You are on page 1of 176

Elena Mihaela V.Ist.

Zăvadă-Peri

Localitatea Peri Mehedinţi

Minimonografia fostei comune

PE R I
Mehedinţi

Ediţia a II-a.
Minimonografia fostei comune Peri

2009
Coordonatorul lucrării-Vasile Ist.C.Zăvadă-Peri.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
ZĂVADA, ELENA MIHAELA
Minimonografia fostei comunei Peri / Elena
Mihaela Zăvadă. – Drobeta Turnu-Severin : Editura
Ştef, 2009

ISBN 978-973-7869-62-

Ediţia a II-a

2
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Tipărit S.C. “D & A” COM SRL
Casa Tineretului, et. 2, Str Crişan 25
Drobeta Tr.-Severin
Tel/Fax: 0352.401.584
0744 495 186 / 0788 486 823
web: www.editurastef.com
e-mail: editurastef@yahoo.com

ISBN 978-973-7869-62-

Dedic această lucrare părinţilor,
Ana (Nicuţa, Michi) şi Vasile,
precum şi fratelui Valentin Istrate
(Bădica Titi-Vali).

Introducere.

Mult stimate cititor, fiu al Periului,

-Mi-am dorit să mă ocup de această minimonografie, căreia i
se poate spune şi Istorio-Monografie, dat fiind faptul că lucrarea
de faţă cuprinde multe date cronologice (istorice). Mi-am propus

3
Minimonografia fostei comune Peri

ca în această lucrare să adun date, din plăcerea de a cunoaşte cât
mai multe despre Istoria localităţii (fosta comună Peri), acolo
unde mi-am petrecut şi eu unele dintre vacanţe, ca şi fratele meu
mai mare, Valentin Istrate (Bădica, Titi-Vali).
-Date mai complete, pe care le-am putut culege, sunt cuprinse
în acestă lucrare, între ultimele decenii ale sec.XIX, până în zilele
noastre (anul 2.004 al mileniul-III-), din perioadele străbunicilor,
a bunicilor mei, Frusina şi Mihai Coricovac, respectiv Elena şi
Istrate Zăvadă, precum şi a părinţilor mei Ana (Nicuţa) şi Vasile.
-Dar se vrea, în primul rând, un omagiu adus celor care s-au
născut şi trăit în acest dumnezeiesc de liniştit colţ de lume, în
acest mediu sătesc, unde- vrem sau nu vrem, avem cu toţii
rădăcini adânci, pe care-nici în glumă, nu trebuie să le ignorăm.
-În mediul unde această sfântă fiinţă, smerită, supusă tuturor
legilor scrise şi mai ales nescrise, ţăranul, care chiar neştiutor de
carte a fost şi va rămâne cât va dăinui Pământul, înţeleptul, sfânt-
curat, care nu are măsură în carate, el fiind mai scump decât aurul
cel mai pur, fiindcă el, omul-ţăran, are caracter, care nu implică
ştiinţă de carte, studii superioare ci numai simplitatea pe care
toate ştiinţele acestei lumi n-o poate egala.
În acest mediu unde s-a învăţat totdeauna muzica muncii,
îndemnul la hărnicie, la a evalua şi valorifica timpul, unde omul
simplu de aici din mediul satului, îşi cântă rostul vieţii, farmecul
trudei, sacrificiul sfânt pentru societate şi neam, bucuria de a-şi
creşte şi îngriji copiii.
Câtă plăcere să respiri speranţa pe care ţi-o dă viaţa de la ţară,
să simţi în trăire plăcerea de a înota în undele aerului curat,
mireasma florilor, să trăieşti imnul voluptăţii de trai, a frumosului
unit cu folositorul, a datoriei de jertfă pentru binele comun (truda
de a obţine pâinea care ajunge pe masa fiecărui muritor). Prin
munca depusă în fiecare zi-lumină, a omului de la sat, el devine
,,sclavul muncii”, dar câtă plăcere să fi un astfel de sclav,
necunoscând un program anume pentru odihnă, până nu ajunge să
culeagă bobul de nectar (rezultatul muncii). Dar munca lui aduce
belşugul mult aşteptat şi meritat în casa lui, şi prin acest belşug,
mulţimea copiilor curaţi.
-Dacă bunul Dumnezeu mă va ajuta să realizez ceea ce mi-am
propus, îmi voi putea realiza dorinţa, de a reînvia, cât de cât,

4
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

umbra celor care s-au născut şi trăit, în această localitate, cu
bucuriile şi necazurile care le rezervă viaţa.
-Mă bucur că am ocazia să fac trimitere la zicala: ,,Oamenii
mari s-au născut în case mici”. Da, în case din satul românesc,
ceea ce mă obligă, să mă înclin, cu mare respect, în faţa celor
care plecând din Peri, prin muncă cinstită şi învăţătură, au ajuns
pe posturi înalte, ducând faima omului cinstit şi dornic de
afirmare, faima celor din Peri, chiar dacă numele unora nu au fost
aflate şi nu vor fi trecute în paginile lucrării de faţă.
-Pot eu să nu dau dreptate lui Ionel Teodoreanu care afirmă,
că: ,,Bunătatea şi curăţia omului de la sat, are miros de mămăligă
din porumb curat, răsturnată pe o masă sfântă ţărănească”?
Doamne, Dumnezeule, cât adevăr!
-Pot eu să nu aprob-ca om, zicala enunţată de Dr. med.
H.Balzli, care spune: ,,Orice vieţuitoare, înstrăinată de natură prin
domesticire, îşi pierde însuşirile naturale, implicit omul care
părăseşte pădurea şi câmpia (zona sătească) şi îşi petrece viaţa
între ziduri, la oraş. Fiinţa care rupe legătura intimă cu
Dumnezeiasca, Natura Mamă, pierde calităţi însemnate şi va
cunoaşte în permanenţă, boala, degenerarea, tristeţea, care în
timp, duc la scurtarea vieţii”?
-,,Cu cât omul respectă mai mult natura şi legile ei, cu atât
trăieşte mai mult şi cu cât se depărtează mai mult de ea, cu atât
mai puţin trăieşte”.-Hufeland.
-Chiar dacă nu m-am născut şi nici nu am crescut la ţară, am
avut totuşi- este adevărat cam rar, ocazia să trăiesc acea atmosferă
,,Prea Sfântă” din domeniul satului şi aceasta mă face să mă
gândesc cu recunoştinţă la truditorii satului românesc. În acest
sens îmi face o deosebită plăcere să fac trimitere la versurile
poeziei redată în continuare, în care este reflectată o zi din munca
ţăranului nostru român, scrisă de un poet al ţăranilor:

Plugurile- de Vasile Alecsandri:
Noroc bun!, pe câmpul neted, ies românii cu a lor pluguri,
Boi plăvani în câte şase, trag, se opintesc în juguri.
Braţul gol, apasă-ncoarne: fierul taie brazde lungi,
Ce se-nşiră în bătătură, ca lucioase negre dungi.
Treptat câmpul se umbreşte, sub a brazdelor desime,

5
Minimonografia fostei comune Peri

El răsună-n mare zgomot, de voioasa ţărănime.
Iar pe lanul ce în soare, se zvântează fumegând,
Cocostârcii cu largi pasuri, calcă rar şi meditând.
Acum soarele-i, l-amiază; la pământ omul se-ntinde,
Cârd de fete şi neveste, de la sat aduc merinde.
Plugul zace-n lan pe coaste, iar un mândru flăcăiaşi,
Mână boii la izvoare şi îi paşte la imaşi.
Sfântă muncă de la ţară, izvor sacru de rodire,
Tu legi omul cu pământul, într-o dulce înfrăţire.
Şi lumina amurgeşte, iar plugarii către sat,
Hăulind pe lângă juguri, se întorc de la arat.

-În poezia ,,Pâinea”, a poetului militar, Ioan Gliga din
Braşov, descoperim marele respect ce-l are poetul faţă de cel ce
cu trudă obţine acel sfânt-aliment care este pâinea. Domnia-sa
vorbeşte prin intermediul poeziei, în numele celor care recunosc
greaua, dar şi sfânta muncă a ţăranului, respectiv a celui care se
ocupă de a obţine pâinea caldă, care ajunge pe masa oricărui
muritor, acest de neînlocuit, dătător de viaţă, aliment. Nu îşi
permite a-l numi ţăran, plugar, om al satului, nu îi atribuie nici
unul din numele arhicunoscute, ci stabileşte un nume mai mult
decât Sfânt, nume care nu poate fi înlocuit şi pe care îl numeşte,
nici mai mult, nici mai puţin, decât ,,Măria-Sa Ţăranul”.
În finalul poeziei, poetul, cere ca El, ,,Măria-Sa-Ţăranul, să-
şi plece fruntea plină de sudoare, pentru a i-o săruta, arătându-şi
în acest fel recunoştiinţa şi prin care se deduce că munca lui, a
Ţăranului, este apreciată aşa cum se cuvine:

Mă plec în faţa ta, trudită pâine, ca-n faţa unei cupe cu rouă
de izvor.
Iar de te frâng la masă, mi se-nfioară mâna, precum o buză
arsă pe-o gură de ulcior.
Şi-i ora ca o jertfă de datină străbună, când timpul cald al
pâinii în jur ne-a adunat,
Şi aburi calzi se-nalţă, amirosind a nouri, şi-a primăveri cu
soare-n grădinile din sat.

6
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Şi te revăd în brazdă, sămânţă şi nădejde, jăratec aruncat din
palmă ţărănească,
În fiecare bob multiplicând un chip şi-un picur de sudoare şi-
un gând să încolţească.
Îmi luminează-n suflet bătătoritul drum, pe care prea puţini îl
ştiu sau îl visează,
Puţini ştiu că zăpada făinii e din zori, din arşiţa de soare şi
ziua ce-noptează.
Mă plec în faţa ta, aromitoare pâine, la ceasul sfânt de datini
şi-nceput,
Şi-mi pare, că prin tine, Măria-Sa Ţăranul, şi-nclină fruntea-n
soare, ca eu să i-o sărut.

-Câtă satisfacţie şi pentru mine, să mă ştiu, fiică de oameni
care s-au născut şi copilărit în acest măreţ neam al ,,Măriei-Sale-
Ţăranul”, dar mă gândesc la cât de mare este bucuria pe care o
trăiesc cei care sunt chiar purtători al acestui curat şi prea sfânt
nume de ţăran?

*-,,Măria-Sa” Ţăranul, este singurul preot pământean, în faţa
căruia se cuvine a te înclina.
*-Pe gârla copilăriei şi pietrele sunt catifelate.

-Încerc a mă transpune în locul celor care după pensionare se
retrag în satul natal, acolo unde îşi găsesc satisfacţia unei munci,
de acum liniştite şi unde spiritul sfânt al părinţilor şi înaintaşilor,
spiritul sfânt al locului unde s-au născut şi crescut, al copilăriei,
care le redă acele stări de ne înlocuit şi care nu pot fi cumpărate
cu toate bogăţiile acestei planete. Să ne propunem- dar şi să
reuşim, să trăim acea satisfacţie care ne-o poate da spiritul sfânt al
amintirilor despre părinţi şi copilărie!

A venit aseară mama-romanţă - de Vasile Militaru.
A venit aseară mama, din sătucul de departe
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi domn cu multă carte.
A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag
Mi s-a umezit privirea, de iubire şi de drag.

7
Minimonografia fostei comune Peri

Săruntându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept duioasă,
Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.
În lăuntrul casei mele, din ce brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne, să se creadă-ntr-un palat.
Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare
Şi cu multă grijă calcă, doar pe-alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama, şi să calce drept, în lege,
Că e doar la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege.
Şi de-abia o fac să şadă, pe-un divan cu scoarţă nouă.
,,Mie-era dor de tine maică, ţi-m adus vreo zece ouă”.
Niţel unt, iar colea-n traistă, nişte nuci, vreo două sute…
Şi cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:
,,Poate mor, că sunt bătrână, şi-a prins dorul să mă-
ndrume,
Să mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume.
Caierul mi-e pe sfârşite, mâine, poate-şi curmă firul,
Şi-ntre patru blăni de scânduri, să mă cheme cimitirul.
Jale mi-i de voi mămucă, şi visez, chiar şi deşteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tău m-aşteaptă.
Tu, odorul mamii,-n urmă, să te-aduni cu fraţii-acasă
Şi să-mparţi agoniseala, de pe urma lui rămasă.
Lui Codin să-i dai pământul, de la moară, şi cu via,
Vaca şi-un pogon din luncă, maică, să le ia Măria.
Lui Mitruş să-i laşi zăvoiul, de răchiţi, dintre pâraie,
Carul, caii şi cu plugul, să le laşi lui Niculaie.
Iară tu, ca mai cu stare, decât fraţii zişi pe nume,
Să iei casa-n care ţie, ţi-a fost dat să vii pe lume.
Când şi când, în miez de vară, sau de Paşti, să vadă satul
Cum îmi vine, ca-n toţi anii, la căsuţa mea, băiatul.
Şi-având tihna şi odihna, la venire sau plecare,
S-aprinzi şi la groapa noastră, câte-un pai de lumânare.
A tăcut, apoi bătrâna, şi-a plâns mult, cu lacrimi grele
Ce curgându-i lin, în poală, se-ntâlneau cu ale mele.

Dor de doină şi de sat-de Costică Buruiană.
Sat cu uliţi înierbate, cu izvoare fără vad,
Case cu cerdac bătrâne, şi salcâmi în loc de gard.
Doine româneşti cântate, loc de baştină şi leagăn,

8
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Oricât aş umbla în lume, n-am să vă găsesc aseamăn.
Drum de ţară printre lanuri, cu ciulini şi cu sulfină,
Călători, lăsaţi-mi dorul, slobod către voi să vină!

Repetabila Povară-de Adrian Păunescu.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem,
Astăzi, îmbătrânind, ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc,
De atâţia copii şi de-atât nenoroc.
Nişte cruci, încă vi, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor.
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi chin, cât nesomn!
Chiar acuma când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni,
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni.
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit, trişti în casele lor….
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate, ce sunt, cel mai greu e să fi,
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Mai aşteaptă şi-acuma semne de la strămoşi,
Sau scrisori de la fii, cum c-ar fi norocoşi.
Şi, ca nişte stafii, ies arar la porţi,
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi încă nu e pierdut,
Cine are părinţi, are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus pân-aici,

9
Minimonografia fostei comune Peri

Unde avem şi noi înşine-ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi, în genere, sunt niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici.
Cocoşaţi, cocârjiţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de şti vreun şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Ca povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa,
Şi se uită la tine, ca şi când te-ar ruga.
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus,
Pe conştiinţe povara acestui apus.
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împuţina cei ce n-au şi ne cer.
Iar cândva vom începe şi noi a simţi,
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii.
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu.
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând.
Şi de ce un potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins.
Deşi lumea în care părinţi am ajuns,
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

-Când spui ţăran, te duci cu gândul la omul smerit, cinstit, cu
frică de Dumnezeu, fiinţa aceea tăcută, simplă, şi toate acestea
înmănunchiate, te fac să spui că omul de la sat este sfânt, este
creştin, prin tot ceea ce face. De aceea se cuvine să ne aplecăm
asupra celor două poezi creştine, care par a fi scrise, special
pentru el:

Cristos a înviat!-de Alexandru Vlahuţă.
Şi-au tremurat stăpânii lumii, la glasul blândului profet,
Şi-un duşman au văzut în Fiul, tâmplarului din Nazaret.
El n-a venit să răzvrătească, nu vrea pieirea nimănui;
Desculţ pe jos, colindă lumea, şi mulţi hulesc în urma Lui.

10
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Şi mulţi cu pietre îL alungă, râzând de El ca de-un smintit;
Isus zămbeşte tuturora- Atotputernic- şi smerit!
El nevăzătorilor le dă vedere, muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întăreşte, pe morţi îi scoală din mormânt.
Şi tuturor de o potrivă, împarte darul Lui ceresc.
Şi celor care cred în Dânsul, şi celor ce-L batjocoresc.
Urască-L cei fără de lege…..,ce-I pasă Lui de ura lor?
El a venit S-aducă Pacea şi înfrăţirea tuturor!
Din toată lumea asupriţii, în jurul Lui s-au grămădit,
Şi vijeliile de patimi, la glasul Lui au amuţit:
,,Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă, iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-ncontra voastră, cu vrăjmăşie se pornesc”!
Cât bine, câtă fericire, şi câtă dragostea AI adus, Isus,
Şi oamenii drept răsplătire, pe cruce între tâlhari Te-au pus.
Au râs şi Te-au scuipat în faţă, din spini cunună Ţi-au făcut,
Şi în deşarta lor trufie, stăpâni asupră-Ţi s-au crezut.
Aduce-ţi piatra cea mai mare, mormântul să-I acoperiţi,
Chemaţi sutaşii cei mai ageri, şi străji de noapte rânduiţi!
S-au veselit necredincioşii, c-au pus luminii stăvilar,
Dar ea, S-a întărit în focul, durerilor de la Calvar.
Şi valurile-I neoprite, peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate şi iubire, şi Pace-n neamul omenesc.
Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric, şi nimeni încă nu v-a
mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere, Sculaţi!, căci Cristos cu
adevărat, a Înviat!

Sfântă Înviere-de Corneliu Vadim Tudor
E Paştele, fraţilor, şi pe o cruce de lumină
Mântuitorul nostru, sigur o să vină.
Va da deoparte piatra cu braţul Lui cel Sfânt,
Soldaţii or să cadă cu toţii la pământ.
Nu are chip de înger, nici voce de copil,
E aburul cel Sfânt pe fluviul lui AVRIL.
Iar de-ţi vedea în iarbă figura unui miel,
Împărăţind o lume – să ştiţi că este El.
Cutreieră pe Terra de două mii de ani,
Azi Îl trimite Tatăl din nou la Ghetsimani.

11
Minimonografia fostei comune Peri

E semn în ceruri că vine, şi nu va mai pleca,
Ticăloşită-i lumera şi epoca e grea.
Ucide fiu pe tată şi mama rodul său,
E foamete şi spaimă, şi-o ducem foarte greu.
E vremea de pe urmă, Sodoma stă să cadă,
Perdeaua lumii plesneşte ca o spadă.
Azi nu mai e ruşine, nici frică de păcat,
Devine pământeanul şi el de neiertat.
Ce-i de făcut, şi cine mai ştie calea bună?
Popoarele par turme pe vreme de furtună.
Azi înfloreşte lemnul pe care-a stat Isus,
Cununi de laur verde pe frunte I S-au pus.
Îngenuncheaţi a rugă, smertiţi-vă trufia,
E Paştele creştine, e noaptea când a înviat Mesia!
Bat clopote de aur spre Slava lui Cristos,
Azi nu mai moare nimeni, tot omu-i mai frumos.
Îngenuncheaţi pe brazda izvorului creştin,
Arsura e prea veche, vă adăpaţi din plin!
Amin.

-Stimate cititor, perian, îmi permit a-ţi propune să afli cum
poţi să cauţi şi să iei ca model pentru viaţă, o persoană,
arhicunoscută - la nivelul fostei coumnă Peri, dar şi la nivel
judeţean. Este vorba de doamna Nuţa Popescu-Butuşină, care a
căutat, dar şi a reuşit cu brio, să urce pe una dintre treptele cele
mai înalte ale valorilor, şi aceasta nu prin ,,concurs de
împrejurări” ci prin concursuri şi examene, care implică multă
muncă şi învăţătură, trecând prin feluritele greutăţi care mai de
care mai grele, pe care le scoate viaţa în cale, şi cel mai trist că
de multe ori aceste greutăţi vin de la oamenii de la care nici nu te
aştepţi. După ce a absolvit Şcoala Profesională de Alimentaţie
Publică, si-a propus cu ambiţie-care în mai toate cazurile ne aduce
reuşite nebănuite, să facă totul pentru a se remarca, dar nu
oricum, ci trecând la învăţătură cu asiduitate. Aşa a ajuns să
termine liceul, lucru ce i-a permis să ocupe o catedră la Şcoala din
Peri, cătunul Borogea, dar şi cu gândul de a continua să înveţe
mai departe. După câţiva ani a susţinut examen de admitere la
facultate, a reuşit şi de aici parcă toate drumurile spre reuşite au

12
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

fost deschise, bineînţeles nu lipsite de piedici. Am reuşit eu oare
să conturez -cât de cât, portretul model pe care-l putem avea în
persoana cuiva, care ne poate arăta cum poţi ajunge să urci, aşa
cum a făcut doamna Nuţa, prin muncă şi învăţătură? Sunt sigură
că vrei să şti dacă nu cumva ai şi făcut-o, având ocazia mai
demult, unde a ajuns doamna Nuţa Popescu-Butuşină pe scara
valorilor, dar pentru aceasta, rogu-te să ai niţică răbdare şi te
asigur că vei descoperi, sper cu satisfacţie, citind în întregime şi
cu atenţie această lucrare pe care ţi-o propun!
-Cum să nu mă transpun şi să simt, să trăiesc, bucuria tatălui
meu, atunci când din glasu-i se desprinde, acel cuvânt simplu,
ţărănesc, spus din inimă, ,,conţăranii mei”, ceea ce sincer simte,
când vorbeşte de consătenii lui ca de ceva sfânt, recunoscându-şi
prin aceasta obârşia, că este născut şi crescut la ţară, din ţărani şi
că nu îi este ruşine, ci din contră se mândreşte?
-Bunica Frusina, din partea mamei, a devenit Periancă prin
căsătorie cu bunicul Mihai, ea fiind născută şi crescută în
localitatea Fântâna Domnească (zona Prunişor), din neamul
Fuerilor.
-Cât priveşte numele de Zăvadă, tati îşi reaminteşte despre
ceea ce spunea bunicul Istrate, cum că bunicul lui (stră-stră-
bunicul meu) s-ar fi stabilit în Peri prin căsătorie, el fiind de viţă
de prin Pătule-Mehedinţi şi venit aici, se pare, în perioada când
mulţi ţărani au părăsit locurile natale din cauza sărăciei prea
pronunţate şi a birurilor insuportabile, impuse de către proprietarii
de pământuri, de prin alte sate, aşa cum se vor găsi explicaţii pe
parcursul acestei lucrări. El ar fi avut, numai un băiat, poate
unicul copil, pe bunicul lui Tati, Constandin Zăvadă, ajungând ca
familii cu acest nume să nu mai existe în localitate, în afară de a
băieţilor lui (bunicul cu fraţii, Nicolae, Gheorghe şi Vasile).
-Printre cei veniţi din alte localităţi, se pare că au fost şi cei ce
poartă numele de Dunărinţu, care după cum se va vedea pe
parcursul lucrării, acest nume îl purtau numai acei care locuiau şi
se ocupau de paza localităţilor de la Dunăre, Dunăreni,
(Dunărinţi).
-Stimate cititor, ţin a te avertiza că în cuprinsul acestei lucrări
se vor găsi nume de localităţi, botez, familie, porecle, pe care le-
am păstrat aşa cum erau consemnate în documente vechi sau

13
Minimonografia fostei comune Peri

cunoscute mai bine în intimitatea familiei, în limbajul satului,
precum: Lubnic (Lumnic), Selişte (Sălişte), Lăineşti (La Ineşti,
Laineşti, Lăinesci), Constăndin (Constantin), Moimanu
(Marmanu), Ioniţă, Gheorghiţă, Nelu, Pârvacu, Miţu etc, toate
acestea pentru a uşura identificarea, respectiv amintirea, care
bineînţeles, nu trebuiesc modificate considerându-se cumva că ar
fi notate greşit.
-Se vor găsi şi nume de localităţi care au aparţinut şi aparţin
de Husnicioara, dar aceasta pentru a întregi înţelegerea despre
ceea ce mi-am propus a scrie, despre Istorio-Monografia Periului.
-Mulţi din cei al căror nume se vor găsi în acest material, au
trecut în timp la cele veşnice, dar încă, mai sunt în viaţă dintre cei
care pot mărturisii, cu respect, despre cei ce au trecut la cele
veşnice. Pentru toţi cei care mai sunt încă în viaţă, mulţumiri şi
recunoştiinţă, iar pentru cei care nu mai sunt printre noi, cuvenita
şi creştineasca recunoştinţă veşnică.
-Nu pot încheia acestă introducere, fără a mă înclina cu
respectul cuvenit şi a mulţumii din inimă, în modul cel mai
omenesc, vârstnicilor, această, încă inepuizabilă, sursă vie, din
fosta comună Peri, care ne-au ajutat să culegem destule date, care
nu sunt consemnate în arhive vechi şi fără de care lucrarea de faţă
ar fi fost cu mult, cu cât de mult mai săracă. Cei care s-au
remarcat in culegerea de date au fost Ion V. Coricovac (Niţulică),
pensionar fost cadru didactic la şcoala din comună şi unchiul meu
Nelu M. Coricovac (al Frusinei), la fel şi el pensionar. Numărul
celor care au ajutat este cu mult mai mare, şi pe care îi rog să
aibă satisfacţia pur omenească, de a se fi aflat printre cei care au
dat o mână de ajutor în realizarea a ceea ce ne-am dorit să facem.
-Prin lucrarea de faţă, ne permitem a provoca pe alţii să
continuie a căuta noi mărturii- pe care noi nu am reuşit să le
descoperim, să dea o nouă şi mai completă înfăţişare a
monografiei, despre Peri, care merită a fi cunoscut în cele mai
mici detalii.
-Cum s-a născut ideea de a realiza această minimonografie?
Citind cu tati ziarul Datina / 08.09.1994, am descoperiti un
articol, nici cât podul palmei, apărut sub semnătura
arhicunoscutului Prof. Nicolae Chipurici, în care se vorbea despre
comuna Husnicioara şi localitatea Peri, articol care ne-a provocat,

14
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

şi uite aşa ,,am pus de o Monografie”, chiar dacă în final a ieşit o
,,Minimonografie”.
-Dar nu mă pot despărţii de acestă introducere, îndreptăţită
fiind, să mă întreb şi să întreb la rându-mi, de ce unii intelectuali,
s-au îndoit de reuşita acestei lucrări, ba mai mult s-au eschivat
sub cele mai bolnăvicioase şi copilăreşti motivaţii- aş zice chiar
cu ură, în a ajuta cu datele ce le-au fost solicitate, pe care sigur, le
cunoşteau sau le deţineau în diferite acte, sau lucrări vechi?
Pentru aceşti, pe cât de ,,darnici” şi ,,intelectuali”, urarea numai
de bine şi să le reamintesc zicala, înţeleaptă, pur românescă: ,,Nu
este destul să trăieşti, ci să te lupţi a arăta că eşti şi sănătos”,
sănătate care implică pe cea mintală, trupească, dar şi pe cea mai
principală, Sănătatea Spirituală, pe care, după cum se deduce,
unii nici că se omoară a şi-o căuta. Cât priveşte pe ,,criticii”-care
sigur vor fi destui, ne-am propus a deveni imuni, bazându-ne pe
zicala: ,,Omul înţelept nu se poticneşte de lucruri mărunte”
(greşeli mărunte descoperite în prezenta lucrare). Dar după cum
lumea nu a început, nici nu se va sfârşi cu nici unul dintre noi,
vom rezista şi nu se va muri din aceste cauze mărunte. Nu-mi
rămâne decât să mă repet, rugând pe Bunul Dumnezeu, să se
găsească un suflet, un grup, care să fie mai hărăzit decât noi, să
aibă mai multă înclinaţie înspre astfel de iniţiative- dar şi
posibilităţi financiare, pe care noi nu le-am avut, să aprofundeze
studiul asupra arhivelor vechi, să dea o nouă şi cu mult mai
bogată cuprindere unei astfel de lucrări, despre ceea ce am
încercat noi să facem prin prezenta, aceea de a descoperi noi date
istorico-monografice despre fosta comună Peri. Dumnezeu să le
ajute!
*-Oferind un exemplar din ediţia 1-a, a lucrării de faţă, un fiu
al Periului, Petrică V.P.Cucu-Peri, stabilt în Bucureşti - fiul
meşterului cojocar Vasile Petrache Cucu, a ţinut să ni se alăture cu
un material, din care se desprinde felul în care a retrăit copilăria
citind acestă scurtă lucrare:
,,Cum de v-aţi gândit să-mi faceţi acest bine, de a primi o
astfel de carte-Comoară Sfântă, izvor de contopire cu interiorul
din ceea ce mai este copilăresc în mine”?

15
Minimonografia fostei comune Peri

1)-Las timpul să spună când, cad fulgi de zăpadă, peste a virtuţilor
ogradă.
Că nimic în lume, nu poate fi mai frumos ca atunci când dai nume.
La o carte, în care stau adunate, comori fără egal în lume.
Care coboară ca luna de după dealul din Răpceşti sau Cucui,
Lăsând raze de lumină să se piardă în urma lui.
Peste firul de iarbă, ce plânge şi în grabă, de toiegele uitate, mereu
întreabă.
Plânge firul ierbii, de pe uliţa din deal, plâng salcâmii după cântec
de caval.
Sunt comori de Istorie ce implică dar, sosind timpul şi ziua din
calendar.
Îngroapă cerul, îngroapă fulgi de zăpadă, filele cărţii, iscălită,
Zăvadă.
Când omul virtuţilor a ridicat, monument pentru urmaşii din sat.
Ce cuprinde substanţa neuronică, din care se nasc celule de neuitat.
Ce sfânt vis va înconjoara, rămaşi sau întorşi în casa copilăriei de la
ţară.
Lăudată mintea voastră fie, c-aţi îngenuncheat adânca tăcere,
Prin versul vostru care în veci nu va piere!
Acolo e templul cel înalt, din grădina din Coastă şi din Pucioasa
noastră.
Ce minunat sună versul, când cineva ştie să-l spună,
Din crâmpeie geologice, istorice, cu decenii şi secole în urmă.
Cartea o socotesc-pentru mine, Cutia Pandorei cu minuni,
Fiindcă numai Tu Dumnezeule, le şti şi le poti face, iar satul meu
sfânt-natal, te roagă cu cartea aceasta să-l cununi!
Revărsată peste interiorul multor poeme, care vor da roade într-o
vreme.

2)-Această carte este un omagiu adus străbunilor din sat,
Cu care mă mândresc, prin toate ce-am aflat.
E sfântă glia, chiar dacă nu se mai respectă scrisele sau nescrisele
,,legi”.
Ţărâna din acel Peri, Alunişi, Zegaia, Bădiţeşti, sau Borogi.
Cum am fost noi la părinţi, cei şase copii, alţi şapte la Niţă
Coricovac,
Patru la Istrate C.Zăvadă, trei la Vasile C.Zăvadă, doi la Gheorghe
al lui Trică Popescu, şapte la Nicolae Şchiopescu (Ţichiriş), alţi şase la
Grigorescu (bădiţă).

16
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Cât adevăr s-a adunat în acea ţărână, cât de mult în ,,talgerul vieţii”
atârnă.
Cartea voastră are un loc special în salonul de citire,
Pe un raft la vedere,,marea mea iubire”.
Această carte oferită din sinceră plăcere.
Cântăreşte mai mult decât am crezut, elogiez gestul făcut.
De osemintele sfinte cine va mai întreaba?
Poate versurile mele (Nepotul lui Petrache Cucu), de vor apărea.

Elena Mihaela V. Ist. Zăvadă-Peri.

*-Înainte de a vorbi despre localitatea Peri, se cuvine, a ne
opri ,,puţin”asupra istoriei: oraşului Drobeta Turnu Severin, oraş
de reşedinţă pentru judeţul Mehedinţi, a judeţului în sine şi a Ţării
Româneşti, deoarece din acestea se desprind multe date
lămuritoare şi despre localitatea Peri, care aparţine Mehedinţiului,
implicit oraşului Turnu Severin, oraşul perienilor.

M e h ed i n ţ i.

*-Judet, aflat în partea de S-V a României, învecinându-se la
N-V cu judeţul Caraş-Severin, în Est cu judeţul Gorj, în S-E cu
judeţul Dolj şi în S-V cu Dunărea care formează frontiera de stat
cu Bulgaria şi Iugoslavia. Deţine un relief dispus în trei trepte,
care cuprinde toate unităţile naturale specifice României: munţi,
podişuri, dealuri, depresiuni şi câmpii, cu altitudinea de 1416m
(1466m la vârful lui Stan şi 50m la Balta Ascunsă lângă comuna
Salcia la Dunăre). Înălţimea medie a Podişului Mehedinţului este
de 600m.
Este unul dintre cele mai vechi judeţe ale ţării, cu o suprafaţă
de 492.289 ha. şi o densitate de 65,7 loc./Km.p.(2,1% din
suprafaţa ţării), din care 270 pogoane cu semănături, 36.000 pog.
cu vii şi 300.000 pog. cu păduri, iar restul ocupate cu vatra satelor
şi oraşelor, drumuri, râuri, ape, locuri necultivabile. Mehedinţi
este denumire relativ recentă a judeţului constituit într-o parte a
judeţelor ,,De Baltă”, ,,Motru” şi ,,Jaleş”, cuprinzând aşezări

17
Minimonografia fostei comune Peri

menţionate de regele ungur Sigismund (1.428 oct.28)) şi Ioan de
Hunedoara (1.444 sept.20), proprietăţi ale Mânăstirilor de la
Vodiţa şi Tismana. Ca unitate teritorial-administrativă, termenul
Mehedinsi, de origine turcă, arată a fi ,,Baştina necredincioşilor,
(atei, oameni fără credinţă în Dumnezeu) cruzi şi nemiloşi”,
atribuit acestui spaţiu după ce în bătălia cu turcii, care doreau a
instaura domn pe Radu Praznaglava, potrivit unui cronicar sas, la
1423 febr.26, Dan-II-voievod, în fruntea unei armate din care
făceau parte oameni ,,de la Mehedinţi”, culcă la pământ 30.000-
36.000 de turci şi mulţi alţii în timpul urmărilor agresorilor la sud
de fluviu. Cât priveşte calităţile militar-strategice ale lui Dan-II-
Voevod au fost recunoscute atât de adversarii săi cât şi de
Sigismund cu care s-a întâlnit la Orşova (1425 aug.16).
*-Treapta montană este constituită din munţii Mehedinţi şi
Almăj la nord, urmează Podişul Mehedinţi (cu înălţimea medie de
600 m), Podişul Getic şi Dealurile Motrului, iar în S-E judeţului
se întind Câmpia Olteniei şi Lunca Dunării. Munţii Mehedinţi, ţin
de la Valea inferioară a Cernei şi superioară a Motrului, pe o
lungime de 50km şi o lăţime de 5-10km Valea Cernei începe de la
Topleţ, trece în Mehedinţi la vest de localităţile Podeni, Izverna şi
Obârşa Cloşani, separând regiunea muntoasă de podişul
Mehedinţiului. Înălţimi găsim între 1.105m (vărful Domogled) şi
1.466m (vârful lui Stan).
*-În zona din podişul înalt al Mehedinţului, în lanţul de
poieni, cuprins între ,,Vârful lui Stan” şi ,,Balta Cerbului”, se
întinde ,,Universul Mioriţei”. Tot în această zonă muntoasă, în
ultimele decenii ale sec.XX, s-a realizat joncţiunea între drumul
din lungul Cernei şi drumul Baia de Aramă-Obârşa Cloşani-
Godeanu, asigurându-se în acest fel circulaţia rutieră directă între
Băile Herculane şi Târgu Jiu.
Clima judeţului este benefică, temperat continentală cu
influenţe submediteraniene (temperatura anuală de 11,8 grade,
fiind cea mai ridicată din ţară), adică mai blândă decât în restul
ţării, cu temperaturi în timpul iernii mai puţin coborâte şi
precipitaţii bogate, veri călduroase şi însorite.
Peşteri:
-Peştera Ponicova, cea mai importantă peşteră din Defileul
Dunării, având peste 1600m lungime. Este săpată de râul cu

18
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

acelaşi nume în Masivul Ciucărul Mare, pe care-l străbate în
totalitate ieşind apoi în Dunăre. Prezintă trei galerii aflate la
niveluri diferite, ornamentate cu stalactite şi stalagmite, dintre
care doar cea mai joasă e încă activă datorită apei care inundă
deseori peştera. Aici temperatura este de 11 grade, iar vizitarea ei
nu necesită echipament special.
-Peştera Topolniţa este a doua ca mărime din ţară şi face parte
din Complexuş carstic Epuran-Topoliniţa.
-Peştera Veterani, care a fost folosită de daci ca sanctuar al
zeului Zamolxe, în prezent inundată, iar accesarea ei se face doar
pe apă, cu barca.
-Alte peşteri: Peşetra Fluturilor, Bulba, Gaura cu Muscă,
Gaura Haiducească.
-Rezervaţii şi monumente:
-Locul fosilier Bahna, rezervaţie paleontologică, înfiinţată în
anul 1955, aflată între localităţile Iloviţa şi Bahna. Are o mare
valoare ştiinţifică, fiind considerată unul dintre cele mai vechi şi
interesante locuri fosiliere din ţară. În calcarele de aici se află o
faună fosilă veche de aproximativ 16 milioane de ani.
-Ţestoasa lui Hermann. Parcul Natural Porţile de Fier, este cel
mai mare şi cel mai bine păstrat areal în care trăieşte, printre
multe alte specii pe cale de dispariţie, ţestoasa lui Hermann. În
Europa mai sunt doar alte trei areale unde vieţuieşte această
specie. În România, numărul ţestoaselor de uscat a scăzut drastic
în ultimii ani din cauza comerţului cu aceste exemplare, destinate
a fi animale de companie sau obiecte artizanale (exemplarele
mature fiind ucise pentru carapacea lor din care se
confecţionează astfel de obiecte). Greşit se interpretează, că
ţestoasele ar fi animale domestice, de companie. Ele sunt animale
sălbatice, de aceea oricât de bine ar fi îngrijite, ele se află totuşi în
captivitate şi ar fi mult mai fericite în mediul lor natural.
-Alte rezervaţii: Pădurea de liliac de la Ponoare (în fiecare an,
în prima parte a lunii mai, aici, are loc Sărbătoarea Liliacului);
Cazanele Dunării (reprezintă porţiunea cea mai îngustă şi, în
acelaşi timp, cea mai grandioasă a Defileului Dunării; Cazanele
Mici – 5km şi Cazanele Mari- 4km.); Izbucul Iverna, Podul
natural de la Ponoare (formă carstică unică în România),
Tufărişurile mediteranieene de la Izverna, Locul fosilier Piterele

19
Minimonografia fostei comune Peri

Roşii, Rezervaţia botanică Gura-Văii-Vărciorova; Pădurea
Crihala, Pădurea Stârmina; Cheile Coşuştei; Cornetul Babelor şi
Cerboanei.
-Cetatea Severinului, monument de arhitectură şi vestigiu
istoric, ridicată de cavalerii catolici ai ordinului ioanit, cavaleri
colonizaţi aici în jurul anului 1247. Cetatea a avut un rol
important de supraveghere şi apărare a Dunării. În interiorul
fortificaţiei s-au descoperit urmele unei biserici catolice, probabil
reşedinţă a Episcopiei Severinului. Cetatea a fost distrusă de turci
în 1524, din ea rămânând în picioare doar un turn, numit ulterior
Turnul lui Sever.
-Alte monumente de arhitectură: Podul lui Traian, Drobeta-
Turnu Severin (construit după planurile lui Apolodor din Damasc,
una dintre cele mai complexe construcţii ale antichităţii daco-
romane, deoarece nici astăzi nu i se cunosc în întregime formulele
tehnice; Ruinele Cetăţii Ada-Kaleh (azi sunt refăcute parţial pe
Ostrovul Şimian, care au fost strămutate în momentul în care
apele lacului de acumulare de la Porţile de Fier au inundat fosta
insulă Ada-Kaleh); Ruinele cetăţii romane Dierna, Orşova;
Ruinele castrului roman Drobeta; Băile Romane, Drobeta-Turnu
Severin; Cetatea Grădeţului; Catelul de apă, Drobeta-Turnu
Severin (Bazinul de apă din centrul vechi al Severinului); Casa
Costescu, Drobeta-Turnu Severin; Turnul lui Iustinian, Drobeta-
Turnu Severin.
-Muzee şi case memoriale: Muzeul Parohial Eşelniţa; Muzeul
Memorial ,,Tudor Vladimirescu” dew la Cerneţi; Muzeul de artă,
Drobeta-Turnu Severin: Muzeul ,,Porţile de Fier”, Drobeta-Turnu
Severin.
-Biserici şi mănăstiri:
-Biserica Catolică, Orşova, ridicată între 1972-1974, fiind
unică în Europa prin faptul că, din orice unghi ar fi privită,
biserica are formă de cruce. Interiorul este asemenea unui cort, cu
picturi în tonuri solare, luminoase, fapt care i-a atras numele de
Biserica Veselă. Lăcaşul este puntea de legătură între minorităţile
din Orşova, iar serviciul religios se efectuează în patru limbi
(română cehă, germană, maghiară).
-Mănăstirea Mraconia, comuna Dubova, mănăstire nouă
înălţată între 1993-1999 în amintirea mănăstirii vechi care veghea

20
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

de secole intrarea în Cazanele Mici ale Dunării şi care a fost
demolată odată cu construirea, în 1967, a hidrocentralei de la
Porţile de Fier (de aceea aşezământul este cunoscut şi sub numele
de ,,Mănăstirea de sub ape”).
-Alte biserici şi mănăstiri: Mănăstirea Gura Motrului, comuna
Butoieşti; Mănăstirea Topolniţa; Mânăstirea ,,Sfânta Ana”,
Orşova; Biserica Domnească ,,Sfânta Treime”, Cerneţi;
Mănăstirea Vodiţa, comuna Vârciorova (unul dintre cele mai
vechi monumente de artă feudală românească); Mănăstirea
Strehaia.

Date cronologice:
*-În 12.000 î.Cr, -perioada Paleoliticului Superior-unde au
rămas urme şi care au fost descoperite şi în zona Dubova din
Cazanele Dunării, în Peştera lui Climente.
*-În 10.675 î.Cr. (epipaleolitic) în perimetrul Schela Cladovei
au existat locuiri, după cum vorbesc urmele descoperite, care au
impus atribuirea propriei culturii-caracteristică romanellianului
clisurean-, cultura Schela Cladovei-Lipenski Vir (c.8.000-5.500
î.Cr.), un autentic centru iradiant de civilizaţie pe toate
meridianele Terrei.
*-În c.10.000 î.Cr. (epipaleolitic)-este dovedit prin materialele
arhiologice găsite-că a fost locuită Insula banului, situată în
mijlocul Dunării, vis-a-vis de Gura Văii, lungă de 1,3km cu latura
mică de la vest de cca 175m şi o suprafaţă care nu depăşea şase
pogoane de pământ arabil, dar extrem de fertil. Boschetele de
chiparoşi, terebint şi dafin adăposteau armate întregi de păsări, iar
vermutul (specie de absint), măcieşul şi pepenii creşteau spontan.
Totul a avut o continuitate până la începutul sec.XIX, -insula fiind
permanent locuită- până în 1834 când cele 40 familii au fost
obligate să o părăseacă, urmare a aplicării Regulamentului
Organic. Urmele găsite vorbesc de timpurile preistorice primitive,
de zona Porţilor de Fier, care era locuită de HIPERBOREI, care
adorau Soarele şi Luna. S-au găsit urme de fortificaţii din timpuri
preistorice, consolidate de Alexandru cel Mare (sec.IV-î.Cr),
reconstruite de romani (sec.II.d.Cr), peste care au fost identificate
vestigiile unei refaceri contemporane cu cele de la Hinova,

21
Minimonografia fostei comune Peri

Puţinei, Ada-Kale, atribuite lui Constantin cel Mare (306-337
î.Cr).
*-În 7.000 î.Cr, din epipaleolitic, comunităţile omeneşti de pe
malul Dunării încep a practica agricultura, făcându-i mai stabili,
începând sedentarismul. Se continuă în neolitic, epoca bronzului
şi a fierului când societatea geto-dacică de la Drobeta este destul
de evoluată economic şi social, având relaţii de schimb cu
negustorii greci, care veneau cu corăbiile până la ,,Porţile de
Fier”. Aşa au ajuns amforele care datează din anii 220-180 î.Cr.în
bordeiele dacilor din cartierul Schela Cladovei din perimetrul
Turnu Severin.
*-Între 6.367-5.726 î.Ch, datele protoistorice, vorbesc de
Lemurieni, fiinţe cu statură gigantică-3,5-5m-maxilarul inferior
alungit, trei ochi (cel de al treilea la om se află sub forma glandei
pineale), ochi mici şi pătrunzători cu care puteau vede în lateral,
înapoi şi în faţă. Labele picioarelor erau enorme cu călcâie
alungite, care le permiteau a merge înainte şi înapoi. Acest
gigantism a fost descoperit şi la noi la Bârda-Mehedinţi, precum
şi în alte locuri din ţară şi de pe Terra
*-Între 5.509-1.900 î.Cr, istoria străveche vorbeşte de
populaţia neolitică, ca fiind metisă (împreunarea a două specii
diferite) dintre localnici şi cei din cea de a 3-a ,,împărăţie
coborâtă din ceruri”, din Planeta Marte (Marele păstor care ţine în
viaţă) şi au aterizat şi la noi în zona Plaiului Cloşani, care se
identifică cu cei din generaţia celor ,,50 de zei”, a căror triadă
supremă era constituită din ANU-,,Tatăl zeilor” cu reşedinţa în
masivul Godeanu-Mehedinţi. Acestea au păstrat tradiţii, care au
stabilit că ,,Era bizantină” a stabilit ,,Facerea lumii în anul 5.509
î.Cr. perioadă în care ,,către 5.000 î.Cr”au fost identificate cele
mai vechi populaţii, facere care -în era evreiască- a avut loc în
anul 3.761 î.Cr.
*-Între 5.500-4.500 î.Cr., se continuă şi dezvoltă elementele
culturii Schela Cladovei-epoca Lepennski Vir, a cunsocut câteva
etape evolutive, care prezintă femei cu tors (partea superioară a
trupului omenesc până apropape de genunchi; trunchi) plat, bazin
proeminent, cap tronconic.
*-În 4.000 î.Cr-după cum se arată tot în istoria străveche şi
după cum vorbesc mai multe surse, s-a produs ,,Potopul

22
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Universal”. Pentru aceasta, s-a declanşat războiul care a avut în
frunte pe zeul Astaris-,,Domnul furtunii” înzestrat cu care de
luptă, care a dat drumul la ,,tunete şi bubuit de trăznet”,
provocând o erupţie vulcanică care a nimicit ,,Omul din piatră de
diorit”, identificat la noi cu Vârful Retezat. Omul neolitic din
acest spaţiu se ocupa cu: agricultura, creşterea animalelor,
pescuit, vânat şi nu în ultimul rând prelucrarea metalelor: aur
(hursas), arama (urudu, cupru), bronz (zabar) iar mai târziu, fierul
(parzilu).
*-În 3.100 î.Cr.-aprox, în perimetrul localităţii Gura Văii
(Gura Babii din apropierea oronimului Babele; Gura Judovştiţii;
Gura Văii după prăbuşirea Munţilor Riphaei la 1230 î.Cr; Gura
tăieturii; iar Gura Jidoştiţei între 1823-1833, revenindu-se la
forma iniţială de Gura Văii în 1834), la 1km est (aval)de vatra
satului, se află uriaşul ,,Chip uman privind spre soare”, săpat în
gresia de pe malul stâng al Dunării-identificat ca un ,,Sfinx”,
cunoscut în rândul localnicilor, ca fiind Piatra Ogranicului.
Redescoperit de către cercetătorul Constantin Dicu (05.01.1986),
acest ,,Sfinx” constituie importantă restituire pentru preistoria
ţării noastre, care este un simulacru al principiilor religioase
mitice din timpurile cele mai vechi, cum erau şi cei de pe valea
Cernei, Munţii Retezat, Munţii Bucegi.
*-Între 3.000-2.800 î.Cr.(cultura Turdaş-Vinca), se vorbeşte
despre vechile aşezări omeneşti, de la Ostrovul Şimianului,
Hinova, Ostrovul Banului, după resturile de ceramică (modelate
în lut) şi uneltele descoperite.
*-Între 2.800-1.900 î.Cr.(cultura Săcuţa), lasă urme ale unei
epoci când oamenii îşi făceau locuinţe din paiantă, încep a
cunoaşte metalul (arama), lucrau la ceramică.
*-În 2.500 î.Cr, călătoriile în spaţiul cosmic erau o realitate,
cum arată cercetătorul Christian Vanderbildt, de la Universitatea
din Georgia. Spre sfârşitul acelei perioade, marţienii s-au retras
(întors) pe planeta lor Marte, unde sonda spaţială Wiking (25
iul.1976) şi Pathfinde împreună cu vechiul robot ,,Sejourner”
(4.iul.1997), au realizat fotografii, a căror studiere dezvăluie
uluitoare similitudini cu reperele existente în zona Porţilor de
Fier-1, la noi din Mehedinţi.

23
Minimonografia fostei comune Peri

*-Între 1900-1700 î.Cr.(Cultura Coţofeni), care arată că
populaţia se ocupa cu păstoritul.
*-Între 1.700-1.500 î.Cr. (epoca bronzului), meleagurile
mehedinţiene au cunoscut ,,purtătorii ai câmpurilor de urne
funerare”, găsite la Drobeta şi Ostrovul Şimianului
*-Între 1.600-1.200 î.Cr, istoria veche, vorbeşte de o maximă
înflorire a culturii materiale din Mehedinţi, de la Gârla Mare-,,
Cârna” numită şi ,,Cultura câmpurilor de urme”, importantă
realizare a Brygienilor (Brigieni, oameni bruneţi) în locul de aici,
localitatea lor de baştină. Descoperirea tezaurelor şi atelierelor de
prelucrat obiecte din aur fin aparţinînd unor comunităţi tribale de
la Ţigănaşi şi Hinova-Mehedinţi, împreună cu armele specifice
din bronz răspândite pe o arie întinsă, atestă o bună şi de excepţie
înclinaţie a oamenilor de atunci spre un gust frumos şi rafinat.
*-Între 1.500-450 şi 450-100 î.Cr.(cele două perioade ale
fierului), viaţa a avut noi valenţe în zona oraşului Turnu Severin,
fiind descoperite locuinţe specifice, materiale de origine celtică,
(săbii lungi sau îndoite ritual), precum şi influenţe romane.
*-În 1224,-posibil nov.17. î.Cr, este consemnat de către
egipteni, şi potrivit tradiţiei româneşti, tăierea lui Osiris, a avut
loc la nord de Istru, acolo unde sunt topicile ,,Mormintele
Jidovilor” pe terenul dintre Baloteşti-Schinteieşti, de lângă râul
Topolniţa-Mehedinţi. În acestă luptă, puternica oştire egipteană, a
fost practic nimicită, iar faraonul a fost prins şi tăiat în bucăţi,
numai căpetenia, eroul Hercule, a fost prins şi ţinut în captivitate-
timp de trei ani, în peştera ,,Mormintele Urieşilor sau Jidovilor.
Din Baloteşti-Schinteieşti, sunt remarcate prin bolovani sau
lespezi enorme împlantate în pământ ca semne funerare. În
aceeaşi zonă, la Polovragi la cca.75km de Baia de Aramă, mai sus
de Oborul Jidovilor, sau descoperit un şir de pietre rotunde croite
anume, cu lungimi de peste 1m, dintr-o rocă care nu se află în
zona respectivă. Săpăturile au scos la iveală resturi de oase
amestecate cu cioburi din lut aflate pe un strat gros de cenuşă şi
cărbuni, care confirmau că acolo se afla un monument funerar
(dolmen). La baza prăpastiei au fost găsite resturile unui schelet,
mortul fiind îngropat perpendicular (stând jos pe pământ cu
bărbia rezemată pe genunchi), pe când mâinile, probabil au fost
legate în jurul capului. Acest tip de înmormânatre este

24
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

caracteristic culturii Criş (c.5.500 î.Cr), întâlnit şi în aşezările de
la Schela Cladovei
*-În 710-600 î.Cr. a apărut un popor migrator, numit celţi,
oamenii cei mai înalţi, de tip brahicefal, bruneţi (omul de la
Schela Cladovei), care vorbeau o limbă ,,indo-europeană” cu
tradiţii, îmbrăcăminte şi mod de viaţă în general, care după cum
arată scrierile lui Caesar (100-44 î.Cr.) şi Polibiu (200-120 î.Cr.),
sunt identice cu ale locuitorilor din zona Dunări de Jos.
*-În anul 60 d.Cr. s-a născut la Damasc-oraş cu statut de
colonie în provincia romană Siria, Apollodor, cea mai de seamă
personalitate ştiinţifică a Imperiului Roman condus de Traian.
Apollodor, cel mai mare arhitect al Imperiului Roman, a construit
grandiosul pod de peste Dunăre de la Drobeta Turnu Severin, cu o
lungime de 1134,90m, lucrare de admirat, cu mijloacele şi
posibilităţile de atunci, care s-ar fi păstrat peste veacuri, dacă nu
ar fi fost distrusă deliberat, pentru a împiedica incursiunuile
dacilor. Apollodor, crescut şi educat în cultura greacă îmbinată cu
elementele culturii orientale, a rămas puternic influenţat de
cunoştiinţele acumulate în anii tinereţii, pe care le-a aplicat în
arhitectura Romei, creând un stil nou, inconfundabil cu arta
romană. După urcarea pe tron a lui Traian, Apollodor a primit
gradul de general şi numit comandantul trupelor de geniu, calitate
în care a fost din plin folosit în cele două războaie (101-102 şi
105-106) purtate de romani împotriva dacilor. Pregătirea şi
desfăşurarea acestor războaie au marcat pentru Apollodor o
perioadă de creaţie fără precedent, numele său fiind legat, de
acum de Dacia şi de operele pe care le-a creat. După moartea lui
Traian, Hadrian, îngrijorat de răscoalele dacilor ,,ca nu cumva
barbarii, după ce vor fi doborât posturile de pază, să găsească
trecere lesnicioasă pe pod pentru a invada Moesia”, a dărâmat
structura podului. Imaginea acestui pod a supravieţuit peste timp,
iar structura de bază avea să înfrunte veacurile, ajungând,
fragmentar desigur, până în zilele noastre. După cel de-al doilea
război daco-roman, Apollodor a înălţat grandioase construcţii în
centru Romei. Împreună cu Traian, de care îl lega o strânsă
prietenie, a gândit şi proiectat Forul şi Columna, Termele,
Odeonul şi Gimnaziul, lui Apollodor revenindu-i onoarea de a
transpune în viaţă toate aceste opere, sarcină de care s-a achitat

25
Minimonografia fostei comune Peri

cum numai el putea să o facă. Urmând pe tron în anul 98 d.Cr,
Traian l-a numit pe Hadrian, nepotul său de văr, născut în anul 76
d.Cr.(căsătorit cu Vibia-Sabina, nepoata sa de soră), comandant de
legiune. Hadrian rămas orfan de la 10 ani, l-a avut tutore pe
Traian. Apollodor, mai în vârstă cu 16 ani ca Hadrian, l-a
cunoscut bine, amândoi făcând parte din statul major al lui Traian.
După urcarea pe tron în 117, Hadrian l-a ţinut departe pe
Apollodor, de marile proiecte de construcţii. Apollodor a fost
exilat de către Hadrian, care a urmărit eliminarea fizică a lui
pentru a salva orgoliul de care era stăpânit. Ucis pentru că şi-a
iubit meseria şi pentru cinstea sa mai puternică decât teama de
represalii, Apollodor avea să trăiască, prin operele sale, dincolo
de momentul în care porunca adversarului său îi curma viaţa,
demonstrând că geniul uman dăinuie mai presus de imperii şi
cuceriri. (România Mare începând cu nr./ 25.03.2005).
*-Între 101-102 (d-Cr.), când are loc primul război daco-
roman, iscusitul strateg Marcus Ulpius Traianus şi-a dat seama
că vitejii oşteni ai lui Decebal nu pot fi înfrânţi cât timp el nu va
deţine un cap de pod la nord de marele fluviu, iar cel mai nimerit
,,vad” pentru această cutezătoare intreprindere i s-a arătat a fi la
Drobeta.
*-Între 103-105 d.Cr, la ordinele împăratului Traian,
arhitectul Apollodor din Damasc, s-a construit podul de piatră,
peste Dunăre la Drobeta, lucrare care poate figura la loc de frunte
pe o listă a minunilor lumii. Dio Cassius a descris cu lux de
amănunte acest pod: alcătuit din 20 piloni (pile, picioare) în apa
Dunării şi două pe uscat, înălţime 150 picioare, lăţime 60 de
picioare (14,55m), distanţa între pilonii podului de 70 picioare,
lungimea totală a podului de 3.570 picioare (1.134,90m), iar
partea carosabilă, a fost construită din lemn de stejar. S-a
construit şi un castru pentru paza podului. Cercetătorii au
concluzionat că masivele picioare ale podului au fost construite
pe uscat-şi nu direct în apă, dar modul în care au fost împlantanţi
pilonii în albia fluviului rămâne încă nelămurit. Plinius cel Tânăr,
a emis ipoteza că apele Dunării au fost abătute din albia lor
obişnuită, ipoteză continuată de studiul terenului, care păstrează
în această zonă, urmele unei alte albii ale Dunării. Cu toate să
sunt cunoscute procedeele şi tehnica folosite de romani pentru

26
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

construcţia podului, rămâne totuşi o enigmă cum a fost posibil ca
într-un timp atât de scurt să fie construit un asemenea gigant, ale
cărui ruine mai dăinuie şi astăzi. Să fie posibil ca ingeniozitatea
(secretul construirii podului) să fi dispărut cu apusul tehnicii
antice? Piatra necesară la zidit a fost scoasă din carierele, de la
Schela Cladovei, Gura Văii şi Bahna, localităţi vecine Drobetei,
precum şi calcar alb cu nuanţe roşietice şi aspect de Travertin, din
care se putea fabrica var bun, fiind uşor de cioplit şi lustruit, luat
de la Gura Văii, Vârciorova şi Brezniţa. Deci în 105, opera de
căpetenie a lui Apollodor era gata. Pe malul nordic al fluviului, în
directă legătură cu podul, s-a ridicat Castrul Drobeta în jurul
căruia s-a înfiripat oraşul, ridicat după puţină vreme la rang de
municiupium.
*-Dărâmarea podului, cade în vina lui Hadrian, care a dat
ordin să se scoată partea de deasupra de teamă să nu năvălească
barbarii în Moesia, dar scoaterea acestei părţi, poate că a fost
distrusă de foc (s-au găsit urme în acest sens), sau fie de aluviuni
şi împotmoliri ale Dunării.
-În 121 d.Cr, la Nord de castru, a luat naştere oraşul civil
Drobeta, când Împăratul Hadrian (117-138 d.Cr) şi-a început
domnia şi care îi acordă dreptul de municipium, cel mai însemnat
centru urban al Olteniei romane, după Romula Marva. Oraşul se
află la 353km depărtare de Bucureşti şi de 210km de Timişoara.
În aceeaşi perioadă, în localitatea Zegaia (15km depărtare de
Severin), s-a descoperit un monument funerar, care relatează că
fiica lui Ulcudius (Ulcurius) Bedari (Bredari) et Sutta Epicadi,
ambii daci, a fost ucisă de tâlhari, de alţi Geto-Daci, care erau tot
primitivi, rămaşi după construirea podului de peste Dunăre.
Acesta nu poate fi considerat drept un atac în scopul jafului, fata,
fiind probabil, ucisă în timpul luptei al cărui obiectiv a fost tatăl
său, reprezentantul autorităţilor ocupante din acea localitate.
*-În 150 d.Cr, romanii au înlocuit cariera de la Bahna cu cele
de la Vârciorova, Gura-Văii şi Brezniţa, unde au găsit calcar alb
cu nuanţe roşiatice şi aspect de travertin din care se obţinea un var
de o mai bună calitate care se folosea la confecţionarea
monumenntelor epigrafice de la Drobeta şi împrejurimi.

27
Minimonografia fostei comune Peri

*-În 193-211, i se acordă rangul de colonia, de către
împăratul Septimius Severus, datorită prosperităţii economice şi
dezvoltării oraşului.
*-În 213 (d.Cr.) imperiul roman era condus de dinastia
Severilor, totuşi Septimius Severus , întemeietorul ei, murise în
211. De aici nu se poate face legătura cu numele de Severin, dat
fiind faptul că primele pietre ale Cetăţii Severinului, s-au pus cu
mai bine de un mileniu mai târziu decât data avansată în citatul cu
pricina. În zilele noastre (notat 1978) mai persistă ideea originii
romane a Cetăţii Severinului.
*-În 1.212-1.230-1.524, Banatul Severinului (denumire când
se afla sub ocupaţie ungurească), includea numai fâşia îngustă de
teren aflată între dealurile şi cursul fluviului Dunărea dintre râul
Cerna, la Orşova şi până la Bistriţa-Mehedinţi, puţin în aval de
Turnu Severin, fâşie care aparţinea de fapt Ţării Severinului
(numită în perioada când era stăpânită de conducători români).
*-În 1233-evul mediu, meleagurile Severinului au parte de
întâiul conducător, Sever, al cărui nume-se pare, că stă la originea
numelui oraşului Severin. Unii filologi vorbesc că numele de
Severin este nume romănesc, având un înaintaş, un ,,moş”pe
nume Severin, aşa cum mai mult de jumătate din locuitorii
Răşinarilor s-au numit şi se mai numesc Severin. Profesorul Petre
Severin, răşinean el însuşi, care a onorat urbea noastră şi cultura
românescă, aduce dovada acestei moşteniri onomastice general-
româneşti.
*-În 1233, este amintit în documente primul ban al
Severinului, Luca.
*-În 1241-1242, se abate asupra Severinului (ca asupra
întregii Europe), una dintre cele mai cumplite urgii, marea invazie
a tătarilor.
*-În 1247.iun.02, cavalerii ioaniţi primesc de la regele Bela
IV, prin Diloma ioaniţilor, stăpânirea peste ţările Amlaşului,
Făgăraşului, Severinului şi peste cnezatele lui Ioan şi Farcaş, dar
principala posesiune era ,,întrega ţară a Severinului împreună cu
munţii ce ţin de ea şi cu toate celelalte ce atârnă de ea”. Aici
cavalerii ioaniţi, au ridicat Cetatea Severinului.
*-În 1247, se dovedeşte că dezvoltarea societăţii feudale
româneşti între Carpaţi şi Dunăre, menţionându-se şi ,,Ţara

28
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Severinului”. Aici a fost aşezată cea mai fortificată zonă, fiind un
punct strategic timp de aproape trei secole.
*-În 1254, prima menţiune scrisă despre Cetatea Severinului.
Cu toate că nu există încă dovezi arheologice, se pare că
fortăreaţa de la Severin este opera ioaniţilor, dar care şase ani mai
târziu cetatea este pustiită şi parţial distrusă de către bulgari.
Vestigiile Cetăţii Severinului se află în vecinătatea grădinii
publice de astăzi (notat 1978), nu departe de malul Dunării.
Cetatea de azi, este rezultatul unor etape de construcţii, cea
iniţială, dar cea mai importantă este etapa din timpul lui Pippo
Spano. În interiorul cetăţii se mai văd urmele unei fântâni, ale
unor ateliere pentru armament şi a unui cuptor de pâine.
*-În 1330, prin bătălia de la Posada, se câştigă Independenţa
Ţării Româneşti, la fel şi trecerea Cetăţii Severinului în posesia
adevăraţilor ei stăpâni, care va rămâne aşa timp de aproape un
secol. Ban al Severinului este întâlnit Vlaicu-Vladislav, ctitorul
mânăstirii Vodiţa.
*-În 1364, a fost zidită la Vârciorova-Mehedinţi, cea mai
veche mânăstire din Ţara Românescă, pe cheltuiala domnitorului
Vladislav Vlaicu Vodă. Ridicarea ei s-a făcut în numele lui
Antonie, la stăruinţele călugărului Nicodim (care a fost multă
vreme în muntele Atos, unde a primit cea mai aspră educaţie
religioasă), sub numele de Vodiţa, fiind primul lăcaş, care atestă
apariţia vieţii monahale în România, în sec.XIV. În alte notări se
arată că Mânăstirea Vodiţa a fost ridicată între 1370-1372.
*-În 1366, Vlaicu-Vladislav, dăruieşte mânăstirii Vodiţa
,,Dunărea de la cataracte până la Orşova, cu vâltoarea de la mijloc
şi cu venitul domnesc din opt vieşii”.
*-În 1.370, se zideşte mânăstirea Vodiţa.
*-În 1377.oct.30, Vladislav Vlaicu Voievod, ctitorul
Mânăstirii Vodiţa de la Vârciorova, a murit în luptele pentru
apărarea cetăţii Severinului.
*-În 1.400 (perioada de după sec.XIII), se dezvoltă la sud de
Carpaţi, unităţi politico-administrative, cunoscute sub numele de
,,judeţe” (judecii), care cu toate că au suferit dealungul timpului
modificări teritorial şi funcţional, există şi astăzi, denumire de
judeţ, provenind de la Jude (bazat pe latinescul judex), persoană
care conduce un oraş sau târg (cu împrejmuirile respective),

29
Minimonografia fostei comune Peri

având dreptul de judecată (judeca diferite pricini dintre locuitori,
pronunţa pedepse, întărea tranzacţii etc), şi reprezenta oraşul sau
târgul în faţa domnitorului. O astfel de unitate teritorială (judeţ) a
fost şi Mehedinţiul. În aceeaşi perioadă-când Mehedinţiul era deja
judeţ, Transilvania era împărţită în comitate, iar Moldova în
ţinuturi.
*-În 1406, din iniţiativa lui Pippo Spano, are loc la Severin,
întâlnirea dintre Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg,
când se încheie între ei tratatul prin care înţeleptul domn al Ţării
Româneşti este numit cu întreaga lui titulatură, inclusiv de ban al
Severinului, recunoscut fiindu-i-se priceperea în luptă a
voiovodului muntean, de-a lungul domniei de 32 de ani-mai cu
seamă la Rovine. Cetatea Severinului se afla pe mâini bune.
*-În 1419, atac turcesc respins de trupele lui Mihail-I, fiul lui
Mircea cel Bătrân.
*-În 1419, Sigismund de Luxemburg ocupă Severinul şi
numeşte comandant de pază a Cetăţii Severinului pe Pippo Spano
(comitele Timişoarei, cu numele Filippo dei Scolari de Ozora,
italian de origine, venind din Tizzano, de lângă Florenţa), care
reuşeşte să apere cetatea în faţa urgiei otomane, căruia îi revine şi
sarcina în 1425, să refacă castrul regal al Severinului, aducând
transformări radicale cetăţii, existând părerea că Severinul a fost
construit pentru a doua oară.
*-În 1423 febr.26, Dan-II, domn al Ţării Româneşti după
Mihail (1418-1420), a repurtat o victorie, ,,culcând la pământ
30.000 turci”.
*-În 1429, la sfârşit, un grup de cavaleri în frunte cu Nicolaus
(Klaus) de Radewitz au fost aşezaţi în Banatul de Severin, care a
intrat în conflict cu românii bănăţeni.
*-În 1430, Ban al Severinului este magistratul ordinului
teuton, Nicolae de Radevitz.
*-În 1438, în fruntea cetăţii Severinului se afla Inacu de
Hunedoara (ban de Severin), împreună cu fratele său Ioan, Iancu
aflându-se la primul său rang de demnitar.
*-În 1441, Iancu de Humnedoara este ales voievod al
Tansilvaniei, Severinul fiind nevoit a-şi lua rămas bun de la una
dntre cele mai strălucite personalităţi ale vremii, unul dintre bravii
apărători al independenţei cetăţii.

30
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1.483 ian.27, Mehedinţiul, este atestat documentar ca
judeţ-pentru prima dată, prin hrisovul lui Vlad Călugărul. Tot prin
acest hrisov, întăreşte boierilor mehedinţieni, rolul şi locul ocupat
în istoria Ţării Româneşti a acestui judeţ, despre care, cronicarul
Costin Miron (1633-1691) afirma: ,,Tradiţia şi rolul important
jucat în cadrul Olteniei de banii de Mehedinţi, a făcut ca uneori,
izvoare, considearu întreaga Oltenie să fie numită ca ţara
Mehedinţului”. Posibil că s-a avut în vedere că primii Bani-
domnitori ai Ţării Româneşti au fost în judeţul Mehedinţi, că
Marea Bănie a Olteniei a fost fondată de Neagoe de la Strehaia,
iar urmaşii lor ,,Craioviştii”, au dominat cu autoritate nu numai
Oltenia, ei fiind cei-care de fapt, hotărau numirea, menţinerea sau
înlocuirea domnului ţării, culminând cu numirea lui Neagoe
Basarab şi alţi domnitori din acelaşi neam.
*-În 1.500, Strehaia avea ca bani, boierii Craioveşti, care au
ridicat biserica, Mânăstirii Strehaia.
*-Între 1523-1525, a fost domnitor Radu Bădica, fiu al
Mehedinţului.
*-În 1524.aug.17, baronul del Burgio, menţiona în scris:
,,Dacă se pierde Severinul, Transilvania este pierdută şi apoi prin
Ungaria poţi trece fără nici o grijă. Cuvinte profetice, pentru că în
acel an Severinul a fost cucerit de turci şi peste numai doi ani,
bătălia de la Mohacs, va pecetlui, pentru amar de vreme, soarta
Ungariei.
*-În 1524, Istoria Cetăţii Severinului se încheie când paşa
Balibeg o distruge (Severinul parţial şi Orşova în întregime),
după care le-a părăsit.
*-În 1524, oştile sultanului Soliman Magnificul, atacă şi
distrug Cetatea Severinului, punând capăt pentru totdeauna
înfiltrării ungare la est de râul Bahna şi implicit la dispariţia
Banatului Severinului, creat de unguri în spaţiul citat.
*-În 1.525, Severinul este cucerit de Soliman Magnificul şi
rămâne sub dominaţie otomană aproape trei secole.
*-În 1545-1559, s-a ridicat domnitor Mircea Dimitrie
Ciobanu, Mehedinţiean din Podeni
*-În 1580, Severinul devine raia (cetate de pe teritoriul ţărilor
româneşti, ocupată şi administrată direct de autorităţile militare
turceşti) turcească.

31
Minimonografia fostei comune Peri

*-În 1587, un călător străin-anonim, arăta că principele Ţării
Româneşti, poate ridica din ţară un milion de taleri şi 40 mii
ostaşi între care se află şi oameni de la munte foarte viteji, numiţi
Medinzi (Mehedinţi).
*-Singurul izvor din timpul stăpânirii romane în Dacia,
Tabula Peutingeriana, arată că pe teritoriul judeţului Mehedinţi s-
au identificat numai două localităţi: Drobeta (azi Drobeta Turnu
Severin, reşedinţa judeţului Mehedinţi) şi Ad-Mutrium
(Butoieştiul de astăzi). În afara acestora au mai fost descoperite şi
altele, fără însă a se cunoaşte numele lor antice.
*-În 1.600, Domnul Unirii pământurilor româneşti, Mihai
Vodă Viteazul, şi-a legat puternic planurile acţiunii militare şi
politice în Oltenia (supranumită la acea vreme, ,,Ţara
Mehedinţului”), deoarece judeţul Mehedinţi, se întindea până la
Predeşti lângă Craiova, până dincolo de Calafat, la Dunăre şi până
dincolo de Rogojel şi Ciuperceni înspre Gorj. Mihai Viteazul, a
fost bănişor al Judeţului Mehedinţi, cu reşedinţa în acea vreme la
Strehaia (el fiind Mehedinţean, născut în Strehaia).
*-În 1645 a fost ctitorită Mânăstirea Strehaia de către Matei
Basarab, cam la mijlocul moşiei, lângă satul Strehaia pe malul
Motrului şi Huşniţei, care în anumite perioade a avut şi rol de
reşedinţă domnească. În perioada 1690-1693, biserica şi zidurile
de incintă au fost refăcute de C. Brâncoveanu.
*-În 1667, moşia Severinului a fost lăsată ca ocină lui Avram
şi Dumitru din Cerneţi, fiii banului Radu Buzescu, urmaşii
Buzeştilor stăpânind în devălmăşie acest pământ până la
11.01.1811, când în baza unui act juridic s-a produs ieşirea din
indiviziune a moştenitorilor.
*-În 1667, într-un hrisov al lui Radu Leon, este menţionat
numele Crihala, nume dat unei păduri din partea de Nord a
Severinului, loc de petreceri şi serbări ,,câmpeneşti”, alcătuită din
Crihala mare şi Crihala mică, care în prezent (anul 2.004), a
devenit cel mai mare cartier de locuinţe (de blocuri), al oraşului
Drobeta Turnu Severin.
*-În 1677, pe parcursul întregii veri, C.Brâncoveanu a
petrecut-o la Cerneţi, timp în care a fost asaltat de jalbe şi
chitanţe, prin care a aflat că ruda sa, clucerul (al 6-lea scaun în
divan) Constantin Ştirbei, a săvârşit grave nereguli în

32
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

administraţie, la strângerea dărilor în Mehedinţi, dări pe care şi le
însuşise în mare parte, aceasta după ce a mai prădat Judeţul
Dâmboviţii şi Teleormanul. Fiind iertat de mai multe ori, în final
este înlăturat din preajmă-i, dar a ajuns chiar să uneltească
împotriva domnitorului la Poarta Otomană.
*-În 1700 (spre sfârşit de sec.), Drobeta se situa în răsăritul
Severinului de azi, între străzile Smârdan şi Călăraşi, iar la Nord
era B-dul T.Vladimirescu, susţin istoricii bazaţi pe desene din
această perioadă.
*-În 1719 apare stema districtului Mehedinţi cu însemn
heraldic, care arată străvechea preocupare de creşterea albinelor
(însemnul hărniciei), ca semn de recunoaştere a bunilor gospodari
de pe aceste meleaguri. Tot din acest an (ocupaţie austriacă), a
fost desfiinţată instituţia Marii Căpitănii de Margine de la Cerneţi,
în fruntea judeţului fiind instalat vornicul Matei Glogoveanu,
ajutat de 4 ispravnici de plăşi şi 12 vătăşei sau vătafi de plasă, pe
când la sate era ajutat de pârcălabi şi juraţi.
*-În 1723, Mehedinţiul număra aproximativ 2.804 familii.
*-În 1727, locuitorii Mehedinţiului erau împărţiţi în: megieşi
(moşneni), birnici (clăcaşi, rumâni) şi mărginaşi (stabiliţi la
margini şi se ocupau cu paza să nu treacă pribegii şi răufăcătorii.).
Mai erau categoriile: mărginaşii de la munte (gornicii sau
plăieşii); băjenarii (români goniţi die birurile insuportabile care îi
obligau să treacă Dunărea); neputincioşii şi văduvele care erau
scutiţi de plata birului; dunărinţii (mărginaşii din zona Dunării
care făceau paza acesteia). Categorie aparte o constituia
muncitorii (ciocănari, cărbunari, drobari, colari, calangii) care
lucrau în mare parte în minerit, zona Baia de Aramă, în număr de
285 familii, organizaţi, care aveau vătaf (conducător). Numele de
vătaf îl găsim şi la cei ce în vechea organizare pastorală şi cel de
la căluşari, care vorbeşte de vechimea jocului respectiv.
*-În 1778, generalul Bauer, arată că Mehedinţiul a avut un
teritoriu vast, cu întindere până la Jiu, cu localităţi care în prezent
fac parte din judeţul Gorj (cunoscut în vechime sub numele de
Jaleş) sau din Dolj (Calafat, Cetatea, Moţăţei, Filiaşi etc).
*-DROBETA, rămâne păstrător de cheie pentru Europa şi
Balcani, ea reprezentând intrarea neamului românesc, prin
împăratul Traian care a adus cultura romană apoi tot prin Drobeta

33
Minimonografia fostei comune Peri

(intrarea pe la Turnu Severin), a regelui Carol-1 şi odată cu el a
lumii occidentale, născând România modernă.
*-În 1780.mart.17 (prima atestare), apoi cele din 1797 sept.8
şi 1816 nov.6 (ultima atestare), se arată că judeţul Mehedinţi,
continuând tradiţia, se înscrie printre primele judeţe din Ţara
Românescă unde s-au înfiinţat şcoli în care se predau lecţii în
limba română.
*-În 1804, s-a înfiinţat cea mai veche şcoală din Mehedinţi cu
predare în limba greacă modernă, limba uzuală folosită la curte şi
în marile case boiereşti.
*-În 1815, judeţul Mehedinţi cu cele 293 sate repartizate în 11
plăşi şi un plai, era cel mai mare judeţ al Ţării Româneşti, situaţie
menţinută până în 1844 când, în urma reformei teritorial-
administrative aplicată în acel an, teritoriul judeţului a fost
amputat în favoarea judeţelor Gorj şi în mod deosebit, Dolj.
*-În 1819, în Mehedinţi erau 142 sate cu 17.090 familii,
aşezate pe moşii aparţinând unor stăpâni laici, 57 sate cu 4233
familii pe moşii mânăstireşti, 70 sate cu 3194 familii pe moşii
megieşeşti şi 25 sate cu 1.366 familii pe moşii copărtaşe
(persoane considerate în raport cu altele cu care participă la o
afacere sau împărţeală), megieşeşti, boiereşti sau mânăstireşti.
*-În 1821.ian.15, marele spătar Grigore Brâncoveanu,
Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, îl numesc pe Teodor (Tudor
Vladimirescu) ca pe singurul îndreptăţit a ,,ridica norodul la
arme”. La numai 15 zile (ian.30), Simion Mehedinţeanul,
cumnatul lui Teodor, înfrânge la Tâmna-Mehedinţi, o ceată de
150 de oameni ai Spătăriei conduşi de visternicul C.Crăiniceanu,
după care se îndreaptă spre Strehaia unde se întâlnesc cu cei care
veneau de la Padeş. Tudor Vladimirescu-Tudorin, vătaf de
Cloşani-prin cuvântul de la Padeş, face chemarea: ,,cu răul să
pierdem pe cei răi”. Ajuns la Craiova, Teodor este declarat
conducător al Olteniei şi în acestă calitate, înlocuieşte ispravnicii
de judeţe şi vătafii de plai. La 23 febr, Ţarul rus ordonă
degradarea lui Teodor şi retragerea ordinelor acordate acestuia. În
16 mart. Teodor intră în Bucureşti în fruntea a 5.000 de panduri,
iar în 25 mart.Ypsilante-ciungul ajunge şi el lângă Bucureşti,
nevoit să-şi împartă banda de arnăuţi la Ploieşti, Piteşti şi
Târgovişte. În acest ultim oraş, din porunca lui Ypsilante a fost

34
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

capturat ,,Domnul Tudor", iar grecii Varnava şi Parga, l-au
asasinat bestial în noaptea de 20-21 mai 1821. Reşedinţa judeţului
Mehedinţi, Cerneţi, contribuie la răscolirea Istoriei neamului prin
Marele Pandur, care a fost Domnul Tudor. Aşa că neînfricatul
Oltean de la 1.821, deţine la Cerneţi, o culă transformată în
muzeu, un bust ridicat, tot la Cerneţi (fosta capitală
Mehedinţeană), precum şi cel mai mare bulevard din Turnu
Severin care îi poartă numele. De consemnat că şi mehedinţeni de
la Degeraţi (Cerveniţa), au luptat la 1821, încrezători în Tudor
Vladimirescu.
*-În 1826, are loc răscoala (răzmeriţa) organizată şi condusă
de Simion Mehedinţeanu, fiul ispravnicului Dumitru-pare se ca
fiind de baştină din Podeni, fost căpitan de panduri, cumnat şi
unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai ,,Domnului Tudor”,
fiind şi cel care după tragica dispariţie a cumnatului său i-a
condus pe panduri spre locurile lor de baştină. Refugiat în afara
graniţelor ţării, s-a stabilit-cu familia, la Lugoj, unde împreună cu
un alt fost căpitan din oastea lui Teodor, numit Ghiţă (Cuţuiu),
fiul lui Ion din Broşteni-Mehedinţi, au luat legătura cu ceilalţi
panduri refugiaţi la Lugoj, Orşova, Ardeal etc, pregătind o nouă
luptă.
*-În 1826.iun.10, cei doi capi, S.Mehedinţeanul şi Ghiţă-
Cuţui, au ajuns la Bucureşti cu intenţia de a cere iertare domnului
ţării. Domnitorul Ghica IV (1821-1834), refuză să-i primească,
mai mult a ordonat arestarea lor, închiderea în celule separate, cu
lanţuri de gât, mâini şi picioare, judecaţi formal în mare grabă,
condamnaţi la moarte şi executaţi.
*-În 1828, în zona Schela Cladivei, 1.500 de panduri români
conduşi de căpitanii Mihai Ciupagea, Nicolae Verbiceanu şi Ion
Solomon, au respins, practic au alungat şi înecat în Dunăre,
puternica oştire turcească venită de dincolo de fluviu, de la
Cladova.
*-În 1830, după unele notări, exista la Cerneţi o singură
şcoală, condusă de Kiriţă Barbu care, avea 150 de elevi.
*-În 1831, (sub ocupaţie ţaristă), se înlocuieşte isprăvnicia de
judeţ cu ,,Ocârmuirea de judeţ”, având în frunte un ocârmuitor
numit de domnul ţării.

35
Minimonografia fostei comune Peri

-De-a lungul veacului al18-lea, au luat fiinţă, rând pe rând,
sate ca Schela-Cladovei şi mahalalele Dudaşul, Banoviţa- care s-
au contopit, determinând construirea, după un plan prestabilit,
sistematizat, a unui oraş nou la 1833.
*-În 1833.apr.22, se stabileşte profilul pentru noua aşezare a
Severinului, ca fiind ,,Un oraş de negoţ”, hotărându-se
cumpărarea moşiei Severinului de la I. Severineanu şi Bălaşa
Fratoştiţeanca pentru suma de 3.000 galbeni. Un interes deosebit
în acestă direcţie l-a arătat şi generalul Kiseleff, guvernator rus al
ţărilor române. Prima clădire construită în noul oraş Turnu
Severin, aparţine polcovnicului Ion Solomon, fost comandir al
oastei lăsată de T.Vladimirescu în Oltenia. Casa se afla pe ,,Uliţa
Dunării” (fostă Carol 1, B-dul Republicii, în prezent tot Carol 1.),
iar în locul respectivei locuinţe, astăzi se află Intreprinderea
Electrocentrale ,,Porţile de Fier”. A doua construcţie a noului
oraş, a fost carantina, pentru controlul sanitar de graniţă, (azi Casa
Armatei), concepută după planul arhitectului Feisser şi terminată
în 1839 de către ing. Popovici, care în zilele noastre (2004) este
Clubul garnizoanei din localitate, bineînţeles suferind multe
modificări.
*-În 1833, Domnitorul A. Dimitrie Ghica emite un hrisov prin
care se înfiinţează oraşul modern Drobeta Turnu Severin, când
începe perioada de realizare a Severinului modern, perioadă care
se va finaliza în 1886.
*-În 1833, la cererea locuitorilor oraşului Cerneţi, generalul
Kiseleff, aprobă strămutarea lor în câmpia Severinului. Ca
inexistent în acel an, Severinul ajunge peste 100 de ani (1933), un
mare centru, din punct de vedere, industrial, comercial şi
cultural.
*-În 1.833, în Severin existau cinci biserici (3 ortodoxe, una
catolică, una protestantă) şi o sinagogă, iar la recesământul din
1992, sau găsit: 779 creştini baptişti; 471 penticostali; 264
adventişti (creştini de ziua a şaptea); 109 greco-catolici şi 105
reformaţi.
*-În 1834, ca urmare a prevederilor Regulamentului Organic,
a luat fiinţă la Cerneţi o şcoală normală care pregătea în câteva
luni de instruire, dascăli de biserici din judeţ, pentru a deveni
învăţători la şcolile săteşti, nou înfiinţate.

36
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1834, dările către moşieri erau atât de împovărătoare
încât se fugea de pe moşii, lucru ce a făcut pe proprietarii de
pământuri să ceară a se stăvili strămutarea, dar acesta nu s-a
putut înfăptui, ţăranii ajungând a pleca chiar şi peste graniţă, în
Serbia.
*-În 1836.dec.05, se raporta că oamenii din multe sate
Mehedinţene, ajunseseră să se aşeze la linie, casele, satele, fiind
împrăştiate la întâmplare, în mijlocul terenului repartizat pentru
construcţii, grădină, pomi, iar despre uliţe în mahalale nici vorbă.
*-În 1837, la nivelul Judeţului Mehedinţi, oamenii duceau
lipsă de lemn de construcţii şi că la multe bordee, încălzirea se
făcea cu fizie (se pare baliga animalelor mari) şi trestie.
*-În 1838, până în 1848, cursurile şcolare din Mehedinţi au
funcţionat cu o medie anuală de 229 şcoli şi 5.312 elevi.
*-În 1841, Severinul redevine capitala Judeţului Mehedinţi,
după ce-pentru scurt timp, fusese localitatea Cerneţi, din cauză
că-şi pierduse pe parcurs din importanţa funcţională.
*-În 1841.iun 15, s-a născut Dimitrie Grecescu, marele
botanist, care pentru Severineni a ctitorit o Biserică şi un spital,
care îi poartă numele, în zona Gării, aflate pe strada cu acelaşi
nume, care face legătura între marele bulevarde, Carol-I-şi Tudor
Vladimirescu.
*-În 1841, au fost organizate primele forme de învăţământ în
judeţul Mehedinţi, în fosta reşedinţă de judeţ Cerneţi. Negustorul
Hagi Iordache din Cerneţi a lăsat prin testament ca, din veniturile
sale, să se înfiinţeze trei şcoli, din care două în Cerneţi şi una la
Banoviţa (suburbie a Cerneţului). Acest negustor se pare că avea
rang boieresc, fiind întâlnit mai târziu cu titulatura de Medelnicer
Hagi Iordaki Severineanu.
*-În 1844, din cele 342 sate mehedinţene, 292 ajunseseră să-
şi întemeieze gospodăriile la linie (uliţă), restul fiind răspândiţi la
întâmplare cu casele aflate- încă, în mijlocul grădinilor, fără o
ieşire anume la un drum sau cărăruie.
*-În 1848, la conducerea judeţului se afla un administrator.
*-În 1848.nov.8, s-a născut la Cerneţi Ioan Gh.Bibicescu.
Ajunge în timp director, viceguvernator şi guvernator la Banca
Naţională a României. Pentru Mehedinţeni a lăsat o importantă

37
Minimonografia fostei comune Peri

comoară, biblioteca personală donată oraşului Turnu Severin,
compusă din patruzeci de mii de volume.
*-În 1848, este menţionat printr-un document, că se foloseau
tot felul de metode de a stoarce mai multe dări de la ţărani. Astfel
la Tâmna şi Valea Perilor (a nu se confunda cu localitatea Peri!),
proprietarii de pământuri îi sileau pe ţărani să plătească un leu
pentru fiecare viţă de vie şi se lua Otaştină (dijmă în natură,
plătită proprietarului unei vii luate în arendă), din cinci vedre, una
(din cinci, una ), iar la rachiu din şase, una.
*-În 1851, N.A.Niculescu, administartorul judeţului, a adus
,,Agenţia Vapoarelor” de la Schela-Cladovei la Severin. Tot în
acestă perioadă ogoarele Mehedinţului se arau cu pluguri din
lemn, perioadă în care locuitorii satelor în mizeria lor seculară,
trăiau sub imperiul foamei şi al bolilor sociale devastatoare.
*-În 1855, se introduce iluminatul public în Severin, la
început cu seu, ajungând a fi printre primele oraşe din ţară
iluminat electric.
*-În 1855-1856, se fac primele încercări de înfiinţarea de
drumuri de fier în Ţara Românescă, când domnitorul Barbu
Ştirbei cere în 04.12.1855, contelui Coronini Crouberg să se facă
unele studii în acest sens care să lege reţeaua austriacă cu traseul
ce urma a se construi, Orşova-Turnu Severin-Craiova-Bucureşti-
Giurgiu, dorinţă care se reia şi în 1859 în timpul domniei lui
A.I.Cuza, dar tot nu se finalizează.
*-În 1857 se amenajează primele fântâni publice, de unde
sacagii aduceau, contra plată, apa necesară
*-Între 1857-1864, a activat în fruntea judeţului,
Administraţia Districtului şi Administraţia Judeţului.
*-În 1859, a avut loc Unirea Munteniei cu Moldova, care a
continuat cu prima unire a ţărilor române sub Mihai Viteazul la
1.600. Aceasta a făcut ca împărţirile teritoriale stabilite după
sec.XIII, sub diferite denumiri (comitate, judeţe, ţinuturi), să
capete o nouă structură organizatorică unitară, care cu toate
schimbările de nume sau desfiinţări, toate au rămas în aceeaşi
structură de judeţe.
*-În 1859-1960, când se face primul recesământ mai în
amănunţime, Mehedinţul avea 42.905 familii cu 185.731 suflete
(93.442 parte bărbătească şi 92.289 femeiască) iar dintre aceştia

38
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

erau ştiutori de carte numai 4.543 bărbaţi şi 176 femei. Atunci se
stabileşte că 99,61% dintre locuitorii judeţului Mehedinţi erau
români, prin aceasta înlăturându-se ideea unei colonizări cu
populaţie adusă din altă parte. Suprafaţa era de 818.823 pogoane,
cu un teren arabil de 1.099.399 pogoane (?), împărţit la 10.881
proprietari din care 10.821 fiind particulari, iar aratul se făcea tot
cu pluguri din lemn.
*-În 1860.mar.30, sunt puse în circulaţie diligenţile
(poştalioanele)-trăsuri mari, acoperite, folosite pentru transport de
poştă şi călători, pe distanţele Craiova-Vârciorova şi Piteşti-
Râmnicu Vâlcea.
*-În 1.863.iulie, prin decret dat de Domnitorul A.I.Cuza,
Severinul a fost menţionat ca primul oraş-din cele 15, la nivelul
Principatelor Unite, în care a luat fiinţă camera de comerţ.
*-În 1863, la 30 ani de la înfiinţarea noului oraş, Severinul
abia avea 550 familii, dar creşte în ritm rapid ajungându-se în
1887 la 14.000 locuitori, iar în 1899 la 18.600 locuitori.
*-În 1864, a început a creşte obligativitatea dijmei, care a
ajuns în perioada lui 1905 să fie de zece la una-rare situaţii când
era în parte, pentru pământul de muncă sau izlazul pentru vite.
*-În 1864, a apărut ,,Comuna Rurală” (189 comune) şi
,,Oraşul” (Turnu Severin, Cerneţi, Baia de Aramă).
*-În 1864.aug.14/26, a fost promulgată legea de reformă
agrară, dar s-a aplicat cu multe greutăţi în Mehedinţi. S-a ajuns
totuşi ca ea să stabilască proprietatea de pământ pentru
,,sătenii”clăcaşi (pontaşi), care a dat în stăpânire deplină ţăranilor
mehedinţeni o suprafaţă de 144.307 pogoane pentru circa 21.000
familii. Cu toate nereuşitele ei de aplicare a legii, ea a reprezentat
un eveniment deosebit în viaţa ţăranilor mehedinţeni, cu urmări
decisive şi benefice în dezvoltarea economică a judetului. Cu
toate acestea în deceniile ce au urmat reformei din 1864,
proprietatea mare din Mehedinţi era 50% din suprafeţe, cea
mijlocie de 30%, iar proprietatea cea mică era de numai 20%.
Prin legea din 2 mai 1864 s-a desfiinţat claca şi au fost proclamaţi
ţăranii clăcaşi şi proprietarii rurali, dându-se pământ clăcaşilor. A
apărut totodată şi învoielile agricole, învoieli grele arendăşeşti,
care la început au avut tocmeli destul de mulţumitoare pentru
ţărani, cu una din zece pe care trebuia s-o dea proprietarilor de

39
Minimonografia fostei comune Peri

pământ. Pe parcurs au apărut alte obligaţii pentru ţărani, prin zile
de lucru, transporturi şi multe altele, dar toate în favoarea
moşierilor.
*-În 1865, suprafaţa Mehedinţiului fără munţi, ape, râuri,
avea 818.823 pogoane teren, din care 261.432 proprietate de stat,
iar cei particulari cu devămăşii restul de 2/3 (557.391 pog.)
*-În 1865, în Severin se găseau 139 familii româneşti (27%)
şi 285 nemţeşti (54,3%), restul alte naţionalităţi, dar în perioada
următoare a avut loc procesul de românizare, încât în 1930, se
înregistrează 22.000 locuitori din care 20.195 români şi 1805 la
alte naţionalităţi.
*-În 1866.ian.05, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen
(1839-1914), cu cea mai lungă domnie românească, între 1866-
1914, făuritor al Statului Român Modern şi o Românie cu
adevărat Europeană, a făcut primul pas pe pământ românesc, la
noi la Turnu Severin, rostind: ,,Punând piciorul pe acest pământ
sacru, m-am şi făcut român”. La plebiscitul din 2/14-8/20 apr.din
acel an, a fost ales cu o majoritate covârşitoare de voturi Domn al
României sub numele de Carol-I.
*-De aici se pot remarca următoarele:
a)-că la Turnu Severin, intra împăratul Traian, aducând
Europa în România şi tot la Severin intra şi prinţul Carol, scoţând
România spre Europa,
b)-A.I.Cuza, energicul, este realizatorul Unirii de la 1859,
iar Carol-I, pune în ecuaţie militară forţele adunate de marele său
predecesor şi obţine Independenţa de Stat a României, prin
legendarul eroism al ostaşilor români în războiul de la 1877-1878.
*-În 1866, garnizoanele de grăniceri de la Dunăre au refuzat
să depună jurământ lui Carol I, ca urmare a sentimentelor faţă de
Alexandru Ioan Cuza, pe care l-au ales deputat de Mehedinţi deşi
se afla în exil.
*-În 1866, cel mai mare bâlci din Mehedinţi se ţinea la
Strehaia, în ziua de Duminica Mare şi ţinea trei zile. La Corcova
şi Motru-de Josu, bâlci mare la Vinerea Mare, pentru vite şi
mărfuri.
*-În 1867, ,,Legenda despre Iovan Iorgovan”, a fost publicată
pentru prima dată, la Viena, (una dintre variante), intitulată ,,Băile
Mehadia”, de către dr. I.M.Marinescu, care a fost republicată şi la

40
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

noi în anul 1922. Aici se spune-ca în orice legendă, că în
vremurile de demult, exista în aceste locuri un şarpe mare
(balaur). Balaurul scăldându-se în apele minerale, crescuse atât de
mare şi puternic, încât fura zilnic oamenilor şi mânca câte 2-3 oi
sau chiar un bou, îngrozind populaţia, care pentru a-şi ocroti viaţa
lor ameninţată, duceau singuri vitele balaurului care îi trebuiau
pentru hrana zilnică. În acea vreme trei fete, surori şi un fecior de
împărat rătăceau prin acele locuri, fetele într-o parte, feciorul în
alta, fără a şti unii de alţii. Feciorul de împărat ajungând la scalda
balaurului, se simte după o singură baie aşa de bine şi de puternic,
încât se hotărăşte a rămâne aici. Era îmbrăcat cu o piele de leu şi
purta un arc şi o măciucă, cu care vâna animale sălbatice,
făcându-şi rost şi de un cal şi doi câni de vânat. Numele lui era
Iovan Iorgovan, iar acelor trei surori rătăcite prin acele pustietăţi,
erau Serafina (Mândra Garafină), Maria (Leliţa Maria), şi cea
mică Girozana (Ana Girozana). Rătăcind au ajuns în Valea
Cernei, unde dând de apa limpede precum cristalul, se înşirară la
marginea ei şi pătrunse de curiozitate se priviră în apă. Girozana
cea mică se arătă aşa de frumoasă, încât surorile ei mai mari, din
gelozie, puseră la cale s-o părăsească în timpul nopţii, lăsând-o
singură în aceşti codri plini de fiare (animale sălbatice). Chiar în
noaptea aceea, înainte de răsăritul soarelui, surorile cele mari se
depărtară, lăsând singură, adormită pe Girozana. Dar Dumnezeu a
pedepsit pe cele două surori mai mari, înecându-le în Dunăre când
voiau a trece pe la Porţile de Fier, sărind din stâncă în stâncă
tocmai când Girozana trezindu-se din somnul dulce şi văzându-se
singură striga disperată- dar în deşert, numele surorilor. Cuprinsă
de o frică mare, alergând ca o căprioară înspăimântată pentru a-şi
căuta surorile, nu văzu şi nu auzi nimic, în afară de un cuc, căruia
îi strigă s-o ajute să-şi găsească surorile, oferindu-se a-i fi
surioară, apoi soţie, dar toate ofertele au fost respinse de pasăre.
Dar balaurul auzind-o, alergă, o încolăci peste mijloc şi cu toate
ţipetele ei, pleacă cu ea pe marginea Cernei, pe stânca de sus.
Iovan Iorgovan aude ţipătul de femeie, dar nu-l poate înţelege
bine deoarece râul Cerna murmura tare. Stătu locului un moment
şi ridicându-şi ochii la cer, privi asupra Cernei şi grăi:
-Înceată Cerna a murmura, înceată, că aud glas spăimântat de
fată!

41
Minimonografia fostei comune Peri

Şi-ţi voi da spre hrană, o mreană de aramă!
Cum însă nu-l asculta, el continuă oferindu-i o mreană
argintie, apoi una aurie, după care Cerna încetă de a mai
murmura. Atunci privind în partea de unde se auzeau vaietele şi
ţipetele, Iovan Iorgovan, văzu şarpele (balaurul) care ţinea
încolăcită o tânără şi frumoasă femeie, făcându-l a se repezi ca un
fulger asupra balaurului.
,,Şarpele-l vedea, de spaimă fugea,
Dar el îl gonea, Cerna mi-o sărea şi îl ajungea.
La podul Topleţului, din marginea satului.
Este o piatră minunată, de la Dumnezeu lăsată.
Şi de Iorgovan călcată, de se mira lumea toată.
Piatra Iorgovanului, cu urmele calului”.
Şarpele îi zice lui Iorgovan ,,Lasă-mă nu mă ucide, căci eu
fetei nu i-am făcut nimic; iar dacă mă vei ucide, mult rău am făcut
vitelor în viaţa mea, dar cu atât mai mult rău voi face după
moarte, atât vitelor cât şi fiinţelor omeneşti, cât va fi lumea şi
pământul”
Iorgovan, nu-l ascultă pe balaur şi dându-i una cu
buzduganul, îl umplu într-atât de sânge, încât lund-o la fugă pe
Cerna la vale, a roşit apa după el. Iorgovan gonindu-l tăia din el
câte o bucată, până nu a mai rămas decât capul, care se ascunse la
marginea Dunării într-o peşteră din faţa cetăţii Columbaria, ale
cărei ruine se văd şi astăzi spre Serbia între Ruşava şi Baziaş.
Iorgovan întorcându-se la Girozana, care primise inelul de
logodnă, ea îi spune că este fiică de împărat, de la scăpătat..
Atunci Iorgovan se întristă recunoscând pe sora sa şi spune că a
păcătuit când a sărutat-o, spunându-i că şi el este fiu de împărat
de la scăpătat, dar că părinţii îi blestemaseră ca fiica să fie la
răsărit ca cerbul pribegit, iar el scăpătat ca leul vătămat.
*-A se vedea varianta a-2-a, din datele cronologice de la 1872!

*-În 1867, dijma se ridică la una din şapte pentru moşier,
dijmă care se modifică la fiecare 2-3 ani, ajungându-se la una din
două (jumătate), plus alte obligaţii care luate la un loc totalizau
75% care trebuia plătită de ţărani, dijmă care se practica la nivelul
întregii ţări. Mehedinţiul exporta: rapiţă, porci, gândaci-verzi din
pădure şi uscaţi, lipitori din bălţi puse în pungi cu pământ umezit,

42
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

doage din stejar, tutun, păr de porc şi importa: fier, maşini
agricole, lumânări din stearină (amestec grăsimi solide şi acizi),
săpun ordinar, frânghii, funiii, var, cherestea, ceară, seminţe
cânepă, bumbac, pietre-de-moară, ţiglă,, pălării, puşti, pistoale.
*-În 1868, sept., senatul român votează construcţia liniei
Vârciorova–Bucureşti–Buzău–Brăila–Galaţi-Tecuci-Roman şi
Tecuci-Bârlad, cu o lungime totală de 905 km cu consorţiul
german care-l avea în frunte pe Strousberg, piatra fundamentală a
Gării de Nord -Bucureşti fiind pusă la 10sept 1868.
*-În 1870 ian, când au avut loc alegerile parţiale-deşi alesul
lor, A.I.Cuza, se afla în exilul impus de coaliţia partidelor
Conservator şi Liberal radical, populaţia mehedinţeană
recunoscătoare pentru că îşi onorase promisiunile făcute la
alegerea ca domn, l-au ales deputat de Mehedinţi în Colegiul IV
(al ţăranilor), vot repetat cu acelaşi rezultat şi în luna aprilie 1870,
ales fiind ca senator în Colegiul II din Turnu Severin.
-În 1872, este publicată o nouă variantă a baladei- despre
Cerna, de Daniil Laitin la Pesta:
,, Sus pe Cerna’n sus, mulţi voinici s-au dus, şi toţi s-au
răpus,
Dar a mai rămas, un român viteaz, Iovan Iorgovan, braţ de
buzdugan,
Cu un căluşel, ca şi-un vulturel, doi câini mititei, foarte
sprintenei,
Şi se preumbla, şi se făloşea, sus pe Cerna’n sus, cam pe sub
ascuns,
Calul său jucând, câinii sumuţând, suliţa strângând..”…..,,Şi
el auzia,
Dar nu pricepia, ori cât mai ciulea, căci Cerna mugia, codrul
răsuna,
Apoi se’ntorcea, Cernei de-i zicea: -Înceată, înceată, Cerna
mea curată,
Că-ţi voi arunca, şi-ţi voiu da eu ţie, mreană argintie, şi-un
fuior de aur,
Cu ochi de Balaur, singur se va toarce, singur el destoarce.
-Cerna-l auzea, deloc înceta”,...,,Atunci despre-o stâncă,
Groaznică cumplită, calcă ‘ncolăcită, iaca se vedea, spaima
cea mai rea:

43
Minimonografia fostei comune Peri

Un şarpe venind, după ea curând. Când ea tăbăra, şarpele o
apuca,
Coada-ncolăcea, la brâu şi-o aduna, dar ea se’ngrozea, şi tare
ţivlea,
Codru răsuna”,….,,Şarpele pe loc stătea, şi aşa-i grăia:
-Iovan Iorgovan, braţ de buzdugan, cu ce fel de bine, vini tu
azi la mine? Dacă socoteşti, să mă prăpădeşti ? Te rog viu mă
lasă, şi mă’ntorn acasă,
Jur pe capul meu, mort voiu fi mai rău, de mi-i omorî, capu-
mi s-o’mpuţi, Viermii s’or spori, muşte or slobozi, calul ţi-o
muşca, şi’ndat’ o crăpa,
Boul va trânti, plugul va opri…
-Şarpe-afurisit, încă ai cuvinte ?
Calu-mi v’o pieri, dar tu mort vei fi, căci am auzit, cum ai
prăpădit,
Fiinţă femeiască, cu falca-ţi hoţească…-Iovan Iorgovan, braţ
de buzdugan, Când am auzit, că tu te-ai ivit, calul tropotind, ca un
smeu răcnind,
Fata am lăsat-o, te rog viu mă lasă, şi rentoarn’acasă, jur pe
capul meu,
Mort voiu fi mai rău.”……-“Iovan Iorgovan, braţ de
buzdugan,
Sabia şi-o învârtea, pe şarpe-l lovia, trupul îi zdrobea, tot îl
mărunţia,
Fata se uita, până-l dumica, apoi se-arăta şi din grai grăia.”…
*- A se vedea varianta din datele cronologice, de la 1867 !

*-În 1872, primarul oraşului Severin, obţine suma de 500 mii
lei, într-un proces care l-a avut cu o societate germană, bani cu
care a cumpărat moşiile din Peri, Dârvari şi Coşuştea, care au
devenit proprietatea comunei.
*-În 1872.sept.13, s-a deschis oficial tronsonul de cale ferată
Bucureşti-Piteşti, iar în luna dec.se introduce serviciul poştal rural
în judeţele: Mehedinţi, Argeş, Brăila, Olt.
*-În 1872, Mehedinţiul era împărţit în 7 plăşi, 3 comune
urbane şi 189 comune rurale, iar numărul locuitorilor era de
192.879.

44
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1873-1874, se reiau lucrările la construcţia liniei Piteşti-
Vărciorova, dar cu o altă societate de acţionari C.F.R cu sediul la
Berlin. Pe traseul de lucru Gârniţa-Turnu Severin se lucra din plin
în mai 1873, pe sectoare (între km 63-76 şi în continuare), la care
au participat peste zece mii de muncitori.
*-În 1874, la nivelul României, Oltenia exista sub denumirea
de ,,România Mică”, care la rândul ei cuprindea districtele
(Judeţele): Mehedinţi cu capitala la Turnu Severin; Gorj (Jiul de
sus) cu capitala la Tg.Jiu; Vâlcea cu capitala la Râmnic; Dolj
(Jiul de jos) cu capitala la Craiova; Romanaţi cu capitala Caracal.
Districtul (judeţul) Mehedinţi se împărţea teritorial în şase
Plăşi şi un Plai. Tot în această perioadă se caută explicaţia
numelui de Mehedinţi, care-după cum se spune în documetele
vremii, ar veni de la Mehadia veche, care a fost sub dominaţia
Austriacă.
*-În 1875.ian.05, a fost pus în circulaţie ultimul tronson de
cale ferată, lung de 17,3km între Turnu Severin-Vârciorova, ţara
fiind străbătută-de acum, de magistrala care ţinea de la Suceava la
Vârciorova.
*-În 1875.ian.24, s-a extins serviciul poştal de poste-restante
şi în gările CFR din Mehedinţi (Tâmna, Balota, Butoieşti).
*-În 1876 mai, începe să activeze ,,poşta ambulantă” pe linia
Bucureşti-Vârciorova.
*-În 1877.apr.27, prin înaltul Decret nr.925, Domnitorul
Carol-I-devenea Comandantul Suprem al armatei române, iar la
9/21 mai Mihail Kogălniceanu, ministrul afacerilor externe al
României declara: ,,Sântem independenţi, sântem o naţiune de
sine stătătoare,..…sântem o naţiune liberă şi independentă”.
*-În 1877 mai, pe distanţa Bucureşti-Vârciorova şi retur,
circula un singur tren (în mabele sensuri) în 24 ore, cu vagoane de
clasa I-II-III cu o viteză medie de 30km/oră, parcurgând această
distanţă în 13 ore.
*-În 1878 mai 09, a circulat cel dintâi tren accelerat Viena-
Bucureşti, cu transbordare (deplasare pe jos sau cu vehicule
rutiere) între Orşova-Vărciorova. Totodată, s-a deschis oficial
tronsonul de cale ferată Piteşti-Vârciorova, când a fost inaugurată
şi Gara din Vârciorova, una dintre cele mai frumoase din S-E
Europei, un ansamblu de construcţii al gării cu trei pavilioane

45
Minimonografia fostei comune Peri

mari, cu etaj, având încadrate între ele, două săli mari la parter.
Avea două peroane: spre Dunăre pentru gararea trenurilor venite
dinspre Austro-Ungaria, iar spre sat, pentru cele sosite de la
Bucureşti.
*-În 1878, turcii au rebotezat insula Ada-Kale (şi nu cum
greşit se notează şi citeşte, Ada-Kaleh), care însemna ,,Insula
Cetate” sau ,,Insula Porţii”, ceea ce reprezintă numele iniţial.
Cartaginezul Hanon (c.500 î.Cr.)a descoperit insula Kerne,
localizată în extremitatea nordică a Mării Adriatice; în sec.-I-î.Cr,
insula Cerne este descoperită cu 2.000 paşi (1958,5 m) în circuit;
este cunoscută sub denumirea de Orşova Nouă, Carolina, după
care a fost rebotezată aşa cum s-a arătat mai sus. Se spune că
primele întărituri pe insulă au fost făcute la 1.444 de Iancu de
Hunedoara. Din ordinul generalului Hamilton, s-au construit
forturile Elisabeta (1733) şi Carol(1736), după ce guvernatorul
Banatului, contele Claudu Mercy, a aprobat, în 1728 construirea
cetăţii Orşova Nouă pe malurile din faţa şi respectiv, spatele
insulei. Totuşi cele mai importante fortificaţii s-au realizat în
timpul împărătesei Maria Tereza (1740-1780), care a dat ordin să
fie construite şi două tuneluri sub albia Dunării: unul care unea
insula cu malul drept (sârbesc)-de care se vorbeşte cu convingere
că a existat, şi unul care unea insula cu Orşova. Abia terminate,
aceste construcţii au căzut în mâinile turcilor (12 apr.1790),
pentru care cetatea insulei a constituit ,,Gibraltar al imperiului
otoman”, care a fost menţinut până în 1887, când au fost
desfiinţate garnizoanele turceşti în acest loc. Supranumită
,,Buricul Mării”, ,,Ostrovul mitologic” sau ,,Perla Dunării, această
insulă, avea să dispară sub apele lacului de acumulare al
Hidrocentralei şi Sistemului de Navigaţie, de la Porţile de Fier-I,
în luna octombrie 1970.
*-În 1878. sep.9/21, domnitorul Carol-I, primeşte titlul de
,,Alteţă Regală”, prin care România se afirmă ca un stat
independent şi suveran, care a rupt definitiv cu trecutul de
vasalitate faţă de Turcia, dar şi ridicarea prestigiului dinastiei de
Hohenzollern, din care făcea parte Carol-I, în faţa celorlalte
monarhii europene.

46
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1880.apr.11/23, se înfiinţaeză Direcţia Princiară a C.F.R.
care răscumpără liniile construite, dată de la care rămâne şi
numele de C.F.R (Căile Ferate Române).
*-În 1881.mar.14/26, la propunerea liberalilor din guvern,
care ,,în convingeri erau republicani”, la palat a avut loc
ceremonia promulgării legii privind proclamarea României ca
Regat, iar Domnitorul ei, Carol-I, titlul de rege al României,
festivităţile consacrate acestui eveniment având loc la 10 mai
1881.
*-În 1881, România era proprietarul unei reţele de cale ferată
în lungime de 1.877km care traversa întreg teritoriul. Liniile
construite de companii străine au costat -în medie, 306.000 lei
aur / 1km linie.
*-În 1882 mai 10, s-a cerut aprobarea ministerului, traseul
ales pentru linia ferată îngustă între Vârciorova şi Bahna, pentru
transportul economicos al cărbunelui şi a altor substanţe minerale
(cupru, fier cu 45,45% minereu, pirită, bismutină, magneziu,
marmoră, granit ş.a.) care urmau a fi exploatate în zona Bahna.
Linia avea 57 curbe, o lungime de 8.543m, se afla în pantă, astfel
încât trenul pornit încărcat de la Bahna, cobora la Vârciorova fără
ajutorul locomotivei. Cheltuielile pentru substructura căii ferate
înguste s-au ridicat la suma de 145.335,77 lei, iar totalul ivestit în
această lucrare, la 285.541,41 lei. Aceasta a fost cea dintâi cale
economică îngustă construită în România din acea vreme.
*-În 1882, se înfiinţează Atelierele C.F.R, cu ocazia
răscumpărării de către statul Român-la 01.iulie, a liniei ferate de
915 km. Atelierele au fost primele din ţară sub administraţia
statului, iar factorul hotărâtor de înfiinţare a lor, a fost panta
Balota-Turnu Severin.
*-În 1883.ian.27, apare atestarea scrisă a judetului Mehedinţi,
ca unitate administartiv-teritorială.
*-În 1883, se înfiinţează un gimnaziu la Severin, apoi liceul
,,Traian”, liceu la care au predat reputaţii profesori: T.Costescu,
A.Bărăcilă, V.Vârcol, C.Papacostea-Pajură, iar de pe băncile
liceului s-au ridicat reputaţi oameni de ştiinţă: Gh.Ţiţeica,
Gh.Ionescu-Siseşti, Ştefan Odobleja, P. Sergescu.

47
Minimonografia fostei comune Peri

*-În 1884, Mehedinţiul, avea şapte ,,staţiuni” de cale ferată:
Vârciorova, Severin, Balota, Prunişor, Tâmna, Strehaia şi
Butoieşti.
*-În 1885, regele Carol-I-primeşte propunerea de a prelua şi
tronul Bulgariei, datorită atracţiei pentru popoarele din S-E
Europei, prin interesul exercitat de stăpânirea străină regală
pentru români.
*-În 1886 se poate spune că s-a încheiat perioada de
modernizare a Severinului, începută în 1833.
*-În 1887 Severinul modern ajunge la 14.000 locuitori.
*-În 1892, Mehedinţiul avea 55.447 familii.
*-În 1894, iunie, se lansează în Şantierul Severinean, vasul
,,Principele Carol”, primul vas de pasageri.
*-În 1896.sep.24-25, s-au inaugurat lucrările canalului de la
Porţile de Fier, lucrări care se termină în 22 apr.1899, dar s-a
constatat că viteza pe canal este destul de mare (până la 70m
/sec.), singura reuşită fiind aceea că s-a prelungit durata de
navigaţie cu şase săptămâni pe an în sezonul de toamnă. Sectorul
navigabil Porţile de Fier, cuprins între Moldova Veche şi Gura-
Văii (108km), a pus mereu piedici serioase în calea navigaţiei,
datorită marilor variaţii de adâncime, curentului puternic,
stâncilor şi bancurilor de roci situate în albia fluviului.
*-În 1893, Mehedinţul deţinea opt plase, printre care şi
Prunişor.
*-În 1904, sultanul Abdul al II-lea a dăruit insulei Ada-Kaleh,
de pe teritoriul judeţului Mehedinţi, cel mai mare covor din lume,
lung de 15m şi lat de 9m, cu o greutate de 500kg. Odată cu
demolarea Insulei Ada-Kaleh, covorul a fost transferat la
Moscheea din Constanţa.
*-În 1899, Severinul ajunge să aibă 18.600 locuitori.
*-În 1895.sept.01, sunt introduse ,,birourile poştale
ambulante” pe linia ferată Bucureşti-Vârciorova (vagon poştal cu
nr.15 şi la retur vagonul cu nr.16).
*-În 1905-1906, anul şcolar cu şcolile de adulţi aveau
organizate cursuri în perioadele: 01.11-01.03; 15.11-15.04, sau
01.11-01.04, cu frecventarea de două zile pe săptămână (joi şi
duminică după masă), iar în cazuri mai speciale numai odată pe
săptămână, sau în zilele de duminică şi sărbători.

48
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1906, economia Mehedinţului era dominată de ramura
agrară, populaţia sătească fiind de 93% din totalul locuitorilor
judeţului. Se aflau gospodării ţărăneşti în judeţ, care nu aveau nici
o brazdă de pământ de muncă, care luate la un loc cu gospodăriile
care nu aveau suficient pământ pentru hrana lor şi păşuni pentru
vite, depăşeau jumătate din totalul gospodăriilor rurale din judeţ.
Peste 170.000 de familii din Mehedinţi, erau învoite cu dijmă şi
alte obligaţii de muncă la proprietari şi arendaşi.
*-În 1906, în Severin, ia fiinţă fabrica de tăbăcărie a fraţilor
Damianoff, care între 1913-1914, producea 100 tone talpă şi 20
tone toval (piele de vacă sau de viţel, tăbăcită cu substanţe
vegetale, din care se confecţionează încălţăminte rezistentă).
*-În 1907, prin legea învoielilor s-a dat libertatea ca acestea
să fie interpretate şi aplicate, diferit de la un judeţ la altul, ba chiar
şi interiorul acestora. Taxa pentru un ha. islaz, hotărâtă de către
Consiliul Superior al Agriculturii, prevedea preţuri minime de 70
lei/ha. şi maxime de 790 lei /ha. În Mehedinţi ele erau diferite în
cele patru zone, încât taxele au oscilat între 70 şi 620 lei/ha. islaz.
*-În 1909.nov.3, a început ridicarea măreţului ,,Palat de
cultură” din Turnu Severin căruia, Th. Costescu i-a închinat o
bună parte din activitatea sa.
*-În 1909, Serviciul Hidraulic, a distrus nesăbuit, două pile
(picioare), din mijloc, care-chipurile, împiedicau navigaţia. S-au
găsit urmele unor chesoane de lemn de câte 36m lungime şi 24m
lăţime, care se presupune că ar fi servit la turnarea fundaţiei
puternicilor piloni. S-au găsit blocuri de calcar nisipos şi blocuri
de beton de forme paralepipedice, trapezoidale, patrate, brăzdate
pe câte una din feţe de şănţuleţe late şi adânci de şapte cm.
*-În 1911, începe maxima dezvoltare a Severinului, care ţine
până în anul 1915, perioadă în care „comuna” este electrificată,
pavată, alimentată cu apă la standarde europene, iar pe alocuri,
canalizată. În acest an (1911), s-au făcut demersuri pentru
introducerea iluminatului electric, având în acest sens o primă
propunere de la fraţii Schmidt de la Topleţ (40km depărtare de
Turnu Severin), care aveau sursă prin cădere de apă, dar nu s-a
acceptat. Activitatea economică, dezvoltarea cosmopolită, efortul
implementării manufacturilor industriale şi al meşteşugurilor, în
sporirea valorii producţiei agricole din zonă făceau ca schimburile

49
Minimonografia fostei comune Peri

comerciale desfăşurate, şi prin portul Turnu Severin, să
supranumească România drept grânar al Europei. În asemenea
condiţii, Severinul îşi permitea să fie centru de „iradiere a
românismului” în Balcani, dar şi în Austro-Ungaria vecină.
Oamenii au fost şi au rămas aceiaşi, harnici, pricepuţi, supuşi,
dedaţi la cele lumeşti. Administraţia locală gestiona în 1912 un
bâlciurile (parangheliile), care se ţineau la Sfântul Dumitru, care
în 2008 se numesc, „Zilele Severinului” şi se ţin când de Sfântul
Gheorghe, când de 1 Mai, după culoarea politică şi interesele
electorale ale primarului.
*-În 1.912, a fost fondat Muzeul ,,Porţile de Fier”, de către
profesorul A.Bărcăcilă, care cuprindea în anul 2.002, 50.000
exponate de istorie, ştiinţele naturii, etnografie, artă şi un
interesant acvariu.
*-În 1912.aug.01, este dat în exploatare circuitul special
telefonc dintre Turnu Severin-Vârciorova-Orşova, asigurând
legăturile telefonice cu Ungaria.
*-În 1913, prin strădaniile neobositului mehedinţean Theodor
Costescu, au început lucrările de construire a Palatului Cultural
din Turnu Severin, care au fost finalizate în 1924.
*-În 1914 sept.27./ oct.10, regele Carol-I, a încetat din viaţă
la castelul Peleş şi a fost înmormântat în mânăstirea de la Curtea
de Argeş. Domnia de 48 ani ai lui Carol-I, perioadă de mari
progrese în plan economic, social, administrativ, politic, cultural,
care prin sitemul de guvernare stabilit prin Constituţia din 1866
şi-a dovedit viabilitatea, iar regimul politic a evoluat pe o linie
democratică.
*-În 1914, Şantierul Naval severinean , ajunge cel mai mare
şantier fluvial din ţară, şi unul dintre cele mai importante şantiere
de pe întreaga Dunăre, de la izvoare până la vârsarea în Marea
Neagră, unde s-au construit cele mai mari vase fluviale ale ţării:
,,Principele Carol, ,,Giurgiu”, ,,Călăraşi”, ,,Domnul Tudor”. În
acest an avea un număr de 700 de muncitori între anii 1934-1936,
perioadă în care se lucrează la vasul de pasageri ,,Mihai
Viteazul””, fiind la acea vreme unul dintre cele mai mari vase
fluviale din Europa.

50
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1919, s-a început extinderea oraşului şi spre nord,
dincolo de Bulevardul T.Vladimirescu, păstrându-se planul cu
străzi perpendiculare cum a fost conceput în planul iniţial.
*-În 1921.iul.11, este votată legea agrară-dar aplicată în oct.,
prin care agricultura Mehedinţului este înviorată.
*-În 1921.oct.01, se deschide la Severin biblioteca, care a
primit donaţie de la marele om de cultură Mehedinţean, Ioan
Gh.Bibicescu, fiu al Cerneţului, ajuns la înalta funcţie de
guvernator al Băncii Naţionale a României, 40.000 de volume.
Mehedinţenii, recunoscători şi ca semn de respect şi preţuire, au
hotărât ca Biblioteca Severinului să primească-şi care se păstrează
şi în prezent, numele de Ioan Gh. Bibicescu.
*-În 1921, Severinul cu o evoluţie continuă în creşterea
populaţiei, cu o dezvoltare social-economic mult superioară faţă
de celelalte oraşe din judeţ, a devenit centru politic-administrativ
(municipiu) al judeţului Mehedinţi.
*-În 1923, se realizează cu adevărat reformă agrară, votată
încă din 11.07.1921, urmată -la fel de bună pentru ţărani, cea din
1945.
*-În 1924.mai 20, preotul Coriolan Buracu din Mehadia,
primul deţinut politic din Banat şi Transilvania din timpul
ocupaţiei austro-ungare, a fost numit director al măreţului lăcaş,
,,Palatul de Cultură”din Turnu Severin, care a fost terminat, după
ce lucrările au început în 1913 prin strădaniile neobositului
mehedinţean Theodor Costescu. .
*-În 1927.oct.01, Coriolan Buracu a fost numit directorul
bibliotecii ,,I.C.Bibicescu” din Turnu Severin, care printr-o muncă
neobosită şi un bogat fond de cărţi, a înfiinţat 14 biblioteci săteşti
şi 47 biblioteci în Yugoslavia, fiind trimise şi 60.000 volume,
românilor din America.
*-În 1929, premergător anului 1930, într-una din zile, şapte
muncitori ceferişti au demolat complexul de ,,7 statui”, numite
,,Babele”, dar că în aceeaşi zi ei au fost ,,făcuţi praf”, de un tren
în timp ce se înapoiau la baza lor, în punctul dintre văile
Slătinicul Mare şi Slătinicul Mic. În acest tragic accident apar
două curiozităţi, care se merită a fi luate în seamă. Accidentul a
avut loc într-un sector unde linia era ,,dreaptă ca aţa”, deci
vizibilitate foarte bună, iar trenurile circulau cu viteză redusă şi că

51
Minimonografia fostei comune Peri

un muncitor aflat împreună cu cei ucişi pe vagonet, dar care nu
participase la demolarea celor 7 statui, a scăpat cu viaţă.
*-În 1932, Leopold Banch, înfiinţează fabrica de pălării
,,Testa” cu 162 mii pălării anual.
*-În 1935, recesământul (la 75 ani după cel din 1859), arată
un număr dublu de locuitori, în Mehedinţi, care fusese atunci
(1859)de 185.731 locuitori.
*-În 1936, se fac cercetări arhiologice întreprinse de
A.Bărăcilă.
*-În 1948, renumita podgorie Corcova, care este amplasată pe
versanţii însoriţi ai Piemontului Strehaiei, la confluenţa râurilor
Coşuştea cu Motru-deţinea o suprafaţă de 209 ha.cu vie nobilă,
struguri pentru vin din soiurile: Clairette, Reisling Italian,
Fetească Albă, Muscat Ottonel pentru vinurile albe şi Cabernet
Sauvignon, Pinot Noir şi altele, pentru vinuri roşii), fiind cea mai
mare podgorie din Mehedinţi. De reţinut că prinţul Bibescu
deţinea pivniţi cu vinuri celebre în Corcova.
*-În 1948, perioada imediat următoare, ,,Baba” de la Porţile
de Fier cu înfăţişarea mai bine conturată decât perechea ei
,,Moşul”, a fost demolată, ,,capul” ei retezat fiind lăsat atunci la
marginea şoselei. Când au început lucrările la barajul Porţile de
Fier-1, muncitorii au aruncat ,,capul” babei în apele Dunării.
Seara, toţi muncitorii care participaseră la această lucrare,
aproape o întreagă echipă de şantier înfierbântaţi de căldură şi
obosiţi, vrând a se răcori în apele fluviului; deşi mulţi dintre ei nu
erau foarte buni înotători, s-au înecat cu toţii în mod inexplicabil
în Dunăre. După acel tragic accident ,,capul” Babei a fost dus şi
aşezat la ,,picioarele” perechii sale ,,Moşul”.
*-Moşu (km 348,5). Aşa este numită statuia megalitică
(nume generic dat unor monumente funerare sau religioase de
dimensiuni gigantice, construite în epoca neolitică şi la începutul
epocii bronzului din blocuri de piatră brută sau cioplită sumar),
singura care se mai menţine deasupra tunelului din dealul
omonim şi constituie un eponim pentru cioaca Moşu (Mehedinţi).
Se susţine că figura megalitică Moşu, face parte din ,,grupul celor
nouă chipuri, cele mai importante monumente preistorice ale
ţării”. Circulă informaţii potrivit cărora în prima săptămână din
luna aprilie Moşu ,,plânge” dispariţia Babei sale. ,,Moşu”, după

52
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

opinia unora-reprezintă un om gigantic, misterios, cu o tichie
ţuguiată pe cap, cu o pelerină având o trenă lungă, purtând în
spate un sac, care urca panta dealului şi fusese pietrificat tocmai
atunci când ajunsese foarte aproape de piscul acestuia. Mărimile
moşului-luate cu aproximaţie, ar fi: 5,4 m înălţime faţă, 9,5m
spate (incluzând pelerina şi trena), iar diametrul la bază a statuii
de 7m Se vorbeşte că atunci când s-a încercat demolarea
,,moşului”, muntele a avut trepidaţii şi un ,,huiet” şi că acel cablu
cu care se încerca demolarea Moşului (când s-a impus realizarea
tunelului), s-a rupt, înfăşurând şi ucis pe ostaşii-muncitori (se
vehiculează cifra de circa 17 suflete).
*-În 1951.iun.18, printre cei deportaţi în Bărăgan, s-au aflat şi
gospodari din Comuna Peri, fiind obligaţi la ,,bejenie”, ,,bejenari
fără voie”, oameni pedepsiţi, fără a fi judecaţi sau învinuiţi de
ceva, pentru o perioadă destul de lungă. Unul din motivele
trimiterii în Bărăgan, este că aceştia au fost socotiţi ,,duşmanii”
care erau domiciliaţi în judeţele de la frontiera cu Iugoslavia.
Atunci bunul gospodar-ţăran din Mehedinţi, a fost rupt de vatra sa
şi dus în Bărăganul ars de soare şi plin de ciulini.
*-Legenda Babele (legenda complexului de ,,7 statui”),
prezentate sub titlul ,,Legendele despre ,,Sf.Petru”, vorbesc astfel:
,,Sfântul Petru, aflându-se tare bolnav a trimis nişte babe după
leacuri în ţara vecină, Serbia, care întârziind foarte mult cu
aducerea buruienelor-sfântul fiind pe punctul de a-şi da sfârşitul, a
trimis de două ori să se observe din sprânceana muntelui dacă se
văd venind; iar a treia oară când sfântul îşi dădea ultima suflare,
i-au spus că babele se văd odihnind pe o piatră din apropiere.
Atunci Sf. Petru le-a blestemat zicând: ,,Steiu de piatră să se facă”
şi aşa au rămas până în zilele noastre (când au fost demolate).
Câteva din ele au împietrit chiar pe drum şi într-o vreme se
vedeau stanele de piatră la rând, de la Dunăre în sus până în
dreptul vârfului.
*-Legenda Crucii lui Sân’ Petru-la care face referire şi
istoricul N.Densuşianu în lucrarea ,,Dacia Preistorică”:
,,Pe malul stâng al Dunării se înalţă Promontoriul pe vârful
căruia religia creştină a aşezat Crucea Sf.Petru, unde se mai
cunoaşte încă forma unui scaun tăiat în piatră şi unde mai există
simulacru cel arhaic tăiat în stâncă vie. De jos în sus, dealul

53
Minimonografia fostei comune Peri

,,Crucea lui Sân’ Petru”, apare ca o cetăţuie, dar sus pe un tăpşan,
la mijloc, se află înfipte două cruci din piatră sfărâmicioasă, roasă
de apa ploilor. Se află două locuri netede, parcă ar fi fost
potrivite; terasa de sus, unde-s crucile şi alta mai strâmtă, ca o
roată care ocoleşte vârful, la câţiva metri mai jos de cea dintâi.
Pământul din zona crucii mai vechi, este prăbuşit de săpături şi
gropi făcute pe timpuri, de oamenii care căutau comorile (a fost
un timp când chiar guvernul a autorizat astfel de săpături, cu
scopul de a găsi bani). Despre crucea cea mai veche, se spune că,
în timpul de demult, trăia prin partea locului pustnicul Petru, care
avea darul tămăduirii şi care a făcut mult bine la multă lume;
chiar după moarte, lumea considerându-l sfânt, pentru că şi
atunci, cine credea în el, de multe boli se tămăduia. După moarte
a fost îngropat în locul unde astăzi este crucea la muntele Babele.
Ducându-se vestea despre minunile pe care le făcea sfântul,
locuitorii din satul SIP, care se află în faţă, în Serbia, au furat
noaptea corpul sfântului şi l-au vândut la nişte ţarigrădeni (sigur
creştini greci sau bulgari), tocmindu-se pe trei şeici de aur. Corpul
sfântului a ajuns la Ţarigrad şi de aici la locul unde creşte tămâie
pe lemne şi mărgele pe păr. Când furii (hoţii) şi vânzătorii
sfântului au prins de veste că sunt înşelaţi amarnic, căci în loc de
galbeni au găsit în şeici pietre şi cărbuni de tei, toţi locuitorii
acelui sat au moştenit pedeapsa pentru acesta, boala numită
,,sfrenţia”; şi ei ca să îmblânzească mânia sfântului, au ridicat în
locul unde fusese îngropat sfântul, crucea numită a lui ,,Sân
Petru”.
Pe una din cruci se pot desluşi iniţialele IS.HR.NI.KA; pe
cealaltă, numai urmele slovelor. Localnicii spun că cea mai veche
a fost furată odată de aici şi dusă în curtea bisericii Grecescu din
Turnu Severin, din care pricină a fost o arşiţă atât de mare că
timp de nouă luni n-a dat strop de ploaie. Când o duceau înapoi şi
pe când o purtau spre locul ei, carul a fost stând, nu se mai
clintea, fiindcă oamenii înjurau; dar îndată ce au rostit vorbe
bune, s-a pus o ploaie torenţială. Dar şi crucea cea nouă-după
spusele preotului Boboiceanu de la Jidoştiţa-a fost luată şi ea prin
anul 1906 la biserica Grecescu din Turnu Severin pentru a i se
citi pisania, dar fiind reclamată de credincioşi, a fost readusă”.

54
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În cartea ,,Vârciorova”, aşezarea de la izvoarele Istrului”,
apărută în 2.002 la Lugoj, sub semnătura Dr.C.N.Bărbulescu
(neam din Peri, prin bunicul d-sale), găsim că a fost identificat şi
schiţat ,,triunghiul sacru” care include şi spaţiul dintre râurile
Bahna, Topolniţa şi fluviu Istru (Dunărea). De această dată este
prezentat un ,,triunghi de lumină” care, prin excelenţă este
simbolul trinităţii şi exprimă prima manifestare. Un astfel de
triunghi echilateral, având laturile de 4,5km a fost identificat între
Selişteni-Peri-Alunişul (Ciolani), încluzând şi cătunele Biserica
(Bâldani) şi Valea Petri. Despre vechimea locuirii acestor vetre şi
rolul lor în cadrul acestui ,,triunghi de lumină”se deduce cu
ajutorul toponomasticii (totalitatea numelor de locuri, ape,
munţi,etc) şi că perioada întemeierii lor este evidenţiată prin
epocile când, pe aceste meleaguri se vorbeau limbile:
,,sumeriană” (sum.)=ante mil.-III-î.Cr.; hitia (hit.)=mil.-III-II-
î.Cr.; sanscrita (skr)=mil.-II-I-î.Cr.; zenda (zend)-limba persană în
care s-a scris marea epopee Avesta (mil.-I-î.Cr.):
*-A se vedea amănunte la istoricul cătunelor: Peri, Biserica
(Bâldani), Valea Petri, Ciolani (Alunişul), Selişteni, Husnicioara!

*-Istoria Oraşului Drobeta Turnu Severin, coboară cu peste
18 secole în urmă. În sec.XI, se constituie ,,Banatul de Severin”,
care devine puternică cetate feudală, apoi în sec.XII-XIII,
însemnată cetate bănească pe linia Dunării. Cât priveşte vatra
actuală a oraşului, are printre cele mai vechi atestări ale
existenţei sale-pe acelaşi loc, din Europa, păstrând în acest fel
cheia continentului, a fost şi va fi un dar al Dunării şi Carpaţilor.
Numele consemnează succesiunea în timp a două oraşe-unul din
antichitate, celălalt născut odată cu cristalizarea relaţiilor feudale.
Istoria vorbeşte că încă cu 5.500 de ani în urmă pe aceste
meleaguri existau aşezări omeneşti, dar oraşul Drobeta s-a
dezvoltat în epoca statului geto-dac. Această aşezare a fost un
sâmbure al dezvoltării poporului român, locuitorii ei înfruntând
timp de 2000 de ani năvălirile, făcând faţă tuturor greutăţilor, în
acest fel păstrându-şi existenţa, contrubuind la menţinerea şi
afirmarea fiinţiei poporului român. Astăzi Porţile de Fier-I şi II-
sunt Cetate a Luminii, unul dintre cele mai mari şi complexe

55
Minimonografia fostei comune Peri

hidroenergetice ale Europei. Drobeta de azi (notat 1978), deţine o
amplă gamă de monumente istorice, cum numai oraşele milenare
pot oferi: ruinele legendarului pod al lui Apollodor din Damasc,
renumitul arhitect al antichităţii; castrul construit de împăratul
Traian, spre a-şi consolida pasul făcut peste marele fluviu;
vestigiile pline de farmec ale cetăţii Ada-Kaleh, reconstruite cu
migală pe Ostrovul Şimian, după ce insula cu nume de rezonanţă
orientală, a fost ocupată de apele de acumulare ale Hidrocentralei
Porţile de Fier-I-; mai apoi-şi nu în ultimul rând, Cetatea
Severinului, reşedinţa temută a banilor Severinului de odinioară.
Care să fie explicaţia faptului că acestă urbe, datând din
antichitate, de la începuturile erei nostre, s-au arătat mai tare
decât urgia veacurilor? Miracolul-dacă este, stă în tenacitatea cu
care românul acestor melaeguri şi-a făurit istoria, în continuitatea
fiinţării sale, de unitatea şi dârzenia cu care şi-a ,,apărat şi sărăcia
şi neamul”. Situat în locul unde Dunărea taie lanţurile muntoase
ale Carpaţilor şi Balcanilor, Severinul a fost hărăzit prin poziţia
geografică, să fie, din cele mai vechi timpuri un nod de drumuri
strategice, cum puţine se mai leagă pe întinsul continentului. De
la oraşul Drobeta până la oraşul Turnu Severin, era o cale lungă
de aproape un mileniu. Şi în zilele noastre mai persistă ideea
originii romane a Cetăţii Severinului. Cu toate că nu există încă
dovezi arheologice, se pare că fortăreaţa de la Severin este opera
ioaniţilor-la 1254, dar şase ani mai târziu cetatea este pustiită şi
parţial distrusă de către bulgari. Destinul Cetăţii Severinului, este
prefaţată de vârtejul tătarilor, ea fiind-în repezi alternări, sub
stăpânirea ioaniţilor, bulgarilor, ungurilor, teutonilor, turcilor, dar
cetatea a stat şi a revenit sub sceptrulunor voievozi români.
*-După 1667, apare satul de moşneni, ,,Severinul (Săvărinu),
întemeiat de feciorii lui Avram şi Dumitru din Cerneţi, când au
stăpânit , preluând de la Buzeşti, moşia Severinului. Constituit şi
dezvoltat în partea dinspre Cerneţi şi Trestinic, adică în N-E-tul
moşiei, unde se află azi municipiul Drobeta Turnu Severin.
*-În 1727, Severinul (Săvărinul) apare ca sat pe moşia
mărginaşă a Severinului, stăpânită de căpitanii Antonie şi Barbu.
*-În 1833, documentele prezentau ,,Săvărinu” astfel:
,,magalaua Săvărinu”, aproape de Cerneţi pe moşia polcovnicului
Petre Severineanu, peste apa Topolniţei.

56
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1833, se hotărăşte construirea ,,oraşului de negoţ
Severinul”, şi satul, populaţia, aflate în N-V-ul moşiei cumpărate
de stat, au fost ,,absorbite”de noul oraş.
*-În 1962, a apărut un ,,război” (vezi şi cel din 1991!) generat
de informaţii inedite, când a fost găsită o fosilă veche de două
milioane de ani, război ce continuă şi după trecerea în nefiinţă a
antropologului Dardu Nicolăescu-Plopşor, protagonistul acestei
aventuri a cunoaşterii, dar odată cu moartea căruia dispare (în
împrejurări misterioase) şi mult disputata fosilă, a ,,Omului de
Oltenia”, cum se arată în Tinerama /1993, de către Cornel
Ivanciuc. Tot în 1962, la Bugiuleşti-Vâlcea, au fost descoperite
mari cantităţi de oase de animale, de către o echipă de arheologi
condusă de C.S. Nicolăescu-Plopşor, din care a făcut parte şi
Dardu N.Plopşor. Reexaminând materialul osos de aici, Dardu-
Plopşor identifică Hominidul, vechi de 1,75-2 milioane de ani, pe
care l-a botezat Australanthropus olteniensis (omul sudic din
Oltenia), varietate a lui Homo habilis, cu capacitate craniană de
cc. 700cm cubi. Omul de Oltenia avea statură bipedă, producea
unelte şi vâna prin hăituire mlaştinile Lacului Getic. Răpus de o
boală, Dardu N. Plopşor va izola, pentru totdeauna, fosila într-o
casetă de argint, dispărând, îngropată-posibil-undeva la loc sigur.
După moartea lui Dardu nu au fost găsite fosilele a trei maimuţe
descoperite tot la Bugiuleşti.
*-În 1964, cercetările arheologice sunt preluate de Muzeul
Porţilor de Fier, sub conducerea lui M.Davidescu, obţinându-se
rezultate revelatoare.
*-În 1964, se deschid lucrările construcţiei Hidrocentralei
,,Porţile de Fier” de la Gura Văii, în colaborare cu Iugoslavia.
*-În 1965, încep cercetările la Schela Cladovei-cea mai veche
aşezare omenească stabilă cunoscută în Europa, care are vârsta de
9-10.000 de ani. Se dezvăluie primele locuinţe, primele vetre,
primele înmormântări rituale, adică momentul când omul primitiv
devine sedentar, constrinu-şi o casă, cultivând pământul, vânând,
pescuind, folosind arme şi unelte din piatră şi os. Se pare că
alimentaţia de bază era carnea şi peştele, consumate în stare
crudă, dând a se înţelege că scheletele găsite erau ca de oameni
uriaşi (toţi având peste 1.90 m), iar substanţele nutritive din
alimentele crude se depuneau în osatură. La Muzeul Severinean,

57
Minimonografia fostei comune Peri

se poate admira scheletul unui bărbat de 45 ani cu o osatură şi
dentiţie de invidiat de omul mileniului trei. Satul cu numai 10
case, este cunsocut ca o primă aşezare omenească din Europa.
*-În 1968, a avut loc o nouă organizare administrativ-
teritorială, la nivel naţional, când au fost înfiinţate 49 oraşe,
formate din 101 localităţi, la care s-au adăugat 13 localităţi
componente, iar 331 localităţi au primit o nouă denumire. După
această nouă organizare, Mehedinţiul deţinea o suprafaţă de
4.900km p, 5 oraşe, 59 comune şi 344 sate.
*-În 1970 (ultimele decenii ale sec.XX) s-a descoperit un nou
bazin carbonifer de lignit în zona Coşuştea-Balota-Husnicioara-
Fântâna Domnească.
*-În 1972 mai 16, s-a inaugurat oficial Sistemul Hidro-
energetic şi de Navigaţie ,,Porţile de Fier-1-”de la Gura Văii,
ocazie cu care oraşul Turnu Severin a primit numele de Drobeta
Turnu Severin, când s-au împlinit 1850 de ani de la atestarea lui
ca municipiu.
*-În 1975, numărul locuitorilor din Severin erau de 71.107.
*-În 1979, în Mehedinţă, a luat fiinţă Uzina de apă grea
(Sucursala Romag-Prod), care se află pe drumul naţional ce duce
la Târgu-Jiu, în localitatea Halânga. Este unica unitate de acest tip
din Europa şi cel mai mare producător de profil din lume, care se
întinde pe o suprafaţă de 70ha. Apa grea produsă aici este
moderatorul şi agentul termic primar de care are nevoie Centrala
Nucleară de la Cernavodă pentru a funcţiona. Materia primă
pentru obţinerea apei grele este hidrogenul sulfurat, un gaz
extrem de toxic, inflamabil, exploziv şi foarte coroziv. Hidrogenul
sulfurat (cu miros de ou clocit), ucide omul în câteva secunde la
concentraţii foarte mici. Acum există un sistem de senzori, care
pot da oricând alarma în cazul în care s-ar produce o scurgere de
hidrogen sulfurat.
*-În 1986, populaţia Severinului a ajuns la 100.000 locuitori,
apărând noi cartiere: Aluniş, Crihala, Kisselef, Cet Nord,
rămânând oraşul scăldat mai departe de apele Dunării, oraşul
florilor (trandafirilor) şi al monumentelor.
*-În 1990, populaţia Severinului a ajuns la 107.507 locuitori.
*-În 1991, s-a descoperit în urma săpăturilor de către prof.
dr.Vasile Boroneanţ, Cultura umană de la Schela Cladovei

58
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

(aşezare în vestul Drobetei, care datează din mileniile 7-6 î.Cr,
după unele descoperiri), care este cea mai bine individualizată
(unică) din Europa şi Estul apropiat. La Muzeul din Turnu
Severin se poate vedea un schelet de Homo Sapiens din cultura
umană Schela Cladovei, care reprezintă un bărbat de 2m şi
datează de 8.000 ani. Cronica descoperirii celui mai vechi
hominid din spaţiul carpato-danubian şi al continentului nostru,
implicit ascensiunea lui ,,olteană”, a generat dispute în lumea
antropologilor, implicând şi politicul, atât cabinetul preşedintelui
Africii de Sud, cât şi al lui Gh.Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica,
continuând la Pentagon, Paris şi Budapesta.
*-În 1992.ian., la recesământ, s-au găsit în mehedinţi un
număr de 779 creştini baptişti, 471 penticostali, 264 adventişti.
*-În 2002.ian.01, mehedinţiul deţine o suprafaţă de 4.92.281
ha. şi o populaţie de 164.776 locuitori. Cuprinde un municipiu, 4
oraşe, 59 comune, 344 sate, cu 157.588 suflete în mediul urban şi
163.823 în mediul sătesc, densitatea fiind de 65,2 loc./km p.
Structura etnică arată că 97,5% sunt români, 1,5% romi şi 0,9%
alte naţionalităţi.
*-Situri paleontologice pe malul Dunării.
Două dintre cele mai frumoase zone turistice din Mehedinţi,
respectiv Şviniţa şi Bahna, ascund cele mai importante rezervaţii
paleontologice din ţară şi din Europa. Din păcate, cele două re-
zervaţii paleontologice extrem de importante şi interesante atât
pentru specialişti, cât şi pentru simplul turist, continuă să rămână
inaccesibile din cauza lipsei fondurilor necesare pentru realizarea
aici a unor arii de interes internaţional, deschise tuturor studiilor
magnetostratigrafice, biostratigrafice şi paleontologice.
Şviniţa–200 de milioane de ani. Fauna judeţului Mehedinţi
este una extrem de interesantă datorită resturilor fosile care atestă
viaţa din trecutul geologic şi condiţiile de mediu de atunci. La
Şviniţa, se află singura regiune din ţară unde Jurasicul mediu
(200-176 milioane de ani) are dezvoltarea completă astfel încât s-
a putut stabili zone precise de faună bogată în moluşte şi brachio-
pode. Aici au fost descoperite fosilele unor amoniţi (melci) uriaşi
ce depăşeau doi metri în diametru şi au fost contemporani cu
dinozaurii. În urmă cu 200 de milioane de ani, zona Şviniţa era
acoperită de Marea Sarmatică, adâncă de peste 50 de metri,

59
Minimonografia fostei comune Peri

având o temperatură de 20 de grade C, fapt ce a favorizat dez-
voltarea acestor vieţuitoare.
Bahna–16 milioane de ani. O altă rezervaţie extrem de
importantă, în care este atestată viaţa din trecutul geologic, se află
în localitatea mehedinţeană Bahna. În această zonă au fost desco-
perite peste 400 de specii de fosile badeniene cu o vechime de
peste 16 milioane de ani. Şi aici se află trei puncte fosilifere,
Iloviţa, Curchia şi Lespezi, unde au fost descoperite fosile de gas-
teropode (melci), bivalve (scoici) echinide (stea de mare) etc,
lucru ce completează imaginea unei vieţi luxuriante de recif. ,,Tot
aici se află argile marmoroase foarte bogate în resturi fosile de
moluşte şi corali solitari. Aceste puncte au fost considerate cele
mai importante zăcăminte fosilifere din ţara noastră, favorabile
studiilor ştiinţifice internaţionale”.
Puncte fosilifere. În rezervaţia paleontologică Şviniţa, există
trei puncte fosilifere ce de-a lungul timpului au fost cercetate de
specialişti din mai multe ţări, o amplă colecţie de fosile din
această zonă aflându-se şi la Universitatea din Bucureşti,
Institutul Geologic al României, Universitatea ,,Babeş – Bolyai”,
dar şi în colecţii din Austria şi Ungaria. ,,Punctele fosilifere
Saraorski, Tiganski şi Vodiniciki sunt foarte bogate în calcare
feruginoase, paralelizate cu stratele de Klaus din Alpii de Nord.
Aici se găseşte un strat de calcar lumaşelic foarte bogat în
macrofosile, respectiv amoniţi, belemniţi, brahiopode etc.”.
-Documentare / 04.06.2008.

*-Muzeu unic în aer liber. Unică în Europa datorită unei
grădini botanice încă neexplorate, dar şi a obiectivelor turistice
strămutate de pe celebra insulă Ada-Kaleh, ce acum sunt doar
ruine acoperite de vegetaţie sălbatică, Insula Şimian va deveni,
unul dintre cele mai importante obiective turistice de pe întregul
parcurs al Dunării. Începând cu luna septembrie 2008, Muzeul
Regiunii Porţilor de Fier – Severin va facilita accesul pe Insula
Şimian, asigurând transportul turiştilor şi al comunităţii locale
spre acest obiectiv ce se doreşte a fi un „muzeu în aer liber”.
Această deschidere spre patrimoniul peisagistic şi istoric al
Insulei Şimian este posibilă datorită proiectul „Dunărea-coridor
european”, proiect coordonat de Muzeul Regiunii Porţilor de Fier,

60
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Vecinătate,
România-Serbia 2005 şi având ca parteneri Consiliul Judeţean
Mehedinţi, Primăria Kladovo (Serbia), Asociaţia non-
guvernamentală ,,Monada”, Asociaţia Culturală Iuventus Traiani,
Consiliul Local Şimian.
-Citeşte la : ,,Noul Ada-Kaleh’’!
*-În Severin şi Cerneţi, exista şi meseria (meşteşugul) de
Abagiu (croitor în obiecte de îmbrăcăminte), executate din lână şi
bumbac, care-în general, lucra cu materialul clientului, iar când se
ajungea să lucreze cu material aprovizionat de el, vânzând
obiectele confecţionate de el, devenea croitor-negustor.
*-Mehedinţiul deţine printre alte legende: ,,Baba Dochia” şi
fiul său Dragomir, precum şi stânca de la Gura Văii, ,,Moşul şi
Baba”, despre care s-a scris mai sus.
*-Severinul, beneficiind de aşezarea de lângă Dunăre, a fost
oraşul care a pus ţara în relaţii cu Occidentul, asigurându-se aici
mai întâi modernizarea industrială. Spiritul justiţiar îşi găseşte în
vechiul municipiu expresii severinene, care au devenit
memorabile: ,,Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”, iar
matematecianul Petre Sergescu, strănepotul lui Popa Şapcă,
paşoptistul, va zice : ,,Am ce am dat”!
*-Cel mai valoros tezaur al ţării după ,,cloşca cu puii de aur”,
a fost descoperit la Hinova (Mehedinţi-România)) şi conţine
aproape cinci kg.aur de 24 carate. Mai aproape în timp, domnia
lui Mircea cel Bătrân, domn al Banatului de Severin şi stăpân al
Cetăţii Severinului, perioada (1386-1420)-în care în jurul Cetăţii
Severinului au fost îngropate 11 tezaure ce însumează peste şase
mii monede şi podoabe de o rară frumuseţe.

*-Noul Ada-Kaleh.
S-a semnat actul de renaştere a insulei Ada-Kaleh şi vor fi
începute lucrările de reamenajare a insulei Şimian după modelul
arhitectural al insulei scufundate odată cu începerea lucrărilor de
construire a hidrocentralei Porţile de Fier, strămutată în 1968.
Construită între anii 1719-1738, cetatea-bastion Ada-Kaleh, aflată
la aproximativ trei kilometri de locul unde s-a construit barajul
Portile de Fier I, a fost în întregime acoperită de apele Dunarii.
,,O parte din cimitirul de pe insulă, casa lui Mahmut Paşa, unele

61
Minimonografia fostei comune Peri

obiecte şi o parte din zidăria catacombelor cetăţii Ada-Kaleh au
fost strămutate în insula Şimian, iar cel mai mare covor din lume,
lung de 15 metri, lat de 9 metri şi cu o greutate de 500 kg., dăruit
insulei de către sultanul Abdul al II-lea în anul 1904, a fost
transferat la moscheea din Constanţa. Au existat mai multe
proiecte de reintroducere a cetăţii Ada-Kaleh în circuitul turistic,
dar din lipsa de fonduri nu s-a reuşit". Reprezentanţii unei firme
mixte româno-turce au analizat posibilitatea refacerii ruinelor, a
conservării unor catacombe şi amplasarea în cele 54 ha. a unei
baze turistice moderne. ,,Proiectul, finanţat printr-un program
european, a primit 300.000 de euro pentru elaborarea studiilor de
fezabilitate şi obţinerea avizelor necesare. Investitorii intenţi-
onează să amenajeze şi un telescaun, astfel încât accesul turiştilor
în cetatea Ada-Kaleh să fie cât mai spectaculos". In perimetrul
complexului muzeal Ada-Kaleh din Şimian vor fi aduse şi alte
monumente din zona Porţilor de Fier. ,,Alături de acestea, aici vor
reînvia unele meşteşuguri tradiţionale turceşti, cum ar fi
producerea dulceţurilor, a vaselor pentru cafea din cupru şi,
eventual, fabricarea ţigărilor, care asigurau faima Ada-Kaleh-ului
de altădată. Refacerea geamiei este un obiectiv prioritar pe care
şi-l propune proiectul ce va fi promovat. Insula Ada-Kaleh era
faimoasă nu doar pentru istoricul ei, reprezentativ pentru întreaga
zona a Balcanilor, ci şi pentru „exotismele" sale: celebrul Lokum
(rahat turcesc cu nucă), halviţă, bragă sau ţigările produse acolo.
Nu puţini erau aceia care luau barca să ajungă pe insulă, pentru a
se înfrupta din bunătăţile locului. După scufundarea insulei, în
scurt timp, o parte a comunităţii dislocate a rămas în ţară, iar o
altă parte a emigrat în Turcia. Dintre aceştia din urmă, mulţi nu s-
au adaptat la viaţa de acolo, întorcându-se în România.
Piţină Istorie a Ada-Kaleului. Turcii pierduseră războiul din
1877-1878. Cine ştie ce mai sperau osmanlâii când Semiluna
începuse a se eclipsa ireversibil iar ei nu renunţau la peticul de
pământ, uitat şi neuitat pe Dunăre sus, care nu mai avea de mult
gloria repurtată de redută-hotar între cele două imperii. Sigur,
rămân nostalgiile, astfel că ada-kalezii aveau de-acum doi stăpâni,
Austria mulţumindu-se cu rolul de protectorat, care investise
enorm în cetate. Austriecii erau prezenţi în zona Porţilor de Fier
încă de la istoricul Tratat de la Adrianopol (1829), când comerţul

62
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

şi navigaţia pe Dunăre se liberalizaseră. Vienezii construiseră în
dreptul Noului oraş Severin Agenţia vapoarelor, Portul şi
Şantierul naval care avea să fie primul din România. Austriecii,
germanii, italienii au cumpărat locuri de casă în Severin, au
participat la construirea şi dezvoltarea primului oraş din România
modernă ridicat europeneşte. Austriecii au avut ideea cu un secol
mai devreme (în timpul stăpânirii lor în Oltenia) de a construi tot
aici, pe ruinele Drobetei şi Cetăţii Severinului, oraşul Carolina.
Tot astfel au numit ei şi insula în perioada în care au construit
cetatea. În noiembrie 1885 insula a fost declarată garnizoană
deschisă şi numită oficial Ada-Kaleh, încetând rolul ei de cetate
militară şi putea fi vizitată ,,de oricine şi oricând". Insularii,
pentru început aveau nevoie de un act oficial (adeverinţă) pentru a
merge chiar până la Turnu Severin. S-a trecut la organizarea
administrativă autonomă: un mudir (guvernator), un cadiu
(judecător), un imam (preot), un muezin (dascăl), doi învăţători,
consiliul local. Cea mai importantă era reforma economică prin
înlesniri şi privilegii ad-hoc: import-export în orice cantităţi şi
fără taxe vamale; tăierea de lemne din pădurile de pe malul
românesc, fără taxe; pescuit fără permis; dreptul de a locui şi a
construi fără impozite la stat; drepturi la târgurile de la Orşova şi
Vârciorova, un trai legănător ca într-o dulce corabie. Urmaşii
vaşnicilor luptători erau scutiţi acum şi de efectuarea stagiului
militar, de aceea n-aveau dreptul de a purta arme. Liniştea şi
,,paradisul" leneveau însă spiritul competitiv şi chiar pe cel de
conservare: zidurile, cazematele continuau să se surpe, o bogată
vegetaţie târâtoare şi căţărătoare ocupa spaţiile, gândurile, zidurile
- până pe acoperişuri. Austriecii erau în zonă pentru lucrările de la
Severin, pentru protecţia insulei şi pentru întărirea sistemului
grăniceresc de la Orşova în sus pe Dunăre. În 1887 s-a convenit
între România şi Austro-Ungaria mutarea graniţei de pe râul
Cerna pe râul Bahna, cu punct de graniţă Vârciorova. Austriecii
şi-au pus problema navigabilităţii din nou, aici la Porţile de Fier
fiind cel mai accidentat traseu de pe Dunăre din cauza puzderiei
de stânci colţoase, aşa-zisele cataracte (gherdapuri) care au dat
locului numele Porţile de Fier. Austriecii şi ungurii au construit
canalul navigabil în anii 1895-1899, inaugurarea lucrării având un
fast istoric prin prezenţa împăratului Franz Josef, a regelui Carol I

63
Minimonografia fostei comune Peri

şi a regelui Alexandru al Serbiei. Canalul, lung de 2620 m, a fost
executat spre malul sârbesc până la Sip, chiar pe locul unde
romanii în timpul lui Traian executaseră şi ei canalul navigabil o
dată cu drumul pe malul sârbesc. În 1834-1846 austriecii
construiseră şoseaua Szechenyi - de la Orşova prin defileu, pe sub
stâncile de pe malul românesc până la Moldova Nouă, dar
canalizarea Dunării a însemnat cel mai important eveniment din
acel secol, drumul pe apă fiind cu mult mai solicitant decât cel pe
uscat. Toată lumea avea de câştigat graţie acestor noi cuceriri, de
astă dată într-un război cu înseşi malformaţiile fluviului. Pentru
insulari, chiar dacă ,,departe de lumea dezlănţuită", venise timpul
de a fi salutaţi de catargele vaselor ce coborau sau urcau mai lin
acum pe lângă malurile insulei, pe insulă se respira în linişte o
stare ireversibil sedentară. În mijlocul insulei se înalţa moscheea,
cu minaretul zvelt, construit durabil pe un bastion. În rest, doar
ici-colea, printre metereze, câte o casă luminoasă cu acoperişul
roşu închis din olane, înconjurată de grădină şi de un gard
rezistent de scânduri. Pe malul stâng al Dunării, vis-a-vis de
insulă, erau legate numeroase bărci pentru traversarea fluviului,
de culori pastelate în toate culorile posibile, cu barcagi turci care
se tolăneau flegmatic în iarbă. Şi-au construit în malul abrupt,
chiar mici bordeie pentru a se adăposti. În localurile întunecoase
şi răcoroase ale cafenelelor în care turcii şedeau cu picioarele
încrucişate pe bănci scunde, lângă pereţi, în faţa lor aburind ceşti
mici, plate cu cafea neagră, gustând din farfurioară dulceaţa
aromată de trandafiri. Toţi fumau ciubuc sau narghilea, dar fără
gălăgie, căci bărbaţii discutau puţin şi chiar atunci când vorbeau o
făceau cu nepăsare, nemişcaţi. Copiii cutreierau străduţele, se
jucau la soare sau stăteau de vorbă şezând pe prag în uşile
bazarelor şi cafenelelor. Toţi erau îmbrăcaţi sărbătoreşte, fetiţele
cu şalvari în culori deschise şi cu fermen, având flori prin părul
împletit în nenumărate codiţe subţiri şi unghiile vopsite-n roşu cu
Nennan. Podoabele cochet colorate ale bazarelor străluceau în
lumină, unde erau expuse pături brodate cu fir de aur, papuci
coloraţi, ciubucuri lungi din iasomie ornamentate şi o sumedenie
de suveniruri mărunte pentru străinii care vizitau insula. Peste tot
erau prezentate fâşii de tutun galben-auriu, trabucuri şi ţigări pe
care aici le puteai cumpăra atât de ieftin. Bătrânul Bego, cel care

64
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

l-a adus cândva, după evadare, pe Kossuth în insulă, purta mândru
kusacul legat larg în jurul trupului şi sub ahmedia turbanului avea
prinsă o floare. Moscheea era construită în stilul zvelt mauric şi
prin ferestre se puteau zări pe pereţi versete din Coran. Pe sub
moschee, un tunel străpunge zidul cetăţii, unde era zidită o veche
inscripţie turcească. Drumul trecea mai departe printre bălţi cu
nămol verzui, de-a lungul cazematelor, bastioanelor şi printre
grădini, case şi curţi, protejate de privirile străinilor cu garduri
înalte. Nici o casă nu avea ferestre spre stradă, dar din curţile
umbrite de ramurile viţei de vie, răsunau voci de femei, iar din
bucătării răzbătea miros de kijma şi pilaf pentru huslukul în zilele
de sărbătoare. Cimitirul cu pietrele-i funerare năpădite de iarbă şi
cu vârfurile în formă de turban era acoperit de linişte. În insulă se
afla mormântul măreţ al lui Ibrahim Ali Beg.Turcii locuiau şi în
cazemate sau în colţurile libere ale bastioanelor, dar printre
grădini, era linişte, doar Dunărea clocoteşta în apropiere, iar
vântul se leagănă visător în vârfurile duzilor enormi. Dinspre
capătul sudic al insulei, Dunărea se lărgea mult spre ţărmul
românesc şi spre Proţile de Fier. Totdeauna de Bairam, veneau la
Hali Mustafa, la fiicele imamului, fetele insulei, stând pe
covoarele pregătite sub bolta de viţă-de-vie spre a se întinde. Aici
fetele insulei gustau din rahatul şi dulceaţa servite pe taburete
joase în faţa lor, şi vorbeau neîntrerupt, pe când fetele lui Mustafa
aduceau ţesăturile şi broderiile lor spre a le arăta prietenelor. Mai
lăsau să fie admirate ţesăturile violete de mătase pe care le
primeau din Constantinopol şi din care îşi croiau perezdel.Fetele
cântau cu vocele lor de un cristal metalic, pe care le ridicau
tremurânde spre cele mai înalte tonuri. Cântau la început
murmurând, doar pentru ele, apoi tot mai tare de se auzeau până
peste ape. Câte una dintre ele ele dansa, celelalte fumau ţigări
dulcege sau băteau tactul cu daireaua. La Orşova, locuitorii
insulei aveau bazarul lor, unde vândeu zahăr, cafea, orez, rahat şi
fructe. Vândeau foarte ieftin, căci toate mărfurile primite erau
scutite de vamă, cum scutiţi erau ei şi de impozite faţă de sultan.
Ei erau socotiţi săraci şi departe de patrie.
Spre anul 1900 privilegiile sub protectoratul Austriei se
simţeau mai mult ca o pomană. Garnizoanei i se ruginiseră
armele, nici salve de tun nu se mai auzeau salutând vasele străine

65
Minimonografia fostei comune Peri

ca în 1841. Nici urgia războiului abătut în 1916-1918 pe teritoriile
româneşti nu i-a clintit pe insulari ca altădată. Pe 3 sept.1916
două companii din regimentul 17 Mehedinţi au intrat pe insulă
fără nici o surpriză, deoarece Ada-kalezii s-au predat paşnic,
fiind plictisiţi de insularitate. Pe 5 sept. generalul Dragalina ocupa
Orşova, dar în acea perioadă pentru puterile istorice cetatea
medievală nu mai prezenta nici un interes, când se ducea lupta
pentru altă configuraţie geo-politică. Insularii se prezentaseră
primei santinele româneşti, mai rugându-se şi la Allah să nu-i uite
din nou pe o virgulă de pământ în mijlocul apelor Dunării. Despre
Ada-Kaleh nu se poate scrie de două ori, dar totusi, s-a mai ivit o
şansă datorită academicianului C.S.Nicolaescu-Plopşor, al cărui
prestigiu profesional a determinat autorităţile comuniste, să
accepte alocarea fondurilor necesare strămutării cetăţii,
cimitirului şi unui număr restrans de case în insula Şimian, aflată
în aval pe fluviu, nu departe de Drobeta Tr. Severin. In anul 1967
au fost alocate 26 de milioane de lei şi cetatea medievală a fost
dezmembrată piatră cu piatră, fiecare numerotată şi pusă la locul
ei de către restauratori. După zece ani fondurile s-au epuizat,
lucrările s-au oprit şi în locul programatei conservări din insula
Şimian s-a instalat dezastrul. Azi în ostrovul dezolării este o
cetate în ruină, protejată de nepăsare şi bălării, cu zidurile aflate
într-un avansat stadiu de degradare, iar imensa cantitate de
cărămidă ce trebuia pusă la locul ei a ajuns, zgură sau a fost
sustrasă. Cei de la Muzeul Regiunii ,,Portile de Fier" spun că,
potrivit legislaţiei, de cetate răspunde primăria municipiului
dunărean, cei de aici făcând şi ei trimitere înspre consiliul local
din Şimian. La Şimian, se vorbeşte că terenul insulei, în suprafaţă
de 56 ha., a fost retrocedat foştilor proprietari.
In noua insulă, se află cetatea strămutată, urmele unei vechi
aşezări dacice, fiind descoperite mai multe unelte, obiecte de uz
casnic şi de olărie, precum şi arme din acele timpuri, dar şi un
pichet grăniceresc, părăsit şi el. Acum (anul 2008), cetatea se află
în degradare, eşti cuprins de repulsia faţă de totalul dezinteres al
autorităţilor locale - şi nu numai - privitor la valorile istorice care
se pierd încetul cu încetul, fără ca legea să pedepsească pe cei
care contribuie la distrugerea operei sacre a înaintaşilor. Pentru
amenajarea cetăţii şi a insulei ce se vroia a fi un nou Ada-Kaleh se

66
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

realizase şi un proiect încă din 1970 şi lecturarea lui îţi aduce în
memorie insula de vrajă şi de vis de la km 946 al fluviului. După
,,îndelungi negocieri", Consiliul Judeţean Mehedinţi şi SC
,,Safcar Rom" SRL, o firmă româno-turcă, au semnat pe 15 iunie
2005 contractul de asociere pe o perioadă de 49 de ani pentru
exploatarea potenţialului turistic al Ostrovului-cetate. Consiliul
participă cu terenul, firma angajându-se să investească pe o
perioadă de cinci ani suma de 5 milioane de euro. Numai cei care
au nesocotit măsura realităţii au putut crede că în suma propusă
pentru a fi investită în terminarea reconstrucţiei cetăţii turceşti,
ridicarea unui restaurant, a unui minihotel, a unor case turceşti
pentru cazare, amenajarea unei grădini botanice, a unor terenuri
de tenis, volei şi baschet, a poligonului de trageri cu arcul, bazine
de înot, plantări de arbuşti fructiferi şi miniamenajări peisagistice
(cascade cu apă, stânci, minipădure), spaţii de tratament şi
recuperare medicală, spaţii educaţionale, cazinou şi alte obiective
cu caracter cultural, sportiv, turistic, educativ şi de tratament. La
fel magazinele de artizanat, ceainăriile, buticurile din incinta
cetăţii, realizarea infrastructurii, amenajarea şi punerea în
funcţiune a pontonului de acostare a navelor, construirea unui
teleferic, care să lege insula de malul românesc, a unui heliport,
alimentarea cu energie electrică şi cu apă, fose ecologice,
amenajarea unui parc tematic care să reprezinte harta fizică a ţării
cu reprezentarea tuturor judeţelor etc, toate amplasate pe numai
14 ha. Reprezentanţii firmei turceşti, de pe malurile Dâmboviţei,
n-au mai trecut prin Mehedinţi, fără a se cunoaşte ce s-o fi ascuns
sub această ,,asociere" ce a dat naştere unor speculaţii prin zonă.
Terenul din domeniul public, chiar şi o parte din apele Dunarii, să
fie oare blestemat şi paradisul ,,Ada-Kaleh" să rămână doar o
amintire?

*-Ape obţinute la Halânga:
-Apă grea (oxid de deuteriu) D20, izotopul greu al
hidrogenului, cel care determină instabilitatea structurală în apă şi
apoi în organism. Deuteriu se găseşte în apa de izvor, apa de
ploaie (T20 tritiu), apa minerală, pepsi, cola, sifon etc. dar în
proporţii diferite. Este o apă pură care conţine ca elemente
componente atomi de oxigen şi de deuteriu (nuclidul 2/1H). Se

67
Minimonografia fostei comune Peri

obţine prin îndelungată electroliză a apei, dintr-o tonă de apă
obişnuită se obţin 10cm³ de apă grea, de puritate 99,99%. Pentru
obţinerea unui kg de apă grea, se consumă aceeaşi energie ca la
obţinerea a trei tone de aluminiu. Având compoziţie diferită faţă
de apa obişnuită (apa uşoară),apa grea are proprietăţi deosebite de
ale acesteia. Apa pură (apa grea), are densitatea, punctele de
fierbere şi de topire mai ridicate decât apa obişnuită, iar
solubilitatea substanţelor este mai mică în apa grea. Reacţiile
chimice sunt mai lente în apa grea decât în apa uşoară.
Organismele acvatice (melcii, peştii, sepiile), mor în apa grea
pură, dar suportă apa grea până la o concentraţie de 32%. Apa
grea (D2O) este dăunătoare şi vegetaţiei, plantele nu încolţesc şi
nu se dezvoltă în această apă. O concentraţie mare de apă grea în
apa de băut produce omului sete intensă, deshidratează
oragnismul şi în final produce moartea. Timpul mediu de
staţionare a apei în organisumul uman este de 14 zile, mult mai
mare decât la organisme (peştele auriu-4h). Utilizarea principală
a apei grele este ca agent termic şi moderator de neutroni în
reactoarele atomice. Apa grea constituie sursa principală de
obţinere a deuteriului (prin electroliza D2O). Prima bombă de
hidrogen în care s-a folosit drept combustibil deuteriu, a explodat
la 01.11.1952 în insulele Marshall, care a lăsat un crater adânc de
60m şi un diametru de 2 km plin cu apă de mare. Explozia a
eliberat o energie echivalentă cu a 3 milioane tone de trotil (un
exlozibil extrem de puternic). Deuteriul obţinut din apa grea, se
foloseşte la obţinerea temperaturilor înalte (mii de grade), a
plasmei, în reactoare nucleare.
La şapte km.de Drobeta Turnu-Severin, în localitatea
Halânga, pe o latură a drumului naţional ce duce la Târgu-Jiu, se
află Uzina de apă grea (Sucursala ROMAG-PROD), unica unitate
de acest tip din Europa şi cel mai mare producător de profil din
lume. Uzina a luat fiinţă în anul 1979, dar proiectul de execuţie a
fost aprobat abia în 1990, printr-un ordin al ministrului Industriei
Chimice şi Petrochimice. Uzina se întinde pe 70ha. cu 4.500 de
angajaţi, la început). Apa grea produsă la Halânga este
moderatorul şi agentul termic primar de care are nevoie Centrala
Nucleară de la Cernavodă pentru a funcţiona. Pentru construirea
acestui colos industrial, câteva sate ale comunei Izvoru Bârzii au

68
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

fost strămutate. Casele au fost mutate de pe locul unde există
uzina, dar şi pe o rază de 1,6 km. (raza de influenţă), suprafaţă
care trebuie controlată de angajaţii uzinei. Materia primă pentru
obţinerea apei grele este hidrogenul sulfurat, un gaz extrem de
toxic, inflamabil, exploziv şi foarte coroziv. Hidrogenul sulfurat
(cu miros de ou clocit), ucide omul în câteva secunde la
concentraţii foarte mici. În 1993, patru oameni au murit gazaţi în
incinta combinatului, deşi fabrica a funcţionat în condiţii de
siguranţă chiar din momentul înfiinţării. Acum există un sistem de
senzori, care pot da oricând alarma în cazul în care s-ar produce o
scurgere de hidrogen sulfurat. Există monitorizare permanentă a
hidrogenului sulfurat prin trei tipuri de senzori (unii sunt
amplasaţi pe utilaje, pe conducte, în jurul instalaţiilor) şi o centură
de senzori mai departe. Toate datele înregistrate de aceşti senzori
sunt transmise online, ajungând şi la Agenţia de Protecţie a
Mediului, şi la Inspectoratul de Urgenţă. Odată scăpat hidrogenul
sulfurat în atmosferă, este greu să-i mai faci ceva. Zeci de case
din satul Halânga au fost rase de pe faţa pământului pentru
construirea Uzinei de apă grea şi a termocentralei, dar o parte
dintre locuitori au beneficiat aici de locuri de muncă. In interiorul
uzinei nu se poate intra decât cu masca de gaze la îndemână şi
numai după un scurt instructaj. Angajaţii circulă în sistem
camarad, minimum două persoane împreună şi trebuie să stea la o
anumită distanţă unul de altul, pentru a-şi da reciproc primul
ajutor în caz de nevoie. Toţi angajaţii sunt salvatori cu mâna
goală, iar în incinta uzinei există un dispensar medical la care
lucrează doi doctori. Cu toate că un accident în cadrul uzinei ar
putea produce un dezastru, dar închiderea ei ar însemna sfârşitul
vieţii acesteia, cu consecinţe sociale şi economice majore la
nivelul judeţului Mehedinţi. Continuitatea în funcţionare este
vitală, pentru că oprirea producţiei ar implica cheltuieli uriaşe, iar
în mare parte personalul este specializat la locul de muncă. Apa
grea produsă la Drobeta Turnu-Severin este obţinută din apele
Dunării, ape care conţin deja o cantitate de 0,0143% de apă grea.
Această cantitate infimă se separă până ajunge la concentraţia de
uz nuclear de minimum 99,78%. Apa Dunarii trece prin filtrarea
brută, tratarea cu var şi clorură ferică, pentru dedurizare şi
decarbonatare, decantare, filtrarea prin filtre mecanice cu cuarţ,

69
Minimonografia fostei comune Peri

demineralizare şi degazarea sub vid. Rezultatul acestor operaţii cu
termeni atât de savanţi este ,,apa de proces”, care este combinată
apoi cu hidrogen sulfurat, într-un proces, numit schimb izotopic.
Apele folosite în producţie se filtreazăsi apoi se deversează în
pârâul Pleşuva.
-Apă structurată (apă pură, apă vie).De sute de ani s-a
încercat un procedeu universal, care să fie folosit pentru
eradicarea oricărei afecţiuni, şi prin aprofundarea mecanismelor
de vindecare, au apărut multe medicamente şi terapii, care au
adus şi contraindicaţii. S-a plecat de la cea mai simplă dar
importantă idee, de a se orienta eforturile pentru studierea celui
mai reprezentant element din corpul uman (apa). Apa, cel mai
răspândit element, în natură şi în corpul uman, este mediul în care
se petrec toate procesele vieţii vegetale şi umane, fiind un solvent
biologic, universal. Apa se regăseşte în organismul uman în
proporţie de 70-75%, fiind liantul tuturor proceselor biochimice
din organism şi de aici putem deduce necesarul cantităţii ei zilnice
şi astfel importanţa deosebită a calităţii ei. In apă dizolvindu-se
toate elementele solide, lichide şi gazoase, o dată cu trecerea
anilor, apa biologică se impurifică atât fizic, cât şi energetic.
Deşeurile (radicalii liberi) acumulaţi în timpul vieţii fac necesară
schimbarea apei biologice uzate care conduce la diferite afecţiuni.
Apa structurată, cu adevărat pură, cu proprietăţi deosebite, se
găseşte foarte rar în natură. Dacă i se modifică structura,
compoziţia, temperatura, ea capătă proprietăţi enigmatice şi
implicit proprietăţile biologice asupra organismului sunt şi ele
diferite. Apa structurată poate fi elaborată şi de organism, dar în
cantităţi nesatisfăcătoare, datorită radicalilor liberi (acumulaţi în
timp) din organism, care inhibă procesele celulare de obţinere a
apei pure. Acest tip de apă structurată se obţine pe cale artificială,
pentru a se completa deficitul biologic de apă pură. Ideal ar fi de a
înlocui treptat întreaga cantitate de apă uzată din organism, cu apă
structurată pentru a reîntineri întreg organismul, (1 l.apă
structurată pentru 1 kg corp în condiţiile în care în acea perioadă
se consumă doar acest tip de apă) şi sucuri strict naturale (fără
adaosuri chimicale) şi legume ecologice (netratate chimic) altfel
cura poate fi prelungită). Apa structurată se obţine începând prin
eliminarea tuturor elementelor: minerale, toxine, microorganisme,

70
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

metale grele, rămânând doar H20 simplu şi apoi sărăcirea apei
(apa superuşoară) de izotopul greu al hidrogenului (cel
răspunzător de inhibarea proceselor biologice). Apoi printr-un
câmp magnetic se obţine o armonizare moleculară (structurarea)
de aşa manieră încât această apă capătă proprietăţi deosebite,
putând fi încărcată energetic şi informaţional. Acest lucru e
posibil după etapa de ordonare spaţială a apei, pentru a schimba
în totalitate amprenta veche, energetic informaţională a apei uzate
din organism. Experienţele cu acest tip de apă structurată, la
plante care au beneficiat de o creştere rapidă şi sănătoasă, şi la
animale, unde s-a constatat o vitalitate crescută şi o putere mai
mare de reproducere. La om s-a constatat: eliminarea radicalilor
liberi, a toxinelor şi micro-organismelor; reglarea sistemelor
(nervos, imunitar, endocrin, metabolic, cardiovascular);
potenţarea tuturor funcţiilor organismului; vitalitate crescută, iar
fără ajutorul altor medicamente sau plante, folosirea îndelungată a
apei structurate dă rezultate în: insomnie, ateroscleroza,
Parkinson, epilepsie, Althzeimer, paralizii, psoriasis, emotivitate,
afecţiuni cardiace, tulburări, menopauză, diabet, leucemie,
tumori, chisturi, noduli, obezitate, reumatism, ciroză, pancreatită,
constipaţii, inflamaţii, edeme, varice, hemoroizi, dureri,
eliminarea toxinelor, radionucleizilor, metalelor grele, colesterol,
infecţii, ulcer, hipertensiune, circulaţie sangvină periferică
defectuoasă, inhibarea celulelor canceroase, gingivită,
paradontoză, afecţiuni (biliare, genitale, tiroidiene, renale,
oculare, osoase, pulmonare), sinuzită, regenerarea hormonală,
bronşită, astm. Pot apărea şi fenomene de somnolenţă, ameţeală,
febră, greaţă, dureri în zonele afectate; acest lucru se întâmplă în
cazul în care cantităţile ce trebuie eliminate sunt masive, ca după
un timp să apară o vitalitate crescută. Concomitent cu folosirea
apei structurate, ca supliment alimentar, se recomandă şi folosirea
medicaţiei specifice afecţiunii respective sau regimul
corespunzător. Datorită dislocării de impurităţi (radicali liberi)
cura odată începută nu se întrerupe decât după ce organismul a
parcurs în totalitate perioada de purificare (de 1-3 luni, în funcţie
de vârstă, afecţiune, greutate, la unele persoane fiind nevoie de o
perioadă mai lungă a curei). Nu s-au evidenţiat, la copii şi în
cazul femeilor gravide, dacă necesită o asemenea cură, se face un

71
Minimonografia fostei comune Peri

grafic personalizat şi gradual. Produs unicat pe plan mondial, la
Uzina de Apă Grea din localitatea Halânga, în apropierea oraşului
Turnu-Severin.
-Apă vie"(superuşoară). La ROMAG, din Drobeta Turnu-
Severin, unde se produce cea mai bună apă grea din lume, se
fabrică şi apa superuşoară, produs miraculos în tratamentul
cancerului, dar nu a fost omologat nici un tratament de către
Ministerul Sănătăţii. De trei ani (notare/martie 2008), Spitalul CFR
din Cluj şi Spitalul Militar din Bucureşti încearcă să descopere un
leac împotriva cancerului cu ajutorul apei miraculoase de la
Severin. Săracă în deuteriu şi săruri, apa superuşoară are
capacitatea de a regenera ţesuturile umane şi de a realiza un
echilibru în organism. „Apa vie" a stârnit şi interesul americanilor
şi o firmă specializată în cercetări oncologice. Primul transport de
apă superuşoară de la Uzina ROMAG din Drobeta Turnu-Severin
a plecat deja spre SUA, urmând să fie folosită în cadrul unor
cercetari.Calităţile apei superuşoare sunt bine cunoscute de
români, iar Uzina primeşte mereu telefoane din partea
persoanelor care doresc să îşi procure acest produs. Până la
omologarea unui tratament recunoscut de Ministerul Sănătăţii,
Uzina ROMAG SA nu poate distribui apă superuşoară persoanelor
fizice.

PERI (Perii).
*-Localitatea este atestată documentar la 1571, cu statut de
comună între anii 1.864-1.968, care a cuprins de-a lungul
timpului, satele şi cătunele: Peri, Borogea, Sălişte, Biserica
(Bâldani), Valea Petri (Petricea), Bădiţeşti, Aluniş (Ciolani). Din
1968 trece la statut de sat, aparţinând de comuna Husniciora,
aflându-se în Estul acesteia, pe Valea Zăvoiului, într-un relief
vălurit de dealuri şi văi: culmea Perilor, dealul Tarniţa, văile

72
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Zăvoiului, Grecilor, Borogea, Cucului, Pucioasa, Cerveniţa, Valea
Mare.
*-Peri (Hit.Pir-E/1/-metat-Peri)-“ ,,casa (templul, familia,
neamul) zeului” continuat în (skr. Pir-E/va/-metat Peri)- ,,locul
vechi al ei”, preluat în (zend.Peri)- ,,locul eternităţilor
binefăcătoare, de o frumuseţe extraordinară, din mitologia partă
(similară zânelor)”-(Dicţ.Op.cit.p.188).Prin derivări, toponimul
Peri are o largă răspândire în ţara noastră (jud.AR, BN, CL, DJ, IL,
IS, MS, OT, SJ, TL, TM, TR, VL, VS) şi Piria (DJ), respectiv, peri
(italia) şi rădăcinile a numeroase toponime, Peri, din continentele:
Africa, America, Asia, Australia, Europa. ,,Există şi toponime
care au o etimologie necunoscută, localnicii nu le pot explica
originea, singura motivaţie fiind aceea că aşa le-au moştenit. De
aceea, toponimul trebuie precizat sub forma cunoscută de
localnici“.
*-Vezi în completare şi la ultimul punct tratat la pagina despre
Mehedinţi!
*-Sat de moşneni (ţărani liberi, posesori al unei proprietăţi de
pământ; răzeş, membru al unei obşti săteşti în devălmăşie-cu o
parte din moşie a statului şi restul celorlalţi proprietari-stăpânire
sau folosire în comun a pământurilor, pădurilor etc, moştenitor
din tată în fiu, moşnean), în prezent, aparţinând de comuna
Husnicioara în urma noii organizări teritorial-administrative din
anul 1968, împreună cu satele şi cătunele (mahalalele) care i-au
aparţinut: Peri (centru), Borogea, Sălişte, Bâldani (Biserica),
Răpceşti, Valea Petrii (Petricea), Bădiţeşti, Ciolani (Alunişul).
*-Fapul că prin desfinţare, comuna Peri şi-a pierdut-pentru
prima dată, statutul de comună, şi dată de Husnicioara, este că în
acea perioadă, 1968, au fost descoperite zăcăminte de cărbuni, şi
făcându-se demersuri în anul 1981-1982, au început exploatările
de cărbune aici la Husnicioara, ceea ce a înclinat balanţa în
favoarea acestei localităţi, căreia i s-a conferit titlul de centru
economic şi după aceea cel de comună. Deschiderea minei de
aici, a adus totuşi un beneficiu prin amenajarea şoselei Prunişor-
Peri-Husnicioara, asigurând comfortul necesar pentru transportul
cu autobuzele care circulau pe traseul Husnicioara-Peri-Prunişor-
Turnu Severin şi cu care locuitorii din zonă călătoreau pentru
probleme personale cât şi pentru cei care lucrau în Severin şi

73
Minimonografia fostei comune Peri

făceau naveta acasă unde ajutau la muncile agricole şi unde îşi
aveau gospodăriile, familiile.
*-Cât despre numele de familie care predomină în centrul
fostei comune Peri, este de fapt o pestriţătură, amestec a tuturor
numelor care derivă din celelate cătune.
Clima, pentru Peri, ca şi pentru întreaga zonă a judeţului
Mehedinţi, este temperat continentală cu influienţe
submediteraniene, dar şi cu nuanţe locale, având precipitaţiile
atmosferice, în medii multianuale cu valori de 700-1.000mm
consemnate în Zona Coşuştei.
Hramul (nedeie cu masă şi joc), pentru cei din Peri, a fost şi
continuă să fie, Ispasul (Înălţarea Domnului), a cărui zi este Joia,
la şase săptămâni de la Joia Mare, din Săptămâna Patimilor şi
Învierii Domnului Isus Cristos (Paştele). Jocul (hora) se ţineau în
centru, iar serile dansante (balurile) în şcoală, sau după 1964 în
noul Cămin Cultural, construit prin finanţare şi muncă de către
localnici.
Delimitare în teren:
*-Satul se află între localităţile Selişteni (2km) pe şoseaua
Turnu Severin, Husnicioara (5km). Distanţa pe traseul Peri-Turnu
Severin fiind de 23km şi Peri-Prunişor de 6km Localitatea Peri
are vecini: la răsărit, Prunişor şi Degerati (Cerveniţa), la apus,
fosta comună rurală Valea Petrii, în sud Bădiţeşti, Ciolani
(Aluniş) şi Zegaia, iar la nord, Govodarva şi Severineşti. Între
fosta comună Peri şi localitatea vecină din răsărit, Cerveniţa
(Degeraţi), se află: ogaşul Săliştei, Valea Igrelişte şi pârâul
Cerveniţa care îşi are izvorul într-o stâncă aflată în zona Borogei
din Faţă.
Aici la Peri, au fost descoperite monede şi cărămizi romane,
(posibil cele găsite pe platoul Pucioasa), care se află la Muzeul
Naţional de Antichităţi.
Văile localităţii de care este înconjurată, în mare parte, sunt:
Valea Zăvoiului, Valea Petrii (Grecilor), Mare, Cerveniţa,
Cucului, Periului;
Dealurile: Aluniş, Bârscota, Borogea (365m), Tarniţa, culmea
Perilor (366m).
Apele: Huşniţa, Valea Mare, Zăvoiul, Valea Cerveniţa
(binecuvântată de izvorul cu apă rece, Buroi).

74
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Platouri: Pucioasa, Bădiţeşti, Borogea din Dos, Borogea din
Faţă, Săliştea, Valea Petrii. În această localitate, se vorbeşte de un
neam masiv de oameni numit Basarabi, având urmaşi- se pare,
neamul Gornozinţilor.
Peri, luată ca localitate, cuprinde cătunele (mahalalele):
Sălişte; Bâldani, Centru (înconjurat de familiile care aveau
deschise prăvălii); Răpceşti, unde predomina numele de familie
Rapcea şi ultimul Valea Petrii. Şoseaua principală a localităţii ţine
de la Prunişor, unde se desprinde din Şoseaua Naţională, intră
prin punctul ,,Poarta din Sălişte”, trece prin Centru, ţinând până în
apropierea de Husnicioara, cap de linie (cătunul Valea Petrii),
celelalte cătune (mahalale), fiind ramificaţii din aceasta. Satul
Peri este amintit în documentele vremii în sec.XVI, când într-un
manuscris din timpul domnitorului Alexandru al II-lea Mircea
(datând din 1.571 ian.09), se face referire la câteva domenii
agricole de pe raza satului. Aici au fost descoperite, urme ale
existenţei vieţii pe aceste meleaguri încă din epoca romană. În
locul ,,Dealul Crucii”, de pe raza localităţii Peri, au fost
descoperite unelte de lucrat pământul şi arme purtând pecetea
romană.
Platoul Pucioasa,.
Îşi trage numele, după unele versiuni, de la Pucioasa care se
resimţea cândva în atmosferă, platou care se află la ieşirea din
Peri de unde se ajungea în Husnicioara şi Severin, pornind în
dreapta, precum şi spre satele Bădiţeşti, Alunişul (Ciolani) şi
Zegaia, mergând înainte. Sunt legende care vorbesc despre ape
termale din platoul Pucioasa unde în vechime se tratau diferite
afecţiuni, datorită pucioasei din subsolul acestuia. Aici s-au găsit
materiale arheologice: monede, fibule (agrafe de metal
întrebuinţate în antichitate pentru a încheia un veşmânt), urme de
zidărie, ceramică, precum şi ,,Drumul vechi”, din perimetrul
localităţii, care atestă existenţa unui fost Vicus roman. Persista şi
legenda că pe acest platou, ar fi existat cândva un târg al unei
populaţii mitice dispărute. Dar N.D.Spineanu, prin lucrarea
domniei-sale, ne informează, că pe platoul Pucioasa, a fost un mic
oraş al Gornozinţilor, care fiind nimicit de Împăratul Traian, a
lăsat numai ruine. S-au găsit urmele lui, prin zid gros, cu cărămizi

75
Minimonografia fostei comune Peri

mari pătrate, şosele pavate, monede vechi, dar şi urme că
Gornozinţii, ar fi fost din masivul neam al Basarabilor.
Ciuşmeaua (,,Fântâna Mireselor”).
A fost şi continuă să fie o sursă sigură de apă pentru multe
cătune, de unde în timp călduros şi secetă, oamenii se
aprovizionează cu apă de aici, a fost şi este fântâna unde miresele
din zona apropiată, vin în ziua nunţii lor însoţite de alaiul stabilit
să ia apă (adăparea miresei). Urcând panta scurtă, după câţiva
zeci de metri, se ajunge în platoul Pucioasa, unde se ramifică
drumul, în dreapta spre Husnicioara şi Turnu Severin.
Continuându-se drumul, se ajunge la o altă ramificaţie care duce
în stânga spre cimitirul comunal din apropiere, dar coborându-se
în lunca Ciulpani, se trece Huşniţa, ca apoi urcând coasta să se
ajungă în satele Bădiţeşti, Ciolani (Alunişul) şi Zegaia.
*-A se vedea la ,,date cronologice”, corespunzător anului 1929!
-Sunt menţionate izvoare de ape minerale, în Husnicioara şi
Cerveniţa (Degeraţi), care -poate în timp, vor lămuri cazurile de
moarte prin asfixiere în rândul celor ce forau fântâni. Cazuri de
prin anii 1963-1966, când în zona localităţii Peri, s-au construit
multe fântâni din beton, cu diametrul mic şi mediu, la mari
adâncimi (puţuri americane), mai ales în partea dinspre
Husnicioara, în cătunul Valea Petrii, care prin apa lor scoasă din
adâncuri, au adus parcă molima morţii, când foarte multe
persoane-în general adulţi şi tineri, au trecut la cele veşnice, după
ce au fost îngenunchiate de groaznica boală a uremiei. Explicaţia-
poate se desprinde, şi din cele scrise despre cărbunele (lignitul)
adus din Husnicioara pentru Termocentrala de la Halânga, care s-
a dovedit a fi cel mai radio-activ decât în celelalte bazine, iar
nivelul radioactivităţii creşte enorm în cenuşa obţinută din arderea
lui. Dar nu în ultimul rând poate se va face lumină în cazul unor
legende care vorbesc despre ape termale din platoul Pucioasa
unde în vechime se tratau diferite afecţiuni, datorită pucioasei din
subsolul acestuia şi care au dat acestei zone numele de
,,Pucioasa”.
*-Localitatea Peri se află în valea care se prelungeşte între
Prunişor şi Husnicioara, străjuită de dealuri, la nord în imediata
apropiere (dealul Borogilor), la sud despărţită de dealul
Bădiţeştiului, de râul Huşniţa, care străbate localitatea în afara

76
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

perimetrului ei. Circulând pe şoseaua principală care se desprinde
din Şoseaua Naţională de la Prunişor, pe traseul Prunişor-Peri-
Husnicioara, se lasă în dreapta la imediata curbă o cărăruie care
trece prin pădurea de tei dintre Prunişor şi Degeraţi (Cerveniţa),
pădure care se continuă cu diferite specii de arbori până în zona
Husnicioara.
*-În stânga, între şosea şi Huşniţă, rămâne lunca mare pentru
cei din Prunişor şi Peri, o contopire în locul unde se află şi loturile
Şcolii şi Bisericii din Peri, primite de la obşte. Acolo există
,,hotarul”de răsărit al Perienilor, (o plantaţie de gutui), hotar care
a fost depăşit prin însăşi loturile date Bisericii şi Şcolii, loturi care
mai mult par a se afla în lunca Prunişor. Lunca se continuă şi
trecând de locul ,,pliuta lui Florea” se ajunge în cătunul Sălişte.
Între sat şi Huşniţă, se continuă lunca lacului, zăvoiului, iar prin
partea cuprinsă între zăvoi şi Huşniţă până în zona cimitirului, se
trece prin locul cunoscut ,,salca lui Bărboniu”. Continuă lunca
Ciulpani dintre drumul cimitirului, Huşniţă, până sub cimitir, apoi
lunca de sub Pisc, care ţine până la drumul care duce spre
Bădiţeşti-Ciolani-Zegaia.
*-În partea dreapta de înaintare, rămâne coasta Degeraţului,
pădurea Larga, coasta Crucerului (între pădurea ,,larga”, hotar,
izlazul comunal şi plaţuri); plaţurile de casă (între cotitură, izlaz,
drumul izlazului); lunca ,,coman”(între drumul izlazului din zona
hotarului de gutui şi ogaşul gârligiului); coasta gârligiului, care
ţine până intrarea în Sălişte (la conacul lui Zgâţă). De la intrare în
sat, continuă lanţul coastelor: Sălişte, Cucui, Bâldani, Şcolii,
Răpceşti, Valea Petrii, ajungându-se în coasta comună pentru
Peri-Husnicioara-Govodarva.
*-La Ineşti ( Lăineşti, Laineşti, Lăinesci)-lunca La Ineştilor.
-Din zona hotarului ,,la gutui, se trece râul Huşniţa, pe la
,,locul lui Staicu” şi continuând drumul după două scurte curbe se
intră în Valea Laineştiului, vale îngustă, străjuită de două coaste
în paralel cu râul Huşniţa, şi care ţine de la Teiş (pădure de tei),
din zona Prunişorului, până la Biserica satului Bădiţeşti-Ciolani,
(în unele documente lunca La Ineştilor, ar aparţine numai
Prunişorului). După cele două curbe se lasă în stânga locul unde,
Nicolae Pavel-unul din fierarii satului, avea vie cu soiuri rare de
struguri, aduse din renumita-podgorie cu cramă, Corcova (vezi în

77
Minimonografia fostei comune Peri

datele cronologice ale Mehedinţiului) şi unde în tinereţe, a lucrat
şi specializat ca vier, iar la câteva sute de metri se află ,,Fântâna
La Ineştiului”, cu un volum mare de apă curată şi rece, care a
potolit setea, de lungul timpului imemorabil, zecilor şi zecilor de
mii de suflete din Peri, Prunişor, Bădiţeşti, care păşteau vitele sau
munceau la câmp în acestă vale, care le-a fost comună. Laineşti,
este o altă legendă a Periului, zonă, unde bunicul a primit de la
obşte, lotul cel mai mare de pământ, în apropierea localităţii
Prunişor, după ce se trece Huşniţa din lunca Periului, ar fi existat
un cătun cu acelaşi nume, după care locuitorii s-au mutat-din
motive necunoscute, pe actuala vatră a localităţii Peri. Una din
ultimele mărturii ale bătrânilor de prin anii 1920, arăta că exista
un păr secular cu o coroană impresionantă, care era locul de
întrunire al gospodarilor de frunte din acel cătun, când se discutau
probleme gospodăreşti Acest păr se afla în mijlocul platoului
drept (în pădină) mai jos de unde a existat pe parcurs via
bunicului, care avea răzoraş în partea de apus, pe un alt
împroprietărit la obşte, Constantin Calomfirescu (militaru), al
cărui pământ a continuat să fie muncit de către doi dintre gineri,
respectiv Gheorghiţă Ştirbu, soţul Floarei şi Mihai Popescu
(Mişa), soţul Mariţei.
*-După cum se spune în satele care au aparţinut de comuna
Peri-dar şi în Prunişor, s-ar fi găsit în zona La Ineşti, cărămizi şi
bucăţi de beton turnat ceea ce dovedeşte, că au existat aici, în La
Ineşti, aşezări omeneşti.
*-În 1927, s-a reuşit construirea din beton armat, a fântânii
din ,,La Ineşti”, cu ajutorul şi dania oamenilor de bine, din Peri,
Bădiţeşti, Ciolani şi Prunişor, prin iniţiativa unui Comitet format
din:
*-C.I.Brezoi şi soţia Elisabeta,
*-Şt.Şchiopescu şi soţia Floarea,
*-I.I.Pasmangia şi soţia Floarea,
*-D.I.G.Brezoi şi soţia Ioana,
*-I.M.Brezoi şi soţia Maria.

Donatori (contribuabili băneşti) la această Sfântă lucrare au
fost:
*-I. Creangă şi soţia Armanca,

78
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-I.R.Brezoi,
*-Rucsanda G. Zăvadă,
*-Elisabeta P. Minciună,
*-Ioana V. Ciolan,
*-Gabriela şi Dumitru Cerbulescu, învăţători,
*-T.D.Stănică şi soţia Elisabeta,
*-C.M.Brezoi şi mama Floarea,
*-I.Brezoianu şi soţia Angela,
*-V.G.Popescu şi soţia Ana,
*-I.I.P.Popescu şi soţia Floarea,
*-M.Paşolea şi soţia Catrina,
*-I.C.Grecu şi soţia Maria,
*-I.G.Vlăduţi şi soţia Elena,
*-I.P.Minciună şi soţia Petria,
*-C.I.Grogorescu şi soţia Maria,
*-C.P.Brezoi şi soţia Ioana,
*-G.D.Ologu şi soţia Sava,
*-I.P.Vlăduţi şi soţia Maria,
*-V.Creangă şi soţia Paraschiva,
*-C.I.P.Gheorghe şi soţia Maria,
*-I.D.Păpu…(nume incoplet) soţia Ioana.

*-Tot de la hotarul de gutui, trecând Huşniţa, prin ,,Locul lui
Staicu”, pe la ,,ogaşul lui Ologu”, începe a se forma în dreapta, o
coamă de deal paralelă cu Huşniţa, care continuă înspre
localitatea Bădiţeşti. Pe măsură ce se înaintează, coama are o
înălţime tot mai mare, punctul cel mai înalt fiind la ,,măgură”,
acolo-unde se pare, că a fost stabilit în vechime, hotarul între
moşiile celor din Peri şi Bădiţeşti. Această coamă, este cunoscută
sub numele de Culare şi are în stânga- în direcţia de mers
descrisă, o vale care porneşte tot de la ogaşul lui Ologu din zona
,,Locul lui Staicu” care se continuă cu valea Tarniţei (între Culare
şi culmea împădurită a Tarniţei). În dreapta cum se merge pe
culare, pornind tot de la ,,ogaşul lui Ologu”, din zona ,,locul lui
Staicu”, rămân locuri înguste între culare şi Huşniţă, unele pentru
culturi, altele pentru păşuni şi chiar pădurice, aşa cum este zona
,,cotul lui Brăila”, ce ţine până la culmea gârligiului care se
continuă peste Huşniţă, apoi se continuă zona ,,lac” (din locul

79
Minimonografia fostei comune Peri

unde Huşniţa primeşte ca afluent zăvoiul satului Peri). Se
prelungeşte până în zona ,,râpa mare”, din ,,Coasta-naltă” din
dreptul măgurei (punctul terminus al cularei) şi punct-hotar între
,,moşia”Peri şi Bădiţeşti.
În dreapta ,,măgurei”-înspre Peri, se formează o coastă foarte
abruptă, ,,coasta-înaltă”, care dă în malul Huşniţei, unde s-a
format o râpă extrem de periculoasă şi destul de vizibilă din zona
satului, din vârful căreia a căzut un bou al familiei Lenuţa şi
Nicolae Vlăduţ (Opriţoiu), zdrobindu-se în petrişul din albia
Huşniţei.
*-Plecând din centrul Periului, spre Nord, urcând pe la şcoală,
se ajunge în cele două cătune ale Borogei. Se mai poate ajunge în
Borogea, urcând de la ,,hotar” până în Borogea din dos şi
continuând drumul se ajunge în Borogea din faţă, sau urcând pe
poteca Săliştei.
*-Plecând spre Sud, se trece podul de peste Zăvoi, (apa
satului care ţine din cătunul Valea Petrii, până la vărsarea în
Huşniţă, în lunca Periului), lasând în stânga locul fostei mori a
neamţului Adamic, iar în dreapta ciuşmeaua, ,,Fântâna
Mireselor”, care se pare că a fost construită odată cu moara, deşi
unii susţin că a fost construită prin grija şi dania bătrânului
învăţător Cerbulescu (tatăl învăţătorului D.Cerbulescu şi socrul
învăţătoarei Gabriela).
*-De consemnat că au fost în zona Mehedinţiului trei fraţi-
nemţii Adamic, care au construit mori de măciniş cu piatră, în
localităţile: Peri, Faţa Cremenii, (perimetrul dintre localităţile
Prunişor şi Fântâna Domnească, aflată la Şoseaua Naţională.) şi
Lumnic.
Huşniţa (Cuşniţa), este notată ca afluent principal în reţeaua
hidrografică a judeţului Mehedinţi. Îşi are izvorul (după una din
multele informaţii scrise), sub înălţimile vecine cu dealul
Coşuştei, dealul Huşniţei, deal mare care porneşte din Culmea
Godeanului. Pârâu în al cărei bazin (bazinul Huşniţei-pe raza
Comunei Prunişor), s-a descoperit lignit, zăcăminte cuprinse în
zona Valea Coşuştei şi Dealul Balota.
-În 1872, documentele vremii, arată că îşi are izvorul în zona
satului Gârdaie (Gârdoaia), iar în cele din 1894, în loc de Huşniţa,
numele ei este consemnat ca fiind Cuşniţa.Îşi are obârşa în

80
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Piemontul Motrului, format din două pâraie: Husnicioara din
apropierea satului Priboieşti şi Cernata (Celnata), la N-V de satul
cu acelaşi nume. Adună apa de pe o suprafaţă de 313km p şi are o
lungime de 44km Fenomenul de secare este determinat de
condiţiile Litologice, aici predominând pietrişurile levantine, în
care pânza de apă freatică se află la mari adâncimi. O altă cauză
este aceea că în zonă s-au făcut şi se continuă defrişările, care au
dus la mari eroziuni, mărind în acest fel diferenţa dintre albia
minoră şi pânza de apă freatică. Panta longitudinală, are valori
mici, ceea ce face ca viteza de curgere să fie şi ea mică.
*-În alte documente se arată că, Huşniţa izvorăşte din
înălţimile vecine Husnicioarei cu dealul Colibaşului, prin două
pâraie (Husnicioara şi Celnata), având o lungime de 30km
străbate localităţile Dumbrăviţa-Silişteni-Peri-Prunişor, acumu-
lând apă din toate pâraiele întâlnite în cale şi devine afluent
principal al bazinului Motru, aflat în N-E judeţului, având
confluenţa în zona Strehaia (localitate aflată la jumătatea distanţei
dintre oraşele Craiova şi Drobeta Turnu Severin). Este alimentată
din scurgere superficială, având caracter temporar, în ea
vărsându-se şi Zăvoiul (apa satului Peri), în lunca din sudul
localităţii, în locul numit Coasta Naltă, din zona Culare. La Peri,
se formează Valea Huşniţei, luncă largă care inundă aşezări, căi
de comunicaţii, terenuri agricole, în special în perioadele de
primăvară şi toamnă, precum şi a ploilor torenţiale din timpul
verii. S-au făcut amenajări (canalizarea ei) pentru protejarea
şoselei şi căii ferate, la intrarea în localitatea Prunişor. Ajungând
la Strehaia, Huşniţa formează una dintre cele mai frumoase şi
fertile lunci, iar după ieşirea din Strehaia se varsă în Motru.
*-Oameni de vază din Peri, cunoscuţi, ai ultimelor decenii
sec.XIX, până la începutul sec.XXI, care s-au bucurat de mare
respect în comună, gospodari de frunte, oameni de la care se
putea cere un sfat în mai toate domeniile, ajutor material şi
financiar, la nevoie:

Preoţii:
*-Mihai Erceanu, Nicolae Panduru şi ceilalţi, care la nivelul
sec.XIX-XX- când neştinţa de carte cuprindea mulţi oameni, erau

81
Minimonografia fostei comune Peri

persoanele de la care se cereau sfaturi în toate domeniile, fiind în
acea perioadă, cei mai cultivaţi şi atotştiutori oameni ai satelor.

Gospodari de frunte:
*-Costică Brezoi, tatăl lui Lenuţa, Mariţa şi Costică,
*-Tiberie Erceanu, tatăl lui Gabriela, Tiberică şi Traian,
*-Paşolea Nicolae,
*-Lupulescu Dumitru (pârvacu),
*-Vasile Coricovac (Niţulică), tatăl lui Ion, Anişoara Stelescu
şi Marioara Badea,
*-Ghiu Coricovac, tatăl lui Nuţa Popescu,
*-Răfăilă Lupulescu,
*-Alexandru Grigorescu (grefierul), tatăl lui Pompil şi Torica,
*-Carol Grecu (Ioji), tatăl lui Mitu,
*-Alampie Rapcea, tatăl lui Miţa, Lenuţa şi Nelu,
*-Costică Mândruţescu (al Constanţei lu Nae), tatăl lui
Lenuţa şi Miţu,
*-Costică Mândruţescu (al Mărghioalei), tatăl lui Nuţi şi
Mircea,
*-Istrate Schintee (al Floarii din Borogea), tatăl lui Domnica,
*-Mihai Ţuţuman, tatăl lui Costică, Ioniţă, Vasile (Sâcă) şi
Miţu,
*-Ioniţă Vlăduţ (al Floarii), tatăl lui Lenuţa, Vasile şi Măriuţa.
*-Vasile P. Cucu (al lui Petrache), meşter cojocar, din cătunul
Sălişte.

Femei care s-au remarcat:
*-,,Mama Ilinca”, mama Auricăi lu Terente, la acea vreme
,,moaşa satului”, care a asistat la toate naşterile posibile din zona
Peri, în perioada care a trăit, respectiv când nu se putea vorbi ca
femeile din mediul sătesc să meargă să nască în spital.
*-Maria Brezoi (Bărboniu), o femeie de o bunătate de
neegalat, (mamă şi naşă), pentru aproape întreg cartierul Sălişte,
naşa tatălui meu, iar fiica dânsei, Elena (împreună cu soţul Ionel
Paşolea), a cununat părinţii mei şi bineînţeles naşa de botez
pentru frate-meu şi mine. Datorită bunătăţii, a făcut să fie
solicitată nu numai de localnici, pentru a le fi naşi sau moşi
(împreună cu soţul Vasile), fiind naşi chiar şi pentru multe familii

82
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

de ţigani corturari care au trecut prin Peri. A avut copii, pe Savu şi
Măriuţa din prima căsătorie cu dascălul Mihai Grigorescu, pe
Lenuţa şi Vasilica (Sâca), cu cel de al doilea bărbat, Vasile Brezoi
(Bărboniu).
*-Mariţa Minciună-Iancu (Tişleru), care s-a remarcat ca un
excepţional model, în rândul femeilor din sat, ca femeie,
gospodină şi mamă, (mai puţin căsnicia), numărându-se şi printre
cele mai iscusite femei ale comunei în mai toate domeniile, dar
cunoscută mai ales ca meşteră în ţesutul covoarelor cu modele
Olteneşti, mama lui Lenuţa şi Ionel.
*-Ana Dunărinţu, (a lui Gheorghe Şchiopu), văduvă săracă,
din cartierul Sălişte, rămasă cu cinci copii, Gheorghe, Istrate, Ion,
Mitrică şi Măria, care a reuşit să-şi trimită pe cei patru băieţi la
oraş, să înveţe câte o meserie, la nemţi. Amănunte despre aceasta,
la cătunul ,,sălişte”!
*-Elena (Nuţa) Popescu-Butuşină (a lui Gheorghe a lui Trică
Brezoi), din cătunul Sălişte, contemporana noastră, pe care am
prezentat-o la început, în ,,introducere” şi pe parcursul lucrării!

În Şcoala din Peri cu clasele I-VII (VIII) şi cele cu clasele I-
IV, din satele Borogea şi Bădiţeşti, au activat la catedră şi din fii
ai comunei, precum:
*-Soţii Gabriela şi Dumitru Cerbulescu, părinţii lui Sicu şi
Nuţi,
*-Ioniţă M. Erceanu (al popii Mihai), tatăl lui Elvira, Sever,
Luci şi Nelu,
*-Gheorghiţă M.Erceanu, tatăl lui Sever,
*-Ion I. Popescu (al lui Ioniţă al popii), tatăl lui Tanţi,
*-Soţii, Floarea (fostă Dumbravă) şi Costică C.Brezoi,
părinţii lui Mariana şi Ninel,
*-Doamna Elena Ilie-Dumbravă (a lui dascălu Vasilache),
*-Soţii Luci (fostă Erceanu) şi Mişu Bălăceanu-venit să
activeze la Şcoala din Peri, părinţii lui Mihaela,
*-Soţii Lenuţa (fostă Şchiopescu, a lu Mitrică, al lu Ilie) şi
Gogu Săftoiu- venit să activeze la Şcoala din Peri, părinţii lui
Iulian şi Lelia,
*-Ionel I. Iancu (Tişleru), tatăl lui Sorin,

83
Minimonografia fostei comune Peri

*-Flori I. Popescu-Sârbu (a lui Ioniţă Tunurică şi Savei lu
Traşcă),
*-Soţii Maria şi Constantin Priboi, părinţii lui Georgeta şi
Cristian Mihăiţă, care s-au stabilit în Peri, prin cumpărarea
gospodăriei impegatului Gogorică Cernita,
*-Sevastian (Tică) Simcelescu, tatăl lui Melania Georgeta şi
Mihail Cosmin,
*-Soţii Lucia şi Ion V.Coricovac (Niţulică), părinţii lui Dalia,
Ileana şi Simona,
*-Soţii Elena şi Constantin I.Coricovac (Dincă), părinţii lui
Casian, Adriana şi Dan,
-Rica N. Paşolea-Cucu, mamă pentru, Anca, Lili, Paula şi
Diana,
*-Anişoara G.Dulamă-Păunescu (biliotecară la început de
carieră), mamă pentru Liliana şi Sorin,
*-Nuţa Gh.Popescu-Butuşină (a lu Gheorghe a lui Trică
Brezoi),
*-Marioara M.Coricovac-Bărbulescu (a Frusânei), mamă
pentru Marius,

Dintre fii satului, din fosta comună Peri, care prin muncă dar
şi învăţătură (studii superioare), au ajuns oameni sus-puşi, făcând
cinste şi aducând faima locului sfânt-natal, au fost:
*-Costea (Titi)Grecu, tatăl lui Dumitru, Victoria Ciolan, Veta
Calotă, Maria Anghel, Borontiş Paraschiva.
*-Dumitru Greculescu, fiul lui Costea (Titi) Grecu.
*-Istrate Grigorescu, grefier (soţul ,,Stanchei grefieriţa”), tatăl
lui Alexandru, Istrate, Constantin, Ioana Urdă şi Elena Verdea,
*-Constantin Calomfirescu (militaru), tatăl lui Floarea Ştirbu,
Mariţa Popescu (a lu Mişa), Victoriţa Balaşi, Lenuţa Brezoi
(Iordancu) şi Anica,
*-Alexandru Ist. Grigorescu, grefier, tatăl lui Pompil şi Torica
Burileanu (de la ea a avut nepoţi pe Maria şi Ion),
*-Gheorghiţă G. Minciună, tatăl fetelor gemene, Ani şi Paula,
*-Mihai (Miţă) A. Bădeţ,
*-Nuţi D. Cerbulescu-Trăilă, mama lui Daniela şi Liviu,
*-Vasile I. Vlăduţ (a lui Ioniţă al Floarii), tatăl lui Mihaela
Vlăduţ-Roman şi Cristina Vlăduţ-Mocanu,

84
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-Vasile D.Vlăduţi (din centru), tatăl lui Dumitru şi Victoriţa,
*-Ionel N.Paşolea (naşul meu), tatăl lui Istrate (Titi),
*-Nelu P.Dunărinţu (al lui Pătru cizmarul.),
*-Titu D.Popescu, tată pentru Georgeta T. Popescu-Moga,
*-Vasilică D.Şchiopescu (a lui Mitrică a lui Ilie), ajuns
director al Direcţiei Comerciale Suceava, tatăl lui Venera,
*-Costică I.Coricovac (Dincă),
*-Iustică Mândruţescu, căsătorit cu Despina Popescu (a lu
Trică Brezoi),
*-Pompil A. Grigorescu (al grefierului), tatăl lui Alexandru şi
Iulia,
*-Sever G.Erceanu (al înv.Gheorghiţă al popii), tatăl unei
singure fete, Iuliana. Iuliana a decedat la vârsta de 27 de ani, în
timp ce dădea naştere unei fetiţe care a supravieţuit.
*-Sever M.Erceanu (Terente), tatăl lui Leonard,
*-Ion (Nelu) Peptan (al Floarei lui miricu), tatăl lui Marinela,
*-Sever Gh.Brânduşa, tatăl lui Angelica,
*-Ion (Nelu) Gh.Brânduşa, tatăl lui Lizica şi Crinela,
*-Gicu Gh.Brânduşa, tatăl lui Doru,
*-Schintee Gh. Gheorghe (a lu Meiţă tâmplarul.),
*-Stelică P.Peagu,
*-Pasmangia N. Ghiţă,
*-Ionică (Doduţ) Dulamă (a lui Nae Costache), tatăl lui Sebi,
*-Urdă N. Nicolae (Nicu lu croitoru), tatăl lui Nuţa şi Dana,
*-Costel N. Paşolea, tatăl lui Daniela, căsătorită Tuică,
*-Ion V. Coricovac (Niţulică),
*-Ica P. Dunărinţu-Moraru,
*-Tanţi I. Popescu-Băicuş, mama lui Carmen şi Zoica,
*-George N. Panduru (al popii),
*-Clemenţa Gr. Cernita (a lui impegatul Gogorică), mama lui
Flavian şi Mădălina,
*-Gelu Gr.Cernita, tatăl lui Olivia,
*-Duţă Gr. Cernita, tatăl lui Cristina,
*-Nucuţa Gr. Cernita (geamănă cu Tutuţă), mama lui Sorin,
*-Petre (Tutuţă) Gr. Cernita, tatăl lui Claudia şi Cătălin,
*-Nelu I. Brezoi (Trăilă), tatăl unui copil,
*-Costică I.Brezoi (Trăilă), tatăl lui Cristina,
*-Vasile I.Blioju (a lui Iancu din Bădiţeşti), tatăl lui Marius,

85
Minimonografia fostei comune Peri

*-Paraschiva (Puica) C. Schintee-Drăguşinoiu, mama lui
Diana,
*-Liliana C. Schintee-Puşcaş,
*-Miţu Mândruţescu (al Constanţei), tatăl lui Sorin,
*-Nelu N. Panduru (al popii), tatăl lui Cătălin Viorel,
*-Mişu I. Coricovac (al unguroaicei),
*-Nuţa Ghiu Coricovac, mama lui Virgil şi Silvia Buţu,
*-Anişoara G. Dulamă (a lu Nae),
*-Elisaveta (Vetuţa) Palea-Şunei, mama lui Elena (Nuţa),
Dumitru şi Maria,
*-Vasilică I.Creangă, tatăl lui lui Marian şi Cristian,
*-Ana (Nuţa) Gh. Şerban-Cojocaru, mama lui Adriana, Ion
(Ionică) Gh.Şerban,
*-Maria (Mimi) Gh. Şerban-Dincă, mama a doi băieţi,
*-Mircea C. Mândruţescu (al Mărghioalei), tatăl lui Marius şi
Oana Mihaela,
*-Tanţa N. Popescu (Holeac),
*-Anicuţa C.Coricovac-Olaru (a lui Niţu Stanchii),
*-Vasile (Vasilică) G.Brezoi (Iordancu), tatăl lui Dana,
*-Puiu Ciolan, preot-scriitor,
*-Constantin (Costi) M. Ţuţuman, tatăl lui Claudia Loredana
şi Liviu,
*-Ion C.Stanomir (al Păunichii), tatăl lui Andrei şi Oana,
*-Ticuţă V.Tudor (Franţ), tatăl lui, Cristinel şi Mihaela,
*-Nae V.Tudor, tatăl lui Mihaela şi Luciana,
*-Mişu G.Dulamă (Pană), tatăl lui Cristian şi Mihaela,
*-Mihaela M. Bălăceanu,
*-Mihai D.Novăcescu, tatăl lui Cristian şi Milo,
*-Iulian D.Novăcescu, tatăl lui Andrei,
*-George D.Novăcescu, tatăl gemenelor, Iuliana şi Simona,
*-Petrişor D.Novăcescu, tatăl lui Dan,
*-Istrate (Titi) I.Paşolea (năşicul nostru), tatăl lui Bogdan şi
Răzvan,
*-Nuţa G.Popescu-Butuşină (a lui Gheorghe a lui Trică
Brezoi), ajunsă director al Direcţiei Comerciale Mehedinţi, mama
lui Costinel,
*-Gheorghe Butuşină-Popescu, ajuns şef de fermă în
cercetare pomicolă Mehedinţi,

86
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-Cristian-Mihăiţă C. Priboi, ajuns Director General Telecom
al Judeţului Mehedinţi, tatăl lui Cristian Iulian,
*-Georgeta C. Priboi-Roman, mama lui Mircea,
*-Nicu G.Popescu (frate cu Nuţa Popescu-Butuşină), tatăl lui
Alexandru,
*-Petrică V.Cucu, tatăl lui Mirela,
*-Vasilică V.Cucu,
*-Mihai V.Cucu, tatăl lui Gabi şi Graţiela,
*-Constantin (Titel) V. Cucu, tatăl lui Elisabeta (Elis),
*-Pompil V.Moangă, tatăl lui Mihai şi Otilia,
*-Tică Grigorescu (al Ioanei),
*-Maria I.Leuştean-Grigorescu,
*-Ionel T.Creţescu, (a lui Tudorică), tatăl lui Oana,
*-Lenuţa T.Creţescu-Firescu, mama lui Denisa şi Neli,
*-Mitică T.Creţescu, tatăl lui Crina,
*-Lenuţa I.Bădeţ Straianu ( a lui bădeţanu), mama lui
Valentin şi Mihaela,
*-Mihai I.Bădeţ, tatăl lui Mircea şi Constantin,
*-Lenuţa (Nuţi) Ist.Popescu-Mihuţ (a lui Istroi al Ani), mama
lui Adi şi Iulia,
*-Nicu D.Ologu (al Vetuţei Iordancu), tatăl lui Stelian,
*-Adriana C.Coricovac-Ebetiuc, mama lui Diana şi Andra,
*-Casian C.Coricovac, tatăl lui Bianca şi Cristinel,
*-Daniel (Dănuţ) C.Coricovac, tatăl lui Laura,
*-Nuţi I. Pavel-Vreju, mama lui Adela,
*-Vasilică Gh.Tudor (al lui Ghiţă),
*-Dalia Marilena I.V.Coricovac (Niţulică),
*-Ileana I.V.Coricovac,
*-Simona I.V.Coricovac,
*-Mitică Leuştean,
*-Mihai I.Pătraşcu, tatăl lui Ciprian şi Mihaela,
*-Costel I.Pătraşcu, tatăl lui Ionuţ, Alexandru şi Cozmin,
*-Marioara I.Pătraşcu-Rădoi, mama lui Mihaela şi Mădălina,
*-Mariana C.Brezoi-Sorescu,
*-Ionică G.Iovan (a lu dascălu Ghiu), tatăl fetelor, Edith,
Daniela şi Mădălina,
*-Mărioara Gh.Grigorescu-Marin (Bădiţă), mama lui Flavia şi
Arabela,

87
Minimonografia fostei comune Peri

*-Sandu Gh.Grigorescu (bădiţă),
*-Gigi Gh..Grigorescu (bădiţă), tatăl lui Eduard,
*-Vasilică V. Zăvadă, tatăl lui Marinela şi Carmen,
*-Nelu M.Coricovac (al Frusânei), tatăl lui Gilda şi Dana,
*-Puiu M.Coricovac, tatăl lui Simona şi Bebiţă.
*-Melania Georgeta S. Simcelescu,
*-Mihail Cosmin S. Simcelescu,
*-Ionică P.Lupulescu (pârvacu), tatăl lui Raluca Vanessa,
*-Nica C.Lupu-Nicolăescu (a lui Tibiţă din Bădiţeşti), mama
lui Mircea,
*-Gigi G.Dulamă (al lui Gicu lu Radu), tatăl lui Roxana şi
Cătălin Dan,
*-Adela Gh.Lazăr-Tobă (Pătroi), mama lui Cătălin,
*-Nelu N.Şchiopescu (Ţichiriş), tatăl lui Claudia şi Luminiţa,
*-Angelica M.Brezoi-Nedelea ( a lui Mircea Trăilă),
*-Vali I.Verdea,
*-Monica Adela O. Constantinescu-Roată (a lui inginerul),
mama lui Medana Andreea,
*-Amalia O.Constantinescu,
*-Daniel O.Constantinescu,

În fosta Comună Peri, au activat în diverse meserii şi servicii
în beneficiul locuitorilor:
-Sanitari umani:
*-Gheorghe N.Bărbulescu, ,,Doctorul”-, tatăl lui Elena,
Mihai, Nicolae, Vasile şi Liţa,
*-Miţu Bărbulescu (a lu Dănilă), tatăl lui Costică, Marioara şi
Mişu,
*-Miţu Verdea, venit din Bădiţeşti, stabilit în Peri prin
căsătorie cu Lenuţa I. Dunărinţu, a lu fieraru, tatăl lui Victoriţa
(Vica) şi Istrate (Icu),
*-Gheorghe V. Lazăr (Pătroi), tatăl lui Alexandru (Bebe),
Vasilică şi Adela.
-Sanitari veterinari:
*-Mihai Ţuţuman,
*-Marioara Bărbulescu-Constantinescu (a lui Miţu, Dănilă),
mama lui Paul, Monica, Amalia şi Daniel.
-Croitori:

88
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-Ioniţă Brezoi (trăilă), tatăl lui Petrică, Mitu, Costică,
Mircea, Nelu şi Vasile,
*-Maria Popescu, mamă pentru Mihai (dascăl bisericesc),
Istrate, Lenuţa, Ioniţă (învăţătorul), Nicolae (Holeac), Costică.
*-Istrate Ist. Grigorescu, tatăl lui Sever Nicolae şi Virgil
Mihai,
*-Păunica Stanomir (din ogaş), mama lui Costel, Ion, Miha
(Ela) şi Dorel,
*-Margareta Erceanu (soţia înv.Gheorghiţă),
*-Aristiţa Vlăduţ (Opriţoaica), mamă pentru Tanţa,
*-Nicolae Urdă (croitoru din Sălişte), tatăl lui Măriuţa, Lena,
Nicu şi Sandu,
*-Vasilică C.Dulamă, fără copii, care a înfiat pe nepoata
Doina lui Ionel Popescu.
*-Costică I. Schintee, tatăl lui Paraschiva, Anişoara, Romică
şi Liliana (Leli),
*-Dumitru Margine (a lu Alecu), care nu a avut familie,
*-Lenuţa Dulamă-Peagu (plăpumăreasa) fără copii,
*-Mitică Tomescu, care practica şi dulgheria tatăl lui Nelu şi
Nicu,
*-Lena Calotă (fiica lui Veta şi Alexandru), care pe lângă
croitorie, lucra tot ce se putea vedea cu ochii şi face cu mâinile,
*-Vasile D.Popescu, al Păuni şi Mitrică Popescu din Bâldani,
*-Gicu Gh.Ştirbu, tată lui Lenuţa (Usi) şi Elisabeta (Bechi),
*-Maria D.Popescu-Blioju, mama lui Carmen şi Viorel,
*-Cristina Gh. Ştirbu-Vâlceanu, mama lui Ileana şi Seni,
*-Elena V. Brezoi-Paşolea, mama lui Istrate (Titi),
*-Marioara Gh.Dulamă-Calotă, mama lui Mihai,
*-Gabriela D.Popescu-Roman (a lui Traşcă din Borogea),
*-Ioana (Doina) I. Popescu-Dulamă-Filişanu (a lui Ionel Miai
Margine), mama lui Ion şi Gabriel.
-Fierari,
-Lucrările lor se rezumau la facerea potcoavelor, potcovirea
cailor şi boilor, ascuţirea sau facerea tuturor uneltelor din fier
necesare în gospodăriile ţărăneşti, legarea în fier a roţilor din
lemn, căruţelor şi carelor făcute de către meşterii rotari şi lemnari:
*-Ion Gh. Dunărinţu din Sălişte, tatăl lui Măriuţa şi Lenuţa,
*-Nicolae Pavel, tatăl lui Mitrică,

89
Minimonografia fostei comune Peri

*-Ion Răţulescu, care a lucrat mult timp sub îndrumarea
mamei lui Luţa, o foarte bună cunoscătoare şi practicantă a
acestei meserii, tatăl lui Ionică, Florica şi Miţu,
*-Gicu Mitroi, muzicantul, împreună cu fii lui, Mitrică şi
Vasile, care la început ajutat de fratele lui,
*-Ion Vlăduţ (al Floarei), tatăl lui Lenuţa, Vasile şi Măriuţa,
*-Nicu Enoiu (Dăogarul).
-Lăcătuşi-Mecanici:
*-Gicu Gomoi, care pe lângă lăutărie, practica lăcătuşeria şi
depanarea de aparatură radio), tată lui Giorgică, Lenuţa şi Viorica
*-Gicu Gomoi (Micioc), care pe lângă dulgherie, s-a
specializat în confecţii metalice şi zidărie, tatăl lui Valeriu,
Violeta, Gigi, Dan, Vivi şi Simona,
*-Ioniţă I. Ghilă, care a avut gater, batoză de treierat, practica
toate meseriile înrudite cu mecanica şi lăcătuşeria, lucrând şi ca
mecanic la moara lui Adamic, din Peri,
*-Istrate Popescu (Istroi al Ani), tatăl lui Ion (Onel) şi Lenuţa
(Nuţi), care a practicat lăcătuşeria generală, mecanic la moară etc,
după ce în urma unui accident de tren, nu a mai putut activa ca
lăcătuşi de revizie în C.F.R.,
*-Mitu Gh. Ştirbu, specialist în reparaţii de aparate radio-
televiziune, care a adus bucurie în casele multor conţărani
(consăteni), lucrând în majoritatea cazurilor, fără plată- numai
pentru satisfacţia de a vedea pe alţii bucurându-se de serviciile
lui, tatăl lui Camelia şi Florin,
*-Alexandru A.Tănasie ( Bebe al lui Mătei), care revenit în
sat, nu a practicat numai meseria lui de electrician, ci s-a
specializat în lucrări artizanale de tâmplărie metalică, sau care
făcea tot ce vedea cu ochii, tatăl lui Virgil şi Claudia.
-Tinichigi:
*-Ionel Popescu (a lu Miai Margine), tată lui Constantin
(Costel), Petrică, Ioana (Doina) şi Marioara.
*-Ionel A. Bădeţ (bădeţanul), tatăl lui Ana (Nuţa), Păuna
(Nina), Gheorghe (Gicu) şi Mihai.
-Tâmplari:
*-Gheorghe Gh.Dunărinţu, tatăl pentru Gabriela, Gheorghiţă
şi Nuţa,
*-Schintee Mihai, tatăl lui Gheorghe, Nuţa, Maria şi Sever,

90
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-Alexandru Calotă, tâmplar şi dulgher, tatăl lui Vasile, Lena
şi Icu,
*-Nicolae Iancu (Tişleru) tatăl lui Constăndin şi Ionel,
*-Dumitru (Ticuţă) Şchiopescu, salariat C.F.R, care practica
şi tâmplăria, tatăl lui Marioara, Ioniţă, Costică, Vetuţa şi Vasilică,
*-Gheorghe V. Dulamă (al lui Nae), salariat C.F.R, care
practica dulgheria şi tâmplăria,
*-Ovidiu I. Dulamă (Vidu lui Radu), tatăl lui Elena (Nuţi) şi
Paula,
*-Mitu E. Dulamă (al lui Enache), tatăl lui Maria, Dumitru,
Mihai şi Ion (Nelu),
*-Costică D.Popescu, tatăl lui Viorel şi Doru Dumitru,
*-Gheorghiţă Gh.Dunărinţu, tatăl lui Daniela Simona-Buzdea
şi Dan.
-Dulgheri (constructori de case din lemn):
*-Alexandru Vâlceanu (ghică), tatăl lui Nelu şi Sandu,
*-Niţă I.C.Coricovac (Pricolici), tatăl lui Istrate, Nuţa, Ion
(Nicu), Mioara, Sever şi Ana,
*-Gheorghe Cenea, tatăl lui Ionică şi Mitu,
*-Mitrică I. Şchiopescu (Câruţ), tatăl lui Victoriţa, Gheorghiţă
şi Mitruţ,
*-Gicu Gh.Vâlceanu (al fiţei),
*-Mitu Vlăduţ (Urzică), tatăl lui Tanţa, Nuţa, Angi şi Mihai,
*-Lupulescu Ion (Pric), tatăl lui Ion, Gabriel, Doru, Cornel şi
Viorel,
*-Ion Minciună (Duru), tatăl lui Nina şi Ioana,
*-Petrică Seimeanu, stabilit în Peri prin căsătorie cu Mariţa
(Piţa), fata Păunei lu Matei, fără copii,
*-Ion Mândră, tatăl lui Lenuţa, Victoriţa, Tora, Tanţa şi Savu,
*-Petre(Pătruţ) Şerban, din Sălişte, care practica destul de
bine şi frizeria, tatăl băieţilor, Mihai (Miţu), Constantin (Telu),
Vasile (Silică),
*-Costică Peagu, căsătorit cu Veta lui Palaghiu din Bâldani,
care în afara activităţii pe care o desfăşura în cadrul C.F.R-ului,
practica fierăria, tatăl lui Costel, Nuţa, Mircea şi Virgil,
*-Istrate Dunărinţu (dăogarul), fără copii care a înfiat pe
nepotul lui Ion Pătraşcu,
*-Alexandru Calotă, -tâmplarul,

91
Minimonografia fostei comune Peri

*-Costică Iancu (al lui Gogu), tatăl lui Viorel şi Tanţa,
-Zidari:
*-Ion C.Coricovac (al Anuţei), meşter specialist în lucrări
funerare (cruci, locuri de veci),
*-Costică Iancu (al lui Gogu), zidar-sobar.
-Dăogari (dogari, butnari):
*-Istrate Gh. Dunărinţu (al lui Şchiopu),
*-Nicu Enoiu (din Prunişor căsătorit cu Nuţa lui Tită, din
Sălişte), tatăl lui Augustin (Dan),
*-Gheorghe V. Dulamă (al lui Nae), tată pentru Marioara,
Gheorghe şi Anişoara.
*-Pitaru Marian (ginerele lui Milică), tatăl lui Nicuşor şi
Liviu,
*-Ionică Constantin, tată a trei copii,
-Rotari:
*-Mitrică Gh.Dunărinţu (al Riţei), tatăl lui Mitruţ şi Leana.
-Cojocari:
-În mare parte, cojocarii din mediul sătesc trebuiau să
cunoască a face şi argăseala pieilor.
*-Mihai Popescu (Melache), tatăl lui Ion, Victoria, Elena şi
Mihai,
*-Vasile Cucu (al lui Petrache),
*-Mihai Melache Popescu, tatăl lui Ionel, Costel şi Mihai,
-Cizmari:
*-Pătru Dunărinţu din Sălişte, tatăl lui Nelu, Nuţa şi Ica,
*-Ion Dumitrescu din Bâldani, tatăl lui Marioara, Chiva şi
Tanţa,
*-Mitu Urdă din Valea Petrii, tatăl lui Nelu şi Lenuţa Urdă-
Călina.
-Prăvălieri (boltaşi, băcani), care au avut prăvăli săteşti, din
vechime până după cel de-al doilea război mondial, comasate- în
cea mai mare parte, în zona de centru a localităţii Peri:
*-Sevastiţa şi Nicolae Paşolea, părinţii lui Ionel (impegatul,
devenit naşul familiei noastre), Costel, Nuţi, Rica şi Nicolae,
*-Maria şi Dumitru Lupulescu (pârvacu), părinţii lui Lena,
Anica, Mihai, Pompil şi Costică,
*-Mihai Schintee (perceptorul), tatăl lui Maria, Elena şi Anica
Popescu,

92
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-Aurica şi Mihai Erceanu (Terente), părinţii lui Maria, Sever,
Gogu, Tanţa şi Miţu,
*-Vica şi Ion Ciolan,
*-Polina şi Răfăilă Lupulescu, părinţii lui Miţu,
*-Costică Geană, tatăl lui Dumitru, Anuţa, Măria, Niţă şi
Costică,
*-Dora şi Miţu Lupulescu (ai lui Răfăilă), care a continuat
după părinţii lui să ţină prăvălia, funcţionând ca vânzători şi după
ce prăvălia a fost transformată în Cooperativă (Magazin sătesc).
Ei au fost părinţi pentru Anicuţa, Nuţa, Nelu şi Mimi,
*-Gheorghe Şchiopescu (Zgâţă), cel mai mare moşier al
satului, tatăl lui Lena, Anica, Gheorghe, care practica munca la
dugheană în mod temporar.
*-Ioniţă Dulamă (al lui Radu; primarul)-un caz mai izolat,
fiind în Valea Petri, care a avut cooperativă de consum, tatăl lui
Miţa, Gicu şi Vidu.
-Boiangii (vopsitor în lână şi ţesături):
*-Soţii Ioana şi Mitrică Vlăduţ, părinţii lui Vasile, Lena şi
gemenelor Ioana şi Mariţa.
-Poştaşi.
-Erau salariaţi ai Oficiului Poştal Prunişor, deservind satele
comunei Peri, precum şi satele Zegaia, Degeraţi (Cerveniţa):
*-Vasile Panduru, tatăl lui Nicolae (popa), Vasile, Elena,
Florica, Maria şi Petre,
*-Ion Coricovac (al unguroaicei), tatăl lui Ion şi Mişu,
*-Brânduşa I. Gheorghe (Brânduşoiu), tatăl lui Sever, Elena,
Mareta, Ana, Gicu şi Nelu,
*-Dumitru M.Novăcescu, tatăl lui Mihai, Iulian, Gigi şi
Petrişor,
*-Mihai Coricovac (a lu Grigore a lu Dincă), bunicul meu,
tatăl lui Ana (Nicuţa), Ruja, Nelu, Lenuţa, Puiu şi Marioara (pe
care n-a apucat s-o vadă, ea născându-se la trei luni după moartea
lui),
*-Nicolae I. Popescu (Holeac), tatăl lui Tanţa,
*-Floarea Dunărinţu (a lui Ologu), mama lui Milică,
Gheorghe şi Vasilică,
*-Gheorghe Popescu (a lui Trică Brezoi), tatăl lui Nuţa şi
Nicu,

93
Minimonografia fostei comune Peri

*-Măriuţa Popescu, încadrată după decesul soţului ei
Gheorghe,
*-Viorica Dulamă (a lui Radu), mamă lui Costel şi Gigi,
*-Costel I. Bărbulescu (al lui Tibiţă), tatăl lui Alin şi Sorin.

-Bibliotecari.
-Acestă categorie a apărut în schema comunei, după reforma
învăţământului din 1948, care la începuturi a fost, când în
subordinea şcolii când a primăriei. Primul bibliotecar-se pare, a
fost Pompil D. Lupulescu (pârvacu), care a activat ca voluntar-
fiind la începuturi, ca mai târziu să devină post de angajat cu
normă întregă şi ocupat-în mare parte, de absolvenţi de liceu din
comună, dintre care:
*-Tanta N. Popescu-Tomescu (Holeac), mama lui Bogdana şi
Ileana,
*-Mişulică C.Coricovac (al lui Niţu Stanchii), ajuns impegat,
tată pentru Dragoş,
*-Anişoara G.Dulamă (a lui Gheorghe lui Nae), mama lui
Liliana (Lili) şi Sorin,
*-Elena Ilie-Dumbravă,
*-Nicuţa M.Coricovac-Zăvadă (a Frâsânei), mamă pentru
Valentin-Istrate (Titi-Vali) şi subsemnata, Elena Mihaela (Numy),
*-Nicolae N.Paşolea, tată pentru Gabi şi Loredana,
*-Ionică I.Blioju (al lui Iancu din Bădiţeşti).
-Meşteşuguri diverse.
*-Se practicau în gospodării de către femei şi fete, care, în
general, trebuiau a fi cunoscute cam de toate gospodinele, şi pe
care le învăţau încă din timpul fecioriei de la mame, un fel de
moştenire de la mamă la fică:
a)-Cultivarea, muratul în baltă, bătutul, dărăcitul, torsul,
depănatul, ţesutul pânzei de diferite calităţi din in şi cânepă,
folosită la facerea de cămăşi, izmene, şervete, prosoape, feţe de
masă, saci, cergi, dosuri de saltele şi căpătâie, sfori de diferite
grosimi şi multe altele. Cânepa şi inul ajunse la maturitate erau
recoltate şi legate mănunchi în vederea murării în bălţi stătătoare.
După murare se scoteau mănunchii şi se lăsau la uscat după care
urma baterea lor în vederea obţinerii firelor. Operaţia se executa
la un proţap (lemn despicat şi lărgit la un capăt) prin batere cu

94
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

bătătorul (unealtă din lemn asemănător cu un satâr mare).
Mănunchiul era aşezat deasupra în deschizătura sub formă de
,,V”a proţapului şi se lovea cu bătătorul pe direcţia deschizăturii,
forţând firele a ceda prin sfărâmarea părţi lemnoase în mici bucăţi
(tohoc). După această operaţie, fibra se delimita de părţile
lemnoase, după care urma dărăcirea la dărac, dispozitiv prevăzut
cu dinţi deşi din oţel fixaţi în zig-zag pe o ramă din lemn, care
reuşea să îndepărteze coaja în totalitate, dar şi delimitarea firului
fin (fuior) folosit la ţesături; de zgrebeni (fuior ordinar) folosit la
facerea de nojiţe (sfoară subţire folosită la legarea opincilor) şi
alte tipuri de funii. Ambele calităţi (fuior şi zgrebeni) se torceau la
fel ca lâna, şi se foloseau ca băteală la obţinerea de diverse
obiecte în războiul de ţesut ţărănesc sau împletituri.
b)-Creşetrea oilor de la care se obţinea lâna, care spălată,
dărăcită (alegerea celei bune), toarsă, adunarea în motche în
vederea vopsirii în diverse culori, care erau folosite la ţesut în
războaie ţărăneşti. Se obţineau stofe pentru obiecte de
îmbrăcămine, scoarţe, covoare, cu o faţă şi modele olteneşti,
chilimuri cu două feţe, aşternuturi de pus pe pat, pături groase
pentru acoperit pe timp friguros, majoritatea având urdeala
(urzeala) din bumbac (mai rar in) şi băteala din lână. Se lucrau cu
ace de împletit, tot de către gospodine, flanele, fuste femeieşti,
pantalonaşi pentru copii, mânuşi, căciuliţe etc.

-Locuitorii, din satele comunei Peri, ca din mai toate satele,
aveau împământenit în conceptul lor ideea că, ar fi o mare ruşine
ca noi ţăranii să mergem la oraş să cumpărăm legume şi alte
trebuincioase gurii când ni-le putem asigura noi prin muncă, în
gospodăriile noastre”, excepţie făcând fructele şi legumele, care
apăreau cu 3-5 săptămâni mai din timp pe piaţa severineană, la fel
şi aprovizionarea de iarnă cu varză, precum şi unele legume din
satele învecinate, care aveau grădini asigurate cu apă, pe care
trebuiau a şi-le aproviziona din zona Ercea-Severineşti-Strehaia.
*-Pe lângă ocupaţia de bază, care era agricultura şi creşterea
vitelor, se mai practica şi cărăuşia (chirigia). Prin cărăuşie se
înţelege transportul de lemne din pădurea primăriei judeţene,
(bogată fiind zona, ,,Ogaşul cu apa roşie”dintre Peri şi Degeraţi),
şi din zona Peri-Severineşti. Transportul de material lemnos se

95
Minimonografia fostei comune Peri

făcea cu carul tras de boi sau cai. Se făcea transport de persoane
şi bagaje, spre şi dinspre Severin (la oraş), prim şi la gara
Prunişor de unde se lua trenul, transport făcut în mare parte de
căruţe cu cai. O mândrie de a avea cai buni (frumoşi şi puternici),
era imboldul care făcea ca deţinerea de cai chiar din prăsilă
proprie, să fie o tradiţie de familie, printre care pot fi menţionaţi:
Fraţii Ioniţă, Gheorghiţă şi Nicolae Iancu (Tişleranii); ginerii lui
C.Calomfirescu (militaru), respectiv Gheorghiţă Ştirbu, Gheorghe
Brezoi (Iordancu) şi M.Popescu (Mişa); Costică Geană,
învăţătorul D. Cerbulescu, Miluţă Pâlşu, D.Lupulescu (pârvacu),
Răfăilă Lupulescu, Ticuţă Şchiopescu. Bunicul Istrate C. Zăvadă
a avut şi el cai-doi din prăsilă proprie, crescuţi de unchiul Costică,
tanti-moaşa Elena şi tati. În fruntea celor care au putut deţine cai
frumoşi a fost însă Ioniţă Dulamă, care avea cai remarcaţi prin
robusteţe şi frumuseţe, cu care băieţii lui, Gicu şi Vidu se dădeau
în frumoase spectacole în întreceri de viteză.
Rogojina (aşternutul săracilor).
*-A fost aşternutul săracilor, care se mai folosea şi în perioada
de după cel de-al doilea război mondial folosită atât în Peri cât şi
în satele din zonă, de către un însemnat număr de familii sărace.
Erau împletituri făcute de meşterii din Şimian cu papură adusă
din localităţile Blahniţa, Dânciu, Izvoare, şi care înlocuiau
salteaua de pe pat, preşurile de aşternut pe jos, cergile folosite în
diferite scopuri, rogojinile fiind un fel de aşternuturi cu multe
întrebuinţări.
-Opincile (încăţările săracului).
*-Încălţămintea pentru aproape toate sufletele satelor şi a
ţinut până după anul 1955, perioadă când s-a început portul de
încălţări cusute de meşteri (pantofi, bocanci, cizme etc) pentru cei
ce-au plecat să lucreze la oraş şi bineînţeles că purtau în
permanenţă astfel de încălţări. Opincile au devenit ceva din
domeniul trecutului, rămânând numai pentru muncile câmpului,
dar şi aici fiind înlocuite cu încălţări simple precum tenişi
bascheţi, cauciucuri (papuci închişi din cauciuc), adică ceva care
a înlocuit în mare parte opincile. Opincile moştenite din moşi-
strămoşi, erau făcute din piele de porc, cauciuc subţire, cauciuc
gros (cameră de roţi de maşini mici). Pielea obţinută de la tăierea
porcilor, se presăra cu sare, se punea la uscat bine întinsă. După

96
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

uscare se croia în funcţie de mărimea dorită (la fel şi cele din
cauciuc), se tăia, se făceau găuri cu potricala (breduceaua), iar
închiderea (însăilarea), facerea propriu zisă a lor era făcută prin
trecerea unor şnururi (curele) făcute din piele de porc, cauciuc sau
nojiţe (sfori subţiri, răsucite din cânepă) prin găurile făcute. În
acest fel se obţineau opincile proprizise, care erau uşoare de
purtat mai ales pe timp uscat şi îngheţat, faţă de timpul umed când
se înmuiau (cele din piele de porc) şi apărea obligaţia de a avea
grijă să fie puse la uscat şi apoi înmuiate cu puţină apă, deoarece
prin uscare se întăreau.
-Furcile.
-În Peri ca şi în alte localităţi din zonă, se practica acest
obicei în timp de vară-toamnă, când se organizau, la poarta unui
gospodar, cu casa la linia principală (şosea) cu facerea focului,
unde se adunau mai multe familii, coceau dovleţi şi porumbi în
spuză, femeile lucrau la lucru de mână fiecare pentru ea, iar
bărbaţii susţineau întâlnirea cu ştiri, glume, îngrijindu-se de cele
trebuincioase ca întâlnirea să fie cât mai plăcută. Pe timp de iarnă
se organizau clăci, unde se lucra pentru gazdă, de regulă
întrajutorare la tors, unde participau numai cele ce erau datoare
sau care se învoia să participe în a ajuta la lucru programat de
gazda organizatoare, rămânând ca fiecare prin rotaţie să
organizeze o astfel de clacă. Aici bărbaţii participau numai cei
care însoţeau femeile şi fetele şi bineînţeles cu îngăduinţa gazdei,
care la fel întreţineau atmosfera plăcută a întâlnirilor. Aici se
serveau boabe de porumb fierte, ceai, băuturi pe care le avea
gazda, întâlniri care ţineau până aproape de vărsarea zorilor. După
cel de-al doilea război mondial, furcile şi clăcile, au fost înlocuite
cu şezătorile populare, prin care se făcea educaţie pentru femei ca
purtătoare şi păstrătoare a regulei vetrei şi intrarea cu temeinicie
în viaţă, în special pentru tinerele care urmau a deveni familiste.
-Claca-1.
*-În primul rând poate fi numită, munca agricolă cu cele trei
forme principale ale sale, arat, semănat, secerat, la care s-a
adăugat treieratul. În sec. al-XVII-lea claca era generală pentru
rumâni (iobag, vecin, în epoca feudală a Ţării Româneşti) cât şi
pentru cei aşezaţi în învoială pe domeniile mânăstireşti. Numărul
zilelor de clacă mai mare era pentru şerb (ţăran legat de pământul

97
Minimonografia fostei comune Peri

moşierului, depinzând cu persoana şi bunurile sale de acesta;
sclav, rob, în orânduirea feudală). Pe moşiile curţilor mânăstireşti
numărul zilelor era între 3, 6, 12, dar în general se efectuau trei
zile. Din 1718 s-a impus clacă de 52 zile pe an (în Oltenia de sub
austrieci). Prin Constituţia din 1741 se consfiinţeşte obligaţia
oamenilor liberi de a efectua clacă care până atunci avea caracter
de învoială. Prin reforma din 1746 se stabileşte un număr de 12
zile, aducând o asimilare completă între foştii rumâni deveniţi
clăcaşi şi ţărani cu învoială. Legiuirea din 1780 stabileşte
efectuarea zilelor de clacă pe anotimpuri. Se înţelege că numărul
zilelor de clacă oscilau în funcţie de obiceiuri zonale stabilite, de
hotărârile domneşti, de forţa de muncă şi de învoiala între părţi. În
zona Peri, în perioada de vară, se practica din vechime, dar şi
după cel de-al doilea război mondial, claca popii, sau a
învăţătorilor (don’ văstorilor) din sat, prin munci de sezon, la
praşilă, secerat, care în timp, deveniseră un obicei permanent, o
obligaţie. În şcoală exista perioada muncilor care ţinea de la
începutul primăverii până la sfârşitul toamnei, când elevii grupaţi
pe clase mergeau să facă practică pe moşiile, în ogrăzile şi
grădinile domnilor învăţători (don’văstorilor). Uneori aceste zile
deveneau neîntrerupte, ca zile de practică, spre disperarea
copiilor-care erau puşi a face munci peste puterile lor, dar şi a
părinţilor care de multe ori se revoltau fără putinţa de a face ceva
benefic, pentru copii de ai scăpa de aceste corvoade. Clăcile
pentru popi la care participau aproape toţi locuitorii, şi la cele
pentru învăţători-la care trebuiau să meargă toţi cei ce aveau copii
la şcoală, se organizau de obicei în zilele de Duminică sau la
anumite sărbători sfinte ale satului, unde se lucra şi care-în
conceptul preoţilor, nu se socotea a fi păcat, ca în cazul când
oamenii ar fi lucrat în propriile lor lanuri şi gospodării.
-Claca-2.
*-Era stabilită la înţelegere, învoială binevolă, de într-
ajutorare, prin intermediul căreia se rezolvau multe dintre muncile
agricole de sezon, între vecini sau rubedenii, cum era prăşitul,
îngropatul (a doua praşilă la porumb), seceratul, săpatul şi culesul
viei, treieratul cu maşini etc, făcându-se cam în sistemul
,,împrumutului” cu caracter de reprocitate (vin la tine, vii la
mine). Claca se organiza şi toamna la dejgheorat porumbul, apoi

98
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

între femei, pe timp de iarnă, cănd se ajutau la tors, culesul
fulgilor, sau pregătirea trusoului şi zestrei mireselor, bineînţeles
tot în sistemul ,,împrumutului”, de la care nu se putea abate
nimeni, deoarece devenise un obicei permanent şi benefic, iar
riscul de a-ţi face treburile singur era ceva de ne imaginat.
-Treieratul.
*-Această mare şi însemnată lucrare de vară se făcea-în mare
parte, în arii care erau amenajate în curţi mari ale unor gospodari,
care deţineau şi animale (cai şi boi) cu care se treiera la stejer şi
care aveau gospodăriile la linia principală unde se putea descărca
mai uşor grâul, dar cel mai principal era că se ajungea uşor cu
vânturătoarea în ograda cu aria. Stejerul, un stâlp mai puternic era
îngropat bine în pământ în mijlocul curţii, de care era legată o
pereche de cai (mai rar boi) care îndemnaţi (mânaţi)de om, făceau
ocolul în jurul stejerului. Legătura (frânghia, lanţul) se scurta sau
se lungea în funcţie de înfăşurarea sau desfăşurarea legăturii
animal-stejer, asigurând călcarea snopilor de la margine spre
interior şi invers, obţinându-se după un timp treieratul (mărunţirea
spicelor prin desprinderea boabelor). Paiele erau adunate cu
ajutorul furcilor, iar boabele şi pleava (resturi, gozuri, paie
mărunţite) erau trecute prin maşină de vânturat acţionată de om
prin rotirea unei manivele, prin care făcea ca un sistem de site să
aleagă boabele de gozuri şi tocătură.
Mulţi au avut amenajate arii, dar maşină de vânturat nu a avut
decât Ioniţă Iancu (tişleru), oamenii- în majoritatea cazurilor, erau
obligaţi în acest caz să facă această operaţie, prin lopătare,
aruncând în aer cu tohocul (seminţe şi pleavă cu gozuri), iar
vântul să îndepărteze pleava uşoară iar boabele fiind grele să cadă
jos. Bunicul Istrate Zăvadă a făcut parte din puţinii săteni care
avea casa la şoseaua principală cu teren drept şi cai de treierat,
având în acest fel în fiecare vară amenajată arie în ograda lui.
Când au apărut batozele de treierat, încetul cu încetul oamenii s-
au orientat să treiere cu batozele. Se amenajau arii în mai multe
locuri la nivelul comunei şi cu ajutorul acestor batoze se asigura
în timp mai scurt treieratul pentru bogaţii care aveau mai mult de
treierat, după care urmau cei cu mai puţin (stoguri mai mici). Se
delimita suprafaţa de treier (aria), cu stoguri pe o parte şi alta de
calea de acces prevăzută pentru înaintarea batozei. Batoza era

99
Minimonografia fostei comune Peri

pusă în mişcare cu ajutorul unui vapor (cazan în care se făcea foc
cu paie şi lemne), iar cu ajutorul aburului obţinut se punea în
mişcare un sistem de rotire a mecanismului batozei de treierat,
sau cu ajutorul unui tractor. Primul deţinător de batoză de treierat,
a fost marele moşier Gh.Şchiopescu (Zgâţă), apoi Gheorghe
Dulamă (al lui Nae). Pe parcurs a mai avut şi Ioniţă I. Ghilă, care
a avut şi gater de lemne.
-La nunţi.
*-Aceste sărbători de cununie religioasă, aveau prevăzut în
program şi ,,adăparea miresei”, iar miresele din zona apropiată
,,Fântânii Mireselor” (vezi foto de pe copertă), din perimetrul
fostei mori a neamţului Adamic din Pucioasa, veneau-şi vin încă,
însoţite de alaiul sărbătoresc, să bea şi să ia apă cu o găleată,
ajutată de cumnatul ei de mână (cavalerul de onoare al miresei) şi
un grup de onoare, dintre fetele satului, invitate în mod special
numai de către mireasă. Această procesiune are loc înainte ca
mirele însoţit de cumnatul lui de mână (cavalerul de onoare, cel
care se ocupă de întreaga organizare a procesiunii nunţii) şi alaiul
lui să sosească la casa miresei s-o ia la Biserică pentru cununia
religioasă, propriu zisă.
-Colindele.
*-Începeau în ajun de sărbătoarea Naşterii Domnului
(Crăciun), cu colindatul celor mici unde primeau colindeţi şi alte
bunătăţi, apoi se continua cu colindele de sărbătoarea Naşterii
Domnului şi An Nou (stea, viclei, căpriţa, buhaiul) şi luau sfârşit
în dimineaţa zilei de Abul Nou, când se umbla cu sorcova.
-Colindatul, din ajun.
*-Avea loc în ajunul de Crăciun, fiind marea bucurie a
copiilor mici, când se pleca în colindat, organizaţi pe anumite
zone şi din locuri stabilite din vremuri, colind care trebuia făcut
prin deplasarea pe la casele tuturor gospodarilor din traseu
prevăzut, în grup format de copiii de până la 20 ani, ai celor din
zona respectivă, care trebuiau să aibă asupra lor un săcui sau
trăistuţă, în care să adune darurile primite în timpul colindului,
plus o colindă (băţ înflorat cu diferite semne, obţinute prin
afumare). Săcuiul era un fel de trăistuţă, din stofă din lână (dimie)
ţesută, pe care o foloseau şi copiii-elevi din mediul sătesc, din
perioada celor două războaie mondiale. În această colindare copiii

100
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

trebuiau să-şi anunţe deplasarea lor prin strigăte în cor, un
ăhăăăiit, prelungit, cu o tonaţie specifică colindului, care era
semnalul că se apropie colindătorii şi gospodinele urmau să iese
la poartă pentru a oferi colindeţi (colăcei anume făcuţi pentru
seara de colind), care mai de care mai reuşiţi, mai plăcuţi, dar şi
alte bunătăţi (nuci, mere, prăjituri, dulciuri, pachete eugenia, şi
biscuiţi), introduse pe parcurs, în măsura în care lumea satului a
evoluat, s-a modernizat.
Bucuria copiilor-colindători, era când întorşi acasă, îşi goleau
trăistuţele, săcuiele cu darurile primite în colind şi făcând-parcă
un inventar, se mândreau care a adus mai multe daruri, în cazul
când în casă se aflau mai mulţi copii care au fost în colindat.
După aceea ei intrau în aşteptarea, cu nesaţ, a colindătorilor cu
steaua, vicleiul şi alte colinde, la fel şi zorii zilei de Crăciun, când
ştiau că vor mânca colindeţi înmuiaţi în zeama în care mamele
fierbeau maţele făcute anume pentru Crăciun. Mâncarea din
aceste bunătăţi era permisă numai după ce se făceau împărţiturile
în casă, prin vecini şi la neamuri, unde se mergea cu coşurile cu
împărţituri. Atunci oamenii se bucurau de bunătăţile preparate din
porcul pe care fiecare gospodar, cât de sărac, îl tăia de Crăciun şi
care era binevenită masa bogată, care urma după un post de şase
săptămâni pe care oamenii creştini trebuiau a-l ţine, fără a mânca
sub nici-o formă carne, post păstrat cu sfiinţenie de oamenii
satelor. Întorşi acasă copiii, şi nu numai ei, aşteptau ca să înceapă
grupul de colindători-urători, colindul lor imediat după ce se
întuneca până în zorii primei zile de Crăciun, colind reluat şi în
seara care urma primei zile şi celei de a doua zi de Crăciun.
Colindătorii de Crăciun umblau cu Steaua şi Vicleiul
(Vicleiemul, Irozii), iar de Anul Nou cu sorcova, completat- după
cel de-al doilea război mondial, când în zona nostră au fost aduşi
refugiaţi din Moldova, cu frumoasele lor colinde, Capra +
Buhaiul cu care se mergea atât de Crăciun cât şi de Anul Nou.
Am reţinut Săliştea, în care tati a colindat în copilărie, zonă
care nu ţinea de un anume cătun, ci de terenul stabilit de bătrânii
de odinioară, încât copiii nu trebuiau să parcurgă un drum prea
lung şi obositor. În Sălişte, colindatul pornea de la locul de
adunare ,,Poarta din Sălişte”, iar când cel mai vârstnic colindător
dădea semnalul de plecare se făcea deplasarea în grup în capul

101
Minimonografia fostei comune Peri

satului, de la intrarea dinspre Prunişor şi începea cu adevărat
colindatul.Se parcurgea porţiunea din capul satului, se ajungea
până sub coasta din şoseaua principală, la casa Peagu, dincolo de
podul de peste ogaşul Săliştei de la Păuna lui Matei, Mişa
Popescu şi Costică Iancu (al lui Gogu). Reveneau la pod şi
continuau urcarea prin uliţa Săliştei, până la ultimele case din deal
a Brezoilor (Bărboniu şi Iordancu), se trecea pe la casa lui
Gheorghe al lui Florea şi coborau pe coastă pe la mama Stanca-
grefieriţa, Gheorghe Dunărinţu (tâmplaru), Vasile Cucu, Trică
Brezoi, iar înainte de a se ajunge în şosea primeau colindeţi de la
casa bunicilor şi a familiei Gheorghe Popescu (al lui Trică). De
aici se continua pe şosea, până aproape de centru, ultima casă la
şosea fiind casa lui Ioji (Carol Grecu), se urca pe la Opran şi
Ilinca lui Isac, se intra spre dreapta în Bâldani, la brezoiani,
grigororani şi bădeţanu, coborând pe ultima linie care ducea în
jurul bisericii la casele popeştilor (Istrate şi Mitrică Popescu), iar
aici colindatul lua sfârşit.

-S t e a u a.
*-Era colindul băieţilor mai mari (16-22 ani), trecuţi de vârsta
sorcovarilor, iar ucenicia îi ajuta să spere a merge apoi cu vicleiul,
colind al tinerilor maturi şi bărbaţilor (22-30 ani). Steaua era
făcută de meşteri tâmplari din lemn subţire şi uşor cu 5-6 braţe
(coarne), împodobită cu hârtie multicoloră, care la lumina
lumânării din interiorul ei şi de rotirea stelei, dădea acele raze
multicolore mişcătoare cu un aspect plăcut care bucura pe
gospodarii care primeau Steaua, dar mai ales pe copii. În zona
Peri se pregăteau cele 12 ,,stele” (colinde), de către cei 4-5 stelari,
care le cântau ori din proprie iniţiativă sau la cererea gazdelor
care căutau să afle dacă sau pregătit temeinic stelarii, învăţând
toate cele 12 cântări. În general numărul lor era de patru şi prin
rotaţie purtau steaua, care implica o mai mare responsabilitate,
deoarece stelaru (purtătorul stelei), trebuia să aibă mare grijă să
nu o murdăreacsă sau deterioreze, dar mai ales ca în timpul rotirii
ei în jurul axei sale să nu stingă lumânarea aprinsă din interior,
caz în care mulţi primitori se scandalizau-în conceptul îngust al
multora, că stingerea luminii din stea era semn de mare rău care
urma a se întâmpla acelui gospodar. Colindatul cu steaua, dura în

102
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

toate cele trei seri de sărbătoare a Naşterii Domnului, prima fiind
în seara de ajun, colind care se termina în zorii celei de a treia zi
de Crăciun.

-Cele 12 stelele (cântări):

Cântarea a-I-a-Steaua dinspre răsărit.
Steaua dinspre răsărit a strălucit,
Steaua Împăratului S-a ivit.
Steaua raze străluceşte,
Sfânta Naştere Mărturiseşte.
Căci Hristos Cel mai puternic,
Astăzi ni S-a nsăcut ca un Veşnic.
Astăzi iadul tânguieşte,
Pe proroci bine-I vesteşte.
Irhovnicii dacă’auziră,
Câte trei pe stea călătoriră.
De la stea ei se-nvăţară,
Lui Hristos cu daruri se-nchinară.
Scumpe daruri ce-au adus,
Înaintea Lui Hristos Le-au pus.
Aur, smirnă şi tămâie,
Şi-a lui Horia mare bucurie.
Sfânta Naştere a Lui Hristos,
Să vă fie vouă de folos.
Şi de-acum până-nvecie,
Mila Domnului să fie!

Cânatrea a-II-a.Steaua de-astă seară,
Steaua de-astă seară,
Este o seară mare,
Seara lui Ajun,
Şi cu-a lui Crăciun.
Fiu’ S-a născut, Fiu fără-nceput,
Şi fără de-o maică, şi făr’ de taică.
De-o maică curată, şi prea luminată
Steaua luminează , şi adeverează.
Că astăzi curata, prea nevinovata,

103
Minimonografia fostei comune Peri

Fecioara Maria, Naşte pe Mesia.
În ţara vestită, Betleem numită,
Născând pe Hristos, lumii de folos.

Cântarea a-III-a. Trei crai.
Trei crai de la Răsăsrit,
Cu Steaua au călătorit.
Şi-au mers după cum citim,
Până la Ierusalim.
Ş’acolo cum au ajuns,
Steaua-nori li s-a ascuns.
Lor le-a fost a se plimba,
Prin oraş de a întreba.
Unde S-a Născut zicând,
Un Crai mare de curând?
L-am aflat la Răsărit,
După Dânsul am venit.
L-am aflat la scăpătat,
După Dânsul am plecat.
Iară Irod împărat,
Auzind s-a supărat.
Şi grea oaste-a ridicat,
Mulţi copii mici a tăiat.
Şi-a tăiat Irod copii,
Pân’ la paisprezece mii.
De doi ani şi mai în sus,
Ca Să-L taie pe Isus.
De doi ani şi mai în jos,
Ca Să-L taie pe Hristos.
Pe Hristos nu l-a tăiat,
Dumnezeu L-a apărat.
Glas din Roma s-auzit,
Ţipete şi tânguit.
Doamne Iroade-mpărate,
Cum nu ţi-e frică de moarte?
De-ai tăiat atâţia pomi,
Şi-o mulţime de coconi?
Şi-ai lăsat braţele goale,

104
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Maicilor jeluitoare.
Foc din cer să se aprindă,
Iroade să te cuprindă!
Foc din cer să se coboare,
Iroade să te omoare!
Ca s-avem şi noi folos,
De Naşterea Lui Hristos.

De-o naştere fericită,
Ce-a fost lui Irod urâtă.
Şi de-acum până-nvecie,
Mila Domnului să fie!

Cântarea a-IV-a. Veniţi cu toţii împreună.
Veniţi cu toţii împreună,
Să ne facem voia bună!
Să ne bucurăm cu Domnul,
Şi să-I strigăm ca tot omul!
Căci mare ne este Domnul,
Şi-mpărat peste tot omul.
Lui din hotarele toate,
I se-nchină ţări şi gloate.
Iar munţii cu brazi mai ‘nalţi,
De-a Lui mână sunt lucraţi.
Iar munţii cu brazi mărunţi,
De-a Lui mână sunt făcuţi.
Iar câmpul cu flori mai ‘nalte,
De-a Lui mână sunt lucrate.
Iar câmpul cu flori mărunte,
De-a Lui mână sunt făcute.
Iar părinţii ce făcură ?, ispitiră la izvor.
Ispitiră, izvorâră, şi’naintea Lui stătură.
Şi de-acum până-nvecie,
Mila Domnului să fie!

Cântarea a-V-a. O pricină minunată.
O pricină minunată,
Din’ceput de lumea toată.

105
Minimonografia fostei comune Peri

Din ’ceput şi din vecie,
Precum la carte ne scrie:
Cărţile, Scripturile,
Toate-nvăţăturile.
Cu Cuvântul tipărit,
Precum este-adeverit.
Căci lumea-nşelătoare,
Şi foarte amăgitoare.
Că înşeală şi amăgeşte,
Şi pe toţi îi prilosteşte:
Aleşi de cei bogaţi, foarte,
De nu mai găndesc la moarte.
Că vorbesc de avuţie,
Şi se ţin în semeţie.
Ca şi când o să trăiască,
Şi lumea s-o moştenească.
Şi când în cea de pe urmă,
Viaţa dacă li se curmă.
Mor întocmai ca tot omul,
Şi bogatul ca şi robul.
Că moartea nu vrea să ştie,
De averi, de bogăţie.
Ea, moartea când vrea să vie,
Nu-ţi dă ştire să se ştie.
Nu te-ntreabă gata eşti,
Şi te ia cum te găseşti.
Din loc verde şi frumos,
Intri în iad întunecos.
Din loc verde şi chitat,
Intri în iad întunecat.
Pe domni mari şi pe Crai tari,
Şi pe cei ce sunt mai mari.
Că’mpăraţii şi crai tari,
Fac cetăţile cu ani.
Şi le isprăvesc cu zile,
Cu ziduri înalte şi late.
Cu porţile ferecate,
Parcă n-ar mai avea moarte.

106
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Cântarea a-VI-a. Făr’ de început, făr’ de sfărşit.
*-După fiecare vers se cântă refrenul, ,,Gana-i Gana”, sau
,,Gana-ganele”.
Făr’ de început, făr’ de sfârşit,
Sco-Sa Dumnezeu Cuvântul, omului de pe întreg Pământul.
Când vrea nunta a se face,
Precum tuturor le place.
Precum erau strânşi la masă,
La masă şezând şi bând, băutura ne-ajungând.
Nimenea nu îndrăznea,
Pe Hristos de a-L întreba, fără numai Maică-Sa.
Maică-Sa a îndrăznit,
Şi Lui Hristos I-a grăit:
,,O Fiul meu cel iubit, vinul ni s-a isprăvit”,
,,O Fiul meu prea dulce, bătura nu se-ajunge”.
Iar Hristos când poruncea,
Îi cerea lui Maică-Sa.
Ca să umple şase vase, şase vase de-apă rase,
Şi să le-a aducă la masă.
Şase vase le-a umplut,
Şi la masă le-a adus.
Hristos Le-A blagoslovit,
Apa în vin s-a prefăcut.
Şi-a zis să-i dea întâi la Nun,
Să guste vinul de-I bun.
Nunul dacă l-a gustat,
Cu glas tare a strigat.
Cine face mese mari,
S-aducă băuturi tari!
Cine face masă mare,
S-aducă vin din cel tare!
Cine bea se-nveselea,
Vin din cel mai prost primea.
Cine bea se-nveseleşte,
Vin din cel mai prost primeşte.
Veniţi toţi cei din Adam,
Şi cu fii lui Avram.

107
Minimonografia fostei comune Peri

Să cântăm versuri de jale,
De-ale lui Adam greşeale!
Jalnica din rai grăia,
Şi din gură cuvânta.
Taci, Adame nu mai plânge,
Şi să faci precum ţi-oi zice.
Căci te voi blagoslovi, să nască din tine fii.
Să nască, să se-nmulţească, Pământul să-l stăpânească!
Să trăiţi cu Duhul fânt,
Cât veţi fi pe acest Pământ!

Cântarea a-VII-a. Astăzi Cel Prea Lăudat.
Astăzi Cel Prea lăudat,
Îngerului mare sfat.
Sfătuind Dumnezeirea,
Să-Şi împlinească zidirea.
El cănd vru să se împlinească,
În cer S-o Blagoslovească.
Tatăl din cer pogorât,
Pe Iuda că L-a văzut.
Iuda, iubitor de bani,
Grăi către-ai săi duşmani:
Daţi-mi treizeci de arginţi,
Să vi-l dau să-L răstigmniţi!
Treizeci de arginţi i-au dat,
Pe Hristos L-au luat legat.
La Golgota La-nălţat,
Pe cruce L-au ridicat.
Sus pe cruce L-au suit,
Piroane în mâini I-au bătut.
Piroane în frunte şi-n talpe,
Să fie ‘mplinite toate.
Fiere I-au dat de-A mâncat,
Cu oţet L-au adăpat.
Cu suliţa L-au împuns,
Apă şi sânge a curs.
Cu suliţa L-au înţepat,
Apă şi sânge a picat.

108
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Pământul s-a legânat,
Bisericile au crăpat.
Soarele s-a-ntunecat,
Luna în sânge sa-mbrăcat.
Când luna se-mbracă-n sânge,
Îngerii începură a plânge.
Tot ei începură a zice,
Cu cuvinte de ferice.
Doamne, Isuse, Cristoase,
Ce te-arăţi în zări frumoase.
Ori din cer Te-ai pogorât,
Să faci rază pe Pământ.
Te-ai dat Doamne-n chip de slugă,
Ca să scapi lumea de muncă.
Te-ai dat Doamne în chip de rob,
Ca să scapi lumea de foc.
Te-ai dat Doamne în chip de-argat,
Ca să scapi lumea de iad.
Pentru-a noastră Mântuire,
Răbdaşi Doamne răstignire.
Pentru ale noastre păcate,
Răbdaşi Doamne chin şi moarte.

Cântarea a-VIII-a. Iar Adam.
Iar Adam dac-a greşit, Domnul din Rai L-a gonit.
Din Raiul Edenului, osândit blestemului.
Osândit şi lepădat,
Şi din rai afară dat.
Iar Adam dac-a văzut,
Că-n greşeală a căzut.
A şezut jos într-un loc,
Plângând cu lacrimi de foc.
Cu jale la Rai privind,
Şi către dânsul grăind:
Of, Raiule locaşe Sfânt,
Mă vezi în ce jale sunt?
Că sunt cumplit urgisit,
Şi de la tine gonit.

109
Minimonografia fostei comune Peri

Osândit şi lepădat,
Şi din tine afară dat.
Amar, Evo ce făcuşi,
Unde vom merge acuşi?
Că de tine ascultai,
Şi din acel pom mâncai.
Din pomul Edenului,
Osândit blestemului.
Osândit şi lepădat,
Şi din Rai afară dat.

Cântarea a-IX-a. O!, amar şi grea durere.
O!, amar şi grea durere,
Jalnic, fără mângâiere.
Şi-o plângere ne curmată,
Lacrimi, pâraie-nfocată.
Că azi moartea ne desparte,
Şi ne duce în altă parte.
Pe o cale ne umblată,
Unde n-am fost niciodată.
Nu ştiu la rău sau la bine,
Unde-o vrea Domnul cu mine.
Vino mamă. Vino tată,
Petreceţi-mă la groapă.
Veniţi fraţi, veniţi surori,
Petreceţi-mă cu flori.
Veniţi şi voi copilaşi,
Dragii tatii coconaşi.
Vino, mă rog şi ţie,
Prea iubita mea soţie.
Veniţi fraţi şi surioare,
Veniţi rude doritoare.
Daţi-mi acum fiecare,
Cea din urmă sărutare.
Udaţi-mi faţa cu vin,
Căci pe la voi nu mai vin.
Udaţi-mi faţa cu apă,
Petreceţi-mă la groapă!

110
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Căci de-acuma înainte,
Nu vom mai grăi cuvinte.
Şi nu vom mai sta-mpreună,
Cum stăteam întotdeaună.
Când soarele o apune,
Şi trupu-n mormânt mi-or pune.
Când soarele a apus,
Iată din lume m-am dus.
Când soarele a sfiinţat,
Iată din lume-am plecat.

Cântarea a-X-a. S-auziţi aceste toate.
S-auziţi aceste toate,
Neamuri, noroade şi gloate.
Să înţelegem cu Cuvântul,
Omul de pe tot Pământul.
Câ-n veac lumea se sfârşeşte,
Judecata se găteşte.
Se găteşte răilor,
Şi necredincioşilor.
La vale cu foc se merge,
Arzând pe cei făr’ de lege.
La vale cu foc vor duce,
Arzând pe cei făr’ de cruce.
Tâlharilor sunt cătate,
Paturi de lame-nfocate.
Curvarilor sunt gătiţi,
Viermii cei neadormiţi.
Îngerii vor trâmbiţa,
Morţii din gropi se vor scula.
Şi-atunci domnii drepţi vor zice,
Cu cuvinte de ferice.
Veniţi voi cei drepţi la Mine,
Care mi-aţi făcut mult bine.
Duceţi-vă de la Mine,
Cei ce nu mi-aţi făcut bine!

Cântarea a-XI-a.-Cea fecioară de împărat.

111
Minimonografia fostei comune Peri

Cea Fecioară de’mpărat,
Bun gând Dumnezeu ţi-a dat
Ea-npustie mi-a plecat
De lume s-a lepădat.
Ea-npustie locuieşte,
Vrăjmaşul mi-o ispiteşte.
Căci mie mi s-a urât,
Prin păduri pustietând.
Tot mâncând la rădăcini,
Şi bând apă din tulpini.
Mâncând mugurel de fag,
Şi bând apă dintr-un lac.
Mâncând mugurel de tei,
Şi bând apă din ştiubei.
Mâncând mugurel de plop,
Şi bând apă din vârtop.
Mâncând mugur de cătină,
Şi bând apă din tulpină.
Jeluima-şi şi n-am cui
Jeluima-şi Cerbului.
Cerbul m’este vită mută,
N-are grai ca să-mi răspundă.
Jeluima-şi munţilor,
De dorul părinţilor.
Jeluima-şi brazilor,
Şi de dorul fraţilor.
Lăsai taică, lăsai maică,
Plecai în pustietate.
Lăsai fraţi, lăsai surori,
Lăsai grădina cu flori.
Cine tună, flori adună,
Cine trece, flori culege.
Şi de-acum până-nvecie,
Mila Domnului să fie!

Cântarea a-XII-a. Un Domn mare şi bogat.
Un Domn mare şi bogat,
Vine seara la cinat.

112
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Iar în douzeci şi şase,
Vine seara de cinează.
Cine actul îl citea,
Pe Constantin-Vodă-l lua.
Cu fii, cu ginerii,
Şi cu toţi credincioşii.
Boieri mari dacă-auzeau,
Toţi la curte se strângeau.
Lacătele le spărgeau,
Şi peste Doamna intrau.
Iar Doamna când îi vedea,
Mâinile în cap îşi punea.
Cât putea atât rupea,
Şi din gură aşa striga:
Vară, vară, primăvară,
Mult mi-eşti dulce şi amară.
Că ne-ai scos turcii din ţară.
Din ţară de la hotară.
Din ţară şi din domnie,
Şi i-ai dus în grea urgie.
De urgie-mpărătească,
Dumnezeu să ne păzească.
Şi să ne milostivească,
De sabia cea răpească.
Şi de-acum până-nvecie,
Mila Domnului să fie !
*- Aceste 12 cântări (stele) s-au cântat şi poate se mai cântă, la
sărbătoarea Naşterii Mântuitorului, în zona fostei comună Peri, cântări
pe care- cu mare greutate, au fost găsite în zonă, la domnii, Costică I.
Bărbulescu şi Costică C. Bărbulescu (tată şi fiu)- unica posibilitate, unde
au fost notate, păstrate şi oferite cu amabilitate, cărora le adresăm
cuvenitele mulţumiri.

-Vicleiul (vicleimul).
*-Grup format din circa cinci irozi, colindau cu lada
păpuşilor, un fel de bisericuţă în miniatură (chivot de 1,5m
lungime şi 1m înălţime purtat de doi dintre colindători, zişi irozi,
confecţionată din scândură subţire apoi împodobită şi zugrăvită

113
Minimonografia fostei comune Peri

cu vederi din Betleem, cu interiorul luminat de lumânări).
Păpuşarul în spate căuta să imite, schimonosindu-se, diferite
persoane, iar irozii în jurul vicleiului, îşi jucau rolul de ,,actori”,
care reprezentau partea religioasă a Naşterii Domnului, în timp ce
păpuşarul reprezenta partea comică a moravurilor societăţii. Irozii
cântau colinde de stea şi cântări speciale pentru viclei. Irodul
păpuşar era îmbrăcat mai deosebit decât ceilalţi, de obicei într-o
mantie colorată aparte, cu coif din hârtie, sabie agăţată la brâu,
purta păr în plete şi barbă făcute din lână. Vicleiul ca şi steaua
aduceau prin cântări vestea Naşterii Domnului, a lui Mesia, a lui
Hristos, care avea Să Se jertfească pentru păcatele omenirii.
Vicleiul se juca în genul teatrului popular religios, propagandă a
creştinismului. Dar suprapusă cu elemente de teatru popular, a
fost înţeleasă de unii, că este din din mediul păgân. Acest teatru
al vicleiului a apărut prin sec.IV-V în mediul bisericesc bizantin,
iar după toate probabilităţile a venit din Răsărit cu influienţă
grecească, care a fost suprapus de momente autohtone,
ajungându-se la un caracter specific românesc. În timp a ajuns un
mod de demascare şi satirizare a moravurilor. Vicleiul a devenit o
frumoasă amintire, un obicei vechi legat de sărbătorile de iarnă,
ale Naşterii Domnului.

-Capra (căpriţa).
*-Este colindul păstrat în zona Peri, de la moldovenii care au
fost aduşi în timpul celui de-al doilea război mondial- în
neplăcutul statut de refugiaţi, şi care au influienţat plăcut pe cei
din zonă şi cu acest colind.
Era un cap de capră confecţionat din lemn, împodobit, purtat
şi manevrat de un colindător, care avea corpul acoperit cu un ţol
(pătură) prins de capul căpriţei, acoperind corpul jucătorului. În
ritmul cântărilor de colind, cel ce era pe post de capră (căprarul),
trebuia să manevreze capul caprei şi să joace, manevă făcută cu o
sfoară care reda clănţănitul maxilarului de jos, dând un zgomot
cerut de ritualul colindului respectiv. Erau tineri maturi, în grup
cu cântări de sărbători ale Naşterii Domnului, cât şi de urare de
An Nou, încât colindul cu capra se făcea atât de Crăciun cât şi de

114
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Anul Nou. Cântările erau tot în grup, mai puţin monologurile şi
dialogurile cu tentă satiro-umoristică, completat de un rol mai
aparte, respectiv rolul ,,ţiganca”, jucat bineînţeles tot de un tânăr
colindător. Primul acest nou colind ,,capra” jucat de tinerii din
Peri, cărora le-a revenit această ,,sarcină”, a fost după ce refugiaţii
moldoveni s-au reîntors acasă. Din primul grup care a colindat cu
capra, timp îndelungat, au făcut parte: Costel N. Paşolea
(iniţiatorul şi căpitanul, vătaful căpriţei), cu costum albastru şi
galoane; Mihai Popescu (al lui Melache cojocaru), jucătorul
caprei (căprarul); Gogu Erceanu (Terente), pe post de jidan,
purtător de mustăţi şi căciulă neagră; Istrate Dunărinţu (Nămaie)
pe post de arap, echipat cu coif, măciucă, costum negru; Costică
Ist. Zăvadă (unchiul meu), care a reuşit într-un mod deosebit şi cu
mult umor, să joace rolul ţigăncii, echipat în costum de ţigancă cu
salbă şi gheoc; Nelu D. Dumbravă, pe post de ţigan, bineînţeles
echipat în costum de ţigan şi Mihai Nistor (Niţoi) pe post de
cioban purtător de cojoc întors pe dos şi căciulă.

-Buhaiul.
*-Un colind păstrat tot de la refugiaţii moldoveni, cu care se
umbla atât de Crăciun cât şi Anul Nou. Buhaiul era un fel de
butoiaş cu un capăt liber, iar celălalt avea fundul din piele de porc
prinsă la butoiaş, prevăzută cu un orificiu la mijloc pe unde se
introducea un smoc din fire lungi din păr de cal, care avea la
capăt un nod, nod care rămânea în interiorul buhaiului, iar restul
smocului era liber, care era trecut prin mâini de către un
colindător. Unul dintre colindători ţinea sub braţ buhaiul iar altul
trăgea în ritm de cântări smocul de păr, dând un sunet specific,
sunet obţinut de copii-băieţi cu mare îndemânare, prin îmbibarea
smocului de păr şi al mâinilor cu leşie care dădea o asprime şi o
alunecare, asigurând acel zgomot. Numărul colindătorilor putea
să fie de patru pentru a se asigura cântarea colindelor şi să fie
schimb la manevrarea buhaiului (realizarea sunetului specific
acestui colind).

-Sorcova.
*-Arhicunoscută şi în zilele noastre, colind care dăinuie şi la
oraşe, fiind însemnul bucuriei de sărbătoare a Noului An, sorcovă

115
Minimonografia fostei comune Peri

pe care orice copil şi-o doreşte în recuzita lui de sărbători. Este un
băţ îmbrăcat în hârtie multicoloră, cât mai atractive, apoi sunt
împlantate buchete (boboci, flori) confecţionate tot din hârtie
colorată, pe suporturi din sârmă şi prinse de băţul suport al
sorcovei, cu un buchet mai deosebit ca mărime şi culori împlantat
în vărf. Copii în număr de 2-3 mergeau cu uratul de An Nou pe la
vecini, neamuri, urat care se desprindea din cântece (colinde),
sorcovari fiind cei mici care nu se deplasau pe distanţe mari ca în
cazul stelarilor sau vicleiştilor.
-Sărbătorile comunei, erau ţinute prin organizarea de joc
(horă), sau baluri, muzica fiind asigurată în diverse perioade de
către:
*-Gicu Mitroi din Borogea, lăutar, care a cântat mulţi ani cu
solista vocală Cătălina, solistă care cânta şi la un instrument cu
coarde. Apoi şi-a continuat activitatea cu copii lui, Mitrică şi
Vasile, iar după moartea lui, rămânând numai cei doi fii.
*-Fanfara lui Ion Mândră, cu Nicolae Istodorescu (pârjol,
tatăl), Gheorghiţă Istodorescu (pârjol), Vasile Istodorescu (pârjol,
fiul), Mişu Nedelcu, Nicu Istodorescu (pârjol), Savu Mândră,
*-Gicu Gomoi şi Mitică Tomescu, viorişti.
*-Lupu I. Constantin (Tibiţă), lăutar din Bădeţeşti, tatăl lui
Tanţa, Nica, Geta şi Sandu; Mitică Presură; Gheorghe Lungu
(Conteşel); Ion Leuştean, tatăl lui Ion, Constantin, Nicolae şi
Florica; Gheorghe Leuştean, tatăl lui Ion şi Costică; Ion
Manolescu.
*-Sevastian (Tică) Simcelescu, învăţător-de fel din Zegaia şi
Mihai D. Novăcescu din Peri, acordionişti.

Date cronologice:
*-În 1558.iul.08, Mircea Ciobanu-voievod, întărea lui
Jigmon, Laţa şi altui Jigmon, cu fii lor, ca să le fie ocină (bucată
de pământ moştenită; moştenire, proprietate, moşie) în Peri două
funii, pentru că le este veche şi dreaptă ocină şi dedină încă din
zilele lui Negru-voievod, iar apoi a fost cotropită de boierii
Bârseşti.
*-În 1571, Peri, este atestat documentar ca sat de moşneni.
*-În 1571.ian.08, Frăţilă cel Bătrân, era martor într-un proces
la Lubnic (Lumnic).

116
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1727, Peri, împreună cu satul Zegaia, făcea parte din
plasa ,,De margine”, plasa ispravnicului Barbu Păianu, de pe
moşie megieşască cu: Istrate, pârcălab, posesor a 36 moşii, 27 vii,
50 bovine, 23 cai; din neamul Sălişteanul avea pe, Avram, Iancu,
Dragotă, Mihai şi Ion; Novac Pereanu; din neamul Zăgăianul pe
Barbu, Curuia şi Dumitru; Giurgi Husniceanu; Coanda sin Curui
Zăgăianul; Neagul vânătoriul; Pârvu Calofirescu; Nedelcco
Piţiga ş.a. Împreună (Peri şi Zegaia) aveau 45 familii (36 megieşi,
4 birnici, 4 văduve, 1 nevolnic), printre care şi a lui Istrate-
pârcălab, posesor a 36 moşii, 27 vii, 50 bovine, 23 cai.
*-În 1737, începe conflictul între familia Glogovenilor-
marilor deţinători de moşii în Prunişor-şi cei din Ghelmegioaia,
când s-a stabilit hotarul între ei, conflict care continuă până la
1864, când s-a dat legea rurală-cu moşnenii din Peri, Bădiţeşti,
Ciolani, Zegaia.
*-În 1760, este anul în care se vorbea la timpul trecut, de
faptul că moşnenii din Peri au cumpărat pământ din moşia
Degeraţi.
*-În 1781.nov.08, se inaugurează biserica din lemn construită
de locuitori.
*-În 1789.apr.15, Gheorghe Arnăutu şi Nicolae al Cerniţii,
erau împreună martori într-un proces.
*-În 1800, moşnenii din Peri se judecau pentru pământul
cumpărat din Degeraţi cu urmaşii Constantin Burileanu-
polcovnic-(Nistor Burileanu, Barbu Viişoreanu, Sandu
Degerăteanu).
*-Între 1802-1831, Peri a aparţinut de Plasa Ocolul de Jos.
*-În 1819, satul Peri din plasa Ocolul de Jos, de pe moşie
megieşească, avea 91 de familii, menţionat de Fotino.
*-Între 1816-1831, Iovan şi Barbu Coricovac, sunt numiţi
hotarnici la Dâlboşiţa.
*-În 1821, Peri făcea parte din Plasa Ocolul de Jos şi avea
stăpâni de moşie megieşească (vecini). Avea 14 lude (denumire a
unităţii de contribuabili în Ţara Românească, alcătuită dintr-un
număr variabil de birnici), 91 familii din care: 13 fruntaşe, 17
mijlocaşe şi 61 coadă (săraci).
*-În 1825.iun 20, clăcaşii din Satul Peri, şezători pe moşia
moşnenilor Pereni, se plâng ispravnicului din Mehedinţi, că sunt

117
Minimonografia fostei comune Peri

obligaţi la zile de clacă ,,pe toate moşiile pe unde le este hrana”,
şi cer să aibă numai trei zile de clacă, pe an, ,,după obicei”.
*-În 1826.iun.07, Ion Hoit, Ion Novac şi alţii, cer delimitarea
moşiei lor.
*-În 1826.iul.07, ispravnicul Judeţului Mehedinţi, porunceşte
logofeţilor Ion şi Barbu Coricovac din Peri, să pună pietrele de
hotar dintre părţile de moşie ale lui Iovan Novac şi răzeşii lor,
vecini cu moşiile.
*-În 1832, Peri avea moşneni, iar răspunderea clăcilor şi
dijmelor urma a se face prin învoire între dânşi, fiind moşneni
fără nici o dare unul la altul.
*-În 1832.iul.15, moşnenii din Peri se plâng ispravnicului
judeţului, că hotarul lor de moşie dinspre Zegaia (663 stânjeni),
le-a fost mutat şi că de mai multă vreme, aici se hrănesc 42 de
case, având acolo pivniţi, vii, pomi, fântâni şi o mulţime de vite.
Şi cu toate că de 13 ani, oamenii din această mahala se hrănesc în
acest hotar, nu vor să fie supuşi la clăci, nici să se mute în seliştea
lor, cerând în acest fel să se facă dreptate.
*-În 1833, a fost stabilită în acte, moşia Peri, vorbindu-se de
paharnicul Costache Viişoreanu, hotarnic din partea moşnenilor
Pereni, când se vorbea de neînţelegerile dintre aceştia şi aga
Constantin Glogoveanu, moşierul Prunişorului, stabilindu-se
hotarul de răsărit dintre Peri şi Prunişor. Iniţial toate satele din
această zonă au fost libere, moşneneşti, dar în timp moşierii au
supus ţărănimea săracă la datorii, libertatea dispare şi moşierii iau
controlul asupra situaţiei ţăranilor. Se pare că aşa s-a întâmplat şi
cu obştea Prunişorilor, aşeazată în acea perioadă (sfârşitul
sec.XVI-lea), când se aflau pe alte vetre decât acum (o parte pe
lunca Huşniţei, la Teiş şi alta spre Gârniţa, care presaţi de sărăcie,
s-au vândut Glogovenilor, fiind nevoiţi a se regrupa). Poate că
acest lucru va lămuri într-un fel legenda pe baza căreia în lunca
,,La Ineştilor” (Lăineşti), din apropiere de Teiş ar fi existat un sat-
ai căror locuitorii lui s-au mutat în vatra satului Peri. Despre
marele neam al Glogovenilor se vorbeşte în documente ca fiind o
familie boierească cu ascedenţi din sec.XVI, având moşii în
Mehedinţi, Gorj, Craiova, familie care dăinuie până în sec.XX.
Lupu căpitan Glogoveanu la 07.06.1706; Staico şi Constandin

118
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Glogoveanu la 06.05.1731 şi Ştefan Glogoveanu la 24.02.1733 şi
la 28.04.1756.
*-În 1835, în Peri existau 118 familii.
*-În 1835, cei care lucrau în ramura alimentară se aflau pe
locul doi, iar pe primul loc se aflau patentarii care lucrau în
negoţuri şi meşteşuguri legate de textile şi îmbrăcăminte
(cojocari, croitori, boiangii, băcani, dulgheri, cizmari etc.).
*-În 1837, au fost înfiinţate bâlciuri în zonă unde gospodarii
din Peri, ca şi cei din satele învecinate, mergeau pentru vânzări-
cumpărări de produse, precum la Porceşti şi Prunişor. Cel din
Prunişor, a luat fiinţă la cererea comisului Costache Glogoveanu,
proprietarul ,,moşiei-bâlci”, care se ţinea în 14 octombrie, ulterior
apar la Prunişor şi Gârniţa, schimbându-se şi data de organizare,
fiind mutată pe 23 aprilie (ziua de Sfânt Gheorghe).
*-În 1838.nov.15, Ion Popa Istrate, începe cursurile şcolare cu
12 elevi.
*-În 1839, la Cerneţi (reşedinţa Judeţului Mehedinţi), cel mai
mare oraş din această parte a ţării, s-a deschis un mare târg al
oraşului şi îşi avea programul săptămânal de sâmbăta, pe moşia
Sfintei mânăstiri Govora, unde veneau producători dintr-o largă
zonă geografică (plăşile Ocolul, Blahniţa, Dumbrava şi
Muntenilor). Se înfiinţează bâlciuri pe moşia statului Severin,
care se ţineau la 1 aprilie şi 4 mai, iar târgul în fiecare vineri la
carantina Severin. La Strehaia (unul dintre cele mai importante
centre economice ale judeţului Mehedinţi), s-a redeschis târgul
săptămânal de duminica, apoi înlocuit cu bâlci care se ţinea la 14
mai.
*-În 1840, Peri era proprietate megieşească.
*-În 1846, marele proprietar de pământ Costache Glogoveanu
începe a-şi extinde hotarele moşiei de la Prunişor, cotropind
succesiv, mari suprafeţe de la vecinii lui moşneni din Peri,
Bădiţeşti, Ghelmegioaia, Porceşti, Zegaia, dar în condiţiile unei
mari împotriviri.
*-În 1848-perioada aceasta, au existat iarăşi procese, cum e
cazul marelui proprietar Costache Glogoveanu, care urmărind
extinderea hotarelor moşiei de la Prunişor, cotropeşte succesiv
mari suprafeţe de pământ, care aparţineau vecinilor săi din
Porceşti, Zegaia, Gutu, Peri, Bădeţeşti, Ghelmegioaia, dar aceştia

119
Minimonografia fostei comune Peri

din urmă au avut puternice împotriviri, aşa cum au procedat şi
locuitorii din Bădiţeşti, care s-au judecat, pentru ceva asemănător.
*-În 1849.iun.22, Costache Glogoveanu, prin procesul, ,,de
prigonire şi încutropire”, cere moşnenilor Pereni, să-l
despăgubească de venitul moşiei pe timpul cât o stăpâniseră pe
nedrept.
*-În 1851, nesupunerea duce la agresarea judecătorului C.
Şoimănescu, venit pentru hotărnicie, care este bătut şi alungat de
soţiile moşnenilor din Porceşti.
*-În 1853.ian.14, proprietarul marii moşii de la Prunişor,
Constantin Glogoveanu, face plângere la Departamentul
Dreptăţii, în care arată că încă din 1804, tatăl său a avut judecăţi
cu cei din Peri, Zegaia şi Porceşti (Gutuleni), prin care trebuia să
primească de la aceştia (mai bine zis de la reprezentantul lor,
paharnicul Costache Viişoreanu) 1.300 stânjeni şi cumpărăturile
care s-au făcut în urmă.
*-În 1859-după cum se menţionează în unele documente,
pământul din zona Husnicioara-Peri-Prunişor, este un pământ
mare negru şi nisipos.
*-În 1.859-60, se realizează pentru prima dată un recesământ
mai profund, găsind în Plasa Ocolulu, 7.024 suflete din care 6.500
bărbaţi şi 524 femei.
*-În 1862.mar.24, Gheorghe Novac din Valea Petrii, se
învoieşte cu Ion Boltaşu din Peri, să-l scutească de miliţie pe
şapte ani, în schimbul unui dric de pământ şi o casă cu două
încăperi pe care i-o va construi.
*-În 1863-1864, s-au cultivat în Plaiul Cloşani, 2.607
pogoane cu grâu, 163 cu secară şi 7.591 cu porumb.
*-În 1864, în Peri existau 213 familii.
*-În 1864, Peri apare cu titlul de comună, titlu pe care-l
deţine până în 1968, când este trecută de comuna Husnicioara în
urma noii organizări teritorial-administrative. Începând din acest
an, s-a înrădăcinat tradiţia de atribuire a numelor locuitorilor şi
după numele satului, devenind nume oficiale, completate de
porecle date celor veniţi din alte localităţi, după beteşuguri sau
pur şi simplu scornite în derâdere. Exemple de astfel de nume se
pot cita: Pereanu din Peri, Zăgăianul din Zegaia, Rapcea din

120
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Răpceşti, Bădeţ din Bădiţeşti, Ciolan din Ciolani, şchiopul că
avea defect la mers, etc.
*-Între 1864-1892, Peri era comună, care cuprindea numai
satul Peri.
*-În 1864, la nivel de plasă Ocolulu, s-a însămânţat 233 pog.
cu grâu, 145 cu secară, 13.720 cu porumb. În această perioadă
numărul moşnenilor din Peri era de 200, dar fiind strâmtoraţi în
pământ, se hrăneau de pe moşiile vecine Prunişor şi Degeraţi,
unde dădeau dijmă din trei una la cereale. Se găseau număr mare
de familii, încât se identificau ca grupări de familii, neam:
Calamfiru (Calomfirescu), Ordieştii (Urdă), Cuculeştii (Cucu),
Frumuşenii (Frumuşelu), Lupuleştii (Lupulescu).
*-Între 1865-1892, Peri aparţinea de Plasa Ocolul.
*-În 1866, terenurile cultivate la nivel de plasă (Ocolul de
care aparţinea şi comuna Peri), erau: 7.150 pog.cu grâu, 13.566 cu
porumb. Erau 88 pogoane proprietăreşti şi 2.824 clăcăşeşti.
Suprafaţa cuprinsă de păduri din calculul plăşilor, era cea mai
mare la nivelul celor de munte. Deţinea 58.921 pog.întindere, cu
6.518 de calitate, 15.984 mijlocie şi 36.419 ocupată cu tufişuri.
Avea 7.089 case, din care 41 de zid, 6.948 din lemn şi 100 de
pământ. Erau în toată plasa 5.485 clăcaşi din care 1.233 fără
animale de tracţiune, ei fiind nevoiţi să lucreze numai cu braţele,
socotiţi în total cei de pe moşiile statului şi proprietăţile
particulare. În tot Ocolulu erau 27 şcoli, 764 elevi, la cele 5.945
familii.
*-În 1868, Peri aparţinea tot de Plasa Ocolu şi deţinea-
împreună cu cătunele, 213 familii, 237 case şi 210 contribuabili,
iar plasa în cumul deţinea: 241.163 pogoane de pământ, primită la
împărţirea administrativă a pământului din Mehedinţi.
*-În 1872, primarul oraşului Severin, obţine suma de 500 mii
lei, într-un proces care l-a avut cu o societate germană, bani cu
care a cumpărat moşiile din Peri, Dârvari şi Coşuştea, moşii care
au devenit proprietatea comunei.
*-În 1872, comunele rurale, Peri, Husnicioara, Valea Petrei,
Zegaie, făceau parte tot din Plasa Ocolu, care avea în componenţa
ei 35 comune şi o populaţie de 37.075 locuitori, iar capitala era la
Cerneţi. În acel timp Peri formează comună cu cătunele Borogii
(două mahalale) şi împreună aveau 1.250 locuitori.

121
Minimonografia fostei comune Peri

*-În 1877, militari din Peri, care au apărat podul de la Hărleţ
în lupta de la Rahova sub comanda maiorului Merişescu şi
decoraţi cu virtutea militară, au fost: serg. Brezoi Nicolae, serg.
Velcu Ion şi sold. Zăvadă Nicolae, ca după aceea, serg. Brezoi
Constantin, din batal. 1 dorobanţi, serg. Luca Mihaiu, din batal. 1
dorobanţi şi sold. Erceanu Mihaiu, din reg. 1 art., au fost declaraţi
eroi, care s-au jertfit în războiul de independenţă.
*-În 1887, comuna Peri era formată din satul Peri şi Borogea,
având 199 contribuabili.
*-Între 1887-1898, satul Peri se află pe moşia oraşului Turnu
Severin.
*-În 1888, districtul Mehedinţului era împărţit în şase plăşi şi
un plai, împărţire ce dura de secole.
*-În 1891, comuna Peri, din plasa Ocolul de Jos, cu satele
Peri, Borugea (Borogea) din Dos, Borugea din Faţă, Biserica şi
Seliştea, avea 1578 locuitori, din care 25 elevi şi care posedau:
600 bovine, 20 cai, 691 ovine, 700 porcine, 171 stupi de albine.
*-În anul 1891 şi 1931, este menţionată în documente şi
mahalaua (cătunul) Săliştea din satul Peri.
*-Între1892-1908, Peri a aparţinut de Plasa Ocolul de Jos cu
reşedinţa la Prunişoru.
*-Între 1892-1925, comuna Peri era formată din satele
Borogea (cele două mahalale) şi Peri..
*-În 1894, Peri avea în componenţă, cătunele şi mahalalele:
Peri, Borogea (din faţă şi dos), Biserica (Bâldani), Seliştea
(Sălişte), avea peste 280 contribuabili, 345 case şi 1578 locuitori,
care se ocupau cu creşterea vitelor şi agricultura, având un
pământ de calitate mulţumitoare. Întreaga comună avea o
biserică, un preot, doi cântăreţi bisericeşti, o şcoală, un învăţător,
25 elevi. Mai deţinea 107 care cu boi, trei căruţe cu cai, 600 vite
mari, 20 cai, 691 oi, 700 râmători (porci). 171 stupi de albine.
*-În 1896, comuna Peri, continua să aibă în componenţă
numai satul Peri şi Borogea.
*-În 1898, notările vremii, arată că Peri se află în Gura-Văii,
situată din susul satelor, Vallea-Petrii, Sileşteni, Husnicioara.
*-În 1898, la Cujmir s-a pus în scenă piesă de teatru, care a
fost prezentată şi în Peri, într-un spectacol organizat.
*-În 1900, este consemnat că în Peri exista o şcoală de adulţi.

122
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1901, moşia Periului a fost împărţită în ,,loturi”,
punându-se capăt dijmelor şi clăcilor care erau de ,,una şi una, şi
din trei una”, plus 3 zile de muncă. Dar ,,răul” de căpătenie, este
considerat a fi ,,proasta administraţie”.
*-În 1905- perioadă cu aproximaţie, se năştea primul copil al
lui Costică Dulamă din centrul Periului. Caz rar la vremea aceea
în zonă, ca cineva să fi avut o familie aşa numeroasă cu zece copii
(cinci fete şi cinci băieţi), fiind totuşi depăşit de dascălul
bisericesc Vasilache Popescu (Vasilache) cu 12 copii. Copiii pe
care i-a avut C.Dulamă au fost: Paraschiva, Istrate, Maria, Costică
(Costel, Ticuţă), Ioniţă, Vasilică, Mitu, Lenuţa, Vetuţa şi Tudoriţa
(ea a fost adusă pe lume după ce sora ei Paraschiva deja devenise
mamă, adică ea mătuşă era mai mică decât nepotul ei de soră.).
*-În 1905, în Peri, Prunişori, Sălişteni (din alte 60 comune),
se practica dijmuirea de către moşieri asupra recoltelor obţinute
de către ţăranii fără pământ, care le lucrau pământul, cu una din
trei, din recolta de grâu, porumb, fân, în timp ce în alte 66
comune din Mehedinţi se practica dijmuirea cu una şi una, sau
una din două.
*-În 1906.mart., comuna Peri cu satele şi mahalalele
(cătunele) ei, avea 270 familii, iar în chestionarul comunei Peri
(tot din martie 1906), se spune că existau 340 familii din care: 15
familii fruntaşe (înstărite), 152 mijlocii, 173 codaşe (sărace),
dintre care 25 fără pământ.
*-Între 1908-1912, Peri a aparţinut de Plasa Coşuştea cu
reşedinţa la Ciovârnăşani.
*-În 1912, după împărţirea în nouă plăşi, comuna Peri
aparţinea de plasa Coşuştea, cu reşedinţa în comuna
Ciovârnăşani. În acel an comuna Peri cu satele Peri, Borogea,
Valea Petri, avea 1640 locuitori (843 în Peri).
*-În 1914-timpul războiului- printre prizionerii duşi în
lagărele din Africa şi Germania, au fost şi soldaţi din Peri:
Coricovac Mihai, Grecu Nicolae şi Istodorescu Dumitru.
*-În 1915.mai.12, au încetat din viaţă (prin înec), Ecaterina V.
Lupulescu şi Anicuţa I.P.Lupulescu, când trăsura în care se aflau a
fost răsturnată de apa învolburată din Huşniţă, trecere riscantă la
care s-au angajat, cazul fiind cunoscut la vremea aceea ca fiind
,,Nenorocirea din Uşniţă”.(Huşniţă).

123
Minimonografia fostei comune Peri

*-În 1921, în baza legii de reformă agrară, din guvernarea
Averescu, hotărâtă la alegerile din 1920, care reuşeşte să realizeze
cu adevărat reforma, ca şi cea din 1945-care a desfiinţat clasa
moşierească, s-au efectuat împroprietăriri şi pentru locuitorii din
comuna Peri. Spre exemplu, între 1921-1927, au fost
împroprietăriţi 89 de locuitori cu loturi în suprafaţă de 0,5-3 ha, în
moşia Prunişor. Printre împroprietăriţi s-a aflat şi bunicul meu
Istrate C. Zăvadă, participant în primul război mondial, care a
primit un lot mare în lunca ,,La Ineşti” şi restul pe malul Huşniţei,
în ,,Locul lui Staicu”. În lunca ,,La Ineşti” a primit lot în
vecinătate cu bunicul şi Constantin Calomfirescu (militaru).
*-În 1925, Peri aparţinea de Plasa Ocolul.
*-Între 1925-1950, comuna era formată din satele, Borogea,
Valea Petrii, Bădiţeşti, Peri.
*-În 1927, s-a reuşit construirea din beton armat, a fântânii
din ,,La Ineşti”.
*-În 1928, dintre veteranii din 1877-1878, la Peri, se mai
aflau în viaţă: Vâlcu Ion, Zară N.Constantin, Brezoi
Gh.Gheorghe, Calomfirescu Grigore, Ştirbu M. Constantin.
*-În 1929, s-a construit ,,Fântâna mireselor”, în locul fântânii
,,Pucioasa”, prin contribuţia locuitorilor comunei, Perii (aşa este
notat pe tăbliţa de marmură), iniţiativa fiind a învăţătorului
Dumitru Cerbulescu-tatăl- (tatăl înv.D.Cerbulescu şi socru pentru
învăţătoarea Gabriela Cerbulescu).
*-În 1930, dintre cei 787 locuitori ai satului Peri, din plasa
Motru, 46,1 %, erau ştiuitori de carte.
*-În 1936.apr.11.(în zorii zile de Sfânt Paşte), în familia
gospodarului Istrate C.Zăvadă, din centrul Periului, s-au născut
doi gemeni, fată şi băiat. Mama lor era Elena (a lui Ilie, zis
Obadă), cea de a doua soţie, în urma decesului primei soţii
Floarea, care l-a lăsat pe tată cu trei fete (una murind de copilă) şi
rămânând cu cele două, Mariţa şi Paraschiva. Bucuria naşterii
celor doi gemeni, a fost mare pentru mamă, care căpătase o fată
pe care şi-o dorea să fie a ei, deoarece mai avea doi băieţi (Mihai
şi Costică), iar cele două fete îi erau vitrege. Dar în scurt timp
părinţii celor doi gemeni au intrat la grijă, pentru că noi născuţii
nu prea dădeau semne încurajatoare de viaţă, fiind prea mici şi
parcă lipsiţi de vlagă. În acest caz, cum este de când lumea şi

124
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

pământul, au apărut ,,sfătuitorii de servciu” şi au îndemnat
părinţii, să lase băiatul să moară, el fiind mult prea slab, iar un alt
argument care îl defavoariza, era că aveau pe cei doi băieţi. Cu
toate acestea părinţii au refuzat sfaturile-oarecum criminale, şi au
lăsat pe ,,Cel de Sus” să hotărască soarta micuţilor. De mare
ajutor a fost şi vecina Lenca Jianu, mama lui Nelu, care a
alimentat la sân pe cei doi gemeni, ajutându-i să se restabilească,
fizic. Şi uite aşa, roata vieţii, care se învârte pentru fiecare dintre
noi (creaţiuni ale Lui Dumnezeu), a făcut ca cei doi gemeni să se
bucure de viaţă în mod normal, iar în anul documentării mele,
2.008, aceşti doi gemeni, Elena (tanti moaşa) şi Vasile (tati meu),
să se bucure-la frumoasa vârstă de 72 ani, în continuare de o
sănătate destul de mulţumitoare. Am arătat că gemenii, împreună
cu cei doi fraţi mai mari, s-au născut într-o casă din centrul
localităţii, acolo unde rămăsese bunicul cu cele trei fete după
decesul primei soţii Floarea, iar gospodăria, se înţelege, era de
drept a surorilor mari, necesitând ca familia să se mute din casa
din centru, în noua casă din cătunul mărginaş Sălişte. În pripă, dar
şi din motive de sărăcie de la acea vreme, a fost nevoit să-şi
construiască o casă cu numai două camere, fără antreu (ogeac). În
prima cameră se intra direct din tindă, cameră care ţinea loc de
bucătărie, sufragerie, cameră de dormit pentru întreaga familie,
iar pe timp geros şi adăpost pentru mieii noi fătaţi unde erau ţinuţi
câteva zile pentru prevenirea morţii lor prin îngheţ. În următoarea
cameră-socotită universală, ,,camera bună”, se intra din prima şi
aici se găseau obiectele de îmbrăcăminte bune, precum şi lada de
zestre pe care a avut-o şi bunica mea (cam ultima generaţie care a
deţinut aşa ceva), unde erau păstrate obiectele de îmbrăcăminte cu
modele naţionale precum şi lucrurule (trusoul)viitoarei mirese.
Lipsurile au făcut ca respectiva casă să nu ajungă a fi finalizată
prin a se asigura împrejmuirea tindei, situaţie care a durat circa 20
ani (1941-1961). În 1961 a fost anul în care casa a fost renovată
în întregime, prin orientarea ei cu faţa spre sud-faţă de prima
poziţie care avea orientarea spre răsărit, completându-se şi cu un
beci, antreu (ogeac) şi tindă împrejmuită. Acest lucru a fost
posibil prin ajutorul financiar-de care a dispus la acea vreme-
unchiul Costică, ajutat parţial şi de Tati, la bază fiind munca fizică
depusă de fraţii lui tati, Costică şi Leana, ajutaţi şi de bunicul. În

125
Minimonografia fostei comune Peri

prezent (an 2.008), gospodăria respectivă din cătunul Sălişte,
unde a crescut tati împreună cu cei trei fraţi buni, se află în
proprietatea unchiului Costică, lucru stabilit printr-o înţelegere
dintre fraţi, atunci când au căzut de acord ca unchiul să se
îngrijească de părinţii bătrâni (bunicii mei), acolo unde şi unchiul
Costică şi-a crescut pe cei cinci copii (verişori mei): Mariana,
Vali, Nelu, Vică şi Bebe.
*-Prin căsătoria cu prima nevastă Floarea, bunicul Istrate a
devenit ginerele vitreg al lui Ioniţă Foleanu (Mărincu măcelarul)-
arhicunoscutul casap (măcelar), tăietor de vite, din Turnu Severin.
Mărincu Foleanu, a devenit tata-moşul (bunic) şi pentru Tati, când
la a treia căsătorie a avut de soţie pe Voichiţa, mama primei soţii
Floarea, a bunicului Istrate. Acest Mărincu măcelarul, cu care era
cunoscut mai bine decât adevăratul nume de Ioniţă Foleanu, a
avut copii din toate cele trei căsătorii. Din prima a avut pe Gore şi
Lenuţa, trecuţi în acte cu nume de familie Mărincu în loc de
Foleanu. În a doua a avut pe Paetrache şi Vasile cu numele de
Foleanu. Din a treia (cu Voichiţa), a avut pe Tudoriţa (devenită
Muntiu), Constantin (Costel), Dumitru (Tilică), Nica şi Virgil
(Ţuţu), tot Foleanu. Astfel că urmaşii lui Mărincu cu Voichiţa, au
devenit fraţi vitregi (numai de pe mamă) cu Floarea, prima soţie
a bunicului. De menţionat că Mărincu măcelarul, împreună cu
băieţii din cele trei căsătorii, a controlat tot ce a ţinut de comerţul
cu carne, ei fiind cunoscuţi şi ca neîntrecuţi sămsari (mijlocitori,
traficanţi în afacerele cu animale) ai zonei, de unde se
aprovizionau şi din comunele judeţului, multă vreme şi după cel
de-al doilea război mondial.
*-În 1940, localitatea Peri, a fost lovită de marele cutremur,
care a slăbit structura de rezistenţă la unele din cele mai solide
locuinţe, cum a fost casele fraţilor învăţători Gheorghiţă şi Ioniţă
Erceanu, a impegatului Gogorică Cernita, a preotului Nicoale
Panduru.
*-În 1941, comuna rurală Peri, cu satele şi cătunele, Borogea,
Bădiţeşti, Ciolani (Alunişul), Sălişte, Valea Petri, avea 1852
locuitori, din care numai în satul Peri, existau 731 locuitori, 189
gospodării şi 235 clădiri. Locuitorii se ocupau cu agricultura,
creşterea vitelor şi cărăuşia.

126
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1942, satele au fost arondate la comune, iar Peri a
aparţinut de Plasa Turnu Severin.
*-În 1945-1946, a avut loc primul mare sudom (alunecare de
teren), care a obligat strămutarea de la linia principală, a
familiilor: Constantin Brezoi, Nicolae Pasmangia, Ion Brezoi
(trăilă), Floarea Brezoi (a lui Mărin), zonă cuprinsă între Sălişte,
centrul Peri şi zăvoi (apa comunei). De atunci locul este cunoscut
sub numele de ,,sudoame”.
*-În 1947, Peri deţinea o şcoală cu 5 învăţători, plus o şcoală
şi doi învăţători la Bădiţeşti, o cârciumă, 32 cazane de ţuică, o
maşină de treierat, două unităţi cooperatiste, o moară de măcinat
cu piatră, 235 clădiri, 189 gospodării şi 731 locuitori, care se
ocupau cu agricultura, creşterea vitelor, cărăuşia. Avea în
subordine cătunele şi mahalalele: Borogea (din faţă şi dos),
Săliştea, Valea Petri, Bădiţeşti şi împreună aveau 1.852 locuitori.
*-În 1948.aug.03, a avut loc marea reformă din învăţământ,
când vechiul învăţământ primar a fost înlocuit cu cel elementar.
Copiii din Peri care trebuiau să-şi continuie noile cursuri
elementare urmau să meargă să înveţe la şcoala din Pruniţor sau
Fântâna Domnească, aşa cum s-a stabilit cu ocazia acestei noi
reforme. Dar un grup de părinţi ai elevilor care urmau a învăţa în
calsa a-V-elementară, au adunat semnături şi făcând demersuri la
forurile superioare, au obţinut aprobarea ca în Comuna Peri să
funcţioneze Şcoala cu şapte clase elementare, devenind astfel
comună de centru din punct de vedere al învăţământului
elementar. Se merită a se menţiona că din acest grup de iniţiativă,
au făcut parte: preotul Nicolae Panduru; învăţătorii-de bază ai
acelei perioade, Gheorghiţă Erceanu şi neobositul Ion Ist.Popescu,
alături de părinţii viitorilor elevi, printre care: Tiberie Erceanu,
Lupulescu Dumitru (pârvacu), Paşolea Nicolae, Ştirbulescu Ion
(Miricu) şi alţii. La Şcoala din Peri au învăţat copii din satele
Bădiţeşti, Ciolani, dar şi din comunele învecinate, precum
Govodarva, Degeraţi (Cerveniţa) şi chiar Husnicioara, (care astăzi
este centru de comună, de care aparţine şi fosta comună Peri cu
toate satele ei aparţinătoare). Prima promoţie a ciclului nou
elementar (clasele V-VII), a absolvit în vara anului 1951, fiind şi
cea mai numeroasă, deoarece în această promoţie, s-au regăsit
patru promoţii, adică absolvenţi din anul de învăţământ 1947-

127
Minimonografia fostei comune Peri

1948, ai claselor IV-VII, ciclu primar. Dintre absolvenţii claselor
V-VII, au continuat să înveţe în clasa a- V-elementară numai care
au dorit să reia învăţământul nou. Cel mai vârstnic din această
promoţie a fost Ştirbulescu I. Mihai, fiind unicul care a reluat
clasa a-V-a după absolvirea întregului ciclu primar de şapte clase,
dar în clasa a-VI-a, a susţinut examene de diferenţă şi a luat în
acelaşi an două clase ale noului ciclu elementar (VI şi VII).
Tati-meu îşi reaminteşte cu mare bucurie, că a făcut parte din
această- primă şi destul de numeroasă promoţie, a ciclului
elementar, având colegi pe: Sâca V.Brezoi-Rapcea (Bărboniu),
Angelica Gh.Dulamă-Baloteanu (Pană), Victoria A. Cenea-
Pătrânjei, Tiberică T.Erceanu, Sandu Margine (al lui Alecu din
Borogea), fraţii Ion şi Mişu I.Coricovac (ai unguroaicei), Miţu
C.Mândruţescu (al Constanţei), Rica N.Paşolea, Gheorghiţă
P.Şchiopescu (a lu Truţă din Borogea), Măriuţa I.Vlăduţ-Belcea
(a lui Ioniţă al Floarii), Marioara Dulamă-Calotă, Cornelia
I.Vâlceanu (a Fiţei), Nelu N.Panduru (al popii), Popescu Gh.
Nicolae (Nae a lui Varză), Popescu M.Ion (al Maretei), Popescu
G.Ion, Stirbu Ion (nepot de soră al colegului Sandu Margine),
Tudor Clement (Mentu), Calotă A.Dumitru (Icu), precum şi
grupul celor trei veniţi de la Govodarva: Vasile I.Istrăţescu, Petre
M.Perţ, Constantin I.Poganu
*-În 1951.iun.18, declarată ca fiind ,,Noaptea neagră”, au fost
deportaţi (strămutaţi) în Bărăgan (Golgota Bărăganului), cei care
nu erau simpatizaţi de comunişti, strămutare stabilită prin H.C.M.
326 / 1951 şi care s-a derulat între 18.06.1951 şi 31.06.1956.
Printre cei ce au avut parte de acest tratament inuman, din Peri au
fost familiile: Iancu Urdă cu familia din cătunul Borogea,
Grigore Coricovac (Dinculan, perceptorul), tată lui Constanţa,
Ioana şi Paulina, dar în Bărăgan nu a ajuns decât cu fiica Ioana
(familia ginerelui Ghiu Iovan, dascăl bisericesc); Şchiopescu
Gh.Gheorghe (Zgâţă).Deportarea în Bărăgan, a fost una din
marile drame ale gulagului românesc, deoarece deportaţii au fost
obligaţi la ,,bejenie”, oameni pedepsiţi-fără a fi fost judecaţi sau
învinuiţi de ceva anume, pentru o perioadă destul de lungă.
Atunci bunul gospodar-ţăran din Mehedinţi, a fost rupt de vatra sa
şi dus în Bărăganul ars de soare şi plin de ciulini.
*-În 1952, comunei Peri i-a fost ataşat şi satul Ciolani.

128
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1953, prin Ordinul 1.003, au fost deportaţi alte familii
din punct de vedere politic, printre acestea fiind: Preotul Nicolae
Panduru, care avea să se deplaseze pentru slujbe bisericeşti, fără
familie, în localitatea Argetoaia, judeţul Dolj; familia învăţătorilor
Floarea şi Costică Brezoi, care au fost nevoiţi să plece cu familia
în fostul Raion Balş, comuna Osica Mare, pentru o perioadă de
doi ani.
*-În 1959-60, Şerban Gheorghe din Valea Petrii, a fost omorât
cu patul armei de către pădurarul Tudosie, care activa în zonă.
*-În 1965.decemb.14, a încetat din viaţă Vasilică N.Ologu,
fiind găsit mort pe lunca Husnicioarei, după ce ajunsese la cap de
linie, în Husnicioara, cu autobuzul pe care era taxator, fiind
declarată crimă cu autori nescunoscuţi.
*-În 1966, la recesământ, comuna Peri, deţinea 318 locuinţe
şi 24,5% din populaţia comunei Husnicioara la care a fost ataşată
în 1968.
*-În 1968.iulie.14, a încetat din viaţă Gheorghe Popescu (al
lui Trică Brezoi), poştaş, în urma accidentului pe care l-a avut
prin căderea de pe bicicletă când se întorcea din teren, în timp ce
cobora panta abruptă de la ieşirea din Bădiţeşti spre Huşniţă. Fiica
lui Nuţa, avea să afle despre groaznica dispariţie a tatălui ei,
numai după ce a ajuns acasă cu reuşita examenelor de admiterea
în facultate. Aşa dar bucuria reuşitei la facultate, a fiicei, avea să
se transforme, pentru ea, familie şi cei dragi, în marea tristeţe
pricinuită de tragica moarte a tatălui ei, omul care a ţinut mereu
să-şi dezmierde cei doi copii, coborându-se el la nivelul copilăriei
lor, făcându-şi mereu timp, chiar pentru a se juca cu ei.
*-În 1969, a avut loc cel de al doilea mare sudom (alunecare
de teren), care a obligat alte familii să părăsească zona din coasta
şi subcoasta Săliştei şi să-şi ridice noi gospodării la linia
principală, printre ei fiind: Savu Grigorescu, Gheorghe Brezoi
(Iordancu), Nicolae I.Popescu (Holeac), Elena Nicolae Ologu,
Nică Verdea, Constantin Urdă, Constanţa Dunărinţu (Nămaie),
Gheorghiţă Ghilă (al lui Florea).
*-În 1972, a încetat din viaţă Vergina V.Borugă-Bondoc, care
a fost omorâtă şi aruncată în groapa cu var din grădina casei din
Balota, şi scoasă abia după zece luni.
*-În 1975, satul este electrificat.

129
Minimonografia fostei comune Peri

*-În 1976.aug.19, a încetat din viaţă Costel I.Şchiopescu
(petec), fiul lui Gabriela şi Ioniţă Şchiopescu, fiind trăznit în
postul de santinelă, la Vânju Mare-Mehedinţi, unde îşi satisfăcea
serviciul militar.
*-În 1979.sept.09, s-a stins din viaţă, la numai 27 ani, Mişu
M.Bărbulescu (al lui Miţu Dănilă), tatăl lui Marius (verişorul meu
primar), murind pe loc într-un accident de maşină, în care se afla
şi Mitică Istodorescu, cel mai bun prieten al său, consătean, coleg
de ciclu elementar, coleg de întreprindere. Dar şi Mitică a decedat
la puţini ani, datorită sechelelor lăsate de accidentul respectiv. Eu
şi Tati, nu am participat la înmormântare, deoarece ne aflam la
Bucureşti, la festivitatea de deschidere anului de învăţământ, de la
Şcoala Militară de Muzică, unde fratele meu, bădica Titi-Vali,
începea cursurile în primul an.
*-În 1985.mart.09, a încetat din viaţă, Vasilică C.Dulamă (al
lui Iulica), fiind omorât pentru jaf, de către autori cunoscuţi.
*-În 1986.aug.30, unicul fiu al familiei Marioara şi Vasile
Calotă, a decedat, în urma unui stupid accident care a avut loc în
ziua de 23 august, la Întreprinderea de Anvelope din Turnu
Severin, unde lucra, accident în urma căruia, timp de o
săptămână, a avut parte de cele mai groaznice suferinţe, atât el cât
şi cei dragi care au trăit zile de groază în preajma lui.
*-În 1987.oct, în ziua nunţii fiului său, a decedat George
Gh.Iancu (Tişleru), al cărui corp a fost descoperit după trei luni.
*-În localitatea Peri, luată individual, numărul locuitorilor pe
anumite perioade a fost: în anul 1912 erau 843 locuitori; în 1930
erau 787 loc.; în 1966 erau 825 loc.; în 1992 au fost 466 loc. şi
211 familii.
*-În 1994.oct.31, a încetat din viaţă Gheorghiţă G.Dunărinţu
(al lui tâmplaru), din Peri, verişor cu Tati, după o suferinţă de
trei săptămâni, cât a stat în comă profundă, în urma unei lovituri
primită în plină stradă, în Severin, lovitură primită în zona
creierului cu un corp dur, după ce ieşise din serviciul de zi şi
predase autoturismul pe care lucra ca taximetrist. Atentatorii însă
nu au fost descoperiţi.
*-În 2002, satul Peri avea 440 locuitori.
*-În 2003.mai.09, a încetat din viaţă Mihăiţă Cristinel
C.Priboi, fost Director General Telecom Mehedinţi, după o grea

130
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

suferinţă, fiind în comă trei luni, timp în care s-a zbătut între
viaţă şi moarte, spre disperarea celor care l-au iubit şi au stat în
preajmă.
*-În 2003.iul.05, a avut loc la Severin, Nunta (Cununia
Religioasă), a verişorului Marius M.Bărbulescu cu Mariana Godja
din Onceşti-Maramureş, dar stabiliţi în Timişoara. Vezi foto, unde
au pozat împreună cu majoritatea verişorilor mirelui.
*-În 16.08.2003, a fost inaugurată - după ample lucrări de
reamenajare- ,,Fântâna Mireselor” din Pucioasa, care a căpătat o
nouă înfăţişare, iniţiativa şi ajutorul financiar, aparţinându-i unui
locuitor din Husnicioara, OM cu simţământ de întrajutorare şi
dare de mână, în persoana domnului Avram Ionel.
*-In 2005. Martie 30, a încetat din viaţă Elena Borontişi din
cătunul Borogea din dos, fosta comuna Peri-în prezent
aparţinătoare de Comuna Husnicioara, la venerabila vârstă de 104
ani, cu un an mai mult decât consăteanca ei, Păuna Popescu (a lui
Mitrică Popescu), din cătunul Bâldani, zona Bisericii, care a
trecut la cele veşnice la vârsta de 103 ani.

*-Borogea.
*-Sat compus din două cătune (mahalale), Borogea din Faţă şi
Borogea din Dos, atestat documentar la 1873, component al
fostei comune Peri, în prezent al comunei Husnicioara. Se află la
11km depărtare de reşedinţa comunei Husnicioara şi la 3km de
centrul satului Peri. A aparţinut de comuna Peri între anii 1892-
1950 şi 1952-1968, iar între 1951-1952 de comuna Degeraţi.
-Hramul (nedeie cu masă şi joc), pentru locuitorii din cele
două Borogi, a fost şi continuă să fie, cu a celor din satul Peri,
Ispasul (Înălţarea Domnului), jocul având loc în centrui comunei,
cu celelalte cătune la un loc.
-Delimitare în teren:
*-Borogea, se află pe dealul Borogea (365m), iar între ea şi
localitatea dinspre răsărit, Cerveniţa (Degeraţi), se află o distanţă
de 5km Mahalaua Borogea din Dos aflată imediat cum se urcă
din centrul localităţii Peri, pe la Şcoală, spre Nord pe o colină
care rămâne în dreapta în direcţia de urcare, unde predomină

131
Minimonografia fostei comune Peri

numele de familie, Istodorescu, Frumuşelu şi Cruceru. Mahalaua
Borogea din Faţă, situată pe cealaltă colină, separate de ,,Valea
Mare a Borogii” care începe a se forma din cărarea care duce spre
respectiva mahala şi se continuă cu Valea Mare, care duce până în
localitatea Degeraţi (Cerveniţa). În acestă mahala Borogea din
faţă, predomină numele de familie, Schintee, Bâldea. Borogea
din faţă, aflată pe culmea nordică, a avut parte de un dar
dumnezeiesc, beneficiind de pârâul Cerveniţa, care se formează
din izvorul care iese dintr-o mare stâncă formată în panta care
coboară spre valea ,,Cerveniţa”. Izvorul poartă numele de Buroi
cu apă extrem de rece, care prin curgerea ei spre localitatea
Degeraţi (azi Cerveniţa), asigură oamenilor din zonă apa necesară
la udatul vărzăriilor, care ocupă mare parte din locurile de pe
malul râului Cerveniţa, râu care în unele perioade este populat cu
peşte. Apa pârâului Cerveniţa, trece prin Degeraţi (Cerveniţa) şi
se varsă în pârâul Huşniţa, în dreptul satului Ciochiuţa.
*-În 1872, satul Borogi, compus din cele două mahalale (cea
din Faţă şi Dos), făcea parte din comuna rurală Peri
*-În 1891, Borogea (ambele cătune), aparţinea de comuna
Peri, plasa Ocolul de Jos.
*-În 1912, componentă a comunei Peri, în plasa Coşuştea,
avea 350 locuitori.
*-În 1930, cu 334 locuitori, din Plasa Motru, avea 39,3 %
ştiutori de carte.
*-Între 1941-1947, componentă a comunei Peri, avea 332
locuitori şi 88 clădiri.
*-În 1970, componentă a comunei Husnicioara, avea 289
locuitori.
*-În 1974, satul este electrificat.
*-În cele două Borogi, numărul locuitorilor în anumite
perioade a fost:
*-În anul 1912 erau 350 loc.; în 1930, 334 loc.; în 1966,
289 loc.; în 1992, 113 loc. şi 56 familii.

*-Sălişte (Seliştea, Silişte).
*-Oiconimul Sălişte-Silişte, are mai multe sensuri, printre
care şi acela de sat dezvoltat pe vatra unei aşezări mai vechi,
dispărute.

132
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În unele documente apare ca sat atestat abia în 1910.
Mahala a satului Peri, în care predomină numele de familie,
Dunărinţu, Brezoi. În vechime, intrarea dinspre Prunişor, se afla
la ,,Poarta din Sălişte”, la podeţul de peste micul ogaş (la Păuna
lui Matei),care acumulează apele din ploi şi topirea zăpezilor, din
partea cătunului Sălişte, aflat în pantă- şi care se varsă în Zăvoiul
satului aflat în apropiere. În locul ,,Poarta din Sălişte”, şoseaua
care vine de la Prunişor, se continuă spre centrul localităţii Peri,
dar tot aici se ramifică, în dreapta făcându-se cărăruia care duce
în cătunul-propriu zis, Sălişte şi de unde se poate urca coasta care
duce spre cele două Borogi sau în localitatea vecină Degeraţi
(Cerveniţa), iar la stânga poteca care duce spre zăvoi şi lunca lui
şi de unde se trece de cimitirul satului, ajungându-se în platoul
Pucioasa, loc de unde apar alte ramificaţii. Acest loc este de mult
depăşit, extinzându-se în special după sudomul din 1969, când
multe familii au coborât din coasta Săliştei, la linia principală
unde şi-au ridicat gospodării. ,,Poartă” care imaginar se află acum
cu mult deplasată înspre Prunişor, cam în locul cunoscut sub
numele de, ,,Conacul lui Zgâţă”, acolo unde a existat până la
colectivizare, conacul marelui moşier al Periului din sec.XIX-XX,
Gheorghe Şchiopescu.
*-În acest cătun, a existat o văduvă săracă (a lui Dunărinţu,
Şchiopu), model de perseverenţă, despre care s-a vorbit cu mult
respect multe decenii, din neamul Dunărinţanilor, văduvă cu cinci
copii (patru băieţi şi o fată), care şi-a propus, dar a şi reuşit cu
toate greutăţile prin care a trecut, să-şi trimită pe cei patru băieţi
la oraş, la nemţi, să înveţe câte o meserie. Astfel toţi s-au întors
în cătunul lor şi au practicat meseriile învăţate, destul de mult
căutate în mediul sătesc: Gheorghe, tâmplar; Istrate, dăogar
(meşterea tot felul de vase din lemn); Ion, fierar şi Dumitru
(căsătorit cu Riţa), rotar (meşter în executarea de roţi din lemn
pentru vehicule).
*-Tot aici s-a aflat familia meşterelui cojocar, Vasile Cucu (al
lui Petrache), căsătorit cu Lena Schintee, din Borogea, o familie
de oameni gospodari, care au trudit cinstit pentru familia
numeroasă (doi părinţi şi cei şase băieţi, cu care l-a înzestrat
Dumnezeu). A învăţat pe copii, imnul învăţăturii şi al muncii prin
muncă, încă de la vârsta când alţii nici că să înveţe la şcoală nu

133
Minimonografia fostei comune Peri

prea aveau poftă, dar nici cine să-i îndemne. Gospodar de frunte,
model pentru mulţi săteni, prin felul în care a transmis copiilor,
cinstea, dorinţa pentru învăţătură şi muncă, iar rezultatul a fost cel
scontat, apucând să trăiască bucuria când toţi copiii, au ajuns
oameni de seamă, făcându-i cinste. Omul cu care puteai să discuţi
orice problemă de viaţă, omul uns cu toate alifiile pământului-în
sensul bun al cuvântului, sincer, dechis la dialoguri majore,
înţeleptul care a urmat puţin şcoala. A fost omul căruia i se putea
atribui cu adevărat, numele de gospodar, fiind omul care s-a
aplecat cu mare maturitate, seriozitate, responsabilitate, asupra
oricărui lucru, cel care prin tot ce a gândit, vorbit, realizat, a
dedus că urăşte risipa, lenevia. Acesta a fost Vasile Cucu, care
secondat de soţia lui Lena, a crescut pe cei şase băieţi, Petrică,
Mihai, Vasilică, Tuţu, Nelu şi Constantin (Titel).
-Hramul (nedeie cu masă şi joc), pentru cei din acest cătun, a
fost şi continuă să fie, ca pentru cei din Peri, Ispasul (Înălţarea
Domnului), jocul având loc în centrul comunei, împreună cu toţi
cei ce au acest hram.

*-Biserica (Bâldani).
Fosta aşezare-(sum.KI-BI / r /-RE / u /-SA-metat.- Biserika)-
,,locul casei (templul, familia, neamul) păstorului (preotului)
zeului înţelepciunii”, continuat în (skr.B / h / ER-KSA-I / h / A-
metat.-Biserika)- ,,Remarcabila casă (templul, familie, neam) de
aci”. Au derivat Bisericani (jud. AB, HR, NT,) din ţara nosatră.
*-A se vedea şi la ultimul punct tratat la pagina despre Mehedinţi!
*-Cătun (mahala), în componenţa comunei rurale Peri din
plasa Ocolul de Jos, menţionată în anumite documente de arhivă,
doar în anii 1891-1894, cu acest nume distinct de Biserică, unde
predomină numele de familie, Brezoi, Şchiopescu, Grigorescu.
Este posibil, să apară sub acest nume, dat fiind locul (coasta
Bâldani), unde a fost ridicată cea mai mare biserică, de pe raza
fostei comune Peri. Pentru a ajunge la Biserică (prima construită
de către locuitori satului, din lemn şi inaugurată la 08.11.1781),
trebuie urcată coasta, pornind din şoseaua principală prin două
artere. Cei din Valea Petrii, Răpceşti şi centru (Peri), ajung prin

134
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

cărăruia care duce din centru şi şoseaua principală, aflată între
gospodăriile Gheorghe Calomfirescu, pomojnicu (pomojnic,
însemnând funcţionar administrativ care conducea o plasă) şi
Constandin Geană. Cei din Sălişte, ajung venind pe şoseaua
principală, până la uliţa care urcă în pantă spre biserică, pe la
fostele gospodării, Savu Ologu (Opran), Ilinca lui Isac şi Istroi al
Anei lui Popescu, iar cei ce locuiau în coasta Săliştei (înainte de
sudomul care i-a obligat să coboare la şoseaua principală), urcau
pe poteca din coasta Cucuiului, bunarul din ogaşul Grigoranilor,
pe la grefieru şi Istroi al Anii. Creştinii din cele două Borogi
ajung, coboarând pe potecile lor, ei aflându-se şi mai sus de cota
unde este aşezată Biserica.
Acest cătun este parte integrantă din Peri, din toate punctele
de vedere (situaţie administrativă, sărbători, hram).
*-În perioada ultimelor decenii ale sec.XIX până în zilele
noastre (sec. XXI, anul 2.004), Biserica din Peri a fost păstorită
de către:

Preoţii:
*-Mihai Erceanu, tatăl celor doi apreciaţi şi respectaţi
învăţători ai satului, Ion şi Gheorghiţă,
*-Nicolae Panduru, tatăl lui George, Nuţi şi Nelu,

Cântăreţi Bisericeşti (dascăli):
*-Dascălul Mihai Grigorescu, tatăl lui Savu şi Măriuţa, care a
fost căsătorit cu naşa familiei noastre, Maria, devenită Brezoi,
după moartea lui, naş de botez pentru unchiul meu Mihai, fratele
cel mare al lui Tati.
*-Dascălul Mihai Ist. Popescu (frate cu inv.Popescu), tatăl lui
Anişoara,
*-Dascălul Vasilache Popescu, tată a doisprezece copii, care
în majoritatea lor, au trecut la cele veşnice la vârste tinere,
excepţie făcând Lenuţa Ilie-Dumbravă, care a murit de bătrâneţe,
primul bărbat, fiindu-i înv. Ilie, care a murit în războiul din 1945.
*-Dacălul Ghiu Iovan, tatăl lui Ionică.

135
Minimonografia fostei comune Peri

În curtea Bisericii din Peri, a fost ridicat un monument, unde sunt
dăltuite, pentru eternitate, numele Eroilor din fosta Comună Peri, din
perioada primului Război Mondial (1916-1919), apoi şi a celor din al
doilea Război Mondial (1941-1945), monument care a fost ridicat din
iniţiativa unui grup format din:

*-Dumitru Cerbulescu-învăţător,
*-Nicolae Panduru-preot,
*-Tibere Erceanu,
*-Grigore Coricovac,
*-Stanca Grigorescu,
*-Elisabeta Minciună.

Au fost dăltuite în piatră următoarele:

,,Ridicat de noi comitet, azi 15 aug. 1931, în cinstea eroilor,
morţi în Războiul pentru Întregirea Neamului Românesc, între
anii 1916-1919.”

,,Du-te la oştire,
Pentru ţară mori.
Şi-ţi va fi mormântul,
Lăcrimat cu flori”.

Eroii Războiului din 1916-1919:
*-Luca Mihai,
*-Brezoi Constantin,
*-Erceanu Mihai,
*-Lică Gh. Ion,
*-Nicolaescu Constantin,
*-Erceanu I.Ion,
*-Ştirbu Gh.Constantin,
*-Minciună P.Petre,
*-Nistor I.C.Vasile,
*-Brezoi I.Marin,
*-Popescu P.Gheorghe,
*-Schintee N.Gh.Ion,
*-Schintee N.I.Nistor,

136
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-Mitroi Marin,
*-Bărbulescu D. Alexandru,
*-Dulamă Gh.Vasile,
*-Cenea I.Barbu,
*-Coricovac I.Alexandru,
*-Ciocoiu D.Constantin,
*-Ologu I.Vasile,
*-Cruceru Marian Ion,
*-Crăciun Constantin.
*-Grigorescu Istrate,
*-Ciocoiu Tănase,
*-Gomoi I.Ion,
*-Săndulescu V.Dumitru,
*-Şerban M.Nicolae,
*-Cucu M.Constantin,
*-Lupulescu Barbu,
*-Şerban Gh.Istrate,
*-Schintee N.I.Constantin,
*-Ponea Tănase,
*-Crăciun C.Constantin,
*-Iovan C.Gheorghe,
*-Iordache N.Istrate,
*-Popescu D.Enache,
*-Rapcea D.Ion,
*-Popescu T.Ion,
*-Brişcă Gheorghe,
*-Coricovac N.Mihai,
*-Paşolea N.Ion,
*-Coricovac Gh.Gheorghe,
*-Istodorescu I.Dumitru,
*-Cenea N.Constantin,
*-Albici D.Istrate,
*-Zăvadă C.Nicolae,
*-Covlea I.Andrei.
*-Vlăduţi C.Ion,
*-Peagu I.Ion,
*-Tudor I.Dumitru,
*-Novac P.Ion,

137
Minimonografia fostei comune Peri

*-Lupulescu C.Constantin,
*-Popescu I.Mihai,
*-Şunei D.Ion,
*-Lazăr I.Gheorghe,
*-Istodorescu N.Ion,
*-Ţuţuman I.Constantin,
*-Tudor M. Ion,
*-Margine Ion,
*-Popescu I.R.Constantin,
*-Iancu Gh.I.V.Constantin,
*-Dulamă I.Mihai,
*-Covei N.Ion,
*-Dragotă N.Ion,
*-Tudor M.Constantin,
*-Grecu M.Ion,
*-Grecu M Nicolae,
*-Brezoi D.Ion,
*-Novac N.Vasile,
*-Aldea I.Dumitru,
*-Dulamă R.Dumitru.

Eroii Războiului din 1941-1945:
*-Cucu P. Petre,
*-Dulamă Gh. Gheorghe,
*-Dulamă V. Gheorghe,
*-Margine A. Vasile,
*-Cruceriu D. Ion,
*-Zară Er. N. Alexandru,
*-Lazăr I. Mihai,
*-Ţuţuman I. Ion,
*-Schintee V. Ion,
*-Albici I. Ion,
*-Brezoi M. Ion,
*-Ologu Gh. Constantin,
*-Popescu V. Gheorghe,
*-Vâlcu Mihai,
*-Grigorescu C. Ion,
*-Coricovac M. Constantin,

138
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-Vlăduţ Constantin,
*-Ţuţuman Gh. Ion,
*-Erceanu I. Ion,
*-Gomoi C. Constantin,
*-Gomoi L. Constantin,
*-Lupulescu Gr. Ion,
*-Palea Nicolae.

*-Valea Petri (Petriceoa, Petricea).
*-Nume a cărui etimologie înclude doi termeni:
1)-Valea (sum.BA/b/-LA/l/-E-metat.-Balea)- ,,Poarta
(hotarul) care susţine poartă) apa”, continuat în (skr. VALLE)-
,,Tăietura”. În limbajul simbolic francmasonic ,,Văile” reprezintă
coloanele templelor din al 18-lea grad (Dicţ.op.cit.p. 273). În ţara
nostră există peste 350 toponime care include prefixul Valea sau
derivate ale acestora, aceleaşi Aforme (nume sau rădăcini) de
,,Valea” existând în multe ţări din: Africa, America, Asia şi
Europa.
2)-Petri (sum.P/a/TE/s/I/-R/e/u/-metat.-Petri) - ,,locul marelui
preot”. Etimologia este susţinută şi prin existenţa acelei ,,..stânca
de piatră care se află în coasta dealuluiGomoilor spre răsărit de
valea comunei şi care este în formă conică, având la poale o
poliţă de forma unei blane de piatră” (Arh.nr.7/1923, p. 202) ceea
ce vine să confirme că aci era un altar pentru ofrande. Tradiţia a
fost continuată şi în epoca sanscrită când termenul PITRI este
prezent prin: PITRI- ,,Părinţi”-strămoşii direcţi ai omului cărora li
se aduc ofrande pentru morţi.
*-Vezi în completare şi la ultimul punct tratat la pagina despre
Mehedinţi!
*-Potrivit celor consemnate de T.Antonescu, satul şi-a luat
denumirea de la o stâncă de piatră care se află în coasta dealului
Gomoilor, spre răsărit de vatra comunei şi care este de formă
conică având la poale o poliţă de forma unei ,,blane”(scândură
groasă) de piatră.
-Hramul (nedeie cu masă şi joc), pentru cei din Valea Petrii
(Petricea) şi a celor din cărăruia (coasta) Dulămanilor, a fost şi
continuă să fie, ziua de Sfântul Ilie, din 20 iulie.
-Delimitare în teren:

139
Minimonografia fostei comune Peri

*-Satul se află în Valea Zăvoiului, la 2km de satul Peri, între
Valea Coşuştei (4km) şi Govodarva (2km) pe şoseaua Turnu
Severin (22km), Roşia (4km), unde încă predomină numele de
familie, Bărbulescu, Coricovac şi Dulamă. Pe plan local
delimitarea este cunoscută între punctele Valea Zăcătorii,
dealurile, Plai, Petroi, Crucii (crucea din copac) şi botul piscului
(la Soreşti)
*-Între satele Peri şi Valea Petrii, se află podeţul de peste
ogaşul, care se formează şi coboară până la vărsarea în zăvoiul
satului, fiind în dreapta, alături de cărarea cu acelaşi nume
,,Dulămanilor”, care se vrea hotar şi care delimitează locul ţinerii
sărbătorilor de vară (nedeilor), cei din Valea Petrii şi o parte din
uliţa Răpceşti, având ca hram (nedeie cu masă şi joc) la ,,Sfântul
Ilie”, pe când cei din Peri, Borogea, Sălişte, şi o parte din
Răpceşti au sărbătoarea (nedeia) Ispasului (Înălţarea Domnului).
*-În 1733.nov.21, se inaugura biserica din lemn ,,Întrarea în
Biserică”, construită de locuitorii satului, biserică care se
,,prenoieşte” şi se reinaugurează, la 18.06.1807.
*-În 1839.ian.16, se naşte Constandin fiul lui Stoica
Bărbulescu, căsătorit cu Maria fiica lui Ion Văduva, naş fiind
Constandin Coricovac şi soţia.
*-În 1840 se vorbeşte a fii proprietate megieşească.
*-În 1844.dec.04, Gheorghe, fiul lui Dumitraşco Bărbulescu-
plugar se căsătoreşte cu Dumitra fiica lui popa Dinu din sat, naş
fiind Gheorghe, fiul lui Dinu şi Stanca.
*-În 1844.nov.12, Constantin fiul lui Barbu Bărbulescu se
căsătoreşte cu Ancuţa, fiica lui Gheorghe Urdă din Valea Petrii,
naş fiind Maria şi Dumitru Ulogu (Ologu), iar ceremonia a fost
oficiată de popa Gheorghe din sat.
*-În 1860.ian 10, se naşte Gheorghe Bărbulescu (bunicul lui
C.N.Bărbulescu, autorului lucrării ,,Mic dicţionar al Judeţului
Mehedinţi), fiul lui Dinu Bărbulescu şi Ancuţa, naş fiind
Constantin Călugăru, iar botezul a fost oficiat de popa Gheorghe.
La rândul lui, Gheorghe şi soţia lui Dumitrana au devenit părinţii
lui Nicolae, care şi el căsătorit cu Ana, au avut copil pe autorul
sus menţionat, stabilit în Vârciorova.
*-În 1864, Mihalache Greceanu, Dumitraşcu Boronta şi alţii
din comuna Severineşti, se plâng comisiei comunei Valea Petrii,

140
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

împotriva locuitorilor acelei comune care le păşunează iarba ce o
au în hotarul Cerveniţa-Căzăneşti.
*-În 1864, Dumitraşco Bărbulescu, Dumitru Iovan, Ion Iancu
şi alţii se judecau pentru o moşie la Marga.
*-În 1864, Valea-Petrei este una cu Peri, dar cu toate acestea
face o comună deosebită, dar strâmtoraţi de nevoia de pământ.
Creşteau vite, făceau plugărie, iar grâul îl aveau în amestec cu
secara. Ani buni a dus lipsă de pâine, dar au fost ajutaţi de C.
Băltianu (Găină)
*-În 1867.oct.15, se naşte fiul lui Constantin Bărbulescu (51
ani) şi Ancuţa (42 ani), martori fiind Ion şi Mihai Dulamă.
*-În 1868, aparţinea-de Plasa Ocolulu, ca şi Peri, Selişteni şi
altele. Singură deţinea 100 familii, 107 case şi 110 contribuitori
moşneni.
*-În 1872, era comună în Plasa Ocolu cu 560 locuitori
*-În 1882.ian.18, s-a născut Victor Gomoiu (1882 ian.18-
1960 febr.10), care a devenit doctor, fiind primul român
preşedinte ale unei societăţi ştiinţifice internaţionale de istorie a
medicinei (1929 sept.14). Tatăl lui a fost preotul Gheorghe
Gomoi, venit din localitatea Valea Petrii, zona Peri, căsătorit cu
Ana şi stabilit în Vânju Mare. Bunicii lui Victor, din partea tatălui,
au fost Ioana (1797-1866) şi Gheorghe Gomoi, născuţi, crescuţi,
stabiliţi în Valea Petrii.
*-În 1891, comuna Valea Petrii din plasa Ocolul de Jos,
constituită dintr-o singură localitate, avea 640 locuitori posesori a:
360 bovine, 8 cai, 314 ovine, 28 caprine, 288 porcine, 49 stupi de
albine.
*-În 1894, încă era comună rurală, deţinea 89 contribuabili,
640 locuitori şi 115 case. Deţinea o biserică, un preot, doi
căntăreţi bisericeşti, o cârciumă. Mai deţinea 360 vite mari, 314
oi, 28 capre, opt cai, 288 râmători (porci).
*-În 1912, satul Valea Petrii se află în componenţa comunei
Peri din plasa Coşuştea şi avea 447 locuitori.
*-În 1930, dintre cei 418 locuitori ai satului Valea Petrii din
plasa Motru, 44 % erau ştiutori de carte.
*-În 1941, satul Valea Petrii component al comunei Peri avea
368 locuitori şi 109 clădiri, 95 gospodării..
*-În 1947 deţinea: 109 clădiri, 95 gospodării şi 368 locuitori.

141
Minimonografia fostei comune Peri

*-În 1948, satul este dat de Peri.
*-În 1973.sept.13, a încetat din viaţă Dulamă I.Ovidiu (Vidu
lui Radu), în scandalul iscat între el şi vecinul lui Mitu Dulamă (al
lui Enache), lăsând în urma lui cele două fetiţe minore (de13 şi
respectiv 9 ani).

*-Bădiţeşti (Bădiţesci, Bădeţeşti).
*-Sat aflat în componenţa comunei Husnicioara (9km
distanţă), în Sud de localitatea Peri (3km), despărţit de râul
Huşniţa şi Ciolani (1km). Se află între Valea Seacă şi dealul
Tarniţa, sat apărut la jumătatea sec.XIX-lea. Între 1946-1950 şi
1952-1968, satul a aparţinut de comuna Peri. Ca să ajungi aici
plecând din Peri, trebuie coborâtă coasta din platoul Pucioasa
înspre luncă, sub Pisc, iar după se se trece podul de peste Huşniţă,
se urcă coasta care se continuă pe traseul Bădiţeşti-Ciolani-
Zegaia. Numele care prerdomină aici sunt: Bădeţ, Blioju,
Leuştean, Lupu, Pătraşcu, Ştreangă.
*-Biserica credincioşilor din Bădiţeşti, a fost comună cu a
celor din Ciolani, stabilită pe Culmea comună celor două sate,
biserică care a ars, fiind trăznită.
-Hramul (nedeie cu masă şi joc), pentru bădeţani, a fost şi
continuă să fie Sfânta Marie-Mare de la 15 august, iar jocul se
ţinea la Pliuta Mare din şosea.
*-În 1852.sept.19, moşnenii din Bădiţeşti, au adresat plângere
domnului Ţării Româneşti, împotriva agăi C.Glogoveanu, care le
răpise 357 stânjeni din moşia lor, plângere care a fost semnată de
mai mulţi moşneni, printre care: Ion şi Nicolae Bădeţ, Nicolae
Blioju, Mihai al Mare, Dumitru Coricovac, Anghel Rapcea,
Nicolae Căpăţână, cu toţi cetaşii din mahala.
*-În 1864, apare ca sat cu 405 locuitori- după cum reiese din
documente, dar şi că nu ar fost locuit până atunci, este o dovadă
că s-a format ca aşezare, cu mult înainte de atestare.
*-În 1868, era cătun şi aparţinea de comuna Zegaia, avea
singur 81 familii, iar împreună aveau 162 case şi 194
contribuabili.
*-În 1891, satele Bădeţeşti şi Ciolanu, aparţineau de comuna
Zegaia, din plasa Ocolul de Jos, aveau 1870 locuitori (36 elevi)
posesori a: 900 bovine, 20 cai, 850 ovine, 619 porcine, 204 stupi

142
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

de albine, iar în anul 1906-tot împreună, aveau 80 familii dintre
care 15 nu posedau pământ.
*-În 1894, situat pe dealul Zăgaia, aparţinea de comuna rurală
Zăgaia, din Plasa Ocolul de sus.
*-În 1912, Bădiţeşti, Marmanu şi comuna Zegaia, de care
aparţineau, aveau 1908 locuitori dintre care 1051 în Zegaia şi 669
în Bădiţeşti.
*-În 1941, era componentă a comunei Peri şi avea: 421
locuitori, 101 clădiri.
*-In 1947, statisticile arată că aici erau: o şcoală cu doi
învăţători, 101 clădiri, 98 gospodării şi 421 locuitori şi aparţinea
de comuna Peri.
*-În 1966, la recesământ, deţinea 123 locuinţe şi 10,2% din
populaţia comunei Husnicioara, la care a fost ataşată în 1968.
*-În 1970, componentă a comunei Husnicioara, avea 343
locuitori.
*-În 1974, satul este electrificat.
*-În localitatea Bădiţeşti, luată individual, numărul
locuitorilor în anumite perioade a fost: în anul 1912, 669
locuitori; în 1930, 421 loc.; în 1966, 343 loc.; în 1992, 247 loc.şi
94 familii.

*-Ciolani (Ciolanu, Alunişul, până în 1970).
*-(Sum.KI-ULU-An-metat.-Kiulanu)-,,locul unde este aclamat
(slăvit) zeul Cerului (AN)”, continuat în (skr). CIU-LA/s/-Nu)-
,,Aşzarea care, acum tinde să se extindă”. De la Ciolanu au
derivat toponimele Ciolăneşti (jud.Teleorman, Vrancea) din ţara
noastră.
*-Vezi ultimul punct tratat la pagina despre Mehedinţi!
*-Este atestat în 1873, sat care aparţine de comuna
Husnicioara din anul 1968, se află la 8km S-E de reşedinţa de
comună, pe dealul cu acelaşi nume, aflat dintre satele Zegaia
(2km)şi Bădiţeşti (1 km), unde predomină numele de familie,
Ciolan, Leuştean. Între 1965-1968, a aparţinut de comuna Peri.
Alunişul este cunoscut mai târziu sub numele de Ciolani, dar din
1970 iul.01. revine la numele vechi de Alunişul.
-Hramul (nedeie cu masă şi joc), pentru locuitorii din Ciolani,
a fost şi continuă să fie ca a vecinilor Zegăieni, Sfântul Ilie, din

143
Minimonografia fostei comune Peri

20 iulie, cu jocul ţinut în centrul cătunului, în şoseaua care duce
spre Zegaia.
*-În 1873, este atestat documentar ca sat şi aparţinea de
comuna rurală Zegaie.
*-În 1887, aparţine a de comuna Zegaia care împreună aveau
263 contribuabili.
*-În 1891, era component al comunei Zegaia, din plasa
Ocolul de Jos.
*-În 1896, încă aparţinea de comuna Zegaia împreună cu
Bădiţesci.
*-În anul 1912, nu se află în acte (socotit fără locuitori),
*-În 1930, dintre cei 764 locuitori ai localităţii Ciolani-
Bădiţeşti, 49,6 % erau ştiutori de carte.
*-În anul 1930, are 764 locuitori; în 1966, 209 loc.; în 1922,
93 loc. şi 51 familii.
*-În 1947, component la comuna Zegaia, avea 317 locuitori,
72 clădiri, 71 gospodării.
*-În 1966, la recesământ, deţinea 82 locuinţe şi 6,2%, din
populaţia com Husnicioara, la care a fost ataşată în 1968.
*-În 1970.iul.01., îşi schimbă numele din Ciolani în Alunişul,
când avea 209 locuitori, o şcoală cu 25 elevi, 90 bovine, 285
ovine, 45 porcine, 25 stupi de albine.
*-În 1974, devine sat electrificat.
*-În 1977, avea 335 locuitori şi în 2.002, avea 63 locuitori.

*-Husnicioara.
*-(Sum.ARA/d/-USU-NI/n/KI-metat - Usnikiuara)- ,,Locul
sclavului (adeptului) puternicului zeu al înţelepciunii, vrăjilor,
meşteşugarilor (v. mina de cărbuni), prieten al oamenilor”,
continuat în (skr.USHA/s/-CIARAN/a/-metat.- Husnaciara)-
,,Locul zeiţei iubite a zorilor şi fiinţelor cereşti, cântăreţi ai
faptelor zeilor”. Rădăcina Husn, se regăseşte în toponimia unor
ţări din Asia şi Europa )India, Iordania, Norvegia).
*-A se vedea ultimul punct tratat la pagina despre Mehedinţi!
*-Comună stabilită la noua organizare teritorial-administrativ
din 1968 şi care până în prezent (anul 2008) cuprinde un număr
de 11 sate, deoarece pe lângă cele care le-a deţinut, au fost ataşate
şi cele care au aparţinut comunei Peri: Husnicioara, Peri,

144
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Borogea, Bădiţeşti, Ciolani (Aluniş), Dumbrăviţa, Celnata,
Marman, Oprăneşti, Priboieşti, Selişteni. Ea se află în partea
centrală, în zona colinară a Podişului Mehedinţi, cu un relief mai
mult deluros, dar şi văi, cu reţea hidrografică, reprezentată la
nivelul judeţului prin pârâul Buroi aflat în zona Borogea din Faţă.
Are dealurile Alunişului, Mormanu, Perilor, Tarniţa, şi Văile:
Cerveniţa, Cucului, Grecilor, Huşniţa, Pucioasa. Se află între satul
Sălişteni (3km), Dealul Hoileşti (355m) şi Dealul din Mijloc
(381m), Valea Huşniţei, pârâul Buroi, râul Husnicioara. Distanţa
până la Severin este de 15km Prin ea trece şoseaua Turnu
Severin-Cerneţi-Petrele Roşii-Husnicioara-Govodarva. Aici s-au
descoprit izvoare de apă minerală în ultimele decenii ale sec.XX.
*-În 1645, este atestat ca sat, cu toate că moşia şi satul
Husnicioara nu sunt menţionate în documentele arhivistice
medievale, respectiv, despre moşia şi satul localităţii, înainte de
anul 1756.
*-În 1756.oct.10, fostul ceauş din Cerneţi, Mihai Ştiucă, a
întocmit cartea de alegerea (hotărnicia) moşiei Husnicioara,
moşie vecină, -la acea dată- cu moşiile Huşniţa de Sus, Huşniţa de
Jos, Govodarva şi Valea Boierească. Moşia Husnicioara a
aparţinut boierilor Miculeşti, Ruxandra şi fiul său Grigore
Miculescu, stăpânind-o până spre sfârşitul secolului trecut. Aici s-
a descoperit o monedă de bronz de la Gardian III, bătută la
Viminacium, care a fost predată la Muzeul din Turnu Severin.
*-În 1832, este atestată (în alte documente), ca un mic sat.
*-În 1832.apr.28, satul Husnicioara, se afla pe moşia
sărdarului Ştefan Miculescu.
*-În 1836.apr.23, este finalizată lucrarea bisericii din lemn
,,Sf.Gheorghe”, ridicată de locuitori.
*-În 1838.nov.15, Constandin Ivan Bibire, începea cursurile
şcolare cu 15 elevi.
*-În 1864, satele Husnicioara, Cernata (Celnata) şi
Dumbrăviţa, au format comuna Husnicioara, cu 214 familii, 220
case şi 207 contribuabili. Din 1864 şi până în prezent (2.004), nu
a fost niciodată desfiinţată. De comună-pe parcurs au mai
aparţinut: Priboieşti, Celnata, Dumbrăviţa, Negreşti şi Ţiganii lui
Opreanu, care se aflau deasupra de Petrele Roşii, iar satele
laolaltă deţineau numai 207 contribuitori comunali cu Moşneni şi

145
Minimonografia fostei comune Peri

foşti clăcaşi. Aici se găseau moşneni proprietari mici şi proprietari
mari. Pământ sărac (nisipos, argilos) brăzdat de ogaşe şi râpi
adânci, dar în mare parte acoperit de pădure. Pământ mai mult şi
mai bun de cultivat se găsea la Miculescu şi Cernătescu. Oamenii
transportau lemne la Severin din pădurea lui Cernătescu.
*-Între 1864-1892, aparţine de Plasa Ocolul, la fel şi în
perioada 1928-1945.
*-În 1868, satele Husnicioara, Cernata (Celnata) şi
Dumbrăviţa, au format comuna Husnicioara, cu 214 familii (în
Husnicioara 106), 220 case, 207 contribuabili.
*-În 1874.apr.11, tribunalul Mehedinţi, confirmă cartea de
hotărnicie şi planul moşiei Dumbrăviţa depuse de Gheorghe
Petrovici şi alţi moşneni, prin care se aleg părţile acestora de cele
ale moşnenilor Husnicioreni, despărţite de culmea Siliştenilor şi
alte semne între care şi cele dinspre Nord şi Vest, marcând partea
moşnenilor.
*-În 1891, comuna Husnicioara din plasa Ocolul de Sus cu
satele, Celnata, Dumbrăviţa, Negreşti, Oprăneşti, Priboieşti, avea
1450 locuitori posesori a: 800 bovine, 24 cai, 890 ovine, 600
porcine, 260 stupi de albine.
*-Între 1892-1908, a aparţinut de Plasa Ocolul de Sus.
*-În 1894, împreună cu satele Cernata (Celnata), Negreşti,
Priboieşti, Oprăneşti, deţinea peste 250 contribuabili, 1450
locuitori, 270 case, cu pământ nisipos-argilos, acoperit în mare
parte de păduri, brăzdat de dealuri şi văi.
*-În 1896.sept.12, tribunalul Mehedinţi, admite contestaţia
moşnenilor din Negreşti, cătunul Negreşti, comuna Husnicioara,
împotriva executării în interiorul hotarului, a hotărniciei moşiei
Dumbrăviţa, întocmită în anul 1867 de ing. Florea Bengulescu, la
cererea lui Nae Zaharescu.
*-În 1897.febr.20, tribunalul Mehedinţi, admite contestaţia
făcută de moşnenii Gurani din Valea Boierească şi Husnicioara şi
anulează executarea hotărniciei moşiei Dumbrăviţa, făcută în
interiorul hotarului, în 1867.
*-În 1897.iul.02, Tudor şi Vasile I.D.Zaharia din comuna
Husnicioara, fac contestaţie împotriva hotărniciei întocmită de
ing. Gheorghe Crăciunescu moşiei Dumbrăviţa aparţinând lui Nae
Zaharia şi moşnenilor Zahareşti, care se trag din Dumitraşcu fiul

146
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

lui Pârvu Zaharia Gureşu, arătând că li s-au luat şase trupuri de
moşie de 111 stânjeni lăţime şi lungimea peste hotar.
*-În 1914-timpul războiului- printre prizionerii trimişi în
lagărele din Africa şi Germania s-a aflat şi Husnicioreanul
Zaharia Ghiţă.
*-În 1921, ca şi în 1864 şi 1945, în baza legilor de reformă
agrară, s-au efectuat împropietăriri şi pentru locuitorii din
Husnicioara, unde au fost împroprietăriţi 103 locuitori cu loturi de
0,5 ha, în moşiile Căzăneşti, Husnicioara şi Negreşti.
*-În 1930, dintre cei 527 locuitori ai satului Husnicioara, din
plasa Ocolul de Sus, 37,1 % erau ştiutori de carte.
*-În 1941, comuna rurală Husnicioara cu satele, Husnicioara,
Celnata, Dumbrăviţa, Negreşti, Oprăneşti, Priboieşti, Silişteni,
avea 1896 locuitori (546 la Husn.), 524 clădiri, cinci şcoli
primare, 40 cazane de ţuică.
*-Între 1945-1950, a aparţinut de Turnu Severin.
*-Între 1951-1968, a aparţinut de Raionul Turnu Severin.
*-În 1961, devine localitate electrificată.
*-În 1968, fostei comune Husnicioara i se ataşează, fosta
comună Peri cu satele ei.
*-La 1970.iul.01, comuna Husnicioara cu satele, Husnicioara,
Ciolani (Aluniş), Bădiţeşti, Borogea, Celnata, Dumbrăviţa,
Marmanu, Oprăneşti, Peri, Priboieşti, Selişteni, ocupa o suprafaţă
de 74Km p. Satele sunt cuprinse între 2km de Selişteni şi 11km
de Borogea. Legătura între reşedinţa comunei şi a judeţului se
face prin Drumul Naţional Turnu Severin-Prunişor şi drumul de
interes local Prunişor-Peri, iar ce cel de cale ferată este staţia
Prunişor. Densitatea populaţiei la nivel judeţean era de 64,8%
locuitori / km p faţă de media pe ţară care era de 85,3 locuitori /
km p Cei 3366 locuitori cu 1351 locuinţe, se ocupau cu
agricultura pe cele 5.247 ha. din care 2.666 ha, arabil, 2243 ha.
păşune şi fâneţe naturale, 338 ha. vii şi livezi, din care numai 6
ha. era asigurată pentru irigaţii. Fondul forestier era ocupat de
1137 ha. Deţineau 1390 bovine, 4.755 ovine, 740 porcine, 418
stupi de albine, mică industrie (două mori, două gatere, 13 cazane
de ţuică). Dintre cei 102 salariaţi ai comunei, 25 erau cadre
didactice ( opt şcoli cu 445 elevi, două grădiniţe cu 60 elevi), un
medic, opt cadre sanitare. Agricultura comunei reprezintă o

147
Minimonografia fostei comune Peri

producţie însemnată de activitate, cu o pondere însemnată de grâu
şi porumb, iar pe terenuri reduse legume şi cartofi pentru strictul
necesar.
*-În 1971, Husnicioara era înregistrată la nivelul
Mehedinţului, ca zonă care avea cărbune în subsol.
*-În 1980-perioada aceasta, comuna Husnicioara, avea
funcţie mixtă agroindustrială.
*-În 1981, se înfiinţează Exploatarea Minieră Mehedinţi, cu
obiect de activitate, extragerea lignitului din Husnicioara,
Zegujani, Pietrele Roşii..
*-În 1984, erau deja deschise noi exploatări de lignit pe
teritoriul com Husnicioara.
*-După cel de-al doilea război mondial, comuna Husnicioara
avea 1897 de locuitori (276 la Celnata, 71 la Dumbrăviţa, 546 la
Husnicioara, 460 la Negreşti, 212 la Oprăneşti, 332 la Priboieşti),
434 de gospodării şi 524 de clădiri.
*-În 2.002, a fost găsită cu o suprafaţă de 79km p, pentru cele
11 sate pe care le deţine şi 1.743 locuitori.

*-Marmanu (Moimanu, Mormanu).
*-Este sat atestat documentar la 1547, iar în unele documente
apare abia în 1845. Aici se află dealul Marman, la poalele căruia
se află zăcămintele de lignit de la Valea Copcii. Aparţine de
comuna Husnicioara, aflându-se în S-V acesteia.
*-În 1778, apare la Bauer, ca ,,moşioară cu pădure”.
*-În 1819, avea 18 familii pe moşia serdarului Răducan.
*-În 1835, avea 37 familii.
*-Între 1864-1938, a aparţinut de comuna Dedoviţa
*-În 1868, împreună cu Poroina aparţinea de comuna
Dedoviţa. Atât Moimanu (Marmanu) cât şi Dedoviţa se află pe
deal. Singură deţinea 23 familii, iar împreună cu cele din comună
aveau 750 locuitori, 165 case şi 127 contribuabili. Localitatea
Dedoviţa (centru de comună pentru Moimanu şi Poroina) avea
proprietar pe Cornilie Brâdescu şi Grigore Severineanu, iar
Moianu era al lui D. Ghiculescu. Centru de comună, Dedoviţa.
*-Între 1912-1952 a fost sat al com Husnicioara.
*-În 1947, deţinea 234 locuitori şi un învăţător.
*-Între 1952-1968, a aparţinut de Ghelmegioaia.

148
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1970, iul. 01, devine sat dependent de comuna
Husnicioara.
*-În 1974, satul este electrificat.
*-În 2.002 avea 26 locuitori.

*-Bobaiţa.
*-Aparţinătoare de comuna Crăguieşti. S-au găsit urme de
ziduri romane, fragmente ceramice şi de la un drum vechi în
punctul numit ,,Cetatea”. Aici este posibil să fi existat un turn de
legătură şi semnalizare cu castrul Drobeta.
*-În 1890, s-a aflat pe teritoriul localităţii un mormânt roman,
în care s-a găsit o monedă de a lui Hadrian.
*-În 1906.mart., chestionarul comunei Bobaiţa, arată că
locuitorii sunt moşneni şi se împart în 15 familii fruntaşe
(bogate), 160 de mijlocaşi, 51 codaşe (sărace). Refuză a se învoi
în scris pentru pământ cu proprietarii. Se cresc din ce în ce mai
puţine vite, în timp ce industriile casnice sunt apreciate, ca fiind
variate. Când fac învoilei, dijma se dă din trei una.

*-Oprăneşti,
*-În 1887, este atestat documentar ca sat.
*-Sat aparţinând de com Husnicioara din anul 1945, care se
află între Dumbrăviţa şi Marmanu. Numele satului vine de la
serdarul Ghiţă Opran şi urmaşii lui, care au fost stăpâni peste
Dumbrăviţa.
*-Între 1931-1945, a aprţinut de com.Negreşti.
*-În 1947, aparţinea de comuna Husnicioara şi avea, 212
locuitori, 54 clădiri, o şcoală cu doi învăţători.
*-În 1973, satul este electrificat.

*-Priboieşti.
*-În 1864, este atestat documentar ca sat aparţinător numai de
comuna Husnicioara, se află între Gârbovăţu de Sus (2km) şi
Celnata (4km), respectiv între văile Căprăreaţa şi Gârbovăţ..
*-Între 1897.dec.31-1898.ian.25, se stabilesc părţile de moşie
dintre Priboieşti şi comuna Husnicioara, deţinute de moşnenii

149
Minimonografia fostei comune Peri

Priboieşti şi proprietarii Lucia Em. Miculescu şi Lt.col. Gheorghe
Chivu.
*-În 1947, aparţinea de Husnicioara şi avea 83 clădiri, 74
gospodării şi 332 locuitori.
*-În 1970 iul.01, satul Priboieşti, component al comunei
Husnicioara, avea 225 loc. şi 79 locuinţe.
*-În 2.002, avea 103 locuitori.

*-Celnata (Cernata).
*-Sat component al comunei Husnicioara, situat între
Negreşti (2km) şi Selişteni (3km), la 3,5km de Husnicioara.
*-Satul este format după 1829 pe moşia lui Istrate Selişteanu.
*-În 1864, este atestat ca sat, şi împreună cu satele
Husnicioara şi Dumbrăviţa, au înfiinţat comuna Husnicioara, cu
214 familii, 220 case (38 la Cernata), şi 207 contribuabili.
*-În 1891, aparţinea de comuna Husnicioara, plasa Ocolul de
Sus, avea 300 locuitori, din care se deduce întemeierea aşezării
cu mult timp înaintea atestării.
*-Între 02.05.1897- 07.12.1898, sunt menţionaţi moşnenii
Zahareşti.
*-În 1930, din cei 307 locuitori ai satului, 38,4 % erau ştiutori
de carte.
*-În 1941, era component al comunei Negreşti, avea 276
locuitori şi 81 clădiri.
*-În 1947, depindea tot de coumna Negreşti şi avea 276
locuitori, 69 gospodării.
*-În 1973, satul este electrificat.

*-Dumbrăviţa.
*-În 1656, este atestat documentar, ca sat, în proprietatea
Elinei Radu Buzescu.
*-Între 1632.oct.30-1794.febr.02, moşia şi satul, sunt
menţionate în actele Mânăstirii Dintrunlemn.
*-În 1692.aug.29, se inaugurează biserica de lemn, construită
de Ghiţă Opran-căminar.
*-În 1777. mart.14, se realizează hotărnicia moşiei satului,
fiind menţionat Gh. Negrescu şi Zaharia Gureşu.

150
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1832.apr.18, moşia satului era în stăpânirea lui Ioniţă
Izvoranu-logofăt, şi al megieşilor.
*-În 1833, se afla în proprietatea moşnenilor şi a logofătului
Ioniţă Izvoranu.
*-În 1833, satul devine proprietatea moşnenilor şi a
logofătului Ioniţă Izvoranu.
*-În 1838.noemb.25, Constandin, fiul lui Lăpădat, începe
cursurile şcolare cu şapte elevi.
*-Între 06.02 1853-03.04.1855, este menţionată moşia
Cerneţi în hotarul satului Dumbrăviţa.
*-În 1864, împreună cu satele Husnicioara şi Cernata
(Celnata), au înfiinţat comuna Husnicioara, cu 214 familii, 220
case (70 la Dumbrăviţa) şi 207 contribuabili.
*-În 1930, din cei 65 locuitori ai satului, componentă de
comuna Negreşti, plasa Ocolu, 27,4 %, erau ştiutori de carte.
*-În 1970 iul. 01, componentă a comunei Husnicioara, satul
avea 64 locuitori şi 27 locuinţe.
*-În 1973, satul este electrificat.
*-În 2.002, avea 120 locuitori.

*-Selişteni.
*-În 1775.noemb.26, este menţionat în hotarul moşiei
Orgutova Verde.
*-(Sum.SA-S/u/-TIL-IN/n/I-metat. Săliştini)- ,,Locul din
lăuntru unde viaţa este protejată de principiul femenin (soţia?)
zeului Cerului” apoi în (skr.SALI/la /-STANA)- ,,Locul pietros
(stâncos) al lăcaşului (de cult)”. Au derivat toponimele Seliştiuţa
(jud. Mehedinţi) şi Silişteni (AG). Vezi în completare şi la ultimul
punct tratat la pagina despre Mehedinţi! Satul aparţine de
comuna Husnicioara din 1912, aflându-se în centrul actual al
acesteia. Este înconjurat de dealul Stânelor şi Buciucumului,
aflându-se la 19km de Turnu Severin. Se află peste deal de Valea-
Petrei, într-o vale frumoasă care dă în lunca Huşniţei. Localităţi
vecine sunt Peri şi Husnicioara, aflate la câte 2km depărtare
fiecare.
*-În 1785, (în alte documente, 1699.apr.24)a fost construită
biserica din lemn ,,Sfinţii Îngeri” (Sfinţii Voievozo) dar care în
1947 era destul de ruinată.

151
Minimonografia fostei comune Peri

*-În 1789, este atestat documentar ca sat.
*-În 1819, făcea parte din plasa Ocolul de Jos şi era pe moşia
,,Casei” polcovnicului Istrate Sălişteanu şi megieşească, având 44
familii.
*-În 1835, avea 52 familii.
*-În 1838 nov.13, Ion al Gruii, începea cursurile şcolare din
sat cu nouă elevi.
*-În 1840, este prevăzut ca fiind proprietate megieşească.
*-Între 1844-1845, după cum se arată în unele documente,
este atestat ca sat.
*-Între 1864-1912, are statut de comună, formată numai din
satul respectiv. Erau moşneni puţini, dar cu pământ mult,
cultivând grâu, secară şi porumb. Oamenii se ocupau cu vânzare
de lemne, pe care le transportau cale de ½ poştă, cumpărând un
car cu lemne din pădure cu un sfanţ şi vănzându-l cu trei sfanţi la
Severin.
*-În 1894, avea statut de comună tot în Plasa Ocolul de Sus,
avea 130 contribuabili, 700 locuitori şi 156 case.
*-În 1906.mart., în Selişteni, erau două familii fruntaşe
(bogate), 117 mijlocaşi, 11 codaşe (sărace). Erau în învoială cu
dijmă din trei una, plus două zile de muncă pentru un pogon (1/2
ha.). Pentru păşunatul vitelor, se lucrează trei zile de o vită mare
şi o zi pentru vitele mici. Numărul vitelor s-a redus, iar industriile
casnice sunt în progres.
*-În 1930, dintre cei 490 locuitori ai satului, 44,2 %, erau
ştiuitori de carte.
*-În 1947, avea 153 clădiri, 125 gospodării şi 473 locuitori.
*-În 1968, satul este electrificat.
*-În 1970, satul era component al comunei Husnicioara, avea
421 locuitori şi 145 locuinţe.
*-În 2.002, avea 224 locuitori.

*-Prunişor (Prunişori).
*-În 1593, este atestat documentar ca sat.
*-Deţine un relief deluros, brăzdat de pâraiele Huşniţa,
Cerveniţa, Mijarca, Peşteana, ca bogăţii: cereale, vite, fructe, iar
în teritoriu zăcăcminte de cărbune de pământ. Localitate este
vecină cu localitatea Peri, aflată la Şoseaua Naţională-care a fost

152
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

şi este pentru Peri, staţia de Cale Ferată şi Oficiul Poştal, între ele
fiind o distanţă de 6-7km, despărţite de o mare luncă care leagă
aceste două localităţi.
*-În 1611, Lupu Glogoveanu cu fii săi (se arată în hrisovul de
la Radu Mihnea), au moştenit moşia Prunişor, rămasă în familie
aproape 300 de ani, până la Nicolae Glogoveanu.
*-În 1819, satul Prunişor apare în documentele lui Fotino.
*-În 1819, Clucerul (boier care se ocupa cu aprovizionarea
de la curtea domnească) N.Glogoveanu, stăpânea peste şase sate
locuite de 597 familii de birnici (persoane supuse la bir), printre
ele fiind şi localitatea Prunişor.
*-În 1837, la Prunişor şi Porceşti, au fost înfiinţate bâlciuri în
zonă unde gospodari din satele învecinate, mergeau pentru
vânzări-cumpărări de produse. Bâlciul din Prunişor, a luat fiinţă la
cererea comisului Costache Glogoveanu, proprietarul moşiei-
bâlci, care se ţinea în 14 octombrie, ulterior apar la Prunişor şi
Gârniţa, schimbându-se şi data de organizare, pe 23 aprilie (ziua
de Sfânt Gheorghe).
*-În 1860, se afla pe moşia lui C.Glogoveanu, iar învoielile se
practicau cu din trei una în cazul semănăturilor.
*-În 1893, Prunişor, era una dintre cele opt plase, pe care le
deţinea Mehedinţiul.
*-În 1906, exista în zonă proprietar de moşie cu peste 100 ha.
în regie proprie.
*-Între 1951-1968, a fost sat al comunei Fântăna Domnească.
*-În 1970, deţinea 3 mori şi un dărac de lână.
*-În 1984, erau deschise- în zona Prunişor, noi exploatări de
lignit.

*-Degeraţi (Cerveniţa).
*-Are ca hotar natural, Valea Mare, Igrelişte, Poiana
Perenilor. Aici ca şi în Husnicioara s-au descoperit izvoare de apă
minerală. Satul se află la 5km de gara Prunişor şi la 30km de
Turnu Severin. Deţine culmile: Degeraţilor, dealul Albina, Piscul
Morii, Poiana Perenilor, şi văile: Cerveniţa, Valea Mare, Seacă,
Lumnicului. Marea pădure a Igreliştei se află în mare parte în
zona Degeraţi şi Severineşti.

153
Minimonografia fostei comune Peri

*-În 1483,-după unele documente, se vorbeşte de atestarea
satului Cerveniţa de Sus.
*-În 1571, este atestat documentar, satul Degeraţi.
*-În 1593, (în alte documente), este atestat sub numele de
Degeraţi , nume pe care-l păstrează până în 1964
*-În 1645, se consemnează într-un hrisov ca moşie a lui Iacov
din Cernaia.
*-În 1833, sunt atestaţi ca stăpâni băneasa Brâncoveanu şi
moşneni.
*-În 1845, este atestat satul ,,Degeraţii birnici” şi ,,Degeraţii
moşneni”, care încă mai existau şi în anul 1857..
*-În 1864, devine comună, formată din cele două sate
Degeraţi şi se păstrează aşa până în anul 1912.
*-În 1925, i se ataşează satele Lumnicu de Sus şi Lumnicul de
Jos, fiind împreună până în anul 1950.
*-În 1947, avea 893 locuitori, care se ocupau cu agricultura,
tăierea lemnelor şi cărăuşia. Împreună cu Lumnicul (de jos şi de
sus), cu care alcătuieşte o singură comună, avea 1367 locuitori. În
Degeraţi era o şcoală cu 3 învăţători şi în Lumnic una cu doi
învăţători; 16 cazane pentru ţuică şi 4 în Lumnic; două unităţi
cooperatiste; teren de 492 ha. Terenul de 492 ha. apare în statistici
ca fiind ocupată de marea pădure a Degeraţiului, evidenţiată în
lista marilor păduri ale Mehedinţului.
*-În 1952 la satele care compun comuna, se adaugă şi satul
Sperleşti, cu care se află până în anul 1964.
*-În 2.002 avea 385 locuitori.

*-Govodarva.
*-Este atestat ca sat în anul 1645.
*-În 1821, se întemeiază satul Govodarva Adunaţi, în
apropiere de Govodarva, din populaţie venită în zonă, sat care-şi
pierde identitatea în anul 1864.
*-Între 1.832 apr.28-1.833 aug.09, satul era pe moşie
megieşească, şi a fostului ceauş, Istratie Calotescu, iar învoirile
legate de clacă şi dijme se făceau prin grai (înţelegere verbală),
ele fiind de 12 zile, precum şi zăciuială în toate, iar carul de
lemne nu era prevăzut în obligaţii. Prin comună trece şoseaua
comunală-vecinală, Severin-Petrele Roşii-Govodarva.

154
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1838.nov.15, Ion, fiul lui popa Gheorghe, începe
cursurile şcolare cu zece elevi.
*-În 1868, era unită cu Valea-Rea, comună cu moşneni şi
clăcaşi în număr de 180 contribuitori, 735 locuitori. 180 case, 191
familii (din care 107 Govodarva). Viaţa era destul de grea,
pământul brăzdat de dealuri, văi, râpi cu pământ argilo-nisipos,
chiar şi petros. Dealurile înalte închid Govodarva ca în carapace
de zid. În Vârful-lui-Iacobu s-au găsit urme de zid din cărămidă
mare, care arată că acolo a existat o veche cetate Romană. Satul
are în aceaată perioadă numai 100 de familii, dar a început cu
numai 16 şi care din 20 în 20 de ani numărul acestora se dubla.
*-În 1891, apare ca fiind comună în plasa Motru de Sus, şi
împreună cu satul Valea-Rea, avea 735 locuitori care posedau:
411 bovine, 8 cai, 316 ovine, 206 porcine.
*-În 1896, Govădarva era comună, compusă din Govădarva +
Valea Rea.
*-În 1930, dintre cei 464 locuitori ai satului din plasa Motru,
51,5 % erau ştiutori de carte.
*-În 1941, Govodarva împreună cu cătunul Păltinişul,
componentă a comunei Căzăneşti, avea 54 loc. 149 clădiri, o
şcoală cu doi învăţători.
*-În 1970, deţinea 62 locuinţe şi 3,7 % din populaţia
comunei.
*-În 2004, apare ca sat component de comuna Căzăneşti.

*-Zegaia (Zegae, Zâgaia, Zăgaia).
*-În 1571, apare ca sat atestat documentar, când este
menţionat Lupu din Zăgaia, nepot al jupânesei Mariana şi al
fratelui ei Radu din Ergheviţa.
*-Vecini îi sunt: în răsărit, Prunişor, în sud, Gutu, la apus,
comunele Bistriţa şi Dedoviţa şi la nord, comuna Husnicioara.
Are un relief frământat (accidentat) şi sărăcăcios (dealul Balota, şi
văile Zegaia, Poiana Lungă, Barscota, Prunului, Paului, Gorunişa,
Zapu, vârful şi câmpul Marmanu (371m). Se află între Valea
Zegaia şi Vârful Marmanului, având mahalalele Zegaia bătrână şi
Zegaia tânără.
*-În această localitate la 20km depărtare de Severin-dar şi în
apropiere de Peri şi unde se ajunge trecând prin satele Bădiţeşti şi

155
Minimonografia fostei comune Peri

Ciolani, s-au descoperit urme romane şi o reuşită piatră funerară
(monument funerar), care relatează despre fiica lui Ulcudius
Bedari şi a Suttei Epicadi, ambii de origine dacică, că a fost ucisă
de tâlhari, de alţi Geto-Daci, care erau tot într-o stare de primitivi,
rămaşi după construirea podului de peste Dunăre, dar care a fost
răzbunată (interfecta a latro. et vindicata). Asasinatul a avut loc
în vicus-ul roman de la Zăgaia, unde locuiau părinţii fetei.
*-Vorbind de Zegaia te duce gândul la Balota- staţia de cale
ferată pentru Zăgăieni- şi dealul Balota (368m), la 2km distanţă,
unde domină depresiunea estică a Severinului. Gara Balotei
renumită pentru că aici se înfrânează garniturile de tren care
coboară spre Turnu Severin, care se află la 18km depărtare de
oraş. Coborârea pe calea ferată pe traseul Balota-Turnu Severin,
este una dintre cele mai dificile, dat fiind serpentina destul de
pronunţată, care cere la urcarea ei dinspre Severin suplimentarea
cu locomotive pentru tractarea trenurilor, serpentina având şi o
pantă destul de înclinată.
*-Câmpul lui Balotă, sat şi moşie la Balota-Zegaia, sat atestat
în 1571, ca posesiune a postelnicului Udrişte, fiul lui Pârvul din
Drăgoieşti. Moşnenii baloteni (Zăgăieni) şi moşia Câmpului lui
Balotă sunt menţionate în documente din 1835, 1839, 1845.
*-În 1636 este menţionat Dragul din Zăgaia.
*-În 1668 sunt menţionaţi: Ivan Huza şi fratele său din
Zăgaia.
*-În 1727, Zegaia, împreună cu satul Peri, făcea parte din
plasa ,,De margine”, plasa ispravnicului Barbu Păianu, de pe
moşie megieşască cu: Istrate pârcălab, posesor a 36 moşii, 27 vii,
50 bovine, 23 cai; din neamul Sălişteanul avea pe, Avram, Iancu,
Dragotă, Mihai şi Ion; Novac Pereanu; din neamul Zăgăianul pe
Barbu, Curuia şi Dumitru; Giurgi Husniceanu; Coanda sin
Curui Zăgăianul; Neagul vânătoriul; Pârvu Calofirescu;
Nedelcco Piţiga ş.a.
Împreună (Zegaia şi Peri) aveau 45 familii (36 megieşi, 4
birnici, 4 văduve, 1 nevolnic), printre care şi a lui Istrate-pârcălab,
posesor a 36 moşii, 27 vii, 50 bovine, 23 cai.
*-În 1732, satul, apare menţionat într-o carte de hotărnicie a
moşiei Trestenicul, semnată de boierul Preda Căpitanul Zegăianu.

156
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

*-În 1778, este menţionat de Gen. Bauer, ca ,,locuinţe părăsite
cu pădure şi livezi”.
*-În 1789, sunt menţionaţi, Constantin Zăgăianu şi Gheorghe
Ciolan cu fiii lor din Zegaia, vânzători ai moşiilor lor din hotarul
Marmanului.
*-În 1819, Fotino aminteşte de Zegaia de sus şi Zegaia de Jos.
*-În 1836, apare-în unele documente-ca fiind atesat sub
numele de ,,Câmpul Zegăii”.
*-În 1839, a fost menţionat ,,Câmpul Zăgăii”.
*-În 1845, este menţionată moşia Balota a moşnenilor
Zăgăieni.
*-În 1857, satul avea un singur învăţător.
*-În 1860, Zâgaia aparţinea unui număr de 180 moşneni şi un
proprietar mai mare. Se cultiva grâu, porumb şi puţin orz, iar
pământul era destul de slab.
*-În baza legi de reformă agrară din 1864, urmată de cele din
1921 şi 1945, s-au efectuat împropietăriri şi pentru locuitorii din
localitatea Zegaia, unde 84 de locuitori au primit între 1-4 ha, în
moşiile Băncii Severinului şi cea a lui C. Constantinescu-
Prunişor.
*-Între1864-1892, formează com.Zegaia împreună cu satul
Bădiţeşti.
*-În 1868, Zâgaia (Zegaia), era comună şi avea în
componenţă cătunul Bădiţeşti cu care deţinea 162 case, 194
contribuabili, 201 familii (din care120 familii erau în Zâgaia).
*-Între 1892-1912, este comună cu Bădiţeşti şi Marmanu.
*-În 1894, era comună şi încă avea în subordine satele
Bădiţesci şi Ciolani, aveau 263 contribuabili, 1.870 locuitori, 311
case, o biserică, un preot, doi cântăreţi, o şcoală, un învăţător, 37
elevi.
*-În 1906, exista aici un proprietar de moşie cu peste 100 ha.
*-În 1908-1983, a vieţuit Mihalache (Lache) I. Simcilescu-
Zegaia, care a funcţionat ca învăţător atât în satele din
com.Zeagaia cât şi altele din judeţ. A fost un mare culegător de
folclor literar, din Zegaia şi împrejurimi. Împreună cu folcloristul
Iosif N. Dumitrescu, a publicat în 1936 culegerea ,,Ghicitori”. A
cules peste 200 cântece populare, a deţinut o colecţie de strigături

157
Minimonografia fostei comune Peri

în joc (vechi şi noi) şi o bogată colecţie de cusături naţionale din
Zona Zegaia.
*-În 1914-în timpul războiului a fost luat prizioner sold.
Bădeţi Alexandru, fiu al Zegăii, din regim.17 infanterie Mehedinţi
şi dus cu ceilalţi, prin lagărele din Africa şi Germania.
*-Între 1932-1945, este comună cu satele Bădiţeşti,
Marmanu, Ciolani.
*-Între 1945-1950, este comună cu satele Marmanu şi
Ciolani.
*-În 1947, existau: o moară de măcinat cu pietre, 2 şcoli cu
cinci învăţători, 2 unităţi cooperatiste, două cârciumi, 34 cazane
de ţuică.
*-Între 1951-1968, satul Zegaia a aparţinut de comuna
Ghelmegioaia.

Post-Scriptum:
1)-Cât priveşte numele de PERI, un hâtru al locului, ar fi
lansat ideea (să fie oare o legendă sau realitate?), că un drumeţ a
ţinut morţiş (a poftit) să mănânce o pară în perioada de vară şi
fiindcă n-a găsit măcar una pentru a-şi potoli foamea, setea şi
pofta, a murit de dorul perelor, şi uite aşa s-a născut numele de
Peri, adică acolo unde poţi să mori de dorul perelor (unde lipsesc
perii). Dar hai să recunoaştem că nici în zilele noastre nu se
găsesc prea mulţi gospodari care să se fi înghesuit a avea măcar
un păr în livada lui, fie numai pentru simbolul care trebuie păstrat,
acela de Peri, de numele ,,sfânt” al localităţii natale şi unde se
cade, ca fiecare gospodar să aibă aşa ceva pentru ca numele să
corespundă realităţii (să fie o localitate cu mulţi peri, unde fiecare
gospodar să aibă măcar un păr în livada lui şi unde să se găsească
pere din belşug şi din toate soiurile).
2)-Dacă părinţii mei, sunt născuţi şi crescuţi în Peri, având un
loc căruia îi pot spune ,,loc natal”, nu acelaşi lucru se poate spune
despre mine şi fratele meu mai mare Valentin-Istrate (Titi-Vali),
prin simplul fapt că noi nu avem un loc pe care-l putem numi loc
natal. Fratele meu a venit pe lume în maternitatea spitalului din
Orşova Veche(anul 1965), iar eu tot în Orşova, dar în cea Nouă
(anul 1973), spital la care erau arondaţi cei din Topleţ (localitate
între Orşova şi Herculane), acolo unde părinţii erau stabiliţi (Tati

158
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

din 1959 şi Mami din 1963, după căsătorie), cu domiciliul şi
serviciu. Mergând în Peri, eram musafiri, unde mergeam ,,de-a
neamurile”. În Orşova este doar locul unde am văzut lumina zilei-
sau glumind unde au aterizat berzele care ne-au adus şi unde
părinţii au primit acel act de naştere. În Topleţ unde noi doi fraţii,
am apucat a sta destul de puţin (fratele 11 ani iar eu numai 2,5
ani). Din 1976 am devenit cu toţii (familia) severineni, dar nu-mi
pot lega şederea ca de un loc natal, distinct, chiar dacă aici ( în
perioada 1976-2002) am crescut, m-am format şi mi-am
desăvârşit studiile. În acest fel, fie-mi permis a mă pronunţa-în
felul hâtrului-spunând că locul natal pentru mine şi fratele meu,
este agăţat undeva, într-un loc nedefinit, unde nici cui nu se poate
bate şi nici agăţa-măcar-acel act de atestare a venirii noastre pe
Terra.
3)-Fraţii lui Tati:
-Mariţa, (soră de pe tată) căsătorită cu Ion Isac, mamă pentru
Măriuţa şi Anuţa,
-Paraschiva, (soră de pe tată) căsătorită cu Gogu Bădeţ din
Bădiţeşti, mamă pentru Vasile, Mitu şi Constantin (Chică),
-Miahai, căsătorit cu Dorina Lazăr din Bucureşti, unde s-a
stabilit, dar nu au avut copii,
-Costică, căsătorit cu Alina Cârstescu din Prunişor, stabiliţi la
casa bunicilor din Peri, tată pentru Mariana, Vasilica (Vali), Nelu,
Vică şi Constantin (Bebe),
-Elena (tanti moaşa), soră geamănă cu Tati, căsătorită cu Ion
Ochea şi ea fără copii.
4)-Fraţii lui Mami:
-Nelu, căsătorit cu Fineta Drică din Arvăteşti (Fântâna
Domnească), tată pentru Gilda şi Dana,
-Ruja, căsătorită cu Costel Săftoiu din Husnicioara, mamă
pentru Nuţi şi Relu,
-Lenuţa căsătorită cu Sandu Iacob din Gârla Mare, apoi cu
Victor Stănciulescu din Bârda, dar fără copii,
-Mihai (Puiu), căsătorit cu Nuţa C. Dulamă, tată pentru
Simona şi Constantin (Bebiţă),
-Marioara, căsătorită cu Mişu Bărbulescu, mamă pentru
Marius, iar după decesul soţului, recăsătorită cu Nicu Lăcătuşu,
fără copii.

159
Minimonografia fostei comune Peri

5)-Tati se mândreşte cu faptul că a făcut parte din:
*-Prima promoţie care a absolvit ciclul elementar, cu şapte
clase din anul şcolar 1950-1951, promoţie în care s-au regăsit 4
promoţii.
*-Prima promoţie cu numai doi ani de Şcoală Profesională
(promoţia 1951-1953, de pe lângă Atelierele C.F.R.Turnu
Severin), promoţie care a urmat după cea cu trei ani, respectiv cu
doi ani şi jumătate.
*-Primul contingent cu stagiul militar de numai doi ani
(1956-1958, la pontoneri Brăila), după cei cu patru, trei, şi
respectiv doi ani şi jumătate de armată (instrucţie).
*-Prima promoţie de doi ani Şcoală Tehnică de Maiştri (1968-
1970), la Grupul Şcolar Electromotor Timişoara- timp în care a şi
muncit la Intreprinderea Electromotor - după promoţia de trei ani,
când în anul 1970 au absolvit, două promoţii, cu trei ani,
respectiv cu doi ani de şcoală
6)-Tati nu a fost, nu este şi nici nu va fi, de acord cu mine,
nesuportând, nici ca om dar mai ales în calitate de creştin Nou
Testamental, interpretarea viselor, şi superstiţiile în care eu pun
mare bază, cu toate că în cazurile relatate în cele ce urmează - şi
în care realitatea este de partea lui -, el a căutat să mă convingă,
dar fără reuşită: În 1994, când mi-am propus să urmez cursurile
Universităţii din Craiova, la Colegiului Universitar-Tehnic şi
Adminstrativ, din Turnu Severin, am mers la sediul Colegiului şi
m-am înscris pentru examenul de admitere, fiind notată în ordine
la numărul ,,13”. Eu, cea care sunt în stare să servesc superstiţia
pe pâine, am luat în calcul că nici de data aceasta nu voi avea sorţi
de izbândă la admitere (anul anterior din cauza Istoriei nu am luat
medie de admitere la Academia de Poliţie). În timpul pregătirii
consultând broşura cu indicaţiile ce-mi necesitau, am descoperit
cu groază că sediul Universităţii din Craiova, unde urma să susţin
examenele de admitere, se afla pe Strada Alexandru I.Cuza nr.13.
De data aceasta începusem de-a binelea să văd negru în faţa
ochilor. Aşa s-au mai scurs zile şi când mai era puţin timp până la
examene, am fost vizitaţi de Tanti Puşa Şchiopescu (soţia lui
Gheorghiţă, verişorul lui Tati), împreună cu fiul ei Sorin, stabiliţi
în Craiova. Din discuţii au aflat şi musafirii că speranţele mele
sunt minime, având la bază ideea cu numărul ghinionist 13, care

160
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

deja îmi apăruse de două ori, ca în completare, verişorul să-mi
,,întărească” convingerea ţinând să spună pe ton actoricesc, cum
că eu locuind la ei la Craiova pe timpul examenelor, voi locui pe
strada Pavlov (actualmente Amaradiei) nr.13. Ce să mai spun
decât că am plecat la examene numai cu gândul de a-mi face
datoria participării, a încercării, şansele fiind în conceptul meu
nule. Tot prin ajutorul oferit de tanti Puşa am aflat- cu mult
înainte de afişare, că am reuşit cu medie destul de bună (medie
de bursă), dar numai când au fost afişate la sediul Colegiului din
Severin, rezultatele mi-au arătat locul pe care am reuşit, în funcţie
de media de admitere. Acolo la afişier a mers Tati, unde nu a
urmărit unde este trecut nunele meu, ci numele trecut în dreptul
numărului fatidic ,,13”. După cum a declarat a ţinut să
mulţumească Lui Dumnezeu că acel careu cu patru de ,,13” s-a
încheiat şi că are toate motivele să mă convingă să nu mai cred în
superstiţii, înţelegându-se de la sine că locul ,,13”pe lista
reuşiţilor la admitere era ocupat de Zăvadă V.Elena Mihaela
(subsemnata).
În ziua de marţi, 13 mai 2008, am fost anunţată că
participând la o tragere la sorţi, am câştigat dreptul de a cumpăra
materiale pentru amenajarea interioarelor, în valoare de 1000 ron
(10 milioane lei vechi). Tragerea a fost organizată şi susţinută
financiar de către patronul de la Izometal Timişoara, care
patronează şi publicaţia săptămânală Cronica de S-Vest. De
remarcat că la tragerea de la finele anului 2006, Tati a câştigat
marele premiu de 1.000 euro (33,2 milioane lei vechi), iar la
tragerea de la finele anului 2007, şi fratele meu Valentin Istrate, a
câştigat 500 de euro (16 milioane lei vechi). Pentru a participa la
tragerile la sorţi, trebuia să te abonezi la Cronica de S-Vest, pe 3-
6-12 luni, să trimiţi copie după chitanţa de abonament şi datele
personale, la Cronica. Şi cum Tati a luat iniţiativa abonării la
acest reuşit săptămânal, ne-a convins şi pe noi copiii, şi aşa am
reuşit cu toţi să avem parte de câştiguri de loc neglijabile. Şi de
data aceasta Tati a arătat, cu degetul spre mine, având dreptate.
Aceasta are o explicaţie, legată de ziua de marţi 13.05.2003 (exact
cu 5 ani în urmă şi tot zi de marţi 13 mai), când stând la un punct
de schimb valutar, mi s-a furat din geantă suma de 260 euro (97
milioane lei vechi). Eu prăpăstioasa superstiţioasă, am făcut

161
Minimonografia fostei comune Peri

imediat legătura dintre ziua de marţi şi fatidicul 13. Atunci (în
2003), eu am avut dreptate, dar acum Tati a venit să-mi
reamintească, cum că ziua de marţi şi cifra 13, pot aduce
necazuri, dar şi bucurii. În acestă direcţie legată de superstiţii,
lupta continuă.
7)-În continuare, prezint poeziile şi poeziile-cântări, pe care
le-am adus pe diferite scene şcolare, concursuri şi la ,,Serbările
Mării”, emisiuni radiodifuzate, cu care am avut-spre satisfacţia
mea de copil, mari succese:

Şcolarul şi căţelul.
Măi Lăbuş, te uiţi la mine, câine mic şi minte goală.
Tu nu vezi că-mi pare bine, c-o să merg şi eu la şcoală?
Ce te bucuri fără rost?, că de şcoală n-ai habar.
Tu rămâi un câine prost, fiindcă nu poţi fi şcolar.
Ne-am jucat o vară-ntreagă, suntem doar prieteni vechi.
Dar ce poate să priceapă, capul tău dintre urechi?
Sai în sus şi dai din coadă, toate le-nţelegi pe dos.
Ce vrei, joacă sau vrei sfadă?, stai cuminte nu-i frumos!
Nu pricepi că-nvăţătura, lămureşte orice taină?
Tu doar şti s-apuci cu gura, ba de mână, ba de haină.
Vai de tine că nu şti, nici să faci o socoteală,
Nici ca să citeşti, să scrii, cum se-nvaţă azi la şcoală.
Eu cu mine te-aş lua, dar mi-e teamă că deodată,
Din prostie, vei lătra, şi-o să râdă clasa toată.
Stai, te rog, mai bine-acasă, mintea să ţi-se mai coacă!
Eu voi sta cuminte în clasă, şi-mpreună doar la joacă.

Gruia lui Novac.
Sus în deal la crâşma Stanii, unde-şi beau drumeţii banii,
Şade Gruia bea vin rece şi cu lăutari petrece.
Mama lui de veste-a prins şi la el aleargă-ntins.
Gruio, Gruio, fătul meu, ce faci pentru Dumnezeu?
Azi de-acasă iar plecaşi, crâşma, crâşma mi-o-nfundaşi,
Spada, vinul, Gruio mamă, capul ţi-or mânca me teamă.
Haide fiul meu iubit, că nu-i timp de chefuit!
Vremea-i de arat acu, haide şi la târg te du!
Vinde calul pe doi boi, armele pe alţii doi,

162
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Mai avem acasă doi, ieşi la plug cu şase boi!
Gruia crâşma părăseşte, repede la târg porneşte,
Vinde calul pe doi boi, armele pe alţii doi.
Vine apoi din târg acasă, numai sabia n-o lasă,
Uite mamă boi pe-ales, la arat cu cine ies?
Mama lui îi răspundea: ,,cu Voichiţa sora ta”!
Ies în ţarină-amândoi, la arat cu şase boi.
Ară, pân’ la-miaz muncesc, de amiază şed prânzesc.
După ce un ceas şezură, iar la muncă s-aşternură.
Dar Voichiţa stă deodată, locului şi-nzare cată.
Alelei, Grui frăţior, vezi colo ce negru nor?
Dă din brazdă boii afară, vine ploaia şi e seară!
Soro, dar copilă eşti, nu e nor cea ce zăreşti.
Nu e nor ci-s turci păgâni, ce au ură pe români.
Vin cu toţii, vin săgeată, chiar pe mine ei mă cată.
Că din trânşii ieri pe plai, sute la pământ culcai.
Bine vorba n-a sfârşit, turcii iată c-au sosit.
Câtă frunză-n codru des, câtă iarbă e pe şes.
Măi plugare, te-am ruga, n-a trecut pe-aici cumva,
N-a trecut pe aicea oare, Gruia lui Novac călare?
Ba, de cum nu turcilor, pe fugarul său în zbor,
A trecut pe aicea-n sus, ca un vânt aşa s-a dus.
Sus în deal la crâşma Stanii, unde-şi beau drumeţii banii.
Acolo, el bea vin rece şi cu lăutari petrece.
Turcii îndată ce-auzeau, într-acolo ei porneau.
Dar un turc micuţ de stat, gros în ceafă le-a strigat:
,,Turcilor nechibzuiţi, unde mergeţi ce fugiţi”?
Ăsta-i Gruia, puneţi fraţi iute mâna şi-l legaţi!
Turcii s-au înapoiat şi pe Gruia l-au legat,
C-o frânghie de mătase, împletită-n cinci şi şase.
Iar din grai cel turculeţ, îi grăia apoi semeţ:
,,Alelei pui de Novac, moartea cum vrei să ţi-o fac”?
Să te tai cu spada-nlung, ori cu lancea să te-npung?
Să te fac în flăcări scrum, ori c-un ştreang să te sugrum?
-Turcilor, stăpânilor, Gruia le vorbeşte lor.
Îmi daţi moartea ce-o vroiţi, doar o mână-mi sloboziţi!
Să bag mâna-n pălărie, să scot foaie de hârtie,
Şi de-aici de sub pulpană, să scot călimară, pană.

163
Minimonografia fostei comune Peri

Ca să-i scriu măicuţei carte, ca să ştie de departe,
Căci în mână v-am picat şi că mă dădui legat.
Ca să nu m-aştepte biata, în zadar cu masa gata,
Şi cu pat de odihnit,…..turcii stat-au s-au gândit.
Mâna stângă-i sloboziră, că pe dreapta nu-ndrăzniră.
El văzând se bucura căci de neam stângaci era.
N-a dus mâna-n pălărie, după foaie de hârtie,
Nici n-a scos de sub pulpană, Gruia, călimară, pană.
Şi la şold mâna şi-o duse şi pe sabie şi-o puse,
Scoate sabia scuţită, la tăiş ca otrăvită.
Şi sării la turci cu ea, Doamne e e e e, cum îi mai tăia.
Cum pe şes plugarul vara, taie grâul şi secara.
Până la Apus de soare, n-a rămas turc în picioare.
Ba, Doar pe unul l-a iertat, de-a dus veste la-mpărat.
Gruia la Voichiţa cată, ia vezi surioară fată,
Dă din brazdă boii-afară, să plecăm c-acum e seară!
Am arat, am semănat şi s-a copt şi-am secerat.
Şi-acum pleacă bucuroşi şi la gât cu brâie roşi.
Iară turcii stau prin gropi, răsturnaţi ca nişte snopi.

*-Poezie învăţată de la Tati, prin anul 1987, care şi el a învăţat-o de
la bunica (fără ştiinţă de carte), iar bunica ar fi învăţat-o pe la 1910, de la
bunica ei (stră-străbunica mea), care fără dor şi poate era şi ea fără
ştiinţă de carte. De remarcat că, atât bunica cât şi înaintaşele, fiind
neştiutoare de carte, înseamnă că poezia a ajuns să fie scrisă, poate
pentru prima dată de către Tati. Un calcul estimativ arată că s-a păstrat în
familie pe cale orală de prin anii anii 1840, prima socotind-o pe stră-
străbunica mea.

Minunatul Judeţ Mehedinţi (Căntecul Judeţului Mehedinţi).
1)-Din întreaga Românie, cu poveşti de ape,
Munte, deal, calmă câmpie, le iubesc pe toate!
R:Un judeţ în toată ţara-mi pare minunat
Cântec cu aripi fierbinţi,
Răsărit în zbor năvalnic, lângă vechi Carpaţi,
E ....judeţul Mehedinţi.
2)-Din Strehaia la Tismana, lanuri unduioase,

164
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Leagă-n inimi şi în casă, fibre de mătase. -Refren.
3)-Şi-n judeţul de lumină- şi de cântec plin,
Străluceşte-n zi senină, Turnu Severin. -Refren.
*-Cântec cu care am obţinut multe rezultate, în concursuri, ca
solistă a Casei Pionerilor din Turnu Severin, cântec prezentat şi
într-o emisiune a Radiodifuziunii Române, iar în vara anului
1982, l-am cântat la ,,Serbările Mării”, unde am participat cu
Ansamblu Casei Pionerilor. Aici am avut marea satisfacţie, să o
cunosc ,,pe viu” şi să cânt pe aceeaşi scenă, cu doamna şi marea
solistă de Muzică Populară, Maria Ciobanu.

Toamna.
A sosit un zvon de-afară, c-or să-ngheţe şi-or să piară,
Flori şi fluturi tot ce-a fost. Rândunelele de-afară,
Cârduri, cârduri se-nălţară, căutând în altă ţară, caldul
adăpost.
Bruma-nmunţi s-aşterne ţoluri, fug ciobanii de la goluri,
Cu întorceri şi ocoluri, toţi cocorii s-au strâns stoluri şi
se duc cântând.
Biciuind frunzişu-n faţă, un vânt rece făr’de viaţă,
Smulge galbenele foi, şi-ntr-o tristă dimineaţă, se trezesc
copacii goi.
Iar pe neguri şi pe ceaţă, de la Crivăţul ce-ngheaţă,
Îi vin toamnei peţitori, corbi flămânzi şi ciori.
Câmpu-i sterp, pădurea-i goală, negrii nori din văi se scoală.
Soarele un biet moşneag, abia iese până-nprag.
Vine ghiaţa, cade bruma, hai şi noi copii de-acuma,
Să ne strângem toţi la şcoală, cuibul nostru drag!
De va fi urât de moarte, viscole şi ploi,
Să-ncălzim cu foc din carte, suflete-n noi!
*-Poezie învăţată de la Tati, de care nu îşi reaminteşte de unde
a învăţat-o, dar pe care a recitat-o în toamna anului 1950 (început de an
şcolar, clasa a VII-a elementară).

Cerbul cu stea în frunte. (poezie-cântare).
A fost odată într-o pădure, un om bătrân cu baba lui,
Trăiau săraci ca vai de lume, în adâncimea codrului.
Moşneagul nu mai vrea nimic, ci moartea o aştepta,

165
Minimonografia fostei comune Peri

Dar baba ar fi vrut să aibă, un suflet tânăr lângă ea.
Să fie un copilaş, un căţeluş sau un pisoi,
,,Dar vreau să aud şi eu cum suflă o altă viaţă lângă noi.”
Aşa ofta sărmana babă, dar moşul nu mai vrea nimic.
Ce-mi trebuie o grijă nouă?, sunt prea bătrân şi prea calic.
Dar Domnul s-a-ndurat de babă, ş-un pui de cerb i-a dăruit,
Un pui de cerb c-o stea în frunte, gonit din codru şi rănit.
Săgeata-i străpunsese gâtul, din rană sângele curgea.
Era frumos şi blând săracul, zburda mereu, în loc el nu şedea.
Dar într-o zi trecu pe-acolo, feciorul unui împărat.
C-o ceată de gonaşi şi arcuri, şi cu ogarii de vânat.
-Dă-mi mie cerbul tău bătrâne, îţi dau pe el tot ce doreşti!
Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte, şi-ţi dau şi bani pe cât
pofteşti”!
-Nu-mi trebuie averi şi cinste, sunt prea bătrân să le primesc.
Dar dac-ar vrea să vină cerbul, eu bucuros ţi-l dăruiesc.
Atunci minune fără seamăn, întreaga lume ce văzu,
Văzu cum cerbul dă din coarne, de parcă zice: ,,nu vreau,
nu”!
,,Nu vreau să vin la curtea voastră”!, deodată cerbul a vorbit:
Tu mă doreşti ca pe-o podoabă, ei ?, sufletul mi l-au dorit.
Tu, m-ai rănit la vânătoare, ei rănile mi le-au legat,
Şi-n strălucirea curţii tale, eu m-aş simţi încătuşat.
Plecă pe gânduri voevodul, şi se gândi că nu-i de-ajuns,
Să fi bogat, măreţ şi veşnic, de măreţia ta pătruns.
Mai trebuie să ai şi suflet, să fi şi blând, mângâitor,
De vrei să fii iubit de oameni şi de podoaba codrilor.

Povestea unui Ciobănaş.(poezie-cântare).
Am să vă spun copii povestea unui ciobănaş-bis.
În fiecare zi mergea cu turma pe imaş
Printre oiţe, mieluşei, drăguţul ciobănaş.
Voios pe câmpul înflorit, cânta din fluieraş.
Şi-i răspundea din lan de fân, cri, cri, un greieraş.
Dar cum mergea cântând voios, spre câmpul înverzit
Un piţigoi din vârf de brad, aşa i-a ciripit:
,,Cirip, cirip, ascultă-aici, cirip băiatule,
Stă lupu-ascuns într-un tufiş, cirip băiatule!

166
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Am să mă duc îndată eu, am să mă duc în zbor,
Să chem aici cu puşca lui, pe mândrul vânător.
Şi vânătorul iscusit, îndată a venit,
El, lupul ascuns într-un tufiş, pe loc l-a nimerit.
V-am spus copii, acum povestea unui ciobănaş
Cânta şi el, dar nu ca voi: cânta din fluieraş.

Pupăza din tei.
Pu, pu, pu, strici mereu, somnul meu, pupăză din tei,
La-s c-am să te prind moţato, şi te-oi întreba ce vrei?
Cănd ţi-oi smulge coada toată, şi te-oi vinde pe cinci lei.
Pu, pu, pu, uite-acu, am să-ţi viu de hac!
Şi ajungând la tei căciula, peste cuib capcană-o fac.
Şi-apoi scotocind cu mâna, prind de gât puiul de drac,
Ha, ha, ha, vezi aşa, mi te-am prins, că de mult ţi-o coc.
Şi-ajungând la târg cu dânsa, printre lume îmi fac loc,
Strigând cât mă ţine gura, să se audă-n iarmaroc:
Negustor, pupezi, vând, marfa mea; blândă ca un miel.
Dar un moş cu barba rară, de unde-o fi fost de fel ?,
Îmi croi câteva beţe, luând pupăza cu el.
Ajutor, hoţii măi, hai!, săriţi prad-un negustor,
Însă moşul rupând sfoara, zvârle pupăza spre nor.
Şi dihania voioasă, o porni spre sat în zbor.
Astăzi iar; pu, pu, pu, ca un drac, sus în tei la noi,
Poţi să cânţi de-acum spurcato, până-n ceasul de apoi!
Nu mai fac negustorie, cu moţate de-al ca voi!

Date despre cele 9 fotografii ale lucrării:
-Foto 1-aug.2003-Fântâna din lunca ,,La Ineşti”, luncă
comună pentru cei din Prunişor, Ciolani, Bădiţeşti şi Peri.
-Foto 2-aug.2003-Satul Peri, la intrarea dinspre Prunişor (la
Ţarcul lui Zgâţă), cu cătunul Sălişte până în centrul satului şi
Coasta Borogii din Dos. Vedere luată de la Măgura din Coasta
,,Culare’’.
-Foto 3 + 4- aug.2003- Şcoala din Peri, vedere faţă şi spate.
-Foto 5-aug.2003-Biserica Periului, din coasta Bâldani.
-Foto 6-anul 1963-Bunica Frusina cu cei şase copii şi primul
ginere. În picioare: Nelu; Ruja; Lenuţa; Marioara; Bunica şi Puiu.

167
Minimonografia fostei comune Peri

Jos în faţă Nicuţa (Mami) alături de Tati, în primele luni de
căsnicie.
-Foto 7-anul 1982-La fosta casă părintească a lui Tati,
majoritatea fiind din familia unchiului Costică, stabiliţi aici. De
sus şi de la stânga: Vali; unchiul Costică; Tanti Alina; Mariana;
Fina Măriuţa Popescu; Mami; Bebe; Vică; Subsemnata şi Costin,
fiul d-nei Nuţa Popescu-Butuşină.
-Foto 8- aug.2003-,,Fântâna Mireselor”, Ciuşmeaua din
Pucioasa, la două luni după renovare, prezentată şi pe prima
copertă.
-Foto 9-2003, iul.05- fotografie comandată de verişorul meu,
mirele Marius M.Bărbulescu, unde pozează cu majoritatea
verişorilor lui. De la stânga: Mihaela (Michi-Mic), fiica fratelui
meu Valentin-Istrate (Titi-Vali); fratele Titi-Vali; Subsemnata;
Simona M.Coricovac; Marius Sălăgean; Mireasa Mari; Mirele
Marius; Copilul Cătălin Constantinescu; Gilda I. Coricovac;
Bebiţă M. Coricovac; Dana I.Coricovac; Paul şi Daniel O.
Constantinescu.

168
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Foto 1

Foto 2.

169
Minimonografia fostei comune Peri

Foto 3.

Foto 4

Foto 5.

170
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Foto 6.

Foto 7

171
Minimonografia fostei comune Peri

Foto 8

Foto 9

Bibliografie selectivă:

172
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

1)-Datina din 08.06.1994 şi 08.08.1994.
2)-Mic dicţionar enciclopedic al Judeţului Mehedinţi-de
Dr.Constantin N.Bărbulescu din Vârciorova.
3)-Vârciorova-Izvoarele Istrului- de Dr.Constantin
N.Bărbulescu-2.002.
4)- Mehedinţi-Timp şi Istorie-Ediţie1994, de Ovidiu Vişan.
5)-Mehedinţi-Istorie şi Cultură, Editat/Turnu Severin: vol
1/1978; vol 2/1980; vol 3 /1981, respectiv Cultură şi Civilizaţie,
vol 4 / 1982.
6)- Istoria oraşului Turnu Severin (1833-1933)-de Dumitru
T.Giurescu.
7)-Monografia Severinului-de Alexandru Slătinescu-Sever.
8)-Un secol din viaţa satelor Mehedinţene(1800-1907),vol.1-
de Nicolae Chipurici.
9)-Monografia Judeţului Mehedinţi din 1981.
10)-Agricultura Mehedinţului-de Ion Ionescu de la Brad-
1868.
11)-Dicţionar Geografic al Mehedinţului- de Nicolae
D.Spineanu-1894.
12)- Oltenia romană-de Dumitru Tudor-Bucureşti 1968.
13)-Bâlciuri şi târguri Mehedinţene (1831-1840), de Mite
Măneanu.
14)-Culegere de documente privind contribuţia maselor
populare din Mehedinţi-de Nicolae Chipurici.
15)-Cultul Judeţului Mehedinţi-de Petre Gârboviceanu-1931.
16)-Dicţionar istoric şi topografic al Judeţului Mehedinţi-de
C. Papacostea-Pajură, Ediţia 1947 Turnu Severin.
17)-Localităţile jud. Mehedinţi-de Ioan Albuleţu şi D.
Mihalache -1970.
18)-Elemente de Geografie-de Alexandru Gorjanu-1874.
19)-Drobeta-Turnu-Severin-de Ioan Nădrag.
20)-Dicţionar Topografic-Statistic al României-Dimitrie
Frundescu-1872.
21)-Judeţul Mehedinţi-de Dr.Vasile Cucu-1980.
22)-Gegrafia României-vol.2.de Dr.Vasile Cucu-1984.
23)-Monografia municipiului Drobeta Turnu Severin, Ediţie
1998-de Mihai Butnariu, fost comandant al Batalionului de
Grăniceri-lângă Casa Ofiţerilor, Drobeta, între 1987-1997. .

173
Minimonografia fostei comune Peri

24)-Reforma agrară-de Dumitru Iancovici-1.888.
25)-Obiectiv mehedinţean / 20.08.2.003.
26)-Şapte cetăţi sub soarele Gloriei-de Sanda Voiculescu, Gh.
Săsărman şi Gh.David-1978.
27)-Înmulţirea greierilor-de Isidor Chicet-1997.
28)-Dicţionar Encilopedic al Judeţului Mehedinţi-apărut sub
îngrijirea: Ileana Roman, Tudor Răţoi, Nicolae Chipurici-2003.

CUPRINS :

Pagina Titlul
-3 -Introducere
-17 -Mehedinţi
-55 -Istoria oraşului Drobeta-Turnu Severin
-61 -Noul Ada-Kaleh
-67 -Apele obţinute la Halânga
-72 -Peri
-131 -Borogea; Sălişte
-134 -Bâldani; Valea Petri
-141 -Bădiţeşti; Ciolani
-144 -Husnicioara
-148 -Marmanu, Bobaiţaş Oprăneşti, Priboieşti
-150 -Celnata, Dumbrăviţa, Selişteni
-152 -Prunişor
-153 -Degeraţi şi Govodarva
-155 -Zegaia.
-158 -Post-Scriptum
-167 -Date despre cele 9 fotografii din lucrare, şi
fotografiile.
-172 -Bibliografie selectivă.

174
Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Domiciliată în Timişoara

E-mail:
-zivem@yahoo.com

Date personale:
-Sunt fiica lui Vasile Ist. C.
Zăvadă, din Peri-Mehedinţi şi Ana (Nicuţa, Michi) M. Coricovac
Zăvadă, din aceeaşi localitate.M-am născut la data de
08.11.1973, în spitalul din Orşova Nouă (fratele, Bădica Titi-Vali,
fiind născut în 1965, la spitalul din Orşova Veche), judeţul
Mehedinţi, maternitatea cea mai apropiată de localitatea Topleţ,
judeţul Caraş Severin, unde părinţii erau stabiliţi cu domiciliul şi
serviciul.

Studii:
-Între 1980-1984, am urmat ciclul primar (clasele 1-4), la
Şcoala nr.2 din Turnu Severin.
-Între 1984-1988, în urma unui concurs de aptitudini
muzicale, am continuat cursurile claselor 5-8, la Şcoala de Arte
,,Ion Şt. Paulian” din Turnu Severin, unde am studiat pianul şi
flautul, iar în particular acordeonul şi chitara.
-Între 1988-1993, am urmat cursurile Liceului Economic
din Turnu Severin, profilul Finanţe-Contabilitate.
-Între 1994-1997, mi-am continuat studiile la Colegiul
Universitar ,,Tehnic, Economic, de Informatică şi Administraţie”,
profilul Administraţie Locală-Secretariat, din Turnu Severin,
licenţa 1997.

175
Minimonografia fostei comune Peri

-Între 1999-2001, am continuat studiile, prin examene de
diferenţă şi studii, la Universitatea ,,Banatul” Timişoara,
Facultatea de Ştiinţe Juridice, licenţa 2001.

Experientă:
-Între sept. 1997-febr.1998, profesor de Limba Engleză la
Şcoala Generală cu clasele I-VIII, din oraşul Orşova, judeţul
Mehedinţi.
-Între febr.1998-august 2002, contabil la S.C.Severconf
S.A.Turnu Severin.
-Între noiem.2002-31.03.2006, contabil la S.C.Marks
Company Timişoara.
-Din 01.04.2006, agent în cadrul Inspectoratului Judeţean al
Poliţiei de Frontieră Timiş.

Aptitudini:
Munca organizată şi eficientă
Cunoaştere operare calculator
Cunoscătoare de limbi străine

Hobby-uri
Muzică solo şi instrumente (acordeon, chitară, flaut),
Filme,
Volei,
Dans.

Sub aceeaşi semnătură au mai apărut:
-Minimonografia fostei comune Peri Mehedinţi-ediţia I-a /
2004,
-Enciclopedicie şi Gnomice-ediţie 2005,
-Satiro Umoristice-Volumul 1-ediţie 2006,
-Satiro Umoristice Volumul 2-ediţie 2007,

176