndoi. Sau mai bine să mă stabilesc la Bucureşti. Auzi un ciocănit în uşă. Poate vine cineva. dar îl văzu pe Dragu preocupat.. ar fi putut face oricine altcineva în locul lui. Dar simţea bine că nu din cauza aceasta este atît de dezgustat de el însuşi . Cu Nora era altceva . Scrie-mi şi-ţi voi trimite cît ceri tu. să poţi interveni într-adevăr eficace în mercul istoriei. unde să pot spune iarăşi tot ce am pe suflet. în „concret". Altceva. Mă pregăteam să ies. nu prea ştiu ce să-ţi spun..' Tresări .. nu din lipsa unei reviste proprii.. acest ideal.. Nu era dragoste sentimentală. Faust). Nimic personal. şi şcoala. Pentru care eram gata să sacrific tot . Asta voiam şi eu. întoarse butonul electric cu ciudă. îţi . cu multă bucurie. a scăpat din operaţie. multă suferinţă. La suferinţă stupidă şi medioeră. I se părea şi polemica inutilă.ceva. „La ce să-ţi răspund mai întîi. aşa cum visase în primii ani ai tinereţii.. Petru...

— M-am gîndit că poate ţi-e frică. Ştiu că tu le cunoşteai şi le practicai de mult. nu te îndupleca în faţa nici unei suferinţe. peste bord cu ea !. Povestirile lui Boccacio. Perechi de amanţi îndrăgostiţi.. (Mai clar decît atît. o simţeam lîngă mine . încît eram ispitit s-o fac să ţipe de voluptate. Fireşte. Căci. evit s-o discut aici. nici de compromisuri. decît pentru pline sau dragoste. cu oamenii aspri. A îngălbenit şi a început să plîngă. ca în Boccacio şi în povestirile din Halima. Dar e un strigăt pe care nu m-am putut stăpîni să nu-l articulez. băiat bun şi încă viu. Prea era'aproape primejdia. Ştii că dorm regulat la Ani-şoara. Că tu erai virgin. Şi deodată se deschise uşa. ce are de-a face una cu alta ? Nora s-a resemnat. cine le-a pus să descopere această jucărie drăcească ? Nu uita lucrul acesta : tu nu ai nici o obligaţie. nu mă gîndeam nici măcar la leafa pe care aş pierde-o. cîtă pasiune. Eram curios să văd ce figură va face bătrînul astronom. Restul e literatură sau şantaj. să-ţi justifici concepţia ta personală asupra acestor lucruri — în nici un caz pentru a mă ajuta pe mine. emoţie. etc. Iartă-mă. — Nu e vorba de asta. I-am spus. Lecca. Anişoarei nu i-am cerut pînă acum bani. tu mă ştii prea bine. Nu ştiu ce-a răspuns. la Movila. Eram amîndoi în pat . Marea te-a prostit. în treacăt.arăt cum să te trînteşti la pămînt. dacă va aprinde lampa şi ne va descoperi pe amîndoi. Dar am observat un lucru : nu mi-era deloc frică. Iubita mea era atît de emoţionată. probabil . Să poţi declanşa asemenea emoţii erotice şi comice. si bemol. Amorul e o invenţie feminină .nu le înţeleg. Alaltăieri am rămas. însă. ziua întreagă închis în odaia ei şi în baie. Dacă ai şti cît de puţini tineri valizi întîlnesc în jurul nostru ! De-abia Dragu 177 'Tomescu şi cu tine. eu nu numai că nu am nevoie de ele. Nu accepta nici. în patul ei cu desăvîrşire virginal. eşti stăpîn. Poate şi din cauză scrisorii tale. în ceea ce priveşte marea ta descoperire a pluralităţii sexelor.. Cîte agonii. eu eram închis cu ea în baie. Aş prefera de o mie de ori să mă aflu într-un sat de munte. i-a spus înainte de plecare. la. lasă femeile să sufere cît vor . Ai pierdut şi ai descoperit acum ceva cu desăvîrşire nou. Atît ne-a spus. Nu s-a întîmplat însă nimic. Poate din cauza întîmplării de azi noapte. care luptă acum poate contra oceanului pasional al Irinei. mai mulţi Norei. Am o vagă impresie că e numai o tristă iluzie. nici de sărăcie. este o groaznică promiscuitate sentimentală. plaja. Ca să te justifici pe tine. un şantaj. — Te-ai speriat. dar nici. făcînd oarecare literatură ca să-ţi arăt cîteva fapte atît de simple. Aci.. eşti liber. şi cred că ar fi tot atît de fericită avîndu-mă lingă sine. Din fericire pentru Anişoara. Oameni care trăiesc pentru altceva . Asta e „tot". Mă întorc acasă în zorii zilei. chiar dacă aş „înşela-o".. Eu rămăsesem la locul meu. la bemol. într-adevăr. Este exact ceea ce simt eu acuma. nici de suferinţă morală. S-o lăsăm pentru prima noastră întîlnire la Bucureşti. dacă ţi-am scris lucrurile acestea. însă. ce senzualitate oarbă ! Am ajuns să urăsc marea. etc. soarele ăsta lubric. Te-am auzit vorbind prin somn. voluptate. înainte de fa diez. Aci m-a înnecat promiscuitatea. Spune-ţi în fiecare zi : peste bord cu Anişoara. pregătit pentru orice eventualitate. Deocamdată atît. priviri umede de fete care aşteaptă să devină mame. Iată o vacanţă perfectă ! Mă simt de cincisprezece ani. asupra acestor lucruri. o scurtă pauză. Sînt ridicul. Ştiu că 178 nu există decît două lucruri pe lume într-adevăr primejdioase : boala şi moartea. fa diez. goi şi foarte frumoşi. în timp ce "se scutura camera Anişoarei. pînă azi noapte. — Pe mine nu mă mai iubeşti ? a întrebat. că m-am culcat cu o fată. i-am răspuns eu.. nici nu mai avea putere să tremure. Vară-mea suferă şi ea de pe urma unui oarecare Dinu Paşalega. Dar nu putea să-mi facă ceva. că . Nici de dragoste. Toate chestiile acelea cu primejdia dragostei n-au nici un rost . să văd ce se va întîm-pla. atît. nu sînt în stare să-ţi scriu). Anişoara era de gheaţă . N-am nici timp. şi s-a retras repede. Ce admirabilă noapte ! Spaimă. Anişoara ? o întrebă dl. Petru. Petru către Alexandru. toate dificultăţile rămîn în picioare. Ai vreun pian prin apropiere ? Repetă de mai multe ori fraza aceasta : şi. de cînd a plecat Adriana.. mă întreb foarte serios de ce mi le-ai scris. De nimic altceva nu mi-e teamă. luna aceasta sentimentală. nici nu mai încape îndoială. în schimb am cerut 179. între vînturile ostile şi reci. aşa cum prea bine recunoşti şi tu. nici poftă pentru asta. cum spune ea. cu cerul sumbru. d-l Lecca n-a aprins lampa. Vroiam să-ţi spun numai un singur lucru : n-ai înţeles nimic. îmi închipui.-Nora a fost pentru tine orice altceva decît dragoste şi senzualitate. aşa cum n-am întîlnit niciodată pînă acum. „Nu-ţi răspund ca să discut ceea ce mi-ai scris tu.

Am început să compun o simfonie. Nu te speria.. e un cuvînt foarte fru181 rnos. . înfăşură scrisoarea şi o puse în buzunar. Să nu respecţi nimic. izolat.. şi totuşi n-ai realizat nimic temeinic. Spune-ceea ce spuneam şi noi la vîrsta lui. să fii tu însuţi.. drama lor umană — fără nici o alegorie. Iar.. în opinii.80 real : omul care îşi poate face de cap — şi muzica pe care o poate gîndi el". de tăria acestor două realităţi. Să arăt organicitatea universului lor. pe d-ta.. dar cu glas serios : — De ce ai spus huligani ?. după ce ţi-ai spus primul cuvînt.nu voi mai putea rămîne eu. să ai atîta viaţă în tine încît adevărurile să nu te poată pătrunde nici intimida — iată vocaţia de huligan. lîngă acest om cu care se înţelegea de cele mai multe. dacă vrei.. nici adevărul. şi asta te-a limitat. Trebuie să rămîi tu însuţi. încerc un lucru cu desâvîrşire —nou : „Ereticii'*. ai traduce tu — şi ai face inevitabilele legături cu viciul. în tinereţea ta. Nimic •din toate acestea. cu apele liniştite. — şi orice ai face. fixat. îşi lăsă privirile pe mare să se odihnească. nici ştiinţa. nici Dumnezeu.. apoi se întoarse brusc către Alexandru. — nu va crea nimic.. Era încă fermecat de aventura lui Petru. — Dacă ai şti totuşi cît îl invidiez. şi mă întrebam : de ce simţi nevoia să te . La 18 ani eşti încă liber. îl întrerupse zîmbind. sînt oribili. în fond (pregăteşte-te să citeşti o prostie.. cu glas aspru.. Dar există ceva real. Se opri o clipă. continuă Drgu. înflăcărat. să te realizezi. Există eretici. Este o logică nouă. cu Gide. De aceea îmi place. zîmbind lung. Alexandru arătă scrisoarea. — Te-am ascultat vorbind mereu în ultima vreme. Ce poate însemna „omul care işi poate face de cap ?". în biologia ta.. Se opri puţin. atît de bine fără soare. eretici murind. Alexandre. Dacă ai şti cît vă invidiez. Alexandru nu răspunse imediat. — In fond e încă un copil. La 25 de ani. de altfel.. Să poţi uita adevărurile. fără nici o apologie.. O simfonie a „Ereticilor". în paranteză fie zis. care mă ispiteşte şi mă încîntă. nici Dumnezeu. eretici trişti. dar am început-o magnific în cap. şi-l întrebuinţez des. pe de altă parte. Eretici iubind.. a tiisteţii. Şi iată cum termină : „Există ceva real. Primii ani după debutul în viaţă. ceva înspăimîntător de real : omul care îşi poate face de cap — şi muzica pe care o poate gîndi el. sînt crînceni. pe malul mării. a iubirii. Erezia ca normă. experienţa huliganică. faţă de el însuşi sau faţă de lume. — Vorbeşte şi el prostii. Şi cuprinde foarte multe lucruri. blînd.. Restul nu mă interesează . în acte. să nu crezi decît în tine. etc. Să pot traduce firea lor.. Petru nu admite nici o altă realitate .... Cred că tu mă înţelegi". nu te teme. nu e decît un cuvînt — eşti deja secat.. Dragu se întinse şi el pe nisip. liber chiar pe teoria pe care ţi-o vei alege în interpretarea vieţii. Ai făcut ceva. aşa cum există una a păstorilor.. nici dragostea.. Există un singur debut fertil în viaţă . nu ■am scris nici o frază din ea. la acea vîrstă. El însuşi o citise cu greutate. dacă ai şti ce greu de purtat sînt aceşti opt ani care ne despart. nici societatea. — De ce rîzi ? îl întrebă Dragu.... a eroilor. acolo. Mă cutremur.. Se făcuse aproape întuneric.ori atît de bine. ca toţi ceilalţi. vorba lui Dragu i se păru străină.. te-a sărăcit... nici iubirea. şi vorbi repede. răspunse el. Era atît de bine acum..... cu Dostoievscki. dar o prostie care mi-e scumpă) nu exista altceva pe lume în afară de emul liber şi muzică. cîteodată. ceva înspăimîntător de Î. cu cerul blînd. Ai făcut ceva. după cum există oameni blonzi sau miopi. — Nu e nici o insultă. răutăcioasă.. îl lămuri Dragu. Ce interesează un asemenea om ?. Cine nu debutează aşa. nici adevărul. spuse Dragu.. Cuvîntul acesta e frumos. pe Petru pe toţi huliganii. — Primisem ceva de la Petru. şi privi marea. Alexandru tresări. să creezi. Se simţi iar singur. ironică. cu toate că i se păru că Dragu ar fi voit s-o citească în întregime.

justifici prin-tr-o morală, printr-un ideal social ? De ce cauţi „adevărul" prin care să-ţi justifici acţiunea d-tale morală, experienţa d-tale vitală ?... Ce-ai d-ta nevoie de adevăruri, de morală, de misiune colectivă ? Eşti sau nu eşti ? Te simţi complet, rotund, vital, robust ? te simţi creator, | în viaţa d-tale intimă şi în inteligenţa d-tale ? Atunci, ce-ţi pasă de adevăruri ?... Rămîi întreg, rămîi huligan !... | — Nu ştiam că se spune aşa, vorbi zîmbind Alexandru. Credeam că se spune un om liber, un om demn, un om nou, dacă vrei.. — Astea toate sînt glose. Un singur cuvînt le cuprinde în întregime ; este cuvîntul acesta, atît de frumos, „huligan". — Ştiam că huligani sînt numai spărgătorii de geamuri, rîse Alexandru. — Sînt şi ei huligani, fireşte, răspunse Dragu, serios. Intre ei şi d-ta, nu e nici o deosebire calitativă. Aveţi aceeaşi structură, fireşte ; aceeaşi vocaţie. Totala ignorare a adevărurilor, a ordinei, a maturităţilor. Unii sparg geamuri, alţii afirmă că lumea începe prin ei. Ce superb !■ Ce vitalitate orgolioasă ! Să împărţi lumea în vii şi morţi — sau în răi şi buni, aşa, cu o simplă judecată de . valoare, sau cu un singur geam spart — îţi dai seama ce violentă afirmare vitală înseamnă gestul acesta ? Din punct de vedere administrativ, aş spune, un huligan de stradă e primejdios pentru că sparge geamuri •— iar un huligan ca Petru Anicet sau ca d-ta, este o valoare, pentru că amîndoi sînteţi intelectuali aşezaţi, şi veţi contribui pozitiv la creşterea spirituală a acestei ţări... Dar din punct de vedere al structurii, toţi sînteţi la fel. Toţi ignoraţi adevărurile stabilite, ordinea stabilită, oamenii stabiliţi. Toţi credeţi că lumea începe cu d-stră, sau, mai. modest, că d-stră puteţi echilibra lumea... Se ridică în picioare, nervos. — Eu nu vă judec, adăugă. Şi eu am fost aşa. Şi acei ani au fost singurii mei ani creatori... Roti un gest larg, cu mina, peste mare, peste dealuri. — Atunci puteam face orice voiam. N-aveam nici tată, njci surori, nici prieteni. Nu mă simţeam legat de-nimic. Acum există o sumă de lucruri mari, grave, responsabile, în jurul meu. Există în primul rînd acest teribil David Dragu pe care îl vezi, acest erou cu leafă la Stat. Ei bine, îţi pot spune acum că îl dispreţuiesc şi îl urăsc pe acest David Dragu, că mă... pe el ! înţelegi ? asta simţi cînd depăşeşti experienţa huliganică ; o cumplită silă de tine şi de lume — şi o cumplită nostalgie după vîrsta de 40 de ani. Aş vrea acum ori să am numai 20 în loc de 29 de ani, ori să am direct 40. Ori huliganism, ori moartea pasiunilor. Dacă ai şti cît am luptat !... Dacă ai şti ce te aşteaptă şi pe d-ta, cînd vei descoperi că nu înseamnă nimic omul nou al d-tale, nici morala d-tale colectivă — că totul s-a făcut pe acest pămînt, şi s-a făcut prost, întotdeauna pe jumătate, întotdeauna cu apă caldă... Asta simt eu acum ! Cîte aş fi putut face eu, dacă nu m-aş fi deşteptat atît de devreme, dacă n-aş fi descoperit că sînt oameni care mă iubesc, oameni pe care eu nu i-am iubit, şi faţă de care m-am simţit dator, cu trupul şi cu gîndurile mele... Şi apoi mai este altceva. Este ieşirea asta a doua din adolescenţă, descoperirea" adevărurilor, şi pe urmă a inutilităţii adevărurilor... Şi huliganii socotesc adevărurile inutile. Dar au altele, mult mai teribile, mult mai fertile... Eu nu mai am nimic. Eu aştept virsta de 40 de ani, casă încep maturitatea adevărată... Alexandru îl ascultase uimit, necutezînd să-l privească. Simţea o imensă milă şi o mare dragoste faţă de acest om care se mărturisise atît de sălbatec, ,cu toate mizeriile şi înfrîngerile sale. Pe' nesimţite, se făcuse întuneric. David Dragu se lungise din nou pe nisip, privind cerul.
182 183=

— Probabil că sînt mai multe stele decît pot vedea eu, spuse foarte încet. Alexandru îşi înălţă şi el privirile. Din toate părţile sclipeau stele mici şi reci, lumini depărtate. — Adevărul este că toate acestea n-au nici o importanţă, adăugă Dragu liniştit deodată. Singurul lucru important este faptul că trăiesc, şi stau aici lîngă d-ta care nu mă cunoşti nici nu mă înţelegi, şi că totuşi prezenţa mea nu te exasperează... Asta e miraculos ; că deşi sîn-tem amîndoi oameni, nu te ridici acum şi nu încerci să ană arunci în mare...

PARTEA A DOUA
Domnişoara Felicia Baly hotârîse definitiv data marei serate : 15 Noiembrie. Mai erau pînă atunci trei sâptă-mîni. Toamna se arăta, însă, foarte caldă, şi limpezimea nostalgică a cerului, văzduhul prea blînd şi prea melodios, iritau adînc pe Felicia. li amintea parcă anumite peisagii italiene — şi asemănarea cu ceva care e departe sau e trecut, o făcea întotdeauna să sufere. Felicia ar fi vrut o toamnă rece, ploioasă, neguroasă. Ar fi vrut să treacă prin ploaie cu gulerul trenchcoat-ului ridicat, cu bărbia

aplecată spre piept, cu ochii aproape închişi -— şi să ajungă acasă stropită de noroi, udă, tremurînd, bucu-rîndu-se că îşi va putea încălţa pantofii moi de pîslă şi va putea bea cîteva ceşti cu ceai fierbine, ghemuită în fundul divanului. Felicia iubea toamnele bucureştene, le iubea mai ales către sfîrsitul anotimpului, cînd arborii se-curăţă cu desăvîrşire de frunze, şi ciorile încep să se înmulţească. Pentru asemenea zile de ploaie rece se întorcea în ţară, în cursul lunii Octombrie, şi nu pleca decît după sărbătorile Crăciunului, cînd se aşternea destulă zăpadă ca să o răzbească iar dorul Coastei de Azur. Acum era însă destul de cald, şi oamenii plecau şi veneau de la lucru în haină, fără să tremure. Felicia se deştepta în fiecare dimineaţă cu spaimă ; aştepta perdeaua tulbure a norilor, aştepta răbufnirile vîntului. Toamna frumoasă de afară îi stingherea şi serata. Ar fi vrut ca în noaptea petrecerii să fie umed şi frig, iar invitaţii să sosească tremurînd, scuturîndu-şi hainele de ploaie. Felicia ştia că serata sa e cea dintîi a sezonului. Celelalte urmau de abia după şase săptămîni. La 15 No185 iembrie nu era încă zăpadă, şi petrecerea din Strada Grigore Alexandrescu trebuia să se deosebească de toate cîte îi urmau, în sezonul bucureştean de iarnă. Serata Feliciei Baly se deosebea, de altminteri, şi prin invitaţii pe care îi aduna laolaltă. Veneau, în afară de mondeni şi cîţiva oameni politici — invitaţi de dl. Baly ■— nenumăraţi, scriitori, gazetari şi studenţi. Dl. Baly folosea de mulţi ani cîţiva secretari, aleşi dintre tinerii intelectuali săraci şi merituoşi. După moartea lui Pavel Ani-cet, locul de secretar personal rămase vacant ; Dl. Baly nu mai găsise un alt tînăr de încredere, şi priceput în acelaşi timp. în schimb, mărise numărul celorlalţi secretari, tineri care lucrau în biblioteci sau la ei acasă, şi nu veneau decît rar în Strada Grigore Alexandrescu. Dl. Baly era încă ocupat cu redactarea „Instituţiilor vechi româneşti", şi avea nevoie de nenumăraţi colaboratori, pe care îi plătea, şi care erau însărcinaţi să-i adune materialele necesare marei sale opere de sinteză. De la moartea lui Pavel Anicet, însă, redactarea mergea foarte greu. Avea obiceiul să discute cu Anicet o problemă, pe bază documentelor adunate de ceilalţi colaboratori, şi apoi îl lăsă să scrie singur paragraful respectiv. Dl. Baly se mulţumea să corecteze textul şi să găsească locul precis în planul general al operei. După moartea lui Pavel, observă că nici unul dintre secretari nu e capabil să facă singur această muncă de redactare. Se mulţumea, de-atunci, să supravegheze munca de adunare a materialelor, amînînd mereu completarea „Instituţiilor", deşi găsise de mult editor la Oxford. Felicia a început să-se intereseze şi chiar să iubească cercurile de studenţi, intelectuali şi scriitori, după ce l-a cunoscut pe Pavel Anicet. S-au întîmit, însă, numai de cîteva ori.. Aflase apoi, pe neaşteptate, — dimineaţa, cînd era încă în pat şi-şi lua csaiul — de sinuciderea lui Pavel. Avusese întotdeauna groază şi dezgust de moarte. Ea nu vedea decît cadavrul, carnea galbenă şi rece, şi nu-şi imagina moartea decît prin gesturi de înmormîntare, de tînguire, prin luminări aprinse, şi coborîre în pămînt ; cînd vorbea de moarte, simţea în nări mirosul cadavrului şi al tămîiei. îl văzuse cu puţine zile în urmă şi i se păruse că tînărul începe să-i facă oarecare curte. II plă186 ■cuse de la început, şi se gîndea chiar la o eventuală aventură. De cîţiva ani, Felicia privea cu o imensă silă şi dispreţ pe bărbaţi. Avusese pînă atunci o singură dragoste ; un tînăr şi sportiv italian, student la Politehnică, pe care îl întîlnise într-o expoziţie din Rom?., şi care o dusese apoi cu maşina lui la Ostia. I se dase chiar în acea noapte. Au trăit cîteva zile în delir. Felicia nu ştia nimic despre el, despre familia lui, şi era fericită că îşi pierduse fecioria într-o asemenea aventură superbă, transformată atît de neaşteptat în pasiune. A patra zi, tînărul dispăru cu maşina, fără să lase nici o scrisoare şi fără .să achite contul la hotel. Felicia se simţi nefericită, căci îl iubea, şi deşi ştia că o atît de magnifică întîmplare nu poate dura prea mult, nu-şi închipuise totuşi că va fi atît de repede curmată. Foarte puţine zile în urmă, însă, constată că frumosul său amant o îmbolnăvise cu o boală de care Felicia nici nu auzise. S-a înapoiat disperată la Roma, hotărîtă să se sinucidă. Din întîmplare s-a întîlnit chiar în gară cu o camaradă, ziaristă elveţiană, şi criza de plîns pe care a avut-o atunci a fost repede urmată de o destăinuire completă. Felicia intră a doua zi în tratamentul unui medic din Corso Emmanuele, şi-şi prelungi astfel şederea la Roma cu încă două luni. „Expoziţia de pictură de aici e pur şi simplu prodigioasă", scrisese d-lui Baly. „Trebuie să rămîn mai mult decît mă aşteptam. Am găsit ■de ocazie o sumă de antichităţi. Trimite-mi bani mai mulţi"... Felicia a păstrat de atunci, o silă aproape carnală faţă de orice bărbat. Crezuse chiar că aventura asta o va vindeca de pasiunea ei pentru Italia, lucru pe care l-ar fi regretat. Dar pasiunea a rămas aceeaşi.

Se întorcea în fiecare an în Italia, deşi iubea acum mai mult locurile •singuratice, puţin cunoscute, şi porturile Adriaticei. Cînd l-a cunoscut pe Pavel Anicet, a început să nădăjduiască într-o prefacere totală a fiinţei ei. îl plăcea pentru ceea ce i se părea masculinitate concentrată, inteligenţă şi pasiune, în privirile şi vorba lui, în prezenţa lui chiar. Vestea sinuciderii lui Pavel aproape a îmbolnăvit-o. N-a avut curaj să-l vadă, cu atît mai mult cu cît i se spusese ■că e desfigurat ; glontele îi sfărîmase cerul gurii, nasul şi pehii. Dar a cunoscut atunci pe d-na Anicet, pe Petru, 187 pe David Dragu. Nu plîngea, deşi avea ochii sMcloşi, cu priviri fixe. A stat aproape tot timpul alături de Liza şi de David, şi cum venise îmbrăcată în negru şi părea înspăimîntatâ, cineva a şoptit lîngă ea : „Iată, asta e logodnica lui Pavel !" Felicia s-a simţit atunci neaşteptat de emoţionată. A crezut că e îndrăgostită de Pavel, că el de asemenea o iubea şi că un destin crîncen i-a despărţit, înainte chiar de a-şi fi destăinuit dragostea. în-timp ce se abandona acestor emoţii şi închipuiri, a zărit o femeie tînără, înaltă, cu un voal negru ascunzîndu-i faţa, încercînd să se strecoare în camera mortuară. A ştiut îndată că tînăra este iubita lui Pavel, şi aştepta chiar cu spaimă să o audă ţipînd, dincolo, în clipa cînd se va apropia de catafalc. S-au scurs c ;nci lungi şi penibile minute fără să se întîmple nimic. Apoi, necunoscuta îi trecu din nou prin faţă, călcînd încet, cu greutate. Felicia observă că are ochii umezi, şl—î ţine aproape închişi. Mîna dreaptă o apăsă discret deasupra inimii. După ce a dispărut, auzi pe David Dragu, şoptind Lizei, cu furie ; ---- Asta e Una... Din cauza ei s-a sinucis... Felicia era ispitită să alerge după necunoscută şi să-î cadă în genunchi, să-i sărute mîinile, să plîngă. Avea nevoie 3ă facă un singur gest, dar unul decisiv, nebunesc. Simţea o extraordinară dragoste şi admiraţie pentru acea necunoscută, care şi-a stăpînit atî-t de frumos durerea, riscînd să fie insultată de prietenii lui Anicet, la cîţiva paşi în urma ei. Ar fi vrut să o cunoască, să afle mai mult despre Pavel, să plîngă împreună. Şi-a controlat totuşi această neaşteptată criză sentimentală, şi a încercat să afle cine este Una. Nu ştia nici Liza, nici David. O veche dragoste a lui Pavel, care dura de cîţiva ani, şi pe care o păstrase departe de cancanuri. Nici cel mai bun prieten al lui Pavel nu putea spune mai mult decît că o cheamă Una şi e bogată. Felicia ar fi vrut s-o întîlnească, dar cum ea nu s-a dus la înmormîntare, n-a mai putut-o vedea a doua oară. De altfel, a uitat-o repede, plecând din ţară, după cum a uitat chiar „dragostea" ei cu Pavel. Cînd s-a întors din străinătate, era mai senină şi mai fermecătoare ca orieînd. A păstrat însă un viu interes tuturor prietenilor şi cunoscuţilor lui Pavel. L-a întîlnit de mai multe ori pe
188

Petru, dar nu i-a plăcut. I se părea nesincer, crispat, retoric. Petru, de asemenea, nutrea faţă de Felicia o inexplicabilă antipatie şi nu se silea deloc să şi-o ascundă. Atît d. Baly cît şi Felicia, încercaseră să-l păstreze pe Petru cît mai aproape de ei, invitîndu-l des la ceai şi la masă. Se vorbea, însă, încontinuu de Pavel, de tatăl lor, Francisc Anicet, şi lui Petru toate aceste comentarii postume îi erau nesuferite. îşi îngăduia atunci glume de prost gust asupra iubirii misterioase a lui Pavel şi zîm-bea vulgar de cîte ori venea vorba despre geniul nerealizat al bătrînului Francisc. în cîteva săptămîni, izbutise să se facă atît de antipatizat, îneît Felicia a fost extrem de mulţumită văzînd în locul lui, în ziua pensiei, pe d-na Anicet. De-atunci, numai d-na Anicet continua să-i viziteze. S-a întîlnit de cîteva ori cu David Dragu, şi ajunseseră buni prieteni, dar în toamnă David a fost numit profesor la un liceu din provincie, şi de-atunci nu l-a mai văzut decît foarte rar. Felicia a păstrat, însă, aceeaşi prietenie Lizei Dragu. Pe ea o cunoscuse cu mulţi ani în urmă, în străinătate, într-un timp cînd nu ştia nici d? David nici de fraţii Anicet. O întîlnise într-un bar, şi i se păruse că Liza o urmăreşte pretutindeni cu ochii, o fixează cu priviri stranii, stăruitoare, neînţelese. Urmărirea aceasta a neliniştito şi a amuzat-o în acelaşi timp. Era ceva cu desăvîrşire nou, o aventură nemaiîntîlnită. Privirile Lizei au amorţit, însă, îndată ce s-au cunoscut. Ochii au redevenit calmi, adinei ; pierise expresia aceea carnală, mobilă, aproape intoxicată. Felicia a descoperit în Liza Dragu o fată inteligentă, liberă şi creatoare. Felicia purta de mult în suflet o nostalgie a creaţiei ; s-ar fi voit artistă dramatică, scriitoare, sau cel puţin pictoriţă. După ce Liza i-a arătat pî-nzele ei cele mai proaspete, admiraţia Feli-ciei a cresout bruse. A şi încercat, pe ascuns, să picteze, să deseneze. A trebuit, să renunţe repede ; îi era ruşine de Liza. Şi-a propus atunci să scrie, şi a început prin a-şi ţine un jurnal intim, în care îşi nota conversaţii, peisaje şi — printr-un lexic secret, al cărui cifru îl ştia numai ea — senzaţiile sale cele mai intime, experienţele nepermise. îşi propusese să compună, cu ajutorul acestor
189

documente autentice. era alimentat de n_enumărate alte cauze. ca să se poată transmite apoi în cele patru colţuri ale Capitalei cele mai bizare zvonuri asupra „bohemei" din strada Grigore Alexandrescu. pe care nu le putea duce în nici un chip la bun sfîrşit singură. Căsătoria s-a dovedit. Felicia ajunse astfel să-cunoască un număr considerabil de scriitori şi artişti tineri. ş'i-a amintit că e creştin. Prin Liza. la Roma. organizate întotdeauna către sfîrşitul toamnei. şi s-a hotărît să se însoare cu descendenta unei nobile familii din sudul Franţei. Felicia ajunse repede' să cunoască familia Lecca. vlăstare obosite din familii de bancheri. descendent dintr-o bogată familia evreiască. Dispreţul acesta. că pozează şi ea în Mecena. neri intelectuali. Felicia nu plănuia decît lucrări vaste. de pasiunea Irinei pentru catolicism — şi ar fi dorit-o prietenă. Felicia s-a născut în Franţa şi a fost botezată într-o catedrală din apropierea Parisului. foarte repede dezastruoasă pentru ambii soţi. Zvonurile acestea făceau deliciul Feliciei. începuse să se informeze. Aflase din zvonuri de pornirile ei religioase. Prietenia Lizei a apropiat-o tot mai mult de cercurile artistice şi intelectuale. confesiunea în care fusese crescut era un obstacol în căsătoria sa cu domnişoara Jeanne-Marie Beauharnais. De astă dată. mai ales că fiică-sa pretindea că se interesează de lucrările sale şi se oferea deseori să-l ajute.ş diul în care trăise Pavel Anicet. Crezuse un timp că se va lega mai strîns cu Irina Pleşa. cu sociologia şi fi-losofia. la Viena. Ajuns în Universitate.. După ce tînăra doamnă Baly venise în ţară şi cunoscuse pe părinţii soţului. căci pe atunci afirma că „toate religiile sînt la fel" şi că „Iisus a fost cel mai mare dintre oameni". atît cele din Bucureşti cît şi cele din străinătate. La seratele sale din Bucureşti. acesta îşi ceruse voie să asiste din cînd în . întocmai ca şi d. grefat pe confesiune şi descendenţă socială. veneau mai ales tineri necunoscuţi. fete de Conservator. Liza avea prieteni în aproape toate marile Capitale europene. Şi pentru că pretextul cel mai obiectiv era religia. d. Familia logodnicei îi ceru ca nunta să se împlinească după ritualul catolic. care crezuse că va ajunge în cu-rînd soţie de ministru. gazetari şi scriitori debutanţi. D-l Baly acceptase lucrul acesta surîzînd. In afară de Liza. —• începuse să-şi dispreţuiască soţul. nădăjduind că i se va oferi o catedră universitară de sociologie. la Paris. căci aceasta era o catolică ferventă. cum era moda pe atunci. D-l Baly privea cu bucurie această nouă pasiune a Feliciei. Felicia era încîntată de asemenea tovărăşii. Baly. fusese creştinat pe cînd era un copil de clasele primare. să poarte lungi discuţii cu cîţiva înalţi prelaţi din Capitală. şi adăogase necontenit alţi cunoscuţi. D-l Baly refuza să facă politică. Fără să-şi dea seama. La seratele din toamnă invita întotdeauna şi cîţiva membri ai cluburilor de elită. mai ales că d-na Baly plîngîndu-se confesorului ei de nesfîrşitele controverse teologice din casă. Tînăra d-nă Baly. sinteze universale. Nu l-a început însă niciodată căci. alţi camarazi. îşi arătă repede nemulţumirea. Felicia nu avea însă nici o prietenă intimă în ţară. Baly ajunsese un sincer apărător al ortodoxiei. şi crescuse aproape terorizat în cea mai pură ortodoxie. în celelalte cercuri mondene ale Bucureştiuluî i se dusese vestea că suferă de mania părintelui său. reconstituise me. cîteva domnişoare din cercurile aristocratice. descoperind astfel obîrşia lor evreiască. De abia cînd şi-a luat doctoratul în ştiinţele sociale la Paris. să citească istorie bisericească. d-na Baly provoca nesfîrşite controverse — uneori terminate în ceartă — asupra confesiunii ortodoxe şi originii evreieşti a soţului. prietenele şi colegele de Universitate ale Adrianei. Cele cîteva luni pe care le petrecea în Bucureşti le dedica aproape în întregime în-tîlnirilor cu asemenea tineri. socialist revoluţionar. şi alte grupări de studenţi sau ti. Domnul Baly. Fără să vrea. un mare roman asupra femeii moderne. a devenit un ateu îndîrjit şi. mulţumindu-se să călătorească şi să se ocupe cu istoria trecutului românesc.. la Ziirich. mai ales că de catolicism se lega una din cele mai obscure şi mai triste amintiri din copilă190 ria ei. însă. Dogmatica îl interesa peste măsură. că a adus snobismul intelectual din străinătate.

ea atît de muzicală. atunci. lăsate de părinţi şi de doi unchi. de mirosul tă-mîiei. despărţindu-se. mintea Feliciei a legat strîns împreună spaima botezului cu spaima bombardamentului aerian. fără să-şi vorbească. întîmplările semnificative. Poate ei i-ar ii p®-vestit amintiri şi experienţe intime. de luminările aprinse. — S-a întors din străinătate ca să-şi facă armata. în limba engleză. acestei întîmplări a izbucnit războiul şi Bucurestiul a fost bombardat de avioanele duşmane. cu privirea atît de inteligentă pentru corpul înalt şi muşchii lui. apoi a uitat-o. cînd Felicia avea nouă ani. A publicat chiar o revistă trimestrială de studii sociologice şi filosofice. Ei i se părea că Felicia vrea să-i seducă iubitul. De altfel ştiai şi tu. Cea mai mare spaimă a ei a fost coşmarul cu fum de tămîie. retragerea în Moldova fuga la Odessa. Renunţînd la ambiţia unei catedre universitare în ţară. şi la o lună după divorţ d-l Baly şi-a botezat fetiţa în rit ortodox.. Tot ceea ce privea oamenii tineri din jurul ei. Ce spui de el ? Felicia ar fi vrut să-şi amintească cine i-a mai vorbit odată despre armată. şi cu tot ce a urmat după aceea . şi în ce împrejurări. publicînd o grandioasă sinteză. Baly s-a trezit stăpînul unei considerabile averi. Confesorul era un bătrîn abate belgian. Cîteva clipe rămase cu ochii pierduţi. vorbi Irina lui Alexandru. foarte 192 rezervată. L-a uitat pe Dinu. d. gîndi cu oarecare ciudă Irina.. Felicia suferea foarte puţin de pe urma oamenilor. ■ E bună prietenă cu David. şi opui 191 nea d-lui Baly o serie întreagă de argumente dogmatice. o lămuri Irina. — Trebuie să fie inteligentă. întrebîndu-se cu cine seamănă Alexandru.. pentru tot ceea ce priveşte viaţa sufletească şi economică a ţăranului român din toate timpurile. Cea mai mare suferinţă a ei a fost umilinţa. care nu-l putea pătrunde. — Mi-ar face plăcere să ne mai întîlnim. Irina vrea să păstreze în veci memoria Violei. la Biserica Domniţa Bălaşa. D-l Bţdy ieşea de cele mai multe ori înfrînt. Dar Irina se arătă foarte rece. Irina îi prezentase de curînd pe Alexandru Piesa. îşi spuse el. Felicia a regretat cîteva zile această răceală pe care n-o putea înţelege. şi renunţă. n-o putea face să sufere adînc . Cum cîteva luni în urmă. Felicia şi-a adus multă vreme aminte de scena botezului. destinul pe. şi adaogă. Umblară cîtva timp împreună. Oamenii vii din jurul ei o făceau foarte puţin să sufere. pe care nu le mărturisise încă nimănui. aproape în şoaptă. îi spuse Felicia. dar bine pregătit pentru orice discuţie religioasă.cînd. Pentru ea.. Tot sau nimic. boala. atît de aspru. muşcîndu-şi buzele ca să nu plîngă. Irina zîmbi trist. — La Viorica. încercînd să alunece printre valurile memoriei. Se despărţi puţin visătoare. în fundul sufletului. şi evita să viziteze casa din strada Grigore Alexandrescu. 193 -—Ai să mergi s-o vezi. Cu atît mai bine. Ce repede ai uitat. aveau mult mai mare însemnătate semnele. Ea este femeia care nu uită. Toate astea o flatează. speriată de întunericul bisericii. Ani de-a rîndul a obsedat-o coşmarul acelei ceremonii pe care nu a înţeles-o niciodată. dacă n-ar fi fost şi acea profundă umilire a fiinţei ei. d. Toate aceste urmăriri şî reproşuri îl amuzau. continua să păstreze o neatinsă ciudă împotriva catolicismului. dar nu descoperi nimic. de . nici pierderea dragostei lor. el. tremurînd. De-atunei şi-a împărţit timpul în călătorii şi în lucrări cu secretarii. şi fără îndoială că aceste plictiseli — adăogate la multele dezastre ale menajului — au contribuit real la desfacerea căsătoriei. pe Dinu» Paşalega. locul de întîlnire al atîtor tineri. Interesul său pentru ortodoxie s-a atenuat într-un interes larg . Femeia care iubeşte şi moare. adineauri ? întrebă Alexandru brusc. D-na Baly a divorţat în primăvara anului 1916. peste măsură de politicos şi diplomat. întîmplarea cn amantul frumos şi sportiv ar fi uitat-o repede. nu o tulbura. Este drept că d-] "Baly nu i-a impus o educaţie strict religioasă. şi Felicia tresărise puţin strîngînd mîna acestui tînăr înalt. îl place şi pe el. — La cine te refereai. Felicia ar fi fost curioasă să afle ce o îndemna pe Irina să se convertească la catolicism. spaima de bolşevici. După război. nici dragostea. Baly şi-a propus să obţină un doctorat onorific la una din marile Universităţi europene. Mi-ar place să-i văd împreună . —■ Ai s-o găseşti în curînd frumoasă. cînd a rămas cîteva minute goală. spuse Alexandru. Erau amîndoi încă arşi de soarele mării. însă. asupra vechilor instituţii româneşti.

— Ea este. în mijlocul vieţii. Continuau să meargă alături. Văd că nici aici nu ai încă nici o legătură. cu buze roşii. — purta cu sine o disperare sălbatică.. Ajungînd acasă. Oh. Ce bine e să trăieşti. Se simţea fericită. străin. să bea ceaiuri fierbinţi. şi un glas rugător srigînd-o : — Madam' Anicet !. Lenuţa. ca bătrînul Paşalega. Privi femeia care o strigase. Pe Viorica. Vru să spună ceva. Porniră mai departe. Alexandre ? Acum e ironică. Să poţi trăi şi iubi în acelaşi timp coborîndu-te pînă în adînc. Să poţi întîlni repaosul. miliardar. Se dusese 195 de dimineaţă la biserică. zău că nu i-am făcut nimic ! Aş vrea să-l văd. ca să se încingă caloriferele. evitînd să-şi vorbească . şi ea era neputincioasă. nu !imţi decît dragostea pentru Dinu. Irina. Ochii i se aprinseră brusc. Vrea să facă şi el un aeroplan. singură. fireşte.. madam ? ! Izbucni cu un glas aspru. şi totuşi o cumplită disperare o învăluia. pentru oamenii care trec acum pe lîngă noi. cînd Petru întîrzia. aşa. apoi la cimitir. gîndi Felicia. Cu ce ţi-a mai greşit. suferea de cîte ori întîlnea pe cineva pe stradă . descompusă. să se lungească pe blana mare de urs din faţa divanului. începu să plîngă în hohote. — Ce prostii vorbeşti tu. o dată. vulgar. — Ai s-o înşeli curînd ? rupse brusc tăcerea Irina. răspunse repede Irina. Femeia care suferă şi glumeşte cu lacrimi.. Simpla ei prezenţă carnală. pe care o putea perfect distinge. răspunse Alexandru apucîndui prieteneşte braţul. Aproape de casă. fără candelă. dar d-na Anicet şi-l trase cu silă. Tînăra era elegant îmbrăcată. ce bine e să strîngi în braţe un băiat brun. continuă Irina. Un avion cu care să se îmbogăţească. nu e aşa. pentru soarele ăsta obosit. Şi nu i-am făcut nimic. mai ales că se afla acum chiar în fundătura unde locuia. pe care o putea oglindi ca pe a unui alt ins. foarte strînşi unul de altul. Se împlineau nouă ani de la moartea lui Francisc. şi spaima Viorichii ? Irina răspunse aspru. să-l mai văd odată ! D-na Anicet simţi atunci întreaga povară a umilinţelor pe care le îndurase trei ani. fiecare urmărind alte gînduri. care se va stinge curînd în iarnă ? Tu nu simţi nimic altceva. Ar fi vrut să se facă mai repede frig. adaogă. Este aproape un record. — Şi ce vrei. auzise paşi de femeie aler-gînd sfios în urma ei. :— Eu sînt Nora. Irina. Mormîntul Ani-ceţilor era aproape părăginit. slabă. eu ?! — Nu este Felicia Baly fata de care se îndrăgostise Dinu ? întrebă Alexandru. bietul băiat ? Irina gîndi : ce extraordinară solidaritate există între bărbaţi. aşa. şi parcă era aceeaşi zi mohorîtă de noiembrie. sleit. ceas după ceas. în esenţe. cu o lumină rea. Ce importanţă poate avea 194 dacă mă voi culca cu una sau cu o sută de femei ? Ce poate însemna asta. D-na Anicet îşi stăpînea lacrimi de bucurie. Cum se scuză şi se apără unul pe altul. Nu ştiu ce are. — Nimic altceva. acum. Dar chiar plînsul îi era acum obosit.altfel. întoarse capul. Să ajungă milionar. Să poţi opri curgerea vremii pînă ce-ţi vei găsi şi tu fericirea. dar n-are nici o importanţă. şopti ea stins. că n-ai flir-trat la mare. — N-am nimic cu el. să se poată dezbrăca. bucuroasă că în sfîrşit vremea ameninţă să se strice. continuă Nora plîngînd. îşi aminti plînsul şi deznădejdea din primele nopţi. încercă să-i apuce braţul. fără s-o recunoască. fundamentală. Dar toată această tristeţe care o năpădise la întoarcere. dar avea faţa plînsă... Doamne ! II D-na Anicet îşi stăpînea anevoie lacrimile. — Nu vrea să mă vadă. Nora începu iar să plîngă cu hohote. cu iarba crescută în voie. Felicia se trînti pe divan. pînă în inima lucrurilor vii. observă Alexandru fără s-o privească. ca şi atunci. sălbatică. Nu mi l-ai purtat destul pe drumuri ? Nu ne-ai făcut destul de rîsul lumii ?. tresărind. — Te-am admirat destul. . Asta ca s-o ştii şi tu. şi era nevoită să iasă cu aceeaşi veche haină neagră fără blană. Doamne. Şi eu. Atît. Nu ştiu ce are Petruţă cu mine. fusese răscolită de o neaşteptată şi prea puternică bucurie. De cînd nu se mai putea îmbrăca bine. — Probabil că iar te-ai certat cu Dinu. privind în jos.

încercă încă odată să . mamă. Ar fi vrut totuşi să se întîmple mai mult.. resturile din orgoliul familiei se deşteptau. Doamne. pentru că afară era toamnă . D-na Anicet intră în casă. Cu aceste cuvinte s-au despărţit. pentru că Petru o privea rece.. şi orice s-ar fi întîmplat nu şi-ar fi schimbat gîndul. înlocuia atîtea vorbe pe care nu mai avea cui să le spună. mamă. D-na Anicet era exasperată mai ales de chipul devastat de durere al Norei . Petru înţelese repede asta. — Bineînţeles m-a invitat ca să fac dragoste.. Am terminat definitiv şi cu ea. — Mi-a venit mie rîndul acum să fiu bolnav. şi—1 privi în ochi. mai sobru. acolo. cu o doamnă. încercă să rîdă. care l-a auzit undeva cîntînd la pian. o văzuse destul de rar. Se hotărîse să se despartă definitiv de Nora. idealul ei. de emoţie.. Nora se ridicase liniştită de pe scaun. în ultimele luni. exasperată de durerea femeii. Dacă te mai prind pa aici te dau pe mîna poliţiei !. rîzînd sălbatic. Simţea prin tot trupul o aromeală plăcută. D-na Anicet deschise portiţa. — Zău. pe care Petru nici nu le-ar fi înţeles. I-a povestit. —■ Te-ai întîlnit cu Nora ? o întrebă Petru. şi pe Pavel.mai văzut aproape două săptă-mîni.... Am văzut-o adineaori pe fereastră. să o poată insulta în văzul trecătorilor. Ce-i păsa ei de muzica mea ?.. Te poţi întinde cu cine îţi place. — îţi jur că ri-am să mai mă întîlnesc cu Nora.. — Tîrfă ordinară ! îi ţipă. dar nu-ţi dau voie să mă insulţi !. să-i apuce mîinile şi să i la sărute — dar nu izbuti. îl regăsea. pe toţi. — Erau atît de mulţi ? întrebă el dispreţuitor. D-na Anicet continua să plîngă. Tremura de ciudă.. Nora a crezut că e supărat. s-a îndrăgostit de el şi l-a invitat la ea acasă.. şi-l luă în braţe. de s-ar sfîrşi odată !. Zîmbi foarte corect şi adăugă : — Apropos.. Nora îl ascultase palidă. D-na Anicet începu să plîngă. i-a spus apucîndu-i mîna şi voind să i-o sărute. Petru ştia bine ce spune.. o întreagă aventură inventată. Nu e nevoie să plîngi.. J-am dat pe toţi afară. ca şi cum n-ar fi izbutit să înţeleagă. A început să rîdă cu oarecare spaimă. de bucurie.. —• Să-l aducem şi pe Francisc. pentru că se împlineau nouă ani de la moartea tatălui. asta o făcuse s-o urască.. străin. şi îi respinsese brutal îmbrăţişările. amintindu-şi cîte visuri se legau de această răscumpărare a moşiei strămoşeşti. —• Iartă-mă. nu-i deschisese scrisorile. O să răscumpărăm Arvireştii. domnul Iorgu Zamfirescu ?. şi plînsul o ajută să se liniştească .. completă Petru cinic.. Dar mizeria şi umilinţa celeilalte aproape o dezarmaseră. de spaimă. L-a aşteptat atunci în staţia de tramvai.. ce-ţi mai face curtezanul... — M-am făcut băiat cumsecade. îi făcea bine plînsul. dacă cumva înţelegi ce poate însemna asta. plîngea de asemenea de bucurie. des-prinzîndu-se din braţele maică-sei. Plîngea pentru că erau nenorociţi. Norei. pe tîmple.. şi i-a ieşit înainte zîmbind trist. o orbise cu o ură animală. din înalta societate. îţi jur. vorbi el simplu. Să-i înmor-mîntăm pe toţi acolo. ce-nenorocire pe capul nostru !.se apropie de d-na Anicet. — Am terminat cu ea. Nora se cutremură. pentru că nu l-a . gîndeşte-te puţin şi la mine. Obrazul ei prelung era umflat de plîns. fără să pronunţe cuvintele cu acea solemnitate pe care o aştepta d-na Anicet şi care singură ar fi convins-o. cu ochii năuci. N-avea nici o grijă. n-o mai văzuse de o lună de zile.. venind din odaia lui. — Dacă mă mai întrebi o dată.. şi cînd l-a urmărit odată pe stradă. Ce femeie vulgară. auzi glasul stins de lîngă gard. adaogă el zîmbind grav. se gîndi Petru . Petruţă !. de bucurie. ştergîndu-şi lacrimile. nu i-am făcut nimic. scot cuţitul şi-l bag în tine! .ridică mîi-nile. O mîngîie uşor pe cap. i-a spus într-o zi... palid şi umed. mamă. ar fi vrut să le înalţe spre cer. fără să se mai poată controla. într-adevăr. 198 .. 196 Trînti portiţa şi se îndreptă spre casă.. apoi. Plînsul era acum mai adînc. ăsta e 197 visul mamei. îl avea aproape de ea . privindu-l fix.. — Petrişor. a refuzat brutal să-i răspundă. să o poată pălmui. la moşie. — Cred că ea m-a silit să fiu acum ascet. vorbi Petru calm.. urmat de un nou hohot.

cărţile bătrînului. unde nu ne va şti nimeni. De ce nu te măriţi cu Iorgu ? Fata ar fi vrut să răspundă ceva. Nu putea crede că Petru o îndeamnă la furt. Anişoara nu ieşea aproape deloc din casă. De atunci nu i-a mai vorbit niciodată. în timp ce el ar compune „Ereticii".. — Cînd vei împlini douăzeci şi unu de ani. de unde v-am ridicat eu !. După întoarcerea Adrianei s-au întîlnit însă mai rar nopţile. Porni iar cu pasul hotărît. Cu mine s-a terminat. crezi că s-ar cunoaşte ? Dar propunerea i se păru repede absurdă. Poate din. cred că noi trebuie să ne despărţim. cu ochii în cearcăne. Nu se mai gîndea la cărţile şi tablourile pe care ar fi trebuit să le vîndă. Fără voia mea. Poate visa iarăşi visul lui din adolescenţă. 199 — Pînă atunci s-ar putea să murim amîndoi. îşi spuse. De ce mă-ntrebi ? Şi acum n-am nici un ban. îl urmăreau cîteva fraze. căci adaogă : — Nu cred însă că le-am putea vinde. .. dar Anicet îi tăie vorba. Petru se întreba în acea vreme dacă o iubeşte cu adevărat pe Anişoara.apoi vorbi : — Dacă am lua cîteva tablouri. Iorgu te va vindeca şi-a spus el zîmbind. Se gîndea cu delicii la o cameră mică şi curată. în care să nu-i ştie nimeni. cît mai repede. Ar fi mai bine să găsim bani şi să ne închi-riem o odaie în oraş. Şi am venit să te văd. zărind-o într-o după amiază cu figura suptă. nu aveau unde să se îirtîlnească. şi atunci am să te fac să suferi. îl răzbun şi pe Pavel cu acest prilej. adaogă ea privind în caldarîm. Ochii Anişoarei sticliră atunci.. să nu-şi mai vadă chiar părinţii. Acum. —• Nu.... Prea sînt caraghioase. Niţă.. li rugă să rămînă împreună. dar Petru se întoarse din drum şi-i spuse : — Vrei să te plesnesc. spuse Anişoara. Se mulţumeau să se îmbrăţişeze în salon. aproape ascunsă după gard. îl privi în ochi... nu e aşa ?. aproape bine dispus. la o circiumă. dealtminteri. încercînd parcă să-şi dea seama de ceea ce se întîmplă. altminteri nu iar fi destăinuit planurile lui cele mai tainice. palidă. să fure. cît am putea lua pe ele ? Se plimba prin odaie. Şi ca să dea mai multă tărie vorbelor. Petru îi mărturisise de la început că el nu are bani ca să închirieze o odaie. Aşa ar trebui să se facă toate despărţirile. răspundea Anicet. Fata îl strînse fricoasă în braţe. Eu am să-mi aduc pianul acolo şi am să-ţi cînt toată ziua. Dar' şi alea. Nora. — Dar de unde să găsim noi atîţia bani ? îl întrebase sfioasă Anişoara. cînd fugise la Nora. — Nora. în timp ce îşi făceau lecţiile de pian.. şi-i apucă mîna. îi spuse „la revedere !" şi se depărta. Nora încercă să alerge după el. concentrat. într-o odaie numai a lor. Dacă însă vine după mine. să fugă de acasă. fără să mai privească înapoi. vorbi apropiin-du-se brusc de Anişoara şi sărutînd-o pe gură. ai să mă ceri mamei... dacă înţelegi ce înseamnă asta. aici.— Nu era decît Iorgu şi băiatul perceptorului.. un leit-motiv în si bemol. foarte preocupat. să mănînce şi să stea de vorbă. — E mai bine aşa. Iorgu. O iubea pe Anişoara. îi spuse Petru. Lîngă ea simţea cu desăvîrşire alte bucurii şi alte nelinişti decît cele cunoscute în apropierea Norei. Definitiv. — Mi-e teamă că te iubesc prea mult. că mi-era dor de tine. şi nu putea începe să scrie. şi. — Te iubesc foarte mult. o plesnesc. nu. cu un glas pe care niciodată nu-l auzise Nora pînă atunci. fără îndoială că o iubea . dar am să te fac să suferi.. n-ar fi dorit atît de mult să stea cu ea împreună. continuă Anicet. iar rarele vizite în oraş le făcea întovărăşită de Teddy Lupescu sau de d-na Lecca. sau în parc. şi atunci cu mare spaimă. în stradă ?. cînd îl auzea pe Petru vorbindu-i de dragoste. pe care să dormiteze Anişoara. Am venit să-mi dai tu un pol. continuă Petru. fără nici o părere de rău. unde să-şi aibă pianul şi un divan. întoarceţi-vă amîndoi în haos. ar fi fost fericită să facă un gest mare pentru el. Anişoara înţelegea greu.. ar trebui să găsim altceva de vîndut.. Petru se gîndi mult. şi obrazul întreg îi fu luminat de o fervoare neobişnuită care îi topea liniile. Vorbea crunt. în oraş. N-a simţit nici o emoţie.

îi era penibil să sufere sau să facă vreun compromis ca artist. îi ceru să-l împrumute . neştiind ce să facă cu ea. la masă. Auzea cîteodată gemetele din odaia d-nei Anicet. însă. unde îşi va duce pianul. că n-au de piaţă pentru a doua zi.. apoi ieşi în grădină şi sparse sticla zvîrlind-o cu furie în movila din fund. apoi se retrase tot în vîrful picioarelor. închisă cu cheia în odaia ei. brutal. Anicet se întoarse acasă mai liniştit. de ce nu vrea să-i deschidă cînd avea nevoie de ceva. apoi se prefăcu că are nevoie de un foarfece. Petru n-a putut lucra de loc. mama bea ţuică. îi spuse. îi şopti ea. aşteptările eventuale prin anticamerele directorilor.. îşi frecă tîmplele cu furie. înţelese repede că d-na Anicet nu putea auzi nimic. îşi muşcă buzele. de ce o auzea cîteodată vorbind singură. cu răbdare. nu mi-e teamă de suferinţă !. O băgă repede sub haină. oboseala. Petru ascultă cîtva timp gemetele şi răsuflarea horcăită. Se simţea singur. nu pentru mine. găsise acolo o sticlă cu ţuică. şi ceruse o sută de lei Norei. Este mai ales o femeie umilită. dacă i-aş înapoia viaţa dinainte ! Petru nu se. neîncepută. gălbuie. de adîhc. îndoia că d-na Anicet începuse să bea ca să reziste mizeriei şi tristeţii din această fundătură de mahala. şi căutînd ceva de mîn-care în dulap. să ajungă bogat printr-o femeie sau printr-un furt. o respect.pede bani. mirosea insuportabil a ţuică. Se putea gîndi în voie la cămara tainică din oraş. Din banii aceia au trăit trei zile. de Pavel. aproape dacă se poate spune că mă are pe mine. slab. Se mirase puţin atunci. — îţi cer pentru mama. pustiul care îl cuprinsese. Privi atunci sub pat. şi semnalul acesta de suferinţă şi de mizerie îl întărită. Petru !. îşi aminti atunci că. Nu găsi nimic suspect. Aş putea suferi orice pentru tine. Trebuie să fac ceva. ca om. Poate î-o fi fost rău. — Ah. şi ieşi din odaie în vîrful picioarelor... îşi va cuceri un loc de frunte în muzica românească. şi gemea prin somn. O credeam tot atît de tare ca şi mine. şi căută cu atenţie printre sticle. şi intră în vîrfuj. trebuie salvată. nu beau nici vin.. şi că în nici un caz nu ar fi putut să-i cheltuiască atît de repede. Se plimbă multă vreme prin odaie.. şi apoi să aibă destulă putere ca să se poată face ascultat. O văzuse de curînd pe Nora. şi începu să caute pe măsuţă. umilindu-l. Dacă aş găsi mai re. Şi cu toate acestea o iubesc. Trebuie salvată. nefericit. palpitînd. ca şi cum ar fi încercat să-şi alunge gîndurile. Petru ştia totuşi că îi dăduse cinci sute de lei de curînd. dar uitase repede. Se îndreptă spre closet. ferm. trebuia să mă aştept la asta. Cîteva zile în urmă. . D-na Anicet dormea adînc. pe care nu le înţelesese niciodată . orice. în odaie. cu ciorbă de fasole şi lapte. şi găsi aceeaşi sticlă pe care o văzuse cîndva în dulap. Continuă să răscolească prudent prin toate colţurile. să cîştig bani. întorcîn-du-se odată acasă noaptea tîrziu. îl lămurise d-na Anicet. Toate acestea le voi răzbuna într-o bună zi". mitere. Se temu ca nu cumva să fie bolnavă. o deşertă pînă la ultima picătură.. şi era sigur că lucrurile se vor opri aici. Cu asemenea gînduri luminoase se aşezase imediat pe scris. îşi spuse el. Cînd îl întîlni pe Alexandru. E timpul să începem creaţia adevărată. — Am avut o datorie la băcan. deznădăjduit. încă plină pe jumătate cu ţuică. I se păru. Era sigur că îndată ce va: termina „Ereticii" şi va publica fragmente din „Stele căzătoare". şi s-a frecat cu rachiu. însă începuturile.. şi o privi cum doarme gemînd . Dar somnul doamnei Anicet nu era somnul unui om bolnav. nu se dădea înapoi de la nici o gravă compro. rece. Se duse în cămară. de ce doarme maică-sa atît. pînă ce a putut obţine un avans din leafă. De cîte ori intra în odaia d-nei Anicet. Se simţi deodată sleit de puteri. în acea zi.200 - me îndulcea ca printr-un zîmbet de neomenească fericire. îşi spuse el. Plecase atunci de acasă. Nu putea rezista altminteri. unde se va în-tîlni cu Anişoara. Scrise în jurnal : „Mama bea. Ei doi. picioarelor.. Cîteva secunde şovăi. Se regăsi foarte repede. nu avea nici un scrupul. maică-sa îi spuse că au rămas fără bani. Petru ar fi preferat să se ridice prin alte mijloace. cu luptă. o ameninţase. de liniştea copilăriei lui. în acea zi. o sticlă mare. Dar valul acesta cald de duioşe-nie şi tristeţe dură numai o clipă. însă.. deschise de mai multe ori pianul 202 ' ' ■ " şi-l închise fără să fie în stare să studieze ceva. îl paralizau. s-o salvez !. Dar ea nu mai are pe nimeni. cu bani. treptele umile care trebuiau urcate modest. că aude un geamăt în odaia de culcare a mamei. o venerez. îşi amintea acum şi alte amănunte. Este mama mea. Trecu încă odată pragul dormitorului d-nei Anicet.. 201 toţi banii lui.. neştiind ce să creadă. Petru . Petru rămase în prag. îi fu deodată dor de tată-său. Petru.

. îi răspunse coborînd puţin glasul. Petru va da un concert la Bucureşti. vorbi Eleazar.. ca să-l facă mai dispreţuitor. Nici nu-şi mai amintea de ce plînsese . Simţise pe cineva lîngă el. . altul la Paris. — în general. Ştia de asemenea că l-au îngropat de mult şi pe Pavel. poziţie. îl credea încă în provincie. Eleazar îl privise uimit şi dezgustat. Nu înţeleg nimic !. într-o zi ca asta. şi apoi izbucnise. Asta e aproape o lege universală. despre planurile de viitor. ştia că de mult. pe ascuns. o femeie tînără. premoniţiile... ducînd pînă la cer. De pildă ideile.. răspunse el.. Nu înţelegem nici moartea. murise Francisc. — Ai plîns destul. Trecu în odaia ei şi—şi dezbrăcă rochia de doliu. socială.. profesor. şi despre alte bazaconii spirituale. Se mirase întîlnind pe David Dragu acolo . înţeleg o floare. Se vor lipi pe străzi afişe : „Marele compozitor român Petru Anicet". Zestre..argint. să vadă dacă a rămas tot acolo. gîndi ea cu o profundă mîndrie. Numai dacă nu s-ar mai întîlni cu tîrfa aia. Cînd se întîlniră prima dată la masă. îşi rezemă încet capul pe braţul aşezat de-a lungul spetezei scaunului. Şi apoi. şi ghicise unde i-a fost vărsat conţinutul. — Sînt şi alte lucruri. — Mamă !. înţeleg fata pe care o iubesc.. al cărei glas gros şi răguşit îi străbătu deodată prin memorie. Petru deschise brusc uşa. adaogă el cu privire 204 obosită. atît de singură — şi totuşi o aştepta 203 atîta feridre. Auzi peste cîteva minute o melodie plină de nelinişte..mirosea aerul întorcîndu-şi capul în toate părţile. d-na Anicet plînse mult timp. atît de tristă. şi nu mai putea lucra. despre necazurile sau planurile lui. Petrişor e acum liber. îl întrerupse un tînăr bălan. nici viaţa. pe care Petru o întrerupea şi o relua mereu. despre sensul vieţii.. Petru fu mai blînd ca niciodată. Era atît de obosită. David Dragu zîmbise ascultând : „detalii sufleteşti". soarele din cer îl înţeleg. roşi şi stătu tot timpul cu ochii în farfurie. izbucnită deodată în ochii lui Petru. mamă. Eleazar îl ascultase o-bucată de vreme. o melodie fascinantă. Se îndreptă către fereastră. O scară de.. sufletul la ora ceaiului. III — Eu vă mărturisesc cinstit că nu vă înţeleg. Stătea lîngă poartă. O pedepseşte Dumnezeu !. înţeleg foarte bine o sumă de lucruri. D-na Anicet n-a putut rezista ispitei de a se apropia de uşă. îşi dete însă repede seama că d-na Anicet dormea adine şi închise uşa cît putu de încet. strălucitoare. Asta e bucata pe care Petrişor o lucrează acuma. vorbeşti prostii. Era un si bemol care revenea ca o prezenţă străină ' în această melodie atît de limpede şi de majoră. stranie. Ce poate însemna asta : „nu înţelegem nimic ?" Dar. — Să nu-i faci nimic. Dragu prefera să discute o problemă sau o prostie generală. Foarte rar vorbea despre sine. visele.Vorbeşti prostii. concentrînd-o. în curînd îşi va găsi o soţie bogată. nu-i puteau goni obosita tristeţe din suflet. Venise la cafenea cînd discuţia era în toi.. După ce descoperi lipsa sticlei. şi evită să privească în ochii băiatului.... începu să moţăie. ca în finalul operei „Faust". nume. toate aceste detalii sufleteşti pe care nu le înţelege nimeni... şi vorbi tot timpul franţuzeşte. Şi apoi. dar David i se părea şi mai închis ca înainte. Nora nu se mişcase. O viziune de garsonieră modernă. cînd se afla în lume.. Se aşeză pe un scaun.. parcă ar fi suferit ascultîndu-l. despre morală. are să te doară capul. o valorificare intimistă şi decorativă a cunoştiinţei . să se dezbrace. ca să asculte mai bine. D-na Anicet se ridică şi se îndreptă spre odaia ei. Vă ascult de o jumătate de ceas bătînd apa în piuă. Ar fi vrut să-l întrebe despre viaţa lui. Nu-l văzuse de aproape doi ani.. cu capul plecat. Un Anicet nu se vinde uşor. Petrişor. Dar toate gîndurile acestea bune. Tînărul bălan roşi şi îşi aşeză ţigara pe buza scrumierei pline. Vorbise cu glasul lui puţin spart. — Madam Anicet !. trăncănind despre destin. —r.. De ce te mal miri d-ta ?. şi-şi lăsă gîndurile libere. Se va vorbi şi la Radio. şi vă plîng de milă. spuse d-na Anicet. nu înţelegem nimic. împletindu-i un sunet sinistru. observînd lumina sălbatecă. semănînd cîteodată cu al unei femei răguşite. care fuma ţigara aproape sugînd-o.

Dar acum începea să fie obosit. — Dar nu e vorba de asta. creştinismul maselor. toate enigmele. a truismelor şi a întunerecului. de toată... dogme.. interogativ. Getta. dacă ne putem exprima astfel. de calda mediocritate a celorlaţi. David se întrebase o clipă de ce continuă să-i asculte pe toţi. puternic. doctrine şi erezii filo206 sofice în jurul.. e fantastic. şi să te întrerupă Eleazar. viaţa atîtor milioane de oameni ofticaţi de mizerie şi de bătaie. iar voi scrieţi şi vorbiţi. care contrasta izbitor cu gesturile sale obişnuite. că nu-l mai interesa discuţia. înţeleg foarte bine ideile altora cînd sînt clare. la sărăcia lui. şi cu alţi tineri. şi spaimele şi îndoielile noastre ! Ar fi vrut să spună toate acestea. Se simţea tînăr. Dar se simţea stingherit alături de siguranţa brutală a lui Eleazar. cu închisoarea pe viaţă. ca acum douăzeci sau două sute de ani. Eleazar ameninţa în dreapta şi-n stingă. la o nobilă solidaritate umană. Era un mijloc de apărare. înţeleg şi ceea ce. concentrate în jurul altor leit-motive. rupsese a doua oară logodna. cu aceiaşi ochi calmi şi foarte discret dispreţuitori. ca acum doi ani. cînd sînt idei . scurt . îşi spusese atunci. în susul sau în josul creştinismului. şi ceea ce e absolut. Goni însă cît putu de repede valul acesta de tristeţe şi oboseală. un semn că se retrage din joc.. Dragu ar fi vrut să spună ceva. şi fusese dealtminteri auzit şi la cîteva mese vecine. de gîndurile sau de creaţiile voastre ? Trece viaţa pe lîngâ voi. —• Cine ştie despre dramele şi suferinţele voastre. îşi spune că poate cel mai vrednic sens al vieţii este tocmai lupta acesta continuă împotriva prostiei.. gîndi Dragu. continuă Eleazar mai aprins. Era cunoscut. Regăsea acelaşi superstiţii. Ateneu. Discursul lui Eleazar îl mai auzise şi îl mai cetise de . spiritualitatea şi mai ştiu eu ce erezie caraghioasă. Se gîndi la noii săi elevi de la Liceul Ferdi-nand I. în mijlocul. lumea şi de cînd se înscrisese într-un partid politic d? acţiune.. Nu vedeţi că vorbiţi şi scrieţi numai pentru o mie de oameni suciţi ca şi voi. Eleazar vorbise violent şi ameninţător. morala interioară. 205 Eleazar crede că face o glumă. care e mistic şi om politic în acelaşi timp. îl întristase. să luptăm împotriva aceloraşi confuzii. că asistă la o convorbire întreruptă în ajun. Dragu asculta din ce în ce mai bine dispus. împotriva aceloraşi prostii. cu desăvîrşire nepătrunse. la toamna care se stricase brusc. şi schiţase un gest vag. nu e vorba de neînţelegeri din motive filosofice. Avea senzaţia că n-a lipsit deloc din Bucureşti. ce pot înţelege ei din toată flecăreala voastră spirituală ? Există o singură spiritualitate : creştinismul ţărănesc. Sînt foarte puţine lucruri care ne rămîn nepătrunse. o sută. o mie de oameni !?. veniţi cu tot felul de bazaconii intelectuale şi vă pierdeţi timpul. însă.. continuă Eleazar. se apăra violent Eleazar. cu spînzurătoarea.. Ce vorbiţi la cafenea. vă trădaţi misiunea.. Uneori. Să ne înţelegem. cu trimiterea peste graniţe. numai între voi. a luminii. Eleazar credea în stăpî-nirea sîngeroasă a dreptăţii . Cine ştie de voi. deşi poate le mai mărturisise de nenumărate ori.. ca întotdeauna Mioul lui discurs impresionase. necunoscuţi pînă atunci. Apariţia retorică a lui Eleazar tulburase prea adînc apele. Cine ştie despre creaţiile voastre ? zece. — Voi vorbiţi şi scrieţi numai pentru voi. De cîteva ori în cursul serii se simţise foarte strein şi foarte trist. stăpîn. De cîte ori se simţea abătut întîmpinînd aceleaşi replici mediocre şi aceeaşi bine ştiută ignoranţă. înţeleg şi visele mele. privindu-i pe rînd. contribuie la continuarea inteligenţei. nu e vorba aici despre experienţe.. cum spune el. se încuraja spunîndu-şi că luptînd împotriva lor. Se gîndea mai ales că soră-sa. prefărîn-du-se că-şi şterge cu foarte multă atenţie lentilele ochelarilor. domnule. Este vorba de acel creştinism pe care îl practică ţăranul de aproape două mii de ani.■— Dimpotrivă.. Să vorbeşti despre moarte ca justificare a actelor omeneşti. tot aia scrieţi şi în cărţi şi la gazetă : destinul omului. şovăitor. şi simbolurile care îmi trec prin faţă. îl reteză. numai pînă atunci.. măi ? întrebase el triumfător. David Dragu ar fi vrut să adaoge : pînă la moarte. Să reluăm aceeaşi poveste. vreunui discurs vehement. îşi scoase ochelarii şi începu să-i şteargă cu batista. că întreaga cultură românească se învîrteşte între Corso.. era temut. îi trecu prin minte alte lucruri. pripite şi convingătoare. Fundaţia Caroi şi Calea Victoriei ? Ce înţeleg milioanele de români care nu vă cunosc personal şi nu vă cumpără cărţile. Apoi. ca să vă asculte sau să vă citească zece sau o sută de oameni ca voi. avea o adevărată euforie a puterii. Ce clare vor deveni după aceea toate lucrurile nepătrunse de astăzi. şi pe care cînd faceţi pe creştinii. întâlnirea aceasta la cafenea cu atîţia prieteni din vremea studenţiei.

dacă aţi fi cinci şi nu v-aţi ascunde laşitatea. De altfel. — Cu alte cuvinte dispreţuieşti pe orice om care a rămas aproape de pămînt. Dacă te farmecă. Nici un om inteligent şi dramatic. iată singurul criteriu de judecată. al sexului şi al cruzimei. ca şi cum şi-ar fi recunoscui vinovăţia. Nu s-ar fi descoperit nimic. să citeşti cărţi. 207 Cu atît mai rău pentru voi. pe orice om incapabil să înţeleagă pe Eddington şi să guste pe Picasso ? — Nu-l dispreţuiesc "deloc. intelectualii. prolix vehement. . Suprimă mia aceia.nenumărate ori. David Dragu ascultase puţin palid. spui : „dacă n-aş fi eu. continuă mai vehement Dragu. Nu importă dacă te înţeleg numai o mie sau o sută de oameni. geniul. de dispreţ şi opresiune a celorlalţi. nu superi pe nimeni. Alexandru Pleşa continua să tacă. ne-am întoarce la biologie !" Este foarte uşor. — Dragă prietene. meni din jurul tău. de oprelişte.. sau de ruşi să nu ne înţeleagă ce vorbim şi ce scriem. — Este tocmai ce constatam şi eu. Tot ce-mi vorbiţi mie despre colectivitate. să ridice glasul. intelectualii cum îţi place ţie să ne cataloghezi. -misiunea cunoaşterii şi a creaţiei. s-ar duce dracului istoria. nu s-ar fi creat nimic. sau de englezi.. şi se miră puţin că acesta nu intervine nici de data aceasta. începu calm Dragu. răspunse Eleazar. ştiam din zoologie. Voi. Nu rişti nimic. Pe mine nu mă importă mia sau suta. Cine sînt aceşti oameni. iată singurul lucru care importă. — Dacă omenirea ar fi adoptat criteriul acesta de la începutul istoriei... Toţi ceilalţi ascultaseră jenari. cu pumnii strînşi. dar v-aş admira. să scrii şi să-ţi-. întrerupse brutal Eleazar. reveni dîrz Eleazar. cum spui tu.. Aş spune în sinea mea : sînt nişte lichele simpatice. Noi. eu am treaba mea-şi amorul meu intelectual ! V-aş admira în acest caz sinceritatea. fără să se mai poată controla. al libertăţii animale. şi foarte remuneratoriu în acelaşi timp. Chemările tale eu le înţeleg prea bine . Dimpotrivă. Măcar dacă aţi spune : puţin îmi pasă de restul oamenilor. privind în jos. Tu rămîi cu Eddington şi Goethe. Asta nu e un criteriu de judecată al acţiunilor sau gîndurilor noastre. Cunosc demult arma aceasta a voastră . de responsabilitate directă. ci milioanele. însă. de sifilis. se apără Dragu ridicînd glasul. Ştia că şi el împărtăşeşte anumite opinii ale lui Eleazar. în loc de un milion. Cine nu poate suporta o asemenea singurătate. împotriva oricărei elite. sîntem izolaţi şi puţini prin destinul nostru. infinit mai puţini decât despre Camera. şi ai să obţii o umanitate condusă numai de instincte : al foamei.. Cel p*uţin. tăcerea aceasta a prietenu208 lui îndemnase pe Dragu să vorbească. Grupul regăsea pe acel David de acum doi ani . Este spaima voastră de luptă. nu înseamnă că dispreţuieşti pe ceilalţi oa. ştim cu mult înaintea voastră. scumpul meu Dav. şi bietele milioane pot muri de foame. nestingherit de nimeni. cultura. Ce spui tu e cu desăvîrşire absurd. de a socoti inteligenţa. Dar e o armă ri-diculă. le aplici doar pe contul tău. neobosit. n-ar mai fi existat istorie.. ca mijloace subversive. pentru minimul de muncă. poate îi invidiază cîteodată. A nu-ţi trăda misiunea. Şi vacile luptă între ele pentru cît mai multă şi mai bună hrană. nu dispreţuieşte pe fericiţii care nu o simt.. Izbucni de odată.. despre Goethe ştiu mult mai puţini oameni decît despre Ramon No-varro : despre un Eddington sau Bergson. cu buza de jos tremurînd. nici un om care simte direct drama existenţii. spus întreg sau pe sfert de feluriţi oameni. de acţiune. inventaţi o mie de scuze ca să vă justifieaţi frica voastră de luptă. Privi pe Alexandru. Este firesc ca milioanele tale de români. de oameni care te irită pe tine pentru că iubesc pe Eddington în loe să iubească pe Greta Garbo. înseamnă reîntoarcerea la zoologie. n-ai decît să le aplici . sînt chemările către biologie. pe oamenii rămaşi lîngâ pămînt. pentru libertatea sexuală.. Aceleaşi legi economice biologice conduc şi o turmă de vaci ca şi o societate umană. Primatul colectivului pur. Fireşte. e foarte confortabil să stai la birou. n-are decît să intre într-un batalion de asalt.

. era trist şi furios de această ridiculă izbucnire a lui . Alexandru se pregăti să-l întrebe ce-ar putea însemna acel „altceva". Parcă şi-ar fi ascultat vorbele. Lupta unui om împotriva destinului său... continuă el.. de ieşire din individualism — dar pînă acum eu n-am văzut un singur fapt concret. în loc să vorbiţi într-o cafenea sau într-o sală de cursuri. împotriva morţii este mult mai grandioasă decît orice luptă politică de pe pămînt. Se ridică într-adevăr de la masă. Glasul îi era puţin mai stins. este faptă. — De altfel. cu o foarte uşoară tremurare. înţeles. decît o părere. faptul că suferinţă e eternă. economică. nu-ţi justifică deloc doctrina erotică. poleit de bătaia globurilor electrice. în definitiv. parcă i-ar fi citit cineva gîndurile. Alexandru se opri înmărmurit.. îşi făcu loc spre ieşire. dar absolut totul este acţiune. lovind puternic cu pumnul. pentru numele lui Dumnezeu. Orice mişcare a lui. interveni Eleazar. continuă Dragu. şi asta e experienţa dramatică a vieţii pe care o au. în cămara lui.. Ce înseamnă destinul colectivităţii ? Foame. îi alungă oboseala pe care o simţise copleşindu-l la începutul serii. reprezintă altceva. în loc să le faceţi singuri şi răbdaţi de foame cincizeci deodată în loc să rabzi de foame singur într-o mansardă — asta înseamnă acţiune ? Unde vă este acţiunea ? Orice se întîmplă în viaţa unui om. Şovăi cîteva secunde privind asfaltul umed. cu macferlanul vechi strîns 'în jurul trupului. Dar nu e mai puţin erotică suferinţă unui om singur.. — Oamenii aceştia sînt stimulaţi din afară. sau nici ma. Restul milioanelor se resemnează.. parcă ar fi trecut printr-o puternică emoţie. Nu este o revoltă a tinereţii biologice. ignoranţă şi celelalte. poate chiar şi bunul meu prieten Petru Anicet. orice gînd. Dimpotrivă. ci şi d-ta. — Ai vorbit foarte cald. — Este o luptă egoistă. fără să mai strîngă mîinile prietenilor. îl sufoca. Acţiunea politică se deosebeşte numai prin caracterul ei colectiv. E atît de absurd încît am impresia că mă aflu într-un trib sălbatec. ci împotriva zidului de neînţelegere şi confuzie pe care îl vedea ridicat de jur împrejurul său. orice iubire. Nu dispreţuiesc deloc pe aceşti oameni. numai cîteva mii de oameni. îi spuse îndată ce-l ajunse în stradă. Dragu îl privi brusc. pentru d-ta. deci cu totul altceva decît huliganismul. în bătaia felinarului. Asta îi înzeci puterile. Plecasem de la cu totul alte constatări. prin ordine. sanitară. de curaj. nu împotriva lui Eleazar. Asta înseamnă destinul omului. la mare a fost mai mult o provizorie melancolie a mea. ceea ce ţi-am spus atunci. faptul că un suflet nu poate niciodată comunica perfect cu un alt suflet. vorbiţi de lipsa de responsabilitate a contemporanilor.. nu numai Eleazar. Destinul înseamnă : faptul că omul e muritor. Era dezgustat. zîmbind. şi cu acele lacrimi exterioare căzute întîmplător pe sticla ochelarilor. ţipă Dragu lovind cu pumnul în masă. Dar ăsta nu e destin. Mă 209 interesează numai lupta unui om împotriva destinului colectivităţii sale.. Ei sînt ocupaţi cu condiţia lor socială. mizerie. în toată plenitudinea ei. Este o barbarie organizată. prin şefi şi prin coruri. punct de vedere plin de nostalgie. animală. este acţiune. Simţea o furie întunecată. dar Dragu îl opri cu un semn. demnitate umană..car nu se întreabă asupra acestor lucruri. răspunse posomorit Dragu. şi nu mă pot face. — Dar e absurd ce spui.. dar n-ai avut dreptate. numiţi asta luptă ? Pentru că faceţi marşuri în grup. Alexandru Pleşa începu să zîmbească. faptul că limita cunoaşterii sale e foarte-strînsă.. 210 — Cred că n-ai înţeles atunci ce înseamnă huligan. totul. însă.. Deşi afară burniţa şi bătea vîntul. Pleşa îl urmă imediat. — Eleazar a apărat punctul de vedere al huliganilor. undeva prin junglă. dar cînd îmi spui că lupta contra singurătăţii şi a morţii este egoistă. încăperea.— De ce luptă vorbeşti ? Unde vezi tu luptă într-un partid sau o formaţiune politică ? Pentru că vorbiţi la tribună sau pe cîmp. cele ce-am auzit astă vară despre d-ra Viorica Panaitescu. în nopţile lui de studiu —• nu e mai puţin eroică decît suferinţa unui om bătut pentru o credinţă politică. simt că-mi plesneşte capul !. însă. Cazul lui Eleazar. Părea puţin ridicul.. Alexandru îi susţinu privirea. Cîţiva picuri de ploaie îi stropiseră lentilele. Nu mă interesează lupta unui om împotriva destinului său. — Şi în definitiv. nu te-am văzut nici măcar pe dta dovedindu-mi prin fapte o nouă. asta e condiţie socială. iar lupta politică este altruistă.

vorbi Dragu. cum se plîngea bietul Dumitraşcu. liber şi stăpîn cum sînt acum ?!. Toate aces-. Vă e teamă de consecinţele grave ale actelor d-stră. — D-ta vrezi aşadar că mi-e teamă de ceva pe lumea asta ? vorbi Alexandru. Nu ştiu dacă vei rămîne acelaşi cum eşti astăzi. O căsătorie nu este întotdeauna o verificare a tăriei unui om. că în orice caz nu le-ai realizat d-ta. frumoasă. devenind din nou liberi.. Cred că d-tale ţi-a fost frică de consecinţe. tea sînt pretexte ca. strîngîndu-şi pumnii şi ri-dicîndu-şi fruntea. Nu înţeleg ce libertate poate fi aceasta. Venise însă vorba de acţiune. şi eu am vrut să-ţi amintesc că lucrurile acestea sînt extrem de rare în lumea noastră. dacă se poate una catolică. rămînîhd totuşi eu însumi. pe alţii îi ra-etază pasiunea. şi am repetat-o înadins. cînd trebuie să ne decidem. toate acestea n-au nici o importanţă. unii mai mult. Ce-ai» spune dacă m-aş însura mîîne ?! — Depinde în ce împrejurări. Singura verificare este să iei o fată săracă şi bolnavă. să nu te oprească pe loc. îl întrerupse Alexandru. Ţi-ai spus. nu ceea ce crede Eleazar. îl privi. încereînd să zîmbească şi să-l aţâţe în acelaşi timp. n-ai dat dovadă de eroism. alţii mai puţin. absolut de nimic. Alexandru îi apucă iarăşi braţul. N-am crezut nimic.. — Mi-ai mai spus asta o dată. Pe unii îi ratează provin211 cia. de altfel. şi atunci inventaţi o morală sau o filozofie prin care vă puteţi dispensa de ele. Dragu se opri. — N-are nici un rost să te superi. că eşti prea mare fjentru o biată fată îndrăgostită. bogată. — D-ta crezi... unui om împlinit. poate avea o casă de copii în spinare.. Mîine vă puteţi foarte bine despărţi. Ţi-am mai spos şi altădată ce cred eu despre acei oameni care se tem de împrejurări şi . laşitatea noastră. se poate zbate în cel mai deprimant tîrguşor. Poate fi şchiop. află. . Numai în asemenea condiţii căsătoria ajunge mijloc de verificare a tăriei d-tale-numai atunci poate ajunge „cunoaştere". cu o fată de care te poţi oricînd despărţi. nerăbdător să vorbească.de medii. de responsabilitate. cît ar fi ele de grave şi de primejdioase. Dar eu nu respect şi nu admir decît pe omul care acceptă toate consecinţele actelor sale. Cred că sînt nişte oameni slabi şi laşi. orice pe lumea asta. apoi trebuie să te simţi tot atît de liber şi după ce apar consecinţele acestor dragoste. el continuă să fie şi să creeze. — D-ta nu-ţi dai seama de gravitatea isultei pe care mi-ai adus-o ? M-ai făcut laş ! ■— Toţi sîntem laşi.— Nu ştiu. — De unde vrei să găsesc o fată catolică şi tuberculoasă. ăsta e leitmotivul tuturor tinerilor lipsiţi de vlagă. orice s-ar întîmpla. nu vei redeveni liber.. Pronunţă cuvintele rar. dar nu-şi trăda durerea. Dar nu e mai puţin adevărat că nici d-ta n-ai avut curajul faptei.. El rămîne viu. . poate fi orb. toţi sîntem. Asta e adevărată laşitate.Dragu. probabil. fără ca d-ta sau ea să sufere. îl întrerupse Dragu aspru şi îngheţat. aproape străpun-gîndu-i carnea cu unghiile.. Unui om tare. Asta ne spunem toţi. D-tale ţi-a fost însă teamă că pasiunea acestei fete îţi va anula libertatea. 212 — Ştiu. Sînt sigur. deasupra moralei.. — Şi d-ta ai putut crede zvonurile acelea idioate care circulau asupra mea ? Ei bine.. ca să te conving pe d-ta că nu mi-e teamă de căsătorie ? izbucni Alexandru cu o tinerească exasperare în glas. geniul sau talentul lor. sau o boală îi poate rata.. în cazul cînd vei deveni deodată sărac. asta cred. cînd ne aflăm într-o încurcătură. Ţi-a fost teamă să nu te tragă la fund. iniţiere" !.. Ţi-ai fi spus. Dacă te vei însura cu o fată tînără. împotriva oricărei împrejurări. Dealtfel. dar care păru numai sibilinic. dar toţi fug de consecinţele libertăţii lor.să ne ascundem insuficienţa noastră vitală. de responsabilitate. sau ceea ce crezi d-ta. îmi închipui tot ce-ai gîndit atunci. să nu te rateze. nu-i poate fi teamă de nimic. ameninţător. vei şti că orice ai face. însă că ţi-a fost teamă de pasiunea fetei aceleia. Ochii i se aprinseră cu o lumină tulbure. Ţi-a fost mai ales teamă că vei fi silit să te căsătoreşti cu ea !. Asta e.. Divorţul ar fi imposibil. că eşti deasupra legilor. în ploaie. poate.. sonor. n-ai verificat nimic.. că mi-a fost teamă de o căsătorie ? întrebă Alexandru.. Alexandru îi apucă braţul brusc. care cred că un oraş de provincie. tot ceea ce gîndeşte fiecare dintre noi. — Crezi că n-aş fi în stare să fac orice.. de virilitate jignită. acesta este singurul mijloc de a verifica tăria unui om. o căsătorie. Te vei şti lega pentru toată viaţa. aşadar. pe alţii căsătoria sau boala.. răspunse Dragu.. sau dacă te vei însura. Mam săturat de oamenii care trăiesc atenuaţi şi prudenţi de teamă să nu-şi rateze misiunea lor.. de pildă. cu un ton pe care l-ar fi voit dur şi solemn. de faptă erotică. Dacă într-adevăr eşti liber să faci dragoste cu oricine. vorbi Dragu. Fiecare om vrea să f-ie liber în viaţă. că patetica domnişoară Panaitescu te va rata . să devenim responsabili. Mai ales asta ! Începu să rîdă.

Toţi oamenii sînt la fel. Am impresia că sînt unul din zidarii 215- meşterului Manole. iresponsabil şi guraliv. — în orice caz. Mai precis. şi aproape îl trase spre sine. Am aflat însă că o fată s-a sinucis din cauza d-tale. în noaptea de 15 către 16 Noiembrie. 11 plouase bine. Un imbecil frumos. rugîndu-mă să-mi iasă în cale o nevastă frumoasă şi harnică. cînd te-am ascultat. cum spui... insultîndu-mă.. Te respect şi te iubesc prea mult ca. eu m-am ataşat de d-ta tocmai pentru că mi se păruse că problemele morale au aceeaşi realitate pentru d-ta ca şi pentru mine. N-aş suferi să ştiu că faci o experien213 ţă atît de decisivă dintr-o supărare copilărească. De ce vrei să nenoroceşti acum pe alta ? Simplu fapt că ai sărit în sus cînd te-am făcut laş.— Eu nici nu cer să fiu convins în felul ăsta. Eu sînt un om liber. aspru şi fraged în acelaşi timp.. şi îmi aştept nevasta să vină la schele. — Eu veneam în orice caz. Cel mult m-aş fi năpustit cu pumnii asupra lui. prin trenchoatul învechit şi ros. fără să ştie unde se află. concentrată. prin ochelari. începea să-i fie frig. dar la serata domnişoarei Baly am să mă logodesc. I se părea mai ales fără sens . pentru ce. de umezeală. Avea un aer de o nobilă sălbăticiune.. — Domnule Dragu. — Nu te-am insultat deloc. D-ta vrei să-ţi dovedeşti.. dovedeşte că nu eşti un om tare. cu bărbia fermă.. Senzaţia de frig. Sper că nu trebuie numai-decît să fie şi urîtă. I se părea ridiculă discuţia cu Alexandru. vorbi Dragu.. ca să spună şi ■el ceva. să începi o nouă discuţie... Simţea o febră umedă. sau milionară. Dragu îi aruncă în treacăt o privire oblică. şi să ajungi la asemenea stupide concluzii. Dumnezeule. ? — Eu tot sper în bunul d-tale simţ. Era mai puternic. încotro sendreaptă.. Te rog să vii şi d-ta. Dacă altcineva decît d-ta m-ar fi făcut laş. — Dragu îl privi puţin stînjenit. — Nu mai poţi da acum înapoi.. -214 David Dragu îşi dădu de-abia acum seama că se apropiau de Cotroceni. Eu nu sînt laş. cu fruntea pe jumătate descoperită sub pălăria moale. şi mi-e deajuns. . sau e nebun de-a binelea. că logodna sorei mele este o chestie decisivă. la Felicia Baly. Mergea şi el cu mîinile în mantaua de ploaie. şi era mai mîniat.. Prima fată care n-o fi logodită. — Ştii. reflectă Dragu cu ură. discutînd. repet... începe să-şi bată joc de mine .. ajunsese insuportabilă. Vorbind despre d-ta şi Eleazar. sîntem înţeleşi. — Tocmai lucrul acesta cred eu că e fals. Toţi sîntem laşi. că poţi face o căsătorie. şi nu putu să nu-l admire. Am înţeles ce fel de om eşti. Era parcă mai frumos. atît. Toate acestea pentru ce. aşa. despre oricine altul. el. — Mă-ntreb ce căutam noi spre Cotroceni. vorbeam în acelaşi timp despre mine... care-şi născoceşte problemele de conştiinţă. răcni el. despre Anicet. fi trezit glasul lui Dragu. nici iresponsabil. Sînt şi eu tot atît de laş ca şi d-ta.. cu buzele strînse. în orice împrejurare. Dar sper că vei renunţa pînâ atunci la un pariu atît de ridicul. spuse oprindu-se deodată în ploaie. să-ţi îngădui o asemenea părere proastă despre mine. adaogă el aproape în glumă întor-cîndu-se către Dragu. — încurci legendele. nici nu fac pariuri. parcă ar fi reflectat o bogată pasiune adîncită. vorbi în cele din urmă Dragu. Şi ca să-ţi dovedesc că nu mi-e teamă de pierderea acestei libertăţi. Ai să înţelegi atunci dacă sînt sau nu huligan. că o catedră în Bucureşti este un dar ceresc. răspunse posomorit Dragu. de singurătate. parcă l-ar.. îl întrerupse Alexandru. mă logodesc cu prima fată săracă pe care o voi intîlni. în sensul prost al cuvîntului. să ieşi dintr-o cafenea puţin enervat de un prieten. Un om cu adevărat tare nu pune rămăşag cu primul venit ca să-şi verifice sau să-şi justifice tăria. mai reci şi mai triste... Figura părea acum mai hotărîtă. De aceea am sărit în sus.... am să cer în căsătorie pe prima fată întîlnită la ferata Feliciei Baly. un dezgust total al ţesuturilor. Şi eu cred că familia mă apasă.. am impresia că trăiesc o legendă. Gîndeşte-te că am să trăiesc cu ea toată viaţa. Alexandru se opri şi. vorbi Dragu. -vorbi el cu un glas mult mai cald ca înainte.. Alexandru nu răspunse imediat. că înaintaseră cu pasul grăbit şi mare. Obrajii aveau un luciu mat. D-ta eşti însă cineva pentru mine. I se păreau lucrurile mai triste... Nu mă joc cu vorbele. n-aş fi răspuns nimic.. continuă Alexandru visător.. Alexandru îi apucă din nou braţul. Ştia că îl aşteptau acasă cu masa. Tot ce-am vorbit ră-mîne fireşte între noi. vorbi Dragu.

. Nici n-o mai dorea atît de fierbinte. Mă întreb ce m-a făcut să ies din casă într-o asemenea seară. dragostea..Dar logodnicul continua să vorbe*ască şi eaj încă rîu înţelegea dacă e o glumă de prost gust sau nu. simplu. Tot ce-am vorbit râmîne acum între noi. Alexandru rîse şi-i luă braţul prieteneşte. •şi de-abia îşi spuneau pe nume . Vei face Crăciunul •cu noi . încercase în prima săptămînă să se simtă emoţionată. — M-am hotărît să încerc şi cu d-ta vorbi el. Veronica Barbu era îmbrăcată în alb.. într-un cerc foarte intim. Semeni cu cineva. Prima duminică după această întîlnire. Dragu'se coborî. „Ce prostii întrebi şi tu". M-am apucat iar de sport. te las în centru. şi ţinea la . să în. pînă atunci sîntem căsătoriţi. dar nu izbutise. — Discuţia este închisă.. nu ţi-aş ■fi deschis nici d-tale gustul pentru legende. părinţii lui Mitică l-au supravegheat tot timpul. De aceea îţi spuneam că iubesc' atît de mult dragostea. — Mi-a trecut cheful de însurătoare. N-o mai întîlnise de cîteva luni. Apoi. Cînd te voi iubi şi pe d-ta.[ cerc dacă pot fi fericit. Mitică a cerut şampanie. avertizaţi din vreme de prieteni.. s-a sărbătorit logodna. şi-a spus „Toată lumea face aşa". ca şi cum ar fi povestit o amintire tragică din copilărie. săraca.. — Oare nu cumva iubeşti acum pe altcineva ? îl întrebă mai mult în glumă logodnica. foarte discret tristă. a răspuns Veronica Barbu.. — Să voiajez. Se cunoşteau destul de puţin . erau amîndoi timizi. numai.. încă tînăr. Sînt şi nume de ■servitoare. Iulia sau Măria .. Acceptase să-î ia pentru că era bogat. dar nu pot să-mi aduc aminte ■cu cine. îmi place. în acea dimineaţă. Parcă începuse să plouă mai tare. întrebase mai de mult pe o prietenă căsătorită de cîţiva ani cu un doctor : „Tu eşti fericită. De altfel. continuă Alexandru ca şi cum nu l-ar fi auzit.— E foarte ciudat. într-adevăr. Ea învăţa la NotreDame. după o scurtă pauză : — Pe d-ta nu te exasperează ploaia ? — Cînd sînt în casă. şi se resemnase.. Logodnica îl asculta timidă... îi răspunsese prietena. şi pentru că tot trebuia să se hotărască o dată pentru cineva. îţi stă foarte bine în alb. „Fac un menaj raţional". spunea d-na Barbu. Se întîmplase mai întîi logodna lui cil ■domnişoara Veronica Barbu. răspunse Dragu. — Nu putem rămîne aici să filozofăm. . Aş vrea. să aibă un nume frumos. De mîine va trebui să-mi caut casă. în orice caz. IV Mitică Gheorghiu intră în magazin mai mult pentru •că i se păruse că o vede pe Marcella plătind ceva la ghişeu.. încă nu se tutuiau. — Semeni cu cineva.. — Eu iubesc mai mult decît orice. De-altfel. dar acum totul ■e rupt intre noi'. să-mi ■comand mobilă. nu-l plăcea deloc. spuse tot Alexandru... Scutură capul. N-aş fi ascultat nici manifestul lui Eleazar. îi spuse Gheorghiu zvîrlind ţigara. şi d-l Ludovic începea să aibe speranţe . într-un week-end la Sinaia. şi tot ce-mi trebuie. aşezîndu-se comod şi întinzîndu-şi picioarele să şi le dezmorţească. la întîmplare. poate. Se întîmplaseră multe în cursul verii. vorbi Alexandru. Pălăria îi atîrna grea. am să-ţi prezint pe viitoarea doamnă Pleşa.. Poate găsim un taxi. — închipuieşte-ţi că o iubeam din copilărie. Logodna fu repede desfăcută. Iulia e numele care-mi place cel mai mult. Sînt sigur că te va.. Şi dacă vii la Baly cu o jumătate de ceas după mine.. — Ce iubeşti d-ta mai mult şi mai mult pe lume ? •şi-a întrebat logodnica. neştiind dacă glumeşte sau o insultă. şi în dreptul ■bulevardului Academiei. Nucy ?" Fusese un mariaj din dragoste. ai să înţelegi ce înseamnă asta. Schimbă cîteva cuvinte. iubesc pe una Marcella. place. logodnă pusă la cale de ambele familii. Era deci 217 resemnată. lucra acum foarte mult la club. de altfel. se apăra Mitică.piept un buchet imens de flori de cîmp. Avea o figură solemnă'.. în sezonul . de la o vreme. Zărise un taxi şi-i făcu semn să oprească. plină de apă. de cînd «ram amîndoi în liceu. dar a băut cu grijă. — Ba da.

s-a gîndit că ar putea fi provocat la duel. se ridica de la masă. Se întorcea posomorit la masă. se surprinse gîndind : Dar toate acestea nu pot rămîne nerăzbunate ! Se gîndi să provoace la duel pe Jean Ciutariu. Mitică se prefăcu că priveşte atent o pereche de mănuşi bărbăteşti. Nici nu avea ce să caute aici. Cariera se vestea norocoasă. Deşi era sentimentală. Se gîndi. Jean Ciutariu nu spusese nimic Marcellei de incidentul din faţa cafenelei Corso. aştepta liniştit martorii lui Ciutariu. şi a. Nu l-a provocat totuşi la duel — Nu te pune cu un nebun ! l-au sfătuit prietenii. că ar putea pleca şi el. îndată ce îl va întîlni. Luase din întîmplare „Rampa". îşi păstra judecata foarte lucidă cînd trebuia să se gândească la cariera ei. a fost cuprins de o furie oarbă împotriva fostului prieten. se adresa vecinului. Stăteau de multe ori de vorbă despre viitor. şi trecu mai departe. Jean găsise maniera aceasta foarte fină. — Nu face nimic. numai cî-teva secunde. Se înşelase . orice. dar ar fi fost prea complicat. în aceeaşi zi află de apropiata plecare a Marcellei la Paris. însă. mai mult în glumă. înfuriat pe Marcella. zărind un grup de tineri unde bănuia că ar putea fi Ciutariu. de altfel. Ciutariu rămase o clipă cu desăvîrşire zăpăcit. îndată ce intra în garsoniera iubitului. La Marcella se gîndea mai rar. Pentru că îl stingherea privirea vînzătorilor. li pîndi atunci cînd ieşea de la Corso. Uita repede.. — îşi şterse apoi palmele una de alta. dar gata să inter. Apoi. cu paşi repezi. Şi-a propus. Nu era laş şi deşi nu făcuse decît foarte puţină scrimă. Şovăia chiar cînd se întîlnea cu Irina Pleşa. Aici soarta alege'. am o chestie de regulat. însă. pentru că aştepta o bursă de studii pe un an la Paris. şi se simţea mult mai puternică. şi înainte ca Ciutariu să poată "spune ceva. mult mai dîrză. că nu-i 218 va vedea niciodată. — Mi-a scăpat şi de data asta.. se gîndi Mitică. Pasiunea lor a durat vreo trei luni. pe Calea Victoriei. Mitică însuşi. trebuia să arate familiei că nu s-au înşelat încurajîndu-i dragostea pentru teatru. — Orice s-ar întîmpla. Plăti totul şi ieşi. — Ştii tu pentru ce. deşi îşi propusese să facă mai multe vizite. Era foarte încîntat de sine. şovăit multă vreme. Dreptul lui. nu era Marcella. 219 Sau : — A fost o iubire frumoasă între noi. iar cu revolverul nu trăsese niciodată. vom rămîne întotdeauna doi buni prieteni. simţea un gol fierbinte în coşul pieptului. şi niciodată nu se închipuiau împreună. ca şi cum s-ar fi grăbit să-şi găsească martorii. pînă ce a trecut vara. în cele din urmă şi-a spus că l-ar . timid. ca să-l poată pălmui. Poate pentru ăla. şi îşi simţi obrajii arzînd. foarte mîndru că îl priviseră atîtea perechi de ochi. Era un magazin cu articole bărbăteşti. însă. ceru nişte ciorapi şi şase batiste. Marcella a înţeles că John e prea tînăr şi prea artist ca să se poată dărui complet într-o singură dragoste. Totuşi. ar fi vrut să-i spună : „Mă Mitică !" şi să-l dezarmeze cu un zîmbet.. înfuriat şi pe el însuşi că s-a lăsat influenţat de cîteva perechi de ochi.. luîndu-i braţul prieteneşte. Porni apoi în cealaltă direcţie. savurînd spectacolul. îi trimit martori şi-l provoc la duel ! ţipă Ciutariu ca să-l audă lumea. Şi un tînăr influent ca Ciutariu nu putea fi abandonat. de altfel. îi plesni două palme. Marcella înţelesese de mult şi alte lucruri — de pildă că John este uneori prea superficial. că nu ştie să se poarte elegant cu o femeie după ce a avut-o — dar pasiunea ei puternică o împiedecă să şi le amintească. A aflat însă ea. şi ochii îi căzură pe o notiţă asupra eventualilor bursieri ai anului. Mai ales după scandalul lui Mitică la Bîrlad. După ce s-a convins. . şi îi venea să zîmbească. dar o lansase mult în lumea teatrelor. Se îndreptă spre casă. foarte anglo-saxonă. * îl căuta mereu prin localuri. însă. Nu-l întîlnise. te rog.viitor. Oamenii se opriră în loc. Amorul cu Ciutariu o dezamăgise sub anumite privinţe. cînd i se părea că o zăreşte pe stradă. John ! Să n-o stricăm. să aibă o discuţie cu Mitică. dacă trebuie sau nu să-i ceară lămuriri. Cînd îl zărise. într-o zi. lucruri de care n-avea nevoie. După trei luni. adorator tăcut şi speriat. îşi amintea cîteodată de nebuniile lui. Dar Gheorghiu intervenise neaşteptat de repede.. — Scuză-mă. Ar fi vrut să-l întîlnească acum. atunci. se va putea prezenta la campionate. cu un gest teatral. îşi spuneau. a început să se trezească. jigni întrebîndu-l. Marcella îşi amintea încă de acel Mitică Gheorghiu de astă primăvară. îi spuse Mitică. De multe ori. şi-a spus.■ vină dacă scandalul ar fi luat proporţii. uneori de-a dreptul vulgar..

mîhnită sau umilită. dar vreun prieten ar putea să-i facă acest serviciu. să-şi ceară un mic concediu.urmărea cu încăpăţînare. şi Ciutariu dăduse ordin să nu i se spună nimic. uitîn-du-se pe sine. şi se duse totuşi la gară. Marcella credea că sînt camarazi obs'curi. să mănînce alături de ea la masă.— Tot n-am mai fost de mult la Paris. în plin sezon teatral ?. sau umilind-o (să treacă pe lingă ea prefăcîndu-se că nu o cunoaşte.. -— Voi pleca la 10 noiembrie. I se păru la început că poate nu vrea să i se spună. cu o femeie extraordinar de frumoasă şi de bogată. Se interesase la Direcţia Teatrelor. I se păru totul. Ăştia îmi spun că am ulcer la stomac. şi trebuie să mă operez de urgenţă. aproape în panică. îl irita. începu să-şi informeze prietenii şi colegii că nu mai pleacă.. şi ar fi telegrafiat din gară să i se trimită geamantanele cu trenul următor. Gheorghiu alergă la Agenţia de Wagons-Lits v ca să oprească două cuşete pentru această noapte. I se părea că-l poartă cu vorba.. Gheorghiu îşi luă rămas bun de la părinţi. nu-i făceau acum prea mare bucurie. O mai mare plăcere simţea închipuindu-se brutalizînd pe Marcella. Dar cînd.. valuta. şi cam la ce dată. că poate se zvonise de pregătirile lui de plecare. Imposibil... altădată atît de rîvnite. . Şi dacă ar merge şi Ciutariu ?. Locurile erau toate ocupate. mîncînd în vagonul restaurant. La Paris ar putea face şi una şi alta . Plec cu o verişoară a mea. află că Marcella şi-a luat viza franceză. cu o singură valiză.. De atunci. uitîndu-se mereu la ceas. Crezu iarăşi că îl urmăreşte nenorocul. n-a putut lua încă valută. şi lăsase vorbă să se răspundă întotdeauna. bunăoară pălmuind-o. dacă el va încerca s-o reţină cu forţa. la Bancă. e o chestie de viaţă şi de moarte. sau admiratori. Se părea că simpla lui prezenţă. că ar putea să-i întoarcă spatele sau să ţipe. Gîndul că nu va mai avea timp destul ca să poată pleca împreună. cînd se va hotărî tîrfa aia să plece ? O înjură cu glas tare. că vrea să-l păcălească . şi telefona la pensiunea Marcellei. îşi spuse el disperat. Nu cunoştea pe nimeni acolo. Nu vom putea dormi împreună. Trăi cîteva ceasuri deznădăjduite atunci.. în cî. Aşteptă puţin în restaurant. acolo.. în acelaşi vagon — o va birui. Se întinse pe canapea. Nici nu se gîndea că Marcella l-ar putea refuza. dacă s-ar putea o americană tînără. I se răspunse că plecarea a fost amînată pentru ziua de 12 . însă. Noaptea îl întări şi mai mult în hotărârea lui de a pleca la Paris o dată cu Marcella. să se prefacă în domnişoară. interesîndu-se de ziua plecării. I se spusese că ziua plecării nu e definitiv stabilită . aranjat. Probabil la Direcţia Teatrelor. în caz cînd ar fi venit Marcella. Nu se emoţiona deloc închipuindu-şi-o suferind. şi aştepta cu nerăbdare ceasul cînd va telefona la Marcella. şi începu să viseze. sau o fiică de lord englez). Gheorghiu se plimbă cîtva timp ca un om bolnav. Dacă va plînge. teva minute. Rămase multă vreme visînd. vorbi Gheorghiu. cu atît mai rău. Se şi închipui plecat cu Marcella. vizele. I s-ar fi părut într-adevăr că e cu desăvîrşire lipsit de noroc dacă nu ar fi putut pregăti totul atît de repede ca să nu piardă plecarea. La Bancă vorbi cu directorul. Tocmai acum. Două săptă-mîni ar fi de ajuns. grăbit. 220 dormind în acelaşi compartiment. să facă cerere pentru valută. Părăsise atunci orice prudenţă. gîndindu-se. ca să ştie pas cu pas ce se întîmplă acolo. ar putea s-o iubească şi ar putea s-o chinuie. Nu ştia unde se pot afla asemenea lămuriri. Aştepta cu nerăbdare dimineaţa. Nenorocul îl. Se închipuia vizitînd împreună cu Marcella un muzeu (deşi muzeele nu-l interesaseră niciodată) sau dormind în aceeaşi cameră de hotel — dar imaginile acestea. — Dragă. Nu-şi privea filmul mental sorbindu-l.. îşi spuse. Trebuia să se aranjeze. deşi ştia că nu pleacă a doua zi. dar nu aflase nimic precis. Era chiar nerăbdător să-şi scoată paşaportul. el are slujbă aici.. şi obţinu un concediu de două săptămîni. dar renunţă — şi se dă221 du drept un coleg de Conservator. Şi-a adus geamantanele din piele galbenă de la părinţi şi le-a umplut din prima noapte. Pe neaşteptate. făcînd planuri. aprinse o ţigară. Poate Marcella are paşaportul gata de mult. în dimineaţa de 10 Noiembrie. punea să se telefoneze din mai multe locuri la locuinţa Marcellei. la ora plecării trenului. poate nici nu va pleca. care se duce la Paris să urmeze Canto. Se închipuia pe drum. Cîteva zile. Nu-i veni să creadă. s-ar fi suit în vagon. Toate acestea trebuiau aranjate urgent. Avea pretutindeni cunoscuţi şi îi ruga stăruitor. că s-a răzgîndit şi va pleca la Crăciun. în cele din urmă se hotărî să se intereseze dacă Marcella pleacă sau nu. O clipă se gîndi că ar fi trebuit să-şi schimbe glasul. probabil 10 sau 11 Noiembrie. fu foarte ocupat cu paşaportul. La 7 Noiembrie era gata de plecare.

apoi se întoarse la hotel. şi asta îl făcea să scrie şi mai nervos. îşi coborî bagajele. Luă deci o cameră la un hotel din apropierea gării. Auzea vîn-tul. şi le trimise la acelaşi hotel. în dimineaţa de 12 Noiembrie se coborî în zori din odaie. scoase agenda ca şi cum ar fi vrut să-şi amintească un amănunt important. se plimbă pe peron pînă la plecarea trenului. Se gîndea cu destulă bucurie la camera caldă care îl aştepta. chemă îngrijitoarea. nervos. asigurarea deosebitei stime ce v-o port". îşi sui bagajele în vagon. totdeauna cu o expresie preocupată. cu cîteva gazete în cealaltă. cu gulerul macferlanului ridicat. cu blocul şi cu stiloul într-o mînă. şi se dezbrăcă cu scîrbă. I se. Simţea că e privit de ceilalţi pasageri cu mirare şi curiozitate. Cumpărase o pipă şi o biciuşca de piele. spuse el îngrijitorului. îşi ridica gulerul. Sări din vagon. îşi dete seama că e travestit. şi întotdeauna aproape beat. şi-şi aduse geamantanele în gară. ca să semene cu un reporter străin. Fluigră un hamal. aproape nezărindu-i-se capul... ziare şi hîrtie de scris. neliniştit. şi ieşi pe peron. prefăcîndu-se preocupat. cu o şapcă de voiaj bine trasă pe cap. Se opri însă în dreptul ferestrei. şi bine adăpostit în macferlan. A doua zi. plăti camera. deşi la început îşi propusese să nu se facă deloc văzut. şi „primiţi. căci ploua şi îl luase cu frig. Vor să mă păcălească. îşi coborî bagajele din vagon. Era singurul lac unde putea aştepta cu mai multă linişte. Rămase mai mult timp aproape fără nici un gînd. Cînd se trezi. Dar azi e 13 noiembrie. cum ar putea cineva porni la drum într-o 13 ? Aproape se bucură de descoperire. într-adevăr. hamal şi porni spre ieşire. Trei minute înainte de plecarea trenului. fu eel dintîi care-şi ocupă loc în rapidul de Paris. controlîndu-şi gesturile. se îndreptă spre locuinţa Marcellei. şi se trînti în pat aşa îmbrăcat cum era. vă rog. Prudent. neatent la ceea ce se petrece în jurul lui. de altfel. Bău două cafele. — S-ar putea ca totuşi să nu plec. post. 222 Se întoarse_ cu un zîmbet tainic luminîndu-i toată faţa. Cînd avea vreo bănuială. care îl silea să rămînă în Bucureşti. Scrise de mai multe ori : „avînd în vedere şi consi-derînd". de observaţie. înfăşurat cu un şal şi cu o pereche de ochelari mascîndu-i faţa. încruntat. Se întoarse atunci acasă abătut.. I se părea într-adevăr că aşteaptă acolo un telefon. părea o problemă consumarea unui ceas. şi ieşea să controleze singur. . răsfoind ziarele. apoi începu să citească ziarele. Ştia că fără alcool nu va putea adormi. Se uită de cîteva ori spre cabina telefonică.. Aştept un telefon la restaurant. reze-mîndu-se pe genunchi. şi o scrise chiar pe culoar. Nici nu se mai gîndea să telefoneze Mar-cellei. — Nu ştiu nimic. în restaurantul gării. şi el începu să se plimbe pe peron.apoi se gîndi că ar putea fi păcălit. şi nu izbuti să-şi omoare timpul nici cu romanele detective. prefăcîndu-se că-şi ia anumite note. deşi ştia că nu-l cunoaşte nici un chelner şi că nu-i poate telefona nimeni. Intră în compartiment cu pipa în gură. şi intră de mai multe ori în compartiment. putea observa bine toate persoanele care se îndreptau spre trenul expres. Burniţa. ca şi cum ar fi aflat chiar atunci o veste importantă. Intră în 223 restaurant. şi se îndreptă spre restaurant. şi o plătise. cău-tîndu-şi buzunarele. Apoi alergă spre hotel. Acum descoperise alt stil de reporter : grăbit. Cercetă de mai multe ori restaurantul. şi privi în stradă. gata în orice clipă să înjure. I se păru că se află în stâpînirea celui mai burt. După ce îşi coborî geamantanele. Se-sui la el în odaie. imitînd un tip de reporter aşa cum şi-l închipuia el. Se întrebă ce va putea face pînă a doua zi. luă un ... aproape aler-gfrid'. îşi pregătise de mult travestiul. De la masa lui. la două cinematografe de cartier. Aproape alergă spre restaurant. continua să se creadă reporter. fuma pînă la intoxicare. simţindu-se slab şi ridicuî. Se prefăcu că scrie o notă urgentă. Prea fusese o zi fără noroc. Oamenii treceau grăbiţi pe trotuare. Ajuns din nou în compartiment. ceru o cafea neagră.. domnule Director. Aşa îşi închpuia el că procedează un reporter. Dormi prost. veni de dimineaţă în gară.. Văzu două filme. Oprise din ajun cuşeta . îşi aprinse pipa cu un gest care nu era al său. îi dădu un bacşiş şi-i spuse să-i aducă un taxi. Nu cred să plece. pe o margine de ziar. Vrea să plece prin surprindere. De data aceasta îşi cumpărase şi un bloc mic de hîrtie. îşi înfunda şapca pe frunte. Trenul porni câteva secunde în urmă. Mi-ar fi spus coniţa mare. Cu cît se apropia plecarea. de conţinutul căruia atîrna plecarea lui la Paris. îi era peste putinţă să se întoarcă acasă.. mai nervos. Cele două zile îl chinuiră şi-l obosiră ca în timpul pasiunii lui din vară. cu atît devenea mai nerăbdător. întrebă pe portar dacă domnişoara Streinu pleacă astăzi. Se convinse că Marcella într-adevăr nu venise. Ajunse la gară cu un ceas înainte de plecarea trenului. nu era cea dintîi pe care o oprise. îşi spuse. apoi mîncă şi bău bine la o circiumă.

225 — Ce bine e să ai flori. Stă închisă aici ca într-un castel fermecat. ar fi acoperit-o cu muşchi. O indispune zgomotul. că nu vii şi tu cu noi. se ascunde după pomi. — E nervoasă. Am să-i ţin de urît Anişoarei. A crescut prea timidă. Se adresă d-nei Lupescu. Trecea printre frunze cu faţa speriată. exclamă el. Anişoara se schimbase mult în ultima vară. îi era teamă de ghimpi. — Asta e grav. ar fi înghiţit-o.. plantele vii. Anul acesta. continuă d-na Lecca. Ţie îţi plac florile care au albine ?.. buna mea doamnă. — Voi fi precis.. Pornea apoi prin parc. 226 Profesorul începu să rîdă. Tăcuse în tot timpul mesei. vine să vă ia. Era întotdeauna foarte politicos. Lecca rar şi melodios. 1 strînsă bine în mantaua largă a Adrianei.. crispată.. obrajii erau acum mai limpezi. a pierdut un examen la Latină.... răspunse d-na Lecca. cu gluga aco-perindu-şi capul. la sfîrşitul lui August. de cum se lumina de ziuă. — Teddy Lupescu îşi stinse ţigara în scrumieră. Tresărea. mîhnit şi puţin speriat.. sau vă întîlniţi acolo ? Adriana o privi cu dezgust. spuse ea. Nevrednic părinte... — Ştii. De la fereastra ei. domnule profesor. Numai noaptea o îngrozea. Dar spaima aceasta era aproape o voluptate.. dacă l-ar fi străbătut acum. fără zîmbete. o silea să fugă în casă. şi totuşi privea lucrurile cu o fervoare aproape pasională. spusese Adrianei. fără îndurare. mai palizi.. Anişoara se ducea în fiecare dimineaţă să-i vadă. venea cu braţul plin. şi el îşi asculta soţia vorbindu-i rămas pe scaun. Vorbea despre procesul Templierilor. dar nu se mai .. Anişoara era i şi mai pierdută. O căută cu ochii.. lungi ca sforile. se lăsa îmbrăţişată de ramuri moi. băieţii mai ales. neputincioasă . — Nevrednic părinte. atît de nerecunoscător . vorbea singură.224 D-na Lecca făcu semn servitoarei să strîngă masa. de covorul întunecat şi viu pe care călca. ce păcat. Fiecare ceas" liber îl petrecea sub pomi. şi-l aştepta cîteodată în zadar.. —_ N-o pot suferi pe Felicia. parcă s-ar juca cu cineva.. lumea. vorbi d-na Lecca ridicîndu-se de la masă. pînă în miezul toamnei. în fundul parcului creşteau trandafiri sălbatici. Anişoara obişnuia să-şi umple odaia cu flori culese din parc. ştii. Teddy se apropie de Adriana şi o întrebă : — Liza. Prea se crede inteligentă. puţin înspăimîntatâ de vraja aceea neînţeleasă. S-a făcut domnişoară mare acum. privind în ochii d-nei Lupescu. pînă ce-o chemau slugile la culcare. — Dimineaţa de tot nu vin albine. şi anul acesta înfloriseră tîrziu.. Cred că ai să fii gata. în picioarele goale. uneori cu flori fără culoare. . odaia rămînea goală. Ieşi din odaie fără să-i răspundă. puţin tristă. vechea dispută a pieselor procesului. cu capul gol. N-o mai înţelege nimeni de la o vreme. Numai în cele dintîi nopţi cînd ştia că vine Petru.. — Am spus Anuţei să aducă un taxi la ora şapte. îi era mai ales teamă de plantele umede şi necunoscute de dedesubt. care acceptă să participe la serata' de astăseară tocmai ca să discute cu Baly un amănunt de latină vulgară.. parcul arăta atît de hain. de ce nu mă laşi să dorm afară ? întrebase o dată. cu o cămaşă subţire pe ea. parcă le-ar fi mîngîiat.. însă. Fata plecase. f luierînd. vorbi d. — Nu vrea. I se schimbase şi faţa . Lecca. vorbi Teddy. flori de bălării necunoscute. Trăia mai mult cu plantele. Trecea de la .. — Se plimbă singură prin ploaie. minţi d-na Lecca. vorbi.. Era absentă şi tăcută. nu o poate nici măcar insulta. — Mamă. Anişoara se mulţumea să-l privească. îşi frecă mîinile. unde arbuşti şi ierburi groase crescuseră nestingherite. într-adevăr. şi nu-şi putea ierta neatenţia . se lipea de trunchiuri.. Se înveselise deodată. Rupea crengi întregi. — Cred că toţi vom fi gata la şapte. Văzuseră toţi că e supărată.. în celelalte veri. Zîmbi. D-l Lecca se ridică precipitat de pe scaun. — Pe ea de ce n-o luaţi ? întrebă Teddy. . îl plăceau acum plantele cu pămîntul lor dedesubt. printre pomi şi bălării.pom la pom. De cind începuseră ploile de toamnă. fără s-o observe cineva. împodobea glastrele. spre movila din mijloc. — Ce are fetiţa noastră ? întrebă d. ar fi prins-o între trunchiuri. cucoanele se sculaseră înaintea lui. ce bine e să bei apa din nori. ştia bine că nu-i poate face nimic. Teddy.

O transcriere pe curat. adaogă el adresîndu-se soţiei sale. specializat în folclor şi în literaturile slave. şi se liniştea repede. Buna mea doamnă va avea grijă şi de asta.. De consultat Anitchkoff. şi o dată la onomastica lui. dezbrăcîndu-se. Ieşea atît de rar din casă. Celelalte vizite erau şi mai sporadice . încît nu mai zărea aproape nimic prin geam.. după ce a îmbrâţişat-o străin şi grăbit. Se socotea însă extrem de bogat. şi înainta un pas. Aş vrea să ajung o dată atît de ferm şi inuman ca s-o pot . ca să se poată închide mai confortabil cu Sandu Baly în bibliotecă. Se îndreptă direct către bibliotecă. ar putea totuşi să-mi fie de folos. Credea că lădiţa cu aur îngropată în pivniţă în toamna lui 1916. cărţile lui Sandu Baly erau apreciate de toţi erudiţii Bucureştiuiui. colonelul Lecca. Petru nu vine azi la lecţie.. Cîteodată se gîndea că Adriana trebuie să se căsătorească în curînd. intrînd friguroasă sub plapumă. şi începu să scrie mai departe. vor comunica prin muzică. căci cele două doamne nu-l mai ascultau. I se părea că toată lumea trebuie să fie mulţumită în casa lui." înţelese despre ce este vorba. te simţi mai singură în pat. De cîţiva ani. şi alte cîteva. Pianul i se părea un ghimpe viu. Pînă atunci eu mai am puţin de lucru. cu data cînd fiecare amănunt fusese necesar.. Plecă cu paşii lui repezi. patronii familiei sale. îşi trase redingota. îşi trimitea soţia în străinătate sau la băi. precizez. D-l Lecca mai avea într-adevăr ceva de lucru. la Crăciun. A vîndut-o fără să protesteze. însă. Nu voi uita. Avusese o moşie în Dolj. Dar de cîteva luni. Cînd erau fetele mici. Naţio în epigra-fie înseamnă Za pcite patrie. Petru i-a spus : — Simt o lume deasupra mea. Cf. n-au mai plecat nicăieri . îşi spunea însă. îi voi da de zestre vila Tyho Bracne. din titlurile de rentă. atunci cînd va iubi şi va primi în carnea ei iubitul. — Bunul meu prieten Sandu Baly. Crezuse într-o vreme că. să precizeze. avută acum doi ani cu un profesor universitar întîlnit la Baly. Pe coli întregi de hîr-tie se aflau însemnate lacune. Vizita de două ori pe an pe Baly. prea îl depărtează pe Petru. Bibliot. bogată.. deşi nu e linguist. controlîndu-se brusc. deşi nu e linguist. de care 227 nu se ocupase niciodată. încît fiecare vizită pe care o făcea era un eveniment. a trebuit s-o vîndâ pentru că vărul i-o îndatorase peste cap. D-l Lecca avea o idee foarte puţin precisă de averea care îi rămăsese. Se aşeză la birou şi începu să-şi cerceteze fişele. pînă ce a dat-o în administraţia vărului. ziua cînd trebuia să-şi scoată renta de la Bancă. într-o zi. îşi vor vorbi prin lieduri şi sonate. înfipt între trupurile lor.. care-i trădau subţirimea de lemn drept şi uscat a picioarelor. Tocmai aici (începu să rîdă).simţea obligat. şi simţea că totul se tulbură în jurul lui. „21 August. şi în odaie se făcuse totuşi 228 aproape întuneric. crezînd că va merge şi Anişoara la serată. Anişoara. se gîndi Anişoara. — Bunele mele doamne.." O asemenea fişă amintea dlui Lecca o sumă impresionată de texte care aşteptau să fie revăzute. Grădina era parcă învăluită în negură. în odaia ei. „15 August. D-l Lecca aduna într-un dosar special lămuririle pe care trebuia să le ceară în cele două vizite anuale la Baly. Baly. deschiderea sesiunii Academiei Române. îşi aminti Anişoara. după cincisprezece ani de studiu.. la serata Feliciei. cum fusese înainte de război. zestrea d-nei Lecca. texte Cavalerii Teutoni. la Paşte şi la Sf-tul Constantin şi Elena. a rămas intactă. liniştită. Nu era încă nici patru după amiază. nu s-a întrebat niciodată din ce motiv. cronologie şi bibliografie. mort de curînd. Slujnica intrase cu un braţ de lemne şi umpluse bine soba. Anişoara aproape că nu mai poate suferi muzica. din chiria unei case şi dintr-o vagă moştenire a unei rude din Moldova. şi trecu la altă însemnare. tocmai aici (îşi freca mîinile. Iar Anişoarei tot ceo mai rămîne. zîmbi mulţumit. pe care o trecea din arendaş în arendaş. singure sau cu un văr. Nu pleca niciodată vara din Bucureşti. îşi înălţă" bustul. îl îngropase în pivniţă. o dată. Nici n-ar fi putut veni pe o asemenea ploaie.. şi tresări. la ocuparea Bucureştiului.. o controversă nesfîrşită. Nici măcar muzica nu o mai ispiteşte .. gata de plecare. Ploua atît de tare. Cinci ani în urmă. mă grăbesc să vă las singure. Vagă impresie erori fundamentale în concepţia liturgică. surprins el însuşi de bizara coincidenţă) unde se pricepe mai puţin ca mine. D-na Lecca amînase lecţia de pian.. Au trăit de atunci din aurul pe care. unde întîlnea erudiţii şi consulta cărţi .. colonel pensionar. E mai bine aşa... Anişoara hotărî să se dezbrace. că totul se clatină. nu voi uita să fiu la şapte precis în salon. Nu mai poate pătrunde nimeni pînă la tine . Ştia că în biblioteca de la etaj va putea pune la punct o sumă de amănunte . înţelese că vorbeşte singur. încăpătoare. polemică LotBorodine. precizări. învelită ca de culcare. singură cu visul. Se ducea de trei ori pe an la biserică .

. de-abia scoţînd cuvintele. dar recunoscuse apoi în vorbele şi în vocea lui Petru o mare şi caldă iubire. Petru clipise atunci din ochi. gîză mică ? întrebă Teddy apropiindu-se de Anişoara şi mîngîind-o.. (Avea senzaţia înăbuşitoare că Petru nu era lîngă ea. adaogă Teddy Lu-pescu. — Gîndesc mai bine aşa.. — Aş vrea să-ţi spun ceva despre Adriana. şi o sărutase pe obraji — dar Anişoara ştia acum cît de puţin spun sărutările. dar voia să se simtă întreagă. Auzi o bătaie la uşă. Restul familiei va petrece în strada Grigore Alexandrescu !. Rîse din nou. — Lasă. — Nici tu nu mă mai iubeşti. Anişoara se cutremură . în gîndurile lui de viitor.prinde întreagă. căutîndu-l. de dincolo de pasiuni.. — Tu dormi la noi. Se apropie de pat. Niciodată nu fusese atît de departe. Nu îi era frig. cu visurile şi deznădejdile lui. —■ La ce te gîndeai. şi o zărise în pat. — Tu de ce stai în pat ? o întrebă iar Teddy. Ea ar fi dorit ca Petru să se gîndească mai puţin la . despre obiecte de valoare. Era 0 sobă mare. mă gîndeam numai. că nu-l putea atinge..Ereticii"... I se răsturnau toate planurile. răspunse Anişoara. apoi coborî glasul şi privi fix spre pat. Biruia atunci „Ereticii". să se adune. . pe întuneric. Cred că da. I se părea că îi ghicise gîndurile îndată ce intrase în odaie.. veghind. parcă i se făcuse frig deodată. despre furt ' chiar — Anişoarei i se păreau cuvinte de dragoste. —■ Ţie îţi place lumina de foc.. şi intră Teddy. îşi aprinse o ţigară şi căută cu ochii prin cameră. I se pârea că rămăsese să doarmă la ei numai ca să-i facă în necaz. fără să înţeleagă de ce. se 229 ghicea în camera pe care Anicet o voia pentru ei amîn-doi.) De ce fugi atît de repede de lîngă mine ?. dar Teddy nu-i văzu decît ochii lucind prin întunerec. în creierul şi carnea lui. Tot ce vorbea el Ş despre bani. Trase plapuma pînă la bărbie. astă-seară ? — Da. Anişoara n-a înţeles că Petru o iubea şi deci nu se mai sfia de ea. Teddy se ridică de lîngă ea şi se apropie de sobă. Niciodată nu fusese mai aproape de ea. Se apropie de pat.. Se înspăimîntase la început ascultîndu-l. Teddy. O să stăm la noapte noi amîndouă.. vorbi îmbufnată Anişoara... ca să fim prietene. Nu se gîndise de loc că ar putea rămîne şi Teddy acasă. Niciodată nu-şi îngăduise să fie atît.. că putea fî el însuşi. Se simţea atunci în inima lui. magnifică şi eternă cum e. ghemuită sub pătura moale. pentru creşterea dragostei lor. Anişoara o urmări cu ochii şi 1 se păru o umbră lipindu-se de zid. 230 — Adriana e în odaia ei. — Tu dormi. Teddy păru că reflectează cîteva clipe. acum. începu să rida cu hohote. O privise aproape fără s-o vadă. Anişoara ?. alături ? — Nu ştiu.. pasionate mărturisiri. şi o sărută. de sincer şi total el însuşi în prezenţa cuiva. Anişoara vorbea plictisită. de lucruri care ar putea fi vîndute. despre camera în care ar putea trăi împreună dacă ea ar găsi ceva de vîndut. deşi lucrul acesta se întîmpla destul de des în timpul iernii. şi o deschise. să uite mai repede lumea aceea nevăzută şi rece. Cred că eşti destul de mare. că am să-ţi ţin de urît. Se simţea mai iubită cînd Petru îi vorbea despre banii pe care nu-i are. Zîmbi în silă. mai decisiv al ei. gîză mică ? La buruieni ?.. Ştia că este şi ea acolo. neştiind unde ar putea zvîrli mai decent chibritul.. vorbi iarăşi în şoaptă Teddy. cu hohotele ei false şi monotone. — N-ai să mă poţi iubi niciodată ? întrebase Anişoara tristă. — Nu cînt la pian noaptea. pentru noaptea aceasta. Anişoara ? — Nu. chiar cînd erau atît de aproape unul de altul. Şi tu ai să-mi cînţi la pian. Anişoara se crispa sub pătură. De ce te miri ? Anişoara şovăi.. de teracotă.. pierind în dreptunghiul întunecat al sobei. Anişoara simţi iar că se cutremură. Nu o putea suferi pe Teddy astă-seară. ca atunci cînd îi vorbise de bani. Se apropie de sobă. izgonea atunci lumina rece şi calmă din ochii lui Petru.

— Aş vrea să-ţi spun o taină,- pe. care n-am spus-o nimănui, pe care n-o ştiu decît eu şi maică-ta, continuă Teddy, foarte solemnă, aproape misterioasă. Dar nu mai puteam răbda... Am rămas astă-seară aici mai 'cu seamă ca să firn singure, numai noi două... îi luă mîr.a, şi i-o strîise cu o căldură aproape maternă. — Ştii, Anişoara, eu am încredere în tine, eu vreau să te fac confidenta mea... „ Observă că fata închise ochii, că pleoapele îi tremurau, şi buzele erau strînse, parcă şi le-ar fi mişcat ca să nu plîngă. — Ce ai ? Nu ţi-e bine ? — Vai, Teddy, mi-e atît de somn !... Se întoarse brusc cu faţa în pernă. îşi putea şterge astfel lacrimile fără să se observe. îşi putea- ascunde astfel emoţia care îi scutura pieptul. Ştia despre ce vrea să-i vorbească Teddy ; că Adriana nu are acelaşi tată ca ea, că tatăl Adrianei este acel pictor mort în război, profesorul de desen al mamei, pe care ea l-a cunoscut, şi căruia Adriana îi spunea „oncle Fred". Asta era taina pe care Teddy voia să i-o descopere, pe care ea a descoperit-o poate de mult, de cînd şi-a surprins odată mama privind o fotografie mică, ascunsă în palmă, privind-o şi lacrămînd. Nu înţelesese nimic atunci, n-a înţeles nimic mulţi ani, chiar după ce găsise o scrisoare — sub coper-ţile unui roman de d'Annunzio, tradus în franţuzeşte — în care „oncle Fred" o întreba ce face „copilul". De-abia după ce l-a iubit pe Petru, deabia atunci a înţeles că 231 Adriana e copilul din scrisoare : „sărută copilul", termina: oncle Fred.. Simţise atunci o stranie teamă de secretul mamei. I se părea că pătrunsese fără voia ei într-un loc:] trist, strein, vrăjit. Au urmărit-o cîteva zile imagini de" mult uitate ; mama plîngînd cu hohote în salon, şi mîn- | gîind părul Adrianei, sărutîndu-i fruntea, spunîndu-i :: „Ştii, oncle Fred a murit ? îţi mai aduci tu aminte de, oncle Fred" ? Apoi, către ea : „Tu nu l-ai cunoscut, tu nu erai pe atunci"... I se păreau înfiorătoare şi mari toate descoperirile: acestea. Adriana îi povestise de mult, cînd era mică, de ■ oncle Fred ; avea pantaloni albi, pălărie cu panglică, şi-i aducea mingi de tenis. O lua în braţe şi o săruta pe ia obraji. Toate aceste amănunte o înspăimîntau pe Ani-| şoara. Erau atît de intime, îi aminteau atît de precis de tînăra d-na Lecca, în buduar, punîndu-şi sau scoţînduşi corsetul, îi aminteau de parfumul dormitorului mamei, de scrinurile ei acoperite cu dantele — şi Anişoara simţea o tristă strîngere de inimă, ca şi cum ar fi privit, ceva nepermis sau ceva sacru, ca şi cum ar fi asistat fără voia ei la un sacrilegiu. , Şi Teddy care ar fi voit să-i povestească asemenea lucruri... Ar fi fost prea groaznic, prea sufocant... îşi ascunse şi mai bine capul în pernă, aproape plîngînd. Tocmai în astă seară, tocmai cînd ea se hotărîse şi aştepta nerăbdătoare să plece toţi, să adoarmă slugile, şi să încerce faptul care o ispitea de o săptămînă... D-l Lecca coborî cel dintîi în salon. Avea o redingotă nouă. Puţin mai strimtă ca cele purtate în casă, şi pantofi de lac, negri. îşi aşeză blana pe scaun ; aşeză de asemenea o pălărie mare, neagră, semânînd cu un joben, şi bastonul . cu mîner de argint. îşi pipăi buzunarele, să vadă dacă a mai rămas ceva în ele. Găsi o panglică verde — pe care i-o dăduse d-na Lecca, iarna trecută, cînd se în232

torceau de la biserică. Nu întrebase de ea, şi panglica rămăsese acolo în buzunarul jiletcii, umilă şi mătăsoasă, ca o frunză veştedă. D-l Lecca zîmbi şi o întinse pe măsuţă, presînd-o cu. dosul palmei. Scoase apoi ceasul ; şapte fără cinci. Aruncă o privire de jur împrejur, să vadă dacă nu cumva a intrat cineva, se aşeză pe scaun, cu multă băgare de seamă. Luă dosarul cu note şi rezemă de mar--ginea lui bastonul, ca să fie mai sigur că nu-l uită. începu să aştepte, calm, clipind des din ochi, fără să privească nicăieri, cu mîinile frumos aşezate deasupra genunchilor. La şapte şi un sfert, trecu o slujnică prin salon. — Nu ştii, mata, dacă sînt gata doamnele ? o întrebă blînd, aproape în şoaptă. Aşteptă aşa pînă la opt fără cinci. Apăru atunci d-na Lecca. — Eşti nerăbdător, domnule profesor, îi spuse ea rî-zînd. Nu sîntem doar invitaţi la masă..._ VI D-l Demetru Pleşa apăru în capul scării. îşi găsi fiica rezemată de canapea, cu faţa ascunsă între palme. Era îmbrăcată în rochie de mătase gris, cu pantofi brumaţi în argint, cu un colier de perle mat şi stingher în jurul gîtului gol. — Ce e cu tine, Irina ?

Fata tresări. îşi şterse în grabă ochii. Fardul era puţin obosit. — Nimic, papa. îl aşteptam pe Alexandru. — Dar Alexandru e sus, în odaia lui. Mi-a spus că te-aşteaptă pe tine... Irina se roşi, se ridică de pe canapea, şi încercă să treacă în cealaltă parte a holului. D-l Pleşa o apucă de braţ. — Ce e cu tine ? De ce nu vă duceţi ? E zece jumătate... — Mai avem timp, papa. îl aşteptam şi pe Dinu... A telefonat că vine să ne ia... 233 Îşi trase uşor braţul, cu faţa întoarsă spre fereastră. — Şi ploaia asta care nu mai stă... îmi vine să plîrjg... într-adevăr, începu să plîngă, cu braţul gol acoperindu-şi ochii. Ştiu eu de ce nu vine, de ce n-are să vină. îi e teamă de Felicia, de primul lui amor. A promis doar aşa, ca să scape de mine, ştiu eu. Ah, cît o urăsc pe fiinţa aceea .'... — Ce-ai tu cu ploaia ? o consolă d-l Pleşa. Ai să mergi cu maşina. Şi are să-ţi ţină Alexandru umbrela să nu te plouă, pînă treci drumul.. Se prefăcu că nu înţelege supărarea Irinei. O mîngîia cu mîna pe păr, zîmbind. — Nu-i mai aşteptaţi. Poate a întîrziat. Are să vină direct acolo... D-na Pleşa coborî scara, cu Alexandru la un pas înapoia ei. Irina îşi şterse din nou faţa, dar nu mai putea ascunde nimic. Ochi îi erau tulburi, pleoapele umflate,, rouge-ul întins. — Ce s-a întîmplat ? întrebă d-na Pleşa. Glasul părea aproape strangulat de panică, D-na Pleşs se gîndise în acea clipă că Irina ar putea refuza să mai meargă la serată, şi eventualitatea aceasta o înspăimîn-tase. Dorea atît de mult ca Irina să petreacă în astă-seară, să înceapă sezonul de iarnă cu o serată de care ştia că va vorbi tot Bucureştiul... — Ce e cu tine, Irino ? o întrebă Alexandru. Era îmbrăcat în negru, şi părea mai înalt aşa. Era totuşi mai puţin tînăr, mai concentrat, mai solemn. — Irina e plictisită din cauza ploii, explică d-l Pleşa, încercînd să le facă semn. Se aşezară cu toţii pe- scaune, în timp ce Irina urca şovăind scările. Trebuia să treacă din nou prin faţa oglinzii ; în nici un caz n-ar fi putut pleca aşa, cu figura plînsă. — Prezevenghiul ăla e de vină, spuse d-l Pleşa după. ce auzi uşa de la odaia Irinei închizîndu-se. A promis că vine la nouă, şi n-a venit nici pînă acum... Alexandru privea pe fereastră, ca şi cum n-ar fi ascultat. Venea o lumină ciudată de afară, prelinsă pe geamuri, parcă ar fi fost o lumină umedă, ca o licoare uşor fosforescentă. încep prost experienţa, gîndi Alexandru,
234

încep prost pe o asemenea ploaie... Rămase mut, aproape fără să se mişte, cele cinci minute cît dură revizuirea Irinei. Cînd o auzi coborînd, se ridică de pe scaun şi-ceru d-nei Pleşa cheia de la intrare. Feciorul aştepta în vestiar, cu umbrela, ca să-i conducă pînă la maşină. Au mers multă vreme, fără să vorbească. Priveau amîndoi înainte, peste umărul şoferului. Priveau luminile galbene, murdare, desfăcîndu-se şi dispărînd ca să apară din nou, după cîteva secunde, prin aceeaşi burniţă fină şi rece. Irina ar fi vrut să mai exclame încă o dată, exasperată, aproape cu lacrimi : Ah, ploaia asta ! — dar era prea obosită, prea mîhnită, ca să mai vorbească. — Ştii că mă însor ? întrerupse brusc tăcerea Alexandru. Irina întoarse capul ca să-l privească. Era acolo, lîngă ea, frumos şi puternic, cu gîndurile lui toate adunate în lumina mată a frunţii, în căldura aspră a ochilor. Nu glumea, simţea bine asta. — Cînd ? — Astă-seară... — Şi cu cine te însori ?... Alexandru era gata să răspundă sincer : „Nu ştiu", dar zîmbi tainic şi-i spuse. — Ai să vezi tu. Ai să vezi cînd m-oi logodi, chiar astă-seară la Felicia. Irina palpită. O copleşiră deodată un puhoi de imagini : Felicia logodindu-se cu Alexandru, Dinu pentru totdeauna liberat de obsesia Feliciei... îi părea bine, şi totuşi suferea. Tot e adevărat că Felicia e

fascinantă pentru orice bărbat, că e deajuns s-o vezi odată ca să n-o mai poţi uita... Alexandru o văzuse doar o singură dată, o singură dată, Dumnezeule !... — Cu Felicia ? întrebă ea sfioasă. — Oh, nu, în orice caz nu cu ea ! exclamă bine dispus Alexandru. Cu o fată săracă, Irino, săracă şi gospodină. O cheamă Măria... Zîmbi. Şi totuşi s-ar putea să fie aşa ; s-o cheme Măria. Şi să fie înaltă, blondă, francă, să miroasă a curat, a trup ieşit din baie — poate chiar aşa cum era Gladys Smith. — Cît sînt de nefericită ! exclamă Irina, izbucnind în plîns. 235

Alexandru îi apucă braţul. Ce-aş putea face, *ce i-aş putea spune ?... E atît de ridiculă cu gelozia ei, cu imaginea pe care şi-o face despre Viola, căreia încearcă sâ-i rămînă credincioasă, cel puţin ea, pînă la sfîrşitul vieţii. Şi totuşi, sînt sigur că nu se gîndeşte acum la Viola, sini sigur că nu pe ea o plînge... A trebuit să ocolească încă alte cîteva străzi, cu maşina înaintînd încet, ca să aibă Irina timp să-şi usuce lacrimile... Nora întinse paharul gol, fără să-şi ridice capul. Braţul i se lipise de masă, alb, palpitînd parcă de o viaţă şi o suferinţă a lui proprie. Maică-sa umplu paharul pînă la buză. Era un vin roşu întunecat, mirosind a busuioc, şi a scrum. — Crezi că are să mai plouă mult ? întrebă Iorgu Zamfirescu pe bătrînă, ca să rupă tăcerea. Se simţea prost, stingher. Nora nu scosese o vorbă de la începutul serii. O găsise cu acelaşi obraz palid, cu ochii ca plumbul, cu buzele muşcate. Nu-l poate uita pe puţoiul ăla de muzicant, gîndise Iorgu. — De acum tot aşa are să fie, că-i vremea ploilor,, răspunse bătrîna. Nora îşi aprinse o ţigară. Trase cîteva fumuri, apoi-o înecară lacrimile. — Ah, mamă !, mamă !... îşi ascunse faţa între braţele goale, şi începu să plîngă în hohote. Iorgu Zamfirescu o privi cîineşte, strîngîn-du-şi măselele. Nu suferise prea mult ştiind-o că se culcă cu Petru, că-i dă banii şi iese cu el la plimbare, la cinematograf. Începuse să sufere după ce a lăsat-o Anicet, şi a înţeles că Nora îl iubeşte, că se ofileşte de dorul lui. I-ar fi plăcut atît de mult — mai ales acum, cînd o auzea plîngînd — să se ridice de pe scaun şi s-o plesnească scurt peste gură... îşi strînse pumnii şi privi în jos. Bă236

trîna nu răspunse nimic. Continuau să bea amîndoi pre-făcîndu-se că plînsul Norei nu mai ajunge pînă la ei, ca şi cum s-ar fi risipit în fundul cald din edaie, în bătaia ploii de afară. —■ Ce dracu, de nu mai vin şi ăia ? ! exclamă brusc Iorgu Zamfirescu. Tovarăşii de joc întîrziau. Masa îi aştepta de mult, cu muşamaua alburie frumos şi curat întinsă, cu pachetul de cărţi aşezat sub globul lămpii. Era zi de joc. Şi el cumpărase singur curcanul fript, brînza, cele trei "kilograme de mere şi damigeana cu vin. Trebuiau să se adune mai repede, să înceapă jocul, să-şi împartă „chilele" (partea lor de bani, pentru mîncare, băutură şi casă). — E de-abia zece jumătate, vorbi bătrîna uitîndu-se la pendula din perete. E timp berechet. Şi Surdu a avut azi servici... Nora se oprise din plîns. Aşa făcea, de cîteva săptă-mîni ; plîngea cu hohote, pînă o răzbea oboseala, apoi ofta lung, şi rămînea cu ochii duşi, tulburi ; ultimele lacrimi se uscau anevoie, dar în cele din urmă se uscau. Ochii Norei păreau atunci mai întunecaţi, mai aproape de moarte. Iorgu nici n-o putea privi atunci. Pleca numai fruntea deasupra mesei şi învăluia cu

Ciutariu o sărutase pe gură cînd auzise semnalul plecării. totul se întîmplase. în cele din urmă. aceeaşi de mulţi ani. socoti Gheorghiu cu satisfacţie. şi o profesoară . pe care trebuia-să-l întîlnească. îmi stă încă foarte bine în verde. în compartimentul lui se aflau trei negustori. Gheorghiu continuase. curiozităţile bohemei şi capriciile artistice. o dulce şi firească suferinţă. poate nu are decît foarte puţini bani. Auzise glasuri afară şi sări să deschidă. ciudat. Aştepta parcă şi altceva . părea un paj travestit în fată. va «icrmi poate chiar alături de el. setea ei de virilă tortură — dar nici nu-şi putea alunga din suflet o evanescentă crispare. apoi tresări şi faţa i se lumină deodată. Felicia fusese fericită două zile şi două nopţi. Aveau locuri în acelaşi vagon de clasa Ii-a. că sînt şi eu o plantă vie ? Coborî repede în salon. Vagonul nu era prea aglomerat.i-o întinse bătrîna. dar care îi aducea în orice caz o nouă şi mai de-săvîrşită împlinire. nu avea cuşetă. neposesiv şi nefeminin. varietatea inteligenţelor şi talentelor. necunoscuţi lui Gheorghiu. A trebuit să-şi scoată şapca şi pardesiul intrînd în vagonul restaurant. cu braţul scos pe geam. şi-i făcuse mult timp semn cu batista. Anul acesta n-o interesa numai bogăţia de întîlniri. Probabil că are lacrimi în ochi. într-un an.. Felicia nu încerca să-şi ascundă dorul ei de dragoste. răspunzînd celor de pe peron — lui Ciutariu în special — cu o batista. Aproape de Sinaia i se făcu sete. Marceli-a se afla în acelaşi vagon. La cîteva ferestre înaintea lui. cei dintîi pînă la Braşov. Probabil că.. fular la gît. începeau să sosească invitaţii. ţinîndu-l strîns aşa. va dormi noaptea întreagă lîngă el. Mitică Gheorghiu folosise cele mai nebănuite abilităţi ca să nu fie zărit de Marcella. şi graţie carnală. voi avea probabil sînii mai copţi . după voia lui. răsfoia ziare englezeşti (pe care nu le înţelegea). coborînd palmele uşor. un destin care îi putea aduce dragostea. Nici Marcella •■ . o nouă semnificaţie. să se depărteze cît mai mult de Bucureşti. Voi creşte atunci în şolduri. voi fi fată bătrînă. lîngă fereastră. mai sincer ar fi să spun că am aproape douăzeci şi opt . ima237 ginea tulbure a lui Alexandru — toate erau izvoare de senină bucurie. caloriferul arzînd fără odihnă. două ceasuri să se creadă reporter. — Păcat de curcan ! vorbi ea. ochelari mari. pe care crezuse un scurt timp că l-a în-tîlnit în Pavel Anicet. De ce nu-şi închipuie nimeni că sînt o hemadryadă. mergeau. de calmă voluptate. Stătu cîtva timp nemişcată. Se îmbrăcase cu o rochie verde. Am douăzeci şi şapte de ani. şi nota din cînd în cînd într-un bloc notes de buzunar. de miracol. privindu-şi fiica. nu mi-e foame. Nu se coborî în gara Ploieşti. ciocnirile tinereşti care vor avea loc la serata sa faimoasă. Simţea o foarte tulbure* bucurie . descoperise că Marcella stătea la locul ei. negri. maternitate. aproape lung.amîndouă palmele paharul. cînd ea se urcase în tren. balul care se apropia. Părul arămiu. Gheorghiu nu părăsise încă travestiul . probabil că se arătase Marcella. Trebuia întii să se întunece bine. Felicia se gîndea la Alexandru într-un chip. ca pe un cuib. într-un compartiment cu un ofiţer şi două doamne. pînă la începutul sînilor. cu infinitele precauţii. mai mult pentru sine. ca iedera spălată de ploaie. n-a mai găsit . carnea va căpăta miros de Iulie. după ce. — Nu. îşi spuse Mitică. şi pentru că se temea să nu-l surprindă . pipă. profesoara pînă la Arad. făcu el oprind cu mîna farfuria cu friptură pe care. fără nici un minut de întunecare. A putut totuşi să observe foarte bine că Jean Ciuta-riu o conduse la gară. şapcă englezească. mulţumesc d-tale. li scotea mai mult un destin. doi. Gheorghiu nu se grăbea deloc să se descopere. îl răsturnase după urechi . spic de grîu. Pînza neîntreruptă a ploii. îşi mîngîie gîtul în faţa oglinzii. de cînd suferise spaima şi umilinţa primului bărbat.. împreună cu alţi cîţiva prieteni. şi trecu în vagonul restaurant . daca nu cumva mă voi salva devenind amantă. 238 nu-şi cumpărase cuşetă în vagonul de dormit. Ţinea pipa neaprinsă în gură.

un roşu mat. fără să fieţ observat de la început. — Bine. aproape pîr-lit. trebuie să ne ho-tărîm repede.Marcella (faţă de atîta lume străină... Era atît de încurcat. continuă Alexandru. Logodnica mea încă n-a sosit.. scuturîndu-l.. De aceea am şi dansat cum ţi-am spus. cu un început dramatic luminîndu-i faţa. 239 r — Vai. se gîndi Dragu.. plictiseală. Era puţin nervos. mai grea cu cît înaintau în inima Carpaţilor. orbitoare. Şi ştii. Rîdea şi exclama. Lumina prea tare din salon îl orbise. nu ! oh nu !. Se ridică de pe scaun. oboseală. — Eu n-am uitat. încît nu ştia ce să vorbească. Rămase multă vreme aşa. răspunse el.. Bineînţeles numai cu doamne. Dacă ai şti cu ce emoţii. perfectînd impresia de bărbăţie victorioasă şi orgolioasă.. legitim căsătorite. ocolind masa cu flori din centru. lîngă bar. a prezenţelor acelea feminine. Se strecură cît putut mai repede într-o odaie laterală. — Cînd ai venit. Dacă ai ştii cum am ajuns pînă aici !.. de uluit. Gura parcă îi palpita. Găsi un scaun liber şi ceru coniac. deodată !. Se liniştise deodată. cu soră-sa.. Ferestrele începeau să se aburească. Cîteva perechi. — Nu te superi c-am îndrăznit să-ţi spun pe nume ? întrebă Alexandru. te-am aşteptat ! A trebuit să dansez. Anul trecut îl instalase chiar aici. şansele lui de fulgerătoare dominare erau minime). David Dragu sosi chiar atunci. acum ai unde să răsufli. gîndi Dragu.. evitînd prezentările. Poate din cauza zgomotului.. păreau foarte bine dispuse. în plină lumină. foarte uşor . Dar e mai bine aşa . numai cu soţii şi cu fete de milionari. pentru că simplifică multe. exclamă din nou domnişoara blondă. parfumate. . Ploaia bătea mai compactă. pătrundeau în treacăt. Eu şi uitasem de pariu. ce ploaie. ce ploaie ! exclamă o domnişoară blondă. aproape fără motiv. adaogă l'uînd braţul Feliciei. Făcu un gest complex. vorbi Alexandru. Liza şi Felicia îi descoperiră. Se apropie de el şi îi apucw cu mîinile amîndouă braţul. cu pipa neaprinsă între dinţi. dansînd. îmi face plăcere. apoi ieşeau pe cealaltă uşă. şi cu fiice de arhimilionari. Prefera să intre direct în masa invitaţilor. Liza şi se bucură văzînd că nu e primit de gazdă _chiar de la uşă. evoluau pe parchetul gol. Dragu începu să rîdă... mai volubil.. să nu-mi scoată în cale o urîtă !.. violent. şi nu mai e chip să alegem. dragă ! Fie cum zici d-ta ! Să-ţi dea D-zeu noroc !.. în sfîrşit. Veniră spre ei ţinîndu-se de talie . Dar sînt surprins de memoria d-tale atît de bună... fără să-i observe răceala. unde lumina era moale. — Roagă-te puţin lui Dumnezeu. îmi pare bine că ţi-ai adus şi d-ta aminte. îi spunea întîia oară pe nume. a muzicii de jazz. Mi-a venit aşa. — Cunoşti pe toată lumea ? întrebă Felicia. de mirare. De altfel. răspunse David. trecu în fund la bar.. din jurul lui. umerii obrajilor i se îmbujoraseră.. David Dragu îşi aminti brusc de pariu. tot timpul. — Bine că ai venit. căci pe urmă se aglomerează prea mult. cel dintîi gest pe care l-a făcut a fost să-şi acopere ochii cu palma. 'parcă era altul acum.. scuturîndu-se.. cu păhăruţul inainte ascultînd ploaia. cu toată încordarea feţei. Era şi mai puţină lume aici. am amînat alegerea şi te-am aşteptat. Alexandru tresări . mai puţin frivol. Părea mai nervos.. Ca să nu crezi că şovăi să-mi respect întocmai condiţiile. Jazzul e probabil în fund. 240 — Dimpotrivă. Dav ? Întoarse capu şi întîlni pe Alexandru. voalată. — Oh. Şi la voi ce bine e.

Dar m-am convins că e hotărît. din salonul de sus. toată seara am aşteptat să vac" cineva în mine o tulpină de iederă... cît de adine în visele mele. oarecum miraţi de apariţia aceasta alpină. — E puţin tragic. le am aici. O suspendă vag... fără şovăiri. poate cea dintîi fată. Şi dacă cel puţin ar fi tot atît de hotărît pînă la urmă. cu o ridicare ironică a braţului. solitară. şi cînd vor descoperi iniţiala logodnicei mele. — Este într-adevăr un secret. Parcă ai fi o tulpină de iederă.. după cum nu ştie nici el. şop| Felicia zîmbind. — Ce prostii vorbiţi voi aici ? interveni Liza. şi acum trebuie să inventăm un nou criteriu de a izola o fată .. Nici una n-are pe ea o rochie mai ieftină de trei mii de lei. Ce frumoasă e Felicia astă-seară. chiar eu. dar fără obişnuitul lui dispreţ niisogin.. Este un fel de a lăsa să se împlinească destinul. am să încerc s-o gravez pe loc. Felicia ? Vorbise repede. -— cum se întîmplă de cele mai multe ori cînd David se afla în lume. vorbi Liza.. nu ne-aţi spus secretul. răspunse David. iar Felicia e prea bogată. explică Dragu. Am adus' însă un ac foarte solid. după cum văd eu. mai aeriană. îl socotea poate mai respon. explică Dragu so-ru-sei. dar erau tot atît de vesele. răspunse chibzuit Alexandru. vorbi iar Felicia. Părea că tulpina de iederă se înalţă. mai mult în glu-f mă.| sabil. — Dragă prietene. fără melodie. Ştii. şi arătă buzunarul de sus al vestei. răspunse calm Alexandru. adresîndu-se lui Alexandru.— Unde te-ascundeai. Trebuie să le spunem şi lor.. bineînţeles. Trebuia să se logodească cu prima fată pe care o va întîlni în casa Feliciei.. Ard de nerăbdare s-o cunosc !. Nu-şi termină fraza. rîse Dragu. Pierdem timpul degeaba.. sau de pe estradă. — Nu ştiu. | — Dar în definitiv. cam toate :242 seamănă. amîndoi.. însă. — E o glumă de prost gust. chiar figura îşi înmuiase liniile . chiar în casa Feliciei. — îţi jur că nu e nici o glumă. inconfortabil... închipuiţi-vă că Ale-i xandru se logodeşte astă-seară.. nu întorceau capul să-l privească. d-le Pleşa. aspru.. Vorbise cu un glas ferm.. cum ai să ştii d-ta care e fată săracă şi care e bogată ? Aici. —• Putem şti şi noi care vă e secretul ? întrebă Liza. să inventăm cît mai repede criteriul de descoperire a logodnicei mele.. mi l-a dat bijutierul. Cu cine . în-treabă-l şi pe el. adică să n-o preţuiască deloc. M-a aşteptat însă pe mine. Evi-' dent. susţi-'j nîndu-i privirea. părea rnai carnal şi totuşi mai blînd. Trebuie să ne grăbim. vorbi Alexandru. Astă-seară. vorbi Felicia încercînd să zîmbeasca visător şi dispreţuitoare. nu e aşa. scu-turîndu-i băieţeşte mîna. dar adaogă. şi îl întrerupse. Fetele începeau să-i privească mai atent. de frică. . Avem nevoie de complici. şi eu am drept de veto în. aproape să dispară în lumina palidă a camerei.| ca să întrerupă complimentele lui Pleşa. una din ele nu are gravat nici un nume. ascetică. 241 — Ce fericită sînt că tocmai d-ta îmi spui asta. despre care am auzit că eşti unul din -foarte rarii tineri care ştiu să preţuiască femeia cum trebuie. Fetele nu înţelegeau nimic. — Cred că am s-o simt imediat pe cea care e săracă. sau. se aprinse David.. gîndea Liza. Pro-J babil că ai adus şi verighetele ? întrebă. Cei care intrau în odaie. — Totul a pornit de la o discuţie. Ce aproape de mine îl simt. exceptînd cele bogate. Alexandru făcu un gest de nerăbdare. pe Pleşa. pe care David se prefăcu că nu o observă. Dav ? îl mustră Felicia. gîndea Felicia. î — Da. j Liza avu o uşoară tresărire. Liza e sora mea. — In definitiv. în rochia asta neverosimilă şi totuşi verde.. tot ce priveşte familia mea. Ele în orice caz sînt excluse. adaogă privind spre Alexandru.. e inutil să-mi mai pui a doua oară la îndoială cuvîntul. — cu frunte? de iobag răzvrătit. • — Sînteţi ridiculi. Se întrerupse o clipă. D-ta. un mare secret. ştiu eu ? Trebuie să ne mai gîndim. se logodeşte Alexandru ? 1 Se adresase lui David . Felicia nu-şi putu stăpîni o mişcare stupidă. — Eşti foarte frumoasă..

. cu faţa palidă.. Parchetul scîrţîie îngrozitor în dreptul uşii. — Ştii că a început să pice la mine în odaie ? îi spuse. De cînd vroia mama să-l repare. acolo . în miezul nopţii. rînjea în lumina slabă a flăcării de petrol. o singură picătură. Slugile se culcaseră probabil demult. Mai bine va aştepta acum. era douăsprezece jumătate. a crezut că s-a întors mama.. aproape în carnea ei. va trebui să aştepte apoi cel puţin 244 două ceasuri.. Auzi o singură bătaie.' şi o ridică să privească mai bine. bătaia pendulei din antret. o pată diformă. Poate e prea devreme. dar nu ştia dacă e ceasul unu din noapte. Va spune întîi că s-a sculat să caute apă. 243 . ochii. Aprinse un chibrit . şi căută cu ochii colţul unde o auzise căzînd. Dacă s-ar scula Teddy. în vîrful picioarelor. Gîndul acesta o făcu să păşească încet. îl aşeză cu grijă pe spinare. nu ştia unde să se îndrepte. Ar fi foarte tîrziu. Ar fi riscat prea mult. şi în acelaşi timp se imagina surprinsă de această bună şi smintită Teddy. Felicia îl privi în ochi. Ascultă încordată. Nu ştia nici măcar dacă adormise şi s-a deşteptat. îndată după masa de seară. Se depărta calmă. şi nu-şi putea preciza ce. Zvîcniturile inimii nu le putea potoli.. încet. Găsi pe speteaza unui scaun un covoraş de perete. şi s-ar putea întoarce lumea de la serată.. Nu se auzea decît ploaia. la lumina ridicată a flăcării. vrăjită. Petru apucă lampa de pe masă. alături. dar emoţia era într-adevăr copleşitoare. se gîndi. Simţea că se desprinde o bucurie. îngrozită. se gîndi Petru. miraculoasă. cu şireturi. Intră în cameră şi priviră înc-odată forma stranie şi umedă din tavan. poate Teddy încă nu s-a culcat. Nu dormea nici d-na Anicet . tristă. tremurînd. şi că rămîne străină. va aştepta să aducă pendula bătînd ceasul unu. Trebuia în orice caz să vadă cît e ceasul.. va fi fericit lingă ea.. adînciţi în întuneric. Se îndreptă către cele două fete şi adaogă : — Domnişoarele ar putea să ne ajute.. Se gîndise la orice eventualitate. Nu mai îndrăznea să se întoarcă în odaie. sau bătaia indicase numai obişnuita jumătate de oră. hotărîtă. să găsească ceva cu care să-şi acopere umerii. în timp ce Teddy îi vorbea.. fără să vadă ceva. îi era tot aşa de frig. unde Petru va fi al ei. Ridică privirile din partitură. Anişoaro. Anişoara se gîndise la fiecare eventualitate. fericirea pe care o vor avea în curînd amîndoi. A doua picătură căzu. Şovăi cîteva secunde. Se aşeză cuminte pe un scaun. apăsîndu-şi mîna dreaptă. aşa îi spunea Teddy. în dormitorul mamei. sau nu doarme încă destul de adînc. D-na Anicet sări din pat.. .Spuse ultima propoziţie fără să zîmbeasca. Nu ştia de cînd priveşte aşa. Nu-i era frică.. un destin care fusese aproape de tot. a auzit un zgomot care a speriat-o.... cît putea de. galbenă-întu-necat. Tavanul era umed. Am neglijat atîta lume. (Libertatea. — Ştii. cu acelaşi zîmbet îndepărtat. Simţea că se întîmplă ceva hotârîtor lîngă ea. odaia din oraş. Petru auzi deodată o picătură. ca şi cum s-ar fi temut să nu-i audă cineva fîsîiturile lui de'ţesătură aspră. pe inimă. pînă ce va adormi din nou Teddy. Acum păşea cu multă luare aminte. Bîjbîi puţin cu mîna pe delături. ascultând ploaia. Dacă ar fi surprinsă acum. Se gîn-dea mereu la Petru. etc.Anişoara stătea cu ochii deschişi. — Pe mine să mă iertaţi. minut după minut. probabil din pricina ploii. Apoi. fără să înţeleagă dacă priveşte tavanul sau peretele opus al odăii. Ciocăni la uşă. Petru se îndreptă spre odaia mamă-sei. Dar nu o ascultase. Se hotărî totuşi să se scoale. că-zînd ursuză şi singuratică pe podea. Ştia chiar ce va răspunde la fiecare etapă a încercării din noaptea asta. tu ar trebui să te măriţi devreme. Drumul pînă la pendulă îl făcuse repede. apoi vin celelalte motive : i-a fost frică. vorbi ea surîzînd.. departe. cu lampa în mînă. îi chema în ajutor obrazul. O privea în ochi. Ştia ce trebuia să răspundă dacă o va surprinde Teddj'. cu acelaşi zgomot de vietate moartă în clipa căderii: Pata arăta acum mai puţin hidoasă.). neînfricată. dacă ar fi surprinsă.

cutremurîndu-se. gîndi Petru. Se întoarse la masă. vorbi fata. se gîndise ea Bine îmbrăcaţi.. nici o'fată bătrînă. răspunse Balaban. continuă Balaban. — Mă plictisea.. Raţa rămîne raţă orice ar face. Anişoarei dar trebuie. Cu desăvîr-şire ridicul. î înalt şi brun. ce ri-diculă şi tragică singurătate. inumane. gîndi Balabari. cu ochii reci. dus ?. Văd cît de singur este omul. şi cu ce bani. lui Alexandru. poate te mai încălzeşti. răspunse el. fixă fitilul lămpii. şi în viaţa lui întreagă. Semnez cu numele meu. care se apropiase de grupul lor. bîjbîind pe întuneric. îngrozită. dar se opri în prag. Intră în cameră— Ce ne facem dacă n-o sta ploaia nici mîine ? întrebă.. şi sînt pictoriţă.... gîndi Petru zîmbind. Se îndreptă spre odaia ei de culcare. şi sînt un fel de romancier.. se poate pierde. îl sfătui d-na Anicet. — Cînd trăiesc. în colţul camarazilor. — Pe mine mă cheamă Puia Colonaş. Să vorbească asta tocmai cu el. adaogă el ca să curme discuţia. nu sînt atent.. brăcat. Sînt destul de ciudaţi scriitorii. — Cînd trăiesc. în mîinile lui.. dar omul poate ajunge şi neom. Se simţeau foarte bine. răspunse sec Petru. Dansau.246 Părea că nu vorbise el. fumează mult încb. Ar fi vrut să le mărturisească tristeţea care îi cuprinde după orele de Iu ru.. sentimentul tulbure că a ratat ceva. amîndei. — Ar trebui să chemăm mîine un tinichigiu. Cărţile lui erau desperate. observă Balaban. şi zîmbi. 245 — Mamă. Trebuie neapărat să cer bani mîine. Balaban făcea dragoste. spuse Petru.. într-o asemenea lume atît de bine dispusă... — Mare.. ar fi vrut să spună altceva. Şi cu toate acestea.. prea corect. Avea un cap prea luminos.. avea cele mai obositoare succese. Simţi că nu e crezut de nimeni. — Şi d-ta eşti scriitor ? îl întrebă fata. să cer cui o fi. singurătatea aceea nelămurită şi copleşitoare. Cînd scriu. nu-mi dau seama de toată zădărnicia vieţii.. Nu e nici un bătrîn. Văd atunci lucrurile aşa cum sînt. tînăr frumos şi elegant. cu un mare inel florentin în deget. Omul e singurul animal care-şi poate rata viaţa. o lume atît de tinără. într-adevăr Balaban era întotdeauna bine îm. vesel | şi cinic.. nu mai pot renunţa la luciditate.. Unde o fi găsit Felicia atîta tineret ? — îmi dai voie să viu şi eu în grupul d-stră ? întrebă zîmbind Puia Colonaş. Balaban. glasul.. Du-te repede în pat. parcă ar fi vrut să soarbă perechile. — Fă-ţi un ceai la "Primus". însă.. . în după amiezile cînd scria coală după coală. Ar fi amuzant de ştiut cu ce haine ar fi vrut mama să mă duc... şi începu să lucreze. îşi aruncă privirile în jurul lui. intoxicat de propria lui sterilitate. Ar fi fost ridicul să le spun mai mult. Petru căută o farfurie. Cel puţin dacă n-ar începe să ningă prea curînd. fundamental triste. însă. de propria sa ratare — în aceste după-amiezi cînd nu primea pe nimeni. Lazarovici întoarse capul. Toţi credeau că Balaban. acolo. să nu se întindă pe podea. D-na Anicet sări din pat. pe care o simţea că-i schimonosise faţa.. d-tale ţi-e frig. — Nu e azi serata Feliciei ? întrebă. ceva pe care îl va regreta apoi toată viaţa. vorbesc despre opera lor. şi îr. Ce inutil ar fi să le spun mai mult. cu părul lins peste cap. — Dar tu cum lucrezi în frigul ăsta ? îl întrebă pe Petru. ras proaspăt. nu străbătea nici o nelinişte tragică.— Ar trebui să pui o farfurie.. Evitară să se privească. cu buzele violent înroşite.i-zînd ochii şi vorbesc cu oricine.. politicoşi. şi ascultase pe jumătate în glumă.. că a pierdut ceva care era sub puterea lui. Tu de ce nu te-ai. — De-abia mai avem lemne pentru bucătărie. ca să-şi ascundă expresia de silă şi dezgust. — Cred că tot Nae lonescu are dreptate. . Se opri prinsă de un fior mai puternic.. Pe dta cum te cheamă ? — Balaban. Pe chipul lui. Invită la dans o domnişoară brună. Dar nimeni nu l-ar fi crezut.

foarte galant.. erau invitaţii aceleaşi case. Al treilea roman al său. Fata şovăi în prag. romancierii proşti. Poate mai tîrziu ai să-mi citeşti şi cărţile. se întoarse brusc. — Nu prea înţeleg bine. apoi se întoarse spre arhitect şi Lazarovici. alarmaţi. Numele meu este Alexandru Piesa. şi atunci. şi nu activa. luîndu-i braţul. zîmbind. Nu era nic unul acolo. cînd mă sufoci de căldură.. Nu-i dădu timp să se mire. Este o stare larvară. mai mult ca să dea impresia că întradevăr caută pe cineva. Şi totuşi.. li Ajunseră. Şampania e de vină. cîndj începuse să se servească şampania. foarte emoţionat.R. reflectă Balaban. Nu-i plăcea colţul. O privi o clipă. nu-i plăceai mai ales să vorbească despre opera lui într-un asemenea| ■ceas din noapte cînd scînteiau replicile camarazilor. fusese cîtva timp interzis de cenzură. Liza. continuă tînărul. răspunse Balaban îmbujorat.. profesor şi scriitor. răspunse fata simplu. nu recunoştea aproape pe nimeni. de şampanie . spunea el .. se îndepărtase de grup. C. nu-i p'ă-| ceau oamenii prea vag cunoscuţi de lîngă el . de lemn. Şi nici măcar entomologia nu studiază larvele : studiază . întoarse capul. concentrată. aşteptarea. Voi. — După ce mă documentez. şi totuşi ferm. Lazarovici nu "credea în acţiune. Se îmbulziră mulţi către colţul scriitorilor Balaban căută cu ochii pe Eleazar. Este revoluţie sau capodoperă. Balaban simţi îndreptaţi asupra lui o pereche de ochi insultaţi. O înăbuşea jazzul.. . aveţi nevoie de psihologie. care ducea spre bufetul de la etaj.. Observase că fata cu figura ciudată. Improviza o frază oarecum la întîmplare. Nu avea nimic de spus. Discuţia continuă. acesta e prietenul meu. marele holl central.adulţii. senzuale. David Dragu. umezindu-şi buzele. N-ar fi vrut să străbată. vorbi Balaban afectat.. vorbi Balaban sec. toate erau perfecte.. o sută de femei.. cinic. pe Dragu. Făcu doi paşi spre holl — dar lovi o pereche. celelalte prietene. nici alta. Lazarovici se convertise la romanul proletar îndată după ce publicase Dacia Felix. mirosul de flori. — Pe mine mă cheamă Valentina Puşcariu. tinere. Şi nu pare nici prea săracă. tresărind.247 Jazzul se oprise şi BaJaban îi sărutase mîna în mijlocul salonului. şi mizeria nu creează psihologie.. pregătindu-se să se întoarcă singur. Există un singur lucru eficace. întoarse capul. voiţi să fiţi soţia mea?. — îmi daţi voie. — îmi face chiar o deosebită plăcere. bea Lazarovici. apoi apăruse cu o copertă sîngerie. Debutase în reportajul social. măsu-xînd-o cu ochii. 248 — Asta e oarecum adevărat. plin cu perechi care dansau. Se intimidase. Ii înfruntă privirea. acum. — D-ta cînd scrii. — Nu e nimic interesant în sărăcie.. 1 — Vara. a Vorbea oarecum în silă. Dar nu are nimic revoluţionar în ea. interveni un arhitect. vorbi Pleşa.F. Nu se mai putea apăra. singură. de o frumuseţe iconografică. şi porni pe scara interioară. noaptea ? îl întrebă Puia Colonaş foarte aprinsă. Nu există psihologie în sărăcie. — Eu scriu întotdeauna după ce mă documentez. Un chelner trecu prin faţa lor cu o tavă plină cu pahare de şampanie. Zări doi tineri. Este cu totul altceva. — Domnişoară !. întrebîndu-se unde ar putea fi Felicia. vara.. îl sîcîia ceva... dîrji.. mirat. Auzea o sută de voci. semănînd mai mult cu o copie de icoană stilizată... provocînd pretutindeni scandal. o sută de bărbaţi — şi toate vocile se asemănau. — Domnişoară Puşcariu. Fata plecă repede privirile. nimic proletar. gîndi ea. adică după ce petrec cel puţin două sâptămîni într-o fabrică. Pe voi nu vă interesează nici una. şi văzu o fată firavă. încuviinţă el. înainta repede. zîmbind totuşi tînărului . şi încercă să treacă evitîndu-le privirea. şi avusese mare succes.... Păreau nervoşi. şi.. Timpul acţiunii este încă departe. aşteptînd-o la capătul scării. Mizeria creează tragedie. roşind de mînie.

continuă. Era aproape îngheţată. înspăimîntată. Apoi porni cu paşi mari. Una din ele se potrivi. Apăsă clanţa încet. Aprinse apoi al doilea chibrit. Eu vă las acum. — Pune-mi-l tu. şi oferi una fetei. şi poruncitor.. să se df-cidă. Omul ăsta iiu-a poate bate joc de mine.j Bău cupa dintr-o înghiţitură. Căpătase dec dată încredere în Dra'gu. Anişoara aprinse un chibrit. Scrinul se deschise încet.. liniştit şi fără să se pripească. Deschise uşa. fără ca Valentina să se poată opune.. se lăsă sărutată pe obraji cu un zîmbet strivit. Cheia era ascunsă într-un portofel mic de piele.. — Felicitările mele. dureros. îl revăzuse tocmai ca să se întărească. în tensiune. de ritual — încît a înţeles că băieţii nu sînt beţi. VII Cînd auzi bătaia pendulei. să se încălzească. Lasă să se împlinească totul. De astâdată. Alexandru. îl pipăi. cutia cu bijuterii vechi. — Valentina. Scosese cele două verighete din buzunar. în care probabil nu va umbla multă vreme. şi căută pripit cutia cea mare cu bijuterii. că strînge în mîna stingă cutia cu chibrituri. Chibritul îi tremura între degete. ca să se încurajeze. Mă duc să le spun băieţilor. eficace. îşi spuse ea. — Trebuie să faceţi nunta repede.Alexandru luă repede două cupe. adîncă.stinse aproape de tot. privindu-l în ochi. trecîndu-şi mîna peste frunt Eşti ardeleancă. Va trebui să-mi dai voie să te sărut pe obraji. alături de piele. Lucrurile trebuiau făcute repede. Timpul trecuse foarte încet. Anişoara găsi portofelul. David o rugă şi el. — Acum pot să-ţi spun pe nume. Valentina. Şi acest pahar este începutul logodnei noastre.. Se deşteptă parcă dintr-un foarte lung coşmar. strigă Alexandru. cu mîinile întinse. — Dar bine !. în odaia mamei. săru-tîndu-şi prietenul pe amîndoi obrajii. şi începu să le încerce. nu e aşa ? Fata dădu din cap. îşi frecă puţin pieptul. frecîndu-şi fruntea. Poate e ploaia. — Pune-mi inelul !. îşi dete seama.. 249 Avea un glas schimbat. Se întoarse apoi cătr Valentina. Fata îi prinse degetul.. şi apoi o împinse uşor. îl revăzuse de mai multe ori în timpul zilei. pe ăsta. acum se opri o singură clipă. să se spargă.. ruşinată. fata se opuse. nu se putea scutura de magia faptului şi a glasulu™ lui Pleşa. vorbi Dragu. deşi nu avea decît o singură dungă.. că aude paşi şi zgomote ciudate pretutindeni. îi spuse Dragu. Alexandru o prinse de talie. Va avea încă nevoie de ea.. — Trebuie să te sărut şi pe d-ta Valentina Puşcăria vorbi el cu glasul înduioşat. ca şi cum ar fi încercat să şi-o netezească. Pipăi uşa de la dormitorul mamei. Să fie cu noroc !. Valentina nu îndrăzni să se apere . apoi continuă să încerce cheile. în care mama nu umblase asta-seară. Apoi vru să fugă. apucîndu-i capul în palme şi sârutîndu-i amîndoi obrajii. ca să nu se lovească de mobile. înainte de plecare la serată. vorbi Alexandru. şi o magie*întreagă străbătea în fiecare gest al său.| tinuă Dragu. Rabdă flacăra pînă ce se . pe care d-na Lecca îl lăsa de obicei în cutia noptierei sau în dosul candelabrului. Cunoştea bine locul scrinului. şi-i vîrî inelul. îi apucă degetul şi-i vîrî inelul. | — Atunci n-ai să te superi dacă am să te sărut. îi găsi broasca. Dar nu putea răspundiL încă. aproape fără să facă vreun zgomot. I se părea. şi apucîndu-i cu amîndouâ mîinile umerii. fără să o închidă. de pur. Anişoara tresări şi se cutremură. foarte încet. deşi de atîţia ani îl ştia acolo. 250 Glasul lui Alexandru era şi rugător. încît semnalul pendulei îi răvăşi cu desăvîrşire gîndurile. O ştia unde e . pe care 251 nu le mai purta nimeni. Sărutul a fost totuşi atît de aerian. încercă să vorbească fata.. Nu mai era timp să renunţe. îşi ascunse mîinile la spate. nu te trezi aşa repede. şi răsturnîndu-i capul. Să-ţi dea Dumnezeu noroc !. să asculte dacă nu cumva păşea cineva prin antret. tremurînd. inuman. eon-. o sărută pe gură. gîndi ea. cu oarecare uimire. Alexandru nu-i lăsă timp să continue. în privirea lui tulbure şi totua pătrunzătoare. scoase legătura de chei.. vorbi el jumătate în glumă. după ce aruncă restul celui dintîi . acum. scîrţîind. De-abia acum îi bătea inima. fără să se mire că o tutuieşte atît de curînd. în chipul lui tăiat cu dalta. între sprîncene. pînă la urmă !.. Revăzuse atît de multe lucruri în acesată jumătate de ceas. aprinzîndu-se deodată. — Misterul zidirii Mînăstirii Argeşului. Şi acum se apropie repede de el.

era într-adevăr mulţumit. ai fi fost acum logodită. alergă astăzi acolo unde e forţa.. — Dar adevărul ? ! izbucni un profesor. se împuţinaseră controversele istorice şi linguistice. una din puţinele mătuşi pe care Feilicia le tolera la serată. Mai avu o singură emoţie : închiderea uşii. Astea sînt din lădiţă. dar mai ales profund impresionat de propria lui vervă. bogat. nu se simţea nici măcar tristă.. şi-au spus numele şi s-au logodit !. cu pietrele căzute. asta dovedeşte o extraordinară prospeţime. Chiar gestul nebunesc al | tînărului Pleşa. din lemn bine mirositor. Lecca retras în dosul unui birou. încît alergă după Adriana. I se părea că ghiceşte perfect orice gest şi orice-J revoltă a tînărului de astăzi.. dacă te-ai fi suit tu pe scări. Eu întotdeauna am sprijinit tineretul. îi veni deodată să plîngă. Acest fenomen social contemporan. pe care se mira şi ea că o găseşte aici. Este vorba de un lucru în aparenţă foarte simplu : ordinea. cu urechea lipită de lemn. Nu ştiu dacă m-am exprimat bine. putea consulta în voie cîteva cărţi. că zgomotele se repetă. Făcuse gestul acesta de prudenţă fără să-şi dea seama.. Aşteptă cîteva minute tremurînd. răsfoind o carte cu legătura luxoasă. doi tineri s-au logodit jos fără să se cunoască !. care vor înainte de toate să se simtă puternici. mai neînţelese. I se părea. intrase ca o furtună d-na Lecca. ascultîndu-se cu desfătare. cercei grei de aur. o considerabilă energie. In bibliotecă. Un om ca mine. aşeză cheile în portofelul de piele. Dar a intervenit acum şi altceva . Lecca se ridică demn de pe scaun.. D-l Baly discuta economie politică şi sociologie cu cîţiva necunoscuţi. Petre !. chiar. O aflase de la o doamnă foarte bătrînă. să scriu asupra acestei importante probleme. pandative cu briliante montate grotesc... Fu fericit că d. d. Se decise să ia o pereche de cercei cu rubine. Găsi şi şase monede de aur. cel puţin. cu energia. —■ . două inele. mai tulburi. Nu mai gîndea nimic. îi vorbi d-na Lecca. pentru că se aşezaseră scaune pe lîngă rafturi. — Vezi. Cîteva numai. 252 — Profesorul e pe aici ? îl descoperiră pe d. Tinerii. Probabil că au mai rămas destule acolo.. Nimeni nu mai e mulţumit astăzi de ordinea actuală. mai aproape. nu toate. altminteri. aşa cum era pe vremuri.. vorbi foarte frumos d.. închise uşa cu clanţa şi se îndreptă către odaia ei. nu mai reprezintă forţă. gesticulînd. cîteva inele bătrîneşti groase. eu îl numesc fenomenul dezordinei necesare. acum.. fenomenul dezordinei necesare. a te simţi apărat şi exaltat de. Lecca se prefăcu numai că e impresionat de întîmplare. Cînd ajunse în pat. D-l Baly era foarte mîndru de această virtute a sa de a păstra pasul vremii. Am de gînd. să ia cu atîta însufleţire apărarea tinerelor generaţii neînţelese şi neîncurajate de conducători . pentru tinerii din ziua de astăzi. îndrăzni. — Nu.Există acest fenomen. gîndi Anişoara. Încuie cu mare băgare de seamă scrinul. Dar d. de propria lui lărgime de idei şi generozitate. închipu-ieşte-ţi. Lecca n-ar fi îndrăznit să scoale invitaţii streini. N-ar fi ştiut ce să spună. In antret nu umbla totuşi nimeni. ştirbe. Intîmplarea o ameţise cu adevărat. Nu-i plăceau de loc invitaţii de astă-seară. gră-bindu-se să-şi caute ceasul.sub măsuţă. nu mai înseamnă a-ţi spori forţele. s-au întîlnit. Pînă ce se va realiza o nouă ordine. şi o medalie imensă.. dar adevărul ? ! Astăzi nu mai vrea nimeni să ţină . să nu mai facă apel la sentimentul ordinei. Le strînse pe toate în batistă. şi să sfătuiesc pe oamenii noştri politici. A fi de partea ordinei. d. agitat.. unul fără piatră. Cine vrea să aibă un contact de orice fel. în sidef) şi începu să aleagă cu ochii. cu puterea — trebuie 253 să fie împotriva ordinei.. Ah. — Există o problemă a tinerei generaţii. iar altul cu un safir mare . şi i se părea atît de extraordinar. continuă d. şi d. Aşa. îl înţelegea foartej bine. Dar am venit să-ţi spun ceva cu totul extraordinar. Nici o ordine din lume nu se mai poate menţine astăzi. Vorbise repede. de a înţelege tinerele generaţii. Baly. în faţa căruia nimeni nu are nici o putere. a intervenit. noi trebuie să ne resemnăm unei lungi şi triste dezordini necesare. Cînd se auzi chemat. de aur. Lipseau erudiţii bă-trîni. Aici. mai e încă timp. Zîmbi . pe care nu-l cunoştea. Deschise cutia (era o cutie mare. Marile energii se găsesc astăzi în afara ordinei.. Petre. Baly. de piele vişinie. fata mea. savant. şi destul de matur. şi-i strigă tare. Se aflau acolo nenumărate coliere demodate. eulegîndu-le. ca să caute titlurile. Vorbise însufleţit. care vor să li se flateze euforia vîrstei. Baly începu să comenteze el logodna.. Lecca îi ceru voie să se retragă în fundul bibliotecii. Se întrerupse. După un ceas de inutilă ascultare.. şi apoi le ascunse în sîn.. cu capacul bătut. şi ieşi în vîrful picioarelor. o mare putere de primenire. cu forţa.

. I se păru chiar că Mitică e gata să se aplece spre uşă. acum. şi închise uşa puţin stînjenită de "prezenţa bărbatului tocmai în acel loc. dar nu* de emoţie . — In fond. şi atunci ţipă de frică şi se agăţă de pieptul lui. afară în întuneric. alcolizată. Dar se râzgîndi.. parcă încerca necontenit să scape de sub strînsoarea piciorului. serveşte-o acum. etern !. parcă i-ar fi plesnit osul. Ai înţeles ?. Marcella nu mai recunoştea nimic. apoi deschise uşa de la vagon. . într-un cuvînd. care e unul şi acelaşi. . Gheorghiu o strîn-■ gea strivind-o de pieptul lui. sărutînd-o în neştire. al universalului. universal. — Madam' !.. încît Marcella se întrebă o clipă dacă nu cumva Gheorghiu e nebun şi dacă nu vor aluneca amîndoi. iremediabil pierdută... pe care nu i-o putea nimeni surprinde. nici lumina ochilor. Dar simpla lui prezenţă era iritantă. cu atît era mai încîntat. Marcella vru să se despr. In nici un caz la adevăr. îi astupă gura şi-i şopti aproape de ureche. îi pieri şi glasul. dar domnişoara Felicia mi-a spus. răguşit. pocniturile acelea. Vorbea iritat. Asta înseamnă noroc. Sau poate nu ştii : nu te-a învăţat cum trebuie Ciuta-riu ? Lasă că am să te învăţ eu. — Bine. Piciorul îi tremura. Şi sînt şi puţin cam băut. Gheorghiu îi apucă braţul.. Ţi-e frică. şi să se închidă. Nici glasul. că te zvîrl din tren !. nu pot suferi zgomotul.. lume decît adevărul. la cea dintîi clătinare mai puternică. 254 Se întoarse către musafiri. Dar să ne reîntoarcem la ce spunea iubitul nostru coleg. Gheorghiu începu să răsufle mai adînc... aproape oftînd. continuă Gheorghiu. cît de mult ţine la viaţă !. apă-sîndu-i mîinile în carne. şi-o prinse în braţe. La Paris o să stăm împreună. Fata se simţi deodată fără puteri. gesticulînd nervos. Teohari. Marcella . şi re-zemîndu-se de fereastra aburită. obrazul îi fu zgîriat de nasturii lui. al adevărului. îl privea cu ochii holbaţi. Maree] la încercă în zadar să se zvîrcolească. atît de strîns încît carnea începu s-o doară. Fata vru să strige. vorbi Mitică în glumă. Erau atît de aproape de uşă.. ca să nu poată fi observat imediat. Continua să vorbească.. Mitică îşi fuma ţigara pînă la carton. Dar cînd recunocu faţa lui Mitică. şi puterea.. — Să nu strigi şi să încerci să fugi. zîmbind. 255 O privi zîmbind.. — Să încep să servesc şampania ? Jos s-a servit de mult. parcă ar fi întîlnit o arătare. — Fireşte că Adevărul. că toată nobleţea omului se află în căutarea Adevărului !. — Ştiţi. Marcella ieşi. tresări cînd întîlni aerul rece şi umed. zvîrli mucul afară.. Te azvîrl. — Nu vrei să mă săruţi. grav. fără să dea drumul uşii... de altfel. — Bagă-ţi minţile în cap.. Vagonul era aproape gol.. — Draga de ea.. curviştino ? !. îşi drese discret glasul.. plin de responsabilitate. cu mine nu-i de glumit. Gheorghiu îi ţinea strîns braţul. Mitică Gheorghiu o văzuse trecînd spre toaletă şi ieşi din compartiment. amară. D-l Baly se pregăti de replică.... îşi schimbase glasul. Pronunţase corect majuscula.socoteală de el ? Ar putea oare să existe oameni care să uite că nimic altceva nu interesează în. Se întoarse brusc spre uşă. constată calm Gheorghiu. N-ar mai fi avut nici o putere să se împotrivească. — Ştii că sînt nebun. Nici nu-şi dădea bine seama dară visează. şi mă azvîrl şi eu !. Cînd auzi foraiberul de la cabinetul de toaletă mişcîndu-se. d. îşi spuse aprinzîndu-şi o ţigară. unde poate duce forţa şi dezordinea d-tale ? se adresă el d-lui Baly.. Chiar în noaptea plecării. profund şi iremediabil jignită. Dar nu cumva să aud vreo pocnitură. şi apoi simţi pe buze o gură fierbinte. apoi mai adînc. cu o extrardinară satisfacţie. dar Gheorghiu o prinse ca într-un cleşte. Făcu cîţiva paşi. nu e aşa. în uşa toaletei. — Ce vrei ? întrebă d.. privind-o în ochi. Te azvîrl din tren ! Are să-ţi pară rău... cu buzele tremu-rînd. chiar aici. că restul e sentimentalism şi barbarie. Trăim azi un trist crepuscul al legilor. înspăimîntată de gestul necunoscutului.. Gheorghiu întoarse faţa. vorbi Gheorghiu aspru. cu o foarte discretă încîntare de sine.. dar cu mai puţină violenţă. Un servitor în livrea aştepta impasibil. O smuci brusc către el. Totul se nâruia în jurul ei. Cu cît întîrzia Marcella... şi o propti cu piciorul. dacă. căutînd priviri care să-l aprobe..indă din braţele lui şi să ţipe. imuabil. Nu se mai împotrivi. Baly. La început ca o strivitură. Continua să plouă.. în braţele unei bestii.. şi aşteptă.. uşa era într-adeVăr grea. căută cu ochii dacă mai e cineva pe culoar...

cînd ea o întrebase mirată şi emoţionată ce s-a întîmplat cu Alexandru. dintr-o nevoie de a se murdări. 257 — Am una din. cu faţa rece de ploaie. prea trează. te-ar amuza să mi-o vizitezi ?. -n-ai nici o grijă. Pot orice. chiar şi acestui tî-năr prost. că îi e teamă să întîlnească pe Feiicia. lăsată liberă. care îl domina. de îndrăznelile lui brutale. Marcella începu să plîngă . şoptindu-i vorbele cumplite chiar aproape de ureche. şi era destul de indignată de purtarea lui — dar în fundul sufletului continua să spere că va apare deodată în mijlocul seratei.. Dar Gheorghiu se mulţumea s-o pătrundă cu mîinile şi s-o insulte. să n-o arunce Mitică afară. dar nu-i dădea drumul din braţe. mă înţelegi !.. frecîndu-şi mîinile. Trebuia să profite cît mai repede să ajungă repede şi definitiv stăpîn. Cum Alexandru era pierdut. — Ca la teatru. Ştii tu să fii cuminte. Nici nu mai vorbi ceva. îl provoca chiar. oricui. înge-nunchind-o. cît e de prost. că o femeie poate ajunge atît de slabă. Nu te omor dacă eşti-cuminte. Nu-şi mai putea apăra trupul de mîinile lui.. şi o vîrî înăuntru. Niciodată nu ar fi putut crede. cu bustul acoperit cu pahare pline. Să văd şi să mă minunez şi eu». uşa vagonului. De la prima îmbrăţişare. de a călca în picioare. de umilinţă. Să-mi arăţi şi mie ce poţi. din cine ştie ce ocnă a sufletului. reflectase Irina după primele complimente sentimentale şi erotice. şi simţea nesfîrşite voluptăţi umilind-o. alunecase încet şi se închise singură. madam !. îi ardea palmele. Auzi un zgomot de lemn bătut în metale . atît de îngenun-ehiată . începu atunci să-i rupă mătasea unde îşi înfipse o mînă. fata pe care o iubea. Se miră şi el de unde izvorăşte atîta curaj. Nu se gîndise la nimic rău. Era destul ca Irina să simtă cîteva secunde dorinţa aceasta demonică de desfrîu.. îi vorbea despre muzică. Dar cel puţin e băiat frumos !.. de a se umili. şopti Ciutariu. cerea necontenit şampanie.Lasă. Din 258 timpul desfrîului de la plajă. cele mai bogate discoteci din Bucureşti. Nu ştia ce să-i mai facă. care se afla. de mocirlă.. nu te omor atît de curînd. de slăbiciune. pe deoparte pentru că Ciutariu nu izbutea să renunţe la clişee şi la un ieftin sentimentalism. O voia rănită.. că nu poate face nimic. Totuşi. cît e de prost !. Parcă aş fi o prostituată. de a strivi. Jean Ciutariu a fost. îi oferea necontenit şampanie.. însă. îşi spunea mereu că Dinu nu va veni. Doamne. Nici măcar nu mai spera vreun ajutor. Parcă se îmbulzeau mii de demoni. Din-tr-o nevoie de a se răzbuna pe Dinu. o femeie cu care ştia demult cum trebuie să se poarte . pe de altă parte pentru că se descoperea încă prea lucidă.. de scîrbă. Făgăduia tot. reflectase de-mai multe ori Irina. îl încuraja. Deja carnea Marce-llei îi intrase în nări... sau controlorul. de umîîinţă şi murdărie — ca să se deştepte în sufletul ei porniri demult adormite către cea mai de jos cădere. şi trase fără grabă foraiberul. mai ales cînd o ura puţin. . Cu un ceas mai înainte. nu-şi poate. Deschise cu o mînă uşa cabinetului. ce cuvînt odios să-i mai spună. Avusese aproape o izbucnire de gelozie împotriva Fe-liciei. Cu toată euforia de care era cuprins.... de durere. într-o jumătate de ceas se lăsa sărutată de Ciutariu. cu orice preţ rănită şi zdrenţuită. Ceru să bea . Dintr-o clipă în alta putea trece vreun pasager. De atunci. dimineaţa. E dezgustător. Mitică nu se sfii de loc . continuă el muşeîndu-i buzele. nu poate nici măcar ţipa. dansînd .măcar apăra cinstea în faţa cerului. Vai. Ca la teatru. Frica n-o părăsise. care o curtase întreaga seară. atâta poftă de a umili. nedespărţit de Irina. Să rupă cu voluptate. Avea sentimentul plenar al puterii fără nici o limită. Doamne. Irina făgădui. liberaţi deodată. îi despicase de mai multe ori arcul picioarelor cu genunchiul lui.. pot face orice !. Chiar şi-l închipuia sosind agitat. îi apucă sînii. Cu cît trecea timpul.. cînd se culcase goală. cînd îşi spusese că Ciutariu e băiat frumos. zguduind surd geamul. O zvîrli Jntr-un colţ. îi mîn-gîie şoldurile. despre crizele lui mistice. Ah. Irina nu mai simţise o atît de puternică sete de rău. vîrît fără teamă şi fără ruşine. Nu mai era demult Marcella. Feiicia se prefăcu ca nu o observă sau era într-adevăr atît de tulburată de logodna lui Alexandru încît nu înţelese izbucnirea Irinei. Rîdea. Irina îşi pierdea nădejdea. aproape cu pasiune.. fără nici o penalitate. zărind pe cineva venind. Tot ce-i spunea Mitică o întărea în spaima ei că e beat sau nebun. îi era teamă că. gîndi o clipă Marcella. se simţea atrasă către Ciutariu.. spera încă în venirea lui Dinu..'că destul s-au minunat alţii. se revoltă de mai multe ori Irina şi totuşi îi era ciudă pe ea . înţelegea perfect primejdia în 256 . nu e aşa ?. Era o femeie ca oricare alta.

spuse Iorgu Zamfirescu arătînd cărţile. — Să n-apuce Sfîntu Paşte !. săraca. tîmpla dreaptă. îşi spunea el. Dar nu se grăbea. numai alcool !.. roţi şi scheletul avionului din hambar... —■ Treizeci şi unu !. Surdu o prinse de mînă. îşi îndesi crucile. — Cine e ? se interesă unul... dacă aveam eu gata avionul atunci.. — Dare-ar Dumnezeu şi Maica Domnului să n-apuce Sfîntul Paşte !. Irina Pleşa. __Să fi fost la Alba-Iulia.începuse să danseze. îşi spuse Dinu. Numai planuri. — Şi colonelul mi-a spus : Mă. singurul confident al insomniilor inginerului Paşalega. urgisit. şf rămase aşa. Dinu îl privea aproape fără să-l asculte.. Şi mi-a spus : Nu pot să-ţi dau nici trei 260 zile.. cum s-a prezentat la colonel şi i-a spus : — Domnule colonel. continuă bătrînul cu.. Plîngea... îl am de şase ani aici. Probabil că iar e surmenat. prea violente. Nora se îndreptă spre fereastră. nu o mai lăsă singură. —■ Debussy îmi place în amurgurile „ prea limpezi. horeai încă odată Nora. — Bravo. Aşa am ordin. Cred că e cel mai • straniu semnal al sîngelui. îl mai auzise de cel puţin zece ori. pentru că ploua de douăzeci de ceasuri. cu aripi şi mitralieră.. cu motorul complet. Continuă să vorbească despre muzică. gata de zbor. are ea o socoteală cu o cocoană nebună !. se suise pe masă şi. Iorgu Zamfirescu îşi încleşta din nou fălcile. Totul se poate aranja repede. îmi place Bolero. Asta era înainte de Mărăşeşti. Să dea Dumnezeu să n-apuce Sfîntul Paşte !. mă inginerule. Ştiu că o cheamă' Irina. care o coborî în braţe după masă sărutînd-o. într-o odăiţă alăturată bufetului. O descoperi Ciutariu. în cameră era frig. strigase cineva. Ceilalţi se opriseră din joc. De atunci. strident. în noaptea asta se simţea foarte bine dispus. Irina îi plăcea tot mai mult.. De altfel. iar în casa Baly se petrecea de minune. li am aici.. şi se îndreptă spre icoane. în restul timpului.. foarte curios.. căci se cheamă că lam pierdut. dacă ar avea România zece oameni ca tine... I le mai spusese încă odată astă noapte. observînd că bătrînul vorbeşte necontenit de avionul care să-i poarte numele.. răspunse celălalt. — Excelentă serată ! exclamă el de cîte ori trecea pe lîngă Feiicia. Dinu îi urmări mişcarea. si am pierdut războiul. Marcella plecase pentru un an la Paris. Ambiţiile acestea şi le mărturisea nemascate numai în timp de oboseală. ca cele de-acum. Nora îşi făcu deodată o cruce mare. mari. el.. şi pe toate stînd scris : Inginerul Paşalega.Bătrînul Paşalega îşi continuă povestea . E numai culoare. — Dă-i drumul. să fi fost atunci la Alba cu sute de avioane deasupra. remarcă Dinu cu tristeţe. Nora se ridică de la masă împleticindu-se. Bătrîna se aplecă la urechea lui Surdu : — Las-o în pace.. o sumă de lucruri neclare se lămuriseră odată cu pornirea trenului din Gara de Nord. E fată fină. Steriu.. mă !. 259 Omul se supuse. spuse bătrîna împărţind cărţile. de descurajare. stingher. Rostise ultima frază gînditor. Voia întîi să-i cîştige încrederea. Probabil că acolo îşi închipuie el că se află avionul întreg. Dai? începuse să pară necontenit obosit în ultima vreme. mărturisea că tipul'lui de avion se va numi „Tudor Vladimirescu". Paşalega. dacă am încheiat pace separată. în asemenea ceasuri de febră. Cine ştie.. __ ŢU nu te mai duci la petrecere ? . îşi spusese . acoperindu-şi faţa cu palmele. Dinu cunoştea de mult toate aceste nostalgii şî vaste ambiţii.. Se aflau acolo un grup de gazetari tineri. spunea el. în gol. Dansase mult cu Irina. însă Paşalega nu se îndoia că realizarea avionului său în 1917 ar fi anticipat cu cel puţin un an harta lumii moderne. nimic definitiv. — Vedea-o-aş în pămînt şi mînca-o-ar viermii ! blestemă Nora. foarte mîndri de cantităţile de alcool' pe care le înghiţiseră. mă !..incontinuu cu logodnica. îşi ciocăni rar.. Irina. O încurajau bătînd ritmic din palme. daţi-mi două săptămîni şi eu vă fac un aparat pe care să nu-l poată doborî nimeni. şi ceilalţi o priviră scuturaţi. Şi nu mi-a dat.. dar glasul îi era uscat. — N-o cunosc. şi nu poate încerca nici o experienţă decisivă._. Fiecare amănunt fiecare vis. luau altă întorsătură lucrurile. . şi bătrînul se simţea singur.. cu seriozitate. Ţipă. n-am pierde războiul.. privind în noapte.. începute la frunte şi sfîrşite în brîu. de vreme ce visează cu atîta fervoare. Irina îşi putea face de cap.. Şi nu mai are nici bani. pleoapele strînse.. în fundul sufletului său. adaogă în paranteză bătrînul. Steriu făcea necontenit cafele .

şi planuri. — E prea tîrziu acum. arzîndu-şi buzele.vorbea. Simţea ca noaptea îi era pierdută. spuse odată bătrînul. Ţi-ai făcut şi tu repede culcuş. Ce ştiţi voi. şi visuri. ascultînd expli-cîndu-i planurile avionului. Dinu se resemnase de mult. — Probabil că nu e vorba de mine. — Cărţile sînt timp concentrat. vorbi puţin obosit Balaban. bătrînul'Venise lîngă el. şi examinase planşeta. 261 D-l Paşalega era aplecat pe planşetă. -. mai aspru : — Vouă ce vă pasă. Nu se mai temea că Dinu îşi va pierde noaptea în braţele unei muieruşte. Mă gîndesc.. Dinu nu. apoi adaogă zîmbind : . care au trăit şi s-au desfătat. obosit şi totuşi exilirant. Avea o senzaţie iritantă şi umilitoare că fusese prins în cursă.? Unde e timpul lor. simţind treptat cum îi transmite şi lui inspmnia şi dulcea nostalgie a lucrurilor mari care se vor împlini într-o zi. un atac de cord.. Aproape de unu.Simt că se-nvîrteşte totul în jurul meu ! şoptise el. Steriu adormea şi se deştepta. ceas după ceas. era singurul care îi asista insomniile. prin jurămintele lui. în nici un caz nu poate fi aşa. apoi începu iar. la miile de ceasuri pe care el nu le-â trăit. trudindu-se să apuce ceva. îşi apăsase mîna pe inimă. mai impersonal. Ochii bătrînului sclipiră hoţeşte. pe marginea măsuţei. Dar asculta numai. Ai socotit bine ?. Dar acum ştia bine că nu fusese bolnav. probabil. Se resemnase în faţa acestei copleşitoare voinţe a tatălui. fără să vorbească prea mult. cu braţele lungi şi osoase. atunci. Şovăi cîteva clipe. Nu-i răspunse nimic. la femeile pe care le-a refuzat.. — Şi azi mă simt prost. nu se va duce. cînd auzi răspunsul. şi fierbea cafelele. Ar fi fost inutil de discutat. Mi-a fost tata bolnav. e două jumătate.. a timpului care curge. Vorbea însă din silă. Sosise pe la şapte jumătate. Steriu fuma liniştit. sau fierbînd cafelele în ibricul de alamă. suprimată brusc.. Dar un sfert de ceas după masă. ascultîndu-l povestind. deci. prin visurile lui. Vorbea blînd. ce-au făcut cu el ?. îşi prinse capul între palme. Gîndiţi-vă la restul oamenilor. şi a scris. bătrînului i se făcu rău.. şi se va explica a doua zi.. prin 263 262 simplul act al creaţiei !. oftînd. Unde sînt ei.. să se înfăşoare de ceva. O jumătate de ceas după criză. decît petrecere şi iar petrecere. vouă.. vorbise bătrînul la masă... la care îl chemase părtaş. A renunţat să trăiască. se trînti pe divan. ia fă-mi o cafea !. astfel. — Şi tu eşti ca şi ceilalţi. era aproape să moară . va spune. Credea că e mai obiectiv. îmbujorat. trebuie să o iau pe Irina la nouă. mai grav.. Parcă ar fi numărat în gînd. strîngîndu-şi tîmplele.. Dinu nici nu încercase să plece mai 'de vreme. Poate de aceea mă emoţionează opera vastă a cîtorva scriitori. Dinu îl găsea aproape întotdeauna întins pe divan. ascultînd visele tatălui. îşi scoase haina. îl ştia al lui. răspunse Dinu. — Vezi tu. ca şi fiecare monument do artă. după miezul nopţii. că acea scurtă criză se iscase mai mult din gelozie şi necaz. acum. înseamnă o vastă curgere de timp din care s-a putut smulge autorul. spuse Dinu cu linia milimetrică în mînă. întins pe divan. — Cred că asta e o greşeală. Socotelile au durat două ceasuri. încereînd să privească drept în ochii băiatului.. Fiecare carte. acum. sau a sculptat. prins între cifre. Vă suceşte capul orice muie-ruşcă !... visător. continuă bătrînul.. Era tot timpul în tovărăşia inginerului . Dinu înţelese repede asta. O băuse sorbind-o în înghiţituri mari. un templu..întrebă d-l Paşalega brusc. acum.. încerca să prindă cît ' mai aproape de cuib zvîcniturile. Tatăl îl domina întotdeauna . un tablou. prin puterea suferinţelor sale. Cînd voia să-şi certe fiul. fără asta aş muri.. Mergem cu toţii la o serată. Iar am să am o noapte rea.... Se odihni cîteva clipe. că bătrînul îl ţinuse atît de tîrziu numai ca să nu se întîlnească cu Irina. o piramidă. răspunse Dinu. începu atunci să povestească din nou episoadele cele mai glorioase din cariera lui de inventator şi patriot. vorbea întotdeauna despre tinerii din ziua de azi. Atîta curgere de viaţă. tinerilor din ziua de azi. la dimineţile şi nopţile frumoase pe care nu le-a cunoscut. în timp ce un creator muncea. sau a pictat. Steriule. Nici o altă muncă omenească nu-ţi dă mai precis sentimentul acesta demoniac : revolta împotriva vieţii. şi spusese s __ Eu nu mănînc prea mult.

strigase Felicia. să audă o glumă. Dar. Felicia nu-l mai asculta. de alcool. şi îşi făcu loc printre perechi. s-a rătăcit. cu obrazul rece.. Anumite minute — unele foarte lungi. poate. reflectase ea. ca să dea o replică. nu i se mai păreau nici ele atît de decisive. . sau gazul. nu mai e sigur pe forme. Dacă ar fi putut. — Te plac pe d-ta. hotărîtă să înfrunte totul. — Eu dansez cea dintîi cu logodnicul. Nu mai simţea decît vîrtejuri. Se întorcea din sfert în sfert de ceas în colţul scriitorilor. — Ar trebui să te odihneşti puţin.— Nu mai ştiu ce vorbesc. de ce le faci ? îi . mai libertini. Eu îmi întreb acum destinul.. o idee care mi-a venit acum. vrem marşul nupţial ! Jazzul începu să-l intoneze. Se desprinse din mîinile prietenei. la 15 Decembrie. în cele şapte încăperi pline cu invitaţi. şi am pierdut-o. şi-l auzise strigînd : — Vă prezint pe cea mai proaspătă logodnică din lume !. Liza aşteptă să-i răspundă. după ce sfârşise de dansat cu Alexandru. 064 Nu se mai putea controla. ca un om care nu mai distinge graniţele. reflectase Dragu. zîmbind rătăcită. e drept. Liza. ţinîndu-se de talie. îl aduseseră de cîteva ori în grupuri de literaţi.. atît de decisive.. — Te plac mai mult pe d-ta. dormind cu braţul rezemat de fereastră. întîlnise pe la trei pe David Dragu. stilul. de artişti. Nu se simţea daloc exaltată. Nunta o iac într-o lună de zile. dar ce pot face ? răspunse Alexandru. altele fulgerătoare — îi trecuseră prea tulbure prin minte. Se gîndea necontenit la Alexandru . Dar Felicia parcă nu auzise nimic. încer-c-înd să zîmbească. răspunse Felicia fără ■ eă-şi dea prea bine seama ce spusese. Şampania. — Mă dor grozav ochii. repetă Felicia. şi logodnicii pătrunseră în salon. în lumina şi în fumul ăsta. îi spuse Liza. să zîmbească măcar. Aşa spusese ? sau spusese : „pe cea mai fericită logodnică din lume ?" Felicia nu-şi aducea bine aminte.. s-ar fi retras în odaia ei îndată după ce zărise pe Alexandru coborînd cu o necunoscută la braţ. copleşită de întrebări. oboseală. Nu-i plăcuse deloc reclama zgomotoasă pe care i-o făcuseră băieţii logodnicilor. tocmai lucrurile acestea atît de importante. spusese el. rîzînd. fericirea aceea vastă şi timidă pe care o încerca de cîte ori se apropia de Alexandru. privind.*. Ciudat. părea şi el foarte schimbat.. Băuse şi ea zdravăn. mai familiari. Trecea calmă şi înaltă printre perechi.. apucîndu-l în braţe. Nu mai simţise căldura tulbure. şi dansase tot timpul. te plac chiar foarte mult. se crease foarte repede o atmosferă orgiastică. Voiam să precizez ceva. Ii înconjurară cu şampanie. nici tulburată. Felicia hohotea nervos. zîmbind departe. nici siluită de zgomote. Cu cît se apropia dimineaţa. — Vrem marşul nupţial. Băuse multă şampanie.. unde auzise spărgîndu-se ceva cu mare haz. îşi spuse Balaban. cu flori. puţin ridicul chiar.sau să se supere. de parfumul impur răspîn-dit pretutindeni. Valentina Puşcâriu rămăsese strivită în cercul curioşilor. nici nu o mai interesa reţinerea. — De ce faci toate acestea. Alexandru 6e depărtase . se întreba dacă nu cumva e şi el de vină în toată întîmplarea aceasta.. oamenii mai apropiaţi unii de alţii. Cineva se suise atunci pe o masă şi ţipase. aşteptînd să i se întîmple totul. însă. Ai început să semeni ca o paparudă. Părea că nu se amuză. ţinuta. — îţi place Valentina ? îşi întrebă partenera. Eşti stropită de sus pînă jos. — Ştiu. întîlni într-un colţ pe Adriana. exaltată. alcool. şi alergă într-altă odaie. Liza înălţă din umeri. dar nu se lăsase antrenat.. cu atît căldura animală devenise mai compactă.

că o păţeşti. Valentina îl sărutase pe obraji. Fata asta e logodită.. Adriana încercă să se desprindă. Balaban clipi din ochi. Imaginea îl dezgustă. spuse David.. Vorbea mai încet. Ia te uită c înspăimîntată este !. atît de aprig. şi puse mîna pe Ciutariu. Vorbeşte şi ea ca toţi ceilalţi.. începu să rîdă. atît de omeneşte... ridicînduse de pe scaun. numaidecît !. David n-o mai recunoştea.. şi se mişca la întîmplare. Balaban trecu atunci pe lîngă ei. poate încă vorbi atît de pătimaş. A ieşit de-abia acum. că mă îndreptundeva unde eu nu vreau să ajung. puţin în glumă. —• Şi tu ce vrei cu ea.. — Cred că s-a întâmplat ceva grav. Adriana. romancierul. — Ce-i cu tine. muşcate .venit ! iubeşte pe Felicia şi n-a venit. parcaj se deşteptase din somn.-Sîngele îi fierbea. şi § bolnavi. David zări pe Irina. —■ Să-ţi bagi minţile în cap ! îi răcni Irinei. Nu vreau.. Prin odaie trecură mai multe perechi. .. sînteţi orgolioşi. Seamănă atît de mult cu ce scrie el.. de ochii limpezi ai ardelencei. . şuieră ea. mari. să nu sînt liber. vorbind în neştire. E mai bine aşa. şi nu ştiu ce | Simt totuşi că sînt atras. 266 — îmi place. — Ce vrea să spună fata asta ? întrebă Dragu pei soră-sa. desore Ciutariu. arătîndu-i-o Iuti David. Nici gesturile nu mai erau ale ei . Asta e Balaban. o singură rezistenţă şi s-o biruie. mă-nţelegi ? Se preface stricată ca să pară inteligentă. ■ — Nimic. Adriana încercă încă odată să scape . Parcă aştepta să pleznească ceva în ea. bine strînsă de mijloc de Ciu-|rr tariu. Trebuie să fii foarte nenorocit. şi avea o privire da pasăre înspăimîntată. îşi aduce aminte că nu l-a văzut încă pe Dinu Paşalega. Asta scriej mult despre moarte şi tragism. cum se ne-§ mereşte. Lasă-i liberi. — Dacă aş bănui ce are de gînd nebunul ăla de Alexandru. roşie. îşi aduse aminte o sumă de lucruri despre Irina. spuse Irina. cu braţul strîns pe braţul Adrianei. Ar fi vrut să întîlnească undeva o rezistenţă. zgomotoase. dar braţul Lizei strîns ca un cleşte. Liza o mîngîie pa obraz. — Să-ţi bagi minţile în cap. că s-a săvîrşit o nelegiuire. se adresă el lui Ciutariu.. am auzit că eşti ursuz.. apărîndu-şi ochii de lumină.. şi se înclină. răspunse Adriana petrecîndu-l cu ochii... îl găsi la locul lui. Fetele îl priviră.. îşi strîngea pumnii. îi părea atît de rău de întîm-plare. se miră David . Aş vrea. şi-i . pe Dav... că te iau de urechi şi te vîr sub duş.. — N-a.. răspunse Irina... Dragu vorbise atît de tare. încît Irina simţi că o podidise lacrimile. cu răsuflarea accelerată... prin dulapuri! printre băţrîni. A stat ascunsă toate noaptea. — Şi voi sînteţi la fel. muzicantule ? Irina închise puţin ochii. şi o luă de braţ. — De ce-ţi pierzi firea.. muşcîn-du-şi buzele. Făcu cîţiva paşi. Obrazul ăsta ar fi tocmai bun de plesnit. Şi tu să te-astîmperi.. şi să curgă sînge sau alcool. repezi. — Fata asta e o sălbatecă. vorbi Adriana ca să spună ceva. să se rupă ceva. de vînat ■ fugărit. mai fricos. înfuriat. — Domnule Dragu ! încercă să protesteze Irina. Se opreau perechi.. vorbi nervos David. de sărutul acela pe obraji. Buzele îi tremurau.'. 265 — Haide să-l cunoşti pe fratele meu. cred . rîzînd. » — El e iubitul meu. despre toţi băieţii şi toate fetele pe care le cunoscuse. — . şi sărutase pe Alexandru pe gură.. înţelegi tu asta ?. — Unde-i Dinu ? o întrebă David aspru. clătinîndu-se puţin. vorbi.strigă fata.4 Nu era glasul Adrianei de toate zilele. Domnule Dragu. de fum. spuse Luiza. David îi privi cîteva clipe pe ammdoi-. Poate încă vorbi. Dav ? îl mîngîie Liza. mă Jeane ?! îl întrebă aproape răstit pe Ciutariu.. Nu ştiu ce e în stare să facă nebunul ăla de Alexandru.îmi dau seama că mă cheamă ceva. să se lovească ei singuri de toate pra'guriie.

Lazarovici se apropie de el şi-l întrebă : —» Mă iertaţi. adaogă Balaban. îi spunea direct pe nume.. 11" zări pe Dragu. privind * invitaţii Feliciei şi mlnunîndu-se de excelenta lor dispoziţie. în năvala aceea erotică. în noaptea aceasta. Era gata să plece cu bestia aia de Ciutariu !. rnai ales în ultimele faze.. şi acum eră cu desăvîrsire alta. Balaban avea această vanitate. din cameră în cameră. Dar îi era indiferent . Îşi căuta un cunoscut. să fie tot atît de sincer ca ea. d-le Baly. cîteva ceasuri. urlă Dragu la Ciutariu. ■— Nu mă revolt deloc. •din pereche în pereche. Irina lăcrăma. vorbi sever Dragu. se pregăteşte de moarte.. Felicia are însă la dispoziţia ei o sută de sticle. de altminteri Ciutariu o cîştigase foarte uşorJ înţelegea bine că e o nelegiuire să plece cu el. vorbind. ascultînd. chiar peste zece mii de ani. — Eu fac ce vreau ! şuieră Irina. invenţia nu-şi are drumul liber decît în jos. îl urîse cumplit pe Dinu. Trecu mai departe. să privească lucrurile în faţă. în care. Oare nu se plictisesc ? — Ar putea inventa şi altceva. îşi dădea foarte bine seama ce face. li plăcea să se plimbe aşa. înspre orgie. fără să-i spună nimic lui Alexandru... tînărul meu "domn. Dar cu ce drept mă ameninţă el că mă dă afară ? Totuşi. O cunoscuse cu două ceasuri înainte. Se aştepta ca Lazarovici să completeze : o sută de sticle din cea mai bună . cel puţin. — Ai grijă de Irina.. un mic scandal. să se trezească. vor face muzică. este o curiozitate de artist. crezînd că va izbucni şi. gîndi dezgustat Dragu. în bibliotecă-?. Ar fi vrut. Începea să se simtă moale. nici o răutate. trupul acela mlădios şi virginal. de a părea neobosit şi spiritual în orice petrecere. nimeni nu obosea. Ai fost puţin pe sus. Dragu apucă braţul?. cu o expresie de biruinţă şi dispreţ. Este extraordinar să vezi cum se amuză bătrînii. Mai mulţi tineri se opriseră. cuvînt. se înfundă repede. în căutarea luij Alexandru. în garsoniera lui. Fata îl urma supusă. şi-i ieşi în faţă. şampanie. Aş vrea să-mi explic mai precis entuziasmul din sală.. Dacă s-ar stinge acum luminile. Mă gîndesc. Vorbea familiar. fără să adaoge un. să accepte mizeria aşa cum trebuia să se întîmple. cît sîntem lipsiţi de imaginaţie. de atîţia ani . nu se împotrivi. Nici n-ar fi avut puteai rea să fugă.. Aş vrea să ştiu cîte sticle de şampanie s-au băut în noaptea asta. Oamenii au fost întotdeauna aşa. nu mai era nici o fată singură. Şi totuşi. la urt asemenea ceas. îşi făcu loc cu coatele -printre perechi.. incapabilă să răspundă. şi să-i spună că. chiar în noaptea aceasta.. însă. 269 D-l Baly nu s-a arătat deloc surprins de întrebare. fete. ce vrea el sa facă. D-l Baly apăruse de mai multe ori în capul scării. părînd pretutindeni sclipitor şi neobosit. li găsiră pe logodnici. dans. un 268 grup în care să se poată odihni şi el. Ciutariu nu ştia ce să creadă. Lazarovici se plimba din odaie în odaie. cînd au fost femei şi alcool mult în jurul lor. Acelaşi şi acelaşi lucru. care continua să-i vorbească de mimoze.. însă. vorbind cîte un minut cu fiecare . care îi îngăduiau să afirme în holl ceea ce negase la bufet. Nu moi era nici un tînăr singur în toată casa . O scenă de gelozie probabil.pri267 veau. adormită. Grupul scriitorilor se fărâmiţase. în sus. te dau afară ■ în brînci. Şi aşa vor rămîne întotdeauna.. Ar fi fost penibil să se certe cu . acum.. cu paharul plin în mînă. iţiră să aştepte răspunsul lui Dragu.. o ascunsă nemulţumire. cu o expresie de mirată încîn-tare. Zîmbi foarte măgulit. Dar nu mai avea nici o convingere în glas. fără îndoială. îşi spuneau'' ei. :— Sper că nu te revolţi de cele ce vezi în jurul d-tale ? îl acostă Balaban. ar fi inventat un mijloc şi mai crîncen de răzbunare. îi spusese Balaban.. O dată. îl oboseau mai puţin fragmentele acestea de conversaţie.. A început să iubească Dragu. Cînd Ciutariu o invitase la el.nu avea nevoie să se controleze. bucuria aceea atît de crudă. Nu putea suferi prezenţa Valentinei. Valentina privi mută apariţia atît de neaşteptată a Irinei.. — N-âş putea preciza.un prieten atît de bun ca David. primise pe loc.. Dragu plecă repede.. cînd conversaţiile llncezesc şi buna dispoziţie începe să se risipească..nici eu.. — Eşti ridicul.. zărindu-l sus. Din nefericire.. dacă ar fi putut. distingea printre văpaia jazzului şi a alcoolului. Irinei şi plecă. O enerva numai prostia lui Jean. I se părea că asistă la o lume întreagă care se descompune. o nemărturisită oboseală. — Dacă te mai prind o dată cu fata asta.. Ciutariu zîmbea foarte încurcat.

exclamă Lazarovici. poate în vis. Auzise şi d. chiar în acea clipă. într-o lume rece şi întunecată. dacă nu cumva lucrurile se petrec în glumă. se adresă către "Valentina. să conjure nenorocirea aceasta — ar fi avut putere. Spre dimineaţă.. închisei puţin ochii. dregîndu-şi din cînd în cînd glasul. vulgară. Şi cu toate acestea. inertă.. după ce condusese toată lumea. pe care ar fi vrut cu orice preţ s-o cucerească. Ce are să spună acasă ? Cine are s-o creadă ?. atît de vulgar chiar.J Nu-i venise nici ei a crede. îmi permit că-ţi atrag atenţia. închise uşile şi se trîntL în pat. înţelegi tu?! m-am săturat să mă îndrăgostesc de oameni în preziua sinuciderii lor sau a logodnei lor !. unui tînăr. Liza păstra o mască placidă. Acolo sus.. — Asta înseamnă aproximativ douăzeci şi cinci de mii de lei. vorbi Irina. Logodnica o privi. în economie politică. Baly puţin trist. începe să se stingă tradiţia. Dar pe Felicia nu o bănuise niciodată că va putea vorbi atît de crud. Poate i s-a: făcut rău. Liza !. îşi pipăi inelul din deget. Se simţea nenorocită. Maşina asta e a lui. prin verva lui.. Poate că va veni totuşi cineva ca să întrebe de mine. Veniseră puţini astă seară. Vorbea cu o mînie bolnăvicioasă. să spargă ceva. Şi vier. pe de altă parte. De jos. Era. Şi sentimentul că e josnică o îndemna să spună lucrurile şi mai crud. Dădu adresa şoferului şi apoi petrecu braţul pe talie logodnicei. încercînd să dea' vorbelor o pondere gravă şi ironică m acelaşi timp. Se simţea puţin obosită. domnul meu. nici 270 o lacrimă. Liza. a sărutat-o pe gură.. Cîte familii. bucuros că găseşte pe cineva cu caro să stea de vorbă asupra unei probleme care îl interesa. cu numele Alexandru. —• Alexandre. în bibliotecă. streină. dar nu simţea nici cea mai mică dorinţă s-o facă. Domnii începuseră să joace poker. şi am cetit chiar pe autorii marxişti.. lipită de el. în tot timpul nopţii.. bărbătesc şi gros. . cînd se pregăteau de plecare ultimele grupuri. Valentina nu-şi putea da seama dacă e trează şi adevărată. Se ridică deodată dintre perine. Pe lîngă ei treceau perechi aproape alergînd pe scări. De cîte ori se vorbea de bărbaţi şi despre dragoste. Saly/ Mă pricep şi eu în sociologie. a ţinut-o strîns. impenetrabilă. răsuflînd greu prin pînza perinei. şi rămăsese de pază.Nici ea nu bănuise că va mărturisi asemenea gînduri. ' Felicia nu răspunse. singura dată cînd s-a simţit nefericită.. Şi umerii lui sînt drepţi. Felicia alergă înspăimîntată în odaia ei. Mi-a fost şi mie o dată dor să iubesc !.şampanie. cu faţa în perine. 271 Alexandru se aşezase între cele două fete.. inel de aur. Cînd dansau. şi s-a retras. N-a venit decît Liza.. iar în odaie se făcuse aproape frig. sau poate s-a îmbătat. izbucni în cele din urmă Felicia. Te ducem întîi pe tine acasă.. pe scări. şi izbucni : —■ M-am săturat. Văzuse pe Felicia alergînd sus. întrebarea aceasta o umili şi mai mult. dar zîmbise discret. puternici. Liza o asculta uimită. gîndi Valentina. îi era peste putinţă să stea. o_moleşală dulce îmbia să-şi rezeme capul de umărul logodnicului. cu o foarte sîabă licărire de toleranţă. reflectă d. căci? spun tot. Era puţin indignat de curajul tînărului. 3' — O. cînd' n-a putut domina ca o regină mulţimea invitaţilor. cu un . . . atît de bogat şi de frumos. — Ce-a fost astăzi cu tine. şi ar fi avut încă puterea să ţipe. Cetise de mult într-o carte o poveste cu un vals...... şi continuă să vorbească. Baly. răcnete scurte. Rămase aşa. Şi e atît de tînăr. parcă i-ar fi cetit gîndurile.. Crezuse că va începe să plîngă îndată ce va rămîne singură. Se gîndise. tîrziu. — Ce e cu tine ? o întrebă punîndu-i mîna pe frunte. Se simţea căzută într-o lume... Felicia ? o întrebă din nou Liza. la un lucru ridicul... rîsete. nici un suspin. nu se auzeau decît zgomote surde. — Mi se pare că ai spus B-dul Pake. — Asta-i caraghiosul bătrîn. pe care nu îndrăznise să şi le mărturisească nici sieşi. înspăimîntată. Observă deodată că încetase şi ploaia.. Era la locul lui. Glasul de fată dej alături i se păruse hidos. prin înţelepciunea sau puterea lui. las o simplă vanitate : fusese cea mai dezastruoasă serată a sa. 'Se aplecă spre ureche. multă vreme. muiala asta tinerească de la picioarele lui. să nu faci porcării în maşină. iar erudiţii bătrîni dispăruseră. ss doarmă..Spunea tuturor că Felicia s-a simţit -extenuată. prin banii lui măcar. îndată ce va putea plînge. auzi Lazarovici şoapta. A privit-o în ochi. încercă s-o sărute. poate îşi va aduce cineva aminte de mine. — Greşeşti."•■■' De-abia acum izbuti să plîngă. îl întrerupse d. lungită. începu să vorbească.

dusă de mînă de Gheorghiu.-. — Lasă. întîmplarea cea mare trecuse. Niciodată n-o să plîngem aşa. el o silise să se aşeze lîngă fereastră* ţinînd-o. Iubesc. şi ştia că nu se' mai poate arunca niciodată.ieşit. Valentina îi strînse braţul cu amîndouă mîinile.. Nici din cauza bucuriei.. durerea asta fără... Irinel. cine ştie ce s-o fi întîmplat. N-a încercat să se arunce atunci. —■ Aţi amorţit. 273 — îşi aprinse într-adevăr o nouă ţigară. Gura îi era arsă. atît de familiari. dar trebuia sâ facă ceva. nu se va oîmţi niciodată. bal. şi ar putea totuşi supravieţui. îndrăgostiţilor. Că va dormi cu el la hotel. Ea nu va putea fi niciodată aşa . _să nu-i rupă carnea. Păstrase la începutul aventurii un 272 zîmbet transilvan. pri-vindu-l cu ochii holbaţi.. Erau atît de siguri unul de altul. îşi spuse atunci. vorbea despre munţi. inumană. vorbi Alexandru.. Dacă ar putea să-şi amintească unde a cetit-o.. Alexandru o luă în braţe. îi căută ochii. Nu putea dormi. supravieţuise violului acela bestial. Se cutremura de fericire. şi nu voia să pară ridicolă.mai groaznice. i se păruse fără nici o importanţă.. Dar ea nu vorbise aproape de loc. muzică. spuse gros Irina. ridicul. Era umilită. Alexandre. soţ şi soţie . iubitul meu. în acea clipă o podidiră lacrimile. Era . Era atîta solemnă.. în hohote. amară .. Se temea să nu-i frîngă oasele. de mult. şi orice ar fi îndurat după aceea i se părea nesemnificativ. şi case şi pat. noimă. strîns cu picioarele. alături de Dinu. adică astăz după amiază. graţie în. Era bal. Noi n-o să suferim niciodată aşa. o făcu pe Irina să se simtă şi mai nefericită. — Viu mîine. un rest de glumă tinerească . i sa părea că lucrurile pot oricînd să se transforme în farsă studenţească. îi spuse ea.Mitică şi azvîrlită pe geam. are să treacă. Ii spunea pentru întîia oară aşa.. că vor trăi împreună la Paris. Nu pot face altceva. să cunosc pe bătrîni.bal. nu pot ! Şi cu toate acestea a . moale. animală. Se simţea atît de mult a lui. era mai ales îngrozită de puterea lui. nici din teama că Marcella ar putea fugi. — Taci. de necunoscută sieşi. cu siluirea lui lentă. Niciodată n-ar fi bănuit că ar putea. dragă. de răutatea lui. de sfială. fumez. în ochii săi mai ales. ca să nu ţipe. Lucrurile se petre-■cuseră prea repede. Tot ce se întîmplase apoi. Rămăsese inertă. cu rufăria. Ii era frică de el.. . care întăreşte şi mîngîie o nefericire în dragoste. o ţinea aproape tot timpul în braţe. Mă voi zvîrli din tren. Simţea şi acum în trup spaima adîncă şi inumană a pătrunderii lui. Noi n-o să cunoaştem asta. că vor trăi cum va vrea el — nimic n-o mai făcea să sufere. tot timpul.. conjugală. Păreau un menaj vechi şi fericit.. uite. Dar ceasurile îi descoperiră cel mai înfierbîntat logodnic.. tinereţe. Alexandru n-o. ruptă de.. nu se putuse apăra Hotărîse el totul. înainte ca să aibă timp să se îndrăgostească. regele meu. era atît de fericită lîngă el. Ce bine e de voi. Vorbea de copii cu o caldă fervoare . Începu să plîngă mai tare. fruntea care gîndise minunea aceasta.. El îi adusese bagajele în alt compartiment. — Ai să mă visezi la noapte ? — Dar nu mai e noapte. peste voinţa ei. îneît o mîngîiau aproape cu aceleaşi vorbe. „Draga mea crăiasă". de spaimă. Alexandru şi Valentina săriră s-o consoleze.. căci restul fusese sfîşîat şi zvîrlit de el.lăsa singură. neutru. Nu se apărase. Şi cu toate acestea. — Lasă. vorbele lui. atît de nouă. a trăirii împreună. O adusese în compartimentul 'său. Dacă ar putea să-şi amintească măcar numele povestei. călcată în picioare. durerea asta crîncenă. Ar fi fost fericită dacă i-ar fi sărutat măcar mîinile. şi acolo . Păreau soţ şi soţie.. era atît de bine lîngă Alexandru. cu rochia pusă direct pe corp. o frică oarbă. cu figura descompusă. şi Valentina îi mîngîie părul. şi plecă bărbia în piept. certă. să ştii că iubesc !. Supravieţuise lucruri infinit. şi impresia aceasta de fericire solidă.O să umplem munţii cu Pleşeni". Apoi privi speriată şi cald spre Alexandru. cu fardul şters. cădea atît de jos. nu va cunoaşte bucuria aceasta simplă şi mare a unirii fireşti. îi spunea el. Ar fi vrut să-i. îneît n-o făcea să roşească..sărute gura care vorbise.

banii şi cecul. bogăţia lor de altădată). deschidea gura Mitică.năruită. acurrţ Nu ar fi putut scrie. îşi cumpărase pentru sine o ediţie completă a poeziilor lui Rimbaud şi douS. Cînd i-a cerut paşaportul. îi era dor de el.conlinutul. să mîncăm şi noi ca lumea cîteva săptămîni.. poate chiar să plece din ţară. cu închipuirea maşiriei care trebuia odată să apară din noapte şi să se oprească la scara peronului. Apoi porni spre fundătura Mătăsari. N-ai idee ce mult vreau să te văd. Ploaia încetase.. Petru ghicise după tre-murul cărnii cît de mult îl cheamă.. — Icre negre moi !. iar vizitele în timpul nopţii fiind riscante (Anişoara nu mai dormea cu ferestrele deschise. D-na Anicet îl aştepta la masă. îi putea cere orice. în-parc nu se mai putea ascunde.. Petru îi dădu douăzeci de lei bacşiş. A izbucnit apoi glasul d-nei Lecca : „Teddy. Trunchiurile castanilor de pe Bulevard păreau mai negre. Tremura de ane or. Se putea înttrnpla orice. de tristeţi. spuse Petru.. şi ar fi putut scrie „Ereticii". Şi Petru se simţi foarte uşor emoţionat (tatăl. şi umplu paharele. Vreau să te văd în pat. Doar să-i fac mamei o bucurie.. şi să avem lemne din belşug. Desfăcea pachetele. începu să tremure.. „Ereticii" aiături. ură el foarte sincer. O dorea şi el dar numai trupeşte. Nu avea nici un prieten cu garsonieră. Anişoara îl chemase emoţionată la ea în odaie. deşi oricînd se putea deschide o uşă. luptîndu-se cu insomnia. Arvireştii. anunţă solemn. Petru se gîndi că trebuie să găsească un alt mijloc de a se întîlni. . -la un hotel. Maşina se opri în ■ faţa casei . Nimic nu i se părea mai grav. şi îşi numără banii rămaşi. D-na Anicet începu să plîngă. Cînd l-a văzut pe Anicet. . N-a auzit totuşi maşina decît dimineaţa.. Nu-şi dădu seama că Petru e încărcat cu pachete.. l-ar fi ajutat să fie liber. într-o seară. — Am luat acont pe „Srele căzătoare!". siluirea. anunţa. o haină de casă. tovărăşia Anişoarei. în orice moment. în faţa celorlalţi pasageri . li cumpărase d-nei Anicet papuci calzi de iarnă. Mai avea acum şapte mii şi cîteva sute. de trupul şi căldura lui bărbătească mai ales. Petru Anicet intră la „Dragomir* şi cumpărături sfert de kilogram de icre negre. Anişoara avusese o noapte crîncenă. alerga în jurul mesei. Petru numără. A adormit istovită. şi-a'spus ieşind de la bijutier. Nu-şi 275 274 mai aducea aminte ce s-a întîmplat în urmă. Poate. dar alungă repede amintirile şi melancolia. Nimic n-ar fi putut întrece actul acela cumplit. Restul chelţuise la „Dragomir". Rîdea cu poftă. Bucuria mamă-sei îl făcu să se simtă şi mai fericit. Petru înţelese repede asta.. ascunsă în oraş. spaimele ei din timpul zilei. înecăcioasă. — Să bem pentru „Stele căzătoare !". plăti. renunţînd' la odaia din oraş. de groază. de ea. pe care ar fi putut obţine pînă la o sută de mii de lei. Tremura. pînă ce nu se simţi îmbrăţişată şi sărutată zgomotos pe obraji. Nici nu-i rămîneau destui bani. VIII' Cîteva zile în urmă. ar fi putut-o prostitua acolo. am asistat la cea mai frumoasă logodnă din viaţa mea !". Petru sări repede jos.. Douăsprezece mii de lei nu prea folosesc la mare lucru. Ar fi putut-o sili să se dezbrace în compartiment. mai scheletice. Era totuşi fericită. Vom avea acum lemne din belşug. în friguri. Ar fi putut cere mai mult. Anişoara s-a cutremurat auzind cuvîntul acesta. Teddy. Prezenţa ei îi tulbura gîndurile. şvaiţer. de frig. şi alergă cu pachetele în casă. Destupă o sticlă de vin. cu zvonurile pe care le auzea.. Era foarte stăpînit de sentimente. sau vreo brăţară scumpă.. Petri\ era fericit.. înspăimîntată . -Acum. dealtfel. D-na Anicet îi luă capul între mîini şi îl sărută. începea să coboare o negură deasă. mai definitiv. i le-a dat fără nici o rezistenţă. şi cînd îi dădu batista cu bijuterii. Apoi. ... Petru simţi că buzele şi obrajii îi sînt încă umezi de lacrimi. Un băiat aduse pachetele pînă la maşină . l-a îmbrăţişat chiar în salon. într-o cameră a lor. nu-l mai ispitea deloc acum după ce vînduse aurul şi bijuteriile.. Pe bijuterii şi pe cele cinci monede de aur luase douăsprezece mii de lei. voi putea lucra pînă dimineaţa. unde s-ar fi -întâlnit cu Anişoara. Renunţase la gîndul de a închiria o cameră în oraş. Mitică putea face orice. . — Ne oprim la "Viena. vorbi tîrziu Gheorghiu.pa chetele. Doar chipul lui Petru putea şterge coşmarele nopţii. stofă pentru două rochii şi o geantă neagră. pachete de ţigări „Camei". banane şi două sticle cu vin.. Petru crezuse că fata va fura vreun colier de perle. cu sinceritate.

Dispăru iute în odaia vecină. 278 . Trecu o clipă în bucătărie.. acolo. au mîncat icrele negre cu furculiţa. Masa a fost plină de surprize.. O făcuse tare . în după-r. într-un teatru plin cu ' cea mai elegantă lume. Petru se urcă pe estradă. — Ştii . Deschise apoi pachetul cu ţigări „Ca-i mei".că m-am logodit ? îi spuse. — Vai. Spu-ne-mi mai bine ce faci tu. vorbi de logodnica lui repetînd.. cu un fum subţire şi albastru. că 276 nici o nenorocire nu-l poate da la fund..Glasul lui era mai dulce. Nu aştepta să-i răspundă. şi se întoarse cu serviciul de cafea pe o tavă.emne. că n-o cheamă Măria.'■ rînzînd. Vorbi de partidul politic pe care voia să-l creeze. aşa cum făcuseră cu opt nouă ani înainte. ." nu se gîndisejj deloc la economie. D-na Anicet se înecă repede.. îi era foame. E un geniu muzical.rniaza aceea. cu pumnii strinşi nervos pe marginea mesei.— Să dea Dumnezeu să ai tu noroc. Ştii de 'cînd n-am mai avut o stofă aşa de bună ?. Ştia în acea clipă. — Am să fumez şi eu astăzi. răspunse Petru privind cum tremură flacăra albastră în jurul ibricului. Petrişor !. ai să vezi !. se va împlini întocmai. încet. îmbrăcat în frac. mi-a spus : „Tinere. şopti ea.. • — Societatea Compozitorilor Români. şi pe Pavel. După1' ce a băut două pahare cu vin. ce calde sînt !. lăcrimînd... repezindu-se de pe un scaun şi sărutînd obrazul d-nei Anicet. rîse Petru. spuse el. — Petrişor. cîteva lieduri germane. Petrişor ! izbucni în cele din urmă. cîte vrem. — Cine-i Viorica ? întrebă Petru. su.. Am să-l aduc şi pe tata. Cum te-ai gîndit la. mai*mult de dragul tău. mai mult pentru sine.. Ştia că nici o piedică nu-i poate rezista în cale. veni şi Alexandru Pleşa. spuse d-na Anicet. că poate anula timpul mizer scurs de la moartea tatălui pînă acum.măicuţa ta !. la o ultimă petrecere . foarte-politicos. Petru îi oferi pachetul. pînă ce se mistui singură. şf zîmbi. scrum.. Pe Petru îl iritau şi îl întunecau momentele acestea de afecaune maternă. Cineva de lîngă ea spune. — Un singur lucru mă exasperează.... ■— Mamă. deodată.. îi spuse. a început să cînte . spuse el. Petru socotea că gestul acesta xăscumpără toate umilinţele. acum mai bărbătesc. îmi închipui că o duci desti de prost". âsta-i semn bun. şi apoi din suita lui de „Stele căzătoare". ai un extraordinar talenJ Iată zece mii de lei acont. — Am să răscumpăr Arvireştii. ei vis. D-na Anicet îşi puse pe umeri stofele şi se privi în oglindă. Poate va ajunge să dirijeze concertele Filarmonicei.. Aşa. .. Se desprinse uşor din braieli mamei şi o invită să se aşeze la masă. şi încep să tuşească. partid tineresc. îl întrerupse Petrii mahmur. ai fi putut face tu asta ? se miră îngroţ zită D-na Anicet. Faptul că mă gîndesc necontenit la Viorica. Petru clipi din ochi. "■ » — Avem acum de unde cumpăra lmne..pe care o dăduse Francisc Anicet. D-na Anicet îl asculta visînd obişnuitul. Au mîncat amîndoi cu poftă. — Ce copil bun eşti tu. La Ateneu. Umplu soba. Se vedea iarăşi într-o lojă de avant-scenă.. lasă-mă pe mine să fac cafeaua ! spuse el . şi alese una cu voluptate. acolo.... că tot ce spune. îl întrece pe Enescu !. 11 privi cîteva secunde în ochi. şi auzea aplauzele : Anicet ! Anicet !. şi se întoarse cu un braţ de . Petru cînta cu figura schimbată... Alexandru era încă foarte tulbure.. 27? Am găsit un om de inimă. Şi am să fac un castel. 'D-na Anicet aşeză ţigara pe buza scrumierei şi Petru •o lăsă să ardă. — Dar cine îţi editează liedurile ? întrebă d-nâ Anicet. — Acum îmi dau seama că ar fi fost absurd s-o fac» şopti el. marnă ! vorbi Petru cu hotărîre. muşcîndu-şi buzele. Turnă cafeaua în ceşti. — Neinteresant. intitulat „Acţiunea". După ce-a citit manua crisul. — Mamă. • Bravo ! Bravo!. Eu era să-l refuz. apoi aprinse chibritul. Petrişor.

Parcă jertfa ei. să faci la rîndul tău să sufere pe alţii.. lui David Dragu. puţin emoţionat. o fată pe care am iubit-o eu anul trecut. — Mi se pare că te contrazici.... Şi totuşi nu vreau să dau înapoi. Apoi izbucni deodată.. şi o justifica. e absurd ce spun.. ca să spus aşa jertfa asta ■ adusă libertăţii mele... nu-l interesau dragostele şi aventurile prietenului său... Am impresia că am săvîrşit o colosală gafă.. şi tăcu cîteva secunde. O. N-ai ideea ce mult mă obsedeaeză. e prezenţa Viorichii. ca să-mi dovedesc mie însumi că puţin îmi pasă de orice se întîmplă cu mine . — Nu ştiu. Las-o pe Viorica. o fată săracă şi modestă. Să-i răzbuni. iar pe de altă parte îmi spui' că ' morţii trebuie răzbunaţi. • — Ceea ce mă exasperează. Morţii nu cer altceva decît răzbunare. bănuia că niciodată n-aş fi luat-o de soţie.. îţi dai tu seama ce înseamnă să răzbun pe Viorica ?... Fără să-şi dea seama.. atunci aş fi foarte umilit în ochii mei. îi spuse. să-i las în pace. Privi în jos. un foarte puternic mijloc de apărare. acum. vorbi el deodată. Parcă aştepta acum să fie întărit. e prea tîrziu. De aceea am şi ales la nimereală . nu vreau să fug. Dar înţelegi tu. din propria ei voinţă. îl ajuta să găsească tăria . pe gînduri. Tot ce au suferit morţii tăi. Aproape că nu ştiu ce să fac. imaginea Viorichii.. e absurd ! Tot ce-mi spui despre' morţi n-are nici un sens. Dar trebuia să ţi-o spun. îl ajuta să ce depărteze de Valentina . din principiu . începuse să mintă.. asta mă înfurie cîteodatâ... Se agăţa cu toată puterea de dragostea aceasta pentru moartă. atît de sigur pe sine. — I-am dat cuvîntul de-onoare lui David.. despre iubirea lui postumă. — Deloc.. Se opri tulburat. Simţea pămîntul mai tare sub el. Poate eu sînt de vină. Tu îţi dai seama foarte bine.. E prea tîr-ziu pentru tine. Ce-ţi pasă de morţi ? Eu nu mă gîndesc niciodată la morţii mei. Mă îndemni să nu mă gîndesc la morţi.. Petru rămase cîtva timp privind în gol... Aveam alte păreri pe 1 atunci. Asta mă încurcă mult. aprobat. Se uită cîtva timp la . Alexandru îl ascultase uimit. de a rămîne perfect liber. — Nu rămîne nimic de făcut.. o iubeam cu adevărat. Nu-i vorbise niciodată de în-tîmplarea aceasta. adaogă el. Se plimba prin cameră. S-a omorît ea.... să-ţi spun drept. ' ■ Tăcură amîndoi. Petru observă repede cît de mult se schimbase Alexandru. Se găsea încă moral şi viril. îşi aprinse o nouă ţigară.. dar nu o aprinse. calm. Se apropia de el. atît.. Cred că a făcut-o pentru că. vobind. nelegat de nimeni şi de nimic. iubeşti pe asta prea.. încerca să se convingă singur că iubeşte pe Viorica Panaitescu. Tu mai ţii minte poveştile alea tragice cu Electra.. în-trunv€uvmt. logodindu-mă. şi care s-a omorît pentru mine. jertfa e acum inutilă.— Viorica Panaitescu. — Nu. fără să-şi poate găsi loc.. nu te mai gîndi la ea. Aş fi nefericit 279 toată viaţa. şi de caustic altădată. Evident. Alexandru. 280 Tăcură amîndoi. dar nu-i spuse nimic.. acura mi "se pare că o iubeam pe ea. cînd vorbea despre jertfa Viorichii. Aş vrea să-i răzbun. de altfel.. Cum s-a omorît pentru tine ?. Dar acum.. ■—■ Ea e moartă. cîtva timp. Se aprindea.. — Şi atunci de ce'te-ai logodit cu alta? îl întrebă. Viorica a murit în van. Alexandru luă o ţigară din pachetul je pe masă.. hotărîrii mele de-atunci. continuă Anicet. că ţi-am mărturisit exasperarea asta a mea. să înfăptuieşti tu.. — De ce s-a omorît? întrebă'Petru. îi făcea bine. răspunse Alexandru liniştit. M-am hotărît să mă însor aşa....şi mijlocul de o rupe logodna. tot ce n-au putut înfăptui ei pe pă-mînt. atît de dîrz. cu Valentina. decît să aştepţi să se întîmple lucrurile aşa cum trebuie să se întîmple. dar ştiu că sînt singurele lucruri adevărate.. cînd privea astfel lucrurile.. Alexandrii începu să se simtă nervos. Şi minciuna asta pe care o amplifica. Anicet îl privi uluit. dar un asemenea episod trebuia în orice caz spus. atît. . ca să-mi dovedesc că sînt tare. ceva iremediabil. incu-rajat —• el.... Alexandru observă cu uimire că fumează „Camei". Simţea că e aici un izvor de tărie. spuse Petru. Parcă aş fi păcătuit împotriva ei. Qreste şi ceilalţi ? Eu habar n-am... în sfîrşit. Aproape o uitasem.. orice ai vrea să faci. mult ?.de ele. eu nu aveam nici o vină în întîmplarea asta... dar de fapt nu se gîndea la ea decît ca să o compare cu cealaltă.

poate. Şi.. dar atît cît vreau eu.. Tăcu un răstimp. Petru îl lăsă să aştepte cîteva minute fără £ă-i răspundă.. Pre-fer să fiu imoral. şi nu. întări Alexandru. ceva pe care să pot obţină cel puţin 100. Apoi continuă.. Pînă în cele din urmă.000 lei. îmi repugnă orice ajutor străin.. de abia avem pentru lemne şi chirie. .. — Nu e nimic de rîs. Ceilalţi făceau porcării pe contul Statului.. drept să-ţi spun. Ştii. dar îţi permiţi orice imoralitate cu oamenii singuri. Anişoara a furat nişte bijuterii vechi.. mulţu-mindu-se să zîrnbească. Buni sau răi.. dar trăiau în cea mai perfectă şi mai ipocrită imoralitate . 282 — Ce-ai de gînd să faci cu banii ? ii întrebă Alexandru ca să rupă tăcerea. Eu i-arn spus că am încasat. —• Eu nu am nici un fel de armă. îl întrerupse Alexandru. vorbi Alexandru «demn. — Nici tu nu poţi suporta o legătură ? întrebă piîţin ' emoţionat Alexandra. ca să fie într-o bună zi descoperită. — Ştii.. ca să obţii vreun ajutor de undeva. Bănuia că a fost .. deşi pe ea o iubesc mai mult. sau. — Oh. întru nimic vinovat faţă de e Am plătit mai înainte. Trebuia să găsesc. ca : să" mă dispreţuiască. Bătrîna ar suferi prea mult.. nu-i voi rămîne dator nici ei.. Petru se apropie de el şi şopti.. vorbi el în cele din urmă. Amănuntul acesta i se părea hotărîtor. cu o asemenea sumă aş fi putut face minuni . nu ştiu. Petru care fiecare leii contează. — Am vîndut nişte lucruri furate. Acum cîteva ceasuri aveam douăspreze mii de lei... . nu mi-e teamă de nici o suf£ rinţă.. De la om la om. deci. să pot sparge odată cercul ăsta de fier al sărăciei.un acont de la „Stele căzătoare". cu relaţiile sale.. contribuind la societăţile de binefacere şi mai ştiu eu ce.. Mie nu mi-e teamă de nimic. —: înţeleg. cum spui tu. -— E o sumă ridiculă. de oriunde.. continuînd să fumeze. Te înţeleg foarte bine . Dar ştiu că sîntem oameni noi. Simt şi eu cîteodată avem nevoie de • o nouă morală. O nouă morală. ne deosebim chiar de "unul ca David Dragu. Nu mă simt. însă... am plătit cinstit. că ne deosebim fundamental de înaintaşii noştri . adaogă Petru rîzînd.. Niciodată n-am avut atîţia bani. Cu 12.. * — De ce nu ceri o bursă de studii ? întrebă Alexandru. orice gest de libertate al altuia îl întărea.. Lăsau să se fure miliarde. sau chiar ei delapidau zeci de milioane. — Tu ai îndemnat-o să fure ? v — Da. pe contul meu. şi fără sens. înainte ca Alexandru să poată răspunde ceva. cu orice risc.. învîrtind-o între degete. Sîntem oameni noi.... lupta e îngăduită. Te-ar putea ajuta şi unchiul Dem. Eu am îndurat toate umilinţele. — Le suport pe toate cu umilinţă. Trebuie să fii călduţ şi un om cumsecade. să-mi aducă lucruri mai de preţ. pe spinarea colectivităţii. Azi dimineaţă chiar.1.... «rîse Anicet fără nici o urmă de invidie. Adevărul este că am şanse să găsesc un editor. aş fi putut ieşi în orice caz-din încurcătură.. plăteau taxe la şcoli.. — Cum de ţi-ai cumpărat tu ţigări „Camei" ? întrebă el deodată. Oricît a suferit Nora.. Poate de aceea am şi îndemnat-o •Anişoara să fure . Mă aşteptam. Ştiu eu cui şi cum să dau socoteală pentru asta.. pe alt ton. Cu Anişoara va fi acelaşi lucru.. trăgând cu furie din ţigară. dar nu-mi va plăti nimic.Am început să facem porcăriile pe contul nostru. înţelegi cît ar suferi. Tăcură amîndoi. fără prea multă valoare de altfel.Răscumpăr mai dinainte orice fel de suferinţă. de unde a găsit curajul să risipească atîţia bani pe ţigări scumpe. gânditor. înţelegi. Trebuia cu irice preţ să ştie de unde a avut Petru bani.. vorbi indiferei Petru. mele.m capriciu al lui şi în ceasul acesta orice capriciu 'îl interesa. Aveam nevoie de bani.ea.. 281 W f i ■ — Bursă n-a luat decît Jean Ciutariu. şi se trudeau să fie cît mai morali în viaţa lor privată. se căsătoreau în biserică. numai ca să fi şi rămîne liber. asta e....şi nici nu mă interesează. să fi avut acum 100. nu trebuie să afle mama. nu poate egala suferinţe". tu refuzi să profiţi de pe urma colectivităţii.000 lei. Iar tu lupţi cu armele tale. ca să nu fiu prea legat de ea.000 lei.

Ast e singurătatea.. odată descoperit. istoriei sau sociologiei — .. Petru. am să-i cumpăr o vilă pe o plajă caldă. Doi adversari sînt amîndoi morali.. totuşi. Asemenea lucruri subînţeleg. — Mi se pare că ţi-am spus. şi nu ţi-am spus nimic despre ceea ce cred că e fundamental în orice om. nu mă va putea ţine un minut mai mult în viaţă.. într-o luptă lungă. poate avea vreo importanţă confuzia. dacă le lipseşte vreun org£ dacă doctorii le-au dat voie să facă dragoste... Milioanele tale aparţin geografiei. •— Vorbeşti aşa pentru că nu ai fost. milioanele de oameni pe care nu-i cunoşti. Trei ani" pentru Nora. Ce ai face dacă un grup de oameni ţi-ar ataca locuinţa ? — M-aş apăra. acum sînt şi eu pentru ei. care aşteaptă de la tine bucuria asta. fireşte.. chirie. interveni Alexandru.. dintr-o conversaţie cu tine sau cu altul — tot aşa după cum aflu dintr-o carte ' despre suferinţele oamenilor din Evul Mediu. dintre oamenii care au între ei relaţii concrete. Dar moartea noastră. experimentale. De aceea n-am nici o încredere în politică. nici dragostea mamei sau a Anişoarei. dar care suferă cumplit care zac în boală. Nu ne cunoaştem. îmi cere să lupt pînă la limita puterilor. că am talent muf zical şi am sexualitatea intactă. E bine să faci oamenilor bucurie. Numai într-un sanatoriu oamenii se întreab| dacă au poftă de mîncare. le-am plătit eu întîi. undeva prin Mediterana... cu vîrf şi îndesat.... E adevărat „organul" acesta al singurătă' nu funcţionează la toţi egal. — Are cel puţin o importanţă tactică. deşi numai unul din-ei iese biruitor. ai dreptate. '— Nu e problemă. nu pot gîndi decit pe realitatea din jurul meu.. evident... într-un episod scurt. încă antrenat -într-o mare experienţă colectivă. niciodată pînă acum. cafea... a . ca şi orice altă morală virilă. — Pui problema greşit. Dar.— Lemne. vorbi Alexandru aprins. — Eşti cam confuz.. Ştii... lapte. cu viaţa. că eu m-am nevoie de tactică. Dar sînt atîţia oameni care îţi cer asta. Cînd am să fiu bogat. nici prietenia ta. Ei sînt pentru mine o abstracţiune.. — Dacă tu crezi că în asemenea chestiuni vitale. Nu mă interesează decît morala. Alexandru tăcu. Nu mi-ai spus-o.. prietenia mea ?..... în umilinţă ? Ce fel de bucurii le poţi aduce oamenilor acestora ? — Nu înţeleg ce vrei să spui. moartea prin boală sau bătrîneţe. — Mi se părea că e un lucru de la sine înţeles. — Dragă Alexandre. Problema este să te-aperi. — Da. e ceva ca un organ cu care' te-ai născut.. Nicic dată nu ţi-am spus că am stomac bun. Dar eu sînt un om viu.. şi nu se descoperă decît o anumită vîrstă. să' ai curajul luptei. — Dar ceilalţi. — Dar m-am simţit întotdeauna aşa..... — Atunci. i-am făcut mamei o mare bucurie. — Ce pot face ? Aflu de ei din jurnale. vorbi Petru zîmbind. îl întrerupse Alexandru. răspttnse Petru. îi spuse Alexandru zîm-bind.. în moartea stupidă şi burgheză.. întreaga viziune a lumii se modifică — Poate să ai dreptate în _ ceea ce priveşte singură tatea într-o anumită moarte. Mă 'emoţionez ca şi cum aş asista la un film sa\i aş reciti Salambo... trebuie să ies învingător. interveni Alexandru învioratj Prietenia n-are nimic de a face cu asemenea lucr 'ultime. întreaga exp rienţăse schimbă. asta. de luptă corp la corp. emoţionat. o zi sau două pentru marna mea — toate bucuriile pe care le-am împărţit astfel.. în întuneric.. Nu 283 mă obligă să fiu biruitor... vorbi cu oarecare ciudă. reglementarearelaţiilor dintre oamenii vii. — Ce-are a face ? Morala mea. cu nişte fleacuri nişte stofe de iarnă.. Cu asemenea oameni nu am nici un fel de raporturi concrete. plictisit. nici măcar în politica voastră.. —' D'ar şi ei suferă. — Dar ai fi biruit în cîteva clipe. Asta..nu aparţin realităţii.. în ceasul cînd va trebui să mor. ■ — Trebuie să ştii s-alegi. Eu sînl un om sănătos şi normal. — Ai să rămîi singur. şase luni pentru Anişoara.

îşi amintea precis numele hotelului acesta. . Iubirea întotdeauna pare mică şi stearpă. de care îţi băteai joc altădată. A arătat paşapoartele. Nu mă simt încă bine maturizat. — Ce-are a face ?! exclamă Petru. cum spui tu. — Eu dimpotrivă. care de mult ştie totul.. Mitică s-a mulţumit cu o cameră vecină. mă voi simţi numai acolo. pentru că e absurd să te gîndeşti la asemenea lucruri cînd ai atîtea de făcut în viaţă. Marcella avea o privire umilă.tinereţii de astăzi. moartea laolată ? Niciodată lumea n-a pregătit cu mai multă izbîndă oamenii tineri pentru o moarte colectivă. o primejdie mai " mult.cerc vicios.... nici nu mă gîn-desc la moarte.. Tu îţi cauţi singurătatea şi plenitudinea în Vesprit de corpsf în batalioanele tale tinereţti — eu în muzieă şi într-o morală personală.. unde crede de cuviinţa spuse Petru. o cameră cu două paturi. într-o revoluţie.. şi să-l pot întrece !.. De data aceasta. 285 284 — Fiecare îşi caută puterile. şi vor muri atît de mulţi deodată. odaia era ocupată. vom dormi în aceeaşi odaie. vom muri strînşi unul într-altul. Una se cheamă pe alta. întrun fel sau altul. va fi cu totul alta.. te-giunile şi armele lumii de astăzi. De aceea nu simt nevoia să mă pierd într-un milion de oameni. PARTEA A TREIA Mitică Gheorghiu a stat patru zile la Viena. Amîndoi tăcură deodată. spuse Petru visător. — Este un.. Astăzi. Altădată. Noi vom muri cu toţii. care cresc împreună. în fundul unui coridor întunecat. Tu nu observi ce frumos se pregăteşte tinerimea. Poate de aceea nu mi-e teamă de niciuna.. atît de mulţi încît va exista o singură moarte : moartea colectivă. ţi-am spus. după cum nu simt nici dorinţa de a muri cu un milion de oameni deodată. Pe tatăl meu Francisc Anicet. vor muri mulţi.. unde cu mulţi ani în urmă. Ba nu.... m-am exprimat greşit . I se păru -că -ştiinţa aceasta este o tărie în plus. suprimă această fundamentală singurătate a omului în ceasul morţii. scumpul meu Petre. nu vor mai avea nevoie de ajutor în ceasul morţii . îl întrerupse Anicet. petrecuse cîteva nopţi de holtei bogat.. într-un război. în alte împrejurări. vor muri numai tineri.. decît mase tinereşti strîns legate între ele. de moarte ? Ce sînt miliţiile şi batalioanele de asalt. pentru că te gîndeşti numai la tine. în toate ţările. supusă. încît nici nu vor simţi că mor cu adevărat. pentru că nu mă pot pierde într-un milion. răspunse Alexandru zîm-bind. Ajunsese de mult la capătul puterilor. sau la ai tăi. mureau cu preotul alături.. legate mai ales prin destinul Care le aşteaptă.. Mitică îl luă braţul şi o îndemnă spre ascensor. — Nu ne înţelegem. A coborît cu Marcella la braţ şi a spus direct şoferului : — Park-Hotel !. în memoria bătrînului Francisc Anicet. — Sîntem logodiţi. vorbi Alexandru trist. Au fost odată oameni snai lari CB noi. la etajul al treilea. care se simt legaţi şi prin suferinţe dar şi prin destinul lor comun. Tu crezi că eşti singur în moarte. milioafte de tineri. ăsta. —• Eu nu le-amestec niciodată. moartea întotdeauna prea mare. însă.ai dîndu-şi seama că Mitică vorbeşte destul de curent nemţeşte. dacă ne-ar fi ascultat acum vorbind despre moarte ! El. Sîntem cu toţii paraziţi.. şi nimeni nu se-va mai simţi singur în acel ceas.. — Eu mă voi simţi singur şi acolo. Tresări nurr. Ţinea foarte bine minte -numărul camerei şi poziţia ei .. acei care puteau crede. Acel esprit de corps. ca şi cum s-ar fi înţeles dir ochi să păstreze un minut de reculegere. tinerii. căci numai' acolo voi şti că moartea e aproape de mine. -Ce-ar mai fi rîs tata. Să ajung ca el. Ne iubim. Pe un cîmp de luptă. — Ai cunoscut pe vreunul ? — Pe unul singur.

de întîmplări. Nici n-ar fi ştii ce să-i spună. Ar trebui să fac acum o baie. Era cea mai mare voluptate aceasta . de descompunere şi risipire. Deveni mai brutal. — Dacă ţi-e somn. Nu se auzea de nicăieri nici un zgomot. Fata se chirci. că niciodată lucrurile nu vor mai fi aceleaşi. apoi se ascunse sub cuvertură. Ii smulse rochia rupîndu-i-o în fîşii. încercînd să fie cit mai blînd cu putinţă. Ar fi fost şi mai fericit dacă ar fi intrat atunci cineva şi i-ar fi surprins. îi erau aproape. de altminteri. craniul pe jumătate descoperit. îi deşteptă furii şi pofte drăceşti. cîteodată. înţelese bine cît de tristă era mîngîierea fetei . Aproape aceeaşi .. pantalonii erau şifonaţi. şi o luă în braţe. îi spuse Mitică. încercă să zîmbească. care rămase pe canapea. îi spuse el. altădată !. îl cuprinse iarăşi. întîlni. Auzi bătînd în uşă. astfel. dar zîmbetul îi sluţi o cli] faţa. se opri cîteva clipe pe carnea streină. înfăşurat pe jumătate în cuvertură. — Nu-ţi fie teamă. ca un dine.dezgustat pînă la silă de el însuşi. apoi continuă. Marcella ar fi suferit. Dădu cu ochii de trupul Marcellei. — Haide. poate. îl lăsă să aranjeze cuferele fără să spună vreun cuvînt. Cuvîntul îl exaspera. O zvîrli aproape dezgolită în pat. în acelaşi pat cu ea. nici o pudoare. Mîna întîlni umerii bărbatului de-alături. îşi frecă plictisit pleoapele. indiferente. Mitică . Femeia plecă s-o pregătească. scumpo. nou Mitică. să te vedem la bucurie !. Marcella îl privi atunci. haina boţită. Mitică se deşteptă cel dintîi. Lumina îl orbi . Mitică îşi deschise geamantanele şi-şi căută rufărie curată şi un alt rînd . propria lui suferinţă. părul rar şi umed. Marcella se abandonă somnului ca o boală. Simţi atunci că anii pierduţi nu se mai întorc .. cu un glas schimbat. ce s-a întîmplat cu ea. şi căscă. Nici dragostea stupidă pentru Marcella nu o va mai putea aprinde vreodată. Au adormit apoi amîndoi. aşezîndu-i alături. se desfăcea în beznă. ruperea. cuvîntul acesta : „bucurie". de umilinţă şi chin. se uita. mai mult. Dar nu ştia cît poate fi ceasul. Se simţea. Simţea aproape o mare odihnă. continuă el. Nici nu deschise bine ochii. Mîna i se lovi de umerii lui Gheorghiu. Cîtva timp după ce adormise. se risipea. dacă'ai şti cît te-am iubit ! Cît te-ai iubit. Dar nici nu-l indignară . tot atît de tristă ca şi sufletul lui de atunci. în odaie era întunereo deplin. unul lîngă altul.. iubirea mea ! O poftă infernală de batjocorire. îşi aminti toate întîmplările. dar nu mai încercă să se apere. scumpa inea ! îi spuse zîmbind. Dibui butonul şi aprinse lampa cea mare.. Deznădejdea aceasta rece în care se înfunda îl făcu deodată sălbatec. haide.. Aşa sînt eu. o definitivă predare. şi îi era frică de Gheorghiu. izbutea să uite. (îl simţea prea aproape de ea) — ridică uşor mîna şi îl mîngîie pe cap. neastâmpărul şi groaza sa de sine. Ceasornicul lui se oprise. puţin nebun. Mitică se apropie de Marcella. sfîşierea. comoara mea !.avu totuşi o nedesluşită tristeţe privind pe fereastră. şi trase pe trupul gol un colţ din cuvertură. şi cameriera îl informă : unu jumătate. şi începu să tremure. îşi scoase pardesiul şi se îndreptă spre fereastră. Nu o miră prezenţa omului îmbrăcat. dezgustat de Marcella. Am înnebunit !. Venise băiatul cu bagajele. — Se poate avea acum o baie ? întrebă el politicos. fără să i-o lumineze. —■ Haide. Nici veselia de atunci nu o va mai cunoaşte. speriată. După ce 237 băiatul ieşi. fără să închidă măcar uşa. Pentru că totuşi trebuia facă ceva. Marcella.— Haide. Fata ridică ochii. Nu-şi dădea bine seama unde se află. nici o tresărire. să-mi curăţ jegul. vorbi din. Sună. tremurînd. îi satisfăcea pe deplin foamea lui întunecată şi bes288 tială de anihilare. poţi să te dezbraci şi să te culci. în odaie. Nu păstrase din întîmplă-rile ultimelor două zile decît o nefirească tristeţe. Se privi. Se smulse de sub mîngîierea Marcellei. toate amănuntele — şi ele nu-i făcură nici o plăcere. o mare beatitudine. pe care îl întrebuinţase în jargon pornografic. în cruzime'. Era aproape aceeaşi privelişte ca şi în odaia pe 'care o ocupase acum cîţiva ani. Şovăi. simţi că i se făcuse frig. pe canapea. îşi spuse cu glas tare şi aproape cordial. şi înspăimîntă.. aşa cum era. — Ah. în acelaşi pat. îi fu frică să vorbească. mîngîiat. nimicirea. Alune-cînd tot mai jos în cruzime. Gheorghiu se lăsă . Se trînti şi el. cu capul în jos. de sus pînă jos . Făcuse dragoste şi dormise aşa. nu simţise nevoia săcerceteze . a ajutat-o foarte corect să se dezbrace.

Ai să vezi ce bine are să fie. Mitică se aplecă asupra Marcellei şi o atinse dulce cu mîna.. o sili să gîndească. fetiţa mea. totuşi. îşi alese o rochie neagră. încă n-am încredere în ea. împleticindu-se. a fost o nouă fericire pentru Mitică. poate de data aceasta. cu multă luarea aminte. Se ridică din pat ameţită. era aburită. 289 Fata îl privi fără să înţeleagă unde se află. dacă s-ar fi întîmplat aşa de la început !. o va ierta. dacă Marcella ar fi ţipat. cum se nemerea. . Vom bea şampanie multă. pe care ar. observînd că Mitică îşi schimbă cămaşa. păzind-o tot timpul ca să nu i se facă rău.. Mitică îi zgudui umărul. Marcella clătină capul. N-am venit la Viena ca să stăm închişi în hotel. .. şi Mitică spuse doar atît : Kaiser-bar— Aici petreceam cînd eram tînăr.. Poate totuşi s-o-îndura . O strînse în braţe. Fata dormita. ai dormit deajuns. Se suirâ în taxi. îşi ridică puţin buclele de pe frunte şi de lîngă urechi.de haine. cu gls stins. căută oglinda . Coborîră jos la ora două. Apa caldă îi făcea bine. O înfăşură cu prosoapele moi şi groase. îşi spuse Mitică.. mergem la Kaiser-bar .. Se apropie de ea. Vorba Marcellei îl dispusese deodată. în zece minute baia era gata. uşor. — Trebuie să te faci frumoasă. Nu ţinea prea mult ca Marcella să facă baie. constatînd încă o dată ştiinţa de limba germană a lui Gheorghiu. — E gata baia. I se păru. Observaţia aceasta îi învioră mintea cîteva minute o făcu să se simtă mai vie. Gheorghiu o răsplăti cu "o privire fericită. Figura îi rămăsese totuşi descompusă... Nu e aşa că-ţi plac şi ţie. le săruta. noi doij nu e aşa ?. automat. — Da. blînd. în loc să-ş pună halatul. îşj scoase o pereche de pantofi negri. Fata şovăi cîteva clipe. Cu mina.. Vru să închidă iarăşi ochii. — Trebuie să faci baia. nu mai face mofturi !. deci la braţ în odaia de baie. lase singură. O. Regăsea aici o Marcella de. Pentrv prima dată îi vorbea fără s-o întrebe. îi pipăia tremurînd vrafurile de albituri. prefăcîndu-se că respiră. protector. S-ar fi putut arunca pe fereastră. Marcella pe care o iubise. Marcella îl ascultă. Ar fi suferit. ferindu-se să-l privească îi ochi.. Marcella încercă fără convingere să se facă frumoasă. Le aranja pe toate cu multă grijă pe pat. — Ce bună e o baie caldă după o călătorie !. se pudră şişi înroşi buzele. de mult pierdută . nu-i spunea Marcella. cu amîndouă mîinile la frunte. vesel. Marcella îmbrăcă halatul şi. — Eşti frumoasă! îi strigă el scuturînd-o de umeri. — Ne pregătim de nuntă !. pe care o căutase în atîtea nopţi de vară. Se temea să n-o trezească brusc. o va lăsa să doarmă. vorbi Mitică. sau s-ar fi putut baricada sau chiar ar fi putut evada.'. îl privi în ochi rugător. că descoperă un lucru nou | Gheorghiu nu-i spunea de loc pe nume. să dansăr şi să bem şampanie ! Sîntem în voiaj de nuntă. Ai să vezi că eu nu sînt nebun !.fi dorit-o altfel — şi pe care nimic n-o mai putea învia în lumea "asta.. Acel sfert de ceas. sau s-ar fi deşteptat tremurînd. fetiţa mea !. Marcella tresări de data aceasta mai puţin. vorbi| Gheorghiu începînd să se săpunească.. le mîn-gîia. şopti Marcella. — Mi-e somn. de mătase. Tot el căută cheile.. şi trebui s-o şteargă cu mîneca halatului ca să se poată privi. cîţ a durat toaleta.. scumpo. agale. îi spuse Mitică. albiturile.'neştiind ce să facă. aşteptînd. — Haide. în acea clipă. cu ochii adînciţi în cearcăne şi obrajii traşi. frumoasă ca o zînă ! exclamă Gheorghiu fericit. — Vrei să mergem undeva acum ? întrebă ea. O dezbrăcă el şi o sili să intre ea în apă. deschise şi găsi halatul. şi aşteptă. micuţa mea.. Nu era încă timpul s-o lase liberă .mult moartă pentru el. Rămase în mijlocul odăii. E miezul nopţii. după ce zvîrlise pe podea. — In cufăr ai halatul de baie ? o întrebă Mitică. şi o ajută să iasă din baie. 290 Clipi din ochi cu multe înţelesuri. Portarul îi privi cu uimire. dar se temea s-o. Gheorghiu îşi înăbuşi un suspin adînc.. îi spuse. O conduse. dar o moleşea şi mai multj o adormea... să n-o sperie.

De cîte ori simţea trupul lui aproape de carnea ei. în Paris. ce simţi tu. — N-am ce să-ţi spun. Dacă tu m-ai fi iubit atunci. străină. ci oarecare voluptate.. Nu mai era de mult tînăr. o pătrundea iar oboseala. în odaie. rînji. Cîntă zece ceasuri fără să se oprească. şi asta îl înfurie. Sînt ceva teribil. Se rezemă de braţul lui Mitică 5 îi fusese o clipă teamă să nu cadă. trecea prin făptura Marcellei ca melodie de vis. — Ce să-ţi spun ? şopti Marcella. Gheorghiu îşi umplu repede al doilea pahar. nici nu-şi închipuie că s-ar fi putut întîmpla altfel.. cînd a pierdut-o ?. bărbat şi soţie. Găsise ceva de făcut. puţin de tot dacă m-ai fi iubit. toată carnea lui. care cîntau tocmai atunci Feeling alone. — Dansăm ? El dansa prost. şopti ea.. continuă Mitică pe acelaşi ton rece şi deznădăjduit. De gustul şampaniei se legau încă destule amintiri agreabile.. dar faptă — ar putea să alunge din inima lui tristeţea şi scîrba. Fata se crispa... o spaimă oarbă o! îngheţa. Dar nu simt nimic cu tine.. I se părea că stăruind în cruzime... mi-ai mărturisi că ţi-e silă de mine.. Cînd a pierdut tinereţea asta ?. —■ Ba da. îndrăznise destul de rar să-şi apuce iubita în braţe. Cînd se văzură din nou singuri. E mai bine să bei. Nimic ! Parcă ai fi o.. crude. E ceva să te cruceşti ! Marcella privi. şi cu toată întristarea ceasu. Pe vremuri.. Acum însă era cu totul altceva. ca să nu se trădeze celor de la mesele vecine.Spusese cuvintele la întîmplare. ani de zile se gîndise la primii paşi pe care îi va face în Viena. — Dacă măcar mi-ai face vreo plăcere. un ungur şi o unguroaică. şi privi spre cei doi muzicanţi. fetiţa mea !. Dacă i-aş cădea acum la picioare . Şi-o să mai ai. Marcella se ridică tremurînd.. Fata apucă paharul. şi Marcella ştia că aşa se apropiau toate cruzimile lui. privind în jos. — Mai bea. — Nu.. are să-ţi facă bine. — Dacă ai fi sinceră. Dar simţi pe loc cît de adevărat vorbise.. Nu-şi termină fraza...' mai risipite.lui. Continuă să bea. Sorbi încet. Dar s-ar fi putut întîmpla şi altfel. Marcella ! îi spuse Mitică oferindu-i cupa plină cu şampanie. continuă Mitică. o apăra de Gheorghiu.. Marcella începu să tremure. mai atenuate. — Haide acasă ! îi spuse tîrziu Mitică.. continuă întunecat Mitică.. Acum putea dansa fără teamă. Marcella închisese ochii .. — Cred şi eu. mulţumesc. cum s-ar spune. — Ce vrei tu . Plecă frun-tea. Dar ce pot face ? Aşa a fost să se întîmple. Simţi din nou gustul de cenuşă în.. ca să se apere.. nu mi-e deloc foame... continuînd să tremure în braţele lui. — Noroc. ceva care o izola... Se aşeză cuminte la masă. oricît de abjectă. Şi mie mi-e silă. vorbi el.. nici măcar n rnai amintea de gîndurile acestea . de umilinţă şi desperare... deşi trecuseră numai cîţiva ani de la ultima lui vizită în Viena. Oamenii începeau să se împuţineze în bar. Nu se voia deznădăjduit . în Roma.. Muzica era tristă. Acum. aproape că nici nu-şi dădea 291 bine seama că se află în „streinătate". — De ce nu vrei să-mi spui nimic ? o întrebă Gheorghiu în timpul dansului.. e adevărat. Glasul lui Gheorghiu tremurase puţin. Marcella se împleticea } îi era somn. Nu găsise nici un cuvînt care să exprime complet sentimentul lui de dezgust. Nu trecuse niciodată graniţa . Ai avut destule surprize.. în faptă — cu orice preţ.. ■— Nu e adevărat. Aşa a fost să fie. între gene. ele străbăteau pînă la inima Marcellei. 292 Se îndreptară către masa lor. fără să mai privească pe Marcella... Se simţi fără nici un chef . repede. îi spuse Gheorghiu îndată ce se aşezară pe scaun. — Dar Mitia. Ochii Marcellei se umplură de lacrimi. paharul cu şampanie aproape o ameţise. perechea de muzicanţi scunzi şi nervoşi... încercă Marcella să şoptească... E aproape patru. Mitică. într-un oraş pe care îl visase din adolescenţă.. Poate vrei să mănînci ceva. — Ştiu că nu e vina ta. nu se voia copleşit de scrum şi de scîrbă. două lacrimi stăruiau.. intrînd în bar. — Sînt doi pianişti zdraveni.

— Poţi să te culci singură.' Mitică o privi dezgustat. ezita să se suie în patul lui. Mi s-a acrit de jazurile astea. darul de vin şi muzică românească. să mă lase să plec. Pentru prima oară. îmbătrînise mult în cîteva zile. N-am ce face. Te pomeneşti că nici măcar n-am unde să-mi vărs focul.. tîrziu. Poate ţi-ajută Dumnezeu chiar să mori. Tremura.. dacă asculţi muzică. 293 suspine. — De ce plîngi ? o întrebă răstit Mitică. Celelalte zile le-au petrecut prin restaurante şi baruri. şi se duse să stingă lampa. Sînt un nenorocit !. Marcella intră în cabina ascensorului cu inima uşoară.. îşi luă capul în palme. Marcella îngălbeni. n-o chemase. Nu mai pot !. dacă nici măcar atît. Ar fi vrut să urle şi nu putea. Apoi îşi mîngîie încet. îi era frică să nu se supere Mitică şi să-şi schimbe gîndul. şovăind. românească.. Fata se repezi lacomă în pat. în pijamp. — Pe tine te las să te duci la Paris. — Dacă măcar am putea găsi un taraf unguresc ! spuse el tîrziu. nu spusese nici un cuvînt.. Mitia !.. se întinse. continuă el apueîndu-i braţul. liber. Dar după 294 zece minute.. slăbise. şi eu am fost aşa. spuse el în maşină. Şi acum mi-a trecut. 'Mă-ntorc la Bucureşti. trăgînd pe Marcella după el. în acel moment simţea că numai asta îl poate face fericit.. — Ce bun eşti tu. răspunse sec Gheorghiu. cum să-i mulţumească. — Mi-e dor de un cîntec românesc..?i Dacă l-aş ruga în genunchi să mă ierte. Mi-e dor de lăutari. Înjură din toată puterea.. plutirea fără durere şi scîrbă. Gheorghiu nu o lăsa niciodată singură. — Dar dacă nu mă placi. Eşti nevastă. Marcella se trînti îngrozită în pat.. de friptură. — Mă-ntorc. şi Gheorghiu nu o văzu. Plîngea. ceardaşul îl exaspera. Chemă chelnerul şi ceru informaţii asupra unui local cu orchestră ungurească. Marcella nu se hotăra. nu o ceartă. îl apucă deodată dorul de ţară. De ce. vorbi el într-o noapte. nu o cheamă la el. dar umilinţa care o aştepta acolo. .. se urîţise.. Chiar mîine.. să poţi sfărîma mesele. îţi dau drumul.. îl apucase un dor năpraz-nic de chef cu lăutari. Uită-te la mine.. Marceila se dezbrăcă în tihnă. Nu îndrăznea să se închipuie liberă. de vorbă şi cîntec românesc. unde nu se odihnise încă niciodată . cu faţa între perne. şi se înveli pînă la gît cu pătura moale. vorbi Mitică observînd că . să adoarmă.. îşi muşca buzele ca să-şi stăpînească emoţia.. de ce mă torturezi ?.. Nici n-avea curajul să se gîndeascăla toate urmările făgăduielii lui Gheorghiu. Dar nu putea face nimic. fericită ca bărbatul nu o priveşte. Găsi o mare putere de a plînge. în. Marcella îşi muşcă buzele să nu ţipe. să se îndure ?.. Fireşte o lua şi pe ea. cu lăutari. într-o circiumă. intră sub plapumă şi începu să fumeze cu ochii în tavan. Ştia că în ţară va deveni repede liberă.. şi începu să se dezbrace. de romanţe şi ţambal. li era frică să se suie în celălalt pat. să se întindă lingă el. — Aşi ! făcu Gheorghiu scîrbit. să arzi sub arcuşul lăutarului ! Poate numai aşa va veni uitarea. Nu ştia ce să-i spună. şopti ea. Âh. Poate lucrurile se întîmplă altfel. în acelaşi timp. în cameră. Tot nu te-ai obişnuit ?. Dumnezeule ? ! — Aşa vreau eu. Porni îndată acolo. acum. Cînd se făcu întuneric. nici o muzică nu-i plăcea. cu amîndouă . Ai să te obişnuieşti şi tu. Plecă repede. — Ai de gînd să te potoleşti odată ? se răsti el. gîfîi Marcella. Marcella se dezbrăcă pe întuneric. ca înainte.. continuă Irist Gheorghiu.. ar fi făcut-o să se sinucidă. să poţi sparge sticle. Şi aşa trebuie.. numai vinul şi muzica îi pot face să uite. cînd maşina se opri în faţa hotelului. numai închipuindu-şi marea bucurie a libertăţii. trecu să stingă lumina. apoi căscă. Marcella îl privi cu aceiaşi ochi pierduţi . sub aceeaşi cuvertură . Se îneca în plîns. să te frămînţi . Simţise o bucurie atît de mare incit o podidiră lacrimile. Mitică se dezbrăcă repede. Dar nimic nu-l mulţumea.Marcella se îndreptă spre paturi.. să chiui. adăugă el. unde o ducea Mitică... — Nu ştiu dacă mai sînt lăutari de-ai noştri la Paris.

şi cum ar fi încercat să-şi tămâ-duiască răni nevăzute. îi răspunse Mitică. aproape beat. 296 — Mai ai patruzeci de minute. că i şe pare o veşnicie pînă la ora şapte. A doua zi se sui în trenul pentru Bucureşti.. vorbi Gheorghiu apueîndu-i mîna şi sărutîndu-i-o corect. parcă s-ar fi trudit s-o recunoască. cheltuind jumătate din banii luaţi pentru Paris. la şapte. —. în fiecare i se stîmpăra dorul. fără să mai privească înapoi. Oamenii aceia străini şi vioi din jur o reconfortaseră. Marcella nu avu curajul să-i mărturisească nimic. se controla să nu-l supere . Numai dacă n-aş muri pînă atunci. Gheorghiu rămase multă vreme cu fruntea lipită de geam.. Observă că fulgi mărunţi de zăpadă se abat cîteodată pe geamurile aburite. (Dealtfel. De acolo. — Ai văzut-o destul cu mine. vorbi ea cînd ajunse la ascensor.mîinile. poate dintro nimica toată. urmărind mai ales fulgii de zăpadă.. acum se simţea mai puţin slabă. parcă ar fi urmărit un gînd pe care nu şi—1 putea preciza.) Dar. înainte ca ea să-l vadă . Totuşi. Nu se puteau sfîrşi lucrurile aşa. trebuie să ajungi mai înainte.. Gheorghiu o privi lung. slăbit. . îi spuse. ceva de care să nu-i fie ruşine mai tîrziu. Inima îi era strînsă de emoţie. Ar fi vrut să găsească un cuvînt bun şi totuşi sever. Porni atunci tot atît de repede spre ieşire. şi început să se plimbe de-a lungul trenului. Figura i se întunecă iar. Căută vagonul cu înfrigurare. Tu iei trenul de la Westbahnhof. Dimineaţa. fre-cîndu-şi amîndouă tîmplele cu vîrful degetelor... obosit. Dracu' ştie ce-am să fac pînă atunci. — Cred că nu mai e timp să văd Viena.Mă duc. întunecat şi nepătruns.. I se părea că trebuie neapărat s-o mai vadă odată. îşi spuse Gheorghiu cutremurîndu-se. măcar o singură dată. Să-ţi dea Dumnezeu noroc ! Fugi înainte ca fata să aibă timp sâ-i răspundă. umedă. îi spuse cînd ieşiră din restaurant. Plătise el pretutindeni. pînă ce totul se va pierde şi se va uita sub marele alb. privi cerul. cu o singură strîngere de mînă.. îi spuse el. Eu simt că înnebunesc pînă mîine. Marcella se deşteptă înaintea lui. Mitică rămase mult timp cu ochii în tavan.. ca. n-a mai avut răbdare. El coborî la cinci jumătate şi achită nota hotelierului. şi în fiecare din ele se simţea fericit. privi strada pe care nu o văzuse niciodată pînă acum. Apoi. şedea cuminte pe canapea. Se coborî în pat în vîrful picioarelor. că aşteaptă să treacă fiecare ceas. fumînd ţigară de la ţigară. Părea concentrat. îl plictisea orice vorbă îl făcea să sufere. Marcella nu hotărîse încă ce îi va putea spune. Mitică se uită la ceas. — Ţie nu ţi s-a făcut dor de ţară ? întrebă Gheorghiu. din apropierea hotelului. în gară. după ce l-a identificat. vedea şi auzea toate cîrciu-mile pe rînd . Marcella. o ajută să-şi găsească un loc într-un compartiment. O zări. începu Marcella. E bun Mitia. trupul tot. banii şi cheile de la cufăr. îşi spuse. Apoi îi dădu Marcellei paşaportul. ajuns la capătul peronului se opri şi se întoarse brusc. — Mergem. cu inima bătîndu-i. rece. Trenul meu pleacă de-abia mîine dimineaţă. A dormit plictisit pînă la graniţă. Marcella continuă să tacă. . Privi apoi multă vreme pe fereastră . IMit-ică îşi va lua cuvîntul înapoi. — Ai timp să-ţi aranjezi lucrurile pînă diseară. Au mîncat într-un restaurant decent. că lucrurile sînt aproape toate pregătite. curînd.. N-o lăsă să sfîrşească. pînă ce totul" va fi acoperit sub zăpadă. se apropie uşor. Petrecuse toată noaptea.. aş vrea. — Eu aş vrea. Marcello. în ziua aceea nu şi-au vorbit aproape deloc. de compartimentul Marcellei. mai ales. Transilvania era întunecată. să ningă mult şi frumos. în orice clipă şi-ar fi putut schimba gîndul. şi începu să-şi aşeze rufele în cufere. In minte. Dacă ar începe să ningă. Gheorghiu era absent. Marcella ţinea privirile în jos. urmărind luminile.

„Nu rîde de ea. îşi spusese în timp ce sta întins pe canapea. care ies pe străzi în grupuri gălăgioase şi cred într-o Românie mare şi puternică. tată. Sora Valentinei nu terminase încă liceul. şi ce înveţi mata? l-a întrebat d-na. intenţia acestui limbaj vulgar — şi o privise cu multă încredere. în ea am să-mi găsesc cel mai sigur aliat.. Se vedea bine că spusese „mă fac doctoriţă !". a găsit-o cu desăvîrşire schimbată. a rămas multă vreme în odaia lui. Viorica mirosea cîteodată prea accentuat a pastă de dinţi. răspunse Alexandru. a avut un accident în familie. la Londra. — A fost o glumă. şi citeşte tot felul de cărţi ştiinţifice. I-a fost peste putinţă să fie sincer. ai d-nei Puşcariu. Mirosul pastei de dinţi era puternic. Alexandre * i-a spus unchiul Dem în acea seară. Alexandru se simţea acum pe un teren mai sigur. Parcă se deşteptase dintr-un vis . soră. A aşteptat să treacă două zile. la întîmplare. îi plăceau mai ales ochii albaştri. O revăzu. că s-a întors Ia prînz. nu izbutise să adoarmă decît foarte tîrziu. Se deşteptă pe seară. risească ruperea logodnei. singur. reconstituind scena întîlnirii cu familia Puş299 cariu. glasul ei prea puţin feminin şi totuşi cald. Unchiul Dem îi spuse că Dinu Paşalega a venit dis-de-dimineaţă ca s-o vadă pe Irina. spuse. deodată ? se minuna bă-trînul Puşcariu. trăise cîteva zile într-o mare tensiune. Sperase.. Alexandru nu s-a dus în acea seară s-o vadă pe Valentina. primele zile după serata de la Felicia Baly. Bătrânul Puşcariu fusese profesor de istorie şi limba română . Alexandra îşi amintea cu o inutilă precizie fiecare din întrebările şi răspunsurile acestei prime întîlniri de familie. Am auzit că te-ai logodit pe neştiute. ieşise numai de un an la pensie. 298 A urmat apoi prezentarea familiei Puşcariu : mamă. Nu e de vină băiatul . — S-au împăcat ! îi spuse. Tot ce făcuse pînă atunci — de la discuţia ultimă cu David Dragu şi -pînă la îmbrăţişarea tinerei necunoscute care urcase scările în casa Baly — i se păru deodată ridicul. şi noi n-am ştiut nimic. după ce-l ascultase. Valentina n-a ştiut să ne spună. era cald şi feminin. şi colecţii de gîndaci prinşi în ace. o nemărturisită încredere în băieţii zdraveni care fură fetele oamenilor. dar nu avusese încă curajul sâ-i rnărtu-. ca să-l audă. Alexandru înţelesese nuanţa aceasta. tocmai ca sâ-i arate lui Alexandru că nu mai era demult o diletantă. cine vă mai înţelege ? !" Era totuşi şi altceva decît mustrare în glasul lui .-Puş-•eariu. Nu-i venea a crede că a făcut toate acele lucruri serios . primejdios. „Hei. că făgăduise asta chiar logodnicei sale. că aventura nu va lua nici a proporţie şi că tînăra ardeleancă va renunţa cea dintîi la joc. adaogă d-na Puşcariu. în care timp a rămas aproape încontinuu în odaia lui.297 II Alexandru se întîlnise de mai multe ori cu Valentina Puşcariu. Probabil că se spăla cu foarte puţin înainte de întîlnire. îşi aminti că făgăduise cuiva o întîlnire pentru acea după-amiază. că a aşteptat o nouă viaţă. că se pricepea destul de bine în asemenea lucruri savante ca să-şi îngăduie orice fel de familiaritate în vorbă. extenuat. Cînd a întîlnit-o. chiar de Ia început. Irina plîngea necontenit. Poate îşi va da şî ea repede seama c-a fost o glumă. o sumă de amănunte uitate îi năvăliră atunci în minte. nu e şi Irina de faţă. în care se amestecase şi orgoliul. totuşi. era un omagiu sincer adus tinereţii. îşi aminti de Viorica. Se vedea bine că n-o mai supără laudele ei. oamenii . — Dar cum aşa ? cum aşa. gîndindu-se la tot ce se întîmplase. Se bucură că cel puţin. Aproape că îi fu dor de carnea Viorichii. că şi-a comandat cu grijă inelele de logodnă. şoptâ Valentina. în loc de „am să urmez medicina". clari. şi a aşteptat-o să se deştepte. cetind şi scriind.. Valentina Puşcariu. la Paris. şi dorinţa de risc şi aventură. Ajunsese acasă dimineaţa . Inventă deci o scuză banală. cu mîndrie. După ce s-a întors. că a crezut atîtea zile la rînd într-o căsătorie. e o fată cum n-am văzut alta mai harnică. —. — Ai să ieşi doctor. cu oarecare plictiseală. atunci. A început să vorbească despre studiile lui la Bruxelles. umerii ei drepţi de mocancă. îi auzi glasul . „Eu mă fac doctoriţă !". slăbiciunile ei. nu e aşa ? întrebă d-na Puşcariu. îşi aminti apoi. tînăra generaţie. îi plăceau. dumneavoastră. Dacă ai şti că are herbare. Au luat ceaiul împreună. Avea sînii foarte frumoşi foarte bine desenaţi (o vinişoară albastră . — Ai fost bolnav.." Fata îşi privi mama cu nestingherită toleranţă. nervos. lipsit de sens. cu toate primejdiile ei. în acea clipă. — Mă rog.

I se părea că Viorica se află undeva tot vie şi tot. unde are el de lucru. îţi repet că a fost o glumă . au discutat cîţiva din invitaţii Feliciei. Mi s-a părut o fată foarte înţelegătoare. de prost gust. nu-şi putea închipui deloc descompunerea iubitei. a fost numai o glumă. Nu bănuiam niciodată că eşti atît de laş !. nu trebuie s-o compromitem. rugîndu-l să-i povestească pe larg de dragostea lor. foarte sobru : — Nu mai vorbi în lume despre Valentina. puţin plictisit de capriciile conversaţiei. puţin îmi pasă. Tocmai aşa gîndea si Irina. de pildă. vorbindu-i de ea. spuse şi Alexandru. în acea clipă.. Au trecut de atunci şapte luni . — Vrei să ne batem ? îl întrebă. şi-i răspunse cu un glas oarecare. „Dinu are impresia". Au trecut şapte luni — dar timpul acesta era un timp ca oricare altul : nu schimbase nimic. de abia acum îmi dau seama cît am iubit-o pe Viorica. şi după cîte îmi dau 301 seama. uitîndul. Alexandru o felicită. Dar Irina gîndea : trebuie să-i spun tot despre Dinu. vorbi Alexandru.. suferi puţin de remuşcări. cu trupul ei ? Foarte ciudat . I se făcuse dor . trecerea ei în pă-mînt. rămase. cu gura ei frumoasă mirosind cîteodată a pastă de dinţi.. Ei şi ce e dacă ţi l-am dat ? Nu sînt atît de slab ca să mă sperii de cuvinte şi să mă simt legat de o făgăduinţă. a murit | demult şi sînt un ticălos că rnă gîndesc la asemenea lucruri. aceeaşi impresie am avut-o şi eu. Ar fi dorit atît de mult s-o audă pe Irina luînd apărarea moartei. Pe Balaban. la Charlotten-burg. dar o glumă. cînd se hotărîse să se abandoneze întîmplărilor. mi se irită sîngele !". mai mult de vorbă cu Irina. Şapte luni în străinătate. De abia acum înţelegea cît de adînc îl iubea pe Dinu .. nimic. Dar Alexandru nu o încuraja . pentru că eram încălzit. privindu-l în ochi. — Cred că în iubire ne deşteptăm totdeauna prea tîrziu. Irina îi fu recunoscătoare lui Alexandru pentru această frază adresată sufletului ei. spuse el.. Nu suferea. ce s-o fi întîm-plat cu ea. Pur şi simplu o glumă. spuse Irina. — Nu sînt laş. — A fost o glumă ! repetă dîrz Alexandru. îi spuse David. Da. „de cîte ori mă muşti. calm. — Acum. de abia acum. ea nu are nici o vină din afacerea asta. „Ştii ceva interesant cu Dinu". — Ştii.. furios sau mai ştiu eu cum. să se pedepsească. mediocru şi ridicol).. Au continuat să vorbească aşa aproape o jumătate de ceas. departe de Viorica .... i-a spus. Ce Dumnezeu ? ! sîntem oameni tineri ! Sîntem tineri şi liberi amîndoi. i se făcuse foame de carnea ei. Aprinse o ţigară.. David Dragu se ridică de pe scaun şi se apropie de Pleşa. Ştii. pcate.. — Ai să . (îi fu silă.. îşi spunea. — Groaznic. era nervos. Dar se trezi brusc . adaogă Irina. încerca mereu : „Dinu spunea". — Am impresia că Felicia te plăcea pe tine. sînt inteligent. de răspunsul lui infatuat. nu avea sentimentul că fusese nedemn. cu pumnii strînşi. Dar Irina încă nu avusese prilejul să-i mărturisească ultimele faze ale dragostei sale cu Dinu. îi spusese odată). vorbi Alexandru fără să se mînieze. imoral. cînd fusese aproape să-l piardă. Să-ţi spun drept. nu e aşa ? Va trebui să spui totul Valentinei. plină de sînge. voia să orienteze conversaţia către Viorica. Dinu a luat o hotărâre mare : să plecăm amîndoi în Germania.. fără să-mi dau seama. Ţi-am dat cuvîntul de onoare. . Nu mă predau nici unui fel de şantaj. în definitiv.. nici Valentina nu e proastă ! Are să înţeleagă şi ea. Dar cred că voi ajunge şi la bătaie. eu la Paris şi ea aici. Amintirea Viorichii îi făcuse bine .. care îşi lipeşte părul cu pomadă.se rărea lîngă sfîrc .. Au vorbit o sumă de lucruri fără importanţă . crud. şi adaogă.. îl privi deci în ochi.-nici măcar al cuvîntului meu de onoare. în seara aceea. numai el. Tînărul îl privi fără să clipească. —■ încă nu. mai puţin surprinsă decît s-ar fi aşteptat Alexandru. nu era nici măcar enervat. 800 — Groaznic. Alexandru devenise nerăbdător . nu nimicise... am iubit-o destul de mult. el mă va înţelege.

n-are nici un drept să trăiască. nu eşti ca X.. după cum singur mi-ai mărturisit-o. aproape îl umilise. asta e marea deosebire la noi.. Rămîn ceea ce. Spusese apoi pretutindeni că logodna a fost stricată din motive familiale... E tînără. nici de morală. pe care n-o cunosc decît eu. cu ce o fi.. îşi spusese Alexandrii cum. adresată Valentinei... (Chevalier sans peur et sans repro-che. —' Vechea poveste. dar Alexandru nu era incendiat de furia lui. laşităţile sau trişările prietenului. nu eşti nou. fugi pentru că eşti laş. Venise înfuriat. Nu mă las şantajat nici de milă. ironică. mai vrei să creezi o nouă morală.. mai multă. Şi mai vrei să faci un om nou. Pot călca orice lege. continuă Alexandru. i-a spus. nu eşti bun.— Nu e vorba de cuvîntul de onoare. în casa Pleşenilor. de rigori. auzise chiar de la Felicia confirmarea ruperii logodnei. Ţi-am mai spus că nu mă intimidează nici o etichetă. — Nici măcar atîta. Dacă ai şti ce învechit şi ce mediocru eşti.| dru.. „Ba da. Acum nu mai avea timp de ales.. care acum te iubeşte. ? are să-i treacă. am fi petrecut poate de minune. în ochii d-tale îţi apar. nici de cuvîntul dat. Vestea îl făcuse să sufere. rîzătoare. ca să-i ceară socoteală. — Sînt destul de tare ca să nu mă emoţioneze acuzaţia de laşitate.. Sînt un om tare. spuse Alexandru. răspunsurile sale mediocre şi ridicule. răspunse Dragu scuturîndu-şi capul. peste bord !.. Nu-l. Simţea că s-a angajat şi el în logodna lui Alexandru. adică nici un şantaj.I pentru că crezi.. ia te uită. nu trebuia să afle nimic care ar fi putut-o compromite. în afară de legea fiinţei mele. Dacă nu înţelege un lucru atît de simplu. Eu Sînt şi rămîn aşa cum vreau eu să fiu. „Ia te uită . Eu nu sint legat de nimic. Ei şi ? Crezi că asta mă nelinişteşte ? Deloc.. 33 — Cum vrei s-o iei. Toată lumea modernă sucombă în faţa unui asemenea şantaj. timpul e singurul lucru care se pierde într-adevăr !". D-ta eşti sentimental. dreptatea. orice gînd întăritor era bun.. „Niciodată nu e 302 timpul pierdut".. că ai o misiune prea * mare ca să mai poţi rămîne onest. „Păcat. nu eşti ca Y !" Eu am trecut de mult peste asemenea superstiţii... orice vulgaritate şi orice armă era bine venită. Alexandru anunţase ruperea logodnei printr-o scrisoare măsurată şi extrem de politicoasă. nu 1 mai indispuneau asemenea reflecţii banale. „Am auzit că logodna din casa mea n-a fost cu noroc !".. că are şi el o parte de răspundere în nebuniile. înţelese că bătălia era cîştigată.. Se accepta oricum — numai să ră-mînă tare. Rîdea cu atît..) întîlnise pe Felicia pe bulevard. Peste bord cu ele. nici de prieteni. amîndoi". D-ta fugi de răspundere. laş şi învechit. răspunzînd lui Dragu. cu cît nu înţelegea de ce se amestecă acest tînăr necunoscut într-o chestiune cu desăvîrşire personală. deşi sîntem'. acum. Lipsa de inteligenţă se plăteşte. vechea poveste a d-tale cu fete seduse şi invitate discret la sinucidere. — Ei şi. (îşi găsise o seamă de scrupule faţă de Valentina . Pentru Alexandru. adăugase Felicia. spuse Dragu E vorba de fata aia. David Dragu îi apăruse sentimental de cum intrase pe uşă. ceea ce ştiu eu că sînt. într-adevăr. încă în Noiembrie. • Dar nici un şantaj nu poate avea priză asupră-mi.. nu mai poţi d-ta. Ţipa atît de aprig cîteodată. încît se mira singur cum nu intervine cineva din afară — D-ta eşti legat de legi. domnişoară Felicia". Toţi tremură cînd li se spune : „nu eşti uman. Venise la el. mai interesau nuanţele. După glasul exasperat al lui David.. Am zvîrlit de mult vechiturile acestea peste bord. e frumoasă. Ştia că Alexandru e mai puternic decît el. spusese rîzînd Felicia. l-a văzut intrînd. Fugi pentru că ţi-e teamă de ratare. cu atît furia şi dezgustul îl făceau să-şi piardă controlul. Dacă nu-ţi intra în cap ideea aceea comică. îl întrerupse Alexan. a început să ningă de-a binelea. Alexandru începu să rîdă. de mînia care îl adusese pe ninsoare într-o casă streină. — Nici monştrii nu sînt legaţi de nimic. de superstiţii. — Vorbeşti ca un Don Juan de duzină.. rămîn un perfect huligan. în primejdie. De data asta. Asta e un semn care niciodată nu-mi . ca şi cum ar fi urmărit mai mult fulgii de zăpadă care o învăluiau şi se topeau uşor pe blana sură din jurul gîtului. mediocru. logica. dispus să se bată chiar cu pumnii. D-ta nu eşti trist ?" Alexandru o privise foarte uşor. Cu cît se încingea cearta. — N-are decît să se sinucidă. poftă.. omenia. ca toţi imbecilii. spuse Dragu. Mă neliniştesc numai propriile mele idei despre mine însumi.) Dragu. „Nu sînt niciodată trist. spuse şi acum.

răspunse mîndru Alexandru.. dar David Dragu încă nu se putea hotărî să cedeze. adaogă Alexandru mai afectuos. Casa d-lui Demetru Pleşa îl iritase de la intrare. după. Totuşi. — Depinde de colectivul de care e vorba. — Nu e vorba despre dragoste.. la educaţia lui Alexandru în străinătate... Alexandru se făcuse mai palid şi ridică glasul. Colectivul d-tale nu mă interesează. suferinţa Valentinei îl chinuia destul de mult. Se vedea că nu era prea înfierbîntat în dragostea lui pentru moarta Viorica. există numai forţă vitală. — Dacă ai şti ce puţin mă impresionează perspicacitatea d-tale. Atmosfera de bîrfeală şi zvonurile de cafenea din jurul Valentinei. vorbea el. vorbi el. — Dragostea nu e niciodată tardivă. d-ta eşti acela care îmi apari individualist.. Liza îi povestise o sumă de lucruri despre ea . astă vară. nici o metafizică. Nu ştiu care din noi doi respectă mai mult colectivitatea. peste cinci ani. cum spuneai chiar d-ta odată...... o iubire de frate. se gîndea la ea. Pe spezele mele. — Interpretez după nevoile fiinţei mele. Eu simt că o iubesc de-abia acum. şi-mi permit orice libertate şi orice crimă.. dacă e vorba să mă gîndesc la dragoste.zîmbind David. — îmi vorbeai cîndva de colectivitate. — O dragoste destul de tardivă. pot să-ţi spun că iubesc încă pe Viorica. Un asemenea gentleman trebuie să plătească. E un lucru care se întîmplă . . Pentru mine. Se gîndea la familia boierească a Pleşenilor. Nu mă interesează nici o lege. — De altfel. David Dragu îl privi în ochi. dispreţuitor. de pildă. un colectiv în care morala înseamnă respectarea propriilor tale prostii şi greşeli. pe fata aceea care s-a omorît din cauza mea. vorbi Alexandru calm. Să aşteptăm cinci ani. şi apoi vom mai sta de vorbă. . Spusese ultimele cuvinte cu oarecare şovăială. şi mă acuzai pe mine de individualism. în mine. îl întrerupse Dragu. pot apărea individualist. toţi oamenii tari. înainte sau după moarte. Cu toate necazurile lui de-acasă. Lucrurile astea cu mediocritatea şi ratarea se vor vedea mai tîrziu . Accentuase cuvintele „cum spuneţi d-stră". înainte sau după posesiune. pentru că nu mă supun legilor colectivului din care faci parte.. E vorba de un cuvînt dat. — Interpretezi greşit lecţiile lui Nae Ionescu. toţi invitaţii din Noiembrie nu vorbeau decît despre aventura lui Pleşa. forţele vitale au rămas intacte. îşi spusese el. de altfel. Nu le-a alterat nici o superstiţie. Fata ar fi suferit cumplit dacă logodna ar fi fost ruptă. nici o estetică a acestui colectiv. începuse chiar s-o iubească .. de sîngele său plebeu. Cum spuneţi d-stră. n-are nici o importanţă.scapă . — Nu sînt nici nu ţin să fiu un gentleman. se grăbea David să-şi spună. Aici nu mai ■există greşeală . cîte înţeleg eu. frica omului mediocru de ratare. Tardivă. dar se gîndise de multe ori la ea. îi era aproape teamă de soarta Valentinei. vorbi David. Nu respect nici o morală din lume. Nu mă interesează un colectiv în plină descompunere. O morală în care vor crede toţi oamenii tineri... Faţă de d-ta. o dragoste aproape confortabilă. spuse . Răspunsul era destul de net.. şi o visa. faţă de el. O văzuse o singură dată după serata Feliciei. Lovise just. Dragu continua să se mîn-drească de descendenţa lui umilă. şi în acelaşi timp fără prea mari obligaţii . răspunse Alexandru bucuros că discuţia se îndreaptă spre probleme generale. îl exasperau pe Dragu. îmi creez acum o nouă morală. un gentleman doit payer. care ai rămas burghez şi apărător al su305 304 perstiţiilor burgheze.

în odaie se făcuse de mult întuneric. vorbi Dragu.... — Eleazar nu acţionează deloc. Nici un om nu este atît de perfect ca să-l poţi ţine aşa cum e. vorbi Dragu. vorbi Alexandru încercînd să zîmbească.. N-a venit încă timpul zăpezii . lucrurile mărunte nu se pot discuta acum. Poate să fie bun în dragoste. am mai auzit o dată vorba. într-o adevărată comuniune. — Singurul care contează. — Ai început să vorbeşti ca Eleazar.. Astă-vară era mult mai timid. bogat sau sărac. şi cred că e justă. — Vrei să iei masa cu noi 9 întrebă Alexandru. criminal. Mă bucurasem multă vreme că ţi-am cîştigat prietenia. cu atît mă simt mai.. de suflet. mult mai atenuat.. îşi dete repede seama că suferinţa aceasta îi convenea într-un anumit sens.. Se simţi deodată foarte trist.. dacă ne-ajută să rămînem tari pînă la uirnă. nici n-am intrat în Decembrie.. — Este un punct de vedere. Poate în dragoste iubeşti la întâmplare. Va trebui să mă duc s-o văd. îşi aminti Dragu. Eu voi acţiona.. Aşa cred eu. ţi-ai secat izvoarele vieţii.. Cu acest prilej. Numai în cel moral.. o bună bucată de vreme. răspunse Dragu. evident. Biata fată suferă. Alexandru aprinsese lampa. Prieteni cărora să le tolerezi crimele şi slăbiciunile. mai stăm de vorbă. cel puţin. — Mi-ar părea rău. de inteligenţă. răspunse David Dragu.. de mamă?!.. ajută să creştem şi să fertilizăm. nu pentru că e inteligent... — Da. — Aşa e. Mă xem însă că tăria d-tale e pe secate. — De ce nu ? Adevărata iubire nu trebuie să ţină seama de nici o interdicţie morală.— Fiecare numeşte superstiţie ceea ce nu-i convine. şi nu ţii seama de nimic. Dar despre asta. Văd îcsă că şi aici eşti egoist . îşi spuse Dragu cu oarecare bucurie. Nu se aşteptase să fie întîmpinat cu atîta dîrzeme de Alexandru. va avea deci nevoie de el. ferindu-te necontenit de „superstiţii".. nu ţine seama decît de propriile ei legi. Ori307 cărui om îi poţi face serviciul de a-i atrage atenţia asupra prostiilor pe care le săvîrşeşte. Rămîne de văzut dacă ceea ce nu numim superstiţie ne. — Mă simt mai puternic ca oricînd. — Cu d-ta nu mă pot împăca. Nu simţi că te usuci. în acelaşi timp.. Hotărîrea aceasta îl încînta ... să-i cer iertare.asta. . de orice element care poate transforma puerila sau frivola tovărăşie dintre doi oameni.. vrei ca oamenii cu cară te împrieteneşti să-ţi împărtăşească întru totul ideile d-tale. o va putea vedea pe Valentina. puternic. -— Ninge şi se topeşte. în prietenie însă. 306 Crezi că are să ningă şi astăzi ? întrebă deodată Alexandru'privind pe fereastră. Valentina va avea neyoie de mîngîiere. Poate chiar fapta îl face atît de dîrz. Iubeşti pe cineva pentru că îl iubeşti.. iubeşti pentru că iubeşti.. că te sterilizezi ? !. O prietenie adevărată. bun. dacă mă spăl pe dinţi. — Sîritem de acord. fireşte... în orice domeniu. răspunse Dragu zîmbind... Ce înseamnă asta să mă iubeşti numai dacă sînt curat pe mîini.. îl întrerupse Dragu. nu e locul să vorbim acum. moral.. va putea sta de vorbă cu •ea. Fiecare îşi soarbe tărie de unde poate. — Poate să fie numai consecvenţă... spuse aspru Dragu.. Tăcură iar. zîmbi Alexandru. şi singurul unde libertatea unui prieten nu poate ceda... ceva.. — Din ce-mi spui d-ta înţeleg că nu vrei să iei masa cu noi. Probabil că în faţa faptului găseşte mai mult curaj. Dar. fireşte. Nu poţi fi prieten cu un laş sau cu un. Cu cît rămîn mai singur. D-ta. mă îmbrac ca toată lumea şi nu înjur. vorbi Dragu ca să spună şi el. sub motiv că trebuie să-i iubeşti aşa cum sînt. Prieteni în sensul d-tale găseşti cu sutele pe orice stradă. Diagu era tulburat de gîndul Valentinei. trebuie să ţii seama de ceva . Probabil că în curînd vei acţiona ca şi el. o va putea mîngîia. Rămîne mi se pare şi Dinu Paşaiega. — Nu în orişice domeniu. Asta numesc eu egoism.. Aş avea atunci impresia că ne-am împăcat.

Ce l-a făcut pe acest om să fie atît de tare atît de inflexibil ? se gîndea Dragu. Lecca lucra între dosare. — De ce îmi vorbeşte aşa ? V-aţi certat. fără să mai privească înapoi. — Nu mai am timp.. încercînd să-l copleşească. mulţumindu-se să-l privească. şi răscoli toate covoarele. Se apropie de Irina. vorbi Alexandru. Dacă n-am găsit-o eu. ăsta e cel dintîi simptom al bătrîneţii şi al uscăciunii. Te poţi duce singură. Figura i se înăsprise. îl simţeam că e sub puterea mea de la primul cuvînt. Acum este cu desăvîrşire altul. Dar Alexandru continua să zîmbească. Felicia se pregăteşte de plecare. Anişoara îşi amintea precis că luase din sertar şase bucăţi de aur nu cinci.. şi ochii fetei îl . Rămase multă vreme. şi observă cu mirare cît de calm şi fericit pare văru-său. dar nu mai găsise moneda pierdută. După ce Petru o anunţase că nu va închiria camera din oraş. Ştii. unde d. îndată ce începe să ningă. Anişoara nu-şî imagina întîmplările viitoare decît pînă la ultimul epilog al aventurii sale : fuga în odăiţa închiriată de Petru. umbla prin toate încăperile vilei. Probabil că se aştepta să te găsească pe tine la telefon. împrejurările erau acum mai 309 rare şi îngrijorător de puţin favorabile. Apără pe Valentina . îl privi apoi şi pe Dragu. Este şi asta o meserie. cîteva zile chiar îl stăpîneam fără nici un efort. Cînd Petru i-a spus că n-a obţinut decît 12. interveni David zîmbind. puteau fi vîndute şi ele. voi doi ? —■ Nu. Nimeri odată în bibliotecă.. în prag se opri şi şopti. Şi glasul. adaogă coborînd glasul.. Mai era încă nevoie de bani. femeile abandonate îşi găsesc întotdeauna cavalerii lor. fără nici o teamă. Haidem la masă. Irina trecu cea dintîi către sufragerie.. spuse ea. răspunse plictisit Alexandru.. Poate l-au întărit faptele lui. — Pierde-ţi timpul. fruntea i se întunecase — ca pe vremea tinereţii lui ascetice. şi i-o strînse. laşităţile lui. dădu la o parte scaunele. îmi răspundea aşa cum se răspunde unui om mai mare. Nu mai e nimic de făcut pentru el. săl tulbure cu privirile lui oţelite. — Tu eşti cel mai bun dintre noi toţi. în cele din urmă renunţase.. în timp ce curăţa odaia Anişoarei. Anişoara trăise cîteva zile din care nu-şi mai amintea aproape nimic.. — Alexandre.. Apoi întinse mîna şi lui Alexandru. Dispăru apoi atît de repede încît d... îl privi dîrz. Dar eşti atît de departe. pleacă peste cîteva zile. astă-vară.. în cele din urmă se . nu o va mai găsi nimeni îşi spusese. S-a hotârît de-acum. ceva. Irina intră tocmai atunci în odaie.. Rămăseseră destule bijuterii vechi în cutie. Căutase cu înfrigurare pretutindeni. Ştia că furtul va fi descoperit într-o zi. fără să caute pe nimeni.. Anişoara îşi reproşa timiditatea ei din noaptea de 15 Noiembrie. pe Viorica. cîte îi dăduse lui Petru. — Ce are Dav ? întrebă Irina. Irina îl privi fără să înţeleagă. N-are nici un rost să ţi—1 păstrezi de pe acum. fără să fie descoperită. dacă te vei simţi nefericit să-mi spui şi mie. Era absentă fără să fie tristă. Iubeşte şi pierde-ţi capul. apropie de birou si puse mîna pe umărul tatălui. îi apucă mîna şi i-o scutură puternic. 308 — Nimic precis.000 lei — din care cheltuise aproape jumătate plătind datorii urgente — şi că banii rămaşi nui vor ajunge pentru chiria unei odăi mobilate în oraş (Anişoara încă nu-i destăinuise hotărî-rea ei de a fugi definitiv de acasă) — fata a înţeles ca furtul fusese necomplet. să fie numai al „Acţiunii". Bănuia că îi alunecase din batistă cînd intrase în odaie. unui om mai puternic. Cîteva săptămîni în urmă. fată dragă. de aceea te-a refuzat. III într-o dimineaţă. Lecca nici nu avu timp să-i răspundă. Nu-i era prea mare teamă. vorbi Anişoara. Ne-a rugat să o vizităm. dar numai că va fi de mult alături de Petru în odăiţa lor apăraţi de lume. Atunci as fi putut lua mai mult.. fără să dorească. Simte că nu mai are timp . Ieşi repede din odaie. slujnica găsi o monedă de aur alunecată între saltea şi somieră.. Va trăi de-acum înainte după agendă.. Alexandru simte că nu mai e liber pe timpul lui. tot aşa cum apărai tu.. — Mi-a telefonat Felicia. cînd şterse pe sub pat. în viaţă sau în moarte.

pe care i-o lăsase prezenţa fugară a Anişoarei. Nu-i venea a crede că l-a auzit chiar pe profesor. Nu cumva e bolnavă ?. fruntea parcă era mai palidă. că nu l-a văzut niciodată. împotriva celor două fiice. Simţea o revoltă bruscă. se simţi ridicul şi regretă că s-a amestecat într-o asemenea taină familială. draga mea doamnă. d-na Lecca vindea în fiecare lună zece piese de aur. — în fond. şi a continuat să picteze. slujnica aduse d-nei Lecca moneda de aur. nu putea uita mai ales o ciudată impresie de tragedie. D-na Lecca îi privi mirată şi batjocoritoare. ţinîn-du-şi capul între mîini. familia ar fi fost ruinată. pe profesorul ei de pian !.. m-a speriat fetiţa noastră. şi ochii tulburaţi. d-i Lecca se fîstîci. Toate gândurile acestea o tulburară tot mai adînc. N-ai nici o grijă. Nimeni. sau să zîmbească îngăduitor.. «tu ai pierdut napoleonul acesta de aur.. încît d. Anişoara. Cine nu l-ar iubi ? N-are nici douăzeci de ani. — Este al tău banul ăsta ? o întrebă. Poate Anişoara e bolnavă. nu m-ara gîndit la asta pînă acum. — Cred şi eu că îl iubeşte.. adînciţi în cearcăne. ca să completeze bugetul necesar casei.. Ferice de femeia lui !. de aceea e atît de aiurită. printrun miracol. luă moneda şi o privi cu luare aminte. D na Lecca se opri din lucru şi începu să-şi pregătească o coloare. — Anişoara. bătută de lumini puternice. Părul blond al Anişoarei părea acum mai stins. La început. d-na Lecca n-a dat prea mare însemnătate acestui fapt. şî e cit un taur. Vorbise în aşa fel. ci de acum trebuie altfel păzită şi altfel întrebată. — în orice caz nu e banul meu. 0 tulbure nelinişte. ştii. încercînd să gîndească. Nu putea uita tonul glasului ei.. O recunoscu . Fata s-a făcut palidă. D-na Lecca rămase oarecum surprinsă de plecarea aceasta bruscă. nu ?! D-l Lecca îşi amintea foarte bine de Petru. Apoi ieşi repede din odaie. îşi aduse aminte atunci. Dacă. îl cuprinse atunci o nelinişte care îi alungă orice poftă de lucru. în aceeaşi zi. continuă d-na Lecca rî-zînd. Nu ştia însă ce trebuie să spună . — Ştii. Se apropie de masă. Anişoara visează toată ziua la Anicet.neliniştiră insă destul de mult. Se ridică de la birou şi se duse să caute pe d-na Lecca. să se explice. D-l Lecca rămase multă vreme cu amîndouă palmele încrucişate deasupra dosarului. — Te rog să nu mai mă deranjezi pentru orice năzbîtie ! vorbi ea răstit. Simţea. Cînd Anişoara a intrat în odaie.? L-a găsit femeia sub salteaua ta. D-l Lecca se întoarse în bibliotecă cu aceleaşi tulburi presentimente. cineva ar fi găsit cheia şi ar fi furat banii. D-na Lecca rămase o clipă în mijlocul odăii. şi a rămas pironită locului. Doamne fereşte ! D-l Lecca îşi aminti în acea clipă că Anişoara nu mai era o fetiţă.. în acelaşi timp. a întrebat-o. dar d-na Lecca nu-i mai lăsă timp. îl ştii pe care.. nu ştia că e dator să se supere de această descoperire. fără să ştie ce ar putea răspunde. A aşezat banul pe masă. cum numea ea restul aurului rămas din 1916. ooborîndu-se din biblioteca lui la un ceas atît de neobişnuit ca să-i vorbească despre Anişoara. Ea spune că nu e al ei. Adriana o privi direct în ochi. spuse Anişoara calmă. povestindu-i cînd şi unde a găsit-o. 311 310 — Nu e nici o năzbîtie. simţea bine că el va fi de partea Anişoarei. furioasă şi dispreţuitoare. Sub privirile ironice ale soţiei. Era peste putinţă ca cineva să fi pătruns la „comoară".. Lecca (de cîţiva ani) nu mai ştia unde e ascunsă.. Aşteptă să se pronunţe întîi soţia. Vreau să ştiu de unde a ajuns banul ăsta sub salteaua Anişoarei. era din mica lădiţă îngropată înainte de război în pivniţă. Nu i se mai întîmplase niciodată asta. nici măcar d. De doi ani. sau poate i s-a întîmplat ceva. — Desigur că e bolnavă fetiţa ! îl iubeşte pe Anicet.. cu toate luminile aprinse. mai cenuşiu . fără să ridice ochii de pe şevalet.Lecca nu înţelese dacă pasiunea aceasta secretă a fiicei lui către profesorul de pian e o crimă sau un sentiment autorizat sau încurajat. Adriana ieşi trîntind uşile. de unde ai putut tu avea un ban de aur ? se întrebă deodată întorcîndu-se spre fată cu pensulele în mînă. întunecată. de sertarul din dormitor şi alergă . Lucrurile îi apărură deodată 'foarte grave. Orice s-ar întîmpla.. Vezi. Ar fi încercat să se scuze. Sună servitoarea şi-i spuse să cheme pe domnişoara Adriana....

— S-o iertăm. — Minţi ! Nu i-am dat d-lui Anicet ! strigă mirîn-du-se în acea clipă de curajul şi forţa cu care ţipase. să protejeze şi să ierte — şi toate chemările acestea adresate sufletului şi puterii lui. Putu astfel să scape de privirile crunte . dragostea ei atît de vie. plîngea mai mult de tristeţe. spuse atunci Anişoara. Se mulţumi să-şi mîngîie fata. atîtea surprize într-o singură zi o mîngîiere atît de directă.. fetiţa mea. Emoţia fetei îl întărea. Se trînti pe un fotoliu. extrem de responsabil faţă de d-na Lecca. — Dacă am să-ţi mărturisesc un mare păcat ai să| mai mă iubeşti ? îl întrebă. — Era de aşteptat. Pentru întîia dată d. Se hotărîse să spună totul d-lui Lecca. Cum l-aş fi putut [jigni dîndu-i lucruri furate ?. Nu le-am furat pentru mine. povesti furtul în cele mai mici amănunte. 312 — Nu mă întreba mai mult. afară de numele lui Petru. dar nu găsise încă cel mai bun cuvînt de început. acum. o încredere nebănuită în el. Am fost furaţi. să-şi apere fata. Lecca se simţi protector şi bărbat puternic. D-l Lecca o ascuta îngrozit. vorbi ea. îi sărută din nou mîinile. E copilul nostru din urmă. cu o mînă nesigură. puternic. Pe el îl iubesc atît de mult. apoi începu să rîdă. aşa cum nu mai făcuse de mulţi ani. Obiectele furate n-aveau o valoare prea mare.. ducîndu-şi mîinile la spate. Trebuia să vorbească şi el. îl schimbară în cîteva clipe. Nu ştia însă ce cale va trebui să aleagă. Glasul Anişoarei era schimbat. şi glasul necunoscut al fetei. îţi spun şi d-tale acelaşi lucru : mă omor ! D-l Lecca tresări. rînji d-na Lecca. Trebuia acum să mîngîie.. — E de necrezut! ţipă ea. să o sărute.. doamnă. totul. observînd că Anişoara nu-i ascunde iubirea ei pentru Petru — iubire de care el aflase cu puţin înainte. iar monedele de aur erau din „comoara" adunată de el . Se pregătea să vorbească. D-l Lecca se simţi tare. mirat. şi începu să şi-i şteargă. Degetele păreau mai lungi.... în acest timp. ştia că va avea de luptat împotriva mîniei dnei Lecca. ' D-l Lecca tuşi şi-şi agită o clipă mîinile. D-l Lecca. spuse el. D-l Lecca simţi o emoţie atît de puternică încît ochii L 1 se umeziră şi inima începu să-i bată pripit. să intervină.. trîntind pensulele la întîmplare pe masă. le-am dat. Niciodată nu i se mai întîmplase asta . Se simţea... papa !. — Dacă spuneţi ceva d-lui Anicet. să ştiţi că mă omor !„ ţipă Anişoara tot atît de puternic.. frîngîndu-şi mîinile. însă. de singurătate. un rîs isteric. Anişoara nu plîngea de frică . dar nu pot spune cui i-am dat. Era atît de mînioasă încît îi venea să rîdă. Papa. trupul ei mic tremura. D-l Lecca începea să se convingă de gravitatea întîmplării. mai galbene. parcă i s-ar fi povestit o întîmplare străină. şi nu mai încercase un asemenea efort de cincisprezece ani. îşi scoase ochelarii. micuţa mea. înfricoşător. totuşi. îl întăriră. şopti Anişoara. ochii ardeau. Totuşi.. protector. Se aşeză pe genunchii bătrînului. D-na Lecca o privi speriată. Eu am furat. Intră în bibliotecă furtunos. Atunci se auzi venind d-na Lecca. însă. Dar să nu mă întrebi mai mult. şi se convinse că Anicet nu poate fi amestecat în acest furt. am fost furaţi în casa noastră !. de la d-na Lecca — crezu şi cealaltă parte a mărturisirii fetei. Lucrurile. — Spune-mi. ţinînd cutia cu bijuterii sub braţ.. mai osoase. şi înainta cîţiva paşi spre maică-sa. 313 Anişoara se făcu roşie. Anişoara începu să plîngă. — Nu le-ai dat cumva d-lui Anicet ? o întrebă el blînd.. E fata noastră şi ea singură mi-a mărturisit greşeala. nu-ţi fie teamă. ca în faţa unei profesoare. Aş fi putut ghici de la început. Anişoara se îndrepta spre bibliotecă.. după ce-i apucase repede mî-| na şi i-o sărutase. — Cum aş fi putut să i le dau lui ? vorbi Anişoara mîhnită. pe care nu o putea cu nici un chip s-o creadă.într-acolo. O bucurie exaltată. -— Eu am furat. — Ghicesc eu singură. Ai furat ca să-l ajuţi pe vlăjganul ăla de Anicet !..

ale soţiei. D-na Lecca rămase cîteva secunde în mijlocul odăii, neştiind ce să facă, apoi izbucni în rîs. — Sînteţi cu toţi înţeleşi în casa asta contra mea, vorbi ea. Credeam că numai Adriana mă urăşte. Dar văd acum că Anişoara fură ca să scape de mine, şi domnul profesor îi ia apărarea... Vorbise repede, şi vorbele îi erau întretăiate de rîs ca şi cum ar fi dat o replică glumeaţă într-o piesă bulevardieră. Tot ce spunea d-na Lecca părea teatral, pronunţat de pe o scenă proastă. — Fetele mele, fetele mele !, exclamă ea cu privirile înăţate şi cu braţele ridicate în aer. Plecă atît de repede, încît Anişoara nu ştiu dacă a iertat-o, sau se duce să-i pregătească pedeapsa. Voi face şi eu ca Adriana, se gîndi atunci, mă voi apăra amenin-ţînd-o. — Nu cumva i s-a făcut râu mamei tale ? întrebă timid d. Lecca. Poate am face mai bine s-o urmărim. Va avea nevoie de noi... Anişoara înţelese de abia acum că părintele ei nu cunoştea de loc scenele zilnice dintre d-na Lecca şi Adriana, că nu ştia de scandalurile şi ţipetele necurmate ale celor două femei. — ...Săruri, ceva... sau oţet aromatic, continua d-î Lecca.
314

Era într-adevăr emoţionat de ieşirea dramatică a soţiei sale. „Fetele mele, fetele mele !", cuvintele -acestea ji străpunseră adînc inima. Se simţise deodată alături de soţie, gata s-o apere împotriva fetelor. Anişoara se retrase în camera ei, şi refuză să vină la masă. Teddy Lupescu o vizită, încercînd să afle dacă într-adevăr a dat bijuteriile şi banii lui Anicet. Anişoara continua să nege, plîngînd. — Am să mâ omor, dacă mai mă întrebaţi !... ■ Totuşi, începuse să-i fie teamă. Peste două zile era lecţia de pian, şi d-na Lecca ar fi fost în stare să ţipe în faţa lui Anicet. Gîndul acesta o înspăimîntă. Nu ştia ce ar putea face ; "dacă trebuie sau nu să anunţe pe.Petru printr-o scrisoare. Nu putea, însă, în nici un caz ieşi din casă. Ar fi dat de bănuit, ar fi fost urmărită. Trebuie să ceară ajutorul cuiva, şi riu ştia pe cine să aleagă. în nici un caz pe d-na Lupescu, deşi aceasta se purta cît se poate de drăguţ cu ea, o invită necontenit să vină la masă, şi spunea că a fost iertată. — Ai fi o proastă, îi spunea. Dacă aveai nevoie de bani, puteai să ceri, îmi puteai cere chiar mie !... — Am să am mereu, nevoie de bani de aici înainte, şopti Anişoara. îi păru rău, cîteva clipe în urmă, de această mărturisire. Teddy ar putea ghici că se pregăteşte să fugă. îşi ascunse capul între palme, şi nu mai voi să spună nimic. :— Sînteţi ridiculi, -se adresă Teddy doamnei Lecca, îndată ce rămaseră singure în buduar. Vă faceţi casa de rîs pentru cîteva vechituri furate... D-na Lecca era îngîndurată, aproape tristă. Nu mai fusese demult aşa, din timpul războiului. — E altceva. Teddy, vorbi ea încet. E cu totul altceva... Se opri brusc. Avea impresia că visează. încerca să-şi dea sema de întîmplare, s-o judece calm — dar îi era peste putinţă să scape de sufocanta impresie de vis care 0 stăpînea de cînd Anişoara o ameninţase că se omoară. 1 se părea că trăieşte o scenă'de mult uitată, din prima ei tinereţe ; că tot ce se întîmplă acum se mai întîmplase o dată, cu foarte mulţi ani în urmă. Şi totuşi, nu-şi pu315

L
tea aminti precis dacă chiar ea trăise un asemenea eveniment, sau dacă auzise numai vorbindu-se. — E altceva, continua să şoptească d-na Lecca. — Tu bănuieşti pentru cine a furat ? întrebă Teddy Lupescu. — Pentru Anicet, fără îndoială... Mă întreb ce l-a făcut pe vlăjganul ăla să-mi refuze mie banii pe caim am vrut să-i dau... Ştii, îmi plăcea şi mie Anicet! E o brută ; îmi plăcea... Începu să rîdă deodată, dîndu-şi capul pe spate. — Poate am să mă răzbun şi pe el, adăugă d-na Lecca, clipind din ochi. Teddy Lupescu se cutremură. Se apropie şi-i puse mîna pe umăr. — Şi tu, frate, şi tu ?

D-na Lecca nu-i răspunse nimic. începuse să-şi aranjeze coafura, ca şi cum s-ar fi pregătit să iasă în întîm-pinarea cuiva. Se ridicase de pe scaun. — Am să trec de partea Anişoarei, atunci, vorbi din nou Teddy Lupescu. — N-ai înţeles nimic, şopti d-na Lecca misterios, şi nici nu vei putea înţelege nimic... Cele două femei rămaseră cîteva clipe faţă în faţă, privindu-se, încercând sâ se păcălească prin zîmbete. Cînd trecură în salon, găsiră pe d. Lecca aşteptîndu-le, cu pleoapele lăsate, cu mîinile amîndouă bine înfipte pe muchia măsuţei. IV David Dragu se întoarse acasă pe jos. Ninsoarea îi făcea bine, fulgii reci care i se opreau pe obraji, pe frunte (căci umbla descoperit), şi îl ajutau să-şi risipească gîndurile. — Te-a căutat un domn, îl' spuse Getta, un domn, profesor de la Bîrlad. 316 David îi citi numele pe un pachet voluminos : Profesor Anton Dumitraşcu. — Spunea că ţi-a adus un roman, adăugă Getta. E destul de gros ; ai să-l citeşti tot ?! David zîmbi, luă pachetul şi trecu în odaia lui. îşi aducea bine aminte de Dumitraşcu : de la întîlnirea lor la mare, primise cîteva scrisori. Anton îl ţinea la curent cu mersul romanului. îi schimbase titlul ; se numea acum Prăbuşirea. „E mai simplu şi mai evocator, îi mărturisise în ultima scrisoare. Capătă un sens universal, o valoare profund umană." Dragu nu-i răspunsese niciodată, deşi Dumitraşcu îl anunţase că-i va trimite în curînd manuscrisul complet al romanului. Am să-l dau unui prieten să vadă dacă poate găsi un editor, îşi spusese Dragu atunci. Deşi un roman care se numeşte Prăbuşiri şi s-a numit la început Prăbuşiri în lut, nu poate fi decît o stupiditate pretenţioasă, gîndise el ca să-şi scuze de-săvîrşita sa dezinteresare faţă de opera unui camarad. Acum, însă, manuscrisul îi făcea destulă bucurie. Găsise ceva de citit, ca să-şi alunge gîndurile de la discuţia cu Alexandru şi de la logodna Valentinei. Desfăcu pachetul şi începu să frunzărească filele manuscrisului. Erau pagini mici, scrise curat cu mîna, cu margini albe de amîndouă laturile. îşi aruncă ochii la întîmplare. „Femeia avea pasiunea zugrăvită în liniile figurii sale. Ea îi vorbi cu căldură." Deschise altă pagină. „Era o linişte patriarhală. Cîmpurile verzi zîmbeau razelor binefăcătoare ale soarelui". Păcat, îşi spuse Dragu. Nu e nimic de făcut. încercă în altă parte, spre sfîrşitul manuscrisului, „în mansarda sărăcăcioasă, cu soba îngheţată şi geamurile îngropate sub zăpadă, studentul se aşeza la lucru." Trebuie să uit, îşi spuse el, trebuie să lupt împotriva pasiunii bolnave care mă zdruncină. Ţara are nevoie de mine. Totul pentru ţara mea !" Şi exclamînd astfel, Caraman îşi prinse fruntea cu amîndouă mîinile şi-şi îngropa faţa într-un tratat voluminos de medicină. Afară se dezlănţuise viforul !..." —■ La masă, Dav !, îl chemă Getta prin uşă. David închise manuscrisul, bine dispus, stinse lumina şi veni în antretul care servea drept sufragerie. După moartea maiorului Dragu, familia se mutase' într-ro casă 317 mai modestă. Trebuiau să trăiască din pensie, şi din ct le putea trimite David. Liza cîştiga încă prea puţin, iar Getta îşi pierduse şi a treia slujbă. Fetele mici, Viţa şi Nuţa, fuseseră adoptate de Sadina Dragu, sora maiorului, rămasă văduvă de timpuriu şi destul de bogată. Erau amîndouă la Notre Dame şi veneau foarte rar în vizită. Cu cit creşteau, cu atît păreau mai străine. David nu vorbea niciodată de ele faţă de d-na Dragu. îşi spunea totuşi, că poate vor fi mai feiicite la Sadina, vor creşte mai bine, în bogăţie. Nu vor ajunge ca'Getta, funcţionare de la 20 de ani. Se aşeză la masă ; d-na Dragu, Liză, Getta şi David. Liza avea cameră în oraş, dar plătea două mii de lei pe lună acasă pentru masă. De la moartea maiorului, începuse să fie tolerată. Ani de-a rîndul lipsise din ţară, şi bătrinul Dragu jurase să n-o mai primească niciodată în casă. Moartea lui i-a adunat însă din nou, pe toţi.| Iar după înstrăinarea celor două fetiţe, d-na Dragu sel hotârîse să-şi păstreze toţi copiii lîngă ea, cît va puteai de mult. i — Ştii că Felicia pleacă săptămîna viitoare ? întrebă; Liza. — Am aflat, vorbi Dragu plictisit că va trebui să" discute acelaşi lucru. Am aflat chiar de Ja Alexandru. — Ce-a spus el ? întrebă repede Liza. Nu pleacă şi el după Felicia ?... — Nici gînd. Alexandru se apucă de politică. După ce-a făcut cu fata aceea, cu Valentina, nici n-avea alt lucru mai bun...

— A făcut ce fac toţi bărbaţii, vorbi Liza dispreţuitoare. Şi-apoi, vina e a ta, nu a lui... David nu răspunse. Mînca liniştit, cu ochii în farfurie. — Cel puţin, el s-â purtat mai corect, continuă Liza. Fără prea mult timp pierdut cu ritualele prealabile. Totuî a durat opt sau nouă zile. Minciunile acestea durează la alţi bărbaţi, ani întregi... Familia continua să mănînce tăcută. îi servea Ilie, fosta ordonanţă a maiorului din timpul războiului. Ilie nici nu mai ştia de cînd nu-şi mai primise leafa întreagă. D-na Dragu îi dădea cîţiva lei în fiecare zi, pentru tutun, 318 şi cinci sute de. lei la sărbători ca să-i trimeată acasă, în satul lui. — Cine e domnul ăsta, Dumitraşcu ? întrebă Getta. — E însurat, să nu-ţi faci nici o iluzie, răspunse zîmbind David. D-na Dragu îl fulgeră cu ochii. Getta era disperată că nu se mai mărită. Doi tineri rupseseră pînă acum logodna, şi nenumăraţi alţi cunoscuţi începuseră s-o evite. David hotărîse să se gîndească şi el destul de serios la această problemă. D-na Dragu îi ceruse în repetate rîn-duri să-şi cheme prietenii şi colegii la ceai. Cît lipsise din Capitală, Getta nu izbutise să cunoască decît tineri „de condiţie inferioară", spusese d-na Dragu. „Aşa se fac căsătoriile, prin prietenii şi cunoscuţii fraţilor. Dar biata Getta parcă n-ar avea un frate mai mare"... Toate aceste amănunte care, pe David, îl umiliseră şi-l exasperaseră cîţiva ani mai înainte, trebuia acum să le accepte, să le judece, să le domine. Cît de mult îi repugnau intrigile matrimoniale, se hotărîse să colaboreze la ele ca să-şi poată mărita sora. Era un fel de a-şi realiza asceza pe care o dorise în prima tinereţe. Renunţase de mult la singurătatea lui dîrză, orgolioasă şi amorală. îşi propusese să rămînă eroic chiar în mijlocul vieţii de toate zilele, frecWdu-se necontenit de obstacole mediocre, în continuă vecinătate cu frivolitatea şi cu evenimente1 e nesemnificative. — Tu crezi că Felicia a fost cu adevărat îndrăgostită de Alexandru ? întrebă David pe Liza ca să rupă tăcerea. — E absurd ce întrebi, vorbi dispreţuitor şi aspru Liza. Felicia nu poate iubi pe nimeni... L-a plăcut, cîteva ceasuri. Din fericire pentru ea, a intervenit gluma ta de prost gust cu logodna, şi Felicia a renunţat la un capriciu... David se stăpînea cu greu. Şi. totuşi, trebuia să se stâ-pînească, pentru că era în familie. Niciodată nuşi îngăduia să izbucnească, să ţipe sau să gesticuleze faţă de maică-sa şi de Getta. Lîngă ele, era cu desăvîrşire alt om ; . vorbea banalităţi, făcea glume şi asculta ceasuri întregi dureri mici sau intrigi de mahala. Liza, însă, poate fără să-şi dea seama, îl provoca. Gluma mea de 319

prost gust, gîndi David, toată lumea crede că eu am fost de vină. — Ştii, vorbi el adresîndu-se Lizei, Valentina îl iubeşte cu adevărat pe măgarul ăla. Glumă, neglumă, ar fi trebuit să ţină seama măcar de lucru acesta... — Puah ! exclamă Liza zîmbind, toate fetele iubesc pe un băiat dacă li se atrage în prealabil atenţia că băiatul acela este sau va deveni logodnicul lor. Ce înseamnă asta : îl iubeşte cu adevărat ? Putea iubi tot atît de bine pe un altul, dacă tu ai fi făcut pariul cu un alt băiat. Te putea iubi pe tine, dacă pariul ar fi fost răsturnat... David simţi o căldură neobişnuită auzind ultimele cuvinte. Voi s-o întrerupă, dar Liza continuă, tot mai aprinsă. — Voi, băieţii tineri, nu înţelegeţi niciodată cît de perfide sînt femeile şi cît de uşor se consolează în amor. Vă impresionează orice lacrimă, orice suferinţă. Lasă, băiete, nu te îngriji tu de soarta Valentinei. La vîrsta ei, nici o durere nu lasă urme... Liza vorbise cu mînie, cu violenţă. îşi dete însă seama că d-na Dragu o asculta foarte puţin binevoitoare, şi se întrerupse brusc. Ştiu ce am de făcut, îşi spuse David ridicîndu-se de la masă. Mîîne trebuie s-o văd neapărat. Cel puţin Valentina să nu creadă că eu sînt de vină... Petrecu o noapte tulburată. Să nu mă prefac ca un ipocrit. O iubesc. Ei şi ? Nu mai sînt la prima iubire... David îşi spune mereu, de cîte ori îi plăcea o femeie, că nu mai e la prima iubire şi că nu are deci de ce să se teamă. Ceea ce numea el prima iubire fusese o idilă

şoptindu-i vorbe frumoase ori privind luna. Pentru că mie îmi eşti foarte dragă. Singura sa declaraţie e*ra : „îmi placi". „Dar n-are nici o importanţă pariul. Valentina s-a făcut mai severă. David venea deseori la întîlniri cu o carte. Era ceva în ea care îl ţinea departe. Dar nu-i era deloc somn. A doua zi David se întoarse acasă abătut. în întunerec. a vorbit el. „Dacă nu l-aş. care îi strîngeau încheieturile. începu să se învîr-tească pe loc pînă ce simţi că totul se clatină şi se rostogoleşte în jurul lui. că eu am stăruit". Important a fost că l-am întîlnit pe Alexandru". La vita nuova şi se trudi să traducă în gînd versetul: parche villana morte in gentil core ha miso ii suo crudele adoperare. şi accepta dragostea numai sub două aspecte : erotic şi moral. n-a mai ştiut ce să-i spună. dar şi pentru mine. dar după care îşi jurase să rămînă virgin. Era incapabil chiar să ia braţul unei femei care i se dase. „Mi-ai face rău dacă plîngi* aş crede că te-am jignit". în noaptea aceasta. Plînsese mult. sau să rămînă noaptea în grădină. O rioapte de insomnie îl înspăimînta. „D-ta ai ochi foarte buni. şi citea ceasuri întregi alături de femeia iubită. zîmbind.. fără complicaţii sentimentale. Se va apropia de ea.. Credea că împacă. Fata se roşi. es schhoindelt !. Adormi uşor. îi spunea pînă atunci Valentina. Nu s-au privit în ochi.. care nu durase decît două luni. Valentina era îmbrăcată în gris. dar acum a trebuit să-i spună „domnişoară".de orice fel. Acesta era adevărul. 321 . o secundă şi vin numaidecît. David şovăi puţin. vin şi eu imediat... Au vorbit despre o sumă de lucruri. cu capul îngropat în . Valentina nu s-a plîns.. — O secundă. îşi ascunse capul sub perne. apoi se hotărî brusc : „Eu credeam că ai să fii supărată pe mine. simţul lui moral.. se vedea bine după ochii ei tulburi. După ce o femeie venea în camera lui (din oraşul de provincie unde fusese profesor). apoi căzu în pat. îşi păstrase totuşi o puritate care ajunsese legendară printre prietenii lui. i-a mai spus. să renunţe la orice intransigenţă ascetică. numai. N-am crezut nici o clipă în el. „Na ştiut să lege bine farmecul !" spunea fata. Simţea că i se face rău.. felul meu. Moartea maiorului Dragu îl silise. Nu izbuti.. să-i spună fleacuri sau să se plimbe cu ea pe stradă. ar fi fost de prisos. astfel.. „Nu numai pentru d-ta (vorbea foarte politicos. atît de inaccesibilă. şi a evitat astfel o scenă penibilă. îşi spuse.. Ce noroc că n-au fost şi părinţii acasă. fără nici o urmă de sentimentalism. te iubesc cu adevărat !" Dar înţelegea foarte bine. cum făcuse Alexandru. te aşteaptă d-l Dumitraşcu. Se dădu atunci jos din pat şi'. __ Bine. Citise atunci La Vita nuova a lui Dante. Nu-şi mai auzi glasul. Se mai învîrti încă o dată.. Fata rămăsese acolo. „Am şi eu o vină în porcăria asta".nemârturisită din Facultate. trecînd de-a dreptul din ameţeală în somn. Mai ales că avea abilitatea să nu facă niciodată el nici primul nici ultimul pas. după obrazul ei palid. orice jurâmînt. să scrie.. Înţelegea ce ridicol ar fi fost. fireşte". şi plecă ochii în jos. Răsfoi din nou. —• Dav. şi era totuşi atit de departe de el. n spv. Nu făgăduia niciodată nimic .. îşi alegea numai femei accesibile oricui. după ce a văzut-o şi a auzit-o vorbind. pentru că era brutal.. să-şi facă legături şi să le desfacă repede.fi provocat.. şi nu l-a blestemat.. Pe stradă îşi închipuise scena destul de simplu. te iubesc cu adevărat. Venisem să-ţi spun că m-am certat ieri cu imbecilul ăla. nu s-a tînguit. în. Unul singur. Nu reuşea întotdeauna. Dar atît . Pauză. îşi repetă cu glas tare : E schwindelt. t Te aşteaptă d-l Dumitraşcu în odaia ta.. Orice ar fi spus.. ... ca dincolo de realitate. poţi să te întorci". îi spunea întotdeauna : „Dacă ai remuşcâri. chiar despre întîmplări de la bal. şi-i va spune : „Te iubesc. orice altă explicaţie. David avea gata pe buze : „Te iubesc. Era 320 incapabil să vorbească dulce unei femei.. „Probabil însă că pe mine m-ai refuza dacă te-aş' ruga să fii soţia mea". cu mîneci lungi.. o rochie închisă. Te iubesc şi eu.se Getta. acum). David simţea o nelinişte care nu se asemăna cu niciuna din emoţiile şi tulburările lui de pînă atunci. Trebuie s-o văd chiar mîine.Valentina îl primise atît de cald. încercă zadarnic să citească. David se grăbi să ajungă şi el ca toţi oamenii. nici măcar nu spunea „te iubesc !". Vrei să fii soţia mea ?" Altceva nu era nimic de făcut. foarte cinstiţi". şi deşi în discuţii şi în scris era excepţional de vulgar. însă. Totuşi. şi atunci aşeză cartea pe masă şi se culcă. Dar. „Mă întreb de ce-a mai vrut să afle şi tata ?" s-a mirat Valentina.. poate că nu ajungea la pariu".

Şi nenorocitul ăsta de Dumitraşcu.. Îşi pregătise un scurt şi sarcastic discurs. — Ce bine îmi pare. îndîrjit : — Am să mă omor. D-na Lecca nu izbtea să înţeleagă de ce Anicet nu primise niciodată nimic de la ea. Ar mai fi timp să-i spun adevărul. Anton Dumitraşcu se roşi.. şi nătîngul refuzase.. Norii erau încărcaţi. : —■ Am avut plăcerea. des. nu erau tot atît de buni. pe furiş cu multă băgare de seamă. Voia să exprime mai ales nuanţele.. gîndi d-l Lecca. Toţi ai casei luară apărarea Anişoarei. repetă el. Mirosul de ză- .. îi spuse intrînd în odaie. Doamna lucrează. încercînd să dea cuvintelor cel mai solemn ton pe care îl avea la îndemînă. — E cu totul altceva. — De ce vă deranjaţi... Măria. ca şi cum şi-ar fi amintit deodată de o sumă de lucruri triste. şi alergă repede să se ascundă sub brazi.. de asemenea. şi cu un sfert de ceas mai înainte îşi îmbrăcă paltonul de blană. şi toate planurile de răzbunare ale d-nei Lecca se năruiră. — M-am uitat prin el aseară. Dar plec diseară la Bîrlad. —■ Trăiţi în sînul familiei. Ce iarnă timpurie.. Nu e atît de deştept băiatul. Dacă-i spuneţi un singur cuvînt !.. — O iarnă ciudată.. în afară de d-na Lecca. 323 Petru n-a venit la lecţie. D-l Lecca sperase că Anicet va veni la lecţie şi va -putea vorbi cu el înainte de a pătrunde în salon.scenă penibilă. Dacă aţi şti cît vă invidiez. David îşi dete seama că soră-sa iar s-a stropit cu apă de colonie. dar n-am să vă spun nimic. cînd veţi găsi timp. Se simţea întinerit. Saloanele de pictură erau luminate.. neverosimilă aş spune. îşi trase căciula şi ieşi în parc să-l aştepte.. ca nu cumva să fie zărit din casă. Ce obicei detestabil. dacă veţi avea bunăvoinţă. Dar nu mai avea puterea să fie sincer. poate în vacanţa de Crăciun. D-nul Lecca şi Teddy Lupescu încercaseră de mai multe ori să afle din gura Anişoarei cui i-a dat lucrurile furate. D-l Lecca îndeplini operaţia aceasta cu infinite precauţii. — Mă iertaţi că v-am deranjat.. îşi spuse d-l Lecca. din toate părţile... plumburii. Nu ştii nici măcar să primeşti atunci cînd trebuie !" îi oferise doar de mai multe ori bani. nu e atît de frig. Nu spusese nimic nici Anişoarei nici d-nei Lupescu... vorbi Dumitraşcu. şi buzele exagerat vopsite. Va ninge curînd.. ■• :""4 Getta intră atunci cu tava cu cafele. Ningea lin.... mai tîrziu. Măria. Măria.. începu să rîdă singură. încă nu se topise. răspunse Anton Dumitraşcu zîmbind şi grăbindu-se să apuce ceaşca cu cafea din mîna fetei. I-ar fi întins moneda de aur pierdută de Anişoara. nu putea să vină în altă zi?. Aflase ziua şi ora cînd trebuia să vină. spuse emoţionat Dumitraşcu. că obrajii îi erau roşiţi cu prea mult fard. poate s-a temut. 322 Privi pe fereastră. Se aşeză pe divan.... noi dascălii. Ar mai fi timp să evit o. Zîmbi trist. nu ştii să alegi. David căută din ochi manuscrisul. Afară totuşi. şi se grăbi să se scuze.. începea să se întunece. Zăpada puţină căzută în ajun. în astăseară. la mine e cu totul altceva. Ieşi prin subsol. Adriana rămăsese neutră. lăsaţi asta. Ştiţi. — Oh. Fata avea întotdeauna acelaşi răspuns. simţi că îl ia cu frig. banii ?!. sigur. Nu trebuia să observe nimeni întîlnirea lui cu Anicet. — Lucraţi mult. şi atunci începu să se plimbe. îl veţi citi. — Oh. O tristă deznădejde îl cuprinse atunci. spuse David. şi i-ar fi spus : „Anicet... vorbi Dumitraşcu.... Observă.. — O cunoaşteţi ? E sora mea. cred că timpul e de vină.. Cu toată blana în care era înfăşurat. — Dar şi d-ta faci la fel. Ai mei sau ai Anişoarei.. n»stiind dacă mai poate adăuga ceva. şi va ninge din belşug. bucu-rîndu-se..perne. se gîndi. răspunse David. păreţi obosit. şi el s-a furişat laş.. Anton-îşi căuta cuvintele. — Nu. Poate a ghicit ceva.

aduc zăpadă multă. S-a plimbat aşa vreo jumătate de ceas. — Ce se petrece la voi ? întrebă Liza.. Era Liza.. pe furiş. urmă?... constatînd că nu l-a surprins nimeni. Liza se îndreptă spre casă. — De unde ştiţi că i-a dat lui Anicet ? Adriana o privi drept în ochi. Şi părea într-adevăr speriată.. şi n-are să mai vină la lecţie. acolo îl aştepta mama. Dacă ai şti tu ce-am auzit eu. gîndi d-l Lecca repede ca să abată şuvoiul amintirilor... D-l Lecca tresări şi plecă fruntea. Vorbise liniştit. şi îi apucă braţul ca si cum s-ar fi pregătit pentru o gravă destăinuire. ce-am ascultat eu lîngă peretele ăsta. răspunse d-l Lecca.. către marchiza cu evantaliu de sticlă brumată a. Simţi deasupra-i mai grea şi mai nepătrunsă. Se apropie de sofa. şi sări de ■ pe canapea. Aduc zăpadă. D-l Lecca încă nu ştia ce îi va spune lui Anicet.. neştiind ce -să creadă. tînără şi totuşi fără vîrstă.. Pentru întîia oară Liza îşi dete seama că Adriana poate avea un zîmbet sarcastic. şi îl vedea atît de tulburat. că s-a trădat.. plimbîndu-şi uşor mîinile pe păr... Şi pe urmă ?. cînd se întorcea de la pension. îi era mereu teamă că va fi descoperit. Inima începu să-i bată. bestia aia. meditatorul de pian al Anişoarei. Pentru întîia oară îl întîlnea în parc. domnule profesor ? îl întrebă Liza apropiindu-se. văzut în semiîntunericul amurgului de iarnă.. uite chiar aici. E multă zăpadă adunată aici.. Liza încercă s-o culce din nou pe canapea. cînd îl va întîlni. Gîndurile i se risipiră. aproape de tot de obrazul ei. — Cui era să-i dea ? Cine altul decît el intră în casa asta de nebuni ?!. Mă întreb şi eu de ce a întîrziat atîta. la peretele ăsta !. din nou. Se înălţă în faţa Lizei. cum m-am speriat !. O găsi cetind lungită pe sofa.. I se păru. începu să plîngă. — Nu mai pot.. cu nişte priviri streine. — D-voastră nu veniţi ? 325 — îl mai aştept. Se rezemă de un trunchi. — Nimic. ştiţi. se înţelege. Liza !. pînâ ce îşi simţi corpul îngheţat. D-l Lecca îi făcu de cîteva ori semn să nu întoarcă privirile . îi aminti o copilărie legendară... bolta apropiată a norilor. îşi spuse d-na Lecca. nu mai pot !. Avu o adevărată izbucnire de fericire. Arătă către odăile luminate ale d-nei Lecca. aşa. pe..: Zări o umbră trecînd pe aleea principală. între brazi.. pe scara subsolului. Liza îl privea mirată. — Şi parcă i-a dat numai bani ! strigă.. — Vai. mîngîindu-i fruntea. de mare importanţă.. aici.. Nu ştia încă ce-i va spune lui Anicet. că Liza l-ar putea denunţa. Liza tresări. de cînd se întorcea de la pension. — îl aşteptam pe Anicet. plimbarea lui singuratică prin parc — toate acestea îl întorceau într-un timp pe care de mult nu-l mai retrăise. Descoperi cu emoţie că tot aşa mirosea zăpada proaspătă. şi se grăbi să-i iasă înainte. Aduc zăpadă. şi atunci îi apucă braţul speriat : — Nu cumva să spui ceva. se juca odinioară. Aş fi vrut să-i spun ceva. totuşi. văzduhul întunecat. Profilul 324 vilei Tycho Brahe.lerga întîi.. şi pe urmă va ninge neîncetat. Bradul a mai crescut de-atunci. Dar Adriana se zbătu. sus... Are să crească. — Ce făceaţi aici. pe tînărul acela eminent. căci mogîl-deaţa îmblănită îi ieşise înainte întocmai în cel mai întunecat sector al aleii.. uitîndu-se mereu înapoi. Ce s-a întîmplat de-atunci ? Ce s-a scurs de-a-tunci ?. Pe aici. acum patruzeci de ani. şi pe urmă va veni iarăşi soarele şi pe urmă va fi din nou vară. E cam frig. Gîndul că nu se va putea . Dar nu trebuie să afle nimeni. Pe urmă. mereu. dar se cutremură deodată. în şoaptă.. " D-l Lecca se scuză. printre brazi. Anişoara a furat nişte bani de aur şi i-a dat lui Anicet. Liza intrase direct în camera Adrianei. aşa cum o cunoscuse întotdeauna.padă. Se hotărî atunci să intre în casă..

Pe de altă parte. Era incapabil 327 să rămînă acasă. fără să înţeleagă el singur de ce. îşi spuse coborînd scările celei de a doua expoziţii. îndată după ce terminase masa.. Rămase multă vreme în pat. Intră într-o cofetărie pe bulevardul Academiei. cînd din . atît de copleşitoare. Iarna i se păru foarte frumoasă. mai calmă. Lipsise de la lecţie. şi de-acolo se sui într-un taxi. că nu va putea întinde napoleonul de aur lui Petru. ca şi cum ar fi fost singură. văduva lui Francisc Anicet nu poate 328 apare stropită cu noroi în faţa protectoarei lui Petru. Nu avea de ales . De cîteva zile se simţea abătut. sub puterea ei — o exaspera. poate o bursă de studii în străinătate pentru Petru. acum. pînă la ultima piatră. privind drept în sus. Nu-l tulbura nici o atenţie la lumea din afară. Nu spusese nimănui nimic. faţă de mizeria zilnică. amuţise în el orice urmă de împotrivire faţă de destin. Oare îl iubeşte într-adevăr ? Oare poate iubi cineva la vîrsta ei ?. Un orgoliu subit o făcu şa roşească . Se întoarse apoi acasă. Dacă ar fi pu-s tut. a femeii de care atîrnă viitorul lui Petru. prelung. Pentru că acasă îi eraj peste putinţă să se izoleze complet. Cel mai bun lucru ar fi să aflu ceva de la maică-sa. pe tavan. plictisit. Era încurcată însă pentru că nu ştia cu ce să se îmbrace. Se simţi deodată umilită. astăzi între 5 şi 6 la vila Tycho Brahe. dacă s-ar acoperi totul cu zăpadă.. A prins de veste. Îşi petrecu ceasurile într-un chip cu totul neobişnuit. poate i se propune un concert... privitoare la viitorul fiului d-voastră. Se hotărî deci să meargă cu maşina." D-na Lecca trimise plicul printr-un comisionar. rochie de curînd dăruită de Petru. înţelese repede că e vorba de o comunicare importantă . nu scrisese nici măcar în „Jurnal". vă rog a binevoi a accepta să veniţi şi să luaţi o ceaşcă de ceai la mine. de o supremă împăcare cu păcatul şi cu durerea — pe care niciodată nu o bănuise atît de înaltă. era incapabil să scrie un singur portativ din această parte finală a „Ereticilor". maşina ar fi costat-o scump.. De ani de zile nu mai vizitase pe nimeni în afară de Felicia Baly. alături de el. faţă de deznodăminte. şi nu va mai veni niciodată la lecţie. De la moartea lui Pavel nu-şi mai făcuse decît o singură rochie de stradă. Simţea că i-ar fi f peste putinţă să audă glasul Anişoarei sau al d-nei Lecea orice glas şi orice gest strein. D-na Anicet citise cu bucurie şi totuşi cu oarecare strîngere de inimă rîndurile atît de neaşteptate ale dnei Lecca. Pe străzi. Se făcuse întunerec.răzbuna. trebuia s-o îmbrace tot pe aceea. s-ar fi închis singur într-o cameră. cel puţin se putea izola. ar fi ajuns cu mare întîrziere. mai vii. Luă tramvaiul pînâ în centru. incapabil să suporte o prezenţă streină. D-na Anicet îşi muşca buzele cu cît se depărta mai mult de luminile bulevardelor principale. fără să înţeleagă de ce. şi n-ar fi răspuns] nici unei vizite. îl irita. şi nu-l va vedea fîstîcindu-se şi roşind în faţa ei. de doliu. Se gîndi puţin la Anişoara. şi scrise cîteva rînduri d-nei Anicet : „Avînd a vă comunica lucruri extrem de importante şi urgente. melodia aceea de o tragică simplitate. mai îngîndurată. sub pojghiţa aceea de zăpadă de curînd aşternută. A doua zi. Începu să zîmbească. Totul i se lumină. mai primejdioasă. şi cu rochia stropită. pînă la ultimul pom. Singura rochie nouă era cea pe care o purta în casă. exasperat. De cînd auzise cea rlintîi măsură a finalului. Şi cu toată dorinţa lui de lucru. Dacă ar ninge mai mult. V-aş rămîne profund îndatorată dacă n-aţi menţiona această vizită intimă fiului d-voastră. A ezitat multă vreme dacă trebuie să se ducă în vizită cu maşina. nu fusese niciodată acolo. Petru trăia într-o permanentă fermecare . Nu izbutea sa asculte pe nimeni. şi vizită două expoziţii de pictură fără să privească aproape nici o pînză. Putea asculta în voie finalul „Ereticilor". deodată. nu se putea concentra. mîinile înfipte în buzunarele pardesiului. Ştia de la Pe'tru că vila Tycho Brahe este foarte departe . Zona obscură prin care trebuia să treacă i se părea mai îngheţată. cu ochii în cal-darîm. ceea ce nu i se majf întîmplase niciodată pînă atunci.. nici unei chemări. Ieşi în oraş înainte de prînz. Străzile oraşului parcă erau mai vesele. Doresc să-i fac din toate punctele de vedere o mare surpriză. rătăcea pe străzi. A prins de veste 326 Petx'u plecase devreme de-acasă. ar fi rătăcit multă vreme. pînâ în adîncul fiinţei ei umilită. Toate planurile îi eşuaseră. pînă ce îl dobora oboseala.. d-na Lecca se deşteptă foarte de dimineaţă. şi cu tramvaiul s-ar fi încurcat .

Să nu-mi ceri să renunţ la ea. fără perdele -— dar se simţea că nu prea obişnuiau să fie deschise. — Asta nu e adevărat. continuă d-na Lecca. Erau aprinse toate lămpile. D-na Anicet luă moneda şi o privi. Eu din ast'i trăiesc. D-na Anicet încercă să zîmbească.. Se coborî din maşină ameţită.... neştiind dacă trebuie să străbată tot parcul acela întunecat şi straniu ca să poată ajunge la ferestrele luminate. pînă la definitiva lui biruinţă. — Stai jos. şi izbucni în rîs. . Probabil că e un suvenir. încă n-ar fi fost prea rău. fără atîţia pomi. stai jos. Nu pot fără lumină. Eu am întotdeauna cîteva la îndemînă. Nici nu-ţi închipui ce plăcere mi-ai făcut. Oprindu-se brusc din rîs. Lecca sînt o familie onorabilă. Petrişor mi-a "vorbit de atîtea ori de d-vqas-tră. volubilă.. ■" "*: — Ai mai văzut din astea ? întrebă brusc d-na Lecca scoţînd din buzunarul bluzei o monedă de aur şi arătîn-du-i-o în palma bine întinsă. Poate o fi pe undeva şi o altă alee. Probabil că s-a gîndit să-şi. E hrana mea. o-îndemnă d-na Lecca.. — şi d-na Anicet se opri după cîţiva paşi. Vom fi numai noi două singure. N-aş putea face asta nici măcar pentru mama lui Anicet. un rîs fără seamăn. şi le încercă. de-atunci. Fulgii de zăpadă cădeau aici mai rar.. Era o lumină stridentă... . Fără voie. Şi-apoi. vă înşelaţi.. — Aici e numărul. mulţumesc. cu o privire de recunoştinţă. Venise şi slujnica. va avea şi ea o odaie caldă (oh. Are casa asta mare. răspunse d-na Anicet stingherită.. fără atîţia pomi. doamnă. exclamă d-na Lecca. îşi va lua o fată bogată. care rămăsese în mijlocul odăii.. Erau încuiate... mirată. Aşa e întotdeauna la întîia vizită în cavoul ăsta. doamnă.. Noi ne-am obişnuit. să caute o figură umană de care să-şi sprijine privirile. Ajunseră în salon. trebuie să mai existe şi o altă alee. — Dar să nu-mi ceri să reduc lămpile. — Nu. din ce în ce mai încurcată.. Avea de plătit cincizeci şi şase de lei. D-na Anicet zîmbea în neştire. silindu-se să nu-şi trădere nedumerirea.. fără atîtea umbre. — Oh.. «. răspunse ea politicos... Şi prietenii noştri s-au obişnuit. Izbucni în rîs. am să mă obişnuiesc repede. înapoind moneda. mă bucur că în sfîrşit vă pot cunoaşte. pe aleea principală. — Eu am rămas cu doliul.. Se uită repede împrejur. — Mai ales prietenii noştri. care ar putea 330 fi foarte uşor vîndută. — Anişoara e cu totul altceva. de la cineva.. D-na Anicet roşi.. ştiţi.. sufocată de mirosul greu al uleiurilor. nu e aşa ? o întrebă d-na Lecca ieşindu-i înainte îndată ce auzi soneria. Se hotărî anevoie şi începu să păşească înspăimîntată. Se îndreptă către cele două uşi din fundul salonului. aproape de Petru.. — Să-ţi dau o vizieră. Ar putea intra într-un azil de bă-trîne. .. D-na Anicet înainta cu o inexplicabilă panică. pentru musafiri.. Erau ferestre mari.. Şi apoi. închizînd ochii.. din luminile astea pe care le vezi. şi-şi răsturnă capul pe spate.. Vor aranja împreună ple.) în casa lor. mai nefireşti. parcă şi-ar fi amintit un lucru de mare importanţă. şopti d-na Anicet. şopti ea... d-na Lecca începu s-o măsoare. sticloasă. poate prin altă poartă. Se trezi. îşi spuse ea. Şi despre d-stră şi despre domnişoara mi-a vorbit de multe ori. — Şi eu... mai ales o odaie caldă.. foarte frumos. D-na Anicet îi dădu haina. mărite fata cu Petrişor. — Trebuie să recunosc că n-am mai văzut de mult bani de aur. Ii era teamă. Se opri brusc. o întrerupse d-na Lecca. pînă la întoarcerea lui Petrişor. emoţionată.. . şi se întoarse către d-na Anicet. Fără îndoială. Ce-i păsa lui de mine ?.. Zîmbi mulţumită.minut în minut putea ajunge la o atît de importantă întîlnire..-carea lui Petrişor la Paris. orbită. repetă ea înveselită deodată. vorbi cordial d-na Lecca. dacă se va însura. mai fragezi. Ea se va mulţumi cu mai puţin ca pînă acum. privi spre ferestre. îi era puţin frig. stingherită. 329 — Dar cine ţi-a murit ? o întrebă surprinsă... se-n-ţelege. __ A fost greu.

Apucă tremurînd ceaşca. Mi-a furat nişte bijuterii de valoare. şi roşi puternic. — Ştii că Anicet fură ? întrebă d-na Lecca în şoaptă. dar vărsă mai mult de jumătate pe rochie şi pe covor. Aţi fost atît de amabilă. D-na Lecca continuă s-o privească. cînd trăia încă Francisc. —. şi dulce ca o limonada încălzită. ascultă cu urechea lipită de lemn — şi se întoarse tiptil. şi să petreacă înhăitat cu două. Ii păru rău că a venit. continuă aceasta pe acelaşi ton firesc. — E o chestie prea importantă. Sună şi intră servitoarea.. pe măsuţă.. ..Aveţi o artă foarte personală. Nici nu trebuie să ştie cine sînteţ'i..... fără să-şi spună vreun cus-vînt. apropiindu-se de d-na Anicet. ducînd degetul la gură. copiii ăştia se iubesc. — E timpul să bem un ceai. vorbi ea misterios. prefăcîndu-se că admiră tablourile. Şi acum. şase ani. Un extraordinar suvenir. — Nu face nimic. Nici pe domnişoare. ■—• Să vezi cum a fost. Ştii cine e Anişoara. şi Petru fusese prins furînd dintr-o casetă cu bani de aur. E ceai bun. monstruoase. întradevăr. Nu trebuie să afle servitoarea. îi servi ceaiul fără să o întrebe măcar cîte bucăţi de zahăr obişnuieşte. nu pătează. începu ea..I se păru că a spus o prostie. Se aşeză pe scaunul ei şi nu ştiu ce să facă... — Un excelent suvenir. Tăcu apoi din nou. grăbeşte-te !. După ce servitoarea se retrase. d-na Lecca alergă la uşă. chipul prea puternic luminat al d-nei Lecca.... — Este extraordinar ce bine m-aţi înţeles. care îi stropi genunchii. să fac ceva. Trebuia totuşi să spună ceva. în mintea d-nei Anicet înviaseră cu o dureroasă prospeţime scene vechi. Nu înţelegea nimic din toate pînzele acelea ciudate. începu să se uite pe pereţi... clipind din ochi.. cred că se şi sărută. neînţelegînd pricina acestei bruşte întreruperi. de pantofii ei scîldaţi.. Bătrîna se pierduse tot mai mult sub aceste priviri reci. şi rămîneţi necontenit tînără. Pe o farfurie cu marginile zimţuite se aflau cîteva felii de cozonac. să mă ridic de pe scaun şi să ţip. Cine ştie. D-na Lecca sări în sus şi-i făcu semn.. e bine spus. Servitoarea intrase cu ceaiul. dispreţuitoare. uscate. şi Pavel — că a fost numai o greşeală de copil. îi mări spaima. vorbi ea în cele din urmă. privind fix chipul şi îmbrăcămintea d-nei Anicet. — Ssst!. D-na Lecca începu să rîdă.. Tot ce văd aici mă tulbură nespus. trei haimanale din clasa lui. cu luminile orbitoare.. Sînt într-adevăr o femeie care nu-mi pot accepta. — Fă ceaiul. De altfel.. în care se strîngeau monedele primite de copii Ia sărbători. Apa fierbinte.. D-na Lecca o străpunse cu ochii.. Nu se putuse încă obişnui în odaia aceasta prea vastă. D-na Anicet f crezu că e timpul să aducă vorba despre scopul acestei neprevăzute vizite... cu buzele strînse. îi strînse cu putere mîna... 331 Era mai nervoasă ca de obicei. Trebuie să fac ceva. Să nu laşi pe nimeni să intre. pe care dna Lecca le şoptise atît de firesc. că nu se va repeta. încercă să lase ceaşca jos... D-na Anicet căută cu ochii lămîia .. se ridică de pe scaun şi. şopti ea. D-na Anicet privea alarmată. A pus-o pe Anişoara. ciudate. vîrsta. de cinci. ceaiul era aproape negru. Mă întrebam tocmai ce mult are sâ-l bucure pe Petrişor. şi Francisc Anicet. Dar ce dracu face toanta aia de nu mai aduce ceaiul ?! Se repezi la uşă. Trecură cîteva secunde. interveni d-na Lecca dîndu-i un şervet să se şteargă.. Şi să nu spui nimănui că am musafiri. Hai. — Am fost într-adevăr surprinsă cînd am primit scrisoarea. D-na Anicet simţi că i se scurge deodată tot sîngele din vine. sub nici un motiv. Nădăjduiseră toţi — şi ea.... Era totuşi incapabilă să se hotărască. îi era ruşine de rochia ei de doliu. Cît se rugase atunci să fie iertat Petrişor. trebuie să protestez. începu d-na Anicet. şi cîteva monede de aur. Privea palidă. Probabil că sînteţi o fire foarte expansivă.ce demon îl îndemnase atunci să fure economiile lui şi ale lui Pavel.. vorbi ea cu fervoare. pe neaştep332 tate* cînd aproape uitase că Petrişor furase vreodată bănii de aur — cuvintele acelea grele. — Ţi-am spus să aduci ceaiul aici ! ţipă ea din prag.

Clătină din cap. chiar dacă n-ar fi adevărat. 334 D-l Lecca era destul de mirat de această invitaţie neobişnuită. Porni într-adevăr către bibliotecă. Anişoara a furat bijuteriile şi banii şi le-a dat Iui Anicet ! Poliţia are să afle mai bine decît noi ce-a făcut Anicet cu ele. Se în-tîlni în faţa uşii cu Adriana. Madame. Cea mai tînără deschise uşa bucătăriei şi se îndreptă către salon. D-na Anicet se ridică deodată în picioare. să ştii c-ai să-o pierzi !. — Ce s-a întîmplat ? De ce plînge doamna ? — Fiche-moi la paix l şopti d-na Lecca.. fără să ofteze măcar. Leşină fără nici un spasm. Dar nu izbuti. — Pentru Dumnezeu.D-na Anicet asculta mută. are şi-o cucoană în vizită. întrebarea îmbujora puternic pe d-na Anicet.. încît se înspăimîntă şi d-na Anicet........ — Eşti o criminală.. să vă spun că e o neînţelegere la mijloc ! interveni Teddy Lupescu apropiindu-se de fotoliu. au fost auzite în toate odăile vecine. zbătîndu-se zadarnic să se deştepte. Teddy Lupescu continuă să ţipe. — Vă* cheamă puţin cucoana mare. fără să se gîn-dească ce s-ar putea întîmpla dacă d-na Leeca ar afla mai tîrziu că ea a atras atenţia profesorului.. nu se va mai ridica. Mais un voi sera un voi meme si. — Doamne ! Doamne !. — Fireşte.. în schimb. palidă. Ţipase atît de tare.. odată trîntit în pat. în faţa unui pahar cu ceai. Căzu din nou în fotoliu. Ţipetele ei nu treziră pe d-na Anicet.. eşti o femeie infamă. încerca să înţeleagă ce s-'a întîmplat. Cum îţi poţi permite ?!. Parcă nu asista la o scenă reală. nici măcar o pereche de cercei ?. 333 Era atîţjde umilită. — Tant mieux pour vous... Rămase mirată în prag. Sorbi o înghiţitură de ceai şi se . ! De abia acum d-na Anicet începu să plîngă. încerca să-şi dea seama unde se află. într-o casă de oameni bogaţi ?. Răcise în seara cînd aşteptase pe Anicet în parc. asta eşti ! Pentru ambiţiile tale nenoroceşti o familie întreagă ! Ai să pierzi şi pe Anişoara. începînd să plîngă cu hohote. Dar nu avu timp să răspundă. Chiar dacă n-ar fi adevărat. îşi acoperi faţa cu amîndouă mîinile. Parcă visa un vis urît şi grotesc. i se părea că.. îl găsi la birou. Că doar le-am închis pe toate.. doamnă. si vous avez com-pris. continuă d-na Lecca. D-tale nu ţi-a dat nimic. scuzîndu-se... dar nu voia sub nici un motiv să se aşeze în pat. Slujnicile se priviră mirate. Uşa se deschise brusc. spuse ea încer-cînd să se stăpînească. Nu se aşteptase să găsească un musafir. vorbi d-na Lecca. nu-şi mai dădu deloc seama unde se afla. — Nu poate fi nici o neînţelegere ! exclamă bine dispusă d-na Lecca. taci din gură ! ţipă Teddy Lupescu repezindu-se către d-na Lecca. Teddy Lupescu se apropie cu pasul ei zgomotos. îi era spaimă de bo-lire .. şi apăru Teddy Lupescu. — Madame. tremurînd din tot trupul. spuse slujnica. şi se întinse pierdută pe speteaza fotoliului. — Pe ce uşă ai intrat în sală ?! întrebă răstit d-na Lecca îndreptîndu-se către ea. — îngăduiţi-mi. — Taci din gură-! o întrerupse Teddy Lupescu smu. încît nici nu mai cuteza să'ridice capul.. — Ar trebui să chem pe conaşu'.. spuse ea repede.. înfingîndu-şi unghiile în carne. Cîteva clipe. Cest la mere de cet imbecile d'Anicet. el a îndemnat-o să fure. convulsiv. se auzi printre hohote. Cum ar putea uita vreodată ruşinea asta cu martori. Avea o corm-presă la gît şi o haină veche de casă pe deasupra redingotei de lucru. J'etais justement en train. pînă jos la subsol şi la bucătărie. ii est peut-etre mieux de vous conjesser que je comprends un peu le francais. tuşind.-cindu-i braţul. E în salonul cu pictură.. Tuşea încontinuu.

îndreptă spre salon. apropiindu-se de sofaua unde se odihnea d-na Anicet. Auzea glasuri înlăuntru. ruşinat de boala lui.. — Dar dacă îmi îngăduiţi să vă spun şi eu cuvîntul meu de stăpîn al casei.. ridicîndu-se de la masă. în nici un caz d-l Anicet nu poate fi făcut responsabil de această greşeală.. îngrozită. Ţipătul fusese atît de sfî-şietor şi de scurt. — I-am spus doar că Anicet a îndemnat-o pe Anişoara să fure şi atît ! vorbi d-na Lecca. Bătrînul Lecca rămase multă vreme lîngă uşă. Găsiră pe Anişoara căzută în nesimţire lîngă uşă.. D-na Anicet îşi reveni. neştiind dacă mai poate ră-mîne. Se auzi un ţipăt ascuţit şi repede sugrumat.. să ne mai încălzim. pipăin-du-şi stînjenit legătura de la gît. Dacă s-ar putea sfîrşi şi asta. greşeala a fost a fiicei noastre. profesorul Anişoarei. Nu-l auzi nimeni. mama lui bună. şi avea să-i spună prea multe lucruri ca să poată rămîne în stradă. Dna Lecca privea tot ce se întîmpla cu un calm perfect. apăsîndu-le cu furie. îşi simţea tot sîngele îngheţat în vine.. într-adevăr. Trebuia să-i povestească mai întîi ultimele faze ale despărţirii sale de Valentina. 336 VI — Hai să mergem undeva. de ţinuta nedemnă în care fusese nevoit să apară.. în timpul certei. Sînt de mult un biet.. dacă am îndrăznit să apar astfel în faţa d-niei voastre. Trebviia să-i spună apoi hotărîrea lui fermă de a crea un cerc de acţiune politică. . între Teddy Lupescu şi d-na Lecca.. cerc organizat pe baze cu desăvîrşire noi (şcoală de şefi. îşi îngădui să intre după un minut de aşteptare. — Doamna Anicet. ■. dar gestul i s-a părut atît de neonest încît se depărta repede de uşă. ! 335 Adriana se cutremură deodată şi voi să plece din odaie.. după cum vezi. cum dete cu ochii de figura necunoscută a d-nei Anicet. Tresări. tremura din tot trupul. inspectînd pe rînd curăţenia parchetului. D-l Lecca se înclină respectuos către bătrină.. Slujnica ştergea locul în-muind mai multe prosoape şi storcîndu-le într-un lighean. D-l Lecca rămăsese cu mîna uşor suspendată. Adriana privea în jurul ei speriată. într-o circiumă. vă cer din toată inima iertare pentru toate confuziile. Asistase la o ceartă neobişnuită.. tablourile de pe şevaleturi şi faţa d-nei Anicet. îl înecă un nou acces de tuse. D-l Lecca o opri însă cu un gest autoritar. mă întreb ce demon v-a făcut să pronunţaţi asemenea cuvinte. îndrăznesc chiar. Ajunse. dacă s-ar putea deschide pămîntul să mă înghită. de slăbiciunea lui. îşi duse amîndouă palmele la gură. — Mă veţi ierta. mărturisi d-na Lecca. cu cîteva secunde înainte de venirea Adrianei. se opri o clipă ca să-şi potolească tuşea şi bătu corect în uşă. Teddy Lupescu îi frecă tîmplele cu apă de colonie. în odaie mirosea puternic a apă de colonie şi a ceai vărsat. — Doamna mea. venerabilă doamnă. — Eşti o inconştientă ! exclamă Teddy Lupescu smucind-o de lîngă sofa.. — Eu nu înţeleg ce v-a făcut să suferiţi atît. răvăşită. adică scrisoarea bătrînului Puşcariu către unchiul Dem. şi o examina cu un fel de respect împletit cu curiozitate. îl întrerupse Teddy Lupescu. adresîndu-se soţiei. Intrase în cafenea pentru că îl întîlnise pe Petru la staţia din Bulevardul Academiei. Teddy Lupescu răsturnase din în-tîmplare ceainicul pe parchet.. neobservat de nimeni. Se simţi o clipă ispitit să le asculte cu atenţie.. şi cearta cu David Dragu. Plîngea. D-na Anicet deschise ochii mari. spuse Alexandru. mama lui Petru. să nu-i mai văd.. Aflase că bătrîna leşinată este mama lui Petru. să nu mă mai vadă. continuă d-l Lecca. căci aşa este. un ţipăt de copil alunecat în prăpastie. dacă s-ar stinge măcar lămpile. este. vorbi el. D-na Anicet nu auzise precis ceea ce îi spusese. începu el grav şi foarte emoţionat. Rămăsese pe sofa. ameţită.. exaltarea personalităţii şi a valorilor individuale pe temeiul . încît toţi se înfiorară. mai bine zis pentru greşeala fiicei noastre. şi se îndreptă către cealaltă intrare.

Alexandru scoase punga să plătească. purtînd fiecare un oleandru pipernicit. Ştii. Anicet nu răspunse imediat. Orice ar fi vorbit Alexandru. Avea încă destul bani. — . de dens. — Ciudat.. întotdeauna de la capăt. d-nei Anicel nu-i lăsase decît 1000 lei pentru nevoile casei. Ningea cu fulgi mari.. misiţi.. stenică. de dorinţa asta nebună de a te amesteca cu oamenii. De la dragostea lui cu Anişoara şi după despărţirea de Nora. apoi şi le plesni de trup băieţeşte. însă. Alexandru îl ascultase numai pe jumătate atent. Era mai puţin mizeră decît se aşteptase. e numai o iluzie. spuse el. Alexandru luă braţul prietenului.). am verificat-o de nenumărate ori. într-un singur ceas. de a te . nu ştiu prea bine cum să-ţi explic ce vreau.. Era cuprins de o dulce înfiorare.. spuse el tîrziu. da. probabil. eu. foarte sincer.. tehnica fortificării individului canalizînd energia colectivităţii. se zărea o uşă de lemn verde. mesele aproape toate ocupate. căci le traas-substanţializez. Alexandru îşi aduse aminte de numele unei cîrciumi din dosul Gării de Nord. Ningea tot atît de frumos. Mirosea puternic a vin nou şi a pastrama.. vorbi Petru senin. Nu-şi mai văzuse. rămaşi din cei 12. Petru simţea cît de sufocantă este viaţa lui consumată între femei (mama. să-l poată scoate din sine.. îi servea foarte politicos. le ucid propria lor esenţă. la masă. creatoare de controverse şi confesiuni. şi-l împinse înăuntru. tot despre el vorbea. etc. — Nu ştiu ce înţelegi tu prin înlocuirea pasiunilor. tu îmi eşti totuşi străin. Eu mă simt încă destul de tînăr ca să le provoc şi să le înlocuiesc una prin alta. -" -.colectivităţii. Se urcară într-un taxi. tendinţa lor către sfărîma-rea limitelor. — Mă-simt mult mai liber aşa. cu lume mijlocie . Se amestecau atîtea sentimente în bucuria lui. dinamica lor. lărgi braţele în neştire. Oare nu e ăsta caracterul principal al pasiunilor? întrebă Petru. — Ţii aşa de mult la moartea pasiunilor ? întrebă Alexandru. Lumini destul de puternice. — Tu ce spui de zăpada asta ? întrebă Alexandru. Mi-este cîteodată silă de vulgaritatea ta . cu tine. poate fi vorba de o moarte. surprinşi afară de zăpadă.Germenele lor tragic. Petru îşi roti ochii... însă. — Nu.. pastrama şi vin nou. Noaptea aceasta o va petrece cu Alexandru. •■ .■'338 Maşina se opri în faţa cîrciumii. îşi scoaseră paltoanele. să le transform structura. se înnoptase bine şi ninsoarea se înteţise. Nu-şi mai pierduse demult o noapte cu un prieten . şi lucrurile acestea îl interesau întotdeauna pe Petru. zîmbi Anicet. Moartea pasiunilor . vorbi el apucînd braţul lui Petru. şi se bucură că-l întîlni. Trotuarele se acoperiseră repede cu o zăpadă nouă şi curată. către anihilarea insului.. Privise dintr-o singură aruncătură de ochi faţada cîrciumii. vorbi el la întîmplare. tot despre pasiunile şi îndrăznelile sale . E ciudat cît de perfect mă înţeleg .. — Pasiunile mor mai multe laolaltă.. de cînd am terminat cu Valentina. — îmi pare foarte bine că te văd. Un şir de butoaie cu pă-mînt. nu mai rămăsese demult eîteva ceasuri într-o tovărăşie virilă. foarte serios. încît nu ştia ce să exprime mai întîi. un grup de plutonieri. germenele lor tragic. Se gîndi mult. cînd propria sa singurătate îl exaspera. 337 Renunţase să se mai întoarcă acasă. urmărind parcă un gînd prea stufos ca să-l mărturisească prietenului. iubita) şi singurătate. Viorica Panaitescu. unde nu fusese niciodată dar despre care i se vorbise de mai multe ori. îi purta totdeauna cu el. Eu aş vrea să le schimb esenţa.. Globurile electrice căpătaseră o lumină de far. şi căuta pe cineva să-l poată zgudui.. ca în toiul iernii. Parcă mă nasc din nou. aperitive.. Cînd ieşiră din cafenea. şi porniră. intrarea în grădina de vară.. — Am o poftă nebună să mă îmbăt!.. Alexandru comandă repede ţuică fiartă.000 lei. mă gîn-desc mai puţin la Viorica. La stînga. Alexandru se hotărî cel dintîi să rupă tăcerea.. în nici un caz n-aş accepta să primesc lucrurile de la capăt. Bucureştiul trecuse aproape în feerie. funcţionari săraci. Mai ales într-o zi ca asta.. Nu ştiu dacă psihologia a descoperit pînă acum legea aceasta . de mult prietenul.. Ochii lui Petru se aprinseră deodată. Cîteva priviri îi urmăriră curioase cînd traversară circiuma. jucători de biliard.Pe Anicet nu îl interesau amănuntele acestea politice. ningea fin şi des. Zăpada încă nu acoperise felinarele care luminau din două părţi firma. şi chelnerul le alese o masă mai retrasă.. în fundul fundului sufletului meu.

Fumase cîteva ţigări privind pe deasupra străzii. vorbi Alexandru. E altceva. măriţi şi mai mult de lumina globurilor electrice.. Să poţi creea orice. să-i stăpîneşti. de oricare dintre ei. şi-şi turnă emoţionat primul pahar cu vin. Am înţeles demult şi moartea tatei şi sinuciderea lui Pavel. ceva diabolic.. de altfel) să ai 340 succes.. din ulcica de pămînt ars. încît Alexandru simţi tot sîngele năvălindu-i în obraji. Simt însă că e ceva ultim. vorbi Alexandru.. Directorul îi făcuse iar . îi risipea gîndurile.. răspunse calm Petru.Ei n-au cfeat... care îţi lipseşte ţie. Pronunţase ultima frază cu solemnitate. pînă ce nu ai născut-o.. îşi turnă repede o a doua ceaşcă.. Altceva visez eu . Poate de aceea nici nu-i poţi iubi aşa cum aş vrea cîteodată.. izbuteşti să te apropii. continuă el. ceva adevărat.. eu am să-i răzbun şi pe acest cîmp de luptă. pe care o găsesc eu. chiar de tine... să realizezi ceea ce a visat Beethoven (singurul care contează. către femei. Nu te-am întrebat de operă . pentru că eşti incapabil să creezi. va fi mai grandioasă decît orice operă. Să creezi. către oameni.. — . Fericit şi însetat.. Să vorbim de altceva. Poate. plină. pe urmă ?! Toate astea nu valorează prea mult. asta e calea.. dar tu uiţi mereu. Haide mai bine să ciocnim !. Numai după aceea. neutru. privind fulgii mari de zăpadă. e un lucru la care m-am gîndit mereu în ultimul timp. pînă la moarte....îţi lipseşte ţie. — Dar asta e metafizică..... a început deja să fie. toate îl făceau să se simtă mai izolat.. Tu ce faci ?... Este destinul Aniceţilor. fumul. Mitică Gheorghiu stătea de multă vreme la fereastră.. Să nu crezi că vorbesc aşa. . începuse să mănînce pastrama. eu nu vreau nimic. îl privi atît de brusc. Ce înseamnă aia viaţă eroică ? Şi D'Annun-zio a avut o viaţă eroică... să ai bani — ei !. asta n-are multă importanţă. Va fi o viaţă eroică . Ninsoarea îl distra. îşi turnă din nou ţuică. în acest Univers al formelor. — Nu. Zgomotele... Nu. Aici ne deosebim... —•' Să te apropii de ce ? întrebă Alexandru zîmbind — Nu ştiu. De cînd ţi-a intrat în cap şi otrava asta ? — Nu e metafizică. fără să se încrunte — ca şi cum ar fi vrut să se pedepsească de trădarea unei prea mari taine.pierde în ei să-i poţi stăpîni...'■ ■ 339 __ Dar şi tu vrei să te ridici deasupra oamenilor. îl întrerupse Alexandru. să poţi întrece oricare dintre geniile muzicale şi totuşi să rămîi deasupra. pînă ce nu ai întrecut pe toţi creatorii lumii. O dădu peste cap.. rîse Alexandru. N-ai dreptul să rîzi de creaţie. şi eu creez continuă Petru cu glas mai răguşit. Dar. puţin tulbure. şi mult timp mi-a fost teamă că-mi lipseşte şi mie. vorbi Petru. Era un vin roşu.. Este ceva negativ în tine. nu.. mai ales.. şi îşi îndemnă prietenul. — Nu m-ai înţeles. — . cu ochii larg deschişi. pe care o încep acum. Numai că eu n-am să mor. ca să te impresionez. ceva fundamental şi neschimbător.. ori pentru că am înghiţit o sută de grame de alcool. impasibil. Anicet bău pe nerăsuflate.. Alexandre ! (ridică glasul). e altceva... şi atîtea alte milioane de oameni care au murit în război. atît de aspru. de mult. O găsesc chiar prin creaţie... mirosind încă a boabă de strugure... să scrii cea mai bogată muzică de pe pămînt.... In sfîrşit. însă. Mă înţeleg cu tine în foarte multe lucruri esenţiale. Mă îndoiesc.. Eu mă simt ridicat deasupra oamenilor. Umplu două ceşti cu ţuică fiartă. scumpul meu Alexandru. Asta te îndeamnă necontenit către fapte. Avusese o zi proastă. mai departe de oameni... pe urmă.. Eu creez.... foarte grav şi foarte emoţionat. de viaţa ta. — Mă deprimi.. vă consumă aşa. Mă simt aproape fericit. Răspunse aproape mînios : — Viaţa mea. decît orice creaţie. lucrurile astea nu se pot comunica ... adică ratat. şi appi mi sînt deloc vesele. în noaptea asta. mirosul de vin şi de fripturi... Mă simt atît de deosebit de ei. înapoia tuturor formelor şi vieţilor care vă consu341 mă pe voi. de oricare dintre ei. — Nu mi-ai spus asta niciodată.. indiferent faţă de opera ta. aşa cum nu-l auzise niciodată Alexandru. să poţi găsi ceva ultim. asta e marea graniţă dintre noi. Am înţeles asta.. Şi totuşi. Ei n-au găsit realitatea aceea ultimă.. — Ba da..

. s-a. A doua seară. care cînta romanţele la modă pe versuri făcute chiar de el. şi Gheorghiu a pornit chiar atunci să le caute. prea alb.. Primele două nopţi le-a petrecut în cîrciumi.observaţii( bătrînul Ghedrghiu căzuse în dizgraţie la conducerea partidului). îi străbătea 344 . şi cînd Gheorghiu le-a povestit cum ajunsese aici. îi dădea curaj. Străzile acoperite cu zăpadă. Mitică Gheorghiu încercase de mai multe ori să-şi vină în fire. De atunci le vizita mereu. în salonaşul lor era un sublocotenent tînăr. Se îmbrăcă repede. iar Bucureştiul era. dar a refuzat împrumutul. O zi se închisese în casă. îşi simţi deodată gîtlejul ars. Ningea. Se hotărîse atunci să nu mai bea. agitat. totul va putea ajunge altfel. şi a intrat să le vadă. le spusese într-o noapte. îl întîmpină. să-şi pună corespondenţa în ordine. ruine şi murdării. Gheorghiu . Gheorghiu îi dădu. o singurătate şi o nelinişte pe care n-o putea alunga nici ţigările. însă. uscat. Ştia întotdeauna unde să-l caute. „întîlnirea cu „fetele" a fost emoţionantă. şi se pregăti să coboare. De atunci. Acum însă ningea frumos şi des. s-ar putea întîmpla aceeaşi totală schimbare şi în eL De cînd se întorsese de la Viena. înţelese însă curînd că trebuie să pună friu pa-timei acesteia. ca Gheorghiu să nu se simtă plin de nădejdi. pe jos. nu-şi mai simţea nici măcar carnea strivită. cînd Gheorghiu nu venea pînă la o anumită oră. întorcîndu-se acasă. prea nervos ca să mai poată privi cura ninge. Mitică a fost sincer mişcat de această încredere. ca un oftat înnăbuşit. îmbrăcat repede. îndată ce-a văzut. Totul se putea schimba.. Fetele nu aveau voie săl caute acasă. pe coridor. mai bun şi mai semnificativ. în glumă. o palmă peste umeri. Gheorghiu rămăsese o dată fără bani. căci „fetele" îl urmăreau cîteodată şi-l aduceau acasă. Au devenit repede prieteni. V-au aşteptat pînă adineauri. se întorsese devreme acasă şi dormise. Inima îi zvîcnea cîteo-datâ mai puternic. prea curat. îmbătîndu-se şi ascultînd lăutarii. îşi numără banii. îl cunoştea însă patronul. cînd s-a întors în parcul Carol să-şi ridice ceasul. şi i-a îngăduit să plece lăsîndu-şi ceasul amanet. Le-a aflat însă adresa. — Au întrebat două domnişoare de d-stră. Gheorghiu le îngăduise numai să întrebe de el la portar. A sărit din pat. hotărîte să-şi încerce norocul singure. Mitică îşi aminti de o circiumă unde se petrecea bine. purificarea aceea neverosimilă a atîtor întunecimi. Nu mai simţea nici frig. Simţea un mare foc devorîndu-i măruntaiele. Două zile de limonade şi ceaiuri ar fi fost prea mult. Cînd le-a văzut. lună mai înainte. Cu puţin noroc. I s-a spus că fetele plecaseră cu o. 343 ca să le înapoieze banii. îndată ce-a zărit reclamele luminoase — i-a fost peste putinţă să mai lupte. dar a fost nevoit să facă o vizită fetelor. şi a pornit pe jos către circiuma lui favorită. aprinzîndu-se luminile oraşului. patronul i-a spus că suma fusese plătită de o domnişoară blondă. să facă exerciţii la punching-ball. zadarnic a băut pe nerăsuflate cîteva pahare cu limonada. „fetele" îi cerură din nou bani. El rămase..luat ceasul. Libertatea unui bărbat e mai preţioasă decît onoarea lui.. prudent. femeia de serviciu. Ninsoarea îl ajutase să-şi treacă uşor cîteva ceasuri. sau la menajeră. una din fete s-a oferit să-l împrumute cu bani. Zvîrli brusc ţigara şi plecă de la fereastră. D-na Anicet nu mai ştia de cîte ceasuri umblă prin ninsoare. mai ales că una din fete începuse să-i poarte de grijă şi nu-l mai lăsa să bea. Gheorghiu şi-a adus aminte de „verişoarele din Devonshire". descoperită de curînd. într-o circiumă de lîngă Parcul Carol. a început să plîngă şi le-a sărutat pe amîndouă pe obraji. se îmbăta în fiecare noapte. pe coridor. Cu o seară mai înainte.. — Du-te şi vezi dacă au plecat !. Mîi-nile îi tremurau ca într-o puternică emoţie. de care aflase atîta lume şi de care îi era 342 şi lui ruşine. încercînd să citească.a. jos. Izbutise să reziste pînă ce s-a întunecat bine. Zadarnic şi-a îmbrăcat pijamaua. nici cald. îşi încercă un pulovăr. Trebuia însă să schimbe cîrciumile. Ninsoarea de-afară îl chema. îşi revizui garderoba de iarnă. Gheorghiu venise S2ara acasă abătut. făcu planuri pentru patinaj. Se plimba cu paşi mari.

... nimic nu are nici o importanţă. Nu era el. dar nu recunoscu nimic. A simţit ceva rece. cum dracu' să-ţi spun eu asta ?!. aşadar. Fran-cisc.. se gîndi cu mare indiferenţă. Miroase a zăpadă de munte. „Iertaţi-o. — ..atunci din nou în minte şoapta d-nei Lecca... Nimic ..... Dacă aş putea plînge. nici o durere. se opriseră lin pe obrajii ei. ca în miezul iernii... orice ai voi. înapoia. visul meu de mat-u346 ritate.. O să-i aducem 345 pe toţi acolo.. lung.. a zăpadă de ţară. Alexandre. preaplinul visurilor şi al forţelor tale. A răspuns? N-a răspuns ? Nu-şi mai aduce aminte. spusese Petru. ca la Arvireşti. nu prea îmi dau bine seama ce spun. te-ai îmbătat. G să răscumpăr Arvireştii. Brazii miroseau ciudat . dădu şoferului adresa. J'etais justement en train.. îşi luă haina.. O mare dorinţă de somn. Nu ştia pe unde o duce maşina. neştiind ce-ar putea face cu ea. Dar n-are nici o importanţă. parcă spunea d-l Lecca.. de mult. nici furtul. Este felul meu de a concepe acţiunea. Şi pe mine.. parcă ar fi aşteptat să se dezlănţuie din clipă în clipă o altă nenorocire.. iarna. ce vreau să spun. gol. ... este creaţia... —. Văzu un taxi. amurgul din ultimile sale zile înainte de moarte) are să-ţi fie greu să rămîi singură cu Petru.. vorbi Petru.. ingenieur... vă rog iertaţi-o ! E o nebună. Observă că zăpada e colorată ciudat aici. şi-şi zvîrli privirile de jur împrejur. cu un felinar care rămînea aprins şi în timpul zilei. Să pot merge aşa. figura ei puternic luminată. Trebuie să fie tîrziu.. şi-şi pierde mirosul cu cît se apropia de centru. Habar n-am ce numeşti tu lucruri .. îi va rămîne deajuns. totuşi. Rămăsese cu compresa în mînă. spusese el.. nici. Roumanie — scrisese Francisc în registrul călătorilor. Nu.. sub. unde s-o ascundă. în zăpadă..Icre negre..Nu e vorba de lucruri frumoase. Se uită de cîteva ori pe fereastră.. sau din deficienţele tale.. Spui întotdeauna lucruri mai frumoase cînd eşti beat. acum. I se păru că a auzit o sanie... De abia acum se aşternuse zăpada. făcu plictisit Anicet. mereu. altceva.. de creaţie. doamnă.. Băteau lumini roşii. să simţi că şi asta e sub tine.. galbenă . Culegea zăpada în pumn. ăsta e singurul meu vis.. se trezea din nou atunci. Şi. păstra întotdeauna farfuriile afară. nici o părere de rău.Să contempli.. spunea el (patul acela cu spetează înaltă.. să o poţi depăşi şi pe asta. rîsul ei spart. apoi se trînti strivită între perne.. cu fulgi mari. Auzea ţipătul Anişoarei. A furat a doua oară.. nu te pierzi pe tine . Ah. o fată cu picioarele goale.. Ca şi mine. gol. Ningea îndesat cu fulgi grei. ca snopii tăiaţi. De abia la capătul parcului auzi pe cineva alergînd după ea. băiatul meu.. tremurînd. să contempli după ce ţi-ai dovedit ţie însuţi că poţi crea. nici măcar teamă — nu mai era nimic acum.. Se gîndi o clipă că va cheltui prea mult cu taxiurile. din lipsurile tale... îl rostogolea pe Pavel... Cest la viere de cet imbecile. a sanatoriu de munte. „Copila noastră a furat. înapoia ta. mereu. Şi e atît de ciudată ninsoarea. Şi totuşi. Se trezi tîrziu.. a pom de Crăciun.. nici scandalul.-. nici durere. Deocamdată am o poftă nebună de lucru. Era Teddy Lupescu.. D-na Lecca îşi privea fiica aiurită. D-na Anicet se opri brusc.. Orice alt fel de acţiune mi se pare inferior.. şi pe mine. O călătorie prin munţi.. Ningea tot mai puternic . e copila noastră". M-am îmbătat. de altfel. O extraordinară indiferenţă faţa de toţi şi de toate. S-au oprit la o cabină. îl întrerupse Alexandru. Băiatul nostru din urmă. ştiu că există altceva. acţiune stimulată din afară. vedea pe Teddy Lupescu pur-tînd pe braţe o fată leşinată. pe obraji. durerea. la prima ninsoare. e o biată bolnavă !".. Nici umilire. amintirea cuvintelor acestora n-o mai umileau. parca s-ar fi-trezit atunci dintr-un somn. cu Fran-cisc. De mult nu mai era el.. şi vedea în jurul ei oameni împleticindu-se alarmaţi. Băiatul meu.. Totul se năruise. ningea fără vînt. se îndreptă către el. să nu mai mă opresc niciodată--.. de mult. — Te-ai îmbătat. Se strecurase pînă în vestiar. gîndindu-se încă odată la Petru. Plecase fără să prindă nimeni de veste. înapoia meu. Cîţiva fulgi mari căzuseră din văzduh. Nu ştia în ce parte a oraşului se află. îngheţat. îşi spuse. Există o singură acţiune eficace şi în care nu te umileşti. Dar este şi asta o acţiune. spunea Francisc. într-o piaţă luminată puternic. că poţi fi. albastre. e sub. şi se freca cu ea pe piept. Madame et Monsieur Anicet. Are să-ţi fie greu. şi ieşi repede.... Ciudat. e peste putinţă...

îl linişti chelnerul. şi rupse fără grabă nouă foi... Mitică Gheorghiu trîntise sticla şi se ridicase de pe scaun. îşi făcu repede o cruce. înalt....... Unde-o umbla băiatul ăla toată noaptea ?!. Privise destul de semnificativ pe Alexandru şi pe Petru. Roti o privire lungă şi indiferentă de jur împrejur. gîndul de la început... Şi am să mai sparg!!. cu grijă. bietul băiat. cu lampa în mînă. să înfrîngă toate obstacolele — îi reveni încă odată în minte. Dar nu găsi decît hîrtii şi cîteva surcele. contemplaţia asta a ta. 349 Era o frîghie lungă. Vă suspectez grozav. Petru aşeză paharul pe masă.. ferestrele mici fuseseră pe un sfert astupate cu zăpadă. Propti un scaun de perete.. şi-şi încălzi mîinile la flacără. Îşi curăţă un măr. fără să-şi ceară . Dar mîine.. încerca să alunge gîndul bun... Nu merităm nici atît.. D-na Anieet se dezbrăcă de haină cu gesturi lente. frig şi umezeală. cu lampa tre-murînd în mînă.. Am uitat să rup foile. Dacă ai şti cît am plătdt pentru asta ! Căută cu mîna sticla. Era prea ostenită. nu era nici o lacrimă. Petrişor mamă. pe zăpada asta. mă. s-o plătesc. era fericit. că d-aia am spart-o.. la cîteva mese depărtare de ei.. Oricum s-ar fi întrebat. Aşeză blocul pe pian. — Aşa ne spune el nouă ? întrebă bine dispus apu-cînd din nou paharul. căutînd.. iembrie. şopti el. Şi tu ai aceeaşi nevoie de muzică.. Gîndul bun.. a început să bată vîntul. Se simţea foarte bine. să aducă un braţ de lemne. Petru începu să rîdă. dar un zgomot asurzitor îi făcură pe amîndoi să tresară. Focul se stinsese de mult.. Mitică Gheorghiu se apropie de masa celor doi prieteni şi. Toată lumea întoarse speriată capul. muşcîndu-şi necontenit buza de jos : „Să ne iertăm unul pe altul. Băuse de ajuns ca să uite singurătatea în care trăia de cîteva zile.. muzică?!. Se apropie de perete. Ar trebui să-l fac măcar în odaie la el. vine şi muzica. — Vine. Căută cu ochii o foaie de hîrtie albă. Era frig. Poate o fi multă.. Căci. Probabil că suferă de amor. — O plătesc.. Vorbise mult. îl iubise mult pe Alexandru. Cu cît treceau minutele.. zăpadă pe ele. Aprinse hîrtiile. cu ţigara în mînă. singurul care îi dăduse puterea să ajungă pînă aci.. obosite. şi scrise cu greutate. îricît mă sperii. e mai bine aşa. stăruitor.. solemn. A început să viscolească. Apoi se întoarse în odaia lui Petru. ca să se ducă în curte. sub şopron. Deşi i-o 348 fi frig. Trase cu oarecare greutate frînghia. încet. şi înălţă mîna pînă deasupra dulapului cu rufe.. — E faimos tipul.. gîndi d-na Anieet. N-a venit . Am să am eu curajul s-o abandonez într-o bună zi ? Voi putea eu renunţa vreodată la puterea asta de a mişca munţii din loc.. Trecu în odaia lui Petru.frumoase. dar întrebase în acelaşi timpl| pe toată lumea din circiumă. Luă din nou lampa în mînă şi începu să priveasă în sus. Tîfziu după miezul nopţii. că n-a venit. uneori.. întîlni calendarul : 16 No-. 347 întrebase pe chelner.. Căută chibriturile şi încercă să-l aprindă în soba din odaia lui Petru. prea lungă pentru gîndul ei.. zîmbind. fără palton. O sticlă plină fusese aruncată cu furie de podea. Petru nu răspunse. de a sili să se deschidă iadul?!. mi-e teamă să nu fie o prea rapidă depăşire a tinereţii. Se îndreptă spre săliţa din dos. ce va fi mîine ?!. i se păruse. coane. Se întoarse la ea în odaie.. strîngînd bucăţile de sticlă. vorba lui David Dragu.. întocmai ca şi ăsta. lău un bloc de pe masa lui.. e teribil de român ! !. şi-şi umplu paharul pînă la vîrf. Se pregătea să continue. mare şi nesigură.. pe voi muzicanţii. păşind încet. aflînd toate cîte i se întîmplaseră în ultimul timp. Era doar frig în odaie . de a face să plîngă cerul.. să rămîi huligan. gîndul de \et început. încearcă să mai rămîi aşa cum eşti. începu Alexandru. şi ieşi în vîrful picioarelor.. Flacăra se zbătu o clipă. mai istovită. Că ai rămas acum singur pe lume". Clătină din cap. grea. Eu însă îmi dau cîteodată seama că am atîta forţă în mine. astă noapte . Se şterse cu mîna ... cu atît se sfinţea mai slabă. Aprinse lampa din antret... mă simt în stare să fac totul. I se păru că simte o lacrimă la colţul ochiului drept. — Eşti sigur că tu nu suferi de aceeaşi boală ? îl întrebă Alexandru în glumă. De ce n-aveţi mă.. pe loc !. ■amuzîndu-se să constate în ce măsură îşi mai poate controla reflexele. numai . parcă s-ar fi temut să nu deştepte pe cineva. clipind cordial din ochi. — Contemplaţia asta. Oftă obosită cînd se coborî pe scaun. prea slabă. Doamne. totul !.

Simţea nevoia să spargă ceva. mă Dragomirescu ! Sînt fete pentru voi. mă ? se adresă întîi lui Alexandru. Bea un chil şi du-te acasă. Şi tot aia. ceva urgent de făcut pentru a doua zi). toate la fel !. îşi dete seama că e cu capul gol. Fugi apoi din odaie. mă. mă. şi o fi adormit. îşi trase un scaun. scump şi urgent. tot aia . Intră în casă cu băgare de seamă. şi pantalonii erau copios stropiţi. Privi apoi cu înfrigurare pe cei doi prieteni. spuse el încet. — Toate la fel.. care îl ascultă cu ţigara în gură şi coatele lăbărţate pe masă. — Sînt prietenele d-tale ? întrebă Alexandru ca să spună şi el ceva. D-na Anicet îi lăsa adesea scurte informaţii {vreo vizită în lipsa lui. şi făcu cîţiva paşi. Mare păcat !. îşi spunea el în maşină. conti-nuînd acelaşi cîntec care îi plăcea atît de mult astă-seară.. mă. şi ieşi din odaie. începu să plîngă. — Am despuiat-o. ca pentru sine. — Şi pe mine tot Dragomirescu. aproape se înălţa-j seră troiene. de o noapte vulgară prin care să-mi curm singurătatea.. Dar nu avea încă curajul să intre în casă. altul.. săraca. mă. mai obosit. era aproape o voluptate. beţi şi ei. Tîrziu. '■ ' 351 Plăti şoferului. Ce bine se simţea beat ! De abia mai putea duce paharul la gură. dar nu mai avu putere.. Se apropie de sobă .. şi se opinti să deschidă poarta. îşi frecă tîmplele. Se opri lîngă gard. Aprinse un chibrit în sală. Lăutarul încercă să-l urmeze. în haină. — Păcat. începea să uite unde se află.. — Cum vă cheamă pe voi. odaia lui. să calce în picioare. îşi dădu seama că e foarte frig. Continuă multă vreme să-şi privească tovarăşii.. urlă Mitică. Dădu cu ochii de blocul aşezat pe pian . Luă cutia de chibrituri. fără să scoată un cuvînt. Petru sări de pe scaun ca să-şi apere pantalonii. Paharul îi alunecă din mîini. se apropie să citească. fete subţiri â la Devonshire !. semeţ .. mai ales de cînd adusese banii. învaţă alta !. -— Ne-am încurcat rău de tot cu ăsta.. Mizeria aceasta fizică îi făcea bine. acolo. atît de departe. Aprinse un chibrit şi trecu 'direct în. Se hotărî să se dezbrace repede şi să intre sub plapumă.350 Izbucni în rîs. şi rîse cîtăva vreme.. pe care îl rătăcise de mult şi căruia nu mai ştia cum să-i dea de urmă. "Voi să ţipe. şi rămase mult timp privind pomii albi. atît de nefiresc. S-a îmbătat din amor. Aveam mare ne-jroie'de o noapte că asta.. exclamă Mitică. spuse Gheorghiu abătut din senin. — Piei. Aşteptă cu chibritul în mină pînă ce se stinse. ca şi cum şi-ar fi amintit brusc de un lucru de excepţională însemnătate şi exclamă : — Ar trebui să le cunoaşteţi îşi voi.» . Hohotea. O fi fost ostenită. era îngheţată. gîndindu-se delectat la toate complicaţiile care ar putea decurge din-tr-o eventuală prezentare a verişoarelor. din faţa mea !. Frigul' îi" făcuse bine. Aproape de zori. Deschise atunci poarta şi . una pe care am iubit-o mult. şi se rezemă cu mîna de uşă.nu-şi deştepte mama. de îmi ieşisem din minţi. spuse Alexandru. îl scăpase de mai multe ori pe masă. şi mi-am făcut gustul cu ea. şi se vărsă întreg pe masă. Aprinse apoi un . Am ghicit de minune. începeau să i se tulbure gîndurile. intrînd în odaie. Dar am despuiat-o odată într-o privată. Petru citi de două ori mesajul fără să-l înţeleagă. Singurele mele prietene.. Nu îndrăzni să intre. său să-şi pună capul pe masă şi să plîngă. îşi şterse ochii şi scuipă dispreţuitor lîngă masă. —. începu apoi să se plimbe prin curte. scrise pe bloc şi aşezate pe pian. Se opri brusc. încît ceilalţi doi nici nu băgară de seamă la început că plînge. Alexandru se feri zîmbind. măi..'.de la I stradă. coborînd din tavan. cu fulgi uşori. îi risipise aromeala.. Am avut şi o iubită. Totul a durat cîteva secunde. Uşa de la odaia mamei era larg deschisă.şi încruntat. şi apoi lui Petru. D-na Anicet.'. Ningea acum mai rar. Era beat de-a binelea.voie. Îndată £e-şi scoase pardesiul şi-l agăţă în cuier.. să . alergînd năuc prin zăpadă. spuse Anicet.. parcă s-ar fi scuturat o pădure nevăzută. şi • că zăpada i-a trecut de mult prin pantofi. cine sînt tinerii aceştia. Bătuse multă zăpadă. Apoi îşi duse mîna la frunte. şi duse amîndouă mîinile la cap. e. nu lăsa niciodată să se stingă complet focul în odaia lui. —■ Dragomirescu. înspăimîntat de presimţiri. Mitică ridică fruntea. Inima i se opri brusc. Petru ajunse cu maşina acasă. frigîndu-l. Parcă ar fi căutat ceva. Zări o umbră mare.

cu iniţialele d-lui Baly. prin curtea plină de oameni. Lecca. David şi Liza. d-na Dragu. aşa spunea. ■'de altfel. adînc îndurerată". a murit mama. Părui îi alunecă şuviţe pe sub. în haină neagră.. Dar strigătele s-au curmat ofilite. Petru îi zîmbi şi îi puse mîna uşor. Liza n-a vrut să se urce. vorbi încet Petru. S-au întors cîţiva ochi spre ea. cu pasul ferm.. Iorgu Zamfirescu. grăbit. să înceapă un bocet. cu faţa palidă. sfîrşit de aşezat coroanele. Pe una scria : „Familia Lecca. care nu-şi putea cu nici un chip stăpîni plînsul. aşa îl ameninţa ea. Parcă ar ameninţa un destin. D-l Baly a luat în cele din urmă pe Adriana în maşina lui. Auzi un glas înăuntru. dar fără să trădeze vreo emoţie. dar nu distinse nimic. Se îndreptă către geamul odăii. Era Nora .. A mers alături de David. bătu cu putere. mergeau strînşi unul într-altul. Erau şi cîteva maşini particulare. Venise... înainte de a lua pasul după dric. înapoia dricului. în faţa casei se strînseseră oameni mulţi. ghemuiţi unul într-altul. 353 — Iartă-mă. sta afară pe trotuar. omul care plătea înmormîntarea. Era încă frig.. Nici d. şi-a pornit dricul — cineva a încercat să ţipe. şopti el şoferului. Ce penibile situaţii i-ar prilejui bietului băiat!. E mai bine să-l lase singur. neverosimil de roşu. ca bocetul să se sfîr-şească. Avînd pe Adriana cu el. Dacă vrei să vii să-mi ajuţi. Acelaşi protector al Aniceţilor de totdeauna . Alexandru. Lumina bătea orbitoare deasupra zăpezii. în alt grup. înainte de trei jumătate.. şi. nebărbierit. dricul pornise. decît prieteni. Convoiul a pornit agale. Bătu de mai multe ori. Locuia acolo. de aprins. Mahalaua încă nu avusese timp să se murdărească. — Ce moarte tragică ! spuse d-l Baly în maşină Adrianei. Anişoara nu putuse veni .. încercînd necontenit să se ascundă. Am să mă spînzur. amîndoi cu ochii în jos. cu ochii adînciţi în cearcăne. toţi tineri. Petru mergea alături. aproape pe întuneric. din ce în ce mai tare. pe care-îl convinseseră doctorii să stea în pat. Continua să bată. Ninsese două zile în şir. pălărie. Purtară sicriul pînă la dric. Apoi o iei la dreapta. cu braţele alăturate de corp. vorbi şoptit Dragu. ca să se poată ţine după dric. Petru a trebuit să facă paşi mari. Ceilalţi au rămas în zăpadă. — Să nu-i spuneţi nimic. O văzuse de mai multe 352 ori în timpul verii. îţi fac eu semn. Ccrana Marina. rece şi respectuos. A rămas tot timpul cu capul gol. Se temea să nu se îmbulzească toţi către Petru ca să-l consoleze. Getta. grav. slab. nefardată. Oamenii. David Dragu. Privi cu mare linişte cum sînt aşezate coroanele. Petruţă !. Apoi trecu înainte. Păşea încet. ai să mă găseşti într-o zi spînzurată. Nu eraii. Groapa era pregătită. vorbind rar. departe. Privirile tuturora se adunară o clipă asupra lui. pe toţi Aniceţii. şi alţi cunoscuţi. Fusese o singură înmormîntare.. Prietenii îl lăsară să treacă plecînd ochii în jos... L-a refuzat zîmbind. pe cap.. şi numai la cîţiva paşi în urma lui să vină ceilalţi. — Iartă-mă. Au ajuns la cimitir la cinci. Au asistat numai Petru. apoi soarele apăruse deodată. şi . era încă bolnavă. însă mamă 354 Norei. Coana Marina. aproape să alerge. într-adevăr. D-l Baly aranjase ca înmormîntarea să se facă foarte devreme.se aflau Liza. D-l Baly a încercat de două ori să-l convingă să-şi pună pălăria. Cînd ajunse la o poartă. D-lBaly.. Petru a aşteptat. Pe trotuar. ştia bine în ce odaie. Venise la înmormîn-tare direct de la liceu. Petru nu vedea nimic. îmbrăcată în negru. şi apăru capul bătrînei. deşi caii minaseră destul de repede. O jerbă uriaşă de flori naturale. Adriana plîngea.. VII Cerul era senin. Era vecina. o moaşă. Uşa se deschise. Cînd s-a. la braţul Lizei.se îndreptă către casa vecină. Mama s-a. şi sări gardul. Avea sub braţ o servietă. — Părea mai îmbătrînit. Adriana şi Alexandru. Nu plîngeau decît cîteva vecine. cu toate repulsiile lui faţă de asemenea spectacol. Dar nu s-a apropiat de groapă." Se vede bine că se gîndeau mai mult la moartea maiorului Dragu şi la înmormîntarea lui Pavel — decît la d-na Anicet. o femeie se repezi la el şi-i apucă mîna s-o sărute.. d-l Baly a fost nevoit să meargă pînă la cimitir. la urma convoiului. :— Să nu-i spuneţi nimic. — Să urmăreşti cortegiul pînă aproape de cimitir. Găsi poarta încuiată. Porni apoi singur spre casă.. şopti încă o dată David.

întoarse capul. mină pîlpîită. Erau tot atît de vii. mama a ajuns cu bine. Bulgării continuau să cadă. Continuă să-i vorbească lui Alexandru. acum. şi-i spuse : — I-am făgăduit. — Spune moartei s-o ierte. Cînd îl văzu că se întoarce Alexandru se apropie de el şi îi luă braţul.. Căzuse în genunchi. Ii făcu un semn.. a scăpat de noi !. dar Petru nu auzi nimic. şi spuse tare : — Iart-o. O să am de furcă.. umedă. Se apropiară şi ceilalţi.. întunecat. ca s-o liniştească. dar înainte ca să aibă timp 356 să-l rostească. rămas bun. Petru a sărutat pentru ultima oară fruntea mamei. dar Petru nu-i observă. vorbi Coana Marina. Ajut-o d-ta. — I-am făgăduit să-i aduc pe toţi.. o Iu. în sfîrşit. la Arvireşti. Luminările începuseră să lumineze. cu atît se zbătea Nora.. Auzi numai bulgării şi zgomotul acesta îl liniştea. să se pună capacul mai repede... A făcut un semn. Dar nu aici.. — Iartă-mă.. Preotul se apropie de Petru şi-i şopti : — Ii e frică de ceva. pe frigul ăsta pînă la primăvară stă întreagă şi frumoasă !. Era Nora. se rugă cîteva clipe. Aici se sfîrşeşte al doilea episod din ciclul „ÎNTOARCEREA DIN RAI" . şi-şi plecă fruntea în zăpadă. Petruţă ! mai ţipă ea o dată. în acea clipă.. şi nu ştia cum. aşa cum a fost a noastră ? !. îşi făcu cruce. tot atît de calde. mamă !. Oamenii se retraseră apoi în drum. Şi cu cît se astupa groapa. îşi aminti..Spune-i. în zăpadă. în cîţi ani crezi tu că se poate răscumpăra o moşie mare. nu vor putea rămîne aici. îl împăca. dar fără să înţeleagă ceva....... Groapa era aproape plină. Prietenii îl aşteptau. începuse ritualul. sărac.. poate de vreun blestem. Spune mâicuţii să mă ierte !. Voi să-i spună un cuvînt de încurajare . că mă duc şi eu după ea dacă nu-i spui !. şi văzduhul acesta de iarnă îi umplea inima cu o nesfîrşită împăcare. Un secretar al d-lui Baly se depărta discret de grupul cel mare. şi a sărit în lături. Petru se aplecă spre groapă. cu o extraordinară" precizie. aşteptînd bacşişul. Ce bine are să se păstreze Madam' Anicet acuma !. ca într-o lungă mătanie.. care se zbătea în braţele maicăsi. şi începu să plătească bacşişurile.cimitirul era trist. Petru o privea tot atît de liniştit. Petru rămase în faţa groapei. Nora -îşi făcu cruce. 355 aproape cu căldura lor animală. Se întuneca. figura bătrînului Anicet şi a lui Pavel. şi-şi dădu seama că cineva plînge cu hohote. Petru o privi fără să înţeleagă. Trebuia să-şi ia. dezleag-o. prin-tr-un fel sau altul. şopti încă o dată preotul. Petru îşi desprinse braţul de al prietenului. închise ochii. Peste bulgări se aşezară coroanele. şi trebuie să mă ţin repede de cuvînt. şi voi să se întoarcă..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful